oca
OCÁ, ocale, s. f. Veche unitate de măsură pentru capacități și greutăți, egală cu circa un litru (sau un kilogram) și un sfert; p. ext. cantitate de marfă, de obiecte etc. egală cu această unitate de măsură; vasul cu care se măsoară. ◊ Oca mică = măsură falsă, mai mică decât cea legală. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu ocaua mică = a prinde (pe cineva) cu o minciună, cu o faptă necinstită. [Pl. și: oca, ocă. – Var.: (înv. și reg.) ócă s. f.] – Din tc. okka.
oca
OCÁ, ocale, s. f. Veche unitate de măsură pentru capacități și greutăți, egală cu circa un litru (sau un kilogram) și un sfert; p. ext. cantitate de marfă, de obiecte etc. egală cu această unitate de măsură; vasul cu care se măsoară. ◊ Oca mică = măsură falsă, mai mică decât cea legală. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu ocaua mică = a prinde (pe cineva) cu o minciună, cu o faptă necinstită. [Pl. și: oca, ocă. – Var.: (înv. și reg.) ócă s. f.] – Din tc. okka. DOOM
ocá s. f., art. ocáua, g.-d. art. ocálei; pl. ocále, art. ocálele
ocabea
a spune ocabele expr. (adol.) a minți; a lansa zvonuri nefondate.
ocaianic
ocaiánic (ocaiánică), adj. – Mizer, nenorocit. Sl. okajaniniku (Tiktin). Sec. XVII, înv.
ocale
OCÁ, ocale, s. f. Veche unitate de măsură pentru capacități și greutăți, egală cu circa un litru (sau un kilogram) și un sfert; p. ext. cantitate de marfă, de obiecte etc. egală cu această unitate de măsură; vasul cu care se măsoară. ◊ Oca mică = măsură falsă, mai mică decât cea legală. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu ocaua mică = a prinde (pe cineva) cu o minciună, cu o faptă necinstită. [Pl. și: oca, ocă. – Var.: (înv. și reg.) ócă s. f.] – Din tc. okka. DOOM
ocá s. f., art. ocáua, g.-d. art. ocálei; pl. ocále, art. ocálele
ocalei
OCÁ, ocale, s. f. Veche unitate de măsură pentru capacități și greutăți, egală cu circa un litru (sau un kilogram) și un sfert; p. ext. cantitate de marfă, de obiecte etc. egală cu această unitate de măsură; vasul cu care se măsoară. ◊ Oca mică = măsură falsă, mai mică decât cea legală. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu ocaua mică = a prinde (pe cineva) cu o minciună, cu o faptă necinstită. [Pl. și: oca, ocă. – Var.: (înv. și reg.) ócă s. f.] – Din tc. okka. DOOM
ocá s. f., art. ocáua, g.-d. art. ocálei; pl. ocále, art. ocálele
ocalele
OCÁ, ocale, s. f. Veche unitate de măsură pentru capacități și greutăți, egală cu circa un litru (sau un kilogram) și un sfert; p. ext. cantitate de marfă, de obiecte etc. egală cu această unitate de măsură; vasul cu care se măsoară. ◊ Oca mică = măsură falsă, mai mică decât cea legală. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu ocaua mică = a prinde (pe cineva) cu o minciună, cu o faptă necinstită. [Pl. și: oca, ocă. – Var.: (înv. și reg.) ócă s. f.] – Din tc. okka. DOOM
ocá s. f., art. ocáua, g.-d. art. ocálei; pl. ocále, art. ocálele
ocalelor
OCÁ, ocale, s. f. Veche unitate de măsură pentru capacități și greutăți, egală cu circa un litru (sau un kilogram) și un sfert; p. ext. cantitate de marfă, de obiecte etc. egală cu această unitate de măsură; vasul cu care se măsoară. ◊ Oca mică = măsură falsă, mai mică decât cea legală. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu ocaua mică = a prinde (pe cineva) cu o minciună, cu o faptă necinstită. [Pl. și: oca, ocă. – Var.: (înv. și reg.) ócă s. f.] – Din tc. okka. DOOM
ocá s. f., art. ocáua, g.-d. art. ocálei; pl. ocále, art. ocálele
ocara
OCÁRĂ, ocări, s. f. (Pop.) Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva; rușine, dezonoare. ◊ Loc. adj. De ocară = compromițător, jignitor, rușinos. ◊ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite. (Rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocărî (derivat regresiv). DOOM
ocáră (pop.) s. f., g.-d. art. ocắrii; pl. ocắri
ocarina
OCARÍNĂ, ocarine, s. f. Instrument muzical popular de suflat, de dimensiuni mici, din argilă arsă, în formă ovală și cu mai multe găuri, care emite sunete asemănătoare cu cele ale fluierului. – Din it., fr. ocarina. DOOM
ocarínă s. f., g.-d. art. ocarínei; pl. ocaríne
ocarine
OCARÍNĂ, ocarine, s. f. Instrument muzical popular de suflat, de dimensiuni mici, din argilă arsă, în formă ovală și cu mai multe găuri, care emite sunete asemănătoare cu cele ale fluierului. – Din it., fr. ocarina. DOOM
ocarínă s. f., g.-d. art. ocarínei; pl. ocaríne
ocarinei
OCARÍNĂ, ocarine, s. f. Instrument muzical popular de suflat, de dimensiuni mici, din argilă arsă, în formă ovală și cu mai multe găuri, care emite sunete asemănătoare cu cele ale fluierului. – Din it., fr. ocarina. DOOM
ocarínă s. f., g.-d. art. ocarínei; pl. ocaríne
ocarinele
OCARÍNĂ, ocarine, s. f. Instrument muzical popular de suflat, de dimensiuni mici, din argilă arsă, în formă ovală și cu mai multe găuri, care emite sunete asemănătoare cu cele ale fluierului. – Din it., fr. ocarina. DOOM
ocarínă s. f., g.-d. art. ocarínei; pl. ocaríne
ocarinelor
OCARÍNĂ, ocarine, s. f. Instrument muzical popular de suflat, de dimensiuni mici, din argilă arsă, în formă ovală și cu mai multe găuri, care emite sunete asemănătoare cu cele ale fluierului. – Din it., fr. ocarina. DOOM
ocarínă s. f., g.-d. art. ocarínei; pl. ocaríne
ocaua
OCÁ, ocale, s. f. Veche unitate de măsură pentru capacități și greutăți, egală cu circa un litru (sau un kilogram) și un sfert; p. ext. cantitate de marfă, de obiecte etc. egală cu această unitate de măsură; vasul cu care se măsoară. ◊ Oca mică = măsură falsă, mai mică decât cea legală. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu ocaua mică = a prinde (pe cineva) cu o minciună, cu o faptă necinstită. [Pl. și: oca, ocă. – Var.: (înv. și reg.) ócă s. f.] – Din tc. okka. DOOM
ocá s. f., art. ocáua, g.-d. art. ocálei; pl. ocále, art. ocálele
ocazia
OCÁZIE, ocazii, s. f. 1. Situație, împrejurare care provoacă, permite sau ușurează săvârșirea unei acțiuni; prilej, moment favorabil. ◊ De ocazie = a) loc. adj. potrivit numai pentru o anumită împrejurare; deosebit, de circumstanță; b) loc. adj. și adv. (ivit) întâmplător; cumpărat sau vândut din întâmplare (și de obicei avantajos). ◊ Loc. vb. A da ocazie la (sau, înv., de)... = a da loc, a ocaziona, a prilejui. ◊ Expr. Cu altă ocazie = cu alt prilej, altă dată. ♦ Eveniment deosebit, festivitate. 2. (Concr.) Mijloc de transport, de obicei găsit din întâmplare. [Var.: (înv.) ocaziúne s. f.] – Din fr. occasion, germ. Okasion, lat. occasio, -onis. DOOM
ocázie (-zi-e) s. f., art. ocázia (-zi-a), g.-d. art. ocáziei; pl. ocázii, art. ocáziile (-zi-i-)
ocazie
OCÁZIE, ocazii, s. f. 1. Situație, împrejurare care provoacă, permite sau ușurează săvârșirea unei acțiuni; prilej, moment favorabil. ◊ De ocazie = a) loc. adj. potrivit numai pentru o anumită împrejurare; deosebit, de circumstanță; b) loc. adj. și adv. (ivit) întâmplător; cumpărat sau vândut din întâmplare (și de obicei avantajos). ◊ Loc. vb. A da ocazie la (sau, înv., de)... = a da loc, a ocaziona, a prilejui. ◊ Expr. Cu altă ocazie = cu alt prilej, altă dată. ♦ Eveniment deosebit, festivitate. 2. (Concr.) Mijloc de transport, de obicei găsit din întâmplare. [Var.: (înv.) ocaziúne s. f.] – Din fr. occasion, germ. Okasion, lat. occasio, -onis. DOOM
ocázie (-zi-e) s. f., art. ocázia (-zi-a), g.-d. art. ocáziei; pl. ocázii, art. ocáziile (-zi-i-)
ocaziei
OCÁZIE, ocazii, s. f. 1. Situație, împrejurare care provoacă, permite sau ușurează săvârșirea unei acțiuni; prilej, moment favorabil. ◊ De ocazie = a) loc. adj. potrivit numai pentru o anumită împrejurare; deosebit, de circumstanță; b) loc. adj. și adv. (ivit) întâmplător; cumpărat sau vândut din întâmplare (și de obicei avantajos). ◊ Loc. vb. A da ocazie la (sau, înv., de)... = a da loc, a ocaziona, a prilejui. ◊ Expr. Cu altă ocazie = cu alt prilej, altă dată. ♦ Eveniment deosebit, festivitate. 2. (Concr.) Mijloc de transport, de obicei găsit din întâmplare. [Var.: (înv.) ocaziúne s. f.] – Din fr. occasion, germ. Okasion, lat. occasio, -onis. DOOM
ocázie (-zi-e) s. f., art. ocázia (-zi-a), g.-d. art. ocáziei; pl. ocázii, art. ocáziile (-zi-i-)
ocazii
OCÁZIE, ocazii, s. f. 1. Situație, împrejurare care provoacă, permite sau ușurează săvârșirea unei acțiuni; prilej, moment favorabil. ◊ De ocazie = a) loc. adj. potrivit numai pentru o anumită împrejurare; deosebit, de circumstanță; b) loc. adj. și adv. (ivit) întâmplător; cumpărat sau vândut din întâmplare (și de obicei avantajos). ◊ Loc. vb. A da ocazie la (sau, înv., de)... = a da loc, a ocaziona, a prilejui. ◊ Expr. Cu altă ocazie = cu alt prilej, altă dată. ♦ Eveniment deosebit, festivitate. 2. (Concr.) Mijloc de transport, de obicei găsit din întâmplare. [Var.: (înv.) ocaziúne s. f.] – Din fr. occasion, germ. Okasion, lat. occasio, -onis. DOOM
ocázie (-zi-e) s. f., art. ocázia (-zi-a), g.-d. art. ocáziei; pl. ocázii, art. ocáziile (-zi-i-)
ocaziile
OCÁZIE, ocazii, s. f. 1. Situație, împrejurare care provoacă, permite sau ușurează săvârșirea unei acțiuni; prilej, moment favorabil. ◊ De ocazie = a) loc. adj. potrivit numai pentru o anumită împrejurare; deosebit, de circumstanță; b) loc. adj. și adv. (ivit) întâmplător; cumpărat sau vândut din întâmplare (și de obicei avantajos). ◊ Loc. vb. A da ocazie la (sau, înv., de)... = a da loc, a ocaziona, a prilejui. ◊ Expr. Cu altă ocazie = cu alt prilej, altă dată. ♦ Eveniment deosebit, festivitate. 2. (Concr.) Mijloc de transport, de obicei găsit din întâmplare. [Var.: (înv.) ocaziúne s. f.] – Din fr. occasion, germ. Okasion, lat. occasio, -onis. DOOM
ocázie (-zi-e) s. f., art. ocázia (-zi-a), g.-d. art. ocáziei; pl. ocázii, art. ocáziile (-zi-i-)
ocaziilor
OCÁZIE, ocazii, s. f. 1. Situație, împrejurare care provoacă, permite sau ușurează săvârșirea unei acțiuni; prilej, moment favorabil. ◊ De ocazie = a) loc. adj. potrivit numai pentru o anumită împrejurare; deosebit, de circumstanță; b) loc. adj. și adv. (ivit) întâmplător; cumpărat sau vândut din întâmplare (și de obicei avantajos). ◊ Loc. vb. A da ocazie la (sau, înv., de)... = a da loc, a ocaziona, a prilejui. ◊ Expr. Cu altă ocazie = cu alt prilej, altă dată. ♦ Eveniment deosebit, festivitate. 2. (Concr.) Mijloc de transport, de obicei găsit din întâmplare. [Var.: (înv.) ocaziúne s. f.] – Din fr. occasion, germ. Okasion, lat. occasio, -onis. DOOM
ocázie (-zi-e) s. f., art. ocázia (-zi-a), g.-d. art. ocáziei; pl. ocázii, art. ocáziile (-zi-i-)
ocaziona
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionai
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazional
OCAZIONÁL, -Ă, ocazionali, -e, adj. 1. Care are loc cu prilejul unui anumit eveniment. 2. Care se ivește întâmplător; accidental, de ocazie. ◊ (Adverbial) L-a întâlnit ocazional. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnel. DOOM
ocazionál (-zi-o-) adj. m., pl. ocazionáli; f. ocazionálă, pl. ocazionále
ocazionala
OCAZIONÁL, -Ă, ocazionali, -e, adj. 1. Care are loc cu prilejul unui anumit eveniment. 2. Care se ivește întâmplător; accidental, de ocazie. ◊ (Adverbial) L-a întâlnit ocazional. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnel. DOOM
ocazionál (-zi-o-) adj. m., pl. ocazionáli; f. ocazionálă, pl. ocazionále
ocazionale
OCAZIONÁL, -Ă, ocazionali, -e, adj. 1. Care are loc cu prilejul unui anumit eveniment. 2. Care se ivește întâmplător; accidental, de ocazie. ◊ (Adverbial) L-a întâlnit ocazional. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnel. DOOM
ocazionál (-zi-o-) adj. m., pl. ocazionáli; f. ocazionálă, pl. ocazionále
ocazionalei
OCAZIONÁL, -Ă, ocazionali, -e, adj. 1. Care are loc cu prilejul unui anumit eveniment. 2. Care se ivește întâmplător; accidental, de ocazie. ◊ (Adverbial) L-a întâlnit ocazional. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnel. DOOM
ocazionál (-zi-o-) adj. m., pl. ocazionáli; f. ocazionálă, pl. ocazionále
ocazionalele
OCAZIONÁL, -Ă, ocazionali, -e, adj. 1. Care are loc cu prilejul unui anumit eveniment. 2. Care se ivește întâmplător; accidental, de ocazie. ◊ (Adverbial) L-a întâlnit ocazional. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnel. DOOM
ocazionál (-zi-o-) adj. m., pl. ocazionáli; f. ocazionálă, pl. ocazionále
ocazionalelor
OCAZIONÁL, -Ă, ocazionali, -e, adj. 1. Care are loc cu prilejul unui anumit eveniment. 2. Care se ivește întâmplător; accidental, de ocazie. ◊ (Adverbial) L-a întâlnit ocazional. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnel. DOOM
ocazionál (-zi-o-) adj. m., pl. ocazionáli; f. ocazionálă, pl. ocazionále
ocazionali
OCAZIONÁL, -Ă, ocazionali, -e, adj. 1. Care are loc cu prilejul unui anumit eveniment. 2. Care se ivește întâmplător; accidental, de ocazie. ◊ (Adverbial) L-a întâlnit ocazional. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnel. DOOM
ocazionál (-zi-o-) adj. m., pl. ocazionáli; f. ocazionálă, pl. ocazionále
ocazionalii
OCAZIONÁL, -Ă, ocazionali, -e, adj. 1. Care are loc cu prilejul unui anumit eveniment. 2. Care se ivește întâmplător; accidental, de ocazie. ◊ (Adverbial) L-a întâlnit ocazional. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnel. DOOM
ocazionál (-zi-o-) adj. m., pl. ocazionáli; f. ocazionálă, pl. ocazionále
ocazionalilor
OCAZIONÁL, -Ă, ocazionali, -e, adj. 1. Care are loc cu prilejul unui anumit eveniment. 2. Care se ivește întâmplător; accidental, de ocazie. ◊ (Adverbial) L-a întâlnit ocazional. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnel. DOOM
ocazionál (-zi-o-) adj. m., pl. ocazionáli; f. ocazionálă, pl. ocazionále
ocazionalism
OCAZIONALÍSM s. n. Doctrină conform căreia nu există cauză eficientă în afară de Dumnezeu, cauzele naturale fiind doar cauze ocazionale ce acționează prin providența divină. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnalisme. DOOM
ocazionalísm (-zi-o-) s. n.
ocazionalismul
OCAZIONALÍSM s. n. Doctrină conform căreia nu există cauză eficientă în afară de Dumnezeu, cauzele naturale fiind doar cauze ocazionale ce acționează prin providența divină. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnalisme. DOOM
ocazionalísm (-zi-o-) s. n.
ocazionalismului
OCAZIONALÍSM s. n. Doctrină conform căreia nu există cauză eficientă în afară de Dumnezeu, cauzele naturale fiind doar cauze ocazionale ce acționează prin providența divină. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnalisme. DOOM
ocazionalísm (-zi-o-) s. n.
ocazionalist
OCAZIONALÍST, -Ă adj. Referitor la ocazionalism. // s.m. și f. Adept al ocazionalismului. [Pron. -zi-o-. / < fr. occasionnaliste].
ocazionalista
OCAZIONALÍST, -Ă adj. Referitor la ocazionalism. // s.m. și f. Adept al ocazionalismului. [Pron. -zi-o-. / < fr. occasionnaliste].
ocazionaliste
OCAZIONALÍST, -Ă adj. Referitor la ocazionalism. // s.m. și f. Adept al ocazionalismului. [Pron. -zi-o-. / < fr. occasionnaliste].
ocazionalistei
OCAZIONALÍST, -Ă adj. Referitor la ocazionalism. // s.m. și f. Adept al ocazionalismului. [Pron. -zi-o-. / < fr. occasionnaliste].
ocazionalistele
OCAZIONALÍST, -Ă adj. Referitor la ocazionalism. // s.m. și f. Adept al ocazionalismului. [Pron. -zi-o-. / < fr. occasionnaliste].
ocazionalistelor
OCAZIONALÍST, -Ă adj. Referitor la ocazionalism. // s.m. și f. Adept al ocazionalismului. [Pron. -zi-o-. / < fr. occasionnaliste].
ocazionalistul
OCAZIONALÍST, -Ă adj. Referitor la ocazionalism. // s.m. și f. Adept al ocazionalismului. [Pron. -zi-o-. / < fr. occasionnaliste].
ocazionalistului
OCAZIONALÍST, -Ă adj. Referitor la ocazionalism. // s.m. și f. Adept al ocazionalismului. [Pron. -zi-o-. / < fr. occasionnaliste].
ocazionalitate
OCAZIONALITÁTE s.f. (Liv.) Caracter ocazional. [Pron. -zi-o-. / cf. it. occasionalità].
ocazionalitatea
OCAZIONALITÁTE s.f. (Liv.) Caracter ocazional. [Pron. -zi-o-. / cf. it. occasionalità].
ocazionalități
OCAZIONALITÁTE s.f. (Liv.) Caracter ocazional. [Pron. -zi-o-. / cf. it. occasionalità].
ocazionalității
OCAZIONALITÁTE s.f. (Liv.) Caracter ocazional. [Pron. -zi-o-. / cf. it. occasionalità].
ocazionaliști
OCAZIONALÍST, -Ă adj. Referitor la ocazionalism. // s.m. și f. Adept al ocazionalismului. [Pron. -zi-o-. / < fr. occasionnaliste].
ocazionaliștii
OCAZIONALÍST, -Ă adj. Referitor la ocazionalism. // s.m. și f. Adept al ocazionalismului. [Pron. -zi-o-. / < fr. occasionnaliste].
ocazionaliștilor
OCAZIONALÍST, -Ă adj. Referitor la ocazionalism. // s.m. și f. Adept al ocazionalismului. [Pron. -zi-o-. / < fr. occasionnaliste].
ocazionalul
OCAZIONÁL, -Ă, ocazionali, -e, adj. 1. Care are loc cu prilejul unui anumit eveniment. 2. Care se ivește întâmplător; accidental, de ocazie. ◊ (Adverbial) L-a întâlnit ocazional. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnel. DOOM
ocazionál (-zi-o-) adj. m., pl. ocazionáli; f. ocazionálă, pl. ocazionále
ocazionalului
OCAZIONÁL, -Ă, ocazionali, -e, adj. 1. Care are loc cu prilejul unui anumit eveniment. 2. Care se ivește întâmplător; accidental, de ocazie. ◊ (Adverbial) L-a întâlnit ocazional. [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionnel. DOOM
ocazionál (-zi-o-) adj. m., pl. ocazionáli; f. ocazionálă, pl. ocazionále
ocazionam
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionare
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionare
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. (Rar) A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner.
ocazionară
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionarăm
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionarăți
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionase
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionasem
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionaseră
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionaserăm
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionaserăți
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionaseși
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionaseți
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionat
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionat
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. (Rar) A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner.
ocazionau
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionași
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionați
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionează
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionez
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazioneze
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionezi
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionând
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocazionînd
OCAZIONÁ, ocazionez, vb. I. Tranz. A pricinui, a prilejui, a cauza, a provoca (ceva cuiva). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. occasionner. DOOM
ocazioná (a ~) (-zi-o-) vb., ind. prez. 3 ocazioneáză
ocaziune
OCÁZIE, ocazii, s. f. 1. Situație, împrejurare care provoacă, permite sau ușurează săvârșirea unei acțiuni; prilej, moment favorabil. ◊ De ocazie = a) loc. adj. potrivit numai pentru o anumită împrejurare; deosebit, de circumstanță; b) loc. adj. și adv. (ivit) întâmplător; cumpărat sau vândut din întâmplare (și de obicei avantajos). ◊ Loc. vb. A da ocazie la (sau, înv., de)... = a da loc, a ocaziona, a prilejui. ◊ Expr. Cu altă ocazie = cu alt prilej, altă dată. ♦ Eveniment deosebit, festivitate. 2. (Concr.) Mijloc de transport, de obicei găsit din întâmplare. [Var.: (înv.) ocaziúne s. f.] – Din fr. occasion, germ. Okasion, lat. occasio, -onis. DOOM
ocázie (-zi-e) s. f., art. ocázia (-zi-a), g.-d. art. ocáziei; pl. ocázii, art. ocáziile (-zi-i-)
occident
OCCIDÉNT s. n. Apus1 (2), vest; spațiul geografic situat la vest de un punct de referință; (cu valoare de nume propriu) lumea, totalitatea popoarelor aflate în acest spațiu (îndeosebi vestul Europei și America de Nord). – Din fr. occident, lat. occidens, -ntis. DOOM
occidént (punct cardinal) (rar) s. n.
occidental
OCCIDENTÁL, -Ă, occidentali, -e, adj. Care ține de occident, mai ales de Apusul Europei și de America de Nord, care are caracteristicile vieții de acolo; apusean, vestic. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte din populația unei țări din Occident sau este originară de acolo; (la pl.) popoarele din Occident. – Din fr. occidental, lat. occidentalis. DOOM
occidentál adj m., pl. occidentáli; f. occidentálă, pl. occidentále
occidentala
OCCIDENTÁL, -Ă, occidentali, -e, adj. Care ține de occident, mai ales de Apusul Europei și de America de Nord, care are caracteristicile vieții de acolo; apusean, vestic. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte din populația unei țări din Occident sau este originară de acolo; (la pl.) popoarele din Occident. – Din fr. occidental, lat. occidentalis. DOOM
occidentál adj m., pl. occidentáli; f. occidentálă, pl. occidentále
occidentale
OCCIDENTÁL, -Ă, occidentali, -e, adj. Care ține de occident, mai ales de Apusul Europei și de America de Nord, care are caracteristicile vieții de acolo; apusean, vestic. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte din populația unei țări din Occident sau este originară de acolo; (la pl.) popoarele din Occident. – Din fr. occidental, lat. occidentalis. DOOM
occidentál adj m., pl. occidentáli; f. occidentálă, pl. occidentále
occidentalei
OCCIDENTÁL, -Ă, occidentali, -e, adj. Care ține de occident, mai ales de Apusul Europei și de America de Nord, care are caracteristicile vieții de acolo; apusean, vestic. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte din populația unei țări din Occident sau este originară de acolo; (la pl.) popoarele din Occident. – Din fr. occidental, lat. occidentalis. DOOM
occidentál adj m., pl. occidentáli; f. occidentálă, pl. occidentále
occidentalele
OCCIDENTÁL, -Ă, occidentali, -e, adj. Care ține de occident, mai ales de Apusul Europei și de America de Nord, care are caracteristicile vieții de acolo; apusean, vestic. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte din populația unei țări din Occident sau este originară de acolo; (la pl.) popoarele din Occident. – Din fr. occidental, lat. occidentalis. DOOM
occidentál adj m., pl. occidentáli; f. occidentálă, pl. occidentále
occidentalelor
OCCIDENTÁL, -Ă, occidentali, -e, adj. Care ține de occident, mai ales de Apusul Europei și de America de Nord, care are caracteristicile vieții de acolo; apusean, vestic. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte din populația unei țări din Occident sau este originară de acolo; (la pl.) popoarele din Occident. – Din fr. occidental, lat. occidentalis. DOOM
occidentál adj m., pl. occidentáli; f. occidentálă, pl. occidentále
occidentali
OCCIDENTÁL, -Ă, occidentali, -e, adj. Care ține de occident, mai ales de Apusul Europei și de America de Nord, care are caracteristicile vieții de acolo; apusean, vestic. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte din populația unei țări din Occident sau este originară de acolo; (la pl.) popoarele din Occident. – Din fr. occidental, lat. occidentalis. DOOM
occidentál adj m., pl. occidentáli; f. occidentálă, pl. occidentále
occidentalii
OCCIDENTÁL, -Ă, occidentali, -e, adj. Care ține de occident, mai ales de Apusul Europei și de America de Nord, care are caracteristicile vieții de acolo; apusean, vestic. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte din populația unei țări din Occident sau este originară de acolo; (la pl.) popoarele din Occident. – Din fr. occidental, lat. occidentalis. DOOM
occidentál adj m., pl. occidentáli; f. occidentálă, pl. occidentále
occidentalilor
OCCIDENTÁL, -Ă, occidentali, -e, adj. Care ține de occident, mai ales de Apusul Europei și de America de Nord, care are caracteristicile vieții de acolo; apusean, vestic. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte din populația unei țări din Occident sau este originară de acolo; (la pl.) popoarele din Occident. – Din fr. occidental, lat. occidentalis. DOOM
occidentál adj m., pl. occidentáli; f. occidentálă, pl. occidentále
occidentaliza
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizai
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizam
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizare
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizare
OCCIDENTALIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) occidentaliza. – V. occidentaliza. DOOM
occidentalizáre s. f., g.-d. art. occidentalizắrii
occidentalizarea
OCCIDENTALIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) occidentaliza. – V. occidentaliza. DOOM
occidentalizáre s. f., g.-d. art. occidentalizắrii
occidentalizară
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizarăm
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizarăți
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizase
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizasem
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizaseră
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizaserăm
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizaserăți
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizaseși
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizaseți
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizat
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizat
OCCIDENTALIZÁT, -Ă, occidentalizați, -te, adj. Care a căpătat caracter occidental. – V. occidentaliza.
occidentalizata
OCCIDENTALIZÁT, -Ă, occidentalizați, -te, adj. Care a căpătat caracter occidental. – V. occidentaliza.
occidentalizate
OCCIDENTALIZÁT, -Ă, occidentalizați, -te, adj. Care a căpătat caracter occidental. – V. occidentaliza.
occidentalizatei
OCCIDENTALIZÁT, -Ă, occidentalizați, -te, adj. Care a căpătat caracter occidental. – V. occidentaliza.
occidentalizatele
OCCIDENTALIZÁT, -Ă, occidentalizați, -te, adj. Care a căpătat caracter occidental. – V. occidentaliza.
occidentalizatelor
OCCIDENTALIZÁT, -Ă, occidentalizați, -te, adj. Care a căpătat caracter occidental. – V. occidentaliza.
occidentalizatul
OCCIDENTALIZÁT, -Ă, occidentalizați, -te, adj. Care a căpătat caracter occidental. – V. occidentaliza.
occidentalizatului
OCCIDENTALIZÁT, -Ă, occidentalizați, -te, adj. Care a căpătat caracter occidental. – V. occidentaliza.
occidentalizau
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizași
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizați
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizați
OCCIDENTALIZÁT, -Ă, occidentalizați, -te, adj. Care a căpătat caracter occidental. – V. occidentaliza.
occidentalizații
OCCIDENTALIZÁT, -Ă, occidentalizați, -te, adj. Care a căpătat caracter occidental. – V. occidentaliza.
occidentalizaților
OCCIDENTALIZÁT, -Ă, occidentalizați, -te, adj. Care a căpătat caracter occidental. – V. occidentaliza.
occidentalizează
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizez
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizeze
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizezi
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizând
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizînd
OCCIDENTALIZÁ, occidentalizez, vb. I. Tranz. și refl. A da sau a căpăta caracter occidental. – Din fr. occidentaliser. DOOM
*occidentalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 occidentalizeáză
occidentalizări
OCCIDENTALIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) occidentaliza. – V. occidentaliza. DOOM
occidentalizáre s. f., g.-d. art. occidentalizắrii
occidentalizării
OCCIDENTALIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) occidentaliza. – V. occidentaliza. DOOM
occidentalizáre s. f., g.-d. art. occidentalizắrii
occidentalizările
OCCIDENTALIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) occidentaliza. – V. occidentaliza. DOOM
occidentalizáre s. f., g.-d. art. occidentalizắrii
occidentalizărilor
OCCIDENTALIZÁRE s. f. Acțiunea de a (se) occidentaliza. – V. occidentaliza. DOOM
occidentalizáre s. f., g.-d. art. occidentalizắrii
occidentalul
OCCIDENTÁL, -Ă, occidentali, -e, adj. Care ține de occident, mai ales de Apusul Europei și de America de Nord, care are caracteristicile vieții de acolo; apusean, vestic. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte din populația unei țări din Occident sau este originară de acolo; (la pl.) popoarele din Occident. – Din fr. occidental, lat. occidentalis. DOOM
occidentál adj m., pl. occidentáli; f. occidentálă, pl. occidentále
occidentalului
OCCIDENTÁL, -Ă, occidentali, -e, adj. Care ține de occident, mai ales de Apusul Europei și de America de Nord, care are caracteristicile vieții de acolo; apusean, vestic. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte din populația unei țări din Occident sau este originară de acolo; (la pl.) popoarele din Occident. – Din fr. occidental, lat. occidentalis. DOOM
occidentál adj m., pl. occidentáli; f. occidentálă, pl. occidentále
occidentul
OCCIDÉNT s. n. Apus1 (2), vest; spațiul geografic situat la vest de un punct de referință; (cu valoare de nume propriu) lumea, totalitatea popoarelor aflate în acest spațiu (îndeosebi vestul Europei și America de Nord). – Din fr. occident, lat. occidens, -ntis. DOOM
occidént (punct cardinal) (rar) s. n.
occidentului
OCCIDÉNT s. n. Apus1 (2), vest; spațiul geografic situat la vest de un punct de referință; (cu valoare de nume propriu) lumea, totalitatea popoarelor aflate în acest spațiu (îndeosebi vestul Europei și America de Nord). – Din fr. occident, lat. occidens, -ntis. DOOM
occidént (punct cardinal) (rar) s. n.
occipital
OCCIPITÁL, -Ă, occipitali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Os nepereche lat, care formează partea de dinapoi și de jos a cutiei craniene. 2. Adj. Care aparține occipitalului (1), care se referă la occipital. ◊ Lobul occipital = lobul posterior al creierului, unde sunt localizați centrii vederii. Orificiul occipital = orificiul circular din osul occipital, prin care trec măduva spinării și nervii spinali. – Din fr. occipital. DOOM
occipitál2 s. n., pl. occipitále
occipitala
OCCIPITÁL, -Ă, occipitali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Os nepereche lat, care formează partea de dinapoi și de jos a cutiei craniene. 2. Adj. Care aparține occipitalului (1), care se referă la occipital. ◊ Lobul occipital = lobul posterior al creierului, unde sunt localizați centrii vederii. Orificiul occipital = orificiul circular din osul occipital, prin care trec măduva spinării și nervii spinali. – Din fr. occipital. DOOM
occipitál2 s. n., pl. occipitále
occipitale
OCCIPITÁL, -Ă, occipitali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Os nepereche lat, care formează partea de dinapoi și de jos a cutiei craniene. 2. Adj. Care aparține occipitalului (1), care se referă la occipital. ◊ Lobul occipital = lobul posterior al creierului, unde sunt localizați centrii vederii. Orificiul occipital = orificiul circular din osul occipital, prin care trec măduva spinării și nervii spinali. – Din fr. occipital. DOOM
occipitál2 s. n., pl. occipitále
occipitalei
OCCIPITÁL, -Ă, occipitali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Os nepereche lat, care formează partea de dinapoi și de jos a cutiei craniene. 2. Adj. Care aparține occipitalului (1), care se referă la occipital. ◊ Lobul occipital = lobul posterior al creierului, unde sunt localizați centrii vederii. Orificiul occipital = orificiul circular din osul occipital, prin care trec măduva spinării și nervii spinali. – Din fr. occipital. DOOM
occipitál2 s. n., pl. occipitále
occipitalele
OCCIPITÁL, -Ă, occipitali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Os nepereche lat, care formează partea de dinapoi și de jos a cutiei craniene. 2. Adj. Care aparține occipitalului (1), care se referă la occipital. ◊ Lobul occipital = lobul posterior al creierului, unde sunt localizați centrii vederii. Orificiul occipital = orificiul circular din osul occipital, prin care trec măduva spinării și nervii spinali. – Din fr. occipital. DOOM
occipitál2 s. n., pl. occipitále
occipitalelor
OCCIPITÁL, -Ă, occipitali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Os nepereche lat, care formează partea de dinapoi și de jos a cutiei craniene. 2. Adj. Care aparține occipitalului (1), care se referă la occipital. ◊ Lobul occipital = lobul posterior al creierului, unde sunt localizați centrii vederii. Orificiul occipital = orificiul circular din osul occipital, prin care trec măduva spinării și nervii spinali. – Din fr. occipital. DOOM
occipitál2 s. n., pl. occipitále
occipitali
OCCIPITÁL, -Ă, occipitali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Os nepereche lat, care formează partea de dinapoi și de jos a cutiei craniene. 2. Adj. Care aparține occipitalului (1), care se referă la occipital. ◊ Lobul occipital = lobul posterior al creierului, unde sunt localizați centrii vederii. Orificiul occipital = orificiul circular din osul occipital, prin care trec măduva spinării și nervii spinali. – Din fr. occipital. DOOM
occipitál2 s. n., pl. occipitále
occipitalii
OCCIPITÁL, -Ă, occipitali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Os nepereche lat, care formează partea de dinapoi și de jos a cutiei craniene. 2. Adj. Care aparține occipitalului (1), care se referă la occipital. ◊ Lobul occipital = lobul posterior al creierului, unde sunt localizați centrii vederii. Orificiul occipital = orificiul circular din osul occipital, prin care trec măduva spinării și nervii spinali. – Din fr. occipital. DOOM
occipitál2 s. n., pl. occipitále
occipitalilor
OCCIPITÁL, -Ă, occipitali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Os nepereche lat, care formează partea de dinapoi și de jos a cutiei craniene. 2. Adj. Care aparține occipitalului (1), care se referă la occipital. ◊ Lobul occipital = lobul posterior al creierului, unde sunt localizați centrii vederii. Orificiul occipital = orificiul circular din osul occipital, prin care trec măduva spinării și nervii spinali. – Din fr. occipital. DOOM
occipitál2 s. n., pl. occipitále
occipitalul
OCCIPITÁL, -Ă, occipitali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Os nepereche lat, care formează partea de dinapoi și de jos a cutiei craniene. 2. Adj. Care aparține occipitalului (1), care se referă la occipital. ◊ Lobul occipital = lobul posterior al creierului, unde sunt localizați centrii vederii. Orificiul occipital = orificiul circular din osul occipital, prin care trec măduva spinării și nervii spinali. – Din fr. occipital. DOOM
occipitál2 s. n., pl. occipitále
occipitalului
OCCIPITÁL, -Ă, occipitali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Os nepereche lat, care formează partea de dinapoi și de jos a cutiei craniene. 2. Adj. Care aparține occipitalului (1), care se referă la occipital. ◊ Lobul occipital = lobul posterior al creierului, unde sunt localizați centrii vederii. Orificiul occipital = orificiul circular din osul occipital, prin care trec măduva spinării și nervii spinali. – Din fr. occipital. DOOM
occipitál2 s. n., pl. occipitále
occiput
OCCIPÚT, occiputuri, s. n. Proeminență osoasă situată în partea posterioară și inferioară a craniului, care este legată de vertebrele gâtului. – Din fr., lat. occiput. DOOM
occipút s. n., pl. occipúturi
occiputul
OCCIPÚT, occiputuri, s. n. Proeminență osoasă situată în partea posterioară și inferioară a craniului, care este legată de vertebrele gâtului. – Din fr., lat. occiput. DOOM
occipút s. n., pl. occipúturi
occiputului
OCCIPÚT, occiputuri, s. n. Proeminență osoasă situată în partea posterioară și inferioară a craniului, care este legată de vertebrele gâtului. – Din fr., lat. occiput. DOOM
occipút s. n., pl. occipúturi
occiputuri
OCCIPÚT, occiputuri, s. n. Proeminență osoasă situată în partea posterioară și inferioară a craniului, care este legată de vertebrele gâtului. – Din fr., lat. occiput. DOOM
occipút s. n., pl. occipúturi
occiputurile
OCCIPÚT, occiputuri, s. n. Proeminență osoasă situată în partea posterioară și inferioară a craniului, care este legată de vertebrele gâtului. – Din fr., lat. occiput. DOOM
occipút s. n., pl. occipúturi
occiputurilor
OCCIPÚT, occiputuri, s. n. Proeminență osoasă situată în partea posterioară și inferioară a craniului, care este legată de vertebrele gâtului. – Din fr., lat. occiput. DOOM
occipút s. n., pl. occipúturi
ocean
Ocean = Oceanus.
