os
OS, oase, s. n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă. ◊ Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. ◊ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; ființă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viță. ◊ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum. DOOM
os s. n., pl. oáse
os
ÓSMIU s. n. Metal de culoare albă-cenușie, lucios, foarte dur, dar casant, care se găsește în natură, în stare nativă, sub formă de aliaj cu iridiul. – Din fr. osmium. DOOM
ósmiu [miu pron. miu] s. n., art. ósmiul; simb. Os
os
PER OS adv. (Med.) Per oral. – Expr. lat.
osana
OSANÁ, (1) osanale, s. f., (2) interj. 1. S. f. (La pl.) Cuvinte de laudă, de preamărire (exagerată); aclamații, ovații. 2. Interj. (Mai ales în imnurile religioase) Laudă! mărire! slavă! [Acc. și: (2) osána] – Din sl. osanna. DOOM
!osaná/osána interj.
osana
OSANÁ, (1) osanale, s. f., (2) interj. 1. S. f. (La pl.) Cuvinte de laudă, de preamărire (exagerată); aclamații, ovații. 2. Interj. (Mai ales în imnurile religioase) Laudă! mărire! slavă! [Acc. și: (2) osána] – Din sl. osanna. DOOM
osanále s. f. pl., art. osanálele
osanale
OSANÁ, (1) osanale, s. f., (2) interj. 1. S. f. (La pl.) Cuvinte de laudă, de preamărire (exagerată); aclamații, ovații. 2. Interj. (Mai ales în imnurile religioase) Laudă! mărire! slavă! [Acc. și: (2) osána] – Din sl. osanna. DOOM
osanále s. f. pl., art. osanálele
osanalei
OSANÁ, (1) osanale, s. f., (2) interj. 1. S. f. (La pl.) Cuvinte de laudă, de preamărire (exagerată); aclamații, ovații. 2. Interj. (Mai ales în imnurile religioase) Laudă! mărire! slavă! [Acc. și: (2) osána] – Din sl. osanna. DOOM
osanále s. f. pl., art. osanálele
osanalele
OSANÁ, (1) osanale, s. f., (2) interj. 1. S. f. (La pl.) Cuvinte de laudă, de preamărire (exagerată); aclamații, ovații. 2. Interj. (Mai ales în imnurile religioase) Laudă! mărire! slavă! [Acc. și: (2) osána] – Din sl. osanna. DOOM
osanále s. f. pl., art. osanálele
osanalelor
OSANÁ, (1) osanale, s. f., (2) interj. 1. S. f. (La pl.) Cuvinte de laudă, de preamărire (exagerată); aclamații, ovații. 2. Interj. (Mai ales în imnurile religioase) Laudă! mărire! slavă! [Acc. și: (2) osána] – Din sl. osanna. DOOM
osanále s. f. pl., art. osanálele
osanaua
OSANÁ, (1) osanale, s. f., (2) interj. 1. S. f. (La pl.) Cuvinte de laudă, de preamărire (exagerată); aclamații, ovații. 2. Interj. (Mai ales în imnurile religioase) Laudă! mărire! slavă! [Acc. și: (2) osána] – Din sl. osanna. DOOM
osanále s. f. pl., art. osanálele
osar
OSÁR, osari, s. m. (Iht.) Pălămidă-de-baltă.
osari
OSÁR, osari, s. m. (Iht.) Pălămidă-de-baltă.
osarii
OSÁR, osari, s. m. (Iht.) Pălămidă-de-baltă.
osarilor
OSÁR, osari, s. m. (Iht.) Pălămidă-de-baltă.
osarul
OSÁR, osari, s. m. (Iht.) Pălămidă-de-baltă.
osarului
OSÁR, osari, s. m. (Iht.) Pălămidă-de-baltă.
osatura
OSATÚRĂ, osaturi, s. f. 1. Totalitatea oaselor unui vertebrat; schelet, osărie. 2. Schelet sau structură de rezistență a unei construcții, a unei mașini, a unei nave etc. ♦ Fig. Constituție internă, structură, alcătuire (a ceva). – Din fr. ossature. DOOM
osatúră s. f., g.-d. art. osatúrii; pl. osatúri
osaturi
OSATÚRĂ, osaturi, s. f. 1. Totalitatea oaselor unui vertebrat; schelet, osărie. 2. Schelet sau structură de rezistență a unei construcții, a unei mașini, a unei nave etc. ♦ Fig. Constituție internă, structură, alcătuire (a ceva). – Din fr. ossature. DOOM
osatúră s. f., g.-d. art. osatúrii; pl. osatúri
osaturii
OSATÚRĂ, osaturi, s. f. 1. Totalitatea oaselor unui vertebrat; schelet, osărie. 2. Schelet sau structură de rezistență a unei construcții, a unei mașini, a unei nave etc. ♦ Fig. Constituție internă, structură, alcătuire (a ceva). – Din fr. ossature. DOOM
osatúră s. f., g.-d. art. osatúrii; pl. osatúri
osaturile
OSATÚRĂ, osaturi, s. f. 1. Totalitatea oaselor unui vertebrat; schelet, osărie. 2. Schelet sau structură de rezistență a unei construcții, a unei mașini, a unei nave etc. ♦ Fig. Constituție internă, structură, alcătuire (a ceva). – Din fr. ossature. DOOM
osatúră s. f., g.-d. art. osatúrii; pl. osatúri
osaturilor
OSATÚRĂ, osaturi, s. f. 1. Totalitatea oaselor unui vertebrat; schelet, osărie. 2. Schelet sau structură de rezistență a unei construcții, a unei mașini, a unei nave etc. ♦ Fig. Constituție internă, structură, alcătuire (a ceva). – Din fr. ossature. DOOM
osatúră s. f., g.-d. art. osatúrii; pl. osatúri
osc
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
osc
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
osca
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
osca
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
oscar
OSCÁR s.n. Premiu cinematografic acordat de Academia Statelor Unite și constând dintr-o statuetă de aur, care se atribuie anual, la Hollywood, celor mai mari talente ale anului. [< fr., it., engl. oscar < Oscar – nume cu etimologie bazată pe un echivoc: secretarul Academiei, văzând omul care purta statueta, îl luă drept propriul său unchi, Oscar, pe care îl aștepta; un ziarist care l-a auzit spunând: „Iată-l pe Oscar”, anunță că premiile se numeau Oscar].
oscare
OSCÁR s.n. Premiu cinematografic acordat de Academia Statelor Unite și constând dintr-o statuetă de aur, care se atribuie anual, la Hollywood, celor mai mari talente ale anului. [< fr., it., engl. oscar < Oscar – nume cu etimologie bazată pe un echivoc: secretarul Academiei, văzând omul care purta statueta, îl luă drept propriul său unchi, Oscar, pe care îl aștepta; un ziarist care l-a auzit spunând: „Iată-l pe Oscar”, anunță că premiile se numeau Oscar].
oscarele
OSCÁR s.n. Premiu cinematografic acordat de Academia Statelor Unite și constând dintr-o statuetă de aur, care se atribuie anual, la Hollywood, celor mai mari talente ale anului. [< fr., it., engl. oscar < Oscar – nume cu etimologie bazată pe un echivoc: secretarul Academiei, văzând omul care purta statueta, îl luă drept propriul său unchi, Oscar, pe care îl aștepta; un ziarist care l-a auzit spunând: „Iată-l pe Oscar”, anunță că premiile se numeau Oscar].
oscarelor
OSCÁR s.n. Premiu cinematografic acordat de Academia Statelor Unite și constând dintr-o statuetă de aur, care se atribuie anual, la Hollywood, celor mai mari talente ale anului. [< fr., it., engl. oscar < Oscar – nume cu etimologie bazată pe un echivoc: secretarul Academiei, văzând omul care purta statueta, îl luă drept propriul său unchi, Oscar, pe care îl aștepta; un ziarist care l-a auzit spunând: „Iată-l pe Oscar”, anunță că premiile se numeau Oscar].
oscarul
OSCÁR s.n. Premiu cinematografic acordat de Academia Statelor Unite și constând dintr-o statuetă de aur, care se atribuie anual, la Hollywood, celor mai mari talente ale anului. [< fr., it., engl. oscar < Oscar – nume cu etimologie bazată pe un echivoc: secretarul Academiei, văzând omul care purta statueta, îl luă drept propriul său unchi, Oscar, pe care îl aștepta; un ziarist care l-a auzit spunând: „Iată-l pe Oscar”, anunță că premiile se numeau Oscar].
oscarului
OSCÁR s.n. Premiu cinematografic acordat de Academia Statelor Unite și constând dintr-o statuetă de aur, care se atribuie anual, la Hollywood, celor mai mari talente ale anului. [< fr., it., engl. oscar < Oscar – nume cu etimologie bazată pe un echivoc: secretarul Academiei, văzând omul care purta statueta, îl luă drept propriul său unchi, Oscar, pe care îl aștepta; un ziarist care l-a auzit spunând: „Iată-l pe Oscar”, anunță că premiile se numeau Oscar].
oscaruri
OSCÁR s.n. Premiu cinematografic acordat de Academia Statelor Unite și constând dintr-o statuetă de aur, care se atribuie anual, la Hollywood, celor mai mari talente ale anului. [< fr., it., engl. oscar < Oscar – nume cu etimologie bazată pe un echivoc: secretarul Academiei, văzând omul care purta statueta, îl luă drept propriul său unchi, Oscar, pe care îl aștepta; un ziarist care l-a auzit spunând: „Iată-l pe Oscar”, anunță că premiile se numeau Oscar].
oscarurile
OSCÁR s.n. Premiu cinematografic acordat de Academia Statelor Unite și constând dintr-o statuetă de aur, care se atribuie anual, la Hollywood, celor mai mari talente ale anului. [< fr., it., engl. oscar < Oscar – nume cu etimologie bazată pe un echivoc: secretarul Academiei, văzând omul care purta statueta, îl luă drept propriul său unchi, Oscar, pe care îl aștepta; un ziarist care l-a auzit spunând: „Iată-l pe Oscar”, anunță că premiile se numeau Oscar].
oscarurilor
OSCÁR s.n. Premiu cinematografic acordat de Academia Statelor Unite și constând dintr-o statuetă de aur, care se atribuie anual, la Hollywood, celor mai mari talente ale anului. [< fr., it., engl. oscar < Oscar – nume cu etimologie bazată pe un echivoc: secretarul Academiei, văzând omul care purta statueta, îl luă drept propriul său unchi, Oscar, pe care îl aștepta; un ziarist care l-a auzit spunând: „Iată-l pe Oscar”, anunță că premiile se numeau Oscar].
osce
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
osce
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
oscei
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
oscei
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
oscele
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
oscele
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
oscelor
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
oscelor
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
osci
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
osci
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
oscii
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
oscii
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
oscil
OSCIL- v. oscilo-.
oscila
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscila
OSCÍLĂ, oscile, s. f. Mic disc de bronz sau de marmură împodobit cu o mască în relief, care era atârnat, la vechii romani, de arborii sacri sau sub colonade. – Din lat. oscillum, fr. oscille. DOOM
oscílă s. f., g.-d. art. oscílei; pl. oscíle
oscilai
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilam
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilant
OSCILÁNT, -Ă, oscilanți, -te, adj. Care oscilează. ♦ Fig. Șovăitor, ezitant; fluctuant. – Din fr. oscillant. DOOM
oscilánt adj. m., pl. oscilánți; f. oscilántă, pl. oscilánte
oscilanta
OSCILÁNT, -Ă, oscilanți, -te, adj. Care oscilează. ♦ Fig. Șovăitor, ezitant; fluctuant. – Din fr. oscillant. DOOM
oscilánt adj. m., pl. oscilánți; f. oscilántă, pl. oscilánte
oscilante
OSCILÁNT, -Ă, oscilanți, -te, adj. Care oscilează. ♦ Fig. Șovăitor, ezitant; fluctuant. – Din fr. oscillant. DOOM
oscilánt adj. m., pl. oscilánți; f. oscilántă, pl. oscilánte
oscilantei
OSCILÁNT, -Ă, oscilanți, -te, adj. Care oscilează. ♦ Fig. Șovăitor, ezitant; fluctuant. – Din fr. oscillant. DOOM
oscilánt adj. m., pl. oscilánți; f. oscilántă, pl. oscilánte
oscilantele
OSCILÁNT, -Ă, oscilanți, -te, adj. Care oscilează. ♦ Fig. Șovăitor, ezitant; fluctuant. – Din fr. oscillant. DOOM
oscilánt adj. m., pl. oscilánți; f. oscilántă, pl. oscilánte
oscilantelor
OSCILÁNT, -Ă, oscilanți, -te, adj. Care oscilează. ♦ Fig. Șovăitor, ezitant; fluctuant. – Din fr. oscillant. DOOM
oscilánt adj. m., pl. oscilánți; f. oscilántă, pl. oscilánte
oscilantul
OSCILÁNT, -Ă, oscilanți, -te, adj. Care oscilează. ♦ Fig. Șovăitor, ezitant; fluctuant. – Din fr. oscillant. DOOM
oscilánt adj. m., pl. oscilánți; f. oscilántă, pl. oscilánte
oscilantului
OSCILÁNT, -Ă, oscilanți, -te, adj. Care oscilează. ♦ Fig. Șovăitor, ezitant; fluctuant. – Din fr. oscillant. DOOM
oscilánt adj. m., pl. oscilánți; f. oscilántă, pl. oscilánte
oscilanți
OSCILÁNT, -Ă, oscilanți, -te, adj. Care oscilează. ♦ Fig. Șovăitor, ezitant; fluctuant. – Din fr. oscillant. DOOM
oscilánt adj. m., pl. oscilánți; f. oscilántă, pl. oscilánte
oscilanții
OSCILÁNT, -Ă, oscilanți, -te, adj. Care oscilează. ♦ Fig. Șovăitor, ezitant; fluctuant. – Din fr. oscillant. DOOM
oscilánt adj. m., pl. oscilánți; f. oscilántă, pl. oscilánte
oscilanților
OSCILÁNT, -Ă, oscilanți, -te, adj. Care oscilează. ♦ Fig. Șovăitor, ezitant; fluctuant. – Din fr. oscillant. DOOM
oscilánt adj. m., pl. oscilánți; f. oscilántă, pl. oscilánte
oscilare
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilare
OSCILÁRE, oscilări, s. f. Acțiunea de a oscila și rezultatul ei; balansare, clătinare, legănare, pendulare. ♦ Fig. Șovăială, ezitare; fluctuație. – V. oscila. DOOM
osciláre s. f., g.-d. art. oscilắrii; pl. oscilắri
oscilarea
OSCILÁRE, oscilări, s. f. Acțiunea de a oscila și rezultatul ei; balansare, clătinare, legănare, pendulare. ♦ Fig. Șovăială, ezitare; fluctuație. – V. oscila. DOOM
osciláre s. f., g.-d. art. oscilắrii; pl. oscilắri
oscilară
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilarăm
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilarăți
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilase
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilasem
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilaseră
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilaserăm
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilaserăți
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilaseși
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilaseți
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilat
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilatoare
OSCILATÓR, oscilatoare, s. n. 1. Sistem fizic care poate efectua oscilații libere. 2. Aparat sau dispozitiv care produce oscilații electromagnetice, alimentat de la o sursă de energie (electrică). ◊ Oscilator pilot = oscilator destinat să producă o oscilație de frecvență constantă utilizată ca frecvență de referință. Oscilator multispot = oscilator care poate afișa simultan mai multe imagini. – Oscila + suf. -tor. Cf. fr. oscillateur. DOOM
oscilatór s. n., pl. oscilatoáre
oscilatoarele
OSCILATÓR, oscilatoare, s. n. 1. Sistem fizic care poate efectua oscilații libere. 2. Aparat sau dispozitiv care produce oscilații electromagnetice, alimentat de la o sursă de energie (electrică). ◊ Oscilator pilot = oscilator destinat să producă o oscilație de frecvență constantă utilizată ca frecvență de referință. Oscilator multispot = oscilator care poate afișa simultan mai multe imagini. – Oscila + suf. -tor. Cf. fr. oscillateur. DOOM
oscilatór s. n., pl. oscilatoáre
oscilatoarelor
OSCILATÓR, oscilatoare, s. n. 1. Sistem fizic care poate efectua oscilații libere. 2. Aparat sau dispozitiv care produce oscilații electromagnetice, alimentat de la o sursă de energie (electrică). ◊ Oscilator pilot = oscilator destinat să producă o oscilație de frecvență constantă utilizată ca frecvență de referință. Oscilator multispot = oscilator care poate afișa simultan mai multe imagini. – Oscila + suf. -tor. Cf. fr. oscillateur. DOOM
oscilatór s. n., pl. oscilatoáre
oscilator
OSCILATÓR, oscilatoare, s. n. 1. Sistem fizic care poate efectua oscilații libere. 2. Aparat sau dispozitiv care produce oscilații electromagnetice, alimentat de la o sursă de energie (electrică). ◊ Oscilator pilot = oscilator destinat să producă o oscilație de frecvență constantă utilizată ca frecvență de referință. Oscilator multispot = oscilator care poate afișa simultan mai multe imagini. – Oscila + suf. -tor. Cf. fr. oscillateur. DOOM
oscilatór s. n., pl. oscilatoáre
oscilatoria
OSCILATÓRIU, -IE, oscilatorii, adj. Care oscilează, cu oscilații. – Din fr. oscillatoire. DOOM
oscilatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. oscilatórie (-ri-e); pl. m. și f. oscilatórii
oscilatorie
OSCILATÓRIU, -IE, oscilatorii, adj. Care oscilează, cu oscilații. – Din fr. oscillatoire. DOOM
oscilatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. oscilatórie (-ri-e); pl. m. și f. oscilatórii
oscilatoriei
OSCILATÓRIU, -IE, oscilatorii, adj. Care oscilează, cu oscilații. – Din fr. oscillatoire. DOOM
oscilatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. oscilatórie (-ri-e); pl. m. și f. oscilatórii
oscilatorii
OSCILATÓRIU, -IE, oscilatorii, adj. Care oscilează, cu oscilații. – Din fr. oscillatoire. DOOM
oscilatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. oscilatórie (-ri-e); pl. m. și f. oscilatórii
oscilatoriii
OSCILATÓRIU, -IE, oscilatorii, adj. Care oscilează, cu oscilații. – Din fr. oscillatoire. DOOM
oscilatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. oscilatórie (-ri-e); pl. m. și f. oscilatórii
oscilatoriile
OSCILATÓRIU, -IE, oscilatorii, adj. Care oscilează, cu oscilații. – Din fr. oscillatoire. DOOM
oscilatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. oscilatórie (-ri-e); pl. m. și f. oscilatórii
oscilatoriilor
OSCILATÓRIU, -IE, oscilatorii, adj. Care oscilează, cu oscilații. – Din fr. oscillatoire. DOOM
oscilatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. oscilatórie (-ri-e); pl. m. și f. oscilatórii
oscilatoriu
OSCILATÓRIU, -IE, oscilatorii, adj. Care oscilează, cu oscilații. – Din fr. oscillatoire. DOOM
oscilatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. oscilatórie (-ri-e); pl. m. și f. oscilatórii
oscilatoriul
OSCILATÓRIU, -IE, oscilatorii, adj. Care oscilează, cu oscilații. – Din fr. oscillatoire. DOOM
oscilatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. oscilatórie (-ri-e); pl. m. și f. oscilatórii
oscilatoriului
OSCILATÓRIU, -IE, oscilatorii, adj. Care oscilează, cu oscilații. – Din fr. oscillatoire. DOOM
oscilatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. oscilatórie (-ri-e); pl. m. și f. oscilatórii
oscilatorul
OSCILATÓR, oscilatoare, s. n. 1. Sistem fizic care poate efectua oscilații libere. 2. Aparat sau dispozitiv care produce oscilații electromagnetice, alimentat de la o sursă de energie (electrică). ◊ Oscilator pilot = oscilator destinat să producă o oscilație de frecvență constantă utilizată ca frecvență de referință. Oscilator multispot = oscilator care poate afișa simultan mai multe imagini. – Oscila + suf. -tor. Cf. fr. oscillateur. DOOM
oscilatór s. n., pl. oscilatoáre
oscilatorului
OSCILATÓR, oscilatoare, s. n. 1. Sistem fizic care poate efectua oscilații libere. 2. Aparat sau dispozitiv care produce oscilații electromagnetice, alimentat de la o sursă de energie (electrică). ◊ Oscilator pilot = oscilator destinat să producă o oscilație de frecvență constantă utilizată ca frecvență de referință. Oscilator multispot = oscilator care poate afișa simultan mai multe imagini. – Oscila + suf. -tor. Cf. fr. oscillateur. DOOM
oscilatór s. n., pl. oscilatoáre
oscilau
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilași
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilați
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilația
OSCILÁȚIE, oscilații, s. f. 1. Mișcare periodică alternativă și simetrică a unui corp în raport cu o anumită poziție a sa; vibrație, pendulare, oscilare. 2. Variație periodică în timp a valorilor unei mărimi care caracterizează un sistem fizic, însoțită de o transformare a energiei dintr-o formă în alta. 3. Fig. Nehotărâre, șovăială; fluctuație. – Din fr. oscillation. DOOM
osciláție (-ți-e) s. f., art. osciláția (-ți-a), g.-d. art. osciláției; pl. osciláții, art. osciláțiile (-ți-i-)
oscilație
OSCILÁȚIE, oscilații, s. f. 1. Mișcare periodică alternativă și simetrică a unui corp în raport cu o anumită poziție a sa; vibrație, pendulare, oscilare. 2. Variație periodică în timp a valorilor unei mărimi care caracterizează un sistem fizic, însoțită de o transformare a energiei dintr-o formă în alta. 3. Fig. Nehotărâre, șovăială; fluctuație. – Din fr. oscillation. DOOM
osciláție (-ți-e) s. f., art. osciláția (-ți-a), g.-d. art. osciláției; pl. osciláții, art. osciláțiile (-ți-i-)
oscilației
OSCILÁȚIE, oscilații, s. f. 1. Mișcare periodică alternativă și simetrică a unui corp în raport cu o anumită poziție a sa; vibrație, pendulare, oscilare. 2. Variație periodică în timp a valorilor unei mărimi care caracterizează un sistem fizic, însoțită de o transformare a energiei dintr-o formă în alta. 3. Fig. Nehotărâre, șovăială; fluctuație. – Din fr. oscillation. DOOM
osciláție (-ți-e) s. f., art. osciláția (-ți-a), g.-d. art. osciláției; pl. osciláții, art. osciláțiile (-ți-i-)
oscilații
OSCILÁȚIE, oscilații, s. f. 1. Mișcare periodică alternativă și simetrică a unui corp în raport cu o anumită poziție a sa; vibrație, pendulare, oscilare. 2. Variație periodică în timp a valorilor unei mărimi care caracterizează un sistem fizic, însoțită de o transformare a energiei dintr-o formă în alta. 3. Fig. Nehotărâre, șovăială; fluctuație. – Din fr. oscillation. DOOM
osciláție (-ți-e) s. f., art. osciláția (-ți-a), g.-d. art. osciláției; pl. osciláții, art. osciláțiile (-ți-i-)
oscilațiile
OSCILÁȚIE, oscilații, s. f. 1. Mișcare periodică alternativă și simetrică a unui corp în raport cu o anumită poziție a sa; vibrație, pendulare, oscilare. 2. Variație periodică în timp a valorilor unei mărimi care caracterizează un sistem fizic, însoțită de o transformare a energiei dintr-o formă în alta. 3. Fig. Nehotărâre, șovăială; fluctuație. – Din fr. oscillation. DOOM
osciláție (-ți-e) s. f., art. osciláția (-ți-a), g.-d. art. osciláției; pl. osciláții, art. osciláțiile (-ți-i-)
oscilațiilor
OSCILÁȚIE, oscilații, s. f. 1. Mișcare periodică alternativă și simetrică a unui corp în raport cu o anumită poziție a sa; vibrație, pendulare, oscilare. 2. Variație periodică în timp a valorilor unei mărimi care caracterizează un sistem fizic, însoțită de o transformare a energiei dintr-o formă în alta. 3. Fig. Nehotărâre, șovăială; fluctuație. – Din fr. oscillation. DOOM
osciláție (-ți-e) s. f., art. osciláția (-ți-a), g.-d. art. osciláției; pl. osciláții, art. osciláțiile (-ți-i-)
oscilațiune
OSCILAȚIÚNE s.f. v. oscilație.
oscile
OSCÍLĂ, oscile, s. f. Mic disc de bronz sau de marmură împodobit cu o mască în relief, care era atârnat, la vechii romani, de arborii sacri sau sub colonade. – Din lat. oscillum, fr. oscille. DOOM
oscílă s. f., g.-d. art. oscílei; pl. oscíle
oscilează
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilei
OSCÍLĂ, oscile, s. f. Mic disc de bronz sau de marmură împodobit cu o mască în relief, care era atârnat, la vechii romani, de arborii sacri sau sub colonade. – Din lat. oscillum, fr. oscille. DOOM
oscílă s. f., g.-d. art. oscílei; pl. oscíle
oscilele
OSCÍLĂ, oscile, s. f. Mic disc de bronz sau de marmură împodobit cu o mască în relief, care era atârnat, la vechii romani, de arborii sacri sau sub colonade. – Din lat. oscillum, fr. oscille. DOOM
oscílă s. f., g.-d. art. oscílei; pl. oscíle
oscilelor
OSCÍLĂ, oscile, s. f. Mic disc de bronz sau de marmură împodobit cu o mască în relief, care era atârnat, la vechii romani, de arborii sacri sau sub colonade. – Din lat. oscillum, fr. oscille. DOOM
oscílă s. f., g.-d. art. oscílei; pl. oscíle
oscilez
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscileze
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilezi
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilo
OSCILO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „oscilație”, „oscilator”, „oscilatoriu”. [Var. oscil-. / < fr., it. oscilo-, cf. lat. oscillatio, fr. oscillation, it. oscillazione].
oscilograf
OSCILOGRÁF, oscilografe, s. n. Aparat care indică sau înregistrează grafic, la scară, variația unei mărimi fizice variabile în funcție de timp. – Din fr. oscillographe. DOOM
oscilográf (-lo-graf) s. n., pl. oscilográfe
oscilografe
OSCILOGRÁF, oscilografe, s. n. Aparat care indică sau înregistrează grafic, la scară, variația unei mărimi fizice variabile în funcție de timp. – Din fr. oscillographe. DOOM
oscilográf (-lo-graf) s. n., pl. oscilográfe
oscilografele
OSCILOGRÁF, oscilografe, s. n. Aparat care indică sau înregistrează grafic, la scară, variația unei mărimi fizice variabile în funcție de timp. – Din fr. oscillographe. DOOM
oscilográf (-lo-graf) s. n., pl. oscilográfe
oscilografelor
OSCILOGRÁF, oscilografe, s. n. Aparat care indică sau înregistrează grafic, la scară, variația unei mărimi fizice variabile în funcție de timp. – Din fr. oscillographe. DOOM
oscilográf (-lo-graf) s. n., pl. oscilográfe
oscilografia
OSCILOGRAFÍE, oscilografii, s. f. Înregistrare a oscilațiilor cu ajutorul oscilografului. – Din fr. oscillographie. DOOM
*oscilografíe (-lo-gra-) s. f., art. oscilografía, g.-d. art. oscilografíei; pl. oscilografíi, art. oscilografíile
oscilografie
OSCILOGRAFÍE, oscilografii, s. f. Înregistrare a oscilațiilor cu ajutorul oscilografului. – Din fr. oscillographie. DOOM
*oscilografíe (-lo-gra-) s. f., art. oscilografía, g.-d. art. oscilografíei; pl. oscilografíi, art. oscilografíile
oscilografiei
OSCILOGRAFÍE, oscilografii, s. f. Înregistrare a oscilațiilor cu ajutorul oscilografului. – Din fr. oscillographie. DOOM
*oscilografíe (-lo-gra-) s. f., art. oscilografía, g.-d. art. oscilografíei; pl. oscilografíi, art. oscilografíile
oscilografii
OSCILOGRAFÍE, oscilografii, s. f. Înregistrare a oscilațiilor cu ajutorul oscilografului. – Din fr. oscillographie. DOOM
*oscilografíe (-lo-gra-) s. f., art. oscilografía, g.-d. art. oscilografíei; pl. oscilografíi, art. oscilografíile
oscilografiile
OSCILOGRAFÍE, oscilografii, s. f. Înregistrare a oscilațiilor cu ajutorul oscilografului. – Din fr. oscillographie. DOOM
*oscilografíe (-lo-gra-) s. f., art. oscilografía, g.-d. art. oscilografíei; pl. oscilografíi, art. oscilografíile
oscilografiilor
OSCILOGRAFÍE, oscilografii, s. f. Înregistrare a oscilațiilor cu ajutorul oscilografului. – Din fr. oscillographie. DOOM
*oscilografíe (-lo-gra-) s. f., art. oscilografía, g.-d. art. oscilografíei; pl. oscilografíi, art. oscilografíile
oscilograful
OSCILOGRÁF, oscilografe, s. n. Aparat care indică sau înregistrează grafic, la scară, variația unei mărimi fizice variabile în funcție de timp. – Din fr. oscillographe. DOOM
oscilográf (-lo-graf) s. n., pl. oscilográfe
oscilografului
OSCILOGRÁF, oscilografe, s. n. Aparat care indică sau înregistrează grafic, la scară, variația unei mărimi fizice variabile în funcție de timp. – Din fr. oscillographe. DOOM
oscilográf (-lo-graf) s. n., pl. oscilográfe
oscilograma
OSCILOGRÁMĂ, oscilograme, s. f. Diagramă obținută cu ajutorul oscilografului. – Din fr. oscillogramme. DOOM
oscilográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. oscilográmei; pl. oscilográme
oscilograme
OSCILOGRÁMĂ, oscilograme, s. f. Diagramă obținută cu ajutorul oscilografului. – Din fr. oscillogramme. DOOM
oscilográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. oscilográmei; pl. oscilográme
oscilogramei
OSCILOGRÁMĂ, oscilograme, s. f. Diagramă obținută cu ajutorul oscilografului. – Din fr. oscillogramme. DOOM
oscilográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. oscilográmei; pl. oscilográme
oscilogramele
OSCILOGRÁMĂ, oscilograme, s. f. Diagramă obținută cu ajutorul oscilografului. – Din fr. oscillogramme. DOOM
oscilográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. oscilográmei; pl. oscilográme
oscilogramelor
OSCILOGRÁMĂ, oscilograme, s. f. Diagramă obținută cu ajutorul oscilografului. – Din fr. oscillogramme. DOOM
oscilográmă (-lo-gra-) s. f., g.-d. art. oscilográmei; pl. oscilográme
oscilometre
OSCILOMÉTRU, oscilometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea pulsațiilor pereților arteriali și care permite înregistrarea indirectă a tensiunii arteriale. – Din fr. oscillomètre. DOOM
oscilométru (-me-tru) s. n., art. oscilométrul; pl. oscilométre
oscilometrele
OSCILOMÉTRU, oscilometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea pulsațiilor pereților arteriali și care permite înregistrarea indirectă a tensiunii arteriale. – Din fr. oscillomètre. DOOM
oscilométru (-me-tru) s. n., art. oscilométrul; pl. oscilométre
oscilometrelor
OSCILOMÉTRU, oscilometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea pulsațiilor pereților arteriali și care permite înregistrarea indirectă a tensiunii arteriale. – Din fr. oscillomètre. DOOM
oscilométru (-me-tru) s. n., art. oscilométrul; pl. oscilométre
oscilometria
OSCILOMETRÍE, oscilometrii, s. f. (Med.) Măsurare a amplitudinii modificărilor de volum ale arterelor periferice. – Din fr. oscillométrie. DOOM
*oscilometríe (-me-tri-) s. f., art. oscilometría, g.-d. art. oscilometríei; pl. oscilometríi, art. oscilometríile
oscilometrie
OSCILOMETRÍE, oscilometrii, s. f. (Med.) Măsurare a amplitudinii modificărilor de volum ale arterelor periferice. – Din fr. oscillométrie. DOOM
*oscilometríe (-me-tri-) s. f., art. oscilometría, g.-d. art. oscilometríei; pl. oscilometríi, art. oscilometríile
oscilometriei
OSCILOMETRÍE, oscilometrii, s. f. (Med.) Măsurare a amplitudinii modificărilor de volum ale arterelor periferice. – Din fr. oscillométrie. DOOM
*oscilometríe (-me-tri-) s. f., art. oscilometría, g.-d. art. oscilometríei; pl. oscilometríi, art. oscilometríile
oscilometrii
OSCILOMETRÍE, oscilometrii, s. f. (Med.) Măsurare a amplitudinii modificărilor de volum ale arterelor periferice. – Din fr. oscillométrie. DOOM
*oscilometríe (-me-tri-) s. f., art. oscilometría, g.-d. art. oscilometríei; pl. oscilometríi, art. oscilometríile
oscilometriile
OSCILOMETRÍE, oscilometrii, s. f. (Med.) Măsurare a amplitudinii modificărilor de volum ale arterelor periferice. – Din fr. oscillométrie. DOOM
*oscilometríe (-me-tri-) s. f., art. oscilometría, g.-d. art. oscilometríei; pl. oscilometríi, art. oscilometríile
oscilometriilor
OSCILOMETRÍE, oscilometrii, s. f. (Med.) Măsurare a amplitudinii modificărilor de volum ale arterelor periferice. – Din fr. oscillométrie. DOOM
*oscilometríe (-me-tri-) s. f., art. oscilometría, g.-d. art. oscilometríei; pl. oscilometríi, art. oscilometríile
oscilometru
OSCILOMÉTRU, oscilometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea pulsațiilor pereților arteriali și care permite înregistrarea indirectă a tensiunii arteriale. – Din fr. oscillomètre. DOOM
oscilométru (-me-tru) s. n., art. oscilométrul; pl. oscilométre
oscilometrul
OSCILOMÉTRU, oscilometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea pulsațiilor pereților arteriali și care permite înregistrarea indirectă a tensiunii arteriale. – Din fr. oscillomètre. DOOM
oscilométru (-me-tru) s. n., art. oscilométrul; pl. oscilométre
oscilometrului
OSCILOMÉTRU, oscilometre, s. n. Aparat folosit pentru determinarea pulsațiilor pereților arteriali și care permite înregistrarea indirectă a tensiunii arteriale. – Din fr. oscillomètre. DOOM
oscilométru (-me-tru) s. n., art. oscilométrul; pl. oscilométre
oscilor
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
oscilor
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
osciloscoape
OSCILOSCÓP, osciloscoape, s. n. Aparat de măsură și de observare vizuală a curbei care reprezintă variația rapidă în timp a unor mărimi fizice, de obicei electrice. – Din fr. oscilloscope. DOOM
!osciloscóp (-los-cop/-lo-scop) s. n., pl. osciloscoápe
osciloscoapele
OSCILOSCÓP, osciloscoape, s. n. Aparat de măsură și de observare vizuală a curbei care reprezintă variația rapidă în timp a unor mărimi fizice, de obicei electrice. – Din fr. oscilloscope. DOOM
!osciloscóp (-los-cop/-lo-scop) s. n., pl. osciloscoápe
osciloscoapelor
OSCILOSCÓP, osciloscoape, s. n. Aparat de măsură și de observare vizuală a curbei care reprezintă variația rapidă în timp a unor mărimi fizice, de obicei electrice. – Din fr. oscilloscope. DOOM
!osciloscóp (-los-cop/-lo-scop) s. n., pl. osciloscoápe
osciloscop
OSCILOSCÓP, osciloscoape, s. n. Aparat de măsură și de observare vizuală a curbei care reprezintă variația rapidă în timp a unor mărimi fizice, de obicei electrice. – Din fr. oscilloscope. DOOM
!osciloscóp (-los-cop/-lo-scop) s. n., pl. osciloscoápe
osciloscopul
OSCILOSCÓP, osciloscoape, s. n. Aparat de măsură și de observare vizuală a curbei care reprezintă variația rapidă în timp a unor mărimi fizice, de obicei electrice. – Din fr. oscilloscope. DOOM
!osciloscóp (-los-cop/-lo-scop) s. n., pl. osciloscoápe
osciloscopului
OSCILOSCÓP, osciloscoape, s. n. Aparat de măsură și de observare vizuală a curbei care reprezintă variația rapidă în timp a unor mărimi fizice, de obicei electrice. – Din fr. oscilloscope. DOOM
!osciloscóp (-los-cop/-lo-scop) s. n., pl. osciloscoápe
oscilând
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilînd
OSCILÁ, oscilez, vb. I. Intranz. 1. A se mișca alternativ în direcții opuse; a se legăna, a se balansa, a pendula. 2. Fig. A manifesta nehotărâre, a fi instabil; a sta în cumpănă; a șovăi, a ezita; a fluctua. 3. (Despre un sistem fizic) A evolua în așa fel încât una sau mai multe dintre mărimile sale caracteristice să ia succesiv valori pozitive și negative, simetrice în raport cu valoarea zero. – Din fr. osciller. DOOM
oscilá (a ~) vb., ind. prez. 3 oscileáză
oscilări
OSCILÁRE, oscilări, s. f. Acțiunea de a oscila și rezultatul ei; balansare, clătinare, legănare, pendulare. ♦ Fig. Șovăială, ezitare; fluctuație. – V. oscila. DOOM
osciláre s. f., g.-d. art. oscilắrii; pl. oscilắri
oscilării
OSCILÁRE, oscilări, s. f. Acțiunea de a oscila și rezultatul ei; balansare, clătinare, legănare, pendulare. ♦ Fig. Șovăială, ezitare; fluctuație. – V. oscila. DOOM
osciláre s. f., g.-d. art. oscilắrii; pl. oscilắri
oscilările
OSCILÁRE, oscilări, s. f. Acțiunea de a oscila și rezultatul ei; balansare, clătinare, legănare, pendulare. ♦ Fig. Șovăială, ezitare; fluctuație. – V. oscila. DOOM
osciláre s. f., g.-d. art. oscilắrii; pl. oscilắri
oscilărilor
OSCILÁRE, oscilări, s. f. Acțiunea de a oscila și rezultatul ei; balansare, clătinare, legănare, pendulare. ♦ Fig. Șovăială, ezitare; fluctuație. – V. oscila. DOOM
osciláre s. f., g.-d. art. oscilắrii; pl. oscilắri
oscioare
OSCIÓR, oscioare, s. n. Diminutiv al lui os; osișor, osuț. – Os + suf. -cior. DOOM
osciór s. n., pl. oscioáre
oscioarele
OSCIÓR, oscioare, s. n. Diminutiv al lui os; osișor, osuț. – Os + suf. -cior. DOOM
osciór s. n., pl. oscioáre
oscioarelor
OSCIÓR, oscioare, s. n. Diminutiv al lui os; osișor, osuț. – Os + suf. -cior. DOOM
osciór s. n., pl. oscioáre
oscior
OSCIÓR, oscioare, s. n. Diminutiv al lui os; osișor, osuț. – Os + suf. -cior. DOOM
osciór s. n., pl. oscioáre
osciorul
OSCIÓR, oscioare, s. n. Diminutiv al lui os; osișor, osuț. – Os + suf. -cior. DOOM
osciór s. n., pl. oscioáre
osciorului
OSCIÓR, oscioare, s. n. Diminutiv al lui os; osișor, osuț. – Os + suf. -cior. DOOM
osciór s. n., pl. oscioáre
oscitant
OSCITÁNT, -Ă adj. (Liv.) Neglijent, neatent, neîngrijit. [Cf. it. oscitante, lat. oscitans].
