o
O² interj. 1. Exclamație (emfatică) folosită în invocații și în apostrofe. 2. Exclamație care exprimă diverse stări emotive: mirare, admirație, mulțumire, dorință, mâhnire etc. 3. Exclamație care precedă și întărește o afirmație, o constatare. – Onomatopee.

DOOM

o
O¹ o, s. m. 1. A optsprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (vocală cu deschidere mijlocie, rotunjită, din seria posterioară). [Pl. și: (1, n.) o-uri]

DOOM

o² (sunet) s. m., pl. o

o
OXIGÉN s. n. Element chimic gazos, incolor, inodor, insipid, care reprezintă o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil în procesul respirației și al arderii, și care, în combinație cu hidrogenul, formează apa. – Din fr. oxygène.

DOOM

oxigén s. n.; simb O

o
O⁵ adj. nehot. v. un².

DOOM

!díntr-un prep. + adj./art./num.

o
O⁴ num. nehot. v. un.

DOOM

!díntr-un prep. + adj./art./num.

oabla
ÓBLU, OÁBLĂ, obli, oable, adj., adv. I. Adj. 1. (Pop.) Care se prezintă ca o linie dreaptă; fără cotituri, drept. ♦ (Despre câmpii) Plan, neted. ♦ (Despre înălțimi, urcușuri) Aproape vertical; abrupt. 2. (Despre mers) Încet și uniform. II. Adv. (Pop.) În linie dreaptă; drept; p. ext. (în legătură cu verbe de mișcare) fără înconjur, fără ocol, direct. – Din sl. oblŭ.

DOOM

óblu (drept) (pop.) (o-blu) adj. m., pl. óbli; f. oáblă, pl. oáble

oable
ÓBLU, OÁBLĂ, obli, oable, adj., adv. I. Adj. 1. (Pop.) Care se prezintă ca o linie dreaptă; fără cotituri, drept. ♦ (Despre câmpii) Plan, neted. ♦ (Despre înălțimi, urcușuri) Aproape vertical; abrupt. 2. (Despre mers) Încet și uniform. II. Adv. (Pop.) În linie dreaptă; drept; p. ext. (în legătură cu verbe de mișcare) fără înconjur, fără ocol, direct. – Din sl. oblŭ.

DOOM

óblu (drept) (pop.) (o-blu) adj. m., pl. óbli; f. oáblă, pl. oáble

oablei
ÓBLU, OÁBLĂ, obli, oable, adj., adv. I. Adj. 1. (Pop.) Care se prezintă ca o linie dreaptă; fără cotituri, drept. ♦ (Despre câmpii) Plan, neted. ♦ (Despre înălțimi, urcușuri) Aproape vertical; abrupt. 2. (Despre mers) Încet și uniform. II. Adv. (Pop.) În linie dreaptă; drept; p. ext. (în legătură cu verbe de mișcare) fără înconjur, fără ocol, direct. – Din sl. oblŭ.

DOOM

óblu (drept) (pop.) (o-blu) adj. m., pl. óbli; f. oáblă, pl. oáble

oablele
ÓBLU, OÁBLĂ, obli, oable, adj., adv. I. Adj. 1. (Pop.) Care se prezintă ca o linie dreaptă; fără cotituri, drept. ♦ (Despre câmpii) Plan, neted. ♦ (Despre înălțimi, urcușuri) Aproape vertical; abrupt. 2. (Despre mers) Încet și uniform. II. Adv. (Pop.) În linie dreaptă; drept; p. ext. (în legătură cu verbe de mișcare) fără înconjur, fără ocol, direct. – Din sl. oblŭ.

DOOM

óblu (drept) (pop.) (o-blu) adj. m., pl. óbli; f. oáblă, pl. oáble

oablelor
ÓBLU, OÁBLĂ, obli, oable, adj., adv. I. Adj. 1. (Pop.) Care se prezintă ca o linie dreaptă; fără cotituri, drept. ♦ (Despre câmpii) Plan, neted. ♦ (Despre înălțimi, urcușuri) Aproape vertical; abrupt. 2. (Despre mers) Încet și uniform. II. Adv. (Pop.) În linie dreaptă; drept; p. ext. (în legătură cu verbe de mișcare) fără înconjur, fără ocol, direct. – Din sl. oblŭ.

DOOM

óblu (drept) (pop.) (o-blu) adj. m., pl. óbli; f. oáblă, pl. oáble

oac
OÁCACA interj. v. oac.

DOOM

oac interj.

oacaca
OÁCACA interj. v. oac.

DOOM

oac interj.

oacheș
OÁCHEȘ, -Ă, oacheși, -e, adj. 1. Cu pielea feței de culoare închisă și cu ochii, părul și sprâncenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare închisă, care bate în negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare închisă, care bate în negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre în jurul ochilor. – Ochi¹ + suf. -eș.

DOOM

oácheș (pop.) adj. m., pl. oácheși; f. oácheșă, art. oácheșa, pl. oácheșe

oacheșa
OÁCHEȘ, -Ă, oacheși, -e, adj. 1. Cu pielea feței de culoare închisă și cu ochii, părul și sprâncenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare închisă, care bate în negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare închisă, care bate în negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre în jurul ochilor. – Ochi¹ + suf. -eș.

DOOM

oácheș (pop.) adj. m., pl. oácheși; f. oácheșă, art. oácheșa, pl. oácheșe

oacheșe
OÁCHEȘ, -Ă, oacheși, -e, adj. 1. Cu pielea feței de culoare închisă și cu ochii, părul și sprâncenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare închisă, care bate în negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare închisă, care bate în negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre în jurul ochilor. – Ochi¹ + suf. -eș.

