om
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre. DOOM
*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș
om
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre. DOOM
*om-orchéstră s. m., pl. oámeni-orchéstră
om
OM-SÁNDVICI, oameni-sandvici, s. m. Om care plimbă două panouri publicitare, unul în spate, altul în față. [Scris și: om-senviș] – Din fr. homme-sandwich. Cf. engl. sandwich-man. DOOM
*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș
omag
OMÁG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otrăvitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, folosite în medicină datorită unui alcaloid pe care îl conține rizomul (Aconitum); plantă din acest gen. – Din sl. omĕgŭ. DOOM
omág s. m.
omagi
OMÁG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otrăvitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, folosite în medicină datorită unui alcaloid pe care îl conține rizomul (Aconitum); plantă din acest gen. – Din sl. omĕgŭ. DOOM
omág s. m.
omagia
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiai
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagial
OMAGIÁL, -Ă, omagiali, -e, adj. Care are caracter de omagiu, care este, se face în semn de omagiu, drept omagiu. [Pr.: -gi-al] – Din fr. hommagial. DOOM
omagiál (-gi-al) adj. m., pl. omagiáli; f. omagiálă, pl. omagiále
omagiala
OMAGIÁL, -Ă, omagiali, -e, adj. Care are caracter de omagiu, care este, se face în semn de omagiu, drept omagiu. [Pr.: -gi-al] – Din fr. hommagial. DOOM
omagiál (-gi-al) adj. m., pl. omagiáli; f. omagiálă, pl. omagiále
omagiale
OMAGIÁL, -Ă, omagiali, -e, adj. Care are caracter de omagiu, care este, se face în semn de omagiu, drept omagiu. [Pr.: -gi-al] – Din fr. hommagial. DOOM
omagiál (-gi-al) adj. m., pl. omagiáli; f. omagiálă, pl. omagiále
omagialei
OMAGIÁL, -Ă, omagiali, -e, adj. Care are caracter de omagiu, care este, se face în semn de omagiu, drept omagiu. [Pr.: -gi-al] – Din fr. hommagial. DOOM
omagiál (-gi-al) adj. m., pl. omagiáli; f. omagiálă, pl. omagiále
omagialele
OMAGIÁL, -Ă, omagiali, -e, adj. Care are caracter de omagiu, care este, se face în semn de omagiu, drept omagiu. [Pr.: -gi-al] – Din fr. hommagial. DOOM
omagiál (-gi-al) adj. m., pl. omagiáli; f. omagiálă, pl. omagiále
omagialelor
OMAGIÁL, -Ă, omagiali, -e, adj. Care are caracter de omagiu, care este, se face în semn de omagiu, drept omagiu. [Pr.: -gi-al] – Din fr. hommagial. DOOM
omagiál (-gi-al) adj. m., pl. omagiáli; f. omagiálă, pl. omagiále
omagiali
OMAGIÁL, -Ă, omagiali, -e, adj. Care are caracter de omagiu, care este, se face în semn de omagiu, drept omagiu. [Pr.: -gi-al] – Din fr. hommagial. DOOM
omagiál (-gi-al) adj. m., pl. omagiáli; f. omagiálă, pl. omagiále
omagialii
OMAGIÁL, -Ă, omagiali, -e, adj. Care are caracter de omagiu, care este, se face în semn de omagiu, drept omagiu. [Pr.: -gi-al] – Din fr. hommagial. DOOM
omagiál (-gi-al) adj. m., pl. omagiáli; f. omagiálă, pl. omagiále
omagialilor
OMAGIÁL, -Ă, omagiali, -e, adj. Care are caracter de omagiu, care este, se face în semn de omagiu, drept omagiu. [Pr.: -gi-al] – Din fr. hommagial. DOOM
omagiál (-gi-al) adj. m., pl. omagiáli; f. omagiálă, pl. omagiále
omagialul
OMAGIÁL, -Ă, omagiali, -e, adj. Care are caracter de omagiu, care este, se face în semn de omagiu, drept omagiu. [Pr.: -gi-al] – Din fr. hommagial. DOOM
omagiál (-gi-al) adj. m., pl. omagiáli; f. omagiálă, pl. omagiále
omagialului
OMAGIÁL, -Ă, omagiali, -e, adj. Care are caracter de omagiu, care este, se face în semn de omagiu, drept omagiu. [Pr.: -gi-al] – Din fr. hommagial. DOOM
omagiál (-gi-al) adj. m., pl. omagiáli; f. omagiálă, pl. omagiále
omagiam
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiară
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiarăm
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiarăți
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiase
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiasem
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiaseră
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiaserăm
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiaserăți
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiaseși
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiaseți
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiat
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiat
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu.
omagiau
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiază
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiași
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiați
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagie
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiem
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiere
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiere
OMAGIÉRE, omagieri, s. f. Acțiunea de a omagia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. omagia. DOOM
omagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. omagiérii; pl. omagiéri
omagierea
OMAGIÉRE, omagieri, s. f. Acțiunea de a omagia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. omagia. DOOM
omagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. omagiérii; pl. omagiéri
omagieri
OMAGIÉRE, omagieri, s. f. Acțiunea de a omagia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. omagia. DOOM
omagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. omagiérii; pl. omagiéri
omagierii
OMAGIÉRE, omagieri, s. f. Acțiunea de a omagia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. omagia. DOOM
omagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. omagiérii; pl. omagiéri
omagierile
OMAGIÉRE, omagieri, s. f. Acțiunea de a omagia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. omagia. DOOM
omagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. omagiérii; pl. omagiéri
omagierilor
OMAGIÉRE, omagieri, s. f. Acțiunea de a omagia și rezultatul ei. [Pr.: -gi-e-] – V. omagia. DOOM
omagiére (-gi-e-) s. f., g.-d. art. omagiérii; pl. omagiéri
omagiez
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagieze
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagiezi
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagii
OMÁG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otrăvitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, folosite în medicină datorită unui alcaloid pe care îl conține rizomul (Aconitum); plantă din acest gen. – Din sl. omĕgŭ. DOOM
omág s. m.
omagii
OMÁGIU, omagii, s. n. 1. (În evul mediu) Ceremonie care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasal față de suzeranul său. 2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva; ofrandă, prinos. ◊ Expr. Omagiile mele = formulă de salut respectuos. – Din it. omaggio. DOOM
omágiu [giu pron. giu] s. n., art. omágiul; pl. omágii, art. omágiile (-gi-i-)
omagiile
OMÁGIU, omagii, s. n. 1. (În evul mediu) Ceremonie care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasal față de suzeranul său. 2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva; ofrandă, prinos. ◊ Expr. Omagiile mele = formulă de salut respectuos. – Din it. omaggio. DOOM
omágiu [giu pron. giu] s. n., art. omágiul; pl. omágii, art. omágiile (-gi-i-)
omagiilor
OMÁGIU, omagii, s. n. 1. (În evul mediu) Ceremonie care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasal față de suzeranul său. 2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva; ofrandă, prinos. ◊ Expr. Omagiile mele = formulă de salut respectuos. – Din it. omaggio. DOOM
omágiu [giu pron. giu] s. n., art. omágiul; pl. omágii, art. omágiile (-gi-i-)
omagiind
OMAGIÁ, omagiez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva un omagiu (1), a exprima stima, respectul față de cineva. [Pr.: -gi-a] – Din omagiu. DOOM
omagiá (a ~) (-gi-a) vb., ind. prez. 3 omagiáză, 1 pl. omagiém (-gi-em); conj. prez. 3 să omagiéze, ger. omagiínd (-gi-ind)
omagilor
OMÁG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otrăvitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, folosite în medicină datorită unui alcaloid pe care îl conține rizomul (Aconitum); plantă din acest gen. – Din sl. omĕgŭ. DOOM
omág s. m.
omagiu
OMÁGIU, omagii, s. n. 1. (În evul mediu) Ceremonie care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasal față de suzeranul său. 2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva; ofrandă, prinos. ◊ Expr. Omagiile mele = formulă de salut respectuos. – Din it. omaggio. DOOM
omágiu [giu pron. giu] s. n., art. omágiul; pl. omágii, art. omágiile (-gi-i-)
omagiul
OMÁGIU, omagii, s. n. 1. (În evul mediu) Ceremonie care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasal față de suzeranul său. 2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva; ofrandă, prinos. ◊ Expr. Omagiile mele = formulă de salut respectuos. – Din it. omaggio. DOOM
omágiu [giu pron. giu] s. n., art. omágiul; pl. omágii, art. omágiile (-gi-i-)
omagiului
OMÁGIU, omagii, s. n. 1. (În evul mediu) Ceremonie care cuprindea jurământul de credință și de supunere al unui vasal față de suzeranul său. 2. Manifestare (prin cuvinte, gesturi etc.) a credinței, respectului, admirației sau recunoștinței față de cineva; ofrandă, prinos. ◊ Expr. Omagiile mele = formulă de salut respectuos. – Din it. omaggio. DOOM
omágiu [giu pron. giu] s. n., art. omágiul; pl. omágii, art. omágiile (-gi-i-)
omagra
OMÁGRĂ s.f. (Med.) Afecțiune gutoasă a articulației umărului. [< fr. omagre, cf. gr. omos – umăr, agra – atac].
omagre
OMÁGRĂ s.f. (Med.) Afecțiune gutoasă a articulației umărului. [< fr. omagre, cf. gr. omos – umăr, agra – atac].
omagrei
OMÁGRĂ s.f. (Med.) Afecțiune gutoasă a articulației umărului. [< fr. omagre, cf. gr. omos – umăr, agra – atac].
omagul
OMÁG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otrăvitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, folosite în medicină datorită unui alcaloid pe care îl conține rizomul (Aconitum); plantă din acest gen. – Din sl. omĕgŭ. DOOM
omág s. m.
omagului
OMÁG s. m. Gen de plante erbacee din familia ranunculaceelor, otrăvitoare, cu flori albastre-violacee sau galbene, folosite în medicină datorită unui alcaloid pe care îl conține rizomul (Aconitum); plantă din acest gen. – Din sl. omĕgŭ. DOOM
omág s. m.
omaj
OMÁJ s.n. v. omagiu.
omal
omal s. (țig.) membru al aceleiași bande de hoți; complice.
omalgia
OMALGÍE s.f. Nevralgie scapulo-humerală. [Gen. -iei. / < fr. omalgie, cf. fr. omos – umăr, algos – durere].
omalgie
OMALGÍE s.f. Nevralgie scapulo-humerală. [Gen. -iei. / < fr. omalgie, cf. fr. omos – umăr, algos – durere].
omalgiei
OMALGÍE s.f. Nevralgie scapulo-humerală. [Gen. -iei. / < fr. omalgie, cf. fr. omos – umăr, algos – durere].
omalgii
OMALGÍE s.f. Nevralgie scapulo-humerală. [Gen. -iei. / < fr. omalgie, cf. fr. omos – umăr, algos – durere].
omalgiile
OMALGÍE s.f. Nevralgie scapulo-humerală. [Gen. -iei. / < fr. omalgie, cf. fr. omos – umăr, algos – durere].
omalgiilor
OMALGÍE s.f. Nevralgie scapulo-humerală. [Gen. -iei. / < fr. omalgie, cf. fr. omos – umăr, algos – durere].
oman
omán (-ni), s. m. – Iarbă-mare (Inula Helenium). – Var. homan. Bg., sb., slov., pol. oman (Tiktin; Conev 47).
omanez
OMANÉZ, -Ă, omanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Omanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Omanului sau omanezilor (1), care se referă la Oman sau omanezi. – Oman (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
omanéz (referitor la Oman) adj. m., s. m., pl. omanézi; adj. f., s. f. omanéză, pl. omanéze
omanez
OMANÉZ, -Ă, omanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Omanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Omanului sau omanezilor (1), care se referă la Oman sau omanezi. – Oman (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
omanéz (referitor la Oman) adj. m., s. m., pl. omanézi; adj. f., s. f. omanéză, pl. omanéze
omaneză
OMANÉZ, -Ă, omanezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Omanului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Omanului sau omanezilor (1), care se referă la Oman sau omanezi. – Oman (n. pr.) + suf. -ez. DOOM
omanéz (referitor la Oman) adj. m., s. m., pl. omanézi; adj. f., s. f. omanéză, pl. omanéze
omar
OMÁR s.m. v. homar.
omartrita
OMARTRÍTĂ s.f. Inflamație a articulației umărului. [< fr. omarthrite, cf. gr. omos – umăr, arthron – articulație].
omartrite
OMARTRÍTĂ s.f. Inflamație a articulației umărului. [< fr. omarthrite, cf. gr. omos – umăr, arthron – articulație].
omartritei
OMARTRÍTĂ s.f. Inflamație a articulației umărului. [< fr. omarthrite, cf. gr. omos – umăr, arthron – articulație].
omartroza
OMARTRÓZĂ s.f. Reumatism cronic degenerativ, localizat în articulația umărului. [< fr. omarthrose].
omartroze
OMARTRÓZĂ s.f. Reumatism cronic degenerativ, localizat în articulația umărului. [< fr. omarthrose].
omartrozei
OMARTRÓZĂ s.f. Reumatism cronic degenerativ, localizat în articulația umărului. [< fr. omarthrose].
omatidia
OMATIDÍE, omatidii, s. f. Fiecare dintre elementele care constituie ochiul compus al insectelor. – Din fr. ommatidie. DOOM
omatidíe s. f., art. omatidía, g.-d. art. omatidíei; pl. omatidíi, art. omatidíile
omatidie
OMATIDÍE, omatidii, s. f. Fiecare dintre elementele care constituie ochiul compus al insectelor. – Din fr. ommatidie. DOOM
omatidíe s. f., art. omatidía, g.-d. art. omatidíei; pl. omatidíi, art. omatidíile
omatidiei
OMATIDÍE, omatidii, s. f. Fiecare dintre elementele care constituie ochiul compus al insectelor. – Din fr. ommatidie. DOOM
omatidíe s. f., art. omatidía, g.-d. art. omatidíei; pl. omatidíi, art. omatidíile
omatidii
OMATIDÍE, omatidii, s. f. Fiecare dintre elementele care constituie ochiul compus al insectelor. – Din fr. ommatidie. DOOM
omatidíe s. f., art. omatidía, g.-d. art. omatidíei; pl. omatidíi, art. omatidíile
omatidiile
OMATIDÍE, omatidii, s. f. Fiecare dintre elementele care constituie ochiul compus al insectelor. – Din fr. ommatidie. DOOM
omatidíe s. f., art. omatidía, g.-d. art. omatidíei; pl. omatidíi, art. omatidíile
omatidiilor
OMATIDÍE, omatidii, s. f. Fiecare dintre elementele care constituie ochiul compus al insectelor. – Din fr. ommatidie. DOOM
omatidíe s. f., art. omatidía, g.-d. art. omatidíei; pl. omatidíi, art. omatidíile
ombelifere
OMBELIFÉRĂ s. f. v. umbeliferă.
ombeliferă
UMBELIFÉRĂ, umbelifere, s. f. (La pl.) Familie de plante dicotiledonate, ale căror flori sînt dispuse în umbelă; (la sg.) plantă din această familie. – Variantă: ombeliféră s. f.
ombilic
OMBILÍC, ombilicuri, s. n. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; buric. – Din fr. ombilic. DOOM
ombilíc s. n., pl. ombilícuri
ombilical
OMBILICÁL, -Ă, ombilicali, -e, adj. Care aparține ombilicului, privitor la ombilic. ◊ Cordon ombilical = formațiune anatomică în formă de tub care conține vase sangvine și care leagă placenta fetusului de mamă, asigurând schimburile nutritive dintre mamă și fetus. – Din fr. ombilical. DOOM
ombilicál adj. m., pl. ombilicáli; f. ombilicálă, pl. ombilicále
ombilicala
OMBILICÁL, -Ă, ombilicali, -e, adj. Care aparține ombilicului, privitor la ombilic. ◊ Cordon ombilical = formațiune anatomică în formă de tub care conține vase sangvine și care leagă placenta fetusului de mamă, asigurând schimburile nutritive dintre mamă și fetus. – Din fr. ombilical. DOOM
ombilicál adj. m., pl. ombilicáli; f. ombilicálă, pl. ombilicále
ombilicale
OMBILICÁL, -Ă, ombilicali, -e, adj. Care aparține ombilicului, privitor la ombilic. ◊ Cordon ombilical = formațiune anatomică în formă de tub care conține vase sangvine și care leagă placenta fetusului de mamă, asigurând schimburile nutritive dintre mamă și fetus. – Din fr. ombilical. DOOM
ombilicál adj. m., pl. ombilicáli; f. ombilicálă, pl. ombilicále
ombilicalei
OMBILICÁL, -Ă, ombilicali, -e, adj. Care aparține ombilicului, privitor la ombilic. ◊ Cordon ombilical = formațiune anatomică în formă de tub care conține vase sangvine și care leagă placenta fetusului de mamă, asigurând schimburile nutritive dintre mamă și fetus. – Din fr. ombilical. DOOM
ombilicál adj. m., pl. ombilicáli; f. ombilicálă, pl. ombilicále
ombilicalele
OMBILICÁL, -Ă, ombilicali, -e, adj. Care aparține ombilicului, privitor la ombilic. ◊ Cordon ombilical = formațiune anatomică în formă de tub care conține vase sangvine și care leagă placenta fetusului de mamă, asigurând schimburile nutritive dintre mamă și fetus. – Din fr. ombilical. DOOM
ombilicál adj. m., pl. ombilicáli; f. ombilicálă, pl. ombilicále
ombilicalelor
OMBILICÁL, -Ă, ombilicali, -e, adj. Care aparține ombilicului, privitor la ombilic. ◊ Cordon ombilical = formațiune anatomică în formă de tub care conține vase sangvine și care leagă placenta fetusului de mamă, asigurând schimburile nutritive dintre mamă și fetus. – Din fr. ombilical. DOOM
ombilicál adj. m., pl. ombilicáli; f. ombilicálă, pl. ombilicále
ombilicali
OMBILICÁL, -Ă, ombilicali, -e, adj. Care aparține ombilicului, privitor la ombilic. ◊ Cordon ombilical = formațiune anatomică în formă de tub care conține vase sangvine și care leagă placenta fetusului de mamă, asigurând schimburile nutritive dintre mamă și fetus. – Din fr. ombilical. DOOM
ombilicál adj. m., pl. ombilicáli; f. ombilicálă, pl. ombilicále
ombilicalii
OMBILICÁL, -Ă, ombilicali, -e, adj. Care aparține ombilicului, privitor la ombilic. ◊ Cordon ombilical = formațiune anatomică în formă de tub care conține vase sangvine și care leagă placenta fetusului de mamă, asigurând schimburile nutritive dintre mamă și fetus. – Din fr. ombilical. DOOM
ombilicál adj. m., pl. ombilicáli; f. ombilicálă, pl. ombilicále
ombilicalilor
OMBILICÁL, -Ă, ombilicali, -e, adj. Care aparține ombilicului, privitor la ombilic. ◊ Cordon ombilical = formațiune anatomică în formă de tub care conține vase sangvine și care leagă placenta fetusului de mamă, asigurând schimburile nutritive dintre mamă și fetus. – Din fr. ombilical. DOOM
ombilicál adj. m., pl. ombilicáli; f. ombilicálă, pl. ombilicále
ombilicalul
OMBILICÁL, -Ă, ombilicali, -e, adj. Care aparține ombilicului, privitor la ombilic. ◊ Cordon ombilical = formațiune anatomică în formă de tub care conține vase sangvine și care leagă placenta fetusului de mamă, asigurând schimburile nutritive dintre mamă și fetus. – Din fr. ombilical. DOOM
ombilicál adj. m., pl. ombilicáli; f. ombilicálă, pl. ombilicále
ombilicalului
OMBILICÁL, -Ă, ombilicali, -e, adj. Care aparține ombilicului, privitor la ombilic. ◊ Cordon ombilical = formațiune anatomică în formă de tub care conține vase sangvine și care leagă placenta fetusului de mamă, asigurând schimburile nutritive dintre mamă și fetus. – Din fr. ombilical. DOOM
ombilicál adj. m., pl. ombilicáli; f. ombilicálă, pl. ombilicále
ombilicul
OMBILÍC, ombilicuri, s. n. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; buric. – Din fr. ombilic. DOOM
ombilíc s. n., pl. ombilícuri
ombilicului
OMBILÍC, ombilicuri, s. n. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; buric. – Din fr. ombilic. DOOM
ombilíc s. n., pl. ombilícuri
ombilicuri
OMBILÍC, ombilicuri, s. n. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; buric. – Din fr. ombilic. DOOM
ombilíc s. n., pl. ombilícuri
ombilicurile
OMBILÍC, ombilicuri, s. n. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; buric. – Din fr. ombilic. DOOM
ombilíc s. n., pl. ombilícuri
ombilicurilor
OMBILÍC, ombilicuri, s. n. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; buric. – Din fr. ombilic. DOOM
ombilíc s. n., pl. ombilícuri
ombreta
OMBRÉTĂ s.f. (Zool.) Pasăre acvatică din Africa tropicală. [< fr. ombrette].
ombrete
OMBRÉTĂ s.f. (Zool.) Pasăre acvatică din Africa tropicală. [< fr. ombrette].
ombretei
OMBRÉTĂ s.f. (Zool.) Pasăre acvatică din Africa tropicală. [< fr. ombrette].
ombretele
OMBRÉTĂ s.f. (Zool.) Pasăre acvatică din Africa tropicală. [< fr. ombrette].
ombretelor
OMBRÉTĂ s.f. (Zool.) Pasăre acvatică din Africa tropicală. [< fr. ombrette].
ombrometre
OMBROMÉTRU s.n. Pluviometru. [< fr. ombromètre].
ombrometrele
OMBROMÉTRU s.n. Pluviometru. [< fr. ombromètre].
ombrometrelor
OMBROMÉTRU s.n. Pluviometru. [< fr. ombromètre].
ombrometru
OMBROMÉTRU s.n. Pluviometru. [< fr. ombromètre].
ombrometrul
OMBROMÉTRU s.n. Pluviometru. [< fr. ombromètre].
ombrometrului
OMBROMÉTRU s.n. Pluviometru. [< fr. ombromètre].
ombră
ÓMBRĂ s.f. (Geol.) Humă neagră, pământ de Siena. [< fr. ombre].
ombudsman
OMBUDSMAN, ombudsmani, s. m. 1. Specialist care asigură asistență (juridică, economică) unei instituții, unei societăți etc. (pentru rezolvarea unor litigii). 2. Spec. Instituția Avocatului Poporului în Uniunea Europeană. ♦ Persoană care conduce această instituție. – Din engl. ombudsman. DOOM
*ómbudsman (-buds-man) s. m., pl. ómbudsmani
omeag
omeág (-égi), s. m. – Plantă (Aconitum napellus). – Var. omag. Sl. omegu (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 227; Byhan 323; Conev 43), cf. slov. omej, pol. omięg, rus. omeg.
