on
-ON Element secund de compunere savantă cu semnificația (în terminologia fizicii) „corpuscul nucleonic” și (în terminologia biologiei) „unitate funcțională”. [Cf. fr. -on, it. -one].
onagracee
ONAGRACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante dicotiledonate dialipetale, având ca tip onagrul; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / fr. onogracées].
onagraceea
ONAGRACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante dicotiledonate dialipetale, având ca tip onagrul; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / fr. onogracées].
onagraceei
ONAGRACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante dicotiledonate dialipetale, având ca tip onagrul; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / fr. onogracées].
onagraceele
ONAGRACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante dicotiledonate dialipetale, având ca tip onagrul; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / fr. onogracées].
onagraceelor
ONAGRACÉE s.f.pl. (Bot.) Familie de plante dicotiledonate dialipetale, având ca tip onagrul; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / fr. onogracées].
onagri
ONÁGRU s.m. 1. Plantă originară din Tasmania și America, cultivată pentru florile sale ornamentale. 2. Hemion sălbatic, mic, care trăiește în Asia. [< fr. onagre, cf. gr. onagros].
onagrii
ONÁGRU s.m. 1. Plantă originară din Tasmania și America, cultivată pentru florile sale ornamentale. 2. Hemion sălbatic, mic, care trăiește în Asia. [< fr. onagre, cf. gr. onagros].
onagrilor
ONÁGRU s.m. 1. Plantă originară din Tasmania și America, cultivată pentru florile sale ornamentale. 2. Hemion sălbatic, mic, care trăiește în Asia. [< fr. onagre, cf. gr. onagros].
onagru
ONÁGRU s.m. 1. Plantă originară din Tasmania și America, cultivată pentru florile sale ornamentale. 2. Hemion sălbatic, mic, care trăiește în Asia. [< fr. onagre, cf. gr. onagros].
onagrul
ONÁGRU s.m. 1. Plantă originară din Tasmania și America, cultivată pentru florile sale ornamentale. 2. Hemion sălbatic, mic, care trăiește în Asia. [< fr. onagre, cf. gr. onagros].
onagrului
ONÁGRU s.m. 1. Plantă originară din Tasmania și America, cultivată pentru florile sale ornamentale. 2. Hemion sălbatic, mic, care trăiește în Asia. [< fr. onagre, cf. gr. onagros].
onania
ONANÍE2 s. f. 1. Producere a plăcerii sexuale, la bărbat, prin autoexcitare; masturbație, onanism, malahie. 2. Fig. Vorbărie goală, muncă ineficientă. – Din lat. onania, germ. Onanie. DOOM
onaníe2 (anomalie sexuală) s. f., art. onanía, g.-d. onaníi, art. onaníei
onanie
ONANÍE2 s. f. 1. Producere a plăcerii sexuale, la bărbat, prin autoexcitare; masturbație, onanism, malahie. 2. Fig. Vorbărie goală, muncă ineficientă. – Din lat. onania, germ. Onanie. DOOM
onaníe2 (anomalie sexuală) s. f., art. onanía, g.-d. onaníi, art. onaníei
onanie
ONÁNIE1, onanii, s. f. (Reg.) Om urât, slut, pocitanie; arătare. – Et. nec. DOOM
onánie1 (pocitanie) (reg.) (-ni-e) s. f., art. onánia (-ni-a), g.-d. art. onániei; pl. onánii, art. onániile (-ni-i-)
onaniei
ONANÍE2 s. f. 1. Producere a plăcerii sexuale, la bărbat, prin autoexcitare; masturbație, onanism, malahie. 2. Fig. Vorbărie goală, muncă ineficientă. – Din lat. onania, germ. Onanie. DOOM
onaníe2 (anomalie sexuală) s. f., art. onanía, g.-d. onaníi, art. onaníei
onanii
ONANÍE2 s. f. 1. Producere a plăcerii sexuale, la bărbat, prin autoexcitare; masturbație, onanism, malahie. 2. Fig. Vorbărie goală, muncă ineficientă. – Din lat. onania, germ. Onanie. DOOM
onaníe2 (anomalie sexuală) s. f., art. onanía, g.-d. onaníi, art. onaníei
onaniile
ONANÍE2 s. f. 1. Producere a plăcerii sexuale, la bărbat, prin autoexcitare; masturbație, onanism, malahie. 2. Fig. Vorbărie goală, muncă ineficientă. – Din lat. onania, germ. Onanie. DOOM
onaníe2 (anomalie sexuală) s. f., art. onanía, g.-d. onaníi, art. onaníei
onaniilor
ONANÍE2 s. f. 1. Producere a plăcerii sexuale, la bărbat, prin autoexcitare; masturbație, onanism, malahie. 2. Fig. Vorbărie goală, muncă ineficientă. – Din lat. onania, germ. Onanie. DOOM
onaníe2 (anomalie sexuală) s. f., art. onanía, g.-d. onaníi, art. onaníei
onanism
ONANÍSM s. n. Onanie2. – Din fr. onanisme. DOOM
onanísm s. n.
onanismul
ONANÍSM s. n. Onanie2. – Din fr. onanisme. DOOM
onanísm s. n.
onanismului
ONANÍSM s. n. Onanie2. – Din fr. onanisme. DOOM
onanísm s. n.
onanist
ONANÍST, -Ă, onaniști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care practică onania2. – Din fr. onaniste, germ. Onanist. DOOM
*onanístă s. f., g.-d. art. onanístei; pl. onaníste
onanista
ONANÍST, -Ă, onaniști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care practică onania2. – Din fr. onaniste, germ. Onanist. DOOM
*onanístă s. f., g.-d. art. onanístei; pl. onaníste
onaniste
ONANÍST, -Ă, onaniști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care practică onania2. – Din fr. onaniste, germ. Onanist. DOOM
*onanístă s. f., g.-d. art. onanístei; pl. onaníste
onanistei
ONANÍST, -Ă, onaniști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care practică onania2. – Din fr. onaniste, germ. Onanist. DOOM
*onanístă s. f., g.-d. art. onanístei; pl. onaníste
onanistele
ONANÍST, -Ă, onaniști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care practică onania2. – Din fr. onaniste, germ. Onanist. DOOM
*onanístă s. f., g.-d. art. onanístei; pl. onaníste
onanistelor
ONANÍST, -Ă, onaniști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care practică onania2. – Din fr. onaniste, germ. Onanist. DOOM
*onanístă s. f., g.-d. art. onanístei; pl. onaníste
onanistul
ONANÍST, -Ă, onaniști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care practică onania2. – Din fr. onaniste, germ. Onanist. DOOM
*onanístă s. f., g.-d. art. onanístei; pl. onaníste
onanistului
ONANÍST, -Ă, onaniști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care practică onania2. – Din fr. onaniste, germ. Onanist. DOOM
*onanístă s. f., g.-d. art. onanístei; pl. onaníste
onaniști
ONANÍST, -Ă, onaniști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care practică onania2. – Din fr. onaniste, germ. Onanist. DOOM
*onanístă s. f., g.-d. art. onanístei; pl. onaníste
onaniștii
ONANÍST, -Ă, onaniști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care practică onania2. – Din fr. onaniste, germ. Onanist. DOOM
*onanístă s. f., g.-d. art. onanístei; pl. onaníste
onaniștilor
ONANÍST, -Ă, onaniști, -ste, s. m. și f. (Rar la f.) Persoană care practică onania2. – Din fr. onaniste, germ. Onanist. DOOM
*onanístă s. f., g.-d. art. onanístei; pl. onaníste
onchestus
Onchestus, unul dintre fiii lui Poseidon și întemeietorul orașului cu același nume din Boeotia.
onco
ONCO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „masă”, „volum”, „tumefacție”, „tumoare (malignă)”. [Cf. gr. onkos – masă, volum].
oncogen
ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S. f. Genă anormală care antrenează modificări de natură canceroasă. – Din fr. oncogène.
oncogena
ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S. f. Genă anormală care antrenează modificări de natură canceroasă. – Din fr. oncogène.
oncogena
ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S. f. Genă anormală care antrenează modificări de natură canceroasă. – Din fr. oncogène.
oncogene
ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S. f. Genă anormală care antrenează modificări de natură canceroasă. – Din fr. oncogène.
oncogene
ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S. f. Genă anormală care antrenează modificări de natură canceroasă. – Din fr. oncogène.
oncogenei
ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S. f. Genă anormală care antrenează modificări de natură canceroasă. – Din fr. oncogène.
oncogenei
ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S. f. Genă anormală care antrenează modificări de natură canceroasă. – Din fr. oncogène.
oncogenele
ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S. f. Genă anormală care antrenează modificări de natură canceroasă. – Din fr. oncogène.
oncogenele
ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S. f. Genă anormală care antrenează modificări de natură canceroasă. – Din fr. oncogène.
oncogenelor
ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S. f. Genă anormală care antrenează modificări de natură canceroasă. – Din fr. oncogène.
oncogenelor
ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S. f. Genă anormală care antrenează modificări de natură canceroasă. – Din fr. oncogène.
oncogeni
ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S. f. Genă anormală care antrenează modificări de natură canceroasă. – Din fr. oncogène.
oncogenii
ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S. f. Genă anormală care antrenează modificări de natură canceroasă. – Din fr. oncogène.
oncogenilor
ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S. f. Genă anormală care antrenează modificări de natură canceroasă. – Din fr. oncogène.
oncogenul
ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S. f. Genă anormală care antrenează modificări de natură canceroasă. – Din fr. oncogène.
oncogenului
ONCOGÉN, -Ă, oncogeni, -e, adj., s. f. 1. Adj. (Med.) Cancerigen. 2. S. f. Genă anormală care antrenează modificări de natură canceroasă. – Din fr. oncogène.
oncograf
ONCOGRÁF, oncografe, s. n. (Med.) Aparat folosit în oncografie. – Din fr. oncographe.
oncografe
ONCOGRÁF, oncografe, s. n. (Med.) Aparat folosit în oncografie. – Din fr. oncographe.
oncografele
ONCOGRÁF, oncografe, s. n. (Med.) Aparat folosit în oncografie. – Din fr. oncographe.
oncografelor
ONCOGRÁF, oncografe, s. n. (Med.) Aparat folosit în oncografie. – Din fr. oncographe.
oncografia
ONCOGRAFÍE, oncografii, s. f. (Med.) Reprezentare grafică a volumului, a locului și a configurației unui organ cu ajutorul oncografului. – Din fr. oncographie.
oncografie
ONCOGRAFÍE, oncografii, s. f. (Med.) Reprezentare grafică a volumului, a locului și a configurației unui organ cu ajutorul oncografului. – Din fr. oncographie.
oncografiei
ONCOGRAFÍE, oncografii, s. f. (Med.) Reprezentare grafică a volumului, a locului și a configurației unui organ cu ajutorul oncografului. – Din fr. oncographie.
oncografii
ONCOGRAFÍE, oncografii, s. f. (Med.) Reprezentare grafică a volumului, a locului și a configurației unui organ cu ajutorul oncografului. – Din fr. oncographie.
oncografiile
ONCOGRAFÍE, oncografii, s. f. (Med.) Reprezentare grafică a volumului, a locului și a configurației unui organ cu ajutorul oncografului. – Din fr. oncographie.
oncografiilor
ONCOGRAFÍE, oncografii, s. f. (Med.) Reprezentare grafică a volumului, a locului și a configurației unui organ cu ajutorul oncografului. – Din fr. oncographie.
oncograful
ONCOGRÁF, oncografe, s. n. (Med.) Aparat folosit în oncografie. – Din fr. oncographe.
oncografului
ONCOGRÁF, oncografe, s. n. (Med.) Aparat folosit în oncografie. – Din fr. oncographe.
oncolog
ONCOLÓG, -Ă, oncologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oncologie. – Din oncologie (derivat regresiv). Cf. it. oncologo. DOOM
oncológă (rar) s. f., g.-d. art. oncológei; pl. oncológe
oncologa
ONCOLÓG, -Ă, oncologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oncologie. – Din oncologie (derivat regresiv). Cf. it. oncologo. DOOM
oncológă (rar) s. f., g.-d. art. oncológei; pl. oncológe
oncologe
ONCOLÓG, -Ă, oncologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oncologie. – Din oncologie (derivat regresiv). Cf. it. oncologo. DOOM
oncológă (rar) s. f., g.-d. art. oncológei; pl. oncológe
oncologei
ONCOLÓG, -Ă, oncologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oncologie. – Din oncologie (derivat regresiv). Cf. it. oncologo. DOOM
oncológă (rar) s. f., g.-d. art. oncológei; pl. oncológe
oncologele
ONCOLÓG, -Ă, oncologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oncologie. – Din oncologie (derivat regresiv). Cf. it. oncologo. DOOM
oncológă (rar) s. f., g.-d. art. oncológei; pl. oncológe
oncologelor
ONCOLÓG, -Ă, oncologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oncologie. – Din oncologie (derivat regresiv). Cf. it. oncologo. DOOM
oncológă (rar) s. f., g.-d. art. oncológei; pl. oncológe
oncologi
ONCOLÓG, -Ă, oncologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oncologie. – Din oncologie (derivat regresiv). Cf. it. oncologo. DOOM
oncológă (rar) s. f., g.-d. art. oncológei; pl. oncológe
oncologia
ONCOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studierea tumorilor și a mijloacelor de prevenire, depistare și de tratament a cancerului. – Din it. oncologia. DOOM
oncologíe s. f., art. oncología, g.-d. oncologíi, art. oncologíei
oncologic
ONCOLÓGIC, -Ă, oncologici, -ce, adj. Care aparține oncologiei, privitor la oncologie. – Din it. oncologico. DOOM
oncológic adj. m., pl. oncológici; f. oncológică, pl. oncológice
oncologica
ONCOLÓGIC, -Ă, oncologici, -ce, adj. Care aparține oncologiei, privitor la oncologie. – Din it. oncologico. DOOM
oncológic adj. m., pl. oncológici; f. oncológică, pl. oncológice
oncologice
ONCOLÓGIC, -Ă, oncologici, -ce, adj. Care aparține oncologiei, privitor la oncologie. – Din it. oncologico. DOOM
oncológic adj. m., pl. oncológici; f. oncológică, pl. oncológice
oncologicei
ONCOLÓGIC, -Ă, oncologici, -ce, adj. Care aparține oncologiei, privitor la oncologie. – Din it. oncologico. DOOM
oncológic adj. m., pl. oncológici; f. oncológică, pl. oncológice
oncologicele
ONCOLÓGIC, -Ă, oncologici, -ce, adj. Care aparține oncologiei, privitor la oncologie. – Din it. oncologico. DOOM
oncológic adj. m., pl. oncológici; f. oncológică, pl. oncológice
oncologicelor
ONCOLÓGIC, -Ă, oncologici, -ce, adj. Care aparține oncologiei, privitor la oncologie. – Din it. oncologico. DOOM
oncológic adj. m., pl. oncológici; f. oncológică, pl. oncológice
oncologici
ONCOLÓGIC, -Ă, oncologici, -ce, adj. Care aparține oncologiei, privitor la oncologie. – Din it. oncologico. DOOM
oncológic adj. m., pl. oncológici; f. oncológică, pl. oncológice
oncologicii
ONCOLÓGIC, -Ă, oncologici, -ce, adj. Care aparține oncologiei, privitor la oncologie. – Din it. oncologico. DOOM
oncológic adj. m., pl. oncológici; f. oncológică, pl. oncológice
oncologicilor
ONCOLÓGIC, -Ă, oncologici, -ce, adj. Care aparține oncologiei, privitor la oncologie. – Din it. oncologico. DOOM
oncológic adj. m., pl. oncológici; f. oncológică, pl. oncológice
oncologicul
ONCOLÓGIC, -Ă, oncologici, -ce, adj. Care aparține oncologiei, privitor la oncologie. – Din it. oncologico. DOOM
oncológic adj. m., pl. oncológici; f. oncológică, pl. oncológice
oncologicului
ONCOLÓGIC, -Ă, oncologici, -ce, adj. Care aparține oncologiei, privitor la oncologie. – Din it. oncologico. DOOM
oncológic adj. m., pl. oncológici; f. oncológică, pl. oncológice
oncologie
ONCOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studierea tumorilor și a mijloacelor de prevenire, depistare și de tratament a cancerului. – Din it. oncologia. DOOM
oncologíe s. f., art. oncología, g.-d. oncologíi, art. oncologíei
oncologiei
ONCOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studierea tumorilor și a mijloacelor de prevenire, depistare și de tratament a cancerului. – Din it. oncologia. DOOM
oncologíe s. f., art. oncología, g.-d. oncologíi, art. oncologíei
oncologii
ONCOLÓG, -Ă, oncologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oncologie. – Din oncologie (derivat regresiv). Cf. it. oncologo. DOOM
oncológă (rar) s. f., g.-d. art. oncológei; pl. oncológe
oncologii
ONCOLOGÍE s. f. Ramură a medicinei care se ocupă cu studierea tumorilor și a mijloacelor de prevenire, depistare și de tratament a cancerului. – Din it. oncologia. DOOM
oncologíe s. f., art. oncología, g.-d. oncologíi, art. oncologíei
oncologilor
ONCOLÓG, -Ă, oncologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oncologie. – Din oncologie (derivat regresiv). Cf. it. oncologo. DOOM
oncológă (rar) s. f., g.-d. art. oncológei; pl. oncológe
oncologul
ONCOLÓG, -Ă, oncologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oncologie. – Din oncologie (derivat regresiv). Cf. it. oncologo. DOOM
oncológă (rar) s. f., g.-d. art. oncológei; pl. oncológe
oncologului
ONCOLÓG, -Ă, oncologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oncologie. – Din oncologie (derivat regresiv). Cf. it. oncologo. DOOM
oncológă (rar) s. f., g.-d. art. oncológei; pl. oncológe
oncometre
ONCOMÉTRU, oncometre, s. n. (Med.) Aparat pentru măsurarea locului și a configurației unui organ. – Din engl. oncometer.
oncometrele
ONCOMÉTRU, oncometre, s. n. (Med.) Aparat pentru măsurarea locului și a configurației unui organ. – Din engl. oncometer.
oncometrelor
ONCOMÉTRU, oncometre, s. n. (Med.) Aparat pentru măsurarea locului și a configurației unui organ. – Din engl. oncometer.
oncometru
ONCOMÉTRU, oncometre, s. n. (Med.) Aparat pentru măsurarea locului și a configurației unui organ. – Din engl. oncometer.
oncometrul
ONCOMÉTRU, oncometre, s. n. (Med.) Aparat pentru măsurarea locului și a configurației unui organ. – Din engl. oncometer.
oncometrului
ONCOMÉTRU, oncometre, s. n. (Med.) Aparat pentru măsurarea locului și a configurației unui organ. – Din engl. oncometer.
oncotomia
ONCOTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a tumorilor. [Gen. -iei. / < fr. oncotomie].
oncotomie
ONCOTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a tumorilor. [Gen. -iei. / < fr. oncotomie].
oncotomiei
ONCOTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a tumorilor. [Gen. -iei. / < fr. oncotomie].
oncotomii
ONCOTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a tumorilor. [Gen. -iei. / < fr. oncotomie].
oncotomiile
ONCOTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a tumorilor. [Gen. -iei. / < fr. oncotomie].
oncotomiilor
ONCOTOMÍE s.f. (Med.) Ablațiune a tumorilor. [Gen. -iei. / < fr. oncotomie].
