obada
OBÁDĂ, obezi, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn încovoiat care, îmbinate, alcătuiesc partea circulară a unei roți de lemn (la car, la căruță, la moară etc.); p. gener. partea circulară a unei roți de lemn (peste care se montează șina). ♦ Partea periferică a roții unui autovehicul, peste care se montează cauciucul. 2. (La pl.) Instrument de tortură în Evul Mediu, alcătuit din două bucăți de lemn având fiecare câte o scobitură în formă de semicerc și care, închizându-se, imobilizau picioarele sau mâinile osândiților ori ale robilor; p. ext. cătușe, fiare. ◊ Expr. A pune (în) obezi = a subjuga. [Var.: (Înv. și reg.) obeádă s. f.] – Din sl. obedŭ. DOOM
obádă (pop.) s. f., g.-d. art. obézii; pl. obézi
obaht
OBÁHT, obahte, s. n. (Germanism înv.) Corp de gardă; comenduire. – Germ. Obacht „vigilență, pază”.
obahtă
obáhtă (-te), s. f. – Gardă, santinelă. Germ. Hauptwache, prin intermediul rus. gauptvachta (Sanzewitsch 206). Sec. XIX, înv.
obcina
ÓBCINĂ, obcini, s. f. Culme, coamă prelungită de deal sau de munte care unește două piscuri, versant comun care formează hotarul dintre două proprietăți; p. ext. (reg.) înălțime acoperită de pădure. [Pl. și: obcine] – Din sl. občina.
obcini
ÓBCINĂ, obcini, s. f. Culme, coamă prelungită de deal sau de munte care unește două piscuri, versant comun care formează hotarul dintre două proprietăți; p. ext. (reg.) înălțime acoperită de pădure. [Pl. și: obcine] – Din sl. občina.
obcinii
ÓBCINĂ, obcini, s. f. Culme, coamă prelungită de deal sau de munte care unește două piscuri, versant comun care formează hotarul dintre două proprietăți; p. ext. (reg.) înălțime acoperită de pădure. [Pl. și: obcine] – Din sl. občina.
obcinile
ÓBCINĂ, obcini, s. f. Culme, coamă prelungită de deal sau de munte care unește două piscuri, versant comun care formează hotarul dintre două proprietăți; p. ext. (reg.) înălțime acoperită de pădure. [Pl. și: obcine] – Din sl. občina.
obcinilor
ÓBCINĂ, obcini, s. f. Culme, coamă prelungită de deal sau de munte care unește două piscuri, versant comun care formează hotarul dintre două proprietăți; p. ext. (reg.) înălțime acoperită de pădure. [Pl. și: obcine] – Din sl. občina.
obcină
ÓBCINĂ, obcini, s. f. Culme, coamă prelungită de deal sau de munte care unește două piscuri, versant comun care formează hotarul dintre două proprietăți; p. ext. (reg.) înălțime acoperită de pădure. [Pl. și obcine] – Din sl. občina. DOOM
óbcină (pop.) s. f., g.-d. art. óbcinii; pl. óbcini
obconic
OBCÓNIC, -Ă, obconici, -ce, adj. De forma unui con inversat. – Din germ. obkonisch.
obconica
OBCÓNIC, -Ă, obconici, -ce, adj. De forma unui con inversat. – Din germ. obkonisch.
obconica
PRÍMULĂ, primule, s. f. Plantă ornamentală din familia primulaceelor, cu flori liliachii sau purpurii (Primula obconica). [Acc. și: primúlă] – Din fr., lat. primula.
obconice
OBCÓNIC, -Ă, obconici, -ce, adj. De forma unui con inversat. – Din germ. obkonisch.
obconicei
OBCÓNIC, -Ă, obconici, -ce, adj. De forma unui con inversat. – Din germ. obkonisch.
obconicele
OBCÓNIC, -Ă, obconici, -ce, adj. De forma unui con inversat. – Din germ. obkonisch.
obconicelor
OBCÓNIC, -Ă, obconici, -ce, adj. De forma unui con inversat. – Din germ. obkonisch.
obconici
OBCÓNIC, -Ă, obconici, -ce, adj. De forma unui con inversat. – Din germ. obkonisch.
obconicii
OBCÓNIC, -Ă, obconici, -ce, adj. De forma unui con inversat. – Din germ. obkonisch.
obconicilor
OBCÓNIC, -Ă, obconici, -ce, adj. De forma unui con inversat. – Din germ. obkonisch.
obconicul
OBCÓNIC, -Ă, obconici, -ce, adj. De forma unui con inversat. – Din germ. obkonisch.
obconicului
OBCÓNIC, -Ă, obconici, -ce, adj. De forma unui con inversat. – Din germ. obkonisch.
obeadă
OBÁDĂ, obezi, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn încovoiat care, îmbinate, alcătuiesc partea circulară a unei roți de lemn (la car, la căruță, la moară etc.); p. gener. partea circulară a unei roți de lemn (peste care se montează șina). ♦ Partea periferică a roții unui autovehicul, peste care se montează cauciucul. 2. (La pl.) Instrument de tortură în Evul Mediu, alcătuit din două bucăți de lemn având fiecare câte o scobitură în formă de semicerc și care, închizându-se, imobilizau picioarele sau mâinile osândiților ori ale robilor; p. ext. cătușe, fiare. ◊ Expr. A pune (în) obezi = a subjuga. [Var.: (Înv. și reg.) obeádă s. f.] – Din sl. obedŭ. DOOM
obádă (pop.) s. f., g.-d. art. obézii; pl. obézi
obedient
OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -ie, adj. Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente. DOOM
obediént (-di-ent) adj. m., pl. obediénți; f. obediéntă, pl. obediénte
obedienta
OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -ie, adj. Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente. DOOM
obediént (-di-ent) adj. m., pl. obediénți; f. obediéntă, pl. obediénte
obediente
OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -ie, adj. Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente. DOOM
obediént (-di-ent) adj. m., pl. obediénți; f. obediéntă, pl. obediénte
obedientei
OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -ie, adj. Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente. DOOM
obediént (-di-ent) adj. m., pl. obediénți; f. obediéntă, pl. obediénte
obedientele
OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -ie, adj. Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente. DOOM
obediént (-di-ent) adj. m., pl. obediénți; f. obediéntă, pl. obediénte
obedientelor
OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -ie, adj. Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente. DOOM
obediént (-di-ent) adj. m., pl. obediénți; f. obediéntă, pl. obediénte
obedientul
OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -ie, adj. Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente. DOOM
obediént (-di-ent) adj. m., pl. obediénți; f. obediéntă, pl. obediénte
obedientului
OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -ie, adj. Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente. DOOM
obediént (-di-ent) adj. m., pl. obediénți; f. obediéntă, pl. obediénte
obediența
OBEDIÉNȚĂ, obediențe, s. f. Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia. DOOM
obediénță (-di-en-) s. f., g.-d. art. obediénței; pl. obediénțe
obediențe
OBEDIÉNȚĂ, obediențe, s. f. Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia. DOOM
obediénță (-di-en-) s. f., g.-d. art. obediénței; pl. obediénțe
obedienței
OBEDIÉNȚĂ, obediențe, s. f. Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia. DOOM
obediénță (-di-en-) s. f., g.-d. art. obediénței; pl. obediénțe
obediențele
OBEDIÉNȚĂ, obediențe, s. f. Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia. DOOM
obediénță (-di-en-) s. f., g.-d. art. obediénței; pl. obediénțe
obediențelor
OBEDIÉNȚĂ, obediențe, s. f. Supunere, ascultare. [Pr.: -di-en-] – Din fr. obédience, lat. obedientia. DOOM
obediénță (-di-en-) s. f., g.-d. art. obediénței; pl. obediénțe
obedienți
OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -ie, adj. Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente. DOOM
obediént (-di-ent) adj. m., pl. obediénți; f. obediéntă, pl. obediénte
obedienții
OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -ie, adj. Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente. DOOM
obediént (-di-ent) adj. m., pl. obediénți; f. obediéntă, pl. obediénte
obedienților
OBEDIÉNT, -Ă, obedienți, -ie, adj. Supus, ascultător. [Pr.: -di-ent] – Din lat. obediens, -ntis, it. obbediente. DOOM
obediént (-di-ent) adj. m., pl. obediénți; f. obediéntă, pl. obediénte
obelisc
OBELÍSC, obeliscuri, s. n. Monument comemorativ de origine egipteană, de forma unui trunchi de piramidă, alcătuit de obicei dintr-un singur bloc de piatră și acoperit cu inscripții. ♦ Stâlp sau piesă de lemn, de piatră etc. de forma monumentului descris mai sus, folosit ca element de arhitectură. – Din fr. obélisque. DOOM
obelísc s. n., pl. obelíscuri
obeliscul
OBELÍSC, obeliscuri, s. n. Monument comemorativ de origine egipteană, de forma unui trunchi de piramidă, alcătuit de obicei dintr-un singur bloc de piatră și acoperit cu inscripții. ♦ Stâlp sau piesă de lemn, de piatră etc. de forma monumentului descris mai sus, folosit ca element de arhitectură. – Din fr. obélisque. DOOM
obelísc s. n., pl. obelíscuri
obeliscului
OBELÍSC, obeliscuri, s. n. Monument comemorativ de origine egipteană, de forma unui trunchi de piramidă, alcătuit de obicei dintr-un singur bloc de piatră și acoperit cu inscripții. ♦ Stâlp sau piesă de lemn, de piatră etc. de forma monumentului descris mai sus, folosit ca element de arhitectură. – Din fr. obélisque. DOOM
obelísc s. n., pl. obelíscuri
obeliscuri
OBELÍSC, obeliscuri, s. n. Monument comemorativ de origine egipteană, de forma unui trunchi de piramidă, alcătuit de obicei dintr-un singur bloc de piatră și acoperit cu inscripții. ♦ Stâlp sau piesă de lemn, de piatră etc. de forma monumentului descris mai sus, folosit ca element de arhitectură. – Din fr. obélisque. DOOM
obelísc s. n., pl. obelíscuri
obeliscurile
OBELÍSC, obeliscuri, s. n. Monument comemorativ de origine egipteană, de forma unui trunchi de piramidă, alcătuit de obicei dintr-un singur bloc de piatră și acoperit cu inscripții. ♦ Stâlp sau piesă de lemn, de piatră etc. de forma monumentului descris mai sus, folosit ca element de arhitectură. – Din fr. obélisque. DOOM
obelísc s. n., pl. obelíscuri
obeliscurilor
OBELÍSC, obeliscuri, s. n. Monument comemorativ de origine egipteană, de forma unui trunchi de piramidă, alcătuit de obicei dintr-un singur bloc de piatră și acoperit cu inscripții. ♦ Stâlp sau piesă de lemn, de piatră etc. de forma monumentului descris mai sus, folosit ca element de arhitectură. – Din fr. obélisque. DOOM
obelísc s. n., pl. obelíscuri
obelă
OBÉLĂ, obele, s. f. Semn care servea la marcarea pasajelor interpolate pe manuscrisele vechi. – Din fr. obèle.
ober
ÓBER, oberi, s. m. (Înv.) Oberchelner. [Var.: óbăr s. m.] – Din germ. Ober. DOOM
!óber (înv.) [e pron. ă] s. m., pl. óberi
oberchelner
ÓBERCHELNER, oberchelneri, s. m. (Înv.) Chelner-șef; ober. [Var.: óbărchelner s. m.] – Ober + chelner. DOOM
!óberchelner (înv.) [ober pron. obăr] s. m., pl. óberchelneri
oberchelneri
ÓBERCHELNER, oberchelneri, s. m. (Înv.) Chelner-șef; ober. [Var.: óbărchelner s. m.] – Ober + chelner. DOOM
!óberchelner (înv.) [ober pron. obăr] s. m., pl. óberchelneri
oberchelnerii
ÓBERCHELNER, oberchelneri, s. m. (Înv.) Chelner-șef; ober. [Var.: óbărchelner s. m.] – Ober + chelner. DOOM
!óberchelner (înv.) [ober pron. obăr] s. m., pl. óberchelneri
oberchelnerilor
ÓBERCHELNER, oberchelneri, s. m. (Înv.) Chelner-șef; ober. [Var.: óbărchelner s. m.] – Ober + chelner. DOOM
!óberchelner (înv.) [ober pron. obăr] s. m., pl. óberchelneri
oberchelnerul
ÓBERCHELNER, oberchelneri, s. m. (Înv.) Chelner-șef; ober. [Var.: óbărchelner s. m.] – Ober + chelner. DOOM
!óberchelner (înv.) [ober pron. obăr] s. m., pl. óberchelneri
oberchelnerului
ÓBERCHELNER, oberchelneri, s. m. (Înv.) Chelner-șef; ober. [Var.: óbărchelner s. m.] – Ober + chelner. DOOM
!óberchelner (înv.) [ober pron. obăr] s. m., pl. óberchelneri
oberec
ÓBEREC, oberecuri, s. n. Numele unui dans popular polonez cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din pol. oberek. DOOM
óberec s. n., pl. óberecuri
oberecul
ÓBEREC, oberecuri, s. n. Numele unui dans popular polonez cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din pol. oberek. DOOM
óberec s. n., pl. óberecuri
oberecului
ÓBEREC, oberecuri, s. n. Numele unui dans popular polonez cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din pol. oberek. DOOM
óberec s. n., pl. óberecuri
oberecuri
ÓBEREC, oberecuri, s. n. Numele unui dans popular polonez cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din pol. oberek. DOOM
óberec s. n., pl. óberecuri
oberecurile
ÓBEREC, oberecuri, s. n. Numele unui dans popular polonez cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din pol. oberek. DOOM
óberec s. n., pl. óberecuri
oberecurilor
ÓBEREC, oberecuri, s. n. Numele unui dans popular polonez cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Din pol. oberek. DOOM
óberec s. n., pl. óberecuri
oberi
ÓBER, oberi, s. m. (Înv.) Oberchelner. [Var.: óbăr s. m.] – Din germ. Ober. DOOM
!óber (înv.) [e pron. ă] s. m., pl. óberi
oberii
ÓBER, oberi, s. m. (Înv.) Oberchelner. [Var.: óbăr s. m.] – Din germ. Ober. DOOM
!óber (înv.) [e pron. ă] s. m., pl. óberi
oberilor
ÓBER, oberi, s. m. (Înv.) Oberchelner. [Var.: óbăr s. m.] – Din germ. Ober. DOOM
!óber (înv.) [e pron. ă] s. m., pl. óberi
oberliht
ÓBERLIHT, oberlihturi, s. n. Deschidere în partea de sus a unei ferestre sau a unei uși, servind la iluminarea sau la aerisirea unei încăperi. ♦ Luminator. [Pr.: obăr-] – Din germ. Oberlicht. DOOM
!óberliht [e pron. ă] s. n., pl. óberlihturi
oberlihtul
ÓBERLIHT, oberlihturi, s. n. Deschidere în partea de sus a unei ferestre sau a unei uși, servind la iluminarea sau la aerisirea unei încăperi. ♦ Luminator. [Pr.: obăr-] – Din germ. Oberlicht. DOOM
!óberliht [e pron. ă] s. n., pl. óberlihturi
oberlihtului
ÓBERLIHT, oberlihturi, s. n. Deschidere în partea de sus a unei ferestre sau a unei uși, servind la iluminarea sau la aerisirea unei încăperi. ♦ Luminator. [Pr.: obăr-] – Din germ. Oberlicht. DOOM
!óberliht [e pron. ă] s. n., pl. óberlihturi
oberlihturi
ÓBERLIHT, oberlihturi, s. n. Deschidere în partea de sus a unei ferestre sau a unei uși, servind la iluminarea sau la aerisirea unei încăperi. ♦ Luminator. [Pr.: obăr-] – Din germ. Oberlicht. DOOM
!óberliht [e pron. ă] s. n., pl. óberlihturi
oberlihturile
ÓBERLIHT, oberlihturi, s. n. Deschidere în partea de sus a unei ferestre sau a unei uși, servind la iluminarea sau la aerisirea unei încăperi. ♦ Luminator. [Pr.: obăr-] – Din germ. Oberlicht. DOOM
!óberliht [e pron. ă] s. n., pl. óberlihturi
oberlihturilor
ÓBERLIHT, oberlihturi, s. n. Deschidere în partea de sus a unei ferestre sau a unei uși, servind la iluminarea sau la aerisirea unei încăperi. ♦ Luminator. [Pr.: obăr-] – Din germ. Oberlicht. DOOM
!óberliht [e pron. ă] s. n., pl. óberlihturi
obertail
ÓBERTAIL, obertaile, s. n. Partea de sus a unui robinet; cap de robinet. [Pr.: -băr-] – Din germ. Oberteil. DOOM
óbertail [e pron. ă] (-tail) s. n., pl. óbertaile
obertaile
ÓBERTAIL, obertaile, s. n. Partea de sus a unui robinet; cap de robinet. [Pr.: -băr-] – Din germ. Oberteil. DOOM
óbertail [e pron. ă] (-tail) s. n., pl. óbertaile
obertailele
ÓBERTAIL, obertaile, s. n. Partea de sus a unui robinet; cap de robinet. [Pr.: -băr-] – Din germ. Oberteil. DOOM
óbertail [e pron. ă] (-tail) s. n., pl. óbertaile
obertailelor
ÓBERTAIL, obertaile, s. n. Partea de sus a unui robinet; cap de robinet. [Pr.: -băr-] – Din germ. Oberteil. DOOM
óbertail [e pron. ă] (-tail) s. n., pl. óbertaile
obertailul
ÓBERTAIL, obertaile, s. n. Partea de sus a unui robinet; cap de robinet. [Pr.: -băr-] – Din germ. Oberteil. DOOM
óbertail [e pron. ă] (-tail) s. n., pl. óbertaile
obertailului
ÓBERTAIL, obertaile, s. n. Partea de sus a unui robinet; cap de robinet. [Pr.: -băr-] – Din germ. Oberteil. DOOM
óbertail [e pron. ă] (-tail) s. n., pl. óbertaile
oberul
ÓBER, oberi, s. m. (Înv.) Oberchelner. [Var.: óbăr s. m.] – Din germ. Ober. DOOM
!óber (înv.) [e pron. ă] s. m., pl. óberi
oberului
ÓBER, oberi, s. m. (Înv.) Oberchelner. [Var.: óbăr s. m.] – Din germ. Ober. DOOM
!óber (înv.) [e pron. ă] s. m., pl. óberi
oberșmechelărie
oberșmechelărie, oberșmechelării s. f. (glum.) escrocherie de anvergură.
oberțal
ÓBERȚAL, oberțali, s. m. (Ieșit din uz) Chelner care făcea încasările de la clienți. [Pr.: obăr-] – Ober + țal. DOOM
!óberțal (înv.) [e pron. ă] s. m., pl. óberțali
oberțali
ÓBERȚAL, oberțali, s. m. (Ieșit din uz) Chelner care făcea încasările de la clienți. [Pr.: obăr-] – Ober + țal. DOOM
!óberțal (înv.) [e pron. ă] s. m., pl. óberțali
oberțalii
ÓBERȚAL, oberțali, s. m. (Ieșit din uz) Chelner care făcea încasările de la clienți. [Pr.: obăr-] – Ober + țal. DOOM
!óberțal (înv.) [e pron. ă] s. m., pl. óberțali
oberțalilor
ÓBERȚAL, oberțali, s. m. (Ieșit din uz) Chelner care făcea încasările de la clienți. [Pr.: obăr-] – Ober + țal. DOOM
!óberțal (înv.) [e pron. ă] s. m., pl. óberțali
oberțalul
ÓBERȚAL, oberțali, s. m. (Ieșit din uz) Chelner care făcea încasările de la clienți. [Pr.: obăr-] – Ober + țal. DOOM
!óberțal (înv.) [e pron. ă] s. m., pl. óberțali
oberțalului
ÓBERȚAL, oberțali, s. m. (Ieșit din uz) Chelner care făcea încasările de la clienți. [Pr.: obăr-] – Ober + țal. DOOM
!óberțal (înv.) [e pron. ă] s. m., pl. óberțali
obez
OBÉZ, -Ă, obezi, -e, adj., s. m. și f. (Om) care suferă de obezitate; (om) foarte gras. – Din fr. obèse. DOOM
!obéz adj. m., s. m., pl. obézi; adj. f., s. f. obéză, pl. obéze
obeza
OBÉZ, -Ă, obezi, -e, adj., s. m. și f. (Om) care suferă de obezitate; (om) foarte gras. – Din fr. obèse. DOOM
!obéz adj. m., s. m., pl. obézi; adj. f., s. f. obéză, pl. obéze
obeze
OBÉZ, -Ă, obezi, -e, adj., s. m. și f. (Om) care suferă de obezitate; (om) foarte gras. – Din fr. obèse. DOOM
!obéz adj. m., s. m., pl. obézi; adj. f., s. f. obéză, pl. obéze
obezei
OBÉZ, -Ă, obezi, -e, adj., s. m. și f. (Om) care suferă de obezitate; (om) foarte gras. – Din fr. obèse. DOOM
!obéz adj. m., s. m., pl. obézi; adj. f., s. f. obéză, pl. obéze
obezele
OBÉZ, -Ă, obezi, -e, adj., s. m. și f. (Om) care suferă de obezitate; (om) foarte gras. – Din fr. obèse. DOOM
!obéz adj. m., s. m., pl. obézi; adj. f., s. f. obéză, pl. obéze
obezelor
OBÉZ, -Ă, obezi, -e, adj., s. m. și f. (Om) care suferă de obezitate; (om) foarte gras. – Din fr. obèse. DOOM
!obéz adj. m., s. m., pl. obézi; adj. f., s. f. obéză, pl. obéze
obezi
OBÁDĂ, obezi, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn încovoiat care, îmbinate, alcătuiesc partea circulară a unei roți de lemn (la car, la căruță, la moară etc.); p. gener. partea circulară a unei roți de lemn (peste care se montează șina). ♦ Partea periferică a roții unui autovehicul, peste care se montează cauciucul. 2. (La pl.) Instrument de tortură în Evul Mediu, alcătuit din două bucăți de lemn având fiecare câte o scobitură în formă de semicerc și care, închizându-se, imobilizau picioarele sau mâinile osândiților ori ale robilor; p. ext. cătușe, fiare. ◊ Expr. A pune (în) obezi = a subjuga. [Var.: (Înv. și reg.) obeádă s. f.] – Din sl. obedŭ. DOOM
obádă (pop.) s. f., g.-d. art. obézii; pl. obézi
obezi
OBÉZ, -Ă, obezi, -e, adj., s. m. și f. (Om) care suferă de obezitate; (om) foarte gras. – Din fr. obèse. DOOM
!obéz adj. m., s. m., pl. obézi; adj. f., s. f. obéză, pl. obéze
obezic
OBÉZIC, -Ă, obezici, -ce, adj. De obezitate, care produce obezitate. – Din fr. obésique.
obezica
OBÉZIC, -Ă, obezici, -ce, adj. De obezitate, care produce obezitate. – Din fr. obésique.
obezice
OBÉZIC, -Ă, obezici, -ce, adj. De obezitate, care produce obezitate. – Din fr. obésique.
obezicei
OBÉZIC, -Ă, obezici, -ce, adj. De obezitate, care produce obezitate. – Din fr. obésique.
obezicele
OBÉZIC, -Ă, obezici, -ce, adj. De obezitate, care produce obezitate. – Din fr. obésique.
obezicelor
OBÉZIC, -Ă, obezici, -ce, adj. De obezitate, care produce obezitate. – Din fr. obésique.
obezici
OBÉZIC, -Ă, obezici, -ce, adj. De obezitate, care produce obezitate. – Din fr. obésique.
obezicii
OBÉZIC, -Ă, obezici, -ce, adj. De obezitate, care produce obezitate. – Din fr. obésique.
obezicilor
OBÉZIC, -Ă, obezici, -ce, adj. De obezitate, care produce obezitate. – Din fr. obésique.
obezicul
OBÉZIC, -Ă, obezici, -ce, adj. De obezitate, care produce obezitate. – Din fr. obésique.
obezicului
OBÉZIC, -Ă, obezici, -ce, adj. De obezitate, care produce obezitate. – Din fr. obésique.
obezii
OBÁDĂ, obezi, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn încovoiat care, îmbinate, alcătuiesc partea circulară a unei roți de lemn (la car, la căruță, la moară etc.); p. gener. partea circulară a unei roți de lemn (peste care se montează șina). ♦ Partea periferică a roții unui autovehicul, peste care se montează cauciucul. 2. (La pl.) Instrument de tortură în Evul Mediu, alcătuit din două bucăți de lemn având fiecare câte o scobitură în formă de semicerc și care, închizându-se, imobilizau picioarele sau mâinile osândiților ori ale robilor; p. ext. cătușe, fiare. ◊ Expr. A pune (în) obezi = a subjuga. [Var.: (Înv. și reg.) obeádă s. f.] – Din sl. obedŭ. DOOM
obádă (pop.) s. f., g.-d. art. obézii; pl. obézi
obezii
OBÉZ, -Ă, obezi, -e, adj., s. m. și f. (Om) care suferă de obezitate; (om) foarte gras. – Din fr. obèse. DOOM
!obéz adj. m., s. m., pl. obézi; adj. f., s. f. obéză, pl. obéze
obezile
OBÁDĂ, obezi, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn încovoiat care, îmbinate, alcătuiesc partea circulară a unei roți de lemn (la car, la căruță, la moară etc.); p. gener. partea circulară a unei roți de lemn (peste care se montează șina). ♦ Partea periferică a roții unui autovehicul, peste care se montează cauciucul. 2. (La pl.) Instrument de tortură în Evul Mediu, alcătuit din două bucăți de lemn având fiecare câte o scobitură în formă de semicerc și care, închizându-se, imobilizau picioarele sau mâinile osândiților ori ale robilor; p. ext. cătușe, fiare. ◊ Expr. A pune (în) obezi = a subjuga. [Var.: (Înv. și reg.) obeádă s. f.] – Din sl. obedŭ. DOOM
obádă (pop.) s. f., g.-d. art. obézii; pl. obézi
obezilor
OBÁDĂ, obezi, s. f. 1. Fiecare dintre bucățile de lemn încovoiat care, îmbinate, alcătuiesc partea circulară a unei roți de lemn (la car, la căruță, la moară etc.); p. gener. partea circulară a unei roți de lemn (peste care se montează șina). ♦ Partea periferică a roții unui autovehicul, peste care se montează cauciucul. 2. (La pl.) Instrument de tortură în Evul Mediu, alcătuit din două bucăți de lemn având fiecare câte o scobitură în formă de semicerc și care, închizându-se, imobilizau picioarele sau mâinile osândiților ori ale robilor; p. ext. cătușe, fiare. ◊ Expr. A pune (în) obezi = a subjuga. [Var.: (Înv. și reg.) obeádă s. f.] – Din sl. obedŭ. DOOM
obádă (pop.) s. f., g.-d. art. obézii; pl. obézi
obezilor
OBÉZ, -Ă, obezi, -e, adj., s. m. și f. (Om) care suferă de obezitate; (om) foarte gras. – Din fr. obèse. DOOM
!obéz adj. m., s. m., pl. obézi; adj. f., s. f. obéză, pl. obéze
obezitate
OBEZITÁTE s. f. Creștere exagerată a greutății corporale ca urmare a acumulării de grăsime în țesutul subcutanat și în jurul viscerelor. – Din fr. obésité. DOOM
obezitáte s. f., g.-d. art. obezitắții
obezitatea
OBEZITÁTE s. f. Creștere exagerată a greutății corporale ca urmare a acumulării de grăsime în țesutul subcutanat și în jurul viscerelor. – Din fr. obésité. DOOM
obezitáte s. f., g.-d. art. obezitắții
obezități
OBEZITÁTE s. f. Creștere exagerată a greutății corporale ca urmare a acumulării de grăsime în țesutul subcutanat și în jurul viscerelor. – Din fr. obésité. DOOM
obezitáte s. f., g.-d. art. obezitắții
obezității
OBEZITÁTE s. f. Creștere exagerată a greutății corporale ca urmare a acumulării de grăsime în țesutul subcutanat și în jurul viscerelor. – Din fr. obésité. DOOM
obezitáte s. f., g.-d. art. obezitắții
obezul
OBÉZ, -Ă, obezi, -e, adj., s. m. și f. (Om) care suferă de obezitate; (om) foarte gras. – Din fr. obèse. DOOM
!obéz adj. m., s. m., pl. obézi; adj. f., s. f. obéză, pl. obéze
obezului
OBÉZ, -Ă, obezi, -e, adj., s. m. și f. (Om) care suferă de obezitate; (om) foarte gras. – Din fr. obèse. DOOM
!obéz adj. m., s. m., pl. obézi; adj. f., s. f. obéză, pl. obéze
obiala
OBIÁLĂ, obiele, s. f. Bucată de pânză sau de postav cu care țăranii (uneori și militarii) își înfășoară laba piciorului, în loc de ciorap sau peste ciorap; p. ext. zdreanță, cârpă. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) obielele sau a curge obielele de pe (sau după) cineva = a fi îmbrăcat în zdrențe, a fi zdrențos, zdrențăros. – Din bg. obijalo. DOOM
obiálă s. f., g.-d. art. obiélei; pl. obiéle
obicei
OBICÉI, obiceiuri, s. n. 1. Deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț. ◊ Loc. adv. De obicei = de regulă, în mod obișnuit, în genere. ◊ Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obișnui. 2. Deprindere consacrată; mod de a se purta, de a se îmbrăca, rânduială, uz etc. comune unui popor sau unei comunități omenești; datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială. 3. (Înv.) Lege nescrisă, drept sau obligație statornicite prin tradiție; cutumă. ◊ Obiceiul pământului = denumire specifică dată cutumei în țările românești în timpul orânduirii feudale. [Pl. și: obiceie] – Din bg. običaj. DOOM
obicéi s. n., pl. obicéiuri
obicei
OBICÉI, obiceiuri, s. n. 1. Deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă și îndelungată a aceleiași acțiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț. ◊ Loc. adv. De obicei = de regulă, în mod obișnuit, în genere. ◊ Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obișnui. 2. (Sociol.) Mod tradițional de comportare caracteristic unui popor, unui grup social; datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială. 3. (Înv.) Lege nescrisă, drept sau obligație statornicite prin tradiție. 4. (Jur.) Cutumă. ◊ Obiceiul pământului = denumire specifică dată cutumei în Țările Române în Evul Mediu. [PI. și: obiceie] – Din bg. običaj.
obiceiul
OBICÉI, obiceiuri, s. n. 1. Deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă și îndelungată a aceleiași acțiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț. ◊ Loc. adv. De obicei = de regulă, în mod obișnuit, în genere. ◊ Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obișnui. 2. (Sociol.) Mod tradițional de comportare caracteristic unui popor, unui grup social; datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială. 3. (Înv.) Lege nescrisă, drept sau obligație statornicite prin tradiție. 4. (Jur.) Cutumă. ◊ Obiceiul pământului = denumire specifică dată cutumei în Țările Române în Evul Mediu. [PI. și: obiceie] – Din bg. običaj.
obiceiului
OBICÉI, obiceiuri, s. n. 1. Deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă și îndelungată a aceleiași acțiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț. ◊ Loc. adv. De obicei = de regulă, în mod obișnuit, în genere. ◊ Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obișnui. 2. (Sociol.) Mod tradițional de comportare caracteristic unui popor, unui grup social; datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială. 3. (Înv.) Lege nescrisă, drept sau obligație statornicite prin tradiție. 4. (Jur.) Cutumă. ◊ Obiceiul pământului = denumire specifică dată cutumei în Țările Române în Evul Mediu. [PI. și: obiceie] – Din bg. običaj.
obiceiuri
OBICÉI, obiceiuri, s. n. 1. Deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă și îndelungată a aceleiași acțiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț. ◊ Loc. adv. De obicei = de regulă, în mod obișnuit, în genere. ◊ Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obișnui. 2. (Sociol.) Mod tradițional de comportare caracteristic unui popor, unui grup social; datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială. 3. (Înv.) Lege nescrisă, drept sau obligație statornicite prin tradiție. 4. (Jur.) Cutumă. ◊ Obiceiul pământului = denumire specifică dată cutumei în Țările Române în Evul Mediu. [PI. și: obiceie] – Din bg. običaj.
obiceiurile
OBICÉI, obiceiuri, s. n. 1. Deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă și îndelungată a aceleiași acțiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț. ◊ Loc. adv. De obicei = de regulă, în mod obișnuit, în genere. ◊ Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obișnui. 2. (Sociol.) Mod tradițional de comportare caracteristic unui popor, unui grup social; datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială. 3. (Înv.) Lege nescrisă, drept sau obligație statornicite prin tradiție. 4. (Jur.) Cutumă. ◊ Obiceiul pământului = denumire specifică dată cutumei în Țările Române în Evul Mediu. [PI. și: obiceie] – Din bg. običaj.
obiceiurilor
OBICÉI, obiceiuri, s. n. 1. Deprindere individuală câștigată prin repetarea frecventă și îndelungată a aceleiași acțiuni; fel particular de a se purta sau de a face ceva; obișnuință, învăț. ◊ Loc. adv. De obicei = de regulă, în mod obișnuit, în genere. ◊ Loc. vb. A avea obicei (sau obiceiul, de obicei) = a obișnui. 2. (Sociol.) Mod tradițional de comportare caracteristic unui popor, unui grup social; datină, tradiție, uzanță, uz, rânduială. 3. (Înv.) Lege nescrisă, drept sau obligație statornicite prin tradiție. 4. (Jur.) Cutumă. ◊ Obiceiul pământului = denumire specifică dată cutumei în Țările Române în Evul Mediu. [PI. și: obiceie] – Din bg. običaj.
obicinui
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obicinuință
OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, s. f. Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. ◊ Loc. adv. Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuințare. [Var.: (înv.) obicinuínță s. f.] – Obișnui + suf. -ință. DOOM
obișnuínță s. f., g.-d. art. obișnuínței; pl. obișnuínțe
obicinuire
OBICINUÍ vb. IV v. obișnui.
obicinuit
OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.
obicni
obicní (-nésc, -ít), vb. – 1. A învăța să, a primi. – 2. A admite, a tolera. Sl. obyknąti (Tiktin). Sec. XVI, înv.
obicnire
obicní (-nésc, -ít), vb. – 1. A învăța să, a primi. – 2. A admite, a tolera. Sl. obyknąti (Tiktin). Sec. XVI, înv.
obida
OBIDÁ vb. I v. obidi.
obida
OBÍDĂ, obide, s. f. 1. (Pop.) Întristare adâncă, durere sufletească; mâhnire, amărăciune, jale; necaz; ciudă, mânie. 2. (Înv.) Nedreptate, asuprire; jignire, insultă, umilire. – Din sl. obida. DOOM
obídă (pop.) s. f., g.-d. art. obídei; pl. obíde
obidat
OBIDÁT, -Ă adj. v. obidit.
obide
OBÍDĂ, obide, s. f. 1. (Pop.) Întristare adâncă, durere sufletească; mâhnire, amărăciune, jale; necaz; ciudă, mânie. 2. (Înv.) Nedreptate, asuprire; jignire, insultă, umilire. – Din sl. obida. DOOM
obídă (pop.) s. f., g.-d. art. obídei; pl. obíde
obidea
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obideai
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obideam
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidească
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obideau
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obideați
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidei
OBÍDĂ, obide, s. f. 1. (Pop.) Întristare adâncă, durere sufletească; mâhnire, amărăciune, jale; necaz; ciudă, mânie. 2. (Înv.) Nedreptate, asuprire; jignire, insultă, umilire. – Din sl. obida. DOOM
obídă (pop.) s. f., g.-d. art. obídei; pl. obíde
obidele
OBÍDĂ, obide, s. f. 1. (Pop.) Întristare adâncă, durere sufletească; mâhnire, amărăciune, jale; necaz; ciudă, mânie. 2. (Înv.) Nedreptate, asuprire; jignire, insultă, umilire. – Din sl. obida. DOOM
obídă (pop.) s. f., g.-d. art. obídei; pl. obíde
obidelor
OBÍDĂ, obide, s. f. 1. (Pop.) Întristare adâncă, durere sufletească; mâhnire, amărăciune, jale; necaz; ciudă, mânie. 2. (Înv.) Nedreptate, asuprire; jignire, insultă, umilire. – Din sl. obida. DOOM
obídă (pop.) s. f., g.-d. art. obídei; pl. obíde
obidesc
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidește
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidești
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidi
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidii
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidim
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidind
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidire
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidire
OBIDÍRE, obidiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) obidi și rezultatul ei; suferință, chin, amar; asuprire, împilare. – V. obidi. DOOM
obidíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. obidírii; pl. obidíri
obidirea
OBIDÍRE, obidiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) obidi și rezultatul ei; suferință, chin, amar; asuprire, împilare. – V. obidi. DOOM
obidíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. obidírii; pl. obidíri
obidiri
OBIDÍRE, obidiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) obidi și rezultatul ei; suferință, chin, amar; asuprire, împilare. – V. obidi. DOOM
obidíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. obidírii; pl. obidíri
obidirii
OBIDÍRE, obidiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) obidi și rezultatul ei; suferință, chin, amar; asuprire, împilare. – V. obidi. DOOM
obidíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. obidírii; pl. obidíri
obidirile
OBIDÍRE, obidiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) obidi și rezultatul ei; suferință, chin, amar; asuprire, împilare. – V. obidi. DOOM
obidíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. obidírii; pl. obidíri
obidirilor
OBIDÍRE, obidiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) obidi și rezultatul ei; suferință, chin, amar; asuprire, împilare. – V. obidi. DOOM
obidíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. obidírii; pl. obidíri
obidiră
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidirăm
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidirăți
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidise
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidisem
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidiseră
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidiserăm
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidiserăți
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidiseși
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidiseți
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidit
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidit
OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Amărât, mâhnit, necăjit, chinuit; zdrobit de durere. ♦ Care exprimă mâhnire, obidă. 2. (Adesea substantivat) Nedreptățit, oprimat, asuprit. – V. obidi.
obidita
OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Amărât, mâhnit, necăjit, chinuit; zdrobit de durere. ♦ Care exprimă mâhnire, obidă. 2. (Adesea substantivat) Nedreptățit, oprimat, asuprit. – V. obidi.
obidite
OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Amărât, mâhnit, necăjit, chinuit; zdrobit de durere. ♦ Care exprimă mâhnire, obidă. 2. (Adesea substantivat) Nedreptățit, oprimat, asuprit. – V. obidi.
obiditei
OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Amărât, mâhnit, necăjit, chinuit; zdrobit de durere. ♦ Care exprimă mâhnire, obidă. 2. (Adesea substantivat) Nedreptățit, oprimat, asuprit. – V. obidi.
obiditele
OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Amărât, mâhnit, necăjit, chinuit; zdrobit de durere. ♦ Care exprimă mâhnire, obidă. 2. (Adesea substantivat) Nedreptățit, oprimat, asuprit. – V. obidi.
obiditelor
OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Amărât, mâhnit, necăjit, chinuit; zdrobit de durere. ♦ Care exprimă mâhnire, obidă. 2. (Adesea substantivat) Nedreptățit, oprimat, asuprit. – V. obidi.
obiditul
OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Amărât, mâhnit, necăjit, chinuit; zdrobit de durere. ♦ Care exprimă mâhnire, obidă. 2. (Adesea substantivat) Nedreptățit, oprimat, asuprit. – V. obidi.
obiditului
OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Amărât, mâhnit, necăjit, chinuit; zdrobit de durere. ♦ Care exprimă mâhnire, obidă. 2. (Adesea substantivat) Nedreptățit, oprimat, asuprit. – V. obidi.
obidiși
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidiți
OBIDÍ, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă. DOOM
obidí (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidésc, imperf. 2 sg. obideá; conj. prez. 3 să obideáscă
obidiți
OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Amărât, mâhnit, necăjit, chinuit; zdrobit de durere. ♦ Care exprimă mâhnire, obidă. 2. (Adesea substantivat) Nedreptățit, oprimat, asuprit. – V. obidi.
obidiții
OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Amărât, mâhnit, necăjit, chinuit; zdrobit de durere. ♦ Care exprimă mâhnire, obidă. 2. (Adesea substantivat) Nedreptățit, oprimat, asuprit. – V. obidi.
obidiților
OBIDÍT, -Ă, obidiți, -te, adj. (Înv. și pop.) 1. Amărât, mâhnit, necăjit, chinuit; zdrobit de durere. ♦ Care exprimă mâhnire, obidă. 2. (Adesea substantivat) Nedreptățit, oprimat, asuprit. – V. obidi.
obidnic
OBÍDNIC, -Ă, obidnici, -e, adj. (Regional) Slab, neajutorat, invalid. (Substantivat) Nu-i păcat de d-zeu din om teafăr, sănătos, să mă lași un obidnic? SEVASTOS, la TDRG.
obidoasa
OBIDÓS, -OÁSĂ, obidoși, -oase, adj. (Înv.) Îndurerat, amărât; sensibil. – Obidă + suf. -os. DOOM
obidós (înv.) adj. m., pl. obidóși; f. obidoásă, pl. obidoáse
obidoase
OBIDÓS, -OÁSĂ, obidoși, -oase, adj. (Înv.) Îndurerat, amărât; sensibil. – Obidă + suf. -os. DOOM
obidós (înv.) adj. m., pl. obidóși; f. obidoásă, pl. obidoáse
obidoasei
OBIDÓS, -OÁSĂ, obidoși, -oase, adj. (Înv.) Îndurerat, amărât; sensibil. – Obidă + suf. -os. DOOM
obidós (înv.) adj. m., pl. obidóși; f. obidoásă, pl. obidoáse
obidoasele
OBIDÓS, -OÁSĂ, obidoși, -oase, adj. (Înv.) Îndurerat, amărât; sensibil. – Obidă + suf. -os. DOOM
obidós (înv.) adj. m., pl. obidóși; f. obidoásă, pl. obidoáse
obidoaselor
OBIDÓS, -OÁSĂ, obidoși, -oase, adj. (Înv.) Îndurerat, amărât; sensibil. – Obidă + suf. -os. DOOM
obidós (înv.) adj. m., pl. obidóși; f. obidoásă, pl. obidoáse
obidos
OBIDÓS, -OÁSĂ, obidoși, -oase, adj. (Înv.) Îndurerat, amărât; sensibil. – Obidă + suf. -os. DOOM
obidós (înv.) adj. m., pl. obidóși; f. obidoásă, pl. obidoáse
obidosul
OBIDÓS, -OÁSĂ, obidoși, -oase, adj. (Înv.) Îndurerat, amărât; sensibil. – Obidă + suf. -os. DOOM
obidós (înv.) adj. m., pl. obidóși; f. obidoásă, pl. obidoáse
obidosului
OBIDÓS, -OÁSĂ, obidoși, -oase, adj. (Înv.) Îndurerat, amărât; sensibil. – Obidă + suf. -os. DOOM
obidós (înv.) adj. m., pl. obidóși; f. obidoásă, pl. obidoáse
obidoși
OBIDÓS, -OÁSĂ, obidoși, -oase, adj. (Înv.) Îndurerat, amărât; sensibil. – Obidă + suf. -os. DOOM
obidós (înv.) adj. m., pl. obidóși; f. obidoásă, pl. obidoáse
obidoșii
OBIDÓS, -OÁSĂ, obidoși, -oase, adj. (Înv.) Îndurerat, amărât; sensibil. – Obidă + suf. -os. DOOM
obidós (înv.) adj. m., pl. obidóși; f. obidoásă, pl. obidoáse
obidoșilor
OBIDÓS, -OÁSĂ, obidoși, -oase, adj. (Înv.) Îndurerat, amărât; sensibil. – Obidă + suf. -os. DOOM
obidós (înv.) adj. m., pl. obidóși; f. obidoásă, pl. obidoáse
obiect
OBIÉCT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului. ◊ Loc. adj. și adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagații inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce există în afara eului, a omului ca ființă activă și conștientă, independent de el și este modificat prin activitatea lui. ♦ Conținutul asupra căruia se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie. 4. Scop, țintă, țel; obiectiv. 5. (Gram.; în sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt. DOOM
obiéct (-biect) s. n., pl. obiécte
obiecta
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectai
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectam
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectare
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectare
OBIECTÁRE s.f. Acțiunea de a obiecta și rezultatul ei; obiecție. [< obiecta].
obiectară
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectarăm
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectarăți
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectase
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectasem
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectaseră
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectaserăm
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectaserăți
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectaseși
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectaseți
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectat
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectat
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectau
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectași
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectați
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiecte
OBIÉCT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului. ◊ Loc. adj. și adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagații inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce există în afara eului, a omului ca ființă activă și conștientă, independent de el și este modificat prin activitatea lui. ♦ Conținutul asupra căruia se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie. 4. Scop, țintă, țel; obiectiv. 5. (Gram.; în sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt. DOOM
obiéct (-biect) s. n., pl. obiécte
obiectează
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectele
OBIÉCT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului. ◊ Loc. adj. și adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagații inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce există în afara eului, a omului ca ființă activă și conștientă, independent de el și este modificat prin activitatea lui. ♦ Conținutul asupra căruia se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie. 4. Scop, țintă, țel; obiectiv. 5. (Gram.; în sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt. DOOM
obiéct (-biect) s. n., pl. obiécte
obiectelor
OBIÉCT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului. ◊ Loc. adj. și adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagații inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce există în afara eului, a omului ca ființă activă și conștientă, independent de el și este modificat prin activitatea lui. ♦ Conținutul asupra căruia se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie. 4. Scop, țintă, țel; obiectiv. 5. (Gram.; în sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt. DOOM
obiéct (-biect) s. n., pl. obiécte
obiectez
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiecteze
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectezi
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectitate
OBIECTITÁTE s.f. (În filozofia lui Schopenhauer) Forma sub care lucrul în sine, realul, apare ca obiect. [Cf. germ. Objektität, fr. objectité].
obiectitatea
OBIECTITÁTE s.f. (În filozofia lui Schopenhauer) Forma sub care lucrul în sine, realul, apare ca obiect. [Cf. germ. Objektität, fr. objectité].
obiectități
OBIECTITÁTE s.f. (În filozofia lui Schopenhauer) Forma sub care lucrul în sine, realul, apare ca obiect. [Cf. germ. Objektität, fr. objectité].
obiectității
OBIECTITÁTE s.f. (În filozofia lui Schopenhauer) Forma sub care lucrul în sine, realul, apare ca obiect. [Cf. germ. Objektität, fr. objectité].
obiectiv
OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif. DOOM
obiectív2 (-biec-) s. n., pl. obiectíve
obiectiva
OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif. DOOM
obiectív2 (-biec-) s. n., pl. obiectíve
obiectiva
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivai
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivam
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivare
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivare
OBIECTIVÁRE, obiectivări, s. f. Faptul de a (se) obiectiva. – V. obiectiva. DOOM
obiectiváre (-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivắrii; pl. obiectivắri
obiectivarea
OBIECTIVÁRE, obiectivări, s. f. Faptul de a (se) obiectiva. – V. obiectiva. DOOM
obiectiváre (-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivắrii; pl. obiectivắri
obiectivară
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivarăm
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivarăți
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivase
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivasem
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivaseră
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivaserăm
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivaserăți
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivaseși
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivaseți
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivat
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivat
OBIECTIVÁT, -Ă, obiectivați, -te, adj. Concretizat, materializat. Imagini obiectivate. – V. obiectiva.
obiectivata
OBIECTIVÁT, -Ă, obiectivați, -te, adj. Concretizat, materializat. Imagini obiectivate. – V. obiectiva.
obiectivate
OBIECTIVÁT, -Ă, obiectivați, -te, adj. Concretizat, materializat. Imagini obiectivate. – V. obiectiva.
obiectivatei
OBIECTIVÁT, -Ă, obiectivați, -te, adj. Concretizat, materializat. Imagini obiectivate. – V. obiectiva.
obiectivatele
OBIECTIVÁT, -Ă, obiectivați, -te, adj. Concretizat, materializat. Imagini obiectivate. – V. obiectiva.
obiectivatelor
OBIECTIVÁT, -Ă, obiectivați, -te, adj. Concretizat, materializat. Imagini obiectivate. – V. obiectiva.
obiectivatul
OBIECTIVÁT, -Ă, obiectivați, -te, adj. Concretizat, materializat. Imagini obiectivate. – V. obiectiva.
obiectivatului
OBIECTIVÁT, -Ă, obiectivați, -te, adj. Concretizat, materializat. Imagini obiectivate. – V. obiectiva.
