oh
OF, (1) interj., (2) ofuri, s. n. 1. Interj. Exclamație care exprimă: a) durere, amărăciune, regret; deznădejde; necaz, ciudă; b) scârbă, dezgust; c) admirație, entuziasm; d) o dorință, o rugăminte; e) mirare, surprindere. 2. S. n. Oftat, suspin; p. ext. durere, amărăciune, tristețe, mâhnire, regret; suferință; deznădejde. ♦ Dorință neîmplinită. [Var.: oh interj.] – Onomatopee. DOOM
oh interj.
oha
oha I. pron. nehot. nimic. II. adv. deloc; nicidecum; nu.
ohaba
OHÁBĂ, ohabe, s. f. (Înv.) 1. Moșie (ereditară) inalienabilă, scutită de impozite și de prestații. 2. Denumire a imunității boierești și mănăstirești în evul mediu, în Țara Românească. – Din sl. ohaba. DOOM
ohábă (înv.) s. f., g.-d. art. ohábei; pl. ohábe
ohabe
OHÁBĂ, ohabe, s. f. (Înv.) 1. Moșie (ereditară) inalienabilă, scutită de impozite și de prestații. 2. Denumire a imunității boierești și mănăstirești în evul mediu, în Țara Românească. – Din sl. ohaba. DOOM
ohábă (înv.) s. f., g.-d. art. ohábei; pl. ohábe
ohabei
OHÁBĂ, ohabe, s. f. (Înv.) 1. Moșie (ereditară) inalienabilă, scutită de impozite și de prestații. 2. Denumire a imunității boierești și mănăstirești în evul mediu, în Țara Românească. – Din sl. ohaba. DOOM
ohábă (înv.) s. f., g.-d. art. ohábei; pl. ohábe
ohabele
OHÁBĂ, ohabe, s. f. (Înv.) 1. Moșie (ereditară) inalienabilă, scutită de impozite și de prestații. 2. Denumire a imunității boierești și mănăstirești în evul mediu, în Țara Românească. – Din sl. ohaba. DOOM
ohábă (înv.) s. f., g.-d. art. ohábei; pl. ohábe
ohabelor
OHÁBĂ, ohabe, s. f. (Înv.) 1. Moșie (ereditară) inalienabilă, scutită de impozite și de prestații. 2. Denumire a imunității boierești și mănăstirești în evul mediu, în Țara Românească. – Din sl. ohaba. DOOM
ohábă (înv.) s. f., g.-d. art. ohábei; pl. ohábe
ohabnic
OHÁBNIC, -Ă, ohabnici, -ce, adj. (Înv.; despre proprietate) 1. Care nu poate fi înstrăinat; inalienabil, de veci; scutit de impozite și de prestații. 2. (Despre proprietari) Care stăpânește o moșie ohabnică (1). ♦ (Despre robi, slugi etc.) Legat pe viață de ohabă (1). [Var.: ohávnic, -ă adj.] – Din sl. ohabĭnŭ. DOOM
ohábnic (înv.) adj. m., pl. ohábnici; f. ohábnică, pl. ohábnice
ohabnica
OHÁBNIC, -Ă, ohabnici, -ce, adj. (Înv.; despre proprietate) 1. Care nu poate fi înstrăinat; inalienabil, de veci; scutit de impozite și de prestații. 2. (Despre proprietari) Care stăpânește o moșie ohabnică (1). ♦ (Despre robi, slugi etc.) Legat pe viață de ohabă (1). [Var.: ohávnic, -ă adj.] – Din sl. ohabĭnŭ. DOOM
ohábnic (înv.) adj. m., pl. ohábnici; f. ohábnică, pl. ohábnice
ohabnice
OHÁBNIC, -Ă, ohabnici, -ce, adj. (Înv.; despre proprietate) 1. Care nu poate fi înstrăinat; inalienabil, de veci; scutit de impozite și de prestații. 2. (Despre proprietari) Care stăpânește o moșie ohabnică (1). ♦ (Despre robi, slugi etc.) Legat pe viață de ohabă (1). [Var.: ohávnic, -ă adj.] – Din sl. ohabĭnŭ. DOOM
ohábnic (înv.) adj. m., pl. ohábnici; f. ohábnică, pl. ohábnice
ohabnicei
OHÁBNIC, -Ă, ohabnici, -ce, adj. (Înv.; despre proprietate) 1. Care nu poate fi înstrăinat; inalienabil, de veci; scutit de impozite și de prestații. 2. (Despre proprietari) Care stăpânește o moșie ohabnică (1). ♦ (Despre robi, slugi etc.) Legat pe viață de ohabă (1). [Var.: ohávnic, -ă adj.] – Din sl. ohabĭnŭ. DOOM
