nu
NU adv. I. (Servește la construirea formei negative a verbului, de obicei precedându-l nemijlocit). 1. (Neagă predicatul și dă întregii propoziții un caracter negativ) Nu l-am cunoscut niciodată. ◊ (În propoziții interogative) Nu ai primii scrisorile mele? 2. (Neagă predicatul, fără a modifica logic caracterul propoziției) Nu încape nicio îndoială. 3. (Neagă predicatul în propoziții cu aspect negativ și cu înțeles pozitiv, de obicei interogative sau exclamative) Nu făcea parte și el dintre noi? II. (Neagă altă parte de propoziție decât predicatul) A plecat repede, nu așa cum a venit. III. (Modifică sensul cuvântului pe care îl precedă, altul decât predicatul, atenuându-i înțelesul ori dându-i un înțeles contrar) O casă mare, nu lipsită de eleganță. ◊ Expr. Nu altceva sau nu glumă, (reg.) nu șagă, formulă care confirmă sau întărește cele enunțate anterior. Nu mai departe = chiar în cazul... Nu o (singură) dată = de multe ori, adesea. IV. (Înlocuiește forma negativă a unui verb enunțat anterior sau dedus, îndeplinind funcția de predicat) Cine poate oase roade; cine nu, nici carne moale. ◊ Expr. Nu și nu, formulă care exprimă împotrivirea, refuzul categoric. De (sau dacă) nu... = în caz contrar..., altfel... V. (Cu valoare de propoziție independentă cu caracter negativ) Ai prieteni? – Nu! – Lat. non.

DOOM

*nu-l adv. + pr. (nu-l văd)

nu
NU-MĂ-UITÁ, nu-mă-uita, s. f. Plantă erbacee cu flori mici, albastre, roșii sau albe, care crește prin locuri umede și umbroase, la margini de păduri și prin fânețe sau care este cultivată ca plantă decorativă; miozotis (Myosotis silvatica); p. restr. floarea acestei plante. – Nu + mă + uita (după germ. Vergissmeinnicht).

DOOM

nu-mă-uitá s. f., pl. nu-mă-uitá

nuanța
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanța
NUÁNȚĂ, nuanțe, s. f. 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția sa cromatică. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferență foarte mică între aspecte sau lucruri de același gen; varietate de manifestare a unei acțiuni, a unui sunet, a unei senzații etc. ♦ Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. ♦ Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor; caracter, notă particulară. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance.

DOOM

nuánță (nu-an-) s. f., g.-d. art. nuánței; pl. nuánțe

nuanțai
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțam
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțare
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțare
NUANȚÁRE, nuanțări, s. f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

DOOM

nuanțáre (nu-an-) s. f., g.-d. art. nuanțắrii; pl. nuanțắri

nuanțarea
NUANȚÁRE, nuanțări, s. f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

DOOM

nuanțáre (nu-an-) s. f., g.-d. art. nuanțắrii; pl. nuanțắri

nuanțară
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțarăm
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțarăți
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțase
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțasem
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțaseră
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțaserăm
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțaserăți
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțaseși
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțaseți
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțat
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțat
NUANȚÁT, -Ă, nuanțați, -te, adj. 1. Cu o varietate de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

nuanțata
NUANȚÁT, -Ă, nuanțați, -te, adj. 1. Cu o varietate de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

nuanțate
NUANȚÁT, -Ă, nuanțați, -te, adj. 1. Cu o varietate de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

nuanțatei
NUANȚÁT, -Ă, nuanțați, -te, adj. 1. Cu o varietate de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

nuanțatele
NUANȚÁT, -Ă, nuanțați, -te, adj. 1. Cu o varietate de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

nuanțatelor
NUANȚÁT, -Ă, nuanțați, -te, adj. 1. Cu o varietate de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

nuanțatul
NUANȚÁT, -Ă, nuanțați, -te, adj. 1. Cu o varietate de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

nuanțatului
NUANȚÁT, -Ă, nuanțați, -te, adj. 1. Cu o varietate de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

nuanțau
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțași
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțați
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțați
NUANȚÁT, -Ă, nuanțați, -te, adj. 1. Cu o varietate de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

nuanțații
NUANȚÁT, -Ă, nuanțați, -te, adj. 1. Cu o varietate de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

nuanțaților
NUANȚÁT, -Ă, nuanțați, -te, adj. 1. Cu o varietate de tonuri, de culori; bogat în nuanțe. ♦ (Despre culori) Combinat în chip armonios. 2. Fig. Care prezintă variații marcate prin treceri subtile, gradate. ♦ (Despre stil, limbă etc.) Expresiv, colorat. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

nuanțe
NUÁNȚĂ, nuanțe, s. f. 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția sa cromatică. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferență foarte mică între aspecte sau lucruri de același gen; varietate de manifestare a unei acțiuni, a unui sunet, a unei senzații etc. ♦ Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. ♦ Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor; caracter, notă particulară. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance.

DOOM

nuánță (nu-an-) s. f., g.-d. art. nuánței; pl. nuánțe

nuanțează
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanței
NUÁNȚĂ, nuanțe, s. f. 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția sa cromatică. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferență foarte mică între aspecte sau lucruri de același gen; varietate de manifestare a unei acțiuni, a unui sunet, a unei senzații etc. ♦ Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. ♦ Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor; caracter, notă particulară. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance.

DOOM

nuánță (nu-an-) s. f., g.-d. art. nuánței; pl. nuánțe

nuanțele
NUÁNȚĂ, nuanțe, s. f. 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția sa cromatică. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferență foarte mică între aspecte sau lucruri de același gen; varietate de manifestare a unei acțiuni, a unui sunet, a unei senzații etc. ♦ Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. ♦ Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor; caracter, notă particulară. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance.

DOOM

nuánță (nu-an-) s. f., g.-d. art. nuánței; pl. nuánțe

nuanțelor
NUÁNȚĂ, nuanțe, s. f. 1. Fiecare dintre varietățile unei culori, determinată de compoziția sa cromatică. ♦ P. gener. Culoare. 2. Fig. Diferență foarte mică între aspecte sau lucruri de același gen; varietate de manifestare a unei acțiuni, a unui sunet, a unei senzații etc. ♦ Aspect ușor deosebit al sensului de bază al unui cuvânt. ♦ Ceea ce se adaugă esențialului, modificându-l ușor; caracter, notă particulară. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuance.

DOOM

nuánță (nu-an-) s. f., g.-d. art. nuánței; pl. nuánțe

nuanțez
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțeze
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțezi
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțând
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțînd
NUANȚÁ, nuanțez, vb. I. Tranz. 1. A reproduce, a reda nuanțele unei culori, ale unui ton etc.; a reda ceva în diverse nuanțe. 2. Fig. A pune în evidență (prin treceri subtile, gradate), a reliefa prin mijloace expresive; a colora, a da expresie. [Pr.: nu-an-] – Din fr. nuancer.

DOOM

nuanțá (a ~) (nu-an-) vb., ind. prez. 3 nuanțeáză

nuanțări
NUANȚÁRE, nuanțări, s. f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

DOOM

nuanțáre (nu-an-) s. f., g.-d. art. nuanțắrii; pl. nuanțắri

nuanțării
NUANȚÁRE, nuanțări, s. f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

DOOM

nuanțáre (nu-an-) s. f., g.-d. art. nuanțắrii; pl. nuanțắri

nuanțările
NUANȚÁRE, nuanțări, s. f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

DOOM

nuanțáre (nu-an-) s. f., g.-d. art. nuanțắrii; pl. nuanțắri

nuanțărilor
NUANȚÁRE, nuanțări, s. f. Acțiunea de a nuanța și rezultatul ei. [Pr.: nu-an-] – V. nuanța.

DOOM

nuanțáre (nu-an-) s. f., g.-d. art. nuanțắrii; pl. nuanțắri

nubecula
NUBÉCULĂ s.f. Pată corneană. V. nefelion. [< fr. nubécule, cf. lat. nubecula – nor mic].

nubecule
NUBÉCULĂ s.f. Pată corneană. V. nefelion. [< fr. nubécule, cf. lat. nubecula – nor mic].

nubeculei
NUBÉCULĂ s.f. Pată corneană. V. nefelion. [< fr. nubécule, cf. lat. nubecula – nor mic].

nubeculele
NUBÉCULĂ s.f. Pată corneană. V. nefelion. [< fr. nubécule, cf. lat. nubecula – nor mic].

nubeculelor
NUBÉCULĂ s.f. Pată corneană. V. nefelion. [< fr. nubécule, cf. lat. nubecula – nor mic].

nubil
NUBÍL, -Ă, nubili, -e, adj. (Livr.) Care a atins vârsta la care se poate căsători. ♦ P. ext. (Rar; despre unele părți ale corpului) Ajuns la deplină dezvoltare; format. – Din fr. nubile, lat. nubilis.

DOOM

nubíl (livr.) adj. m., pl. nubíli; f. nubílă, pl. nubíle

nubila
NUBÍL, -Ă, nubili, -e, adj. (Livr.) Care a atins vârsta la care se poate căsători. ♦ P. ext. (Rar; despre unele părți ale corpului) Ajuns la deplină dezvoltare; format. – Din fr. nubile, lat. nubilis.

DOOM

nubíl (livr.) adj. m., pl. nubíli; f. nubílă, pl. nubíle

nubile
NUBÍL, -Ă, nubili, -e, adj. (Livr.) Care a atins vârsta la care se poate căsători. ♦ P. ext. (Rar; despre unele părți ale corpului) Ajuns la deplină dezvoltare; format. – Din fr. nubile, lat. nubilis.

DOOM

nubíl (livr.) adj. m., pl. nubíli; f. nubílă, pl. nubíle

nubilei
NUBÍL, -Ă, nubili, -e, adj. (Livr.) Care a atins vârsta la care se poate căsători. ♦ P. ext. (Rar; despre unele părți ale corpului) Ajuns la deplină dezvoltare; format. – Din fr. nubile, lat. nubilis.

DOOM

nubíl (livr.) adj. m., pl. nubíli; f. nubílă, pl. nubíle

nubilele
NUBÍL, -Ă, nubili, -e, adj. (Livr.) Care a atins vârsta la care se poate căsători. ♦ P. ext. (Rar; despre unele părți ale corpului) Ajuns la deplină dezvoltare; format. – Din fr. nubile, lat. nubilis.

DOOM

nubíl (livr.) adj. m., pl. nubíli; f. nubílă, pl. nubíle

nubilelor
NUBÍL, -Ă, nubili, -e, adj. (Livr.) Care a atins vârsta la care se poate căsători. ♦ P. ext. (Rar; despre unele părți ale corpului) Ajuns la deplină dezvoltare; format. – Din fr. nubile, lat. nubilis.

DOOM

nubíl (livr.) adj. m., pl. nubíli; f. nubílă, pl. nubíle

nubili
NUBÍL, -Ă, nubili, -e, adj. (Livr.) Care a atins vârsta la care se poate căsători. ♦ P. ext. (Rar; despre unele părți ale corpului) Ajuns la deplină dezvoltare; format. – Din fr. nubile, lat. nubilis.

DOOM

nubíl (livr.) adj. m., pl. nubíli; f. nubílă, pl. nubíle

nubilii
NUBÍL, -Ă, nubili, -e, adj. (Livr.) Care a atins vârsta la care se poate căsători. ♦ P. ext. (Rar; despre unele părți ale corpului) Ajuns la deplină dezvoltare; format. – Din fr. nubile, lat. nubilis.

DOOM

nubíl (livr.) adj. m., pl. nubíli; f. nubílă, pl. nubíle

nubililor
NUBÍL, -Ă, nubili, -e, adj. (Livr.) Care a atins vârsta la care se poate căsători. ♦ P. ext. (Rar; despre unele părți ale corpului) Ajuns la deplină dezvoltare; format. – Din fr. nubile, lat. nubilis.

DOOM

nubíl (livr.) adj. m., pl. nubíli; f. nubílă, pl. nubíle

nubilitate
NUBILITÁTE s. f. (Livr.) Perioadă finală a adolescenței, a pubertății; stare a unei persoane nubile. – Din fr. nubilité.

DOOM

nubilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. nubilitắții

nubilitatea
NUBILITÁTE s. f. (Livr.) Perioadă finală a adolescenței, a pubertății; stare a unei persoane nubile. – Din fr. nubilité.

DOOM

nubilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. nubilitắții

nubilități
NUBILITÁTE s. f. (Livr.) Perioadă finală a adolescenței, a pubertății; stare a unei persoane nubile. – Din fr. nubilité.