obiectivau
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivași
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivați
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivați
OBIECTIVÁT, -Ă, obiectivați, -te, adj. Concretizat, materializat. Imagini obiectivate. – V. obiectiva.
obiectivații
OBIECTIVÁT, -Ă, obiectivați, -te, adj. Concretizat, materializat. Imagini obiectivate. – V. obiectiva.
obiectivaților
OBIECTIVÁT, -Ă, obiectivați, -te, adj. Concretizat, materializat. Imagini obiectivate. – V. obiectiva.
obiective
OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif. DOOM
obiectív2 (-biec-) s. n., pl. obiectíve
obiectivează
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivei
OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif. DOOM
obiectív2 (-biec-) s. n., pl. obiectíve
obiectivele
OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif. DOOM
obiectív2 (-biec-) s. n., pl. obiectíve
obiectivelor
OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif. DOOM
obiectív2 (-biec-) s. n., pl. obiectíve
obiectivez
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectiveze
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivezi
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivi
OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif. DOOM
obiectív2 (-biec-) s. n., pl. obiectíve
obiectivii
OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif. DOOM
obiectív2 (-biec-) s. n., pl. obiectíve
obiectivilor
OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif. DOOM
obiectív2 (-biec-) s. n., pl. obiectíve
obiectivism
OBIECTIVÍSM s. n. 1. Doctrină susținând capacitatea intelectului uman de a ajunge la o cunoaștere sigură, controlabilă în opoziție cu scepticismul și relativismul. 2. (Ieșit din uz) Obiectivitate (2). – Obiectiv + suf. -ism. Cf. germ. Objektivismus, rus. obĭektivizm. DOOM
obiectivísm (-biec-) s. n.
obiectivismul
OBIECTIVÍSM s. n. 1. Doctrină susținând capacitatea intelectului uman de a ajunge la o cunoaștere sigură, controlabilă în opoziție cu scepticismul și relativismul. 2. (Ieșit din uz) Obiectivitate (2). – Obiectiv + suf. -ism. Cf. germ. Objektivismus, rus. obĭektivizm. DOOM
obiectivísm (-biec-) s. n.
obiectivismului
OBIECTIVÍSM s. n. 1. Doctrină susținând capacitatea intelectului uman de a ajunge la o cunoaștere sigură, controlabilă în opoziție cu scepticismul și relativismul. 2. (Ieșit din uz) Obiectivitate (2). – Obiectiv + suf. -ism. Cf. germ. Objektivismus, rus. obĭektivizm. DOOM
obiectivísm (-biec-) s. n.
obiectivist
OBIECTIVÍST, -Ă, obiectiviști, -ste, adj. 1. Care aparține obiectivismului (1), privitor la obiectivism, care manifestă obiectivism. 2. (Ieșit din uz) Obiectiv (I 2). Obiectiv + suf. -ist: Cf. germ. O b j e k t i v i s t. DOOM
obiectivíst (-biec-) adj. m., pl. obiectivíști; f. obiectivístă, pl. obiectivíste
obiectivista
OBIECTIVÍST, -Ă, obiectiviști, -ste, adj. 1. Care aparține obiectivismului (1), privitor la obiectivism, care manifestă obiectivism. 2. (Ieșit din uz) Obiectiv (I 2). Obiectiv + suf. -ist: Cf. germ. O b j e k t i v i s t. DOOM
obiectivíst (-biec-) adj. m., pl. obiectivíști; f. obiectivístă, pl. obiectivíste
obiectiviste
OBIECTIVÍST, -Ă, obiectiviști, -ste, adj. 1. Care aparține obiectivismului (1), privitor la obiectivism, care manifestă obiectivism. 2. (Ieșit din uz) Obiectiv (I 2). Obiectiv + suf. -ist: Cf. germ. O b j e k t i v i s t. DOOM
obiectivíst (-biec-) adj. m., pl. obiectivíști; f. obiectivístă, pl. obiectivíste
obiectivistei
OBIECTIVÍST, -Ă, obiectiviști, -ste, adj. 1. Care aparține obiectivismului (1), privitor la obiectivism, care manifestă obiectivism. 2. (Ieșit din uz) Obiectiv (I 2). Obiectiv + suf. -ist: Cf. germ. O b j e k t i v i s t. DOOM
obiectivíst (-biec-) adj. m., pl. obiectivíști; f. obiectivístă, pl. obiectivíste
obiectivistele
OBIECTIVÍST, -Ă, obiectiviști, -ste, adj. 1. Care aparține obiectivismului (1), privitor la obiectivism, care manifestă obiectivism. 2. (Ieșit din uz) Obiectiv (I 2). Obiectiv + suf. -ist: Cf. germ. O b j e k t i v i s t. DOOM
obiectivíst (-biec-) adj. m., pl. obiectivíști; f. obiectivístă, pl. obiectivíste
obiectivistelor
OBIECTIVÍST, -Ă, obiectiviști, -ste, adj. 1. Care aparține obiectivismului (1), privitor la obiectivism, care manifestă obiectivism. 2. (Ieșit din uz) Obiectiv (I 2). Obiectiv + suf. -ist: Cf. germ. O b j e k t i v i s t. DOOM
obiectivíst (-biec-) adj. m., pl. obiectivíști; f. obiectivístă, pl. obiectivíste
obiectivistul
OBIECTIVÍST, -Ă, obiectiviști, -ste, adj. 1. Care aparține obiectivismului (1), privitor la obiectivism, care manifestă obiectivism. 2. (Ieșit din uz) Obiectiv (I 2). Obiectiv + suf. -ist: Cf. germ. O b j e k t i v i s t. DOOM
obiectivíst (-biec-) adj. m., pl. obiectivíști; f. obiectivístă, pl. obiectivíste
obiectivistului
OBIECTIVÍST, -Ă, obiectiviști, -ste, adj. 1. Care aparține obiectivismului (1), privitor la obiectivism, care manifestă obiectivism. 2. (Ieșit din uz) Obiectiv (I 2). Obiectiv + suf. -ist: Cf. germ. O b j e k t i v i s t. DOOM
obiectivíst (-biec-) adj. m., pl. obiectivíști; f. obiectivístă, pl. obiectivíste
obiectivitate
OBIECTIVITÁTE s. f. 1. Însușirea a ceea ce este obiectiv (I 1). 2. Nepărtinire, imparțialitate. – Din fr. objectivité (după obiectiv). DOOM
obiectivitáte (-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivitắții
obiectivitatea
OBIECTIVITÁTE s. f. 1. Însușirea a ceea ce este obiectiv (I 1). 2. Nepărtinire, imparțialitate. – Din fr. objectivité (după obiectiv). DOOM
obiectivitáte (-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivitắții
obiectivități
OBIECTIVITÁTE s. f. 1. Însușirea a ceea ce este obiectiv (I 1). 2. Nepărtinire, imparțialitate. – Din fr. objectivité (după obiectiv). DOOM
obiectivitáte (-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivitắții
obiectivității
OBIECTIVITÁTE s. f. 1. Însușirea a ceea ce este obiectiv (I 1). 2. Nepărtinire, imparțialitate. – Din fr. objectivité (după obiectiv). DOOM
obiectivitáte (-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivitắții
obiectiviza
OBIECTIVIZÁ, pers. 3 obiectivizează, vb. I. Refl. (Rar) A căpăta un caracter obiectiv. – Obiectiv + suf. -iza. DOOM
obiectivizá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectivizeáză
obiectivizare
OBIECTIVIZÁ, pers. 3 obiectivizează, vb. I. Refl. (Rar) A căpăta un caracter obiectiv. – Obiectiv + suf. -iza. DOOM
obiectivizá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectivizeáză
obiectivizare
OBIECTIVIZÁRE, obiectivizări, s. f. (Rar) Faptul de a se obiectiviza. – V. obiectiviza. DOOM
obiectivizáre (-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivizắrii; pl. obiectivizắri
obiectivizară
OBIECTIVIZÁ, pers. 3 obiectivizează, vb. I. Refl. (Rar) A căpăta un caracter obiectiv. – Obiectiv + suf. -iza. DOOM
obiectivizá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectivizeáză
obiectivizase
OBIECTIVIZÁ, pers. 3 obiectivizează, vb. I. Refl. (Rar) A căpăta un caracter obiectiv. – Obiectiv + suf. -iza. DOOM
obiectivizá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectivizeáză
obiectivizaseră
OBIECTIVIZÁ, pers. 3 obiectivizează, vb. I. Refl. (Rar) A căpăta un caracter obiectiv. – Obiectiv + suf. -iza. DOOM
obiectivizá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectivizeáză
obiectivizat
OBIECTIVIZÁ, pers. 3 obiectivizează, vb. I. Refl. (Rar) A căpăta un caracter obiectiv. – Obiectiv + suf. -iza. DOOM
obiectivizá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectivizeáză
obiectivizau
OBIECTIVIZÁ, pers. 3 obiectivizează, vb. I. Refl. (Rar) A căpăta un caracter obiectiv. – Obiectiv + suf. -iza. DOOM
obiectivizá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectivizeáză
obiectivizează
OBIECTIVIZÁ, pers. 3 obiectivizează, vb. I. Refl. (Rar) A căpăta un caracter obiectiv. – Obiectiv + suf. -iza. DOOM
obiectivizá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectivizeáză
obiectivizeze
OBIECTIVIZÁ, pers. 3 obiectivizează, vb. I. Refl. (Rar) A căpăta un caracter obiectiv. – Obiectiv + suf. -iza. DOOM
obiectivizá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectivizeáză
obiectivizând
OBIECTIVIZÁ, pers. 3 obiectivizează, vb. I. Refl. (Rar) A căpăta un caracter obiectiv. – Obiectiv + suf. -iza. DOOM
obiectivizá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectivizeáză
obiectivizînd
OBIECTIVIZÁ, pers. 3 obiectivizează, vb. I. Refl. (Rar) A căpăta un caracter obiectiv. – Obiectiv + suf. -iza. DOOM
obiectivizá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectivizeáză
obiectiviști
OBIECTIVÍST, -Ă, obiectiviști, -ste, adj. 1. Care aparține obiectivismului (1), privitor la obiectivism, care manifestă obiectivism. 2. (Ieșit din uz) Obiectiv (I 2). Obiectiv + suf. -ist: Cf. germ. O b j e k t i v i s t. DOOM
obiectivíst (-biec-) adj. m., pl. obiectivíști; f. obiectivístă, pl. obiectivíste
obiectiviștii
OBIECTIVÍST, -Ă, obiectiviști, -ste, adj. 1. Care aparține obiectivismului (1), privitor la obiectivism, care manifestă obiectivism. 2. (Ieșit din uz) Obiectiv (I 2). Obiectiv + suf. -ist: Cf. germ. O b j e k t i v i s t. DOOM
obiectivíst (-biec-) adj. m., pl. obiectivíști; f. obiectivístă, pl. obiectivíste
obiectiviștilor
OBIECTIVÍST, -Ă, obiectiviști, -ste, adj. 1. Care aparține obiectivismului (1), privitor la obiectivism, care manifestă obiectivism. 2. (Ieșit din uz) Obiectiv (I 2). Obiectiv + suf. -ist: Cf. germ. O b j e k t i v i s t. DOOM
obiectivíst (-biec-) adj. m., pl. obiectivíști; f. obiectivístă, pl. obiectivíste
obiectivul
OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif. DOOM
obiectív2 (-biec-) s. n., pl. obiectíve
obiectivului
OBIECTÍV, -Ă, obiectivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. (Fil.) Care constituie o realitate independentă de conștiință sau care este conform acestei realități. 2. Care are însușirea de a reda fidel, netrunchiat realitatea, detașat de impresii subiective; nepărtinitor, imparțial; obiectivist (2). 3. (Gram.) Care se referă la obiectul direct sau indirect. Reflexiv obiectiv. II. S. n. 1. Sistem optic convergent, format dintr-una sau mai multe lentile care intră în construcția unui aparat optic (de fotografiat, microscop, lunetă etc.), fiind îndreptat spre obiectul studiat. 2. (Milit.) Porțiune de teren, localitate, fortăreață etc. care prezintă interes în timp de război. ♦ Țintă asupra căreia se execută o tragere sau se lansează bombe. 3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc. – Din fr. objectif. DOOM
obiectív2 (-biec-) s. n., pl. obiectíve
obiectivând
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivînd
OBIECTIVÁ, obiectivez, vb. I. Tranz. (Rar) A considera un lucru ca obiectiv (I 1); a transforma în valori cu existență obiectivă. ♦ Refl. A deveni obiectiv (I 1). – Din fr. objectiver. DOOM
obiectivá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiectiveáză
obiectivări
OBIECTIVÁRE, obiectivări, s. f. Faptul de a (se) obiectiva. – V. obiectiva. DOOM
obiectiváre (-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivắrii; pl. obiectivắri
obiectivării
OBIECTIVÁRE, obiectivări, s. f. Faptul de a (se) obiectiva. – V. obiectiva. DOOM
obiectiváre (-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivắrii; pl. obiectivắri
obiectivările
OBIECTIVÁRE, obiectivări, s. f. Faptul de a (se) obiectiva. – V. obiectiva. DOOM
obiectiváre (-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivắrii; pl. obiectivắri
obiectivărilor
OBIECTIVÁRE, obiectivări, s. f. Faptul de a (se) obiectiva. – V. obiectiva. DOOM
obiectiváre (-biec-) s. f., g.-d. art. obiectivắrii; pl. obiectivắri
obiectual
OBIECTUÁL, -Ă, obiectuali, -e, adj. (Livr.) 1. Care are natura unui obiect, care există independent de subiect; obiectiv (I 1), material. 2. Care aparține lucrurilor, obiectelor (nu oamenilor). [Pr.: -tu-al] – Din obiect. DOOM
obiectuál (livr.) (-biec-tu-al) adj. m., pl. obiectuáli; f. obiectuálă, pl. obiectuále
obiectuala
OBIECTUÁL, -Ă, obiectuali, -e, adj. (Livr.) 1. Care are natura unui obiect, care există independent de subiect; obiectiv (I 1), material. 2. Care aparține lucrurilor, obiectelor (nu oamenilor). [Pr.: -tu-al] – Din obiect. DOOM
obiectuál (livr.) (-biec-tu-al) adj. m., pl. obiectuáli; f. obiectuálă, pl. obiectuále
obiectuale
OBIECTUÁL, -Ă, obiectuali, -e, adj. (Livr.) 1. Care are natura unui obiect, care există independent de subiect; obiectiv (I 1), material. 2. Care aparține lucrurilor, obiectelor (nu oamenilor). [Pr.: -tu-al] – Din obiect. DOOM
obiectuál (livr.) (-biec-tu-al) adj. m., pl. obiectuáli; f. obiectuálă, pl. obiectuále
obiectualei
OBIECTUÁL, -Ă, obiectuali, -e, adj. (Livr.) 1. Care are natura unui obiect, care există independent de subiect; obiectiv (I 1), material. 2. Care aparține lucrurilor, obiectelor (nu oamenilor). [Pr.: -tu-al] – Din obiect. DOOM
obiectuál (livr.) (-biec-tu-al) adj. m., pl. obiectuáli; f. obiectuálă, pl. obiectuále
obiectualele
OBIECTUÁL, -Ă, obiectuali, -e, adj. (Livr.) 1. Care are natura unui obiect, care există independent de subiect; obiectiv (I 1), material. 2. Care aparține lucrurilor, obiectelor (nu oamenilor). [Pr.: -tu-al] – Din obiect. DOOM
obiectuál (livr.) (-biec-tu-al) adj. m., pl. obiectuáli; f. obiectuálă, pl. obiectuále
obiectualelor
OBIECTUÁL, -Ă, obiectuali, -e, adj. (Livr.) 1. Care are natura unui obiect, care există independent de subiect; obiectiv (I 1), material. 2. Care aparține lucrurilor, obiectelor (nu oamenilor). [Pr.: -tu-al] – Din obiect. DOOM
obiectuál (livr.) (-biec-tu-al) adj. m., pl. obiectuáli; f. obiectuálă, pl. obiectuále
obiectuali
OBIECTUÁL, -Ă, obiectuali, -e, adj. (Livr.) 1. Care are natura unui obiect, care există independent de subiect; obiectiv (I 1), material. 2. Care aparține lucrurilor, obiectelor (nu oamenilor). [Pr.: -tu-al] – Din obiect. DOOM
obiectuál (livr.) (-biec-tu-al) adj. m., pl. obiectuáli; f. obiectuálă, pl. obiectuále
obiectualii
OBIECTUÁL, -Ă, obiectuali, -e, adj. (Livr.) 1. Care are natura unui obiect, care există independent de subiect; obiectiv (I 1), material. 2. Care aparține lucrurilor, obiectelor (nu oamenilor). [Pr.: -tu-al] – Din obiect. DOOM
obiectuál (livr.) (-biec-tu-al) adj. m., pl. obiectuáli; f. obiectuálă, pl. obiectuále
obiectualilor
OBIECTUÁL, -Ă, obiectuali, -e, adj. (Livr.) 1. Care are natura unui obiect, care există independent de subiect; obiectiv (I 1), material. 2. Care aparține lucrurilor, obiectelor (nu oamenilor). [Pr.: -tu-al] – Din obiect. DOOM
obiectuál (livr.) (-biec-tu-al) adj. m., pl. obiectuáli; f. obiectuálă, pl. obiectuále
obiectualitate
OBIECTUALITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este obiectual. ♦ (Estet.) Însușire a obiectului estetic de a fi cu totul independent de subiect. [Pron. -biec-tu-a-. / cf. it. oggettualità].
obiectualitatea
OBIECTUALITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este obiectual. ♦ (Estet.) Însușire a obiectului estetic de a fi cu totul independent de subiect. [Pron. -biec-tu-a-. / cf. it. oggettualità].
obiectualități
OBIECTUALITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este obiectual. ♦ (Estet.) Însușire a obiectului estetic de a fi cu totul independent de subiect. [Pron. -biec-tu-a-. / cf. it. oggettualità].
obiectualității
OBIECTUALITÁTE s.f. Însușirea a ceea ce este obiectual. ♦ (Estet.) Însușire a obiectului estetic de a fi cu totul independent de subiect. [Pron. -biec-tu-a-. / cf. it. oggettualità].
obiectualul
OBIECTUÁL, -Ă, obiectuali, -e, adj. (Livr.) 1. Care are natura unui obiect, care există independent de subiect; obiectiv (I 1), material. 2. Care aparține lucrurilor, obiectelor (nu oamenilor). [Pr.: -tu-al] – Din obiect. DOOM
obiectuál (livr.) (-biec-tu-al) adj. m., pl. obiectuáli; f. obiectuálă, pl. obiectuále
obiectualului
OBIECTUÁL, -Ă, obiectuali, -e, adj. (Livr.) 1. Care are natura unui obiect, care există independent de subiect; obiectiv (I 1), material. 2. Care aparține lucrurilor, obiectelor (nu oamenilor). [Pr.: -tu-al] – Din obiect. DOOM
obiectuál (livr.) (-biec-tu-al) adj. m., pl. obiectuáli; f. obiectuálă, pl. obiectuále
obiectul
OBIÉCT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului. ◊ Loc. adj. și adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagații inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce există în afara eului, a omului ca ființă activă și conștientă, independent de el și este modificat prin activitatea lui. ♦ Conținutul asupra căruia se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie. 4. Scop, țintă, țel; obiectiv. 5. (Gram.; în sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt. DOOM
obiéct (-biect) s. n., pl. obiécte
obiectului
OBIÉCT, obiecte, s. n. 1. Corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare. Obiect de inventar = tot ceea ce este sau poate fi inventariat. 2. Element, materie asupra căreia e îndreptată gândirea, activitatea intelectuală a omului. ◊ Loc. adj. și adv. La obiect = (despre discursuri, expuneri etc.) în temă, fără divagații inutile. ♦ (Fil.) Ceea ce există în afara eului, a omului ca ființă activă și conștientă, independent de el și este modificat prin activitatea lui. ♦ Conținutul asupra căruia se îndreaptă cunoașterea; ceea ce este cunoscut. 3. Ceea ce formează materia unei discipline, disciplină de studiu; materie. 4. Scop, țintă, țel; obiectiv. 5. (Gram.; în sintagmele) Obiect direct = complement direct. Obiect indirect = complement indirect. – Din lat. obiectum, germ. Objekt. DOOM
obiéct (-biect) s. n., pl. obiécte
obiectând
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiectînd
OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție. DOOM
obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză
obiecția
OBIECȚIÚNE s. f. v. obiecție. DOOM
obiécție (-biec-ți-e) s. f., art. obiécția (-ți-a), g.-d. art. obiécției; pl. obiécții, art. obiécțiile (-ți-i)
obiecție
OBIECȚIÚNE s. f. v. obiecție. DOOM
obiécție (-biec-ți-e) s. f., art. obiécția (-ți-a), g.-d. art. obiécției; pl. obiécții, art. obiécțiile (-ți-i)
obiecției
OBIECȚIÚNE s. f. v. obiecție. DOOM
obiécție (-biec-ți-e) s. f., art. obiécția (-ți-a), g.-d. art. obiécției; pl. obiécții, art. obiécțiile (-ți-i)
obiecții
OBIECȚIÚNE s. f. v. obiecție. DOOM
obiécție (-biec-ți-e) s. f., art. obiécția (-ți-a), g.-d. art. obiécției; pl. obiécții, art. obiécțiile (-ți-i)
obiecțiile
OBIECȚIÚNE s. f. v. obiecție. DOOM
obiécție (-biec-ți-e) s. f., art. obiécția (-ți-a), g.-d. art. obiécției; pl. obiécții, art. obiécțiile (-ți-i)
obiecțiilor
OBIECȚIÚNE s. f. v. obiecție. DOOM
obiécție (-biec-ți-e) s. f., art. obiécția (-ți-a), g.-d. art. obiécției; pl. obiécții, art. obiécțiile (-ți-i)
obiecționa
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționai
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționam
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționare
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționare
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționară
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționarăm
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționarăți
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționase
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționasem
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționaseră
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționaserăm
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționaserăți
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționaseși
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționaseți
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționat
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționau
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționași
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționați
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționează
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționez
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționeze
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționezi
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționând
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecționînd
OBIECȚIONÁ vb. I. intr. A face obiecții. [Pron. -biec-ți-o-. / et. incertă].
obiecțiune
OBIECȚIÚNE s. f. v. obiecție. DOOM
obiécție (-biec-ți-e) s. f., art. obiécția (-ți-a), g.-d. art. obiécției; pl. obiécții, art. obiécțiile (-ți-i)
obiele
OBIÁLĂ, obiele, s. f. Bucată de pânză sau de postav cu care țăranii (uneori și militarii) își înfășoară laba piciorului, în loc de ciorap sau peste ciorap; p. ext. zdreanță, cârpă. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) obielele sau a curge obielele de pe (sau după) cineva = a fi îmbrăcat în zdrențe, a fi zdrențos, zdrențăros. – Din bg. obijalo. DOOM
obiálă s. f., g.-d. art. obiélei; pl. obiéle
obielei
OBIÁLĂ, obiele, s. f. Bucată de pânză sau de postav cu care țăranii (uneori și militarii) își înfășoară laba piciorului, în loc de ciorap sau peste ciorap; p. ext. zdreanță, cârpă. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) obielele sau a curge obielele de pe (sau după) cineva = a fi îmbrăcat în zdrențe, a fi zdrențos, zdrențăros. – Din bg. obijalo. DOOM
obiálă s. f., g.-d. art. obiélei; pl. obiéle
obielele
OBIÁLĂ, obiele, s. f. Bucată de pânză sau de postav cu care țăranii (uneori și militarii) își înfășoară laba piciorului, în loc de ciorap sau peste ciorap; p. ext. zdreanță, cârpă. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) obielele sau a curge obielele de pe (sau după) cineva = a fi îmbrăcat în zdrențe, a fi zdrențos, zdrențăros. – Din bg. obijalo. DOOM
obiálă s. f., g.-d. art. obiélei; pl. obiéle
obielelor
OBIÁLĂ, obiele, s. f. Bucată de pânză sau de postav cu care țăranii (uneori și militarii) își înfășoară laba piciorului, în loc de ciorap sau peste ciorap; p. ext. zdreanță, cârpă. ◊ Expr. A-i curge (cuiva) obielele sau a curge obielele de pe (sau după) cineva = a fi îmbrăcat în zdrențe, a fi zdrențos, zdrențăros. – Din bg. obijalo. DOOM
obiálă s. f., g.-d. art. obiélei; pl. obiéle
obieluța
OBIELÚȚĂ, obieluțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui obială. – Obială + suf. -uță. DOOM
obielúță (rar) s. f., g.-d. art. obielúței; pl. obielúțe
obieluțe
OBIELÚȚĂ, obieluțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui obială. – Obială + suf. -uță. DOOM
obielúță (rar) s. f., g.-d. art. obielúței; pl. obielúțe
obieluței
OBIELÚȚĂ, obieluțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui obială. – Obială + suf. -uță. DOOM
obielúță (rar) s. f., g.-d. art. obielúței; pl. obielúțe
obieluțele
OBIELÚȚĂ, obieluțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui obială. – Obială + suf. -uță. DOOM
obielúță (rar) s. f., g.-d. art. obielúței; pl. obielúțe
obieluțelor
OBIELÚȚĂ, obieluțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui obială. – Obială + suf. -uță. DOOM
obielúță (rar) s. f., g.-d. art. obielúței; pl. obielúțe
obijdui
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduia
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduiai
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduiam
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduiască
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduiau
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduiați
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduiesc
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduiește
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduiești
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduii
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduim
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduind
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduire
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduire
OBIJDUÍRE, obijduiri, s. f. (Înv.) Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. ♦ Ofensă, jignire. – V. obijdui, DOOM
obijduíre (înv.) s. f., g.-d. art. obijduírii; pl. obijduíri
obijduirea
OBIJDUÍRE, obijduiri, s. f. (Înv.) Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. ♦ Ofensă, jignire. – V. obijdui, DOOM
obijduíre (înv.) s. f., g.-d. art. obijduírii; pl. obijduíri
obijduiri
OBIJDUÍRE, obijduiri, s. f. (Înv.) Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. ♦ Ofensă, jignire. – V. obijdui, DOOM
obijduíre (înv.) s. f., g.-d. art. obijduírii; pl. obijduíri
obijduirii
OBIJDUÍRE, obijduiri, s. f. (Înv.) Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. ♦ Ofensă, jignire. – V. obijdui, DOOM
obijduíre (înv.) s. f., g.-d. art. obijduírii; pl. obijduíri
obijduirile
OBIJDUÍRE, obijduiri, s. f. (Înv.) Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. ♦ Ofensă, jignire. – V. obijdui, DOOM
obijduíre (înv.) s. f., g.-d. art. obijduírii; pl. obijduíri
obijduirilor
OBIJDUÍRE, obijduiri, s. f. (Înv.) Faptul de a obijdui; asuprire, împilare. ♦ Ofensă, jignire. – V. obijdui, DOOM
obijduíre (înv.) s. f., g.-d. art. obijduírii; pl. obijduíri
obijduiră
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduirăm
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduirăți
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduise
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduisem
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduiseră
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduiserăm
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduiserăți
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduiseși
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduiseți
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduit
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduit
OBIJDUÍT, -Ă, obijduiți, -te, adj. (Înv.; adesea substantivat) Nedreptățit, asuprit, împilat; exploatat, năpăstuit. – V. obijdui.
obijduita
OBIJDUÍT, -Ă, obijduiți, -te, adj. (Înv.; adesea substantivat) Nedreptățit, asuprit, împilat; exploatat, năpăstuit. – V. obijdui.
obijduite
OBIJDUÍT, -Ă, obijduiți, -te, adj. (Înv.; adesea substantivat) Nedreptățit, asuprit, împilat; exploatat, năpăstuit. – V. obijdui.
obijduitei
OBIJDUÍT, -Ă, obijduiți, -te, adj. (Înv.; adesea substantivat) Nedreptățit, asuprit, împilat; exploatat, năpăstuit. – V. obijdui.
obijduitele
OBIJDUÍT, -Ă, obijduiți, -te, adj. (Înv.; adesea substantivat) Nedreptățit, asuprit, împilat; exploatat, năpăstuit. – V. obijdui.
obijduitelor
OBIJDUÍT, -Ă, obijduiți, -te, adj. (Înv.; adesea substantivat) Nedreptățit, asuprit, împilat; exploatat, năpăstuit. – V. obijdui.
obijduitoare
OBIJDUITÓR, -OÁRE, obijduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Asupritor, împilător. [Pr.: -du-i-] – Obijdui + suf. -tor. DOOM
obijduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. obijduitóri
obijduitoarea
OBIJDUITÓR, -OÁRE, obijduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Asupritor, împilător. [Pr.: -du-i-] – Obijdui + suf. -tor. DOOM
obijduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. obijduitóri
obijduitoarei
OBIJDUITÓR, -OÁRE, obijduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Asupritor, împilător. [Pr.: -du-i-] – Obijdui + suf. -tor. DOOM
obijduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. obijduitóri
obijduitoarele
OBIJDUITÓR, -OÁRE, obijduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Asupritor, împilător. [Pr.: -du-i-] – Obijdui + suf. -tor. DOOM
obijduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. obijduitóri
obijduitoarelor
OBIJDUITÓR, -OÁRE, obijduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Asupritor, împilător. [Pr.: -du-i-] – Obijdui + suf. -tor. DOOM
obijduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. obijduitóri
obijduitor
OBIJDUITÓR, -OÁRE, obijduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Asupritor, împilător. [Pr.: -du-i-] – Obijdui + suf. -tor. DOOM
obijduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. obijduitóri
obijduitori
OBIJDUITÓR, -OÁRE, obijduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Asupritor, împilător. [Pr.: -du-i-] – Obijdui + suf. -tor. DOOM
obijduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. obijduitóri
obijduitorii
OBIJDUITÓR, -OÁRE, obijduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Asupritor, împilător. [Pr.: -du-i-] – Obijdui + suf. -tor. DOOM
obijduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. obijduitóri
obijduitorilor
OBIJDUITÓR, -OÁRE, obijduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Asupritor, împilător. [Pr.: -du-i-] – Obijdui + suf. -tor. DOOM
obijduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. obijduitóri
obijduitorul
OBIJDUITÓR, -OÁRE, obijduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Asupritor, împilător. [Pr.: -du-i-] – Obijdui + suf. -tor. DOOM
obijduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. obijduitóri
obijduitorului
OBIJDUITÓR, -OÁRE, obijduitori, -oare, s. m. și f. (Înv.) Asupritor, împilător. [Pr.: -du-i-] – Obijdui + suf. -tor. DOOM
obijduitór (înv.) (-du-i-) s. m., pl. obijduitóri
obijduitul
OBIJDUÍT, -Ă, obijduiți, -te, adj. (Înv.; adesea substantivat) Nedreptățit, asuprit, împilat; exploatat, năpăstuit. – V. obijdui.
obijduitului
OBIJDUÍT, -Ă, obijduiți, -te, adj. (Înv.; adesea substantivat) Nedreptățit, asuprit, împilat; exploatat, năpăstuit. – V. obijdui.
obijduiși
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduiți
OBIJDUÍ, obijduiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila. ♦ A nedreptăți, a jigni, a ofensa. – Din sl. obiždon (prez. ind. al lui obidĕti). DOOM
obijduí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obijduiésc, imperf. 3 sg. obijduiá; conj. prez. 3 să obijduiáscă
obijduiți
OBIJDUÍT, -Ă, obijduiți, -te, adj. (Înv.; adesea substantivat) Nedreptățit, asuprit, împilat; exploatat, năpăstuit. – V. obijdui.
obijduiții
OBIJDUÍT, -Ă, obijduiți, -te, adj. (Înv.; adesea substantivat) Nedreptățit, asuprit, împilat; exploatat, năpăstuit. – V. obijdui.
obijduiților
OBIJDUÍT, -Ă, obijduiți, -te, adj. (Înv.; adesea substantivat) Nedreptățit, asuprit, împilat; exploatat, năpăstuit. – V. obijdui.
obinzea
obinzeá (-éle), s. f. – (Trans.) Cusătură decorativă pe gulerul cămășilor țărănești. – Var. obi(e)nz(e)ală. Sb. obveza „legătură”, cf. sb. vez „brodat”, veza „ligă; aliaj”, obzevati „a lega”. Var. este reconstituită după pl.
obituar
OBITUÁR s.n. (Franțuzism) Pomelnic. [Pron. -tu-ar. / < fr. obiectuaire, cf. lat. med. obituarius < obitus – moarte].
obituare
OBITUÁR s.n. (Franțuzism) Pomelnic. [Pron. -tu-ar. / < fr. obiectuaire, cf. lat. med. obituarius < obitus – moarte].
obituarele
OBITUÁR s.n. (Franțuzism) Pomelnic. [Pron. -tu-ar. / < fr. obiectuaire, cf. lat. med. obituarius < obitus – moarte].
obituarelor
OBITUÁR s.n. (Franțuzism) Pomelnic. [Pron. -tu-ar. / < fr. obiectuaire, cf. lat. med. obituarius < obitus – moarte].
obituarul
OBITUÁR s.n. (Franțuzism) Pomelnic. [Pron. -tu-ar. / < fr. obiectuaire, cf. lat. med. obituarius < obitus – moarte].
obituarului
OBITUÁR s.n. (Franțuzism) Pomelnic. [Pron. -tu-ar. / < fr. obiectuaire, cf. lat. med. obituarius < obitus – moarte].
obișnenie
OBIȘNÉNIE s. f. (Învechit) Lămurire, informare. Am înțeles cursul pricinei. Vra să zică, ai îndestulă obișnenie despre dînsa? ALECSANDRI, T. 1359.
obișnui
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuia
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuiai
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuiam
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuiască
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuiau
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuiați
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuiesc
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuiește
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuiești
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuii
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuim
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuind
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuința
OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, s. f. Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. ◊ Loc. adv. Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuințare. [Var.: (înv.) obicinuínță s. f.] – Obișnui + suf. -ință. DOOM
obișnuínță s. f., g.-d. art. obișnuínței; pl. obișnuínțe
obișnuințe
OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, s. f. Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. ◊ Loc. adv. Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuințare. [Var.: (înv.) obicinuínță s. f.] – Obișnui + suf. -ință. DOOM
obișnuínță s. f., g.-d. art. obișnuínței; pl. obișnuínțe
obișnuinței
OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, s. f. Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. ◊ Loc. adv. Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuințare. [Var.: (înv.) obicinuínță s. f.] – Obișnui + suf. -ință. DOOM
obișnuínță s. f., g.-d. art. obișnuínței; pl. obișnuínțe
obișnuințele
OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, s. f. Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. ◊ Loc. adv. Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuințare. [Var.: (înv.) obicinuínță s. f.] – Obișnui + suf. -ință. DOOM
obișnuínță s. f., g.-d. art. obișnuínței; pl. obișnuínțe
obișnuințelor
OBIȘNUÍNȚĂ, obișnuințe, s. f. Faptul de a fi obișnuit cu ceva, de a avea un anumit obicei; deprindere, obicei; datină. ◊ Loc. adv. Din obișnuință = în virtutea deprinderii, potrivit obiceiului. ♦ (Rar) întrebuințare. [Var.: (înv.) obicinuínță s. f.] – Obișnui + suf. -ință. DOOM
obișnuínță s. f., g.-d. art. obișnuínței; pl. obișnuínțe
obișnuire
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuiră
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuirăm
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuirăți
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuise
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuisem
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuiseră
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuiserăm
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuiserăți
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuiseși
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuiseți
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuit
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuit
OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.
obișnuita
OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.
obișnuite
OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.
obișnuitei
OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.
obișnuitele
OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.
obișnuitelor
OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.
obișnuitul
OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.
obișnuitului
OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.
obișnuiși
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuiți
OBIȘNUÍ, obișnuiesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A câștiga sau a face să câștige o anumită deprindere prin repetarea frecventă a aceleiași acțiuni; a (se) deprinde, a (se) familiariza, a (se) învăța. 2. Tranz. A practica un anumit obicei, a avea o anumită deprindere. 3. Tranz. și refl. A (se) folosi (des), a (se) întrebuința. [Var.: (înv.) obicinuí vb. IV] – Din obicină (înv. „obicei” < bg.). DOOM
obișnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obișnuiésc, imperf. 3 sg. obișnuiá; conj. prez. 3 să obișnuiáscă
obișnuiți
OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.
obișnuiții
OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.
obișnuiților
OBIȘNUÍT, -Ă, obișnuiți, -te, adj. 1. Care a devenit obicei, care a intrat în obișnuința cuiva, caracteristic cuiva. 2. Care se face, se întâmplă sau se întâlnește în mod regulat; care se folosește adesea; curent. ♦ (Substantivat) Persoană întâlnită în mod frecvent într-o casă, într-un loc etc. ♦ (Adverbial) În mod regulat, de obicei. 3. Care nu se distinge prin nimic în mod deosebit; comun, simplu, banal, de rând. [Var.: (înv.) obicinuít, -ă adj.] – V. obișnui.
oblainic
OBLÁINIC s. n. v. oblanic.
oblamnic
oblámnic (-ce), s. n. – Un fel de colac de pînză pe care-l poartă femeile pe cap sub greutăți. – Var. obla(i)nic, blamnică. Probabil din sb. oblaz, oblaznica „rotunjime”. În Olt. și Trans. Var. oglabnic și etimonul bg. glavnik „legătură de cap” (Scriban) sînt dubioase.
oblanic
OBLÁNIC, oblanice, s. n. (Reg.) Suport făcut dintr-o bucată de pânză încolăcită, pe care femeile îl pun pe creștet când poartă greutăți pe cap. – Din sb. oglavnik. DOOM
oblánic (reg.) (o-bla-) s. n., pl. oblánice
oblanice
OBLÁNIC, oblanice, s. n. (Reg.) Suport făcut dintr-o bucată de pânză încolăcită, pe care femeile îl pun pe creștet când poartă greutăți pe cap. – Din sb. oglavnik. DOOM
oblánic (reg.) (o-bla-) s. n., pl. oblánice
oblanicele
OBLÁNIC, oblanice, s. n. (Reg.) Suport făcut dintr-o bucată de pânză încolăcită, pe care femeile îl pun pe creștet când poartă greutăți pe cap. – Din sb. oglavnik. DOOM
oblánic (reg.) (o-bla-) s. n., pl. oblánice
oblanicelor
OBLÁNIC, oblanice, s. n. (Reg.) Suport făcut dintr-o bucată de pânză încolăcită, pe care femeile îl pun pe creștet când poartă greutăți pe cap. – Din sb. oglavnik. DOOM
oblánic (reg.) (o-bla-) s. n., pl. oblánice
oblanicul
OBLÁNIC, oblanice, s. n. (Reg.) Suport făcut dintr-o bucată de pânză încolăcită, pe care femeile îl pun pe creștet când poartă greutăți pe cap. – Din sb. oglavnik. DOOM
oblánic (reg.) (o-bla-) s. n., pl. oblánice
oblanicului
OBLÁNIC, oblanice, s. n. (Reg.) Suport făcut dintr-o bucată de pânză încolăcită, pe care femeile îl pun pe creștet când poartă greutăți pe cap. – Din sb. oglavnik. DOOM
oblánic (reg.) (o-bla-) s. n., pl. oblánice
oblația
OBLÁȚIE s.f. (Rar) Dar, ofrandă. ♦ Moment în slujba catolică. [Gen. -iei, var. oblațiune s.f. / < lat. oblatio, fr. oblation].
oblație
OBLÁȚIE s.f. (Rar) Dar, ofrandă. ♦ Moment în slujba catolică. [Gen. -iei, var. oblațiune s.f. / < lat. oblatio, fr. oblation].
oblației
OBLÁȚIE s.f. (Rar) Dar, ofrandă. ♦ Moment în slujba catolică. [Gen. -iei, var. oblațiune s.f. / < lat. oblatio, fr. oblation].
oblații
OBLÁȚIE s.f. (Rar) Dar, ofrandă. ♦ Moment în slujba catolică. [Gen. -iei, var. oblațiune s.f. / < lat. oblatio, fr. oblation].
oblațiile
OBLÁȚIE s.f. (Rar) Dar, ofrandă. ♦ Moment în slujba catolică. [Gen. -iei, var. oblațiune s.f. / < lat. oblatio, fr. oblation].
oblațiilor
OBLÁȚIE s.f. (Rar) Dar, ofrandă. ♦ Moment în slujba catolică. [Gen. -iei, var. oblațiune s.f. / < lat. oblatio, fr. oblation].
oblațiune
OBLAȚIÚNE s.f. v. oblație.
oblea
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
obleagă
OBLEÁGĂ, oblege, s. f. (Regional) Teren cultivabil lăsat un an să se odihnească, servind ca pășune; pîrloagă.
obleai
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
obleam
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
oblească
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
obleau
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
obleați
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
oblesc
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
oblete
OBLÉȚ, obleți, s. m. Pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie, cu gura oblică, fără mustăți, care trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean (Alburnus alburnus). ◊ Obleț mare = pește migrator asemănător cu oblețul, lung, cu carnea grasă și gustoasă (Chalcalburnus chalcoidesfi; țușcov. [Var.: obléte s. m.] – Oblu + suf. -eț. DOOM
obléț (o-bleț) s. m., pl. obléți
oblește
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
oblești
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
obleț
OBLÉȚ, obleți, s. m. Pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie, cu gura oblică, fără mustăți, care trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean (Alburnus alburnus). ◊ Obleț mare = pește migrator asemănător cu oblețul, lung, cu carnea grasă și gustoasă (Chalcalburnus chalcoidesfi; țușcov. [Var.: obléte s. m.] – Oblu + suf. -eț. DOOM
obléț (o-bleț) s. m., pl. obléți
obleți
OBLÉȚ, obleți, s. m. Pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie, cu gura oblică, fără mustăți, care trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean (Alburnus alburnus). ◊ Obleț mare = pește migrator asemănător cu oblețul, lung, cu carnea grasă și gustoasă (Chalcalburnus chalcoidesfi; țușcov. [Var.: obléte s. m.] – Oblu + suf. -eț. DOOM
obléț (o-bleț) s. m., pl. obléți
obleții
OBLÉȚ, obleți, s. m. Pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie, cu gura oblică, fără mustăți, care trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean (Alburnus alburnus). ◊ Obleț mare = pește migrator asemănător cu oblețul, lung, cu carnea grasă și gustoasă (Chalcalburnus chalcoidesfi; țușcov. [Var.: obléte s. m.] – Oblu + suf. -eț. DOOM
obléț (o-bleț) s. m., pl. obléți
obleților
OBLÉȚ, obleți, s. m. Pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie, cu gura oblică, fără mustăți, care trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean (Alburnus alburnus). ◊ Obleț mare = pește migrator asemănător cu oblețul, lung, cu carnea grasă și gustoasă (Chalcalburnus chalcoidesfi; țușcov. [Var.: obléte s. m.] – Oblu + suf. -eț. DOOM
obléț (o-bleț) s. m., pl. obléți
oblețul
OBLÉȚ, obleți, s. m. Pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie, cu gura oblică, fără mustăți, care trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean (Alburnus alburnus). ◊ Obleț mare = pește migrator asemănător cu oblețul, lung, cu carnea grasă și gustoasă (Chalcalburnus chalcoidesfi; țușcov. [Var.: obléte s. m.] – Oblu + suf. -eț. DOOM
obléț (o-bleț) s. m., pl. obléți
oblețului
OBLÉȚ, obleți, s. m. Pește mic, zvelt, de culoare albă-argintie, cu gura oblică, fără mustăți, care trăiește în apele dulci; albișoară, albiță, sorean (Alburnus alburnus). ◊ Obleț mare = pește migrator asemănător cu oblețul, lung, cu carnea grasă și gustoasă (Chalcalburnus chalcoidesfi; țușcov. [Var.: obléte s. m.] – Oblu + suf. -eț. DOOM
obléț (o-bleț) s. m., pl. obléți
obli
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
obli
ÓBLU, OÁBLĂ, obli, oable, adj., adv. I. Adj. 1. (Pop.) Care se prezintă ca o linie dreaptă; fără cotituri, drept. ♦ (Despre câmpii) Plan, neted. ♦ (Despre înălțimi, urcușuri) Aproape vertical; abrupt. 2. (Despre mers) Încet și uniform. II. Adv. (Pop.) În linie dreaptă; drept; p. ext. (în legătură cu verbe de mișcare) fără înconjur, fără ocol, direct. – Din sl. oblŭ. DOOM
óblu (drept) (pop.) (o-blu) adj. m., pl. óbli; f. oáblă, pl. oáble
oblic
ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; pieziș, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Linie care, în raport cu alta sau cu un plan face un unghi diferit de nouăzeci sau de o sută optzeci de grade. ♦ (Despre cilindri și prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate față de bază; (despre conuri și piramide) cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază. ♦ (Despre ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Bănuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu excepția nominativului și a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique. DOOM
óblic (înclinat) (o-blic) adj. m., pl. óblici; f. óblică, pl. óblice
oblica
ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; pieziș, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Linie care, în raport cu alta sau cu un plan face un unghi diferit de nouăzeci sau de o sută optzeci de grade. ♦ (Despre cilindri și prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate față de bază; (despre conuri și piramide) cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază. ♦ (Despre ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Bănuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu excepția nominativului și a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique. DOOM
óblic (înclinat) (o-blic) adj. m., pl. óblici; f. óblică, pl. óblice
oblica
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicai
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicam
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicare
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicare
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer.
