oi
OÁIE oi, s. f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte și carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un câștig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părți. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. A fi deștept (sau șiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acțiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat în raport cu preotul; creștin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis. DOOM
oáie s. f., art. oáia, g.-d. art. óii; pl. oi, art. óile (o-i-)
oi
OI interj. (Pop.) Ah, vai, of; ehei. – Onomatopee. DOOM
oi (pop.) interj.
oiagă
UIÁGĂ, uiegi, s. f. (Regional; și în forma oiagă) Sticlă. S-au dus și s-au dus, pînă ce au ajuns la un munte de oiagă (steclă). MARIAN, O. I 337. ♦ Vas de sticlă pentru păstrarea lichidelor; clondir. Este-o mas-a dorului, Pe masă oiegi cu bere. ȘEZ. XIX 36. – Variantă: oiágă s. f.
oiasca
OIÉSC, OIÁSCĂ, oiești, adj. (Pop.) Care aparține oilor, privitor la oi, ca al oilor, de oaie. [Pr.: o-iesc] – Oaie + suf. -esc. DOOM
oiésc (pop.) adj. m., f. oiáscă; pl. m și f. oiéști
oic
OIC(O) Element de compunere care înseamnă „casă, locuință, mediu ambiant”. [Var.: oico-] – Din engl. oik(o)-, fr. oec(o)-. Cf. gr. oíkos „casă”.
oico
OIC(O) Element de compunere care înseamnă „casă, locuință, mediu ambiant”. [Var.: oico-] – Din engl. oik(o)-, fr. oec(o)-. Cf. gr. oíkos „casă”.
oiconim
OICONÍM, oiconime, s. n. Cuvânt care denumește o așezare omenească. – Oico- + suf. -onim. DOOM
*oiconím (oi-co-/oic-o-) s. n., pl. oiconíme
oiconimia
OICONIMÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul numelor de așezări omenești. [Pron. oi-, gen. -iei. / cf. gr. oikos – casă, onoma – nume]. DOOM
!oiconimíe (oi-co-/oic-o-) s. f., art. oiconimía, g.-d. oiconimíi, art. oiconimíei
oiconimie
OICONIMÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul numelor de așezări omenești. [Pron. oi-, gen. -iei. / cf. gr. oikos – casă, onoma – nume]. DOOM
!oiconimíe (oi-co-/oic-o-) s. f., art. oiconimía, g.-d. oiconimíi, art. oiconimíei
oiconimiei
OICONIMÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul numelor de așezări omenești. [Pron. oi-, gen. -iei. / cf. gr. oikos – casă, onoma – nume]. DOOM
!oiconimíe (oi-co-/oic-o-) s. f., art. oiconimía, g.-d. oiconimíi, art. oiconimíei
oiconimii
OICONIMÍE s.f. Disciplină care se ocupă cu studiul numelor de așezări omenești. [Pron. oi-, gen. -iei. / cf. gr. oikos – casă, onoma – nume]. DOOM
!oiconimíe (oi-co-/oic-o-) s. f., art. oiconimía, g.-d. oiconimíi, art. oiconimíei
oicumena
OICUMÉNA s. f. Denumire generică a suprafețelor populate de pe uscat, care reprezintă, în prezent, peste 90% din suprafața acestuia. – Cuv. gr. DOOM
oicuména (oi-) s. f.
oicumene
OICUMÉNA s. f. Denumire generică a suprafețelor populate de pe uscat, care reprezintă, în prezent, peste 90% din suprafața acestuia. – Cuv. gr. DOOM
oicuména (oi-) s. f.
oicumenei
OICUMÉNA s. f. Denumire generică a suprafețelor populate de pe uscat, care reprezintă, în prezent, peste 90% din suprafața acestuia. – Cuv. gr. DOOM
oicuména (oi-) s. f.
oicumenă
OICUMÉNĂ s.f. (Geogr.) Spațiul locuibil al suprafeței terestre. [Pron. oi-. / < fr. oikumène, cf. gr. oikoumene – lume].
oid
-OÍD Element secund de compunere savantă cu semnificația „în formă de”. [Pron. -o-id. / < fr. -oïde, it. -oide, cf. gr. eidos].