DOOM

nubilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. nubilitắții

nubilității
NUBILITÁTE s. f. (Livr.) Perioadă finală a adolescenței, a pubertății; stare a unei persoane nubile. – Din fr. nubilité.

DOOM

nubilitáte (livr.) s. f., g.-d. art. nubilitắții

nubilul
NUBÍL, -Ă, nubili, -e, adj. (Livr.) Care a atins vârsta la care se poate căsători. ♦ P. ext. (Rar; despre unele părți ale corpului) Ajuns la deplină dezvoltare; format. – Din fr. nubile, lat. nubilis.

DOOM

nubíl (livr.) adj. m., pl. nubíli; f. nubílă, pl. nubíle

nubilului
NUBÍL, -Ă, nubili, -e, adj. (Livr.) Care a atins vârsta la care se poate căsători. ♦ P. ext. (Rar; despre unele părți ale corpului) Ajuns la deplină dezvoltare; format. – Din fr. nubile, lat. nubilis.

DOOM

nubíl (livr.) adj. m., pl. nubíli; f. nubílă, pl. nubíle

nubuc
NĂBÚC s. n. Imitație de piele de antilopă, de obicei de culoare albă, cu aspect mat, catifelat, obținută din piei de bovine. [Var.: nubúc s. n.] – Din germ. Nubuk.

DOOM

năbúc s. n.

nuc
NUC, nuci, s. m. 1. Pom fructifer originar din Asia, cu coroană bogată, cu frunze penat-compuse, având un miros pătrunzător și din care se extrag substanțe tanante și coloranți, cu fructe drupe cu semințe comestibile și cu lemn de calitate superioară folosit la fabricarea mobilelor (Juglans regia). 2. Lemn de nuc (1) folosit pentru fabricarea mobilei. – Din nucă (derivat regresiv).

DOOM

nuc s. m., pl. nuci

nuca
NÚCĂ, nuci, s. f. 1. Fructul nucului (1). ◊ Expr. A se potrivi (sau a se lovi, a se nimeri) ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. ♦ Miezul comestibil de nucă (1). 2. Compuse: nucă-de-cocos = fructul comestibil al cocotierului. Nucă vomică = nume dat semințelor mature ale unui arbust tropical care conțin stricnină. 3. Piesă formată dintr-o tijă metalică terminată cu un cap sferic, servind la realizarea unor articulații la mașini. – Lat. nux, -cis.

DOOM

!núcă-vómică (sămânță toxică a unui arbore) s. f., g.-d. art. núcii-vómice; pl. nuci-vómice

nucar
NUCÁR, nucari, s. m. 1. (Ornit.) Alunar. 2. Gîndac mic cu trompă, care își depune ouăle în alune, larva lui consumînd sîmburele (Balaminus nucum).

nucari
NUCÁR, nucari, s. m. 1. (Ornit.) Alunar. 2. Gîndac mic cu trompă, care își depune ouăle în alune, larva lui consumînd sîmburele (Balaminus nucum).

nucarii
NUCÁR, nucari, s. m. 1. (Ornit.) Alunar. 2. Gîndac mic cu trompă, care își depune ouăle în alune, larva lui consumînd sîmburele (Balaminus nucum).

nucarilor
NUCÁR, nucari, s. m. 1. (Ornit.) Alunar. 2. Gîndac mic cu trompă, care își depune ouăle în alune, larva lui consumînd sîmburele (Balaminus nucum).

nucarul
NUCÁR, nucari, s. m. 1. (Ornit.) Alunar. 2. Gîndac mic cu trompă, care își depune ouăle în alune, larva lui consumînd sîmburele (Balaminus nucum).

nucarului
NUCÁR, nucari, s. m. 1. (Ornit.) Alunar. 2. Gîndac mic cu trompă, care își depune ouăle în alune, larva lui consumînd sîmburele (Balaminus nucum).

nuce
IN NUCE loc. adj., loc. adv. Scurt și cuprinzător; în forma cea mai restrânsă. – Loc. lat.

DOOM

in núce (lat.) loc. adj., loc. adv

nucela
NUCÉLĂ, nucele, s. f. Partea centrală din ovulul unei plante fanerogame, în care se găsește sacul embrionar. – Din fr. nucelle.

DOOM

nucélă s. f., g.-d. art. nucélei; pl. nucéle

nucelar
NUCELÁR, -Ă adj. Al nucelei. [Cf. fr. nucellaire].

nucelara
NUCELÁR, -Ă adj. Al nucelei. [Cf. fr. nucellaire].

nucelare
NUCELÁR, -Ă adj. Al nucelei. [Cf. fr. nucellaire].

nucelarei
NUCELÁR, -Ă adj. Al nucelei. [Cf. fr. nucellaire].

nucelarele
NUCELÁR, -Ă adj. Al nucelei. [Cf. fr. nucellaire].

nucelarelor
NUCELÁR, -Ă adj. Al nucelei. [Cf. fr. nucellaire].

nucelari
NUCELÁR, -Ă adj. Al nucelei. [Cf. fr. nucellaire].

nucelarii
NUCELÁR, -Ă adj. Al nucelei. [Cf. fr. nucellaire].

nucelarilor
NUCELÁR, -Ă adj. Al nucelei. [Cf. fr. nucellaire].

nucelarul
NUCELÁR, -Ă adj. Al nucelei. [Cf. fr. nucellaire].

nucelarului
NUCELÁR, -Ă adj. Al nucelei. [Cf. fr. nucellaire].

nucele
NUCÉLĂ, nucele, s. f. Partea centrală din ovulul unei plante fanerogame, în care se găsește sacul embrionar. – Din fr. nucelle.

DOOM

nucélă s. f., g.-d. art. nucélei; pl. nucéle

nucelei
NUCÉLĂ, nucele, s. f. Partea centrală din ovulul unei plante fanerogame, în care se găsește sacul embrionar. – Din fr. nucelle.

DOOM

nucélă s. f., g.-d. art. nucélei; pl. nucéle

nucelele
NUCÉLĂ, nucele, s. f. Partea centrală din ovulul unei plante fanerogame, în care se găsește sacul embrionar. – Din fr. nucelle.

DOOM

nucélă s. f., g.-d. art. nucélei; pl. nucéle

nucelelor
NUCÉLĂ, nucele, s. f. Partea centrală din ovulul unei plante fanerogame, în care se găsește sacul embrionar. – Din fr. nucelle.

DOOM

nucélă s. f., g.-d. art. nucélei; pl. nucéle

nucet
NUCÉT, nuceturi, s. n. Livadă de nuci (1). – Lat. nucetum.

DOOM

nucét s. n., pl. nucéturi

nucetul
NUCÉT, nuceturi, s. n. Livadă de nuci (1). – Lat. nucetum.

DOOM

nucét s. n., pl. nucéturi

nucetului
NUCÉT, nuceturi, s. n. Livadă de nuci (1). – Lat. nucetum.

DOOM

nucét s. n., pl. nucéturi

nuceturi
NUCÉT, nuceturi, s. n. Livadă de nuci (1). – Lat. nucetum.

DOOM

nucét s. n., pl. nucéturi

nuceturile
NUCÉT, nuceturi, s. n. Livadă de nuci (1). – Lat. nucetum.

DOOM

nucét s. n., pl. nucéturi

nuceturilor
NUCÉT, nuceturi, s. n. Livadă de nuci (1). – Lat. nucetum.

DOOM

nucét s. n., pl. nucéturi

nuci
NUC, nuci, s. m. 1. Pom fructifer originar din Asia, cu coroană bogată, cu frunze penat-compuse, având un miros pătrunzător și din care se extrag substanțe tanante și coloranți, cu fructe drupe cu semințe comestibile și cu lemn de calitate superioară folosit la fabricarea mobilelor (Juglans regia). 2. Lemn de nuc (1) folosit pentru fabricarea mobilei. – Din nucă (derivat regresiv).

DOOM

nuc s. m., pl. nuci

nuci
NÚCĂ, nuci, s. f. 1. Fructul nucului (1). ◊ Expr. A se potrivi (sau a se lovi, a se nimeri) ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. ♦ Miezul comestibil de nucă (1). 2. Compuse: nucă-de-cocos = fructul comestibil al cocotierului. Nucă vomică = nume dat semințelor mature ale unui arbust tropical care conțin stricnină. 3. Piesă formată dintr-o tijă metalică terminată cu un cap sferic, servind la realizarea unor articulații la mașini. – Lat. nux, -cis.

DOOM

!núcă-vómică (sămânță toxică a unui arbore) s. f., g.-d. art. núcii-vómice; pl. nuci-vómice

nucifer
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Arbore tropical din familia palmierilor, cultivat mai ales pentru fructele sale comestibile (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier.

DOOM

nucifér adj. m., pl. nuciféri; f. nuciféră, pl. nucifére

nucifera
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Arbore tropical din familia palmierilor, cultivat mai ales pentru fructele sale comestibile (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier.

DOOM

nucifér adj. m., pl. nuciféri; f. nuciféră, pl. nucifére

nucifere
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Arbore tropical din familia palmierilor, cultivat mai ales pentru fructele sale comestibile (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier.

DOOM

nucifér adj. m., pl. nuciféri; f. nuciféră, pl. nucifére

nuciferei
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Arbore tropical din familia palmierilor, cultivat mai ales pentru fructele sale comestibile (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier.

DOOM

nucifér adj. m., pl. nuciféri; f. nuciféră, pl. nucifére

nuciferele
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Arbore tropical din familia palmierilor, cultivat mai ales pentru fructele sale comestibile (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier.

DOOM

nucifér adj. m., pl. nuciféri; f. nuciféră, pl. nucifére

nuciferelor
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Arbore tropical din familia palmierilor, cultivat mai ales pentru fructele sale comestibile (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier.

DOOM

nucifér adj. m., pl. nuciféri; f. nuciféră, pl. nucifére

nuciferi
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Arbore tropical din familia palmierilor, cultivat mai ales pentru fructele sale comestibile (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier.

DOOM

nucifér adj. m., pl. nuciféri; f. nuciféră, pl. nucifére

nuciferii
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Arbore tropical din familia palmierilor, cultivat mai ales pentru fructele sale comestibile (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier.

DOOM

nucifér adj. m., pl. nuciféri; f. nuciféră, pl. nucifére

nuciferilor
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Arbore tropical din familia palmierilor, cultivat mai ales pentru fructele sale comestibile (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier.

DOOM

nucifér adj. m., pl. nuciféri; f. nuciféră, pl. nucifére

nuciferul
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Arbore tropical din familia palmierilor, cultivat mai ales pentru fructele sale comestibile (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier.

DOOM

nucifér adj. m., pl. nuciféri; f. nuciféră, pl. nucifére

nuciferului
COCOTIÉR, cocotieri, s. m. Arbore tropical din familia palmierilor, cultivat mai ales pentru fructele sale comestibile (Cocos nucifera). [Pr.: -ti-er] – Din fr. cocotier.

DOOM

nucifér adj. m., pl. nuciféri; f. nuciféră, pl. nucifére

nuciform
NUCIFÓRM, -Ă, nuciformi, -e, adj. Care are forma (și mărimea) unei nuci (1). ♦ Structură nuciformă = structură a solului care se prezintă sub formă de agregate puțin alungite, cu colțuri și muchii rotunjite. – Din fr. nuciforme.

DOOM

nucifórm adj. m., pl. nucifórmi; f. nucifórmă, pl. nucifórme

nuciforma
NUCIFÓRM, -Ă, nuciformi, -e, adj. Care are forma (și mărimea) unei nuci (1). ♦ Structură nuciformă = structură a solului care se prezintă sub formă de agregate puțin alungite, cu colțuri și muchii rotunjite. – Din fr. nuciforme.

DOOM

nucifórm adj. m., pl. nucifórmi; f. nucifórmă, pl. nucifórme

nuciforme
NUCIFÓRM, -Ă, nuciformi, -e, adj. Care are forma (și mărimea) unei nuci (1). ♦ Structură nuciformă = structură a solului care se prezintă sub formă de agregate puțin alungite, cu colțuri și muchii rotunjite. – Din fr. nuciforme.

DOOM

nucifórm adj. m., pl. nucifórmi; f. nucifórmă, pl. nucifórme

nuciformei
NUCIFÓRM, -Ă, nuciformi, -e, adj. Care are forma (și mărimea) unei nuci (1). ♦ Structură nuciformă = structură a solului care se prezintă sub formă de agregate puțin alungite, cu colțuri și muchii rotunjite. – Din fr. nuciforme.