omega
OMÉGA, omega, s. m. Numele ultimei litere a alfabetului grecesc, corespunzând sunetului o. – Din ngr. o méga. DOOM
oméga (literă grecească) s. m., pl. oméga; ω, Ω
omegatroane
OMEGATRÓN, omegatroane, s. n. Spectometru de masă, care funcționează după sistemul ciclotronului. – Din fr. omégatron. DOOM
omegatrón (-ga-tron) s. n., pl. omegatroáne
omegatroanele
OMEGATRÓN, omegatroane, s. n. Spectometru de masă, care funcționează după sistemul ciclotronului. – Din fr. omégatron. DOOM
omegatrón (-ga-tron) s. n., pl. omegatroáne
omegatroanelor
OMEGATRÓN, omegatroane, s. n. Spectometru de masă, care funcționează după sistemul ciclotronului. – Din fr. omégatron. DOOM
omegatrón (-ga-tron) s. n., pl. omegatroáne
omegatron
OMEGATRÓN, omegatroane, s. n. Spectometru de masă, care funcționează după sistemul ciclotronului. – Din fr. omégatron. DOOM
omegatrón (-ga-tron) s. n., pl. omegatroáne
omegatronul
OMEGATRÓN, omegatroane, s. n. Spectometru de masă, care funcționează după sistemul ciclotronului. – Din fr. omégatron. DOOM
omegatrón (-ga-tron) s. n., pl. omegatroáne
omegatronului
OMEGATRÓN, omegatroane, s. n. Spectometru de masă, care funcționează după sistemul ciclotronului. – Din fr. omégatron. DOOM
omegatrón (-ga-tron) s. n., pl. omegatroáne
omenea
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omeneai
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omeneam
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omeneasca
OMENÉSC, -EÁSCĂ, omenești, adj. 1. Care aparține omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfățișării sau firii omului; de om; uman. ◊ (Substantivat, n.) Omenescul unei situații. ◊ Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș. 2. Care aparține omului de rând. 3. (Înv. și pop.) Prietenos, binevoitor; blând. ♦ Convenabil, rezonabil. ♦ (Despre limbă) Inteligibil, clar. – Om + suf. -esc. DOOM
omenésc adj. m., f. omeneáscă; pl. m. și f. omenéști
omenească
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omeneau
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omeneați
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omenesc
OMENÉSC, -EÁSCĂ, omenești, adj. 1. Care aparține omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfățișării sau firii omului; de om; uman. ◊ (Substantivat, n.) Omenescul unei situații. ◊ Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș. 2. Care aparține omului de rând. 3. (Înv. și pop.) Prietenos, binevoitor; blând. ♦ Convenabil, rezonabil. ♦ (Despre limbă) Inteligibil, clar. – Om + suf. -esc. DOOM
omenésc adj. m., f. omeneáscă; pl. m. și f. omenéști
omenesc
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omenescul
OMENÉSC, -EÁSCĂ, omenești, adj. 1. Care aparține omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfățișării sau firii omului; de om; uman. ◊ (Substantivat, n.) Omenescul unei situații. ◊ Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș. 2. Care aparține omului de rând. 3. (Înv. și pop.) Prietenos, binevoitor; blând. ♦ Convenabil, rezonabil. ♦ (Despre limbă) Inteligibil, clar. – Om + suf. -esc. DOOM
omenésc adj. m., f. omeneáscă; pl. m. și f. omenéști
omenescului
OMENÉSC, -EÁSCĂ, omenești, adj. 1. Care aparține omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfățișării sau firii omului; de om; uman. ◊ (Substantivat, n.) Omenescul unei situații. ◊ Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș. 2. Care aparține omului de rând. 3. (Înv. și pop.) Prietenos, binevoitor; blând. ♦ Convenabil, rezonabil. ♦ (Despre limbă) Inteligibil, clar. – Om + suf. -esc. DOOM
omenésc adj. m., f. omeneáscă; pl. m. și f. omenéști
omenește
OMENÉȘTE adv. 1. Din punct de vedere omenesc, în mod omenesc; cât poate un om. 2. În condiții omenești, ca oamenii; p. ext. cu omenie, cumsecade, cum se cuvine. – Om + suf. -ește. DOOM
omenéște adv.
omenește
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omenești
OMENÉSC, -EÁSCĂ, omenești, adj. 1. Care aparține omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfățișării sau firii omului; de om; uman. ◊ (Substantivat, n.) Omenescul unei situații. ◊ Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș. 2. Care aparține omului de rând. 3. (Înv. și pop.) Prietenos, binevoitor; blând. ♦ Convenabil, rezonabil. ♦ (Despre limbă) Inteligibil, clar. – Om + suf. -esc. DOOM
omenésc adj. m., f. omeneáscă; pl. m. și f. omenéști
omenești
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omeneștii
OMENÉSC, -EÁSCĂ, omenești, adj. 1. Care aparține omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfățișării sau firii omului; de om; uman. ◊ (Substantivat, n.) Omenescul unei situații. ◊ Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș. 2. Care aparține omului de rând. 3. (Înv. și pop.) Prietenos, binevoitor; blând. ♦ Convenabil, rezonabil. ♦ (Despre limbă) Inteligibil, clar. – Om + suf. -esc. DOOM
omenésc adj. m., f. omeneáscă; pl. m. și f. omenéști
omeneștile
OMENÉSC, -EÁSCĂ, omenești, adj. 1. Care aparține omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfățișării sau firii omului; de om; uman. ◊ (Substantivat, n.) Omenescul unei situații. ◊ Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș. 2. Care aparține omului de rând. 3. (Înv. și pop.) Prietenos, binevoitor; blând. ♦ Convenabil, rezonabil. ♦ (Despre limbă) Inteligibil, clar. – Om + suf. -esc. DOOM
omenésc adj. m., f. omeneáscă; pl. m. și f. omenéști
omeneștilor
OMENÉSC, -EÁSCĂ, omenești, adj. 1. Care aparține omului sau genului uman, privitor la om sau la genul uman, propriu înfățișării sau firii omului; de om; uman. ◊ (Substantivat, n.) Omenescul unei situații. ◊ Așezare omenească = denumire pentru sat, comună, oraș. 2. Care aparține omului de rând. 3. (Înv. și pop.) Prietenos, binevoitor; blând. ♦ Convenabil, rezonabil. ♦ (Despre limbă) Inteligibil, clar. – Om + suf. -esc. DOOM
omenésc adj. m., f. omeneáscă; pl. m. și f. omenéști
omeni
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omenia
OMENÍE s. f. Complex de calități alese, proprii unei persoane; purtare blândă, înțelegătoare; atitudine cuviincioasă, respectuoasă. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) omenie = lipsit de onestitate; (în mod) inuman, (în mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunăvoință; (în mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A învăța (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminți. A ști (la) omenie sau a ști ce-i omenia = a se arăta blând și înțelegător (față de cineva). ♦ Reputație bună; renume, cinste. – Om + suf. -ie. DOOM
omeníe s. f., art. omenía, g.-d. omeníi, art. omeníei
omenie
OMENÍE s. f. Complex de calități alese, proprii unei persoane; purtare blândă, înțelegătoare; atitudine cuviincioasă, respectuoasă. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) omenie = lipsit de onestitate; (în mod) inuman, (în mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunăvoință; (în mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A învăța (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminți. A ști (la) omenie sau a ști ce-i omenia = a se arăta blând și înțelegător (față de cineva). ♦ Reputație bună; renume, cinste. – Om + suf. -ie. DOOM
omeníe s. f., art. omenía, g.-d. omeníi, art. omeníei
omeniei
OMENÍE s. f. Complex de calități alese, proprii unei persoane; purtare blândă, înțelegătoare; atitudine cuviincioasă, respectuoasă. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) omenie = lipsit de onestitate; (în mod) inuman, (în mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunăvoință; (în mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A învăța (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminți. A ști (la) omenie sau a ști ce-i omenia = a se arăta blând și înțelegător (față de cineva). ♦ Reputație bună; renume, cinste. – Om + suf. -ie. DOOM
omeníe s. f., art. omenía, g.-d. omeníi, art. omeníei
omenii
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omenii
OMENÍE s. f. Complex de calități alese, proprii unei persoane; purtare blândă, înțelegătoare; atitudine cuviincioasă, respectuoasă. ◊ Loc. adj. De omenie = bun, cumsecade; ospitalier; cinstit. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) omenie = lipsit de onestitate; (în mod) inuman, (în mod) nemilos. Cu omenie = binevoitor, afabil, cu bunăvoință; (în mod) cinstit, corect. ◊ Expr. (Reg.) A învăța (pe cineva) omenie = a pedepsi sau a certa (pe cineva) pentru a cuminți. A ști (la) omenie sau a ști ce-i omenia = a se arăta blând și înțelegător (față de cineva). ♦ Reputație bună; renume, cinste. – Om + suf. -ie. DOOM
omeníe s. f., art. omenía, g.-d. omeníi, art. omeníei
omenim
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omenime
OMENÍME s. f. (Înv. și reg.) Omenire (1). – Om + suf. -ime. DOOM
omeníme (înv., reg.) s. f., g.-d. art. omenímii
omenimea
OMENÍME s. f. (Înv. și reg.) Omenire (1). – Om + suf. -ime. DOOM
omeníme (înv., reg.) s. f., g.-d. art. omenímii
omenimi
OMENÍME s. f. (Înv. și reg.) Omenire (1). – Om + suf. -ime. DOOM
omeníme (înv., reg.) s. f., g.-d. art. omenímii
omenimii
OMENÍME s. f. (Înv. și reg.) Omenire (1). – Om + suf. -ime. DOOM
omeníme (înv., reg.) s. f., g.-d. art. omenímii
omenind
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omenire
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omenire
OMENÍRE s. f. 1. Întreaga populație a globului, totalitatea oamenilor de pe Pământ, neamul omenesc; umanitatea; omenime. ♦ Mulțime de oameni; lume, public. 2. (Înv.) Omenie; umanitarism. – Din om. Pentru 2, cf. omeni. DOOM
omeníre s. f., g.-d. art. omenírii
omenirea
OMENÍRE s. f. 1. Întreaga populație a globului, totalitatea oamenilor de pe Pământ, neamul omenesc; umanitatea; omenime. ♦ Mulțime de oameni; lume, public. 2. (Înv.) Omenie; umanitarism. – Din om. Pentru 2, cf. omeni. DOOM
omeníre s. f., g.-d. art. omenírii
omeniri
OMENÍRE s. f. 1. Întreaga populație a globului, totalitatea oamenilor de pe Pământ, neamul omenesc; umanitatea; omenime. ♦ Mulțime de oameni; lume, public. 2. (Înv.) Omenie; umanitarism. – Din om. Pentru 2, cf. omeni. DOOM
omeníre s. f., g.-d. art. omenírii
omenirii
OMENÍRE s. f. 1. Întreaga populație a globului, totalitatea oamenilor de pe Pământ, neamul omenesc; umanitatea; omenime. ♦ Mulțime de oameni; lume, public. 2. (Înv.) Omenie; umanitarism. – Din om. Pentru 2, cf. omeni. DOOM
omeníre s. f., g.-d. art. omenírii
omenirile
OMENÍRE s. f. 1. Întreaga populație a globului, totalitatea oamenilor de pe Pământ, neamul omenesc; umanitatea; omenime. ♦ Mulțime de oameni; lume, public. 2. (Înv.) Omenie; umanitarism. – Din om. Pentru 2, cf. omeni. DOOM
omeníre s. f., g.-d. art. omenírii
omenirilor
OMENÍRE s. f. 1. Întreaga populație a globului, totalitatea oamenilor de pe Pământ, neamul omenesc; umanitatea; omenime. ♦ Mulțime de oameni; lume, public. 2. (Înv.) Omenie; umanitarism. – Din om. Pentru 2, cf. omeni. DOOM
omeníre s. f., g.-d. art. omenírii
omeniră
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omenirăm
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omenirăți
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omenise
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omenisem
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omeniseră
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omeniserăm
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omeniserăți
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omeniseși
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omeniseți
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omenit
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omenit
OMENÍT, -Ă, omeniți, -te, adj. (Înv.) Blând, binevoitor, amabil. – V. omeni.
omenita
OMENÍT, -Ă, omeniți, -te, adj. (Înv.) Blând, binevoitor, amabil. – V. omeni.
omenite
OMENÍT, -Ă, omeniți, -te, adj. (Înv.) Blând, binevoitor, amabil. – V. omeni.
omenitei
OMENÍT, -Ă, omeniți, -te, adj. (Înv.) Blând, binevoitor, amabil. – V. omeni.
omenitele
OMENÍT, -Ă, omeniți, -te, adj. (Înv.) Blând, binevoitor, amabil. – V. omeni.
omenitelor
OMENÍT, -Ă, omeniți, -te, adj. (Înv.) Blând, binevoitor, amabil. – V. omeni.
omenitul
OMENÍT, -Ă, omeniți, -te, adj. (Înv.) Blând, binevoitor, amabil. – V. omeni.
omenitului
OMENÍT, -Ă, omeniți, -te, adj. (Înv.) Blând, binevoitor, amabil. – V. omeni.
omeniși
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omeniți
OMENÍ, omenesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A primi pe cineva în mod ospitalier; a ospăta, a cinsti. ♦ Refl. A se ospăta. 2. A cinsti, a onora, a slăvi. – Din om. DOOM
omení (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omenésc, imperf. 3 sg. omeneá; conj. prez. 3 să omeneáscă
omeniți
OMENÍT, -Ă, omeniți, -te, adj. (Înv.) Blând, binevoitor, amabil. – V. omeni.
omeniții
OMENÍT, -Ă, omeniți, -te, adj. (Înv.) Blând, binevoitor, amabil. – V. omeni.
omeniților
OMENÍT, -Ă, omeniți, -te, adj. (Înv.) Blând, binevoitor, amabil. – V. omeni.
omenoasa
OMENÓS, -OÁSĂ, omenoși, -oase, adj. Plin de omenie; blând, bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător. – Om + suf. -os. DOOM
omenós adj. m., pl. omenóși; f. omenoásă, pl. omenoáse
omenoase
OMENÓS, -OÁSĂ, omenoși, -oase, adj. Plin de omenie; blând, bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător. – Om + suf. -os. DOOM
omenós adj. m., pl. omenóși; f. omenoásă, pl. omenoáse
omenoasei
OMENÓS, -OÁSĂ, omenoși, -oase, adj. Plin de omenie; blând, bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător. – Om + suf. -os. DOOM
omenós adj. m., pl. omenóși; f. omenoásă, pl. omenoáse
omenoasele
OMENÓS, -OÁSĂ, omenoși, -oase, adj. Plin de omenie; blând, bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător. – Om + suf. -os. DOOM
omenós adj. m., pl. omenóși; f. omenoásă, pl. omenoáse
omenoaselor
OMENÓS, -OÁSĂ, omenoși, -oase, adj. Plin de omenie; blând, bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător. – Om + suf. -os. DOOM
omenós adj. m., pl. omenóși; f. omenoásă, pl. omenoáse
omenos
OMENÓS, -OÁSĂ, omenoși, -oase, adj. Plin de omenie; blând, bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător. – Om + suf. -os. DOOM
omenós adj. m., pl. omenóși; f. omenoásă, pl. omenoáse
omenosul
OMENÓS, -OÁSĂ, omenoși, -oase, adj. Plin de omenie; blând, bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător. – Om + suf. -os. DOOM
omenós adj. m., pl. omenóși; f. omenoásă, pl. omenoáse
omenosului
OMENÓS, -OÁSĂ, omenoși, -oase, adj. Plin de omenie; blând, bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător. – Om + suf. -os. DOOM
omenós adj. m., pl. omenóși; f. omenoásă, pl. omenoáse
omenoși
OMENÓS, -OÁSĂ, omenoși, -oase, adj. Plin de omenie; blând, bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător. – Om + suf. -os. DOOM
omenós adj. m., pl. omenóși; f. omenoásă, pl. omenoáse
omenoșii
OMENÓS, -OÁSĂ, omenoși, -oase, adj. Plin de omenie; blând, bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător. – Om + suf. -os. DOOM
omenós adj. m., pl. omenóși; f. omenoásă, pl. omenoáse
omenoșilor
OMENÓS, -OÁSĂ, omenoși, -oase, adj. Plin de omenie; blând, bun, cumsecade, îngăduitor, înțelegător. – Om + suf. -os. DOOM
omenós adj. m., pl. omenóși; f. omenoásă, pl. omenoáse
omental
OMENTÁL, -Ă adj. Referitor la epiploon. [< fr. omental].
omentala
OMENTÁL, -Ă adj. Referitor la epiploon. [< fr. omental].
omentale
OMENTÁL, -Ă adj. Referitor la epiploon. [< fr. omental].
omentalei
OMENTÁL, -Ă adj. Referitor la epiploon. [< fr. omental].
omentalele
OMENTÁL, -Ă adj. Referitor la epiploon. [< fr. omental].
omentalelor
OMENTÁL, -Ă adj. Referitor la epiploon. [< fr. omental].
omentali
OMENTÁL, -Ă adj. Referitor la epiploon. [< fr. omental].
omentalii
OMENTÁL, -Ă adj. Referitor la epiploon. [< fr. omental].
omentalilor
OMENTÁL, -Ă adj. Referitor la epiploon. [< fr. omental].
omentalul
OMENTÁL, -Ă adj. Referitor la epiploon. [< fr. omental].
omentalului
OMENTÁL, -Ă adj. Referitor la epiploon. [< fr. omental].
omentectomia
OMENTECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție chirurgicală a epiploonului. [Gen. -iei. / < fr. omentectomie].
omentectomie
OMENTECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție chirurgicală a epiploonului. [Gen. -iei. / < fr. omentectomie].
omentectomiei
OMENTECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție chirurgicală a epiploonului. [Gen. -iei. / < fr. omentectomie].
omentectomii
OMENTECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție chirurgicală a epiploonului. [Gen. -iei. / < fr. omentectomie].
omentectomiile
OMENTECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție chirurgicală a epiploonului. [Gen. -iei. / < fr. omentectomie].
omentectomiilor
OMENTECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție chirurgicală a epiploonului. [Gen. -iei. / < fr. omentectomie].
omentopexia
OMENTOPEXÍE s.f. (Med.) Operația de fixare a epiploonului. [Gen. -iei. / < fr. omentopexie].
omentopexie
OMENTOPEXÍE s.f. (Med.) Operația de fixare a epiploonului. [Gen. -iei. / < fr. omentopexie].
omentopexiei
OMENTOPEXÍE s.f. (Med.) Operația de fixare a epiploonului. [Gen. -iei. / < fr. omentopexie].
omentopexii
OMENTOPEXÍE s.f. (Med.) Operația de fixare a epiploonului. [Gen. -iei. / < fr. omentopexie].
omentum
OMÉNTUM s.n. (Anat.) Epiploon. [< lat. omentum, cf. it. omento].
omentumul
OMÉNTUM s.n. (Anat.) Epiploon. [< lat. omentum, cf. it. omento].
omentumului
OMÉNTUM s.n. (Anat.) Epiploon. [< lat. omentum, cf. it. omento].
omentumuri
OMÉNTUM s.n. (Anat.) Epiploon. [< lat. omentum, cf. it. omento].
omentumurile
OMÉNTUM s.n. (Anat.) Epiploon. [< lat. omentum, cf. it. omento].
omentumurilor
OMÉNTUM s.n. (Anat.) Epiploon. [< lat. omentum, cf. it. omento].
omeo
HOMEO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „asemănător”. [Pron. -me-o-, var. omeo-. / < fr. homéo-, cf. gr. homoios].
omeomorfism
OMEOMORFÍSM s. n. v. homeomorfism.
omeomorfismul
OMEOMORFÍSM s. n. v. homeomorfism.
omeomorfismului
OMEOMORFÍSM s. n. v. homeomorfism.
omeoza
OMEÓZĂ s.f. (Lit.) Folosire improprie, figurată, a unui verb, eventual însoțit de determinanții săi, în virtutea unei asemănări între fenomene. [Pron. -me-o-. / cf. fr. homéose < gr. homoiosis – asemănare]. DOOM
!omeóză (livr.) s. f., g.-d. art. omeózei; pl. omeóze
omeoze
OMEÓZĂ s.f. (Lit.) Folosire improprie, figurată, a unui verb, eventual însoțit de determinanții săi, în virtutea unei asemănări între fenomene. [Pron. -me-o-. / cf. fr. homéose < gr. homoiosis – asemănare]. DOOM
!omeóză (livr.) s. f., g.-d. art. omeózei; pl. omeóze
omeozei
OMEÓZĂ s.f. (Lit.) Folosire improprie, figurată, a unui verb, eventual însoțit de determinanții săi, în virtutea unei asemănări între fenomene. [Pron. -me-o-. / cf. fr. homéose < gr. homoiosis – asemănare]. DOOM
!omeóză (livr.) s. f., g.-d. art. omeózei; pl. omeóze
omeozele
OMEÓZĂ s.f. (Lit.) Folosire improprie, figurată, a unui verb, eventual însoțit de determinanții săi, în virtutea unei asemănări între fenomene. [Pron. -me-o-. / cf. fr. homéose < gr. homoiosis – asemănare]. DOOM
!omeóză (livr.) s. f., g.-d. art. omeózei; pl. omeóze
omeozelor
OMEÓZĂ s.f. (Lit.) Folosire improprie, figurată, a unui verb, eventual însoțit de determinanții săi, în virtutea unei asemănări între fenomene. [Pron. -me-o-. / cf. fr. homéose < gr. homoiosis – asemănare]. DOOM
!omeóză (livr.) s. f., g.-d. art. omeózei; pl. omeóze
omeric
OMÉRIC, -Ă adj. v. homeric. DOOM
homéric adj. m., pl. homérici; f. homérică, pl. homérice
omerta
OMERTÀ s. f. Lege a tăcerii impusă în organizațiile de tip mafiot. – Din it. omertà. DOOM
*omertá (it.) s. f.
omertale
OMERTÀ s. f. Lege a tăcerii impusă în organizațiile de tip mafiot. – Din it. omertà. DOOM
*omertá (it.) s. f.
omertalei
OMERTÀ s. f. Lege a tăcerii impusă în organizațiile de tip mafiot. – Din it. omertà. DOOM
*omertá (it.) s. f.
omertaua
OMERTÀ s. f. Lege a tăcerii impusă în organizațiile de tip mafiot. – Din it. omertà. DOOM
*omertá (it.) s. f.
omet
OMÉT s. n. (Înv. și reg.) Mulțime mare de oameni, lume, popor. – Om + suf. -et. DOOM
omét (lume) (înv., reg.) s. n.
omete
OMẮT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”. DOOM
omắt (zăpadă) (pop.) s. n., pl. omắturi
ometele
OMẮT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”. DOOM
omắt (zăpadă) (pop.) s. n., pl. omắturi
ometelor
OMẮT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”. DOOM
omắt (zăpadă) (pop.) s. n., pl. omắturi
ometița
OMÉTIȚĂ s. f. (Reg.) 1. Zăpadă fină (spulberată de vânt). 2. Partea cea mai fină a făinii, care se depune sub formă de praf în timpul măcinatului; pospai. – Din ucr. obmetycja. DOOM
ométiță (reg.) s. f., g.-d. art. ométiței
ometițe
OMÉTIȚĂ s. f. (Reg.) 1. Zăpadă fină (spulberată de vânt). 2. Partea cea mai fină a făinii, care se depune sub formă de praf în timpul măcinatului; pospai. – Din ucr. obmetycja. DOOM
ométiță (reg.) s. f., g.-d. art. ométiței
ometiței
OMÉTIȚĂ s. f. (Reg.) 1. Zăpadă fină (spulberată de vânt). 2. Partea cea mai fină a făinii, care se depune sub formă de praf în timpul măcinatului; pospai. – Din ucr. obmetycja. DOOM
ométiță (reg.) s. f., g.-d. art. ométiței
ometoi
OMETÓI, ometoi, s. m. (Regional) Om mare de stat, matahală, găligan. Au intrat îndată după el, degerați, cu mustățile în sloiuri și cu genele în virfuri de ace, patru ometoi lungi, cu halebărzile în mîini. VORNIC, O. 25.