oidea
ÓIDEA interj. (Regional) Strigăt cu care se mînă boii înjugați ca să meargă spre stînga; hăis. ♦ (Substantivat) Stînga, partea stingă. Ia, ginere, fata mea, Că-ți dau șase boi de cea Și șase de oidea. MAT. FOLK. 945. – Accentuat și: oideá.
oidium
OÍDIUM s. n. 1. Nume dat unui stadiu al ciupercilor parazite din familia erisifaceelor, care formează pete cenușii-fumurii pe suprafața organelor plantelor atacate. 2. Boală a viței-de-vie și a altor plante de cultură provocată de aceste ciuperci; făinare. [Pr.: -di-um] – Din fr. oïdium. DOOM
oídium (-di-um) s. n.
oidiumul
OÍDIUM s. n. 1. Nume dat unui stadiu al ciupercilor parazite din familia erisifaceelor, care formează pete cenușii-fumurii pe suprafața organelor plantelor atacate. 2. Boală a viței-de-vie și a altor plante de cultură provocată de aceste ciuperci; făinare. [Pr.: -di-um] – Din fr. oïdium. DOOM
oídium (-di-um) s. n.
oidiumului
OÍDIUM s. n. 1. Nume dat unui stadiu al ciupercilor parazite din familia erisifaceelor, care formează pete cenușii-fumurii pe suprafața organelor plantelor atacate. 2. Boală a viței-de-vie și a altor plante de cultură provocată de aceste ciuperci; făinare. [Pr.: -di-um] – Din fr. oïdium. DOOM
oídium (-di-um) s. n.
oiegar
UIEGÁR, uiegari, s. m. (Regional; și în forma oiegar) Fabricant de sticlă. (Cu pronunțare regională) Bate, doamne, oiegariu C-o făcut oiaga mare Și păharul mititel, Nu mă pot hrăni din el. ȘEZ. XIX 36. – Variantă: oiegár s. m.
oiem
oiém (-muri), s. n. – Cantitate procentuală de făină sau de grăunțe reținuțe ca plată la moară, la treierat etc. – Var. oem, oim, ui(u)m. Megl. uiem. Sl. uimati „a reține”, cf. slov., ceh. ujem, sb., cr. ujam (Miklosich, Lexicon, 1044; Cihac, II, 723).
oier
OIÉR, oieri, s. m. 1. Crescător, proprietar sau negustor de oi; p. ext. păstor, cioban. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat cu încasarea oieritului1. 3. (Astron.; art., rar) Lira1. [Pr.: o-ier] – Oaie + suf. -ar. DOOM
oiér s. m., pl. oiéri
oier
OIÉR, oieri, s. m. 1. Crescător, proprietar sau negustor de oi; p. ext. păstor, cioban. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat cu încasarea oieritului1. 3. (Astron.; art., rar) Lira1. [Pr.: o-ier] – Oaie + suf. -ar.
oiere
OIÉR, oieri, s. m. 1. Crescător, proprietar sau negustor de oi; p. ext. păstor, cioban. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat cu încasarea oieritului1. 3. (Astron.; art., rar) Lira1. [Pr.: o-ier] – Oaie + suf. -ar. DOOM
oiér s. m., pl. oiéri
oieri
OIÉR, oieri, s. m. 1. Crescător, proprietar sau negustor de oi; p. ext. păstor, cioban. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat cu încasarea oieritului1. 3. (Astron.; art., rar) Lira1. [Pr.: o-ier] – Oaie + suf. -ar. DOOM
oiér s. m., pl. oiéri
oieria
OIERÍE2, oierii, s. f. (Rar) Oierit2. [Pr.: o-ie-] – Oier + suf. -ie. DOOM
oieríe (pop.) s. f., art. oiería, g.-d. art. oieríei; (stâne) pl. oieríi, art. oieríile
oieria
OIERÍE1, oierii, s. f. (Pop.) Stână, târlă, adăpost pentru oi. [Pr.: o-ie-] – Oaie + suf. -ărie. DOOM