DOOM

nucifórm adj. m., pl. nucifórmi; f. nucifórmă, pl. nucifórme

nuciformele
NUCIFÓRM, -Ă, nuciformi, -e, adj. Care are forma (și mărimea) unei nuci (1). ♦ Structură nuciformă = structură a solului care se prezintă sub formă de agregate puțin alungite, cu colțuri și muchii rotunjite. – Din fr. nuciforme.

DOOM

nucifórm adj. m., pl. nucifórmi; f. nucifórmă, pl. nucifórme

nuciformelor
NUCIFÓRM, -Ă, nuciformi, -e, adj. Care are forma (și mărimea) unei nuci (1). ♦ Structură nuciformă = structură a solului care se prezintă sub formă de agregate puțin alungite, cu colțuri și muchii rotunjite. – Din fr. nuciforme.

DOOM

nucifórm adj. m., pl. nucifórmi; f. nucifórmă, pl. nucifórme

nuciformi
NUCIFÓRM, -Ă, nuciformi, -e, adj. Care are forma (și mărimea) unei nuci (1). ♦ Structură nuciformă = structură a solului care se prezintă sub formă de agregate puțin alungite, cu colțuri și muchii rotunjite. – Din fr. nuciforme.

DOOM

nucifórm adj. m., pl. nucifórmi; f. nucifórmă, pl. nucifórme

nuciformii
NUCIFÓRM, -Ă, nuciformi, -e, adj. Care are forma (și mărimea) unei nuci (1). ♦ Structură nuciformă = structură a solului care se prezintă sub formă de agregate puțin alungite, cu colțuri și muchii rotunjite. – Din fr. nuciforme.

DOOM

nucifórm adj. m., pl. nucifórmi; f. nucifórmă, pl. nucifórme

nuciformilor
NUCIFÓRM, -Ă, nuciformi, -e, adj. Care are forma (și mărimea) unei nuci (1). ♦ Structură nuciformă = structură a solului care se prezintă sub formă de agregate puțin alungite, cu colțuri și muchii rotunjite. – Din fr. nuciforme.

DOOM

nucifórm adj. m., pl. nucifórmi; f. nucifórmă, pl. nucifórme

nuciformul
NUCIFÓRM, -Ă, nuciformi, -e, adj. Care are forma (și mărimea) unei nuci (1). ♦ Structură nuciformă = structură a solului care se prezintă sub formă de agregate puțin alungite, cu colțuri și muchii rotunjite. – Din fr. nuciforme.

DOOM

nucifórm adj. m., pl. nucifórmi; f. nucifórmă, pl. nucifórme

nuciformului
NUCIFÓRM, -Ă, nuciformi, -e, adj. Care are forma (și mărimea) unei nuci (1). ♦ Structură nuciformă = structură a solului care se prezintă sub formă de agregate puțin alungite, cu colțuri și muchii rotunjite. – Din fr. nuciforme.

DOOM

nucifórm adj. m., pl. nucifórmi; f. nucifórmă, pl. nucifórme

nucii
NUC, nuci, s. m. 1. Pom fructifer originar din Asia, cu coroană bogată, cu frunze penat-compuse, având un miros pătrunzător și din care se extrag substanțe tanante și coloranți, cu fructe drupe cu semințe comestibile și cu lemn de calitate superioară folosit la fabricarea mobilelor (Juglans regia). 2. Lemn de nuc (1) folosit pentru fabricarea mobilei. – Din nucă (derivat regresiv).

DOOM

nuc s. m., pl. nuci

nucii
NÚCĂ, nuci, s. f. 1. Fructul nucului (1). ◊ Expr. A se potrivi (sau a se lovi, a se nimeri) ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. ♦ Miezul comestibil de nucă (1). 2. Compuse: nucă-de-cocos = fructul comestibil al cocotierului. Nucă vomică = nume dat semințelor mature ale unui arbust tropical care conțin stricnină. 3. Piesă formată dintr-o tijă metalică terminată cu un cap sferic, servind la realizarea unor articulații la mașini. – Lat. nux, -cis.

DOOM

!núcă-vómică (sămânță toxică a unui arbore) s. f., g.-d. art. núcii-vómice; pl. nuci-vómice

nucile
NÚCĂ, nuci, s. f. 1. Fructul nucului (1). ◊ Expr. A se potrivi (sau a se lovi, a se nimeri) ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. ♦ Miezul comestibil de nucă (1). 2. Compuse: nucă-de-cocos = fructul comestibil al cocotierului. Nucă vomică = nume dat semințelor mature ale unui arbust tropical care conțin stricnină. 3. Piesă formată dintr-o tijă metalică terminată cu un cap sferic, servind la realizarea unor articulații la mașini. – Lat. nux, -cis.

DOOM

!núcă-vómică (sămânță toxică a unui arbore) s. f., g.-d. art. núcii-vómice; pl. nuci-vómice

nucilor
NUC, nuci, s. m. 1. Pom fructifer originar din Asia, cu coroană bogată, cu frunze penat-compuse, având un miros pătrunzător și din care se extrag substanțe tanante și coloranți, cu fructe drupe cu semințe comestibile și cu lemn de calitate superioară folosit la fabricarea mobilelor (Juglans regia). 2. Lemn de nuc (1) folosit pentru fabricarea mobilei. – Din nucă (derivat regresiv).

DOOM

nuc s. m., pl. nuci

nucilor
NÚCĂ, nuci, s. f. 1. Fructul nucului (1). ◊ Expr. A se potrivi (sau a se lovi, a se nimeri) ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. ♦ Miezul comestibil de nucă (1). 2. Compuse: nucă-de-cocos = fructul comestibil al cocotierului. Nucă vomică = nume dat semințelor mature ale unui arbust tropical care conțin stricnină. 3. Piesă formată dintr-o tijă metalică terminată cu un cap sferic, servind la realizarea unor articulații la mașini. – Lat. nux, -cis.

DOOM

!núcă-vómică (sămânță toxică a unui arbore) s. f., g.-d. art. núcii-vómice; pl. nuci-vómice

nucivor
NUCIVÓR, -Ă adj. Care se hrănește cu nuci. [< fr. nucivore, cf. lat. nux – nucă, vorare – a devora].

nucivora
NUCIVÓR, -Ă adj. Care se hrănește cu nuci. [< fr. nucivore, cf. lat. nux – nucă, vorare – a devora].

nucivore
NUCIVÓR, -Ă adj. Care se hrănește cu nuci. [< fr. nucivore, cf. lat. nux – nucă, vorare – a devora].

nucivorei
NUCIVÓR, -Ă adj. Care se hrănește cu nuci. [< fr. nucivore, cf. lat. nux – nucă, vorare – a devora].

nucivorele
NUCIVÓR, -Ă adj. Care se hrănește cu nuci. [< fr. nucivore, cf. lat. nux – nucă, vorare – a devora].

nucivorelor
NUCIVÓR, -Ă adj. Care se hrănește cu nuci. [< fr. nucivore, cf. lat. nux – nucă, vorare – a devora].

nucivori
NUCIVÓR, -Ă adj. Care se hrănește cu nuci. [< fr. nucivore, cf. lat. nux – nucă, vorare – a devora].

nucivorii
NUCIVÓR, -Ă adj. Care se hrănește cu nuci. [< fr. nucivore, cf. lat. nux – nucă, vorare – a devora].

nucivorilor
NUCIVÓR, -Ă adj. Care se hrănește cu nuci. [< fr. nucivore, cf. lat. nux – nucă, vorare – a devora].

nucivorul
NUCIVÓR, -Ă adj. Care se hrănește cu nuci. [< fr. nucivore, cf. lat. nux – nucă, vorare – a devora].

nucivorului
NUCIVÓR, -Ă adj. Care se hrănește cu nuci. [< fr. nucivore, cf. lat. nux – nucă, vorare – a devora].

nucle
NUCLEO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) nucleu”, „nuclear”. [Pron. -cle-o-, var. nucle-. / < fr. nucléo-, cf. lat. nucleus – diminutiv al lui nux – nucă].

nuclear
NUCLEÁR, -Ă, nucleari, -e, adj. 1. Care aparține nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ Fizică nucleară = ramură a fizicii care se ocupă cu studiul nucleului atomic și al fenomenelor în care nucleul are rolul principal. Chimie nucleară = ramură a chimiei care se ocupă cu studiul nucleului atomic. Reacție nucleară = fenomen de interacțiune între două sau mai multe nuclee atomice (ori constituenți ai lor), în urma căruia se modifică natura, structura, numărul etc. particulelor participante și se dezvoltă o mare cantitate de energie. Energie nucleară = energie care determină legătura puternică dintre protonii și neutronii unui nucleu atomic și care, în anumite împrejurări, poate fi eliberată și utilizată; energie atomică. 2. Care se bazează pe energia atomică, pe degajarea de energie atomică sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucléaire.

DOOM

nucleár (nu-cle-ar) adj. m., pl. nucleári; f. nucleáră, pl. nucleáre

nucleara
NUCLEÁR, -Ă, nucleari, -e, adj. 1. Care aparține nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ Fizică nucleară = ramură a fizicii care se ocupă cu studiul nucleului atomic și al fenomenelor în care nucleul are rolul principal. Chimie nucleară = ramură a chimiei care se ocupă cu studiul nucleului atomic. Reacție nucleară = fenomen de interacțiune între două sau mai multe nuclee atomice (ori constituenți ai lor), în urma căruia se modifică natura, structura, numărul etc. particulelor participante și se dezvoltă o mare cantitate de energie. Energie nucleară = energie care determină legătura puternică dintre protonii și neutronii unui nucleu atomic și care, în anumite împrejurări, poate fi eliberată și utilizată; energie atomică. 2. Care se bazează pe energia atomică, pe degajarea de energie atomică sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucléaire.

DOOM

nucleár (nu-cle-ar) adj. m., pl. nucleári; f. nucleáră, pl. nucleáre

nucleare
NUCLEÁR, -Ă, nucleari, -e, adj. 1. Care aparține nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ Fizică nucleară = ramură a fizicii care se ocupă cu studiul nucleului atomic și al fenomenelor în care nucleul are rolul principal. Chimie nucleară = ramură a chimiei care se ocupă cu studiul nucleului atomic. Reacție nucleară = fenomen de interacțiune între două sau mai multe nuclee atomice (ori constituenți ai lor), în urma căruia se modifică natura, structura, numărul etc. particulelor participante și se dezvoltă o mare cantitate de energie. Energie nucleară = energie care determină legătura puternică dintre protonii și neutronii unui nucleu atomic și care, în anumite împrejurări, poate fi eliberată și utilizată; energie atomică. 2. Care se bazează pe energia atomică, pe degajarea de energie atomică sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucléaire.

DOOM

nucleár (nu-cle-ar) adj. m., pl. nucleári; f. nucleáră, pl. nucleáre

nuclearei
NUCLEÁR, -Ă, nucleari, -e, adj. 1. Care aparține nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ Fizică nucleară = ramură a fizicii care se ocupă cu studiul nucleului atomic și al fenomenelor în care nucleul are rolul principal. Chimie nucleară = ramură a chimiei care se ocupă cu studiul nucleului atomic. Reacție nucleară = fenomen de interacțiune între două sau mai multe nuclee atomice (ori constituenți ai lor), în urma căruia se modifică natura, structura, numărul etc. particulelor participante și se dezvoltă o mare cantitate de energie. Energie nucleară = energie care determină legătura puternică dintre protonii și neutronii unui nucleu atomic și care, în anumite împrejurări, poate fi eliberată și utilizată; energie atomică. 2. Care se bazează pe energia atomică, pe degajarea de energie atomică sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucléaire.

DOOM

nucleár (nu-cle-ar) adj. m., pl. nucleári; f. nucleáră, pl. nucleáre

nuclearele
NUCLEÁR, -Ă, nucleari, -e, adj. 1. Care aparține nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ Fizică nucleară = ramură a fizicii care se ocupă cu studiul nucleului atomic și al fenomenelor în care nucleul are rolul principal. Chimie nucleară = ramură a chimiei care se ocupă cu studiul nucleului atomic. Reacție nucleară = fenomen de interacțiune între două sau mai multe nuclee atomice (ori constituenți ai lor), în urma căruia se modifică natura, structura, numărul etc. particulelor participante și se dezvoltă o mare cantitate de energie. Energie nucleară = energie care determină legătura puternică dintre protonii și neutronii unui nucleu atomic și care, în anumite împrejurări, poate fi eliberată și utilizată; energie atomică. 2. Care se bazează pe energia atomică, pe degajarea de energie atomică sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucléaire.