ocean
OCEÁN, oceane, s. n. Vastă întindere de apă sărată de pe suprafața globului, delimitată de continente. ◊ Oceanul planetar (sau mondial) = totalitatea oceanelor și a mărilor, cu legătură între ele, formând o singură masă lichidă. ♦ Fig. Întindere nemărginită, noian, imensitate; mulțime nemărginită. – Din lat. oceanus, germ. Ozean, fr. océan. DOOM
*Atlántic/Oceánul ~ (A-tlan-, -cea-) s. propriu n.
oceane
OCEÁN, oceane, s. n. Vastă întindere de apă sărată de pe suprafața globului, delimitată de continente. ◊ Oceanul planetar (sau mondial) = totalitatea oceanelor și a mărilor, cu legătură între ele, formând o singură masă lichidă. ♦ Fig. Întindere nemărginită, noian, imensitate; mulțime nemărginită. – Din lat. oceanus, germ. Ozean, fr. océan. DOOM
*Atlántic/Oceánul ~ (A-tlan-, -cea-) s. propriu n.
oceanele
OCEÁN, oceane, s. n. Vastă întindere de apă sărată de pe suprafața globului, delimitată de continente. ◊ Oceanul planetar (sau mondial) = totalitatea oceanelor și a mărilor, cu legătură între ele, formând o singură masă lichidă. ♦ Fig. Întindere nemărginită, noian, imensitate; mulțime nemărginită. – Din lat. oceanus, germ. Ozean, fr. océan. DOOM
*Atlántic/Oceánul ~ (A-tlan-, -cea-) s. propriu n.
oceanelor
OCEÁN, oceane, s. n. Vastă întindere de apă sărată de pe suprafața globului, delimitată de continente. ◊ Oceanul planetar (sau mondial) = totalitatea oceanelor și a mărilor, cu legătură între ele, formând o singură masă lichidă. ♦ Fig. Întindere nemărginită, noian, imensitate; mulțime nemărginită. – Din lat. oceanus, germ. Ozean, fr. océan. DOOM
*Atlántic/Oceánul ~ (A-tlan-, -cea-) s. propriu n.
oceanic
OCEÁNIC, -Ă, oceanici, -ce, adj. 1. Care aparține oceanului, privitor la ocean; care trăiește în ocean. 2. Asemănător cu oceanul, ca de ocean. – Din fr. océanique, lat. oceanicus. DOOM
oceánic (-cea-) adj. m., pl. oceánici; f. oceánică, pl. oceánice
oceanica
OCEÁNIC, -Ă, oceanici, -ce, adj. 1. Care aparține oceanului, privitor la ocean; care trăiește în ocean. 2. Asemănător cu oceanul, ca de ocean. – Din fr. océanique, lat. oceanicus. DOOM
oceánic (-cea-) adj. m., pl. oceánici; f. oceánică, pl. oceánice
oceanice
OCEÁNIC, -Ă, oceanici, -ce, adj. 1. Care aparține oceanului, privitor la ocean; care trăiește în ocean. 2. Asemănător cu oceanul, ca de ocean. – Din fr. océanique, lat. oceanicus. DOOM
oceánic (-cea-) adj. m., pl. oceánici; f. oceánică, pl. oceánice
oceanicei
OCEÁNIC, -Ă, oceanici, -ce, adj. 1. Care aparține oceanului, privitor la ocean; care trăiește în ocean. 2. Asemănător cu oceanul, ca de ocean. – Din fr. océanique, lat. oceanicus. DOOM
oceánic (-cea-) adj. m., pl. oceánici; f. oceánică, pl. oceánice
oceanicele
OCEÁNIC, -Ă, oceanici, -ce, adj. 1. Care aparține oceanului, privitor la ocean; care trăiește în ocean. 2. Asemănător cu oceanul, ca de ocean. – Din fr. océanique, lat. oceanicus. DOOM
oceánic (-cea-) adj. m., pl. oceánici; f. oceánică, pl. oceánice
oceanicelor
OCEÁNIC, -Ă, oceanici, -ce, adj. 1. Care aparține oceanului, privitor la ocean; care trăiește în ocean. 2. Asemănător cu oceanul, ca de ocean. – Din fr. océanique, lat. oceanicus. DOOM
oceánic (-cea-) adj. m., pl. oceánici; f. oceánică, pl. oceánice
oceanici
OCEÁNIC, -Ă, oceanici, -ce, adj. 1. Care aparține oceanului, privitor la ocean; care trăiește în ocean. 2. Asemănător cu oceanul, ca de ocean. – Din fr. océanique, lat. oceanicus. DOOM
oceánic (-cea-) adj. m., pl. oceánici; f. oceánică, pl. oceánice
oceanicii
OCEÁNIC, -Ă, oceanici, -ce, adj. 1. Care aparține oceanului, privitor la ocean; care trăiește în ocean. 2. Asemănător cu oceanul, ca de ocean. – Din fr. océanique, lat. oceanicus. DOOM
oceánic (-cea-) adj. m., pl. oceánici; f. oceánică, pl. oceánice
oceanicilor
OCEÁNIC, -Ă, oceanici, -ce, adj. 1. Care aparține oceanului, privitor la ocean; care trăiește în ocean. 2. Asemănător cu oceanul, ca de ocean. – Din fr. océanique, lat. oceanicus. DOOM
oceánic (-cea-) adj. m., pl. oceánici; f. oceánică, pl. oceánice
oceanicul
OCEÁNIC, -Ă, oceanici, -ce, adj. 1. Care aparține oceanului, privitor la ocean; care trăiește în ocean. 2. Asemănător cu oceanul, ca de ocean. – Din fr. océanique, lat. oceanicus. DOOM
oceánic (-cea-) adj. m., pl. oceánici; f. oceánică, pl. oceánice
oceanicultura
OCEANICULTÚRĂ, oceaniculturi, s. f. Maricultură. – Ocean + [mar]cultură.
oceaniculturi
OCEANICULTÚRĂ, oceaniculturi, s. f. Maricultură. – Ocean + [mar]cultură.
oceaniculturii
OCEANICULTÚRĂ, oceaniculturi, s. f. Maricultură. – Ocean + [mar]cultură.
oceaniculturile
OCEANICULTÚRĂ, oceaniculturi, s. f. Maricultură. – Ocean + [mar]cultură.
oceaniculturilor
OCEANICULTÚRĂ, oceaniculturi, s. f. Maricultură. – Ocean + [mar]cultură.
oceanicului
OCEÁNIC, -Ă, oceanici, -ce, adj. 1. Care aparține oceanului, privitor la ocean; care trăiește în ocean. 2. Asemănător cu oceanul, ca de ocean. – Din fr. océanique, lat. oceanicus. DOOM
oceánic (-cea-) adj. m., pl. oceánici; f. oceánică, pl. oceánice
oceanida
OCEANÍDĂ, oceanide, s. f. Nimfă a mării, în mitologia greacă. – Din fr. océanide. DOOM
oceanídă (-cea-) s. f., g.-d. art. oceanídei; pl. oceaníde
oceanide
OCEANÍDĂ, oceanide, s. f. Nimfă a mării, în mitologia greacă. – Din fr. océanide. DOOM
oceanídă (-cea-) s. f., g.-d. art. oceanídei; pl. oceaníde
oceanide
Oceanide = Oceanides.
oceanidei
OCEANÍDĂ, oceanide, s. f. Nimfă a mării, în mitologia greacă. – Din fr. océanide. DOOM
oceanídă (-cea-) s. f., g.-d. art. oceanídei; pl. oceaníde
oceanidele
OCEANÍDĂ, oceanide, s. f. Nimfă a mării, în mitologia greacă. – Din fr. océanide. DOOM
oceanídă (-cea-) s. f., g.-d. art. oceanídei; pl. oceaníde
oceanidelor
OCEANÍDĂ, oceanide, s. f. Nimfă a mării, în mitologia greacă. – Din fr. océanide. DOOM
oceanídă (-cea-) s. f., g.-d. art. oceanídei; pl. oceaníde
oceanides
Oceanides, nimfe ale apelor, fiicele lui Oceanus și ale lui Tethys (v. și Nymphae). Unindu-se cu muritorii, dar mai ales cu zeii, oceanidele au avut numeroși copii. Dintre ele, cele mai cunoscute erau: Doris – mama nereidelor (v. și Nereides), Clymene – mama lui Prometheus, Philyra – mama centaurului Chiron etc.
oceano
OCEANO- v. ocean.
oceanograf
OCEANOGRÁF, -Ă, oceanografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanografie. – Din fr. océanographe. DOOM
oceanográfă (rar) (-cea-no-gra-) s. f., g.-d. art. oceanográfei; pl. oceanográfe
oceanografa
OCEANOGRÁF, -Ă, oceanografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanografie. – Din fr. océanographe. DOOM
oceanográfă (rar) (-cea-no-gra-) s. f., g.-d. art. oceanográfei; pl. oceanográfe
oceanografe
OCEANOGRÁF, -Ă, oceanografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanografie. – Din fr. océanographe. DOOM
oceanográfă (rar) (-cea-no-gra-) s. f., g.-d. art. oceanográfei; pl. oceanográfe
oceanografei
OCEANOGRÁF, -Ă, oceanografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanografie. – Din fr. océanographe. DOOM
oceanográfă (rar) (-cea-no-gra-) s. f., g.-d. art. oceanográfei; pl. oceanográfe
oceanografele
OCEANOGRÁF, -Ă, oceanografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanografie. – Din fr. océanographe. DOOM
oceanográfă (rar) (-cea-no-gra-) s. f., g.-d. art. oceanográfei; pl. oceanográfe
oceanografelor
OCEANOGRÁF, -Ă, oceanografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanografie. – Din fr. océanographe. DOOM
oceanográfă (rar) (-cea-no-gra-) s. f., g.-d. art. oceanográfei; pl. oceanográfe
oceanografi
OCEANOGRÁF, -Ă, oceanografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanografie. – Din fr. océanographe. DOOM
oceanográfă (rar) (-cea-no-gra-) s. f., g.-d. art. oceanográfei; pl. oceanográfe
oceanografia
OCEANOGRAFÍE s. f. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul și descrierea științifică a oceanului planetar; oceanologie. ♦ Știință care se ocupă cu studiul influenței mediului marin asupra florei și a faunei marine de la diferite adâncimi. – V. océanographle. DOOM
oceanografíe (-cea-no-gra-) s. f., art. oceanografía, g.-d. oceanografíi, art. oceanografíei
oceanografic
OCEANOGRÁFIC, -Ă, oceanografici, -ce, adj. Care aparține oceanografiei, privitor la oceanografie. – V. océanographique. DOOM
oceanográfic (-cea-no-gra-) adj. m., pl. oceanográfici; f. oceanográfică, pl. oceanográfice
oceanografica
OCEANOGRÁFIC, -Ă, oceanografici, -ce, adj. Care aparține oceanografiei, privitor la oceanografie. – V. océanographique. DOOM
oceanográfic (-cea-no-gra-) adj. m., pl. oceanográfici; f. oceanográfică, pl. oceanográfice
oceanografice
OCEANOGRÁFIC, -Ă, oceanografici, -ce, adj. Care aparține oceanografiei, privitor la oceanografie. – V. océanographique. DOOM
oceanográfic (-cea-no-gra-) adj. m., pl. oceanográfici; f. oceanográfică, pl. oceanográfice
oceanograficei
OCEANOGRÁFIC, -Ă, oceanografici, -ce, adj. Care aparține oceanografiei, privitor la oceanografie. – V. océanographique. DOOM
oceanográfic (-cea-no-gra-) adj. m., pl. oceanográfici; f. oceanográfică, pl. oceanográfice
oceanograficele
OCEANOGRÁFIC, -Ă, oceanografici, -ce, adj. Care aparține oceanografiei, privitor la oceanografie. – V. océanographique. DOOM
oceanográfic (-cea-no-gra-) adj. m., pl. oceanográfici; f. oceanográfică, pl. oceanográfice
oceanograficelor
OCEANOGRÁFIC, -Ă, oceanografici, -ce, adj. Care aparține oceanografiei, privitor la oceanografie. – V. océanographique. DOOM
oceanográfic (-cea-no-gra-) adj. m., pl. oceanográfici; f. oceanográfică, pl. oceanográfice
oceanografici
OCEANOGRÁFIC, -Ă, oceanografici, -ce, adj. Care aparține oceanografiei, privitor la oceanografie. – V. océanographique. DOOM
oceanográfic (-cea-no-gra-) adj. m., pl. oceanográfici; f. oceanográfică, pl. oceanográfice
oceanograficii
OCEANOGRÁFIC, -Ă, oceanografici, -ce, adj. Care aparține oceanografiei, privitor la oceanografie. – V. océanographique. DOOM
oceanográfic (-cea-no-gra-) adj. m., pl. oceanográfici; f. oceanográfică, pl. oceanográfice
oceanograficilor
OCEANOGRÁFIC, -Ă, oceanografici, -ce, adj. Care aparține oceanografiei, privitor la oceanografie. – V. océanographique. DOOM
oceanográfic (-cea-no-gra-) adj. m., pl. oceanográfici; f. oceanográfică, pl. oceanográfice
oceanograficul
OCEANOGRÁFIC, -Ă, oceanografici, -ce, adj. Care aparține oceanografiei, privitor la oceanografie. – V. océanographique. DOOM
oceanográfic (-cea-no-gra-) adj. m., pl. oceanográfici; f. oceanográfică, pl. oceanográfice
oceanograficului
OCEANOGRÁFIC, -Ă, oceanografici, -ce, adj. Care aparține oceanografiei, privitor la oceanografie. – V. océanographique. DOOM
oceanográfic (-cea-no-gra-) adj. m., pl. oceanográfici; f. oceanográfică, pl. oceanográfice
oceanografie
OCEANOGRAFÍE s. f. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul și descrierea științifică a oceanului planetar; oceanologie. ♦ Știință care se ocupă cu studiul influenței mediului marin asupra florei și a faunei marine de la diferite adâncimi. – V. océanographle. DOOM
oceanografíe (-cea-no-gra-) s. f., art. oceanografía, g.-d. oceanografíi, art. oceanografíei
oceanografiei
OCEANOGRAFÍE s. f. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul și descrierea științifică a oceanului planetar; oceanologie. ♦ Știință care se ocupă cu studiul influenței mediului marin asupra florei și a faunei marine de la diferite adâncimi. – V. océanographle. DOOM
oceanografíe (-cea-no-gra-) s. f., art. oceanografía, g.-d. oceanografíi, art. oceanografíei
oceanografii
OCEANOGRÁF, -Ă, oceanografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanografie. – Din fr. océanographe. DOOM
oceanográfă (rar) (-cea-no-gra-) s. f., g.-d. art. oceanográfei; pl. oceanográfe
oceanografii
OCEANOGRAFÍE s. f. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul și descrierea științifică a oceanului planetar; oceanologie. ♦ Știință care se ocupă cu studiul influenței mediului marin asupra florei și a faunei marine de la diferite adâncimi. – V. océanographle. DOOM
oceanografíe (-cea-no-gra-) s. f., art. oceanografía, g.-d. oceanografíi, art. oceanografíei
oceanografiile
OCEANOGRAFÍE s. f. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul și descrierea științifică a oceanului planetar; oceanologie. ♦ Știință care se ocupă cu studiul influenței mediului marin asupra florei și a faunei marine de la diferite adâncimi. – V. océanographle. DOOM
oceanografíe (-cea-no-gra-) s. f., art. oceanografía, g.-d. oceanografíi, art. oceanografíei
oceanografiilor
OCEANOGRAFÍE s. f. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul și descrierea științifică a oceanului planetar; oceanologie. ♦ Știință care se ocupă cu studiul influenței mediului marin asupra florei și a faunei marine de la diferite adâncimi. – V. océanographle. DOOM
oceanografíe (-cea-no-gra-) s. f., art. oceanografía, g.-d. oceanografíi, art. oceanografíei
oceanografilor
OCEANOGRÁF, -Ă, oceanografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanografie. – Din fr. océanographe. DOOM
oceanográfă (rar) (-cea-no-gra-) s. f., g.-d. art. oceanográfei; pl. oceanográfe
oceanograful
OCEANOGRÁF, -Ă, oceanografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanografie. – Din fr. océanographe. DOOM
oceanográfă (rar) (-cea-no-gra-) s. f., g.-d. art. oceanográfei; pl. oceanográfe
oceanografului
OCEANOGRÁF, -Ă, oceanografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanografie. – Din fr. océanographe. DOOM
oceanográfă (rar) (-cea-no-gra-) s. f., g.-d. art. oceanográfei; pl. oceanográfe
oceanolog
OCEANOLÓG, -Ă, oceanologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanologie. – Din germ. Ozeanolog. DOOM
*oceanológă (rar) (-cea-) s. f., g.-d. art. oceanológei; pl. oceanológe
oceanologa
OCEANOLÓG, -Ă, oceanologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanologie. – Din germ. Ozeanolog. DOOM
*oceanológă (rar) (-cea-) s. f., g.-d. art. oceanológei; pl. oceanológe
oceanologe
OCEANOLÓG, -Ă, oceanologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanologie. – Din germ. Ozeanolog. DOOM
*oceanológă (rar) (-cea-) s. f., g.-d. art. oceanológei; pl. oceanológe
oceanologei
OCEANOLÓG, -Ă, oceanologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanologie. – Din germ. Ozeanolog. DOOM
*oceanológă (rar) (-cea-) s. f., g.-d. art. oceanológei; pl. oceanológe
oceanologele
OCEANOLÓG, -Ă, oceanologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanologie. – Din germ. Ozeanolog. DOOM
*oceanológă (rar) (-cea-) s. f., g.-d. art. oceanológei; pl. oceanológe
oceanologelor
OCEANOLÓG, -Ă, oceanologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanologie. – Din germ. Ozeanolog. DOOM
*oceanológă (rar) (-cea-) s. f., g.-d. art. oceanológei; pl. oceanológe
oceanologi
OCEANOLÓG, -Ă, oceanologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanologie. – Din germ. Ozeanolog. DOOM
*oceanológă (rar) (-cea-) s. f., g.-d. art. oceanológei; pl. oceanológe
oceanologia
OCEANOLOGÍE s. f. Oceanografie. – Cf. oceanografie. DOOM
oceanologíe (-cea-) s. f., art. oceanología, g.-d. oceanologíi, art. oceanologíei
oceanologic
OCEANOLÓGIC, -Ă, oceanologici, -ce, adj. Referitor la oceanologie, de oceanologie. – Din fr. océanologique.
oceanologica
OCEANOLÓGIC, -Ă, oceanologici, -ce, adj. Referitor la oceanologie, de oceanologie. – Din fr. océanologique.
oceanologice
OCEANOLÓGIC, -Ă, oceanologici, -ce, adj. Referitor la oceanologie, de oceanologie. – Din fr. océanologique.
oceanologicei
OCEANOLÓGIC, -Ă, oceanologici, -ce, adj. Referitor la oceanologie, de oceanologie. – Din fr. océanologique.
oceanologicele
OCEANOLÓGIC, -Ă, oceanologici, -ce, adj. Referitor la oceanologie, de oceanologie. – Din fr. océanologique.
oceanologicelor
OCEANOLÓGIC, -Ă, oceanologici, -ce, adj. Referitor la oceanologie, de oceanologie. – Din fr. océanologique.
oceanologici
OCEANOLÓGIC, -Ă, oceanologici, -ce, adj. Referitor la oceanologie, de oceanologie. – Din fr. océanologique.
oceanologicii
OCEANOLÓGIC, -Ă, oceanologici, -ce, adj. Referitor la oceanologie, de oceanologie. – Din fr. océanologique.
oceanologicilor
OCEANOLÓGIC, -Ă, oceanologici, -ce, adj. Referitor la oceanologie, de oceanologie. – Din fr. océanologique.
oceanologicul
OCEANOLÓGIC, -Ă, oceanologici, -ce, adj. Referitor la oceanologie, de oceanologie. – Din fr. océanologique.
oceanologicului
OCEANOLÓGIC, -Ă, oceanologici, -ce, adj. Referitor la oceanologie, de oceanologie. – Din fr. océanologique.
oceanologie
OCEANOLOGÍE s. f. Oceanografie. – Cf. oceanografie. DOOM
oceanologíe (-cea-) s. f., art. oceanología, g.-d. oceanologíi, art. oceanologíei
oceanologiei
OCEANOLOGÍE s. f. Oceanografie. – Cf. oceanografie. DOOM
oceanologíe (-cea-) s. f., art. oceanología, g.-d. oceanologíi, art. oceanologíei
oceanologii
OCEANOLÓG, -Ă, oceanologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanologie. – Din germ. Ozeanolog. DOOM
*oceanológă (rar) (-cea-) s. f., g.-d. art. oceanológei; pl. oceanológe
oceanologii
OCEANOLOGÍE s. f. Oceanografie. – Cf. oceanografie. DOOM
oceanologíe (-cea-) s. f., art. oceanología, g.-d. oceanologíi, art. oceanologíei
oceanologilor
OCEANOLÓG, -Ă, oceanologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanologie. – Din germ. Ozeanolog. DOOM
*oceanológă (rar) (-cea-) s. f., g.-d. art. oceanológei; pl. oceanológe
oceanologul
OCEANOLÓG, -Ă, oceanologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanologie. – Din germ. Ozeanolog. DOOM
*oceanológă (rar) (-cea-) s. f., g.-d. art. oceanológei; pl. oceanológe
oceanologului
OCEANOLÓG, -Ă, oceanologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în oceanologie. – Din germ. Ozeanolog. DOOM
*oceanológă (rar) (-cea-) s. f., g.-d. art. oceanológei; pl. oceanológe
oceanul
OCEÁN, oceane, s. n. Vastă întindere de apă sărată de pe suprafața globului, delimitată de continente. ◊ Oceanul planetar (sau mondial) = totalitatea oceanelor și a mărilor, cu legătură între ele, formând o singură masă lichidă. ♦ Fig. Întindere nemărginită, noian, imensitate; mulțime nemărginită. – Din lat. oceanus, germ. Ozean, fr. océan. DOOM
*Atlántic/Oceánul ~ (A-tlan-, -cea-) s. propriu n.
oceanului
OCEÁN, oceane, s. n. Vastă întindere de apă sărată de pe suprafața globului, delimitată de continente. ◊ Oceanul planetar (sau mondial) = totalitatea oceanelor și a mărilor, cu legătură între ele, formând o singură masă lichidă. ♦ Fig. Întindere nemărginită, noian, imensitate; mulțime nemărginită. – Din lat. oceanus, germ. Ozean, fr. océan. DOOM
*Atlántic/Oceánul ~ (A-tlan-, -cea-) s. propriu n.
oceanus
Oceanus, zeul și personificarea marilor ape care înconjurau – în concepția celor vechi – lumea locuită, iar mai tîrziu personificarea Oceanului Atlantic, socotit hotarul vestic al lumii vechi. Oceanus era cel mai mare dintre titani, fiul lui Uranus și al lui Gaea. Din unirea lui cu sora sa Tethys, s-au născut oceanidele (v. și Oceanides). El era socotit deopotrivă tatăl tuturor apelor curgătoare – peste trei mii la număr – al marilor fluvii, al rîurilor și al izvoarelor.
ocei
oceí (-ceiésc, ít), vb. refl. – A despera. Sl. otucejati (Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. (înv.) oceianie (var. o(t)ceaianie), s. f. (desperare), din sl. otucejanije; oceință, s. f. (desperare.)
oceire
oceí (-ceiésc, ít), vb. refl. – A despera. Sl. otucejati (Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. (înv.) oceianie (var. o(t)ceaianie), s. f. (desperare), din sl. otucejanije; oceință, s. f. (desperare.)
ocel
OCÉL, oceli, s. m. Ochi1 simplu, pe care îl au anumite artropode și viermii. – Din fr. ocelle, lat. ocellus. DOOM
océl s. m., pl. océli
oceli
OCÉL, oceli, s. m. Ochi1 simplu, pe care îl au anumite artropode și viermii. – Din fr. ocelle, lat. ocellus. DOOM
océl s. m., pl. océli
ocelii
OCÉL, oceli, s. m. Ochi1 simplu, pe care îl au anumite artropode și viermii. – Din fr. ocelle, lat. ocellus. DOOM
océl s. m., pl. océli
ocelilor
OCÉL, oceli, s. m. Ochi1 simplu, pe care îl au anumite artropode și viermii. – Din fr. ocelle, lat. ocellus. DOOM
océl s. m., pl. océli
ocelot
OCELÓT, oceloți, s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, răspândit în America de Sud, având blana gri cu puncte roșcate, foarte apreciată (Felix sau Leopardus pardalis). – Din fr. ocelot.
ocelotul
OCELÓT, oceloți, s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, răspândit în America de Sud, având blana gri cu puncte roșcate, foarte apreciată (Felix sau Leopardus pardalis). – Din fr. ocelot.
ocelotului
OCELÓT, oceloți, s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, răspândit în America de Sud, având blana gri cu puncte roșcate, foarte apreciată (Felix sau Leopardus pardalis). – Din fr. ocelot.
oceloți
OCELÓT, oceloți, s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, răspândit în America de Sud, având blana gri cu puncte roșcate, foarte apreciată (Felix sau Leopardus pardalis). – Din fr. ocelot.
oceloții
OCELÓT, oceloți, s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, răspândit în America de Sud, având blana gri cu puncte roșcate, foarte apreciată (Felix sau Leopardus pardalis). – Din fr. ocelot.
oceloților
OCELÓT, oceloți, s. m. Mamifer carnivor din familia felidelor, răspândit în America de Sud, având blana gri cu puncte roșcate, foarte apreciată (Felix sau Leopardus pardalis). – Din fr. ocelot.
ocelul
OCÉL, oceli, s. m. Ochi1 simplu, pe care îl au anumite artropode și viermii. – Din fr. ocelle, lat. ocellus. DOOM
océl s. m., pl. océli
ocelului
OCÉL, oceli, s. m. Ochi1 simplu, pe care îl au anumite artropode și viermii. – Din fr. ocelle, lat. ocellus. DOOM
océl s. m., pl. océli
ocenaș
OCINÁȘ, ocinașe, s. n. (Înv. și reg.) Rugăciunea „Tatăl nostru”; p. gener: (la pl.) rugăciune (care se spune dimineața sau seara). [Var.: ocenáș s. n.] – Din sl. otĭcĭ našĭ. DOOM
ocináș (înv., reg.) s. n., pl. ocináșe
ocenie
OCÉNIE, ocenii, s. f. (Rusism înv.) Exerciții militare, instrucție. – Rus učenije.
ochea
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ocheada
OCHEÁDĂ, ocheade, s. f. Privire (semnificativă) aruncată cuiva pe furiș; închidere intenționată a ochilor pentru a atrage atenția asupra celor spuse sau sugerate; semn cu ochiul. – Din ochi2 (după fr. oeillade). DOOM
ocheádă s. f., g.-d. art. ocheádei; pl. ocheáde
ocheade
OCHEÁDĂ, ocheade, s. f. Privire (semnificativă) aruncată cuiva pe furiș; închidere intenționată a ochilor pentru a atrage atenția asupra celor spuse sau sugerate; semn cu ochiul. – Din ochi2 (după fr. oeillade). DOOM
ocheádă s. f., g.-d. art. ocheádei; pl. ocheáde
ocheadei
OCHEÁDĂ, ocheade, s. f. Privire (semnificativă) aruncată cuiva pe furiș; închidere intenționată a ochilor pentru a atrage atenția asupra celor spuse sau sugerate; semn cu ochiul. – Din ochi2 (după fr. oeillade). DOOM
ocheádă s. f., g.-d. art. ocheádei; pl. ocheáde
ocheadele
OCHEÁDĂ, ocheade, s. f. Privire (semnificativă) aruncată cuiva pe furiș; închidere intenționată a ochilor pentru a atrage atenția asupra celor spuse sau sugerate; semn cu ochiul. – Din ochi2 (după fr. oeillade). DOOM
ocheádă s. f., g.-d. art. ocheádei; pl. ocheáde
ocheadelor
OCHEÁDĂ, ocheade, s. f. Privire (semnificativă) aruncată cuiva pe furiș; închidere intenționată a ochilor pentru a atrage atenția asupra celor spuse sau sugerate; semn cu ochiul. – Din ochi2 (după fr. oeillade). DOOM
ocheádă s. f., g.-d. art. ocheádei; pl. ocheáde
ocheai
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ocheam
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochean
OCHEÁN1 ocheane, s. n. Nume dat unor instrumente optice portative care măresc unghiul sub care se văd obiectele depărtate de pe suprafața Pământului, permițând o mai bună distingere a detaliilor. – Din it. occhiale, adaptat la cuvintele românești terminate în -an. DOOM
ocheán (instrument) (-chean) s. n., pl. ocheáne
ochean
OCHEÁNĂ, ochene, s. f. Pește lung de 20-30 cm, cu capul mic, cu partea dorsală cenușie-albăstrie, iar cea ventrală albă și cu aripioarele roșii; babușcă (Rutilus rutilus). ♦ Roșioară. [Var.: (reg.) ocheán s. m.] – Ochi1 + suf. -ean. DOOM
ocheánă (pește) s. f., g.-d. art. ochénei; pl. ochéne
ocheana
OCHEÁNĂ, ochene, s. f. Pește lung de 20-30 cm, cu capul mic, cu partea dorsală cenușie-albăstrie, iar cea ventrală albă și cu aripioarele roșii; babușcă (Rutilus rutilus). ♦ Roșioară. [Var.: (reg.) ocheán s. m.] – Ochi1 + suf. -ean. DOOM
ocheánă (pește) s. f., g.-d. art. ochénei; pl. ochéne
ocheane
OCHEÁN1 ocheane, s. n. Nume dat unor instrumente optice portative care măresc unghiul sub care se văd obiectele depărtate de pe suprafața Pământului, permițând o mai bună distingere a detaliilor. – Din it. occhiale, adaptat la cuvintele românești terminate în -an. DOOM
ocheán (instrument) (-chean) s. n., pl. ocheáne
ocheanele
OCHEÁN1 ocheane, s. n. Nume dat unor instrumente optice portative care măresc unghiul sub care se văd obiectele depărtate de pe suprafața Pământului, permițând o mai bună distingere a detaliilor. – Din it. occhiale, adaptat la cuvintele românești terminate în -an. DOOM
ocheán (instrument) (-chean) s. n., pl. ocheáne
ocheanelor
OCHEÁN1 ocheane, s. n. Nume dat unor instrumente optice portative care măresc unghiul sub care se văd obiectele depărtate de pe suprafața Pământului, permițând o mai bună distingere a detaliilor. – Din it. occhiale, adaptat la cuvintele românești terminate în -an. DOOM
ocheán (instrument) (-chean) s. n., pl. ocheáne
ocheanul
OCHEÁN1 ocheane, s. n. Nume dat unor instrumente optice portative care măresc unghiul sub care se văd obiectele depărtate de pe suprafața Pământului, permițând o mai bună distingere a detaliilor. – Din it. occhiale, adaptat la cuvintele românești terminate în -an. DOOM
ocheán (instrument) (-chean) s. n., pl. ocheáne
ocheanului
OCHEÁN1 ocheane, s. n. Nume dat unor instrumente optice portative care măresc unghiul sub care se văd obiectele depărtate de pe suprafața Pământului, permițând o mai bună distingere a detaliilor. – Din it. occhiale, adaptat la cuvintele românești terminate în -an. DOOM
ocheán (instrument) (-chean) s. n., pl. ocheáne
ochească
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ocheau
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ocheați
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochelari
OCHELÁRI s. m. pl. Dispozitiv optic medical sau de protecție format din două lentile (fixate într-o ramă), care se pune la ochi (sprijinit pe rădăcina nasului) cu scopul de a corecta un defect de vedere, de a apăra ochii de praf, de o lumină prea puternică etc. ♦ P. ext. Dispozitiv format din două bucăți de piele prinse de curelele laterale ale căpețelei și așezate în dreptul ochilor cailor pentru a-i împiedica să vadă lateral. ◊ Expr. A avea ochelari de cal, se spune despre persoane mărginite, care văd lucrurile printr-o prismă prea îngustă. – Din ochi1 (după lat. ocularis). DOOM
ochelári s. m. pl.
ochelarii
OCHELÁRI s. m. pl. Dispozitiv optic medical sau de protecție format din două lentile (fixate într-o ramă), care se pune la ochi (sprijinit pe rădăcina nasului) cu scopul de a corecta un defect de vedere, de a apăra ochii de praf, de o lumină prea puternică etc. ♦ P. ext. Dispozitiv format din două bucăți de piele prinse de curelele laterale ale căpețelei și așezate în dreptul ochilor cailor pentru a-i împiedica să vadă lateral. ◊ Expr. A avea ochelari de cal, se spune despre persoane mărginite, care văd lucrurile printr-o prismă prea îngustă. – Din ochi1 (după lat. ocularis). DOOM
ochelári s. m. pl.
ochelarilor
OCHELÁRI s. m. pl. Dispozitiv optic medical sau de protecție format din două lentile (fixate într-o ramă), care se pune la ochi (sprijinit pe rădăcina nasului) cu scopul de a corecta un defect de vedere, de a apăra ochii de praf, de o lumină prea puternică etc. ♦ P. ext. Dispozitiv format din două bucăți de piele prinse de curelele laterale ale căpețelei și așezate în dreptul ochilor cailor pentru a-i împiedica să vadă lateral. ◊ Expr. A avea ochelari de cal, se spune despre persoane mărginite, care văd lucrurile printr-o prismă prea îngustă. – Din ochi1 (după lat. ocularis). DOOM
ochelári s. m. pl.
ochelarist
OCHELARÍST, -Ă, ochelariști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care poartă ochelari. – Ochelari + suf. -ist. DOOM
ochelarístă (fam.) s. f., g.-d. art. ochelarístei; pl. ochelaríste
ochelarista
OCHELARÍST, -Ă, ochelariști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care poartă ochelari. – Ochelari + suf. -ist. DOOM
ochelarístă (fam.) s. f., g.-d. art. ochelarístei; pl. ochelaríste
ochelariste
OCHELARÍST, -Ă, ochelariști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care poartă ochelari. – Ochelari + suf. -ist. DOOM
ochelarístă (fam.) s. f., g.-d. art. ochelarístei; pl. ochelaríste
ochelaristei
OCHELARÍST, -Ă, ochelariști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care poartă ochelari. – Ochelari + suf. -ist. DOOM
ochelarístă (fam.) s. f., g.-d. art. ochelarístei; pl. ochelaríste
ochelaristele
OCHELARÍST, -Ă, ochelariști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care poartă ochelari. – Ochelari + suf. -ist. DOOM
ochelarístă (fam.) s. f., g.-d. art. ochelarístei; pl. ochelaríste
ochelaristelor
OCHELARÍST, -Ă, ochelariști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care poartă ochelari. – Ochelari + suf. -ist. DOOM
ochelarístă (fam.) s. f., g.-d. art. ochelarístei; pl. ochelaríste
ochelaristul
OCHELARÍST, -Ă, ochelariști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care poartă ochelari. – Ochelari + suf. -ist. DOOM
ochelarístă (fam.) s. f., g.-d. art. ochelarístei; pl. ochelaríste
ochelaristului
OCHELARÍST, -Ă, ochelariști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care poartă ochelari. – Ochelari + suf. -ist. DOOM
ochelarístă (fam.) s. f., g.-d. art. ochelarístei; pl. ochelaríste
ochelariști
OCHELARÍST, -Ă, ochelariști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care poartă ochelari. – Ochelari + suf. -ist. DOOM
ochelarístă (fam.) s. f., g.-d. art. ochelarístei; pl. ochelaríste
ochelariștii
OCHELARÍST, -Ă, ochelariști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care poartă ochelari. – Ochelari + suf. -ist. DOOM
ochelarístă (fam.) s. f., g.-d. art. ochelarístei; pl. ochelaríste
ochelariștilor
OCHELARÍST, -Ă, ochelariști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care poartă ochelari. – Ochelari + suf. -ist. DOOM
ochelarístă (fam.) s. f., g.-d. art. ochelarístei; pl. ochelaríste
ochelarița
OCHELÁRIȚĂ, ochelarițe, s. f. Plantă erbacee din familia cmciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori galbene și cu fructele în formă de ochelari (Biscutella laevigata). – Ochelari + suf. -iță. DOOM
ocheláriță s. f., g.-d. art. ocheláriței; pl. ochelárițe
ochelarițe
OCHELÁRIȚĂ, ochelarițe, s. f. Plantă erbacee din familia cmciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori galbene și cu fructele în formă de ochelari (Biscutella laevigata). – Ochelari + suf. -iță. DOOM
ocheláriță s. f., g.-d. art. ocheláriței; pl. ochelárițe
ochelariței
OCHELÁRIȚĂ, ochelarițe, s. f. Plantă erbacee din familia cmciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori galbene și cu fructele în formă de ochelari (Biscutella laevigata). – Ochelari + suf. -iță. DOOM
ocheláriță s. f., g.-d. art. ocheláriței; pl. ochelárițe
ochelarițele
OCHELÁRIȚĂ, ochelarițe, s. f. Plantă erbacee din familia cmciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori galbene și cu fructele în formă de ochelari (Biscutella laevigata). – Ochelari + suf. -iță. DOOM
ocheláriță s. f., g.-d. art. ocheláriței; pl. ochelárițe
ochelarițelor
OCHELÁRIȚĂ, ochelarițe, s. f. Plantă erbacee din familia cmciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori galbene și cu fructele în formă de ochelari (Biscutella laevigata). – Ochelari + suf. -iță. DOOM
ocheláriță s. f., g.-d. art. ocheláriței; pl. ochelárițe
ochenat
OCHENÁT, -Ă, ochenați, -te, adj. (Rar) Cu ochi mari, frumoși. – Din ochi + [sprânc]enat.