oieríe (pop.) s. f., art. oiería, g.-d. art. oieríei; (stâne) pl. oieríi, art. oieríile
oierie
OIERÍE2, oierii, s. f. (Rar) Oierit2. [Pr.: o-ie-] – Oier + suf. -ie. DOOM
oieríe (pop.) s. f., art. oiería, g.-d. art. oieríei; (stâne) pl. oieríi, art. oieríile
oierie
OIERÍE1, oierii, s. f. (Pop.) Stână, târlă, adăpost pentru oi. [Pr.: o-ie-] – Oaie + suf. -ărie. DOOM
oieríe (pop.) s. f., art. oiería, g.-d. art. oieríei; (stâne) pl. oieríi, art. oieríile
oieriei
OIERÍE2, oierii, s. f. (Rar) Oierit2. [Pr.: o-ie-] – Oier + suf. -ie. DOOM
oieríe (pop.) s. f., art. oiería, g.-d. art. oieríei; (stâne) pl. oieríi, art. oieríile
oieriei
OIERÍE1, oierii, s. f. (Pop.) Stână, târlă, adăpost pentru oi. [Pr.: o-ie-] – Oaie + suf. -ărie. DOOM
oieríe (pop.) s. f., art. oiería, g.-d. art. oieríei; (stâne) pl. oieríi, art. oieríile
oierii
OIÉR, oieri, s. m. 1. Crescător, proprietar sau negustor de oi; p. ext. păstor, cioban. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat cu încasarea oieritului1. 3. (Astron.; art., rar) Lira1. [Pr.: o-ier] – Oaie + suf. -ar. DOOM
oiér s. m., pl. oiéri
oierii
OIERÍE2, oierii, s. f. (Rar) Oierit2. [Pr.: o-ie-] – Oier + suf. -ie. DOOM
oieríe (pop.) s. f., art. oiería, g.-d. art. oieríei; (stâne) pl. oieríi, art. oieríile
oierii
OIERÍE1, oierii, s. f. (Pop.) Stână, târlă, adăpost pentru oi. [Pr.: o-ie-] – Oaie + suf. -ărie. DOOM
oieríe (pop.) s. f., art. oiería, g.-d. art. oieríei; (stâne) pl. oieríi, art. oieríile
oieriile
OIERÍE2, oierii, s. f. (Rar) Oierit2. [Pr.: o-ie-] – Oier + suf. -ie. DOOM
oieríe (pop.) s. f., art. oiería, g.-d. art. oieríei; (stâne) pl. oieríi, art. oieríile
oieriile
OIERÍE1, oierii, s. f. (Pop.) Stână, târlă, adăpost pentru oi. [Pr.: o-ie-] – Oaie + suf. -ărie. DOOM
oieríe (pop.) s. f., art. oiería, g.-d. art. oieríei; (stâne) pl. oieríi, art. oieríile
oieriilor
OIERÍE2, oierii, s. f. (Rar) Oierit2. [Pr.: o-ie-] – Oier + suf. -ie. DOOM
oieríe (pop.) s. f., art. oiería, g.-d. art. oieríei; (stâne) pl. oieríi, art. oieríile
oieriilor
OIERÍE1, oierii, s. f. (Pop.) Stână, târlă, adăpost pentru oi. [Pr.: o-ie-] – Oaie + suf. -ărie. DOOM
oieríe (pop.) s. f., art. oiería, g.-d. art. oieríei; (stâne) pl. oieríi, art. oieríile
oierilor
OIÉR, oieri, s. m. 1. Crescător, proprietar sau negustor de oi; p. ext. păstor, cioban. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat cu încasarea oieritului1. 3. (Astron.; art., rar) Lira1. [Pr.: o-ier] – Oaie + suf. -ar. DOOM
oiér s. m., pl. oiéri
oierit
OIERÍT1 s. n. Dare în natură sau în bani percepută în Evul Mediu, în Țara Românească pe turmele de oi; impozit plătit pentru pășunatul oilor. [Pr.: o-ie-] – Oaie + suf. -ărit. DOOM
oierít s. n.
oierit
OIERÍT2 s. n. Creșterea oilor; p. ext. păstorit; oierie2. [Pr.: o-ie-] – Oier + suf. -it. DOOM
oierít s. n.
oieritul
OIERÍT1 s. n. Dare în natură sau în bani percepută în Evul Mediu, în Țara Românească pe turmele de oi; impozit plătit pentru pășunatul oilor. [Pr.: o-ie-] – Oaie + suf. -ărit. DOOM
oierít s. n.