ometul
OMÉT s. n. (Înv. și reg.) Mulțime mare de oameni, lume, popor. – Om + suf. -et. DOOM
omét (lume) (înv., reg.) s. n.
ometului
OMÉT s. n. (Înv. și reg.) Mulțime mare de oameni, lume, popor. – Om + suf. -et. DOOM
omét (lume) (înv., reg.) s. n.
omeți
OMEȚÍ, pers. 3 omețește, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. și refl. A (se) acoperi cu omăt, a (se) înzăpezi. 2. Intranz. A viscoli. – Din omăt. DOOM
omețí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. omețéște, imperf. 3 sg. omețeá; conj. prez. 3 să omețeáscă
omfal
OMFAL- v. omfalo-.
omfala
Omfala = Omphale.
omfalectomia
OMFALECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a ombilicului. [Gen. -iei. / < fr. omphalectomie].
omfalectomie
OMFALECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a ombilicului. [Gen. -iei. / < fr. omphalectomie].
omfalectomiei
OMFALECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a ombilicului. [Gen. -iei. / < fr. omphalectomie].
omfalectomii
OMFALECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a ombilicului. [Gen. -iei. / < fr. omphalectomie].
omfalectomiile
OMFALECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a ombilicului. [Gen. -iei. / < fr. omphalectomie].
omfalectomiilor
OMFALECTOMÍE s.f. (Med.) Rezecție a ombilicului. [Gen. -iei. / < fr. omphalectomie].
omfalic
OMFÁLIC, -Ă adj. Ombilical. [< fr. omphalique, cf. gr. omphalos – ombilic].
omfalita
OMFALÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a regiunii ombilicale. [< fr. omphalite].
omfalite
OMFALÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a regiunii ombilicale. [< fr. omphalite].
omfalitei
OMFALÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a regiunii ombilicale. [< fr. omphalite].
omfalo
OMFALO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) ombilic”. [Var. omfal-. / < fr. omphalo-, cf. gr. omphalos].
omfalocel
OMFALOCÉL, omfalocele, s. n. (Med.) Hernie ombilicală. – Din fr. omphalocèle.
omfalocele
OMFALOCÉL, omfalocele, s. n. (Med.) Hernie ombilicală. – Din fr. omphalocèle.
omfalocelele
OMFALOCÉL, omfalocele, s. n. (Med.) Hernie ombilicală. – Din fr. omphalocèle.
omfalocelelor
OMFALOCÉL, omfalocele, s. n. (Med.) Hernie ombilicală. – Din fr. omphalocèle.
omfalocelul
OMFALOCÉL, omfalocele, s. n. (Med.) Hernie ombilicală. – Din fr. omphalocèle.
omfalocelului
OMFALOCÉL, omfalocele, s. n. (Med.) Hernie ombilicală. – Din fr. omphalocèle.
omfaloragia
OMFALORAGÍE s.f. (Med.) Hemoragie ombilicală. [Gen. -iei. / < fr. omphalorragie].
omfaloragie
OMFALORAGÍE s.f. (Med.) Hemoragie ombilicală. [Gen. -iei. / < fr. omphalorragie].
omfaloragiei
OMFALORAGÍE s.f. (Med.) Hemoragie ombilicală. [Gen. -iei. / < fr. omphalorragie].
omfaloragii
OMFALORAGÍE s.f. (Med.) Hemoragie ombilicală. [Gen. -iei. / < fr. omphalorragie].
omfalotomia
OMFALOTOMÍE, omfalotomii, s. f. (Med.) Secționare a cordonului ombilical. – Din fr. omphalotomie.
omfalotomie
OMFALOTOMÍE, omfalotomii, s. f. (Med.) Secționare a cordonului ombilical. – Din fr. omphalotomie.
omfalotomiei
OMFALOTOMÍE, omfalotomii, s. f. (Med.) Secționare a cordonului ombilical. – Din fr. omphalotomie.
omfalotomii
OMFALOTOMÍE, omfalotomii, s. f. (Med.) Secționare a cordonului ombilical. – Din fr. omphalotomie.
omfalotomiile
OMFALOTOMÍE, omfalotomii, s. f. (Med.) Secționare a cordonului ombilical. – Din fr. omphalotomie.
omfalotomiilor
OMFALOTOMÍE, omfalotomii, s. f. (Med.) Secționare a cordonului ombilical. – Din fr. omphalotomie.
omfalotripsie
OMFALOTRIPSÍE s.f. (Med.) Strivire a cordonului ombilical. [Gen. -iei. / < fr. omphalotripsie, cf. gr. omphalos – ombilic, tripsis – strivire].
omicid
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
omicid
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
omicidă
HOMICÍD1, -Ă, homicizi, -de, adj., s. m. și f. 1. S. m. și f. Persoană care a omorât (premeditat) pe cineva; ucigaș, asasin. 2. Adj. Care provoacă (sau poate provoca) moartea cuiva; cu care se poate ucide, ucigaș. – Din fr. homicide. DOOM
homicíd1 (ucigaș) adj. m., s. m., pl. homicízi; adj. f., s. f. homicídă, pl. homicíde
omicron
OMICRÓN, omicron, s. m. A cinsprezecea literă a alfabetului grecesc (și neogrecesc), corespunzând sunetului „o”. – Din fr. omicron. DOOM
*omicrón (literă grecească) s. m., pl. omicrón; o, O
omida
OMÍDĂ, omizi, s. f. Larva fluturilor, dăunătoare pomilor, cu corpul alcătuit din segmente, uneori acoperit cu peri. ◊ Expr. A mânca ca omizile = a mânca foarte mult. ♦ Epitet dat unui om lacom, hrăpăreț. – Din ngr. o mídas. DOOM
omídă s. f., g.-d. art. omízii; pl. omízi
omiletic
OMILÉTIC, -Ă, omiletici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la elocvența bisericească. 2. S. f. Disciplină teologică privitoare la principiile și regulile oratoriei (predicilor) bisericești. – Din it. omiletico, lat. homileticus, fr. homilétique. DOOM
omilétic adj. m., pl. omilétici; f. omilétică, pl. omilétice
omiletica
OMILÉTIC, -Ă, omiletici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la elocvența bisericească. 2. S. f. Disciplină teologică privitoare la principiile și regulile oratoriei (predicilor) bisericești. – Din it. omiletico, lat. homileticus, fr. homilétique. DOOM
omilétic adj. m., pl. omilétici; f. omilétică, pl. omilétice
omiletica
OMILÉTIC, -Ă, omiletici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la elocvența bisericească. 2. S. f. Disciplină teologică privitoare la principiile și la regulile oratoriei (predicilor) bisericești. – Din it. omiletico, lat. homileticus, fr. homilétique. DOOM
omilétică s. f., g.-d. art. omiléticii
omiletice
OMILÉTIC, -Ă, omiletici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la elocvența bisericească. 2. S. f. Disciplină teologică privitoare la principiile și regulile oratoriei (predicilor) bisericești. – Din it. omiletico, lat. homileticus, fr. homilétique. DOOM
omilétic adj. m., pl. omilétici; f. omilétică, pl. omilétice
omileticei
OMILÉTIC, -Ă, omiletici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la elocvența bisericească. 2. S. f. Disciplină teologică privitoare la principiile și regulile oratoriei (predicilor) bisericești. – Din it. omiletico, lat. homileticus, fr. homilétique. DOOM
omilétic adj. m., pl. omilétici; f. omilétică, pl. omilétice
omileticele
OMILÉTIC, -Ă, omiletici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la elocvența bisericească. 2. S. f. Disciplină teologică privitoare la principiile și regulile oratoriei (predicilor) bisericești. – Din it. omiletico, lat. homileticus, fr. homilétique. DOOM
omilétic adj. m., pl. omilétici; f. omilétică, pl. omilétice
omileticelor
OMILÉTIC, -Ă, omiletici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la elocvența bisericească. 2. S. f. Disciplină teologică privitoare la principiile și regulile oratoriei (predicilor) bisericești. – Din it. omiletico, lat. homileticus, fr. homilétique. DOOM
omilétic adj. m., pl. omilétici; f. omilétică, pl. omilétice
omiletici
OMILÉTIC, -Ă, omiletici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la elocvența bisericească. 2. S. f. Disciplină teologică privitoare la principiile și regulile oratoriei (predicilor) bisericești. – Din it. omiletico, lat. homileticus, fr. homilétique. DOOM
omilétic adj. m., pl. omilétici; f. omilétică, pl. omilétice
omiletici
OMILÉTIC, -Ă, omiletici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la elocvența bisericească. 2. S. f. Disciplină teologică privitoare la principiile și la regulile oratoriei (predicilor) bisericești. – Din it. omiletico, lat. homileticus, fr. homilétique. DOOM
omilétică s. f., g.-d. art. omiléticii
omileticii
OMILÉTIC, -Ă, omiletici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la elocvența bisericească. 2. S. f. Disciplină teologică privitoare la principiile și regulile oratoriei (predicilor) bisericești. – Din it. omiletico, lat. homileticus, fr. homilétique. DOOM
omilétic adj. m., pl. omilétici; f. omilétică, pl. omilétice
omileticii
OMILÉTIC, -Ă, omiletici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la elocvența bisericească. 2. S. f. Disciplină teologică privitoare la principiile și la regulile oratoriei (predicilor) bisericești. – Din it. omiletico, lat. homileticus, fr. homilétique. DOOM
omilétică s. f., g.-d. art. omiléticii
omileticilor
OMILÉTIC, -Ă, omiletici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la elocvența bisericească. 2. S. f. Disciplină teologică privitoare la principiile și regulile oratoriei (predicilor) bisericești. – Din it. omiletico, lat. homileticus, fr. homilétique. DOOM
omilétic adj. m., pl. omilétici; f. omilétică, pl. omilétice
omileticul
OMILÉTIC, -Ă, omiletici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la elocvența bisericească. 2. S. f. Disciplină teologică privitoare la principiile și regulile oratoriei (predicilor) bisericești. – Din it. omiletico, lat. homileticus, fr. homilétique. DOOM
omilétic adj. m., pl. omilétici; f. omilétică, pl. omilétice
omileticului
OMILÉTIC, -Ă, omiletici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care se referă la elocvența bisericească. 2. S. f. Disciplină teologică privitoare la principiile și regulile oratoriei (predicilor) bisericești. – Din it. omiletico, lat. homileticus, fr. homilétique. DOOM
omilétic adj. m., pl. omilétici; f. omilétică, pl. omilétice
omilia
OMILÍE, omilii, s. f. Cuvântare bisericească; predică. – Din ngr. omilía. DOOM
omilíe s. f., art. omilía, g.-d. art. omilíei; pl. omilíi, art. omilíile
omiliar
OMILIÁR, omiliare, s. n. Carte bisericească care conține omilii. [Pr.: -li-ar] – Omilie + suf. -ar. Cf. fr. homiliaire. DOOM
omiliár (-li-ar) s. n., pl. omiliáre
omiliare
OMILIÁR, omiliare, s. n. Carte bisericească care conține omilii. [Pr.: -li-ar] – Omilie + suf. -ar. Cf. fr. homiliaire. DOOM
omiliár (-li-ar) s. n., pl. omiliáre
omiliarele
OMILIÁR, omiliare, s. n. Carte bisericească care conține omilii. [Pr.: -li-ar] – Omilie + suf. -ar. Cf. fr. homiliaire. DOOM
omiliár (-li-ar) s. n., pl. omiliáre
omiliarelor
OMILIÁR, omiliare, s. n. Carte bisericească care conține omilii. [Pr.: -li-ar] – Omilie + suf. -ar. Cf. fr. homiliaire. DOOM
omiliár (-li-ar) s. n., pl. omiliáre
omiliarul
OMILIÁR, omiliare, s. n. Carte bisericească care conține omilii. [Pr.: -li-ar] – Omilie + suf. -ar. Cf. fr. homiliaire. DOOM
omiliár (-li-ar) s. n., pl. omiliáre
omiliarului
OMILIÁR, omiliare, s. n. Carte bisericească care conține omilii. [Pr.: -li-ar] – Omilie + suf. -ar. Cf. fr. homiliaire. DOOM
omiliár (-li-ar) s. n., pl. omiliáre
omilie
OMILÍE, omilii, s. f. Cuvântare bisericească; predică. – Din ngr. omilía. DOOM
omilíe s. f., art. omilía, g.-d. art. omilíei; pl. omilíi, art. omilíile
omiliei
OMILÍE, omilii, s. f. Cuvântare bisericească; predică. – Din ngr. omilía. DOOM
omilíe s. f., art. omilía, g.-d. art. omilíei; pl. omilíi, art. omilíile
omilii
OMILÍE, omilii, s. f. Cuvântare bisericească; predică. – Din ngr. omilía. DOOM
omilíe s. f., art. omilía, g.-d. art. omilíei; pl. omilíi, art. omilíile
omiliile
OMILÍE, omilii, s. f. Cuvântare bisericească; predică. – Din ngr. omilía. DOOM
omilíe s. f., art. omilía, g.-d. art. omilíei; pl. omilíi, art. omilíile
omiliilor
OMILÍE, omilii, s. f. Cuvântare bisericească; predică. – Din ngr. omilía. DOOM
omilíe s. f., art. omilía, g.-d. art. omilíei; pl. omilíi, art. omilíile
omis
OMÍS, -Ă, omiși, -se, adj. Care a fost lăsat la o parte, trecut cu vederea; neamintit. – V. omite.
omis
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omisa
OMÍS, -Ă, omiși, -se, adj. Care a fost lăsat la o parte, trecut cu vederea; neamintit. – V. omite.
omise
OMÍS, -Ă, omiși, -se, adj. Care a fost lăsat la o parte, trecut cu vederea; neamintit. – V. omite.
omise
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omisei
OMÍS, -Ă, omiși, -se, adj. Care a fost lăsat la o parte, trecut cu vederea; neamintit. – V. omite.
omisei
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omisele
OMÍS, -Ă, omiși, -se, adj. Care a fost lăsat la o parte, trecut cu vederea; neamintit. – V. omite.
omiselor
OMÍS, -Ă, omiși, -se, adj. Care a fost lăsat la o parte, trecut cu vederea; neamintit. – V. omite.
omiseră
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omiserăm
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omiserăți
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omisese
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omisesem
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omiseseră
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omiseserăm
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omiseserăți
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omiseseși
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omiseseți
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omiseși
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omisie
OMÍSIE s.f. v. omisiune.
omisiune
OMISIÚNE, omisiuni, s. f. Faptul de a omite; trecere cu vederea, neglijare; lucru omis, lipsă, scăpare, lacună; omitere. [Pr.: -si-u-] – Din fr. omission, lat. omissio, -onis. DOOM
omisiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. omisiúnii; pl. omisiúni
omisiunea
OMISIÚNE, omisiuni, s. f. Faptul de a omite; trecere cu vederea, neglijare; lucru omis, lipsă, scăpare, lacună; omitere. [Pr.: -si-u-] – Din fr. omission, lat. omissio, -onis. DOOM
omisiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. omisiúnii; pl. omisiúni
omisiuni
OMISIÚNE, omisiuni, s. f. Faptul de a omite; trecere cu vederea, neglijare; lucru omis, lipsă, scăpare, lacună; omitere. [Pr.: -si-u-] – Din fr. omission, lat. omissio, -onis. DOOM
omisiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. omisiúnii; pl. omisiúni
omisiunii
OMISIÚNE, omisiuni, s. f. Faptul de a omite; trecere cu vederea, neglijare; lucru omis, lipsă, scăpare, lacună; omitere. [Pr.: -si-u-] – Din fr. omission, lat. omissio, -onis. DOOM
omisiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. omisiúnii; pl. omisiúni
omisiunile
OMISIÚNE, omisiuni, s. f. Faptul de a omite; trecere cu vederea, neglijare; lucru omis, lipsă, scăpare, lacună; omitere. [Pr.: -si-u-] – Din fr. omission, lat. omissio, -onis. DOOM
omisiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. omisiúnii; pl. omisiúni
omisiunilor
OMISIÚNE, omisiuni, s. f. Faptul de a omite; trecere cu vederea, neglijare; lucru omis, lipsă, scăpare, lacună; omitere. [Pr.: -si-u-] – Din fr. omission, lat. omissio, -onis. DOOM
omisiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. omisiúnii; pl. omisiúni
omisiv
OMISÍV, -Ă, omisivi, -e, adj. Cu omisiuni. – Din engl. omissive. DOOM
omisív adj. m., pl. omisívi; f. omisívă, pl. omisíve
omisiva
OMISÍV, -Ă, omisivi, -e, adj. Cu omisiuni. – Din engl. omissive. DOOM
omisív adj. m., pl. omisívi; f. omisívă, pl. omisíve
omisive
OMISÍV, -Ă, omisivi, -e, adj. Cu omisiuni. – Din engl. omissive. DOOM
omisív adj. m., pl. omisívi; f. omisívă, pl. omisíve
omisivei
OMISÍV, -Ă, omisivi, -e, adj. Cu omisiuni. – Din engl. omissive. DOOM
omisív adj. m., pl. omisívi; f. omisívă, pl. omisíve
omisivele
OMISÍV, -Ă, omisivi, -e, adj. Cu omisiuni. – Din engl. omissive. DOOM
omisív adj. m., pl. omisívi; f. omisívă, pl. omisíve
omisivelor
OMISÍV, -Ă, omisivi, -e, adj. Cu omisiuni. – Din engl. omissive. DOOM
omisív adj. m., pl. omisívi; f. omisívă, pl. omisíve
omisivi
OMISÍV, -Ă, omisivi, -e, adj. Cu omisiuni. – Din engl. omissive. DOOM
omisív adj. m., pl. omisívi; f. omisívă, pl. omisíve
omisivii
OMISÍV, -Ă, omisivi, -e, adj. Cu omisiuni. – Din engl. omissive. DOOM
omisív adj. m., pl. omisívi; f. omisívă, pl. omisíve
omisivilor
OMISÍV, -Ă, omisivi, -e, adj. Cu omisiuni. – Din engl. omissive. DOOM
omisív adj. m., pl. omisívi; f. omisívă, pl. omisíve
omisivul
OMISÍV, -Ă, omisivi, -e, adj. Cu omisiuni. – Din engl. omissive. DOOM
omisív adj. m., pl. omisívi; f. omisívă, pl. omisíve
omisivului
OMISÍV, -Ă, omisivi, -e, adj. Cu omisiuni. – Din engl. omissive. DOOM
omisív adj. m., pl. omisívi; f. omisívă, pl. omisíve
omisul
OMÍS, -Ă, omiși, -se, adj. Care a fost lăsat la o parte, trecut cu vederea; neamintit. – V. omite.
omisului
OMÍS, -Ă, omiși, -se, adj. Care a fost lăsat la o parte, trecut cu vederea; neamintit. – V. omite.
omit
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omite
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omitea
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omiteai
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omiteam
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omiteau
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omiteați
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omitem
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omitere
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omitere
OMÍTERE, omiteri, s. f. Acțiunea de a omite și rezultatul ei; omisiune. – V. omite. DOOM
omítere s. f., g.-d. art. omíterii; pl. omíteri
omiterea
OMÍTERE, omiteri, s. f. Acțiunea de a omite și rezultatul ei; omisiune. – V. omite. DOOM
omítere s. f., g.-d. art. omíterii; pl. omíteri
omiteri
OMÍTERE, omiteri, s. f. Acțiunea de a omite și rezultatul ei; omisiune. – V. omite. DOOM
omítere s. f., g.-d. art. omíterii; pl. omíteri
omiterii
OMÍTERE, omiteri, s. f. Acțiunea de a omite și rezultatul ei; omisiune. – V. omite. DOOM
omítere s. f., g.-d. art. omíterii; pl. omíteri
omiterile
OMÍTERE, omiteri, s. f. Acțiunea de a omite și rezultatul ei; omisiune. – V. omite. DOOM
omítere s. f., g.-d. art. omíterii; pl. omíteri
omiterilor
OMÍTERE, omiteri, s. f. Acțiunea de a omite și rezultatul ei; omisiune. – V. omite. DOOM
omítere s. f., g.-d. art. omíterii; pl. omíteri
omiteți
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omită
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omizi
OMÍDĂ, omizi, s. f. Larva fluturilor, dăunătoare pomilor, cu corpul alcătuit din segmente, uneori acoperit cu peri. ◊ Expr. A mânca ca omizile = a mânca foarte mult. ♦ Epitet dat unui om lacom, hrăpăreț. – Din ngr. o mídas. DOOM
omídă s. f., g.-d. art. omízii; pl. omízi
omizi
OMIZÍ, omizesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndepărta cuiburile de omizi de pe arbori.
omizii
OMÍDĂ, omizi, s. f. Larva fluturilor, dăunătoare pomilor, cu corpul alcătuit din segmente, uneori acoperit cu peri. ◊ Expr. A mânca ca omizile = a mânca foarte mult. ♦ Epitet dat unui om lacom, hrăpăreț. – Din ngr. o mídas. DOOM
omídă s. f., g.-d. art. omízii; pl. omízi
omizile
OMÍDĂ, omizi, s. f. Larva fluturilor, dăunătoare pomilor, cu corpul alcătuit din segmente, uneori acoperit cu peri. ◊ Expr. A mânca ca omizile = a mânca foarte mult. ♦ Epitet dat unui om lacom, hrăpăreț. – Din ngr. o mídas. DOOM
omídă s. f., g.-d. art. omízii; pl. omízi
omizilor
OMÍDĂ, omizi, s. f. Larva fluturilor, dăunătoare pomilor, cu corpul alcătuit din segmente, uneori acoperit cu peri. ◊ Expr. A mânca ca omizile = a mânca foarte mult. ♦ Epitet dat unui om lacom, hrăpăreț. – Din ngr. o mídas. DOOM
omídă s. f., g.-d. art. omízii; pl. omízi
omizire
OMIZÍRE, omiziri, s. f. (Regional) Acțiunea de a o m i z i și rezultatul ei.
omiși
OMÍS, -Ă, omiși, -se, adj. Care a fost lăsat la o parte, trecut cu vederea; neamintit. – V. omite.
omișii
OMÍS, -Ă, omiși, -se, adj. Care a fost lăsat la o parte, trecut cu vederea; neamintit. – V. omite.
omișilor
OMÍS, -Ă, omiși, -se, adj. Care a fost lăsat la o parte, trecut cu vederea; neamintit. – V. omite.
omiți
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omițând
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omițînd
OMÍTE, omít, vb. III. Tranz. A lăsa (intenționat) la o parte, a neglija; a trece cu vederea, a uita (ceva ce trebuia amintit, făcut, spus etc.). – Din lat. omittere. DOOM
omíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. omít; conj. prez. 3 să omítă; ger. omițấnd; part. omís
omleta
OMLÉTĂ, omlete, s. f. Mâncare făcută din ouă bătute și prăjite în grăsime, uneori cu o umplutură de șuncă, brânză, spanac etc. – Din fr. omelette. DOOM
omlétă s. f., g.-d. art. omlétei; pl. omléte
omlete
OMLÉTĂ, omlete, s. f. Mâncare făcută din ouă bătute și prăjite în grăsime, uneori cu o umplutură de șuncă, brânză, spanac etc. – Din fr. omelette. DOOM
omlétă s. f., g.-d. art. omlétei; pl. omléte
omletei
OMLÉTĂ, omlete, s. f. Mâncare făcută din ouă bătute și prăjite în grăsime, uneori cu o umplutură de șuncă, brânză, spanac etc. – Din fr. omelette. DOOM
omlétă s. f., g.-d. art. omlétei; pl. omléte
omletele
OMLÉTĂ, omlete, s. f. Mâncare făcută din ouă bătute și prăjite în grăsime, uneori cu o umplutură de șuncă, brânză, spanac etc. – Din fr. omelette. DOOM
omlétă s. f., g.-d. art. omlétei; pl. omléte
omletelor
OMLÉTĂ, omlete, s. f. Mâncare făcută din ouă bătute și prăjite în grăsime, uneori cu o umplutură de șuncă, brânză, spanac etc. – Din fr. omelette. DOOM
omlétă s. f., g.-d. art. omlétei; pl. omléte
omletiera
OMLETIÉRĂ s.f. Vas special pentru prepararea omletei. [< omletă + -ieră].