oncrop
UNCRÓP, uncropuri, s. n. (Regional) 1. (În expr. și în forma crop) Apă care dă în clocot, apă clocotită. Dacă mai vii, te opăresc cu uncrop. CAMILAR, N. II 138. Imensa căldare își fierbea lichidul în clocote, clăbuci ca deasupra unui uncrop forfoteau ridicîndu-se. ANGHEL, PR. 72. Atunci vine și împăratul cu o mulțime de oameni, cu cazmale ascuțite și cu cazane pline cu uncrop. CREANGĂ, P. 256. Cașul se taie felii subțiri și aceste se pun să se moaie în uncrop. I. IONESCU, D. 403. ◊ Expr. A da în crop = a da în clocot, v. clocot. Spînul... pune apa să dea in crop, după aceea se apucă de turtă. ISPIRESCU, la TDRG. 2. Băutură (alcoolică) fierbinte, oferită nuntașilor a doua zi după cununie; ospățul și datinile obișnuite în această zi. Uncropul urmează totdeauna a doua zi după masă-mare. MARIAN, NU. 695. În ziua de uncrop, Chirică zice lui Ipate... CREANGĂ, P. 170. La masa de la uncrop, vornicelul face închinare de pahare mai cu multe glume. TEODORESCU, P. P. 169. Că la noi sînt cununii... Și sărim în hop și trop Că e ziua de uncrop. ALECSANDRI, P. P. 384. ◊ Expr. A ieși cu uncropul, se spune cînd oaspeții părăsesc petrecerea, însoțiți de gazde, cu sticlele pline în mînă. A doua zi la mire acasă fac masa cea mare, la care șed gospodarii... La sfîrșit, cînd ies cu uncropul, se duc parte din gospodari la crîșmă. ȘEZ. IX 78. ♦ Cîntec obișnuit la petrecerea care urmează după cununie. Sîmbătă-l logodea, Duminecă-l și nuntea, Luni uncropul că-i cînta. TEODORESCU, P. P. 616. – Variante: oncróp (SEVASTOS, N. 316), crop s. n.
onctuoasa
ONCTUÓS, -OÁSĂ, onctuoși, -oase, adj. (Livr.) Unsuros, gras, uleios. ♦ Fig. Mieros, insinuant. [Pr.: -tu-os] – Din fr. onctueux. DOOM
onctúos (livr.) (onc-tu-os) adj. m., pl. onctuóși; f. onctuoásă, pl. onctuoáse
onctuoase
ONCTUÓS, -OÁSĂ, onctuoși, -oase, adj. (Livr.) Unsuros, gras, uleios. ♦ Fig. Mieros, insinuant. [Pr.: -tu-os] – Din fr. onctueux. DOOM
onctúos (livr.) (onc-tu-os) adj. m., pl. onctuóși; f. onctuoásă, pl. onctuoáse
onctuoasei
ONCTUÓS, -OÁSĂ, onctuoși, -oase, adj. (Livr.) Unsuros, gras, uleios. ♦ Fig. Mieros, insinuant. [Pr.: -tu-os] – Din fr. onctueux. DOOM
onctúos (livr.) (onc-tu-os) adj. m., pl. onctuóși; f. onctuoásă, pl. onctuoáse
onctuoasele
ONCTUÓS, -OÁSĂ, onctuoși, -oase, adj. (Livr.) Unsuros, gras, uleios. ♦ Fig. Mieros, insinuant. [Pr.: -tu-os] – Din fr. onctueux. DOOM
onctúos (livr.) (onc-tu-os) adj. m., pl. onctuóși; f. onctuoásă, pl. onctuoáse
onctuoaselor
ONCTUÓS, -OÁSĂ, onctuoși, -oase, adj. (Livr.) Unsuros, gras, uleios. ♦ Fig. Mieros, insinuant. [Pr.: -tu-os] – Din fr. onctueux. DOOM
onctúos (livr.) (onc-tu-os) adj. m., pl. onctuóși; f. onctuoásă, pl. onctuoáse
onctuos
ONCTUÓS, -OÁSĂ, onctuoși, -oase, adj. (Livr.) Unsuros, gras, uleios. ♦ Fig. Mieros, insinuant. [Pr.: -tu-os] – Din fr. onctueux. DOOM
onctúos (livr.) (onc-tu-os) adj. m., pl. onctuóși; f. onctuoásă, pl. onctuoáse
onctuosul
ONCTUÓS, -OÁSĂ, onctuoși, -oase, adj. (Livr.) Unsuros, gras, uleios. ♦ Fig. Mieros, insinuant. [Pr.: -tu-os] – Din fr. onctueux. DOOM
onctúos (livr.) (onc-tu-os) adj. m., pl. onctuóși; f. onctuoásă, pl. onctuoáse
onctuosului
ONCTUÓS, -OÁSĂ, onctuoși, -oase, adj. (Livr.) Unsuros, gras, uleios. ♦ Fig. Mieros, insinuant. [Pr.: -tu-os] – Din fr. onctueux. DOOM
onctúos (livr.) (onc-tu-os) adj. m., pl. onctuóși; f. onctuoásă, pl. onctuoáse
onctuozitate
ONCTUOZITÁTE s. f. 1. (Livr.) Faptul de a fi onctuos. ♦ Proprietate a unui lubrifiant de a adera la suprafețele a două piese care alunecă una peste alta cu presiune, asigurând ungerea lor. 2. Fig. Atitudine, comportare mieroasă, insinuantă. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. onctuosité. DOOM
onctuozitáte (livr.) (onc-tu-o-) s. f., g.-d. art. onctuozitắții
onctuozitatea
ONCTUOZITÁTE s. f. 1. (Livr.) Faptul de a fi onctuos. ♦ Proprietate a unui lubrifiant de a adera la suprafețele a două piese care alunecă una peste alta cu presiune, asigurând ungerea lor. 2. Fig. Atitudine, comportare mieroasă, insinuantă. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. onctuosité. DOOM
onctuozitáte (livr.) (onc-tu-o-) s. f., g.-d. art. onctuozitắții
onctuozități
ONCTUOZITÁTE s. f. 1. (Livr.) Faptul de a fi onctuos. ♦ Proprietate a unui lubrifiant de a adera la suprafețele a două piese care alunecă una peste alta cu presiune, asigurând ungerea lor. 2. Fig. Atitudine, comportare mieroasă, insinuantă. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. onctuosité. DOOM
onctuozitáte (livr.) (onc-tu-o-) s. f., g.-d. art. onctuozitắții
onctuozității
ONCTUOZITÁTE s. f. 1. (Livr.) Faptul de a fi onctuos. ♦ Proprietate a unui lubrifiant de a adera la suprafețele a două piese care alunecă una peste alta cu presiune, asigurând ungerea lor. 2. Fig. Atitudine, comportare mieroasă, insinuantă. [Pr.: -tu-o-] – Din fr. onctuosité. DOOM
onctuozitáte (livr.) (onc-tu-o-) s. f., g.-d. art. onctuozitắții
onctuoși
ONCTUÓS, -OÁSĂ, onctuoși, -oase, adj. (Livr.) Unsuros, gras, uleios. ♦ Fig. Mieros, insinuant. [Pr.: -tu-os] – Din fr. onctueux. DOOM
onctúos (livr.) (onc-tu-os) adj. m., pl. onctuóși; f. onctuoásă, pl. onctuoáse
onctuoșii
ONCTUÓS, -OÁSĂ, onctuoși, -oase, adj. (Livr.) Unsuros, gras, uleios. ♦ Fig. Mieros, insinuant. [Pr.: -tu-os] – Din fr. onctueux. DOOM
onctúos (livr.) (onc-tu-os) adj. m., pl. onctuóși; f. onctuoásă, pl. onctuoáse
onctuoșilor
ONCTUÓS, -OÁSĂ, onctuoși, -oase, adj. (Livr.) Unsuros, gras, uleios. ♦ Fig. Mieros, insinuant. [Pr.: -tu-os] – Din fr. onctueux. DOOM
onctúos (livr.) (onc-tu-os) adj. m., pl. onctuóși; f. onctuoásă, pl. onctuoáse
oncțiune
ONCȚIÚNE s.f. Aplicarea unei pomezi sau loțiuni grase prin masaj ușor. [Pron. -ți-u-. / < fr. onction].
oncțiunea
ONCȚIÚNE s.f. Aplicarea unei pomezi sau loțiuni grase prin masaj ușor. [Pron. -ți-u-. / < fr. onction].
oncțiuni
ONCȚIÚNE s.f. Aplicarea unei pomezi sau loțiuni grase prin masaj ușor. [Pron. -ți-u-. / < fr. onction].
oncțiunii
ONCȚIÚNE s.f. Aplicarea unei pomezi sau loțiuni grase prin masaj ușor. [Pron. -ți-u-. / < fr. onction].
oncțiunile
ONCȚIÚNE s.f. Aplicarea unei pomezi sau loțiuni grase prin masaj ușor. [Pron. -ți-u-. / < fr. onction].
oncțiunilor
ONCȚIÚNE s.f. Aplicarea unei pomezi sau loțiuni grase prin masaj ușor. [Pron. -ți-u-. / < fr. onction].
ondatra
BIZÁM, bizami, s. m. Mamifer rozător lung de circa 30 cm, care trăiește în preajma apelor și a cărui blană, castanie-roșcată, este utilizată în blănărie (Ondatra zibethica) ♦ Blana acestui animal. – Din germ. Bisam.
ondatra
ONDÁTRĂ, ondatre, s. f. (Zool.) Bizam (Ondanta zibethica). – Din lat. Ondatra [zibethica], denumirea științifică a ondatrei.
ondatre
ONDÁTRĂ, ondatre, s. f. (Zool.) Bizam (Ondanta zibethica). – Din lat. Ondatra [zibethica], denumirea științifică a ondatrei.
ondatrei
ONDÁTRĂ, ondatre, s. f. (Zool.) Bizam (Ondanta zibethica). – Din lat. Ondatra [zibethica], denumirea științifică a ondatrei.
ondatrele
ONDÁTRĂ, ondatre, s. f. (Zool.) Bizam (Ondanta zibethica). – Din lat. Ondatra [zibethica], denumirea științifică a ondatrei.
ondatrelor
ONDÁTRĂ, ondatre, s. f. (Zool.) Bizam (Ondanta zibethica). – Din lat. Ondatra [zibethica], denumirea științifică a ondatrei.
ondina
ONDÍNĂ, ondine, s. f. (Livr.) Personaj din basmele și legendele germane sau scandinave, închipuit ca o fată frumoasă, seducătoare, care trăiește în apă. – Din fr. ondine. DOOM
ondínă (livr.) s. f., g.-d. art. ondínei; pl. ondíne
ondine
ONDÍNĂ, ondine, s. f. (Livr.) Personaj din basmele și legendele germane sau scandinave, închipuit ca o fată frumoasă, seducătoare, care trăiește în apă. – Din fr. ondine. DOOM
ondínă (livr.) s. f., g.-d. art. ondínei; pl. ondíne
ondinei
ONDÍNĂ, ondine, s. f. (Livr.) Personaj din basmele și legendele germane sau scandinave, închipuit ca o fată frumoasă, seducătoare, care trăiește în apă. – Din fr. ondine. DOOM
ondínă (livr.) s. f., g.-d. art. ondínei; pl. ondíne
ondinele
ONDÍNĂ, ondine, s. f. (Livr.) Personaj din basmele și legendele germane sau scandinave, închipuit ca o fată frumoasă, seducătoare, care trăiește în apă. – Din fr. ondine. DOOM
ondínă (livr.) s. f., g.-d. art. ondínei; pl. ondíne
ondinelor
ONDÍNĂ, ondine, s. f. (Livr.) Personaj din basmele și legendele germane sau scandinave, închipuit ca o fată frumoasă, seducătoare, care trăiește în apă. – Din fr. ondine. DOOM
ondínă (livr.) s. f., g.-d. art. ondínei; pl. ondíne
ondiolina
ONDIOLÍNĂ s.f. Instrument muzical electronic cu sunete inedite, obținute prin modificarea vibrațiilor electrice după dorința interpretului. [Pron. -di-o-. / et. incertă].
ondioline
ONDIOLÍNĂ s.f. Instrument muzical electronic cu sunete inedite, obținute prin modificarea vibrațiilor electrice după dorința interpretului. [Pron. -di-o-. / et. incertă].
ondiolinei
ONDIOLÍNĂ s.f. Instrument muzical electronic cu sunete inedite, obținute prin modificarea vibrațiilor electrice după dorința interpretului. [Pron. -di-o-. / et. incertă].
ondiolinele
ONDIOLÍNĂ s.f. Instrument muzical electronic cu sunete inedite, obținute prin modificarea vibrațiilor electrice după dorința interpretului. [Pron. -di-o-. / et. incertă].
ondiolinelor
ONDIOLÍNĂ s.f. Instrument muzical electronic cu sunete inedite, obținute prin modificarea vibrațiilor electrice după dorința interpretului. [Pron. -di-o-. / et. incertă].
ondo
ONDO- Element prim de compunere savantă, su sensul de „undă”, „ondulator”. [< it. ondo-, cf. lat. unda].
ondograf
ONDOGRÁF, ondografe, s. n. Instrument de măsură care înregistrează pe o bandă de hârtie curba de variație a tensiunii sau a intensității curentului electric la încărcarea sau descărcarea periodică a unui condensator. – Din fr. ondographe. DOOM
ondográf (-do-graf) s. n., pl. ondográfe
ondografe
ONDOGRÁF, ondografe, s. n. Instrument de măsură care înregistrează pe o bandă de hârtie curba de variație a tensiunii sau a intensității curentului electric la încărcarea sau descărcarea periodică a unui condensator. – Din fr. ondographe. DOOM
ondográf (-do-graf) s. n., pl. ondográfe
ondografele
ONDOGRÁF, ondografe, s. n. Instrument de măsură care înregistrează pe o bandă de hârtie curba de variație a tensiunii sau a intensității curentului electric la încărcarea sau descărcarea periodică a unui condensator. – Din fr. ondographe. DOOM
ondográf (-do-graf) s. n., pl. ondográfe
ondografelor
ONDOGRÁF, ondografe, s. n. Instrument de măsură care înregistrează pe o bandă de hârtie curba de variație a tensiunii sau a intensității curentului electric la încărcarea sau descărcarea periodică a unui condensator. – Din fr. ondographe. DOOM
ondográf (-do-graf) s. n., pl. ondográfe
ondograful
ONDOGRÁF, ondografe, s. n. Instrument de măsură care înregistrează pe o bandă de hârtie curba de variație a tensiunii sau a intensității curentului electric la încărcarea sau descărcarea periodică a unui condensator. – Din fr. ondographe. DOOM
ondográf (-do-graf) s. n., pl. ondográfe
ondografului
ONDOGRÁF, ondografe, s. n. Instrument de măsură care înregistrează pe o bandă de hârtie curba de variație a tensiunii sau a intensității curentului electric la încărcarea sau descărcarea periodică a unui condensator. – Din fr. ondographe. DOOM
ondográf (-do-graf) s. n., pl. ondográfe
ondometre
ONDOMÉTRU s.n. Undametru. [< fr. ondemètre, cf. lat. unda – undă, gr. metron – măsură].
ondometrele
ONDOMÉTRU s.n. Undametru. [< fr. ondemètre, cf. lat. unda – undă, gr. metron – măsură].
ondometrelor
ONDOMÉTRU s.n. Undametru. [< fr. ondemètre, cf. lat. unda – undă, gr. metron – măsură].
ondometru
ONDOMÉTRU s.n. Undametru. [< fr. ondemètre, cf. lat. unda – undă, gr. metron – măsură].
ondometrul
ONDOMÉTRU s.n. Undametru. [< fr. ondemètre, cf. lat. unda – undă, gr. metron – măsură].
ondometrului
ONDOMÉTRU s.n. Undametru. [< fr. ondemètre, cf. lat. unda – undă, gr. metron – măsură].
ondula
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulai
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulam
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulare
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulare
ONDULÁRE, ondulări, s. f. Acțiunea de a ondula și rezultatul ei; unduire; șerpuire. ♦ Încrețire a părului; buclare, ondulație. [Var.: (pop.) unduláre s. f.] – V. ondula. DOOM
onduláre s. f., g.-d. art. ondulắrii; pl. ondulắri
ondularea
ONDULÁRE, ondulări, s. f. Acțiunea de a ondula și rezultatul ei; unduire; șerpuire. ♦ Încrețire a părului; buclare, ondulație. [Var.: (pop.) unduláre s. f.] – V. ondula. DOOM
onduláre s. f., g.-d. art. ondulắrii; pl. ondulắri
ondulară
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondularăm
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondularăți
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulase
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulasem
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulaseră
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulaserăm
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulaserăți
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulaseși
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulaseți
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulat
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulat
ONDULÁT, -Ă, ondulați, -te, adj. 1. Cu ușoare diferențe de nivel, asemănătoare undelor; ca undele. ♦ (Despre linii, contururi etc.) Sinuos, șerpuitor. 2. (Despre obiecte de piele, de tablă etc.) În formă de valuri, vălurit. 3. (Despre păr) Cu ondulații, buclat, inelat. – V. ondula.
ondulata
ONDULÁT, -Ă, ondulați, -te, adj. 1. Cu ușoare diferențe de nivel, asemănătoare undelor; ca undele. ♦ (Despre linii, contururi etc.) Sinuos, șerpuitor. 2. (Despre obiecte de piele, de tablă etc.) În formă de valuri, vălurit. 3. (Despre păr) Cu ondulații, buclat, inelat. – V. ondula.
ondulate
ONDULÁT, -Ă, ondulați, -te, adj. 1. Cu ușoare diferențe de nivel, asemănătoare undelor; ca undele. ♦ (Despre linii, contururi etc.) Sinuos, șerpuitor. 2. (Despre obiecte de piele, de tablă etc.) În formă de valuri, vălurit. 3. (Despre păr) Cu ondulații, buclat, inelat. – V. ondula.
ondulatei
ONDULÁT, -Ă, ondulați, -te, adj. 1. Cu ușoare diferențe de nivel, asemănătoare undelor; ca undele. ♦ (Despre linii, contururi etc.) Sinuos, șerpuitor. 2. (Despre obiecte de piele, de tablă etc.) În formă de valuri, vălurit. 3. (Despre păr) Cu ondulații, buclat, inelat. – V. ondula.
ondulatele
ONDULÁT, -Ă, ondulați, -te, adj. 1. Cu ușoare diferențe de nivel, asemănătoare undelor; ca undele. ♦ (Despre linii, contururi etc.) Sinuos, șerpuitor. 2. (Despre obiecte de piele, de tablă etc.) În formă de valuri, vălurit. 3. (Despre păr) Cu ondulații, buclat, inelat. – V. ondula.
ondulatelor
ONDULÁT, -Ă, ondulați, -te, adj. 1. Cu ușoare diferențe de nivel, asemănătoare undelor; ca undele. ♦ (Despre linii, contururi etc.) Sinuos, șerpuitor. 2. (Despre obiecte de piele, de tablă etc.) În formă de valuri, vălurit. 3. (Despre păr) Cu ondulații, buclat, inelat. – V. ondula.