ochene
OCHEÁNĂ, ochene, s. f. Pește lung de 20-30 cm, cu capul mic, cu partea dorsală cenușie-albăstrie, iar cea ventrală albă și cu aripioarele roșii; babușcă (Rutilus rutilus). ♦ Roșioară. [Var.: (reg.) ocheán s. m.] – Ochi1 + suf. -ean. DOOM
ocheánă (pește) s. f., g.-d. art. ochénei; pl. ochéne
ochenei
OCHEÁNĂ, ochene, s. f. Pește lung de 20-30 cm, cu capul mic, cu partea dorsală cenușie-albăstrie, iar cea ventrală albă și cu aripioarele roșii; babușcă (Rutilus rutilus). ♦ Roșioară. [Var.: (reg.) ocheán s. m.] – Ochi1 + suf. -ean. DOOM
ocheánă (pește) s. f., g.-d. art. ochénei; pl. ochéne
ochenele
OCHEÁNĂ, ochene, s. f. Pește lung de 20-30 cm, cu capul mic, cu partea dorsală cenușie-albăstrie, iar cea ventrală albă și cu aripioarele roșii; babușcă (Rutilus rutilus). ♦ Roșioară. [Var.: (reg.) ocheán s. m.] – Ochi1 + suf. -ean. DOOM
ocheánă (pește) s. f., g.-d. art. ochénei; pl. ochéne
ochenelor
OCHEÁNĂ, ochene, s. f. Pește lung de 20-30 cm, cu capul mic, cu partea dorsală cenușie-albăstrie, iar cea ventrală albă și cu aripioarele roșii; babușcă (Rutilus rutilus). ♦ Roșioară. [Var.: (reg.) ocheán s. m.] – Ochi1 + suf. -ean. DOOM
ocheánă (pește) s. f., g.-d. art. ochénei; pl. ochéne
ochenița
OCHENÍȚĂ, ochenițe, s. f. (Iht.) Diminutiv al lui ocheană. – Ocheană + suf. -iță. DOOM
ocheníță s. f., g.-d. art. ocheníței; pl. ocheníțe
ochenițe
OCHENÍȚĂ, ochenițe, s. f. (Iht.) Diminutiv al lui ocheană. – Ocheană + suf. -iță. DOOM
ocheníță s. f., g.-d. art. ocheníței; pl. ocheníțe
ocheniței
OCHENÍȚĂ, ochenițe, s. f. (Iht.) Diminutiv al lui ocheană. – Ocheană + suf. -iță. DOOM
ocheníță s. f., g.-d. art. ocheníței; pl. ocheníțe
ochenițele
OCHENÍȚĂ, ochenițe, s. f. (Iht.) Diminutiv al lui ocheană. – Ocheană + suf. -iță. DOOM
ocheníță s. f., g.-d. art. ocheníței; pl. ocheníțe
ochenițelor
OCHENÍȚĂ, ochenițe, s. f. (Iht.) Diminutiv al lui ocheană. – Ocheană + suf. -iță. DOOM
ocheníță s. f., g.-d. art. ocheníței; pl. ocheníțe
ochesc
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochet
OCHÉȚ s. m. v. ochet. DOOM
ochéț/ochéte (laț, ochi de geam, bulboană) (reg.) s. m., pl. ochéți
ochete
OCHÉȚ s. m. v. ochet. DOOM
ochéț/ochéte (laț, ochi de geam, bulboană) (reg.) s. m., pl. ochéți
ochetele
OCHÉȚ s. m. v. ochet. DOOM
ochéț/ochéte (laț, ochi de geam, bulboană) (reg.) s. m., pl. ochéți
ochetelui
OCHÉȚ s. m. v. ochet. DOOM
ochéț/ochéte (laț, ochi de geam, bulboană) (reg.) s. m., pl. ochéți
ocheșea
OCHEȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ocheșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui oacheș. ♦ (Substantivat, f. pl.; Bot.) Crăiță. [Var.: ochișél, -eá, -ícă adj.] – Oacheș + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
ocheșéle (plantă) s. f. pl., art. ocheșélele
ocheșeaua
OCHEȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ocheșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui oacheș. ♦ (Substantivat, f. pl.; Bot.) Crăiță. [Var.: ochișél, -eá, -ícă adj.] – Oacheș + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
ocheșéle (plantă) s. f. pl., art. ocheșélele
ocheșei
OCHEȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ocheșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui oacheș. ♦ (Substantivat, f. pl.; Bot.) Crăiță. [Var.: ochișél, -eá, -ícă adj.] – Oacheș + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
ocheșéle (plantă) s. f. pl., art. ocheșélele
ocheșeii
OCHEȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ocheșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui oacheș. ♦ (Substantivat, f. pl.; Bot.) Crăiță. [Var.: ochișél, -eá, -ícă adj.] – Oacheș + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
ocheșéle (plantă) s. f. pl., art. ocheșélele
ocheșeilor
OCHEȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ocheșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui oacheș. ♦ (Substantivat, f. pl.; Bot.) Crăiță. [Var.: ochișél, -eá, -ícă adj.] – Oacheș + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
ocheșéle (plantă) s. f. pl., art. ocheșélele
ocheșel
OCHEȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ocheșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui oacheș. ♦ (Substantivat, f. pl.; Bot.) Crăiță. [Var.: ochișél, -eá, -ícă adj.] – Oacheș + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
ocheșéle (plantă) s. f. pl., art. ocheșélele
ocheșele
OCHEȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ocheșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui oacheș. ♦ (Substantivat, f. pl.; Bot.) Crăiță. [Var.: ochișél, -eá, -ícă adj.] – Oacheș + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
ocheșéle (plantă) s. f. pl., art. ocheșélele
ocheșelei
OCHEȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ocheșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui oacheș. ♦ (Substantivat, f. pl.; Bot.) Crăiță. [Var.: ochișél, -eá, -ícă adj.] – Oacheș + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
ocheșéle (plantă) s. f. pl., art. ocheșélele
ocheșelele
OCHEȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ocheșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui oacheș. ♦ (Substantivat, f. pl.; Bot.) Crăiță. [Var.: ochișél, -eá, -ícă adj.] – Oacheș + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
ocheșéle (plantă) s. f. pl., art. ocheșélele
ocheșelelor
OCHEȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ocheșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui oacheș. ♦ (Substantivat, f. pl.; Bot.) Crăiță. [Var.: ochișél, -eá, -ícă adj.] – Oacheș + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
ocheșéle (plantă) s. f. pl., art. ocheșélele
ocheșelul
OCHEȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ocheșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui oacheș. ♦ (Substantivat, f. pl.; Bot.) Crăiță. [Var.: ochișél, -eá, -ícă adj.] – Oacheș + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
ocheșéle (plantă) s. f. pl., art. ocheșélele
ocheșelului
OCHEȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ocheșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui oacheș. ♦ (Substantivat, f. pl.; Bot.) Crăiță. [Var.: ochișél, -eá, -ícă adj.] – Oacheș + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
ocheșéle (plantă) s. f. pl., art. ocheșélele
ocheșica
OCHEȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ocheșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui oacheș. ♦ (Substantivat, f. pl.; Bot.) Crăiță. [Var.: ochișél, -eá, -ícă adj.] – Oacheș + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
ocheșéle (plantă) s. f. pl., art. ocheșélele
ochește
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochești
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ocheți
OCHÉȚ s. m. v. ochet. DOOM
ochéț/ochéte (laț, ochi de geam, bulboană) (reg.) s. m., pl. ochéți
ocheți
ocheți s. m. pl. (intl.) ochelari
ocheții
OCHÉȚ s. m. v. ochet. DOOM
ochéț/ochéte (laț, ochi de geam, bulboană) (reg.) s. m., pl. ochéți
ocheților
OCHÉȚ s. m. v. ochet. DOOM
ochéț/ochéte (laț, ochi de geam, bulboană) (reg.) s. m., pl. ochéți
ochețul
OCHÉȚ s. m. v. ochet. DOOM
ochéț/ochéte (laț, ochi de geam, bulboană) (reg.) s. m., pl. ochéți
ochețului
OCHÉȚ s. m. v. ochet. DOOM
ochéț/ochéte (laț, ochi de geam, bulboană) (reg.) s. m., pl. ochéți
ochi
OCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi supărat pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița-de-vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului; ochi-de-tigru = varietate de cuarț galben sau brun-roșcat cu irizații determinate de incluziuni foarte mici de fier, mică sau azbest. [Pl. și: (II, 4) ochiuri] – Lat. oc(u)lus. DOOM
ochi2 (de fereastră, de pădure, la o împletitură, la plită, mâncare) s. n., pl. óchiuri
ochi
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochii
OCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi supărat pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița-de-vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului; ochi-de-tigru = varietate de cuarț galben sau brun-roșcat cu irizații determinate de incluziuni foarte mici de fier, mică sau azbest. [Pl. și: (II, 4) ochiuri] – Lat. oc(u)lus. DOOM
ochi2 (de fereastră, de pădure, la o împletitură, la plită, mâncare) s. n., pl. óchiuri
ochii
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochilari
OCHILÁRI s. m. pl. v. ochelari.
ochilor
OCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi supărat pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița-de-vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului; ochi-de-tigru = varietate de cuarț galben sau brun-roșcat cu irizații determinate de incluziuni foarte mici de fier, mică sau azbest. [Pl. și: (II, 4) ochiuri] – Lat. oc(u)lus. DOOM
ochi2 (de fereastră, de pădure, la o împletitură, la plită, mâncare) s. n., pl. óchiuri
ochim
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochind
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochioasa
OCHIÓS, -OÁSĂ, ochioși, -oase, adj. (Fam.; despre persoane) Cu ochi1 mari, frumoși. ♦ (Reg.) Frumos, chipeș, arătos. – Ochi1 + suf. -os. DOOM
ochiós (fam.) adj. m., pl. ochióși; f. ochioásă, pl. ochioáse
ochioase
OCHIÓS, -OÁSĂ, ochioși, -oase, adj. (Fam.; despre persoane) Cu ochi1 mari, frumoși. ♦ (Reg.) Frumos, chipeș, arătos. – Ochi1 + suf. -os. DOOM
ochiós (fam.) adj. m., pl. ochióși; f. ochioásă, pl. ochioáse
ochioasei
OCHIÓS, -OÁSĂ, ochioși, -oase, adj. (Fam.; despre persoane) Cu ochi1 mari, frumoși. ♦ (Reg.) Frumos, chipeș, arătos. – Ochi1 + suf. -os. DOOM
ochiós (fam.) adj. m., pl. ochióși; f. ochioásă, pl. ochioáse
ochioasele
OCHIÓS, -OÁSĂ, ochioși, -oase, adj. (Fam.; despre persoane) Cu ochi1 mari, frumoși. ♦ (Reg.) Frumos, chipeș, arătos. – Ochi1 + suf. -os. DOOM
ochiós (fam.) adj. m., pl. ochióși; f. ochioásă, pl. ochioáse
ochioaselor
OCHIÓS, -OÁSĂ, ochioși, -oase, adj. (Fam.; despre persoane) Cu ochi1 mari, frumoși. ♦ (Reg.) Frumos, chipeș, arătos. – Ochi1 + suf. -os. DOOM
ochiós (fam.) adj. m., pl. ochióși; f. ochioásă, pl. ochioáse
ochiometru
după ochiometru / ochioscop expr. (glum.) aproximativ
ochios
OCHIÓS, -OÁSĂ, ochioși, -oase, adj. (Fam.; despre persoane) Cu ochi1 mari, frumoși. ♦ (Reg.) Frumos, chipeș, arătos. – Ochi1 + suf. -os. DOOM
ochiós (fam.) adj. m., pl. ochióși; f. ochioásă, pl. ochioáse
ochioscop
după ochiometru / ochioscop expr. (glum.) aproximativ
ochiosul
OCHIÓS, -OÁSĂ, ochioși, -oase, adj. (Fam.; despre persoane) Cu ochi1 mari, frumoși. ♦ (Reg.) Frumos, chipeș, arătos. – Ochi1 + suf. -os. DOOM
ochiós (fam.) adj. m., pl. ochióși; f. ochioásă, pl. ochioáse
ochiosului
OCHIÓS, -OÁSĂ, ochioși, -oase, adj. (Fam.; despre persoane) Cu ochi1 mari, frumoși. ♦ (Reg.) Frumos, chipeș, arătos. – Ochi1 + suf. -os. DOOM
ochiós (fam.) adj. m., pl. ochióși; f. ochioásă, pl. ochioáse
ochioși
OCHIÓS, -OÁSĂ, ochioși, -oase, adj. (Fam.; despre persoane) Cu ochi1 mari, frumoși. ♦ (Reg.) Frumos, chipeș, arătos. – Ochi1 + suf. -os. DOOM
ochiós (fam.) adj. m., pl. ochióși; f. ochioásă, pl. ochioáse
ochioșii
OCHIÓS, -OÁSĂ, ochioși, -oase, adj. (Fam.; despre persoane) Cu ochi1 mari, frumoși. ♦ (Reg.) Frumos, chipeș, arătos. – Ochi1 + suf. -os. DOOM
ochiós (fam.) adj. m., pl. ochióși; f. ochioásă, pl. ochioáse
ochioșilor
OCHIÓS, -OÁSĂ, ochioși, -oase, adj. (Fam.; despre persoane) Cu ochi1 mari, frumoși. ♦ (Reg.) Frumos, chipeș, arătos. – Ochi1 + suf. -os. DOOM
ochiós (fam.) adj. m., pl. ochióși; f. ochioásă, pl. ochioáse
ochire
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochire
OCHÍRE, ochiri, s. f. Acțiunea de a ochi2 și rezultatul ei; cercetare rapidă, sumară; privire, ocheadă, ochit. ♦ Totalitatea operațiilor care se execută pentru a aduce țeava unei guri de foc într-o poziție care să permită trimiterea proiectilului la țintă. – V. ochi2. DOOM
ochíre s. f., g.-d. art. ochírii; pl. ochíri
ochirea
OCHÍRE, ochiri, s. f. Acțiunea de a ochi2 și rezultatul ei; cercetare rapidă, sumară; privire, ocheadă, ochit. ♦ Totalitatea operațiilor care se execută pentru a aduce țeava unei guri de foc într-o poziție care să permită trimiterea proiectilului la țintă. – V. ochi2. DOOM
ochíre s. f., g.-d. art. ochírii; pl. ochíri
ochiri
OCHÍRE, ochiri, s. f. Acțiunea de a ochi2 și rezultatul ei; cercetare rapidă, sumară; privire, ocheadă, ochit. ♦ Totalitatea operațiilor care se execută pentru a aduce țeava unei guri de foc într-o poziție care să permită trimiterea proiectilului la țintă. – V. ochi2. DOOM
ochíre s. f., g.-d. art. ochírii; pl. ochíri
ochirii
OCHÍRE, ochiri, s. f. Acțiunea de a ochi2 și rezultatul ei; cercetare rapidă, sumară; privire, ocheadă, ochit. ♦ Totalitatea operațiilor care se execută pentru a aduce țeava unei guri de foc într-o poziție care să permită trimiterea proiectilului la țintă. – V. ochi2. DOOM
ochíre s. f., g.-d. art. ochírii; pl. ochíri
ochirile
OCHÍRE, ochiri, s. f. Acțiunea de a ochi2 și rezultatul ei; cercetare rapidă, sumară; privire, ocheadă, ochit. ♦ Totalitatea operațiilor care se execută pentru a aduce țeava unei guri de foc într-o poziție care să permită trimiterea proiectilului la țintă. – V. ochi2. DOOM
ochíre s. f., g.-d. art. ochírii; pl. ochíri
ochirilor
OCHÍRE, ochiri, s. f. Acțiunea de a ochi2 și rezultatul ei; cercetare rapidă, sumară; privire, ocheadă, ochit. ♦ Totalitatea operațiilor care se execută pentru a aduce țeava unei guri de foc într-o poziție care să permită trimiterea proiectilului la țintă. – V. ochi2. DOOM
ochíre s. f., g.-d. art. ochírii; pl. ochíri
ochiră
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochirăm
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochirăți
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochise
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochisem
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochiseră
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochiserăm
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochiserăți
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochiseși
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochiseți
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochist
ochist, ochiști s. m. (intl.) polițist care execută o misiune de filaj.
ochit
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochit
ochit, -ă, ochiți, -te adj. 1. beat. 2. vizat, luat la ochi, filat.
ochit
OCHÍT, ochituri, s. n. Ochire. – V. ochi2. DOOM
ochít s. n., pl. ochíturi
ochitor
OCHITÓR, ochitori, s. m. Persoană care ochește cu arma; țintaș. ♦ Militar care execută ochirea la gurile de foc de artilerie. – Ochi2 + suf. -tor. DOOM
ochitór s. m., pl. ochitóri
ochitori
OCHITÓR, ochitori, s. m. Persoană care ochește cu arma; țintaș. ♦ Militar care execută ochirea la gurile de foc de artilerie. – Ochi2 + suf. -tor. DOOM
ochitór s. m., pl. ochitóri
ochitorii
OCHITÓR, ochitori, s. m. Persoană care ochește cu arma; țintaș. ♦ Militar care execută ochirea la gurile de foc de artilerie. – Ochi2 + suf. -tor. DOOM
ochitór s. m., pl. ochitóri
ochitorilor
OCHITÓR, ochitori, s. m. Persoană care ochește cu arma; țintaș. ♦ Militar care execută ochirea la gurile de foc de artilerie. – Ochi2 + suf. -tor. DOOM
ochitór s. m., pl. ochitóri
ochitorul
OCHITÓR, ochitori, s. m. Persoană care ochește cu arma; țintaș. ♦ Militar care execută ochirea la gurile de foc de artilerie. – Ochi2 + suf. -tor. DOOM
ochitór s. m., pl. ochitóri
ochitorului
OCHITÓR, ochitori, s. m. Persoană care ochește cu arma; țintaș. ♦ Militar care execută ochirea la gurile de foc de artilerie. – Ochi2 + suf. -tor. DOOM
ochitór s. m., pl. ochitóri
ochitul
OCHÍT, ochituri, s. n. Ochire. – V. ochi2. DOOM
ochít s. n., pl. ochíturi
ochitului
OCHÍT, ochituri, s. n. Ochire. – V. ochi2. DOOM
ochít s. n., pl. ochíturi
ochitura
OCHITÚRĂ, ochituri, s. f. Privire, căutătură din ochi1. – Ochi2 + suf. -tură. DOOM
ochitúră s. f., g.-d. art. ochitúrii; pl. ochitúri
ochituri
OCHÍT, ochituri, s. n. Ochire. – V. ochi2. DOOM
ochít s. n., pl. ochíturi
ochituri
OCHITÚRĂ, ochituri, s. f. Privire, căutătură din ochi1. – Ochi2 + suf. -tură. DOOM
ochitúră s. f., g.-d. art. ochitúrii; pl. ochitúri
ochiturii
OCHITÚRĂ, ochituri, s. f. Privire, căutătură din ochi1. – Ochi2 + suf. -tură. DOOM
ochitúră s. f., g.-d. art. ochitúrii; pl. ochitúri
ochiturile
OCHÍT, ochituri, s. n. Ochire. – V. ochi2. DOOM
ochít s. n., pl. ochíturi
ochiturile
OCHITÚRĂ, ochituri, s. f. Privire, căutătură din ochi1. – Ochi2 + suf. -tură. DOOM
ochitúră s. f., g.-d. art. ochitúrii; pl. ochitúri
ochiturilor
OCHÍT, ochituri, s. n. Ochire. – V. ochi2. DOOM
ochít s. n., pl. ochíturi
ochiturilor
OCHITÚRĂ, ochituri, s. f. Privire, căutătură din ochi1. – Ochi2 + suf. -tură. DOOM
ochitúră s. f., g.-d. art. ochitúrii; pl. ochitúri
ochiul
OCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi supărat pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița-de-vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului; ochi-de-tigru = varietate de cuarț galben sau brun-roșcat cu irizații determinate de incluziuni foarte mici de fier, mică sau azbest. [Pl. și: (II, 4) ochiuri] – Lat. oc(u)lus. DOOM
ochi2 (de fereastră, de pădure, la o împletitură, la plită, mâncare) s. n., pl. óchiuri
ochiuleț
OCHIULÉȚ, ochiulețe, s. n. Diminutiv al lui ochi1. – Ochi1 + suf. -uleț. DOOM
ochiuléț s. n., pl. ochiuléțe
ochiulețe
OCHIULÉȚ, ochiulețe, s. n. Diminutiv al lui ochi1. – Ochi1 + suf. -uleț. DOOM
ochiuléț s. n., pl. ochiuléțe
ochiulețele
OCHIULÉȚ, ochiulețe, s. n. Diminutiv al lui ochi1. – Ochi1 + suf. -uleț. DOOM
ochiuléț s. n., pl. ochiuléțe
ochiulețelor
OCHIULÉȚ, ochiulețe, s. n. Diminutiv al lui ochi1. – Ochi1 + suf. -uleț. DOOM
ochiuléț s. n., pl. ochiuléțe
ochiulețul
OCHIULÉȚ, ochiulețe, s. n. Diminutiv al lui ochi1. – Ochi1 + suf. -uleț. DOOM
ochiuléț s. n., pl. ochiuléțe
ochiulețului
OCHIULÉȚ, ochiulețe, s. n. Diminutiv al lui ochi1. – Ochi1 + suf. -uleț. DOOM
ochiuléț s. n., pl. ochiuléțe
ochiului
OCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi supărat pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița-de-vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului; ochi-de-tigru = varietate de cuarț galben sau brun-roșcat cu irizații determinate de incluziuni foarte mici de fier, mică sau azbest. [Pl. și: (II, 4) ochiuri] – Lat. oc(u)lus. DOOM
ochi2 (de fereastră, de pădure, la o împletitură, la plită, mâncare) s. n., pl. óchiuri
ochiuri
OCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi supărat pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița-de-vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului; ochi-de-tigru = varietate de cuarț galben sau brun-roșcat cu irizații determinate de incluziuni foarte mici de fier, mică sau azbest. [Pl. și: (II, 4) ochiuri] – Lat. oc(u)lus. DOOM
ochi2 (de fereastră, de pădure, la o împletitură, la plită, mâncare) s. n., pl. óchiuri
ochiurile
OCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi supărat pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița-de-vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului; ochi-de-tigru = varietate de cuarț galben sau brun-roșcat cu irizații determinate de incluziuni foarte mici de fier, mică sau azbest. [Pl. și: (II, 4) ochiuri] – Lat. oc(u)lus. DOOM
ochi2 (de fereastră, de pădure, la o împletitură, la plită, mâncare) s. n., pl. óchiuri
ochiurilor
OCHI1, (I, II 4, 7, 11, 12, III) ochi, s. m., (II 1, 2, 3, 4, 5, 6, 8, 9, 10, 13) ochiuri, s. n. I. S. m. 1. Fiecare dintre cele două organe ale vederii, de formă globulară, sticloase, așezate simetric în partea din față a capului omului și a unor animale; globul împreună cu orbita, pleoapele, genele; irisul colorat al acestui organ; organul vederii unui animal sau al unei insecte, indiferent de structura lui. ◊ Loc. adv. Văzând cu ochii = repede. Ochi în ochi = privindu-se unul pe altul. Cu ochii închiși = a) fără discernământ; b) pe dinafară, pe de rost; foarte ușor, fără dificultăți. ◊ Expr. (A fi) numai ochi (și urechi) = (a privi) foarte atent (la ceva). A dormi numai cu un ochi = a dormi ușor, neliniștit; a dormi iepurește. Cât vezi cu ochii (sau cu ochiul) = cât cuprinzi cu privirea, până la depărtări foarte mari. A vedea cu ochii lui = a vedea el însuși, a fi de față la o întâmplare. A vedea cu ochii altuia = a nu avea păreri proprii, a judeca prin prisma altuia. A păzi (sau a îngriji) pe cineva ca ochii din cap = a păzi, a îngriji etc. pe cineva cu cea mai mare atenție. A arăta (pe cineva sau ceva) din ochi = a semnala cuiva în mod discret (pe cineva sau ceva), făcând o mișcare ușoară a ochilor în direcția voită. A iubi pe cineva (sau a-i fi drag cuiva) ca lumina ochilor (sau mai mult decât ochii din cap) = a iubi (sau a fi iubit) din tot sufletul. A i se scurge (sau a-i curge) cuiva ochii după cineva (sau după ceva) = a se uita cu mult drag la cineva sau la ceva, a-i plăcea foarte mult cineva sau ceva, a ține mult la cineva sau la ceva. A nu avea ochi să vezi pe cineva = a fi supărat pe cineva, a nu putea suferi pe cineva. A privi pe cineva cu (sau a avea pe cineva la) ochi buni (sau răi) = a (nu) simpatiza pe cineva. A nu vedea (lumea) înaintea ochilor = a fi foarte supărat, a fierbe de mânie. A da ochii (sau ochi) cu cineva = a întâlni pe cineva (pe neașteptate). A da cu ochii de cineva (sau de ceva) = a vedea ceva sau pe cineva care îți iese întâmplător în cale; a zări. A-și vedea visul cu ochii = a-și vedea realizată o dorință. E cu ochi și cu sprâncene = e evident, e clar. A i se întoarce (cuiva) ochii în cap (sau pe dos), se zice când cineva este în agonie, când moare. A(-și) da ochii peste cap = a) a cocheta, a afecta2; a face fasoane; b) (a fi pe punctul de) a muri. A privi cu ochii mari = a privi atent, a fi uimit de ceea ce vede. A pune (o armă) la ochi sau a lua la ochi = a ținti, a ochi. A lua (pe cineva) la ochi = a avea bănuieli asupra cuiva, a suspecta. A pune ochii (pe cineva sau pe ceva) = a-i plăcea cineva sau ceva; a pune sub observație, a urmări. A face un lucru cu ochii închiși = a face un lucru foarte ușor, fără dificultate, fără ezitare. Între patru ochi = fără martori, în intimitate. Plin ochi = foarte plin. (Fam.) Cu un ochi la făină și cu altul la slănină, se spune despre cel care: a) se uită cruciș sau b) râvnește la două lucruri deodată. (Muncește, lucrează, aleargă, se ferește, fuge etc. de ceva) de-și scoate ochii = (muncește, lucrează etc.) cât poate, din răsputeri. 2. Facultatea de a vedea, simțul văzului, vedere; privire, uitătură. ◊ Loc. adv. Cu ochi pierduți = cu privirea neconcentrată, privind în gol; în extaz. Sub ochii noștri = a) sub privirea noastră; b) acum, în prezent. În ochii cuiva = după părerea cuiva, după aprecierea cuiva, în conștiința cuiva; în fața cuiva. De (sau pentru) ochii lumii = de formă, pentru a salva aparențele. ◊ Expr. A privi cu ochi de piatră = a privi nepăsător, rece, înmărmurit. A avea ochi = a se arăta priceput în a aprecia un lucru dintr-o privire. A măsura (sau a judeca, a prețui etc.) din ochi = a aprecia cu aproximație, cu privirea, însușirea unui obiect sau a unei ființe; a studia, a cerceta, a analiza cu privirea ceva sau pe cineva. A vinde (sau a da, a cumpăra) pe ochi = a vinde (sau a cumpăra) apreciind cantitatea cu privirea. A sorbi pe cineva din ochi = a ține foarte mult la cineva, a-l privi cu drag. A mânca (sau a înghiți) cu ochii = a mânca cu mare poftă; a pofti. Încotro vede cu ochii sau unde îl duc ochii = indiferent unde, în orice direcție, fără țintă, aiurea. ♦ Fig. Putere de pătrundere, discernământ; judecată, rațiune. 3. (La pl.) Obraz, față. ◊ Loc. adv. De la ochi sau (verde) în ochi = cu îndrăzneală, fățiș, fără cruțare. II. P. anal. 1. S. n. Fiecare dintre spațiile libere ale unei ferestre, în care se montează geamurile; panou de sticlă care închide fiecare dintre aceste spații. ♦ Mică deschizătură închisă cu sticlă, făcută într-un perete exterior, folosind la aerisirea sau la iluminarea unei încăperi. ◊ Ochi de bou = nume dat ferestrelor rotunde de mici dimensiuni folosite pentru iluminarea și aerisirea podurilor, a mansardelor sau a încăperilor de serviciu ale unui edificiu. 2. S. n. Porțiune de loc, în formă circulară, acoperită cu altceva (apă, nisip, zăpadă etc.) decât mediul înconjurător. 3. S. n. Întindere de apă în formă circulară, în regiuni mlăștinoase, mărginită cu papură; loc unde se adună și stagnează apa. ♦ Vârtej de apă, bulboană; copcă. 4. S. n. și m. Orificiu făcut într-o pânză de navă, plasă, foaie de cort, prin care se poate petrece o sfoară, o frânghie, un cablu; ocheț. ♦ Buclă formată prin îndoirea unei sfori, a unei frânghii etc., petrecută cu un capăt prin îndoitură; laț. ♦ Fiecare dintre golurile (simetrice) aflate între firele unei împletituri, ale unor țesături, ale unor plase etc.; golul împreună cu firele care îl mărginesc. ♦ Fiecare dintre verigile din care se compune un lanț; za. 5. S. n. Orificiu circular situat pe partea superioară a unei mașini de gătit, pe care se așază vasele pentru a le pune în contact direct cu flacăra. 6. S. n. (Mai ales la pl.) Mâncare făcută din ouă prăjite în tigaie sau fierte fără coajă, astfel ca gălbenușul să rămână întreg (cu albușul coagulat în jurul lui). 7. S. m. Complex de muguri existent pe nod la vița-de-vie sau la subsuoara frunzelor unor plante. 8. S. n. Despărțitură într-o magazie, într-un hambar etc.; boxă. 9. S. n. Fiecare dintre petele colorate de pe coada păunului. 10. S. n. Particulă rotundă de grăsime care plutește pe suprafața unui lichid. 11. S. m. (În sintagmele) Ochi magic = tub electronic cu ecran fluorescent, care se folosește în special la aparatele de recepție radiofonică sau radiotelegrafică, ca să arate în ce măsură este realizat acordul pe lungimea de undă dorită; indicator de acord. 12. S. m. Fiecare dintre punctele de pe zaruri, cărți de joc etc. 13. S. n. Fig. Pată de lumină, licărire, punct strălucitor. III. S. m. Compuse: ochi-de-pisică = a) disc de sticlă sau de material plastic (montat într-o garnitură de metal) care reflectă razele de lumină proiectate asupra lui și care este folosit ca piesă de semnalizare la vehicule sau la panourile fixe de pe șosele; b) varietate de minerale care, șlefuite într-un anumit mod, capătă o luminozitate neobișnuită; ochi-de-ciclop = fereastră specială care separă acustic încăperile unui studio, permițând însă o vizibilitate bună; ochiul-boului = a) (Bot.) nume dat mai multor plante din familia compozeelor, cu inflorescențe mari, albe sau viu colorate; b) (Ornit.) pitulice; ochiul-lupului = a) plantă erbacee cu flori mici albastre și cu fructe nucule (Lycopsis arvensis); b) plantă erbacee cu tulpina ramificată și cu florile dispuse în formă de spice (Plantago indica); ochii-păsăruicii = a) plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, albe sau roșii (Myosotis palustris); b) nu-mă-uita; ochiul-șarpelui = a) plantă erbacee cu frunze mici în formă de rozetă, acoperite cu peri albi mătăsoși, cu flori albastre, rar albe, plăcut mirositoare (Eritrichium nanum); b) mică plantă erbacee cu frunze păroase și cu flori mici, albastre închis (Myosotis arvensis); ochii-șoricelului = a) mică plantă erbacee cu tulpini roșietice, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori alburii, rareori liliachii (Saxifraga adscendens); b) nu-mă-uita; ochiul-soarelui = vanilie sălbatică; ochiul-păunului = fluture de noapte care are pe aripi pete rotunde, colorate, asemănătoare cu cele de pe coada păunului (Saturnia pyri); Ochiul-Taurului = numele unei stele din constelația Taurului; ochi-de-tigru = varietate de cuarț galben sau brun-roșcat cu irizații determinate de incluziuni foarte mici de fier, mică sau azbest. [Pl. și: (II, 4) ochiuri] – Lat. oc(u)lus. DOOM
ochi2 (de fereastră, de pădure, la o împletitură, la plită, mâncare) s. n., pl. óchiuri
ochișea
OCHIȘÉLE s. f. pl. v. ocheșele.
ochișel
OCHEȘÉL, -EÁ, -ÍCĂ, ocheșei, -ele, adj. (Rar) Diminutiv al lui oacheș. ♦ (Substantivat, f. pl.; Bot.) Crăiță. [Var.: ochișél, -eá, -ícă adj.] – Oacheș + suf. -el, -ea, -ică. DOOM
ocheșéle (plantă) s. f. pl., art. ocheșélele
ochiși
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochișor
OCHIȘÓR, ochișori, s. m. 1. Diminutiv al lui ochi1 (I 1). 2. (Bot.) Scânteiuță. – Ochi1 + suf. -ișor. DOOM
ochișór s. m., pl. ochișóri
ochișori
OCHIȘÓR, ochișori, s. m. 1. Diminutiv al lui ochi1 (I 1). 2. (Bot.) Scânteiuță. – Ochi1 + suf. -ișor. DOOM
ochișór s. m., pl. ochișóri
ochișorii
OCHIȘÓR, ochișori, s. m. 1. Diminutiv al lui ochi1 (I 1). 2. (Bot.) Scânteiuță. – Ochi1 + suf. -ișor. DOOM
ochișór s. m., pl. ochișóri
ochișorilor
OCHIȘÓR, ochișori, s. m. 1. Diminutiv al lui ochi1 (I 1). 2. (Bot.) Scânteiuță. – Ochi1 + suf. -ișor. DOOM
ochișór s. m., pl. ochișóri
ochișorul
OCHIȘÓR, ochișori, s. m. 1. Diminutiv al lui ochi1 (I 1). 2. (Bot.) Scânteiuță. – Ochi1 + suf. -ișor. DOOM
ochișór s. m., pl. ochișóri
ochișorului
OCHIȘÓR, ochișori, s. m. 1. Diminutiv al lui ochi1 (I 1). 2. (Bot.) Scânteiuță. – Ochi1 + suf. -ișor. DOOM
ochișór s. m., pl. ochișóri
ochiți
OCHÍ2, ochesc, vb. IV. 1. Intranz. A potrivi o armă la ochi pentru ca proiectilul să nimerească ținta; a fixa linia de ochire a unei arme; a lua ținta, a ținti. ♦ Tranz. A ținti pe cineva sau ceva cu o armă; p. ext. a lovi ținta cu un proiectil. 2. Tranz. A urmări, a fixa cu privirea, a descoperi pe cineva (printre mai multe persoane) cu o anumită intenție; a(-și) pune ochii pe cineva. ♦ A remarca, a observa (dintr-un grup mai mare) un obiect necesar (pentru a și-l însuși sau a se folosi de el); a-și fixa privirea asupra unui obiect. ♦ A privi cu insistență, cu atenție, cu interes; a cerceta. ♦ A distinge cu privirea, a zări, a observa. ♦ A cerceta cu privirea, a scruta. 3. Refl. unipers. (Reg.; despre întinderi acoperite de zăpadă) A face din loc în loc pete, ochiuri (negre sau de verdeață) prin topirea zăpezii. – Din ochi1. DOOM
ochí3 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ochésc, imperf. 3 sg. ocheá; conj. prez. 3 să ocheáscă
ochroleuca
SIPÍCĂ, sipici, s. f. Numele a două plante erbacee, una cu tulpina ramificată, cu frunze păroase și cu flori albe-albăstrui (Cephalaria transsilvanica), cealaltă cu flori gălbui-roșietice, întrebuințată în medicină (Scabiosa ochroleuca). – Cf. sl. šipŭkŭ „trandafir”.
ocimum
BUSUIÓC, -OÁCĂ, busuioci, -oace, subst., adj. I. Subst. 1. S. m. Plantă erbacee de grădină din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu flori mici, albe sau trandafirii, cu miros plăcut (Ocimum basilicum). ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu flori mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee cu tulpina păroasă și flori violete (Prunella vulgaris). 2. S. n. (Reg.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans. II. Adj. (Despre fructe, vin) Cu aromă de busuioc (I 1). ♦ Pere busuioace = soi de pere răspândit mai mult în Moldova, ovale, galbene-verzui și roșu-aprins pe partea însorită. ♦ (Substantivat, f.) Varietate de viță de vie; strugure produs de această viță. [Var.: bosuióc s. n.] – Din bg. bosilek, scr. bosiljak.
ocina
ÓCINĂ, ocini, s. f. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova.) Bucată de pământ stăpânită cu drept ereditar. ♦ P. ext. Loc de baștină. – Din sl. otĭcina. DOOM
ócină (înv., pop.) s. f., g.-d. art. ócinii; pl. ócini
ocinaș
OCINÁȘ, ocinașe, s. n. (Înv. și reg.) Rugăciunea „Tatăl nostru”; p. gener: (la pl.) rugăciune (care se spune dimineața sau seara). [Var.: ocenáș s. n.] – Din sl. otĭcĭ našĭ. DOOM
ocináș (înv., reg.) s. n., pl. ocináșe
ocinașe
OCINÁȘ, ocinașe, s. n. (Înv. și reg.) Rugăciunea „Tatăl nostru”; p. gener: (la pl.) rugăciune (care se spune dimineața sau seara). [Var.: ocenáș s. n.] – Din sl. otĭcĭ našĭ. DOOM
ocináș (înv., reg.) s. n., pl. ocináșe
ocinașele
OCINÁȘ, ocinașe, s. n. (Înv. și reg.) Rugăciunea „Tatăl nostru”; p. gener: (la pl.) rugăciune (care se spune dimineața sau seara). [Var.: ocenáș s. n.] – Din sl. otĭcĭ našĭ. DOOM
ocináș (înv., reg.) s. n., pl. ocináșe
ocinașelor
OCINÁȘ, ocinașe, s. n. (Înv. și reg.) Rugăciunea „Tatăl nostru”; p. gener: (la pl.) rugăciune (care se spune dimineața sau seara). [Var.: ocenáș s. n.] – Din sl. otĭcĭ našĭ. DOOM
ocináș (înv., reg.) s. n., pl. ocináșe
ocinașul
OCINÁȘ, ocinașe, s. n. (Înv. și reg.) Rugăciunea „Tatăl nostru”; p. gener: (la pl.) rugăciune (care se spune dimineața sau seara). [Var.: ocenáș s. n.] – Din sl. otĭcĭ našĭ. DOOM
ocináș (înv., reg.) s. n., pl. ocináșe
ocinașului
OCINÁȘ, ocinașe, s. n. (Înv. și reg.) Rugăciunea „Tatăl nostru”; p. gener: (la pl.) rugăciune (care se spune dimineața sau seara). [Var.: ocenáș s. n.] – Din sl. otĭcĭ našĭ. DOOM
ocináș (înv., reg.) s. n., pl. ocináșe
ocini
ÓCINĂ, ocini, s. f. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova.) Bucată de pământ stăpânită cu drept ereditar. ♦ P. ext. Loc de baștină. – Din sl. otĭcina. DOOM
ócină (înv., pop.) s. f., g.-d. art. ócinii; pl. ócini
ocinii
ÓCINĂ, ocini, s. f. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova.) Bucată de pământ stăpânită cu drept ereditar. ♦ P. ext. Loc de baștină. – Din sl. otĭcina. DOOM
ócină (înv., pop.) s. f., g.-d. art. ócinii; pl. ócini
ocinile
ÓCINĂ, ocini, s. f. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova.) Bucată de pământ stăpânită cu drept ereditar. ♦ P. ext. Loc de baștină. – Din sl. otĭcina. DOOM
ócină (înv., pop.) s. f., g.-d. art. ócinii; pl. ócini
ocinilor
ÓCINĂ, ocini, s. f. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova.) Bucată de pământ stăpânită cu drept ereditar. ♦ P. ext. Loc de baștină. – Din sl. otĭcina. DOOM
ócină (înv., pop.) s. f., g.-d. art. ócinii; pl. ócini
ocină
ócină (ócine), s. f. – Patrimoniu, moștenire. Sl. otičina (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 233), cf. oteț. – Sec. XVI, înv., ca și toate der. – Der. ocinaș, s. m. (moștenitor, proprietar rural); ocina, vb. (a moșteni); ocinătoare, s. f. (înv., teren); ocinător, s. m. (înv., proprietar).