DOOM

nucleár (nu-cle-ar) adj. m., pl. nucleári; f. nucleáră, pl. nucleáre

nuclearelor
NUCLEÁR, -Ă, nucleari, -e, adj. 1. Care aparține nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ Fizică nucleară = ramură a fizicii care se ocupă cu studiul nucleului atomic și al fenomenelor în care nucleul are rolul principal. Chimie nucleară = ramură a chimiei care se ocupă cu studiul nucleului atomic. Reacție nucleară = fenomen de interacțiune între două sau mai multe nuclee atomice (ori constituenți ai lor), în urma căruia se modifică natura, structura, numărul etc. particulelor participante și se dezvoltă o mare cantitate de energie. Energie nucleară = energie care determină legătura puternică dintre protonii și neutronii unui nucleu atomic și care, în anumite împrejurări, poate fi eliberată și utilizată; energie atomică. 2. Care se bazează pe energia atomică, pe degajarea de energie atomică sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucléaire.

DOOM

nucleár (nu-cle-ar) adj. m., pl. nucleári; f. nucleáră, pl. nucleáre

nucleari
NUCLEÁR, -Ă, nucleari, -e, adj. 1. Care aparține nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ Fizică nucleară = ramură a fizicii care se ocupă cu studiul nucleului atomic și al fenomenelor în care nucleul are rolul principal. Chimie nucleară = ramură a chimiei care se ocupă cu studiul nucleului atomic. Reacție nucleară = fenomen de interacțiune între două sau mai multe nuclee atomice (ori constituenți ai lor), în urma căruia se modifică natura, structura, numărul etc. particulelor participante și se dezvoltă o mare cantitate de energie. Energie nucleară = energie care determină legătura puternică dintre protonii și neutronii unui nucleu atomic și care, în anumite împrejurări, poate fi eliberată și utilizată; energie atomică. 2. Care se bazează pe energia atomică, pe degajarea de energie atomică sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucléaire.

DOOM

nucleár (nu-cle-ar) adj. m., pl. nucleári; f. nucleáră, pl. nucleáre

nuclearii
NUCLEÁR, -Ă, nucleari, -e, adj. 1. Care aparține nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ Fizică nucleară = ramură a fizicii care se ocupă cu studiul nucleului atomic și al fenomenelor în care nucleul are rolul principal. Chimie nucleară = ramură a chimiei care se ocupă cu studiul nucleului atomic. Reacție nucleară = fenomen de interacțiune între două sau mai multe nuclee atomice (ori constituenți ai lor), în urma căruia se modifică natura, structura, numărul etc. particulelor participante și se dezvoltă o mare cantitate de energie. Energie nucleară = energie care determină legătura puternică dintre protonii și neutronii unui nucleu atomic și care, în anumite împrejurări, poate fi eliberată și utilizată; energie atomică. 2. Care se bazează pe energia atomică, pe degajarea de energie atomică sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucléaire.

DOOM

nucleár (nu-cle-ar) adj. m., pl. nucleári; f. nucleáră, pl. nucleáre

nuclearilor
NUCLEÁR, -Ă, nucleari, -e, adj. 1. Care aparține nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ Fizică nucleară = ramură a fizicii care se ocupă cu studiul nucleului atomic și al fenomenelor în care nucleul are rolul principal. Chimie nucleară = ramură a chimiei care se ocupă cu studiul nucleului atomic. Reacție nucleară = fenomen de interacțiune între două sau mai multe nuclee atomice (ori constituenți ai lor), în urma căruia se modifică natura, structura, numărul etc. particulelor participante și se dezvoltă o mare cantitate de energie. Energie nucleară = energie care determină legătura puternică dintre protonii și neutronii unui nucleu atomic și care, în anumite împrejurări, poate fi eliberată și utilizată; energie atomică. 2. Care se bazează pe energia atomică, pe degajarea de energie atomică sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucléaire.

DOOM

nucleár (nu-cle-ar) adj. m., pl. nucleári; f. nucleáră, pl. nucleáre

nucleariza
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizai
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizam
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizare
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizare
NUCLEARIZÁRE s.f. Acțiunea de a nucleariza și rezultatul ei. [Pron. -cle-a-. / < nucleariza].

nuclearizarea
NUCLEARIZÁRE s.f. Acțiunea de a nucleariza și rezultatul ei. [Pron. -cle-a-. / < nucleariza].

nuclearizară
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizarăm
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizarăți
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizase
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizasem
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizaseră
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizaserăm
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizaserăți
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizaseși
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizaseți
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizat
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizat
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

nuclearizau
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizași
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizați
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizează
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizez
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizeze
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizezi
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizând
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizînd
NUCLEARIZÁ, nuclearizez, vb. I. Tranz. (Despre state, uzine etc.) A introduce, a folosi energia nucleară. [Pr.: -cle-a-] – Nuclear + suf. -iza.

DOOM

nuclearizá (nu-cle-a-) vb., ind. prez. 3 nuclearizeáză

nuclearizări
NUCLEARIZÁRE s.f. Acțiunea de a nucleariza și rezultatul ei. [Pron. -cle-a-. / < nucleariza].

nuclearizării
NUCLEARIZÁRE s.f. Acțiunea de a nucleariza și rezultatul ei. [Pron. -cle-a-. / < nucleariza].

nuclearizările
NUCLEARIZÁRE s.f. Acțiunea de a nucleariza și rezultatul ei. [Pron. -cle-a-. / < nucleariza].

nuclearizărilor
NUCLEARIZÁRE s.f. Acțiunea de a nucleariza și rezultatul ei. [Pron. -cle-a-. / < nucleariza].

nuclearul
NUCLEÁR, -Ă, nucleari, -e, adj. 1. Care aparține nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ Fizică nucleară = ramură a fizicii care se ocupă cu studiul nucleului atomic și al fenomenelor în care nucleul are rolul principal. Chimie nucleară = ramură a chimiei care se ocupă cu studiul nucleului atomic. Reacție nucleară = fenomen de interacțiune între două sau mai multe nuclee atomice (ori constituenți ai lor), în urma căruia se modifică natura, structura, numărul etc. particulelor participante și se dezvoltă o mare cantitate de energie. Energie nucleară = energie care determină legătura puternică dintre protonii și neutronii unui nucleu atomic și care, în anumite împrejurări, poate fi eliberată și utilizată; energie atomică. 2. Care se bazează pe energia atomică, pe degajarea de energie atomică sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucléaire.

DOOM

nucleár (nu-cle-ar) adj. m., pl. nucleári; f. nucleáră, pl. nucleáre

nuclearului
NUCLEÁR, -Ă, nucleari, -e, adj. 1. Care aparține nucleului atomic, privitor la nucleul atomic. ◊ Fizică nucleară = ramură a fizicii care se ocupă cu studiul nucleului atomic și al fenomenelor în care nucleul are rolul principal. Chimie nucleară = ramură a chimiei care se ocupă cu studiul nucleului atomic. Reacție nucleară = fenomen de interacțiune între două sau mai multe nuclee atomice (ori constituenți ai lor), în urma căruia se modifică natura, structura, numărul etc. particulelor participante și se dezvoltă o mare cantitate de energie. Energie nucleară = energie care determină legătura puternică dintre protonii și neutronii unui nucleu atomic și care, în anumite împrejurări, poate fi eliberată și utilizată; energie atomică. 2. Care se bazează pe energia atomică, pe degajarea de energie atomică sau pe arme atomice. [Pr.: -cle-ar] – Din fr. nucléaire.

DOOM

nucleár (nu-cle-ar) adj. m., pl. nucleári; f. nucleáră, pl. nucleáre

nucleat
NUCLEÁT, -Ă adj. Cu unul sau mai mulți nuclei. [Cf. fr. nucléé].

nucleata
NUCLEÁT, -Ă adj. Cu unul sau mai mulți nuclei. [Cf. fr. nucléé].

nucleate
NUCLEÁT, -Ă adj. Cu unul sau mai mulți nuclei. [Cf. fr. nucléé].

nucleatei
NUCLEÁT, -Ă adj. Cu unul sau mai mulți nuclei. [Cf. fr. nucléé].

nucleatele
NUCLEÁT, -Ă adj. Cu unul sau mai mulți nuclei. [Cf. fr. nucléé].

nucleatelor
NUCLEÁT, -Ă adj. Cu unul sau mai mulți nuclei. [Cf. fr. nucléé].

nucleatul
NUCLEÁT, -Ă adj. Cu unul sau mai mulți nuclei. [Cf. fr. nucléé].

nucleatului
NUCLEÁT, -Ă adj. Cu unul sau mai mulți nuclei. [Cf. fr. nucléé].

nuclează
NUCLEÁZĂ s.f. (Biol.) Enzimă care descompune acizii nucleici. [Pron. -cle-a-. / < fr. nucléase].

DOOM

nucleáză (nu-cle-a-) s. f., g.-d. art. nucleázei

nucleați
NUCLEÁT, -Ă adj. Cu unul sau mai mulți nuclei. [Cf. fr. nucléé].

nucleație
NUCLEÁȚIE s.f. Provocare sau dezvoltare a unei condensări ori a unei cristalizări în gaze sau lichide cu ajutorul nucleelor de condensare, respectiv de cristalizare. [Pron. -cle-a-, gen. -iei. / cf. fr. nucléation].

DOOM

nucleáție (nu-cle-a-ți-e) s. f., art. nucleáția (-ți-a), g.-d. nucleáții, art. nucleáției

nucleații
NUCLEÁT, -Ă adj. Cu unul sau mai mulți nuclei. [Cf. fr. nucléé].

nucleaților
NUCLEÁT, -Ă adj. Cu unul sau mai mulți nuclei. [Cf. fr. nucléé].

nuclee
NUCLÉU, nuclee, s. n., (3) nuclei, s. m. 1. S. n. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. S. n. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. S. m. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. S. n. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. – Din fr. nucléus, lat. nucleus.

DOOM

nucléu (nu-cleu) s. n. / (med.) s. m., art. nucléul; pl. n. nuclée / m. nucléi

nucleele
NUCLÉU, nuclee, s. n., (3) nuclei, s. m. 1. S. n. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. S. n. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. S. m. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. S. n. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. – Din fr. nucléus, lat. nucleus.

DOOM

nucléu (nu-cleu) s. n. / (med.) s. m., art. nucléul; pl. n. nuclée / m. nucléi

nucleelor
NUCLÉU, nuclee, s. n., (3) nuclei, s. m. 1. S. n. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. S. n. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. S. m. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. S. n. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. – Din fr. nucléus, lat. nucleus.

DOOM

nucléu (nu-cleu) s. n. / (med.) s. m., art. nucléul; pl. n. nuclée / m. nucléi

nucleic
NUCLÉIC, nucleici, adj. (În sintagma) Acid nucleic = acid organic complex care conține în moleculă baze azotate de tip special, acid fosforic etc., având un rol fundamental în sinteza proteinelor din organism și în transmiterea caracterelor ereditare; acid nucleinic. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. nucléique.

DOOM

nucléic (nu-cle-ic) adj. m., pl. nucléici

nucleica
NUCLÉIC, nucleici, adj. (În sintagma) Acid nucleic = acid organic complex care conține în moleculă baze azotate de tip special, acid fosforic etc., având un rol fundamental în sinteza proteinelor din organism și în transmiterea caracterelor ereditare; acid nucleinic. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. nucléique.

DOOM

nucléic (nu-cle-ic) adj. m., pl. nucléici

nucleice
NUCLÉIC, nucleici, adj. (În sintagma) Acid nucleic = acid organic complex care conține în moleculă baze azotate de tip special, acid fosforic etc., având un rol fundamental în sinteza proteinelor din organism și în transmiterea caracterelor ereditare; acid nucleinic. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. nucléique.

DOOM

nucléic (nu-cle-ic) adj. m., pl. nucléici

nucleicei
NUCLÉIC, nucleici, adj. (În sintagma) Acid nucleic = acid organic complex care conține în moleculă baze azotate de tip special, acid fosforic etc., având un rol fundamental în sinteza proteinelor din organism și în transmiterea caracterelor ereditare; acid nucleinic. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. nucléique.

DOOM

nucléic (nu-cle-ic) adj. m., pl. nucléici

nucleicele
NUCLÉIC, nucleici, adj. (În sintagma) Acid nucleic = acid organic complex care conține în moleculă baze azotate de tip special, acid fosforic etc., având un rol fundamental în sinteza proteinelor din organism și în transmiterea caracterelor ereditare; acid nucleinic. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. nucléique.