ohábnic (înv.) adj. m., pl. ohábnici; f. ohábnică, pl. ohábnice
ohabnicele
OHÁBNIC, -Ă, ohabnici, -ce, adj. (Înv.; despre proprietate) 1. Care nu poate fi înstrăinat; inalienabil, de veci; scutit de impozite și de prestații. 2. (Despre proprietari) Care stăpânește o moșie ohabnică (1). ♦ (Despre robi, slugi etc.) Legat pe viață de ohabă (1). [Var.: ohávnic, -ă adj.] – Din sl. ohabĭnŭ. DOOM
ohábnic (înv.) adj. m., pl. ohábnici; f. ohábnică, pl. ohábnice
ohabnicelor
OHÁBNIC, -Ă, ohabnici, -ce, adj. (Înv.; despre proprietate) 1. Care nu poate fi înstrăinat; inalienabil, de veci; scutit de impozite și de prestații. 2. (Despre proprietari) Care stăpânește o moșie ohabnică (1). ♦ (Despre robi, slugi etc.) Legat pe viață de ohabă (1). [Var.: ohávnic, -ă adj.] – Din sl. ohabĭnŭ. DOOM
ohábnic (înv.) adj. m., pl. ohábnici; f. ohábnică, pl. ohábnice
ohabnici
OHÁBNIC, -Ă, ohabnici, -ce, adj. (Înv.; despre proprietate) 1. Care nu poate fi înstrăinat; inalienabil, de veci; scutit de impozite și de prestații. 2. (Despre proprietari) Care stăpânește o moșie ohabnică (1). ♦ (Despre robi, slugi etc.) Legat pe viață de ohabă (1). [Var.: ohávnic, -ă adj.] – Din sl. ohabĭnŭ. DOOM
ohábnic (înv.) adj. m., pl. ohábnici; f. ohábnică, pl. ohábnice
ohabnicii
OHÁBNIC, -Ă, ohabnici, -ce, adj. (Înv.; despre proprietate) 1. Care nu poate fi înstrăinat; inalienabil, de veci; scutit de impozite și de prestații. 2. (Despre proprietari) Care stăpânește o moșie ohabnică (1). ♦ (Despre robi, slugi etc.) Legat pe viață de ohabă (1). [Var.: ohávnic, -ă adj.] – Din sl. ohabĭnŭ. DOOM
ohábnic (înv.) adj. m., pl. ohábnici; f. ohábnică, pl. ohábnice
ohabnicilor
OHÁBNIC, -Ă, ohabnici, -ce, adj. (Înv.; despre proprietate) 1. Care nu poate fi înstrăinat; inalienabil, de veci; scutit de impozite și de prestații. 2. (Despre proprietari) Care stăpânește o moșie ohabnică (1). ♦ (Despre robi, slugi etc.) Legat pe viață de ohabă (1). [Var.: ohávnic, -ă adj.] – Din sl. ohabĭnŭ. DOOM
ohábnic (înv.) adj. m., pl. ohábnici; f. ohábnică, pl. ohábnice
ohabnicul
OHÁBNIC, -Ă, ohabnici, -ce, adj. (Înv.; despre proprietate) 1. Care nu poate fi înstrăinat; inalienabil, de veci; scutit de impozite și de prestații. 2. (Despre proprietari) Care stăpânește o moșie ohabnică (1). ♦ (Despre robi, slugi etc.) Legat pe viață de ohabă (1). [Var.: ohávnic, -ă adj.] – Din sl. ohabĭnŭ. DOOM
ohábnic (înv.) adj. m., pl. ohábnici; f. ohábnică, pl. ohábnice
ohabnicului
OHÁBNIC, -Ă, ohabnici, -ce, adj. (Înv.; despre proprietate) 1. Care nu poate fi înstrăinat; inalienabil, de veci; scutit de impozite și de prestații. 2. (Despre proprietari) Care stăpânește o moșie ohabnică (1). ♦ (Despre robi, slugi etc.) Legat pe viață de ohabă (1). [Var.: ohávnic, -ă adj.] – Din sl. ohabĭnŭ. DOOM
ohábnic (înv.) adj. m., pl. ohábnici; f. ohábnică, pl. ohábnice
ohavnic
OHÁBNIC, -Ă, ohabnici, -ce, adj. (Înv.; despre proprietate) 1. Care nu poate fi înstrăinat; inalienabil, de veci; scutit de impozite și de prestații. 2. (Despre proprietari) Care stăpânește o moșie ohabnică (1). ♦ (Despre robi, slugi etc.) Legat pe viață de ohabă (1). [Var.: ohávnic, -ă adj.] – Din sl. ohabĭnŭ. DOOM
