of
OF, (1) interj., (2) ofuri, s. n. 1. Interj. Exclamație care exprimă: a) durere, amărăciune, regret; deznădejde; necaz, ciudă; b) scârbă, dezgust; c) admirație, entuziasm; d) o dorință, o rugăminte; e) mirare, surprindere. 2. S. n. Oftat, suspin; p. ext. durere, amărăciune, tristețe, mâhnire, regret; suferință; deznădejde. ♦ Dorință neîmplinită. [Var.: oh interj.] – Onomatopee. DOOM
oh interj.
ofelte
Ofelte = Opheltes.
ofensa
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensa
OFÉNSĂ, ofense, s. f. Cuvânt, comportare, faptă jignitoare; insultă, jignire; injurie. – Din fr. offense. DOOM
ofénsă s. f., g.-d. art. ofénsei; pl. ofénse
ofensai
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensam
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensant
OFENSÁNT, -Ă, ofensanți, -te, adj. (Rar) Ofensator. – Din fr. offensant. DOOM
ofensánt (rar) adj. m., pl. ofensánți; f. ofensántă, pl. ofensánte
ofensanta
OFENSÁNT, -Ă, ofensanți, -te, adj. (Rar) Ofensator. – Din fr. offensant. DOOM
ofensánt (rar) adj. m., pl. ofensánți; f. ofensántă, pl. ofensánte
ofensante
OFENSÁNT, -Ă, ofensanți, -te, adj. (Rar) Ofensator. – Din fr. offensant. DOOM
ofensánt (rar) adj. m., pl. ofensánți; f. ofensántă, pl. ofensánte
ofensantei
OFENSÁNT, -Ă, ofensanți, -te, adj. (Rar) Ofensator. – Din fr. offensant. DOOM
ofensánt (rar) adj. m., pl. ofensánți; f. ofensántă, pl. ofensánte
ofensantele
OFENSÁNT, -Ă, ofensanți, -te, adj. (Rar) Ofensator. – Din fr. offensant. DOOM
ofensánt (rar) adj. m., pl. ofensánți; f. ofensántă, pl. ofensánte
ofensantelor
OFENSÁNT, -Ă, ofensanți, -te, adj. (Rar) Ofensator. – Din fr. offensant. DOOM
ofensánt (rar) adj. m., pl. ofensánți; f. ofensántă, pl. ofensánte
ofensantul
OFENSÁNT, -Ă, ofensanți, -te, adj. (Rar) Ofensator. – Din fr. offensant. DOOM
ofensánt (rar) adj. m., pl. ofensánți; f. ofensántă, pl. ofensánte
ofensantului
OFENSÁNT, -Ă, ofensanți, -te, adj. (Rar) Ofensator. – Din fr. offensant. DOOM
ofensánt (rar) adj. m., pl. ofensánți; f. ofensántă, pl. ofensánte
ofensanți
OFENSÁNT, -Ă, ofensanți, -te, adj. (Rar) Ofensator. – Din fr. offensant. DOOM
ofensánt (rar) adj. m., pl. ofensánți; f. ofensántă, pl. ofensánte
ofensanții
OFENSÁNT, -Ă, ofensanți, -te, adj. (Rar) Ofensator. – Din fr. offensant. DOOM
ofensánt (rar) adj. m., pl. ofensánți; f. ofensántă, pl. ofensánte
ofensanților
OFENSÁNT, -Ă, ofensanți, -te, adj. (Rar) Ofensator. – Din fr. offensant. DOOM
ofensánt (rar) adj. m., pl. ofensánți; f. ofensántă, pl. ofensánte
ofensare
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensare
OFENSÁRE s. f. Faptul de a (se) ofensa; insultare, jignire; supărare. – V. ofensa. DOOM
ofensáre s. f., g.-d. art. ofensắrii
ofensarea
OFENSÁRE s. f. Faptul de a (se) ofensa; insultare, jignire; supărare. – V. ofensa. DOOM
ofensáre s. f., g.-d. art. ofensắrii
ofensară
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensarăm
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensarăți
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensase
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensasem
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensaseră
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensaserăm
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensaserăți
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensaseși
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensaseți
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensat
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensat
OFENSÁT, -Ă, ofensați, -te, adj. Care a suferit o ofensă; insultat, jignit; supărat. – V. ofensa.
ofensata
OFENSÁT, -Ă, ofensați, -te, adj. Care a suferit o ofensă; insultat, jignit; supărat. – V. ofensa.
ofensate
OFENSÁT, -Ă, ofensați, -te, adj. Care a suferit o ofensă; insultat, jignit; supărat. – V. ofensa.
ofensatei
OFENSÁT, -Ă, ofensați, -te, adj. Care a suferit o ofensă; insultat, jignit; supărat. – V. ofensa.
ofensatele
OFENSÁT, -Ă, ofensați, -te, adj. Care a suferit o ofensă; insultat, jignit; supărat. – V. ofensa.
ofensatelor
OFENSÁT, -Ă, ofensați, -te, adj. Care a suferit o ofensă; insultat, jignit; supărat. – V. ofensa.
ofensatoare
OFENSATÓR, -OÁRE, ofensatori, -oare, adj. Care ofensează, care constituie o jignire; insultător, jignitor; injurios. – Ofensa + suf. -tor. DOOM
ofensatór adj. m., pl. ofensatóri; f. sg. și pl. ofensatoáre
ofensatoarea
OFENSATÓR, -OÁRE, ofensatori, -oare, adj. Care ofensează, care constituie o jignire; insultător, jignitor; injurios. – Ofensa + suf. -tor. DOOM
ofensatór adj. m., pl. ofensatóri; f. sg. și pl. ofensatoáre
ofensatoarei
OFENSATÓR, -OÁRE, ofensatori, -oare, adj. Care ofensează, care constituie o jignire; insultător, jignitor; injurios. – Ofensa + suf. -tor. DOOM
ofensatór adj. m., pl. ofensatóri; f. sg. și pl. ofensatoáre
ofensatoarele
OFENSATÓR, -OÁRE, ofensatori, -oare, adj. Care ofensează, care constituie o jignire; insultător, jignitor; injurios. – Ofensa + suf. -tor. DOOM
ofensatór adj. m., pl. ofensatóri; f. sg. și pl. ofensatoáre
ofensatoarelor
OFENSATÓR, -OÁRE, ofensatori, -oare, adj. Care ofensează, care constituie o jignire; insultător, jignitor; injurios. – Ofensa + suf. -tor. DOOM
ofensatór adj. m., pl. ofensatóri; f. sg. și pl. ofensatoáre
ofensator
OFENSATÓR, -OÁRE, ofensatori, -oare, adj. Care ofensează, care constituie o jignire; insultător, jignitor; injurios. – Ofensa + suf. -tor. DOOM
ofensatór adj. m., pl. ofensatóri; f. sg. și pl. ofensatoáre
ofensatori
OFENSATÓR, -OÁRE, ofensatori, -oare, adj. Care ofensează, care constituie o jignire; insultător, jignitor; injurios. – Ofensa + suf. -tor. DOOM
ofensatór adj. m., pl. ofensatóri; f. sg. și pl. ofensatoáre
ofensatorii
OFENSATÓR, -OÁRE, ofensatori, -oare, adj. Care ofensează, care constituie o jignire; insultător, jignitor; injurios. – Ofensa + suf. -tor. DOOM
ofensatór adj. m., pl. ofensatóri; f. sg. și pl. ofensatoáre
ofensatorilor
OFENSATÓR, -OÁRE, ofensatori, -oare, adj. Care ofensează, care constituie o jignire; insultător, jignitor; injurios. – Ofensa + suf. -tor. DOOM
ofensatór adj. m., pl. ofensatóri; f. sg. și pl. ofensatoáre
ofensatorul
OFENSATÓR, -OÁRE, ofensatori, -oare, adj. Care ofensează, care constituie o jignire; insultător, jignitor; injurios. – Ofensa + suf. -tor. DOOM
ofensatór adj. m., pl. ofensatóri; f. sg. și pl. ofensatoáre
ofensatorului
OFENSATÓR, -OÁRE, ofensatori, -oare, adj. Care ofensează, care constituie o jignire; insultător, jignitor; injurios. – Ofensa + suf. -tor. DOOM
ofensatór adj. m., pl. ofensatóri; f. sg. și pl. ofensatoáre
ofensatul
OFENSÁT, -Ă, ofensați, -te, adj. Care a suferit o ofensă; insultat, jignit; supărat. – V. ofensa.
ofensatului
OFENSÁT, -Ă, ofensați, -te, adj. Care a suferit o ofensă; insultat, jignit; supărat. – V. ofensa.
ofensau
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensași
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensați
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensați
OFENSÁT, -Ă, ofensați, -te, adj. Care a suferit o ofensă; insultat, jignit; supărat. – V. ofensa.
ofensații
OFENSÁT, -Ă, ofensați, -te, adj. Care a suferit o ofensă; insultat, jignit; supărat. – V. ofensa.
ofensaților
OFENSÁT, -Ă, ofensați, -te, adj. Care a suferit o ofensă; insultat, jignit; supărat. – V. ofensa.
ofense
OFÉNSĂ, ofense, s. f. Cuvânt, comportare, faptă jignitoare; insultă, jignire; injurie. – Din fr. offense. DOOM
ofénsă s. f., g.-d. art. ofénsei; pl. ofénse
ofensează
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensei
OFÉNSĂ, ofense, s. f. Cuvânt, comportare, faptă jignitoare; insultă, jignire; injurie. – Din fr. offense. DOOM
ofénsă s. f., g.-d. art. ofénsei; pl. ofénse
ofensele
OFÉNSĂ, ofense, s. f. Cuvânt, comportare, faptă jignitoare; insultă, jignire; injurie. – Din fr. offense. DOOM
ofénsă s. f., g.-d. art. ofénsei; pl. ofénse
ofenselor
OFÉNSĂ, ofense, s. f. Cuvânt, comportare, faptă jignitoare; insultă, jignire; injurie. – Din fr. offense. DOOM
ofénsă s. f., g.-d. art. ofénsei; pl. ofénse
ofensez
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofenseze
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensezi
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensiv
OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. – Din fr. offensif. DOOM
ofensív adj. m., pl. ofensívi; f. ofensívă, pl. ofensíve
ofensiva
OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. – Din fr. offensif. DOOM
ofensív adj. m., pl. ofensívi; f. ofensívă, pl. ofensíve
ofensiva
OFENSÍVĂ, ofensive, s. f. Formă principală a acțiunilor de luptă ale unei armate, prin care se urmărește distrugerea forței inamicului și anularea capacității sale operative. ♦ (Sport; mai ales la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse; totalitatea jucătorilor care alcătuiesc linia de atac. ♦ Fig. Acțiune puternică, concentrată, întreprinsă în vederea înfrângerii unei dificultăți, a lichidării unei situații neconvenabile, a cuceririi unui nou obiectiv sau a unei noi victorii. – Din fr. offensive, germ. Offensive. DOOM
ofensívă s. f., g.-d. art. ofensívei; pl. ofensíve
ofensive
OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. – Din fr. offensif. DOOM
ofensív adj. m., pl. ofensívi; f. ofensívă, pl. ofensíve
ofensive
OFENSÍVĂ, ofensive, s. f. Formă principală a acțiunilor de luptă ale unei armate, prin care se urmărește distrugerea forței inamicului și anularea capacității sale operative. ♦ (Sport; mai ales la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse; totalitatea jucătorilor care alcătuiesc linia de atac. ♦ Fig. Acțiune puternică, concentrată, întreprinsă în vederea înfrângerii unei dificultăți, a lichidării unei situații neconvenabile, a cuceririi unui nou obiectiv sau a unei noi victorii. – Din fr. offensive, germ. Offensive. DOOM
ofensívă s. f., g.-d. art. ofensívei; pl. ofensíve
ofensivei
OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. – Din fr. offensif. DOOM
ofensív adj. m., pl. ofensívi; f. ofensívă, pl. ofensíve
ofensivei
OFENSÍVĂ, ofensive, s. f. Formă principală a acțiunilor de luptă ale unei armate, prin care se urmărește distrugerea forței inamicului și anularea capacității sale operative. ♦ (Sport; mai ales la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse; totalitatea jucătorilor care alcătuiesc linia de atac. ♦ Fig. Acțiune puternică, concentrată, întreprinsă în vederea înfrângerii unei dificultăți, a lichidării unei situații neconvenabile, a cuceririi unui nou obiectiv sau a unei noi victorii. – Din fr. offensive, germ. Offensive. DOOM
ofensívă s. f., g.-d. art. ofensívei; pl. ofensíve
ofensivele
OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. – Din fr. offensif. DOOM
ofensív adj. m., pl. ofensívi; f. ofensívă, pl. ofensíve
ofensivele
OFENSÍVĂ, ofensive, s. f. Formă principală a acțiunilor de luptă ale unei armate, prin care se urmărește distrugerea forței inamicului și anularea capacității sale operative. ♦ (Sport; mai ales la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse; totalitatea jucătorilor care alcătuiesc linia de atac. ♦ Fig. Acțiune puternică, concentrată, întreprinsă în vederea înfrângerii unei dificultăți, a lichidării unei situații neconvenabile, a cuceririi unui nou obiectiv sau a unei noi victorii. – Din fr. offensive, germ. Offensive. DOOM
ofensívă s. f., g.-d. art. ofensívei; pl. ofensíve
ofensivelor
OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. – Din fr. offensif. DOOM
ofensív adj. m., pl. ofensívi; f. ofensívă, pl. ofensíve
ofensivelor
OFENSÍVĂ, ofensive, s. f. Formă principală a acțiunilor de luptă ale unei armate, prin care se urmărește distrugerea forței inamicului și anularea capacității sale operative. ♦ (Sport; mai ales la jocurile cu mingea) Atac susținut al unei echipe împotriva echipei adverse; totalitatea jucătorilor care alcătuiesc linia de atac. ♦ Fig. Acțiune puternică, concentrată, întreprinsă în vederea înfrângerii unei dificultăți, a lichidării unei situații neconvenabile, a cuceririi unui nou obiectiv sau a unei noi victorii. – Din fr. offensive, germ. Offensive. DOOM
ofensívă s. f., g.-d. art. ofensívei; pl. ofensíve
ofensivi
OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. – Din fr. offensif. DOOM
ofensív adj. m., pl. ofensívi; f. ofensívă, pl. ofensíve
ofensivii
OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. – Din fr. offensif. DOOM
ofensív adj. m., pl. ofensívi; f. ofensívă, pl. ofensíve
ofensivilor
OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. – Din fr. offensif. DOOM
ofensív adj. m., pl. ofensívi; f. ofensívă, pl. ofensíve
ofensivul
OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. – Din fr. offensif. DOOM
ofensív adj. m., pl. ofensívi; f. ofensívă, pl. ofensíve
ofensivului
OFENSÍV, -Ă, ofensivi, -e, adj. Care atacă sau cu care se atacă; cu caracter de ofensivă; agresiv. – Din fr. offensif. DOOM
ofensív adj. m., pl. ofensívi; f. ofensívă, pl. ofensíve
ofensând
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensînd
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacționa ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser. DOOM
ofensá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofenseáză
ofensări
OFENSÁRE s. f. Faptul de a (se) ofensa; insultare, jignire; supărare. – V. ofensa. DOOM
ofensáre s. f., g.-d. art. ofensắrii
ofensării
OFENSÁRE s. f. Faptul de a (se) ofensa; insultare, jignire; supărare. – V. ofensa. DOOM
ofensáre s. f., g.-d. art. ofensắrii
ofensările
OFENSÁRE s. f. Faptul de a (se) ofensa; insultare, jignire; supărare. – V. ofensa. DOOM
ofensáre s. f., g.-d. art. ofensắrii
ofensărilor
OFENSÁRE s. f. Faptul de a (se) ofensa; insultare, jignire; supărare. – V. ofensa. DOOM
ofensáre s. f., g.-d. art. ofensắrii
ofer
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
ofere
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferea
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
ofereai
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
ofeream
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
ofereau
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
ofereați
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferi
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferii
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferim
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferind
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferire
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferire
OFERÍRE, oferiri, s. f. Acțiunea de a (se) oferi și rezultatul ei. – V. oferi. DOOM
oferíre s. f., g.-d. art. oferírii; pl. oferíri
oferirea
OFERÍRE, oferiri, s. f. Acțiunea de a (se) oferi și rezultatul ei. – V. oferi. DOOM
oferíre s. f., g.-d. art. oferírii; pl. oferíri
oferiri
OFERÍRE, oferiri, s. f. Acțiunea de a (se) oferi și rezultatul ei. – V. oferi. DOOM
oferíre s. f., g.-d. art. oferírii; pl. oferíri
oferirii
OFERÍRE, oferiri, s. f. Acțiunea de a (se) oferi și rezultatul ei. – V. oferi. DOOM
oferíre s. f., g.-d. art. oferírii; pl. oferíri
oferirile
OFERÍRE, oferiri, s. f. Acțiunea de a (se) oferi și rezultatul ei. – V. oferi. DOOM
oferíre s. f., g.-d. art. oferírii; pl. oferíri
oferirilor
OFERÍRE, oferiri, s. f. Acțiunea de a (se) oferi și rezultatul ei. – V. oferi. DOOM
oferíre s. f., g.-d. art. oferírii; pl. oferíri
oferiră
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferirăm
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferirăți
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferise
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferisem
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferiseră
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferiserăm
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferiserăți
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferiseși
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferiseți
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferit
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferiși
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferiți
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
oferta
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
oferta
OFÉRTĂ, oferte, s. f. 1. Propunere făcută de o persoană altei persoane pentru vânzarea-cumpărarea unor mărfuri, pentru angajarea într-o slujbă, participarea la o acțiune, prestarea unor servicii etc.; (concr.) act, document scris prin care se face o astfel de propunere. 2. Cantitate dintr-un bun economic de consum sau dintr-un factor de producție, disponibilă pentru vânzare într-o anumită perioadă și la un anumit preț unitar. – Din it. offerta, germ. Offerte. DOOM
ofértă s. f., g.-d. art. ofértei; pl. oférte
ofertai
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertam
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertant
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertant
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertanta
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertanta
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertante
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertante
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertantei
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertantei
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertantele
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertantele
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertantelor
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertantelor
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertantul
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertantul
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertantului
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertantului
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertanți
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertanți
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertanții
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertanții
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertanților
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertanților
OFERTÁNT, -Ă, ofertanți, -te, adj., s. m. și f. (Persoană) care face o ofertă. – Oferta + suf. -ant. DOOM
ofertánt adj. m., s. m., pl. ofertánți; adj. f., s. f. ofertántă, pl. ofertánte
ofertare
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertare
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă.