DOOM

oácheș (pop.) adj. m., pl. oácheși; f. oácheșă, art. oácheșa, pl. oácheșe

oacheșei
OÁCHEȘ, -Ă, oacheși, -e, adj. 1. Cu pielea feței de culoare închisă și cu ochii, părul și sprâncenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare închisă, care bate în negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare închisă, care bate în negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre în jurul ochilor. – Ochi¹ + suf. -eș.

DOOM

oácheș (pop.) adj. m., pl. oácheși; f. oácheșă, art. oácheșa, pl. oácheșe

oacheșele
OÁCHEȘ, -Ă, oacheși, -e, adj. 1. Cu pielea feței de culoare închisă și cu ochii, părul și sprâncenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare închisă, care bate în negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare închisă, care bate în negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre în jurul ochilor. – Ochi¹ + suf. -eș.

DOOM

oácheș (pop.) adj. m., pl. oácheși; f. oácheșă, art. oácheșa, pl. oácheșe

oacheșelor
OÁCHEȘ, -Ă, oacheși, -e, adj. 1. Cu pielea feței de culoare închisă și cu ochii, părul și sprâncenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare închisă, care bate în negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare închisă, care bate în negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre în jurul ochilor. – Ochi¹ + suf. -eș.

DOOM

oácheș (pop.) adj. m., pl. oácheși; f. oácheșă, art. oácheșa, pl. oácheșe

oacheși
OÁCHEȘ, -Ă, oacheși, -e, adj. 1. Cu pielea feței de culoare închisă și cu ochii, părul și sprâncenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare închisă, care bate în negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare închisă, care bate în negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre în jurul ochilor. – Ochi¹ + suf. -eș.

DOOM

oácheș (pop.) adj. m., pl. oácheși; f. oácheșă, art. oácheșa, pl. oácheșe

oacheșii
OÁCHEȘ, -Ă, oacheși, -e, adj. 1. Cu pielea feței de culoare închisă și cu ochii, părul și sprâncenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare închisă, care bate în negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare închisă, care bate în negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre în jurul ochilor. – Ochi¹ + suf. -eș.

DOOM

oácheș (pop.) adj. m., pl. oácheși; f. oácheșă, art. oácheșa, pl. oácheșe

oacheșilor
OÁCHEȘ, -Ă, oacheși, -e, adj. 1. Cu pielea feței de culoare închisă și cu ochii, părul și sprâncenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare închisă, care bate în negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare închisă, care bate în negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre în jurul ochilor. – Ochi¹ + suf. -eș.

DOOM

oácheș (pop.) adj. m., pl. oácheși; f. oácheșă, art. oácheșa, pl. oácheșe

oacheșul
OÁCHEȘ, -Ă, oacheși, -e, adj. 1. Cu pielea feței de culoare închisă și cu ochii, părul și sprâncenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare închisă, care bate în negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare închisă, care bate în negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre în jurul ochilor. – Ochi¹ + suf. -eș.

DOOM

oácheș (pop.) adj. m., pl. oácheși; f. oácheșă, art. oácheșa, pl. oácheșe

oacheșului
OÁCHEȘ, -Ă, oacheși, -e, adj. 1. Cu pielea feței de culoare închisă și cu ochii, părul și sprâncenele negre; brunet, brun; p. ext. (despre pielea, tenul, capul omului) de culoare închisă, care bate în negru. ♦ (Rar; despre lucruri) De culoare închisă, care bate în negru. 2. (Despre oi) Cu pete negre în jurul ochilor. – Ochi¹ + suf. -eș.

DOOM

oácheș (pop.) adj. m., pl. oácheși; f. oácheșă, art. oácheșa, pl. oácheșe

oacăn
OÁCĂN, -Ă adj. v. oacăr.

oacăr
OÁCĂR, -Ă, oacări, -e, adj. (Înv. și reg.; despre oi) Cu pete (negre) pe bot. – Et. nec.

DOOM

oácăr (înv., reg.) adj. m., pl. oácări; f. oácără, pl. oácăre

oacăra
OÁCĂR, -Ă, oacări, -e, adj. (Înv. și reg.; despre oi) Cu pete (negre) pe bot. – Et. nec.

DOOM

oácăr (înv., reg.) adj. m., pl. oácări; f. oácără, pl. oácăre

oacăre
OÁCĂR, -Ă, oacări, -e, adj. (Înv. și reg.; despre oi) Cu pete (negre) pe bot. – Et. nec.

DOOM

oácăr (înv., reg.) adj. m., pl. oácări; f. oácără, pl. oácăre

oacărei
OÁCĂR, -Ă, oacări, -e, adj. (Înv. și reg.; despre oi) Cu pete (negre) pe bot. – Et. nec.

DOOM

oácăr (înv., reg.) adj. m., pl. oácări; f. oácără, pl. oácăre

oacărele
OÁCĂR, -Ă, oacări, -e, adj. (Înv. și reg.; despre oi) Cu pete (negre) pe bot. – Et. nec.

DOOM

oácăr (înv., reg.) adj. m., pl. oácări; f. oácără, pl. oácăre

oacărelor
OÁCĂR, -Ă, oacări, -e, adj. (Înv. și reg.; despre oi) Cu pete (negre) pe bot. – Et. nec.

DOOM

oácăr (înv., reg.) adj. m., pl. oácări; f. oácără, pl. oácăre

oacări
OÁCĂR, -Ă, oacări, -e, adj. (Înv. și reg.; despre oi) Cu pete (negre) pe bot. – Et. nec.

