or
OR1 conj. Dar, însă. ♦ Deci, așadar. – Din fr. or. DOOM
or (însă) conjcț.
or
OR2- v. oro2-.
or
ORI conj., adv. I. Conj. (Cu funcție disjunctivă, adesea cu nuanță copulativă) 1. Sau. ♦ (În propoziții interogative) Te duci ori ba? 2. (După o regentă, uneori în corelație cu „fie că”, „sau”, introduce sau leagă două propoziții subordonate opuse) Fie că va da zăpadă, ori că iarba va înverzi. II. Adv. (Pop.; introduce o propoziție interogativă) Oare. [Var.: or conj., adv.] – Et. nec. DOOM
ori2 (oare) (înv., pop.) adv.
ora
KILOWÁTT-ORĂ, kilowați-oră, s. m. Unitate de măsură a energiei, egală cu energia pe care o debitează un generator sau o consumă un receptor, dacă dezvoltă puterea de un kilowatt în timp de o oră. DOOM
kilowátt-óră s. m., pl. kilowáți-óră; simb. kWh
ora
ÓRĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte nou, recent, actual. ♦ Distanță, spațiu ce se poate parcurge în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte stabilit când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) meditații. [Var.: oáră s. f.] – Din lat. hora, it. ora. DOOM
óră s. f., g.-d. art. órei; pl. óre; abr. h
orac
ORÁC interj. (Reg.; de obicei repetat) Cuvânt care redă strigătul broaștelor. – Onomatopee. DOOM
orác (reg.) interj.
oracol
ORÁCOL, oracole, s. n. (În Antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit credinței anticilor, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul sacru unde se făceau și se interpretau aceste profeții; p. ext. persoană care făcea aceste profeții. ♦ Hotărâre sau sentință cu caracter infailibil dată de o persoană cu autoritate; p. ext. persoană care dă această hotărâre sau sentință. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: orácul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle. DOOM
orácol s. n., pl. orácole
oracole
ORÁCOL, oracole, s. n. (În Antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit credinței anticilor, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul sacru unde se făceau și se interpretau aceste profeții; p. ext. persoană care făcea aceste profeții. ♦ Hotărâre sau sentință cu caracter infailibil dată de o persoană cu autoritate; p. ext. persoană care dă această hotărâre sau sentință. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: orácul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle. DOOM
orácol s. n., pl. orácole
oracolele
ORÁCOL, oracole, s. n. (În Antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit credinței anticilor, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul sacru unde se făceau și se interpretau aceste profeții; p. ext. persoană care făcea aceste profeții. ♦ Hotărâre sau sentință cu caracter infailibil dată de o persoană cu autoritate; p. ext. persoană care dă această hotărâre sau sentință. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: orácul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle. DOOM
orácol s. n., pl. orácole
oracolelor
ORÁCOL, oracole, s. n. (În Antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit credinței anticilor, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul sacru unde se făceau și se interpretau aceste profeții; p. ext. persoană care făcea aceste profeții. ♦ Hotărâre sau sentință cu caracter infailibil dată de o persoană cu autoritate; p. ext. persoană care dă această hotărâre sau sentință. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: orácul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle. DOOM
orácol s. n., pl. orácole
oracolul
ORÁCOL, oracole, s. n. (În Antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit credinței anticilor, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul sacru unde se făceau și se interpretau aceste profeții; p. ext. persoană care făcea aceste profeții. ♦ Hotărâre sau sentință cu caracter infailibil dată de o persoană cu autoritate; p. ext. persoană care dă această hotărâre sau sentință. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: orácul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle. DOOM
orácol s. n., pl. orácole
oracolului
ORÁCOL, oracole, s. n. (În Antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit credinței anticilor, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul sacru unde se făceau și se interpretau aceste profeții; p. ext. persoană care făcea aceste profeții. ♦ Hotărâre sau sentință cu caracter infailibil dată de o persoană cu autoritate; p. ext. persoană care dă această hotărâre sau sentință. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: orácul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle. DOOM
orácol s. n., pl. orácole
oracul
ORÁC interj. (Reg.; de obicei repetat) Cuvânt care redă strigătul broaștelor. – Onomatopee. DOOM
orác (reg.) interj.
oracul
ORÁCOL, oracole, s. n. (În Antichitate) Răspuns profetic pe care, potrivit credinței anticilor, zeii îl dădeau celor veniți să-i consulte cu privire la viitor; prevestire, prezicere, profeție; lăcașul sacru unde se făceau și se interpretau aceste profeții; p. ext. persoană care făcea aceste profeții. ♦ Hotărâre sau sentință cu caracter infailibil dată de o persoană cu autoritate; p. ext. persoană care dă această hotărâre sau sentință. ◊ Expr. A vorbi ca un oracol = a se exprima sentențios și enigmatic. [Var.: orácul s. n.] – Din lat. oraculum, it. oracolo, fr. oracle. DOOM
orácol s. n., pl. orácole
oracular
ORACULÁR, -Ă, oraculari, -e, adj. (Rar) Care aparține oracolului, privitor la oracol. – Oracul + suf. -ar. DOOM
oraculár (rar) adj. m., pl. oraculári; f. oraculáră, pl. oraculáre
oraculara
ORACULÁR, -Ă, oraculari, -e, adj. (Rar) Care aparține oracolului, privitor la oracol. – Oracul + suf. -ar. DOOM
oraculár (rar) adj. m., pl. oraculári; f. oraculáră, pl. oraculáre
oraculare
ORACULÁR, -Ă, oraculari, -e, adj. (Rar) Care aparține oracolului, privitor la oracol. – Oracul + suf. -ar. DOOM
oraculár (rar) adj. m., pl. oraculári; f. oraculáră, pl. oraculáre
oracularei
ORACULÁR, -Ă, oraculari, -e, adj. (Rar) Care aparține oracolului, privitor la oracol. – Oracul + suf. -ar. DOOM
oraculár (rar) adj. m., pl. oraculári; f. oraculáră, pl. oraculáre
oracularele
ORACULÁR, -Ă, oraculari, -e, adj. (Rar) Care aparține oracolului, privitor la oracol. – Oracul + suf. -ar. DOOM
oraculár (rar) adj. m., pl. oraculári; f. oraculáră, pl. oraculáre
oracularelor
ORACULÁR, -Ă, oraculari, -e, adj. (Rar) Care aparține oracolului, privitor la oracol. – Oracul + suf. -ar. DOOM
oraculár (rar) adj. m., pl. oraculári; f. oraculáră, pl. oraculáre
oraculari
ORACULÁR, -Ă, oraculari, -e, adj. (Rar) Care aparține oracolului, privitor la oracol. – Oracul + suf. -ar. DOOM
oraculár (rar) adj. m., pl. oraculári; f. oraculáră, pl. oraculáre
oracularii
ORACULÁR, -Ă, oraculari, -e, adj. (Rar) Care aparține oracolului, privitor la oracol. – Oracul + suf. -ar. DOOM
oraculár (rar) adj. m., pl. oraculári; f. oraculáră, pl. oraculáre
oracularilor
ORACULÁR, -Ă, oraculari, -e, adj. (Rar) Care aparține oracolului, privitor la oracol. – Oracul + suf. -ar. DOOM
oraculár (rar) adj. m., pl. oraculári; f. oraculáră, pl. oraculáre
oracularul
ORACULÁR, -Ă, oraculari, -e, adj. (Rar) Care aparține oracolului, privitor la oracol. – Oracul + suf. -ar. DOOM
oraculár (rar) adj. m., pl. oraculári; f. oraculáră, pl. oraculáre
oracularului
ORACULÁR, -Ă, oraculari, -e, adj. (Rar) Care aparține oracolului, privitor la oracol. – Oracul + suf. -ar. DOOM
oraculár (rar) adj. m., pl. oraculári; f. oraculáră, pl. oraculáre
oracului
ORÁC interj. (Reg.; de obicei repetat) Cuvânt care redă strigătul broaștelor. – Onomatopee. DOOM
orác (reg.) interj.
oragios
ORAGIÓS, -OÁSĂ adj. v. orajos.
oraj
ORÁJ, oraje, s. n. (Met.) Fulger însoțit de tunet; furtună. – Din fr. orage.
oraje
ORÁJ, oraje, s. n. (Met.) Fulger însoțit de tunet; furtună. – Din fr. orage.
orajele
ORÁJ, oraje, s. n. (Met.) Fulger însoțit de tunet; furtună. – Din fr. orage.
orajelor
ORÁJ, oraje, s. n. (Met.) Fulger însoțit de tunet; furtună. – Din fr. orage.
orajoasa
ORAJÓS, -OÁSĂ, orajoși, -oase, adj. (Met.; despre fenomene atmosferice) Cu caracter de furtună. – Din fr. orageux.
orajoase
ORAJÓS, -OÁSĂ, orajoși, -oase, adj. (Met.; despre fenomene atmosferice) Cu caracter de furtună. – Din fr. orageux.
orajoasei
ORAJÓS, -OÁSĂ, orajoși, -oase, adj. (Met.; despre fenomene atmosferice) Cu caracter de furtună. – Din fr. orageux.
orajoasele
ORAJÓS, -OÁSĂ, orajoși, -oase, adj. (Met.; despre fenomene atmosferice) Cu caracter de furtună. – Din fr. orageux.
orajoaselor
ORAJÓS, -OÁSĂ, orajoși, -oase, adj. (Met.; despre fenomene atmosferice) Cu caracter de furtună. – Din fr. orageux.
orajos
ORAJÓS, -OÁSĂ, orajoși, -oase, adj. (Met.; despre fenomene atmosferice) Cu caracter de furtună. – Din fr. orageux.
orajosul
ORAJÓS, -OÁSĂ, orajoși, -oase, adj. (Met.; despre fenomene atmosferice) Cu caracter de furtună. – Din fr. orageux.
orajosului
ORAJÓS, -OÁSĂ, orajoși, -oase, adj. (Met.; despre fenomene atmosferice) Cu caracter de furtună. – Din fr. orageux.
orajoși
ORAJÓS, -OÁSĂ, orajoși, -oase, adj. (Met.; despre fenomene atmosferice) Cu caracter de furtună. – Din fr. orageux.
orajoșii
ORAJÓS, -OÁSĂ, orajoși, -oase, adj. (Met.; despre fenomene atmosferice) Cu caracter de furtună. – Din fr. orageux.
orajoșilor
ORAJÓS, -OÁSĂ, orajoși, -oase, adj. (Met.; despre fenomene atmosferice) Cu caracter de furtună. – Din fr. orageux.
orajul
ORÁJ, oraje, s. n. (Met.) Fulger însoțit de tunet; furtună. – Din fr. orage.
orajului
ORÁJ, oraje, s. n. (Met.) Fulger însoțit de tunet; furtună. – Din fr. orage.
oral
ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se referă la gură, care aparține gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură. ♦ Care se ia pe cale bucală. 2. Care se transmite verbal, prin viu grai. ♦ Care caracterizează vorbirea (în opoziție cu limba scrisă). ♦ (Și substantivat, n.; despre examene) Care se desfășoară prin întrebări și răspunsuri expuse verbal. 3. (În sintagma) Stil oral = mod de exprimare în scris care imită exprimarea prin viu grai. – Din fr. oral. DOOM
!orál2 (tip de examen) s. n., pl. orále
oral
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
orala
ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se referă la gură, care aparține gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură. ♦ Care se ia pe cale bucală. 2. Care se transmite verbal, prin viu grai. ♦ Care caracterizează vorbirea (în opoziție cu limba scrisă). ♦ (Și substantivat, n.; despre examene) Care se desfășoară prin întrebări și răspunsuri expuse verbal. 3. (În sintagma) Stil oral = mod de exprimare în scris care imită exprimarea prin viu grai. – Din fr. oral. DOOM
!orál2 (tip de examen) s. n., pl. orále
orala
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
orale
ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se referă la gură, care aparține gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură. ♦ Care se ia pe cale bucală. 2. Care se transmite verbal, prin viu grai. ♦ Care caracterizează vorbirea (în opoziție cu limba scrisă). ♦ (Și substantivat, n.; despre examene) Care se desfășoară prin întrebări și răspunsuri expuse verbal. 3. (În sintagma) Stil oral = mod de exprimare în scris care imită exprimarea prin viu grai. – Din fr. oral. DOOM
!orál2 (tip de examen) s. n., pl. orále
orale
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
oralei
ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se referă la gură, care aparține gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură. ♦ Care se ia pe cale bucală. 2. Care se transmite verbal, prin viu grai. ♦ Care caracterizează vorbirea (în opoziție cu limba scrisă). ♦ (Și substantivat, n.; despre examene) Care se desfășoară prin întrebări și răspunsuri expuse verbal. 3. (În sintagma) Stil oral = mod de exprimare în scris care imită exprimarea prin viu grai. – Din fr. oral. DOOM
!orál2 (tip de examen) s. n., pl. orále
oralei
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
oralele
ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se referă la gură, care aparține gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură. ♦ Care se ia pe cale bucală. 2. Care se transmite verbal, prin viu grai. ♦ Care caracterizează vorbirea (în opoziție cu limba scrisă). ♦ (Și substantivat, n.; despre examene) Care se desfășoară prin întrebări și răspunsuri expuse verbal. 3. (În sintagma) Stil oral = mod de exprimare în scris care imită exprimarea prin viu grai. – Din fr. oral. DOOM
!orál2 (tip de examen) s. n., pl. orále
oralele
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
oralelor
ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se referă la gură, care aparține gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură. ♦ Care se ia pe cale bucală. 2. Care se transmite verbal, prin viu grai. ♦ Care caracterizează vorbirea (în opoziție cu limba scrisă). ♦ (Și substantivat, n.; despre examene) Care se desfășoară prin întrebări și răspunsuri expuse verbal. 3. (În sintagma) Stil oral = mod de exprimare în scris care imită exprimarea prin viu grai. – Din fr. oral. DOOM
!orál2 (tip de examen) s. n., pl. orále
oralelor
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
orali
ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se referă la gură, care aparține gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură. ♦ Care se ia pe cale bucală. 2. Care se transmite verbal, prin viu grai. ♦ Care caracterizează vorbirea (în opoziție cu limba scrisă). ♦ (Și substantivat, n.; despre examene) Care se desfășoară prin întrebări și răspunsuri expuse verbal. 3. (În sintagma) Stil oral = mod de exprimare în scris care imită exprimarea prin viu grai. – Din fr. oral. DOOM
!orál2 (tip de examen) s. n., pl. orále
orali
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
oralii
ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se referă la gură, care aparține gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură. ♦ Care se ia pe cale bucală. 2. Care se transmite verbal, prin viu grai. ♦ Care caracterizează vorbirea (în opoziție cu limba scrisă). ♦ (Și substantivat, n.; despre examene) Care se desfășoară prin întrebări și răspunsuri expuse verbal. 3. (În sintagma) Stil oral = mod de exprimare în scris care imită exprimarea prin viu grai. – Din fr. oral. DOOM
!orál2 (tip de examen) s. n., pl. orále
oralii
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
oralilor
ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se referă la gură, care aparține gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură. ♦ Care se ia pe cale bucală. 2. Care se transmite verbal, prin viu grai. ♦ Care caracterizează vorbirea (în opoziție cu limba scrisă). ♦ (Și substantivat, n.; despre examene) Care se desfășoară prin întrebări și răspunsuri expuse verbal. 3. (În sintagma) Stil oral = mod de exprimare în scris care imită exprimarea prin viu grai. – Din fr. oral. DOOM
!orál2 (tip de examen) s. n., pl. orále
oralilor
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
oralitate
ORALITÁTE s. f. 1. Calitate a stilului unei scrieri beletristice de a părea vorbit, datorită caracterului spontan și viu al dialogurilor care notează particularitățile vorbirii personajelor și al narațiunii propriu-zise. ♦ Ansamblu de particularități ale limbii vorbite, ale graiului viu. 2. (Jur. în sintagma) Principiul oralității = principiu fundamental al dreptului procesual, potrivit căruia dezbaterea litigiului se face verbal. – Oral + suf. -itate. Cf. it. oralitá. DOOM
oralitáte s. f., g.-d. art. oralitắții
oralitatea
ORALITÁTE s. f. 1. Calitate a stilului unei scrieri beletristice de a părea vorbit, datorită caracterului spontan și viu al dialogurilor care notează particularitățile vorbirii personajelor și al narațiunii propriu-zise. ♦ Ansamblu de particularități ale limbii vorbite, ale graiului viu. 2. (Jur. în sintagma) Principiul oralității = principiu fundamental al dreptului procesual, potrivit căruia dezbaterea litigiului se face verbal. – Oral + suf. -itate. Cf. it. oralitá. DOOM
oralitáte s. f., g.-d. art. oralitắții
oralități
ORALITÁTE s. f. 1. Calitate a stilului unei scrieri beletristice de a părea vorbit, datorită caracterului spontan și viu al dialogurilor care notează particularitățile vorbirii personajelor și al narațiunii propriu-zise. ♦ Ansamblu de particularități ale limbii vorbite, ale graiului viu. 2. (Jur. în sintagma) Principiul oralității = principiu fundamental al dreptului procesual, potrivit căruia dezbaterea litigiului se face verbal. – Oral + suf. -itate. Cf. it. oralitá. DOOM
oralitáte s. f., g.-d. art. oralitắții
oralității
ORALITÁTE s. f. 1. Calitate a stilului unei scrieri beletristice de a părea vorbit, datorită caracterului spontan și viu al dialogurilor care notează particularitățile vorbirii personajelor și al narațiunii propriu-zise. ♦ Ansamblu de particularități ale limbii vorbite, ale graiului viu. 2. (Jur. în sintagma) Principiul oralității = principiu fundamental al dreptului procesual, potrivit căruia dezbaterea litigiului se face verbal. – Oral + suf. -itate. Cf. it. oralitá. DOOM
oralitáte s. f., g.-d. art. oralitắții
oralul
ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se referă la gură, care aparține gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură. ♦ Care se ia pe cale bucală. 2. Care se transmite verbal, prin viu grai. ♦ Care caracterizează vorbirea (în opoziție cu limba scrisă). ♦ (Și substantivat, n.; despre examene) Care se desfășoară prin întrebări și răspunsuri expuse verbal. 3. (În sintagma) Stil oral = mod de exprimare în scris care imită exprimarea prin viu grai. – Din fr. oral. DOOM
!orál2 (tip de examen) s. n., pl. orále
oralul
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
oralului
ORÁL, -Ă, orali, -e, adj. 1. (Anat.) Care se referă la gură, care aparține gurii; bucal. ◊ Sunet oral = sunet la articularea căruia aerul trece numai prin gură. ♦ Care se ia pe cale bucală. 2. Care se transmite verbal, prin viu grai. ♦ Care caracterizează vorbirea (în opoziție cu limba scrisă). ♦ (Și substantivat, n.; despre examene) Care se desfășoară prin întrebări și răspunsuri expuse verbal. 3. (În sintagma) Stil oral = mod de exprimare în scris care imită exprimarea prin viu grai. – Din fr. oral. DOOM
!orál2 (tip de examen) s. n., pl. orále
oralului
PER ORÁL adv. Administrat pe cale bucală; (med.) per os. – Per + oral.
orangutan
URANGUTÁN, urangutani, s. m. Maimuță antropoidă arboricolă, de talie mare, cu membrele anterioare foarte lungi, inteligentă și cu spiritul de imitație foarte dezvoltat, care trăiește în pădurile tropicale din Sumatra și Borneo (Simia satyrus). [Var.: orangután s. m.] – Din fr. orang-outan. DOOM
urangután s. m., pl. urangutáni
oranist
ORANÍST s. n. v. uranisc. DOOM
oraníst v. uranísc
oranistul
ORANÍST s. n. v. uranisc. DOOM
oraníst v. uranísc
oranistului
ORANÍST s. n. v. uranisc. DOOM
oraníst v. uranísc
oranisturi
ORANÍST s. n. v. uranisc. DOOM
oraníst v. uranísc
oranisturile
ORANÍST s. n. v. uranisc. DOOM
oraníst v. uranísc
oranisturilor
ORANÍST s. n. v. uranisc. DOOM
oraníst v. uranísc
oranița
ORÁNIȚĂ, oranițe, s. f. (Reg.) 1. Prăjină cu cange la vârf, de care se servesc marinarii și pescarii. 2. Luntre pescărească cu fundul lat. – Din sb. oranica. DOOM
orániță (reg.) s. f., g.-d. art. orániței; pl. oránițe
oranițe
ORÁNIȚĂ, oranițe, s. f. (Reg.) 1. Prăjină cu cange la vârf, de care se servesc marinarii și pescarii. 2. Luntre pescărească cu fundul lat. – Din sb. oranica. DOOM
orániță (reg.) s. f., g.-d. art. orániței; pl. oránițe
oraniței
ORÁNIȚĂ, oranițe, s. f. (Reg.) 1. Prăjină cu cange la vârf, de care se servesc marinarii și pescarii. 2. Luntre pescărească cu fundul lat. – Din sb. oranica. DOOM
orániță (reg.) s. f., g.-d. art. orániței; pl. oránițe
oranițele
ORÁNIȚĂ, oranițe, s. f. (Reg.) 1. Prăjină cu cange la vârf, de care se servesc marinarii și pescarii. 2. Luntre pescărească cu fundul lat. – Din sb. oranica. DOOM
orániță (reg.) s. f., g.-d. art. orániței; pl. oránițe
oranițelor
ORÁNIȚĂ, oranițe, s. f. (Reg.) 1. Prăjină cu cange la vârf, de care se servesc marinarii și pescarii. 2. Luntre pescărească cu fundul lat. – Din sb. oranica. DOOM
orániță (reg.) s. f., g.-d. art. orániței; pl. oránițe
oranj
ORÁNJ adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Portocaliu. 2. S. n. Culoare oranj (1). – Din fr. orange. DOOM
oránj2 (culoare) s. n.
oranjada
ORANJÁDĂ, oranjade, s. f. Băutură răcoritoare preparată din suc de portocale, zahăr și sifon sau apă. – Din fr. orangeade. DOOM
oranjádă s. f., g.-d. art. oranjádei; pl. oranjáde
oranjade
ORANJÁDĂ, oranjade, s. f. Băutură răcoritoare preparată din suc de portocale, zahăr și sifon sau apă. – Din fr. orangeade. DOOM
oranjádă s. f., g.-d. art. oranjádei; pl. oranjáde
oranjadei
ORANJÁDĂ, oranjade, s. f. Băutură răcoritoare preparată din suc de portocale, zahăr și sifon sau apă. – Din fr. orangeade. DOOM
oranjádă s. f., g.-d. art. oranjádei; pl. oranjáde
oranjadele
ORANJÁDĂ, oranjade, s. f. Băutură răcoritoare preparată din suc de portocale, zahăr și sifon sau apă. – Din fr. orangeade. DOOM
oranjádă s. f., g.-d. art. oranjádei; pl. oranjáde
oranjadelor
ORANJÁDĂ, oranjade, s. f. Băutură răcoritoare preparată din suc de portocale, zahăr și sifon sau apă. – Din fr. orangeade. DOOM
oranjádă s. f., g.-d. art. oranjádei; pl. oranjáde
oranjeria
ORANJERÍE, oranjerii, s. f. Seră în care se cultivă portocali. ♦ Tapiserie care reprezintă o grădină de portocali. – Din fr. orangerie. DOOM
oranjeríe s. f., art. oranjería, g.-d. art. oranjeríei; pl. oranjeríi, art. oranjeríile
oranjerie
ORANJERÍE, oranjerii, s. f. Seră în care se cultivă portocali. ♦ Tapiserie care reprezintă o grădină de portocali. – Din fr. orangerie. DOOM
oranjeríe s. f., art. oranjería, g.-d. art. oranjeríei; pl. oranjeríi, art. oranjeríile
oranjeriei
ORANJERÍE, oranjerii, s. f. Seră în care se cultivă portocali. ♦ Tapiserie care reprezintă o grădină de portocali. – Din fr. orangerie. DOOM
oranjeríe s. f., art. oranjería, g.-d. art. oranjeríei; pl. oranjeríi, art. oranjeríile
oranjerii
ORANJERÍE, oranjerii, s. f. Seră în care se cultivă portocali. ♦ Tapiserie care reprezintă o grădină de portocali. – Din fr. orangerie. DOOM
oranjeríe s. f., art. oranjería, g.-d. art. oranjeríei; pl. oranjeríi, art. oranjeríile
oranjeriile
ORANJERÍE, oranjerii, s. f. Seră în care se cultivă portocali. ♦ Tapiserie care reprezintă o grădină de portocali. – Din fr. orangerie. DOOM
oranjeríe s. f., art. oranjería, g.-d. art. oranjeríei; pl. oranjeríi, art. oranjeríile
oranjeriilor
ORANJERÍE, oranjerii, s. f. Seră în care se cultivă portocali. ♦ Tapiserie care reprezintă o grădină de portocali. – Din fr. orangerie. DOOM
oranjeríe s. f., art. oranjería, g.-d. art. oranjeríei; pl. oranjeríi, art. oranjeríile
oranjul
ORÁNJ adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Portocaliu. 2. S. n. Culoare oranj (1). – Din fr. orange. DOOM
oránj2 (culoare) s. n.
oranjului
ORÁNJ adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Portocaliu. 2. S. n. Culoare oranj (1). – Din fr. orange. DOOM
oránj2 (culoare) s. n.
orant
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
orant
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
oranta
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
oranta
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
orante
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
orante
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
orantei
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
orantei
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
orantele
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
orantele
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
orantelor
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
orantelor
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
orantul
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
orantul
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
orantului
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
orantului
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
oranz
ORÁNZ, oranzi, s. m. (Înv.) Portocal. – Din fr. orange (după naramz). DOOM
oránz (portocal) (înv.) s. m., pl. oránzi
oranzi
ORÁNZ, oranzi, s. m. (Înv.) Portocal. – Din fr. orange (după naramz). DOOM
oránz (portocal) (înv.) s. m., pl. oránzi
oranzii
ORÁNZ, oranzi, s. m. (Înv.) Portocal. – Din fr. orange (după naramz). DOOM
oránz (portocal) (înv.) s. m., pl. oránzi
oranzilor
ORÁNZ, oranzi, s. m. (Înv.) Portocal. – Din fr. orange (după naramz). DOOM
oránz (portocal) (înv.) s. m., pl. oránzi
oranzul
ORÁNZ, oranzi, s. m. (Înv.) Portocal. – Din fr. orange (după naramz). DOOM
oránz (portocal) (înv.) s. m., pl. oránzi
oranzului
ORÁNZ, oranzi, s. m. (Înv.) Portocal. – Din fr. orange (după naramz). DOOM
oránz (portocal) (înv.) s. m., pl. oránzi
oranți
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
oranți
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
oranții
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
oranții
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
oranților
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
oranților
ORÁNT, -Ă adj. (Liv.) Care se roagă, rugător. // s.m. Efigie funerară reprezentând persoana îngropată, în genunchi, în atitudine de rugăciune. [Cf. fr. orant, it. orante < lat. orans – rugător].
orar
ORÁR2, -Ă, orari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care arată orele; privitor la ore; care se face sau se calculează pe timp de o oră. ◊ Diferență orară = diferența dintre orele locale a două puncte de pe suprafața Pământului. (Înv.) Cerc orar = median ceresc. 2. S. n. Program al unei activități împărțit pe ore și repetat periodic; (concr.) tablou care indică pe ore programul unei activități; orele de plecare și de sosire ale unui tren, vapor, autobuz. ♦ Spec. Program săptămânal pe baza căruia se desfășoară activitatea didactică în instituțiile de învățământ. 3. S. n. Acul mic al ceasului, care indică orele. ♦ (Înv.) Ceasornic. – Din fr. horaire, lat. horarius. DOOM
orár2 (program) s. n., pl. oráre
orara
ORÁR2, -Ă, orari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care arată orele; privitor la ore; care se face sau se calculează pe timp de o oră. ◊ Diferență orară = diferența dintre orele locale a două puncte de pe suprafața Pământului. (Înv.) Cerc orar = median ceresc. 2. S. n. Program al unei activități împărțit pe ore și repetat periodic; (concr.) tablou care indică pe ore programul unei activități; orele de plecare și de sosire ale unui tren, vapor, autobuz. ♦ Spec. Program săptămânal pe baza căruia se desfășoară activitatea didactică în instituțiile de învățământ. 3. S. n. Acul mic al ceasului, care indică orele. ♦ (Înv.) Ceasornic. – Din fr. horaire, lat. horarius. DOOM
orár2 (program) s. n., pl. oráre
orare
ORÁR2, -Ă, orari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care arată orele; privitor la ore; care se face sau se calculează pe timp de o oră. ◊ Diferență orară = diferența dintre orele locale a două puncte de pe suprafața Pământului. (Înv.) Cerc orar = median ceresc. 2. S. n. Program al unei activități împărțit pe ore și repetat periodic; (concr.) tablou care indică pe ore programul unei activități; orele de plecare și de sosire ale unui tren, vapor, autobuz. ♦ Spec. Program săptămânal pe baza căruia se desfășoară activitatea didactică în instituțiile de învățământ. 3. S. n. Acul mic al ceasului, care indică orele. ♦ (Înv.) Ceasornic. – Din fr. horaire, lat. horarius. DOOM
orár2 (program) s. n., pl. oráre
orarei
ORÁR2, -Ă, orari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care arată orele; privitor la ore; care se face sau se calculează pe timp de o oră. ◊ Diferență orară = diferența dintre orele locale a două puncte de pe suprafața Pământului. (Înv.) Cerc orar = median ceresc. 2. S. n. Program al unei activități împărțit pe ore și repetat periodic; (concr.) tablou care indică pe ore programul unei activități; orele de plecare și de sosire ale unui tren, vapor, autobuz. ♦ Spec. Program săptămânal pe baza căruia se desfășoară activitatea didactică în instituțiile de învățământ. 3. S. n. Acul mic al ceasului, care indică orele. ♦ (Înv.) Ceasornic. – Din fr. horaire, lat. horarius. DOOM
orár2 (program) s. n., pl. oráre
orarele
ORÁR2, -Ă, orari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care arată orele; privitor la ore; care se face sau se calculează pe timp de o oră. ◊ Diferență orară = diferența dintre orele locale a două puncte de pe suprafața Pământului. (Înv.) Cerc orar = median ceresc. 2. S. n. Program al unei activități împărțit pe ore și repetat periodic; (concr.) tablou care indică pe ore programul unei activități; orele de plecare și de sosire ale unui tren, vapor, autobuz. ♦ Spec. Program săptămânal pe baza căruia se desfășoară activitatea didactică în instituțiile de învățământ. 3. S. n. Acul mic al ceasului, care indică orele. ♦ (Înv.) Ceasornic. – Din fr. horaire, lat. horarius. DOOM
orár2 (program) s. n., pl. oráre
orarelor
ORÁR2, -Ă, orari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care arată orele; privitor la ore; care se face sau se calculează pe timp de o oră. ◊ Diferență orară = diferența dintre orele locale a două puncte de pe suprafața Pământului. (Înv.) Cerc orar = median ceresc. 2. S. n. Program al unei activități împărțit pe ore și repetat periodic; (concr.) tablou care indică pe ore programul unei activități; orele de plecare și de sosire ale unui tren, vapor, autobuz. ♦ Spec. Program săptămânal pe baza căruia se desfășoară activitatea didactică în instituțiile de învățământ. 3. S. n. Acul mic al ceasului, care indică orele. ♦ (Înv.) Ceasornic. – Din fr. horaire, lat. horarius. DOOM
orár2 (program) s. n., pl. oráre
orari
ORÁR2, -Ă, orari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care arată orele; privitor la ore; care se face sau se calculează pe timp de o oră. ◊ Diferență orară = diferența dintre orele locale a două puncte de pe suprafața Pământului. (Înv.) Cerc orar = median ceresc. 2. S. n. Program al unei activități împărțit pe ore și repetat periodic; (concr.) tablou care indică pe ore programul unei activități; orele de plecare și de sosire ale unui tren, vapor, autobuz. ♦ Spec. Program săptămânal pe baza căruia se desfășoară activitatea didactică în instituțiile de învățământ. 3. S. n. Acul mic al ceasului, care indică orele. ♦ (Înv.) Ceasornic. – Din fr. horaire, lat. horarius. DOOM
orár2 (program) s. n., pl. oráre
orarii
ORÁR2, -Ă, orari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care arată orele; privitor la ore; care se face sau se calculează pe timp de o oră. ◊ Diferență orară = diferența dintre orele locale a două puncte de pe suprafața Pământului. (Înv.) Cerc orar = median ceresc. 2. S. n. Program al unei activități împărțit pe ore și repetat periodic; (concr.) tablou care indică pe ore programul unei activități; orele de plecare și de sosire ale unui tren, vapor, autobuz. ♦ Spec. Program săptămânal pe baza căruia se desfășoară activitatea didactică în instituțiile de învățământ. 3. S. n. Acul mic al ceasului, care indică orele. ♦ (Înv.) Ceasornic. – Din fr. horaire, lat. horarius. DOOM
orár2 (program) s. n., pl. oráre
orarilor
ORÁR2, -Ă, orari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care arată orele; privitor la ore; care se face sau se calculează pe timp de o oră. ◊ Diferență orară = diferența dintre orele locale a două puncte de pe suprafața Pământului. (Înv.) Cerc orar = median ceresc. 2. S. n. Program al unei activități împărțit pe ore și repetat periodic; (concr.) tablou care indică pe ore programul unei activități; orele de plecare și de sosire ale unui tren, vapor, autobuz. ♦ Spec. Program săptămânal pe baza căruia se desfășoară activitatea didactică în instituțiile de învățământ. 3. S. n. Acul mic al ceasului, care indică orele. ♦ (Înv.) Ceasornic. – Din fr. horaire, lat. horarius. DOOM
orár2 (program) s. n., pl. oráre
orariu
ORÁRIU s. n. v. orar.
orarul
ORÁR2, -Ă, orari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care arată orele; privitor la ore; care se face sau se calculează pe timp de o oră. ◊ Diferență orară = diferența dintre orele locale a două puncte de pe suprafața Pământului. (Înv.) Cerc orar = median ceresc. 2. S. n. Program al unei activități împărțit pe ore și repetat periodic; (concr.) tablou care indică pe ore programul unei activități; orele de plecare și de sosire ale unui tren, vapor, autobuz. ♦ Spec. Program săptămânal pe baza căruia se desfășoară activitatea didactică în instituțiile de învățământ. 3. S. n. Acul mic al ceasului, care indică orele. ♦ (Înv.) Ceasornic. – Din fr. horaire, lat. horarius. DOOM
orár2 (program) s. n., pl. oráre
orarului
ORÁR2, -Ă, orari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care arată orele; privitor la ore; care se face sau se calculează pe timp de o oră. ◊ Diferență orară = diferența dintre orele locale a două puncte de pe suprafața Pământului. (Înv.) Cerc orar = median ceresc. 2. S. n. Program al unei activități împărțit pe ore și repetat periodic; (concr.) tablou care indică pe ore programul unei activități; orele de plecare și de sosire ale unui tren, vapor, autobuz. ♦ Spec. Program săptămânal pe baza căruia se desfășoară activitatea didactică în instituțiile de învățământ. 3. S. n. Acul mic al ceasului, care indică orele. ♦ (Înv.) Ceasornic. – Din fr. horaire, lat. horarius. DOOM
orár2 (program) s. n., pl. oráre
oratoare
ORATÓR, -OÁRE, oratori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune și rostește un discurs; persoană care are talentul de a vorbi frumos în fața unui public; retor. – Din lat. orator, fr. orateur. DOOM
oratór s. m., pl. oratóri
oratoarea
ORATÓR, -OÁRE, oratori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune și rostește un discurs; persoană care are talentul de a vorbi frumos în fața unui public; retor. – Din lat. orator, fr. orateur. DOOM
oratór s. m., pl. oratóri
oratoarei
ORATÓR, -OÁRE, oratori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune și rostește un discurs; persoană care are talentul de a vorbi frumos în fața unui public; retor. – Din lat. orator, fr. orateur. DOOM
oratór s. m., pl. oratóri
oratoarele
ORATÓR, -OÁRE, oratori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune și rostește un discurs; persoană care are talentul de a vorbi frumos în fața unui public; retor. – Din lat. orator, fr. orateur. DOOM
oratór s. m., pl. oratóri
oratoarelor
ORATÓR, -OÁRE, oratori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune și rostește un discurs; persoană care are talentul de a vorbi frumos în fața unui public; retor. – Din lat. orator, fr. orateur. DOOM
oratór s. m., pl. oratóri
orator
ORATÓR, -OÁRE, oratori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune și rostește un discurs; persoană care are talentul de a vorbi frumos în fața unui public; retor. – Din lat. orator, fr. orateur. DOOM
oratór s. m., pl. oratóri
oratori
ORATÓR, -OÁRE, oratori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune și rostește un discurs; persoană care are talentul de a vorbi frumos în fața unui public; retor. – Din lat. orator, fr. orateur. DOOM
oratór s. m., pl. oratóri
oratoria
ORATORÍE s. f. Arta de a compune și de a rosti discursuri; arta de a vorbi convingător și frumos în public; elocvență, retorică, oratorism. – Din lat. oratoria. Cf. it. oratoria. DOOM
oratoríe s. f., art. oratoría, g.-d. oratoríi, art. oratoríei
oratoria
ORATÓRIU1, oratorii, s. n. 1. Compoziție muzicală amplă, pentru cor, soliști și orchestră, destinată a fi interpretată în concert și care ilustrează o acțiune dramatică; p. restr. cantată. 2. (Înv.) Capelă mică sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune fără acces public; paraclis. – Din lat. oratorium. Cf. it. oratorio, fr. oratoire. DOOM
oratóriu2 [riu pron. riu] s. n., art. oratóriul; pl. oratórii, art. oratóriile (-ri-i-)
oratorian
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorian
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratoriana
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratoriana
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorianul
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorianul
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorianului
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorianului
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratoric
ORATÓRIC, -Ă, oratorici, -ce, adj. Care aparține oratorului sau oratoriei, privitor la orator sau la oratorie. – Orator + suf. -ic. DOOM
oratóric adj. m., pl. oratórici; f. oratórică, pl. oratórice
oratorica
ORATÓRIC, -Ă, oratorici, -ce, adj. Care aparține oratorului sau oratoriei, privitor la orator sau la oratorie. – Orator + suf. -ic. DOOM
oratóric adj. m., pl. oratórici; f. oratórică, pl. oratórice
oratorice
ORATÓRIC, -Ă, oratorici, -ce, adj. Care aparține oratorului sau oratoriei, privitor la orator sau la oratorie. – Orator + suf. -ic. DOOM
oratóric adj. m., pl. oratórici; f. oratórică, pl. oratórice
oratoricei
ORATÓRIC, -Ă, oratorici, -ce, adj. Care aparține oratorului sau oratoriei, privitor la orator sau la oratorie. – Orator + suf. -ic. DOOM
oratóric adj. m., pl. oratórici; f. oratórică, pl. oratórice
oratoricele
ORATÓRIC, -Ă, oratorici, -ce, adj. Care aparține oratorului sau oratoriei, privitor la orator sau la oratorie. – Orator + suf. -ic. DOOM
oratóric adj. m., pl. oratórici; f. oratórică, pl. oratórice
oratoricelor
ORATÓRIC, -Ă, oratorici, -ce, adj. Care aparține oratorului sau oratoriei, privitor la orator sau la oratorie. – Orator + suf. -ic. DOOM
oratóric adj. m., pl. oratórici; f. oratórică, pl. oratórice
oratorici
ORATÓRIC, -Ă, oratorici, -ce, adj. Care aparține oratorului sau oratoriei, privitor la orator sau la oratorie. – Orator + suf. -ic. DOOM
oratóric adj. m., pl. oratórici; f. oratórică, pl. oratórice
oratoricii
ORATÓRIC, -Ă, oratorici, -ce, adj. Care aparține oratorului sau oratoriei, privitor la orator sau la oratorie. – Orator + suf. -ic. DOOM
oratóric adj. m., pl. oratórici; f. oratórică, pl. oratórice
oratoricilor
ORATÓRIC, -Ă, oratorici, -ce, adj. Care aparține oratorului sau oratoriei, privitor la orator sau la oratorie. – Orator + suf. -ic. DOOM
oratóric adj. m., pl. oratórici; f. oratórică, pl. oratórice
oratoricul
ORATÓRIC, -Ă, oratorici, -ce, adj. Care aparține oratorului sau oratoriei, privitor la orator sau la oratorie. – Orator + suf. -ic. DOOM
oratóric adj. m., pl. oratórici; f. oratórică, pl. oratórice
oratoricului
ORATÓRIC, -Ă, oratorici, -ce, adj. Care aparține oratorului sau oratoriei, privitor la orator sau la oratorie. – Orator + suf. -ic. DOOM
oratóric adj. m., pl. oratórici; f. oratórică, pl. oratórice
oratorie
ORATORÍE s. f. Arta de a compune și de a rosti discursuri; arta de a vorbi convingător și frumos în public; elocvență, retorică, oratorism. – Din lat. oratoria. Cf. it. oratoria. DOOM
oratoríe s. f., art. oratoría, g.-d. oratoríi, art. oratoríei
oratorie
ORATÓRIU1, oratorii, s. n. 1. Compoziție muzicală amplă, pentru cor, soliști și orchestră, destinată a fi interpretată în concert și care ilustrează o acțiune dramatică; p. restr. cantată. 2. (Înv.) Capelă mică sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune fără acces public; paraclis. – Din lat. oratorium. Cf. it. oratorio, fr. oratoire. DOOM
oratóriu2 [riu pron. riu] s. n., art. oratóriul; pl. oratórii, art. oratóriile (-ri-i-)
oratoriei
ORATORÍE s. f. Arta de a compune și de a rosti discursuri; arta de a vorbi convingător și frumos în public; elocvență, retorică, oratorism. – Din lat. oratoria. Cf. it. oratoria. DOOM
oratoríe s. f., art. oratoría, g.-d. oratoríi, art. oratoríei
oratoriei
ORATÓRIU1, oratorii, s. n. 1. Compoziție muzicală amplă, pentru cor, soliști și orchestră, destinată a fi interpretată în concert și care ilustrează o acțiune dramatică; p. restr. cantată. 2. (Înv.) Capelă mică sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune fără acces public; paraclis. – Din lat. oratorium. Cf. it. oratorio, fr. oratoire. DOOM
oratóriu2 [riu pron. riu] s. n., art. oratóriul; pl. oratórii, art. oratóriile (-ri-i-)
oratoriene
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratoriene
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorienei
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorienei
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorienele
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorienele
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorienelor
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorienelor
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorieni
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorieni
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorienii
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorienii
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorienilor
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorienilor
ORATORIÁN, -Ă adj. Care se referă la ordinul călugăresc al Oratoriului. // s.m. Călugăr din ordinul numit al „Oratoriului”. [Pron. -ri-an, pl. -ieni. / cf. it. oratoriano, fr. oratorien].
oratorii
ORATÓR, -OÁRE, oratori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune și rostește un discurs; persoană care are talentul de a vorbi frumos în fața unui public; retor. – Din lat. orator, fr. orateur. DOOM
oratór s. m., pl. oratóri
oratorii
ORATORÍE s. f. Arta de a compune și de a rosti discursuri; arta de a vorbi convingător și frumos în public; elocvență, retorică, oratorism. – Din lat. oratoria. Cf. it. oratoria. DOOM
oratoríe s. f., art. oratoría, g.-d. oratoríi, art. oratoríei
oratorii
ORATÓRIU1, oratorii, s. n. 1. Compoziție muzicală amplă, pentru cor, soliști și orchestră, destinată a fi interpretată în concert și care ilustrează o acțiune dramatică; p. restr. cantată. 2. (Înv.) Capelă mică sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune fără acces public; paraclis. – Din lat. oratorium. Cf. it. oratorio, fr. oratoire. DOOM
oratóriu2 [riu pron. riu] s. n., art. oratóriul; pl. oratórii, art. oratóriile (-ri-i-)
oratoriii
ORATÓRIU1, oratorii, s. n. 1. Compoziție muzicală amplă, pentru cor, soliști și orchestră, destinată a fi interpretată în concert și care ilustrează o acțiune dramatică; p. restr. cantată. 2. (Înv.) Capelă mică sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune fără acces public; paraclis. – Din lat. oratorium. Cf. it. oratorio, fr. oratoire. DOOM
oratóriu2 [riu pron. riu] s. n., art. oratóriul; pl. oratórii, art. oratóriile (-ri-i-)
oratoriile
ORATÓRIU1, oratorii, s. n. 1. Compoziție muzicală amplă, pentru cor, soliști și orchestră, destinată a fi interpretată în concert și care ilustrează o acțiune dramatică; p. restr. cantată. 2. (Înv.) Capelă mică sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune fără acces public; paraclis. – Din lat. oratorium. Cf. it. oratorio, fr. oratoire. DOOM
oratóriu2 [riu pron. riu] s. n., art. oratóriul; pl. oratórii, art. oratóriile (-ri-i-)
oratoriilor
ORATÓRIU1, oratorii, s. n. 1. Compoziție muzicală amplă, pentru cor, soliști și orchestră, destinată a fi interpretată în concert și care ilustrează o acțiune dramatică; p. restr. cantată. 2. (Înv.) Capelă mică sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune fără acces public; paraclis. – Din lat. oratorium. Cf. it. oratorio, fr. oratoire. DOOM
oratóriu2 [riu pron. riu] s. n., art. oratóriul; pl. oratórii, art. oratóriile (-ri-i-)
oratorilor
ORATÓR, -OÁRE, oratori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune și rostește un discurs; persoană care are talentul de a vorbi frumos în fața unui public; retor. – Din lat. orator, fr. orateur. DOOM
oratór s. m., pl. oratóri
oratorism
ORATORÍSM s. n. (Rar) Oratorie. – Orator + suf. -ism. DOOM
oratorísm (rar) s. n.
oratorismul
ORATORÍSM s. n. (Rar) Oratorie. – Orator + suf. -ism. DOOM
oratorísm (rar) s. n.
oratorismului
ORATORÍSM s. n. (Rar) Oratorie. – Orator + suf. -ism. DOOM
oratorísm (rar) s. n.
oratoriu
ORATÓRIU1, oratorii, s. n. 1. Compoziție muzicală amplă, pentru cor, soliști și orchestră, destinată a fi interpretată în concert și care ilustrează o acțiune dramatică; p. restr. cantată. 2. (Înv.) Capelă mică sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune fără acces public; paraclis. – Din lat. oratorium. Cf. it. oratorio, fr. oratoire. DOOM
oratóriu2 [riu pron. riu] s. n., art. oratóriul; pl. oratórii, art. oratóriile (-ri-i-)
oratoriul
ORATÓRIU1, oratorii, s. n. 1. Compoziție muzicală amplă, pentru cor, soliști și orchestră, destinată a fi interpretată în concert și care ilustrează o acțiune dramatică; p. restr. cantată. 2. (Înv.) Capelă mică sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune fără acces public; paraclis. – Din lat. oratorium. Cf. it. oratorio, fr. oratoire. DOOM
oratóriu2 [riu pron. riu] s. n., art. oratóriul; pl. oratórii, art. oratóriile (-ri-i-)
oratoriului
ORATÓRIU1, oratorii, s. n. 1. Compoziție muzicală amplă, pentru cor, soliști și orchestră, destinată a fi interpretată în concert și care ilustrează o acțiune dramatică; p. restr. cantată. 2. (Înv.) Capelă mică sau încăpere într-o locuință particulară, servind drept loc de rugăciune fără acces public; paraclis. – Din lat. oratorium. Cf. it. oratorio, fr. oratoire. DOOM
oratóriu2 [riu pron. riu] s. n., art. oratóriul; pl. oratórii, art. oratóriile (-ri-i-)
oratorul
ORATÓR, -OÁRE, oratori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune și rostește un discurs; persoană care are talentul de a vorbi frumos în fața unui public; retor. – Din lat. orator, fr. orateur. DOOM
oratór s. m., pl. oratóri
oratorului
ORATÓR, -OÁRE, oratori, -oare, s. m. și f. Persoană care compune și rostește un discurs; persoană care are talentul de a vorbi frumos în fața unui public; retor. – Din lat. orator, fr. orateur. DOOM
oratór s. m., pl. oratóri
oraș
ORÁȘ, orașe, s. n. 1. Formă complexă de așezare umană, având multiple dotări edilitare, de obicei cu funcție administrativă, industrială, comercială, politică și culturală; urbe. ◊ Loc. adj. De oraș = care provine din oraș, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oraș. ◊ Haine de oraș = a) haine mai bune decât cele de lucru; b) haine croite după moda de la oraș. 2. P. restr. Partea centrală a unui oraș (1); centru. 3. Populația, locuitorii unui oraș (1). – Din magh. város. DOOM
oráș s. n., pl. oráșe
orașe
ORÁȘ, orașe, s. n. 1. Formă complexă de așezare umană, având multiple dotări edilitare, de obicei cu funcție administrativă, industrială, comercială, politică și culturală; urbe. ◊ Loc. adj. De oraș = care provine din oraș, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oraș. ◊ Haine de oraș = a) haine mai bune decât cele de lucru; b) haine croite după moda de la oraș. 2. P. restr. Partea centrală a unui oraș (1); centru. 3. Populația, locuitorii unui oraș (1). – Din magh. város. DOOM
oráș s. n., pl. oráșe
orașele
ORÁȘ, orașe, s. n. 1. Formă complexă de așezare umană, având multiple dotări edilitare, de obicei cu funcție administrativă, industrială, comercială, politică și culturală; urbe. ◊ Loc. adj. De oraș = care provine din oraș, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oraș. ◊ Haine de oraș = a) haine mai bune decât cele de lucru; b) haine croite după moda de la oraș. 2. P. restr. Partea centrală a unui oraș (1); centru. 3. Populația, locuitorii unui oraș (1). – Din magh. város. DOOM
oráș s. n., pl. oráșe
orașelor
ORÁȘ, orașe, s. n. 1. Formă complexă de așezare umană, având multiple dotări edilitare, de obicei cu funcție administrativă, industrială, comercială, politică și culturală; urbe. ◊ Loc. adj. De oraș = care provine din oraș, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oraș. ◊ Haine de oraș = a) haine mai bune decât cele de lucru; b) haine croite după moda de la oraș. 2. P. restr. Partea centrală a unui oraș (1); centru. 3. Populația, locuitorii unui oraș (1). – Din magh. város. DOOM
oráș s. n., pl. oráșe
orașniță
ORÁȘNIȚĂ s. f. v. oreșniță.
orașul
ORÁȘ, orașe, s. n. 1. Formă complexă de așezare umană, având multiple dotări edilitare, de obicei cu funcție administrativă, industrială, comercială, politică și culturală; urbe. ◊ Loc. adj. De oraș = care provine din oraș, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oraș. ◊ Haine de oraș = a) haine mai bune decât cele de lucru; b) haine croite după moda de la oraș. 2. P. restr. Partea centrală a unui oraș (1); centru. 3. Populația, locuitorii unui oraș (1). – Din magh. város. DOOM
oráș s. n., pl. oráșe
orașului
ORÁȘ, orașe, s. n. 1. Formă complexă de așezare umană, având multiple dotări edilitare, de obicei cu funcție administrativă, industrială, comercială, politică și culturală; urbe. ◊ Loc. adj. De oraș = care provine din oraș, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oraș. ◊ Haine de oraș = a) haine mai bune decât cele de lucru; b) haine croite după moda de la oraș. 2. P. restr. Partea centrală a unui oraș (1); centru. 3. Populația, locuitorii unui oraș (1). – Din magh. város. DOOM
oráș s. n., pl. oráșe
orația
ORÁȚIE, orații, s. f. 1. (Pop.) Urare în versuri pe care colăcarii o adresează mirilor la nuntă; conăcărie. 2. (Livr.; înv.) Felicitare, urare; p. ext. cuvântare, discurs (rostit la anumite ceremonii sau ocazii). 3. (Înv.) Oratoriu1 (1). [Var.: orațiúne s. f.] – Din lat. oratio, -onis. DOOM
oráție (-ți-e) s. f., art. oráția (-ți-a), g.-d. art. oráției; pl. oráții, art. oráțiile (-ți-i-)
orație
ORÁȚIE, orații, s. f. 1. (Pop.) Urare în versuri pe care colăcarii o adresează mirilor la nuntă; conăcărie. 2. (Livr.; înv.) Felicitare, urare; p. ext. cuvântare, discurs (rostit la anumite ceremonii sau ocazii). 3. (Înv.) Oratoriu1 (1). [Var.: orațiúne s. f.] – Din lat. oratio, -onis. DOOM
oráție (-ți-e) s. f., art. oráția (-ți-a), g.-d. art. oráției; pl. oráții, art. oráțiile (-ți-i-)
orației
ORÁȚIE, orații, s. f. 1. (Pop.) Urare în versuri pe care colăcarii o adresează mirilor la nuntă; conăcărie. 2. (Livr.; înv.) Felicitare, urare; p. ext. cuvântare, discurs (rostit la anumite ceremonii sau ocazii). 3. (Înv.) Oratoriu1 (1). [Var.: orațiúne s. f.] – Din lat. oratio, -onis. DOOM
oráție (-ți-e) s. f., art. oráția (-ți-a), g.-d. art. oráției; pl. oráții, art. oráțiile (-ți-i-)
orații
ORÁȚIE, orații, s. f. 1. (Pop.) Urare în versuri pe care colăcarii o adresează mirilor la nuntă; conăcărie. 2. (Livr.; înv.) Felicitare, urare; p. ext. cuvântare, discurs (rostit la anumite ceremonii sau ocazii). 3. (Înv.) Oratoriu1 (1). [Var.: orațiúne s. f.] – Din lat. oratio, -onis. DOOM
oráție (-ți-e) s. f., art. oráția (-ți-a), g.-d. art. oráției; pl. oráții, art. oráțiile (-ți-i-)
orațiile
ORÁȚIE, orații, s. f. 1. (Pop.) Urare în versuri pe care colăcarii o adresează mirilor la nuntă; conăcărie. 2. (Livr.; înv.) Felicitare, urare; p. ext. cuvântare, discurs (rostit la anumite ceremonii sau ocazii). 3. (Înv.) Oratoriu1 (1). [Var.: orațiúne s. f.] – Din lat. oratio, -onis. DOOM
oráție (-ți-e) s. f., art. oráția (-ți-a), g.-d. art. oráției; pl. oráții, art. oráțiile (-ți-i-)
orațiilor
ORÁȚIE, orații, s. f. 1. (Pop.) Urare în versuri pe care colăcarii o adresează mirilor la nuntă; conăcărie. 2. (Livr.; înv.) Felicitare, urare; p. ext. cuvântare, discurs (rostit la anumite ceremonii sau ocazii). 3. (Înv.) Oratoriu1 (1). [Var.: orațiúne s. f.] – Din lat. oratio, -onis. DOOM
oráție (-ți-e) s. f., art. oráția (-ți-a), g.-d. art. oráției; pl. oráții, art. oráțiile (-ți-i-)
orațiune
ORÁȚIE, orații, s. f. 1. (Pop.) Urare în versuri pe care colăcarii o adresează mirilor la nuntă; conăcărie. 2. (Livr.; înv.) Felicitare, urare; p. ext. cuvântare, discurs (rostit la anumite ceremonii sau ocazii). 3. (Înv.) Oratoriu1 (1). [Var.: orațiúne s. f.] – Din lat. oratio, -onis. DOOM
oráție (-ți-e) s. f., art. oráția (-ți-a), g.-d. art. oráției; pl. oráții, art. oráțiile (-ți-i-)
orb
ORB2, OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri. 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ, la întâmplare, fără rațiune, fără finalitate; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Lipsit de spirit de observație sau de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, constituind un motiv arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute distanțate, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, cu destinații speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus. DOOM
de-a bába-oárba loc. adv.
orbalț
ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc. DOOM
orbálț2 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbálțuri
orbalți
ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc. DOOM
orbálț2 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbálțuri
orbalții
ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc. DOOM
orbálț2 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbálțuri
orbalților
ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc. DOOM
orbálț2 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbálțuri
orbalțul
ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc. DOOM
orbálț2 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbálțuri
orbalțului
ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc. DOOM
orbálț2 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbálțuri
orbalțuri
ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc. DOOM
orbálț2 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbálțuri
orbalțurile
ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc. DOOM
orbálț2 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbálțuri
orbalțurilor
ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc. DOOM
orbálț2 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbálțuri
orbanț
ORBÁLȚ, (1) orbalțuri, s. n., (2) orbalți, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Erizipel. 2. S. m. Numele a două plante erbacee folosite în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subțire, cu frunze mari și cu flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc. DOOM
orbálț2 (erizipel) (înv., pop.) s. n., pl. orbálțuri
orbea
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbeai
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbeala
ORBEÁLĂ, orbeli, s. f. (Reg.) Slăbire a vederii; orbire. – Orbi + suf. -eală. DOOM
orbeálă (reg.) s. f., g.-d. art. orbélii; pl. orbéli
orbeam
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbeasca
ORBÉSC, -EÁSCĂ, orbești, adj. 1. Care aparține orbului2, de orb2. 2. Fig. (Despre acțiuni și sentimente) Care se manifestă orbește, nechibzuit, nesocotit, fără discernământ, lipsit de rațiune; necugetat. ♦ Peste măsură de mare; exagerat, exorbitant. – Orb2 + suf. -esc. DOOM
orbésc (rar) adj. m., f. orbeáscă; pl. m. și f. orbéști
orbească
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbeau
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbeața
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbeața
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbeați
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbeca
ORBECÁ, órbec, vb. I. Intranz. (Înv. și reg.) A orbecăi. – Din orb2. DOOM
orbecá (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 órbecă
orbecare
ORBECÁRE, orbecări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a orbeca; orbecăire. – V. orbeca. DOOM
orbecáre (înv.) s. f., g.-d. art. orbecắrii; pl. orbecắri
orbecarea
ORBECÁRE, orbecări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a orbeca; orbecăire. – V. orbeca. DOOM
orbecáre (înv.) s. f., g.-d. art. orbecắrii; pl. orbecắri
orbecat
ORBECÁT, -Ă, orbecați, -te, adj. (Rar; despre ochi) Orbit, fermecat, fascinat. – V. orbeca.
orbecăi
ORBECĂÍ, orbécăi, vb. IV. Intranz. A umbla (încoace și încolo) pipăind și rătăcind (ca orbul2) prin întuneric; a dibui, a bâjbâi, a orbeca. [Prez. ind. și: orbecăiesc. – Var.: orbăcăí vb. IV] – Orbeca + suf. -ăi. DOOM
!orbecăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. orbécăie/orbecăiéște, imperf. 3 sg. orbecăiá; conj. prez. 3 să orbécăie/să orbecăiáscă
orbecăire
ORBECĂÍRE, orbecăiri, s. f. Faptul de a orbecăi; dibuială, bâjbâială, rătăcire, orbecare. – V. orbecăi. DOOM
orbecăíre s. f., g.-d. art. orbecăírii; pl. orbecăíri
orbecăirea
ORBECĂÍRE, orbecăiri, s. f. Faptul de a orbecăi; dibuială, bâjbâială, rătăcire, orbecare. – V. orbecăi. DOOM
orbecăíre s. f., g.-d. art. orbecăírii; pl. orbecăíri
orbecăiri
ORBECĂÍRE, orbecăiri, s. f. Faptul de a orbecăi; dibuială, bâjbâială, rătăcire, orbecare. – V. orbecăi. DOOM
orbecăíre s. f., g.-d. art. orbecăírii; pl. orbecăíri
orbecăirii
ORBECĂÍRE, orbecăiri, s. f. Faptul de a orbecăi; dibuială, bâjbâială, rătăcire, orbecare. – V. orbecăi. DOOM
orbecăíre s. f., g.-d. art. orbecăírii; pl. orbecăíri
orbecăirile
ORBECĂÍRE, orbecăiri, s. f. Faptul de a orbecăi; dibuială, bâjbâială, rătăcire, orbecare. – V. orbecăi. DOOM
orbecăíre s. f., g.-d. art. orbecăírii; pl. orbecăíri
orbecăirilor
ORBECĂÍRE, orbecăiri, s. f. Faptul de a orbecăi; dibuială, bâjbâială, rătăcire, orbecare. – V. orbecăi. DOOM
orbecăíre s. f., g.-d. art. orbecăírii; pl. orbecăíri
orbecări
ORBECÁRE, orbecări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a orbeca; orbecăire. – V. orbeca. DOOM
orbecáre (înv.) s. f., g.-d. art. orbecắrii; pl. orbecắri
orbecării
ORBECÁRE, orbecări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a orbeca; orbecăire. – V. orbeca. DOOM
orbecáre (înv.) s. f., g.-d. art. orbecắrii; pl. orbecắri
orbecările
ORBECÁRE, orbecări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a orbeca; orbecăire. – V. orbeca. DOOM
orbecáre (înv.) s. f., g.-d. art. orbecắrii; pl. orbecắri
orbecărilor
ORBECÁRE, orbecări, s. f. (Înv.) Acțiunea de a orbeca; orbecăire. – V. orbeca. DOOM
orbecáre (înv.) s. f., g.-d. art. orbecắrii; pl. orbecắri
orbeli
ORBEÁLĂ, orbeli, s. f. (Reg.) Slăbire a vederii; orbire. – Orbi + suf. -eală. DOOM
orbeálă (reg.) s. f., g.-d. art. orbélii; pl. orbéli
orbelii
ORBEÁLĂ, orbeli, s. f. (Reg.) Slăbire a vederii; orbire. – Orbi + suf. -eală. DOOM
orbeálă (reg.) s. f., g.-d. art. orbélii; pl. orbéli
orbelile
ORBEÁLĂ, orbeli, s. f. (Reg.) Slăbire a vederii; orbire. – Orbi + suf. -eală. DOOM
orbeálă (reg.) s. f., g.-d. art. orbélii; pl. orbéli
orbelilor
ORBEÁLĂ, orbeli, s. f. (Reg.) Slăbire a vederii; orbire. – Orbi + suf. -eală. DOOM
orbeálă (reg.) s. f., g.-d. art. orbélii; pl. orbéli
orbesc
ORBÉSC, -EÁSCĂ, orbești, adj. 1. Care aparține orbului2, de orb2. 2. Fig. (Despre acțiuni și sentimente) Care se manifestă orbește, nechibzuit, nesocotit, fără discernământ, lipsit de rațiune; necugetat. ♦ Peste măsură de mare; exagerat, exorbitant. – Orb2 + suf. -esc. DOOM
orbésc (rar) adj. m., f. orbeáscă; pl. m. și f. orbéști
orbesc
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbescul
ORBÉSC, -EÁSCĂ, orbești, adj. 1. Care aparține orbului2, de orb2. 2. Fig. (Despre acțiuni și sentimente) Care se manifestă orbește, nechibzuit, nesocotit, fără discernământ, lipsit de rațiune; necugetat. ♦ Peste măsură de mare; exagerat, exorbitant. – Orb2 + suf. -esc. DOOM
orbésc (rar) adj. m., f. orbeáscă; pl. m. și f. orbéști
orbescului
ORBÉSC, -EÁSCĂ, orbești, adj. 1. Care aparține orbului2, de orb2. 2. Fig. (Despre acțiuni și sentimente) Care se manifestă orbește, nechibzuit, nesocotit, fără discernământ, lipsit de rațiune; necugetat. ♦ Peste măsură de mare; exagerat, exorbitant. – Orb2 + suf. -esc. DOOM
orbésc (rar) adj. m., f. orbeáscă; pl. m. și f. orbéști
orbete
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbetele
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbetelui
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbește
ORBÉȘTE adv. 1. Ca orbii2, pe dibuite, la întâmplare. 2. Fig. Fără discernământ, fără reflecție, fără chibzuință, în mod mecanic. ♦ Necontrolat, nebunește, inconștient; pătimaș. – Orb2 + suf. -ește. DOOM
orbéște adv.
orbește
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbești
ORBÉSC, -EÁSCĂ, orbești, adj. 1. Care aparține orbului2, de orb2. 2. Fig. (Despre acțiuni și sentimente) Care se manifestă orbește, nechibzuit, nesocotit, fără discernământ, lipsit de rațiune; necugetat. ♦ Peste măsură de mare; exagerat, exorbitant. – Orb2 + suf. -esc. DOOM
orbésc (rar) adj. m., f. orbeáscă; pl. m. și f. orbéști
orbești
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbeștii
ORBÉSC, -EÁSCĂ, orbești, adj. 1. Care aparține orbului2, de orb2. 2. Fig. (Despre acțiuni și sentimente) Care se manifestă orbește, nechibzuit, nesocotit, fără discernământ, lipsit de rațiune; necugetat. ♦ Peste măsură de mare; exagerat, exorbitant. – Orb2 + suf. -esc. DOOM
orbésc (rar) adj. m., f. orbeáscă; pl. m. și f. orbéști
orbeștile
ORBÉSC, -EÁSCĂ, orbești, adj. 1. Care aparține orbului2, de orb2. 2. Fig. (Despre acțiuni și sentimente) Care se manifestă orbește, nechibzuit, nesocotit, fără discernământ, lipsit de rațiune; necugetat. ♦ Peste măsură de mare; exagerat, exorbitant. – Orb2 + suf. -esc. DOOM
orbésc (rar) adj. m., f. orbeáscă; pl. m. și f. orbéști
orbeștilor
ORBÉSC, -EÁSCĂ, orbești, adj. 1. Care aparține orbului2, de orb2. 2. Fig. (Despre acțiuni și sentimente) Care se manifestă orbește, nechibzuit, nesocotit, fără discernământ, lipsit de rațiune; necugetat. ♦ Peste măsură de mare; exagerat, exorbitant. – Orb2 + suf. -esc. DOOM
orbésc (rar) adj. m., f. orbeáscă; pl. m. și f. orbéști
orbeț
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbețe
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbețe
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbeței
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbeței
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbețele
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbețele
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbețelor
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbețelor
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbeți
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbeți
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbeți
ORBEȚÍ, orbețesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se milogi, a cerși.
orbeții
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbeții
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbeților
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbeților
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbețul
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbețului
ORBÉȚ, -EÁȚĂ, orbeți, -e, adj., s. m., s. f. 1. Adj., s. m. și f. (Ființă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerșetor (orb2). ◊ Expr. A se bate ca orbeții = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S. m. Mamifer rozător subteran, asemănător cu cârtița, cu ochii ascunși sub piele, care se hrănește mai ales cu rădăcini; cățelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s. m.] – Orb2 + suf. -eț. DOOM
orbéț adj. m., s. m., pl. orbéți; adj. f., s. f. orbeáță, pl. orbéțe
orbi
ORB2, OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri. 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ, la întâmplare, fără rațiune, fără finalitate; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Lipsit de spirit de observație sau de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, constituind un motiv arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute distanțate, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, cu destinații speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus. DOOM
de-a bába-oárba loc. adv.
orbi
URBI ET ORBI loc. adv. 1. (Bis.) Formulă de adresare a decretelor Vaticanului și a mesajelor papale. 2. (Fig.) Adresat tuturor, din orice loc. [< lat. urbi et orbi – cetății și omenirii].
orbi
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbia
ORBÍE s. f. (Pop.) Starea celui orb2 (1), lipsa vederii. ♦ Fig. Inconștiență, orbire. – Orb2 + suf. -ie. DOOM
orbíe (pop.) s. f., art. orbía, g.-d. orbíi, art. orbíei
orbicular
ORBICULÁR, -Ă, orbiculari, -e, adj. Rotund, globular. ♦ (Substantivat, m.) Mușchi de formă circulară care înconjoară pleoapele și buzele, determinând, prin contracție, închiderea și deschiderea acestora. – Din fr. orbiculaire, lat. orbicularis. DOOM
orbiculár adj. m., pl. orbiculári; f. orbiculáră, pl. orbiculáre
orbiculara
ORBICULÁR, -Ă, orbiculari, -e, adj. Rotund, globular. ♦ (Substantivat, m.) Mușchi de formă circulară care înconjoară pleoapele și buzele, determinând, prin contracție, închiderea și deschiderea acestora. – Din fr. orbiculaire, lat. orbicularis. DOOM
orbiculár adj. m., pl. orbiculári; f. orbiculáră, pl. orbiculáre
orbiculare
ORBICULÁR, -Ă, orbiculari, -e, adj. Rotund, globular. ♦ (Substantivat, m.) Mușchi de formă circulară care înconjoară pleoapele și buzele, determinând, prin contracție, închiderea și deschiderea acestora. – Din fr. orbiculaire, lat. orbicularis. DOOM
orbiculár adj. m., pl. orbiculári; f. orbiculáră, pl. orbiculáre
orbiculare
SPINÚȚĂ, spinuțe, s. f. Plantă erbacee cu flori de culoare albastru-închis, rar albe, dispuse în capitule globuloase; bănică (Phyteuma orbiculare). – Spin1 + suf. -uță.
orbicularei
ORBICULÁR, -Ă, orbiculari, -e, adj. Rotund, globular. ♦ (Substantivat, m.) Mușchi de formă circulară care înconjoară pleoapele și buzele, determinând, prin contracție, închiderea și deschiderea acestora. – Din fr. orbiculaire, lat. orbicularis. DOOM
orbiculár adj. m., pl. orbiculári; f. orbiculáră, pl. orbiculáre
orbicularele
ORBICULÁR, -Ă, orbiculari, -e, adj. Rotund, globular. ♦ (Substantivat, m.) Mușchi de formă circulară care înconjoară pleoapele și buzele, determinând, prin contracție, închiderea și deschiderea acestora. – Din fr. orbiculaire, lat. orbicularis. DOOM
orbiculár adj. m., pl. orbiculári; f. orbiculáră, pl. orbiculáre
orbicularelor
ORBICULÁR, -Ă, orbiculari, -e, adj. Rotund, globular. ♦ (Substantivat, m.) Mușchi de formă circulară care înconjoară pleoapele și buzele, determinând, prin contracție, închiderea și deschiderea acestora. – Din fr. orbiculaire, lat. orbicularis. DOOM
orbiculár adj. m., pl. orbiculári; f. orbiculáră, pl. orbiculáre
orbiculari
ORBICULÁR, -Ă, orbiculari, -e, adj. Rotund, globular. ♦ (Substantivat, m.) Mușchi de formă circulară care înconjoară pleoapele și buzele, determinând, prin contracție, închiderea și deschiderea acestora. – Din fr. orbiculaire, lat. orbicularis. DOOM
orbiculár adj. m., pl. orbiculári; f. orbiculáră, pl. orbiculáre
orbicularii
ORBICULÁR, -Ă, orbiculari, -e, adj. Rotund, globular. ♦ (Substantivat, m.) Mușchi de formă circulară care înconjoară pleoapele și buzele, determinând, prin contracție, închiderea și deschiderea acestora. – Din fr. orbiculaire, lat. orbicularis. DOOM
orbiculár adj. m., pl. orbiculári; f. orbiculáră, pl. orbiculáre
orbicularilor
ORBICULÁR, -Ă, orbiculari, -e, adj. Rotund, globular. ♦ (Substantivat, m.) Mușchi de formă circulară care înconjoară pleoapele și buzele, determinând, prin contracție, închiderea și deschiderea acestora. – Din fr. orbiculaire, lat. orbicularis. DOOM
orbiculár adj. m., pl. orbiculári; f. orbiculáră, pl. orbiculáre
orbicularul
ORBICULÁR, -Ă, orbiculari, -e, adj. Rotund, globular. ♦ (Substantivat, m.) Mușchi de formă circulară care înconjoară pleoapele și buzele, determinând, prin contracție, închiderea și deschiderea acestora. – Din fr. orbiculaire, lat. orbicularis. DOOM
orbiculár adj. m., pl. orbiculári; f. orbiculáră, pl. orbiculáre
orbicularului
ORBICULÁR, -Ă, orbiculari, -e, adj. Rotund, globular. ♦ (Substantivat, m.) Mușchi de formă circulară care înconjoară pleoapele și buzele, determinând, prin contracție, închiderea și deschiderea acestora. – Din fr. orbiculaire, lat. orbicularis. DOOM
orbiculár adj. m., pl. orbiculári; f. orbiculáră, pl. orbiculáre
orbiculat
ORBICULÁT, -Ă adj. Orbicular. [Cf. fr. orbiculé, lat. orbiculatus].
orbie
ORBÍE s. f. (Pop.) Starea celui orb2 (1), lipsa vederii. ♦ Fig. Inconștiență, orbire. – Orb2 + suf. -ie. DOOM
orbíe (pop.) s. f., art. orbía, g.-d. orbíi, art. orbíei
orbiei
ORBÍE s. f. (Pop.) Starea celui orb2 (1), lipsa vederii. ♦ Fig. Inconștiență, orbire. – Orb2 + suf. -ie. DOOM
orbíe (pop.) s. f., art. orbía, g.-d. orbíi, art. orbíei
orbii
ORB2, OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri. 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ, la întâmplare, fără rațiune, fără finalitate; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Lipsit de spirit de observație sau de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, constituind un motiv arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute distanțate, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, cu destinații speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus. DOOM
de-a bába-oárba loc. adv.
orbii
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbii
ORBÍE s. f. (Pop.) Starea celui orb2 (1), lipsa vederii. ♦ Fig. Inconștiență, orbire. – Orb2 + suf. -ie. DOOM
orbíe (pop.) s. f., art. orbía, g.-d. orbíi, art. orbíei
orbilianism
ORBILIANÍSM s.n. (Liv.) Folosire a pedepselor corporale în educație. [Pron. -li-a-. / < fr. orbilianisme, cf. Orbilius – educatorul lui Horațiu, pe care poetul îl numea „biciuitorul”]. DOOM
orbilianísm (-li-a-) s. n.
orbilianismul
ORBILIANÍSM s.n. (Liv.) Folosire a pedepselor corporale în educație. [Pron. -li-a-. / < fr. orbilianisme, cf. Orbilius – educatorul lui Horațiu, pe care poetul îl numea „biciuitorul”]. DOOM
orbilianísm (-li-a-) s. n.
orbilianismului
ORBILIANÍSM s.n. (Liv.) Folosire a pedepselor corporale în educație. [Pron. -li-a-. / < fr. orbilianisme, cf. Orbilius – educatorul lui Horațiu, pe care poetul îl numea „biciuitorul”]. DOOM
orbilianísm (-li-a-) s. n.
orbilor
ORB2, OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri. 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ, la întâmplare, fără rațiune, fără finalitate; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Lipsit de spirit de observație sau de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, constituind un motiv arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute distanțate, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, cu destinații speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus. DOOM
de-a bába-oárba loc. adv.
orbilă
ORBÍLĂ s. m. (Glumeț) Poreclă dată unei persoane care nu vede sau nu observă nimic în jurul său, care se împiedică de tot ce-i stă în cale, care este lipsită de spirit de observație. – Orb2 + suf. -ilă. DOOM
orbílă s. m., g.-d. lui orbílă
orbim
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbind
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbire
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbire
ORBÍRE s. f. Faptul de a orbi; fig. întunecare a minții, lipsă de clarviziune, rătăcire, inconștiență. ◊ Loc. adv. Cu orbire = fără chibzuială, orbește. – V. orbi. DOOM
orbíre s. f., g.-d. art. orbírii
orbirea
ORBÍRE s. f. Faptul de a orbi; fig. întunecare a minții, lipsă de clarviziune, rătăcire, inconștiență. ◊ Loc. adv. Cu orbire = fără chibzuială, orbește. – V. orbi. DOOM
orbíre s. f., g.-d. art. orbírii
orbiri
ORBÍRE s. f. Faptul de a orbi; fig. întunecare a minții, lipsă de clarviziune, rătăcire, inconștiență. ◊ Loc. adv. Cu orbire = fără chibzuială, orbește. – V. orbi. DOOM
orbíre s. f., g.-d. art. orbírii
orbirii
ORBÍRE s. f. Faptul de a orbi; fig. întunecare a minții, lipsă de clarviziune, rătăcire, inconștiență. ◊ Loc. adv. Cu orbire = fără chibzuială, orbește. – V. orbi. DOOM
orbíre s. f., g.-d. art. orbírii
orbirile
ORBÍRE s. f. Faptul de a orbi; fig. întunecare a minții, lipsă de clarviziune, rătăcire, inconștiență. ◊ Loc. adv. Cu orbire = fără chibzuială, orbește. – V. orbi. DOOM
orbíre s. f., g.-d. art. orbírii
orbirilor
ORBÍRE s. f. Faptul de a orbi; fig. întunecare a minții, lipsă de clarviziune, rătăcire, inconștiență. ◊ Loc. adv. Cu orbire = fără chibzuială, orbește. – V. orbi. DOOM
orbíre s. f., g.-d. art. orbírii
orbiră
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbirăm
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbirăți
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbise
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbisem
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbiseră
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbiserăm
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbiserăți
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbiseși
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbiseți
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbit
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbit
ORBÍT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere sau cu vederea slăbită. 2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. – V. orbi.
orbita
ORBÍT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere sau cu vederea slăbită. 2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. – V. orbi.
orbita
ORBÍTĂ, orbite, s. f. 1. Traiectorie în formă de curbă (închisă) pe care o parcurge un mobil. ♦ Drumul real parcurs de un astru. ◊ Orbită aparentă = drumul aparent al unui astru pe bolta cerească, proiecție a drumului său real. 2. Fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului, în care se află globul ocular. 3. Fig. Sfera, domeniul de acțiune sau de influență. – Din fr. orbite, lat. orbita. DOOM
orbítă s. f., g.-d. art. orbítei; pl. orbíte
orbital
ORBITÁL, -Ă, orbitali, -e, adj. 1. Care aparține orbitei unui corp ceresc, privitor la această orbită. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbită. 2. Care aparține sau se află în orbita oculară. – Din fr. orbital. DOOM
orbitál (referitor la orbita cerească) adj. m., pl. orbitáli; f. orbitálă, pl. orbitále
orbitala
ORBITÁL, -Ă, orbitali, -e, adj. 1. Care aparține orbitei unui corp ceresc, privitor la această orbită. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbită. 2. Care aparține sau se află în orbita oculară. – Din fr. orbital. DOOM
orbitál (referitor la orbita cerească) adj. m., pl. orbitáli; f. orbitálă, pl. orbitále
orbitale
ORBITÁL, -Ă, orbitali, -e, adj. 1. Care aparține orbitei unui corp ceresc, privitor la această orbită. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbită. 2. Care aparține sau se află în orbita oculară. – Din fr. orbital. DOOM
orbitál (referitor la orbita cerească) adj. m., pl. orbitáli; f. orbitálă, pl. orbitále
orbitalei
ORBITÁL, -Ă, orbitali, -e, adj. 1. Care aparține orbitei unui corp ceresc, privitor la această orbită. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbită. 2. Care aparține sau se află în orbita oculară. – Din fr. orbital. DOOM
orbitál (referitor la orbita cerească) adj. m., pl. orbitáli; f. orbitálă, pl. orbitále
orbitalele
ORBITÁL, -Ă, orbitali, -e, adj. 1. Care aparține orbitei unui corp ceresc, privitor la această orbită. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbită. 2. Care aparține sau se află în orbita oculară. – Din fr. orbital. DOOM
orbitál (referitor la orbita cerească) adj. m., pl. orbitáli; f. orbitálă, pl. orbitále
orbitalelor
ORBITÁL, -Ă, orbitali, -e, adj. 1. Care aparține orbitei unui corp ceresc, privitor la această orbită. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbită. 2. Care aparține sau se află în orbita oculară. – Din fr. orbital. DOOM
orbitál (referitor la orbita cerească) adj. m., pl. orbitáli; f. orbitálă, pl. orbitále
orbitali
ORBITÁL, -Ă, orbitali, -e, adj. 1. Care aparține orbitei unui corp ceresc, privitor la această orbită. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbită. 2. Care aparține sau se află în orbita oculară. – Din fr. orbital. DOOM
orbitál (referitor la orbita cerească) adj. m., pl. orbitáli; f. orbitálă, pl. orbitále
orbitalii
ORBITÁL, -Ă, orbitali, -e, adj. 1. Care aparține orbitei unui corp ceresc, privitor la această orbită. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbită. 2. Care aparține sau se află în orbita oculară. – Din fr. orbital. DOOM
orbitál (referitor la orbita cerească) adj. m., pl. orbitáli; f. orbitálă, pl. orbitále
orbitalilor
ORBITÁL, -Ă, orbitali, -e, adj. 1. Care aparține orbitei unui corp ceresc, privitor la această orbită. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbită. 2. Care aparține sau se află în orbita oculară. – Din fr. orbital. DOOM
orbitál (referitor la orbita cerească) adj. m., pl. orbitáli; f. orbitálă, pl. orbitále
orbitalul
ORBITÁL, -Ă, orbitali, -e, adj. 1. Care aparține orbitei unui corp ceresc, privitor la această orbită. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbită. 2. Care aparține sau se află în orbita oculară. – Din fr. orbital. DOOM
orbitál (referitor la orbita cerească) adj. m., pl. orbitáli; f. orbitálă, pl. orbitále
orbitalului
ORBITÁL, -Ă, orbitali, -e, adj. 1. Care aparține orbitei unui corp ceresc, privitor la această orbită. ♦ (Despre un mobil) Care parcurge o orbită. 2. Care aparține sau se află în orbita oculară. – Din fr. orbital. DOOM
orbitál (referitor la orbita cerească) adj. m., pl. orbitáli; f. orbitálă, pl. orbitále
orbitar
ORBITÁR, -Ă adj. De (la), din orbita ochiului; orbital (2). [Cf. fr. orbitaire]. DOOM
orbitár (referitor la orbita oculară) adj. m., pl. orbitári; f. orbitáră, pl. orbitáre
orbitara
ORBITÁR, -Ă adj. De (la), din orbita ochiului; orbital (2). [Cf. fr. orbitaire]. DOOM
orbitár (referitor la orbita oculară) adj. m., pl. orbitári; f. orbitáră, pl. orbitáre
orbitare
ORBITÁR, -Ă adj. De (la), din orbita ochiului; orbital (2). [Cf. fr. orbitaire]. DOOM
orbitár (referitor la orbita oculară) adj. m., pl. orbitári; f. orbitáră, pl. orbitáre
orbitarei
ORBITÁR, -Ă adj. De (la), din orbita ochiului; orbital (2). [Cf. fr. orbitaire]. DOOM
orbitár (referitor la orbita oculară) adj. m., pl. orbitári; f. orbitáră, pl. orbitáre
orbitarele
ORBITÁR, -Ă adj. De (la), din orbita ochiului; orbital (2). [Cf. fr. orbitaire]. DOOM
orbitár (referitor la orbita oculară) adj. m., pl. orbitári; f. orbitáră, pl. orbitáre
orbitarelor
ORBITÁR, -Ă adj. De (la), din orbita ochiului; orbital (2). [Cf. fr. orbitaire]. DOOM
orbitár (referitor la orbita oculară) adj. m., pl. orbitári; f. orbitáră, pl. orbitáre
orbitari
ORBITÁR, -Ă adj. De (la), din orbita ochiului; orbital (2). [Cf. fr. orbitaire]. DOOM
orbitár (referitor la orbita oculară) adj. m., pl. orbitári; f. orbitáră, pl. orbitáre
orbitarii
ORBITÁR, -Ă adj. De (la), din orbita ochiului; orbital (2). [Cf. fr. orbitaire]. DOOM
orbitár (referitor la orbita oculară) adj. m., pl. orbitári; f. orbitáră, pl. orbitáre
orbitarilor
ORBITÁR, -Ă adj. De (la), din orbita ochiului; orbital (2). [Cf. fr. orbitaire]. DOOM
orbitár (referitor la orbita oculară) adj. m., pl. orbitári; f. orbitáră, pl. orbitáre
orbitarul
ORBITÁR, -Ă adj. De (la), din orbita ochiului; orbital (2). [Cf. fr. orbitaire]. DOOM
orbitár (referitor la orbita oculară) adj. m., pl. orbitári; f. orbitáră, pl. orbitáre
orbitarului
ORBITÁR, -Ă adj. De (la), din orbita ochiului; orbital (2). [Cf. fr. orbitaire]. DOOM
orbitár (referitor la orbita oculară) adj. m., pl. orbitári; f. orbitáră, pl. orbitáre
orbite
ORBÍT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere sau cu vederea slăbită. 2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. – V. orbi.
orbite
ORBÍTĂ, orbite, s. f. 1. Traiectorie în formă de curbă (închisă) pe care o parcurge un mobil. ♦ Drumul real parcurs de un astru. ◊ Orbită aparentă = drumul aparent al unui astru pe bolta cerească, proiecție a drumului său real. 2. Fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului, în care se află globul ocular. 3. Fig. Sfera, domeniul de acțiune sau de influență. – Din fr. orbite, lat. orbita. DOOM
orbítă s. f., g.-d. art. orbítei; pl. orbíte
orbitei
ORBÍT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere sau cu vederea slăbită. 2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. – V. orbi.
orbitei
ORBÍTĂ, orbite, s. f. 1. Traiectorie în formă de curbă (închisă) pe care o parcurge un mobil. ♦ Drumul real parcurs de un astru. ◊ Orbită aparentă = drumul aparent al unui astru pe bolta cerească, proiecție a drumului său real. 2. Fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului, în care se află globul ocular. 3. Fig. Sfera, domeniul de acțiune sau de influență. – Din fr. orbite, lat. orbita. DOOM
orbítă s. f., g.-d. art. orbítei; pl. orbíte
orbitele
ORBÍT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere sau cu vederea slăbită. 2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. – V. orbi.
orbitele
ORBÍTĂ, orbite, s. f. 1. Traiectorie în formă de curbă (închisă) pe care o parcurge un mobil. ♦ Drumul real parcurs de un astru. ◊ Orbită aparentă = drumul aparent al unui astru pe bolta cerească, proiecție a drumului său real. 2. Fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului, în care se află globul ocular. 3. Fig. Sfera, domeniul de acțiune sau de influență. – Din fr. orbite, lat. orbita. DOOM
orbítă s. f., g.-d. art. orbítei; pl. orbíte
orbitelor
ORBÍT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere sau cu vederea slăbită. 2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. – V. orbi.
orbitelor
ORBÍTĂ, orbite, s. f. 1. Traiectorie în formă de curbă (închisă) pe care o parcurge un mobil. ♦ Drumul real parcurs de un astru. ◊ Orbită aparentă = drumul aparent al unui astru pe bolta cerească, proiecție a drumului său real. 2. Fiecare dintre cele două cavități osoase ale craniului, în care se află globul ocular. 3. Fig. Sfera, domeniul de acțiune sau de influență. – Din fr. orbite, lat. orbita. DOOM
orbítă s. f., g.-d. art. orbítei; pl. orbíte
orbitoare
ORBITÓR, -OÁRE, orbitori, -oare, adj. Care supără, care tulbură vederea; care orbește. ♦ Fig. Care întunecă mintea, tulbură rațiunea. ♦ Fig. Uluitor. – Orbi + suf. -tor. DOOM
orbitór adj. m., pl. orbitóri; f. sg. și pl. orbitoáre
orbitoarea
ORBITÓR, -OÁRE, orbitori, -oare, adj. Care supără, care tulbură vederea; care orbește. ♦ Fig. Care întunecă mintea, tulbură rațiunea. ♦ Fig. Uluitor. – Orbi + suf. -tor. DOOM
orbitór adj. m., pl. orbitóri; f. sg. și pl. orbitoáre
orbitoarei
ORBITÓR, -OÁRE, orbitori, -oare, adj. Care supără, care tulbură vederea; care orbește. ♦ Fig. Care întunecă mintea, tulbură rațiunea. ♦ Fig. Uluitor. – Orbi + suf. -tor. DOOM
orbitór adj. m., pl. orbitóri; f. sg. și pl. orbitoáre
orbitoarele
ORBITÓR, -OÁRE, orbitori, -oare, adj. Care supără, care tulbură vederea; care orbește. ♦ Fig. Care întunecă mintea, tulbură rațiunea. ♦ Fig. Uluitor. – Orbi + suf. -tor. DOOM
orbitór adj. m., pl. orbitóri; f. sg. și pl. orbitoáre
orbitoarelor
ORBITÓR, -OÁRE, orbitori, -oare, adj. Care supără, care tulbură vederea; care orbește. ♦ Fig. Care întunecă mintea, tulbură rațiunea. ♦ Fig. Uluitor. – Orbi + suf. -tor. DOOM
orbitór adj. m., pl. orbitóri; f. sg. și pl. orbitoáre
orbitor
ORBITÓR, -OÁRE, orbitori, -oare, adj. Care supără, care tulbură vederea; care orbește. ♦ Fig. Care întunecă mintea, tulbură rațiunea. ♦ Fig. Uluitor. – Orbi + suf. -tor. DOOM
orbitór adj. m., pl. orbitóri; f. sg. și pl. orbitoáre
orbitori
ORBITÓR, -OÁRE, orbitori, -oare, adj. Care supără, care tulbură vederea; care orbește. ♦ Fig. Care întunecă mintea, tulbură rațiunea. ♦ Fig. Uluitor. – Orbi + suf. -tor. DOOM
orbitór adj. m., pl. orbitóri; f. sg. și pl. orbitoáre
orbitorii
ORBITÓR, -OÁRE, orbitori, -oare, adj. Care supără, care tulbură vederea; care orbește. ♦ Fig. Care întunecă mintea, tulbură rațiunea. ♦ Fig. Uluitor. – Orbi + suf. -tor. DOOM
orbitór adj. m., pl. orbitóri; f. sg. și pl. orbitoáre
orbitorilor
ORBITÓR, -OÁRE, orbitori, -oare, adj. Care supără, care tulbură vederea; care orbește. ♦ Fig. Care întunecă mintea, tulbură rațiunea. ♦ Fig. Uluitor. – Orbi + suf. -tor. DOOM
orbitór adj. m., pl. orbitóri; f. sg. și pl. orbitoáre
orbitorul
ORBITÓR, -OÁRE, orbitori, -oare, adj. Care supără, care tulbură vederea; care orbește. ♦ Fig. Care întunecă mintea, tulbură rațiunea. ♦ Fig. Uluitor. – Orbi + suf. -tor. DOOM
orbitór adj. m., pl. orbitóri; f. sg. și pl. orbitoáre
orbitorului
ORBITÓR, -OÁRE, orbitori, -oare, adj. Care supără, care tulbură vederea; care orbește. ♦ Fig. Care întunecă mintea, tulbură rațiunea. ♦ Fig. Uluitor. – Orbi + suf. -tor. DOOM
orbitór adj. m., pl. orbitóri; f. sg. și pl. orbitoáre
orbitul
ORBÍT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere sau cu vederea slăbită. 2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. – V. orbi.