ofertară
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertarăm
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertarăți
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertase
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertasem
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertaseră
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertaserăm
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertaserăți
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertaseși
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertaseți
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertat
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertau
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertași
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertați
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
oferte
OFÉRTĂ, oferte, s. f. 1. Propunere făcută de o persoană altei persoane pentru vânzarea-cumpărarea unor mărfuri, pentru angajarea într-o slujbă, participarea la o acțiune, prestarea unor servicii etc.; (concr.) act, document scris prin care se face o astfel de propunere. 2. Cantitate dintr-un bun economic de consum sau dintr-un factor de producție, disponibilă pentru vânzare într-o anumită perioadă și la un anumit preț unitar. – Din it. offerta, germ. Offerte. DOOM
ofértă s. f., g.-d. art. ofértei; pl. oférte
ofertează
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertei
OFÉRTĂ, oferte, s. f. 1. Propunere făcută de o persoană altei persoane pentru vânzarea-cumpărarea unor mărfuri, pentru angajarea într-o slujbă, participarea la o acțiune, prestarea unor servicii etc.; (concr.) act, document scris prin care se face o astfel de propunere. 2. Cantitate dintr-un bun economic de consum sau dintr-un factor de producție, disponibilă pentru vânzare într-o anumită perioadă și la un anumit preț unitar. – Din it. offerta, germ. Offerte. DOOM
ofértă s. f., g.-d. art. ofértei; pl. oférte
ofertele
OFÉRTĂ, oferte, s. f. 1. Propunere făcută de o persoană altei persoane pentru vânzarea-cumpărarea unor mărfuri, pentru angajarea într-o slujbă, participarea la o acțiune, prestarea unor servicii etc.; (concr.) act, document scris prin care se face o astfel de propunere. 2. Cantitate dintr-un bun economic de consum sau dintr-un factor de producție, disponibilă pentru vânzare într-o anumită perioadă și la un anumit preț unitar. – Din it. offerta, germ. Offerte. DOOM
ofértă s. f., g.-d. art. ofértei; pl. oférte
ofertelor
OFÉRTĂ, oferte, s. f. 1. Propunere făcută de o persoană altei persoane pentru vânzarea-cumpărarea unor mărfuri, pentru angajarea într-o slujbă, participarea la o acțiune, prestarea unor servicii etc.; (concr.) act, document scris prin care se face o astfel de propunere. 2. Cantitate dintr-un bun economic de consum sau dintr-un factor de producție, disponibilă pentru vânzare într-o anumită perioadă și la un anumit preț unitar. – Din it. offerta, germ. Offerte. DOOM
ofértă s. f., g.-d. art. ofértei; pl. oférte
ofertez
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
oferteze
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertezi
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertorii
OFERTÓRIU s.n. (Bis.) Parte a liturghiei catolice care urmează după citirea evangheliei și când preotul face consacrația pâinii și vinului de împărtășanie. [Pron. -riu. / cf. it. offertorio, lat.t. offertorium].
ofertoriile
OFERTÓRIU s.n. (Bis.) Parte a liturghiei catolice care urmează după citirea evangheliei și când preotul face consacrația pâinii și vinului de împărtășanie. [Pron. -riu. / cf. it. offertorio, lat.t. offertorium].
ofertoriilor
OFERTÓRIU s.n. (Bis.) Parte a liturghiei catolice care urmează după citirea evangheliei și când preotul face consacrația pâinii și vinului de împărtășanie. [Pron. -riu. / cf. it. offertorio, lat.t. offertorium].
ofertoriu
OFERTÓRIU s.n. (Bis.) Parte a liturghiei catolice care urmează după citirea evangheliei și când preotul face consacrația pâinii și vinului de împărtășanie. [Pron. -riu. / cf. it. offertorio, lat.t. offertorium].
ofertoriul
OFERTÓRIU s.n. (Bis.) Parte a liturghiei catolice care urmează după citirea evangheliei și când preotul face consacrația pâinii și vinului de împărtășanie. [Pron. -riu. / cf. it. offertorio, lat.t. offertorium].
ofertoriului
OFERTÓRIU s.n. (Bis.) Parte a liturghiei catolice care urmează după citirea evangheliei și când preotul face consacrația pâinii și vinului de împărtășanie. [Pron. -riu. / cf. it. offertorio, lat.t. offertorium].
ofertând
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
ofertînd
OFERTÁ, ofertez, vb. I. Intranz. (Rar) A face o ofertă (1). – Din ofertă. DOOM
ofertá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 oferteáză
oferă
OFERÍ, ofér, vb. IV. Tranz. 1. A propune cuiva (în semn de atenție, de bunăvoință etc.) să primească un lucru necerut; a da în dar, a pune la dispoziție. ♦ Refl. A se declara dispus să facă un serviciu, a se pune la dispoziția cuiva. 2. A propune spre cumpărare o marfă, un bun etc. ♦ A propune un preț pentru o marfă, pentru un bun etc. 3. Fig. A înfățișa, a arăta, a etala, a prezenta ceva. – Din it. offerire. DOOM
oferí (a ~) vb., ind. prez. 3 oféră, imperf. 3 sg. ofereá; conj. prez. 3 să ofére
off
OFF s. n., adv. (Cin.) 1. S. n. Voce, dialog, zgomot produse în afara ecranului sau a scenei. 2. Adv. Din afara ecranului sau scenei. – Cuv. engl. DOOM
off (angl.) s. n.
officinale
REVÉNT s. m. Plantă erbacee cu frunze mari și flori mici, verzui, cu rădăcina și rizomul cu un gust foarte amar, întrebuințate în medicină ca purgativ; rubarbă (Rheum officinale). ♦ Purgativ obținut din rădăcina și rizomul acestei plante. – Din tc. râvend.
officinalis
SULFÍNĂ, sulfine, s. f. Numele a două plante erbacee, melifere și medicinale, cu flori plăcut mirositoare, galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus). [Var.: sulcínă s. f.] – Lat. *sulfina (< sulphur).
offline
OFF-LINE loc. adv. Care nu este conectat la internet. [Scris și: offline. – Pr.: ofláĭn] – Loc. engl. DOOM
óff-line / óffline (angl.) [pron. óflaĭn] loc. adv.
offside
ÓFFSIDE s.n. v. ofsaid.
oficia
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiai
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficial
OFICIÁL, -Ă, oficiali, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. ◊ Monitorul oficial - periodic în care se publică de obicei acte normative. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Adj. Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorități. 3. Adj. Fig. De o politețe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. 4. S. m. Oficialitate (1). [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel. DOOM
!oficiál (-ci-al) adj. m., s. m., pl. oficiáli; adj. f. oficiálă, pl. oficiále
oficiala
OFICIÁL, -Ă, oficiali, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. ◊ Monitorul oficial - periodic în care se publică de obicei acte normative. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Adj. Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorități. 3. Adj. Fig. De o politețe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. 4. S. m. Oficialitate (1). [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel. DOOM
!oficiál (-ci-al) adj. m., s. m., pl. oficiáli; adj. f. oficiálă, pl. oficiále
oficiale
OFICIÁL, -Ă, oficiali, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. ◊ Monitorul oficial - periodic în care se publică de obicei acte normative. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Adj. Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorități. 3. Adj. Fig. De o politețe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. 4. S. m. Oficialitate (1). [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel. DOOM
!oficiál (-ci-al) adj. m., s. m., pl. oficiáli; adj. f. oficiálă, pl. oficiále
oficialei
OFICIÁL, -Ă, oficiali, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. ◊ Monitorul oficial - periodic în care se publică de obicei acte normative. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Adj. Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorități. 3. Adj. Fig. De o politețe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. 4. S. m. Oficialitate (1). [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel. DOOM
!oficiál (-ci-al) adj. m., s. m., pl. oficiáli; adj. f. oficiálă, pl. oficiále
oficialele
OFICIÁL, -Ă, oficiali, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. ◊ Monitorul oficial - periodic în care se publică de obicei acte normative. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Adj. Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorități. 3. Adj. Fig. De o politețe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. 4. S. m. Oficialitate (1). [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel. DOOM
!oficiál (-ci-al) adj. m., s. m., pl. oficiáli; adj. f. oficiálă, pl. oficiále
oficialelor
OFICIÁL, -Ă, oficiali, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. ◊ Monitorul oficial - periodic în care se publică de obicei acte normative. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Adj. Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorități. 3. Adj. Fig. De o politețe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. 4. S. m. Oficialitate (1). [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel. DOOM
!oficiál (-ci-al) adj. m., s. m., pl. oficiáli; adj. f. oficiálă, pl. oficiále
oficiali
OFICIÁL, -Ă, oficiali, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. ◊ Monitorul oficial - periodic în care se publică de obicei acte normative. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Adj. Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorități. 3. Adj. Fig. De o politețe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. 4. S. m. Oficialitate (1). [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel. DOOM
!oficiál (-ci-al) adj. m., s. m., pl. oficiáli; adj. f. oficiálă, pl. oficiále
oficialii
OFICIÁL, -Ă, oficiali, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. ◊ Monitorul oficial - periodic în care se publică de obicei acte normative. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Adj. Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorități. 3. Adj. Fig. De o politețe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. 4. S. m. Oficialitate (1). [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel. DOOM
!oficiál (-ci-al) adj. m., s. m., pl. oficiáli; adj. f. oficiálă, pl. oficiále
oficialilor
OFICIÁL, -Ă, oficiali, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. ◊ Monitorul oficial - periodic în care se publică de obicei acte normative. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Adj. Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorități. 3. Adj. Fig. De o politețe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. 4. S. m. Oficialitate (1). [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel. DOOM
!oficiál (-ci-al) adj. m., s. m., pl. oficiáli; adj. f. oficiálă, pl. oficiále
oficialitate
OFICIALITÁTE, (1) oficialități, s. f. 1. Persoană oficială; (la pl.) autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții oficiali ai autorității. 2. (Jur.; în sintagma) Principiul oficialității = principiu de bază al dreptului procesual penal, potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 3. Caracter oficial, calitate, ținută, atitudine oficială. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialité. DOOM
oficialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. oficialitắții; pl. oficialitắți
oficialitatea
OFICIALITÁTE, (1) oficialități, s. f. 1. Persoană oficială; (la pl.) autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții oficiali ai autorității. 2. (Jur.; în sintagma) Principiul oficialității = principiu de bază al dreptului procesual penal, potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 3. Caracter oficial, calitate, ținută, atitudine oficială. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialité. DOOM
oficialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. oficialitắții; pl. oficialitắți
oficialități
OFICIALITÁTE, (1) oficialități, s. f. 1. Persoană oficială; (la pl.) autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții oficiali ai autorității. 2. (Jur.; în sintagma) Principiul oficialității = principiu de bază al dreptului procesual penal, potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 3. Caracter oficial, calitate, ținută, atitudine oficială. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialité. DOOM
oficialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. oficialitắții; pl. oficialitắți
oficialității
OFICIALITÁTE, (1) oficialități, s. f. 1. Persoană oficială; (la pl.) autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții oficiali ai autorității. 2. (Jur.; în sintagma) Principiul oficialității = principiu de bază al dreptului procesual penal, potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 3. Caracter oficial, calitate, ținută, atitudine oficială. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialité. DOOM
oficialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. oficialitắții; pl. oficialitắți
oficialitățile
OFICIALITÁTE, (1) oficialități, s. f. 1. Persoană oficială; (la pl.) autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții oficiali ai autorității. 2. (Jur.; în sintagma) Principiul oficialității = principiu de bază al dreptului procesual penal, potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 3. Caracter oficial, calitate, ținută, atitudine oficială. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialité. DOOM
oficialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. oficialitắții; pl. oficialitắți
oficialităților
OFICIALITÁTE, (1) oficialități, s. f. 1. Persoană oficială; (la pl.) autoritățile dintr-o țară, dintr-un oraș; reprezentanții oficiali ai autorității. 2. (Jur.; în sintagma) Principiul oficialității = principiu de bază al dreptului procesual penal, potrivit căruia procurorul și organele de urmărire penală, precum și instanțele penale pot să săvârșească din oficiu orice act care intră în competența lor. 3. Caracter oficial, calitate, ținută, atitudine oficială. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialité. DOOM
oficialitáte (-ci-a-) s. f., g.-d. art. oficialitắții; pl. oficialitắți
oficializa
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializai
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializam
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializare
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializare
OFICIALIZÁRE s. f. Acțiunea de a oficializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. oficializa. DOOM
oficializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. oficializắrii
oficializarea
OFICIALIZÁRE s. f. Acțiunea de a oficializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. oficializa. DOOM
oficializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. oficializắrii
oficializară
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializarăm
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializarăți
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializase
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializasem
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializaseră
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializaserăm
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializaserăți
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializaseși
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializaseți
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializat
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializau
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializași
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializați
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializează
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializez
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializeze
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializezi
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializând
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializînd
OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser. DOOM
oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză
oficializări
OFICIALIZÁRE s. f. Acțiunea de a oficializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. oficializa. DOOM
oficializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. oficializắrii
oficializării
OFICIALIZÁRE s. f. Acțiunea de a oficializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. oficializa. DOOM
oficializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. oficializắrii
oficializările
OFICIALIZÁRE s. f. Acțiunea de a oficializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. oficializa. DOOM
oficializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. oficializắrii
oficializărilor
OFICIALIZÁRE s. f. Acțiunea de a oficializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. oficializa. DOOM
oficializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. oficializắrii
oficialmente
OFICIALMÉNTE adv. (Rar) În mod oficial. [Pr.: -ci-al-] – După fr. officiellement. DOOM
oficialménte (rar) (-ci-al-) adv.
oficialul
OFICIÁL, -Ă, oficiali, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. ◊ Monitorul oficial - periodic în care se publică de obicei acte normative. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Adj. Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorități. 3. Adj. Fig. De o politețe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. 4. S. m. Oficialitate (1). [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel. DOOM
!oficiál (-ci-al) adj. m., s. m., pl. oficiáli; adj. f. oficiálă, pl. oficiále
oficialului
OFICIÁL, -Ă, oficiali, -e, adj., s. m. 1. Adj. Care emană de la o autoritate, de la un guvern, de la un stat; care este declarat, stabilit prin lege; care reprezintă o autoritate, un guvern, un stat. ◊ Monitorul oficial - periodic în care se publică de obicei acte normative. ♦ Propriu actelor guvernamentale, documentelor administrației de stat; în stilul, în maniera actelor, a documentelor autorităților, ale statului. 2. Adj. Care se conformează legilor, regulilor, formalităților, tradițiilor (unui stat); aprobat, convenit între autorități. 3. Adj. Fig. De o politețe rece, calculată; solemn, formal, stereotip. 4. S. m. Oficialitate (1). [Pr.: -ci-al] – Din lat. officialis, fr. officiel. DOOM
!oficiál (-ci-al) adj. m., s. m., pl. oficiáli; adj. f. oficiálă, pl. oficiále
oficiam
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiant
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficiant
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficianta
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficianta
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficiante
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficiante
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficiantei
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficiantei
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficiantele
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficiantele
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficiantelor
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficiantelor
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficiantul
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficiantul
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficiantului
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficiantului
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficianți
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficianți
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficianții
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficianții
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficianților
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficianților
OFICIÁNT, -Ă, oficianți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care oficiază (slujba religioasă). 2. S. m. și f. (Grad de) funcționar în unele instituții sau întreprinderi de stat. [Pr.: -ci-ant] – Din fr. offîciant. DOOM
oficiánt (-ci-ant) adj. m., s. m., pl. oficiánți; adj. f., s. f. oficiántă, pl. oficiánte
oficiară
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiarăm
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiarăți
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiase
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiasem
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiaseră
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiaserăm
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiaserăți
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiaseși
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiaseți
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiat
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiat
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A face o slujbă bisericească; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier.