ohábnic (înv.) adj. m., pl. ohábnici; f. ohábnică, pl. ohábnice
ohm
OHM, ohmi, s. m. Unitate de măsură a rezistenței electrice, în sistemul de unități metru-kilogram-secundă-amper, egală cu rezistența pe care o opune un conductor electric străbătut de un curent de un amper la tensiunea de un volt. [Pr.: om] – Din fr. ohm. DOOM
ohm [pron. om] s. m., pl. ohmi; simb. Ω
ohmi
OHM, ohmi, s. m. Unitate de măsură a rezistenței electrice, în sistemul de unități metru-kilogram-secundă-amper, egală cu rezistența pe care o opune un conductor electric străbătut de un curent de un amper la tensiunea de un volt. [Pr.: om] – Din fr. ohm. DOOM
ohm [pron. om] s. m., pl. ohmi; simb. Ω
ohmic
ÓHMIC, -Ă, ohmici, -ce, adj. Referitor la rezistența circuitelor electrice fără reactanțe inductive. [Pr.: omic] – Din fr. ohmique. DOOM
óhmic [oh pron. o] adj. m., pl. óhmici; f. óhmică, pl. óhmice
ohmica
ÓHMIC, -Ă, ohmici, -ce, adj. Referitor la rezistența circuitelor electrice fără reactanțe inductive. [Pr.: omic] – Din fr. ohmique. DOOM
óhmic [oh pron. o] adj. m., pl. óhmici; f. óhmică, pl. óhmice
ohmice
ÓHMIC, -Ă, ohmici, -ce, adj. Referitor la rezistența circuitelor electrice fără reactanțe inductive. [Pr.: omic] – Din fr. ohmique. DOOM
óhmic [oh pron. o] adj. m., pl. óhmici; f. óhmică, pl. óhmice
ohmicei
ÓHMIC, -Ă, ohmici, -ce, adj. Referitor la rezistența circuitelor electrice fără reactanțe inductive. [Pr.: omic] – Din fr. ohmique. DOOM
óhmic [oh pron. o] adj. m., pl. óhmici; f. óhmică, pl. óhmice
ohmicele
ÓHMIC, -Ă, ohmici, -ce, adj. Referitor la rezistența circuitelor electrice fără reactanțe inductive. [Pr.: omic] – Din fr. ohmique. DOOM
óhmic [oh pron. o] adj. m., pl. óhmici; f. óhmică, pl. óhmice
ohmicelor
ÓHMIC, -Ă, ohmici, -ce, adj. Referitor la rezistența circuitelor electrice fără reactanțe inductive. [Pr.: omic] – Din fr. ohmique. DOOM
óhmic [oh pron. o] adj. m., pl. óhmici; f. óhmică, pl. óhmice
ohmici
ÓHMIC, -Ă, ohmici, -ce, adj. Referitor la rezistența circuitelor electrice fără reactanțe inductive. [Pr.: omic] – Din fr. ohmique. DOOM
óhmic [oh pron. o] adj. m., pl. óhmici; f. óhmică, pl. óhmice
ohmicii
ÓHMIC, -Ă, ohmici, -ce, adj. Referitor la rezistența circuitelor electrice fără reactanțe inductive. [Pr.: omic] – Din fr. ohmique. DOOM
óhmic [oh pron. o] adj. m., pl. óhmici; f. óhmică, pl. óhmice
ohmicilor
ÓHMIC, -Ă, ohmici, -ce, adj. Referitor la rezistența circuitelor electrice fără reactanțe inductive. [Pr.: omic] – Din fr. ohmique. DOOM
óhmic [oh pron. o] adj. m., pl. óhmici; f. óhmică, pl. óhmice
ohmicul
ÓHMIC, -Ă, ohmici, -ce, adj. Referitor la rezistența circuitelor electrice fără reactanțe inductive. [Pr.: omic] – Din fr. ohmique. DOOM
óhmic [oh pron. o] adj. m., pl. óhmici; f. óhmică, pl. óhmice
ohmicului
ÓHMIC, -Ă, ohmici, -ce, adj. Referitor la rezistența circuitelor electrice fără reactanțe inductive. [Pr.: omic] – Din fr. ohmique. DOOM
óhmic [oh pron. o] adj. m., pl. óhmici; f. óhmică, pl. óhmice
ohmii