orbitului
ORBÍT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere sau cu vederea slăbită. 2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. – V. orbi.
orbiș
ORBÍȘ adv. (Pop.) Pe dibuite, la întâmplare, orbește; fig. fără chibzuință, nebunește. ◊ Expr. A da orbiș = a lovi fără cruțare. – Orb2 + suf. -iș. DOOM
orbíș (pop.) adv.
orbiși
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbiți
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-și pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-și piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ◊ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbești un șoarece = foarte puțin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii din cauza unei lumini intense. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să nu mai judece obiectiv, să-și piardă rațiunea, clarviziunea. ♦ A înșela, a amăgi pe cineva, a minți. – Din orb2. DOOM
orbí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 să orbeáscă
orbiți
ORBÍT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere sau cu vederea slăbită. 2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. – V. orbi.
orbiții
ORBÍT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere sau cu vederea slăbită. 2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. – V. orbi.
orbiților
ORBÍT, -Ă, orbiți, -te, adj. 1. Lipsit de vedere sau cu vederea slăbită. 2. Fig. Cu mintea întunecată (de furie, de durere etc.), fără discernământ, scos din minți, înnebunit, zăpăcit. ♦ Fermecat, fascinat, uluit. – V. orbi.
orbotă
ÓRBOTĂ s. f. v. horbotă. DOOM
hórbotă (reg.) s. f., g.-d. art. hórbotei; pl. hórbote
orbul
ORB2, OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri. 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ, la întâmplare, fără rațiune, fără finalitate; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Lipsit de spirit de observație sau de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, constituind un motiv arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute distanțate, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, cu destinații speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus. DOOM
de-a bába-oárba loc. adv.
orbului
ORB2, OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri. 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ, la întâmplare, fără rațiune, fără finalitate; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Lipsit de spirit de observație sau de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, constituind un motiv arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute distanțate, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, cu destinații speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus. DOOM
de-a bába-oárba loc. adv.
orbăcăi
ORBĂCĂÍ vb. IV v. orbecăi.
orbăcăire
ORBECĂÍ, orbécăi, vb. IV. Intranz. A umbla (încoace și încolo) pipăind și rătăcind (ca orbul2) prin întuneric; a dibui, a bâjbâi, a orbeca. [Prez. ind. și: orbecăiesc. – Var.: orbăcăí vb. IV] – Orbeca + suf. -ăi.
orbălțea
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțeai
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțeam
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțească
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțeau
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțeați
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțesc
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțește
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțești
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălți
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălții
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțim
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțind
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțire
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțire
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț.
orbălțiră
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțirăm
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțirăți
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțise
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțisem
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțiseră
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțiserăm
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțiserăți
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțiseși
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțiseți
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțit
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțit
ORBĂLȚÍT, -Ă, orbălțiți, -te, adj. (Reg.) Bolnav de orbalț; umflat (de orbalț). – V. orbălți.
orbălțitura
ORBĂLȚĂTÚRĂ s. f. v. orbălțitură. DOOM
orbălțitúră (reg.) s. f., g.-d. art. orbălțitúrii; pl. orbălțitúri
orbălțituri
ORBĂLȚĂTÚRĂ s. f. v. orbălțitură. DOOM
orbălțitúră (reg.) s. f., g.-d. art. orbălțitúrii; pl. orbălțitúri
orbălțiturii
ORBĂLȚĂTÚRĂ s. f. v. orbălțitură. DOOM
orbălțitúră (reg.) s. f., g.-d. art. orbălțitúrii; pl. orbălțitúri
orbălțiturile
ORBĂLȚĂTÚRĂ s. f. v. orbălțitură. DOOM
orbălțitúră (reg.) s. f., g.-d. art. orbălțitúrii; pl. orbălțitúri
orbălțiturilor
ORBĂLȚĂTÚRĂ s. f. v. orbălțitură. DOOM
orbălțitúră (reg.) s. f., g.-d. art. orbălțitúrii; pl. orbălțitúri
orbălțiși
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțiți
ORBĂLȚÍ, orbălțesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalț; a (se) umfla din cauza orbalțului. – V. orbalț. DOOM
orbălțí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orbălțésc, imperf. 3 sg. orbălțeá; conj. prez. 3 să orbălțeáscă
orbălțătură
ORBĂLȚĂTÚRĂ s. f. v. orbălțitură. DOOM
orbălțitúră (reg.) s. f., g.-d. art. orbălțitúrii; pl. orbălțitúri
orc
ORC s. m. (Rar) Infern. – Din germ. Orkus. DOOM
orc (rar) s. m.
orcan
ORCÁN, orcane, s. n. 1. (Met.) Ciclon tropical care se manifestă în sudul Asiei. 2. (Înv.) Uragan. – Din germ. Orkan. DOOM
orcán (ciclon) s. n., pl. orcáne
orcane
ORCÁN, orcane, s. n. 1. (Met.) Ciclon tropical care se manifestă în sudul Asiei. 2. (Înv.) Uragan. – Din germ. Orkan. DOOM
orcán (ciclon) s. n., pl. orcáne
orcanele
ORCÁN, orcane, s. n. 1. (Met.) Ciclon tropical care se manifestă în sudul Asiei. 2. (Înv.) Uragan. – Din germ. Orkan. DOOM
orcán (ciclon) s. n., pl. orcáne
orcanelor
ORCÁN, orcane, s. n. 1. (Met.) Ciclon tropical care se manifestă în sudul Asiei. 2. (Înv.) Uragan. – Din germ. Orkan. DOOM
orcán (ciclon) s. n., pl. orcáne
orcanul
ORCÁN, orcane, s. n. 1. (Met.) Ciclon tropical care se manifestă în sudul Asiei. 2. (Înv.) Uragan. – Din germ. Orkan. DOOM
orcán (ciclon) s. n., pl. orcáne
orcanului
ORCÁN, orcane, s. n. 1. (Met.) Ciclon tropical care se manifestă în sudul Asiei. 2. (Înv.) Uragan. – Din germ. Orkan. DOOM
orcán (ciclon) s. n., pl. orcáne
orceag
ORCEÁG, orceaguri, s. n. (Bot.; reg.) Arpagic. – Et. nec. DOOM
orceág (reg.) s. n., pl. orceáguri
orceagul
ORCEÁG, orceaguri, s. n. (Bot.; reg.) Arpagic. – Et. nec. DOOM
orceág (reg.) s. n., pl. orceáguri
orceagului
ORCEÁG, orceaguri, s. n. (Bot.; reg.) Arpagic. – Et. nec. DOOM
orceág (reg.) s. n., pl. orceáguri
orceaguri
ORCEÁG, orceaguri, s. n. (Bot.; reg.) Arpagic. – Et. nec. DOOM
orceág (reg.) s. n., pl. orceáguri
orceagurile
ORCEÁG, orceaguri, s. n. (Bot.; reg.) Arpagic. – Et. nec. DOOM
orceág (reg.) s. n., pl. orceáguri
orceagurilor
ORCEÁG, orceaguri, s. n. (Bot.; reg.) Arpagic. – Et. nec. DOOM
orceág (reg.) s. n., pl. orceáguri
orchestra
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre. DOOM
*om-orchéstră s. m., pl. oámeni-orchéstră
orchestra
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestra
ORCHÉSTRĂ, orchestre, s. f. 1. Colectiv de instrumentiști care execută împreună compoziții muzicale. ♦ Ansamblul instrumentelor muzicale la care cântă membrii acestui colectiv. 2. Parte a unei săli de spectacol destinată orchestranților, situată între scenă și sală, sub nivelul parterului. ◊ Fotoliu de orchestră = loc în primele rânduri într-o sală de concert sau, p. ext., în orice sală de spectacol. 3. Spațiu circular în arhitectura teatrelor antice, situat între avanscenă și gradene. [Var.: orhéstră s. f., (înv.) orchéstru s. n.] – Din fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rus. orkestr. DOOM
orchéstră s. f., g.-d. art. orchéstrei; pl. orchéstre
orchestrai
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestral
ORCHESTRÁL, -Ă, orchestrali, -e, adj. Care aparține orchestrei, propriu orchestrei, privitor la orchestră, care se execută de orchestră. – Din fr. orchestral. DOOM
orchestrál adj. m., pl. orchestráli; f. orchestrálă, pl. orchestrále
orchestrala
ORCHESTRÁL, -Ă, orchestrali, -e, adj. Care aparține orchestrei, propriu orchestrei, privitor la orchestră, care se execută de orchestră. – Din fr. orchestral. DOOM
orchestrál adj. m., pl. orchestráli; f. orchestrálă, pl. orchestrále
orchestrale
ORCHESTRÁL, -Ă, orchestrali, -e, adj. Care aparține orchestrei, propriu orchestrei, privitor la orchestră, care se execută de orchestră. – Din fr. orchestral. DOOM
orchestrál adj. m., pl. orchestráli; f. orchestrálă, pl. orchestrále
orchestralei
ORCHESTRÁL, -Ă, orchestrali, -e, adj. Care aparține orchestrei, propriu orchestrei, privitor la orchestră, care se execută de orchestră. – Din fr. orchestral. DOOM
orchestrál adj. m., pl. orchestráli; f. orchestrálă, pl. orchestrále
orchestralele
ORCHESTRÁL, -Ă, orchestrali, -e, adj. Care aparține orchestrei, propriu orchestrei, privitor la orchestră, care se execută de orchestră. – Din fr. orchestral. DOOM
orchestrál adj. m., pl. orchestráli; f. orchestrálă, pl. orchestrále
orchestralelor
ORCHESTRÁL, -Ă, orchestrali, -e, adj. Care aparține orchestrei, propriu orchestrei, privitor la orchestră, care se execută de orchestră. – Din fr. orchestral. DOOM
orchestrál adj. m., pl. orchestráli; f. orchestrálă, pl. orchestrále
orchestrali
ORCHESTRÁL, -Ă, orchestrali, -e, adj. Care aparține orchestrei, propriu orchestrei, privitor la orchestră, care se execută de orchestră. – Din fr. orchestral. DOOM
orchestrál adj. m., pl. orchestráli; f. orchestrálă, pl. orchestrále
orchestralii
ORCHESTRÁL, -Ă, orchestrali, -e, adj. Care aparține orchestrei, propriu orchestrei, privitor la orchestră, care se execută de orchestră. – Din fr. orchestral. DOOM
orchestrál adj. m., pl. orchestráli; f. orchestrálă, pl. orchestrále
orchestralilor
ORCHESTRÁL, -Ă, orchestrali, -e, adj. Care aparține orchestrei, propriu orchestrei, privitor la orchestră, care se execută de orchestră. – Din fr. orchestral. DOOM
orchestrál adj. m., pl. orchestráli; f. orchestrálă, pl. orchestrále
orchestralul
ORCHESTRÁL, -Ă, orchestrali, -e, adj. Care aparține orchestrei, propriu orchestrei, privitor la orchestră, care se execută de orchestră. – Din fr. orchestral. DOOM
orchestrál adj. m., pl. orchestráli; f. orchestrálă, pl. orchestrále
orchestralului
ORCHESTRÁL, -Ă, orchestrali, -e, adj. Care aparține orchestrei, propriu orchestrei, privitor la orchestră, care se execută de orchestră. – Din fr. orchestral. DOOM
orchestrál adj. m., pl. orchestráli; f. orchestrálă, pl. orchestrále
orchestram
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestrant
ORCHESTRÁNT, -Ă, orchestranți, -te, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-o orchestră; instrumentist. – Orchestră + suf. -ant. DOOM
orchestrántă (înv.) s. f., g.-d. art. orchestrántei; pl. orchestránte
orchestranta
ORCHESTRÁNT, -Ă, orchestranți, -te, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-o orchestră; instrumentist. – Orchestră + suf. -ant. DOOM
orchestrántă (înv.) s. f., g.-d. art. orchestrántei; pl. orchestránte
orchestrante
ORCHESTRÁNT, -Ă, orchestranți, -te, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-o orchestră; instrumentist. – Orchestră + suf. -ant. DOOM
orchestrántă (înv.) s. f., g.-d. art. orchestrántei; pl. orchestránte
orchestrantei
ORCHESTRÁNT, -Ă, orchestranți, -te, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-o orchestră; instrumentist. – Orchestră + suf. -ant. DOOM
orchestrántă (înv.) s. f., g.-d. art. orchestrántei; pl. orchestránte
orchestrantele
ORCHESTRÁNT, -Ă, orchestranți, -te, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-o orchestră; instrumentist. – Orchestră + suf. -ant. DOOM
orchestrántă (înv.) s. f., g.-d. art. orchestrántei; pl. orchestránte
orchestrantelor
ORCHESTRÁNT, -Ă, orchestranți, -te, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-o orchestră; instrumentist. – Orchestră + suf. -ant. DOOM
orchestrántă (înv.) s. f., g.-d. art. orchestrántei; pl. orchestránte
orchestrantul
ORCHESTRÁNT, -Ă, orchestranți, -te, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-o orchestră; instrumentist. – Orchestră + suf. -ant. DOOM
orchestrántă (înv.) s. f., g.-d. art. orchestrántei; pl. orchestránte
orchestrantului
ORCHESTRÁNT, -Ă, orchestranți, -te, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-o orchestră; instrumentist. – Orchestră + suf. -ant. DOOM
orchestrántă (înv.) s. f., g.-d. art. orchestrántei; pl. orchestránte
orchestranți
ORCHESTRÁNT, -Ă, orchestranți, -te, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-o orchestră; instrumentist. – Orchestră + suf. -ant. DOOM
orchestrántă (înv.) s. f., g.-d. art. orchestrántei; pl. orchestránte
orchestranții
ORCHESTRÁNT, -Ă, orchestranți, -te, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-o orchestră; instrumentist. – Orchestră + suf. -ant. DOOM
orchestrántă (înv.) s. f., g.-d. art. orchestrántei; pl. orchestránte
orchestranților
ORCHESTRÁNT, -Ă, orchestranți, -te, s. m. și f. Persoană care face parte dintr-o orchestră; instrumentist. – Orchestră + suf. -ant. DOOM
orchestrántă (înv.) s. f., g.-d. art. orchestrántei; pl. orchestránte
orchestrare
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestrare
ORCHESTRÁRE, orchestrări, s. f. Acțiunea de a orchestra și rezultatul ei; orchestrație. – V. orchestra. DOOM
orchestráre s. f., g.-d. art. orchestrắrii; pl. orchestrắri
orchestrarea
ORCHESTRÁRE, orchestrări, s. f. Acțiunea de a orchestra și rezultatul ei; orchestrație. – V. orchestra. DOOM
orchestráre s. f., g.-d. art. orchestrắrii; pl. orchestrắri
orchestrară
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestrarăm
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestrarăți
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestrase
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestrasem
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestraseră
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestraserăm
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestraserăți
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestraseși
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestraseți
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestrat
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestrat
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer.
orchestrator
ORCHESTRATÓR, orchestratori, s. m. Persoană care orchestrează bucăți muzicale. – Orchestra + suf. -tor. DOOM
orchestratór s. m., pl. orchestratóri
orchestratori
ORCHESTRATÓR, orchestratori, s. m. Persoană care orchestrează bucăți muzicale. – Orchestra + suf. -tor. DOOM
orchestratór s. m., pl. orchestratóri
orchestratorii
ORCHESTRATÓR, orchestratori, s. m. Persoană care orchestrează bucăți muzicale. – Orchestra + suf. -tor. DOOM
orchestratór s. m., pl. orchestratóri
orchestratorilor
ORCHESTRATÓR, orchestratori, s. m. Persoană care orchestrează bucăți muzicale. – Orchestra + suf. -tor. DOOM
orchestratór s. m., pl. orchestratóri
orchestratorul
ORCHESTRATÓR, orchestratori, s. m. Persoană care orchestrează bucăți muzicale. – Orchestra + suf. -tor. DOOM
orchestratór s. m., pl. orchestratóri
orchestratorului
ORCHESTRATÓR, orchestratori, s. m. Persoană care orchestrează bucăți muzicale. – Orchestra + suf. -tor. DOOM
orchestratór s. m., pl. orchestratóri
orchestrau
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestrași
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestrați
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestrația
ORCHESTRÁȚIE, orchestrații, s. f. Arta de a orchestra; transcriere, aranjare pentru orchestră a unei bucăți muzicale, ținând cont de posibilitățile tehnice și expresive ale fiecărui instrument. ♦ Felul cum sunt îmbinate grupurile de instrumente ale unei orchestre (într-o compoziție muzicală). – Din fr. orchestration. DOOM
orchestráție (-ți-e) s. f., art. orchestráția (-ți-a), g.-d. orchestráției; pl. orchestráții, art. orchestráțiile (-ți-i-)
orchestrație
ORCHESTRÁȚIE, orchestrații, s. f. Arta de a orchestra; transcriere, aranjare pentru orchestră a unei bucăți muzicale, ținând cont de posibilitățile tehnice și expresive ale fiecărui instrument. ♦ Felul cum sunt îmbinate grupurile de instrumente ale unei orchestre (într-o compoziție muzicală). – Din fr. orchestration. DOOM
orchestráție (-ți-e) s. f., art. orchestráția (-ți-a), g.-d. orchestráției; pl. orchestráții, art. orchestráțiile (-ți-i-)
orchestrației
ORCHESTRÁȚIE, orchestrații, s. f. Arta de a orchestra; transcriere, aranjare pentru orchestră a unei bucăți muzicale, ținând cont de posibilitățile tehnice și expresive ale fiecărui instrument. ♦ Felul cum sunt îmbinate grupurile de instrumente ale unei orchestre (într-o compoziție muzicală). – Din fr. orchestration. DOOM
orchestráție (-ți-e) s. f., art. orchestráția (-ți-a), g.-d. orchestráției; pl. orchestráții, art. orchestráțiile (-ți-i-)
orchestrații
ORCHESTRÁȚIE, orchestrații, s. f. Arta de a orchestra; transcriere, aranjare pentru orchestră a unei bucăți muzicale, ținând cont de posibilitățile tehnice și expresive ale fiecărui instrument. ♦ Felul cum sunt îmbinate grupurile de instrumente ale unei orchestre (într-o compoziție muzicală). – Din fr. orchestration. DOOM
orchestráție (-ți-e) s. f., art. orchestráția (-ți-a), g.-d. orchestráției; pl. orchestráții, art. orchestráțiile (-ți-i-)
orchestrațiile
ORCHESTRÁȚIE, orchestrații, s. f. Arta de a orchestra; transcriere, aranjare pentru orchestră a unei bucăți muzicale, ținând cont de posibilitățile tehnice și expresive ale fiecărui instrument. ♦ Felul cum sunt îmbinate grupurile de instrumente ale unei orchestre (într-o compoziție muzicală). – Din fr. orchestration. DOOM
orchestráție (-ți-e) s. f., art. orchestráția (-ți-a), g.-d. orchestráției; pl. orchestráții, art. orchestráțiile (-ți-i-)
orchestrațiilor
ORCHESTRÁȚIE, orchestrații, s. f. Arta de a orchestra; transcriere, aranjare pentru orchestră a unei bucăți muzicale, ținând cont de posibilitățile tehnice și expresive ale fiecărui instrument. ♦ Felul cum sunt îmbinate grupurile de instrumente ale unei orchestre (într-o compoziție muzicală). – Din fr. orchestration. DOOM
orchestráție (-ți-e) s. f., art. orchestráția (-ți-a), g.-d. orchestráției; pl. orchestráții, art. orchestráțiile (-ți-i-)
orchestre
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre. DOOM
*om-orchéstră s. m., pl. oámeni-orchéstră
orchestre
ORCHÉSTRĂ, orchestre, s. f. 1. Colectiv de instrumentiști care execută împreună compoziții muzicale. ♦ Ansamblul instrumentelor muzicale la care cântă membrii acestui colectiv. 2. Parte a unei săli de spectacol destinată orchestranților, situată între scenă și sală, sub nivelul parterului. ◊ Fotoliu de orchestră = loc în primele rânduri într-o sală de concert sau, p. ext., în orice sală de spectacol. 3. Spațiu circular în arhitectura teatrelor antice, situat între avanscenă și gradene. [Var.: orhéstră s. f., (înv.) orchéstru s. n.] – Din fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rus. orkestr. DOOM
orchéstră s. f., g.-d. art. orchéstrei; pl. orchéstre
orchestrează
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestrei
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre. DOOM
*om-orchéstră s. m., pl. oámeni-orchéstră
orchestrei
ORCHÉSTRĂ, orchestre, s. f. 1. Colectiv de instrumentiști care execută împreună compoziții muzicale. ♦ Ansamblul instrumentelor muzicale la care cântă membrii acestui colectiv. 2. Parte a unei săli de spectacol destinată orchestranților, situată între scenă și sală, sub nivelul parterului. ◊ Fotoliu de orchestră = loc în primele rânduri într-o sală de concert sau, p. ext., în orice sală de spectacol. 3. Spațiu circular în arhitectura teatrelor antice, situat între avanscenă și gradene. [Var.: orhéstră s. f., (înv.) orchéstru s. n.] – Din fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rus. orkestr. DOOM
orchéstră s. f., g.-d. art. orchéstrei; pl. orchéstre
orchestrele
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre. DOOM
*om-orchéstră s. m., pl. oámeni-orchéstră
orchestrele
ORCHÉSTRĂ, orchestre, s. f. 1. Colectiv de instrumentiști care execută împreună compoziții muzicale. ♦ Ansamblul instrumentelor muzicale la care cântă membrii acestui colectiv. 2. Parte a unei săli de spectacol destinată orchestranților, situată între scenă și sală, sub nivelul parterului. ◊ Fotoliu de orchestră = loc în primele rânduri într-o sală de concert sau, p. ext., în orice sală de spectacol. 3. Spațiu circular în arhitectura teatrelor antice, situat între avanscenă și gradene. [Var.: orhéstră s. f., (înv.) orchéstru s. n.] – Din fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rus. orkestr. DOOM
orchéstră s. f., g.-d. art. orchéstrei; pl. orchéstre
orchestrelor
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre. DOOM
*om-orchéstră s. m., pl. oámeni-orchéstră
orchestrelor
ORCHÉSTRĂ, orchestre, s. f. 1. Colectiv de instrumentiști care execută împreună compoziții muzicale. ♦ Ansamblul instrumentelor muzicale la care cântă membrii acestui colectiv. 2. Parte a unei săli de spectacol destinată orchestranților, situată între scenă și sală, sub nivelul parterului. ◊ Fotoliu de orchestră = loc în primele rânduri într-o sală de concert sau, p. ext., în orice sală de spectacol. 3. Spațiu circular în arhitectura teatrelor antice, situat între avanscenă și gradene. [Var.: orhéstră s. f., (înv.) orchéstru s. n.] – Din fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rus. orkestr. DOOM
orchéstră s. f., g.-d. art. orchéstrei; pl. orchéstre
orchestrez
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestreze
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestrezi
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestrina
ORCHESTRÍNĂ s.f. (Muz.) Orchestră mică de muzică ușoară. [< it. orchestrina]. DOOM
orchestrínă (rar) s. f., g.-d. art. orchestrínei; pl. orchestríne
orchestrine
ORCHESTRÍNĂ s.f. (Muz.) Orchestră mică de muzică ușoară. [< it. orchestrina]. DOOM
orchestrínă (rar) s. f., g.-d. art. orchestrínei; pl. orchestríne
orchestrinei
ORCHESTRÍNĂ s.f. (Muz.) Orchestră mică de muzică ușoară. [< it. orchestrina]. DOOM
orchestrínă (rar) s. f., g.-d. art. orchestrínei; pl. orchestríne
orchestrinele
ORCHESTRÍNĂ s.f. (Muz.) Orchestră mică de muzică ușoară. [< it. orchestrina]. DOOM
orchestrínă (rar) s. f., g.-d. art. orchestrínei; pl. orchestríne
orchestrinelor
ORCHESTRÍNĂ s.f. (Muz.) Orchestră mică de muzică ușoară. [< it. orchestrina]. DOOM
orchestrínă (rar) s. f., g.-d. art. orchestrínei; pl. orchestríne
orchestrino
ORCHESTRÍNO s.n. Instrument muzical cu claviatură și coarde. [< fr., it. orchestrino]. DOOM
orchestríno s. n.
orchestrinoul
ORCHESTRÍNO s.n. Instrument muzical cu claviatură și coarde. [< fr., it. orchestrino]. DOOM
orchestríno s. n.
orchestrinoului
ORCHESTRÍNO s.n. Instrument muzical cu claviatură și coarde. [< fr., it. orchestrino]. DOOM
orchestríno s. n.
orchestrioane
ORCHESTRIÓN, orchestrioane, s. n. Instrument muzical în formă de orgă sau de pian, cu două sau cu mai multe claviaturi. [Pr.: -tri-on] – Din fr. orchestrion, germ. Orchestrion. DOOM
orchestrión (-tri-on) s. n., pl. orchestrioáne
orchestrioanele
ORCHESTRIÓN, orchestrioane, s. n. Instrument muzical în formă de orgă sau de pian, cu două sau cu mai multe claviaturi. [Pr.: -tri-on] – Din fr. orchestrion, germ. Orchestrion. DOOM
orchestrión (-tri-on) s. n., pl. orchestrioáne
orchestrioanelor
ORCHESTRIÓN, orchestrioane, s. n. Instrument muzical în formă de orgă sau de pian, cu două sau cu mai multe claviaturi. [Pr.: -tri-on] – Din fr. orchestrion, germ. Orchestrion. DOOM
orchestrión (-tri-on) s. n., pl. orchestrioáne
orchestrion
ORCHESTRIÓN, orchestrioane, s. n. Instrument muzical în formă de orgă sau de pian, cu două sau cu mai multe claviaturi. [Pr.: -tri-on] – Din fr. orchestrion, germ. Orchestrion. DOOM
orchestrión (-tri-on) s. n., pl. orchestrioáne
orchestrionet
ORCHESTRIONÉT, orchestrionete, s. n. Instrument muzical cu manivelă, mai mic decât orchestrionul, care execută muzică înregistrată pe benzi de carton perforate. [Pr.: -tri-o-] – Orchestrion + suf. -et. DOOM
orchestrionét (-tri-o-) s. n., pl. orchestionéte
orchestrionete
ORCHESTRIONÉT, orchestrionete, s. n. Instrument muzical cu manivelă, mai mic decât orchestrionul, care execută muzică înregistrată pe benzi de carton perforate. [Pr.: -tri-o-] – Orchestrion + suf. -et. DOOM
orchestrionét (-tri-o-) s. n., pl. orchestionéte
orchestrionetele
ORCHESTRIONÉT, orchestrionete, s. n. Instrument muzical cu manivelă, mai mic decât orchestrionul, care execută muzică înregistrată pe benzi de carton perforate. [Pr.: -tri-o-] – Orchestrion + suf. -et. DOOM
orchestrionét (-tri-o-) s. n., pl. orchestionéte
orchestrionetelor
ORCHESTRIONÉT, orchestrionete, s. n. Instrument muzical cu manivelă, mai mic decât orchestrionul, care execută muzică înregistrată pe benzi de carton perforate. [Pr.: -tri-o-] – Orchestrion + suf. -et. DOOM
orchestrionét (-tri-o-) s. n., pl. orchestionéte
orchestrionetul
ORCHESTRIONÉT, orchestrionete, s. n. Instrument muzical cu manivelă, mai mic decât orchestrionul, care execută muzică înregistrată pe benzi de carton perforate. [Pr.: -tri-o-] – Orchestrion + suf. -et. DOOM
orchestrionét (-tri-o-) s. n., pl. orchestionéte
orchestrionetului
ORCHESTRIONÉT, orchestrionete, s. n. Instrument muzical cu manivelă, mai mic decât orchestrionul, care execută muzică înregistrată pe benzi de carton perforate. [Pr.: -tri-o-] – Orchestrion + suf. -et. DOOM
orchestrionét (-tri-o-) s. n., pl. orchestionéte
orchestrionul
ORCHESTRIÓN, orchestrioane, s. n. Instrument muzical în formă de orgă sau de pian, cu două sau cu mai multe claviaturi. [Pr.: -tri-on] – Din fr. orchestrion, germ. Orchestrion. DOOM
orchestrión (-tri-on) s. n., pl. orchestrioáne
orchestrionului
ORCHESTRIÓN, orchestrioane, s. n. Instrument muzical în formă de orgă sau de pian, cu două sau cu mai multe claviaturi. [Pr.: -tri-on] – Din fr. orchestrion, germ. Orchestrion. DOOM
orchestrión (-tri-on) s. n., pl. orchestrioáne
orchestru
ORCHÉSTRĂ, orchestre, s. f. 1. Colectiv de instrumentiști care execută împreună compoziții muzicale. ♦ Ansamblul instrumentelor muzicale la care cântă membrii acestui colectiv. 2. Parte a unei săli de spectacol destinată orchestranților, situată între scenă și sală, sub nivelul parterului. ◊ Fotoliu de orchestră = loc în primele rânduri într-o sală de concert sau, p. ext., în orice sală de spectacol. 3. Spațiu circular în arhitectura teatrelor antice, situat între avanscenă și gradene. [Var.: orhéstră s. f., (înv.) orchéstru s. n.] – Din fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rus. orkestr. DOOM
orchéstră s. f., g.-d. art. orchéstrei; pl. orchéstre
orchestrând
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestrînd
ORCHESTRÁ, orchestrez, vb. I. Tranz. A aranja o bucată muzicală pentru a putea fi executată de orchestră. – Din fr. orchestrer. DOOM
orchestrá (a ~) vb., ind. prez. 3 orchestreáză
orchestrări
ORCHESTRÁRE, orchestrări, s. f. Acțiunea de a orchestra și rezultatul ei; orchestrație. – V. orchestra. DOOM
orchestráre s. f., g.-d. art. orchestrắrii; pl. orchestrắri
orchestrării
ORCHESTRÁRE, orchestrări, s. f. Acțiunea de a orchestra și rezultatul ei; orchestrație. – V. orchestra. DOOM
orchestráre s. f., g.-d. art. orchestrắrii; pl. orchestrắri
orchestrările
ORCHESTRÁRE, orchestrări, s. f. Acțiunea de a orchestra și rezultatul ei; orchestrație. – V. orchestra. DOOM
orchestráre s. f., g.-d. art. orchestrắrii; pl. orchestrắri
orchestrărilor
ORCHESTRÁRE, orchestrări, s. f. Acțiunea de a orchestra și rezultatul ei; orchestrație. – V. orchestra. DOOM
orchestráre s. f., g.-d. art. orchestrắrii; pl. orchestrắri
orchi
ORCHI- v. orhi-.
orchidacee
ORCHIDACÉE s.f.pl. v. orhidacee.
orchidee
ORCHIDÉE s.f. v. orhidee.
orchio
ORCHIO- v. orhi-.
orchis
PORÓINIC, poroinici, s. m. Nume dat mai multor plante erbacee din familia orhideelor, cu tuberculi, cu frunze oblonge, lucitoare, cu flori mari, plăcut mirositoare, grupate într-un spic și care cresc în păduri umede și umbroase (Orchis). – Et. nec.
orchită
ORCHÍTĂ s.f. v. orhită.
orcic
ORCÍC, orcicuri, s. n. Fiecare dintre cele două piese de lemn prinse de crucea căruței, a trăsurii etc., de care se leagă șleaurile2. – Din ucr. orčyk. Cf. pol. orczyk. DOOM
orcíc s. n., pl. orcícuri
orcicar
ORCICÁR, orcicare, s. n. Ochiul sau lațul șleaului2, care se prinde de orcic. – Orcic + suf. -ar. DOOM
orcicár s. n., pl. orcicáre
orcicare
ORCICÁR, orcicare, s. n. Ochiul sau lațul șleaului2, care se prinde de orcic. – Orcic + suf. -ar. DOOM
orcicár s. n., pl. orcicáre
orcicarele
ORCICÁR, orcicare, s. n. Ochiul sau lațul șleaului2, care se prinde de orcic. – Orcic + suf. -ar. DOOM
orcicár s. n., pl. orcicáre
orcicarelor
ORCICÁR, orcicare, s. n. Ochiul sau lațul șleaului2, care se prinde de orcic. – Orcic + suf. -ar. DOOM
orcicár s. n., pl. orcicáre
orcicarul
ORCICÁR, orcicare, s. n. Ochiul sau lațul șleaului2, care se prinde de orcic. – Orcic + suf. -ar. DOOM
orcicár s. n., pl. orcicáre
orcicarului
ORCICÁR, orcicare, s. n. Ochiul sau lațul șleaului2, care se prinde de orcic. – Orcic + suf. -ar. DOOM
orcicár s. n., pl. orcicáre
orcicul
ORCÍC, orcicuri, s. n. Fiecare dintre cele două piese de lemn prinse de crucea căruței, a trăsurii etc., de care se leagă șleaurile2. – Din ucr. orčyk. Cf. pol. orczyk. DOOM
orcíc s. n., pl. orcícuri
orcicului
ORCÍC, orcicuri, s. n. Fiecare dintre cele două piese de lemn prinse de crucea căruței, a trăsurii etc., de care se leagă șleaurile2. – Din ucr. orčyk. Cf. pol. orczyk. DOOM
orcíc s. n., pl. orcícuri
orcicuri
ORCÍC, orcicuri, s. n. Fiecare dintre cele două piese de lemn prinse de crucea căruței, a trăsurii etc., de care se leagă șleaurile2. – Din ucr. orčyk. Cf. pol. orczyk. DOOM
orcíc s. n., pl. orcícuri
orcicurile
ORCÍC, orcicuri, s. n. Fiecare dintre cele două piese de lemn prinse de crucea căruței, a trăsurii etc., de care se leagă șleaurile2. – Din ucr. orčyk. Cf. pol. orczyk. DOOM
orcíc s. n., pl. orcícuri
orcicurilor
ORCÍC, orcicuri, s. n. Fiecare dintre cele două piese de lemn prinse de crucea căruței, a trăsurii etc., de care se leagă șleaurile2. – Din ucr. orčyk. Cf. pol. orczyk. DOOM
orcíc s. n., pl. orcícuri
orcul
ORC s. m. (Rar) Infern. – Din germ. Orkus. DOOM
orc (rar) s. m.
orcului
ORC s. m. (Rar) Infern. – Din germ. Orkus. DOOM
orc (rar) s. m.
orcus
Orcus, la romani, în credința populară, zeul morții, identificat mai tîrziu cu Hades (v. Hades). De la el, sub numele de Orcus, era desemnat Infernul însuși.
ordalia
ORDALÍE, ordalii, s. f. (în Evul Mediu) Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar. [Acc. și: ordálie] – Din fr. ordalie, lat. ordalium. DOOM
ordalíe (livr.) s. f., art. ordalía, g.-d. art. ordalíei; pl. ordalíi, art. ordalíile
ordalie
ORDALÍE, ordalii, s. f. (în Evul Mediu) Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar. [Acc. și: ordálie] – Din fr. ordalie, lat. ordalium. DOOM
ordalíe (livr.) s. f., art. ordalía, g.-d. art. ordalíei; pl. ordalíi, art. ordalíile
ordalie
ORDALÍE, ordalii, s. f. Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, caracteristic evului mediu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar. [Acc. și: ordálie] – Din fr. ordalie, lat. ordalium.
ordaliei
ORDALÍE, ordalii, s. f. (în Evul Mediu) Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar. [Acc. și: ordálie] – Din fr. ordalie, lat. ordalium. DOOM
ordalíe (livr.) s. f., art. ordalía, g.-d. art. ordalíei; pl. ordalíi, art. ordalíile
ordalii
ORDALÍE, ordalii, s. f. (în Evul Mediu) Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar. [Acc. și: ordálie] – Din fr. ordalie, lat. ordalium. DOOM
ordalíe (livr.) s. f., art. ordalía, g.-d. art. ordalíei; pl. ordalíi, art. ordalíile
ordaliile
ORDALÍE, ordalii, s. f. (în Evul Mediu) Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar. [Acc. și: ordálie] – Din fr. ordalie, lat. ordalium. DOOM
ordalíe (livr.) s. f., art. ordalía, g.-d. art. ordalíei; pl. ordalíi, art. ordalíile
ordaliilor
ORDALÍE, ordalii, s. f. (în Evul Mediu) Mod de stabilire a dreptății sau a vinovăției părților în litigiu, prin diferite probe (a focului, a apei clocotite și a fierului încins) sau prin duelul judiciar. [Acc. și: ordálie] – Din fr. ordalie, lat. ordalium. DOOM
ordalíe (livr.) s. f., art. ordalía, g.-d. art. ordalíei; pl. ordalíi, art. ordalíile
ordeolum
ORDEÓLUM s.n. Orgelet. [Pron. -de-o-, var. hordeolum s.n. / cf. lat. hordeolus – bob de orz]. DOOM
ordéolum s. n.
ordeolumul
ORDEÓLUM s.n. Orgelet. [Pron. -de-o-, var. hordeolum s.n. / cf. lat. hordeolus – bob de orz]. DOOM
ordéolum s. n.
ordeolumului
ORDEÓLUM s.n. Orgelet. [Pron. -de-o-, var. hordeolum s.n. / cf. lat. hordeolus – bob de orz]. DOOM
ordéolum s. n.
ordia
ÓRDIE, ordii, s. f. (Înv.) Hoardă, oaste (turcească sau tătară); tabără militară. ♦ Mulțime mare de oameni; gloată. [Acc. și: ordíe] – Din bg., sb. ordija. DOOM
!órdie (-di-e)/ordíe (înv.) s. f., art. órdia (-di-a)/ordía, g.-d. art. órdiei/ordíei; pl. órdii/ordíi, art. órdiile (-di-i-)/ordíile
ordie
ÓRDIE, ordii, s. f. (Înv.) Hoardă, oaste (turcească sau tătară); tabără militară. ♦ Mulțime mare de oameni; gloată. [Acc. și: ordíe] – Din bg., sb. ordija. DOOM
!órdie (-di-e)/ordíe (înv.) s. f., art. órdia (-di-a)/ordía, g.-d. art. órdiei/ordíei; pl. órdii/ordíi, art. órdiile (-di-i-)/ordíile
ordie
ÓRDIE, ordii, s. f. (Înv.) Hoardă, oaste (turcească sau tătară); tabără militară. ♦ Mulțime mare de oameni; gloată. – Din bg., scr. ordija.
ordiei
ÓRDIE, ordii, s. f. (Înv.) Hoardă, oaste (turcească sau tătară); tabără militară. ♦ Mulțime mare de oameni; gloată. [Acc. și: ordíe] – Din bg., sb. ordija. DOOM
!órdie (-di-e)/ordíe (înv.) s. f., art. órdia (-di-a)/ordía, g.-d. art. órdiei/ordíei; pl. órdii/ordíi, art. órdiile (-di-i-)/ordíile
ordii
ÓRDIE, ordii, s. f. (Înv.) Hoardă, oaste (turcească sau tătară); tabără militară. ♦ Mulțime mare de oameni; gloată. [Acc. și: ordíe] – Din bg., sb. ordija. DOOM
!órdie (-di-e)/ordíe (înv.) s. f., art. órdia (-di-a)/ordía, g.-d. art. órdiei/ordíei; pl. órdii/ordíi, art. órdiile (-di-i-)/ordíile
ordiile
ÓRDIE, ordii, s. f. (Înv.) Hoardă, oaste (turcească sau tătară); tabără militară. ♦ Mulțime mare de oameni; gloată. [Acc. și: ordíe] – Din bg., sb. ordija. DOOM
!órdie (-di-e)/ordíe (înv.) s. f., art. órdia (-di-a)/ordía, g.-d. art. órdiei/ordíei; pl. órdii/ordíi, art. órdiile (-di-i-)/ordíile
ordiilor
ÓRDIE, ordii, s. f. (Înv.) Hoardă, oaste (turcească sau tătară); tabără militară. ♦ Mulțime mare de oameni; gloată. [Acc. și: ordíe] – Din bg., sb. ordija. DOOM
!órdie (-di-e)/ordíe (înv.) s. f., art. órdia (-di-a)/ordía, g.-d. art. órdiei/ordíei; pl. órdii/ordíi, art. órdiile (-di-i-)/ordíile
ordin
ÓRDIN, ordine, s. n. 1. Dispoziție obligatorie, scrisă sau verbală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială; poruncă. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = vă stau la dispoziție. ♦ (Concr.) Act care conține o dispoziție cu caracter obligatoriu. ◊ Ordin de zi = act prin care comandantul unei unități militare se adresează în anumite ocazii, întregii unități. Ordin de chemare = dispoziție scrisă a unei autorități militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primește o însărcinare oficială; delegație. Ordin de plată = dispoziție dată de către o bancă pentru a plăti o sumă de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decorație superioară medaliei. 3. (Biol.) Categorie sistematică subordonată clasei, care cuprinde una sau mai multe familii strâns înrudite și cu caractere asemănătoare. 4. (Arhit.) Ansamblu de elemente constructive și decorative care definesc caracteristicile stilurilor de bază greco-romane. 5. Comunitate monahală înființată în vederea propagandei religioase. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice. 6. Rang, categorie (după importanță). ◊ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regulă, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre. DOOM
órdin s. n., pl. órdine
ordina
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner.
ordinal
ORDINÁL, ordinale, adj. (În sintagma) Numeral ordinal = numeral care indică, într-o serie, locul, ordinea obiectelor prin numărare. – Din fr. ordinal. DOOM
!ordinál (numeral ~) adj. m.; pl. f. ordinále
ordinala
ORDINÁL, ordinale, adj. (În sintagma) Numeral ordinal = numeral care indică, într-o serie, locul, ordinea obiectelor prin numărare. – Din fr. ordinal. DOOM
!ordinál (numeral ~) adj. m.; pl. f. ordinále
ordinale
ORDINÁL, ordinale, adj. (În sintagma) Numeral ordinal = numeral care indică, într-o serie, locul, ordinea obiectelor prin numărare. – Din fr. ordinal. DOOM
!ordinál (numeral ~) adj. m.; pl. f. ordinále
ordinalei
ORDINÁL, ordinale, adj. (În sintagma) Numeral ordinal = numeral care indică, într-o serie, locul, ordinea obiectelor prin numărare. – Din fr. ordinal. DOOM
!ordinál (numeral ~) adj. m.; pl. f. ordinále
ordinalele
ORDINÁL, ordinale, adj. (În sintagma) Numeral ordinal = numeral care indică, într-o serie, locul, ordinea obiectelor prin numărare. – Din fr. ordinal. DOOM
!ordinál (numeral ~) adj. m.; pl. f. ordinále
ordinalelor
ORDINÁL, ordinale, adj. (În sintagma) Numeral ordinal = numeral care indică, într-o serie, locul, ordinea obiectelor prin numărare. – Din fr. ordinal. DOOM
!ordinál (numeral ~) adj. m.; pl. f. ordinále
ordinali
ORDINÁL, ordinale, adj. (În sintagma) Numeral ordinal = numeral care indică, într-o serie, locul, ordinea obiectelor prin numărare. – Din fr. ordinal. DOOM
!ordinál (numeral ~) adj. m.; pl. f. ordinále
ordinalii
ORDINÁL, ordinale, adj. (În sintagma) Numeral ordinal = numeral care indică, într-o serie, locul, ordinea obiectelor prin numărare. – Din fr. ordinal. DOOM
!ordinál (numeral ~) adj. m.; pl. f. ordinále
ordinalilor
ORDINÁL, ordinale, adj. (În sintagma) Numeral ordinal = numeral care indică, într-o serie, locul, ordinea obiectelor prin numărare. – Din fr. ordinal. DOOM
!ordinál (numeral ~) adj. m.; pl. f. ordinále
ordinalul
ORDINÁL, ordinale, adj. (În sintagma) Numeral ordinal = numeral care indică, într-o serie, locul, ordinea obiectelor prin numărare. – Din fr. ordinal. DOOM
!ordinál (numeral ~) adj. m.; pl. f. ordinále
ordinalului
ORDINÁL, ordinale, adj. (În sintagma) Numeral ordinal = numeral care indică, într-o serie, locul, ordinea obiectelor prin numărare. – Din fr. ordinal. DOOM
!ordinál (numeral ~) adj. m.; pl. f. ordinále
ordinar
ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, normal; de rând, comun. ◊ Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. ◊ Loc. adv. (Franțuzism înv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; înv.; substantivat, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență a rațiilor alimentare și a soldei. 2. De calitate inferioară, fără valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär. DOOM
ordinár (obișnuit, fără valoare, vulgar) adj. m., pl. ordinári; f. ordináră, pl. ordináre
ordinara
ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, normal; de rând, comun. ◊ Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. ◊ Loc. adv. (Franțuzism înv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; înv.; substantivat, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență a rațiilor alimentare și a soldei. 2. De calitate inferioară, fără valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär. DOOM
ordinár (obișnuit, fără valoare, vulgar) adj. m., pl. ordinári; f. ordináră, pl. ordináre
ordinare
ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, normal; de rând, comun. ◊ Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. ◊ Loc. adv. (Franțuzism înv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; înv.; substantivat, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență a rațiilor alimentare și a soldei. 2. De calitate inferioară, fără valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär. DOOM
ordinár (obișnuit, fără valoare, vulgar) adj. m., pl. ordinári; f. ordináră, pl. ordináre
ordinare
ORDINÁRE s.f. Ordonare. [< ordina].
ordinarei
ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, normal; de rând, comun. ◊ Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. ◊ Loc. adv. (Franțuzism înv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; înv.; substantivat, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență a rațiilor alimentare și a soldei. 2. De calitate inferioară, fără valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär. DOOM
ordinár (obișnuit, fără valoare, vulgar) adj. m., pl. ordinári; f. ordináră, pl. ordináre
ordinarele
ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, normal; de rând, comun. ◊ Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. ◊ Loc. adv. (Franțuzism înv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; înv.; substantivat, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență a rațiilor alimentare și a soldei. 2. De calitate inferioară, fără valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär. DOOM
ordinár (obișnuit, fără valoare, vulgar) adj. m., pl. ordinári; f. ordináră, pl. ordináre
ordinarelor
ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, normal; de rând, comun. ◊ Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. ◊ Loc. adv. (Franțuzism înv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; înv.; substantivat, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență a rațiilor alimentare și a soldei. 2. De calitate inferioară, fără valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär. DOOM
ordinár (obișnuit, fără valoare, vulgar) adj. m., pl. ordinári; f. ordináră, pl. ordináre
ordinari
ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, normal; de rând, comun. ◊ Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. ◊ Loc. adv. (Franțuzism înv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; înv.; substantivat, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență a rațiilor alimentare și a soldei. 2. De calitate inferioară, fără valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär. DOOM
ordinár (obișnuit, fără valoare, vulgar) adj. m., pl. ordinári; f. ordináră, pl. ordináre
ordinariat
ORDINARIÁT, ordinariate, s. n. (Înv.) Organ administrativ care conducea o episcopie catolică; consistoriu. – Din lat. ordinariatus, fr. ordinariat. DOOM
ordinariát (-ri-at) (înv.) s. n., pl. ordinariáte
ordinariate
ORDINARIÁT, ordinariate, s. n. (Înv.) Organ administrativ care conducea o episcopie catolică; consistoriu. – Din lat. ordinariatus, fr. ordinariat. DOOM
ordinariát (-ri-at) (înv.) s. n., pl. ordinariáte
ordinariatele
ORDINARIÁT, ordinariate, s. n. (Înv.) Organ administrativ care conducea o episcopie catolică; consistoriu. – Din lat. ordinariatus, fr. ordinariat. DOOM
ordinariát (-ri-at) (înv.) s. n., pl. ordinariáte
ordinariatelor
ORDINARIÁT, ordinariate, s. n. (Înv.) Organ administrativ care conducea o episcopie catolică; consistoriu. – Din lat. ordinariatus, fr. ordinariat. DOOM
ordinariát (-ri-at) (înv.) s. n., pl. ordinariáte
ordinariatul
ORDINARIÁT, ordinariate, s. n. (Înv.) Organ administrativ care conducea o episcopie catolică; consistoriu. – Din lat. ordinariatus, fr. ordinariat. DOOM
ordinariát (-ri-at) (înv.) s. n., pl. ordinariáte
ordinariatului
ORDINARIÁT, ordinariate, s. n. (Înv.) Organ administrativ care conducea o episcopie catolică; consistoriu. – Din lat. ordinariatus, fr. ordinariat. DOOM
ordinariát (-ri-at) (înv.) s. n., pl. ordinariáte
ordinarii
ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, normal; de rând, comun. ◊ Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. ◊ Loc. adv. (Franțuzism înv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; înv.; substantivat, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență a rațiilor alimentare și a soldei. 2. De calitate inferioară, fără valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär. DOOM
ordinár (obișnuit, fără valoare, vulgar) adj. m., pl. ordinári; f. ordináră, pl. ordináre
ordinarilor
ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, normal; de rând, comun. ◊ Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. ◊ Loc. adv. (Franțuzism înv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; înv.; substantivat, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență a rațiilor alimentare și a soldei. 2. De calitate inferioară, fără valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär. DOOM
ordinár (obișnuit, fără valoare, vulgar) adj. m., pl. ordinári; f. ordináră, pl. ordináre
ordinarul
ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, normal; de rând, comun. ◊ Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. ◊ Loc. adv. (Franțuzism înv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; înv.; substantivat, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență a rațiilor alimentare și a soldei. 2. De calitate inferioară, fără valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär. DOOM
ordinár (obișnuit, fără valoare, vulgar) adj. m., pl. ordinári; f. ordináră, pl. ordináre
ordinarului
ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obișnuit, normal; de rând, comun. ◊ Fracție ordinară = raportul a două numere întregi. Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcționare. ◊ Loc. adv. (Franțuzism înv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; înv.; substantivat, în expr.) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidență a rațiilor alimentare și a soldei. 2. De calitate inferioară, fără valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär. DOOM
ordinár (obișnuit, fără valoare, vulgar) adj. m., pl. ordinári; f. ordináră, pl. ordináre
ordinat
ORDINÁ vb. I v. ordona.
ordinatoare
ORDINATÓR, ordinatoare, s. n. Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice care prelucrează datele introduse într-o formă prestabilită și furnizează rezultatele fie într-o formă accesibilă utilizatorului, fie ca semnele destinate acționării unor echipamente; computer, calculator. – Din fr. ordinateur. DOOM
ordinatór s. n., pl. ordinatoáre
ordinatoarele
ORDINATÓR, ordinatoare, s. n. Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice care prelucrează datele introduse într-o formă prestabilită și furnizează rezultatele fie într-o formă accesibilă utilizatorului, fie ca semnele destinate acționării unor echipamente; computer, calculator. – Din fr. ordinateur. DOOM
ordinatór s. n., pl. ordinatoáre
ordinatoarelor
ORDINATÓR, ordinatoare, s. n. Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice care prelucrează datele introduse într-o formă prestabilită și furnizează rezultatele fie într-o formă accesibilă utilizatorului, fie ca semnele destinate acționării unor echipamente; computer, calculator. – Din fr. ordinateur. DOOM
ordinatór s. n., pl. ordinatoáre
ordinator
ORDINATÓR, ordinatoare, s. n. Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice care prelucrează datele introduse într-o formă prestabilită și furnizează rezultatele fie într-o formă accesibilă utilizatorului, fie ca semnele destinate acționării unor echipamente; computer, calculator. – Din fr. ordinateur. DOOM
ordinatór s. n., pl. ordinatoáre
ordinatorul
ORDINATÓR, ordinatoare, s. n. Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice care prelucrează datele introduse într-o formă prestabilită și furnizează rezultatele fie într-o formă accesibilă utilizatorului, fie ca semnele destinate acționării unor echipamente; computer, calculator. – Din fr. ordinateur. DOOM
ordinatór s. n., pl. ordinatoáre
ordinatorului
ORDINATÓR, ordinatoare, s. n. Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice care prelucrează datele introduse într-o formă prestabilită și furnizează rezultatele fie într-o formă accesibilă utilizatorului, fie ca semnele destinate acționării unor echipamente; computer, calculator. – Din fr. ordinateur. DOOM
ordinatór s. n., pl. ordinatoáre
ordine
ÓRDIN, ordine, s. n. 1. Dispoziție obligatorie, scrisă sau verbală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială; poruncă. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = vă stau la dispoziție. ♦ (Concr.) Act care conține o dispoziție cu caracter obligatoriu. ◊ Ordin de zi = act prin care comandantul unei unități militare se adresează în anumite ocazii, întregii unități. Ordin de chemare = dispoziție scrisă a unei autorități militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primește o însărcinare oficială; delegație. Ordin de plată = dispoziție dată de către o bancă pentru a plăti o sumă de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decorație superioară medaliei. 3. (Biol.) Categorie sistematică subordonată clasei, care cuprinde una sau mai multe familii strâns înrudite și cu caractere asemănătoare. 4. (Arhit.) Ansamblu de elemente constructive și decorative care definesc caracteristicile stilurilor de bază greco-romane. 5. Comunitate monahală înființată în vederea propagandei religioase. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice. 6. Rang, categorie (după importanță). ◊ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regulă, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre. DOOM
órdin s. n., pl. órdine
ordine
ÓRDINE, ordini, s. f. 1. Dispoziție, succesiune regulată cu caracter spațial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, înșiruire, rând, rânduire, orânduială. ◊ Ordine de bătaie = dispozitiv de luptă. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor ce urmează să fie discutate într-o ședință, într-o adunare. ◊ Loc. adj. și adv. La ordinea zilei = de actualitate; important, pe primul plan. 2. Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe de ordin practic și estetic, rânduială; p. ext. funcționare bună, armonioasă; disciplină, regulă. ◊ Loc. adv. În ordine = așa cum se cuvine; în regulă. ◊ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva să respecte anumite norme (de conduită) încălcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ◊ Expr. (Înv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, orânduire socială, politică, economică; regim; spec. stabilitate socială. ◊ Ordine publică = ordine politică, economică și socială dintr-un stat, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri deosebite de la o orânduire socială la alta și care se concretizează în funcționarea normală a aparatului de stat, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine. DOOM
órdine s. f., g.-d. art. órdinii; pl. órdini
ordinea
ÓRDINE, ordini, s. f. 1. Dispoziție, succesiune regulată cu caracter spațial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, înșiruire, rând, rânduire, orânduială. ◊ Ordine de bătaie = dispozitiv de luptă. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor ce urmează să fie discutate într-o ședință, într-o adunare. ◊ Loc. adj. și adv. La ordinea zilei = de actualitate; important, pe primul plan. 2. Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe de ordin practic și estetic, rânduială; p. ext. funcționare bună, armonioasă; disciplină, regulă. ◊ Loc. adv. În ordine = așa cum se cuvine; în regulă. ◊ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva să respecte anumite norme (de conduită) încălcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ◊ Expr. (Înv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, orânduire socială, politică, economică; regim; spec. stabilitate socială. ◊ Ordine publică = ordine politică, economică și socială dintr-un stat, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri deosebite de la o orânduire socială la alta și care se concretizează în funcționarea normală a aparatului de stat, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine. DOOM
órdine s. f., g.-d. art. órdinii; pl. órdini
ordinele
ÓRDIN, ordine, s. n. 1. Dispoziție obligatorie, scrisă sau verbală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială; poruncă. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = vă stau la dispoziție. ♦ (Concr.) Act care conține o dispoziție cu caracter obligatoriu. ◊ Ordin de zi = act prin care comandantul unei unități militare se adresează în anumite ocazii, întregii unități. Ordin de chemare = dispoziție scrisă a unei autorități militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primește o însărcinare oficială; delegație. Ordin de plată = dispoziție dată de către o bancă pentru a plăti o sumă de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decorație superioară medaliei. 3. (Biol.) Categorie sistematică subordonată clasei, care cuprinde una sau mai multe familii strâns înrudite și cu caractere asemănătoare. 4. (Arhit.) Ansamblu de elemente constructive și decorative care definesc caracteristicile stilurilor de bază greco-romane. 5. Comunitate monahală înființată în vederea propagandei religioase. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice. 6. Rang, categorie (după importanță). ◊ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regulă, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre. DOOM
órdin s. n., pl. órdine
ordinelor
ÓRDIN, ordine, s. n. 1. Dispoziție obligatorie, scrisă sau verbală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială; poruncă. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = vă stau la dispoziție. ♦ (Concr.) Act care conține o dispoziție cu caracter obligatoriu. ◊ Ordin de zi = act prin care comandantul unei unități militare se adresează în anumite ocazii, întregii unități. Ordin de chemare = dispoziție scrisă a unei autorități militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primește o însărcinare oficială; delegație. Ordin de plată = dispoziție dată de către o bancă pentru a plăti o sumă de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decorație superioară medaliei. 3. (Biol.) Categorie sistematică subordonată clasei, care cuprinde una sau mai multe familii strâns înrudite și cu caractere asemănătoare. 4. (Arhit.) Ansamblu de elemente constructive și decorative care definesc caracteristicile stilurilor de bază greco-romane. 5. Comunitate monahală înființată în vederea propagandei religioase. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice. 6. Rang, categorie (după importanță). ◊ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regulă, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre. DOOM
órdin s. n., pl. órdine
ordini
ÓRDINE, ordini, s. f. 1. Dispoziție, succesiune regulată cu caracter spațial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, înșiruire, rând, rânduire, orânduială. ◊ Ordine de bătaie = dispozitiv de luptă. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor ce urmează să fie discutate într-o ședință, într-o adunare. ◊ Loc. adj. și adv. La ordinea zilei = de actualitate; important, pe primul plan. 2. Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe de ordin practic și estetic, rânduială; p. ext. funcționare bună, armonioasă; disciplină, regulă. ◊ Loc. adv. În ordine = așa cum se cuvine; în regulă. ◊ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva să respecte anumite norme (de conduită) încălcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ◊ Expr. (Înv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, orânduire socială, politică, economică; regim; spec. stabilitate socială. ◊ Ordine publică = ordine politică, economică și socială dintr-un stat, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri deosebite de la o orânduire socială la alta și care se concretizează în funcționarea normală a aparatului de stat, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine. DOOM
órdine s. f., g.-d. art. órdinii; pl. órdini
ordinii
ÓRDINE, ordini, s. f. 1. Dispoziție, succesiune regulată cu caracter spațial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, înșiruire, rând, rânduire, orânduială. ◊ Ordine de bătaie = dispozitiv de luptă. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor ce urmează să fie discutate într-o ședință, într-o adunare. ◊ Loc. adj. și adv. La ordinea zilei = de actualitate; important, pe primul plan. 2. Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe de ordin practic și estetic, rânduială; p. ext. funcționare bună, armonioasă; disciplină, regulă. ◊ Loc. adv. În ordine = așa cum se cuvine; în regulă. ◊ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva să respecte anumite norme (de conduită) încălcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ◊ Expr. (Înv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, orânduire socială, politică, economică; regim; spec. stabilitate socială. ◊ Ordine publică = ordine politică, economică și socială dintr-un stat, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri deosebite de la o orânduire socială la alta și care se concretizează în funcționarea normală a aparatului de stat, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine. DOOM
órdine s. f., g.-d. art. órdinii; pl. órdini
ordinile
ÓRDINE, ordini, s. f. 1. Dispoziție, succesiune regulată cu caracter spațial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, înșiruire, rând, rânduire, orânduială. ◊ Ordine de bătaie = dispozitiv de luptă. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor ce urmează să fie discutate într-o ședință, într-o adunare. ◊ Loc. adj. și adv. La ordinea zilei = de actualitate; important, pe primul plan. 2. Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe de ordin practic și estetic, rânduială; p. ext. funcționare bună, armonioasă; disciplină, regulă. ◊ Loc. adv. În ordine = așa cum se cuvine; în regulă. ◊ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva să respecte anumite norme (de conduită) încălcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ◊ Expr. (Înv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, orânduire socială, politică, economică; regim; spec. stabilitate socială. ◊ Ordine publică = ordine politică, economică și socială dintr-un stat, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri deosebite de la o orânduire socială la alta și care se concretizează în funcționarea normală a aparatului de stat, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine. DOOM
órdine s. f., g.-d. art. órdinii; pl. órdini
ordinilor
ÓRDINE, ordini, s. f. 1. Dispoziție, succesiune regulată cu caracter spațial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, înșiruire, rând, rânduire, orânduială. ◊ Ordine de bătaie = dispozitiv de luptă. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor ce urmează să fie discutate într-o ședință, într-o adunare. ◊ Loc. adj. și adv. La ordinea zilei = de actualitate; important, pe primul plan. 2. Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe de ordin practic și estetic, rânduială; p. ext. funcționare bună, armonioasă; disciplină, regulă. ◊ Loc. adv. În ordine = așa cum se cuvine; în regulă. ◊ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva să respecte anumite norme (de conduită) încălcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ◊ Expr. (Înv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, orânduire socială, politică, economică; regim; spec. stabilitate socială. ◊ Ordine publică = ordine politică, economică și socială dintr-un stat, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri deosebite de la o orânduire socială la alta și care se concretizează în funcționarea normală a aparatului de stat, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine. DOOM
órdine s. f., g.-d. art. órdinii; pl. órdini
ordinograma
ORDINOGRÁMĂ s.f. (Cib.) Organigramă funcțională, dedusă din algorigramă, cuprinzând un lanț de operații sau de funcții ce urmează a fi efectuate cu ajutorul programului destinat ordinatorului. [Cf. fr. ordinogramme].
ordinograme
ORDINOGRÁMĂ s.f. (Cib.) Organigramă funcțională, dedusă din algorigramă, cuprinzând un lanț de operații sau de funcții ce urmează a fi efectuate cu ajutorul programului destinat ordinatorului. [Cf. fr. ordinogramme].
ordinogramei
ORDINOGRÁMĂ s.f. (Cib.) Organigramă funcțională, dedusă din algorigramă, cuprinzând un lanț de operații sau de funcții ce urmează a fi efectuate cu ajutorul programului destinat ordinatorului. [Cf. fr. ordinogramme].
ordinogramele
ORDINOGRÁMĂ s.f. (Cib.) Organigramă funcțională, dedusă din algorigramă, cuprinzând un lanț de operații sau de funcții ce urmează a fi efectuate cu ajutorul programului destinat ordinatorului. [Cf. fr. ordinogramme].
ordinogramelor
ORDINOGRÁMĂ s.f. (Cib.) Organigramă funcțională, dedusă din algorigramă, cuprinzând un lanț de operații sau de funcții ce urmează a fi efectuate cu ajutorul programului destinat ordinatorului. [Cf. fr. ordinogramme].
ordinul
ÓRDIN, ordine, s. n. 1. Dispoziție obligatorie, scrisă sau verbală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială; poruncă. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = vă stau la dispoziție. ♦ (Concr.) Act care conține o dispoziție cu caracter obligatoriu. ◊ Ordin de zi = act prin care comandantul unei unități militare se adresează în anumite ocazii, întregii unități. Ordin de chemare = dispoziție scrisă a unei autorități militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primește o însărcinare oficială; delegație. Ordin de plată = dispoziție dată de către o bancă pentru a plăti o sumă de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decorație superioară medaliei. 3. (Biol.) Categorie sistematică subordonată clasei, care cuprinde una sau mai multe familii strâns înrudite și cu caractere asemănătoare. 4. (Arhit.) Ansamblu de elemente constructive și decorative care definesc caracteristicile stilurilor de bază greco-romane. 5. Comunitate monahală înființată în vederea propagandei religioase. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice. 6. Rang, categorie (după importanță). ◊ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regulă, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre. DOOM
órdin s. n., pl. órdine
ordinului
ÓRDIN, ordine, s. n. 1. Dispoziție obligatorie, scrisă sau verbală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială; poruncă. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = vă stau la dispoziție. ♦ (Concr.) Act care conține o dispoziție cu caracter obligatoriu. ◊ Ordin de zi = act prin care comandantul unei unități militare se adresează în anumite ocazii, întregii unități. Ordin de chemare = dispoziție scrisă a unei autorități militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primește o însărcinare oficială; delegație. Ordin de plată = dispoziție dată de către o bancă pentru a plăti o sumă de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decorație superioară medaliei. 3. (Biol.) Categorie sistematică subordonată clasei, care cuprinde una sau mai multe familii strâns înrudite și cu caractere asemănătoare. 4. (Arhit.) Ansamblu de elemente constructive și decorative care definesc caracteristicile stilurilor de bază greco-romane. 5. Comunitate monahală înființată în vederea propagandei religioase. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice. 6. Rang, categorie (după importanță). ◊ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regulă, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre. DOOM
órdin s. n., pl. órdine
ordon
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordona
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordona
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner.
ordonai
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonam
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonanța
ORDONANȚÁ, ordonanțez, vb. I. Tranz. A dispune plata unei sume prin emiterea unei ordonanțe, a unui ordin de plată. – Din fr. ordonnancer. DOOM
ordonanțá (a ~) vb., ind. prez. 3 ordonanțeáză
ordonanța
ORDONÁNȚĂ, ordonanțe, s. f. 1. Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc.; act care conține această dispoziție. ◊ Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță prezidențială (sau, ieșit din uz, președințială) = hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent. Ordonanță de urgență = hotărâre guvernamentală luată în absența Parlamentului, cu putere de lege și care poate fi confirmată sau infirmată ulterior de Parlament. ♦ (Înv.) Rețetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat în serviciul personal al unui ofițer. 3. (Arhit.) Dispunere, aranjare generală a elementelor componente ale unei fațade. – Din fr. ordonnance. DOOM
ordonánță s. f., g.-d. art. ordonánței; pl. ordonánțe
ordonanțare
ORDONANȚÁRE, ordonanțări, s. f. Acțiunea de a ordonanța și rezultatul ei. – V. ordonanța. DOOM
ordonanțáre s. f., g.-d. art. ordonanțắrii; pl. ordonanțắri
ordonanțarea
ORDONANȚÁRE, ordonanțări, s. f. Acțiunea de a ordonanța și rezultatul ei. – V. ordonanța. DOOM
ordonanțáre s. f., g.-d. art. ordonanțắrii; pl. ordonanțắri
ordonanțat
ORDONANȚÁ, ordonanțez, vb. I. Tranz. A dispune plata unei sume prin emiterea unei ordonanțe, a unui ordin de plată. – Din fr. ordonnancer.
ordonanțe
ORDONÁNȚĂ, ordonanțe, s. f. 1. Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc.; act care conține această dispoziție. ◊ Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță prezidențială (sau, ieșit din uz, președințială) = hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent. Ordonanță de urgență = hotărâre guvernamentală luată în absența Parlamentului, cu putere de lege și care poate fi confirmată sau infirmată ulterior de Parlament. ♦ (Înv.) Rețetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat în serviciul personal al unui ofițer. 3. (Arhit.) Dispunere, aranjare generală a elementelor componente ale unei fațade. – Din fr. ordonnance. DOOM
ordonánță s. f., g.-d. art. ordonánței; pl. ordonánțe
ordonanței
ORDONÁNȚĂ, ordonanțe, s. f. 1. Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc.; act care conține această dispoziție. ◊ Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță prezidențială (sau, ieșit din uz, președințială) = hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent. Ordonanță de urgență = hotărâre guvernamentală luată în absența Parlamentului, cu putere de lege și care poate fi confirmată sau infirmată ulterior de Parlament. ♦ (Înv.) Rețetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat în serviciul personal al unui ofițer. 3. (Arhit.) Dispunere, aranjare generală a elementelor componente ale unei fațade. – Din fr. ordonnance. DOOM
ordonánță s. f., g.-d. art. ordonánței; pl. ordonánțe
ordonanțele
ORDONÁNȚĂ, ordonanțe, s. f. 1. Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc.; act care conține această dispoziție. ◊ Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță prezidențială (sau, ieșit din uz, președințială) = hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent. Ordonanță de urgență = hotărâre guvernamentală luată în absența Parlamentului, cu putere de lege și care poate fi confirmată sau infirmată ulterior de Parlament. ♦ (Înv.) Rețetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat în serviciul personal al unui ofițer. 3. (Arhit.) Dispunere, aranjare generală a elementelor componente ale unei fațade. – Din fr. ordonnance. DOOM
ordonánță s. f., g.-d. art. ordonánței; pl. ordonánțe
ordonanțelor
ORDONÁNȚĂ, ordonanțe, s. f. 1. Dispoziție scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc.; act care conține această dispoziție. ◊ Ofițer de ordonanță = ofițer atașat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanță de plată = dispoziție, ordin de plată a unei sume. Ordonanță prezidențială (sau, ieșit din uz, președințială) = hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent. Ordonanță de urgență = hotărâre guvernamentală luată în absența Parlamentului, cu putere de lege și care poate fi confirmată sau infirmată ulterior de Parlament. ♦ (Înv.) Rețetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat în serviciul personal al unui ofițer. 3. (Arhit.) Dispunere, aranjare generală a elementelor componente ale unei fațade. – Din fr. ordonnance. DOOM
ordonánță s. f., g.-d. art. ordonánței; pl. ordonánțe
ordonanțări
ORDONANȚÁRE, ordonanțări, s. f. Acțiunea de a ordonanța și rezultatul ei. – V. ordonanța. DOOM
ordonanțáre s. f., g.-d. art. ordonanțắrii; pl. ordonanțắri
ordonanțării
ORDONANȚÁRE, ordonanțări, s. f. Acțiunea de a ordonanța și rezultatul ei. – V. ordonanța. DOOM
ordonanțáre s. f., g.-d. art. ordonanțắrii; pl. ordonanțắri
ordonanțările
ORDONANȚÁRE, ordonanțări, s. f. Acțiunea de a ordonanța și rezultatul ei. – V. ordonanța. DOOM
ordonanțáre s. f., g.-d. art. ordonanțắrii; pl. ordonanțắri
ordonanțărilor
ORDONANȚÁRE, ordonanțări, s. f. Acțiunea de a ordonanța și rezultatul ei. – V. ordonanța. DOOM
ordonanțáre s. f., g.-d. art. ordonanțắrii; pl. ordonanțắri
ordonare
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonare
ORDONÁRE, ordonări, s. f. Acțiunea de a ordona și rezultatul ei. ◊ Raport de ordonare = cuprindere a unei noțiuni în sfera unei alte noțiuni mai generale. – V. ordona. DOOM
ordonáre s. f., g.-d. art. ordonắrii; pl. ordonắri
ordonarea
ORDONÁRE, ordonări, s. f. Acțiunea de a ordona și rezultatul ei. ◊ Raport de ordonare = cuprindere a unei noțiuni în sfera unei alte noțiuni mai generale. – V. ordona. DOOM
ordonáre s. f., g.-d. art. ordonắrii; pl. ordonắri
ordonară
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonarăm
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonarăți
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonase
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonasem
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonaseră
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonaserăm
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonaserăți
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonaseși
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonaseți
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonat
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonat
ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonné.
ordonata
ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonné.
ordonata
ORDONÁTĂ, ordonate, s. f. (Mat.) A doua coordonată a unui punct în sistemul rectangular de coordonate din plan sau din spațiu. ♦ Înălțimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil în raport cu linia de ochire. – Din fr. ordonnée. DOOM
ordonátă (mat.) s. f., g.-d. art. ordonátei; pl. ordonáte
ordonate
ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonné.
ordonate
ORDONÁTĂ, ordonate, s. f. (Mat.) A doua coordonată a unui punct în sistemul rectangular de coordonate din plan sau din spațiu. ♦ Înălțimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil în raport cu linia de ochire. – Din fr. ordonnée. DOOM
ordonátă (mat.) s. f., g.-d. art. ordonátei; pl. ordonáte
ordonatei
ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonné.
ordonatei
ORDONÁTĂ, ordonate, s. f. (Mat.) A doua coordonată a unui punct în sistemul rectangular de coordonate din plan sau din spațiu. ♦ Înălțimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil în raport cu linia de ochire. – Din fr. ordonnée. DOOM
ordonátă (mat.) s. f., g.-d. art. ordonátei; pl. ordonáte
ordonatele
ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonné.
ordonatele
ORDONÁTĂ, ordonate, s. f. (Mat.) A doua coordonată a unui punct în sistemul rectangular de coordonate din plan sau din spațiu. ♦ Înălțimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil în raport cu linia de ochire. – Din fr. ordonnée. DOOM
ordonátă (mat.) s. f., g.-d. art. ordonátei; pl. ordonáte
ordonatelor
ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonné.
ordonatelor
ORDONÁTĂ, ordonate, s. f. (Mat.) A doua coordonată a unui punct în sistemul rectangular de coordonate din plan sau din spațiu. ♦ Înălțimea unui punct de pe traiectoria unui proiectil în raport cu linia de ochire. – Din fr. ordonnée. DOOM
ordonátă (mat.) s. f., g.-d. art. ordonátei; pl. ordonáte
ordonatoare
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatoare
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatoarea
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatoarea
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatoarei
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatoarei
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatoarele
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatoarele
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatoarelor
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatoarelor
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonator
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonator
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatori
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatori
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatorii
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatorii
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatorilor
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatorilor
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatorul
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatorul
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatorului
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatorului
ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s. m. și f. (Și în sintagma ordonator de credite) Persoană împuternicită prin lege să dispună, să aprobe și să răspundă de utilizarea creditelor bugetare, de realizarea veniturilor, de folosirea eficientă a sumelor primite de la bugetul de stat sau de la bugetul fondurilor speciale. – Din fr. ordonnateur. DOOM
ordonatór s. m., pl. ordonatóri
ordonatul
ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonné.
ordonatului
ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonné.
ordonau
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonași
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonați
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonați
ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonné.
ordonații
ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonné.
ordonaților
ORDONÁT, -Ă, ordonați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Căruia îi place ordinea, care păstrează ordinea, dichisit; p. ext. disciplinat, echilibrat. 2. (Despre obiecte) (Pus) în ordine, rânduit după anumite criterii, aranjat. – V. ordona. Cf. fr. ordonné.
ordone
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordoni
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonând
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonînd
ORDONÁ, (1) ordón, (2) ordonez, vb. I. Tranz. 1. A da un ordin, a porunci, a comanda; a cere, a pretinde, a dispune. ♦ (Înv.) A prescrie un medicament, un tratament. 2. A pune în ordine, a grupa într-un anumit fel; a aranja, a orândui. [Var.: (înv.) ordiná vb. I] – Din fr. ordonner. DOOM
ordoná2 (a ~) (a așeza în ordine) vb., ind. prez. 3 ordoneáză
ordonări
ORDONÁRE, ordonări, s. f. Acțiunea de a ordona și rezultatul ei. ◊ Raport de ordonare = cuprindere a unei noțiuni în sfera unei alte noțiuni mai generale. – V. ordona. DOOM
ordonáre s. f., g.-d. art. ordonắrii; pl. ordonắri
ordonării
ORDONÁRE, ordonări, s. f. Acțiunea de a ordona și rezultatul ei. ◊ Raport de ordonare = cuprindere a unei noțiuni în sfera unei alte noțiuni mai generale. – V. ordona. DOOM
ordonáre s. f., g.-d. art. ordonắrii; pl. ordonắri
ordonările
ORDONÁRE, ordonări, s. f. Acțiunea de a ordona și rezultatul ei. ◊ Raport de ordonare = cuprindere a unei noțiuni în sfera unei alte noțiuni mai generale. – V. ordona. DOOM
ordonáre s. f., g.-d. art. ordonắrii; pl. ordonắri
ordonărilor
ORDONÁRE, ordonări, s. f. Acțiunea de a ordona și rezultatul ei. ◊ Raport de ordonare = cuprindere a unei noțiuni în sfera unei alte noțiuni mai generale. – V. ordona. DOOM
ordonáre s. f., g.-d. art. ordonắrii; pl. ordonắri
ordovician
ORDOVICIÁN, -Ă, ordovicieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a paleozoicului. 2. Adj. Care se referă la ordovician (1) sau la formațiunile din această perioadă. [Pr.: -ci-an] – Din fr. ordovicien. DOOM
ordovicián2 (-ci-an) s. n.
ordoviciana
ORDOVICIÁN, -Ă, ordovicieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a paleozoicului. 2. Adj. Care se referă la ordovician (1) sau la formațiunile din această perioadă. [Pr.: -ci-an] – Din fr. ordovicien. DOOM
ordovicián2 (-ci-an) s. n.
ordovicianul
ORDOVICIÁN, -Ă, ordovicieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a paleozoicului. 2. Adj. Care se referă la ordovician (1) sau la formațiunile din această perioadă. [Pr.: -ci-an] – Din fr. ordovicien. DOOM
ordovicián2 (-ci-an) s. n.
ordovicianului
ORDOVICIÁN, -Ă, ordovicieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a paleozoicului. 2. Adj. Care se referă la ordovician (1) sau la formațiunile din această perioadă. [Pr.: -ci-an] – Din fr. ordovicien. DOOM
ordovicián2 (-ci-an) s. n.
ordoviciene
ORDOVICIÁN, -Ă, ordovicieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a paleozoicului. 2. Adj. Care se referă la ordovician (1) sau la formațiunile din această perioadă. [Pr.: -ci-an] – Din fr. ordovicien. DOOM
ordovicián2 (-ci-an) s. n.
ordovicienei
ORDOVICIÁN, -Ă, ordovicieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a paleozoicului. 2. Adj. Care se referă la ordovician (1) sau la formațiunile din această perioadă. [Pr.: -ci-an] – Din fr. ordovicien. DOOM
ordovicián2 (-ci-an) s. n.
ordovicienele
ORDOVICIÁN, -Ă, ordovicieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a paleozoicului. 2. Adj. Care se referă la ordovician (1) sau la formațiunile din această perioadă. [Pr.: -ci-an] – Din fr. ordovicien. DOOM
ordovicián2 (-ci-an) s. n.
ordovicienelor
ORDOVICIÁN, -Ă, ordovicieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a paleozoicului. 2. Adj. Care se referă la ordovician (1) sau la formațiunile din această perioadă. [Pr.: -ci-an] – Din fr. ordovicien. DOOM
ordovicián2 (-ci-an) s. n.
ordovicieni
ORDOVICIÁN, -Ă, ordovicieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a paleozoicului. 2. Adj. Care se referă la ordovician (1) sau la formațiunile din această perioadă. [Pr.: -ci-an] – Din fr. ordovicien. DOOM
ordovicián2 (-ci-an) s. n.
ordovicienii
ORDOVICIÁN, -Ă, ordovicieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a paleozoicului. 2. Adj. Care se referă la ordovician (1) sau la formațiunile din această perioadă. [Pr.: -ci-an] – Din fr. ordovicien. DOOM
ordovicián2 (-ci-an) s. n.
ordovicienilor
ORDOVICIÁN, -Ă, ordovicieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a paleozoicului. 2. Adj. Care se referă la ordovician (1) sau la formațiunile din această perioadă. [Pr.: -ci-an] – Din fr. ordovicien. DOOM
ordovicián2 (-ci-an) s. n.
ordura
ORDÚRĂ, orduri, s. f. (Livr.) Murdărie, gunoi. – Din fr. ordure. DOOM
ordúră (livr.) s. f., g.-d. art. ordúrii; pl. ordúri
orduri
ORDÚRĂ, orduri, s. f. (Livr.) Murdărie, gunoi. – Din fr. ordure. DOOM
ordúră (livr.) s. f., g.-d. art. ordúrii; pl. ordúri
ordurie
ORDURÍE s.f. (Liv.) Murdărie, gunoi. ♦ (Fig.) Obscenitate. [Cf. fr. ordure].
ordurier
ORDURIÉR, -Ă, ordurieri, -e, adj. (Livr.) Murdar, obscen. [Pr.: -ri-er] – Din fr. ordurier. DOOM
orduriér (livr.) (-ri-er) adj. m., pl. orduriéri; f. orduriéră, pl. orduriére
orduriera
ORDURIÉR, -Ă, ordurieri, -e, adj. (Livr.) Murdar, obscen. [Pr.: -ri-er] – Din fr. ordurier. DOOM
orduriér (livr.) (-ri-er) adj. m., pl. orduriéri; f. orduriéră, pl. orduriére
orduriere
ORDURIÉR, -Ă, ordurieri, -e, adj. (Livr.) Murdar, obscen. [Pr.: -ri-er] – Din fr. ordurier. DOOM
orduriér (livr.) (-ri-er) adj. m., pl. orduriéri; f. orduriéră, pl. orduriére
ordurierei
ORDURIÉR, -Ă, ordurieri, -e, adj. (Livr.) Murdar, obscen. [Pr.: -ri-er] – Din fr. ordurier. DOOM
orduriér (livr.) (-ri-er) adj. m., pl. orduriéri; f. orduriéră, pl. orduriére
ordurierele
ORDURIÉR, -Ă, ordurieri, -e, adj. (Livr.) Murdar, obscen. [Pr.: -ri-er] – Din fr. ordurier. DOOM
orduriér (livr.) (-ri-er) adj. m., pl. orduriéri; f. orduriéră, pl. orduriére
ordurierelor
ORDURIÉR, -Ă, ordurieri, -e, adj. (Livr.) Murdar, obscen. [Pr.: -ri-er] – Din fr. ordurier. DOOM
orduriér (livr.) (-ri-er) adj. m., pl. orduriéri; f. orduriéră, pl. orduriére
ordurieri
ORDURIÉR, -Ă, ordurieri, -e, adj. (Livr.) Murdar, obscen. [Pr.: -ri-er] – Din fr. ordurier. DOOM
orduriér (livr.) (-ri-er) adj. m., pl. orduriéri; f. orduriéră, pl. orduriére
ordurierii
ORDURIÉR, -Ă, ordurieri, -e, adj. (Livr.) Murdar, obscen. [Pr.: -ri-er] – Din fr. ordurier. DOOM
orduriér (livr.) (-ri-er) adj. m., pl. orduriéri; f. orduriéră, pl. orduriére
ordurierilor
ORDURIÉR, -Ă, ordurieri, -e, adj. (Livr.) Murdar, obscen. [Pr.: -ri-er] – Din fr. ordurier. DOOM
orduriér (livr.) (-ri-er) adj. m., pl. orduriéri; f. orduriéră, pl. orduriére
ordurierul
ORDURIÉR, -Ă, ordurieri, -e, adj. (Livr.) Murdar, obscen. [Pr.: -ri-er] – Din fr. ordurier. DOOM
orduriér (livr.) (-ri-er) adj. m., pl. orduriéri; f. orduriéră, pl. orduriére
ordurierului
ORDURIÉR, -Ă, ordurieri, -e, adj. (Livr.) Murdar, obscen. [Pr.: -ri-er] – Din fr. ordurier. DOOM
orduriér (livr.) (-ri-er) adj. m., pl. orduriéri; f. orduriéră, pl. orduriére
ordurii
ORDÚRĂ, orduri, s. f. (Livr.) Murdărie, gunoi. – Din fr. ordure. DOOM
ordúră (livr.) s. f., g.-d. art. ordúrii; pl. ordúri
ordurile
ORDÚRĂ, orduri, s. f. (Livr.) Murdărie, gunoi. – Din fr. ordure. DOOM
ordúră (livr.) s. f., g.-d. art. ordúrii; pl. ordúri
ordurilor
ORDÚRĂ, orduri, s. f. (Livr.) Murdărie, gunoi. – Din fr. ordure. DOOM
ordúră (livr.) s. f., g.-d. art. ordúrii; pl. ordúri
ore
KILOWÁTT-ORĂ, kilowați-oră, s. m. Unitate de măsură a energiei, egală cu energia pe care o debitează un generator sau o consumă un receptor, dacă dezvoltă puterea de un kilowatt în timp de o oră. DOOM
kilowátt-óră s. m., pl. kilowáți-óră; simb. kWh
ore
ÓRĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte nou, recent, actual. ♦ Distanță, spațiu ce se poate parcurge în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte stabilit când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) meditații. [Var.: oáră s. f.] – Din lat. hora, it. ora. DOOM
óră s. f., g.-d. art. órei; pl. óre; abr. h
ore
ÖRE s.f. Monedă divizionară în Danemarca, Norvegia și Suedia, valorând a suta parte dintr-o coroană. [< fr. öre < cuv. scandinav].
orea
ÖRE s.f. Monedă divizionară în Danemarca, Norvegia și Suedia, valorând a suta parte dintr-o coroană. [< fr. öre < cuv. scandinav].
oreada
OREÁDĂ, oreade, s. f. Nimfă din mitologia greco-romană, care locuia prin munți și prin peșteri. [Pr.: -re-a-] – Din fr. oréade. DOOM
oreádă (-re-a-) s. f., g.-d. art. oreádei; pl. oreáde
oreade
OREÁDĂ, oreade, s. f. Nimfă din mitologia greco-romană, care locuia prin munți și prin peșteri. [Pr.: -re-a-] – Din fr. oréade. DOOM
oreádă (-re-a-) s. f., g.-d. art. oreádei; pl. oreáde
oreade
Oreade = Oreades.
oreadei
OREÁDĂ, oreade, s. f. Nimfă din mitologia greco-romană, care locuia prin munți și prin peșteri. [Pr.: -re-a-] – Din fr. oréade. DOOM
oreádă (-re-a-) s. f., g.-d. art. oreádei; pl. oreáde
oreadele
OREÁDĂ, oreade, s. f. Nimfă din mitologia greco-romană, care locuia prin munți și prin peșteri. [Pr.: -re-a-] – Din fr. oréade. DOOM
oreádă (-re-a-) s. f., g.-d. art. oreádei; pl. oreáde
oreadelor
OREÁDĂ, oreade, s. f. Nimfă din mitologia greco-romană, care locuia prin munți și prin peșteri. [Pr.: -re-a-] – Din fr. oréade. DOOM
oreádă (-re-a-) s. f., g.-d. art. oreádei; pl. oreáde
oreades
Oreades, nimfe ale munților (v. și Nymphae).
oreav
OREÁV, oreave, s. n. (Reg.) Vale prin care curge apă numai când plouă. – Et. nec. DOOM
oreáv (reg.) s. n., pl. oreáve
oreave
OREÁV, oreave, s. n. (Reg.) Vale prin care curge apă numai când plouă. – Et. nec. DOOM
oreáv (reg.) s. n., pl. oreáve
oreavele
OREÁV, oreave, s. n. (Reg.) Vale prin care curge apă numai când plouă. – Et. nec. DOOM
oreáv (reg.) s. n., pl. oreáve
oreavelor
OREÁV, oreave, s. n. (Reg.) Vale prin care curge apă numai când plouă. – Et. nec. DOOM
oreáv (reg.) s. n., pl. oreáve
oreavul
OREÁV, oreave, s. n. (Reg.) Vale prin care curge apă numai când plouă. – Et. nec. DOOM
oreáv (reg.) s. n., pl. oreáve
oreavului
OREÁV, oreave, s. n. (Reg.) Vale prin care curge apă numai când plouă. – Et. nec. DOOM
oreáv (reg.) s. n., pl. oreáve
orehis
UNT s. n. 1. Grăsime naturală, solidă, extrasă din lapte și folosită ca aliment. ◊ Loc. adv. Ca untul = fără efort, ușor. ◊ Expr. A scoate untul din cineva = a stoarce de puteri pe cineva, a vlăgui. A-l bate (pe cineva) de-i iese (sau să-i iasă) untul = a-l bate tare, rău (pe cineva). ♦ (Urmat de determinări care indică proveniența) Grăsime solidă extrasă din semințele, miezul etc. unor fructe (tropicale). Unt de cacao. 2. Compus: untul-vacii = plantă erbacee cu doi tuberculi, cu frunze lanceolate și cu flori liliachii, purpurii, roz sau albe, dispuse în ciorchine la vârful tulpinii; untișor (Orchis morio). – Lat. unctum.
orei
KILOWÁTT-ORĂ, kilowați-oră, s. m. Unitate de măsură a energiei, egală cu energia pe care o debitează un generator sau o consumă un receptor, dacă dezvoltă puterea de un kilowatt în timp de o oră. DOOM
kilowátt-óră s. m., pl. kilowáți-óră; simb. kWh
orei
ÓRĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte nou, recent, actual. ♦ Distanță, spațiu ce se poate parcurge în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte stabilit când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) meditații. [Var.: oáră s. f.] – Din lat. hora, it. ora. DOOM
óră s. f., g.-d. art. órei; pl. óre; abr. h
orei
ÖRE s.f. Monedă divizionară în Danemarca, Norvegia și Suedia, valorând a suta parte dintr-o coroană. [< fr. öre < cuv. scandinav].