ondulatoare
ONDULĂTÓR, -OÁRE adj. v. ondulator2. DOOM
ondulatór s. n., pl. ondulatoáre
ondulatoarea
ONDULĂTÓR, -OÁRE adj. v. ondulator2. DOOM
ondulatór s. n., pl. ondulatoáre
ondulatoarei
ONDULĂTÓR, -OÁRE adj. v. ondulator2. DOOM
ondulatór s. n., pl. ondulatoáre
ondulatoarele
ONDULĂTÓR, -OÁRE adj. v. ondulator2. DOOM
ondulatór s. n., pl. ondulatoáre
ondulatoarelor
ONDULĂTÓR, -OÁRE adj. v. ondulator2. DOOM
ondulatór s. n., pl. ondulatoáre
ondulator
ONDULĂTÓR, -OÁRE adj. v. ondulator2. DOOM
ondulatór s. n., pl. ondulatoáre
ondulatori
ONDULĂTÓR, -OÁRE adj. v. ondulator2. DOOM
ondulatór s. n., pl. ondulatoáre
ondulatoria
ONDULATÓRIU, -IE, ondulatorii, adj. Care se propagă în formă de unde sau de valuri, referitor la unde. – Din it. ondulatorio. DOOM
ondulatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. ondulatórie (-ri-e); pl. m. și f. ondulatórii
ondulatorie
ONDULATÓRIU, -IE, ondulatorii, adj. Care se propagă în formă de unde sau de valuri, referitor la unde. – Din it. ondulatorio. DOOM
ondulatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. ondulatórie (-ri-e); pl. m. și f. ondulatórii
ondulatoriei
ONDULATÓRIU, -IE, ondulatorii, adj. Care se propagă în formă de unde sau de valuri, referitor la unde. – Din it. ondulatorio. DOOM
ondulatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. ondulatórie (-ri-e); pl. m. și f. ondulatórii
ondulatorii
ONDULĂTÓR, -OÁRE adj. v. ondulator2. DOOM
ondulatór s. n., pl. ondulatoáre
ondulatorii
ONDULATÓRIU, -IE, ondulatorii, adj. Care se propagă în formă de unde sau de valuri, referitor la unde. – Din it. ondulatorio. DOOM
ondulatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. ondulatórie (-ri-e); pl. m. și f. ondulatórii
ondulatoriii
ONDULATÓRIU, -IE, ondulatorii, adj. Care se propagă în formă de unde sau de valuri, referitor la unde. – Din it. ondulatorio. DOOM
ondulatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. ondulatórie (-ri-e); pl. m. și f. ondulatórii
ondulatoriile
ONDULATÓRIU, -IE, ondulatorii, adj. Care se propagă în formă de unde sau de valuri, referitor la unde. – Din it. ondulatorio. DOOM
ondulatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. ondulatórie (-ri-e); pl. m. și f. ondulatórii
ondulatoriilor
ONDULATÓRIU, -IE, ondulatorii, adj. Care se propagă în formă de unde sau de valuri, referitor la unde. – Din it. ondulatorio. DOOM
ondulatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. ondulatórie (-ri-e); pl. m. și f. ondulatórii
ondulatorilor
ONDULĂTÓR, -OÁRE adj. v. ondulator2. DOOM
ondulatór s. n., pl. ondulatoáre
ondulatoriu
ONDULATÓRIU, -IE, ondulatorii, adj. Care se propagă în formă de unde sau de valuri, referitor la unde. – Din it. ondulatorio. DOOM
ondulatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. ondulatórie (-ri-e); pl. m. și f. ondulatórii
ondulatoriul
ONDULATÓRIU, -IE, ondulatorii, adj. Care se propagă în formă de unde sau de valuri, referitor la unde. – Din it. ondulatorio. DOOM
ondulatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. ondulatórie (-ri-e); pl. m. și f. ondulatórii
ondulatoriului
ONDULATÓRIU, -IE, ondulatorii, adj. Care se propagă în formă de unde sau de valuri, referitor la unde. – Din it. ondulatorio. DOOM
ondulatóriu [riu pron. riu] adj. m., f. ondulatórie (-ri-e); pl. m. și f. ondulatórii
ondulatorul
ONDULĂTÓR, -OÁRE adj. v. ondulator2. DOOM
ondulatór s. n., pl. ondulatoáre
ondulatorului
ONDULĂTÓR, -OÁRE adj. v. ondulator2. DOOM
ondulatór s. n., pl. ondulatoáre
ondulatul
ONDULÁT, -Ă, ondulați, -te, adj. 1. Cu ușoare diferențe de nivel, asemănătoare undelor; ca undele. ♦ (Despre linii, contururi etc.) Sinuos, șerpuitor. 2. (Despre obiecte de piele, de tablă etc.) În formă de valuri, vălurit. 3. (Despre păr) Cu ondulații, buclat, inelat. – V. ondula.
ondulatului
ONDULÁT, -Ă, ondulați, -te, adj. 1. Cu ușoare diferențe de nivel, asemănătoare undelor; ca undele. ♦ (Despre linii, contururi etc.) Sinuos, șerpuitor. 2. (Despre obiecte de piele, de tablă etc.) În formă de valuri, vălurit. 3. (Despre păr) Cu ondulații, buclat, inelat. – V. ondula.
ondulau
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulași
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulați
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulați
ONDULÁT, -Ă, ondulați, -te, adj. 1. Cu ușoare diferențe de nivel, asemănătoare undelor; ca undele. ♦ (Despre linii, contururi etc.) Sinuos, șerpuitor. 2. (Despre obiecte de piele, de tablă etc.) În formă de valuri, vălurit. 3. (Despre păr) Cu ondulații, buclat, inelat. – V. ondula.
ondulația
ONDULÁȚIE, ondulații, s. f. Mișcare unduioasă a unei suprafețe lichide; unduire. ◊ Operație de aranjare a părului în bucle; ondulare. ♦ (Concr.) Buclă, cută. – Din fr. ondulation, it. ondulazione. DOOM
onduláție (-ți-e) s. f., art. onduláția (-ți-a), g.-d. art. onduláției; pl. onduláții, art. onduláțiile (-ți-i-)
ondulație
ONDULÁȚIE, ondulații, s. f. Mișcare unduioasă a unei suprafețe lichide; unduire. ◊ Operație de aranjare a părului în bucle; ondulare. ♦ (Concr.) Buclă, cută. – Din fr. ondulation, it. ondulazione. DOOM
onduláție (-ți-e) s. f., art. onduláția (-ți-a), g.-d. art. onduláției; pl. onduláții, art. onduláțiile (-ți-i-)
ondulației
ONDULÁȚIE, ondulații, s. f. Mișcare unduioasă a unei suprafețe lichide; unduire. ◊ Operație de aranjare a părului în bucle; ondulare. ♦ (Concr.) Buclă, cută. – Din fr. ondulation, it. ondulazione. DOOM
onduláție (-ți-e) s. f., art. onduláția (-ți-a), g.-d. art. onduláției; pl. onduláții, art. onduláțiile (-ți-i-)
ondulații
ONDULÁT, -Ă, ondulați, -te, adj. 1. Cu ușoare diferențe de nivel, asemănătoare undelor; ca undele. ♦ (Despre linii, contururi etc.) Sinuos, șerpuitor. 2. (Despre obiecte de piele, de tablă etc.) În formă de valuri, vălurit. 3. (Despre păr) Cu ondulații, buclat, inelat. – V. ondula.
ondulații
ONDULÁȚIE, ondulații, s. f. Mișcare unduioasă a unei suprafețe lichide; unduire. ◊ Operație de aranjare a părului în bucle; ondulare. ♦ (Concr.) Buclă, cută. – Din fr. ondulation, it. ondulazione. DOOM
onduláție (-ți-e) s. f., art. onduláția (-ți-a), g.-d. art. onduláției; pl. onduláții, art. onduláțiile (-ți-i-)
ondulațiile
ONDULÁȚIE, ondulații, s. f. Mișcare unduioasă a unei suprafețe lichide; unduire. ◊ Operație de aranjare a părului în bucle; ondulare. ♦ (Concr.) Buclă, cută. – Din fr. ondulation, it. ondulazione. DOOM
onduláție (-ți-e) s. f., art. onduláția (-ți-a), g.-d. art. onduláției; pl. onduláții, art. onduláțiile (-ți-i-)
ondulațiilor
ONDULÁȚIE, ondulații, s. f. Mișcare unduioasă a unei suprafețe lichide; unduire. ◊ Operație de aranjare a părului în bucle; ondulare. ♦ (Concr.) Buclă, cută. – Din fr. ondulation, it. ondulazione. DOOM
onduláție (-ți-e) s. f., art. onduláția (-ți-a), g.-d. art. onduláției; pl. onduláții, art. onduláțiile (-ți-i-)
ondulaților
ONDULÁT, -Ă, ondulați, -te, adj. 1. Cu ușoare diferențe de nivel, asemănătoare undelor; ca undele. ♦ (Despre linii, contururi etc.) Sinuos, șerpuitor. 2. (Despre obiecte de piele, de tablă etc.) În formă de valuri, vălurit. 3. (Despre păr) Cu ondulații, buclat, inelat. – V. ondula.
ondulațiune
ONDULAȚIÚNE s.f. v. ondulație.
ondulează
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
onduleu
ONDULÉU, onduleuri, s. n. Ondulație a părului. – Din fr. ondulé. DOOM
onduléu s. n., art. onduléul; pl. onduléuri
onduleul
ONDULÉU, onduleuri, s. n. Ondulație a părului. – Din fr. ondulé. DOOM
onduléu s. n., art. onduléul; pl. onduléuri
onduleului
ONDULÉU, onduleuri, s. n. Ondulație a părului. – Din fr. ondulé. DOOM
onduléu s. n., art. onduléul; pl. onduléuri
onduleuri
ONDULÉU, onduleuri, s. n. Ondulație a părului. – Din fr. ondulé. DOOM
onduléu s. n., art. onduléul; pl. onduléuri
onduleurile
ONDULÉU, onduleuri, s. n. Ondulație a părului. – Din fr. ondulé. DOOM
onduléu s. n., art. onduléul; pl. onduléuri
onduleurilor
ONDULÉU, onduleuri, s. n. Ondulație a părului. – Din fr. ondulé. DOOM
onduléu s. n., art. onduléul; pl. onduléuri
ondulez
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
onduleze
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulezi
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
onduloare
ONDULÓR, onduloare, s. n. Aparat care servește la obținerea curentului continuu din curent alternativ. – Din fr. onduleur. DOOM
ondulór s. n., pl. onduloáre
onduloarele
ONDULÓR, onduloare, s. n. Aparat care servește la obținerea curentului continuu din curent alternativ. – Din fr. onduleur. DOOM
ondulór s. n., pl. onduloáre
onduloarelor
ONDULÓR, onduloare, s. n. Aparat care servește la obținerea curentului continuu din curent alternativ. – Din fr. onduleur. DOOM
ondulór s. n., pl. onduloáre
onduloasa
ONDULÓS, -OÁSĂ, onduloși, -oase, adj. (Înv.) Ondulat. [Var.: undulós, -oásă adj.] – Din fr. onduleux. DOOM
ondulós (înv.) adj. m., pl. ondulóși; f. onduloásă, pl. onduloáse
onduloase
ONDULÓS, -OÁSĂ, onduloși, -oase, adj. (Înv.) Ondulat. [Var.: undulós, -oásă adj.] – Din fr. onduleux. DOOM
ondulós (înv.) adj. m., pl. ondulóși; f. onduloásă, pl. onduloáse
onduloasei
ONDULÓS, -OÁSĂ, onduloși, -oase, adj. (Înv.) Ondulat. [Var.: undulós, -oásă adj.] – Din fr. onduleux. DOOM
ondulós (înv.) adj. m., pl. ondulóși; f. onduloásă, pl. onduloáse
onduloasele
ONDULÓS, -OÁSĂ, onduloși, -oase, adj. (Înv.) Ondulat. [Var.: undulós, -oásă adj.] – Din fr. onduleux. DOOM
ondulós (înv.) adj. m., pl. ondulóși; f. onduloásă, pl. onduloáse
onduloaselor
ONDULÓS, -OÁSĂ, onduloși, -oase, adj. (Înv.) Ondulat. [Var.: undulós, -oásă adj.] – Din fr. onduleux. DOOM
ondulós (înv.) adj. m., pl. ondulóși; f. onduloásă, pl. onduloáse
ondulograf
ONDULOGRÁF, ondulografe, s. n. Aparat de recepție și de înregistrare a semnalelor telegrafice după codul Morse, folosit în radiotelegrafie. – Din fr. ondulographe. DOOM
ondulográf (-lo-graf) s. n., pl. ondulográfe
ondulografe
ONDULOGRÁF, ondulografe, s. n. Aparat de recepție și de înregistrare a semnalelor telegrafice după codul Morse, folosit în radiotelegrafie. – Din fr. ondulographe. DOOM
ondulográf (-lo-graf) s. n., pl. ondulográfe
ondulografele
ONDULOGRÁF, ondulografe, s. n. Aparat de recepție și de înregistrare a semnalelor telegrafice după codul Morse, folosit în radiotelegrafie. – Din fr. ondulographe. DOOM
ondulográf (-lo-graf) s. n., pl. ondulográfe
ondulografelor
ONDULOGRÁF, ondulografe, s. n. Aparat de recepție și de înregistrare a semnalelor telegrafice după codul Morse, folosit în radiotelegrafie. – Din fr. ondulographe. DOOM
ondulográf (-lo-graf) s. n., pl. ondulográfe
ondulograful
ONDULOGRÁF, ondulografe, s. n. Aparat de recepție și de înregistrare a semnalelor telegrafice după codul Morse, folosit în radiotelegrafie. – Din fr. ondulographe. DOOM
ondulográf (-lo-graf) s. n., pl. ondulográfe
ondulografului
ONDULOGRÁF, ondulografe, s. n. Aparat de recepție și de înregistrare a semnalelor telegrafice după codul Morse, folosit în radiotelegrafie. – Din fr. ondulographe. DOOM
ondulográf (-lo-graf) s. n., pl. ondulográfe
ondulor
ONDULÓR, onduloare, s. n. Aparat care servește la obținerea curentului continuu din curent alternativ. – Din fr. onduleur. DOOM
ondulór s. n., pl. onduloáre
ondulorul
ONDULÓR, onduloare, s. n. Aparat care servește la obținerea curentului continuu din curent alternativ. – Din fr. onduleur. DOOM
ondulór s. n., pl. onduloáre
ondulorului
ONDULÓR, onduloare, s. n. Aparat care servește la obținerea curentului continuu din curent alternativ. – Din fr. onduleur. DOOM
ondulór s. n., pl. onduloáre
ondulos
ONDULÓS, -OÁSĂ, onduloși, -oase, adj. (Înv.) Ondulat. [Var.: undulós, -oásă adj.] – Din fr. onduleux. DOOM
ondulós (înv.) adj. m., pl. ondulóși; f. onduloásă, pl. onduloáse
ondulosul
ONDULÓS, -OÁSĂ, onduloși, -oase, adj. (Înv.) Ondulat. [Var.: undulós, -oásă adj.] – Din fr. onduleux. DOOM
ondulós (înv.) adj. m., pl. ondulóși; f. onduloásă, pl. onduloáse
ondulosului
ONDULÓS, -OÁSĂ, onduloși, -oase, adj. (Înv.) Ondulat. [Var.: undulós, -oásă adj.] – Din fr. onduleux. DOOM
ondulós (înv.) adj. m., pl. ondulóși; f. onduloásă, pl. onduloáse
ondulozitate
ONDULOZITÁTE, ondulozități, s. f. (Rar) Unduire, mlădiere. – Ondulos + suf. -itate. DOOM
ondulozitáte (rar) s. f., g.-d. art. ondulozitắții; pl. ondulozitắți
ondulozitatea
ONDULOZITÁTE, ondulozități, s. f. (Rar) Unduire, mlădiere. – Ondulos + suf. -itate. DOOM
ondulozitáte (rar) s. f., g.-d. art. ondulozitắții; pl. ondulozitắți
ondulozități
ONDULOZITÁTE, ondulozități, s. f. (Rar) Unduire, mlădiere. – Ondulos + suf. -itate. DOOM
ondulozitáte (rar) s. f., g.-d. art. ondulozitắții; pl. ondulozitắți
ondulozității
ONDULOZITÁTE, ondulozități, s. f. (Rar) Unduire, mlădiere. – Ondulos + suf. -itate. DOOM
ondulozitáte (rar) s. f., g.-d. art. ondulozitắții; pl. ondulozitắți
ondulozitățile
ONDULOZITÁTE, ondulozități, s. f. (Rar) Unduire, mlădiere. – Ondulos + suf. -itate. DOOM
ondulozitáte (rar) s. f., g.-d. art. ondulozitắții; pl. ondulozitắți
ondulozităților
ONDULOZITÁTE, ondulozități, s. f. (Rar) Unduire, mlădiere. – Ondulos + suf. -itate. DOOM
ondulozitáte (rar) s. f., g.-d. art. ondulozitắții; pl. ondulozitắți
onduloși
ONDULÓS, -OÁSĂ, onduloși, -oase, adj. (Înv.) Ondulat. [Var.: undulós, -oásă adj.] – Din fr. onduleux. DOOM
ondulós (înv.) adj. m., pl. ondulóși; f. onduloásă, pl. onduloáse
onduloșii
ONDULÓS, -OÁSĂ, onduloși, -oase, adj. (Înv.) Ondulat. [Var.: undulós, -oásă adj.] – Din fr. onduleux. DOOM
ondulós (înv.) adj. m., pl. ondulóși; f. onduloásă, pl. onduloáse
onduloșilor
ONDULÓS, -OÁSĂ, onduloși, -oase, adj. (Înv.) Ondulat. [Var.: undulós, -oásă adj.] – Din fr. onduleux. DOOM
ondulós (înv.) adj. m., pl. ondulóși; f. onduloásă, pl. onduloáse
ondulând
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulînd
ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mișcare ondulatorie, a se legăna ca undele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a șerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulații. 3. Tranz. A face cârlionți; a bucla, a încreți părul. ◊ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I] – Din fr. onduler. DOOM
ondulá (a ~) vb., ind. prez. 3 onduleáză
ondulări
ONDULÁRE, ondulări, s. f. Acțiunea de a ondula și rezultatul ei; unduire; șerpuire. ♦ Încrețire a părului; buclare, ondulație. [Var.: (pop.) unduláre s. f.] – V. ondula. DOOM
onduláre s. f., g.-d. art. ondulắrii; pl. ondulắri
ondulării
ONDULÁRE, ondulări, s. f. Acțiunea de a ondula și rezultatul ei; unduire; șerpuire. ♦ Încrețire a părului; buclare, ondulație. [Var.: (pop.) unduláre s. f.] – V. ondula. DOOM
onduláre s. f., g.-d. art. ondulắrii; pl. ondulắri
ondulările
ONDULÁRE, ondulări, s. f. Acțiunea de a ondula și rezultatul ei; unduire; șerpuire. ♦ Încrețire a părului; buclare, ondulație. [Var.: (pop.) unduláre s. f.] – V. ondula. DOOM