oficiau
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiază
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiași
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiați
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficie
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiem
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiere
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiere
OFICIÉRE, oficieri, s. f. Acțiunea de a oficia și rezultatul ei; celebrare. [Pr.: -ci-e-] – V. oficia. DOOM
!oficiére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. oficiérii; pl. oficiéri
oficierea
OFICIÉRE, oficieri, s. f. Acțiunea de a oficia și rezultatul ei; celebrare. [Pr.: -ci-e-] – V. oficia. DOOM
!oficiére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. oficiérii; pl. oficiéri
oficieri
OFICIÉRE, oficieri, s. f. Acțiunea de a oficia și rezultatul ei; celebrare. [Pr.: -ci-e-] – V. oficia. DOOM
!oficiére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. oficiérii; pl. oficiéri
oficierii
OFICIÉRE, oficieri, s. f. Acțiunea de a oficia și rezultatul ei; celebrare. [Pr.: -ci-e-] – V. oficia. DOOM
!oficiére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. oficiérii; pl. oficiéri
oficierile
OFICIÉRE, oficieri, s. f. Acțiunea de a oficia și rezultatul ei; celebrare. [Pr.: -ci-e-] – V. oficia. DOOM
!oficiére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. oficiérii; pl. oficiéri
oficierilor
OFICIÉRE, oficieri, s. f. Acțiunea de a oficia și rezultatul ei; celebrare. [Pr.: -ci-e-] – V. oficia. DOOM
!oficiére (-ci-e-) s. f., g.-d. art. oficiérii; pl. oficiéri
oficiez
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficieze
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiezi
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficiind
OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A celebra un serviciu religios; a sluji în biserică. ♦ A săvârși un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier. DOOM
oficiá (a ~) (-ci-a) vb., ind. prez. 3 oficiáză, 1 pl. oficiém (-ci-em); conj. prez. 3 să oficiéze; ger. oficiínd (-ci-ind)
oficina
OFICÍNĂ, oficine, s. f. Ansamblu de încăperi dintr-o farmacie unde se depozitează și se prepară medicamentele (după rețetă); laborator farmaceutic. ♦ Fig. Loc unde se urzesc intrigi, calomnii, comploturi. – Din lat. officina, fr. officine. DOOM
oficínă s. f., g.-d. art. oficínei; pl. oficíne
oficinal
OFICINÁL, -Ă, oficinali, -e, adj. Din domeniul farmaciei; farmaceutic. Plante oficinale = plante cu proprietăți curative care servesc la prepararea unor medicamente. – Din lat. officinalis, fr. officinal. DOOM
oficinál adj. m., pl. oficináli; f. oficinálă, pl. oficinále
oficinala
OFICINÁL, -Ă, oficinali, -e, adj. Din domeniul farmaciei; farmaceutic. Plante oficinale = plante cu proprietăți curative care servesc la prepararea unor medicamente. – Din lat. officinalis, fr. officinal. DOOM
oficinál adj. m., pl. oficináli; f. oficinálă, pl. oficinále
oficinale
OFICINÁL, -Ă, oficinali, -e, adj. Din domeniul farmaciei; farmaceutic. Plante oficinale = plante cu proprietăți curative care servesc la prepararea unor medicamente. – Din lat. officinalis, fr. officinal. DOOM
oficinál adj. m., pl. oficináli; f. oficinálă, pl. oficinále
oficinalei
OFICINÁL, -Ă, oficinali, -e, adj. Din domeniul farmaciei; farmaceutic. Plante oficinale = plante cu proprietăți curative care servesc la prepararea unor medicamente. – Din lat. officinalis, fr. officinal. DOOM
oficinál adj. m., pl. oficináli; f. oficinálă, pl. oficinále
oficinalele
OFICINÁL, -Ă, oficinali, -e, adj. Din domeniul farmaciei; farmaceutic. Plante oficinale = plante cu proprietăți curative care servesc la prepararea unor medicamente. – Din lat. officinalis, fr. officinal. DOOM
oficinál adj. m., pl. oficináli; f. oficinálă, pl. oficinále
oficinalelor
OFICINÁL, -Ă, oficinali, -e, adj. Din domeniul farmaciei; farmaceutic. Plante oficinale = plante cu proprietăți curative care servesc la prepararea unor medicamente. – Din lat. officinalis, fr. officinal. DOOM
oficinál adj. m., pl. oficináli; f. oficinálă, pl. oficinále
oficinali
OFICINÁL, -Ă, oficinali, -e, adj. Din domeniul farmaciei; farmaceutic. Plante oficinale = plante cu proprietăți curative care servesc la prepararea unor medicamente. – Din lat. officinalis, fr. officinal. DOOM
oficinál adj. m., pl. oficináli; f. oficinálă, pl. oficinále
oficinalii
OFICINÁL, -Ă, oficinali, -e, adj. Din domeniul farmaciei; farmaceutic. Plante oficinale = plante cu proprietăți curative care servesc la prepararea unor medicamente. – Din lat. officinalis, fr. officinal. DOOM
oficinál adj. m., pl. oficináli; f. oficinálă, pl. oficinále
oficinalilor
OFICINÁL, -Ă, oficinali, -e, adj. Din domeniul farmaciei; farmaceutic. Plante oficinale = plante cu proprietăți curative care servesc la prepararea unor medicamente. – Din lat. officinalis, fr. officinal. DOOM
oficinál adj. m., pl. oficináli; f. oficinálă, pl. oficinále
oficinalul
OFICINÁL, -Ă, oficinali, -e, adj. Din domeniul farmaciei; farmaceutic. Plante oficinale = plante cu proprietăți curative care servesc la prepararea unor medicamente. – Din lat. officinalis, fr. officinal. DOOM
oficinál adj. m., pl. oficináli; f. oficinálă, pl. oficinále
oficinalului
OFICINÁL, -Ă, oficinali, -e, adj. Din domeniul farmaciei; farmaceutic. Plante oficinale = plante cu proprietăți curative care servesc la prepararea unor medicamente. – Din lat. officinalis, fr. officinal. DOOM
oficinál adj. m., pl. oficináli; f. oficinálă, pl. oficinále
oficine
OFICÍNĂ, oficine, s. f. Ansamblu de încăperi dintr-o farmacie unde se depozitează și se prepară medicamentele (după rețetă); laborator farmaceutic. ♦ Fig. Loc unde se urzesc intrigi, calomnii, comploturi. – Din lat. officina, fr. officine. DOOM
oficínă s. f., g.-d. art. oficínei; pl. oficíne
oficinei
OFICÍNĂ, oficine, s. f. Ansamblu de încăperi dintr-o farmacie unde se depozitează și se prepară medicamentele (după rețetă); laborator farmaceutic. ♦ Fig. Loc unde se urzesc intrigi, calomnii, comploturi. – Din lat. officina, fr. officine. DOOM
oficínă s. f., g.-d. art. oficínei; pl. oficíne
oficinele
OFICÍNĂ, oficine, s. f. Ansamblu de încăperi dintr-o farmacie unde se depozitează și se prepară medicamentele (după rețetă); laborator farmaceutic. ♦ Fig. Loc unde se urzesc intrigi, calomnii, comploturi. – Din lat. officina, fr. officine. DOOM
oficínă s. f., g.-d. art. oficínei; pl. oficíne
oficinelor
OFICÍNĂ, oficine, s. f. Ansamblu de încăperi dintr-o farmacie unde se depozitează și se prepară medicamentele (după rețetă); laborator farmaceutic. ♦ Fig. Loc unde se urzesc intrigi, calomnii, comploturi. – Din lat. officina, fr. officine. DOOM
oficínă s. f., g.-d. art. oficínei; pl. oficíne
oficioasa
OFICIÓS, -OÁSĂ, oficioși, -oase, adj., s. n. (Publicație) care reprezintă, reflectă, susține punctul de vedere al unui guvern, al unui partid, al unei grupări etc. fără a avea un caracter oficial. [Pr.: -ci-os] – Din lat. officiosus, fr. officieux. DOOM
oficiós2 (-ci-os) s. n., pl. oficioáse
oficioase
OFICIÓS, -OÁSĂ, oficioși, -oase, adj., s. n. (Publicație) care reprezintă, reflectă, susține punctul de vedere al unui guvern, al unui partid, al unei grupări etc. fără a avea un caracter oficial. [Pr.: -ci-os] – Din lat. officiosus, fr. officieux. DOOM
oficiós2 (-ci-os) s. n., pl. oficioáse
oficioasei
OFICIÓS, -OÁSĂ, oficioși, -oase, adj., s. n. (Publicație) care reprezintă, reflectă, susține punctul de vedere al unui guvern, al unui partid, al unei grupări etc. fără a avea un caracter oficial. [Pr.: -ci-os] – Din lat. officiosus, fr. officieux. DOOM
oficiós2 (-ci-os) s. n., pl. oficioáse
oficioasele
OFICIÓS, -OÁSĂ, oficioși, -oase, adj., s. n. (Publicație) care reprezintă, reflectă, susține punctul de vedere al unui guvern, al unui partid, al unei grupări etc. fără a avea un caracter oficial. [Pr.: -ci-os] – Din lat. officiosus, fr. officieux. DOOM
oficiós2 (-ci-os) s. n., pl. oficioáse
oficioaselor
OFICIÓS, -OÁSĂ, oficioși, -oase, adj., s. n. (Publicație) care reprezintă, reflectă, susține punctul de vedere al unui guvern, al unui partid, al unei grupări etc. fără a avea un caracter oficial. [Pr.: -ci-os] – Din lat. officiosus, fr. officieux. DOOM
oficiós2 (-ci-os) s. n., pl. oficioáse
oficios
OFICIÓS, -OÁSĂ, oficioși, -oase, adj., s. n. (Publicație) care reprezintă, reflectă, susține punctul de vedere al unui guvern, al unui partid, al unei grupări etc. fără a avea un caracter oficial. [Pr.: -ci-os] – Din lat. officiosus, fr. officieux. DOOM
oficiós2 (-ci-os) s. n., pl. oficioáse
oficiosul
OFICIÓS, -OÁSĂ, oficioși, -oase, adj., s. n. (Publicație) care reprezintă, reflectă, susține punctul de vedere al unui guvern, al unui partid, al unei grupări etc. fără a avea un caracter oficial. [Pr.: -ci-os] – Din lat. officiosus, fr. officieux. DOOM
oficiós2 (-ci-os) s. n., pl. oficioáse
oficiosului
OFICIÓS, -OÁSĂ, oficioși, -oase, adj., s. n. (Publicație) care reprezintă, reflectă, susține punctul de vedere al unui guvern, al unui partid, al unei grupări etc. fără a avea un caracter oficial. [Pr.: -ci-os] – Din lat. officiosus, fr. officieux. DOOM
oficiós2 (-ci-os) s. n., pl. oficioáse
oficioși
OFICIÓS, -OÁSĂ, oficioși, -oase, adj., s. n. (Publicație) care reprezintă, reflectă, susține punctul de vedere al unui guvern, al unui partid, al unei grupări etc. fără a avea un caracter oficial. [Pr.: -ci-os] – Din lat. officiosus, fr. officieux. DOOM
oficiós2 (-ci-os) s. n., pl. oficioáse
oficioșii
OFICIÓS, -OÁSĂ, oficioși, -oase, adj., s. n. (Publicație) care reprezintă, reflectă, susține punctul de vedere al unui guvern, al unui partid, al unei grupări etc. fără a avea un caracter oficial. [Pr.: -ci-os] – Din lat. officiosus, fr. officieux. DOOM
oficiós2 (-ci-os) s. n., pl. oficioáse
oficioșilor
OFICIÓS, -OÁSĂ, oficioși, -oase, adj., s. n. (Publicație) care reprezintă, reflectă, susține punctul de vedere al unui guvern, al unui partid, al unei grupări etc. fără a avea un caracter oficial. [Pr.: -ci-os] – Din lat. officiosus, fr. officieux. DOOM
oficiós2 (-ci-os) s. n., pl. oficioáse
oficiu
OFÍCIU, oficii, s. n. 1. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (specială), funcție, slujbă. ◊ Loc. adj. și adv. Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate (și nu la cererea cuiva); fig. în mod automat. ♦ (Înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, înlesnire. ◊ Bune oficii = intervenție (diplomatică) binevoitoare (a unui stat) în scopul unei concilieri (între state beligerante sau aflate în litigiu); servicii făcute cuiva. ♦ Rol, funcție. 4. Slujbă religioasă, serviciu religios. 5. (Rar) Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (înv.) ofís s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office. DOOM
ofíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. ofíciul; pl. ofícii, art. ofíciile (-ci-i-)
oficleid
OFICLEÍD, oficleide, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, cu timbru de bas. – Din fr. ophicléide. DOOM
oficleíd (-fi-cle-) s. n., pl. oficleíde
oficleide
OFICLEÍD, oficleide, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, cu timbru de bas. – Din fr. ophicléide. DOOM
oficleíd (-fi-cle-) s. n., pl. oficleíde
oficleidele
OFICLEÍD, oficleide, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, cu timbru de bas. – Din fr. ophicléide. DOOM
oficleíd (-fi-cle-) s. n., pl. oficleíde
oficleidelor
OFICLEÍD, oficleide, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, cu timbru de bas. – Din fr. ophicléide. DOOM
oficleíd (-fi-cle-) s. n., pl. oficleíde
oficleidul
OFICLEÍD, oficleide, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, cu timbru de bas. – Din fr. ophicléide. DOOM
oficleíd (-fi-cle-) s. n., pl. oficleíde
oficleidului
OFICLEÍD, oficleide, s. n. Instrument muzical de suflat din alamă, cu timbru de bas. – Din fr. ophicléide. DOOM
oficleíd (-fi-cle-) s. n., pl. oficleíde
ofidian
OFIDIÁN, ofidieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile care cuprinde șerpii; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. [Pr.: -di-an] – Din fr. ophidien. DOOM
ofidián (-di-an) s. m., pl. ofidiéni (-di-eni)
ofidianul
OFIDIÁN, ofidieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile care cuprinde șerpii; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. [Pr.: -di-an] – Din fr. ophidien. DOOM
ofidián (-di-an) s. m., pl. ofidiéni (-di-eni)
ofidianului
OFIDIÁN, ofidieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile care cuprinde șerpii; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. [Pr.: -di-an] – Din fr. ophidien. DOOM
ofidián (-di-an) s. m., pl. ofidiéni (-di-eni)
ofidieni
OFIDIÁN, ofidieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile care cuprinde șerpii; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. [Pr.: -di-an] – Din fr. ophidien. DOOM
ofidián (-di-an) s. m., pl. ofidiéni (-di-eni)
ofidieni
OFIDIÉNI s.m.pl. Ordin de reptile care cuprinde șerpii; (la sg.) animal din acest ordin. [Pron. -di-eni, sg. ofidian. / < fr. ophidiens, cf. gr. ophis – șarpe].
ofidienii
OFIDIÁN, ofidieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile care cuprinde șerpii; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. [Pr.: -di-an] – Din fr. ophidien. DOOM
ofidián (-di-an) s. m., pl. ofidiéni (-di-eni)
ofidienilor
OFIDIÁN, ofidieni, s. m. (La pl.) Ordin de reptile care cuprinde șerpii; (și la sg.) reptilă care face parte din acest ordin. [Pr.: -di-an] – Din fr. ophidien. DOOM
ofidián (-di-an) s. m., pl. ofidiéni (-di-eni)
ofidism
OFIDÍSM s. n. (Med.) Otrăvire cu venin de șarpe. – Din fr. ophidisme.
ofilea
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofileai
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofileam
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofilească
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofileau
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofileați
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofilesc
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofilește
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofilești
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofili
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofilii
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofilim
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofilind
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofilire
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofilire
OFILÍRE, ofiliri, s. f. Faptul de a (se) ofili și rezultatul ei. – V. ofili. DOOM
ofilíre s. f., g.-d. art. ofilírii; pl. ofilíri
ofilirea
OFILÍRE, ofiliri, s. f. Faptul de a (se) ofili și rezultatul ei. – V. ofili. DOOM
ofilíre s. f., g.-d. art. ofilírii; pl. ofilíri
ofiliri
OFILÍRE, ofiliri, s. f. Faptul de a (se) ofili și rezultatul ei. – V. ofili. DOOM
ofilíre s. f., g.-d. art. ofilírii; pl. ofilíri
ofilirii
OFILÍRE, ofiliri, s. f. Faptul de a (se) ofili și rezultatul ei. – V. ofili. DOOM
ofilíre s. f., g.-d. art. ofilírii; pl. ofilíri
ofilirile
OFILÍRE, ofiliri, s. f. Faptul de a (se) ofili și rezultatul ei. – V. ofili. DOOM
ofilíre s. f., g.-d. art. ofilírii; pl. ofilíri
ofilirilor
OFILÍRE, ofiliri, s. f. Faptul de a (se) ofili și rezultatul ei. – V. ofili. DOOM
ofilíre s. f., g.-d. art. ofilírii; pl. ofilíri
ofiliră
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofilirăm
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofilirăți
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofilise
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofilisem
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofiliseră
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofiliserăm
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofiliserăți
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofiliseși
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofiliseți
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofilit
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofilit
OVILÍT, -Ă adj. v. ofilit.
ofilita
OVILÍT, -Ă adj. v. ofilit.
ofilite
OVILÍT, -Ă adj. v. ofilit.
ofilitei
OVILÍT, -Ă adj. v. ofilit.
ofilitele
OVILÍT, -Ă adj. v. ofilit.
ofilitelor
OVILÍT, -Ă adj. v. ofilit.
ofilitul
OVILÍT, -Ă adj. v. ofilit.
ofilitului
OVILÍT, -Ă adj. v. ofilit.
ofiliși
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofiliți
OVILÍ vb. IV v. ofili. DOOM
ofilí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ofilésc, imperf. 3 sg. ofileá; conj. prez. 3 să ofileáscă
ofiliți
OVILÍT, -Ă adj. v. ofilit.
ofiliții
OVILÍT, -Ă adj. v. ofilit.
ofiliților
OVILÍT, -Ă adj. v. ofilit.
ofio
OFIO- Element prim de compunere savantă cu sensul „(de) șarpe”. [Pron. -fi-o-. / < fr. ophio-, cf. gr. ophis].
ofiofag
OFIOFÁG, -Ă, ofiofagi, -ge, adj. (Despre animale, păsări etc.) Care se hrănește cu șerpi. [Pr.: -fi-o-] – Din ofiofagie (derivat regresiv). DOOM
ofiofág (-fi-o-) adj. m., pl. ofiofági; f. ofiofágă, pl. ofiofáge
ofiofaga
OFIOFÁG, -Ă, ofiofagi, -ge, adj. (Despre animale, păsări etc.) Care se hrănește cu șerpi. [Pr.: -fi-o-] – Din ofiofagie (derivat regresiv). DOOM
ofiofág (-fi-o-) adj. m., pl. ofiofági; f. ofiofágă, pl. ofiofáge
ofiofage
OFIOFÁG, -Ă, ofiofagi, -ge, adj. (Despre animale, păsări etc.) Care se hrănește cu șerpi. [Pr.: -fi-o-] – Din ofiofagie (derivat regresiv). DOOM
ofiofág (-fi-o-) adj. m., pl. ofiofági; f. ofiofágă, pl. ofiofáge
ofiofagei
OFIOFÁG, -Ă, ofiofagi, -ge, adj. (Despre animale, păsări etc.) Care se hrănește cu șerpi. [Pr.: -fi-o-] – Din ofiofagie (derivat regresiv). DOOM
ofiofág (-fi-o-) adj. m., pl. ofiofági; f. ofiofágă, pl. ofiofáge
ofiofagele
OFIOFÁG, -Ă, ofiofagi, -ge, adj. (Despre animale, păsări etc.) Care se hrănește cu șerpi. [Pr.: -fi-o-] – Din ofiofagie (derivat regresiv). DOOM
ofiofág (-fi-o-) adj. m., pl. ofiofági; f. ofiofágă, pl. ofiofáge
ofiofagelor
OFIOFÁG, -Ă, ofiofagi, -ge, adj. (Despre animale, păsări etc.) Care se hrănește cu șerpi. [Pr.: -fi-o-] – Din ofiofagie (derivat regresiv). DOOM
ofiofág (-fi-o-) adj. m., pl. ofiofági; f. ofiofágă, pl. ofiofáge
ofiofagi
OFIOFÁG, -Ă, ofiofagi, -ge, adj. (Despre animale, păsări etc.) Care se hrănește cu șerpi. [Pr.: -fi-o-] – Din ofiofagie (derivat regresiv). DOOM
ofiofág (-fi-o-) adj. m., pl. ofiofági; f. ofiofágă, pl. ofiofáge
ofiofagia
OFIOFAGÍE s. f. Folosire a șerpilor ca hrană de către unele animale, păsări etc. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiophagie. DOOM
ofiofagíe (-fi-o-) s. f., art. ofiofagía, g.-d. ofiofagíi, art. ofiofagíei
ofiofagie
OFIOFAGÍE s. f. Folosire a șerpilor ca hrană de către unele animale, păsări etc. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiophagie. DOOM
ofiofagíe (-fi-o-) s. f., art. ofiofagía, g.-d. ofiofagíi, art. ofiofagíei
ofiofagiei
OFIOFAGÍE s. f. Folosire a șerpilor ca hrană de către unele animale, păsări etc. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiophagie. DOOM
ofiofagíe (-fi-o-) s. f., art. ofiofagía, g.-d. ofiofagíi, art. ofiofagíei
ofiofagii
OFIOFÁG, -Ă, ofiofagi, -ge, adj. (Despre animale, păsări etc.) Care se hrănește cu șerpi. [Pr.: -fi-o-] – Din ofiofagie (derivat regresiv). DOOM
ofiofág (-fi-o-) adj. m., pl. ofiofági; f. ofiofágă, pl. ofiofáge
ofiofagii
OFIOFAGÍE s. f. Folosire a șerpilor ca hrană de către unele animale, păsări etc. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiophagie. DOOM
ofiofagíe (-fi-o-) s. f., art. ofiofagía, g.-d. ofiofagíi, art. ofiofagíei
ofiofagiile
OFIOFAGÍE s. f. Folosire a șerpilor ca hrană de către unele animale, păsări etc. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiophagie. DOOM
ofiofagíe (-fi-o-) s. f., art. ofiofagía, g.-d. ofiofagíi, art. ofiofagíei
ofiofagiilor
OFIOFAGÍE s. f. Folosire a șerpilor ca hrană de către unele animale, păsări etc. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiophagie. DOOM
ofiofagíe (-fi-o-) s. f., art. ofiofagía, g.-d. ofiofagíi, art. ofiofagíei
ofiofagilor
OFIOFÁG, -Ă, ofiofagi, -ge, adj. (Despre animale, păsări etc.) Care se hrănește cu șerpi. [Pr.: -fi-o-] – Din ofiofagie (derivat regresiv). DOOM
ofiofág (-fi-o-) adj. m., pl. ofiofági; f. ofiofágă, pl. ofiofáge
ofiofagul
OFIOFÁG, -Ă, ofiofagi, -ge, adj. (Despre animale, păsări etc.) Care se hrănește cu șerpi. [Pr.: -fi-o-] – Din ofiofagie (derivat regresiv). DOOM
ofiofág (-fi-o-) adj. m., pl. ofiofági; f. ofiofágă, pl. ofiofáge
ofiofagului
OFIOFÁG, -Ă, ofiofagi, -ge, adj. (Despre animale, păsări etc.) Care se hrănește cu șerpi. [Pr.: -fi-o-] – Din ofiofagie (derivat regresiv). DOOM
ofiofág (-fi-o-) adj. m., pl. ofiofági; f. ofiofágă, pl. ofiofáge
ofiografia
OFIOGRAFÍE s. f. Ofiologie. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiographie.