oblicară
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicarăm
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicarăți
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicase
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicasem
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicaseră
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicaserăm
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicaserăți
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicaseși
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicaseți
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicat
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicau
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicași
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicați
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblice
ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; pieziș, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Linie care, în raport cu alta sau cu un plan face un unghi diferit de nouăzeci sau de o sută optzeci de grade. ♦ (Despre cilindri și prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate față de bază; (despre conuri și piramide) cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază. ♦ (Despre ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Bănuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu excepția nominativului și a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique. DOOM
óblic (înclinat) (o-blic) adj. m., pl. óblici; f. óblică, pl. óblice
oblicea
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
obliceai
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
obliceam
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
oblicească
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
obliceau
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
obliceați
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
oblicei
ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; pieziș, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Linie care, în raport cu alta sau cu un plan face un unghi diferit de nouăzeci sau de o sută optzeci de grade. ♦ (Despre cilindri și prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate față de bază; (despre conuri și piramide) cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază. ♦ (Despre ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Bănuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu excepția nominativului și a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique. DOOM
óblic (înclinat) (o-blic) adj. m., pl. óblici; f. óblică, pl. óblice
oblicele
ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; pieziș, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Linie care, în raport cu alta sau cu un plan face un unghi diferit de nouăzeci sau de o sută optzeci de grade. ♦ (Despre cilindri și prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate față de bază; (despre conuri și piramide) cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază. ♦ (Despre ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Bănuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu excepția nominativului și a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique. DOOM
óblic (înclinat) (o-blic) adj. m., pl. óblici; f. óblică, pl. óblice
oblicelor
ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; pieziș, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Linie care, în raport cu alta sau cu un plan face un unghi diferit de nouăzeci sau de o sută optzeci de grade. ♦ (Despre cilindri și prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate față de bază; (despre conuri și piramide) cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază. ♦ (Despre ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Bănuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu excepția nominativului și a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique. DOOM
óblic (înclinat) (o-blic) adj. m., pl. óblici; f. óblică, pl. óblice
oblicesc
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
oblicește
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
oblicești
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
oblichează
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblichez
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicheze
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblichezi
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblici
ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; pieziș, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Linie care, în raport cu alta sau cu un plan face un unghi diferit de nouăzeci sau de o sută optzeci de grade. ♦ (Despre cilindri și prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate față de bază; (despre conuri și piramide) cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază. ♦ (Despre ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Bănuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu excepția nominativului și a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique. DOOM
óblic (înclinat) (o-blic) adj. m., pl. óblici; f. óblică, pl. óblice
oblici
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
oblicii
ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; pieziș, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Linie care, în raport cu alta sau cu un plan face un unghi diferit de nouăzeci sau de o sută optzeci de grade. ♦ (Despre cilindri și prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate față de bază; (despre conuri și piramide) cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază. ♦ (Despre ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Bănuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu excepția nominativului și a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique. DOOM
óblic (înclinat) (o-blic) adj. m., pl. óblici; f. óblică, pl. óblice
oblicii
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
oblicilor
ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; pieziș, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Linie care, în raport cu alta sau cu un plan face un unghi diferit de nouăzeci sau de o sută optzeci de grade. ♦ (Despre cilindri și prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate față de bază; (despre conuri și piramide) cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază. ♦ (Despre ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Bănuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu excepția nominativului și a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique. DOOM
óblic (înclinat) (o-blic) adj. m., pl. óblici; f. óblică, pl. óblice
oblicim
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
oblicind
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
oblicire
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
obliciră
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
oblicirăm
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
oblicirăți
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
oblicise
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
oblicisem
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
obliciseră
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
obliciserăm
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
obliciserăți
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
obliciseși
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
obliciseți
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
oblicit
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
oblicitate
OBLICITÁTE s. f. Proprietate a unei linii sau a unei suprafețe de a fi înclinată față de o altă linie sau suprafață; poziție oblică. – Din fr. oblicité. DOOM
oblicitáte (o-bli-) s. f., g.-d. art. oblicitắții
oblicitatea
OBLICITÁTE s. f. Proprietate a unei linii sau a unei suprafețe de a fi înclinată față de o altă linie sau suprafață; poziție oblică. – Din fr. oblicité. DOOM
oblicitáte (o-bli-) s. f., g.-d. art. oblicitắții
oblicități
OBLICITÁTE s. f. Proprietate a unei linii sau a unei suprafețe de a fi înclinată față de o altă linie sau suprafață; poziție oblică. – Din fr. oblicité. DOOM
oblicitáte (o-bli-) s. f., g.-d. art. oblicitắții
oblicității
OBLICITÁTE s. f. Proprietate a unei linii sau a unei suprafețe de a fi înclinată față de o altă linie sau suprafață; poziție oblică. – Din fr. oblicité. DOOM
oblicitáte (o-bli-) s. f., g.-d. art. oblicitắții
oblicitățile
OBLICITÁTE s. f. Proprietate a unei linii sau a unei suprafețe de a fi înclinată față de o altă linie sau suprafață; poziție oblică. – Din fr. oblicité. DOOM
oblicitáte (o-bli-) s. f., g.-d. art. oblicitắții
oblicităților
OBLICITÁTE s. f. Proprietate a unei linii sau a unei suprafețe de a fi înclinată față de o altă linie sau suprafață; poziție oblică. – Din fr. oblicité. DOOM
oblicitáte (o-bli-) s. f., g.-d. art. oblicitắții
obliciși
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
obliciți
OBLICÍ, oblicesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A dibui, a descoperi, a găsi. 2. Tranz. și intranz. A afla, a prinde de veste, a auzi. – Din sl. obličiti. DOOM
oblicí (a ~) (a dibui, a afla) (înv., pop.) (o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblicésc, imperf. 3 sg. obliceá; conj. prez. 3 să obliceáscă
oblicul
ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; pieziș, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Linie care, în raport cu alta sau cu un plan face un unghi diferit de nouăzeci sau de o sută optzeci de grade. ♦ (Despre cilindri și prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate față de bază; (despre conuri și piramide) cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază. ♦ (Despre ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Bănuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu excepția nominativului și a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique. DOOM
óblic (înclinat) (o-blic) adj. m., pl. óblici; f. óblică, pl. óblice
oblicului
ÓBLIC, -Ă, oblici, -ce, adj. 1. Înclinat față de o dreaptă sau față de un plan; pieziș, plecat, aplecat. ♦ (Substantivat, f.) Linie care, în raport cu alta sau cu un plan face un unghi diferit de nouăzeci sau de o sută optzeci de grade. ♦ (Despre cilindri și prisme) Care are generatoarele (respectiv muchiile) înclinate față de bază; (despre conuri și piramide) cu dreapta care unește vârful cu centrul bazei înclinată față de bază. ♦ (Despre ochi) Cu colțurile exterioare ridicate spre tâmple; codat. ♦ Fig. (Despre priviri) Bănuitor, iscoditor. 2. (Lingv.; în sintagma) Caz oblic = nume dat uneori în gramatica română cazurilor genitiv și dativ, iar în gramatica altor limbi, în mod curent, tuturor cazurilor, cu excepția nominativului și a vocativului. – Din lat. obliquus, fr. oblique. DOOM
óblic (înclinat) (o-blic) adj. m., pl. óblici; f. óblică, pl. óblice
oblicvitate
OBLICVITÁTE s.f. (Liv.) Oblicitate. [Cf. fr. obliquité, lat. obliquitas].
oblicând
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblicînd
OBLICÁ, oblichez, vb. I. Intranz. (Rar) A ocoli, a coti. – Din fr. obliquer. DOOM
oblicá (a ~) (a ocoli, a coti) (rar) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblicheáză
oblig
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obliga
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obliga
ÓBLIGĂ, obligi, s. f. (Înv.) Cambie, poliță2. – Din it. obbligo. DOOM
óbligă (înv.) (o-bli-) s. f., g.-d. art. óbligii; pl. óbligi
obligai
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligam
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligare
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligare
OBLIGÁRE, obligări, s. f. Faptul de a obliga. – V. obliga.
obligarea
OBLIGÁRE, obligări, s. f. Faptul de a obliga. – V. obliga.
obligarisi
OBLIGARISÍ, obligarisesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A obliga. – Fr. obliger (lat. lit. obligare).
obligară
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligarăm
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligarăți
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligase
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligasem
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligaseră
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligaserăm
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligaserăți
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligaseși
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligaseți
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligat
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligat
OBLIGÁT, -Ă, obligați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este îndatorat sau recunoscător cuiva pentru un serviciu făcut. 2. (Rar) Care nu poate lipsi; obligatoriu. 3. Care este constrâns, silit să facă un anumit lucru. – V. obliga.
obligata
OBLIGÁT, -Ă, obligați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este îndatorat sau recunoscător cuiva pentru un serviciu făcut. 2. (Rar) Care nu poate lipsi; obligatoriu. 3. Care este constrâns, silit să facă un anumit lucru. – V. obliga.
obligate
OBLIGÁT, -Ă, obligați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este îndatorat sau recunoscător cuiva pentru un serviciu făcut. 2. (Rar) Care nu poate lipsi; obligatoriu. 3. Care este constrâns, silit să facă un anumit lucru. – V. obliga.
obligatei
OBLIGÁT, -Ă, obligați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este îndatorat sau recunoscător cuiva pentru un serviciu făcut. 2. (Rar) Care nu poate lipsi; obligatoriu. 3. Care este constrâns, silit să facă un anumit lucru. – V. obliga.
obligatele
OBLIGÁT, -Ă, obligați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este îndatorat sau recunoscător cuiva pentru un serviciu făcut. 2. (Rar) Care nu poate lipsi; obligatoriu. 3. Care este constrâns, silit să facă un anumit lucru. – V. obliga.
obligatelor
OBLIGÁT, -Ă, obligați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este îndatorat sau recunoscător cuiva pentru un serviciu făcut. 2. (Rar) Care nu poate lipsi; obligatoriu. 3. Care este constrâns, silit să facă un anumit lucru. – V. obliga.
obligativitate
OBLIGATIVITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este obligatoriu. – Din obliga. DOOM
obligativitáte (o-bli-) s. f., g.-d. art. obligativitắții
obligativitatea
OBLIGATIVITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este obligatoriu. – Din obliga. DOOM
obligativitáte (o-bli-) s. f., g.-d. art. obligativitắții
obligativități
OBLIGATIVITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este obligatoriu. – Din obliga. DOOM
obligativitáte (o-bli-) s. f., g.-d. art. obligativitắții
obligativității
OBLIGATIVITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este obligatoriu. – Din obliga. DOOM
obligativitáte (o-bli-) s. f., g.-d. art. obligativitắții
obligator
OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire. DOOM
obligatóriu [riu pron. riu] (o-bli-) adj. m., f. obligatórie (-ri-e); pl. m. și f. obligatórii
obligatoria
OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire. DOOM
obligatóriu [riu pron. riu] (o-bli-) adj. m., f. obligatórie (-ri-e); pl. m. și f. obligatórii
obligatorie
OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire. DOOM
obligatóriu [riu pron. riu] (o-bli-) adj. m., f. obligatórie (-ri-e); pl. m. și f. obligatórii
obligatoriei
OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire. DOOM
obligatóriu [riu pron. riu] (o-bli-) adj. m., f. obligatórie (-ri-e); pl. m. și f. obligatórii
obligatorii
OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire. DOOM
obligatóriu [riu pron. riu] (o-bli-) adj. m., f. obligatórie (-ri-e); pl. m. și f. obligatórii
obligatoriii
OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire. DOOM
obligatóriu [riu pron. riu] (o-bli-) adj. m., f. obligatórie (-ri-e); pl. m. și f. obligatórii
obligatoriile
OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire. DOOM
obligatóriu [riu pron. riu] (o-bli-) adj. m., f. obligatórie (-ri-e); pl. m. și f. obligatórii
obligatoriilor
OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire. DOOM
obligatóriu [riu pron. riu] (o-bli-) adj. m., f. obligatórie (-ri-e); pl. m. și f. obligatórii
obligatoriu
OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire. DOOM
obligatóriu [riu pron. riu] (o-bli-) adj. m., f. obligatórie (-ri-e); pl. m. și f. obligatórii
obligatoriul
OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire. DOOM
obligatóriu [riu pron. riu] (o-bli-) adj. m., f. obligatórie (-ri-e); pl. m. și f. obligatórii
obligatoriului
OBLIGATÓRIU, -IE, obligatorii, adj. Care trebuie urmat întocmai, care trebuie făcut, îndeplinit; impus. ♦ (Rar) Care nu poate lipsi; indispensabil. [Var.: obligatór, -oáre adj.] – Din lat. obligatorius, fr. obligatoire. DOOM
obligatóriu [riu pron. riu] (o-bli-) adj. m., f. obligatórie (-ri-e); pl. m. și f. obligatórii
obligatul
OBLIGÁT, -Ă, obligați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este îndatorat sau recunoscător cuiva pentru un serviciu făcut. 2. (Rar) Care nu poate lipsi; obligatoriu. 3. Care este constrâns, silit să facă un anumit lucru. – V. obliga.
obligatului
OBLIGÁT, -Ă, obligați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este îndatorat sau recunoscător cuiva pentru un serviciu făcut. 2. (Rar) Care nu poate lipsi; obligatoriu. 3. Care este constrâns, silit să facă un anumit lucru. – V. obliga.
obligau
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligași
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligați
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligați
OBLIGÁT, -Ă, obligați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este îndatorat sau recunoscător cuiva pentru un serviciu făcut. 2. (Rar) Care nu poate lipsi; obligatoriu. 3. Care este constrâns, silit să facă un anumit lucru. – V. obliga.
obligația
OBLIGÁȚIE, obligații, s. f. 1. Datorie, sarcină, îndatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt îndatorate, să dea, să facă sau să nu facă ceva. 3. (Fin.; în foma obligațiune) Valoare mobiliară reprezentând un titlu de credit pe termen lung, emisă de o autoritate de stat și de companii autorizate în acest sens, prin care beneficiarul împrumutului se obligă să restituie deținătorului suma împrumutată de acesta și să-i plătească o dobândă. [Var.: obligațiúne s. f.] – Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis. DOOM
obligáție (îndatorire) (o-bli-, -ți-e) s. f., art. obligáția (-ți-a), g.-d. art. obligáției; pl. obligáții, art. obligáțiile (-ți-i-)
obligație
OBLIGÁȚIE, obligații, s. f. 1. Datorie, sarcină, îndatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt îndatorate, să dea, să facă sau să nu facă ceva. 3. (Fin.; în foma obligațiune) Valoare mobiliară reprezentând un titlu de credit pe termen lung, emisă de o autoritate de stat și de companii autorizate în acest sens, prin care beneficiarul împrumutului se obligă să restituie deținătorului suma împrumutată de acesta și să-i plătească o dobândă. [Var.: obligațiúne s. f.] – Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis. DOOM
obligáție (îndatorire) (o-bli-, -ți-e) s. f., art. obligáția (-ți-a), g.-d. art. obligáției; pl. obligáții, art. obligáțiile (-ți-i-)
obligației
OBLIGÁȚIE, obligații, s. f. 1. Datorie, sarcină, îndatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt îndatorate, să dea, să facă sau să nu facă ceva. 3. (Fin.; în foma obligațiune) Valoare mobiliară reprezentând un titlu de credit pe termen lung, emisă de o autoritate de stat și de companii autorizate în acest sens, prin care beneficiarul împrumutului se obligă să restituie deținătorului suma împrumutată de acesta și să-i plătească o dobândă. [Var.: obligațiúne s. f.] – Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis. DOOM
obligáție (îndatorire) (o-bli-, -ți-e) s. f., art. obligáția (-ți-a), g.-d. art. obligáției; pl. obligáții, art. obligáțiile (-ți-i-)
obligații
OBLIGÁT, -Ă, obligați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este îndatorat sau recunoscător cuiva pentru un serviciu făcut. 2. (Rar) Care nu poate lipsi; obligatoriu. 3. Care este constrâns, silit să facă un anumit lucru. – V. obliga.
obligații
OBLIGÁȚIE, obligații, s. f. 1. Datorie, sarcină, îndatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt îndatorate, să dea, să facă sau să nu facă ceva. 3. (Fin.; în foma obligațiune) Valoare mobiliară reprezentând un titlu de credit pe termen lung, emisă de o autoritate de stat și de companii autorizate în acest sens, prin care beneficiarul împrumutului se obligă să restituie deținătorului suma împrumutată de acesta și să-i plătească o dobândă. [Var.: obligațiúne s. f.] – Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis. DOOM
obligáție (îndatorire) (o-bli-, -ți-e) s. f., art. obligáția (-ți-a), g.-d. art. obligáției; pl. obligáții, art. obligáțiile (-ți-i-)
obligațiile
OBLIGÁȚIE, obligații, s. f. 1. Datorie, sarcină, îndatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt îndatorate, să dea, să facă sau să nu facă ceva. 3. (Fin.; în foma obligațiune) Valoare mobiliară reprezentând un titlu de credit pe termen lung, emisă de o autoritate de stat și de companii autorizate în acest sens, prin care beneficiarul împrumutului se obligă să restituie deținătorului suma împrumutată de acesta și să-i plătească o dobândă. [Var.: obligațiúne s. f.] – Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis. DOOM
obligáție (îndatorire) (o-bli-, -ți-e) s. f., art. obligáția (-ți-a), g.-d. art. obligáției; pl. obligáții, art. obligáțiile (-ți-i-)
obligațiilor
OBLIGÁȚIE, obligații, s. f. 1. Datorie, sarcină, îndatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt îndatorate, să dea, să facă sau să nu facă ceva. 3. (Fin.; în foma obligațiune) Valoare mobiliară reprezentând un titlu de credit pe termen lung, emisă de o autoritate de stat și de companii autorizate în acest sens, prin care beneficiarul împrumutului se obligă să restituie deținătorului suma împrumutată de acesta și să-i plătească o dobândă. [Var.: obligațiúne s. f.] – Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis. DOOM
obligáție (îndatorire) (o-bli-, -ți-e) s. f., art. obligáția (-ți-a), g.-d. art. obligáției; pl. obligáții, art. obligáțiile (-ți-i-)
obligaților
OBLIGÁT, -Ă, obligați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care este îndatorat sau recunoscător cuiva pentru un serviciu făcut. 2. (Rar) Care nu poate lipsi; obligatoriu. 3. Care este constrâns, silit să facă un anumit lucru. – V. obliga.
obligațional
OBLIGAȚIONÁL, -Ă adj. (Liv.) Care are putere obligatorie; obligatoriu. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. obligational].
obligaționala
OBLIGAȚIONÁL, -Ă adj. (Liv.) Care are putere obligatorie; obligatoriu. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. obligational].
obligaționale
OBLIGAȚIONÁL, -Ă adj. (Liv.) Care are putere obligatorie; obligatoriu. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. obligational].
obligaționalei
OBLIGAȚIONÁL, -Ă adj. (Liv.) Care are putere obligatorie; obligatoriu. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. obligational].
obligaționalele
OBLIGAȚIONÁL, -Ă adj. (Liv.) Care are putere obligatorie; obligatoriu. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. obligational].
obligaționalelor
OBLIGAȚIONÁL, -Ă adj. (Liv.) Care are putere obligatorie; obligatoriu. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. obligational].
obligaționali
OBLIGAȚIONÁL, -Ă adj. (Liv.) Care are putere obligatorie; obligatoriu. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. obligational].
obligaționalii
OBLIGAȚIONÁL, -Ă adj. (Liv.) Care are putere obligatorie; obligatoriu. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. obligational].
obligaționalilor
OBLIGAȚIONÁL, -Ă adj. (Liv.) Care are putere obligatorie; obligatoriu. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. obligational].
obligaționalul
OBLIGAȚIONÁL, -Ă adj. (Liv.) Care are putere obligatorie; obligatoriu. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. obligational].
obligaționalului
OBLIGAȚIONÁL, -Ă adj. (Liv.) Care are putere obligatorie; obligatoriu. [Pron. -ți-o-. / cf. engl. obligational].
obligațiune
OBLIGÁȚIE, obligații, s. f. 1. Datorie, sarcină, îndatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt îndatorate, să dea, să facă sau să nu facă ceva. 3. (Fin.; în foma obligațiune) Valoare mobiliară reprezentând un titlu de credit pe termen lung, emisă de o autoritate de stat și de companii autorizate în acest sens, prin care beneficiarul împrumutului se obligă să restituie deținătorului suma împrumutată de acesta și să-i plătească o dobândă. [Var.: obligațiúne s. f.] – Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis. DOOM
obligáție (îndatorire) (o-bli-, -ți-e) s. f., art. obligáția (-ți-a), g.-d. art. obligáției; pl. obligáții, art. obligáțiile (-ți-i-)
oblige
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligeana
OBLIGEÁNĂ, obligene, s. f. Plantă erbacee perenă, originară din Asia de Sud, cu miros aromatic, cu rizom cărnos, frunze liniare lungi și flori gălbui, care crește pe marginea apelor ori este cultivată, fiind folosită în medicină și în parfumerie (Acorus calamus). – Et. nec. DOOM
obligeánă (o-bli-) s. f., g.-d. art. obligénei; pl. obligéne
obligene
OBLIGEÁNĂ, obligene, s. f. Plantă erbacee perenă, originară din Asia de Sud, cu miros aromatic, cu rizom cărnos, frunze liniare lungi și flori gălbui, care crește pe marginea apelor ori este cultivată, fiind folosită în medicină și în parfumerie (Acorus calamus). – Et. nec. DOOM
obligeánă (o-bli-) s. f., g.-d. art. obligénei; pl. obligéne
obligenei
OBLIGEÁNĂ, obligene, s. f. Plantă erbacee perenă, originară din Asia de Sud, cu miros aromatic, cu rizom cărnos, frunze liniare lungi și flori gălbui, care crește pe marginea apelor ori este cultivată, fiind folosită în medicină și în parfumerie (Acorus calamus). – Et. nec. DOOM
obligeánă (o-bli-) s. f., g.-d. art. obligénei; pl. obligéne
obligenele
OBLIGEÁNĂ, obligene, s. f. Plantă erbacee perenă, originară din Asia de Sud, cu miros aromatic, cu rizom cărnos, frunze liniare lungi și flori gălbui, care crește pe marginea apelor ori este cultivată, fiind folosită în medicină și în parfumerie (Acorus calamus). – Et. nec. DOOM
obligeánă (o-bli-) s. f., g.-d. art. obligénei; pl. obligéne
obligenelor
OBLIGEÁNĂ, obligene, s. f. Plantă erbacee perenă, originară din Asia de Sud, cu miros aromatic, cu rizom cărnos, frunze liniare lungi și flori gălbui, care crește pe marginea apelor ori este cultivată, fiind folosită în medicină și în parfumerie (Acorus calamus). – Et. nec. DOOM
obligeánă (o-bli-) s. f., g.-d. art. obligénei; pl. obligéne
obligi
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligi
ÓBLIGĂ, obligi, s. f. (Înv.) Cambie, poliță2. – Din it. obbligo. DOOM
óbligă (înv.) (o-bli-) s. f., g.-d. art. óbligii; pl. óbligi
obligii
ÓBLIGĂ, obligi, s. f. (Înv.) Cambie, poliță2. – Din it. obbligo. DOOM
óbligă (înv.) (o-bli-) s. f., g.-d. art. óbligii; pl. óbligi
obligile
ÓBLIGĂ, obligi, s. f. (Înv.) Cambie, poliță2. – Din it. obbligo. DOOM
óbligă (înv.) (o-bli-) s. f., g.-d. art. óbligii; pl. óbligi
obligilor
ÓBLIGĂ, obligi, s. f. (Înv.) Cambie, poliță2. – Din it. obbligo. DOOM
óbligă (înv.) (o-bli-) s. f., g.-d. art. óbligii; pl. óbligi
obligând
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligînd
OBLIGÁ, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger. DOOM
obligá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblígă
obligări
OBLIGÁRE, obligări, s. f. Faptul de a obliga. – V. obliga.
obligării
OBLIGÁRE, obligări, s. f. Faptul de a obliga. – V. obliga.
obligările
OBLIGÁRE, obligări, s. f. Faptul de a obliga. – V. obliga.
obligărilor
OBLIGÁRE, obligări, s. f. Faptul de a obliga. – V. obliga.
oblii
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
oblii
ÓBLU, OÁBLĂ, obli, oable, adj., adv. I. Adj. 1. (Pop.) Care se prezintă ca o linie dreaptă; fără cotituri, drept. ♦ (Despre câmpii) Plan, neted. ♦ (Despre înălțimi, urcușuri) Aproape vertical; abrupt. 2. (Despre mers) Încet și uniform. II. Adv. (Pop.) În linie dreaptă; drept; p. ext. (în legătură cu verbe de mișcare) fără înconjur, fără ocol, direct. – Din sl. oblŭ. DOOM
óblu (drept) (pop.) (o-blu) adj. m., pl. óbli; f. oáblă, pl. oáble
oblilor
ÓBLU, OÁBLĂ, obli, oable, adj., adv. I. Adj. 1. (Pop.) Care se prezintă ca o linie dreaptă; fără cotituri, drept. ♦ (Despre câmpii) Plan, neted. ♦ (Despre înălțimi, urcușuri) Aproape vertical; abrupt. 2. (Despre mers) Încet și uniform. II. Adv. (Pop.) În linie dreaptă; drept; p. ext. (în legătură cu verbe de mișcare) fără înconjur, fără ocol, direct. – Din sl. oblŭ. DOOM
óblu (drept) (pop.) (o-blu) adj. m., pl. óbli; f. oáblă, pl. oáble
oblim
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
oblind
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
oblire
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
obliră
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
oblirăm
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
oblirăți
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
oblise
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
oblisem
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
obliseră
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
obliserăm
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
obliserăți
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
obliseși
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
obliseți
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
oblit
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
oblitera
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliterai
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliteram
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliterant
OBLITERÁNT, -Ă, obliteranți, -te, adj. (Med.) Care obliterează. – Din fr. oblitérant. DOOM
obliteránt (o-bli-) adj. m., pl. obliteránți; f. obliterántă, pl. obliteránte
obliteranta
OBLITERÁNT, -Ă, obliteranți, -te, adj. (Med.) Care obliterează. – Din fr. oblitérant. DOOM
obliteránt (o-bli-) adj. m., pl. obliteránți; f. obliterántă, pl. obliteránte
obliterante
OBLITERÁNT, -Ă, obliteranți, -te, adj. (Med.) Care obliterează. – Din fr. oblitérant. DOOM
obliteránt (o-bli-) adj. m., pl. obliteránți; f. obliterántă, pl. obliteránte
obliterantei
OBLITERÁNT, -Ă, obliteranți, -te, adj. (Med.) Care obliterează. – Din fr. oblitérant. DOOM
obliteránt (o-bli-) adj. m., pl. obliteránți; f. obliterántă, pl. obliteránte
obliterantele
OBLITERÁNT, -Ă, obliteranți, -te, adj. (Med.) Care obliterează. – Din fr. oblitérant. DOOM
obliteránt (o-bli-) adj. m., pl. obliteránți; f. obliterántă, pl. obliteránte
obliterantelor
OBLITERÁNT, -Ă, obliteranți, -te, adj. (Med.) Care obliterează. – Din fr. oblitérant. DOOM
obliteránt (o-bli-) adj. m., pl. obliteránți; f. obliterántă, pl. obliteránte
obliterantul
OBLITERÁNT, -Ă, obliteranți, -te, adj. (Med.) Care obliterează. – Din fr. oblitérant. DOOM
obliteránt (o-bli-) adj. m., pl. obliteránți; f. obliterántă, pl. obliteránte
obliterantului
OBLITERÁNT, -Ă, obliteranți, -te, adj. (Med.) Care obliterează. – Din fr. oblitérant. DOOM
obliteránt (o-bli-) adj. m., pl. obliteránți; f. obliterántă, pl. obliteránte
obliteranți
OBLITERÁNT, -Ă, obliteranți, -te, adj. (Med.) Care obliterează. – Din fr. oblitérant. DOOM
obliteránt (o-bli-) adj. m., pl. obliteránți; f. obliterántă, pl. obliteránte
obliteranții
OBLITERÁNT, -Ă, obliteranți, -te, adj. (Med.) Care obliterează. – Din fr. oblitérant. DOOM
obliteránt (o-bli-) adj. m., pl. obliteránți; f. obliterántă, pl. obliteránte
obliteranților
OBLITERÁNT, -Ă, obliteranți, -te, adj. (Med.) Care obliterează. – Din fr. oblitérant. DOOM
obliteránt (o-bli-) adj. m., pl. obliteránți; f. obliterántă, pl. obliteránte
obliterare
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliterare
OBLITERÁRE, obliterări, s. f. Acțiunea de a (se) oblitera și rezultatul ei; obliterație. – V. oblitera. DOOM
obliteráre (o-bli-) s. f., g.-d. art. obliterắrii; pl. obliterắri
obliterarea
OBLITERÁRE, obliterări, s. f. Acțiunea de a (se) oblitera și rezultatul ei; obliterație. – V. oblitera. DOOM
obliteráre (o-bli-) s. f., g.-d. art. obliterắrii; pl. obliterắri
obliterară
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliterarăm
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliterarăți
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliterase
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliterasem
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliteraseră
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliteraserăm
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliteraserăți
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliteraseși
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliteraseți
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliterat
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliterat
OBLITERÁT, -Ă, obliterate, adj. 1. (Despre mărci poștale) Ștampilat. 2. (Med.) Astupat, închis, obstruat. – V. oblitera.
obliterata
OBLITERÁT, -Ă, obliterate, adj. 1. (Despre mărci poștale) Ștampilat. 2. (Med.) Astupat, închis, obstruat. – V. oblitera.
obliterate
OBLITERÁT, -Ă, obliterate, adj. 1. (Despre mărci poștale) Ștampilat. 2. (Med.) Astupat, închis, obstruat. – V. oblitera.
obliteratei
OBLITERÁT, -Ă, obliterate, adj. 1. (Despre mărci poștale) Ștampilat. 2. (Med.) Astupat, închis, obstruat. – V. oblitera.
obliteratele
OBLITERÁT, -Ă, obliterate, adj. 1. (Despre mărci poștale) Ștampilat. 2. (Med.) Astupat, închis, obstruat. – V. oblitera.
obliteratelor
OBLITERÁT, -Ă, obliterate, adj. 1. (Despre mărci poștale) Ștampilat. 2. (Med.) Astupat, închis, obstruat. – V. oblitera.
obliteratul
OBLITERÁT, -Ă, obliterate, adj. 1. (Despre mărci poștale) Ștampilat. 2. (Med.) Astupat, închis, obstruat. – V. oblitera.
obliteratului
OBLITERÁT, -Ă, obliterate, adj. 1. (Despre mărci poștale) Ștampilat. 2. (Med.) Astupat, închis, obstruat. – V. oblitera.
obliterau
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliterași
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliterați
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliterați
OBLITERÁT, -Ă, obliterate, adj. 1. (Despre mărci poștale) Ștampilat. 2. (Med.) Astupat, închis, obstruat. – V. oblitera.
obliterația
OBLITERÁȚIE, obliterații, s. f. 1. Obliterare. 2. (Med.) Obstrucție. – Din fr. oblitération, lat. obliteratio. DOOM
obliteráție (o-bli-, -ți-e) s. f., art. obliteráția (-ți-a), g.-d. art. obliteráției; pl. obliteráții, art. obliteráțiile (-ți-i-)
obliterație
OBLITERÁȚIE, obliterații, s. f. 1. Obliterare. 2. (Med.) Obstrucție. – Din fr. oblitération, lat. obliteratio. DOOM
obliteráție (o-bli-, -ți-e) s. f., art. obliteráția (-ți-a), g.-d. art. obliteráției; pl. obliteráții, art. obliteráțiile (-ți-i-)
obliterației
OBLITERÁȚIE, obliterații, s. f. 1. Obliterare. 2. (Med.) Obstrucție. – Din fr. oblitération, lat. obliteratio. DOOM
obliteráție (o-bli-, -ți-e) s. f., art. obliteráția (-ți-a), g.-d. art. obliteráției; pl. obliteráții, art. obliteráțiile (-ți-i-)
obliterații
OBLITERÁT, -Ă, obliterate, adj. 1. (Despre mărci poștale) Ștampilat. 2. (Med.) Astupat, închis, obstruat. – V. oblitera.
obliterații
OBLITERÁȚIE, obliterații, s. f. 1. Obliterare. 2. (Med.) Obstrucție. – Din fr. oblitération, lat. obliteratio. DOOM
obliteráție (o-bli-, -ți-e) s. f., art. obliteráția (-ți-a), g.-d. art. obliteráției; pl. obliteráții, art. obliteráțiile (-ți-i-)
obliterațiile
OBLITERÁȚIE, obliterații, s. f. 1. Obliterare. 2. (Med.) Obstrucție. – Din fr. oblitération, lat. obliteratio. DOOM
obliteráție (o-bli-, -ți-e) s. f., art. obliteráția (-ți-a), g.-d. art. obliteráției; pl. obliteráții, art. obliteráțiile (-ți-i-)
obliterațiilor
OBLITERÁȚIE, obliterații, s. f. 1. Obliterare. 2. (Med.) Obstrucție. – Din fr. oblitération, lat. obliteratio. DOOM
obliteráție (o-bli-, -ți-e) s. f., art. obliteráția (-ți-a), g.-d. art. obliteráției; pl. obliteráții, art. obliteráțiile (-ți-i-)
obliteraților
OBLITERÁT, -Ă, obliterate, adj. 1. (Despre mărci poștale) Ștampilat. 2. (Med.) Astupat, închis, obstruat. – V. oblitera.
obliterațiune
OBLITERÁȚIE, obliterații, s. f. 1. Obliterare. 2. (Med.) Obstrucție. – Din fr. oblitération, lat. obliteratio. DOOM
obliteráție (o-bli-, -ți-e) s. f., art. obliteráția (-ți-a), g.-d. art. obliteráției; pl. obliteráții, art. obliteráțiile (-ți-i-)
obliterează
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliterez
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
oblitereze
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliterezi
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliterând
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliterînd
OBLITERÁ, obliterez, vb. I. 1. Refl. și tranz. (Despre inscripții, manuscrise etc.) A (se) șterge treptat, a deveni sau a face să devină neciteț. 2. Tranz. A franca o marcă poștală sau un timbru prin aplicarea unei ștampile. 3. Tranz. (Med.) A astupa, a închide. – Din fr, oblitérer, lat. obliterare. DOOM
obliterá (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 oblitereáză
obliterări
OBLITERÁRE, obliterări, s. f. Acțiunea de a (se) oblitera și rezultatul ei; obliterație. – V. oblitera. DOOM
obliteráre (o-bli-) s. f., g.-d. art. obliterắrii; pl. obliterắri
obliterării
OBLITERÁRE, obliterări, s. f. Acțiunea de a (se) oblitera și rezultatul ei; obliterație. – V. oblitera. DOOM
obliteráre (o-bli-) s. f., g.-d. art. obliterắrii; pl. obliterắri
obliterările
OBLITERÁRE, obliterări, s. f. Acțiunea de a (se) oblitera și rezultatul ei; obliterație. – V. oblitera. DOOM
obliteráre (o-bli-) s. f., g.-d. art. obliterắrii; pl. obliterắri
obliterărilor
OBLITERÁRE, obliterări, s. f. Acțiunea de a (se) oblitera și rezultatul ei; obliterație. – V. oblitera. DOOM
obliteráre (o-bli-) s. f., g.-d. art. obliterắrii; pl. obliterắri
obliși
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
obliți
OBLÍ, oblesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A îndrepta, a nivela. Cum și unde s-au întimplat cîte o râpă... au săpat de sus și au aruncat în groapă, pînă au oblit și au înfrumusețat locul. GOLESCU, Î. 165. ♦ Refl. (Despre oameni) A da corpului o poziție dreaptă, a se ține drept. După ce au plecat cei doi cărăuși, Visalon Luca s-a oblit greoi de șale. VORNIC, O. 326.
obloane
OBLÓN, obloane, s. n. 1, Dispozitiv format dintr-unul sau mai multe panouri de metal, lemn sau material plastic, așezat în fața ori în spatele unei ferestre, al unei uși sau al unei deschideri și servind pentru protecție sau pentru reglarea luminii care pătrunde în camera respectivă. 2. (Reg.) Deschizătură în formă de fereastră într-un perete, în special în peretele podului; tăblie de lemn care închide această deschizătură. 3. (Înv.) Ușă la trăsură; portieră a unui cupeu. – Et. nec. DOOM
oblón (o-blon) s. n., pl. obloáne
obloanele
OBLÓN, obloane, s. n. 1, Dispozitiv format dintr-unul sau mai multe panouri de metal, lemn sau material plastic, așezat în fața ori în spatele unei ferestre, al unei uși sau al unei deschideri și servind pentru protecție sau pentru reglarea luminii care pătrunde în camera respectivă. 2. (Reg.) Deschizătură în formă de fereastră într-un perete, în special în peretele podului; tăblie de lemn care închide această deschizătură. 3. (Înv.) Ușă la trăsură; portieră a unui cupeu. – Et. nec. DOOM
oblón (o-blon) s. n., pl. obloáne
obloanelor
OBLÓN, obloane, s. n. 1, Dispozitiv format dintr-unul sau mai multe panouri de metal, lemn sau material plastic, așezat în fața ori în spatele unei ferestre, al unei uși sau al unei deschideri și servind pentru protecție sau pentru reglarea luminii care pătrunde în camera respectivă. 2. (Reg.) Deschizătură în formă de fereastră într-un perete, în special în peretele podului; tăblie de lemn care închide această deschizătură. 3. (Înv.) Ușă la trăsură; portieră a unui cupeu. – Et. nec. DOOM
oblón (o-blon) s. n., pl. obloáne
oblojea
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojeai
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojeala
OBLOJEÁLĂ, oblojeli, s. f. (Pop.) Cataplasmă, compresă; pansament. [Pl. și: oblojele] – Obloji + suf. -eală.
oblojeală
OBLOJEÁLĂ, oblojeli, s. f. (Pop.) Cataplasmă, compresă; pansament. [Pl. și: oblojele] – Obloji + suf. -eală. DOOM
oblojeálă (pop.) (o-blo-) s. f., g.-d. art. oblojélii; pl. oblojéli
oblojeam
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojească
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojeau
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojeați
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojeli
OBLOJEÁLĂ, oblojeli, s. f. (Pop.) Cataplasmă, compresă; pansament. [Pl. și: oblojele] – Obloji + suf. -eală.
oblojelii
OBLOJEÁLĂ, oblojeli, s. f. (Pop.) Cataplasmă, compresă; pansament. [Pl. și: oblojele] – Obloji + suf. -eală.
oblojelile
OBLOJEÁLĂ, oblojeli, s. f. (Pop.) Cataplasmă, compresă; pansament. [Pl. și: oblojele] – Obloji + suf. -eală.
oblojelilor
OBLOJEÁLĂ, oblojeli, s. f. (Pop.) Cataplasmă, compresă; pansament. [Pl. și: oblojele] – Obloji + suf. -eală.
oblojesc
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojește
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojești
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
obloji
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojii
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojim
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojind
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojire
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojire
OBLOJÍRE, oblojiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) obloji și rezultatul ei. – V. obloji. DOOM
oblojíre (pop.) (o-blo-) s. f., g.-d. art. oblojírii; pl. oblojíri
oblojirea
OBLOJÍRE, oblojiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) obloji și rezultatul ei. – V. obloji. DOOM
oblojíre (pop.) (o-blo-) s. f., g.-d. art. oblojírii; pl. oblojíri
oblojiri
OBLOJÍRE, oblojiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) obloji și rezultatul ei. – V. obloji. DOOM
oblojíre (pop.) (o-blo-) s. f., g.-d. art. oblojírii; pl. oblojíri
oblojirii
OBLOJÍRE, oblojiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) obloji și rezultatul ei. – V. obloji. DOOM
oblojíre (pop.) (o-blo-) s. f., g.-d. art. oblojírii; pl. oblojíri
oblojirile
OBLOJÍRE, oblojiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) obloji și rezultatul ei. – V. obloji. DOOM
oblojíre (pop.) (o-blo-) s. f., g.-d. art. oblojírii; pl. oblojíri
oblojirilor
OBLOJÍRE, oblojiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) obloji și rezultatul ei. – V. obloji. DOOM
oblojíre (pop.) (o-blo-) s. f., g.-d. art. oblojírii; pl. oblojíri
oblojiră
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojirăm
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojirăți
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojise
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojisem
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojiseră
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojiserăm
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojiserăți
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojiseși
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojiseți
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojit
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojit
OBLOJÍT, -Ă, oblojiți, -te, adj. (Pop.) Înfășurat în oblojeli; pansat. – V. obloji.
oblojita
OBLOJÍT, -Ă, oblojiți, -te, adj. (Pop.) Înfășurat în oblojeli; pansat. – V. obloji.
oblojite
OBLOJÍT, -Ă, oblojiți, -te, adj. (Pop.) Înfășurat în oblojeli; pansat. – V. obloji.
oblojitei
OBLOJÍT, -Ă, oblojiți, -te, adj. (Pop.) Înfășurat în oblojeli; pansat. – V. obloji.
oblojitele
OBLOJÍT, -Ă, oblojiți, -te, adj. (Pop.) Înfășurat în oblojeli; pansat. – V. obloji.
oblojitelor
OBLOJÍT, -Ă, oblojiți, -te, adj. (Pop.) Înfășurat în oblojeli; pansat. – V. obloji.
oblojitul
OBLOJÍT, -Ă, oblojiți, -te, adj. (Pop.) Înfășurat în oblojeli; pansat. – V. obloji.
oblojitului
OBLOJÍT, -Ă, oblojiți, -te, adj. (Pop.) Înfășurat în oblojeli; pansat. – V. obloji.
oblojiși
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojiți
OBLOJÍ, oblojesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A trata (o rană, un organ bolnav sau un om bolnav) cu mijloace băbești, a lecui prin oblojeli; a pansa o rană. ♦ Fig. A purta cuiva de grijă; a îngriji. 2. Tranz. și refl. A (se) înveli, a (se) acoperi; a (se) înfofoli, a (se) încotoșmăna. – Din sl. oblojiti „a pune, a aplica”. DOOM
oblojí (a ~) (pop.) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblojésc, imperf. 3 sg. oblojeá; conj. prez. 3 să oblojeáscă
oblojiți
OBLOJÍT, -Ă, oblojiți, -te, adj. (Pop.) Înfășurat în oblojeli; pansat. – V. obloji.
oblojiții
OBLOJÍT, -Ă, oblojiți, -te, adj. (Pop.) Înfășurat în oblojeli; pansat. – V. obloji.
oblojiților
OBLOJÍT, -Ă, oblojiți, -te, adj. (Pop.) Înfășurat în oblojeli; pansat. – V. obloji.
oblomovism
OBLOMOVÍSM s. n. Atitudine de apatie; spirit de stagnare. – Oblomov (n. pr.) + suf. -ism.
oblomovismul
OBLOMOVÍSM s. n. Atitudine de apatie; spirit de stagnare. – Oblomov (n. pr.) + suf. -ism.
oblomovismului
OBLOMOVÍSM s. n. Atitudine de apatie; spirit de stagnare. – Oblomov (n. pr.) + suf. -ism.
oblon
OBLÓN, obloane, s. n. 1, Dispozitiv format dintr-unul sau mai multe panouri de metal, lemn sau material plastic, așezat în fața ori în spatele unei ferestre, al unei uși sau al unei deschideri și servind pentru protecție sau pentru reglarea luminii care pătrunde în camera respectivă. 2. (Reg.) Deschizătură în formă de fereastră într-un perete, în special în peretele podului; tăblie de lemn care închide această deschizătură. 3. (Înv.) Ușă la trăsură; portieră a unui cupeu. – Et. nec. DOOM
oblón (o-blon) s. n., pl. obloáne
oblonaș
OBLONÁȘ, oblonașe, s. n. Diminutiv al lui oblon. – Oblon + suf. -aș. DOOM
oblonáș (o-blo-) s. n., pl. oblonáșe
oblonașe
OBLONÁȘ, oblonașe, s. n. Diminutiv al lui oblon. – Oblon + suf. -aș. DOOM
oblonáș (o-blo-) s. n., pl. oblonáșe
oblonașele
OBLONÁȘ, oblonașe, s. n. Diminutiv al lui oblon. – Oblon + suf. -aș. DOOM
oblonáș (o-blo-) s. n., pl. oblonáșe
oblonașelor
OBLONÁȘ, oblonașe, s. n. Diminutiv al lui oblon. – Oblon + suf. -aș. DOOM
oblonáș (o-blo-) s. n., pl. oblonáșe
oblonașul
OBLONÁȘ, oblonașe, s. n. Diminutiv al lui oblon. – Oblon + suf. -aș. DOOM
oblonáș (o-blo-) s. n., pl. oblonáșe
oblonașului
OBLONÁȘ, oblonașe, s. n. Diminutiv al lui oblon. – Oblon + suf. -aș. DOOM
oblonáș (o-blo-) s. n., pl. oblonáșe
oblonea
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
obloneai
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
obloneam
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
oblonească
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
obloneau
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
obloneați
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
oblonesc
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
oblonește
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
oblonești
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
oblong
OBLÓNG, -Ă, oblongi, -ge, adj. Care este mai mult lung decât lat; lunguieț, alungit. – Din fr. oblong, lat. oblongus. DOOM
!oblóng (o-blong/ob-long) adj. m., pl. oblóngi; f. oblóngă, pl. oblónge
oblonga
OBLÓNG, -Ă, oblongi, -ge, adj. Care este mai mult lung decât lat; lunguieț, alungit. – Din fr. oblong, lat. oblongus. DOOM
!oblóng (o-blong/ob-long) adj. m., pl. oblóngi; f. oblóngă, pl. oblónge
oblonga
DOVLECÉL, dovlecei, s. m. Varietate de dovleac cu fructele comestibile, lunguiețe, aproape cilindrice; bostănel (Cucurbita pepo oblonga); p. restr. fructul acestei plante. – Dovleac + suf. -el.
oblonge
OBLÓNG, -Ă, oblongi, -ge, adj. Care este mai mult lung decât lat; lunguieț, alungit. – Din fr. oblong, lat. oblongus. DOOM
!oblóng (o-blong/ob-long) adj. m., pl. oblóngi; f. oblóngă, pl. oblónge
oblongei
OBLÓNG, -Ă, oblongi, -ge, adj. Care este mai mult lung decât lat; lunguieț, alungit. – Din fr. oblong, lat. oblongus. DOOM
!oblóng (o-blong/ob-long) adj. m., pl. oblóngi; f. oblóngă, pl. oblónge
oblongele
OBLÓNG, -Ă, oblongi, -ge, adj. Care este mai mult lung decât lat; lunguieț, alungit. – Din fr. oblong, lat. oblongus. DOOM
!oblóng (o-blong/ob-long) adj. m., pl. oblóngi; f. oblóngă, pl. oblónge
oblongelor
OBLÓNG, -Ă, oblongi, -ge, adj. Care este mai mult lung decât lat; lunguieț, alungit. – Din fr. oblong, lat. oblongus. DOOM
!oblóng (o-blong/ob-long) adj. m., pl. oblóngi; f. oblóngă, pl. oblónge
oblongi
OBLÓNG, -Ă, oblongi, -ge, adj. Care este mai mult lung decât lat; lunguieț, alungit. – Din fr. oblong, lat. oblongus. DOOM
!oblóng (o-blong/ob-long) adj. m., pl. oblóngi; f. oblóngă, pl. oblónge
oblongii
OBLÓNG, -Ă, oblongi, -ge, adj. Care este mai mult lung decât lat; lunguieț, alungit. – Din fr. oblong, lat. oblongus. DOOM
!oblóng (o-blong/ob-long) adj. m., pl. oblóngi; f. oblóngă, pl. oblónge
oblongilor
OBLÓNG, -Ă, oblongi, -ge, adj. Care este mai mult lung decât lat; lunguieț, alungit. – Din fr. oblong, lat. oblongus. DOOM
!oblóng (o-blong/ob-long) adj. m., pl. oblóngi; f. oblóngă, pl. oblónge
oblongul
OBLÓNG, -Ă, oblongi, -ge, adj. Care este mai mult lung decât lat; lunguieț, alungit. – Din fr. oblong, lat. oblongus. DOOM
!oblóng (o-blong/ob-long) adj. m., pl. oblóngi; f. oblóngă, pl. oblónge
oblongului
OBLÓNG, -Ă, oblongi, -ge, adj. Care este mai mult lung decât lat; lunguieț, alungit. – Din fr. oblong, lat. oblongus. DOOM
!oblóng (o-blong/ob-long) adj. m., pl. oblóngi; f. oblóngă, pl. oblónge
obloni
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
oblonii
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
oblonim
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
oblonind
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
oblonire
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
oblonire
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon.
obloniră
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
oblonirăm
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
oblonirăți
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
oblonise
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
oblonisem
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
obloniseră
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
obloniserăm
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
obloniserăți
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
obloniseși
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
obloniseți
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
oblonit
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
oblonit
OBLONÍT, -Ă, obloniți, -te, adj. Închis cu obloane. – V. obloni.
oblonita
OBLONÍT, -Ă, obloniți, -te, adj. Închis cu obloane. – V. obloni.
oblonite
OBLONÍT, -Ă, obloniți, -te, adj. Închis cu obloane. – V. obloni.
oblonitei
OBLONÍT, -Ă, obloniți, -te, adj. Închis cu obloane. – V. obloni.
oblonitele
OBLONÍT, -Ă, obloniți, -te, adj. Închis cu obloane. – V. obloni.
oblonitelor
OBLONÍT, -Ă, obloniți, -te, adj. Închis cu obloane. – V. obloni.
oblonitul
OBLONÍT, -Ă, obloniți, -te, adj. Închis cu obloane. – V. obloni.
oblonitului
OBLONÍT, -Ă, obloniți, -te, adj. Închis cu obloane. – V. obloni.
obloniși
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
obloniți
OBLONÍ, oblonesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A închide cu obloane. – Din oblon. DOOM
obloní (a ~) (rar) (o-blo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblonésc, imperf. 3 sg. obloneá; conj. prez. 3 să obloneáscă
obloniți
OBLONÍT, -Ă, obloniți, -te, adj. Închis cu obloane. – V. obloni.
obloniții
OBLONÍT, -Ă, obloniți, -te, adj. Închis cu obloane. – V. obloni.
obloniților
OBLONÍT, -Ă, obloniți, -te, adj. Închis cu obloane. – V. obloni.