omletiere
OMLETIÉRĂ s.f. Vas special pentru prepararea omletei. [< omletă + -ieră].
omletierei
OMLETIÉRĂ s.f. Vas special pentru prepararea omletei. [< omletă + -ieră].
omletierele
OMLETIÉRĂ s.f. Vas special pentru prepararea omletei. [< omletă + -ieră].
omletierelor
OMLETIÉRĂ s.f. Vas special pentru prepararea omletei. [< omletă + -ieră].
omneputință
OMNIPOTÉNȚĂ s. f. (Livr.) Putere nelimitată, autoritate absolută; atotputernicie. ♦ (Bis.) Atribut divin prin care se afirmă că în Dumnezeu se concentrează toate puterile sau energiile cosmice; capacitatea de a face tot ceea ce nu este logic imposibil. [Var.: (înv.) omneputínță s. f.] – Din fr. omnipotence. DOOM
omnipoténță (livr.) s. f., g.-d. art. omnipoténței
omni
OMNI- Element de compunere cu sensul „(a) tot, (a) toate”, care servește la formarea unor adjective și a unor substantive. – Din fr. omni-.
omnia
OPERA ÓMNIA loc. s. Totalitatea operelor unui autor reunite într-o ediție, un volum etc. [< lat. opera omnia – toată opera].
omnibus
OMNIBÚS s.n. v. omnibuz.
omnibus
OMNIBÚS, omnibuse și (învechit) omnibusuri, s. n. Vehicul pentru transportul în comun al călătorilor, folosit în unele țări în interiorul orașelor sau între două localități apropiate, cu itinerar determinat. ♦ (Învechit) Un fel de trăsură cu mai multe locuri, asemănătoare cu diligența, care servea altădată în unele orașe mari la transportul în comun al călătorilor. Vapoarele se urmează regulat cu omnibusurile. NEGRUZZI, S. I 325.
omnibuz
OMNIBÚZ, omnibuze, s. n. 1. (Înv.) Un fel de trăsură asemănătoare cu diligența, care servea pentru transportul în comun al călătorilor, pe rute fixe. 2. Autobuz (cu etaj) pentru transportul în comun al călătorilor, folosit pe un anumit itinerar în interiorul unei localități sau între două localități apropiate. [Pl. și: omnibuzuri] – Din fr., it. omnibus. DOOM
omnibúz (înv.) s. n., pl. omnibúze
omnibuz
OMNIBÚZ, omnibuze, s. n. 1. (Înv.) Un fel de trăsură asemănătoare cu diligența, care servea pentru transportul în comun al călătorilor, pe rute fixe. 2. Autobuz (cu etaj) pentru transportul în comun al călătorilor, folosit pe un anumit itinerar în interiorul unei localități sau între două localități apropiate. [Pl. și: omnibuzuri] – Din fr., it. omnibus.
omnibuze
OMNIBÚZ, omnibuze, s. n. 1. (Înv.) Un fel de trăsură asemănătoare cu diligența, care servea pentru transportul în comun al călătorilor, pe rute fixe. 2. Autobuz (cu etaj) pentru transportul în comun al călătorilor, folosit pe un anumit itinerar în interiorul unei localități sau între două localități apropiate. [Pl. și: omnibuzuri] – Din fr., it. omnibus. DOOM
omnibúz (înv.) s. n., pl. omnibúze
omnibuzele
OMNIBÚZ, omnibuze, s. n. 1. (Înv.) Un fel de trăsură asemănătoare cu diligența, care servea pentru transportul în comun al călătorilor, pe rute fixe. 2. Autobuz (cu etaj) pentru transportul în comun al călătorilor, folosit pe un anumit itinerar în interiorul unei localități sau între două localități apropiate. [Pl. și: omnibuzuri] – Din fr., it. omnibus. DOOM
omnibúz (înv.) s. n., pl. omnibúze
omnibuzelor
OMNIBÚZ, omnibuze, s. n. 1. (Înv.) Un fel de trăsură asemănătoare cu diligența, care servea pentru transportul în comun al călătorilor, pe rute fixe. 2. Autobuz (cu etaj) pentru transportul în comun al călătorilor, folosit pe un anumit itinerar în interiorul unei localități sau între două localități apropiate. [Pl. și: omnibuzuri] – Din fr., it. omnibus. DOOM
omnibúz (înv.) s. n., pl. omnibúze
omnibuzul
OMNIBÚZ, omnibuze, s. n. 1. (Înv.) Un fel de trăsură asemănătoare cu diligența, care servea pentru transportul în comun al călătorilor, pe rute fixe. 2. Autobuz (cu etaj) pentru transportul în comun al călătorilor, folosit pe un anumit itinerar în interiorul unei localități sau între două localități apropiate. [Pl. și: omnibuzuri] – Din fr., it. omnibus. DOOM
omnibúz (înv.) s. n., pl. omnibúze
omnibuzului
OMNIBÚZ, omnibuze, s. n. 1. (Înv.) Un fel de trăsură asemănătoare cu diligența, care servea pentru transportul în comun al călătorilor, pe rute fixe. 2. Autobuz (cu etaj) pentru transportul în comun al călătorilor, folosit pe un anumit itinerar în interiorul unei localități sau între două localități apropiate. [Pl. și: omnibuzuri] – Din fr., it. omnibus. DOOM
omnibúz (înv.) s. n., pl. omnibúze
omnidirecțional
OMNIDIRECȚIONÁL, -Ă, omnidirecționali, -e, adj. (Despre surse sau receptoare de radiații) Care nu are o direcție precisă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. omnidirectionnel. DOOM
omnidirecționál (-ți-o-) adj. m., pl. omnidirecționáli; f. omnidirecționálă, pl. omnidirecționále
omnidirecționala
OMNIDIRECȚIONÁL, -Ă, omnidirecționali, -e, adj. (Despre surse sau receptoare de radiații) Care nu are o direcție precisă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. omnidirectionnel. DOOM
omnidirecționál (-ți-o-) adj. m., pl. omnidirecționáli; f. omnidirecționálă, pl. omnidirecționále
omnidirecționale
OMNIDIRECȚIONÁL, -Ă, omnidirecționali, -e, adj. (Despre surse sau receptoare de radiații) Care nu are o direcție precisă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. omnidirectionnel. DOOM
omnidirecționál (-ți-o-) adj. m., pl. omnidirecționáli; f. omnidirecționálă, pl. omnidirecționále
omnidirecționalei
OMNIDIRECȚIONÁL, -Ă, omnidirecționali, -e, adj. (Despre surse sau receptoare de radiații) Care nu are o direcție precisă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. omnidirectionnel. DOOM
omnidirecționál (-ți-o-) adj. m., pl. omnidirecționáli; f. omnidirecționálă, pl. omnidirecționále
omnidirecționalele
OMNIDIRECȚIONÁL, -Ă, omnidirecționali, -e, adj. (Despre surse sau receptoare de radiații) Care nu are o direcție precisă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. omnidirectionnel. DOOM
omnidirecționál (-ți-o-) adj. m., pl. omnidirecționáli; f. omnidirecționálă, pl. omnidirecționále
omnidirecționalelor
OMNIDIRECȚIONÁL, -Ă, omnidirecționali, -e, adj. (Despre surse sau receptoare de radiații) Care nu are o direcție precisă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. omnidirectionnel. DOOM
omnidirecționál (-ți-o-) adj. m., pl. omnidirecționáli; f. omnidirecționálă, pl. omnidirecționále
omnidirecționali
OMNIDIRECȚIONÁL, -Ă, omnidirecționali, -e, adj. (Despre surse sau receptoare de radiații) Care nu are o direcție precisă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. omnidirectionnel. DOOM
omnidirecționál (-ți-o-) adj. m., pl. omnidirecționáli; f. omnidirecționálă, pl. omnidirecționále
omnidirecționalii
OMNIDIRECȚIONÁL, -Ă, omnidirecționali, -e, adj. (Despre surse sau receptoare de radiații) Care nu are o direcție precisă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. omnidirectionnel. DOOM
omnidirecționál (-ți-o-) adj. m., pl. omnidirecționáli; f. omnidirecționálă, pl. omnidirecționále
omnidirecționalilor
OMNIDIRECȚIONÁL, -Ă, omnidirecționali, -e, adj. (Despre surse sau receptoare de radiații) Care nu are o direcție precisă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. omnidirectionnel. DOOM
omnidirecționál (-ți-o-) adj. m., pl. omnidirecționáli; f. omnidirecționálă, pl. omnidirecționále
omnidirecționalul
OMNIDIRECȚIONÁL, -Ă, omnidirecționali, -e, adj. (Despre surse sau receptoare de radiații) Care nu are o direcție precisă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. omnidirectionnel. DOOM
omnidirecționál (-ți-o-) adj. m., pl. omnidirecționáli; f. omnidirecționálă, pl. omnidirecționále
omnidirecționalului
OMNIDIRECȚIONÁL, -Ă, omnidirecționali, -e, adj. (Despre surse sau receptoare de radiații) Care nu are o direcție precisă. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. omnidirectionnel. DOOM
omnidirecționál (-ți-o-) adj. m., pl. omnidirecționáli; f. omnidirecționálă, pl. omnidirecționále
omnilateral
OMNILATERÁL, -Ă, omnilaterali, -e, adj. (Livr.) Care îmbrățișează toate aspectele, care se face din toate punctele de vedere. – Omni- + lateral. DOOM
omnilaterál (livr.) adj. m., pl. omnilateráli; f. omnilaterálă, pl. omnilaterále
omnilaterala
OMNILATERÁL, -Ă, omnilaterali, -e, adj. (Livr.) Care îmbrățișează toate aspectele, care se face din toate punctele de vedere. – Omni- + lateral. DOOM
omnilaterál (livr.) adj. m., pl. omnilateráli; f. omnilaterálă, pl. omnilaterále
omnilaterale
OMNILATERÁL, -Ă, omnilaterali, -e, adj. (Livr.) Care îmbrățișează toate aspectele, care se face din toate punctele de vedere. – Omni- + lateral. DOOM
omnilaterál (livr.) adj. m., pl. omnilateráli; f. omnilaterálă, pl. omnilaterále
omnilateralei
OMNILATERÁL, -Ă, omnilaterali, -e, adj. (Livr.) Care îmbrățișează toate aspectele, care se face din toate punctele de vedere. – Omni- + lateral. DOOM
omnilaterál (livr.) adj. m., pl. omnilateráli; f. omnilaterálă, pl. omnilaterále
omnilateralele
OMNILATERÁL, -Ă, omnilaterali, -e, adj. (Livr.) Care îmbrățișează toate aspectele, care se face din toate punctele de vedere. – Omni- + lateral. DOOM
omnilaterál (livr.) adj. m., pl. omnilateráli; f. omnilaterálă, pl. omnilaterále
omnilateralelor
OMNILATERÁL, -Ă, omnilaterali, -e, adj. (Livr.) Care îmbrățișează toate aspectele, care se face din toate punctele de vedere. – Omni- + lateral. DOOM
omnilaterál (livr.) adj. m., pl. omnilateráli; f. omnilaterálă, pl. omnilaterále
omnilaterali
OMNILATERÁL, -Ă, omnilaterali, -e, adj. (Livr.) Care îmbrățișează toate aspectele, care se face din toate punctele de vedere. – Omni- + lateral. DOOM
omnilaterál (livr.) adj. m., pl. omnilateráli; f. omnilaterálă, pl. omnilaterále
omnilateralii
OMNILATERÁL, -Ă, omnilaterali, -e, adj. (Livr.) Care îmbrățișează toate aspectele, care se face din toate punctele de vedere. – Omni- + lateral. DOOM
omnilaterál (livr.) adj. m., pl. omnilateráli; f. omnilaterálă, pl. omnilaterále
omnilateralilor
OMNILATERÁL, -Ă, omnilaterali, -e, adj. (Livr.) Care îmbrățișează toate aspectele, care se face din toate punctele de vedere. – Omni- + lateral. DOOM
omnilaterál (livr.) adj. m., pl. omnilateráli; f. omnilaterálă, pl. omnilaterále
omnilateralitate
OMNILATERALITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi omnilateral. – Omnilateral + suf. -itate. DOOM
omnilateralitáte (livr.) s. f., g.-d. art. omnilateralitắții
omnilateralitatea
OMNILATERALITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi omnilateral. – Omnilateral + suf. -itate. DOOM
omnilateralitáte (livr.) s. f., g.-d. art. omnilateralitắții
omnilateralități
OMNILATERALITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi omnilateral. – Omnilateral + suf. -itate. DOOM
omnilateralitáte (livr.) s. f., g.-d. art. omnilateralitắții
omnilateralității
OMNILATERALITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi omnilateral. – Omnilateral + suf. -itate. DOOM
omnilateralitáte (livr.) s. f., g.-d. art. omnilateralitắții
omnilateralul
OMNILATERÁL, -Ă, omnilaterali, -e, adj. (Livr.) Care îmbrățișează toate aspectele, care se face din toate punctele de vedere. – Omni- + lateral. DOOM
omnilaterál (livr.) adj. m., pl. omnilateráli; f. omnilaterálă, pl. omnilaterále
omnilateralului
OMNILATERÁL, -Ă, omnilaterali, -e, adj. (Livr.) Care îmbrățișează toate aspectele, care se face din toate punctele de vedere. – Omni- + lateral. DOOM
omnilaterál (livr.) adj. m., pl. omnilateráli; f. omnilaterálă, pl. omnilaterále
omnipotent
OMNIPOTÉNT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. (Livr.) Cu putere nelimitată; atotputernic. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. – Din fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis. DOOM
omnipotént (livr.) adj. m., pl. omnipoténți; f. omnipoténtă, pl. omnipoténte
omnipotenta
OMNIPOTÉNT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. (Livr.) Cu putere nelimitată; atotputernic. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. – Din fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis. DOOM
omnipotént (livr.) adj. m., pl. omnipoténți; f. omnipoténtă, pl. omnipoténte
omnipotente
OMNIPOTÉNT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. (Livr.) Cu putere nelimitată; atotputernic. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. – Din fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis. DOOM
omnipotént (livr.) adj. m., pl. omnipoténți; f. omnipoténtă, pl. omnipoténte
omnipotentei
OMNIPOTÉNT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. (Livr.) Cu putere nelimitată; atotputernic. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. – Din fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis. DOOM
omnipotént (livr.) adj. m., pl. omnipoténți; f. omnipoténtă, pl. omnipoténte
omnipotentele
OMNIPOTÉNT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. (Livr.) Cu putere nelimitată; atotputernic. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. – Din fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis. DOOM
omnipotént (livr.) adj. m., pl. omnipoténți; f. omnipoténtă, pl. omnipoténte
omnipotentelor
OMNIPOTÉNT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. (Livr.) Cu putere nelimitată; atotputernic. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. – Din fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis. DOOM
omnipotént (livr.) adj. m., pl. omnipoténți; f. omnipoténtă, pl. omnipoténte
omnipotentul
OMNIPOTÉNT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. (Livr.) Cu putere nelimitată; atotputernic. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. – Din fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis. DOOM
omnipotént (livr.) adj. m., pl. omnipoténți; f. omnipoténtă, pl. omnipoténte
omnipotentului
OMNIPOTÉNT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. (Livr.) Cu putere nelimitată; atotputernic. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. – Din fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis. DOOM
omnipotént (livr.) adj. m., pl. omnipoténți; f. omnipoténtă, pl. omnipoténte
omnipotența
OMNIPOTÉNȚĂ s. f. (Livr.) Putere nelimitată, autoritate absolută; atotputernicie. ♦ (Bis.) Atribut divin prin care se afirmă că în Dumnezeu se concentrează toate puterile sau energiile cosmice; capacitatea de a face tot ceea ce nu este logic imposibil. [Var.: (înv.) omneputínță s. f.] – Din fr. omnipotence. DOOM
omnipoténță (livr.) s. f., g.-d. art. omnipoténței
omnipotențe
OMNIPOTÉNȚĂ s. f. (Livr.) Putere nelimitată, autoritate absolută; atotputernicie. ♦ (Bis.) Atribut divin prin care se afirmă că în Dumnezeu se concentrează toate puterile sau energiile cosmice; capacitatea de a face tot ceea ce nu este logic imposibil. [Var.: (înv.) omneputínță s. f.] – Din fr. omnipotence. DOOM
omnipoténță (livr.) s. f., g.-d. art. omnipoténței
omnipotenței
OMNIPOTÉNȚĂ s. f. (Livr.) Putere nelimitată, autoritate absolută; atotputernicie. ♦ (Bis.) Atribut divin prin care se afirmă că în Dumnezeu se concentrează toate puterile sau energiile cosmice; capacitatea de a face tot ceea ce nu este logic imposibil. [Var.: (înv.) omneputínță s. f.] – Din fr. omnipotence. DOOM
omnipoténță (livr.) s. f., g.-d. art. omnipoténței
omnipotenți
OMNIPOTÉNT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. (Livr.) Cu putere nelimitată; atotputernic. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. – Din fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis. DOOM
omnipotént (livr.) adj. m., pl. omnipoténți; f. omnipoténtă, pl. omnipoténte
omnipotenții
OMNIPOTÉNT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. (Livr.) Cu putere nelimitată; atotputernic. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. – Din fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis. DOOM
omnipotént (livr.) adj. m., pl. omnipoténți; f. omnipoténtă, pl. omnipoténte
omnipotenților
OMNIPOTÉNT, -Ă, omnipotenți, -te, adj. (Livr.) Cu putere nelimitată; atotputernic. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. – Din fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis. DOOM
omnipotént (livr.) adj. m., pl. omnipoténți; f. omnipoténtă, pl. omnipoténte
omniprezent
OMNIPREZÉNT, -Ă, omniprezenți, -te, adj. Care este prezent, activ pretutindeni. – Din fr. omniprésent. DOOM
omniprezént (-ni-pre-) adj. m., pl. omniprezénți; f. omniprezéntă, pl. omniprezénte
omniprezenta
OMNIPREZÉNT, -Ă, omniprezenți, -te, adj. Care este prezent, activ pretutindeni. – Din fr. omniprésent. DOOM
omniprezént (-ni-pre-) adj. m., pl. omniprezénți; f. omniprezéntă, pl. omniprezénte
omniprezente
OMNIPREZÉNT, -Ă, omniprezenți, -te, adj. Care este prezent, activ pretutindeni. – Din fr. omniprésent. DOOM
omniprezént (-ni-pre-) adj. m., pl. omniprezénți; f. omniprezéntă, pl. omniprezénte
omniprezentei
OMNIPREZÉNT, -Ă, omniprezenți, -te, adj. Care este prezent, activ pretutindeni. – Din fr. omniprésent. DOOM
omniprezént (-ni-pre-) adj. m., pl. omniprezénți; f. omniprezéntă, pl. omniprezénte
omniprezentele
OMNIPREZÉNT, -Ă, omniprezenți, -te, adj. Care este prezent, activ pretutindeni. – Din fr. omniprésent. DOOM
omniprezént (-ni-pre-) adj. m., pl. omniprezénți; f. omniprezéntă, pl. omniprezénte
omniprezentelor
OMNIPREZÉNT, -Ă, omniprezenți, -te, adj. Care este prezent, activ pretutindeni. – Din fr. omniprésent. DOOM
omniprezént (-ni-pre-) adj. m., pl. omniprezénți; f. omniprezéntă, pl. omniprezénte
omniprezentul
OMNIPREZÉNT, -Ă, omniprezenți, -te, adj. Care este prezent, activ pretutindeni. – Din fr. omniprésent. DOOM
omniprezént (-ni-pre-) adj. m., pl. omniprezénți; f. omniprezéntă, pl. omniprezénte
omniprezentului
OMNIPREZÉNT, -Ă, omniprezenți, -te, adj. Care este prezent, activ pretutindeni. – Din fr. omniprésent. DOOM
omniprezént (-ni-pre-) adj. m., pl. omniprezénți; f. omniprezéntă, pl. omniprezénte
omniprezența
OMNIPREZÉNȚĂ, omniprezențe, s. f. Facultatea de a fi prezent pretutindeni; prezență a cuiva peste tot. – Din fr. omniprésence. DOOM
omniprezénță (-ni-pre-) s. f., g.-d. art. omniprezénței
omniprezențe
OMNIPREZÉNȚĂ, omniprezențe, s. f. Facultatea de a fi prezent pretutindeni; prezență a cuiva peste tot. – Din fr. omniprésence. DOOM
omniprezénță (-ni-pre-) s. f., g.-d. art. omniprezénței
omniprezenței
OMNIPREZÉNȚĂ, omniprezențe, s. f. Facultatea de a fi prezent pretutindeni; prezență a cuiva peste tot. – Din fr. omniprésence. DOOM
omniprezénță (-ni-pre-) s. f., g.-d. art. omniprezénței
omniprezențele
OMNIPREZÉNȚĂ, omniprezențe, s. f. Facultatea de a fi prezent pretutindeni; prezență a cuiva peste tot. – Din fr. omniprésence. DOOM
omniprezénță (-ni-pre-) s. f., g.-d. art. omniprezénței
omniprezențelor
OMNIPREZÉNȚĂ, omniprezențe, s. f. Facultatea de a fi prezent pretutindeni; prezență a cuiva peste tot. – Din fr. omniprésence. DOOM
omniprezénță (-ni-pre-) s. f., g.-d. art. omniprezénței
omniprezenți
OMNIPREZÉNT, -Ă, omniprezenți, -te, adj. Care este prezent, activ pretutindeni. – Din fr. omniprésent. DOOM
omniprezént (-ni-pre-) adj. m., pl. omniprezénți; f. omniprezéntă, pl. omniprezénte
omniprezenții
OMNIPREZÉNT, -Ă, omniprezenți, -te, adj. Care este prezent, activ pretutindeni. – Din fr. omniprésent. DOOM
omniprezént (-ni-pre-) adj. m., pl. omniprezénți; f. omniprezéntă, pl. omniprezénte
omniprezenților
OMNIPREZÉNT, -Ă, omniprezenți, -te, adj. Care este prezent, activ pretutindeni. – Din fr. omniprésent. DOOM
omniprezént (-ni-pre-) adj. m., pl. omniprezénți; f. omniprezéntă, pl. omniprezénte
omniscient
OMNISCIÉNT, -Ă, omniscienți, -te, adj. Atotștiutor. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. [Pr.: -sci-ent] – Din fr. omniscient, lat. omnisciens, -ntis. DOOM
!omnisciént (-nis-ci-ent/-ni-sci-) adj. m., pl. omnisciénți; f. omnisciéntă, pl. omnisciénte
omniscienta
OMNISCIÉNT, -Ă, omniscienți, -te, adj. Atotștiutor. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. [Pr.: -sci-ent] – Din fr. omniscient, lat. omnisciens, -ntis. DOOM
!omnisciént (-nis-ci-ent/-ni-sci-) adj. m., pl. omnisciénți; f. omnisciéntă, pl. omnisciénte
omnisciente
OMNISCIÉNT, -Ă, omniscienți, -te, adj. Atotștiutor. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. [Pr.: -sci-ent] – Din fr. omniscient, lat. omnisciens, -ntis. DOOM
!omnisciént (-nis-ci-ent/-ni-sci-) adj. m., pl. omnisciénți; f. omnisciéntă, pl. omnisciénte
omniscientei
OMNISCIÉNT, -Ă, omniscienți, -te, adj. Atotștiutor. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. [Pr.: -sci-ent] – Din fr. omniscient, lat. omnisciens, -ntis. DOOM
!omnisciént (-nis-ci-ent/-ni-sci-) adj. m., pl. omnisciénți; f. omnisciéntă, pl. omnisciénte
omniscientele
OMNISCIÉNT, -Ă, omniscienți, -te, adj. Atotștiutor. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. [Pr.: -sci-ent] – Din fr. omniscient, lat. omnisciens, -ntis. DOOM
!omnisciént (-nis-ci-ent/-ni-sci-) adj. m., pl. omnisciénți; f. omnisciéntă, pl. omnisciénte
omniscientelor
OMNISCIÉNT, -Ă, omniscienți, -te, adj. Atotștiutor. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. [Pr.: -sci-ent] – Din fr. omniscient, lat. omnisciens, -ntis. DOOM
!omnisciént (-nis-ci-ent/-ni-sci-) adj. m., pl. omnisciénți; f. omnisciéntă, pl. omnisciénte
omniscientul
OMNISCIÉNT, -Ă, omniscienți, -te, adj. Atotștiutor. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. [Pr.: -sci-ent] – Din fr. omniscient, lat. omnisciens, -ntis. DOOM
!omnisciént (-nis-ci-ent/-ni-sci-) adj. m., pl. omnisciénți; f. omnisciéntă, pl. omnisciénte
omniscientului
OMNISCIÉNT, -Ă, omniscienți, -te, adj. Atotștiutor. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. [Pr.: -sci-ent] – Din fr. omniscient, lat. omnisciens, -ntis. DOOM
!omnisciént (-nis-ci-ent/-ni-sci-) adj. m., pl. omnisciénți; f. omnisciéntă, pl. omnisciénte
omnisciența
OMNISCIÉNȚĂ s. f. Însușirea de a ști totul. ♦ Atribut divin prin care se afirmă că Dumnezeu cunoaște tot. [Pr.: -sci-en-] – Din fr. omniscience, lat. omniscientia. DOOM
!omnisciénță (-nis-ci-en-/-ni-sci-) s. f., g.-d. art. omnisciénței
omnisciențe
OMNISCIÉNȚĂ s. f. Însușirea de a ști totul. ♦ Atribut divin prin care se afirmă că Dumnezeu cunoaște tot. [Pr.: -sci-en-] – Din fr. omniscience, lat. omniscientia. DOOM
!omnisciénță (-nis-ci-en-/-ni-sci-) s. f., g.-d. art. omnisciénței
omniscienței
OMNISCIÉNȚĂ s. f. Însușirea de a ști totul. ♦ Atribut divin prin care se afirmă că Dumnezeu cunoaște tot. [Pr.: -sci-en-] – Din fr. omniscience, lat. omniscientia. DOOM
!omnisciénță (-nis-ci-en-/-ni-sci-) s. f., g.-d. art. omnisciénței
omniscienți
OMNISCIÉNT, -Ă, omniscienți, -te, adj. Atotștiutor. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. [Pr.: -sci-ent] – Din fr. omniscient, lat. omnisciens, -ntis. DOOM
!omnisciént (-nis-ci-ent/-ni-sci-) adj. m., pl. omnisciénți; f. omnisciéntă, pl. omnisciénte
omniscienții
OMNISCIÉNT, -Ă, omniscienți, -te, adj. Atotștiutor. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. [Pr.: -sci-ent] – Din fr. omniscient, lat. omnisciens, -ntis. DOOM
!omnisciént (-nis-ci-ent/-ni-sci-) adj. m., pl. omnisciénți; f. omnisciéntă, pl. omnisciénte
omniscienților
OMNISCIÉNT, -Ă, omniscienți, -te, adj. Atotștiutor. ♦ (Substantivat) Dumnezeu. [Pr.: -sci-ent] – Din fr. omniscient, lat. omnisciens, -ntis. DOOM
!omnisciént (-nis-ci-ent/-ni-sci-) adj. m., pl. omnisciénți; f. omnisciéntă, pl. omnisciénte
omnium
ÓMNIUM s.n. (Sport) Competiție ciclistă pe velodrom, comportând mai multe probe diferite. [Pron. -ni-um. / < lat., engl., fr. omnium].