DOOM

nucléic (nu-cle-ic) adj. m., pl. nucléici

nucleicelor
NUCLÉIC, nucleici, adj. (În sintagma) Acid nucleic = acid organic complex care conține în moleculă baze azotate de tip special, acid fosforic etc., având un rol fundamental în sinteza proteinelor din organism și în transmiterea caracterelor ereditare; acid nucleinic. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. nucléique.

DOOM

nucléic (nu-cle-ic) adj. m., pl. nucléici

nucleici
NUCLÉIC, nucleici, adj. (În sintagma) Acid nucleic = acid organic complex care conține în moleculă baze azotate de tip special, acid fosforic etc., având un rol fundamental în sinteza proteinelor din organism și în transmiterea caracterelor ereditare; acid nucleinic. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. nucléique.

DOOM

nucléic (nu-cle-ic) adj. m., pl. nucléici

nucleicii
NUCLÉIC, nucleici, adj. (În sintagma) Acid nucleic = acid organic complex care conține în moleculă baze azotate de tip special, acid fosforic etc., având un rol fundamental în sinteza proteinelor din organism și în transmiterea caracterelor ereditare; acid nucleinic. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. nucléique.

DOOM

nucléic (nu-cle-ic) adj. m., pl. nucléici

nucleicilor
NUCLÉIC, nucleici, adj. (În sintagma) Acid nucleic = acid organic complex care conține în moleculă baze azotate de tip special, acid fosforic etc., având un rol fundamental în sinteza proteinelor din organism și în transmiterea caracterelor ereditare; acid nucleinic. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. nucléique.

DOOM

nucléic (nu-cle-ic) adj. m., pl. nucléici

nucleicul
NUCLÉIC, nucleici, adj. (În sintagma) Acid nucleic = acid organic complex care conține în moleculă baze azotate de tip special, acid fosforic etc., având un rol fundamental în sinteza proteinelor din organism și în transmiterea caracterelor ereditare; acid nucleinic. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. nucléique.

DOOM

nucléic (nu-cle-ic) adj. m., pl. nucléici

nucleicului
NUCLÉIC, nucleici, adj. (În sintagma) Acid nucleic = acid organic complex care conține în moleculă baze azotate de tip special, acid fosforic etc., având un rol fundamental în sinteza proteinelor din organism și în transmiterea caracterelor ereditare; acid nucleinic. [Pr.: -cle-ic] – Din fr. nucléique.

DOOM

nucléic (nu-cle-ic) adj. m., pl. nucléici

nucleina
NUCLEÍNĂ, nucleine, s. f. Substanță organică bogată în fosfor, pe care o conține nucleul proteinelor. [Pr.: -cle-i-] – Din fr. nucléine.

DOOM

nucleínă (nu-cle-) s. f., g.-d. art. nucleínei; pl. nucleíne

nucleine
NUCLEÍNĂ, nucleine, s. f. Substanță organică bogată în fosfor, pe care o conține nucleul proteinelor. [Pr.: -cle-i-] – Din fr. nucléine.

DOOM

nucleínă (nu-cle-) s. f., g.-d. art. nucleínei; pl. nucleíne

nucleinei
NUCLEÍNĂ, nucleine, s. f. Substanță organică bogată în fosfor, pe care o conține nucleul proteinelor. [Pr.: -cle-i-] – Din fr. nucléine.

DOOM

nucleínă (nu-cle-) s. f., g.-d. art. nucleínei; pl. nucleíne

nucleinele
NUCLEÍNĂ, nucleine, s. f. Substanță organică bogată în fosfor, pe care o conține nucleul proteinelor. [Pr.: -cle-i-] – Din fr. nucléine.

DOOM

nucleínă (nu-cle-) s. f., g.-d. art. nucleínei; pl. nucleíne

nucleinelor
NUCLEÍNĂ, nucleine, s. f. Substanță organică bogată în fosfor, pe care o conține nucleul proteinelor. [Pr.: -cle-i-] – Din fr. nucléine.

DOOM

nucleínă (nu-cle-) s. f., g.-d. art. nucleínei; pl. nucleíne

nucleinic
NUCLEÍNIC, nucleinici, adj. (În sintagma) Acid nucleinic = acid nucleic. [Pr.: -cle-i-] – Nucleină + suf. -ic. Cf. fr. nucléinique.

DOOM

nucleínic (nu-cle-) adj. m., pl. nucleínici

nucleinici
NUCLEÍNIC, nucleinici, adj. (În sintagma) Acid nucleinic = acid nucleic. [Pr.: -cle-i-] – Nucleină + suf. -ic. Cf. fr. nucléinique.

DOOM

nucleínic (nu-cle-) adj. m., pl. nucleínici

nucleinicii
NUCLEÍNIC, nucleinici, adj. (În sintagma) Acid nucleinic = acid nucleic. [Pr.: -cle-i-] – Nucleină + suf. -ic. Cf. fr. nucléinique.

DOOM

nucleínic (nu-cle-) adj. m., pl. nucleínici

nucleinicilor
NUCLEÍNIC, nucleinici, adj. (În sintagma) Acid nucleinic = acid nucleic. [Pr.: -cle-i-] – Nucleină + suf. -ic. Cf. fr. nucléinique.

DOOM

nucleínic (nu-cle-) adj. m., pl. nucleínici

nucleinicul
NUCLEÍNIC, nucleinici, adj. (În sintagma) Acid nucleinic = acid nucleic. [Pr.: -cle-i-] – Nucleină + suf. -ic. Cf. fr. nucléinique.

DOOM

nucleínic (nu-cle-) adj. m., pl. nucleínici

nucleinicului
NUCLEÍNIC, nucleinici, adj. (În sintagma) Acid nucleinic = acid nucleic. [Pr.: -cle-i-] – Nucleină + suf. -ic. Cf. fr. nucléinique.

DOOM

nucleínic (nu-cle-) adj. m., pl. nucleínici

nucleo
NUCLEO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) nucleu”, „nuclear”. [Pron. -cle-o-, var. nucle-. / < fr. nucléo-, cf. lat. nucleus – diminutiv al lui nux – nucă].

nucleoid
NUCLEOÍD s.m. (Biol.) Nucleul sau echivalentul său la bacterii. [Pron. -cle-o-id. / < germ. Nukleoid].

nucleoidul
NUCLEOÍD s.m. (Biol.) Nucleul sau echivalentul său la bacterii. [Pron. -cle-o-id. / < germ. Nukleoid].

nucleoidului
NUCLEOÍD s.m. (Biol.) Nucleul sau echivalentul său la bacterii. [Pron. -cle-o-id. / < germ. Nukleoid].

nucleoizi
NUCLEOÍD s.m. (Biol.) Nucleul sau echivalentul său la bacterii. [Pron. -cle-o-id. / < germ. Nukleoid].

nucleoizii
NUCLEOÍD s.m. (Biol.) Nucleul sau echivalentul său la bacterii. [Pron. -cle-o-id. / < germ. Nukleoid].

nucleoizilor
NUCLEOÍD s.m. (Biol.) Nucleul sau echivalentul său la bacterii. [Pron. -cle-o-id. / < germ. Nukleoid].

nucleol
NUCLEÓL, nucleoli, s. m. Corpuscul sferic constituit din proteine, enzime și acizi nucleici, care se găsește în nucleul unei celule organice. [Pr.: -cle-ol] – Din fr. nucléole.

DOOM

nucleól (nu-cle-ol) s. m., pl. nucleóli

nucleoli
NUCLEÓL, nucleoli, s. m. Corpuscul sferic constituit din proteine, enzime și acizi nucleici, care se găsește în nucleul unei celule organice. [Pr.: -cle-ol] – Din fr. nucléole.

DOOM

nucleól (nu-cle-ol) s. m., pl. nucleóli

nucleolii
NUCLEÓL, nucleoli, s. m. Corpuscul sferic constituit din proteine, enzime și acizi nucleici, care se găsește în nucleul unei celule organice. [Pr.: -cle-ol] – Din fr. nucléole.

DOOM

nucleól (nu-cle-ol) s. m., pl. nucleóli

nucleolilor
NUCLEÓL, nucleoli, s. m. Corpuscul sferic constituit din proteine, enzime și acizi nucleici, care se găsește în nucleul unei celule organice. [Pr.: -cle-ol] – Din fr. nucléole.

DOOM

nucleól (nu-cle-ol) s. m., pl. nucleóli

nucleolul
NUCLEÓL, nucleoli, s. m. Corpuscul sferic constituit din proteine, enzime și acizi nucleici, care se găsește în nucleul unei celule organice. [Pr.: -cle-ol] – Din fr. nucléole.

DOOM

nucleól (nu-cle-ol) s. m., pl. nucleóli

nucleolului
NUCLEÓL, nucleoli, s. m. Corpuscul sferic constituit din proteine, enzime și acizi nucleici, care se găsește în nucleul unei celule organice. [Pr.: -cle-ol] – Din fr. nucléole.

DOOM

nucleól (nu-cle-ol) s. m., pl. nucleóli

nucleon
NUCLEÓN, nucleoni, s. m. Denumire generică pentru cele două particule elementare (protonul și neutronul) care alcătuiesc nucleele atomilor. [Pr.: -cle-on] – Din fr. nucléon.

DOOM

nucleón (nu-cle-on) s. m., pl. nucleóni

nucleoni
NUCLEÓN, nucleoni, s. m. Denumire generică pentru cele două particule elementare (protonul și neutronul) care alcătuiesc nucleele atomilor. [Pr.: -cle-on] – Din fr. nucléon.

DOOM

nucleón (nu-cle-on) s. m., pl. nucleóni

nucleonic
NUCLEÓNIC, -Ă adj. Referitor la nucleoni. [Pron. -cle-o-. / < fr. nucléonique].

nucleonica
NUCLEÓNIC, -Ă adj. Referitor la nucleoni. [Pron. -cle-o-. / < fr. nucléonique].

nucleonica
NUCLEÓNICĂ s. f. Disciplină al cărei scop este aplicarea energiei nucleare în știință și în industrie. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléonique.

DOOM

nucleónică (nu-cle-o-) s. f., g.-d. art. nucleónicii

nucleonice
NUCLEÓNIC, -Ă adj. Referitor la nucleoni. [Pron. -cle-o-. / < fr. nucléonique].

nucleonicei
NUCLEÓNIC, -Ă adj. Referitor la nucleoni. [Pron. -cle-o-. / < fr. nucléonique].

nucleonicele
NUCLEÓNIC, -Ă adj. Referitor la nucleoni. [Pron. -cle-o-. / < fr. nucléonique].

nucleonicelor
NUCLEÓNIC, -Ă adj. Referitor la nucleoni. [Pron. -cle-o-. / < fr. nucléonique].

nucleonici
NUCLEÓNIC, -Ă adj. Referitor la nucleoni. [Pron. -cle-o-. / < fr. nucléonique].

nucleonici
NUCLEÓNICĂ s. f. Disciplină al cărei scop este aplicarea energiei nucleare în știință și în industrie. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléonique.

DOOM

nucleónică (nu-cle-o-) s. f., g.-d. art. nucleónicii

nucleonicii
NUCLEÓNIC, -Ă adj. Referitor la nucleoni. [Pron. -cle-o-. / < fr. nucléonique].

nucleonicii
NUCLEÓNICĂ s. f. Disciplină al cărei scop este aplicarea energiei nucleare în știință și în industrie. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléonique.

DOOM

nucleónică (nu-cle-o-) s. f., g.-d. art. nucleónicii

nucleonicilor
NUCLEÓNIC, -Ă adj. Referitor la nucleoni. [Pron. -cle-o-. / < fr. nucléonique].

nucleonicul
NUCLEÓNIC, -Ă adj. Referitor la nucleoni. [Pron. -cle-o-. / < fr. nucléonique].

nucleonicului
NUCLEÓNIC, -Ă adj. Referitor la nucleoni. [Pron. -cle-o-. / < fr. nucléonique].

nucleonii
NUCLEÓN, nucleoni, s. m. Denumire generică pentru cele două particule elementare (protonul și neutronul) care alcătuiesc nucleele atomilor. [Pr.: -cle-on] – Din fr. nucléon.

DOOM

nucleón (nu-cle-on) s. m., pl. nucleóni

nucleonilor
NUCLEÓN, nucleoni, s. m. Denumire generică pentru cele două particule elementare (protonul și neutronul) care alcătuiesc nucleele atomilor. [Pr.: -cle-on] – Din fr. nucléon.

DOOM

nucleón (nu-cle-on) s. m., pl. nucleóni

nucleonul
NUCLEÓN, nucleoni, s. m. Denumire generică pentru cele două particule elementare (protonul și neutronul) care alcătuiesc nucleele atomilor. [Pr.: -cle-on] – Din fr. nucléon.