oieritul
OIERÍT2 s. n. Creșterea oilor; p. ext. păstorit; oierie2. [Pr.: o-ie-] – Oier + suf. -it. DOOM
oierít s. n.
oieritului
OIERÍT1 s. n. Dare în natură sau în bani percepută în Evul Mediu, în Țara Românească pe turmele de oi; impozit plătit pentru pășunatul oilor. [Pr.: o-ie-] – Oaie + suf. -ărit. DOOM
oierít s. n.
oieritului
OIERÍT2 s. n. Creșterea oilor; p. ext. păstorit; oierie2. [Pr.: o-ie-] – Oier + suf. -it. DOOM
oierít s. n.
oierul
OIÉR, oieri, s. m. 1. Crescător, proprietar sau negustor de oi; p. ext. păstor, cioban. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat cu încasarea oieritului1. 3. (Astron.; art., rar) Lira1. [Pr.: o-ier] – Oaie + suf. -ar. DOOM
oiér s. m., pl. oiéri
oierule
OIÉR, oieri, s. m. 1. Crescător, proprietar sau negustor de oi; p. ext. păstor, cioban. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat cu încasarea oieritului1. 3. (Astron.; art., rar) Lira1. [Pr.: o-ier] – Oaie + suf. -ar. DOOM
oiér s. m., pl. oiéri
oierului
OIÉR, oieri, s. m. 1. Crescător, proprietar sau negustor de oi; p. ext. păstor, cioban. 2. (Înv.) Slujbaș însărcinat cu încasarea oieritului1. 3. (Astron.; art., rar) Lira1. [Pr.: o-ier] – Oaie + suf. -ar. DOOM
oiér s. m., pl. oiéri
oiesc
OIÉSC, OIÁSCĂ, oiești, adj. (Pop.) Care aparține oilor, privitor la oi, ca al oilor, de oaie. [Pr.: o-iesc] – Oaie + suf. -esc. DOOM
oiésc (pop.) adj. m., f. oiáscă; pl. m și f. oiéști
oiescul
OIÉSC, OIÁSCĂ, oiești, adj. (Pop.) Care aparține oilor, privitor la oi, ca al oilor, de oaie. [Pr.: o-iesc] – Oaie + suf. -esc. DOOM
oiésc (pop.) adj. m., f. oiáscă; pl. m și f. oiéști
oiescului
OIÉSC, OIÁSCĂ, oiești, adj. (Pop.) Care aparține oilor, privitor la oi, ca al oilor, de oaie. [Pr.: o-iesc] – Oaie + suf. -esc. DOOM
oiésc (pop.) adj. m., f. oiáscă; pl. m și f. oiéști
oiești
OIÉSC, OIÁSCĂ, oiești, adj. (Pop.) Care aparține oilor, privitor la oi, ca al oilor, de oaie. [Pr.: o-iesc] – Oaie + suf. -esc. DOOM
oiésc (pop.) adj. m., f. oiáscă; pl. m și f. oiéști
oieștii
OIÉSC, OIÁSCĂ, oiești, adj. (Pop.) Care aparține oilor, privitor la oi, ca al oilor, de oaie. [Pr.: o-iesc] – Oaie + suf. -esc. DOOM
oiésc (pop.) adj. m., f. oiáscă; pl. m și f. oiéști
oieștile
OIÉSC, OIÁSCĂ, oiești, adj. (Pop.) Care aparține oilor, privitor la oi, ca al oilor, de oaie. [Pr.: o-iesc] – Oaie + suf. -esc. DOOM
oiésc (pop.) adj. m., f. oiáscă; pl. m și f. oiéști
oieștilor
OIÉSC, OIÁSCĂ, oiești, adj. (Pop.) Care aparține oilor, privitor la oi, ca al oilor, de oaie. [Pr.: o-iesc] – Oaie + suf. -esc. DOOM
oiésc (pop.) adj. m., f. oiáscă; pl. m și f. oiéști
oii
OÁIE oi, s. f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte și carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un câștig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părți. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. A fi deștept (sau șiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acțiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat în raport cu preotul; creștin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis. DOOM
oáie s. f., art. oáia, g.-d. art. óii; pl. oi, art. óile (o-i-)
oile
OÁIE oi, s. f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte și carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un câștig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părți. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. A fi deștept (sau șiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acțiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat în raport cu preotul; creștin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis. DOOM
oáie s. f., art. oáia, g.-d. art. óii; pl. oi, art. óile (o-i-)
oileu
Oileu = Oileus.