ofiografie
OFIOGRAFÍE s. f. Ofiologie. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiographie.
ofiografiei
OFIOGRAFÍE s. f. Ofiologie. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiographie.
ofiografii
OFIOGRAFÍE s. f. Ofiologie. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiographie.
ofiografiile
OFIOGRAFÍE s. f. Ofiologie. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiographie.
ofiografiilor
OFIOGRAFÍE s. f. Ofiologie. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiographie.
ofiolatra
OFIOLÁTRU, -Ă, ofiolatri, -e, s. m. și f. Adorator al șerpilor. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolâtre. DOOM
ofiolátru (-fi-o-la-tru) s. m., art. ofiolátrul; pl. ofiolátri, art. ofiolátrii
ofiolatre
OFIOLÁTRU, -Ă, ofiolatri, -e, s. m. și f. Adorator al șerpilor. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolâtre. DOOM
ofiolátru (-fi-o-la-tru) s. m., art. ofiolátrul; pl. ofiolátri, art. ofiolátrii
ofiolatrei
OFIOLÁTRU, -Ă, ofiolatri, -e, s. m. și f. Adorator al șerpilor. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolâtre. DOOM
ofiolátru (-fi-o-la-tru) s. m., art. ofiolátrul; pl. ofiolátri, art. ofiolátrii
ofiolatrele
OFIOLÁTRU, -Ă, ofiolatri, -e, s. m. și f. Adorator al șerpilor. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolâtre. DOOM
ofiolátru (-fi-o-la-tru) s. m., art. ofiolátrul; pl. ofiolátri, art. ofiolátrii
ofiolatrelor
OFIOLÁTRU, -Ă, ofiolatri, -e, s. m. și f. Adorator al șerpilor. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolâtre. DOOM
ofiolátru (-fi-o-la-tru) s. m., art. ofiolátrul; pl. ofiolátri, art. ofiolátrii
ofiolatri
OFIOLÁTRU, -Ă, ofiolatri, -e, s. m. și f. Adorator al șerpilor. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolâtre. DOOM
ofiolátru (-fi-o-la-tru) s. m., art. ofiolátrul; pl. ofiolátri, art. ofiolátrii
ofiolatrie
OFIOLATRÍE s. f. Adorare, cult al șerpilor (la unele popoare). [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolâtrie. DOOM
ofiolatríe (-fi-o-la-tri-) s. f., art. ofiolatría, g.-d. ofiolatríi, art. ofiolatríei
ofiolatrii
OFIOLÁTRU, -Ă, ofiolatri, -e, s. m. și f. Adorator al șerpilor. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolâtre. DOOM
ofiolátru (-fi-o-la-tru) s. m., art. ofiolátrul; pl. ofiolátri, art. ofiolátrii
ofiolatrilor
OFIOLÁTRU, -Ă, ofiolatri, -e, s. m. și f. Adorator al șerpilor. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolâtre. DOOM
ofiolátru (-fi-o-la-tru) s. m., art. ofiolátrul; pl. ofiolátri, art. ofiolátrii
ofiolatru
OFIOLÁTRU, -Ă, ofiolatri, -e, s. m. și f. Adorator al șerpilor. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolâtre. DOOM
ofiolátru (-fi-o-la-tru) s. m., art. ofiolátrul; pl. ofiolátri, art. ofiolátrii
ofiolatrul
OFIOLÁTRU, -Ă, ofiolatri, -e, s. m. și f. Adorator al șerpilor. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolâtre. DOOM
ofiolátru (-fi-o-la-tru) s. m., art. ofiolátrul; pl. ofiolátri, art. ofiolátrii
ofiolatrului
OFIOLÁTRU, -Ă, ofiolatri, -e, s. m. și f. Adorator al șerpilor. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolâtre. DOOM
ofiolátru (-fi-o-la-tru) s. m., art. ofiolátrul; pl. ofiolátri, art. ofiolátrii
ofiolit
OFIOLÍT, ofiolite, s. n. Rocă eruptivă care apare ca rezultat al activității de scufundare și de oscilații ale magmei. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolite. DOOM
ofiolít (-fi-o-) s. n., pl. ofiolíte
ofiolite
OFIOLÍT, ofiolite, s. n. Rocă eruptivă care apare ca rezultat al activității de scufundare și de oscilații ale magmei. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolite. DOOM
ofiolít (-fi-o-) s. n., pl. ofiolíte
ofiolitele
OFIOLÍT, ofiolite, s. n. Rocă eruptivă care apare ca rezultat al activității de scufundare și de oscilații ale magmei. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolite. DOOM
ofiolít (-fi-o-) s. n., pl. ofiolíte
ofiolitelor
OFIOLÍT, ofiolite, s. n. Rocă eruptivă care apare ca rezultat al activității de scufundare și de oscilații ale magmei. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolite. DOOM
ofiolít (-fi-o-) s. n., pl. ofiolíte
ofiolitic
OFIOLÍTIC, -Ă adj. De natura ofiolitului. [< fr. ophiolitique].
ofiolitul
OFIOLÍT, ofiolite, s. n. Rocă eruptivă care apare ca rezultat al activității de scufundare și de oscilații ale magmei. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolite. DOOM
ofiolít (-fi-o-) s. n., pl. ofiolíte
ofiolitului
OFIOLÍT, ofiolite, s. n. Rocă eruptivă care apare ca rezultat al activității de scufundare și de oscilații ale magmei. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiolite. DOOM
ofiolít (-fi-o-) s. n., pl. ofiolíte
ofiolog
OFIOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ofiologie. [Pron. -fi-o-. / cf. germ. Ophiolog]. DOOM
ofiológă (rar) (-fi-o-) s. f., g.-d. art. ofiológei; pl. ofiológe
ofiologa
OFIOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ofiologie. [Pron. -fi-o-. / cf. germ. Ophiolog]. DOOM
ofiológă (rar) (-fi-o-) s. f., g.-d. art. ofiológei; pl. ofiológe
ofiologe
OFIOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ofiologie. [Pron. -fi-o-. / cf. germ. Ophiolog]. DOOM
ofiológă (rar) (-fi-o-) s. f., g.-d. art. ofiológei; pl. ofiológe
ofiologei
OFIOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ofiologie. [Pron. -fi-o-. / cf. germ. Ophiolog]. DOOM
ofiológă (rar) (-fi-o-) s. f., g.-d. art. ofiológei; pl. ofiológe
ofiologele
OFIOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ofiologie. [Pron. -fi-o-. / cf. germ. Ophiolog]. DOOM
ofiológă (rar) (-fi-o-) s. f., g.-d. art. ofiológei; pl. ofiológe
ofiologelor
OFIOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ofiologie. [Pron. -fi-o-. / cf. germ. Ophiolog]. DOOM
ofiológă (rar) (-fi-o-) s. f., g.-d. art. ofiológei; pl. ofiológe
ofiologi
OFIOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ofiologie. [Pron. -fi-o-. / cf. germ. Ophiolog]. DOOM
ofiológă (rar) (-fi-o-) s. f., g.-d. art. ofiológei; pl. ofiológe
ofiologia
OFIOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care studiază șerpii; ofiografîe. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiologie. DOOM
ofiologíe (-fi-o-) s. f., art. ofiología, g.-d. ofiologíi, art. ofiologíei
ofiologic
OFIOLÓGIC, -Ă, ofiologici, -ce, adj. Referitor la ofiologie, de ofiologie. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiologique.
ofiologica
OFIOLÓGIC, -Ă, ofiologici, -ce, adj. Referitor la ofiologie, de ofiologie. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiologique.
ofiologice
OFIOLÓGIC, -Ă, ofiologici, -ce, adj. Referitor la ofiologie, de ofiologie. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiologique.
ofiologicei
OFIOLÓGIC, -Ă, ofiologici, -ce, adj. Referitor la ofiologie, de ofiologie. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiologique.
ofiologicele
OFIOLÓGIC, -Ă, ofiologici, -ce, adj. Referitor la ofiologie, de ofiologie. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiologique.
ofiologicelor
OFIOLÓGIC, -Ă, ofiologici, -ce, adj. Referitor la ofiologie, de ofiologie. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiologique.
ofiologici
OFIOLÓGIC, -Ă, ofiologici, -ce, adj. Referitor la ofiologie, de ofiologie. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiologique.
ofiologicii
OFIOLÓGIC, -Ă, ofiologici, -ce, adj. Referitor la ofiologie, de ofiologie. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiologique.
ofiologicilor
OFIOLÓGIC, -Ă, ofiologici, -ce, adj. Referitor la ofiologie, de ofiologie. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiologique.
ofiologicul
OFIOLÓGIC, -Ă, ofiologici, -ce, adj. Referitor la ofiologie, de ofiologie. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiologique.
ofiologicului
OFIOLÓGIC, -Ă, ofiologici, -ce, adj. Referitor la ofiologie, de ofiologie. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiologique.
ofiologie
OFIOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care studiază șerpii; ofiografîe. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiologie. DOOM
ofiologíe (-fi-o-) s. f., art. ofiología, g.-d. ofiologíi, art. ofiologíei
ofiologiei
OFIOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care studiază șerpii; ofiografîe. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiologie. DOOM
ofiologíe (-fi-o-) s. f., art. ofiología, g.-d. ofiologíi, art. ofiologíei
ofiologii
OFIOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ofiologie. [Pron. -fi-o-. / cf. germ. Ophiolog]. DOOM
ofiológă (rar) (-fi-o-) s. f., g.-d. art. ofiológei; pl. ofiológe
ofiologii
OFIOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care studiază șerpii; ofiografîe. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiologie. DOOM
ofiologíe (-fi-o-) s. f., art. ofiología, g.-d. ofiologíi, art. ofiologíei
ofiologiile
OFIOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care studiază șerpii; ofiografîe. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiologie. DOOM
ofiologíe (-fi-o-) s. f., art. ofiología, g.-d. ofiologíi, art. ofiologíei
ofiologiilor
OFIOLOGÍE s. f. Ramură a zoologiei care studiază șerpii; ofiografîe. [Pr.: -fi-o-] – Din fr. ophiologie. DOOM
ofiologíe (-fi-o-) s. f., art. ofiología, g.-d. ofiologíi, art. ofiologíei
ofiologilor
OFIOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ofiologie. [Pron. -fi-o-. / cf. germ. Ophiolog]. DOOM
ofiológă (rar) (-fi-o-) s. f., g.-d. art. ofiológei; pl. ofiológe
ofiologul
OFIOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ofiologie. [Pron. -fi-o-. / cf. germ. Ophiolog]. DOOM
ofiológă (rar) (-fi-o-) s. f., g.-d. art. ofiológei; pl. ofiológe
ofiologului
OFIOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în ofiologie. [Pron. -fi-o-. / cf. germ. Ophiolog]. DOOM
ofiológă (rar) (-fi-o-) s. f., g.-d. art. ofiológei; pl. ofiológe
ofion
Ofion = Ophion.
ofis
OFÍCIU, oficii, s. n. 1. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (specială), funcție, slujbă. ◊ Loc. adj. și adv. Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate (și nu la cererea cuiva); fig. în mod automat. ♦ (Înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, înlesnire. ◊ Bune oficii = intervenție (diplomatică) binevoitoare (a unui stat) în scopul unei concilieri (între state beligerante sau aflate în litigiu); servicii făcute cuiva. ♦ Rol, funcție. 4. Slujbă religioasă, serviciu religios. 5. (Rar) Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (înv.) ofís s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office. DOOM
ofíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. ofíciul; pl. ofícii, art. ofíciile (-ci-i-)
ofis
OFÍCIU, oficii, s. n. 1. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (specială), funcție, slujbă. ◊ Loc. adj. și adv. Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate (și nu la cererea cuiva); fig. în mod automat. ♦ (Înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, înlesnire. ◊ Bune oficii = intervenție (diplomatică) binevoitoare (a unui stat) în scopul unei concilieri (între state beligerante sau aflate în litigiu); servicii făcute cuiva. ♦ Rol, funcție. 4. Slujbă religioasă, serviciu religios. 5. (Rar) Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (înv.) ofís s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office.
ofise
OFÍCIU, oficii, s. n. 1. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (specială), funcție, slujbă. ◊ Loc. adj. și adv. Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate (și nu la cererea cuiva); fig. în mod automat. ♦ (Înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, înlesnire. ◊ Bune oficii = intervenție (diplomatică) binevoitoare (a unui stat) în scopul unei concilieri (între state beligerante sau aflate în litigiu); servicii făcute cuiva. ♦ Rol, funcție. 4. Slujbă religioasă, serviciu religios. 5. (Rar) Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (înv.) ofís s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office. DOOM
ofíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. ofíciul; pl. ofícii, art. ofíciile (-ci-i-)
ofisele
OFÍCIU, oficii, s. n. 1. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (specială), funcție, slujbă. ◊ Loc. adj. și adv. Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate (și nu la cererea cuiva); fig. în mod automat. ♦ (Înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, înlesnire. ◊ Bune oficii = intervenție (diplomatică) binevoitoare (a unui stat) în scopul unei concilieri (între state beligerante sau aflate în litigiu); servicii făcute cuiva. ♦ Rol, funcție. 4. Slujbă religioasă, serviciu religios. 5. (Rar) Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (înv.) ofís s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office. DOOM
ofíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. ofíciul; pl. ofícii, art. ofíciile (-ci-i-)
ofiselor
OFÍCIU, oficii, s. n. 1. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (specială), funcție, slujbă. ◊ Loc. adj. și adv. Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate (și nu la cererea cuiva); fig. în mod automat. ♦ (Înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, înlesnire. ◊ Bune oficii = intervenție (diplomatică) binevoitoare (a unui stat) în scopul unei concilieri (între state beligerante sau aflate în litigiu); servicii făcute cuiva. ♦ Rol, funcție. 4. Slujbă religioasă, serviciu religios. 5. (Rar) Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (înv.) ofís s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office. DOOM
ofíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. ofíciul; pl. ofícii, art. ofíciile (-ci-i-)
ofisul
OFÍCIU, oficii, s. n. 1. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (specială), funcție, slujbă. ◊ Loc. adj. și adv. Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate (și nu la cererea cuiva); fig. în mod automat. ♦ (Înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, înlesnire. ◊ Bune oficii = intervenție (diplomatică) binevoitoare (a unui stat) în scopul unei concilieri (între state beligerante sau aflate în litigiu); servicii făcute cuiva. ♦ Rol, funcție. 4. Slujbă religioasă, serviciu religios. 5. (Rar) Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (înv.) ofís s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office. DOOM
ofíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. ofíciul; pl. ofícii, art. ofíciile (-ci-i-)
ofisului
OFÍCIU, oficii, s. n. 1. Denumire dată unor servicii ale unor întreprinderi sau instituții; serviciu (administrativ); local, birou al acestui serviciu. 2. Îndatorire (specială), funcție, slujbă. ◊ Loc. adj. și adv. Din oficiu = (care este) în conformitate cu o dispoziție dată de o autoritate (și nu la cererea cuiva); fig. în mod automat. ♦ (Înv.) Decizie, decret domnesc. 3. (La pl.) Ajutor, serviciu, înlesnire. ◊ Bune oficii = intervenție (diplomatică) binevoitoare (a unui stat) în scopul unei concilieri (între state beligerante sau aflate în litigiu); servicii făcute cuiva. ♦ Rol, funcție. 4. Slujbă religioasă, serviciu religios. 5. (Rar) Încăpere anexă a sufrageriei, în care se pregătesc cele necesare pentru servirea mesei. [Var.: (înv.) ofís s. n.] – Din lat. officium, germ. Offizium, fr. office. DOOM
ofíciu [ciu pron. ciu] s. n., art. ofíciul; pl. ofícii, art. ofíciile (-ci-i-)
ofisus
OFÍSUS s. n. v. ofis.
ofit
OFÍT s. n. Varietate de marmură de culoare verde-închis cu vinișoare galbene. – Din fr. ophite, germ. Ophit. DOOM
ofít s. n.
ofitic
OFÍTIC, -Ă, ofitici, -ce, adj. (Rar) Care aparține ofitului, privitor la ofit. – Din fr. ophitique. DOOM
ofític (rar) adj. m., pl. ofítici; f. ofítică, pl. ofítice
ofitica
OFÍTIC, -Ă, ofitici, -ce, adj. (Rar) Care aparține ofitului, privitor la ofit. – Din fr. ophitique. DOOM
ofític (rar) adj. m., pl. ofítici; f. ofítică, pl. ofítice
ofitice
OFÍTIC, -Ă, ofitici, -ce, adj. (Rar) Care aparține ofitului, privitor la ofit. – Din fr. ophitique. DOOM
ofític (rar) adj. m., pl. ofítici; f. ofítică, pl. ofítice
ofiticei
OFÍTIC, -Ă, ofitici, -ce, adj. (Rar) Care aparține ofitului, privitor la ofit. – Din fr. ophitique. DOOM
ofític (rar) adj. m., pl. ofítici; f. ofítică, pl. ofítice
ofiticele
OFÍTIC, -Ă, ofitici, -ce, adj. (Rar) Care aparține ofitului, privitor la ofit. – Din fr. ophitique. DOOM
ofític (rar) adj. m., pl. ofítici; f. ofítică, pl. ofítice
ofiticelor
OFÍTIC, -Ă, ofitici, -ce, adj. (Rar) Care aparține ofitului, privitor la ofit. – Din fr. ophitique. DOOM
ofític (rar) adj. m., pl. ofítici; f. ofítică, pl. ofítice
ofitici
OFÍTIC, -Ă, ofitici, -ce, adj. (Rar) Care aparține ofitului, privitor la ofit. – Din fr. ophitique. DOOM
ofític (rar) adj. m., pl. ofítici; f. ofítică, pl. ofítice
ofiticii
OFÍTIC, -Ă, ofitici, -ce, adj. (Rar) Care aparține ofitului, privitor la ofit. – Din fr. ophitique. DOOM
ofític (rar) adj. m., pl. ofítici; f. ofítică, pl. ofítice
ofiticilor
OFÍTIC, -Ă, ofitici, -ce, adj. (Rar) Care aparține ofitului, privitor la ofit. – Din fr. ophitique. DOOM
ofític (rar) adj. m., pl. ofítici; f. ofítică, pl. ofítice
ofiticul
OFÍTIC, -Ă, ofitici, -ce, adj. (Rar) Care aparține ofitului, privitor la ofit. – Din fr. ophitique. DOOM
ofític (rar) adj. m., pl. ofítici; f. ofítică, pl. ofítice
ofiticului
OFÍTIC, -Ă, ofitici, -ce, adj. (Rar) Care aparține ofitului, privitor la ofit. – Din fr. ophitique. DOOM
ofític (rar) adj. m., pl. ofítici; f. ofítică, pl. ofítice
ofitul
OFÍT s. n. Varietate de marmură de culoare verde-închis cu vinișoare galbene. – Din fr. ophite, germ. Ophit. DOOM
ofít s. n.
ofitului
OFÍT s. n. Varietate de marmură de culoare verde-închis cu vinișoare galbene. – Din fr. ophite, germ. Ophit. DOOM
ofít s. n.