oreioane
OREIÓN, (2) oreioane, s. n. 1. Boală contagioasă și epidemică de natură virotică, frecventă la copii, care se manifestă prin febră și prin inflamarea glandelor parotide. 2. (La pl.) Cazuri de oreion (1). [Pr.: -re-ion] – Din fr. oreillons. DOOM
oreión s. n., (cazuri) pl. oreioáne
oreioanele
OREIÓN, (2) oreioane, s. n. 1. Boală contagioasă și epidemică de natură virotică, frecventă la copii, care se manifestă prin febră și prin inflamarea glandelor parotide. 2. (La pl.) Cazuri de oreion (1). [Pr.: -re-ion] – Din fr. oreillons. DOOM
oreión s. n., (cazuri) pl. oreioáne
oreioanelor
OREIÓN, (2) oreioane, s. n. 1. Boală contagioasă și epidemică de natură virotică, frecventă la copii, care se manifestă prin febră și prin inflamarea glandelor parotide. 2. (La pl.) Cazuri de oreion (1). [Pr.: -re-ion] – Din fr. oreillons. DOOM
oreión s. n., (cazuri) pl. oreioáne
oreion
OREIÓN, (2) oreioane, s. n. 1. Boală contagioasă și epidemică de natură virotică, frecventă la copii, care se manifestă prin febră și prin inflamarea glandelor parotide. 2. (La pl.) Cazuri de oreion (1). [Pr.: -re-ion] – Din fr. oreillons. DOOM
oreión s. n., (cazuri) pl. oreioáne
oreionul
OREIÓN, (2) oreioane, s. n. 1. Boală contagioasă și epidemică de natură virotică, frecventă la copii, care se manifestă prin febră și prin inflamarea glandelor parotide. 2. (La pl.) Cazuri de oreion (1). [Pr.: -re-ion] – Din fr. oreillons. DOOM
oreión s. n., (cazuri) pl. oreioáne
oreionului
OREIÓN, (2) oreioane, s. n. 1. Boală contagioasă și epidemică de natură virotică, frecventă la copii, care se manifestă prin febră și prin inflamarea glandelor parotide. 2. (La pl.) Cazuri de oreion (1). [Pr.: -re-ion] – Din fr. oreillons. DOOM
oreión s. n., (cazuri) pl. oreioáne
orele
KILOWÁTT-ORĂ, kilowați-oră, s. m. Unitate de măsură a energiei, egală cu energia pe care o debitează un generator sau o consumă un receptor, dacă dezvoltă puterea de un kilowatt în timp de o oră. DOOM
kilowátt-óră s. m., pl. kilowáți-óră; simb. kWh
orele
ÓRĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte nou, recent, actual. ♦ Distanță, spațiu ce se poate parcurge în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte stabilit când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) meditații. [Var.: oáră s. f.] – Din lat. hora, it. ora. DOOM
óră s. f., g.-d. art. órei; pl. óre; abr. h
orele
ÖRE s.f. Monedă divizionară în Danemarca, Norvegia și Suedia, valorând a suta parte dintr-o coroană. [< fr. öre < cuv. scandinav].
orelist
ORELÍST, -Ă, oreliști, -ste, adj. Otorinolaringolog. – Din o[to]r[ino]l[aringologie] + suf. -ist. DOOM
orelíst adj. m., s. m., pl. orelíști; adj. f., s. f. orelístă, pl. orelíste
orelista
ORELÍST, -Ă, oreliști, -ste, adj. Otorinolaringolog. – Din o[to]r[ino]l[aringologie] + suf. -ist. DOOM
orelíst adj. m., s. m., pl. orelíști; adj. f., s. f. orelístă, pl. orelíste
oreliste
ORELÍST, -Ă, oreliști, -ste, adj. Otorinolaringolog. – Din o[to]r[ino]l[aringologie] + suf. -ist. DOOM
orelíst adj. m., s. m., pl. orelíști; adj. f., s. f. orelístă, pl. orelíste
orelistei
ORELÍST, -Ă, oreliști, -ste, adj. Otorinolaringolog. – Din o[to]r[ino]l[aringologie] + suf. -ist. DOOM
orelíst adj. m., s. m., pl. orelíști; adj. f., s. f. orelístă, pl. orelíste
orelistele
ORELÍST, -Ă, oreliști, -ste, adj. Otorinolaringolog. – Din o[to]r[ino]l[aringologie] + suf. -ist. DOOM
orelíst adj. m., s. m., pl. orelíști; adj. f., s. f. orelístă, pl. orelíste
orelistelor
ORELÍST, -Ă, oreliști, -ste, adj. Otorinolaringolog. – Din o[to]r[ino]l[aringologie] + suf. -ist. DOOM
orelíst adj. m., s. m., pl. orelíști; adj. f., s. f. orelístă, pl. orelíste
orelistul
ORELÍST, -Ă, oreliști, -ste, adj. Otorinolaringolog. – Din o[to]r[ino]l[aringologie] + suf. -ist. DOOM
orelíst adj. m., s. m., pl. orelíști; adj. f., s. f. orelístă, pl. orelíste
orelistului
ORELÍST, -Ă, oreliști, -ste, adj. Otorinolaringolog. – Din o[to]r[ino]l[aringologie] + suf. -ist. DOOM
orelíst adj. m., s. m., pl. orelíști; adj. f., s. f. orelístă, pl. orelíste
oreliști
ORELÍST, -Ă, oreliști, -ste, adj. Otorinolaringolog. – Din o[to]r[ino]l[aringologie] + suf. -ist. DOOM
orelíst adj. m., s. m., pl. orelíști; adj. f., s. f. orelístă, pl. orelíste
oreliștii
ORELÍST, -Ă, oreliști, -ste, adj. Otorinolaringolog. – Din o[to]r[ino]l[aringologie] + suf. -ist. DOOM
orelíst adj. m., s. m., pl. orelíști; adj. f., s. f. orelístă, pl. orelíste
oreliștilor
ORELÍST, -Ă, oreliști, -ste, adj. Otorinolaringolog. – Din o[to]r[ino]l[aringologie] + suf. -ist. DOOM
orelíst adj. m., s. m., pl. orelíști; adj. f., s. f. orelístă, pl. orelíste
orelor
KILOWÁTT-ORĂ, kilowați-oră, s. m. Unitate de măsură a energiei, egală cu energia pe care o debitează un generator sau o consumă un receptor, dacă dezvoltă puterea de un kilowatt în timp de o oră. DOOM
kilowátt-óră s. m., pl. kilowáți-óră; simb. kWh
orelor
ÓRĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte nou, recent, actual. ♦ Distanță, spațiu ce se poate parcurge în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte stabilit când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) meditații. [Var.: oáră s. f.] – Din lat. hora, it. ora. DOOM
óră s. f., g.-d. art. órei; pl. óre; abr. h
orelor
ÖRE s.f. Monedă divizionară în Danemarca, Norvegia și Suedia, valorând a suta parte dintr-o coroană. [< fr. öre < cuv. scandinav].
oreste
Oreste = Orestes.
orestes
Orestes, fiul lui Agamemnon și al Clytaemnestrei și frate ci Iphigenia, Chrysothemis și Electra (v. și numirile respective). Pentru a-l feri de mînia lui Aegisthus, după moartea tatălui lor Agamemnon, Electra își ascunde fratele, pe Orestes, trimițîndu-l la curtea regelui Strophius în Phocis. Acolo Orestes e crescut alături de fiul regelui, Pylades, de care-l va lega mai tîrziu o trainică prietenie. Cînd atinge vîrsta bărbăției, Orestes se înapoiază acasă pentru a răzbuna, la îndemnul Electrei, moartea tatălui său. El îi ucide pe Aegisthus și pe Clytaemnestra, dar în urma acestei crime e chinuit de erinii și-și pierde mințile. Ca să se purifice de păcatul care apasă asupra lui, se duce la Delphi, unde este purificat de însuși Apollo, după care se înfățișează înaintea unui tribunal atenian. Iertat de zei și de muritori pentru fapta sa, Orestes, vindecat, e trimis de Apollo în Tauris ca să aducă de acolo statuia lui Artemis. În templul acesteia el o întîlnește pe Iphigenia, devenită între timp slujitoarea zeiței (v. și Iphigenia). Cei doi frați care s-au regăsit se înapoiază în patrie întovărășiți de Pylades și ducînd cu ei prețioasa statuie. Întors în Argolida, Orestes se căsătorește cu Hermione – după ce-l ucide mai întîi pe Pyrrhus, soțul acesteia – alături de care trăiește pînă la adînci bătrînețe. Cu Hermione, Orestes a avut un fiu, Tisamenus.
oreximania
OREXIMANÍE s. f. Poftă de mâncare exagerată, foame patologică. – Din fr. oreximanie. DOOM
oreximaníe s. f., art. oreximanía, g.-d. oreximaníi, art. oreximaníei
oreximanie
OREXIMANÍE s. f. Poftă de mâncare exagerată, foame patologică. – Din fr. oreximanie. DOOM
oreximaníe s. f., art. oreximanía, g.-d. oreximaníi, art. oreximaníei
oreximaniei
OREXIMANÍE s. f. Poftă de mâncare exagerată, foame patologică. – Din fr. oreximanie. DOOM
oreximaníe s. f., art. oreximanía, g.-d. oreximaníi, art. oreximaníei
oreximanii
OREXIMANÍE s. f. Poftă de mâncare exagerată, foame patologică. – Din fr. oreximanie. DOOM
oreximaníe s. f., art. oreximanía, g.-d. oreximaníi, art. oreximaníei
oreximaniile
OREXIMANÍE s. f. Poftă de mâncare exagerată, foame patologică. – Din fr. oreximanie. DOOM
oreximaníe s. f., art. oreximanía, g.-d. oreximaníi, art. oreximaníei
oreximaniilor
OREXIMANÍE s. f. Poftă de mâncare exagerată, foame patologică. – Din fr. oreximanie. DOOM
oreximaníe s. f., art. oreximanía, g.-d. oreximaníi, art. oreximaníei
orez
ORÉZ, (1) s. m., (2) s. n., (3) orezuri, s. n. 1. S. m. Plantă alimentară din familia gramineelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze liniare alungite și cu spice mici, cultivată în terenuri umede pentru fructele ei cu semințe foarte hrănitoare, bogate în amidon (Oryza sativa). ♦ Semințele acestei plante. 2. S. n. Mâncare preparată din orez (1). 3. S. n. Sortiment de orez (1). – Din bg. oriz. DOOM
oréz2 (aliment) s. n., (sorturi) pl. orézuri
orezar
OREZÁR, orezari, s. m. (Rar) Persoană care cultivă orez. – Orez + suf. -ar. DOOM
orezár (rar) s. m., pl. orezári
orezari
OREZÁR, orezari, s. m. (Rar) Persoană care cultivă orez. – Orez + suf. -ar. DOOM
orezár (rar) s. m., pl. orezári
orezarii
OREZÁR, orezari, s. m. (Rar) Persoană care cultivă orez. – Orez + suf. -ar. DOOM
orezár (rar) s. m., pl. orezári
orezarilor
OREZÁR, orezari, s. m. (Rar) Persoană care cultivă orez. – Orez + suf. -ar. DOOM
orezár (rar) s. m., pl. orezári
orezarul
OREZÁR, orezari, s. m. (Rar) Persoană care cultivă orez. – Orez + suf. -ar. DOOM
orezár (rar) s. m., pl. orezári
orezarului
OREZÁR, orezari, s. m. (Rar) Persoană care cultivă orez. – Orez + suf. -ar. DOOM
orezár (rar) s. m., pl. orezári
orezul
ORÉZ, (1) s. m., (2) s. n., (3) orezuri, s. n. 1. S. m. Plantă alimentară din familia gramineelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze liniare alungite și cu spice mici, cultivată în terenuri umede pentru fructele ei cu semințe foarte hrănitoare, bogate în amidon (Oryza sativa). ♦ Semințele acestei plante. 2. S. n. Mâncare preparată din orez (1). 3. S. n. Sortiment de orez (1). – Din bg. oriz. DOOM
oréz2 (aliment) s. n., (sorturi) pl. orézuri
orezului
ORÉZ, (1) s. m., (2) s. n., (3) orezuri, s. n. 1. S. m. Plantă alimentară din familia gramineelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze liniare alungite și cu spice mici, cultivată în terenuri umede pentru fructele ei cu semințe foarte hrănitoare, bogate în amidon (Oryza sativa). ♦ Semințele acestei plante. 2. S. n. Mâncare preparată din orez (1). 3. S. n. Sortiment de orez (1). – Din bg. oriz. DOOM
oréz2 (aliment) s. n., (sorturi) pl. orézuri
orezuri
ORÉZ, (1) s. m., (2) s. n., (3) orezuri, s. n. 1. S. m. Plantă alimentară din familia gramineelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze liniare alungite și cu spice mici, cultivată în terenuri umede pentru fructele ei cu semințe foarte hrănitoare, bogate în amidon (Oryza sativa). ♦ Semințele acestei plante. 2. S. n. Mâncare preparată din orez (1). 3. S. n. Sortiment de orez (1). – Din bg. oriz. DOOM
oréz2 (aliment) s. n., (sorturi) pl. orézuri
orezurile
ORÉZ, (1) s. m., (2) s. n., (3) orezuri, s. n. 1. S. m. Plantă alimentară din familia gramineelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze liniare alungite și cu spice mici, cultivată în terenuri umede pentru fructele ei cu semințe foarte hrănitoare, bogate în amidon (Oryza sativa). ♦ Semințele acestei plante. 2. S. n. Mâncare preparată din orez (1). 3. S. n. Sortiment de orez (1). – Din bg. oriz. DOOM
oréz2 (aliment) s. n., (sorturi) pl. orézuri
orezurilor
ORÉZ, (1) s. m., (2) s. n., (3) orezuri, s. n. 1. S. m. Plantă alimentară din familia gramineelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze liniare alungite și cu spice mici, cultivată în terenuri umede pentru fructele ei cu semințe foarte hrănitoare, bogate în amidon (Oryza sativa). ♦ Semințele acestei plante. 2. S. n. Mâncare preparată din orez (1). 3. S. n. Sortiment de orez (1). – Din bg. oriz. DOOM
oréz2 (aliment) s. n., (sorturi) pl. orézuri
orezăria
OREZĂRÍE, orezării, s. f. Teren nivelat, cu amenajări speciale pentru irigație, pe care se cultivă orez; loc cultivat cu orez. ♦ Cultură de orez. – Orez + suf. -ărie. DOOM
orezăríe s. f., art. orezăría, g.-d. art. orezăríei; pl. orezăríi, art. orezăríile
orezărie
OREZĂRÍE, orezării, s. f. Teren nivelat, cu amenajări speciale pentru irigație, pe care se cultivă orez; loc cultivat cu orez. ♦ Cultură de orez. – Orez + suf. -ărie. DOOM
orezăríe s. f., art. orezăría, g.-d. art. orezăríei; pl. orezăríi, art. orezăríile
orezăriei
OREZĂRÍE, orezării, s. f. Teren nivelat, cu amenajări speciale pentru irigație, pe care se cultivă orez; loc cultivat cu orez. ♦ Cultură de orez. – Orez + suf. -ărie. DOOM
orezăríe s. f., art. orezăría, g.-d. art. orezăríei; pl. orezăríi, art. orezăríile
orezării
OREZĂRÍE, orezării, s. f. Teren nivelat, cu amenajări speciale pentru irigație, pe care se cultivă orez; loc cultivat cu orez. ♦ Cultură de orez. – Orez + suf. -ărie. DOOM
orezăríe s. f., art. orezăría, g.-d. art. orezăríei; pl. orezăríi, art. orezăríile
orezăriile
OREZĂRÍE, orezării, s. f. Teren nivelat, cu amenajări speciale pentru irigație, pe care se cultivă orez; loc cultivat cu orez. ♦ Cultură de orez. – Orez + suf. -ărie. DOOM
orezăríe s. f., art. orezăría, g.-d. art. orezăríei; pl. orezăríi, art. orezăríile
orezăriilor
OREZĂRÍE, orezării, s. f. Teren nivelat, cu amenajări speciale pentru irigație, pe care se cultivă orez; loc cultivat cu orez. ♦ Cultură de orez. – Orez + suf. -ărie. DOOM
orezăríe s. f., art. orezăría, g.-d. art. orezăríei; pl. orezăríi, art. orezăríile
oreșnița
ORÉȘNIȚĂ, oreșnițe, s. f. Plantă erbacee agățătoare, meliferă, cu frunzele terminate printr-un cârcel ramificat, cu florile purpurii, plăcut mirositoare și cu un tubercul comestibil (Lathyrus tuberosus). – Et. nec. Cf. bg., sb. orešak. DOOM
oréșniță s. f., g.-d. art. oréșniței; pl. oréșnițe
oreșnițe
ORÉȘNIȚĂ, oreșnițe, s. f. Plantă erbacee agățătoare, meliferă, cu frunzele terminate printr-un cârcel ramificat, cu florile purpurii, plăcut mirositoare și cu un tubercul comestibil (Lathyrus tuberosus). – Et. nec. Cf. bg., sb. orešak. DOOM
oréșniță s. f., g.-d. art. oréșniței; pl. oréșnițe
oreșniței
ORÉȘNIȚĂ, oreșnițe, s. f. Plantă erbacee agățătoare, meliferă, cu frunzele terminate printr-un cârcel ramificat, cu florile purpurii, plăcut mirositoare și cu un tubercul comestibil (Lathyrus tuberosus). – Et. nec. Cf. bg., sb. orešak. DOOM
oréșniță s. f., g.-d. art. oréșniței; pl. oréșnițe
oreșnițele
ORÉȘNIȚĂ, oreșnițe, s. f. Plantă erbacee agățătoare, meliferă, cu frunzele terminate printr-un cârcel ramificat, cu florile purpurii, plăcut mirositoare și cu un tubercul comestibil (Lathyrus tuberosus). – Et. nec. Cf. bg., sb. orešak. DOOM
oréșniță s. f., g.-d. art. oréșniței; pl. oréșnițe
oreșnițelor
ORÉȘNIȚĂ, oreșnițe, s. f. Plantă erbacee agățătoare, meliferă, cu frunzele terminate printr-un cârcel ramificat, cu florile purpurii, plăcut mirositoare și cu un tubercul comestibil (Lathyrus tuberosus). – Et. nec. Cf. bg., sb. orešak. DOOM
oréșniță s. f., g.-d. art. oréșniței; pl. oréșnițe
orfan
ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um. DOOM
!orfán adj. m., s. m., pl. orfáni; adj. f., s. f. orfánă, pl. orfáne
orfana
ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um. DOOM
!orfán adj. m., s. m., pl. orfáni; adj. f., s. f. orfánă, pl. orfáne
orfanal
ORFANÁL, -Ă, orfanali, -e, adj. (Transilv., în exp r.) Sedrie orfanală v. s e d r i e.
orfanala
ORFANÁL, -Ă, orfanali, -e, adj. (Transilv., în exp r.) Sedrie orfanală v. s e d r i e.
orfanale
ORFANÁL, -Ă, orfanali, -e, adj. (Transilv., în exp r.) Sedrie orfanală v. s e d r i e.
orfanalei
ORFANÁL, -Ă, orfanali, -e, adj. (Transilv., în exp r.) Sedrie orfanală v. s e d r i e.
orfanalele
ORFANÁL, -Ă, orfanali, -e, adj. (Transilv., în exp r.) Sedrie orfanală v. s e d r i e.
orfanalelor
ORFANÁL, -Ă, orfanali, -e, adj. (Transilv., în exp r.) Sedrie orfanală v. s e d r i e.
orfanali
ORFANÁL, -Ă, orfanali, -e, adj. (Transilv., în exp r.) Sedrie orfanală v. s e d r i e.
orfanalii
ORFANÁL, -Ă, orfanali, -e, adj. (Transilv., în exp r.) Sedrie orfanală v. s e d r i e.
orfanalilor
ORFANÁL, -Ă, orfanali, -e, adj. (Transilv., în exp r.) Sedrie orfanală v. s e d r i e.
orfanalul
ORFANÁL, -Ă, orfanali, -e, adj. (Transilv., în exp r.) Sedrie orfanală v. s e d r i e.
orfanalului
ORFANÁL, -Ă, orfanali, -e, adj. (Transilv., în exp r.) Sedrie orfanală v. s e d r i e.
orfane
ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um. DOOM
!orfán adj. m., s. m., pl. orfáni; adj. f., s. f. orfánă, pl. orfáne
orfanei
ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um. DOOM
!orfán adj. m., s. m., pl. orfáni; adj. f., s. f. orfánă, pl. orfáne
orfanele
ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um. DOOM
!orfán adj. m., s. m., pl. orfáni; adj. f., s. f. orfánă, pl. orfáne
orfanelor
ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um. DOOM
!orfán adj. m., s. m., pl. orfáni; adj. f., s. f. orfánă, pl. orfáne
orfani
ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um. DOOM
!orfán adj. m., s. m., pl. orfáni; adj. f., s. f. orfánă, pl. orfáne
orfanii
ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um. DOOM
!orfán adj. m., s. m., pl. orfáni; adj. f., s. f. orfánă, pl. orfáne
orfanilor
ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um. DOOM
!orfán adj. m., s. m., pl. orfáni; adj. f., s. f. orfánă, pl. orfáne
orfanotrofia
ORFANOTROFÍE, orfanotrofii, s. f. (Înv.) Orfelinat. – Din ngr. orfanotríon, lat. orphanotrophium. DOOM
orfanotrofíe (înv.) (-no-tro-) s. f., art. orfanotrofía, g.-d. art. orfanotrofíei; pl. orfanotrofíi, art. orfanotrofíile
orfanotrofie
ORFANOTROFÍE, orfanotrofii, s. f. (Înv.) Orfelinat. – Din ngr. orfanotríon, lat. orphanotrophium. DOOM
orfanotrofíe (înv.) (-no-tro-) s. f., art. orfanotrofía, g.-d. art. orfanotrofíei; pl. orfanotrofíi, art. orfanotrofíile
orfanotrofiei
ORFANOTROFÍE, orfanotrofii, s. f. (Înv.) Orfelinat. – Din ngr. orfanotríon, lat. orphanotrophium. DOOM
orfanotrofíe (înv.) (-no-tro-) s. f., art. orfanotrofía, g.-d. art. orfanotrofíei; pl. orfanotrofíi, art. orfanotrofíile
orfanotrofii
ORFANOTROFÍE, orfanotrofii, s. f. (Înv.) Orfelinat. – Din ngr. orfanotríon, lat. orphanotrophium. DOOM
orfanotrofíe (înv.) (-no-tro-) s. f., art. orfanotrofía, g.-d. art. orfanotrofíei; pl. orfanotrofíi, art. orfanotrofíile
orfanotrofiile
ORFANOTROFÍE, orfanotrofii, s. f. (Înv.) Orfelinat. – Din ngr. orfanotríon, lat. orphanotrophium. DOOM
orfanotrofíe (înv.) (-no-tro-) s. f., art. orfanotrofía, g.-d. art. orfanotrofíei; pl. orfanotrofíi, art. orfanotrofíile
orfanotrofiilor
ORFANOTROFÍE, orfanotrofii, s. f. (Înv.) Orfelinat. – Din ngr. orfanotríon, lat. orphanotrophium. DOOM
orfanotrofíe (înv.) (-no-tro-) s. f., art. orfanotrofía, g.-d. art. orfanotrofíei; pl. orfanotrofíi, art. orfanotrofíile
orfanul
ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um. DOOM
!orfán adj. m., s. m., pl. orfáni; adj. f., s. f. orfánă, pl. orfáne
orfanului
ORFÁN, -Ă, orfani, -e, adj. (Adesea substantivat) Care a pierdut pe unul dintre părinți sau pe amândoi; sărman. ♦ Lipsit de ceva. – Din ngr. orfanós, lat. orphanus, -a, -um. DOOM
!orfán adj. m., s. m., pl. orfáni; adj. f., s. f. orfánă, pl. orfáne
orfelin
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelin
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelina
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelina
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelinat
ORFELINÁT, orfelinate, s. n. Așezământ, instituție de ocrotire socială pentru creșterea copiilor orfani. – Din fr. orphelinat. DOOM
orfelinát s. n., pl. orfelináte
orfelinat
ORFELINÁT s.n. Așezământ, instituție din trecut unde se creșteau copiii orfani, săraci. [Pl. -te, -turi. / < fr. orphelinat].
orfelinate
ORFELINÁT, orfelinate, s. n. Așezământ, instituție de ocrotire socială pentru creșterea copiilor orfani. – Din fr. orphelinat. DOOM
orfelinát s. n., pl. orfelináte
orfelinatele
ORFELINÁT, orfelinate, s. n. Așezământ, instituție de ocrotire socială pentru creșterea copiilor orfani. – Din fr. orphelinat. DOOM
orfelinát s. n., pl. orfelináte
orfelinatelor
ORFELINÁT, orfelinate, s. n. Așezământ, instituție de ocrotire socială pentru creșterea copiilor orfani. – Din fr. orphelinat. DOOM
orfelinát s. n., pl. orfelináte
orfelinatul
ORFELINÁT, orfelinate, s. n. Așezământ, instituție de ocrotire socială pentru creșterea copiilor orfani. – Din fr. orphelinat. DOOM
orfelinát s. n., pl. orfelináte
orfelinatului
ORFELINÁT, orfelinate, s. n. Așezământ, instituție de ocrotire socială pentru creșterea copiilor orfani. – Din fr. orphelinat. DOOM
orfelinát s. n., pl. orfelináte
orfeline
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfeline
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelinei
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelinei
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelinele
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelinele
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelinelor
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelinelor
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelini
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelini
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelinii
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelinii
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelinilor
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelinilor
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelinul
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelinul
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelinului
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfelinului
ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin. DOOM
orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne
orfeoane
ORFEÓN s.n. (Liv.) Societate corală; școală de canto. [Pron. -fe-on. / < fr. orphéon].
orfeoanele
ORFEÓN s.n. (Liv.) Societate corală; școală de canto. [Pron. -fe-on. / < fr. orphéon].
orfeoanelor
ORFEÓN s.n. (Liv.) Societate corală; școală de canto. [Pron. -fe-on. / < fr. orphéon].
orfeon
ORFEÓN s.n. (Liv.) Societate corală; școală de canto. [Pron. -fe-on. / < fr. orphéon].
orfeonist
ORFEONÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Membru al unei societăți corale. [Pron. -fe-o-. / < fr. orphéoniste].
orfeonista
ORFEONÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Membru al unei societăți corale. [Pron. -fe-o-. / < fr. orphéoniste].
orfeoniste
ORFEONÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Membru al unei societăți corale. [Pron. -fe-o-. / < fr. orphéoniste].
orfeonistei
ORFEONÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Membru al unei societăți corale. [Pron. -fe-o-. / < fr. orphéoniste].
orfeonistele
ORFEONÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Membru al unei societăți corale. [Pron. -fe-o-. / < fr. orphéoniste].
orfeonistelor
ORFEONÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Membru al unei societăți corale. [Pron. -fe-o-. / < fr. orphéoniste].
orfeonistul
ORFEONÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Membru al unei societăți corale. [Pron. -fe-o-. / < fr. orphéoniste].
orfeonistului
ORFEONÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Membru al unei societăți corale. [Pron. -fe-o-. / < fr. orphéoniste].
orfeoniști
ORFEONÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Membru al unei societăți corale. [Pron. -fe-o-. / < fr. orphéoniste].
orfeoniștii
ORFEONÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Membru al unei societăți corale. [Pron. -fe-o-. / < fr. orphéoniste].
orfeoniștilor
ORFEONÍST, -Ă s.m. și f. (Rar) Membru al unei societăți corale. [Pron. -fe-o-. / < fr. orphéoniste].
orfeonul
ORFEÓN s.n. (Liv.) Societate corală; școală de canto. [Pron. -fe-on. / < fr. orphéon].
orfeonului
ORFEÓN s.n. (Liv.) Societate corală; școală de canto. [Pron. -fe-on. / < fr. orphéon].
orfeu
Orfeu = Orpheus.
orfevrerie
ORFEVRĂRÍE, orfevrării, s. f. Meșteșugul creării obiectelor de artă aplicată, din metale prețioase. ♦ Obiecte prelucrate prin acest meșteșug. ♦ Comerț cu obiecte fine de aur și de argint. [Var.: orfevreríe, orfăurăríe s. f.] – Din fr. orfèvrerie. DOOM
orfevrăríe (-fe-vră-) s. f., art. orfevrăría, g.-d. art. orfevrăríei; pl. orfevrăríi, art. orfevrăríile
orfevri
ORFÉVRU, orfevri, s. m. (Livr.) Meșter care lucrează orfevrărie; aurar. – Din fr. orfèvre.
orfevrier
ORFEVRIÉR, -Ă, orfevrieri, -e, adj. Care se referă la orfevrărie, care aparține orfevrăriei. [Pr.: -vri-er] – Din orfevrărie. DOOM
!orfevriér (-fe-vri-er) adj. m., s. m., pl. orfevriéri; adj. f. orfevriéră, pl. orfevriére
orfevriera
ORFEVRIÉR, -Ă, orfevrieri, -e, adj. Care se referă la orfevrărie, care aparține orfevrăriei. [Pr.: -vri-er] – Din orfevrărie. DOOM
!orfevriér (-fe-vri-er) adj. m., s. m., pl. orfevriéri; adj. f. orfevriéră, pl. orfevriére
orfevriere
ORFEVRIÉR, -Ă, orfevrieri, -e, adj. Care se referă la orfevrărie, care aparține orfevrăriei. [Pr.: -vri-er] – Din orfevrărie. DOOM
!orfevriér (-fe-vri-er) adj. m., s. m., pl. orfevriéri; adj. f. orfevriéră, pl. orfevriére
orfevrierei
ORFEVRIÉR, -Ă, orfevrieri, -e, adj. Care se referă la orfevrărie, care aparține orfevrăriei. [Pr.: -vri-er] – Din orfevrărie. DOOM
!orfevriér (-fe-vri-er) adj. m., s. m., pl. orfevriéri; adj. f. orfevriéră, pl. orfevriére
orfevrierele
ORFEVRIÉR, -Ă, orfevrieri, -e, adj. Care se referă la orfevrărie, care aparține orfevrăriei. [Pr.: -vri-er] – Din orfevrărie. DOOM
!orfevriér (-fe-vri-er) adj. m., s. m., pl. orfevriéri; adj. f. orfevriéră, pl. orfevriére
orfevrierelor
ORFEVRIÉR, -Ă, orfevrieri, -e, adj. Care se referă la orfevrărie, care aparține orfevrăriei. [Pr.: -vri-er] – Din orfevrărie. DOOM
!orfevriér (-fe-vri-er) adj. m., s. m., pl. orfevriéri; adj. f. orfevriéră, pl. orfevriére
orfevrieri
ORFEVRIÉR, -Ă, orfevrieri, -e, adj. Care se referă la orfevrărie, care aparține orfevrăriei. [Pr.: -vri-er] – Din orfevrărie. DOOM
!orfevriér (-fe-vri-er) adj. m., s. m., pl. orfevriéri; adj. f. orfevriéră, pl. orfevriére
orfevrierii
ORFEVRIÉR, -Ă, orfevrieri, -e, adj. Care se referă la orfevrărie, care aparține orfevrăriei. [Pr.: -vri-er] – Din orfevrărie. DOOM
!orfevriér (-fe-vri-er) adj. m., s. m., pl. orfevriéri; adj. f. orfevriéră, pl. orfevriére
orfevrierilor
ORFEVRIÉR, -Ă, orfevrieri, -e, adj. Care se referă la orfevrărie, care aparține orfevrăriei. [Pr.: -vri-er] – Din orfevrărie. DOOM
!orfevriér (-fe-vri-er) adj. m., s. m., pl. orfevriéri; adj. f. orfevriéră, pl. orfevriére
orfevrierul
ORFEVRIÉR, -Ă, orfevrieri, -e, adj. Care se referă la orfevrărie, care aparține orfevrăriei. [Pr.: -vri-er] – Din orfevrărie. DOOM
!orfevriér (-fe-vri-er) adj. m., s. m., pl. orfevriéri; adj. f. orfevriéră, pl. orfevriére
orfevrierului
ORFEVRIÉR, -Ă, orfevrieri, -e, adj. Care se referă la orfevrărie, care aparține orfevrăriei. [Pr.: -vri-er] – Din orfevrărie. DOOM
!orfevriér (-fe-vri-er) adj. m., s. m., pl. orfevriéri; adj. f. orfevriéră, pl. orfevriére
orfevrii
ORFÉVRU, orfevri, s. m. (Livr.) Meșter care lucrează orfevrărie; aurar. – Din fr. orfèvre.
orfevrilor
ORFÉVRU, orfevri, s. m. (Livr.) Meșter care lucrează orfevrărie; aurar. – Din fr. orfèvre.
orfevru
ORFÉVRU, orfevri, s. m. (Livr.) Meșter care lucrează orfevrărie; aurar. – Din fr. orfèvre.
orfevrul
ORFÉVRU, orfevri, s. m. (Livr.) Meșter care lucrează orfevrărie; aurar. – Din fr. orfèvre.
orfevrului
ORFÉVRU, orfevri, s. m. (Livr.) Meșter care lucrează orfevrărie; aurar. – Din fr. orfèvre.
orfevrăria
ORFEVRĂRÍE, orfevrării, s. f. Meșteșugul creării obiectelor de artă aplicată, din metale prețioase. ♦ Obiecte prelucrate prin acest meșteșug. ♦ Comerț cu obiecte fine de aur și de argint. [Var.: orfevreríe, orfăurăríe s. f.] – Din fr. orfèvrerie. DOOM
orfevrăríe (-fe-vră-) s. f., art. orfevrăría, g.-d. art. orfevrăríei; pl. orfevrăríi, art. orfevrăríile
orfevrărie
ORFEVRĂRÍE, orfevrării, s. f. Meșteșugul creării obiectelor de artă aplicată, din metale prețioase. ♦ Obiecte prelucrate prin acest meșteșug. ♦ Comerț cu obiecte fine de aur și de argint. [Var.: orfevreríe, orfăurăríe s. f.] – Din fr. orfèvrerie. DOOM
orfevrăríe (-fe-vră-) s. f., art. orfevrăría, g.-d. art. orfevrăríei; pl. orfevrăríi, art. orfevrăríile
orfevrăriei
ORFEVRĂRÍE, orfevrării, s. f. Meșteșugul creării obiectelor de artă aplicată, din metale prețioase. ♦ Obiecte prelucrate prin acest meșteșug. ♦ Comerț cu obiecte fine de aur și de argint. [Var.: orfevreríe, orfăurăríe s. f.] – Din fr. orfèvrerie. DOOM
orfevrăríe (-fe-vră-) s. f., art. orfevrăría, g.-d. art. orfevrăríei; pl. orfevrăríi, art. orfevrăríile
orfevrării
ORFEVRĂRÍE, orfevrării, s. f. Meșteșugul creării obiectelor de artă aplicată, din metale prețioase. ♦ Obiecte prelucrate prin acest meșteșug. ♦ Comerț cu obiecte fine de aur și de argint. [Var.: orfevreríe, orfăurăríe s. f.] – Din fr. orfèvrerie. DOOM
orfevrăríe (-fe-vră-) s. f., art. orfevrăría, g.-d. art. orfevrăríei; pl. orfevrăríi, art. orfevrăríile
orfevrăriile
ORFEVRĂRÍE, orfevrării, s. f. Meșteșugul creării obiectelor de artă aplicată, din metale prețioase. ♦ Obiecte prelucrate prin acest meșteșug. ♦ Comerț cu obiecte fine de aur și de argint. [Var.: orfevreríe, orfăurăríe s. f.] – Din fr. orfèvrerie. DOOM
orfevrăríe (-fe-vră-) s. f., art. orfevrăría, g.-d. art. orfevrăríei; pl. orfevrăríi, art. orfevrăríile
orfevrăriilor
ORFEVRĂRÍE, orfevrării, s. f. Meșteșugul creării obiectelor de artă aplicată, din metale prețioase. ♦ Obiecte prelucrate prin acest meșteșug. ♦ Comerț cu obiecte fine de aur și de argint. [Var.: orfevreríe, orfăurăríe s. f.] – Din fr. orfèvrerie. DOOM
orfevrăríe (-fe-vră-) s. f., art. orfevrăría, g.-d. art. orfevrăríei; pl. orfevrăríi, art. orfevrăríile
orfic
ÓRFIC, -Ă, orfici, -ce, adj., s. f. pl. 1. Adj. Privitor la Orfeu, care se referă la doctrine, mistere, concepții filosofice atribuite acestuia. ♦ Poeme orfice = denumire dată textelor lirice și filosofice grecești atribuite poetului mitic Orfeu. 2. S. f. pl. Sărbători în cinstea lui Dionysos. – Din fr. orphique. DOOM
órfic adj. m., pl. órfici; f. órfică, pl. órfice
orfica
ÓRFIC, -Ă, orfici, -ce, adj., s. f. pl. 1. Adj. Privitor la Orfeu, care se referă la doctrine, mistere, concepții filosofice atribuite acestuia. ♦ Poeme orfice = denumire dată textelor lirice și filosofice grecești atribuite poetului mitic Orfeu. 2. S. f. pl. Sărbători în cinstea lui Dionysos. – Din fr. orphique. DOOM
órfic adj. m., pl. órfici; f. órfică, pl. órfice
orfice
ÓRFIC, -Ă, orfici, -ce, adj., s. f. pl. 1. Adj. Privitor la Orfeu, care se referă la doctrine, mistere, concepții filosofice atribuite acestuia. ♦ Poeme orfice = denumire dată textelor lirice și filosofice grecești atribuite poetului mitic Orfeu. 2. S. f. pl. Sărbători în cinstea lui Dionysos. – Din fr. orphique. DOOM
órfic adj. m., pl. órfici; f. órfică, pl. órfice
orficei
ÓRFIC, -Ă, orfici, -ce, adj., s. f. pl. 1. Adj. Privitor la Orfeu, care se referă la doctrine, mistere, concepții filosofice atribuite acestuia. ♦ Poeme orfice = denumire dată textelor lirice și filosofice grecești atribuite poetului mitic Orfeu. 2. S. f. pl. Sărbători în cinstea lui Dionysos. – Din fr. orphique. DOOM
órfic adj. m., pl. órfici; f. órfică, pl. órfice
orficele
ÓRFIC, -Ă, orfici, -ce, adj., s. f. pl. 1. Adj. Privitor la Orfeu, care se referă la doctrine, mistere, concepții filosofice atribuite acestuia. ♦ Poeme orfice = denumire dată textelor lirice și filosofice grecești atribuite poetului mitic Orfeu. 2. S. f. pl. Sărbători în cinstea lui Dionysos. – Din fr. orphique. DOOM
órfic adj. m., pl. órfici; f. órfică, pl. órfice
orficelor
ÓRFIC, -Ă, orfici, -ce, adj., s. f. pl. 1. Adj. Privitor la Orfeu, care se referă la doctrine, mistere, concepții filosofice atribuite acestuia. ♦ Poeme orfice = denumire dată textelor lirice și filosofice grecești atribuite poetului mitic Orfeu. 2. S. f. pl. Sărbători în cinstea lui Dionysos. – Din fr. orphique. DOOM
órfic adj. m., pl. órfici; f. órfică, pl. órfice
orfici
ÓRFIC, -Ă, orfici, -ce, adj., s. f. pl. 1. Adj. Privitor la Orfeu, care se referă la doctrine, mistere, concepții filosofice atribuite acestuia. ♦ Poeme orfice = denumire dată textelor lirice și filosofice grecești atribuite poetului mitic Orfeu. 2. S. f. pl. Sărbători în cinstea lui Dionysos. – Din fr. orphique. DOOM
órfic adj. m., pl. órfici; f. órfică, pl. órfice
orficii
ÓRFIC, -Ă, orfici, -ce, adj., s. f. pl. 1. Adj. Privitor la Orfeu, care se referă la doctrine, mistere, concepții filosofice atribuite acestuia. ♦ Poeme orfice = denumire dată textelor lirice și filosofice grecești atribuite poetului mitic Orfeu. 2. S. f. pl. Sărbători în cinstea lui Dionysos. – Din fr. orphique. DOOM
órfic adj. m., pl. órfici; f. órfică, pl. órfice
orficilor
ÓRFIC, -Ă, orfici, -ce, adj., s. f. pl. 1. Adj. Privitor la Orfeu, care se referă la doctrine, mistere, concepții filosofice atribuite acestuia. ♦ Poeme orfice = denumire dată textelor lirice și filosofice grecești atribuite poetului mitic Orfeu. 2. S. f. pl. Sărbători în cinstea lui Dionysos. – Din fr. orphique. DOOM
órfic adj. m., pl. órfici; f. órfică, pl. órfice
orficul
ÓRFIC, -Ă, orfici, -ce, adj., s. f. pl. 1. Adj. Privitor la Orfeu, care se referă la doctrine, mistere, concepții filosofice atribuite acestuia. ♦ Poeme orfice = denumire dată textelor lirice și filosofice grecești atribuite poetului mitic Orfeu. 2. S. f. pl. Sărbători în cinstea lui Dionysos. – Din fr. orphique. DOOM
órfic adj. m., pl. órfici; f. órfică, pl. órfice
orficului
ÓRFIC, -Ă, orfici, -ce, adj., s. f. pl. 1. Adj. Privitor la Orfeu, care se referă la doctrine, mistere, concepții filosofice atribuite acestuia. ♦ Poeme orfice = denumire dată textelor lirice și filosofice grecești atribuite poetului mitic Orfeu. 2. S. f. pl. Sărbători în cinstea lui Dionysos. – Din fr. orphique. DOOM
órfic adj. m., pl. órfici; f. órfică, pl. órfice
orfism
ORFÍSM s. n. 1. Curent ezoteric din Grecia antică, care preconiza dualismul suflet-corp și credința în metempsihoză. 2. Curent în pictură care susține primatul culorii pure ca mijloc de exaltare a luminozității și a dinamismului. – Din fr. orphisme. DOOM
orfísm s. n.
orfismul
ORFÍSM s. n. 1. Curent ezoteric din Grecia antică, care preconiza dualismul suflet-corp și credința în metempsihoză. 2. Curent în pictură care susține primatul culorii pure ca mijloc de exaltare a luminozității și a dinamismului. – Din fr. orphisme. DOOM
orfísm s. n.
orfismului
ORFÍSM s. n. 1. Curent ezoteric din Grecia antică, care preconiza dualismul suflet-corp și credința în metempsihoză. 2. Curent în pictură care susține primatul culorii pure ca mijloc de exaltare a luminozității și a dinamismului. – Din fr. orphisme. DOOM
orfísm s. n.
orfăurărie
ORFEVRĂRÍE, orfevrării, s. f. Meșteșugul creării obiectelor de artă aplicată, din metale prețioase. ♦ Obiecte prelucrate prin acest meșteșug. ♦ Comerț cu obiecte fine de aur și de argint. [Var.: orfevreríe, orfăurăríe s. f.] – Din fr. orfèvrerie. DOOM
orfevrăríe (-fe-vră-) s. f., art. orfevrăría, g.-d. art. orfevrăríei; pl. orfevrăríi, art. orfevrăríile
orga
ÓRGĂ, orgi, s. f. 1. Instrument muzical complex, al cărui mecanism se compune dintr-un sistem de tuburi sonore, puse în acțiune cu ajutorul unor pedale, al unei claviaturi și al unor manete de registru, prin care trece aerul suflat de niște foale. ◊ Orgă de lumini = a) set de becuri colorate diferit a căror aprindere sau intensitate este comandată electronic în concordanță cu zonele spectrale ale unui semnal acustic; b) pupitru de comandă pentru reglarea intensității luminoase a surselor de lumină în studiouri, teatre etc. 2. Sistem de armare a unei lucrări miniere subterane, stâlp lângă stâlp, ca tuburile de orgă (1). – Din fr. orgue. DOOM
órgă s. f., g.-d. art. órgii; pl. orgi
organ
ORGÁN1, organe, s. n. 1. Parte din corpul unei ființe vii, care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții. ♦ Gură; p. ext. voce, glas. 2. Parte componentă a unui mecanism, a unui aparat, a unei mașini, formată din una sau din mai multe piese, având o anumită funcție. 3. Fig. Mijloc, instrument de acțiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinări care indică felul sau apartenența) Ziar, revistă. 4. Grup de persoane care îndeplinește o funcție politică, socială, administrativă etc.; instituție politică, socială, administrativă etc. reprezentată de aceste persoane. – Din ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ. DOOM
orgán s. n., pl. orgáne
organdi
ORGANDÍ, (2) organdiuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac sau de in, subțire, transparentă și foarte apretată, din care se confecționează obiecte de îmbrăcăminte pentru femei și copii, perdele etc. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. [Var.: organdín, organtín s. n.] – Din fr. organdi, germ. Organdin. DOOM
organdí s. n., art. organdíul; (sorturi) pl. organdíuri
organdin
ORGANDÍ, (2) organdiuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac sau de in, subțire, transparentă și foarte apretată, din care se confecționează obiecte de îmbrăcăminte pentru femei și copii, perdele etc. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. [Var.: organdín, organtín s. n.] – Din fr. organdi, germ. Organdin. DOOM
organdí s. n., art. organdíul; (sorturi) pl. organdíuri
organdiul
ORGANDÍ, (2) organdiuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac sau de in, subțire, transparentă și foarte apretată, din care se confecționează obiecte de îmbrăcăminte pentru femei și copii, perdele etc. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. [Var.: organdín, organtín s. n.] – Din fr. organdi, germ. Organdin. DOOM
organdí s. n., art. organdíul; (sorturi) pl. organdíuri
organdiului
ORGANDÍ, (2) organdiuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac sau de in, subțire, transparentă și foarte apretată, din care se confecționează obiecte de îmbrăcăminte pentru femei și copii, perdele etc. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. [Var.: organdín, organtín s. n.] – Din fr. organdi, germ. Organdin. DOOM
organdí s. n., art. organdíul; (sorturi) pl. organdíuri
organdiuri
ORGANDÍ, (2) organdiuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac sau de in, subțire, transparentă și foarte apretată, din care se confecționează obiecte de îmbrăcăminte pentru femei și copii, perdele etc. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. [Var.: organdín, organtín s. n.] – Din fr. organdi, germ. Organdin. DOOM
organdí s. n., art. organdíul; (sorturi) pl. organdíuri
organdiurile
ORGANDÍ, (2) organdiuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac sau de in, subțire, transparentă și foarte apretată, din care se confecționează obiecte de îmbrăcăminte pentru femei și copii, perdele etc. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. [Var.: organdín, organtín s. n.] – Din fr. organdi, germ. Organdin. DOOM
organdí s. n., art. organdíul; (sorturi) pl. organdíuri
organdiurilor
ORGANDÍ, (2) organdiuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac sau de in, subțire, transparentă și foarte apretată, din care se confecționează obiecte de îmbrăcăminte pentru femei și copii, perdele etc. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. [Var.: organdín, organtín s. n.] – Din fr. organdi, germ. Organdin. DOOM
organdí s. n., art. organdíul; (sorturi) pl. organdíuri
organe
ORGÁN1, organe, s. n. 1. Parte din corpul unei ființe vii, care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții. ♦ Gură; p. ext. voce, glas. 2. Parte componentă a unui mecanism, a unui aparat, a unei mașini, formată din una sau din mai multe piese, având o anumită funcție. 3. Fig. Mijloc, instrument de acțiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinări care indică felul sau apartenența) Ziar, revistă. 4. Grup de persoane care îndeplinește o funcție politică, socială, administrativă etc.; instituție politică, socială, administrativă etc. reprezentată de aceste persoane. – Din ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ. DOOM
orgán s. n., pl. orgáne
organele
ORGÁN1, organe, s. n. 1. Parte din corpul unei ființe vii, care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții. ♦ Gură; p. ext. voce, glas. 2. Parte componentă a unui mecanism, a unui aparat, a unei mașini, formată din una sau din mai multe piese, având o anumită funcție. 3. Fig. Mijloc, instrument de acțiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinări care indică felul sau apartenența) Ziar, revistă. 4. Grup de persoane care îndeplinește o funcție politică, socială, administrativă etc.; instituție politică, socială, administrativă etc. reprezentată de aceste persoane. – Din ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ. DOOM
orgán s. n., pl. orgáne
organelor
ORGÁN1, organe, s. n. 1. Parte din corpul unei ființe vii, care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții. ♦ Gură; p. ext. voce, glas. 2. Parte componentă a unui mecanism, a unui aparat, a unei mașini, formată din una sau din mai multe piese, având o anumită funcție. 3. Fig. Mijloc, instrument de acțiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinări care indică felul sau apartenența) Ziar, revistă. 4. Grup de persoane care îndeplinește o funcție politică, socială, administrativă etc.; instituție politică, socială, administrativă etc. reprezentată de aceste persoane. – Din ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ. DOOM
orgán s. n., pl. orgáne
organi
ORGANI- v. organo-.
organic
ORGÁNIC, -Ă, organici, -ce, adj. 1. Care ține de structura, de esența, de funcțiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism (1), constituind un întreg diferențiat și în același timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezultă din organizarea, din construcția însăși a unui lucru; esențial, lăuntric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Și adv.; despre relații, legături) Analog legăturii care unește părțile unui organism (1); indisolubil. 3. (Despre substanțe, materii etc.) Care este alcătuit din carbon și hidrogen, uneori și din alte elemente chimice (oxigen, azot etc.). ◊ Chimie organică = ramură a chimiei care studiază hidrocarburile și derivații acestora. – Din lat. organicus, fr. organique. DOOM
orgánic adj. m., pl. orgánici; f. orgánică, pl. orgánice
organica
ORGÁNIC, -Ă, organici, -ce, adj. 1. Care ține de structura, de esența, de funcțiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism (1), constituind un întreg diferențiat și în același timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezultă din organizarea, din construcția însăși a unui lucru; esențial, lăuntric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Și adv.; despre relații, legături) Analog legăturii care unește părțile unui organism (1); indisolubil. 3. (Despre substanțe, materii etc.) Care este alcătuit din carbon și hidrogen, uneori și din alte elemente chimice (oxigen, azot etc.). ◊ Chimie organică = ramură a chimiei care studiază hidrocarburile și derivații acestora. – Din lat. organicus, fr. organique. DOOM
orgánic adj. m., pl. orgánici; f. orgánică, pl. orgánice
organice
ORGÁNIC, -Ă, organici, -ce, adj. 1. Care ține de structura, de esența, de funcțiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism (1), constituind un întreg diferențiat și în același timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezultă din organizarea, din construcția însăși a unui lucru; esențial, lăuntric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Și adv.; despre relații, legături) Analog legăturii care unește părțile unui organism (1); indisolubil. 3. (Despre substanțe, materii etc.) Care este alcătuit din carbon și hidrogen, uneori și din alte elemente chimice (oxigen, azot etc.). ◊ Chimie organică = ramură a chimiei care studiază hidrocarburile și derivații acestora. – Din lat. organicus, fr. organique. DOOM
orgánic adj. m., pl. orgánici; f. orgánică, pl. orgánice
organicei
ORGÁNIC, -Ă, organici, -ce, adj. 1. Care ține de structura, de esența, de funcțiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism (1), constituind un întreg diferențiat și în același timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezultă din organizarea, din construcția însăși a unui lucru; esențial, lăuntric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Și adv.; despre relații, legături) Analog legăturii care unește părțile unui organism (1); indisolubil. 3. (Despre substanțe, materii etc.) Care este alcătuit din carbon și hidrogen, uneori și din alte elemente chimice (oxigen, azot etc.). ◊ Chimie organică = ramură a chimiei care studiază hidrocarburile și derivații acestora. – Din lat. organicus, fr. organique. DOOM
orgánic adj. m., pl. orgánici; f. orgánică, pl. orgánice
organicele
ORGÁNIC, -Ă, organici, -ce, adj. 1. Care ține de structura, de esența, de funcțiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism (1), constituind un întreg diferențiat și în același timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezultă din organizarea, din construcția însăși a unui lucru; esențial, lăuntric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Și adv.; despre relații, legături) Analog legăturii care unește părțile unui organism (1); indisolubil. 3. (Despre substanțe, materii etc.) Care este alcătuit din carbon și hidrogen, uneori și din alte elemente chimice (oxigen, azot etc.). ◊ Chimie organică = ramură a chimiei care studiază hidrocarburile și derivații acestora. – Din lat. organicus, fr. organique. DOOM
orgánic adj. m., pl. orgánici; f. orgánică, pl. orgánice
organicelor
ORGÁNIC, -Ă, organici, -ce, adj. 1. Care ține de structura, de esența, de funcțiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism (1), constituind un întreg diferențiat și în același timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezultă din organizarea, din construcția însăși a unui lucru; esențial, lăuntric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Și adv.; despre relații, legături) Analog legăturii care unește părțile unui organism (1); indisolubil. 3. (Despre substanțe, materii etc.) Care este alcătuit din carbon și hidrogen, uneori și din alte elemente chimice (oxigen, azot etc.). ◊ Chimie organică = ramură a chimiei care studiază hidrocarburile și derivații acestora. – Din lat. organicus, fr. organique. DOOM
orgánic adj. m., pl. orgánici; f. orgánică, pl. orgánice
organici
ORGÁNIC, -Ă, organici, -ce, adj. 1. Care ține de structura, de esența, de funcțiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism (1), constituind un întreg diferențiat și în același timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezultă din organizarea, din construcția însăși a unui lucru; esențial, lăuntric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Și adv.; despre relații, legături) Analog legăturii care unește părțile unui organism (1); indisolubil. 3. (Despre substanțe, materii etc.) Care este alcătuit din carbon și hidrogen, uneori și din alte elemente chimice (oxigen, azot etc.). ◊ Chimie organică = ramură a chimiei care studiază hidrocarburile și derivații acestora. – Din lat. organicus, fr. organique. DOOM
orgánic adj. m., pl. orgánici; f. orgánică, pl. orgánice
organician
ORGANICIÁN, -Ă adj., s.m. și f. 1. Organicist. 2. Specialist în chimia organică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. organicien].
organiciana
ORGANICIÁN, -Ă adj., s.m. și f. 1. Organicist. 2. Specialist în chimia organică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. organicien].
organicianul
ORGANICIÁN, -Ă adj., s.m. și f. 1. Organicist. 2. Specialist în chimia organică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. organicien].
organicianului
ORGANICIÁN, -Ă adj., s.m. și f. 1. Organicist. 2. Specialist în chimia organică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. organicien].
organiciene
ORGANICIÁN, -Ă adj., s.m. și f. 1. Organicist. 2. Specialist în chimia organică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. organicien].
organicienei
ORGANICIÁN, -Ă adj., s.m. și f. 1. Organicist. 2. Specialist în chimia organică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. organicien].
organicienele
ORGANICIÁN, -Ă adj., s.m. și f. 1. Organicist. 2. Specialist în chimia organică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. organicien].
organicienelor
ORGANICIÁN, -Ă adj., s.m. și f. 1. Organicist. 2. Specialist în chimia organică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. organicien].
organicieni
ORGANICIÁN, -Ă adj., s.m. și f. 1. Organicist. 2. Specialist în chimia organică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. organicien].
organicienii
ORGANICIÁN, -Ă adj., s.m. și f. 1. Organicist. 2. Specialist în chimia organică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. organicien].
organicienilor
ORGANICIÁN, -Ă adj., s.m. și f. 1. Organicist. 2. Specialist în chimia organică. [Pron. -ci-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. organicien].
organicii
ORGÁNIC, -Ă, organici, -ce, adj. 1. Care ține de structura, de esența, de funcțiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism (1), constituind un întreg diferențiat și în același timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezultă din organizarea, din construcția însăși a unui lucru; esențial, lăuntric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Și adv.; despre relații, legături) Analog legăturii care unește părțile unui organism (1); indisolubil. 3. (Despre substanțe, materii etc.) Care este alcătuit din carbon și hidrogen, uneori și din alte elemente chimice (oxigen, azot etc.). ◊ Chimie organică = ramură a chimiei care studiază hidrocarburile și derivații acestora. – Din lat. organicus, fr. organique. DOOM
orgánic adj. m., pl. orgánici; f. orgánică, pl. orgánice
organicilor
ORGÁNIC, -Ă, organici, -ce, adj. 1. Care ține de structura, de esența, de funcțiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism (1), constituind un întreg diferențiat și în același timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezultă din organizarea, din construcția însăși a unui lucru; esențial, lăuntric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Și adv.; despre relații, legături) Analog legăturii care unește părțile unui organism (1); indisolubil. 3. (Despre substanțe, materii etc.) Care este alcătuit din carbon și hidrogen, uneori și din alte elemente chimice (oxigen, azot etc.). ◊ Chimie organică = ramură a chimiei care studiază hidrocarburile și derivații acestora. – Din lat. organicus, fr. organique. DOOM
orgánic adj. m., pl. orgánici; f. orgánică, pl. orgánice
organicism
ORGANICÍSM s. n. Concepție din sec. XIX, potrivit căreia societatea este un organism analog celor biologice, supus acelorași legi ca și acestea. – Din fr. organicisme. DOOM
organicísm s. n.
organicismul
ORGANICÍSM s. n. Concepție din sec. XIX, potrivit căreia societatea este un organism analog celor biologice, supus acelorași legi ca și acestea. – Din fr. organicisme. DOOM
organicísm s. n.
organicismului
ORGANICÍSM s. n. Concepție din sec. XIX, potrivit căreia societatea este un organism analog celor biologice, supus acelorași legi ca și acestea. – Din fr. organicisme. DOOM
organicísm s. n.
organicist
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organicist
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organicista
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organicista
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organiciste
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organiciste
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organicistei
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organicistei
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organicistele
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organicistele
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organicistelor
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organicistelor
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organicistul
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organicistul
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organicistului
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organicistului
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organicitate
ORGANICITÁTE s. f. (Fil.) Caracter organic al unui sistem. – Din engl. organicity. DOOM
organicitáte s. f., g.-d. art. organicitắții
organicitatea
ORGANICITÁTE s. f. (Fil.) Caracter organic al unui sistem. – Din engl. organicity. DOOM
organicitáte s. f., g.-d. art. organicitắții
organicități
ORGANICITÁTE s. f. (Fil.) Caracter organic al unui sistem. – Din engl. organicity. DOOM
organicitáte s. f., g.-d. art. organicitắții
organicității
ORGANICITÁTE s. f. (Fil.) Caracter organic al unui sistem. – Din engl. organicity. DOOM
organicitáte s. f., g.-d. art. organicitắții
organiciști
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organiciști
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organiciștii
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organiciștii
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organiciștilor
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organiciștilor
ORGANICÍST, -Ă, organiciști, -ste, s. m. și f., adj. (Adept) al organicismului. – Din fr. organiciste. DOOM
organicíst adj. m., s. m., pl. organicíști; adj. f., s. f. organicístă, pl. organicíste
organicul
ORGÁNIC, -Ă, organici, -ce, adj. 1. Care ține de structura, de esența, de funcțiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism (1), constituind un întreg diferențiat și în același timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezultă din organizarea, din construcția însăși a unui lucru; esențial, lăuntric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Și adv.; despre relații, legături) Analog legăturii care unește părțile unui organism (1); indisolubil. 3. (Despre substanțe, materii etc.) Care este alcătuit din carbon și hidrogen, uneori și din alte elemente chimice (oxigen, azot etc.). ◊ Chimie organică = ramură a chimiei care studiază hidrocarburile și derivații acestora. – Din lat. organicus, fr. organique. DOOM
orgánic adj. m., pl. orgánici; f. orgánică, pl. orgánice
organicului
ORGÁNIC, -Ă, organici, -ce, adj. 1. Care ține de structura, de esența, de funcțiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism (1), constituind un întreg diferențiat și în același timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezultă din organizarea, din construcția însăși a unui lucru; esențial, lăuntric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Și adv.; despre relații, legături) Analog legăturii care unește părțile unui organism (1); indisolubil. 3. (Despre substanțe, materii etc.) Care este alcătuit din carbon și hidrogen, uneori și din alte elemente chimice (oxigen, azot etc.). ◊ Chimie organică = ramură a chimiei care studiază hidrocarburile și derivații acestora. – Din lat. organicus, fr. organique. DOOM
orgánic adj. m., pl. orgánici; f. orgánică, pl. orgánice
organigrama
ORGANIGRÁMĂ, organigrame, s. f. 1. Redare schematică (grafică) în toate detaliile a organizării, a subordonării și a legăturilor dintre compartimente din cadrul unei întreprinderi sau al unei instituții. 2. (Inform.) Reprezentare grafică a unui algoritm. 3. (Cib.) Diagramă logică. – Din fr. organigramme. DOOM
organigrámă (-ni-gra-) s. f., g.-d. art. organigrámei; pl. organigráme
organigrame
ORGANIGRÁMĂ, organigrame, s. f. 1. Redare schematică (grafică) în toate detaliile a organizării, a subordonării și a legăturilor dintre compartimente din cadrul unei întreprinderi sau al unei instituții. 2. (Inform.) Reprezentare grafică a unui algoritm. 3. (Cib.) Diagramă logică. – Din fr. organigramme. DOOM
organigrámă (-ni-gra-) s. f., g.-d. art. organigrámei; pl. organigráme
organigramei
ORGANIGRÁMĂ, organigrame, s. f. 1. Redare schematică (grafică) în toate detaliile a organizării, a subordonării și a legăturilor dintre compartimente din cadrul unei întreprinderi sau al unei instituții. 2. (Inform.) Reprezentare grafică a unui algoritm. 3. (Cib.) Diagramă logică. – Din fr. organigramme. DOOM
organigrámă (-ni-gra-) s. f., g.-d. art. organigrámei; pl. organigráme
organigramele
ORGANIGRÁMĂ, organigrame, s. f. 1. Redare schematică (grafică) în toate detaliile a organizării, a subordonării și a legăturilor dintre compartimente din cadrul unei întreprinderi sau al unei instituții. 2. (Inform.) Reprezentare grafică a unui algoritm. 3. (Cib.) Diagramă logică. – Din fr. organigramme. DOOM
organigrámă (-ni-gra-) s. f., g.-d. art. organigrámei; pl. organigráme
organigramelor
ORGANIGRÁMĂ, organigrame, s. f. 1. Redare schematică (grafică) în toate detaliile a organizării, a subordonării și a legăturilor dintre compartimente din cadrul unei întreprinderi sau al unei instituții. 2. (Inform.) Reprezentare grafică a unui algoritm. 3. (Cib.) Diagramă logică. – Din fr. organigramme. DOOM
organigrámă (-ni-gra-) s. f., g.-d. art. organigrámei; pl. organigráme
organino
ORGANÍNO s.n. Orgă mică. [< fr., it. organino]. DOOM
organíno s. n.
organinoul
ORGANÍNO s.n. Orgă mică. [< fr., it. organino]. DOOM
organíno s. n.
organinoului
ORGANÍNO s.n. Orgă mică. [< fr., it. organino]. DOOM
organíno s. n.
organism
ORGANÍSM, organisme, s. n. 1. Sistem viu (animal, plantă, microorganism) care este capabil de reproducere, creștere și întreținere; corp, ființă. 2. Fig. Ceea ce apare ca un tot închegat; ceea ce funcționează în mod organizat. ♦ Organizație (1). – Din lat. organismus, ngr. organismós, germ. Organismus, fr. organisme. DOOM
organísm s. n., pl. organísme
organisme
ORGANÍSM, organisme, s. n. 1. Sistem viu (animal, plantă, microorganism) care este capabil de reproducere, creștere și întreținere; corp, ființă. 2. Fig. Ceea ce apare ca un tot închegat; ceea ce funcționează în mod organizat. ♦ Organizație (1). – Din lat. organismus, ngr. organismós, germ. Organismus, fr. organisme. DOOM
organísm s. n., pl. organísme
organismele
ORGANÍSM, organisme, s. n. 1. Sistem viu (animal, plantă, microorganism) care este capabil de reproducere, creștere și întreținere; corp, ființă. 2. Fig. Ceea ce apare ca un tot închegat; ceea ce funcționează în mod organizat. ♦ Organizație (1). – Din lat. organismus, ngr. organismós, germ. Organismus, fr. organisme. DOOM
organísm s. n., pl. organísme
organismelor
ORGANÍSM, organisme, s. n. 1. Sistem viu (animal, plantă, microorganism) care este capabil de reproducere, creștere și întreținere; corp, ființă. 2. Fig. Ceea ce apare ca un tot închegat; ceea ce funcționează în mod organizat. ♦ Organizație (1). – Din lat. organismus, ngr. organismós, germ. Organismus, fr. organisme. DOOM
organísm s. n., pl. organísme
organismul
ORGANÍSM, organisme, s. n. 1. Sistem viu (animal, plantă, microorganism) care este capabil de reproducere, creștere și întreținere; corp, ființă. 2. Fig. Ceea ce apare ca un tot închegat; ceea ce funcționează în mod organizat. ♦ Organizație (1). – Din lat. organismus, ngr. organismós, germ. Organismus, fr. organisme. DOOM
organísm s. n., pl. organísme
organismului
ORGANÍSM, organisme, s. n. 1. Sistem viu (animal, plantă, microorganism) care este capabil de reproducere, creștere și întreținere; corp, ființă. 2. Fig. Ceea ce apare ca un tot închegat; ceea ce funcționează în mod organizat. ♦ Organizație (1). – Din lat. organismus, ngr. organismós, germ. Organismus, fr. organisme. DOOM
organísm s. n., pl. organísme
organist
ORGANÍST, -Ă, organiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la orgă. – Din fr. organiste, germ. Organist, it. organista. DOOM
organístă s. f., g.-d. art. organístei; pl. organíste
organista
ORGANÍST, -Ă, organiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la orgă. – Din fr. organiste, germ. Organist, it. organista. DOOM
organístă s. f., g.-d. art. organístei; pl. organíste
organiste
ORGANÍST, -Ă, organiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la orgă. – Din fr. organiste, germ. Organist, it. organista. DOOM
organístă s. f., g.-d. art. organístei; pl. organíste
organistei
ORGANÍST, -Ă, organiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la orgă. – Din fr. organiste, germ. Organist, it. organista. DOOM
organístă s. f., g.-d. art. organístei; pl. organíste
organistele
ORGANÍST, -Ă, organiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la orgă. – Din fr. organiste, germ. Organist, it. organista. DOOM
organístă s. f., g.-d. art. organístei; pl. organíste
organistelor
ORGANÍST, -Ă, organiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la orgă. – Din fr. organiste, germ. Organist, it. organista. DOOM
organístă s. f., g.-d. art. organístei; pl. organíste
organistul
ORGANÍST, -Ă, organiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la orgă. – Din fr. organiste, germ. Organist, it. organista. DOOM
organístă s. f., g.-d. art. organístei; pl. organíste
organistului
ORGANÍST, -Ă, organiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la orgă. – Din fr. organiste, germ. Organist, it. organista. DOOM
organístă s. f., g.-d. art. organístei; pl. organíste
organit
ORGANÍT, organite, s. n. Fiecare dintre elementele constitutive permanente ale celulei. – Din fr. organite. DOOM
organít s. n., pl. organíte
organite
ORGANÍT, organite, s. n. Fiecare dintre elementele constitutive permanente ale celulei. – Din fr. organite. DOOM
organít s. n., pl. organíte
organitele
ORGANÍT, organite, s. n. Fiecare dintre elementele constitutive permanente ale celulei. – Din fr. organite. DOOM
organít s. n., pl. organíte
organitelor
ORGANÍT, organite, s. n. Fiecare dintre elementele constitutive permanente ale celulei. – Din fr. organite. DOOM
organít s. n., pl. organíte
organitul
ORGANÍT, organite, s. n. Fiecare dintre elementele constitutive permanente ale celulei. – Din fr. organite. DOOM
organít s. n., pl. organíte
organitului
ORGANÍT, organite, s. n. Fiecare dintre elementele constitutive permanente ale celulei. – Din fr. organite. DOOM
organít s. n., pl. organíte
organiza
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizabil
ORGANIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi organizat. [Cf. fr. organisable].
organizabila
ORGANIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi organizat. [Cf. fr. organisable].
organizabile
ORGANIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi organizat. [Cf. fr. organisable].
organizabilei
ORGANIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi organizat. [Cf. fr. organisable].
organizabilele
ORGANIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi organizat. [Cf. fr. organisable].
organizabilelor
ORGANIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi organizat. [Cf. fr. organisable].
organizabili
ORGANIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi organizat. [Cf. fr. organisable].
organizabilii
ORGANIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi organizat. [Cf. fr. organisable].
organizabililor
ORGANIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi organizat. [Cf. fr. organisable].
organizabilul
ORGANIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi organizat. [Cf. fr. organisable].
organizabilului
ORGANIZÁBIL, -Ă adj. Care poate fi organizat. [Cf. fr. organisable].
organizai
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizam
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizare
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizare
ORGANIZÁRE, organizări, s. f. Acțiunea de a (se) organiza și rezultatul ei; p. ext. rânduială, disciplină, ordine. ♦ Orânduire, alcătuire. ◊ Organizare administrativ-teritorială = împărțire administrativ-teritorială. Organizarea teritoriului = ansamblu de măsuri organizatorice, financiare, tehnice și juridice prin care se urmărește folosirea rațională a terenurilor. – V. organiza. DOOM
organizáre s. f., g.-d. art. organizắrii; pl. organizắri
organizarea
ORGANIZÁRE, organizări, s. f. Acțiunea de a (se) organiza și rezultatul ei; p. ext. rânduială, disciplină, ordine. ♦ Orânduire, alcătuire. ◊ Organizare administrativ-teritorială = împărțire administrativ-teritorială. Organizarea teritoriului = ansamblu de măsuri organizatorice, financiare, tehnice și juridice prin care se urmărește folosirea rațională a terenurilor. – V. organiza. DOOM
organizáre s. f., g.-d. art. organizắrii; pl. organizắri
organizară
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizarăm
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizarăți
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizase
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizasem
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizaseră
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizaserăm
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizaserăți
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizaseși
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizaseți
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizat
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizat
ORGANIZÁT, -Ă, organizați, -te, adj. Care are o organizare, care se desfășoară conform unui plan chibzuit. – V. organiza.
organizata
ORGANIZÁT, -Ă, organizați, -te, adj. Care are o organizare, care se desfășoară conform unui plan chibzuit. – V. organiza.
organizate
ORGANIZÁT, -Ă, organizați, -te, adj. Care are o organizare, care se desfășoară conform unui plan chibzuit. – V. organiza.
organizatei
ORGANIZÁT, -Ă, organizați, -te, adj. Care are o organizare, care se desfășoară conform unui plan chibzuit. – V. organiza.
organizatele
ORGANIZÁT, -Ă, organizați, -te, adj. Care are o organizare, care se desfășoară conform unui plan chibzuit. – V. organiza.
organizatelor
ORGANIZÁT, -Ă, organizați, -te, adj. Care are o organizare, care se desfășoară conform unui plan chibzuit. – V. organiza.
organizatoare
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatoare
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatoarea
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatoarea
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatoarei
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatoarei
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatoarele
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatoarele
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatoarelor
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatoarelor
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizator
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizator
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatori
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatori
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatoric
ORGANIZATÓRIC, -Ă, organizatorici, -ce, adj. Care ține de organizare, privitor la organizare. – Organizator + suf. -ic. DOOM
organizatóric adj. m., pl. organizatórici; f. organizatórică, pl. organizatórice
organizatorica
ORGANIZATÓRIC, -Ă, organizatorici, -ce, adj. Care ține de organizare, privitor la organizare. – Organizator + suf. -ic. DOOM
organizatóric adj. m., pl. organizatórici; f. organizatórică, pl. organizatórice
organizatorice
ORGANIZATÓRIC, -Ă, organizatorici, -ce, adj. Care ține de organizare, privitor la organizare. – Organizator + suf. -ic. DOOM
organizatóric adj. m., pl. organizatórici; f. organizatórică, pl. organizatórice
organizatoricei
ORGANIZATÓRIC, -Ă, organizatorici, -ce, adj. Care ține de organizare, privitor la organizare. – Organizator + suf. -ic. DOOM
organizatóric adj. m., pl. organizatórici; f. organizatórică, pl. organizatórice
organizatoricele
ORGANIZATÓRIC, -Ă, organizatorici, -ce, adj. Care ține de organizare, privitor la organizare. – Organizator + suf. -ic. DOOM
organizatóric adj. m., pl. organizatórici; f. organizatórică, pl. organizatórice
organizatoricelor
ORGANIZATÓRIC, -Ă, organizatorici, -ce, adj. Care ține de organizare, privitor la organizare. – Organizator + suf. -ic. DOOM
organizatóric adj. m., pl. organizatórici; f. organizatórică, pl. organizatórice
organizatorici
ORGANIZATÓRIC, -Ă, organizatorici, -ce, adj. Care ține de organizare, privitor la organizare. – Organizator + suf. -ic. DOOM
organizatóric adj. m., pl. organizatórici; f. organizatórică, pl. organizatórice
organizatoricii
ORGANIZATÓRIC, -Ă, organizatorici, -ce, adj. Care ține de organizare, privitor la organizare. – Organizator + suf. -ic. DOOM
organizatóric adj. m., pl. organizatórici; f. organizatórică, pl. organizatórice
organizatoricilor
ORGANIZATÓRIC, -Ă, organizatorici, -ce, adj. Care ține de organizare, privitor la organizare. – Organizator + suf. -ic. DOOM
organizatóric adj. m., pl. organizatórici; f. organizatórică, pl. organizatórice
organizatoricul
ORGANIZATÓRIC, -Ă, organizatorici, -ce, adj. Care ține de organizare, privitor la organizare. – Organizator + suf. -ic. DOOM
organizatóric adj. m., pl. organizatórici; f. organizatórică, pl. organizatórice
organizatoricului
ORGANIZATÓRIC, -Ă, organizatorici, -ce, adj. Care ține de organizare, privitor la organizare. – Organizator + suf. -ic. DOOM
organizatóric adj. m., pl. organizatórici; f. organizatórică, pl. organizatórice
organizatorii
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatorii
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatorilor
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatorilor
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatorul
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatorul
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatorului
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatorului
ORGANIZATÓR, -OÁRE, organizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care organizează, care se referă la organizare. – Organiza + suf. -tor. DOOM
organizatór adj. m., s. m., pl. organizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. organizatoáre
organizatul
ORGANIZÁT, -Ă, organizați, -te, adj. Care are o organizare, care se desfășoară conform unui plan chibzuit. – V. organiza.
organizatului
ORGANIZÁT, -Ă, organizați, -te, adj. Care are o organizare, care se desfășoară conform unui plan chibzuit. – V. organiza.
organizau
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizași
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizați
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizați
ORGANIZÁT, -Ă, organizați, -te, adj. Care are o organizare, care se desfășoară conform unui plan chibzuit. – V. organiza.
organizația
ORGANIZÁȚIE, organizații, s. f. 1. Grup de persoane fizice, juridice sau de stat având o organizare de sine stătătoare, un patrimoniu propriu (în vederea realizării unui scop) și personalitate juridică (instituție, întreprindere). 2. Mod de organizare, orânduire, aranjare; rânduială, alcătuire. – Din germ. Organisation, fr. organisation, rus. organizațiĭa. DOOM
organizáție (-ți-e) s. f., art. organizáția (-ți-a), g.-d. art. organizáției; pl. organizáții, art. organizáțiile (-ți-i-)
organizație
ORGANIZÁȚIE, organizații, s. f. 1. Grup de persoane fizice, juridice sau de stat având o organizare de sine stătătoare, un patrimoniu propriu (în vederea realizării unui scop) și personalitate juridică (instituție, întreprindere). 2. Mod de organizare, orânduire, aranjare; rânduială, alcătuire. – Din germ. Organisation, fr. organisation, rus. organizațiĭa. DOOM
organizáție (-ți-e) s. f., art. organizáția (-ți-a), g.-d. art. organizáției; pl. organizáții, art. organizáțiile (-ți-i-)
organizației
ORGANIZÁȚIE, organizații, s. f. 1. Grup de persoane fizice, juridice sau de stat având o organizare de sine stătătoare, un patrimoniu propriu (în vederea realizării unui scop) și personalitate juridică (instituție, întreprindere). 2. Mod de organizare, orânduire, aranjare; rânduială, alcătuire. – Din germ. Organisation, fr. organisation, rus. organizațiĭa. DOOM
organizáție (-ți-e) s. f., art. organizáția (-ți-a), g.-d. art. organizáției; pl. organizáții, art. organizáțiile (-ți-i-)
organizații
ORGANIZÁT, -Ă, organizați, -te, adj. Care are o organizare, care se desfășoară conform unui plan chibzuit. – V. organiza.
organizații
ORGANIZÁȚIE, organizații, s. f. 1. Grup de persoane fizice, juridice sau de stat având o organizare de sine stătătoare, un patrimoniu propriu (în vederea realizării unui scop) și personalitate juridică (instituție, întreprindere). 2. Mod de organizare, orânduire, aranjare; rânduială, alcătuire. – Din germ. Organisation, fr. organisation, rus. organizațiĭa. DOOM
organizáție (-ți-e) s. f., art. organizáția (-ți-a), g.-d. art. organizáției; pl. organizáții, art. organizáțiile (-ți-i-)
organizațiile
ORGANIZÁȚIE, organizații, s. f. 1. Grup de persoane fizice, juridice sau de stat având o organizare de sine stătătoare, un patrimoniu propriu (în vederea realizării unui scop) și personalitate juridică (instituție, întreprindere). 2. Mod de organizare, orânduire, aranjare; rânduială, alcătuire. – Din germ. Organisation, fr. organisation, rus. organizațiĭa. DOOM
organizáție (-ți-e) s. f., art. organizáția (-ți-a), g.-d. art. organizáției; pl. organizáții, art. organizáțiile (-ți-i-)
organizațiilor
ORGANIZÁȚIE, organizații, s. f. 1. Grup de persoane fizice, juridice sau de stat având o organizare de sine stătătoare, un patrimoniu propriu (în vederea realizării unui scop) și personalitate juridică (instituție, întreprindere). 2. Mod de organizare, orânduire, aranjare; rânduială, alcătuire. – Din germ. Organisation, fr. organisation, rus. organizațiĭa. DOOM
organizáție (-ți-e) s. f., art. organizáția (-ți-a), g.-d. art. organizáției; pl. organizáții, art. organizáțiile (-ți-i-)
organizaților
ORGANIZÁT, -Ă, organizați, -te, adj. Care are o organizare, care se desfășoară conform unui plan chibzuit. – V. organiza.
organizațional
ORGANIZAȚIONÁL, -Ă, organizaționali, -e, adj. Referitor la organizare, de organizare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. organisationnel.
organizaționala
ORGANIZAȚIONÁL, -Ă, organizaționali, -e, adj. Referitor la organizare, de organizare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. organisationnel.
organizaționale
ORGANIZAȚIONÁL, -Ă, organizaționali, -e, adj. Referitor la organizare, de organizare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. organisationnel.
organizaționalei
ORGANIZAȚIONÁL, -Ă, organizaționali, -e, adj. Referitor la organizare, de organizare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. organisationnel.
organizaționalele
ORGANIZAȚIONÁL, -Ă, organizaționali, -e, adj. Referitor la organizare, de organizare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. organisationnel.
organizaționalelor
ORGANIZAȚIONÁL, -Ă, organizaționali, -e, adj. Referitor la organizare, de organizare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. organisationnel.
organizaționali
ORGANIZAȚIONÁL, -Ă, organizaționali, -e, adj. Referitor la organizare, de organizare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. organisationnel.
organizaționalii
ORGANIZAȚIONÁL, -Ă, organizaționali, -e, adj. Referitor la organizare, de organizare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. organisationnel.
organizaționalilor
ORGANIZAȚIONÁL, -Ă, organizaționali, -e, adj. Referitor la organizare, de organizare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. organisationnel.
organizaționalul
ORGANIZAȚIONÁL, -Ă, organizaționali, -e, adj. Referitor la organizare, de organizare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. organisationnel.
organizaționalului
ORGANIZAȚIONÁL, -Ă, organizaționali, -e, adj. Referitor la organizare, de organizare. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. organisationnel.
organizațiune
ORGANIZAȚIÚNE s.f. v. organizație.
organizează
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizez
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizeze
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizezi
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizând
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizînd
ORGANIZÁ, organizez, vb. I. Tranz. A face ca un grup social, o instituție etc. să funcționeze sau să acționeze organic (repartizând însărcinările și coordonându-le conform unui plan adecvat); a stabili și a coordona mijloacele tehnice, economice, administrative, astfel încât să permită executarea în condiții optime a unui proces. ♦ Refl. A proceda metodic și ordonat în acțiunile sale, a-și coordona acțiunile orientându-se după un plan; a-și strânge și a-și întări forțele. ♦ A pregăti temeinic o acțiune după un plan bine chibzuit; a întocmi, a alcătui, a aranja, a orândui. – Din fr. organiser. DOOM
organizá (a ~) vb., ind. prez. 3 organizeáză
organizări
ORGANIZÁRE, organizări, s. f. Acțiunea de a (se) organiza și rezultatul ei; p. ext. rânduială, disciplină, ordine. ♦ Orânduire, alcătuire. ◊ Organizare administrativ-teritorială = împărțire administrativ-teritorială. Organizarea teritoriului = ansamblu de măsuri organizatorice, financiare, tehnice și juridice prin care se urmărește folosirea rațională a terenurilor. – V. organiza. DOOM
organizáre s. f., g.-d. art. organizắrii; pl. organizắri
organizării
ORGANIZÁRE, organizări, s. f. Acțiunea de a (se) organiza și rezultatul ei; p. ext. rânduială, disciplină, ordine. ♦ Orânduire, alcătuire. ◊ Organizare administrativ-teritorială = împărțire administrativ-teritorială. Organizarea teritoriului = ansamblu de măsuri organizatorice, financiare, tehnice și juridice prin care se urmărește folosirea rațională a terenurilor. – V. organiza. DOOM
organizáre s. f., g.-d. art. organizắrii; pl. organizắri
organizările
ORGANIZÁRE, organizări, s. f. Acțiunea de a (se) organiza și rezultatul ei; p. ext. rânduială, disciplină, ordine. ♦ Orânduire, alcătuire. ◊ Organizare administrativ-teritorială = împărțire administrativ-teritorială. Organizarea teritoriului = ansamblu de măsuri organizatorice, financiare, tehnice și juridice prin care se urmărește folosirea rațională a terenurilor. – V. organiza. DOOM
organizáre s. f., g.-d. art. organizắrii; pl. organizắri
organizărilor
ORGANIZÁRE, organizări, s. f. Acțiunea de a (se) organiza și rezultatul ei; p. ext. rânduială, disciplină, ordine. ♦ Orânduire, alcătuire. ◊ Organizare administrativ-teritorială = împărțire administrativ-teritorială. Organizarea teritoriului = ansamblu de măsuri organizatorice, financiare, tehnice și juridice prin care se urmărește folosirea rațională a terenurilor. – V. organiza. DOOM
organizáre s. f., g.-d. art. organizắrii; pl. organizắri
organiști
ORGANÍST, -Ă, organiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la orgă. – Din fr. organiste, germ. Organist, it. organista. DOOM
organístă s. f., g.-d. art. organístei; pl. organíste
organiștii
ORGANÍST, -Ă, organiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la orgă. – Din fr. organiste, germ. Organist, it. organista. DOOM
organístă s. f., g.-d. art. organístei; pl. organíste
organiștilor
ORGANÍST, -Ă, organiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la orgă. – Din fr. organiste, germ. Organist, it. organista. DOOM
organístă s. f., g.-d. art. organístei; pl. organíste
organo
ORGANO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la un) organ”, „organism”. [Var. organi-. / < fr., it. organo-, cf. gr. organon].
organogen
ORGANOGÉN, -Ă, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formațiuni geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor. – Din fr. organogène. DOOM
organogén adj. m., pl. organogéni; f. organogénă, pl. organogéne
organogena
ORGANOGÉN, -Ă, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formațiuni geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor. – Din fr. organogène. DOOM
organogén adj. m., pl. organogéni; f. organogénă, pl. organogéne
organogene
ORGANOGÉN, -Ă, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formațiuni geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor. – Din fr. organogène. DOOM
organogén adj. m., pl. organogéni; f. organogénă, pl. organogéne
organogenei
ORGANOGÉN, -Ă, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formațiuni geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor. – Din fr. organogène. DOOM
organogén adj. m., pl. organogéni; f. organogénă, pl. organogéne
organogenele
ORGANOGÉN, -Ă, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formațiuni geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor. – Din fr. organogène. DOOM
organogén adj. m., pl. organogéni; f. organogénă, pl. organogéne
organogenelor
ORGANOGÉN, -Ă, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formațiuni geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor. – Din fr. organogène. DOOM
organogén adj. m., pl. organogéni; f. organogénă, pl. organogéne
organogeneza
ORGANOGENÉZĂ s. f. Proces de formare a organelor în cursul dezvoltării individuale a organismelor; organogenie. – Din fr. organogenèse. DOOM
organogenéză s. f., g.-d. art. organogenézei
organogeneze
ORGANOGENÉZĂ s. f. Proces de formare a organelor în cursul dezvoltării individuale a organismelor; organogenie. – Din fr. organogenèse. DOOM
organogenéză s. f., g.-d. art. organogenézei
organogenezei
ORGANOGENÉZĂ s. f. Proces de formare a organelor în cursul dezvoltării individuale a organismelor; organogenie. – Din fr. organogenèse. DOOM
organogenéză s. f., g.-d. art. organogenézei
organogenezele
ORGANOGENÉZĂ s. f. Proces de formare a organelor în cursul dezvoltării individuale a organismelor; organogenie. – Din fr. organogenèse. DOOM
organogenéză s. f., g.-d. art. organogenézei
organogenezelor
ORGANOGENÉZĂ s. f. Proces de formare a organelor în cursul dezvoltării individuale a organismelor; organogenie. – Din fr. organogenèse. DOOM
organogenéză s. f., g.-d. art. organogenézei
organogeni
ORGANOGÉN, -Ă, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formațiuni geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor. – Din fr. organogène. DOOM
organogén adj. m., pl. organogéni; f. organogénă, pl. organogéne
organogenia
ORGANOGENÍE s. f. (Med.) Organogeneză. – Din fr. organogénie, engl. organogeny.
organogenie
ORGANOGENÍE s. f. (Med.) Organogeneză. – Din fr. organogénie, engl. organogeny.
organogeniei
ORGANOGENÍE s. f. (Med.) Organogeneză. – Din fr. organogénie, engl. organogeny.
organogenii
ORGANOGÉN, -Ă, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formațiuni geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor. – Din fr. organogène. DOOM
organogén adj. m., pl. organogéni; f. organogénă, pl. organogéne
organogenii
ORGANOGENÍE s. f. (Med.) Organogeneză. – Din fr. organogénie, engl. organogeny.