onduláre s. f., g.-d. art. ondulắrii; pl. ondulắri
ondulărilor
ONDULÁRE, ondulări, s. f. Acțiunea de a ondula și rezultatul ei; unduire; șerpuire. ♦ Încrețire a părului; buclare, ondulație. [Var.: (pop.) unduláre s. f.] – V. ondula. DOOM
onduláre s. f., g.-d. art. ondulắrii; pl. ondulắri
onerar
ONERÁR, -Ă, onerari, -e, adj. (Rar) Care exercită în mod real o funcție. – Din fr. onéraire, lat. onerarius. DOOM
onerár (rar) adj. m., pl. onerári; f. oneráră, pl. oneráre
onerara
ONERÁR, -Ă, onerari, -e, adj. (Rar) Care exercită în mod real o funcție. – Din fr. onéraire, lat. onerarius. DOOM
onerár (rar) adj. m., pl. onerári; f. oneráră, pl. oneráre
onerare
ONERÁR, -Ă, onerari, -e, adj. (Rar) Care exercită în mod real o funcție. – Din fr. onéraire, lat. onerarius. DOOM
onerár (rar) adj. m., pl. onerári; f. oneráră, pl. oneráre
onerarei
ONERÁR, -Ă, onerari, -e, adj. (Rar) Care exercită în mod real o funcție. – Din fr. onéraire, lat. onerarius. DOOM
onerár (rar) adj. m., pl. onerári; f. oneráră, pl. oneráre
onerarele
ONERÁR, -Ă, onerari, -e, adj. (Rar) Care exercită în mod real o funcție. – Din fr. onéraire, lat. onerarius. DOOM
onerár (rar) adj. m., pl. onerári; f. oneráră, pl. oneráre
onerarelor
ONERÁR, -Ă, onerari, -e, adj. (Rar) Care exercită în mod real o funcție. – Din fr. onéraire, lat. onerarius. DOOM
onerár (rar) adj. m., pl. onerári; f. oneráră, pl. oneráre
onerari
ONERÁR, -Ă, onerari, -e, adj. (Rar) Care exercită în mod real o funcție. – Din fr. onéraire, lat. onerarius. DOOM
onerár (rar) adj. m., pl. onerári; f. oneráră, pl. oneráre
onerarii
ONERÁR, -Ă, onerari, -e, adj. (Rar) Care exercită în mod real o funcție. – Din fr. onéraire, lat. onerarius. DOOM
onerár (rar) adj. m., pl. onerári; f. oneráră, pl. oneráre
onerarilor
ONERÁR, -Ă, onerari, -e, adj. (Rar) Care exercită în mod real o funcție. – Din fr. onéraire, lat. onerarius. DOOM
onerár (rar) adj. m., pl. onerári; f. oneráră, pl. oneráre
onerarul
ONERÁR, -Ă, onerari, -e, adj. (Rar) Care exercită în mod real o funcție. – Din fr. onéraire, lat. onerarius. DOOM
onerár (rar) adj. m., pl. onerári; f. oneráră, pl. oneráre
onerarului
ONERÁR, -Ă, onerari, -e, adj. (Rar) Care exercită în mod real o funcție. – Din fr. onéraire, lat. onerarius. DOOM
onerár (rar) adj. m., pl. onerári; f. oneráră, pl. oneráre
oneroasa
ONERÓS, -OÁSĂ, oneroși, -oase, adj. (Despre contracte, convenții etc.) Care impune cuiva sarcini; p. ext. împovărător, apăsător; necinstit. ◊ Act cu titlu oneros = act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb. – Din fr. onéreux, lat. onerosus. DOOM
onerós adj. m., pl. oneróși; f. oneroásă, pl. oneroáse
oneroase
ONERÓS, -OÁSĂ, oneroși, -oase, adj. (Despre contracte, convenții etc.) Care impune cuiva sarcini; p. ext. împovărător, apăsător; necinstit. ◊ Act cu titlu oneros = act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb. – Din fr. onéreux, lat. onerosus. DOOM
onerós adj. m., pl. oneróși; f. oneroásă, pl. oneroáse
oneroasei
ONERÓS, -OÁSĂ, oneroși, -oase, adj. (Despre contracte, convenții etc.) Care impune cuiva sarcini; p. ext. împovărător, apăsător; necinstit. ◊ Act cu titlu oneros = act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb. – Din fr. onéreux, lat. onerosus. DOOM
onerós adj. m., pl. oneróși; f. oneroásă, pl. oneroáse
oneroasele
ONERÓS, -OÁSĂ, oneroși, -oase, adj. (Despre contracte, convenții etc.) Care impune cuiva sarcini; p. ext. împovărător, apăsător; necinstit. ◊ Act cu titlu oneros = act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb. – Din fr. onéreux, lat. onerosus. DOOM
onerós adj. m., pl. oneróși; f. oneroásă, pl. oneroáse
oneroaselor
ONERÓS, -OÁSĂ, oneroși, -oase, adj. (Despre contracte, convenții etc.) Care impune cuiva sarcini; p. ext. împovărător, apăsător; necinstit. ◊ Act cu titlu oneros = act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb. – Din fr. onéreux, lat. onerosus. DOOM
onerós adj. m., pl. oneróși; f. oneroásă, pl. oneroáse
oneros
ONERÓS, -OÁSĂ, oneroși, -oase, adj. (Despre contracte, convenții etc.) Care impune cuiva sarcini; p. ext. împovărător, apăsător; necinstit. ◊ Act cu titlu oneros = act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb. – Din fr. onéreux, lat. onerosus. DOOM
onerós adj. m., pl. oneróși; f. oneroásă, pl. oneroáse
onerosul
ONERÓS, -OÁSĂ, oneroși, -oase, adj. (Despre contracte, convenții etc.) Care impune cuiva sarcini; p. ext. împovărător, apăsător; necinstit. ◊ Act cu titlu oneros = act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb. – Din fr. onéreux, lat. onerosus. DOOM
onerós adj. m., pl. oneróși; f. oneroásă, pl. oneroáse
onerosului
ONERÓS, -OÁSĂ, oneroși, -oase, adj. (Despre contracte, convenții etc.) Care impune cuiva sarcini; p. ext. împovărător, apăsător; necinstit. ◊ Act cu titlu oneros = act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb. – Din fr. onéreux, lat. onerosus. DOOM
onerós adj. m., pl. oneróși; f. oneroásă, pl. oneroáse
onerozitate
ONEROZITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este oneros. – Din fr. onérosité. DOOM
onerozitáte (rar) s. f., g.-d. art. onerozitắții
onerozitatea
ONEROZITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este oneros. – Din fr. onérosité. DOOM
onerozitáte (rar) s. f., g.-d. art. onerozitắții
onerozități
ONEROZITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este oneros. – Din fr. onérosité. DOOM
onerozitáte (rar) s. f., g.-d. art. onerozitắții
onerozității
ONEROZITÁTE s. f. (Rar) Caracterul a ceea ce este oneros. – Din fr. onérosité. DOOM
onerozitáte (rar) s. f., g.-d. art. onerozitắții
oneroși
ONERÓS, -OÁSĂ, oneroși, -oase, adj. (Despre contracte, convenții etc.) Care impune cuiva sarcini; p. ext. împovărător, apăsător; necinstit. ◊ Act cu titlu oneros = act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb. – Din fr. onéreux, lat. onerosus. DOOM
onerós adj. m., pl. oneróși; f. oneroásă, pl. oneroáse
oneroșii
ONERÓS, -OÁSĂ, oneroși, -oase, adj. (Despre contracte, convenții etc.) Care impune cuiva sarcini; p. ext. împovărător, apăsător; necinstit. ◊ Act cu titlu oneros = act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb. – Din fr. onéreux, lat. onerosus. DOOM
onerós adj. m., pl. oneróși; f. oneroásă, pl. oneroáse
oneroșilor
ONERÓS, -OÁSĂ, oneroși, -oase, adj. (Despre contracte, convenții etc.) Care impune cuiva sarcini; p. ext. împovărător, apăsător; necinstit. ◊ Act cu titlu oneros = act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb. – Din fr. onéreux, lat. onerosus. DOOM
onerós adj. m., pl. oneróși; f. oneroásă, pl. oneroáse
onest
ONÉST, -Ă, onești, -ste, adj. Cinstit, de treabă, corect. – Din lat. honestus, it. onesto. DOOM
onést adj. m., pl. onéști; f. onéstă, pl. onéste
onesta
ONÉST, -Ă, onești, -ste, adj. Cinstit, de treabă, corect. – Din lat. honestus, it. onesto. DOOM
onést adj. m., pl. onéști; f. onéstă, pl. onéste
oneste
ONÉST, -Ă, onești, -ste, adj. Cinstit, de treabă, corect. – Din lat. honestus, it. onesto. DOOM
onést adj. m., pl. onéști; f. onéstă, pl. onéste
onestei
ONÉST, -Ă, onești, -ste, adj. Cinstit, de treabă, corect. – Din lat. honestus, it. onesto. DOOM
onést adj. m., pl. onéști; f. onéstă, pl. onéste
onestele
ONÉST, -Ă, onești, -ste, adj. Cinstit, de treabă, corect. – Din lat. honestus, it. onesto. DOOM
onést adj. m., pl. onéști; f. onéstă, pl. onéste
onestelor
ONÉST, -Ă, onești, -ste, adj. Cinstit, de treabă, corect. – Din lat. honestus, it. onesto. DOOM
onést adj. m., pl. onéști; f. onéstă, pl. onéste
onestitate
ONESTITÁTE s. f. Cinste, corectitudine. – Onest + suf. -itate. DOOM
onestitáte s. f., g.-d. art. onestitắții
onestitatea
ONESTITÁTE s. f. Cinste, corectitudine. – Onest + suf. -itate. DOOM
onestitáte s. f., g.-d. art. onestitắții
onestități
ONESTITÁTE s. f. Cinste, corectitudine. – Onest + suf. -itate. DOOM
onestitáte s. f., g.-d. art. onestitắții
onestității
ONESTITÁTE s. f. Cinste, corectitudine. – Onest + suf. -itate. DOOM
onestitáte s. f., g.-d. art. onestitắții
onestul
ONÉST, -Ă, onești, -ste, adj. Cinstit, de treabă, corect. – Din lat. honestus, it. onesto. DOOM
onést adj. m., pl. onéști; f. onéstă, pl. onéste
onestului
ONÉST, -Ă, onești, -ste, adj. Cinstit, de treabă, corect. – Din lat. honestus, it. onesto. DOOM
onést adj. m., pl. onéști; f. onéstă, pl. onéste
onești
ONÉST, -Ă, onești, -ste, adj. Cinstit, de treabă, corect. – Din lat. honestus, it. onesto. DOOM
onést adj. m., pl. onéști; f. onéstă, pl. onéste
oneștii
ONÉST, -Ă, onești, -ste, adj. Cinstit, de treabă, corect. – Din lat. honestus, it. onesto. DOOM
onést adj. m., pl. onéști; f. onéstă, pl. onéste
oneștilor
ONÉST, -Ă, onești, -ste, adj. Cinstit, de treabă, corect. – Din lat. honestus, it. onesto. DOOM
onést adj. m., pl. onéști; f. onéstă, pl. onéste
ong
O.N.G., O.N.G.-uri s. n. (pub.) organizație non-guvernamentală. DOOM
*ONG [cit. oengé] s. n., art. ONG-ul; pl. ONG-uri
onghie
ónghie (-ii), s. f. – Uncie. Mgr. ὄγϰος „greutate”. Sec. XVII, înv. Cf. ug, oca.
ongleu
ONGLÉU, ongleuri, s. n. (Poligr.) Falț. – Din fr. onglet.
ongleul
ONGLÉU, ongleuri, s. n. (Poligr.) Falț. – Din fr. onglet.
ongleului
ONGLÉU, ongleuri, s. n. (Poligr.) Falț. – Din fr. onglet.
ongleuri
ONGLÉU, ongleuri, s. n. (Poligr.) Falț. – Din fr. onglet.
ongleurile
ONGLÉU, ongleuri, s. n. (Poligr.) Falț. – Din fr. onglet.
ongleurilor
ONGLÉU, ongleuri, s. n. (Poligr.) Falț. – Din fr. onglet.
onguent
UNGUÉNT, unguente, s. n. Preparat farmaceutic alcătuit dintr-un amestec de rășini și substanțe grase. Am un amic farmacist care, între hapuri și unguente, găsește timp să și rimeze și face și piese de teatru. CARAGIALE, N. S. 84. (În forma onguent) Era numai un pachet de pansamente... exalînd miros de dezinfectante și onguente. C. PETRESCU, Î. II 47. – Variantă: onguént s. n.
onhest
Onhest = Onchestus.
onic
ONIC- v. onico-.
onic
-ONIC Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) unghie”, „de unghie”. [< fr. -onychie, cf. gr. onyx].
onicalgia
ONICALGÍE s.f. (Med.) Durere în unghii, cauzată de o mică tumoare. [Gen. -iei. / < fr. onychalgie, cf. gr. onyx – unghie, algos – durere].
onicalgie
ONICALGÍE s.f. (Med.) Durere în unghii, cauzată de o mică tumoare. [Gen. -iei. / < fr. onychalgie, cf. gr. onyx – unghie, algos – durere].
onicalgiei
ONICALGÍE s.f. (Med.) Durere în unghii, cauzată de o mică tumoare. [Gen. -iei. / < fr. onychalgie, cf. gr. onyx – unghie, algos – durere].
onicalgii
ONICALGÍE s.f. (Med.) Durere în unghii, cauzată de o mică tumoare. [Gen. -iei. / < fr. onychalgie, cf. gr. onyx – unghie, algos – durere].
onicalgiile
ONICALGÍE s.f. (Med.) Durere în unghii, cauzată de o mică tumoare. [Gen. -iei. / < fr. onychalgie, cf. gr. onyx – unghie, algos – durere].
onicalgiilor
ONICALGÍE s.f. (Med.) Durere în unghii, cauzată de o mică tumoare. [Gen. -iei. / < fr. onychalgie, cf. gr. onyx – unghie, algos – durere].
onichia
ONICHÍE, onichii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile unghiilor. – Din fr. onychie.
onichie
ONICHÍE, onichii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile unghiilor. – Din fr. onychie.
onichiei
ONICHÍE, onichii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile unghiilor. – Din fr. onychie.
onichii
ONICHÍE, onichii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile unghiilor. – Din fr. onychie.
onichiile
ONICHÍE, onichii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile unghiilor. – Din fr. onychie.
onichiilor
ONICHÍE, onichii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiunile unghiilor. – Din fr. onychie.
onico
ONIC- v. onico-.
onicofagia
ONICOFAGÍE s. f. (Livr.) Obicei de a-și mânca unghiile; roadere a unghiilor. – Din fr. onychophagie. DOOM
onicofagíe (livr.) s. f., art. onicofagía, g.-d. onicofagíi, art. onicofagíei
onicofagie
ONICOFAGÍE s. f. (Livr.) Obicei de a-și mânca unghiile; roadere a unghiilor. – Din fr. onychophagie. DOOM
onicofagíe (livr.) s. f., art. onicofagía, g.-d. onicofagíi, art. onicofagíei
onicofagiei
ONICOFAGÍE s. f. (Livr.) Obicei de a-și mânca unghiile; roadere a unghiilor. – Din fr. onychophagie. DOOM
onicofagíe (livr.) s. f., art. onicofagía, g.-d. onicofagíi, art. onicofagíei
onicofagii
ONICOFAGÍE s. f. (Livr.) Obicei de a-și mânca unghiile; roadere a unghiilor. – Din fr. onychophagie. DOOM
onicofagíe (livr.) s. f., art. onicofagía, g.-d. onicofagíi, art. onicofagíei
onicofagiile
ONICOFAGÍE s. f. (Livr.) Obicei de a-și mânca unghiile; roadere a unghiilor. – Din fr. onychophagie. DOOM
onicofagíe (livr.) s. f., art. onicofagía, g.-d. onicofagíi, art. onicofagíei
onicofagiilor
ONICOFAGÍE s. f. (Livr.) Obicei de a-și mânca unghiile; roadere a unghiilor. – Din fr. onychophagie. DOOM
onicofagíe (livr.) s. f., art. onicofagía, g.-d. onicofagíi, art. onicofagíei
onicomalacia
ONICOMALACÍE, onicomalacii, s. f. (Med.) Consistență anormal de moale a unghiilor. – Din engl. onychomalacia.
onicomalacie
ONICOMALACÍE, onicomalacii, s. f. (Med.) Consistență anormal de moale a unghiilor. – Din engl. onychomalacia.
onicomalaciei
ONICOMALACÍE, onicomalacii, s. f. (Med.) Consistență anormal de moale a unghiilor. – Din engl. onychomalacia.
onicomalacii
ONICOMALACÍE, onicomalacii, s. f. (Med.) Consistență anormal de moale a unghiilor. – Din engl. onychomalacia.
onicomalaciile
ONICOMALACÍE, onicomalacii, s. f. (Med.) Consistență anormal de moale a unghiilor. – Din engl. onychomalacia.
onicomalaciilor
ONICOMALACÍE, onicomalacii, s. f. (Med.) Consistență anormal de moale a unghiilor. – Din engl. onychomalacia.
onicomicoza
ONICOMICÓZĂ, onicomicoze, s. f. (Med.) Boală a unghiilor cauzată de unele ciuperci parazite. – Din fr. onychomycose.
onicomicoze
ONICOMICÓZĂ, onicomicoze, s. f. (Med.) Boală a unghiilor cauzată de unele ciuperci parazite. – Din fr. onychomycose.
onicomicozei
ONICOMICÓZĂ, onicomicoze, s. f. (Med.) Boală a unghiilor cauzată de unele ciuperci parazite. – Din fr. onychomycose.
onicomicozele
ONICOMICÓZĂ, onicomicoze, s. f. (Med.) Boală a unghiilor cauzată de unele ciuperci parazite. – Din fr. onychomycose.
onicomicozelor
ONICOMICÓZĂ, onicomicoze, s. f. (Med.) Boală a unghiilor cauzată de unele ciuperci parazite. – Din fr. onychomycose.
onicoza
ONICÓZĂ s.f. Onichie. [< fr. onychose, cf. gr. onyx – unghie].
onicoze
ONICÓZĂ s.f. Onichie. [< fr. onychose, cf. gr. onyx – unghie].
onicozei
ONICÓZĂ s.f. Onichie. [< fr. onychose, cf. gr. onyx – unghie].
onicozele
ONICÓZĂ s.f. Onichie. [< fr. onychose, cf. gr. onyx – unghie].
onicozelor
ONICÓZĂ s.f. Onichie. [< fr. onychose, cf. gr. onyx – unghie].
oniomanie
ONIOMANÍE s.f. Tendință patologică de a face cumpărături excesive. [Pron. -ni-o-, gen. -iei. / < fr. oniomanie, cf. gr. onesthai – a cumpăra, mania – nebunie].
onir
Onir = Onirus.
onir
ONIR- v. oniro-.