DOOM

nucleón (nu-cle-on) s. m., pl. nucleóni

nucleonului
NUCLEÓN, nucleoni, s. m. Denumire generică pentru cele două particule elementare (protonul și neutronul) care alcătuiesc nucleele atomilor. [Pr.: -cle-on] – Din fr. nucléon.

DOOM

nucleón (nu-cle-on) s. m., pl. nucleóni

nucleoplasma
NUCLEOPLÁSMĂ, nucleoplasme, s. f. (Biol.) Substanță fundamentală a nucleului (3) formată din proteine, enzime și acizi ribonucleici. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléoplasme.

nucleoplasme
NUCLEOPLÁSMĂ, nucleoplasme, s. f. (Biol.) Substanță fundamentală a nucleului (3) formată din proteine, enzime și acizi ribonucleici. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléoplasme.

nucleoplasmei
NUCLEOPLÁSMĂ, nucleoplasme, s. f. (Biol.) Substanță fundamentală a nucleului (3) formată din proteine, enzime și acizi ribonucleici. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléoplasme.

nucleoplasmele
NUCLEOPLÁSMĂ, nucleoplasme, s. f. (Biol.) Substanță fundamentală a nucleului (3) formată din proteine, enzime și acizi ribonucleici. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléoplasme.

nucleoplasmelor
NUCLEOPLÁSMĂ, nucleoplasme, s. f. (Biol.) Substanță fundamentală a nucleului (3) formată din proteine, enzime și acizi ribonucleici. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléoplasme.

nucleoproteidă
NUCLEOPROTEÍDĂ, nucleoproteide, s. f. Compus organic alcătuit din acizi nucleici și din proteine bazice, care intră în structura tuturor celulelor animale și vegetale. [Pr.: -cle-o-pro-te-i-] – Din fr. nucléoprotéide.

DOOM

nucleoproteídă (nu-cle-o-pro-) s. f., g.-d. art. nucleoproteídei; pl. nucleoproteíde

nucleoproteina
NUCLEOPROTEÍNĂ s.f. Substanță care se găsește în nucleele celulelor, în plasma celulară și în unele secreții ale organismelor animale; nucleoproteidă. [Pron. -cle-o-pro-te-i-. / < fr. nucléoprotéine].

nucleoproteine
NUCLEOPROTEÍNĂ s.f. Substanță care se găsește în nucleele celulelor, în plasma celulară și în unele secreții ale organismelor animale; nucleoproteidă. [Pron. -cle-o-pro-te-i-. / < fr. nucléoprotéine].

nucleoproteinei
NUCLEOPROTEÍNĂ s.f. Substanță care se găsește în nucleele celulelor, în plasma celulară și în unele secreții ale organismelor animale; nucleoproteidă. [Pron. -cle-o-pro-te-i-. / < fr. nucléoprotéine].

nucleoproteinele
NUCLEOPROTEÍNĂ s.f. Substanță care se găsește în nucleele celulelor, în plasma celulară și în unele secreții ale organismelor animale; nucleoproteidă. [Pron. -cle-o-pro-te-i-. / < fr. nucléoprotéine].

nucleoproteinelor
NUCLEOPROTEÍNĂ s.f. Substanță care se găsește în nucleele celulelor, în plasma celulară și în unele secreții ale organismelor animale; nucleoproteidă. [Pron. -cle-o-pro-te-i-. / < fr. nucléoprotéine].

nucleosinteza
NUCLEOSINTÉZĂ, nucleosinteze, s. f. Reacție nucleară în lanț care conduce la formarea nucleelor grele ale atomilor din cele ușoare. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléosynthèse.

nucleosinteze
NUCLEOSINTÉZĂ, nucleosinteze, s. f. Reacție nucleară în lanț care conduce la formarea nucleelor grele ale atomilor din cele ușoare. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléosynthèse.

nucleosintezei
NUCLEOSINTÉZĂ, nucleosinteze, s. f. Reacție nucleară în lanț care conduce la formarea nucleelor grele ale atomilor din cele ușoare. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléosynthèse.

nucleosintezele
NUCLEOSINTÉZĂ, nucleosinteze, s. f. Reacție nucleară în lanț care conduce la formarea nucleelor grele ale atomilor din cele ușoare. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléosynthèse.

nucleosintezelor
NUCLEOSINTÉZĂ, nucleosinteze, s. f. Reacție nucleară în lanț care conduce la formarea nucleelor grele ale atomilor din cele ușoare. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. nucléosynthèse.

nucleotida
NUCLEOTÍDĂ, nucleotide, s. f. (Biochim.) Component esențial al tuturor celulelor vii, obținut prin hidroliza parțială a acizilor nucleici. [Pr.: nu-cle-o-] – Din fr. nucléotide.

nucleotide
NUCLEOTÍDĂ, nucleotide, s. f. (Biochim.) Component esențial al tuturor celulelor vii, obținut prin hidroliza parțială a acizilor nucleici. [Pr.: nu-cle-o-] – Din fr. nucléotide.

nucleotidei
NUCLEOTÍDĂ, nucleotide, s. f. (Biochim.) Component esențial al tuturor celulelor vii, obținut prin hidroliza parțială a acizilor nucleici. [Pr.: nu-cle-o-] – Din fr. nucléotide.

nucleotidele
NUCLEOTÍDĂ, nucleotide, s. f. (Biochim.) Component esențial al tuturor celulelor vii, obținut prin hidroliza parțială a acizilor nucleici. [Pr.: nu-cle-o-] – Din fr. nucléotide.

nucleotidelor
NUCLEOTÍDĂ, nucleotide, s. f. (Biochim.) Component esențial al tuturor celulelor vii, obținut prin hidroliza parțială a acizilor nucleici. [Pr.: nu-cle-o-] – Din fr. nucléotide.

nucleu
NUCLÉU, nuclee, s. n., (3) nuclei, s. m. 1. S. n. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. S. n. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. S. m. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. S. n. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. – Din fr. nucléus, lat. nucleus.

DOOM

nucléu (nu-cleu) s. n. / (med.) s. m., art. nucléul; pl. n. nuclée / m. nucléi

nucleu
NUCLÉU, nuclee, s. n. 1. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. [Pl. și: (m.) nuclei] – Din fr. nucléus, lat. nucleus.

DOOM

nucléu (nu-cleu) s. n. / (med.) s. m., art. nucléul; pl. n. nuclée / m. nucléi

nucleul
NUCLÉU, nuclee, s. n., (3) nuclei, s. m. 1. S. n. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. S. n. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. S. m. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. S. n. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. – Din fr. nucléus, lat. nucleus.

DOOM

nucléu (nu-cleu) s. n. / (med.) s. m., art. nucléul; pl. n. nuclée / m. nucléi

nucleului
NUCLÉU, nuclee, s. n., (3) nuclei, s. m. 1. S. n. (Fiz.) Particulă centrală a unui atom alcătuită din protoni și neutroni, purtătoare de sarcini electrice pozitive, în care este concentrată aproape toată masa atomului. ◊ Nucleu cristalin = cristal de dimensiuni foarte mici, care servește ca centru de depunere în cursul cristalizării unei soluții sau topituri. (Astron.) Nucleu de cometă = parte a capului unei comete formată dintr-un conglomerat de bucăți de gheață și materie solidificată. Nucleu de galaxie = porțiune centrală a unei galaxii, cu aspect compact. 2. S. n. (Chim.) Ciclu de atomi sau ansamblu de cicluri de atomi alipite, care formează scheletul moleculelor unei substanțe și care rămâne neschimbat la toți derivații substanței respective. 3. S. m. (Biol.) Element constitutiv al celulei organice, de formă sferică sau ovoidală, situat în plasmă, având o structură proprie și îndeplinind funcții însemnate în viața celulei. ♦ Grupare de celule nervoase din axul nervos, care constituie centri nervoși sau regiunea de origine a unor nervi. 4. S. n. Fig. Element esențial, central al unui lucru, al unei acțiuni. ♦ Grup restrâns de persoane care acționează în mod organizat și în jurul căruia se formează sau tinde să se formeze o grupare mai mare. – Din fr. nucléus, lat. nucleus.

DOOM

nucléu (nu-cleu) s. n. / (med.) s. m., art. nucléul; pl. n. nuclée / m. nucléi

nuclid
NUCLÍD s.m. (Fiz.) Nucleu atomic caracterizat prin numărul de protoni, de neutroni și prin energia de legătură a acestora. [< germ. Nuklid].

nuclidul
NUCLÍD s.m. (Fiz.) Nucleu atomic caracterizat prin numărul de protoni, de neutroni și prin energia de legătură a acestora. [< germ. Nuklid].

nuclidului
NUCLÍD s.m. (Fiz.) Nucleu atomic caracterizat prin numărul de protoni, de neutroni și prin energia de legătură a acestora. [< germ. Nuklid].

nuclizi
NUCLÍD s.m. (Fiz.) Nucleu atomic caracterizat prin numărul de protoni, de neutroni și prin energia de legătură a acestora. [< germ. Nuklid].

nuclizii
NUCLÍD s.m. (Fiz.) Nucleu atomic caracterizat prin numărul de protoni, de neutroni și prin energia de legătură a acestora. [< germ. Nuklid].

nuclizilor
NUCLÍD s.m. (Fiz.) Nucleu atomic caracterizat prin numărul de protoni, de neutroni și prin energia de legătură a acestora. [< germ. Nuklid].

nucul
NUC, nuci, s. m. 1. Pom fructifer originar din Asia, cu coroană bogată, cu frunze penat-compuse, având un miros pătrunzător și din care se extrag substanțe tanante și coloranți, cu fructe drupe cu semințe comestibile și cu lemn de calitate superioară folosit la fabricarea mobilelor (Juglans regia). 2. Lemn de nuc (1) folosit pentru fabricarea mobilei. – Din nucă (derivat regresiv).

DOOM

nuc s. m., pl. nuci

nucula
NUCÚLĂ, nucule, s. f. Tip de fruct de forma unei nuci (1) mici. – Din fr. nucule.

DOOM

nucúlă s. f., g.-d. art. nucúlei; pl. nucúle

nucule
NUCÚLĂ, nucule, s. f. Tip de fruct de forma unei nuci (1) mici. – Din fr. nucule.

DOOM

nucúlă s. f., g.-d. art. nucúlei; pl. nucúle

nuculei
NUCÚLĂ, nucule, s. f. Tip de fruct de forma unei nuci (1) mici. – Din fr. nucule.

DOOM

nucúlă s. f., g.-d. art. nucúlei; pl. nucúle

nuculele
NUCÚLĂ, nucule, s. f. Tip de fruct de forma unei nuci (1) mici. – Din fr. nucule.

DOOM

nucúlă s. f., g.-d. art. nucúlei; pl. nucúle

nuculelor
NUCÚLĂ, nucule, s. f. Tip de fruct de forma unei nuci (1) mici. – Din fr. nucule.

DOOM

nucúlă s. f., g.-d. art. nucúlei; pl. nucúle

nuculeț
NUCULÉȚ, nuculeți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui nuc (1); nucșor, nucuț. – Nuc + suf. -uleț.

DOOM

nuculéț (rar) s. m., pl. nuculéți

nuculeți
NUCULÉȚ, nuculeți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui nuc (1); nucșor, nucuț. – Nuc + suf. -uleț.

DOOM

nuculéț (rar) s. m., pl. nuculéți

nuculeții
NUCULÉȚ, nuculeți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui nuc (1); nucșor, nucuț. – Nuc + suf. -uleț.

DOOM

nuculéț (rar) s. m., pl. nuculéți

nuculeților
NUCULÉȚ, nuculeți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui nuc (1); nucșor, nucuț. – Nuc + suf. -uleț.

DOOM

nuculéț (rar) s. m., pl. nuculéți

nuculețul
NUCULÉȚ, nuculeți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui nuc (1); nucșor, nucuț. – Nuc + suf. -uleț.

DOOM

nuculéț (rar) s. m., pl. nuculéți

nuculețului
NUCULÉȚ, nuculeți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui nuc (1); nucșor, nucuț. – Nuc + suf. -uleț.

DOOM

nuculéț (rar) s. m., pl. nuculéți

nucului
NUC, nuci, s. m. 1. Pom fructifer originar din Asia, cu coroană bogată, cu frunze penat-compuse, având un miros pătrunzător și din care se extrag substanțe tanante și coloranți, cu fructe drupe cu semințe comestibile și cu lemn de calitate superioară folosit la fabricarea mobilelor (Juglans regia). 2. Lemn de nuc (1) folosit pentru fabricarea mobilei. – Din nucă (derivat regresiv).