ocipete
Ocipete = Ocypete.
ociroe
Ociroe = Ocyrhoë.
ocitocic
OCITÓCIC, -Ă, ocitocici, -ce, adj., s. n. (Farm.) (Substanță) care are acțiune stimulatorie asupra contracției musculaturii uterine. – Din fr. ocytocique.
ocitocica
OCITÓCIC, -Ă, ocitocici, -ce, adj., s. n. (Farm.) (Substanță) care are acțiune stimulatorie asupra contracției musculaturii uterine. – Din fr. ocytocique.
ocitocice
OCITÓCIC, -Ă, ocitocici, -ce, adj., s. n. (Farm.) (Substanță) care are acțiune stimulatorie asupra contracției musculaturii uterine. – Din fr. ocytocique.
ocitocicei
OCITÓCIC, -Ă, ocitocici, -ce, adj., s. n. (Farm.) (Substanță) care are acțiune stimulatorie asupra contracției musculaturii uterine. – Din fr. ocytocique.
ocitocicele
OCITÓCIC, -Ă, ocitocici, -ce, adj., s. n. (Farm.) (Substanță) care are acțiune stimulatorie asupra contracției musculaturii uterine. – Din fr. ocytocique.
ocitocicelor
OCITÓCIC, -Ă, ocitocici, -ce, adj., s. n. (Farm.) (Substanță) care are acțiune stimulatorie asupra contracției musculaturii uterine. – Din fr. ocytocique.
ocitocici
OCITÓCIC, -Ă, ocitocici, -ce, adj., s. n. (Farm.) (Substanță) care are acțiune stimulatorie asupra contracției musculaturii uterine. – Din fr. ocytocique.
ocitocicii
OCITÓCIC, -Ă, ocitocici, -ce, adj., s. n. (Farm.) (Substanță) care are acțiune stimulatorie asupra contracției musculaturii uterine. – Din fr. ocytocique.
ocitocicilor
OCITÓCIC, -Ă, ocitocici, -ce, adj., s. n. (Farm.) (Substanță) care are acțiune stimulatorie asupra contracției musculaturii uterine. – Din fr. ocytocique.
ocitocicul
OCITÓCIC, -Ă, ocitocici, -ce, adj., s. n. (Farm.) (Substanță) care are acțiune stimulatorie asupra contracției musculaturii uterine. – Din fr. ocytocique.
ocitocicului
OCITÓCIC, -Ă, ocitocici, -ce, adj., s. n. (Farm.) (Substanță) care are acțiune stimulatorie asupra contracției musculaturii uterine. – Din fr. ocytocique.
ocitocina
OCITOCÍNĂ, ocitocine, s. f. Substanță cu acțiune stimulentă asupra contracției musculaturii uterine, secretată ca hormon de lobul hipofizar posterior. – Din fr. ocytocine. DOOM
ocitocínă s. f., g.-d. art. ocitocínei; pl. ocitocíne
ocitocine
OCITOCÍNĂ, ocitocine, s. f. Substanță cu acțiune stimulentă asupra contracției musculaturii uterine, secretată ca hormon de lobul hipofizar posterior. – Din fr. ocytocine. DOOM
ocitocínă s. f., g.-d. art. ocitocínei; pl. ocitocíne
ocitocinei
OCITOCÍNĂ, ocitocine, s. f. Substanță cu acțiune stimulentă asupra contracției musculaturii uterine, secretată ca hormon de lobul hipofizar posterior. – Din fr. ocytocine. DOOM
ocitocínă s. f., g.-d. art. ocitocínei; pl. ocitocíne
ocitocinele
OCITOCÍNĂ, ocitocine, s. f. Substanță cu acțiune stimulentă asupra contracției musculaturii uterine, secretată ca hormon de lobul hipofizar posterior. – Din fr. ocytocine. DOOM
ocitocínă s. f., g.-d. art. ocitocínei; pl. ocitocíne
ocitocinelor
OCITOCÍNĂ, ocitocine, s. f. Substanță cu acțiune stimulentă asupra contracției musculaturii uterine, secretată ca hormon de lobul hipofizar posterior. – Din fr. ocytocine. DOOM
ocitocínă s. f., g.-d. art. ocitocínei; pl. ocitocíne
oclei
UCLÉI, uclei, s. m. (Iht.; regional) Obleț. – Variantă: ocléi s. m.
oclus
OCLÚS, -Ă adj. Care este conținut în interiorul unui solid, dizolvat sau sub formă de mici bule. [< fr. occlus, cf. lat. occlusus].
oclusa
OCLÚS, -Ă adj. Care este conținut în interiorul unui solid, dizolvat sau sub formă de mici bule. [< fr. occlus, cf. lat. occlusus].
ocluse
OCLÚS, -Ă adj. Care este conținut în interiorul unui solid, dizolvat sau sub formă de mici bule. [< fr. occlus, cf. lat. occlusus].
oclusei
OCLÚS, -Ă adj. Care este conținut în interiorul unui solid, dizolvat sau sub formă de mici bule. [< fr. occlus, cf. lat. occlusus].
oclusele
OCLÚS, -Ă adj. Care este conținut în interiorul unui solid, dizolvat sau sub formă de mici bule. [< fr. occlus, cf. lat. occlusus].
ocluselor
OCLÚS, -Ă adj. Care este conținut în interiorul unui solid, dizolvat sau sub formă de mici bule. [< fr. occlus, cf. lat. occlusus].
oclusiune
OCLUSIÚNE s.f. v. ocluziune.
oclusiv
OCLUSÍV, -Ă adj. Care închide. ◊ Consoană oclusivă (și s.f.) = consoană care se pronunță prin ocluzia canalului bucal; explozivă. [Var. ocluziv, -ă adj. [< fr. occlusif].
oclusivă
OCLUZÍVĂ, ocluzive, adj. V. oclusivă.
oclusul
OCLÚS, -Ă adj. Care este conținut în interiorul unui solid, dizolvat sau sub formă de mici bule. [< fr. occlus, cf. lat. occlusus].
oclusului
OCLÚS, -Ă adj. Care este conținut în interiorul unui solid, dizolvat sau sub formă de mici bule. [< fr. occlus, cf. lat. occlusus].
ocluzie
OCLUZIÚNE, ocluziuni, s. f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă ori progresivă, a tranzitului intestinal; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-, – Var.: oclúzie s. f.] – Din fr. occlusion. DOOM
!ocluziúne (închidere a unui orificiu) (o-clu-zi-u-) s. f., g.-d. art. ocluziúnii; pl. ocluziúni
ocluziune
OCLUZIÚNE, ocluziuni, s. f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă ori progresivă, a tranzitului intestinal; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-, – Var.: oclúzie s. f.] – Din fr. occlusion. DOOM
!ocluziúne (închidere a unui orificiu) (o-clu-zi-u-) s. f., g.-d. art. ocluziúnii; pl. ocluziúni
ocluziunea
OCLUZIÚNE, ocluziuni, s. f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă ori progresivă, a tranzitului intestinal; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-, – Var.: oclúzie s. f.] – Din fr. occlusion. DOOM
!ocluziúne (închidere a unui orificiu) (o-clu-zi-u-) s. f., g.-d. art. ocluziúnii; pl. ocluziúni
ocluziuni
OCLUZIÚNE, ocluziuni, s. f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă ori progresivă, a tranzitului intestinal; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-, – Var.: oclúzie s. f.] – Din fr. occlusion. DOOM
!ocluziúne (închidere a unui orificiu) (o-clu-zi-u-) s. f., g.-d. art. ocluziúnii; pl. ocluziúni
ocluziunii
OCLUZIÚNE, ocluziuni, s. f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă ori progresivă, a tranzitului intestinal; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-, – Var.: oclúzie s. f.] – Din fr. occlusion. DOOM
!ocluziúne (închidere a unui orificiu) (o-clu-zi-u-) s. f., g.-d. art. ocluziúnii; pl. ocluziúni
ocluziunile
OCLUZIÚNE, ocluziuni, s. f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă ori progresivă, a tranzitului intestinal; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-, – Var.: oclúzie s. f.] – Din fr. occlusion. DOOM
!ocluziúne (închidere a unui orificiu) (o-clu-zi-u-) s. f., g.-d. art. ocluziúnii; pl. ocluziúni
ocluziunilor
OCLUZIÚNE, ocluziuni, s. f. 1. Închidere, astupare a unui orificiu, a unei conducte etc. în scopul opririi unui fluid care trece prin conducta respectivă. 2. Bulă de gaz rămasă în interiorul unei piese metalice după turnarea acesteia. 3. (Med.; în sintagma) Ocluzie intestinală = oprire incompletă sau completă, bruscă ori progresivă, a tranzitului intestinal; obstrucție intestinală, încurcătură de mațe. 4. (Fon.) Mișcare articulatorie care constă din închiderea canalului fonator (prin apropierea buzelor, a limbii de palat etc.) și care are ca rezultat întreruperea scurgerii curentului de aer. [Pr.: -zi-u-, – Var.: oclúzie s. f.] – Din fr. occlusion. DOOM
!ocluziúne (închidere a unui orificiu) (o-clu-zi-u-) s. f., g.-d. art. ocluziúnii; pl. ocluziúni
ocluziv
OCLUZÍV, -Ă, ocluzivi, -e, adj. (În sintagma) Consoană ocluzivă (și substantivat, f.) = consoană care se articulează printr-o ocluziune a canalului fonator, urmată de o explozie; consoană explozivă. [Scris și: oclusiv] – Din fr. occlusive. DOOM
!ocluzív (o-clu-) adj. m., pl. ocluzívi; adj. f., s. f. ocluzívă, pl. ocluzíve
ocluziva
OCLUZÍV, -Ă, ocluzivi, -e, adj. (În sintagma) Consoană ocluzivă (și substantivat, f.) = consoană care se articulează printr-o ocluziune a canalului fonator, urmată de o explozie; consoană explozivă. [Scris și: oclusiv] – Din fr. occlusive. DOOM
!ocluzív (o-clu-) adj. m., pl. ocluzívi; adj. f., s. f. ocluzívă, pl. ocluzíve
ocluzive
OCLUZÍV, -Ă, ocluzivi, -e, adj. (În sintagma) Consoană ocluzivă (și substantivat, f.) = consoană care se articulează printr-o ocluziune a canalului fonator, urmată de o explozie; consoană explozivă. [Scris și: oclusiv] – Din fr. occlusive. DOOM
!ocluzív (o-clu-) adj. m., pl. ocluzívi; adj. f., s. f. ocluzívă, pl. ocluzíve
ocluzivei
OCLUZÍV, -Ă, ocluzivi, -e, adj. (În sintagma) Consoană ocluzivă (și substantivat, f.) = consoană care se articulează printr-o ocluziune a canalului fonator, urmată de o explozie; consoană explozivă. [Scris și: oclusiv] – Din fr. occlusive. DOOM
!ocluzív (o-clu-) adj. m., pl. ocluzívi; adj. f., s. f. ocluzívă, pl. ocluzíve
ocluzivele
OCLUZÍV, -Ă, ocluzivi, -e, adj. (În sintagma) Consoană ocluzivă (și substantivat, f.) = consoană care se articulează printr-o ocluziune a canalului fonator, urmată de o explozie; consoană explozivă. [Scris și: oclusiv] – Din fr. occlusive. DOOM
!ocluzív (o-clu-) adj. m., pl. ocluzívi; adj. f., s. f. ocluzívă, pl. ocluzíve
ocluzivelor
OCLUZÍV, -Ă, ocluzivi, -e, adj. (În sintagma) Consoană ocluzivă (și substantivat, f.) = consoană care se articulează printr-o ocluziune a canalului fonator, urmată de o explozie; consoană explozivă. [Scris și: oclusiv] – Din fr. occlusive. DOOM
!ocluzív (o-clu-) adj. m., pl. ocluzívi; adj. f., s. f. ocluzívă, pl. ocluzíve
ocluzivi
OCLUZÍV, -Ă, ocluzivi, -e, adj. (În sintagma) Consoană ocluzivă (și substantivat, f.) = consoană care se articulează printr-o ocluziune a canalului fonator, urmată de o explozie; consoană explozivă. [Scris și: oclusiv] – Din fr. occlusive. DOOM
!ocluzív (o-clu-) adj. m., pl. ocluzívi; adj. f., s. f. ocluzívă, pl. ocluzíve
ocluzivii
OCLUZÍV, -Ă, ocluzivi, -e, adj. (În sintagma) Consoană ocluzivă (și substantivat, f.) = consoană care se articulează printr-o ocluziune a canalului fonator, urmată de o explozie; consoană explozivă. [Scris și: oclusiv] – Din fr. occlusive. DOOM
!ocluzív (o-clu-) adj. m., pl. ocluzívi; adj. f., s. f. ocluzívă, pl. ocluzíve
ocluzivilor
OCLUZÍV, -Ă, ocluzivi, -e, adj. (În sintagma) Consoană ocluzivă (și substantivat, f.) = consoană care se articulează printr-o ocluziune a canalului fonator, urmată de o explozie; consoană explozivă. [Scris și: oclusiv] – Din fr. occlusive. DOOM
!ocluzív (o-clu-) adj. m., pl. ocluzívi; adj. f., s. f. ocluzívă, pl. ocluzíve
ocluzivul
OCLUZÍV, -Ă, ocluzivi, -e, adj. (În sintagma) Consoană ocluzivă (și substantivat, f.) = consoană care se articulează printr-o ocluziune a canalului fonator, urmată de o explozie; consoană explozivă. [Scris și: oclusiv] – Din fr. occlusive. DOOM
!ocluzív (o-clu-) adj. m., pl. ocluzívi; adj. f., s. f. ocluzívă, pl. ocluzíve
ocluzivului
OCLUZÍV, -Ă, ocluzivi, -e, adj. (În sintagma) Consoană ocluzivă (și substantivat, f.) = consoană care se articulează printr-o ocluziune a canalului fonator, urmată de o explozie; consoană explozivă. [Scris și: oclusiv] – Din fr. occlusive. DOOM
!ocluzív (o-clu-) adj. m., pl. ocluzívi; adj. f., s. f. ocluzívă, pl. ocluzíve
ocluzivă
OCLUZÍVĂ, ocluzive, adj. V. oclusivă.
ocluși
OCLÚS, -Ă adj. Care este conținut în interiorul unui solid, dizolvat sau sub formă de mici bule. [< fr. occlus, cf. lat. occlusus].
oclușii
OCLÚS, -Ă adj. Care este conținut în interiorul unui solid, dizolvat sau sub formă de mici bule. [< fr. occlus, cf. lat. occlusus].
oclușilor
OCLÚS, -Ă adj. Care este conținut în interiorul unui solid, dizolvat sau sub formă de mici bule. [< fr. occlus, cf. lat. occlusus].
ocna
ÓCNĂ, ocne, s. f. 1. Mină (mai ales de sare); salină. ◊ Expr. (Adverbial) Sărat ocnă = foarte sărat, prea sărat. 2. Închisoare pentru cei condamnați la muncă silnică în saline; p. gener. închisoare, pușcărie. ♦ Pedeapsă executată într-o astfel de închisoare. – Din sl. okno „fereastră”. DOOM
ócnă s. f., g.-d. art. ócnei; pl. ócne
ocnaș
OCNÁȘ, ocnași, s. m. (În trecut) Om condamnat la muncă silnică într-o ocnă; p. gener. pușcăriaș. – Ocnă + suf. -aș. DOOM
ocnáș s. m., pl. ocnáși
ocnași
OCNÁȘ, ocnași, s. m. (În trecut) Om condamnat la muncă silnică într-o ocnă; p. gener. pușcăriaș. – Ocnă + suf. -aș. DOOM
ocnáș s. m., pl. ocnáși
ocnașii
OCNÁȘ, ocnași, s. m. (În trecut) Om condamnat la muncă silnică într-o ocnă; p. gener. pușcăriaș. – Ocnă + suf. -aș. DOOM
ocnáș s. m., pl. ocnáși
ocnașilor
OCNÁȘ, ocnași, s. m. (În trecut) Om condamnat la muncă silnică într-o ocnă; p. gener. pușcăriaș. – Ocnă + suf. -aș. DOOM
ocnáș s. m., pl. ocnáși
ocnașul
OCNÁȘ, ocnași, s. m. (În trecut) Om condamnat la muncă silnică într-o ocnă; p. gener. pușcăriaș. – Ocnă + suf. -aș. DOOM
ocnáș s. m., pl. ocnáși
ocnașului
OCNÁȘ, ocnași, s. m. (În trecut) Om condamnat la muncă silnică într-o ocnă; p. gener. pușcăriaș. – Ocnă + suf. -aș. DOOM
ocnáș s. m., pl. ocnáși
ocne
ÓCNĂ, ocne, s. f. 1. Mină (mai ales de sare); salină. ◊ Expr. (Adverbial) Sărat ocnă = foarte sărat, prea sărat. 2. Închisoare pentru cei condamnați la muncă silnică în saline; p. gener. închisoare, pușcărie. ♦ Pedeapsă executată într-o astfel de închisoare. – Din sl. okno „fereastră”. DOOM
ócnă s. f., g.-d. art. ócnei; pl. ócne
ocnei
ÓCNĂ, ocne, s. f. 1. Mină (mai ales de sare); salină. ◊ Expr. (Adverbial) Sărat ocnă = foarte sărat, prea sărat. 2. Închisoare pentru cei condamnați la muncă silnică în saline; p. gener. închisoare, pușcărie. ♦ Pedeapsă executată într-o astfel de închisoare. – Din sl. okno „fereastră”. DOOM
ócnă s. f., g.-d. art. ócnei; pl. ócne
ocnele
ÓCNĂ, ocne, s. f. 1. Mină (mai ales de sare); salină. ◊ Expr. (Adverbial) Sărat ocnă = foarte sărat, prea sărat. 2. Închisoare pentru cei condamnați la muncă silnică în saline; p. gener. închisoare, pușcărie. ♦ Pedeapsă executată într-o astfel de închisoare. – Din sl. okno „fereastră”. DOOM
ócnă s. f., g.-d. art. ócnei; pl. ócne
ocnelor
ÓCNĂ, ocne, s. f. 1. Mină (mai ales de sare); salină. ◊ Expr. (Adverbial) Sărat ocnă = foarte sărat, prea sărat. 2. Închisoare pentru cei condamnați la muncă silnică în saline; p. gener. închisoare, pușcărie. ♦ Pedeapsă executată într-o astfel de închisoare. – Din sl. okno „fereastră”. DOOM
ócnă s. f., g.-d. art. ócnei; pl. ócne
ocnire
OCNÍRE, ocniri, s. f. Formare accidentală, în cursul săpăturii unor găuri de sondă, a unei cavități neregulate, ca urmare a dezagregării rocii în contact cu fluidul. – Din ocnă. DOOM
ocníre s. f., g.-d. art. ocnírii; pl. ocníri
ocnirea
OCNÍRE, ocniri, s. f. Formare accidentală, în cursul săpăturii unor găuri de sondă, a unei cavități neregulate, ca urmare a dezagregării rocii în contact cu fluidul. – Din ocnă. DOOM
ocníre s. f., g.-d. art. ocnírii; pl. ocníri
ocniri
OCNÍRE, ocniri, s. f. Formare accidentală, în cursul săpăturii unor găuri de sondă, a unei cavități neregulate, ca urmare a dezagregării rocii în contact cu fluidul. – Din ocnă. DOOM
ocníre s. f., g.-d. art. ocnírii; pl. ocníri
ocnirii
OCNÍRE, ocniri, s. f. Formare accidentală, în cursul săpăturii unor găuri de sondă, a unei cavități neregulate, ca urmare a dezagregării rocii în contact cu fluidul. – Din ocnă. DOOM
ocníre s. f., g.-d. art. ocnírii; pl. ocníri
ocnirile
OCNÍRE, ocniri, s. f. Formare accidentală, în cursul săpăturii unor găuri de sondă, a unei cavități neregulate, ca urmare a dezagregării rocii în contact cu fluidul. – Din ocnă. DOOM
ocníre s. f., g.-d. art. ocnírii; pl. ocníri
ocnirilor
OCNÍRE, ocniri, s. f. Formare accidentală, în cursul săpăturii unor găuri de sondă, a unei cavități neregulate, ca urmare a dezagregării rocii în contact cu fluidul. – Din ocnă. DOOM
ocníre s. f., g.-d. art. ocnírii; pl. ocníri
ocnița
ÓCNIȚĂ, ocnițe, s. f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocnă (1). 2. Adâncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă. ♦ Firidă mică făcută ca element decorativ în partea exterioară a zidului unei clădiri. 3. Groapă adâncă; hrubă. 4. (Reg.) Schelet de pari în formă de prismă triunghiulară cu două laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca să se usuce; acoperiș de scânduri sprijinit pe țăruși, sub care se întind snopii de cereale în același scop. [Pl. și: ocniți ] – Ocnă + suf. -iță. DOOM
ócniță (pop.) s. f., g.-d. art. ócniței; pl. ócnițe
ocnițe
ÓCNIȚĂ, ocnițe, s. f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocnă (1). 2. Adâncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă. ♦ Firidă mică făcută ca element decorativ în partea exterioară a zidului unei clădiri. 3. Groapă adâncă; hrubă. 4. (Reg.) Schelet de pari în formă de prismă triunghiulară cu două laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca să se usuce; acoperiș de scânduri sprijinit pe țăruși, sub care se întind snopii de cereale în același scop. [Pl. și: ocniți ] – Ocnă + suf. -iță. DOOM
ócniță (pop.) s. f., g.-d. art. ócniței; pl. ócnițe
ocniței
ÓCNIȚĂ, ocnițe, s. f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocnă (1). 2. Adâncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă. ♦ Firidă mică făcută ca element decorativ în partea exterioară a zidului unei clădiri. 3. Groapă adâncă; hrubă. 4. (Reg.) Schelet de pari în formă de prismă triunghiulară cu două laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca să se usuce; acoperiș de scânduri sprijinit pe țăruși, sub care se întind snopii de cereale în același scop. [Pl. și: ocniți ] – Ocnă + suf. -iță. DOOM
ócniță (pop.) s. f., g.-d. art. ócniței; pl. ócnițe
ocnițele
ÓCNIȚĂ, ocnițe, s. f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocnă (1). 2. Adâncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă. ♦ Firidă mică făcută ca element decorativ în partea exterioară a zidului unei clădiri. 3. Groapă adâncă; hrubă. 4. (Reg.) Schelet de pari în formă de prismă triunghiulară cu două laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca să se usuce; acoperiș de scânduri sprijinit pe țăruși, sub care se întind snopii de cereale în același scop. [Pl. și: ocniți ] – Ocnă + suf. -iță. DOOM
ócniță (pop.) s. f., g.-d. art. ócniței; pl. ócnițe
ocnițelor
ÓCNIȚĂ, ocnițe, s. f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocnă (1). 2. Adâncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă. ♦ Firidă mică făcută ca element decorativ în partea exterioară a zidului unei clădiri. 3. Groapă adâncă; hrubă. 4. (Reg.) Schelet de pari în formă de prismă triunghiulară cu două laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca să se usuce; acoperiș de scânduri sprijinit pe țăruși, sub care se întind snopii de cereale în același scop. [Pl. și: ocniți ] – Ocnă + suf. -iță. DOOM
ócniță (pop.) s. f., g.-d. art. ócniței; pl. ócnițe
ocniță
ÓCNIȚĂ, ocnițe, s. f. (Pop.) 1. Diminutiv al lui ocnă (1). 2. Adâncitură într-o sobă de zid, în cuptorul sau în pereții caselor țărănești, în care se păstrează diferite obiecte; firidă, nișă. ♦ Firidă mică făcută ca element decorativ în partea exterioară a zidului unei clădiri. 3. Groapă adâncă; hrubă. 4. (Reg.) Schelet de pari în formă de prismă triunghiulară cu două laturi deschise, pe care se întind cerealele cosite sau secerate ca să se usuce; acoperiș de scânduri sprijinit pe țăruș, sub care se întind snopii de cereale în același scop. [Pl. și: ocniți] – Ocnă + suf. -iță.
ocnus
Ocnus 1. Fiul rîului Tiber. L-a ajutat pe Aeneas în luptă împotriva lui Turnus. 2. Damnat, înfățișat ca un om sortit să împletească veșnic în Infern o funie al cărei capăt era fără încetare ros de o măgăriță. Simboliza strădania irosită zadarnic.
ocoale
OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol. DOOM
ocól2 (împrejmuire, unitate administrativă) s. n., pl. ocoále
ocoalele
OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol. DOOM
ocól2 (împrejmuire, unitate administrativă) s. n., pl. ocoále
ocoalelor
OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol. DOOM
ocól2 (împrejmuire, unitate administrativă) s. n., pl. ocoále
ocol
OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol. DOOM
ocól2 (împrejmuire, unitate administrativă) s. n., pl. ocoále
ocol
OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol.
ocolaș
OCOLÁȘ, (1) ocolașe, s. n., (2) ocolași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui ocol. 2. S. m. (Înv.) Conducătorul administrativ al unui ocol (6). – Ocol + suf. -aș.
ocolaș
OCOLÁȘ, (1) ocolașe, s. n., (2) ocolași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui ocol. 2. S. m. (Înv.) Conducătorul administrativ al unui ocol (6). – Ocol + suf. -aș. DOOM
ocoláș2 (ocol mic) (rar) s. n., pl. ocoláșe
ocolașe
OCOLÁȘ, (1) ocolașe, s. n., (2) ocolași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui ocol. 2. S. m. (Înv.) Conducătorul administrativ al unui ocol (6). – Ocol + suf. -aș.
ocolașele
OCOLÁȘ, (1) ocolașe, s. n., (2) ocolași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui ocol. 2. S. m. (Înv.) Conducătorul administrativ al unui ocol (6). – Ocol + suf. -aș.
ocolașelor
OCOLÁȘ, (1) ocolașe, s. n., (2) ocolași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui ocol. 2. S. m. (Înv.) Conducătorul administrativ al unui ocol (6). – Ocol + suf. -aș.
ocolași
OCOLÁȘ, (1) ocolașe, s. n., (2) ocolași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui ocol. 2. S. m. (Înv.) Conducătorul administrativ al unui ocol (6). – Ocol + suf. -aș. DOOM
ocoláș2 (ocol mic) (rar) s. n., pl. ocoláșe
ocolașii
OCOLÁȘ, (1) ocolașe, s. n., (2) ocolași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui ocol. 2. S. m. (Înv.) Conducătorul administrativ al unui ocol (6). – Ocol + suf. -aș. DOOM
ocoláș2 (ocol mic) (rar) s. n., pl. ocoláșe
ocolașilor
OCOLÁȘ, (1) ocolașe, s. n., (2) ocolași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui ocol. 2. S. m. (Înv.) Conducătorul administrativ al unui ocol (6). – Ocol + suf. -aș. DOOM
ocoláș2 (ocol mic) (rar) s. n., pl. ocoláșe
ocolașul
OCOLÁȘ, (1) ocolașe, s. n., (2) ocolași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui ocol. 2. S. m. (Înv.) Conducătorul administrativ al unui ocol (6). – Ocol + suf. -aș.
ocolașul
OCOLÁȘ, (1) ocolașe, s. n., (2) ocolași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui ocol. 2. S. m. (Înv.) Conducătorul administrativ al unui ocol (6). – Ocol + suf. -aș. DOOM
ocoláș2 (ocol mic) (rar) s. n., pl. ocoláșe
ocolașului
OCOLÁȘ, (1) ocolașe, s. n., (2) ocolași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui ocol. 2. S. m. (Înv.) Conducătorul administrativ al unui ocol (6). – Ocol + suf. -aș.
ocolașului
OCOLÁȘ, (1) ocolașe, s. n., (2) ocolași, s. m. 1. S. n. (Rar) Diminutiv al lui ocol. 2. S. m. (Înv.) Conducătorul administrativ al unui ocol (6). – Ocol + suf. -aș. DOOM
ocoláș2 (ocol mic) (rar) s. n., pl. ocoláșe
ocolea
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocoleai
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocoleala
OCOLEÁLĂ, ocoleli, s. f. Ocol, ocolire. – Ocoli + suf. -eală. DOOM
ocoleálă s. f., g.-d. art. ocolélii; pl. ocoléli
ocoleam
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocolească
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocoleau
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocoleați
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocoleli
OCOLEÁLĂ, ocoleli, s. f. Ocol, ocolire. – Ocoli + suf. -eală. DOOM
ocoleálă s. f., g.-d. art. ocolélii; pl. ocoléli
ocolelii
OCOLEÁLĂ, ocoleli, s. f. Ocol, ocolire. – Ocoli + suf. -eală. DOOM
ocoleálă s. f., g.-d. art. ocolélii; pl. ocoléli
ocolelile
OCOLEÁLĂ, ocoleli, s. f. Ocol, ocolire. – Ocoli + suf. -eală. DOOM
ocoleálă s. f., g.-d. art. ocolélii; pl. ocoléli
ocolelilor
OCOLEÁLĂ, ocoleli, s. f. Ocol, ocolire. – Ocoli + suf. -eală. DOOM
ocoleálă s. f., g.-d. art. ocolélii; pl. ocoléli
ocolesc
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocolește
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocolești
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocoli
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocolii
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocolim
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocolind
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocolire
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocolire
OCOLÍRE, ocoliri, s. f. Acțiunea de a ocoli și rezultatul ei; ocol, ocoleală. – V. ocoli. DOOM
ocolíre s. f., g.-d. art. ocolírii; pl. ocolíri
ocolirea
OCOLÍRE, ocoliri, s. f. Acțiunea de a ocoli și rezultatul ei; ocol, ocoleală. – V. ocoli. DOOM
ocolíre s. f., g.-d. art. ocolírii; pl. ocolíri
ocoliri
OCOLÍRE, ocoliri, s. f. Acțiunea de a ocoli și rezultatul ei; ocol, ocoleală. – V. ocoli. DOOM
ocolíre s. f., g.-d. art. ocolírii; pl. ocolíri
ocolirii
OCOLÍRE, ocoliri, s. f. Acțiunea de a ocoli și rezultatul ei; ocol, ocoleală. – V. ocoli. DOOM
ocolíre s. f., g.-d. art. ocolírii; pl. ocolíri
ocolirile
OCOLÍRE, ocoliri, s. f. Acțiunea de a ocoli și rezultatul ei; ocol, ocoleală. – V. ocoli. DOOM
ocolíre s. f., g.-d. art. ocolírii; pl. ocolíri
ocolirilor
OCOLÍRE, ocoliri, s. f. Acțiunea de a ocoli și rezultatul ei; ocol, ocoleală. – V. ocoli. DOOM
ocolíre s. f., g.-d. art. ocolírii; pl. ocolíri
ocoliră
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocolirăm
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocolirăți
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocolise
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocolisem
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocoliseră
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocoliserăm
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocoliserăți
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocoliseși
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocoliseți
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocolit
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocolit
OCOLÍT, -Ă, ocoliți, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri; care înconjoară. ♦ Fig. Care este făcut sau spus cu înconjur, pe departe. Expr. Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii. -V. ocoli. DOOM
!ocolíte (pe ~) loc. adv.
ocolita
OCOLÍT, -Ă, ocoliți, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri; care înconjoară. ♦ Fig. Care este făcut sau spus cu înconjur, pe departe. Expr. Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii. -V. ocoli. DOOM
!ocolíte (pe ~) loc. adv.
ocolite
OCOLÍT, -Ă, ocoliți, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri; care înconjoară. ♦ Fig. Care este făcut sau spus cu înconjur, pe departe. Expr. Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii. -V. ocoli. DOOM
!ocolíte (pe ~) loc. adv.
ocolitei
OCOLÍT, -Ă, ocoliți, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri; care înconjoară. ♦ Fig. Care este făcut sau spus cu înconjur, pe departe. Expr. Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii. -V. ocoli. DOOM
!ocolíte (pe ~) loc. adv.
ocolitele
OCOLÍT, -Ă, ocoliți, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri; care înconjoară. ♦ Fig. Care este făcut sau spus cu înconjur, pe departe. Expr. Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii. -V. ocoli. DOOM
!ocolíte (pe ~) loc. adv.
ocolitelor
OCOLÍT, -Ă, ocoliți, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri; care înconjoară. ♦ Fig. Care este făcut sau spus cu înconjur, pe departe. Expr. Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii. -V. ocoli. DOOM
!ocolíte (pe ~) loc. adv.
ocolitoare
OCOLITÓR, -OÁRE, ocolitori, -oare, adj. Care ocolește. – Ocoli + suf. -tor. DOOM
*ocolitór adj. m., pl. ocolitóri; f. sg. și pl. ocolitoáre
ocolitoarea
OCOLITÓR, -OÁRE, ocolitori, -oare, adj. Care ocolește. – Ocoli + suf. -tor. DOOM
*ocolitór adj. m., pl. ocolitóri; f. sg. și pl. ocolitoáre
ocolitoarei
OCOLITÓR, -OÁRE, ocolitori, -oare, adj. Care ocolește. – Ocoli + suf. -tor. DOOM
*ocolitór adj. m., pl. ocolitóri; f. sg. și pl. ocolitoáre
ocolitoarele
OCOLITÓR, -OÁRE, ocolitori, -oare, adj. Care ocolește. – Ocoli + suf. -tor. DOOM
*ocolitór adj. m., pl. ocolitóri; f. sg. și pl. ocolitoáre
ocolitoarelor
OCOLITÓR, -OÁRE, ocolitori, -oare, adj. Care ocolește. – Ocoli + suf. -tor. DOOM
*ocolitór adj. m., pl. ocolitóri; f. sg. și pl. ocolitoáre
ocolitor
OCOLITÓR, -OÁRE, ocolitori, -oare, adj. Care ocolește. – Ocoli + suf. -tor. DOOM
*ocolitór adj. m., pl. ocolitóri; f. sg. și pl. ocolitoáre
ocolitori
OCOLITÓR, -OÁRE, ocolitori, -oare, adj. Care ocolește. – Ocoli + suf. -tor. DOOM
*ocolitór adj. m., pl. ocolitóri; f. sg. și pl. ocolitoáre
ocolitorii
OCOLITÓR, -OÁRE, ocolitori, -oare, adj. Care ocolește. – Ocoli + suf. -tor. DOOM
*ocolitór adj. m., pl. ocolitóri; f. sg. și pl. ocolitoáre
ocolitorilor
OCOLITÓR, -OÁRE, ocolitori, -oare, adj. Care ocolește. – Ocoli + suf. -tor. DOOM
*ocolitór adj. m., pl. ocolitóri; f. sg. și pl. ocolitoáre
ocolitorul
OCOLITÓR, -OÁRE, ocolitori, -oare, adj. Care ocolește. – Ocoli + suf. -tor. DOOM
*ocolitór adj. m., pl. ocolitóri; f. sg. și pl. ocolitoáre
ocolitorului
OCOLITÓR, -OÁRE, ocolitori, -oare, adj. Care ocolește. – Ocoli + suf. -tor. DOOM
*ocolitór adj. m., pl. ocolitóri; f. sg. și pl. ocolitoáre
ocolitul
OCOLÍT, -Ă, ocoliți, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri; care înconjoară. ♦ Fig. Care este făcut sau spus cu înconjur, pe departe. Expr. Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii. -V. ocoli. DOOM
!ocolíte (pe ~) loc. adv.
ocolitului
OCOLÍT, -Ă, ocoliți, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri; care înconjoară. ♦ Fig. Care este făcut sau spus cu înconjur, pe departe. Expr. Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii. -V. ocoli. DOOM
!ocolíte (pe ~) loc. adv.