organogenilor
ORGANOGÉN, -Ă, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formațiuni geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor. – Din fr. organogène. DOOM
organogén adj. m., pl. organogéni; f. organogénă, pl. organogéne
organogenul
ORGANOGÉN, -Ă, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formațiuni geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor. – Din fr. organogène. DOOM
organogén adj. m., pl. organogéni; f. organogénă, pl. organogéne
organogenului
ORGANOGÉN, -Ă, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intră în compoziția substanțelor organice din structura animalelor și a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formațiuni geologice) Care constă din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub acțiunea organismelor. – Din fr. organogène. DOOM
organogén adj. m., pl. organogéni; f. organogénă, pl. organogéne
organografia
ORGANOGRAFÍE s. f. 1. Parte a zoologiei și a botanicii care se ocupă cu descrierea organelor animalelor sau ale vegetalelor. 2. Descriere amănunțită a părților care alcătuiesc un instrument muzical și a felului de funcționare a acelui instrument. – Din fr. organographie. DOOM
organografíe (-no-gra-) s. f., art. organografía, g.-d. organografíi, art. organografíei
organografic
ORGANOGRÁFIC, -Ă, organografici, -ce, adj. (Rar) Structural. – Din fr. organographique. DOOM
organográfic (rar) (-no-gra-) adj. m., pl. organográfici; f. organográfică, pl. organográfice
organografica
ORGANOGRÁFIC, -Ă, organografici, -ce, adj. (Rar) Structural. – Din fr. organographique. DOOM
organográfic (rar) (-no-gra-) adj. m., pl. organográfici; f. organográfică, pl. organográfice
organografice
ORGANOGRÁFIC, -Ă, organografici, -ce, adj. (Rar) Structural. – Din fr. organographique. DOOM
organográfic (rar) (-no-gra-) adj. m., pl. organográfici; f. organográfică, pl. organográfice
organograficei
ORGANOGRÁFIC, -Ă, organografici, -ce, adj. (Rar) Structural. – Din fr. organographique. DOOM
organográfic (rar) (-no-gra-) adj. m., pl. organográfici; f. organográfică, pl. organográfice
organograficele
ORGANOGRÁFIC, -Ă, organografici, -ce, adj. (Rar) Structural. – Din fr. organographique. DOOM
organográfic (rar) (-no-gra-) adj. m., pl. organográfici; f. organográfică, pl. organográfice
organograficelor
ORGANOGRÁFIC, -Ă, organografici, -ce, adj. (Rar) Structural. – Din fr. organographique. DOOM
organográfic (rar) (-no-gra-) adj. m., pl. organográfici; f. organográfică, pl. organográfice
organografici
ORGANOGRÁFIC, -Ă, organografici, -ce, adj. (Rar) Structural. – Din fr. organographique. DOOM
organográfic (rar) (-no-gra-) adj. m., pl. organográfici; f. organográfică, pl. organográfice
organograficii
ORGANOGRÁFIC, -Ă, organografici, -ce, adj. (Rar) Structural. – Din fr. organographique. DOOM
organográfic (rar) (-no-gra-) adj. m., pl. organográfici; f. organográfică, pl. organográfice
organograficilor
ORGANOGRÁFIC, -Ă, organografici, -ce, adj. (Rar) Structural. – Din fr. organographique. DOOM
organográfic (rar) (-no-gra-) adj. m., pl. organográfici; f. organográfică, pl. organográfice
organograficul
ORGANOGRÁFIC, -Ă, organografici, -ce, adj. (Rar) Structural. – Din fr. organographique. DOOM
organográfic (rar) (-no-gra-) adj. m., pl. organográfici; f. organográfică, pl. organográfice
organograficului
ORGANOGRÁFIC, -Ă, organografici, -ce, adj. (Rar) Structural. – Din fr. organographique. DOOM
organográfic (rar) (-no-gra-) adj. m., pl. organográfici; f. organográfică, pl. organográfice
organografie
ORGANOGRAFÍE s. f. 1. Parte a zoologiei și a botanicii care se ocupă cu descrierea organelor animalelor sau ale vegetalelor. 2. Descriere amănunțită a părților care alcătuiesc un instrument muzical și a felului de funcționare a acelui instrument. – Din fr. organographie. DOOM
organografíe (-no-gra-) s. f., art. organografía, g.-d. organografíi, art. organografíei
organografiei
ORGANOGRAFÍE s. f. 1. Parte a zoologiei și a botanicii care se ocupă cu descrierea organelor animalelor sau ale vegetalelor. 2. Descriere amănunțită a părților care alcătuiesc un instrument muzical și a felului de funcționare a acelui instrument. – Din fr. organographie. DOOM
organografíe (-no-gra-) s. f., art. organografía, g.-d. organografíi, art. organografíei
organografii
ORGANOGRAFÍE s. f. 1. Parte a zoologiei și a botanicii care se ocupă cu descrierea organelor animalelor sau ale vegetalelor. 2. Descriere amănunțită a părților care alcătuiesc un instrument muzical și a felului de funcționare a acelui instrument. – Din fr. organographie. DOOM
organografíe (-no-gra-) s. f., art. organografía, g.-d. organografíi, art. organografíei
organografiile
ORGANOGRAFÍE s. f. 1. Parte a zoologiei și a botanicii care se ocupă cu descrierea organelor animalelor sau ale vegetalelor. 2. Descriere amănunțită a părților care alcătuiesc un instrument muzical și a felului de funcționare a acelui instrument. – Din fr. organographie. DOOM
organografíe (-no-gra-) s. f., art. organografía, g.-d. organografíi, art. organografíei
organografiilor
ORGANOGRAFÍE s. f. 1. Parte a zoologiei și a botanicii care se ocupă cu descrierea organelor animalelor sau ale vegetalelor. 2. Descriere amănunțită a părților care alcătuiesc un instrument muzical și a felului de funcționare a acelui instrument. – Din fr. organographie. DOOM
organografíe (-no-gra-) s. f., art. organografía, g.-d. organografíi, art. organografíei
organogramă
ORGANOGRÁMĂ s.f. v. organigramă.
organoleptic
ORGANOLÉPTIC, -Ă, organoleptici, -ce, adj. Care se bazează pe simțuri. ◊ Examen organoleptic = apreciere a calității produselor alimentare cu ajutorul văzului, mirosului, gustului și, uneori, al pipăitului. – Din fr. organoleptique. DOOM
organoléptic adj. m., pl. organoléptici; f. organoléptică, pl. organoléptice
organoleptica
ORGANOLÉPTIC, -Ă, organoleptici, -ce, adj. Care se bazează pe simțuri. ◊ Examen organoleptic = apreciere a calității produselor alimentare cu ajutorul văzului, mirosului, gustului și, uneori, al pipăitului. – Din fr. organoleptique. DOOM
organoléptic adj. m., pl. organoléptici; f. organoléptică, pl. organoléptice
organoleptice
ORGANOLÉPTIC, -Ă, organoleptici, -ce, adj. Care se bazează pe simțuri. ◊ Examen organoleptic = apreciere a calității produselor alimentare cu ajutorul văzului, mirosului, gustului și, uneori, al pipăitului. – Din fr. organoleptique. DOOM
organoléptic adj. m., pl. organoléptici; f. organoléptică, pl. organoléptice
organolepticei
ORGANOLÉPTIC, -Ă, organoleptici, -ce, adj. Care se bazează pe simțuri. ◊ Examen organoleptic = apreciere a calității produselor alimentare cu ajutorul văzului, mirosului, gustului și, uneori, al pipăitului. – Din fr. organoleptique. DOOM
organoléptic adj. m., pl. organoléptici; f. organoléptică, pl. organoléptice
organolepticele
ORGANOLÉPTIC, -Ă, organoleptici, -ce, adj. Care se bazează pe simțuri. ◊ Examen organoleptic = apreciere a calității produselor alimentare cu ajutorul văzului, mirosului, gustului și, uneori, al pipăitului. – Din fr. organoleptique. DOOM
organoléptic adj. m., pl. organoléptici; f. organoléptică, pl. organoléptice
organolepticelor
ORGANOLÉPTIC, -Ă, organoleptici, -ce, adj. Care se bazează pe simțuri. ◊ Examen organoleptic = apreciere a calității produselor alimentare cu ajutorul văzului, mirosului, gustului și, uneori, al pipăitului. – Din fr. organoleptique. DOOM
organoléptic adj. m., pl. organoléptici; f. organoléptică, pl. organoléptice
organoleptici
ORGANOLÉPTIC, -Ă, organoleptici, -ce, adj. Care se bazează pe simțuri. ◊ Examen organoleptic = apreciere a calității produselor alimentare cu ajutorul văzului, mirosului, gustului și, uneori, al pipăitului. – Din fr. organoleptique. DOOM
organoléptic adj. m., pl. organoléptici; f. organoléptică, pl. organoléptice
organolepticii
ORGANOLÉPTIC, -Ă, organoleptici, -ce, adj. Care se bazează pe simțuri. ◊ Examen organoleptic = apreciere a calității produselor alimentare cu ajutorul văzului, mirosului, gustului și, uneori, al pipăitului. – Din fr. organoleptique. DOOM
organoléptic adj. m., pl. organoléptici; f. organoléptică, pl. organoléptice
organolepticilor
ORGANOLÉPTIC, -Ă, organoleptici, -ce, adj. Care se bazează pe simțuri. ◊ Examen organoleptic = apreciere a calității produselor alimentare cu ajutorul văzului, mirosului, gustului și, uneori, al pipăitului. – Din fr. organoleptique. DOOM
organoléptic adj. m., pl. organoléptici; f. organoléptică, pl. organoléptice
organolepticul
ORGANOLÉPTIC, -Ă, organoleptici, -ce, adj. Care se bazează pe simțuri. ◊ Examen organoleptic = apreciere a calității produselor alimentare cu ajutorul văzului, mirosului, gustului și, uneori, al pipăitului. – Din fr. organoleptique. DOOM
organoléptic adj. m., pl. organoléptici; f. organoléptică, pl. organoléptice
organolepticului
ORGANOLÉPTIC, -Ă, organoleptici, -ce, adj. Care se bazează pe simțuri. ◊ Examen organoleptic = apreciere a calității produselor alimentare cu ajutorul văzului, mirosului, gustului și, uneori, al pipăitului. – Din fr. organoleptique. DOOM
organoléptic adj. m., pl. organoléptici; f. organoléptică, pl. organoléptice
organolit
ORGANOLÍT, organolite, s. n. (Geol.) Mineral sau rocă formate prin transformarea unor substanțe organice. – Cf. fr. organolithien. DOOM
organolít s. n., pl. organolíte
organolite
ORGANOLÍT, organolite, s. n. (Geol.) Mineral sau rocă formate prin transformarea unor substanțe organice. – Cf. fr. organolithien. DOOM
organolít s. n., pl. organolíte
organolitele
ORGANOLÍT, organolite, s. n. (Geol.) Mineral sau rocă formate prin transformarea unor substanțe organice. – Cf. fr. organolithien. DOOM
organolít s. n., pl. organolíte
organolitelor
ORGANOLÍT, organolite, s. n. (Geol.) Mineral sau rocă formate prin transformarea unor substanțe organice. – Cf. fr. organolithien. DOOM
organolít s. n., pl. organolíte
organolitul
ORGANOLÍT, organolite, s. n. (Geol.) Mineral sau rocă formate prin transformarea unor substanțe organice. – Cf. fr. organolithien. DOOM
organolít s. n., pl. organolíte
organolitului
ORGANOLÍT, organolite, s. n. (Geol.) Mineral sau rocă formate prin transformarea unor substanțe organice. – Cf. fr. organolithien. DOOM
organolít s. n., pl. organolíte
organologia
ORGANOLOGÍE s.f. 1. Studiul organelor. 2. Studiul instrumentelor. [Gen. -iei. / < fr. organologie].
organologic
ORGANOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la organologie. [< fr. organologique].
organologica
ORGANOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la organologie. [< fr. organologique].
organologice
ORGANOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la organologie. [< fr. organologique].
organologicei
ORGANOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la organologie. [< fr. organologique].
organologicele
ORGANOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la organologie. [< fr. organologique].
organologicelor
ORGANOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la organologie. [< fr. organologique].
organologici
ORGANOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la organologie. [< fr. organologique].
organologicii
ORGANOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la organologie. [< fr. organologique].
organologicilor
ORGANOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la organologie. [< fr. organologique].
organologicul
ORGANOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la organologie. [< fr. organologique].
organologicului
ORGANOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la organologie. [< fr. organologique].
organologie
ORGANOLOGÍE s.f. 1. Studiul organelor. 2. Studiul instrumentelor. [Gen. -iei. / < fr. organologie].
organologiei
ORGANOLOGÍE s.f. 1. Studiul organelor. 2. Studiul instrumentelor. [Gen. -iei. / < fr. organologie].
organologii
ORGANOLOGÍE s.f. 1. Studiul organelor. 2. Studiul instrumentelor. [Gen. -iei. / < fr. organologie].
organon
ÓRGANON s. n. (Livr.) Instrument, mijloc de muncă și de cercetare științifică. – Din ngr. órganon. DOOM
órganon (livr.) s. n.
organon
ÓRGANON s. n. (Livr.) Instrument, mijloc de muncă și de cercetare științifică. – Din ngr. órganon.
organonul
ÓRGANON s. n. (Livr.) Instrument, mijloc de muncă și de cercetare științifică. – Din ngr. órganon. DOOM
órganon (livr.) s. n.
organonului
ÓRGANON s. n. (Livr.) Instrument, mijloc de muncă și de cercetare științifică. – Din ngr. órganon. DOOM
órganon (livr.) s. n.
organopatia
ORGANOPATÍE s.f. Boală a organelor, însoțită de leziuni. [Gen. -iei. / < fr. organopathie]. DOOM
organopatíe s. f., art. organopatía, g.-d. organopatíi, art. organopatíei
organopatie
ORGANOPATÍE s.f. Boală a organelor, însoțită de leziuni. [Gen. -iei. / < fr. organopathie]. DOOM
organopatíe s. f., art. organopatía, g.-d. organopatíi, art. organopatíei
organopatiei
ORGANOPATÍE s.f. Boală a organelor, însoțită de leziuni. [Gen. -iei. / < fr. organopathie]. DOOM
organopatíe s. f., art. organopatía, g.-d. organopatíi, art. organopatíei
organopatii
ORGANOPATÍE s.f. Boală a organelor, însoțită de leziuni. [Gen. -iei. / < fr. organopathie]. DOOM
organopatíe s. f., art. organopatía, g.-d. organopatíi, art. organopatíei
organosol
ORGANOSÓL, organosoli, s. m. Soluție coloidală aflată într-un lichid organic. – Din fr. organosol. DOOM
organosól s. m., pl. organosóli
organosoli
ORGANOSÓL, organosoli, s. m. Soluție coloidală aflată într-un lichid organic. – Din fr. organosol. DOOM
organosól s. m., pl. organosóli
organosolii
ORGANOSÓL, organosoli, s. m. Soluție coloidală aflată într-un lichid organic. – Din fr. organosol. DOOM
organosól s. m., pl. organosóli
organosolilor
ORGANOSÓL, organosoli, s. m. Soluție coloidală aflată într-un lichid organic. – Din fr. organosol. DOOM
organosól s. m., pl. organosóli
organosolul
ORGANOSÓL, organosoli, s. m. Soluție coloidală aflată într-un lichid organic. – Din fr. organosol. DOOM
organosól s. m., pl. organosóli
organosolului
ORGANOSÓL, organosoli, s. m. Soluție coloidală aflată într-un lichid organic. – Din fr. organosol. DOOM
organosól s. m., pl. organosóli
organoterapia
ORGANOTERAPÍE, organoterapii, s. f. Metodă de tratament medical care constă în administrarea de extracte de organe sau de glande endocrine; opoterapie. – Din fr. organothérapie. DOOM
organoterapíe s. f., art. organoterapía, g.-d. art. organoterapíei; pl. organoterapíi, art. organoterapíile
organoterapie
ORGANOTERAPÍE, organoterapii, s. f. Metodă de tratament medical care constă în administrarea de extracte de organe sau de glande endocrine; opoterapie. – Din fr. organothérapie. DOOM
organoterapíe s. f., art. organoterapía, g.-d. art. organoterapíei; pl. organoterapíi, art. organoterapíile
organoterapiei
ORGANOTERAPÍE, organoterapii, s. f. Metodă de tratament medical care constă în administrarea de extracte de organe sau de glande endocrine; opoterapie. – Din fr. organothérapie. DOOM
organoterapíe s. f., art. organoterapía, g.-d. art. organoterapíei; pl. organoterapíi, art. organoterapíile
organoterapii
ORGANOTERAPÍE, organoterapii, s. f. Metodă de tratament medical care constă în administrarea de extracte de organe sau de glande endocrine; opoterapie. – Din fr. organothérapie. DOOM
organoterapíe s. f., art. organoterapía, g.-d. art. organoterapíei; pl. organoterapíi, art. organoterapíile
organoterapiile
ORGANOTERAPÍE, organoterapii, s. f. Metodă de tratament medical care constă în administrarea de extracte de organe sau de glande endocrine; opoterapie. – Din fr. organothérapie. DOOM
organoterapíe s. f., art. organoterapía, g.-d. art. organoterapíei; pl. organoterapíi, art. organoterapíile
organoterapiilor
ORGANOTERAPÍE, organoterapii, s. f. Metodă de tratament medical care constă în administrarea de extracte de organe sau de glande endocrine; opoterapie. – Din fr. organothérapie. DOOM
organoterapíe s. f., art. organoterapía, g.-d. art. organoterapíei; pl. organoterapíi, art. organoterapíile
organotrop
ORGANOTRÓP, -Ă, organotropi, -e, adj. (Despre substanțe, medicamente) Care prezintă o afinitate particulară pentru un anumit țesut sau organ; care se fixează în organismul unei viețuitoare și acționează asupra acestuia. – Din fr. organotrope, germ. Organotrop. DOOM
organotróp (-no-trop) adj. m., pl. organotrópi; f. organotrópă, pl. organotrópe
organotropa
ORGANOTRÓP, -Ă, organotropi, -e, adj. (Despre substanțe, medicamente) Care prezintă o afinitate particulară pentru un anumit țesut sau organ; care se fixează în organismul unei viețuitoare și acționează asupra acestuia. – Din fr. organotrope, germ. Organotrop. DOOM
organotróp (-no-trop) adj. m., pl. organotrópi; f. organotrópă, pl. organotrópe
organotrope
ORGANOTRÓP, -Ă, organotropi, -e, adj. (Despre substanțe, medicamente) Care prezintă o afinitate particulară pentru un anumit țesut sau organ; care se fixează în organismul unei viețuitoare și acționează asupra acestuia. – Din fr. organotrope, germ. Organotrop. DOOM
organotróp (-no-trop) adj. m., pl. organotrópi; f. organotrópă, pl. organotrópe
organotropei
ORGANOTRÓP, -Ă, organotropi, -e, adj. (Despre substanțe, medicamente) Care prezintă o afinitate particulară pentru un anumit țesut sau organ; care se fixează în organismul unei viețuitoare și acționează asupra acestuia. – Din fr. organotrope, germ. Organotrop. DOOM
organotróp (-no-trop) adj. m., pl. organotrópi; f. organotrópă, pl. organotrópe
organotropele
ORGANOTRÓP, -Ă, organotropi, -e, adj. (Despre substanțe, medicamente) Care prezintă o afinitate particulară pentru un anumit țesut sau organ; care se fixează în organismul unei viețuitoare și acționează asupra acestuia. – Din fr. organotrope, germ. Organotrop. DOOM
organotróp (-no-trop) adj. m., pl. organotrópi; f. organotrópă, pl. organotrópe
organotropelor
ORGANOTRÓP, -Ă, organotropi, -e, adj. (Despre substanțe, medicamente) Care prezintă o afinitate particulară pentru un anumit țesut sau organ; care se fixează în organismul unei viețuitoare și acționează asupra acestuia. – Din fr. organotrope, germ. Organotrop. DOOM
organotróp (-no-trop) adj. m., pl. organotrópi; f. organotrópă, pl. organotrópe
organotropi
ORGANOTRÓP, -Ă, organotropi, -e, adj. (Despre substanțe, medicamente) Care prezintă o afinitate particulară pentru un anumit țesut sau organ; care se fixează în organismul unei viețuitoare și acționează asupra acestuia. – Din fr. organotrope, germ. Organotrop. DOOM
organotróp (-no-trop) adj. m., pl. organotrópi; f. organotrópă, pl. organotrópe
organotropii
ORGANOTRÓP, -Ă, organotropi, -e, adj. (Despre substanțe, medicamente) Care prezintă o afinitate particulară pentru un anumit țesut sau organ; care se fixează în organismul unei viețuitoare și acționează asupra acestuia. – Din fr. organotrope, germ. Organotrop. DOOM
organotróp (-no-trop) adj. m., pl. organotrópi; f. organotrópă, pl. organotrópe
organotropilor
ORGANOTRÓP, -Ă, organotropi, -e, adj. (Despre substanțe, medicamente) Care prezintă o afinitate particulară pentru un anumit țesut sau organ; care se fixează în organismul unei viețuitoare și acționează asupra acestuia. – Din fr. organotrope, germ. Organotrop. DOOM
organotróp (-no-trop) adj. m., pl. organotrópi; f. organotrópă, pl. organotrópe
organotropism
ORGANOTROPÍSM s. n. (Biol.) Afinitate a unor virusuri, a unor microbi pentru un anumit organ. – Din fr. organotropisme.
organotropismul
ORGANOTROPÍSM s. n. (Biol.) Afinitate a unor virusuri, a unor microbi pentru un anumit organ. – Din fr. organotropisme.
organotropismului
ORGANOTROPÍSM s. n. (Biol.) Afinitate a unor virusuri, a unor microbi pentru un anumit organ. – Din fr. organotropisme.
organotropul
ORGANOTRÓP, -Ă, organotropi, -e, adj. (Despre substanțe, medicamente) Care prezintă o afinitate particulară pentru un anumit țesut sau organ; care se fixează în organismul unei viețuitoare și acționează asupra acestuia. – Din fr. organotrope, germ. Organotrop. DOOM
organotróp (-no-trop) adj. m., pl. organotrópi; f. organotrópă, pl. organotrópe
organotropului
ORGANOTRÓP, -Ă, organotropi, -e, adj. (Despre substanțe, medicamente) Care prezintă o afinitate particulară pentru un anumit țesut sau organ; care se fixează în organismul unei viețuitoare și acționează asupra acestuia. – Din fr. organotrope, germ. Organotrop. DOOM
organotróp (-no-trop) adj. m., pl. organotrópi; f. organotrópă, pl. organotrópe
organsin
ORGANSÍN s.n. v. organzin.
organtin
ORGANDÍ, (2) organdiuri, s. n. 1. Țesătură de bumbac sau de in, subțire, transparentă și foarte apretată, din care se confecționează obiecte de îmbrăcăminte pentru femei și copii, perdele etc. 2. Sortiment dintr-o astfel de țesătură. [Var.: organdín, organtín s. n.] – Din fr. organdi, germ. Organdin. DOOM
organdí s. n., art. organdíul; (sorturi) pl. organdíuri
organul
ORGÁN1, organe, s. n. 1. Parte din corpul unei ființe vii, care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții. ♦ Gură; p. ext. voce, glas. 2. Parte componentă a unui mecanism, a unui aparat, a unei mașini, formată din una sau din mai multe piese, având o anumită funcție. 3. Fig. Mijloc, instrument de acțiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinări care indică felul sau apartenența) Ziar, revistă. 4. Grup de persoane care îndeplinește o funcție politică, socială, administrativă etc.; instituție politică, socială, administrativă etc. reprezentată de aceste persoane. – Din ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ. DOOM
orgán s. n., pl. orgáne
organului
ORGÁN1, organe, s. n. 1. Parte din corpul unei ființe vii, care îndeplinește una sau mai multe funcții vitale sau utile vieții. ♦ Gură; p. ext. voce, glas. 2. Parte componentă a unui mecanism, a unui aparat, a unei mașini, formată din una sau din mai multe piese, având o anumită funcție. 3. Fig. Mijloc, instrument de acțiune, de comunicare etc.; p. ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinări care indică felul sau apartenența) Ziar, revistă. 4. Grup de persoane care îndeplinește o funcție politică, socială, administrativă etc.; instituție politică, socială, administrativă etc. reprezentată de aceste persoane. – Din ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ. DOOM
orgán s. n., pl. orgáne
organum
ORGÁNUM s. n. Una dintre formele cele mai vechi ale muzicii pe mai multe voci distincte, care consta dintr-un contrapunct improvizat pe o temă de cânt liturgic. – Din fr. organum. DOOM
orgánum s. n.
organumul
ORGÁNUM s. n. Una dintre formele cele mai vechi ale muzicii pe mai multe voci distincte, care consta dintr-un contrapunct improvizat pe o temă de cânt liturgic. – Din fr. organum. DOOM
orgánum s. n.
organumului
ORGÁNUM s. n. Una dintre formele cele mai vechi ale muzicii pe mai multe voci distincte, care consta dintr-un contrapunct improvizat pe o temă de cânt liturgic. – Din fr. organum. DOOM
orgánum s. n.
organzin
ORGANZÍN, organzine, s. n. Fir de mătase naturală, foarte răsucit, format din două sau din mai multe fire subțiri. – Din fr. organsin. DOOM
organzín s. n., pl. organzíne
organzine
ORGANZÍN, organzine, s. n. Fir de mătase naturală, foarte răsucit, format din două sau din mai multe fire subțiri. – Din fr. organsin. DOOM
organzín s. n., pl. organzíne
organzinele
ORGANZÍN, organzine, s. n. Fir de mătase naturală, foarte răsucit, format din două sau din mai multe fire subțiri. – Din fr. organsin. DOOM
organzín s. n., pl. organzíne
organzinelor
ORGANZÍN, organzine, s. n. Fir de mătase naturală, foarte răsucit, format din două sau din mai multe fire subțiri. – Din fr. organsin. DOOM
organzín s. n., pl. organzíne
organzinul
ORGANZÍN, organzine, s. n. Fir de mătase naturală, foarte răsucit, format din două sau din mai multe fire subțiri. – Din fr. organsin. DOOM
organzín s. n., pl. organzíne
organzinului
ORGANZÍN, organzine, s. n. Fir de mătase naturală, foarte răsucit, format din două sau din mai multe fire subțiri. – Din fr. organsin. DOOM
organzín s. n., pl. organzíne
orgasm
ORGÁSM, orgasme, s. n. Punctul culminant al excitației sexuale. – Din fr. orgasme. DOOM
!orgásm s. n., pl. orgásme
orgasme
ORGÁSM, orgasme, s. n. Punctul culminant al excitației sexuale. – Din fr. orgasme. DOOM
!orgásm s. n., pl. orgásme
orgasmele
ORGÁSM, orgasme, s. n. Punctul culminant al excitației sexuale. – Din fr. orgasme. DOOM
!orgásm s. n., pl. orgásme
orgasmelor
ORGÁSM, orgasme, s. n. Punctul culminant al excitației sexuale. – Din fr. orgasme. DOOM
!orgásm s. n., pl. orgásme
orgasmul
ORGÁSM, orgasme, s. n. Punctul culminant al excitației sexuale. – Din fr. orgasme. DOOM
!orgásm s. n., pl. orgásme
orgasmului
ORGÁSM, orgasme, s. n. Punctul culminant al excitației sexuale. – Din fr. orgasme. DOOM
!orgásm s. n., pl. orgásme
orgelet
ORGELÉT s.n. Mic furuncul situat la marginea pleoapei, ordeolum; (pop.) urcior. [< fr. orgelet]. DOOM
!orgelét s. n., pl. orgeléte
orgelete
ORGELÉT s.n. Mic furuncul situat la marginea pleoapei, ordeolum; (pop.) urcior. [< fr. orgelet]. DOOM
!orgelét s. n., pl. orgeléte
orgeletele
ORGELÉT s.n. Mic furuncul situat la marginea pleoapei, ordeolum; (pop.) urcior. [< fr. orgelet]. DOOM
!orgelét s. n., pl. orgeléte
orgeletelor
ORGELÉT s.n. Mic furuncul situat la marginea pleoapei, ordeolum; (pop.) urcior. [< fr. orgelet]. DOOM
!orgelét s. n., pl. orgeléte
orgeletul
ORGELÉT s.n. Mic furuncul situat la marginea pleoapei, ordeolum; (pop.) urcior. [< fr. orgelet]. DOOM
!orgelét s. n., pl. orgeléte
orgeletului
ORGELÉT s.n. Mic furuncul situat la marginea pleoapei, ordeolum; (pop.) urcior. [< fr. orgelet]. DOOM
!orgelét s. n., pl. orgeléte
orgi
ÓRGĂ, orgi, s. f. 1. Instrument muzical complex, al cărui mecanism se compune dintr-un sistem de tuburi sonore, puse în acțiune cu ajutorul unor pedale, al unei claviaturi și al unor manete de registru, prin care trece aerul suflat de niște foale. ◊ Orgă de lumini = a) set de becuri colorate diferit a căror aprindere sau intensitate este comandată electronic în concordanță cu zonele spectrale ale unui semnal acustic; b) pupitru de comandă pentru reglarea intensității luminoase a surselor de lumină în studiouri, teatre etc. 2. Sistem de armare a unei lucrări miniere subterane, stâlp lângă stâlp, ca tuburile de orgă (1). – Din fr. orgue. DOOM
órgă s. f., g.-d. art. órgii; pl. orgi
orgia
ORGÍE, orgii, s. f. Petrecere desfrânată cu exces de mâncare și de băutură; desfrâu, dezmăț, bacanală. – Din fr. orgie, lat. orgia. DOOM
orgíe s. f., art. orgía, g.-d. art. orgíei; pl. orgíi, art. orgíile
orgiac
ORGIÁC, -Ă, orgiaci, -ce, adj. (Rar) Cu caracter de orgie; orgiastic. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. orgiaque. DOOM
orgiác (-gi-ac) adj. m., pl. orgiáci; f. orgiácă, pl. orgiáce
orgiaca
ORGIÁC, -Ă, orgiaci, -ce, adj. (Rar) Cu caracter de orgie; orgiastic. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. orgiaque. DOOM
orgiác (-gi-ac) adj. m., pl. orgiáci; f. orgiácă, pl. orgiáce
orgiace
ORGIÁC, -Ă, orgiaci, -ce, adj. (Rar) Cu caracter de orgie; orgiastic. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. orgiaque. DOOM
orgiác (-gi-ac) adj. m., pl. orgiáci; f. orgiácă, pl. orgiáce
orgiacei
ORGIÁC, -Ă, orgiaci, -ce, adj. (Rar) Cu caracter de orgie; orgiastic. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. orgiaque. DOOM
orgiác (-gi-ac) adj. m., pl. orgiáci; f. orgiácă, pl. orgiáce
orgiacele
ORGIÁC, -Ă, orgiaci, -ce, adj. (Rar) Cu caracter de orgie; orgiastic. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. orgiaque. DOOM
orgiác (-gi-ac) adj. m., pl. orgiáci; f. orgiácă, pl. orgiáce
orgiacelor
ORGIÁC, -Ă, orgiaci, -ce, adj. (Rar) Cu caracter de orgie; orgiastic. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. orgiaque. DOOM
orgiác (-gi-ac) adj. m., pl. orgiáci; f. orgiácă, pl. orgiáce
orgiaci
ORGIÁC, -Ă, orgiaci, -ce, adj. (Rar) Cu caracter de orgie; orgiastic. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. orgiaque. DOOM
orgiác (-gi-ac) adj. m., pl. orgiáci; f. orgiácă, pl. orgiáce
orgiacii
ORGIÁC, -Ă, orgiaci, -ce, adj. (Rar) Cu caracter de orgie; orgiastic. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. orgiaque. DOOM
orgiác (-gi-ac) adj. m., pl. orgiáci; f. orgiácă, pl. orgiáce
orgiacilor
ORGIÁC, -Ă, orgiaci, -ce, adj. (Rar) Cu caracter de orgie; orgiastic. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. orgiaque. DOOM
orgiác (-gi-ac) adj. m., pl. orgiáci; f. orgiácă, pl. orgiáce
orgiacul
ORGIÁC, -Ă, orgiaci, -ce, adj. (Rar) Cu caracter de orgie; orgiastic. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. orgiaque. DOOM
orgiác (-gi-ac) adj. m., pl. orgiáci; f. orgiácă, pl. orgiáce
orgiacului
ORGIÁC, -Ă, orgiaci, -ce, adj. (Rar) Cu caracter de orgie; orgiastic. [Pr.: -gi-ac] – Din fr. orgiaque. DOOM
orgiác (-gi-ac) adj. m., pl. orgiáci; f. orgiácă, pl. orgiáce
orgiastic
ORGIÁSTIC, -Ă, orgiastici, -ce, adj. Orgiac; fig. extraordinar. [Pr.: -gi-as-] – Din fr. orgiastique. DOOM
orgiástic (-gi-as-) adj. m., pl. orgiástici; f. orgiástică, pl. orgiástice
orgiastica
ORGIÁSTIC, -Ă, orgiastici, -ce, adj. Orgiac; fig. extraordinar. [Pr.: -gi-as-] – Din fr. orgiastique. DOOM
orgiástic (-gi-as-) adj. m., pl. orgiástici; f. orgiástică, pl. orgiástice
orgiastice
ORGIÁSTIC, -Ă, orgiastici, -ce, adj. Orgiac; fig. extraordinar. [Pr.: -gi-as-] – Din fr. orgiastique. DOOM
orgiástic (-gi-as-) adj. m., pl. orgiástici; f. orgiástică, pl. orgiástice
orgiasticei
ORGIÁSTIC, -Ă, orgiastici, -ce, adj. Orgiac; fig. extraordinar. [Pr.: -gi-as-] – Din fr. orgiastique. DOOM
orgiástic (-gi-as-) adj. m., pl. orgiástici; f. orgiástică, pl. orgiástice
orgiasticele
ORGIÁSTIC, -Ă, orgiastici, -ce, adj. Orgiac; fig. extraordinar. [Pr.: -gi-as-] – Din fr. orgiastique. DOOM
orgiástic (-gi-as-) adj. m., pl. orgiástici; f. orgiástică, pl. orgiástice
orgiasticelor
ORGIÁSTIC, -Ă, orgiastici, -ce, adj. Orgiac; fig. extraordinar. [Pr.: -gi-as-] – Din fr. orgiastique. DOOM
orgiástic (-gi-as-) adj. m., pl. orgiástici; f. orgiástică, pl. orgiástice
orgiastici
ORGIÁSTIC, -Ă, orgiastici, -ce, adj. Orgiac; fig. extraordinar. [Pr.: -gi-as-] – Din fr. orgiastique. DOOM
orgiástic (-gi-as-) adj. m., pl. orgiástici; f. orgiástică, pl. orgiástice
orgiasticii
ORGIÁSTIC, -Ă, orgiastici, -ce, adj. Orgiac; fig. extraordinar. [Pr.: -gi-as-] – Din fr. orgiastique. DOOM
orgiástic (-gi-as-) adj. m., pl. orgiástici; f. orgiástică, pl. orgiástice
orgiasticilor
ORGIÁSTIC, -Ă, orgiastici, -ce, adj. Orgiac; fig. extraordinar. [Pr.: -gi-as-] – Din fr. orgiastique. DOOM
orgiástic (-gi-as-) adj. m., pl. orgiástici; f. orgiástică, pl. orgiástice
orgiasticul
ORGIÁSTIC, -Ă, orgiastici, -ce, adj. Orgiac; fig. extraordinar. [Pr.: -gi-as-] – Din fr. orgiastique. DOOM
orgiástic (-gi-as-) adj. m., pl. orgiástici; f. orgiástică, pl. orgiástice
orgiasticului
ORGIÁSTIC, -Ă, orgiastici, -ce, adj. Orgiac; fig. extraordinar. [Pr.: -gi-as-] – Din fr. orgiastique. DOOM
orgiástic (-gi-as-) adj. m., pl. orgiástici; f. orgiástică, pl. orgiástice
orgie
ORGÍE, orgii, s. f. Petrecere desfrânată cu exces de mâncare și de băutură; desfrâu, dezmăț, bacanală. – Din fr. orgie, lat. orgia. DOOM
orgíe s. f., art. orgía, g.-d. art. orgíei; pl. orgíi, art. orgíile
orgiei
ORGÍE, orgii, s. f. Petrecere desfrânată cu exces de mâncare și de băutură; desfrâu, dezmăț, bacanală. – Din fr. orgie, lat. orgia. DOOM
orgíe s. f., art. orgía, g.-d. art. orgíei; pl. orgíi, art. orgíile
orgii
ÓRGĂ, orgi, s. f. 1. Instrument muzical complex, al cărui mecanism se compune dintr-un sistem de tuburi sonore, puse în acțiune cu ajutorul unor pedale, al unei claviaturi și al unor manete de registru, prin care trece aerul suflat de niște foale. ◊ Orgă de lumini = a) set de becuri colorate diferit a căror aprindere sau intensitate este comandată electronic în concordanță cu zonele spectrale ale unui semnal acustic; b) pupitru de comandă pentru reglarea intensității luminoase a surselor de lumină în studiouri, teatre etc. 2. Sistem de armare a unei lucrări miniere subterane, stâlp lângă stâlp, ca tuburile de orgă (1). – Din fr. orgue. DOOM
órgă s. f., g.-d. art. órgii; pl. orgi
orgii
ORGÍE, orgii, s. f. Petrecere desfrânată cu exces de mâncare și de băutură; desfrâu, dezmăț, bacanală. – Din fr. orgie, lat. orgia. DOOM
orgíe s. f., art. orgía, g.-d. art. orgíei; pl. orgíi, art. orgíile
orgiile
ORGÍE, orgii, s. f. Petrecere desfrânată cu exces de mâncare și de băutură; desfrâu, dezmăț, bacanală. – Din fr. orgie, lat. orgia. DOOM
orgíe s. f., art. orgía, g.-d. art. orgíei; pl. orgíi, art. orgíile
orgiilor
ORGÍE, orgii, s. f. Petrecere desfrânată cu exces de mâncare și de băutură; desfrâu, dezmăț, bacanală. – Din fr. orgie, lat. orgia. DOOM
orgíe s. f., art. orgía, g.-d. art. orgíei; pl. orgíi, art. orgíile
orgile
ÓRGĂ, orgi, s. f. 1. Instrument muzical complex, al cărui mecanism se compune dintr-un sistem de tuburi sonore, puse în acțiune cu ajutorul unor pedale, al unei claviaturi și al unor manete de registru, prin care trece aerul suflat de niște foale. ◊ Orgă de lumini = a) set de becuri colorate diferit a căror aprindere sau intensitate este comandată electronic în concordanță cu zonele spectrale ale unui semnal acustic; b) pupitru de comandă pentru reglarea intensității luminoase a surselor de lumină în studiouri, teatre etc. 2. Sistem de armare a unei lucrări miniere subterane, stâlp lângă stâlp, ca tuburile de orgă (1). – Din fr. orgue. DOOM
órgă s. f., g.-d. art. órgii; pl. orgi
orgilor
ÓRGĂ, orgi, s. f. 1. Instrument muzical complex, al cărui mecanism se compune dintr-un sistem de tuburi sonore, puse în acțiune cu ajutorul unor pedale, al unei claviaturi și al unor manete de registru, prin care trece aerul suflat de niște foale. ◊ Orgă de lumini = a) set de becuri colorate diferit a căror aprindere sau intensitate este comandată electronic în concordanță cu zonele spectrale ale unui semnal acustic; b) pupitru de comandă pentru reglarea intensității luminoase a surselor de lumină în studiouri, teatre etc. 2. Sistem de armare a unei lucrări miniere subterane, stâlp lângă stâlp, ca tuburile de orgă (1). – Din fr. orgue. DOOM
órgă s. f., g.-d. art. órgii; pl. orgi
orgolii
ORGÓLIU, orgolii, s. n. Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie. – Din it. orgoglio. Cf. fr. orgueil. DOOM
orgóliu [liu pron. liu] s. n., art. orgóliul; pl. orgólii, art. orgóliile (-li-i-)
orgoliile
ORGÓLIU, orgolii, s. n. Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie. – Din it. orgoglio. Cf. fr. orgueil. DOOM
orgóliu [liu pron. liu] s. n., art. orgóliul; pl. orgólii, art. orgóliile (-li-i-)
orgoliilor
ORGÓLIU, orgolii, s. n. Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie. – Din it. orgoglio. Cf. fr. orgueil. DOOM
orgóliu [liu pron. liu] s. n., art. orgóliul; pl. orgólii, art. orgóliile (-li-i-)
orgolioasa
ORGOLIÓS, -OÁSĂ, orgolioși, -oase, adj. Plin de orgoliu, vanitos; mândru, încrezut, trufaș, îngâmfat. [Pr.: -li-os] – Orgoliu + suf. -os. Cf. it. orgoglioso, fr. orgueilleux. DOOM
orgoliós (-li-os) adj. m., pl. orgolióși; f. orgolioásă, pl. orgolioáse
orgolioase
ORGOLIÓS, -OÁSĂ, orgolioși, -oase, adj. Plin de orgoliu, vanitos; mândru, încrezut, trufaș, îngâmfat. [Pr.: -li-os] – Orgoliu + suf. -os. Cf. it. orgoglioso, fr. orgueilleux. DOOM
orgoliós (-li-os) adj. m., pl. orgolióși; f. orgolioásă, pl. orgolioáse
orgolioasei
ORGOLIÓS, -OÁSĂ, orgolioși, -oase, adj. Plin de orgoliu, vanitos; mândru, încrezut, trufaș, îngâmfat. [Pr.: -li-os] – Orgoliu + suf. -os. Cf. it. orgoglioso, fr. orgueilleux. DOOM
orgoliós (-li-os) adj. m., pl. orgolióși; f. orgolioásă, pl. orgolioáse
orgolioasele
ORGOLIÓS, -OÁSĂ, orgolioși, -oase, adj. Plin de orgoliu, vanitos; mândru, încrezut, trufaș, îngâmfat. [Pr.: -li-os] – Orgoliu + suf. -os. Cf. it. orgoglioso, fr. orgueilleux. DOOM
orgoliós (-li-os) adj. m., pl. orgolióși; f. orgolioásă, pl. orgolioáse
orgolioaselor
ORGOLIÓS, -OÁSĂ, orgolioși, -oase, adj. Plin de orgoliu, vanitos; mândru, încrezut, trufaș, îngâmfat. [Pr.: -li-os] – Orgoliu + suf. -os. Cf. it. orgoglioso, fr. orgueilleux. DOOM
orgoliós (-li-os) adj. m., pl. orgolióși; f. orgolioásă, pl. orgolioáse
orgolios
ORGOLIÓS, -OÁSĂ, orgolioși, -oase, adj. Plin de orgoliu, vanitos; mândru, încrezut, trufaș, îngâmfat. [Pr.: -li-os] – Orgoliu + suf. -os. Cf. it. orgoglioso, fr. orgueilleux. DOOM
orgoliós (-li-os) adj. m., pl. orgolióși; f. orgolioásă, pl. orgolioáse
orgoliosul
ORGOLIÓS, -OÁSĂ, orgolioși, -oase, adj. Plin de orgoliu, vanitos; mândru, încrezut, trufaș, îngâmfat. [Pr.: -li-os] – Orgoliu + suf. -os. Cf. it. orgoglioso, fr. orgueilleux. DOOM
orgoliós (-li-os) adj. m., pl. orgolióși; f. orgolioásă, pl. orgolioáse
orgoliosului
ORGOLIÓS, -OÁSĂ, orgolioși, -oase, adj. Plin de orgoliu, vanitos; mândru, încrezut, trufaș, îngâmfat. [Pr.: -li-os] – Orgoliu + suf. -os. Cf. it. orgoglioso, fr. orgueilleux. DOOM
orgoliós (-li-os) adj. m., pl. orgolióși; f. orgolioásă, pl. orgolioáse
orgolioși
ORGOLIÓS, -OÁSĂ, orgolioși, -oase, adj. Plin de orgoliu, vanitos; mândru, încrezut, trufaș, îngâmfat. [Pr.: -li-os] – Orgoliu + suf. -os. Cf. it. orgoglioso, fr. orgueilleux. DOOM
orgoliós (-li-os) adj. m., pl. orgolióși; f. orgolioásă, pl. orgolioáse
orgolioșii
ORGOLIÓS, -OÁSĂ, orgolioși, -oase, adj. Plin de orgoliu, vanitos; mândru, încrezut, trufaș, îngâmfat. [Pr.: -li-os] – Orgoliu + suf. -os. Cf. it. orgoglioso, fr. orgueilleux. DOOM
orgoliós (-li-os) adj. m., pl. orgolióși; f. orgolioásă, pl. orgolioáse
orgolioșilor
ORGOLIÓS, -OÁSĂ, orgolioși, -oase, adj. Plin de orgoliu, vanitos; mândru, încrezut, trufaș, îngâmfat. [Pr.: -li-os] – Orgoliu + suf. -os. Cf. it. orgoglioso, fr. orgueilleux. DOOM
orgoliós (-li-os) adj. m., pl. orgolióși; f. orgolioásă, pl. orgolioáse
orgoliu
ORGÓLIU, orgolii, s. n. Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie. – Din it. orgoglio. Cf. fr. orgueil. DOOM
orgóliu [liu pron. liu] s. n., art. orgóliul; pl. orgólii, art. orgóliile (-li-i-)
orgoliul
ORGÓLIU, orgolii, s. n. Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie. – Din it. orgoglio. Cf. fr. orgueil. DOOM
orgóliu [liu pron. liu] s. n., art. orgóliul; pl. orgólii, art. orgóliile (-li-i-)
orgoliului
ORGÓLIU, orgolii, s. n. Părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre valoarea și importanța sa socială; îngâmfare, vanitate, suficiență, trufie. – Din it. orgoglio. Cf. fr. orgueil. DOOM
orgóliu [liu pron. liu] s. n., art. orgóliul; pl. orgólii, art. orgóliile (-li-i-)
orhestra
ORHESTRÁ vb. I. v. orchestra.
orhestral
ORHESTRÁL, -Ă adj. v. orchestral.
orhestrant
ORHESTRÁNT, -Ă s.m. și f. v. orchestrant.
orhestrantă
ORHESTRÁNT, -Ă s.m. și f. v. orchestrant.
orhestrare
ORHESTRÁRE s.f. v. orchestrare.
orhestrat
ORHESTRÁ vb. I. v. orchestra.
orhestrație
ORHESTRÁȚIE s.f. v. orchestrație.
orhestrină
ORHESTRÍNĂ, orhestrine, s. f. (Rar) Orchestră mică. – Din it. orchestrina. Cf. orhestră.
orhestră
ORCHÉSTRĂ, orchestre, s. f. 1. Colectiv de instrumentiști care execută împreună compoziții muzicale. ♦ Ansamblul instrumentelor muzicale la care cântă membrii acestui colectiv. 2. Parte a unei săli de spectacol destinată orchestranților, situată între scenă și sală, sub nivelul parterului. ◊ Fotoliu de orchestră = loc în primele rânduri într-o sală de concert sau, p. ext., în orice sală de spectacol. 3. Spațiu circular în arhitectura teatrelor antice, situat între avanscenă și gradene. [Var.: orhéstră s. f., (înv.) orchéstru s. n.] – Din fr. orchestre, germ. Orchester, it. orchestra, rus. orkestr. DOOM
orchéstră s. f., g.-d. art. orchéstrei; pl. orchéstre
orhi
ORHI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) glandele sexuale masculine”. [Var. orchi-, orchio-, orhio-. / < fr. orchi-, cf. gr. orchis].
orhialgia
ORHIALGÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru durerea de testicule. [Gen. -iei. / < fr. orchialgie].
orhialgie
ORHIALGÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru durerea de testicule. [Gen. -iei. / < fr. orchialgie].
orhialgiei
ORHIALGÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru durerea de testicule. [Gen. -iei. / < fr. orchialgie].
orhialgii
ORHIALGÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru durerea de testicule. [Gen. -iei. / < fr. orchialgie].
orhialgiile
ORHIALGÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru durerea de testicule. [Gen. -iei. / < fr. orchialgie].
orhialgiilor
ORHIALGÍE s.f. (Med.) Denumire generică pentru durerea de testicule. [Gen. -iei. / < fr. orchialgie].
orhidacee
ORHIDACÉE s.f.pl. Orhidee. [Pron. -ce-e, sg. invar., var. orchidacee s.f.pl. / cf. fr. orchidacées].
orhidaceea
ORHIDACÉE s.f.pl. Orhidee. [Pron. -ce-e, sg. invar., var. orchidacee s.f.pl. / cf. fr. orchidacées].
orhidaceei
ORHIDACÉE s.f.pl. Orhidee. [Pron. -ce-e, sg. invar., var. orchidacee s.f.pl. / cf. fr. orchidacées].
orhidaceele
ORHIDACÉE s.f.pl. Orhidee. [Pron. -ce-e, sg. invar., var. orchidacee s.f.pl. / cf. fr. orchidacées].
orhidaceelor
ORHIDACÉE s.f.pl. Orhidee. [Pron. -ce-e, sg. invar., var. orchidacee s.f.pl. / cf. fr. orchidacées].
orhidectomia
ORHIDECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare (parțială) chirurgicală a glandelor sexuale masculine; orhiectomie. [Gen. -iei. / < fr. orchidectomie].
orhidectomie
ORHIDECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare (parțială) chirurgicală a glandelor sexuale masculine; orhiectomie. [Gen. -iei. / < fr. orchidectomie].
orhidectomiei
ORHIDECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare (parțială) chirurgicală a glandelor sexuale masculine; orhiectomie. [Gen. -iei. / < fr. orchidectomie].
orhidectomii
ORHIDECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare (parțială) chirurgicală a glandelor sexuale masculine; orhiectomie. [Gen. -iei. / < fr. orchidectomie].
orhidectomiile
ORHIDECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare (parțială) chirurgicală a glandelor sexuale masculine; orhiectomie. [Gen. -iei. / < fr. orchidectomie].
orhidectomiilor
ORHIDECTOMÍE s.f. (Med.) Extirpare (parțială) chirurgicală a glandelor sexuale masculine; orhiectomie. [Gen. -iei. / < fr. orchidectomie].
orhidee
ORHIDÉE, orhidee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, cu tulpină simplă, frunze alterne întregi, cu flori mari, colorate, cu trei petale, dintre care una se termină de obicei în formă de pinten răsucit (Orchidaceae); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -de-e] – Din germ. Orchidee, fr. orchidée. DOOM
orhidée s. f., art. orhidéea, g.-d. art. orhidéei; pl. orhidée
orhideea
ORHIDÉE, orhidee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, cu tulpină simplă, frunze alterne întregi, cu flori mari, colorate, cu trei petale, dintre care una se termină de obicei în formă de pinten răsucit (Orchidaceae); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -de-e] – Din germ. Orchidee, fr. orchidée. DOOM
orhidée s. f., art. orhidéea, g.-d. art. orhidéei; pl. orhidée
orhideei
ORHIDÉE, orhidee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, cu tulpină simplă, frunze alterne întregi, cu flori mari, colorate, cu trei petale, dintre care una se termină de obicei în formă de pinten răsucit (Orchidaceae); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -de-e] – Din germ. Orchidee, fr. orchidée. DOOM
orhidée s. f., art. orhidéea, g.-d. art. orhidéei; pl. orhidée
orhideele
ORHIDÉE, orhidee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, cu tulpină simplă, frunze alterne întregi, cu flori mari, colorate, cu trei petale, dintre care una se termină de obicei în formă de pinten răsucit (Orchidaceae); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -de-e] – Din germ. Orchidee, fr. orchidée. DOOM
orhidée s. f., art. orhidéea, g.-d. art. orhidéei; pl. orhidée
orhideelor
ORHIDÉE, orhidee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee monocotiledonate, cu tulpină simplă, frunze alterne întregi, cu flori mari, colorate, cu trei petale, dintre care una se termină de obicei în formă de pinten răsucit (Orchidaceae); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -de-e] – Din germ. Orchidee, fr. orchidée. DOOM
orhidée s. f., art. orhidéea, g.-d. art. orhidéei; pl. orhidée
orhidopexia
ORHIDOPEXÍE s.f. (Med.) Operație chirurgicală constând în coborârea și fixarea testiculului în poziție normală. [Gen. -iei. / < fr. orchidopexie].
orhidopexie
ORHIDOPEXÍE s.f. (Med.) Operație chirurgicală constând în coborârea și fixarea testiculului în poziție normală. [Gen. -iei. / < fr. orchidopexie].
orhidopexiei
ORHIDOPEXÍE s.f. (Med.) Operație chirurgicală constând în coborârea și fixarea testiculului în poziție normală. [Gen. -iei. / < fr. orchidopexie].
orhidopexii
ORHIDOPEXÍE s.f. (Med.) Operație chirurgicală constând în coborârea și fixarea testiculului în poziție normală. [Gen. -iei. / < fr. orchidopexie].
orhidotomia
ORHIDOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie chirurgicală a unei glande sexuale masculine; orhiotomie. [Gen. -iei. / < fr. orchidotomie].
orhidotomie
ORHIDOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie chirurgicală a unei glande sexuale masculine; orhiotomie. [Gen. -iei. / < fr. orchidotomie].
orhidotomiei
ORHIDOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie chirurgicală a unei glande sexuale masculine; orhiotomie. [Gen. -iei. / < fr. orchidotomie].
orhidotomii
ORHIDOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie chirurgicală a unei glande sexuale masculine; orhiotomie. [Gen. -iei. / < fr. orchidotomie].
orhidotomiile
ORHIDOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie chirurgicală a unei glande sexuale masculine; orhiotomie. [Gen. -iei. / < fr. orchidotomie].
orhidotomiilor
ORHIDOTOMÍE s.f. (Med.) Incizie chirurgicală a unei glande sexuale masculine; orhiotomie. [Gen. -iei. / < fr. orchidotomie].
orhiectomia
ORHIECTOMÍE s.f. (Med.) Orhidectomie. [Gen. -iei. / < fr. orchiectomie].
orhiectomie
ORHIECTOMÍE s.f. (Med.) Orhidectomie. [Gen. -iei. / < fr. orchiectomie].
orhiectomiei
ORHIECTOMÍE s.f. (Med.) Orhidectomie. [Gen. -iei. / < fr. orchiectomie].
orhiectomii
ORHIECTOMÍE s.f. (Med.) Orhidectomie. [Gen. -iei. / < fr. orchiectomie].
orhiectomiile
ORHIECTOMÍE s.f. (Med.) Orhidectomie. [Gen. -iei. / < fr. orchiectomie].
orhiectomiilor
ORHIECTOMÍE s.f. (Med.) Orhidectomie. [Gen. -iei. / < fr. orchiectomie].
orhiepididimita
ORHIEPIDIDIMÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a testiculului. [< fr. orchiépididymite].
orhiepididimite
ORHIEPIDIDIMÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a testiculului. [< fr. orchiépididymite].
orhiepididimitei
ORHIEPIDIDIMÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a testiculului. [< fr. orchiépididymite].
orhio
ORHIO- v. orhi-.
orhiotomia
ORHIOTOMÍE s.f. (Med.) Orhidotomie. [Gen. -iei. / < fr. orchiotomie]. DOOM
orhiotomíe (-hi-o-) s. f., art. orhiotomía, g.-d. orhiotomíi, art. orhiotomíei
orhiotomie
ORHIOTOMÍE s.f. (Med.) Orhidotomie. [Gen. -iei. / < fr. orchiotomie]. DOOM
orhiotomíe (-hi-o-) s. f., art. orhiotomía, g.-d. orhiotomíi, art. orhiotomíei
orhiotomiei
ORHIOTOMÍE s.f. (Med.) Orhidotomie. [Gen. -iei. / < fr. orchiotomie]. DOOM
orhiotomíe (-hi-o-) s. f., art. orhiotomía, g.-d. orhiotomíi, art. orhiotomíei
orhiotomii
ORHIOTOMÍE s.f. (Med.) Orhidotomie. [Gen. -iei. / < fr. orchiotomie]. DOOM
orhiotomíe (-hi-o-) s. f., art. orhiotomía, g.-d. orhiotomíi, art. orhiotomíei
orhiotomiile
ORHIOTOMÍE s.f. (Med.) Orhidotomie. [Gen. -iei. / < fr. orchiotomie]. DOOM
orhiotomíe (-hi-o-) s. f., art. orhiotomía, g.-d. orhiotomíi, art. orhiotomíei
orhiotomiilor
ORHIOTOMÍE s.f. (Med.) Orhidotomie. [Gen. -iei. / < fr. orchiotomie]. DOOM
orhiotomíe (-hi-o-) s. f., art. orhiotomía, g.-d. orhiotomíi, art. orhiotomíei
orhita
ORHÍTĂ, orhite, s. f. Boală caracterizată prin inflamarea cordonului spermatic și a testiculelor. – Din fr. orchite, germ. Orchitis. DOOM
orhítă s. f., g.-d. art. orhítei; pl. orhíte
orhite
ORHÍTĂ, orhite, s. f. Boală caracterizată prin inflamarea cordonului spermatic și a testiculelor. – Din fr. orchite, germ. Orchitis. DOOM
orhítă s. f., g.-d. art. orhítei; pl. orhíte
orhitei
ORHÍTĂ, orhite, s. f. Boală caracterizată prin inflamarea cordonului spermatic și a testiculelor. – Din fr. orchite, germ. Orchitis. DOOM
orhítă s. f., g.-d. art. orhítei; pl. orhíte
orhitele
ORHÍTĂ, orhite, s. f. Boală caracterizată prin inflamarea cordonului spermatic și a testiculelor. – Din fr. orchite, germ. Orchitis. DOOM
orhítă s. f., g.-d. art. orhítei; pl. orhíte
orhitelor
ORHÍTĂ, orhite, s. f. Boală caracterizată prin inflamarea cordonului spermatic și a testiculelor. – Din fr. orchite, germ. Orchitis. DOOM
orhítă s. f., g.-d. art. orhítei; pl. orhíte
orhitic
ORHÍTIC, -Ă, orhitici, -ce, adj. Care aparține orhitei, privitor la orhită. – Orhită + suf. -ic. DOOM
orhític adj. m., pl. orhítici; f. orhítică, pl. orhítice
orhitica
ORHÍTIC, -Ă, orhitici, -ce, adj. Care aparține orhitei, privitor la orhită. – Orhită + suf. -ic. DOOM
orhític adj. m., pl. orhítici; f. orhítică, pl. orhítice
orhitice
ORHÍTIC, -Ă, orhitici, -ce, adj. Care aparține orhitei, privitor la orhită. – Orhită + suf. -ic. DOOM
orhític adj. m., pl. orhítici; f. orhítică, pl. orhítice
orhiticei
ORHÍTIC, -Ă, orhitici, -ce, adj. Care aparține orhitei, privitor la orhită. – Orhită + suf. -ic. DOOM
orhític adj. m., pl. orhítici; f. orhítică, pl. orhítice
orhiticele
ORHÍTIC, -Ă, orhitici, -ce, adj. Care aparține orhitei, privitor la orhită. – Orhită + suf. -ic. DOOM
orhític adj. m., pl. orhítici; f. orhítică, pl. orhítice
orhiticelor
ORHÍTIC, -Ă, orhitici, -ce, adj. Care aparține orhitei, privitor la orhită. – Orhită + suf. -ic. DOOM
orhític adj. m., pl. orhítici; f. orhítică, pl. orhítice
orhitici
ORHÍTIC, -Ă, orhitici, -ce, adj. Care aparține orhitei, privitor la orhită. – Orhită + suf. -ic. DOOM
orhític adj. m., pl. orhítici; f. orhítică, pl. orhítice
orhiticii
ORHÍTIC, -Ă, orhitici, -ce, adj. Care aparține orhitei, privitor la orhită. – Orhită + suf. -ic. DOOM
orhític adj. m., pl. orhítici; f. orhítică, pl. orhítice
orhiticilor
ORHÍTIC, -Ă, orhitici, -ce, adj. Care aparține orhitei, privitor la orhită. – Orhită + suf. -ic. DOOM
orhític adj. m., pl. orhítici; f. orhítică, pl. orhítice
orhiticul
ORHÍTIC, -Ă, orhitici, -ce, adj. Care aparține orhitei, privitor la orhită. – Orhită + suf. -ic. DOOM
orhític adj. m., pl. orhítici; f. orhítică, pl. orhítice
orhiticului
ORHÍTIC, -Ă, orhitici, -ce, adj. Care aparține orhitei, privitor la orhită. – Orhită + suf. -ic. DOOM
orhític adj. m., pl. orhítici; f. orhítică, pl. orhítice
ori
OÁRĂ1 ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puține ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ◊ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora. DOOM
oáră1 (timp) s. f., pl. ori
ori
ORI conj., adv. I. Conj. (Cu funcție disjunctivă, adesea cu nuanță copulativă) 1. Sau. ♦ (În propoziții interogative) Te duci ori ba? 2. (După o regentă, uneori în corelație cu „fie că”, „sau”, introduce sau leagă două propoziții subordonate opuse) Fie că va da zăpadă, ori că iarba va înverzi. II. Adv. (Pop.; introduce o propoziție interogativă) Oare. [Var.: or conj., adv.] – Et. nec. DOOM
ori2 (oare) (înv., pop.) adv.
ori
ORI3 s. f. pl. (Mold., Transilv.; numai în expr.) A-și veni în ori = a se reculege, a reveni la starea obișnuită, a-și veni în fire. Ticăitul monah își venise în ori din spaima, ce îndurase. SADOVEANU, F. J. 421. Nu dădu Ilenei cîteva zile nimic de lucru, că doară era obosită de cale, și o lăsă pînă-și va veni în ori. RETEGANUL, P. I 53.
oria
ÓRIE, orii, s. f. Plasă de prins pește, în formă de sac, folosită în apele curgătoare adânci, mânuită din luntre de doi oameni. – Et. nec. DOOM
órie (-ri-e) s. f., art. ória (-ri-a), g.-d. art. óriei; pl. órii, art. óriile (-ri-i-)
oribil
ORÍBIL, -Ă, oribili, -e, adj. Care inspiră oroare, dezgust; foarte urât, îngrozitor, hidos, groaznic. – Din fr. horrible, lat. horribilis. DOOM
oríbil adj. m., pl. oríbili; f. oríbilă, pl. oríbile
oribila
ORÍBIL, -Ă, oribili, -e, adj. Care inspiră oroare, dezgust; foarte urât, îngrozitor, hidos, groaznic. – Din fr. horrible, lat. horribilis. DOOM
oríbil adj. m., pl. oríbili; f. oríbilă, pl. oríbile
oribile
ORÍBIL, -Ă, oribili, -e, adj. Care inspiră oroare, dezgust; foarte urât, îngrozitor, hidos, groaznic. – Din fr. horrible, lat. horribilis. DOOM
oríbil adj. m., pl. oríbili; f. oríbilă, pl. oríbile
oribilei
ORÍBIL, -Ă, oribili, -e, adj. Care inspiră oroare, dezgust; foarte urât, îngrozitor, hidos, groaznic. – Din fr. horrible, lat. horribilis. DOOM
oríbil adj. m., pl. oríbili; f. oríbilă, pl. oríbile
oribilele
ORÍBIL, -Ă, oribili, -e, adj. Care inspiră oroare, dezgust; foarte urât, îngrozitor, hidos, groaznic. – Din fr. horrible, lat. horribilis. DOOM
oríbil adj. m., pl. oríbili; f. oríbilă, pl. oríbile
oribilelor
ORÍBIL, -Ă, oribili, -e, adj. Care inspiră oroare, dezgust; foarte urât, îngrozitor, hidos, groaznic. – Din fr. horrible, lat. horribilis. DOOM
oríbil adj. m., pl. oríbili; f. oríbilă, pl. oríbile
oribili
ORÍBIL, -Ă, oribili, -e, adj. Care inspiră oroare, dezgust; foarte urât, îngrozitor, hidos, groaznic. – Din fr. horrible, lat. horribilis. DOOM
oríbil adj. m., pl. oríbili; f. oríbilă, pl. oríbile
oribilii
ORÍBIL, -Ă, oribili, -e, adj. Care inspiră oroare, dezgust; foarte urât, îngrozitor, hidos, groaznic. – Din fr. horrible, lat. horribilis. DOOM
oríbil adj. m., pl. oríbili; f. oríbilă, pl. oríbile
oribililor
ORÍBIL, -Ă, oribili, -e, adj. Care inspiră oroare, dezgust; foarte urât, îngrozitor, hidos, groaznic. – Din fr. horrible, lat. horribilis. DOOM
oríbil adj. m., pl. oríbili; f. oríbilă, pl. oríbile
oribilul
ORÍBIL, -Ă, oribili, -e, adj. Care inspiră oroare, dezgust; foarte urât, îngrozitor, hidos, groaznic. – Din fr. horrible, lat. horribilis. DOOM
oríbil adj. m., pl. oríbili; f. oríbilă, pl. oríbile
oribilului
ORÍBIL, -Ă, oribili, -e, adj. Care inspiră oroare, dezgust; foarte urât, îngrozitor, hidos, groaznic. – Din fr. horrible, lat. horribilis. DOOM
oríbil adj. m., pl. oríbili; f. oríbilă, pl. oríbile
oricalc
ORICÁLC s.n. Un fel de metal prețios de care vorbesc vechii autori greci. [< fr. orichalque, cf. gr. oros – munte, chalkos – aramă].
oricalcul
ORICÁLC s.n. Un fel de metal prețios de care vorbesc vechii autori greci. [< fr. orichalque, cf. gr. oros – munte, chalkos – aramă].
oricalcului
ORICÁLC s.n. Un fel de metal prețios de care vorbesc vechii autori greci. [< fr. orichalque, cf. gr. oros – munte, chalkos – aramă].
oricare
ORICÁRE pron. nehot. Indiferent care, care vrei, fiecare, orișicare. ◊ (Adjectival) Îl interesează oricare problemă. [Gen.-dat.: (ca pron. nehot.) sg. m. oricăruia și (rar) oricărui, sg. f. oricăreia, pl. oricărora; (cu valoare adjectivală) sg. m. oricărui, sg. f. oricărei, pl. oricăror] – Ori + care. DOOM
oricáre2 (ori-) pr. m. și f., g.-d. m. oricắruia, f. oricắreia; pl. m. și f. oricáre, g.-d. oricắrora
orice
ORICÉ, pron. nehot. Indiferent ce, tot ce vrea cineva, orișice. ◊ (Adjectival) Cunoaște orice problemă. – Ori + ce. DOOM
oricé (ori-) adj. pr. invar., pr. invar.
oricine
ORICÍNE pron. nehot. Indiferent care persoană; cineva, orișicine. ♦ (Depr.) Cineva neînsemnat, fără importanță, un oarecare. [Gen.-dat.: oricui] – Ori + cine. DOOM
oricíne (ori-) pr., g.-d. oricúi
oricui
ORICÍNE pron. nehot. Indiferent care persoană; cineva, orișicine. ♦ (Depr.) Cineva neînsemnat, fără importanță, un oarecare. [Gen.-dat.: oricui] – Ori + cine. DOOM
oricíne (ori-) pr., g.-d. oricúi
oricum
ORICÚM adv. Indiferent cum, în orice fel; orișicum. – Ori + cum. DOOM
oricúm (ori-) adv.
oricând
ORICẤND adv. 1. În orice timp, indiferent când, totdeauna, orișicând. 2. (Precedat de prep. „ca”, „decât”, în comparații) În oricare alt moment. – Ori + când. DOOM
oricấnd (ori-) adv.
oricât
ORICẤT, -Ă, oricâți, -te, pron. nehot., adv. 1. Pron. nehot. Indiferent cât, indiferent de număr sau de cantitate. ◊ (Adjectival) Oricâți bani ai avea, tot nu-ți ajung. 2. Adv. (Adesea cu valoare de conjuncție concesivă) Indiferent cât, cât de mult, cât de tare; orișicum. – Ori + cât. DOOM
!oricấți (ori-) pr. m. pl., f. oricấte, g.-d. m. și f. oricấtora
oricât
ORICẤT, -Ă, oricâți, -te, pron. nehot., adv. 1. Pron. nehot. Indiferent cât, indiferent de număr sau de cantitate. ◊ (Adjectival) Oricâți bani ai avea, tot nu-ți ajung. 2. Adv. (Adesea cu valoare de conjuncție concesivă) Indiferent cât, cât de mult, cât de tare; orișicum. – Ori + cât.
oricât
ORICẤT, -Ă, oricâți, -te, pron. nehot., adv. 1. Pron. nehot. Indiferent cât, indiferent de număr sau de cantitate. ◊ (Adjectival) Oricâți bani ai avea, tot nu-ți ajung. 2. Adv. (Adesea cu valoare de conjuncție concesivă) Indiferent cât, cât de mult, cât de tare; orișicum. – Ori + cât. DOOM
*oricất2 (ori-) adv.
oricâte
ORICẤT, -Ă, oricâți, -te, pron. nehot., adv. 1. Pron. nehot. Indiferent cât, indiferent de număr sau de cantitate. ◊ (Adjectival) Oricâți bani ai avea, tot nu-ți ajung. 2. Adv. (Adesea cu valoare de conjuncție concesivă) Indiferent cât, cât de mult, cât de tare; orișicum. – Ori + cât. DOOM
!oricấți (ori-) pr. m. pl., f. oricấte, g.-d. m. și f. oricấtora
oricâtor
ORICẤT, -Ă, oricâți, -te, pron. nehot., adv. 1. Pron. nehot. Indiferent cât, indiferent de număr sau de cantitate. ◊ (Adjectival) Oricâți bani ai avea, tot nu-ți ajung. 2. Adv. (Adesea cu valoare de conjuncție concesivă) Indiferent cât, cât de mult, cât de tare; orișicum. – Ori + cât. DOOM
!oricấți (ori-) pr. m. pl., f. oricấte, g.-d. m. și f. oricấtora
oricâtora
ORICẤT, -Ă, oricâți, -te, pron. nehot., adv. 1. Pron. nehot. Indiferent cât, indiferent de număr sau de cantitate. ◊ (Adjectival) Oricâți bani ai avea, tot nu-ți ajung. 2. Adv. (Adesea cu valoare de conjuncție concesivă) Indiferent cât, cât de mult, cât de tare; orișicum. – Ori + cât. DOOM
!oricấți (ori-) pr. m. pl., f. oricấte, g.-d. m. și f. oricấtora
oricâtă
ORICẤT, -Ă, oricâți, -te, pron. nehot., adv. 1. Pron. nehot. Indiferent cât, indiferent de număr sau de cantitate. ◊ (Adjectival) Oricâți bani ai avea, tot nu-ți ajung. 2. Adv. (Adesea cu valoare de conjuncție concesivă) Indiferent cât, cât de mult, cât de tare; orișicum. – Ori + cât. DOOM
!oricấți (ori-) pr. m. pl., f. oricấte, g.-d. m. și f. oricấtora
oricâți
ORICẤT, -Ă, oricâți, -te, pron. nehot., adv. 1. Pron. nehot. Indiferent cât, indiferent de număr sau de cantitate. ◊ (Adjectival) Oricâți bani ai avea, tot nu-ți ajung. 2. Adv. (Adesea cu valoare de conjuncție concesivă) Indiferent cât, cât de mult, cât de tare; orișicum. – Ori + cât. DOOM
!oricấți (ori-) pr. m. pl., f. oricấte, g.-d. m. și f. oricấtora
oricînd
ORICẤND adv. 1. În orice timp, indiferent când, totdeauna, orișicând. 2. (Precedat de prep. „ca”, „decât”, în comparații) În oricare alt moment. – Ori + când. DOOM
oricấnd (ori-) adv.
oricît
ORICẤT, -Ă, oricâți, -te, pron. nehot., adv. 1. Pron. nehot. Indiferent cât, indiferent de număr sau de cantitate. ◊ (Adjectival) Oricâți bani ai avea, tot nu-ți ajung. 2. Adv. (Adesea cu valoare de conjuncție concesivă) Indiferent cât, cât de mult, cât de tare; orișicum. – Ori + cât. DOOM
!oricấți (ori-) pr. m. pl., f. oricấte, g.-d. m. și f. oricấtora
oricîte
ORICẤT, -Ă, oricâți, -te, pron. nehot., adv. 1. Pron. nehot. Indiferent cât, indiferent de număr sau de cantitate. ◊ (Adjectival) Oricâți bani ai avea, tot nu-ți ajung. 2. Adv. (Adesea cu valoare de conjuncție concesivă) Indiferent cât, cât de mult, cât de tare; orișicum. – Ori + cât. DOOM
!oricấți (ori-) pr. m. pl., f. oricấte, g.-d. m. și f. oricấtora
oricîtor
ORICẤT, -Ă, oricâți, -te, pron. nehot., adv. 1. Pron. nehot. Indiferent cât, indiferent de număr sau de cantitate. ◊ (Adjectival) Oricâți bani ai avea, tot nu-ți ajung. 2. Adv. (Adesea cu valoare de conjuncție concesivă) Indiferent cât, cât de mult, cât de tare; orișicum. – Ori + cât. DOOM
!oricấți (ori-) pr. m. pl., f. oricấte, g.-d. m. și f. oricấtora
oricîtora
ORICẤT, -Ă, oricâți, -te, pron. nehot., adv. 1. Pron. nehot. Indiferent cât, indiferent de număr sau de cantitate. ◊ (Adjectival) Oricâți bani ai avea, tot nu-ți ajung. 2. Adv. (Adesea cu valoare de conjuncție concesivă) Indiferent cât, cât de mult, cât de tare; orișicum. – Ori + cât. DOOM
!oricấți (ori-) pr. m. pl., f. oricấte, g.-d. m. și f. oricấtora
oricîtă
ORICẤT, -Ă, oricâți, -te, pron. nehot., adv. 1. Pron. nehot. Indiferent cât, indiferent de număr sau de cantitate. ◊ (Adjectival) Oricâți bani ai avea, tot nu-ți ajung. 2. Adv. (Adesea cu valoare de conjuncție concesivă) Indiferent cât, cât de mult, cât de tare; orișicum. – Ori + cât. DOOM
!oricấți (ori-) pr. m. pl., f. oricấte, g.-d. m. și f. oricấtora
oricîți
ORICẤT, -Ă, oricâți, -te, pron. nehot., adv. 1. Pron. nehot. Indiferent cât, indiferent de număr sau de cantitate. ◊ (Adjectival) Oricâți bani ai avea, tot nu-ți ajung. 2. Adv. (Adesea cu valoare de conjuncție concesivă) Indiferent cât, cât de mult, cât de tare; orișicum. – Ori + cât. DOOM
!oricấți (ori-) pr. m. pl., f. oricấte, g.-d. m. și f. oricấtora
orie
ÓRIE, orii, s. f. Plasă de prins pește, în formă de sac, folosită în apele curgătoare adânci, mânuită din luntre de doi oameni. – Et. nec. DOOM
órie (-ri-e) s. f., art. ória (-ri-a), g.-d. art. óriei; pl. órii, art. óriile (-ri-i-)
oriei
ÓRIE, orii, s. f. Plasă de prins pește, în formă de sac, folosită în apele curgătoare adânci, mânuită din luntre de doi oameni. – Et. nec. DOOM
órie (-ri-e) s. f., art. ória (-ri-a), g.-d. art. óriei; pl. órii, art. óriile (-ri-i-)
orient
ORIÉNT s. n. Unul dintre cele patru puncte cardinale, situat în direcția în care răsare soarele; răsărit, est; p. ext. spațiul geografic situat la est față de un punct de referință (îndeosebi Asia și estul Africii); nume generic pentru țările sau popoarele din acest spațiu. [Pr.: -ri-ent] – Din fr. orient, lat. oriens, -ntis, germ. Orient. DOOM
*Extrémul Oriént (ri-ent) s. propriu n.
orienta
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientabil
ORIENTÁBIL, -Ă, orientabili, -e, adj. Care poate fi condus, care poate fi orientat. [Pr.: -ri-en-] – Orienta + suf. -bil. Cf. fr. orientable. DOOM
orientábil (-ri-en-) adj. m., pl. orientábili; f. orientábilă, pl. orientábile
orientabilitate
ORIENTABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi orientabil. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. orientabilité].
orientabilitatea
ORIENTABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi orientabil. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. orientabilité].
orientabilități
ORIENTABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi orientabil. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. orientabilité].
orientabilității
ORIENTABILITÁTE s.f. Însușirea de a fi orientabil. [Pron. -ri-en-. / cf. fr. orientabilité].
orientai
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
oriental
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
oriental
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
oriental
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
oriental
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientala
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientala
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientala
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientala
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientale
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientale
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientale
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientale
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientale
MOȚ1, moțuri, s. n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ◊ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) cu vază, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el, se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie, o cârpă etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, cârpă, hârtie etc. folosite în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe] – Et. nec.
orientalei
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientalei
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientalei
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientalei
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientalele
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientalele
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientalele
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientalele
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientalelor
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientalelor
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientalelor
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientalelor
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientali
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientali
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientali
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientali
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientalia
ORIENTÁLIA s.f.pl. 1. Cunoștințele referitoare la popoarele și culturile din Orient. 2. Secție într-o bibliotecă sau într-un muzeu cu piese reprezentând aceste culturi. [Pron. -ri-en-ta-li-a. / < lat. orientalia].
orientalii
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientalii
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientalii
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientalii
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientalilor
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientalilor
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientalilor
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientalilor
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientalis
ZAMBÍLĂ, zambile, s. f. Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunzele crescute dintr-un bulb, cu flori albe, roz, violete sau albastre, așezate în ciorchine la vârful tulpinii și plăcut mirositoare (Hyacinthus orientalis). – Din tc. sümbül.
orientalism
ORIENTALÍSM s. n. Ceea ce caracterizează pe orientali, moravurile, felul de a fi al orientalilor. ♦ (Rar) Ceea ce se referă la Orient și la orientali. ♦ (Rar) Orientalistică. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientalisme. DOOM
orientalísm (-ri-en-) s. n.
orientalismul
ORIENTALÍSM s. n. Ceea ce caracterizează pe orientali, moravurile, felul de a fi al orientalilor. ♦ (Rar) Ceea ce se referă la Orient și la orientali. ♦ (Rar) Orientalistică. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientalisme. DOOM
orientalísm (-ri-en-) s. n.
orientalismului
ORIENTALÍSM s. n. Ceea ce caracterizează pe orientali, moravurile, felul de a fi al orientalilor. ♦ (Rar) Ceea ce se referă la Orient și la orientali. ♦ (Rar) Orientalistică. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientalisme. DOOM
orientalísm (-ri-en-) s. n.
orientalist
ORIENTALÍST, -Ă, orientaliști, -ste, s. m. și f. Specialist în orientalistică. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientaliste. DOOM
orientalístă (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientalístei; pl. orientalíste
orientalista
ORIENTALÍST, -Ă, orientaliști, -ste, s. m. și f. Specialist în orientalistică. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientaliste. DOOM
orientalístă (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientalístei; pl. orientalíste
orientaliste
ORIENTALÍST, -Ă, orientaliști, -ste, s. m. și f. Specialist în orientalistică. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientaliste. DOOM
orientalístă (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientalístei; pl. orientalíste
orientalistei
ORIENTALÍST, -Ă, orientaliști, -ste, s. m. și f. Specialist în orientalistică. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientaliste. DOOM
orientalístă (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientalístei; pl. orientalíste
orientalistele
ORIENTALÍST, -Ă, orientaliști, -ste, s. m. și f. Specialist în orientalistică. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientaliste. DOOM
orientalístă (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientalístei; pl. orientalíste
orientalistelor
ORIENTALÍST, -Ă, orientaliști, -ste, s. m. și f. Specialist în orientalistică. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientaliste. DOOM
orientalístă (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientalístei; pl. orientalíste
orientalistica
ORIENTALÍSTICĂ s. f. Grup de discipline care se ocupă cu studiul istoriei, al limbilor și al culturii spirituale și materiale a popoarelor din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din germ. Orientalistik. DOOM
orientalístică (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientalísticii
orientalistici
ORIENTALÍSTICĂ s. f. Grup de discipline care se ocupă cu studiul istoriei, al limbilor și al culturii spirituale și materiale a popoarelor din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din germ. Orientalistik. DOOM
orientalístică (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientalísticii
orientalisticii
ORIENTALÍSTICĂ s. f. Grup de discipline care se ocupă cu studiul istoriei, al limbilor și al culturii spirituale și materiale a popoarelor din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din germ. Orientalistik. DOOM
orientalístică (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientalísticii
orientalistul
ORIENTALÍST, -Ă, orientaliști, -ste, s. m. și f. Specialist în orientalistică. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientaliste. DOOM
orientalístă (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientalístei; pl. orientalíste
orientalistului
ORIENTALÍST, -Ă, orientaliști, -ste, s. m. și f. Specialist în orientalistică. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientaliste. DOOM
orientalístă (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientalístei; pl. orientalíste
orientaliști
ORIENTALÍST, -Ă, orientaliști, -ste, s. m. și f. Specialist în orientalistică. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientaliste. DOOM
orientalístă (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientalístei; pl. orientalíste
orientaliștii
ORIENTALÍST, -Ă, orientaliști, -ste, s. m. și f. Specialist în orientalistică. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientaliste. DOOM
orientalístă (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientalístei; pl. orientalíste
orientaliștilor
ORIENTALÍST, -Ă, orientaliști, -ste, s. m. și f. Specialist în orientalistică. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientaliste. DOOM
orientalístă (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientalístei; pl. orientalíste
orientalul
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientalul
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientalul
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientalul
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientalului
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientalului
GRECO-ORIENTÁL, -Ă, greco-orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de religia ortodoxă, privitor la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. 2. S. m. și f. Persoană care aderă la religia ortodoxă; ortodox, greco-răsăritean. [Pr.: -ri-en-] – Grec + oriental. DOOM
gréco-orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. gréco-orientáli; adj. f., s. f. gréco-orientálă, pl. gréco-orientále
orientalului
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientalului
ORIENTÁL, -Ă, orientali, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține Orientului sau părții răsăritene a unei țări, a unei regiuni, privitor la Orient, caracteristic Orientului; răsăritean; p. restr. turcesc. 2. S. m. și f. Persoană care face parte din populația unei țări din Orient sau este originară de acolo; p. restr. turc; (la pl.) popoarele din Orient. [Pr.: -ri-en-] – Din lat. orientalis, fr. oriental. DOOM
orientál (-ri-en-) adj. m., s. m., pl. orientáli; adj. f., s. f. orientálă, pl. orientále
orientam
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientare
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientare
ORIENTÁRE, orientări, s. f. Acțiunea de a (se) orienta și rezultatul ei; p. ext. direcție, sens. ♦ Fig. Tendință, înclinare; convingere, concepție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta. DOOM
orientáre (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientắrii; pl. orientắri
orientarea
ORIENTÁRE, orientări, s. f. Acțiunea de a (se) orienta și rezultatul ei; p. ext. direcție, sens. ♦ Fig. Tendință, înclinare; convingere, concepție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta. DOOM
orientáre (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientắrii; pl. orientắri
orientară
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientarăm
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientarăți
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientase
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientasem
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientaseră
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientaserăm
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientaserăți
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientaseși
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientaseți
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientat
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientat
ORIENTÁT, -Ă, orientați, -te, adj. 1. Care a recunoscut locul unde se află, care știe în ce direcție trebuie să se îndrepte; p. ext. informat, lămurit, edificat. 2. (Mat.) Îndreptat spre o anumită direcție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.
orientata
ORIENTÁT, -Ă, orientați, -te, adj. 1. Care a recunoscut locul unde se află, care știe în ce direcție trebuie să se îndrepte; p. ext. informat, lămurit, edificat. 2. (Mat.) Îndreptat spre o anumită direcție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.
orientate
ORIENTÁT, -Ă, orientați, -te, adj. 1. Care a recunoscut locul unde se află, care știe în ce direcție trebuie să se îndrepte; p. ext. informat, lămurit, edificat. 2. (Mat.) Îndreptat spre o anumită direcție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.
orientatei
ORIENTÁT, -Ă, orientați, -te, adj. 1. Care a recunoscut locul unde se află, care știe în ce direcție trebuie să se îndrepte; p. ext. informat, lămurit, edificat. 2. (Mat.) Îndreptat spre o anumită direcție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.
orientatele
ORIENTÁT, -Ă, orientați, -te, adj. 1. Care a recunoscut locul unde se află, care știe în ce direcție trebuie să se îndrepte; p. ext. informat, lămurit, edificat. 2. (Mat.) Îndreptat spre o anumită direcție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.
orientatelor
ORIENTÁT, -Ă, orientați, -te, adj. 1. Care a recunoscut locul unde se află, care știe în ce direcție trebuie să se îndrepte; p. ext. informat, lămurit, edificat. 2. (Mat.) Îndreptat spre o anumită direcție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.
orientativ
ORIENTATÍV, -Ă, orientativi, -e, adj. Care servește la orientare, care informează; informativ. [Pr.: -ri-en-] – Din orienta. DOOM
orientatív (-ri-en-) adj. m., pl. orientatívi; f. orientatívă, pl. orientatíve
orientativa
ORIENTATÍV, -Ă, orientativi, -e, adj. Care servește la orientare, care informează; informativ. [Pr.: -ri-en-] – Din orienta. DOOM
orientatív (-ri-en-) adj. m., pl. orientatívi; f. orientatívă, pl. orientatíve
orientative
ORIENTATÍV, -Ă, orientativi, -e, adj. Care servește la orientare, care informează; informativ. [Pr.: -ri-en-] – Din orienta. DOOM
orientatív (-ri-en-) adj. m., pl. orientatívi; f. orientatívă, pl. orientatíve
orientativei
ORIENTATÍV, -Ă, orientativi, -e, adj. Care servește la orientare, care informează; informativ. [Pr.: -ri-en-] – Din orienta. DOOM
orientatív (-ri-en-) adj. m., pl. orientatívi; f. orientatívă, pl. orientatíve
orientativele
ORIENTATÍV, -Ă, orientativi, -e, adj. Care servește la orientare, care informează; informativ. [Pr.: -ri-en-] – Din orienta. DOOM
orientatív (-ri-en-) adj. m., pl. orientatívi; f. orientatívă, pl. orientatíve
orientativelor
ORIENTATÍV, -Ă, orientativi, -e, adj. Care servește la orientare, care informează; informativ. [Pr.: -ri-en-] – Din orienta. DOOM
orientatív (-ri-en-) adj. m., pl. orientatívi; f. orientatívă, pl. orientatíve
orientativi
ORIENTATÍV, -Ă, orientativi, -e, adj. Care servește la orientare, care informează; informativ. [Pr.: -ri-en-] – Din orienta. DOOM
orientatív (-ri-en-) adj. m., pl. orientatívi; f. orientatívă, pl. orientatíve
orientativii
ORIENTATÍV, -Ă, orientativi, -e, adj. Care servește la orientare, care informează; informativ. [Pr.: -ri-en-] – Din orienta. DOOM
orientatív (-ri-en-) adj. m., pl. orientatívi; f. orientatívă, pl. orientatíve
orientativilor
ORIENTATÍV, -Ă, orientativi, -e, adj. Care servește la orientare, care informează; informativ. [Pr.: -ri-en-] – Din orienta. DOOM
orientatív (-ri-en-) adj. m., pl. orientatívi; f. orientatívă, pl. orientatíve
orientativul
ORIENTATÍV, -Ă, orientativi, -e, adj. Care servește la orientare, care informează; informativ. [Pr.: -ri-en-] – Din orienta. DOOM
orientatív (-ri-en-) adj. m., pl. orientatívi; f. orientatívă, pl. orientatíve
orientativului
ORIENTATÍV, -Ă, orientativi, -e, adj. Care servește la orientare, care informează; informativ. [Pr.: -ri-en-] – Din orienta. DOOM
orientatív (-ri-en-) adj. m., pl. orientatívi; f. orientatívă, pl. orientatíve
orientatoare
ORIENTATÓR, -OÁRE, orientatori, -oare, adj. (Rar) Care indică direcția, care orientează. [Pr.: -ri-en-] – Orienta + suf. -tor. DOOM
orientatór (rar) (-ri-en-) adj. m., pl. orientatóri; f. sg. și pl. orientatoáre
orientatoarea
ORIENTATÓR, -OÁRE, orientatori, -oare, adj. (Rar) Care indică direcția, care orientează. [Pr.: -ri-en-] – Orienta + suf. -tor. DOOM
orientatór (rar) (-ri-en-) adj. m., pl. orientatóri; f. sg. și pl. orientatoáre
orientatoarei
ORIENTATÓR, -OÁRE, orientatori, -oare, adj. (Rar) Care indică direcția, care orientează. [Pr.: -ri-en-] – Orienta + suf. -tor. DOOM
orientatór (rar) (-ri-en-) adj. m., pl. orientatóri; f. sg. și pl. orientatoáre
orientatoarele
ORIENTATÓR, -OÁRE, orientatori, -oare, adj. (Rar) Care indică direcția, care orientează. [Pr.: -ri-en-] – Orienta + suf. -tor. DOOM
orientatór (rar) (-ri-en-) adj. m., pl. orientatóri; f. sg. și pl. orientatoáre
orientatoarelor
ORIENTATÓR, -OÁRE, orientatori, -oare, adj. (Rar) Care indică direcția, care orientează. [Pr.: -ri-en-] – Orienta + suf. -tor. DOOM
orientatór (rar) (-ri-en-) adj. m., pl. orientatóri; f. sg. și pl. orientatoáre
orientator
ORIENTATÓR, -OÁRE, orientatori, -oare, adj. (Rar) Care indică direcția, care orientează. [Pr.: -ri-en-] – Orienta + suf. -tor. DOOM
orientatór (rar) (-ri-en-) adj. m., pl. orientatóri; f. sg. și pl. orientatoáre
orientatori
ORIENTATÓR, -OÁRE, orientatori, -oare, adj. (Rar) Care indică direcția, care orientează. [Pr.: -ri-en-] – Orienta + suf. -tor. DOOM
orientatór (rar) (-ri-en-) adj. m., pl. orientatóri; f. sg. și pl. orientatoáre
orientatorii
ORIENTATÓR, -OÁRE, orientatori, -oare, adj. (Rar) Care indică direcția, care orientează. [Pr.: -ri-en-] – Orienta + suf. -tor. DOOM
orientatór (rar) (-ri-en-) adj. m., pl. orientatóri; f. sg. și pl. orientatoáre
orientatorilor
ORIENTATÓR, -OÁRE, orientatori, -oare, adj. (Rar) Care indică direcția, care orientează. [Pr.: -ri-en-] – Orienta + suf. -tor. DOOM
orientatór (rar) (-ri-en-) adj. m., pl. orientatóri; f. sg. și pl. orientatoáre
orientatorul
ORIENTATÓR, -OÁRE, orientatori, -oare, adj. (Rar) Care indică direcția, care orientează. [Pr.: -ri-en-] – Orienta + suf. -tor. DOOM
orientatór (rar) (-ri-en-) adj. m., pl. orientatóri; f. sg. și pl. orientatoáre
orientatorului
ORIENTATÓR, -OÁRE, orientatori, -oare, adj. (Rar) Care indică direcția, care orientează. [Pr.: -ri-en-] – Orienta + suf. -tor. DOOM
orientatór (rar) (-ri-en-) adj. m., pl. orientatóri; f. sg. și pl. orientatoáre
orientatul
ORIENTÁT, -Ă, orientați, -te, adj. 1. Care a recunoscut locul unde se află, care știe în ce direcție trebuie să se îndrepte; p. ext. informat, lămurit, edificat. 2. (Mat.) Îndreptat spre o anumită direcție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.
orientatului
ORIENTÁT, -Ă, orientați, -te, adj. 1. Care a recunoscut locul unde se află, care știe în ce direcție trebuie să se îndrepte; p. ext. informat, lămurit, edificat. 2. (Mat.) Îndreptat spre o anumită direcție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.