DOOM

nuc s. m., pl. nuci

nucușoară
NUCUȘOÁRĂ s. f. v. nucșoară.

DOOM

nucșoáră s. f., g.-d. art. nucșoárei; pl. nucșoáre

nucuț
NUCÚȚ, nucuți, s. m. (Rar) Nuculeț. – Nuc + suf. -uț.

DOOM

nucúț (rar) s. m., pl. nucúți

nucuți
NUCÚȚ, nucuți, s. m. (Rar) Nuculeț. – Nuc + suf. -uț.

DOOM

nucúț (rar) s. m., pl. nucúți

nucuții
NUCÚȚ, nucuți, s. m. (Rar) Nuculeț. – Nuc + suf. -uț.

DOOM

nucúț (rar) s. m., pl. nucúți

nucuților
NUCÚȚ, nucuți, s. m. (Rar) Nuculeț. – Nuc + suf. -uț.

DOOM

nucúț (rar) s. m., pl. nucúți

nucuțul
NUCÚȚ, nucuți, s. m. (Rar) Nuculeț. – Nuc + suf. -uț.

DOOM

nucúț (rar) s. m., pl. nucúți

nucuțului
NUCÚȚ, nucuți, s. m. (Rar) Nuculeț. – Nuc + suf. -uț.

DOOM

nucúț (rar) s. m., pl. nucúți

nucăria
NUCĂRÍE, nucării, s. f. (Reg.) Cantitate mare de nuci (1), mulțime de nuci. – Nucă + suf. -ărie.

DOOM

nucăríe (reg.) s. f., art. nucăría, g.-d. art. nucăríei; pl. nucăríi, art. nucăríile

nucărie
NUCĂRÍE, nucării, s. f. (Reg.) Cantitate mare de nuci (1), mulțime de nuci. – Nucă + suf. -ărie.

DOOM

nucăríe (reg.) s. f., art. nucăría, g.-d. art. nucăríei; pl. nucăríi, art. nucăríile

nucăriei
NUCĂRÍE, nucării, s. f. (Reg.) Cantitate mare de nuci (1), mulțime de nuci. – Nucă + suf. -ărie.

DOOM

nucăríe (reg.) s. f., art. nucăría, g.-d. art. nucăríei; pl. nucăríi, art. nucăríile

nucării
NUCĂRÍE, nucării, s. f. (Reg.) Cantitate mare de nuci (1), mulțime de nuci. – Nucă + suf. -ărie.

DOOM

nucăríe (reg.) s. f., art. nucăría, g.-d. art. nucăríei; pl. nucăríi, art. nucăríile

nucăriile
NUCĂRÍE, nucării, s. f. (Reg.) Cantitate mare de nuci (1), mulțime de nuci. – Nucă + suf. -ărie.

DOOM

nucăríe (reg.) s. f., art. nucăría, g.-d. art. nucăríei; pl. nucăríi, art. nucăríile

nucăriilor
NUCĂRÍE, nucării, s. f. (Reg.) Cantitate mare de nuci (1), mulțime de nuci. – Nucă + suf. -ărie.

DOOM

nucăríe (reg.) s. f., art. nucăría, g.-d. art. nucăríei; pl. nucăríi, art. nucăríile

nucșoara
NUCUȘOÁRĂ s. f. v. nucșoară.

DOOM

nucșoáră s. f., g.-d. art. nucșoárei; pl. nucșoáre

nucșoare
NUCUȘOÁRĂ s. f. v. nucșoară.

DOOM

nucșoáră s. f., g.-d. art. nucșoárei; pl. nucșoáre

nucșoarei
NUCUȘOÁRĂ s. f. v. nucșoară.

DOOM

nucșoáră s. f., g.-d. art. nucșoárei; pl. nucșoáre

nucșoarele
NUCUȘOÁRĂ s. f. v. nucșoară.

DOOM

nucșoáră s. f., g.-d. art. nucșoárei; pl. nucșoáre

nucșoarelor
NUCUȘOÁRĂ s. f. v. nucșoară.

DOOM

nucșoáră s. f., g.-d. art. nucșoárei; pl. nucșoáre

nucșor
NUCȘÓR, nucșori, s. m. 1. Nuculeț. 2. Arbore tropical ale cărui semințe aromate sunt folosite drept condiment (Myristica fragrans). – Nuc + suf. -șor.

DOOM

nucșór s. m., pl. nucșóri

nucșori
NUCȘÓR, nucșori, s. m. 1. Nuculeț. 2. Arbore tropical ale cărui semințe aromate sunt folosite drept condiment (Myristica fragrans). – Nuc + suf. -șor.

DOOM

nucșór s. m., pl. nucșóri

nucșorii
NUCȘÓR, nucșori, s. m. 1. Nuculeț. 2. Arbore tropical ale cărui semințe aromate sunt folosite drept condiment (Myristica fragrans). – Nuc + suf. -șor.

DOOM

nucșór s. m., pl. nucșóri

nucșorilor
NUCȘÓR, nucșori, s. m. 1. Nuculeț. 2. Arbore tropical ale cărui semințe aromate sunt folosite drept condiment (Myristica fragrans). – Nuc + suf. -șor.

DOOM

nucșór s. m., pl. nucșóri

nucșorul
NUCȘÓR, nucșori, s. m. 1. Nuculeț. 2. Arbore tropical ale cărui semințe aromate sunt folosite drept condiment (Myristica fragrans). – Nuc + suf. -șor.

DOOM

nucșór s. m., pl. nucșóri

nucșorului
NUCȘÓR, nucșori, s. m. 1. Nuculeț. 2. Arbore tropical ale cărui semințe aromate sunt folosite drept condiment (Myristica fragrans). – Nuc + suf. -șor.

DOOM

nucșór s. m., pl. nucșóri

nud
NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat; spec. reprezentare în artele plastice a unui corp omenesc gol. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

DOOM

nud² s. m., pl. núduri

nud
NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat: spec. reprezentare în artele plastice a omului complet dezbrăcat. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

nuda
NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat; spec. reprezentare în artele plastice a unui corp omenesc gol. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

DOOM

nud² s. m., pl. núduri

nude
NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat; spec. reprezentare în artele plastice a unui corp omenesc gol. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

DOOM

nud² s. m., pl. núduri

nudei
NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat; spec. reprezentare în artele plastice a unui corp omenesc gol. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

DOOM

nud² s. m., pl. núduri

nudele
NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat; spec. reprezentare în artele plastice a unui corp omenesc gol. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

DOOM

nud² s. m., pl. núduri

nudelor
NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat; spec. reprezentare în artele plastice a unui corp omenesc gol. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

DOOM

nud² s. m., pl. núduri

nudism
NUDÍSM s. n. Expunere (în scop terapeutic) a corpului uman gol la razele solare. ♦ Doctrină care preconizează viața în aer liber, practicarea sporturilor complet dezbrăcat. – Din fr. nudisme.

DOOM

nudísm s. n.

nudismul
NUDÍSM s. n. Expunere (în scop terapeutic) a corpului uman gol la razele solare. ♦ Doctrină care preconizează viața în aer liber, practicarea sporturilor complet dezbrăcat. – Din fr. nudisme.

DOOM

nudísm s. n.

nudismului
NUDÍSM s. n. Expunere (în scop terapeutic) a corpului uman gol la razele solare. ♦ Doctrină care preconizează viața în aer liber, practicarea sporturilor complet dezbrăcat. – Din fr. nudisme.

DOOM

nudísm s. n.

nudist
NUDÍST, -Ă, nudiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică nudismul. – Din fr. nudiste.

DOOM

nudístă s. f., g.-d. art. nudístei; pl. nudíste

nudista
NUDÍST, -Ă, nudiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică nudismul. – Din fr. nudiste.

DOOM

nudístă s. f., g.-d. art. nudístei; pl. nudíste

nudiste
NUDÍST, -Ă, nudiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică nudismul. – Din fr. nudiste.

DOOM

nudístă s. f., g.-d. art. nudístei; pl. nudíste

nudistei
NUDÍST, -Ă, nudiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică nudismul. – Din fr. nudiste.

DOOM

nudístă s. f., g.-d. art. nudístei; pl. nudíste

nudistele
NUDÍST, -Ă, nudiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică nudismul. – Din fr. nudiste.

DOOM

nudístă s. f., g.-d. art. nudístei; pl. nudíste

nudistelor
NUDÍST, -Ă, nudiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică nudismul. – Din fr. nudiste.

DOOM

nudístă s. f., g.-d. art. nudístei; pl. nudíste

nudistul
NUDÍST, -Ă, nudiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică nudismul. – Din fr. nudiste.

DOOM

nudístă s. f., g.-d. art. nudístei; pl. nudíste

nudistului
NUDÍST, -Ă, nudiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică nudismul. – Din fr. nudiste.

DOOM

nudístă s. f., g.-d. art. nudístei; pl. nudíste

nuditate
NUDITÁTE, nudități, s. f. 1. Starea, înfățișarea unei persoane nude; goliciune. 2. Lipsă de podoabe; simplitate. ♦ Fig. Ceea ce se prezintă fără artificii, fără rezerve, fără ascunzișuri, direct. – Din fr. nudité.

DOOM

nuditáte s. f., g.-d. art. nuditắții; pl. nuditắți

nuditatea
NUDITÁTE, nudități, s. f. 1. Starea, înfățișarea unei persoane nude; goliciune. 2. Lipsă de podoabe; simplitate. ♦ Fig. Ceea ce se prezintă fără artificii, fără rezerve, fără ascunzișuri, direct. – Din fr. nudité.

DOOM

nuditáte s. f., g.-d. art. nuditắții; pl. nuditắți

nudități
NUDITÁTE, nudități, s. f. 1. Starea, înfățișarea unei persoane nude; goliciune. 2. Lipsă de podoabe; simplitate. ♦ Fig. Ceea ce se prezintă fără artificii, fără rezerve, fără ascunzișuri, direct. – Din fr. nudité.

DOOM

nuditáte s. f., g.-d. art. nuditắții; pl. nuditắți

nudității
NUDITÁTE, nudități, s. f. 1. Starea, înfățișarea unei persoane nude; goliciune. 2. Lipsă de podoabe; simplitate. ♦ Fig. Ceea ce se prezintă fără artificii, fără rezerve, fără ascunzișuri, direct. – Din fr. nudité.

DOOM

nuditáte s. f., g.-d. art. nuditắții; pl. nuditắți

nuditățile
NUDITÁTE, nudități, s. f. 1. Starea, înfățișarea unei persoane nude; goliciune. 2. Lipsă de podoabe; simplitate. ♦ Fig. Ceea ce se prezintă fără artificii, fără rezerve, fără ascunzișuri, direct. – Din fr. nudité.

DOOM

nuditáte s. f., g.-d. art. nuditắții; pl. nuditắți

nudităților
NUDITÁTE, nudități, s. f. 1. Starea, înfățișarea unei persoane nude; goliciune. 2. Lipsă de podoabe; simplitate. ♦ Fig. Ceea ce se prezintă fără artificii, fără rezerve, fără ascunzișuri, direct. – Din fr. nudité.

DOOM

nuditáte s. f., g.-d. art. nuditắții; pl. nuditắți

nudiști
NUDÍST, -Ă, nudiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică nudismul. – Din fr. nudiste.

DOOM

nudístă s. f., g.-d. art. nudístei; pl. nudíste

nudiștii
NUDÍST, -Ă, nudiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică nudismul. – Din fr. nudiste.

DOOM

nudístă s. f., g.-d. art. nudístei; pl. nudíste

nudiștilor
NUDÍST, -Ă, nudiști, -ste, s. m. și f. Persoană care practică nudismul. – Din fr. nudiste.

DOOM

nudístă s. f., g.-d. art. nudístei; pl. nudíste

nudul
NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat; spec. reprezentare în artele plastice a unui corp omenesc gol. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

DOOM

nud² s. m., pl. núduri

nudul
NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat: spec. reprezentare în artele plastice a omului complet dezbrăcat. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

nudului
NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat; spec. reprezentare în artele plastice a unui corp omenesc gol. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

DOOM

nud² s. m., pl. núduri

nudului
NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat: spec. reprezentare în artele plastice a omului complet dezbrăcat. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

nuduri
NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat: spec. reprezentare în artele plastice a omului complet dezbrăcat. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

nudurile
NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat: spec. reprezentare în artele plastice a omului complet dezbrăcat. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

nudurilor
NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat: spec. reprezentare în artele plastice a omului complet dezbrăcat. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

nuferi
NÚFĂR, nuferi, s. m. Numele a două plante erbacee acvatice cu pețiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafața apei, una având flori mari albe, cu miros plăcut (Nymphaea alba), cealaltă flori galbene (Nuphar luteum); p. restr. floarea acestor plante. – Din ngr. núfaró.