ocoliș
OCOLÍȘ, ocolișuri, s. n. 1. Ocol (1), înconjur. ♦ Fig. Divagație. ◊ Loc. adv. Cu ocolișuri = pe ocolite, vag, indirect. Fără ocoliș (sau ocolișuri) = direct, pe față. 2. (Înv.) Perimetru, circumferință. – Ocol + suf. -iș. DOOM
ocolíș s. n., pl. ocolíșuri
ocoliși
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocolișul
OCOLÍȘ, ocolișuri, s. n. 1. Ocol (1), înconjur. ♦ Fig. Divagație. ◊ Loc. adv. Cu ocolișuri = pe ocolite, vag, indirect. Fără ocoliș (sau ocolișuri) = direct, pe față. 2. (Înv.) Perimetru, circumferință. – Ocol + suf. -iș. DOOM
ocolíș s. n., pl. ocolíșuri
ocolișului
OCOLÍȘ, ocolișuri, s. n. 1. Ocol (1), înconjur. ♦ Fig. Divagație. ◊ Loc. adv. Cu ocolișuri = pe ocolite, vag, indirect. Fără ocoliș (sau ocolișuri) = direct, pe față. 2. (Înv.) Perimetru, circumferință. – Ocol + suf. -iș. DOOM
ocolíș s. n., pl. ocolíșuri
ocolișuri
OCOLÍȘ, ocolișuri, s. n. 1. Ocol (1), înconjur. ♦ Fig. Divagație. ◊ Loc. adv. Cu ocolișuri = pe ocolite, vag, indirect. Fără ocoliș (sau ocolișuri) = direct, pe față. 2. (Înv.) Perimetru, circumferință. – Ocol + suf. -iș. DOOM
ocolíș s. n., pl. ocolíșuri
ocolișurile
OCOLÍȘ, ocolișuri, s. n. 1. Ocol (1), înconjur. ♦ Fig. Divagație. ◊ Loc. adv. Cu ocolișuri = pe ocolite, vag, indirect. Fără ocoliș (sau ocolișuri) = direct, pe față. 2. (Înv.) Perimetru, circumferință. – Ocol + suf. -iș. DOOM
ocolíș s. n., pl. ocolíșuri
ocolișurilor
OCOLÍȘ, ocolișuri, s. n. 1. Ocol (1), înconjur. ♦ Fig. Divagație. ◊ Loc. adv. Cu ocolișuri = pe ocolite, vag, indirect. Fără ocoliș (sau ocolișuri) = direct, pe față. 2. (Înv.) Perimetru, circumferință. – Ocol + suf. -iș. DOOM
ocolíș s. n., pl. ocolíșuri
ocoliți
OCOLÍ, ocolesc, vb. IV. 1. Tranz. și intranz. A străbate o distanță făcând un ocol; a merge de jur-împrejur, a înconjura. ♦ (Pop.) A cutreiera, a colinda. ♦ Tranz. A evita să atingi sau să lovești pe cineva sau ceva, ferindu-te într-o parte, făcând un mic ocol. ♦ Intranz. Fig. A spune ceva cu înconjur, a divaga. ◊ Loc. adv. Pe ocolite = pe departe, indirect. ♦ Tranz. A evita să întâlnești pe cineva sau ceva. ♦ Tranz. Fig. A lăsa ceva (în mod intenționat) deoparte; a ignora. 2. Tranz. (Înv. și pop.) A pune gard împrejurul unui loc; a împrejmui, a îngrădi. ♦ Fig. (Înv. și reg.) A apăra, a proteja, a ocroti. ♦ (Înv. și reg.) A încercui din toate părțile, a împresura, a asedia. – Din ocol. DOOM
ocolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocolésc, imperf. 3 sg. ocoleá; conj. prez. 3 să ocoleáscă
ocoliți
OCOLÍT, -Ă, ocoliți, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri; care înconjoară. ♦ Fig. Care este făcut sau spus cu înconjur, pe departe. Expr. Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii. -V. ocoli. DOOM
!ocolíte (pe ~) loc. adv.
ocoliții
OCOLÍT, -Ă, ocoliți, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri; care înconjoară. ♦ Fig. Care este făcut sau spus cu înconjur, pe departe. Expr. Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii. -V. ocoli. DOOM
!ocolíte (pe ~) loc. adv.
ocoliților
OCOLÍT, -Ă, ocoliți, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri; care înconjoară. ♦ Fig. Care este făcut sau spus cu înconjur, pe departe. Expr. Pe căi ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii. -V. ocoli. DOOM
!ocolíte (pe ~) loc. adv.
ocolul
OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol. DOOM
ocól2 (împrejmuire, unitate administrativă) s. n., pl. ocoále
ocolul
OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol.
ocolului
OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol. DOOM
ocól2 (împrejmuire, unitate administrativă) s. n., pl. ocoále
ocolului
OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol.
ocoluri
OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol.
ocolurile
OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol.
ocolurilor
OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s. n. 1. Mișcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spațiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliș. ◊ Loc. adj. De ocol = care ocolește; ocolit, indirect. ◊ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ◊ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spațiu; p. ext. spațiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferință. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, țarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spațiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de județ sau de ținut, de oraș sau de sat; sediul ei; p. ext. instituție care conducea una dintre aceste forme de împărțire administrativă. ◊ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărțită pe brigăzi și cantoane, prin care se organizează și se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecție și de pază a pădurilor, ocrotirea și valorificarea vânatului și a peștelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol.
ocop
ocóp (-puri), s. n. – Tranșee. Pol. okop (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
ocoș
ócoș (-șe), adj. – (Trans.) Deștept, isteț; viclean, șiret. Mag. okos. A pătruns în argoul bucureștean. – Der. ocoși, vb. refl. (a o face pe deșteptul), în Trans.
ocratare
OCRATÁRE s.f. Procedeu de tratare a betonului cu tetraflorură de siliciu, pentru a-l face mai rezistent la acizi. [Cf. fr. ocratation].
ocratarea
OCRATÁRE s.f. Procedeu de tratare a betonului cu tetraflorură de siliciu, pentru a-l face mai rezistent la acizi. [Cf. fr. ocratation].
ocratări
OCRATÁRE s.f. Procedeu de tratare a betonului cu tetraflorură de siliciu, pentru a-l face mai rezistent la acizi. [Cf. fr. ocratation].
ocratării
OCRATÁRE s.f. Procedeu de tratare a betonului cu tetraflorură de siliciu, pentru a-l face mai rezistent la acizi. [Cf. fr. ocratation].
ocropi
ocropí (-pésc, -ít), vb. – A uda, a stropi. Sl. okropiti (Tiktin), cf. încropi, uncrop. Sec. XVII, înv.
ocropire
ocropí (-pésc, -ít), vb. – A uda, a stropi. Sl. okropiti (Tiktin), cf. încropi, uncrop. Sec. XVII, înv.
ocropit
ocropí (-pésc, -ít), vb. – A uda, a stropi. Sl. okropiti (Tiktin), cf. încropi, uncrop. Sec. XVII, înv.
ocrotea
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocroteai
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocroteam
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotească
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocroteau
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocroteați
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotesc
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotește
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotești
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocroti
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotii
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotim
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotind
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotință
OCROTÍNȚĂ, ocrotințe, s. f. (Învechit) Ocrotire. Care... pe sus cată, Unde ocrotință frica le arată. BUDAI-DELEANU, Ț. 272.
ocrotire
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotire
OCROTIRE s. f. Acțiunea de a ocroti și rezultatul ei; apărare, protejare, sprijin, ajutor. ◊ Ocrotirea sănătății = complex de măsuri stabilite de stat pentru prevenirea bolilor, întărirea și refacerea sănătății, prelungirea vieții și a capacității de muncă a oamenilor. Ocrotirea naturii = acțiune organizată de stat, de o instituție științifică națională sau internațională în scopul utilizării raționale, al conservării și al reproducerii resurselor naturale. ♦ Adăpost, azil. – V. ocroti. DOOM
ocrotíre (o-cro-) s. f., g.-d. art. ocrotírii
ocrotirea
OCROTIRE s. f. Acțiunea de a ocroti și rezultatul ei; apărare, protejare, sprijin, ajutor. ◊ Ocrotirea sănătății = complex de măsuri stabilite de stat pentru prevenirea bolilor, întărirea și refacerea sănătății, prelungirea vieții și a capacității de muncă a oamenilor. Ocrotirea naturii = acțiune organizată de stat, de o instituție științifică națională sau internațională în scopul utilizării raționale, al conservării și al reproducerii resurselor naturale. ♦ Adăpost, azil. – V. ocroti. DOOM
ocrotíre (o-cro-) s. f., g.-d. art. ocrotírii
ocrotiri
OCROTIRE s. f. Acțiunea de a ocroti și rezultatul ei; apărare, protejare, sprijin, ajutor. ◊ Ocrotirea sănătății = complex de măsuri stabilite de stat pentru prevenirea bolilor, întărirea și refacerea sănătății, prelungirea vieții și a capacității de muncă a oamenilor. Ocrotirea naturii = acțiune organizată de stat, de o instituție științifică națională sau internațională în scopul utilizării raționale, al conservării și al reproducerii resurselor naturale. ♦ Adăpost, azil. – V. ocroti. DOOM
ocrotíre (o-cro-) s. f., g.-d. art. ocrotírii
ocrotirii
OCROTIRE s. f. Acțiunea de a ocroti și rezultatul ei; apărare, protejare, sprijin, ajutor. ◊ Ocrotirea sănătății = complex de măsuri stabilite de stat pentru prevenirea bolilor, întărirea și refacerea sănătății, prelungirea vieții și a capacității de muncă a oamenilor. Ocrotirea naturii = acțiune organizată de stat, de o instituție științifică națională sau internațională în scopul utilizării raționale, al conservării și al reproducerii resurselor naturale. ♦ Adăpost, azil. – V. ocroti. DOOM
ocrotíre (o-cro-) s. f., g.-d. art. ocrotírii
ocrotirile
OCROTIRE s. f. Acțiunea de a ocroti și rezultatul ei; apărare, protejare, sprijin, ajutor. ◊ Ocrotirea sănătății = complex de măsuri stabilite de stat pentru prevenirea bolilor, întărirea și refacerea sănătății, prelungirea vieții și a capacității de muncă a oamenilor. Ocrotirea naturii = acțiune organizată de stat, de o instituție științifică națională sau internațională în scopul utilizării raționale, al conservării și al reproducerii resurselor naturale. ♦ Adăpost, azil. – V. ocroti. DOOM
ocrotíre (o-cro-) s. f., g.-d. art. ocrotírii
ocrotirilor
OCROTIRE s. f. Acțiunea de a ocroti și rezultatul ei; apărare, protejare, sprijin, ajutor. ◊ Ocrotirea sănătății = complex de măsuri stabilite de stat pentru prevenirea bolilor, întărirea și refacerea sănătății, prelungirea vieții și a capacității de muncă a oamenilor. Ocrotirea naturii = acțiune organizată de stat, de o instituție științifică națională sau internațională în scopul utilizării raționale, al conservării și al reproducerii resurselor naturale. ♦ Adăpost, azil. – V. ocroti. DOOM
ocrotíre (o-cro-) s. f., g.-d. art. ocrotírii
ocrotiră
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotirăm
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotirăți
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotise
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotisem
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotiseră
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotiserăm
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotiserăți
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotiseși
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotiseți
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotit
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotitoare
OCROTITÓR, -OÁRE, ocrotitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care ocrotește, apără, protejează, ajută; protector. – Ocroti + suf. -tor. DOOM
ocrotitór (o-cro-) adj. m., pl. ocrotitóri; f. sg. și pl. ocrotitoáre
ocrotitoarea
OCROTITÓR, -OÁRE, ocrotitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care ocrotește, apără, protejează, ajută; protector. – Ocroti + suf. -tor. DOOM
ocrotitór (o-cro-) adj. m., pl. ocrotitóri; f. sg. și pl. ocrotitoáre
ocrotitoarei
OCROTITÓR, -OÁRE, ocrotitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care ocrotește, apără, protejează, ajută; protector. – Ocroti + suf. -tor. DOOM
ocrotitór (o-cro-) adj. m., pl. ocrotitóri; f. sg. și pl. ocrotitoáre
ocrotitoarele
OCROTITÓR, -OÁRE, ocrotitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care ocrotește, apără, protejează, ajută; protector. – Ocroti + suf. -tor. DOOM
ocrotitór (o-cro-) adj. m., pl. ocrotitóri; f. sg. și pl. ocrotitoáre
ocrotitoarelor
OCROTITÓR, -OÁRE, ocrotitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care ocrotește, apără, protejează, ajută; protector. – Ocroti + suf. -tor. DOOM
ocrotitór (o-cro-) adj. m., pl. ocrotitóri; f. sg. și pl. ocrotitoáre
ocrotitor
OCROTITÓR, -OÁRE, ocrotitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care ocrotește, apără, protejează, ajută; protector. – Ocroti + suf. -tor. DOOM
ocrotitór (o-cro-) adj. m., pl. ocrotitóri; f. sg. și pl. ocrotitoáre
ocrotitori
OCROTITÓR, -OÁRE, ocrotitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care ocrotește, apără, protejează, ajută; protector. – Ocroti + suf. -tor. DOOM
ocrotitór (o-cro-) adj. m., pl. ocrotitóri; f. sg. și pl. ocrotitoáre
ocrotitorii
OCROTITÓR, -OÁRE, ocrotitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care ocrotește, apără, protejează, ajută; protector. – Ocroti + suf. -tor. DOOM
ocrotitór (o-cro-) adj. m., pl. ocrotitóri; f. sg. și pl. ocrotitoáre
ocrotitorilor
OCROTITÓR, -OÁRE, ocrotitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care ocrotește, apără, protejează, ajută; protector. – Ocroti + suf. -tor. DOOM
ocrotitór (o-cro-) adj. m., pl. ocrotitóri; f. sg. și pl. ocrotitoáre
ocrotitorul
OCROTITÓR, -OÁRE, ocrotitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care ocrotește, apără, protejează, ajută; protector. – Ocroti + suf. -tor. DOOM
ocrotitór (o-cro-) adj. m., pl. ocrotitóri; f. sg. și pl. ocrotitoáre
ocrotitorului
OCROTITÓR, -OÁRE, ocrotitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care ocrotește, apără, protejează, ajută; protector. – Ocroti + suf. -tor. DOOM
ocrotitór (o-cro-) adj. m., pl. ocrotitóri; f. sg. și pl. ocrotitoáre
ocrotiși
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocrotiți
OCROTÍ, ocrotesc, vb. IV. Tranz. A lua sub paza sa; a apăra, a proteja; a ajuta, a sprijini. – Din sl. okrotiti „a îmblânzi”. DOOM
ocrotí (a ~) (o-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocrotésc, imperf. 3 sg. ocroteá; conj. prez. 3 să ocroteáscă
ocru
ÓCRU s. n., adj. invar. 1. S. n. Varietate de argilă de culoare galbenă, roșie, brună etc., formată din hidroxizi de fier și folosită ca pigment la fabricarea unor vopsele. 2. S. n. Vopsea preparată din ocru (1). 3. Adj. invar. Culoare galbenă-brună. 4. S. n. Culoare ocru (3). – Din fr. ocre. DOOM
ócru2 (o-cru) s. n., art. ócrul
ocrul
ÓCRU s. n., adj. invar. 1. S. n. Varietate de argilă de culoare galbenă, roșie, brună etc., formată din hidroxizi de fier și folosită ca pigment la fabricarea unor vopsele. 2. S. n. Vopsea preparată din ocru (1). 3. Adj. invar. Culoare galbenă-brună. 4. S. n. Culoare ocru (3). – Din fr. ocre. DOOM
ócru2 (o-cru) s. n., art. ócrul
ocrului
ÓCRU s. n., adj. invar. 1. S. n. Varietate de argilă de culoare galbenă, roșie, brună etc., formată din hidroxizi de fier și folosită ca pigment la fabricarea unor vopsele. 2. S. n. Vopsea preparată din ocru (1). 3. Adj. invar. Culoare galbenă-brună. 4. S. n. Culoare ocru (3). – Din fr. ocre. DOOM
ócru2 (o-cru) s. n., art. ócrul
oct
OCTO- Element prim de compunere savantă, având semnificația „opt”. [Var. oct-, octa-. / < fr., it. octo-, cf. lat. octo, gr. okto].
octa
OCTO- Element prim de compunere savantă, având semnificația „opt”. [Var. oct-, octa-. / < fr., it. octo-, cf. lat. octo, gr. okto].
octacord
OCTACÓRD, -A, octacorzi, -de, adj., s. n. (Muz.) 1. Adj. Care are opt coarde. 2. S. n. Liră cu opt coarde. – Din fr. octacorde. DOOM
octacórd adj. m., pl. octacórzi; f. octacórdă, pl. octacórde
octacord
OCTACÓRD adj. (Muz.) Care are opt coarde. // s.n. Liră cu opt coarde. [< fr. octacorde, cf. gr. oktachordos < octo – opt, chorde – coardă].
octacorda
OCTACÓRD, -A, octacorzi, -de, adj., s. n. (Muz.) 1. Adj. Care are opt coarde. 2. S. n. Liră cu opt coarde. – Din fr. octacorde. DOOM
octacórd adj. m., pl. octacórzi; f. octacórdă, pl. octacórde
octacorde
OCTACÓRD, -A, octacorzi, -de, adj., s. n. (Muz.) 1. Adj. Care are opt coarde. 2. S. n. Liră cu opt coarde. – Din fr. octacorde. DOOM
octacórd adj. m., pl. octacórzi; f. octacórdă, pl. octacórde
octacordei
OCTACÓRD, -A, octacorzi, -de, adj., s. n. (Muz.) 1. Adj. Care are opt coarde. 2. S. n. Liră cu opt coarde. – Din fr. octacorde. DOOM
octacórd adj. m., pl. octacórzi; f. octacórdă, pl. octacórde
octacordele
OCTACÓRD, -A, octacorzi, -de, adj., s. n. (Muz.) 1. Adj. Care are opt coarde. 2. S. n. Liră cu opt coarde. – Din fr. octacorde. DOOM
octacórd adj. m., pl. octacórzi; f. octacórdă, pl. octacórde
octacordelor
OCTACÓRD, -A, octacorzi, -de, adj., s. n. (Muz.) 1. Adj. Care are opt coarde. 2. S. n. Liră cu opt coarde. – Din fr. octacorde. DOOM
octacórd adj. m., pl. octacórzi; f. octacórdă, pl. octacórde
octacordul
OCTACÓRD, -A, octacorzi, -de, adj., s. n. (Muz.) 1. Adj. Care are opt coarde. 2. S. n. Liră cu opt coarde. – Din fr. octacorde. DOOM
octacórd adj. m., pl. octacórzi; f. octacórdă, pl. octacórde
octacordul
OCTACÓRD adj. (Muz.) Care are opt coarde. // s.n. Liră cu opt coarde. [< fr. octacorde, cf. gr. oktachordos < octo – opt, chorde – coardă].
octacordului
OCTACÓRD, -A, octacorzi, -de, adj., s. n. (Muz.) 1. Adj. Care are opt coarde. 2. S. n. Liră cu opt coarde. – Din fr. octacorde. DOOM
octacórd adj. m., pl. octacórzi; f. octacórdă, pl. octacórde
octacordului
OCTACÓRD adj. (Muz.) Care are opt coarde. // s.n. Liră cu opt coarde. [< fr. octacorde, cf. gr. oktachordos < octo – opt, chorde – coardă].
octacorduri
OCTACÓRD adj. (Muz.) Care are opt coarde. // s.n. Liră cu opt coarde. [< fr. octacorde, cf. gr. oktachordos < octo – opt, chorde – coardă].
octacordurile
OCTACÓRD adj. (Muz.) Care are opt coarde. // s.n. Liră cu opt coarde. [< fr. octacorde, cf. gr. oktachordos < octo – opt, chorde – coardă].
octacordurilor
OCTACÓRD adj. (Muz.) Care are opt coarde. // s.n. Liră cu opt coarde. [< fr. octacorde, cf. gr. oktachordos < octo – opt, chorde – coardă].
octacorzi
OCTACÓRD, -A, octacorzi, -de, adj., s. n. (Muz.) 1. Adj. Care are opt coarde. 2. S. n. Liră cu opt coarde. – Din fr. octacorde. DOOM
octacórd adj. m., pl. octacórzi; f. octacórdă, pl. octacórde
octacorzii
OCTACÓRD, -A, octacorzi, -de, adj., s. n. (Muz.) 1. Adj. Care are opt coarde. 2. S. n. Liră cu opt coarde. – Din fr. octacorde. DOOM
octacórd adj. m., pl. octacórzi; f. octacórdă, pl. octacórde
octacorzilor
OCTACÓRD, -A, octacorzi, -de, adj., s. n. (Muz.) 1. Adj. Care are opt coarde. 2. S. n. Liră cu opt coarde. – Din fr. octacorde. DOOM
octacórd adj. m., pl. octacórzi; f. octacórdă, pl. octacórde
octaedre
OCTAÉDRU, octaedre, s. n. Poliedru cu opt fețe. – Din fr. octaèdre. DOOM
octaédru (-e-dru) s. n., art. octaédrul; pl. octaédre
octaedrele
OCTAÉDRU, octaedre, s. n. Poliedru cu opt fețe. – Din fr. octaèdre. DOOM
octaédru (-e-dru) s. n., art. octaédrul; pl. octaédre
octaedrelor
OCTAÉDRU, octaedre, s. n. Poliedru cu opt fețe. – Din fr. octaèdre. DOOM
octaédru (-e-dru) s. n., art. octaédrul; pl. octaédre
octaedric
OCTAÉDRIC, -Ă, octaedrici, -ce, adj. Care are formă de octaedru. – Din fr. octaédrique. DOOM
octaédric (-e-dric) adj. m., pl. octaédrici; f. octaédrică, pl. octaédrice
octaedrica
OCTAÉDRIC, -Ă, octaedrici, -ce, adj. Care are formă de octaedru. – Din fr. octaédrique. DOOM
octaédric (-e-dric) adj. m., pl. octaédrici; f. octaédrică, pl. octaédrice
octaedrice
OCTAÉDRIC, -Ă, octaedrici, -ce, adj. Care are formă de octaedru. – Din fr. octaédrique. DOOM
octaédric (-e-dric) adj. m., pl. octaédrici; f. octaédrică, pl. octaédrice
octaedricei
OCTAÉDRIC, -Ă, octaedrici, -ce, adj. Care are formă de octaedru. – Din fr. octaédrique. DOOM
octaédric (-e-dric) adj. m., pl. octaédrici; f. octaédrică, pl. octaédrice
octaedricele
OCTAÉDRIC, -Ă, octaedrici, -ce, adj. Care are formă de octaedru. – Din fr. octaédrique. DOOM
octaédric (-e-dric) adj. m., pl. octaédrici; f. octaédrică, pl. octaédrice
octaedricelor
OCTAÉDRIC, -Ă, octaedrici, -ce, adj. Care are formă de octaedru. – Din fr. octaédrique. DOOM
octaédric (-e-dric) adj. m., pl. octaédrici; f. octaédrică, pl. octaédrice
octaedrici
OCTAÉDRIC, -Ă, octaedrici, -ce, adj. Care are formă de octaedru. – Din fr. octaédrique. DOOM
octaédric (-e-dric) adj. m., pl. octaédrici; f. octaédrică, pl. octaédrice
octaedricii
OCTAÉDRIC, -Ă, octaedrici, -ce, adj. Care are formă de octaedru. – Din fr. octaédrique. DOOM
octaédric (-e-dric) adj. m., pl. octaédrici; f. octaédrică, pl. octaédrice
octaedricilor
OCTAÉDRIC, -Ă, octaedrici, -ce, adj. Care are formă de octaedru. – Din fr. octaédrique. DOOM
octaédric (-e-dric) adj. m., pl. octaédrici; f. octaédrică, pl. octaédrice
octaedricul
OCTAÉDRIC, -Ă, octaedrici, -ce, adj. Care are formă de octaedru. – Din fr. octaédrique. DOOM
octaédric (-e-dric) adj. m., pl. octaédrici; f. octaédrică, pl. octaédrice
octaedricului
OCTAÉDRIC, -Ă, octaedrici, -ce, adj. Care are formă de octaedru. – Din fr. octaédrique. DOOM
octaédric (-e-dric) adj. m., pl. octaédrici; f. octaédrică, pl. octaédrice
octaedru
OCTAÉDRU, octaedre, s. n. Poliedru cu opt fețe. – Din fr. octaèdre. DOOM
octaédru (-e-dru) s. n., art. octaédrul; pl. octaédre
octaedrul
OCTAÉDRU, octaedre, s. n. Poliedru cu opt fețe. – Din fr. octaèdre. DOOM
octaédru (-e-dru) s. n., art. octaédrul; pl. octaédre
octaedrului
OCTAÉDRU, octaedre, s. n. Poliedru cu opt fețe. – Din fr. octaèdre. DOOM
octaédru (-e-dru) s. n., art. octaédrul; pl. octaédre
octal
OCTÁL adj. (În sintagma) Sistem de numerație octal = sistem de numerație a cărei bază este cifra opt. – Din fr. octale. DOOM
!octál (sistem de numerație ~) adj. m.
octan
OCTÁN, octani, s. m. Hidrocarbură saturată din seria parafinelor, care există în mai multe forme izomere. – Din fr. octane, germ. Oktan. DOOM
octán s. m., pl. octáni
octani
OCTÁN, octani, s. m. Hidrocarbură saturată din seria parafinelor, care există în mai multe forme izomere. – Din fr. octane, germ. Oktan. DOOM
octán s. m., pl. octáni
octanic
OCTÁNIC, -Ă, octanici, -ce, adj. (Despre parametri) Care caracterizează rezistența la detonație a benzinelor. ♦ Cifră octanică = cifră care indică rezistența la explozie a unui combustibil lichid folosit în unele motoare cu ardere internă. – Octani + suf. -ic. DOOM
octánic adj. m., pl. octánici; f. octánică, pl. octánice
octanica
OCTÁNIC, -Ă, octanici, -ce, adj. (Despre parametri) Care caracterizează rezistența la detonație a benzinelor. ♦ Cifră octanică = cifră care indică rezistența la explozie a unui combustibil lichid folosit în unele motoare cu ardere internă. – Octani + suf. -ic. DOOM
octánic adj. m., pl. octánici; f. octánică, pl. octánice
octanice
OCTÁNIC, -Ă, octanici, -ce, adj. (Despre parametri) Care caracterizează rezistența la detonație a benzinelor. ♦ Cifră octanică = cifră care indică rezistența la explozie a unui combustibil lichid folosit în unele motoare cu ardere internă. – Octani + suf. -ic. DOOM
octánic adj. m., pl. octánici; f. octánică, pl. octánice
octanicei
OCTÁNIC, -Ă, octanici, -ce, adj. (Despre parametri) Care caracterizează rezistența la detonație a benzinelor. ♦ Cifră octanică = cifră care indică rezistența la explozie a unui combustibil lichid folosit în unele motoare cu ardere internă. – Octani + suf. -ic. DOOM
octánic adj. m., pl. octánici; f. octánică, pl. octánice
octanicele
OCTÁNIC, -Ă, octanici, -ce, adj. (Despre parametri) Care caracterizează rezistența la detonație a benzinelor. ♦ Cifră octanică = cifră care indică rezistența la explozie a unui combustibil lichid folosit în unele motoare cu ardere internă. – Octani + suf. -ic. DOOM
octánic adj. m., pl. octánici; f. octánică, pl. octánice
octanicelor
OCTÁNIC, -Ă, octanici, -ce, adj. (Despre parametri) Care caracterizează rezistența la detonație a benzinelor. ♦ Cifră octanică = cifră care indică rezistența la explozie a unui combustibil lichid folosit în unele motoare cu ardere internă. – Octani + suf. -ic. DOOM
octánic adj. m., pl. octánici; f. octánică, pl. octánice
octanici
OCTÁNIC, -Ă, octanici, -ce, adj. (Despre parametri) Care caracterizează rezistența la detonație a benzinelor. ♦ Cifră octanică = cifră care indică rezistența la explozie a unui combustibil lichid folosit în unele motoare cu ardere internă. – Octani + suf. -ic. DOOM
octánic adj. m., pl. octánici; f. octánică, pl. octánice
octanicii
OCTÁNIC, -Ă, octanici, -ce, adj. (Despre parametri) Care caracterizează rezistența la detonație a benzinelor. ♦ Cifră octanică = cifră care indică rezistența la explozie a unui combustibil lichid folosit în unele motoare cu ardere internă. – Octani + suf. -ic. DOOM
octánic adj. m., pl. octánici; f. octánică, pl. octánice
octanicilor
OCTÁNIC, -Ă, octanici, -ce, adj. (Despre parametri) Care caracterizează rezistența la detonație a benzinelor. ♦ Cifră octanică = cifră care indică rezistența la explozie a unui combustibil lichid folosit în unele motoare cu ardere internă. – Octani + suf. -ic. DOOM
octánic adj. m., pl. octánici; f. octánică, pl. octánice
octanicul
OCTÁNIC, -Ă, octanici, -ce, adj. (Despre parametri) Care caracterizează rezistența la detonație a benzinelor. ♦ Cifră octanică = cifră care indică rezistența la explozie a unui combustibil lichid folosit în unele motoare cu ardere internă. – Octani + suf. -ic. DOOM
octánic adj. m., pl. octánici; f. octánică, pl. octánice
octanicului
OCTÁNIC, -Ă, octanici, -ce, adj. (Despre parametri) Care caracterizează rezistența la detonație a benzinelor. ♦ Cifră octanică = cifră care indică rezistența la explozie a unui combustibil lichid folosit în unele motoare cu ardere internă. – Octani + suf. -ic. DOOM
octánic adj. m., pl. octánici; f. octánică, pl. octánice
octanii
OCTÁN, octani, s. m. Hidrocarbură saturată din seria parafinelor, care există în mai multe forme izomere. – Din fr. octane, germ. Oktan. DOOM
octán s. m., pl. octáni
octanilor
OCTÁN, octani, s. m. Hidrocarbură saturată din seria parafinelor, care există în mai multe forme izomere. – Din fr. octane, germ. Oktan. DOOM
octán s. m., pl. octáni
octant
OCTÁNT, octante, s. n. 1. Instrument de navigație maritimă și aeriană sau care servește la măsurarea înălțimii aștrilor, a distanțelor lor unghiulare etc. 2. A opta parte din circumferința unui cerc sau dintr-o suprafață circulară. ♦ Fiecare dintre cele opt porțiuni din suprafața unui corp sferic, determinate de trei planuri perpendiculare care se intersectează în centrul corpului. – Din fr. octant. DOOM
octánt s. n., pl. octánte
octante
OCTÁNT, octante, s. n. 1. Instrument de navigație maritimă și aeriană sau care servește la măsurarea înălțimii aștrilor, a distanțelor lor unghiulare etc. 2. A opta parte din circumferința unui cerc sau dintr-o suprafață circulară. ♦ Fiecare dintre cele opt porțiuni din suprafața unui corp sferic, determinate de trei planuri perpendiculare care se intersectează în centrul corpului. – Din fr. octant. DOOM
octánt s. n., pl. octánte
octantele
OCTÁNT, octante, s. n. 1. Instrument de navigație maritimă și aeriană sau care servește la măsurarea înălțimii aștrilor, a distanțelor lor unghiulare etc. 2. A opta parte din circumferința unui cerc sau dintr-o suprafață circulară. ♦ Fiecare dintre cele opt porțiuni din suprafața unui corp sferic, determinate de trei planuri perpendiculare care se intersectează în centrul corpului. – Din fr. octant. DOOM
octánt s. n., pl. octánte
octantelor
OCTÁNT, octante, s. n. 1. Instrument de navigație maritimă și aeriană sau care servește la măsurarea înălțimii aștrilor, a distanțelor lor unghiulare etc. 2. A opta parte din circumferința unui cerc sau dintr-o suprafață circulară. ♦ Fiecare dintre cele opt porțiuni din suprafața unui corp sferic, determinate de trei planuri perpendiculare care se intersectează în centrul corpului. – Din fr. octant. DOOM
octánt s. n., pl. octánte
octantul
OCTÁNT, octante, s. n. 1. Instrument de navigație maritimă și aeriană sau care servește la măsurarea înălțimii aștrilor, a distanțelor lor unghiulare etc. 2. A opta parte din circumferința unui cerc sau dintr-o suprafață circulară. ♦ Fiecare dintre cele opt porțiuni din suprafața unui corp sferic, determinate de trei planuri perpendiculare care se intersectează în centrul corpului. – Din fr. octant. DOOM
octánt s. n., pl. octánte
octantului
OCTÁNT, octante, s. n. 1. Instrument de navigație maritimă și aeriană sau care servește la măsurarea înălțimii aștrilor, a distanțelor lor unghiulare etc. 2. A opta parte din circumferința unui cerc sau dintr-o suprafață circulară. ♦ Fiecare dintre cele opt porțiuni din suprafața unui corp sferic, determinate de trei planuri perpendiculare care se intersectează în centrul corpului. – Din fr. octant. DOOM
octánt s. n., pl. octánte
octanul
OCTÁN, octani, s. m. Hidrocarbură saturată din seria parafinelor, care există în mai multe forme izomere. – Din fr. octane, germ. Oktan. DOOM
octán s. m., pl. octáni
octanului
OCTÁN, octani, s. m. Hidrocarbură saturată din seria parafinelor, care există în mai multe forme izomere. – Din fr. octane, germ. Oktan. DOOM
octán s. m., pl. octáni
octastil
OCTOSTÍL s.n. Edificiu având fațada decorată cu opt coloane. [< fr. octostyle, cf. gr. oktostylos < okto – opt, stylos – coloană].
octastilul
OCTOSTÍL s.n. Edificiu având fațada decorată cu opt coloane. [< fr. octostyle, cf. gr. oktostylos < okto – opt, stylos – coloană].
octastilului
OCTOSTÍL s.n. Edificiu având fațada decorată cu opt coloane. [< fr. octostyle, cf. gr. oktostylos < okto – opt, stylos – coloană].
octatloane
OCTATLÓN, octatloane, s. n. Probă combinată de atletism pentru juniori, alcătuită din opt probe de alergări, sărituri și aruncări. – Octet + [penta]tlon.
octatloanele
OCTATLÓN, octatloane, s. n. Probă combinată de atletism pentru juniori, alcătuită din opt probe de alergări, sărituri și aruncări. – Octet + [penta]tlon.
octatloanelor
OCTATLÓN, octatloane, s. n. Probă combinată de atletism pentru juniori, alcătuită din opt probe de alergări, sărituri și aruncări. – Octet + [penta]tlon.
octatlon
OCTATLÓN, octatloane, s. n. Probă combinată de atletism pentru juniori, alcătuită din opt probe de alergări, sărituri și aruncări. – Octet + [penta]tlon.
octatlonist
OCTATLONÍST, -Ă, octatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele de octatlon. – Octatlon + suf. -ist.
octatlonista
OCTATLONÍST, -Ă, octatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele de octatlon. – Octatlon + suf. -ist.
octatloniste
OCTATLONÍST, -Ă, octatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele de octatlon. – Octatlon + suf. -ist.
octatlonistei
OCTATLONÍST, -Ă, octatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele de octatlon. – Octatlon + suf. -ist.
octatlonistele
OCTATLONÍST, -Ă, octatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele de octatlon. – Octatlon + suf. -ist.
octatlonistelor
OCTATLONÍST, -Ă, octatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele de octatlon. – Octatlon + suf. -ist.
octatlonistul
OCTATLONÍST, -Ă, octatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele de octatlon. – Octatlon + suf. -ist.
octatlonistului
OCTATLONÍST, -Ă, octatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele de octatlon. – Octatlon + suf. -ist.
octatloniști
OCTATLONÍST, -Ă, octatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele de octatlon. – Octatlon + suf. -ist.
octatloniștii
OCTATLONÍST, -Ă, octatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele de octatlon. – Octatlon + suf. -ist.
octatloniștilor
OCTATLONÍST, -Ă, octatloniști, -ste, s. m. și f. Sportiv care participă la probele de octatlon. – Octatlon + suf. -ist.
octatlonul
OCTATLÓN, octatloane, s. n. Probă combinată de atletism pentru juniori, alcătuită din opt probe de alergări, sărituri și aruncări. – Octet + [penta]tlon.
octatlonului
OCTATLÓN, octatloane, s. n. Probă combinată de atletism pentru juniori, alcătuită din opt probe de alergări, sărituri și aruncări. – Octet + [penta]tlon.
octava
OCTÁVĂ, octave, s. f. Interval între două sunete ale gamei la distanță de opt trepte. ♦ Strofă alcătuită din opt versuri endecasilabice, dintre care primele șase cu rimă încrucișată, iar ultimele două cu rimă împerecheată, folosită, mai ales în poezia italiană, spaniolă și portugheză. – Din fr. octave. DOOM
octávă s. f., g.-d. art. octávei; pl. octáve
octave
OCTÁVĂ, octave, s. f. Interval între două sunete ale gamei la distanță de opt trepte. ♦ Strofă alcătuită din opt versuri endecasilabice, dintre care primele șase cu rimă încrucișată, iar ultimele două cu rimă împerecheată, folosită, mai ales în poezia italiană, spaniolă și portugheză. – Din fr. octave. DOOM
octávă s. f., g.-d. art. octávei; pl. octáve
octavei
OCTÁVĂ, octave, s. f. Interval între două sunete ale gamei la distanță de opt trepte. ♦ Strofă alcătuită din opt versuri endecasilabice, dintre care primele șase cu rimă încrucișată, iar ultimele două cu rimă împerecheată, folosită, mai ales în poezia italiană, spaniolă și portugheză. – Din fr. octave. DOOM
octávă s. f., g.-d. art. octávei; pl. octáve
octavele
OCTÁVĂ, octave, s. f. Interval între două sunete ale gamei la distanță de opt trepte. ♦ Strofă alcătuită din opt versuri endecasilabice, dintre care primele șase cu rimă încrucișată, iar ultimele două cu rimă împerecheată, folosită, mai ales în poezia italiană, spaniolă și portugheză. – Din fr. octave. DOOM
octávă s. f., g.-d. art. octávei; pl. octáve
octavelor
OCTÁVĂ, octave, s. f. Interval între două sunete ale gamei la distanță de opt trepte. ♦ Strofă alcătuită din opt versuri endecasilabice, dintre care primele șase cu rimă încrucișată, iar ultimele două cu rimă împerecheată, folosită, mai ales în poezia italiană, spaniolă și portugheză. – Din fr. octave. DOOM
octávă s. f., g.-d. art. octávei; pl. octáve
octavin
OCTAVÍN, octavine, s. n. Flaut mic care emite sunete cu o octavă mai sus decât cele obișnuite. – Din fr. octavin. DOOM
octavín s. n., pl. octavíne
octavine
OCTAVÍN, octavine, s. n. Flaut mic care emite sunete cu o octavă mai sus decât cele obișnuite. – Din fr. octavin. DOOM
octavín s. n., pl. octavíne
octavinele
OCTAVÍN, octavine, s. n. Flaut mic care emite sunete cu o octavă mai sus decât cele obișnuite. – Din fr. octavin. DOOM
octavín s. n., pl. octavíne
octavinelor
OCTAVÍN, octavine, s. n. Flaut mic care emite sunete cu o octavă mai sus decât cele obișnuite. – Din fr. octavin. DOOM
octavín s. n., pl. octavíne
octavinul
OCTAVÍN, octavine, s. n. Flaut mic care emite sunete cu o octavă mai sus decât cele obișnuite. – Din fr. octavin. DOOM
octavín s. n., pl. octavíne
octavinului
OCTAVÍN, octavine, s. n. Flaut mic care emite sunete cu o octavă mai sus decât cele obișnuite. – Din fr. octavin. DOOM
octavín s. n., pl. octavíne
octet
OCTÉT, octete, s. n., -octeți, s. m. 1. S. n. Formație compusă din opt persoane (instrumentiști sau cântăreți) care execută împreună o lucrare muzicală; lucrare muzicală scrisă pentru această formație. 2. S. n. (Chim.) Ansamblu format din opt electroni în stratul periferic al unui atom. 3. S. m. (Inform.) Combinație de opt biți folosit pentru exprimarea capacității de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet. DOOM
octét2 (formație muzicală, grup de electroni) s. n., pl. octéte
octet
OCTÉT, octete, s. n. octeți, s. m. 1. S. n. Formație compusă din opt persoane (instrumentiști sau cântăreți) care execută împreună o lucrare muzicală; lucrare muzicală scrisă pentru această formație. 2. S. n. (Chim.) Ansamblu format din opt electroni în stratul periferic al unui atom. 3. S. m. (Inform.) Grup de opt biți folosit pentru exprimarea capacității de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet.