orientau
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientași
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientați
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientați
ORIENTÁT, -Ă, orientați, -te, adj. 1. Care a recunoscut locul unde se află, care știe în ce direcție trebuie să se îndrepte; p. ext. informat, lămurit, edificat. 2. (Mat.) Îndreptat spre o anumită direcție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.
orientația
ORIENTÁȚIE, orientații, s. f. (Înv.) Orientare. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientation. DOOM
orientáție (înv.) (-ri-en-, -ți-e) s. f., art. orientáția (-ți-a), g.-d. art. orientáției; pl. orientáții, art. orientáțiile (-ți-i-)
orientație
ORIENTÁȚIE, orientații, s. f. (Înv.) Orientare. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientation. DOOM
orientáție (înv.) (-ri-en-, -ți-e) s. f., art. orientáția (-ți-a), g.-d. art. orientáției; pl. orientáții, art. orientáțiile (-ți-i-)
orientației
ORIENTÁȚIE, orientații, s. f. (Înv.) Orientare. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientation. DOOM
orientáție (înv.) (-ri-en-, -ți-e) s. f., art. orientáția (-ți-a), g.-d. art. orientáției; pl. orientáții, art. orientáțiile (-ți-i-)
orientații
ORIENTÁT, -Ă, orientați, -te, adj. 1. Care a recunoscut locul unde se află, care știe în ce direcție trebuie să se îndrepte; p. ext. informat, lămurit, edificat. 2. (Mat.) Îndreptat spre o anumită direcție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.
orientații
ORIENTÁȚIE, orientații, s. f. (Înv.) Orientare. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientation. DOOM
orientáție (înv.) (-ri-en-, -ți-e) s. f., art. orientáția (-ți-a), g.-d. art. orientáției; pl. orientáții, art. orientáțiile (-ți-i-)
orientațiile
ORIENTÁȚIE, orientații, s. f. (Înv.) Orientare. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientation. DOOM
orientáție (înv.) (-ri-en-, -ți-e) s. f., art. orientáția (-ți-a), g.-d. art. orientáției; pl. orientáții, art. orientáțiile (-ți-i-)
orientațiilor
ORIENTÁȚIE, orientații, s. f. (Înv.) Orientare. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orientation. DOOM
orientáție (înv.) (-ri-en-, -ți-e) s. f., art. orientáția (-ți-a), g.-d. art. orientáției; pl. orientáții, art. orientáțiile (-ți-i-)
orientaților
ORIENTÁT, -Ă, orientați, -te, adj. 1. Care a recunoscut locul unde se află, care știe în ce direcție trebuie să se îndrepte; p. ext. informat, lămurit, edificat. 2. (Mat.) Îndreptat spre o anumită direcție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta.
orientează
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientez
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orienteze
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientezi
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientul
ORIÉNT s. n. Unul dintre cele patru puncte cardinale, situat în direcția în care răsare soarele; răsărit, est; p. ext. spațiul geografic situat la est față de un punct de referință (îndeosebi Asia și estul Africii); nume generic pentru țările sau popoarele din acest spațiu. [Pr.: -ri-ent] – Din fr. orient, lat. oriens, -ntis, germ. Orient. DOOM
*Extrémul Oriént (ri-ent) s. propriu n.
orientului
ORIÉNT s. n. Unul dintre cele patru puncte cardinale, situat în direcția în care răsare soarele; răsărit, est; p. ext. spațiul geografic situat la est față de un punct de referință (îndeosebi Asia și estul Africii); nume generic pentru țările sau popoarele din acest spațiu. [Pr.: -ri-ent] – Din fr. orient, lat. oriens, -ntis, germ. Orient. DOOM
*Extrémul Oriént (ri-ent) s. propriu n.
orientând
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientînd
ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A ști încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinație, a recunoaște, a stabili direcția, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluția cea mai potrivită, a acționa adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcție. 2. Tranz. A așeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziție sau direcție față de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotație în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter. DOOM
orientá (a ~) (-ri-en-) vb., ind. prez. 3 orienteáză
orientări
ORIENTÁRE, orientări, s. f. Acțiunea de a (se) orienta și rezultatul ei; p. ext. direcție, sens. ♦ Fig. Tendință, înclinare; convingere, concepție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta. DOOM
orientáre (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientắrii; pl. orientắri
orientării
ORIENTÁRE, orientări, s. f. Acțiunea de a (se) orienta și rezultatul ei; p. ext. direcție, sens. ♦ Fig. Tendință, înclinare; convingere, concepție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta. DOOM
orientáre (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientắrii; pl. orientắri
orientările
ORIENTÁRE, orientări, s. f. Acțiunea de a (se) orienta și rezultatul ei; p. ext. direcție, sens. ♦ Fig. Tendință, înclinare; convingere, concepție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta. DOOM
orientáre (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientắrii; pl. orientắri
orientărilor
ORIENTÁRE, orientări, s. f. Acțiunea de a (se) orienta și rezultatul ei; p. ext. direcție, sens. ♦ Fig. Tendință, înclinare; convingere, concepție. [Pr.: -ri-en-] – V. orienta. DOOM
orientáre (-ri-en-) s. f., g.-d. art. orientắrii; pl. orientắri
orier
ORIÉR, orieri, s. m. (Rar) Pescar care pescuiește cu oria. [Pr.: -ri-er] – Orie + suf. -ar. DOOM
oriér (rar) (-ri-er) s. m., pl. oriéri
orieri
ORIÉR, orieri, s. m. (Rar) Pescar care pescuiește cu oria. [Pr.: -ri-er] – Orie + suf. -ar. DOOM
oriér (rar) (-ri-er) s. m., pl. oriéri
orierii
ORIÉR, orieri, s. m. (Rar) Pescar care pescuiește cu oria. [Pr.: -ri-er] – Orie + suf. -ar. DOOM
oriér (rar) (-ri-er) s. m., pl. oriéri
orierilor
ORIÉR, orieri, s. m. (Rar) Pescar care pescuiește cu oria. [Pr.: -ri-er] – Orie + suf. -ar. DOOM
oriér (rar) (-ri-er) s. m., pl. oriéri
orierul
ORIÉR, orieri, s. m. (Rar) Pescar care pescuiește cu oria. [Pr.: -ri-er] – Orie + suf. -ar. DOOM
oriér (rar) (-ri-er) s. m., pl. oriéri
orierului
ORIÉR, orieri, s. m. (Rar) Pescar care pescuiește cu oria. [Pr.: -ri-er] – Orie + suf. -ar. DOOM
oriér (rar) (-ri-er) s. m., pl. oriéri
orificii
ORIFÍCIU, orificii, s. n. Deschizătură prin care o cavitate sau un spațiu închis comunică cu exteriorul, cu alt spațiu închis sau cu altă cavitate. – Din fr. orifice, lat. orificium. DOOM
orifíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. orifíciul; pl. orifícii, art. orifíciile (-ci-i-)
orificiile
ORIFÍCIU, orificii, s. n. Deschizătură prin care o cavitate sau un spațiu închis comunică cu exteriorul, cu alt spațiu închis sau cu altă cavitate. – Din fr. orifice, lat. orificium. DOOM
orifíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. orifíciul; pl. orifícii, art. orifíciile (-ci-i-)
orificiilor
ORIFÍCIU, orificii, s. n. Deschizătură prin care o cavitate sau un spațiu închis comunică cu exteriorul, cu alt spațiu închis sau cu altă cavitate. – Din fr. orifice, lat. orificium. DOOM
orifíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. orifíciul; pl. orifícii, art. orifíciile (-ci-i-)
orificiu
ORIFÍCIU, orificii, s. n. Deschizătură prin care o cavitate sau un spațiu închis comunică cu exteriorul, cu alt spațiu închis sau cu altă cavitate. – Din fr. orifice, lat. orificium. DOOM
orifíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. orifíciul; pl. orifícii, art. orifíciile (-ci-i-)
orificiul
ORIFÍCIU, orificii, s. n. Deschizătură prin care o cavitate sau un spațiu închis comunică cu exteriorul, cu alt spațiu închis sau cu altă cavitate. – Din fr. orifice, lat. orificium. DOOM
orifíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. orifíciul; pl. orifícii, art. orifíciile (-ci-i-)
orificiului
ORIFÍCIU, orificii, s. n. Deschizătură prin care o cavitate sau un spațiu închis comunică cu exteriorul, cu alt spațiu închis sau cu altă cavitate. – Din fr. orifice, lat. orificium. DOOM
orifíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. orifíciul; pl. orifícii, art. orifíciile (-ci-i-)
oriflama
ORIFLÁMĂ s.f. (Ist.) Steag de război al regilor Franței. [< fr. oriflamme].
oriflame
ORIFLÁMĂ s.f. (Ist.) Steag de război al regilor Franței. [< fr. oriflamme].
oriflamei
ORIFLÁMĂ s.f. (Ist.) Steag de război al regilor Franței. [< fr. oriflamme].
oriflamele
ORIFLÁMĂ s.f. (Ist.) Steag de război al regilor Franței. [< fr. oriflamme].
oriflamelor
ORIFLÁMĂ s.f. (Ist.) Steag de război al regilor Franței. [< fr. oriflamme].
origanum
SOVẤRF, sovârfi, s. m. Plantă erbacee perenă aromatică, cu tulpina păroasă, cu flori roșii-purpurii, întrebuințată la vopsit și în farmacie; savur (Origanum vulgare). [Var.: sovấrv, șovấrf s. m.] – Din scr. suhovrh.
original
ORIGINÁL, -Ă, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice și literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie primul exemplar, care a servit sau poate servi drept bază pentru copii, reproduceri sau multiplicări; care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă. ◊ Loc. adj. și adv. În original = în forma primară, necopiat; în limba în care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reală, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat după altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artiști, scriitori, oameni de știință) Care creează ceva nou, personal, fără a folosi un model făcut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Ființă sau obiect care servește ca model pentru o operă de artă. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobișnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original. DOOM
originál2 s. n., pl. originále
originala
ORIGINÁL, -Ă, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice și literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie primul exemplar, care a servit sau poate servi drept bază pentru copii, reproduceri sau multiplicări; care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă. ◊ Loc. adj. și adv. În original = în forma primară, necopiat; în limba în care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reală, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat după altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artiști, scriitori, oameni de știință) Care creează ceva nou, personal, fără a folosi un model făcut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Ființă sau obiect care servește ca model pentru o operă de artă. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobișnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original. DOOM
originál2 s. n., pl. originále
originale
ORIGINÁL, -Ă, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice și literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie primul exemplar, care a servit sau poate servi drept bază pentru copii, reproduceri sau multiplicări; care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă. ◊ Loc. adj. și adv. În original = în forma primară, necopiat; în limba în care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reală, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat după altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artiști, scriitori, oameni de știință) Care creează ceva nou, personal, fără a folosi un model făcut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Ființă sau obiect care servește ca model pentru o operă de artă. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobișnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original. DOOM
originál2 s. n., pl. originále
originalei
ORIGINÁL, -Ă, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice și literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie primul exemplar, care a servit sau poate servi drept bază pentru copii, reproduceri sau multiplicări; care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă. ◊ Loc. adj. și adv. În original = în forma primară, necopiat; în limba în care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reală, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat după altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artiști, scriitori, oameni de știință) Care creează ceva nou, personal, fără a folosi un model făcut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Ființă sau obiect care servește ca model pentru o operă de artă. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobișnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original. DOOM
originál2 s. n., pl. originále
originalele
ORIGINÁL, -Ă, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice și literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie primul exemplar, care a servit sau poate servi drept bază pentru copii, reproduceri sau multiplicări; care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă. ◊ Loc. adj. și adv. În original = în forma primară, necopiat; în limba în care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reală, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat după altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artiști, scriitori, oameni de știință) Care creează ceva nou, personal, fără a folosi un model făcut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Ființă sau obiect care servește ca model pentru o operă de artă. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobișnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original. DOOM
originál2 s. n., pl. originále
originalelor
ORIGINÁL, -Ă, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice și literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie primul exemplar, care a servit sau poate servi drept bază pentru copii, reproduceri sau multiplicări; care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă. ◊ Loc. adj. și adv. În original = în forma primară, necopiat; în limba în care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reală, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat după altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artiști, scriitori, oameni de știință) Care creează ceva nou, personal, fără a folosi un model făcut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Ființă sau obiect care servește ca model pentru o operă de artă. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobișnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original. DOOM
originál2 s. n., pl. originále
originali
ORIGINÁL, -Ă, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice și literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie primul exemplar, care a servit sau poate servi drept bază pentru copii, reproduceri sau multiplicări; care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă. ◊ Loc. adj. și adv. În original = în forma primară, necopiat; în limba în care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reală, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat după altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artiști, scriitori, oameni de știință) Care creează ceva nou, personal, fără a folosi un model făcut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Ființă sau obiect care servește ca model pentru o operă de artă. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobișnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original. DOOM
originál2 s. n., pl. originále
originalii
ORIGINÁL, -Ă, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice și literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie primul exemplar, care a servit sau poate servi drept bază pentru copii, reproduceri sau multiplicări; care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă. ◊ Loc. adj. și adv. În original = în forma primară, necopiat; în limba în care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reală, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat după altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artiști, scriitori, oameni de știință) Care creează ceva nou, personal, fără a folosi un model făcut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Ființă sau obiect care servește ca model pentru o operă de artă. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobișnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original. DOOM
originál2 s. n., pl. originále
originalilor
ORIGINÁL, -Ă, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice și literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie primul exemplar, care a servit sau poate servi drept bază pentru copii, reproduceri sau multiplicări; care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă. ◊ Loc. adj. și adv. În original = în forma primară, necopiat; în limba în care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reală, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat după altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artiști, scriitori, oameni de știință) Care creează ceva nou, personal, fără a folosi un model făcut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Ființă sau obiect care servește ca model pentru o operă de artă. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobișnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original. DOOM
originál2 s. n., pl. originále
originalitate
ORIGINALITÁTE, (2) originalități, s. f. 1. Însușirea de a fi original (2, 3); spec. fel particular de a fi. 2. Faptă originală (3); ciudățenie, excentricitate, extravaganță. – Din fr. originalité. DOOM
originalitáte s. f., g.-d. art. originalitắții; (ciudățenii) pl. originalitắți
originalitatea
ORIGINALITÁTE, (2) originalități, s. f. 1. Însușirea de a fi original (2, 3); spec. fel particular de a fi. 2. Faptă originală (3); ciudățenie, excentricitate, extravaganță. – Din fr. originalité. DOOM
originalitáte s. f., g.-d. art. originalitắții; (ciudățenii) pl. originalitắți
originalități
ORIGINALITÁTE, (2) originalități, s. f. 1. Însușirea de a fi original (2, 3); spec. fel particular de a fi. 2. Faptă originală (3); ciudățenie, excentricitate, extravaganță. – Din fr. originalité. DOOM
originalitáte s. f., g.-d. art. originalitắții; (ciudățenii) pl. originalitắți
originalității
ORIGINALITÁTE, (2) originalități, s. f. 1. Însușirea de a fi original (2, 3); spec. fel particular de a fi. 2. Faptă originală (3); ciudățenie, excentricitate, extravaganță. – Din fr. originalité. DOOM
originalitáte s. f., g.-d. art. originalitắții; (ciudățenii) pl. originalitắți
originalitățile
ORIGINALITÁTE, (2) originalități, s. f. 1. Însușirea de a fi original (2, 3); spec. fel particular de a fi. 2. Faptă originală (3); ciudățenie, excentricitate, extravaganță. – Din fr. originalité. DOOM
originalitáte s. f., g.-d. art. originalitắții; (ciudățenii) pl. originalitắți
originalităților
ORIGINALITÁTE, (2) originalități, s. f. 1. Însușirea de a fi original (2, 3); spec. fel particular de a fi. 2. Faptă originală (3); ciudățenie, excentricitate, extravaganță. – Din fr. originalité. DOOM
originalitáte s. f., g.-d. art. originalitắții; (ciudățenii) pl. originalitắți
originalul
ORIGINÁL, -Ă, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice și literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie primul exemplar, care a servit sau poate servi drept bază pentru copii, reproduceri sau multiplicări; care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă. ◊ Loc. adj. și adv. În original = în forma primară, necopiat; în limba în care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reală, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat după altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artiști, scriitori, oameni de știință) Care creează ceva nou, personal, fără a folosi un model făcut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Ființă sau obiect care servește ca model pentru o operă de artă. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobișnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original. DOOM
originál2 s. n., pl. originále
originalului
ORIGINÁL, -Ă, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice și literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie primul exemplar, care a servit sau poate servi drept bază pentru copii, reproduceri sau multiplicări; care a fost produs pentru prima oară într-o anumită formă. ◊ Loc. adj. și adv. În original = în forma primară, necopiat; în limba în care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reală, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat după altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artiști, scriitori, oameni de știință) Care creează ceva nou, personal, fără a folosi un model făcut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Ființă sau obiect care servește ca model pentru o operă de artă. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobișnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original. DOOM
originál2 s. n., pl. originále
originar
ORIGINÁR, -Ă, originari, -e, adj. 1. Care este de loc din..., care își are obârșia în... 2. În forma de la început, de origine; inițial. – Din fr. originaire, lat. originarius, -a, -um. DOOM
originár (inițial, de loc din... ) adj. m., pl. originári; f. origináră, pl. origináre
originara
ORIGINÁR, -Ă, originari, -e, adj. 1. Care este de loc din..., care își are obârșia în... 2. În forma de la început, de origine; inițial. – Din fr. originaire, lat. originarius, -a, -um. DOOM
originár (inițial, de loc din... ) adj. m., pl. originári; f. origináră, pl. origináre
originare
ORIGINÁR, -Ă, originari, -e, adj. 1. Care este de loc din..., care își are obârșia în... 2. În forma de la început, de origine; inițial. – Din fr. originaire, lat. originarius, -a, -um. DOOM
originár (inițial, de loc din... ) adj. m., pl. originári; f. origináră, pl. origináre
originarei
ORIGINÁR, -Ă, originari, -e, adj. 1. Care este de loc din..., care își are obârșia în... 2. În forma de la început, de origine; inițial. – Din fr. originaire, lat. originarius, -a, -um. DOOM
originár (inițial, de loc din... ) adj. m., pl. originári; f. origináră, pl. origináre
originarele
ORIGINÁR, -Ă, originari, -e, adj. 1. Care este de loc din..., care își are obârșia în... 2. În forma de la început, de origine; inițial. – Din fr. originaire, lat. originarius, -a, -um. DOOM
originár (inițial, de loc din... ) adj. m., pl. originári; f. origináră, pl. origináre
originarelor
ORIGINÁR, -Ă, originari, -e, adj. 1. Care este de loc din..., care își are obârșia în... 2. În forma de la început, de origine; inițial. – Din fr. originaire, lat. originarius, -a, -um. DOOM
originár (inițial, de loc din... ) adj. m., pl. originári; f. origináră, pl. origináre
originari
ORIGINÁR, -Ă, originari, -e, adj. 1. Care este de loc din..., care își are obârșia în... 2. În forma de la început, de origine; inițial. – Din fr. originaire, lat. originarius, -a, -um. DOOM
originár (inițial, de loc din... ) adj. m., pl. originári; f. origináră, pl. origináre
originarii
ORIGINÁR, -Ă, originari, -e, adj. 1. Care este de loc din..., care își are obârșia în... 2. În forma de la început, de origine; inițial. – Din fr. originaire, lat. originarius, -a, -um. DOOM
originár (inițial, de loc din... ) adj. m., pl. originári; f. origináră, pl. origináre
originarilor
ORIGINÁR, -Ă, originari, -e, adj. 1. Care este de loc din..., care își are obârșia în... 2. În forma de la început, de origine; inițial. – Din fr. originaire, lat. originarius, -a, -um. DOOM
originár (inițial, de loc din... ) adj. m., pl. originári; f. origináră, pl. origináre
originarul
ORIGINÁR, -Ă, originari, -e, adj. 1. Care este de loc din..., care își are obârșia în... 2. În forma de la început, de origine; inițial. – Din fr. originaire, lat. originarius, -a, -um. DOOM
originár (inițial, de loc din... ) adj. m., pl. originári; f. origináră, pl. origináre
originarului
ORIGINÁR, -Ă, originari, -e, adj. 1. Care este de loc din..., care își are obârșia în... 2. În forma de la început, de origine; inițial. – Din fr. originaire, lat. originarius, -a, -um. DOOM
originár (inițial, de loc din... ) adj. m., pl. originári; f. origináră, pl. origináre
origine
ORÍGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; început, proveniență; izvor, obârșie. ◊ Loc. adj. De origine = a) de proveniență, de natură; b) originar. 2. Apartenență prin naștere la o anumită familie, la un anumit grup social, la o anumită națiune. ◊ Loc. adj. De origine = de obârșie, de baștină, de neam, de naționalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). 3. Punct pe o linie, pe o suprafață sau în spațiu, de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotație sau cu o gradație, de la care începe numerotația sau gradația. [Var.: orígină s. f.] – Din lat. origo, -inis, fr. orígine. DOOM
orígine s. f., g.-d. art. oríginii; pl. orígini
originea
ORÍGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; început, proveniență; izvor, obârșie. ◊ Loc. adj. De origine = a) de proveniență, de natură; b) originar. 2. Apartenență prin naștere la o anumită familie, la un anumit grup social, la o anumită națiune. ◊ Loc. adj. De origine = de obârșie, de baștină, de neam, de naționalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). 3. Punct pe o linie, pe o suprafață sau în spațiu, de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotație sau cu o gradație, de la care începe numerotația sau gradația. [Var.: orígină s. f.] – Din lat. origo, -inis, fr. orígine. DOOM
orígine s. f., g.-d. art. oríginii; pl. orígini
origini
ORÍGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; început, proveniență; izvor, obârșie. ◊ Loc. adj. De origine = a) de proveniență, de natură; b) originar. 2. Apartenență prin naștere la o anumită familie, la un anumit grup social, la o anumită națiune. ◊ Loc. adj. De origine = de obârșie, de baștină, de neam, de naționalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). 3. Punct pe o linie, pe o suprafață sau în spațiu, de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotație sau cu o gradație, de la care începe numerotația sau gradația. [Var.: orígină s. f.] – Din lat. origo, -inis, fr. orígine. DOOM
orígine s. f., g.-d. art. oríginii; pl. orígini
originii
ORÍGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; început, proveniență; izvor, obârșie. ◊ Loc. adj. De origine = a) de proveniență, de natură; b) originar. 2. Apartenență prin naștere la o anumită familie, la un anumit grup social, la o anumită națiune. ◊ Loc. adj. De origine = de obârșie, de baștină, de neam, de naționalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). 3. Punct pe o linie, pe o suprafață sau în spațiu, de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotație sau cu o gradație, de la care începe numerotația sau gradația. [Var.: orígină s. f.] – Din lat. origo, -inis, fr. orígine. DOOM
orígine s. f., g.-d. art. oríginii; pl. orígini
originile
ORÍGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; început, proveniență; izvor, obârșie. ◊ Loc. adj. De origine = a) de proveniență, de natură; b) originar. 2. Apartenență prin naștere la o anumită familie, la un anumit grup social, la o anumită națiune. ◊ Loc. adj. De origine = de obârșie, de baștină, de neam, de naționalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). 3. Punct pe o linie, pe o suprafață sau în spațiu, de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotație sau cu o gradație, de la care începe numerotația sau gradația. [Var.: orígină s. f.] – Din lat. origo, -inis, fr. orígine. DOOM
orígine s. f., g.-d. art. oríginii; pl. orígini
originilor
ORÍGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; început, proveniență; izvor, obârșie. ◊ Loc. adj. De origine = a) de proveniență, de natură; b) originar. 2. Apartenență prin naștere la o anumită familie, la un anumit grup social, la o anumită națiune. ◊ Loc. adj. De origine = de obârșie, de baștină, de neam, de naționalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). 3. Punct pe o linie, pe o suprafață sau în spațiu, de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotație sau cu o gradație, de la care începe numerotația sau gradația. [Var.: orígină s. f.] – Din lat. origo, -inis, fr. orígine. DOOM
orígine s. f., g.-d. art. oríginii; pl. orígini
origină
ORÍGINE, origini, s. f. 1. Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; început, proveniență; izvor, obârșie. ◊ Loc. adj. De origine = a) de proveniență, de natură; b) originar. 2. Apartenență prin naștere la o anumită familie, la un anumit grup social, la o anumită națiune. ◊ Loc. adj. De origine = de obârșie, de baștină, de neam, de naționalitate. ♦ Etimologie (a unui cuvânt). 3. Punct pe o linie, pe o suprafață sau în spațiu, de la care se măsoară coordonatele celorlalte puncte. ♦ Punct sau reper de pe un aparat tehnic dotat cu un sistem de numerotație sau cu o gradație, de la care începe numerotația sau gradația. [Var.: orígină s. f.] – Din lat. origo, -inis, fr. orígine. DOOM
orígine s. f., g.-d. art. oríginii; pl. orígini
orii
OÁRĂ1 ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puține ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ◊ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora. DOOM
oáră1 (timp) s. f., pl. ori
orii
ÓRIE, orii, s. f. Plasă de prins pește, în formă de sac, folosită în apele curgătoare adânci, mânuită din luntre de doi oameni. – Et. nec. DOOM
órie (-ri-e) s. f., art. ória (-ri-a), g.-d. art. óriei; pl. órii, art. óriile (-ri-i-)
oriile
ÓRIE, orii, s. f. Plasă de prins pește, în formă de sac, folosită în apele curgătoare adânci, mânuită din luntre de doi oameni. – Et. nec. DOOM
órie (-ri-e) s. f., art. ória (-ri-a), g.-d. art. óriei; pl. órii, art. óriile (-ri-i-)
oriilor
ÓRIE, orii, s. f. Plasă de prins pește, în formă de sac, folosită în apele curgătoare adânci, mânuită din luntre de doi oameni. – Et. nec. DOOM
órie (-ri-e) s. f., art. ória (-ri-a), g.-d. art. óriei; pl. órii, art. óriile (-ri-i-)
orile
OÁRĂ1 ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puține ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ◊ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora. DOOM
oáră1 (timp) s. f., pl. ori
orilor
OÁRĂ1 ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puține ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ◊ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora. DOOM
oáră1 (timp) s. f., pl. ori
orion
ORIÓN s.n. (Astr.) Constelație între emisfera boreală și cea australă, situată deasupra ecuatorului. [Pron. -ri-on. / < lat. Orion – vestit vânător omorât de Diana și așezat apoi pe cer ca constelație]. DOOM
Orión (constelație) (-ri-on) s. propriu n.
orionul
ORIÓN s.n. (Astr.) Constelație între emisfera boreală și cea australă, situată deasupra ecuatorului. [Pron. -ri-on. / < lat. Orion – vestit vânător omorât de Diana și așezat apoi pe cer ca constelație]. DOOM
Orión (constelație) (-ri-on) s. propriu n.
orionului
ORIÓN s.n. (Astr.) Constelație între emisfera boreală și cea australă, situată deasupra ecuatorului. [Pron. -ri-on. / < lat. Orion – vestit vânător omorât de Diana și așezat apoi pe cer ca constelație]. DOOM
Orión (constelație) (-ri-on) s. propriu n.
oripila
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilai
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilam
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilant
ORIPILÁNT, -Ă, oripilanți, -te, adj. (Livr.) Înfiorător, îngrozitor. – Din fr. horripilant. DOOM
oripilánt (livr.) adj. m., pl. oripilánți; f. oripilántă, pl. oripilánte
oripilanta
ORIPILÁNT, -Ă, oripilanți, -te, adj. (Livr.) Înfiorător, îngrozitor. – Din fr. horripilant. DOOM
oripilánt (livr.) adj. m., pl. oripilánți; f. oripilántă, pl. oripilánte
oripilante
ORIPILÁNT, -Ă, oripilanți, -te, adj. (Livr.) Înfiorător, îngrozitor. – Din fr. horripilant. DOOM
oripilánt (livr.) adj. m., pl. oripilánți; f. oripilántă, pl. oripilánte
oripilantei
ORIPILÁNT, -Ă, oripilanți, -te, adj. (Livr.) Înfiorător, îngrozitor. – Din fr. horripilant. DOOM
oripilánt (livr.) adj. m., pl. oripilánți; f. oripilántă, pl. oripilánte
oripilantele
ORIPILÁNT, -Ă, oripilanți, -te, adj. (Livr.) Înfiorător, îngrozitor. – Din fr. horripilant. DOOM
oripilánt (livr.) adj. m., pl. oripilánți; f. oripilántă, pl. oripilánte
oripilantelor
ORIPILÁNT, -Ă, oripilanți, -te, adj. (Livr.) Înfiorător, îngrozitor. – Din fr. horripilant. DOOM
oripilánt (livr.) adj. m., pl. oripilánți; f. oripilántă, pl. oripilánte
oripilantul
ORIPILÁNT, -Ă, oripilanți, -te, adj. (Livr.) Înfiorător, îngrozitor. – Din fr. horripilant. DOOM
oripilánt (livr.) adj. m., pl. oripilánți; f. oripilántă, pl. oripilánte
oripilantului
ORIPILÁNT, -Ă, oripilanți, -te, adj. (Livr.) Înfiorător, îngrozitor. – Din fr. horripilant. DOOM
oripilánt (livr.) adj. m., pl. oripilánți; f. oripilántă, pl. oripilánte
oripilanți
ORIPILÁNT, -Ă, oripilanți, -te, adj. (Livr.) Înfiorător, îngrozitor. – Din fr. horripilant. DOOM
oripilánt (livr.) adj. m., pl. oripilánți; f. oripilántă, pl. oripilánte
oripilanții
ORIPILÁNT, -Ă, oripilanți, -te, adj. (Livr.) Înfiorător, îngrozitor. – Din fr. horripilant. DOOM
oripilánt (livr.) adj. m., pl. oripilánți; f. oripilántă, pl. oripilánte
oripilanților
ORIPILÁNT, -Ă, oripilanți, -te, adj. (Livr.) Înfiorător, îngrozitor. – Din fr. horripilant. DOOM
oripilánt (livr.) adj. m., pl. oripilánți; f. oripilántă, pl. oripilánte
oripilare
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilare
ORIPILÁRE s. f. (Livr.) Faptul de a oripila. – V. oripila. DOOM
oripiláre (livr.) s. f., g.-d. art. oripilắrii
oripilarea
ORIPILÁRE s. f. (Livr.) Faptul de a oripila. – V. oripila. DOOM
oripiláre (livr.) s. f., g.-d. art. oripilắrii
oripilară
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilarăm
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilarăți
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilase
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilasem
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilaseră
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilaserăm
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilaserăți
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilaseși
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilaseți
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilat
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilat
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler.
oripilau
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilași
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilați
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilația
ORIPILÁȚIE s. f. (Med.; rar) Reacție nervoasă cauzată de frică, de repulsie. – Din fr. horripilation. DOOM
oripiláție (-ți-e) s. f., art. oripiláția (-ți-a), g.-d. oripiláții, art. oripiláției
oripilație
ORIPILÁȚIE s. f. (Med.; rar) Reacție nervoasă cauzată de frică, de repulsie. – Din fr. horripilation. DOOM
oripiláție (-ți-e) s. f., art. oripiláția (-ți-a), g.-d. oripiláții, art. oripiláției
oripilației
ORIPILÁȚIE s. f. (Med.; rar) Reacție nervoasă cauzată de frică, de repulsie. – Din fr. horripilation. DOOM
oripiláție (-ți-e) s. f., art. oripiláția (-ți-a), g.-d. oripiláții, art. oripiláției
oripilații
ORIPILÁȚIE s. f. (Med.; rar) Reacție nervoasă cauzată de frică, de repulsie. – Din fr. horripilation. DOOM
oripiláție (-ți-e) s. f., art. oripiláția (-ți-a), g.-d. oripiláții, art. oripiláției
oripilațiile
ORIPILÁȚIE s. f. (Med.; rar) Reacție nervoasă cauzată de frică, de repulsie. – Din fr. horripilation. DOOM
oripiláție (-ți-e) s. f., art. oripiláția (-ți-a), g.-d. oripiláții, art. oripiláției
oripilațiilor
ORIPILÁȚIE s. f. (Med.; rar) Reacție nervoasă cauzată de frică, de repulsie. – Din fr. horripilation. DOOM
oripiláție (-ți-e) s. f., art. oripiláția (-ți-a), g.-d. oripiláții, art. oripiláției
oripilațiune
ORIPILAȚIÚNE s.f. v. oripilație.
oripilează
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilez
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripileze
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilezi
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilând
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilînd
ORIPILÁ, oripilez, vb. I. Tranz. (Livr.) A îngrozi. ♦ A indispune, a supăra foarte tare. – Din fr. horripiler. DOOM
oripilá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oripileáză
oripilări
ORIPILÁRE s. f. (Livr.) Faptul de a oripila. – V. oripila. DOOM
oripiláre (livr.) s. f., g.-d. art. oripilắrii
oripilării
ORIPILÁRE s. f. (Livr.) Faptul de a oripila. – V. oripila. DOOM
oripiláre (livr.) s. f., g.-d. art. oripilắrii
oripilările
ORIPILÁRE s. f. (Livr.) Faptul de a oripila. – V. oripila. DOOM
oripiláre (livr.) s. f., g.-d. art. oripilắrii
oripilărilor
ORIPILÁRE s. f. (Livr.) Faptul de a oripila. – V. oripila. DOOM
oripiláre (livr.) s. f., g.-d. art. oripilắrii
orithyia
Orithyia, fiica lui Erechtheus, regele cetății Athenae. A fost răpită de către Boreas, cu care a avut mai mulți copii: pe Chione, pe Cleopatra, pe Zeus și pe Calais.
oritia
Oritia = Orithyia.
oriunde
ORIÚNDE adv. (Adesea cu valoare de conj., introduce o propoziție circumstanțială de loc) În orice loc, indiferent unde, pretutindeni; orișiunde. [Pr.: ori-un-] – Ori + unde. DOOM
oriúnde (ori-) adv.
orizon
ORIZÓNT, orizonturi, s. n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărginește această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare. ◊ Orizont adevărat = cercul de intersecție a sferei cerești cu un plan perpendicular pe verticala locului și care trece prin centrul Pământului. ♦ Fig. Întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înțelegere, de orientare; nivel intelectual. ◊ Loc. adj. Fără orizont = cu vederi înguste, cu concepții înapoiate. 2. (Geol.; și în sintagma orizont de sol) Strat al profilului de sol, diferențiat prin anumite însușiri specifice privind culoarea, structura, compoziția chimică etc. ♦ Strat sau ansamblu de strate de aceeași origine, de aceeași vârstă, de aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. 3. (În artele plastice și în teatru) Fundal. [Var.: (înv.) orizón, orizónte s. n.] – Din lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon. DOOM
orizónt s. n., pl. orizónturi
orizont
ORIZÓNT, orizonturi, s. n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărginește această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare. ◊ Orizont adevărat = cercul de intersecție a sferei cerești cu un plan perpendicular pe verticala locului și care trece prin centrul Pământului. ♦ Fig. Întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înțelegere, de orientare; nivel intelectual. ◊ Loc. adj. Fără orizont = cu vederi înguste, cu concepții înapoiate. 2. (Geol.; și în sintagma orizont de sol) Strat al profilului de sol, diferențiat prin anumite însușiri specifice privind culoarea, structura, compoziția chimică etc. ♦ Strat sau ansamblu de strate de aceeași origine, de aceeași vârstă, de aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. 3. (În artele plastice și în teatru) Fundal. [Var.: (înv.) orizón, orizónte s. n.] – Din lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon. DOOM
orizónt s. n., pl. orizónturi
orizontal
ORIZONTÁL, -Ă, orizontali, -e, adj. (Despre o dreaptă sau un plan; p. ext. despre direcția unei mișcări) Care are o poziție perpendiculară pe verticala unui loc. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care este într-o astfel de poziție. – Din fr., germ. horizontal. DOOM
orizontál adj. m., pl. orizontáli; f. orizontálă, pl. orizontále
orizontala
ORIZONTÁL, -Ă, orizontali, -e, adj. (Despre o dreaptă sau un plan; p. ext. despre direcția unei mișcări) Care are o poziție perpendiculară pe verticala unui loc. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care este într-o astfel de poziție. – Din fr., germ. horizontal. DOOM
orizontál adj. m., pl. orizontáli; f. orizontálă, pl. orizontále
orizontale
ORIZONTÁL, -Ă, orizontali, -e, adj. (Despre o dreaptă sau un plan; p. ext. despre direcția unei mișcări) Care are o poziție perpendiculară pe verticala unui loc. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care este într-o astfel de poziție. – Din fr., germ. horizontal. DOOM
orizontál adj. m., pl. orizontáli; f. orizontálă, pl. orizontále
orizontalei
ORIZONTÁL, -Ă, orizontali, -e, adj. (Despre o dreaptă sau un plan; p. ext. despre direcția unei mișcări) Care are o poziție perpendiculară pe verticala unui loc. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care este într-o astfel de poziție. – Din fr., germ. horizontal. DOOM
orizontál adj. m., pl. orizontáli; f. orizontálă, pl. orizontále
orizontalele
ORIZONTÁL, -Ă, orizontali, -e, adj. (Despre o dreaptă sau un plan; p. ext. despre direcția unei mișcări) Care are o poziție perpendiculară pe verticala unui loc. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care este într-o astfel de poziție. – Din fr., germ. horizontal. DOOM
orizontál adj. m., pl. orizontáli; f. orizontálă, pl. orizontále
orizontalelor
ORIZONTÁL, -Ă, orizontali, -e, adj. (Despre o dreaptă sau un plan; p. ext. despre direcția unei mișcări) Care are o poziție perpendiculară pe verticala unui loc. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care este într-o astfel de poziție. – Din fr., germ. horizontal. DOOM
orizontál adj. m., pl. orizontáli; f. orizontálă, pl. orizontále
orizontali
ORIZONTÁL, -Ă, orizontali, -e, adj. (Despre o dreaptă sau un plan; p. ext. despre direcția unei mișcări) Care are o poziție perpendiculară pe verticala unui loc. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care este într-o astfel de poziție. – Din fr., germ. horizontal. DOOM
orizontál adj. m., pl. orizontáli; f. orizontálă, pl. orizontále
orizontalii
ORIZONTÁL, -Ă, orizontali, -e, adj. (Despre o dreaptă sau un plan; p. ext. despre direcția unei mișcări) Care are o poziție perpendiculară pe verticala unui loc. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care este într-o astfel de poziție. – Din fr., germ. horizontal. DOOM
orizontál adj. m., pl. orizontáli; f. orizontálă, pl. orizontále
orizontalilor
ORIZONTÁL, -Ă, orizontali, -e, adj. (Despre o dreaptă sau un plan; p. ext. despre direcția unei mișcări) Care are o poziție perpendiculară pe verticala unui loc. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care este într-o astfel de poziție. – Din fr., germ. horizontal. DOOM
orizontál adj. m., pl. orizontáli; f. orizontálă, pl. orizontále
orizontalitate
ORIZONTALITÁTE s. f. Însușirea de a fi orizontal; poziție, așezare sau direcție orizontală. – Din fr. horizontalité. DOOM
orizontalitáte s. f., g.-d. art. orizontalitắții
orizontalitatea
ORIZONTALITÁTE s. f. Însușirea de a fi orizontal; poziție, așezare sau direcție orizontală. – Din fr. horizontalité. DOOM
orizontalitáte s. f., g.-d. art. orizontalitắții
orizontalități
ORIZONTALITÁTE s. f. Însușirea de a fi orizontal; poziție, așezare sau direcție orizontală. – Din fr. horizontalité. DOOM
orizontalitáte s. f., g.-d. art. orizontalitắții
orizontalității
ORIZONTALITÁTE s. f. Însușirea de a fi orizontal; poziție, așezare sau direcție orizontală. – Din fr. horizontalité. DOOM
orizontalitáte s. f., g.-d. art. orizontalitắții
orizontaliza
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizai
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizam
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizare
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizare
ORIZONTALIZÁRE, orizontalizări, s. f. Acțiunea de a orizontaliza. – V. orizontaliza. DOOM
orizontalizáre s. f., g.-d. art. orizontalizắrii; pl. orizontalizắri
orizontalizarea
ORIZONTALIZÁRE, orizontalizări, s. f. Acțiunea de a orizontaliza. – V. orizontaliza. DOOM
orizontalizáre s. f., g.-d. art. orizontalizắrii; pl. orizontalizắri
orizontalizară
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizarăm
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizarăți
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizase
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizasem
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizaseră
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizaserăm
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizaserăți
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizaseși
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizaseți
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizat
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizat
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza.
orizontalizau
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizași
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizați
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizează
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizez
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizeze
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizezi
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizând
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizînd
ORIZONTALIZÁ, orizontalizez, vb. I. Tranz. A așeza ceva în poziție orizontală. – Orizontal + suf. -iza. DOOM
orizontalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orizontalizeáză
orizontalizări
ORIZONTALIZÁRE, orizontalizări, s. f. Acțiunea de a orizontaliza. – V. orizontaliza. DOOM
orizontalizáre s. f., g.-d. art. orizontalizắrii; pl. orizontalizắri
orizontalizării
ORIZONTALIZÁRE, orizontalizări, s. f. Acțiunea de a orizontaliza. – V. orizontaliza. DOOM
orizontalizáre s. f., g.-d. art. orizontalizắrii; pl. orizontalizắri
orizontalizările
ORIZONTALIZÁRE, orizontalizări, s. f. Acțiunea de a orizontaliza. – V. orizontaliza. DOOM
orizontalizáre s. f., g.-d. art. orizontalizắrii; pl. orizontalizắri
orizontalizărilor
ORIZONTALIZÁRE, orizontalizări, s. f. Acțiunea de a orizontaliza. – V. orizontaliza. DOOM
orizontalizáre s. f., g.-d. art. orizontalizắrii; pl. orizontalizắri
orizontalul
ORIZONTÁL, -Ă, orizontali, -e, adj. (Despre o dreaptă sau un plan; p. ext. despre direcția unei mișcări) Care are o poziție perpendiculară pe verticala unui loc. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care este într-o astfel de poziție. – Din fr., germ. horizontal. DOOM
orizontál adj. m., pl. orizontáli; f. orizontálă, pl. orizontále
orizontalului
ORIZONTÁL, -Ă, orizontali, -e, adj. (Despre o dreaptă sau un plan; p. ext. despre direcția unei mișcări) Care are o poziție perpendiculară pe verticala unui loc. ♦ (Substantivat, f.) Dreaptă care este într-o astfel de poziție. – Din fr., germ. horizontal. DOOM
orizontál adj. m., pl. orizontáli; f. orizontálă, pl. orizontále
orizonte
ORIZÓNT, orizonturi, s. n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărginește această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare. ◊ Orizont adevărat = cercul de intersecție a sferei cerești cu un plan perpendicular pe verticala locului și care trece prin centrul Pământului. ♦ Fig. Întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înțelegere, de orientare; nivel intelectual. ◊ Loc. adj. Fără orizont = cu vederi înguste, cu concepții înapoiate. 2. (Geol.; și în sintagma orizont de sol) Strat al profilului de sol, diferențiat prin anumite însușiri specifice privind culoarea, structura, compoziția chimică etc. ♦ Strat sau ansamblu de strate de aceeași origine, de aceeași vârstă, de aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. 3. (În artele plastice și în teatru) Fundal. [Var.: (înv.) orizón, orizónte s. n.] – Din lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon. DOOM
orizónt s. n., pl. orizónturi
orizontul
ORIZÓNT, orizonturi, s. n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărginește această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare. ◊ Orizont adevărat = cercul de intersecție a sferei cerești cu un plan perpendicular pe verticala locului și care trece prin centrul Pământului. ♦ Fig. Întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înțelegere, de orientare; nivel intelectual. ◊ Loc. adj. Fără orizont = cu vederi înguste, cu concepții înapoiate. 2. (Geol.; și în sintagma orizont de sol) Strat al profilului de sol, diferențiat prin anumite însușiri specifice privind culoarea, structura, compoziția chimică etc. ♦ Strat sau ansamblu de strate de aceeași origine, de aceeași vârstă, de aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. 3. (În artele plastice și în teatru) Fundal. [Var.: (înv.) orizón, orizónte s. n.] – Din lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon. DOOM
orizónt s. n., pl. orizónturi
orizontului
ORIZÓNT, orizonturi, s. n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărginește această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare. ◊ Orizont adevărat = cercul de intersecție a sferei cerești cu un plan perpendicular pe verticala locului și care trece prin centrul Pământului. ♦ Fig. Întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înțelegere, de orientare; nivel intelectual. ◊ Loc. adj. Fără orizont = cu vederi înguste, cu concepții înapoiate. 2. (Geol.; și în sintagma orizont de sol) Strat al profilului de sol, diferențiat prin anumite însușiri specifice privind culoarea, structura, compoziția chimică etc. ♦ Strat sau ansamblu de strate de aceeași origine, de aceeași vârstă, de aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. 3. (În artele plastice și în teatru) Fundal. [Var.: (înv.) orizón, orizónte s. n.] – Din lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon. DOOM
orizónt s. n., pl. orizónturi
orizonturi
ORIZÓNT, orizonturi, s. n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărginește această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare. ◊ Orizont adevărat = cercul de intersecție a sferei cerești cu un plan perpendicular pe verticala locului și care trece prin centrul Pământului. ♦ Fig. Întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înțelegere, de orientare; nivel intelectual. ◊ Loc. adj. Fără orizont = cu vederi înguste, cu concepții înapoiate. 2. (Geol.; și în sintagma orizont de sol) Strat al profilului de sol, diferențiat prin anumite însușiri specifice privind culoarea, structura, compoziția chimică etc. ♦ Strat sau ansamblu de strate de aceeași origine, de aceeași vârstă, de aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. 3. (În artele plastice și în teatru) Fundal. [Var.: (înv.) orizón, orizónte s. n.] – Din lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon. DOOM
orizónt s. n., pl. orizónturi
orizonturile
ORIZÓNT, orizonturi, s. n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărginește această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare. ◊ Orizont adevărat = cercul de intersecție a sferei cerești cu un plan perpendicular pe verticala locului și care trece prin centrul Pământului. ♦ Fig. Întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înțelegere, de orientare; nivel intelectual. ◊ Loc. adj. Fără orizont = cu vederi înguste, cu concepții înapoiate. 2. (Geol.; și în sintagma orizont de sol) Strat al profilului de sol, diferențiat prin anumite însușiri specifice privind culoarea, structura, compoziția chimică etc. ♦ Strat sau ansamblu de strate de aceeași origine, de aceeași vârstă, de aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. 3. (În artele plastice și în teatru) Fundal. [Var.: (înv.) orizón, orizónte s. n.] – Din lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon. DOOM
orizónt s. n., pl. orizónturi
orizonturilor
ORIZÓNT, orizonturi, s. n. 1. Linie care reprezintă intersecția aparentă a suprafeței Pământului cu bolta cerească; parte a cerului sau a Pământului pe care o mărginește această linie; limită până la care ajunge vederea noastră; zare. ◊ Orizont adevărat = cercul de intersecție a sferei cerești cu un plan perpendicular pe verticala locului și care trece prin centrul Pământului. ♦ Fig. Întindere, sferă a cunoștințelor, a unei activități intelectuale; perspectivă; capacitate, putere de înțelegere, de orientare; nivel intelectual. ◊ Loc. adj. Fără orizont = cu vederi înguste, cu concepții înapoiate. 2. (Geol.; și în sintagma orizont de sol) Strat al profilului de sol, diferențiat prin anumite însușiri specifice privind culoarea, structura, compoziția chimică etc. ♦ Strat sau ansamblu de strate de aceeași origine, de aceeași vârstă, de aceeași rocă și având aceeași poziție geometrică în cuprinsul unui etaj. ♦ Totalitatea lucrărilor de exploatare dintr-o mină, situate în același plan orizontal. 3. (În artele plastice și în teatru) Fundal. [Var.: (înv.) orizón, orizónte s. n.] – Din lat. horizon, -ntis, ngr. orízon, germ. Horizont, it. orizzonte, fr. horizon. DOOM
orizónt s. n., pl. orizónturi
oriâncotro
ORIÎNCOTRÓ adv. Indiferent în ce direcție, încotro vrei. [Pr.: ori-în-] – Ori + încotro. DOOM
oriîncotró (ori-, -co-tro) adv.
oriîncotro
ORIÎNCOTRÓ adv. Indiferent în ce direcție, încotro vrei. [Pr.: ori-în-] – Ori + încotro. DOOM
oriîncotró (ori-, -co-tro) adv.
orișicare
ORIȘICÁRE pron. nehot. (Pop.) Oricare. ◊ (Adjectival) Îl poți întâlni în orișicare zi. – Ori + și + care. DOOM
orișicáre2 (pop.) (ori-) pr. m. și f., g.-d. m. orișicắruia, f. orișicắreia; pl. m. și f. orișicáre, g.-d. orișicắrora
orișice
ORIȘICÉ pron. nehot. (Pop.) Orice. ◊ (Adjectival) Cartea poate fi găsită în orișice librărie. – Ori + și + ce. DOOM
orișicé (pop.) (ori-) adj. pr. invar., pr. invar.
orișicine
ORIȘICÍNE pron. nehot. (Pop.) Oricine. – Ori + și + cine. DOOM
orișicíne (pop.) (ori-) pr., g.-d. orișicúi
orișicui
ORIȘICÍNE pron. nehot. (Pop.) Oricine. – Ori + și + cine. DOOM
orișicíne (pop.) (ori-) pr., g.-d. orișicúi
orișicum
ORIȘICÚM adv. (Pop.) Oricum. – Ori + și + cum. DOOM
orișicúm (pop.) (ori-) adv.
orișicând
ORIȘICẤND adv. (Pop.) Oricând. – Ori + și + când. DOOM
orișicấnd (pop.) (ori-) adv.
orișicât
ORIȘICẤT, -Ă, orișicâți, -te, pron. nehot., adv. Oricât. – Ori + și + cât. DOOM
*orișicất2 (pop.) (ori-) adv.
orișicât
ORIȘICẤT, -Ă, orișicâți, -te, pron. nehot., adv. (Pop.) Oricât. – Ori + și + cât. DOOM
!orișicấți (pop.) (ori-) pr. m. pl., f. orișicấte, g.-d. m. și f. orișicấtora
orișicât
ORIȘICẤT, -Ă, orișicâți, -te, pron. nehot., adv. Oricât. – Ori + și + cât.
orișicâte
ORIȘICẤT, -Ă, orișicâți, -te, pron. nehot., adv. (Pop.) Oricât. – Ori + și + cât. DOOM
!orișicấți (pop.) (ori-) pr. m. pl., f. orișicấte, g.-d. m. și f. orișicấtora
orișicâtor
ORIȘICẤT, -Ă, orișicâți, -te, pron. nehot., adv. (Pop.) Oricât. – Ori + și + cât. DOOM
!orișicấți (pop.) (ori-) pr. m. pl., f. orișicấte, g.-d. m. și f. orișicấtora
orișicâtora
ORIȘICẤT, -Ă, orișicâți, -te, pron. nehot., adv. (Pop.) Oricât. – Ori + și + cât. DOOM
!orișicấți (pop.) (ori-) pr. m. pl., f. orișicấte, g.-d. m. și f. orișicấtora
orișicâtă
ORIȘICẤT, -Ă, orișicâți, -te, pron. nehot., adv. (Pop.) Oricât. – Ori + și + cât. DOOM
!orișicấți (pop.) (ori-) pr. m. pl., f. orișicấte, g.-d. m. și f. orișicấtora
orișicâți
ORIȘICẤT, -Ă, orișicâți, -te, pron. nehot., adv. (Pop.) Oricât. – Ori + și + cât. DOOM
!orișicấți (pop.) (ori-) pr. m. pl., f. orișicấte, g.-d. m. și f. orișicấtora
orișicînd
ORIȘICẤND adv. (Pop.) Oricând. – Ori + și + când. DOOM
orișicấnd (pop.) (ori-) adv.
orișicît
ORIȘICẤT, -Ă, orișicâți, -te, pron. nehot., adv. (Pop.) Oricât. – Ori + și + cât. DOOM
!orișicấți (pop.) (ori-) pr. m. pl., f. orișicấte, g.-d. m. și f. orișicấtora
orișicîte
ORIȘICẤT, -Ă, orișicâți, -te, pron. nehot., adv. (Pop.) Oricât. – Ori + și + cât. DOOM
!orișicấți (pop.) (ori-) pr. m. pl., f. orișicấte, g.-d. m. și f. orișicấtora
orișicîtor
ORIȘICẤT, -Ă, orișicâți, -te, pron. nehot., adv. (Pop.) Oricât. – Ori + și + cât. DOOM
!orișicấți (pop.) (ori-) pr. m. pl., f. orișicấte, g.-d. m. și f. orișicấtora
orișicîtora
ORIȘICẤT, -Ă, orișicâți, -te, pron. nehot., adv. (Pop.) Oricât. – Ori + și + cât. DOOM
!orișicấți (pop.) (ori-) pr. m. pl., f. orișicấte, g.-d. m. și f. orișicấtora
orișicîtă
ORIȘICẤT, -Ă, orișicâți, -te, pron. nehot., adv. (Pop.) Oricât. – Ori + și + cât. DOOM
!orișicấți (pop.) (ori-) pr. m. pl., f. orișicấte, g.-d. m. și f. orișicấtora
orișicîți
ORIȘICẤT, -Ă, orișicâți, -te, pron. nehot., adv. (Pop.) Oricât. – Ori + și + cât. DOOM
!orișicấți (pop.) (ori-) pr. m. pl., f. orișicấte, g.-d. m. și f. orișicấtora
orișiunde
ORIȘIÚNDE adv. (Pop.) Oriunde, pretutindeni. [Pr.: -și-un-] – Ori + și + unde. DOOM
orișiúnde (pop.) (ori-) adv.
orjad
ORJÁD s. n. (Înv.) Băutură răcoritoare preparată din sirop de orz sau de migdale. – Din fr. orgeat. DOOM
orjád (înv.) s. n.
orjadul
ORJÁD s. n. (Înv.) Băutură răcoritoare preparată din sirop de orz sau de migdale. – Din fr. orgeat. DOOM
orjád (înv.) s. n.
orjadului
ORJÁD s. n. (Înv.) Băutură răcoritoare preparată din sirop de orz sau de migdale. – Din fr. orgeat. DOOM
orjád (înv.) s. n.
orjelet
ORGELÉT s.n. Mic furuncul situat la marginea pleoapei, ordeolum; (pop.) urcior. [< fr. orgelet]. DOOM
!orgelét s. n., pl. orgeléte
orleancă
ORLEÁNCĂ s. f. (Mold.) Rișca. Într-un colț se auzi sunând un ban, s-a început «orleanca». CONTEMPORANUL, III 571.
orleancă
ORLEÁNCĂ s. f. (Reg.) Rișcă.
orliște
ORLÍȘTE, orliști, s. f. (Reg.) Loc nelucrat, lăsat în paragină (după ce s-a strâns recolta). ♦ Fig. Casă pustie și ruinată. [Acc. și: órliște] – Din bg., sb. orlište. DOOM
orlíște (reg.) s. f., g.-d. orlíștii; pl. orlíști
orliște
ORLÍȘTE, orliști, s. f. (Reg.) Loc nelucrat, lăsat în paragină (după ce s-a strâns recolta). ♦ Fig. Casă pustie și ruinată. [Acc. și: órliște] – Din bg., scr. orlište.
orliștea
ORLÍȘTE, orliști, s. f. (Reg.) Loc nelucrat, lăsat în paragină (după ce s-a strâns recolta). ♦ Fig. Casă pustie și ruinată. [Acc. și: órliște] – Din bg., sb. orlište. DOOM
orlíște (reg.) s. f., g.-d. orlíștii; pl. orlíști
orliști
ORLÍȘTE, orliști, s. f. (Reg.) Loc nelucrat, lăsat în paragină (după ce s-a strâns recolta). ♦ Fig. Casă pustie și ruinată. [Acc. și: órliște] – Din bg., sb. orlište. DOOM
orlíște (reg.) s. f., g.-d. orlíștii; pl. orlíști
orliștii
ORLÍȘTE, orliști, s. f. (Reg.) Loc nelucrat, lăsat în paragină (după ce s-a strâns recolta). ♦ Fig. Casă pustie și ruinată. [Acc. și: órliște] – Din bg., sb. orlište. DOOM
orlíște (reg.) s. f., g.-d. orlíștii; pl. orlíști
orliștile
ORLÍȘTE, orliști, s. f. (Reg.) Loc nelucrat, lăsat în paragină (după ce s-a strâns recolta). ♦ Fig. Casă pustie și ruinată. [Acc. și: órliște] – Din bg., sb. orlište. DOOM
orlíște (reg.) s. f., g.-d. orlíștii; pl. orlíști
orliștilor
ORLÍȘTE, orliști, s. f. (Reg.) Loc nelucrat, lăsat în paragină (după ce s-a strâns recolta). ♦ Fig. Casă pustie și ruinată. [Acc. și: órliște] – Din bg., sb. orlište. DOOM
orlíște (reg.) s. f., g.-d. orlíștii; pl. orlíști
orlogerie
ORLOGERÍE s.f. v. orologerie.
orlon
ORLÓN s. n. Varietate de fibră textilă sintetică, obținută prin prelucrarea unor soluții vâscoase de rășini și folosită, în amestec cu lâna, la confecționarea tricotajelor. – Din fr., rus. orlon, germ. Orlon. DOOM
orlón s. n.
orlonul
ORLÓN s. n. Varietate de fibră textilă sintetică, obținută prin prelucrarea unor soluții vâscoase de rășini și folosită, în amestec cu lâna, la confecționarea tricotajelor. – Din fr., rus. orlon, germ. Orlon. DOOM
orlón s. n.
orlonului
ORLÓN s. n. Varietate de fibră textilă sintetică, obținută prin prelucrarea unor soluții vâscoase de rășini și folosită, în amestec cu lâna, la confecționarea tricotajelor. – Din fr., rus. orlon, germ. Orlon. DOOM
orlón s. n.
orna
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornai
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornam
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornament
ORNAMÉNT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adăugat la un ansamblu pentru a-l înfrumuseța; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectură, în tipografie pentru a întregi o compoziție și a-i reliefa semnificația. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distincție, însemn, decorație. 2. Notă sau grup de note muzicale care se adaugă la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i împodobi linia melodică; semnul muzical corespunzător. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum. DOOM
ornamént s. n., pl. ornaménte
ornamenta
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentai
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamental
ORNAMENTÁL, -Ă, ornamentali, -e, adj. Care servește ca ornament, ca podoabă; decorativ. ◊ Plante ornamentale = plante cultivate în parcuri, grădini sau locuințe în scopuri decorative. – Din fr. ornemental. DOOM
ornamentál adj. m., pl. ornamentáli; f. ornamentálă, pl. ornamentále
ornamentala
ORNAMENTÁL, -Ă, ornamentali, -e, adj. Care servește ca ornament, ca podoabă; decorativ. ◊ Plante ornamentale = plante cultivate în parcuri, grădini sau locuințe în scopuri decorative. – Din fr. ornemental. DOOM
ornamentál adj. m., pl. ornamentáli; f. ornamentálă, pl. ornamentále
ornamentale
ORNAMENTÁL, -Ă, ornamentali, -e, adj. Care servește ca ornament, ca podoabă; decorativ. ◊ Plante ornamentale = plante cultivate în parcuri, grădini sau locuințe în scopuri decorative. – Din fr. ornemental. DOOM
ornamentál adj. m., pl. ornamentáli; f. ornamentálă, pl. ornamentále
ornamentalei
ORNAMENTÁL, -Ă, ornamentali, -e, adj. Care servește ca ornament, ca podoabă; decorativ. ◊ Plante ornamentale = plante cultivate în parcuri, grădini sau locuințe în scopuri decorative. – Din fr. ornemental. DOOM
ornamentál adj. m., pl. ornamentáli; f. ornamentálă, pl. ornamentále
ornamentalele
ORNAMENTÁL, -Ă, ornamentali, -e, adj. Care servește ca ornament, ca podoabă; decorativ. ◊ Plante ornamentale = plante cultivate în parcuri, grădini sau locuințe în scopuri decorative. – Din fr. ornemental. DOOM
ornamentál adj. m., pl. ornamentáli; f. ornamentálă, pl. ornamentále
ornamentalelor
ORNAMENTÁL, -Ă, ornamentali, -e, adj. Care servește ca ornament, ca podoabă; decorativ. ◊ Plante ornamentale = plante cultivate în parcuri, grădini sau locuințe în scopuri decorative. – Din fr. ornemental. DOOM
ornamentál adj. m., pl. ornamentáli; f. ornamentálă, pl. ornamentále
ornamentali
ORNAMENTÁL, -Ă, ornamentali, -e, adj. Care servește ca ornament, ca podoabă; decorativ. ◊ Plante ornamentale = plante cultivate în parcuri, grădini sau locuințe în scopuri decorative. – Din fr. ornemental. DOOM
ornamentál adj. m., pl. ornamentáli; f. ornamentálă, pl. ornamentále
ornamentalii
ORNAMENTÁL, -Ă, ornamentali, -e, adj. Care servește ca ornament, ca podoabă; decorativ. ◊ Plante ornamentale = plante cultivate în parcuri, grădini sau locuințe în scopuri decorative. – Din fr. ornemental. DOOM
ornamentál adj. m., pl. ornamentáli; f. ornamentálă, pl. ornamentále
ornamentalilor
ORNAMENTÁL, -Ă, ornamentali, -e, adj. Care servește ca ornament, ca podoabă; decorativ. ◊ Plante ornamentale = plante cultivate în parcuri, grădini sau locuințe în scopuri decorative. – Din fr. ornemental. DOOM
ornamentál adj. m., pl. ornamentáli; f. ornamentálă, pl. ornamentále
ornamentalul
ORNAMENTÁL, -Ă, ornamentali, -e, adj. Care servește ca ornament, ca podoabă; decorativ. ◊ Plante ornamentale = plante cultivate în parcuri, grădini sau locuințe în scopuri decorative. – Din fr. ornemental. DOOM
ornamentál adj. m., pl. ornamentáli; f. ornamentálă, pl. ornamentále
ornamentalului
ORNAMENTÁL, -Ă, ornamentali, -e, adj. Care servește ca ornament, ca podoabă; decorativ. ◊ Plante ornamentale = plante cultivate în parcuri, grădini sau locuințe în scopuri decorative. – Din fr. ornemental. DOOM
ornamentál adj. m., pl. ornamentáli; f. ornamentálă, pl. ornamentále
ornamentam
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentare
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentare
ORNAMENTÁRE, ornamentări, s. f. Acțiunea de a ornamenta și rezultatul ei; împodobire, înfrumusețare. – V. ornamenta. DOOM
ornamentáre s. f., g.-d. art. ornamentắrii; pl. ornamentắri
ornamentarea
ORNAMENTÁRE, ornamentări, s. f. Acțiunea de a ornamenta și rezultatul ei; împodobire, înfrumusețare. – V. ornamenta. DOOM
ornamentáre s. f., g.-d. art. ornamentắrii; pl. ornamentắri
ornamentară
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentarăm
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentarăți
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentase
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentasem
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentaseră
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentaserăm
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentaserăți
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentaseși
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentaseți
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentat
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentau
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentași
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentați
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentația
ORNAMENTÁȚIE, ornamentații, s. f. Faptul de a împodobi cu ornamente; arta, tehnica ornamentării; totalitatea elementelor care ornamentează ceva; ansamblu ornamental. – Din fr. ornementation. DOOM
ornamentáție (-ți-e) s. f., art. ornamentáția (-ți-a), g.-d. art. ornamentáției; pl. ornamentáții, art. ornamentáțiile (-ți-i-)
ornamentație
ORNAMENTÁȚIE, ornamentații, s. f. Faptul de a împodobi cu ornamente; arta, tehnica ornamentării; totalitatea elementelor care ornamentează ceva; ansamblu ornamental. – Din fr. ornementation. DOOM
ornamentáție (-ți-e) s. f., art. ornamentáția (-ți-a), g.-d. art. ornamentáției; pl. ornamentáții, art. ornamentáțiile (-ți-i-)
ornamentației
ORNAMENTÁȚIE, ornamentații, s. f. Faptul de a împodobi cu ornamente; arta, tehnica ornamentării; totalitatea elementelor care ornamentează ceva; ansamblu ornamental. – Din fr. ornementation. DOOM
ornamentáție (-ți-e) s. f., art. ornamentáția (-ți-a), g.-d. art. ornamentáției; pl. ornamentáții, art. ornamentáțiile (-ți-i-)
ornamentații
ORNAMENTÁȚIE, ornamentații, s. f. Faptul de a împodobi cu ornamente; arta, tehnica ornamentării; totalitatea elementelor care ornamentează ceva; ansamblu ornamental. – Din fr. ornementation. DOOM
ornamentáție (-ți-e) s. f., art. ornamentáția (-ți-a), g.-d. art. ornamentáției; pl. ornamentáții, art. ornamentáțiile (-ți-i-)
ornamentațiile
ORNAMENTÁȚIE, ornamentații, s. f. Faptul de a împodobi cu ornamente; arta, tehnica ornamentării; totalitatea elementelor care ornamentează ceva; ansamblu ornamental. – Din fr. ornementation. DOOM
ornamentáție (-ți-e) s. f., art. ornamentáția (-ți-a), g.-d. art. ornamentáției; pl. ornamentáții, art. ornamentáțiile (-ți-i-)
ornamentațiilor
ORNAMENTÁȚIE, ornamentații, s. f. Faptul de a împodobi cu ornamente; arta, tehnica ornamentării; totalitatea elementelor care ornamentează ceva; ansamblu ornamental. – Din fr. ornementation. DOOM
ornamentáție (-ți-e) s. f., art. ornamentáția (-ți-a), g.-d. art. ornamentáției; pl. ornamentáții, art. ornamentáțiile (-ți-i-)
ornamentațiune
ORNAMENTAȚIÚNE s.f. v. ornamentație.
ornamente
ORNAMÉNT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adăugat la un ansamblu pentru a-l înfrumuseța; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectură, în tipografie pentru a întregi o compoziție și a-i reliefa semnificația. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distincție, însemn, decorație. 2. Notă sau grup de note muzicale care se adaugă la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i împodobi linia melodică; semnul muzical corespunzător. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum. DOOM
ornamént s. n., pl. ornaménte
ornamentează
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentele
ORNAMÉNT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adăugat la un ansamblu pentru a-l înfrumuseța; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectură, în tipografie pentru a întregi o compoziție și a-i reliefa semnificația. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distincție, însemn, decorație. 2. Notă sau grup de note muzicale care se adaugă la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i împodobi linia melodică; semnul muzical corespunzător. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum. DOOM
ornamént s. n., pl. ornaménte
ornamentelor
ORNAMÉNT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adăugat la un ansamblu pentru a-l înfrumuseța; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectură, în tipografie pentru a întregi o compoziție și a-i reliefa semnificația. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distincție, însemn, decorație. 2. Notă sau grup de note muzicale care se adaugă la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i împodobi linia melodică; semnul muzical corespunzător. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum. DOOM
ornamént s. n., pl. ornaménte
ornamentez
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamenteze
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentezi
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentica
ORNAMÉNTICĂ s. f. 1. Mod specific unui popor sau unui stil de a concepe și a dispune ornamentele în arhitectură și în arta aplicată. 2. Totalitatea motivelor ornamentale specifice unui popor sau unui stil. 3. (Muz.) Totalitatea sunetelor care împodobesc linia melodică inițială. – Din germ. Ornamentik. DOOM
ornaméntică s. f., g.-d. art. ornaménticii
ornamentici
ORNAMÉNTICĂ s. f. 1. Mod specific unui popor sau unui stil de a concepe și a dispune ornamentele în arhitectură și în arta aplicată. 2. Totalitatea motivelor ornamentale specifice unui popor sau unui stil. 3. (Muz.) Totalitatea sunetelor care împodobesc linia melodică inițială. – Din germ. Ornamentik. DOOM
ornaméntică s. f., g.-d. art. ornaménticii
ornamenticii
ORNAMÉNTICĂ s. f. 1. Mod specific unui popor sau unui stil de a concepe și a dispune ornamentele în arhitectură și în arta aplicată. 2. Totalitatea motivelor ornamentale specifice unui popor sau unui stil. 3. (Muz.) Totalitatea sunetelor care împodobesc linia melodică inițială. – Din germ. Ornamentik. DOOM
ornaméntică s. f., g.-d. art. ornaménticii
ornamentist
ORNAMENTÍST, -Ă, ornamentiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în executarea lucrărilor ornamentale. – Ornament + suf. -ist.
ornamentista
ORNAMENTÍST, -Ă, ornamentiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în executarea lucrărilor ornamentale. – Ornament + suf. -ist.
ornamentiste
ORNAMENTÍST, -Ă, ornamentiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în executarea lucrărilor ornamentale. – Ornament + suf. -ist.
ornamentistei
ORNAMENTÍST, -Ă, ornamentiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în executarea lucrărilor ornamentale. – Ornament + suf. -ist.
ornamentistele
ORNAMENTÍST, -Ă, ornamentiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în executarea lucrărilor ornamentale. – Ornament + suf. -ist.
ornamentistelor
ORNAMENTÍST, -Ă, ornamentiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în executarea lucrărilor ornamentale. – Ornament + suf. -ist.
ornamentistul
ORNAMENTÍST, -Ă, ornamentiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în executarea lucrărilor ornamentale. – Ornament + suf. -ist.
ornamentistului
ORNAMENTÍST, -Ă, ornamentiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în executarea lucrărilor ornamentale. – Ornament + suf. -ist.
ornamentiști
ORNAMENTÍST, -Ă, ornamentiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în executarea lucrărilor ornamentale. – Ornament + suf. -ist.
ornamentiștii
ORNAMENTÍST, -Ă, ornamentiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în executarea lucrărilor ornamentale. – Ornament + suf. -ist.
ornamentiștilor
ORNAMENTÍST, -Ă, ornamentiști, -ste, s. m. și f. Artist specializat în executarea lucrărilor ornamentale. – Ornament + suf. -ist.
ornamentul
ORNAMÉNT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adăugat la un ansamblu pentru a-l înfrumuseța; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectură, în tipografie pentru a întregi o compoziție și a-i reliefa semnificația. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distincție, însemn, decorație. 2. Notă sau grup de note muzicale care se adaugă la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i împodobi linia melodică; semnul muzical corespunzător. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum. DOOM
ornamént s. n., pl. ornaménte
ornamentului
ORNAMÉNT, ornamente, s. n. 1. Detaliu sau obiect adăugat la un ansamblu pentru a-l înfrumuseța; accesoriu, element decorativ folosit în artele plastice, în arhitectură, în tipografie pentru a întregi o compoziție și a-i reliefa semnificația. ◊ Loc. adj. De ornament = decorativ, ornamental. ♦ (Rar) Distincție, însemn, decorație. 2. Notă sau grup de note muzicale care se adaugă la o melodie, pentru a-i reliefa conturul, pentru a-i împodobi linia melodică; semnul muzical corespunzător. – Din fr. ornement, it. ornamento, lat. ornamentum. DOOM
ornamént s. n., pl. ornaménte
ornamentând
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentînd
ORNAMENTÁ, ornamentez, vb. I. Tranz. A împodobi, a înfrumuseța cu ornamente; a decora cu un motiv. – Din fr. ornementer. DOOM
ornamentá (a ~) vb., ind. prez. 3 ornamenteáză
ornamentări
ORNAMENTÁRE, ornamentări, s. f. Acțiunea de a ornamenta și rezultatul ei; împodobire, înfrumusețare. – V. ornamenta. DOOM
ornamentáre s. f., g.-d. art. ornamentắrii; pl. ornamentắri
ornamentării
ORNAMENTÁRE, ornamentări, s. f. Acțiunea de a ornamenta și rezultatul ei; împodobire, înfrumusețare. – V. ornamenta. DOOM
ornamentáre s. f., g.-d. art. ornamentắrii; pl. ornamentắri
ornamentările
ORNAMENTÁRE, ornamentări, s. f. Acțiunea de a ornamenta și rezultatul ei; împodobire, înfrumusețare. – V. ornamenta. DOOM
ornamentáre s. f., g.-d. art. ornamentắrii; pl. ornamentắri
ornamentărilor
ORNAMENTÁRE, ornamentări, s. f. Acțiunea de a ornamenta și rezultatul ei; împodobire, înfrumusețare. – V. ornamenta. DOOM
ornamentáre s. f., g.-d. art. ornamentắrii; pl. ornamentắri
ornant
ORNÁNT, -Ă, ornanți, -te, adj. (Livr.) Care servește drept podoabă, care împodobește. – Orna + suf. -ant. DOOM
ornánt (livr.) adj. m., pl. ornánți; f. ornántă, pl. ornánte
ornanta
ORNÁNT, -Ă, ornanți, -te, adj. (Livr.) Care servește drept podoabă, care împodobește. – Orna + suf. -ant. DOOM
ornánt (livr.) adj. m., pl. ornánți; f. ornántă, pl. ornánte
ornante
ORNÁNT, -Ă, ornanți, -te, adj. (Livr.) Care servește drept podoabă, care împodobește. – Orna + suf. -ant. DOOM
ornánt (livr.) adj. m., pl. ornánți; f. ornántă, pl. ornánte
ornantei
ORNÁNT, -Ă, ornanți, -te, adj. (Livr.) Care servește drept podoabă, care împodobește. – Orna + suf. -ant. DOOM
ornánt (livr.) adj. m., pl. ornánți; f. ornántă, pl. ornánte
ornantele
ORNÁNT, -Ă, ornanți, -te, adj. (Livr.) Care servește drept podoabă, care împodobește. – Orna + suf. -ant. DOOM
ornánt (livr.) adj. m., pl. ornánți; f. ornántă, pl. ornánte
ornantelor
ORNÁNT, -Ă, ornanți, -te, adj. (Livr.) Care servește drept podoabă, care împodobește. – Orna + suf. -ant. DOOM
ornánt (livr.) adj. m., pl. ornánți; f. ornántă, pl. ornánte
ornantul
ORNÁNT, -Ă, ornanți, -te, adj. (Livr.) Care servește drept podoabă, care împodobește. – Orna + suf. -ant. DOOM
ornánt (livr.) adj. m., pl. ornánți; f. ornántă, pl. ornánte
ornantului
ORNÁNT, -Ă, ornanți, -te, adj. (Livr.) Care servește drept podoabă, care împodobește. – Orna + suf. -ant. DOOM
ornánt (livr.) adj. m., pl. ornánți; f. ornántă, pl. ornánte
ornanți
ORNÁNT, -Ă, ornanți, -te, adj. (Livr.) Care servește drept podoabă, care împodobește. – Orna + suf. -ant. DOOM
ornánt (livr.) adj. m., pl. ornánți; f. ornántă, pl. ornánte
ornanții
ORNÁNT, -Ă, ornanți, -te, adj. (Livr.) Care servește drept podoabă, care împodobește. – Orna + suf. -ant. DOOM
ornánt (livr.) adj. m., pl. ornánți; f. ornántă, pl. ornánte
ornanților
ORNÁNT, -Ă, ornanți, -te, adj. (Livr.) Care servește drept podoabă, care împodobește. – Orna + suf. -ant. DOOM
ornánt (livr.) adj. m., pl. ornánți; f. ornántă, pl. ornánte
ornare
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornare
ORNÁRE s. f. Acțiunea de a orna; împodobire, decorare. – V. orna. DOOM
ornáre s. f., g.-d. art. ornắrii
ornarea
ORNÁRE s. f. Acțiunea de a orna; împodobire, decorare. – V. orna. DOOM
ornáre s. f., g.-d. art. ornắrii
ornară
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornarăm
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornarăți
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornase
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornasem
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornaseră
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornaserăm
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornaserăți
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornaseși
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornaseți
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornat
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornat
ORNÁT2, -Ă, ornați, -te, adj. Împodobit, decorat. – V. orna.
ornat
ORNÁT1, (2) ornate, s. n. (Înv.) 1. Veșmânt de ceremonie. 2. (La pl.) odăjdii. – Din lat. ornatus. Cf. germ. Ornat. DOOM
!ornát (înv.) s. n., (odăjdii) pl. ornáte
ornata
ORNÁT2, -Ă, ornați, -te, adj. Împodobit, decorat. – V. orna.
ornate
ORNÁT2, -Ă, ornați, -te, adj. Împodobit, decorat. – V. orna.
ornatei
ORNÁT2, -Ă, ornați, -te, adj. Împodobit, decorat. – V. orna.
ornatele
ORNÁT2, -Ă, ornați, -te, adj. Împodobit, decorat. – V. orna.
ornatelor
ORNÁT2, -Ă, ornați, -te, adj. Împodobit, decorat. – V. orna.
ornatul
ORNÁT2, -Ă, ornați, -te, adj. Împodobit, decorat. – V. orna.
ornatului
ORNÁT2, -Ă, ornați, -te, adj. Împodobit, decorat. – V. orna.
ornau
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornași
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornați
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornați
ORNÁT2, -Ă, ornați, -te, adj. Împodobit, decorat. – V. orna.
ornații
ORNÁT2, -Ă, ornați, -te, adj. Împodobit, decorat. – V. orna.
ornaților
ORNÁT2, -Ă, ornați, -te, adj. Împodobit, decorat. – V. orna.
ornează
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornez
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
orneze
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornezi
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornic
ÓRNIC, ornice, s. n. (Înv.) Ceasornic (de perete); orologiu, pendulă. – Oră + suf. -nic sau refăcut din [ceas]ornic. DOOM
órnic (înv.) s. n., pl. órnice
ornice
ÓRNIC, ornice, s. n. (Înv.) Ceasornic (de perete); orologiu, pendulă. – Oră + suf. -nic sau refăcut din [ceas]ornic. DOOM
órnic (înv.) s. n., pl. órnice
ornicele
ÓRNIC, ornice, s. n. (Înv.) Ceasornic (de perete); orologiu, pendulă. – Oră + suf. -nic sau refăcut din [ceas]ornic. DOOM
órnic (înv.) s. n., pl. órnice
ornicelor
ÓRNIC, ornice, s. n. (Înv.) Ceasornic (de perete); orologiu, pendulă. – Oră + suf. -nic sau refăcut din [ceas]ornic. DOOM
órnic (înv.) s. n., pl. órnice
ornicul
ÓRNIC, ornice, s. n. (Înv.) Ceasornic (de perete); orologiu, pendulă. – Oră + suf. -nic sau refăcut din [ceas]ornic. DOOM
órnic (înv.) s. n., pl. órnice
ornicului
ÓRNIC, ornice, s. n. (Înv.) Ceasornic (de perete); orologiu, pendulă. – Oră + suf. -nic sau refăcut din [ceas]ornic. DOOM
órnic (înv.) s. n., pl. órnice
ornicăria
ORNICĂRÍE1 s. f. (Înv.) Meseria ceasornicarului. – Ornicar (înv. „ceasornicar” < ornic) + suf. -ie. DOOM
ornicăríe (înv.) s. f., art. ornicăría, g.-d. art. ornicăríei; (ateliere, magazine) pl. ornicăríi, art. ornicăríile
ornicărie
ORNICĂRÍE1 s. f. (Înv.) Meseria ceasornicarului. – Ornicar (înv. „ceasornicar” < ornic) + suf. -ie. DOOM
ornicăríe (înv.) s. f., art. ornicăría, g.-d. art. ornicăríei; (ateliere, magazine) pl. ornicăríi, art. ornicăríile
ornicăriei
ORNICĂRÍE1 s. f. (Înv.) Meseria ceasornicarului. – Ornicar (înv. „ceasornicar” < ornic) + suf. -ie. DOOM
ornicăríe (înv.) s. f., art. ornicăría, g.-d. art. ornicăríei; (ateliere, magazine) pl. ornicăríi, art. ornicăríile
ornicării
ORNICĂRÍE1 s. f. (Înv.) Meseria ceasornicarului. – Ornicar (înv. „ceasornicar” < ornic) + suf. -ie. DOOM
ornicăríe (înv.) s. f., art. ornicăría, g.-d. art. ornicăríei; (ateliere, magazine) pl. ornicăríi, art. ornicăríile
ornicăriile
ORNICĂRÍE1 s. f. (Înv.) Meseria ceasornicarului. – Ornicar (înv. „ceasornicar” < ornic) + suf. -ie. DOOM
ornicăríe (înv.) s. f., art. ornicăría, g.-d. art. ornicăríei; (ateliere, magazine) pl. ornicăríi, art. ornicăríile
ornicăriilor
ORNICĂRÍE1 s. f. (Înv.) Meseria ceasornicarului. – Ornicar (înv. „ceasornicar” < ornic) + suf. -ie. DOOM
ornicăríe (înv.) s. f., art. ornicăría, g.-d. art. ornicăríei; (ateliere, magazine) pl. ornicăríi, art. ornicăríile
ornithogalum
BĂLÚȘCĂ, băluște, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori albe (Ornithogalum). – Băl + suf. -ușcă.
ornito
ORNITO- Element prim de compunere savantă cu sensul „pasăre”, „referitor la păsări”. [< fr. ornitho-, it. ornito-, cf. gr. ornis, ornithos].
ornitofauna
ORNITOFÁUNĂ, ornitofaune, s. f. Totalitatea păsărilor dintr-o regiune, dintr-o epocă geologică. [Pr.: -fa-u-] – Din engl. ornithofauna.
ornitofaune
ORNITOFÁUNĂ, ornitofaune, s. f. Totalitatea păsărilor dintr-o regiune, dintr-o epocă geologică. [Pr.: -fa-u-] – Din engl. ornithofauna.
ornitofaunei
ORNITOFÁUNĂ, ornitofaune, s. f. Totalitatea păsărilor dintr-o regiune, dintr-o epocă geologică. [Pr.: -fa-u-] – Din engl. ornithofauna.
ornitofaunele
ORNITOFÁUNĂ, ornitofaune, s. f. Totalitatea păsărilor dintr-o regiune, dintr-o epocă geologică. [Pr.: -fa-u-] – Din engl. ornithofauna.
ornitofaunelor
ORNITOFÁUNĂ, ornitofaune, s. f. Totalitatea păsărilor dintr-o regiune, dintr-o epocă geologică. [Pr.: -fa-u-] – Din engl. ornithofauna.
ornitofil
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofil
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofila
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofila
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofile
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofile
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofilei
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofilei
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofilele
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofilele
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofilelor
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofilelor
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofili
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofili
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofilia
ORNITOFILÍE, ornitofilii, s. f. 1. Grijă pentru păsări, pasiune de a crește păsări exotice și cântătoare. 2. Polenizare prin intermediul păsărilor. – Din fr. ornithophilie.
ornitofilie
ORNITOFILÍE, ornitofilii, s. f. 1. Grijă pentru păsări, pasiune de a crește păsări exotice și cântătoare. 2. Polenizare prin intermediul păsărilor. – Din fr. ornithophilie.
ornitofiliei
ORNITOFILÍE, ornitofilii, s. f. 1. Grijă pentru păsări, pasiune de a crește păsări exotice și cântătoare. 2. Polenizare prin intermediul păsărilor. – Din fr. ornithophilie.
ornitofilii
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofilii
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofilii
ORNITOFILÍE, ornitofilii, s. f. 1. Grijă pentru păsări, pasiune de a crește păsări exotice și cântătoare. 2. Polenizare prin intermediul păsărilor. – Din fr. ornithophilie.
ornitofiliile
ORNITOFILÍE, ornitofilii, s. f. 1. Grijă pentru păsări, pasiune de a crește păsări exotice și cântătoare. 2. Polenizare prin intermediul păsărilor. – Din fr. ornithophilie.
ornitofiliilor
ORNITOFILÍE, ornitofilii, s. f. 1. Grijă pentru păsări, pasiune de a crește păsări exotice și cântătoare. 2. Polenizare prin intermediul păsărilor. – Din fr. ornithophilie.
ornitofililor
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofililor
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofilul
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofilul
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofilului
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitofilului
ORNITOFÍL, -Ă, ornitofili, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Iubitor de păsări. 2. Adj. (Despre plante) La care polenizarea se face cu ajutorul păsărilor. 3. Adj. De ornitofilie. – Din fr. ornithophile. DOOM
ornitofíl adj. m., s. m., pl. ornitofíli; adj. f., s. f. ornitofílă, pl. ornitofíle
ornitogeografia
ORNITOGEOGRAFÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul răpândirii păsărilor. [Pron. -ge-o-, gen. -iei. / cf. fr. ornithogéographie].
ornitogeografie
ORNITOGEOGRAFÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul răpândirii păsărilor. [Pron. -ge-o-, gen. -iei. / cf. fr. ornithogéographie].
ornitogeografiei
ORNITOGEOGRAFÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul răpândirii păsărilor. [Pron. -ge-o-, gen. -iei. / cf. fr. ornithogéographie].
ornitogeografii
ORNITOGEOGRAFÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul răpândirii păsărilor. [Pron. -ge-o-, gen. -iei. / cf. fr. ornithogéographie].
ornitogeografiile
ORNITOGEOGRAFÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul răpândirii păsărilor. [Pron. -ge-o-, gen. -iei. / cf. fr. ornithogéographie].
ornitogeografiilor
ORNITOGEOGRAFÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul răpândirii păsărilor. [Pron. -ge-o-, gen. -iei. / cf. fr. ornithogéographie].