ofiur
OFIÚR s.m. (Zool.) Animal marin din încrengătura echinodermelor, asemănător stelei-de-mare, cu brațele mai subțiri și mult mai lungi; șarpe-de-mare. [Pron. -fi-ur. / < fr. ophiure, cf. gr. ophis – șarpe].
ofiuri
OFIÚR s.m. (Zool.) Animal marin din încrengătura echinodermelor, asemănător stelei-de-mare, cu brațele mai subțiri și mult mai lungi; șarpe-de-mare. [Pron. -fi-ur. / < fr. ophiure, cf. gr. ophis – șarpe].
ofiurid
OFIURÍDĂ, ofiuride, s. f. (La pl.) Clasă de echinoderme asemănătoare cu stelele de mare, cu cinci brațe, însă mai lungi, foarte mobile, bine delimitate de discul central (Ophiuroidea); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -fi-u-. – Var.: ofiuríd s. m.] – Din fr. ophiurides. DOOM
ofiurídă (-fi-u-) s. f., g.-d. art. ofiurídei; pl. ofiuríde
ofiuridă
OFIURÍDĂ, ofiuride, s. f. (La pl.) Clasă de echinoderme asemănătoare cu stelele de mare, cu cinci brațe, însă mai lungi, foarte mobile, bine delimitate de discul central (Ophiuroidea); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. [Pr.: -fi-u-. – Var.: ofiuríd s. m.] – Din fr. ophiurides. DOOM
ofiurídă (-fi-u-) s. f., g.-d. art. ofiurídei; pl. ofiuríde
ofiurii
OFIÚR s.m. (Zool.) Animal marin din încrengătura echinodermelor, asemănător stelei-de-mare, cu brațele mai subțiri și mult mai lungi; șarpe-de-mare. [Pron. -fi-ur. / < fr. ophiure, cf. gr. ophis – șarpe].
ofiurilor
OFIÚR s.m. (Zool.) Animal marin din încrengătura echinodermelor, asemănător stelei-de-mare, cu brațele mai subțiri și mult mai lungi; șarpe-de-mare. [Pron. -fi-ur. / < fr. ophiure, cf. gr. ophis – șarpe].
ofiurul
OFIÚR s.m. (Zool.) Animal marin din încrengătura echinodermelor, asemănător stelei-de-mare, cu brațele mai subțiri și mult mai lungi; șarpe-de-mare. [Pron. -fi-ur. / < fr. ophiure, cf. gr. ophis – șarpe].
ofiurului
OFIÚR s.m. (Zool.) Animal marin din încrengătura echinodermelor, asemănător stelei-de-mare, cu brațele mai subțiri și mult mai lungi; șarpe-de-mare. [Pron. -fi-ur. / < fr. ophiure, cf. gr. ophis – șarpe].
ofițer
OFIȚÉR, ofițeri, s. m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu. ◊ Ofițer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier. DOOM
ofițér s. m., pl. ofițéri
ofițeraș
OFIȚERÁȘ, ofițerași, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui ofițer. – Ofițer + suf. -aș. DOOM
ofițeráș (fam.) s. m., pl. ofițeráși
ofițerași
OFIȚERÁȘ, ofițerași, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui ofițer. – Ofițer + suf. -aș. DOOM
ofițeráș (fam.) s. m., pl. ofițeráși
ofițerașii
OFIȚERÁȘ, ofițerași, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui ofițer. – Ofițer + suf. -aș. DOOM
ofițeráș (fam.) s. m., pl. ofițeráși
ofițerașilor
OFIȚERÁȘ, ofițerași, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui ofițer. – Ofițer + suf. -aș. DOOM
ofițeráș (fam.) s. m., pl. ofițeráși
ofițerașul
OFIȚERÁȘ, ofițerași, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui ofițer. – Ofițer + suf. -aș. DOOM
ofițeráș (fam.) s. m., pl. ofițeráși
ofițerașului
OFIȚERÁȘ, ofițerași, s. m. (Fam.) Diminutiv al lui ofițer. – Ofițer + suf. -aș. DOOM
ofițeráș (fam.) s. m., pl. ofițeráși
ofițereasa
OFIȚEREÁSĂ, ofițerese, s. f. 1. (Fam.) Soție de ofițer (I 1). 2. Femeie care are gradul de ofițer (I 1). – Ofițer + suf. -easă. DOOM
ofițereásă (fam.) s. f., g.-d. art. ofițerései; pl. ofițerése
ofițereasca
OFIȚERÉSC, -EÁSCĂ, ofițerești, adj. Care aparține unui ofițer (I 1), privitor la ofițer, de ofițer, ca al ofițerilor. – Ofițer + suf. -esc. DOOM
ofițerésc adj. m., f. ofițereáscă; pl. m. și f. ofițeréști
ofițeresc
OFIȚERÉSC, -EÁSCĂ, ofițerești, adj. Care aparține unui ofițer (I 1), privitor la ofițer, de ofițer, ca al ofițerilor. – Ofițer + suf. -esc. DOOM
ofițerésc adj. m., f. ofițereáscă; pl. m. și f. ofițeréști
ofițerescul
OFIȚERÉSC, -EÁSCĂ, ofițerești, adj. Care aparține unui ofițer (I 1), privitor la ofițer, de ofițer, ca al ofițerilor. – Ofițer + suf. -esc. DOOM
ofițerésc adj. m., f. ofițereáscă; pl. m. și f. ofițeréști
ofițerescului
OFIȚERÉSC, -EÁSCĂ, ofițerești, adj. Care aparține unui ofițer (I 1), privitor la ofițer, de ofițer, ca al ofițerilor. – Ofițer + suf. -esc. DOOM
ofițerésc adj. m., f. ofițereáscă; pl. m. și f. ofițeréști
ofițerese
OFIȚEREÁSĂ, ofițerese, s. f. 1. (Fam.) Soție de ofițer (I 1). 2. Femeie care are gradul de ofițer (I 1). – Ofițer + suf. -easă. DOOM
ofițereásă (fam.) s. f., g.-d. art. ofițerései; pl. ofițerése
ofițeresei
OFIȚEREÁSĂ, ofițerese, s. f. 1. (Fam.) Soție de ofițer (I 1). 2. Femeie care are gradul de ofițer (I 1). – Ofițer + suf. -easă. DOOM
ofițereásă (fam.) s. f., g.-d. art. ofițerései; pl. ofițerése
ofițeresele
OFIȚEREÁSĂ, ofițerese, s. f. 1. (Fam.) Soție de ofițer (I 1). 2. Femeie care are gradul de ofițer (I 1). – Ofițer + suf. -easă. DOOM
ofițereásă (fam.) s. f., g.-d. art. ofițerései; pl. ofițerése
ofițereselor
OFIȚEREÁSĂ, ofițerese, s. f. 1. (Fam.) Soție de ofițer (I 1). 2. Femeie care are gradul de ofițer (I 1). – Ofițer + suf. -easă. DOOM
ofițereásă (fam.) s. f., g.-d. art. ofițerései; pl. ofițerése
ofițerește
OFIȚERÉȘTE adv. Ca un ofițer (I 1), în felul ofițerilor. – Ofițer + suf. -ește. DOOM
ofițeréște adv.
ofițerești
OFIȚERÉSC, -EÁSCĂ, ofițerești, adj. Care aparține unui ofițer (I 1), privitor la ofițer, de ofițer, ca al ofițerilor. – Ofițer + suf. -esc. DOOM
ofițerésc adj. m., f. ofițereáscă; pl. m. și f. ofițeréști
ofițereștii
OFIȚERÉSC, -EÁSCĂ, ofițerești, adj. Care aparține unui ofițer (I 1), privitor la ofițer, de ofițer, ca al ofițerilor. – Ofițer + suf. -esc. DOOM
ofițerésc adj. m., f. ofițereáscă; pl. m. și f. ofițeréști
ofițereștile
OFIȚERÉSC, -EÁSCĂ, ofițerești, adj. Care aparține unui ofițer (I 1), privitor la ofițer, de ofițer, ca al ofițerilor. – Ofițer + suf. -esc. DOOM
ofițerésc adj. m., f. ofițereáscă; pl. m. și f. ofițeréști
ofițereștilor
OFIȚERÉSC, -EÁSCĂ, ofițerești, adj. Care aparține unui ofițer (I 1), privitor la ofițer, de ofițer, ca al ofițerilor. – Ofițer + suf. -esc. DOOM
ofițerésc adj. m., f. ofițereáscă; pl. m. și f. ofițeréști
ofițeri
OFIȚÉR, ofițeri, s. m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu. ◊ Ofițer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier. DOOM
ofițér s. m., pl. ofițéri
ofițerii
OFIȚÉR, ofițeri, s. m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu. ◊ Ofițer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier. DOOM
ofițér s. m., pl. ofițéri
ofițerilor
OFIȚÉR, ofițeri, s. m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu. ◊ Ofițer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier. DOOM
ofițér s. m., pl. ofițéri
ofițerime
OFIȚERÍME s. f. (Cu sens colectiv) Corpul ofițeresc; mulțime, număr mare de ofițeri (I 1); totalitatea ofițerilor. – Ofițer + suf. -ime. DOOM
ofițeríme s. f., g.-d. art. ofițerímii
ofițerimea
OFIȚERÍME s. f. (Cu sens colectiv) Corpul ofițeresc; mulțime, număr mare de ofițeri (I 1); totalitatea ofițerilor. – Ofițer + suf. -ime. DOOM
ofițeríme s. f., g.-d. art. ofițerímii
ofițerimi
OFIȚERÍME s. f. (Cu sens colectiv) Corpul ofițeresc; mulțime, număr mare de ofițeri (I 1); totalitatea ofițerilor. – Ofițer + suf. -ime. DOOM
ofițeríme s. f., g.-d. art. ofițerímii
ofițerimii
OFIȚERÍME s. f. (Cu sens colectiv) Corpul ofițeresc; mulțime, număr mare de ofițeri (I 1); totalitatea ofițerilor. – Ofițer + suf. -ime. DOOM
ofițeríme s. f., g.-d. art. ofițerímii
ofițeroi
OFIȚERÓI, ofițeroi, s. m. (Depr.) Augmentativ al lui ofițer (I 1). – Ofițer + suf. -oi. DOOM
ofițerói (rar) s. m., pl. ofițerói, art. ofițeróii
ofițeroii
OFIȚERÓI, ofițeroi, s. m. (Depr.) Augmentativ al lui ofițer (I 1). – Ofițer + suf. -oi. DOOM
ofițerói (rar) s. m., pl. ofițerói, art. ofițeróii
ofițeroilor
OFIȚERÓI, ofițeroi, s. m. (Depr.) Augmentativ al lui ofițer (I 1). – Ofițer + suf. -oi. DOOM
ofițerói (rar) s. m., pl. ofițerói, art. ofițeróii
ofițeroiul
OFIȚERÓI, ofițeroi, s. m. (Depr.) Augmentativ al lui ofițer (I 1). – Ofițer + suf. -oi. DOOM
ofițerói (rar) s. m., pl. ofițerói, art. ofițeróii
ofițeroiului
OFIȚERÓI, ofițeroi, s. m. (Depr.) Augmentativ al lui ofițer (I 1). – Ofițer + suf. -oi. DOOM
ofițerói (rar) s. m., pl. ofițerói, art. ofițeróii
ofițerul
OFIȚÉR, ofițeri, s. m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu. ◊ Ofițer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier. DOOM
ofițér s. m., pl. ofițéri
ofițerului
OFIȚÉR, ofițeri, s. m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor funcționari cu atribuții sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu. ◊ Ofițer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă și cu oficierea căsătoriei civile. 3. (Ieșit din uz) Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decorații; persoană care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung și subțire, cu capul mare și osos, cu carnea tare și puțin gustoasă, care trăiește în bălțile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofițer, fr. officier. DOOM
ofițér s. m., pl. ofițéri
ofiția
OFIȚIÁ vb. I. v. oficia.
ofițial
OFIȚIÁL, -Ă adj. v. oficial.
ofițialitate
OFIȚIALITÁTE s. f. v. oficialitate.
ofițiat
OFIȚIÁ vb. I. v. oficia.
ofițiere
OFIȚIÁ vb. I. v. oficia.
ofițiu
OFÍȚIU s.n. v. oficiu.
ofițăran
ofițăran, ofițărani s. m. (peior.) ofițer.
ofranda
OFRÁNDĂ, ofrande, s. f. Jertfă adusă unei divinități; sacrificare a unei vietăți în templul unei divinități; prinos; dar făcut bisericii. ♦ Fig. Dar oferit unei persoane în semn de devotament, de respect, de recunoștință; omagiu. ♦ Fig. Contribuție la o operă de binefacere; ajutor material dat celor săraci. – Din fr. offrande. DOOM
ofrándă (o-fran-) s. f., g.-d. art. ofrándei; pl. ofránde
ofrande
OFRÁNDĂ, ofrande, s. f. Jertfă adusă unei divinități; sacrificare a unei vietăți în templul unei divinități; prinos; dar făcut bisericii. ♦ Fig. Dar oferit unei persoane în semn de devotament, de respect, de recunoștință; omagiu. ♦ Fig. Contribuție la o operă de binefacere; ajutor material dat celor săraci. – Din fr. offrande. DOOM
ofrándă (o-fran-) s. f., g.-d. art. ofrándei; pl. ofránde
ofrandei
OFRÁNDĂ, ofrande, s. f. Jertfă adusă unei divinități; sacrificare a unei vietăți în templul unei divinități; prinos; dar făcut bisericii. ♦ Fig. Dar oferit unei persoane în semn de devotament, de respect, de recunoștință; omagiu. ♦ Fig. Contribuție la o operă de binefacere; ajutor material dat celor săraci. – Din fr. offrande. DOOM
ofrándă (o-fran-) s. f., g.-d. art. ofrándei; pl. ofránde
ofrandele
OFRÁNDĂ, ofrande, s. f. Jertfă adusă unei divinități; sacrificare a unei vietăți în templul unei divinități; prinos; dar făcut bisericii. ♦ Fig. Dar oferit unei persoane în semn de devotament, de respect, de recunoștință; omagiu. ♦ Fig. Contribuție la o operă de binefacere; ajutor material dat celor săraci. – Din fr. offrande. DOOM
ofrándă (o-fran-) s. f., g.-d. art. ofrándei; pl. ofránde
ofrandelor
OFRÁNDĂ, ofrande, s. f. Jertfă adusă unei divinități; sacrificare a unei vietăți în templul unei divinități; prinos; dar făcut bisericii. ♦ Fig. Dar oferit unei persoane în semn de devotament, de respect, de recunoștință; omagiu. ♦ Fig. Contribuție la o operă de binefacere; ajutor material dat celor săraci. – Din fr. offrande. DOOM
ofrándă (o-fran-) s. f., g.-d. art. ofrándei; pl. ofránde
ofsaid
ÓFSAID, ofsaiduri, s. n. (Sport) Împrejurare, penalizată de arbitru, în care un jucător aflat în posesia mingii se găsește în zona pe care o formează linia ultimului jucător al echipei adverse și linia porții adverse. – Din engl. off-side. DOOM
ófsaid (-said) s. n., pl. ófsaiduri
ofsaidul
ÓFSAID, ofsaiduri, s. n. (Sport) Împrejurare, penalizată de arbitru, în care un jucător aflat în posesia mingii se găsește în zona pe care o formează linia ultimului jucător al echipei adverse și linia porții adverse. – Din engl. off-side. DOOM
ófsaid (-said) s. n., pl. ófsaiduri
ofsaidului
ÓFSAID, ofsaiduri, s. n. (Sport) Împrejurare, penalizată de arbitru, în care un jucător aflat în posesia mingii se găsește în zona pe care o formează linia ultimului jucător al echipei adverse și linia porții adverse. – Din engl. off-side. DOOM
ófsaid (-said) s. n., pl. ófsaiduri
ofsaiduri
ÓFSAID, ofsaiduri, s. n. (Sport) Împrejurare, penalizată de arbitru, în care un jucător aflat în posesia mingii se găsește în zona pe care o formează linia ultimului jucător al echipei adverse și linia porții adverse. – Din engl. off-side. DOOM
ófsaid (-said) s. n., pl. ófsaiduri
ofsaidurile
ÓFSAID, ofsaiduri, s. n. (Sport) Împrejurare, penalizată de arbitru, în care un jucător aflat în posesia mingii se găsește în zona pe care o formează linia ultimului jucător al echipei adverse și linia porții adverse. – Din engl. off-side. DOOM
ófsaid (-said) s. n., pl. ófsaiduri
ofsaidurilor
ÓFSAID, ofsaiduri, s. n. (Sport) Împrejurare, penalizată de arbitru, în care un jucător aflat în posesia mingii se găsește în zona pe care o formează linia ultimului jucător al echipei adverse și linia porții adverse. – Din engl. off-side. DOOM
ófsaid (-said) s. n., pl. ófsaiduri
ofset
ÓFSET, ofseturi, s. n. Procedeu de reproducere și de multiplicare a tipăriturilor cu ajutorul formelor de tipar plane din metal, la care hârtia nu ajunge în contact cu clișeul metalic, ci cu un cilindru de cauciuc care preia imaginea de pe forma de tipar și o aplică pe hârtie. – Din fr. offset. DOOM
ófset s. n.
ofsetipia
OFSETIPÍE s.f. (Poligr.) Tipar ofset. [Gen -iei. / < fr. offsettypie].
ofsetipie
OFSETIPÍE s.f. (Poligr.) Tipar ofset. [Gen -iei. / < fr. offsettypie].
ofsetipiei
OFSETIPÍE s.f. (Poligr.) Tipar ofset. [Gen -iei. / < fr. offsettypie].
ofsetipii
OFSETIPÍE s.f. (Poligr.) Tipar ofset. [Gen -iei. / < fr. offsettypie].
ofsetul
ÓFSET, ofseturi, s. n. Procedeu de reproducere și de multiplicare a tipăriturilor cu ajutorul formelor de tipar plane din metal, la care hârtia nu ajunge în contact cu clișeul metalic, ci cu un cilindru de cauciuc care preia imaginea de pe forma de tipar și o aplică pe hârtie. – Din fr. offset. DOOM
ófset s. n.
ofsetului
ÓFSET, ofseturi, s. n. Procedeu de reproducere și de multiplicare a tipăriturilor cu ajutorul formelor de tipar plane din metal, la care hârtia nu ajunge în contact cu clișeul metalic, ci cu un cilindru de cauciuc care preia imaginea de pe forma de tipar și o aplică pe hârtie. – Din fr. offset. DOOM
ófset s. n.
ofseturi
ÓFSET, ofseturi, s. n. Procedeu de reproducere și de multiplicare a tipăriturilor cu ajutorul formelor de tipar plane din metal, la care hârtia nu ajunge în contact cu clișeul metalic, ci cu un cilindru de cauciuc care preia imaginea de pe forma de tipar și o aplică pe hârtie. – Din fr. offset. DOOM
ófset s. n.
ofseturile
ÓFSET, ofseturi, s. n. Procedeu de reproducere și de multiplicare a tipăriturilor cu ajutorul formelor de tipar plane din metal, la care hârtia nu ajunge în contact cu clișeul metalic, ci cu un cilindru de cauciuc care preia imaginea de pe forma de tipar și o aplică pe hârtie. – Din fr. offset. DOOM
ófset s. n.
ofseturilor
ÓFSET, ofseturi, s. n. Procedeu de reproducere și de multiplicare a tipăriturilor cu ajutorul formelor de tipar plane din metal, la care hârtia nu ajunge în contact cu clișeul metalic, ci cu un cilindru de cauciuc care preia imaginea de pe forma de tipar și o aplică pe hârtie. – Din fr. offset. DOOM
ófset s. n.