oscitanta
OSCITÁNT, -Ă adj. (Liv.) Neglijent, neatent, neîngrijit. [Cf. it. oscitante, lat. oscitans].
oscitante
OSCITÁNT, -Ă adj. (Liv.) Neglijent, neatent, neîngrijit. [Cf. it. oscitante, lat. oscitans].
oscitantei
OSCITÁNT, -Ă adj. (Liv.) Neglijent, neatent, neîngrijit. [Cf. it. oscitante, lat. oscitans].
oscitantele
OSCITÁNT, -Ă adj. (Liv.) Neglijent, neatent, neîngrijit. [Cf. it. oscitante, lat. oscitans].
oscitantelor
OSCITÁNT, -Ă adj. (Liv.) Neglijent, neatent, neîngrijit. [Cf. it. oscitante, lat. oscitans].
oscitantul
OSCITÁNT, -Ă adj. (Liv.) Neglijent, neatent, neîngrijit. [Cf. it. oscitante, lat. oscitans].
oscitantului
OSCITÁNT, -Ă adj. (Liv.) Neglijent, neatent, neîngrijit. [Cf. it. oscitante, lat. oscitans].
oscitanța
OSCITÁNȚĂ s.f. (Liv.) Neglijență, nepăsare, neîngrijire. [< cf. it. oscitanza].
oscitanțe
OSCITÁNȚĂ s.f. (Liv.) Neglijență, nepăsare, neîngrijire. [< cf. it. oscitanza].
oscitanței
OSCITÁNȚĂ s.f. (Liv.) Neglijență, nepăsare, neîngrijire. [< cf. it. oscitanza].
oscitanți
OSCITÁNT, -Ă adj. (Liv.) Neglijent, neatent, neîngrijit. [Cf. it. oscitante, lat. oscitans].
oscitanții
OSCITÁNT, -Ă adj. (Liv.) Neglijent, neatent, neîngrijit. [Cf. it. oscitante, lat. oscitans].
oscitanților
OSCITÁNT, -Ă adj. (Liv.) Neglijent, neatent, neîngrijit. [Cf. it. oscitante, lat. oscitans].
oscul
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
oscul
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
oscul
OSCÚL s.m. (Biol.) Por mare pe suprafața spongierilor. [< fr. oscule].
osculatoare
OSCULATÓR, -OÁRE, osculatori, -oare, adj. (Mat.; despre curbe, suprafețe) Care se află în contact de osculație. – Din fr. osculateur.
osculatoarea
OSCULATÓR, -OÁRE, osculatori, -oare, adj. (Mat.; despre curbe, suprafețe) Care se află în contact de osculație. – Din fr. osculateur.
osculatoarei
OSCULATÓR, -OÁRE, osculatori, -oare, adj. (Mat.; despre curbe, suprafețe) Care se află în contact de osculație. – Din fr. osculateur.
osculatoarele
OSCULATÓR, -OÁRE, osculatori, -oare, adj. (Mat.; despre curbe, suprafețe) Care se află în contact de osculație. – Din fr. osculateur.
osculatoarelor
OSCULATÓR, -OÁRE, osculatori, -oare, adj. (Mat.; despre curbe, suprafețe) Care se află în contact de osculație. – Din fr. osculateur.
osculator
OSCULATÓR, -OÁRE, osculatori, -oare, adj. (Mat.; despre curbe, suprafețe) Care se află în contact de osculație. – Din fr. osculateur.
osculatori
OSCULATÓR, -OÁRE, osculatori, -oare, adj. (Mat.; despre curbe, suprafețe) Care se află în contact de osculație. – Din fr. osculateur.
osculatorii
OSCULATÓR, -OÁRE, osculatori, -oare, adj. (Mat.; despre curbe, suprafețe) Care se află în contact de osculație. – Din fr. osculateur.
osculatorilor
OSCULATÓR, -OÁRE, osculatori, -oare, adj. (Mat.; despre curbe, suprafețe) Care se află în contact de osculație. – Din fr. osculateur.
osculatorul
OSCULATÓR, -OÁRE, osculatori, -oare, adj. (Mat.; despre curbe, suprafețe) Care se află în contact de osculație. – Din fr. osculateur.
osculatorului
OSCULATÓR, -OÁRE, osculatori, -oare, adj. (Mat.; despre curbe, suprafețe) Care se află în contact de osculație. – Din fr. osculateur.
osculație
OSCULÁȚIE s. f. (Mat.) Contact mai strâns decât contactul de tangență între o curbă sau o suprafață și altă curbă sau suprafață. – Din fr. osculation.
osculi
OSCÚL s.m. (Biol.) Por mare pe suprafața spongierilor. [< fr. oscule].
osculii
OSCÚL s.m. (Biol.) Por mare pe suprafața spongierilor. [< fr. oscule].
osculilor
OSCÚL s.m. (Biol.) Por mare pe suprafața spongierilor. [< fr. oscule].
oscului
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
oscului
OSC, -Ă, osci, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte dintr-o veche populație din Italia centrală sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține oscilor (1), referitor la osci. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de osci (1). – Din fr. osque. DOOM
óscă (limbă) s. f., g.-d. art. óscei
osculul
OSCÚL s.m. (Biol.) Por mare pe suprafața spongierilor. [< fr. oscule].
osculului
OSCÚL s.m. (Biol.) Por mare pe suprafața spongierilor. [< fr. oscule].
osebea
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebeai
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebeam
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebească
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebeau
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebeați
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebesc
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebește
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebești
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebi
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebii
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebim
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebind
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebire
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebire
OSEBÍRE, osebiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) osebi și rezultatul ei; deosebire, diferență; p. ext. inegalitate. ◊ Loc. adv. Fără osebire = a) fără excepție, fără deosebire; b) întocmai, identic, exact. Cu osebire = mai cu seamă, în special, mai ales; foarte mult. – V. osebi. DOOM
osebíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. osebírii; pl. osebíri
osebirea
OSEBÍRE, osebiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) osebi și rezultatul ei; deosebire, diferență; p. ext. inegalitate. ◊ Loc. adv. Fără osebire = a) fără excepție, fără deosebire; b) întocmai, identic, exact. Cu osebire = mai cu seamă, în special, mai ales; foarte mult. – V. osebi. DOOM
osebíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. osebírii; pl. osebíri
osebiri
OSEBÍRE, osebiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) osebi și rezultatul ei; deosebire, diferență; p. ext. inegalitate. ◊ Loc. adv. Fără osebire = a) fără excepție, fără deosebire; b) întocmai, identic, exact. Cu osebire = mai cu seamă, în special, mai ales; foarte mult. – V. osebi. DOOM
osebíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. osebírii; pl. osebíri
osebirii
OSEBÍRE, osebiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) osebi și rezultatul ei; deosebire, diferență; p. ext. inegalitate. ◊ Loc. adv. Fără osebire = a) fără excepție, fără deosebire; b) întocmai, identic, exact. Cu osebire = mai cu seamă, în special, mai ales; foarte mult. – V. osebi. DOOM
osebíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. osebírii; pl. osebíri
osebirile
OSEBÍRE, osebiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) osebi și rezultatul ei; deosebire, diferență; p. ext. inegalitate. ◊ Loc. adv. Fără osebire = a) fără excepție, fără deosebire; b) întocmai, identic, exact. Cu osebire = mai cu seamă, în special, mai ales; foarte mult. – V. osebi. DOOM
osebíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. osebírii; pl. osebíri
osebirilor
OSEBÍRE, osebiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) osebi și rezultatul ei; deosebire, diferență; p. ext. inegalitate. ◊ Loc. adv. Fără osebire = a) fără excepție, fără deosebire; b) întocmai, identic, exact. Cu osebire = mai cu seamă, în special, mai ales; foarte mult. – V. osebi. DOOM
osebíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. osebírii; pl. osebíri
osebiră
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebirăm
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebirăți
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebise
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebisem
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebiseră
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebiserăm
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebiserăți
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebiseși
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebiseți
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebit
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebit
OSEBÍT, -Ă, osebiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Deosebit, diferit. ◊ Loc. prep. Osebit de... = în afară de..., pe lângă. 2. Care iese din comun; ales, remarcabil; p. ext. foarte mare. – V. osebi.
osebiși
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
osebiți
OSEBÍ, osebesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) diferenția, a (se) deosebi. 2. Tranz. și refl. (Înv. și pop.) A (se) despărți; a (se) separa; a (se) divide. 3. Tranz. (Înv.) A lăsa deoparte, a excepta. – Din sl. osebiti. DOOM
osebí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osebésc, imperf. 3 sg. osebeá; conj. prez. 3 să osebeáscă
oseina
OSEÍNĂ s. f. Substanță organică din clasa proteinelor, care formează partea organică a oaselor. – Din fr. osséine. DOOM
oseínă s. f., g.-d. art. oseínei
oseine
OSEÍNĂ s. f. Substanță organică din clasa proteinelor, care formează partea organică a oaselor. – Din fr. osséine. DOOM
oseínă s. f., g.-d. art. oseínei
oseinei
OSEÍNĂ s. f. Substanță organică din clasa proteinelor, care formează partea organică a oaselor. – Din fr. osséine. DOOM
oseínă s. f., g.-d. art. oseínei
oseminte
OSEMÍNTE s. n. pl. Oasele uscate și descărnate ale unei ființe moarte. – Din fr. ossements, lat. ossamenta. DOOM
osemínte s. n. pl.
osemintele
OSEMÍNTE s. n. pl. Oasele uscate și descărnate ale unei ființe moarte. – Din fr. ossements, lat. ossamenta. DOOM
osemínte s. n. pl.
osemintelor
OSEMÍNTE s. n. pl. Oasele uscate și descărnate ale unei ființe moarte. – Din fr. ossements, lat. ossamenta. DOOM
osemínte s. n. pl.
osfinți
osfințí (-țésc, -ít), vb. – A aghesmui. Sl. osvętiti „a sacrifica” (Tiktin), cf. sfînt. Sec. XVII, înv. E dubletul lui osfestui, vb. (a aghesmui), înv., din bg. osveštavam; și poate a lui osfinti, vb. (a asista, a ajuta), înv.
osfințire
osfințí (-țésc, -ít), vb. – A aghesmui. Sl. osvętiti „a sacrifica” (Tiktin), cf. sfînt. Sec. XVII, înv. E dubletul lui osfestui, vb. (a aghesmui), înv., din bg. osveštavam; și poate a lui osfinti, vb. (a asista, a ajuta), înv.
osfințit
osfințí (-țésc, -ít), vb. – A aghesmui. Sl. osvętiti „a sacrifica” (Tiktin), cf. sfînt. Sec. XVII, înv. E dubletul lui osfestui, vb. (a aghesmui), înv., din bg. osveštavam; și poate a lui osfinti, vb. (a asista, a ajuta), înv.
osia
ÓSIE, osii, s. f. Arbore sau ax terminat la cele două capete cu fusuri, pe care sunt montate roțile unui vehicul rutier. ◊ Expr. (Fam.) A unge osia = a mitui. – Din sl. osĭ. DOOM
ósie (-si-e) s. f., art. ósia (-si-a), g.-d. art. ósiei; pl. ósii, art. ósiile (-si-i-)
osianesc
OSIANÉSC, -Ă adj. (Lit.) Osianic. [Pron. -si-a-, scris și ossianesc. / < fr. ossianesque].
osianic
OSIÁNIC, -Ă, osianici, -ce, adj. Care aparține lui Ossian ori seamănă cu poemele atribuite lui, privitor la Ossian sau la poemele atribuite lui. [Pr.: -si-a-] – Din fr. ossianique. DOOM
osiánic (-si-a-) adj. m., pl. osiánici; f. osiánică, pl. osiánice
osianica
OSIÁNIC, -Ă, osianici, -ce, adj. Care aparține lui Ossian ori seamănă cu poemele atribuite lui, privitor la Ossian sau la poemele atribuite lui. [Pr.: -si-a-] – Din fr. ossianique. DOOM
osiánic (-si-a-) adj. m., pl. osiánici; f. osiánică, pl. osiánice
osianice
OSIÁNIC, -Ă, osianici, -ce, adj. Care aparține lui Ossian ori seamănă cu poemele atribuite lui, privitor la Ossian sau la poemele atribuite lui. [Pr.: -si-a-] – Din fr. ossianique. DOOM
osiánic (-si-a-) adj. m., pl. osiánici; f. osiánică, pl. osiánice
osianicei
OSIÁNIC, -Ă, osianici, -ce, adj. Care aparține lui Ossian ori seamănă cu poemele atribuite lui, privitor la Ossian sau la poemele atribuite lui. [Pr.: -si-a-] – Din fr. ossianique. DOOM
osiánic (-si-a-) adj. m., pl. osiánici; f. osiánică, pl. osiánice
osianicele
OSIÁNIC, -Ă, osianici, -ce, adj. Care aparține lui Ossian ori seamănă cu poemele atribuite lui, privitor la Ossian sau la poemele atribuite lui. [Pr.: -si-a-] – Din fr. ossianique. DOOM
osiánic (-si-a-) adj. m., pl. osiánici; f. osiánică, pl. osiánice
osianicelor
OSIÁNIC, -Ă, osianici, -ce, adj. Care aparține lui Ossian ori seamănă cu poemele atribuite lui, privitor la Ossian sau la poemele atribuite lui. [Pr.: -si-a-] – Din fr. ossianique. DOOM
osiánic (-si-a-) adj. m., pl. osiánici; f. osiánică, pl. osiánice
osianici
OSIÁNIC, -Ă, osianici, -ce, adj. Care aparține lui Ossian ori seamănă cu poemele atribuite lui, privitor la Ossian sau la poemele atribuite lui. [Pr.: -si-a-] – Din fr. ossianique. DOOM
osiánic (-si-a-) adj. m., pl. osiánici; f. osiánică, pl. osiánice
osianicii
OSIÁNIC, -Ă, osianici, -ce, adj. Care aparține lui Ossian ori seamănă cu poemele atribuite lui, privitor la Ossian sau la poemele atribuite lui. [Pr.: -si-a-] – Din fr. ossianique. DOOM
osiánic (-si-a-) adj. m., pl. osiánici; f. osiánică, pl. osiánice
osianicilor
OSIÁNIC, -Ă, osianici, -ce, adj. Care aparține lui Ossian ori seamănă cu poemele atribuite lui, privitor la Ossian sau la poemele atribuite lui. [Pr.: -si-a-] – Din fr. ossianique. DOOM
osiánic (-si-a-) adj. m., pl. osiánici; f. osiánică, pl. osiánice
osianicul
OSIÁNIC, -Ă, osianici, -ce, adj. Care aparține lui Ossian ori seamănă cu poemele atribuite lui, privitor la Ossian sau la poemele atribuite lui. [Pr.: -si-a-] – Din fr. ossianique. DOOM
osiánic (-si-a-) adj. m., pl. osiánici; f. osiánică, pl. osiánice
osianicului
OSIÁNIC, -Ă, osianici, -ce, adj. Care aparține lui Ossian ori seamănă cu poemele atribuite lui, privitor la Ossian sau la poemele atribuite lui. [Pr.: -si-a-] – Din fr. ossianique. DOOM
osiánic (-si-a-) adj. m., pl. osiánici; f. osiánică, pl. osiánice
osianism
OSIANÍSM s. n. Caracter, atmosferă (melancolică) proprie poemelor osianice; imitație a poemelor osianice. – Din fr. ossianisme.
osianismul
OSIANÍSM s. n. Caracter, atmosferă (melancolică) proprie poemelor osianice; imitație a poemelor osianice. – Din fr. ossianisme.
osianismului
OSIANÍSM s. n. Caracter, atmosferă (melancolică) proprie poemelor osianice; imitație a poemelor osianice. – Din fr. ossianisme.
osicul
OSÍCUL s.n. (Anat.) Os mic; oscior. [< lat. ossiculum].
osicule
OSÍCUL s.n. (Anat.) Os mic; oscior. [< lat. ossiculum].
osiculele
OSÍCUL s.n. (Anat.) Os mic; oscior. [< lat. ossiculum].
osiculelor
OSÍCUL s.n. (Anat.) Os mic; oscior. [< lat. ossiculum].
osiculul
OSÍCUL s.n. (Anat.) Os mic; oscior. [< lat. ossiculum].
osiculului
OSÍCUL s.n. (Anat.) Os mic; oscior. [< lat. ossiculum].
osie
ÓSIE, osii, s. f. Arbore sau ax terminat la cele două capete cu fusuri, pe care sunt montate roțile unui vehicul rutier. ◊ Expr. (Fam.) A unge osia = a mitui. – Din sl. osĭ. DOOM
ósie (-si-e) s. f., art. ósia (-si-a), g.-d. art. ósiei; pl. ósii, art. ósiile (-si-i-)
osiei
ÓSIE, osii, s. f. Arbore sau ax terminat la cele două capete cu fusuri, pe care sunt montate roțile unui vehicul rutier. ◊ Expr. (Fam.) A unge osia = a mitui. – Din sl. osĭ. DOOM
ósie (-si-e) s. f., art. ósia (-si-a), g.-d. art. ósiei; pl. ósii, art. ósiile (-si-i-)
osifica
OSIFICÁ, pers. 3 osífică, vb. I. Refl. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) A se transforma în os, a se întări ca un os, a căpăta consistența osului. – După fr. ossifier. DOOM
!osificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se osífică
osificare
OSIFICÁ, pers. 3 osífică, vb. I. Refl. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) A se transforma în os, a se întări ca un os, a căpăta consistența osului. – După fr. ossifier. DOOM
!osificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se osífică
osificare
OSIFICÁRE, osificări, s. f. Faptul de a se osifica; osteogeneză, osificație. – V. osifica. DOOM
osificáre s. f., g.-d. art. osificắrii; pl. osificắri
osificarea
OSIFICÁRE, osificări, s. f. Faptul de a se osifica; osteogeneză, osificație. – V. osifica. DOOM
osificáre s. f., g.-d. art. osificắrii; pl. osificắri
osificară
OSIFICÁ, pers. 3 osífică, vb. I. Refl. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) A se transforma în os, a se întări ca un os, a căpăta consistența osului. – După fr. ossifier. DOOM
!osificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se osífică
osificase
OSIFICÁ, pers. 3 osífică, vb. I. Refl. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) A se transforma în os, a se întări ca un os, a căpăta consistența osului. – După fr. ossifier. DOOM
!osificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se osífică
osificaseră
OSIFICÁ, pers. 3 osífică, vb. I. Refl. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) A se transforma în os, a se întări ca un os, a căpăta consistența osului. – După fr. ossifier. DOOM
!osificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se osífică
osificat
OSIFICÁ, pers. 3 osífică, vb. I. Refl. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) A se transforma în os, a se întări ca un os, a căpăta consistența osului. – După fr. ossifier. DOOM
!osificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se osífică
osificat
OSIFICÁT, -Ă, osificați, -te, adj. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) Transformat în os, întărit ca un os. ♦ Fig. Osos, scheletic. – V. osifica.
osificata
OSIFICÁT, -Ă, osificați, -te, adj. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) Transformat în os, întărit ca un os. ♦ Fig. Osos, scheletic. – V. osifica.
osificate
OSIFICÁT, -Ă, osificați, -te, adj. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) Transformat în os, întărit ca un os. ♦ Fig. Osos, scheletic. – V. osifica.
osificatei
OSIFICÁT, -Ă, osificați, -te, adj. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) Transformat în os, întărit ca un os. ♦ Fig. Osos, scheletic. – V. osifica.
osificatele
OSIFICÁT, -Ă, osificați, -te, adj. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) Transformat în os, întărit ca un os. ♦ Fig. Osos, scheletic. – V. osifica.
osificatelor
OSIFICÁT, -Ă, osificați, -te, adj. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) Transformat în os, întărit ca un os. ♦ Fig. Osos, scheletic. – V. osifica.
osificatul
OSIFICÁT, -Ă, osificați, -te, adj. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) Transformat în os, întărit ca un os. ♦ Fig. Osos, scheletic. – V. osifica.
osificatului
OSIFICÁT, -Ă, osificați, -te, adj. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) Transformat în os, întărit ca un os. ♦ Fig. Osos, scheletic. – V. osifica.
osificau
OSIFICÁ, pers. 3 osífică, vb. I. Refl. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) A se transforma în os, a se întări ca un os, a căpăta consistența osului. – După fr. ossifier. DOOM
!osificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se osífică
osificați
OSIFICÁT, -Ă, osificați, -te, adj. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) Transformat în os, întărit ca un os. ♦ Fig. Osos, scheletic. – V. osifica.
osificația
OSIFICÁȚIE, osificații, s. f. Osificare. – Din fr. ossification. DOOM
osificáție (-ți-e) s. f., art. osificáția (-ți-a), g.-d. art. osificáției; pl. osificáții, art. osificáțiile (-ți-i-)
osificație
OSIFICÁȚIE, osificații, s. f. Osificare. – Din fr. ossification. DOOM
osificáție (-ți-e) s. f., art. osificáția (-ți-a), g.-d. art. osificáției; pl. osificáții, art. osificáțiile (-ți-i-)
osificației
OSIFICÁȚIE, osificații, s. f. Osificare. – Din fr. ossification. DOOM
osificáție (-ți-e) s. f., art. osificáția (-ți-a), g.-d. art. osificáției; pl. osificáții, art. osificáțiile (-ți-i-)
osificații
OSIFICÁT, -Ă, osificați, -te, adj. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) Transformat în os, întărit ca un os. ♦ Fig. Osos, scheletic. – V. osifica.
osificații
OSIFICÁȚIE, osificații, s. f. Osificare. – Din fr. ossification. DOOM
osificáție (-ți-e) s. f., art. osificáția (-ți-a), g.-d. art. osificáției; pl. osificáții, art. osificáțiile (-ți-i-)
osificațiile
OSIFICÁȚIE, osificații, s. f. Osificare. – Din fr. ossification. DOOM
osificáție (-ți-e) s. f., art. osificáția (-ți-a), g.-d. art. osificáției; pl. osificáții, art. osificáțiile (-ți-i-)
osificațiilor
OSIFICÁȚIE, osificații, s. f. Osificare. – Din fr. ossification. DOOM
osificáție (-ți-e) s. f., art. osificáția (-ți-a), g.-d. art. osificáției; pl. osificáții, art. osificáțiile (-ți-i-)
osificaților
OSIFICÁT, -Ă, osificați, -te, adj. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) Transformat în os, întărit ca un os. ♦ Fig. Osos, scheletic. – V. osifica.
osifice
OSIFICÁ, pers. 3 osífică, vb. I. Refl. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) A se transforma în os, a se întări ca un os, a căpăta consistența osului. – După fr. ossifier. DOOM
!osificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se osífică
osificând
OSIFICÁ, pers. 3 osífică, vb. I. Refl. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) A se transforma în os, a se întări ca un os, a căpăta consistența osului. – După fr. ossifier. DOOM
!osificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se osífică
osificînd
OSIFICÁ, pers. 3 osífică, vb. I. Refl. (Despre părțile membranoase și cartilaginoase ale corpului) A se transforma în os, a se întări ca un os, a căpăta consistența osului. – După fr. ossifier. DOOM
!osificá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se osífică
osificări
OSIFICÁRE, osificări, s. f. Faptul de a se osifica; osteogeneză, osificație. – V. osifica. DOOM
osificáre s. f., g.-d. art. osificắrii; pl. osificắri
osificării
OSIFICÁRE, osificări, s. f. Faptul de a se osifica; osteogeneză, osificație. – V. osifica. DOOM
osificáre s. f., g.-d. art. osificắrii; pl. osificắri
osificările
OSIFICÁRE, osificări, s. f. Faptul de a se osifica; osteogeneză, osificație. – V. osifica. DOOM
osificáre s. f., g.-d. art. osificắrii; pl. osificắri
osificărilor
OSIFICÁRE, osificări, s. f. Faptul de a se osifica; osteogeneză, osificație. – V. osifica. DOOM
osificáre s. f., g.-d. art. osificắrii; pl. osificắri
osii
ÓSIE, osii, s. f. Arbore sau ax terminat la cele două capete cu fusuri, pe care sunt montate roțile unui vehicul rutier. ◊ Expr. (Fam.) A unge osia = a mitui. – Din sl. osĭ. DOOM
ósie (-si-e) s. f., art. ósia (-si-a), g.-d. art. ósiei; pl. ósii, art. ósiile (-si-i-)
osiile
ÓSIE, osii, s. f. Arbore sau ax terminat la cele două capete cu fusuri, pe care sunt montate roțile unui vehicul rutier. ◊ Expr. (Fam.) A unge osia = a mitui. – Din sl. osĭ. DOOM
ósie (-si-e) s. f., art. ósia (-si-a), g.-d. art. ósiei; pl. ósii, art. ósiile (-si-i-)
osiilor
ÓSIE, osii, s. f. Arbore sau ax terminat la cele două capete cu fusuri, pe care sunt montate roțile unui vehicul rutier. ◊ Expr. (Fam.) A unge osia = a mitui. – Din sl. osĭ. DOOM
ósie (-si-e) s. f., art. ósia (-si-a), g.-d. art. ósiei; pl. ósii, art. ósiile (-si-i-)
osișoare
OSIȘÓR, osișoare, s. n. (Rar) Oscior. – Os + suf. -ișor. DOOM
osișór (rar) s. n., pl. osișoáre
osișoarele
OSIȘÓR, osișoare, s. n. (Rar) Oscior. – Os + suf. -ișor. DOOM
osișór (rar) s. n., pl. osișoáre
osișoarelor
OSIȘÓR, osișoare, s. n. (Rar) Oscior. – Os + suf. -ișor. DOOM
osișór (rar) s. n., pl. osișoáre
osișor
OSIȘÓR, osișoare, s. n. (Rar) Oscior. – Os + suf. -ișor. DOOM
osișór (rar) s. n., pl. osișoáre
osișorul
OSIȘÓR, osișoare, s. n. (Rar) Oscior. – Os + suf. -ișor. DOOM
osișór (rar) s. n., pl. osișoáre
osișorului
OSIȘÓR, osișoare, s. n. (Rar) Oscior. – Os + suf. -ișor. DOOM
osișór (rar) s. n., pl. osișoáre
osluh
oslúh (-huri), s. n. – Amendă. Sb. osluhivati „a asculta”. Termen administrativ, înv., cf. Pintea, Cercetări istorice, XIII, 143-5.
osman
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osman
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmana
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmana
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmane
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmane
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmanei
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmanei
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmanele
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmanele
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmanelor
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmanelor
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmani
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmani
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmanii
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmanii
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmanilor
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmanilor
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmanliu
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlâi
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlâi
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlâia
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlâie
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlâii
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlâii
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlâile
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlâilor
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlâilor
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlâu
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlâul
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlâului
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlîi
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlîi
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlîia
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlîie
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlîii
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlîii
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlîile
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlîilor
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlîilor
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlîu
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlîul
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanlîului
OSMANLÍU, -ÍE, adj., s. m. și f. V. osmanlâu. DOOM
osmanlâu / osmanlíu (înv.) adj. m., s. m., f. osmanlâie / osmanlíe; pl. m. și f. osmanlâi / osmanlíi
osmanul
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmanul
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmanului
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmanului
OSMÁN, -Ă, osmani, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. ◊ Limba osmană = limba turcă. – Din osmanlâu (derivat regresiv). DOOM
osmán (înv.) adj. m., s. m., pl. osmáni; adj. f., s. f. osmánă, pl. osmáne
osmhidroză
OSMHIDRÓZĂ s.f. Secreție de sudoare cu miros neplăcut. [Cf. it. osmidrosi, cf. gr. osme – miros, hidros – sudoare].
osmiridiu
OSMIRÍDIU s. n. Aliaj de osmiu și iridiu, caracterizat prin duritate mare, folosit la confecționarea vârfului penițelor de stilou, axelor pentru mecanismele de ceasornic etc. – Din fr. osmiridium. DOOM
!osmirídiu [diu pron. diu] (os-mi-/osm-i-) s. n., art. osmirídiul
osmiu
ÓSMIU s. n. Metal de culoare albă-cenușie, lucios, foarte dur, dar casant, care se găsește în natură, în stare nativă, sub formă de aliaj cu iridiul. – Din fr. osmium. DOOM
ósmiu [miu pron. miu] s. n., art. ósmiul; simb. Os
osmiul
ÓSMIU s. n. Metal de culoare albă-cenușie, lucios, foarte dur, dar casant, care se găsește în natură, în stare nativă, sub formă de aliaj cu iridiul. – Din fr. osmium. DOOM
ósmiu [miu pron. miu] s. n., art. ósmiul; simb. Os
osmiului
ÓSMIU s. n. Metal de culoare albă-cenușie, lucios, foarte dur, dar casant, care se găsește în natură, în stare nativă, sub formă de aliaj cu iridiul. – Din fr. osmium. DOOM
ósmiu [miu pron. miu] s. n., art. ósmiul; simb. Os
osmo
OSMO2- Element prim de compunere savantă cu semnificația „impuls”, „împingere”. [< fr., it. osmo-, cf. gr. osmos].
osmo
OSMO1- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) miros”. [< fr., it. osmo-, cf. gr. osme].
osmologia
OSMOLOGÍE s. f. Studiul mirosurilor, al parfumurilor. – Din fr. osmologie. DOOM
osmologíe s. f., art. osmología, g.-d. osmologíi, art. osmologíei
osmologie
OSMOLOGÍE s. f. Studiul mirosurilor, al parfumurilor. – Din fr. osmologie. DOOM
osmologíe s. f., art. osmología, g.-d. osmologíi, art. osmologíei
osmologiei
OSMOLOGÍE s. f. Studiul mirosurilor, al parfumurilor. – Din fr. osmologie. DOOM
osmologíe s. f., art. osmología, g.-d. osmologíi, art. osmologíei
osmologii
OSMOLOGÍE s. f. Studiul mirosurilor, al parfumurilor. – Din fr. osmologie. DOOM
osmologíe s. f., art. osmología, g.-d. osmologíi, art. osmologíei
osmometre
OSMOMÉTRU, osmometre, s. n. Instrument pentru măsurarea presiunii osmotice a unei soluții. – Din fr. osmomètre. DOOM
osmométru (-me-tru) s. n., art. osmométrul; pl. osmométre
osmometrele
OSMOMÉTRU, osmometre, s. n. Instrument pentru măsurarea presiunii osmotice a unei soluții. – Din fr. osmomètre. DOOM
osmométru (-me-tru) s. n., art. osmométrul; pl. osmométre
osmometrelor
OSMOMÉTRU, osmometre, s. n. Instrument pentru măsurarea presiunii osmotice a unei soluții. – Din fr. osmomètre. DOOM
osmométru (-me-tru) s. n., art. osmométrul; pl. osmométre
osmometria
OSMOMETRÍE s. f. Parte a fizicii care studiază determinarea presiunilor osmotice. – Din fr. osmométrie.
osmometric
OSMOMÉTRIC, -Ă, osmometrici, -ce, adj. Referitor la osmometrie, de osmometrie. – Din fr. osmométrique.
osmometrica
OSMOMÉTRIC, -Ă, osmometrici, -ce, adj. Referitor la osmometrie, de osmometrie. – Din fr. osmométrique.
osmometrice
OSMOMÉTRIC, -Ă, osmometrici, -ce, adj. Referitor la osmometrie, de osmometrie. – Din fr. osmométrique.
osmometricei
OSMOMÉTRIC, -Ă, osmometrici, -ce, adj. Referitor la osmometrie, de osmometrie. – Din fr. osmométrique.
osmometricele
OSMOMÉTRIC, -Ă, osmometrici, -ce, adj. Referitor la osmometrie, de osmometrie. – Din fr. osmométrique.
osmometricelor
OSMOMÉTRIC, -Ă, osmometrici, -ce, adj. Referitor la osmometrie, de osmometrie. – Din fr. osmométrique.
osmometrici
OSMOMÉTRIC, -Ă, osmometrici, -ce, adj. Referitor la osmometrie, de osmometrie. – Din fr. osmométrique.
osmometricii
OSMOMÉTRIC, -Ă, osmometrici, -ce, adj. Referitor la osmometrie, de osmometrie. – Din fr. osmométrique.
osmometricilor
OSMOMÉTRIC, -Ă, osmometrici, -ce, adj. Referitor la osmometrie, de osmometrie. – Din fr. osmométrique.