oileus
Oileus, regele locrienilor și tatăl lui Aiax. Acesta din urmă era denumit Oileus după numele tatălui său și ca să se deosebească de Aiax, fiul lui Telamon. Oileus a participat la expediția argonauților.
oilor
OÁIE oi, s. f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte și carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un câștig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părți. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. A fi deștept (sau șiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acțiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat în raport cu preotul; creștin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis. DOOM
oáie s. f., art. oáia, g.-d. art. óii; pl. oi, art. óile (o-i-)
oina
ÓINĂ s. f. Joc sportiv, specific românesc, care se dispută între două echipe compuse din câte 11 jucători fiecare, o echipă aflându-se „la bătaie”, pe linia de așteptare, și cealaltă „la prindere”, în câmpul de joc, tehnica constând în lovirea unei mingi cu un baston de lemn de către fiecare jucător, pentru a o trimite în terenul adversarului. – Et. nec. DOOM
óină s. f., g.-d. art. óinei
oine
ÓINĂ s. f. Joc sportiv, specific românesc, care se dispută între două echipe compuse din câte 11 jucători fiecare, o echipă aflându-se „la bătaie”, pe linia de așteptare, și cealaltă „la prindere”, în câmpul de joc, tehnica constând în lovirea unei mingi cu un baston de lemn de către fiecare jucător, pentru a o trimite în terenul adversarului. – Et. nec. DOOM
óină s. f., g.-d. art. óinei
oinei
ÓINĂ s. f. Joc sportiv, specific românesc, care se dispută între două echipe compuse din câte 11 jucători fiecare, o echipă aflându-se „la bătaie”, pe linia de așteptare, și cealaltă „la prindere”, în câmpul de joc, tehnica constând în lovirea unei mingi cu un baston de lemn de către fiecare jucător, pentru a o trimite în terenul adversarului. – Et. nec. DOOM
óină s. f., g.-d. art. óinei
oinist
OINÍST, oiniști, s. m. Jucător de oină. – Oină + suf. -ist. DOOM
oiníst s. m., pl. oiníști
oinistul
OINÍST, oiniști, s. m. Jucător de oină. – Oină + suf. -ist. DOOM
oiníst s. m., pl. oiníști
oinistului
OINÍST, oiniști, s. m. Jucător de oină. – Oină + suf. -ist. DOOM
oiníst s. m., pl. oiníști
oiniști
OINÍST, oiniști, s. m. Jucător de oină. – Oină + suf. -ist. DOOM
oiníst s. m., pl. oiníști
oiniștii
OINÍST, oiniști, s. m. Jucător de oină. – Oină + suf. -ist. DOOM
oiníst s. m., pl. oiníști
oiniștilor
OINÍST, oiniști, s. m. Jucător de oină. – Oină + suf. -ist. DOOM
oiníst s. m., pl. oiníști
oino
OENO- v. eno-.
oinolog
OINOLÓG s.m. și f. v. enolog.
oinologie
OINOLOGÍE s.f. v. enologie.
oinologă
OINOLÓG s.m. și f. v. enolog.
oinoterapie
OINOTERAPÍE s.f. v. enoterapie.