oblonul
OBLÓN, obloane, s. n. 1, Dispozitiv format dintr-unul sau mai multe panouri de metal, lemn sau material plastic, așezat în fața ori în spatele unei ferestre, al unei uși sau al unei deschideri și servind pentru protecție sau pentru reglarea luminii care pătrunde în camera respectivă. 2. (Reg.) Deschizătură în formă de fereastră într-un perete, în special în peretele podului; tăblie de lemn care închide această deschizătură. 3. (Înv.) Ușă la trăsură; portieră a unui cupeu. – Et. nec. DOOM
oblón (o-blon) s. n., pl. obloáne
oblonului
OBLÓN, obloane, s. n. 1, Dispozitiv format dintr-unul sau mai multe panouri de metal, lemn sau material plastic, așezat în fața ori în spatele unei ferestre, al unei uși sau al unei deschideri și servind pentru protecție sau pentru reglarea luminii care pătrunde în camera respectivă. 2. (Reg.) Deschizătură în formă de fereastră într-un perete, în special în peretele podului; tăblie de lemn care închide această deschizătură. 3. (Înv.) Ușă la trăsură; portieră a unui cupeu. – Et. nec. DOOM
oblón (o-blon) s. n., pl. obloáne
oblu
ÓBLU, OÁBLĂ, obli, oable, adj., adv. I. Adj. 1. (Pop.) Care se prezintă ca o linie dreaptă; fără cotituri, drept. ♦ (Despre câmpii) Plan, neted. ♦ (Despre înălțimi, urcușuri) Aproape vertical; abrupt. 2. (Despre mers) Încet și uniform. II. Adv. (Pop.) În linie dreaptă; drept; p. ext. (în legătură cu verbe de mișcare) fără înconjur, fără ocol, direct. – Din sl. oblŭ. DOOM
óblu (drept) (pop.) (o-blu) adj. m., pl. óbli; f. oáblă, pl. oáble
oblul
ÓBLU, OÁBLĂ, obli, oable, adj., adv. I. Adj. 1. (Pop.) Care se prezintă ca o linie dreaptă; fără cotituri, drept. ♦ (Despre câmpii) Plan, neted. ♦ (Despre înălțimi, urcușuri) Aproape vertical; abrupt. 2. (Despre mers) Încet și uniform. II. Adv. (Pop.) În linie dreaptă; drept; p. ext. (în legătură cu verbe de mișcare) fără înconjur, fără ocol, direct. – Din sl. oblŭ. DOOM
óblu (drept) (pop.) (o-blu) adj. m., pl. óbli; f. oáblă, pl. oáble
oblului
ÓBLU, OÁBLĂ, obli, oable, adj., adv. I. Adj. 1. (Pop.) Care se prezintă ca o linie dreaptă; fără cotituri, drept. ♦ (Despre câmpii) Plan, neted. ♦ (Despre înălțimi, urcușuri) Aproape vertical; abrupt. 2. (Despre mers) Încet și uniform. II. Adv. (Pop.) În linie dreaptă; drept; p. ext. (în legătură cu verbe de mișcare) fără înconjur, fără ocol, direct. – Din sl. oblŭ. DOOM
óblu (drept) (pop.) (o-blu) adj. m., pl. óbli; f. oáblă, pl. oáble
oblânc
OBLÂNC, oblăncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. – Din sl. oblonkŭ. DOOM
oblấnc (o-blânc) s. n., pl. oblấncuri
oblâncul
OBLÂNC, oblăncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. – Din sl. oblonkŭ. DOOM
oblấnc (o-blânc) s. n., pl. oblấncuri
oblâncului
OBLÂNC, oblăncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. – Din sl. oblonkŭ. DOOM
oblấnc (o-blânc) s. n., pl. oblấncuri
oblâncuri
OBLÂNC, oblăncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. – Din sl. oblonkŭ. DOOM
oblấnc (o-blânc) s. n., pl. oblấncuri
oblâncurile
OBLÂNC, oblăncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. – Din sl. oblonkŭ. DOOM
oblấnc (o-blânc) s. n., pl. oblấncuri
oblâncurilor
OBLÂNC, oblăncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. – Din sl. oblonkŭ. DOOM
oblấnc (o-blânc) s. n., pl. oblấncuri
oblînc
OBLÂNC, oblăncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. – Din sl. oblonkŭ. DOOM
oblấnc (o-blânc) s. n., pl. oblấncuri
oblîncul
OBLÂNC, oblăncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. – Din sl. oblonkŭ. DOOM
oblấnc (o-blânc) s. n., pl. oblấncuri
oblîncului
OBLÂNC, oblăncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. – Din sl. oblonkŭ. DOOM
oblấnc (o-blânc) s. n., pl. oblấncuri
oblîncuri
OBLÂNC, oblăncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. – Din sl. oblonkŭ. DOOM
oblấnc (o-blânc) s. n., pl. oblấncuri
oblîncurile
OBLÂNC, oblăncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. – Din sl. oblonkŭ. DOOM
oblấnc (o-blânc) s. n., pl. oblấncuri
oblîncurilor
OBLÂNC, oblăncuri, s. n. Partea de dinainte a șeii, mai ridicată și încovoiată. – Din sl. oblonkŭ. DOOM
oblấnc (o-blânc) s. n., pl. oblấncuri
oblădui
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduia
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduiai
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduiam
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduiască
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduiau
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduiați
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduiesc
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduiește
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduiești
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduii
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduim
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduind
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduire
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduire
OBLĂDUÍRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui. DOOM
oblăduíre (înv., pop.) (o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduírii; pl. oblăduíri
oblăduirea
OBLĂDUÍRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui. DOOM
oblăduíre (înv., pop.) (o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduírii; pl. oblăduíri
oblăduiri
OBLĂDUÍRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui. DOOM
oblăduíre (înv., pop.) (o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduírii; pl. oblăduíri
oblăduirii
OBLĂDUÍRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui. DOOM
oblăduíre (înv., pop.) (o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduírii; pl. oblăduíri
oblăduirile
OBLĂDUÍRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui. DOOM
oblăduíre (înv., pop.) (o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduírii; pl. oblăduíri
oblăduirilor
OBLĂDUÍRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui. DOOM
oblăduíre (înv., pop.) (o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduírii; pl. oblăduíri
oblăduiră
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduirăm
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduirăți
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduise
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduisem
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduiseră
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduiserăm
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduiserăți
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduiseși
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduiseți
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduit
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduit
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati.
oblăduitoare
OBLĂDUITÓR, -OÁRE, oblăduitori, -oare, adj. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Care oblăduiește, guvernează, conduce, cârmuiește; protector. [Pr.: -du-i-] – Oblădui + suf. -tor. DOOM
oblăduitór (înv., pop.) (o-blă-du-i-) adj. m., pl. oblăduitóri; f. sg. și pl. oblăduitoáre
oblăduitoarea
OBLĂDUITÓR, -OÁRE, oblăduitori, -oare, adj. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Care oblăduiește, guvernează, conduce, cârmuiește; protector. [Pr.: -du-i-] – Oblădui + suf. -tor. DOOM
oblăduitór (înv., pop.) (o-blă-du-i-) adj. m., pl. oblăduitóri; f. sg. și pl. oblăduitoáre
oblăduitoarei
OBLĂDUITÓR, -OÁRE, oblăduitori, -oare, adj. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Care oblăduiește, guvernează, conduce, cârmuiește; protector. [Pr.: -du-i-] – Oblădui + suf. -tor. DOOM
oblăduitór (înv., pop.) (o-blă-du-i-) adj. m., pl. oblăduitóri; f. sg. și pl. oblăduitoáre
oblăduitoarele
OBLĂDUITÓR, -OÁRE, oblăduitori, -oare, adj. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Care oblăduiește, guvernează, conduce, cârmuiește; protector. [Pr.: -du-i-] – Oblădui + suf. -tor. DOOM
oblăduitór (înv., pop.) (o-blă-du-i-) adj. m., pl. oblăduitóri; f. sg. și pl. oblăduitoáre
oblăduitoarelor
OBLĂDUITÓR, -OÁRE, oblăduitori, -oare, adj. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Care oblăduiește, guvernează, conduce, cârmuiește; protector. [Pr.: -du-i-] – Oblădui + suf. -tor. DOOM
oblăduitór (înv., pop.) (o-blă-du-i-) adj. m., pl. oblăduitóri; f. sg. și pl. oblăduitoáre
oblăduitor
OBLĂDUITÓR, -OÁRE, oblăduitori, -oare, adj. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Care oblăduiește, guvernează, conduce, cârmuiește; protector. [Pr.: -du-i-] – Oblădui + suf. -tor. DOOM
oblăduitór (înv., pop.) (o-blă-du-i-) adj. m., pl. oblăduitóri; f. sg. și pl. oblăduitoáre
oblăduitori
OBLĂDUITÓR, -OÁRE, oblăduitori, -oare, adj. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Care oblăduiește, guvernează, conduce, cârmuiește; protector. [Pr.: -du-i-] – Oblădui + suf. -tor. DOOM
oblăduitór (înv., pop.) (o-blă-du-i-) adj. m., pl. oblăduitóri; f. sg. și pl. oblăduitoáre
oblăduitorii
OBLĂDUITÓR, -OÁRE, oblăduitori, -oare, adj. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Care oblăduiește, guvernează, conduce, cârmuiește; protector. [Pr.: -du-i-] – Oblădui + suf. -tor. DOOM
oblăduitór (înv., pop.) (o-blă-du-i-) adj. m., pl. oblăduitóri; f. sg. și pl. oblăduitoáre
oblăduitorilor
OBLĂDUITÓR, -OÁRE, oblăduitori, -oare, adj. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Care oblăduiește, guvernează, conduce, cârmuiește; protector. [Pr.: -du-i-] – Oblădui + suf. -tor. DOOM
oblăduitór (înv., pop.) (o-blă-du-i-) adj. m., pl. oblăduitóri; f. sg. și pl. oblăduitoáre
oblăduitorul
OBLĂDUITÓR, -OÁRE, oblăduitori, -oare, adj. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Care oblăduiește, guvernează, conduce, cârmuiește; protector. [Pr.: -du-i-] – Oblădui + suf. -tor. DOOM
oblăduitór (înv., pop.) (o-blă-du-i-) adj. m., pl. oblăduitóri; f. sg. și pl. oblăduitoáre
oblăduitorului
OBLĂDUITÓR, -OÁRE, oblăduitori, -oare, adj. (Înv. și pop.; adesea substantivat) Care oblăduiește, guvernează, conduce, cârmuiește; protector. [Pr.: -du-i-] – Oblădui + suf. -tor. DOOM
oblăduitór (înv., pop.) (o-blă-du-i-) adj. m., pl. oblăduitóri; f. sg. și pl. oblăduitoáre
oblăduiși
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
oblăduiți
OBLĂDUÍ, oblăduiesc, vb. IV. (Înv. și pop.) 1. Tranz. și refl. A (se) conduce, a (se) administra, a (se) guverna. ♦ Intranz. A domni. 2. Tranz. A proteja, a ocroti, a apăra. – Din sl. obladovati. DOOM
oblăduí (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiésc, imperf. 3 sg. oblăduiá; conj. prez. 3 să oblăduiáscă
obnubila
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilai
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilam
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilare
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilare
OBNUBILÁRE, obnubilări, s. f. Acțiunea de a se obnubila și rezultatul ei. ♦ Stare de apatie, de amorțeală fizică și psihică generală, cu încetinirea gândirii, cauzată de unele boli ale sistemului nervos sau cardiovascular; obnubilație. – V. obnubila. DOOM
obnubiláre s. f., g.-d. art. obnubilắrii; pl. obnubilắri
obnubilarea
OBNUBILÁRE, obnubilări, s. f. Acțiunea de a se obnubila și rezultatul ei. ♦ Stare de apatie, de amorțeală fizică și psihică generală, cu încetinirea gândirii, cauzată de unele boli ale sistemului nervos sau cardiovascular; obnubilație. – V. obnubila. DOOM
obnubiláre s. f., g.-d. art. obnubilắrii; pl. obnubilắri
obnubilară
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilarăm
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilarăți
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilase
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilasem
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilaseră
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilaserăm
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilaserăți
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilaseși
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilaseți
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilat
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilat
OBNUBILÁT, -Ă, obnubilați, -te, adj. (Rar; despre vedere, memorie etc.) Umbrit, întunecat, slăbit. – V. obnubila.
obnubilata
OBNUBILÁT, -Ă, obnubilați, -te, adj. (Rar; despre vedere, memorie etc.) Umbrit, întunecat, slăbit. – V. obnubila.
obnubilate
OBNUBILÁT, -Ă, obnubilați, -te, adj. (Rar; despre vedere, memorie etc.) Umbrit, întunecat, slăbit. – V. obnubila.
obnubilatei
OBNUBILÁT, -Ă, obnubilați, -te, adj. (Rar; despre vedere, memorie etc.) Umbrit, întunecat, slăbit. – V. obnubila.
obnubilatele
OBNUBILÁT, -Ă, obnubilați, -te, adj. (Rar; despre vedere, memorie etc.) Umbrit, întunecat, slăbit. – V. obnubila.
obnubilatelor
OBNUBILÁT, -Ă, obnubilați, -te, adj. (Rar; despre vedere, memorie etc.) Umbrit, întunecat, slăbit. – V. obnubila.
obnubilatul
OBNUBILÁT, -Ă, obnubilați, -te, adj. (Rar; despre vedere, memorie etc.) Umbrit, întunecat, slăbit. – V. obnubila.
obnubilatului
OBNUBILÁT, -Ă, obnubilați, -te, adj. (Rar; despre vedere, memorie etc.) Umbrit, întunecat, slăbit. – V. obnubila.
obnubilau
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilași
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilați
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilați
OBNUBILÁT, -Ă, obnubilați, -te, adj. (Rar; despre vedere, memorie etc.) Umbrit, întunecat, slăbit. – V. obnubila.
obnubilația
OBNUBILÁȚIE, obnubilații, s. f. Obnubilare. – Din fr. obnubilation. DOOM
obnubiláție (-ți-e) s. f., art. obnubiláția (-ți-a), g.-d. art. obnubiláției; pl. obnubiláții, art. obnubiláțiile (-ți-i-)
obnubilație
OBNUBILÁȚIE, obnubilații, s. f. Obnubilare. – Din fr. obnubilation. DOOM
obnubiláție (-ți-e) s. f., art. obnubiláția (-ți-a), g.-d. art. obnubiláției; pl. obnubiláții, art. obnubiláțiile (-ți-i-)
obnubilației
OBNUBILÁȚIE, obnubilații, s. f. Obnubilare. – Din fr. obnubilation. DOOM
obnubiláție (-ți-e) s. f., art. obnubiláția (-ți-a), g.-d. art. obnubiláției; pl. obnubiláții, art. obnubiláțiile (-ți-i-)
obnubilații
OBNUBILÁT, -Ă, obnubilați, -te, adj. (Rar; despre vedere, memorie etc.) Umbrit, întunecat, slăbit. – V. obnubila.
obnubilații
OBNUBILÁȚIE, obnubilații, s. f. Obnubilare. – Din fr. obnubilation. DOOM
obnubiláție (-ți-e) s. f., art. obnubiláția (-ți-a), g.-d. art. obnubiláției; pl. obnubiláții, art. obnubiláțiile (-ți-i-)
obnubilațiile
OBNUBILÁȚIE, obnubilații, s. f. Obnubilare. – Din fr. obnubilation. DOOM
obnubiláție (-ți-e) s. f., art. obnubiláția (-ți-a), g.-d. art. obnubiláției; pl. obnubiláții, art. obnubiláțiile (-ți-i-)
obnubilațiilor
OBNUBILÁȚIE, obnubilații, s. f. Obnubilare. – Din fr. obnubilation. DOOM
obnubiláție (-ți-e) s. f., art. obnubiláția (-ți-a), g.-d. art. obnubiláției; pl. obnubiláții, art. obnubiláțiile (-ți-i-)
obnubilaților
OBNUBILÁT, -Ă, obnubilați, -te, adj. (Rar; despre vedere, memorie etc.) Umbrit, întunecat, slăbit. – V. obnubila.
obnubilațiune
OBNUBILAȚIÚNE s.f. v. obnubilație.
obnubilează
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilez
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubileze
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilezi
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilând
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilînd
OBNUBILÁ, pers. 3 obnubilează, vb. I. Refl. (Rar; despre vedere, memorie) A se întuneca, a slăbi, a se umbri. – Din lat. obnubilare, fr. obnubiler. DOOM
!obnubilá (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se obnubileáză
obnubilări
OBNUBILÁRE, obnubilări, s. f. Acțiunea de a se obnubila și rezultatul ei. ♦ Stare de apatie, de amorțeală fizică și psihică generală, cu încetinirea gândirii, cauzată de unele boli ale sistemului nervos sau cardiovascular; obnubilație. – V. obnubila. DOOM
obnubiláre s. f., g.-d. art. obnubilắrii; pl. obnubilắri
obnubilării
OBNUBILÁRE, obnubilări, s. f. Acțiunea de a se obnubila și rezultatul ei. ♦ Stare de apatie, de amorțeală fizică și psihică generală, cu încetinirea gândirii, cauzată de unele boli ale sistemului nervos sau cardiovascular; obnubilație. – V. obnubila. DOOM
obnubiláre s. f., g.-d. art. obnubilắrii; pl. obnubilắri
obnubilările
OBNUBILÁRE, obnubilări, s. f. Acțiunea de a se obnubila și rezultatul ei. ♦ Stare de apatie, de amorțeală fizică și psihică generală, cu încetinirea gândirii, cauzată de unele boli ale sistemului nervos sau cardiovascular; obnubilație. – V. obnubila. DOOM
obnubiláre s. f., g.-d. art. obnubilắrii; pl. obnubilắri
obnubilărilor
OBNUBILÁRE, obnubilări, s. f. Acțiunea de a se obnubila și rezultatul ei. ♦ Stare de apatie, de amorțeală fizică și psihică generală, cu încetinirea gândirii, cauzată de unele boli ale sistemului nervos sau cardiovascular; obnubilație. – V. obnubila. DOOM
obnubiláre s. f., g.-d. art. obnubilắrii; pl. obnubilắri
oboaie
OBÓI, oboaie, s. n. Instrument muzical de suflat în formă de tub, cu ancie dublă, construit din lemn special, cu găuri și cu clape, folosit mai ales în orchestră. – Din it. oboe, germ. Oboe. DOOM
obói s. n., pl. oboáie
oboaiele
OBÓI, oboaie, s. n. Instrument muzical de suflat în formă de tub, cu ancie dublă, construit din lemn special, cu găuri și cu clape, folosit mai ales în orchestră. – Din it. oboe, germ. Oboe. DOOM
obói s. n., pl. oboáie
oboaielor
OBÓI, oboaie, s. n. Instrument muzical de suflat în formă de tub, cu ancie dublă, construit din lemn special, cu găuri și cu clape, folosit mai ales în orchestră. – Din it. oboe, germ. Oboe. DOOM
obói s. n., pl. oboáie
oboare
OBÓR1 oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., sb. obor. DOOM
obór (pop.) s. n., pl. oboáre
oboare
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oboarele
OBÓR1 oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., sb. obor. DOOM
obór (pop.) s. n., pl. oboáre
oboarelor
OBÓR1 oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., sb. obor. DOOM
obór (pop.) s. n., pl. oboáre
oboară
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
obod
OBÓD, oboduri, s. n. (Reg.) Veșcă făcută din coajă de copac sau din lemn, așezată în jurul pietrelor morii țărănești, pentru a împiedica risipirea făinii. – Sb. obod.
oboi
OBÓI, oboaie, s. n. Instrument muzical de suflat în formă de tub, cu ancie dublă, construit din lemn special, cu găuri și cu clape, folosit mai ales în orchestră. – Din it. oboe, germ. Oboe. DOOM
obói s. n., pl. oboáie
oboist
OBOÍST, -Ă, oboiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la oboi. – Din fr. hautboïste, germ. Hoboist. DOOM
oboístă s. f., g.-d. art. oboístei; pl. oboíste
oboista
OBOÍST, -Ă, oboiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la oboi. – Din fr. hautboïste, germ. Hoboist. DOOM
oboístă s. f., g.-d. art. oboístei; pl. oboíste
oboiste
OBOÍST, -Ă, oboiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la oboi. – Din fr. hautboïste, germ. Hoboist. DOOM
oboístă s. f., g.-d. art. oboístei; pl. oboíste
oboistei
OBOÍST, -Ă, oboiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la oboi. – Din fr. hautboïste, germ. Hoboist. DOOM
oboístă s. f., g.-d. art. oboístei; pl. oboíste
oboistele
OBOÍST, -Ă, oboiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la oboi. – Din fr. hautboïste, germ. Hoboist. DOOM
oboístă s. f., g.-d. art. oboístei; pl. oboíste
oboistelor
OBOÍST, -Ă, oboiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la oboi. – Din fr. hautboïste, germ. Hoboist. DOOM
oboístă s. f., g.-d. art. oboístei; pl. oboíste
oboistul
OBOÍST, -Ă, oboiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la oboi. – Din fr. hautboïste, germ. Hoboist. DOOM
oboístă s. f., g.-d. art. oboístei; pl. oboíste
oboistului
OBOÍST, -Ă, oboiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la oboi. – Din fr. hautboïste, germ. Hoboist. DOOM
oboístă s. f., g.-d. art. oboístei; pl. oboíste
oboiul
OBÓI, oboaie, s. n. Instrument muzical de suflat în formă de tub, cu ancie dublă, construit din lemn special, cu găuri și cu clape, folosit mai ales în orchestră. – Din it. oboe, germ. Oboe. DOOM
obói s. n., pl. oboáie
oboiului
OBÓI, oboaie, s. n. Instrument muzical de suflat în formă de tub, cu ancie dublă, construit din lemn special, cu găuri și cu clape, folosit mai ales în orchestră. – Din it. oboe, germ. Oboe. DOOM
obói s. n., pl. oboáie
oboiști
OBOÍST, -Ă, oboiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la oboi. – Din fr. hautboïste, germ. Hoboist. DOOM
oboístă s. f., g.-d. art. oboístei; pl. oboíste
oboiștii
OBOÍST, -Ă, oboiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la oboi. – Din fr. hautboïste, germ. Hoboist. DOOM
oboístă s. f., g.-d. art. oboístei; pl. oboíste
oboiștilor
OBOÍST, -Ă, oboiști, -ste, s. m. și f. Persoană care cântă la oboi. – Din fr. hautboïste, germ. Hoboist. DOOM
oboístă s. f., g.-d. art. oboístei; pl. oboíste
obol
OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. gener. contribuție de orice natură. ◊ Expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. 2. S. m. Veche monedă grecească, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. – Din fr. obole, lat. obolus.
obol
OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. gener. contribuție de orice natură. ◊ Expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. 2. S. m. Veche monedă grecească, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. – Din fr. obole, lat. obolus. DOOM
oból2 (contribuție) (pop.) s. n., pl. obóluri
oboli
OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. gener. contribuție de orice natură. ◊ Expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. 2. S. m. Veche monedă grecească, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. – Din fr. obole, lat. obolus. DOOM
oból2 (contribuție) (pop.) s. n., pl. obóluri
obolii
OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. gener. contribuție de orice natură. ◊ Expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. 2. S. m. Veche monedă grecească, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. – Din fr. obole, lat. obolus. DOOM
oból2 (contribuție) (pop.) s. n., pl. obóluri
obolilor
OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. gener. contribuție de orice natură. ◊ Expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. 2. S. m. Veche monedă grecească, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. – Din fr. obole, lat. obolus. DOOM
oból2 (contribuție) (pop.) s. n., pl. obóluri
obolul
OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. gener. contribuție de orice natură. ◊ Expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. 2. S. m. Veche monedă grecească, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. – Din fr. obole, lat. obolus.
obolul
OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. gener. contribuție de orice natură. ◊ Expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. 2. S. m. Veche monedă grecească, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. – Din fr. obole, lat. obolus. DOOM
oból2 (contribuție) (pop.) s. n., pl. obóluri
obolului
OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. gener. contribuție de orice natură. ◊ Expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. 2. S. m. Veche monedă grecească, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. – Din fr. obole, lat. obolus.
obolului
OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. gener. contribuție de orice natură. ◊ Expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. 2. S. m. Veche monedă grecească, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. – Din fr. obole, lat. obolus. DOOM
oból2 (contribuție) (pop.) s. n., pl. obóluri
oboluri
OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. gener. contribuție de orice natură. ◊ Expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. 2. S. m. Veche monedă grecească, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. – Din fr. obole, lat. obolus.
obolurile
OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. gener. contribuție de orice natură. ◊ Expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. 2. S. m. Veche monedă grecească, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. – Din fr. obole, lat. obolus.
obolurilor
OBÓL, (1) oboluri, s. n., (2) oboli, s. m. 1. S. n. Sumă modestă cu care cineva contribuie la o acțiune; p. gener. contribuție de orice natură. ◊ Expr. A-și da obolul = a contribui cu un mic ajutor în scop de binefacere. 2. S. m. Veche monedă grecească, egală cu a șasea parte dintr-o drahmă. – Din fr. obole, lat. obolus.
obor
OBÓR1 oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., sb. obor. DOOM
obór (pop.) s. n., pl. oboáre
obor
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
obora
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborai
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oboram
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborau
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborați
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborean
OBOREÁN, -Ă, oboreni, -e, s. m. și f. (Rai-) Persoană care locuiește în apropierea oborului1 (1). – Obor1 + suf. -ean. DOOM
oboreánă (rar) s. f., g.-d. art. oborénei; pl. oboréne
oboreana
OBOREÁN, -Ă, oboreni, -e, s. m. și f. (Rai-) Persoană care locuiește în apropierea oborului1 (1). – Obor1 + suf. -ean. DOOM
oboreánă (rar) s. f., g.-d. art. oborénei; pl. oboréne
oboreanul
OBOREÁN, -Ă, oboreni, -e, s. m. și f. (Rai-) Persoană care locuiește în apropierea oborului1 (1). – Obor1 + suf. -ean. DOOM
oboreánă (rar) s. f., g.-d. art. oborénei; pl. oboréne
oboreanului
OBOREÁN, -Ă, oboreni, -e, s. m. și f. (Rai-) Persoană care locuiește în apropierea oborului1 (1). – Obor1 + suf. -ean. DOOM
oboreánă (rar) s. f., g.-d. art. oborénei; pl. oboréne
oborene
OBOREÁN, -Ă, oboreni, -e, s. m. și f. (Rai-) Persoană care locuiește în apropierea oborului1 (1). – Obor1 + suf. -ean. DOOM
oboreánă (rar) s. f., g.-d. art. oborénei; pl. oboréne
oborenei
OBOREÁN, -Ă, oboreni, -e, s. m. și f. (Rai-) Persoană care locuiește în apropierea oborului1 (1). – Obor1 + suf. -ean. DOOM
oboreánă (rar) s. f., g.-d. art. oborénei; pl. oboréne
oborenele
OBOREÁN, -Ă, oboreni, -e, s. m. și f. (Rai-) Persoană care locuiește în apropierea oborului1 (1). – Obor1 + suf. -ean. DOOM
oboreánă (rar) s. f., g.-d. art. oborénei; pl. oboréne
oborenelor
OBOREÁN, -Ă, oboreni, -e, s. m. și f. (Rai-) Persoană care locuiește în apropierea oborului1 (1). – Obor1 + suf. -ean. DOOM
oboreánă (rar) s. f., g.-d. art. oborénei; pl. oboréne
oboreni
OBOREÁN, -Ă, oboreni, -e, s. m. și f. (Rai-) Persoană care locuiește în apropierea oborului1 (1). – Obor1 + suf. -ean. DOOM
oboreánă (rar) s. f., g.-d. art. oborénei; pl. oboréne
oborenii
OBOREÁN, -Ă, oboreni, -e, s. m. și f. (Rai-) Persoană care locuiește în apropierea oborului1 (1). – Obor1 + suf. -ean. DOOM
oboreánă (rar) s. f., g.-d. art. oborénei; pl. oboréne
oborenilor
OBOREÁN, -Ă, oboreni, -e, s. m. și f. (Rai-) Persoană care locuiește în apropierea oborului1 (1). – Obor1 + suf. -ean. DOOM
oboreánă (rar) s. f., g.-d. art. oborénei; pl. oboréne
obori
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oboroace
OBRÓC, obroace, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Danie. 2. Măsură de capacitate de 44 (obrocul mare) sau de 22 de ocale (obrocul mic), folosită în trecut. ♦ Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarță de tei, care servește ca unitate de măsură pentru cereale sau-pentru păstrarea și transportul acestora; conținutul acestui vas. ◊ Expr. A. pune (sau a ascunde, a ține etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Coș de nuiele fără fund cu care se prind peștii. [Var.: oboróc s. n.] – Din ucr. uborok. DOOM
!obróc (o-broc) / oboróc (înv., pop.) s. n., pl. obroáce/ oboroáce
oboroacele
OBRÓC, obroace, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Danie. 2. Măsură de capacitate de 44 (obrocul mare) sau de 22 de ocale (obrocul mic), folosită în trecut. ♦ Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarță de tei, care servește ca unitate de măsură pentru cereale sau-pentru păstrarea și transportul acestora; conținutul acestui vas. ◊ Expr. A. pune (sau a ascunde, a ține etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Coș de nuiele fără fund cu care se prind peștii. [Var.: oboróc s. n.] – Din ucr. uborok. DOOM
!obróc (o-broc) / oboróc (înv., pop.) s. n., pl. obroáce/ oboroáce
oboroacelor
OBRÓC, obroace, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Danie. 2. Măsură de capacitate de 44 (obrocul mare) sau de 22 de ocale (obrocul mic), folosită în trecut. ♦ Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarță de tei, care servește ca unitate de măsură pentru cereale sau-pentru păstrarea și transportul acestora; conținutul acestui vas. ◊ Expr. A. pune (sau a ascunde, a ține etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Coș de nuiele fără fund cu care se prind peștii. [Var.: oboróc s. n.] – Din ucr. uborok. DOOM
!obróc (o-broc) / oboróc (înv., pop.) s. n., pl. obroáce/ oboroáce
oboroacă
OBOROÁCĂ s. f. v. oboroc.
oboroc
OBRÓC, obroace, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Danie. 2. Măsură de capacitate de 44 (obrocul mare) sau de 22 de ocale (obrocul mic), folosită în trecut. ♦ Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarță de tei, care servește ca unitate de măsură pentru cereale sau-pentru păstrarea și transportul acestora; conținutul acestui vas. ◊ Expr. A. pune (sau a ascunde, a ține etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Coș de nuiele fără fund cu care se prind peștii. [Var.: oboróc s. n.] – Din ucr. uborok. DOOM
!obróc (o-broc) / oboróc (înv., pop.) s. n., pl. obroáce/ oboroáce
oborocul
OBRÓC, obroace, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Danie. 2. Măsură de capacitate de 44 (obrocul mare) sau de 22 de ocale (obrocul mic), folosită în trecut. ♦ Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarță de tei, care servește ca unitate de măsură pentru cereale sau-pentru păstrarea și transportul acestora; conținutul acestui vas. ◊ Expr. A. pune (sau a ascunde, a ține etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Coș de nuiele fără fund cu care se prind peștii. [Var.: oboróc s. n.] – Din ucr. uborok. DOOM
!obróc (o-broc) / oboróc (înv., pop.) s. n., pl. obroáce/ oboroáce
oborocului
OBRÓC, obroace, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Danie. 2. Măsură de capacitate de 44 (obrocul mare) sau de 22 de ocale (obrocul mic), folosită în trecut. ♦ Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarță de tei, care servește ca unitate de măsură pentru cereale sau-pentru păstrarea și transportul acestora; conținutul acestui vas. ◊ Expr. A. pune (sau a ascunde, a ține etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Coș de nuiele fără fund cu care se prind peștii. [Var.: oboróc s. n.] – Din ucr. uborok. DOOM
!obróc (o-broc) / oboróc (înv., pop.) s. n., pl. obroáce/ oboroáce
oborul
OBÓR1 oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., sb. obor. DOOM
obór (pop.) s. n., pl. oboáre
oborului
OBÓR1 oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., sb. obor. DOOM
obór (pop.) s. n., pl. oboáre
oborând
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborâre
OBORÎ́, obór, vb. IV. Tranz. (Reg.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti.
oborâre
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborâră
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborârăm
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborârăți
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborâse
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborâsem
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborâseră
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborâserăm
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborâserăți
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborâseși
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborâseți
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborât
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborâși
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborîi
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborîm
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborînd
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborîre
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborîră
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborîrăm
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborîrăți
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborîse
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborîsem
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborîseră
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborîserăm
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborîserăți
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborîseși
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborîseți
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborît
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborîși
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
oborîți
OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti. DOOM
oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất
obosea
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
oboseai
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
oboseala
OBOSEÁLĂ, oboseli, s. f. Stare de slăbiciune generală datorată unui efort fizic sau intelectual intens; obosire, osteneală. ♦ P. anal. (Tehn.) Scădere a rezistenței unui material sau a unei piese din cauza unei folosiri îndelungate sau a defectelor de elaborare, de prelucrare etc. – Obosi + suf. -eală. DOOM
oboseálă s. f., g.-d. art. obosélii; pl. oboséli
oboseam
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosească
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
oboseau
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
oboseați
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
oboseli
OBOSEÁLĂ, oboseli, s. f. Stare de slăbiciune generală datorată unui efort fizic sau intelectual intens; obosire, osteneală. ♦ P. anal. (Tehn.) Scădere a rezistenței unui material sau a unei piese din cauza unei folosiri îndelungate sau a defectelor de elaborare, de prelucrare etc. – Obosi + suf. -eală. DOOM
oboseálă s. f., g.-d. art. obosélii; pl. oboséli
oboselii
OBOSEÁLĂ, oboseli, s. f. Stare de slăbiciune generală datorată unui efort fizic sau intelectual intens; obosire, osteneală. ♦ P. anal. (Tehn.) Scădere a rezistenței unui material sau a unei piese din cauza unei folosiri îndelungate sau a defectelor de elaborare, de prelucrare etc. – Obosi + suf. -eală. DOOM
oboseálă s. f., g.-d. art. obosélii; pl. oboséli
oboselile
OBOSEÁLĂ, oboseli, s. f. Stare de slăbiciune generală datorată unui efort fizic sau intelectual intens; obosire, osteneală. ♦ P. anal. (Tehn.) Scădere a rezistenței unui material sau a unei piese din cauza unei folosiri îndelungate sau a defectelor de elaborare, de prelucrare etc. – Obosi + suf. -eală. DOOM
oboseálă s. f., g.-d. art. obosélii; pl. oboséli
oboselilor
OBOSEÁLĂ, oboseli, s. f. Stare de slăbiciune generală datorată unui efort fizic sau intelectual intens; obosire, osteneală. ♦ P. anal. (Tehn.) Scădere a rezistenței unui material sau a unei piese din cauza unei folosiri îndelungate sau a defectelor de elaborare, de prelucrare etc. – Obosi + suf. -eală. DOOM
oboseálă s. f., g.-d. art. obosélii; pl. oboséli
obosesc
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosește
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosești
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosi
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosii
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosim
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosind
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosire
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosire
OBOSÍRE, s. f. Faptul de a (se) obosi; oboseală. – V. obosi. DOOM
obosíre s. f., g.-d. art. obosírii
obosirea
OBOSÍRE, s. f. Faptul de a (se) obosi; oboseală. – V. obosi. DOOM
obosíre s. f., g.-d. art. obosírii
obosiri
OBOSÍRE, s. f. Faptul de a (se) obosi; oboseală. – V. obosi. DOOM
obosíre s. f., g.-d. art. obosírii
obosirii
OBOSÍRE, s. f. Faptul de a (se) obosi; oboseală. – V. obosi. DOOM
obosíre s. f., g.-d. art. obosírii
obosirile
OBOSÍRE, s. f. Faptul de a (se) obosi; oboseală. – V. obosi. DOOM
obosíre s. f., g.-d. art. obosírii
obosirilor
OBOSÍRE, s. f. Faptul de a (se) obosi; oboseală. – V. obosi. DOOM
obosíre s. f., g.-d. art. obosírii
obosiră
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosirăm
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosirăți
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosise
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosisem
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosiseră
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosiserăm
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosiserăți
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosiseși
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosiseți
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosit
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosit
OBOSÍT, -Ă, obosiți, -te, adj. Care simte oboseală; sleit de puteri, ostenit, istovit. – V. obosi.
obosita
OBOSÍT, -Ă, obosiți, -te, adj. Care simte oboseală; sleit de puteri, ostenit, istovit. – V. obosi.
obosite
OBOSÍT, -Ă, obosiți, -te, adj. Care simte oboseală; sleit de puteri, ostenit, istovit. – V. obosi.
obositei
OBOSÍT, -Ă, obosiți, -te, adj. Care simte oboseală; sleit de puteri, ostenit, istovit. – V. obosi.
obositele
OBOSÍT, -Ă, obosiți, -te, adj. Care simte oboseală; sleit de puteri, ostenit, istovit. – V. obosi.
obositelor
OBOSÍT, -Ă, obosiți, -te, adj. Care simte oboseală; sleit de puteri, ostenit, istovit. – V. obosi.
obositoare
OBOSITÓR, -OÁRE, obositori, -oare, adj. Care obosește, care provoacă oboseală; ostenitor, istovitor; p. ext. plictisitor. – Obosi + suf. -tor. DOOM
obositór adj. m., pl. obositóri; f. sg. și pl. obositoáre
obositoarea
OBOSITÓR, -OÁRE, obositori, -oare, adj. Care obosește, care provoacă oboseală; ostenitor, istovitor; p. ext. plictisitor. – Obosi + suf. -tor. DOOM
obositór adj. m., pl. obositóri; f. sg. și pl. obositoáre
obositoarei
OBOSITÓR, -OÁRE, obositori, -oare, adj. Care obosește, care provoacă oboseală; ostenitor, istovitor; p. ext. plictisitor. – Obosi + suf. -tor. DOOM
obositór adj. m., pl. obositóri; f. sg. și pl. obositoáre
obositoarele
OBOSITÓR, -OÁRE, obositori, -oare, adj. Care obosește, care provoacă oboseală; ostenitor, istovitor; p. ext. plictisitor. – Obosi + suf. -tor. DOOM
obositór adj. m., pl. obositóri; f. sg. și pl. obositoáre
obositoarelor
OBOSITÓR, -OÁRE, obositori, -oare, adj. Care obosește, care provoacă oboseală; ostenitor, istovitor; p. ext. plictisitor. – Obosi + suf. -tor. DOOM
obositór adj. m., pl. obositóri; f. sg. și pl. obositoáre
obositor
OBOSITÓR, -OÁRE, obositori, -oare, adj. Care obosește, care provoacă oboseală; ostenitor, istovitor; p. ext. plictisitor. – Obosi + suf. -tor. DOOM
obositór adj. m., pl. obositóri; f. sg. și pl. obositoáre
obositori
OBOSITÓR, -OÁRE, obositori, -oare, adj. Care obosește, care provoacă oboseală; ostenitor, istovitor; p. ext. plictisitor. – Obosi + suf. -tor. DOOM
obositór adj. m., pl. obositóri; f. sg. și pl. obositoáre
obositorii
OBOSITÓR, -OÁRE, obositori, -oare, adj. Care obosește, care provoacă oboseală; ostenitor, istovitor; p. ext. plictisitor. – Obosi + suf. -tor. DOOM
obositór adj. m., pl. obositóri; f. sg. și pl. obositoáre
obositorilor
OBOSITÓR, -OÁRE, obositori, -oare, adj. Care obosește, care provoacă oboseală; ostenitor, istovitor; p. ext. plictisitor. – Obosi + suf. -tor. DOOM
obositór adj. m., pl. obositóri; f. sg. și pl. obositoáre
obositorul
OBOSITÓR, -OÁRE, obositori, -oare, adj. Care obosește, care provoacă oboseală; ostenitor, istovitor; p. ext. plictisitor. – Obosi + suf. -tor. DOOM
obositór adj. m., pl. obositóri; f. sg. și pl. obositoáre
obositorului
OBOSITÓR, -OÁRE, obositori, -oare, adj. Care obosește, care provoacă oboseală; ostenitor, istovitor; p. ext. plictisitor. – Obosi + suf. -tor. DOOM
obositór adj. m., pl. obositóri; f. sg. și pl. obositoáre
obositul
OBOSÍT, -Ă, obosiți, -te, adj. Care simte oboseală; sleit de puteri, ostenit, istovit. – V. obosi.
obositului
OBOSÍT, -Ă, obosiți, -te, adj. Care simte oboseală; sleit de puteri, ostenit, istovit. – V. obosi.
obosiși
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosiți
OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. și refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ◊ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, sb. obositi. DOOM
obosí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 să oboseáscă
obosiți
OBOSÍT, -Ă, obosiți, -te, adj. Care simte oboseală; sleit de puteri, ostenit, istovit. – V. obosi.
obosiții
OBOSÍT, -Ă, obosiți, -te, adj. Care simte oboseală; sleit de puteri, ostenit, istovit. – V. obosi.
obosiților
OBOSÍT, -Ă, obosiți, -te, adj. Care simte oboseală; sleit de puteri, ostenit, istovit. – V. obosi.
obot
ÓBOT, obote, s. n. Scândură care leagă în față tălpile săniei. – Cf. bg. hobot. DOOM
óbot s. n., pl. óbote
obote
ÓBOT, obote, s. n. Scândură care leagă în față tălpile săniei. – Cf. bg. hobot. DOOM
óbot s. n., pl. óbote
obotele
ÓBOT, obote, s. n. Scândură care leagă în față tălpile săniei. – Cf. bg. hobot. DOOM
óbot s. n., pl. óbote
obotelor
ÓBOT, obote, s. n. Scândură care leagă în față tălpile săniei. – Cf. bg. hobot. DOOM
óbot s. n., pl. óbote
obotul
ÓBOT, obote, s. n. Scândură care leagă în față tălpile săniei. – Cf. bg. hobot. DOOM
óbot s. n., pl. óbote
obotului
ÓBOT, obote, s. n. Scândură care leagă în față tălpile săniei. – Cf. bg. hobot. DOOM
óbot s. n., pl. óbote
oboval
OBOVÁL, -Ă, obovali, -e, adj. În formă de ou; obovat. – Din fir. obovale, germ. oboval.
obovala
OBOVÁL, -Ă, obovali, -e, adj. În formă de ou; obovat. – Din fir. obovale, germ. oboval.
obovale
OBOVÁL, -Ă, obovali, -e, adj. În formă de ou; obovat. – Din fir. obovale, germ. oboval.
obovalei
OBOVÁL, -Ă, obovali, -e, adj. În formă de ou; obovat. – Din fir. obovale, germ. oboval.
obovalele
OBOVÁL, -Ă, obovali, -e, adj. În formă de ou; obovat. – Din fir. obovale, germ. oboval.
obovalelor
OBOVÁL, -Ă, obovali, -e, adj. În formă de ou; obovat. – Din fir. obovale, germ. oboval.
obovali
OBOVÁL, -Ă, obovali, -e, adj. În formă de ou; obovat. – Din fir. obovale, germ. oboval.
obovalii
OBOVÁL, -Ă, obovali, -e, adj. În formă de ou; obovat. – Din fir. obovale, germ. oboval.
obovalilor
OBOVÁL, -Ă, obovali, -e, adj. În formă de ou; obovat. – Din fir. obovale, germ. oboval.
obovalul
OBOVÁL, -Ă, obovali, -e, adj. În formă de ou; obovat. – Din fir. obovale, germ. oboval.
obovalului
OBOVÁL, -Ă, obovali, -e, adj. În formă de ou; obovat. – Din fir. obovale, germ. oboval.