oft
OFT, ofturi, s. n. (Înv. și reg.) Oftat, suspin; p. ext. amărăciune, regret, durere, suferință, deznădejde. – Din aht. DOOM
oft (înv., reg.) s. n., pl. ófturi
ofta
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftai
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftalm
OFTALM- v. oftalmo-.
oftalmia
OFTALMÍE, oftalmii, s. f. 1. Conjunctivită gravă, adesea purulentă. 2. Termen generic pentru afecțiunile inflamatorii grave ale structurilor profunde ale globului ocular. – Din fr. ophtalmie. DOOM
oftalmíe s. f., art. oftalmía, g.-d. art. oftalmíei; pl. oftalmíi, art. oftalmíile
oftalmic
OFTÁLMIC, -Ă, oftalmici, -ce, adj. Care aparține ochiului sau bolilor ochiului, privitor la ochi sau la bolile ochiului. – Din fr. ophtalmique. DOOM
oftálmic adj. m., pl. oftálmici; f. oftálmică, pl. oftálmice
oftalmica
OFTÁLMIC, -Ă, oftalmici, -ce, adj. Care aparține ochiului sau bolilor ochiului, privitor la ochi sau la bolile ochiului. – Din fr. ophtalmique. DOOM
oftálmic adj. m., pl. oftálmici; f. oftálmică, pl. oftálmice
oftalmice
OFTÁLMIC, -Ă, oftalmici, -ce, adj. Care aparține ochiului sau bolilor ochiului, privitor la ochi sau la bolile ochiului. – Din fr. ophtalmique. DOOM
oftálmic adj. m., pl. oftálmici; f. oftálmică, pl. oftálmice
oftalmicei
OFTÁLMIC, -Ă, oftalmici, -ce, adj. Care aparține ochiului sau bolilor ochiului, privitor la ochi sau la bolile ochiului. – Din fr. ophtalmique. DOOM
oftálmic adj. m., pl. oftálmici; f. oftálmică, pl. oftálmice
oftalmicele
OFTÁLMIC, -Ă, oftalmici, -ce, adj. Care aparține ochiului sau bolilor ochiului, privitor la ochi sau la bolile ochiului. – Din fr. ophtalmique. DOOM
oftálmic adj. m., pl. oftálmici; f. oftálmică, pl. oftálmice
oftalmicelor
OFTÁLMIC, -Ă, oftalmici, -ce, adj. Care aparține ochiului sau bolilor ochiului, privitor la ochi sau la bolile ochiului. – Din fr. ophtalmique. DOOM
oftálmic adj. m., pl. oftálmici; f. oftálmică, pl. oftálmice
oftalmici
OFTÁLMIC, -Ă, oftalmici, -ce, adj. Care aparține ochiului sau bolilor ochiului, privitor la ochi sau la bolile ochiului. – Din fr. ophtalmique. DOOM
oftálmic adj. m., pl. oftálmici; f. oftálmică, pl. oftálmice
oftalmicii
OFTÁLMIC, -Ă, oftalmici, -ce, adj. Care aparține ochiului sau bolilor ochiului, privitor la ochi sau la bolile ochiului. – Din fr. ophtalmique. DOOM
oftálmic adj. m., pl. oftálmici; f. oftálmică, pl. oftálmice
oftalmicilor
OFTÁLMIC, -Ă, oftalmici, -ce, adj. Care aparține ochiului sau bolilor ochiului, privitor la ochi sau la bolile ochiului. – Din fr. ophtalmique. DOOM
oftálmic adj. m., pl. oftálmici; f. oftálmică, pl. oftálmice
oftalmicul
OFTÁLMIC, -Ă, oftalmici, -ce, adj. Care aparține ochiului sau bolilor ochiului, privitor la ochi sau la bolile ochiului. – Din fr. ophtalmique. DOOM
oftálmic adj. m., pl. oftálmici; f. oftálmică, pl. oftálmice
oftalmicului
OFTÁLMIC, -Ă, oftalmici, -ce, adj. Care aparține ochiului sau bolilor ochiului, privitor la ochi sau la bolile ochiului. – Din fr. ophtalmique. DOOM
oftálmic adj. m., pl. oftálmici; f. oftálmică, pl. oftálmice
oftalmie
OFTALMÍE, oftalmii, s. f. 1. Conjunctivită gravă, adesea purulentă. 2. Termen generic pentru afecțiunile inflamatorii grave ale structurilor profunde ale globului ocular. – Din fr. ophtalmie. DOOM
oftalmíe s. f., art. oftalmía, g.-d. art. oftalmíei; pl. oftalmíi, art. oftalmíile
oftalmiei
OFTALMÍE, oftalmii, s. f. 1. Conjunctivită gravă, adesea purulentă. 2. Termen generic pentru afecțiunile inflamatorii grave ale structurilor profunde ale globului ocular. – Din fr. ophtalmie. DOOM
oftalmíe s. f., art. oftalmía, g.-d. art. oftalmíei; pl. oftalmíi, art. oftalmíile
oftalmii
OFTALMÍE, oftalmii, s. f. 1. Conjunctivită gravă, adesea purulentă. 2. Termen generic pentru afecțiunile inflamatorii grave ale structurilor profunde ale globului ocular. – Din fr. ophtalmie. DOOM
oftalmíe s. f., art. oftalmía, g.-d. art. oftalmíei; pl. oftalmíi, art. oftalmíile
oftalmiile
OFTALMÍE, oftalmii, s. f. 1. Conjunctivită gravă, adesea purulentă. 2. Termen generic pentru afecțiunile inflamatorii grave ale structurilor profunde ale globului ocular. – Din fr. ophtalmie. DOOM
oftalmíe s. f., art. oftalmía, g.-d. art. oftalmíei; pl. oftalmíi, art. oftalmíile
oftalmiilor
OFTALMÍE, oftalmii, s. f. 1. Conjunctivită gravă, adesea purulentă. 2. Termen generic pentru afecțiunile inflamatorii grave ale structurilor profunde ale globului ocular. – Din fr. ophtalmie. DOOM
oftalmíe s. f., art. oftalmía, g.-d. art. oftalmíei; pl. oftalmíi, art. oftalmíile
oftalmo
OFTALMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) ochi”, „ocular”. [Var. oftalm-. / < fr. ophtalmo-, it. oftalmo-, cf. gr. ophthalmos].
oftalmoconioza
OFTALMOCONIÓZĂ s.f. Boală a ochilor produsă de praf. [Pron. -ni-o-. / < fr. ophtalmoconiose, cf. gr. ophthalmos – ochi, konis – pulbere].
oftalmoconioze
OFTALMOCONIÓZĂ s.f. Boală a ochilor produsă de praf. [Pron. -ni-o-. / < fr. ophtalmoconiose, cf. gr. ophthalmos – ochi, konis – pulbere].
oftalmoconiozei
OFTALMOCONIÓZĂ s.f. Boală a ochilor produsă de praf. [Pron. -ni-o-. / < fr. ophtalmoconiose, cf. gr. ophthalmos – ochi, konis – pulbere].
oftalmodinia
OFTALMODINÍE s.f. Durere reumatismală a ochiului. [Gen. -iei. / < fr. ophtalmodynie, cf. gr. ophthalmos – ochi, odyne – durere].
oftalmodinie
OFTALMODINÍE s.f. Durere reumatismală a ochiului. [Gen. -iei. / < fr. ophtalmodynie, cf. gr. ophthalmos – ochi, odyne – durere].
oftalmodiniei
OFTALMODINÍE s.f. Durere reumatismală a ochiului. [Gen. -iei. / < fr. ophtalmodynie, cf. gr. ophthalmos – ochi, odyne – durere].
oftalmodinii
OFTALMODINÍE s.f. Durere reumatismală a ochiului. [Gen. -iei. / < fr. ophtalmodynie, cf. gr. ophthalmos – ochi, odyne – durere].
oftalmodiniile
OFTALMODINÍE s.f. Durere reumatismală a ochiului. [Gen. -iei. / < fr. ophtalmodynie, cf. gr. ophthalmos – ochi, odyne – durere].
oftalmodiniilor
OFTALMODINÍE s.f. Durere reumatismală a ochiului. [Gen. -iei. / < fr. ophtalmodynie, cf. gr. ophthalmos – ochi, odyne – durere].
oftalmografia
OFTALMOGRAFÍE, oftalmografii, s. f. Descriere anatomică a ochiului. – Din fr. ophtalmographie. DOOM
oftalmografíe (-mo-gra-) s. f., art. oftalmografía, g.-d. art. oftalmografíei; pl. oftalmografíi, art. oftalmografíile
oftalmografie
OFTALMOGRAFÍE, oftalmografii, s. f. Descriere anatomică a ochiului. – Din fr. ophtalmographie. DOOM
oftalmografíe (-mo-gra-) s. f., art. oftalmografía, g.-d. art. oftalmografíei; pl. oftalmografíi, art. oftalmografíile
oftalmografiei
OFTALMOGRAFÍE, oftalmografii, s. f. Descriere anatomică a ochiului. – Din fr. ophtalmographie. DOOM
oftalmografíe (-mo-gra-) s. f., art. oftalmografía, g.-d. art. oftalmografíei; pl. oftalmografíi, art. oftalmografíile
oftalmografii
OFTALMOGRAFÍE, oftalmografii, s. f. Descriere anatomică a ochiului. – Din fr. ophtalmographie. DOOM
oftalmografíe (-mo-gra-) s. f., art. oftalmografía, g.-d. art. oftalmografíei; pl. oftalmografíi, art. oftalmografíile
oftalmografiile
OFTALMOGRAFÍE, oftalmografii, s. f. Descriere anatomică a ochiului. – Din fr. ophtalmographie. DOOM
oftalmografíe (-mo-gra-) s. f., art. oftalmografía, g.-d. art. oftalmografíei; pl. oftalmografíi, art. oftalmografíile
oftalmografiilor
OFTALMOGRAFÍE, oftalmografii, s. f. Descriere anatomică a ochiului. – Din fr. ophtalmographie. DOOM
oftalmografíe (-mo-gra-) s. f., art. oftalmografía, g.-d. art. oftalmografíei; pl. oftalmografíi, art. oftalmografíile
oftalmolog
OFTALMOLÓG, -Ă, oftalmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oftalmologie; oculist. – Din fr. ophtalmologue. DOOM
oftalmológă (rar) s. f., g.-d. art. oftalmológei; pl. oftalmológe
oftalmologa
OFTALMOLÓG, -Ă, oftalmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oftalmologie; oculist. – Din fr. ophtalmologue. DOOM
oftalmológă (rar) s. f., g.-d. art. oftalmológei; pl. oftalmológe
oftalmologe
OFTALMOLÓG, -Ă, oftalmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oftalmologie; oculist. – Din fr. ophtalmologue. DOOM
oftalmológă (rar) s. f., g.-d. art. oftalmológei; pl. oftalmológe
oftalmologei
OFTALMOLÓG, -Ă, oftalmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oftalmologie; oculist. – Din fr. ophtalmologue. DOOM
oftalmológă (rar) s. f., g.-d. art. oftalmológei; pl. oftalmológe
oftalmologele
OFTALMOLÓG, -Ă, oftalmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oftalmologie; oculist. – Din fr. ophtalmologue. DOOM
oftalmológă (rar) s. f., g.-d. art. oftalmológei; pl. oftalmológe
oftalmologelor
OFTALMOLÓG, -Ă, oftalmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oftalmologie; oculist. – Din fr. ophtalmologue. DOOM
oftalmológă (rar) s. f., g.-d. art. oftalmológei; pl. oftalmológe
oftalmologi
OFTALMOLÓG, -Ă, oftalmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oftalmologie; oculist. – Din fr. ophtalmologue. DOOM
oftalmológă (rar) s. f., g.-d. art. oftalmológei; pl. oftalmológe
oftalmologia
OFTALMOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu fiziologia și cu patologia ochilor și a anexelor acestora. – Din fr. ophtalmologie. DOOM
oftalmologíe s. f., art. oftalmología, g.-d. oftalmologíi, art. oftalmologíei
oftalmologic
OFTALMOLOGÍC, -Ă, oftalmologici, -ce, adj. Care aparține oftalmologiei, privitor la oftalmologie. – Din fr. ophtalmologique. DOOM
oftalmológic adj. m., pl. oftalmológici; f. oftalmológică, pl. oftalmológice
oftalmologica
OFTALMOLOGÍC, -Ă, oftalmologici, -ce, adj. Care aparține oftalmologiei, privitor la oftalmologie. – Din fr. ophtalmologique. DOOM
oftalmológic adj. m., pl. oftalmológici; f. oftalmológică, pl. oftalmológice
oftalmologice
OFTALMOLOGÍC, -Ă, oftalmologici, -ce, adj. Care aparține oftalmologiei, privitor la oftalmologie. – Din fr. ophtalmologique. DOOM
oftalmológic adj. m., pl. oftalmológici; f. oftalmológică, pl. oftalmológice
oftalmologicei
OFTALMOLOGÍC, -Ă, oftalmologici, -ce, adj. Care aparține oftalmologiei, privitor la oftalmologie. – Din fr. ophtalmologique. DOOM
oftalmológic adj. m., pl. oftalmológici; f. oftalmológică, pl. oftalmológice
oftalmologicele
OFTALMOLOGÍC, -Ă, oftalmologici, -ce, adj. Care aparține oftalmologiei, privitor la oftalmologie. – Din fr. ophtalmologique. DOOM
oftalmológic adj. m., pl. oftalmológici; f. oftalmológică, pl. oftalmológice
oftalmologicelor
OFTALMOLOGÍC, -Ă, oftalmologici, -ce, adj. Care aparține oftalmologiei, privitor la oftalmologie. – Din fr. ophtalmologique. DOOM
oftalmológic adj. m., pl. oftalmológici; f. oftalmológică, pl. oftalmológice
oftalmologici
OFTALMOLOGÍC, -Ă, oftalmologici, -ce, adj. Care aparține oftalmologiei, privitor la oftalmologie. – Din fr. ophtalmologique. DOOM
oftalmológic adj. m., pl. oftalmológici; f. oftalmológică, pl. oftalmológice
oftalmologicii
OFTALMOLOGÍC, -Ă, oftalmologici, -ce, adj. Care aparține oftalmologiei, privitor la oftalmologie. – Din fr. ophtalmologique. DOOM
oftalmológic adj. m., pl. oftalmológici; f. oftalmológică, pl. oftalmológice
oftalmologicilor
OFTALMOLOGÍC, -Ă, oftalmologici, -ce, adj. Care aparține oftalmologiei, privitor la oftalmologie. – Din fr. ophtalmologique. DOOM
oftalmológic adj. m., pl. oftalmológici; f. oftalmológică, pl. oftalmológice
oftalmologicul
OFTALMOLOGÍC, -Ă, oftalmologici, -ce, adj. Care aparține oftalmologiei, privitor la oftalmologie. – Din fr. ophtalmologique. DOOM
oftalmológic adj. m., pl. oftalmológici; f. oftalmológică, pl. oftalmológice
oftalmologicului
OFTALMOLOGÍC, -Ă, oftalmologici, -ce, adj. Care aparține oftalmologiei, privitor la oftalmologie. – Din fr. ophtalmologique. DOOM
oftalmológic adj. m., pl. oftalmológici; f. oftalmológică, pl. oftalmológice
oftalmologie
OFTALMOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu fiziologia și cu patologia ochilor și a anexelor acestora. – Din fr. ophtalmologie. DOOM
oftalmologíe s. f., art. oftalmología, g.-d. oftalmologíi, art. oftalmologíei
oftalmologiei
OFTALMOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu fiziologia și cu patologia ochilor și a anexelor acestora. – Din fr. ophtalmologie. DOOM
oftalmologíe s. f., art. oftalmología, g.-d. oftalmologíi, art. oftalmologíei
oftalmologii
OFTALMOLÓG, -Ă, oftalmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oftalmologie; oculist. – Din fr. ophtalmologue. DOOM
oftalmológă (rar) s. f., g.-d. art. oftalmológei; pl. oftalmológe
oftalmologii
OFTALMOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu fiziologia și cu patologia ochilor și a anexelor acestora. – Din fr. ophtalmologie. DOOM
oftalmologíe s. f., art. oftalmología, g.-d. oftalmologíi, art. oftalmologíei
oftalmologilor
OFTALMOLÓG, -Ă, oftalmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oftalmologie; oculist. – Din fr. ophtalmologue. DOOM
oftalmológă (rar) s. f., g.-d. art. oftalmológei; pl. oftalmológe
oftalmologul
OFTALMOLÓG, -Ă, oftalmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oftalmologie; oculist. – Din fr. ophtalmologue. DOOM
oftalmológă (rar) s. f., g.-d. art. oftalmológei; pl. oftalmológe
oftalmologului
OFTALMOLÓG, -Ă, oftalmologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specializat în oftalmologie; oculist. – Din fr. ophtalmologue. DOOM
oftalmológă (rar) s. f., g.-d. art. oftalmológei; pl. oftalmológe
oftalmomalacia
OFTALMOMALACÍE s.f. (Med.) Atrofie a ochiului. [Gen. -iei. / < fr. ophtalmomalacie].
oftalmomalacie
OFTALMOMALACÍE s.f. (Med.) Atrofie a ochiului. [Gen. -iei. / < fr. ophtalmomalacie].
oftalmomalaciei
OFTALMOMALACÍE s.f. (Med.) Atrofie a ochiului. [Gen. -iei. / < fr. ophtalmomalacie].
oftalmomalacii
OFTALMOMALACÍE s.f. (Med.) Atrofie a ochiului. [Gen. -iei. / < fr. ophtalmomalacie].
oftalmometre
OFTALMOMÉTRU, oftalmometre, s. n. 1. Instrument care servește la măsurarea razelor de curbură a corneei în diferite direcții, folosit în special pentru determinarea astigmatismului. 2. Instrument folosit pentru determinarea distanței vizibilității distincte a ochiului. – Din fr. ophtalmomètre. DOOM
oftalmométru (-me-tru) s. n., art. oftalmométrul; pl. oftalmométre
oftalmometrele
OFTALMOMÉTRU, oftalmometre, s. n. 1. Instrument care servește la măsurarea razelor de curbură a corneei în diferite direcții, folosit în special pentru determinarea astigmatismului. 2. Instrument folosit pentru determinarea distanței vizibilității distincte a ochiului. – Din fr. ophtalmomètre. DOOM
oftalmométru (-me-tru) s. n., art. oftalmométrul; pl. oftalmométre
oftalmometrelor
OFTALMOMÉTRU, oftalmometre, s. n. 1. Instrument care servește la măsurarea razelor de curbură a corneei în diferite direcții, folosit în special pentru determinarea astigmatismului. 2. Instrument folosit pentru determinarea distanței vizibilității distincte a ochiului. – Din fr. ophtalmomètre. DOOM
oftalmométru (-me-tru) s. n., art. oftalmométrul; pl. oftalmométre
oftalmometria
OFTALMOMETRÍE, oftalmometrii, s. f. (Med.) Determinare a viciilor de curbură ale corneei cu ajutorul oftalmometrului. – Din fr. ophtalmométrie.
oftalmometric
OFTALMOMÉTRIC, -Ă, oftalmometrici, -ce, adj. (Med.) Referitor la oftalmometrie, de oftalmometrie. – Din fr. ophtalmométrique.