octete
OCTÉT, octete, s. n. octeți, s. m. 1. S. n. Formație compusă din opt persoane (instrumentiști sau cântăreți) care execută împreună o lucrare muzicală; lucrare muzicală scrisă pentru această formație. 2. S. n. (Chim.) Ansamblu format din opt electroni în stratul periferic al unui atom. 3. S. m. (Inform.) Grup de opt biți folosit pentru exprimarea capacității de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet.
octetele
OCTÉT, octete, s. n. octeți, s. m. 1. S. n. Formație compusă din opt persoane (instrumentiști sau cântăreți) care execută împreună o lucrare muzicală; lucrare muzicală scrisă pentru această formație. 2. S. n. (Chim.) Ansamblu format din opt electroni în stratul periferic al unui atom. 3. S. m. (Inform.) Grup de opt biți folosit pentru exprimarea capacității de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet.
octetelor
OCTÉT, octete, s. n. octeți, s. m. 1. S. n. Formație compusă din opt persoane (instrumentiști sau cântăreți) care execută împreună o lucrare muzicală; lucrare muzicală scrisă pentru această formație. 2. S. n. (Chim.) Ansamblu format din opt electroni în stratul periferic al unui atom. 3. S. m. (Inform.) Grup de opt biți folosit pentru exprimarea capacității de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet.
octetul
OCTÉT, octete, s. n., -octeți, s. m. 1. S. n. Formație compusă din opt persoane (instrumentiști sau cântăreți) care execută împreună o lucrare muzicală; lucrare muzicală scrisă pentru această formație. 2. S. n. (Chim.) Ansamblu format din opt electroni în stratul periferic al unui atom. 3. S. m. (Inform.) Combinație de opt biți folosit pentru exprimarea capacității de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet. DOOM
octét2 (formație muzicală, grup de electroni) s. n., pl. octéte
octetul
OCTÉT, octete, s. n. octeți, s. m. 1. S. n. Formație compusă din opt persoane (instrumentiști sau cântăreți) care execută împreună o lucrare muzicală; lucrare muzicală scrisă pentru această formație. 2. S. n. (Chim.) Ansamblu format din opt electroni în stratul periferic al unui atom. 3. S. m. (Inform.) Grup de opt biți folosit pentru exprimarea capacității de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet.
octetului
OCTÉT, octete, s. n., -octeți, s. m. 1. S. n. Formație compusă din opt persoane (instrumentiști sau cântăreți) care execută împreună o lucrare muzicală; lucrare muzicală scrisă pentru această formație. 2. S. n. (Chim.) Ansamblu format din opt electroni în stratul periferic al unui atom. 3. S. m. (Inform.) Combinație de opt biți folosit pentru exprimarea capacității de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet. DOOM
octét2 (formație muzicală, grup de electroni) s. n., pl. octéte
octetului
OCTÉT, octete, s. n. octeți, s. m. 1. S. n. Formație compusă din opt persoane (instrumentiști sau cântăreți) care execută împreună o lucrare muzicală; lucrare muzicală scrisă pentru această formație. 2. S. n. (Chim.) Ansamblu format din opt electroni în stratul periferic al unui atom. 3. S. m. (Inform.) Grup de opt biți folosit pentru exprimarea capacității de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet.
octeți
OCTÉT, octete, s. n., -octeți, s. m. 1. S. n. Formație compusă din opt persoane (instrumentiști sau cântăreți) care execută împreună o lucrare muzicală; lucrare muzicală scrisă pentru această formație. 2. S. n. (Chim.) Ansamblu format din opt electroni în stratul periferic al unui atom. 3. S. m. (Inform.) Combinație de opt biți folosit pentru exprimarea capacității de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet. DOOM
octét2 (formație muzicală, grup de electroni) s. n., pl. octéte
octeții
OCTÉT, octete, s. n., -octeți, s. m. 1. S. n. Formație compusă din opt persoane (instrumentiști sau cântăreți) care execută împreună o lucrare muzicală; lucrare muzicală scrisă pentru această formație. 2. S. n. (Chim.) Ansamblu format din opt electroni în stratul periferic al unui atom. 3. S. m. (Inform.) Combinație de opt biți folosit pentru exprimarea capacității de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet. DOOM
octét2 (formație muzicală, grup de electroni) s. n., pl. octéte
octeților
OCTÉT, octete, s. n., -octeți, s. m. 1. S. n. Formație compusă din opt persoane (instrumentiști sau cântăreți) care execută împreună o lucrare muzicală; lucrare muzicală scrisă pentru această formație. 2. S. n. (Chim.) Ansamblu format din opt electroni în stratul periferic al unui atom. 3. S. m. (Inform.) Combinație de opt biți folosit pentru exprimarea capacității de memorie. – Din germ. Oktett, fr. octet. DOOM
octét2 (formație muzicală, grup de electroni) s. n., pl. octéte
octo
OCTO- Element prim de compunere savantă, având semnificația „opt”. [Var. oct-, octa-. / < fr., it. octo-, cf. lat. octo, gr. okto].
octocoralier
OCTOCORALIÉR, octocoralieri, s. m. (La pl.) Subclasă de celenterate antozoare marine coloniale cu opt tentacule; (și la sg.) animal din această subclasă. [Pr.: -li-er] – Din fr. octocoralliaire. DOOM
octocoraliér (-li-er) s. m., pl. octocoraliéri
octocoralieri
OCTOCORALIÉR, octocoralieri, s. m. (La pl.) Subclasă de celenterate antozoare marine coloniale cu opt tentacule; (și la sg.) animal din această subclasă. [Pr.: -li-er] – Din fr. octocoralliaire. DOOM
octocoraliér (-li-er) s. m., pl. octocoraliéri
octocoralierii
OCTOCORALIÉR, octocoralieri, s. m. (La pl.) Subclasă de celenterate antozoare marine coloniale cu opt tentacule; (și la sg.) animal din această subclasă. [Pr.: -li-er] – Din fr. octocoralliaire. DOOM
octocoraliér (-li-er) s. m., pl. octocoraliéri
octocoralierilor
OCTOCORALIÉR, octocoralieri, s. m. (La pl.) Subclasă de celenterate antozoare marine coloniale cu opt tentacule; (și la sg.) animal din această subclasă. [Pr.: -li-er] – Din fr. octocoralliaire. DOOM
octocoraliér (-li-er) s. m., pl. octocoraliéri
octocoralierul
OCTOCORALIÉR, octocoralieri, s. m. (La pl.) Subclasă de celenterate antozoare marine coloniale cu opt tentacule; (și la sg.) animal din această subclasă. [Pr.: -li-er] – Din fr. octocoralliaire. DOOM
octocoraliér (-li-er) s. m., pl. octocoraliéri
octocoralierului
OCTOCORALIÉR, octocoralieri, s. m. (La pl.) Subclasă de celenterate antozoare marine coloniale cu opt tentacule; (și la sg.) animal din această subclasă. [Pr.: -li-er] – Din fr. octocoralliaire. DOOM
octocoraliér (-li-er) s. m., pl. octocoraliéri
octoda
OCTÓDĂ, octode, s. f. Tub electronic cu un anod, un catod și șase grile, folosit de obicei ca schimbător de frecvență în radioreceptoare. – Din fr. octode. DOOM
octódă s. f., g.-d. art. octódei; pl. octóde
octode
OCTÓDĂ, octode, s. f. Tub electronic cu un anod, un catod și șase grile, folosit de obicei ca schimbător de frecvență în radioreceptoare. – Din fr. octode. DOOM
octódă s. f., g.-d. art. octódei; pl. octóde
octodei
OCTÓDĂ, octode, s. f. Tub electronic cu un anod, un catod și șase grile, folosit de obicei ca schimbător de frecvență în radioreceptoare. – Din fr. octode. DOOM
octódă s. f., g.-d. art. octódei; pl. octóde
octodele
OCTÓDĂ, octode, s. f. Tub electronic cu un anod, un catod și șase grile, folosit de obicei ca schimbător de frecvență în radioreceptoare. – Din fr. octode. DOOM
octódă s. f., g.-d. art. octódei; pl. octóde
octodelor
OCTÓDĂ, octode, s. f. Tub electronic cu un anod, un catod și șase grile, folosit de obicei ca schimbător de frecvență în radioreceptoare. – Din fr. octode. DOOM
octódă s. f., g.-d. art. octódei; pl. octóde
octofor
OCTOFÓR, octofori, s. m. (În antichitate) Purtător de litieră. – Din lat. octophoros. DOOM
octofór s. m., pl. octofóri
octofori
OCTOFÓR, octofori, s. m. (În antichitate) Purtător de litieră. – Din lat. octophoros. DOOM
octofór s. m., pl. octofóri
octoforii
OCTOFÓR, octofori, s. m. (În antichitate) Purtător de litieră. – Din lat. octophoros. DOOM
octofór s. m., pl. octofóri
octoforilor
OCTOFÓR, octofori, s. m. (În antichitate) Purtător de litieră. – Din lat. octophoros. DOOM
octofór s. m., pl. octofóri
octoforul
OCTOFÓR, octofori, s. m. (În antichitate) Purtător de litieră. – Din lat. octophoros. DOOM
octofór s. m., pl. octofóri
octoforului
OCTOFÓR, octofori, s. m. (În antichitate) Purtător de litieră. – Din lat. octophoros. DOOM
octofór s. m., pl. octofóri
octogenar
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenar
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenara
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenara
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenare
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenare
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenarei
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenarei
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenarele
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenarele
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenarelor
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenarelor
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenari
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenari
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenarii
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenarii
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenarilor
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenarilor
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenarul
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenarul
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenarului
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogenarului
OCTOGENÁR, -Ă, octogenari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de optzeci de ani. – Din fr. octogénaire. DOOM
octogenár adj. m., s. m., pl. octogenári; adj. f., s. f. octogenáră, pl. octogenáre
octogoane
OCTOGÓN, -Ă, octogoni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Poligon cu opt laturi. 2. Adj. Octogonal. – Din fr. octogone.
octogoanele
OCTOGÓN, -Ă, octogoni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Poligon cu opt laturi. 2. Adj. Octogonal. – Din fr. octogone.
octogoanelor
OCTOGÓN, -Ă, octogoni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Poligon cu opt laturi. 2. Adj. Octogonal. – Din fr. octogone.
octogon
OCTOGÓN, -Ă, octogoni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Poligon cu opt laturi. 2. (Înv.) Adj. Octogonal. – Din fr. octogone. DOOM
octogón2 s. n., pl. octogoáne
octogon
OCTOGÓN, -Ă, octogoni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Poligon cu opt laturi. 2. Adj. Octogonal. – Din fr. octogone.
octogona
OCTOGÓN, -Ă, octogoni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Poligon cu opt laturi. 2. (Înv.) Adj. Octogonal. – Din fr. octogone. DOOM
octogón2 s. n., pl. octogoáne
octogonal
OCTOGONÁL, -Ă, octogonali, -e, adj. (Despre poligoane) Care are opt laturi; octogon (2). – Din fr. octogonal. DOOM
octogonál adj. m., pl. octogonáli; f. octogonálă, pl. octogonále
octogonala
OCTOGONÁL, -Ă, octogonali, -e, adj. (Despre poligoane) Care are opt laturi; octogon (2). – Din fr. octogonal. DOOM
octogonál adj. m., pl. octogonáli; f. octogonálă, pl. octogonále
octogonale
OCTOGONÁL, -Ă, octogonali, -e, adj. (Despre poligoane) Care are opt laturi; octogon (2). – Din fr. octogonal. DOOM
octogonál adj. m., pl. octogonáli; f. octogonálă, pl. octogonále
octogonalei
OCTOGONÁL, -Ă, octogonali, -e, adj. (Despre poligoane) Care are opt laturi; octogon (2). – Din fr. octogonal. DOOM
octogonál adj. m., pl. octogonáli; f. octogonálă, pl. octogonále
octogonalele
OCTOGONÁL, -Ă, octogonali, -e, adj. (Despre poligoane) Care are opt laturi; octogon (2). – Din fr. octogonal. DOOM
octogonál adj. m., pl. octogonáli; f. octogonálă, pl. octogonále
octogonalelor
OCTOGONÁL, -Ă, octogonali, -e, adj. (Despre poligoane) Care are opt laturi; octogon (2). – Din fr. octogonal. DOOM
octogonál adj. m., pl. octogonáli; f. octogonálă, pl. octogonále
octogonali
OCTOGONÁL, -Ă, octogonali, -e, adj. (Despre poligoane) Care are opt laturi; octogon (2). – Din fr. octogonal. DOOM
octogonál adj. m., pl. octogonáli; f. octogonálă, pl. octogonále
octogonalii
OCTOGONÁL, -Ă, octogonali, -e, adj. (Despre poligoane) Care are opt laturi; octogon (2). – Din fr. octogonal. DOOM
octogonál adj. m., pl. octogonáli; f. octogonálă, pl. octogonále
octogonalilor
OCTOGONÁL, -Ă, octogonali, -e, adj. (Despre poligoane) Care are opt laturi; octogon (2). – Din fr. octogonal. DOOM
octogonál adj. m., pl. octogonáli; f. octogonálă, pl. octogonále
octogonalul
OCTOGONÁL, -Ă, octogonali, -e, adj. (Despre poligoane) Care are opt laturi; octogon (2). – Din fr. octogonal. DOOM
octogonál adj. m., pl. octogonáli; f. octogonálă, pl. octogonále
octogonalului
OCTOGONÁL, -Ă, octogonali, -e, adj. (Despre poligoane) Care are opt laturi; octogon (2). – Din fr. octogonal. DOOM
octogonál adj. m., pl. octogonáli; f. octogonálă, pl. octogonále
octogone
OCTOGÓN, -Ă, octogoni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Poligon cu opt laturi. 2. (Înv.) Adj. Octogonal. – Din fr. octogone. DOOM
octogón2 s. n., pl. octogoáne
octogonei
OCTOGÓN, -Ă, octogoni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Poligon cu opt laturi. 2. (Înv.) Adj. Octogonal. – Din fr. octogone. DOOM
octogón2 s. n., pl. octogoáne
octogonele
OCTOGÓN, -Ă, octogoni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Poligon cu opt laturi. 2. (Înv.) Adj. Octogonal. – Din fr. octogone. DOOM
octogón2 s. n., pl. octogoáne
octogonelor
OCTOGÓN, -Ă, octogoni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Poligon cu opt laturi. 2. (Înv.) Adj. Octogonal. – Din fr. octogone. DOOM
octogón2 s. n., pl. octogoáne
octogoni
OCTOGÓN, -Ă, octogoni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Poligon cu opt laturi. 2. (Înv.) Adj. Octogonal. – Din fr. octogone. DOOM
octogón2 s. n., pl. octogoáne
octogonii
OCTOGÓN, -Ă, octogoni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Poligon cu opt laturi. 2. (Înv.) Adj. Octogonal. – Din fr. octogone. DOOM
octogón2 s. n., pl. octogoáne
octogonilor
OCTOGÓN, -Ă, octogoni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Poligon cu opt laturi. 2. (Înv.) Adj. Octogonal. – Din fr. octogone. DOOM
octogón2 s. n., pl. octogoáne
octogonul
OCTOGÓN, -Ă, octogoni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Poligon cu opt laturi. 2. (Înv.) Adj. Octogonal. – Din fr. octogone. DOOM
octogón2 s. n., pl. octogoáne
octogonul
OCTOGÓN, -Ă, octogoni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Poligon cu opt laturi. 2. Adj. Octogonal. – Din fr. octogone.
octogonului
OCTOGÓN, -Ă, octogoni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Poligon cu opt laturi. 2. (Înv.) Adj. Octogonal. – Din fr. octogone. DOOM
octogón2 s. n., pl. octogoáne
octogonului
OCTOGÓN, -Ă, octogoni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Poligon cu opt laturi. 2. Adj. Octogonal. – Din fr. octogone.
octoih
OCTOÍH, octoihuri, s. n. Principala carte de cântări a cultului vechi ortodox, organizând prin prisma celor opt moduri bizantine slujbele care au loc într-o săptămână; fiecare dintre cântările cuprinse în această carte. [Acc. și: octóih. – Var.: ohtoíc s. n.] – Din sl. oktoihŭ. DOOM
octoíh s. n., pl. octoíhuri
octoih
OCTOÍH, octoihuri, s. n. Carte bisericească destinată cultului ortodox în care sunt cuprinse cântările din fiecare zi a săptămânii (cântate succesiv pe opt glasuri); fiecare dintre cântările cuprinse în această carte. [Acc. și: octóih. – Var.: ohtoíc s. n.] – Din sl. octoihŭ.
octoihul
OCTOÍH, octoihuri, s. n. Principala carte de cântări a cultului vechi ortodox, organizând prin prisma celor opt moduri bizantine slujbele care au loc într-o săptămână; fiecare dintre cântările cuprinse în această carte. [Acc. și: octóih. – Var.: ohtoíc s. n.] – Din sl. oktoihŭ. DOOM
octoíh s. n., pl. octoíhuri
octoihului
OCTOÍH, octoihuri, s. n. Principala carte de cântări a cultului vechi ortodox, organizând prin prisma celor opt moduri bizantine slujbele care au loc într-o săptămână; fiecare dintre cântările cuprinse în această carte. [Acc. și: octóih. – Var.: ohtoíc s. n.] – Din sl. oktoihŭ. DOOM
octoíh s. n., pl. octoíhuri
octoihuri
OCTOÍH, octoihuri, s. n. Principala carte de cântări a cultului vechi ortodox, organizând prin prisma celor opt moduri bizantine slujbele care au loc într-o săptămână; fiecare dintre cântările cuprinse în această carte. [Acc. și: octóih. – Var.: ohtoíc s. n.] – Din sl. oktoihŭ. DOOM
octoíh s. n., pl. octoíhuri
octoihurile
OCTOÍH, octoihuri, s. n. Principala carte de cântări a cultului vechi ortodox, organizând prin prisma celor opt moduri bizantine slujbele care au loc într-o săptămână; fiecare dintre cântările cuprinse în această carte. [Acc. și: octóih. – Var.: ohtoíc s. n.] – Din sl. oktoihŭ. DOOM
octoíh s. n., pl. octoíhuri
octoihurilor
OCTOÍH, octoihuri, s. n. Principala carte de cântări a cultului vechi ortodox, organizând prin prisma celor opt moduri bizantine slujbele care au loc într-o săptămână; fiecare dintre cântările cuprinse în această carte. [Acc. și: octóih. – Var.: ohtoíc s. n.] – Din sl. oktoihŭ. DOOM
octoíh s. n., pl. octoíhuri
octombrie
OCTÓMVRIE s. m. v. octombrie. DOOM
octómbrie (-bri-e) s. m., g.-d. lui octómbrie; abr. oct.; X/.10./-10-
octometri
OCTOMÉTRU s.m. Vers alcătuit din opt picioare trohaice. [Cf. gr. okto – opt, metron – măsură].
octometrii
OCTOMÉTRU s.m. Vers alcătuit din opt picioare trohaice. [Cf. gr. okto – opt, metron – măsură].
octometrilor
OCTOMÉTRU s.m. Vers alcătuit din opt picioare trohaice. [Cf. gr. okto – opt, metron – măsură].
octometru
OCTOMÉTRU s.m. Vers alcătuit din opt picioare trohaice. [Cf. gr. okto – opt, metron – măsură].
octometrul
OCTOMÉTRU s.m. Vers alcătuit din opt picioare trohaice. [Cf. gr. okto – opt, metron – măsură].
octometrului
OCTOMÉTRU s.m. Vers alcătuit din opt picioare trohaice. [Cf. gr. okto – opt, metron – măsură].
octomvre
OCTÓMVRIE s. m. v. octombrie. DOOM
octómbrie (-bri-e) s. m., g.-d. lui octómbrie; abr. oct.; X/.10./-10-
octomvrie
OCTÓMVRIE s. m. v. octombrie. DOOM
octómbrie (-bri-e) s. m., g.-d. lui octómbrie; abr. oct.; X/.10./-10-
octopetal
OCTOPETÁL, -Ă adj. (Bot.; despre corole) Cu opt petale. [Cf. fr. octopétale, gr. okto – opt, petalon – frunză].
octopetala
OCTOPETÁL, -Ă adj. (Bot.; despre corole) Cu opt petale. [Cf. fr. octopétale, gr. okto – opt, petalon – frunză].
octopetala
ARGINȚÍCĂ, argințele, s. f. Arbust cu flori mari, albe și cu frunze verzi lucitoare pe partea superioară și albe pe cea inferioară. (Dryas octopetala). – Argint + suf. -ică.
octopetale
OCTOPETÁL, -Ă adj. (Bot.; despre corole) Cu opt petale. [Cf. fr. octopétale, gr. okto – opt, petalon – frunză].
octopetalei
OCTOPETÁL, -Ă adj. (Bot.; despre corole) Cu opt petale. [Cf. fr. octopétale, gr. okto – opt, petalon – frunză].
octopetalele
OCTOPETÁL, -Ă adj. (Bot.; despre corole) Cu opt petale. [Cf. fr. octopétale, gr. okto – opt, petalon – frunză].
octopetalelor
OCTOPETÁL, -Ă adj. (Bot.; despre corole) Cu opt petale. [Cf. fr. octopétale, gr. okto – opt, petalon – frunză].
octopetali
OCTOPETÁL, -Ă adj. (Bot.; despre corole) Cu opt petale. [Cf. fr. octopétale, gr. okto – opt, petalon – frunză].
octopetalii
OCTOPETÁL, -Ă adj. (Bot.; despre corole) Cu opt petale. [Cf. fr. octopétale, gr. okto – opt, petalon – frunză].
octopetalilor
OCTOPETÁL, -Ă adj. (Bot.; despre corole) Cu opt petale. [Cf. fr. octopétale, gr. okto – opt, petalon – frunză].
octopetalul
OCTOPETÁL, -Ă adj. (Bot.; despre corole) Cu opt petale. [Cf. fr. octopétale, gr. okto – opt, petalon – frunză].
octopetalului
OCTOPETÁL, -Ă adj. (Bot.; despre corole) Cu opt petale. [Cf. fr. octopétale, gr. okto – opt, petalon – frunză].
octoploid
OCTOPLOÍD, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Cu opt seturi haploide de cromozomi. [Pron. -plo-id. / < germ. oktoploid].
octoploida
OCTOPLOÍD, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Cu opt seturi haploide de cromozomi. [Pron. -plo-id. / < germ. oktoploid].
octoploide
OCTOPLOÍD, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Cu opt seturi haploide de cromozomi. [Pron. -plo-id. / < germ. oktoploid].
octoploidei
OCTOPLOÍD, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Cu opt seturi haploide de cromozomi. [Pron. -plo-id. / < germ. oktoploid].
octoploidele
OCTOPLOÍD, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Cu opt seturi haploide de cromozomi. [Pron. -plo-id. / < germ. oktoploid].
octoploidelor
OCTOPLOÍD, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Cu opt seturi haploide de cromozomi. [Pron. -plo-id. / < germ. oktoploid].
octoploidul
OCTOPLOÍD, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Cu opt seturi haploide de cromozomi. [Pron. -plo-id. / < germ. oktoploid].
octoploidului
OCTOPLOÍD, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Cu opt seturi haploide de cromozomi. [Pron. -plo-id. / < germ. oktoploid].
octoploizi
OCTOPLOÍD, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Cu opt seturi haploide de cromozomi. [Pron. -plo-id. / < germ. oktoploid].
octoploizii
OCTOPLOÍD, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Cu opt seturi haploide de cromozomi. [Pron. -plo-id. / < germ. oktoploid].
octoploizilor
OCTOPLOÍD, -Ă adj. (Biol.; despre organisme) Cu opt seturi haploide de cromozomi. [Pron. -plo-id. / < germ. oktoploid].
octopod
OCTOPÓD, -Ă, octopozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are opt picioare sau tentacule. 2. S. n. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode, care cuprinde animale cu opt tentacule în jurul capului, purtătoare de ventuze; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. octopode. DOOM
octopód2 s. n., pl. octopóde
octopoda
OCTOPÓD, -Ă, octopozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are opt picioare sau tentacule. 2. S. n. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode, care cuprinde animale cu opt tentacule în jurul capului, purtătoare de ventuze; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. octopode. DOOM
octopód2 s. n., pl. octopóde
octopode
OCTOPÓD, -Ă, octopozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are opt picioare sau tentacule. 2. S. n. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode, care cuprinde animale cu opt tentacule în jurul capului, purtătoare de ventuze; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. octopode. DOOM
octopód2 s. n., pl. octopóde
octopodei
OCTOPÓD, -Ă, octopozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are opt picioare sau tentacule. 2. S. n. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode, care cuprinde animale cu opt tentacule în jurul capului, purtătoare de ventuze; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. octopode. DOOM
octopód2 s. n., pl. octopóde
octopodele
OCTOPÓD, -Ă, octopozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are opt picioare sau tentacule. 2. S. n. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode, care cuprinde animale cu opt tentacule în jurul capului, purtătoare de ventuze; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. octopode. DOOM
octopód2 s. n., pl. octopóde
octopodelor
OCTOPÓD, -Ă, octopozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are opt picioare sau tentacule. 2. S. n. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode, care cuprinde animale cu opt tentacule în jurul capului, purtătoare de ventuze; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. octopode. DOOM
octopód2 s. n., pl. octopóde
octopodul
OCTOPÓD, -Ă, octopozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are opt picioare sau tentacule. 2. S. n. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode, care cuprinde animale cu opt tentacule în jurul capului, purtătoare de ventuze; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. octopode. DOOM
octopód2 s. n., pl. octopóde
octopodului
OCTOPÓD, -Ă, octopozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are opt picioare sau tentacule. 2. S. n. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode, care cuprinde animale cu opt tentacule în jurul capului, purtătoare de ventuze; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. octopode. DOOM
octopód2 s. n., pl. octopóde
octopozi
OCTOPÓD, -Ă, octopozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are opt picioare sau tentacule. 2. S. n. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode, care cuprinde animale cu opt tentacule în jurul capului, purtătoare de ventuze; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. octopode. DOOM
octopód2 s. n., pl. octopóde
octopozii
OCTOPÓD, -Ă, octopozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are opt picioare sau tentacule. 2. S. n. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode, care cuprinde animale cu opt tentacule în jurul capului, purtătoare de ventuze; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. octopode. DOOM
octopód2 s. n., pl. octopóde
octopozilor
OCTOPÓD, -Ă, octopozi, -de, adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are opt picioare sau tentacule. 2. S. n. (La pl.) Ordin de moluște cefalopode, care cuprinde animale cu opt tentacule în jurul capului, purtătoare de ventuze; (și la sg.) animal din acest ordin. – Din fr. octopode. DOOM
octopód2 s. n., pl. octopóde
octosepal
OCTOSEPÁL, -Ă adj. (Bot.; despre flori) Cu caliciul format din opt sepale. [Cf. gr. okto – opt, fr. sépale – sepală].
octosepala
OCTOSEPÁL, -Ă adj. (Bot.; despre flori) Cu caliciul format din opt sepale. [Cf. gr. okto – opt, fr. sépale – sepală].
octosepale
OCTOSEPÁL, -Ă adj. (Bot.; despre flori) Cu caliciul format din opt sepale. [Cf. gr. okto – opt, fr. sépale – sepală].
octosepalei
OCTOSEPÁL, -Ă adj. (Bot.; despre flori) Cu caliciul format din opt sepale. [Cf. gr. okto – opt, fr. sépale – sepală].
octosepalele
OCTOSEPÁL, -Ă adj. (Bot.; despre flori) Cu caliciul format din opt sepale. [Cf. gr. okto – opt, fr. sépale – sepală].
octosepalelor
OCTOSEPÁL, -Ă adj. (Bot.; despre flori) Cu caliciul format din opt sepale. [Cf. gr. okto – opt, fr. sépale – sepală].
octosepali
OCTOSEPÁL, -Ă adj. (Bot.; despre flori) Cu caliciul format din opt sepale. [Cf. gr. okto – opt, fr. sépale – sepală].
octosepalii
OCTOSEPÁL, -Ă adj. (Bot.; despre flori) Cu caliciul format din opt sepale. [Cf. gr. okto – opt, fr. sépale – sepală].
octosepalilor
OCTOSEPÁL, -Ă adj. (Bot.; despre flori) Cu caliciul format din opt sepale. [Cf. gr. okto – opt, fr. sépale – sepală].
octosepalul
OCTOSEPÁL, -Ă adj. (Bot.; despre flori) Cu caliciul format din opt sepale. [Cf. gr. okto – opt, fr. sépale – sepală].
octosepalului
OCTOSEPÁL, -Ă adj. (Bot.; despre flori) Cu caliciul format din opt sepale. [Cf. gr. okto – opt, fr. sépale – sepală].
octosilab
OCTOSILÁB, octosilabe, s. n. Vers de opt silabe. – Din fr. octosyllabe. DOOM
octosiláb s. n., pl. octosilábe
octosilaba
OCTOSILÁB, octosilabe, s. n. Vers de opt silabe. – Din fr. octosyllabe. DOOM
octosiláb s. n., pl. octosilábe
octosilabe
OCTOSILÁB, octosilabe, s. n. Vers de opt silabe. – Din fr. octosyllabe. DOOM
octosiláb s. n., pl. octosilábe
octosilabei
OCTOSILÁB, octosilabe, s. n. Vers de opt silabe. – Din fr. octosyllabe. DOOM
octosiláb s. n., pl. octosilábe
octosilabele
OCTOSILÁB, octosilabe, s. n. Vers de opt silabe. – Din fr. octosyllabe. DOOM
octosiláb s. n., pl. octosilábe
octosilabelor
OCTOSILÁB, octosilabe, s. n. Vers de opt silabe. – Din fr. octosyllabe. DOOM
octosiláb s. n., pl. octosilábe
octosilabi
OCTOSILÁB, octosilabe, s. n. Vers de opt silabe. – Din fr. octosyllabe. DOOM
octosiláb s. n., pl. octosilábe
octosilabic
OCTOSILÁBIC, -Ă, octosilabici, -ce, adj. Care are opt silabe. – Din fr. octosyllabique. DOOM
octosilábic adj. m., pl. octosilábici; f. octosilábică, pl. octosilábice
octosilabica
OCTOSILÁBIC, -Ă, octosilabici, -ce, adj. Care are opt silabe. – Din fr. octosyllabique. DOOM
octosilábic adj. m., pl. octosilábici; f. octosilábică, pl. octosilábice
octosilabice
OCTOSILÁBIC, -Ă, octosilabici, -ce, adj. Care are opt silabe. – Din fr. octosyllabique. DOOM
octosilábic adj. m., pl. octosilábici; f. octosilábică, pl. octosilábice
octosilabicei
OCTOSILÁBIC, -Ă, octosilabici, -ce, adj. Care are opt silabe. – Din fr. octosyllabique. DOOM
octosilábic adj. m., pl. octosilábici; f. octosilábică, pl. octosilábice
octosilabicele
OCTOSILÁBIC, -Ă, octosilabici, -ce, adj. Care are opt silabe. – Din fr. octosyllabique. DOOM
octosilábic adj. m., pl. octosilábici; f. octosilábică, pl. octosilábice
octosilabicelor
OCTOSILÁBIC, -Ă, octosilabici, -ce, adj. Care are opt silabe. – Din fr. octosyllabique. DOOM
octosilábic adj. m., pl. octosilábici; f. octosilábică, pl. octosilábice
octosilabici
OCTOSILÁBIC, -Ă, octosilabici, -ce, adj. Care are opt silabe. – Din fr. octosyllabique. DOOM
octosilábic adj. m., pl. octosilábici; f. octosilábică, pl. octosilábice
octosilabicii
OCTOSILÁBIC, -Ă, octosilabici, -ce, adj. Care are opt silabe. – Din fr. octosyllabique. DOOM
octosilábic adj. m., pl. octosilábici; f. octosilábică, pl. octosilábice
octosilabicilor
OCTOSILÁBIC, -Ă, octosilabici, -ce, adj. Care are opt silabe. – Din fr. octosyllabique. DOOM
octosilábic adj. m., pl. octosilábici; f. octosilábică, pl. octosilábice
octosilabicul
OCTOSILÁBIC, -Ă, octosilabici, -ce, adj. Care are opt silabe. – Din fr. octosyllabique. DOOM
octosilábic adj. m., pl. octosilábici; f. octosilábică, pl. octosilábice
octosilabicului
OCTOSILÁBIC, -Ă, octosilabici, -ce, adj. Care are opt silabe. – Din fr. octosyllabique. DOOM
octosilábic adj. m., pl. octosilábici; f. octosilábică, pl. octosilábice
octosilabii
OCTOSILÁB, octosilabe, s. n. Vers de opt silabe. – Din fr. octosyllabe. DOOM
octosiláb s. n., pl. octosilábe
octosilabilor
OCTOSILÁB, octosilabe, s. n. Vers de opt silabe. – Din fr. octosyllabe. DOOM
octosiláb s. n., pl. octosilábe
octosilabul
OCTOSILÁB, octosilabe, s. n. Vers de opt silabe. – Din fr. octosyllabe. DOOM
octosiláb s. n., pl. octosilábe
octosilabului
OCTOSILÁB, octosilabe, s. n. Vers de opt silabe. – Din fr. octosyllabe. DOOM
octosiláb s. n., pl. octosilábe
octostil
OCTOSTÍL s.n. Edificiu având fațada decorată cu opt coloane. [< fr. octostyle, cf. gr. oktostylos < okto – opt, stylos – coloană].
octostilul
OCTOSTÍL s.n. Edificiu având fațada decorată cu opt coloane. [< fr. octostyle, cf. gr. oktostylos < okto – opt, stylos – coloană].
octostilului
OCTOSTÍL s.n. Edificiu având fațada decorată cu opt coloane. [< fr. octostyle, cf. gr. oktostylos < okto – opt, stylos – coloană].
octroia
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiai
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiam
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiară
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiarăm
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiarăți
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiase
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiasem
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiaseră
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiaserăm
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiaserăți
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiaseși
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiaseți
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiat
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiat
OCTROIÁT, -Ă adj. (Jur.; despre anumite acte, cărți) Acordat ca o favoare. [Pron. -tro-iat. / < fr. octroyé].
octroiata
OCTROIÁT, -Ă adj. (Jur.; despre anumite acte, cărți) Acordat ca o favoare. [Pron. -tro-iat. / < fr. octroyé].
octroiate
OCTROIÁT, -Ă adj. (Jur.; despre anumite acte, cărți) Acordat ca o favoare. [Pron. -tro-iat. / < fr. octroyé].
octroiatei
OCTROIÁT, -Ă adj. (Jur.; despre anumite acte, cărți) Acordat ca o favoare. [Pron. -tro-iat. / < fr. octroyé].
octroiatele
OCTROIÁT, -Ă adj. (Jur.; despre anumite acte, cărți) Acordat ca o favoare. [Pron. -tro-iat. / < fr. octroyé].
octroiatelor
OCTROIÁT, -Ă adj. (Jur.; despre anumite acte, cărți) Acordat ca o favoare. [Pron. -tro-iat. / < fr. octroyé].
octroiatul
OCTROIÁT, -Ă adj. (Jur.; despre anumite acte, cărți) Acordat ca o favoare. [Pron. -tro-iat. / < fr. octroyé].
octroiatului
OCTROIÁT, -Ă adj. (Jur.; despre anumite acte, cărți) Acordat ca o favoare. [Pron. -tro-iat. / < fr. octroyé].
octroiau
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiază
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiași
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiați
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiați
OCTROIÁT, -Ă adj. (Jur.; despre anumite acte, cărți) Acordat ca o favoare. [Pron. -tro-iat. / < fr. octroyé].
octroiații
OCTROIÁT, -Ă adj. (Jur.; despre anumite acte, cărți) Acordat ca o favoare. [Pron. -tro-iat. / < fr. octroyé].
octroiaților
OCTROIÁT, -Ă adj. (Jur.; despre anumite acte, cărți) Acordat ca o favoare. [Pron. -tro-iat. / < fr. octroyé].
octroie
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiem
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiere
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiere
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroierea
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroieri
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroierii
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroierile
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroierilor
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiez
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroieze
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroiezi
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octroind
OCTROIÁ vb. I. tr. (Jur.) A acorda ca pe o favoare, a conceda o favoare. [Pron. -tro-ia, p.i., 3,6 -iază, ger. -ind. / < fr. octroyer].
octuor
OCTUÓR s.n. Octet. [Pron. -tu-or. / < fr. octuor, germ. Octuor]. DOOM
octuór (rar) (-tu-or) s. n.
octuorul
OCTUÓR s.n. Octet. [Pron. -tu-or. / < fr. octuor, germ. Octuor]. DOOM
octuór (rar) (-tu-or) s. n.
octuorului
OCTUÓR s.n. Octet. [Pron. -tu-or. / < fr. octuor, germ. Octuor]. DOOM
octuór (rar) (-tu-or) s. n.
octupla
OCTÚPLU, -Ă, octupli, -e, adj., s. n. 1. Adj. De opt ori mai mare sau mai mult în raport cu cantitatea dată. 2. S. n. Mulțime, grup compus din opt unități. – Din fr. octuple.