osmometricul
OSMOMÉTRIC, -Ă, osmometrici, -ce, adj. Referitor la osmometrie, de osmometrie. – Din fr. osmométrique.
osmometricului
OSMOMÉTRIC, -Ă, osmometrici, -ce, adj. Referitor la osmometrie, de osmometrie. – Din fr. osmométrique.
osmometrie
OSMOMETRÍE s. f. Parte a fizicii care studiază determinarea presiunilor osmotice. – Din fr. osmométrie.
osmometriei
OSMOMETRÍE s. f. Parte a fizicii care studiază determinarea presiunilor osmotice. – Din fr. osmométrie.
osmometrii
OSMOMETRÍE s. f. Parte a fizicii care studiază determinarea presiunilor osmotice. – Din fr. osmométrie.
osmometriile
OSMOMETRÍE s. f. Parte a fizicii care studiază determinarea presiunilor osmotice. – Din fr. osmométrie.
osmometriilor
OSMOMETRÍE s. f. Parte a fizicii care studiază determinarea presiunilor osmotice. – Din fr. osmométrie.
osmometru
OSMOMÉTRU, osmometre, s. n. Instrument pentru măsurarea presiunii osmotice a unei soluții. – Din fr. osmomètre. DOOM
osmométru (-me-tru) s. n., art. osmométrul; pl. osmométre
osmometrul
OSMOMÉTRU, osmometre, s. n. Instrument pentru măsurarea presiunii osmotice a unei soluții. – Din fr. osmomètre. DOOM
osmométru (-me-tru) s. n., art. osmométrul; pl. osmométre
osmometrului
OSMOMÉTRU, osmometre, s. n. Instrument pentru măsurarea presiunii osmotice a unei soluții. – Din fr. osmomètre. DOOM
osmométru (-me-tru) s. n., art. osmométrul; pl. osmométre
osmoreceptor
OSMORECEPTÓR s.m. (Biol.) Terminație nervoasă sensibilă la variațiile presiunii osmotice. [< fr. osmorécepteur].
osmoreceptori
OSMORECEPTÓR s.m. (Biol.) Terminație nervoasă sensibilă la variațiile presiunii osmotice. [< fr. osmorécepteur].
osmoreceptorii
OSMORECEPTÓR s.m. (Biol.) Terminație nervoasă sensibilă la variațiile presiunii osmotice. [< fr. osmorécepteur].
osmoreceptorilor
OSMORECEPTÓR s.m. (Biol.) Terminație nervoasă sensibilă la variațiile presiunii osmotice. [< fr. osmorécepteur].
osmoreceptorul
OSMORECEPTÓR s.m. (Biol.) Terminație nervoasă sensibilă la variațiile presiunii osmotice. [< fr. osmorécepteur].
osmoreceptorului
OSMORECEPTÓR s.m. (Biol.) Terminație nervoasă sensibilă la variațiile presiunii osmotice. [< fr. osmorécepteur].
osmoreglare
OSMOREGLÁRE, osmoreglări, s. f. Ansamblul proceselor prin care se asigură o valoare relativ constantă a presiunii osmotice a lichidelor din organism. – Osmo[ză] + reglare. DOOM
osmoregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. osmoreglắrii; pl. osmoreglắri
osmoreglarea
OSMOREGLÁRE, osmoreglări, s. f. Ansamblul proceselor prin care se asigură o valoare relativ constantă a presiunii osmotice a lichidelor din organism. – Osmo[ză] + reglare. DOOM
osmoregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. osmoreglắrii; pl. osmoreglắri
osmoreglări
OSMOREGLÁRE, osmoreglări, s. f. Ansamblul proceselor prin care se asigură o valoare relativ constantă a presiunii osmotice a lichidelor din organism. – Osmo[ză] + reglare. DOOM
osmoregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. osmoreglắrii; pl. osmoreglắri
osmoreglării
OSMOREGLÁRE, osmoreglări, s. f. Ansamblul proceselor prin care se asigură o valoare relativ constantă a presiunii osmotice a lichidelor din organism. – Osmo[ză] + reglare. DOOM
osmoregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. osmoreglắrii; pl. osmoreglắri
osmoreglările
OSMOREGLÁRE, osmoreglări, s. f. Ansamblul proceselor prin care se asigură o valoare relativ constantă a presiunii osmotice a lichidelor din organism. – Osmo[ză] + reglare. DOOM
osmoregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. osmoreglắrii; pl. osmoreglắri
osmoreglărilor
OSMOREGLÁRE, osmoreglări, s. f. Ansamblul proceselor prin care se asigură o valoare relativ constantă a presiunii osmotice a lichidelor din organism. – Osmo[ză] + reglare. DOOM
osmoregláre (-re-gla-) s. f., g.-d. art. osmoreglắrii; pl. osmoreglắri
osmotic
OSMÓTIC, -Ă, osmotici, -ce, adj. Care ține de osmoză, privitor la osmoză, al osmozei. ◊ Presiune osmotică = presiune statică suplimentară care se manifestă în soluții datorită fenomenului de osmoză. – Din fr. osmotique. DOOM
osmótic adj. m., pl. osmótici; f. osmótică, pl. osmótice
osmotica
OSMÓTIC, -Ă, osmotici, -ce, adj. Care ține de osmoză, privitor la osmoză, al osmozei. ◊ Presiune osmotică = presiune statică suplimentară care se manifestă în soluții datorită fenomenului de osmoză. – Din fr. osmotique. DOOM
osmótic adj. m., pl. osmótici; f. osmótică, pl. osmótice
osmotice
OSMÓTIC, -Ă, osmotici, -ce, adj. Care ține de osmoză, privitor la osmoză, al osmozei. ◊ Presiune osmotică = presiune statică suplimentară care se manifestă în soluții datorită fenomenului de osmoză. – Din fr. osmotique. DOOM
osmótic adj. m., pl. osmótici; f. osmótică, pl. osmótice
osmoticei
OSMÓTIC, -Ă, osmotici, -ce, adj. Care ține de osmoză, privitor la osmoză, al osmozei. ◊ Presiune osmotică = presiune statică suplimentară care se manifestă în soluții datorită fenomenului de osmoză. – Din fr. osmotique. DOOM
osmótic adj. m., pl. osmótici; f. osmótică, pl. osmótice
osmoticele
OSMÓTIC, -Ă, osmotici, -ce, adj. Care ține de osmoză, privitor la osmoză, al osmozei. ◊ Presiune osmotică = presiune statică suplimentară care se manifestă în soluții datorită fenomenului de osmoză. – Din fr. osmotique. DOOM
osmótic adj. m., pl. osmótici; f. osmótică, pl. osmótice
osmoticelor
OSMÓTIC, -Ă, osmotici, -ce, adj. Care ține de osmoză, privitor la osmoză, al osmozei. ◊ Presiune osmotică = presiune statică suplimentară care se manifestă în soluții datorită fenomenului de osmoză. – Din fr. osmotique. DOOM
osmótic adj. m., pl. osmótici; f. osmótică, pl. osmótice
osmotici
OSMÓTIC, -Ă, osmotici, -ce, adj. Care ține de osmoză, privitor la osmoză, al osmozei. ◊ Presiune osmotică = presiune statică suplimentară care se manifestă în soluții datorită fenomenului de osmoză. – Din fr. osmotique. DOOM
osmótic adj. m., pl. osmótici; f. osmótică, pl. osmótice
osmoticii
OSMÓTIC, -Ă, osmotici, -ce, adj. Care ține de osmoză, privitor la osmoză, al osmozei. ◊ Presiune osmotică = presiune statică suplimentară care se manifestă în soluții datorită fenomenului de osmoză. – Din fr. osmotique. DOOM
osmótic adj. m., pl. osmótici; f. osmótică, pl. osmótice
osmoticilor
OSMÓTIC, -Ă, osmotici, -ce, adj. Care ține de osmoză, privitor la osmoză, al osmozei. ◊ Presiune osmotică = presiune statică suplimentară care se manifestă în soluții datorită fenomenului de osmoză. – Din fr. osmotique. DOOM
osmótic adj. m., pl. osmótici; f. osmótică, pl. osmótice
osmoticul
OSMÓTIC, -Ă, osmotici, -ce, adj. Care ține de osmoză, privitor la osmoză, al osmozei. ◊ Presiune osmotică = presiune statică suplimentară care se manifestă în soluții datorită fenomenului de osmoză. – Din fr. osmotique. DOOM
osmótic adj. m., pl. osmótici; f. osmótică, pl. osmótice
osmoticului
OSMÓTIC, -Ă, osmotici, -ce, adj. Care ține de osmoză, privitor la osmoză, al osmozei. ◊ Presiune osmotică = presiune statică suplimentară care se manifestă în soluții datorită fenomenului de osmoză. – Din fr. osmotique. DOOM
osmótic adj. m., pl. osmótici; f. osmótică, pl. osmótice
osmoza
OSMÓZĂ, osmoze, s. f. Trecere a unui solvent printr-o membrană semipermeabilă, care separă două soluții de compoziții sau concentrații diferite. – Din fr. osmose, germ. Osmose. DOOM
osmóză s. f., g.-d. art. osmózei; pl. osmóze
osmoze
OSMÓZĂ, osmoze, s. f. Trecere a unui solvent printr-o membrană semipermeabilă, care separă două soluții de compoziții sau concentrații diferite. – Din fr. osmose, germ. Osmose. DOOM
osmóză s. f., g.-d. art. osmózei; pl. osmóze
osmozei
OSMÓZĂ, osmoze, s. f. Trecere a unui solvent printr-o membrană semipermeabilă, care separă două soluții de compoziții sau concentrații diferite. – Din fr. osmose, germ. Osmose. DOOM
osmóză s. f., g.-d. art. osmózei; pl. osmóze
osmozele
OSMÓZĂ, osmoze, s. f. Trecere a unui solvent printr-o membrană semipermeabilă, care separă două soluții de compoziții sau concentrații diferite. – Din fr. osmose, germ. Osmose. DOOM
osmóză s. f., g.-d. art. osmózei; pl. osmóze
osmozelor
OSMÓZĂ, osmoze, s. f. Trecere a unui solvent printr-o membrană semipermeabilă, care separă două soluții de compoziții sau concentrații diferite. – Din fr. osmose, germ. Osmose. DOOM
osmóză s. f., g.-d. art. osmózei; pl. osmóze
osoasa
OSÓS, OSOÁSĂ, osoși, osoase, adj. 1. Privitor la oase, de oase; asemănător cu oasele. ◊ Sistem osos = totalitatea oaselor din organismul vertebratelor; schelet. 2. Cu oase mari, ieșite în relief; ciolănos; p. ext. uscățiv, slab. – Os + suf. -os. DOOM
osós adj. m., pl. osóși; f. osoásă, pl. osoáse
osoase
OSÓS, OSOÁSĂ, osoși, osoase, adj. 1. Privitor la oase, de oase; asemănător cu oasele. ◊ Sistem osos = totalitatea oaselor din organismul vertebratelor; schelet. 2. Cu oase mari, ieșite în relief; ciolănos; p. ext. uscățiv, slab. – Os + suf. -os. DOOM
osós adj. m., pl. osóși; f. osoásă, pl. osoáse
osoasei
OSÓS, OSOÁSĂ, osoși, osoase, adj. 1. Privitor la oase, de oase; asemănător cu oasele. ◊ Sistem osos = totalitatea oaselor din organismul vertebratelor; schelet. 2. Cu oase mari, ieșite în relief; ciolănos; p. ext. uscățiv, slab. – Os + suf. -os. DOOM
osós adj. m., pl. osóși; f. osoásă, pl. osoáse
osoasele
OSÓS, OSOÁSĂ, osoși, osoase, adj. 1. Privitor la oase, de oase; asemănător cu oasele. ◊ Sistem osos = totalitatea oaselor din organismul vertebratelor; schelet. 2. Cu oase mari, ieșite în relief; ciolănos; p. ext. uscățiv, slab. – Os + suf. -os. DOOM
osós adj. m., pl. osóși; f. osoásă, pl. osoáse
osoaselor
OSÓS, OSOÁSĂ, osoși, osoase, adj. 1. Privitor la oase, de oase; asemănător cu oasele. ◊ Sistem osos = totalitatea oaselor din organismul vertebratelor; schelet. 2. Cu oase mari, ieșite în relief; ciolănos; p. ext. uscățiv, slab. – Os + suf. -os. DOOM
osós adj. m., pl. osóși; f. osoásă, pl. osoáse
osologie
OSOLOGÍE s.f. (Biol.) Studiul lichidelor corpului. [Et. incertă].
osos
OSÓS, OSOÁSĂ, osoși, osoase, adj. 1. Privitor la oase, de oase; asemănător cu oasele. ◊ Sistem osos = totalitatea oaselor din organismul vertebratelor; schelet. 2. Cu oase mari, ieșite în relief; ciolănos; p. ext. uscățiv, slab. – Os + suf. -os. DOOM
osós adj. m., pl. osóși; f. osoásă, pl. osoáse
ososul
OSÓS, OSOÁSĂ, osoși, osoase, adj. 1. Privitor la oase, de oase; asemănător cu oasele. ◊ Sistem osos = totalitatea oaselor din organismul vertebratelor; schelet. 2. Cu oase mari, ieșite în relief; ciolănos; p. ext. uscățiv, slab. – Os + suf. -os. DOOM
osós adj. m., pl. osóși; f. osoásă, pl. osoáse
ososului
OSÓS, OSOÁSĂ, osoși, osoase, adj. 1. Privitor la oase, de oase; asemănător cu oasele. ◊ Sistem osos = totalitatea oaselor din organismul vertebratelor; schelet. 2. Cu oase mari, ieșite în relief; ciolănos; p. ext. uscățiv, slab. – Os + suf. -os. DOOM
osós adj. m., pl. osóși; f. osoásă, pl. osoáse
osoși
OSÓS, OSOÁSĂ, osoși, osoase, adj. 1. Privitor la oase, de oase; asemănător cu oasele. ◊ Sistem osos = totalitatea oaselor din organismul vertebratelor; schelet. 2. Cu oase mari, ieșite în relief; ciolănos; p. ext. uscățiv, slab. – Os + suf. -os. DOOM
osós adj. m., pl. osóși; f. osoásă, pl. osoáse
osoșii
OSÓS, OSOÁSĂ, osoși, osoase, adj. 1. Privitor la oase, de oase; asemănător cu oasele. ◊ Sistem osos = totalitatea oaselor din organismul vertebratelor; schelet. 2. Cu oase mari, ieșite în relief; ciolănos; p. ext. uscățiv, slab. – Os + suf. -os. DOOM
osós adj. m., pl. osóși; f. osoásă, pl. osoáse
osoșilor
OSÓS, OSOÁSĂ, osoși, osoase, adj. 1. Privitor la oase, de oase; asemănător cu oasele. ◊ Sistem osos = totalitatea oaselor din organismul vertebratelor; schelet. 2. Cu oase mari, ieșite în relief; ciolănos; p. ext. uscățiv, slab. – Os + suf. -os. DOOM
osós adj. m., pl. osóși; f. osoásă, pl. osoáse
ospecior
OSPECIÓR, ospeciori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui oaspete. – Oaspete + suf. -ior. DOOM
ospeciór (pop.) s. m., pl. ospecióri
ospeciori
OSPECIÓR, ospeciori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui oaspete. – Oaspete + suf. -ior. DOOM
ospeciór (pop.) s. m., pl. ospecióri
ospeciorii
OSPECIÓR, ospeciori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui oaspete. – Oaspete + suf. -ior. DOOM
ospeciór (pop.) s. m., pl. ospecióri
ospeciorilor
OSPECIÓR, ospeciori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui oaspete. – Oaspete + suf. -ior. DOOM
ospeciór (pop.) s. m., pl. ospecióri
ospeciorul
OSPECIÓR, ospeciori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui oaspete. – Oaspete + suf. -ior. DOOM
ospeciór (pop.) s. m., pl. ospecióri
ospeciorului
OSPECIÓR, ospeciori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui oaspete. – Oaspete + suf. -ior. DOOM
ospeciór (pop.) s. m., pl. ospecióri
ospeta
OSPETÁ vb. I v. ospăta.
ospeț
OSPÉȚ s. n. v. ospăț.
ospeț
OSPÉȚ s. n. v. ospăț.
ospețe
OSPẮȚ, ospețe, s. n. Masă mare, îmbelșugată (organizată în diferite împrejurări festive); petrecere cu masă mare; ospeție, banchet. ♦ (Înv. și pop.) Masă, mâncare îmbelșugată. [Pl. și: ospățuri] – Lat. hospitium. DOOM
ospắț s. n., pl. ospéțe
ospețele
OSPẮȚ, ospețe, s. n. Masă mare, îmbelșugată (organizată în diferite împrejurări festive); petrecere cu masă mare; ospeție, banchet. ♦ (Înv. și pop.) Masă, mâncare îmbelșugată. [Pl. și: ospățuri] – Lat. hospitium. DOOM
ospắț s. n., pl. ospéțe
ospețelor
OSPẮȚ, ospețe, s. n. Masă mare, îmbelșugată (organizată în diferite împrejurări festive); petrecere cu masă mare; ospeție, banchet. ♦ (Înv. și pop.) Masă, mâncare îmbelșugată. [Pl. și: ospățuri] – Lat. hospitium. DOOM
ospắț s. n., pl. ospéțe
ospeția
OSPEȚÍE, (2) ospeții, s. f. (Pop.) 1. Primire bună, ospitalitate. 2. (Rar) Ospăț. – Oaspete + suf. -ie. DOOM
ospețíe (pop.) s. f., art. ospețía, g.-d. art. ospețíei; (ospețe) pl. ospețíi, art. ospețíile
ospeție
OSPEȚÍE, (2) ospeții, s. f. (Pop.) 1. Primire bună, ospitalitate. 2. (Rar) Ospăț. – Oaspete + suf. -ie. DOOM
ospețíe (pop.) s. f., art. ospețía, g.-d. art. ospețíei; (ospețe) pl. ospețíi, art. ospețíile
ospeției
OSPEȚÍE, (2) ospeții, s. f. (Pop.) 1. Primire bună, ospitalitate. 2. (Rar) Ospăț. – Oaspete + suf. -ie. DOOM
ospețíe (pop.) s. f., art. ospețía, g.-d. art. ospețíei; (ospețe) pl. ospețíi, art. ospețíile
ospeții
OSPEȚÍE, (2) ospeții, s. f. (Pop.) 1. Primire bună, ospitalitate. 2. (Rar) Ospăț. – Oaspete + suf. -ie. DOOM
ospețíe (pop.) s. f., art. ospețía, g.-d. art. ospețíei; (ospețe) pl. ospețíi, art. ospețíile
ospețiile
OSPEȚÍE, (2) ospeții, s. f. (Pop.) 1. Primire bună, ospitalitate. 2. (Rar) Ospăț. – Oaspete + suf. -ie. DOOM
ospețíe (pop.) s. f., art. ospețía, g.-d. art. ospețíei; (ospețe) pl. ospețíi, art. ospețíile
ospețiilor
OSPEȚÍE, (2) ospeții, s. f. (Pop.) 1. Primire bună, ospitalitate. 2. (Rar) Ospăț. – Oaspete + suf. -ie. DOOM
ospețíe (pop.) s. f., art. ospețía, g.-d. art. ospețíei; (ospețe) pl. ospețíi, art. ospețíile
ospețime
OSPEȚÍME s. f. (Pop.) Mulțime de oaspeți. – Oaspete + suf. -ime. DOOM
ospețíme (pop.) s. f., g.-d. art. ospețímii
ospețimea
OSPEȚÍME s. f. (Pop.) Mulțime de oaspeți. – Oaspete + suf. -ime. DOOM
ospețíme (pop.) s. f., g.-d. art. ospețímii
ospețimi
OSPEȚÍME s. f. (Pop.) Mulțime de oaspeți. – Oaspete + suf. -ime. DOOM
ospețíme (pop.) s. f., g.-d. art. ospețímii
ospețimii
OSPEȚÍME s. f. (Pop.) Mulțime de oaspeți. – Oaspete + suf. -ime. DOOM
ospețíme (pop.) s. f., g.-d. art. ospețímii
ospețior
OSPEȚIÓR s. m. v. ospecior.
ospicii
OSPÍCIU, ospicii, s. n. Spital, sanatoriu în care sunt tratați bolnavii cu afecțiuni psihice; casă de nebuni; balamuc. – Din lat. hospitium, fr. hospice, germ. Hospiz. DOOM
ospíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. ospíciul; pl. ospícii, art. ospíciile (-ci-i-)
ospiciile
OSPÍCIU, ospicii, s. n. Spital, sanatoriu în care sunt tratați bolnavii cu afecțiuni psihice; casă de nebuni; balamuc. – Din lat. hospitium, fr. hospice, germ. Hospiz. DOOM
ospíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. ospíciul; pl. ospícii, art. ospíciile (-ci-i-)
ospiciilor
OSPÍCIU, ospicii, s. n. Spital, sanatoriu în care sunt tratați bolnavii cu afecțiuni psihice; casă de nebuni; balamuc. – Din lat. hospitium, fr. hospice, germ. Hospiz. DOOM
ospíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. ospíciul; pl. ospícii, art. ospíciile (-ci-i-)
ospiciu
OSPÍCIU, ospicii, s. n. Spital, sanatoriu în care sunt tratați bolnavii cu afecțiuni psihice; casă de nebuni; balamuc. – Din lat. hospitium, fr. hospice, germ. Hospiz. DOOM
ospíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. ospíciul; pl. ospícii, art. ospíciile (-ci-i-)
ospiciul
OSPÍCIU, ospicii, s. n. Spital, sanatoriu în care sunt tratați bolnavii cu afecțiuni psihice; casă de nebuni; balamuc. – Din lat. hospitium, fr. hospice, germ. Hospiz. DOOM
ospíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. ospíciul; pl. ospícii, art. ospíciile (-ci-i-)
ospiciului
OSPÍCIU, ospicii, s. n. Spital, sanatoriu în care sunt tratați bolnavii cu afecțiuni psihice; casă de nebuni; balamuc. – Din lat. hospitium, fr. hospice, germ. Hospiz. DOOM
ospíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. ospíciul; pl. ospícii, art. ospíciile (-ci-i-)
ospita
OSPITÁ vb. I v. ospăta.
ospitalier
OSPITALIÉR, -Ă, ospitalieri, -e, adj. Care primește bucuros oaspeți; care este amabil, primitor cu oaspeții. ♦ (Despre o casă, un oraș, o țară) În care ești bine primit, în care te simți bine; care oferă ospitalitate. [Pr.: -li-er] – Din fr. hospitalier. DOOM
ospitaliér (-li-er) adj. m., pl. ospitaliéri; f. ospitaliéră, pl. ospitaliére
ospitaliera
OSPITALIÉR, -Ă, ospitalieri, -e, adj. Care primește bucuros oaspeți; care este amabil, primitor cu oaspeții. ♦ (Despre o casă, un oraș, o țară) În care ești bine primit, în care te simți bine; care oferă ospitalitate. [Pr.: -li-er] – Din fr. hospitalier. DOOM
ospitaliér (-li-er) adj. m., pl. ospitaliéri; f. ospitaliéră, pl. ospitaliére
ospitaliere
OSPITALIÉR, -Ă, ospitalieri, -e, adj. Care primește bucuros oaspeți; care este amabil, primitor cu oaspeții. ♦ (Despre o casă, un oraș, o țară) În care ești bine primit, în care te simți bine; care oferă ospitalitate. [Pr.: -li-er] – Din fr. hospitalier. DOOM
ospitaliér (-li-er) adj. m., pl. ospitaliéri; f. ospitaliéră, pl. ospitaliére
ospitalierei
OSPITALIÉR, -Ă, ospitalieri, -e, adj. Care primește bucuros oaspeți; care este amabil, primitor cu oaspeții. ♦ (Despre o casă, un oraș, o țară) În care ești bine primit, în care te simți bine; care oferă ospitalitate. [Pr.: -li-er] – Din fr. hospitalier. DOOM
ospitaliér (-li-er) adj. m., pl. ospitaliéri; f. ospitaliéră, pl. ospitaliére
ospitalierele
OSPITALIÉR, -Ă, ospitalieri, -e, adj. Care primește bucuros oaspeți; care este amabil, primitor cu oaspeții. ♦ (Despre o casă, un oraș, o țară) În care ești bine primit, în care te simți bine; care oferă ospitalitate. [Pr.: -li-er] – Din fr. hospitalier. DOOM
ospitaliér (-li-er) adj. m., pl. ospitaliéri; f. ospitaliéră, pl. ospitaliére
ospitalierelor
OSPITALIÉR, -Ă, ospitalieri, -e, adj. Care primește bucuros oaspeți; care este amabil, primitor cu oaspeții. ♦ (Despre o casă, un oraș, o țară) În care ești bine primit, în care te simți bine; care oferă ospitalitate. [Pr.: -li-er] – Din fr. hospitalier. DOOM
ospitaliér (-li-er) adj. m., pl. ospitaliéri; f. ospitaliéră, pl. ospitaliére
ospitalieri
OSPITALIÉR, -Ă, ospitalieri, -e, adj. Care primește bucuros oaspeți; care este amabil, primitor cu oaspeții. ♦ (Despre o casă, un oraș, o țară) În care ești bine primit, în care te simți bine; care oferă ospitalitate. [Pr.: -li-er] – Din fr. hospitalier. DOOM
ospitaliér (-li-er) adj. m., pl. ospitaliéri; f. ospitaliéră, pl. ospitaliére
ospitalierii
OSPITALIÉR, -Ă, ospitalieri, -e, adj. Care primește bucuros oaspeți; care este amabil, primitor cu oaspeții. ♦ (Despre o casă, un oraș, o țară) În care ești bine primit, în care te simți bine; care oferă ospitalitate. [Pr.: -li-er] – Din fr. hospitalier. DOOM
ospitaliér (-li-er) adj. m., pl. ospitaliéri; f. ospitaliéră, pl. ospitaliére
ospitalierilor
OSPITALIÉR, -Ă, ospitalieri, -e, adj. Care primește bucuros oaspeți; care este amabil, primitor cu oaspeții. ♦ (Despre o casă, un oraș, o țară) În care ești bine primit, în care te simți bine; care oferă ospitalitate. [Pr.: -li-er] – Din fr. hospitalier. DOOM
ospitaliér (-li-er) adj. m., pl. ospitaliéri; f. ospitaliéră, pl. ospitaliére
ospitalierul
OSPITALIÉR, -Ă, ospitalieri, -e, adj. Care primește bucuros oaspeți; care este amabil, primitor cu oaspeții. ♦ (Despre o casă, un oraș, o țară) În care ești bine primit, în care te simți bine; care oferă ospitalitate. [Pr.: -li-er] – Din fr. hospitalier. DOOM
ospitaliér (-li-er) adj. m., pl. ospitaliéri; f. ospitaliéră, pl. ospitaliére
ospitalierului
OSPITALIÉR, -Ă, ospitalieri, -e, adj. Care primește bucuros oaspeți; care este amabil, primitor cu oaspeții. ♦ (Despre o casă, un oraș, o țară) În care ești bine primit, în care te simți bine; care oferă ospitalitate. [Pr.: -li-er] – Din fr. hospitalier. DOOM
ospitaliér (-li-er) adj. m., pl. ospitaliéri; f. ospitaliéră, pl. ospitaliére
ospitalitate
OSPITALITÁTE s. f. Însușirea de a fi ospitalier. ♦ Primire, găzduire bună oferită cuiva. – Din fr. hospitalité, lat. hospitalitas, -atis. DOOM
ospitalitáte s. f., g.-d. art. ospitalitắții
ospitalitatea
OSPITALITÁTE s. f. Însușirea de a fi ospitalier. ♦ Primire, găzduire bună oferită cuiva. – Din fr. hospitalité, lat. hospitalitas, -atis. DOOM
ospitalitáte s. f., g.-d. art. ospitalitắții
ospitalități
OSPITALITÁTE s. f. Însușirea de a fi ospitalier. ♦ Primire, găzduire bună oferită cuiva. – Din fr. hospitalité, lat. hospitalitas, -atis. DOOM
ospitalitáte s. f., g.-d. art. ospitalitắții
ospitalității
OSPITALITÁTE s. f. Însușirea de a fi ospitalier. ♦ Primire, găzduire bună oferită cuiva. – Din fr. hospitalité, lat. hospitalitas, -atis. DOOM
ospitalitáte s. f., g.-d. art. ospitalitắții
ospăta
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătai
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătam
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătar
OSPĂTÁR, ospătari, s. m. 1. Angajat din sectorul comercial care servește pe consumatori într-un restaurant sau în alt local de consumație și încasează contravaloarea consumației; chelner. 2. (Înv.) Patron al unui birt, al unei ospătării; birtaș, hangiu. – Ospăta + suf. -ar. DOOM
ospătár s. m., pl. ospătári
ospătare
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătare
OSPĂTÁRE, ospătări, s. f. Acțiunea de a (se) ospăta și rezultatul ei. – V. ospăta. DOOM
ospătáre s. f., g.-d. art. ospătắrii; pl. ospătắri
ospătarea
OSPĂTÁRE, ospătări, s. f. Acțiunea de a (se) ospăta și rezultatul ei. – V. ospăta. DOOM
ospătáre s. f., g.-d. art. ospătắrii; pl. ospătắri
ospătari
OSPĂTÁR, ospătari, s. m. 1. Angajat din sectorul comercial care servește pe consumatori într-un restaurant sau în alt local de consumație și încasează contravaloarea consumației; chelner. 2. (Înv.) Patron al unui birt, al unei ospătării; birtaș, hangiu. – Ospăta + suf. -ar. DOOM
ospătár s. m., pl. ospătári
ospătarii
OSPĂTÁR, ospătari, s. m. 1. Angajat din sectorul comercial care servește pe consumatori într-un restaurant sau în alt local de consumație și încasează contravaloarea consumației; chelner. 2. (Înv.) Patron al unui birt, al unei ospătării; birtaș, hangiu. – Ospăta + suf. -ar. DOOM
ospătár s. m., pl. ospătári
ospătarilor
OSPĂTÁR, ospătari, s. m. 1. Angajat din sectorul comercial care servește pe consumatori într-un restaurant sau în alt local de consumație și încasează contravaloarea consumației; chelner. 2. (Înv.) Patron al unui birt, al unei ospătării; birtaș, hangiu. – Ospăta + suf. -ar. DOOM
ospătár s. m., pl. ospătári
ospătarnic
OSPĂTÁRNIC, -Ă, ospătarnici, -ce, adj. (Reg.) Ospitalier. – Ospătar + suf. -nic. DOOM
ospătárnic (reg.) adj. m., pl. ospătárnici; f. ospătárnică, pl. ospătárnice
ospătarnica
OSPĂTÁRNIC, -Ă, ospătarnici, -ce, adj. (Reg.) Ospitalier. – Ospătar + suf. -nic. DOOM
ospătárnic (reg.) adj. m., pl. ospătárnici; f. ospătárnică, pl. ospătárnice
ospătarnice
OSPĂTÁRNIC, -Ă, ospătarnici, -ce, adj. (Reg.) Ospitalier. – Ospătar + suf. -nic. DOOM
ospătárnic (reg.) adj. m., pl. ospătárnici; f. ospătárnică, pl. ospătárnice
ospătarnicei
OSPĂTÁRNIC, -Ă, ospătarnici, -ce, adj. (Reg.) Ospitalier. – Ospătar + suf. -nic. DOOM
ospătárnic (reg.) adj. m., pl. ospătárnici; f. ospătárnică, pl. ospătárnice
ospătarnicele
OSPĂTÁRNIC, -Ă, ospătarnici, -ce, adj. (Reg.) Ospitalier. – Ospătar + suf. -nic. DOOM
ospătárnic (reg.) adj. m., pl. ospătárnici; f. ospătárnică, pl. ospătárnice
ospătarnicelor
OSPĂTÁRNIC, -Ă, ospătarnici, -ce, adj. (Reg.) Ospitalier. – Ospătar + suf. -nic. DOOM
ospătárnic (reg.) adj. m., pl. ospătárnici; f. ospătárnică, pl. ospătárnice
ospătarnici
OSPĂTÁRNIC, -Ă, ospătarnici, -ce, adj. (Reg.) Ospitalier. – Ospătar + suf. -nic. DOOM
ospătárnic (reg.) adj. m., pl. ospătárnici; f. ospătárnică, pl. ospătárnice
ospătarnicii
OSPĂTÁRNIC, -Ă, ospătarnici, -ce, adj. (Reg.) Ospitalier. – Ospătar + suf. -nic. DOOM
ospătárnic (reg.) adj. m., pl. ospătárnici; f. ospătárnică, pl. ospătárnice
ospătarnicilor
OSPĂTÁRNIC, -Ă, ospătarnici, -ce, adj. (Reg.) Ospitalier. – Ospătar + suf. -nic. DOOM
ospătárnic (reg.) adj. m., pl. ospătárnici; f. ospătárnică, pl. ospătárnice
ospătarnicul
OSPĂTÁRNIC, -Ă, ospătarnici, -ce, adj. (Reg.) Ospitalier. – Ospătar + suf. -nic. DOOM
ospătárnic (reg.) adj. m., pl. ospătárnici; f. ospătárnică, pl. ospătárnice
ospătarnicului
OSPĂTÁRNIC, -Ă, ospătarnici, -ce, adj. (Reg.) Ospitalier. – Ospătar + suf. -nic. DOOM
ospătárnic (reg.) adj. m., pl. ospătárnici; f. ospătárnică, pl. ospătárnice
ospătarul
OSPĂTÁR, ospătari, s. m. 1. Angajat din sectorul comercial care servește pe consumatori într-un restaurant sau în alt local de consumație și încasează contravaloarea consumației; chelner. 2. (Înv.) Patron al unui birt, al unei ospătării; birtaș, hangiu. – Ospăta + suf. -ar. DOOM
ospătár s. m., pl. ospătári
ospătarului
OSPĂTÁR, ospătari, s. m. 1. Angajat din sectorul comercial care servește pe consumatori într-un restaurant sau în alt local de consumație și încasează contravaloarea consumației; chelner. 2. (Înv.) Patron al unui birt, al unei ospătării; birtaș, hangiu. – Ospăta + suf. -ar. DOOM
ospătár s. m., pl. ospătári
ospătară
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătarăm
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătarăți
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătase
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătasem
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătaseră
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătaserăm
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătaserăți
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătaseși
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătaseți
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătat
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătat
OSPĂTÁT s. n. (Rar) Faptul de a (se) ospăta; ospătare. ◊ Expr. A se așeza (sau a se pune) pe ospătat = a mânca cu lăcomie. – V. ospăta. DOOM
ospătát (rar) s. n.
ospătata
OSPĂTÁT s. n. (Rar) Faptul de a (se) ospăta; ospătare. ◊ Expr. A se așeza (sau a se pune) pe ospătat = a mânca cu lăcomie. – V. ospăta. DOOM
ospătát (rar) s. n.
ospătate
OSPĂTÁT s. n. (Rar) Faptul de a (se) ospăta; ospătare. ◊ Expr. A se așeza (sau a se pune) pe ospătat = a mânca cu lăcomie. – V. ospăta. DOOM
ospătát (rar) s. n.
ospătatei
OSPĂTÁT s. n. (Rar) Faptul de a (se) ospăta; ospătare. ◊ Expr. A se așeza (sau a se pune) pe ospătat = a mânca cu lăcomie. – V. ospăta. DOOM
ospătát (rar) s. n.
ospătatele
OSPĂTÁT s. n. (Rar) Faptul de a (se) ospăta; ospătare. ◊ Expr. A se așeza (sau a se pune) pe ospătat = a mânca cu lăcomie. – V. ospăta. DOOM
ospătát (rar) s. n.