DOOM

oácăr (înv., reg.) adj. m., pl. oácări; f. oácără, pl. oácăre

oacării
OÁCĂR, -Ă, oacări, -e, adj. (Înv. și reg.; despre oi) Cu pete (negre) pe bot. – Et. nec.

DOOM

oácăr (înv., reg.) adj. m., pl. oácări; f. oácără, pl. oácăre

oacărilor
OÁCĂR, -Ă, oacări, -e, adj. (Înv. și reg.; despre oi) Cu pete (negre) pe bot. – Et. nec.

DOOM

oácăr (înv., reg.) adj. m., pl. oácări; f. oácără, pl. oácăre

oacărul
OÁCĂR, -Ă, oacări, -e, adj. (Înv. și reg.; despre oi) Cu pete (negre) pe bot. – Et. nec.

DOOM

oácăr (înv., reg.) adj. m., pl. oácări; f. oácără, pl. oácăre

oacărului
OÁCĂR, -Ă, oacări, -e, adj. (Înv. și reg.; despre oi) Cu pete (negre) pe bot. – Et. nec.

DOOM

oácăr (înv., reg.) adj. m., pl. oácări; f. oácără, pl. oácăre

oafă
oafă, oafe s. f. (peior.) prostituată.

oagă
OÁGĂ, oage, s. f. (Reg.) Vâlcea. – V. hoagă.

oagăr
oágăr (-ri), s. m. – (Arg.) Agent, polițist. Germ. Jäger „vînător”, probabil prin intermediul săs. (Iordan, BF, IV, 185).

oaia
OÁIE oi, s. f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte și carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un câștig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părți. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. A fi deștept (sau șiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acțiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat în raport cu preotul; creștin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.

DOOM

oáie s. f., art. oáia, g.-d. art. óii; pl. oi, art. óile (o-i-)

oaie
OÁIE oi, s. f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte și carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ◊ Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoți) două piei de pe o oaie = a urmări un câștig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părți. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. A fi deștept (sau șiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acțiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat în raport cu preotul; creștin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.

DOOM

oáie s. f., art. oáia, g.-d. art. óii; pl. oi, art. óile (o-i-)

oala
OÁLĂ oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., de obicei cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ◊ Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva ușor, fără nicio greutate (sau pe neașteptate). A se face (sau a fi) oale și ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături. A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus sau s-a făcut. Mustăți pe oală = mustăți cu vârfurile lăsate în jos. Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât și retezat. ◊ Compus: Oală-minune = vas metalic cu capac etanș prevăzut cu supapă de siguranță, folosit pentru fierberea (rapidă) a alimentelor sub presiunea aburului. ♦ Conținutul vasului descris mai sus. ◊ Expr. A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuție, acțiune etc. care nu-l privește. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuințat (noaptea) pentru necesitățile fiziologice; țucal. 2. Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Țiglă, olan. [Var.: (pop.) ol s. n.] – Lat. olla.

DOOM

oálă s. f., g.-d. art. oálei; pl. oále

oale
OÁLĂ oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., de obicei cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ◊ Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva ușor, fără nicio greutate (sau pe neașteptate). A se face (sau a fi) oale și ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături. A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus sau s-a făcut. Mustăți pe oală = mustăți cu vârfurile lăsate în jos. Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât și retezat. ◊ Compus: Oală-minune = vas metalic cu capac etanș prevăzut cu supapă de siguranță, folosit pentru fierberea (rapidă) a alimentelor sub presiunea aburului. ♦ Conținutul vasului descris mai sus. ◊ Expr. A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuție, acțiune etc. care nu-l privește. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuințat (noaptea) pentru necesitățile fiziologice; țucal. 2. Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Țiglă, olan. [Var.: (pop.) ol s. n.] – Lat. olla.

DOOM

oálă s. f., g.-d. art. oálei; pl. oále

oalei
OÁLĂ oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., de obicei cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ◊ Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva ușor, fără nicio greutate (sau pe neașteptate). A se face (sau a fi) oale și ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături. A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus sau s-a făcut. Mustăți pe oală = mustăți cu vârfurile lăsate în jos. Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât și retezat. ◊ Compus: Oală-minune = vas metalic cu capac etanș prevăzut cu supapă de siguranță, folosit pentru fierberea (rapidă) a alimentelor sub presiunea aburului. ♦ Conținutul vasului descris mai sus. ◊ Expr. A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuție, acțiune etc. care nu-l privește. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuințat (noaptea) pentru necesitățile fiziologice; țucal. 2. Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Țiglă, olan. [Var.: (pop.) ol s. n.] – Lat. olla.

DOOM

oálă s. f., g.-d. art. oálei; pl. oále

oalele
OÁLĂ oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., de obicei cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ◊ Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva ușor, fără nicio greutate (sau pe neașteptate). A se face (sau a fi) oale și ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături. A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus sau s-a făcut. Mustăți pe oală = mustăți cu vârfurile lăsate în jos. Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât și retezat. ◊ Compus: Oală-minune = vas metalic cu capac etanș prevăzut cu supapă de siguranță, folosit pentru fierberea (rapidă) a alimentelor sub presiunea aburului. ♦ Conținutul vasului descris mai sus. ◊ Expr. A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuție, acțiune etc. care nu-l privește. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuințat (noaptea) pentru necesitățile fiziologice; țucal. 2. Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Țiglă, olan. [Var.: (pop.) ol s. n.] – Lat. olla.