oniric
ONÍRIC, -Ă, onirici, -ce, adj. 1. Privitor la vise, care aparține visului; care delirează, care aiurează din cauza unei obsesii sau a unor halucinații. ◊ Delir oniric = delir asemănător cu visul, care se manifestă în unele boli psihice și în care bolnavul se comportă ca un somnambul. ♦ (Despre oameni) Care este străin de ceea ce se întâmplă în jurul lui, care trăiește într-o lume de vis. 2. (Despre creații literare) Care are ca temă principală situațiile onirice (1). – Din fr. onirique. DOOM
oníric adj. m., pl. onírici; f. onírică, pl. onírice
onirica
ONÍRIC, -Ă, onirici, -ce, adj. 1. Privitor la vise, care aparține visului; care delirează, care aiurează din cauza unei obsesii sau a unor halucinații. ◊ Delir oniric = delir asemănător cu visul, care se manifestă în unele boli psihice și în care bolnavul se comportă ca un somnambul. ♦ (Despre oameni) Care este străin de ceea ce se întâmplă în jurul lui, care trăiește într-o lume de vis. 2. (Despre creații literare) Care are ca temă principală situațiile onirice (1). – Din fr. onirique. DOOM
oníric adj. m., pl. onírici; f. onírică, pl. onírice
onirice
ONÍRIC, -Ă, onirici, -ce, adj. 1. Privitor la vise, care aparține visului; care delirează, care aiurează din cauza unei obsesii sau a unor halucinații. ◊ Delir oniric = delir asemănător cu visul, care se manifestă în unele boli psihice și în care bolnavul se comportă ca un somnambul. ♦ (Despre oameni) Care este străin de ceea ce se întâmplă în jurul lui, care trăiește într-o lume de vis. 2. (Despre creații literare) Care are ca temă principală situațiile onirice (1). – Din fr. onirique. DOOM
oníric adj. m., pl. onírici; f. onírică, pl. onírice
oniricei
ONÍRIC, -Ă, onirici, -ce, adj. 1. Privitor la vise, care aparține visului; care delirează, care aiurează din cauza unei obsesii sau a unor halucinații. ◊ Delir oniric = delir asemănător cu visul, care se manifestă în unele boli psihice și în care bolnavul se comportă ca un somnambul. ♦ (Despre oameni) Care este străin de ceea ce se întâmplă în jurul lui, care trăiește într-o lume de vis. 2. (Despre creații literare) Care are ca temă principală situațiile onirice (1). – Din fr. onirique. DOOM
oníric adj. m., pl. onírici; f. onírică, pl. onírice
oniricele
ONÍRIC, -Ă, onirici, -ce, adj. 1. Privitor la vise, care aparține visului; care delirează, care aiurează din cauza unei obsesii sau a unor halucinații. ◊ Delir oniric = delir asemănător cu visul, care se manifestă în unele boli psihice și în care bolnavul se comportă ca un somnambul. ♦ (Despre oameni) Care este străin de ceea ce se întâmplă în jurul lui, care trăiește într-o lume de vis. 2. (Despre creații literare) Care are ca temă principală situațiile onirice (1). – Din fr. onirique. DOOM
oníric adj. m., pl. onírici; f. onírică, pl. onírice
oniricelor
ONÍRIC, -Ă, onirici, -ce, adj. 1. Privitor la vise, care aparține visului; care delirează, care aiurează din cauza unei obsesii sau a unor halucinații. ◊ Delir oniric = delir asemănător cu visul, care se manifestă în unele boli psihice și în care bolnavul se comportă ca un somnambul. ♦ (Despre oameni) Care este străin de ceea ce se întâmplă în jurul lui, care trăiește într-o lume de vis. 2. (Despre creații literare) Care are ca temă principală situațiile onirice (1). – Din fr. onirique. DOOM
oníric adj. m., pl. onírici; f. onírică, pl. onírice
onirici
ONÍRIC, -Ă, onirici, -ce, adj. 1. Privitor la vise, care aparține visului; care delirează, care aiurează din cauza unei obsesii sau a unor halucinații. ◊ Delir oniric = delir asemănător cu visul, care se manifestă în unele boli psihice și în care bolnavul se comportă ca un somnambul. ♦ (Despre oameni) Care este străin de ceea ce se întâmplă în jurul lui, care trăiește într-o lume de vis. 2. (Despre creații literare) Care are ca temă principală situațiile onirice (1). – Din fr. onirique. DOOM
oníric adj. m., pl. onírici; f. onírică, pl. onírice
oniricii
ONÍRIC, -Ă, onirici, -ce, adj. 1. Privitor la vise, care aparține visului; care delirează, care aiurează din cauza unei obsesii sau a unor halucinații. ◊ Delir oniric = delir asemănător cu visul, care se manifestă în unele boli psihice și în care bolnavul se comportă ca un somnambul. ♦ (Despre oameni) Care este străin de ceea ce se întâmplă în jurul lui, care trăiește într-o lume de vis. 2. (Despre creații literare) Care are ca temă principală situațiile onirice (1). – Din fr. onirique. DOOM
oníric adj. m., pl. onírici; f. onírică, pl. onírice
oniricilor
ONÍRIC, -Ă, onirici, -ce, adj. 1. Privitor la vise, care aparține visului; care delirează, care aiurează din cauza unei obsesii sau a unor halucinații. ◊ Delir oniric = delir asemănător cu visul, care se manifestă în unele boli psihice și în care bolnavul se comportă ca un somnambul. ♦ (Despre oameni) Care este străin de ceea ce se întâmplă în jurul lui, care trăiește într-o lume de vis. 2. (Despre creații literare) Care are ca temă principală situațiile onirice (1). – Din fr. onirique. DOOM
oníric adj. m., pl. onírici; f. onírică, pl. onírice
oniricul
ONÍRIC, -Ă, onirici, -ce, adj. 1. Privitor la vise, care aparține visului; care delirează, care aiurează din cauza unei obsesii sau a unor halucinații. ◊ Delir oniric = delir asemănător cu visul, care se manifestă în unele boli psihice și în care bolnavul se comportă ca un somnambul. ♦ (Despre oameni) Care este străin de ceea ce se întâmplă în jurul lui, care trăiește într-o lume de vis. 2. (Despre creații literare) Care are ca temă principală situațiile onirice (1). – Din fr. onirique. DOOM
oníric adj. m., pl. onírici; f. onírică, pl. onírice
oniricului
ONÍRIC, -Ă, onirici, -ce, adj. 1. Privitor la vise, care aparține visului; care delirează, care aiurează din cauza unei obsesii sau a unor halucinații. ◊ Delir oniric = delir asemănător cu visul, care se manifestă în unele boli psihice și în care bolnavul se comportă ca un somnambul. ♦ (Despre oameni) Care este străin de ceea ce se întâmplă în jurul lui, care trăiește într-o lume de vis. 2. (Despre creații literare) Care are ca temă principală situațiile onirice (1). – Din fr. onirique. DOOM
oníric adj. m., pl. onírici; f. onírică, pl. onírice
onirism
ONIRÍSM s. n. 1. Delir, aiurare asemănătoare visului, provocată de obsesii sau de halucinații. 2. Înclinare spre cultivarea situațiilor, a motivelor onirice; atmosferă, caracter oniric al unei creații. – Din fr. onirisme. DOOM
onirísm s. n.
onirismul
ONIRÍSM s. n. 1. Delir, aiurare asemănătoare visului, provocată de obsesii sau de halucinații. 2. Înclinare spre cultivarea situațiilor, a motivelor onirice; atmosferă, caracter oniric al unei creații. – Din fr. onirisme. DOOM
onirísm s. n.
onirismului
ONIRÍSM s. n. 1. Delir, aiurare asemănătoare visului, provocată de obsesii sau de halucinații. 2. Înclinare spre cultivarea situațiilor, a motivelor onirice; atmosferă, caracter oniric al unei creații. – Din fr. onirisme. DOOM
onirísm s. n.
onirist
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
onirist
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
onirista
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
onirista
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniriste
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniriste
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniristei
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniristei
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniristele
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniristele
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniristelor
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniristelor
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniristul
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniristul
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniristului
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniristului
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniriști
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniriști
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniriștii
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniriștii
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniriștilor
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniriștilor
ONIRÍST, -Ă, oniriști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al onirismului. – Onir[ism] + suf. -ist.
oniro
ONIRO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) vis”. [Var. onir-. / < fr., it. oniro-, cf. gr. oneiros].
oniromanția
ONIROMANȚÍE s. f. Prezicere pe baza viselor, interpretare a viselor. – Din fr. oniromancie. DOOM
oniromanțíe s. f., art. oniromanțía, g.-d. oniromanțíi, art. oniromanțíei
oniromanție
ONIROMANȚÍE s. f. Prezicere pe baza viselor, interpretare a viselor. – Din fr. oniromancie. DOOM
oniromanțíe s. f., art. oniromanțía, g.-d. oniromanțíi, art. oniromanțíei
oniromanției
ONIROMANȚÍE s. f. Prezicere pe baza viselor, interpretare a viselor. – Din fr. oniromancie. DOOM
oniromanțíe s. f., art. oniromanțía, g.-d. oniromanțíi, art. oniromanțíei
oniromanții
ONIROMANȚÍE s. f. Prezicere pe baza viselor, interpretare a viselor. – Din fr. oniromancie. DOOM
oniromanțíe s. f., art. oniromanțía, g.-d. oniromanțíi, art. oniromanțíei
oniromanțiile
ONIROMANȚÍE s. f. Prezicere pe baza viselor, interpretare a viselor. – Din fr. oniromancie. DOOM
oniromanțíe s. f., art. oniromanțía, g.-d. oniromanțíi, art. oniromanțíei
oniromanțiilor
ONIROMANȚÍE s. f. Prezicere pe baza viselor, interpretare a viselor. – Din fr. oniromancie. DOOM
oniromanțíe s. f., art. oniromanțía, g.-d. oniromanțíi, art. oniromanțíei
onirus
Onirus, la greci, zeul și personificarea Somnului.
onix
ONÍX s. n. Varietate neagră de agat fin, adesea cu striații de diferite culori (albe, roșii, cenușii etc.), folosită ca piatră semiprețioasă la confecționarea unor obiecte ornamentale; p. ext. obiect făcut din acest material. [Acc. și: ónix] – Din fr. onyx. DOOM
!oníx (mineral) s. n.
onix
ONÍX s. n. Varietate neagră de agat fin, adesea cu striații de diferite culori (albe, roșii, cenușii etc.), folosită ca piatră semiprețioasă la confecționarea unor obiecte ornamentale; p. ext. obiect făcut din acest material. [Acc. și: ónix] – Din fr. onyx.
onixis
ONÍXIS s. n. Inflamație a marginii cărnoase laterale a unghiei unui deget de la picior, mai ales a degetului mare; unghie incarnată. – Din fr. onyxis. DOOM
oníxis (unghie incarnată) s. n.
onixisul
ONÍXIS s. n. Inflamație a marginii cărnoase laterale a unghiei unui deget de la picior, mai ales a degetului mare; unghie incarnată. – Din fr. onyxis. DOOM
oníxis (unghie incarnată) s. n.
onixisului
ONÍXIS s. n. Inflamație a marginii cărnoase laterale a unghiei unui deget de la picior, mai ales a degetului mare; unghie incarnată. – Din fr. onyxis. DOOM
oníxis (unghie incarnată) s. n.
onixul
ONÍX s. n. Varietate neagră de agat fin, adesea cu striații de diferite culori (albe, roșii, cenușii etc.), folosită ca piatră semiprețioasă la confecționarea unor obiecte ornamentale; p. ext. obiect făcut din acest material. [Acc. și: ónix] – Din fr. onyx. DOOM
!oníx (mineral) s. n.
onixului
ONÍX s. n. Varietate neagră de agat fin, adesea cu striații de diferite culori (albe, roșii, cenușii etc.), folosită ca piatră semiprețioasă la confecționarea unor obiecte ornamentale; p. ext. obiect făcut din acest material. [Acc. și: ónix] – Din fr. onyx. DOOM
!oníx (mineral) s. n.
online
ON-LINE loc. adj., loc. adv. (Inform.) Conectat la o rețea de calculatoare (internet) sau controlat direct de un procesor central. [Scris și: online. – Pr.: onláĭn] – Din engl. on-line. DOOM
on-line / online (angl.) [pron. onláĭn] loc. adj., loc. adv.
onoare
ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Înv.) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onór s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore. DOOM
onór (manifestare a stimei, carte de joc) s. n., pl. onóruri
onoarea
ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Înv.) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onór s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore. DOOM
onór (manifestare a stimei, carte de joc) s. n., pl. onóruri
onoarei
ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Înv.) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onór s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore. DOOM
onór (manifestare a stimei, carte de joc) s. n., pl. onóruri
onobrychis
SPARCÉTĂ, sparcete, s. f. Plantă erbacee leguminoasă cu frunze imparipenate, cu flori roșii-trandafirii și cu fructul în formă de păstaie, cultivată ca plantă de nutreț (Onobrychis viciaefolia). [Var.: sparchétă s. f.] – După fr. esparcette.
onomanția
ONOMANȚÍE s.f. Tehnică de a ghici potrivit interpretării etimologiei și valorii simbolice a numelor. [Gen. -iei. / cf. it. onomanzia].
onomanție
ONOMANȚÍE s.f. Tehnică de a ghici potrivit interpretării etimologiei și valorii simbolice a numelor. [Gen. -iei. / cf. it. onomanzia].
onomanției
ONOMANȚÍE s.f. Tehnică de a ghici potrivit interpretării etimologiei și valorii simbolice a numelor. [Gen. -iei. / cf. it. onomanzia].
onomanții
ONOMANȚÍE s.f. Tehnică de a ghici potrivit interpretării etimologiei și valorii simbolice a numelor. [Gen. -iei. / cf. it. onomanzia].
onomasio
ONOMASIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „denumire”. [Pron. -si-o-. / < fr., it. onomasio-, cf. gr. onomasia].
onomasiologia
ONOMASIOLOGÍE s. f. Ramură a lingvisticii care studiază mijloacele folosite de una sau de mai multe limbi pentru a exprima o anumită noțiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. Onomasiologie. DOOM
onomasiologíe (-si-o-) s. f., art. onomasiología, g.-d. onomasiologíi, art. onomasiologíei
onomasiologic
ONOMASIOLÓGIC, -Ă, onomasiologici, -ce, adj. Care se referă la onomasiologie, privitor la onomasiologie. [Pr.: -si-o-] – Din onomasiologie. DOOM
onomasiológic (-si-o-) adj. m., pl. onomasiológici; f. onomasiológică, pl. onomasiológice
onomasiologica
ONOMASIOLÓGIC, -Ă, onomasiologici, -ce, adj. Care se referă la onomasiologie, privitor la onomasiologie. [Pr.: -si-o-] – Din onomasiologie. DOOM
onomasiológic (-si-o-) adj. m., pl. onomasiológici; f. onomasiológică, pl. onomasiológice
onomasiologice
ONOMASIOLÓGIC, -Ă, onomasiologici, -ce, adj. Care se referă la onomasiologie, privitor la onomasiologie. [Pr.: -si-o-] – Din onomasiologie. DOOM
onomasiológic (-si-o-) adj. m., pl. onomasiológici; f. onomasiológică, pl. onomasiológice
onomasiologicei
ONOMASIOLÓGIC, -Ă, onomasiologici, -ce, adj. Care se referă la onomasiologie, privitor la onomasiologie. [Pr.: -si-o-] – Din onomasiologie. DOOM
onomasiológic (-si-o-) adj. m., pl. onomasiológici; f. onomasiológică, pl. onomasiológice
onomasiologicele
ONOMASIOLÓGIC, -Ă, onomasiologici, -ce, adj. Care se referă la onomasiologie, privitor la onomasiologie. [Pr.: -si-o-] – Din onomasiologie. DOOM
onomasiológic (-si-o-) adj. m., pl. onomasiológici; f. onomasiológică, pl. onomasiológice
onomasiologicelor
ONOMASIOLÓGIC, -Ă, onomasiologici, -ce, adj. Care se referă la onomasiologie, privitor la onomasiologie. [Pr.: -si-o-] – Din onomasiologie. DOOM
onomasiológic (-si-o-) adj. m., pl. onomasiológici; f. onomasiológică, pl. onomasiológice
onomasiologici
ONOMASIOLÓGIC, -Ă, onomasiologici, -ce, adj. Care se referă la onomasiologie, privitor la onomasiologie. [Pr.: -si-o-] – Din onomasiologie. DOOM
onomasiológic (-si-o-) adj. m., pl. onomasiológici; f. onomasiológică, pl. onomasiológice
onomasiologicii
ONOMASIOLÓGIC, -Ă, onomasiologici, -ce, adj. Care se referă la onomasiologie, privitor la onomasiologie. [Pr.: -si-o-] – Din onomasiologie. DOOM
onomasiológic (-si-o-) adj. m., pl. onomasiológici; f. onomasiológică, pl. onomasiológice
onomasiologicilor
ONOMASIOLÓGIC, -Ă, onomasiologici, -ce, adj. Care se referă la onomasiologie, privitor la onomasiologie. [Pr.: -si-o-] – Din onomasiologie. DOOM
onomasiológic (-si-o-) adj. m., pl. onomasiológici; f. onomasiológică, pl. onomasiológice
onomasiologicul
ONOMASIOLÓGIC, -Ă, onomasiologici, -ce, adj. Care se referă la onomasiologie, privitor la onomasiologie. [Pr.: -si-o-] – Din onomasiologie. DOOM
onomasiológic (-si-o-) adj. m., pl. onomasiológici; f. onomasiológică, pl. onomasiológice
onomasiologicului
ONOMASIOLÓGIC, -Ă, onomasiologici, -ce, adj. Care se referă la onomasiologie, privitor la onomasiologie. [Pr.: -si-o-] – Din onomasiologie. DOOM
onomasiológic (-si-o-) adj. m., pl. onomasiológici; f. onomasiológică, pl. onomasiológice
onomasiologie
ONOMASIOLOGÍE s. f. Ramură a lingvisticii care studiază mijloacele folosite de una sau de mai multe limbi pentru a exprima o anumită noțiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. Onomasiologie. DOOM
onomasiologíe (-si-o-) s. f., art. onomasiología, g.-d. onomasiologíi, art. onomasiologíei
onomasiologiei
ONOMASIOLOGÍE s. f. Ramură a lingvisticii care studiază mijloacele folosite de una sau de mai multe limbi pentru a exprima o anumită noțiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. Onomasiologie. DOOM
onomasiologíe (-si-o-) s. f., art. onomasiología, g.-d. onomasiologíi, art. onomasiologíei
onomasiologii
ONOMASIOLOGÍE s. f. Ramură a lingvisticii care studiază mijloacele folosite de una sau de mai multe limbi pentru a exprima o anumită noțiune. [Pr.: -si-o-] – Din germ. Onomasiologie. DOOM
onomasiologíe (-si-o-) s. f., art. onomasiología, g.-d. onomasiologíi, art. onomasiologíei
onomastic
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique. DOOM
onomástic adj. m., pl. onomástici; f. onomástică, pl. onomástice
onomastica
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique. DOOM
onomástic adj. m., pl. onomástici; f. onomástică, pl. onomástice
onomastica
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique. DOOM
!onomástică s. f., g.-d. art. onomásticii; pl. onomástici
onomastice
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique. DOOM
onomástic adj. m., pl. onomástici; f. onomástică, pl. onomástice
onomasticei
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique. DOOM
onomástic adj. m., pl. onomástici; f. onomástică, pl. onomástice
onomasticele
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique. DOOM
onomástic adj. m., pl. onomástici; f. onomástică, pl. onomástice
onomasticelor
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique. DOOM
onomástic adj. m., pl. onomástici; f. onomástică, pl. onomástice
onomastici
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique. DOOM
onomástic adj. m., pl. onomástici; f. onomástică, pl. onomástice
onomastici
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique. DOOM
!onomástică s. f., g.-d. art. onomásticii; pl. onomástici
onomasticii
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique. DOOM
onomástic adj. m., pl. onomástici; f. onomástică, pl. onomástice
onomasticii
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique. DOOM
!onomástică s. f., g.-d. art. onomásticii; pl. onomástici
onomasticile
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique. DOOM
!onomástică s. f., g.-d. art. onomásticii; pl. onomástici
onomasticilor
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique. DOOM
onomástic adj. m., pl. onomástici; f. onomástică, pl. onomástice
onomasticilor
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique. DOOM
!onomástică s. f., g.-d. art. onomásticii; pl. onomástici
onomasticoane
ONOMASTICÓN, onomasticoane, s. n. (Rar) Lucrare care cuprinde un index de nume de persoane. – Din ngr. onomastikón, fr. onomasticon. DOOM
onomasticón (rar) s. n., pl. onomasticoáne
onomasticoanele
ONOMASTICÓN, onomasticoane, s. n. (Rar) Lucrare care cuprinde un index de nume de persoane. – Din ngr. onomastikón, fr. onomasticon. DOOM
onomasticón (rar) s. n., pl. onomasticoáne
onomasticoanelor
ONOMASTICÓN, onomasticoane, s. n. (Rar) Lucrare care cuprinde un index de nume de persoane. – Din ngr. onomastikón, fr. onomasticon. DOOM
onomasticón (rar) s. n., pl. onomasticoáne
onomasticon
ONOMASTICÓN, onomasticoane, s. n. (Rar) Lucrare care cuprinde un index de nume de persoane. – Din ngr. onomastikón, fr. onomasticon. DOOM
onomasticón (rar) s. n., pl. onomasticoáne
onomasticonul
ONOMASTICÓN, onomasticoane, s. n. (Rar) Lucrare care cuprinde un index de nume de persoane. – Din ngr. onomastikón, fr. onomasticon. DOOM
onomasticón (rar) s. n., pl. onomasticoáne
onomasticonului
ONOMASTICÓN, onomasticoane, s. n. (Rar) Lucrare care cuprinde un index de nume de persoane. – Din ngr. onomastikón, fr. onomasticon. DOOM
onomasticón (rar) s. n., pl. onomasticoáne
onomasticul
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique. DOOM
onomástic adj. m., pl. onomástici; f. onomástică, pl. onomástice
onomasticului
ONOMÁSTIC, -Ă, onomastici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la nume proprii, în special la nume de persoane. ◊ Zi onomastică (adesea substantivat, f.) = zi în care cineva își serbează numele; ziua numelui. 2. S. f. Disciplină lingvistică al cărei obiect de studiu este originea, formarea și evoluția numelor proprii. 3. S. f. Totalitatea numelor proprii dintr-o limbă, dintr-o regiune, dintr-o epocă etc. – Din fr. onomastique. DOOM
onomástic adj. m., pl. onomástici; f. onomástică, pl. onomástice
onomato
ONOMATO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „nume”, „cuvânt”. [ < fr., it. onomato-, cf. gr. onoma, onomatos].