ospătatelor
OSPĂTÁT s. n. (Rar) Faptul de a (se) ospăta; ospătare. ◊ Expr. A se așeza (sau a se pune) pe ospătat = a mânca cu lăcomie. – V. ospăta. DOOM
ospătát (rar) s. n.
ospătatul
OSPĂTÁT s. n. (Rar) Faptul de a (se) ospăta; ospătare. ◊ Expr. A se așeza (sau a se pune) pe ospătat = a mânca cu lăcomie. – V. ospăta. DOOM
ospătát (rar) s. n.
ospătatului
OSPĂTÁT s. n. (Rar) Faptul de a (se) ospăta; ospătare. ◊ Expr. A se așeza (sau a se pune) pe ospătat = a mânca cu lăcomie. – V. ospăta. DOOM
ospătát (rar) s. n.
ospătau
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătași
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătați
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătați
OSPĂTÁT s. n. (Rar) Faptul de a (se) ospăta; ospătare. ◊ Expr. A se așeza (sau a se pune) pe ospătat = a mânca cu lăcomie. – V. ospăta. DOOM
ospătát (rar) s. n.
ospătații
OSPĂTÁT s. n. (Rar) Faptul de a (se) ospăta; ospătare. ◊ Expr. A se așeza (sau a se pune) pe ospătat = a mânca cu lăcomie. – V. ospăta. DOOM
ospătát (rar) s. n.
ospătaților
OSPĂTÁT s. n. (Rar) Faptul de a (se) ospăta; ospătare. ◊ Expr. A se așeza (sau a se pune) pe ospătat = a mânca cu lăcomie. – V. ospăta. DOOM
ospătát (rar) s. n.
ospătează
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătez
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospăteze
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătezi
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătitor
OSPĂTITÓR, -OÁRE s. m. și f. v. ospătător.
ospătoasa
OSPĂTÓS, -OÁSĂ, ospătoși, -oase, adj. (Înv.) Ospitalier. – Oaspete + suf. -os. DOOM
ospătós (înv.) adj. m., pl. ospătóși; f. ospătoásă, pl. ospătoáse
ospătoase
OSPĂTÓS, -OÁSĂ, ospătoși, -oase, adj. (Înv.) Ospitalier. – Oaspete + suf. -os. DOOM
ospătós (înv.) adj. m., pl. ospătóși; f. ospătoásă, pl. ospătoáse
ospătoasei
OSPĂTÓS, -OÁSĂ, ospătoși, -oase, adj. (Înv.) Ospitalier. – Oaspete + suf. -os. DOOM
ospătós (înv.) adj. m., pl. ospătóși; f. ospătoásă, pl. ospătoáse
ospătoasele
OSPĂTÓS, -OÁSĂ, ospătoși, -oase, adj. (Înv.) Ospitalier. – Oaspete + suf. -os. DOOM
ospătós (înv.) adj. m., pl. ospătóși; f. ospătoásă, pl. ospătoáse
ospătoaselor
OSPĂTÓS, -OÁSĂ, ospătoși, -oase, adj. (Înv.) Ospitalier. – Oaspete + suf. -os. DOOM
ospătós (înv.) adj. m., pl. ospătóși; f. ospătoásă, pl. ospătoáse
ospătos
OSPĂTÓS, -OÁSĂ, ospătoși, -oase, adj. (Înv.) Ospitalier. – Oaspete + suf. -os. DOOM
ospătós (înv.) adj. m., pl. ospătóși; f. ospătoásă, pl. ospătoáse
ospătosul
OSPĂTÓS, -OÁSĂ, ospătoși, -oase, adj. (Înv.) Ospitalier. – Oaspete + suf. -os. DOOM
ospătós (înv.) adj. m., pl. ospătóși; f. ospătoásă, pl. ospătoáse
ospătosului
OSPĂTÓS, -OÁSĂ, ospătoși, -oase, adj. (Înv.) Ospitalier. – Oaspete + suf. -os. DOOM
ospătós (înv.) adj. m., pl. ospătóși; f. ospătoásă, pl. ospătoáse
ospătoși
OSPĂTÓS, -OÁSĂ, ospătoși, -oase, adj. (Înv.) Ospitalier. – Oaspete + suf. -os. DOOM
ospătós (înv.) adj. m., pl. ospătóși; f. ospătoásă, pl. ospătoáse
ospătoșii
OSPĂTÓS, -OÁSĂ, ospătoși, -oase, adj. (Înv.) Ospitalier. – Oaspete + suf. -os. DOOM
ospătós (înv.) adj. m., pl. ospătóși; f. ospătoásă, pl. ospătoáse
ospătoșilor
OSPĂTÓS, -OÁSĂ, ospătoși, -oase, adj. (Înv.) Ospitalier. – Oaspete + suf. -os. DOOM
ospătós (înv.) adj. m., pl. ospătóși; f. ospătoásă, pl. ospătoáse
ospătând
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătînd
OSPĂTÁ, ospătez, vb. I. Tranz. A primi (pe cineva) în casă ca oaspete, oferindu-i mâncare și băutură; a da de mâncare; a trata, a cinsti. ♦ Intranz. și refl. (Înv. și pop.) A mânca; p. ext. a petrece, a benchetui. – Lat. hospitare. DOOM
ospătá (a ~) vb., ind. prez. 3 ospăteáză
ospătări
OSPĂTÁRE, ospătări, s. f. Acțiunea de a (se) ospăta și rezultatul ei. – V. ospăta. DOOM
ospătáre s. f., g.-d. art. ospătắrii; pl. ospătắri
ospătăria
OSPĂTĂRÍE, ospătării, s. f. (Înv. și pop.) Birt; han (cu birt). – Ospătar + suf. -ie. DOOM
ospătăríe (înv., pop.) s. f., art. ospătăría, g.-d. art. ospătăríei; pl. ospătăríi, art. ospătăríile
ospătărie
OSPĂTĂRÍE, ospătării, s. f. (Înv. și pop.) Birt; han (cu birt). – Ospătar + suf. -ie. DOOM
ospătăríe (înv., pop.) s. f., art. ospătăría, g.-d. art. ospătăríei; pl. ospătăríi, art. ospătăríile
ospătăriei
OSPĂTĂRÍE, ospătării, s. f. (Înv. și pop.) Birt; han (cu birt). – Ospătar + suf. -ie. DOOM
ospătăríe (înv., pop.) s. f., art. ospătăría, g.-d. art. ospătăríei; pl. ospătăríi, art. ospătăríile
ospătării
OSPĂTÁRE, ospătări, s. f. Acțiunea de a (se) ospăta și rezultatul ei. – V. ospăta. DOOM
ospătáre s. f., g.-d. art. ospătắrii; pl. ospătắri
ospătării
OSPĂTĂRÍE, ospătării, s. f. (Înv. și pop.) Birt; han (cu birt). – Ospătar + suf. -ie. DOOM
ospătăríe (înv., pop.) s. f., art. ospătăría, g.-d. art. ospătăríei; pl. ospătăríi, art. ospătăríile
ospătăriile
OSPĂTĂRÍE, ospătării, s. f. (Înv. și pop.) Birt; han (cu birt). – Ospătar + suf. -ie. DOOM
ospătăríe (înv., pop.) s. f., art. ospătăría, g.-d. art. ospătăríei; pl. ospătăríi, art. ospătăríile
ospătăriilor
OSPĂTĂRÍE, ospătării, s. f. (Înv. și pop.) Birt; han (cu birt). – Ospătar + suf. -ie. DOOM
ospătăríe (înv., pop.) s. f., art. ospătăría, g.-d. art. ospătăríei; pl. ospătăríi, art. ospătăríile
ospătările
OSPĂTÁRE, ospătări, s. f. Acțiunea de a (se) ospăta și rezultatul ei. – V. ospăta. DOOM
ospătáre s. f., g.-d. art. ospătắrii; pl. ospătắri
ospătărilor
OSPĂTÁRE, ospătări, s. f. Acțiunea de a (se) ospăta și rezultatul ei. – V. ospăta. DOOM
ospătáre s. f., g.-d. art. ospătắrii; pl. ospătắri
ospătărița
OSPĂTĂRÍȚĂ, ospătărițe, s. f. 1. Angajată din sectorul comercial care servește pe consumatori și încasează contravaloarea consumației, într-un restaurant sau în alt local de consumație; chelneriță. 2. (Înv.) Patroană a unui birt, a unei ospătării; hangiță. – Ospătar + suf. -iță. DOOM
ospătăríță s. f., g.-d. art. ospătăríței; pl. ospătăríțe
ospătărițe
OSPĂTĂRÍȚĂ, ospătărițe, s. f. 1. Angajată din sectorul comercial care servește pe consumatori și încasează contravaloarea consumației, într-un restaurant sau în alt local de consumație; chelneriță. 2. (Înv.) Patroană a unui birt, a unei ospătării; hangiță. – Ospătar + suf. -iță. DOOM
ospătăríță s. f., g.-d. art. ospătăríței; pl. ospătăríțe
ospătăriței
OSPĂTĂRÍȚĂ, ospătărițe, s. f. 1. Angajată din sectorul comercial care servește pe consumatori și încasează contravaloarea consumației, într-un restaurant sau în alt local de consumație; chelneriță. 2. (Înv.) Patroană a unui birt, a unei ospătării; hangiță. – Ospătar + suf. -iță. DOOM
ospătăríță s. f., g.-d. art. ospătăríței; pl. ospătăríțe
ospătărițele
OSPĂTĂRÍȚĂ, ospătărițe, s. f. 1. Angajată din sectorul comercial care servește pe consumatori și încasează contravaloarea consumației, într-un restaurant sau în alt local de consumație; chelneriță. 2. (Înv.) Patroană a unui birt, a unei ospătării; hangiță. – Ospătar + suf. -iță. DOOM
ospătăríță s. f., g.-d. art. ospătăríței; pl. ospătăríțe
ospătărițelor
OSPĂTĂRÍȚĂ, ospătărițe, s. f. 1. Angajată din sectorul comercial care servește pe consumatori și încasează contravaloarea consumației, într-un restaurant sau în alt local de consumație; chelneriță. 2. (Înv.) Patroană a unui birt, a unei ospătării; hangiță. – Ospătar + suf. -iță. DOOM
ospătăríță s. f., g.-d. art. ospătăríței; pl. ospătăríțe
ospătătoare
OSPĂTĂTÓR, -OÁRE, ospătători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. – Ospăta + suf. -tor. DOOM
ospătătór (înv.) s. m., pl. ospătătóri
ospătătoarea
OSPĂTĂTÓR, -OÁRE, ospătători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. – Ospăta + suf. -tor. DOOM
ospătătór (înv.) s. m., pl. ospătătóri
ospătătoarei
OSPĂTĂTÓR, -OÁRE, ospătători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. – Ospăta + suf. -tor. DOOM
ospătătór (înv.) s. m., pl. ospătătóri
ospătătoarele
OSPĂTĂTÓR, -OÁRE, ospătători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. – Ospăta + suf. -tor. DOOM
ospătătór (înv.) s. m., pl. ospătătóri
ospătătoarelor
OSPĂTĂTÓR, -OÁRE, ospătători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. – Ospăta + suf. -tor. DOOM
ospătătór (înv.) s. m., pl. ospătătóri
ospătător
OSPĂTĂTÓR, -OÁRE, ospătători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. – Ospăta + suf. -tor. DOOM
ospătătór (înv.) s. m., pl. ospătătóri
ospătători
OSPĂTĂTÓR, -OÁRE, ospătători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. – Ospăta + suf. -tor. DOOM
ospătătór (înv.) s. m., pl. ospătătóri
ospătătorii
OSPĂTĂTÓR, -OÁRE, ospătători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. – Ospăta + suf. -tor. DOOM
ospătătór (înv.) s. m., pl. ospătătóri
ospătătorilor
OSPĂTĂTÓR, -OÁRE, ospătători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. – Ospăta + suf. -tor. DOOM
ospătătór (înv.) s. m., pl. ospătătóri
ospătătorul
OSPĂTĂTÓR, -OÁRE, ospătători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. – Ospăta + suf. -tor. DOOM
ospătătór (înv.) s. m., pl. ospătătóri
ospătătorului
OSPĂTĂTÓR, -OÁRE, ospătători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care dă (sau ia parte la) un ospăț. – Ospăta + suf. -tor. DOOM
ospătătór (înv.) s. m., pl. ospătătóri
ospăț
OSPẮȚ, ospețe, s. n. Masă mare, îmbelșugată (organizată în diferite împrejurări festive); petrecere cu masă mare; ospeție, banchet. ♦ (Înv. și pop.) Masă, mâncare îmbelșugată. [Pl. și: ospățuri] – Lat. hospitium. DOOM
ospắț s. n., pl. ospéțe
ospăț
OSPẮȚ, ospețe, s. n. Masă mare, îmbelșugată (organizată în diferite împrejurări festive); petrecere cu masă mare; ospeție, banchet. ♦ (Înv. și pop.) Masă, mâncare îmbelșugată. [Pl. și: ospățuri] – Lat. hospitium.
ospățul
OSPẮȚ, ospețe, s. n. Masă mare, îmbelșugată (organizată în diferite împrejurări festive); petrecere cu masă mare; ospeție, banchet. ♦ (Înv. și pop.) Masă, mâncare îmbelșugată. [Pl. și: ospățuri] – Lat. hospitium. DOOM
ospắț s. n., pl. ospéțe
ospățului
OSPẮȚ, ospețe, s. n. Masă mare, îmbelșugată (organizată în diferite împrejurări festive); petrecere cu masă mare; ospeție, banchet. ♦ (Înv. și pop.) Masă, mâncare îmbelșugată. [Pl. și: ospățuri] – Lat. hospitium. DOOM
ospắț s. n., pl. ospéțe
osram
ÓSRAM s. n. Aliaj de osmiu și wolfram, folosit la fabricarea de filamente pentru becurile electrice cu incandescență. – Din germ. Osram. DOOM
ósram s. n.
osramul
ÓSRAM s. n. Aliaj de osmiu și wolfram, folosit la fabricarea de filamente pentru becurile electrice cu incandescență. – Din germ. Osram. DOOM
ósram s. n.
osramului
ÓSRAM s. n. Aliaj de osmiu și wolfram, folosit la fabricarea de filamente pentru becurile electrice cu incandescență. – Din germ. Osram. DOOM
ósram s. n.
ossia
OSSÍA s.f. (Muz.; ca indicație de execuție) Variantă admisă. [< it. ossia – sau, adică].
ossianesc
OSSIANÉSC, -Ă adj. v. osianesc.
ossianic
OSSIÁNIC, -Ă adj. v. osianic.
ossianism
OSSIANÍSM s.n. v. osianism.
ossiei
OSSÍA s.f. (Muz.; ca indicație de execuție) Variantă admisă. [< it. ossia – sau, adică].
ossii
OSSÍA s.f. (Muz.; ca indicație de execuție) Variantă admisă. [< it. ossia – sau, adică].
ossiile
OSSÍA s.f. (Muz.; ca indicație de execuție) Variantă admisă. [< it. ossia – sau, adică].
ossiilor
OSSÍA s.f. (Muz.; ca indicație de execuție) Variantă admisă. [< it. ossia – sau, adică].
ost
OST, osturi, s. n. (Înv.) Est, răsărit. Din osturi bate crivăț. – Din germ. Ost(en). DOOM
ost (înv.) s. n., pl. ósturi
ostafcă
ostáfcă (-ce), s. f. – Retragere, situație de militar în retragere. Rus. ostavka (Cihac, II, 232). Sec. XIX, înv.
ostatec
OSTÁTIC, -Ă, ostatici, -ce, s. m. și f. Persoană din rândul populației civile aflate pe teritoriul ocupat de forțele inamice, pe care acestea, încălcând normele dreptului internațional, o rețin spre a preveni acte ostile împotriva lor sau pentru a o executa dacă asemenea acte s-au produs. ♦ Persoană răpită și sechestrată în vederea obținerii unor recompense bănești sau revendicări politice. ♦ Fig. (Fam.) Amanet, zălog2. [Var.: ostátec s. m.] – Din it. ostatico. DOOM
ostátic s. m., pl. ostátici
ostatecă
OSTÁTIC, -Ă, ostatici, -ce, s. m. și f. Persoană din rândul populației civile aflate pe teritoriul ocupat de forțele inamice, pe care acestea, încălcând normele dreptului internațional, o rețin spre a preveni acte ostile împotriva lor sau pentru a o executa dacă asemenea acte s-au produs. ♦ Persoană răpită și sechestrată în vederea obținerii unor recompense bănești sau revendicări politice. ♦ Fig. (Fam.) Amanet, zălog2. [Var.: ostátec s. m.] – Din it. ostatico. DOOM
ostátic s. m., pl. ostátici
ostatic
OSTÁTIC, -Ă, ostatici, -ce, s. m. și f. Persoană din rândul populației civile aflate pe teritoriul ocupat de forțele inamice, pe care acestea, încălcând normele dreptului internațional, o rețin spre a preveni acte ostile împotriva lor sau pentru a o executa dacă asemenea acte s-au produs. ♦ Persoană răpită și sechestrată în vederea obținerii unor recompense bănești sau revendicări politice. ♦ Fig. (Fam.) Amanet, zălog2. [Var.: ostátec s. m.] – Din it. ostatico. DOOM
ostátic s. m., pl. ostátici
ostatica
OSTÁTIC, -Ă, ostatici, -ce, s. m. și f. Persoană din rândul populației civile aflate pe teritoriul ocupat de forțele inamice, pe care acestea, încălcând normele dreptului internațional, o rețin spre a preveni acte ostile împotriva lor sau pentru a o executa dacă asemenea acte s-au produs. ♦ Persoană răpită și sechestrată în vederea obținerii unor recompense bănești sau revendicări politice. ♦ Fig. (Fam.) Amanet, zălog2. [Var.: ostátec s. m.] – Din it. ostatico. DOOM
ostátic s. m., pl. ostátici
ostatice
OSTÁTIC, -Ă, ostatici, -ce, s. m. și f. Persoană din rândul populației civile aflate pe teritoriul ocupat de forțele inamice, pe care acestea, încălcând normele dreptului internațional, o rețin spre a preveni acte ostile împotriva lor sau pentru a o executa dacă asemenea acte s-au produs. ♦ Persoană răpită și sechestrată în vederea obținerii unor recompense bănești sau revendicări politice. ♦ Fig. (Fam.) Amanet, zălog2. [Var.: ostátec s. m.] – Din it. ostatico. DOOM
ostátic s. m., pl. ostátici
ostaticei
OSTÁTIC, -Ă, ostatici, -ce, s. m. și f. Persoană din rândul populației civile aflate pe teritoriul ocupat de forțele inamice, pe care acestea, încălcând normele dreptului internațional, o rețin spre a preveni acte ostile împotriva lor sau pentru a o executa dacă asemenea acte s-au produs. ♦ Persoană răpită și sechestrată în vederea obținerii unor recompense bănești sau revendicări politice. ♦ Fig. (Fam.) Amanet, zălog2. [Var.: ostátec s. m.] – Din it. ostatico. DOOM
ostátic s. m., pl. ostátici
ostaticele
OSTÁTIC, -Ă, ostatici, -ce, s. m. și f. Persoană din rândul populației civile aflate pe teritoriul ocupat de forțele inamice, pe care acestea, încălcând normele dreptului internațional, o rețin spre a preveni acte ostile împotriva lor sau pentru a o executa dacă asemenea acte s-au produs. ♦ Persoană răpită și sechestrată în vederea obținerii unor recompense bănești sau revendicări politice. ♦ Fig. (Fam.) Amanet, zălog2. [Var.: ostátec s. m.] – Din it. ostatico. DOOM
ostátic s. m., pl. ostátici
ostaticelor
OSTÁTIC, -Ă, ostatici, -ce, s. m. și f. Persoană din rândul populației civile aflate pe teritoriul ocupat de forțele inamice, pe care acestea, încălcând normele dreptului internațional, o rețin spre a preveni acte ostile împotriva lor sau pentru a o executa dacă asemenea acte s-au produs. ♦ Persoană răpită și sechestrată în vederea obținerii unor recompense bănești sau revendicări politice. ♦ Fig. (Fam.) Amanet, zălog2. [Var.: ostátec s. m.] – Din it. ostatico. DOOM
ostátic s. m., pl. ostátici
ostatici
OSTÁTIC, -Ă, ostatici, -ce, s. m. și f. Persoană din rândul populației civile aflate pe teritoriul ocupat de forțele inamice, pe care acestea, încălcând normele dreptului internațional, o rețin spre a preveni acte ostile împotriva lor sau pentru a o executa dacă asemenea acte s-au produs. ♦ Persoană răpită și sechestrată în vederea obținerii unor recompense bănești sau revendicări politice. ♦ Fig. (Fam.) Amanet, zălog2. [Var.: ostátec s. m.] – Din it. ostatico. DOOM
ostátic s. m., pl. ostátici
ostaticii
OSTÁTIC, -Ă, ostatici, -ce, s. m. și f. Persoană din rândul populației civile aflate pe teritoriul ocupat de forțele inamice, pe care acestea, încălcând normele dreptului internațional, o rețin spre a preveni acte ostile împotriva lor sau pentru a o executa dacă asemenea acte s-au produs. ♦ Persoană răpită și sechestrată în vederea obținerii unor recompense bănești sau revendicări politice. ♦ Fig. (Fam.) Amanet, zălog2. [Var.: ostátec s. m.] – Din it. ostatico. DOOM
ostátic s. m., pl. ostátici
ostaticilor
OSTÁTIC, -Ă, ostatici, -ce, s. m. și f. Persoană din rândul populației civile aflate pe teritoriul ocupat de forțele inamice, pe care acestea, încălcând normele dreptului internațional, o rețin spre a preveni acte ostile împotriva lor sau pentru a o executa dacă asemenea acte s-au produs. ♦ Persoană răpită și sechestrată în vederea obținerii unor recompense bănești sau revendicări politice. ♦ Fig. (Fam.) Amanet, zălog2. [Var.: ostátec s. m.] – Din it. ostatico. DOOM
ostátic s. m., pl. ostátici
ostaticul
OSTÁTIC, -Ă, ostatici, -ce, s. m. și f. Persoană din rândul populației civile aflate pe teritoriul ocupat de forțele inamice, pe care acestea, încălcând normele dreptului internațional, o rețin spre a preveni acte ostile împotriva lor sau pentru a o executa dacă asemenea acte s-au produs. ♦ Persoană răpită și sechestrată în vederea obținerii unor recompense bănești sau revendicări politice. ♦ Fig. (Fam.) Amanet, zălog2. [Var.: ostátec s. m.] – Din it. ostatico. DOOM
ostátic s. m., pl. ostátici
ostaticului
OSTÁTIC, -Ă, ostatici, -ce, s. m. și f. Persoană din rândul populației civile aflate pe teritoriul ocupat de forțele inamice, pe care acestea, încălcând normele dreptului internațional, o rețin spre a preveni acte ostile împotriva lor sau pentru a o executa dacă asemenea acte s-au produs. ♦ Persoană răpită și sechestrată în vederea obținerii unor recompense bănești sau revendicări politice. ♦ Fig. (Fam.) Amanet, zălog2. [Var.: ostátec s. m.] – Din it. ostatico. DOOM
ostátic s. m., pl. ostátici
ostaș
OSTÁȘ, ostași, s. m. Persoană care servește în armată, care face serviciul militar; oștean, soldat; militar. ♦ Fig. Militant, luptător (pentru o cauză). – Oaste + suf. -aș. DOOM
ostáș s. m., pl. ostáși
ostași
OSTÁȘ, ostași, s. m. Persoană care servește în armată, care face serviciul militar; oștean, soldat; militar. ♦ Fig. Militant, luptător (pentru o cauză). – Oaste + suf. -aș. DOOM
ostáș s. m., pl. ostáși
ostașii
OSTÁȘ, ostași, s. m. Persoană care servește în armată, care face serviciul militar; oștean, soldat; militar. ♦ Fig. Militant, luptător (pentru o cauză). – Oaste + suf. -aș. DOOM
ostáș s. m., pl. ostáși
ostașilor
OSTÁȘ, ostași, s. m. Persoană care servește în armată, care face serviciul militar; oștean, soldat; militar. ♦ Fig. Militant, luptător (pentru o cauză). – Oaste + suf. -aș. DOOM
ostáș s. m., pl. ostáși
ostașul
OSTÁȘ, ostași, s. m. Persoană care servește în armată, care face serviciul militar; oștean, soldat; militar. ♦ Fig. Militant, luptător (pentru o cauză). – Oaste + suf. -aș. DOOM
ostáș s. m., pl. ostáși
ostașului
OSTÁȘ, ostași, s. m. Persoană care servește în armată, care face serviciul militar; oștean, soldat; militar. ♦ Fig. Militant, luptător (pentru o cauză). – Oaste + suf. -aș. DOOM
ostáș s. m., pl. ostáși
oste
OSTE- v. osteo-.
ostealgia
OSTEALGÍE, ostealgii, s. f. Durere de oase. [Pr.: -te-al-] – Din fr. ostéalgie. DOOM
ostealgíe (-te-al-) s. f., art. ostealgía, g.-d. art. ostealgíei; pl. ostealgíi, art. ostealgíile
ostealgie
OSTEALGÍE, ostealgii, s. f. Durere de oase. [Pr.: -te-al-] – Din fr. ostéalgie. DOOM
ostealgíe (-te-al-) s. f., art. ostealgía, g.-d. art. ostealgíei; pl. ostealgíi, art. ostealgíile
ostealgiei
OSTEALGÍE, ostealgii, s. f. Durere de oase. [Pr.: -te-al-] – Din fr. ostéalgie. DOOM
ostealgíe (-te-al-) s. f., art. ostealgía, g.-d. art. ostealgíei; pl. ostealgíi, art. ostealgíile
ostealgii
OSTEALGÍE, ostealgii, s. f. Durere de oase. [Pr.: -te-al-] – Din fr. ostéalgie. DOOM
ostealgíe (-te-al-) s. f., art. ostealgía, g.-d. art. ostealgíei; pl. ostealgíi, art. ostealgíile
ostealgiile
OSTEALGÍE, ostealgii, s. f. Durere de oase. [Pr.: -te-al-] – Din fr. ostéalgie. DOOM
ostealgíe (-te-al-) s. f., art. ostealgía, g.-d. art. ostealgíei; pl. ostealgíi, art. ostealgíile
ostealgiilor
OSTEALGÍE, ostealgii, s. f. Durere de oase. [Pr.: -te-al-] – Din fr. ostéalgie. DOOM
ostealgíe (-te-al-) s. f., art. ostealgía, g.-d. art. ostealgíei; pl. ostealgíi, art. ostealgíile
osteita
OSTEÍTĂ, osteite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a unui os. [Pr.: -te-i-] – Din fr. ostéite. DOOM
osteítă s. f., g.-d. art. osteítei; pl. osteíte
osteite
OSTEÍTĂ, osteite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a unui os. [Pr.: -te-i-] – Din fr. ostéite. DOOM
osteítă s. f., g.-d. art. osteítei; pl. osteíte
osteitei
OSTEÍTĂ, osteite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a unui os. [Pr.: -te-i-] – Din fr. ostéite. DOOM
osteítă s. f., g.-d. art. osteítei; pl. osteíte
osteitele
OSTEÍTĂ, osteite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a unui os. [Pr.: -te-i-] – Din fr. ostéite. DOOM
osteítă s. f., g.-d. art. osteítei; pl. osteíte
osteitelor
OSTEÍTĂ, osteite, s. f. Boală care constă în inflamarea acută sau cronică a unui os. [Pr.: -te-i-] – Din fr. ostéite. DOOM
osteítă s. f., g.-d. art. osteítei; pl. osteíte
ostenea
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
osteneai
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
osteneala
OSTENEÁLĂ, osteneli, s. f. 1. Starea celui ostenit; oboseală; istovire, extenuare. ◊ Expr. (A fi) rupt (sau frânt) de osteneală = (a fi) peste măsură de obosit, de istovit. 2. Muncă grea, obositoare, extenuantă; efort, trudă, strădanie. ◊ Expr. A-și da (toată) osteneala = a depune toate eforturile, a-și da toată silința, a se strădui. – Osteni + suf. -eală. DOOM
osteneálă s. f., g.-d. art. ostenélii; pl. ostenéli
osteneam
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
ostenească
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
osteneau
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
osteneați
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
osteneli
OSTENEÁLĂ, osteneli, s. f. 1. Starea celui ostenit; oboseală; istovire, extenuare. ◊ Expr. (A fi) rupt (sau frânt) de osteneală = (a fi) peste măsură de obosit, de istovit. 2. Muncă grea, obositoare, extenuantă; efort, trudă, strădanie. ◊ Expr. A-și da (toată) osteneala = a depune toate eforturile, a-și da toată silința, a se strădui. – Osteni + suf. -eală. DOOM
osteneálă s. f., g.-d. art. ostenélii; pl. ostenéli
ostenelii
OSTENEÁLĂ, osteneli, s. f. 1. Starea celui ostenit; oboseală; istovire, extenuare. ◊ Expr. (A fi) rupt (sau frânt) de osteneală = (a fi) peste măsură de obosit, de istovit. 2. Muncă grea, obositoare, extenuantă; efort, trudă, strădanie. ◊ Expr. A-și da (toată) osteneala = a depune toate eforturile, a-și da toată silința, a se strădui. – Osteni + suf. -eală. DOOM
osteneálă s. f., g.-d. art. ostenélii; pl. ostenéli
ostenelile
OSTENEÁLĂ, osteneli, s. f. 1. Starea celui ostenit; oboseală; istovire, extenuare. ◊ Expr. (A fi) rupt (sau frânt) de osteneală = (a fi) peste măsură de obosit, de istovit. 2. Muncă grea, obositoare, extenuantă; efort, trudă, strădanie. ◊ Expr. A-și da (toată) osteneala = a depune toate eforturile, a-și da toată silința, a se strădui. – Osteni + suf. -eală. DOOM
osteneálă s. f., g.-d. art. ostenélii; pl. ostenéli
ostenelilor
OSTENEÁLĂ, osteneli, s. f. 1. Starea celui ostenit; oboseală; istovire, extenuare. ◊ Expr. (A fi) rupt (sau frânt) de osteneală = (a fi) peste măsură de obosit, de istovit. 2. Muncă grea, obositoare, extenuantă; efort, trudă, strădanie. ◊ Expr. A-și da (toată) osteneala = a depune toate eforturile, a-și da toată silința, a se strădui. – Osteni + suf. -eală. DOOM
osteneálă s. f., g.-d. art. ostenélii; pl. ostenéli
ostenesc
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
ostenește
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
ostenești
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
osteni
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
ostenicioasa
OSTENICIÓS, -OÁSĂ, ostenicioși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Obositor, istovitor; anevoios, dificil. – Osteni + suf. -cios. DOOM
osteniciós (înv., pop.) (-cios) adj. m., pl. ostenicióși; f. ostenicioásă, pl. ostenicioáse
ostenicioase
OSTENICIÓS, -OÁSĂ, ostenicioși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Obositor, istovitor; anevoios, dificil. – Osteni + suf. -cios. DOOM
osteniciós (înv., pop.) (-cios) adj. m., pl. ostenicióși; f. ostenicioásă, pl. ostenicioáse
ostenicioasei
OSTENICIÓS, -OÁSĂ, ostenicioși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Obositor, istovitor; anevoios, dificil. – Osteni + suf. -cios. DOOM
osteniciós (înv., pop.) (-cios) adj. m., pl. ostenicióși; f. ostenicioásă, pl. ostenicioáse
ostenicioasele
OSTENICIÓS, -OÁSĂ, ostenicioși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Obositor, istovitor; anevoios, dificil. – Osteni + suf. -cios. DOOM
osteniciós (înv., pop.) (-cios) adj. m., pl. ostenicióși; f. ostenicioásă, pl. ostenicioáse
ostenicioaselor
OSTENICIÓS, -OÁSĂ, ostenicioși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Obositor, istovitor; anevoios, dificil. – Osteni + suf. -cios. DOOM
osteniciós (înv., pop.) (-cios) adj. m., pl. ostenicióși; f. ostenicioásă, pl. ostenicioáse
ostenicios
OSTENICIÓS, -OÁSĂ, ostenicioși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Obositor, istovitor; anevoios, dificil. – Osteni + suf. -cios. DOOM
osteniciós (înv., pop.) (-cios) adj. m., pl. ostenicióși; f. ostenicioásă, pl. ostenicioáse
osteniciosul
OSTENICIÓS, -OÁSĂ, ostenicioși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Obositor, istovitor; anevoios, dificil. – Osteni + suf. -cios. DOOM
osteniciós (înv., pop.) (-cios) adj. m., pl. ostenicióși; f. ostenicioásă, pl. ostenicioáse
osteniciosului
OSTENICIÓS, -OÁSĂ, ostenicioși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Obositor, istovitor; anevoios, dificil. – Osteni + suf. -cios. DOOM
osteniciós (înv., pop.) (-cios) adj. m., pl. ostenicióși; f. ostenicioásă, pl. ostenicioáse
ostenicioși
OSTENICIÓS, -OÁSĂ, ostenicioși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Obositor, istovitor; anevoios, dificil. – Osteni + suf. -cios. DOOM
osteniciós (înv., pop.) (-cios) adj. m., pl. ostenicióși; f. ostenicioásă, pl. ostenicioáse
ostenicioșii
OSTENICIÓS, -OÁSĂ, ostenicioși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Obositor, istovitor; anevoios, dificil. – Osteni + suf. -cios. DOOM
osteniciós (înv., pop.) (-cios) adj. m., pl. ostenicióși; f. ostenicioásă, pl. ostenicioáse
ostenicioșilor
OSTENICIÓS, -OÁSĂ, ostenicioși, -oase, adj. (Înv. și pop.) Obositor, istovitor; anevoios, dificil. – Osteni + suf. -cios. DOOM
osteniciós (înv., pop.) (-cios) adj. m., pl. ostenicióși; f. ostenicioásă, pl. ostenicioáse
ostenii
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
ostenim
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
ostenind
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
ostenire
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
ostenire
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan’a, rus. ustat’.
ostenirea
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan’a, rus. ustat’.
osteniri
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan’a, rus. ustat’.
ostenirii
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan’a, rus. ustat’.
ostenirile
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan’a, rus. ustat’.
ostenirilor
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan’a, rus. ustat’.
osteniră
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
ostenirăm
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
ostenirăți
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
ostenise
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
ostenisem
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
osteniseră
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
osteniserăm
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
osteniserăți
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
osteniseși
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
osteniseți
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
ostenit
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
ostenit
OSTENÍT, -Ă, osteniți, -te, adj. (Înv. și pop.) Obosit, trudit, istovit, extenuat. ♦ Care denotă oboseală. – V. osteni.
ostenita
OSTENÍT, -Ă, osteniți, -te, adj. (Înv. și pop.) Obosit, trudit, istovit, extenuat. ♦ Care denotă oboseală. – V. osteni.
ostenite
OSTENÍT, -Ă, osteniți, -te, adj. (Înv. și pop.) Obosit, trudit, istovit, extenuat. ♦ Care denotă oboseală. – V. osteni.
ostenitei
OSTENÍT, -Ă, osteniți, -te, adj. (Înv. și pop.) Obosit, trudit, istovit, extenuat. ♦ Care denotă oboseală. – V. osteni.
ostenitele
OSTENÍT, -Ă, osteniți, -te, adj. (Înv. și pop.) Obosit, trudit, istovit, extenuat. ♦ Care denotă oboseală. – V. osteni.
ostenitelor
OSTENÍT, -Ă, osteniți, -te, adj. (Înv. și pop.) Obosit, trudit, istovit, extenuat. ♦ Care denotă oboseală. – V. osteni.