DOOM

oálă s. f., g.-d. art. oálei; pl. oále

oalelor
OÁLĂ oale, s. f. 1. Vas de lut ars, de metal, de porțelan etc., de obicei cu gura largă și cu înălțimea mai mare decât lărgimea, folosit în gospodărie pentru pregătirea, păstrarea etc. bucatelor. ◊ Expr. Cât o oală de praznic = foarte mare. A prinde (sau a lua etc.) pe cineva ca din oală = a prinde pe cineva ușor, fără nicio greutate (sau pe neașteptate). A se face (sau a fi) oale și ulcele (sau urcioare) = a fi mort de mult. A pune (toate) în aceeași oală = a amesteca lucruri, probleme diferite, producând confuzii, încurcături. A plăti oalele sparte = a suferi pentru faptele altuia. A-i pune (cuiva) oala = a face (cuiva) farmece, a(-l) fermeca. Ajunge un ciomag (sau o măciucă) la un car de (sau cu) oale = nu e necesar un efort mare pentru a distruge ceva; ajunge ce s-a spus sau s-a făcut. Mustăți pe oală = mustăți cu vârfurile lăsate în jos. Tuns pe oală = cu părul lung până pe gât și retezat. ◊ Compus: Oală-minune = vas metalic cu capac etanș prevăzut cu supapă de siguranță, folosit pentru fierberea (rapidă) a alimentelor sub presiunea aburului. ♦ Conținutul vasului descris mai sus. ◊ Expr. A se amesteca (sau a-și băga nasul) unde nu-i fierbe oala = a interveni fără rost, nechemat într-o discuție, acțiune etc. care nu-l privește. ♦ Vas, ghiveci, glastră de flori. ♦ (Adesea cu determinarea „de noapte”) Vas întrebuințat (noaptea) pentru necesitățile fiziologice; țucal. 2. Vas de construcție specială, asemănător cu oala (1), folosit în diverse operații tehnice, industriale, de laborator etc. 3. (Reg.) Țiglă, olan. [Var.: (pop.) ol s. n.] – Lat. olla.

DOOM

oálă s. f., g.-d. art. oálei; pl. oále

oameni
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre.

DOOM

*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș

oameni
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre.

DOOM

*om-orchéstră s. m., pl. oámeni-orchéstră

oameni
OM-SÁNDVICI, oameni-sandvici, s. m. Om care plimbă două panouri publicitare, unul în spate, altul în față. [Scris și: om-senviș] – Din fr. homme-sandwich. Cf. engl. sandwich-man.

DOOM

*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș

oamenii
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre.

DOOM

*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș

oamenii
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre.

DOOM

*om-orchéstră s. m., pl. oámeni-orchéstră

oamenii
OM-SÁNDVICI, oameni-sandvici, s. m. Om care plimbă două panouri publicitare, unul în spate, altul în față. [Scris și: om-senviș] – Din fr. homme-sandwich. Cf. engl. sandwich-man.

DOOM

*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș

oamenilor
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre.

DOOM

*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș

oamenilor
OM-ORCHÉSTRĂ, oameni-orchestră, s. m. 1. Muzicant ambulant care cântă simultan la mai multe instrumente. 2. Fig. Persoană care are mai multe competențe. – Din fr. homme-orchestre.

DOOM

*om-orchéstră s. m., pl. oámeni-orchéstră

oamenilor
OM-SÁNDVICI, oameni-sandvici, s. m. Om care plimbă două panouri publicitare, unul în spate, altul în față. [Scris și: om-senviș] – Din fr. homme-sandwich. Cf. engl. sandwich-man.

DOOM

*om-sénvici / om-sénviș s. m., pl. oámeni-sénvici / oámeni-sénviș

oara
OÁRĂ¹ ori, s. f. 1. (La sg.; precedat de un num. ord. sau un echivalent al lui) Timpul sau momentul în care are loc un fapt. 2. (La pl.; folosit la formarea numeralului adverbial, adesea cumulând valoarea de numeral multiplicativ) Va construi un bloc de trei ori mai mare decât cel construit anul trecut. ◊ Loc. adv. De multe ori sau (exclamativ) de câte ori! = în repetate rânduri, adesea. De puține ori = rareori. De câte ori = de fiecare dată. ◊ Loc. conj. Ori de câte ori = în toate rândurile, în toate cazurile când..., de fiecare dată. – Lat. hora.

DOOM

oáră¹ (timp) s. f., pl. ori

oara
OÁRĂ² oare, s. f. (Reg.) Orătanie. – Lat. ovaria „ouătoare”.

DOOM

oáră² (orătanie) (reg.) s. f., g.-d. art. oárei; pl. oáre

oara
ÓRĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte nou, recent, actual. ♦ Distanță, spațiu ce se poate parcurge în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte stabilit când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) meditații. [Var.: oáră s. f.] – Din lat. hora, it. ora.

DOOM

óră s. f., g.-d. art. órei; pl. óre; abr. h

oarba
ORB², OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri. 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ, la întâmplare, fără rațiune, fără finalitate; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Lipsit de spirit de observație sau de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, constituind un motiv arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute distanțate, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, cu destinații speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus.

DOOM

de-a bába-oárba loc. adv.

oarbe
ORB², OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri. 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ, la întâmplare, fără rațiune, fără finalitate; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Lipsit de spirit de observație sau de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, constituind un motiv arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute distanțate, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, cu destinații speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus.

DOOM

de-a bába-oárba loc. adv.

oarbei
ORB², OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri. 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ, la întâmplare, fără rațiune, fără finalitate; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Lipsit de spirit de observație sau de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, constituind un motiv arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute distanțate, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, cu destinații speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus.