obovat
OBOVÁT, -Ă, obovați, -te, adj. (Despre frunze, petale, sepale etc.) Care are lățimea cea mai mare în treimea superioară. – Din fr, obové. DOOM
!obovát (o-bo-/ob-o-) adj. m., pl. obováți; f. obovátă, pl. obováte
obovata
OBOVÁT, -Ă, obovați, -te, adj. (Despre frunze, petale, sepale etc.) Care are lățimea cea mai mare în treimea superioară. – Din fr, obové. DOOM
!obovát (o-bo-/ob-o-) adj. m., pl. obováți; f. obovátă, pl. obováte
obovate
OBOVÁT, -Ă, obovați, -te, adj. (Despre frunze, petale, sepale etc.) Care are lățimea cea mai mare în treimea superioară. – Din fr, obové. DOOM
!obovát (o-bo-/ob-o-) adj. m., pl. obováți; f. obovátă, pl. obováte
obovatei
OBOVÁT, -Ă, obovați, -te, adj. (Despre frunze, petale, sepale etc.) Care are lățimea cea mai mare în treimea superioară. – Din fr, obové. DOOM
!obovát (o-bo-/ob-o-) adj. m., pl. obováți; f. obovátă, pl. obováte
obovatele
OBOVÁT, -Ă, obovați, -te, adj. (Despre frunze, petale, sepale etc.) Care are lățimea cea mai mare în treimea superioară. – Din fr, obové. DOOM
!obovát (o-bo-/ob-o-) adj. m., pl. obováți; f. obovátă, pl. obováte
obovatelor
OBOVÁT, -Ă, obovați, -te, adj. (Despre frunze, petale, sepale etc.) Care are lățimea cea mai mare în treimea superioară. – Din fr, obové. DOOM
!obovát (o-bo-/ob-o-) adj. m., pl. obováți; f. obovátă, pl. obováte
obovatul
OBOVÁT, -Ă, obovați, -te, adj. (Despre frunze, petale, sepale etc.) Care are lățimea cea mai mare în treimea superioară. – Din fr, obové. DOOM
!obovát (o-bo-/ob-o-) adj. m., pl. obováți; f. obovátă, pl. obováte
obovatului
OBOVÁT, -Ă, obovați, -te, adj. (Despre frunze, petale, sepale etc.) Care are lățimea cea mai mare în treimea superioară. – Din fr, obové. DOOM
!obovát (o-bo-/ob-o-) adj. m., pl. obováți; f. obovátă, pl. obováte
obovați
OBOVÁT, -Ă, obovați, -te, adj. (Despre frunze, petale, sepale etc.) Care are lățimea cea mai mare în treimea superioară. – Din fr, obové. DOOM
!obovát (o-bo-/ob-o-) adj. m., pl. obováți; f. obovátă, pl. obováte
obovații
OBOVÁT, -Ă, obovați, -te, adj. (Despre frunze, petale, sepale etc.) Care are lățimea cea mai mare în treimea superioară. – Din fr, obové. DOOM
!obovát (o-bo-/ob-o-) adj. m., pl. obováți; f. obovátă, pl. obováte
obovaților
OBOVÁT, -Ă, obovați, -te, adj. (Despre frunze, petale, sepale etc.) Care are lățimea cea mai mare în treimea superioară. – Din fr, obové. DOOM
!obovát (o-bo-/ob-o-) adj. m., pl. obováți; f. obovátă, pl. obováte
obraji
OBRÁZ, (1) obraji, s. m., (2, 3, 4) obraze, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. ◊ Expr. Să-ți fie rușine obrazului! sau să-ți fie în obraz!, se spune cuiva care a făcut ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. A fi gros de obraz = a fi fără rușine, îndrăzneț. (A fi) fără (de) obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios. A avea obraz subțire = a fi bine-crescut, a avea purtări frumoase. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. 2. (Înv.) S. n. Partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine, onorabil dintr-o situație dificilă. A-i spune sau a-i zice cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fără înconjur, direct, fără menajamente. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune (cuiva) minciuni vădite, a căuta să înșeli (pe cineva) în chip grosolan. A-și scoate obrazul în lume = a apărea în societate, a se arăta printre oameni. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfățișa la cineva. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu autoritatea, cu reputația proprie. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multe; a da (cuiva) nas. Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? A (nu) (mai) avea obraz (să...) = a (nu) (mai) avea îndrăzneală (să...). ♦ Fig. Valoare morală a unei persoane; cinste, reputație; renume; demnitate. 3. S. n. (Înv.; adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, ins. ◊ Obraz subțire = persoană fină, pretențioasă, care trăiește în lux. 4. S. n. (Înv.; de obicei la sg.) Rang, condiție, stare socială. [Pl. și: (2, 3) obrazuri] – Din sl. obrazŭ. DOOM
obráz2 (înv.) (față, persoană, rang) (o-braz) s. n., pl. obráze
obrajii
OBRÁZ, (1) obraji, s. m., (2, 3, 4) obraze, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. ◊ Expr. Să-ți fie rușine obrazului! sau să-ți fie în obraz!, se spune cuiva care a făcut ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. A fi gros de obraz = a fi fără rușine, îndrăzneț. (A fi) fără (de) obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios. A avea obraz subțire = a fi bine-crescut, a avea purtări frumoase. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. 2. (Înv.) S. n. Partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine, onorabil dintr-o situație dificilă. A-i spune sau a-i zice cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fără înconjur, direct, fără menajamente. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune (cuiva) minciuni vădite, a căuta să înșeli (pe cineva) în chip grosolan. A-și scoate obrazul în lume = a apărea în societate, a se arăta printre oameni. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfățișa la cineva. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu autoritatea, cu reputația proprie. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multe; a da (cuiva) nas. Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? A (nu) (mai) avea obraz (să...) = a (nu) (mai) avea îndrăzneală (să...). ♦ Fig. Valoare morală a unei persoane; cinste, reputație; renume; demnitate. 3. S. n. (Înv.; adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, ins. ◊ Obraz subțire = persoană fină, pretențioasă, care trăiește în lux. 4. S. n. (Înv.; de obicei la sg.) Rang, condiție, stare socială. [Pl. și: (2, 3) obrazuri] – Din sl. obrazŭ. DOOM
obráz2 (înv.) (față, persoană, rang) (o-braz) s. n., pl. obráze
obrajilor
OBRÁZ, (1) obraji, s. m., (2, 3, 4) obraze, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. ◊ Expr. Să-ți fie rușine obrazului! sau să-ți fie în obraz!, se spune cuiva care a făcut ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. A fi gros de obraz = a fi fără rușine, îndrăzneț. (A fi) fără (de) obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios. A avea obraz subțire = a fi bine-crescut, a avea purtări frumoase. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. 2. (Înv.) S. n. Partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine, onorabil dintr-o situație dificilă. A-i spune sau a-i zice cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fără înconjur, direct, fără menajamente. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune (cuiva) minciuni vădite, a căuta să înșeli (pe cineva) în chip grosolan. A-și scoate obrazul în lume = a apărea în societate, a se arăta printre oameni. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfățișa la cineva. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu autoritatea, cu reputația proprie. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multe; a da (cuiva) nas. Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? A (nu) (mai) avea obraz (să...) = a (nu) (mai) avea îndrăzneală (să...). ♦ Fig. Valoare morală a unei persoane; cinste, reputație; renume; demnitate. 3. S. n. (Înv.; adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, ins. ◊ Obraz subțire = persoană fină, pretențioasă, care trăiește în lux. 4. S. n. (Înv.; de obicei la sg.) Rang, condiție, stare socială. [Pl. și: (2, 3) obrazuri] – Din sl. obrazŭ. DOOM
obráz2 (înv.) (față, persoană, rang) (o-braz) s. n., pl. obráze
obraz
OBRÁZ, (1) obraji, s. m., (2, 3, 4) obraze, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. ◊ Expr. Să-ți fie rușine obrazului! sau să-ți fie în obraz!, se spune cuiva care a făcut ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. A fi gros de obraz = a fi fără rușine, îndrăzneț. (A fi) fără (de) obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios. A avea obraz subțire = a fi bine-crescut, a avea purtări frumoase. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. 2. (Înv.) S. n. Partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine, onorabil dintr-o situație dificilă. A-i spune sau a-i zice cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fără înconjur, direct, fără menajamente. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune (cuiva) minciuni vădite, a căuta să înșeli (pe cineva) în chip grosolan. A-și scoate obrazul în lume = a apărea în societate, a se arăta printre oameni. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfățișa la cineva. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu autoritatea, cu reputația proprie. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multe; a da (cuiva) nas. Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? A (nu) (mai) avea obraz (să...) = a (nu) (mai) avea îndrăzneală (să...). ♦ Fig. Valoare morală a unei persoane; cinste, reputație; renume; demnitate. 3. S. n. (Înv.; adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, ins. ◊ Obraz subțire = persoană fină, pretențioasă, care trăiește în lux. 4. S. n. (Înv.; de obicei la sg.) Rang, condiție, stare socială. [Pl. și: (2, 3) obrazuri] – Din sl. obrazŭ. DOOM
obráz2 (înv.) (față, persoană, rang) (o-braz) s. n., pl. obráze
obraze
OBRÁZ, (1) obraji, s. m., (2, 3, 4) obraze, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. ◊ Expr. Să-ți fie rușine obrazului! sau să-ți fie în obraz!, se spune cuiva care a făcut ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. A fi gros de obraz = a fi fără rușine, îndrăzneț. (A fi) fără (de) obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios. A avea obraz subțire = a fi bine-crescut, a avea purtări frumoase. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. 2. (Înv.) S. n. Partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine, onorabil dintr-o situație dificilă. A-i spune sau a-i zice cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fără înconjur, direct, fără menajamente. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune (cuiva) minciuni vădite, a căuta să înșeli (pe cineva) în chip grosolan. A-și scoate obrazul în lume = a apărea în societate, a se arăta printre oameni. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfățișa la cineva. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu autoritatea, cu reputația proprie. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multe; a da (cuiva) nas. Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? A (nu) (mai) avea obraz (să...) = a (nu) (mai) avea îndrăzneală (să...). ♦ Fig. Valoare morală a unei persoane; cinste, reputație; renume; demnitate. 3. S. n. (Înv.; adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, ins. ◊ Obraz subțire = persoană fină, pretențioasă, care trăiește în lux. 4. S. n. (Înv.; de obicei la sg.) Rang, condiție, stare socială. [Pl. și: (2, 3) obrazuri] – Din sl. obrazŭ. DOOM
obráz2 (înv.) (față, persoană, rang) (o-braz) s. n., pl. obráze
obrazele
OBRÁZ, (1) obraji, s. m., (2, 3, 4) obraze, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. ◊ Expr. Să-ți fie rușine obrazului! sau să-ți fie în obraz!, se spune cuiva care a făcut ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. A fi gros de obraz = a fi fără rușine, îndrăzneț. (A fi) fără (de) obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios. A avea obraz subțire = a fi bine-crescut, a avea purtări frumoase. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. 2. (Înv.) S. n. Partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine, onorabil dintr-o situație dificilă. A-i spune sau a-i zice cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fără înconjur, direct, fără menajamente. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune (cuiva) minciuni vădite, a căuta să înșeli (pe cineva) în chip grosolan. A-și scoate obrazul în lume = a apărea în societate, a se arăta printre oameni. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfățișa la cineva. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu autoritatea, cu reputația proprie. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multe; a da (cuiva) nas. Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? A (nu) (mai) avea obraz (să...) = a (nu) (mai) avea îndrăzneală (să...). ♦ Fig. Valoare morală a unei persoane; cinste, reputație; renume; demnitate. 3. S. n. (Înv.; adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, ins. ◊ Obraz subțire = persoană fină, pretențioasă, care trăiește în lux. 4. S. n. (Înv.; de obicei la sg.) Rang, condiție, stare socială. [Pl. și: (2, 3) obrazuri] – Din sl. obrazŭ. DOOM
obráz2 (înv.) (față, persoană, rang) (o-braz) s. n., pl. obráze
obrazelor
OBRÁZ, (1) obraji, s. m., (2, 3, 4) obraze, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. ◊ Expr. Să-ți fie rușine obrazului! sau să-ți fie în obraz!, se spune cuiva care a făcut ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. A fi gros de obraz = a fi fără rușine, îndrăzneț. (A fi) fără (de) obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios. A avea obraz subțire = a fi bine-crescut, a avea purtări frumoase. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. 2. (Înv.) S. n. Partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine, onorabil dintr-o situație dificilă. A-i spune sau a-i zice cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fără înconjur, direct, fără menajamente. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune (cuiva) minciuni vădite, a căuta să înșeli (pe cineva) în chip grosolan. A-și scoate obrazul în lume = a apărea în societate, a se arăta printre oameni. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfățișa la cineva. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu autoritatea, cu reputația proprie. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multe; a da (cuiva) nas. Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? A (nu) (mai) avea obraz (să...) = a (nu) (mai) avea îndrăzneală (să...). ♦ Fig. Valoare morală a unei persoane; cinste, reputație; renume; demnitate. 3. S. n. (Înv.; adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, ins. ◊ Obraz subțire = persoană fină, pretențioasă, care trăiește în lux. 4. S. n. (Înv.; de obicei la sg.) Rang, condiție, stare socială. [Pl. și: (2, 3) obrazuri] – Din sl. obrazŭ. DOOM
obráz2 (înv.) (față, persoană, rang) (o-braz) s. n., pl. obráze
obraznic
OBRÁZNIC, -Ă, obraznici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent, arogant; (cu sens atenuat) neascultător, neastâmpărat. – Obraz + suf. -nic. DOOM
obráznic (o-braz-) adj. m., pl. obráznici; f. obráznică, pl. obráznice
obraznica
OBRÁZNIC, -Ă, obraznici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent, arogant; (cu sens atenuat) neascultător, neastâmpărat. – Obraz + suf. -nic. DOOM
obráznic (o-braz-) adj. m., pl. obráznici; f. obráznică, pl. obráznice
obraznice
OBRÁZNIC, -Ă, obraznici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent, arogant; (cu sens atenuat) neascultător, neastâmpărat. – Obraz + suf. -nic. DOOM
obráznic (o-braz-) adj. m., pl. obráznici; f. obráznică, pl. obráznice
obraznicei
OBRÁZNIC, -Ă, obraznici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent, arogant; (cu sens atenuat) neascultător, neastâmpărat. – Obraz + suf. -nic. DOOM
obráznic (o-braz-) adj. m., pl. obráznici; f. obráznică, pl. obráznice
obraznicele
OBRÁZNIC, -Ă, obraznici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent, arogant; (cu sens atenuat) neascultător, neastâmpărat. – Obraz + suf. -nic. DOOM
obráznic (o-braz-) adj. m., pl. obráznici; f. obráznică, pl. obráznice
obraznicelor
OBRÁZNIC, -Ă, obraznici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent, arogant; (cu sens atenuat) neascultător, neastâmpărat. – Obraz + suf. -nic. DOOM
obráznic (o-braz-) adj. m., pl. obráznici; f. obráznică, pl. obráznice
obraznici
OBRÁZNIC, -Ă, obraznici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent, arogant; (cu sens atenuat) neascultător, neastâmpărat. – Obraz + suf. -nic. DOOM
obráznic (o-braz-) adj. m., pl. obráznici; f. obráznică, pl. obráznice
obraznicii
OBRÁZNIC, -Ă, obraznici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent, arogant; (cu sens atenuat) neascultător, neastâmpărat. – Obraz + suf. -nic. DOOM
obráznic (o-braz-) adj. m., pl. obráznici; f. obráznică, pl. obráznice
obraznicilor
OBRÁZNIC, -Ă, obraznici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent, arogant; (cu sens atenuat) neascultător, neastâmpărat. – Obraz + suf. -nic. DOOM
obráznic (o-braz-) adj. m., pl. obráznici; f. obráznică, pl. obráznice
obraznicul
OBRÁZNIC, -Ă, obraznici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent, arogant; (cu sens atenuat) neascultător, neastâmpărat. – Obraz + suf. -nic. DOOM
obráznic (o-braz-) adj. m., pl. obráznici; f. obráznică, pl. obráznice
obraznicului
OBRÁZNIC, -Ă, obraznici, -ce, adj. (Adesea substantivat) Lipsit de respect, de rușine; nerușinat, impertinent, insolent, arogant; (cu sens atenuat) neascultător, neastâmpărat. – Obraz + suf. -nic. DOOM
obráznic (o-braz-) adj. m., pl. obráznici; f. obráznică, pl. obráznice
obrazul
OBRÁZ, (1) obraji, s. m., (2, 3, 4) obraze, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. ◊ Expr. Să-ți fie rușine obrazului! sau să-ți fie în obraz!, se spune cuiva care a făcut ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. A fi gros de obraz = a fi fără rușine, îndrăzneț. (A fi) fără (de) obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios. A avea obraz subțire = a fi bine-crescut, a avea purtări frumoase. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. 2. (Înv.) S. n. Partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine, onorabil dintr-o situație dificilă. A-i spune sau a-i zice cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fără înconjur, direct, fără menajamente. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune (cuiva) minciuni vădite, a căuta să înșeli (pe cineva) în chip grosolan. A-și scoate obrazul în lume = a apărea în societate, a se arăta printre oameni. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfățișa la cineva. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu autoritatea, cu reputația proprie. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multe; a da (cuiva) nas. Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? A (nu) (mai) avea obraz (să...) = a (nu) (mai) avea îndrăzneală (să...). ♦ Fig. Valoare morală a unei persoane; cinste, reputație; renume; demnitate. 3. S. n. (Înv.; adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, ins. ◊ Obraz subțire = persoană fină, pretențioasă, care trăiește în lux. 4. S. n. (Înv.; de obicei la sg.) Rang, condiție, stare socială. [Pl. și: (2, 3) obrazuri] – Din sl. obrazŭ. DOOM
obráz2 (înv.) (față, persoană, rang) (o-braz) s. n., pl. obráze
obrazului
OBRÁZ, (1) obraji, s. m., (2, 3, 4) obraze, s. n. 1. S. m. Fiecare dintre cele două părți laterale ale feței; pielea care acoperă aceste părți. ◊ Expr. Să-ți fie rușine obrazului! sau să-ți fie în obraz!, se spune cuiva care a făcut ceva necuviincios. A-i plesni (sau a-i crăpa) cuiva obrazul de rușine = a-i fi cuiva foarte rușine. A fi gros de obraz = a fi fără rușine, îndrăzneț. (A fi) fără (de) obraz = (a fi) nerușinat, necuviincios. A avea obraz subțire = a fi bine-crescut, a avea purtări frumoase. Obrazul subțire cu cheltuială se ține = pentru a putea face față unor pretenții mari trebuie să dispui de mijloace corespunzătoare. 2. (Înv.) S. n. Partea anterioară a capului omenesc; față, figură, chip. ◊ Expr. A ieși (sau a scăpa, a o scoate) cu obraz curat = a ieși cu bine, onorabil dintr-o situație dificilă. A-i spune sau a-i zice cuiva (un lucru) de la obraz = a-i spune cuiva (un lucru) fără înconjur, direct, fără menajamente. A orbi sau a prosti (pe cineva) de la obraz = a-i spune (cuiva) minciuni vădite, a căuta să înșeli (pe cineva) în chip grosolan. A-și scoate obrazul în lume = a apărea în societate, a se arăta printre oameni. A face (cuiva) pe obraz = a se purta cu cineva după cum merită, a se răzbuna pe cineva. A (nu) da obraz = a (nu) da ochi cu cineva, a (nu) se înfățișa la cineva. A-și pune obrazul (pentru cineva) = a garanta (pentru cineva) cu cinstea, cu autoritatea, cu reputația proprie. A da (cuiva) obraz = a îngădui (cuiva) prea multe; a da (cuiva) nas. Cu ce obraz? = cu ce îndrăzneală? A (nu) (mai) avea obraz (să...) = a (nu) (mai) avea îndrăzneală (să...). ♦ Fig. Valoare morală a unei persoane; cinste, reputație; renume; demnitate. 3. S. n. (Înv.; adesea urmat de determinări adjectivale) Persoană, ins. ◊ Obraz subțire = persoană fină, pretențioasă, care trăiește în lux. 4. S. n. (Înv.; de obicei la sg.) Rang, condiție, stare socială. [Pl. și: (2, 3) obrazuri] – Din sl. obrazŭ. DOOM
obráz2 (înv.) (față, persoană, rang) (o-braz) s. n., pl. obráze
obraț
OBRÁȚ, obrațe, s. n. (Înv. și reg.) Veche unitate de lungime egală cu 26,76 m; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. – Din sl. obratŭ „hotar”. DOOM
obráț (înv., reg.) (o-braț) s. n., pl. obráțe
obrațe
OBRÁȚ, obrațe, s. n. (Înv. și reg.) Veche unitate de lungime egală cu 26,76 m; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. – Din sl. obratŭ „hotar”. DOOM
obráț (înv., reg.) (o-braț) s. n., pl. obráțe
obrațele
OBRÁȚ, obrațe, s. n. (Înv. și reg.) Veche unitate de lungime egală cu 26,76 m; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. – Din sl. obratŭ „hotar”. DOOM
obráț (înv., reg.) (o-braț) s. n., pl. obráțe
obrațelor
OBRÁȚ, obrațe, s. n. (Înv. și reg.) Veche unitate de lungime egală cu 26,76 m; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. – Din sl. obratŭ „hotar”. DOOM
obráț (înv., reg.) (o-braț) s. n., pl. obráțe
obrație
OBRÁȚIE, obrații, s. f. Loc îngrădit, plantat cu pomi, la poalele unui deal cu vii.
obrațul
OBRÁȚ, obrațe, s. n. (Înv. și reg.) Veche unitate de lungime egală cu 26,76 m; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. – Din sl. obratŭ „hotar”. DOOM
obráț (înv., reg.) (o-braț) s. n., pl. obráțe
obrațului
OBRÁȚ, obrațe, s. n. (Înv. și reg.) Veche unitate de lungime egală cu 26,76 m; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. – Din sl. obratŭ „hotar”. DOOM
obráț (înv., reg.) (o-braț) s. n., pl. obráțe
obreaje
obreáje (-éji), s. f. – (Olt., Trans.) Pantă, mal. – Var. obrejie. Sb. obrežje (Candrea; Scriban). Der. din bg. obruši „parte înaltă”, cf. obîrșie (Conev 41) pare mai puțin sigură.
obrezui
obrezuí (-uésc, -ít), vb. – A circumcide. Sl. obrezovati (Tiktin). Sec. XVII, înv. – Der. obrezanie, s. f. (circulație), din sl. obrežanije, înv.
obricariță
OBRICÁRIȚĂ, obricarife, s. f. (Învechit și regional) Porție, rație, tain. S-a găsit cine să-i taie din obricariță. PANN, P. V. I 168.
obrici
OBRICÍ, obricesc, vb. IV. Tranz. (Olt.) A opri, a împiedica pe cineva să facă ceva.
obrintea
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrinteai
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrinteala
OBRINTEÁLĂ, obrinteli, s. f. (Pop.) Inflamație, umflătură a unei răni (din cauza infecției, a frigului etc.); obrintitură. [Var.: obrânteálă s. f.] – Obrinti + suf. -eală. DOOM
obrinteálă (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintélii; pl. obrintéli
obrinteam
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintească
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrinteau
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrinteați
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrinteli
OBRINTEÁLĂ, obrinteli, s. f. (Pop.) Inflamație, umflătură a unei răni (din cauza infecției, a frigului etc.); obrintitură. [Var.: obrânteálă s. f.] – Obrinti + suf. -eală. DOOM
obrinteálă (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintélii; pl. obrintéli
obrintelii
OBRINTEÁLĂ, obrinteli, s. f. (Pop.) Inflamație, umflătură a unei răni (din cauza infecției, a frigului etc.); obrintitură. [Var.: obrânteálă s. f.] – Obrinti + suf. -eală. DOOM
obrinteálă (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintélii; pl. obrintéli
obrintelile
OBRINTEÁLĂ, obrinteli, s. f. (Pop.) Inflamație, umflătură a unei răni (din cauza infecției, a frigului etc.); obrintitură. [Var.: obrânteálă s. f.] – Obrinti + suf. -eală. DOOM
obrinteálă (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintélii; pl. obrintéli
obrintelilor
OBRINTEÁLĂ, obrinteli, s. f. (Pop.) Inflamație, umflătură a unei răni (din cauza infecției, a frigului etc.); obrintitură. [Var.: obrânteálă s. f.] – Obrinti + suf. -eală. DOOM
obrinteálă (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintélii; pl. obrintéli
obrintesc
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintește
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintești
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrinti
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintii
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintim
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintind
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintire
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintire
OBRINTÍRE, obrintiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) obrinti și rezultatul ei, – V. obrinti. DOOM
obrintíre (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintírii; pl. obrintíri
obrintirea
OBRINTÍRE, obrintiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) obrinti și rezultatul ei, – V. obrinti. DOOM
obrintíre (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintírii; pl. obrintíri
obrintiri
OBRINTÍRE, obrintiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) obrinti și rezultatul ei, – V. obrinti. DOOM
obrintíre (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintírii; pl. obrintíri
obrintirii
OBRINTÍRE, obrintiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) obrinti și rezultatul ei, – V. obrinti. DOOM
obrintíre (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintírii; pl. obrintíri
obrintirile
OBRINTÍRE, obrintiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) obrinti și rezultatul ei, – V. obrinti. DOOM
obrintíre (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintírii; pl. obrintíri
obrintirilor
OBRINTÍRE, obrintiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) obrinti și rezultatul ei, – V. obrinti. DOOM
obrintíre (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintírii; pl. obrintíri
obrintiră
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintirăm
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintirăți
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintise
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintisem
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintiseră
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintiserăm
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintiserăți
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintiseși
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintiseți
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintit
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintitura
OBRINTITÚRĂ, obrintituri, s. f. (Pop.) Obrinteală. – Obrinti + suf. -tură. DOOM
obrintitúră (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintitúrii; pl. obrintitúri
obrintituri
OBRINTITÚRĂ, obrintituri, s. f. (Pop.) Obrinteală. – Obrinti + suf. -tură. DOOM
obrintitúră (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintitúrii; pl. obrintitúri
obrintiturii
OBRINTITÚRĂ, obrintituri, s. f. (Pop.) Obrinteală. – Obrinti + suf. -tură. DOOM
obrintitúră (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintitúrii; pl. obrintitúri
obrintiturile
OBRINTITÚRĂ, obrintituri, s. f. (Pop.) Obrinteală. – Obrinti + suf. -tură. DOOM
obrintitúră (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintitúrii; pl. obrintitúri
obrintiturilor
OBRINTITÚRĂ, obrintituri, s. f. (Pop.) Obrinteală. – Obrinti + suf. -tură. DOOM
obrintitúră (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintitúrii; pl. obrintitúri
obrintiș
OBRINTÍȘ, obrintișuri, s. n. (Reg.) Obrinteală. – Din obrinti + suf. -iș.
obrintiși
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrintiți
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obroc
OBRÓC, obroace, s. n. 1. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) Danie. 2. Măsură de capacitate de 44 (obrocul mare) sau de 22 de ocale (obrocul mic), folosită în trecut. ♦ Vas mare de formă cilindrică, larg la gură, făcut de obicei din scoarță de tei, care servește ca unitate de măsură pentru cereale sau-pentru păstrarea și transportul acestora; conținutul acestui vas. ◊ Expr. A. pune (sau a ascunde, a ține etc.) ceva sub obroc = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns, a ascunde bine ceva. 3. Coș de nuiele fără fund cu care se prind peștii. [Var.: oboróc s. n.] – Din ucr. uborok. DOOM
!obróc (o-broc) / oboróc (înv., pop.) s. n., pl. obroáce/ oboroáce
obrocea
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obroceai
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obroceală
OBROCEÁLĂ, obroceli, s. f. (În basme) Farmec, vrajă.
obroceam
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrocească
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obroceau
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obroceați
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrocesc
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrocește
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrocești
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obroci
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrocii
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrocim
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrocind
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrocire
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrociră
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrocirăm
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrocirăți
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrocise
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrocisem
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrociseră
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrociserăm
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrociserăți
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrociseși
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrociseți
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrocit
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrocit
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (În basme) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc.
obrocita
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (În basme) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc.
obrocite
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (În basme) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc.
obrocitei
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (În basme) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc.
obrocitele
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (În basme) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc.
obrocitelor
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (În basme) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc.
obrocitul
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (În basme) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc.
obrocitului
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (În basme) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc.
obrociși
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrociți
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc. DOOM
obrocí (a ~) (rar) (o-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrocésc, imperf. 3 sg. obroceá; conj. prez. 3 să obroceáscă
obrociți
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (În basme) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc.
obrociții
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (În basme) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc.
obrociților
OBROCÍ, obrocesc, vb. IV. Tranz. (În basme) A face cuiva vrăji; a fermeca. – Din obroc.
obron
OBRÓN, obroane, s. n. (Regional) Șopron deschis format dintr-un acoperiș susținut de patru stîlpi, în care se ține fînul, trăsura etc.
obrânteală
OBRINTEÁLĂ, obrinteli, s. f. (Pop.) Inflamație, umflătură a unei răni (din cauza infecției, a frigului etc.); obrintitură. [Var.: obrânteálă s. f.] – Obrinti + suf. -eală. DOOM
obrinteálă (pop.) (o-brin-) s. f., g.-d. art. obrintélii; pl. obrintéli
obrânti
OBRINTÍ, obrintesc, vb. IV. Refl. și intranz. (Pop.; despre răni, bube sau, p. ext., despre părți ale corpului) A se inflama, a se umfla (din cauza unei infecții, a frigului etc.). [Var.: obrântí vb. IV] – Din sl. obŭjentriti. DOOM
obrintí (a ~) (pop.) (o-brin-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrintésc, imperf. 3 sg. obrinteá; conj. prez. 3 să obrinteáscă
obrântire
OBRÂNTÍ vb. IV v. obrinti.
obrăci
obrăcí (-c-esc, -ít), vb. – A promite căsătorie. – Var. obroci. Sl. obrąčiti (Titkin). Sec. XVI, înv., împrumut cult.
obrăcire
obrăcí (-c-esc, -ít), vb. – A promite căsătorie. – Var. obroci. Sl. obrąčiti (Titkin). Sec. XVI, înv., împrumut cult.
obrăcit
obrăcí (-c-esc, -ít), vb. – A promite căsătorie. – Var. obroci. Sl. obrąčiti (Titkin). Sec. XVI, înv., împrumut cult.
obrăjei
OBRĂJÉL, obrăjei, s. m. Obrăjor. – Obraz + suf. -el. DOOM
obrăjél (o-bră-) s. m., pl. obrăjéi, art. obrăjéii
obrăjeii
OBRĂJÉL, obrăjei, s. m. Obrăjor. – Obraz + suf. -el. DOOM
obrăjél (o-bră-) s. m., pl. obrăjéi, art. obrăjéii
obrăjeilor
OBRĂJÉL, obrăjei, s. m. Obrăjor. – Obraz + suf. -el. DOOM
obrăjél (o-bră-) s. m., pl. obrăjéi, art. obrăjéii
obrăjel
OBRĂJÉL, obrăjei, s. m. Obrăjor. – Obraz + suf. -el. DOOM
obrăjél (o-bră-) s. m., pl. obrăjéi, art. obrăjéii
obrăjelul
OBRĂJÉL, obrăjei, s. m. Obrăjor. – Obraz + suf. -el. DOOM
obrăjél (o-bră-) s. m., pl. obrăjéi, art. obrăjéii
obrăjelului
OBRĂJÉL, obrăjei, s. m. Obrăjor. – Obraz + suf. -el. DOOM
obrăjél (o-bră-) s. m., pl. obrăjéi, art. obrăjéii
obrăjor
OBRĂJÓR, obrăjori, s. m. Diminutiv al lui obraz; obrăjei. – Obraz + suf. -ior. DOOM
obrăjór (o-bră-) s. m., pl. obrăjóri
obrăjori
OBRĂJÓR, obrăjori, s. m. Diminutiv al lui obraz; obrăjei. – Obraz + suf. -ior. DOOM
obrăjór (o-bră-) s. m., pl. obrăjóri
obrăjorii
OBRĂJÓR, obrăjori, s. m. Diminutiv al lui obraz; obrăjei. – Obraz + suf. -ior. DOOM
obrăjór (o-bră-) s. m., pl. obrăjóri
obrăjorilor
OBRĂJÓR, obrăjori, s. m. Diminutiv al lui obraz; obrăjei. – Obraz + suf. -ior. DOOM
obrăjór (o-bră-) s. m., pl. obrăjóri
obrăjorul
OBRĂJÓR, obrăjori, s. m. Diminutiv al lui obraz; obrăjei. – Obraz + suf. -ior. DOOM
obrăjór (o-bră-) s. m., pl. obrăjóri
obrăjorului
OBRĂJÓR, obrăjori, s. m. Diminutiv al lui obraz; obrăjei. – Obraz + suf. -ior. DOOM
obrăjór (o-bră-) s. m., pl. obrăjóri
obrăzar
OBRĂZÁR, obrăzare, s. n. 1. Plasă deasă de sârmă sau sac de pânză cu care stuparul își acoperă fața pentru a o feri de înțepăturile albinelor. 2. Mască metalică cu care se acoperă fața pentru a o proteja în unele sporturi (lupte, sabie, floretă etc.). 3. (Reg.) Țesătură albă, subțire și rară, cu care se acoperă fața (uneori și trupul) mortului. 4. (Pop.) Mască. – Obraz + suf. -ar. DOOM
obrăzár (o-bră-) s. n., pl. obrăzáre
obrăzare
OBRĂZÁR, obrăzare, s. n. 1. Plasă deasă de sârmă sau sac de pânză cu care stuparul își acoperă fața pentru a o feri de înțepăturile albinelor. 2. Mască metalică cu care se acoperă fața pentru a o proteja în unele sporturi (lupte, sabie, floretă etc.). 3. (Reg.) Țesătură albă, subțire și rară, cu care se acoperă fața (uneori și trupul) mortului. 4. (Pop.) Mască. – Obraz + suf. -ar. DOOM
obrăzár (o-bră-) s. n., pl. obrăzáre
obrăzarele
OBRĂZÁR, obrăzare, s. n. 1. Plasă deasă de sârmă sau sac de pânză cu care stuparul își acoperă fața pentru a o feri de înțepăturile albinelor. 2. Mască metalică cu care se acoperă fața pentru a o proteja în unele sporturi (lupte, sabie, floretă etc.). 3. (Reg.) Țesătură albă, subțire și rară, cu care se acoperă fața (uneori și trupul) mortului. 4. (Pop.) Mască. – Obraz + suf. -ar. DOOM
obrăzár (o-bră-) s. n., pl. obrăzáre
obrăzarelor
OBRĂZÁR, obrăzare, s. n. 1. Plasă deasă de sârmă sau sac de pânză cu care stuparul își acoperă fața pentru a o feri de înțepăturile albinelor. 2. Mască metalică cu care se acoperă fața pentru a o proteja în unele sporturi (lupte, sabie, floretă etc.). 3. (Reg.) Țesătură albă, subțire și rară, cu care se acoperă fața (uneori și trupul) mortului. 4. (Pop.) Mască. – Obraz + suf. -ar. DOOM
obrăzár (o-bră-) s. n., pl. obrăzáre
obrăzarul
OBRĂZÁR, obrăzare, s. n. 1. Plasă deasă de sârmă sau sac de pânză cu care stuparul își acoperă fața pentru a o feri de înțepăturile albinelor. 2. Mască metalică cu care se acoperă fața pentru a o proteja în unele sporturi (lupte, sabie, floretă etc.). 3. (Reg.) Țesătură albă, subțire și rară, cu care se acoperă fața (uneori și trupul) mortului. 4. (Pop.) Mască. – Obraz + suf. -ar. DOOM
obrăzár (o-bră-) s. n., pl. obrăzáre
obrăzarului
OBRĂZÁR, obrăzare, s. n. 1. Plasă deasă de sârmă sau sac de pânză cu care stuparul își acoperă fața pentru a o feri de înțepăturile albinelor. 2. Mască metalică cu care se acoperă fața pentru a o proteja în unele sporturi (lupte, sabie, floretă etc.). 3. (Reg.) Țesătură albă, subțire și rară, cu care se acoperă fața (uneori și trupul) mortului. 4. (Pop.) Mască. – Obraz + suf. -ar. DOOM
obrăzár (o-bră-) s. n., pl. obrăzáre
obrăzat
OBRĂZÁT, -Ă, obrăzați, -te, adj. (Reg.) Cu obrajii mari. – Obraz + suf. -at. DOOM
obrăzát (reg.) (o-bră-) adj. m., pl. obrăzáți; f. obrăzátă, pl. obrăzáte
obrăzata
OBRĂZÁT, -Ă, obrăzați, -te, adj. (Reg.) Cu obrajii mari. – Obraz + suf. -at. DOOM
obrăzát (reg.) (o-bră-) adj. m., pl. obrăzáți; f. obrăzátă, pl. obrăzáte
obrăzate
OBRĂZÁT, -Ă, obrăzați, -te, adj. (Reg.) Cu obrajii mari. – Obraz + suf. -at. DOOM
obrăzát (reg.) (o-bră-) adj. m., pl. obrăzáți; f. obrăzátă, pl. obrăzáte
obrăzatei
OBRĂZÁT, -Ă, obrăzați, -te, adj. (Reg.) Cu obrajii mari. – Obraz + suf. -at. DOOM
obrăzát (reg.) (o-bră-) adj. m., pl. obrăzáți; f. obrăzátă, pl. obrăzáte
obrăzatele
OBRĂZÁT, -Ă, obrăzați, -te, adj. (Reg.) Cu obrajii mari. – Obraz + suf. -at. DOOM
obrăzát (reg.) (o-bră-) adj. m., pl. obrăzáți; f. obrăzátă, pl. obrăzáte
obrăzatelor
OBRĂZÁT, -Ă, obrăzați, -te, adj. (Reg.) Cu obrajii mari. – Obraz + suf. -at. DOOM
obrăzát (reg.) (o-bră-) adj. m., pl. obrăzáți; f. obrăzátă, pl. obrăzáte
obrăzatul
OBRĂZÁT, -Ă, obrăzați, -te, adj. (Reg.) Cu obrajii mari. – Obraz + suf. -at. DOOM
obrăzát (reg.) (o-bră-) adj. m., pl. obrăzáți; f. obrăzátă, pl. obrăzáte
obrăzatului
OBRĂZÁT, -Ă, obrăzați, -te, adj. (Reg.) Cu obrajii mari. – Obraz + suf. -at. DOOM
obrăzát (reg.) (o-bră-) adj. m., pl. obrăzáți; f. obrăzátă, pl. obrăzáte
obrăzați
OBRĂZÁT, -Ă, obrăzați, -te, adj. (Reg.) Cu obrajii mari. – Obraz + suf. -at. DOOM
obrăzát (reg.) (o-bră-) adj. m., pl. obrăzáți; f. obrăzátă, pl. obrăzáte
obrăzații
OBRĂZÁT, -Ă, obrăzați, -te, adj. (Reg.) Cu obrajii mari. – Obraz + suf. -at. DOOM
obrăzát (reg.) (o-bră-) adj. m., pl. obrăzáți; f. obrăzátă, pl. obrăzáte
obrăzaților
OBRĂZÁT, -Ă, obrăzați, -te, adj. (Reg.) Cu obrajii mari. – Obraz + suf. -at. DOOM
obrăzát (reg.) (o-bră-) adj. m., pl. obrăzáți; f. obrăzátă, pl. obrăzáte
obrăznicea
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăzniceai
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăzniceam
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznicească
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăzniceau
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăzniceați
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznicesc
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznicește
OBRĂZNICÉȘTE adv. (Înv.) În mod obraznic, cu obrăznicie. – Obraznic + suf. -ește. DOOM
obrăznicéște (înv.) (o-brăz-) adv.
obrăznicește
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznicești
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznici
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznicia
OBRĂZNICÍE, obrăznicii, s. f. Atitudine, comportare de om obraznic; necuviință, impertinență; (cu sens atenuat) neascultare, neastâmpăr. – Obraznic + suf. -ie. DOOM
obrăznicíe (o-brăz-) s. f., art. obrăznicía, g.-d. art. obrăznicíei; pl. obrăznicíi, art. obrăznicíile
obrăznicie
OBRĂZNICÍE, obrăznicii, s. f. Atitudine, comportare de om obraznic; necuviință, impertinență; (cu sens atenuat) neascultare, neastâmpăr. – Obraznic + suf. -ie. DOOM
obrăznicíe (o-brăz-) s. f., art. obrăznicía, g.-d. art. obrăznicíei; pl. obrăznicíi, art. obrăznicíile
obrăzniciei
OBRĂZNICÍE, obrăznicii, s. f. Atitudine, comportare de om obraznic; necuviință, impertinență; (cu sens atenuat) neascultare, neastâmpăr. – Obraznic + suf. -ie. DOOM
obrăznicíe (o-brăz-) s. f., art. obrăznicía, g.-d. art. obrăznicíei; pl. obrăznicíi, art. obrăznicíile
obrăznicii
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznicii
OBRĂZNICÍE, obrăznicii, s. f. Atitudine, comportare de om obraznic; necuviință, impertinență; (cu sens atenuat) neascultare, neastâmpăr. – Obraznic + suf. -ie. DOOM
obrăznicíe (o-brăz-) s. f., art. obrăznicía, g.-d. art. obrăznicíei; pl. obrăznicíi, art. obrăznicíile
obrăzniciile
OBRĂZNICÍE, obrăznicii, s. f. Atitudine, comportare de om obraznic; necuviință, impertinență; (cu sens atenuat) neascultare, neastâmpăr. – Obraznic + suf. -ie. DOOM
obrăznicíe (o-brăz-) s. f., art. obrăznicía, g.-d. art. obrăznicíei; pl. obrăznicíi, art. obrăznicíile
obrăzniciilor
OBRĂZNICÍE, obrăznicii, s. f. Atitudine, comportare de om obraznic; necuviință, impertinență; (cu sens atenuat) neascultare, neastâmpăr. – Obraznic + suf. -ie. DOOM
obrăznicíe (o-brăz-) s. f., art. obrăznicía, g.-d. art. obrăznicíei; pl. obrăznicíi, art. obrăznicíile
obrăznicim
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznicind
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznicire
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznicire
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocărî pentru o obrăznicie. – Din obraznic.
obrăzniciră
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznicirăm
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznicirăți
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznicise
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznicisem
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăzniciseră
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăzniciserăm
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăzniciserăți
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăzniciseși
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăzniciseți
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznicit
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznicit
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocărî pentru o obrăznicie. – Din obraznic.
obrăzniciși
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăzniciți
OBRĂZNICÍ, obrăznicesc, vb. IV. 1. Refl. A deveni obraznic, necuviincios, impertinent; a-și lua nasul la purtare. 2. Tranz. (Fam.) A certa cu vorbe aspre, a ocări pentru o obrăznicie. – Din obraznic. DOOM
obrăznicí (a ~) (o-brăz-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăznicésc, imperf. 3 sg. obrăzniceá; conj. prez. 3 să obrăzniceáscă
obrăznicuț
OBRĂZNICÚȚ, -Ă, obrăznicuți, -e, adj. Diminutiv al lui obraznic. – Obraznic + suf. -uț. DOOM
obrăznicúț (o-brăz-) adj. m., pl. obrăznicúți; f. obrăznicúță, pl. obrăznicúțe
obrăznicuța
OBRĂZNICÚȚ, -Ă, obrăznicuți, -e, adj. Diminutiv al lui obraznic. – Obraznic + suf. -uț. DOOM
obrăznicúț (o-brăz-) adj. m., pl. obrăznicúți; f. obrăznicúță, pl. obrăznicúțe
obrăznicuțe
OBRĂZNICÚȚ, -Ă, obrăznicuți, -e, adj. Diminutiv al lui obraznic. – Obraznic + suf. -uț. DOOM
obrăznicúț (o-brăz-) adj. m., pl. obrăznicúți; f. obrăznicúță, pl. obrăznicúțe
obrăznicuței
OBRĂZNICÚȚ, -Ă, obrăznicuți, -e, adj. Diminutiv al lui obraznic. – Obraznic + suf. -uț. DOOM
obrăznicúț (o-brăz-) adj. m., pl. obrăznicúți; f. obrăznicúță, pl. obrăznicúțe
obrăznicuțele
OBRĂZNICÚȚ, -Ă, obrăznicuți, -e, adj. Diminutiv al lui obraznic. – Obraznic + suf. -uț. DOOM
obrăznicúț (o-brăz-) adj. m., pl. obrăznicúți; f. obrăznicúță, pl. obrăznicúțe
obrăznicuțelor
OBRĂZNICÚȚ, -Ă, obrăznicuți, -e, adj. Diminutiv al lui obraznic. – Obraznic + suf. -uț. DOOM
obrăznicúț (o-brăz-) adj. m., pl. obrăznicúți; f. obrăznicúță, pl. obrăznicúțe
obrăznicuți
OBRĂZNICÚȚ, -Ă, obrăznicuți, -e, adj. Diminutiv al lui obraznic. – Obraznic + suf. -uț. DOOM
obrăznicúț (o-brăz-) adj. m., pl. obrăznicúți; f. obrăznicúță, pl. obrăznicúțe
obrăznicuții
OBRĂZNICÚȚ, -Ă, obrăznicuți, -e, adj. Diminutiv al lui obraznic. – Obraznic + suf. -uț. DOOM
obrăznicúț (o-brăz-) adj. m., pl. obrăznicúți; f. obrăznicúță, pl. obrăznicúțe
obrăznicuților
OBRĂZNICÚȚ, -Ă, obrăznicuți, -e, adj. Diminutiv al lui obraznic. – Obraznic + suf. -uț. DOOM
obrăznicúț (o-brăz-) adj. m., pl. obrăznicúți; f. obrăznicúță, pl. obrăznicúțe
obrăznicuțul
OBRĂZNICÚȚ, -Ă, obrăznicuți, -e, adj. Diminutiv al lui obraznic. – Obraznic + suf. -uț. DOOM
obrăznicúț (o-brăz-) adj. m., pl. obrăznicúți; f. obrăznicúță, pl. obrăznicúțe
obrăznicuțului
OBRĂZNICÚȚ, -Ă, obrăznicuți, -e, adj. Diminutiv al lui obraznic. – Obraznic + suf. -uț. DOOM
obrăznicúț (o-brăz-) adj. m., pl. obrăznicúți; f. obrăznicúță, pl. obrăznicúțe
obrăznicătura
OBRĂZNICĂTÚRĂ, obrăznicături, s. f. Ființă obraznică. – Obraznic + suf. -ătură. DOOM
obrăznicătúră (o-brăz-) s. f., g.-d. art. obrăznicătúrii; pl. obrăznicătúri
obrăznicături
OBRĂZNICĂTÚRĂ, obrăznicături, s. f. Ființă obraznică. – Obraznic + suf. -ătură. DOOM
obrăznicătúră (o-brăz-) s. f., g.-d. art. obrăznicătúrii; pl. obrăznicătúri
obrăznicăturii
OBRĂZNICĂTÚRĂ, obrăznicături, s. f. Ființă obraznică. – Obraznic + suf. -ătură. DOOM
obrăznicătúră (o-brăz-) s. f., g.-d. art. obrăznicătúrii; pl. obrăznicătúri
obrăznicăturile
OBRĂZNICĂTÚRĂ, obrăznicături, s. f. Ființă obraznică. – Obraznic + suf. -ătură. DOOM
obrăznicătúră (o-brăz-) s. f., g.-d. art. obrăznicătúrii; pl. obrăznicătúri
obrăznicăturilor
OBRĂZNICĂTÚRĂ, obrăznicături, s. f. Ființă obraznică. – Obraznic + suf. -ătură. DOOM
obrăznicătúră (o-brăz-) s. f., g.-d. art. obrăznicătúrii; pl. obrăznicătúri
obrăzui
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuia
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuiai
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuiam
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuiască
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuiau
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuiați
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuiesc
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuiește
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuiești
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuii
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuim
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuind
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuire
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuire
OBRĂZUÍ, obrăzuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa; a schița. – Obraz + suf. -ui.
obrăzuiră
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuirăm
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuirăți
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuise
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuisem
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuiseră
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuiserăm
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuiserăți
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuiseși
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuiseți
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuit
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuit
OBRĂZUÍ, obrăzuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa; a schița. – Obraz + suf. -ui.
obrăzuiși
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obrăzuiți
OBRĂZUÍ, obrăzuinesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A reprezenta, a înfățișa pe cineva sau ceva; a schița. – Obraz + suf. -ui. DOOM
obrăzuí (a ~) (înv.) (o-bră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obrăzuiésc, imperf. 3 sg. obrăzuiá; conj. prez. 3 să obrăzuiáscă
obscen
OBSCÉN, -Ă, obsceni, -e, adj. (Despre gesturi, cuvinte, atitudini etc.) Nerușinat, trivial, indecent; vulgar, pornografic. – Din fr. obscène, lat. obscenus. DOOM
obscén adj. m., pl. obscéni; f. obscénă, pl. obscéne
obscena
OBSCÉN, -Ă, obsceni, -e, adj. (Despre gesturi, cuvinte, atitudini etc.) Nerușinat, trivial, indecent; vulgar, pornografic. – Din fr. obscène, lat. obscenus. DOOM
obscén adj. m., pl. obscéni; f. obscénă, pl. obscéne
obscene
OBSCÉN, -Ă, obsceni, -e, adj. (Despre gesturi, cuvinte, atitudini etc.) Nerușinat, trivial, indecent; vulgar, pornografic. – Din fr. obscène, lat. obscenus. DOOM
obscén adj. m., pl. obscéni; f. obscénă, pl. obscéne
obscenei
OBSCÉN, -Ă, obsceni, -e, adj. (Despre gesturi, cuvinte, atitudini etc.) Nerușinat, trivial, indecent; vulgar, pornografic. – Din fr. obscène, lat. obscenus. DOOM
obscén adj. m., pl. obscéni; f. obscénă, pl. obscéne
obscenele
OBSCÉN, -Ă, obsceni, -e, adj. (Despre gesturi, cuvinte, atitudini etc.) Nerușinat, trivial, indecent; vulgar, pornografic. – Din fr. obscène, lat. obscenus. DOOM
obscén adj. m., pl. obscéni; f. obscénă, pl. obscéne
obscenelor
OBSCÉN, -Ă, obsceni, -e, adj. (Despre gesturi, cuvinte, atitudini etc.) Nerușinat, trivial, indecent; vulgar, pornografic. – Din fr. obscène, lat. obscenus. DOOM
obscén adj. m., pl. obscéni; f. obscénă, pl. obscéne
obsceni
OBSCÉN, -Ă, obsceni, -e, adj. (Despre gesturi, cuvinte, atitudini etc.) Nerușinat, trivial, indecent; vulgar, pornografic. – Din fr. obscène, lat. obscenus. DOOM
obscén adj. m., pl. obscéni; f. obscénă, pl. obscéne
obscenii
OBSCÉN, -Ă, obsceni, -e, adj. (Despre gesturi, cuvinte, atitudini etc.) Nerușinat, trivial, indecent; vulgar, pornografic. – Din fr. obscène, lat. obscenus. DOOM
obscén adj. m., pl. obscéni; f. obscénă, pl. obscéne
obscenilor
OBSCÉN, -Ă, obsceni, -e, adj. (Despre gesturi, cuvinte, atitudini etc.) Nerușinat, trivial, indecent; vulgar, pornografic. – Din fr. obscène, lat. obscenus. DOOM
obscén adj. m., pl. obscéni; f. obscénă, pl. obscéne
obscenitate
OBSCENITÁTE, obscenități, s. f. Ceea ce este obscen; nerușinare, trivialitate, indecență, pornografie; vorbă sau faptă obscenă. – Din fr. obscénité, lat. obscenitas, -atis. DOOM
obscenitáte s. f., g.-d. art. obscenitắții; pl. obscenitắți
obscenitatea
OBSCENITÁTE, obscenități, s. f. Ceea ce este obscen; nerușinare, trivialitate, indecență, pornografie; vorbă sau faptă obscenă. – Din fr. obscénité, lat. obscenitas, -atis. DOOM
obscenitáte s. f., g.-d. art. obscenitắții; pl. obscenitắți
obscenități
OBSCENITÁTE, obscenități, s. f. Ceea ce este obscen; nerușinare, trivialitate, indecență, pornografie; vorbă sau faptă obscenă. – Din fr. obscénité, lat. obscenitas, -atis. DOOM
obscenitáte s. f., g.-d. art. obscenitắții; pl. obscenitắți
obscenității
OBSCENITÁTE, obscenități, s. f. Ceea ce este obscen; nerușinare, trivialitate, indecență, pornografie; vorbă sau faptă obscenă. – Din fr. obscénité, lat. obscenitas, -atis. DOOM
obscenitáte s. f., g.-d. art. obscenitắții; pl. obscenitắți
obscenitățile
OBSCENITÁTE, obscenități, s. f. Ceea ce este obscen; nerușinare, trivialitate, indecență, pornografie; vorbă sau faptă obscenă. – Din fr. obscénité, lat. obscenitas, -atis. DOOM
obscenitáte s. f., g.-d. art. obscenitắții; pl. obscenitắți
obscenităților
OBSCENITÁTE, obscenități, s. f. Ceea ce este obscen; nerușinare, trivialitate, indecență, pornografie; vorbă sau faptă obscenă. – Din fr. obscénité, lat. obscenitas, -atis. DOOM
obscenitáte s. f., g.-d. art. obscenitắții; pl. obscenitắți
obscenul
OBSCÉN, -Ă, obsceni, -e, adj. (Despre gesturi, cuvinte, atitudini etc.) Nerușinat, trivial, indecent; vulgar, pornografic. – Din fr. obscène, lat. obscenus. DOOM
obscén adj. m., pl. obscéni; f. obscénă, pl. obscéne
obscenului
OBSCÉN, -Ă, obsceni, -e, adj. (Despre gesturi, cuvinte, atitudini etc.) Nerușinat, trivial, indecent; vulgar, pornografic. – Din fr. obscène, lat. obscenus. DOOM
obscén adj. m., pl. obscéni; f. obscénă, pl. obscéne
obscur
OBSCÚR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos. 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, greu de priceput, neînțeles. 3. Fig. Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. – Din fr. obscur, lat. obscurus. DOOM
obscúr adj. m., pl. obscúri; f. obscúră, pl. obscúre
obscura
OBSCÚR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos. 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, greu de priceput, neînțeles. 3. Fig. Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. – Din fr. obscur, lat. obscurus. DOOM
obscúr adj. m., pl. obscúri; f. obscúră, pl. obscúre
obscura
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscurai
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscuram
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscurantism
OBSCURANTÍSM s. n. Stare de înapoiere culturală; atitudine ostilă, refractară față de tot ce reprezintă progres. – Din fr. obscurantisme. DOOM
obscurantísm s. n.