OHM, ohmi, s. m. Unitate de măsură a rezistenței electrice, în sistemul de unități metru-kilogram-secundă-amper, egală cu rezistența pe care o opune un conductor electric străbătut de un curent de un amper la tensiunea de un volt. [Pr.: om] – Din fr. ohm. DOOM
ohm [pron. om] s. m., pl. ohmi; simb. Ω
ohmilor
OHM, ohmi, s. m. Unitate de măsură a rezistenței electrice, în sistemul de unități metru-kilogram-secundă-amper, egală cu rezistența pe care o opune un conductor electric străbătut de un curent de un amper la tensiunea de un volt. [Pr.: om] – Din fr. ohm. DOOM
ohm [pron. om] s. m., pl. ohmi; simb. Ω
ohmmetre
OHMMÉTRU, ohmmetre, s. n. Instrument electric portativ pentru măsurarea rezistențelor electrice. [Pr.: om-me-] – Din fr. ohmmètre. DOOM
ohmmétru [ohm pron. om] (ohm-me-tru) s. n., art. ohmmétrul; pl. ohmmétre
ohmmetrele
OHMMÉTRU, ohmmetre, s. n. Instrument electric portativ pentru măsurarea rezistențelor electrice. [Pr.: om-me-] – Din fr. ohmmètre. DOOM
ohmmétru [ohm pron. om] (ohm-me-tru) s. n., art. ohmmétrul; pl. ohmmétre
ohmmetrelor
OHMMÉTRU, ohmmetre, s. n. Instrument electric portativ pentru măsurarea rezistențelor electrice. [Pr.: om-me-] – Din fr. ohmmètre. DOOM
ohmmétru [ohm pron. om] (ohm-me-tru) s. n., art. ohmmétrul; pl. ohmmétre
ohmmetru
OHMMÉTRU, ohmmetre, s. n. Instrument electric portativ pentru măsurarea rezistențelor electrice. [Pr.: om-me-] – Din fr. ohmmètre. DOOM
ohmmétru [ohm pron. om] (ohm-me-tru) s. n., art. ohmmétrul; pl. ohmmétre
ohmmetrul
OHMMÉTRU, ohmmetre, s. n. Instrument electric portativ pentru măsurarea rezistențelor electrice. [Pr.: om-me-] – Din fr. ohmmètre. DOOM
ohmmétru [ohm pron. om] (ohm-me-tru) s. n., art. ohmmétrul; pl. ohmmétre
ohmmetrului
OHMMÉTRU, ohmmetre, s. n. Instrument electric portativ pentru măsurarea rezistențelor electrice. [Pr.: om-me-] – Din fr. ohmmètre. DOOM
ohmmétru [ohm pron. om] (ohm-me-tru) s. n., art. ohmmétrul; pl. ohmmétre
ohmul
OHM, ohmi, s. m. Unitate de măsură a rezistenței electrice, în sistemul de unități metru-kilogram-secundă-amper, egală cu rezistența pe care o opune un conductor electric străbătut de un curent de un amper la tensiunea de un volt. [Pr.: om] – Din fr. ohm. DOOM
ohm [pron. om] s. m., pl. ohmi; simb. Ω
ohmului
OHM, ohmi, s. m. Unitate de măsură a rezistenței electrice, în sistemul de unități metru-kilogram-secundă-amper, egală cu rezistența pe care o opune un conductor electric străbătut de un curent de un amper la tensiunea de un volt. [Pr.: om] – Din fr. ohm. DOOM
ohm [pron. om] s. m., pl. ohmi; simb. Ω
oho
OHÓ interj. Exclamație care exprimă surprindere, neîncredere etc. față de cele spuse de cineva. – O2 + ho. DOOM
ohó interj.
ohrana
OHRÁNĂ s. f. Poliție secretă în Rusia țaristă. – Din rus. ohrana. DOOM
ohránă (o-hra-) s. f., g.-d. art. ohránei
ohrane
OHRÁNĂ s. f. Poliție secretă în Rusia țaristă. – Din rus. ohrana. DOOM
ohránă (o-hra-) s. f., g.-d. art. ohránei
ohranei
OHRÁNĂ s. f. Poliție secretă în Rusia țaristă. – Din rus. ohrana. DOOM
ohránă (o-hra-) s. f., g.-d. art. ohránei
ohree
OHRÉE s.f. (Bot.) Stipelă concrescută și membranoasă. [< germ. Ochrea, cf. lat. ocrea – jambieră].
ohtoic
OHTOÍC s. n. v. octoih.