oftalmometrica
OFTALMOMÉTRIC, -Ă, oftalmometrici, -ce, adj. (Med.) Referitor la oftalmometrie, de oftalmometrie. – Din fr. ophtalmométrique.
oftalmometrice
OFTALMOMÉTRIC, -Ă, oftalmometrici, -ce, adj. (Med.) Referitor la oftalmometrie, de oftalmometrie. – Din fr. ophtalmométrique.
oftalmometricei
OFTALMOMÉTRIC, -Ă, oftalmometrici, -ce, adj. (Med.) Referitor la oftalmometrie, de oftalmometrie. – Din fr. ophtalmométrique.
oftalmometricele
OFTALMOMÉTRIC, -Ă, oftalmometrici, -ce, adj. (Med.) Referitor la oftalmometrie, de oftalmometrie. – Din fr. ophtalmométrique.
oftalmometricelor
OFTALMOMÉTRIC, -Ă, oftalmometrici, -ce, adj. (Med.) Referitor la oftalmometrie, de oftalmometrie. – Din fr. ophtalmométrique.
oftalmometrici
OFTALMOMÉTRIC, -Ă, oftalmometrici, -ce, adj. (Med.) Referitor la oftalmometrie, de oftalmometrie. – Din fr. ophtalmométrique.
oftalmometricii
OFTALMOMÉTRIC, -Ă, oftalmometrici, -ce, adj. (Med.) Referitor la oftalmometrie, de oftalmometrie. – Din fr. ophtalmométrique.
oftalmometricilor
OFTALMOMÉTRIC, -Ă, oftalmometrici, -ce, adj. (Med.) Referitor la oftalmometrie, de oftalmometrie. – Din fr. ophtalmométrique.
oftalmometricul
OFTALMOMÉTRIC, -Ă, oftalmometrici, -ce, adj. (Med.) Referitor la oftalmometrie, de oftalmometrie. – Din fr. ophtalmométrique.
oftalmometricului
OFTALMOMÉTRIC, -Ă, oftalmometrici, -ce, adj. (Med.) Referitor la oftalmometrie, de oftalmometrie. – Din fr. ophtalmométrique.
oftalmometrie
OFTALMOMETRÍE, oftalmometrii, s. f. (Med.) Determinare a viciilor de curbură ale corneei cu ajutorul oftalmometrului. – Din fr. ophtalmométrie.
oftalmometriei
OFTALMOMETRÍE, oftalmometrii, s. f. (Med.) Determinare a viciilor de curbură ale corneei cu ajutorul oftalmometrului. – Din fr. ophtalmométrie.
oftalmometrii
OFTALMOMETRÍE, oftalmometrii, s. f. (Med.) Determinare a viciilor de curbură ale corneei cu ajutorul oftalmometrului. – Din fr. ophtalmométrie.
oftalmometriile
OFTALMOMETRÍE, oftalmometrii, s. f. (Med.) Determinare a viciilor de curbură ale corneei cu ajutorul oftalmometrului. – Din fr. ophtalmométrie.
oftalmometriilor
OFTALMOMETRÍE, oftalmometrii, s. f. (Med.) Determinare a viciilor de curbură ale corneei cu ajutorul oftalmometrului. – Din fr. ophtalmométrie.
oftalmometru
OFTALMOMÉTRU, oftalmometre, s. n. 1. Instrument care servește la măsurarea razelor de curbură a corneei în diferite direcții, folosit în special pentru determinarea astigmatismului. 2. Instrument folosit pentru determinarea distanței vizibilității distincte a ochiului. – Din fr. ophtalmomètre. DOOM
oftalmométru (-me-tru) s. n., art. oftalmométrul; pl. oftalmométre
oftalmometrul
OFTALMOMÉTRU, oftalmometre, s. n. 1. Instrument care servește la măsurarea razelor de curbură a corneei în diferite direcții, folosit în special pentru determinarea astigmatismului. 2. Instrument folosit pentru determinarea distanței vizibilității distincte a ochiului. – Din fr. ophtalmomètre. DOOM
oftalmométru (-me-tru) s. n., art. oftalmométrul; pl. oftalmométre
oftalmometrului
OFTALMOMÉTRU, oftalmometre, s. n. 1. Instrument care servește la măsurarea razelor de curbură a corneei în diferite direcții, folosit în special pentru determinarea astigmatismului. 2. Instrument folosit pentru determinarea distanței vizibilității distincte a ochiului. – Din fr. ophtalmomètre. DOOM
oftalmométru (-me-tru) s. n., art. oftalmométrul; pl. oftalmométre
oftalmopatia
OFTALMOPATÍE, oftalmopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile de ochi. – Din fr. ophtalmopathie.
oftalmopatie
OFTALMOPATÍE, oftalmopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile de ochi. – Din fr. ophtalmopathie.
oftalmopatiei
OFTALMOPATÍE, oftalmopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile de ochi. – Din fr. ophtalmopathie.
oftalmopatii
OFTALMOPATÍE, oftalmopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile de ochi. – Din fr. ophtalmopathie.
oftalmopatiile
OFTALMOPATÍE, oftalmopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile de ochi. – Din fr. ophtalmopathie.
oftalmopatiilor
OFTALMOPATÍE, oftalmopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru bolile de ochi. – Din fr. ophtalmopathie.
oftalmoplegia
OFTALMOPLEGÍE, oftalmoplegii, s. f. (Med.) Paralizie a mușchilor motori ai ochiului. – Din fr. ophtalmoplégie.
oftalmoplegie
OFTALMOPLEGÍE, oftalmoplegii, s. f. (Med.) Paralizie a mușchilor motori ai ochiului. – Din fr. ophtalmoplégie.
oftalmoplegiei
OFTALMOPLEGÍE, oftalmoplegii, s. f. (Med.) Paralizie a mușchilor motori ai ochiului. – Din fr. ophtalmoplégie.
oftalmoplegii
OFTALMOPLEGÍE, oftalmoplegii, s. f. (Med.) Paralizie a mușchilor motori ai ochiului. – Din fr. ophtalmoplégie.
oftalmoplegiile
OFTALMOPLEGÍE, oftalmoplegii, s. f. (Med.) Paralizie a mușchilor motori ai ochiului. – Din fr. ophtalmoplégie.
oftalmoplegiilor
OFTALMOPLEGÍE, oftalmoplegii, s. f. (Med.) Paralizie a mușchilor motori ai ochiului. – Din fr. ophtalmoplégie.
oftalmoragia
OFTALMORAGÍE, oftalmoragii, s. f. (Med.) Hemoragie oculară. – Din fr. ophtalmorragie.
oftalmoragie
OFTALMORAGÍE, oftalmoragii, s. f. (Med.) Hemoragie oculară. – Din fr. ophtalmorragie.
oftalmoragiei
OFTALMORAGÍE, oftalmoragii, s. f. (Med.) Hemoragie oculară. – Din fr. ophtalmorragie.
oftalmoragii
OFTALMORAGÍE, oftalmoragii, s. f. (Med.) Hemoragie oculară. – Din fr. ophtalmorragie.
oftalmoragiile
OFTALMORAGÍE, oftalmoragii, s. f. (Med.) Hemoragie oculară. – Din fr. ophtalmorragie.
oftalmoragiilor
OFTALMORAGÍE, oftalmoragii, s. f. (Med.) Hemoragie oculară. – Din fr. ophtalmorragie.
oftalmoscoape
OFTALMOSCÓP, oftalmoscoape, s. n. Instrument folosit pentru examinarea interiorului globului ocular și a fundului de ochi. [Pl. și: oftalmoscopuri] – Din fr. ophtalmoscope. DOOM
!oftalmoscóp (-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. oftalmoscoápe
oftalmoscoapele
OFTALMOSCÓP, oftalmoscoape, s. n. Instrument folosit pentru examinarea interiorului globului ocular și a fundului de ochi. [Pl. și: oftalmoscopuri] – Din fr. ophtalmoscope. DOOM
!oftalmoscóp (-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. oftalmoscoápe
oftalmoscoapelor
OFTALMOSCÓP, oftalmoscoape, s. n. Instrument folosit pentru examinarea interiorului globului ocular și a fundului de ochi. [Pl. și: oftalmoscopuri] – Din fr. ophtalmoscope. DOOM
!oftalmoscóp (-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. oftalmoscoápe
oftalmoscop
OFTALMOSCÓP, oftalmoscoape, s. n. Instrument folosit pentru examinarea interiorului globului ocular și a fundului de ochi. [Pl. și: oftalmoscopuri] – Din fr. ophtalmoscope. DOOM
!oftalmoscóp (-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. oftalmoscoápe
oftalmoscop
OFTALMOSCÓP, oftalmoscoape, s. n. Instrument folosit pentru examinarea interiorului globului ocular și a fundului de ochi. [Pl. și: oftalmoscopuri] – Din fr. ophtalmoscope.
oftalmoscopia
OFTALMOSCOPÍE, oftalmoscopii, s. f. Examinare a interiorului globului ocular cu ajutorul oftalmoscopului. – Din fr. ophtalmoscopie. DOOM
!oftalmoscopíe (-mos-co-/-mo-sco-) s. f., art. oftalmoscopía, g.-d. art. oftalmoscopíei; pl. oftalmoscopíi, art. oftalmoscopíile
oftalmoscopic
OFTALMOSCÓPIC, -Ă, oftalmoscopici, -ce, adj. Referitor la oftalmoscopie, care aparține oftalmoscopiei. – Din fr. ophtalmoscopique. DOOM
!oftalmoscópic (-mos-co-/-mo-sco-) adj. m., pl. oftalmoscópici; f. oftalmoscópică, pl. oftalmoscópice
oftalmoscopica
OFTALMOSCÓPIC, -Ă, oftalmoscopici, -ce, adj. Referitor la oftalmoscopie, care aparține oftalmoscopiei. – Din fr. ophtalmoscopique. DOOM
!oftalmoscópic (-mos-co-/-mo-sco-) adj. m., pl. oftalmoscópici; f. oftalmoscópică, pl. oftalmoscópice
oftalmoscopice
OFTALMOSCÓPIC, -Ă, oftalmoscopici, -ce, adj. Referitor la oftalmoscopie, care aparține oftalmoscopiei. – Din fr. ophtalmoscopique. DOOM
!oftalmoscópic (-mos-co-/-mo-sco-) adj. m., pl. oftalmoscópici; f. oftalmoscópică, pl. oftalmoscópice
oftalmoscopicei
OFTALMOSCÓPIC, -Ă, oftalmoscopici, -ce, adj. Referitor la oftalmoscopie, care aparține oftalmoscopiei. – Din fr. ophtalmoscopique. DOOM
!oftalmoscópic (-mos-co-/-mo-sco-) adj. m., pl. oftalmoscópici; f. oftalmoscópică, pl. oftalmoscópice
oftalmoscopicele
OFTALMOSCÓPIC, -Ă, oftalmoscopici, -ce, adj. Referitor la oftalmoscopie, care aparține oftalmoscopiei. – Din fr. ophtalmoscopique. DOOM
!oftalmoscópic (-mos-co-/-mo-sco-) adj. m., pl. oftalmoscópici; f. oftalmoscópică, pl. oftalmoscópice
oftalmoscopicelor
OFTALMOSCÓPIC, -Ă, oftalmoscopici, -ce, adj. Referitor la oftalmoscopie, care aparține oftalmoscopiei. – Din fr. ophtalmoscopique. DOOM
!oftalmoscópic (-mos-co-/-mo-sco-) adj. m., pl. oftalmoscópici; f. oftalmoscópică, pl. oftalmoscópice
oftalmoscopici
OFTALMOSCÓPIC, -Ă, oftalmoscopici, -ce, adj. Referitor la oftalmoscopie, care aparține oftalmoscopiei. – Din fr. ophtalmoscopique. DOOM
!oftalmoscópic (-mos-co-/-mo-sco-) adj. m., pl. oftalmoscópici; f. oftalmoscópică, pl. oftalmoscópice
oftalmoscopicii
OFTALMOSCÓPIC, -Ă, oftalmoscopici, -ce, adj. Referitor la oftalmoscopie, care aparține oftalmoscopiei. – Din fr. ophtalmoscopique. DOOM
!oftalmoscópic (-mos-co-/-mo-sco-) adj. m., pl. oftalmoscópici; f. oftalmoscópică, pl. oftalmoscópice
oftalmoscopicilor
OFTALMOSCÓPIC, -Ă, oftalmoscopici, -ce, adj. Referitor la oftalmoscopie, care aparține oftalmoscopiei. – Din fr. ophtalmoscopique. DOOM
!oftalmoscópic (-mos-co-/-mo-sco-) adj. m., pl. oftalmoscópici; f. oftalmoscópică, pl. oftalmoscópice
oftalmoscopicul
OFTALMOSCÓPIC, -Ă, oftalmoscopici, -ce, adj. Referitor la oftalmoscopie, care aparține oftalmoscopiei. – Din fr. ophtalmoscopique. DOOM
!oftalmoscópic (-mos-co-/-mo-sco-) adj. m., pl. oftalmoscópici; f. oftalmoscópică, pl. oftalmoscópice
oftalmoscopicului
OFTALMOSCÓPIC, -Ă, oftalmoscopici, -ce, adj. Referitor la oftalmoscopie, care aparține oftalmoscopiei. – Din fr. ophtalmoscopique. DOOM
!oftalmoscópic (-mos-co-/-mo-sco-) adj. m., pl. oftalmoscópici; f. oftalmoscópică, pl. oftalmoscópice
oftalmoscopie
OFTALMOSCOPÍE, oftalmoscopii, s. f. Examinare a interiorului globului ocular cu ajutorul oftalmoscopului. – Din fr. ophtalmoscopie. DOOM
!oftalmoscopíe (-mos-co-/-mo-sco-) s. f., art. oftalmoscopía, g.-d. art. oftalmoscopíei; pl. oftalmoscopíi, art. oftalmoscopíile
oftalmoscopiei
OFTALMOSCOPÍE, oftalmoscopii, s. f. Examinare a interiorului globului ocular cu ajutorul oftalmoscopului. – Din fr. ophtalmoscopie. DOOM
!oftalmoscopíe (-mos-co-/-mo-sco-) s. f., art. oftalmoscopía, g.-d. art. oftalmoscopíei; pl. oftalmoscopíi, art. oftalmoscopíile
oftalmoscopii
OFTALMOSCOPÍE, oftalmoscopii, s. f. Examinare a interiorului globului ocular cu ajutorul oftalmoscopului. – Din fr. ophtalmoscopie. DOOM
!oftalmoscopíe (-mos-co-/-mo-sco-) s. f., art. oftalmoscopía, g.-d. art. oftalmoscopíei; pl. oftalmoscopíi, art. oftalmoscopíile
oftalmoscopiile
OFTALMOSCOPÍE, oftalmoscopii, s. f. Examinare a interiorului globului ocular cu ajutorul oftalmoscopului. – Din fr. ophtalmoscopie. DOOM
!oftalmoscopíe (-mos-co-/-mo-sco-) s. f., art. oftalmoscopía, g.-d. art. oftalmoscopíei; pl. oftalmoscopíi, art. oftalmoscopíile
oftalmoscopiilor
OFTALMOSCOPÍE, oftalmoscopii, s. f. Examinare a interiorului globului ocular cu ajutorul oftalmoscopului. – Din fr. ophtalmoscopie. DOOM
!oftalmoscopíe (-mos-co-/-mo-sco-) s. f., art. oftalmoscopía, g.-d. art. oftalmoscopíei; pl. oftalmoscopíi, art. oftalmoscopíile
oftalmoscopul
OFTALMOSCÓP, oftalmoscoape, s. n. Instrument folosit pentru examinarea interiorului globului ocular și a fundului de ochi. [Pl. și: oftalmoscopuri] – Din fr. ophtalmoscope. DOOM
!oftalmoscóp (-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. oftalmoscoápe
oftalmoscopului
OFTALMOSCÓP, oftalmoscoape, s. n. Instrument folosit pentru examinarea interiorului globului ocular și a fundului de ochi. [Pl. și: oftalmoscopuri] – Din fr. ophtalmoscope. DOOM
!oftalmoscóp (-mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. oftalmoscoápe
oftalmotomia
OFTALMOTOMÍE, oftalmotomii, s. f. Extirpare a unui glob ocular bolnav. – Din fr. ophtalmotomie. DOOM
oftalmotomíe s. f., art. oftalmotomía, g.-d. art. oftalmotomíei; pl. oftalmotomíi, art. oftalmotomíile
oftalmotomie
OFTALMOTOMÍE, oftalmotomii, s. f. Extirpare a unui glob ocular bolnav. – Din fr. ophtalmotomie. DOOM
oftalmotomíe s. f., art. oftalmotomía, g.-d. art. oftalmotomíei; pl. oftalmotomíi, art. oftalmotomíile
oftalmotomiei
OFTALMOTOMÍE, oftalmotomii, s. f. Extirpare a unui glob ocular bolnav. – Din fr. ophtalmotomie. DOOM
oftalmotomíe s. f., art. oftalmotomía, g.-d. art. oftalmotomíei; pl. oftalmotomíi, art. oftalmotomíile
oftalmotomii
OFTALMOTOMÍE, oftalmotomii, s. f. Extirpare a unui glob ocular bolnav. – Din fr. ophtalmotomie. DOOM
oftalmotomíe s. f., art. oftalmotomía, g.-d. art. oftalmotomíei; pl. oftalmotomíi, art. oftalmotomíile
oftalmotomiile
OFTALMOTOMÍE, oftalmotomii, s. f. Extirpare a unui glob ocular bolnav. – Din fr. ophtalmotomie. DOOM
oftalmotomíe s. f., art. oftalmotomía, g.-d. art. oftalmotomíei; pl. oftalmotomíi, art. oftalmotomíile
oftalmotomiilor
OFTALMOTOMÍE, oftalmotomii, s. f. Extirpare a unui glob ocular bolnav. – Din fr. ophtalmotomie. DOOM
oftalmotomíe s. f., art. oftalmotomía, g.-d. art. oftalmotomíei; pl. oftalmotomíi, art. oftalmotomíile
oftam
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftare
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftare
OFTÁRE, oftări, s. f. Faptul de a ofta; oftat, suspin. – V. ofta. DOOM
oftáre s. f., g.-d. art. oftắrii; pl. oftắri
oftarea
OFTÁRE, oftări, s. f. Faptul de a ofta; oftat, suspin. – V. ofta. DOOM
oftáre s. f., g.-d. art. oftắrii; pl. oftắri
oftară
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftarăm
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftarăți
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftase
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftasem
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftaseră
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftaserăm
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftaserăți
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftaseși
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftaseți
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftat
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftat
OFTÁT, oftaturi, s. n. Respirație puternică, profundă și prelungă, însoțită în expirație de un zgomot caracteristic care întrerupe ritmul respirator normal, pricinuită de o durere morală (sau fizică); suspin, oftătură, aht, oft, oftare. – V. ofta. DOOM
oftát s. n., pl. oftáturi
oftatul
OFTÁT, oftaturi, s. n. Respirație puternică, profundă și prelungă, însoțită în expirație de un zgomot caracteristic care întrerupe ritmul respirator normal, pricinuită de o durere morală (sau fizică); suspin, oftătură, aht, oft, oftare. – V. ofta. DOOM
oftát s. n., pl. oftáturi
oftatului
OFTÁT, oftaturi, s. n. Respirație puternică, profundă și prelungă, însoțită în expirație de un zgomot caracteristic care întrerupe ritmul respirator normal, pricinuită de o durere morală (sau fizică); suspin, oftătură, aht, oft, oftare. – V. ofta. DOOM
oftát s. n., pl. oftáturi
oftaturi
OFTÁT, oftaturi, s. n. Respirație puternică, profundă și prelungă, însoțită în expirație de un zgomot caracteristic care întrerupe ritmul respirator normal, pricinuită de o durere morală (sau fizică); suspin, oftătură, aht, oft, oftare. – V. ofta. DOOM
oftát s. n., pl. oftáturi
oftaturile
OFTÁT, oftaturi, s. n. Respirație puternică, profundă și prelungă, însoțită în expirație de un zgomot caracteristic care întrerupe ritmul respirator normal, pricinuită de o durere morală (sau fizică); suspin, oftătură, aht, oft, oftare. – V. ofta. DOOM
oftát s. n., pl. oftáturi
oftaturilor
OFTÁT, oftaturi, s. n. Respirație puternică, profundă și prelungă, însoțită în expirație de un zgomot caracteristic care întrerupe ritmul respirator normal, pricinuită de o durere morală (sau fizică); suspin, oftătură, aht, oft, oftare. – V. ofta. DOOM
oftát s. n., pl. oftáturi
oftau
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftași
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftați
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftează
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftez
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
ofteze
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftezi
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftic
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
oftic
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
oftica
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
oftica
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
oftica
ÓFTIGĂ s. f. v. oftică. DOOM
óftică (pop., fam.) s. f., g.-d. art. ófticii; pl. óftici
ofticai
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticai
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticam
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticam
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticare
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticare
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticare
OFTICÁRE, ofticări, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oftica. – V. oftica. DOOM
ofticáre (fam.) s. f., g.-d. art. ofticắrii; pl. ofticắri
ofticarea
OFTICÁRE, ofticări, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oftica. – V. oftica. DOOM
ofticáre (fam.) s. f., g.-d. art. ofticắrii; pl. ofticắri
ofticară
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticară
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticarăm
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticarăm
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticarăți
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticarăți
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticase
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticase
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticasem
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticasem
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticaseră
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticaseră
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticaserăm
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticaserăm
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticaserăți
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticaserăți
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticaseși
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticaseși
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticaseți
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticaseți
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticat
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticat
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticat
OFTICÁT, -Ă, ofticați, -te, adj. (Pop.) Tuberculos. Fig. Amărât, chinuit. – V. oftica.