obscurantismul
OBSCURANTÍSM s. n. Stare de înapoiere culturală; atitudine ostilă, refractară față de tot ce reprezintă progres. – Din fr. obscurantisme. DOOM
obscurantísm s. n.
obscurantismului
OBSCURANTÍSM s. n. Stare de înapoiere culturală; atitudine ostilă, refractară față de tot ce reprezintă progres. – Din fr. obscurantisme. DOOM
obscurantísm s. n.
obscurantist
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantist
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantista
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantista
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantiste
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantiste
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantistei
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantistei
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantistele
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantistele
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantistelor
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantistelor
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantistul
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantistul
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantistului
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantistului
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantiști
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantiști
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantiștii
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantiștii
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantiștilor
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurantiștilor
OBSCURANTÍST, -Ă, obscurantiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obscurantismului, care oglindește sau susține obscurantismul. 2. S. m. și f. Adept al obscurantismului. – Din fr. obscurantiste. DOOM
obscurantíst adj. m., s. m., pl. obscurantíști; adj. f., s. f. obscurantístă, pl. obscurantíste
obscurare
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscurare
OBSCURÁRE, obscurări, s. f. Acțiunea de a obscura. – V. obscura.
obscurarea
OBSCURÁRE, obscurări, s. f. Acțiunea de a obscura. – V. obscura.
obscurară
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscurarăm
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscurarăți
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscurase
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscurasem
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscuraseră
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscuraserăm
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscuraserăți
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscuraseși
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscuraseți
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscurat
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscurat
OBSCURÁT, -Ă, obscurați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurizat. – V. obscura.
obscurata
OBSCURÁT, -Ă, obscurați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurizat. – V. obscura.
obscurate
OBSCURÁT, -Ă, obscurați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurizat. – V. obscura.
obscuratei
OBSCURÁT, -Ă, obscurați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurizat. – V. obscura.
obscuratele
OBSCURÁT, -Ă, obscurați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurizat. – V. obscura.
obscuratelor
OBSCURÁT, -Ă, obscurați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurizat. – V. obscura.
obscuratul
OBSCURÁT, -Ă, obscurați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurizat. – V. obscura.
obscuratului
OBSCURÁT, -Ă, obscurați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurizat. – V. obscura.
obscurau
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscurași
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscurați
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscurați
OBSCURÁT, -Ă, obscurați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurizat. – V. obscura.
obscurații
OBSCURÁT, -Ă, obscurați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurizat. – V. obscura.
obscuraților
OBSCURÁT, -Ă, obscurați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurizat. – V. obscura.
obscure
OBSCÚR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos. 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, greu de priceput, neînțeles. 3. Fig. Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. – Din fr. obscur, lat. obscurus. DOOM
obscúr adj. m., pl. obscúri; f. obscúră, pl. obscúre
obscurează
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscurei
OBSCÚR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos. 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, greu de priceput, neînțeles. 3. Fig. Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. – Din fr. obscur, lat. obscurus. DOOM
obscúr adj. m., pl. obscúri; f. obscúră, pl. obscúre
obscurele
OBSCÚR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos. 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, greu de priceput, neînțeles. 3. Fig. Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. – Din fr. obscur, lat. obscurus. DOOM
obscúr adj. m., pl. obscúri; f. obscúră, pl. obscúre
obscurelor
OBSCÚR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos. 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, greu de priceput, neînțeles. 3. Fig. Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. – Din fr. obscur, lat. obscurus. DOOM
obscúr adj. m., pl. obscúri; f. obscúră, pl. obscúre
obscurez
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscureze
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscurezi
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscuri
OBSCÚR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos. 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, greu de priceput, neînțeles. 3. Fig. Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. – Din fr. obscur, lat. obscurus. DOOM
obscúr adj. m., pl. obscúri; f. obscúră, pl. obscúre
obscurii
OBSCÚR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos. 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, greu de priceput, neînțeles. 3. Fig. Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. – Din fr. obscur, lat. obscurus. DOOM
obscúr adj. m., pl. obscúri; f. obscúră, pl. obscúre
obscurilor
OBSCÚR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos. 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, greu de priceput, neînțeles. 3. Fig. Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. – Din fr. obscur, lat. obscurus. DOOM
obscúr adj. m., pl. obscúri; f. obscúră, pl. obscúre
obscuritate
OBSCURITÁTE, obscurități, s. f. 1. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. 2. Fig. Lipsă de claritate (în idei, în stil etc.); nelămurire, confuzie. 3. Fig. Lipsă de renume, de vază, de faimă etc.; mediocritate. – Din fr. obscurité, lat. obscuritas, -atis. DOOM
obscuritáte s. f., g.-d. art. obscuritắții; pl. obscuritắți
obscuritatea
OBSCURITÁTE, obscurități, s. f. 1. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. 2. Fig. Lipsă de claritate (în idei, în stil etc.); nelămurire, confuzie. 3. Fig. Lipsă de renume, de vază, de faimă etc.; mediocritate. – Din fr. obscurité, lat. obscuritas, -atis. DOOM
obscuritáte s. f., g.-d. art. obscuritắții; pl. obscuritắți
obscurități
OBSCURITÁTE, obscurități, s. f. 1. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. 2. Fig. Lipsă de claritate (în idei, în stil etc.); nelămurire, confuzie. 3. Fig. Lipsă de renume, de vază, de faimă etc.; mediocritate. – Din fr. obscurité, lat. obscuritas, -atis. DOOM
obscuritáte s. f., g.-d. art. obscuritắții; pl. obscuritắți
obscurității
OBSCURITÁTE, obscurități, s. f. 1. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. 2. Fig. Lipsă de claritate (în idei, în stil etc.); nelămurire, confuzie. 3. Fig. Lipsă de renume, de vază, de faimă etc.; mediocritate. – Din fr. obscurité, lat. obscuritas, -atis. DOOM
obscuritáte s. f., g.-d. art. obscuritắții; pl. obscuritắți
obscuritățile
OBSCURITÁTE, obscurități, s. f. 1. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. 2. Fig. Lipsă de claritate (în idei, în stil etc.); nelămurire, confuzie. 3. Fig. Lipsă de renume, de vază, de faimă etc.; mediocritate. – Din fr. obscurité, lat. obscuritas, -atis. DOOM
obscuritáte s. f., g.-d. art. obscuritắții; pl. obscuritắți
obscurităților
OBSCURITÁTE, obscurități, s. f. 1. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. 2. Fig. Lipsă de claritate (în idei, în stil etc.); nelămurire, confuzie. 3. Fig. Lipsă de renume, de vază, de faimă etc.; mediocritate. – Din fr. obscurité, lat. obscuritas, -atis. DOOM
obscuritáte s. f., g.-d. art. obscuritắții; pl. obscuritắți
obscuriza
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizai
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizam
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizare
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizare
OBSCURIZÁRE, obscurizări, s. f. Faptul de a (se) obscuriza. – V. obscuriza.
obscurizarea
OBSCURIZÁRE, obscurizări, s. f. Faptul de a (se) obscuriza. – V. obscuriza.
obscurizară
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizarăm
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizarăți
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizase
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizasem
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizaseră
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizaserăm
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizaserăți
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizaseși
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizaseți
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizat
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizat
OBSCURIZÁT, -Ă, obscurizați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurat. – V. obscur.
obscurizat
OBSCURIZÁT, -Ă, obscurizați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurat. – V. obscur.
obscurizata
OBSCURIZÁT, -Ă, obscurizați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurat. – V. obscur.
obscurizate
OBSCURIZÁT, -Ă, obscurizați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurat. – V. obscur.
obscurizatei
OBSCURIZÁT, -Ă, obscurizați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurat. – V. obscur.
obscurizatele
OBSCURIZÁT, -Ă, obscurizați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurat. – V. obscur.
obscurizatelor
OBSCURIZÁT, -Ă, obscurizați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurat. – V. obscur.
obscurizatul
OBSCURIZÁT, -Ă, obscurizați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurat. – V. obscur.
obscurizatul
OBSCURIZÁT, -Ă, obscurizați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurat. – V. obscur.
obscurizatului
OBSCURIZÁT, -Ă, obscurizați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurat. – V. obscur.
obscurizatului
OBSCURIZÁT, -Ă, obscurizați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurat. – V. obscur.
obscurizau
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizași
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizați
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizați
OBSCURIZÁT, -Ă, obscurizați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurat. – V. obscur.
obscurizați
OBSCURIZÁT, -Ă, obscurizați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurat. – V. obscur.
obscurizații
OBSCURIZÁT, -Ă, obscurizați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurat. – V. obscur.
obscurizații
OBSCURIZÁT, -Ă, obscurizați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurat. – V. obscur.
obscurizaților
OBSCURIZÁT, -Ă, obscurizați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurat. – V. obscur.
obscurizaților
OBSCURIZÁT, -Ă, obscurizați, -te, adj. Care a devenit obscur; obscurat. – V. obscur.
obscurizează
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizez
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizeze
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizezi
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizând
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizînd
OBSCURIZÁ, obscurizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) face obscur. – Obscur + suf. -iza,
obscurizări
OBSCURIZÁRE, obscurizări, s. f. Faptul de a (se) obscuriza. – V. obscuriza.
obscurizării
OBSCURIZÁRE, obscurizări, s. f. Faptul de a (se) obscuriza. – V. obscuriza.
obscurizările
OBSCURIZÁRE, obscurizări, s. f. Faptul de a (se) obscuriza. – V. obscuriza.
obscurizărilor
OBSCURIZÁRE, obscurizări, s. f. Faptul de a (se) obscuriza. – V. obscuriza.
obscurul
OBSCÚR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos. 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, greu de priceput, neînțeles. 3. Fig. Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. – Din fr. obscur, lat. obscurus. DOOM
obscúr adj. m., pl. obscúri; f. obscúră, pl. obscúre
obscurului
OBSCÚR, -Ă, obscuri, -e, adj. 1. Care nu este străbătut de lumină, lipsit de lumină; întunecos. 2. Fig. Nedeslușit, nelămurit, neclar, greu de priceput, neînțeles. 3. Fig. Necunoscut sau puțin cunoscut; de mică importanță; fără merite sau calități deosebite, mediocru. – Din fr. obscur, lat. obscurus. DOOM
obscúr adj. m., pl. obscúri; f. obscúră, pl. obscúre
obscurând
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscurînd
OBSCURÁ, obscurez, vb. I Tranz. 1. A face să devină obscur (1); a întuneca. 2. A face să devină neclar, greu de priceput, de neînțeles. – Din obscur.
obscurări
OBSCURÁRE, obscurări, s. f. Acțiunea de a obscura. – V. obscura.
obscurării
OBSCURÁRE, obscurări, s. f. Acțiunea de a obscura. – V. obscura.
obscurările
OBSCURÁRE, obscurări, s. f. Acțiunea de a obscura. – V. obscura.
obscurărilor
OBSCURÁRE, obscurări, s. f. Acțiunea de a obscura. – V. obscura.
obsechios
obsechiós (-oásă), adj. – Excesiv de politicos, umil, plecat. Fr. obséquieux.
obsecrația
OBSECRAȚIÚNE s. f. v. obsecrație. DOOM
obsecráție (-se-cra-ți-e) s. f., art. obsecráția (-ți-a), g.-d. art. obsecráției; pl. obsecráții, art. obsecráțiile (-ți-i-)
obsecrație
OBSECRAȚIÚNE s. f. v. obsecrație. DOOM
obsecráție (-se-cra-ți-e) s. f., art. obsecráția (-ți-a), g.-d. art. obsecráției; pl. obsecráții, art. obsecráțiile (-ți-i-)
obsecrației
OBSECRAȚIÚNE s. f. v. obsecrație. DOOM
obsecráție (-se-cra-ți-e) s. f., art. obsecráția (-ți-a), g.-d. art. obsecráției; pl. obsecráții, art. obsecráțiile (-ți-i-)
obsecrații
OBSECRAȚIÚNE s. f. v. obsecrație. DOOM
obsecráție (-se-cra-ți-e) s. f., art. obsecráția (-ți-a), g.-d. art. obsecráției; pl. obsecráții, art. obsecráțiile (-ți-i-)
obsecrațiile
OBSECRAȚIÚNE s. f. v. obsecrație. DOOM
obsecráție (-se-cra-ți-e) s. f., art. obsecráția (-ți-a), g.-d. art. obsecráției; pl. obsecráții, art. obsecráțiile (-ți-i-)
obsecrațiilor
OBSECRAȚIÚNE s. f. v. obsecrație. DOOM
obsecráție (-se-cra-ți-e) s. f., art. obsecráția (-ți-a), g.-d. art. obsecráției; pl. obsecráții, art. obsecráțiile (-ți-i-)
obsecrațiune
OBSECRAȚIÚNE s. f. v. obsecrație. DOOM
obsecráție (-se-cra-ți-e) s. f., art. obsecráția (-ți-a), g.-d. art. obsecráției; pl. obsecráții, art. obsecráțiile (-ți-i-)
obsecvent
OBSECVÉNT, -Ă, obsecvenți, -te, adj. (Despre o vale) Care are o direcție de curgere contrară direcției de înclinare a straturilor. – Din fr. obséquent. DOOM
obsecvént adj. m., pl. obsecvénți; f. obsecvéntă, pl. obsecvénte
obsecventa
OBSECVÉNT, -Ă, obsecvenți, -te, adj. (Despre o vale) Care are o direcție de curgere contrară direcției de înclinare a straturilor. – Din fr. obséquent. DOOM
obsecvént adj. m., pl. obsecvénți; f. obsecvéntă, pl. obsecvénte
obsecvente
OBSECVÉNT, -Ă, obsecvenți, -te, adj. (Despre o vale) Care are o direcție de curgere contrară direcției de înclinare a straturilor. – Din fr. obséquent. DOOM
obsecvént adj. m., pl. obsecvénți; f. obsecvéntă, pl. obsecvénte
obsecventei
OBSECVÉNT, -Ă, obsecvenți, -te, adj. (Despre o vale) Care are o direcție de curgere contrară direcției de înclinare a straturilor. – Din fr. obséquent. DOOM
obsecvént adj. m., pl. obsecvénți; f. obsecvéntă, pl. obsecvénte
obsecventele
OBSECVÉNT, -Ă, obsecvenți, -te, adj. (Despre o vale) Care are o direcție de curgere contrară direcției de înclinare a straturilor. – Din fr. obséquent. DOOM
obsecvént adj. m., pl. obsecvénți; f. obsecvéntă, pl. obsecvénte
obsecventelor
OBSECVÉNT, -Ă, obsecvenți, -te, adj. (Despre o vale) Care are o direcție de curgere contrară direcției de înclinare a straturilor. – Din fr. obséquent. DOOM
obsecvént adj. m., pl. obsecvénți; f. obsecvéntă, pl. obsecvénte
obsecventul
OBSECVÉNT, -Ă, obsecvenți, -te, adj. (Despre o vale) Care are o direcție de curgere contrară direcției de înclinare a straturilor. – Din fr. obséquent. DOOM
obsecvént adj. m., pl. obsecvénți; f. obsecvéntă, pl. obsecvénte
obsecventului
OBSECVÉNT, -Ă, obsecvenți, -te, adj. (Despre o vale) Care are o direcție de curgere contrară direcției de înclinare a straturilor. – Din fr. obséquent. DOOM
obsecvént adj. m., pl. obsecvénți; f. obsecvéntă, pl. obsecvénte
obsecvenți
OBSECVÉNT, -Ă, obsecvenți, -te, adj. (Despre o vale) Care are o direcție de curgere contrară direcției de înclinare a straturilor. – Din fr. obséquent. DOOM
obsecvént adj. m., pl. obsecvénți; f. obsecvéntă, pl. obsecvénte
obsecvenții
OBSECVÉNT, -Ă, obsecvenți, -te, adj. (Despre o vale) Care are o direcție de curgere contrară direcției de înclinare a straturilor. – Din fr. obséquent. DOOM
obsecvént adj. m., pl. obsecvénți; f. obsecvéntă, pl. obsecvénte
obsecvenților
OBSECVÉNT, -Ă, obsecvenți, -te, adj. (Despre o vale) Care are o direcție de curgere contrară direcției de înclinare a straturilor. – Din fr. obséquent. DOOM
obsecvént adj. m., pl. obsecvénți; f. obsecvéntă, pl. obsecvénte
obsecvioasa
OBSECVIÓS, -OÁSĂ, obsecvioși, -oase, adj. (Livr.) Care este excesiv de politicos, de respectuos; servil, slugarnic, smerit, umil, plecat. [Pr.: -vi-os] – Din fr. obséquieux, lat. obsequiosus. DOOM
obsecviós (livr.) (-vi-os) adj. m., pl. obsecvióși; f. obsecvioásă, pl. obsecvioáse
obsecvioase
OBSECVIÓS, -OÁSĂ, obsecvioși, -oase, adj. (Livr.) Care este excesiv de politicos, de respectuos; servil, slugarnic, smerit, umil, plecat. [Pr.: -vi-os] – Din fr. obséquieux, lat. obsequiosus. DOOM
obsecviós (livr.) (-vi-os) adj. m., pl. obsecvióși; f. obsecvioásă, pl. obsecvioáse
obsecvioasei
OBSECVIÓS, -OÁSĂ, obsecvioși, -oase, adj. (Livr.) Care este excesiv de politicos, de respectuos; servil, slugarnic, smerit, umil, plecat. [Pr.: -vi-os] – Din fr. obséquieux, lat. obsequiosus. DOOM
obsecviós (livr.) (-vi-os) adj. m., pl. obsecvióși; f. obsecvioásă, pl. obsecvioáse
obsecvioasele
OBSECVIÓS, -OÁSĂ, obsecvioși, -oase, adj. (Livr.) Care este excesiv de politicos, de respectuos; servil, slugarnic, smerit, umil, plecat. [Pr.: -vi-os] – Din fr. obséquieux, lat. obsequiosus. DOOM
obsecviós (livr.) (-vi-os) adj. m., pl. obsecvióși; f. obsecvioásă, pl. obsecvioáse
obsecvioaselor
OBSECVIÓS, -OÁSĂ, obsecvioși, -oase, adj. (Livr.) Care este excesiv de politicos, de respectuos; servil, slugarnic, smerit, umil, plecat. [Pr.: -vi-os] – Din fr. obséquieux, lat. obsequiosus. DOOM
obsecviós (livr.) (-vi-os) adj. m., pl. obsecvióși; f. obsecvioásă, pl. obsecvioáse
obsecvios
OBSECVIÓS, -OÁSĂ, obsecvioși, -oase, adj. (Livr.) Care este excesiv de politicos, de respectuos; servil, slugarnic, smerit, umil, plecat. [Pr.: -vi-os] – Din fr. obséquieux, lat. obsequiosus. DOOM
obsecviós (livr.) (-vi-os) adj. m., pl. obsecvióși; f. obsecvioásă, pl. obsecvioáse
obsecviosul
OBSECVIÓS, -OÁSĂ, obsecvioși, -oase, adj. (Livr.) Care este excesiv de politicos, de respectuos; servil, slugarnic, smerit, umil, plecat. [Pr.: -vi-os] – Din fr. obséquieux, lat. obsequiosus. DOOM
obsecviós (livr.) (-vi-os) adj. m., pl. obsecvióși; f. obsecvioásă, pl. obsecvioáse
obsecviosului
OBSECVIÓS, -OÁSĂ, obsecvioși, -oase, adj. (Livr.) Care este excesiv de politicos, de respectuos; servil, slugarnic, smerit, umil, plecat. [Pr.: -vi-os] – Din fr. obséquieux, lat. obsequiosus. DOOM
obsecviós (livr.) (-vi-os) adj. m., pl. obsecvióși; f. obsecvioásă, pl. obsecvioáse
obsecviozitate
OBSECVIOZITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi obsecvios; servilism, slugărnicie. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. obséquiosité. DOOM
obsecviozitáte (livr.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. obsecviozitắții
obsecviozitatea
OBSECVIOZITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi obsecvios; servilism, slugărnicie. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. obséquiosité. DOOM
obsecviozitáte (livr.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. obsecviozitắții
obsecviozități
OBSECVIOZITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi obsecvios; servilism, slugărnicie. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. obséquiosité. DOOM
obsecviozitáte (livr.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. obsecviozitắții
obsecviozității
OBSECVIOZITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi obsecvios; servilism, slugărnicie. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. obséquiosité. DOOM
obsecviozitáte (livr.) (-vi-o-) s. f., g.-d. art. obsecviozitắții
obsecvioși
OBSECVIÓS, -OÁSĂ, obsecvioși, -oase, adj. (Livr.) Care este excesiv de politicos, de respectuos; servil, slugarnic, smerit, umil, plecat. [Pr.: -vi-os] – Din fr. obséquieux, lat. obsequiosus. DOOM
obsecviós (livr.) (-vi-os) adj. m., pl. obsecvióși; f. obsecvioásă, pl. obsecvioáse
obsecvioșii
OBSECVIÓS, -OÁSĂ, obsecvioși, -oase, adj. (Livr.) Care este excesiv de politicos, de respectuos; servil, slugarnic, smerit, umil, plecat. [Pr.: -vi-os] – Din fr. obséquieux, lat. obsequiosus. DOOM
obsecviós (livr.) (-vi-os) adj. m., pl. obsecvióși; f. obsecvioásă, pl. obsecvioáse
obsecvioșilor
OBSECVIÓS, -OÁSĂ, obsecvioși, -oase, adj. (Livr.) Care este excesiv de politicos, de respectuos; servil, slugarnic, smerit, umil, plecat. [Pr.: -vi-os] – Din fr. obséquieux, lat. obsequiosus. DOOM
obsecviós (livr.) (-vi-os) adj. m., pl. obsecvióși; f. obsecvioásă, pl. obsecvioáse
obseda
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedai
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedam
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedant
OBSEDÁNT, -Ă, obsedanți, -te, adj. Care obsedează. – Din fit obsédant. DOOM
obsedánt adj. m., pl. obsedánți; f. obsedántă, pl. obsedánte
obsedanta
OBSEDÁNT, -Ă, obsedanți, -te, adj. Care obsedează. – Din fit obsédant. DOOM
obsedánt adj. m., pl. obsedánți; f. obsedántă, pl. obsedánte
obsedante
OBSEDÁNT, -Ă, obsedanți, -te, adj. Care obsedează. – Din fit obsédant. DOOM
obsedánt adj. m., pl. obsedánți; f. obsedántă, pl. obsedánte
obsedantei
OBSEDÁNT, -Ă, obsedanți, -te, adj. Care obsedează. – Din fit obsédant. DOOM
obsedánt adj. m., pl. obsedánți; f. obsedántă, pl. obsedánte
obsedantele
OBSEDÁNT, -Ă, obsedanți, -te, adj. Care obsedează. – Din fit obsédant. DOOM
obsedánt adj. m., pl. obsedánți; f. obsedántă, pl. obsedánte
obsedantelor
OBSEDÁNT, -Ă, obsedanți, -te, adj. Care obsedează. – Din fit obsédant. DOOM
obsedánt adj. m., pl. obsedánți; f. obsedántă, pl. obsedánte
obsedantul
OBSEDÁNT, -Ă, obsedanți, -te, adj. Care obsedează. – Din fit obsédant. DOOM
obsedánt adj. m., pl. obsedánți; f. obsedántă, pl. obsedánte
obsedantului
OBSEDÁNT, -Ă, obsedanți, -te, adj. Care obsedează. – Din fit obsédant. DOOM
obsedánt adj. m., pl. obsedánți; f. obsedántă, pl. obsedánte
obsedanți
OBSEDÁNT, -Ă, obsedanți, -te, adj. Care obsedează. – Din fit obsédant. DOOM
obsedánt adj. m., pl. obsedánți; f. obsedántă, pl. obsedánte
obsedanții
OBSEDÁNT, -Ă, obsedanți, -te, adj. Care obsedează. – Din fit obsédant. DOOM
obsedánt adj. m., pl. obsedánți; f. obsedántă, pl. obsedánte
obsedanților
OBSEDÁNT, -Ă, obsedanți, -te, adj. Care obsedează. – Din fit obsédant. DOOM
obsedánt adj. m., pl. obsedánți; f. obsedántă, pl. obsedánte
obsedare
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedare
OBSEDÁRE, obsedări, s. f. Acțiunea de a obseda și rezultatul ei; obsesie. – V. obseda. DOOM
obsedáre s. f., g.-d. art. obsedắrii; pl. obsedắri
obsedarea
OBSEDÁRE, obsedări, s. f. Acțiunea de a obseda și rezultatul ei; obsesie. – V. obseda. DOOM
obsedáre s. f., g.-d. art. obsedắrii; pl. obsedắri
obsedară
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedarăm
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedarăți
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedase
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedasem
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedaseră
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedaserăm
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedaserăți
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedaseși
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedaseți
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedat
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedat
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedat
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedata
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedata
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedate
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedate
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedatei
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedatei
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedatele
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedatele
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedatelor
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedatelor
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedatul
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedatul
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedatului
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedatului
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedau
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedași
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedați
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedați
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedați
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedații
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedații
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedaților
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedaților
OBSEDÁT, -Ă, obsedați, -te, adj., s. m. și f. (Om) preocupat, urmărit, chinuit neîncetat de o idee, de un sentiment, de o manie etc. – V. obseda. DOOM
obsedát adj. m., s. m., pl. obsedáți; adj. f., s. f. obsedátă, pl. obsedáte
obsedează
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedez
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedeze
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedezi
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedând
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedînd
OBSEDÁ, obsedez, vb. I. Tranz. (Despre imagini, idei, sentimente etc.) A urmări, a preocupa intens și permanent pe cineva, a stărui în mintea cuiva; a persecuta, a chinui. – Din fr. obséder. DOOM
obsedá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsedeáză
obsedări
OBSEDÁRE, obsedări, s. f. Acțiunea de a obseda și rezultatul ei; obsesie. – V. obseda. DOOM
obsedáre s. f., g.-d. art. obsedắrii; pl. obsedắri
obsedării
OBSEDÁRE, obsedări, s. f. Acțiunea de a obseda și rezultatul ei; obsesie. – V. obseda. DOOM
obsedáre s. f., g.-d. art. obsedắrii; pl. obsedắri
obsedările
OBSEDÁRE, obsedări, s. f. Acțiunea de a obseda și rezultatul ei; obsesie. – V. obseda. DOOM
obsedáre s. f., g.-d. art. obsedắrii; pl. obsedắri
obsedărilor
OBSEDÁRE, obsedări, s. f. Acțiunea de a obseda și rezultatul ei; obsesie. – V. obseda. DOOM
obsedáre s. f., g.-d. art. obsedắrii; pl. obsedắri
observ
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observa
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observabil
OBSERVÁBIL, -Ă, observabili, -e, adj. Care poate fi observat. – Din fr. observable, lat. observabilis. DOOM
observábil adj. m., pl. observábili; f. observábilă, pl. observábile
observabila
OBSERVÁBIL, -Ă, observabili, -e, adj. Care poate fi observat. – Din fr. observable, lat. observabilis. DOOM
observábil adj. m., pl. observábili; f. observábilă, pl. observábile
observabile
OBSERVÁBIL, -Ă, observabili, -e, adj. Care poate fi observat. – Din fr. observable, lat. observabilis. DOOM
observábil adj. m., pl. observábili; f. observábilă, pl. observábile
observabilei
OBSERVÁBIL, -Ă, observabili, -e, adj. Care poate fi observat. – Din fr. observable, lat. observabilis. DOOM
observábil adj. m., pl. observábili; f. observábilă, pl. observábile
observabilele
OBSERVÁBIL, -Ă, observabili, -e, adj. Care poate fi observat. – Din fr. observable, lat. observabilis. DOOM
observábil adj. m., pl. observábili; f. observábilă, pl. observábile
observabilelor
OBSERVÁBIL, -Ă, observabili, -e, adj. Care poate fi observat. – Din fr. observable, lat. observabilis. DOOM
observábil adj. m., pl. observábili; f. observábilă, pl. observábile
observabili
OBSERVÁBIL, -Ă, observabili, -e, adj. Care poate fi observat. – Din fr. observable, lat. observabilis. DOOM
observábil adj. m., pl. observábili; f. observábilă, pl. observábile
observabilii
OBSERVÁBIL, -Ă, observabili, -e, adj. Care poate fi observat. – Din fr. observable, lat. observabilis. DOOM
observábil adj. m., pl. observábili; f. observábilă, pl. observábile
observabililor
OBSERVÁBIL, -Ă, observabili, -e, adj. Care poate fi observat. – Din fr. observable, lat. observabilis. DOOM
observábil adj. m., pl. observábili; f. observábilă, pl. observábile
observabilul
OBSERVÁBIL, -Ă, observabili, -e, adj. Care poate fi observat. – Din fr. observable, lat. observabilis. DOOM
observábil adj. m., pl. observábili; f. observábilă, pl. observábile
observabilului
OBSERVÁBIL, -Ă, observabili, -e, adj. Care poate fi observat. – Din fr. observable, lat. observabilis. DOOM
observábil adj. m., pl. observábili; f. observábilă, pl. observábile
observai
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observam
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observanța
OBSERVÁNȚĂ s.f. (Liv.) Observare, respectare a legii, a normelor religioase. ♦ Normă religioasă. [Cf. fr. observance].
observanțe
OBSERVÁNȚĂ s.f. (Liv.) Observare, respectare a legii, a normelor religioase. ♦ Normă religioasă. [Cf. fr. observance].
observanței
OBSERVÁNȚĂ s.f. (Liv.) Observare, respectare a legii, a normelor religioase. ♦ Normă religioasă. [Cf. fr. observance].
observanțele
OBSERVÁNȚĂ s.f. (Liv.) Observare, respectare a legii, a normelor religioase. ♦ Normă religioasă. [Cf. fr. observance].
observanțelor
OBSERVÁNȚĂ s.f. (Liv.) Observare, respectare a legii, a normelor religioase. ♦ Normă religioasă. [Cf. fr. observance].
observare
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observare
OBSERVÁRE, observări, s. f. 1. Acțiunea de a observa și rezultatul ei. ♦ (Rar) Observație (3). 2. (Mil.) Cercetare, supraveghere executată asupra inamicului și a obiectivelor lui, cu ochiul liber sau cu aparate optice, în scopul obținerii unor date. 3. Prima fază a cercetării statistice, care constă în înregistrarea unitară a datelor privind caracteristicile unităților unei colectivități statistice. – V. observa. DOOM
observáre s. f., g.-d. art. observắrii; pl. observắri
observarea
OBSERVÁRE, observări, s. f. 1. Acțiunea de a observa și rezultatul ei. ♦ (Rar) Observație (3). 2. (Mil.) Cercetare, supraveghere executată asupra inamicului și a obiectivelor lui, cu ochiul liber sau cu aparate optice, în scopul obținerii unor date. 3. Prima fază a cercetării statistice, care constă în înregistrarea unitară a datelor privind caracteristicile unităților unei colectivități statistice. – V. observa. DOOM
observáre s. f., g.-d. art. observắrii; pl. observắri
observară
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observarăm
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observarăți
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observase
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observasem
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observaseră
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observaserăm
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observaserăți
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observaseși
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observaseți
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observat
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observat
OBSERVÁ, obsérv, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi. 4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare.
observativ
OBSERVATÍV, -Ă adj. De observare. [Cf. it. observativo].
observativa
OBSERVATÍV, -Ă adj. De observare. [Cf. it. observativo].
observative
OBSERVATÍV, -Ă adj. De observare. [Cf. it. observativo].
observativei
OBSERVATÍV, -Ă adj. De observare. [Cf. it. observativo].
observativele
OBSERVATÍV, -Ă adj. De observare. [Cf. it. observativo].
observativelor
OBSERVATÍV, -Ă adj. De observare. [Cf. it. observativo].
observativi
OBSERVATÍV, -Ă adj. De observare. [Cf. it. observativo].
observativii
OBSERVATÍV, -Ă adj. De observare. [Cf. it. observativo].
observativilor
OBSERVATÍV, -Ă adj. De observare. [Cf. it. observativo].
observativul
OBSERVATÍV, -Ă adj. De observare. [Cf. it. observativo].
observativului
OBSERVATÍV, -Ă adj. De observare. [Cf. it. observativo].
observatoare
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatoare
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatoarea
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatoarea
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatoarei
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatoarei
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatoarele
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatoarele
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatoarelor
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatoarelor
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observator
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observator
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatori
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatori
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatorii
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatorii
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatorilor
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatorilor
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatoriu
OBSERVATÓRIU, -IE adj. v. observator.
observatorul
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatorul
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatorului
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observatorului
OBSERVATOR2, -OĂRE, observatori, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care observă, cercetează sau studiază ceva. ♦ Persoană cu spirit de observație. ♦ Reprezentant al unui stat sau al unei organizații internaționale care participă la lucrările unor conferințe sau organisme internaționale, fără drept de vot și de semnătură a documentelor întocmite de acestea, dar uneori cu dreptul de a participa la discuții. ♦ Militar care execută observarea asupra inamicului. 2. Adj. Care observă, scrutează; pătrunzător, perspicace. 3. Adj. Prin care se atrage cuiva atenția asupra unui abuz de serviciu, asupra unei greșeli etc. săvârșite. Notă observatoare. – Din fr. observateur, lat. observator. DOOM
observatór2 (instituție) s. n., pl. observatoáre
observau
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observași
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observați
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observația
OBSERVÁȚIE, observații, s. f. 1. Procedeu al cunoașterii științifice care constă în contemplarea metodică și intenționată a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studiu. ♦ Supraveghere, urmărire; spec. supraveghere medicală (a unui bolnav). Bolnav ținut sub observație. ◊ Foaie de observație = formular în care se notează istoricul și descrierea bolii, rezultatele examenului clinic și al analizelor de laborator, evoluția bolii și fazele tratamentului urmat de bolnav în timpul spitalizării acestuia. 2. Remarcă, constatare. 3. Obiecție critică; p. ext. mustrare, dojană, reproș. – Din germ. Observation, fr. observation, lat. observatio. DOOM
observáție (-ți-e) s. f., art. observáția (-ți-a), g.-d. art. observáției; pl. observáții, art. observáțiile (-ți-i-)
observație
OBSERVÁȚIE, observații, s. f. 1. Procedeu al cunoașterii științifice care constă în contemplarea metodică și intenționată a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studiu. ♦ Supraveghere, urmărire; spec. supraveghere medicală (a unui bolnav). Bolnav ținut sub observație. ◊ Foaie de observație = formular în care se notează istoricul și descrierea bolii, rezultatele examenului clinic și al analizelor de laborator, evoluția bolii și fazele tratamentului urmat de bolnav în timpul spitalizării acestuia. 2. Remarcă, constatare. 3. Obiecție critică; p. ext. mustrare, dojană, reproș. – Din germ. Observation, fr. observation, lat. observatio. DOOM
observáție (-ți-e) s. f., art. observáția (-ți-a), g.-d. art. observáției; pl. observáții, art. observáțiile (-ți-i-)
observației
OBSERVÁȚIE, observații, s. f. 1. Procedeu al cunoașterii științifice care constă în contemplarea metodică și intenționată a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studiu. ♦ Supraveghere, urmărire; spec. supraveghere medicală (a unui bolnav). Bolnav ținut sub observație. ◊ Foaie de observație = formular în care se notează istoricul și descrierea bolii, rezultatele examenului clinic și al analizelor de laborator, evoluția bolii și fazele tratamentului urmat de bolnav în timpul spitalizării acestuia. 2. Remarcă, constatare. 3. Obiecție critică; p. ext. mustrare, dojană, reproș. – Din germ. Observation, fr. observation, lat. observatio. DOOM
observáție (-ți-e) s. f., art. observáția (-ți-a), g.-d. art. observáției; pl. observáții, art. observáțiile (-ți-i-)
observații
OBSERVÁȚIE, observații, s. f. 1. Procedeu al cunoașterii științifice care constă în contemplarea metodică și intenționată a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studiu. ♦ Supraveghere, urmărire; spec. supraveghere medicală (a unui bolnav). Bolnav ținut sub observație. ◊ Foaie de observație = formular în care se notează istoricul și descrierea bolii, rezultatele examenului clinic și al analizelor de laborator, evoluția bolii și fazele tratamentului urmat de bolnav în timpul spitalizării acestuia. 2. Remarcă, constatare. 3. Obiecție critică; p. ext. mustrare, dojană, reproș. – Din germ. Observation, fr. observation, lat. observatio. DOOM
observáție (-ți-e) s. f., art. observáția (-ți-a), g.-d. art. observáției; pl. observáții, art. observáțiile (-ți-i-)
observațiile
OBSERVÁȚIE, observații, s. f. 1. Procedeu al cunoașterii științifice care constă în contemplarea metodică și intenționată a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studiu. ♦ Supraveghere, urmărire; spec. supraveghere medicală (a unui bolnav). Bolnav ținut sub observație. ◊ Foaie de observație = formular în care se notează istoricul și descrierea bolii, rezultatele examenului clinic și al analizelor de laborator, evoluția bolii și fazele tratamentului urmat de bolnav în timpul spitalizării acestuia. 2. Remarcă, constatare. 3. Obiecție critică; p. ext. mustrare, dojană, reproș. – Din germ. Observation, fr. observation, lat. observatio. DOOM
observáție (-ți-e) s. f., art. observáția (-ți-a), g.-d. art. observáției; pl. observáții, art. observáțiile (-ți-i-)
observațiilor
OBSERVÁȚIE, observații, s. f. 1. Procedeu al cunoașterii științifice care constă în contemplarea metodică și intenționată a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studiu. ♦ Supraveghere, urmărire; spec. supraveghere medicală (a unui bolnav). Bolnav ținut sub observație. ◊ Foaie de observație = formular în care se notează istoricul și descrierea bolii, rezultatele examenului clinic și al analizelor de laborator, evoluția bolii și fazele tratamentului urmat de bolnav în timpul spitalizării acestuia. 2. Remarcă, constatare. 3. Obiecție critică; p. ext. mustrare, dojană, reproș. – Din germ. Observation, fr. observation, lat. observatio. DOOM
observáție (-ți-e) s. f., art. observáția (-ți-a), g.-d. art. observáției; pl. observáții, art. observáțiile (-ți-i-)
observațional
OBSERVAȚIONÁL, -Ă, observaționali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de observație. [Pr.: -fi-o-] – Din engl. observational.
observaționala
OBSERVAȚIONÁL, -Ă, observaționali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de observație. [Pr.: -fi-o-] – Din engl. observational.
observaționale
OBSERVAȚIONÁL, -Ă, observaționali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de observație. [Pr.: -fi-o-] – Din engl. observational.
observaționalei
OBSERVAȚIONÁL, -Ă, observaționali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de observație. [Pr.: -fi-o-] – Din engl. observational.
observaționalele
OBSERVAȚIONÁL, -Ă, observaționali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de observație. [Pr.: -fi-o-] – Din engl. observational.
observaționalelor
OBSERVAȚIONÁL, -Ă, observaționali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de observație. [Pr.: -fi-o-] – Din engl. observational.
observaționali
OBSERVAȚIONÁL, -Ă, observaționali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de observație. [Pr.: -fi-o-] – Din engl. observational.
observaționalii
OBSERVAȚIONÁL, -Ă, observaționali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de observație. [Pr.: -fi-o-] – Din engl. observational.
observaționalilor
OBSERVAȚIONÁL, -Ă, observaționali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de observație. [Pr.: -fi-o-] – Din engl. observational.
observaționalul
OBSERVAȚIONÁL, -Ă, observaționali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de observație. [Pr.: -fi-o-] – Din engl. observational.
observaționalului
OBSERVAȚIONÁL, -Ă, observaționali, -e, adj. (Rar) Cu caracter de observație. [Pr.: -fi-o-] – Din engl. observational.
observațiune
OBSERVAȚIÚNE s.f. v. observație.
observe
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observi
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observând
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observînd
OBSERVÁ, observ, vb. I. Tranz. 1. A băga de seamă, a remarca. ♦ A exprima o observație, a constata. ♦ A atrage cuiva atenția; p. ext. a dojeni, a reproșa. 2. A examina cu atenție, a studia, a cerceta; a scruta. 3. A spiona, a iscodi, a pândi.4. (Rar) A respecta legile, obiceiurile etc. – Din fr. observer, lat. observare. DOOM
observá (a ~) vb., ind. prez. 3 obsérvă
observări
OBSERVÁRE, observări, s. f. 1. Acțiunea de a observa și rezultatul ei. ♦ (Rar) Observație (3). 2. (Mil.) Cercetare, supraveghere executată asupra inamicului și a obiectivelor lui, cu ochiul liber sau cu aparate optice, în scopul obținerii unor date. 3. Prima fază a cercetării statistice, care constă în înregistrarea unitară a datelor privind caracteristicile unităților unei colectivități statistice. – V. observa. DOOM
observáre s. f., g.-d. art. observắrii; pl. observắri
observării
OBSERVÁRE, observări, s. f. 1. Acțiunea de a observa și rezultatul ei. ♦ (Rar) Observație (3). 2. (Mil.) Cercetare, supraveghere executată asupra inamicului și a obiectivelor lui, cu ochiul liber sau cu aparate optice, în scopul obținerii unor date. 3. Prima fază a cercetării statistice, care constă în înregistrarea unitară a datelor privind caracteristicile unităților unei colectivități statistice. – V. observa. DOOM
observáre s. f., g.-d. art. observắrii; pl. observắri
observările
OBSERVÁRE, observări, s. f. 1. Acțiunea de a observa și rezultatul ei. ♦ (Rar) Observație (3). 2. (Mil.) Cercetare, supraveghere executată asupra inamicului și a obiectivelor lui, cu ochiul liber sau cu aparate optice, în scopul obținerii unor date. 3. Prima fază a cercetării statistice, care constă în înregistrarea unitară a datelor privind caracteristicile unităților unei colectivități statistice. – V. observa. DOOM
observáre s. f., g.-d. art. observắrii; pl. observắri
observărilor
OBSERVÁRE, observări, s. f. 1. Acțiunea de a observa și rezultatul ei. ♦ (Rar) Observație (3). 2. (Mil.) Cercetare, supraveghere executată asupra inamicului și a obiectivelor lui, cu ochiul liber sau cu aparate optice, în scopul obținerii unor date. 3. Prima fază a cercetării statistice, care constă în înregistrarea unitară a datelor privind caracteristicile unităților unei colectivități statistice. – V. observa. DOOM
observáre s. f., g.-d. art. observắrii; pl. observắri
obsesia
OBSÉSIE, obsesii, s. f. Tulburare a voinței care se manifestă prin idei fixe, prin dorința irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind conștient de caracterul anormal al acțiunilor sale. ♦ Imagine sau idee inadecvată care revine neîncetat în câmpul conștiinței, stăruitor și anormal; preocupare chinuitoare. [Var.: (Înv.) obsesiúne s. f.] – Din fr. obsession, DOOM
obsésie (-si-e) s. f., art. obsésia (-si-a), g.-d. art. obsésiei; pl. obsésii, art. obsésiile (-si-i-)
obsesie
OBSÉSIE, obsesii, s. f. Tulburare a voinței care se manifestă prin idei fixe, prin dorința irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind conștient de caracterul anormal al acțiunilor sale. ♦ Imagine sau idee inadecvată care revine neîncetat în câmpul conștiinței, stăruitor și anormal; preocupare chinuitoare. [Var.: (Înv.) obsesiúne s. f.] – Din fr. obsession, DOOM
obsésie (-si-e) s. f., art. obsésia (-si-a), g.-d. art. obsésiei; pl. obsésii, art. obsésiile (-si-i-)
obsesiei
OBSÉSIE, obsesii, s. f. Tulburare a voinței care se manifestă prin idei fixe, prin dorința irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind conștient de caracterul anormal al acțiunilor sale. ♦ Imagine sau idee inadecvată care revine neîncetat în câmpul conștiinței, stăruitor și anormal; preocupare chinuitoare. [Var.: (Înv.) obsesiúne s. f.] – Din fr. obsession, DOOM
obsésie (-si-e) s. f., art. obsésia (-si-a), g.-d. art. obsésiei; pl. obsésii, art. obsésiile (-si-i-)
obsesii
OBSÉSIE, obsesii, s. f. Tulburare a voinței care se manifestă prin idei fixe, prin dorința irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind conștient de caracterul anormal al acțiunilor sale. ♦ Imagine sau idee inadecvată care revine neîncetat în câmpul conștiinței, stăruitor și anormal; preocupare chinuitoare. [Var.: (Înv.) obsesiúne s. f.] – Din fr. obsession, DOOM
obsésie (-si-e) s. f., art. obsésia (-si-a), g.-d. art. obsésiei; pl. obsésii, art. obsésiile (-si-i-)
obsesiile
OBSÉSIE, obsesii, s. f. Tulburare a voinței care se manifestă prin idei fixe, prin dorința irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind conștient de caracterul anormal al acțiunilor sale. ♦ Imagine sau idee inadecvată care revine neîncetat în câmpul conștiinței, stăruitor și anormal; preocupare chinuitoare. [Var.: (Înv.) obsesiúne s. f.] – Din fr. obsession, DOOM
obsésie (-si-e) s. f., art. obsésia (-si-a), g.-d. art. obsésiei; pl. obsésii, art. obsésiile (-si-i-)
obsesiilor
OBSÉSIE, obsesii, s. f. Tulburare a voinței care se manifestă prin idei fixe, prin dorința irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind conștient de caracterul anormal al acțiunilor sale. ♦ Imagine sau idee inadecvată care revine neîncetat în câmpul conștiinței, stăruitor și anormal; preocupare chinuitoare. [Var.: (Înv.) obsesiúne s. f.] – Din fr. obsession, DOOM
obsésie (-si-e) s. f., art. obsésia (-si-a), g.-d. art. obsésiei; pl. obsésii, art. obsésiile (-si-i-)
obsesional
OBSESIONÁL, -Ă, obsesionali, -e, adj. De obsesie; obsesiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. obsessionnel. DOOM
*obsesionál (-si-o-) adj. m., pl. obsesionáli; f. obsesionálă, pl. obsesionále
obsesionala
OBSESIONÁL, -Ă, obsesionali, -e, adj. De obsesie; obsesiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. obsessionnel. DOOM
*obsesionál (-si-o-) adj. m., pl. obsesionáli; f. obsesionálă, pl. obsesionále
obsesionale
OBSESIONÁL, -Ă, obsesionali, -e, adj. De obsesie; obsesiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. obsessionnel. DOOM
*obsesionál (-si-o-) adj. m., pl. obsesionáli; f. obsesionálă, pl. obsesionále
obsesionalei
OBSESIONÁL, -Ă, obsesionali, -e, adj. De obsesie; obsesiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. obsessionnel. DOOM
*obsesionál (-si-o-) adj. m., pl. obsesionáli; f. obsesionálă, pl. obsesionále
obsesionalele
OBSESIONÁL, -Ă, obsesionali, -e, adj. De obsesie; obsesiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. obsessionnel. DOOM
*obsesionál (-si-o-) adj. m., pl. obsesionáli; f. obsesionálă, pl. obsesionále
obsesionalelor
OBSESIONÁL, -Ă, obsesionali, -e, adj. De obsesie; obsesiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. obsessionnel. DOOM
*obsesionál (-si-o-) adj. m., pl. obsesionáli; f. obsesionálă, pl. obsesionále
obsesionali
OBSESIONÁL, -Ă, obsesionali, -e, adj. De obsesie; obsesiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. obsessionnel. DOOM
*obsesionál (-si-o-) adj. m., pl. obsesionáli; f. obsesionálă, pl. obsesionále
obsesionalii
OBSESIONÁL, -Ă, obsesionali, -e, adj. De obsesie; obsesiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. obsessionnel. DOOM
*obsesionál (-si-o-) adj. m., pl. obsesionáli; f. obsesionálă, pl. obsesionále
obsesionalilor
OBSESIONÁL, -Ă, obsesionali, -e, adj. De obsesie; obsesiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. obsessionnel. DOOM
*obsesionál (-si-o-) adj. m., pl. obsesionáli; f. obsesionálă, pl. obsesionále
obsesionalul
OBSESIONÁL, -Ă, obsesionali, -e, adj. De obsesie; obsesiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. obsessionnel. DOOM
*obsesionál (-si-o-) adj. m., pl. obsesionáli; f. obsesionálă, pl. obsesionále
obsesionalului
OBSESIONÁL, -Ă, obsesionali, -e, adj. De obsesie; obsesiv. [Pr.: -si-o-] – Din fr. obsessionnel. DOOM
*obsesionál (-si-o-) adj. m., pl. obsesionáli; f. obsesionálă, pl. obsesionále
obsesiune
OBSÉSIE, obsesii, s. f. Tulburare a voinței care se manifestă prin idei fixe, prin dorința irezistibilă de a face un act determinat, bolnavul fiind conștient de caracterul anormal al acțiunilor sale. ♦ Imagine sau idee inadecvată care revine neîncetat în câmpul conștiinței, stăruitor și anormal; preocupare chinuitoare. [Var.: (Înv.) obsesiúne s. f.] – Din fr. obsession, DOOM
obsésie (-si-e) s. f., art. obsésia (-si-a), g.-d. art. obsésiei; pl. obsésii, art. obsésiile (-si-i-)
obsesiv
OBSESÍV, -Ă, obsesivi, -e, adj. Care ține de obsesie, privitor la obsesie, de obsesie. ♦ (Adverbial) Ca o obsesie; obsedant. – Din obsesie. Cf. fr. obsessif. DOOM
obsesív adj. m., pl. obsesívi; f. obsesívă, pl. obsesíve
obsesiva
OBSESÍV, -Ă, obsesivi, -e, adj. Care ține de obsesie, privitor la obsesie, de obsesie. ♦ (Adverbial) Ca o obsesie; obsedant. – Din obsesie. Cf. fr. obsessif. DOOM
obsesív adj. m., pl. obsesívi; f. obsesívă, pl. obsesíve
obsesive
OBSESÍV, -Ă, obsesivi, -e, adj. Care ține de obsesie, privitor la obsesie, de obsesie. ♦ (Adverbial) Ca o obsesie; obsedant. – Din obsesie. Cf. fr. obsessif. DOOM
obsesív adj. m., pl. obsesívi; f. obsesívă, pl. obsesíve
obsesivei
OBSESÍV, -Ă, obsesivi, -e, adj. Care ține de obsesie, privitor la obsesie, de obsesie. ♦ (Adverbial) Ca o obsesie; obsedant. – Din obsesie. Cf. fr. obsessif. DOOM
obsesív adj. m., pl. obsesívi; f. obsesívă, pl. obsesíve
obsesivele
OBSESÍV, -Ă, obsesivi, -e, adj. Care ține de obsesie, privitor la obsesie, de obsesie. ♦ (Adverbial) Ca o obsesie; obsedant. – Din obsesie. Cf. fr. obsessif. DOOM
obsesív adj. m., pl. obsesívi; f. obsesívă, pl. obsesíve
obsesivelor
OBSESÍV, -Ă, obsesivi, -e, adj. Care ține de obsesie, privitor la obsesie, de obsesie. ♦ (Adverbial) Ca o obsesie; obsedant. – Din obsesie. Cf. fr. obsessif. DOOM
obsesív adj. m., pl. obsesívi; f. obsesívă, pl. obsesíve
obsesivi
OBSESÍV, -Ă, obsesivi, -e, adj. Care ține de obsesie, privitor la obsesie, de obsesie. ♦ (Adverbial) Ca o obsesie; obsedant. – Din obsesie. Cf. fr. obsessif. DOOM
obsesív adj. m., pl. obsesívi; f. obsesívă, pl. obsesíve
obsesivii
OBSESÍV, -Ă, obsesivi, -e, adj. Care ține de obsesie, privitor la obsesie, de obsesie. ♦ (Adverbial) Ca o obsesie; obsedant. – Din obsesie. Cf. fr. obsessif. DOOM
obsesív adj. m., pl. obsesívi; f. obsesívă, pl. obsesíve
obsesivilor
OBSESÍV, -Ă, obsesivi, -e, adj. Care ține de obsesie, privitor la obsesie, de obsesie. ♦ (Adverbial) Ca o obsesie; obsedant. – Din obsesie. Cf. fr. obsessif. DOOM
obsesív adj. m., pl. obsesívi; f. obsesívă, pl. obsesíve
obsesivul
OBSESÍV, -Ă, obsesivi, -e, adj. Care ține de obsesie, privitor la obsesie, de obsesie. ♦ (Adverbial) Ca o obsesie; obsedant. – Din obsesie. Cf. fr. obsessif. DOOM
obsesív adj. m., pl. obsesívi; f. obsesívă, pl. obsesíve
obsesivului
OBSESÍV, -Ă, obsesivi, -e, adj. Care ține de obsesie, privitor la obsesie, de obsesie. ♦ (Adverbial) Ca o obsesie; obsedant. – Din obsesie. Cf. fr. obsessif. DOOM
obsesív adj. m., pl. obsesívi; f. obsesívă, pl. obsesíve
obsidian
OBSIDIÁN, obsidiane, s. n. Rocă vulcanică de culoare neagră sau brună-cenușie, cu înfățișarea sticlei topite, care a fost folosită în epoca de piatră pentru confecționarea armelor și a uneltelor. [Pr.: -di-an] – Din fr. obsidiane, obsidienne, lat. obsidiana [petra]. DOOM
obsidián (-di-an) s. n., pl. obsidiáne
obsidiane
OBSIDIÁN, obsidiane, s. n. Rocă vulcanică de culoare neagră sau brună-cenușie, cu înfățișarea sticlei topite, care a fost folosită în epoca de piatră pentru confecționarea armelor și a uneltelor. [Pr.: -di-an] – Din fr. obsidiane, obsidienne, lat. obsidiana [petra]. DOOM
obsidián (-di-an) s. n., pl. obsidiáne
obsidianele
OBSIDIÁN, obsidiane, s. n. Rocă vulcanică de culoare neagră sau brună-cenușie, cu înfățișarea sticlei topite, care a fost folosită în epoca de piatră pentru confecționarea armelor și a uneltelor. [Pr.: -di-an] – Din fr. obsidiane, obsidienne, lat. obsidiana [petra]. DOOM
obsidián (-di-an) s. n., pl. obsidiáne
obsidianelor
OBSIDIÁN, obsidiane, s. n. Rocă vulcanică de culoare neagră sau brună-cenușie, cu înfățișarea sticlei topite, care a fost folosită în epoca de piatră pentru confecționarea armelor și a uneltelor. [Pr.: -di-an] – Din fr. obsidiane, obsidienne, lat. obsidiana [petra]. DOOM
obsidián (-di-an) s. n., pl. obsidiáne
obsidianul
OBSIDIÁN, obsidiane, s. n. Rocă vulcanică de culoare neagră sau brună-cenușie, cu înfățișarea sticlei topite, care a fost folosită în epoca de piatră pentru confecționarea armelor și a uneltelor. [Pr.: -di-an] – Din fr. obsidiane, obsidienne, lat. obsidiana [petra]. DOOM
obsidián (-di-an) s. n., pl. obsidiáne
obsidianului
OBSIDIÁN, obsidiane, s. n. Rocă vulcanică de culoare neagră sau brună-cenușie, cu înfățișarea sticlei topite, care a fost folosită în epoca de piatră pentru confecționarea armelor și a uneltelor. [Pr.: -di-an] – Din fr. obsidiane, obsidienne, lat. obsidiana [petra]. DOOM
obsidián (-di-an) s. n., pl. obsidiáne
obsidional
OBSIDIONÁL, -Ă adj. (Ist.) Referitor la asediul unui oraș, de asediu. ♦ (Rar; despre boli infecțioase) Care survine în cursul războiului de tranșee. [< fr. obsidional, cf. lat. obsidio – asediu].