DOOM

de-a bába-oárba loc. adv.

oarbele
ORB², OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri. 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ, la întâmplare, fără rațiune, fără finalitate; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Lipsit de spirit de observație sau de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, constituind un motiv arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute distanțate, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, cu destinații speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus.

DOOM

de-a bába-oárba loc. adv.

oarbelor
ORB², OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simțul văzului, care nu vede (deloc). ◊ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care șovăie să se ducă într-un loc necunoscut. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri. 3. Fig. Care pare să acționeze fără discernământ, la întâmplare, fără rațiune, fără finalitate; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Lipsit de spirit de observație sau de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, constituind un motiv arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Dușumea oarbă = dușumea de scânduri brute distanțate, peste care se montează parchetul. Cartuș orb = cartuș fără proiectil, folosit la exerciții, la parade, la demonstrații etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, cu destinații speciale (în fizică, în medicină etc.). Puț orb = puț de mină care nu are ieșire directă la suprafață. – Lat. orbus.

DOOM

de-a bába-oárba loc. adv.

oardă
HÓRDĂ s. f. v. hoardă.

DOOM

hoárdă s. f., g.-d. art. hoárdei; pl. hoárde

oare
OÁRĂ² oare, s. f. (Reg.) Orătanie. – Lat. ovaria „ouătoare”.

DOOM

oáră² (orătanie) (reg.) s. f., g.-d. art. oárei; pl. oáre

oare
OÁRE adv. (De obicei întărește valoarea interogativă sau dubitativă a unei propoziții) Oare nu cumva a venit pe la d-ta pe-acasă? – Lat. volet. Cf. alb. vallë.

DOOM

oáre adv.

oare
ÓRĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte nou, recent, actual. ♦ Distanță, spațiu ce se poate parcurge în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte stabilit când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) meditații. [Var.: oáră s. f.] – Din lat. hora, it. ora.

DOOM

óră s. f., g.-d. art. órei; pl. óre; abr. h

oarecare
OARECÁRE, oarecare, adj. pron. nehot., pron. nehot. I. Adj. pron. invar. 1. Care nu a fost identificat sau precizat mai îndeaproape; oareșicare. ♦ Anumit. 2. Indiferent care; careva. 3. Fără importanță, neînsemnat; care nu iese din comun. II. Pron. (Înv. și reg.) Cineva, unul; careva. – Oare + care.

DOOM

oarecáre² (înv., reg.) pr. m., g.-d. oarecắruia; f. oarecáre, g.-d. oarecắreia; pl. m. și f. oarecáre, g.-d. oarecắrora

oarece
OARECÉ pron. nehot., adj. pron. nehot. (Pop.) l. Pron. nehot. Un lucru oarecare, neidentificat sau neprecizat mai îndeaproape. 2. Adj. pron. nehot. Ceva, oareceva; oareșice. ♦ (Adverbial) Puțin, câtva. – Oare + ce.

DOOM

!oarecé (ceva) (pop.) adj. pr. invar., pr. invar.

oareceva
OARECEVÁ pron. nehot. (Înv. și reg.) Ceva, oarece. – Oare + ceva.

DOOM

oarecevá (ceva) (înv., reg.) pr. invar.

oarecica
OARECÍCĂ s. f. (Reg.) Un lucru oarecare. – Oarece + suf. -ică.

DOOM

oarecícă (reg.) s. f. (în expr. a spune o ~)

oarecicăi
OARECÍCĂ s. f. (Reg.) Un lucru oarecare. – Oarece + suf. -ică.

DOOM

oarecícă (reg.) s. f. (în expr. a spune o ~)

oarecine
OARECÍNE pron. nehot. (Înv. și reg.) Cineva, unul; careva; oareșicine. – Oare + cine.

DOOM

oarecíne (cineva) (înv., reg.) pr., g.-d. oarecúi

oarecui
OARECÍNE pron. nehot. (Înv. și reg.) Cineva, unul; careva; oareșicine. – Oare + cine.

DOOM

oarecíne (cineva) (înv., reg.) pr., g.-d. oarecúi

oarecum
OARECÚM adv. Într-o măsură oarecare; întrucâtva; aproximativ, oareșicum. ◊ Expr. (Reg.) A-i fi (cuiva) oarecum = a-i fi cuiva greu, neplăcut, a-i fi rușine; a se jena. – Oare + cum.

DOOM

oarecúm (cumva) adv.

oarecând
OARECÂND adv. (Înv. și reg.) 1. Cândva (în viitor), vreodată; oareșicând. 2. Cândva (în trecut), odinioară. – Oare + când.

DOOM

oarecấnd (cândva) (înv., reg.) adv.

oarecât
OARECÂT adv. (Rar) într-o anumită măsură, întrucâtva. – Oare + cât.

DOOM

oarecất (câtva) (rar) adv.

oarecînd
OARECÂND adv. (Înv. și reg.) 1. Cândva (în viitor), vreodată; oareșicând. 2. Cândva (în trecut), odinioară. – Oare + când.

DOOM

oarecấnd (cândva) (înv., reg.) adv.

oarei
OÁRĂ² oare, s. f. (Reg.) Orătanie. – Lat. ovaria „ouătoare”.

DOOM

oáră² (orătanie) (reg.) s. f., g.-d. art. oárei; pl. oáre

oarei
ÓRĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte nou, recent, actual. ♦ Distanță, spațiu ce se poate parcurge în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte stabilit când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) meditații. [Var.: oáră s. f.] – Din lat. hora, it. ora.

DOOM

óră s. f., g.-d. art. órei; pl. óre; abr. h

oarele
OÁRĂ² oare, s. f. (Reg.) Orătanie. – Lat. ovaria „ouătoare”.