omniumul
ÓMNIUM s.n. (Sport) Competiție ciclistă pe velodrom, comportând mai multe probe diferite. [Pron. -ni-um. / < lat., engl., fr. omnium].
omniumului
ÓMNIUM s.n. (Sport) Competiție ciclistă pe velodrom, comportând mai multe probe diferite. [Pron. -ni-um. / < lat., engl., fr. omnium].
omnivor
OMNIVÓR, -Ă, omnivori, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește atât cu substanțe vegetale, cât și cu substanțe animale; (animal) care mănâncă de toate. – Din fr. omnivore. DOOM
omnivór adj. m., pl. omnivóri; f. omnivóră, pl. omnivóre
omnivora
OMNIVÓR, -Ă, omnivori, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește atât cu substanțe vegetale, cât și cu substanțe animale; (animal) care mănâncă de toate. – Din fr. omnivore. DOOM
omnivór adj. m., pl. omnivóri; f. omnivóră, pl. omnivóre
omnivore
OMNIVÓR, -Ă, omnivori, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește atât cu substanțe vegetale, cât și cu substanțe animale; (animal) care mănâncă de toate. – Din fr. omnivore. DOOM
omnivór adj. m., pl. omnivóri; f. omnivóră, pl. omnivóre
omnivorei
OMNIVÓR, -Ă, omnivori, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește atât cu substanțe vegetale, cât și cu substanțe animale; (animal) care mănâncă de toate. – Din fr. omnivore. DOOM
omnivór adj. m., pl. omnivóri; f. omnivóră, pl. omnivóre
omnivorele
OMNIVÓR, -Ă, omnivori, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește atât cu substanțe vegetale, cât și cu substanțe animale; (animal) care mănâncă de toate. – Din fr. omnivore. DOOM
omnivór adj. m., pl. omnivóri; f. omnivóră, pl. omnivóre
omnivorelor
OMNIVÓR, -Ă, omnivori, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește atât cu substanțe vegetale, cât și cu substanțe animale; (animal) care mănâncă de toate. – Din fr. omnivore. DOOM
omnivór adj. m., pl. omnivóri; f. omnivóră, pl. omnivóre
omnivori
OMNIVÓR, -Ă, omnivori, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește atât cu substanțe vegetale, cât și cu substanțe animale; (animal) care mănâncă de toate. – Din fr. omnivore. DOOM
omnivór adj. m., pl. omnivóri; f. omnivóră, pl. omnivóre
omnivorii
OMNIVÓR, -Ă, omnivori, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește atât cu substanțe vegetale, cât și cu substanțe animale; (animal) care mănâncă de toate. – Din fr. omnivore. DOOM
omnivór adj. m., pl. omnivóri; f. omnivóră, pl. omnivóre
omnivorilor
OMNIVÓR, -Ă, omnivori, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește atât cu substanțe vegetale, cât și cu substanțe animale; (animal) care mănâncă de toate. – Din fr. omnivore. DOOM
omnivór adj. m., pl. omnivóri; f. omnivóră, pl. omnivóre
omnivorul
OMNIVÓR, -Ă, omnivori, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește atât cu substanțe vegetale, cât și cu substanțe animale; (animal) care mănâncă de toate. – Din fr. omnivore. DOOM
omnivór adj. m., pl. omnivóri; f. omnivóră, pl. omnivóre
omnivorului
OMNIVÓR, -Ă, omnivori, -e, adj., s. m. și f. (Animal) care se hrănește atât cu substanțe vegetale, cât și cu substanțe animale; (animal) care mănâncă de toate. – Din fr. omnivore. DOOM
omnivór adj. m., pl. omnivóri; f. omnivóră, pl. omnivóre
omo
OMO2- Element prim de compunere savantă cu semnificația „crud”. [< fr. omo-, cf. gr. omos – crud].
omo
OMO1- v. homo-.
omoaia
OMÓI, -OÁIE, omoi, -oaie, s. m. și f. (Reg.) Augmentativ al lui om. – Om + suf. -oi. DOOM
omói (reg.) s. m., pl. omói, art. omóii
omoaie
OMÓI, -OÁIE, omoi, -oaie, s. m. și f. (Reg.) Augmentativ al lui om. – Om + suf. -oi. DOOM
omói (reg.) s. m., pl. omói, art. omóii
omoaiei
OMÓI, -OÁIE, omoi, -oaie, s. m. și f. (Reg.) Augmentativ al lui om. – Om + suf. -oi. DOOM
omói (reg.) s. m., pl. omói, art. omóii
omoaiele
OMÓI, -OÁIE, omoi, -oaie, s. m. și f. (Reg.) Augmentativ al lui om. – Om + suf. -oi. DOOM
omói (reg.) s. m., pl. omói, art. omóii
omoaielor
OMÓI, -OÁIE, omoi, -oaie, s. m. și f. (Reg.) Augmentativ al lui om. – Om + suf. -oi. DOOM
omói (reg.) s. m., pl. omói, art. omóii
omoare
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omoară
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omocentre
OMOCÉNTRU s. n. v. homocentru.
omocentrele
OMOCÉNTRU s. n. v. homocentru.
omocentrelor
OMOCÉNTRU s. n. v. homocentru.
omocentric
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
omocentrica
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
omocentrice
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
omocentricei
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
omocentricele
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
omocentricelor
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
omocentrici
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
omocentricii
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
omocentricilor
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
omocentricul
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
omocentricului
OMOCÉNTRIC, -Ă adj. v. homocentric. DOOM
homocéntric adj. m., pl. homocéntrici; f. homocéntrică, pl. homocéntrice
omocentru
OMOCÉNTRU s. n. v. homocentru.
omocentrul
OMOCÉNTRU s. n. v. homocentru.
omocentrului
OMOCÉNTRU s. n. v. homocentru.
omofag
OMOFÁG, -Ă, omofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne crudă. – Din fr. omophage. DOOM
omofág adj. m., pl. omofági; f. omofágă, pl. omofáge
omofaga
OMOFÁG, -Ă, omofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne crudă. – Din fr. omophage. DOOM
omofág adj. m., pl. omofági; f. omofágă, pl. omofáge
omofage
OMOFÁG, -Ă, omofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne crudă. – Din fr. omophage. DOOM
omofág adj. m., pl. omofági; f. omofágă, pl. omofáge
omofagei
OMOFÁG, -Ă, omofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne crudă. – Din fr. omophage. DOOM
omofág adj. m., pl. omofági; f. omofágă, pl. omofáge
omofagele
OMOFÁG, -Ă, omofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne crudă. – Din fr. omophage. DOOM
omofág adj. m., pl. omofági; f. omofágă, pl. omofáge
omofagelor
OMOFÁG, -Ă, omofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne crudă. – Din fr. omophage. DOOM
omofág adj. m., pl. omofági; f. omofágă, pl. omofáge
omofagi
OMOFÁG, -Ă, omofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne crudă. – Din fr. omophage. DOOM
omofág adj. m., pl. omofági; f. omofágă, pl. omofáge
omofagia
OMOFAGÍE s.f. Obiceiul de a se hrăni cu carne crudă. [Gen. -iei. / < fr. omophagie].
omofagie
OMOFAGÍE s.f. Obiceiul de a se hrăni cu carne crudă. [Gen. -iei. / < fr. omophagie].
omofagiei
OMOFAGÍE s.f. Obiceiul de a se hrăni cu carne crudă. [Gen. -iei. / < fr. omophagie].
omofagii
OMOFÁG, -Ă, omofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne crudă. – Din fr. omophage. DOOM
omofág adj. m., pl. omofági; f. omofágă, pl. omofáge
omofagii
OMOFAGÍE s.f. Obiceiul de a se hrăni cu carne crudă. [Gen. -iei. / < fr. omophagie].
omofagilor
OMOFÁG, -Ă, omofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne crudă. – Din fr. omophage. DOOM
omofág adj. m., pl. omofági; f. omofágă, pl. omofáge
omofagul
OMOFÁG, -Ă, omofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne crudă. – Din fr. omophage. DOOM
omofág adj. m., pl. omofági; f. omofágă, pl. omofáge
omofagului
OMOFÁG, -Ă, omofagi, -ge, adj. Care se hrănește cu carne crudă. – Din fr. omophage. DOOM
omofág adj. m., pl. omofági; f. omofágă, pl. omofáge
omofoare
OMOFÓR, omofoare, s. n. Veșmânt bisericesc în forma unei eșarfe, pe care arhiereul îl poartă pe umeri în timpul serviciului bisericesc. – Din sl. omoforŭ. DOOM
omofór s. n., pl. omofoáre
omofoarele
OMOFÓR, omofoare, s. n. Veșmânt bisericesc în forma unei eșarfe, pe care arhiereul îl poartă pe umeri în timpul serviciului bisericesc. – Din sl. omoforŭ. DOOM
omofór s. n., pl. omofoáre
omofoarelor
OMOFÓR, omofoare, s. n. Veșmânt bisericesc în forma unei eșarfe, pe care arhiereul îl poartă pe umeri în timpul serviciului bisericesc. – Din sl. omoforŭ. DOOM
omofór s. n., pl. omofoáre
omofon
OMOFÓN, -Ă, omofoni, -e, adj. (Despre cuvinte, grupuri de cuvinte, silabe etc.) Care se pronunță la fel cu alt cuvânt, grup de cuvinte, silabe etc., fără a se scrie identic. – Din fr. homophone. DOOM
omofón adj. m., pl. omofóni; f. omofónă, pl. omofóne
omofona
OMOFÓN, -Ă, omofoni, -e, adj. (Despre cuvinte, grupuri de cuvinte, silabe etc.) Care se pronunță la fel cu alt cuvânt, grup de cuvinte, silabe etc., fără a se scrie identic. – Din fr. homophone. DOOM
omofón adj. m., pl. omofóni; f. omofónă, pl. omofóne
omofone
OMOFÓN, -Ă, omofoni, -e, adj. (Despre cuvinte, grupuri de cuvinte, silabe etc.) Care se pronunță la fel cu alt cuvânt, grup de cuvinte, silabe etc., fără a se scrie identic. – Din fr. homophone. DOOM
omofón adj. m., pl. omofóni; f. omofónă, pl. omofóne
omofonei
OMOFÓN, -Ă, omofoni, -e, adj. (Despre cuvinte, grupuri de cuvinte, silabe etc.) Care se pronunță la fel cu alt cuvânt, grup de cuvinte, silabe etc., fără a se scrie identic. – Din fr. homophone. DOOM
omofón adj. m., pl. omofóni; f. omofónă, pl. omofóne
omofonele
OMOFÓN, -Ă, omofoni, -e, adj. (Despre cuvinte, grupuri de cuvinte, silabe etc.) Care se pronunță la fel cu alt cuvânt, grup de cuvinte, silabe etc., fără a se scrie identic. – Din fr. homophone. DOOM
omofón adj. m., pl. omofóni; f. omofónă, pl. omofóne
omofonelor
OMOFÓN, -Ă, omofoni, -e, adj. (Despre cuvinte, grupuri de cuvinte, silabe etc.) Care se pronunță la fel cu alt cuvânt, grup de cuvinte, silabe etc., fără a se scrie identic. – Din fr. homophone. DOOM
omofón adj. m., pl. omofóni; f. omofónă, pl. omofóne
omofoni
OMOFÓN, -Ă, omofoni, -e, adj. (Despre cuvinte, grupuri de cuvinte, silabe etc.) Care se pronunță la fel cu alt cuvânt, grup de cuvinte, silabe etc., fără a se scrie identic. – Din fr. homophone. DOOM
omofón adj. m., pl. omofóni; f. omofónă, pl. omofóne
omofonia
OMOFONÍE, omofonii, s. f. 1. Însușirea de a fi omofon. 2. Factură a unei piese muzicale caracterizată prin predominarea unei voci sau a unei melodii asupra celorlalte (care formează acompaniamentul). – Din fr. homophonie. DOOM
omofoníe s. f., art. omofonía, g.-d. art. omofoníei; pl. omofoníi, art. omofoníile
omofonic
OMOFÓNIC, -Ă, omofonici, -ce, adj. Care se referă la omofonie, care ține de omofonie. – Omofon + suf. -ic. DOOM
omofónic adj. m., pl. omofónici; f. omofónică, pl. omofónice
omofonica
OMOFÓNIC, -Ă, omofonici, -ce, adj. Care se referă la omofonie, care ține de omofonie. – Omofon + suf. -ic. DOOM
omofónic adj. m., pl. omofónici; f. omofónică, pl. omofónice
omofonice
OMOFÓNIC, -Ă, omofonici, -ce, adj. Care se referă la omofonie, care ține de omofonie. – Omofon + suf. -ic. DOOM
omofónic adj. m., pl. omofónici; f. omofónică, pl. omofónice
omofonicei
OMOFÓNIC, -Ă, omofonici, -ce, adj. Care se referă la omofonie, care ține de omofonie. – Omofon + suf. -ic. DOOM
omofónic adj. m., pl. omofónici; f. omofónică, pl. omofónice
omofonicele
OMOFÓNIC, -Ă, omofonici, -ce, adj. Care se referă la omofonie, care ține de omofonie. – Omofon + suf. -ic. DOOM
omofónic adj. m., pl. omofónici; f. omofónică, pl. omofónice
omofonicelor
OMOFÓNIC, -Ă, omofonici, -ce, adj. Care se referă la omofonie, care ține de omofonie. – Omofon + suf. -ic. DOOM
omofónic adj. m., pl. omofónici; f. omofónică, pl. omofónice
omofonici
OMOFÓNIC, -Ă, omofonici, -ce, adj. Care se referă la omofonie, care ține de omofonie. – Omofon + suf. -ic. DOOM
omofónic adj. m., pl. omofónici; f. omofónică, pl. omofónice
omofonicii
OMOFÓNIC, -Ă, omofonici, -ce, adj. Care se referă la omofonie, care ține de omofonie. – Omofon + suf. -ic. DOOM
omofónic adj. m., pl. omofónici; f. omofónică, pl. omofónice
omofonicilor
OMOFÓNIC, -Ă, omofonici, -ce, adj. Care se referă la omofonie, care ține de omofonie. – Omofon + suf. -ic. DOOM
omofónic adj. m., pl. omofónici; f. omofónică, pl. omofónice
omofonicul
OMOFÓNIC, -Ă, omofonici, -ce, adj. Care se referă la omofonie, care ține de omofonie. – Omofon + suf. -ic. DOOM
omofónic adj. m., pl. omofónici; f. omofónică, pl. omofónice
omofonicului
OMOFÓNIC, -Ă, omofonici, -ce, adj. Care se referă la omofonie, care ține de omofonie. – Omofon + suf. -ic. DOOM
omofónic adj. m., pl. omofónici; f. omofónică, pl. omofónice
omofonie
OMOFONÍE, omofonii, s. f. 1. Însușirea de a fi omofon. 2. Factură a unei piese muzicale caracterizată prin predominarea unei voci sau a unei melodii asupra celorlalte (care formează acompaniamentul). – Din fr. homophonie. DOOM
omofoníe s. f., art. omofonía, g.-d. art. omofoníei; pl. omofoníi, art. omofoníile
omofoniei
OMOFONÍE, omofonii, s. f. 1. Însușirea de a fi omofon. 2. Factură a unei piese muzicale caracterizată prin predominarea unei voci sau a unei melodii asupra celorlalte (care formează acompaniamentul). – Din fr. homophonie. DOOM
omofoníe s. f., art. omofonía, g.-d. art. omofoníei; pl. omofoníi, art. omofoníile
omofonii
OMOFÓN, -Ă, omofoni, -e, adj. (Despre cuvinte, grupuri de cuvinte, silabe etc.) Care se pronunță la fel cu alt cuvânt, grup de cuvinte, silabe etc., fără a se scrie identic. – Din fr. homophone. DOOM
omofón adj. m., pl. omofóni; f. omofónă, pl. omofóne
omofonii
OMOFONÍE, omofonii, s. f. 1. Însușirea de a fi omofon. 2. Factură a unei piese muzicale caracterizată prin predominarea unei voci sau a unei melodii asupra celorlalte (care formează acompaniamentul). – Din fr. homophonie. DOOM
omofoníe s. f., art. omofonía, g.-d. art. omofoníei; pl. omofoníi, art. omofoníile
omofoniile
OMOFONÍE, omofonii, s. f. 1. Însușirea de a fi omofon. 2. Factură a unei piese muzicale caracterizată prin predominarea unei voci sau a unei melodii asupra celorlalte (care formează acompaniamentul). – Din fr. homophonie. DOOM
omofoníe s. f., art. omofonía, g.-d. art. omofoníei; pl. omofoníi, art. omofoníile
omofoniilor
OMOFONÍE, omofonii, s. f. 1. Însușirea de a fi omofon. 2. Factură a unei piese muzicale caracterizată prin predominarea unei voci sau a unei melodii asupra celorlalte (care formează acompaniamentul). – Din fr. homophonie. DOOM
omofoníe s. f., art. omofonía, g.-d. art. omofoníei; pl. omofoníi, art. omofoníile
omofonilor
OMOFÓN, -Ă, omofoni, -e, adj. (Despre cuvinte, grupuri de cuvinte, silabe etc.) Care se pronunță la fel cu alt cuvânt, grup de cuvinte, silabe etc., fără a se scrie identic. – Din fr. homophone. DOOM
omofón adj. m., pl. omofóni; f. omofónă, pl. omofóne
omofonul
OMOFÓN, -Ă, omofoni, -e, adj. (Despre cuvinte, grupuri de cuvinte, silabe etc.) Care se pronunță la fel cu alt cuvânt, grup de cuvinte, silabe etc., fără a se scrie identic. – Din fr. homophone. DOOM
omofón adj. m., pl. omofóni; f. omofónă, pl. omofóne
omofonului
OMOFÓN, -Ă, omofoni, -e, adj. (Despre cuvinte, grupuri de cuvinte, silabe etc.) Care se pronunță la fel cu alt cuvânt, grup de cuvinte, silabe etc., fără a se scrie identic. – Din fr. homophone. DOOM
omofón adj. m., pl. omofóni; f. omofónă, pl. omofóne
omofor
OMOFÓR, omofoare, s. n. Veșmânt bisericesc în forma unei eșarfe, pe care arhiereul îl poartă pe umeri în timpul serviciului bisericesc. – Din sl. omoforŭ. DOOM
omofór s. n., pl. omofoáre
omoform
OMOFÓRM, -Ă, omoformi, -e, adj. (Despre forme ale unor părți de vorbire diferite) Care coincide ca pronunțare. – Din fr. homoforme. DOOM
omofórm adj. m., pl. omofórmi; f. omofórmă, pl. omofórme
omoforma
OMOFÓRM, -Ă, omoformi, -e, adj. (Despre forme ale unor părți de vorbire diferite) Care coincide ca pronunțare. – Din fr. homoforme. DOOM
omofórm adj. m., pl. omofórmi; f. omofórmă, pl. omofórme
omoforme
OMOFÓRM, -Ă, omoformi, -e, adj. (Despre forme ale unor părți de vorbire diferite) Care coincide ca pronunțare. – Din fr. homoforme. DOOM
omofórm adj. m., pl. omofórmi; f. omofórmă, pl. omofórme
omoformei
OMOFÓRM, -Ă, omoformi, -e, adj. (Despre forme ale unor părți de vorbire diferite) Care coincide ca pronunțare. – Din fr. homoforme. DOOM
omofórm adj. m., pl. omofórmi; f. omofórmă, pl. omofórme
omoformele
OMOFÓRM, -Ă, omoformi, -e, adj. (Despre forme ale unor părți de vorbire diferite) Care coincide ca pronunțare. – Din fr. homoforme. DOOM
omofórm adj. m., pl. omofórmi; f. omofórmă, pl. omofórme
omoformelor
OMOFÓRM, -Ă, omoformi, -e, adj. (Despre forme ale unor părți de vorbire diferite) Care coincide ca pronunțare. – Din fr. homoforme. DOOM
omofórm adj. m., pl. omofórmi; f. omofórmă, pl. omofórme
omoformi
OMOFÓRM, -Ă, omoformi, -e, adj. (Despre forme ale unor părți de vorbire diferite) Care coincide ca pronunțare. – Din fr. homoforme. DOOM
omofórm adj. m., pl. omofórmi; f. omofórmă, pl. omofórme
omoformii
OMOFÓRM, -Ă, omoformi, -e, adj. (Despre forme ale unor părți de vorbire diferite) Care coincide ca pronunțare. – Din fr. homoforme. DOOM
omofórm adj. m., pl. omofórmi; f. omofórmă, pl. omofórme
omoformilor
OMOFÓRM, -Ă, omoformi, -e, adj. (Despre forme ale unor părți de vorbire diferite) Care coincide ca pronunțare. – Din fr. homoforme. DOOM
omofórm adj. m., pl. omofórmi; f. omofórmă, pl. omofórme
omoformul
OMOFÓRM, -Ă, omoformi, -e, adj. (Despre forme ale unor părți de vorbire diferite) Care coincide ca pronunțare. – Din fr. homoforme. DOOM
omofórm adj. m., pl. omofórmi; f. omofórmă, pl. omofórme
omoformului
OMOFÓRM, -Ă, omoformi, -e, adj. (Despre forme ale unor părți de vorbire diferite) Care coincide ca pronunțare. – Din fr. homoforme. DOOM
omofórm adj. m., pl. omofórmi; f. omofórmă, pl. omofórme
omoforul
OMOFÓR, omofoare, s. n. Veșmânt bisericesc în forma unei eșarfe, pe care arhiereul îl poartă pe umeri în timpul serviciului bisericesc. – Din sl. omoforŭ. DOOM
omofór s. n., pl. omofoáre
omoforului
OMOFÓR, omofoare, s. n. Veșmânt bisericesc în forma unei eșarfe, pe care arhiereul îl poartă pe umeri în timpul serviciului bisericesc. – Din sl. omoforŭ. DOOM
omofór s. n., pl. omofoáre
omogen
OMOGÉN, -Ă, omogeni, -e, adj. 1. Care are o alcătuire sau o structură unitară, care prezintă omogenitate; nediferențiat. 2. (Mat.; despre funcții cu mai multe variabile) A cărei valoare rămâne proporțională pentru variabile proporționale. – Din fr. homogène, germ. homogen. DOOM
omogén adj. m., pl. omogéni; f. omogénă, pl. omogéne
omogena
OMOGÉN, -Ă, omogeni, -e, adj. 1. Care are o alcătuire sau o structură unitară, care prezintă omogenitate; nediferențiat. 2. (Mat.; despre funcții cu mai multe variabile) A cărei valoare rămâne proporțională pentru variabile proporționale. – Din fr. homogène, germ. homogen. DOOM
omogén adj. m., pl. omogéni; f. omogénă, pl. omogéne
omogene
OMOGÉN, -Ă, omogeni, -e, adj. 1. Care are o alcătuire sau o structură unitară, care prezintă omogenitate; nediferențiat. 2. (Mat.; despre funcții cu mai multe variabile) A cărei valoare rămâne proporțională pentru variabile proporționale. – Din fr. homogène, germ. homogen. DOOM
omogén adj. m., pl. omogéni; f. omogénă, pl. omogéne
omogenei
OMOGÉN, -Ă, omogeni, -e, adj. 1. Care are o alcătuire sau o structură unitară, care prezintă omogenitate; nediferențiat. 2. (Mat.; despre funcții cu mai multe variabile) A cărei valoare rămâne proporțională pentru variabile proporționale. – Din fr. homogène, germ. homogen. DOOM
omogén adj. m., pl. omogéni; f. omogénă, pl. omogéne
omogeneitate
OMOGENITÁTE s. f. Însușirea de a fi omogen. ♦ Însușire a unui obiect, a unui grup, a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. ♦ Proprietate a unei formule (fizice) de a avea aceleași dimensiuni în cei doi membri ai săi. [Var.: omogeneitáte s. f.] – Din fr. homogénéité, lat. homogeneitas. Cf. omogen. DOOM
omogenitáte s. f., g.-d. art. omogenitắții
omogeneiza
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogeneizare
OMOGENIZÁRE, omogenizări, s. f. Acțiunea de a omogeniza și rezultatul ei. ♦ Operație de amestecare a componenților unui sistem eterogen pentru a se obține un amestec care să aibă aceeași compoziție mijlocie în toată masa lui. ♦ Încălzire prelungită, la temperaturi înalte, a oțelurilor, pentru a obține difuzarea în toată masa lor a părticelelor de altă compoziție; tratament termic aplicat anumitor aliaje în scopul realizării omogenității lor fizice, chimice, structurale. ♦ Concordanță, unitate a sonorității vocilor într-un cor. [Var.: omogeneizáre s. f.] – V. omogeniza. DOOM
omogenizáre s. f., g.-d. art. omogenizắrii; pl. omogenizắri
omogeneizat
OMOGENEIZÁ vb. I v. omogeniza.