obsidionala
OBSIDIONÁL, -Ă adj. (Ist.) Referitor la asediul unui oraș, de asediu. ♦ (Rar; despre boli infecțioase) Care survine în cursul războiului de tranșee. [< fr. obsidional, cf. lat. obsidio – asediu].
obsidionale
OBSIDIONÁL, -Ă adj. (Ist.) Referitor la asediul unui oraș, de asediu. ♦ (Rar; despre boli infecțioase) Care survine în cursul războiului de tranșee. [< fr. obsidional, cf. lat. obsidio – asediu].
obsidionalei
OBSIDIONÁL, -Ă adj. (Ist.) Referitor la asediul unui oraș, de asediu. ♦ (Rar; despre boli infecțioase) Care survine în cursul războiului de tranșee. [< fr. obsidional, cf. lat. obsidio – asediu].
obsidionalele
OBSIDIONÁL, -Ă adj. (Ist.) Referitor la asediul unui oraș, de asediu. ♦ (Rar; despre boli infecțioase) Care survine în cursul războiului de tranșee. [< fr. obsidional, cf. lat. obsidio – asediu].
obsidionalelor
OBSIDIONÁL, -Ă adj. (Ist.) Referitor la asediul unui oraș, de asediu. ♦ (Rar; despre boli infecțioase) Care survine în cursul războiului de tranșee. [< fr. obsidional, cf. lat. obsidio – asediu].
obsidionali
OBSIDIONÁL, -Ă adj. (Ist.) Referitor la asediul unui oraș, de asediu. ♦ (Rar; despre boli infecțioase) Care survine în cursul războiului de tranșee. [< fr. obsidional, cf. lat. obsidio – asediu].
obsidionalii
OBSIDIONÁL, -Ă adj. (Ist.) Referitor la asediul unui oraș, de asediu. ♦ (Rar; despre boli infecțioase) Care survine în cursul războiului de tranșee. [< fr. obsidional, cf. lat. obsidio – asediu].
obsidionalilor
OBSIDIONÁL, -Ă adj. (Ist.) Referitor la asediul unui oraș, de asediu. ♦ (Rar; despre boli infecțioase) Care survine în cursul războiului de tranșee. [< fr. obsidional, cf. lat. obsidio – asediu].
obsidionalul
OBSIDIONÁL, -Ă adj. (Ist.) Referitor la asediul unui oraș, de asediu. ♦ (Rar; despre boli infecțioase) Care survine în cursul războiului de tranșee. [< fr. obsidional, cf. lat. obsidio – asediu].
obsidionalului
OBSIDIONÁL, -Ă adj. (Ist.) Referitor la asediul unui oraș, de asediu. ♦ (Rar; despre boli infecțioase) Care survine în cursul războiului de tranșee. [< fr. obsidional, cf. lat. obsidio – asediu].
obsigă
OBSIGĂ s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee asemănătoare cu ovăzul, cultivate pentru nutreț (Bromus și Brachypodium). – Din bg. obsila, sb. ovsika. DOOM
obsígă s. f., g.-d. art. obsígii
obsigă
OBSÍGĂ s. f. Numele mai multor specii de plante erbacee asemănătoare cu ovăzul, cultivate pentru nutreț (Bromus și Brachypodium). – Din bg. obsila, scr. ovsika.
obstacol
OBSTÁCOL, obstacole, s. n. 1. Piedică, stavilă care închide drumul, care oprește vederea, trecerea etc. ♦ Fig. Ceea ce împiedică săvârșirea unei acțiuni; greutate, dificultate; opoziție. 2. (Sport) Piedică naturală sau amenajată care mărește dificultatea parcurgerii unui traseu, utilizată în atletism, hipism, ciclocros, motocros etc. [Var,: obstácul s. n.] – Din fr. obstacle, lat. obstaculum, it. obstacolo. DOOM
obstácol s. n., pl. obstácole
obstacole
OBSTÁCOL, obstacole, s. n. 1. Piedică, stavilă care închide drumul, care oprește vederea, trecerea etc. ♦ Fig. Ceea ce împiedică săvârșirea unei acțiuni; greutate, dificultate; opoziție. 2. (Sport) Piedică naturală sau amenajată care mărește dificultatea parcurgerii unui traseu, utilizată în atletism, hipism, ciclocros, motocros etc. [Var,: obstácul s. n.] – Din fr. obstacle, lat. obstaculum, it. obstacolo. DOOM
obstácol s. n., pl. obstácole
obstacolele
OBSTÁCOL, obstacole, s. n. 1. Piedică, stavilă care închide drumul, care oprește vederea, trecerea etc. ♦ Fig. Ceea ce împiedică săvârșirea unei acțiuni; greutate, dificultate; opoziție. 2. (Sport) Piedică naturală sau amenajată care mărește dificultatea parcurgerii unui traseu, utilizată în atletism, hipism, ciclocros, motocros etc. [Var,: obstácul s. n.] – Din fr. obstacle, lat. obstaculum, it. obstacolo. DOOM
obstácol s. n., pl. obstácole
obstacolelor
OBSTÁCOL, obstacole, s. n. 1. Piedică, stavilă care închide drumul, care oprește vederea, trecerea etc. ♦ Fig. Ceea ce împiedică săvârșirea unei acțiuni; greutate, dificultate; opoziție. 2. (Sport) Piedică naturală sau amenajată care mărește dificultatea parcurgerii unui traseu, utilizată în atletism, hipism, ciclocros, motocros etc. [Var,: obstácul s. n.] – Din fr. obstacle, lat. obstaculum, it. obstacolo. DOOM
obstácol s. n., pl. obstácole
obstacolul
OBSTÁCOL, obstacole, s. n. 1. Piedică, stavilă care închide drumul, care oprește vederea, trecerea etc. ♦ Fig. Ceea ce împiedică săvârșirea unei acțiuni; greutate, dificultate; opoziție. 2. (Sport) Piedică naturală sau amenajată care mărește dificultatea parcurgerii unui traseu, utilizată în atletism, hipism, ciclocros, motocros etc. [Var,: obstácul s. n.] – Din fr. obstacle, lat. obstaculum, it. obstacolo. DOOM
obstácol s. n., pl. obstácole
obstacolului
OBSTÁCOL, obstacole, s. n. 1. Piedică, stavilă care închide drumul, care oprește vederea, trecerea etc. ♦ Fig. Ceea ce împiedică săvârșirea unei acțiuni; greutate, dificultate; opoziție. 2. (Sport) Piedică naturală sau amenajată care mărește dificultatea parcurgerii unui traseu, utilizată în atletism, hipism, ciclocros, motocros etc. [Var,: obstácul s. n.] – Din fr. obstacle, lat. obstaculum, it. obstacolo. DOOM
obstácol s. n., pl. obstácole
obstacul
OBSTÁCOL, obstacole, s. n. 1. Piedică, stavilă care închide drumul, care oprește vederea, trecerea etc. ♦ Fig. Ceea ce împiedică săvârșirea unei acțiuni; greutate, dificultate; opoziție. 2. (Sport) Piedică naturală sau amenajată care mărește dificultatea parcurgerii unui traseu, utilizată în atletism, hipism, ciclocros, motocros etc. [Var,: obstácul s. n.] – Din fr. obstacle, lat. obstaculum, it. obstacolo. DOOM
obstácol s. n., pl. obstácole
obstetric
OBSTÉTRIC, -Ă, obstetrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține obstetricii, privitor la obstetrică, de obstetrică; obstetrical. 2. S. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, precum și cu asistența în timpul nașterii și în perioada de lăuzie. – Din fr. obstétrique. DOOM
obstétric (-ste-tric) adj. m., pl. obstétrici; f. obstétrică, pl. obstétrice
obstetrica
OBSTÉTRIC, -Ă, obstetrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține obstetricii, privitor la obstetrică, de obstetrică; obstetrical. 2. S. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, precum și cu asistența în timpul nașterii și în perioada de lăuzie. – Din fr. obstétrique. DOOM
obstétric (-ste-tric) adj. m., pl. obstétrici; f. obstétrică, pl. obstétrice
obstetrica
OBSTÉTRIC, -Ă, obstetrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține obstetricii, privitor la obstetrică, de obstetrică; obstetrical. 2. S. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, precum și cu asistența în timpul nașterii și în perioada de lăuzie. – Din fr. obstétrique. DOOM
obstétrică (-ste-tri-) s. f., g.-d. art. obstétricii
obstetrical
OBSTETRICÁL, -Ă, obstetricali, -e, adj. Obstetric (1). – Din fr. obstétrical. DOOM
obstetricál (-ste-tri-) adj. m., pl. obstetricáli; f. obstetricálă, pl. obstetricále
obstetricala
OBSTETRICÁL, -Ă, obstetricali, -e, adj. Obstetric (1). – Din fr. obstétrical. DOOM
obstetricál (-ste-tri-) adj. m., pl. obstetricáli; f. obstetricálă, pl. obstetricále
obstetricale
OBSTETRICÁL, -Ă, obstetricali, -e, adj. Obstetric (1). – Din fr. obstétrical. DOOM
obstetricál (-ste-tri-) adj. m., pl. obstetricáli; f. obstetricálă, pl. obstetricále
obstetricalei
OBSTETRICÁL, -Ă, obstetricali, -e, adj. Obstetric (1). – Din fr. obstétrical. DOOM
obstetricál (-ste-tri-) adj. m., pl. obstetricáli; f. obstetricálă, pl. obstetricále
obstetricalele
OBSTETRICÁL, -Ă, obstetricali, -e, adj. Obstetric (1). – Din fr. obstétrical. DOOM
obstetricál (-ste-tri-) adj. m., pl. obstetricáli; f. obstetricálă, pl. obstetricále
obstetricalelor
OBSTETRICÁL, -Ă, obstetricali, -e, adj. Obstetric (1). – Din fr. obstétrical. DOOM
obstetricál (-ste-tri-) adj. m., pl. obstetricáli; f. obstetricálă, pl. obstetricále
obstetricali
OBSTETRICÁL, -Ă, obstetricali, -e, adj. Obstetric (1). – Din fr. obstétrical. DOOM
obstetricál (-ste-tri-) adj. m., pl. obstetricáli; f. obstetricálă, pl. obstetricále
obstetricalii
OBSTETRICÁL, -Ă, obstetricali, -e, adj. Obstetric (1). – Din fr. obstétrical. DOOM
obstetricál (-ste-tri-) adj. m., pl. obstetricáli; f. obstetricálă, pl. obstetricále
obstetricalilor
OBSTETRICÁL, -Ă, obstetricali, -e, adj. Obstetric (1). – Din fr. obstétrical. DOOM
obstetricál (-ste-tri-) adj. m., pl. obstetricáli; f. obstetricálă, pl. obstetricále
obstetricalul
OBSTETRICÁL, -Ă, obstetricali, -e, adj. Obstetric (1). – Din fr. obstétrical. DOOM
obstetricál (-ste-tri-) adj. m., pl. obstetricáli; f. obstetricálă, pl. obstetricále
obstetricalului
OBSTETRICÁL, -Ă, obstetricali, -e, adj. Obstetric (1). – Din fr. obstétrical. DOOM
obstetricál (-ste-tri-) adj. m., pl. obstetricáli; f. obstetricálă, pl. obstetricále
obstetrice
OBSTÉTRIC, -Ă, obstetrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține obstetricii, privitor la obstetrică, de obstetrică; obstetrical. 2. S. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, precum și cu asistența în timpul nașterii și în perioada de lăuzie. – Din fr. obstétrique. DOOM
obstétric (-ste-tric) adj. m., pl. obstétrici; f. obstétrică, pl. obstétrice
obstetricei
OBSTÉTRIC, -Ă, obstetrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține obstetricii, privitor la obstetrică, de obstetrică; obstetrical. 2. S. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, precum și cu asistența în timpul nașterii și în perioada de lăuzie. – Din fr. obstétrique. DOOM
obstétric (-ste-tric) adj. m., pl. obstétrici; f. obstétrică, pl. obstétrice
obstetricele
OBSTÉTRIC, -Ă, obstetrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține obstetricii, privitor la obstetrică, de obstetrică; obstetrical. 2. S. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, precum și cu asistența în timpul nașterii și în perioada de lăuzie. – Din fr. obstétrique. DOOM
obstétric (-ste-tric) adj. m., pl. obstétrici; f. obstétrică, pl. obstétrice
obstetricelor
OBSTÉTRIC, -Ă, obstetrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține obstetricii, privitor la obstetrică, de obstetrică; obstetrical. 2. S. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, precum și cu asistența în timpul nașterii și în perioada de lăuzie. – Din fr. obstétrique. DOOM
obstétric (-ste-tric) adj. m., pl. obstétrici; f. obstétrică, pl. obstétrice
obstetrici
OBSTÉTRIC, -Ă, obstetrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține obstetricii, privitor la obstetrică, de obstetrică; obstetrical. 2. S. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, precum și cu asistența în timpul nașterii și în perioada de lăuzie. – Din fr. obstétrique. DOOM
obstétric (-ste-tric) adj. m., pl. obstétrici; f. obstétrică, pl. obstétrice
obstetrici
OBSTÉTRIC, -Ă, obstetrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține obstetricii, privitor la obstetrică, de obstetrică; obstetrical. 2. S. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, precum și cu asistența în timpul nașterii și în perioada de lăuzie. – Din fr. obstétrique. DOOM
obstétrică (-ste-tri-) s. f., g.-d. art. obstétricii
obstetrician
OBSTETRICIÁN, -Ă, obstetricieni, -e, s. m. și f. Specialist în obstetrică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. obstétricien. DOOM
obstetriciánă (-ste-tri-ci-a-) s. f., g.-d. art. obstetriciénei (-ci-e-); pl. obstetriciéne
obstetriciana
OBSTETRICIÁN, -Ă, obstetricieni, -e, s. m. și f. Specialist în obstetrică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. obstétricien. DOOM
obstetriciánă (-ste-tri-ci-a-) s. f., g.-d. art. obstetriciénei (-ci-e-); pl. obstetriciéne
obstetricianul
OBSTETRICIÁN, -Ă, obstetricieni, -e, s. m. și f. Specialist în obstetrică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. obstétricien. DOOM
obstetriciánă (-ste-tri-ci-a-) s. f., g.-d. art. obstetriciénei (-ci-e-); pl. obstetriciéne
obstetricianului
OBSTETRICIÁN, -Ă, obstetricieni, -e, s. m. și f. Specialist în obstetrică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. obstétricien. DOOM
obstetriciánă (-ste-tri-ci-a-) s. f., g.-d. art. obstetriciénei (-ci-e-); pl. obstetriciéne
obstetriciene
OBSTETRICIÁN, -Ă, obstetricieni, -e, s. m. și f. Specialist în obstetrică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. obstétricien. DOOM
obstetriciánă (-ste-tri-ci-a-) s. f., g.-d. art. obstetriciénei (-ci-e-); pl. obstetriciéne
obstetricienei
OBSTETRICIÁN, -Ă, obstetricieni, -e, s. m. și f. Specialist în obstetrică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. obstétricien. DOOM
obstetriciánă (-ste-tri-ci-a-) s. f., g.-d. art. obstetriciénei (-ci-e-); pl. obstetriciéne
obstetricienele
OBSTETRICIÁN, -Ă, obstetricieni, -e, s. m. și f. Specialist în obstetrică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. obstétricien. DOOM
obstetriciánă (-ste-tri-ci-a-) s. f., g.-d. art. obstetriciénei (-ci-e-); pl. obstetriciéne
obstetricienelor
OBSTETRICIÁN, -Ă, obstetricieni, -e, s. m. și f. Specialist în obstetrică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. obstétricien. DOOM
obstetriciánă (-ste-tri-ci-a-) s. f., g.-d. art. obstetriciénei (-ci-e-); pl. obstetriciéne
obstetricieni
OBSTETRICIÁN, -Ă, obstetricieni, -e, s. m. și f. Specialist în obstetrică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. obstétricien. DOOM
obstetriciánă (-ste-tri-ci-a-) s. f., g.-d. art. obstetriciénei (-ci-e-); pl. obstetriciéne
obstetricienii
OBSTETRICIÁN, -Ă, obstetricieni, -e, s. m. și f. Specialist în obstetrică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. obstétricien. DOOM
obstetriciánă (-ste-tri-ci-a-) s. f., g.-d. art. obstetriciénei (-ci-e-); pl. obstetriciéne
obstetricienilor
OBSTETRICIÁN, -Ă, obstetricieni, -e, s. m. și f. Specialist în obstetrică. [Pr.: -ci-an] – Din fr. obstétricien. DOOM
obstetriciánă (-ste-tri-ci-a-) s. f., g.-d. art. obstetriciénei (-ci-e-); pl. obstetriciéne
obstetricii
OBSTÉTRIC, -Ă, obstetrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține obstetricii, privitor la obstetrică, de obstetrică; obstetrical. 2. S. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, precum și cu asistența în timpul nașterii și în perioada de lăuzie. – Din fr. obstétrique. DOOM
obstétric (-ste-tric) adj. m., pl. obstétrici; f. obstétrică, pl. obstétrice
obstetricii
OBSTÉTRIC, -Ă, obstetrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține obstetricii, privitor la obstetrică, de obstetrică; obstetrical. 2. S. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, precum și cu asistența în timpul nașterii și în perioada de lăuzie. – Din fr. obstétrique. DOOM
obstétrică (-ste-tri-) s. f., g.-d. art. obstétricii
obstetricilor
OBSTÉTRIC, -Ă, obstetrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține obstetricii, privitor la obstetrică, de obstetrică; obstetrical. 2. S. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, precum și cu asistența în timpul nașterii și în perioada de lăuzie. – Din fr. obstétrique. DOOM
obstétric (-ste-tric) adj. m., pl. obstétrici; f. obstétrică, pl. obstétrice
obstetricul
OBSTÉTRIC, -Ă, obstetrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține obstetricii, privitor la obstetrică, de obstetrică; obstetrical. 2. S. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, precum și cu asistența în timpul nașterii și în perioada de lăuzie. – Din fr. obstétrique. DOOM
obstétric (-ste-tric) adj. m., pl. obstétrici; f. obstétrică, pl. obstétrice
obstetricului
OBSTÉTRIC, -Ă, obstetrici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține obstetricii, privitor la obstetrică, de obstetrică; obstetrical. 2. S. f. Ramură a chirurgiei care se ocupă cu fiziologia și patologia sarcinii și a nașterii, precum și cu asistența în timpul nașterii și în perioada de lăuzie. – Din fr. obstétrique. DOOM
obstétric (-ste-tric) adj. m., pl. obstétrici; f. obstétrică, pl. obstétrice
obstina
OBSTINÁ vb. I. refl. (Liv.) A se îndârji, a se încăpățâna. [P.i. -nez și obstín, 3,6 -nează. / < fr. (s')obstiner)
obstina
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinai
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinam
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinare
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinare
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner.
obstinarea
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner.
obstinară
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinarăm
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinarăți
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinase
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinasem
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinaseră
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinaserăm
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinaserăți
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinaseși
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinaseți
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinat
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinat
OBSTINÁT, -Ă, obstinați, -te, adj. (Livr.) Încăpățânat, îndărătnic. – V. obstina.
obstinata
OBSTINÁT, -Ă, obstinați, -te, adj. (Livr.) Încăpățânat, îndărătnic. – V. obstina.
obstinate
OBSTINÁT, -Ă, obstinați, -te, adj. (Livr.) Încăpățânat, îndărătnic. – V. obstina.
obstinatei
OBSTINÁT, -Ă, obstinați, -te, adj. (Livr.) Încăpățânat, îndărătnic. – V. obstina.
obstinatele
OBSTINÁT, -Ă, obstinați, -te, adj. (Livr.) Încăpățânat, îndărătnic. – V. obstina.
obstinatelor
OBSTINÁT, -Ă, obstinați, -te, adj. (Livr.) Încăpățânat, îndărătnic. – V. obstina.
obstinatul
OBSTINÁT, -Ă, obstinați, -te, adj. (Livr.) Încăpățânat, îndărătnic. – V. obstina.
obstinatului
OBSTINÁT, -Ă, obstinați, -te, adj. (Livr.) Încăpățânat, îndărătnic. – V. obstina.
obstinau
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinași
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinați
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinați
OBSTINÁT, -Ă, obstinați, -te, adj. (Livr.) Încăpățânat, îndărătnic. – V. obstina.
obstinația
OBSTINÁȚIE, obstinații, s. f. Încăpățânare, îndărătnicie. – Din lat. obstinatio, fr. obstination. DOOM
obstináție (-ți-e) s. f., art. obstináția (-ți-a), g.-d. art. obstináției; pl. obstináții, art. obstináțiile (-ți-i-)
obstinație
OBSTINÁȚIE, obstinații, s. f. Încăpățânare, îndărătnicie. – Din lat. obstinatio, fr. obstination. DOOM
obstináție (-ți-e) s. f., art. obstináția (-ți-a), g.-d. art. obstináției; pl. obstináții, art. obstináțiile (-ți-i-)
obstinației
OBSTINÁȚIE, obstinații, s. f. Încăpățânare, îndărătnicie. – Din lat. obstinatio, fr. obstination. DOOM
obstináție (-ți-e) s. f., art. obstináția (-ți-a), g.-d. art. obstináției; pl. obstináții, art. obstináțiile (-ți-i-)
obstinații
OBSTINÁT, -Ă, obstinați, -te, adj. (Livr.) Încăpățânat, îndărătnic. – V. obstina.
obstinații
OBSTINÁȚIE, obstinații, s. f. Încăpățânare, îndărătnicie. – Din lat. obstinatio, fr. obstination. DOOM
obstináție (-ți-e) s. f., art. obstináția (-ți-a), g.-d. art. obstináției; pl. obstináții, art. obstináțiile (-ți-i-)
obstinațiile
OBSTINÁȚIE, obstinații, s. f. Încăpățânare, îndărătnicie. – Din lat. obstinatio, fr. obstination. DOOM
obstináție (-ți-e) s. f., art. obstináția (-ți-a), g.-d. art. obstináției; pl. obstináții, art. obstináțiile (-ți-i-)
obstinațiilor
OBSTINÁȚIE, obstinații, s. f. Încăpățânare, îndărătnicie. – Din lat. obstinatio, fr. obstination. DOOM
obstináție (-ți-e) s. f., art. obstináția (-ți-a), g.-d. art. obstináției; pl. obstináții, art. obstináțiile (-ți-i-)
obstinaților
OBSTINÁT, -Ă, obstinați, -te, adj. (Livr.) Încăpățânat, îndărătnic. – V. obstina.
obstinațiune
OBSTINAȚIÚNE s.f. v. obstinație.
obstinează
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinez
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstineze
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinezi
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinând
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinînd
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner. DOOM
!obstiná (a se ~) (livr.) vb. refl., ind. prez. 3 se obstineáză
obstinări
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner.
obstinării
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner.
obstinările
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner.
obstinărilor
OBSTINÁ, obstinez, vb. I. Refl. (Livr.) A se încăpățâna, a se îndârji. – Din fr. obstiner.
obstrua
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruai
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruam
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruant
OBSTRUÁNT, -Ă, obstruanți, -te, adj. (Med.) Care obstruează; obstructiv, obstructor. [Pr.: -stru-ant] – Obstrua + suf. -ant. DOOM
*obstruánt (-stru-ant) adj. m., pl. obstruánți; f. obstruántă, pl. obstruánte
obstruanta
OBSTRUÁNT, -Ă, obstruanți, -te, adj. (Med.) Care obstruează; obstructiv, obstructor. [Pr.: -stru-ant] – Obstrua + suf. -ant. DOOM
*obstruánt (-stru-ant) adj. m., pl. obstruánți; f. obstruántă, pl. obstruánte
obstruante
OBSTRUÁNT, -Ă, obstruanți, -te, adj. (Med.) Care obstruează; obstructiv, obstructor. [Pr.: -stru-ant] – Obstrua + suf. -ant. DOOM
*obstruánt (-stru-ant) adj. m., pl. obstruánți; f. obstruántă, pl. obstruánte
obstruantei
OBSTRUÁNT, -Ă, obstruanți, -te, adj. (Med.) Care obstruează; obstructiv, obstructor. [Pr.: -stru-ant] – Obstrua + suf. -ant. DOOM
*obstruánt (-stru-ant) adj. m., pl. obstruánți; f. obstruántă, pl. obstruánte
obstruantele
OBSTRUÁNT, -Ă, obstruanți, -te, adj. (Med.) Care obstruează; obstructiv, obstructor. [Pr.: -stru-ant] – Obstrua + suf. -ant. DOOM
*obstruánt (-stru-ant) adj. m., pl. obstruánți; f. obstruántă, pl. obstruánte
obstruantelor
OBSTRUÁNT, -Ă, obstruanți, -te, adj. (Med.) Care obstruează; obstructiv, obstructor. [Pr.: -stru-ant] – Obstrua + suf. -ant. DOOM
*obstruánt (-stru-ant) adj. m., pl. obstruánți; f. obstruántă, pl. obstruánte
obstruantul
OBSTRUÁNT, -Ă, obstruanți, -te, adj. (Med.) Care obstruează; obstructiv, obstructor. [Pr.: -stru-ant] – Obstrua + suf. -ant. DOOM
*obstruánt (-stru-ant) adj. m., pl. obstruánți; f. obstruántă, pl. obstruánte
obstruantului
OBSTRUÁNT, -Ă, obstruanți, -te, adj. (Med.) Care obstruează; obstructiv, obstructor. [Pr.: -stru-ant] – Obstrua + suf. -ant. DOOM
*obstruánt (-stru-ant) adj. m., pl. obstruánți; f. obstruántă, pl. obstruánte
obstruanți
OBSTRUÁNT, -Ă, obstruanți, -te, adj. (Med.) Care obstruează; obstructiv, obstructor. [Pr.: -stru-ant] – Obstrua + suf. -ant. DOOM
*obstruánt (-stru-ant) adj. m., pl. obstruánți; f. obstruántă, pl. obstruánte
obstruanții
OBSTRUÁNT, -Ă, obstruanți, -te, adj. (Med.) Care obstruează; obstructiv, obstructor. [Pr.: -stru-ant] – Obstrua + suf. -ant. DOOM
*obstruánt (-stru-ant) adj. m., pl. obstruánți; f. obstruántă, pl. obstruánte
obstruanților
OBSTRUÁNT, -Ă, obstruanți, -te, adj. (Med.) Care obstruează; obstructiv, obstructor. [Pr.: -stru-ant] – Obstrua + suf. -ant. DOOM
*obstruánt (-stru-ant) adj. m., pl. obstruánți; f. obstruántă, pl. obstruánte
obstruare
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruare
OBSTRUÁRE, obstruări, s. f. (Med.) Acțiunea de a obstrua. [Pr.: -stru-a] – V.obstrua. DOOM
*obstruáre (-stru-a-) s. f., g.-d. art. obstruắrii; pl. obstruắri
obstruarea
OBSTRUÁRE, obstruări, s. f. (Med.) Acțiunea de a obstrua. [Pr.: -stru-a] – V.obstrua. DOOM
*obstruáre (-stru-a-) s. f., g.-d. art. obstruắrii; pl. obstruắri
obstruară
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruarăm
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruarăți
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruase
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruasem
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruaseră
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruaserăm
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruaserăți
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruaseși
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruaseți
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruat
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruat
OBSTRUÁT, -Ă, obstruați, -te, adj. (Med.; despre canale, vase de sânge) Care este astupat, prin care nu mai poate circula sângele în mod normal; obliterat. [Pr.: -stru-at] – V. obstrua.
obstruau
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruași
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruați
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstructiv
OBSTRUCTÍV, -Ă, obstructivi, -e, adj. (Med.) Care astupă, care oprește circulația normală în organism; care produce o obstrucție. – Din fr. obstructif. DOOM
obstructív adj. m., pl. obstructívi; f. obstructívă, pl. obstructíve
obstructiva
OBSTRUCTÍV, -Ă, obstructivi, -e, adj. (Med.) Care astupă, care oprește circulația normală în organism; care produce o obstrucție. – Din fr. obstructif. DOOM
obstructív adj. m., pl. obstructívi; f. obstructívă, pl. obstructíve
obstructive
OBSTRUCTÍV, -Ă, obstructivi, -e, adj. (Med.) Care astupă, care oprește circulația normală în organism; care produce o obstrucție. – Din fr. obstructif. DOOM
obstructív adj. m., pl. obstructívi; f. obstructívă, pl. obstructíve
obstructivei
OBSTRUCTÍV, -Ă, obstructivi, -e, adj. (Med.) Care astupă, care oprește circulația normală în organism; care produce o obstrucție. – Din fr. obstructif. DOOM
obstructív adj. m., pl. obstructívi; f. obstructívă, pl. obstructíve
obstructivele
OBSTRUCTÍV, -Ă, obstructivi, -e, adj. (Med.) Care astupă, care oprește circulația normală în organism; care produce o obstrucție. – Din fr. obstructif. DOOM
obstructív adj. m., pl. obstructívi; f. obstructívă, pl. obstructíve
obstructivelor
OBSTRUCTÍV, -Ă, obstructivi, -e, adj. (Med.) Care astupă, care oprește circulația normală în organism; care produce o obstrucție. – Din fr. obstructif. DOOM
obstructív adj. m., pl. obstructívi; f. obstructívă, pl. obstructíve
obstructivi
OBSTRUCTÍV, -Ă, obstructivi, -e, adj. (Med.) Care astupă, care oprește circulația normală în organism; care produce o obstrucție. – Din fr. obstructif. DOOM
obstructív adj. m., pl. obstructívi; f. obstructívă, pl. obstructíve
obstructivii
OBSTRUCTÍV, -Ă, obstructivi, -e, adj. (Med.) Care astupă, care oprește circulația normală în organism; care produce o obstrucție. – Din fr. obstructif. DOOM
obstructív adj. m., pl. obstructívi; f. obstructívă, pl. obstructíve
obstructivilor
OBSTRUCTÍV, -Ă, obstructivi, -e, adj. (Med.) Care astupă, care oprește circulația normală în organism; care produce o obstrucție. – Din fr. obstructif. DOOM
obstructív adj. m., pl. obstructívi; f. obstructívă, pl. obstructíve
obstructivul
OBSTRUCTÍV, -Ă, obstructivi, -e, adj. (Med.) Care astupă, care oprește circulația normală în organism; care produce o obstrucție. – Din fr. obstructif. DOOM
obstructív adj. m., pl. obstructívi; f. obstructívă, pl. obstructíve
obstructivului
OBSTRUCTÍV, -Ă, obstructivi, -e, adj. (Med.) Care astupă, care oprește circulația normală în organism; care produce o obstrucție. – Din fr. obstructif. DOOM
obstructív adj. m., pl. obstructívi; f. obstructívă, pl. obstructíve
obstructoare
OBSTRUCTÓR, -OÁRE, obstructori, -oare, adj. (Rar) Care obstruează; obstruant. – Din fr. obstructeur.
obstructoarea
OBSTRUCTÓR, -OÁRE, obstructori, -oare, adj. (Rar) Care obstruează; obstruant. – Din fr. obstructeur.
obstructoarei
OBSTRUCTÓR, -OÁRE, obstructori, -oare, adj. (Rar) Care obstruează; obstruant. – Din fr. obstructeur.
obstructoarele
OBSTRUCTÓR, -OÁRE, obstructori, -oare, adj. (Rar) Care obstruează; obstruant. – Din fr. obstructeur.
obstructoarelor
OBSTRUCTÓR, -OÁRE, obstructori, -oare, adj. (Rar) Care obstruează; obstruant. – Din fr. obstructeur.
obstructor
OBSTRUCTÓR, -OÁRE, obstructori, -oare, adj. (Rar) Care obstruează; obstruant. – Din fr. obstructeur.
obstructori
OBSTRUCTÓR, -OÁRE, obstructori, -oare, adj. (Rar) Care obstruează; obstruant. – Din fr. obstructeur.
obstructorii
OBSTRUCTÓR, -OÁRE, obstructori, -oare, adj. (Rar) Care obstruează; obstruant. – Din fr. obstructeur.
obstructorilor
OBSTRUCTÓR, -OÁRE, obstructori, -oare, adj. (Rar) Care obstruează; obstruant. – Din fr. obstructeur.
obstructorul
OBSTRUCTÓR, -OÁRE, obstructori, -oare, adj. (Rar) Care obstruează; obstruant. – Din fr. obstructeur.
obstructorului
OBSTRUCTÓR, -OÁRE, obstructori, -oare, adj. (Rar) Care obstruează; obstruant. – Din fr. obstructeur.
obstrucția
OBSTRÚCȚIE, obstrucții, s. f. 1. (Med.) Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat în interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afară; ocluzie, obliterare, obliterație. ◊ Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală. 2. Tactică folosită în unele parlamente pentru a împiedica, prin prelungirea artificială a discuțiilor, desfășurarea unei dezbateri, a unei acțiuni, a unui proces sau luarea unei hotărâri; p. ext. opoziție înverșunată. ♦ Act neregulamentar comis în unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce să o joace. ♦ Acțiune nereglementară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. – Din fr. obstrucion, lat. obstructio. DOOM
obstrúcție (-ți-e) s. f., art. obstrúcția (-ți-a), g.-d. art. obstrúcției; pl. obstrúcții, art. obstrúcțiile (-ți-i-)
obstrucție
OBSTRÚCȚIE, obstrucții, s. f. 1. (Med.) Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat în interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afară; ocluzie, obliterare, obliterație. ◊ Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală. 2. Tactică folosită în unele parlamente pentru a împiedica, prin prelungirea artificială a discuțiilor, desfășurarea unei dezbateri, a unei acțiuni, a unui proces sau luarea unei hotărâri; p. ext. opoziție înverșunată. ♦ Act neregulamentar comis în unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce să o joace. ♦ Acțiune nereglementară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. – Din fr. obstrucion, lat. obstructio. DOOM
obstrúcție (-ți-e) s. f., art. obstrúcția (-ți-a), g.-d. art. obstrúcției; pl. obstrúcții, art. obstrúcțiile (-ți-i-)
obstrucției
OBSTRÚCȚIE, obstrucții, s. f. 1. (Med.) Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat în interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afară; ocluzie, obliterare, obliterație. ◊ Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală. 2. Tactică folosită în unele parlamente pentru a împiedica, prin prelungirea artificială a discuțiilor, desfășurarea unei dezbateri, a unei acțiuni, a unui proces sau luarea unei hotărâri; p. ext. opoziție înverșunată. ♦ Act neregulamentar comis în unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce să o joace. ♦ Acțiune nereglementară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. – Din fr. obstrucion, lat. obstructio. DOOM
obstrúcție (-ți-e) s. f., art. obstrúcția (-ți-a), g.-d. art. obstrúcției; pl. obstrúcții, art. obstrúcțiile (-ți-i-)
obstrucții
OBSTRÚCȚIE, obstrucții, s. f. 1. (Med.) Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat în interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afară; ocluzie, obliterare, obliterație. ◊ Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală. 2. Tactică folosită în unele parlamente pentru a împiedica, prin prelungirea artificială a discuțiilor, desfășurarea unei dezbateri, a unei acțiuni, a unui proces sau luarea unei hotărâri; p. ext. opoziție înverșunată. ♦ Act neregulamentar comis în unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce să o joace. ♦ Acțiune nereglementară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. – Din fr. obstrucion, lat. obstructio. DOOM
obstrúcție (-ți-e) s. f., art. obstrúcția (-ți-a), g.-d. art. obstrúcției; pl. obstrúcții, art. obstrúcțiile (-ți-i-)
obstrucțiile
OBSTRÚCȚIE, obstrucții, s. f. 1. (Med.) Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat în interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afară; ocluzie, obliterare, obliterație. ◊ Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală. 2. Tactică folosită în unele parlamente pentru a împiedica, prin prelungirea artificială a discuțiilor, desfășurarea unei dezbateri, a unei acțiuni, a unui proces sau luarea unei hotărâri; p. ext. opoziție înverșunată. ♦ Act neregulamentar comis în unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce să o joace. ♦ Acțiune nereglementară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. – Din fr. obstrucion, lat. obstructio. DOOM
obstrúcție (-ți-e) s. f., art. obstrúcția (-ți-a), g.-d. art. obstrúcției; pl. obstrúcții, art. obstrúcțiile (-ți-i-)
obstrucțiilor
OBSTRÚCȚIE, obstrucții, s. f. 1. (Med.) Astupare a lumenului unui organ tubular (trahee, bronhie, intestin, ureter etc.) ca urmare a unui proces, a unui obstacol situat în interiorul organului sau a unei compresiuni exagerate exercitate din afară; ocluzie, obliterare, obliterație. ◊ Obstrucție intestinală = ocluzie intestinală. 2. Tactică folosită în unele parlamente pentru a împiedica, prin prelungirea artificială a discuțiilor, desfășurarea unei dezbateri, a unei acțiuni, a unui proces sau luarea unei hotărâri; p. ext. opoziție înverșunată. ♦ Act neregulamentar comis în unele discipline sportive (fotbal, handbal etc.), prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers să ajungă mingea, fără ca el însuși să încerce să o joace. ♦ Acțiune nereglementară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească. – Din fr. obstrucion, lat. obstructio. DOOM
obstrúcție (-ți-e) s. f., art. obstrúcția (-ți-a), g.-d. art. obstrúcției; pl. obstrúcții, art. obstrúcțiile (-ți-i-)
obstrucționa
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționai
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționam
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționare
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționară
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționarăm
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționarăți
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționase
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționasem
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționaseră
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționaserăm
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționaserăți
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționaseși
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționaseți
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționat
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționat
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tabulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție.
obstrucționau
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționași
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționați
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționează
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționez
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționeze
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționezi
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționism
OBSTRUCȚIONÍSM s. n. Atitudine a celor care folosesc sistematic obstrucția (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionnisme. DOOM
obstrucționísm (-ți-o-) s. n.
obstrucționismul
OBSTRUCȚIONÍSM s. n. Atitudine a celor care folosesc sistematic obstrucția (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionnisme. DOOM
obstrucționísm (-ți-o-) s. n.
obstrucționismului
OBSTRUCȚIONÍSM s. n. Atitudine a celor care folosesc sistematic obstrucția (2). [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionnisme. DOOM
obstrucționísm (-ți-o-) s. n.
obstrucționist
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționist
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționista
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționista
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționiste
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționiste
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționistei
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționistei
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționistele
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționistele
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționistelor
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționistelor
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționistul
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționistul
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționistului
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționistului
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționiști
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționiști
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționiștii
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționiștii
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționiștilor
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționiștilor
OBSTRUCȚIONÍST, -Ă, obstrucționiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține obstrucționismului, privitor la obstrucționism. 2. S. m. și f. Persoană care practică obstrucționismul. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. obstructionniste. DOOM
obstrucționíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. obstrucționíști; adj. f., s. f. obstrucționístă, pl. obstrucționíste
obstrucționând
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucționînd
OBSTRUCȚIONÁ, obstrucționez, vb. I. 1. Refl. (Med.; despre lumenul organelor tubulare) A suferi o obstrucție (1). 2. Intranz. A face obstrucție (2) la... 3. Tranz. (La fotbal, handbal etc.) A împiedica pe atacantul advers să ajungă la minge, fără a juca. [Pr.: -ți-o-] – De la obstrucție. DOOM
*obstrucționá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 obstrucționeáză
obstrucțiune
OBSTRUCȚIÚNE s.f. v. obstrucție.
obstruează
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruez
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstrueze
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruezi
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruând
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruînd
OBSTRUÁ, obstruez, vb. I. Tranz. (Med.) A astupa (un canal, un vas de sânge). [Pr.: -stru-a] – Din fr. obstruer. DOOM
obstruá (a ~) (-stru-a) vb., ind. prez. 3 obstrueáză, 1 pl. obstruắm (-stru-ăm); conj. prez. 3 să obstruéze (-stru-e-); ger. obstruấnd (-stru-ând)
obstruări
OBSTRUÁRE, obstruări, s. f. (Med.) Acțiunea de a obstrua. [Pr.: -stru-a] – V.obstrua. DOOM
*obstruáre (-stru-a-) s. f., g.-d. art. obstruắrii; pl. obstruắri
obstruării
OBSTRUÁRE, obstruări, s. f. (Med.) Acțiunea de a obstrua. [Pr.: -stru-a] – V.obstrua. DOOM
*obstruáre (-stru-a-) s. f., g.-d. art. obstruắrii; pl. obstruắri
obstruările
OBSTRUÁRE, obstruări, s. f. (Med.) Acțiunea de a obstrua. [Pr.: -stru-a] – V.obstrua. DOOM
*obstruáre (-stru-a-) s. f., g.-d. art. obstruắrii; pl. obstruắri
obstruărilor
OBSTRUÁRE, obstruări, s. f. (Med.) Acțiunea de a obstrua. [Pr.: -stru-a] – V.obstrua. DOOM
*obstruáre (-stru-a-) s. f., g.-d. art. obstruắrii; pl. obstruắri
obtenebra
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrai
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebram
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrare
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrare
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrarea
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrară
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrarăm
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrarăți
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrase
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrasem
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebraseră
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebraserăm
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebraserăți
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebraseși
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebraseți
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrat
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrat
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrata
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrate
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebratei
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebratele
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebratelor
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebratul
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebratului
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrau
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrași
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrați
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrați
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrații
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebraților
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrează
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrez
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebreze
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrezi
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrând
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrînd
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrări
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrării
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrările
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenebrărilor
OBTENEBRÁ vb. I. tr. (Liv.) A întuneca, a eclipsa. [Cf. lat. obtenebrare, it. ottenebrare].