DOOM

oáră² (orătanie) (reg.) s. f., g.-d. art. oárei; pl. oáre

oarele
ÓRĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte nou, recent, actual. ♦ Distanță, spațiu ce se poate parcurge în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte stabilit când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) meditații. [Var.: oáră s. f.] – Din lat. hora, it. ora.

DOOM

óră s. f., g.-d. art. órei; pl. óre; abr. h

oarelor
OÁRĂ² oare, s. f. (Reg.) Orătanie. – Lat. ovaria „ouătoare”.

DOOM

oáră² (orătanie) (reg.) s. f., g.-d. art. oárei; pl. oáre

oarelor
ÓRĂ, ore, s. f. 1. Unitate de măsură a timpului, egală cu a douăzeci și patra parte dintr-o zi, cuprinzând 60 de minute sau 3600 de secunde; ceas. ◊ Loc. adv. Pe oră = cât ține un ceas, în decurs de un ceas; la fiecare ceas. Cu ora = (angajat și plătit) după un tarif orar. Din oră în oră = la intervale regulate de un ceas. Oră de oră = mereu, întruna. ♦ Moment indicat de fiecare dintre cele 24 de părți în care este împărțită o zi; p. ext. fiecare dintre cifrele înscrise pe cadranul unui ceasornic, care marchează aceste momente. ◊ Loc. adj. De ultimă oră = foarte nou, recent, actual. ♦ Distanță, spațiu ce se poate parcurge în timp de un ceas. ♦ Durată de timp nedeterminată; timp, epocă; moment. ◊ Expr. La ora actuală = în prezent. 2. Timp fixat de mai înainte pentru realizarea unei acțiuni, timp dinainte stabilit când cineva poate fi primit undeva. 3. Lecție, curs. ◊ Expr. A lua (sau a da) ore de... = a lua (sau a da) meditații. [Var.: oáră s. f.] – Din lat. hora, it. ora.

DOOM

óră s. f., g.-d. art. órei; pl. óre; abr. h

oareunde
OAREÚNDE adv. (Înv. și reg.) Undeva. – Oare + unde.

DOOM

oareúnde (oriunde) (înv., reg.) adv.

oareșicare
OAREȘICÁRE adj. pron. nehot. (Pop.) Oarecare (I1). – Oare + și + care.

DOOM

oareșicáre (-reși-) (pop.) adj. pr. invar.

oareșice
OAREȘICÉ adj. pron. nehot., pron. nehot. (Înv.) Ceva, oarece. – Oare + și + ce.

DOOM

!oareșicé (înv., pop.) (-reși-) adj. pr. invar., pr. invar.

oareșicine
OAREȘICÍNE pron. nehot. (Pop.) Oarecine. – Oare + și + cine.

DOOM

oareșicíne (înv., pop.) (-reși-) pr., g.-d. oareșicúi

oareșicui
OAREȘICÍNE pron. nehot. (Pop.) Oarecine. – Oare + și + cine.

DOOM

oareșicíne (înv., pop.) (-reși-) pr., g.-d. oareșicúi

oareșicum
OAREȘICÚM adv. (Pop.) Oarecum. – Oare + și + cum.

DOOM

oareșicúm (pop.) (-reși-) adv.

oareșicând
OAREȘICÂND adv. (Înv.) Oarecând. – Oare + și + când.

DOOM

oareșicấnd (-reși-) (înv., reg.) adv.

oareșicînd
OAREȘICÂND adv. (Înv.) Oarecând. – Oare + și + când.

DOOM

oareșicấnd (-reși-) (înv., reg.) adv.

oarfă
oarfă, oarfe s. f. 1. prostituată. 2. (la pl.) infatuare.

oarze
ORZ, (1) s. m., (2) orzuri, (3) oarze, s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung și cu spicul format din mai multe rânduri de boabe, cultivate ca plante furajere și industriale (Hordeum); plantă care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrană pentru animale, în industrie și în alimentația omului. ◊ Expr. A strica orzul pe gâște = a dărui lucruri deosebite cuiva care nu știe să le prețuiască. 2. S. n. Specie de orz (1). 3. S. n. Semănătură, lan de orz (1). – Lat. hordeum.

DOOM

orz² (bob/lan de orz) s. n., (sorturi) pl. órzuri, (lanuri) oárze

oarzele
ORZ, (1) s. m., (2) orzuri, (3) oarze, s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung și cu spicul format din mai multe rânduri de boabe, cultivate ca plante furajere și industriale (Hordeum); plantă care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrană pentru animale, în industrie și în alimentația omului. ◊ Expr. A strica orzul pe gâște = a dărui lucruri deosebite cuiva care nu știe să le prețuiască. 2. S. n. Specie de orz (1). 3. S. n. Semănătură, lan de orz (1). – Lat. hordeum.

DOOM

orz² (bob/lan de orz) s. n., (sorturi) pl. órzuri, (lanuri) oárze

oarzelor
ORZ, (1) s. m., (2) orzuri, (3) oarze, s. n. 1. S. m. Gen de plante erbacee din familia gramineelor, cu paiul lung și cu spicul format din mai multe rânduri de boabe, cultivate ca plante furajere și industriale (Hordeum); plantă care face parte din acest gen. ♦ P. restr. Boabele acestor plante, folosite ca hrană pentru animale, în industrie și în alimentația omului. ◊ Expr. A strica orzul pe gâște = a dărui lucruri deosebite cuiva care nu știe să le prețuiască. 2. S. n. Specie de orz (1). 3. S. n. Semănătură, lan de orz (1). – Lat. hordeum.