omogeneizator
OMOGENIZATÓR, omogenizatoare, s. n. Aparat folosit pentru obținerea pe cale mecanică a unei emulsii. [Var.: omogeneizatór s. n.] – Omogeniza + suf. -tor. Cf. fr. homogénéisateur. DOOM
omogenizatór s. n., pl. omogenizatoáre
omogenele
OMOGÉN, -Ă, omogeni, -e, adj. 1. Care are o alcătuire sau o structură unitară, care prezintă omogenitate; nediferențiat. 2. (Mat.; despre funcții cu mai multe variabile) A cărei valoare rămâne proporțională pentru variabile proporționale. – Din fr. homogène, germ. homogen. DOOM
omogén adj. m., pl. omogéni; f. omogénă, pl. omogéne
omogenelor
OMOGÉN, -Ă, omogeni, -e, adj. 1. Care are o alcătuire sau o structură unitară, care prezintă omogenitate; nediferențiat. 2. (Mat.; despre funcții cu mai multe variabile) A cărei valoare rămâne proporțională pentru variabile proporționale. – Din fr. homogène, germ. homogen. DOOM
omogén adj. m., pl. omogéni; f. omogénă, pl. omogéne
omogeni
OMOGÉN, -Ă, omogeni, -e, adj. 1. Care are o alcătuire sau o structură unitară, care prezintă omogenitate; nediferențiat. 2. (Mat.; despre funcții cu mai multe variabile) A cărei valoare rămâne proporțională pentru variabile proporționale. – Din fr. homogène, germ. homogen. DOOM
omogén adj. m., pl. omogéni; f. omogénă, pl. omogéne
omogenii
OMOGÉN, -Ă, omogeni, -e, adj. 1. Care are o alcătuire sau o structură unitară, care prezintă omogenitate; nediferențiat. 2. (Mat.; despre funcții cu mai multe variabile) A cărei valoare rămâne proporțională pentru variabile proporționale. – Din fr. homogène, germ. homogen. DOOM
omogén adj. m., pl. omogéni; f. omogénă, pl. omogéne
omogenilor
OMOGÉN, -Ă, omogeni, -e, adj. 1. Care are o alcătuire sau o structură unitară, care prezintă omogenitate; nediferențiat. 2. (Mat.; despre funcții cu mai multe variabile) A cărei valoare rămâne proporțională pentru variabile proporționale. – Din fr. homogène, germ. homogen. DOOM
omogén adj. m., pl. omogéni; f. omogénă, pl. omogéne
omogenitate
OMOGENITÁTE s. f. Însușirea de a fi omogen. ♦ Însușire a unui obiect, a unui grup, a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. ♦ Proprietate a unei formule (fizice) de a avea aceleași dimensiuni în cei doi membri ai săi. [Var.: omogeneitáte s. f.] – Din fr. homogénéité, lat. homogeneitas. Cf. omogen. DOOM
omogenitáte s. f., g.-d. art. omogenitắții
omogenitatea
OMOGENITÁTE s. f. Însușirea de a fi omogen. ♦ Însușire a unui obiect, a unui grup, a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. ♦ Proprietate a unei formule (fizice) de a avea aceleași dimensiuni în cei doi membri ai săi. [Var.: omogeneitáte s. f.] – Din fr. homogénéité, lat. homogeneitas. Cf. omogen. DOOM
omogenitáte s. f., g.-d. art. omogenitắții
omogenități
OMOGENITÁTE s. f. Însușirea de a fi omogen. ♦ Însușire a unui obiect, a unui grup, a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. ♦ Proprietate a unei formule (fizice) de a avea aceleași dimensiuni în cei doi membri ai săi. [Var.: omogeneitáte s. f.] – Din fr. homogénéité, lat. homogeneitas. Cf. omogen. DOOM
omogenitáte s. f., g.-d. art. omogenitắții
omogenității
OMOGENITÁTE s. f. Însușirea de a fi omogen. ♦ Însușire a unui obiect, a unui grup, a unui sistem fizico-chimic de a avea aceleași proprietăți în toate punctele sale. ♦ Proprietate a unei formule (fizice) de a avea aceleași dimensiuni în cei doi membri ai săi. [Var.: omogeneitáte s. f.] – Din fr. homogénéité, lat. homogeneitas. Cf. omogen. DOOM
omogenitáte s. f., g.-d. art. omogenitắții
omogeniza
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizai
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizam
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizare
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizare
OMOGENIZÁRE, omogenizări, s. f. Acțiunea de a omogeniza și rezultatul ei. ♦ Operație de amestecare a componenților unui sistem eterogen pentru a se obține un amestec care să aibă aceeași compoziție mijlocie în toată masa lui. ♦ Încălzire prelungită, la temperaturi înalte, a oțelurilor, pentru a obține difuzarea în toată masa lor a părticelelor de altă compoziție; tratament termic aplicat anumitor aliaje în scopul realizării omogenității lor fizice, chimice, structurale. ♦ Concordanță, unitate a sonorității vocilor într-un cor. [Var.: omogeneizáre s. f.] – V. omogeniza. DOOM
omogenizáre s. f., g.-d. art. omogenizắrii; pl. omogenizắri
omogenizarea
OMOGENIZÁRE, omogenizări, s. f. Acțiunea de a omogeniza și rezultatul ei. ♦ Operație de amestecare a componenților unui sistem eterogen pentru a se obține un amestec care să aibă aceeași compoziție mijlocie în toată masa lui. ♦ Încălzire prelungită, la temperaturi înalte, a oțelurilor, pentru a obține difuzarea în toată masa lor a părticelelor de altă compoziție; tratament termic aplicat anumitor aliaje în scopul realizării omogenității lor fizice, chimice, structurale. ♦ Concordanță, unitate a sonorității vocilor într-un cor. [Var.: omogeneizáre s. f.] – V. omogeniza. DOOM
omogenizáre s. f., g.-d. art. omogenizắrii; pl. omogenizắri
omogenizară
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizarăm
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizarăți
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizase
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizasem
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizaseră
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizaserăm
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizaserăți
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizaseși
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizaseți
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizat
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizat
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser.
omogenizatoare
OMOGENIZATÓR, omogenizatoare, s. n. Aparat folosit pentru obținerea pe cale mecanică a unei emulsii. [Var.: omogeneizatór s. n.] – Omogeniza + suf. -tor. Cf. fr. homogénéisateur. DOOM
omogenizatór s. n., pl. omogenizatoáre
omogenizatoarele
OMOGENIZATÓR, omogenizatoare, s. n. Aparat folosit pentru obținerea pe cale mecanică a unei emulsii. [Var.: omogeneizatór s. n.] – Omogeniza + suf. -tor. Cf. fr. homogénéisateur. DOOM
omogenizatór s. n., pl. omogenizatoáre
omogenizatoarelor
OMOGENIZATÓR, omogenizatoare, s. n. Aparat folosit pentru obținerea pe cale mecanică a unei emulsii. [Var.: omogeneizatór s. n.] – Omogeniza + suf. -tor. Cf. fr. homogénéisateur. DOOM
omogenizatór s. n., pl. omogenizatoáre
omogenizator
OMOGENIZATÓR, omogenizatoare, s. n. Aparat folosit pentru obținerea pe cale mecanică a unei emulsii. [Var.: omogeneizatór s. n.] – Omogeniza + suf. -tor. Cf. fr. homogénéisateur. DOOM
omogenizatór s. n., pl. omogenizatoáre
omogenizatorul
OMOGENIZATÓR, omogenizatoare, s. n. Aparat folosit pentru obținerea pe cale mecanică a unei emulsii. [Var.: omogeneizatór s. n.] – Omogeniza + suf. -tor. Cf. fr. homogénéisateur. DOOM
omogenizatór s. n., pl. omogenizatoáre
omogenizatorului
OMOGENIZATÓR, omogenizatoare, s. n. Aparat folosit pentru obținerea pe cale mecanică a unei emulsii. [Var.: omogeneizatór s. n.] – Omogeniza + suf. -tor. Cf. fr. homogénéisateur. DOOM
omogenizatór s. n., pl. omogenizatoáre
omogenizau
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizași
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizați
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizează
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizez
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizeze
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizezi
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizând
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizînd
OMOGENIZÁ, omogenizez, vb. I. Tranz. A face (să fie) omogen, a aduce în stare de omogenitate; p. ext. a egaliza, a uniformiza. [Var.: omogeneizá vb. I] – Omogen + suf. -iza. Cf. fr. homogénéiser. DOOM
omogenizá (a ~) vb., ind. prez. 3 omogenizeáză
omogenizări
OMOGENIZÁRE, omogenizări, s. f. Acțiunea de a omogeniza și rezultatul ei. ♦ Operație de amestecare a componenților unui sistem eterogen pentru a se obține un amestec care să aibă aceeași compoziție mijlocie în toată masa lui. ♦ Încălzire prelungită, la temperaturi înalte, a oțelurilor, pentru a obține difuzarea în toată masa lor a părticelelor de altă compoziție; tratament termic aplicat anumitor aliaje în scopul realizării omogenității lor fizice, chimice, structurale. ♦ Concordanță, unitate a sonorității vocilor într-un cor. [Var.: omogeneizáre s. f.] – V. omogeniza. DOOM
omogenizáre s. f., g.-d. art. omogenizắrii; pl. omogenizắri
omogenizării
OMOGENIZÁRE, omogenizări, s. f. Acțiunea de a omogeniza și rezultatul ei. ♦ Operație de amestecare a componenților unui sistem eterogen pentru a se obține un amestec care să aibă aceeași compoziție mijlocie în toată masa lui. ♦ Încălzire prelungită, la temperaturi înalte, a oțelurilor, pentru a obține difuzarea în toată masa lor a părticelelor de altă compoziție; tratament termic aplicat anumitor aliaje în scopul realizării omogenității lor fizice, chimice, structurale. ♦ Concordanță, unitate a sonorității vocilor într-un cor. [Var.: omogeneizáre s. f.] – V. omogeniza. DOOM
omogenizáre s. f., g.-d. art. omogenizắrii; pl. omogenizắri
omogenizările
OMOGENIZÁRE, omogenizări, s. f. Acțiunea de a omogeniza și rezultatul ei. ♦ Operație de amestecare a componenților unui sistem eterogen pentru a se obține un amestec care să aibă aceeași compoziție mijlocie în toată masa lui. ♦ Încălzire prelungită, la temperaturi înalte, a oțelurilor, pentru a obține difuzarea în toată masa lor a părticelelor de altă compoziție; tratament termic aplicat anumitor aliaje în scopul realizării omogenității lor fizice, chimice, structurale. ♦ Concordanță, unitate a sonorității vocilor într-un cor. [Var.: omogeneizáre s. f.] – V. omogeniza. DOOM
omogenizáre s. f., g.-d. art. omogenizắrii; pl. omogenizắri
omogenizărilor
OMOGENIZÁRE, omogenizări, s. f. Acțiunea de a omogeniza și rezultatul ei. ♦ Operație de amestecare a componenților unui sistem eterogen pentru a se obține un amestec care să aibă aceeași compoziție mijlocie în toată masa lui. ♦ Încălzire prelungită, la temperaturi înalte, a oțelurilor, pentru a obține difuzarea în toată masa lor a părticelelor de altă compoziție; tratament termic aplicat anumitor aliaje în scopul realizării omogenității lor fizice, chimice, structurale. ♦ Concordanță, unitate a sonorității vocilor într-un cor. [Var.: omogeneizáre s. f.] – V. omogeniza. DOOM
omogenizáre s. f., g.-d. art. omogenizắrii; pl. omogenizắri
omogenul
OMOGÉN, -Ă, omogeni, -e, adj. 1. Care are o alcătuire sau o structură unitară, care prezintă omogenitate; nediferențiat. 2. (Mat.; despre funcții cu mai multe variabile) A cărei valoare rămâne proporțională pentru variabile proporționale. – Din fr. homogène, germ. homogen. DOOM
omogén adj. m., pl. omogéni; f. omogénă, pl. omogéne
omogenului
OMOGÉN, -Ă, omogeni, -e, adj. 1. Care are o alcătuire sau o structură unitară, care prezintă omogenitate; nediferențiat. 2. (Mat.; despre funcții cu mai multe variabile) A cărei valoare rămâne proporțională pentru variabile proporționale. – Din fr. homogène, germ. homogen. DOOM
omogén adj. m., pl. omogéni; f. omogénă, pl. omogéne
omograf
OMOGRÁF, -Ă, omografi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care se scrie la fel cu alt cuvânt, dar diferă de acesta (de obicei) din punct de vedere fonetic. – Din fr. homographe. DOOM
omográf2 (-mo-graf) s. n., pl. omográfe
omografa
OMOGRÁF, -Ă, omografi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care se scrie la fel cu alt cuvânt, dar diferă de acesta (de obicei) din punct de vedere fonetic. – Din fr. homographe. DOOM
omográf2 (-mo-graf) s. n., pl. omográfe
omografe
OMOGRÁF, -Ă, omografi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care se scrie la fel cu alt cuvânt, dar diferă de acesta (de obicei) din punct de vedere fonetic. – Din fr. homographe. DOOM
omográf2 (-mo-graf) s. n., pl. omográfe
omografei
OMOGRÁF, -Ă, omografi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care se scrie la fel cu alt cuvânt, dar diferă de acesta (de obicei) din punct de vedere fonetic. – Din fr. homographe. DOOM
omográf2 (-mo-graf) s. n., pl. omográfe
omografele
OMOGRÁF, -Ă, omografi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care se scrie la fel cu alt cuvânt, dar diferă de acesta (de obicei) din punct de vedere fonetic. – Din fr. homographe. DOOM
omográf2 (-mo-graf) s. n., pl. omográfe
omografelor
OMOGRÁF, -Ă, omografi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care se scrie la fel cu alt cuvânt, dar diferă de acesta (de obicei) din punct de vedere fonetic. – Din fr. homographe. DOOM
omográf2 (-mo-graf) s. n., pl. omográfe
omografi
OMOGRÁF, -Ă, omografi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care se scrie la fel cu alt cuvânt, dar diferă de acesta (de obicei) din punct de vedere fonetic. – Din fr. homographe. DOOM
omográf2 (-mo-graf) s. n., pl. omográfe
omografia
OMOGRAFÍE, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omograf; situația în care se află două cuvinte omografe. – Din fr. homographie. DOOM
omografíe (-mo-gra-) s. f., art. omografía, g.-d. omografíi, art. omografíei
omografic
OMOGRÁFIC, -Ă, omografici, -ce, adj. Referitor la omografie, de omograf. – Din fr. homographique.
omografica
OMOGRÁFIC, -Ă, omografici, -ce, adj. Referitor la omografie, de omograf. – Din fr. homographique.
omografice
OMOGRÁFIC, -Ă, omografici, -ce, adj. Referitor la omografie, de omograf. – Din fr. homographique.
omograficei
OMOGRÁFIC, -Ă, omografici, -ce, adj. Referitor la omografie, de omograf. – Din fr. homographique.
omograficele
OMOGRÁFIC, -Ă, omografici, -ce, adj. Referitor la omografie, de omograf. – Din fr. homographique.
omograficelor
OMOGRÁFIC, -Ă, omografici, -ce, adj. Referitor la omografie, de omograf. – Din fr. homographique.
omografici
OMOGRÁFIC, -Ă, omografici, -ce, adj. Referitor la omografie, de omograf. – Din fr. homographique.
omograficii
OMOGRÁFIC, -Ă, omografici, -ce, adj. Referitor la omografie, de omograf. – Din fr. homographique.
omograficilor
OMOGRÁFIC, -Ă, omografici, -ce, adj. Referitor la omografie, de omograf. – Din fr. homographique.
omograficul
OMOGRÁFIC, -Ă, omografici, -ce, adj. Referitor la omografie, de omograf. – Din fr. homographique.
omograficului
OMOGRÁFIC, -Ă, omografici, -ce, adj. Referitor la omografie, de omograf. – Din fr. homographique.
omografie
OMOGRAFÍE, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omograf; situația în care se află două cuvinte omografe. – Din fr. homographie. DOOM
omografíe (-mo-gra-) s. f., art. omografía, g.-d. omografíi, art. omografíei
omografiei
OMOGRAFÍE, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omograf; situația în care se află două cuvinte omografe. – Din fr. homographie. DOOM
omografíe (-mo-gra-) s. f., art. omografía, g.-d. omografíi, art. omografíei
omografii
OMOGRÁF, -Ă, omografi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care se scrie la fel cu alt cuvânt, dar diferă de acesta (de obicei) din punct de vedere fonetic. – Din fr. homographe. DOOM
omográf2 (-mo-graf) s. n., pl. omográfe
omografii
OMOGRAFÍE, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omograf; situația în care se află două cuvinte omografe. – Din fr. homographie. DOOM
omografíe (-mo-gra-) s. f., art. omografía, g.-d. omografíi, art. omografíei
omografiile
OMOGRAFÍE, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omograf; situația în care se află două cuvinte omografe. – Din fr. homographie. DOOM
omografíe (-mo-gra-) s. f., art. omografía, g.-d. omografíi, art. omografíei
omografiilor
OMOGRAFÍE, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omograf; situația în care se află două cuvinte omografe. – Din fr. homographie. DOOM
omografíe (-mo-gra-) s. f., art. omografía, g.-d. omografíi, art. omografíei
omografilor
OMOGRÁF, -Ă, omografi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care se scrie la fel cu alt cuvânt, dar diferă de acesta (de obicei) din punct de vedere fonetic. – Din fr. homographe. DOOM
omográf2 (-mo-graf) s. n., pl. omográfe
omograful
OMOGRÁF, -Ă, omografi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care se scrie la fel cu alt cuvânt, dar diferă de acesta (de obicei) din punct de vedere fonetic. – Din fr. homographe. DOOM
omográf2 (-mo-graf) s. n., pl. omográfe
omografului
OMOGRÁF, -Ă, omografi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care se scrie la fel cu alt cuvânt, dar diferă de acesta (de obicei) din punct de vedere fonetic. – Din fr. homographe. DOOM
omográf2 (-mo-graf) s. n., pl. omográfe
omograma
OMOGRÁMĂ s.f. (Lingv.) Cuvânt care are aceeași grafie cu un altul de origine diferită; omograf. [Cf. it. omogramma].