obtenție
OBTÉNȚIE s.f. v. obtențiune.
obtențiune
OBTENȚIÚNE s.f. (Liv.) Obținere. [Pron. -ți-u-, var. obtenție s.f. / < lat. obtentio, cf. fr. obtention].
obtențiunea
OBTENȚIÚNE s.f. (Liv.) Obținere. [Pron. -ți-u-, var. obtenție s.f. / < lat. obtentio, cf. fr. obtention].
obtențiuni
OBTENȚIÚNE s.f. (Liv.) Obținere. [Pron. -ți-u-, var. obtenție s.f. / < lat. obtentio, cf. fr. obtention].
obtențiunii
OBTENȚIÚNE s.f. (Liv.) Obținere. [Pron. -ți-u-, var. obtenție s.f. / < lat. obtentio, cf. fr. obtention].
obtențiunile
OBTENȚIÚNE s.f. (Liv.) Obținere. [Pron. -ți-u-, var. obtenție s.f. / < lat. obtentio, cf. fr. obtention].
obtențiunilor
OBTENȚIÚNE s.f. (Liv.) Obținere. [Pron. -ți-u-, var. obtenție s.f. / < lat. obtentio, cf. fr. obtention].
obtura
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturai
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturam
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturant
OBTURÁNT, -Ă, obturanți, -te, adj. Care obturează. – Obtura + suf. -ant.
obturanta
OBTURÁNT, -Ă, obturanți, -te, adj. Care obturează. – Obtura + suf. -ant.
obturante
OBTURÁNT, -Ă, obturanți, -te, adj. Care obturează. – Obtura + suf. -ant.
obturantei
OBTURÁNT, -Ă, obturanți, -te, adj. Care obturează. – Obtura + suf. -ant.
obturantele
OBTURÁNT, -Ă, obturanți, -te, adj. Care obturează. – Obtura + suf. -ant.
obturantelor
OBTURÁNT, -Ă, obturanți, -te, adj. Care obturează. – Obtura + suf. -ant.
obturantul
OBTURÁNT, -Ă, obturanți, -te, adj. Care obturează. – Obtura + suf. -ant.
obturantului
OBTURÁNT, -Ă, obturanți, -te, adj. Care obturează. – Obtura + suf. -ant.
obturanți
OBTURÁNT, -Ă, obturanți, -te, adj. Care obturează. – Obtura + suf. -ant.
obturanții
OBTURÁNT, -Ă, obturanți, -te, adj. Care obturează. – Obtura + suf. -ant.
obturanților
OBTURÁNT, -Ă, obturanți, -te, adj. Care obturează. – Obtura + suf. -ant.
obturare
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturare
OBTURÁRE, obturări, s. f. Acțiunea de a obtura și rezultatul ei; astupare, închidere, obturație. – V. obtura. DOOM
obturáre s. f., g.-d. art. obturắrii; pl. obturắri
obturarea
OBTURÁRE, obturări, s. f. Acțiunea de a obtura și rezultatul ei; astupare, închidere, obturație. – V. obtura. DOOM
obturáre s. f., g.-d. art. obturắrii; pl. obturắri
obturară
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturarăm
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturarăți
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturase
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturasem
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturaseră
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturaserăm
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturaserăți
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturaseși
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturaseți
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturat
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturat
OBTURÁT, -Ă, obturați, -te, adj. (Despre deschizături, tuburi, p. ext. vase sangvine) Care este astupat (temporar); înfundat. – V. obtura.
obturata
OBTURÁT, -Ă, obturați, -te, adj. (Despre deschizături, tuburi, p. ext. vase sangvine) Care este astupat (temporar); înfundat. – V. obtura.
obturate
OBTURÁT, -Ă, obturați, -te, adj. (Despre deschizături, tuburi, p. ext. vase sangvine) Care este astupat (temporar); înfundat. – V. obtura.
obturatei
OBTURÁT, -Ă, obturați, -te, adj. (Despre deschizături, tuburi, p. ext. vase sangvine) Care este astupat (temporar); înfundat. – V. obtura.
obturatele
OBTURÁT, -Ă, obturați, -te, adj. (Despre deschizături, tuburi, p. ext. vase sangvine) Care este astupat (temporar); înfundat. – V. obtura.
obturatelor
OBTURÁT, -Ă, obturați, -te, adj. (Despre deschizături, tuburi, p. ext. vase sangvine) Care este astupat (temporar); înfundat. – V. obtura.
obturatoare
OBTURATÓR, obturatoare, s. n. Dispozitiv utilizat în scopul micșorării secțiunii de trecere a unui material fluid sau pulverulent, a unui fascicul de lumină printr-o deschidere etc. ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic montat pe un aparat fotografic, având drept scop să oprească sau să permită căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. – Din fr. obturateur. DOOM
obturatór s. n., pl. obturatoáre
obturatoarea
OBTURATÓR, obturatoare, s. n. Dispozitiv utilizat în scopul micșorării secțiunii de trecere a unui material fluid sau pulverulent, a unui fascicul de lumină printr-o deschidere etc. ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic montat pe un aparat fotografic, având drept scop să oprească sau să permită căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. – Din fr. obturateur. DOOM
obturatór s. n., pl. obturatoáre
obturatoarei
OBTURATÓR, obturatoare, s. n. Dispozitiv utilizat în scopul micșorării secțiunii de trecere a unui material fluid sau pulverulent, a unui fascicul de lumină printr-o deschidere etc. ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic montat pe un aparat fotografic, având drept scop să oprească sau să permită căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. – Din fr. obturateur. DOOM
obturatór s. n., pl. obturatoáre
obturatoarele
OBTURATÓR, obturatoare, s. n. Dispozitiv utilizat în scopul micșorării secțiunii de trecere a unui material fluid sau pulverulent, a unui fascicul de lumină printr-o deschidere etc. ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic montat pe un aparat fotografic, având drept scop să oprească sau să permită căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. – Din fr. obturateur. DOOM
obturatór s. n., pl. obturatoáre
obturatoarelor
OBTURATÓR, obturatoare, s. n. Dispozitiv utilizat în scopul micșorării secțiunii de trecere a unui material fluid sau pulverulent, a unui fascicul de lumină printr-o deschidere etc. ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic montat pe un aparat fotografic, având drept scop să oprească sau să permită căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. – Din fr. obturateur. DOOM
obturatór s. n., pl. obturatoáre
obturator
OBTURATÓR, obturatoare, s. n. Dispozitiv utilizat în scopul micșorării secțiunii de trecere a unui material fluid sau pulverulent, a unui fascicul de lumină printr-o deschidere etc. ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic montat pe un aparat fotografic, având drept scop să oprească sau să permită căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. – Din fr. obturateur. DOOM
obturatór s. n., pl. obturatoáre
obturatori
OBTURATÓR, obturatoare, s. n. Dispozitiv utilizat în scopul micșorării secțiunii de trecere a unui material fluid sau pulverulent, a unui fascicul de lumină printr-o deschidere etc. ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic montat pe un aparat fotografic, având drept scop să oprească sau să permită căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. – Din fr. obturateur. DOOM
obturatór s. n., pl. obturatoáre
obturatorii
OBTURATÓR, obturatoare, s. n. Dispozitiv utilizat în scopul micșorării secțiunii de trecere a unui material fluid sau pulverulent, a unui fascicul de lumină printr-o deschidere etc. ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic montat pe un aparat fotografic, având drept scop să oprească sau să permită căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. – Din fr. obturateur. DOOM
obturatór s. n., pl. obturatoáre
obturatorilor
OBTURATÓR, obturatoare, s. n. Dispozitiv utilizat în scopul micșorării secțiunii de trecere a unui material fluid sau pulverulent, a unui fascicul de lumină printr-o deschidere etc. ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic montat pe un aparat fotografic, având drept scop să oprească sau să permită căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. – Din fr. obturateur. DOOM
obturatór s. n., pl. obturatoáre
obturatorul
OBTURATÓR, obturatoare, s. n. Dispozitiv utilizat în scopul micșorării secțiunii de trecere a unui material fluid sau pulverulent, a unui fascicul de lumină printr-o deschidere etc. ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic montat pe un aparat fotografic, având drept scop să oprească sau să permită căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. – Din fr. obturateur. DOOM
obturatór s. n., pl. obturatoáre
obturatorului
OBTURATÓR, obturatoare, s. n. Dispozitiv utilizat în scopul micșorării secțiunii de trecere a unui material fluid sau pulverulent, a unui fascicul de lumină printr-o deschidere etc. ◊ Obturator fotografic = dispozitiv mecanic montat pe un aparat fotografic, având drept scop să oprească sau să permită căderea luminii pe placa sau pe filmul fotografic. – Din fr. obturateur. DOOM
obturatór s. n., pl. obturatoáre
obturatul
OBTURÁT, -Ă, obturați, -te, adj. (Despre deschizături, tuburi, p. ext. vase sangvine) Care este astupat (temporar); înfundat. – V. obtura.
obturatului
OBTURÁT, -Ă, obturați, -te, adj. (Despre deschizături, tuburi, p. ext. vase sangvine) Care este astupat (temporar); înfundat. – V. obtura.
obturau
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturași
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturați
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturați
OBTURÁT, -Ă, obturați, -te, adj. (Despre deschizături, tuburi, p. ext. vase sangvine) Care este astupat (temporar); înfundat. – V. obtura.
obturația
OBTURÁȚIE, obturații, s. f. Obturare. ♦ (Med.) închidere, astupare a unui orificiu sau a unei cavități. ◊ Obturație dentară = umplere a unei carii dentare cu o materie solidă. – Din fr. obturation. DOOM
obturáție (-ți-e) s. f., art. obturáția (-ți-a), g.-d. art. obturáției; pl. obturáții, art. obturáțiile (-ți-i-)
obturație
OBTURÁȚIE, obturații, s. f. Obturare. ♦ (Med.) închidere, astupare a unui orificiu sau a unei cavități. ◊ Obturație dentară = umplere a unei carii dentare cu o materie solidă. – Din fr. obturation. DOOM
obturáție (-ți-e) s. f., art. obturáția (-ți-a), g.-d. art. obturáției; pl. obturáții, art. obturáțiile (-ți-i-)
obturației
OBTURÁȚIE, obturații, s. f. Obturare. ♦ (Med.) închidere, astupare a unui orificiu sau a unei cavități. ◊ Obturație dentară = umplere a unei carii dentare cu o materie solidă. – Din fr. obturation. DOOM
obturáție (-ți-e) s. f., art. obturáția (-ți-a), g.-d. art. obturáției; pl. obturáții, art. obturáțiile (-ți-i-)
obturații
OBTURÁT, -Ă, obturați, -te, adj. (Despre deschizături, tuburi, p. ext. vase sangvine) Care este astupat (temporar); înfundat. – V. obtura.
obturații
OBTURÁȚIE, obturații, s. f. Obturare. ♦ (Med.) închidere, astupare a unui orificiu sau a unei cavități. ◊ Obturație dentară = umplere a unei carii dentare cu o materie solidă. – Din fr. obturation. DOOM
obturáție (-ți-e) s. f., art. obturáția (-ți-a), g.-d. art. obturáției; pl. obturáții, art. obturáțiile (-ți-i-)
obturațiile
OBTURÁȚIE, obturații, s. f. Obturare. ♦ (Med.) închidere, astupare a unui orificiu sau a unei cavități. ◊ Obturație dentară = umplere a unei carii dentare cu o materie solidă. – Din fr. obturation. DOOM
obturáție (-ți-e) s. f., art. obturáția (-ți-a), g.-d. art. obturáției; pl. obturáții, art. obturáțiile (-ți-i-)
obturațiilor
OBTURÁȚIE, obturații, s. f. Obturare. ♦ (Med.) închidere, astupare a unui orificiu sau a unei cavități. ◊ Obturație dentară = umplere a unei carii dentare cu o materie solidă. – Din fr. obturation. DOOM
obturáție (-ți-e) s. f., art. obturáția (-ți-a), g.-d. art. obturáției; pl. obturáții, art. obturáțiile (-ți-i-)
obturaților
OBTURÁT, -Ă, obturați, -te, adj. (Despre deschizături, tuburi, p. ext. vase sangvine) Care este astupat (temporar); înfundat. – V. obtura.
obturațiune
OBTURÁȚIE, obturații, s. f. Obturare. ♦ (Med.) închidere, astupare a unui orificiu sau a unei cavități. ◊ Obturație dentară = umplere a unei carii dentare cu o materie solidă. – Din fr. obturation. DOOM
obturáție (-ți-e) s. f., art. obturáția (-ți-a), g.-d. art. obturáției; pl. obturáții, art. obturáțiile (-ți-i-)
obturează
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturez
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obtureze
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturezi
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturând
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturînd
OBTURÁ, obturez, vb. I. Tranz. A astupa (temporar), a înfunda, a închide (o deschizătură, un tub, un vas, o arteră sangvină etc.). – Din fr. obturer. DOOM
obturá (a ~) vb., ind. prez. 3 obtureáză
obturări
OBTURÁRE, obturări, s. f. Acțiunea de a obtura și rezultatul ei; astupare, închidere, obturație. – V. obtura. DOOM
obturáre s. f., g.-d. art. obturắrii; pl. obturắri
obturării
OBTURÁRE, obturări, s. f. Acțiunea de a obtura și rezultatul ei; astupare, închidere, obturație. – V. obtura. DOOM
obturáre s. f., g.-d. art. obturắrii; pl. obturắri
obturările
OBTURÁRE, obturări, s. f. Acțiunea de a obtura și rezultatul ei; astupare, închidere, obturație. – V. obtura. DOOM
obturáre s. f., g.-d. art. obturắrii; pl. obturắri
obturărilor
OBTURÁRE, obturări, s. f. Acțiunea de a obtura și rezultatul ei; astupare, închidere, obturație. – V. obtura. DOOM
obturáre s. f., g.-d. art. obturắrii; pl. obturắri
obtuz
OBTÚZ, -Ă, obtuzi, -e, adj. 1. (În sintagma) Unghi obtuz = unghi mai mare de 90 de grade. 2. Fig. (Despre minte; p. ext. despre oameni) Care pricepe greu; redus, mărginit. – Din fr. obtus. DOOM
obtúz adj. m., pl. obtúzi; f. obtúză, pl. obtúze
obtuza
OBTÚZ, -Ă, obtuzi, -e, adj. 1. (În sintagma) Unghi obtuz = unghi mai mare de 90 de grade. 2. Fig. (Despre minte; p. ext. despre oameni) Care pricepe greu; redus, mărginit. – Din fr. obtus. DOOM
obtúz adj. m., pl. obtúzi; f. obtúză, pl. obtúze
obtuze
OBTÚZ, -Ă, obtuzi, -e, adj. 1. (În sintagma) Unghi obtuz = unghi mai mare de 90 de grade. 2. Fig. (Despre minte; p. ext. despre oameni) Care pricepe greu; redus, mărginit. – Din fr. obtus. DOOM
obtúz adj. m., pl. obtúzi; f. obtúză, pl. obtúze
obtuzei
OBTÚZ, -Ă, obtuzi, -e, adj. 1. (În sintagma) Unghi obtuz = unghi mai mare de 90 de grade. 2. Fig. (Despre minte; p. ext. despre oameni) Care pricepe greu; redus, mărginit. – Din fr. obtus. DOOM
obtúz adj. m., pl. obtúzi; f. obtúză, pl. obtúze
obtuzele
OBTÚZ, -Ă, obtuzi, -e, adj. 1. (În sintagma) Unghi obtuz = unghi mai mare de 90 de grade. 2. Fig. (Despre minte; p. ext. despre oameni) Care pricepe greu; redus, mărginit. – Din fr. obtus. DOOM
obtúz adj. m., pl. obtúzi; f. obtúză, pl. obtúze
obtuzelor
OBTÚZ, -Ă, obtuzi, -e, adj. 1. (În sintagma) Unghi obtuz = unghi mai mare de 90 de grade. 2. Fig. (Despre minte; p. ext. despre oameni) Care pricepe greu; redus, mărginit. – Din fr. obtus. DOOM
obtúz adj. m., pl. obtúzi; f. obtúză, pl. obtúze
obtuzi
OBTÚZ, -Ă, obtuzi, -e, adj. 1. (În sintagma) Unghi obtuz = unghi mai mare de 90 de grade. 2. Fig. (Despre minte; p. ext. despre oameni) Care pricepe greu; redus, mărginit. – Din fr. obtus. DOOM
obtúz adj. m., pl. obtúzi; f. obtúză, pl. obtúze
obtuzii
OBTÚZ, -Ă, obtuzi, -e, adj. 1. (În sintagma) Unghi obtuz = unghi mai mare de 90 de grade. 2. Fig. (Despre minte; p. ext. despre oameni) Care pricepe greu; redus, mărginit. – Din fr. obtus. DOOM
obtúz adj. m., pl. obtúzi; f. obtúză, pl. obtúze
obtuzilor
OBTÚZ, -Ă, obtuzi, -e, adj. 1. (În sintagma) Unghi obtuz = unghi mai mare de 90 de grade. 2. Fig. (Despre minte; p. ext. despre oameni) Care pricepe greu; redus, mărginit. – Din fr. obtus. DOOM
obtúz adj. m., pl. obtúzi; f. obtúză, pl. obtúze
obtuzitate
OBTUZITÁTE, obtuzități, s. f. Lipsă de înțelegere sau de pătrundere, îngustime de vederi, mărginire spirituală; prostie, tâmpenie, obtuziune. – Obtuz + suf. -itate. DOOM
obtuzitáte s. f., g.-d. art. obtuzitắții; pl. obtuzitắți
obtuzitatea
OBTUZITÁTE, obtuzități, s. f. Lipsă de înțelegere sau de pătrundere, îngustime de vederi, mărginire spirituală; prostie, tâmpenie, obtuziune. – Obtuz + suf. -itate. DOOM
obtuzitáte s. f., g.-d. art. obtuzitắții; pl. obtuzitắți
obtuzități
OBTUZITÁTE, obtuzități, s. f. Lipsă de înțelegere sau de pătrundere, îngustime de vederi, mărginire spirituală; prostie, tâmpenie, obtuziune. – Obtuz + suf. -itate. DOOM
obtuzitáte s. f., g.-d. art. obtuzitắții; pl. obtuzitắți
obtuzității
OBTUZITÁTE, obtuzități, s. f. Lipsă de înțelegere sau de pătrundere, îngustime de vederi, mărginire spirituală; prostie, tâmpenie, obtuziune. – Obtuz + suf. -itate. DOOM
obtuzitáte s. f., g.-d. art. obtuzitắții; pl. obtuzitắți
obtuzitățile
OBTUZITÁTE, obtuzități, s. f. Lipsă de înțelegere sau de pătrundere, îngustime de vederi, mărginire spirituală; prostie, tâmpenie, obtuziune. – Obtuz + suf. -itate. DOOM
obtuzitáte s. f., g.-d. art. obtuzitắții; pl. obtuzitắți
obtuzităților
OBTUZITÁTE, obtuzități, s. f. Lipsă de înțelegere sau de pătrundere, îngustime de vederi, mărginire spirituală; prostie, tâmpenie, obtuziune. – Obtuz + suf. -itate. DOOM
obtuzitáte s. f., g.-d. art. obtuzitắții; pl. obtuzitắți
obtuziune
OBTUZIÚNE, obtuziuni, s. f. (Rar) Obtuzitate. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. obtusion. DOOM
obtuziúne (rar) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. obtuziúnii; pl. obtuziúni
obtuziunea
OBTUZIÚNE, obtuziuni, s. f. (Rar) Obtuzitate. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. obtusion. DOOM
obtuziúne (rar) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. obtuziúnii; pl. obtuziúni
obtuziuni
OBTUZIÚNE, obtuziuni, s. f. (Rar) Obtuzitate. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. obtusion. DOOM
obtuziúne (rar) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. obtuziúnii; pl. obtuziúni
obtuziunii
OBTUZIÚNE, obtuziuni, s. f. (Rar) Obtuzitate. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. obtusion. DOOM
obtuziúne (rar) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. obtuziúnii; pl. obtuziúni
obtuziunile
OBTUZIÚNE, obtuziuni, s. f. (Rar) Obtuzitate. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. obtusion. DOOM
obtuziúne (rar) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. obtuziúnii; pl. obtuziúni
obtuziunilor
OBTUZIÚNE, obtuziuni, s. f. (Rar) Obtuzitate. [Pr.: -zi-u-] – Din fr. obtusion. DOOM
obtuziúne (rar) (-zi-u-) s. f., g.-d. art. obtuziúnii; pl. obtuziúni
obtuzul
OBTÚZ, -Ă, obtuzi, -e, adj. 1. (În sintagma) Unghi obtuz = unghi mai mare de 90 de grade. 2. Fig. (Despre minte; p. ext. despre oameni) Care pricepe greu; redus, mărginit. – Din fr. obtus. DOOM
obtúz adj. m., pl. obtúzi; f. obtúză, pl. obtúze
obtuzului
OBTÚZ, -Ă, obtuzi, -e, adj. 1. (În sintagma) Unghi obtuz = unghi mai mare de 90 de grade. 2. Fig. (Despre minte; p. ext. despre oameni) Care pricepe greu; redus, mărginit. – Din fr. obtus. DOOM
obtúz adj. m., pl. obtúzi; f. obtúză, pl. obtúze
obtuzunghi
OBTUZÚNGHIC, obtuzunghice, adj. (În sintagma) Triunghi obtuzunghic = triunghi care are un unghi obtuz. [Var.: obtuzúnghi adj.] – Obtuz + unghi (după fr. obtusangle). DOOM
obtuzúnghic (triunghi ~) (-tu-zun- / -tuz-un-) adj. m.; pl. f. obtuzúnghice
obtuzunghic
OBTUZÚNGHIC, obtuzunghice, adj. (În sintagma) Triunghi obtuzunghic = triunghi care are un unghi obtuz. [Var.: obtuzúnghi adj.] – Obtuz + unghi (după fr. obtusangle). DOOM
obtuzúnghic (triunghi ~) (-tu-zun- / -tuz-un-) adj. m.; pl. f. obtuzúnghice
obuz
OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus. DOOM
obúz s. n., pl. obúze
obuz
OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus.
obuze
OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus. DOOM
obúz s. n., pl. obúze
obuzele
OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus. DOOM
obúz s. n., pl. obúze
obuzelor
OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus. DOOM
obúz s. n., pl. obúze
obuzier
OBUZIÉR, obuziere, s. n. Gură de foc de artilerie asemănătoare cu tunul, care trage cu traiectorii foarte curbe pentru a lovi obiective situate în spatele unor obstacole înalte. [Pr.: -zi-er] – Din fr. obusier. DOOM
obuziér (-zi-er) s. n., pl. obuziére
obuziere
OBUZIÉR, obuziere, s. n. Gură de foc de artilerie asemănătoare cu tunul, care trage cu traiectorii foarte curbe pentru a lovi obiective situate în spatele unor obstacole înalte. [Pr.: -zi-er] – Din fr. obusier. DOOM
obuziér (-zi-er) s. n., pl. obuziére
obuzierele
OBUZIÉR, obuziere, s. n. Gură de foc de artilerie asemănătoare cu tunul, care trage cu traiectorii foarte curbe pentru a lovi obiective situate în spatele unor obstacole înalte. [Pr.: -zi-er] – Din fr. obusier. DOOM
obuziér (-zi-er) s. n., pl. obuziére
obuzierelor
OBUZIÉR, obuziere, s. n. Gură de foc de artilerie asemănătoare cu tunul, care trage cu traiectorii foarte curbe pentru a lovi obiective situate în spatele unor obstacole înalte. [Pr.: -zi-er] – Din fr. obusier. DOOM
obuziér (-zi-er) s. n., pl. obuziére
obuzierul
OBUZIÉR, obuziere, s. n. Gură de foc de artilerie asemănătoare cu tunul, care trage cu traiectorii foarte curbe pentru a lovi obiective situate în spatele unor obstacole înalte. [Pr.: -zi-er] – Din fr. obusier. DOOM
obuziér (-zi-er) s. n., pl. obuziére
obuzierului
OBUZIÉR, obuziere, s. n. Gură de foc de artilerie asemănătoare cu tunul, care trage cu traiectorii foarte curbe pentru a lovi obiective situate în spatele unor obstacole înalte. [Pr.: -zi-er] – Din fr. obusier. DOOM
obuziér (-zi-er) s. n., pl. obuziére
obuzul
OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus. DOOM
obúz s. n., pl. obúze
obuzului
OBÚZ, obuze, s. n. Proiectil de artilerie. [Pl. și: (înv.) obuzuri] – Din fr. obus. DOOM
obúz s. n., pl. obúze
obvers
OBVÉRS, -Ă adj. (Liv.) Relativ la o obversiune, de obversiune. // s.f. (Log.) Judecată echivalentă alteia într-o obversiune. [< fr. obverse].
obversa
OBVÉRS, -Ă adj. (Liv.) Relativ la o obversiune, de obversiune. // s.f. (Log.) Judecată echivalentă alteia într-o obversiune. [< fr. obverse].
obversa
OBVÉRS, -Ă adj. (Liv.) Relativ la o obversiune, de obversiune. // s.f. (Log.) Judecată echivalentă alteia într-o obversiune. [< fr. obverse].
obverse
OBVÉRS, -Ă adj. (Liv.) Relativ la o obversiune, de obversiune. // s.f. (Log.) Judecată echivalentă alteia într-o obversiune. [< fr. obverse].
obverse
OBVÉRS, -Ă adj. (Liv.) Relativ la o obversiune, de obversiune. // s.f. (Log.) Judecată echivalentă alteia într-o obversiune. [< fr. obverse].
obversei
OBVÉRS, -Ă adj. (Liv.) Relativ la o obversiune, de obversiune. // s.f. (Log.) Judecată echivalentă alteia într-o obversiune. [< fr. obverse].
obversei
OBVÉRS, -Ă adj. (Liv.) Relativ la o obversiune, de obversiune. // s.f. (Log.) Judecată echivalentă alteia într-o obversiune. [< fr. obverse].
obversele
OBVÉRS, -Ă adj. (Liv.) Relativ la o obversiune, de obversiune. // s.f. (Log.) Judecată echivalentă alteia într-o obversiune. [< fr. obverse].
obversele
OBVÉRS, -Ă adj. (Liv.) Relativ la o obversiune, de obversiune. // s.f. (Log.) Judecată echivalentă alteia într-o obversiune. [< fr. obverse].
obverselor
OBVÉRS, -Ă adj. (Liv.) Relativ la o obversiune, de obversiune. // s.f. (Log.) Judecată echivalentă alteia într-o obversiune. [< fr. obverse].
obverselor
OBVÉRS, -Ă adj. (Liv.) Relativ la o obversiune, de obversiune. // s.f. (Log.) Judecată echivalentă alteia într-o obversiune. [< fr. obverse].
obversiune
OBVERSIÚNE, obversiuni, s. f. Operație logică prin care dintr-o propoziție, prin schimbarea calității și înlocuirea predicatului cu contradictoriul său, obținem o nouă propoziție echivalentă cu prima. [Pr.: -si-u-] – Din fr. obversion. DOOM
obversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. obversiúnii; pl. obversiúni
obversiunea
OBVERSIÚNE, obversiuni, s. f. Operație logică prin care dintr-o propoziție, prin schimbarea calității și înlocuirea predicatului cu contradictoriul său, obținem o nouă propoziție echivalentă cu prima. [Pr.: -si-u-] – Din fr. obversion. DOOM
obversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. obversiúnii; pl. obversiúni
obversiuni
OBVERSIÚNE, obversiuni, s. f. Operație logică prin care dintr-o propoziție, prin schimbarea calității și înlocuirea predicatului cu contradictoriul său, obținem o nouă propoziție echivalentă cu prima. [Pr.: -si-u-] – Din fr. obversion. DOOM
obversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. obversiúnii; pl. obversiúni
obversiunii
OBVERSIÚNE, obversiuni, s. f. Operație logică prin care dintr-o propoziție, prin schimbarea calității și înlocuirea predicatului cu contradictoriul său, obținem o nouă propoziție echivalentă cu prima. [Pr.: -si-u-] – Din fr. obversion. DOOM
obversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. obversiúnii; pl. obversiúni
obversiunile
OBVERSIÚNE, obversiuni, s. f. Operație logică prin care dintr-o propoziție, prin schimbarea calității și înlocuirea predicatului cu contradictoriul său, obținem o nouă propoziție echivalentă cu prima. [Pr.: -si-u-] – Din fr. obversion. DOOM
obversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. obversiúnii; pl. obversiúni
obversiunilor
OBVERSIÚNE, obversiuni, s. f. Operație logică prin care dintr-o propoziție, prin schimbarea calității și înlocuirea predicatului cu contradictoriul său, obținem o nouă propoziție echivalentă cu prima. [Pr.: -si-u-] – Din fr. obversion. DOOM
obversiúne (-si-u-) s. f., g.-d. art. obversiúnii; pl. obversiúni
obversul
OBVÉRS, -Ă adj. (Liv.) Relativ la o obversiune, de obversiune. // s.f. (Log.) Judecată echivalentă alteia într-o obversiune. [< fr. obverse].
obversului
OBVÉRS, -Ă adj. (Liv.) Relativ la o obversiune, de obversiune. // s.f. (Log.) Judecată echivalentă alteia într-o obversiune. [< fr. obverse].
obverși
OBVÉRS, -Ă adj. (Liv.) Relativ la o obversiune, de obversiune. // s.f. (Log.) Judecată echivalentă alteia într-o obversiune. [< fr. obverse].
obverșii
OBVÉRS, -Ă adj. (Liv.) Relativ la o obversiune, de obversiune. // s.f. (Log.) Judecată echivalentă alteia într-o obversiune. [< fr. obverse].
obverșilor
OBVÉRS, -Ă adj. (Liv.) Relativ la o obversiune, de obversiune. // s.f. (Log.) Judecată echivalentă alteia într-o obversiune. [< fr. obverse].
obârșea
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșeai
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșeam
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșească
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșeau
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșeați
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșesc
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșește
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșești
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârși
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșia
OBÂRȘIE, obârșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije. DOOM
obấrșie (-și-e) s. f., art. obấrșia (-și-a), g.-d. art. obấrșiei; pl. obấrșii, art. obấrșiile (-și-i-)
obârșie
OBÂRȘIE, obârșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije. DOOM
obấrșie (-și-e) s. f., art. obấrșia (-și-a), g.-d. art. obấrșiei; pl. obấrșii, art. obấrșiile (-și-i-)
obârșiei
OBÂRȘIE, obârșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije. DOOM
obấrșie (-și-e) s. f., art. obấrșia (-și-a), g.-d. art. obấrșiei; pl. obấrșii, art. obấrșiile (-și-i-)
obârșii
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșii
OBÂRȘIE, obârșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije. DOOM
obấrșie (-și-e) s. f., art. obấrșia (-și-a), g.-d. art. obấrșiei; pl. obấrșii, art. obấrșiile (-și-i-)
obârșiile
OBÂRȘIE, obârșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije. DOOM
obấrșie (-și-e) s. f., art. obấrșia (-și-a), g.-d. art. obấrșiei; pl. obấrșii, art. obấrșiile (-și-i-)
obârșiilor
OBÂRȘIE, obârșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije. DOOM
obấrșie (-și-e) s. f., art. obấrșia (-și-a), g.-d. art. obấrșiei; pl. obấrșii, art. obấrșiile (-și-i-)
obârșim
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșind
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșire
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșire
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. – Din obârșie (derivat regresiv).
obârșiră
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșirăm
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșirăți
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșise
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșisem
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșiseră
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșiserăm
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșiserăți
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșiseși
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșiseți
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșit
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșiși
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obârșiți
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșea
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșeai
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșeam
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșească
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșeau
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșeați
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșesc
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșește
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșești
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrși
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșia
OBÂRȘIE, obârșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije. DOOM
obấrșie (-și-e) s. f., art. obấrșia (-și-a), g.-d. art. obấrșiei; pl. obấrșii, art. obấrșiile (-și-i-)
obîrșie
OBÂRȘIE, obârșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije. DOOM
obấrșie (-și-e) s. f., art. obấrșia (-și-a), g.-d. art. obấrșiei; pl. obấrșii, art. obấrșiile (-și-i-)
obîrșiei
OBÂRȘIE, obârșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije. DOOM
obấrșie (-și-e) s. f., art. obấrșia (-și-a), g.-d. art. obấrșiei; pl. obấrșii, art. obấrșiile (-și-i-)
obîrșii
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșii
OBÂRȘIE, obârșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije. DOOM
obấrșie (-și-e) s. f., art. obấrșia (-și-a), g.-d. art. obấrșiei; pl. obấrșii, art. obấrșiile (-și-i-)
obîrșiile
OBÂRȘIE, obârșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije. DOOM
obấrșie (-și-e) s. f., art. obấrșia (-și-a), g.-d. art. obấrșiei; pl. obấrșii, art. obấrșiile (-și-i-)
obîrșiilor
OBÂRȘIE, obârșii, s. f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije. DOOM
obấrșie (-și-e) s. f., art. obấrșia (-și-a), g.-d. art. obấrșiei; pl. obấrșii, art. obấrșiile (-și-i-)
obîrșim
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșind
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșire
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșiră
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșirăm
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșirăți
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșise
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșisem
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșiseră
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșiserăm
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșiserăți
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșiseși
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșiseți
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșit
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșiși
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obîrșiți
OBÂRȘÍ, obârșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se trage, a-și avea originea, a proveni. Din obârșie (derivat regresiv). DOOM
!obârșí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se obârșéște, imperf. 3 sg. se obârșeá; conj. prez. 3 să se obârșeáscă
obăda
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădai
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădam
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădar
OBĂDÁR, obădare, s. n. (Reg.) Sfredel folosit pentru a face găuri în obezi. – Obadă + suf. -ar. DOOM
obădár (reg.) s. n., pl. obădáre
obădare
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădare
OBĂDÁR, obădare, s. n. (Reg.) Sfredel folosit pentru a face găuri în obezi. – Obadă + suf. -ar. DOOM
obădár (reg.) s. n., pl. obădáre
obădarele
OBĂDÁR, obădare, s. n. (Reg.) Sfredel folosit pentru a face găuri în obezi. – Obadă + suf. -ar. DOOM
obădár (reg.) s. n., pl. obădáre
obădarelor
OBĂDÁR, obădare, s. n. (Reg.) Sfredel folosit pentru a face găuri în obezi. – Obadă + suf. -ar. DOOM
obădár (reg.) s. n., pl. obădáre
obădarul
OBĂDÁR, obădare, s. n. (Reg.) Sfredel folosit pentru a face găuri în obezi. – Obadă + suf. -ar. DOOM
obădár (reg.) s. n., pl. obădáre
obădarului
OBĂDÁR, obădare, s. n. (Reg.) Sfredel folosit pentru a face găuri în obezi. – Obadă + suf. -ar. DOOM
obădár (reg.) s. n., pl. obădáre
obădară
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădarăm
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădarăți
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădase
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădasem
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădaseră
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădaserăm
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădaserăți
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădaseși
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădaseți
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădat
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădau
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădași
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădați
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădează
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădez
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădeze
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădezi
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădând
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obădînd
OBĂDÁ, obădez, vb. I. Tranz. (Reg.) A monta în obezi spițele unei roți. – Din obadă. DOOM
obădá (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 obădeáză
obăr
ÓBER, oberi, s. m. (Înv.) Oberchelner. [Var.: óbăr s. m.] – Din germ. Ober. DOOM
!óber (înv.) [e pron. ă] s. m., pl. óberi
obărchelner
ÓBERCHELNER, oberchelneri, s. m. (Înv.) Chelner-șef; ober. [Var.: óbărchelner s. m.] – Ober + chelner. DOOM
!óberchelner (înv.) [ober pron. obăr] s. m., pl. óberchelneri
obșit
óbșit (-turi), s. n. – Permis militar. Germ. Abschied. Trans., înv.
obște
ÓBȘTE, obști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Colectivitate, comunitate, populație, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulțime; obștime. ◊ De obște = a) loc. adj. care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepție, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obișnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obștească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta și orânduirile anterioare și care se caracterizează prin munca în comun și prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă. ♦ Asociație, întovărășire. [Var.: óbștie s. f.] – Din sl. obĩštije. DOOM
óbște (înv., pop.) s. f., g.-d. art. óbștii; pl. obști
obștea
ÓBȘTE, obști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Colectivitate, comunitate, populație, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulțime; obștime. ◊ De obște = a) loc. adj. care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepție, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obișnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obștească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta și orânduirile anterioare și care se caracterizează prin munca în comun și prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă. ♦ Asociație, întovărășire. [Var.: óbștie s. f.] – Din sl. obĩštije. DOOM
óbște (înv., pop.) s. f., g.-d. art. óbștii; pl. obști
obștea
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obșteai
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obșteam
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obșteasca
OBȘTÉSC, -EASCĂ, obștești, adj. Care privește poporul, care aparține poporului; p. ext. comun, general, colectiv, public. ◊ (Înv.) Obștească Adunare = organ legislativ suprem în Țările Române, Adunare Națională; p. ext. consiliu consultativ. ◊ Expr. A-și da obștescul sfârșit = a muri. ♦ (Înv.) Unanim. – Obște + suf. -esc. DOOM
obștésc adj. m., f. obșteáscă; pl. m. și f. obștéști
obștească
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obșteau
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obșteați
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștesc
OBȘTÉSC, -EASCĂ, obștești, adj. Care privește poporul, care aparține poporului; p. ext. comun, general, colectiv, public. ◊ (Înv.) Obștească Adunare = organ legislativ suprem în Țările Române, Adunare Națională; p. ext. consiliu consultativ. ◊ Expr. A-și da obștescul sfârșit = a muri. ♦ (Înv.) Unanim. – Obște + suf. -esc. DOOM
obștésc adj. m., f. obșteáscă; pl. m. și f. obștéști
obștesc
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștescul
OBȘTÉSC, -EASCĂ, obștești, adj. Care privește poporul, care aparține poporului; p. ext. comun, general, colectiv, public. ◊ (Înv.) Obștească Adunare = organ legislativ suprem în Țările Române, Adunare Națională; p. ext. consiliu consultativ. ◊ Expr. A-și da obștescul sfârșit = a muri. ♦ (Înv.) Unanim. – Obște + suf. -esc. DOOM
obștésc adj. m., f. obșteáscă; pl. m. și f. obștéști
obștescului
OBȘTÉSC, -EASCĂ, obștești, adj. Care privește poporul, care aparține poporului; p. ext. comun, general, colectiv, public. ◊ (Înv.) Obștească Adunare = organ legislativ suprem în Țările Române, Adunare Națională; p. ext. consiliu consultativ. ◊ Expr. A-și da obștescul sfârșit = a muri. ♦ (Înv.) Unanim. – Obște + suf. -esc. DOOM
obștésc adj. m., f. obșteáscă; pl. m. și f. obștéști
obștește
OBȘTÉȘTE adv. (Înv.) Din punct de vedere obștesc; având în vedere interesul comun, colectiv; în general; îndeobște. – Obște + suf. -ește. DOOM
obștéște (înv.) adv.
obștește
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștești
OBȘTÉSC, -EASCĂ, obștești, adj. Care privește poporul, care aparține poporului; p. ext. comun, general, colectiv, public. ◊ (Înv.) Obștească Adunare = organ legislativ suprem în Țările Române, Adunare Națională; p. ext. consiliu consultativ. ◊ Expr. A-și da obștescul sfârșit = a muri. ♦ (Înv.) Unanim. – Obște + suf. -esc. DOOM
obștésc adj. m., f. obșteáscă; pl. m. și f. obștéști
obștești
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obșteștii
OBȘTÉSC, -EASCĂ, obștești, adj. Care privește poporul, care aparține poporului; p. ext. comun, general, colectiv, public. ◊ (Înv.) Obștească Adunare = organ legislativ suprem în Țările Române, Adunare Națională; p. ext. consiliu consultativ. ◊ Expr. A-și da obștescul sfârșit = a muri. ♦ (Înv.) Unanim. – Obște + suf. -esc. DOOM
obștésc adj. m., f. obșteáscă; pl. m. și f. obștéști
obșteștile
OBȘTÉSC, -EASCĂ, obștești, adj. Care privește poporul, care aparține poporului; p. ext. comun, general, colectiv, public. ◊ (Înv.) Obștească Adunare = organ legislativ suprem în Țările Române, Adunare Națională; p. ext. consiliu consultativ. ◊ Expr. A-și da obștescul sfârșit = a muri. ♦ (Înv.) Unanim. – Obște + suf. -esc. DOOM
obștésc adj. m., f. obșteáscă; pl. m. și f. obștéști
obșteștilor
OBȘTÉSC, -EASCĂ, obștești, adj. Care privește poporul, care aparține poporului; p. ext. comun, general, colectiv, public. ◊ (Înv.) Obștească Adunare = organ legislativ suprem în Țările Române, Adunare Națională; p. ext. consiliu consultativ. ◊ Expr. A-și da obștescul sfârșit = a muri. ♦ (Înv.) Unanim. – Obște + suf. -esc. DOOM
obștésc adj. m., f. obșteáscă; pl. m. și f. obștéști
obști
ÓBȘTE, obști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Colectivitate, comunitate, populație, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulțime; obștime. ◊ De obște = a) loc. adj. care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepție, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obișnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obștească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta și orânduirile anterioare și care se caracterizează prin munca în comun și prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă. ♦ Asociație, întovărășire. [Var.: óbștie s. f.] – Din sl. obĩštije. DOOM
óbște (înv., pop.) s. f., g.-d. art. óbștii; pl. obști
obști
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștie
ÓBȘTIE s. f. v. obște.
obștii
ÓBȘTE, obști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Colectivitate, comunitate, populație, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulțime; obștime. ◊ De obște = a) loc. adj. care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepție, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obișnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obștească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta și orânduirile anterioare și care se caracterizează prin munca în comun și prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă. ♦ Asociație, întovărășire. [Var.: óbștie s. f.] – Din sl. obĩštije. DOOM
óbște (înv., pop.) s. f., g.-d. art. óbștii; pl. obști
obștii
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștile
ÓBȘTE, obști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Colectivitate, comunitate, populație, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulțime; obștime. ◊ De obște = a) loc. adj. care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepție, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obișnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obștească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta și orânduirile anterioare și care se caracterizează prin munca în comun și prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă. ♦ Asociație, întovărășire. [Var.: óbștie s. f.] – Din sl. obĩštije. DOOM
óbște (înv., pop.) s. f., g.-d. art. óbștii; pl. obști
obștilor
ÓBȘTE, obști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Colectivitate, comunitate, populație, popor; p. ext. masă mare de oameni, gloată, mulțime; obștime. ◊ De obște = a) loc. adj. care privește sau interesează pe toți, care aparține tuturor; comun, general, public; b) loc. adv. împreună, fără excepție, deopotrivă; c) loc. adv. în mod obișnuit, de obicei; d) loc. adv. pretutindeni, peste tot. 2. (Înv.) Spec. Comunitate a călugărilor de la o mănăstire; p. ext. chinovie. 3. (Înv.) Obștească adunare; p. ext. adunare, consiliu. 4. Formă de organizare socială specifică orânduirii feudale, care face legătura între aceasta și orânduirile anterioare și care se caracterizează prin munca în comun și prin îmbinarea proprietății private cu cea colectivă. ♦ Asociație, întovărășire. [Var.: óbștie s. f.] – Din sl. obĩštije. DOOM
óbște (înv., pop.) s. f., g.-d. art. óbștii; pl. obști
obștim
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștime
OBȘTÍME s. f. (Înv.) Obște (1). – Obște + suf. -ime. DOOM
obștíme (înv.) s. f., g.-d. art. obștímii
obștimea
OBȘTÍME s. f. (Înv.) Obște (1). – Obște + suf. -ime. DOOM
obștíme (înv.) s. f., g.-d. art. obștímii
obștimi
OBȘTÍME s. f. (Înv.) Obște (1). – Obște + suf. -ime. DOOM
obștíme (înv.) s. f., g.-d. art. obștímii
obștimii
OBȘTÍME s. f. (Înv.) Obște (1). – Obște + suf. -ime. DOOM
obștíme (înv.) s. f., g.-d. art. obștímii
obștind
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștire
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștire
OBȘTÍRE, obștiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a obști și rezultatul ei; înștiințare, anunțare. – V. obști. DOOM
obștíre (înv.) s. f., g.-d. art. obștírii; pl. obștíri
obștirea
OBȘTÍRE, obștiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a obști și rezultatul ei; înștiințare, anunțare. – V. obști. DOOM
obștíre (înv.) s. f., g.-d. art. obștírii; pl. obștíri
obștiri
OBȘTÍRE, obștiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a obști și rezultatul ei; înștiințare, anunțare. – V. obști. DOOM
obștíre (înv.) s. f., g.-d. art. obștírii; pl. obștíri
obștirii
OBȘTÍRE, obștiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a obști și rezultatul ei; înștiințare, anunțare. – V. obști. DOOM
obștíre (înv.) s. f., g.-d. art. obștírii; pl. obștíri
obștirile
OBȘTÍRE, obștiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a obști și rezultatul ei; înștiințare, anunțare. – V. obști. DOOM
obștíre (înv.) s. f., g.-d. art. obștírii; pl. obștíri
obștirilor
OBȘTÍRE, obștiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a obști și rezultatul ei; înștiințare, anunțare. – V. obști. DOOM
obștíre (înv.) s. f., g.-d. art. obștírii; pl. obștíri
obștiră
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștirăm
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștirăți
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștise
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștisem
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștiseră
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștiserăm
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștiserăți
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștiseși
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștiseți
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștit
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștiși
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obștiți
OBȘTÍ, obștesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A vesti, a înștiința, a anunța tuturor. – Din sl. obĩštiti sau din obște. DOOM
obștí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obștésc, imperf. 3 sg. obșteá; conj. prez. 3 să obșteáscă
obție
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obții
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obțiind
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obțin
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obține
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținea
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obțineai
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obțineam
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obțineau
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obțineați
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținem
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținere
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținere
OBȚÍNERE, obțineri, s. f. Acțiunea de a obține și rezultatul ei; dobândire, primire. – V. obține. DOOM
obțínere s. f., g.-d. art. obțínerii; pl. obțíneri
obținerea
OBȚÍNERE, obțineri, s. f. Acțiunea de a obține și rezultatul ei; dobândire, primire. – V. obține. DOOM
obțínere s. f., g.-d. art. obțínerii; pl. obțíneri
obțineri
OBȚÍNERE, obțineri, s. f. Acțiunea de a obține și rezultatul ei; dobândire, primire. – V. obține. DOOM
obțínere s. f., g.-d. art. obțínerii; pl. obțíneri
obținerii
OBȚÍNERE, obțineri, s. f. Acțiunea de a obține și rezultatul ei; dobândire, primire. – V. obține. DOOM
obțínere s. f., g.-d. art. obțínerii; pl. obțíneri
obținerile
OBȚÍNERE, obțineri, s. f. Acțiunea de a obține și rezultatul ei; dobândire, primire. – V. obține. DOOM
obțínere s. f., g.-d. art. obțínerii; pl. obțíneri
obținerilor
OBȚÍNERE, obțineri, s. f. Acțiunea de a obține și rezultatul ei; dobândire, primire. – V. obține. DOOM
obțínere s. f., g.-d. art. obțínerii; pl. obțíneri
obțineți
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținu
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținui
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținură
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținurăm
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținurăți
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținuse
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținusem
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținuseră
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținuserăm
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținuserăți
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținuseși
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținuseți
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținut
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținut
OBȚÍNE, obțín, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obtinere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținuși
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținând
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obținînd
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obțină
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút
obțiu
OBȚÍNE, obțin, vb. III. Tranz. A dobândi, a primi, a căpăta (ceva); a reuși să ajungă la..., a realiza ceva. – Din fr. obtenir, lat. obținere (după ține). DOOM
obțíne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obțín, 2 sg. obțíi, 1 pl. obțínem, 2 pl. obțíneți; conj. prez. 3 să obțínă; ger. obținând; part. obținút