ofticata
OFTICÁT, -Ă, ofticați, -te, adj. (Pop.) Tuberculos. Fig. Amărât, chinuit. – V. oftica.
ofticate
OFTICÁT, -Ă, ofticați, -te, adj. (Pop.) Tuberculos. Fig. Amărât, chinuit. – V. oftica.
ofticatei
OFTICÁT, -Ă, ofticați, -te, adj. (Pop.) Tuberculos. Fig. Amărât, chinuit. – V. oftica.
ofticatele
OFTICÁT, -Ă, ofticați, -te, adj. (Pop.) Tuberculos. Fig. Amărât, chinuit. – V. oftica.
ofticatelor
OFTICÁT, -Ă, ofticați, -te, adj. (Pop.) Tuberculos. Fig. Amărât, chinuit. – V. oftica.
ofticatul
OFTICÁT, -Ă, ofticați, -te, adj. (Pop.) Tuberculos. Fig. Amărât, chinuit. – V. oftica.
ofticatului
OFTICÁT, -Ă, ofticați, -te, adj. (Pop.) Tuberculos. Fig. Amărât, chinuit. – V. oftica.
ofticau
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticau
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticași
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticași
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticați
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticați
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticați
OFTICÁT, -Ă, ofticați, -te, adj. (Pop.) Tuberculos. Fig. Amărât, chinuit. – V. oftica.
ofticații
OFTICÁT, -Ă, ofticați, -te, adj. (Pop.) Tuberculos. Fig. Amărât, chinuit. – V. oftica.
ofticaților
OFTICÁT, -Ă, ofticați, -te, adj. (Pop.) Tuberculos. Fig. Amărât, chinuit. – V. oftica.
oftice
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
oftice
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticea
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticea
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticeai
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticeai
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticeam
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticeam
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticească
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticeau
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticeau
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticeați
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticeați
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticesc
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticește
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticești
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
oftichează
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
oftichez
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticheze
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
oftichezi
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
oftici
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
oftici
ÓFTIGĂ s. f. v. oftică. DOOM
óftică (pop., fam.) s. f., g.-d. art. ófticii; pl. óftici
oftici
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
oftici
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticii
ÓFTIGĂ s. f. v. oftică. DOOM
óftică (pop., fam.) s. f., g.-d. art. ófticii; pl. óftici
ofticii
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticii
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticile
ÓFTIGĂ s. f. v. oftică. DOOM
óftică (pop., fam.) s. f., g.-d. art. ófticii; pl. óftici
ofticilor
ÓFTIGĂ s. f. v. oftică. DOOM
óftică (pop., fam.) s. f., g.-d. art. ófticii; pl. óftici
ofticim
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticim
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticind
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticind
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticire
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticire
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticiră
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticiră
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticirăm
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticirăm
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticirăți
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticirăți
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticise
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticise
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticisem
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticisem
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticiseră
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticiseră
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticiserăm
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticiserăm
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticiserăți
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticiserăți
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticiseși
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticiseși
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticiseți
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticiseți
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticit
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticit
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticiși
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticiși
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticiți
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticiți
OFTICÍ vb. IV v. oftica.
ofticoasa
OFTIGÓS, -OÁSĂ adj. v. ofticos. DOOM
ofticós (pop., fam.) adj. m., pl. ofticóși; f. ofticoásă, pl. ofticoáse
ofticoase
OFTIGÓS, -OÁSĂ adj. v. ofticos. DOOM
ofticós (pop., fam.) adj. m., pl. ofticóși; f. ofticoásă, pl. ofticoáse
ofticoasei
OFTIGÓS, -OÁSĂ adj. v. ofticos. DOOM
ofticós (pop., fam.) adj. m., pl. ofticóși; f. ofticoásă, pl. ofticoáse
ofticoasele
OFTIGÓS, -OÁSĂ adj. v. ofticos. DOOM
ofticós (pop., fam.) adj. m., pl. ofticóși; f. ofticoásă, pl. ofticoáse
ofticoaselor
OFTIGÓS, -OÁSĂ adj. v. ofticos. DOOM
ofticós (pop., fam.) adj. m., pl. ofticóși; f. ofticoásă, pl. ofticoáse
ofticos
OFTIGÓS, -OÁSĂ adj. v. ofticos. DOOM
ofticós (pop., fam.) adj. m., pl. ofticóși; f. ofticoásă, pl. ofticoáse
ofticosul
OFTIGÓS, -OÁSĂ adj. v. ofticos. DOOM
ofticós (pop., fam.) adj. m., pl. ofticóși; f. ofticoásă, pl. ofticoáse
ofticosului
OFTIGÓS, -OÁSĂ adj. v. ofticos. DOOM
ofticós (pop., fam.) adj. m., pl. ofticóși; f. ofticoásă, pl. ofticoáse
ofticoși
OFTIGÓS, -OÁSĂ adj. v. ofticos. DOOM
ofticós (pop., fam.) adj. m., pl. ofticóși; f. ofticoásă, pl. ofticoáse
ofticoșii
OFTIGÓS, -OÁSĂ adj. v. ofticos. DOOM
ofticós (pop., fam.) adj. m., pl. ofticóși; f. ofticoásă, pl. ofticoáse
ofticoșilor
OFTIGÓS, -OÁSĂ adj. v. ofticos. DOOM
ofticós (pop., fam.) adj. m., pl. ofticóși; f. ofticoásă, pl. ofticoáse
ofticând
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticând
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
ofticînd
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză pulmonară. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) chinui, a(-și) învenina viața, a (se) supăra, a (se) amărî tare. – Din oftică. DOOM
ofticá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 oftícă
ofticînd
OFTICÁ, oftíc, vb. I. 1. Refl. (Pop.) A se îmbolnăvi de tuberculoză. 2. Tranz. Fig. A învenina viața cuiva, a face cuiva zile amare. [Prez. ind. și: (înv.) oftichez. – Var.: ofticí, oftigí vb. IV] – Din oftică.
oftică
OFTICÍ vb. IV. v. oftica.
ofticări
OFTICÁRE, ofticări, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oftica. – V. oftica. DOOM
ofticáre (fam.) s. f., g.-d. art. ofticắrii; pl. ofticắri
ofticării
OFTICÁRE, ofticări, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oftica. – V. oftica. DOOM
ofticáre (fam.) s. f., g.-d. art. ofticắrii; pl. ofticắri
ofticările
OFTICÁRE, ofticări, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oftica. – V. oftica. DOOM
ofticáre (fam.) s. f., g.-d. art. ofticắrii; pl. ofticắri
ofticărilor
OFTICÁRE, ofticări, s. f. (Pop.) Faptul de a (se) oftica. – V. oftica. DOOM
ofticáre (fam.) s. f., g.-d. art. ofticắrii; pl. ofticắri
oftig
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftige
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigea
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigea
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigeai
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigeai
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigeam
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigeam
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigească
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigeau
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigeau
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigeați
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigeați
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigesc
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigește
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigești
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigi
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigi
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigii
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigii
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigim
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigim
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigind
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigind
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigire
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigire
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigiră
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigiră
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigirăm
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigirăm
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigirăți
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigirăți
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigise
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigise
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigisem
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigisem
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigiseră
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigiseră
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigiserăm
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigiserăm
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigiserăți
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigiserăți
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigiseși
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigiseși
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigiseți
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigiseți
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigit
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigit
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigiși
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigiși
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigiți
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftigiți
OFTIGÍ vb. IV v. oftica.
oftigos
OFTIGÓS, -OÁSĂ adj. v. ofticos. DOOM
ofticós (pop., fam.) adj. m., pl. ofticóși; f. ofticoásă, pl. ofticoáse
oftigă
ÓFTIGĂ s. f. v. oftică. DOOM
óftică (pop., fam.) s. f., g.-d. art. ófticii; pl. óftici
oftigă
OFTIGÍ vb. IV. v. oftica.
oftoic
OFTOÍC s. n. v. octoih.
oftul
OFT, ofturi, s. n. (Înv. și reg.) Oftat, suspin; p. ext. amărăciune, regret, durere, suferință, deznădejde. – Din aht. DOOM
oft (înv., reg.) s. n., pl. ófturi
oftului
OFT, ofturi, s. n. (Înv. și reg.) Oftat, suspin; p. ext. amărăciune, regret, durere, suferință, deznădejde. – Din aht. DOOM
oft (înv., reg.) s. n., pl. ófturi
ofturi
OFT, ofturi, s. n. (Înv. și reg.) Oftat, suspin; p. ext. amărăciune, regret, durere, suferință, deznădejde. – Din aht. DOOM
oft (înv., reg.) s. n., pl. ófturi
ofturile
OFT, ofturi, s. n. (Înv. și reg.) Oftat, suspin; p. ext. amărăciune, regret, durere, suferință, deznădejde. – Din aht. DOOM
oft (înv., reg.) s. n., pl. ófturi
ofturilor
OFT, ofturi, s. n. (Înv. și reg.) Oftat, suspin; p. ext. amărăciune, regret, durere, suferință, deznădejde. – Din aht. DOOM
oft (înv., reg.) s. n., pl. ófturi
oftând
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftînd
OFTÁ, oftez, vb. I. Intranz. A scoate un oftat (în semn de dor, de supărare, de regret etc.); a suspina. ◊ Expr. A ofta după cineva (sau ceva) = a regreta mult pierderea cuiva (sau a ceva); a dori din tot sufletul pe cineva (sau ceva), a tânji după cineva (sau ceva). – Din oft. DOOM
oftá (a ~) vb., ind. prez. 3 ofteáză
oftări
OFTÁRE, oftări, s. f. Faptul de a ofta; oftat, suspin. – V. ofta. DOOM
oftáre s. f., g.-d. art. oftắrii; pl. oftắri
oftării
OFTÁRE, oftări, s. f. Faptul de a ofta; oftat, suspin. – V. ofta. DOOM
oftáre s. f., g.-d. art. oftắrii; pl. oftắri
oftările
OFTÁRE, oftări, s. f. Faptul de a ofta; oftat, suspin. – V. ofta. DOOM
oftáre s. f., g.-d. art. oftắrii; pl. oftắri
oftărilor
OFTÁRE, oftări, s. f. Faptul de a ofta; oftat, suspin. – V. ofta. DOOM
oftáre s. f., g.-d. art. oftắrii; pl. oftắri
oftătura
OFTĂTÚRĂ, oftături, s. f. (Rar) Oftat. – Ofta + suf. -ătură. DOOM
oftătúră (rar) s. f., g.-d. art. oftătúrii; pl. oftătúri
oftături
OFTĂTÚRĂ, oftături, s. f. (Rar) Oftat. – Ofta + suf. -ătură. DOOM
oftătúră (rar) s. f., g.-d. art. oftătúrii; pl. oftătúri
oftăturii
OFTĂTÚRĂ, oftături, s. f. (Rar) Oftat. – Ofta + suf. -ătură. DOOM
oftătúră (rar) s. f., g.-d. art. oftătúrii; pl. oftătúri
oftăturile
OFTĂTÚRĂ, oftături, s. f. (Rar) Oftat. – Ofta + suf. -ătură. DOOM
oftătúră (rar) s. f., g.-d. art. oftătúrii; pl. oftătúri
oftăturilor
OFTĂTÚRĂ, oftături, s. f. (Rar) Oftat. – Ofta + suf. -ătură. DOOM
oftătúră (rar) s. f., g.-d. art. oftătúrii; pl. oftătúri
oful
OF, (1) interj., (2) ofuri, s. n. 1. Interj. Exclamație care exprimă: a) durere, amărăciune, regret; deznădejde; necaz, ciudă; b) scârbă, dezgust; c) admirație, entuziasm; d) o dorință, o rugăminte; e) mirare, surprindere. 2. S. n. Oftat, suspin; p. ext. durere, amărăciune, tristețe, mâhnire, regret; suferință; deznădejde. ♦ Dorință neîmplinită. [Var.: oh interj.] – Onomatopee. DOOM
oh interj.
ofului
OF, (1) interj., (2) ofuri, s. n. 1. Interj. Exclamație care exprimă: a) durere, amărăciune, regret; deznădejde; necaz, ciudă; b) scârbă, dezgust; c) admirație, entuziasm; d) o dorință, o rugăminte; e) mirare, surprindere. 2. S. n. Oftat, suspin; p. ext. durere, amărăciune, tristețe, mâhnire, regret; suferință; deznădejde. ♦ Dorință neîmplinită. [Var.: oh interj.] – Onomatopee. DOOM
oh interj.
ofuri
OF, (1) interj., (2) ofuri, s. n. 1. Interj. Exclamație care exprimă: a) durere, amărăciune, regret; deznădejde; necaz, ciudă; b) scârbă, dezgust; c) admirație, entuziasm; d) o dorință, o rugăminte; e) mirare, surprindere. 2. S. n. Oftat, suspin; p. ext. durere, amărăciune, tristețe, mâhnire, regret; suferință; deznădejde. ♦ Dorință neîmplinită. [Var.: oh interj.] – Onomatopee. DOOM
oh interj.
ofurile
OF, (1) interj., (2) ofuri, s. n. 1. Interj. Exclamație care exprimă: a) durere, amărăciune, regret; deznădejde; necaz, ciudă; b) scârbă, dezgust; c) admirație, entuziasm; d) o dorință, o rugăminte; e) mirare, surprindere. 2. S. n. Oftat, suspin; p. ext. durere, amărăciune, tristețe, mâhnire, regret; suferință; deznădejde. ♦ Dorință neîmplinită. [Var.: oh interj.] – Onomatopee. DOOM
oh interj.
ofurilor
OF, (1) interj., (2) ofuri, s. n. 1. Interj. Exclamație care exprimă: a) durere, amărăciune, regret; deznădejde; necaz, ciudă; b) scârbă, dezgust; c) admirație, entuziasm; d) o dorință, o rugăminte; e) mirare, surprindere. 2. S. n. Oftat, suspin; p. ext. durere, amărăciune, tristețe, mâhnire, regret; suferință; deznădejde. ♦ Dorință neîmplinită. [Var.: oh interj.] – Onomatopee. DOOM
oh interj.
ofusc
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofusca
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscai
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscam
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscare
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscare
OFUSCÁRE s.f. Faptul de a se ofusca. [< ofusca].
ofuscarea
OFUSCÁRE s.f. Faptul de a se ofusca. [< ofusca].
ofuscară
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscarăm
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscarăți
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscase
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscasem
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscaseră
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscaserăm
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscaserăți
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscaseși
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscaseți
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscat
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscat
OFUSCÁT, -Ă, ofuscați, -te, adj. (Fam.) Jignit, supărat, ofensat. – V. ofusca.
ofuscata
OFUSCÁT, -Ă, ofuscați, -te, adj. (Fam.) Jignit, supărat, ofensat. – V. ofusca.
ofuscate
OFUSCÁT, -Ă, ofuscați, -te, adj. (Fam.) Jignit, supărat, ofensat. – V. ofusca.
ofuscatei
OFUSCÁT, -Ă, ofuscați, -te, adj. (Fam.) Jignit, supărat, ofensat. – V. ofusca.
ofuscatele
OFUSCÁT, -Ă, ofuscați, -te, adj. (Fam.) Jignit, supărat, ofensat. – V. ofusca.
ofuscatelor
OFUSCÁT, -Ă, ofuscați, -te, adj. (Fam.) Jignit, supărat, ofensat. – V. ofusca.
ofuscatul
OFUSCÁT, -Ă, ofuscați, -te, adj. (Fam.) Jignit, supărat, ofensat. – V. ofusca.
ofuscatului
OFUSCÁT, -Ă, ofuscați, -te, adj. (Fam.) Jignit, supărat, ofensat. – V. ofusca.
ofuscau
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscași
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscați
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscați
OFUSCÁT, -Ă, ofuscați, -te, adj. (Fam.) Jignit, supărat, ofensat. – V. ofusca.
ofuscații
OFUSCÁT, -Ă, ofuscați, -te, adj. (Fam.) Jignit, supărat, ofensat. – V. ofusca.
ofuscaților
OFUSCÁT, -Ă, ofuscați, -te, adj. (Fam.) Jignit, supărat, ofensat. – V. ofusca.
ofuschează
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuschez
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscheze
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuschezi
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscând
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscînd
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuscări
OFUSCÁRE s.f. Faptul de a se ofusca. [< ofusca].
ofuscării
OFUSCÁRE s.f. Faptul de a se ofusca. [< ofusca].
ofuscările
OFUSCÁRE s.f. Faptul de a se ofusca. [< ofusca].
ofuscărilor
OFUSCÁRE s.f. Faptul de a se ofusca. [< ofusca].
ofuște
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză
ofuști
OFUSCÁ, ofuschez, vb. I. Refl. (Fam.) A se simți jignit; a se supăra, a se ofensa. – Din fr. offusquer, it. offuscare. DOOM
!ofuscá (a se ~ ) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 se ofuscheáză