onomatologia
ONOMATOLOGÍE s.f. Onomastică (2) [în DN]. [Gen. -iei. / < fr. onomatologie, cf. gr. onoma – nume, logos – știință].
onomatologic
ONOMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la onomatologie. [< germ. onomatologisch].
onomatologica
ONOMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la onomatologie. [< germ. onomatologisch].
onomatologice
ONOMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la onomatologie. [< germ. onomatologisch].
onomatologicei
ONOMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la onomatologie. [< germ. onomatologisch].
onomatologicele
ONOMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la onomatologie. [< germ. onomatologisch].
onomatologicelor
ONOMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la onomatologie. [< germ. onomatologisch].
onomatologici
ONOMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la onomatologie. [< germ. onomatologisch].
onomatologicii
ONOMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la onomatologie. [< germ. onomatologisch].
onomatologicilor
ONOMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la onomatologie. [< germ. onomatologisch].
onomatologicul
ONOMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la onomatologie. [< germ. onomatologisch].
onomatologicului
ONOMATOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la onomatologie. [< germ. onomatologisch].
onomatologie
ONOMATOLOGÍE s.f. Onomastică (2) [în DN]. [Gen. -iei. / < fr. onomatologie, cf. gr. onoma – nume, logos – știință].
onomatologiei
ONOMATOLOGÍE s.f. Onomastică (2) [în DN]. [Gen. -iei. / < fr. onomatologie, cf. gr. onoma – nume, logos – știință].
onomatologii
ONOMATOLOGÍE s.f. Onomastică (2) [în DN]. [Gen. -iei. / < fr. onomatologie, cf. gr. onoma – nume, logos – știință].
onomatomania
ONOMATOMANÍE, onomatomanii, s. f. Revenire obsesivă în memorie a unui cuvânt, a unui nume, a unei cifre etc. – Din fr. onomatomanie.
onomatomanie
ONOMATOMANÍE, onomatomanii, s. f. Revenire obsesivă în memorie a unui cuvânt, a unui nume, a unei cifre etc. – Din fr. onomatomanie.
onomatomaniei
ONOMATOMANÍE, onomatomanii, s. f. Revenire obsesivă în memorie a unui cuvânt, a unui nume, a unei cifre etc. – Din fr. onomatomanie.
onomatomanii
ONOMATOMANÍE, onomatomanii, s. f. Revenire obsesivă în memorie a unui cuvânt, a unui nume, a unei cifre etc. – Din fr. onomatomanie.
onomatomaniile
ONOMATOMANÍE, onomatomanii, s. f. Revenire obsesivă în memorie a unui cuvânt, a unui nume, a unei cifre etc. – Din fr. onomatomanie.
onomatomaniilor
ONOMATOMANÍE, onomatomanii, s. f. Revenire obsesivă în memorie a unui cuvânt, a unui nume, a unei cifre etc. – Din fr. onomatomanie.
onomatopee
ONOMATOPÉE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pl. și: onomatopei] – Din fr. onomatopée. DOOM
onomatopée s. f., art. onomatopéea, g.-d. art. onomatopéei; pl. onomatopée
onomatopeea
ONOMATOPÉE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pl. și: onomatopei] – Din fr. onomatopée. DOOM
onomatopée s. f., art. onomatopéea, g.-d. art. onomatopéei; pl. onomatopée
onomatopeei
ONOMATOPÉE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pl. și: onomatopei] – Din fr. onomatopée. DOOM
onomatopée s. f., art. onomatopéea, g.-d. art. onomatopéei; pl. onomatopée
onomatopeele
ONOMATOPÉE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pl. și: onomatopei] – Din fr. onomatopée. DOOM
onomatopée s. f., art. onomatopéea, g.-d. art. onomatopéei; pl. onomatopée
onomatopeelor
ONOMATOPÉE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pl. și: onomatopei] – Din fr. onomatopée. DOOM
onomatopée s. f., art. onomatopéea, g.-d. art. onomatopéei; pl. onomatopée
onomatopei
ONOMATOPÉE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pl. și: onomatopei] – Din fr. onomatopée. DOOM
onomatopée s. f., art. onomatopéea, g.-d. art. onomatopéei; pl. onomatopée
onomatopeic
ONOMATOPÉIC, -Ă, onomatopeici, -ce, adj. (Despre cuvinte, fraze, versuri etc.) Cu caracter de onomatopee, format din onomatopee; imitativ, onomatopoetic. [Pr.: -pe-ic] – Din fr. onomatopéique. DOOM
onomatopéic (-pe-ic) adj. m., pl. onomatopéici; f. onomatopéică, pl. onomatopéice
onomatopeica
ONOMATOPÉIC, -Ă, onomatopeici, -ce, adj. (Despre cuvinte, fraze, versuri etc.) Cu caracter de onomatopee, format din onomatopee; imitativ, onomatopoetic. [Pr.: -pe-ic] – Din fr. onomatopéique. DOOM
onomatopéic (-pe-ic) adj. m., pl. onomatopéici; f. onomatopéică, pl. onomatopéice
onomatopeice
ONOMATOPÉIC, -Ă, onomatopeici, -ce, adj. (Despre cuvinte, fraze, versuri etc.) Cu caracter de onomatopee, format din onomatopee; imitativ, onomatopoetic. [Pr.: -pe-ic] – Din fr. onomatopéique. DOOM
onomatopéic (-pe-ic) adj. m., pl. onomatopéici; f. onomatopéică, pl. onomatopéice
onomatopeicei
ONOMATOPÉIC, -Ă, onomatopeici, -ce, adj. (Despre cuvinte, fraze, versuri etc.) Cu caracter de onomatopee, format din onomatopee; imitativ, onomatopoetic. [Pr.: -pe-ic] – Din fr. onomatopéique. DOOM
onomatopéic (-pe-ic) adj. m., pl. onomatopéici; f. onomatopéică, pl. onomatopéice
onomatopeicele
ONOMATOPÉIC, -Ă, onomatopeici, -ce, adj. (Despre cuvinte, fraze, versuri etc.) Cu caracter de onomatopee, format din onomatopee; imitativ, onomatopoetic. [Pr.: -pe-ic] – Din fr. onomatopéique. DOOM
onomatopéic (-pe-ic) adj. m., pl. onomatopéici; f. onomatopéică, pl. onomatopéice
onomatopeicelor
ONOMATOPÉIC, -Ă, onomatopeici, -ce, adj. (Despre cuvinte, fraze, versuri etc.) Cu caracter de onomatopee, format din onomatopee; imitativ, onomatopoetic. [Pr.: -pe-ic] – Din fr. onomatopéique. DOOM
onomatopéic (-pe-ic) adj. m., pl. onomatopéici; f. onomatopéică, pl. onomatopéice
onomatopeici
ONOMATOPÉIC, -Ă, onomatopeici, -ce, adj. (Despre cuvinte, fraze, versuri etc.) Cu caracter de onomatopee, format din onomatopee; imitativ, onomatopoetic. [Pr.: -pe-ic] – Din fr. onomatopéique. DOOM
onomatopéic (-pe-ic) adj. m., pl. onomatopéici; f. onomatopéică, pl. onomatopéice
onomatopeicii
ONOMATOPÉIC, -Ă, onomatopeici, -ce, adj. (Despre cuvinte, fraze, versuri etc.) Cu caracter de onomatopee, format din onomatopee; imitativ, onomatopoetic. [Pr.: -pe-ic] – Din fr. onomatopéique. DOOM
onomatopéic (-pe-ic) adj. m., pl. onomatopéici; f. onomatopéică, pl. onomatopéice
onomatopeicilor
ONOMATOPÉIC, -Ă, onomatopeici, -ce, adj. (Despre cuvinte, fraze, versuri etc.) Cu caracter de onomatopee, format din onomatopee; imitativ, onomatopoetic. [Pr.: -pe-ic] – Din fr. onomatopéique. DOOM
onomatopéic (-pe-ic) adj. m., pl. onomatopéici; f. onomatopéică, pl. onomatopéice
onomatopeicul
ONOMATOPÉIC, -Ă, onomatopeici, -ce, adj. (Despre cuvinte, fraze, versuri etc.) Cu caracter de onomatopee, format din onomatopee; imitativ, onomatopoetic. [Pr.: -pe-ic] – Din fr. onomatopéique. DOOM
onomatopéic (-pe-ic) adj. m., pl. onomatopéici; f. onomatopéică, pl. onomatopéice
onomatopeicului
ONOMATOPÉIC, -Ă, onomatopeici, -ce, adj. (Despre cuvinte, fraze, versuri etc.) Cu caracter de onomatopee, format din onomatopee; imitativ, onomatopoetic. [Pr.: -pe-ic] – Din fr. onomatopéique. DOOM
onomatopéic (-pe-ic) adj. m., pl. onomatopéici; f. onomatopéică, pl. onomatopéice
onomatopeii
ONOMATOPÉE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pl. și: onomatopei] – Din fr. onomatopée. DOOM
onomatopée s. f., art. onomatopéea, g.-d. art. onomatopéei; pl. onomatopée
onomatopeile
ONOMATOPÉE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pl. și: onomatopei] – Din fr. onomatopée. DOOM
onomatopée s. f., art. onomatopéea, g.-d. art. onomatopéei; pl. onomatopée
onomatopeilor
ONOMATOPÉE, onomatopee, s. f. Cuvânt care, prin elementele lui sonore, imită sunete, zgomote etc. din natură; cuvânt imitativ. [Pl. și: onomatopei] – Din fr. onomatopée. DOOM
onomatopée s. f., art. onomatopéea, g.-d. art. onomatopéei; pl. onomatopée
onomatopoetic
ONOMATOPOÉTIC, -Ă, onomatopoetici, -ce, adj. (Înv.) Onomatopeic. – Din germ. onomatopoetisch. DOOM
onomatopoétic (înv.) adj. m., pl. onomatopoétici; f. onomatopoétică, pl. onomatopoétice
onomatopoetica
ONOMATOPOÉTIC, -Ă, onomatopoetici, -ce, adj. (Înv.) Onomatopeic. – Din germ. onomatopoetisch. DOOM
onomatopoétic (înv.) adj. m., pl. onomatopoétici; f. onomatopoétică, pl. onomatopoétice
onomatopoetice
ONOMATOPOÉTIC, -Ă, onomatopoetici, -ce, adj. (Înv.) Onomatopeic. – Din germ. onomatopoetisch. DOOM
onomatopoétic (înv.) adj. m., pl. onomatopoétici; f. onomatopoétică, pl. onomatopoétice
onomatopoeticei
ONOMATOPOÉTIC, -Ă, onomatopoetici, -ce, adj. (Înv.) Onomatopeic. – Din germ. onomatopoetisch. DOOM
onomatopoétic (înv.) adj. m., pl. onomatopoétici; f. onomatopoétică, pl. onomatopoétice
onomatopoeticele
ONOMATOPOÉTIC, -Ă, onomatopoetici, -ce, adj. (Înv.) Onomatopeic. – Din germ. onomatopoetisch. DOOM
onomatopoétic (înv.) adj. m., pl. onomatopoétici; f. onomatopoétică, pl. onomatopoétice
onomatopoeticelor
ONOMATOPOÉTIC, -Ă, onomatopoetici, -ce, adj. (Înv.) Onomatopeic. – Din germ. onomatopoetisch. DOOM
onomatopoétic (înv.) adj. m., pl. onomatopoétici; f. onomatopoétică, pl. onomatopoétice
onomatopoetici
ONOMATOPOÉTIC, -Ă, onomatopoetici, -ce, adj. (Înv.) Onomatopeic. – Din germ. onomatopoetisch. DOOM
onomatopoétic (înv.) adj. m., pl. onomatopoétici; f. onomatopoétică, pl. onomatopoétice
onomatopoeticii
ONOMATOPOÉTIC, -Ă, onomatopoetici, -ce, adj. (Înv.) Onomatopeic. – Din germ. onomatopoetisch. DOOM
onomatopoétic (înv.) adj. m., pl. onomatopoétici; f. onomatopoétică, pl. onomatopoétice
onomatopoeticilor
ONOMATOPOÉTIC, -Ă, onomatopoetici, -ce, adj. (Înv.) Onomatopeic. – Din germ. onomatopoetisch. DOOM
onomatopoétic (înv.) adj. m., pl. onomatopoétici; f. onomatopoétică, pl. onomatopoétice
onomatopoeticul
ONOMATOPOÉTIC, -Ă, onomatopoetici, -ce, adj. (Înv.) Onomatopeic. – Din germ. onomatopoetisch. DOOM
onomatopoétic (înv.) adj. m., pl. onomatopoétici; f. onomatopoétică, pl. onomatopoétice
onomatopoeticului
ONOMATOPOÉTIC, -Ă, onomatopoetici, -ce, adj. (Înv.) Onomatopeic. – Din germ. onomatopoetisch. DOOM
onomatopoétic (înv.) adj. m., pl. onomatopoétici; f. onomatopoétică, pl. onomatopoétice
ononis
OS, oase, s. n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă. ◊ Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. ◊ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; ființă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viță. ◊ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum.
onopordon
SCAIÉTE, scaieți, s. m. Nume generic dat mai multor plante erbacee cu frunzele sau capitulele ghimpoase, dintre care cea mai cunoscută are flori roșii-purpurii; ciulin (Carduus nutans). [Pr.: sca-ie-] – Scai1 + suf. -ete.
onor
ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Înv.) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onór s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore. DOOM
onór (manifestare a stimei, carte de joc) s. n., pl. onóruri
onora
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onorabil
ONORÁBIL, -Ă, onorabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Demn de cinste, de stimă, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. – Din fr. honorable, lat. honorabilis. DOOM
onorábil adj. m., pl. onorábili; f. onorábilă, pl. onorábile
onorabila
ONORÁBIL, -Ă, onorabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Demn de cinste, de stimă, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. – Din fr. honorable, lat. honorabilis. DOOM
onorábil adj. m., pl. onorábili; f. onorábilă, pl. onorábile
onorabile
ONORÁBIL, -Ă, onorabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Demn de cinste, de stimă, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. – Din fr. honorable, lat. honorabilis. DOOM
onorábil adj. m., pl. onorábili; f. onorábilă, pl. onorábile
onorabilei
ONORÁBIL, -Ă, onorabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Demn de cinste, de stimă, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. – Din fr. honorable, lat. honorabilis. DOOM
onorábil adj. m., pl. onorábili; f. onorábilă, pl. onorábile
onorabilele
ONORÁBIL, -Ă, onorabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Demn de cinste, de stimă, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. – Din fr. honorable, lat. honorabilis. DOOM
onorábil adj. m., pl. onorábili; f. onorábilă, pl. onorábile
onorabilelor
ONORÁBIL, -Ă, onorabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Demn de cinste, de stimă, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. – Din fr. honorable, lat. honorabilis. DOOM
onorábil adj. m., pl. onorábili; f. onorábilă, pl. onorábile
onorabili
ONORÁBIL, -Ă, onorabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Demn de cinste, de stimă, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. – Din fr. honorable, lat. honorabilis. DOOM
onorábil adj. m., pl. onorábili; f. onorábilă, pl. onorábile
onorabilii
ONORÁBIL, -Ă, onorabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Demn de cinste, de stimă, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. – Din fr. honorable, lat. honorabilis. DOOM
onorábil adj. m., pl. onorábili; f. onorábilă, pl. onorábile
onorabililor
ONORÁBIL, -Ă, onorabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Demn de cinste, de stimă, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. – Din fr. honorable, lat. honorabilis. DOOM
onorábil adj. m., pl. onorábili; f. onorábilă, pl. onorábile
onorabilitate
ONORABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi onorabil; cinste. – Din fr. honorabilité. DOOM
onorabilitáte s. f., g.-d. art. onorabilitắții
onorabilitatea
ONORABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi onorabil; cinste. – Din fr. honorabilité. DOOM
onorabilitáte s. f., g.-d. art. onorabilitắții
onorabilități
ONORABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi onorabil; cinste. – Din fr. honorabilité. DOOM
onorabilitáte s. f., g.-d. art. onorabilitắții
onorabilității
ONORABILITÁTE s. f. Calitatea de a fi onorabil; cinste. – Din fr. honorabilité. DOOM
onorabilitáte s. f., g.-d. art. onorabilitắții
onorabilul
ONORÁBIL, -Ă, onorabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Demn de cinste, de stimă, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. – Din fr. honorable, lat. honorabilis. DOOM
onorábil adj. m., pl. onorábili; f. onorábilă, pl. onorábile
onorabilului
ONORÁBIL, -Ă, onorabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Demn de cinste, de stimă, de respect; cinstit, stimabil, respectabil. – Din fr. honorable, lat. honorabilis. DOOM
onorábil adj. m., pl. onorábili; f. onorábilă, pl. onorábile
onorai
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onoram
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onorant
ONORÁNT, -Ă, onoranți, -te, adj. Care onorează pe cineva, care face cinste cuiva. – Onora + suf. -ant. DOOM
onoránt adj. m., pl. onoránți; f. onorántă, pl. onoránte
onoranta
ONORÁNT, -Ă, onoranți, -te, adj. Care onorează pe cineva, care face cinste cuiva. – Onora + suf. -ant. DOOM
onoránt adj. m., pl. onoránți; f. onorántă, pl. onoránte
onorante
ONORÁNT, -Ă, onoranți, -te, adj. Care onorează pe cineva, care face cinste cuiva. – Onora + suf. -ant. DOOM
onoránt adj. m., pl. onoránți; f. onorántă, pl. onoránte
onorantei
ONORÁNT, -Ă, onoranți, -te, adj. Care onorează pe cineva, care face cinste cuiva. – Onora + suf. -ant. DOOM
onoránt adj. m., pl. onoránți; f. onorántă, pl. onoránte
onorantele
ONORÁNT, -Ă, onoranți, -te, adj. Care onorează pe cineva, care face cinste cuiva. – Onora + suf. -ant. DOOM
onoránt adj. m., pl. onoránți; f. onorántă, pl. onoránte
onorantelor
ONORÁNT, -Ă, onoranți, -te, adj. Care onorează pe cineva, care face cinste cuiva. – Onora + suf. -ant. DOOM
onoránt adj. m., pl. onoránți; f. onorántă, pl. onoránte
onorantul
ONORÁNT, -Ă, onoranți, -te, adj. Care onorează pe cineva, care face cinste cuiva. – Onora + suf. -ant. DOOM
onoránt adj. m., pl. onoránți; f. onorántă, pl. onoránte
onorantului
ONORÁNT, -Ă, onoranți, -te, adj. Care onorează pe cineva, care face cinste cuiva. – Onora + suf. -ant. DOOM
onoránt adj. m., pl. onoránți; f. onorántă, pl. onoránte
onoranți
ONORÁNT, -Ă, onoranți, -te, adj. Care onorează pe cineva, care face cinste cuiva. – Onora + suf. -ant. DOOM
onoránt adj. m., pl. onoránți; f. onorántă, pl. onoránte
onoranții
ONORÁNT, -Ă, onoranți, -te, adj. Care onorează pe cineva, care face cinste cuiva. – Onora + suf. -ant. DOOM
onoránt adj. m., pl. onoránți; f. onorántă, pl. onoránte
onoranților
ONORÁNT, -Ă, onoranți, -te, adj. Care onorează pe cineva, care face cinste cuiva. – Onora + suf. -ant. DOOM
onoránt adj. m., pl. onoránți; f. onorántă, pl. onoránte
onorar
ONORÁR1, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.
onorar
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Sumă de bani dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium. DOOM
onoráriu (retribuție) [riu pron. riu] s. n., art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (-ri-i-)
onorara
ONORÁR1, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.
onorare
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onorare
ONORÁR1, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.