omograme
OMOGRÁMĂ s.f. (Lingv.) Cuvânt care are aceeași grafie cu un altul de origine diferită; omograf. [Cf. it. omogramma].
omogramei
OMOGRÁMĂ s.f. (Lingv.) Cuvânt care are aceeași grafie cu un altul de origine diferită; omograf. [Cf. it. omogramma].
omogramele
OMOGRÁMĂ s.f. (Lingv.) Cuvânt care are aceeași grafie cu un altul de origine diferită; omograf. [Cf. it. omogramma].
omogramelor
OMOGRÁMĂ s.f. (Lingv.) Cuvânt care are aceeași grafie cu un altul de origine diferită; omograf. [Cf. it. omogramma].
omoi
OMÓI, -OÁIE, omoi, -oaie, s. m. și f. (Reg.) Augmentativ al lui om. – Om + suf. -oi. DOOM
omói (reg.) s. m., pl. omói, art. omóii
omoii
OMÓI, -OÁIE, omoi, -oaie, s. m. și f. (Reg.) Augmentativ al lui om. – Om + suf. -oi. DOOM
omói (reg.) s. m., pl. omói, art. omóii
omoilor
OMÓI, -OÁIE, omoi, -oaie, s. m. și f. (Reg.) Augmentativ al lui om. – Om + suf. -oi. DOOM
omói (reg.) s. m., pl. omói, art. omóii
omoiul
OMÓI, -OÁIE, omoi, -oaie, s. m. și f. (Reg.) Augmentativ al lui om. – Om + suf. -oi. DOOM
omói (reg.) s. m., pl. omói, art. omóii
omoiului
OMÓI, -OÁIE, omoi, -oaie, s. m. și f. (Reg.) Augmentativ al lui om. – Om + suf. -oi. DOOM
omói (reg.) s. m., pl. omói, art. omóii
omolog
OMOLÓG, -OÁGĂ, omologi, -oage, adj., s. m. 1. Adj. (Despre două elemente aparținând unor figuri geometrice între care există o corespondență determinată) Care corespunde, care se află în corespondență. Laturi omoloage. 2. Adj. (Despre o substanță organică) Care are o structură chimică diferită de structura altei substanțe prin prezența unei grupe în care carbonul se află în combinație cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage. 3. Adj. (Biol.; despre unele organe) Care are structură asemănătoare și origine comună, dar formă externă și funcțiuni diferite. 4. S. m. Persoană care deține o funcție oficială într-o organizație sau într-un stat, privită în raport cu o altă persoană care deține aceeași funcție oficială într-o altă organizație sau într-un alt stat. [Adj. f. și: omologă] – Din fr. homologue. DOOM
omológ adj. m., s. m., pl. omológi; adj. f., s. f. omoloágă / omológă, pl. omoloáge / omológe
omologa
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologai
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologam
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologare
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologare
OMOLOGÁRE, omologări, s. f. Acțiunea de a omologa și rezultatul ei. – V. omologa. DOOM
omologáre s. f., g.-d. art. omologắrii; pl. omologắri
omologarea
OMOLOGÁRE, omologări, s. f. Acțiunea de a omologa și rezultatul ei. – V. omologa. DOOM
omologáre s. f., g.-d. art. omologắrii; pl. omologắri
omologară
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologarăm
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologarăți
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologase
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologasem
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologaseră
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologaserăm
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologaserăți
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologaseși
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologaseți
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologat
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologat
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer.
omologau
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologași
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologați
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologhează
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologhez
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologheze
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologhezi
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologia
OMOLOGÍE, omologii, s. f. (Biol.) Corespondență de structură a unuia sau a unor organe la două specii diferite, datorată originii lor comune. – Din fr. homologie. DOOM
omologíe s. f., art. omología, g.-d. art. omologíei; pl. omologíi, art. omologíile
omologie
OMOLOGÍE, omologii, s. f. (Biol.) Corespondență de structură a unuia sau a unor organe la două specii diferite, datorată originii lor comune. – Din fr. homologie. DOOM
omologíe s. f., art. omología, g.-d. art. omologíei; pl. omologíi, art. omologíile
omologiei
OMOLOGÍE, omologii, s. f. (Biol.) Corespondență de structură a unuia sau a unor organe la două specii diferite, datorată originii lor comune. – Din fr. homologie. DOOM
omologíe s. f., art. omología, g.-d. art. omologíei; pl. omologíi, art. omologíile
omologii
OMOLOGÍE, omologii, s. f. (Biol.) Corespondență de structură a unuia sau a unor organe la două specii diferite, datorată originii lor comune. – Din fr. homologie. DOOM
omologíe s. f., art. omología, g.-d. art. omologíei; pl. omologíi, art. omologíile
omologiile
OMOLOGÍE, omologii, s. f. (Biol.) Corespondență de structură a unuia sau a unor organe la două specii diferite, datorată originii lor comune. – Din fr. homologie. DOOM
omologíe s. f., art. omología, g.-d. art. omologíei; pl. omologíi, art. omologíile
omologiilor
OMOLOGÍE, omologii, s. f. (Biol.) Corespondență de structură a unuia sau a unor organe la două specii diferite, datorată originii lor comune. – Din fr. homologie. DOOM
omologíe s. f., art. omología, g.-d. art. omologíei; pl. omologíi, art. omologíile
omologând
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologînd
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorității conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaște oficial o performanță, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs și a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer. DOOM
omologá (a ~) vb., ind. prez. 3 omologheáză
omologări
OMOLOGÁRE, omologări, s. f. Acțiunea de a omologa și rezultatul ei. – V. omologa. DOOM
omologáre s. f., g.-d. art. omologắrii; pl. omologắri
omologării
OMOLOGÁRE, omologări, s. f. Acțiunea de a omologa și rezultatul ei. – V. omologa. DOOM
omologáre s. f., g.-d. art. omologắrii; pl. omologắri
omologările
OMOLOGÁRE, omologări, s. f. Acțiunea de a omologa și rezultatul ei. – V. omologa. DOOM
omologáre s. f., g.-d. art. omologắrii; pl. omologắri
omologărilor
OMOLOGÁRE, omologări, s. f. Acțiunea de a omologa și rezultatul ei. – V. omologa. DOOM
omologáre s. f., g.-d. art. omologắrii; pl. omologắri
omomorfism
OMOMORFÍSM s. n. v. homomorfism. DOOM
homomorfísm s. n.
omonim
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme. DOOM
!omoním2 (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme
omonim
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme. DOOM
!omoním2 (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme
omonima
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme. DOOM
!omoním2 (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme
omonime
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme. DOOM
!omoním2 (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme
omonimei
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme. DOOM
!omoním2 (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme
omonimele
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme. DOOM
!omoním2 (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme
omonimelor
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme. DOOM
!omoním2 (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme
omonimi
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme. DOOM
!omoním2 (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme
omonimi
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme. DOOM
!omoním2 (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme
omonimia
OMONIMÍE, omonimii, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omonim (1); situație în care se află două sau mai multe omonime. – Din fr. homonymie. DOOM
!omonimíe (o-mo-/om-o-) s. f., art. omonimía, g.-d. art. omonimíei; pl. omonimíi, art. omonimíile
omonimic
OMONÍMIC, -Ă, omonimici, -ce, adj. Care se referă la omonim sau la omonimie. – Din fr. homonymique.
omonimica
OMONÍMIC, -Ă, omonimici, -ce, adj. Care se referă la omonim sau la omonimie. – Din fr. homonymique.
omonimice
OMONÍMIC, -Ă, omonimici, -ce, adj. Care se referă la omonim sau la omonimie. – Din fr. homonymique.
omonimicei
OMONÍMIC, -Ă, omonimici, -ce, adj. Care se referă la omonim sau la omonimie. – Din fr. homonymique.
omonimicele
OMONÍMIC, -Ă, omonimici, -ce, adj. Care se referă la omonim sau la omonimie. – Din fr. homonymique.
omonimicelor
OMONÍMIC, -Ă, omonimici, -ce, adj. Care se referă la omonim sau la omonimie. – Din fr. homonymique.
omonimici
OMONÍMIC, -Ă, omonimici, -ce, adj. Care se referă la omonim sau la omonimie. – Din fr. homonymique.
omonimicii
OMONÍMIC, -Ă, omonimici, -ce, adj. Care se referă la omonim sau la omonimie. – Din fr. homonymique.
omonimicilor
OMONÍMIC, -Ă, omonimici, -ce, adj. Care se referă la omonim sau la omonimie. – Din fr. homonymique.
omonimicul
OMONÍMIC, -Ă, omonimici, -ce, adj. Care se referă la omonim sau la omonimie. – Din fr. homonymique.
omonimicului
OMONÍMIC, -Ă, omonimici, -ce, adj. Care se referă la omonim sau la omonimie. – Din fr. homonymique.
omonimie
OMONIMÍE, omonimii, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omonim (1); situație în care se află două sau mai multe omonime. – Din fr. homonymie. DOOM
!omonimíe (o-mo-/om-o-) s. f., art. omonimía, g.-d. art. omonimíei; pl. omonimíi, art. omonimíile
omonimiei
OMONIMÍE, omonimii, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omonim (1); situație în care se află două sau mai multe omonime. – Din fr. homonymie. DOOM
!omonimíe (o-mo-/om-o-) s. f., art. omonimía, g.-d. art. omonimíei; pl. omonimíi, art. omonimíile
omonimii
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme. DOOM
!omoním2 (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme
omonimii
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme. DOOM
!omoním2 (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme
omonimii
OMONIMÍE, omonimii, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omonim (1); situație în care se află două sau mai multe omonime. – Din fr. homonymie. DOOM
!omonimíe (o-mo-/om-o-) s. f., art. omonimía, g.-d. art. omonimíei; pl. omonimíi, art. omonimíile
omonimiile
OMONIMÍE, omonimii, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omonim (1); situație în care se află două sau mai multe omonime. – Din fr. homonymie. DOOM
!omonimíe (o-mo-/om-o-) s. f., art. omonimía, g.-d. art. omonimíei; pl. omonimíi, art. omonimíile
omonimiilor
OMONIMÍE, omonimii, s. f. Faptul sau însușirea de a fi omonim (1); situație în care se află două sau mai multe omonime. – Din fr. homonymie. DOOM
!omonimíe (o-mo-/om-o-) s. f., art. omonimía, g.-d. art. omonimíei; pl. omonimíi, art. omonimíile
omonimilor
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme. DOOM
!omoním2 (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme
omonimilor
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme. DOOM
!omoním2 (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme
omonimitate
OMONIMITÁTE s.f. (Rar) Omonimie. [Et. incertă].
omonimul
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme. DOOM
!omoním2 (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme
omonimul
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme. DOOM
!omoním2 (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme
omonimului
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme. DOOM
!omoním2 (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme
omonimului
OMONÍM, (1) omonime, s. n., (2) omonimi, s. m. 1. S. n. Cuvânt care are aceeași formă și aceeași pronunțare cu alt cuvânt sau cu alte cuvinte, de care diferă ca sens și ca origine. 2. S. m. Persoană care poartă același nume cu altcineva; tiz. – Din fr. homonyme. DOOM
!omoním2 (o-mo-/om-o-) s. n., pl. omoníme
omoplat
OMOPLÁT, omoplați, s. m. Os pereche triunghiular, lat și subțire, care formează partea posterioară a articulației umărului; spată, scapulă. – Din fr. omoplate. DOOM
omoplát (-mo-plat) s. m., pl. omopláți
omoplatul
OMOPLÁT, omoplați, s. m. Os pereche triunghiular, lat și subțire, care formează partea posterioară a articulației umărului; spată, scapulă. – Din fr. omoplate. DOOM
omoplát (-mo-plat) s. m., pl. omopláți
omoplatului
OMOPLÁT, omoplați, s. m. Os pereche triunghiular, lat și subțire, care formează partea posterioară a articulației umărului; spată, scapulă. – Din fr. omoplate. DOOM
omoplát (-mo-plat) s. m., pl. omopláți
omoplați
OMOPLÁT, omoplați, s. m. Os pereche triunghiular, lat și subțire, care formează partea posterioară a articulației umărului; spată, scapulă. – Din fr. omoplate. DOOM
omoplát (-mo-plat) s. m., pl. omopláți
omoplații
OMOPLÁT, omoplați, s. m. Os pereche triunghiular, lat și subțire, care formează partea posterioară a articulației umărului; spată, scapulă. – Din fr. omoplate. DOOM
omoplát (-mo-plat) s. m., pl. omopláți
omoplaților
OMOPLÁT, omoplați, s. m. Os pereche triunghiular, lat și subțire, care formează partea posterioară a articulației umărului; spată, scapulă. – Din fr. omoplate. DOOM
omoplát (-mo-plat) s. m., pl. omopláți
omopolar
OMOPOLÁR, -Ă adj. (Despre mașini electrice) La care sensul magnetic este invariabil. [< fr. homopolaire].
omopolara
OMOPOLÁR, -Ă adj. (Despre mașini electrice) La care sensul magnetic este invariabil. [< fr. homopolaire].
omopolare
OMOPOLÁR, -Ă adj. (Despre mașini electrice) La care sensul magnetic este invariabil. [< fr. homopolaire].
omopolarei
OMOPOLÁR, -Ă adj. (Despre mașini electrice) La care sensul magnetic este invariabil. [< fr. homopolaire].
omopolarele
OMOPOLÁR, -Ă adj. (Despre mașini electrice) La care sensul magnetic este invariabil. [< fr. homopolaire].
omopolarelor
OMOPOLÁR, -Ă adj. (Despre mașini electrice) La care sensul magnetic este invariabil. [< fr. homopolaire].
omopolari
OMOPOLÁR, -Ă adj. (Despre mașini electrice) La care sensul magnetic este invariabil. [< fr. homopolaire].
omopolarii
OMOPOLÁR, -Ă adj. (Despre mașini electrice) La care sensul magnetic este invariabil. [< fr. homopolaire].
omopolarilor
OMOPOLÁR, -Ă adj. (Despre mașini electrice) La care sensul magnetic este invariabil. [< fr. homopolaire].
omopolarul
OMOPOLÁR, -Ă adj. (Despre mașini electrice) La care sensul magnetic este invariabil. [< fr. homopolaire].
omopolarului
OMOPOLÁR, -Ă adj. (Despre mașini electrice) La care sensul magnetic este invariabil. [< fr. homopolaire].
omor
OMÓR, omoruri, s. n. Faptul de a omorî; luarea vieții cuiva; crimă, omucidere, asasinat. ♦ (Jur.) Infracțiune care constă în uciderea unei persoane. ♦ Măcel. – Din omorî (derivat regresiv). DOOM
omór s. m., pl. omóruri
omor
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omora
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorai
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omoram
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorau
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorați
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorganic
OMORGÁNIC, -Ă, omorganici, -ce, adj. (Despre consoane) Emis de aceleași organe și având același mod de articulare. – Din fr. homorganique. DOOM
!omorgánic (o-mor-/om-or-) adj. m., pl. omorgánici; f. omorgánică, pl. omorgánice
omorganica
OMORGÁNIC, -Ă, omorganici, -ce, adj. (Despre consoane) Emis de aceleași organe și având același mod de articulare. – Din fr. homorganique. DOOM
!omorgánic (o-mor-/om-or-) adj. m., pl. omorgánici; f. omorgánică, pl. omorgánice
omorganice
OMORGÁNIC, -Ă, omorganici, -ce, adj. (Despre consoane) Emis de aceleași organe și având același mod de articulare. – Din fr. homorganique. DOOM
!omorgánic (o-mor-/om-or-) adj. m., pl. omorgánici; f. omorgánică, pl. omorgánice
omorganicei
OMORGÁNIC, -Ă, omorganici, -ce, adj. (Despre consoane) Emis de aceleași organe și având același mod de articulare. – Din fr. homorganique. DOOM
!omorgánic (o-mor-/om-or-) adj. m., pl. omorgánici; f. omorgánică, pl. omorgánice
omorganicele
OMORGÁNIC, -Ă, omorganici, -ce, adj. (Despre consoane) Emis de aceleași organe și având același mod de articulare. – Din fr. homorganique. DOOM
!omorgánic (o-mor-/om-or-) adj. m., pl. omorgánici; f. omorgánică, pl. omorgánice
omorganicelor
OMORGÁNIC, -Ă, omorganici, -ce, adj. (Despre consoane) Emis de aceleași organe și având același mod de articulare. – Din fr. homorganique. DOOM
!omorgánic (o-mor-/om-or-) adj. m., pl. omorgánici; f. omorgánică, pl. omorgánice
omorganici
OMORGÁNIC, -Ă, omorganici, -ce, adj. (Despre consoane) Emis de aceleași organe și având același mod de articulare. – Din fr. homorganique. DOOM
!omorgánic (o-mor-/om-or-) adj. m., pl. omorgánici; f. omorgánică, pl. omorgánice
omorganicii
OMORGÁNIC, -Ă, omorganici, -ce, adj. (Despre consoane) Emis de aceleași organe și având același mod de articulare. – Din fr. homorganique. DOOM
!omorgánic (o-mor-/om-or-) adj. m., pl. omorgánici; f. omorgánică, pl. omorgánice
omorganicilor
OMORGÁNIC, -Ă, omorganici, -ce, adj. (Despre consoane) Emis de aceleași organe și având același mod de articulare. – Din fr. homorganique. DOOM
!omorgánic (o-mor-/om-or-) adj. m., pl. omorgánici; f. omorgánică, pl. omorgánice
omorganicul
OMORGÁNIC, -Ă, omorganici, -ce, adj. (Despre consoane) Emis de aceleași organe și având același mod de articulare. – Din fr. homorganique. DOOM
!omorgánic (o-mor-/om-or-) adj. m., pl. omorgánici; f. omorgánică, pl. omorgánice
omorganicului
OMORGÁNIC, -Ă, omorganici, -ce, adj. (Despre consoane) Emis de aceleași organe și având același mod de articulare. – Din fr. homorganique. DOOM
!omorgánic (o-mor-/om-or-) adj. m., pl. omorgánici; f. omorgánică, pl. omorgánice
omori
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorul
OMÓR, omoruri, s. n. Faptul de a omorî; luarea vieții cuiva; crimă, omucidere, asasinat. ♦ (Jur.) Infracțiune care constă în uciderea unei persoane. ♦ Măcel. – Din omorî (derivat regresiv). DOOM
omór s. m., pl. omóruri
omorului
OMÓR, omoruri, s. n. Faptul de a omorî; luarea vieții cuiva; crimă, omucidere, asasinat. ♦ (Jur.) Infracțiune care constă în uciderea unei persoane. ♦ Măcel. – Din omorî (derivat regresiv). DOOM
omór s. m., pl. omóruri
omoruri
OMÓR, omoruri, s. n. Faptul de a omorî; luarea vieții cuiva; crimă, omucidere, asasinat. ♦ (Jur.) Infracțiune care constă în uciderea unei persoane. ♦ Măcel. – Din omorî (derivat regresiv). DOOM
omór s. m., pl. omóruri
omorurile
OMÓR, omoruri, s. n. Faptul de a omorî; luarea vieții cuiva; crimă, omucidere, asasinat. ♦ (Jur.) Infracțiune care constă în uciderea unei persoane. ♦ Măcel. – Din omorî (derivat regresiv). DOOM
omór s. m., pl. omóruri
omorurilor
OMÓR, omoruri, s. n. Faptul de a omorî; luarea vieții cuiva; crimă, omucidere, asasinat. ♦ (Jur.) Infracțiune care constă în uciderea unei persoane. ♦ Măcel. – Din omorî (derivat regresiv). DOOM
omór s. m., pl. omóruri
omorând
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorâre
OMORẤRE, omorâri, s. f. Acțiunea de a omorî și rezultatul ei; ucidere, omor; moarte. – V. omorî. DOOM
omorấre s. f., g.-d. art. omorấrii; pl. omorấri
omorâre
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorârea
OMORẤRE, omorâri, s. f. Acțiunea de a omorî și rezultatul ei; ucidere, omor; moarte. – V. omorî. DOOM
omorấre s. f., g.-d. art. omorấrii; pl. omorấri
omorâri
OMORẤRE, omorâri, s. f. Acțiunea de a omorî și rezultatul ei; ucidere, omor; moarte. – V. omorî. DOOM
omorấre s. f., g.-d. art. omorấrii; pl. omorấri
omorârii
OMORẤRE, omorâri, s. f. Acțiunea de a omorî și rezultatul ei; ucidere, omor; moarte. – V. omorî. DOOM
omorấre s. f., g.-d. art. omorấrii; pl. omorấri
omorârile
OMORẤRE, omorâri, s. f. Acțiunea de a omorî și rezultatul ei; ucidere, omor; moarte. – V. omorî. DOOM
omorấre s. f., g.-d. art. omorấrii; pl. omorấri
omorârilor
OMORẤRE, omorâri, s. f. Acțiunea de a omorî și rezultatul ei; ucidere, omor; moarte. – V. omorî. DOOM
omorấre s. f., g.-d. art. omorấrii; pl. omorấri
omorâră
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorârăm
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorârăți
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorâse
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorâsem
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorâseră
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorâserăm
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorâserăți
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorâseși
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorâseți
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorât
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorât
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorâta
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorâte
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorâtei
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorâtele
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorâtelor
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorâtoare
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtoare
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtoarea
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtoarea
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtoarei
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtoarei
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtoarele
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtoarele
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtoarelor
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtoarelor
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtor
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtor
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtori
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtori
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtorii
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtorii
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtorilor
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtorilor
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtorul
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtorul
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtorului
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtorului
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorâtul
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorâtului
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorâși
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorâți
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorâții
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorâților
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorîi
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorîm
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorînd
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorîre
OMORẤRE, omorâri, s. f. Acțiunea de a omorî și rezultatul ei; ucidere, omor; moarte. – V. omorî. DOOM
omorấre s. f., g.-d. art. omorấrii; pl. omorấri
omorîre
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorîrea
OMORẤRE, omorâri, s. f. Acțiunea de a omorî și rezultatul ei; ucidere, omor; moarte. – V. omorî. DOOM
omorấre s. f., g.-d. art. omorấrii; pl. omorấri
omorîri
OMORẤRE, omorâri, s. f. Acțiunea de a omorî și rezultatul ei; ucidere, omor; moarte. – V. omorî. DOOM
omorấre s. f., g.-d. art. omorấrii; pl. omorấri
omorîrii
OMORẤRE, omorâri, s. f. Acțiunea de a omorî și rezultatul ei; ucidere, omor; moarte. – V. omorî. DOOM
omorấre s. f., g.-d. art. omorấrii; pl. omorấri
omorîrile
OMORẤRE, omorâri, s. f. Acțiunea de a omorî și rezultatul ei; ucidere, omor; moarte. – V. omorî. DOOM
omorấre s. f., g.-d. art. omorấrii; pl. omorấri
omorîrilor
OMORẤRE, omorâri, s. f. Acțiunea de a omorî și rezultatul ei; ucidere, omor; moarte. – V. omorî. DOOM
omorấre s. f., g.-d. art. omorấrii; pl. omorấri
omorîră
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorîrăm
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorîrăți
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorîse
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorîsem
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorîseră
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorîserăm
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorîserăți
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorîseși
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorîseți
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorît
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorît
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorîta
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorîte
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorîtei
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorîtele
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorîtelor
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorîtoare
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtoare
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtoarea
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtoarea
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtoarei
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtoarei
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtoarele
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtoarele
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtoarelor
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtoarelor
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtor
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtor
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtori
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtori
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtorii
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtorii
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtorilor
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtorilor
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtorul
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtorul
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtorului
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtorului
OMORÂTÓR, -OÁRE, omorâtori, -oare, adj., s. m. și f. (Rar) 1. Adj. Care omoară; ucigător, ucigaș. ♦ Fig. Care torturează, chinuitor. 2. S. m. și f. Ucigaș, asasin. – Omorî + suf. -tor. DOOM
omorâtór (rar) adj. m., s. m., pl. omorâtóri; adj. f., s. f. sg. și pl. omorâtoáre
omorîtul
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorîtului
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorîși
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorîți
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorîți
OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viața cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ◊ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viața, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamație care exprimă uimire, surprindere, mirare față de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ◊ Expr. A-și omorî foamea = a-și potoli (pentru scurt timp) foamea. A-și omorî timpul = a-și folosi timpul cu ocupații fără importanță; a-și pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferință (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-și cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ◊ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti. DOOM
omorî́ (a ~) vb., ind. prez. 3 omoáră, imperf. 3 sg. omorá, perf. s. 3 sg. omorî́, 3 pl. omorấră; conj. prez. 3 să omoáre; ger. omorấnd; part. omorất
omorîții
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omorîților
OMORẤT, -Ă, omorâți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost omorât, ucis; mort. – V. omorî.