octuple
OCTÚPLU, -Ă, octupli, -e, adj., s. n. 1. Adj. De opt ori mai mare sau mai mult în raport cu cantitatea dată. 2. S. n. Mulțime, grup compus din opt unități. – Din fr. octuple.
octuplei
OCTÚPLU, -Ă, octupli, -e, adj., s. n. 1. Adj. De opt ori mai mare sau mai mult în raport cu cantitatea dată. 2. S. n. Mulțime, grup compus din opt unități. – Din fr. octuple.
octuplele
OCTÚPLU, -Ă, octupli, -e, adj., s. n. 1. Adj. De opt ori mai mare sau mai mult în raport cu cantitatea dată. 2. S. n. Mulțime, grup compus din opt unități. – Din fr. octuple.
octuplelor
OCTÚPLU, -Ă, octupli, -e, adj., s. n. 1. Adj. De opt ori mai mare sau mai mult în raport cu cantitatea dată. 2. S. n. Mulțime, grup compus din opt unități. – Din fr. octuple.
octuplet
OCTUPLÉT, octupleți, s. m. Fiecare dintre cei opt gemeni. – Octuplu + suf. -et.
octupletul
OCTUPLÉT, octupleți, s. m. Fiecare dintre cei opt gemeni. – Octuplu + suf. -et.
octupletului
OCTUPLÉT, octupleți, s. m. Fiecare dintre cei opt gemeni. – Octuplu + suf. -et.
octupleți
OCTUPLÉT, octupleți, s. m. Fiecare dintre cei opt gemeni. – Octuplu + suf. -et.
octupleții
OCTUPLÉT, octupleți, s. m. Fiecare dintre cei opt gemeni. – Octuplu + suf. -et.
octupleților
OCTUPLÉT, octupleți, s. m. Fiecare dintre cei opt gemeni. – Octuplu + suf. -et.
octupli
OCTÚPLU, -Ă, octupli, -e, adj., s. n. 1. Adj. De opt ori mai mare sau mai mult în raport cu cantitatea dată. 2. S. n. Mulțime, grup compus din opt unități. – Din fr. octuple.
octuplii
OCTÚPLU, -Ă, octupli, -e, adj., s. n. 1. Adj. De opt ori mai mare sau mai mult în raport cu cantitatea dată. 2. S. n. Mulțime, grup compus din opt unități. – Din fr. octuple.
octuplilor
OCTÚPLU, -Ă, octupli, -e, adj., s. n. 1. Adj. De opt ori mai mare sau mai mult în raport cu cantitatea dată. 2. S. n. Mulțime, grup compus din opt unități. – Din fr. octuple.
octuplu
OCTÚPLU, -Ă, octupli, -e, adj., s. n. 1. Adj. De opt ori mai mare sau mai mult în raport cu cantitatea dată. 2. S. n. Mulțime, grup compus din opt unități. – Din fr. octuple.
octuplul
OCTÚPLU, -Ă, octupli, -e, adj., s. n. 1. Adj. De opt ori mai mare sau mai mult în raport cu cantitatea dată. 2. S. n. Mulțime, grup compus din opt unități. – Din fr. octuple.
octuplului
OCTÚPLU, -Ă, octupli, -e, adj., s. n. 1. Adj. De opt ori mai mare sau mai mult în raport cu cantitatea dată. 2. S. n. Mulțime, grup compus din opt unități. – Din fr. octuple.
ocul
OCUL- v. oculo-.
ocular
OCULÁR, -Ă, oculari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de ochi1, privitor la ochi1, al ochiului1. ◊ Martor ocular = persoană care a văzut cum s-a petrecut un fapt. 2. S. n. Sistem optic convergent sau divergent alcătuit dintr-o lentilă sau dintr-un grup de lentile ale unui instrument optic, care servește la observarea imaginii date de obiectivul microscopului, al lunetei etc. – Din fr. oculaire, lat. ocularius. DOOM
oculár2 s. n., pl. oculáre
oculara
OCULÁR, -Ă, oculari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de ochi1, privitor la ochi1, al ochiului1. ◊ Martor ocular = persoană care a văzut cum s-a petrecut un fapt. 2. S. n. Sistem optic convergent sau divergent alcătuit dintr-o lentilă sau dintr-un grup de lentile ale unui instrument optic, care servește la observarea imaginii date de obiectivul microscopului, al lunetei etc. – Din fr. oculaire, lat. ocularius. DOOM
oculár2 s. n., pl. oculáre
oculare
OCULÁR, -Ă, oculari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de ochi1, privitor la ochi1, al ochiului1. ◊ Martor ocular = persoană care a văzut cum s-a petrecut un fapt. 2. S. n. Sistem optic convergent sau divergent alcătuit dintr-o lentilă sau dintr-un grup de lentile ale unui instrument optic, care servește la observarea imaginii date de obiectivul microscopului, al lunetei etc. – Din fr. oculaire, lat. ocularius. DOOM
oculár2 s. n., pl. oculáre
ocularei
OCULÁR, -Ă, oculari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de ochi1, privitor la ochi1, al ochiului1. ◊ Martor ocular = persoană care a văzut cum s-a petrecut un fapt. 2. S. n. Sistem optic convergent sau divergent alcătuit dintr-o lentilă sau dintr-un grup de lentile ale unui instrument optic, care servește la observarea imaginii date de obiectivul microscopului, al lunetei etc. – Din fr. oculaire, lat. ocularius. DOOM
oculár2 s. n., pl. oculáre
ocularele
OCULÁR, -Ă, oculari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de ochi1, privitor la ochi1, al ochiului1. ◊ Martor ocular = persoană care a văzut cum s-a petrecut un fapt. 2. S. n. Sistem optic convergent sau divergent alcătuit dintr-o lentilă sau dintr-un grup de lentile ale unui instrument optic, care servește la observarea imaginii date de obiectivul microscopului, al lunetei etc. – Din fr. oculaire, lat. ocularius. DOOM
oculár2 s. n., pl. oculáre
ocularelor
OCULÁR, -Ă, oculari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de ochi1, privitor la ochi1, al ochiului1. ◊ Martor ocular = persoană care a văzut cum s-a petrecut un fapt. 2. S. n. Sistem optic convergent sau divergent alcătuit dintr-o lentilă sau dintr-un grup de lentile ale unui instrument optic, care servește la observarea imaginii date de obiectivul microscopului, al lunetei etc. – Din fr. oculaire, lat. ocularius. DOOM
oculár2 s. n., pl. oculáre
oculari
OCULÁR, -Ă, oculari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de ochi1, privitor la ochi1, al ochiului1. ◊ Martor ocular = persoană care a văzut cum s-a petrecut un fapt. 2. S. n. Sistem optic convergent sau divergent alcătuit dintr-o lentilă sau dintr-un grup de lentile ale unui instrument optic, care servește la observarea imaginii date de obiectivul microscopului, al lunetei etc. – Din fr. oculaire, lat. ocularius. DOOM
oculár2 s. n., pl. oculáre
ocularii
OCULÁR, -Ă, oculari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de ochi1, privitor la ochi1, al ochiului1. ◊ Martor ocular = persoană care a văzut cum s-a petrecut un fapt. 2. S. n. Sistem optic convergent sau divergent alcătuit dintr-o lentilă sau dintr-un grup de lentile ale unui instrument optic, care servește la observarea imaginii date de obiectivul microscopului, al lunetei etc. – Din fr. oculaire, lat. ocularius. DOOM
oculár2 s. n., pl. oculáre
ocularilor
OCULÁR, -Ă, oculari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de ochi1, privitor la ochi1, al ochiului1. ◊ Martor ocular = persoană care a văzut cum s-a petrecut un fapt. 2. S. n. Sistem optic convergent sau divergent alcătuit dintr-o lentilă sau dintr-un grup de lentile ale unui instrument optic, care servește la observarea imaginii date de obiectivul microscopului, al lunetei etc. – Din fr. oculaire, lat. ocularius. DOOM
oculár2 s. n., pl. oculáre
ocularist
ocularist, -ă, oculariști, -ste adj. ( intl. – d. martori) ocular, care a văzut pe viu, la fața locului, comiterea unei infracțiuni.
ocularul
OCULÁR, -Ă, oculari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de ochi1, privitor la ochi1, al ochiului1. ◊ Martor ocular = persoană care a văzut cum s-a petrecut un fapt. 2. S. n. Sistem optic convergent sau divergent alcătuit dintr-o lentilă sau dintr-un grup de lentile ale unui instrument optic, care servește la observarea imaginii date de obiectivul microscopului, al lunetei etc. – Din fr. oculaire, lat. ocularius. DOOM
oculár2 s. n., pl. oculáre
ocularului
OCULÁR, -Ă, oculari, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ține de ochi1, privitor la ochi1, al ochiului1. ◊ Martor ocular = persoană care a văzut cum s-a petrecut un fapt. 2. S. n. Sistem optic convergent sau divergent alcătuit dintr-o lentilă sau dintr-un grup de lentile ale unui instrument optic, care servește la observarea imaginii date de obiectivul microscopului, al lunetei etc. – Din fr. oculaire, lat. ocularius. DOOM
oculár2 s. n., pl. oculáre
oculația
OCULÁȚIE, oculații, s. f. Sistem de altoire printr-un singur mugur, scos cu o porțiune de lemn și de coajă, care se introduce sub scoarța portaltoiului. – Din germ. Okulation. DOOM
oculáție (-ți-e) s. f., art. oculáția (-ți-a), g.-d. art. oculáției; pl. oculáții, art. oculáțiile (-ți-i-)
oculație
OCULÁȚIE, oculații, s. f. Sistem de altoire printr-un singur mugur, scos cu o porțiune de lemn și de coajă, care se introduce sub scoarța portaltoiului. – Din germ. Okulation. DOOM
oculáție (-ți-e) s. f., art. oculáția (-ți-a), g.-d. art. oculáției; pl. oculáții, art. oculáțiile (-ți-i-)
oculației
OCULÁȚIE, oculații, s. f. Sistem de altoire printr-un singur mugur, scos cu o porțiune de lemn și de coajă, care se introduce sub scoarța portaltoiului. – Din germ. Okulation. DOOM
oculáție (-ți-e) s. f., art. oculáția (-ți-a), g.-d. art. oculáției; pl. oculáții, art. oculáțiile (-ți-i-)
oculații
OCULÁȚIE, oculații, s. f. Sistem de altoire printr-un singur mugur, scos cu o porțiune de lemn și de coajă, care se introduce sub scoarța portaltoiului. – Din germ. Okulation. DOOM
oculáție (-ți-e) s. f., art. oculáția (-ți-a), g.-d. art. oculáției; pl. oculáții, art. oculáțiile (-ți-i-)
oculațiile
OCULÁȚIE, oculații, s. f. Sistem de altoire printr-un singur mugur, scos cu o porțiune de lemn și de coajă, care se introduce sub scoarța portaltoiului. – Din germ. Okulation. DOOM
oculáție (-ți-e) s. f., art. oculáția (-ți-a), g.-d. art. oculáției; pl. oculáții, art. oculáțiile (-ți-i-)
oculațiilor
OCULÁȚIE, oculații, s. f. Sistem de altoire printr-un singur mugur, scos cu o porțiune de lemn și de coajă, care se introduce sub scoarța portaltoiului. – Din germ. Okulation. DOOM
oculáție (-ți-e) s. f., art. oculáția (-ți-a), g.-d. art. oculáției; pl. oculáții, art. oculáțiile (-ți-i-)
oculist
OCULÍST, -Ă, oculiști, -ste, s. m. și f. Oftalmolog. – Din fr. oculiste. DOOM
oculístă s. f., g.-d. art. oculístei; pl. oculíste
oculista
OCULÍST, -Ă, oculiști, -ste, s. m. și f. Oftalmolog. – Din fr. oculiste. DOOM
oculístă s. f., g.-d. art. oculístei; pl. oculíste
oculiste
OCULÍST, -Ă, oculiști, -ste, s. m. și f. Oftalmolog. – Din fr. oculiste. DOOM
oculístă s. f., g.-d. art. oculístei; pl. oculíste
oculistei
OCULÍST, -Ă, oculiști, -ste, s. m. și f. Oftalmolog. – Din fr. oculiste. DOOM
oculístă s. f., g.-d. art. oculístei; pl. oculíste
oculistele
OCULÍST, -Ă, oculiști, -ste, s. m. și f. Oftalmolog. – Din fr. oculiste. DOOM
oculístă s. f., g.-d. art. oculístei; pl. oculíste
oculistelor
OCULÍST, -Ă, oculiști, -ste, s. m. și f. Oftalmolog. – Din fr. oculiste. DOOM
oculístă s. f., g.-d. art. oculístei; pl. oculíste
oculistic
OCULÍSTIC, -Ă, oculistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) De ochi1. 2. S. f. (Fam.) Oftalmologie. – Din fr. oculistique. DOOM
oculístic (rar) adj. m., pl. oculístici; f. oculístică, pl. oculístice
oculistica
OCULÍSTIC, -Ă, oculistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) De ochi1. 2. S. f. (Fam.) Oftalmologie. – Din fr. oculistique. DOOM
oculístic (rar) adj. m., pl. oculístici; f. oculístică, pl. oculístice
oculistice
OCULÍSTIC, -Ă, oculistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) De ochi1. 2. S. f. (Fam.) Oftalmologie. – Din fr. oculistique. DOOM
oculístic (rar) adj. m., pl. oculístici; f. oculístică, pl. oculístice
oculisticei
OCULÍSTIC, -Ă, oculistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) De ochi1. 2. S. f. (Fam.) Oftalmologie. – Din fr. oculistique. DOOM
oculístic (rar) adj. m., pl. oculístici; f. oculístică, pl. oculístice
oculisticele
OCULÍSTIC, -Ă, oculistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) De ochi1. 2. S. f. (Fam.) Oftalmologie. – Din fr. oculistique. DOOM
oculístic (rar) adj. m., pl. oculístici; f. oculístică, pl. oculístice
oculisticelor
OCULÍSTIC, -Ă, oculistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) De ochi1. 2. S. f. (Fam.) Oftalmologie. – Din fr. oculistique. DOOM
oculístic (rar) adj. m., pl. oculístici; f. oculístică, pl. oculístice
oculistici
OCULÍSTIC, -Ă, oculistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) De ochi1. 2. S. f. (Fam.) Oftalmologie. – Din fr. oculistique. DOOM
oculístic (rar) adj. m., pl. oculístici; f. oculístică, pl. oculístice
oculisticii
OCULÍSTIC, -Ă, oculistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) De ochi1. 2. S. f. (Fam.) Oftalmologie. – Din fr. oculistique. DOOM
oculístic (rar) adj. m., pl. oculístici; f. oculístică, pl. oculístice
oculisticilor
OCULÍSTIC, -Ă, oculistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) De ochi1. 2. S. f. (Fam.) Oftalmologie. – Din fr. oculistique. DOOM
oculístic (rar) adj. m., pl. oculístici; f. oculístică, pl. oculístice
oculisticul
OCULÍSTIC, -Ă, oculistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) De ochi1. 2. S. f. (Fam.) Oftalmologie. – Din fr. oculistique. DOOM
oculístic (rar) adj. m., pl. oculístici; f. oculístică, pl. oculístice
oculisticului
OCULÍSTIC, -Ă, oculistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Rar) De ochi1. 2. S. f. (Fam.) Oftalmologie. – Din fr. oculistique. DOOM
oculístic (rar) adj. m., pl. oculístici; f. oculístică, pl. oculístice
oculistică
OCULÍSTIC, -Ă, oculistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Neobișnuit) De ochi1. 2. S. f. (Fam.) Oftalmologie. – Din fr. oculistique.
oculistul
OCULÍST, -Ă, oculiști, -ste, s. m. și f. Oftalmolog. – Din fr. oculiste. DOOM
oculístă s. f., g.-d. art. oculístei; pl. oculíste
oculistului
OCULÍST, -Ă, oculiști, -ste, s. m. și f. Oftalmolog. – Din fr. oculiste. DOOM
oculístă s. f., g.-d. art. oculístei; pl. oculíste
oculiști
OCULÍST, -Ă, oculiști, -ste, s. m. și f. Oftalmolog. – Din fr. oculiste. DOOM
oculístă s. f., g.-d. art. oculístei; pl. oculíste
oculiștii
OCULÍST, -Ă, oculiști, -ste, s. m. și f. Oftalmolog. – Din fr. oculiste. DOOM
oculístă s. f., g.-d. art. oculístei; pl. oculíste
oculiștilor
OCULÍST, -Ă, oculiști, -ste, s. m. și f. Oftalmolog. – Din fr. oculiste. DOOM
oculístă s. f., g.-d. art. oculístei; pl. oculíste
oculo
OCULO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) ochi”, „(de) ochi”, „al ochiului”. [Var. ocul-. / < fr., it. oculo-, cf. lat. oculus].
oculometre
OCULOMÉTRU s.n. Dispozitiv cu ajutorul căruia o persoană paralizată poate să-și ghideze scaunul prin simpla mișcare a ochilor. [Cf. fr. oculomètre].
oculometrele
OCULOMÉTRU s.n. Dispozitiv cu ajutorul căruia o persoană paralizată poate să-și ghideze scaunul prin simpla mișcare a ochilor. [Cf. fr. oculomètre].
oculometrelor
OCULOMÉTRU s.n. Dispozitiv cu ajutorul căruia o persoană paralizată poate să-și ghideze scaunul prin simpla mișcare a ochilor. [Cf. fr. oculomètre].
oculometru
OCULOMÉTRU s.n. Dispozitiv cu ajutorul căruia o persoană paralizată poate să-și ghideze scaunul prin simpla mișcare a ochilor. [Cf. fr. oculomètre].
oculometrul
OCULOMÉTRU s.n. Dispozitiv cu ajutorul căruia o persoană paralizată poate să-și ghideze scaunul prin simpla mișcare a ochilor. [Cf. fr. oculomètre].
oculometrului
OCULOMÉTRU s.n. Dispozitiv cu ajutorul căruia o persoană paralizată poate să-și ghideze scaunul prin simpla mișcare a ochilor. [Cf. fr. oculomètre].
oculomotoare
OCULOMOTÓR, -OÁRE, oculomotori, -oare, adj., s. m. (Anat.) (Mușchi, nerv) care controlează mișcarea globului ocular. – Din fr. oculomoteur.
oculomotoarea
OCULOMOTÓR, -OÁRE, oculomotori, -oare, adj., s. m. (Anat.) (Mușchi, nerv) care controlează mișcarea globului ocular. – Din fr. oculomoteur.
oculomotoarei
OCULOMOTÓR, -OÁRE, oculomotori, -oare, adj., s. m. (Anat.) (Mușchi, nerv) care controlează mișcarea globului ocular. – Din fr. oculomoteur.
oculomotoarele
OCULOMOTÓR, -OÁRE, oculomotori, -oare, adj., s. m. (Anat.) (Mușchi, nerv) care controlează mișcarea globului ocular. – Din fr. oculomoteur.
oculomotoarelor
OCULOMOTÓR, -OÁRE, oculomotori, -oare, adj., s. m. (Anat.) (Mușchi, nerv) care controlează mișcarea globului ocular. – Din fr. oculomoteur.
oculomotor
OCULOMOTÓR, -OÁRE, oculomotori, -oare, adj., s. m. (Anat.) (Mușchi, nerv) care controlează mișcarea globului ocular. – Din fr. oculomoteur.
oculomotori
OCULOMOTÓR, -OÁRE, oculomotori, -oare, adj., s. m. (Anat.) (Mușchi, nerv) care controlează mișcarea globului ocular. – Din fr. oculomoteur.
oculomotorii
OCULOMOTÓR, -OÁRE, oculomotori, -oare, adj., s. m. (Anat.) (Mușchi, nerv) care controlează mișcarea globului ocular. – Din fr. oculomoteur.
oculomotorilor
OCULOMOTÓR, -OÁRE, oculomotori, -oare, adj., s. m. (Anat.) (Mușchi, nerv) care controlează mișcarea globului ocular. – Din fr. oculomoteur.
oculomotorul
OCULOMOTÓR, -OÁRE, oculomotori, -oare, adj., s. m. (Anat.) (Mușchi, nerv) care controlează mișcarea globului ocular. – Din fr. oculomoteur.
oculomotorului
OCULOMOTÓR, -OÁRE, oculomotori, -oare, adj., s. m. (Anat.) (Mușchi, nerv) care controlează mișcarea globului ocular. – Din fr. oculomoteur.
ocult
OCÚLT, -Ă, oculți, -te, adj. 1. Care aparține ocultismului, privitor la ocultism, de ocultism; ocultist (2), ocultistic (1). ** Științe oculte = doctrine și practici prezentând un caracter ezoteric și care au ca obiect fenomene tainice, supranaturale inaccesibile cunoașterii obișnuite. 2. Ascuns2, tainic, misterios. ♦ (Adverbial) Pe ascuns1, în taină. – Din fr. occulte. DOOM
ocúlt adj. m., pl. ocúlți; f. ocúltă, pl. ocúlte
oculta
OCÚLT, -Ă, oculți, -te, adj. 1. Care aparține ocultismului, privitor la ocultism, de ocultism; ocultist (2), ocultistic (1). ** Științe oculte = doctrine și practici prezentând un caracter ezoteric și care au ca obiect fenomene tainice, supranaturale inaccesibile cunoașterii obișnuite. 2. Ascuns2, tainic, misterios. ♦ (Adverbial) Pe ascuns1, în taină. – Din fr. occulte. DOOM
ocúlt adj. m., pl. ocúlți; f. ocúltă, pl. ocúlte
oculta
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultai
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultam
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultare
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultare
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultară
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultarăm
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultarăți
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultase
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultasem
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultaseră
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultaserăm
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultaserăți
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultaseși
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultaseți
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultat
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultat
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultau
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultași
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultați
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultația
OCULTÁȚIE, ocultații, s. f. 1. Eclipsare temporară a unui astru datorată interpunerii între el și observator de pe Pământ a unui alt corp ceresc. 2. (Mar.) Acoperire temporară a luminii unui far prin interpunerea unui ecran. ♦ (În sintagma) Lumină de ocultație = lumină intermitentă (a farului, a geamandurii). – Din fr. occultation. DOOM
ocultáție (-ți-e) s. f., art. ocultáția (-ți-a), g.-d. art. ocultáției; pl. ocultáții, art. ocultáțiile (-ți-i-)
ocultație
OCULTÁȚIE, ocultații, s. f. 1. Eclipsare temporară a unui astru datorată interpunerii între el și observator de pe Pământ a unui alt corp ceresc. 2. (Mar.) Acoperire temporară a luminii unui far prin interpunerea unui ecran. ♦ (În sintagma) Lumină de ocultație = lumină intermitentă (a farului, a geamandurii). – Din fr. occultation. DOOM
ocultáție (-ți-e) s. f., art. ocultáția (-ți-a), g.-d. art. ocultáției; pl. ocultáții, art. ocultáțiile (-ți-i-)
ocultației
OCULTÁȚIE, ocultații, s. f. 1. Eclipsare temporară a unui astru datorată interpunerii între el și observator de pe Pământ a unui alt corp ceresc. 2. (Mar.) Acoperire temporară a luminii unui far prin interpunerea unui ecran. ♦ (În sintagma) Lumină de ocultație = lumină intermitentă (a farului, a geamandurii). – Din fr. occultation. DOOM
ocultáție (-ți-e) s. f., art. ocultáția (-ți-a), g.-d. art. ocultáției; pl. ocultáții, art. ocultáțiile (-ți-i-)
ocultații
OCULTÁȚIE, ocultații, s. f. 1. Eclipsare temporară a unui astru datorată interpunerii între el și observator de pe Pământ a unui alt corp ceresc. 2. (Mar.) Acoperire temporară a luminii unui far prin interpunerea unui ecran. ♦ (În sintagma) Lumină de ocultație = lumină intermitentă (a farului, a geamandurii). – Din fr. occultation. DOOM
ocultáție (-ți-e) s. f., art. ocultáția (-ți-a), g.-d. art. ocultáției; pl. ocultáții, art. ocultáțiile (-ți-i-)
ocultațiile
OCULTÁȚIE, ocultații, s. f. 1. Eclipsare temporară a unui astru datorată interpunerii între el și observator de pe Pământ a unui alt corp ceresc. 2. (Mar.) Acoperire temporară a luminii unui far prin interpunerea unui ecran. ♦ (În sintagma) Lumină de ocultație = lumină intermitentă (a farului, a geamandurii). – Din fr. occultation. DOOM
ocultáție (-ți-e) s. f., art. ocultáția (-ți-a), g.-d. art. ocultáției; pl. ocultáții, art. ocultáțiile (-ți-i-)
ocultațiilor
OCULTÁȚIE, ocultații, s. f. 1. Eclipsare temporară a unui astru datorată interpunerii între el și observator de pe Pământ a unui alt corp ceresc. 2. (Mar.) Acoperire temporară a luminii unui far prin interpunerea unui ecran. ♦ (În sintagma) Lumină de ocultație = lumină intermitentă (a farului, a geamandurii). – Din fr. occultation. DOOM
ocultáție (-ți-e) s. f., art. ocultáția (-ți-a), g.-d. art. ocultáției; pl. ocultáții, art. ocultáțiile (-ți-i-)
ocultațiune
OCULTÁȚIE, ocultații, s. f. 1. Eclipsare temporară a unui astru datorată interpunerii între el și observator de pe Pământ a unui alt corp ceresc. 2. (Mar.) Acoperire temporară a luminii unui far prin interpunerea unui ecran. ♦ (În sintagma) Lumină de ocultație = lumină intermitentă (a farului, a geamandurii). – Din fr. occultation. DOOM
ocultáție (-ți-e) s. f., art. ocultáția (-ți-a), g.-d. art. ocultáției; pl. ocultáții, art. ocultáțiile (-ți-i-)
oculte
OCÚLT, -Ă, oculți, -te, adj. 1. Care aparține ocultismului, privitor la ocultism, de ocultism; ocultist (2), ocultistic (1). ** Științe oculte = doctrine și practici prezentând un caracter ezoteric și care au ca obiect fenomene tainice, supranaturale inaccesibile cunoașterii obișnuite. 2. Ascuns2, tainic, misterios. ♦ (Adverbial) Pe ascuns1, în taină. – Din fr. occulte. DOOM
ocúlt adj. m., pl. ocúlți; f. ocúltă, pl. ocúlte
ocultează
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultei
OCÚLT, -Ă, oculți, -te, adj. 1. Care aparține ocultismului, privitor la ocultism, de ocultism; ocultist (2), ocultistic (1). ** Științe oculte = doctrine și practici prezentând un caracter ezoteric și care au ca obiect fenomene tainice, supranaturale inaccesibile cunoașterii obișnuite. 2. Ascuns2, tainic, misterios. ♦ (Adverbial) Pe ascuns1, în taină. – Din fr. occulte. DOOM
ocúlt adj. m., pl. ocúlți; f. ocúltă, pl. ocúlte
ocultele
OCÚLT, -Ă, oculți, -te, adj. 1. Care aparține ocultismului, privitor la ocultism, de ocultism; ocultist (2), ocultistic (1). ** Științe oculte = doctrine și practici prezentând un caracter ezoteric și care au ca obiect fenomene tainice, supranaturale inaccesibile cunoașterii obișnuite. 2. Ascuns2, tainic, misterios. ♦ (Adverbial) Pe ascuns1, în taină. – Din fr. occulte. DOOM
ocúlt adj. m., pl. ocúlți; f. ocúltă, pl. ocúlte
ocultelor
OCÚLT, -Ă, oculți, -te, adj. 1. Care aparține ocultismului, privitor la ocultism, de ocultism; ocultist (2), ocultistic (1). ** Științe oculte = doctrine și practici prezentând un caracter ezoteric și care au ca obiect fenomene tainice, supranaturale inaccesibile cunoașterii obișnuite. 2. Ascuns2, tainic, misterios. ♦ (Adverbial) Pe ascuns1, în taină. – Din fr. occulte. DOOM
ocúlt adj. m., pl. ocúlți; f. ocúltă, pl. ocúlte
ocultez
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
oculteze
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultezi
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultism
OCULTÍSM s. n. Doctrină ezoterică potrivit căreia există forțe invizibile care animă întregul univers, cunoscute prin alchimie și parapsihologice și captate prin intermediul inițiaților, privilegiaților, prin hipnoză, spiritism etc. – Din fr. occultisme. DOOM
ocultísm s. n.
ocultismul
OCULTÍSM s. n. Doctrină ezoterică potrivit căreia există forțe invizibile care animă întregul univers, cunoscute prin alchimie și parapsihologice și captate prin intermediul inițiaților, privilegiaților, prin hipnoză, spiritism etc. – Din fr. occultisme. DOOM
ocultísm s. n.
ocultismului
OCULTÍSM s. n. Doctrină ezoterică potrivit căreia există forțe invizibile care animă întregul univers, cunoscute prin alchimie și parapsihologice și captate prin intermediul inițiaților, privilegiaților, prin hipnoză, spiritism etc. – Din fr. occultisme. DOOM
ocultísm s. n.
ocultist
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultist
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultista
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultista
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultiste
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultiste
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultistei
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultistei
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultistele
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultistele
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultistelor
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultistelor
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultistic
OCULTÍSTIC, -Ă, ocultistici, -ce, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. Ocult (1). 2. S. f. Ocultism. – Ocult + suf. -istic. DOOM
ocultístic (rar) adj. m., pl. ocultístici; f. ocultístică, pl. ocultístice
ocultistica
OCULTÍSTIC, -Ă, ocultistici, -ce, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. Ocult (1). 2. S. f. Ocultism. – Ocult + suf. -istic. DOOM
ocultístic (rar) adj. m., pl. ocultístici; f. ocultístică, pl. ocultístice
ocultistica
OCULTÍSTIC, -Ă, ocultistici, -ce, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. Ocult (1). 2. S. f. Ocultism. – Ocult + suf. -istic. DOOM
ocultístică s. f., g.-d. art. ocultísticii
ocultistice
OCULTÍSTIC, -Ă, ocultistici, -ce, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. Ocult (1). 2. S. f. Ocultism. – Ocult + suf. -istic. DOOM
ocultístic (rar) adj. m., pl. ocultístici; f. ocultístică, pl. ocultístice
ocultisticei
OCULTÍSTIC, -Ă, ocultistici, -ce, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. Ocult (1). 2. S. f. Ocultism. – Ocult + suf. -istic. DOOM
ocultístic (rar) adj. m., pl. ocultístici; f. ocultístică, pl. ocultístice
ocultisticele
OCULTÍSTIC, -Ă, ocultistici, -ce, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. Ocult (1). 2. S. f. Ocultism. – Ocult + suf. -istic. DOOM
ocultístic (rar) adj. m., pl. ocultístici; f. ocultístică, pl. ocultístice
ocultisticelor
OCULTÍSTIC, -Ă, ocultistici, -ce, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. Ocult (1). 2. S. f. Ocultism. – Ocult + suf. -istic. DOOM
ocultístic (rar) adj. m., pl. ocultístici; f. ocultístică, pl. ocultístice
ocultistici
OCULTÍSTIC, -Ă, ocultistici, -ce, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. Ocult (1). 2. S. f. Ocultism. – Ocult + suf. -istic. DOOM
ocultístic (rar) adj. m., pl. ocultístici; f. ocultístică, pl. ocultístice
ocultistici
OCULTÍSTIC, -Ă, ocultistici, -ce, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. Ocult (1). 2. S. f. Ocultism. – Ocult + suf. -istic. DOOM
ocultístică s. f., g.-d. art. ocultísticii
ocultisticii
OCULTÍSTIC, -Ă, ocultistici, -ce, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. Ocult (1). 2. S. f. Ocultism. – Ocult + suf. -istic. DOOM
ocultístic (rar) adj. m., pl. ocultístici; f. ocultístică, pl. ocultístice
ocultisticii
OCULTÍSTIC, -Ă, ocultistici, -ce, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. Ocult (1). 2. S. f. Ocultism. – Ocult + suf. -istic. DOOM
ocultístică s. f., g.-d. art. ocultísticii
ocultisticilor
OCULTÍSTIC, -Ă, ocultistici, -ce, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. Ocult (1). 2. S. f. Ocultism. – Ocult + suf. -istic. DOOM
ocultístic (rar) adj. m., pl. ocultístici; f. ocultístică, pl. ocultístice
ocultisticul
OCULTÍSTIC, -Ă, ocultistici, -ce, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. Ocult (1). 2. S. f. Ocultism. – Ocult + suf. -istic. DOOM
ocultístic (rar) adj. m., pl. ocultístici; f. ocultístică, pl. ocultístice
ocultisticului
OCULTÍSTIC, -Ă, ocultistici, -ce, adj., s. f. (Rar) 1. Adj. Ocult (1). 2. S. f. Ocultism. – Ocult + suf. -istic. DOOM
ocultístic (rar) adj. m., pl. ocultístici; f. ocultístică, pl. ocultístice
ocultistul
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultistul
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultistului
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultistului
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultiști
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultiști
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultiștii
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultiștii
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultiștilor
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultiștilor
OCULTÍST, -Ă, ocultiști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care practică ocultismul. 2. Adj. Ocult (1). – Din fr. occultiste. DOOM
ocultíst adj. m., s. m., pl. ocultíști; adj. f., s. f. ocultístă, pl. ocultíste
ocultul
OCÚLT, -Ă, oculți, -te, adj. 1. Care aparține ocultismului, privitor la ocultism, de ocultism; ocultist (2), ocultistic (1). ** Științe oculte = doctrine și practici prezentând un caracter ezoteric și care au ca obiect fenomene tainice, supranaturale inaccesibile cunoașterii obișnuite. 2. Ascuns2, tainic, misterios. ♦ (Adverbial) Pe ascuns1, în taină. – Din fr. occulte. DOOM
ocúlt adj. m., pl. ocúlți; f. ocúltă, pl. ocúlte
ocultului
OCÚLT, -Ă, oculți, -te, adj. 1. Care aparține ocultismului, privitor la ocultism, de ocultism; ocultist (2), ocultistic (1). ** Științe oculte = doctrine și practici prezentând un caracter ezoteric și care au ca obiect fenomene tainice, supranaturale inaccesibile cunoașterii obișnuite. 2. Ascuns2, tainic, misterios. ♦ (Adverbial) Pe ascuns1, în taină. – Din fr. occulte. DOOM
ocúlt adj. m., pl. ocúlți; f. ocúltă, pl. ocúlte
ocultând
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
ocultînd
OCULTÁ, ocultez, vb. I. Tranz. (Livr.) 1. (Astron.) A suferi o ocultație. 2. A face mai puțin vizibil un semnal luminos, interpunând un ecran. 3. A ascunde vederii, a face să dispară. 4. Fig. A ascunde ceva, a trece sub tăcere; a disimula. – Din fr. occulter. DOOM
*ocultá (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 3 oculteáză
oculus
ÓCULUS s.n. (Arhit.) Fereastră rotundă de mici dimensiuni, caracteristică unor biserici romanice sau de epocă gotică timpurie. [< fr. oculus, cf. lat. oculus – ochi].
oculusul
ÓCULUS s.n. (Arhit.) Fereastră rotundă de mici dimensiuni, caracteristică unor biserici romanice sau de epocă gotică timpurie. [< fr. oculus, cf. lat. oculus – ochi].
oculusului
ÓCULUS s.n. (Arhit.) Fereastră rotundă de mici dimensiuni, caracteristică unor biserici romanice sau de epocă gotică timpurie. [< fr. oculus, cf. lat. oculus – ochi].
oculți
OCÚLT, -Ă, oculți, -te, adj. 1. Care aparține ocultismului, privitor la ocultism, de ocultism; ocultist (2), ocultistic (1). ** Științe oculte = doctrine și practici prezentând un caracter ezoteric și care au ca obiect fenomene tainice, supranaturale inaccesibile cunoașterii obișnuite. 2. Ascuns2, tainic, misterios. ♦ (Adverbial) Pe ascuns1, în taină. – Din fr. occulte. DOOM
ocúlt adj. m., pl. ocúlți; f. ocúltă, pl. ocúlte
oculții
OCÚLT, -Ă, oculți, -te, adj. 1. Care aparține ocultismului, privitor la ocultism, de ocultism; ocultist (2), ocultistic (1). ** Științe oculte = doctrine și practici prezentând un caracter ezoteric și care au ca obiect fenomene tainice, supranaturale inaccesibile cunoașterii obișnuite. 2. Ascuns2, tainic, misterios. ♦ (Adverbial) Pe ascuns1, în taină. – Din fr. occulte. DOOM
ocúlt adj. m., pl. ocúlți; f. ocúltă, pl. ocúlte
oculților
OCÚLT, -Ă, oculți, -te, adj. 1. Care aparține ocultismului, privitor la ocultism, de ocultism; ocultist (2), ocultistic (1). ** Științe oculte = doctrine și practici prezentând un caracter ezoteric și care au ca obiect fenomene tainice, supranaturale inaccesibile cunoașterii obișnuite. 2. Ascuns2, tainic, misterios. ♦ (Adverbial) Pe ascuns1, în taină. – Din fr. occulte. DOOM
ocúlt adj. m., pl. ocúlți; f. ocúltă, pl. ocúlte
ocup
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupa
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupai
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupam
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupant
OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr occupant. DOOM
!ocupánt adj. m., s. m., pl. ocupánți; adj. f., s. f. ocupántă, pl. ocupánte
ocupanta
OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr occupant. DOOM
!ocupánt adj. m., s. m., pl. ocupánți; adj. f., s. f. ocupántă, pl. ocupánte
ocupante
OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr occupant. DOOM
!ocupánt adj. m., s. m., pl. ocupánți; adj. f., s. f. ocupántă, pl. ocupánte
ocupantei
OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr occupant. DOOM
!ocupánt adj. m., s. m., pl. ocupánți; adj. f., s. f. ocupántă, pl. ocupánte
ocupantele
OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr occupant. DOOM
!ocupánt adj. m., s. m., pl. ocupánți; adj. f., s. f. ocupántă, pl. ocupánte
ocupantelor
OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr occupant. DOOM
!ocupánt adj. m., s. m., pl. ocupánți; adj. f., s. f. ocupántă, pl. ocupánte
ocupantul
OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr occupant. DOOM
!ocupánt adj. m., s. m., pl. ocupánți; adj. f., s. f. ocupántă, pl. ocupánte
ocupantului
OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr occupant. DOOM
!ocupánt adj. m., s. m., pl. ocupánți; adj. f., s. f. ocupántă, pl. ocupánte
ocupanți
OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr occupant. DOOM
!ocupánt adj. m., s. m., pl. ocupánți; adj. f., s. f. ocupántă, pl. ocupánte
ocupanții
OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr occupant. DOOM
!ocupánt adj. m., s. m., pl. ocupánți; adj. f., s. f. ocupántă, pl. ocupánte
ocupanților
OCUPÁNT, -Ă, ocupanți, -te, s. m. și f. (Adesea adjectival) Stat care (prin forțele sale armate) ia în stăpânire un teritoriu, un oraș străin etc. ♦ P. ext. Persoană care are sau ia (temporar) în posesiune ceva; ocupator. – Din fr occupant. DOOM
!ocupánt adj. m., s. m., pl. ocupánți; adj. f., s. f. ocupántă, pl. ocupánte
ocupare
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupare
OCUPÁRE, ocupări, s. f. Acțiunea de a (se) ocupa și rezultatul ei. – V. ocupa. DOOM
ocupáre s. f., g.-d. art. ocupắrii; pl. ocupắri
ocuparea
OCUPÁRE, ocupări, s. f. Acțiunea de a (se) ocupa și rezultatul ei. – V. ocupa. DOOM
ocupáre s. f., g.-d. art. ocupắrii; pl. ocupắri
ocuparisea
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocupariseai
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocupariseam
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisească
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocupariseau
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocupariseați
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisesc
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisește
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisești
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisi
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisii
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisim
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisind
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisire
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisire
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi.