DOOM

orz² (bob/lan de orz) s. n., (sorturi) pl. órzuri, (lanuri) oárze

oarzin
OÁRZIN, -Ă adj. v. oarzăn.

oarzăn
OÁRZĂN, -Ă, oarzăni, -e, adj. (Reg.) Care se coace mai de timpuriu decât alt fruct din aceeași specie; văratic; p. ext. care face fructe timpurii, văratice. – Et. nec.

DOOM

oárzăn (reg.) adj. m., pl. oárzăni; f. oárzănă, pl. oárzăne

oarzăn
OÁRZĂN, -Ă, oarzeni, -e, adj. (Regional) 1. (Despre fructe, uneori despre cereale) Care se coace mai de timpuriu decît altele din aceeași specie; văratic. În unele comune din Transilvania... pomul mortului se face... dintr-o creangă de măr și cu deosebire de măr oarzăn. MARIAN, Î. 169. 2. (Adverbial, în expr.) A-i spune cuiva oarzăn (în față) = a-i spune de-a dreptul, fără ocoluri. (În forma oarzin) De nu l-oi face mi-a spus oarzin că-mi taie capul, ca la un pui de găină. RETEGANUL, la CADE. – Variantă: oárzin, -ă adj.

oarzăna
OÁRZĂN, -Ă, oarzăni, -e, adj. (Reg.) Care se coace mai de timpuriu decât alt fruct din aceeași specie; văratic; p. ext. care face fructe timpurii, văratice. – Et. nec.

DOOM

oárzăn (reg.) adj. m., pl. oárzăni; f. oárzănă, pl. oárzăne

oarzăne
OÁRZĂN, -Ă, oarzăni, -e, adj. (Reg.) Care se coace mai de timpuriu decât alt fruct din aceeași specie; văratic; p. ext. care face fructe timpurii, văratice. – Et. nec.

DOOM

oárzăn (reg.) adj. m., pl. oárzăni; f. oárzănă, pl. oárzăne

oarzănei
OÁRZĂN, -Ă, oarzăni, -e, adj. (Reg.) Care se coace mai de timpuriu decât alt fruct din aceeași specie; văratic; p. ext. care face fructe timpurii, văratice. – Et. nec.

DOOM

oárzăn (reg.) adj. m., pl. oárzăni; f. oárzănă, pl. oárzăne

oarzănele
OÁRZĂN, -Ă, oarzăni, -e, adj. (Reg.) Care se coace mai de timpuriu decât alt fruct din aceeași specie; văratic; p. ext. care face fructe timpurii, văratice. – Et. nec.

DOOM

oárzăn (reg.) adj. m., pl. oárzăni; f. oárzănă, pl. oárzăne

oarzănelor
OÁRZĂN, -Ă, oarzăni, -e, adj. (Reg.) Care se coace mai de timpuriu decât alt fruct din aceeași specie; văratic; p. ext. care face fructe timpurii, văratice. – Et. nec.

DOOM

oárzăn (reg.) adj. m., pl. oárzăni; f. oárzănă, pl. oárzăne

oarzăni
OÁRZĂN, -Ă, oarzăni, -e, adj. (Reg.) Care se coace mai de timpuriu decât alt fruct din aceeași specie; văratic; p. ext. care face fructe timpurii, văratice. – Et. nec.

DOOM

oárzăn (reg.) adj. m., pl. oárzăni; f. oárzănă, pl. oárzăne

oarzănii
OÁRZĂN, -Ă, oarzăni, -e, adj. (Reg.) Care se coace mai de timpuriu decât alt fruct din aceeași specie; văratic; p. ext. care face fructe timpurii, văratice. – Et. nec.

DOOM

oárzăn (reg.) adj. m., pl. oárzăni; f. oárzănă, pl. oárzăne

oarzănilor
OÁRZĂN, -Ă, oarzăni, -e, adj. (Reg.) Care se coace mai de timpuriu decât alt fruct din aceeași specie; văratic; p. ext. care face fructe timpurii, văratice. – Et. nec.

DOOM

oárzăn (reg.) adj. m., pl. oárzăni; f. oárzănă, pl. oárzăne

oarzănul
OÁRZĂN, -Ă, oarzăni, -e, adj. (Reg.) Care se coace mai de timpuriu decât alt fruct din aceeași specie; văratic; p. ext. care face fructe timpurii, văratice. – Et. nec.

DOOM

oárzăn (reg.) adj. m., pl. oárzăni; f. oárzănă, pl. oárzăne

oarzănului
OÁRZĂN, -Ă, oarzăni, -e, adj. (Reg.) Care se coace mai de timpuriu decât alt fruct din aceeași specie; văratic; p. ext. care face fructe timpurii, văratice. – Et. nec.

DOOM

oárzăn (reg.) adj. m., pl. oárzăni; f. oárzănă, pl. oárzăne

oase
OS, oase, s. n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă. ◊ Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. ◊ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; ființă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viță. ◊ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum.

DOOM

os s. n., pl. oáse

oasele
OS, oase, s. n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă. ◊ Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. ◊ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; ființă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viță. ◊ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum.

DOOM

os s. n., pl. oáse

oaselor
OS, oase, s. n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă. ◊ Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. ◊ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; ființă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viță. ◊ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum.

DOOM

os s. n., pl. oáse

oaspe
OÁSPETE, oaspeți, s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia; persoană căreia i se oferă ospitalitate; musafir, invitat. ♦ Persoană (oficială) care vizitează o țară, o instituție sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntaș. [Var.: oáspe, oáspăt s. m.] – Lat. hospes, -itis.