ornitolog
ORNITOLÓG, -Ă, ornitologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ornitologie; ornitologist. – Din fr. ornithologue. DOOM
ornitológă (rar) s. f., g.-d. art. ornitológei; pl. ornitológe
ornitologa
ORNITOLÓG, -Ă, ornitologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ornitologie; ornitologist. – Din fr. ornithologue. DOOM
ornitológă (rar) s. f., g.-d. art. ornitológei; pl. ornitológe
ornitologe
ORNITOLÓG, -Ă, ornitologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ornitologie; ornitologist. – Din fr. ornithologue. DOOM
ornitológă (rar) s. f., g.-d. art. ornitológei; pl. ornitológe
ornitologei
ORNITOLÓG, -Ă, ornitologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ornitologie; ornitologist. – Din fr. ornithologue. DOOM
ornitológă (rar) s. f., g.-d. art. ornitológei; pl. ornitológe
ornitologele
ORNITOLÓG, -Ă, ornitologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ornitologie; ornitologist. – Din fr. ornithologue. DOOM
ornitológă (rar) s. f., g.-d. art. ornitológei; pl. ornitológe
ornitologelor
ORNITOLÓG, -Ă, ornitologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ornitologie; ornitologist. – Din fr. ornithologue. DOOM
ornitológă (rar) s. f., g.-d. art. ornitológei; pl. ornitológe
ornitologi
ORNITOLÓG, -Ă, ornitologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ornitologie; ornitologist. – Din fr. ornithologue. DOOM
ornitológă (rar) s. f., g.-d. art. ornitológei; pl. ornitológe
ornitologia
ORNITOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul sistematicii, al morfologiei, al ecologiei și al importanței economice a păsărilor. – Din fr. ornithologie, germ. Ornithologie. DOOM
ornitologíe s. f., art. ornitología, g.-d. ornitologíi, art. ornitologíei
ornitologic
ORNITOLÓGIC, -Ă, ornitologici, -ce, adj. Care aparține ornitologiei, privitor la ornitologie. – Din fr. ornithologique. DOOM
ornitológic adj. m., pl. ornitológici; f. ornitológică, pl. ornitológice
ornitologica
ORNITOLÓGIC, -Ă, ornitologici, -ce, adj. Care aparține ornitologiei, privitor la ornitologie. – Din fr. ornithologique. DOOM
ornitológic adj. m., pl. ornitológici; f. ornitológică, pl. ornitológice
ornitologice
ORNITOLÓGIC, -Ă, ornitologici, -ce, adj. Care aparține ornitologiei, privitor la ornitologie. – Din fr. ornithologique. DOOM
ornitológic adj. m., pl. ornitológici; f. ornitológică, pl. ornitológice
ornitologicei
ORNITOLÓGIC, -Ă, ornitologici, -ce, adj. Care aparține ornitologiei, privitor la ornitologie. – Din fr. ornithologique. DOOM
ornitológic adj. m., pl. ornitológici; f. ornitológică, pl. ornitológice
ornitologicele
ORNITOLÓGIC, -Ă, ornitologici, -ce, adj. Care aparține ornitologiei, privitor la ornitologie. – Din fr. ornithologique. DOOM
ornitológic adj. m., pl. ornitológici; f. ornitológică, pl. ornitológice
ornitologicelor
ORNITOLÓGIC, -Ă, ornitologici, -ce, adj. Care aparține ornitologiei, privitor la ornitologie. – Din fr. ornithologique. DOOM
ornitológic adj. m., pl. ornitológici; f. ornitológică, pl. ornitológice
ornitologici
ORNITOLÓGIC, -Ă, ornitologici, -ce, adj. Care aparține ornitologiei, privitor la ornitologie. – Din fr. ornithologique. DOOM
ornitológic adj. m., pl. ornitológici; f. ornitológică, pl. ornitológice
ornitologicii
ORNITOLÓGIC, -Ă, ornitologici, -ce, adj. Care aparține ornitologiei, privitor la ornitologie. – Din fr. ornithologique. DOOM
ornitológic adj. m., pl. ornitológici; f. ornitológică, pl. ornitológice
ornitologicilor
ORNITOLÓGIC, -Ă, ornitologici, -ce, adj. Care aparține ornitologiei, privitor la ornitologie. – Din fr. ornithologique. DOOM
ornitológic adj. m., pl. ornitológici; f. ornitológică, pl. ornitológice
ornitologicul
ORNITOLÓGIC, -Ă, ornitologici, -ce, adj. Care aparține ornitologiei, privitor la ornitologie. – Din fr. ornithologique. DOOM
ornitológic adj. m., pl. ornitológici; f. ornitológică, pl. ornitológice
ornitologicului
ORNITOLÓGIC, -Ă, ornitologici, -ce, adj. Care aparține ornitologiei, privitor la ornitologie. – Din fr. ornithologique. DOOM
ornitológic adj. m., pl. ornitológici; f. ornitológică, pl. ornitológice
ornitologie
ORNITOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul sistematicii, al morfologiei, al ecologiei și al importanței economice a păsărilor. – Din fr. ornithologie, germ. Ornithologie. DOOM
ornitologíe s. f., art. ornitología, g.-d. ornitologíi, art. ornitologíei
ornitologiei
ORNITOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul sistematicii, al morfologiei, al ecologiei și al importanței economice a păsărilor. – Din fr. ornithologie, germ. Ornithologie. DOOM
ornitologíe s. f., art. ornitología, g.-d. ornitologíi, art. ornitologíei
ornitologii
ORNITOLÓG, -Ă, ornitologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ornitologie; ornitologist. – Din fr. ornithologue. DOOM
ornitológă (rar) s. f., g.-d. art. ornitológei; pl. ornitológe
ornitologii
ORNITOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul sistematicii, al morfologiei, al ecologiei și al importanței economice a păsărilor. – Din fr. ornithologie, germ. Ornithologie. DOOM
ornitologíe s. f., art. ornitología, g.-d. ornitologíi, art. ornitologíei
ornitologilor
ORNITOLÓG, -Ă, ornitologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ornitologie; ornitologist. – Din fr. ornithologue. DOOM
ornitológă (rar) s. f., g.-d. art. ornitológei; pl. ornitológe
ornitologist
ORNITOLOGÍST, -Ă, ornitologiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Ornitolog. – Din fr. ornithologiste. DOOM
ornitologístă (înv.) s. f., g.-d. art. ornitologístei; pl. ornitologíste
ornitologista
ORNITOLOGÍST, -Ă, ornitologiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Ornitolog. – Din fr. ornithologiste. DOOM
ornitologístă (înv.) s. f., g.-d. art. ornitologístei; pl. ornitologíste
ornitologiste
ORNITOLOGÍST, -Ă, ornitologiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Ornitolog. – Din fr. ornithologiste. DOOM
ornitologístă (înv.) s. f., g.-d. art. ornitologístei; pl. ornitologíste
ornitologistei
ORNITOLOGÍST, -Ă, ornitologiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Ornitolog. – Din fr. ornithologiste. DOOM
ornitologístă (înv.) s. f., g.-d. art. ornitologístei; pl. ornitologíste
ornitologistele
ORNITOLOGÍST, -Ă, ornitologiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Ornitolog. – Din fr. ornithologiste. DOOM
ornitologístă (înv.) s. f., g.-d. art. ornitologístei; pl. ornitologíste
ornitologistelor
ORNITOLOGÍST, -Ă, ornitologiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Ornitolog. – Din fr. ornithologiste. DOOM
ornitologístă (înv.) s. f., g.-d. art. ornitologístei; pl. ornitologíste
ornitologistul
ORNITOLOGÍST, -Ă, ornitologiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Ornitolog. – Din fr. ornithologiste. DOOM
ornitologístă (înv.) s. f., g.-d. art. ornitologístei; pl. ornitologíste
ornitologistului
ORNITOLOGÍST, -Ă, ornitologiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Ornitolog. – Din fr. ornithologiste. DOOM
ornitologístă (înv.) s. f., g.-d. art. ornitologístei; pl. ornitologíste
ornitologiști
ORNITOLOGÍST, -Ă, ornitologiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Ornitolog. – Din fr. ornithologiste. DOOM
ornitologístă (înv.) s. f., g.-d. art. ornitologístei; pl. ornitologíste
ornitologiștii
ORNITOLOGÍST, -Ă, ornitologiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Ornitolog. – Din fr. ornithologiste. DOOM
ornitologístă (înv.) s. f., g.-d. art. ornitologístei; pl. ornitologíste
ornitologiștilor
ORNITOLOGÍST, -Ă, ornitologiști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Ornitolog. – Din fr. ornithologiste. DOOM
ornitologístă (înv.) s. f., g.-d. art. ornitologístei; pl. ornitologíste
ornitologul
ORNITOLÓG, -Ă, ornitologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ornitologie; ornitologist. – Din fr. ornithologue. DOOM
ornitológă (rar) s. f., g.-d. art. ornitológei; pl. ornitológe
ornitologului
ORNITOLÓG, -Ă, ornitologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în ornitologie; ornitologist. – Din fr. ornithologue. DOOM
ornitológă (rar) s. f., g.-d. art. ornitológei; pl. ornitológe
ornitomanția
ORNITOMANȚÍE s.f. (Ant.; la romani) Prezicere a viitorului după zborul păsărilor. [Gen. -iei. / < fr. ornithomancie, cf. gr. ornis – pasăre, manteia – ghicire]. DOOM
ornitomanțíe s. f., art. ornitomanțía, g.-d. ornitomanțíi, art. ornitomanțíei
ornitomanție
ORNITOMANȚÍE s.f. (Ant.; la romani) Prezicere a viitorului după zborul păsărilor. [Gen. -iei. / < fr. ornithomancie, cf. gr. ornis – pasăre, manteia – ghicire]. DOOM
ornitomanțíe s. f., art. ornitomanțía, g.-d. ornitomanțíi, art. ornitomanțíei
ornitomanției
ORNITOMANȚÍE s.f. (Ant.; la romani) Prezicere a viitorului după zborul păsărilor. [Gen. -iei. / < fr. ornithomancie, cf. gr. ornis – pasăre, manteia – ghicire]. DOOM
ornitomanțíe s. f., art. ornitomanțía, g.-d. ornitomanțíi, art. ornitomanțíei
ornitomanții
ORNITOMANȚÍE s.f. (Ant.; la romani) Prezicere a viitorului după zborul păsărilor. [Gen. -iei. / < fr. ornithomancie, cf. gr. ornis – pasăre, manteia – ghicire]. DOOM
ornitomanțíe s. f., art. ornitomanțía, g.-d. ornitomanțíi, art. ornitomanțíei
ornitopter
ORNITOPTÉR, ornitoptere, s. n. Aeronavă mai grea decât aerul, cu aripi batante, care imită zborul păsărilor; ortopter. – Din fr. ornithoptère. DOOM
!ornitoptér (-top-ter/-to-pter) s. n., pl. ornitoptére
ornitoptere
ORNITOPTÉR, ornitoptere, s. n. Aeronavă mai grea decât aerul, cu aripi batante, care imită zborul păsărilor; ortopter. – Din fr. ornithoptère. DOOM
!ornitoptér (-top-ter/-to-pter) s. n., pl. ornitoptére
ornitopterele
ORNITOPTÉR, ornitoptere, s. n. Aeronavă mai grea decât aerul, cu aripi batante, care imită zborul păsărilor; ortopter. – Din fr. ornithoptère. DOOM
!ornitoptér (-top-ter/-to-pter) s. n., pl. ornitoptére
ornitopterelor
ORNITOPTÉR, ornitoptere, s. n. Aeronavă mai grea decât aerul, cu aripi batante, care imită zborul păsărilor; ortopter. – Din fr. ornithoptère. DOOM
!ornitoptér (-top-ter/-to-pter) s. n., pl. ornitoptére
ornitopterul
ORNITOPTÉR, ornitoptere, s. n. Aeronavă mai grea decât aerul, cu aripi batante, care imită zborul păsărilor; ortopter. – Din fr. ornithoptère. DOOM
!ornitoptér (-top-ter/-to-pter) s. n., pl. ornitoptére
ornitopterului
ORNITOPTÉR, ornitoptere, s. n. Aeronavă mai grea decât aerul, cu aripi batante, care imită zborul păsărilor; ortopter. – Din fr. ornithoptère. DOOM
!ornitoptér (-top-ter/-to-pter) s. n., pl. ornitoptére
ornitorinc
ORNITORÍNC, ornitorinci, s. m. Mamifer primitiv semiacvatic din Australia, cu gura în forma ciocului de rață și cu membrane înotătoare între degete, care depune ouă, dar alăptează puii ieșiți din ouă (Ornithorhynchus anatinus). – Din fr. ornithorynque. DOOM
ornitorínc s. m, pl. ornitorínci
ornitorinci
ORNITORÍNC, ornitorinci, s. m. Mamifer primitiv semiacvatic din Australia, cu gura în forma ciocului de rață și cu membrane înotătoare între degete, care depune ouă, dar alăptează puii ieșiți din ouă (Ornithorhynchus anatinus). – Din fr. ornithorynque. DOOM
ornitorínc s. m, pl. ornitorínci
ornitorincii
ORNITORÍNC, ornitorinci, s. m. Mamifer primitiv semiacvatic din Australia, cu gura în forma ciocului de rață și cu membrane înotătoare între degete, care depune ouă, dar alăptează puii ieșiți din ouă (Ornithorhynchus anatinus). – Din fr. ornithorynque. DOOM
ornitorínc s. m, pl. ornitorínci
ornitorincilor
ORNITORÍNC, ornitorinci, s. m. Mamifer primitiv semiacvatic din Australia, cu gura în forma ciocului de rață și cu membrane înotătoare între degete, care depune ouă, dar alăptează puii ieșiți din ouă (Ornithorhynchus anatinus). – Din fr. ornithorynque. DOOM
ornitorínc s. m, pl. ornitorínci
ornitorincul
ORNITORÍNC, ornitorinci, s. m. Mamifer primitiv semiacvatic din Australia, cu gura în forma ciocului de rață și cu membrane înotătoare între degete, care depune ouă, dar alăptează puii ieșiți din ouă (Ornithorhynchus anatinus). – Din fr. ornithorynque. DOOM
ornitorínc s. m, pl. ornitorínci
ornitorincului
ORNITORÍNC, ornitorinci, s. m. Mamifer primitiv semiacvatic din Australia, cu gura în forma ciocului de rață și cu membrane înotătoare între degete, care depune ouă, dar alăptează puii ieșiți din ouă (Ornithorhynchus anatinus). – Din fr. ornithorynque. DOOM
ornitorínc s. m, pl. ornitorínci
ornitoza
ORNITÓZĂ, ornitoze, s. f. Boală infecțioasă întâlnită la păsări și transmisibilă la om, care se manifestă, la păsări, prin conjunctivită, coriză, diaree și tulburări generale, iar la om prin pneumonii, tulburări circulatorii și digestive etc. – Din fr. ornithose. DOOM
ornitóză s. f., g.-d. art. ornitózei; pl. ornitóze
ornitoze
ORNITÓZĂ, ornitoze, s. f. Boală infecțioasă întâlnită la păsări și transmisibilă la om, care se manifestă, la păsări, prin conjunctivită, coriză, diaree și tulburări generale, iar la om prin pneumonii, tulburări circulatorii și digestive etc. – Din fr. ornithose. DOOM
ornitóză s. f., g.-d. art. ornitózei; pl. ornitóze
ornitozei
ORNITÓZĂ, ornitoze, s. f. Boală infecțioasă întâlnită la păsări și transmisibilă la om, care se manifestă, la păsări, prin conjunctivită, coriză, diaree și tulburări generale, iar la om prin pneumonii, tulburări circulatorii și digestive etc. – Din fr. ornithose. DOOM
ornitóză s. f., g.-d. art. ornitózei; pl. ornitóze
ornitozele
ORNITÓZĂ, ornitoze, s. f. Boală infecțioasă întâlnită la păsări și transmisibilă la om, care se manifestă, la păsări, prin conjunctivită, coriză, diaree și tulburări generale, iar la om prin pneumonii, tulburări circulatorii și digestive etc. – Din fr. ornithose. DOOM
ornitóză s. f., g.-d. art. ornitózei; pl. ornitóze
ornitozelor
ORNITÓZĂ, ornitoze, s. f. Boală infecțioasă întâlnită la păsări și transmisibilă la om, care se manifestă, la păsări, prin conjunctivită, coriză, diaree și tulburări generale, iar la om prin pneumonii, tulburări circulatorii și digestive etc. – Din fr. ornithose. DOOM
ornitóză s. f., g.-d. art. ornitózei; pl. ornitóze
ornus
MOJDREÁN, mojdreni, s. m. Arbore sau arbust cu frunze compuse, cu flori albe, mirositoare, a cărui coajă se folosește la vopsit; urm (Fraxinus ornus). – Din bg. măždrĕan.
ornând
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornînd
ORNÁ, ornez, vb. I. Tranz. A pune în valoare, a înfrumuseța un lucru adăugându-i o podoabă; a împodobi, a decora. – Din fr. orner, lat. ornare. DOOM
orná (a ~) vb., ind. prez. 3 orneáză
ornări
ORNÁRE s. f. Acțiunea de a orna; împodobire, decorare. – V. orna. DOOM
ornáre s. f., g.-d. art. ornắrii
ornării
ORNÁRE s. f. Acțiunea de a orna; împodobire, decorare. – V. orna. DOOM
ornáre s. f., g.-d. art. ornắrii
ornările
ORNÁRE s. f. Acțiunea de a orna; împodobire, decorare. – V. orna. DOOM
ornáre s. f., g.-d. art. ornắrii
ornărilor
ORNÁRE s. f. Acțiunea de a orna; împodobire, decorare. – V. orna. DOOM
ornáre s. f., g.-d. art. ornắrii
oro
OR2- v. oro2-.
oroare
OROÁRE, (2) orori, s. f. 1. Sentiment de groază, de dezgust, de repulsie; aversiune, scârbă. 2. Faptă, vorbă sau situație care inspiră groază, repulsie; grozăvie. – Din fr. horreur, lat. horror, -oris. DOOM
oroáre s. f., g.-d. art. orórii; (fapte, obiecte) pl. oróri
oroarea
OROÁRE, (2) orori, s. f. 1. Sentiment de groază, de dezgust, de repulsie; aversiune, scârbă. 2. Faptă, vorbă sau situație care inspiră groază, repulsie; grozăvie. – Din fr. horreur, lat. horror, -oris. DOOM
oroáre s. f., g.-d. art. orórii; (fapte, obiecte) pl. oróri
orobanche
LUPOÁIE, lupoaie, s. f. 1. (Înv. și reg.) Lupoaică. 2. Plantă erbacee parazită, fără clorofilă, cu flori albăstrui sau albe-gălbui, cu frunze mici ca niște solzi, dăunătoare culturilor de floarea-soarelui, porumb, cânepă, tutun etc., din care își extrage hrana, provocând reducerea recoltelor (Orobanche ramosa). – Lup + suf. -oaie.
orobus
ORĂSTÍCĂ, orăstici, s. f. Numele a două plante erbacee din familia leguminoaselor, cu flori roșii-purpurii la început, apoi albastre; măzăriche neagră (Lathyrus niger și vernus). [Var.: orăștícă s. f.] – Et. nec.
orofit
OROFÍT, -Ă, orofiți, -te, adj. (Despre plante) Care este adaptat mediului alpin. – Din fr. orophyte.
orofita
OROFÍT, -Ă, orofiți, -te, adj. (Despre plante) Care este adaptat mediului alpin. – Din fr. orophyte.
orofite
OROFÍT, -Ă, orofiți, -te, adj. (Despre plante) Care este adaptat mediului alpin. – Din fr. orophyte.
orofitei
OROFÍT, -Ă, orofiți, -te, adj. (Despre plante) Care este adaptat mediului alpin. – Din fr. orophyte.
orofitele
OROFÍT, -Ă, orofiți, -te, adj. (Despre plante) Care este adaptat mediului alpin. – Din fr. orophyte.
orofitelor
OROFÍT, -Ă, orofiți, -te, adj. (Despre plante) Care este adaptat mediului alpin. – Din fr. orophyte.
orofitul
OROFÍT, -Ă, orofiți, -te, adj. (Despre plante) Care este adaptat mediului alpin. – Din fr. orophyte.
orofitului
OROFÍT, -Ă, orofiți, -te, adj. (Despre plante) Care este adaptat mediului alpin. – Din fr. orophyte.
orofiți
OROFÍT, -Ă, orofiți, -te, adj. (Despre plante) Care este adaptat mediului alpin. – Din fr. orophyte.
orofiții
OROFÍT, -Ă, orofiți, -te, adj. (Despre plante) Care este adaptat mediului alpin. – Din fr. orophyte.
orofiților
OROFÍT, -Ă, orofiți, -te, adj. (Despre plante) Care este adaptat mediului alpin. – Din fr. orophyte.
orogen
OROGÉN, orogene, s. n. (Geol.) Regiune vastă a scoarței terestre unde au avut loc mișcări tectonice intense care au dus la formarea unui lanț muntos cutat. – Din orogeneză (derivat regresiv). DOOM
orogén s. n., pl. orogéne
orogene
OROGÉN, orogene, s. n. (Geol.) Regiune vastă a scoarței terestre unde au avut loc mișcări tectonice intense care au dus la formarea unui lanț muntos cutat. – Din orogeneză (derivat regresiv). DOOM
orogén s. n., pl. orogéne
orogenele
OROGÉN, orogene, s. n. (Geol.) Regiune vastă a scoarței terestre unde au avut loc mișcări tectonice intense care au dus la formarea unui lanț muntos cutat. – Din orogeneză (derivat regresiv). DOOM
orogén s. n., pl. orogéne
orogenelor
OROGÉN, orogene, s. n. (Geol.) Regiune vastă a scoarței terestre unde au avut loc mișcări tectonice intense care au dus la formarea unui lanț muntos cutat. – Din orogeneză (derivat regresiv). DOOM
orogén s. n., pl. orogéne
orogenetic
OROGENÉTIC, -Ă, orogenetici, -ce, adj. Orogenic. – Din orogeneză (după genetic). DOOM
orogenétic adj. m., pl. orogenétici; f. orogenétică, pl. orogenétice
orogenetica
OROGENÉTIC, -Ă, orogenetici, -ce, adj. Orogenic. – Din orogeneză (după genetic). DOOM
orogenétic adj. m., pl. orogenétici; f. orogenétică, pl. orogenétice
orogenetice
OROGENÉTIC, -Ă, orogenetici, -ce, adj. Orogenic. – Din orogeneză (după genetic). DOOM
orogenétic adj. m., pl. orogenétici; f. orogenétică, pl. orogenétice
orogeneticei
OROGENÉTIC, -Ă, orogenetici, -ce, adj. Orogenic. – Din orogeneză (după genetic). DOOM
orogenétic adj. m., pl. orogenétici; f. orogenétică, pl. orogenétice
orogeneticele
OROGENÉTIC, -Ă, orogenetici, -ce, adj. Orogenic. – Din orogeneză (după genetic). DOOM
orogenétic adj. m., pl. orogenétici; f. orogenétică, pl. orogenétice
orogeneticelor
OROGENÉTIC, -Ă, orogenetici, -ce, adj. Orogenic. – Din orogeneză (după genetic). DOOM
orogenétic adj. m., pl. orogenétici; f. orogenétică, pl. orogenétice
orogenetici
OROGENÉTIC, -Ă, orogenetici, -ce, adj. Orogenic. – Din orogeneză (după genetic). DOOM
orogenétic adj. m., pl. orogenétici; f. orogenétică, pl. orogenétice
orogeneticii
OROGENÉTIC, -Ă, orogenetici, -ce, adj. Orogenic. – Din orogeneză (după genetic). DOOM
orogenétic adj. m., pl. orogenétici; f. orogenétică, pl. orogenétice
orogeneticilor
OROGENÉTIC, -Ă, orogenetici, -ce, adj. Orogenic. – Din orogeneză (după genetic). DOOM
orogenétic adj. m., pl. orogenétici; f. orogenétică, pl. orogenétice
orogeneticul
OROGENÉTIC, -Ă, orogenetici, -ce, adj. Orogenic. – Din orogeneză (după genetic). DOOM
orogenétic adj. m., pl. orogenétici; f. orogenétică, pl. orogenétice
orogeneticului
OROGENÉTIC, -Ă, orogenetici, -ce, adj. Orogenic. – Din orogeneză (după genetic). DOOM
orogenétic adj. m., pl. orogenétici; f. orogenétică, pl. orogenétice
orogeneza
OROGENÉZĂ, orogeneze, s. f. Ansamblu de procese tectonice care se produc în zonele mobile ale scoarței terestre și care au drept rezultat formarea unui lanț muntos cutat; orogenie (1). – Din fr. orogénèse. DOOM
orogenéză s. f., g.-d. art. orogenézei; pl. orogenéze
orogeneze
OROGENÉZĂ, orogeneze, s. f. Ansamblu de procese tectonice care se produc în zonele mobile ale scoarței terestre și care au drept rezultat formarea unui lanț muntos cutat; orogenie (1). – Din fr. orogénèse. DOOM
orogenéză s. f., g.-d. art. orogenézei; pl. orogenéze
orogenezei
OROGENÉZĂ, orogeneze, s. f. Ansamblu de procese tectonice care se produc în zonele mobile ale scoarței terestre și care au drept rezultat formarea unui lanț muntos cutat; orogenie (1). – Din fr. orogénèse. DOOM
orogenéză s. f., g.-d. art. orogenézei; pl. orogenéze
orogenezele
OROGENÉZĂ, orogeneze, s. f. Ansamblu de procese tectonice care se produc în zonele mobile ale scoarței terestre și care au drept rezultat formarea unui lanț muntos cutat; orogenie (1). – Din fr. orogénèse. DOOM
orogenéză s. f., g.-d. art. orogenézei; pl. orogenéze
orogenezelor
OROGENÉZĂ, orogeneze, s. f. Ansamblu de procese tectonice care se produc în zonele mobile ale scoarței terestre și care au drept rezultat formarea unui lanț muntos cutat; orogenie (1). – Din fr. orogénèse. DOOM
orogenéză s. f., g.-d. art. orogenézei; pl. orogenéze
orogenia
OROGENÍE s. f. 1. Orogeneză. 2. (Rar) Ramură a geologiei care studiază procesele de formare a lanțurilor muntoase cutate. – Din fr. orogénie. DOOM
orogeníe s. f., art. orogenía, g.-d. orogeníi, art. orogeníei
orogenic
OROGÉNIC, -Ă, orogenici, -ce, adj. Care se referă la orogeneză, care este provocat, aparține sau rezultă prin procesul de orogeneză, privitor la orogeneză; orogenetic. – Din fr. orogénique. DOOM
orogénic adj. m., pl. orogénici; f. orogénică, pl. orogénice
orogenica
OROGÉNIC, -Ă, orogenici, -ce, adj. Care se referă la orogeneză, care este provocat, aparține sau rezultă prin procesul de orogeneză, privitor la orogeneză; orogenetic. – Din fr. orogénique. DOOM
orogénic adj. m., pl. orogénici; f. orogénică, pl. orogénice
orogenice
OROGÉNIC, -Ă, orogenici, -ce, adj. Care se referă la orogeneză, care este provocat, aparține sau rezultă prin procesul de orogeneză, privitor la orogeneză; orogenetic. – Din fr. orogénique. DOOM
orogénic adj. m., pl. orogénici; f. orogénică, pl. orogénice
orogenicei
OROGÉNIC, -Ă, orogenici, -ce, adj. Care se referă la orogeneză, care este provocat, aparține sau rezultă prin procesul de orogeneză, privitor la orogeneză; orogenetic. – Din fr. orogénique. DOOM
orogénic adj. m., pl. orogénici; f. orogénică, pl. orogénice
orogenicele
OROGÉNIC, -Ă, orogenici, -ce, adj. Care se referă la orogeneză, care este provocat, aparține sau rezultă prin procesul de orogeneză, privitor la orogeneză; orogenetic. – Din fr. orogénique. DOOM
orogénic adj. m., pl. orogénici; f. orogénică, pl. orogénice
orogenicelor
OROGÉNIC, -Ă, orogenici, -ce, adj. Care se referă la orogeneză, care este provocat, aparține sau rezultă prin procesul de orogeneză, privitor la orogeneză; orogenetic. – Din fr. orogénique. DOOM
orogénic adj. m., pl. orogénici; f. orogénică, pl. orogénice
orogenici
OROGÉNIC, -Ă, orogenici, -ce, adj. Care se referă la orogeneză, care este provocat, aparține sau rezultă prin procesul de orogeneză, privitor la orogeneză; orogenetic. – Din fr. orogénique. DOOM
orogénic adj. m., pl. orogénici; f. orogénică, pl. orogénice
orogenicii
OROGÉNIC, -Ă, orogenici, -ce, adj. Care se referă la orogeneză, care este provocat, aparține sau rezultă prin procesul de orogeneză, privitor la orogeneză; orogenetic. – Din fr. orogénique. DOOM
orogénic adj. m., pl. orogénici; f. orogénică, pl. orogénice
orogenicilor
OROGÉNIC, -Ă, orogenici, -ce, adj. Care se referă la orogeneză, care este provocat, aparține sau rezultă prin procesul de orogeneză, privitor la orogeneză; orogenetic. – Din fr. orogénique. DOOM
orogénic adj. m., pl. orogénici; f. orogénică, pl. orogénice
orogenicul
OROGÉNIC, -Ă, orogenici, -ce, adj. Care se referă la orogeneză, care este provocat, aparține sau rezultă prin procesul de orogeneză, privitor la orogeneză; orogenetic. – Din fr. orogénique. DOOM
orogénic adj. m., pl. orogénici; f. orogénică, pl. orogénice
orogenicului
OROGÉNIC, -Ă, orogenici, -ce, adj. Care se referă la orogeneză, care este provocat, aparține sau rezultă prin procesul de orogeneză, privitor la orogeneză; orogenetic. – Din fr. orogénique. DOOM
orogénic adj. m., pl. orogénici; f. orogénică, pl. orogénice
orogenie
OROGENÍE s. f. 1. Orogeneză. 2. (Rar) Ramură a geologiei care studiază procesele de formare a lanțurilor muntoase cutate. – Din fr. orogénie. DOOM
orogeníe s. f., art. orogenía, g.-d. orogeníi, art. orogeníei
orogeniei
OROGENÍE s. f. 1. Orogeneză. 2. (Rar) Ramură a geologiei care studiază procesele de formare a lanțurilor muntoase cutate. – Din fr. orogénie. DOOM
orogeníe s. f., art. orogenía, g.-d. orogeníi, art. orogeníei
orogenii
OROGENÍE s. f. 1. Orogeneză. 2. (Rar) Ramură a geologiei care studiază procesele de formare a lanțurilor muntoase cutate. – Din fr. orogénie. DOOM
orogeníe s. f., art. orogenía, g.-d. orogeníi, art. orogeníei
orogenul
OROGÉN, orogene, s. n. (Geol.) Regiune vastă a scoarței terestre unde au avut loc mișcări tectonice intense care au dus la formarea unui lanț muntos cutat. – Din orogeneză (derivat regresiv). DOOM
orogén s. n., pl. orogéne
orogenului
OROGÉN, orogene, s. n. (Geol.) Regiune vastă a scoarței terestre unde au avut loc mișcări tectonice intense care au dus la formarea unui lanț muntos cutat. – Din orogeneză (derivat regresiv). DOOM
orogén s. n., pl. orogéne
orograf
OROGRÁF, -Ă, orografi, -e, s. m. și f. Specialist în orografie. – Din fr. orographe. DOOM
orográfă (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. orográfei; pl. orográfe
orografa
OROGRÁF, -Ă, orografi, -e, s. m. și f. Specialist în orografie. – Din fr. orographe. DOOM
orográfă (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. orográfei; pl. orográfe
orografe
OROGRÁF, -Ă, orografi, -e, s. m. și f. Specialist în orografie. – Din fr. orographe. DOOM
orográfă (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. orográfei; pl. orográfe
orografei
OROGRÁF, -Ă, orografi, -e, s. m. și f. Specialist în orografie. – Din fr. orographe. DOOM
orográfă (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. orográfei; pl. orográfe
orografele
OROGRÁF, -Ă, orografi, -e, s. m. și f. Specialist în orografie. – Din fr. orographe. DOOM
orográfă (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. orográfei; pl. orográfe
orografelor
OROGRÁF, -Ă, orografi, -e, s. m. și f. Specialist în orografie. – Din fr. orographe. DOOM
orográfă (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. orográfei; pl. orográfe
orografi
OROGRÁF, -Ă, orografi, -e, s. m. și f. Specialist în orografie. – Din fr. orographe. DOOM
orográfă (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. orográfei; pl. orográfe
orografia
OROGRAFÍE s. f. Parte a geografiei fizice care se ocupă cu descrierea, clasificarea și studierea formelor de relief ale uscatului. – Din fr. orographie. DOOM
orografíe (-ro-gra-) s. f., art. orografía, g.-d. orografíi, art. orografíei
orografic
OROGRÁFIC, -Ă, orografici, -ce, adj. Care ține de orografie, privitor la orografie. ◊ Nod orografic = ansamblu montan din care pornesc radiar culmi încadrate de o rețea hidrografică complexă. – Din fr. orographique. DOOM
orográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. orográfici; f. orográfică, pl. orográfice
orografica
OROGRÁFIC, -Ă, orografici, -ce, adj. Care ține de orografie, privitor la orografie. ◊ Nod orografic = ansamblu montan din care pornesc radiar culmi încadrate de o rețea hidrografică complexă. – Din fr. orographique. DOOM
orográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. orográfici; f. orográfică, pl. orográfice
orografice
OROGRÁFIC, -Ă, orografici, -ce, adj. Care ține de orografie, privitor la orografie. ◊ Nod orografic = ansamblu montan din care pornesc radiar culmi încadrate de o rețea hidrografică complexă. – Din fr. orographique. DOOM
orográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. orográfici; f. orográfică, pl. orográfice
orograficei
OROGRÁFIC, -Ă, orografici, -ce, adj. Care ține de orografie, privitor la orografie. ◊ Nod orografic = ansamblu montan din care pornesc radiar culmi încadrate de o rețea hidrografică complexă. – Din fr. orographique. DOOM
orográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. orográfici; f. orográfică, pl. orográfice
orograficele
OROGRÁFIC, -Ă, orografici, -ce, adj. Care ține de orografie, privitor la orografie. ◊ Nod orografic = ansamblu montan din care pornesc radiar culmi încadrate de o rețea hidrografică complexă. – Din fr. orographique. DOOM
orográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. orográfici; f. orográfică, pl. orográfice
orograficelor
OROGRÁFIC, -Ă, orografici, -ce, adj. Care ține de orografie, privitor la orografie. ◊ Nod orografic = ansamblu montan din care pornesc radiar culmi încadrate de o rețea hidrografică complexă. – Din fr. orographique. DOOM
orográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. orográfici; f. orográfică, pl. orográfice
orografici
OROGRÁFIC, -Ă, orografici, -ce, adj. Care ține de orografie, privitor la orografie. ◊ Nod orografic = ansamblu montan din care pornesc radiar culmi încadrate de o rețea hidrografică complexă. – Din fr. orographique. DOOM
orográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. orográfici; f. orográfică, pl. orográfice
orograficii
OROGRÁFIC, -Ă, orografici, -ce, adj. Care ține de orografie, privitor la orografie. ◊ Nod orografic = ansamblu montan din care pornesc radiar culmi încadrate de o rețea hidrografică complexă. – Din fr. orographique. DOOM
orográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. orográfici; f. orográfică, pl. orográfice
orograficilor
OROGRÁFIC, -Ă, orografici, -ce, adj. Care ține de orografie, privitor la orografie. ◊ Nod orografic = ansamblu montan din care pornesc radiar culmi încadrate de o rețea hidrografică complexă. – Din fr. orographique. DOOM
orográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. orográfici; f. orográfică, pl. orográfice
orograficul
OROGRÁFIC, -Ă, orografici, -ce, adj. Care ține de orografie, privitor la orografie. ◊ Nod orografic = ansamblu montan din care pornesc radiar culmi încadrate de o rețea hidrografică complexă. – Din fr. orographique. DOOM
orográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. orográfici; f. orográfică, pl. orográfice
orograficului
OROGRÁFIC, -Ă, orografici, -ce, adj. Care ține de orografie, privitor la orografie. ◊ Nod orografic = ansamblu montan din care pornesc radiar culmi încadrate de o rețea hidrografică complexă. – Din fr. orographique. DOOM
orográfic (-ro-gra-) adj. m., pl. orográfici; f. orográfică, pl. orográfice
orografie
OROGRAFÍE s. f. Parte a geografiei fizice care se ocupă cu descrierea, clasificarea și studierea formelor de relief ale uscatului. – Din fr. orographie. DOOM
orografíe (-ro-gra-) s. f., art. orografía, g.-d. orografíi, art. orografíei
orografiei
OROGRAFÍE s. f. Parte a geografiei fizice care se ocupă cu descrierea, clasificarea și studierea formelor de relief ale uscatului. – Din fr. orographie. DOOM
orografíe (-ro-gra-) s. f., art. orografía, g.-d. orografíi, art. orografíei
orografii
OROGRÁF, -Ă, orografi, -e, s. m. și f. Specialist în orografie. – Din fr. orographe. DOOM
orográfă (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. orográfei; pl. orográfe
orografii
OROGRAFÍE s. f. Parte a geografiei fizice care se ocupă cu descrierea, clasificarea și studierea formelor de relief ale uscatului. – Din fr. orographie. DOOM
orografíe (-ro-gra-) s. f., art. orografía, g.-d. orografíi, art. orografíei
orografiile
OROGRAFÍE s. f. Parte a geografiei fizice care se ocupă cu descrierea, clasificarea și studierea formelor de relief ale uscatului. – Din fr. orographie. DOOM
orografíe (-ro-gra-) s. f., art. orografía, g.-d. orografíi, art. orografíei
orografiilor
OROGRAFÍE s. f. Parte a geografiei fizice care se ocupă cu descrierea, clasificarea și studierea formelor de relief ale uscatului. – Din fr. orographie. DOOM
orografíe (-ro-gra-) s. f., art. orografía, g.-d. orografíi, art. orografíei
orografilor
OROGRÁF, -Ă, orografi, -e, s. m. și f. Specialist în orografie. – Din fr. orographe. DOOM
orográfă (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. orográfei; pl. orográfe
orograful
OROGRÁF, -Ă, orografi, -e, s. m. și f. Specialist în orografie. – Din fr. orographe. DOOM
orográfă (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. orográfei; pl. orográfe
orografului
OROGRÁF, -Ă, orografi, -e, s. m. și f. Specialist în orografie. – Din fr. orographe. DOOM
orográfă (-ro-gra-) s. f., g.-d. art. orográfei; pl. orográfe
orohidrografic
OROHIDROGRÁFIC, -Ă, orohidrografici, -ce, adj. (Rar) Privitor la relieful și la apele unei regiuni. – Din fr. orohydrographique. DOOM
orohidrográfic (rar) (-hi-dro-gra-) adj. m., pl. orohidrográfici; f. orohidrográfică, pl. orohidrográfice
orohidrografica
OROHIDROGRÁFIC, -Ă, orohidrografici, -ce, adj. (Rar) Privitor la relieful și la apele unei regiuni. – Din fr. orohydrographique. DOOM
orohidrográfic (rar) (-hi-dro-gra-) adj. m., pl. orohidrográfici; f. orohidrográfică, pl. orohidrográfice
orohidrografice
OROHIDROGRÁFIC, -Ă, orohidrografici, -ce, adj. (Rar) Privitor la relieful și la apele unei regiuni. – Din fr. orohydrographique. DOOM
orohidrográfic (rar) (-hi-dro-gra-) adj. m., pl. orohidrográfici; f. orohidrográfică, pl. orohidrográfice
orohidrograficei
OROHIDROGRÁFIC, -Ă, orohidrografici, -ce, adj. (Rar) Privitor la relieful și la apele unei regiuni. – Din fr. orohydrographique. DOOM
orohidrográfic (rar) (-hi-dro-gra-) adj. m., pl. orohidrográfici; f. orohidrográfică, pl. orohidrográfice
orohidrograficele
OROHIDROGRÁFIC, -Ă, orohidrografici, -ce, adj. (Rar) Privitor la relieful și la apele unei regiuni. – Din fr. orohydrographique. DOOM
orohidrográfic (rar) (-hi-dro-gra-) adj. m., pl. orohidrográfici; f. orohidrográfică, pl. orohidrográfice
orohidrograficelor
OROHIDROGRÁFIC, -Ă, orohidrografici, -ce, adj. (Rar) Privitor la relieful și la apele unei regiuni. – Din fr. orohydrographique. DOOM
orohidrográfic (rar) (-hi-dro-gra-) adj. m., pl. orohidrográfici; f. orohidrográfică, pl. orohidrográfice
orohidrografici
OROHIDROGRÁFIC, -Ă, orohidrografici, -ce, adj. (Rar) Privitor la relieful și la apele unei regiuni. – Din fr. orohydrographique. DOOM
orohidrográfic (rar) (-hi-dro-gra-) adj. m., pl. orohidrográfici; f. orohidrográfică, pl. orohidrográfice
orohidrograficii
OROHIDROGRÁFIC, -Ă, orohidrografici, -ce, adj. (Rar) Privitor la relieful și la apele unei regiuni. – Din fr. orohydrographique. DOOM
orohidrográfic (rar) (-hi-dro-gra-) adj. m., pl. orohidrográfici; f. orohidrográfică, pl. orohidrográfice
orohidrograficilor
OROHIDROGRÁFIC, -Ă, orohidrografici, -ce, adj. (Rar) Privitor la relieful și la apele unei regiuni. – Din fr. orohydrographique. DOOM
orohidrográfic (rar) (-hi-dro-gra-) adj. m., pl. orohidrográfici; f. orohidrográfică, pl. orohidrográfice
orohidrograficul
OROHIDROGRÁFIC, -Ă, orohidrografici, -ce, adj. (Rar) Privitor la relieful și la apele unei regiuni. – Din fr. orohydrographique. DOOM
orohidrográfic (rar) (-hi-dro-gra-) adj. m., pl. orohidrográfici; f. orohidrográfică, pl. orohidrográfice
orohidrograficului
OROHIDROGRÁFIC, -Ă, orohidrografici, -ce, adj. (Rar) Privitor la relieful și la apele unei regiuni. – Din fr. orohydrographique. DOOM
orohidrográfic (rar) (-hi-dro-gra-) adj. m., pl. orohidrográfici; f. orohidrográfică, pl. orohidrográfice
orologeria
OROLOGERÍE, (2) orologerii, s. f. (Înv.) 1. Meseria ceasornicarului. 2. Ceasornicărie. – Din fr. horlogerie (după orologiu). Cf. it. orologeria. DOOM
orologeríe (înv.) s. f., art. orologería, g.-d. art. orologeríei; (ateliere, magazine) pl. orologeríi, art. orologeríile
orologerie
OROLOGERÍE, (2) orologerii, s. f. (Înv.) 1. Meseria ceasornicarului. 2. Ceasornicărie. – Din fr. horlogerie (după orologiu). Cf. it. orologeria. DOOM
orologeríe (înv.) s. f., art. orologería, g.-d. art. orologeríei; (ateliere, magazine) pl. orologeríi, art. orologeríile
orologeriei
OROLOGERÍE, (2) orologerii, s. f. (Înv.) 1. Meseria ceasornicarului. 2. Ceasornicărie. – Din fr. horlogerie (după orologiu). Cf. it. orologeria. DOOM
orologeríe (înv.) s. f., art. orologería, g.-d. art. orologeríei; (ateliere, magazine) pl. orologeríi, art. orologeríile
orologerii
OROLOGERÍE, (2) orologerii, s. f. (Înv.) 1. Meseria ceasornicarului. 2. Ceasornicărie. – Din fr. horlogerie (după orologiu). Cf. it. orologeria. DOOM
orologeríe (înv.) s. f., art. orologería, g.-d. art. orologeríei; (ateliere, magazine) pl. orologeríi, art. orologeríile
orologeriile
OROLOGERÍE, (2) orologerii, s. f. (Înv.) 1. Meseria ceasornicarului. 2. Ceasornicărie. – Din fr. horlogerie (după orologiu). Cf. it. orologeria. DOOM
orologeríe (înv.) s. f., art. orologería, g.-d. art. orologeríei; (ateliere, magazine) pl. orologeríi, art. orologeríile
orologeriilor
OROLOGERÍE, (2) orologerii, s. f. (Înv.) 1. Meseria ceasornicarului. 2. Ceasornicărie. – Din fr. horlogerie (după orologiu). Cf. it. orologeria. DOOM
orologeríe (înv.) s. f., art. orologería, g.-d. art. orologeríei; (ateliere, magazine) pl. orologeríi, art. orologeríile
orologier
OROLOGIÉR, orologieri, s. m. (Înv.) Ceasornicar. [Pr.: -gi-er] – Orologiu + suf. -ar (după fr. horloger). DOOM
orologiér (înv.) (-gi-er) s. m., pl. orologiéri
orologieri
OROLOGIÉR, orologieri, s. m. (Înv.) Ceasornicar. [Pr.: -gi-er] – Orologiu + suf. -ar (după fr. horloger). DOOM
orologiér (înv.) (-gi-er) s. m., pl. orologiéri
orologierii
OROLOGIÉR, orologieri, s. m. (Înv.) Ceasornicar. [Pr.: -gi-er] – Orologiu + suf. -ar (după fr. horloger). DOOM
orologiér (înv.) (-gi-er) s. m., pl. orologiéri
orologierilor
OROLOGIÉR, orologieri, s. m. (Înv.) Ceasornicar. [Pr.: -gi-er] – Orologiu + suf. -ar (după fr. horloger). DOOM
orologiér (înv.) (-gi-er) s. m., pl. orologiéri
orologierul
OROLOGIÉR, orologieri, s. m. (Înv.) Ceasornicar. [Pr.: -gi-er] – Orologiu + suf. -ar (după fr. horloger). DOOM
orologiér (înv.) (-gi-er) s. m., pl. orologiéri
orologierului
OROLOGIÉR, orologieri, s. m. (Înv.) Ceasornicar. [Pr.: -gi-er] – Orologiu + suf. -ar (după fr. horloger). DOOM
orologiér (înv.) (-gi-er) s. m., pl. orologiéri
orologii
OROLÓGIU, orologii, s. n. Ceas de dimensiuni mari, fixat pe fațada unei clădiri sau pe un perete interior, pe o coloană etc. și de obicei prevăzut cu un mecanism sonor care anunță principalele unități de timp. – Din lat. horologium, it. orologio. DOOM
orológiu [giu pron. giu] s. n., art. orológiul; pl. orológii, art. orológiile (-gi-i-)
orologiile
OROLÓGIU, orologii, s. n. Ceas de dimensiuni mari, fixat pe fațada unei clădiri sau pe un perete interior, pe o coloană etc. și de obicei prevăzut cu un mecanism sonor care anunță principalele unități de timp. – Din lat. horologium, it. orologio. DOOM
orológiu [giu pron. giu] s. n., art. orológiul; pl. orológii, art. orológiile (-gi-i-)
orologiilor
OROLÓGIU, orologii, s. n. Ceas de dimensiuni mari, fixat pe fațada unei clădiri sau pe un perete interior, pe o coloană etc. și de obicei prevăzut cu un mecanism sonor care anunță principalele unități de timp. – Din lat. horologium, it. orologio. DOOM
orológiu [giu pron. giu] s. n., art. orológiul; pl. orológii, art. orológiile (-gi-i-)
orologiu
OROLÓGIU, orologii, s. n. Ceas de dimensiuni mari, fixat pe fațada unei clădiri sau pe un perete interior, pe o coloană etc. și de obicei prevăzut cu un mecanism sonor care anunță principalele unități de timp. – Din lat. horologium, it. orologio. DOOM
orológiu [giu pron. giu] s. n., art. orológiul; pl. orológii, art. orológiile (-gi-i-)
orologiul
OROLÓGIU, orologii, s. n. Ceas de dimensiuni mari, fixat pe fațada unei clădiri sau pe un perete interior, pe o coloană etc. și de obicei prevăzut cu un mecanism sonor care anunță principalele unități de timp. – Din lat. horologium, it. orologio. DOOM
orológiu [giu pron. giu] s. n., art. orológiul; pl. orológii, art. orológiile (-gi-i-)
orologiului
OROLÓGIU, orologii, s. n. Ceas de dimensiuni mari, fixat pe fațada unei clădiri sau pe un perete interior, pe o coloană etc. și de obicei prevăzut cu un mecanism sonor care anunță principalele unități de timp. – Din lat. horologium, it. orologio. DOOM
orológiu [giu pron. giu] s. n., art. orológiul; pl. orológii, art. orológiile (-gi-i-)
orometria
OROMETRÍE s.f. Hipsometrie. [Gen. -iei. / < fr. orométrie].
orometrie
OROMETRÍE s.f. Hipsometrie. [Gen. -iei. / < fr. orométrie].
orometriei
OROMETRÍE s.f. Hipsometrie. [Gen. -iei. / < fr. orométrie].
orometrii
OROMETRÍE s.f. Hipsometrie. [Gen. -iei. / < fr. orométrie].
orometriile
OROMETRÍE s.f. Hipsometrie. [Gen. -iei. / < fr. orométrie].
orometriilor
OROMETRÍE s.f. Hipsometrie. [Gen. -iei. / < fr. orométrie].
oronimia
ORONIMÍE s. f. 1. Totalitatea numelor geografice (proprii și apelative) care desemnează formele de relief. 2. Ramură a toponimiei care se ocupă cu studiul formării și al evoluției numirilor referitoare la formele de relief. – Din fr. oronymie. DOOM
!oronimíe (o-ro-/or-o-) s. f., art. oronimía, g.-d. oronimíi, art. oronimíei
oronimic
ORONÍMIC, -Ă, oronimici, -ce, s. n., adj. (Care denumește) o formă de relief. – De la oronimie. DOOM
!oronímic2 (o-ro-/or-o-) s. n., pl. oronímice
oronimica
ORONÍMIC, -Ă, oronimici, -ce, s. n., adj. (Care denumește) o formă de relief. – De la oronimie. DOOM
!oronímic2 (o-ro-/or-o-) s. n., pl. oronímice
oronimice
ORONÍMIC, -Ă, oronimici, -ce, s. n., adj. (Care denumește) o formă de relief. – De la oronimie. DOOM
!oronímic2 (o-ro-/or-o-) s. n., pl. oronímice
oronimicei
ORONÍMIC, -Ă, oronimici, -ce, s. n., adj. (Care denumește) o formă de relief. – De la oronimie. DOOM
!oronímic2 (o-ro-/or-o-) s. n., pl. oronímice
oronimicele
ORONÍMIC, -Ă, oronimici, -ce, s. n., adj. (Care denumește) o formă de relief. – De la oronimie. DOOM
!oronímic2 (o-ro-/or-o-) s. n., pl. oronímice
oronimicelor
ORONÍMIC, -Ă, oronimici, -ce, s. n., adj. (Care denumește) o formă de relief. – De la oronimie. DOOM
!oronímic2 (o-ro-/or-o-) s. n., pl. oronímice
oronimici
ORONÍMIC, -Ă, oronimici, -ce, s. n., adj. (Care denumește) o formă de relief. – De la oronimie. DOOM
!oronímic2 (o-ro-/or-o-) s. n., pl. oronímice
oronimicii
ORONÍMIC, -Ă, oronimici, -ce, s. n., adj. (Care denumește) o formă de relief. – De la oronimie. DOOM
!oronímic2 (o-ro-/or-o-) s. n., pl. oronímice
oronimicilor
ORONÍMIC, -Ă, oronimici, -ce, s. n., adj. (Care denumește) o formă de relief. – De la oronimie. DOOM
!oronímic2 (o-ro-/or-o-) s. n., pl. oronímice
oronimicul
ORONÍMIC, -Ă, oronimici, -ce, s. n., adj. (Care denumește) o formă de relief. – De la oronimie. DOOM
!oronímic2 (o-ro-/or-o-) s. n., pl. oronímice
oronimicului
ORONÍMIC, -Ă, oronimici, -ce, s. n., adj. (Care denumește) o formă de relief. – De la oronimie. DOOM
!oronímic2 (o-ro-/or-o-) s. n., pl. oronímice
oronimie
ORONIMÍE s. f. 1. Totalitatea numelor geografice (proprii și apelative) care desemnează formele de relief. 2. Ramură a toponimiei care se ocupă cu studiul formării și al evoluției numirilor referitoare la formele de relief. – Din fr. oronymie. DOOM
!oronimíe (o-ro-/or-o-) s. f., art. oronimía, g.-d. oronimíi, art. oronimíei
oronimiei
ORONIMÍE s. f. 1. Totalitatea numelor geografice (proprii și apelative) care desemnează formele de relief. 2. Ramură a toponimiei care se ocupă cu studiul formării și al evoluției numirilor referitoare la formele de relief. – Din fr. oronymie. DOOM
!oronimíe (o-ro-/or-o-) s. f., art. oronimía, g.-d. oronimíi, art. oronimíei
oronimii
ORONIMÍE s. f. 1. Totalitatea numelor geografice (proprii și apelative) care desemnează formele de relief. 2. Ramură a toponimiei care se ocupă cu studiul formării și al evoluției numirilor referitoare la formele de relief. – Din fr. oronymie. DOOM
!oronimíe (o-ro-/or-o-) s. f., art. oronimía, g.-d. oronimíi, art. oronimíei
oropsea
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropseai
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropseam
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsească
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropseau
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropseați
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsesc
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsește
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsești
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsi
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsii
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsim
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsind
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsire
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsire
OROPSÍRE s. f. Acțiunea de a o r o p s i; asuprire, urgisire.
oropsiră
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsirăm
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsirăți
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsise
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsisem
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsiseră
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsiserăm
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsiserăți
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsiseși
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsiseți
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsit
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsit
HOROPSÍT, -Ă adj. v. oropsit.
oropsita
HOROPSÍT, -Ă adj. v. oropsit.
oropsite
HOROPSÍT, -Ă adj. v. oropsit.
oropsitei
HOROPSÍT, -Ă adj. v. oropsit.
oropsitele
HOROPSÍT, -Ă adj. v. oropsit.
oropsitelor
HOROPSÍT, -Ă adj. v. oropsit.
oropsitul
HOROPSÍT, -Ă adj. v. oropsit.
oropsitului
HOROPSÍT, -Ă adj. v. oropsit.
oropsiși
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsiți
HOROPSÍ vb. IV v. oropsi. DOOM
oropsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oropsésc, imperf. 3 sg. oropseá; conj. prez. 3 să oropseáscă
oropsiți
HOROPSÍT, -Ă adj. v. oropsit.
oropsiții
HOROPSÍT, -Ă adj. v. oropsit.
oropsiților
HOROPSÍT, -Ă adj. v. oropsit.
orori
OROÁRE, (2) orori, s. f. 1. Sentiment de groază, de dezgust, de repulsie; aversiune, scârbă. 2. Faptă, vorbă sau situație care inspiră groază, repulsie; grozăvie. – Din fr. horreur, lat. horror, -oris. DOOM
oroáre s. f., g.-d. art. orórii; (fapte, obiecte) pl. oróri
ororii
OROÁRE, (2) orori, s. f. 1. Sentiment de groază, de dezgust, de repulsie; aversiune, scârbă. 2. Faptă, vorbă sau situație care inspiră groază, repulsie; grozăvie. – Din fr. horreur, lat. horror, -oris. DOOM
oroáre s. f., g.-d. art. orórii; (fapte, obiecte) pl. oróri
ororile
OROÁRE, (2) orori, s. f. 1. Sentiment de groază, de dezgust, de repulsie; aversiune, scârbă. 2. Faptă, vorbă sau situație care inspiră groază, repulsie; grozăvie. – Din fr. horreur, lat. horror, -oris. DOOM
oroáre s. f., g.-d. art. orórii; (fapte, obiecte) pl. oróri
ororilor
OROÁRE, (2) orori, s. f. 1. Sentiment de groază, de dezgust, de repulsie; aversiune, scârbă. 2. Faptă, vorbă sau situație care inspiră groază, repulsie; grozăvie. – Din fr. horreur, lat. horror, -oris. DOOM
oroáre s. f., g.-d. art. orórii; (fapte, obiecte) pl. oróri
orotip
OROTÍP, orotipuri, s. n. (Tipogr.) Mașină de cules asemănătoare linotipului. – Din germ. Orotype. DOOM
orotíp s. n., pl. orotípuri
orotipul
OROTÍP, orotipuri, s. n. (Tipogr.) Mașină de cules asemănătoare linotipului. – Din germ. Orotype. DOOM
orotíp s. n., pl. orotípuri
orotipului
OROTÍP, orotipuri, s. n. (Tipogr.) Mașină de cules asemănătoare linotipului. – Din germ. Orotype. DOOM
orotíp s. n., pl. orotípuri
orotipuri
OROTÍP, orotipuri, s. n. (Tipogr.) Mașină de cules asemănătoare linotipului. – Din germ. Orotype. DOOM
orotíp s. n., pl. orotípuri
orotipurile
OROTÍP, orotipuri, s. n. (Tipogr.) Mașină de cules asemănătoare linotipului. – Din germ. Orotype. DOOM
orotíp s. n., pl. orotípuri
orotipurilor
OROTÍP, orotipuri, s. n. (Tipogr.) Mașină de cules asemănătoare linotipului. – Din germ. Orotype. DOOM
orotíp s. n., pl. orotípuri
orpheus
Orpheus, fiul lui Oeagrus, regele Thraciei, și al muzei Calliope. Orpheus era un cîntăreț și un poet neîntrecut: el fusese inițiat de muze în arta muzicii, iar zeul Apollo îi dăruise lira sa. Cîntecul lui Orpheus era atît de frumos, încît clintea pietrele din loc, îmblînzea fiarele sălbatice și înmuia inimile celor mai aspri oameni. A participat la expediția argonauților, pe care i-a salvat de la pieire datorită măiestriei sale: iscîndu-se o furtună pe mare, care amenința să înece corabie și oameni, Orpheus a început să cînte atît de minunat, încît valurile, vrăjite, s-au domolit. Cel mai cunoscut episod legat de numele său este cel al dragostei lui pentru soția sa, Eurydice (v. și Euridice). Neconsolat de moartea ei, se spunea că Orpheus s-ar fi dus după ea în Infern ca s-o readucă pe pămînt. Mișcați de cîntecul său divin, zeii subpămînteni s-au înduplecat și au consimțit s-o redea pe Eurydice vieții, cu o singură condiție: pe tot drumul care ducea prin lăcașul morții spre lumea pămîntenilor Orpheus, urmat de Eurydice, nu avea voie să se întoarcă și s-o privească. Cei doi au pornit la drum. De la o vreme însă în sufletul lui Orpheus s-a cuibărit o bănuială: dacă cea care îl urmează nu e Eurydice? Pradă îndoielii, el s-a întors s-o privească. În clipa aceea Eurydice s-a destrămat ca o umbră, întorcîndu-se pentru totdeauna în lăcașul morții. Nemîngîiat de pierderea ei definitivă, Orpheus a trăit tot restul vieții îndurerat și singur. A fost ucis, spunea legenda, de către femeile trace, care l-au sfîșiat în bucăți pentru că a refuzat să le împărtășească dragostea. Aruncate în apele rîului Hebrus, capul și lira sa au fost purtate departe, pe mare. Ele au fost duse de valuri pe țărmurile insulei Lesbos, care de atunci a devenit leagănul poeziei lirice.
orpiment
ORPIMÉNT s. n. Pigment natural de arsen, de culoare galbenă-strălucitoare, folosit ca vopsea în pictură. – Din fr. orpiment.
orpiment
ORPIMÉNT s.m. Sulfură naturală de arsen, de culoare galbenă, folosită în pictură; auripigment. [< fr. orpiment]. DOOM
orpimént s. n.
orpiment
ORPIMÉNT s. n. Pigment natural de arsen, de culoare galbenă-strălucitoare, folosit ca vopsea în pictură. – Din fr. orpiment.
orpimentul
ORPIMÉNT s.m. Sulfură naturală de arsen, de culoare galbenă, folosită în pictură; auripigment. [< fr. orpiment]. DOOM
orpimént s. n.
orpimentului
ORPIMÉNT s.m. Sulfură naturală de arsen, de culoare galbenă, folosită în pictură; auripigment. [< fr. orpiment]. DOOM
orpimént s. n.
orpimenți
ORPIMÉNT s.m. Sulfură naturală de arsen, de culoare galbenă, folosită în pictură; auripigment. [< fr. orpiment]. DOOM
orpimént s. n.
orpimenții
ORPIMÉNT s.m. Sulfură naturală de arsen, de culoare galbenă, folosită în pictură; auripigment. [< fr. orpiment]. DOOM
orpimént s. n.
orpimenților
ORPIMÉNT s.m. Sulfură naturală de arsen, de culoare galbenă, folosită în pictură; auripigment. [< fr. orpiment]. DOOM
orpimént s. n.
ort
ORT2, orturi, s. n. (Reg.) Locul de muncă al minerilor într-o mină; abataj. – Din germ. Ort.
ort
ORT1, orți, s. m. (Înv. și pop.) Monedă de argint de valoare mică, reprezentând a patra parte dintr-un leu vechi (sau dintr-un taler). ◊ Ortul starostesc (sau vătășesc) = taxă specială în Moldova (sau, respectiv, în Țara Românească) plătită unui staroste pentru vinul adus la vânzare în târguri. ◊ Expr. (Fam.) A(-și) da ortul popii = a muri. Tot doi bani (sau lei) și un ort = totuna, la fel de neînsemnat. – Din pol. ort, germ. Ort. DOOM
ort2 (abataj) (reg.) s. n., pl. órturi
orta
ORTÁ, ortale, s. f. (Înv.) 1. Unitate militară corespunzătoare unui regiment; (în armata turcească) regiment de ieniceri. 2. Trupă, ceată, bandă; grupare. – Din tc. orta. DOOM
ortá (înv.) s. f., art. ortáua, g.-d. art. ortálei; pl. ortále, art. ortálele
ortac
ORTÁC, ortaci, s. m. (Reg.) Tovarăș (de drum, de muncă etc.); camarad; p. ext. prieten. ♦ (Glumeț) Iubit, drăguț. ♦ Asociat, părtaș. – Din sb. ortak. DOOM
ortác s. m., pl. ortáci
ortaci
ORTÁC, ortaci, s. m. (Reg.) Tovarăș (de drum, de muncă etc.); camarad; p. ext. prieten. ♦ (Glumeț) Iubit, drăguț. ♦ Asociat, părtaș. – Din sb. ortak. DOOM
ortác s. m., pl. ortáci
ortacii
ORTÁC, ortaci, s. m. (Reg.) Tovarăș (de drum, de muncă etc.); camarad; p. ext. prieten. ♦ (Glumeț) Iubit, drăguț. ♦ Asociat, părtaș. – Din sb. ortak. DOOM
ortác s. m., pl. ortáci
ortacilor
ORTÁC, ortaci, s. m. (Reg.) Tovarăș (de drum, de muncă etc.); camarad; p. ext. prieten. ♦ (Glumeț) Iubit, drăguț. ♦ Asociat, părtaș. – Din sb. ortak. DOOM
ortác s. m., pl. ortáci
ortacul
ORTÁC, ortaci, s. m. (Reg.) Tovarăș (de drum, de muncă etc.); camarad; p. ext. prieten. ♦ (Glumeț) Iubit, drăguț. ♦ Asociat, părtaș. – Din sb. ortak. DOOM
ortác s. m., pl. ortáci
ortacului
ORTÁC, ortaci, s. m. (Reg.) Tovarăș (de drum, de muncă etc.); camarad; p. ext. prieten. ♦ (Glumeț) Iubit, drăguț. ♦ Asociat, părtaș. – Din sb. ortak. DOOM
ortác s. m., pl. ortáci
ortale
ORTÁ, ortale, s. f. (Înv.) 1. Unitate militară corespunzătoare unui regiment; (în armata turcească) regiment de ieniceri. 2. Trupă, ceată, bandă; grupare. – Din tc. orta. DOOM
ortá (înv.) s. f., art. ortáua, g.-d. art. ortálei; pl. ortále, art. ortálele
ortalei
ORTÁ, ortale, s. f. (Înv.) 1. Unitate militară corespunzătoare unui regiment; (în armata turcească) regiment de ieniceri. 2. Trupă, ceată, bandă; grupare. – Din tc. orta. DOOM
ortá (înv.) s. f., art. ortáua, g.-d. art. ortálei; pl. ortále, art. ortálele
ortalele
ORTÁ, ortale, s. f. (Înv.) 1. Unitate militară corespunzătoare unui regiment; (în armata turcească) regiment de ieniceri. 2. Trupă, ceată, bandă; grupare. – Din tc. orta. DOOM
ortá (înv.) s. f., art. ortáua, g.-d. art. ortálei; pl. ortále, art. ortálele
ortalelor
ORTÁ, ortale, s. f. (Înv.) 1. Unitate militară corespunzătoare unui regiment; (în armata turcească) regiment de ieniceri. 2. Trupă, ceată, bandă; grupare. – Din tc. orta. DOOM
ortá (înv.) s. f., art. ortáua, g.-d. art. ortálei; pl. ortále, art. ortálele
ortaua
ORTÁ, ortale, s. f. (Înv.) 1. Unitate militară corespunzătoare unui regiment; (în armata turcească) regiment de ieniceri. 2. Trupă, ceată, bandă; grupare. – Din tc. orta. DOOM
ortá (înv.) s. f., art. ortáua, g.-d. art. ortálei; pl. ortále, art. ortálele
ortenzie
ORTÉNZIE s. f. v. hortensie.
orthrus
Orthrus, cîinele monstruos al lui Geryon. A fost ucis de către Heracles (v. și Heracles – Aducerea boilor lui Geryon).
orti
ORTI- v. horti-.
ortic
ÓRTIC, ortice, adj. (În sintagma) Triunghi ortic = triunghi ale cărui vârfuri sunt punctele de intersecție ale înălțimilor cu laturile opuse vârfurilor triunghiului din care sunt coborâte. – Din fr. orthique. DOOM
!órtic (triunghi ~) adj. m.; pl. f. órtice
ortice
ÓRTIC, ortice, adj. (În sintagma) Triunghi ortic = triunghi ale cărui vârfuri sunt punctele de intersecție ale înălțimilor cu laturile opuse vârfurilor triunghiului din care sunt coborâte. – Din fr. orthique. DOOM
!órtic (triunghi ~) adj. m.; pl. f. órtice
orticele
ÓRTIC, ortice, adj. (În sintagma) Triunghi ortic = triunghi ale cărui vârfuri sunt punctele de intersecție ale înălțimilor cu laturile opuse vârfurilor triunghiului din care sunt coborâte. – Din fr. orthique. DOOM
!órtic (triunghi ~) adj. m.; pl. f. órtice
orticelor
ÓRTIC, ortice, adj. (În sintagma) Triunghi ortic = triunghi ale cărui vârfuri sunt punctele de intersecție ale înălțimilor cu laturile opuse vârfurilor triunghiului din care sunt coborâte. – Din fr. orthique. DOOM
!órtic (triunghi ~) adj. m.; pl. f. órtice
orticoane
ORTICÓN, orticoane, s. n. Tub de luat vederi în camerele de televiziune; orticonoscop. – Din germ. Orthikon. DOOM
orticón s. n., pl. orticoáne
orticoanele
ORTICÓN, orticoane, s. n. Tub de luat vederi în camerele de televiziune; orticonoscop. – Din germ. Orthikon. DOOM
orticón s. n., pl. orticoáne
orticoanelor
ORTICÓN, orticoane, s. n. Tub de luat vederi în camerele de televiziune; orticonoscop. – Din germ. Orthikon. DOOM
orticón s. n., pl. orticoáne
orticon
ORTICÓN, orticoane, s. n. Tub de luat vederi în camerele de televiziune; orticonoscop. – Din germ. Orthikon. DOOM
orticón s. n., pl. orticoáne
orticonoscoape
ORTICONOSCÓP, orticonoscoape, s. n. (Tehn.) Orticon. – Din fr. orthiconoscope. DOOM
!orticonoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. orticonoscoápe
orticonoscoapele
ORTICONOSCÓP, orticonoscoape, s. n. (Tehn.) Orticon. – Din fr. orthiconoscope. DOOM
!orticonoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. orticonoscoápe
orticonoscoapelor
ORTICONOSCÓP, orticonoscoape, s. n. (Tehn.) Orticon. – Din fr. orthiconoscope. DOOM
!orticonoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. orticonoscoápe
orticonoscop
ORTICONOSCÓP, orticonoscoape, s. n. (Tehn.) Orticon. – Din fr. orthiconoscope. DOOM
!orticonoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. orticonoscoápe
orticonoscopul
ORTICONOSCÓP, orticonoscoape, s. n. (Tehn.) Orticon. – Din fr. orthiconoscope. DOOM
!orticonoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. orticonoscoápe
orticonoscopului
ORTICONOSCÓP, orticonoscoape, s. n. (Tehn.) Orticon. – Din fr. orthiconoscope. DOOM
!orticonoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. orticonoscoápe
orticonul
ORTICÓN, orticoane, s. n. Tub de luat vederi în camerele de televiziune; orticonoscop. – Din germ. Orthikon. DOOM
orticón s. n., pl. orticoáne
orticonului
ORTICÓN, orticoane, s. n. Tub de luat vederi în camerele de televiziune; orticonoscop. – Din germ. Orthikon. DOOM
orticón s. n., pl. orticoáne
orticul
ÓRTIC, ortice, adj. (În sintagma) Triunghi ortic = triunghi ale cărui vârfuri sunt punctele de intersecție ale înălțimilor cu laturile opuse vârfurilor triunghiului din care sunt coborâte. – Din fr. orthique. DOOM
!órtic (triunghi ~) adj. m.; pl. f. órtice
orticului
ÓRTIC, ortice, adj. (În sintagma) Triunghi ortic = triunghi ale cărui vârfuri sunt punctele de intersecție ale înălțimilor cu laturile opuse vârfurilor triunghiului din care sunt coborâte. – Din fr. orthique. DOOM
!órtic (triunghi ~) adj. m.; pl. f. órtice
orto
ORTO- Element de compunere însemnând „drept”, „conform cu”, „corect”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr. ortho-.
ortobioza
ORTOBIÓZĂ s.f. (Liv.) Mod de a duce o viață înțeleaptă, potrivită. [Pron. -bi-o-. / < fr. orthobiose, cf. gr. orthos – drept, bios – viață].
ortobioze
ORTOBIÓZĂ s.f. (Liv.) Mod de a duce o viață înțeleaptă, potrivită. [Pron. -bi-o-. / < fr. orthobiose, cf. gr. orthos – drept, bios – viață].
ortobiozei
ORTOBIÓZĂ s.f. (Liv.) Mod de a duce o viață înțeleaptă, potrivită. [Pron. -bi-o-. / < fr. orthobiose, cf. gr. orthos – drept, bios – viață].
ortobiozele
ORTOBIÓZĂ s.f. (Liv.) Mod de a duce o viață înțeleaptă, potrivită. [Pron. -bi-o-. / < fr. orthobiose, cf. gr. orthos – drept, bios – viață].
ortobiozelor
ORTOBIÓZĂ s.f. (Liv.) Mod de a duce o viață înțeleaptă, potrivită. [Pron. -bi-o-. / < fr. orthobiose, cf. gr. orthos – drept, bios – viață].
ortocentre
ORTOCÉNTRU, ortocentre, s. n. Punctul de întâlnire a înălțimilor unui triunghi; punctul de întâlnire a înălțimilor unui tetraedru cu muchiile opuse perpendiculare. – Din fr. orthocentre. DOOM
ortocéntru s. n., pl. ortocéntre
ortocentrele
ORTOCÉNTRU, ortocentre, s. n. Punctul de întâlnire a înălțimilor unui triunghi; punctul de întâlnire a înălțimilor unui tetraedru cu muchiile opuse perpendiculare. – Din fr. orthocentre. DOOM
ortocéntru s. n., pl. ortocéntre
ortocentrelor
ORTOCÉNTRU, ortocentre, s. n. Punctul de întâlnire a înălțimilor unui triunghi; punctul de întâlnire a înălțimilor unui tetraedru cu muchiile opuse perpendiculare. – Din fr. orthocentre. DOOM
ortocéntru s. n., pl. ortocéntre
ortocentric
ORTOCÉNTRIC, -Ă, ortocentrici, -ce, adj. (Despre tetraedre) Care are un ortocentru. – Ortocentru + suf. -ic. DOOM
ortocéntric adj. m., pl. ortocéntrici; f. ortocéntrică, pl. ortocéntrice
ortocentrica
ORTOCÉNTRIC, -Ă, ortocentrici, -ce, adj. (Despre tetraedre) Care are un ortocentru. – Ortocentru + suf. -ic. DOOM
ortocéntric adj. m., pl. ortocéntrici; f. ortocéntrică, pl. ortocéntrice
ortocentrice
ORTOCÉNTRIC, -Ă, ortocentrici, -ce, adj. (Despre tetraedre) Care are un ortocentru. – Ortocentru + suf. -ic. DOOM
ortocéntric adj. m., pl. ortocéntrici; f. ortocéntrică, pl. ortocéntrice
ortocentricei
ORTOCÉNTRIC, -Ă, ortocentrici, -ce, adj. (Despre tetraedre) Care are un ortocentru. – Ortocentru + suf. -ic. DOOM
ortocéntric adj. m., pl. ortocéntrici; f. ortocéntrică, pl. ortocéntrice
ortocentricele
ORTOCÉNTRIC, -Ă, ortocentrici, -ce, adj. (Despre tetraedre) Care are un ortocentru. – Ortocentru + suf. -ic. DOOM
ortocéntric adj. m., pl. ortocéntrici; f. ortocéntrică, pl. ortocéntrice
ortocentricelor
ORTOCÉNTRIC, -Ă, ortocentrici, -ce, adj. (Despre tetraedre) Care are un ortocentru. – Ortocentru + suf. -ic. DOOM
ortocéntric adj. m., pl. ortocéntrici; f. ortocéntrică, pl. ortocéntrice
ortocentrici
ORTOCÉNTRIC, -Ă, ortocentrici, -ce, adj. (Despre tetraedre) Care are un ortocentru. – Ortocentru + suf. -ic. DOOM
ortocéntric adj. m., pl. ortocéntrici; f. ortocéntrică, pl. ortocéntrice
ortocentricii
ORTOCÉNTRIC, -Ă, ortocentrici, -ce, adj. (Despre tetraedre) Care are un ortocentru. – Ortocentru + suf. -ic. DOOM
ortocéntric adj. m., pl. ortocéntrici; f. ortocéntrică, pl. ortocéntrice
ortocentricilor
ORTOCÉNTRIC, -Ă, ortocentrici, -ce, adj. (Despre tetraedre) Care are un ortocentru. – Ortocentru + suf. -ic. DOOM
ortocéntric adj. m., pl. ortocéntrici; f. ortocéntrică, pl. ortocéntrice
ortocentricul
ORTOCÉNTRIC, -Ă, ortocentrici, -ce, adj. (Despre tetraedre) Care are un ortocentru. – Ortocentru + suf. -ic. DOOM
ortocéntric adj. m., pl. ortocéntrici; f. ortocéntrică, pl. ortocéntrice
ortocentricului
ORTOCÉNTRIC, -Ă, ortocentrici, -ce, adj. (Despre tetraedre) Care are un ortocentru. – Ortocentru + suf. -ic. DOOM
ortocéntric adj. m., pl. ortocéntrici; f. ortocéntrică, pl. ortocéntrice
ortocentru
ORTOCÉNTRU, ortocentre, s. n. Punctul de întâlnire a înălțimilor unui triunghi; punctul de întâlnire a înălțimilor unui tetraedru cu muchiile opuse perpendiculare. – Din fr. orthocentre. DOOM
ortocéntru s. n., pl. ortocéntre
ortocentrul
ORTOCÉNTRU, ortocentre, s. n. Punctul de întâlnire a înălțimilor unui triunghi; punctul de întâlnire a înălțimilor unui tetraedru cu muchiile opuse perpendiculare. – Din fr. orthocentre. DOOM
ortocéntru s. n., pl. ortocéntre
ortocentrului
ORTOCÉNTRU, ortocentre, s. n. Punctul de întâlnire a înălțimilor unui triunghi; punctul de întâlnire a înălțimilor unui tetraedru cu muchiile opuse perpendiculare. – Din fr. orthocentre. DOOM
ortocéntru s. n., pl. ortocéntre
ortoceras
ORTOCÉRAS, ortocerași, s. m. Moluscă din mările primare, cu cochilie conică dreaptă împărțită în cămăruțe. – Din fr. orthoceras. DOOM
ortocéras s. m., pl. ortocérași
ortoclaz
ORTOCLÁZ s. n. (Min.) Ortoză. – Din fr. orthoclase. DOOM
ortocláz (-to-claz) s. n.
ortoclazul
ORTOCLÁZ s. n. (Min.) Ortoză. – Din fr. orthoclase. DOOM
ortocláz (-to-claz) s. n.
ortoclazului
ORTOCLÁZ s. n. (Min.) Ortoză. – Din fr. orthoclase. DOOM
ortocláz (-to-claz) s. n.
ortocromatic
ORTOCROMÁTIC, -Ă, ortocromatici, -ce, adj. (Despre emulsii sau materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, în afară de roșu. – Din fr. orthochromatique. DOOM
ortocromátic (-to-cro-) adj. m., pl. ortocromátici; f. ortocromátică, pl. ortocromátice
ortocromatica
ORTOCROMÁTIC, -Ă, ortocromatici, -ce, adj. (Despre emulsii sau materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, în afară de roșu. – Din fr. orthochromatique. DOOM
ortocromátic (-to-cro-) adj. m., pl. ortocromátici; f. ortocromátică, pl. ortocromátice
ortocromatice
ORTOCROMÁTIC, -Ă, ortocromatici, -ce, adj. (Despre emulsii sau materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, în afară de roșu. – Din fr. orthochromatique. DOOM
ortocromátic (-to-cro-) adj. m., pl. ortocromátici; f. ortocromátică, pl. ortocromátice
ortocromaticei
ORTOCROMÁTIC, -Ă, ortocromatici, -ce, adj. (Despre emulsii sau materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, în afară de roșu. – Din fr. orthochromatique. DOOM
ortocromátic (-to-cro-) adj. m., pl. ortocromátici; f. ortocromátică, pl. ortocromátice
ortocromaticele
ORTOCROMÁTIC, -Ă, ortocromatici, -ce, adj. (Despre emulsii sau materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, în afară de roșu. – Din fr. orthochromatique. DOOM
ortocromátic (-to-cro-) adj. m., pl. ortocromátici; f. ortocromátică, pl. ortocromátice
ortocromaticelor
ORTOCROMÁTIC, -Ă, ortocromatici, -ce, adj. (Despre emulsii sau materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, în afară de roșu. – Din fr. orthochromatique. DOOM
ortocromátic (-to-cro-) adj. m., pl. ortocromátici; f. ortocromátică, pl. ortocromátice
ortocromatici
ORTOCROMÁTIC, -Ă, ortocromatici, -ce, adj. (Despre emulsii sau materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, în afară de roșu. – Din fr. orthochromatique. DOOM
ortocromátic (-to-cro-) adj. m., pl. ortocromátici; f. ortocromátică, pl. ortocromátice
ortocromaticii
ORTOCROMÁTIC, -Ă, ortocromatici, -ce, adj. (Despre emulsii sau materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, în afară de roșu. – Din fr. orthochromatique. DOOM
ortocromátic (-to-cro-) adj. m., pl. ortocromátici; f. ortocromátică, pl. ortocromátice
ortocromaticilor
ORTOCROMÁTIC, -Ă, ortocromatici, -ce, adj. (Despre emulsii sau materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, în afară de roșu. – Din fr. orthochromatique. DOOM
ortocromátic (-to-cro-) adj. m., pl. ortocromátici; f. ortocromátică, pl. ortocromátice
ortocromaticul
ORTOCROMÁTIC, -Ă, ortocromatici, -ce, adj. (Despre emulsii sau materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, în afară de roșu. – Din fr. orthochromatique. DOOM
ortocromátic (-to-cro-) adj. m., pl. ortocromátici; f. ortocromátică, pl. ortocromátice
ortocromaticului
ORTOCROMÁTIC, -Ă, ortocromatici, -ce, adj. (Despre emulsii sau materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, în afară de roșu. – Din fr. orthochromatique. DOOM
ortocromátic (-to-cro-) adj. m., pl. ortocromátici; f. ortocromátică, pl. ortocromátice
ortocromatism
ORTOCROMATÍSM s. n. Caracteristică a emulsiilor sau a materialelor fotografice de a fi ortocromatice. – Din fr. orthochromatisme.
ortocromatismul
ORTOCROMATÍSM s. n. Caracteristică a emulsiilor sau a materialelor fotografice de a fi ortocromatice. – Din fr. orthochromatisme.
ortocromatismului
ORTOCROMATÍSM s. n. Caracteristică a emulsiilor sau a materialelor fotografice de a fi ortocromatice. – Din fr. orthochromatisme.
ortodiagonal
ORTODIAGONÁL, -Ă, ortodiagonali, -e, adj. (Despre o figură geometrică) Ale cărei diagonale se intersectează sub un unghi drept. [Pr.: -di-a-] – Din germ. Orthodiagonale. DOOM
ortodiagonál (-di-a-) adj. m., pl. ortodiagonáli; f. ortodiagonálă, pl. ortodiagonále
ortodiagonala
ORTODIAGONÁL, -Ă, ortodiagonali, -e, adj. (Despre o figură geometrică) Ale cărei diagonale se intersectează sub un unghi drept. [Pr.: -di-a-] – Din germ. Orthodiagonale. DOOM
ortodiagonál (-di-a-) adj. m., pl. ortodiagonáli; f. ortodiagonálă, pl. ortodiagonále
ortodiagonale
ORTODIAGONÁL, -Ă, ortodiagonali, -e, adj. (Despre o figură geometrică) Ale cărei diagonale se intersectează sub un unghi drept. [Pr.: -di-a-] – Din germ. Orthodiagonale. DOOM
ortodiagonál (-di-a-) adj. m., pl. ortodiagonáli; f. ortodiagonálă, pl. ortodiagonále
ortodiagonalei
ORTODIAGONÁL, -Ă, ortodiagonali, -e, adj. (Despre o figură geometrică) Ale cărei diagonale se intersectează sub un unghi drept. [Pr.: -di-a-] – Din germ. Orthodiagonale. DOOM
ortodiagonál (-di-a-) adj. m., pl. ortodiagonáli; f. ortodiagonálă, pl. ortodiagonále
ortodiagonalele
ORTODIAGONÁL, -Ă, ortodiagonali, -e, adj. (Despre o figură geometrică) Ale cărei diagonale se intersectează sub un unghi drept. [Pr.: -di-a-] – Din germ. Orthodiagonale. DOOM
ortodiagonál (-di-a-) adj. m., pl. ortodiagonáli; f. ortodiagonálă, pl. ortodiagonále
ortodiagonalelor
ORTODIAGONÁL, -Ă, ortodiagonali, -e, adj. (Despre o figură geometrică) Ale cărei diagonale se intersectează sub un unghi drept. [Pr.: -di-a-] – Din germ. Orthodiagonale. DOOM
ortodiagonál (-di-a-) adj. m., pl. ortodiagonáli; f. ortodiagonálă, pl. ortodiagonále
ortodiagonali
ORTODIAGONÁL, -Ă, ortodiagonali, -e, adj. (Despre o figură geometrică) Ale cărei diagonale se intersectează sub un unghi drept. [Pr.: -di-a-] – Din germ. Orthodiagonale. DOOM
ortodiagonál (-di-a-) adj. m., pl. ortodiagonáli; f. ortodiagonálă, pl. ortodiagonále
ortodiagonalii
ORTODIAGONÁL, -Ă, ortodiagonali, -e, adj. (Despre o figură geometrică) Ale cărei diagonale se intersectează sub un unghi drept. [Pr.: -di-a-] – Din germ. Orthodiagonale. DOOM
ortodiagonál (-di-a-) adj. m., pl. ortodiagonáli; f. ortodiagonálă, pl. ortodiagonále
ortodiagonalilor
ORTODIAGONÁL, -Ă, ortodiagonali, -e, adj. (Despre o figură geometrică) Ale cărei diagonale se intersectează sub un unghi drept. [Pr.: -di-a-] – Din germ. Orthodiagonale. DOOM
ortodiagonál (-di-a-) adj. m., pl. ortodiagonáli; f. ortodiagonálă, pl. ortodiagonále
ortodiagonalul
ORTODIAGONÁL, -Ă, ortodiagonali, -e, adj. (Despre o figură geometrică) Ale cărei diagonale se intersectează sub un unghi drept. [Pr.: -di-a-] – Din germ. Orthodiagonale. DOOM
ortodiagonál (-di-a-) adj. m., pl. ortodiagonáli; f. ortodiagonálă, pl. ortodiagonále
ortodiagonalului
ORTODIAGONÁL, -Ă, ortodiagonali, -e, adj. (Despre o figură geometrică) Ale cărei diagonale se intersectează sub un unghi drept. [Pr.: -di-a-] – Din germ. Orthodiagonale. DOOM
ortodiagonál (-di-a-) adj. m., pl. ortodiagonáli; f. ortodiagonálă, pl. ortodiagonále
ortodiagrafia
ORTODIAGRAFÍE, ortodiagrafii, s. f. Formă de reproducere cu ajutorul razelor Roentgen, care scoate în evidență conturul exterior și mărimea organelor interne. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiagraphie. DOOM
ortodiagrafíe (-di-a-gra-) s. f., art. ortodiagrafía, g.-d. art. ortodiagrafíei; pl. ortodiagrafíi, art. ortodiagrafíile
ortodiagrafie
ORTODIAGRAFÍE, ortodiagrafii, s. f. Formă de reproducere cu ajutorul razelor Roentgen, care scoate în evidență conturul exterior și mărimea organelor interne. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiagraphie. DOOM
ortodiagrafíe (-di-a-gra-) s. f., art. ortodiagrafía, g.-d. art. ortodiagrafíei; pl. ortodiagrafíi, art. ortodiagrafíile
ortodiagrafiei
ORTODIAGRAFÍE, ortodiagrafii, s. f. Formă de reproducere cu ajutorul razelor Roentgen, care scoate în evidență conturul exterior și mărimea organelor interne. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiagraphie. DOOM
ortodiagrafíe (-di-a-gra-) s. f., art. ortodiagrafía, g.-d. art. ortodiagrafíei; pl. ortodiagrafíi, art. ortodiagrafíile
ortodiagrafii
ORTODIAGRAFÍE, ortodiagrafii, s. f. Formă de reproducere cu ajutorul razelor Roentgen, care scoate în evidență conturul exterior și mărimea organelor interne. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiagraphie. DOOM
ortodiagrafíe (-di-a-gra-) s. f., art. ortodiagrafía, g.-d. art. ortodiagrafíei; pl. ortodiagrafíi, art. ortodiagrafíile
ortodiagrafiile
ORTODIAGRAFÍE, ortodiagrafii, s. f. Formă de reproducere cu ajutorul razelor Roentgen, care scoate în evidență conturul exterior și mărimea organelor interne. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiagraphie. DOOM
ortodiagrafíe (-di-a-gra-) s. f., art. ortodiagrafía, g.-d. art. ortodiagrafíei; pl. ortodiagrafíi, art. ortodiagrafíile
ortodiagrafiilor
ORTODIAGRAFÍE, ortodiagrafii, s. f. Formă de reproducere cu ajutorul razelor Roentgen, care scoate în evidență conturul exterior și mărimea organelor interne. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiagraphie. DOOM
ortodiagrafíe (-di-a-gra-) s. f., art. ortodiagrafía, g.-d. art. ortodiagrafíei; pl. ortodiagrafíi, art. ortodiagrafíile
ortodiagrama
ORTODIAGRÁMĂ, ortodiagrame, s. f. Traseu desemnat de radiolog pe un ecran fluorescent, care reprezintă proiecția conturului exterior al unui organ intern, determinată cu ajutorul razelor X. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiagramme. DOOM
ortodiagrámă (-di-a-gra-) s. f., g.-d. art. ortodiagrámei; pl. ortodiagráme
ortodiagrame
ORTODIAGRÁMĂ, ortodiagrame, s. f. Traseu desemnat de radiolog pe un ecran fluorescent, care reprezintă proiecția conturului exterior al unui organ intern, determinată cu ajutorul razelor X. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiagramme. DOOM
ortodiagrámă (-di-a-gra-) s. f., g.-d. art. ortodiagrámei; pl. ortodiagráme
ortodiagramei
ORTODIAGRÁMĂ, ortodiagrame, s. f. Traseu desemnat de radiolog pe un ecran fluorescent, care reprezintă proiecția conturului exterior al unui organ intern, determinată cu ajutorul razelor X. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiagramme. DOOM
ortodiagrámă (-di-a-gra-) s. f., g.-d. art. ortodiagrámei; pl. ortodiagráme
ortodiagramele
ORTODIAGRÁMĂ, ortodiagrame, s. f. Traseu desemnat de radiolog pe un ecran fluorescent, care reprezintă proiecția conturului exterior al unui organ intern, determinată cu ajutorul razelor X. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiagramme. DOOM
ortodiagrámă (-di-a-gra-) s. f., g.-d. art. ortodiagrámei; pl. ortodiagráme
ortodiagramelor
ORTODIAGRÁMĂ, ortodiagrame, s. f. Traseu desemnat de radiolog pe un ecran fluorescent, care reprezintă proiecția conturului exterior al unui organ intern, determinată cu ajutorul razelor X. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiagramme. DOOM
ortodiagrámă (-di-a-gra-) s. f., g.-d. art. ortodiagrámei; pl. ortodiagráme
ortodiascopia
ORTODIASCOPÍE s. f. Metodă radioscopică pentru obținerea contururilor unui obiect în mărime naturală. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiascopie. DOOM
!ortodiascopíe (-di-as-co-/-a-sco-) s. f., art. ortodiascopía, g.-d. ortodiascopíi, art. ortodiascopíei
ortodiascopie
ORTODIASCOPÍE s. f. Metodă radioscopică pentru obținerea contururilor unui obiect în mărime naturală. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiascopie. DOOM
!ortodiascopíe (-di-as-co-/-a-sco-) s. f., art. ortodiascopía, g.-d. ortodiascopíi, art. ortodiascopíei
ortodiascopiei
ORTODIASCOPÍE s. f. Metodă radioscopică pentru obținerea contururilor unui obiect în mărime naturală. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiascopie. DOOM
!ortodiascopíe (-di-as-co-/-a-sco-) s. f., art. ortodiascopía, g.-d. ortodiascopíi, art. ortodiascopíei
ortodiascopii
ORTODIASCOPÍE s. f. Metodă radioscopică pentru obținerea contururilor unui obiect în mărime naturală. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiascopie. DOOM
!ortodiascopíe (-di-as-co-/-a-sco-) s. f., art. ortodiascopía, g.-d. ortodiascopíi, art. ortodiascopíei
ortodiascopiile
ORTODIASCOPÍE s. f. Metodă radioscopică pentru obținerea contururilor unui obiect în mărime naturală. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiascopie. DOOM
!ortodiascopíe (-di-as-co-/-a-sco-) s. f., art. ortodiascopía, g.-d. ortodiascopíi, art. ortodiascopíei
ortodiascopiilor
ORTODIASCOPÍE s. f. Metodă radioscopică pentru obținerea contururilor unui obiect în mărime naturală. [Pr.: -di-a-] – Din fr. orthodiascopie. DOOM
!ortodiascopíe (-di-as-co-/-a-sco-) s. f., art. ortodiascopía, g.-d. ortodiascopíi, art. ortodiascopíei
ortodocși
ORTODÓX, -Ă, ortodocși, -xe, adj. 1. Care ține de Biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu o concepție, cu o doctrină, cu dogma unei religii; (despre oameni) care urmează cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrină. – Din ngr. orthódoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe. DOOM
!ortodóx adj. m., s. m., pl. ortodócși; adj. f., s. f. ortodóxă, pl. ortodóxe
ortodocșii
ORTODÓX, -Ă, ortodocși, -xe, adj. 1. Care ține de Biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu o concepție, cu o doctrină, cu dogma unei religii; (despre oameni) care urmează cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrină. – Din ngr. orthódoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe. DOOM
!ortodóx adj. m., s. m., pl. ortodócși; adj. f., s. f. ortodóxă, pl. ortodóxe
ortodocșilor
ORTODÓX, -Ă, ortodocși, -xe, adj. 1. Care ține de Biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu o concepție, cu o doctrină, cu dogma unei religii; (despre oameni) care urmează cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrină. – Din ngr. orthódoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe. DOOM
!ortodóx adj. m., s. m., pl. ortodócși; adj. f., s. f. ortodóxă, pl. ortodóxe
ortodontic
ORTODÓNTIC, -Ă, ortodontici, -ce, adj. Referitor la ortodonție, de ortodonție. – Din fr. orthodontique.
ortodontica
ORTODÓNTIC, -Ă, ortodontici, -ce, adj. Referitor la ortodonție, de ortodonție. – Din fr. orthodontique.