ostenitoare
OSTENITÓR, -OÁRE, ostenitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) 1. Obositor, istovitor; p. ext. greu, dificil. 2. (Adesea substantivat) Care muncește din greu, care se străduiește; muncitor, truditor. – Osteni + suf. -tor. DOOM
ostenitór (înv., pop.) adj. m., pl. ostenitóri; f. sg. și pl. ostenitoáre
ostenitoarea
OSTENITÓR, -OÁRE, ostenitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) 1. Obositor, istovitor; p. ext. greu, dificil. 2. (Adesea substantivat) Care muncește din greu, care se străduiește; muncitor, truditor. – Osteni + suf. -tor. DOOM
ostenitór (înv., pop.) adj. m., pl. ostenitóri; f. sg. și pl. ostenitoáre
ostenitoarei
OSTENITÓR, -OÁRE, ostenitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) 1. Obositor, istovitor; p. ext. greu, dificil. 2. (Adesea substantivat) Care muncește din greu, care se străduiește; muncitor, truditor. – Osteni + suf. -tor. DOOM
ostenitór (înv., pop.) adj. m., pl. ostenitóri; f. sg. și pl. ostenitoáre
ostenitoarele
OSTENITÓR, -OÁRE, ostenitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) 1. Obositor, istovitor; p. ext. greu, dificil. 2. (Adesea substantivat) Care muncește din greu, care se străduiește; muncitor, truditor. – Osteni + suf. -tor. DOOM
ostenitór (înv., pop.) adj. m., pl. ostenitóri; f. sg. și pl. ostenitoáre
ostenitoarelor
OSTENITÓR, -OÁRE, ostenitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) 1. Obositor, istovitor; p. ext. greu, dificil. 2. (Adesea substantivat) Care muncește din greu, care se străduiește; muncitor, truditor. – Osteni + suf. -tor. DOOM
ostenitór (înv., pop.) adj. m., pl. ostenitóri; f. sg. și pl. ostenitoáre
ostenitor
OSTENITÓR, -OÁRE, ostenitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) 1. Obositor, istovitor; p. ext. greu, dificil. 2. (Adesea substantivat) Care muncește din greu, care se străduiește; muncitor, truditor. – Osteni + suf. -tor. DOOM
ostenitór (înv., pop.) adj. m., pl. ostenitóri; f. sg. și pl. ostenitoáre
ostenitori
OSTENITÓR, -OÁRE, ostenitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) 1. Obositor, istovitor; p. ext. greu, dificil. 2. (Adesea substantivat) Care muncește din greu, care se străduiește; muncitor, truditor. – Osteni + suf. -tor. DOOM
ostenitór (înv., pop.) adj. m., pl. ostenitóri; f. sg. și pl. ostenitoáre
ostenitorii
OSTENITÓR, -OÁRE, ostenitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) 1. Obositor, istovitor; p. ext. greu, dificil. 2. (Adesea substantivat) Care muncește din greu, care se străduiește; muncitor, truditor. – Osteni + suf. -tor. DOOM
ostenitór (înv., pop.) adj. m., pl. ostenitóri; f. sg. și pl. ostenitoáre
ostenitorilor
OSTENITÓR, -OÁRE, ostenitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) 1. Obositor, istovitor; p. ext. greu, dificil. 2. (Adesea substantivat) Care muncește din greu, care se străduiește; muncitor, truditor. – Osteni + suf. -tor. DOOM
ostenitór (înv., pop.) adj. m., pl. ostenitóri; f. sg. și pl. ostenitoáre
ostenitorul
OSTENITÓR, -OÁRE, ostenitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) 1. Obositor, istovitor; p. ext. greu, dificil. 2. (Adesea substantivat) Care muncește din greu, care se străduiește; muncitor, truditor. – Osteni + suf. -tor. DOOM
ostenitór (înv., pop.) adj. m., pl. ostenitóri; f. sg. și pl. ostenitoáre
ostenitorului
OSTENITÓR, -OÁRE, ostenitori, -oare, adj. (Înv. și pop.) 1. Obositor, istovitor; p. ext. greu, dificil. 2. (Adesea substantivat) Care muncește din greu, care se străduiește; muncitor, truditor. – Osteni + suf. -tor. DOOM
ostenitór (înv., pop.) adj. m., pl. ostenitóri; f. sg. și pl. ostenitoáre
ostenitul
OSTENÍT, -Ă, osteniți, -te, adj. (Înv. și pop.) Obosit, trudit, istovit, extenuat. ♦ Care denotă oboseală. – V. osteni.
ostenitului
OSTENÍT, -Ă, osteniți, -te, adj. (Înv. și pop.) Obosit, trudit, istovit, extenuat. ♦ Care denotă oboseală. – V. osteni.
osteniși
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
osteniți
OSTENÍ, ostenesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Intranz. A-și pierde puterile din cauza unui efort; a obosi. 2. Refl. și intranz. A depune eforturi, a se strădui, a se trudi. ♦ Tranz. A supune la un efort; a obosi pe cineva. 3. Refl. și intranz. A obosi umblând, mergând; p. ext. a merge, a se duce undeva sau la cineva. – Din sl. ustanon, bg. ustan'a, rus. ustat'. DOOM
ostení (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostenésc, imperf. 3 sg. osteneá; conj. prez. 3 să osteneáscă
osteniți
OSTENÍT, -Ă, osteniți, -te, adj. (Înv. și pop.) Obosit, trudit, istovit, extenuat. ♦ Care denotă oboseală. – V. osteni.
osteniții
OSTENÍT, -Ă, osteniți, -te, adj. (Înv. și pop.) Obosit, trudit, istovit, extenuat. ♦ Care denotă oboseală. – V. osteni.
osteniților
OSTENÍT, -Ă, osteniți, -te, adj. (Înv. și pop.) Obosit, trudit, istovit, extenuat. ♦ Care denotă oboseală. – V. osteni.
ostensibil
OSTENSÍBIL, -Ă, ostensibili, -e, adj. Care se poate arăta sau vedea; vizibil; p. ext. evident. – Din fr. ostensible. DOOM
ostensíbil adj. m., pl. ostensíbili; f. ostensíbilă, pl. ostensíbile
ostensibila
OSTENSÍBIL, -Ă, ostensibili, -e, adj. Care se poate arăta sau vedea; vizibil; p. ext. evident. – Din fr. ostensible. DOOM
ostensíbil adj. m., pl. ostensíbili; f. ostensíbilă, pl. ostensíbile
ostensibile
OSTENSÍBIL, -Ă, ostensibili, -e, adj. Care se poate arăta sau vedea; vizibil; p. ext. evident. – Din fr. ostensible. DOOM
ostensíbil adj. m., pl. ostensíbili; f. ostensíbilă, pl. ostensíbile
ostensibilei
OSTENSÍBIL, -Ă, ostensibili, -e, adj. Care se poate arăta sau vedea; vizibil; p. ext. evident. – Din fr. ostensible. DOOM
ostensíbil adj. m., pl. ostensíbili; f. ostensíbilă, pl. ostensíbile
ostensibilele
OSTENSÍBIL, -Ă, ostensibili, -e, adj. Care se poate arăta sau vedea; vizibil; p. ext. evident. – Din fr. ostensible. DOOM
ostensíbil adj. m., pl. ostensíbili; f. ostensíbilă, pl. ostensíbile
ostensibilelor
OSTENSÍBIL, -Ă, ostensibili, -e, adj. Care se poate arăta sau vedea; vizibil; p. ext. evident. – Din fr. ostensible. DOOM
ostensíbil adj. m., pl. ostensíbili; f. ostensíbilă, pl. ostensíbile
ostensibili
OSTENSÍBIL, -Ă, ostensibili, -e, adj. Care se poate arăta sau vedea; vizibil; p. ext. evident. – Din fr. ostensible. DOOM
ostensíbil adj. m., pl. ostensíbili; f. ostensíbilă, pl. ostensíbile
ostensibilii
OSTENSÍBIL, -Ă, ostensibili, -e, adj. Care se poate arăta sau vedea; vizibil; p. ext. evident. – Din fr. ostensible. DOOM
ostensíbil adj. m., pl. ostensíbili; f. ostensíbilă, pl. ostensíbile
ostensibililor
OSTENSÍBIL, -Ă, ostensibili, -e, adj. Care se poate arăta sau vedea; vizibil; p. ext. evident. – Din fr. ostensible. DOOM
ostensíbil adj. m., pl. ostensíbili; f. ostensíbilă, pl. ostensíbile
ostensibilul
OSTENSÍBIL, -Ă, ostensibili, -e, adj. Care se poate arăta sau vedea; vizibil; p. ext. evident. – Din fr. ostensible. DOOM
ostensíbil adj. m., pl. ostensíbili; f. ostensíbilă, pl. ostensíbile
ostensibilului
OSTENSÍBIL, -Ă, ostensibili, -e, adj. Care se poate arăta sau vedea; vizibil; p. ext. evident. – Din fr. ostensible. DOOM
ostensíbil adj. m., pl. ostensíbili; f. ostensíbilă, pl. ostensíbile
ostensoriu
OSTENSÓRIU s.n. (Bis.) Piesă de orfevrărie, cutiuță așezată în altar la catolici, în care se păstrează ostia. [Pron. -riu. / < fr. ostensoir].
ostensoriul
OSTENSÓRIU s.n. (Bis.) Piesă de orfevrărie, cutiuță așezată în altar la catolici, în care se păstrează ostia. [Pron. -riu. / < fr. ostensoir].
ostensoriului
OSTENSÓRIU s.n. (Bis.) Piesă de orfevrărie, cutiuță așezată în altar la catolici, în care se păstrează ostia. [Pron. -riu. / < fr. ostensoir].
ostentativ
OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ. DOOM
ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. ostentatívă, pl. ostentatíve
ostentativa
OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ. DOOM
ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. ostentatívă, pl. ostentatíve
ostentative
OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ. DOOM
ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. ostentatívă, pl. ostentatíve
ostentativei
OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ. DOOM
ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. ostentatívă, pl. ostentatíve
ostentativele
OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ. DOOM
ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. ostentatívă, pl. ostentatíve
ostentativelor
OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ. DOOM
ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. ostentatívă, pl. ostentatíve
ostentativi
OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ. DOOM
ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. ostentatívă, pl. ostentatíve
ostentativii
OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ. DOOM
ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. ostentatívă, pl. ostentatíve
ostentativilor
OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ. DOOM
ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. ostentatívă, pl. ostentatíve
ostentativul
OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ. DOOM
ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. ostentatívă, pl. ostentatíve
ostentativului
OSTENTATÍV, -Ă, ostentativi, -e, adj. Făcut cu intenția de a pune ceva în evidență, de a impresiona, de a provoca; demonstrativ, provocator, ostentatoriu. – Din it. ostentativo, germ. ostentativ. DOOM
ostentatív adj. m., pl. ostentatívi; f. ostentatívă, pl. ostentatíve
ostentatoria
OSTENTATÓRIU, -IE, ostentatorii, adj. (Rar) Ostentativ. – Din fr. ostentatoire. DOOM
ostentatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. ostentatórie (-ri-e); pl. m. și f. ostentatórii
ostentatorie
OSTENTATÓRIU, -IE, ostentatorii, adj. (Rar) Ostentativ. – Din fr. ostentatoire. DOOM
ostentatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. ostentatórie (-ri-e); pl. m. și f. ostentatórii
ostentatoriei
OSTENTATÓRIU, -IE, ostentatorii, adj. (Rar) Ostentativ. – Din fr. ostentatoire. DOOM
ostentatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. ostentatórie (-ri-e); pl. m. și f. ostentatórii
ostentatorii
OSTENTATÓRIU, -IE, ostentatorii, adj. (Rar) Ostentativ. – Din fr. ostentatoire. DOOM
ostentatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. ostentatórie (-ri-e); pl. m. și f. ostentatórii
ostentatoriii
OSTENTATÓRIU, -IE, ostentatorii, adj. (Rar) Ostentativ. – Din fr. ostentatoire. DOOM
ostentatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. ostentatórie (-ri-e); pl. m. și f. ostentatórii
ostentatoriile
OSTENTATÓRIU, -IE, ostentatorii, adj. (Rar) Ostentativ. – Din fr. ostentatoire. DOOM
ostentatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. ostentatórie (-ri-e); pl. m. și f. ostentatórii
ostentatoriilor
OSTENTATÓRIU, -IE, ostentatorii, adj. (Rar) Ostentativ. – Din fr. ostentatoire. DOOM
ostentatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. ostentatórie (-ri-e); pl. m. și f. ostentatórii
ostentatoriu
OSTENTATÓRIU, -IE, ostentatorii, adj. (Rar) Ostentativ. – Din fr. ostentatoire. DOOM
ostentatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. ostentatórie (-ri-e); pl. m. și f. ostentatórii
ostentatoriul
OSTENTATÓRIU, -IE, ostentatorii, adj. (Rar) Ostentativ. – Din fr. ostentatoire. DOOM
ostentatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. ostentatórie (-ri-e); pl. m. și f. ostentatórii
ostentatoriului
OSTENTATÓRIU, -IE, ostentatorii, adj. (Rar) Ostentativ. – Din fr. ostentatoire. DOOM
ostentatóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. ostentatórie (-ri-e); pl. m. și f. ostentatórii
ostentația
OSTENTAȚIÚNE s. f. v. ostentație. DOOM
ostentáție (-ți-e) s. f., art. ostentáția (-ți-a), g.-d. art. ostentáției; pl. ostentáții, art. ostentáțiile (-ți-i-)
ostentație
OSTENTAȚIÚNE s. f. v. ostentație. DOOM
ostentáție (-ți-e) s. f., art. ostentáția (-ți-a), g.-d. art. ostentáției; pl. ostentáții, art. ostentáțiile (-ți-i-)
ostentației
OSTENTAȚIÚNE s. f. v. ostentație. DOOM
ostentáție (-ți-e) s. f., art. ostentáția (-ți-a), g.-d. art. ostentáției; pl. ostentáții, art. ostentáțiile (-ți-i-)
ostentații
OSTENTAȚIÚNE s. f. v. ostentație. DOOM
ostentáție (-ți-e) s. f., art. ostentáția (-ți-a), g.-d. art. ostentáției; pl. ostentáții, art. ostentáțiile (-ți-i-)
ostentațiile
OSTENTAȚIÚNE s. f. v. ostentație. DOOM
ostentáție (-ți-e) s. f., art. ostentáția (-ți-a), g.-d. art. ostentáției; pl. ostentáții, art. ostentáțiile (-ți-i-)
ostentațiilor
OSTENTAȚIÚNE s. f. v. ostentație. DOOM
ostentáție (-ți-e) s. f., art. ostentáția (-ți-a), g.-d. art. ostentáției; pl. ostentáții, art. ostentáțiile (-ți-i-)
ostentațiune
OSTENTAȚIÚNE s. f. v. ostentație. DOOM
ostentáție (-ți-e) s. f., art. ostentáția (-ți-a), g.-d. art. ostentáției; pl. ostentáții, art. ostentáțiile (-ți-i-)
osteo
OSTEO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „os”, „osos”. [Pron. -te-o-, var. oste-. / < fr. ostéo-, it. osteo-, cf. gr. osteon].
osteoame
OSTEÓM, osteoame, s. n. Tumoare formată din țesut osos. [Pr.: -te-om] – Din fr. ostéome. DOOM
osteóm (-te-om) s. n., pl. osteoáme
osteoamele
OSTEÓM, osteoame, s. n. Tumoare formată din țesut osos. [Pr.: -te-om] – Din fr. ostéome. DOOM
osteóm (-te-om) s. n., pl. osteoáme
osteoamelor
OSTEÓM, osteoame, s. n. Tumoare formată din țesut osos. [Pr.: -te-om] – Din fr. ostéome. DOOM
osteóm (-te-om) s. n., pl. osteoáme
osteoartrită
OSTEOARTRÍTĂ s. f. Inflamație care cuprinde atât articulația, cât și partea osoasă din jur. [Pr.: -te-o-ar-] – Din fr. ostéo-arthrite. DOOM
osteoartrítă (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteoartrítei
osteoblast
OSTEOBLÁST, osteoblaste, s. n. Celulă osoasă tânără, nediferențiată complet, din care se formează osteocitul. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoblaste. DOOM
osteoblást (-te-o-blast) s. n., pl. osteobláste
osteoblaste
OSTEOBLÁST, osteoblaste, s. n. Celulă osoasă tânără, nediferențiată complet, din care se formează osteocitul. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoblaste. DOOM
osteoblást (-te-o-blast) s. n., pl. osteobláste
osteoblastele
OSTEOBLÁST, osteoblaste, s. n. Celulă osoasă tânără, nediferențiată complet, din care se formează osteocitul. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoblaste. DOOM
osteoblást (-te-o-blast) s. n., pl. osteobláste
osteoblastelor
OSTEOBLÁST, osteoblaste, s. n. Celulă osoasă tânără, nediferențiată complet, din care se formează osteocitul. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoblaste. DOOM
osteoblást (-te-o-blast) s. n., pl. osteobláste
osteoblastul
OSTEOBLÁST, osteoblaste, s. n. Celulă osoasă tânără, nediferențiată complet, din care se formează osteocitul. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoblaste. DOOM
osteoblást (-te-o-blast) s. n., pl. osteobláste
osteoblastului
OSTEOBLÁST, osteoblaste, s. n. Celulă osoasă tânără, nediferențiată complet, din care se formează osteocitul. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoblaste. DOOM
osteoblást (-te-o-blast) s. n., pl. osteobláste
osteocit
OSTEOCÍT, osteocite, s. n. Celulă osoasă în stadiu matur, complet diferențiată, care prezintă numeroase prelungiri ramificate. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéocyte. DOOM
osteocít (-te-o-) s. n., pl. osteocíte
osteocite
OSTEOCÍT, osteocite, s. n. Celulă osoasă în stadiu matur, complet diferențiată, care prezintă numeroase prelungiri ramificate. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéocyte. DOOM
osteocít (-te-o-) s. n., pl. osteocíte
osteocitele
OSTEOCÍT, osteocite, s. n. Celulă osoasă în stadiu matur, complet diferențiată, care prezintă numeroase prelungiri ramificate. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéocyte. DOOM
osteocít (-te-o-) s. n., pl. osteocíte
osteocitelor
OSTEOCÍT, osteocite, s. n. Celulă osoasă în stadiu matur, complet diferențiată, care prezintă numeroase prelungiri ramificate. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéocyte. DOOM
osteocít (-te-o-) s. n., pl. osteocíte
osteocitul
OSTEOCÍT, osteocite, s. n. Celulă osoasă în stadiu matur, complet diferențiată, care prezintă numeroase prelungiri ramificate. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéocyte. DOOM
osteocít (-te-o-) s. n., pl. osteocíte
osteocitului
OSTEOCÍT, osteocite, s. n. Celulă osoasă în stadiu matur, complet diferențiată, care prezintă numeroase prelungiri ramificate. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéocyte. DOOM
osteocít (-te-o-) s. n., pl. osteocíte
osteocită
OSTEOCÍTĂ s.f. (Biol.) Celulă matură a oaselor. [Var. (și după alte surse) osteocit s.n. / < fr. ostéocyte, cf. gr. osteon – os, kytos – celulă].
osteoclast
OSTEOCLÁST, osteoclaste, s. n. (Biol.) Celulă din sânge cu rol în osteoporoză. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoclaste.
osteoclaste
OSTEOCLÁST, osteoclaste, s. n. (Biol.) Celulă din sânge cu rol în osteoporoză. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoclaste.
osteoclastele
OSTEOCLÁST, osteoclaste, s. n. (Biol.) Celulă din sânge cu rol în osteoporoză. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoclaste.
osteoclastelor
OSTEOCLÁST, osteoclaste, s. n. (Biol.) Celulă din sânge cu rol în osteoporoză. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoclaste.
osteoclastul
OSTEOCLÁST, osteoclaste, s. n. (Biol.) Celulă din sânge cu rol în osteoporoză. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoclaste.
osteoclastului
OSTEOCLÁST, osteoclaste, s. n. (Biol.) Celulă din sânge cu rol în osteoporoză. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoclaste.
osteoclazia
OSTEOCLAZÍE s. f. 1. Operație chirurgicală care necesită sfărâmarea anumitor oase. 2. (Biol.) Proces lent de resorbție osoasă datorită osteoclastelor. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoclasie. DOOM
osteoclazíe (-te-o-cla-) s. f., art. osteoclazía, g.-d. osteoclazíi, art. osteoclazíei
osteoclazie
OSTEOCLAZÍE s. f. 1. Operație chirurgicală care necesită sfărâmarea anumitor oase. 2. (Biol.) Proces lent de resorbție osoasă datorită osteoclastelor. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoclasie. DOOM
osteoclazíe (-te-o-cla-) s. f., art. osteoclazía, g.-d. osteoclazíi, art. osteoclazíei
osteoclaziei
OSTEOCLAZÍE s. f. 1. Operație chirurgicală care necesită sfărâmarea anumitor oase. 2. (Biol.) Proces lent de resorbție osoasă datorită osteoclastelor. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoclasie. DOOM
osteoclazíe (-te-o-cla-) s. f., art. osteoclazía, g.-d. osteoclazíi, art. osteoclazíei
osteoclazii
OSTEOCLAZÍE s. f. 1. Operație chirurgicală care necesită sfărâmarea anumitor oase. 2. (Biol.) Proces lent de resorbție osoasă datorită osteoclastelor. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoclasie. DOOM
osteoclazíe (-te-o-cla-) s. f., art. osteoclazía, g.-d. osteoclazíi, art. osteoclazíei
osteoclaziile
OSTEOCLAZÍE s. f. 1. Operație chirurgicală care necesită sfărâmarea anumitor oase. 2. (Biol.) Proces lent de resorbție osoasă datorită osteoclastelor. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoclasie. DOOM
osteoclazíe (-te-o-cla-) s. f., art. osteoclazía, g.-d. osteoclazíi, art. osteoclazíei
osteoclaziilor
OSTEOCLAZÍE s. f. 1. Operație chirurgicală care necesită sfărâmarea anumitor oase. 2. (Biol.) Proces lent de resorbție osoasă datorită osteoclastelor. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoclasie. DOOM
osteoclazíe (-te-o-cla-) s. f., art. osteoclazía, g.-d. osteoclazíi, art. osteoclazíei
osteocondrita
OSTEOCONDRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a oaselor și a cartilajelor lor. [< fr. ostéochondrite, cf. gr. osteon – os, chondros – cartilaj].
osteocondrite
OSTEOCONDRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a oaselor și a cartilajelor lor. [< fr. ostéochondrite, cf. gr. osteon – os, chondros – cartilaj].
osteocondritei
OSTEOCONDRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a oaselor și a cartilajelor lor. [< fr. ostéochondrite, cf. gr. osteon – os, chondros – cartilaj].
osteocondroame
OSTEOCONDRÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a țesutului osos și cartilaginos. [Pl. -oame. / < fr. ostéochondrome].
osteocondroamele
OSTEOCONDRÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a țesutului osos și cartilaginos. [Pl. -oame. / < fr. ostéochondrome].
osteocondroamelor
OSTEOCONDRÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a țesutului osos și cartilaginos. [Pl. -oame. / < fr. ostéochondrome].
osteocondrom
OSTEOCONDRÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a țesutului osos și cartilaginos. [Pl. -oame. / < fr. ostéochondrome].
osteocondromul
OSTEOCONDRÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a țesutului osos și cartilaginos. [Pl. -oame. / < fr. ostéochondrome].
osteocondromului
OSTEOCONDRÓM s.n. (Med.) Tumoare benignă a țesutului osos și cartilaginos. [Pl. -oame. / < fr. ostéochondrome].
osteodinie
OSTEODINÍE s.f. (Med.) Ostealgie. [Pron. -te-o-, gen. -iei. / < fr. ostéodinie, cf. gr. osteon – os, odyne – durere].
osteofibroame
OSTEOFIBRÓM s.n. (Med.) Tumoare mixtă, conjunctivă-osoasă. [Pl. -oame. / < fr. ostéofibrome].
osteofibroamele
OSTEOFIBRÓM s.n. (Med.) Tumoare mixtă, conjunctivă-osoasă. [Pl. -oame. / < fr. ostéofibrome].
osteofibroamelor
OSTEOFIBRÓM s.n. (Med.) Tumoare mixtă, conjunctivă-osoasă. [Pl. -oame. / < fr. ostéofibrome].
osteofibrom
OSTEOFIBRÓM s.n. (Med.) Tumoare mixtă, conjunctivă-osoasă. [Pl. -oame. / < fr. ostéofibrome].
osteofibromul
OSTEOFIBRÓM s.n. (Med.) Tumoare mixtă, conjunctivă-osoasă. [Pl. -oame. / < fr. ostéofibrome].
osteofibromului
OSTEOFIBRÓM s.n. (Med.) Tumoare mixtă, conjunctivă-osoasă. [Pl. -oame. / < fr. ostéofibrome].
osteofibroza
OSTEOFIBRÓZĂ, osteofibroze, s. f. Boală a animalelor care se manifestă prin îngroșarea și deformarea oaselor capului și ale membrelor, în urma demineralizării acestora. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéofibrose. DOOM
osteofibróză (-te-o-fi-bro-) s. f., g.-d. art. osteofibrózei; pl. osteofibróze
osteofibroze
OSTEOFIBRÓZĂ, osteofibroze, s. f. Boală a animalelor care se manifestă prin îngroșarea și deformarea oaselor capului și ale membrelor, în urma demineralizării acestora. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéofibrose. DOOM
osteofibróză (-te-o-fi-bro-) s. f., g.-d. art. osteofibrózei; pl. osteofibróze
osteofibrozei
OSTEOFIBRÓZĂ, osteofibroze, s. f. Boală a animalelor care se manifestă prin îngroșarea și deformarea oaselor capului și ale membrelor, în urma demineralizării acestora. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéofibrose. DOOM
osteofibróză (-te-o-fi-bro-) s. f., g.-d. art. osteofibrózei; pl. osteofibróze
osteofibrozele
OSTEOFIBRÓZĂ, osteofibroze, s. f. Boală a animalelor care se manifestă prin îngroșarea și deformarea oaselor capului și ale membrelor, în urma demineralizării acestora. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéofibrose. DOOM
osteofibróză (-te-o-fi-bro-) s. f., g.-d. art. osteofibrózei; pl. osteofibróze
osteofibrozelor
OSTEOFIBRÓZĂ, osteofibroze, s. f. Boală a animalelor care se manifestă prin îngroșarea și deformarea oaselor capului și ale membrelor, în urma demineralizării acestora. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéofibrose. DOOM
osteofibróză (-te-o-fi-bro-) s. f., g.-d. art. osteofibrózei; pl. osteofibróze
osteofit
OSTEOFÍT, osteofite, s. n. Modificare patologică manifestată prin proliferarea anormală a țesutului osos în apropierea unei articulații vertebrale; cioc de papagal. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéophyte. DOOM
osteofít (-te-o-) s. n., pl. osteofíte
osteofite
OSTEOFÍT, osteofite, s. n. Modificare patologică manifestată prin proliferarea anormală a țesutului osos în apropierea unei articulații vertebrale; cioc de papagal. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéophyte. DOOM
osteofít (-te-o-) s. n., pl. osteofíte
osteofitele
OSTEOFÍT, osteofite, s. n. Modificare patologică manifestată prin proliferarea anormală a țesutului osos în apropierea unei articulații vertebrale; cioc de papagal. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéophyte. DOOM
osteofít (-te-o-) s. n., pl. osteofíte
osteofitelor
OSTEOFÍT, osteofite, s. n. Modificare patologică manifestată prin proliferarea anormală a țesutului osos în apropierea unei articulații vertebrale; cioc de papagal. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéophyte. DOOM
osteofít (-te-o-) s. n., pl. osteofíte
osteofitul
OSTEOFÍT, osteofite, s. n. Modificare patologică manifestată prin proliferarea anormală a țesutului osos în apropierea unei articulații vertebrale; cioc de papagal. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéophyte. DOOM
osteofít (-te-o-) s. n., pl. osteofíte
osteofitului
OSTEOFÍT, osteofite, s. n. Modificare patologică manifestată prin proliferarea anormală a țesutului osos în apropierea unei articulații vertebrale; cioc de papagal. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéophyte. DOOM
osteofít (-te-o-) s. n., pl. osteofíte
osteoflebita
OSTEOFLEBÍTĂ, osteoflebite, s. f. (Med.) Inflamație a venelor din interiorul oaselor. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéophlebite.
osteoflebite
OSTEOFLEBÍTĂ, osteoflebite, s. f. (Med.) Inflamație a venelor din interiorul oaselor. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéophlebite.
osteoflebitei
OSTEOFLEBÍTĂ, osteoflebite, s. f. (Med.) Inflamație a venelor din interiorul oaselor. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéophlebite.
osteoflebitele
OSTEOFLEBÍTĂ, osteoflebite, s. f. (Med.) Inflamație a venelor din interiorul oaselor. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéophlebite.
osteoflebitelor
OSTEOFLEBÍTĂ, osteoflebite, s. f. (Med.) Inflamație a venelor din interiorul oaselor. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéophlebite.
osteofoane
OSTEOFÓN, osteofoane, s. n. Dispozitiv electroacustic care transmite sunetele exterioare în urechea internă prin intermediul sistemului osos al capului. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéophone. DOOM
osteofón (-te-o-) s. n., pl. osteofoáne
osteofoanele
OSTEOFÓN, osteofoane, s. n. Dispozitiv electroacustic care transmite sunetele exterioare în urechea internă prin intermediul sistemului osos al capului. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéophone. DOOM
osteofón (-te-o-) s. n., pl. osteofoáne
osteofoanelor
OSTEOFÓN, osteofoane, s. n. Dispozitiv electroacustic care transmite sunetele exterioare în urechea internă prin intermediul sistemului osos al capului. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéophone. DOOM
osteofón (-te-o-) s. n., pl. osteofoáne
osteofon
OSTEOFÓN, osteofoane, s. n. Dispozitiv electroacustic care transmite sunetele exterioare în urechea internă prin intermediul sistemului osos al capului. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéophone. DOOM
osteofón (-te-o-) s. n., pl. osteofoáne
osteofonul
OSTEOFÓN, osteofoane, s. n. Dispozitiv electroacustic care transmite sunetele exterioare în urechea internă prin intermediul sistemului osos al capului. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéophone. DOOM
osteofón (-te-o-) s. n., pl. osteofoáne
osteofonului
OSTEOFÓN, osteofoane, s. n. Dispozitiv electroacustic care transmite sunetele exterioare în urechea internă prin intermediul sistemului osos al capului. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéophone. DOOM
osteofón (-te-o-) s. n., pl. osteofoáne
osteogen
OSTEOGÉN, -Ă, osteogeni, -e, adj. Care produce țesut osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogène. DOOM
osteogén (-te-o-) adj. m., pl. osteogéni; f. osteogénă, pl. osteogéne
osteogena
OSTEOGÉN, -Ă, osteogeni, -e, adj. Care produce țesut osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogène. DOOM
osteogén (-te-o-) adj. m., pl. osteogéni; f. osteogénă, pl. osteogéne
osteogene
OSTEOGÉN, -Ă, osteogeni, -e, adj. Care produce țesut osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogène. DOOM
osteogén (-te-o-) adj. m., pl. osteogéni; f. osteogénă, pl. osteogéne
osteogenei
OSTEOGÉN, -Ă, osteogeni, -e, adj. Care produce țesut osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogène. DOOM
osteogén (-te-o-) adj. m., pl. osteogéni; f. osteogénă, pl. osteogéne
osteogenele
OSTEOGÉN, -Ă, osteogeni, -e, adj. Care produce țesut osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogène. DOOM
osteogén (-te-o-) adj. m., pl. osteogéni; f. osteogénă, pl. osteogéne
osteogenelor
OSTEOGÉN, -Ă, osteogeni, -e, adj. Care produce țesut osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogène. DOOM
osteogén (-te-o-) adj. m., pl. osteogéni; f. osteogénă, pl. osteogéne
osteogeneza
OSTEOGENÉZĂ s. f. 1. (Biol.) Parte a embriologiei care studiază formarea țesutului osos. 2. Osificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogenèse. DOOM
osteogenéză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteogenézei
osteogeneze
OSTEOGENÉZĂ s. f. 1. (Biol.) Parte a embriologiei care studiază formarea țesutului osos. 2. Osificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogenèse. DOOM
osteogenéză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteogenézei
osteogenezei
OSTEOGENÉZĂ s. f. 1. (Biol.) Parte a embriologiei care studiază formarea țesutului osos. 2. Osificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogenèse. DOOM
osteogenéză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteogenézei
osteogenezele
OSTEOGENÉZĂ s. f. 1. (Biol.) Parte a embriologiei care studiază formarea țesutului osos. 2. Osificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogenèse. DOOM
osteogenéză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteogenézei
osteogenezelor
OSTEOGENÉZĂ s. f. 1. (Biol.) Parte a embriologiei care studiază formarea țesutului osos. 2. Osificare. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogenèse. DOOM
osteogenéză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteogenézei
osteogeni
OSTEOGÉN, -Ă, osteogeni, -e, adj. Care produce țesut osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogène. DOOM
osteogén (-te-o-) adj. m., pl. osteogéni; f. osteogénă, pl. osteogéne
osteogenia
OSTEOGENÍE s.f. Osteogeneză. [Gen. -iei. / < fr. ostéogénie].
osteogenic
OSTEOGÉNIC, -Ă, osteogenici, -ce, adj. De osteogeneză. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogénique.
osteogenica
OSTEOGÉNIC, -Ă, osteogenici, -ce, adj. De osteogeneză. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogénique.
osteogenice
OSTEOGÉNIC, -Ă, osteogenici, -ce, adj. De osteogeneză. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogénique.
osteogenicei
OSTEOGÉNIC, -Ă, osteogenici, -ce, adj. De osteogeneză. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogénique.
osteogenicele
OSTEOGÉNIC, -Ă, osteogenici, -ce, adj. De osteogeneză. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogénique.
osteogenicelor
OSTEOGÉNIC, -Ă, osteogenici, -ce, adj. De osteogeneză. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogénique.
osteogenici
OSTEOGÉNIC, -Ă, osteogenici, -ce, adj. De osteogeneză. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogénique.
osteogenicii
OSTEOGÉNIC, -Ă, osteogenici, -ce, adj. De osteogeneză. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogénique.
osteogenicilor
OSTEOGÉNIC, -Ă, osteogenici, -ce, adj. De osteogeneză. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogénique.
osteogenicul
OSTEOGÉNIC, -Ă, osteogenici, -ce, adj. De osteogeneză. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogénique.
osteogenicului
OSTEOGÉNIC, -Ă, osteogenici, -ce, adj. De osteogeneză. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogénique.
osteogenie
OSTEOGENÍE s.f. Osteogeneză. [Gen. -iei. / < fr. ostéogénie].
osteogeniei
OSTEOGENÍE s.f. Osteogeneză. [Gen. -iei. / < fr. ostéogénie].
osteogenii
OSTEOGÉN, -Ă, osteogeni, -e, adj. Care produce țesut osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogène. DOOM
osteogén (-te-o-) adj. m., pl. osteogéni; f. osteogénă, pl. osteogéne
osteogenii
OSTEOGENÍE s.f. Osteogeneză. [Gen. -iei. / < fr. ostéogénie].
osteogenilor
OSTEOGÉN, -Ă, osteogeni, -e, adj. Care produce țesut osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogène. DOOM
osteogén (-te-o-) adj. m., pl. osteogéni; f. osteogénă, pl. osteogéne
osteogenul
OSTEOGÉN, -Ă, osteogeni, -e, adj. Care produce țesut osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogène. DOOM
osteogén (-te-o-) adj. m., pl. osteogéni; f. osteogénă, pl. osteogéne
osteogenului
OSTEOGÉN, -Ă, osteogeni, -e, adj. Care produce țesut osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéogène. DOOM
osteogén (-te-o-) adj. m., pl. osteogéni; f. osteogénă, pl. osteogéne
osteoid
OSTEOÍD, -Ă, osteoizi, -de, adj. Care este asemănător structurii, naturii osului. [Pr.: -te-o-id] – Din fr. ostéoïde.