oișoara
OIȘOÁRĂ, oișoare, s. f. (Pop.) Oiță (1). [Pr.: o-i-] – Oaie + suf. -ișoară. DOOM
oișoáră (pop.) (o-i-) s. f., g.-d. art. oișoárei; pl. oișoáre
oișoare
OIȘOÁRĂ, oișoare, s. f. (Pop.) Oiță (1). [Pr.: o-i-] – Oaie + suf. -ișoară. DOOM
oișoáră (pop.) (o-i-) s. f., g.-d. art. oișoárei; pl. oișoáre
oișoarei
OIȘOÁRĂ, oișoare, s. f. (Pop.) Oiță (1). [Pr.: o-i-] – Oaie + suf. -ișoară. DOOM
oișoáră (pop.) (o-i-) s. f., g.-d. art. oișoárei; pl. oișoáre
oișoarele
OIȘOÁRĂ, oișoare, s. f. (Pop.) Oiță (1). [Pr.: o-i-] – Oaie + suf. -ișoară. DOOM
oișoáră (pop.) (o-i-) s. f., g.-d. art. oișoárei; pl. oișoáre
oișoarelor
OIȘOÁRĂ, oișoare, s. f. (Pop.) Oiță (1). [Pr.: o-i-] – Oaie + suf. -ișoară. DOOM
oișoáră (pop.) (o-i-) s. f., g.-d. art. oișoárei; pl. oișoáre
oiște
ÓIȘTE, oiști, s. f. 1. Bară lungă de lemn fixată în crucea unui vehicul cu tracțiune animală, de-a dreapta și de-a stânga căreia se înhamă caii. ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oiștea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelației Carul-Mare, alcătuită din trei stele așezate în prelungirea careului care seamănă cu un trapez. 2. Parte componentă a morii de vânt, cu ajutorul căreia aceasta se întoarce în bătaia vântului. [Pr.: o-iș-] – Din bg. oište. DOOM
óiște (o-iș-) s. f., g.-d. art. óiștii; pl. óiști
oiștea
ÓIȘTE, oiști, s. f. 1. Bară lungă de lemn fixată în crucea unui vehicul cu tracțiune animală, de-a dreapta și de-a stânga căreia se înhamă caii. ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oiștea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelației Carul-Mare, alcătuită din trei stele așezate în prelungirea careului care seamănă cu un trapez. 2. Parte componentă a morii de vânt, cu ajutorul căreia aceasta se întoarce în bătaia vântului. [Pr.: o-iș-] – Din bg. oište. DOOM
óiște (o-iș-) s. f., g.-d. art. óiștii; pl. óiști
oiști
ÓIȘTE, oiști, s. f. 1. Bară lungă de lemn fixată în crucea unui vehicul cu tracțiune animală, de-a dreapta și de-a stânga căreia se înhamă caii. ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oiștea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelației Carul-Mare, alcătuită din trei stele așezate în prelungirea careului care seamănă cu un trapez. 2. Parte componentă a morii de vânt, cu ajutorul căreia aceasta se întoarce în bătaia vântului. [Pr.: o-iș-] – Din bg. oište. DOOM
óiște (o-iș-) s. f., g.-d. art. óiștii; pl. óiști
oiștii
ÓIȘTE, oiști, s. f. 1. Bară lungă de lemn fixată în crucea unui vehicul cu tracțiune animală, de-a dreapta și de-a stânga căreia se înhamă caii. ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oiștea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelației Carul-Mare, alcătuită din trei stele așezate în prelungirea careului care seamănă cu un trapez. 2. Parte componentă a morii de vânt, cu ajutorul căreia aceasta se întoarce în bătaia vântului. [Pr.: o-iș-] – Din bg. oište. DOOM
óiște (o-iș-) s. f., g.-d. art. óiștii; pl. óiști
oiștile
ÓIȘTE, oiști, s. f. 1. Bară lungă de lemn fixată în crucea unui vehicul cu tracțiune animală, de-a dreapta și de-a stânga căreia se înhamă caii. ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oiștea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelației Carul-Mare, alcătuită din trei stele așezate în prelungirea careului care seamănă cu un trapez. 2. Parte componentă a morii de vânt, cu ajutorul căreia aceasta se întoarce în bătaia vântului. [Pr.: o-iș-] – Din bg. oište. DOOM