ortodontice
ORTODÓNTIC, -Ă, ortodontici, -ce, adj. Referitor la ortodonție, de ortodonție. – Din fr. orthodontique.
ortodonticei
ORTODÓNTIC, -Ă, ortodontici, -ce, adj. Referitor la ortodonție, de ortodonție. – Din fr. orthodontique.
ortodonticele
ORTODÓNTIC, -Ă, ortodontici, -ce, adj. Referitor la ortodonție, de ortodonție. – Din fr. orthodontique.
ortodonticelor
ORTODÓNTIC, -Ă, ortodontici, -ce, adj. Referitor la ortodonție, de ortodonție. – Din fr. orthodontique.
ortodontici
ORTODÓNTIC, -Ă, ortodontici, -ce, adj. Referitor la ortodonție, de ortodonție. – Din fr. orthodontique.
ortodonticii
ORTODÓNTIC, -Ă, ortodontici, -ce, adj. Referitor la ortodonție, de ortodonție. – Din fr. orthodontique.
ortodonticilor
ORTODÓNTIC, -Ă, ortodontici, -ce, adj. Referitor la ortodonție, de ortodonție. – Din fr. orthodontique.
ortodonticul
ORTODÓNTIC, -Ă, ortodontici, -ce, adj. Referitor la ortodonție, de ortodonție. – Din fr. orthodontique.
ortodonticului
ORTODÓNTIC, -Ă, ortodontici, -ce, adj. Referitor la ortodonție, de ortodonție. – Din fr. orthodontique.
ortodontologia
ORTODONTOLOGÍE s. f. Specialitate a stomatologiei care studiază anomaliile de poziție, dezvoltare etc. a dinților pe arcadele dentare și tratamentul acestora. – Din fr. orthodontologie.
ortodontologie
ORTODONTOLOGÍE s. f. Specialitate a stomatologiei care studiază anomaliile de poziție, dezvoltare etc. a dinților pe arcadele dentare și tratamentul acestora. – Din fr. orthodontologie.
ortodontologiei
ORTODONTOLOGÍE s. f. Specialitate a stomatologiei care studiază anomaliile de poziție, dezvoltare etc. a dinților pe arcadele dentare și tratamentul acestora. – Din fr. orthodontologie.
ortodontologii
ORTODONTOLOGÍE s. f. Specialitate a stomatologiei care studiază anomaliile de poziție, dezvoltare etc. a dinților pe arcadele dentare și tratamentul acestora. – Din fr. orthodontologie.
ortodonția
ORTODONȚÍE s. f. Parte a stomatologiei care se ocupă cu prevenirea și tratamentul pozițiilor defectuoase ale dinților. – Din fr. orthodontie. DOOM
!ortodonțíe (or-to-/ort-o-) s. f., art. ortodonțía, g.-d. ortodonțíi, art. ortodonțíei
ortodonție
ORTODONȚÍE s. f. Parte a stomatologiei care se ocupă cu prevenirea și tratamentul pozițiilor defectuoase ale dinților. – Din fr. orthodontie. DOOM
!ortodonțíe (or-to-/ort-o-) s. f., art. ortodonțía, g.-d. ortodonțíi, art. ortodonțíei
ortodonției
ORTODONȚÍE s. f. Parte a stomatologiei care se ocupă cu prevenirea și tratamentul pozițiilor defectuoase ale dinților. – Din fr. orthodontie. DOOM
!ortodonțíe (or-to-/ort-o-) s. f., art. ortodonțía, g.-d. ortodonțíi, art. ortodonțíei
ortodonții
ORTODONȚÍE s. f. Parte a stomatologiei care se ocupă cu prevenirea și tratamentul pozițiilor defectuoase ale dinților. – Din fr. orthodontie. DOOM
!ortodonțíe (or-to-/ort-o-) s. f., art. ortodonțía, g.-d. ortodonțíi, art. ortodonțíei
ortodonțiile
ORTODONȚÍE s. f. Parte a stomatologiei care se ocupă cu prevenirea și tratamentul pozițiilor defectuoase ale dinților. – Din fr. orthodontie. DOOM
!ortodonțíe (or-to-/ort-o-) s. f., art. ortodonțía, g.-d. ortodonțíi, art. ortodonțíei
ortodonțiilor
ORTODONȚÍE s. f. Parte a stomatologiei care se ocupă cu prevenirea și tratamentul pozițiilor defectuoase ale dinților. – Din fr. orthodontie. DOOM
!ortodonțíe (or-to-/ort-o-) s. f., art. ortodonțía, g.-d. ortodonțíi, art. ortodonțíei
ortodox
ORTODÓX, -Ă, ortodocși, -xe, adj. 1. Care ține de Biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu o concepție, cu o doctrină, cu dogma unei religii; (despre oameni) care urmează cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrină. – Din ngr. orthódoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe. DOOM
!ortodóx adj. m., s. m., pl. ortodócși; adj. f., s. f. ortodóxă, pl. ortodóxe
ortodoxa
ORTODÓX, -Ă, ortodocși, -xe, adj. 1. Care ține de Biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu o concepție, cu o doctrină, cu dogma unei religii; (despre oameni) care urmează cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrină. – Din ngr. orthódoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe. DOOM
!ortodóx adj. m., s. m., pl. ortodócși; adj. f., s. f. ortodóxă, pl. ortodóxe
ortodoxe
ORTODÓX, -Ă, ortodocși, -xe, adj. 1. Care ține de Biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu o concepție, cu o doctrină, cu dogma unei religii; (despre oameni) care urmează cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrină. – Din ngr. orthódoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe. DOOM
!ortodóx adj. m., s. m., pl. ortodócși; adj. f., s. f. ortodóxă, pl. ortodóxe
ortodoxei
ORTODÓX, -Ă, ortodocși, -xe, adj. 1. Care ține de Biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu o concepție, cu o doctrină, cu dogma unei religii; (despre oameni) care urmează cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrină. – Din ngr. orthódoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe. DOOM
!ortodóx adj. m., s. m., pl. ortodócși; adj. f., s. f. ortodóxă, pl. ortodóxe
ortodoxele
ORTODÓX, -Ă, ortodocși, -xe, adj. 1. Care ține de Biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu o concepție, cu o doctrină, cu dogma unei religii; (despre oameni) care urmează cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrină. – Din ngr. orthódoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe. DOOM
!ortodóx adj. m., s. m., pl. ortodócși; adj. f., s. f. ortodóxă, pl. ortodóxe
ortodoxelor
ORTODÓX, -Ă, ortodocși, -xe, adj. 1. Care ține de Biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu o concepție, cu o doctrină, cu dogma unei religii; (despre oameni) care urmează cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrină. – Din ngr. orthódoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe. DOOM
!ortodóx adj. m., s. m., pl. ortodócși; adj. f., s. f. ortodóxă, pl. ortodóxe
ortodoxia
ORTODOXÍE s. f. 1. Confesiune creștină care a păstrat neschimbate dogmele, tradiția, cultul și organizarea bisericească fixate prin cele șapte sinoade ecumenice; p. ext. Biserica ortodoxă; religia ortodoxă. 2. Conformitate, concordanță cu principiile tradiționale ale doctrinei bisericii creștine ortodoxe. – Din lat. orthodoxia, fr. orthodoxie. DOOM
ortodoxíe s. f., art. ortodoxía, g.-d. ortodoxíi, art. ortodoxíei
ortodoxie
ORTODOXÍE s. f. 1. Confesiune creștină care a păstrat neschimbate dogmele, tradiția, cultul și organizarea bisericească fixate prin cele șapte sinoade ecumenice; p. ext. Biserica ortodoxă; religia ortodoxă. 2. Conformitate, concordanță cu principiile tradiționale ale doctrinei bisericii creștine ortodoxe. – Din lat. orthodoxia, fr. orthodoxie. DOOM
ortodoxíe s. f., art. ortodoxía, g.-d. ortodoxíi, art. ortodoxíei
ortodoxiei
ORTODOXÍE s. f. 1. Confesiune creștină care a păstrat neschimbate dogmele, tradiția, cultul și organizarea bisericească fixate prin cele șapte sinoade ecumenice; p. ext. Biserica ortodoxă; religia ortodoxă. 2. Conformitate, concordanță cu principiile tradiționale ale doctrinei bisericii creștine ortodoxe. – Din lat. orthodoxia, fr. orthodoxie. DOOM
ortodoxíe s. f., art. ortodoxía, g.-d. ortodoxíi, art. ortodoxíei
ortodoxii
ORTODOXÍE s. f. 1. Confesiune creștină care a păstrat neschimbate dogmele, tradiția, cultul și organizarea bisericească fixate prin cele șapte sinoade ecumenice; p. ext. Biserica ortodoxă; religia ortodoxă. 2. Conformitate, concordanță cu principiile tradiționale ale doctrinei bisericii creștine ortodoxe. – Din lat. orthodoxia, fr. orthodoxie. DOOM
ortodoxíe s. f., art. ortodoxía, g.-d. ortodoxíi, art. ortodoxíei
ortodoxism
ORTODOXÍSM s. n. 1. Confesiune creștină ortodoxă. 2. Calitatea de a fi ortodox (2). 3. Doctrină literară și ideologică românească din perioada interbelică; înclinare spre cultivarea temelor și motivelor religioase ortodoxe. – Ortodox + suf. -ism. DOOM
ortodoxísm s. n.
ortodoxismul
ORTODOXÍSM s. n. 1. Confesiune creștină ortodoxă. 2. Calitatea de a fi ortodox (2). 3. Doctrină literară și ideologică românească din perioada interbelică; înclinare spre cultivarea temelor și motivelor religioase ortodoxe. – Ortodox + suf. -ism. DOOM
ortodoxísm s. n.
ortodoxismului
ORTODOXÍSM s. n. 1. Confesiune creștină ortodoxă. 2. Calitatea de a fi ortodox (2). 3. Doctrină literară și ideologică românească din perioada interbelică; înclinare spre cultivarea temelor și motivelor religioase ortodoxe. – Ortodox + suf. -ism. DOOM
ortodoxísm s. n.
ortodoxist
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxist
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxista
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxista
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxiste
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxiste
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxistei
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxistei
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxistele
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxistele
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxistelor
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxistelor
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxistul
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxistul
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxistului
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxistului
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxiști
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxiști
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxiștii
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxiștii
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxiștilor
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxiștilor
ORTODOXÍST, -Ă, ortodoxiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al ortodoxismului. – De la ortodoxism, cu schimbarea sufixului.
ortodoxul
ORTODÓX, -Ă, ortodocși, -xe, adj. 1. Care ține de Biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu o concepție, cu o doctrină, cu dogma unei religii; (despre oameni) care urmează cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrină. – Din ngr. orthódoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe. DOOM
!ortodóx adj. m., s. m., pl. ortodócși; adj. f., s. f. ortodóxă, pl. ortodóxe
ortodoxului
ORTODÓX, -Ă, ortodocși, -xe, adj. 1. Care ține de Biserica creștină răsăriteană, de ortodoxie, care este conform cu doctrina acestei biserici; (despre persoane) care este adept al ortodoxismului. ♦ (Substantivat) Persoană de religie creștină răsăriteană. 2. Conform cu o concepție, cu o doctrină, cu dogma unei religii; (despre oameni) care urmează cu fermitate (sau dogmatic) o asemenea doctrină. – Din ngr. orthódoxos, lat. orthodoxus, fr. orthodoxe. DOOM
!ortodóx adj. m., s. m., pl. ortodócși; adj. f., s. f. ortodóxă, pl. ortodóxe
ortodroma
ORTODRÓMĂ, ortodrome, s. f. Drumul cel mai scurt care leagă două puncte de pe suprafața Pământului. – Din germ. Orthodrome. DOOM
ortodrómă (-to-dro-) s. f., g.-d. art. ortodrómei; pl. ortodróme
ortodrome
ORTODRÓMĂ, ortodrome, s. f. Drumul cel mai scurt care leagă două puncte de pe suprafața Pământului. – Din germ. Orthodrome. DOOM
ortodrómă (-to-dro-) s. f., g.-d. art. ortodrómei; pl. ortodróme
ortodromei
ORTODRÓMĂ, ortodrome, s. f. Drumul cel mai scurt care leagă două puncte de pe suprafața Pământului. – Din germ. Orthodrome. DOOM
ortodrómă (-to-dro-) s. f., g.-d. art. ortodrómei; pl. ortodróme
ortodromele
ORTODRÓMĂ, ortodrome, s. f. Drumul cel mai scurt care leagă două puncte de pe suprafața Pământului. – Din germ. Orthodrome. DOOM
ortodrómă (-to-dro-) s. f., g.-d. art. ortodrómei; pl. ortodróme
ortodromelor
ORTODRÓMĂ, ortodrome, s. f. Drumul cel mai scurt care leagă două puncte de pe suprafața Pământului. – Din germ. Orthodrome. DOOM
ortodrómă (-to-dro-) s. f., g.-d. art. ortodrómei; pl. ortodróme
ortodromic
ORTODRÓMIC, -Ă, ortodromici, -ce, adj. Referitor la ortodromă, de ortodromă. – Din fr. orthodromique.
ortodromica
ORTODRÓMIC, -Ă, ortodromici, -ce, adj. Referitor la ortodromă, de ortodromă. – Din fr. orthodromique.
ortodromice
ORTODRÓMIC, -Ă, ortodromici, -ce, adj. Referitor la ortodromă, de ortodromă. – Din fr. orthodromique.
ortodromicei
ORTODRÓMIC, -Ă, ortodromici, -ce, adj. Referitor la ortodromă, de ortodromă. – Din fr. orthodromique.
ortodromicele
ORTODRÓMIC, -Ă, ortodromici, -ce, adj. Referitor la ortodromă, de ortodromă. – Din fr. orthodromique.
ortodromicelor
ORTODRÓMIC, -Ă, ortodromici, -ce, adj. Referitor la ortodromă, de ortodromă. – Din fr. orthodromique.
ortodromici
ORTODRÓMIC, -Ă, ortodromici, -ce, adj. Referitor la ortodromă, de ortodromă. – Din fr. orthodromique.
ortodromicii
ORTODRÓMIC, -Ă, ortodromici, -ce, adj. Referitor la ortodromă, de ortodromă. – Din fr. orthodromique.
ortodromicilor
ORTODRÓMIC, -Ă, ortodromici, -ce, adj. Referitor la ortodromă, de ortodromă. – Din fr. orthodromique.
ortodromicul
ORTODRÓMIC, -Ă, ortodromici, -ce, adj. Referitor la ortodromă, de ortodromă. – Din fr. orthodromique.
ortodromicului
ORTODRÓMIC, -Ă, ortodromici, -ce, adj. Referitor la ortodromă, de ortodromă. – Din fr. orthodromique.
ortoedric
ORTOÉDRIC, -Ă, ortoedrici, -ce, adj. (Despre poliedre) Care are planurile coordonate perpendiculare între ele, care are fețele intersectate în unghi drept. – Din fr. orthoédrique. DOOM
ortoédric (-e-dric) adj. m., pl. ortoédrici; f. ortoédrică, pl. ortoédrice
ortoedrica
ORTOÉDRIC, -Ă, ortoedrici, -ce, adj. (Despre poliedre) Care are planurile coordonate perpendiculare între ele, care are fețele intersectate în unghi drept. – Din fr. orthoédrique. DOOM
ortoédric (-e-dric) adj. m., pl. ortoédrici; f. ortoédrică, pl. ortoédrice
ortoedrice
ORTOÉDRIC, -Ă, ortoedrici, -ce, adj. (Despre poliedre) Care are planurile coordonate perpendiculare între ele, care are fețele intersectate în unghi drept. – Din fr. orthoédrique. DOOM
ortoédric (-e-dric) adj. m., pl. ortoédrici; f. ortoédrică, pl. ortoédrice
ortoedricei
ORTOÉDRIC, -Ă, ortoedrici, -ce, adj. (Despre poliedre) Care are planurile coordonate perpendiculare între ele, care are fețele intersectate în unghi drept. – Din fr. orthoédrique. DOOM
ortoédric (-e-dric) adj. m., pl. ortoédrici; f. ortoédrică, pl. ortoédrice
ortoedricele
ORTOÉDRIC, -Ă, ortoedrici, -ce, adj. (Despre poliedre) Care are planurile coordonate perpendiculare între ele, care are fețele intersectate în unghi drept. – Din fr. orthoédrique. DOOM
ortoédric (-e-dric) adj. m., pl. ortoédrici; f. ortoédrică, pl. ortoédrice
ortoedricelor
ORTOÉDRIC, -Ă, ortoedrici, -ce, adj. (Despre poliedre) Care are planurile coordonate perpendiculare între ele, care are fețele intersectate în unghi drept. – Din fr. orthoédrique. DOOM
ortoédric (-e-dric) adj. m., pl. ortoédrici; f. ortoédrică, pl. ortoédrice
ortoedrici
ORTOÉDRIC, -Ă, ortoedrici, -ce, adj. (Despre poliedre) Care are planurile coordonate perpendiculare între ele, care are fețele intersectate în unghi drept. – Din fr. orthoédrique. DOOM
ortoédric (-e-dric) adj. m., pl. ortoédrici; f. ortoédrică, pl. ortoédrice
ortoedricii
ORTOÉDRIC, -Ă, ortoedrici, -ce, adj. (Despre poliedre) Care are planurile coordonate perpendiculare între ele, care are fețele intersectate în unghi drept. – Din fr. orthoédrique. DOOM
ortoédric (-e-dric) adj. m., pl. ortoédrici; f. ortoédrică, pl. ortoédrice
ortoedricilor
ORTOÉDRIC, -Ă, ortoedrici, -ce, adj. (Despre poliedre) Care are planurile coordonate perpendiculare între ele, care are fețele intersectate în unghi drept. – Din fr. orthoédrique. DOOM
ortoédric (-e-dric) adj. m., pl. ortoédrici; f. ortoédrică, pl. ortoédrice
ortoedricul
ORTOÉDRIC, -Ă, ortoedrici, -ce, adj. (Despre poliedre) Care are planurile coordonate perpendiculare între ele, care are fețele intersectate în unghi drept. – Din fr. orthoédrique. DOOM
ortoédric (-e-dric) adj. m., pl. ortoédrici; f. ortoédrică, pl. ortoédrice
ortoedricului
ORTOÉDRIC, -Ă, ortoedrici, -ce, adj. (Despre poliedre) Care are planurile coordonate perpendiculare între ele, care are fețele intersectate în unghi drept. – Din fr. orthoédrique. DOOM
ortoédric (-e-dric) adj. m., pl. ortoédrici; f. ortoédrică, pl. ortoédrice
ortoepia
ORTOEPÍE s. f. Ansamblu de reguli proprii unei limbi care privesc pronunțarea corectă (literară) a cuvintelor; disciplină care se ocupă cu studiul acestor reguli. – Din fr. orthoépie. DOOM
ortoepíe s. f., art. ortoepía, g.-d. ortoepíi, art. ortoepíei
ortoepic
ORTOÉPIC, -Ă, ortoepici, -ce, adj. Care aparține ortoepiei, privitor la ortoepie. – Din fr. orthoépique. DOOM
ortoépic adj. m., pl. ortoépici; f. ortoépică, pl. ortoépice
ortoepica
ORTOÉPIC, -Ă, ortoepici, -ce, adj. Care aparține ortoepiei, privitor la ortoepie. – Din fr. orthoépique. DOOM
ortoépic adj. m., pl. ortoépici; f. ortoépică, pl. ortoépice
ortoepice
ORTOÉPIC, -Ă, ortoepici, -ce, adj. Care aparține ortoepiei, privitor la ortoepie. – Din fr. orthoépique. DOOM
ortoépic adj. m., pl. ortoépici; f. ortoépică, pl. ortoépice
ortoepicei
ORTOÉPIC, -Ă, ortoepici, -ce, adj. Care aparține ortoepiei, privitor la ortoepie. – Din fr. orthoépique. DOOM
ortoépic adj. m., pl. ortoépici; f. ortoépică, pl. ortoépice
ortoepicele
ORTOÉPIC, -Ă, ortoepici, -ce, adj. Care aparține ortoepiei, privitor la ortoepie. – Din fr. orthoépique. DOOM
ortoépic adj. m., pl. ortoépici; f. ortoépică, pl. ortoépice
ortoepicelor
ORTOÉPIC, -Ă, ortoepici, -ce, adj. Care aparține ortoepiei, privitor la ortoepie. – Din fr. orthoépique. DOOM
ortoépic adj. m., pl. ortoépici; f. ortoépică, pl. ortoépice
ortoepici
ORTOÉPIC, -Ă, ortoepici, -ce, adj. Care aparține ortoepiei, privitor la ortoepie. – Din fr. orthoépique. DOOM
ortoépic adj. m., pl. ortoépici; f. ortoépică, pl. ortoépice
ortoepicii
ORTOÉPIC, -Ă, ortoepici, -ce, adj. Care aparține ortoepiei, privitor la ortoepie. – Din fr. orthoépique. DOOM
ortoépic adj. m., pl. ortoépici; f. ortoépică, pl. ortoépice
ortoepicilor
ORTOÉPIC, -Ă, ortoepici, -ce, adj. Care aparține ortoepiei, privitor la ortoepie. – Din fr. orthoépique. DOOM
ortoépic adj. m., pl. ortoépici; f. ortoépică, pl. ortoépice
ortoepicul
ORTOÉPIC, -Ă, ortoepici, -ce, adj. Care aparține ortoepiei, privitor la ortoepie. – Din fr. orthoépique. DOOM
ortoépic adj. m., pl. ortoépici; f. ortoépică, pl. ortoépice
ortoepicului
ORTOÉPIC, -Ă, ortoepici, -ce, adj. Care aparține ortoepiei, privitor la ortoepie. – Din fr. orthoépique. DOOM
ortoépic adj. m., pl. ortoépici; f. ortoépică, pl. ortoépice
ortoepie
ORTOEPÍE s. f. Ansamblu de reguli proprii unei limbi care privesc pronunțarea corectă (literară) a cuvintelor; disciplină care se ocupă cu studiul acestor reguli. – Din fr. orthoépie. DOOM
ortoepíe s. f., art. ortoepía, g.-d. ortoepíi, art. ortoepíei
ortoepiei
ORTOEPÍE s. f. Ansamblu de reguli proprii unei limbi care privesc pronunțarea corectă (literară) a cuvintelor; disciplină care se ocupă cu studiul acestor reguli. – Din fr. orthoépie. DOOM
ortoepíe s. f., art. ortoepía, g.-d. ortoepíi, art. ortoepíei
ortoepii
ORTOEPÍE s. f. Ansamblu de reguli proprii unei limbi care privesc pronunțarea corectă (literară) a cuvintelor; disciplină care se ocupă cu studiul acestor reguli. – Din fr. orthoépie. DOOM
ortoepíe s. f., art. ortoepía, g.-d. ortoepíi, art. ortoepíei
ortofonia
ORTOFONÍE s. f. Pronunțare considerată normală sau corectă a unui fonem sau a unui grup de foneme. – Din fr. orthophonie. DOOM
ortofoníe s. f., art. ortofonía, g.-d. ortofoníi, art. ortofoníei
ortofonic
ORTOFÓNIC, -Ă, ortofonici, -ce, adj. (Despre transmisii radio-electrice) Care nu modifică timbrul sunetului emis. – Din fr. orthophonique. DOOM
ortofónic adj. m., pl. ortofónici; f. ortofónică, pl. ortofónice
ortofonie
ORTOFONÍE s. f. Pronunțare considerată normală sau corectă a unui fonem sau a unui grup de foneme. – Din fr. orthophonie. DOOM
ortofoníe s. f., art. ortofonía, g.-d. ortofoníi, art. ortofoníei
ortofoniei
ORTOFONÍE s. f. Pronunțare considerată normală sau corectă a unui fonem sau a unui grup de foneme. – Din fr. orthophonie. DOOM
ortofoníe s. f., art. ortofonía, g.-d. ortofoníi, art. ortofoníei
ortofonii
ORTOFONÍE s. f. Pronunțare considerată normală sau corectă a unui fonem sau a unui grup de foneme. – Din fr. orthophonie. DOOM
ortofoníe s. f., art. ortofonía, g.-d. ortofoníi, art. ortofoníei
ortoforia
ORTOFORÍE s.f. (Med.) Paralelism perfect al axelor vizuale. ♦ Echilibru muscular normal al ochilor. [Gen. -iei. / < fr. orthophorie, cf. gr. orthos – drept, pherein – a duce].
ortoforie
ORTOFORÍE s.f. (Med.) Paralelism perfect al axelor vizuale. ♦ Echilibru muscular normal al ochilor. [Gen. -iei. / < fr. orthophorie, cf. gr. orthos – drept, pherein – a duce].
ortoforiei
ORTOFORÍE s.f. (Med.) Paralelism perfect al axelor vizuale. ♦ Echilibru muscular normal al ochilor. [Gen. -iei. / < fr. orthophorie, cf. gr. orthos – drept, pherein – a duce].
ortoforii
ORTOFORÍE s.f. (Med.) Paralelism perfect al axelor vizuale. ♦ Echilibru muscular normal al ochilor. [Gen. -iei. / < fr. orthophorie, cf. gr. orthos – drept, pherein – a duce].
ortofosforic
ORTOFOSFÓRIC, adj. (În sintagma) Acid ortofosforic = acid fosforic. – Din fr. orthophosphorique. DOOM
ortofosfóric adj. m.
ortofosforicul
ORTOFOSFÓRIC, adj. (În sintagma) Acid ortofosforic = acid fosforic. – Din fr. orthophosphorique. DOOM
ortofosfóric adj. m.
ortofosforicului
ORTOFOSFÓRIC, adj. (În sintagma) Acid ortofosforic = acid fosforic. – Din fr. orthophosphorique. DOOM
ortofosfóric adj. m.
ortogeneza
ORTOGENÉZĂ s. f. Teorie conform căreia evoluția organismelor are loc pe baza anumitor direcții strict determinate, negând rolul selecției naturale în adaptarea organismelor la condițiile de existență. – Din fr. orthogénèse. DOOM
ortogenéză s. f., g.-d. art. ortogenézei
ortogeneze
ORTOGENÉZĂ s. f. Teorie conform căreia evoluția organismelor are loc pe baza anumitor direcții strict determinate, negând rolul selecției naturale în adaptarea organismelor la condițiile de existență. – Din fr. orthogénèse. DOOM
ortogenéză s. f., g.-d. art. ortogenézei
ortogenezei
ORTOGENÉZĂ s. f. Teorie conform căreia evoluția organismelor are loc pe baza anumitor direcții strict determinate, negând rolul selecției naturale în adaptarea organismelor la condițiile de existență. – Din fr. orthogénèse. DOOM
ortogenéză s. f., g.-d. art. ortogenézei
ortogenezele
ORTOGENÉZĂ s. f. Teorie conform căreia evoluția organismelor are loc pe baza anumitor direcții strict determinate, negând rolul selecției naturale în adaptarea organismelor la condițiile de existență. – Din fr. orthogénèse. DOOM
ortogenéză s. f., g.-d. art. ortogenézei
ortogenezelor
ORTOGENÉZĂ s. f. Teorie conform căreia evoluția organismelor are loc pe baza anumitor direcții strict determinate, negând rolul selecției naturale în adaptarea organismelor la condițiile de existență. – Din fr. orthogénèse. DOOM
ortogenéză s. f., g.-d. art. ortogenézei
ortogenia
ORTOGENÍE s. f. (Med.) 1. Dezvoltare simetrică a arcadelor dentare superioare și inferioare care face posibilă întâlnirea dinților cap la cap. 2. Ansamblul mijloacelor prin care se încearcă diminuarea frecvenței genelor patologice dintr-o populație, constând, mai ales, în limitarea nașterilor la persoanele care prezintă riscuri genetice. 3. Metodă de diagnosticare și de tratament al tulburărilor psihice ale copilului. – Din fr. orthogénie.
ortogenie
ORTOGENÍE s. f. (Med.) 1. Dezvoltare simetrică a arcadelor dentare superioare și inferioare care face posibilă întâlnirea dinților cap la cap. 2. Ansamblul mijloacelor prin care se încearcă diminuarea frecvenței genelor patologice dintr-o populație, constând, mai ales, în limitarea nașterilor la persoanele care prezintă riscuri genetice. 3. Metodă de diagnosticare și de tratament al tulburărilor psihice ale copilului. – Din fr. orthogénie.
ortogeniei
ORTOGENÍE s. f. (Med.) 1. Dezvoltare simetrică a arcadelor dentare superioare și inferioare care face posibilă întâlnirea dinților cap la cap. 2. Ansamblul mijloacelor prin care se încearcă diminuarea frecvenței genelor patologice dintr-o populație, constând, mai ales, în limitarea nașterilor la persoanele care prezintă riscuri genetice. 3. Metodă de diagnosticare și de tratament al tulburărilor psihice ale copilului. – Din fr. orthogénie.
ortogenii
ORTOGENÍE s. f. (Med.) 1. Dezvoltare simetrică a arcadelor dentare superioare și inferioare care face posibilă întâlnirea dinților cap la cap. 2. Ansamblul mijloacelor prin care se încearcă diminuarea frecvenței genelor patologice dintr-o populație, constând, mai ales, în limitarea nașterilor la persoanele care prezintă riscuri genetice. 3. Metodă de diagnosticare și de tratament al tulburărilor psihice ale copilului. – Din fr. orthogénie.
ortogonal
ORTOGONÁL, -Ă, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formează unghiuri drepte. ◊ Proiecție ortogonală = proiecție obținută prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecție. ♦ (Despre curbe) Care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecție să fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafețe) Care se întretaie astfel încât planurile lor tangente în orice punct al curbei de intersecție să fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal. DOOM
ortogonál adj. m., pl. ortogonáli; f. ortogonálă, pl. ortogonále
ortogonala
ORTOGONÁL, -Ă, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formează unghiuri drepte. ◊ Proiecție ortogonală = proiecție obținută prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecție. ♦ (Despre curbe) Care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecție să fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafețe) Care se întretaie astfel încât planurile lor tangente în orice punct al curbei de intersecție să fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal. DOOM
ortogonál adj. m., pl. ortogonáli; f. ortogonálă, pl. ortogonále
ortogonale
ORTOGONÁL, -Ă, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formează unghiuri drepte. ◊ Proiecție ortogonală = proiecție obținută prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecție. ♦ (Despre curbe) Care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecție să fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafețe) Care se întretaie astfel încât planurile lor tangente în orice punct al curbei de intersecție să fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal. DOOM
ortogonál adj. m., pl. ortogonáli; f. ortogonálă, pl. ortogonále
ortogonalei
ORTOGONÁL, -Ă, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formează unghiuri drepte. ◊ Proiecție ortogonală = proiecție obținută prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecție. ♦ (Despre curbe) Care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecție să fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafețe) Care se întretaie astfel încât planurile lor tangente în orice punct al curbei de intersecție să fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal. DOOM
ortogonál adj. m., pl. ortogonáli; f. ortogonálă, pl. ortogonále
ortogonalele
ORTOGONÁL, -Ă, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formează unghiuri drepte. ◊ Proiecție ortogonală = proiecție obținută prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecție. ♦ (Despre curbe) Care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecție să fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafețe) Care se întretaie astfel încât planurile lor tangente în orice punct al curbei de intersecție să fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal. DOOM
ortogonál adj. m., pl. ortogonáli; f. ortogonálă, pl. ortogonále
ortogonalelor
ORTOGONÁL, -Ă, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formează unghiuri drepte. ◊ Proiecție ortogonală = proiecție obținută prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecție. ♦ (Despre curbe) Care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecție să fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafețe) Care se întretaie astfel încât planurile lor tangente în orice punct al curbei de intersecție să fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal. DOOM
ortogonál adj. m., pl. ortogonáli; f. ortogonálă, pl. ortogonále
ortogonali
ORTOGONÁL, -Ă, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formează unghiuri drepte. ◊ Proiecție ortogonală = proiecție obținută prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecție. ♦ (Despre curbe) Care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecție să fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafețe) Care se întretaie astfel încât planurile lor tangente în orice punct al curbei de intersecție să fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal. DOOM
ortogonál adj. m., pl. ortogonáli; f. ortogonálă, pl. ortogonále
ortogonalii
ORTOGONÁL, -Ă, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formează unghiuri drepte. ◊ Proiecție ortogonală = proiecție obținută prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecție. ♦ (Despre curbe) Care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecție să fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafețe) Care se întretaie astfel încât planurile lor tangente în orice punct al curbei de intersecție să fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal. DOOM
ortogonál adj. m., pl. ortogonáli; f. ortogonálă, pl. ortogonále
ortogonalilor
ORTOGONÁL, -Ă, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formează unghiuri drepte. ◊ Proiecție ortogonală = proiecție obținută prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecție. ♦ (Despre curbe) Care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecție să fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafețe) Care se întretaie astfel încât planurile lor tangente în orice punct al curbei de intersecție să fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal. DOOM
ortogonál adj. m., pl. ortogonáli; f. ortogonálă, pl. ortogonále
ortogonalitate
ORTOGONALITÁTE s. f. Proprietatea de a fi ortogonal. – Din fr. orthogonalité. DOOM
ortogonalitáte s. f., g.-d. art. ortogonalitắții
ortogonalitatea
ORTOGONALITÁTE s. f. Proprietatea de a fi ortogonal. – Din fr. orthogonalité. DOOM
ortogonalitáte s. f., g.-d. art. ortogonalitắții
ortogonalități
ORTOGONALITÁTE s. f. Proprietatea de a fi ortogonal. – Din fr. orthogonalité. DOOM
ortogonalitáte s. f., g.-d. art. ortogonalitắții
ortogonalității
ORTOGONALITÁTE s. f. Proprietatea de a fi ortogonal. – Din fr. orthogonalité. DOOM
ortogonalitáte s. f., g.-d. art. ortogonalitắții
ortogonalizare
ORTOGONALIZÁRE s.f. (Mat.) Operație prin care se transformă un șir dat de funcții reale de variabilă reală într-un șir. [Et. incertă].
ortogonalul
ORTOGONÁL, -Ă, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formează unghiuri drepte. ◊ Proiecție ortogonală = proiecție obținută prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecție. ♦ (Despre curbe) Care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecție să fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafețe) Care se întretaie astfel încât planurile lor tangente în orice punct al curbei de intersecție să fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal. DOOM
ortogonál adj. m., pl. ortogonáli; f. ortogonálă, pl. ortogonále
ortogonalului
ORTOGONÁL, -Ă, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formează unghiuri drepte. ◊ Proiecție ortogonală = proiecție obținută prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecție. ♦ (Despre curbe) Care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecție să fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafețe) Care se întretaie astfel încât planurile lor tangente în orice punct al curbei de intersecție să fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal. DOOM
ortogonál adj. m., pl. ortogonáli; f. ortogonálă, pl. ortogonále
ortografia
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografia
ORTOGRAFÍE, ortografii, s. f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a cuvintelor unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli. – Din lat. orthographia. DOOM
ortografíe (-o-gra-) s. f., art. ortografía, g.-d. art. ortografíei; pl. ortografíi, art. ortografíile
ortografiai
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiam
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiară
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiarăm
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiarăți
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiase
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiasem
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiaseră
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiaserăm
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiaserăți
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiaseși
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiaseți
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiat
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiat
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier.
ortografiau
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiază
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiași
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiați
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografic
ORTOGRÁFIC, -Ă, ortografici, -ce, adj. Care aparține ortografiei, privitor la ortografie, de ortografie. ♦ În conformitate cu regulile ortografiei, corect din punctul de vedere al ortografiei. – Din fr. orthographique. DOOM
ortográfic (-o-gra-) adj. m., pl. ortográfici; f. ortográfică, pl. ortográfice
ortografica
ORTOGRÁFIC, -Ă, ortografici, -ce, adj. Care aparține ortografiei, privitor la ortografie, de ortografie. ♦ În conformitate cu regulile ortografiei, corect din punctul de vedere al ortografiei. – Din fr. orthographique. DOOM
ortográfic (-o-gra-) adj. m., pl. ortográfici; f. ortográfică, pl. ortográfice
ortografice
ORTOGRÁFIC, -Ă, ortografici, -ce, adj. Care aparține ortografiei, privitor la ortografie, de ortografie. ♦ În conformitate cu regulile ortografiei, corect din punctul de vedere al ortografiei. – Din fr. orthographique. DOOM
ortográfic (-o-gra-) adj. m., pl. ortográfici; f. ortográfică, pl. ortográfice
ortograficei
ORTOGRÁFIC, -Ă, ortografici, -ce, adj. Care aparține ortografiei, privitor la ortografie, de ortografie. ♦ În conformitate cu regulile ortografiei, corect din punctul de vedere al ortografiei. – Din fr. orthographique. DOOM
ortográfic (-o-gra-) adj. m., pl. ortográfici; f. ortográfică, pl. ortográfice
ortograficele
ORTOGRÁFIC, -Ă, ortografici, -ce, adj. Care aparține ortografiei, privitor la ortografie, de ortografie. ♦ În conformitate cu regulile ortografiei, corect din punctul de vedere al ortografiei. – Din fr. orthographique. DOOM
ortográfic (-o-gra-) adj. m., pl. ortográfici; f. ortográfică, pl. ortográfice
ortograficelor
ORTOGRÁFIC, -Ă, ortografici, -ce, adj. Care aparține ortografiei, privitor la ortografie, de ortografie. ♦ În conformitate cu regulile ortografiei, corect din punctul de vedere al ortografiei. – Din fr. orthographique. DOOM
ortográfic (-o-gra-) adj. m., pl. ortográfici; f. ortográfică, pl. ortográfice
ortografici
ORTOGRÁFIC, -Ă, ortografici, -ce, adj. Care aparține ortografiei, privitor la ortografie, de ortografie. ♦ În conformitate cu regulile ortografiei, corect din punctul de vedere al ortografiei. – Din fr. orthographique. DOOM
ortográfic (-o-gra-) adj. m., pl. ortográfici; f. ortográfică, pl. ortográfice
ortograficii
ORTOGRÁFIC, -Ă, ortografici, -ce, adj. Care aparține ortografiei, privitor la ortografie, de ortografie. ♦ În conformitate cu regulile ortografiei, corect din punctul de vedere al ortografiei. – Din fr. orthographique. DOOM
ortográfic (-o-gra-) adj. m., pl. ortográfici; f. ortográfică, pl. ortográfice
ortograficilor
ORTOGRÁFIC, -Ă, ortografici, -ce, adj. Care aparține ortografiei, privitor la ortografie, de ortografie. ♦ În conformitate cu regulile ortografiei, corect din punctul de vedere al ortografiei. – Din fr. orthographique. DOOM
ortográfic (-o-gra-) adj. m., pl. ortográfici; f. ortográfică, pl. ortográfice
ortograficul
ORTOGRÁFIC, -Ă, ortografici, -ce, adj. Care aparține ortografiei, privitor la ortografie, de ortografie. ♦ În conformitate cu regulile ortografiei, corect din punctul de vedere al ortografiei. – Din fr. orthographique. DOOM
ortográfic (-o-gra-) adj. m., pl. ortográfici; f. ortográfică, pl. ortográfice
ortograficului
ORTOGRÁFIC, -Ă, ortografici, -ce, adj. Care aparține ortografiei, privitor la ortografie, de ortografie. ♦ În conformitate cu regulile ortografiei, corect din punctul de vedere al ortografiei. – Din fr. orthographique. DOOM
ortográfic (-o-gra-) adj. m., pl. ortográfici; f. ortográfică, pl. ortográfice
ortografie
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografie
ORTOGRAFÍE, ortografii, s. f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a cuvintelor unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli. – Din lat. orthographia. DOOM
ortografíe (-o-gra-) s. f., art. ortografía, g.-d. art. ortografíei; pl. ortografíi, art. ortografíile
ortografiei
ORTOGRAFÍE, ortografii, s. f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a cuvintelor unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli. – Din lat. orthographia. DOOM
ortografíe (-o-gra-) s. f., art. ortografía, g.-d. art. ortografíei; pl. ortografíi, art. ortografíile
ortografiem
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiere
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiere
ORTOGRAFIÉRE, ortografieri, s. f. Acțiunea de a ortografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. ortografia. DOOM
ortografiére (-o-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. ortografiérii; pl. ortografiéri
ortografierea
ORTOGRAFIÉRE, ortografieri, s. f. Acțiunea de a ortografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. ortografia. DOOM
ortografiére (-o-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. ortografiérii; pl. ortografiéri
ortografieri
ORTOGRAFIÉRE, ortografieri, s. f. Acțiunea de a ortografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. ortografia. DOOM
ortografiére (-o-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. ortografiérii; pl. ortografiéri
ortografierii
ORTOGRAFIÉRE, ortografieri, s. f. Acțiunea de a ortografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. ortografia. DOOM
ortografiére (-o-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. ortografiérii; pl. ortografiéri
ortografierile
ORTOGRAFIÉRE, ortografieri, s. f. Acțiunea de a ortografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. ortografia. DOOM
ortografiére (-o-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. ortografiérii; pl. ortografiéri
ortografierilor
ORTOGRAFIÉRE, ortografieri, s. f. Acțiunea de a ortografia și rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. ortografia. DOOM
ortografiére (-o-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. ortografiérii; pl. ortografiéri
ortografiez
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografieze
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografiezi
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortografii
ORTOGRAFÍE, ortografii, s. f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a cuvintelor unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli. – Din lat. orthographia. DOOM
ortografíe (-o-gra-) s. f., art. ortografía, g.-d. art. ortografíei; pl. ortografíi, art. ortografíile
ortografiile
ORTOGRAFÍE, ortografii, s. f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a cuvintelor unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli. – Din lat. orthographia. DOOM
ortografíe (-o-gra-) s. f., art. ortografía, g.-d. art. ortografíei; pl. ortografíi, art. ortografíile
ortografiilor
ORTOGRAFÍE, ortografii, s. f. Ansamblu de reguli care stabilesc scrierea corectă a cuvintelor unei limbi; aplicarea practică a acestor reguli. – Din lat. orthographia. DOOM
ortografíe (-o-gra-) s. f., art. ortografía, g.-d. art. ortografíei; pl. ortografíi, art. ortografíile
ortografiind
ORTOGRAFIÁ, ortografiez, vb. I. Tranz. A scrie după regulile ortografice; a aplica o anumită ortografie. [Pr.: -fi-a] – Din fr. orthographier. DOOM
ortografiá (a ~) (-o-gra-fi-a) vb., ind. prez. 3 ortografiáză, 1 pl. ortografiém (-fi-em); conj. prez. 3 să ortografiéze; ger. ortografiínd (-fi-ind)
ortograma
ORTOGRÁMĂ s.f. Model de scriere corectă. [Cf. fr. orthogramme < gr. orthos – drept, gramma – scriere]. DOOM
ortográmă (-o-gra-) s. f., g.-d. art. ortográmei; pl. ortográme
ortograme
ORTOGRÁMĂ s.f. Model de scriere corectă. [Cf. fr. orthogramme < gr. orthos – drept, gramma – scriere]. DOOM
ortográmă (-o-gra-) s. f., g.-d. art. ortográmei; pl. ortográme
ortogramei
ORTOGRÁMĂ s.f. Model de scriere corectă. [Cf. fr. orthogramme < gr. orthos – drept, gramma – scriere]. DOOM
ortográmă (-o-gra-) s. f., g.-d. art. ortográmei; pl. ortográme
ortogramele
ORTOGRÁMĂ s.f. Model de scriere corectă. [Cf. fr. orthogramme < gr. orthos – drept, gramma – scriere]. DOOM
ortográmă (-o-gra-) s. f., g.-d. art. ortográmei; pl. ortográme
ortogramelor
ORTOGRÁMĂ s.f. Model de scriere corectă. [Cf. fr. orthogramme < gr. orthos – drept, gramma – scriere]. DOOM
ortográmă (-o-gra-) s. f., g.-d. art. ortográmei; pl. ortográme
ortohidrogen
ORTOHIDROGÉN s. n. Hidrogen cu moleculele alcătuite din doi atomi ale căror nuclee au spinii paraleli. – Din fr. orthohydrogène. DOOM
ortohidrogén (-hi-dro-) s. n.
ortohidrogenul
ORTOHIDROGÉN s. n. Hidrogen cu moleculele alcătuite din doi atomi ale căror nuclee au spinii paraleli. – Din fr. orthohydrogène. DOOM
ortohidrogén (-hi-dro-) s. n.
ortohidrogenului
ORTOHIDROGÉN s. n. Hidrogen cu moleculele alcătuite din doi atomi ale căror nuclee au spinii paraleli. – Din fr. orthohydrogène. DOOM
ortohidrogén (-hi-dro-) s. n.
ortolan
ORTOLÁN, ortolani, s. m. Pasăre migratoare cu penele de culoare brună-roșcată, cu capul cenușiu-verzui și cu gușa galbenă (Emberiza hortulana). – Din fr. ortolan. DOOM
ortolán s. m., pl. ortoláni
ortolani
ORTOLÁN, ortolani, s. m. Pasăre migratoare cu penele de culoare brună-roșcată, cu capul cenușiu-verzui și cu gușa galbenă (Emberiza hortulana). – Din fr. ortolan. DOOM
ortolán s. m., pl. ortoláni
ortolanii
ORTOLÁN, ortolani, s. m. Pasăre migratoare cu penele de culoare brună-roșcată, cu capul cenușiu-verzui și cu gușa galbenă (Emberiza hortulana). – Din fr. ortolan. DOOM
ortolán s. m., pl. ortoláni
ortolanilor
ORTOLÁN, ortolani, s. m. Pasăre migratoare cu penele de culoare brună-roșcată, cu capul cenușiu-verzui și cu gușa galbenă (Emberiza hortulana). – Din fr. ortolan. DOOM
ortolán s. m., pl. ortoláni
ortolanul
ORTOLÁN, ortolani, s. m. Pasăre migratoare cu penele de culoare brună-roșcată, cu capul cenușiu-verzui și cu gușa galbenă (Emberiza hortulana). – Din fr. ortolan. DOOM
ortolán s. m., pl. ortoláni
ortolanului
ORTOLÁN, ortolani, s. m. Pasăre migratoare cu penele de culoare brună-roșcată, cu capul cenușiu-verzui și cu gușa galbenă (Emberiza hortulana). – Din fr. ortolan. DOOM
ortolán s. m., pl. ortoláni
ortologia
ORTOLOGÍE s.f. Arta de a vorbi corect. [Gen. -iei. / < fr. orthologie, cf. gr. orthos – drept, logos – cuvânt].
ortologie
ORTOLOGÍE s.f. Arta de a vorbi corect. [Gen. -iei. / < fr. orthologie, cf. gr. orthos – drept, logos – cuvânt].
ortologiei
ORTOLOGÍE s.f. Arta de a vorbi corect. [Gen. -iei. / < fr. orthologie, cf. gr. orthos – drept, logos – cuvânt].
ortologii
ORTOLOGÍE s.f. Arta de a vorbi corect. [Gen. -iei. / < fr. orthologie, cf. gr. orthos – drept, logos – cuvânt].
ortoman
ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (în turme). 2. (Despre haiduci) Chipeș, viteaz, mândru; ortomănos. 3. (Despre cai) Care aleargă bine; sprinten, focos. [Var.: iortomán, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
ortomán (pop.) adj. m., pl. ortománi; f. ortománă, pl. ortománe
ortomana
ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (în turme). 2. (Despre haiduci) Chipeș, viteaz, mândru; ortomănos. 3. (Despre cai) Care aleargă bine; sprinten, focos. [Var.: iortomán, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
ortomán (pop.) adj. m., pl. ortománi; f. ortománă, pl. ortománe
ortomane
ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (în turme). 2. (Despre haiduci) Chipeș, viteaz, mândru; ortomănos. 3. (Despre cai) Care aleargă bine; sprinten, focos. [Var.: iortomán, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
ortomán (pop.) adj. m., pl. ortománi; f. ortománă, pl. ortománe
ortomanei
ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (în turme). 2. (Despre haiduci) Chipeș, viteaz, mândru; ortomănos. 3. (Despre cai) Care aleargă bine; sprinten, focos. [Var.: iortomán, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
ortomán (pop.) adj. m., pl. ortománi; f. ortománă, pl. ortománe
ortomanele
ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (în turme). 2. (Despre haiduci) Chipeș, viteaz, mândru; ortomănos. 3. (Despre cai) Care aleargă bine; sprinten, focos. [Var.: iortomán, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
ortomán (pop.) adj. m., pl. ortománi; f. ortománă, pl. ortománe
ortomanelor
ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (în turme). 2. (Despre haiduci) Chipeș, viteaz, mândru; ortomănos. 3. (Despre cai) Care aleargă bine; sprinten, focos. [Var.: iortomán, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
ortomán (pop.) adj. m., pl. ortománi; f. ortománă, pl. ortománe
ortomani
ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (în turme). 2. (Despre haiduci) Chipeș, viteaz, mândru; ortomănos. 3. (Despre cai) Care aleargă bine; sprinten, focos. [Var.: iortomán, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
ortomán (pop.) adj. m., pl. ortománi; f. ortománă, pl. ortománe
ortomanii
ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (în turme). 2. (Despre haiduci) Chipeș, viteaz, mândru; ortomănos. 3. (Despre cai) Care aleargă bine; sprinten, focos. [Var.: iortomán, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
ortomán (pop.) adj. m., pl. ortománi; f. ortománă, pl. ortománe
ortomanilor
ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (în turme). 2. (Despre haiduci) Chipeș, viteaz, mândru; ortomănos. 3. (Despre cai) Care aleargă bine; sprinten, focos. [Var.: iortomán, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
ortomán (pop.) adj. m., pl. ortománi; f. ortománă, pl. ortománe
ortomanul
ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (în turme). 2. (Despre haiduci) Chipeș, viteaz, mândru; ortomănos. 3. (Despre cai) Care aleargă bine; sprinten, focos. [Var.: iortomán, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
ortomán (pop.) adj. m., pl. ortománi; f. ortománă, pl. ortománe
ortomanului
ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (în turme). 2. (Despre haiduci) Chipeș, viteaz, mândru; ortomănos. 3. (Despre cai) Care aleargă bine; sprinten, focos. [Var.: iortomán, -ă adj.] – Et. nec. DOOM
ortomán (pop.) adj. m., pl. ortománi; f. ortománă, pl. ortománe
ortomorf
ORTOMÓRF, -Ă adj. Proiecție ortomorfă = proiecție cartografică care păstrează nedeformate unghiurile și în care orice porțiune mică a suprafeței terestre are aceeași formă pe hartă ca pe un glob; proiecție conformă. [< fr. orthomorphe, cf. gr. orthos – drept, morphe – formă].
ortomorfa
ORTOMÓRF, -Ă adj. Proiecție ortomorfă = proiecție cartografică care păstrează nedeformate unghiurile și în care orice porțiune mică a suprafeței terestre are aceeași formă pe hartă ca pe un glob; proiecție conformă. [< fr. orthomorphe, cf. gr. orthos – drept, morphe – formă].
ortomorfe
ORTOMÓRF, -Ă adj. Proiecție ortomorfă = proiecție cartografică care păstrează nedeformate unghiurile și în care orice porțiune mică a suprafeței terestre are aceeași formă pe hartă ca pe un glob; proiecție conformă. [< fr. orthomorphe, cf. gr. orthos – drept, morphe – formă].
ortomorfei
ORTOMÓRF, -Ă adj. Proiecție ortomorfă = proiecție cartografică care păstrează nedeformate unghiurile și în care orice porțiune mică a suprafeței terestre are aceeași formă pe hartă ca pe un glob; proiecție conformă. [< fr. orthomorphe, cf. gr. orthos – drept, morphe – formă].
ortomorfele
ORTOMÓRF, -Ă adj. Proiecție ortomorfă = proiecție cartografică care păstrează nedeformate unghiurile și în care orice porțiune mică a suprafeței terestre are aceeași formă pe hartă ca pe un glob; proiecție conformă. [< fr. orthomorphe, cf. gr. orthos – drept, morphe – formă].
ortomorfelor
ORTOMÓRF, -Ă adj. Proiecție ortomorfă = proiecție cartografică care păstrează nedeformate unghiurile și în care orice porțiune mică a suprafeței terestre are aceeași formă pe hartă ca pe un glob; proiecție conformă. [< fr. orthomorphe, cf. gr. orthos – drept, morphe – formă].
ortomorfi
ORTOMÓRF, -Ă adj. Proiecție ortomorfă = proiecție cartografică care păstrează nedeformate unghiurile și în care orice porțiune mică a suprafeței terestre are aceeași formă pe hartă ca pe un glob; proiecție conformă. [< fr. orthomorphe, cf. gr. orthos – drept, morphe – formă].
ortomorfii
ORTOMÓRF, -Ă adj. Proiecție ortomorfă = proiecție cartografică care păstrează nedeformate unghiurile și în care orice porțiune mică a suprafeței terestre are aceeași formă pe hartă ca pe un glob; proiecție conformă. [< fr. orthomorphe, cf. gr. orthos – drept, morphe – formă].
ortomorfilor
ORTOMÓRF, -Ă adj. Proiecție ortomorfă = proiecție cartografică care păstrează nedeformate unghiurile și în care orice porțiune mică a suprafeței terestre are aceeași formă pe hartă ca pe un glob; proiecție conformă. [< fr. orthomorphe, cf. gr. orthos – drept, morphe – formă].
ortomorful
ORTOMÓRF, -Ă adj. Proiecție ortomorfă = proiecție cartografică care păstrează nedeformate unghiurile și în care orice porțiune mică a suprafeței terestre are aceeași formă pe hartă ca pe un glob; proiecție conformă. [< fr. orthomorphe, cf. gr. orthos – drept, morphe – formă].
ortomorfului
ORTOMÓRF, -Ă adj. Proiecție ortomorfă = proiecție cartografică care păstrează nedeformate unghiurile și în care orice porțiune mică a suprafeței terestre are aceeași formă pe hartă ca pe un glob; proiecție conformă. [< fr. orthomorphe, cf. gr. orthos – drept, morphe – formă].
ortomăneasca
ORTOMĂNÉSC, -EÁSCĂ, ortomănești, adj. (Pop.) De ortoman, haiducesc. [Var.: iortomănesc, -eáscă adj.] – Ortoman + suf. -esc. DOOM
ortomănésc (pop.) adj. m., f. ortomăneáscă; pl. m. și f. ortomănéști
ortomănesc
ORTOMĂNÉSC, -EÁSCĂ, ortomănești, adj. (Pop.) De ortoman, haiducesc. [Var.: iortomănesc, -eáscă adj.] – Ortoman + suf. -esc. DOOM
ortomănésc (pop.) adj. m., f. ortomăneáscă; pl. m. și f. ortomănéști
ortomănescul
ORTOMĂNÉSC, -EÁSCĂ, ortomănești, adj. (Pop.) De ortoman, haiducesc. [Var.: iortomănesc, -eáscă adj.] – Ortoman + suf. -esc. DOOM
ortomănésc (pop.) adj. m., f. ortomăneáscă; pl. m. și f. ortomănéști
ortomănescului
ORTOMĂNÉSC, -EÁSCĂ, ortomănești, adj. (Pop.) De ortoman, haiducesc. [Var.: iortomănesc, -eáscă adj.] – Ortoman + suf. -esc. DOOM
ortomănésc (pop.) adj. m., f. ortomăneáscă; pl. m. și f. ortomănéști
ortomănește
ORTOMĂNÉȘTE adv. (Pop.) Cu curaj, voinicește. [Var.: iortomănéște adv.] – Ortoman + suf. -ește. DOOM
ortomănéște (pop.) adv.
ortomănești
ORTOMĂNÉSC, -EÁSCĂ, ortomănești, adj. (Pop.) De ortoman, haiducesc. [Var.: iortomănesc, -eáscă adj.] – Ortoman + suf. -esc. DOOM
ortomănésc (pop.) adj. m., f. ortomăneáscă; pl. m. și f. ortomănéști
ortomăneștii
ORTOMĂNÉSC, -EÁSCĂ, ortomănești, adj. (Pop.) De ortoman, haiducesc. [Var.: iortomănesc, -eáscă adj.] – Ortoman + suf. -esc. DOOM
ortomănésc (pop.) adj. m., f. ortomăneáscă; pl. m. și f. ortomănéști
ortomăneștile
ORTOMĂNÉSC, -EÁSCĂ, ortomănești, adj. (Pop.) De ortoman, haiducesc. [Var.: iortomănesc, -eáscă adj.] – Ortoman + suf. -esc. DOOM
ortomănésc (pop.) adj. m., f. ortomăneáscă; pl. m. și f. ortomănéști
ortomăneștilor
ORTOMĂNÉSC, -EÁSCĂ, ortomănești, adj. (Pop.) De ortoman, haiducesc. [Var.: iortomănesc, -eáscă adj.] – Ortoman + suf. -esc. DOOM
ortomănésc (pop.) adj. m., f. ortomăneáscă; pl. m. și f. ortomănéști
ortomănoasa
ORTOMĂNÓS, -OÁSĂ, ortomănoși, -oase, adj. (Pop.) Ortoman (2). – Ortoman + suf. -os. DOOM
ortomănós (pop.) adj. m., pl. ortomănóși; f. ortomănoásă, pl. ortomănoáse
ortomănoase
ORTOMĂNÓS, -OÁSĂ, ortomănoși, -oase, adj. (Pop.) Ortoman (2). – Ortoman + suf. -os. DOOM
ortomănós (pop.) adj. m., pl. ortomănóși; f. ortomănoásă, pl. ortomănoáse
ortomănoasei
ORTOMĂNÓS, -OÁSĂ, ortomănoși, -oase, adj. (Pop.) Ortoman (2). – Ortoman + suf. -os. DOOM
ortomănós (pop.) adj. m., pl. ortomănóși; f. ortomănoásă, pl. ortomănoáse
ortomănoasele
ORTOMĂNÓS, -OÁSĂ, ortomănoși, -oase, adj. (Pop.) Ortoman (2). – Ortoman + suf. -os. DOOM
ortomănós (pop.) adj. m., pl. ortomănóși; f. ortomănoásă, pl. ortomănoáse
ortomănoaselor
ORTOMĂNÓS, -OÁSĂ, ortomănoși, -oase, adj. (Pop.) Ortoman (2). – Ortoman + suf. -os. DOOM
ortomănós (pop.) adj. m., pl. ortomănóși; f. ortomănoásă, pl. ortomănoáse
ortomănos
ORTOMĂNÓS, -OÁSĂ, ortomănoși, -oase, adj. (Pop.) Ortoman (2). – Ortoman + suf. -os. DOOM
ortomănós (pop.) adj. m., pl. ortomănóși; f. ortomănoásă, pl. ortomănoáse
ortomănosul
ORTOMĂNÓS, -OÁSĂ, ortomănoși, -oase, adj. (Pop.) Ortoman (2). – Ortoman + suf. -os. DOOM
ortomănós (pop.) adj. m., pl. ortomănóși; f. ortomănoásă, pl. ortomănoáse
ortomănosului
ORTOMĂNÓS, -OÁSĂ, ortomănoși, -oase, adj. (Pop.) Ortoman (2). – Ortoman + suf. -os. DOOM
ortomănós (pop.) adj. m., pl. ortomănóși; f. ortomănoásă, pl. ortomănoáse
ortomănoși
ORTOMĂNÓS, -OÁSĂ, ortomănoși, -oase, adj. (Pop.) Ortoman (2). – Ortoman + suf. -os. DOOM
ortomănós (pop.) adj. m., pl. ortomănóși; f. ortomănoásă, pl. ortomănoáse
ortomănoșii
ORTOMĂNÓS, -OÁSĂ, ortomănoși, -oase, adj. (Pop.) Ortoman (2). – Ortoman + suf. -os. DOOM
ortomănós (pop.) adj. m., pl. ortomănóși; f. ortomănoásă, pl. ortomănoáse
ortomănoșilor
ORTOMĂNÓS, -OÁSĂ, ortomănoși, -oase, adj. (Pop.) Ortoman (2). – Ortoman + suf. -os. DOOM
ortomănós (pop.) adj. m., pl. ortomănóși; f. ortomănoásă, pl. ortomănoáse
ortopancromatic
ORTOPANCROMÁTIC, -Ă, ortopancromatici, -ce, adj. (Despre materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, inclusiv la roșu. – Din fr. orthopanchromatique. DOOM
ortopancromátic adj. m., pl. ortopancromátici; f. ortopancromátică, pl. ortopancromátice
ortopancromatica
ORTOPANCROMÁTIC, -Ă, ortopancromatici, -ce, adj. (Despre materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, inclusiv la roșu. – Din fr. orthopanchromatique. DOOM
ortopancromátic adj. m., pl. ortopancromátici; f. ortopancromátică, pl. ortopancromátice
ortopancromatice
ORTOPANCROMÁTIC, -Ă, ortopancromatici, -ce, adj. (Despre materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, inclusiv la roșu. – Din fr. orthopanchromatique. DOOM
ortopancromátic adj. m., pl. ortopancromátici; f. ortopancromátică, pl. ortopancromátice
ortopancromaticei
ORTOPANCROMÁTIC, -Ă, ortopancromatici, -ce, adj. (Despre materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, inclusiv la roșu. – Din fr. orthopanchromatique. DOOM
ortopancromátic adj. m., pl. ortopancromátici; f. ortopancromátică, pl. ortopancromátice
ortopancromaticele
ORTOPANCROMÁTIC, -Ă, ortopancromatici, -ce, adj. (Despre materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, inclusiv la roșu. – Din fr. orthopanchromatique. DOOM
ortopancromátic adj. m., pl. ortopancromátici; f. ortopancromátică, pl. ortopancromátice
ortopancromaticelor
ORTOPANCROMÁTIC, -Ă, ortopancromatici, -ce, adj. (Despre materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, inclusiv la roșu. – Din fr. orthopanchromatique. DOOM
ortopancromátic adj. m., pl. ortopancromátici; f. ortopancromátică, pl. ortopancromátice
ortopancromatici
ORTOPANCROMÁTIC, -Ă, ortopancromatici, -ce, adj. (Despre materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, inclusiv la roșu. – Din fr. orthopanchromatique. DOOM
ortopancromátic adj. m., pl. ortopancromátici; f. ortopancromátică, pl. ortopancromátice
ortopancromaticii
ORTOPANCROMÁTIC, -Ă, ortopancromatici, -ce, adj. (Despre materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, inclusiv la roșu. – Din fr. orthopanchromatique. DOOM
ortopancromátic adj. m., pl. ortopancromátici; f. ortopancromátică, pl. ortopancromátice
ortopancromaticilor
ORTOPANCROMÁTIC, -Ă, ortopancromatici, -ce, adj. (Despre materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, inclusiv la roșu. – Din fr. orthopanchromatique. DOOM
ortopancromátic adj. m., pl. ortopancromátici; f. ortopancromátică, pl. ortopancromátice
ortopancromaticul
ORTOPANCROMÁTIC, -Ă, ortopancromatici, -ce, adj. (Despre materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, inclusiv la roșu. – Din fr. orthopanchromatique. DOOM
ortopancromátic adj. m., pl. ortopancromátici; f. ortopancromátică, pl. ortopancromátice
ortopancromaticului
ORTOPANCROMÁTIC, -Ă, ortopancromatici, -ce, adj. (Despre materiale fotografice) Care este sensibil la toate culorile spectrului, inclusiv la roșu. – Din fr. orthopanchromatique. DOOM
ortopancromátic adj. m., pl. ortopancromátici; f. ortopancromátică, pl. ortopancromátice
ortoped
ORTOPÉD, -Ă, ortopezi, -de, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Medic specialist în ortopedie; ortopedist (1). 2. Tehnician care confecționează aparate ortopedice; ortopedist (2). – Din ortopedie (derivat regresiv). Cf. germ. Orthopäde. DOOM
ortopédă (rar) s. f., g.-d. art. ortopédei; pl. ortopéde
ortopeda
ORTOPÉD, -Ă, ortopezi, -de, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Medic specialist în ortopedie; ortopedist (1). 2. Tehnician care confecționează aparate ortopedice; ortopedist (2). – Din ortopedie (derivat regresiv). Cf. germ. Orthopäde. DOOM
ortopédă (rar) s. f., g.-d. art. ortopédei; pl. ortopéde
ortopedagog
ORTOPEDAGÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ortopedagogie. [< fr. orthopédagogue].
ortopedagoga
ORTOPEDAGÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ortopedagogie. [< fr. orthopédagogue].
ortopedagoge
ORTOPEDAGÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ortopedagogie. [< fr. orthopédagogue].
ortopedagogei
ORTOPEDAGÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ortopedagogie. [< fr. orthopédagogue].
ortopedagogele
ORTOPEDAGÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ortopedagogie. [< fr. orthopédagogue].
ortopedagogelor
ORTOPEDAGÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ortopedagogie. [< fr. orthopédagogue].
ortopedagogi
ORTOPEDAGÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ortopedagogie. [< fr. orthopédagogue].
ortopedagogia
ORTOPEDAGOGÍE s.f. Arta de a corija tulburările pedagogice prezente la copiii dificili. [Gen. -iei. / < fr. orthopédagogie].
ortopedagogie
ORTOPEDAGOGÍE s.f. Arta de a corija tulburările pedagogice prezente la copiii dificili. [Gen. -iei. / < fr. orthopédagogie].
ortopedagogiei
ORTOPEDAGOGÍE s.f. Arta de a corija tulburările pedagogice prezente la copiii dificili. [Gen. -iei. / < fr. orthopédagogie].
ortopedagogii
ORTOPEDAGÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ortopedagogie. [< fr. orthopédagogue].
ortopedagogii
ORTOPEDAGOGÍE s.f. Arta de a corija tulburările pedagogice prezente la copiii dificili. [Gen. -iei. / < fr. orthopédagogie].
ortopedagogilor
ORTOPEDAGÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ortopedagogie. [< fr. orthopédagogue].
ortopedagogul
ORTOPEDAGÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ortopedagogie. [< fr. orthopédagogue].
ortopedagogului
ORTOPEDAGÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ortopedagogie. [< fr. orthopédagogue].
ortopede
ORTOPÉD, -Ă, ortopezi, -de, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Medic specialist în ortopedie; ortopedist (1). 2. Tehnician care confecționează aparate ortopedice; ortopedist (2). – Din ortopedie (derivat regresiv). Cf. germ. Orthopäde. DOOM
ortopédă (rar) s. f., g.-d. art. ortopédei; pl. ortopéde
ortopedei
ORTOPÉD, -Ă, ortopezi, -de, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Medic specialist în ortopedie; ortopedist (1). 2. Tehnician care confecționează aparate ortopedice; ortopedist (2). – Din ortopedie (derivat regresiv). Cf. germ. Orthopäde. DOOM
ortopédă (rar) s. f., g.-d. art. ortopédei; pl. ortopéde
ortopedele
ORTOPÉD, -Ă, ortopezi, -de, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Medic specialist în ortopedie; ortopedist (1). 2. Tehnician care confecționează aparate ortopedice; ortopedist (2). – Din ortopedie (derivat regresiv). Cf. germ. Orthopäde. DOOM
ortopédă (rar) s. f., g.-d. art. ortopédei; pl. ortopéde
ortopedelor
ORTOPÉD, -Ă, ortopezi, -de, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Medic specialist în ortopedie; ortopedist (1). 2. Tehnician care confecționează aparate ortopedice; ortopedist (2). – Din ortopedie (derivat regresiv). Cf. germ. Orthopäde. DOOM
ortopédă (rar) s. f., g.-d. art. ortopédei; pl. ortopéde
ortopedia
ORTOPEDÍE s. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu studiul și tratamentul bolilor și deformațiilor congenitale sau dobândite ale sistemului osteoarticular. – Din fr. orthopédie, germ. Orthopädie. DOOM
ortopedíe s. f., art. ortopedía, g.-d. ortopedíi, art. ortopedíei
ortopedic
ORTOPÉDIC, -Ă, ortopedici, -ce, adj. Care aparține ortopediei, privitor la ortopedie. – Din fr. orthopédique, germ. orthopädisch. DOOM
ortopédic adj. m., pl. ortopédici; f. ortopédică, pl. ortopédice
ortopedica
ORTOPÉDIC, -Ă, ortopedici, -ce, adj. Care aparține ortopediei, privitor la ortopedie. – Din fr. orthopédique, germ. orthopädisch. DOOM
ortopédic adj. m., pl. ortopédici; f. ortopédică, pl. ortopédice
ortopedice
ORTOPÉDIC, -Ă, ortopedici, -ce, adj. Care aparține ortopediei, privitor la ortopedie. – Din fr. orthopédique, germ. orthopädisch. DOOM
ortopédic adj. m., pl. ortopédici; f. ortopédică, pl. ortopédice
ortopedicei
ORTOPÉDIC, -Ă, ortopedici, -ce, adj. Care aparține ortopediei, privitor la ortopedie. – Din fr. orthopédique, germ. orthopädisch. DOOM
ortopédic adj. m., pl. ortopédici; f. ortopédică, pl. ortopédice
ortopedicele
ORTOPÉDIC, -Ă, ortopedici, -ce, adj. Care aparține ortopediei, privitor la ortopedie. – Din fr. orthopédique, germ. orthopädisch. DOOM
ortopédic adj. m., pl. ortopédici; f. ortopédică, pl. ortopédice
ortopedicelor
ORTOPÉDIC, -Ă, ortopedici, -ce, adj. Care aparține ortopediei, privitor la ortopedie. – Din fr. orthopédique, germ. orthopädisch. DOOM
ortopédic adj. m., pl. ortopédici; f. ortopédică, pl. ortopédice
ortopedici
ORTOPÉDIC, -Ă, ortopedici, -ce, adj. Care aparține ortopediei, privitor la ortopedie. – Din fr. orthopédique, germ. orthopädisch. DOOM
ortopédic adj. m., pl. ortopédici; f. ortopédică, pl. ortopédice
ortopedicii
ORTOPÉDIC, -Ă, ortopedici, -ce, adj. Care aparține ortopediei, privitor la ortopedie. – Din fr. orthopédique, germ. orthopädisch. DOOM
ortopédic adj. m., pl. ortopédici; f. ortopédică, pl. ortopédice
ortopedicilor
ORTOPÉDIC, -Ă, ortopedici, -ce, adj. Care aparține ortopediei, privitor la ortopedie. – Din fr. orthopédique, germ. orthopädisch. DOOM
ortopédic adj. m., pl. ortopédici; f. ortopédică, pl. ortopédice
ortopedicul
ORTOPÉDIC, -Ă, ortopedici, -ce, adj. Care aparține ortopediei, privitor la ortopedie. – Din fr. orthopédique, germ. orthopädisch. DOOM
ortopédic adj. m., pl. ortopédici; f. ortopédică, pl. ortopédice
ortopedicului
ORTOPÉDIC, -Ă, ortopedici, -ce, adj. Care aparține ortopediei, privitor la ortopedie. – Din fr. orthopédique, germ. orthopädisch. DOOM
ortopédic adj. m., pl. ortopédici; f. ortopédică, pl. ortopédice
ortopedie
ORTOPEDÍE s. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu studiul și tratamentul bolilor și deformațiilor congenitale sau dobândite ale sistemului osteoarticular. – Din fr. orthopédie, germ. Orthopädie. DOOM
ortopedíe s. f., art. ortopedía, g.-d. ortopedíi, art. ortopedíei
ortopediei
ORTOPEDÍE s. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu studiul și tratamentul bolilor și deformațiilor congenitale sau dobândite ale sistemului osteoarticular. – Din fr. orthopédie, germ. Orthopädie. DOOM
ortopedíe s. f., art. ortopedía, g.-d. ortopedíi, art. ortopedíei
ortopedii
ORTOPEDÍE s. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu studiul și tratamentul bolilor și deformațiilor congenitale sau dobândite ale sistemului osteoarticular. – Din fr. orthopédie, germ. Orthopädie. DOOM
ortopedíe s. f., art. ortopedía, g.-d. ortopedíi, art. ortopedíei
ortopedist
ORTOPEDÍST, -Ă, ortopediști, -ste, s. m. și f. (Înv.) 1. Ortoped (1). 2. Ortoped (2). – Din fr. orthopédiste, germ. Orthopädist. DOOM
ortopedístă (înv.) s. f., g.-d. art. ortopedístei; pl. ortopedíste
ortopedista
ORTOPEDÍST, -Ă, ortopediști, -ste, s. m. și f. (Înv.) 1. Ortoped (1). 2. Ortoped (2). – Din fr. orthopédiste, germ. Orthopädist. DOOM
ortopedístă (înv.) s. f., g.-d. art. ortopedístei; pl. ortopedíste
ortopediste
ORTOPEDÍST, -Ă, ortopediști, -ste, s. m. și f. (Înv.) 1. Ortoped (1). 2. Ortoped (2). – Din fr. orthopédiste, germ. Orthopädist. DOOM
ortopedístă (înv.) s. f., g.-d. art. ortopedístei; pl. ortopedíste
ortopedistei
ORTOPEDÍST, -Ă, ortopediști, -ste, s. m. și f. (Înv.) 1. Ortoped (1). 2. Ortoped (2). – Din fr. orthopédiste, germ. Orthopädist. DOOM
ortopedístă (înv.) s. f., g.-d. art. ortopedístei; pl. ortopedíste
ortopedistele
ORTOPEDÍST, -Ă, ortopediști, -ste, s. m. și f. (Înv.) 1. Ortoped (1). 2. Ortoped (2). – Din fr. orthopédiste, germ. Orthopädist. DOOM
ortopedístă (înv.) s. f., g.-d. art. ortopedístei; pl. ortopedíste
ortopedistelor
ORTOPEDÍST, -Ă, ortopediști, -ste, s. m. și f. (Înv.) 1. Ortoped (1). 2. Ortoped (2). – Din fr. orthopédiste, germ. Orthopädist. DOOM
ortopedístă (înv.) s. f., g.-d. art. ortopedístei; pl. ortopedíste
ortopedistul
ORTOPEDÍST, -Ă, ortopediști, -ste, s. m. și f. (Înv.) 1. Ortoped (1). 2. Ortoped (2). – Din fr. orthopédiste, germ. Orthopädist. DOOM
ortopedístă (înv.) s. f., g.-d. art. ortopedístei; pl. ortopedíste
ortopedistului
ORTOPEDÍST, -Ă, ortopediști, -ste, s. m. și f. (Înv.) 1. Ortoped (1). 2. Ortoped (2). – Din fr. orthopédiste, germ. Orthopädist. DOOM
ortopedístă (înv.) s. f., g.-d. art. ortopedístei; pl. ortopedíste
ortopediști
ORTOPEDÍST, -Ă, ortopediști, -ste, s. m. și f. (Înv.) 1. Ortoped (1). 2. Ortoped (2). – Din fr. orthopédiste, germ. Orthopädist. DOOM
ortopedístă (înv.) s. f., g.-d. art. ortopedístei; pl. ortopedíste
ortopediștii
ORTOPEDÍST, -Ă, ortopediști, -ste, s. m. și f. (Înv.) 1. Ortoped (1). 2. Ortoped (2). – Din fr. orthopédiste, germ. Orthopädist. DOOM
ortopedístă (înv.) s. f., g.-d. art. ortopedístei; pl. ortopedíste
ortopediștilor
ORTOPEDÍST, -Ă, ortopediști, -ste, s. m. și f. (Înv.) 1. Ortoped (1). 2. Ortoped (2). – Din fr. orthopédiste, germ. Orthopädist. DOOM
ortopedístă (înv.) s. f., g.-d. art. ortopedístei; pl. ortopedíste
ortopedul
ORTOPÉD, -Ă, ortopezi, -de, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Medic specialist în ortopedie; ortopedist (1). 2. Tehnician care confecționează aparate ortopedice; ortopedist (2). – Din ortopedie (derivat regresiv). Cf. germ. Orthopäde. DOOM
ortopédă (rar) s. f., g.-d. art. ortopédei; pl. ortopéde
ortopedului
ORTOPÉD, -Ă, ortopezi, -de, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Medic specialist în ortopedie; ortopedist (1). 2. Tehnician care confecționează aparate ortopedice; ortopedist (2). – Din ortopedie (derivat regresiv). Cf. germ. Orthopäde. DOOM
ortopédă (rar) s. f., g.-d. art. ortopédei; pl. ortopéde
ortopezi
ORTOPÉD, -Ă, ortopezi, -de, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Medic specialist în ortopedie; ortopedist (1). 2. Tehnician care confecționează aparate ortopedice; ortopedist (2). – Din ortopedie (derivat regresiv). Cf. germ. Orthopäde. DOOM
ortopédă (rar) s. f., g.-d. art. ortopédei; pl. ortopéde
ortopezii
ORTOPÉD, -Ă, ortopezi, -de, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Medic specialist în ortopedie; ortopedist (1). 2. Tehnician care confecționează aparate ortopedice; ortopedist (2). – Din ortopedie (derivat regresiv). Cf. germ. Orthopäde. DOOM
ortopédă (rar) s. f., g.-d. art. ortopédei; pl. ortopéde
ortopezilor
ORTOPÉD, -Ă, ortopezi, -de, s. m. și f. (Rar la f.) 1. Medic specialist în ortopedie; ortopedist (1). 2. Tehnician care confecționează aparate ortopedice; ortopedist (2). – Din ortopedie (derivat regresiv). Cf. germ. Orthopäde. DOOM
ortopédă (rar) s. f., g.-d. art. ortopédei; pl. ortopéde
ortopnee
ORTOPNÉE s.f. (Med.) Dispnee în care bolnavul nu poate respira decât în picioare, în poziție dreaptă. [< fr. orthopnée, cf. gr. orthos – drept, pnoia – respirație].
ortopneea
ORTOPNÉE s.f. (Med.) Dispnee în care bolnavul nu poate respira decât în picioare, în poziție dreaptă. [< fr. orthopnée, cf. gr. orthos – drept, pnoia – respirație].
ortopneei
ORTOPNÉE s.f. (Med.) Dispnee în care bolnavul nu poate respira decât în picioare, în poziție dreaptă. [< fr. orthopnée, cf. gr. orthos – drept, pnoia – respirație].
ortopol
ORTOPÓL, ortopoli, s. m. Punct în care se intersectează perpendicularele coborâte pe laturile unui triunghi din proiecțiile ortogonale ale vârfurilor acestuia pe o dreaptă din planul triunghiului. – Din fr. orthopôle. DOOM
ortopól s. m., pl. ortopóli
ortopoli
ORTOPÓL, ortopoli, s. m. Punct în care se intersectează perpendicularele coborâte pe laturile unui triunghi din proiecțiile ortogonale ale vârfurilor acestuia pe o dreaptă din planul triunghiului. – Din fr. orthopôle. DOOM
ortopól s. m., pl. ortopóli
ortopolii
ORTOPÓL, ortopoli, s. m. Punct în care se intersectează perpendicularele coborâte pe laturile unui triunghi din proiecțiile ortogonale ale vârfurilor acestuia pe o dreaptă din planul triunghiului. – Din fr. orthopôle. DOOM
ortopól s. m., pl. ortopóli
ortopolilor
ORTOPÓL, ortopoli, s. m. Punct în care se intersectează perpendicularele coborâte pe laturile unui triunghi din proiecțiile ortogonale ale vârfurilor acestuia pe o dreaptă din planul triunghiului. – Din fr. orthopôle. DOOM
ortopól s. m., pl. ortopóli
ortopolul
ORTOPÓL, ortopoli, s. m. Punct în care se intersectează perpendicularele coborâte pe laturile unui triunghi din proiecțiile ortogonale ale vârfurilor acestuia pe o dreaptă din planul triunghiului. – Din fr. orthopôle. DOOM
ortopól s. m., pl. ortopóli
ortopolului
ORTOPÓL, ortopoli, s. m. Punct în care se intersectează perpendicularele coborâte pe laturile unui triunghi din proiecțiile ortogonale ale vârfurilor acestuia pe o dreaptă din planul triunghiului. – Din fr. orthopôle. DOOM
ortopól s. m., pl. ortopóli
ortopter
ORTOPTÉR, ortoptere, s. n. 1. (La pl.) Ordin de insecte cu aripile anterioare pergamentoase, cu cele posterioare late și membranoase, pliate în sensul lungimii, și cu picioarele posterioare lungi, adaptate pentru sărit (Orthoptera); (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival) Care are însușirile insectei de mai sus. 2. (Aeron.) Ornitopter. – Din fr. orthoptère. DOOM
!ortoptér (-top-ter/-to-pter) s. n., pl. ortoptére
ortoptere
ORTOPTÉR, ortoptere, s. n. 1. (La pl.) Ordin de insecte cu aripile anterioare pergamentoase, cu cele posterioare late și membranoase, pliate în sensul lungimii, și cu picioarele posterioare lungi, adaptate pentru sărit (Orthoptera); (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival) Care are însușirile insectei de mai sus. 2. (Aeron.) Ornitopter. – Din fr. orthoptère. DOOM
!ortoptér (-top-ter/-to-pter) s. n., pl. ortoptére
ortopterele
ORTOPTÉR, ortoptere, s. n. 1. (La pl.) Ordin de insecte cu aripile anterioare pergamentoase, cu cele posterioare late și membranoase, pliate în sensul lungimii, și cu picioarele posterioare lungi, adaptate pentru sărit (Orthoptera); (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival) Care are însușirile insectei de mai sus. 2. (Aeron.) Ornitopter. – Din fr. orthoptère. DOOM
!ortoptér (-top-ter/-to-pter) s. n., pl. ortoptére
ortopterelor
ORTOPTÉR, ortoptere, s. n. 1. (La pl.) Ordin de insecte cu aripile anterioare pergamentoase, cu cele posterioare late și membranoase, pliate în sensul lungimii, și cu picioarele posterioare lungi, adaptate pentru sărit (Orthoptera); (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival) Care are însușirile insectei de mai sus. 2. (Aeron.) Ornitopter. – Din fr. orthoptère. DOOM
!ortoptér (-top-ter/-to-pter) s. n., pl. ortoptére
ortopterul
ORTOPTÉR, ortoptere, s. n. 1. (La pl.) Ordin de insecte cu aripile anterioare pergamentoase, cu cele posterioare late și membranoase, pliate în sensul lungimii, și cu picioarele posterioare lungi, adaptate pentru sărit (Orthoptera); (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival) Care are însușirile insectei de mai sus. 2. (Aeron.) Ornitopter. – Din fr. orthoptère. DOOM
!ortoptér (-top-ter/-to-pter) s. n., pl. ortoptére
ortopterului
ORTOPTÉR, ortoptere, s. n. 1. (La pl.) Ordin de insecte cu aripile anterioare pergamentoase, cu cele posterioare late și membranoase, pliate în sensul lungimii, și cu picioarele posterioare lungi, adaptate pentru sărit (Orthoptera); (și la sg.) insectă care face parte din acest ordin. ♦ (Adjectival) Care are însușirile insectei de mai sus. 2. (Aeron.) Ornitopter. – Din fr. orthoptère. DOOM
!ortoptér (-top-ter/-to-pter) s. n., pl. ortoptére
ortoptic
ORTÓPTIC, -Ă, ortoptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a oftalmologiei care asigură tratamentul ambliopiei, educarea vederii stereoscopice și tratamentul dezechilibrului muscular în strabism. 2. Adj. De ortoptică (1). – Din fr. orthoptique. DOOM
*ortóptic (or-top-/ort-op-) adj. m., pl. ortóptici; f. ortóptică, pl. ortóptice
ortoptica
ORTÓPTIC, -Ă, ortoptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a oftalmologiei care asigură tratamentul ambliopiei, educarea vederii stereoscopice și tratamentul dezechilibrului muscular în strabism. 2. Adj. De ortoptică (1). – Din fr. orthoptique. DOOM
*ortóptic (or-top-/ort-op-) adj. m., pl. ortóptici; f. ortóptică, pl. ortóptice
ortoptica
ORTÓPTIC, -Ă, ortoptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a oftalmologiei care asigură tratamentul ambliopiei, educarea vederii stereoscopice și tratamentul dezechilibrului muscular în strabism. 2. Adj. De ortoptică (1). – Din fr. orthoptique. DOOM
*ortóptică (or-top-/ort-op-) s. f., g.-d. art. ortópticii
ortoptice
ORTÓPTIC, -Ă, ortoptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a oftalmologiei care asigură tratamentul ambliopiei, educarea vederii stereoscopice și tratamentul dezechilibrului muscular în strabism. 2. Adj. De ortoptică (1). – Din fr. orthoptique. DOOM
*ortóptic (or-top-/ort-op-) adj. m., pl. ortóptici; f. ortóptică, pl. ortóptice
ortopticei
ORTÓPTIC, -Ă, ortoptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a oftalmologiei care asigură tratamentul ambliopiei, educarea vederii stereoscopice și tratamentul dezechilibrului muscular în strabism. 2. Adj. De ortoptică (1). – Din fr. orthoptique. DOOM
*ortóptic (or-top-/ort-op-) adj. m., pl. ortóptici; f. ortóptică, pl. ortóptice
ortopticele
ORTÓPTIC, -Ă, ortoptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a oftalmologiei care asigură tratamentul ambliopiei, educarea vederii stereoscopice și tratamentul dezechilibrului muscular în strabism. 2. Adj. De ortoptică (1). – Din fr. orthoptique. DOOM
*ortóptic (or-top-/ort-op-) adj. m., pl. ortóptici; f. ortóptică, pl. ortóptice
ortopticelor
ORTÓPTIC, -Ă, ortoptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a oftalmologiei care asigură tratamentul ambliopiei, educarea vederii stereoscopice și tratamentul dezechilibrului muscular în strabism. 2. Adj. De ortoptică (1). – Din fr. orthoptique. DOOM
*ortóptic (or-top-/ort-op-) adj. m., pl. ortóptici; f. ortóptică, pl. ortóptice
ortoptici
ORTÓPTIC, -Ă, ortoptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a oftalmologiei care asigură tratamentul ambliopiei, educarea vederii stereoscopice și tratamentul dezechilibrului muscular în strabism. 2. Adj. De ortoptică (1). – Din fr. orthoptique. DOOM
*ortóptic (or-top-/ort-op-) adj. m., pl. ortóptici; f. ortóptică, pl. ortóptice
ortoptici
ORTÓPTIC, -Ă, ortoptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a oftalmologiei care asigură tratamentul ambliopiei, educarea vederii stereoscopice și tratamentul dezechilibrului muscular în strabism. 2. Adj. De ortoptică (1). – Din fr. orthoptique. DOOM
*ortóptică (or-top-/ort-op-) s. f., g.-d. art. ortópticii
ortopticii
ORTÓPTIC, -Ă, ortoptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a oftalmologiei care asigură tratamentul ambliopiei, educarea vederii stereoscopice și tratamentul dezechilibrului muscular în strabism. 2. Adj. De ortoptică (1). – Din fr. orthoptique. DOOM
*ortóptic (or-top-/ort-op-) adj. m., pl. ortóptici; f. ortóptică, pl. ortóptice
ortopticii
ORTÓPTIC, -Ă, ortoptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a oftalmologiei care asigură tratamentul ambliopiei, educarea vederii stereoscopice și tratamentul dezechilibrului muscular în strabism. 2. Adj. De ortoptică (1). – Din fr. orthoptique. DOOM
*ortóptică (or-top-/ort-op-) s. f., g.-d. art. ortópticii
ortopticilor
ORTÓPTIC, -Ă, ortoptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a oftalmologiei care asigură tratamentul ambliopiei, educarea vederii stereoscopice și tratamentul dezechilibrului muscular în strabism. 2. Adj. De ortoptică (1). – Din fr. orthoptique. DOOM
*ortóptic (or-top-/ort-op-) adj. m., pl. ortóptici; f. ortóptică, pl. ortóptice
ortopticul
ORTÓPTIC, -Ă, ortoptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a oftalmologiei care asigură tratamentul ambliopiei, educarea vederii stereoscopice și tratamentul dezechilibrului muscular în strabism. 2. Adj. De ortoptică (1). – Din fr. orthoptique. DOOM
*ortóptic (or-top-/ort-op-) adj. m., pl. ortóptici; f. ortóptică, pl. ortóptice
ortopticului
ORTÓPTIC, -Ă, ortoptici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a oftalmologiei care asigură tratamentul ambliopiei, educarea vederii stereoscopice și tratamentul dezechilibrului muscular în strabism. 2. Adj. De ortoptică (1). – Din fr. orthoptique. DOOM
*ortóptic (or-top-/ort-op-) adj. m., pl. ortóptici; f. ortóptică, pl. ortóptice
ortoradiografia
ORTORADIOGRAFÍE, ortoradiografii, s. f. (Fiz.) Ortoradioscopie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. orthoradiographie.
ortoradiografie
ORTORADIOGRAFÍE, ortoradiografii, s. f. (Fiz.) Ortoradioscopie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. orthoradiographie.
ortoradiografiei
ORTORADIOGRAFÍE, ortoradiografii, s. f. (Fiz.) Ortoradioscopie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. orthoradiographie.
ortoradiografii
ORTORADIOGRAFÍE, ortoradiografii, s. f. (Fiz.) Ortoradioscopie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. orthoradiographie.
ortoradiografiile
ORTORADIOGRAFÍE, ortoradiografii, s. f. (Fiz.) Ortoradioscopie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. orthoradiographie.
ortoradiografiilor
ORTORADIOGRAFÍE, ortoradiografii, s. f. (Fiz.) Ortoradioscopie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. orthoradiographie.
ortoradioscopie
ORTORADIOSCOPÍE, ortoradioscopii, s. f. (Fiz.) Metodă radioscopică pentru obținerea conturului unui obiect în adevărata lui mărime; ortoradiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. orthoradioscopie.