osteoida
OSTEOÍD, -Ă, osteoizi, -de, adj. Care este asemănător structurii, naturii osului. [Pr.: -te-o-id] – Din fr. ostéoïde.
osteoide
OSTEOÍD, -Ă, osteoizi, -de, adj. Care este asemănător structurii, naturii osului. [Pr.: -te-o-id] – Din fr. ostéoïde.
osteoidei
OSTEOÍD, -Ă, osteoizi, -de, adj. Care este asemănător structurii, naturii osului. [Pr.: -te-o-id] – Din fr. ostéoïde.
osteoidele
OSTEOÍD, -Ă, osteoizi, -de, adj. Care este asemănător structurii, naturii osului. [Pr.: -te-o-id] – Din fr. ostéoïde.
osteoidelor
OSTEOÍD, -Ă, osteoizi, -de, adj. Care este asemănător structurii, naturii osului. [Pr.: -te-o-id] – Din fr. ostéoïde.
osteoidul
OSTEOÍD, -Ă, osteoizi, -de, adj. Care este asemănător structurii, naturii osului. [Pr.: -te-o-id] – Din fr. ostéoïde.
osteoidului
OSTEOÍD, -Ă, osteoizi, -de, adj. Care este asemănător structurii, naturii osului. [Pr.: -te-o-id] – Din fr. ostéoïde.
osteoizi
OSTEOÍD, -Ă, osteoizi, -de, adj. Care este asemănător structurii, naturii osului. [Pr.: -te-o-id] – Din fr. ostéoïde.
osteoizii
OSTEOÍD, -Ă, osteoizi, -de, adj. Care este asemănător structurii, naturii osului. [Pr.: -te-o-id] – Din fr. ostéoïde.
osteoizilor
OSTEOÍD, -Ă, osteoizi, -de, adj. Care este asemănător structurii, naturii osului. [Pr.: -te-o-id] – Din fr. ostéoïde.
osteolit
OSTEOLÍT, osteoliți, s. m. Os fosilizat. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéolithe. DOOM
osteolít (-te-o-) s. m., pl. osteolíți
osteolitul
OSTEOLÍT, osteoliți, s. m. Os fosilizat. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéolithe. DOOM
osteolít (-te-o-) s. m., pl. osteolíți
osteolitului
OSTEOLÍT, osteoliți, s. m. Os fosilizat. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéolithe. DOOM
osteolít (-te-o-) s. m., pl. osteolíți
osteoliți
OSTEOLÍT, osteoliți, s. m. Os fosilizat. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéolithe. DOOM
osteolít (-te-o-) s. m., pl. osteolíți
osteoliții
OSTEOLÍT, osteoliți, s. m. Os fosilizat. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéolithe. DOOM
osteolít (-te-o-) s. m., pl. osteolíți
osteoliților
OSTEOLÍT, osteoliți, s. m. Os fosilizat. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéolithe. DOOM
osteolít (-te-o-) s. m., pl. osteolíți
osteolog
OSTEOLÓG, -Ă, osteologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologue. DOOM
osteológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteológei; pl. osteológe
osteologa
OSTEOLÓG, -Ă, osteologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologue. DOOM
osteológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteológei; pl. osteológe
osteologe
OSTEOLÓG, -Ă, osteologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologue. DOOM
osteológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteológei; pl. osteológe
osteologei
OSTEOLÓG, -Ă, osteologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologue. DOOM
osteológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteológei; pl. osteológe
osteologele
OSTEOLÓG, -Ă, osteologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologue. DOOM
osteológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteológei; pl. osteológe
osteologelor
OSTEOLÓG, -Ă, osteologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologue. DOOM
osteológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteológei; pl. osteológe
osteologi
OSTEOLÓG, -Ă, osteologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologue. DOOM
osteológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteológei; pl. osteológe
osteologia
OSTEOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul oaselor. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologie. DOOM
osteologíe (-te-o-) s. f., art. osteología, g.-d. osteologíi, art. osteologíei
osteologic
OSTEOLÓGIC, -Ă, osteologici, -ce, adj. Care aparține osteologiei, privitor la osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologique. DOOM
osteológic (-te-o-) adj. m., pl. osteológici; f. osteológică, pl. osteológice
osteologica
OSTEOLÓGIC, -Ă, osteologici, -ce, adj. Care aparține osteologiei, privitor la osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologique. DOOM
osteológic (-te-o-) adj. m., pl. osteológici; f. osteológică, pl. osteológice
osteologice
OSTEOLÓGIC, -Ă, osteologici, -ce, adj. Care aparține osteologiei, privitor la osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologique. DOOM
osteológic (-te-o-) adj. m., pl. osteológici; f. osteológică, pl. osteológice
osteologicei
OSTEOLÓGIC, -Ă, osteologici, -ce, adj. Care aparține osteologiei, privitor la osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologique. DOOM
osteológic (-te-o-) adj. m., pl. osteológici; f. osteológică, pl. osteológice
osteologicele
OSTEOLÓGIC, -Ă, osteologici, -ce, adj. Care aparține osteologiei, privitor la osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologique. DOOM
osteológic (-te-o-) adj. m., pl. osteológici; f. osteológică, pl. osteológice
osteologicelor
OSTEOLÓGIC, -Ă, osteologici, -ce, adj. Care aparține osteologiei, privitor la osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologique. DOOM
osteológic (-te-o-) adj. m., pl. osteológici; f. osteológică, pl. osteológice
osteologici
OSTEOLÓGIC, -Ă, osteologici, -ce, adj. Care aparține osteologiei, privitor la osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologique. DOOM
osteológic (-te-o-) adj. m., pl. osteológici; f. osteológică, pl. osteológice
osteologicii
OSTEOLÓGIC, -Ă, osteologici, -ce, adj. Care aparține osteologiei, privitor la osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologique. DOOM
osteológic (-te-o-) adj. m., pl. osteológici; f. osteológică, pl. osteológice
osteologicilor
OSTEOLÓGIC, -Ă, osteologici, -ce, adj. Care aparține osteologiei, privitor la osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologique. DOOM
osteológic (-te-o-) adj. m., pl. osteológici; f. osteológică, pl. osteológice
osteologicul
OSTEOLÓGIC, -Ă, osteologici, -ce, adj. Care aparține osteologiei, privitor la osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologique. DOOM
osteológic (-te-o-) adj. m., pl. osteológici; f. osteológică, pl. osteológice
osteologicului
OSTEOLÓGIC, -Ă, osteologici, -ce, adj. Care aparține osteologiei, privitor la osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologique. DOOM
osteológic (-te-o-) adj. m., pl. osteológici; f. osteológică, pl. osteológice
osteologie
OSTEOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul oaselor. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologie. DOOM
osteologíe (-te-o-) s. f., art. osteología, g.-d. osteologíi, art. osteologíei
osteologiei
OSTEOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul oaselor. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologie. DOOM
osteologíe (-te-o-) s. f., art. osteología, g.-d. osteologíi, art. osteologíei
osteologii
OSTEOLÓG, -Ă, osteologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologue. DOOM
osteológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteológei; pl. osteológe
osteologii
OSTEOLOGÍE s. f. Parte a anatomiei care se ocupă cu studiul oaselor. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologie. DOOM
osteologíe (-te-o-) s. f., art. osteología, g.-d. osteologíi, art. osteologíei
osteologilor
OSTEOLÓG, -Ă, osteologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologue. DOOM
osteológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteológei; pl. osteológe
osteologul
OSTEOLÓG, -Ă, osteologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologue. DOOM
osteológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteológei; pl. osteológe
osteologului
OSTEOLÓG, -Ă, osteologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în osteologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéologue. DOOM
osteológă (rar) (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteológei; pl. osteológe
osteom
OSTEÓM, osteoame, s. n. Tumoare formată din țesut osos. [Pr.: -te-om] – Din fr. ostéome. DOOM
osteóm (-te-om) s. n., pl. osteoáme
osteomalacia
OSTEOMALACÍE s. f. Formă de decalcifiere a oaselor provocată de tulburări profunde în metabolismul fosforului și al calciului din substanța osoasă. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéomalacie. DOOM
osteomalacíe (-te-o-) s. f., art. osteomalacía, g.-d. osteomalacíi, art. osteomalacíei
osteomalacie
OSTEOMALACÍE s. f. Formă de decalcifiere a oaselor provocată de tulburări profunde în metabolismul fosforului și al calciului din substanța osoasă. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéomalacie. DOOM
osteomalacíe (-te-o-) s. f., art. osteomalacía, g.-d. osteomalacíi, art. osteomalacíei
osteomalaciei
OSTEOMALACÍE s. f. Formă de decalcifiere a oaselor provocată de tulburări profunde în metabolismul fosforului și al calciului din substanța osoasă. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéomalacie. DOOM
osteomalacíe (-te-o-) s. f., art. osteomalacía, g.-d. osteomalacíi, art. osteomalacíei
osteomalacii
OSTEOMALACÍE s. f. Formă de decalcifiere a oaselor provocată de tulburări profunde în metabolismul fosforului și al calciului din substanța osoasă. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéomalacie. DOOM
osteomalacíe (-te-o-) s. f., art. osteomalacía, g.-d. osteomalacíi, art. osteomalacíei
osteomalaciile
OSTEOMALACÍE s. f. Formă de decalcifiere a oaselor provocată de tulburări profunde în metabolismul fosforului și al calciului din substanța osoasă. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéomalacie. DOOM
osteomalacíe (-te-o-) s. f., art. osteomalacía, g.-d. osteomalacíi, art. osteomalacíei
osteomalaciilor
OSTEOMALACÍE s. f. Formă de decalcifiere a oaselor provocată de tulburări profunde în metabolismul fosforului și al calciului din substanța osoasă. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéomalacie. DOOM
osteomalacíe (-te-o-) s. f., art. osteomalacía, g.-d. osteomalacíi, art. osteomalacíei
osteomielita
OSTEOMIELÍTĂ, osteomielite, s. f. Formă de osteită de natură infecțioasă, localizată mai ales la nivelul măduvei oaselor. [Pr.: -te-o-mi-e-] – Din fr. ostéomyélite. DOOM
osteomielítă (-te-o-mi-e-) s. f., g.-d. art. osteomielítei; pl. osteomielíte
osteomielite
OSTEOMIELÍTĂ, osteomielite, s. f. Formă de osteită de natură infecțioasă, localizată mai ales la nivelul măduvei oaselor. [Pr.: -te-o-mi-e-] – Din fr. ostéomyélite. DOOM
osteomielítă (-te-o-mi-e-) s. f., g.-d. art. osteomielítei; pl. osteomielíte
osteomielitei
OSTEOMIELÍTĂ, osteomielite, s. f. Formă de osteită de natură infecțioasă, localizată mai ales la nivelul măduvei oaselor. [Pr.: -te-o-mi-e-] – Din fr. ostéomyélite. DOOM
osteomielítă (-te-o-mi-e-) s. f., g.-d. art. osteomielítei; pl. osteomielíte
osteomielitele
OSTEOMIELÍTĂ, osteomielite, s. f. Formă de osteită de natură infecțioasă, localizată mai ales la nivelul măduvei oaselor. [Pr.: -te-o-mi-e-] – Din fr. ostéomyélite. DOOM
osteomielítă (-te-o-mi-e-) s. f., g.-d. art. osteomielítei; pl. osteomielíte
osteomielitelor
OSTEOMIELÍTĂ, osteomielite, s. f. Formă de osteită de natură infecțioasă, localizată mai ales la nivelul măduvei oaselor. [Pr.: -te-o-mi-e-] – Din fr. ostéomyélite. DOOM
osteomielítă (-te-o-mi-e-) s. f., g.-d. art. osteomielítei; pl. osteomielíte
osteomul
OSTEÓM, osteoame, s. n. Tumoare formată din țesut osos. [Pr.: -te-om] – Din fr. ostéome. DOOM
osteóm (-te-om) s. n., pl. osteoáme
osteomului
OSTEÓM, osteoame, s. n. Tumoare formată din țesut osos. [Pr.: -te-om] – Din fr. ostéome. DOOM
osteóm (-te-om) s. n., pl. osteoáme
osteonecroza
OSTEONECRÓZĂ, osteonecroze, s. f. Necrozare a unui os. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéonécrose. DOOM
osteonecróză (-te-o-ne-cro-) s. f., g.-d. art. osteonecrózei; pl. osteonecróze
osteonecroze
OSTEONECRÓZĂ, osteonecroze, s. f. Necrozare a unui os. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéonécrose. DOOM
osteonecróză (-te-o-ne-cro-) s. f., g.-d. art. osteonecrózei; pl. osteonecróze
osteonecrozei
OSTEONECRÓZĂ, osteonecroze, s. f. Necrozare a unui os. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéonécrose. DOOM
osteonecróză (-te-o-ne-cro-) s. f., g.-d. art. osteonecrózei; pl. osteonecróze
osteonecrozele
OSTEONECRÓZĂ, osteonecroze, s. f. Necrozare a unui os. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéonécrose. DOOM
osteonecróză (-te-o-ne-cro-) s. f., g.-d. art. osteonecrózei; pl. osteonecróze
osteonecrozelor
OSTEONECRÓZĂ, osteonecroze, s. f. Necrozare a unui os. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéonécrose. DOOM
osteonecróză (-te-o-ne-cro-) s. f., g.-d. art. osteonecrózei; pl. osteonecróze
osteopatia
OSTEOPATÍE, osteopatii, s. f. Boală a unui os sau a sistemului osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéopathie. DOOM
osteopatíe (-te-o-) s. f., art. osteopatía, g.-d. art. osteopatíei; pl. osteopatíi, art. osteopatíile
osteopatie
OSTEOPATÍE, osteopatii, s. f. Boală a unui os sau a sistemului osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéopathie. DOOM
osteopatíe (-te-o-) s. f., art. osteopatía, g.-d. art. osteopatíei; pl. osteopatíi, art. osteopatíile
osteopatiei
OSTEOPATÍE, osteopatii, s. f. Boală a unui os sau a sistemului osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéopathie. DOOM
osteopatíe (-te-o-) s. f., art. osteopatía, g.-d. art. osteopatíei; pl. osteopatíi, art. osteopatíile
osteopatii
OSTEOPATÍE, osteopatii, s. f. Boală a unui os sau a sistemului osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéopathie. DOOM
osteopatíe (-te-o-) s. f., art. osteopatía, g.-d. art. osteopatíei; pl. osteopatíi, art. osteopatíile
osteopatiile
OSTEOPATÍE, osteopatii, s. f. Boală a unui os sau a sistemului osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéopathie. DOOM
osteopatíe (-te-o-) s. f., art. osteopatía, g.-d. art. osteopatíei; pl. osteopatíi, art. osteopatíile
osteopatiilor
OSTEOPATÍE, osteopatii, s. f. Boală a unui os sau a sistemului osos. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéopathie. DOOM
osteopatíe (-te-o-) s. f., art. osteopatía, g.-d. art. osteopatíei; pl. osteopatíi, art. osteopatíile
osteoperiostită
OSTEOPERIOSTÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a osului și a periostului. [< fr. ostéopériostite].
osteoplastia
OSTEOPLASTÍE, osteoplastii, s. f. Operație de înlocuire a unui fragment de os sau a unui os întreg cu bucăți corespunzătoare de os, de metal sau de material plastic. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoplastie. DOOM
osteoplastíe (-te-o-plas-) s. f., art. osteoplastía, g.-d. art. osteoplastíei; pl. osteoplastíi, art. osteoplastíile
osteoplastie
OSTEOPLASTÍE, osteoplastii, s. f. Operație de înlocuire a unui fragment de os sau a unui os întreg cu bucăți corespunzătoare de os, de metal sau de material plastic. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoplastie. DOOM
osteoplastíe (-te-o-plas-) s. f., art. osteoplastía, g.-d. art. osteoplastíei; pl. osteoplastíi, art. osteoplastíile
osteoplastiei
OSTEOPLASTÍE, osteoplastii, s. f. Operație de înlocuire a unui fragment de os sau a unui os întreg cu bucăți corespunzătoare de os, de metal sau de material plastic. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoplastie. DOOM
osteoplastíe (-te-o-plas-) s. f., art. osteoplastía, g.-d. art. osteoplastíei; pl. osteoplastíi, art. osteoplastíile
osteoplastii
OSTEOPLASTÍE, osteoplastii, s. f. Operație de înlocuire a unui fragment de os sau a unui os întreg cu bucăți corespunzătoare de os, de metal sau de material plastic. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoplastie. DOOM
osteoplastíe (-te-o-plas-) s. f., art. osteoplastía, g.-d. art. osteoplastíei; pl. osteoplastíi, art. osteoplastíile
osteoplastiile
OSTEOPLASTÍE, osteoplastii, s. f. Operație de înlocuire a unui fragment de os sau a unui os întreg cu bucăți corespunzătoare de os, de metal sau de material plastic. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoplastie. DOOM
osteoplastíe (-te-o-plas-) s. f., art. osteoplastía, g.-d. art. osteoplastíei; pl. osteoplastíi, art. osteoplastíile
osteoplastiilor
OSTEOPLASTÍE, osteoplastii, s. f. Operație de înlocuire a unui fragment de os sau a unui os întreg cu bucăți corespunzătoare de os, de metal sau de material plastic. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoplastie. DOOM
osteoplastíe (-te-o-plas-) s. f., art. osteoplastía, g.-d. art. osteoplastíei; pl. osteoplastíi, art. osteoplastíile
osteoplazia
OSTEOPLAZÍE s.f. (Med.) Neoformație osoasă netipică. [Gen. -iei. / < fr. ostéoplasie].
osteoplazie
OSTEOPLAZÍE s.f. (Med.) Neoformație osoasă netipică. [Gen. -iei. / < fr. ostéoplasie].
osteoplaziei
OSTEOPLAZÍE s.f. (Med.) Neoformație osoasă netipică. [Gen. -iei. / < fr. ostéoplasie].
osteoplazii
OSTEOPLAZÍE s.f. (Med.) Neoformație osoasă netipică. [Gen. -iei. / < fr. ostéoplasie].
osteoporoza
OSTEOPORÓZĂ, osteoporoze, s. f. Leziune osoasă caracterizată prin subțierea și rarefierea oaselor, cu formarea unor cavități de diverse dimensiuni. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoporose. DOOM
osteoporóză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteoporózei; pl. osteoporóze
osteoporoze
OSTEOPORÓZĂ, osteoporoze, s. f. Leziune osoasă caracterizată prin subțierea și rarefierea oaselor, cu formarea unor cavități de diverse dimensiuni. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoporose. DOOM
osteoporóză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteoporózei; pl. osteoporóze
osteoporozei
OSTEOPORÓZĂ, osteoporoze, s. f. Leziune osoasă caracterizată prin subțierea și rarefierea oaselor, cu formarea unor cavități de diverse dimensiuni. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoporose. DOOM
osteoporóză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteoporózei; pl. osteoporóze
osteoporozele
OSTEOPORÓZĂ, osteoporoze, s. f. Leziune osoasă caracterizată prin subțierea și rarefierea oaselor, cu formarea unor cavități de diverse dimensiuni. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoporose. DOOM
osteoporóză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteoporózei; pl. osteoporóze
osteoporozelor
OSTEOPORÓZĂ, osteoporoze, s. f. Leziune osoasă caracterizată prin subțierea și rarefierea oaselor, cu formarea unor cavități de diverse dimensiuni. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéoporose. DOOM
osteoporóză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteoporózei; pl. osteoporóze
osteosarcoame
OSTEOSARCÓM, osteosarcoame, s. n. Tumoare malignă a oaselor, de natură conjunctivă. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéosarcome. DOOM
osteosarcóm (-te-o-) s. n., pl. osteosarcoáme
osteosarcoamele
OSTEOSARCÓM, osteosarcoame, s. n. Tumoare malignă a oaselor, de natură conjunctivă. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéosarcome. DOOM
osteosarcóm (-te-o-) s. n., pl. osteosarcoáme
osteosarcoamelor
OSTEOSARCÓM, osteosarcoame, s. n. Tumoare malignă a oaselor, de natură conjunctivă. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéosarcome. DOOM
osteosarcóm (-te-o-) s. n., pl. osteosarcoáme
osteosarcom
OSTEOSARCÓM, osteosarcoame, s. n. Tumoare malignă a oaselor, de natură conjunctivă. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéosarcome. DOOM
osteosarcóm (-te-o-) s. n., pl. osteosarcoáme
osteosarcom
OSTEOSARCÓM s.n. (Med.) Tumoare malignă a țesutului osos. [< fr. ostéosarcome].
osteosarcomul
OSTEOSARCÓM, osteosarcoame, s. n. Tumoare malignă a oaselor, de natură conjunctivă. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéosarcome. DOOM
osteosarcóm (-te-o-) s. n., pl. osteosarcoáme
osteosarcomului
OSTEOSARCÓM, osteosarcoame, s. n. Tumoare malignă a oaselor, de natură conjunctivă. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéosarcome. DOOM
osteosarcóm (-te-o-) s. n., pl. osteosarcoáme
osteoscleroza
OSTEOSCLERÓZĂ, osteoscleroze, s. f. (Med.) Condensare a țesutului osos. [Pr.: -ste-o-] – Din fr. ostéosclérose.
osteoscleroze
OSTEOSCLERÓZĂ, osteoscleroze, s. f. (Med.) Condensare a țesutului osos. [Pr.: -ste-o-] – Din fr. ostéosclérose.
osteosclerozei
OSTEOSCLERÓZĂ, osteoscleroze, s. f. (Med.) Condensare a țesutului osos. [Pr.: -ste-o-] – Din fr. ostéosclérose.
osteosclerozele
OSTEOSCLERÓZĂ, osteoscleroze, s. f. (Med.) Condensare a țesutului osos. [Pr.: -ste-o-] – Din fr. ostéosclérose.
osteosclerozelor
OSTEOSCLERÓZĂ, osteoscleroze, s. f. (Med.) Condensare a țesutului osos. [Pr.: -ste-o-] – Din fr. ostéosclérose.
osteosinteza
OSTEOSINTÉZĂ, osteosinteze, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în reunirea și imobilizarea fragmentelor unui os fracturat cu ajutorul unor plăci sau fire metalice. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéosynthèse. DOOM
osteosintéză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteosintézei; pl. osteosintéze
osteosinteze
OSTEOSINTÉZĂ, osteosinteze, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în reunirea și imobilizarea fragmentelor unui os fracturat cu ajutorul unor plăci sau fire metalice. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéosynthèse. DOOM
osteosintéză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteosintézei; pl. osteosintéze
osteosintezei
OSTEOSINTÉZĂ, osteosinteze, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în reunirea și imobilizarea fragmentelor unui os fracturat cu ajutorul unor plăci sau fire metalice. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéosynthèse. DOOM
osteosintéză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteosintézei; pl. osteosintéze
osteosintezele
OSTEOSINTÉZĂ, osteosinteze, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în reunirea și imobilizarea fragmentelor unui os fracturat cu ajutorul unor plăci sau fire metalice. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéosynthèse. DOOM
osteosintéză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteosintézei; pl. osteosintéze
osteosintezelor
OSTEOSINTÉZĂ, osteosinteze, s. f. Intervenție chirurgicală care constă în reunirea și imobilizarea fragmentelor unui os fracturat cu ajutorul unor plăci sau fire metalice. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéosynthèse. DOOM
osteosintéză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteosintézei; pl. osteosintéze
osteotom
OSTEOTÓM s.n. (Med.) Instrument chirurgical pentru tăierea oaselor. [< fr. ostéotome].
osteotomia
OSTEOTOMÍE, osteotomii, s. f. Rezecție a unui os, făcută cu scopul de a remedia o diformitate a acestuia sau în scop terapeutic. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéotomie. DOOM
osteotomíe (-te-o-) s. f., art. osteotomía, g.-d. art. osteotomíei; pl. osteotomíi, art. osteotomíile
osteotomie
OSTEOTOMÍE, osteotomii, s. f. Rezecție a unui os, făcută cu scopul de a remedia o diformitate a acestuia sau în scop terapeutic. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéotomie. DOOM
osteotomíe (-te-o-) s. f., art. osteotomía, g.-d. art. osteotomíei; pl. osteotomíi, art. osteotomíile
osteotomiei
OSTEOTOMÍE, osteotomii, s. f. Rezecție a unui os, făcută cu scopul de a remedia o diformitate a acestuia sau în scop terapeutic. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéotomie. DOOM
osteotomíe (-te-o-) s. f., art. osteotomía, g.-d. art. osteotomíei; pl. osteotomíi, art. osteotomíile
osteotomii
OSTEOTOMÍE, osteotomii, s. f. Rezecție a unui os, făcută cu scopul de a remedia o diformitate a acestuia sau în scop terapeutic. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéotomie. DOOM
osteotomíe (-te-o-) s. f., art. osteotomía, g.-d. art. osteotomíei; pl. osteotomíi, art. osteotomíile
osteotomiile
OSTEOTOMÍE, osteotomii, s. f. Rezecție a unui os, făcută cu scopul de a remedia o diformitate a acestuia sau în scop terapeutic. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéotomie. DOOM
osteotomíe (-te-o-) s. f., art. osteotomía, g.-d. art. osteotomíei; pl. osteotomíi, art. osteotomíile
osteotomiilor
OSTEOTOMÍE, osteotomii, s. f. Rezecție a unui os, făcută cu scopul de a remedia o diformitate a acestuia sau în scop terapeutic. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéotomie. DOOM
osteotomíe (-te-o-) s. f., art. osteotomía, g.-d. art. osteotomíei; pl. osteotomíi, art. osteotomíile
osteotomul
OSTEOTÓM s.n. (Med.) Instrument chirurgical pentru tăierea oaselor. [< fr. ostéotome].
osteotomului
OSTEOTÓM s.n. (Med.) Instrument chirurgical pentru tăierea oaselor. [< fr. ostéotome].
osteotomuri
OSTEOTÓM s.n. (Med.) Instrument chirurgical pentru tăierea oaselor. [< fr. ostéotome].
osteotomurile
OSTEOTÓM s.n. (Med.) Instrument chirurgical pentru tăierea oaselor. [< fr. ostéotome].
osteotomurilor
OSTEOTÓM s.n. (Med.) Instrument chirurgical pentru tăierea oaselor. [< fr. ostéotome].
osteoza
OSTEÓZĂ, osteoze, s. f. Afecțiune datorată unei secreții exagerate de hormon, caracterizată prin decalcifiere osoasă generalizată, depuneri de calciu în țesuturi etc. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéose. DOOM
osteóză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteózei; pl. osteóze
osteoze
OSTEÓZĂ, osteoze, s. f. Afecțiune datorată unei secreții exagerate de hormon, caracterizată prin decalcifiere osoasă generalizată, depuneri de calciu în țesuturi etc. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéose. DOOM
osteóză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteózei; pl. osteóze
osteozei
OSTEÓZĂ, osteoze, s. f. Afecțiune datorată unei secreții exagerate de hormon, caracterizată prin decalcifiere osoasă generalizată, depuneri de calciu în țesuturi etc. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéose. DOOM
osteóză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteózei; pl. osteóze
osteozele
OSTEÓZĂ, osteoze, s. f. Afecțiune datorată unei secreții exagerate de hormon, caracterizată prin decalcifiere osoasă generalizată, depuneri de calciu în țesuturi etc. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéose. DOOM
osteóză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteózei; pl. osteóze
osteozelor
OSTEÓZĂ, osteoze, s. f. Afecțiune datorată unei secreții exagerate de hormon, caracterizată prin decalcifiere osoasă generalizată, depuneri de calciu în țesuturi etc. [Pr.: -te-o-] – Din fr. ostéose. DOOM
osteóză (-te-o-) s. f., g.-d. art. osteózei; pl. osteóze
ostia
ÓSTIE3, ostii, s. f. (Anat.) Orificiu situat între auriculele și ventriculele inimii, precum și între acestea și arterele mari ale corpului. – Din lat. ostium. DOOM
óstie (-ti-e) s. f., art. óstia (-ti-a), g.-d. art. óstiei; pl. óstii, art. óstiile (-ti-i-)
ostiar
OSTIÁR s.m. (La romani) Portar. [Pron. -ti-ar. / < lat. ostiarius].
ostiari
OSTIÁR s.m. (La romani) Portar. [Pron. -ti-ar. / < lat. ostiarius].
ostiarii
OSTIÁR s.m. (La romani) Portar. [Pron. -ti-ar. / < lat. ostiarius].
ostiarilor
OSTIÁR s.m. (La romani) Portar. [Pron. -ti-ar. / < lat. ostiarius].
ostiarul
OSTIÁR s.m. (La romani) Portar. [Pron. -ti-ar. / < lat. ostiarius].
ostiarului
OSTIÁR s.m. (La romani) Portar. [Pron. -ti-ar. / < lat. ostiarius].
ostic
ÓSTIC, -Ă, ostici, -ce, adj. (Înv.) De răsărit, estic. – Ost + suf. -ic. DOOM
óstic (înv.) adj. m., pl. óstici; f. óstică, pl. óstice
ostica
ÓSTIC, -Ă, ostici, -ce, adj. (Înv.) De răsărit, estic. – Ost + suf. -ic. DOOM
óstic (înv.) adj. m., pl. óstici; f. óstică, pl. óstice
ostice
ÓSTIC, -Ă, ostici, -ce, adj. (Înv.) De răsărit, estic. – Ost + suf. -ic. DOOM
óstic (înv.) adj. m., pl. óstici; f. óstică, pl. óstice
osticei
ÓSTIC, -Ă, ostici, -ce, adj. (Înv.) De răsărit, estic. – Ost + suf. -ic. DOOM
óstic (înv.) adj. m., pl. óstici; f. óstică, pl. óstice
osticele
ÓSTIC, -Ă, ostici, -ce, adj. (Înv.) De răsărit, estic. – Ost + suf. -ic. DOOM
óstic (înv.) adj. m., pl. óstici; f. óstică, pl. óstice
osticelor
ÓSTIC, -Ă, ostici, -ce, adj. (Înv.) De răsărit, estic. – Ost + suf. -ic. DOOM
óstic (înv.) adj. m., pl. óstici; f. óstică, pl. óstice
ostici
ÓSTIC, -Ă, ostici, -ce, adj. (Înv.) De răsărit, estic. – Ost + suf. -ic. DOOM
óstic (înv.) adj. m., pl. óstici; f. óstică, pl. óstice
osticii
ÓSTIC, -Ă, ostici, -ce, adj. (Înv.) De răsărit, estic. – Ost + suf. -ic. DOOM
óstic (înv.) adj. m., pl. óstici; f. óstică, pl. óstice
osticilor
ÓSTIC, -Ă, ostici, -ce, adj. (Înv.) De răsărit, estic. – Ost + suf. -ic. DOOM
óstic (înv.) adj. m., pl. óstici; f. óstică, pl. óstice
osticul
ÓSTIC, -Ă, ostici, -ce, adj. (Înv.) De răsărit, estic. – Ost + suf. -ic. DOOM
óstic (înv.) adj. m., pl. óstici; f. óstică, pl. óstice
osticului
ÓSTIC, -Ă, ostici, -ce, adj. (Înv.) De răsărit, estic. – Ost + suf. -ic. DOOM
óstic (înv.) adj. m., pl. óstici; f. óstică, pl. óstice
ostie
ÓSTIE3, ostii, s. f. (Anat.) Orificiu situat între auriculele și ventriculele inimii, precum și între acestea și arterele mari ale corpului. – Din lat. ostium. DOOM
óstie (-ti-e) s. f., art. óstia (-ti-a), g.-d. art. óstiei; pl. óstii, art. óstiile (-ti-i-)
ostiei
ÓSTIE3, ostii, s. f. (Anat.) Orificiu situat între auriculele și ventriculele inimii, precum și între acestea și arterele mari ale corpului. – Din lat. ostium. DOOM
óstie (-ti-e) s. f., art. óstia (-ti-a), g.-d. art. óstiei; pl. óstii, art. óstiile (-ti-i-)
ostii
ÓSTIE3, ostii, s. f. (Anat.) Orificiu situat între auriculele și ventriculele inimii, precum și între acestea și arterele mari ale corpului. – Din lat. ostium. DOOM
óstie (-ti-e) s. f., art. óstia (-ti-a), g.-d. art. óstiei; pl. óstii, art. óstiile (-ti-i-)
ostiile
ÓSTIE3, ostii, s. f. (Anat.) Orificiu situat între auriculele și ventriculele inimii, precum și între acestea și arterele mari ale corpului. – Din lat. ostium. DOOM
óstie (-ti-e) s. f., art. óstia (-ti-a), g.-d. art. óstiei; pl. óstii, art. óstiile (-ti-i-)
ostiilor
ÓSTIE3, ostii, s. f. (Anat.) Orificiu situat între auriculele și ventriculele inimii, precum și între acestea și arterele mari ale corpului. – Din lat. ostium. DOOM
óstie (-ti-e) s. f., art. óstia (-ti-a), g.-d. art. óstiei; pl. óstii, art. óstiile (-ti-i-)
ostil
OSTÍL, -Ă, ostili, -e, adj. Care manifestă o atitudine potrivnică sau dușmănoasă față de cineva sau de ceva; dușmănos, vrăjmaș. – Din fr. hostile. DOOM
ostíl adj. m., pl. ostíli; f. ostílă, pl. ostíle
ostila
OSTÍL, -Ă, ostili, -e, adj. Care manifestă o atitudine potrivnică sau dușmănoasă față de cineva sau de ceva; dușmănos, vrăjmaș. – Din fr. hostile. DOOM
ostíl adj. m., pl. ostíli; f. ostílă, pl. ostíle
ostile
OSTÍL, -Ă, ostili, -e, adj. Care manifestă o atitudine potrivnică sau dușmănoasă față de cineva sau de ceva; dușmănos, vrăjmaș. – Din fr. hostile. DOOM
ostíl adj. m., pl. ostíli; f. ostílă, pl. ostíle
ostilei
OSTÍL, -Ă, ostili, -e, adj. Care manifestă o atitudine potrivnică sau dușmănoasă față de cineva sau de ceva; dușmănos, vrăjmaș. – Din fr. hostile. DOOM
ostíl adj. m., pl. ostíli; f. ostílă, pl. ostíle
ostilele
OSTÍL, -Ă, ostili, -e, adj. Care manifestă o atitudine potrivnică sau dușmănoasă față de cineva sau de ceva; dușmănos, vrăjmaș. – Din fr. hostile. DOOM
ostíl adj. m., pl. ostíli; f. ostílă, pl. ostíle
ostilelor
OSTÍL, -Ă, ostili, -e, adj. Care manifestă o atitudine potrivnică sau dușmănoasă față de cineva sau de ceva; dușmănos, vrăjmaș. – Din fr. hostile. DOOM
ostíl adj. m., pl. ostíli; f. ostílă, pl. ostíle
ostili
OSTÍL, -Ă, ostili, -e, adj. Care manifestă o atitudine potrivnică sau dușmănoasă față de cineva sau de ceva; dușmănos, vrăjmaș. – Din fr. hostile. DOOM
ostíl adj. m., pl. ostíli; f. ostílă, pl. ostíle
ostilii
OSTÍL, -Ă, ostili, -e, adj. Care manifestă o atitudine potrivnică sau dușmănoasă față de cineva sau de ceva; dușmănos, vrăjmaș. – Din fr. hostile. DOOM
ostíl adj. m., pl. ostíli; f. ostílă, pl. ostíle
ostililor
OSTÍL, -Ă, ostili, -e, adj. Care manifestă o atitudine potrivnică sau dușmănoasă față de cineva sau de ceva; dușmănos, vrăjmaș. – Din fr. hostile. DOOM
ostíl adj. m., pl. ostíli; f. ostílă, pl. ostíle
ostilitate
OSTILITÁTE, (2) ostilități, s. f. 1. Atitudine dușmănoasă, plină de ură; dușmănie, vrăjmășie. 2. (La pl.) Operații militare întreprinse de trupele unor state care sunt în război. – Din fr. hostilité. DOOM
ostilitáte s. f., g.-d. art. ostilitắții; (operații militare) pl. ostilitắți
ostilitatea
OSTILITÁTE, (2) ostilități, s. f. 1. Atitudine dușmănoasă, plină de ură; dușmănie, vrăjmășie. 2. (La pl.) Operații militare întreprinse de trupele unor state care sunt în război. – Din fr. hostilité. DOOM
ostilitáte s. f., g.-d. art. ostilitắții; (operații militare) pl. ostilitắți
ostilități
OSTILITÁTE, (2) ostilități, s. f. 1. Atitudine dușmănoasă, plină de ură; dușmănie, vrăjmășie. 2. (La pl.) Operații militare întreprinse de trupele unor state care sunt în război. – Din fr. hostilité. DOOM
ostilitáte s. f., g.-d. art. ostilitắții; (operații militare) pl. ostilitắți
ostilității
OSTILITÁTE, (2) ostilități, s. f. 1. Atitudine dușmănoasă, plină de ură; dușmănie, vrăjmășie. 2. (La pl.) Operații militare întreprinse de trupele unor state care sunt în război. – Din fr. hostilité. DOOM
ostilitáte s. f., g.-d. art. ostilitắții; (operații militare) pl. ostilitắți
ostilitățile
OSTILITÁTE, (2) ostilități, s. f. 1. Atitudine dușmănoasă, plină de ură; dușmănie, vrăjmășie. 2. (La pl.) Operații militare întreprinse de trupele unor state care sunt în război. – Din fr. hostilité. DOOM
ostilitáte s. f., g.-d. art. ostilitắții; (operații militare) pl. ostilitắți
ostilităților
OSTILITÁTE, (2) ostilități, s. f. 1. Atitudine dușmănoasă, plină de ură; dușmănie, vrăjmășie. 2. (La pl.) Operații militare întreprinse de trupele unor state care sunt în război. – Din fr. hostilité. DOOM
ostilitáte s. f., g.-d. art. ostilitắții; (operații militare) pl. ostilitắți
ostilul
OSTÍL, -Ă, ostili, -e, adj. Care manifestă o atitudine potrivnică sau dușmănoasă față de cineva sau de ceva; dușmănos, vrăjmaș. – Din fr. hostile. DOOM
ostíl adj. m., pl. ostíli; f. ostílă, pl. ostíle
ostilului
OSTÍL, -Ă, ostili, -e, adj. Care manifestă o atitudine potrivnică sau dușmănoasă față de cineva sau de ceva; dușmănos, vrăjmaș. – Din fr. hostile. DOOM
ostíl adj. m., pl. ostíli; f. ostílă, pl. ostíle
ostinato
OSTINÁTO s. n., adv. (Muz.) 1. S. n. Procedeu care constă în revenirea stăruitoare a unui motiv melodic sau ritmic, însoțit de fiecare dată de alte motive. 2. Adv. Repetat în mai multe rânduri. – Cuv. it. DOOM
ostináto (it.) adv., s. n.