DOOM

oáspete s. m., pl. oáspeți

oaspete
OÁSPETE, oaspeți, s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia; persoană căreia i se oferă ospitalitate; musafir, invitat. ♦ Persoană (oficială) care vizitează o țară, o instituție sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntaș. [Var.: oáspe, oáspăt s. m.] – Lat. hospes, -itis.

DOOM

oáspete s. m., pl. oáspeți

oaspetele
OÁSPETE, oaspeți, s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia; persoană căreia i se oferă ospitalitate; musafir, invitat. ♦ Persoană (oficială) care vizitează o țară, o instituție sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntaș. [Var.: oáspe, oáspăt s. m.] – Lat. hospes, -itis.

DOOM

oáspete s. m., pl. oáspeți

oaspetelui
OÁSPETE, oaspeți, s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia; persoană căreia i se oferă ospitalitate; musafir, invitat. ♦ Persoană (oficială) care vizitează o țară, o instituție sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntaș. [Var.: oáspe, oáspăt s. m.] – Lat. hospes, -itis.

DOOM

oáspete s. m., pl. oáspeți

oaspeți
OÁSPETE, oaspeți, s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia; persoană căreia i se oferă ospitalitate; musafir, invitat. ♦ Persoană (oficială) care vizitează o țară, o instituție sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntaș. [Var.: oáspe, oáspăt s. m.] – Lat. hospes, -itis.

DOOM

oáspete s. m., pl. oáspeți

oaspeții
OÁSPETE, oaspeți, s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia; persoană căreia i se oferă ospitalitate; musafir, invitat. ♦ Persoană (oficială) care vizitează o țară, o instituție sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntaș. [Var.: oáspe, oáspăt s. m.] – Lat. hospes, -itis.

DOOM

oáspete s. m., pl. oáspeți

oaspeților
OÁSPETE, oaspeți, s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia; persoană căreia i se oferă ospitalitate; musafir, invitat. ♦ Persoană (oficială) care vizitează o țară, o instituție sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntaș. [Var.: oáspe, oáspăt s. m.] – Lat. hospes, -itis.

DOOM

oáspete s. m., pl. oáspeți

oaspăt
OÁSPETE, oaspeți, s. m. 1. Persoană care vizitează pe cineva în casa acestuia; persoană căreia i se oferă ospitalitate; musafir, invitat. ♦ Persoană (oficială) care vizitează o țară, o instituție sau asistă (ca invitat, ca reprezentant) la o solemnitate, la un spectacol etc. 2. (Reg.) Nuntaș. [Var.: oáspe, oáspăt s. m.] – Lat. hospes, -itis.

DOOM

oáspete s. m., pl. oáspeți

oaste
OÁSTE, oști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Armată. ♦ Serviciu militar. ♦ Oștire. ♦ Fig. Mulțime. 2. (Înv.) Război¹; luptă, bătălie. – Lat. hostis, -em „dușman”.

DOOM

oáste s. f., g.-d. art. óștii; pl. oști

oastea
OÁSTE, oști, s. f. 1. (Înv. și pop.) Armată. ♦ Serviciu militar. ♦ Oștire. ♦ Fig. Mulțime. 2. (Înv.) Război¹; luptă, bătălie. – Lat. hostis, -em „dușman”.

DOOM

oáste s. f., g.-d. art. óștii; pl. oști

oaza
OÁZĂ, oaze, s. f. 1. Loc cu izvoare de apă și cu vegetație bogată în mijlocul unui deșert. ♦ Fig. Tot ceea ce oferă destindere, repaus. 2. Loc neacoperit cu gheață în zona interioară a Antarcticii. – Din germ. Oase, it. oasi, fr. oasis.

DOOM

oáză s. f., g.-d. art. oázei; pl. oáze

oaze
OÁZĂ, oaze, s. f. 1. Loc cu izvoare de apă și cu vegetație bogată în mijlocul unui deșert. ♦ Fig. Tot ceea ce oferă destindere, repaus. 2. Loc neacoperit cu gheață în zona interioară a Antarcticii. – Din germ. Oase, it. oasi, fr. oasis.

DOOM

oáză s. f., g.-d. art. oázei; pl. oáze

oazei
OÁZĂ, oaze, s. f. 1. Loc cu izvoare de apă și cu vegetație bogată în mijlocul unui deșert. ♦ Fig. Tot ceea ce oferă destindere, repaus. 2. Loc neacoperit cu gheață în zona interioară a Antarcticii. – Din germ. Oase, it. oasi, fr. oasis.

DOOM

oáză s. f., g.-d. art. oázei; pl. oáze

oazele
OÁZĂ, oaze, s. f. 1. Loc cu izvoare de apă și cu vegetație bogată în mijlocul unui deșert. ♦ Fig. Tot ceea ce oferă destindere, repaus. 2. Loc neacoperit cu gheață în zona interioară a Antarcticii. – Din germ. Oase, it. oasi, fr. oasis.

DOOM

oáză s. f., g.-d. art. oázei; pl. oáze

oazelor
OÁZĂ, oaze, s. f. 1. Loc cu izvoare de apă și cu vegetație bogată în mijlocul unui deșert. ♦ Fig. Tot ceea ce oferă destindere, repaus. 2. Loc neacoperit cu gheață în zona interioară a Antarcticii. – Din germ. Oase, it. oasi, fr. oasis.

DOOM

oáză s. f., g.-d. art. oázei; pl. oáze

oașă
OÁȘĂ, oașe, s. f. (Reg.) Teren unde este oprit tăiatul copacilor, pășunatul, vânătoarea. [Pr.: o-a-] – Magh. ovás „apărare, loc apărat”.