onorare
ONORÁRE s.f. (Rar) Faptul de a onora. [< onora].
onorarei
ONORÁR1, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.
onorarele
ONORÁR1, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.
onorarelor
ONORÁR1, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.
onorari
ONORÁR1, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.
onoraria
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Sumă de bani dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium. DOOM
onoráriu (retribuție) [riu pron. riu] s. n., art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (-ri-i-)
onorarie
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Sumă de bani dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium. DOOM
onoráriu (retribuție) [riu pron. riu] s. n., art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (-ri-i-)
onorariei
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Sumă de bani dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium. DOOM
onoráriu (retribuție) [riu pron. riu] s. n., art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (-ri-i-)
onorarii
ONORÁR1, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.
onorarii
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Sumă de bani dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium. DOOM
onoráriu (retribuție) [riu pron. riu] s. n., art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (-ri-i-)
onorariii
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Sumă de bani dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium. DOOM
onoráriu (retribuție) [riu pron. riu] s. n., art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (-ri-i-)
onorariile
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Sumă de bani dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium. DOOM
onoráriu (retribuție) [riu pron. riu] s. n., art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (-ri-i-)
onorariilor
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Sumă de bani dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium. DOOM
onoráriu (retribuție) [riu pron. riu] s. n., art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (-ri-i-)
onorarilor
ONORÁR1, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.
onorariu
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Sumă de bani dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium. DOOM
onoráriu (retribuție) [riu pron. riu] s. n., art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (-ri-i-)
onorariul
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Sumă de bani dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium. DOOM
onoráriu (retribuție) [riu pron. riu] s. n., art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (-ri-i-)
onorariului
ONORÁRIU, onorarii, s. n. Sumă de bani dată unui intelectual (avocat, medic etc. liber-profesionist) pentru un serviciu prestat în sfera ocupațiilor sale. [Var.: onorár s. n.] – Din fr. honoraire, lat. honorarium. DOOM
onoráriu (retribuție) [riu pron. riu] s. n., art. onoráriul; pl. onorárii, art. onoráriile (-ri-i-)
onorarul
ONORÁR1, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.
onorarului
ONORÁR1, -Ă, onorari, -e, adj. (Înv.) Onorific. – Din fr. honoraire, lat. honorarius.
onorară
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onorarăm
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onorarăți
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onorase
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onorasem
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onoraseră
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onoraserăm
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onoraserăți
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onoraseși
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onoraseți
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onorat
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onorat
ONORÁT, -Ă, onorați, -te, adj. Stimat, respectat. – V. onora.
onorata
ONORÁT, -Ă, onorați, -te, adj. Stimat, respectat. – V. onora.
onorate
ONORÁT, -Ă, onorați, -te, adj. Stimat, respectat. – V. onora.
onoratei
ONORÁT, -Ă, onorați, -te, adj. Stimat, respectat. – V. onora.
onoratele
ONORÁT, -Ă, onorați, -te, adj. Stimat, respectat. – V. onora.
onoratelor
ONORÁT, -Ă, onorați, -te, adj. Stimat, respectat. – V. onora.
onoratul
ONORÁT, -Ă, onorați, -te, adj. Stimat, respectat. – V. onora.
onoratului
ONORÁT, -Ă, onorați, -te, adj. Stimat, respectat. – V. onora.
onorau
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onorași
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onorați
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onorați
ONORÁT, -Ă, onorați, -te, adj. Stimat, respectat. – V. onora.
onorații
ONORÁT, -Ă, onorați, -te, adj. Stimat, respectat. – V. onora.
onoraților
ONORÁT, -Ă, onorați, -te, adj. Stimat, respectat. – V. onora.
onorează
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onorez
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onoreze
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onorezi
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onori
ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Înv.) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onór s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore. DOOM
onór (manifestare a stimei, carte de joc) s. n., pl. onóruri
onorific
ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -ce, adj. 1. (Despre titluri, distincții etc.) Care aduce onoruri; acordat în semn de cinste, de respect, de considerație față de cineva. ♦ (Despre funcții, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fără a produce un profit material). 2. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu (de onoare) în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; care îndeplinește o funcție, o sarcină, fără a fi retribuit; de onoare. Membru onorific. – Din fr. honorifique, lat. honorificus. DOOM
onorífic adj. m., pl. onorífici; f. onorífică, pl. onorífice
onorifica
ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -ce, adj. 1. (Despre titluri, distincții etc.) Care aduce onoruri; acordat în semn de cinste, de respect, de considerație față de cineva. ♦ (Despre funcții, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fără a produce un profit material). 2. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu (de onoare) în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; care îndeplinește o funcție, o sarcină, fără a fi retribuit; de onoare. Membru onorific. – Din fr. honorifique, lat. honorificus. DOOM
onorífic adj. m., pl. onorífici; f. onorífică, pl. onorífice
onorifice
ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -ce, adj. 1. (Despre titluri, distincții etc.) Care aduce onoruri; acordat în semn de cinste, de respect, de considerație față de cineva. ♦ (Despre funcții, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fără a produce un profit material). 2. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu (de onoare) în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; care îndeplinește o funcție, o sarcină, fără a fi retribuit; de onoare. Membru onorific. – Din fr. honorifique, lat. honorificus. DOOM
onorífic adj. m., pl. onorífici; f. onorífică, pl. onorífice
onorificei
ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -ce, adj. 1. (Despre titluri, distincții etc.) Care aduce onoruri; acordat în semn de cinste, de respect, de considerație față de cineva. ♦ (Despre funcții, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fără a produce un profit material). 2. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu (de onoare) în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; care îndeplinește o funcție, o sarcină, fără a fi retribuit; de onoare. Membru onorific. – Din fr. honorifique, lat. honorificus. DOOM
onorífic adj. m., pl. onorífici; f. onorífică, pl. onorífice
onorificele
ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -ce, adj. 1. (Despre titluri, distincții etc.) Care aduce onoruri; acordat în semn de cinste, de respect, de considerație față de cineva. ♦ (Despre funcții, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fără a produce un profit material). 2. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu (de onoare) în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; care îndeplinește o funcție, o sarcină, fără a fi retribuit; de onoare. Membru onorific. – Din fr. honorifique, lat. honorificus. DOOM
onorífic adj. m., pl. onorífici; f. onorífică, pl. onorífice
onorificelor
ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -ce, adj. 1. (Despre titluri, distincții etc.) Care aduce onoruri; acordat în semn de cinste, de respect, de considerație față de cineva. ♦ (Despre funcții, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fără a produce un profit material). 2. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu (de onoare) în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; care îndeplinește o funcție, o sarcină, fără a fi retribuit; de onoare. Membru onorific. – Din fr. honorifique, lat. honorificus. DOOM
onorífic adj. m., pl. onorífici; f. onorífică, pl. onorífice
onorifici
ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -ce, adj. 1. (Despre titluri, distincții etc.) Care aduce onoruri; acordat în semn de cinste, de respect, de considerație față de cineva. ♦ (Despre funcții, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fără a produce un profit material). 2. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu (de onoare) în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; care îndeplinește o funcție, o sarcină, fără a fi retribuit; de onoare. Membru onorific. – Din fr. honorifique, lat. honorificus. DOOM
onorífic adj. m., pl. onorífici; f. onorífică, pl. onorífice
onorificii
ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -ce, adj. 1. (Despre titluri, distincții etc.) Care aduce onoruri; acordat în semn de cinste, de respect, de considerație față de cineva. ♦ (Despre funcții, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fără a produce un profit material). 2. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu (de onoare) în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; care îndeplinește o funcție, o sarcină, fără a fi retribuit; de onoare. Membru onorific. – Din fr. honorifique, lat. honorificus. DOOM
onorífic adj. m., pl. onorífici; f. onorífică, pl. onorífice
onorificilor
ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -ce, adj. 1. (Despre titluri, distincții etc.) Care aduce onoruri; acordat în semn de cinste, de respect, de considerație față de cineva. ♦ (Despre funcții, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fără a produce un profit material). 2. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu (de onoare) în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; care îndeplinește o funcție, o sarcină, fără a fi retribuit; de onoare. Membru onorific. – Din fr. honorifique, lat. honorificus. DOOM
onorífic adj. m., pl. onorífici; f. onorífică, pl. onorífice
onorificul
ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -ce, adj. 1. (Despre titluri, distincții etc.) Care aduce onoruri; acordat în semn de cinste, de respect, de considerație față de cineva. ♦ (Despre funcții, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fără a produce un profit material). 2. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu (de onoare) în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; care îndeplinește o funcție, o sarcină, fără a fi retribuit; de onoare. Membru onorific. – Din fr. honorifique, lat. honorificus. DOOM
onorífic adj. m., pl. onorífici; f. onorífică, pl. onorífice
onorificului
ONORÍFIC, -Ă, onorifici, -ce, adj. 1. (Despre titluri, distincții etc.) Care aduce onoruri; acordat în semn de cinste, de respect, de considerație față de cineva. ♦ (Despre funcții, servicii etc.) Care aduce onoare, cinste (fără a produce un profit material). 2. (Despre persoane) Căruia i s-a acordat un titlu (de onoare) în semn de respect, de considerație pentru merite deosebite; care îndeplinește o funcție, o sarcină, fără a fi retribuit; de onoare. Membru onorific. – Din fr. honorifique, lat. honorificus. DOOM
onorífic adj. m., pl. onorífici; f. onorífică, pl. onorífice
onorul
ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Înv.) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onór s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore. DOOM
onór (manifestare a stimei, carte de joc) s. n., pl. onóruri
onorului
ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Înv.) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onór s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore. DOOM
onór (manifestare a stimei, carte de joc) s. n., pl. onóruri
onoruri
ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Înv.) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onór s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore. DOOM
onór (manifestare a stimei, carte de joc) s. n., pl. onóruri
onorurile
ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Înv.) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onór s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore. DOOM
onór (manifestare a stimei, carte de joc) s. n., pl. onóruri
onorurilor
ONOÁRE, (5, 6) onoruri, s. f. 1. Integritate morală, probitate, corectitudine; demnitate, cinste. ◊ Câmp de onoare = câmp de luptă pe care și-au dat viața cei care au luptat pentru apărarea patriei. ◊ Loc. adj. De onoare = a) demn de încredere, cinstit, onest; b) care angajează cinstea, demnitatea cuiva; c) onorific. ◊ Expr. Pe cuvântul meu (sau tău etc.) de onoare sau pe onoarea mea, a ta etc. = formulă folosită pentru a întări o afirmație sau pentru a garanta respectarea unei promisiuni. 2. Reputație, prestigiu, faimă, vază. ◊ Expr. A face (cuiva) onoare = a servi (cuiva) spre laudă, spre fală; a onora. ♦ Mândrie, demnitate. 3. Prețuire deosebită, considerație, respect, stimă. ◊ Gardă de onoare = gardă simbolică instituită în semn de respect cu ocazia unei anumite solemnități. (Înv.) Panou (sau tablou, tabel etc.) de onoare = panou cu numele (și fotografiile) salariaților unei întreprinderi sau ai unei instituții evidențiați în muncă. Cavaler (sau domnișoară) de onoare = persoană care însoțește mirii la ceremonia cununiei. Doamnă (sau damă) de onoare = doamnă atașată unei regine, unei prințese. ◊ Loc. adj. De onoare = de frunte, de cinste. ◊ Loc. adj. și adv. În onoarea cuiva (sau a ceva) = (care se face) pentru a cinsti pe cineva (sau ceva). 4. Favoare, cinste. ◊ Expr. (În formule de politețe) A avea onoarea să... (sau a...) = a avea cinstea să... A face (cuiva) onoarea să... (sau a...) = a face (cuiva) favoarea de a..., a face cinstea de a..., a socoti demn de... (Fam.) Am onoarea (să vă salut), formulă respectuoasă de salut. Nu am onoarea = nu cunosc, nu știu. 5. Manifestare a stimei, a considerației pentru cineva, exprimată prin semne de cinstire, de respect; p. ext. (la pl.) ranguri, demnități. ♦ (Mil.; de obicei cu verbele „a da”, „a prezenta”; în forma onor) Prezentarea armei în semn de salut la întâmpinarea unei autorități militare sau civile superioare, la paradă, la înmormântare etc.; semnal de goarnă care însoțește de obicei această prezentare. ◊ Expr. Pentru onor! = comandă pentru darea onorului. A face onorurile casei = a-și îndeplini îndatoririle de gazdă la o recepție, la un bal etc. 6. (Înv.; în forma onor) Poziție socială, rang. ♦ (La pl.) Figură mare (damă, valet, rigă, as) la unele jocuri de cărți. [Var.: onór s. n.] – Din lat. honor, -oris, fr. honneur, it. onore. DOOM
onór (manifestare a stimei, carte de joc) s. n., pl. onóruri
onorând
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onorînd
ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta față de cineva sau de ceva respect, considerație, stimă; a cinsti, a respecta. ♦ (Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plăti (în termen) o datorie bănească, o poliță etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare. DOOM
onorá (a ~) vb., ind. prez. 3 onoreáză
onstroment
onstroment, onstromente s. n. (glum.) 1. instrument. 2. penis.
ont
ONTO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „ființă”, „existență”. [< fr., it. onto-, cf. gr. on, ontos].
ontic
ÓNTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique. DOOM
óntic adj. m., pl. óntici; f. óntică, pl. óntice
ontica
ÓNTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique. DOOM
óntic adj. m., pl. óntici; f. óntică, pl. óntice
ontice
ÓNTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique. DOOM
óntic adj. m., pl. óntici; f. óntică, pl. óntice
onticei
ÓNTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique. DOOM
óntic adj. m., pl. óntici; f. óntică, pl. óntice
onticele
ÓNTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique. DOOM
óntic adj. m., pl. óntici; f. óntică, pl. óntice
onticelor
ÓNTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique. DOOM
óntic adj. m., pl. óntici; f. óntică, pl. óntice
ontici
ÓNTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique. DOOM
óntic adj. m., pl. óntici; f. óntică, pl. óntice
onticii
ÓNTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique. DOOM
óntic adj. m., pl. óntici; f. óntică, pl. óntice
onticilor
ÓNTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique. DOOM
óntic adj. m., pl. óntici; f. óntică, pl. óntice
onticul
ÓNTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique. DOOM
óntic adj. m., pl. óntici; f. óntică, pl. óntice
onticului
ÓNTIC, -Ă, ontici, -ce, adj. Care ține de domeniul existenței; ontologic. – Din fr. ontique. DOOM
óntic adj. m., pl. óntici; f. óntică, pl. óntice
onto
ONTO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „ființă”, „existență”. [< fr., it. onto-, cf. gr. on, ontos].