óiște (o-iș-) s. f., g.-d. art. óiștii; pl. óiști
oiștilor
ÓIȘTE, oiști, s. f. 1. Bară lungă de lemn fixată în crucea unui vehicul cu tracțiune animală, de-a dreapta și de-a stânga căreia se înhamă caii. ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oiștea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelației Carul-Mare, alcătuită din trei stele așezate în prelungirea careului care seamănă cu un trapez. 2. Parte componentă a morii de vânt, cu ajutorul căreia aceasta se întoarce în bătaia vântului. [Pr.: o-iș-] – Din bg. oište. DOOM
óiște (o-iș-) s. f., g.-d. art. óiștii; pl. óiști
oița
OÍȚĂ, oițe, s. f. 1. Diminutiv al lui oaie; oișoară, oițică. 2. (La pl.) Numele a trei plante erbacee: a) plantă cu flori mari, albe sau trandafirii, mătăsoase și cu fructele argintii, păroase (Anemone silvestris); b) plantă cu flori albe pe dinăuntru și trandafirii pe dinafară (Anemone narcissiflora); c) floarea-Paștelui. [Pr.: o-i-] – Oaie + suf. -iță. DOOM
oíță s. f., g.-d. art. oíței; pl. oíțe
oițe
OÍȚĂ, oițe, s. f. 1. Diminutiv al lui oaie; oișoară, oițică. 2. (La pl.) Numele a trei plante erbacee: a) plantă cu flori mari, albe sau trandafirii, mătăsoase și cu fructele argintii, păroase (Anemone silvestris); b) plantă cu flori albe pe dinăuntru și trandafirii pe dinafară (Anemone narcissiflora); c) floarea-Paștelui. [Pr.: o-i-] – Oaie + suf. -iță. DOOM
oíță s. f., g.-d. art. oíței; pl. oíțe
oiței
OÍȚĂ, oițe, s. f. 1. Diminutiv al lui oaie; oișoară, oițică. 2. (La pl.) Numele a trei plante erbacee: a) plantă cu flori mari, albe sau trandafirii, mătăsoase și cu fructele argintii, păroase (Anemone silvestris); b) plantă cu flori albe pe dinăuntru și trandafirii pe dinafară (Anemone narcissiflora); c) floarea-Paștelui. [Pr.: o-i-] – Oaie + suf. -iță. DOOM
oíță s. f., g.-d. art. oíței; pl. oíțe
oițele
OÍȚĂ, oițe, s. f. 1. Diminutiv al lui oaie; oișoară, oițică. 2. (La pl.) Numele a trei plante erbacee: a) plantă cu flori mari, albe sau trandafirii, mătăsoase și cu fructele argintii, păroase (Anemone silvestris); b) plantă cu flori albe pe dinăuntru și trandafirii pe dinafară (Anemone narcissiflora); c) floarea-Paștelui. [Pr.: o-i-] – Oaie + suf. -iță. DOOM
oíță s. f., g.-d. art. oíței; pl. oíțe
oițelor
OÍȚĂ, oițe, s. f. 1. Diminutiv al lui oaie; oișoară, oițică. 2. (La pl.) Numele a trei plante erbacee: a) plantă cu flori mari, albe sau trandafirii, mătăsoase și cu fructele argintii, păroase (Anemone silvestris); b) plantă cu flori albe pe dinăuntru și trandafirii pe dinafară (Anemone narcissiflora); c) floarea-Paștelui. [Pr.: o-i-] – Oaie + suf. -iță. DOOM
oíță s. f., g.-d. art. oíței; pl. oíțe
oițica
OIȚÍCĂ, oițici, s. f. (Pop.) Oiță (1). [Pr.: o-i-] – Oiță + suf. -ică. DOOM
oițícă (pop.) (o-i-) s. f., g.-d. art. oițícii; pl. oițíci
oițici
OIȚÍCĂ, oițici, s. f. (Pop.) Oiță (1). [Pr.: o-i-] – Oiță + suf. -ică. DOOM
oițícă (pop.) (o-i-) s. f., g.-d. art. oițícii; pl. oițíci
oițicii
OIȚÍCĂ, oițici, s. f. (Pop.) Oiță (1). [Pr.: o-i-] – Oiță + suf. -ică. DOOM
oițícă (pop.) (o-i-) s. f., g.-d. art. oițícii; pl. oițíci
oițicile
OIȚÍCĂ, oițici, s. f. (Pop.) Oiță (1). [Pr.: o-i-] – Oiță + suf. -ică. DOOM
oițícă (pop.) (o-i-) s. f., g.-d. art. oițícii; pl. oițíci
oițicilor
OIȚÍCĂ, oițici, s. f. (Pop.) Oiță (1). [Pr.: o-i-] – Oiță + suf. -ică. DOOM
oițícă (pop.) (o-i-) s. f., g.-d. art. oițícii; pl. oițíci