ortorombic
ORTORÓMBIC, -Ă adj. (Despre o prismă dreaptă) Care are ca bază un romb. [< fr. orthorhombique].
ortorombica
ORTORÓMBIC, -Ă adj. (Despre o prismă dreaptă) Care are ca bază un romb. [< fr. orthorhombique].
ortorombice
ORTORÓMBIC, -Ă adj. (Despre o prismă dreaptă) Care are ca bază un romb. [< fr. orthorhombique].
ortorombicei
ORTORÓMBIC, -Ă adj. (Despre o prismă dreaptă) Care are ca bază un romb. [< fr. orthorhombique].
ortorombicele
ORTORÓMBIC, -Ă adj. (Despre o prismă dreaptă) Care are ca bază un romb. [< fr. orthorhombique].
ortorombicelor
ORTORÓMBIC, -Ă adj. (Despre o prismă dreaptă) Care are ca bază un romb. [< fr. orthorhombique].
ortorombici
ORTORÓMBIC, -Ă adj. (Despre o prismă dreaptă) Care are ca bază un romb. [< fr. orthorhombique].
ortorombicii
ORTORÓMBIC, -Ă adj. (Despre o prismă dreaptă) Care are ca bază un romb. [< fr. orthorhombique].
ortorombicilor
ORTORÓMBIC, -Ă adj. (Despre o prismă dreaptă) Care are ca bază un romb. [< fr. orthorhombique].
ortorombicul
ORTORÓMBIC, -Ă adj. (Despre o prismă dreaptă) Care are ca bază un romb. [< fr. orthorhombique].
ortorombicului
ORTORÓMBIC, -Ă adj. (Despre o prismă dreaptă) Care are ca bază un romb. [< fr. orthorhombique].
ortoscleroza
ORTOSCLERÓZĂ s.f. (Med.) Osificare a peretelui osos al urechii, care duce la surditate; ortospongioză. [< Germ. Orthosklerose].
ortoscleroze
ORTOSCLERÓZĂ s.f. (Med.) Osificare a peretelui osos al urechii, care duce la surditate; ortospongioză. [< Germ. Orthosklerose].
ortosclerozei
ORTOSCLERÓZĂ s.f. (Med.) Osificare a peretelui osos al urechii, care duce la surditate; ortospongioză. [< Germ. Orthosklerose].
ortoscoape
ORTOSCÓP s.n. Aparat de polarizație pentru observarea cu precădere a intersecțiilor de cristal în lumina polarizată. [< germ. Orthoskop].
ortoscoapele
ORTOSCÓP s.n. Aparat de polarizație pentru observarea cu precădere a intersecțiilor de cristal în lumina polarizată. [< germ. Orthoskop].
ortoscoapelor
ORTOSCÓP s.n. Aparat de polarizație pentru observarea cu precădere a intersecțiilor de cristal în lumina polarizată. [< germ. Orthoskop].
ortoscop
ORTOSCÓP s.n. Aparat de polarizație pentru observarea cu precădere a intersecțiilor de cristal în lumina polarizată. [< germ. Orthoskop].
ortoscopia
ORTOSCOPÍE s. f. Calitate a unui obiectiv fotografic sau a unui sistem optic de a nu prezenta imagini deformate. – Din fr. orthoscopie. DOOM
!ortoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. ortoscopía, g.-d. ortoscopíi, art. ortoscopíei
ortoscopic
ORTOSCÓPIC, -Ă, ortoscopici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care formează imagini corecte, fără distorsiuni; rectiliniar. – Din fr. orthoscopique. DOOM
!ortoscópic (-tos-co-/-to-sco-) adj. m., pl. ortoscópici; f. ortoscópică, pl. ortoscópice
ortoscopica
ORTOSCÓPIC, -Ă, ortoscopici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care formează imagini corecte, fără distorsiuni; rectiliniar. – Din fr. orthoscopique. DOOM
!ortoscópic (-tos-co-/-to-sco-) adj. m., pl. ortoscópici; f. ortoscópică, pl. ortoscópice
ortoscopice
ORTOSCÓPIC, -Ă, ortoscopici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care formează imagini corecte, fără distorsiuni; rectiliniar. – Din fr. orthoscopique. DOOM
!ortoscópic (-tos-co-/-to-sco-) adj. m., pl. ortoscópici; f. ortoscópică, pl. ortoscópice
ortoscopicei
ORTOSCÓPIC, -Ă, ortoscopici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care formează imagini corecte, fără distorsiuni; rectiliniar. – Din fr. orthoscopique. DOOM
!ortoscópic (-tos-co-/-to-sco-) adj. m., pl. ortoscópici; f. ortoscópică, pl. ortoscópice
ortoscopicele
ORTOSCÓPIC, -Ă, ortoscopici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care formează imagini corecte, fără distorsiuni; rectiliniar. – Din fr. orthoscopique. DOOM
!ortoscópic (-tos-co-/-to-sco-) adj. m., pl. ortoscópici; f. ortoscópică, pl. ortoscópice
ortoscopicelor
ORTOSCÓPIC, -Ă, ortoscopici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care formează imagini corecte, fără distorsiuni; rectiliniar. – Din fr. orthoscopique. DOOM
!ortoscópic (-tos-co-/-to-sco-) adj. m., pl. ortoscópici; f. ortoscópică, pl. ortoscópice
ortoscopici
ORTOSCÓPIC, -Ă, ortoscopici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care formează imagini corecte, fără distorsiuni; rectiliniar. – Din fr. orthoscopique. DOOM
!ortoscópic (-tos-co-/-to-sco-) adj. m., pl. ortoscópici; f. ortoscópică, pl. ortoscópice
ortoscopicii
ORTOSCÓPIC, -Ă, ortoscopici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care formează imagini corecte, fără distorsiuni; rectiliniar. – Din fr. orthoscopique. DOOM
!ortoscópic (-tos-co-/-to-sco-) adj. m., pl. ortoscópici; f. ortoscópică, pl. ortoscópice
ortoscopicilor
ORTOSCÓPIC, -Ă, ortoscopici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care formează imagini corecte, fără distorsiuni; rectiliniar. – Din fr. orthoscopique. DOOM
!ortoscópic (-tos-co-/-to-sco-) adj. m., pl. ortoscópici; f. ortoscópică, pl. ortoscópice
ortoscopicul
ORTOSCÓPIC, -Ă, ortoscopici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care formează imagini corecte, fără distorsiuni; rectiliniar. – Din fr. orthoscopique. DOOM
!ortoscópic (-tos-co-/-to-sco-) adj. m., pl. ortoscópici; f. ortoscópică, pl. ortoscópice
ortoscopicului
ORTOSCÓPIC, -Ă, ortoscopici, -ce, adj. (Despre un sistem optic) Care formează imagini corecte, fără distorsiuni; rectiliniar. – Din fr. orthoscopique. DOOM
!ortoscópic (-tos-co-/-to-sco-) adj. m., pl. ortoscópici; f. ortoscópică, pl. ortoscópice
ortoscopie
ORTOSCOPÍE s. f. Calitate a unui obiectiv fotografic sau a unui sistem optic de a nu prezenta imagini deformate. – Din fr. orthoscopie. DOOM
!ortoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. ortoscopía, g.-d. ortoscopíi, art. ortoscopíei
ortoscopiei
ORTOSCOPÍE s. f. Calitate a unui obiectiv fotografic sau a unui sistem optic de a nu prezenta imagini deformate. – Din fr. orthoscopie. DOOM
!ortoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. ortoscopía, g.-d. ortoscopíi, art. ortoscopíei
ortoscopii
ORTOSCOPÍE s. f. Calitate a unui obiectiv fotografic sau a unui sistem optic de a nu prezenta imagini deformate. – Din fr. orthoscopie. DOOM
!ortoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. ortoscopía, g.-d. ortoscopíi, art. ortoscopíei
ortoscopiile
ORTOSCOPÍE s. f. Calitate a unui obiectiv fotografic sau a unui sistem optic de a nu prezenta imagini deformate. – Din fr. orthoscopie. DOOM
!ortoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. ortoscopía, g.-d. ortoscopíi, art. ortoscopíei
ortoscopiilor
ORTOSCOPÍE s. f. Calitate a unui obiectiv fotografic sau a unui sistem optic de a nu prezenta imagini deformate. – Din fr. orthoscopie. DOOM
!ortoscopíe (-tos-co-/-to-sco-) s. f., art. ortoscopía, g.-d. ortoscopíi, art. ortoscopíei
ortoscopul
ORTOSCÓP s.n. Aparat de polarizație pentru observarea cu precădere a intersecțiilor de cristal în lumina polarizată. [< germ. Orthoskop].
ortoscopului
ORTOSCÓP s.n. Aparat de polarizație pentru observarea cu precădere a intersecțiilor de cristal în lumina polarizată. [< germ. Orthoskop].
ortosimpatic
ORTOSIMPÁTIC, -Ă, ortosimpatici, -ce, adj. (Med.) Al sistemului nervos vegetativ. – Din fr. orthosympathique.
ortosimpatica
ORTOSIMPÁTIC, -Ă, ortosimpatici, -ce, adj. (Med.) Al sistemului nervos vegetativ. – Din fr. orthosympathique.
ortosimpatice
ORTOSIMPÁTIC, -Ă, ortosimpatici, -ce, adj. (Med.) Al sistemului nervos vegetativ. – Din fr. orthosympathique.
ortosimpaticei
ORTOSIMPÁTIC, -Ă, ortosimpatici, -ce, adj. (Med.) Al sistemului nervos vegetativ. – Din fr. orthosympathique.
ortosimpaticele
ORTOSIMPÁTIC, -Ă, ortosimpatici, -ce, adj. (Med.) Al sistemului nervos vegetativ. – Din fr. orthosympathique.
ortosimpaticelor
ORTOSIMPÁTIC, -Ă, ortosimpatici, -ce, adj. (Med.) Al sistemului nervos vegetativ. – Din fr. orthosympathique.
ortosimpatici
ORTOSIMPÁTIC, -Ă, ortosimpatici, -ce, adj. (Med.) Al sistemului nervos vegetativ. – Din fr. orthosympathique.
ortosimpaticii
ORTOSIMPÁTIC, -Ă, ortosimpatici, -ce, adj. (Med.) Al sistemului nervos vegetativ. – Din fr. orthosympathique.
ortosimpaticilor
ORTOSIMPÁTIC, -Ă, ortosimpatici, -ce, adj. (Med.) Al sistemului nervos vegetativ. – Din fr. orthosympathique.
ortosimpaticul
ORTOSIMPÁTIC, -Ă, ortosimpatici, -ce, adj. (Med.) Al sistemului nervos vegetativ. – Din fr. orthosympathique.
ortosimpaticului
ORTOSIMPÁTIC, -Ă, ortosimpatici, -ce, adj. (Med.) Al sistemului nervos vegetativ. – Din fr. orthosympathique.
ortospongioza
ORTOSPONGIÓZĂ s.f. (Med.) Ortoscleroză. [Pron. -gi-o-. / < fr. orthospongiose].
ortospongioze
ORTOSPONGIÓZĂ s.f. (Med.) Ortoscleroză. [Pron. -gi-o-. / < fr. orthospongiose].
ortospongiozei
ORTOSPONGIÓZĂ s.f. (Med.) Ortoscleroză. [Pron. -gi-o-. / < fr. orthospongiose].
ortostatic
ORTOSTÁTIC, -Ă, ortostatici, -ce, adj. (Med.) (Care se produce numai) în poziție verticală. – Din fr. orthostatique. DOOM
*ortostátic (-tos-ta-/-to-sta-) adj. m., pl. ortostátici; f. ortostátică, pl. ortostátice
ortostatica
ORTOSTÁTIC, -Ă, ortostatici, -ce, adj. (Med.) (Care se produce numai) în poziție verticală. – Din fr. orthostatique. DOOM
*ortostátic (-tos-ta-/-to-sta-) adj. m., pl. ortostátici; f. ortostátică, pl. ortostátice
ortostatice
ORTOSTÁTIC, -Ă, ortostatici, -ce, adj. (Med.) (Care se produce numai) în poziție verticală. – Din fr. orthostatique. DOOM
*ortostátic (-tos-ta-/-to-sta-) adj. m., pl. ortostátici; f. ortostátică, pl. ortostátice
ortostaticei
ORTOSTÁTIC, -Ă, ortostatici, -ce, adj. (Med.) (Care se produce numai) în poziție verticală. – Din fr. orthostatique. DOOM
*ortostátic (-tos-ta-/-to-sta-) adj. m., pl. ortostátici; f. ortostátică, pl. ortostátice
ortostaticele
ORTOSTÁTIC, -Ă, ortostatici, -ce, adj. (Med.) (Care se produce numai) în poziție verticală. – Din fr. orthostatique. DOOM
*ortostátic (-tos-ta-/-to-sta-) adj. m., pl. ortostátici; f. ortostátică, pl. ortostátice
ortostaticelor
ORTOSTÁTIC, -Ă, ortostatici, -ce, adj. (Med.) (Care se produce numai) în poziție verticală. – Din fr. orthostatique. DOOM
*ortostátic (-tos-ta-/-to-sta-) adj. m., pl. ortostátici; f. ortostátică, pl. ortostátice
ortostatici
ORTOSTÁTIC, -Ă, ortostatici, -ce, adj. (Med.) (Care se produce numai) în poziție verticală. – Din fr. orthostatique. DOOM
*ortostátic (-tos-ta-/-to-sta-) adj. m., pl. ortostátici; f. ortostátică, pl. ortostátice
ortostaticii
ORTOSTÁTIC, -Ă, ortostatici, -ce, adj. (Med.) (Care se produce numai) în poziție verticală. – Din fr. orthostatique. DOOM
*ortostátic (-tos-ta-/-to-sta-) adj. m., pl. ortostátici; f. ortostátică, pl. ortostátice
ortostaticilor
ORTOSTÁTIC, -Ă, ortostatici, -ce, adj. (Med.) (Care se produce numai) în poziție verticală. – Din fr. orthostatique. DOOM
*ortostátic (-tos-ta-/-to-sta-) adj. m., pl. ortostátici; f. ortostátică, pl. ortostátice
ortostaticul
ORTOSTÁTIC, -Ă, ortostatici, -ce, adj. (Med.) (Care se produce numai) în poziție verticală. – Din fr. orthostatique. DOOM
*ortostátic (-tos-ta-/-to-sta-) adj. m., pl. ortostátici; f. ortostátică, pl. ortostátice
ortostaticului
ORTOSTÁTIC, -Ă, ortostatici, -ce, adj. (Med.) (Care se produce numai) în poziție verticală. – Din fr. orthostatique. DOOM
*ortostátic (-tos-ta-/-to-sta-) adj. m., pl. ortostátici; f. ortostátică, pl. ortostátice
ortostatism
ORTOSTATÍSM s. n. (Med.) Menținere a corpului în poziția verticală. – Din fr. orthostatisme.
ortostatismul
ORTOSTATÍSM s. n. (Med.) Menținere a corpului în poziția verticală. – Din fr. orthostatisme.
ortostatismului
ORTOSTATÍSM s. n. (Med.) Menținere a corpului în poziția verticală. – Din fr. orthostatisme.
ortotest
ORTOTÉST, ortoteste, s. n. Instrument mecanic, cu pârghii și roți dințate, folosit la măsurarea dimensiunilor pieselor prelucrate. – Orto- + test. DOOM
ortotést s. n., pl. ortotéste
ortoteste
ORTOTÉST, ortoteste, s. n. Instrument mecanic, cu pârghii și roți dințate, folosit la măsurarea dimensiunilor pieselor prelucrate. – Orto- + test. DOOM
ortotést s. n., pl. ortotéste
ortotestele
ORTOTÉST, ortoteste, s. n. Instrument mecanic, cu pârghii și roți dințate, folosit la măsurarea dimensiunilor pieselor prelucrate. – Orto- + test. DOOM
ortotést s. n., pl. ortotéste
ortotestelor
ORTOTÉST, ortoteste, s. n. Instrument mecanic, cu pârghii și roți dințate, folosit la măsurarea dimensiunilor pieselor prelucrate. – Orto- + test. DOOM
ortotést s. n., pl. ortotéste
ortotestul
ORTOTÉST, ortoteste, s. n. Instrument mecanic, cu pârghii și roți dințate, folosit la măsurarea dimensiunilor pieselor prelucrate. – Orto- + test. DOOM
ortotést s. n., pl. ortotéste
ortotestului
ORTOTÉST, ortoteste, s. n. Instrument mecanic, cu pârghii și roți dințate, folosit la măsurarea dimensiunilor pieselor prelucrate. – Orto- + test. DOOM
ortotést s. n., pl. ortotéste
ortotonus
ORTOTÓNUS, ortotonusuri, s. n. Spasm prelungit al mușchilor capului, trunchiului și membrelor care determină o poziție rigidă în linie dreaptă a corpului. – Din fr. orthotonos.
ortotonusul
ORTOTÓNUS, ortotonusuri, s. n. Spasm prelungit al mușchilor capului, trunchiului și membrelor care determină o poziție rigidă în linie dreaptă a corpului. – Din fr. orthotonos.
ortotonusului
ORTOTÓNUS, ortotonusuri, s. n. Spasm prelungit al mușchilor capului, trunchiului și membrelor care determină o poziție rigidă în linie dreaptă a corpului. – Din fr. orthotonos.
ortotonusuri
ORTOTÓNUS, ortotonusuri, s. n. Spasm prelungit al mușchilor capului, trunchiului și membrelor care determină o poziție rigidă în linie dreaptă a corpului. – Din fr. orthotonos.
ortotonusurile
ORTOTÓNUS, ortotonusuri, s. n. Spasm prelungit al mușchilor capului, trunchiului și membrelor care determină o poziție rigidă în linie dreaptă a corpului. – Din fr. orthotonos.
ortotonusurilor
ORTOTÓNUS, ortotonusuri, s. n. Spasm prelungit al mușchilor capului, trunchiului și membrelor care determină o poziție rigidă în linie dreaptă a corpului. – Din fr. orthotonos.
ortotrop
ORTOTRÓP, -Ă adj. (Despre organele plantelor) Care prezintă o creștere verticală. [< fr. orthotrope].
ortotropia
ORTOTROPÍE s.f. Însușirea unui corp de a fi ortotropic. [Gen. -iei. / < fr. orthotropie].
ortotropic
ORTOTRÓPIC, -Ă, ortotropici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) A cărui strălucire este aceeași, oricare ar fi direcțiile de iluminare și de observație. – Din fr. orthotropique. DOOM
ortotrópic (-to-tro-) adj. m., pl. ortotrópici; f. ortotrópică, pl. ortotrópice
ortotropica
ORTOTRÓPIC, -Ă, ortotropici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) A cărui strălucire este aceeași, oricare ar fi direcțiile de iluminare și de observație. – Din fr. orthotropique. DOOM
ortotrópic (-to-tro-) adj. m., pl. ortotrópici; f. ortotrópică, pl. ortotrópice
ortotropice
ORTOTRÓPIC, -Ă, ortotropici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) A cărui strălucire este aceeași, oricare ar fi direcțiile de iluminare și de observație. – Din fr. orthotropique. DOOM
ortotrópic (-to-tro-) adj. m., pl. ortotrópici; f. ortotrópică, pl. ortotrópice
ortotropicei
ORTOTRÓPIC, -Ă, ortotropici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) A cărui strălucire este aceeași, oricare ar fi direcțiile de iluminare și de observație. – Din fr. orthotropique. DOOM
ortotrópic (-to-tro-) adj. m., pl. ortotrópici; f. ortotrópică, pl. ortotrópice
ortotropicele
ORTOTRÓPIC, -Ă, ortotropici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) A cărui strălucire este aceeași, oricare ar fi direcțiile de iluminare și de observație. – Din fr. orthotropique. DOOM
ortotrópic (-to-tro-) adj. m., pl. ortotrópici; f. ortotrópică, pl. ortotrópice
ortotropicelor
ORTOTRÓPIC, -Ă, ortotropici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) A cărui strălucire este aceeași, oricare ar fi direcțiile de iluminare și de observație. – Din fr. orthotropique. DOOM
ortotrópic (-to-tro-) adj. m., pl. ortotrópici; f. ortotrópică, pl. ortotrópice
ortotropici
ORTOTRÓPIC, -Ă, ortotropici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) A cărui strălucire este aceeași, oricare ar fi direcțiile de iluminare și de observație. – Din fr. orthotropique. DOOM
ortotrópic (-to-tro-) adj. m., pl. ortotrópici; f. ortotrópică, pl. ortotrópice
ortotropicii
ORTOTRÓPIC, -Ă, ortotropici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) A cărui strălucire este aceeași, oricare ar fi direcțiile de iluminare și de observație. – Din fr. orthotropique. DOOM
ortotrópic (-to-tro-) adj. m., pl. ortotrópici; f. ortotrópică, pl. ortotrópice
ortotropicilor
ORTOTRÓPIC, -Ă, ortotropici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) A cărui strălucire este aceeași, oricare ar fi direcțiile de iluminare și de observație. – Din fr. orthotropique. DOOM
ortotrópic (-to-tro-) adj. m., pl. ortotrópici; f. ortotrópică, pl. ortotrópice
ortotropicul
ORTOTRÓPIC, -Ă, ortotropici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) A cărui strălucire este aceeași, oricare ar fi direcțiile de iluminare și de observație. – Din fr. orthotropique. DOOM
ortotrópic (-to-tro-) adj. m., pl. ortotrópici; f. ortotrópică, pl. ortotrópice
ortotropicului
ORTOTRÓPIC, -Ă, ortotropici, -ce, adj. (Fiz.; despre corpuri) A cărui strălucire este aceeași, oricare ar fi direcțiile de iluminare și de observație. – Din fr. orthotropique. DOOM
ortotrópic (-to-tro-) adj. m., pl. ortotrópici; f. ortotrópică, pl. ortotrópice
ortotropie
ORTOTROPÍE s.f. Însușirea unui corp de a fi ortotropic. [Gen. -iei. / < fr. orthotropie].
ortotropiei
ORTOTROPÍE s.f. Însușirea unui corp de a fi ortotropic. [Gen. -iei. / < fr. orthotropie].
ortotropii
ORTOTROPÍE s.f. Însușirea unui corp de a fi ortotropic. [Gen. -iei. / < fr. orthotropie].
ortoza
ORTÓZĂ, ortoze, s. f. Mineral din grupul feldspaților, cu aspect lăptos, roșiatic sau gălbui și cu luciu sticlos sau sidefos, folosit în ceramică sau în industria sticlei; ortoclaz. – Din fr. orthose. DOOM
ortóză s. f., g.-d. art. ortózei; pl. ortóze
ortoze
ORTÓZĂ, ortoze, s. f. Mineral din grupul feldspaților, cu aspect lăptos, roșiatic sau gălbui și cu luciu sticlos sau sidefos, folosit în ceramică sau în industria sticlei; ortoclaz. – Din fr. orthose. DOOM
ortóză s. f., g.-d. art. ortózei; pl. ortóze
ortozei
ORTÓZĂ, ortoze, s. f. Mineral din grupul feldspaților, cu aspect lăptos, roșiatic sau gălbui și cu luciu sticlos sau sidefos, folosit în ceramică sau în industria sticlei; ortoclaz. – Din fr. orthose. DOOM
ortóză s. f., g.-d. art. ortózei; pl. ortóze
ortozele
ORTÓZĂ, ortoze, s. f. Mineral din grupul feldspaților, cu aspect lăptos, roșiatic sau gălbui și cu luciu sticlos sau sidefos, folosit în ceramică sau în industria sticlei; ortoclaz. – Din fr. orthose. DOOM
ortóză s. f., g.-d. art. ortózei; pl. ortóze
ortozelor
ORTÓZĂ, ortoze, s. f. Mineral din grupul feldspaților, cu aspect lăptos, roșiatic sau gălbui și cu luciu sticlos sau sidefos, folosit în ceramică sau în industria sticlei; ortoclaz. – Din fr. orthose. DOOM
ortóză s. f., g.-d. art. ortózei; pl. ortóze
ortru
Ortru = Orthrus.
ortul
ORT2, orturi, s. n. (Reg.) Locul de muncă al minerilor într-o mină; abataj. – Din germ. Ort.
ortul
ORT1, orți, s. m. (Înv. și pop.) Monedă de argint de valoare mică, reprezentând a patra parte dintr-un leu vechi (sau dintr-un taler). ◊ Ortul starostesc (sau vătășesc) = taxă specială în Moldova (sau, respectiv, în Țara Românească) plătită unui staroste pentru vinul adus la vânzare în târguri. ◊ Expr. (Fam.) A(-și) da ortul popii = a muri. Tot doi bani (sau lei) și un ort = totuna, la fel de neînsemnat. – Din pol. ort, germ. Ort. DOOM
ort2 (abataj) (reg.) s. n., pl. órturi
ortului
ORT2, orturi, s. n. (Reg.) Locul de muncă al minerilor într-o mină; abataj. – Din germ. Ort.
ortului
ORT1, orți, s. m. (Înv. și pop.) Monedă de argint de valoare mică, reprezentând a patra parte dintr-un leu vechi (sau dintr-un taler). ◊ Ortul starostesc (sau vătășesc) = taxă specială în Moldova (sau, respectiv, în Țara Românească) plătită unui staroste pentru vinul adus la vânzare în târguri. ◊ Expr. (Fam.) A(-și) da ortul popii = a muri. Tot doi bani (sau lei) și un ort = totuna, la fel de neînsemnat. – Din pol. ort, germ. Ort. DOOM
ort2 (abataj) (reg.) s. n., pl. órturi
orturi
ORT2, orturi, s. n. (Reg.) Locul de muncă al minerilor într-o mină; abataj. – Din germ. Ort.
orturile
ORT2, orturi, s. n. (Reg.) Locul de muncă al minerilor într-o mină; abataj. – Din germ. Ort.
orturilor
ORT2, orturi, s. n. (Reg.) Locul de muncă al minerilor într-o mină; abataj. – Din germ. Ort.
ortăcea
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăceai
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăceam
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăcească
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăceau
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăceați
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăcesc
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăcește
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăcești
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăci
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăcia
ORTĂCÍE, ortăcii, s. f. (Reg.) Tovărășie, asociere, prietenie. – Ortac + suf. -ie. DOOM
ortăcíe (reg.) s. f., art. ortăcía, g.-d. art. ortăcíei; pl. ortăcíi, art. ortăcíile
ortăcie
ORTĂCÍE, ortăcii, s. f. (Reg.) Tovărășie, asociere, prietenie. – Ortac + suf. -ie. DOOM
ortăcíe (reg.) s. f., art. ortăcía, g.-d. art. ortăcíei; pl. ortăcíi, art. ortăcíile
ortăciei
ORTĂCÍE, ortăcii, s. f. (Reg.) Tovărășie, asociere, prietenie. – Ortac + suf. -ie. DOOM
ortăcíe (reg.) s. f., art. ortăcía, g.-d. art. ortăcíei; pl. ortăcíi, art. ortăcíile
ortăcii
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăcii
ORTĂCÍE, ortăcii, s. f. (Reg.) Tovărășie, asociere, prietenie. – Ortac + suf. -ie. DOOM
ortăcíe (reg.) s. f., art. ortăcía, g.-d. art. ortăcíei; pl. ortăcíi, art. ortăcíile
ortăciile
ORTĂCÍE, ortăcii, s. f. (Reg.) Tovărășie, asociere, prietenie. – Ortac + suf. -ie. DOOM
ortăcíe (reg.) s. f., art. ortăcía, g.-d. art. ortăcíei; pl. ortăcíi, art. ortăcíile
ortăciilor
ORTĂCÍE, ortăcii, s. f. (Reg.) Tovărășie, asociere, prietenie. – Ortac + suf. -ie. DOOM
ortăcíe (reg.) s. f., art. ortăcía, g.-d. art. ortăcíei; pl. ortăcíi, art. ortăcíile
ortăcim
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăcind
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăcire
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăcire
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac.
ortăciră
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăcirăm
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăcirăți
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăcise
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăcisem
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăciseră
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăciserăm
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăciserăți
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăciseși
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăciseți
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăcit
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăciși
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
ortăciți
ORTĂCÍ, ortăcesc, vb. IV. Refl. recipr. (Reg.) A lega tovărășie cu cineva; a se întovărăși, a se asocia. – Din ortac. DOOM
!ortăcí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se ortăcéște, imperf. 3 sg. se ortăceá; conj. prez. 3 să se ortăceáscă
oryza
ORÉZ s. m. Plantă alimentară din familia gramineelor, cu tulpina dreaptă, cu frunze liniare alungite și cu spice mici, cultivată în terenuri umede pentru fructele ei cu semințe foarte hrănitoare, bogate în amidon (Oryza sativa). ♦ Semințele acestei plante. – Din bg. oriz.
orz
ORZ, (1) s. m., (2) orzuri, (3) oarze, s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung și cu spicul format din mai multe rânduri de boabe, cultivate ca plante furajere și industriale (Hordeum); plantă care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrană pentru animale, în industrie și în alimentația omului. ◊ Expr. A strica orzul pe gâște = a dărui lucruri deosebite cuiva care nu știe să le prețuiască. 2. S. n. Specie de orz (1). 3. S. n. Semănătură, lan de orz (1). – Lat. hordeum. DOOM
orz2 (bob/lan de orz) s. n., (sorturi) pl. órzuri, (lanuri) oárze
orz
ORZ, (1) s. m., (2) orzuri, (3) oarze, s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung și cu spicul format din mai multe rânduri de boabe, cultivate ca plante furajere și industriale (Hordeum); plantă care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrană pentru animale, în industrie și în alimentația omului. ◊ Expr. A strica orzul pe gâște = a dărui lucruri deosebite cuiva care nu știe să le prețuiască. 2. S. n. Specie de orz (1). 3. S. n. Semănătură, lan de orz (1). – Lat. hordeum.
orzar
ORZÁR, (1) orzare, s. n., (2) orzari, s. m. 1. S. n. (Rar) Orzărie (2). 2. S. m. (Înv.) Negustor de orz. – Orz + suf. -ar.
orzar
ORZÁR, (1) orzare, s. n., (2) orzari, s. m. 1. S. n. (Rar) Orzărie (2). 2. S. m. (Înv.) Negustor de orz. – Orz + suf. -ar. DOOM
orzár2 (hambar) (rar) s. n., pl. orzáre
orzare
ORZÁR, (1) orzare, s. n., (2) orzari, s. m. 1. S. n. (Rar) Orzărie (2). 2. S. m. (Înv.) Negustor de orz. – Orz + suf. -ar.
orzarele
ORZÁR, (1) orzare, s. n., (2) orzari, s. m. 1. S. n. (Rar) Orzărie (2). 2. S. m. (Înv.) Negustor de orz. – Orz + suf. -ar.
orzarelor
ORZÁR, (1) orzare, s. n., (2) orzari, s. m. 1. S. n. (Rar) Orzărie (2). 2. S. m. (Înv.) Negustor de orz. – Orz + suf. -ar.
orzari
ORZÁR, (1) orzare, s. n., (2) orzari, s. m. 1. S. n. (Rar) Orzărie (2). 2. S. m. (Înv.) Negustor de orz. – Orz + suf. -ar. DOOM
orzár2 (hambar) (rar) s. n., pl. orzáre
orzarii
ORZÁR, (1) orzare, s. n., (2) orzari, s. m. 1. S. n. (Rar) Orzărie (2). 2. S. m. (Înv.) Negustor de orz. – Orz + suf. -ar. DOOM
orzár2 (hambar) (rar) s. n., pl. orzáre
orzarilor
ORZÁR, (1) orzare, s. n., (2) orzari, s. m. 1. S. n. (Rar) Orzărie (2). 2. S. m. (Înv.) Negustor de orz. – Orz + suf. -ar. DOOM
orzár2 (hambar) (rar) s. n., pl. orzáre
orzarul
ORZÁR, (1) orzare, s. n., (2) orzari, s. m. 1. S. n. (Rar) Orzărie (2). 2. S. m. (Înv.) Negustor de orz. – Orz + suf. -ar.
orzarul
ORZÁR, (1) orzare, s. n., (2) orzari, s. m. 1. S. n. (Rar) Orzărie (2). 2. S. m. (Înv.) Negustor de orz. – Orz + suf. -ar. DOOM
orzár2 (hambar) (rar) s. n., pl. orzáre
orzarului
ORZÁR, (1) orzare, s. n., (2) orzari, s. m. 1. S. n. (Rar) Orzărie (2). 2. S. m. (Înv.) Negustor de orz. – Orz + suf. -ar.
orzarului
ORZÁR, (1) orzare, s. n., (2) orzari, s. m. 1. S. n. (Rar) Orzărie (2). 2. S. m. (Înv.) Negustor de orz. – Orz + suf. -ar. DOOM
orzár2 (hambar) (rar) s. n., pl. orzáre
orzișor
ORZIȘÓR s. n. 1. (Pop.) Diminutiv al lui orz; orzuleț. 2. Pastă făinoasă în forma și de mărimea unui bob de orz, care se fierbe în supă. – Orz + suf. -ișor. DOOM
orzișór (pop.) s. n.
orzișorul
ORZIȘÓR s. n. 1. (Pop.) Diminutiv al lui orz; orzuleț. 2. Pastă făinoasă în forma și de mărimea unui bob de orz, care se fierbe în supă. – Orz + suf. -ișor. DOOM
orzișór (pop.) s. n.
orzișorului
ORZIȘÓR s. n. 1. (Pop.) Diminutiv al lui orz; orzuleț. 2. Pastă făinoasă în forma și de mărimea unui bob de orz, care se fierbe în supă. – Orz + suf. -ișor. DOOM
orzișór (pop.) s. n.
orzoaia
ORZOÁIE s. f. (Reg.) Orzoaică. [Pr.: -zoa-ie] – Orz + suf. -oaie. DOOM
orzoáie (reg.) s. f., art. orzoáia, g.-d. art. orzoáiei
orzoaica
ORZOÁICĂ s. f. Specie de orz al cărei spic este format numai din două rânduri de boabe, mai bogate în amidon decât ale orzului și folosite la fabricarea berii; orzoaie (Hordeum distichon). ◊ Compus: orzoiacă-de-baltă = plantă erbacee care crește în apele stătătoare sau lin-curgătoare, cu frunze liniare îngrămădite la baza tulpinii și cu flori mici, albe-verzui (Vallisneria spiralis). – Orz + suf. -oaică. DOOM
orzoáică-de-báltă (plantă) s. f., g.-d. art. orzoáicei-de-báltă
orzoaice
ORZOÁICĂ s. f. Specie de orz al cărei spic este format numai din două rânduri de boabe, mai bogate în amidon decât ale orzului și folosite la fabricarea berii; orzoaie (Hordeum distichon). ◊ Compus: orzoiacă-de-baltă = plantă erbacee care crește în apele stătătoare sau lin-curgătoare, cu frunze liniare îngrămădite la baza tulpinii și cu flori mici, albe-verzui (Vallisneria spiralis). – Orz + suf. -oaică. DOOM
orzoáică-de-báltă (plantă) s. f., g.-d. art. orzoáicei-de-báltă
orzoaicei
ORZOÁICĂ s. f. Specie de orz al cărei spic este format numai din două rânduri de boabe, mai bogate în amidon decât ale orzului și folosite la fabricarea berii; orzoaie (Hordeum distichon). ◊ Compus: orzoiacă-de-baltă = plantă erbacee care crește în apele stătătoare sau lin-curgătoare, cu frunze liniare îngrămădite la baza tulpinii și cu flori mici, albe-verzui (Vallisneria spiralis). – Orz + suf. -oaică. DOOM
orzoáică-de-báltă (plantă) s. f., g.-d. art. orzoáicei-de-báltă
orzoaie
ORZOÁIE s. f. (Reg.) Orzoaică. [Pr.: -zoa-ie] – Orz + suf. -oaie. DOOM
orzoáie (reg.) s. f., art. orzoáia, g.-d. art. orzoáiei
orzoaiei
ORZOÁIE s. f. (Reg.) Orzoaică. [Pr.: -zoa-ie] – Orz + suf. -oaie. DOOM
orzoáie (reg.) s. f., art. orzoáia, g.-d. art. orzoáiei
orzul
ORZ, (1) s. m., (2) orzuri, (3) oarze, s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung și cu spicul format din mai multe rânduri de boabe, cultivate ca plante furajere și industriale (Hordeum); plantă care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrană pentru animale, în industrie și în alimentația omului. ◊ Expr. A strica orzul pe gâște = a dărui lucruri deosebite cuiva care nu știe să le prețuiască. 2. S. n. Specie de orz (1). 3. S. n. Semănătură, lan de orz (1). – Lat. hordeum. DOOM
orz2 (bob/lan de orz) s. n., (sorturi) pl. órzuri, (lanuri) oárze
orzul
ORZ, (1) s. m., (2) orzuri, (3) oarze, s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung și cu spicul format din mai multe rânduri de boabe, cultivate ca plante furajere și industriale (Hordeum); plantă care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrană pentru animale, în industrie și în alimentația omului. ◊ Expr. A strica orzul pe gâște = a dărui lucruri deosebite cuiva care nu știe să le prețuiască. 2. S. n. Specie de orz (1). 3. S. n. Semănătură, lan de orz (1). – Lat. hordeum.
orzuleț
ORZULÉȚ s. n. (Rar) Orzișor. – Orz + suf. -uleț. DOOM
orzuléț (rar) s. n.
orzulețul
ORZULÉȚ s. n. (Rar) Orzișor. – Orz + suf. -uleț. DOOM
orzuléț (rar) s. n.
orzulețului
ORZULÉȚ s. n. (Rar) Orzișor. – Orz + suf. -uleț. DOOM
orzuléț (rar) s. n.
orzului
ORZ, (1) s. m., (2) orzuri, (3) oarze, s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung și cu spicul format din mai multe rânduri de boabe, cultivate ca plante furajere și industriale (Hordeum); plantă care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrană pentru animale, în industrie și în alimentația omului. ◊ Expr. A strica orzul pe gâște = a dărui lucruri deosebite cuiva care nu știe să le prețuiască. 2. S. n. Specie de orz (1). 3. S. n. Semănătură, lan de orz (1). – Lat. hordeum. DOOM
orz2 (bob/lan de orz) s. n., (sorturi) pl. órzuri, (lanuri) oárze
orzului
ORZ, (1) s. m., (2) orzuri, (3) oarze, s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung și cu spicul format din mai multe rânduri de boabe, cultivate ca plante furajere și industriale (Hordeum); plantă care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrană pentru animale, în industrie și în alimentația omului. ◊ Expr. A strica orzul pe gâște = a dărui lucruri deosebite cuiva care nu știe să le prețuiască. 2. S. n. Specie de orz (1). 3. S. n. Semănătură, lan de orz (1). – Lat. hordeum.
orzuri
ORZ, (1) s. m., (2) orzuri, (3) oarze, s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung și cu spicul format din mai multe rânduri de boabe, cultivate ca plante furajere și industriale (Hordeum); plantă care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrană pentru animale, în industrie și în alimentația omului. ◊ Expr. A strica orzul pe gâște = a dărui lucruri deosebite cuiva care nu știe să le prețuiască. 2. S. n. Specie de orz (1). 3. S. n. Semănătură, lan de orz (1). – Lat. hordeum.
orzurile
ORZ, (1) s. m., (2) orzuri, (3) oarze, s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung și cu spicul format din mai multe rânduri de boabe, cultivate ca plante furajere și industriale (Hordeum); plantă care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrană pentru animale, în industrie și în alimentația omului. ◊ Expr. A strica orzul pe gâște = a dărui lucruri deosebite cuiva care nu știe să le prețuiască. 2. S. n. Specie de orz (1). 3. S. n. Semănătură, lan de orz (1). – Lat. hordeum.
orzurilor
ORZ, (1) s. m., (2) orzuri, (3) oarze, s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung și cu spicul format din mai multe rânduri de boabe, cultivate ca plante furajere și industriale (Hordeum); plantă care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrană pentru animale, în industrie și în alimentația omului. ◊ Expr. A strica orzul pe gâște = a dărui lucruri deosebite cuiva care nu știe să le prețuiască. 2. S. n. Specie de orz (1). 3. S. n. Semănătură, lan de orz (1). – Lat. hordeum.
orzăria
ORZĂRÍE, orzării, s. f. (Rar) 1. Câmp semănat cu orz. 2. Hambar în care se ține orzul; orzar (1). – Orz + suf. -ărie. DOOM
orzăríe (rar) s. f., art. orzăría, g.-d. art. orzăríei; pl. orzăríi, art. orzăríile
orzărie
ORZĂRÍE, orzării, s. f. (Rar) 1. Câmp semănat cu orz. 2. Hambar în care se ține orzul; orzar (1). – Orz + suf. -ărie. DOOM
orzăríe (rar) s. f., art. orzăría, g.-d. art. orzăríei; pl. orzăríi, art. orzăríile
orzăriei
ORZĂRÍE, orzării, s. f. (Rar) 1. Câmp semănat cu orz. 2. Hambar în care se ține orzul; orzar (1). – Orz + suf. -ărie. DOOM
orzăríe (rar) s. f., art. orzăría, g.-d. art. orzăríei; pl. orzăríi, art. orzăríile
orzării
ORZĂRÍE, orzării, s. f. (Rar) 1. Câmp semănat cu orz. 2. Hambar în care se ține orzul; orzar (1). – Orz + suf. -ărie. DOOM
orzăríe (rar) s. f., art. orzăría, g.-d. art. orzăríei; pl. orzăríi, art. orzăríile
orzăriile
ORZĂRÍE, orzării, s. f. (Rar) 1. Câmp semănat cu orz. 2. Hambar în care se ține orzul; orzar (1). – Orz + suf. -ărie. DOOM
orzăríe (rar) s. f., art. orzăría, g.-d. art. orzăríei; pl. orzăríi, art. orzăríile
orzăriilor
ORZĂRÍE, orzării, s. f. (Rar) 1. Câmp semănat cu orz. 2. Hambar în care se ține orzul; orzar (1). – Orz + suf. -ărie. DOOM
orzăríe (rar) s. f., art. orzăría, g.-d. art. orzăríei; pl. orzăríi, art. orzăríile
orând
ORẤND s. m. v. orândă1. DOOM
orấndă2 (han, arendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. orấnzii; pl. orấnzi
orânda
ORẤND s. m. v. orândă1. DOOM
orấndă2 (han, arendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. orấnzii; pl. orấnzi
orândar
ORÂNDÁR, orândari, s. m. (Înv., reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar, hangiu. – Orândă2 + suf. -ar. Cf. ucr. orendar. DOOM
orândár (înv., reg.) s. m., pl. orândári
orândari
ORÂNDÁR, orândari, s. m. (Înv., reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar, hangiu. – Orândă2 + suf. -ar. Cf. ucr. orendar. DOOM
orândár (înv., reg.) s. m., pl. orândári
orândarii
ORÂNDÁR, orândari, s. m. (Înv., reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar, hangiu. – Orândă2 + suf. -ar. Cf. ucr. orendar. DOOM
orândár (înv., reg.) s. m., pl. orândári
orândarilor
ORÂNDÁR, orândari, s. m. (Înv., reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar, hangiu. – Orândă2 + suf. -ar. Cf. ucr. orendar. DOOM
orândár (înv., reg.) s. m., pl. orândári
orândarul
ORÂNDÁR, orândari, s. m. (Înv., reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar, hangiu. – Orândă2 + suf. -ar. Cf. ucr. orendar. DOOM
orândár (înv., reg.) s. m., pl. orândári
orândarului
ORÂNDÁR, orândari, s. m. (Înv., reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar, hangiu. – Orândă2 + suf. -ar. Cf. ucr. orendar. DOOM
orândár (înv., reg.) s. m., pl. orândári
orândaș
ORÂNDÁȘ, orândași, s. m. (Reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar. – Orândă2 + suf. -aș. DOOM
orândáș (reg.) s. m., pl. orândáși
orândași
ORÂNDÁȘ, orândași, s. m. (Reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar. – Orândă2 + suf. -aș. DOOM
orândáș (reg.) s. m., pl. orândáși
orândașii
ORÂNDÁȘ, orândași, s. m. (Reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar. – Orândă2 + suf. -aș. DOOM
orândáș (reg.) s. m., pl. orândáși
orândașilor
ORÂNDÁȘ, orândași, s. m. (Reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar. – Orândă2 + suf. -aș. DOOM
orândáș (reg.) s. m., pl. orândáși
orândașul
ORÂNDÁȘ, orândași, s. m. (Reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar. – Orândă2 + suf. -aș. DOOM
orândáș (reg.) s. m., pl. orândáși
orândașului
ORÂNDÁȘ, orândași, s. m. (Reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar. – Orândă2 + suf. -aș. DOOM
orândáș (reg.) s. m., pl. orândáși
orândui
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduia
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduiai
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduiala
ORÂNDUIÁLĂ, orânduieli, s. f. 1. Rânduială, ordine; întocmire, organizare. ◊ Loc. adv. Cu orânduială = în mod organizat, cu rost. ◊ Loc. vb. A pune în (bună) orânduială sau a pune orânduială = a orândui. 2. (Înv.) Hotărâre, dispoziție, ordin; (concr.) act care conține o hotărâre. 3. Orânduire socială. [Pr.: -du-ia-] – Orândui + suf. -eală. DOOM
orânduiálă s. f., g.-d. art. orânduiélii; pl. orânduiéli
orânduiam
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduiască
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduiau
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduiați
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduieli
ORÂNDUIÁLĂ, orânduieli, s. f. 1. Rânduială, ordine; întocmire, organizare. ◊ Loc. adv. Cu orânduială = în mod organizat, cu rost. ◊ Loc. vb. A pune în (bună) orânduială sau a pune orânduială = a orândui. 2. (Înv.) Hotărâre, dispoziție, ordin; (concr.) act care conține o hotărâre. 3. Orânduire socială. [Pr.: -du-ia-] – Orândui + suf. -eală. DOOM
orânduiálă s. f., g.-d. art. orânduiélii; pl. orânduiéli
orânduielii
ORÂNDUIÁLĂ, orânduieli, s. f. 1. Rânduială, ordine; întocmire, organizare. ◊ Loc. adv. Cu orânduială = în mod organizat, cu rost. ◊ Loc. vb. A pune în (bună) orânduială sau a pune orânduială = a orândui. 2. (Înv.) Hotărâre, dispoziție, ordin; (concr.) act care conține o hotărâre. 3. Orânduire socială. [Pr.: -du-ia-] – Orândui + suf. -eală. DOOM
orânduiálă s. f., g.-d. art. orânduiélii; pl. orânduiéli
orânduielile
ORÂNDUIÁLĂ, orânduieli, s. f. 1. Rânduială, ordine; întocmire, organizare. ◊ Loc. adv. Cu orânduială = în mod organizat, cu rost. ◊ Loc. vb. A pune în (bună) orânduială sau a pune orânduială = a orândui. 2. (Înv.) Hotărâre, dispoziție, ordin; (concr.) act care conține o hotărâre. 3. Orânduire socială. [Pr.: -du-ia-] – Orândui + suf. -eală. DOOM
orânduiálă s. f., g.-d. art. orânduiélii; pl. orânduiéli
orânduielilor
ORÂNDUIÁLĂ, orânduieli, s. f. 1. Rânduială, ordine; întocmire, organizare. ◊ Loc. adv. Cu orânduială = în mod organizat, cu rost. ◊ Loc. vb. A pune în (bună) orânduială sau a pune orânduială = a orândui. 2. (Înv.) Hotărâre, dispoziție, ordin; (concr.) act care conține o hotărâre. 3. Orânduire socială. [Pr.: -du-ia-] – Orândui + suf. -eală. DOOM
orânduiálă s. f., g.-d. art. orânduiélii; pl. orânduiéli
orânduiesc
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduiește
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduiești
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduii
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduim
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduind
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduire
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduire
ORÂNDUÍRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarea „socială”) Formațiune socială. – V. orândui. DOOM
orânduíre s. f., g.-d. art. orânduírii; pl. orânduíri
orânduirea
ORÂNDUÍRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarea „socială”) Formațiune socială. – V. orândui. DOOM
orânduíre s. f., g.-d. art. orânduírii; pl. orânduíri
orânduiri
ORÂNDUÍRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarea „socială”) Formațiune socială. – V. orândui. DOOM
orânduíre s. f., g.-d. art. orânduírii; pl. orânduíri
orânduirii
ORÂNDUÍRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarea „socială”) Formațiune socială. – V. orândui. DOOM
orânduíre s. f., g.-d. art. orânduírii; pl. orânduíri
orânduirile
ORÂNDUÍRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarea „socială”) Formațiune socială. – V. orândui. DOOM
orânduíre s. f., g.-d. art. orânduírii; pl. orânduíri
orânduirilor
ORÂNDUÍRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarea „socială”) Formațiune socială. – V. orândui. DOOM
orânduíre s. f., g.-d. art. orânduírii; pl. orânduíri
orânduiră
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduirăm
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduirăți
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduise
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduisem
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduiseră
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduiserăm
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduiserăți
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduiseși
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduiseți
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduit
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduit
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orânduita
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orânduite
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orânduitei
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orânduitele
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orânduitelor
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orânduitoare
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitoare
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitoarea
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitoarea
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitoarei
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitoarei
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitoarele
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitoarele
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitoarelor
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitoarelor
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitor
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitor
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitori
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitori
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitorii
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitorii
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitorilor
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitorilor
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitorul
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitorul
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitorului
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitorului
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orânduitul
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orânduitului
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orânduiși
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduiți
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orânduiți
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orânduiții
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orânduiților
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orânzi
ORẤND s. m. v. orândă1. DOOM
orấndă2 (han, arendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. orấnzii; pl. orấnzi
orânzii
ORẤND s. m. v. orândă1. DOOM
orấndă2 (han, arendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. orấnzii; pl. orấnzi
orânzile
ORẤND s. m. v. orândă1. DOOM
orấndă2 (han, arendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. orấnzii; pl. orấnzi
orânzilor
ORẤND s. m. v. orândă1. DOOM
orấndă2 (han, arendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. orấnzii; pl. orấnzi
orînda
ORẤND s. m. v. orândă1. DOOM
orấndă2 (han, arendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. orấnzii; pl. orấnzi
orîndar
ORÂNDÁR, orândari, s. m. (Înv., reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar, hangiu. – Orândă2 + suf. -ar. Cf. ucr. orendar. DOOM
orândár (înv., reg.) s. m., pl. orândári
orîndari
ORÂNDÁR, orândari, s. m. (Înv., reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar, hangiu. – Orândă2 + suf. -ar. Cf. ucr. orendar. DOOM
orândár (înv., reg.) s. m., pl. orândári
orîndarii
ORÂNDÁR, orândari, s. m. (Înv., reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar, hangiu. – Orândă2 + suf. -ar. Cf. ucr. orendar. DOOM
orândár (înv., reg.) s. m., pl. orândári
orîndarilor
ORÂNDÁR, orândari, s. m. (Înv., reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar, hangiu. – Orândă2 + suf. -ar. Cf. ucr. orendar. DOOM
orândár (înv., reg.) s. m., pl. orândári
orîndarul
ORÂNDÁR, orândari, s. m. (Înv., reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar, hangiu. – Orândă2 + suf. -ar. Cf. ucr. orendar. DOOM
orândár (înv., reg.) s. m., pl. orândári
orîndarului
ORÂNDÁR, orândari, s. m. (Înv., reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar, hangiu. – Orândă2 + suf. -ar. Cf. ucr. orendar. DOOM
orândár (înv., reg.) s. m., pl. orândári
orîndaș
ORÂNDÁȘ, orândași, s. m. (Reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar. – Orândă2 + suf. -aș. DOOM
orândáș (reg.) s. m., pl. orândáși
orîndași
ORÂNDÁȘ, orândași, s. m. (Reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar. – Orândă2 + suf. -aș. DOOM
orândáș (reg.) s. m., pl. orândáși
orîndașii
ORÂNDÁȘ, orândași, s. m. (Reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar. – Orândă2 + suf. -aș. DOOM
orândáș (reg.) s. m., pl. orândáși
orîndașilor
ORÂNDÁȘ, orândași, s. m. (Reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar. – Orândă2 + suf. -aș. DOOM
orândáș (reg.) s. m., pl. orândáși
orîndașul
ORÂNDÁȘ, orândași, s. m. (Reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar. – Orândă2 + suf. -aș. DOOM
orândáș (reg.) s. m., pl. orândáși
orîndașului
ORÂNDÁȘ, orândași, s. m. (Reg.) 1. Arendaș. 2. Cârciumar. – Orândă2 + suf. -aș. DOOM
orândáș (reg.) s. m., pl. orândáși
orîndui
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduia
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduiai
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduiala
ORÂNDUIÁLĂ, orânduieli, s. f. 1. Rânduială, ordine; întocmire, organizare. ◊ Loc. adv. Cu orânduială = în mod organizat, cu rost. ◊ Loc. vb. A pune în (bună) orânduială sau a pune orânduială = a orândui. 2. (Înv.) Hotărâre, dispoziție, ordin; (concr.) act care conține o hotărâre. 3. Orânduire socială. [Pr.: -du-ia-] – Orândui + suf. -eală. DOOM
orânduiálă s. f., g.-d. art. orânduiélii; pl. orânduiéli
orînduiam
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduiască
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduiau
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduiați
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduieli
ORÂNDUIÁLĂ, orânduieli, s. f. 1. Rânduială, ordine; întocmire, organizare. ◊ Loc. adv. Cu orânduială = în mod organizat, cu rost. ◊ Loc. vb. A pune în (bună) orânduială sau a pune orânduială = a orândui. 2. (Înv.) Hotărâre, dispoziție, ordin; (concr.) act care conține o hotărâre. 3. Orânduire socială. [Pr.: -du-ia-] – Orândui + suf. -eală. DOOM
orânduiálă s. f., g.-d. art. orânduiélii; pl. orânduiéli
orînduielii
ORÂNDUIÁLĂ, orânduieli, s. f. 1. Rânduială, ordine; întocmire, organizare. ◊ Loc. adv. Cu orânduială = în mod organizat, cu rost. ◊ Loc. vb. A pune în (bună) orânduială sau a pune orânduială = a orândui. 2. (Înv.) Hotărâre, dispoziție, ordin; (concr.) act care conține o hotărâre. 3. Orânduire socială. [Pr.: -du-ia-] – Orândui + suf. -eală. DOOM
orânduiálă s. f., g.-d. art. orânduiélii; pl. orânduiéli
orînduielile
ORÂNDUIÁLĂ, orânduieli, s. f. 1. Rânduială, ordine; întocmire, organizare. ◊ Loc. adv. Cu orânduială = în mod organizat, cu rost. ◊ Loc. vb. A pune în (bună) orânduială sau a pune orânduială = a orândui. 2. (Înv.) Hotărâre, dispoziție, ordin; (concr.) act care conține o hotărâre. 3. Orânduire socială. [Pr.: -du-ia-] – Orândui + suf. -eală. DOOM
orânduiálă s. f., g.-d. art. orânduiélii; pl. orânduiéli
orînduielilor
ORÂNDUIÁLĂ, orânduieli, s. f. 1. Rânduială, ordine; întocmire, organizare. ◊ Loc. adv. Cu orânduială = în mod organizat, cu rost. ◊ Loc. vb. A pune în (bună) orânduială sau a pune orânduială = a orândui. 2. (Înv.) Hotărâre, dispoziție, ordin; (concr.) act care conține o hotărâre. 3. Orânduire socială. [Pr.: -du-ia-] – Orândui + suf. -eală. DOOM
orânduiálă s. f., g.-d. art. orânduiélii; pl. orânduiéli
orînduiesc
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduiește
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduiești
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduii
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduim
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduind
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduire
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduire
ORÂNDUÍRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarea „socială”) Formațiune socială. – V. orândui. DOOM
orânduíre s. f., g.-d. art. orânduírii; pl. orânduíri
orînduirea
ORÂNDUÍRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarea „socială”) Formațiune socială. – V. orândui. DOOM
orânduíre s. f., g.-d. art. orânduírii; pl. orânduíri
orînduiri
ORÂNDUÍRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarea „socială”) Formațiune socială. – V. orândui. DOOM
orânduíre s. f., g.-d. art. orânduírii; pl. orânduíri
orînduirii
ORÂNDUÍRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarea „socială”) Formațiune socială. – V. orândui. DOOM
orânduíre s. f., g.-d. art. orânduírii; pl. orânduíri
orînduirile
ORÂNDUÍRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarea „socială”) Formațiune socială. – V. orândui. DOOM
orânduíre s. f., g.-d. art. orânduírii; pl. orânduíri
orînduirilor
ORÂNDUÍRE, orânduiri, s. f. Acțiunea de a orândui și rezultatul ei. 1. Așezare, grupare într-o anumită ordine, într-un anumit fel; aranjare, repartizare, clasare. ♦ Organizare, întocmire; stabilire. 2. Învestire. 3. (Înv. și reg.) Hotărâre, dispoziție, decizie, ordin. 4. (Adesea cu determinarea „socială”) Formațiune socială. – V. orândui. DOOM
orânduíre s. f., g.-d. art. orânduírii; pl. orânduíri
orînduiră
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduirăm
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduirăți
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduise
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduisem
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduiseră
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduiserăm
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduiserăți
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduiseși
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduiseți
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduit
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduit
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orînduita
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orînduite
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orînduitei
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orînduitele
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orînduitelor
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orînduitoare
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitoare
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitoarea
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitoarea
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitoarei
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitoarei
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitoarele
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitoarele
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitoarelor
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitoarelor
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitor
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitor
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitori
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitori
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitorii
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitorii
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitorilor
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitorilor
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitorul
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitorul
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitorului
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitorului
ORÂNDUITÓR, -OÁRE, orânduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care orânduiește, care organizează; organizator. [Pr.: -du-i-] – Orândui + suf. -tor. DOOM
!orânduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. orânduitóri
orînduitul
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orînduitului
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orînduiși
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduiți
ORÂNDUÍ, orânduiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) așeza, a (se) grupa într-o anumită ordine; a (se) aranja. 2. Tranz. A hotărî, a dispune; a ridica la o demnitate; a numi, a desemna; a învesti. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A decide, a fixa, a stabili. ♦ (Rar) A porunci, a ordona. 4. Tranz. (Înv. și pop.) A pune la cale; a pregăti. – Din sl. urenditi. DOOM
orânduí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. orânduiésc, imperf. 3 sg. orânduiá; conj. prez. 3 să orânduiáscă
orînduiți
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orînduiții
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orînduiților
ORÂNDUÍT, -Ă, orânduiți, -te, adj. 1. Pus, așezat într-o anumită ordine; aranjat, rânduit. 2. (Înv.) Împuternicit, învestit. 3. (Înv.) Stabilit, fixat, hotărât, destinat. – V. orândui.
orînzi
ORẤND s. m. v. orândă1. DOOM
orấndă2 (han, arendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. orấnzii; pl. orấnzi
orînzii
ORẤND s. m. v. orândă1. DOOM
orấndă2 (han, arendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. orấnzii; pl. orấnzi
orînzile
ORẤND s. m. v. orândă1. DOOM
orấndă2 (han, arendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. orấnzii; pl. orấnzi
orînzilor
ORẤND s. m. v. orândă1. DOOM
orấndă2 (han, arendă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. orấnzii; pl. orấnzi
orăcăi
ORĂCĂÍ, pers. 3 orắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi. DOOM
orăcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 orắcăie, imperf. 3 sg. orăcăiá; conj. prez. 3 să orắcăie
orăcăia
ORĂCĂÍ, pers. 3 orắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi. DOOM
orăcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 orắcăie, imperf. 3 sg. orăcăiá; conj. prez. 3 să orắcăie
orăcăiala
ORĂCĂIÁLĂ, orăcăieli, s. f. Orăcăit; gălăgie, larmă. [Pr.: -că-ia-] – Orăcăi + suf. -eală. DOOM
orăcăiálă s. f., g.-d. art. orăcăiélii; pl. orăcăiéli
orăcăiau
ORĂCĂÍ, pers. 3 orắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi. DOOM
orăcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 orắcăie, imperf. 3 sg. orăcăiá; conj. prez. 3 să orắcăie
orăcăie
ORĂCĂÍ, pers. 3 orắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi. DOOM
orăcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 orắcăie, imperf. 3 sg. orăcăiá; conj. prez. 3 să orắcăie
orăcăieli
ORĂCĂIÁLĂ, orăcăieli, s. f. Orăcăit; gălăgie, larmă. [Pr.: -că-ia-] – Orăcăi + suf. -eală. DOOM
orăcăiálă s. f., g.-d. art. orăcăiélii; pl. orăcăiéli
orăcăielii
ORĂCĂIÁLĂ, orăcăieli, s. f. Orăcăit; gălăgie, larmă. [Pr.: -că-ia-] – Orăcăi + suf. -eală. DOOM
orăcăiálă s. f., g.-d. art. orăcăiélii; pl. orăcăiéli
orăcăielile
ORĂCĂIÁLĂ, orăcăieli, s. f. Orăcăit; gălăgie, larmă. [Pr.: -că-ia-] – Orăcăi + suf. -eală. DOOM
orăcăiálă s. f., g.-d. art. orăcăiélii; pl. orăcăiéli
orăcăielilor
ORĂCĂIÁLĂ, orăcăieli, s. f. Orăcăit; gălăgie, larmă. [Pr.: -că-ia-] – Orăcăi + suf. -eală. DOOM
orăcăiálă s. f., g.-d. art. orăcăiélii; pl. orăcăiéli
orăcăind
ORĂCĂÍ, pers. 3 orắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi. DOOM
orăcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 orắcăie, imperf. 3 sg. orăcăiá; conj. prez. 3 să orắcăie
orăcăire
ORĂCĂÍ, pers. 3 orắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi. DOOM
orăcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 orắcăie, imperf. 3 sg. orăcăiá; conj. prez. 3 să orắcăie
orăcăire
ORĂCĂÍRE, orăcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; orăcăit. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi. DOOM
orăcăíre (rar) s. f., g.-d. art. orăcăírii; pl. orăcăíri
orăcăirea
ORĂCĂÍRE, orăcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; orăcăit. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi. DOOM
orăcăíre (rar) s. f., g.-d. art. orăcăírii; pl. orăcăíri
orăcăiri
ORĂCĂÍRE, orăcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; orăcăit. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi. DOOM
orăcăíre (rar) s. f., g.-d. art. orăcăírii; pl. orăcăíri
orăcăirii
ORĂCĂÍRE, orăcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; orăcăit. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi. DOOM
orăcăíre (rar) s. f., g.-d. art. orăcăírii; pl. orăcăíri
orăcăirile
ORĂCĂÍRE, orăcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; orăcăit. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi. DOOM
orăcăíre (rar) s. f., g.-d. art. orăcăírii; pl. orăcăíri
orăcăirilor
ORĂCĂÍRE, orăcăiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; orăcăit. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi. DOOM
orăcăíre (rar) s. f., g.-d. art. orăcăírii; pl. orăcăíri
orăcăiră
ORĂCĂÍ, pers. 3 orắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi. DOOM
orăcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 orắcăie, imperf. 3 sg. orăcăiá; conj. prez. 3 să orắcăie
orăcăise
ORĂCĂÍ, pers. 3 orắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi. DOOM
orăcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 orắcăie, imperf. 3 sg. orăcăiá; conj. prez. 3 să orắcăie
orăcăiseră
ORĂCĂÍ, pers. 3 orắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi. DOOM
orăcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 orắcăie, imperf. 3 sg. orăcăiá; conj. prez. 3 să orắcăie
orăcăit
ORĂCĂÍ, pers. 3 orắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaște) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 și: orăcăiește] – Orac + suf. -ăi. DOOM
orăcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 orắcăie, imperf. 3 sg. orăcăiá; conj. prez. 3 să orắcăie
orăcăit
ORĂCĂÍT, orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei; orăcăială, orăcăire. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi. DOOM
orăcăít s. n., pl. orăcăíturi
orăcăitul
ORĂCĂÍT, orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei; orăcăială, orăcăire. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi. DOOM
orăcăít s. n., pl. orăcăíturi
orăcăitului
ORĂCĂÍT, orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei; orăcăială, orăcăire. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi. DOOM
orăcăít s. n., pl. orăcăíturi
orăcăituri
ORĂCĂÍT, orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei; orăcăială, orăcăire. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi. DOOM
orăcăít s. n., pl. orăcăíturi
orăcăiturile
ORĂCĂÍT, orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei; orăcăială, orăcăire. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi. DOOM
orăcăít s. n., pl. orăcăíturi
orăcăiturilor
ORĂCĂÍT, orăcăituri, s. n. Acțiunea de a orăcăi și rezultatul ei; strigăt caracteristic broaștei; orăcăială, orăcăire. ♦ Fig. Amestec de voci, gălăgie. ♦ (Fam.) Plânset, scâncet de copil mic. – V. orăcăi. DOOM
orăcăít s. n., pl. orăcăíturi
orădean
ORĂDEÁN, -Ă, orădeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Oradea. 2. Adj. Care aparține orașului Oradea sau orădenilor (1), referitor la Oradea ori la orădeni. – Oradea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orădeán adj. m., s. m., pl. orădéni; adj. f. orădeánă, pl. orădéne
orădean
ORĂDEÁN, -Ă, orădeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Oradea. 2. Adj. Care aparține orașului Oradea sau orădenilor (1), referitor la Oradea ori la orădeni. – Oradea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orădeán adj. m., s. m., pl. orădéni; adj. f. orădeánă, pl. orădéne
orădeana
ORĂDEÁN, -Ă, orădeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Oradea. 2. Adj. Care aparține orașului Oradea sau orădenilor (1), referitor la Oradea ori la orădeni. – Oradea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orădeán adj. m., s. m., pl. orădéni; adj. f. orădeánă, pl. orădéne
orădeanca
ORĂDEÁNCĂ, orădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Oradea. – Orădean + suf. -că. DOOM
orădeáncă s. f., g.-d. art. orădéncei; pl. orădénce
orădeanco
ORĂDEÁNCĂ, orădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Oradea. – Orădean + suf. -că. DOOM
orădeáncă s. f., g.-d. art. orădéncei; pl. orădénce
orădeanul
ORĂDEÁN, -Ă, orădeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Oradea. 2. Adj. Care aparține orașului Oradea sau orădenilor (1), referitor la Oradea ori la orădeni. – Oradea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orădeán adj. m., s. m., pl. orădéni; adj. f. orădeánă, pl. orădéne
orădeanului
ORĂDEÁN, -Ă, orădeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Oradea. 2. Adj. Care aparține orașului Oradea sau orădenilor (1), referitor la Oradea ori la orădeni. – Oradea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orădeán adj. m., s. m., pl. orădéni; adj. f. orădeánă, pl. orădéne
orădence
ORĂDEÁNCĂ, orădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Oradea. – Orădean + suf. -că. DOOM
orădeáncă s. f., g.-d. art. orădéncei; pl. orădénce
orădencei
ORĂDEÁNCĂ, orădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Oradea. – Orădean + suf. -că. DOOM
orădeáncă s. f., g.-d. art. orădéncei; pl. orădénce
orădencele
ORĂDEÁNCĂ, orădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Oradea. – Orădean + suf. -că. DOOM
orădeáncă s. f., g.-d. art. orădéncei; pl. orădénce
orădencelor
ORĂDEÁNCĂ, orădence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Oradea. – Orădean + suf. -că. DOOM
orădeáncă s. f., g.-d. art. orădéncei; pl. orădénce
orădene
ORĂDEÁN, -Ă, orădeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Oradea. 2. Adj. Care aparține orașului Oradea sau orădenilor (1), referitor la Oradea ori la orădeni. – Oradea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orădeán adj. m., s. m., pl. orădéni; adj. f. orădeánă, pl. orădéne
orădenei
ORĂDEÁN, -Ă, orădeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Oradea. 2. Adj. Care aparține orașului Oradea sau orădenilor (1), referitor la Oradea ori la orădeni. – Oradea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orădeán adj. m., s. m., pl. orădéni; adj. f. orădeánă, pl. orădéne
orădenele
ORĂDEÁN, -Ă, orădeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Oradea. 2. Adj. Care aparține orașului Oradea sau orădenilor (1), referitor la Oradea ori la orădeni. – Oradea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orădeán adj. m., s. m., pl. orădéni; adj. f. orădeánă, pl. orădéne
orădenelor
ORĂDEÁN, -Ă, orădeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Oradea. 2. Adj. Care aparține orașului Oradea sau orădenilor (1), referitor la Oradea ori la orădeni. – Oradea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orădeán adj. m., s. m., pl. orădéni; adj. f. orădeánă, pl. orădéne
orădeni
ORĂDEÁN, -Ă, orădeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Oradea. 2. Adj. Care aparține orașului Oradea sau orădenilor (1), referitor la Oradea ori la orădeni. – Oradea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orădeán adj. m., s. m., pl. orădéni; adj. f. orădeánă, pl. orădéne
orădenii
ORĂDEÁN, -Ă, orădeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Oradea. 2. Adj. Care aparține orașului Oradea sau orădenilor (1), referitor la Oradea ori la orădeni. – Oradea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orădeán adj. m., s. m., pl. orădéni; adj. f. orădeánă, pl. orădéne
orădenilor
ORĂDEÁN, -Ă, orădeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Oradea. 2. Adj. Care aparține orașului Oradea sau orădenilor (1), referitor la Oradea ori la orădeni. – Oradea (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orădeán adj. m., s. m., pl. orădéni; adj. f. orădeánă, pl. orădéne
orăstica
ORĂȘTÍCĂ s. f. v. orăstică. DOOM
orăstícă s. f., g.-d. art. orăstícii; pl. orăstíci
orăstici
ORĂȘTÍCĂ s. f. v. orăstică. DOOM
orăstícă s. f., g.-d. art. orăstícii; pl. orăstíci
orăsticii
ORĂȘTÍCĂ s. f. v. orăstică. DOOM
orăstícă s. f., g.-d. art. orăstícii; pl. orăstíci
orăsticile
ORĂȘTÍCĂ s. f. v. orăstică. DOOM
orăstícă s. f., g.-d. art. orăstícii; pl. orăstíci
orăsticilor
ORĂȘTÍCĂ s. f. v. orăstică. DOOM
orăstícă s. f., g.-d. art. orăstícii; pl. orăstíci
orătanie
ORĂTÁNIE, orătănii, s. f. Pasăre de curte. [Var.: orătắnie, orăténie s. f.] – Din oară2. DOOM
orătánie (-ni-e) s. f., art. orătánia (-ni-a), g.-d. art. orătániei; pl. orătắnii, art. orătắniile (-ni-i-)
orătenie
ORĂTÁNIE, orătănii, s. f. Pasăre de curte. [Var.: orătắnie, orăténie s. f.] – Din oară2. DOOM
orătánie (-ni-e) s. f., art. orătánia (-ni-a), g.-d. art. orătániei; pl. orătắnii, art. orătắniile (-ni-i-)
orășean
ORĂȘEÁN, -Ă, orășeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui oraș. – Oraș + suf. -ean. DOOM
orășeánă s. f., g.-d. art. orășénei; pl. orășéne
orășeana
ORĂȘEÁN, -Ă, orășeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui oraș. – Oraș + suf. -ean. DOOM
orășeánă s. f., g.-d. art. orășénei; pl. orășéne
orășeanca
ORĂȘEÁNCĂ, orășence, s. f. Locuitoare a unui oraș; orășeană. – Orășean + suf. -că. DOOM
orășeáncă s. f., g.-d. art. orășéncei; pl. orășénce
orășeanul
ORĂȘEÁN, -Ă, orășeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui oraș. – Oraș + suf. -ean. DOOM
orășeánă s. f., g.-d. art. orășénei; pl. orășéne
orășeanului
ORĂȘEÁN, -Ă, orășeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui oraș. – Oraș + suf. -ean. DOOM
orășeánă s. f., g.-d. art. orășénei; pl. orășéne
orășel
ORĂȘÉL, orășele, s. n. Diminutiv al lui oraș; oraș mic. – Oraș + suf. -el. DOOM
orășél s. n., pl. orășéle
orășele
ORĂȘÉL, orășele, s. n. Diminutiv al lui oraș; oraș mic. – Oraș + suf. -el. DOOM
orășél s. n., pl. orășéle
orășelele
ORĂȘÉL, orășele, s. n. Diminutiv al lui oraș; oraș mic. – Oraș + suf. -el. DOOM
orășél s. n., pl. orășéle
orășelelor
ORĂȘÉL, orășele, s. n. Diminutiv al lui oraș; oraș mic. – Oraș + suf. -el. DOOM
orășél s. n., pl. orășéle
orășelul
ORĂȘÉL, orășele, s. n. Diminutiv al lui oraș; oraș mic. – Oraș + suf. -el. DOOM
orășél s. n., pl. orășéle
orășelului
ORĂȘÉL, orășele, s. n. Diminutiv al lui oraș; oraș mic. – Oraș + suf. -el. DOOM
orășél s. n., pl. orășéle
orășence
ORĂȘEÁNCĂ, orășence, s. f. Locuitoare a unui oraș; orășeană. – Orășean + suf. -că. DOOM
orășeáncă s. f., g.-d. art. orășéncei; pl. orășénce
orășencei
ORĂȘEÁNCĂ, orășence, s. f. Locuitoare a unui oraș; orășeană. – Orășean + suf. -că. DOOM
orășeáncă s. f., g.-d. art. orășéncei; pl. orășénce
orășencele
ORĂȘEÁNCĂ, orășence, s. f. Locuitoare a unui oraș; orășeană. – Orășean + suf. -că. DOOM
orășeáncă s. f., g.-d. art. orășéncei; pl. orășénce
orășencelor
ORĂȘEÁNCĂ, orășence, s. f. Locuitoare a unui oraș; orășeană. – Orășean + suf. -că. DOOM
orășeáncă s. f., g.-d. art. orășéncei; pl. orășénce
orășene
ORĂȘEÁN, -Ă, orășeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui oraș. – Oraș + suf. -ean. DOOM
orășeánă s. f., g.-d. art. orășénei; pl. orășéne
orășeneasca
ORĂȘENÉSC, -EÁSCĂ, orășenești, adj. Care aparține orașului, privitor la oraș, ca la oraș; urban, citadin. – Orășean + suf. -esc. DOOM
orășenésc adj. m., f. orășeneáscă; pl. m. și f. orășenéști
orășenei
ORĂȘEÁN, -Ă, orășeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui oraș. – Oraș + suf. -ean. DOOM
orășeánă s. f., g.-d. art. orășénei; pl. orășéne
orășenele
ORĂȘEÁN, -Ă, orășeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui oraș. – Oraș + suf. -ean. DOOM
orășeánă s. f., g.-d. art. orășénei; pl. orășéne
orășenelor
ORĂȘEÁN, -Ă, orășeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui oraș. – Oraș + suf. -ean. DOOM
orășeánă s. f., g.-d. art. orășénei; pl. orășéne
orășenesc
ORĂȘENÉSC, -EÁSCĂ, orășenești, adj. Care aparține orașului, privitor la oraș, ca la oraș; urban, citadin. – Orășean + suf. -esc. DOOM
orășenésc adj. m., f. orășeneáscă; pl. m. și f. orășenéști
orășenescul
ORĂȘENÉSC, -EÁSCĂ, orășenești, adj. Care aparține orașului, privitor la oraș, ca la oraș; urban, citadin. – Orășean + suf. -esc. DOOM
orășenésc adj. m., f. orășeneáscă; pl. m. și f. orășenéști
orășenescului
ORĂȘENÉSC, -EÁSCĂ, orășenești, adj. Care aparține orașului, privitor la oraș, ca la oraș; urban, citadin. – Orășean + suf. -esc. DOOM
orășenésc adj. m., f. orășeneáscă; pl. m. și f. orășenéști
orășenește
ORĂȘENÉȘTE adv. În felul orășenilor, ca orășenii. – Orășean + suf. -ește. DOOM
orășenéște adv.
orășenești
ORĂȘENÉSC, -EÁSCĂ, orășenești, adj. Care aparține orașului, privitor la oraș, ca la oraș; urban, citadin. – Orășean + suf. -esc. DOOM
orășenésc adj. m., f. orășeneáscă; pl. m. și f. orășenéști
orășeneștii
ORĂȘENÉSC, -EÁSCĂ, orășenești, adj. Care aparține orașului, privitor la oraș, ca la oraș; urban, citadin. – Orășean + suf. -esc. DOOM
orășenésc adj. m., f. orășeneáscă; pl. m. și f. orășenéști
orășeneștile
ORĂȘENÉSC, -EÁSCĂ, orășenești, adj. Care aparține orașului, privitor la oraș, ca la oraș; urban, citadin. – Orășean + suf. -esc. DOOM
orășenésc adj. m., f. orășeneáscă; pl. m. și f. orășenéști
orășeneștilor
ORĂȘENÉSC, -EÁSCĂ, orășenești, adj. Care aparține orașului, privitor la oraș, ca la oraș; urban, citadin. – Orășean + suf. -esc. DOOM
orășenésc adj. m., f. orășeneáscă; pl. m. și f. orășenéști
orășeni
ORĂȘEÁN, -Ă, orășeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui oraș. – Oraș + suf. -ean. DOOM
orășeánă s. f., g.-d. art. orășénei; pl. orășéne
orășenia
ORĂȘENÍE, orășenii, s. f. (Rar) Orășenism. – Orășean + suf. -ie. DOOM
orășeníe (rar) s. f., art. orășenía, g.-d. art. orășeníei; pl. orășeníi, art. orășeníile
orășenie
ORĂȘENÍE, orășenii, s. f. (Rar) Orășenism. – Orășean + suf. -ie. DOOM
orășeníe (rar) s. f., art. orășenía, g.-d. art. orășeníei; pl. orășeníi, art. orășeníile
orășeniei
ORĂȘENÍE, orășenii, s. f. (Rar) Orășenism. – Orășean + suf. -ie. DOOM
orășeníe (rar) s. f., art. orășenía, g.-d. art. orășeníei; pl. orășeníi, art. orășeníile
orășenii
ORĂȘEÁN, -Ă, orășeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui oraș. – Oraș + suf. -ean. DOOM
orășeánă s. f., g.-d. art. orășénei; pl. orășéne
orășenii
ORĂȘENÍE, orășenii, s. f. (Rar) Orășenism. – Orășean + suf. -ie. DOOM
orășeníe (rar) s. f., art. orășenía, g.-d. art. orășeníei; pl. orășeníi, art. orășeníile
orășeniile
ORĂȘENÍE, orășenii, s. f. (Rar) Orășenism. – Orășean + suf. -ie. DOOM
orășeníe (rar) s. f., art. orășenía, g.-d. art. orășeníei; pl. orășeníi, art. orășeníile
orășeniilor
ORĂȘENÍE, orășenii, s. f. (Rar) Orășenism. – Orășean + suf. -ie. DOOM
orășeníe (rar) s. f., art. orășenía, g.-d. art. orășeníei; pl. orășeníi, art. orășeníile
orășenilor
ORĂȘEÁN, -Ă, orășeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui oraș. – Oraș + suf. -ean. DOOM
orășeánă s. f., g.-d. art. orășénei; pl. orășéne
orășenime
ORĂȘENÍME s. f. (Rar) Locuitorii unui oraș, mulțime de locuitori ai unui oraș. – Orășean + suf. -ime. DOOM
orășeníme s. f., g.-d. art. orășenímii
orășenimea
ORĂȘENÍME s. f. (Rar) Locuitorii unui oraș, mulțime de locuitori ai unui oraș. – Orășean + suf. -ime. DOOM
orășeníme s. f., g.-d. art. orășenímii
orășenimi
ORĂȘENÍME s. f. (Rar) Locuitorii unui oraș, mulțime de locuitori ai unui oraș. – Orășean + suf. -ime. DOOM
orășeníme s. f., g.-d. art. orășenímii
orășenimii
ORĂȘENÍME s. f. (Rar) Locuitorii unui oraș, mulțime de locuitori ai unui oraș. – Orășean + suf. -ime. DOOM
orășeníme s. f., g.-d. art. orășenímii
orășenism
ORĂȘENÍSM, orășenisme, s. n. Fel de a fi, de a se comporta, de a vorbi specific unui orășean; p. ext. comportare manierată, căutată, artificială. – Orășean + suf. -ism. DOOM
orășenísm s. n., pl. orășenísme
orășenisme
ORĂȘENÍSM, orășenisme, s. n. Fel de a fi, de a se comporta, de a vorbi specific unui orășean; p. ext. comportare manierată, căutată, artificială. – Orășean + suf. -ism. DOOM
orășenísm s. n., pl. orășenísme
orășenismele
ORĂȘENÍSM, orășenisme, s. n. Fel de a fi, de a se comporta, de a vorbi specific unui orășean; p. ext. comportare manierată, căutată, artificială. – Orășean + suf. -ism. DOOM
orășenísm s. n., pl. orășenísme
orășenismelor
ORĂȘENÍSM, orășenisme, s. n. Fel de a fi, de a se comporta, de a vorbi specific unui orășean; p. ext. comportare manierată, căutată, artificială. – Orășean + suf. -ism. DOOM
orășenísm s. n., pl. orășenísme
orășenismul
ORĂȘENÍSM, orășenisme, s. n. Fel de a fi, de a se comporta, de a vorbi specific unui orășean; p. ext. comportare manierată, căutată, artificială. – Orășean + suf. -ism. DOOM
orășenísm s. n., pl. orășenísme
orășenismului
ORĂȘENÍSM, orășenisme, s. n. Fel de a fi, de a se comporta, de a vorbi specific unui orășean; p. ext. comportare manierată, căutată, artificială. – Orășean + suf. -ism. DOOM
orășenísm s. n., pl. orășenísme
orășeniza
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizai
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizam
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizare
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizară
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizarăm
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizarăți
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizase
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizasem
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizaseră
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizaserăm
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizaserăți
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizaseși
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizaseți
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizat
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizau
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizași
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizați
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizează
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizez
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizeze
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizezi
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizând
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orășenizînd
ORĂȘENIZÁ, orășenizez, vb. I. Refl. (Rar) A-și însuși felul de viață sau de comportare al orășenilor, a se adapta la viața orășenească, a deveni orășean; a se urbaniza. – Orășean + suf. -iza. DOOM
orășenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 orășenizeáză
orșag
ORȘÁG, orșaguri, s. n. (Regional) Urare, orație. Luați in nume de bine cinstit orșagul nostru. BIBICESCU, P. P. 250.
orșovean
ORȘOVEÁN, -Ă, orșoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Orșova. 2. Adj. Care aparține municipiului Orșova sau orșovenilor (1), privitor la Orșova ori la orșoveni. – Orșova (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orșoveán adj. m., s. m., pl. orșovéni; adj. f. orșoveánă, pl. orșovéne
orșovean
ORȘOVEÁN, -Ă, orșoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Orșova. 2. Adj. Care aparține municipiului Orșova sau orșovenilor (1), privitor la Orșova ori la orșoveni. – Orșova (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orșoveán adj. m., s. m., pl. orșovéni; adj. f. orșoveánă, pl. orșovéne
orșoveana
ORȘOVEÁN, -Ă, orșoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Orșova. 2. Adj. Care aparține municipiului Orșova sau orșovenilor (1), privitor la Orșova ori la orșoveni. – Orșova (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orșoveán adj. m., s. m., pl. orșovéni; adj. f. orșoveánă, pl. orșovéne
orșoveanca
ORȘOVEÁNCĂ, orșovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Orșova. – Orșovean + suf. -că. DOOM
orșoveáncă s. f., g.-d. art. orșovéncei; pl. orșovénce
orșoveanco
ORȘOVEÁNCĂ, orșovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Orșova. – Orșovean + suf. -că. DOOM
orșoveáncă s. f., g.-d. art. orșovéncei; pl. orșovénce
orșoveanul
ORȘOVEÁN, -Ă, orșoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Orșova. 2. Adj. Care aparține municipiului Orșova sau orșovenilor (1), privitor la Orșova ori la orșoveni. – Orșova (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orșoveán adj. m., s. m., pl. orșovéni; adj. f. orșoveánă, pl. orșovéne
orșoveanului
ORȘOVEÁN, -Ă, orșoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Orșova. 2. Adj. Care aparține municipiului Orșova sau orșovenilor (1), privitor la Orșova ori la orșoveni. – Orșova (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orșoveán adj. m., s. m., pl. orșovéni; adj. f. orșoveánă, pl. orșovéne
orșovence
ORȘOVEÁNCĂ, orșovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Orșova. – Orșovean + suf. -că. DOOM
orșoveáncă s. f., g.-d. art. orșovéncei; pl. orșovénce
orșovencei
ORȘOVEÁNCĂ, orșovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Orșova. – Orșovean + suf. -că. DOOM
orșoveáncă s. f., g.-d. art. orșovéncei; pl. orșovénce
orșovencele
ORȘOVEÁNCĂ, orșovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Orșova. – Orșovean + suf. -că. DOOM
orșoveáncă s. f., g.-d. art. orșovéncei; pl. orșovénce
orșovencelor
ORȘOVEÁNCĂ, orșovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din municipiul Orșova. – Orșovean + suf. -că. DOOM
orșoveáncă s. f., g.-d. art. orșovéncei; pl. orșovénce
orșovene
ORȘOVEÁN, -Ă, orșoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Orșova. 2. Adj. Care aparține municipiului Orșova sau orșovenilor (1), privitor la Orșova ori la orșoveni. – Orșova (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orșoveán adj. m., s. m., pl. orșovéni; adj. f. orșoveánă, pl. orșovéne
orșovenei
ORȘOVEÁN, -Ă, orșoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Orșova. 2. Adj. Care aparține municipiului Orșova sau orșovenilor (1), privitor la Orșova ori la orșoveni. – Orșova (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orșoveán adj. m., s. m., pl. orșovéni; adj. f. orșoveánă, pl. orșovéne
orșovenele
ORȘOVEÁN, -Ă, orșoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Orșova. 2. Adj. Care aparține municipiului Orșova sau orșovenilor (1), privitor la Orșova ori la orșoveni. – Orșova (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orșoveán adj. m., s. m., pl. orșovéni; adj. f. orșoveánă, pl. orșovéne
orșovenelor
ORȘOVEÁN, -Ă, orșoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Orșova. 2. Adj. Care aparține municipiului Orșova sau orșovenilor (1), privitor la Orșova ori la orșoveni. – Orșova (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orșoveán adj. m., s. m., pl. orșovéni; adj. f. orșoveánă, pl. orșovéne
orșoveni
ORȘOVEÁN, -Ă, orșoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Orșova. 2. Adj. Care aparține municipiului Orșova sau orșovenilor (1), privitor la Orșova ori la orșoveni. – Orșova (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orșoveán adj. m., s. m., pl. orșovéni; adj. f. orșoveánă, pl. orșovéne
orșovenii
ORȘOVEÁN, -Ă, orșoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Orșova. 2. Adj. Care aparține municipiului Orșova sau orșovenilor (1), privitor la Orșova ori la orșoveni. – Orșova (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orșoveán adj. m., s. m., pl. orșovéni; adj. f. orșoveánă, pl. orșovéne
orșovenilor
ORȘOVEÁN, -Ă, orșoveni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din municipiul Orșova. 2. Adj. Care aparține municipiului Orșova sau orșovenilor (1), privitor la Orșova ori la orșoveni. – Orșova (n. pr.) + suf. -ean. DOOM
orșoveán adj. m., s. m., pl. orșovéni; adj. f. orșoveánă, pl. orșovéne
orți
ORT1, orți, s. m. (Înv. și pop.) Monedă de argint de valoare mică, reprezentând a patra parte dintr-un leu vechi (sau dintr-un taler). ◊ Ortul starostesc (sau vătășesc) = taxă specială în Moldova (sau, respectiv, în Țara Românească) plătită unui staroste pentru vinul adus la vânzare în târguri. ◊ Expr. (Fam.) A(-și) da ortul popii = a muri. Tot doi bani (sau lei) și un ort = totuna, la fel de neînsemnat. – Din pol. ort, germ. Ort. DOOM
ort2 (abataj) (reg.) s. n., pl. órturi
orții
ORT1, orți, s. m. (Înv. și pop.) Monedă de argint de valoare mică, reprezentând a patra parte dintr-un leu vechi (sau dintr-un taler). ◊ Ortul starostesc (sau vătășesc) = taxă specială în Moldova (sau, respectiv, în Țara Românească) plătită unui staroste pentru vinul adus la vânzare în târguri. ◊ Expr. (Fam.) A(-și) da ortul popii = a muri. Tot doi bani (sau lei) și un ort = totuna, la fel de neînsemnat. – Din pol. ort, germ. Ort. DOOM
ort2 (abataj) (reg.) s. n., pl. órturi
orților
ORT1, orți, s. m. (Înv. și pop.) Monedă de argint de valoare mică, reprezentând a patra parte dintr-un leu vechi (sau dintr-un taler). ◊ Ortul starostesc (sau vătășesc) = taxă specială în Moldova (sau, respectiv, în Țara Românească) plătită unui staroste pentru vinul adus la vânzare în târguri. ◊ Expr. (Fam.) A(-și) da ortul popii = a muri. Tot doi bani (sau lei) și un ort = totuna, la fel de neînsemnat. – Din pol. ort, germ. Ort. DOOM
ort2 (abataj) (reg.) s. n., pl. órturi