ontogenetic
ONTOGENÉTIC, -Ă, ontogenetici, -ce, adj. Care aparține ontogeniei, privitor la ontogenie, specific ontogeniei; ontogenic. – Din fr. ontogénétique. DOOM
ontogenétic adj. m., pl. ontogenétici; f. ontogenétică, pl. ontogenétice
ontogenetica
ONTOGENÉTIC, -Ă, ontogenetici, -ce, adj. Care aparține ontogeniei, privitor la ontogenie, specific ontogeniei; ontogenic. – Din fr. ontogénétique. DOOM
ontogenétic adj. m., pl. ontogenétici; f. ontogenétică, pl. ontogenétice
ontogenetice
ONTOGENÉTIC, -Ă, ontogenetici, -ce, adj. Care aparține ontogeniei, privitor la ontogenie, specific ontogeniei; ontogenic. – Din fr. ontogénétique. DOOM
ontogenétic adj. m., pl. ontogenétici; f. ontogenétică, pl. ontogenétice
ontogeneticei
ONTOGENÉTIC, -Ă, ontogenetici, -ce, adj. Care aparține ontogeniei, privitor la ontogenie, specific ontogeniei; ontogenic. – Din fr. ontogénétique. DOOM
ontogenétic adj. m., pl. ontogenétici; f. ontogenétică, pl. ontogenétice
ontogeneticele
ONTOGENÉTIC, -Ă, ontogenetici, -ce, adj. Care aparține ontogeniei, privitor la ontogenie, specific ontogeniei; ontogenic. – Din fr. ontogénétique. DOOM
ontogenétic adj. m., pl. ontogenétici; f. ontogenétică, pl. ontogenétice
ontogeneticelor
ONTOGENÉTIC, -Ă, ontogenetici, -ce, adj. Care aparține ontogeniei, privitor la ontogenie, specific ontogeniei; ontogenic. – Din fr. ontogénétique. DOOM
ontogenétic adj. m., pl. ontogenétici; f. ontogenétică, pl. ontogenétice
ontogenetici
ONTOGENÉTIC, -Ă, ontogenetici, -ce, adj. Care aparține ontogeniei, privitor la ontogenie, specific ontogeniei; ontogenic. – Din fr. ontogénétique. DOOM
ontogenétic adj. m., pl. ontogenétici; f. ontogenétică, pl. ontogenétice
ontogeneticii
ONTOGENÉTIC, -Ă, ontogenetici, -ce, adj. Care aparține ontogeniei, privitor la ontogenie, specific ontogeniei; ontogenic. – Din fr. ontogénétique. DOOM
ontogenétic adj. m., pl. ontogenétici; f. ontogenétică, pl. ontogenétice
ontogeneticilor
ONTOGENÉTIC, -Ă, ontogenetici, -ce, adj. Care aparține ontogeniei, privitor la ontogenie, specific ontogeniei; ontogenic. – Din fr. ontogénétique. DOOM
ontogenétic adj. m., pl. ontogenétici; f. ontogenétică, pl. ontogenétice
ontogeneticul
ONTOGENÉTIC, -Ă, ontogenetici, -ce, adj. Care aparține ontogeniei, privitor la ontogenie, specific ontogeniei; ontogenic. – Din fr. ontogénétique. DOOM
ontogenétic adj. m., pl. ontogenétici; f. ontogenétică, pl. ontogenétice
ontogeneticului
ONTOGENÉTIC, -Ă, ontogenetici, -ce, adj. Care aparține ontogeniei, privitor la ontogenie, specific ontogeniei; ontogenic. – Din fr. ontogénétique. DOOM
ontogenétic adj. m., pl. ontogenétici; f. ontogenétică, pl. ontogenétice
ontogeneza
ONTOGENÉZĂ s. f. Dezvoltare individuală a organismelor vegetale și animale, care cuprinde toate transformările organismului de la stadiul de embrion până la sfârșitul existenței lui; ontogenie. – Din fr. ontogénèse. DOOM
ontogenéză s. f., g.-d. art. ontogenézei
ontogeneze
ONTOGENÉZĂ s. f. Dezvoltare individuală a organismelor vegetale și animale, care cuprinde toate transformările organismului de la stadiul de embrion până la sfârșitul existenței lui; ontogenie. – Din fr. ontogénèse. DOOM
ontogenéză s. f., g.-d. art. ontogenézei
ontogenezei
ONTOGENÉZĂ s. f. Dezvoltare individuală a organismelor vegetale și animale, care cuprinde toate transformările organismului de la stadiul de embrion până la sfârșitul existenței lui; ontogenie. – Din fr. ontogénèse. DOOM
ontogenéză s. f., g.-d. art. ontogenézei
ontogenezele
ONTOGENÉZĂ s. f. Dezvoltare individuală a organismelor vegetale și animale, care cuprinde toate transformările organismului de la stadiul de embrion până la sfârșitul existenței lui; ontogenie. – Din fr. ontogénèse. DOOM
ontogenéză s. f., g.-d. art. ontogenézei
ontogenezelor
ONTOGENÉZĂ s. f. Dezvoltare individuală a organismelor vegetale și animale, care cuprinde toate transformările organismului de la stadiul de embrion până la sfârșitul existenței lui; ontogenie. – Din fr. ontogénèse. DOOM
ontogenéză s. f., g.-d. art. ontogenézei
ontogenia
ONTOGENÍE s. f. (Biol.; rar) Ontogeneză. ♦ Ramură a biologiei care studiază acest proces. – Din fr. ontogénie. DOOM
ontogeníe (rar) s. f., art. ontogenía, g.-d. ontogeníi, art. ontogeníei
ontogenic
ONTOGÉNIC, -Ă, ontogenici, -ce, adj. (Rar) Ontogenetic. – Din fr. ontogénique. DOOM
ontogénic (rar) adj. m., pl. ontogénici; f. ontogénică, pl. ontogénice
ontogenica
ONTOGÉNIC, -Ă, ontogenici, -ce, adj. (Rar) Ontogenetic. – Din fr. ontogénique. DOOM
ontogénic (rar) adj. m., pl. ontogénici; f. ontogénică, pl. ontogénice
ontogenice
ONTOGÉNIC, -Ă, ontogenici, -ce, adj. (Rar) Ontogenetic. – Din fr. ontogénique. DOOM
ontogénic (rar) adj. m., pl. ontogénici; f. ontogénică, pl. ontogénice
ontogenicei
ONTOGÉNIC, -Ă, ontogenici, -ce, adj. (Rar) Ontogenetic. – Din fr. ontogénique. DOOM
ontogénic (rar) adj. m., pl. ontogénici; f. ontogénică, pl. ontogénice
ontogenicele
ONTOGÉNIC, -Ă, ontogenici, -ce, adj. (Rar) Ontogenetic. – Din fr. ontogénique. DOOM
ontogénic (rar) adj. m., pl. ontogénici; f. ontogénică, pl. ontogénice
ontogenicelor
ONTOGÉNIC, -Ă, ontogenici, -ce, adj. (Rar) Ontogenetic. – Din fr. ontogénique. DOOM
ontogénic (rar) adj. m., pl. ontogénici; f. ontogénică, pl. ontogénice
ontogenici
ONTOGÉNIC, -Ă, ontogenici, -ce, adj. (Rar) Ontogenetic. – Din fr. ontogénique. DOOM
ontogénic (rar) adj. m., pl. ontogénici; f. ontogénică, pl. ontogénice
ontogenicii
ONTOGÉNIC, -Ă, ontogenici, -ce, adj. (Rar) Ontogenetic. – Din fr. ontogénique. DOOM
ontogénic (rar) adj. m., pl. ontogénici; f. ontogénică, pl. ontogénice
ontogenicilor
ONTOGÉNIC, -Ă, ontogenici, -ce, adj. (Rar) Ontogenetic. – Din fr. ontogénique. DOOM
ontogénic (rar) adj. m., pl. ontogénici; f. ontogénică, pl. ontogénice
ontogenicul
ONTOGÉNIC, -Ă, ontogenici, -ce, adj. (Rar) Ontogenetic. – Din fr. ontogénique. DOOM
ontogénic (rar) adj. m., pl. ontogénici; f. ontogénică, pl. ontogénice
ontogenicului
ONTOGÉNIC, -Ă, ontogenici, -ce, adj. (Rar) Ontogenetic. – Din fr. ontogénique. DOOM
ontogénic (rar) adj. m., pl. ontogénici; f. ontogénică, pl. ontogénice
ontogenie
ONTOGENÍE s. f. (Biol.; rar) Ontogeneză. ♦ Ramură a biologiei care studiază acest proces. – Din fr. ontogénie. DOOM
ontogeníe (rar) s. f., art. ontogenía, g.-d. ontogeníi, art. ontogeníei
ontogeniei
ONTOGENÍE s. f. (Biol.; rar) Ontogeneză. ♦ Ramură a biologiei care studiază acest proces. – Din fr. ontogénie. DOOM
ontogeníe (rar) s. f., art. ontogenía, g.-d. ontogeníi, art. ontogeníei
ontogenii
ONTOGENÍE s. f. (Biol.; rar) Ontogeneză. ♦ Ramură a biologiei care studiază acest proces. – Din fr. ontogénie. DOOM
ontogeníe (rar) s. f., art. ontogenía, g.-d. ontogeníi, art. ontogeníei
ontogenist
ONTOGENÍST, -Ă, ontogeniști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontogenie. – Ontogenie + suf. -ist. DOOM
*ontogenístă s. f., g.-d. art. ontogenístei; pl. ontogeníste
ontogenista
ONTOGENÍST, -Ă, ontogeniști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontogenie. – Ontogenie + suf. -ist. DOOM
*ontogenístă s. f., g.-d. art. ontogenístei; pl. ontogeníste
ontogeniste
ONTOGENÍST, -Ă, ontogeniști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontogenie. – Ontogenie + suf. -ist. DOOM
*ontogenístă s. f., g.-d. art. ontogenístei; pl. ontogeníste
ontogenistei
ONTOGENÍST, -Ă, ontogeniști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontogenie. – Ontogenie + suf. -ist. DOOM
*ontogenístă s. f., g.-d. art. ontogenístei; pl. ontogeníste
ontogenistele
ONTOGENÍST, -Ă, ontogeniști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontogenie. – Ontogenie + suf. -ist. DOOM
*ontogenístă s. f., g.-d. art. ontogenístei; pl. ontogeníste
ontogenistelor
ONTOGENÍST, -Ă, ontogeniști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontogenie. – Ontogenie + suf. -ist. DOOM
*ontogenístă s. f., g.-d. art. ontogenístei; pl. ontogeníste
ontogenistul
ONTOGENÍST, -Ă, ontogeniști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontogenie. – Ontogenie + suf. -ist. DOOM
*ontogenístă s. f., g.-d. art. ontogenístei; pl. ontogeníste
ontogenistului
ONTOGENÍST, -Ă, ontogeniști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontogenie. – Ontogenie + suf. -ist. DOOM
*ontogenístă s. f., g.-d. art. ontogenístei; pl. ontogeníste
ontogeniști
ONTOGENÍST, -Ă, ontogeniști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontogenie. – Ontogenie + suf. -ist. DOOM
*ontogenístă s. f., g.-d. art. ontogenístei; pl. ontogeníste
ontogeniștii
ONTOGENÍST, -Ă, ontogeniști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontogenie. – Ontogenie + suf. -ist. DOOM
*ontogenístă s. f., g.-d. art. ontogenístei; pl. ontogeníste
ontogeniștilor
ONTOGENÍST, -Ă, ontogeniști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontogenie. – Ontogenie + suf. -ist. DOOM
*ontogenístă s. f., g.-d. art. ontogenístei; pl. ontogeníste
ontogonia
ONTOGONÍE s. f. (Biol.) Studiu al apariției ființelor pe Pământ. – Din fr. ontogonie. DOOM
ontogoníe (biol.) s. f., art. ontogonía, g.-d. ontogoníi, art. ontogoníile
ontogonic
ONTOGÓNIC, -Ă, ontogonici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la ontogonie, de ontogonie. – De la ontogonie. DOOM
ontogónic (biol.) adj. m., pl. ontogónici; f. ontogónică, pl. ontogónice
ontogonica
ONTOGÓNIC, -Ă, ontogonici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la ontogonie, de ontogonie. – De la ontogonie. DOOM
ontogónic (biol.) adj. m., pl. ontogónici; f. ontogónică, pl. ontogónice
ontogonice
ONTOGÓNIC, -Ă, ontogonici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la ontogonie, de ontogonie. – De la ontogonie. DOOM
ontogónic (biol.) adj. m., pl. ontogónici; f. ontogónică, pl. ontogónice
ontogonicei
ONTOGÓNIC, -Ă, ontogonici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la ontogonie, de ontogonie. – De la ontogonie. DOOM
ontogónic (biol.) adj. m., pl. ontogónici; f. ontogónică, pl. ontogónice
ontogonicele
ONTOGÓNIC, -Ă, ontogonici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la ontogonie, de ontogonie. – De la ontogonie. DOOM
ontogónic (biol.) adj. m., pl. ontogónici; f. ontogónică, pl. ontogónice
ontogonicelor
ONTOGÓNIC, -Ă, ontogonici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la ontogonie, de ontogonie. – De la ontogonie. DOOM
ontogónic (biol.) adj. m., pl. ontogónici; f. ontogónică, pl. ontogónice
ontogonici
ONTOGÓNIC, -Ă, ontogonici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la ontogonie, de ontogonie. – De la ontogonie. DOOM
ontogónic (biol.) adj. m., pl. ontogónici; f. ontogónică, pl. ontogónice
ontogonicii
ONTOGÓNIC, -Ă, ontogonici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la ontogonie, de ontogonie. – De la ontogonie. DOOM
ontogónic (biol.) adj. m., pl. ontogónici; f. ontogónică, pl. ontogónice
ontogonicilor
ONTOGÓNIC, -Ă, ontogonici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la ontogonie, de ontogonie. – De la ontogonie. DOOM
ontogónic (biol.) adj. m., pl. ontogónici; f. ontogónică, pl. ontogónice
ontogonicul
ONTOGÓNIC, -Ă, ontogonici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la ontogonie, de ontogonie. – De la ontogonie. DOOM
ontogónic (biol.) adj. m., pl. ontogónici; f. ontogónică, pl. ontogónice
ontogonicului
ONTOGÓNIC, -Ă, ontogonici, -ce, adj. (Biol.) Referitor la ontogonie, de ontogonie. – De la ontogonie. DOOM
ontogónic (biol.) adj. m., pl. ontogónici; f. ontogónică, pl. ontogónice
ontogonie
ONTOGONÍE s. f. (Biol.) Studiu al apariției ființelor pe Pământ. – Din fr. ontogonie. DOOM
ontogoníe (biol.) s. f., art. ontogonía, g.-d. ontogoníi, art. ontogoníile
ontogoniei
ONTOGONÍE s. f. (Biol.) Studiu al apariției ființelor pe Pământ. – Din fr. ontogonie. DOOM
ontogoníe (biol.) s. f., art. ontogonía, g.-d. ontogoníi, art. ontogoníile
ontogonii
ONTOGONÍE s. f. (Biol.) Studiu al apariției ființelor pe Pământ. – Din fr. ontogonie. DOOM
ontogoníe (biol.) s. f., art. ontogonía, g.-d. ontogoníi, art. ontogoníile
ontogoniile
ONTOGONÍE s. f. (Biol.) Studiu al apariției ființelor pe Pământ. – Din fr. ontogonie. DOOM
ontogoníe (biol.) s. f., art. ontogonía, g.-d. ontogoníi, art. ontogoníile
ontogoniilor
ONTOGONÍE s. f. (Biol.) Studiu al apariției ființelor pe Pământ. – Din fr. ontogonie. DOOM
ontogoníe (biol.) s. f., art. ontogonía, g.-d. ontogoníi, art. ontogoníile
ontolog
ONTOLÓG, -Ă, ontologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Ontologist. – Din ontologie (derivat regresiv). DOOM
ontológă (rar) s. f., g.-d. art. ontológei; pl. ontológe
ontologa
ONTOLÓG, -Ă, ontologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Ontologist. – Din ontologie (derivat regresiv). DOOM
ontológă (rar) s. f., g.-d. art. ontológei; pl. ontológe
ontologe
ONTOLÓG, -Ă, ontologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Ontologist. – Din ontologie (derivat regresiv). DOOM
ontológă (rar) s. f., g.-d. art. ontológei; pl. ontológe
ontologei
ONTOLÓG, -Ă, ontologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Ontologist. – Din ontologie (derivat regresiv). DOOM
ontológă (rar) s. f., g.-d. art. ontológei; pl. ontológe
ontologele
ONTOLÓG, -Ă, ontologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Ontologist. – Din ontologie (derivat regresiv). DOOM
ontológă (rar) s. f., g.-d. art. ontológei; pl. ontológe
ontologelor
ONTOLÓG, -Ă, ontologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Ontologist. – Din ontologie (derivat regresiv). DOOM
ontológă (rar) s. f., g.-d. art. ontológei; pl. ontológe
ontologi
ONTOLÓG, -Ă, ontologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Ontologist. – Din ontologie (derivat regresiv). DOOM
ontológă (rar) s. f., g.-d. art. ontológei; pl. ontológe
ontologia
ONTOLOGÍE s. f. Ramură a filosofiei care studiază ființa, trăsăturile generale ale existenței. – Din fr. ontologie. DOOM
ontologíe s. f., art. ontología, g.-d. ontologíi, art. ontologíei
ontologic
ONTOLÓGIC, -Ă, ontologici, -ce, adj. Care aparține ontologiei, privitor la ontologie, specific ontologiei; ontic. – Din fr. ontologique. DOOM
ontológic adj. m., pl. ontológici; f. ontológică, pl. ontológice
ontologica
ONTOLÓGIC, -Ă, ontologici, -ce, adj. Care aparține ontologiei, privitor la ontologie, specific ontologiei; ontic. – Din fr. ontologique. DOOM
ontológic adj. m., pl. ontológici; f. ontológică, pl. ontológice
ontologice
ONTOLÓGIC, -Ă, ontologici, -ce, adj. Care aparține ontologiei, privitor la ontologie, specific ontologiei; ontic. – Din fr. ontologique. DOOM
ontológic adj. m., pl. ontológici; f. ontológică, pl. ontológice
ontologicei
ONTOLÓGIC, -Ă, ontologici, -ce, adj. Care aparține ontologiei, privitor la ontologie, specific ontologiei; ontic. – Din fr. ontologique. DOOM
ontológic adj. m., pl. ontológici; f. ontológică, pl. ontológice
ontologicele
ONTOLÓGIC, -Ă, ontologici, -ce, adj. Care aparține ontologiei, privitor la ontologie, specific ontologiei; ontic. – Din fr. ontologique. DOOM
ontológic adj. m., pl. ontológici; f. ontológică, pl. ontológice
ontologicelor
ONTOLÓGIC, -Ă, ontologici, -ce, adj. Care aparține ontologiei, privitor la ontologie, specific ontologiei; ontic. – Din fr. ontologique. DOOM
ontológic adj. m., pl. ontológici; f. ontológică, pl. ontológice
ontologici
ONTOLÓGIC, -Ă, ontologici, -ce, adj. Care aparține ontologiei, privitor la ontologie, specific ontologiei; ontic. – Din fr. ontologique. DOOM
ontológic adj. m., pl. ontológici; f. ontológică, pl. ontológice
ontologicii
ONTOLÓGIC, -Ă, ontologici, -ce, adj. Care aparține ontologiei, privitor la ontologie, specific ontologiei; ontic. – Din fr. ontologique. DOOM
ontológic adj. m., pl. ontológici; f. ontológică, pl. ontológice
ontologicilor
ONTOLÓGIC, -Ă, ontologici, -ce, adj. Care aparține ontologiei, privitor la ontologie, specific ontologiei; ontic. – Din fr. ontologique. DOOM
ontológic adj. m., pl. ontológici; f. ontológică, pl. ontológice
ontologicul
ONTOLÓGIC, -Ă, ontologici, -ce, adj. Care aparține ontologiei, privitor la ontologie, specific ontologiei; ontic. – Din fr. ontologique. DOOM
ontológic adj. m., pl. ontológici; f. ontológică, pl. ontológice
ontologicului
ONTOLÓGIC, -Ă, ontologici, -ce, adj. Care aparține ontologiei, privitor la ontologie, specific ontologiei; ontic. – Din fr. ontologique. DOOM
ontológic adj. m., pl. ontológici; f. ontológică, pl. ontológice
ontologie
ONTOLOGÍE s. f. Ramură a filosofiei care studiază ființa, trăsăturile generale ale existenței. – Din fr. ontologie. DOOM
ontologíe s. f., art. ontología, g.-d. ontologíi, art. ontologíei
ontologiei
ONTOLOGÍE s. f. Ramură a filosofiei care studiază ființa, trăsăturile generale ale existenței. – Din fr. ontologie. DOOM
ontologíe s. f., art. ontología, g.-d. ontologíi, art. ontologíei
ontologii
ONTOLÓG, -Ă, ontologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Ontologist. – Din ontologie (derivat regresiv). DOOM
ontológă (rar) s. f., g.-d. art. ontológei; pl. ontológe
ontologii
ONTOLOGÍE s. f. Ramură a filosofiei care studiază ființa, trăsăturile generale ale existenței. – Din fr. ontologie. DOOM
ontologíe s. f., art. ontología, g.-d. ontologíi, art. ontologíei
ontologilor
ONTOLÓG, -Ă, ontologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Ontologist. – Din ontologie (derivat regresiv). DOOM
ontológă (rar) s. f., g.-d. art. ontológei; pl. ontológe
ontologist
ONTOLOGÍST, -Ă, ontologiști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontologie; ontolog. – Din fr. ontologiste. DOOM
ontologístă s. f., g.-d. art. ontologístei; pl. ontologíste
ontologista
ONTOLOGÍST, -Ă, ontologiști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontologie; ontolog. – Din fr. ontologiste. DOOM
ontologístă s. f., g.-d. art. ontologístei; pl. ontologíste
ontologiste
ONTOLOGÍST, -Ă, ontologiști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontologie; ontolog. – Din fr. ontologiste. DOOM
ontologístă s. f., g.-d. art. ontologístei; pl. ontologíste
ontologistei
ONTOLOGÍST, -Ă, ontologiști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontologie; ontolog. – Din fr. ontologiste. DOOM
ontologístă s. f., g.-d. art. ontologístei; pl. ontologíste
ontologistele
ONTOLOGÍST, -Ă, ontologiști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontologie; ontolog. – Din fr. ontologiste. DOOM
ontologístă s. f., g.-d. art. ontologístei; pl. ontologíste
ontologistelor
ONTOLOGÍST, -Ă, ontologiști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontologie; ontolog. – Din fr. ontologiste. DOOM
ontologístă s. f., g.-d. art. ontologístei; pl. ontologíste
ontologistul
ONTOLOGÍST, -Ă, ontologiști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontologie; ontolog. – Din fr. ontologiste. DOOM
ontologístă s. f., g.-d. art. ontologístei; pl. ontologíste
ontologistului
ONTOLOGÍST, -Ă, ontologiști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontologie; ontolog. – Din fr. ontologiste. DOOM
ontologístă s. f., g.-d. art. ontologístei; pl. ontologíste
ontologiști
ONTOLOGÍST, -Ă, ontologiști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontologie; ontolog. – Din fr. ontologiste. DOOM
ontologístă s. f., g.-d. art. ontologístei; pl. ontologíste
ontologiștii
ONTOLOGÍST, -Ă, ontologiști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontologie; ontolog. – Din fr. ontologiste. DOOM
ontologístă s. f., g.-d. art. ontologístei; pl. ontologíste
ontologiștilor
ONTOLOGÍST, -Ă, ontologiști, -ste, s. m. și f. Specialist în probleme de ontologie; ontolog. – Din fr. ontologiste. DOOM
ontologístă s. f., g.-d. art. ontologístei; pl. ontologíste
ontologul
ONTOLÓG, -Ă, ontologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Ontologist. – Din ontologie (derivat regresiv). DOOM
ontológă (rar) s. f., g.-d. art. ontológei; pl. ontológe
ontologului
ONTOLÓG, -Ă, ontologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Ontologist. – Din ontologie (derivat regresiv). DOOM
ontológă (rar) s. f., g.-d. art. ontológei; pl. ontológe
onănăi
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăia
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăiai
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăiam
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăiau
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăiați
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăie
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăii
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăim
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăind
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăire
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăire
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică.
onănăiră
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăirăm
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăirăți
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăise
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăisem
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăiseră
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăiserăm
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăiserăți
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăiseși
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăiseți
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăit
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăit
ONĂNĂÍT, -Ă, onănăiți, -te, adj. (Reg.) Fonf. – V. onănăi.
onănăiși
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie
onănăiți
ONĂNĂÍ, onănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A fonfăi, a fârnâi. – Formație onomatopeică. DOOM
!onănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. onắnăi, 3 onắnăie, imperf. 3 sg. onănăiá; conj. prez. 3 să onắnăie