ocuparisiră
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisirăm
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisirăți
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisise
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisisem
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisiseră
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisiserăm
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisiserăți
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisiseși
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisiseți
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisit
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisit
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi.
ocuparisiși
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocuparisiți
OCUPARISÍ, ocuparisesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Înv.) A (se) ocupa. – Ocupa + suf. -arisi. DOOM
ocuparisí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocuparisésc, imperf. 3 sg. ocupariseá; conj. prez. 3 să ocupariseáscă
ocupară
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocuparăm
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocuparăți
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupase
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupasem
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupaseră
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupaserăm
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupaserăți
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupaseși
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupaseți
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupat
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupat
OCUPÁT, -Ă, ocupați, -te, adj. 1. (Despre un teritoriu; un oraș etc.) Cucerit de o armată străină; stăpânit de o putere străină; 2. (Despre bunuri mobile sau imobile) Stăpânit, deținut (temporar) de cineva; pe (sau în) care stă cineva. ♦ (Despre posturi) Luat în primire, deținut de cineva. 3. (Despre persoane) Care are mult de lucru, cu multe treburi; preocupat, absorbit; prins. – V. ocupa.
ocupata
OCUPÁT, -Ă, ocupați, -te, adj. 1. (Despre un teritoriu; un oraș etc.) Cucerit de o armată străină; stăpânit de o putere străină; 2. (Despre bunuri mobile sau imobile) Stăpânit, deținut (temporar) de cineva; pe (sau în) care stă cineva. ♦ (Despre posturi) Luat în primire, deținut de cineva. 3. (Despre persoane) Care are mult de lucru, cu multe treburi; preocupat, absorbit; prins. – V. ocupa.
ocupate
OCUPÁT, -Ă, ocupați, -te, adj. 1. (Despre un teritoriu; un oraș etc.) Cucerit de o armată străină; stăpânit de o putere străină; 2. (Despre bunuri mobile sau imobile) Stăpânit, deținut (temporar) de cineva; pe (sau în) care stă cineva. ♦ (Despre posturi) Luat în primire, deținut de cineva. 3. (Despre persoane) Care are mult de lucru, cu multe treburi; preocupat, absorbit; prins. – V. ocupa.
ocupatei
OCUPÁT, -Ă, ocupați, -te, adj. 1. (Despre un teritoriu; un oraș etc.) Cucerit de o armată străină; stăpânit de o putere străină; 2. (Despre bunuri mobile sau imobile) Stăpânit, deținut (temporar) de cineva; pe (sau în) care stă cineva. ♦ (Despre posturi) Luat în primire, deținut de cineva. 3. (Despre persoane) Care are mult de lucru, cu multe treburi; preocupat, absorbit; prins. – V. ocupa.
ocupatele
OCUPÁT, -Ă, ocupați, -te, adj. 1. (Despre un teritoriu; un oraș etc.) Cucerit de o armată străină; stăpânit de o putere străină; 2. (Despre bunuri mobile sau imobile) Stăpânit, deținut (temporar) de cineva; pe (sau în) care stă cineva. ♦ (Despre posturi) Luat în primire, deținut de cineva. 3. (Despre persoane) Care are mult de lucru, cu multe treburi; preocupat, absorbit; prins. – V. ocupa.
ocupatelor
OCUPÁT, -Ă, ocupați, -te, adj. 1. (Despre un teritoriu; un oraș etc.) Cucerit de o armată străină; stăpânit de o putere străină; 2. (Despre bunuri mobile sau imobile) Stăpânit, deținut (temporar) de cineva; pe (sau în) care stă cineva. ♦ (Despre posturi) Luat în primire, deținut de cineva. 3. (Despre persoane) Care are mult de lucru, cu multe treburi; preocupat, absorbit; prins. – V. ocupa.
ocupatoare
OCUPATÓR, -OÁRE, ocupatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Ocupant. – Ocupa + suf. -tor. DOOM
ocupatór s. m., pl. ocupatóri
ocupatoarea
OCUPATÓR, -OÁRE, ocupatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Ocupant. – Ocupa + suf. -tor. DOOM
ocupatór s. m., pl. ocupatóri
ocupatoarei
OCUPATÓR, -OÁRE, ocupatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Ocupant. – Ocupa + suf. -tor. DOOM
ocupatór s. m., pl. ocupatóri
ocupatoarele
OCUPATÓR, -OÁRE, ocupatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Ocupant. – Ocupa + suf. -tor. DOOM
ocupatór s. m., pl. ocupatóri
ocupatoarelor
OCUPATÓR, -OÁRE, ocupatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Ocupant. – Ocupa + suf. -tor. DOOM
ocupatór s. m., pl. ocupatóri
ocupator
OCUPATÓR, -OÁRE, ocupatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Ocupant. – Ocupa + suf. -tor. DOOM
ocupatór s. m., pl. ocupatóri
ocupatori
OCUPATÓR, -OÁRE, ocupatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Ocupant. – Ocupa + suf. -tor. DOOM
ocupatór s. m., pl. ocupatóri
ocupatorii
OCUPATÓR, -OÁRE, ocupatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Ocupant. – Ocupa + suf. -tor. DOOM
ocupatór s. m., pl. ocupatóri
ocupatorilor
OCUPATÓR, -OÁRE, ocupatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Ocupant. – Ocupa + suf. -tor. DOOM
ocupatór s. m., pl. ocupatóri
ocupatorul
OCUPATÓR, -OÁRE, ocupatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Ocupant. – Ocupa + suf. -tor. DOOM
ocupatór s. m., pl. ocupatóri
ocupatorului
OCUPATÓR, -OÁRE, ocupatori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Ocupant. – Ocupa + suf. -tor. DOOM
ocupatór s. m., pl. ocupatóri
ocupatul
OCUPÁT, -Ă, ocupați, -te, adj. 1. (Despre un teritoriu; un oraș etc.) Cucerit de o armată străină; stăpânit de o putere străină; 2. (Despre bunuri mobile sau imobile) Stăpânit, deținut (temporar) de cineva; pe (sau în) care stă cineva. ♦ (Despre posturi) Luat în primire, deținut de cineva. 3. (Despre persoane) Care are mult de lucru, cu multe treburi; preocupat, absorbit; prins. – V. ocupa.
ocupatului
OCUPÁT, -Ă, ocupați, -te, adj. 1. (Despre un teritoriu; un oraș etc.) Cucerit de o armată străină; stăpânit de o putere străină; 2. (Despre bunuri mobile sau imobile) Stăpânit, deținut (temporar) de cineva; pe (sau în) care stă cineva. ♦ (Despre posturi) Luat în primire, deținut de cineva. 3. (Despre persoane) Care are mult de lucru, cu multe treburi; preocupat, absorbit; prins. – V. ocupa.
ocupau
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupași
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupați
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupați
OCUPÁT, -Ă, ocupați, -te, adj. 1. (Despre un teritoriu; un oraș etc.) Cucerit de o armată străină; stăpânit de o putere străină; 2. (Despre bunuri mobile sau imobile) Stăpânit, deținut (temporar) de cineva; pe (sau în) care stă cineva. ♦ (Despre posturi) Luat în primire, deținut de cineva. 3. (Despre persoane) Care are mult de lucru, cu multe treburi; preocupat, absorbit; prins. – V. ocupa.
ocupația
OCUPÁȚIE, ocupații, s. f. 1. Ocuparea temporară de către forțele armate ale unui stat, a unei părți sau a totalității teritoriului altui stat, fără ca prin aceasta statul ocupant să dobândească drepturi suverane asupra celui ocupat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesie, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiúne s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis. DOOM
ocupáție (-ți-e) s. f., art. ocupáția (-ți-a), g.-d. art. ocupáției; pl. ocupáții, art. ocupáțiile (-ți-i-)
ocupație
OCUPÁȚIE, ocupații, s. f. 1. Ocuparea temporară de către forțele armate ale unui stat, a unei părți sau a totalității teritoriului altui stat, fără ca prin aceasta statul ocupant să dobândească drepturi suverane asupra celui ocupat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesie, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiúne s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis. DOOM
ocupáție (-ți-e) s. f., art. ocupáția (-ți-a), g.-d. art. ocupáției; pl. ocupáții, art. ocupáțiile (-ți-i-)
ocupației
OCUPÁȚIE, ocupații, s. f. 1. Ocuparea temporară de către forțele armate ale unui stat, a unei părți sau a totalității teritoriului altui stat, fără ca prin aceasta statul ocupant să dobândească drepturi suverane asupra celui ocupat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesie, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiúne s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis. DOOM
ocupáție (-ți-e) s. f., art. ocupáția (-ți-a), g.-d. art. ocupáției; pl. ocupáții, art. ocupáțiile (-ți-i-)
ocupații
OCUPÁT, -Ă, ocupați, -te, adj. 1. (Despre un teritoriu; un oraș etc.) Cucerit de o armată străină; stăpânit de o putere străină; 2. (Despre bunuri mobile sau imobile) Stăpânit, deținut (temporar) de cineva; pe (sau în) care stă cineva. ♦ (Despre posturi) Luat în primire, deținut de cineva. 3. (Despre persoane) Care are mult de lucru, cu multe treburi; preocupat, absorbit; prins. – V. ocupa.
ocupații
OCUPÁȚIE, ocupații, s. f. 1. Ocuparea temporară de către forțele armate ale unui stat, a unei părți sau a totalității teritoriului altui stat, fără ca prin aceasta statul ocupant să dobândească drepturi suverane asupra celui ocupat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesie, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiúne s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis. DOOM
ocupáție (-ți-e) s. f., art. ocupáția (-ți-a), g.-d. art. ocupáției; pl. ocupáții, art. ocupáțiile (-ți-i-)
ocupațiile
OCUPÁȚIE, ocupații, s. f. 1. Ocuparea temporară de către forțele armate ale unui stat, a unei părți sau a totalității teritoriului altui stat, fără ca prin aceasta statul ocupant să dobândească drepturi suverane asupra celui ocupat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesie, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiúne s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis. DOOM
ocupáție (-ți-e) s. f., art. ocupáția (-ți-a), g.-d. art. ocupáției; pl. ocupáții, art. ocupáțiile (-ți-i-)
ocupațiilor
OCUPÁȚIE, ocupații, s. f. 1. Ocuparea temporară de către forțele armate ale unui stat, a unei părți sau a totalității teritoriului altui stat, fără ca prin aceasta statul ocupant să dobândească drepturi suverane asupra celui ocupat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesie, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiúne s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis. DOOM
ocupáție (-ți-e) s. f., art. ocupáția (-ți-a), g.-d. art. ocupáției; pl. ocupáții, art. ocupáțiile (-ți-i-)
ocupaților
OCUPÁT, -Ă, ocupați, -te, adj. 1. (Despre un teritoriu; un oraș etc.) Cucerit de o armată străină; stăpânit de o putere străină; 2. (Despre bunuri mobile sau imobile) Stăpânit, deținut (temporar) de cineva; pe (sau în) care stă cineva. ♦ (Despre posturi) Luat în primire, deținut de cineva. 3. (Despre persoane) Care are mult de lucru, cu multe treburi; preocupat, absorbit; prins. – V. ocupa.
ocupațional
OCUPAȚIONÁL, -Ă, ocupaționali, -e, adj. 1. Care se referă la ocupație (2). 2. Care este generat de ocupație (2). Risc ocupațional. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. occupational, fr. occupationnel. DOOM
*ocupaționál (-ți-o-) adj. m., pl. ocupaționáli; f. ocupaționálă, pl. ocupaționále
ocupaționala
OCUPAȚIONÁL, -Ă, ocupaționali, -e, adj. 1. Care se referă la ocupație (2). 2. Care este generat de ocupație (2). Risc ocupațional. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. occupational, fr. occupationnel. DOOM
*ocupaționál (-ți-o-) adj. m., pl. ocupaționáli; f. ocupaționálă, pl. ocupaționále
ocupaționale
OCUPAȚIONÁL, -Ă, ocupaționali, -e, adj. 1. Care se referă la ocupație (2). 2. Care este generat de ocupație (2). Risc ocupațional. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. occupational, fr. occupationnel. DOOM
*ocupaționál (-ți-o-) adj. m., pl. ocupaționáli; f. ocupaționálă, pl. ocupaționále
ocupaționalei
OCUPAȚIONÁL, -Ă, ocupaționali, -e, adj. 1. Care se referă la ocupație (2). 2. Care este generat de ocupație (2). Risc ocupațional. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. occupational, fr. occupationnel. DOOM
*ocupaționál (-ți-o-) adj. m., pl. ocupaționáli; f. ocupaționálă, pl. ocupaționále
ocupaționalele
OCUPAȚIONÁL, -Ă, ocupaționali, -e, adj. 1. Care se referă la ocupație (2). 2. Care este generat de ocupație (2). Risc ocupațional. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. occupational, fr. occupationnel. DOOM
*ocupaționál (-ți-o-) adj. m., pl. ocupaționáli; f. ocupaționálă, pl. ocupaționále
ocupaționalelor
OCUPAȚIONÁL, -Ă, ocupaționali, -e, adj. 1. Care se referă la ocupație (2). 2. Care este generat de ocupație (2). Risc ocupațional. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. occupational, fr. occupationnel. DOOM
*ocupaționál (-ți-o-) adj. m., pl. ocupaționáli; f. ocupaționálă, pl. ocupaționále
ocupaționali
OCUPAȚIONÁL, -Ă, ocupaționali, -e, adj. 1. Care se referă la ocupație (2). 2. Care este generat de ocupație (2). Risc ocupațional. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. occupational, fr. occupationnel. DOOM
*ocupaționál (-ți-o-) adj. m., pl. ocupaționáli; f. ocupaționálă, pl. ocupaționále
ocupaționalii
OCUPAȚIONÁL, -Ă, ocupaționali, -e, adj. 1. Care se referă la ocupație (2). 2. Care este generat de ocupație (2). Risc ocupațional. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. occupational, fr. occupationnel. DOOM
*ocupaționál (-ți-o-) adj. m., pl. ocupaționáli; f. ocupaționálă, pl. ocupaționále
ocupaționalilor
OCUPAȚIONÁL, -Ă, ocupaționali, -e, adj. 1. Care se referă la ocupație (2). 2. Care este generat de ocupație (2). Risc ocupațional. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. occupational, fr. occupationnel. DOOM
*ocupaționál (-ți-o-) adj. m., pl. ocupaționáli; f. ocupaționálă, pl. ocupaționále
ocupaționalul
OCUPAȚIONÁL, -Ă, ocupaționali, -e, adj. 1. Care se referă la ocupație (2). 2. Care este generat de ocupație (2). Risc ocupațional. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. occupational, fr. occupationnel. DOOM
*ocupaționál (-ți-o-) adj. m., pl. ocupaționáli; f. ocupaționálă, pl. ocupaționále
ocupaționalului
OCUPAȚIONÁL, -Ă, ocupaționali, -e, adj. 1. Care se referă la ocupație (2). 2. Care este generat de ocupație (2). Risc ocupațional. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. occupational, fr. occupationnel. DOOM
*ocupaționál (-ți-o-) adj. m., pl. ocupaționáli; f. ocupaționálă, pl. ocupaționále
ocupațiune
OCUPÁȚIE, ocupații, s. f. 1. Ocuparea temporară de către forțele armate ale unui stat, a unei părți sau a totalității teritoriului altui stat, fără ca prin aceasta statul ocupant să dobândească drepturi suverane asupra celui ocupat; cucerire. ◊ Loc. adj. De ocupație = (despre forțe armate) care ocupă temporar un teritoriu, o localitate străină. ♦ (Jur.) Luare în stăpânire, în posesiune; dobândire a unei proprietăți. 2. Îndeletnicire, treabă, activitate; preocupare. ♦ Profesie, slujbă, post. [Var.: (înv.) ocupațiúne s. f.] – Din fr. occupation, lat. occupatio, -onis. DOOM
ocupáție (-ți-e) s. f., art. ocupáția (-ți-a), g.-d. art. ocupáției; pl. ocupáții, art. ocupáțiile (-ți-i-)
ocupe
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupi
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupând
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupînd
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesie; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper. DOOM
ocupá (a ~) vb., ind. prez. 3 ocúpă
ocupări
OCUPÁRE, ocupări, s. f. Acțiunea de a (se) ocupa și rezultatul ei. – V. ocupa. DOOM
ocupáre s. f., g.-d. art. ocupắrii; pl. ocupắri
ocupării
OCUPÁRE, ocupări, s. f. Acțiunea de a (se) ocupa și rezultatul ei. – V. ocupa. DOOM
ocupáre s. f., g.-d. art. ocupắrii; pl. ocupắri
ocupările
OCUPÁRE, ocupări, s. f. Acțiunea de a (se) ocupa și rezultatul ei. – V. ocupa. DOOM
ocupáre s. f., g.-d. art. ocupắrii; pl. ocupắri
ocupărilor
OCUPÁRE, ocupări, s. f. Acțiunea de a (se) ocupa și rezultatul ei. – V. ocupa. DOOM
ocupáre s. f., g.-d. art. ocupắrii; pl. ocupắri
ocurent
OCURÉNT, -Ă, ocurenți, -te, adj. 1. (Înv.) Care se întâmplă, care survine. 2. (Despre unități lingvistice) Care se întâlnește într-un text. – Din fr. occurrent. DOOM
ocurént adj. m., pl. ocurénți; f. ocuréntă, pl. ocurénte
ocurenta
OCURÉNT, -Ă, ocurenți, -te, adj. 1. (Înv.) Care se întâmplă, care survine. 2. (Despre unități lingvistice) Care se întâlnește într-un text. – Din fr. occurrent. DOOM
ocurént adj. m., pl. ocurénți; f. ocuréntă, pl. ocurénte
ocurente
OCURÉNT, -Ă, ocurenți, -te, adj. 1. (Înv.) Care se întâmplă, care survine. 2. (Despre unități lingvistice) Care se întâlnește într-un text. – Din fr. occurrent. DOOM
ocurént adj. m., pl. ocurénți; f. ocuréntă, pl. ocurénte
ocurentei
OCURÉNT, -Ă, ocurenți, -te, adj. 1. (Înv.) Care se întâmplă, care survine. 2. (Despre unități lingvistice) Care se întâlnește într-un text. – Din fr. occurrent. DOOM
ocurént adj. m., pl. ocurénți; f. ocuréntă, pl. ocurénte
ocurentele
OCURÉNT, -Ă, ocurenți, -te, adj. 1. (Înv.) Care se întâmplă, care survine. 2. (Despre unități lingvistice) Care se întâlnește într-un text. – Din fr. occurrent. DOOM
ocurént adj. m., pl. ocurénți; f. ocuréntă, pl. ocurénte
ocurentelor
OCURÉNT, -Ă, ocurenți, -te, adj. 1. (Înv.) Care se întâmplă, care survine. 2. (Despre unități lingvistice) Care se întâlnește într-un text. – Din fr. occurrent. DOOM
ocurént adj. m., pl. ocurénți; f. ocuréntă, pl. ocurénte
ocurentul
OCURÉNT, -Ă, ocurenți, -te, adj. 1. (Înv.) Care se întâmplă, care survine. 2. (Despre unități lingvistice) Care se întâlnește într-un text. – Din fr. occurrent. DOOM
ocurént adj. m., pl. ocurénți; f. ocuréntă, pl. ocurénte
ocurentului
OCURÉNT, -Ă, ocurenți, -te, adj. 1. (Înv.) Care se întâmplă, care survine. 2. (Despre unități lingvistice) Care se întâlnește într-un text. – Din fr. occurrent. DOOM
ocurént adj. m., pl. ocurénți; f. ocuréntă, pl. ocurénte
ocurența
OCURÉNȚĂ, ocurențe, s. f. 1. (Rar) Împrejurare, circumstanță, întâmplare, conjunctură. 2. Prezență a unei unități lingvistice într-un text. 3. Mod de prezentare a unui mineral sau a unei roci într-un zăcământ. – Din fr. occurrence. DOOM
ocurénță s. f., g.-d. art. ocurénței; pl. ocurénțe
ocurențe
OCURÉNȚĂ, ocurențe, s. f. 1. (Rar) Împrejurare, circumstanță, întâmplare, conjunctură. 2. Prezență a unei unități lingvistice într-un text. 3. Mod de prezentare a unui mineral sau a unei roci într-un zăcământ. – Din fr. occurrence. DOOM
ocurénță s. f., g.-d. art. ocurénței; pl. ocurénțe
ocurenței
OCURÉNȚĂ, ocurențe, s. f. 1. (Rar) Împrejurare, circumstanță, întâmplare, conjunctură. 2. Prezență a unei unități lingvistice într-un text. 3. Mod de prezentare a unui mineral sau a unei roci într-un zăcământ. – Din fr. occurrence. DOOM
ocurénță s. f., g.-d. art. ocurénței; pl. ocurénțe
ocurențele
OCURÉNȚĂ, ocurențe, s. f. 1. (Rar) Împrejurare, circumstanță, întâmplare, conjunctură. 2. Prezență a unei unități lingvistice într-un text. 3. Mod de prezentare a unui mineral sau a unei roci într-un zăcământ. – Din fr. occurrence. DOOM
ocurénță s. f., g.-d. art. ocurénței; pl. ocurénțe
ocurențelor
OCURÉNȚĂ, ocurențe, s. f. 1. (Rar) Împrejurare, circumstanță, întâmplare, conjunctură. 2. Prezență a unei unități lingvistice într-un text. 3. Mod de prezentare a unui mineral sau a unei roci într-un zăcământ. – Din fr. occurrence. DOOM
ocurénță s. f., g.-d. art. ocurénței; pl. ocurénțe
ocurenți
OCURÉNT, -Ă, ocurenți, -te, adj. 1. (Înv.) Care se întâmplă, care survine. 2. (Despre unități lingvistice) Care se întâlnește într-un text. – Din fr. occurrent. DOOM
ocurént adj. m., pl. ocurénți; f. ocuréntă, pl. ocurénte
ocurenții
OCURÉNT, -Ă, ocurenți, -te, adj. 1. (Înv.) Care se întâmplă, care survine. 2. (Despre unități lingvistice) Care se întâlnește într-un text. – Din fr. occurrent. DOOM
ocurént adj. m., pl. ocurénți; f. ocuréntă, pl. ocurénte
ocurenților
OCURÉNT, -Ă, ocurenți, -te, adj. 1. (Înv.) Care se întâmplă, care survine. 2. (Despre unități lingvistice) Care se întâlnește într-un text. – Din fr. occurrent. DOOM
ocurént adj. m., pl. ocurénți; f. ocuréntă, pl. ocurénte
ocurg
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge). DOOM
ocúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge; part. ocúrs
ocurge
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge). DOOM
ocúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge; part. ocúrs
ocurgea
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge). DOOM
ocúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge; part. ocúrs
ocurgeau
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge). DOOM
ocúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge; part. ocúrs
ocurgere
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge). DOOM
ocúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge; part. ocúrs
ocurgere
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge).
ocurgând
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge). DOOM
ocúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge; part. ocúrs
ocurgînd
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge). DOOM
ocúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge; part. ocúrs
ocurgă
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge). DOOM
ocúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge; part. ocúrs
ocurs
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge). DOOM
ocúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge; part. ocúrs
ocurs
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge).
ocurse
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge). DOOM
ocúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge; part. ocúrs
ocurseră
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge). DOOM
ocúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge; part. ocúrs
ocursese
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge). DOOM
ocúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge; part. ocúrs
ocurseseră
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge). DOOM
ocúrge (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge; part. ocúrs
ocypete
Ocypete, fiica lui Thaumas și a oceanidei Electra, și una dintre harpii (v. și Harpyae).
ocyrhoe
Ocyrhoë 1. Fiica centaurului Chiron și a unei nimfe. Era înzestrată cu darul profeției. 2. Una dintre oceanide, iubită de Helius. A avut un fiu, Phasis, zeul rîului cu același nume din Colchis.
ocârmui
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuia
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuiai
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuiam
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuiască
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuiau
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuiați
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuiesc
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuiește
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuiești
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuii
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuim
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuind
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuire
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuire
OCÂRMUÍRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui. DOOM
ocârmuíre (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuírii; pl. ocârmuíri
ocârmuirea
OCÂRMUÍRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui. DOOM
ocârmuíre (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuírii; pl. ocârmuíri
ocârmuiri
OCÂRMUÍRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui. DOOM
ocârmuíre (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuírii; pl. ocârmuíri
ocârmuirii
OCÂRMUÍRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui. DOOM
ocârmuíre (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuírii; pl. ocârmuíri
ocârmuirile
OCÂRMUÍRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui. DOOM
ocârmuíre (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuírii; pl. ocârmuíri
ocârmuirilor
OCÂRMUÍRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui. DOOM
ocârmuíre (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuírii; pl. ocârmuíri
ocârmuiră
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuirăm
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuirăți
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuise
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuisem
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuiseră
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuiserăm
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuiserăți
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuiseși
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuiseți
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuit
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuit
OCÂRMUÍT, -Ă, ocârmuiți, -te, adj. (Înv.) Care este condus, guvernat, administrat (de cineva). – V. ocârmui.
ocârmuitoare
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitoare
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitoarea
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitoarea
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitoarei
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitoarei
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitoarele
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitoarele
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitoarelor
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitoarelor
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitor
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitor
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitori
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitori
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitorii
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitorii
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitorilor
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitorilor
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitorul
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitorul
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitorului
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuitorului
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocârmuiși
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocârmuiți
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmui
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuia
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuiai
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuiam
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuiască
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuiau
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuiați
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuiesc
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuiește
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuiești
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuii
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuim
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuind
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuire
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuire
OCÂRMUÍRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui. DOOM
ocârmuíre (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuírii; pl. ocârmuíri
ocîrmuirea
OCÂRMUÍRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui. DOOM
ocârmuíre (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuírii; pl. ocârmuíri
ocîrmuiri
OCÂRMUÍRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui. DOOM
ocârmuíre (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuírii; pl. ocârmuíri
ocîrmuirii
OCÂRMUÍRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui. DOOM
ocârmuíre (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuírii; pl. ocârmuíri
ocîrmuirile
OCÂRMUÍRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui. DOOM
ocârmuíre (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuírii; pl. ocârmuíri
ocîrmuirilor
OCÂRMUÍRE, ocărmuiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a ocârmui și rezultatul ei; cârmuire, conducere, guvernare; administrare. ♦ P. ext. Organ de conducere, de administrație; guvern. – V. ocârmui. DOOM
ocârmuíre (înv.) s. f., g.-d. art. ocârmuírii; pl. ocârmuíri
ocîrmuiră
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuirăm
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuirăți
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuise
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuisem
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuiseră
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuiserăm
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuiserăți
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuiseși
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuiseți
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuit
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuitoare
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitoare
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitoarea
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitoarea
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitoarei
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitoarei
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitoarele
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitoarele
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitoarelor
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitoarelor
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitor
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitor
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitori
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitori
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitorii
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitorii
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitorilor
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitorilor
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitorul
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitorul
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitorului
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuitorului
OCÂRMUITÓR, -OÁRE, ocârmuitori, -oare, adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care conduce un stat, o instituție etc.; cârmuitor. [Pr.: -mu-i-] – Ocârmui + suf. -tor. DOOM
ocârmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., s. m., pl. ocârmuitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. ocârmuitoáre
ocîrmuiși
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocîrmuiți
OTCÂRMUÍ vb. IV v. ocârmui. DOOM
ocârmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocârmuiésc, imperf. 3 sg. ocârmuiá; conj. prez. 3 să ocârmuiáscă
ocă
ÓCĂ s. f. v. oca.
ocăi
OCĂÍ, pers. 3 ócăie, vb. IV. Intranz. (Rar) A măcăi. – Formație onomatopeică. DOOM
ocăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ócăie; conj. prez. 3 să ócăie
ocăia
OCĂÍ, pers. 3 ócăie, vb. IV. Intranz. (Rar) A măcăi. – Formație onomatopeică. DOOM
ocăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ócăie; conj. prez. 3 să ócăie
ocăiau
OCĂÍ, pers. 3 ócăie, vb. IV. Intranz. (Rar) A măcăi. – Formație onomatopeică. DOOM
ocăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ócăie; conj. prez. 3 să ócăie
ocăie
OCĂÍ, pers. 3 ócăie, vb. IV. Intranz. (Rar) A măcăi. – Formație onomatopeică. DOOM
ocăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ócăie; conj. prez. 3 să ócăie
ocăind
OCĂÍ, pers. 3 ócăie, vb. IV. Intranz. (Rar) A măcăi. – Formație onomatopeică. DOOM
ocăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ócăie; conj. prez. 3 să ócăie
ocăire
OCĂÍ, pers. 3 ócăie, vb. IV. Intranz. (Rar) A măcăi. – Formație onomatopeică. DOOM
ocăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ócăie; conj. prez. 3 să ócăie
ocăire
OCĂÍ, pers. 3 ócăie, vb. IV. Intranz. (Rar) A măcăi. – Formație onomatopeică.
ocăiră
OCĂÍ, pers. 3 ócăie, vb. IV. Intranz. (Rar) A măcăi. – Formație onomatopeică. DOOM
ocăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ócăie; conj. prez. 3 să ócăie
ocăise
OCĂÍ, pers. 3 ócăie, vb. IV. Intranz. (Rar) A măcăi. – Formație onomatopeică. DOOM
ocăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ócăie; conj. prez. 3 să ócăie
ocăiseră
OCĂÍ, pers. 3 ócăie, vb. IV. Intranz. (Rar) A măcăi. – Formație onomatopeică. DOOM
ocăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ócăie; conj. prez. 3 să ócăie
ocăit
OCĂÍ, pers. 3 ócăie, vb. IV. Intranz. (Rar) A măcăi. – Formație onomatopeică. DOOM
ocăí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 ócăie; conj. prez. 3 să ócăie
ocăit
OCĂÍT s. n. (Rar) Măcăit. – V. ocăi. DOOM
ocăít (rar) s. n.
ocăitul
OCĂÍT s. n. (Rar) Măcăit. – V. ocăi. DOOM
ocăít (rar) s. n.
ocăitului
OCĂÍT s. n. (Rar) Măcăit. – V. ocăi. DOOM
ocăít (rar) s. n.
ocăra
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărai
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocăram
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărască
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărau
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocăraște
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărați
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocări
OCÁRĂ, ocări, s. f. (Pop.) Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva; rușine, dezonoare. ◊ Loc. adj. De ocară = compromițător, jignitor, rușinos. ◊ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite. (Rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocărî (derivat regresiv). DOOM
ocáră (pop.) s. f., g.-d. art. ocắrii; pl. ocắri
ocări
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocării
OCÁRĂ, ocări, s. f. (Pop.) Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva; rușine, dezonoare. ◊ Loc. adj. De ocară = compromițător, jignitor, rușinos. ◊ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite. (Rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocărî (derivat regresiv). DOOM
ocáră (pop.) s. f., g.-d. art. ocắrii; pl. ocắri
ocările
OCÁRĂ, ocări, s. f. (Pop.) Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva; rușine, dezonoare. ◊ Loc. adj. De ocară = compromițător, jignitor, rușinos. ◊ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite. (Rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocărî (derivat regresiv). DOOM
ocáră (pop.) s. f., g.-d. art. ocắrii; pl. ocắri
ocărilor
OCÁRĂ, ocări, s. f. (Pop.) Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, rușinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situație rușinoasă, dezonorantă în care se află cineva; rușine, dezonoare. ◊ Loc. adj. De ocară = compromițător, jignitor, rușinos. ◊ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs și de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreț, de batjocură; a (se) compromite. (Rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocărî (derivat regresiv). DOOM
ocáră (pop.) s. f., g.-d. art. ocắrii; pl. ocắri
ocărire
OCĂRÍ vb. IV v. ocărî.
ocărit
OCĂRÍ vb. IV v. ocărî.
ocărând
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărâre
OCĂRẤRE, ocărâri, s. f. Acțiunea de a ocărî și rezultatul ei; ocară, mustrare, dojană. – V. ocărî. DOOM
ocărấre s. f., g.-d. art. ocărấrii; pl. ocărấri
ocărâre
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărârea
OCĂRẤRE, ocărâri, s. f. Acțiunea de a ocărî și rezultatul ei; ocară, mustrare, dojană. – V. ocărî. DOOM
ocărấre s. f., g.-d. art. ocărấrii; pl. ocărấri
ocărâri
OCĂRẤRE, ocărâri, s. f. Acțiunea de a ocărî și rezultatul ei; ocară, mustrare, dojană. – V. ocărî. DOOM
ocărấre s. f., g.-d. art. ocărấrii; pl. ocărấri
ocărârii
OCĂRẤRE, ocărâri, s. f. Acțiunea de a ocărî și rezultatul ei; ocară, mustrare, dojană. – V. ocărî. DOOM
ocărấre s. f., g.-d. art. ocărấrii; pl. ocărấri
ocărârile
OCĂRẤRE, ocărâri, s. f. Acțiunea de a ocărî și rezultatul ei; ocară, mustrare, dojană. – V. ocărî. DOOM
ocărấre s. f., g.-d. art. ocărấrii; pl. ocărấri
ocărârilor
OCĂRẤRE, ocărâri, s. f. Acțiunea de a ocărî și rezultatul ei; ocară, mustrare, dojană. – V. ocărî. DOOM
ocărấre s. f., g.-d. art. ocărấrii; pl. ocărấri
ocărâră
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărârăm
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărârăți
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărâse
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărâsem
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărâseră
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărâserăm
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărâserăți
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărâseși
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărâseți
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărât
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărât
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărâta
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărâte
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărâtei
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărâtele
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărâtelor
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărâtoare
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărâtoarea
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărâtoarei
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărâtoarele
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărâtoarelor
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărâtor
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărâtori
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărâtorii
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărâtorilor
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărâtorul
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărâtorului
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărâtul
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărâtului
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărâși
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărâți
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărâții
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărâților
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărîi
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărîm
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărînd
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărîre
OCĂRẤRE, ocărâri, s. f. Acțiunea de a ocărî și rezultatul ei; ocară, mustrare, dojană. – V. ocărî. DOOM
ocărấre s. f., g.-d. art. ocărấrii; pl. ocărấri
ocărîre
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărîrea
OCĂRẤRE, ocărâri, s. f. Acțiunea de a ocărî și rezultatul ei; ocară, mustrare, dojană. – V. ocărî. DOOM
ocărấre s. f., g.-d. art. ocărấrii; pl. ocărấri
ocărîri
OCĂRẤRE, ocărâri, s. f. Acțiunea de a ocărî și rezultatul ei; ocară, mustrare, dojană. – V. ocărî. DOOM
ocărấre s. f., g.-d. art. ocărấrii; pl. ocărấri
ocărîrii
OCĂRẤRE, ocărâri, s. f. Acțiunea de a ocărî și rezultatul ei; ocară, mustrare, dojană. – V. ocărî. DOOM
ocărấre s. f., g.-d. art. ocărấrii; pl. ocărấri
ocărîrile
OCĂRẤRE, ocărâri, s. f. Acțiunea de a ocărî și rezultatul ei; ocară, mustrare, dojană. – V. ocărî. DOOM
ocărấre s. f., g.-d. art. ocărấrii; pl. ocărấri
ocărîrilor
OCĂRẤRE, ocărâri, s. f. Acțiunea de a ocărî și rezultatul ei; ocară, mustrare, dojană. – V. ocărî. DOOM
ocărấre s. f., g.-d. art. ocărấrii; pl. ocărấri
ocărîră
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărîrăm
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărîrăți
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărîse
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărîsem
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărîseră
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărîserăm
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărîserăți
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărîseși
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărîseți
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărît
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărît
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărîta
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărîte
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărîtei
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărîtele
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărîtelor
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărîtoare
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărîtoarea
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărîtoarei
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărîtoarele
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărîtoarelor
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărîtor
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărîtori
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărîtorii
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărîtorilor
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărîtorul
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărîtorului
OCĂRÂTÓR, -OÁRE, ocărători, -oare, adj. Care jignește, insultă, ofensează. – Ocărî + suf. -tor. DOOM
ocărâtór adj. m., pl. ocărâtóri; f. sg. și pl. ocărâtoáre
ocărîtul
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărîtului
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărîși
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărîți
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărîți
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărîții
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărîților
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. și pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
ocărăsc
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất
ocărăști
OCĂRÎ, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. A mustra, a certa, a dojeni. 2. A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. și pop.) ocări vb. IV] – Din sl. ocarjati. DOOM
ocărî́ (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ocărắsc, imperf. 3 sg. ocărá, perf. s. 3 sg. ocărî́, 3 pl. ocărấră; conj. prez. 3 să ocăráscă; ger. ocărấnd; part. ocărất