ostinatoul
OSTINÁTO s. n., adv. (Muz.) 1. S. n. Procedeu care constă în revenirea stăruitoare a unui motiv melodic sau ritmic, însoțit de fiecare dată de alte motive. 2. Adv. Repetat în mai multe rânduri. – Cuv. it. DOOM
ostináto (it.) adv., s. n.
ostinatoului
OSTINÁTO s. n., adv. (Muz.) 1. S. n. Procedeu care constă în revenirea stăruitoare a unui motiv melodic sau ritmic, însoțit de fiecare dată de alte motive. 2. Adv. Repetat în mai multe rânduri. – Cuv. it. DOOM
ostináto (it.) adv., s. n.
ostiola
OSTIÓLĂ, ostiole, s. f. (Bot.) Orificiu în țesuturile epidermice ale plantelor care permite efectuarea schimburilor de gaze dintre spațiile intercelulare din frunze sau din tulpinile verzi și atmosferă. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ostiole, lat. ostiolum. DOOM
ostiólă (-ti-o-) s. f., g.-d. art. ostiólei; pl. ostióle
ostiole
OSTIÓLĂ, ostiole, s. f. (Bot.) Orificiu în țesuturile epidermice ale plantelor care permite efectuarea schimburilor de gaze dintre spațiile intercelulare din frunze sau din tulpinile verzi și atmosferă. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ostiole, lat. ostiolum. DOOM
ostiólă (-ti-o-) s. f., g.-d. art. ostiólei; pl. ostióle
ostiolei
OSTIÓLĂ, ostiole, s. f. (Bot.) Orificiu în țesuturile epidermice ale plantelor care permite efectuarea schimburilor de gaze dintre spațiile intercelulare din frunze sau din tulpinile verzi și atmosferă. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ostiole, lat. ostiolum. DOOM
ostiólă (-ti-o-) s. f., g.-d. art. ostiólei; pl. ostióle
ostiolele
OSTIÓLĂ, ostiole, s. f. (Bot.) Orificiu în țesuturile epidermice ale plantelor care permite efectuarea schimburilor de gaze dintre spațiile intercelulare din frunze sau din tulpinile verzi și atmosferă. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ostiole, lat. ostiolum. DOOM
ostiólă (-ti-o-) s. f., g.-d. art. ostiólei; pl. ostióle
ostiolelor
OSTIÓLĂ, ostiole, s. f. (Bot.) Orificiu în țesuturile epidermice ale plantelor care permite efectuarea schimburilor de gaze dintre spațiile intercelulare din frunze sau din tulpinile verzi și atmosferă. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. ostiole, lat. ostiolum. DOOM
ostiólă (-ti-o-) s. f., g.-d. art. ostiólei; pl. ostióle
ostium
ÓSTIUM s.n. v. ostie2 [în DN].
ostiumul
ÓSTIUM s.n. v. ostie2 [în DN].
ostiumului
ÓSTIUM s.n. v. ostie2 [în DN].
ostiumuri
ÓSTIUM s.n. v. ostie2 [în DN].
ostiumurile
ÓSTIUM s.n. v. ostie2 [în DN].
ostiumurilor
ÓSTIUM s.n. v. ostie2 [în DN].
ostișoară
OSTIȘOÁRĂ, ostișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui o a s t e. Așa lovind viteaza ostișoară, in turcime trupuri prolignește. BUDAI-DELEANU, la CADE.
ostoi
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoia
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoia
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati.
ostoia
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati.
ostoiai
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoiam
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoiască
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoiat
OSTOIÁ vb. I v. ostoi.
ostoiau
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoiați
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoiere
OSTOIÁ vb. I v. ostoi.
ostoiesc
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoiește
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoiești
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoii
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoim
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoind
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoire
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoire
OSTOÍRE, ostoiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) ostoi și rezultatul ei; alinare, potolire, domolire, calmare. – V. ostoi. DOOM
ostoíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. ostoírii; pl. ostoíri
ostoirea
OSTOÍRE, ostoiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) ostoi și rezultatul ei; alinare, potolire, domolire, calmare. – V. ostoi. DOOM
ostoíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. ostoírii; pl. ostoíri
ostoiri
OSTOÍRE, ostoiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) ostoi și rezultatul ei; alinare, potolire, domolire, calmare. – V. ostoi. DOOM
ostoíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. ostoírii; pl. ostoíri
ostoirii
OSTOÍRE, ostoiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) ostoi și rezultatul ei; alinare, potolire, domolire, calmare. – V. ostoi. DOOM
ostoíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. ostoírii; pl. ostoíri
ostoirile
OSTOÍRE, ostoiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) ostoi și rezultatul ei; alinare, potolire, domolire, calmare. – V. ostoi. DOOM
ostoíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. ostoírii; pl. ostoíri
ostoirilor
OSTOÍRE, ostoiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) ostoi și rezultatul ei; alinare, potolire, domolire, calmare. – V. ostoi. DOOM
ostoíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. ostoírii; pl. ostoíri
ostoiră
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoirăm
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoirăți
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoise
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoisem
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoiseră
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoiserăm
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoiserăți
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoiseși
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoiseți
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoit
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoit
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati.
ostoiși
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostoiți
OSTOÍ, ostoiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Refl. și tranz. A (se) potoli, a (se) domoli, a (se) calma. 2. Intranz. și refl. A înceta, a se opri; a se termina. [Var.: ostoiá vb. I] – Din sl. ustojati. DOOM
ostoí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostoiésc, imperf. 3 sg. ostoiá; conj. prez. 3 să ostoiáscă
ostovi
OSTOVÍ vb. IV v. ostoi.
ostraca
OSTRÁCĂ, ostrace, s. f. (Înv.) Scoică, stridie. ♦ Cochilie sau ciob de lut pe care fiecare cetățean din vechea Atenă scria numele celui socotit periculos, ca să fie îndepărtat temporar din Atica. – Din ngr. óstrakon. DOOM
ostrácă (înv.) s. f., g.-d. art. ostrácei; pl. ostráce
ostrace
OSTRÁCĂ, ostrace, s. f. (Înv.) Scoică, stridie. ♦ Cochilie sau ciob de lut pe care fiecare cetățean din vechea Atenă scria numele celui socotit periculos, ca să fie îndepărtat temporar din Atica. – Din ngr. óstrakon. DOOM
ostrácă (înv.) s. f., g.-d. art. ostrácei; pl. ostráce
ostracee
OSTRACÉE, ostracee, s. f. (La pl.) Subordin de moluște lamelibranhiate al căror tip este stridia; (la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Din fr. ostracées. DOOM
ostracée s. f., art. ostracéea, g.-d. art. ostracéei; pl. ostracée
ostraceea
OSTRACÉE, ostracee, s. f. (La pl.) Subordin de moluște lamelibranhiate al căror tip este stridia; (la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Din fr. ostracées. DOOM
ostracée s. f., art. ostracéea, g.-d. art. ostracéei; pl. ostracée
ostraceei
OSTRACÉE, ostracee, s. f. (La pl.) Subordin de moluște lamelibranhiate al căror tip este stridia; (la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Din fr. ostracées. DOOM
ostracée s. f., art. ostracéea, g.-d. art. ostracéei; pl. ostracée
ostraceele
OSTRACÉE, ostracee, s. f. (La pl.) Subordin de moluște lamelibranhiate al căror tip este stridia; (la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Din fr. ostracées. DOOM
ostracée s. f., art. ostracéea, g.-d. art. ostracéei; pl. ostracée
ostraceelor
OSTRACÉE, ostracee, s. f. (La pl.) Subordin de moluște lamelibranhiate al căror tip este stridia; (la sg.) animal care face parte din acest subordin. – Din fr. ostracées. DOOM
ostracée s. f., art. ostracéea, g.-d. art. ostracéei; pl. ostracée
ostracei
OSTRÁCĂ, ostrace, s. f. (Înv.) Scoică, stridie. ♦ Cochilie sau ciob de lut pe care fiecare cetățean din vechea Atenă scria numele celui socotit periculos, ca să fie îndepărtat temporar din Atica. – Din ngr. óstrakon. DOOM
ostrácă (înv.) s. f., g.-d. art. ostrácei; pl. ostráce
ostracele
OSTRÁCĂ, ostrace, s. f. (Înv.) Scoică, stridie. ♦ Cochilie sau ciob de lut pe care fiecare cetățean din vechea Atenă scria numele celui socotit periculos, ca să fie îndepărtat temporar din Atica. – Din ngr. óstrakon. DOOM
ostrácă (înv.) s. f., g.-d. art. ostrácei; pl. ostráce
ostracelor
OSTRÁCĂ, ostrace, s. f. (Înv.) Scoică, stridie. ♦ Cochilie sau ciob de lut pe care fiecare cetățean din vechea Atenă scria numele celui socotit periculos, ca să fie îndepărtat temporar din Atica. – Din ngr. óstrakon. DOOM
ostrácă (înv.) s. f., g.-d. art. ostrácei; pl. ostráce
ostrachion
OSTRÁCHION s.n. v. ostracon.
ostracism
OSTRACÍSM s. n. 1. Formă de judecată a adunării poporului, în vechea Atenă, prin care un cetățean, considerat primejdios pentru libertatea și securitatea regimului, era exilat temporar. 2. Persecuție, ostracizare. – Din fr. ostracisme. DOOM
ostracísm s. n.
ostracismul
OSTRACÍSM s. n. 1. Formă de judecată a adunării poporului, în vechea Atenă, prin care un cetățean, considerat primejdios pentru libertatea și securitatea regimului, era exilat temporar. 2. Persecuție, ostracizare. – Din fr. ostracisme. DOOM
ostracísm s. n.
ostracismului
OSTRACÍSM s. n. 1. Formă de judecată a adunării poporului, în vechea Atenă, prin care un cetățean, considerat primejdios pentru libertatea și securitatea regimului, era exilat temporar. 2. Persecuție, ostracizare. – Din fr. ostracisme. DOOM
ostracísm s. n.
ostracita
OSTRACÍTĂ, ostracite, s. f. Stridie fosilă. – Din fr. ostracite. DOOM
ostracítă s. f., g.-d. art. ostracítei; pl. ostracíte
ostracite
OSTRACÍTĂ, ostracite, s. f. Stridie fosilă. – Din fr. ostracite. DOOM
ostracítă s. f., g.-d. art. ostracítei; pl. ostracíte
ostracitei
OSTRACÍTĂ, ostracite, s. f. Stridie fosilă. – Din fr. ostracite. DOOM
ostracítă s. f., g.-d. art. ostracítei; pl. ostracíte
ostracitele
OSTRACÍTĂ, ostracite, s. f. Stridie fosilă. – Din fr. ostracite. DOOM
ostracítă s. f., g.-d. art. ostracítei; pl. ostracíte
ostracitelor
OSTRACÍTĂ, ostracite, s. f. Stridie fosilă. – Din fr. ostracite. DOOM
ostracítă s. f., g.-d. art. ostracítei; pl. ostracíte
ostraciza
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizai
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizam
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizare
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizare
OSTRACIZÁRE, ostracizări, s. f. Acțiunea de a ostraciza și rezultatul ei. – V. ostraciza. DOOM
ostracizáre s. f., g.-d. art. ostracizắrii; pl. ostracizắri
ostracizarea
OSTRACIZÁRE, ostracizări, s. f. Acțiunea de a ostraciza și rezultatul ei. – V. ostraciza. DOOM
ostracizáre s. f., g.-d. art. ostracizắrii; pl. ostracizắri
ostracizară
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizarăm
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizarăți
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizase
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizasem
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizaseră
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizaserăm
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizaserăți
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizaseși
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizaseți
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizat
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizat
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser.
ostracizau
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizași
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizați
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizează
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizez
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizeze
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizezi
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizând
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizînd
OSTRACIZÁ, ostracizez, vb. I. Tranz. A înlătura pe cineva din viața publică, dintr-un colectiv; a proscrie; a exclude, a exila, a persecuta. – Din fr. ostraciser. DOOM
ostracizá (a ~) vb., ind. prez. 3 ostracizeáză
ostracizări
OSTRACIZÁRE, ostracizări, s. f. Acțiunea de a ostraciza și rezultatul ei. – V. ostraciza. DOOM
ostracizáre s. f., g.-d. art. ostracizắrii; pl. ostracizắri
ostracizării
OSTRACIZÁRE, ostracizări, s. f. Acțiunea de a ostraciza și rezultatul ei. – V. ostraciza. DOOM
ostracizáre s. f., g.-d. art. ostracizắrii; pl. ostracizắri
ostracizările
OSTRACIZÁRE, ostracizări, s. f. Acțiunea de a ostraciza și rezultatul ei. – V. ostraciza. DOOM
ostracizáre s. f., g.-d. art. ostracizắrii; pl. ostracizắri
ostracizărilor
OSTRACIZÁRE, ostracizări, s. f. Acțiunea de a ostraciza și rezultatul ei. – V. ostraciza. DOOM
ostracizáre s. f., g.-d. art. ostracizắrii; pl. ostracizắri
ostracod
OSTRACÓD, ostracode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee inferioare mici, cu corpul nesegmentat, adăpostit într-o cochilie bivalvă; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. ostracodes. DOOM
ostracód s. n., pl. ostracóde
ostracoda
OSTRACÓD, ostracode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee inferioare mici, cu corpul nesegmentat, adăpostit într-o cochilie bivalvă; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. ostracodes. DOOM
ostracód s. n., pl. ostracóde
ostracode
OSTRACÓD, ostracode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee inferioare mici, cu corpul nesegmentat, adăpostit într-o cochilie bivalvă; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. ostracodes. DOOM
ostracód s. n., pl. ostracóde
ostracodei
OSTRACÓD, ostracode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee inferioare mici, cu corpul nesegmentat, adăpostit într-o cochilie bivalvă; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. ostracodes. DOOM
ostracód s. n., pl. ostracóde
ostracodele
OSTRACÓD, ostracode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee inferioare mici, cu corpul nesegmentat, adăpostit într-o cochilie bivalvă; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. ostracodes. DOOM
ostracód s. n., pl. ostracóde
ostracodelor
OSTRACÓD, ostracode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee inferioare mici, cu corpul nesegmentat, adăpostit într-o cochilie bivalvă; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. ostracodes. DOOM
ostracód s. n., pl. ostracóde
ostracoderm
OSTRACODÉRM, ostracodermi, s. m. (La pl.) Subclasă de vertebrate fosile cu corpul plat sau în formă de fus, acoperit de plăci și de solzi, care trăiau în mările paleozoice; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. ostracodermes. DOOM
ostracodérm s. m., pl. ostracodérmi
ostracodermi
OSTRACODÉRM, ostracodermi, s. m. (La pl.) Subclasă de vertebrate fosile cu corpul plat sau în formă de fus, acoperit de plăci și de solzi, care trăiau în mările paleozoice; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. ostracodermes. DOOM
ostracodérm s. m., pl. ostracodérmi
ostracodermii
OSTRACODÉRM, ostracodermi, s. m. (La pl.) Subclasă de vertebrate fosile cu corpul plat sau în formă de fus, acoperit de plăci și de solzi, care trăiau în mările paleozoice; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. ostracodermes. DOOM
ostracodérm s. m., pl. ostracodérmi
ostracodermilor
OSTRACODÉRM, ostracodermi, s. m. (La pl.) Subclasă de vertebrate fosile cu corpul plat sau în formă de fus, acoperit de plăci și de solzi, care trăiau în mările paleozoice; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. ostracodermes. DOOM
ostracodérm s. m., pl. ostracodérmi
ostracodermul
OSTRACODÉRM, ostracodermi, s. m. (La pl.) Subclasă de vertebrate fosile cu corpul plat sau în formă de fus, acoperit de plăci și de solzi, care trăiau în mările paleozoice; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. ostracodermes. DOOM
ostracodérm s. m., pl. ostracodérmi
ostracodermului
OSTRACODÉRM, ostracodermi, s. m. (La pl.) Subclasă de vertebrate fosile cu corpul plat sau în formă de fus, acoperit de plăci și de solzi, care trăiau în mările paleozoice; (și la sg.) animal care face parte din această subclasă. – Din fr. ostracodermes. DOOM
ostracodérm s. m., pl. ostracodérmi
ostracodul
OSTRACÓD, ostracode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee inferioare mici, cu corpul nesegmentat, adăpostit într-o cochilie bivalvă; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. ostracodes. DOOM
ostracód s. n., pl. ostracóde
ostracodului
OSTRACÓD, ostracode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee inferioare mici, cu corpul nesegmentat, adăpostit într-o cochilie bivalvă; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. ostracodes. DOOM
ostracód s. n., pl. ostracóde
ostracon
OSTRÁCON s.n. (Ant.) Nume dat scoicilor pe a căror cochilie se scria numele celor condamnați la ostracizare. [Pl. ostraca, var. ostrachion s.n. / < gr. ostrakon, ostrakion].
ostraconul
OSTRÁCON s.n. (Ant.) Nume dat scoicilor pe a căror cochilie se scria numele celor condamnați la ostracizare. [Pl. ostraca, var. ostrachion s.n. / < gr. ostrakon, ostrakion].
ostraconului
OSTRÁCON s.n. (Ant.) Nume dat scoicilor pe a căror cochilie se scria numele celor condamnați la ostracizare. [Pl. ostraca, var. ostrachion s.n. / < gr. ostrakon, ostrakion].
ostracozi
OSTRACÓD, ostracode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee inferioare mici, cu corpul nesegmentat, adăpostit într-o cochilie bivalvă; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. ostracodes. DOOM
ostracód s. n., pl. ostracóde
ostracozii
OSTRACÓD, ostracode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee inferioare mici, cu corpul nesegmentat, adăpostit într-o cochilie bivalvă; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. ostracodes. DOOM
ostracód s. n., pl. ostracóde
ostracozilor
OSTRACÓD, ostracode, s. n. (La pl.) Ordin de crustacee inferioare mici, cu corpul nesegmentat, adăpostit într-o cochilie bivalvă; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. – Din fr. ostracodes. DOOM
ostracód s. n., pl. ostracóde
ostrea
STRÍDIE, stridii, s. f. Specie de moluscă lamelibranhiată comestibilă, cu valvele inegale, care trăiește fixată pe stânci în mările calde și temperate (Ostrea edulis). – Din ngr. strídhi.
ostreatus
PẮSTRĂV, păstrăvi, s. m. 1. Pește de apă dulce din familia salmonidelor, acoperit cu solzi mici, cu puncte negre și roșii și burta gălbuie, care trăiește în apele de munte, fiind foarte apreciat pentru carnea lui gustoasă (Salmo trutta fario). 2. (Reg.) Numele mai multor specii de ciuperci comestibile mari, cu sau fără picior, în formă de scoică de culoare cenușie-negricioasă, care cresc pe trunchiurile copacilor, producând un putregai alb al lemnului. – Din bg. păstărva.
ostreață
ostreață, ostrețe s. f. (intl.) hoț lipsit de experiență; ucenic.
ostree
OSTRÉE s.f. Stridie. [Pron. -tre-e, pl. invar. / < lat. ostrea]. DOOM
ostrée s. f., art. ostréea, g.-d. art. ostréei; pl. ostrée
ostreea
OSTRÉE s.f. Stridie. [Pron. -tre-e, pl. invar. / < lat. ostrea]. DOOM
ostrée s. f., art. ostréea, g.-d. art. ostréei; pl. ostrée
ostreei
OSTRÉE s.f. Stridie. [Pron. -tre-e, pl. invar. / < lat. ostrea]. DOOM
ostrée s. f., art. ostréea, g.-d. art. ostréei; pl. ostrée
ostreele
OSTRÉE s.f. Stridie. [Pron. -tre-e, pl. invar. / < lat. ostrea]. DOOM
ostrée s. f., art. ostréea, g.-d. art. ostréei; pl. ostrée
ostreelor
OSTRÉE s.f. Stridie. [Pron. -tre-e, pl. invar. / < lat. ostrea]. DOOM
ostrée s. f., art. ostréea, g.-d. art. ostréei; pl. ostrée
ostrei
OSTREI- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) stridie”. [Pron. -tre-i-, var. ostri-. / < fr. ostrei-, it. ostri-, cf. lat. ostrea, gr. ostreon].
ostreicol
OSTREÍCOL, -Ă, ostreicoli, -e, adj. Referitor la ostreicultură, de ostreicultură. – Din fr. ostréicole.
ostreicola
OSTREÍCOL, -Ă, ostreicoli, -e, adj. Referitor la ostreicultură, de ostreicultură. – Din fr. ostréicole.
ostreicole
OSTREÍCOL, -Ă, ostreicoli, -e, adj. Referitor la ostreicultură, de ostreicultură. – Din fr. ostréicole.
ostreicolei
OSTREÍCOL, -Ă, ostreicoli, -e, adj. Referitor la ostreicultură, de ostreicultură. – Din fr. ostréicole.
ostreicolele
OSTREÍCOL, -Ă, ostreicoli, -e, adj. Referitor la ostreicultură, de ostreicultură. – Din fr. ostréicole.
ostreicolelor
OSTREÍCOL, -Ă, ostreicoli, -e, adj. Referitor la ostreicultură, de ostreicultură. – Din fr. ostréicole.
ostreicoli
OSTREÍCOL, -Ă, ostreicoli, -e, adj. Referitor la ostreicultură, de ostreicultură. – Din fr. ostréicole.
ostreicolii
OSTREÍCOL, -Ă, ostreicoli, -e, adj. Referitor la ostreicultură, de ostreicultură. – Din fr. ostréicole.
ostreicolilor
OSTREÍCOL, -Ă, ostreicoli, -e, adj. Referitor la ostreicultură, de ostreicultură. – Din fr. ostréicole.
ostreicolul
OSTREÍCOL, -Ă, ostreicoli, -e, adj. Referitor la ostreicultură, de ostreicultură. – Din fr. ostréicole.
ostreicolului
OSTREÍCOL, -Ă, ostreicoli, -e, adj. Referitor la ostreicultură, de ostreicultură. – Din fr. ostréicole.
ostreicultoare
OSTREICULTÓR, ostreicultori, s. m. (Rar) Persoană care se ocupă cu ostreicultura. [Pr.: -tre-i-] – Din fr. ostréiculteur. DOOM
ostreicultór (rar) (-tre-i-) s. m., pl. ostreicultóri
ostreicultoarea
OSTREICULTÓR, ostreicultori, s. m. (Rar) Persoană care se ocupă cu ostreicultura. [Pr.: -tre-i-] – Din fr. ostréiculteur. DOOM
ostreicultór (rar) (-tre-i-) s. m., pl. ostreicultóri
ostreicultoarei
OSTREICULTÓR, ostreicultori, s. m. (Rar) Persoană care se ocupă cu ostreicultura. [Pr.: -tre-i-] – Din fr. ostréiculteur. DOOM
ostreicultór (rar) (-tre-i-) s. m., pl. ostreicultóri
ostreicultoarele
OSTREICULTÓR, ostreicultori, s. m. (Rar) Persoană care se ocupă cu ostreicultura. [Pr.: -tre-i-] – Din fr. ostréiculteur. DOOM
ostreicultór (rar) (-tre-i-) s. m., pl. ostreicultóri
ostreicultoarelor
OSTREICULTÓR, ostreicultori, s. m. (Rar) Persoană care se ocupă cu ostreicultura. [Pr.: -tre-i-] – Din fr. ostréiculteur. DOOM
ostreicultór (rar) (-tre-i-) s. m., pl. ostreicultóri
ostreicultor
OSTREICULTÓR, ostreicultori, s. m. (Rar) Persoană care se ocupă cu ostreicultura. [Pr.: -tre-i-] – Din fr. ostréiculteur. DOOM
ostreicultór (rar) (-tre-i-) s. m., pl. ostreicultóri
ostreicultori
OSTREICULTÓR, ostreicultori, s. m. (Rar) Persoană care se ocupă cu ostreicultura. [Pr.: -tre-i-] – Din fr. ostréiculteur. DOOM
ostreicultór (rar) (-tre-i-) s. m., pl. ostreicultóri
ostreicultorii
OSTREICULTÓR, ostreicultori, s. m. (Rar) Persoană care se ocupă cu ostreicultura. [Pr.: -tre-i-] – Din fr. ostréiculteur. DOOM
ostreicultór (rar) (-tre-i-) s. m., pl. ostreicultóri
ostreicultorilor
OSTREICULTÓR, ostreicultori, s. m. (Rar) Persoană care se ocupă cu ostreicultura. [Pr.: -tre-i-] – Din fr. ostréiculteur. DOOM
ostreicultór (rar) (-tre-i-) s. m., pl. ostreicultóri
ostreicultorul
OSTREICULTÓR, ostreicultori, s. m. (Rar) Persoană care se ocupă cu ostreicultura. [Pr.: -tre-i-] – Din fr. ostréiculteur. DOOM
ostreicultór (rar) (-tre-i-) s. m., pl. ostreicultóri
ostreicultorului
OSTREICULTÓR, ostreicultori, s. m. (Rar) Persoană care se ocupă cu ostreicultura. [Pr.: -tre-i-] – Din fr. ostréiculteur. DOOM
ostreicultór (rar) (-tre-i-) s. m., pl. ostreicultóri
ostreicultura
OSTREICULTÚRĂ s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu cultura stridiilor. [Pr.: -tre-i-] – Din fr. ostréiculture. DOOM
!ostreicultúră (-tre-i-) s. f., g.-d. art. ostreicultúrii
ostreiculturi
OSTREICULTÚRĂ s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu cultura stridiilor. [Pr.: -tre-i-] – Din fr. ostréiculture. DOOM
!ostreicultúră (-tre-i-) s. f., g.-d. art. ostreicultúrii
ostreiculturii
OSTREICULTÚRĂ s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu cultura stridiilor. [Pr.: -tre-i-] – Din fr. ostréiculture. DOOM
!ostreicultúră (-tre-i-) s. f., g.-d. art. ostreicultúrii
ostreiculturile
OSTREICULTÚRĂ s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu cultura stridiilor. [Pr.: -tre-i-] – Din fr. ostréiculture. DOOM
!ostreicultúră (-tre-i-) s. f., g.-d. art. ostreicultúrii
ostreiculturilor
OSTREICULTÚRĂ s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu cultura stridiilor. [Pr.: -tre-i-] – Din fr. ostréiculture. DOOM
!ostreicultúră (-tre-i-) s. f., g.-d. art. ostreicultúrii
ostreț
OSTRÉȚ, ostrețe, s. n. (Pop.) Fiecare dintre șipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier; zăbrea; p. ext. îngrăditură, gard. ♦ Spec. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, așezat în apă de-a curmezișul unui râu sau al unei bălți spre a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea și păstrarea peștilor vii. – Din bg. ostreț. DOOM
ostréț (pop.) s. n., pl. ostréțe
ostrețe
OSTRÉȚ, ostrețe, s. n. (Pop.) Fiecare dintre șipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier; zăbrea; p. ext. îngrăditură, gard. ♦ Spec. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, așezat în apă de-a curmezișul unui râu sau al unei bălți spre a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea și păstrarea peștilor vii. – Din bg. ostreț. DOOM
ostréț (pop.) s. n., pl. ostréțe
ostrețele
OSTRÉȚ, ostrețe, s. n. (Pop.) Fiecare dintre șipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier; zăbrea; p. ext. îngrăditură, gard. ♦ Spec. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, așezat în apă de-a curmezișul unui râu sau al unei bălți spre a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea și păstrarea peștilor vii. – Din bg. ostreț. DOOM
ostréț (pop.) s. n., pl. ostréțe
ostrețelor
OSTRÉȚ, ostrețe, s. n. (Pop.) Fiecare dintre șipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier; zăbrea; p. ext. îngrăditură, gard. ♦ Spec. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, așezat în apă de-a curmezișul unui râu sau al unei bălți spre a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea și păstrarea peștilor vii. – Din bg. ostreț. DOOM
ostréț (pop.) s. n., pl. ostréțe
ostrețul
OSTRÉȚ, ostrețe, s. n. (Pop.) Fiecare dintre șipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier; zăbrea; p. ext. îngrăditură, gard. ♦ Spec. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, așezat în apă de-a curmezișul unui râu sau al unei bălți spre a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea și păstrarea peștilor vii. – Din bg. ostreț. DOOM
ostréț (pop.) s. n., pl. ostréțe
ostrețului
OSTRÉȚ, ostrețe, s. n. (Pop.) Fiecare dintre șipcile din care se fac garduri sau diferite îngrădituri; vergea de fier; zăbrea; p. ext. îngrăditură, gard. ♦ Spec. Împletitură, leasă, gard de nuiele sau de trestie, așezat în apă de-a curmezișul unui râu sau al unei bălți spre a opri trecerea peștilor și a ușura prinderea lor; îngrăditură de nuiele fixată în apă pentru închiderea și păstrarea peștilor vii. – Din bg. ostreț. DOOM
ostréț (pop.) s. n., pl. ostréțe
ostri
OSTRI- v. ostrei-.
ostricultură
OSTRICULTÚRĂ s.f. v. ostreicultură.
ostroave
OSTRÓV, ostroave, s. n. 1. Insulă mai mare. 2. Insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare. [Acc. și: óstrov] – Din sl. ostrovŭ. DOOM
ostróv s. n., pl. ostroáve
ostroavele
OSTRÓV, ostroave, s. n. 1. Insulă mai mare. 2. Insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare. [Acc. și: óstrov] – Din sl. ostrovŭ. DOOM
ostróv s. n., pl. ostroáve
ostroavelor
OSTRÓV, ostroave, s. n. 1. Insulă mai mare. 2. Insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare. [Acc. și: óstrov] – Din sl. ostrovŭ. DOOM
ostróv s. n., pl. ostroáve
ostrogot
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogot
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogota
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogota
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogote
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogote
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogotei
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogotei
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogotele
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogotele
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogotelor
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogotelor
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogotic
OSTROGÓTIC, -Ă, ostrogotici, -ce, adj., s. m. Ostrogot (2). – Din it. ostrogotico. DOOM
ostrogótic adj. m., s. m., pl. ostrogótici; f. ostrogótică, pl. ostrogótice
ostrogotica
OSTROGÓTIC, -Ă, ostrogotici, -ce, adj., s. m. Ostrogot (2). – Din it. ostrogotico. DOOM
ostrogótic adj. m., s. m., pl. ostrogótici; f. ostrogótică, pl. ostrogótice
ostrogotice
OSTROGÓTIC, -Ă, ostrogotici, -ce, adj., s. m. Ostrogot (2). – Din it. ostrogotico. DOOM
ostrogótic adj. m., s. m., pl. ostrogótici; f. ostrogótică, pl. ostrogótice
ostrogoticei
OSTROGÓTIC, -Ă, ostrogotici, -ce, adj., s. m. Ostrogot (2). – Din it. ostrogotico. DOOM
ostrogótic adj. m., s. m., pl. ostrogótici; f. ostrogótică, pl. ostrogótice
ostrogoticele
OSTROGÓTIC, -Ă, ostrogotici, -ce, adj., s. m. Ostrogot (2). – Din it. ostrogotico. DOOM
ostrogótic adj. m., s. m., pl. ostrogótici; f. ostrogótică, pl. ostrogótice
ostrogoticelor
OSTROGÓTIC, -Ă, ostrogotici, -ce, adj., s. m. Ostrogot (2). – Din it. ostrogotico. DOOM
ostrogótic adj. m., s. m., pl. ostrogótici; f. ostrogótică, pl. ostrogótice
ostrogotici
OSTROGÓTIC, -Ă, ostrogotici, -ce, adj., s. m. Ostrogot (2). – Din it. ostrogotico. DOOM
ostrogótic adj. m., s. m., pl. ostrogótici; f. ostrogótică, pl. ostrogótice
ostrogoticii
OSTROGÓTIC, -Ă, ostrogotici, -ce, adj., s. m. Ostrogot (2). – Din it. ostrogotico. DOOM
ostrogótic adj. m., s. m., pl. ostrogótici; f. ostrogótică, pl. ostrogótice
ostrogoticilor
OSTROGÓTIC, -Ă, ostrogotici, -ce, adj., s. m. Ostrogot (2). – Din it. ostrogotico. DOOM
ostrogótic adj. m., s. m., pl. ostrogótici; f. ostrogótică, pl. ostrogótice
ostrogoticul
OSTROGÓTIC, -Ă, ostrogotici, -ce, adj., s. m. Ostrogot (2). – Din it. ostrogotico. DOOM
ostrogótic adj. m., s. m., pl. ostrogótici; f. ostrogótică, pl. ostrogótice
ostrogoticului
OSTROGÓTIC, -Ă, ostrogotici, -ce, adj., s. m. Ostrogot (2). – Din it. ostrogotico. DOOM
ostrogótic adj. m., s. m., pl. ostrogótici; f. ostrogótică, pl. ostrogótice
ostrogotul
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogotul
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogotului
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogotului
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogoți
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogoți
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogoții
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogoții
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogoților
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostrogoților
OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de neam germanic aparținând ramurii răsăritene a goților; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. DOOM
ostrogót adj. m., s. m., pl. ostrogóți; adj. f., s. f. ostrogótă, pl. ostrogóte
ostropel
OSTROPÉL, ostropeluri, s. n. Fel de mâncare preparată din carne (de pasăre), cu sos de oțet, făină și usturoi; ostropeț. – Et. nec. DOOM
ostropél s. n., pl. ostropéluri
ostropelul
OSTROPÉL, ostropeluri, s. n. Fel de mâncare preparată din carne (de pasăre), cu sos de oțet, făină și usturoi; ostropeț. – Et. nec. DOOM
ostropél s. n., pl. ostropéluri
ostropelului
OSTROPÉL, ostropeluri, s. n. Fel de mâncare preparată din carne (de pasăre), cu sos de oțet, făină și usturoi; ostropeț. – Et. nec. DOOM
ostropél s. n., pl. ostropéluri
ostropeluri
OSTROPÉL, ostropeluri, s. n. Fel de mâncare preparată din carne (de pasăre), cu sos de oțet, făină și usturoi; ostropeț. – Et. nec. DOOM
ostropél s. n., pl. ostropéluri
ostropelurile
OSTROPÉL, ostropeluri, s. n. Fel de mâncare preparată din carne (de pasăre), cu sos de oțet, făină și usturoi; ostropeț. – Et. nec. DOOM
ostropél s. n., pl. ostropéluri
ostropelurilor
OSTROPÉL, ostropeluri, s. n. Fel de mâncare preparată din carne (de pasăre), cu sos de oțet, făină și usturoi; ostropeț. – Et. nec. DOOM
ostropél s. n., pl. ostropéluri
ostropeț
OSTROPÉȚ, ostropețuri, s. n. (Reg.) Ostropel. ◊ Expr. A umbla cu ostropețul = a umbla din casă în casă, invitând la ospățul de a doua zi după cununie. [Var.: ostropắț s. n.] – Et. nec.