omosferă
HOMOSFÉRĂ s. f. Strat al atmosferei situat între suprafața Pământului și altitudinea de 90 km, caracterizat prin proporție constantă de azot și oxigen. [Var.: omosféră s. f.] – Din fr. homosphère.
omotaxia
OMOTAXÍE s.f. (Geol.) Sincronism aproximativ a două strate care conțin aceeași formă caracteristică. [Gen. -iei. / et. incertă].
omotaxie
OMOTAXÍE s.f. (Geol.) Sincronism aproximativ a două strate care conțin aceeași formă caracteristică. [Gen. -iei. / et. incertă].
omotaxiei
OMOTAXÍE s.f. (Geol.) Sincronism aproximativ a două strate care conțin aceeași formă caracteristică. [Gen. -iei. / et. incertă].
omotaxii
OMOTAXÍE s.f. (Geol.) Sincronism aproximativ a două strate care conțin aceeași formă caracteristică. [Gen. -iei. / et. incertă].
omotermia
OMOTERMÍE s.f. Scăderea treptată a temperaturii apelor oceanice de la suprafață spre fund. [Gen. -iei. / < fr. homothermie].
omotermie
OMOTERMÍE s.f. Scăderea treptată a temperaturii apelor oceanice de la suprafață spre fund. [Gen. -iei. / < fr. homothermie].
omotermiei
OMOTERMÍE s.f. Scăderea treptată a temperaturii apelor oceanice de la suprafață spre fund. [Gen. -iei. / < fr. homothermie].
omotermii
OMOTERMÍE s.f. Scăderea treptată a temperaturii apelor oceanice de la suprafață spre fund. [Gen. -iei. / < fr. homothermie].
omotetia
OMOTETÍE, omotetii, s. f. (Geom.) Relație între două figuri asemenea, în care dreptele care unesc puncte omoloage se întâlnesc într-un singur punct. – Din fr. homothétie. DOOM
omotetíe s. f., art. omotetía, g.-d. art. omotetíei; pl. omotetíi, art. omotetíile
omotetic
OMOTÉTIC, -Ă, omotetici, -ce, adj. Care se află în raport de omotetie. – Din fr. homothétique. DOOM
omotétic adj. m., pl. omotétici; f. omotétică, pl. omotétice
omotetica
OMOTÉTIC, -Ă, omotetici, -ce, adj. Care se află în raport de omotetie. – Din fr. homothétique. DOOM
omotétic adj. m., pl. omotétici; f. omotétică, pl. omotétice
omotetice
OMOTÉTIC, -Ă, omotetici, -ce, adj. Care se află în raport de omotetie. – Din fr. homothétique. DOOM
omotétic adj. m., pl. omotétici; f. omotétică, pl. omotétice
omoteticei
OMOTÉTIC, -Ă, omotetici, -ce, adj. Care se află în raport de omotetie. – Din fr. homothétique. DOOM
omotétic adj. m., pl. omotétici; f. omotétică, pl. omotétice
omoteticele
OMOTÉTIC, -Ă, omotetici, -ce, adj. Care se află în raport de omotetie. – Din fr. homothétique. DOOM
omotétic adj. m., pl. omotétici; f. omotétică, pl. omotétice
omoteticelor
OMOTÉTIC, -Ă, omotetici, -ce, adj. Care se află în raport de omotetie. – Din fr. homothétique. DOOM
omotétic adj. m., pl. omotétici; f. omotétică, pl. omotétice
omotetici
OMOTÉTIC, -Ă, omotetici, -ce, adj. Care se află în raport de omotetie. – Din fr. homothétique. DOOM
omotétic adj. m., pl. omotétici; f. omotétică, pl. omotétice
omoteticii
OMOTÉTIC, -Ă, omotetici, -ce, adj. Care se află în raport de omotetie. – Din fr. homothétique. DOOM
omotétic adj. m., pl. omotétici; f. omotétică, pl. omotétice
omoteticilor
OMOTÉTIC, -Ă, omotetici, -ce, adj. Care se află în raport de omotetie. – Din fr. homothétique. DOOM
omotétic adj. m., pl. omotétici; f. omotétică, pl. omotétice
omoteticul
OMOTÉTIC, -Ă, omotetici, -ce, adj. Care se află în raport de omotetie. – Din fr. homothétique. DOOM
omotétic adj. m., pl. omotétici; f. omotétică, pl. omotétice
omoteticului
OMOTÉTIC, -Ă, omotetici, -ce, adj. Care se află în raport de omotetie. – Din fr. homothétique. DOOM
omotétic adj. m., pl. omotétici; f. omotétică, pl. omotétice
omotetie
OMOTETÍE, omotetii, s. f. (Geom.) Relație între două figuri asemenea, în care dreptele care unesc puncte omoloage se întâlnesc într-un singur punct. – Din fr. homothétie. DOOM
omotetíe s. f., art. omotetía, g.-d. art. omotetíei; pl. omotetíi, art. omotetíile
omotetiei
OMOTETÍE, omotetii, s. f. (Geom.) Relație între două figuri asemenea, în care dreptele care unesc puncte omoloage se întâlnesc într-un singur punct. – Din fr. homothétie. DOOM
omotetíe s. f., art. omotetía, g.-d. art. omotetíei; pl. omotetíi, art. omotetíile
omotetii
OMOTETÍE, omotetii, s. f. (Geom.) Relație între două figuri asemenea, în care dreptele care unesc puncte omoloage se întâlnesc într-un singur punct. – Din fr. homothétie. DOOM
omotetíe s. f., art. omotetía, g.-d. art. omotetíei; pl. omotetíi, art. omotetíile
omotetiile
OMOTETÍE, omotetii, s. f. (Geom.) Relație între două figuri asemenea, în care dreptele care unesc puncte omoloage se întâlnesc într-un singur punct. – Din fr. homothétie. DOOM
omotetíe s. f., art. omotetía, g.-d. art. omotetíei; pl. omotetíi, art. omotetíile
omotetiilor
OMOTETÍE, omotetii, s. f. (Geom.) Relație între două figuri asemenea, în care dreptele care unesc puncte omoloage se întâlnesc într-un singur punct. – Din fr. homothétie. DOOM
omotetíe s. f., art. omotetía, g.-d. art. omotetíei; pl. omotetíi, art. omotetíile
omotop
OMOTÓP, -Ă adj. Care prezintă omotopie. [Var. (după alte surse homotop. / < fr. homotope].
omotopie
OMOTOPÍE s.f. Topologie. [Var. (după alte surse) homotopie. / < fr. homotopie].
omphale
Omphale, fiica lui Iardanus și soția regelui Tmolus, după a cărui moarte a domnit ca regină în Lydia. Cînd Heracles a fost nevoit să se vîndă ca sclav (v. și Heracles), el a fost cumpărat de regina Omphale. La curtea ei, eroul a zăbovit timp de trei ani, ducînd o viață de plăceri și de huzur. După împlinirea termenului, Omphale i-a redat libertatea și eroul s-a înapoiat în Grecia. Cu Omphale, Heracles a avut un fiu, pe nume Lamus.
omucidere
OMUCÍDERE, omucideri, s. f. Omor, crimă, asasinat. – Om + ucidere. DOOM
!omucídere (o-mu-/om-u-) s. f., g.-d. art. omucíderii; pl. omucíderi
omuciderea
OMUCÍDERE, omucideri, s. f. Omor, crimă, asasinat. – Om + ucidere. DOOM
!omucídere (o-mu-/om-u-) s. f., g.-d. art. omucíderii; pl. omucíderi
omucideri
OMUCÍDERE, omucideri, s. f. Omor, crimă, asasinat. – Om + ucidere. DOOM
!omucídere (o-mu-/om-u-) s. f., g.-d. art. omucíderii; pl. omucíderi
omuciderii
OMUCÍDERE, omucideri, s. f. Omor, crimă, asasinat. – Om + ucidere. DOOM
!omucídere (o-mu-/om-u-) s. f., g.-d. art. omucíderii; pl. omucíderi
omuciderile
OMUCÍDERE, omucideri, s. f. Omor, crimă, asasinat. – Om + ucidere. DOOM
!omucídere (o-mu-/om-u-) s. f., g.-d. art. omucíderii; pl. omucíderi
omuciderilor
OMUCÍDERE, omucideri, s. f. Omor, crimă, asasinat. – Om + ucidere. DOOM
!omucídere (o-mu-/om-u-) s. f., g.-d. art. omucíderii; pl. omucíderi
omucigaș
OMUCIGÁȘ, -Ă, omucigași, -e, s. m. și f. (Înv.) Ucigaș, criminal, asasin. – Om + ucigaș. DOOM
!omucigáșă (înv.) (o-mu-/om-u-) s. f., art. omucigáșa, g.-d. art. omucigáșei; pl. omucigáșe
omucigașa
OMUCIGÁȘ, -Ă, omucigași, -e, s. m. și f. (Înv.) Ucigaș, criminal, asasin. – Om + ucigaș. DOOM
!omucigáșă (înv.) (o-mu-/om-u-) s. f., art. omucigáșa, g.-d. art. omucigáșei; pl. omucigáșe
omucigașe
OMUCIGÁȘ, -Ă, omucigași, -e, s. m. și f. (Înv.) Ucigaș, criminal, asasin. – Om + ucigaș. DOOM
!omucigáșă (înv.) (o-mu-/om-u-) s. f., art. omucigáșa, g.-d. art. omucigáșei; pl. omucigáșe
omucigașei
OMUCIGÁȘ, -Ă, omucigași, -e, s. m. și f. (Înv.) Ucigaș, criminal, asasin. – Om + ucigaș. DOOM
!omucigáșă (înv.) (o-mu-/om-u-) s. f., art. omucigáșa, g.-d. art. omucigáșei; pl. omucigáșe
omucigașele
OMUCIGÁȘ, -Ă, omucigași, -e, s. m. și f. (Înv.) Ucigaș, criminal, asasin. – Om + ucigaș. DOOM
!omucigáșă (înv.) (o-mu-/om-u-) s. f., art. omucigáșa, g.-d. art. omucigáșei; pl. omucigáșe
omucigașelor
OMUCIGÁȘ, -Ă, omucigași, -e, s. m. și f. (Înv.) Ucigaș, criminal, asasin. – Om + ucigaș. DOOM
!omucigáșă (înv.) (o-mu-/om-u-) s. f., art. omucigáșa, g.-d. art. omucigáșei; pl. omucigáșe
omucigași
OMUCIGÁȘ, -Ă, omucigași, -e, s. m. și f. (Înv.) Ucigaș, criminal, asasin. – Om + ucigaș. DOOM
!omucigáșă (înv.) (o-mu-/om-u-) s. f., art. omucigáșa, g.-d. art. omucigáșei; pl. omucigáșe
omucigașii
OMUCIGÁȘ, -Ă, omucigași, -e, s. m. și f. (Înv.) Ucigaș, criminal, asasin. – Om + ucigaș. DOOM
!omucigáșă (înv.) (o-mu-/om-u-) s. f., art. omucigáșa, g.-d. art. omucigáșei; pl. omucigáșe
omucigașilor
OMUCIGÁȘ, -Ă, omucigași, -e, s. m. și f. (Înv.) Ucigaș, criminal, asasin. – Om + ucigaș. DOOM
!omucigáșă (înv.) (o-mu-/om-u-) s. f., art. omucigáșa, g.-d. art. omucigáșei; pl. omucigáșe
omucigașul
OMUCIGÁȘ, -Ă, omucigași, -e, s. m. și f. (Înv.) Ucigaș, criminal, asasin. – Om + ucigaș. DOOM
!omucigáșă (înv.) (o-mu-/om-u-) s. f., art. omucigáșa, g.-d. art. omucigáșei; pl. omucigáșe
omucigașului
OMUCIGÁȘ, -Ă, omucigași, -e, s. m. și f. (Înv.) Ucigaș, criminal, asasin. – Om + ucigaș. DOOM
!omucigáșă (înv.) (o-mu-/om-u-) s. f., art. omucigáșa, g.-d. art. omucigáșei; pl. omucigáșe
omul
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre. DOOM
*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș
omul
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre. DOOM
*om-orchéstră s. m., pl. oámeni-orchéstră
omul
OM-SÁNDVICI, oameni-sandvici, s. m. Om care plimbă două panouri publicitare, unul în spate, altul în față. [Scris și: om-senviș] – Din fr. homme-sandwich. Cf. engl. sandwich-man. DOOM
*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș
omule
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre. DOOM
*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș
omule
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre. DOOM
*om-orchéstră s. m., pl. oámeni-orchéstră
omule
OM-SÁNDVICI, oameni-sandvici, s. m. Om care plimbă două panouri publicitare, unul în spate, altul în față. [Scris și: om-senviș] – Din fr. homme-sandwich. Cf. engl. sandwich-man. DOOM
*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș
omuleț
OMULÉȚ, omuleți, s. m. 1. Diminutiv al lui om; om mic de statură. 2. Fig. Om neînsemnat, fără niciun merit; om cu preocupări mărunte, meschine. – Om + suf. -uleț. DOOM
omuléț s. m., pl. omuléți
omuleți
OMULÉȚ, omuleți, s. m. 1. Diminutiv al lui om; om mic de statură. 2. Fig. Om neînsemnat, fără niciun merit; om cu preocupări mărunte, meschine. – Om + suf. -uleț. DOOM
omuléț s. m., pl. omuléți
omuleții
OMULÉȚ, omuleți, s. m. 1. Diminutiv al lui om; om mic de statură. 2. Fig. Om neînsemnat, fără niciun merit; om cu preocupări mărunte, meschine. – Om + suf. -uleț. DOOM
omuléț s. m., pl. omuléți
omuleților
OMULÉȚ, omuleți, s. m. 1. Diminutiv al lui om; om mic de statură. 2. Fig. Om neînsemnat, fără niciun merit; om cu preocupări mărunte, meschine. – Om + suf. -uleț. DOOM
omuléț s. m., pl. omuléți
omulețul
OMULÉȚ, omuleți, s. m. 1. Diminutiv al lui om; om mic de statură. 2. Fig. Om neînsemnat, fără niciun merit; om cu preocupări mărunte, meschine. – Om + suf. -uleț. DOOM
omuléț s. m., pl. omuléți
omulețului
OMULÉȚ, omuleți, s. m. 1. Diminutiv al lui om; om mic de statură. 2. Fig. Om neînsemnat, fără niciun merit; om cu preocupări mărunte, meschine. – Om + suf. -uleț. DOOM
omuléț s. m., pl. omuléți
omului
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre. DOOM
*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș
omului
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre. DOOM
*om-orchéstră s. m., pl. oámeni-orchéstră
omului
OM-SÁNDVICI, oameni-sandvici, s. m. Om care plimbă două panouri publicitare, unul în spate, altul în față. [Scris și: om-senviș] – Din fr. homme-sandwich. Cf. engl. sandwich-man. DOOM
*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș
omușoare
OMUȘÓR, (1) omușori, s. m., (2) omușoare, s. n. 1. S. m. Omuleț (1). 2. S. n. Apendice cărnos, mobil și contractil, situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; luetă, uvulă. ♦ (Rar) Mărul lui Adam. – Om + suf. -ușor. DOOM
omușór2 (uvulă) s. n., pl. omușoáre
omușoarele
OMUȘÓR, (1) omușori, s. m., (2) omușoare, s. n. 1. S. m. Omuleț (1). 2. S. n. Apendice cărnos, mobil și contractil, situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; luetă, uvulă. ♦ (Rar) Mărul lui Adam. – Om + suf. -ușor. DOOM
omușór2 (uvulă) s. n., pl. omușoáre
omușoarelor
OMUȘÓR, (1) omușori, s. m., (2) omușoare, s. n. 1. S. m. Omuleț (1). 2. S. n. Apendice cărnos, mobil și contractil, situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; luetă, uvulă. ♦ (Rar) Mărul lui Adam. – Om + suf. -ușor. DOOM
omușór2 (uvulă) s. n., pl. omușoáre
omușor
OMUȘÓR, (1) omușori, s. m., (2) omușoare, s. n. 1. S. m. Omuleț (1). 2. S. n. Apendice cărnos, mobil și contractil, situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; luetă, uvulă. ♦ (Rar) Mărul lui Adam. – Om + suf. -ușor. DOOM
omușór2 (uvulă) s. n., pl. omușoáre
omușore
OMUȘÓR, (1) omușori, s. m., (2) omușoare, s. n. 1. S. m. Omuleț (1). 2. S. n. Apendice cărnos, mobil și contractil, situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; luetă, uvulă. ♦ (Rar) Mărul lui Adam. – Om + suf. -ușor. DOOM
omușór2 (uvulă) s. n., pl. omușoáre
omușori
OMUȘÓR, (1) omușori, s. m., (2) omușoare, s. n. 1. S. m. Omuleț (1). 2. S. n. Apendice cărnos, mobil și contractil, situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; luetă, uvulă. ♦ (Rar) Mărul lui Adam. – Om + suf. -ușor. DOOM
omușór2 (uvulă) s. n., pl. omușoáre
omușorii
OMUȘÓR, (1) omușori, s. m., (2) omușoare, s. n. 1. S. m. Omuleț (1). 2. S. n. Apendice cărnos, mobil și contractil, situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; luetă, uvulă. ♦ (Rar) Mărul lui Adam. – Om + suf. -ușor. DOOM
omușór2 (uvulă) s. n., pl. omușoáre
omușorilor
OMUȘÓR, (1) omușori, s. m., (2) omușoare, s. n. 1. S. m. Omuleț (1). 2. S. n. Apendice cărnos, mobil și contractil, situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; luetă, uvulă. ♦ (Rar) Mărul lui Adam. – Om + suf. -ușor. DOOM
omușór2 (uvulă) s. n., pl. omușoáre
omușorul
OMUȘÓR, (1) omușori, s. m., (2) omușoare, s. n. 1. S. m. Omuleț (1). 2. S. n. Apendice cărnos, mobil și contractil, situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; luetă, uvulă. ♦ (Rar) Mărul lui Adam. – Om + suf. -ușor. DOOM
omușór2 (uvulă) s. n., pl. omușoáre
omușorule
OMUȘÓR, (1) omușori, s. m., (2) omușoare, s. n. 1. S. m. Omuleț (1). 2. S. n. Apendice cărnos, mobil și contractil, situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; luetă, uvulă. ♦ (Rar) Mărul lui Adam. – Om + suf. -ușor. DOOM
omușór2 (uvulă) s. n., pl. omușoáre
omușorului
OMUȘÓR, (1) omușori, s. m., (2) omușoare, s. n. 1. S. m. Omuleț (1). 2. S. n. Apendice cărnos, mobil și contractil, situat în cavitatea bucală, în partea posterioară a palatului moale; luetă, uvulă. ♦ (Rar) Mărul lui Adam. – Om + suf. -ușor. DOOM
omușór2 (uvulă) s. n., pl. omușoáre
omârzi
omîrzí (-zésc, -ít), vb. – A deprecia. Sl. omruziti (Tiktin). Sec. XVI, înv. Apare cu grafia sl., omrăzi; probabil împrumut cult, fără circulație.
omârzire
omîrzí (-zésc, -ít), vb. – A deprecia. Sl. omruziti (Tiktin). Sec. XVI, înv. Apare cu grafia sl., omrăzi; probabil împrumut cult, fără circulație.
omârzit
omîrzí (-zésc, -ít), vb. – A deprecia. Sl. omruziti (Tiktin). Sec. XVI, înv. Apare cu grafia sl., omrăzi; probabil împrumut cult, fără circulație.
omănaș
OMĂNÁȘ, omănași, s. m. (Regional) Omuleț, omușor (1). Se topește omănașul acesta de ceară la fața focului. SEVASTOS, N. 10. ◊ (Depreciativ) Dacă stau eu de vorbă cu toți omănașii, așa mi se cade! PAMFILE, A. R. 253.
omăt
OMẮT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”. DOOM
omắt (zăpadă) (pop.) s. n., pl. omắturi
omăt
OMẮT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”.
omătul
OMẮT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”. DOOM
omắt (zăpadă) (pop.) s. n., pl. omắturi
omătului
OMẮT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”. DOOM
omắt (zăpadă) (pop.) s. n., pl. omắturi
omături
OMẮT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”. DOOM
omắt (zăpadă) (pop.) s. n., pl. omắturi
omăturile
OMẮT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”. DOOM
omắt (zăpadă) (pop.) s. n., pl. omắturi
omăturilor
OMẮT, omături, s. n. (Pop.) Zăpadă, nea. ♦ (Reg.) Nămete, troian. [Pl. și (m.): omeți] – Din sl. ometŭ „măturare; pospai”. DOOM
omắt (zăpadă) (pop.) s. n., pl. omắturi
omătuțe
OMĂTÚȚE s. f. pl. Numele a două specii de ghiocei, cu flori albe mirositoare, care cresc în lunile februarie-mai prin păduri, livezi și fânețe (Leucojum aestivum și vernum). – Omăt + suf. -uță. DOOM
omătúțe s. f. pl.
omătuțele
OMĂTÚȚE s. f. pl. Numele a două specii de ghiocei, cu flori albe mirositoare, care cresc în lunile februarie-mai prin păduri, livezi și fânețe (Leucojum aestivum și vernum). – Omăt + suf. -uță. DOOM
omătúțe s. f. pl.
omătuțelor
OMĂTÚȚE s. f. pl. Numele a două specii de ghiocei, cu flori albe mirositoare, care cresc în lunile februarie-mai prin păduri, livezi și fânețe (Leucojum aestivum și vernum). – Omăt + suf. -uță. DOOM
omătúțe s. f. pl.