ostropăț
OSTROPÉȚ, ostropețuri, s. n. (Reg.) Ostropel. ◊ Expr. A umbla cu ostropețul = a umbla din casă în casă, invitând la ospățul de a doua zi după cununie. [Var.: ostropắț s. n.] – Et. nec.
ostrov
OSTRÓV, ostroave, s. n. 1. Insulă mai mare. 2. Insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare. [Acc. și: óstrov] – Din sl. ostrovŭ. DOOM
ostróv s. n., pl. ostroáve
ostrov
OSTRÓV, ostroave, s. n. 1. Insulă mai mare. 2. Insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare. [Acc. și: óstrov] – Din sl. ostrovŭ.
ostrovean
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostrovean
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostroveana
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostroveana
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostroveanca
OSTROVEÁNCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Ostrovean + suf. -că. DOOM
ostroveánca (dans, melodie) s. f. art., neart. ostroveáncă, g.-d. art. ostrovéncei
ostroveanul
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostroveanul
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostroveanului
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostroveanului
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostrovel
OSTROVÉL, ostrovele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui ostrov; ostrovuț. – Ostrov + suf. -el. DOOM
ostrovél (rar) s. n., pl. ostrovéle
ostrovele
OSTROVÉL, ostrovele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui ostrov; ostrovuț. – Ostrov + suf. -el. DOOM
ostrovél (rar) s. n., pl. ostrovéle
ostrovelele
OSTROVÉL, ostrovele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui ostrov; ostrovuț. – Ostrov + suf. -el. DOOM
ostrovél (rar) s. n., pl. ostrovéle
ostrovelelor
OSTROVÉL, ostrovele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui ostrov; ostrovuț. – Ostrov + suf. -el. DOOM
ostrovél (rar) s. n., pl. ostrovéle
ostrovelul
OSTROVÉL, ostrovele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui ostrov; ostrovuț. – Ostrov + suf. -el. DOOM
ostrovél (rar) s. n., pl. ostrovéle
ostrovelului
OSTROVÉL, ostrovele, s. n. (Rar) Diminutiv al lui ostrov; ostrovuț. – Ostrov + suf. -el. DOOM
ostrovél (rar) s. n., pl. ostrovéle
ostrovence
OSTROVEÁNCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Ostrovean + suf. -că. DOOM
ostroveánca (dans, melodie) s. f. art., neart. ostroveáncă, g.-d. art. ostrovéncei
ostrovencei
OSTROVEÁNCA s. f. art. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Ostrovean + suf. -că. DOOM
ostroveánca (dans, melodie) s. f. art., neart. ostroveáncă, g.-d. art. ostrovéncei
ostrovene
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostrovene
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostrovenei
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostrovenei
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostrovenele
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostrovenele
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostrovenelor
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostrovenelor
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostroveni
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostroveni
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostrovenii
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostrovenii
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostrovenilor
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostrovenilor
OSTROVEÁN, -Ă, ostroveni, -e, s. m. și f., adj. (Locuitor) al unui ostrov (1). – Ostrov + suf. -ean. DOOM
ostroveán adj. m., s. m., pl. ostrovéni; adj. f., s. f. ostroveánă, pl. ostrovéne
ostrovul
OSTRÓV, ostroave, s. n. 1. Insulă mai mare. 2. Insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare. [Acc. și: óstrov] – Din sl. ostrovŭ. DOOM
ostróv s. n., pl. ostroáve
ostrovului
OSTRÓV, ostroave, s. n. 1. Insulă mai mare. 2. Insulă fluvială formată în urma unui proces de acumulare. [Acc. și: óstrov] – Din sl. ostrovŭ. DOOM
ostróv s. n., pl. ostroáve
ostrovuț
OSTROVÚȚ, ostrovuțe, s. n. (Rar) Ostrovel. – Ostrov + suf. -uț. DOOM
ostrovúț (rar) s. n., pl. ostrovúțe
ostrovuțe
OSTROVÚȚ, ostrovuțe, s. n. (Rar) Ostrovel. – Ostrov + suf. -uț. DOOM
ostrovúț (rar) s. n., pl. ostrovúțe
ostrovuțele
OSTROVÚȚ, ostrovuțe, s. n. (Rar) Ostrovel. – Ostrov + suf. -uț. DOOM
ostrovúț (rar) s. n., pl. ostrovúțe
ostrovuțelor
OSTROVÚȚ, ostrovuțe, s. n. (Rar) Ostrovel. – Ostrov + suf. -uț. DOOM
ostrovúț (rar) s. n., pl. ostrovúțe
ostrovuțul
OSTROVÚȚ, ostrovuțe, s. n. (Rar) Ostrovel. – Ostrov + suf. -uț. DOOM
ostrovúț (rar) s. n., pl. ostrovúțe
ostrovuțului
OSTROVÚȚ, ostrovuțe, s. n. (Rar) Ostrovel. – Ostrov + suf. -uț. DOOM
ostrovúț (rar) s. n., pl. ostrovúțe
ostul
OST, osturi, s. n. (Înv.) Est, răsărit. Din osturi bate crivăț. – Din germ. Ost(en). DOOM
ost (înv.) s. n., pl. ósturi
ostului
OST, osturi, s. n. (Înv.) Est, răsărit. Din osturi bate crivăț. – Din germ. Ost(en). DOOM
ost (înv.) s. n., pl. ósturi
osturi
OST, osturi, s. n. (Înv.) Est, răsărit. Din osturi bate crivăț. – Din germ. Ost(en). DOOM
ost (înv.) s. n., pl. ósturi
osturile
OST, osturi, s. n. (Înv.) Est, răsărit. Din osturi bate crivăț. – Din germ. Ost(en). DOOM
ost (înv.) s. n., pl. ósturi
osturilor
OST, osturi, s. n. (Înv.) Est, răsărit. Din osturi bate crivăț. – Din germ. Ost(en). DOOM
ost (înv.) s. n., pl. ósturi
ostâmpi
ostîmpí (-pésc, -ít), vb. – A retroceda, a ceda, a se retrage. Sl. otustąpiti (Tiktin; Candrea), care se folosea și în var. ostąpiti, ostąpati, ustąpati. Sec. XVI, înv. Cf. postîmpi, vb. (a se apropia, a veni în grabă), din sl. postąpiti, tot înv.
ostâmpire
ostîmpí (-pésc, -ít), vb. – A retroceda, a ceda, a se retrage. Sl. otustąpiti (Tiktin; Candrea), care se folosea și în var. ostąpiti, ostąpati, ustąpati. Sec. XVI, înv. Cf. postîmpi, vb. (a se apropia, a veni în grabă), din sl. postąpiti, tot înv.
ostășea
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășeai
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășeam
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășeasca
OSTĂȘÉSC, -EÁSCĂ, ostășești, adj. De ostaș; militar, milităresc. – Ostaș + suf. -esc. DOOM
ostășésc adj. m., f. ostășeáscă; pl. m. și f. ostășéști
ostășească
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășeau
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășeați
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășesc
OSTĂȘÉSC, -EÁSCĂ, ostășești, adj. De ostaș; militar, milităresc. – Ostaș + suf. -esc. DOOM
ostășésc adj. m., f. ostășeáscă; pl. m. și f. ostășéști
ostășesc
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășescul
OSTĂȘÉSC, -EÁSCĂ, ostășești, adj. De ostaș; militar, milităresc. – Ostaș + suf. -esc. DOOM
ostășésc adj. m., f. ostășeáscă; pl. m. și f. ostășéști
ostășescului
OSTĂȘÉSC, -EÁSCĂ, ostășești, adj. De ostaș; militar, milităresc. – Ostaș + suf. -esc. DOOM
ostășésc adj. m., f. ostășeáscă; pl. m. și f. ostășéști
ostășește
OSTĂȘÉȘTE adv. Ca ostașii, conform normelor militare; militărește. – Ostaș + suf. -ește. DOOM
ostășéște adv.
ostășește
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășești
OSTĂȘÉSC, -EÁSCĂ, ostășești, adj. De ostaș; militar, milităresc. – Ostaș + suf. -esc. DOOM
ostășésc adj. m., f. ostășeáscă; pl. m. și f. ostășéști
ostășești
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășeștii
OSTĂȘÉSC, -EÁSCĂ, ostășești, adj. De ostaș; militar, milităresc. – Ostaș + suf. -esc. DOOM
ostășésc adj. m., f. ostășeáscă; pl. m. și f. ostășéști
ostășeștile
OSTĂȘÉSC, -EÁSCĂ, ostășești, adj. De ostaș; militar, milităresc. – Ostaș + suf. -esc. DOOM
ostășésc adj. m., f. ostășeáscă; pl. m. și f. ostășéști
ostășeștilor
OSTĂȘÉSC, -EÁSCĂ, ostășești, adj. De ostaș; militar, milităresc. – Ostaș + suf. -esc. DOOM
ostășésc adj. m., f. ostășeáscă; pl. m. și f. ostășéști
ostăși
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășia
OSTĂȘÍE s. f. (Înv.) 1. Serviciu de ostaș; militărie. 2. Oștire, armată. 3. Virtute ostășească, vitejie. – Ostaș + suf. -ie. DOOM
ostășíe (înv.) s. f., art. ostășía, g.-d. ostășíi, art. ostășíei
ostășie
OSTĂȘÍE s. f. (Înv.) 1. Serviciu de ostaș; militărie. 2. Oștire, armată. 3. Virtute ostășească, vitejie. – Ostaș + suf. -ie. DOOM
ostășíe (înv.) s. f., art. ostășía, g.-d. ostășíi, art. ostășíei
ostășiei
OSTĂȘÍE s. f. (Înv.) 1. Serviciu de ostaș; militărie. 2. Oștire, armată. 3. Virtute ostășească, vitejie. – Ostaș + suf. -ie. DOOM
ostășíe (înv.) s. f., art. ostășía, g.-d. ostășíi, art. ostășíei
ostășii
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășii
OSTĂȘÍE s. f. (Înv.) 1. Serviciu de ostaș; militărie. 2. Oștire, armată. 3. Virtute ostășească, vitejie. – Ostaș + suf. -ie. DOOM
ostășíe (înv.) s. f., art. ostășía, g.-d. ostășíi, art. ostășíei
ostășim
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășime
OSTĂȘÍME s. f. Mulțime de ostași, armată; soldățime. – Ostaș + suf. -ime. DOOM
ostășíme s. f., g.-d. art. ostășímii
ostășimea
OSTĂȘÍME s. f. Mulțime de ostași, armată; soldățime. – Ostaș + suf. -ime. DOOM
ostășíme s. f., g.-d. art. ostășímii
ostășimi
OSTĂȘÍME s. f. Mulțime de ostași, armată; soldățime. – Ostaș + suf. -ime. DOOM
ostășíme s. f., g.-d. art. ostășímii
ostășimii
OSTĂȘÍME s. f. Mulțime de ostași, armată; soldățime. – Ostaș + suf. -ime. DOOM
ostășíme s. f., g.-d. art. ostășímii
ostășind
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășire
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășire
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș.
ostășiră
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășirăm
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășirăți
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășise
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășisem
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășiseră
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășiserăm
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășiserăți
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășiseși
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășiseți
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășit
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășiși
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
ostășiți
OSTĂȘÍ, ostășesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A se afla în serviciul militar; a face armata, a duce viață de ostaș; p. ext. a se război. – Din ostaș. DOOM
ostășí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ostășésc, imperf. 3 sg. ostășeá; conj. prez. 3 să ostășeáscă
osuar
OSUÁR, osuare, s. n. 1. Loc sau construcție în care sunt depuse osemintele rezultate din deshumări. 2. Monument funerar comemorativ, într-un cimitir sau într-un loc istoric, în care se păstrează osemintele ostașilor căzuți într-o bătălie. [Pr.: -su-ar. – Var.: osuáriu s. n.] – Din fr. ossuaire, lat. ossuarium. DOOM
osuár (-su-ar) s. n., pl. osuáre
osuare
OSUÁR, osuare, s. n. 1. Loc sau construcție în care sunt depuse osemintele rezultate din deshumări. 2. Monument funerar comemorativ, într-un cimitir sau într-un loc istoric, în care se păstrează osemintele ostașilor căzuți într-o bătălie. [Pr.: -su-ar. – Var.: osuáriu s. n.] – Din fr. ossuaire, lat. ossuarium. DOOM
osuár (-su-ar) s. n., pl. osuáre
osuarele
OSUÁR, osuare, s. n. 1. Loc sau construcție în care sunt depuse osemintele rezultate din deshumări. 2. Monument funerar comemorativ, într-un cimitir sau într-un loc istoric, în care se păstrează osemintele ostașilor căzuți într-o bătălie. [Pr.: -su-ar. – Var.: osuáriu s. n.] – Din fr. ossuaire, lat. ossuarium. DOOM
osuár (-su-ar) s. n., pl. osuáre
osuarelor
OSUÁR, osuare, s. n. 1. Loc sau construcție în care sunt depuse osemintele rezultate din deshumări. 2. Monument funerar comemorativ, într-un cimitir sau într-un loc istoric, în care se păstrează osemintele ostașilor căzuți într-o bătălie. [Pr.: -su-ar. – Var.: osuáriu s. n.] – Din fr. ossuaire, lat. ossuarium. DOOM
osuár (-su-ar) s. n., pl. osuáre
osuariu
OSUÁR, osuare, s. n. 1. Loc sau construcție în care sunt depuse osemintele rezultate din deshumări. 2. Monument funerar comemorativ, într-un cimitir sau într-un loc istoric, în care se păstrează osemintele ostașilor căzuți într-o bătălie. [Pr.: -su-ar. – Var.: osuáriu s. n.] – Din fr. ossuaire, lat. ossuarium. DOOM
osuár (-su-ar) s. n., pl. osuáre
osuarul
OSUÁR, osuare, s. n. 1. Loc sau construcție în care sunt depuse osemintele rezultate din deshumări. 2. Monument funerar comemorativ, într-un cimitir sau într-un loc istoric, în care se păstrează osemintele ostașilor căzuți într-o bătălie. [Pr.: -su-ar. – Var.: osuáriu s. n.] – Din fr. ossuaire, lat. ossuarium. DOOM
osuár (-su-ar) s. n., pl. osuáre
osuarului
OSUÁR, osuare, s. n. 1. Loc sau construcție în care sunt depuse osemintele rezultate din deshumări. 2. Monument funerar comemorativ, într-un cimitir sau într-un loc istoric, în care se păstrează osemintele ostașilor căzuți într-o bătălie. [Pr.: -su-ar. – Var.: osuáriu s. n.] – Din fr. ossuaire, lat. ossuarium. DOOM
osuár (-su-ar) s. n., pl. osuáre
osul
OS, oase, s. n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă. ◊ Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. ◊ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; ființă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viță. ◊ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum. DOOM
os s. n., pl. oáse
osului
OS, oase, s. n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă. ◊ Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. ◊ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; ființă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viță. ◊ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum. DOOM
os s. n., pl. oáse
osuț
OSÚȚ, osuțe, s. n. (Rar) Oscior. – Os + suf. -uț. DOOM
osúț (rar) s. n., pl. osúțe
osuțe
OSÚȚ, osuțe, s. n. (Rar) Oscior. – Os + suf. -uț. DOOM
osúț (rar) s. n., pl. osúțe
osuțele
OSÚȚ, osuțe, s. n. (Rar) Oscior. – Os + suf. -uț. DOOM
osúț (rar) s. n., pl. osúțe
osuțelor
OSÚȚ, osuțe, s. n. (Rar) Oscior. – Os + suf. -uț. DOOM
osúț (rar) s. n., pl. osúțe
osuțul
OSÚȚ, osuțe, s. n. (Rar) Oscior. – Os + suf. -uț. DOOM
osúț (rar) s. n., pl. osúțe
osuțului
OSÚȚ, osuțe, s. n. (Rar) Oscior. – Os + suf. -uț. DOOM
osúț (rar) s. n., pl. osúțe
osânda
OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv). DOOM
osấndă (pop.) s. f., g.-d. art. osấndei; pl. osấnde
osânde
OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv). DOOM
osấndă (pop.) s. f., g.-d. art. osấndei; pl. osấnde
osândea
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândeai
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândeam
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândească
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândeau
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândeați
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândei
OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv). DOOM
osấndă (pop.) s. f., g.-d. art. osấndei; pl. osấnde
osândele
OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv). DOOM
osấndă (pop.) s. f., g.-d. art. osấndei; pl. osấnde
osândelor
OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv). DOOM
osấndă (pop.) s. f., g.-d. art. osấndei; pl. osấnde
osândesc
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândește
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândești
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândi
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândii
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândim
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândind
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândire
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândire
OSÂNDÍRE, osândiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a osândi și rezultatul ei; condamnare. ♦ (Înv.) Necaz, suferință. ◊ Loc. adj. În osândire = asuprit, urgisit; chinuit. – V. osândi. DOOM
osândíre (pop.) s. f., g.-d. art. osândírii; pl. osândíri
osândirea
OSÂNDÍRE, osândiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a osândi și rezultatul ei; condamnare. ♦ (Înv.) Necaz, suferință. ◊ Loc. adj. În osândire = asuprit, urgisit; chinuit. – V. osândi. DOOM
osândíre (pop.) s. f., g.-d. art. osândírii; pl. osândíri
osândiri
OSÂNDÍRE, osândiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a osândi și rezultatul ei; condamnare. ♦ (Înv.) Necaz, suferință. ◊ Loc. adj. În osândire = asuprit, urgisit; chinuit. – V. osândi. DOOM
osândíre (pop.) s. f., g.-d. art. osândírii; pl. osândíri
osândirii
OSÂNDÍRE, osândiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a osândi și rezultatul ei; condamnare. ♦ (Înv.) Necaz, suferință. ◊ Loc. adj. În osândire = asuprit, urgisit; chinuit. – V. osândi. DOOM
osândíre (pop.) s. f., g.-d. art. osândírii; pl. osândíri
osândirile
OSÂNDÍRE, osândiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a osândi și rezultatul ei; condamnare. ♦ (Înv.) Necaz, suferință. ◊ Loc. adj. În osândire = asuprit, urgisit; chinuit. – V. osândi. DOOM
osândíre (pop.) s. f., g.-d. art. osândírii; pl. osândíri
osândirilor
OSÂNDÍRE, osândiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a osândi și rezultatul ei; condamnare. ♦ (Înv.) Necaz, suferință. ◊ Loc. adj. În osândire = asuprit, urgisit; chinuit. – V. osândi. DOOM
osândíre (pop.) s. f., g.-d. art. osândírii; pl. osândíri
osândiră
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândirăm
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândirăți
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândise
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândisem
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândiseră
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândiserăm
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândiserăți
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândiseși
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândiseți
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândit
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândit
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osândita
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osândite
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osânditei
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osânditele
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osânditelor
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osânditoare
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osânditoarea
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osânditoarei
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osânditoarele
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osânditoarelor
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osânditor
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osânditori
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osânditorii
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osânditorilor
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osânditorul
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osânditorului
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osânditul
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osânditului
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osândiși
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândiți
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osândiți
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osândiții
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osândiților
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osânza
OSẤNZĂ, osânze, s. f. (Pop.) 1. Grăsime crudă de porc din regiunea abdominală. 2. P. ext. Grăsime depusă pe diverse părți ale corpului omenesc. ♦ Fig. Bunăstare, avere, bogăție. – Lat. absungia. DOOM
osấnză (pop.) s. f., g.-d. art. osấnzei; pl. osấnze
osânze
OSẤNZĂ, osânze, s. f. (Pop.) 1. Grăsime crudă de porc din regiunea abdominală. 2. P. ext. Grăsime depusă pe diverse părți ale corpului omenesc. ♦ Fig. Bunăstare, avere, bogăție. – Lat. absungia. DOOM
osấnză (pop.) s. f., g.-d. art. osấnzei; pl. osấnze
osânzei
OSẤNZĂ, osânze, s. f. (Pop.) 1. Grăsime crudă de porc din regiunea abdominală. 2. P. ext. Grăsime depusă pe diverse părți ale corpului omenesc. ♦ Fig. Bunăstare, avere, bogăție. – Lat. absungia. DOOM
osấnză (pop.) s. f., g.-d. art. osấnzei; pl. osấnze
osânzele
OSẤNZĂ, osânze, s. f. (Pop.) 1. Grăsime crudă de porc din regiunea abdominală. 2. P. ext. Grăsime depusă pe diverse părți ale corpului omenesc. ♦ Fig. Bunăstare, avere, bogăție. – Lat. absungia. DOOM
osấnză (pop.) s. f., g.-d. art. osấnzei; pl. osấnze
osânzelor
OSẤNZĂ, osânze, s. f. (Pop.) 1. Grăsime crudă de porc din regiunea abdominală. 2. P. ext. Grăsime depusă pe diverse părți ale corpului omenesc. ♦ Fig. Bunăstare, avere, bogăție. – Lat. absungia. DOOM
osấnză (pop.) s. f., g.-d. art. osấnzei; pl. osấnze
osârdia
OSẤRDIE s. f. (Înv.) Stăruință în executarea unui lucru; ardoare, zel, râvnă, sârguință, străduință. – Din sl. usrŭdije. DOOM
osấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. osấrdia (-di-a), g.-d. osấrdii, art. osấrdiei
osârdie
OSẤRDIE s. f. (Înv.) Stăruință în executarea unui lucru; ardoare, zel, râvnă, sârguință, străduință. – Din sl. usrŭdije. DOOM
osấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. osấrdia (-di-a), g.-d. osấrdii, art. osấrdiei
osârdiei
OSẤRDIE s. f. (Înv.) Stăruință în executarea unui lucru; ardoare, zel, râvnă, sârguință, străduință. – Din sl. usrŭdije. DOOM
osấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. osấrdia (-di-a), g.-d. osấrdii, art. osấrdiei
osârdii
OSẤRDIE s. f. (Înv.) Stăruință în executarea unui lucru; ardoare, zel, râvnă, sârguință, străduință. – Din sl. usrŭdije. DOOM
osấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. osấrdia (-di-a), g.-d. osấrdii, art. osấrdiei
osârdiile
OSẤRDIE s. f. (Înv.) Stăruință în executarea unui lucru; ardoare, zel, râvnă, sârguință, străduință. – Din sl. usrŭdije. DOOM
osấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. osấrdia (-di-a), g.-d. osấrdii, art. osấrdiei
osârdiilor
OSẤRDIE s. f. (Înv.) Stăruință în executarea unui lucru; ardoare, zel, râvnă, sârguință, străduință. – Din sl. usrŭdije. DOOM
osấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. osấrdia (-di-a), g.-d. osấrdii, art. osấrdiei
osârdnic
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osârdnica
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osârdnice
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osârdnicei
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osârdnicele
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osârdnicelor
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osârdnici
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osârdnicii
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osârdnicilor
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osârdnicul
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osârdnicului
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osârdui
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduia
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduiai
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduiam
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduiască
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduiau
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduiați
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduiesc
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduiește
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduiești
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduii
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduim
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduind
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduire
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduiră
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduirăm
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduirăți
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduise
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduisem
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduiseră
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduiserăm
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduiserăți
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduiseși
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduiseți
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduit
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduitoare
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osârduitoarea
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osârduitoarei
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osârduitoarele
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osârduitoarelor
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osârduitor
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osârduitori
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osârduitorii
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osârduitorilor
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osârduitorul
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osârduitorului
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osârduiși
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osârduiți
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osînda
OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv). DOOM
osấndă (pop.) s. f., g.-d. art. osấndei; pl. osấnde
osînde
OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv). DOOM
osấndă (pop.) s. f., g.-d. art. osấndei; pl. osấnde
osîndea
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndeai
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndeam
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndească
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndeau
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndeați
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndei
OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv). DOOM
osấndă (pop.) s. f., g.-d. art. osấndei; pl. osấnde
osîndele
OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv). DOOM
osấndă (pop.) s. f., g.-d. art. osấndei; pl. osấnde
osîndelor
OSẤNDĂ, osânde, s. f. (Pop.) 1. Condamnare, pedeapsă la care este supus cineva (de către organele judiciare). ◊ Expr. A-și face osânda = a executa pedeapsa la care este condamnat. (Reg.) A-și face osânda cu cineva = a se purta rău, fără milă; a chinui, a tortura pe cineva. 2. Fig. Blestem; pacoste, năpastă, nenorocire, urgie. – Din osândi (derivat regresiv). DOOM
osấndă (pop.) s. f., g.-d. art. osấndei; pl. osấnde
osîndesc
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndește
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndești
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndi
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndii
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndim
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndind
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndire
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndire
OSÂNDÍRE, osândiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a osândi și rezultatul ei; condamnare. ♦ (Înv.) Necaz, suferință. ◊ Loc. adj. În osândire = asuprit, urgisit; chinuit. – V. osândi. DOOM
osândíre (pop.) s. f., g.-d. art. osândírii; pl. osândíri
osîndirea
OSÂNDÍRE, osândiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a osândi și rezultatul ei; condamnare. ♦ (Înv.) Necaz, suferință. ◊ Loc. adj. În osândire = asuprit, urgisit; chinuit. – V. osândi. DOOM
osândíre (pop.) s. f., g.-d. art. osândírii; pl. osândíri
osîndiri
OSÂNDÍRE, osândiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a osândi și rezultatul ei; condamnare. ♦ (Înv.) Necaz, suferință. ◊ Loc. adj. În osândire = asuprit, urgisit; chinuit. – V. osândi. DOOM
osândíre (pop.) s. f., g.-d. art. osândírii; pl. osândíri
osîndirii
OSÂNDÍRE, osândiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a osândi și rezultatul ei; condamnare. ♦ (Înv.) Necaz, suferință. ◊ Loc. adj. În osândire = asuprit, urgisit; chinuit. – V. osândi. DOOM
osândíre (pop.) s. f., g.-d. art. osândírii; pl. osândíri
osîndirile
OSÂNDÍRE, osândiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a osândi și rezultatul ei; condamnare. ♦ (Înv.) Necaz, suferință. ◊ Loc. adj. În osândire = asuprit, urgisit; chinuit. – V. osândi. DOOM
osândíre (pop.) s. f., g.-d. art. osândírii; pl. osândíri
osîndirilor
OSÂNDÍRE, osândiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a osândi și rezultatul ei; condamnare. ♦ (Înv.) Necaz, suferință. ◊ Loc. adj. În osândire = asuprit, urgisit; chinuit. – V. osândi. DOOM
osândíre (pop.) s. f., g.-d. art. osândírii; pl. osândíri
osîndiră
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndirăm
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndirăți
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndise
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndisem
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndiseră
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndiserăm
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndiserăți
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndiseși
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndiseți
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndit
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndit
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osîndita
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osîndite
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osînditei
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osînditele
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osînditelor
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osînditoare
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osînditoarea
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osînditoarei
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osînditoarele
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osînditoarelor
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osînditor
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osînditori
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osînditorii
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osînditorilor
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osînditorul
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osînditorului
OSÂNDITÓR, -OÁRE, osânditori, -oare, adj. (Rar) Care condamnă, care dezaprobă. – Osândi + suf. -tor. DOOM
osânditór (pop.) adj. m., pl. osânditóri; f. sg. și pl. osânditoáre
osînditul
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osînditului
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osîndiși
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndiți
OSÂNDÍ, osândesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A condamna, a pedepsi (printr-o sentință judecătorească); a pronunța o sentință de condamnare (împotriva cuiva). ♦ P. ext. A dezaproba, a înfiera, a critica, a judeca. 2. A sili, a obliga; a forța, a constrânge. – Din sl. osonditi. DOOM
osândí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. osândésc, imperf. 3 sg. osândeá; conj. prez. 3 să osândeáscă
osîndiți
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osîndiții
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osîndiților
OSÂNDÍT, -Ă, osândiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. Condamnat, pedepsit. 2. Blestemat; nenorocit, năpăstuit, urgisit. – V. osândi.
osînza
OSẤNZĂ, osânze, s. f. (Pop.) 1. Grăsime crudă de porc din regiunea abdominală. 2. P. ext. Grăsime depusă pe diverse părți ale corpului omenesc. ♦ Fig. Bunăstare, avere, bogăție. – Lat. absungia. DOOM
osấnză (pop.) s. f., g.-d. art. osấnzei; pl. osấnze
osînze
OSẤNZĂ, osânze, s. f. (Pop.) 1. Grăsime crudă de porc din regiunea abdominală. 2. P. ext. Grăsime depusă pe diverse părți ale corpului omenesc. ♦ Fig. Bunăstare, avere, bogăție. – Lat. absungia. DOOM
osấnză (pop.) s. f., g.-d. art. osấnzei; pl. osấnze
osînzei
OSẤNZĂ, osânze, s. f. (Pop.) 1. Grăsime crudă de porc din regiunea abdominală. 2. P. ext. Grăsime depusă pe diverse părți ale corpului omenesc. ♦ Fig. Bunăstare, avere, bogăție. – Lat. absungia. DOOM
osấnză (pop.) s. f., g.-d. art. osấnzei; pl. osấnze
osînzele
OSẤNZĂ, osânze, s. f. (Pop.) 1. Grăsime crudă de porc din regiunea abdominală. 2. P. ext. Grăsime depusă pe diverse părți ale corpului omenesc. ♦ Fig. Bunăstare, avere, bogăție. – Lat. absungia. DOOM
osấnză (pop.) s. f., g.-d. art. osấnzei; pl. osấnze
osînzelor
OSẤNZĂ, osânze, s. f. (Pop.) 1. Grăsime crudă de porc din regiunea abdominală. 2. P. ext. Grăsime depusă pe diverse părți ale corpului omenesc. ♦ Fig. Bunăstare, avere, bogăție. – Lat. absungia. DOOM
osấnză (pop.) s. f., g.-d. art. osấnzei; pl. osấnze
osîrdia
OSẤRDIE s. f. (Înv.) Stăruință în executarea unui lucru; ardoare, zel, râvnă, sârguință, străduință. – Din sl. usrŭdije. DOOM
osấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. osấrdia (-di-a), g.-d. osấrdii, art. osấrdiei
osîrdie
OSẤRDIE s. f. (Înv.) Stăruință în executarea unui lucru; ardoare, zel, râvnă, sârguință, străduință. – Din sl. usrŭdije. DOOM
osấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. osấrdia (-di-a), g.-d. osấrdii, art. osấrdiei
osîrdiei
OSẤRDIE s. f. (Înv.) Stăruință în executarea unui lucru; ardoare, zel, râvnă, sârguință, străduință. – Din sl. usrŭdije. DOOM
osấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. osấrdia (-di-a), g.-d. osấrdii, art. osấrdiei
osîrdii
OSẤRDIE s. f. (Înv.) Stăruință în executarea unui lucru; ardoare, zel, râvnă, sârguință, străduință. – Din sl. usrŭdije. DOOM
osấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. osấrdia (-di-a), g.-d. osấrdii, art. osấrdiei
osîrdiile
OSẤRDIE s. f. (Înv.) Stăruință în executarea unui lucru; ardoare, zel, râvnă, sârguință, străduință. – Din sl. usrŭdije. DOOM
osấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. osấrdia (-di-a), g.-d. osấrdii, art. osấrdiei
osîrdiilor
OSẤRDIE s. f. (Înv.) Stăruință în executarea unui lucru; ardoare, zel, râvnă, sârguință, străduință. – Din sl. usrŭdije. DOOM
osấrdie (înv.) (-di-e) s. f., art. osấrdia (-di-a), g.-d. osấrdii, art. osấrdiei
osîrdnic
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osîrdnica
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osîrdnice
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osîrdnicei
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osîrdnicele
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osîrdnicelor
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osîrdnici
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osîrdnicii
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osîrdnicilor
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osîrdnicul
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osîrdnicului
OSẤRDNIC, -Ă, osârdnici, -ce, adj. (Înv.) Zelos, sârguincios. – Din sl. usrŭdinikŭ. DOOM
osấrdnic (înv.) (-sârd-nic) adj. m., pl. osấrdnici; f. osấrdnică, pl. osấrdnice
osîrdui
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduia
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduiai
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduiam
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduiască
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduiau
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduiați
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduiesc
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduiește
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduiești
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduii
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduim
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduind
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduire
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduiră
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduirăm
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduirăți
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduise
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduisem
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduiseră
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduiserăm
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduiserăți
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduiseși
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduiseți
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduit
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduitoare
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osîrduitoarea
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osîrduitoarei
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osîrduitoarele
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osîrduitoarelor
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osîrduitor
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osîrduitori
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osîrduitorii
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osîrduitorilor
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osîrduitorul
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osîrduitorului
OSÂRDUITÓR, -OÁRE, osârduitori, -oare, adj. (Înv.) Sârguincios, zelos, osârdnic. [Pr.: -du-i-] – Osârdui + suf. -tor. DOOM
osârduitór (înv.) (-du-i-) adj. m., pl. osârduitóri; f. sg. și pl. osârduitoáre
osîrduiși
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osîrduiți
OSÂRDUÍ, osârduiesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Înv.) A se strădui, a se osteni. – Din osârdie. DOOM
!osârduí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se osârduiéște, imperf. 3 sg. se osârduiá; conj. prez. 3 să se osârduiáscă
osăria
OSĂRÍE s. f. (Rar) Osatură (1). – Os + suf. -ărie. DOOM
osăríe (rar) s. f., art. osăría, g.-d. osăríi, art. osăríei
osărie
OSĂRÍE s. f. (Rar) Osatură (1). – Os + suf. -ărie. DOOM
osăríe (rar) s. f., art. osăría, g.-d. osăríi, art. osăríei
osăriei
OSĂRÍE s. f. (Rar) Osatură (1). – Os + suf. -ărie. DOOM
osăríe (rar) s. f., art. osăría, g.-d. osăríi, art. osăríei
osării
OSĂRÍE s. f. (Rar) Osatură (1). – Os + suf. -ărie. DOOM
osăríe (rar) s. f., art. osăría, g.-d. osăríi, art. osăríei