DOOM

núfăr s. m., pl. núferi

nuferii
NÚFĂR, nuferi, s. m. Numele a două plante erbacee acvatice cu pețiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafața apei, una având flori mari albe, cu miros plăcut (Nymphaea alba), cealaltă flori galbene (Nuphar luteum); p. restr. floarea acestor plante. – Din ngr. núfaró.

DOOM

núfăr s. m., pl. núferi

nuferilor
NÚFĂR, nuferi, s. m. Numele a două plante erbacee acvatice cu pețiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafața apei, una având flori mari albe, cu miros plăcut (Nymphaea alba), cealaltă flori galbene (Nuphar luteum); p. restr. floarea acestor plante. – Din ngr. núfaró.

DOOM

núfăr s. m., pl. núferi

nufăr
NÚFĂR, nuferi, s. m. Numele a două plante erbacee acvatice cu pețiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafața apei, una având flori mari albe, cu miros plăcut (Nymphaea alba), cealaltă flori galbene (Nuphar luteum); p. restr. floarea acestor plante. – Din ngr. núfaró.

DOOM

núfăr s. m., pl. núferi

nufăriș
NUFĂRÍȘ, nufărișuri, s. n. Loc acoperit cu nuferi; mulțime de nuferi. – Nufăr + suf. -iș.

DOOM

nufăríș s. n., pl. nufăríșuri

nufărișul
NUFĂRÍȘ, nufărișuri, s. n. Loc acoperit cu nuferi; mulțime de nuferi. – Nufăr + suf. -iș.

DOOM

nufăríș s. n., pl. nufăríșuri

nufărișului
NUFĂRÍȘ, nufărișuri, s. n. Loc acoperit cu nuferi; mulțime de nuferi. – Nufăr + suf. -iș.

DOOM

nufăríș s. n., pl. nufăríșuri

nufărișuri
NUFĂRÍȘ, nufărișuri, s. n. Loc acoperit cu nuferi; mulțime de nuferi. – Nufăr + suf. -iș.

DOOM

nufăríș s. n., pl. nufăríșuri

nufărișurile
NUFĂRÍȘ, nufărișuri, s. n. Loc acoperit cu nuferi; mulțime de nuferi. – Nufăr + suf. -iș.

DOOM

nufăríș s. n., pl. nufăríșuri

nufărișurilor
NUFĂRÍȘ, nufărișuri, s. n. Loc acoperit cu nuferi; mulțime de nuferi. – Nufăr + suf. -iș.

DOOM

nufăríș s. n., pl. nufăríșuri

nufărul
NÚFĂR, nuferi, s. m. Numele a două plante erbacee acvatice cu pețiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafața apei, una având flori mari albe, cu miros plăcut (Nymphaea alba), cealaltă flori galbene (Nuphar luteum); p. restr. floarea acestor plante. – Din ngr. núfaró.

DOOM

núfăr s. m., pl. núferi

nufărului
NÚFĂR, nuferi, s. m. Numele a două plante erbacee acvatice cu pețiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafața apei, una având flori mari albe, cu miros plăcut (Nymphaea alba), cealaltă flori galbene (Nuphar luteum); p. restr. floarea acestor plante. – Din ngr. núfaró.

DOOM

núfăr s. m., pl. núferi

nuga
NUGÁ, nugale, s. f. Preparat de cofetărie făcut din albuș de ou, zahăr (sau miere) și nuci (sau alune), pus de obicei între două vafele. – Din fr. nougat.

DOOM

nugá s. f., art. nugáua, g.-d. art. nugálei; (sorturi) pl. nugále, art. nugálele

nugale
NUGÁ, nugale, s. f. Preparat de cofetărie făcut din albuș de ou, zahăr (sau miere) și nuci (sau alune), pus de obicei între două vafele. – Din fr. nougat.

DOOM

nugá s. f., art. nugáua, g.-d. art. nugálei; (sorturi) pl. nugále, art. nugálele

nugalei
NUGÁ, nugale, s. f. Preparat de cofetărie făcut din albuș de ou, zahăr (sau miere) și nuci (sau alune), pus de obicei între două vafele. – Din fr. nougat.

DOOM

nugá s. f., art. nugáua, g.-d. art. nugálei; (sorturi) pl. nugále, art. nugálele

nugalele
NUGÁ, nugale, s. f. Preparat de cofetărie făcut din albuș de ou, zahăr (sau miere) și nuci (sau alune), pus de obicei între două vafele. – Din fr. nougat.

DOOM

nugá s. f., art. nugáua, g.-d. art. nugálei; (sorturi) pl. nugále, art. nugálele

nugalelor
NUGÁ, nugale, s. f. Preparat de cofetărie făcut din albuș de ou, zahăr (sau miere) și nuci (sau alune), pus de obicei între două vafele. – Din fr. nougat.

DOOM

nugá s. f., art. nugáua, g.-d. art. nugálei; (sorturi) pl. nugále, art. nugálele

nugaua
NUGÁ, nugale, s. f. Preparat de cofetărie făcut din albuș de ou, zahăr (sau miere) și nuci (sau alune), pus de obicei între două vafele. – Din fr. nougat.

DOOM

nugá s. f., art. nugáua, g.-d. art. nugálei; (sorturi) pl. nugále, art. nugálele

nuia
NUIÁ, nuiele, s. f. 1. Vergea lungă, subțire și flexibilă, obținută dintr-o tulpină sau dintr-o ramură tânără de copac; vargă. 2. Lovitură dată cu nuiaua (1). [Pr.: nu-ia] – Lat. novella.

DOOM

nuiá s. f., art. nuiáua, g.-d. art. nuiélei; pl. nuiéle, art. nuiélele

nuiaua
NUIÁ, nuiele, s. f. 1. Vergea lungă, subțire și flexibilă, obținută dintr-o tulpină sau dintr-o ramură tânără de copac; vargă. 2. Lovitură dată cu nuiaua (1). [Pr.: nu-ia] – Lat. novella.

DOOM

nuiá s. f., art. nuiáua, g.-d. art. nuiélei; pl. nuiéle, art. nuiélele

nuiele
NUIÁ, nuiele, s. f. 1. Vergea lungă, subțire și flexibilă, obținută dintr-o tulpină sau dintr-o ramură tânără de copac; vargă. 2. Lovitură dată cu nuiaua (1). [Pr.: nu-ia] – Lat. novella.

DOOM

nuiá s. f., art. nuiáua, g.-d. art. nuiélei; pl. nuiéle, art. nuiélele

nuielei
NUIÁ, nuiele, s. f. 1. Vergea lungă, subțire și flexibilă, obținută dintr-o tulpină sau dintr-o ramură tânără de copac; vargă. 2. Lovitură dată cu nuiaua (1). [Pr.: nu-ia] – Lat. novella.

DOOM

nuiá s. f., art. nuiáua, g.-d. art. nuiélei; pl. nuiéle, art. nuiélele

nuielele
NUIÁ, nuiele, s. f. 1. Vergea lungă, subțire și flexibilă, obținută dintr-o tulpină sau dintr-o ramură tânără de copac; vargă. 2. Lovitură dată cu nuiaua (1). [Pr.: nu-ia] – Lat. novella.

DOOM

nuiá s. f., art. nuiáua, g.-d. art. nuiélei; pl. nuiéle, art. nuiélele

nuielelor
NUIÁ, nuiele, s. f. 1. Vergea lungă, subțire și flexibilă, obținută dintr-o tulpină sau dintr-o ramură tânără de copac; vargă. 2. Lovitură dată cu nuiaua (1). [Pr.: nu-ia] – Lat. novella.

DOOM

nuiá s. f., art. nuiáua, g.-d. art. nuiélei; pl. nuiéle, art. nuiélele

nuielușa
NUIELÚȘĂ, nuielușe, s. f. Diminutiv al lui nuia; nuieluță. [Pr.: nu-ie-] – Nuia + suf. -ușă.

DOOM

nuielúșă s. f., art. nuielúșa, g.-d. art. nuielúșei; pl. nuielúșe

nuielușe
NUIELÚȘĂ, nuielușe, s. f. Diminutiv al lui nuia; nuieluță. [Pr.: nu-ie-] – Nuia + suf. -ușă.

DOOM

nuielúșă s. f., art. nuielúșa, g.-d. art. nuielúșei; pl. nuielúșe

nuielușei
NUIELÚȘĂ, nuielușe, s. f. Diminutiv al lui nuia; nuieluță. [Pr.: nu-ie-] – Nuia + suf. -ușă.

DOOM

nuielúșă s. f., art. nuielúșa, g.-d. art. nuielúșei; pl. nuielúșe

nuielușele
NUIELÚȘĂ, nuielușe, s. f. Diminutiv al lui nuia; nuieluță. [Pr.: nu-ie-] – Nuia + suf. -ușă.

DOOM

nuielúșă s. f., art. nuielúșa, g.-d. art. nuielúșei; pl. nuielúșe

nuielușelor
NUIELÚȘĂ, nuielușe, s. f. Diminutiv al lui nuia; nuieluță. [Pr.: nu-ie-] – Nuia + suf. -ușă.

DOOM

nuielúșă s. f., art. nuielúșa, g.-d. art. nuielúșei; pl. nuielúșe

nuieluța
NUIELÚȚĂ, nuieluțe, s. f. Nuielușă. [Pr.: nu-ie-] – Nuia + suf. -uță.

DOOM

nuielúță s. f., g.-d. art. nuielúței; pl. nuielúțe

nuieluțe
NUIELÚȚĂ, nuieluțe, s. f. Nuielușă. [Pr.: nu-ie-] – Nuia + suf. -uță.

DOOM

nuielúță s. f., g.-d. art. nuielúței; pl. nuielúțe

nuieluței
NUIELÚȚĂ, nuieluțe, s. f. Nuielușă. [Pr.: nu-ie-] – Nuia + suf. -uță.

DOOM

nuielúță s. f., g.-d. art. nuielúței; pl. nuielúțe

nuieluțele
NUIELÚȚĂ, nuieluțe, s. f. Nuielușă. [Pr.: nu-ie-] – Nuia + suf. -uță.

DOOM

nuielúță s. f., g.-d. art. nuielúței; pl. nuielúțe

nuieluțelor
NUIELÚȚĂ, nuieluțe, s. f. Nuielușă. [Pr.: nu-ie-] – Nuia + suf. -uță.

DOOM

nuielúță s. f., g.-d. art. nuielúței; pl. nuielúțe

nuisibil
NUIZÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Vătămător. [Var. nuisibil, -ă adj. / < fr. nuisible].

nuisibilitate
NUIZIBILITÁTE s.f. (Liv.) Caracter nuizibil. [Var. nuisibilitate s.f. / cf. fr. nuisibilité].

nuizibil
NUIZÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Vătămător. [Var. nuisibil, -ă adj. / < fr. nuisible].

nuizibila
NUIZÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Vătămător. [Var. nuisibil, -ă adj. / < fr. nuisible].

nuizibile
NUIZÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Vătămător. [Var. nuisibil, -ă adj. / < fr. nuisible].

nuizibilei
NUIZÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Vătămător. [Var. nuisibil, -ă adj. / < fr. nuisible].

nuizibilele
NUIZÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Vătămător. [Var. nuisibil, -ă adj. / < fr. nuisible].

nuizibilelor
NUIZÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Vătămător. [Var. nuisibil, -ă adj. / < fr. nuisible].

nuizibili
NUIZÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Vătămător. [Var. nuisibil, -ă adj. / < fr. nuisible].

nuizibilii
NUIZÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Vătămător. [Var. nuisibil, -ă adj. / < fr. nuisible].

nuizibililor
NUIZÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Vătămător. [Var. nuisibil, -ă adj. / < fr. nuisible].

nuizibilitate
NUIZIBILITÁTE s.f. (Liv.) Caracter nuizibil. [Var. nuisibilitate s.f. / cf. fr. nuisibilité].

nuizibilitatea
NUIZIBILITÁTE s.f. (Liv.) Caracter nuizibil. [Var. nuisibilitate s.f. / cf. fr. nuisibilité].

nuizibilități
NUIZIBILITÁTE s.f. (Liv.) Caracter nuizibil. [Var. nuisibilitate s.f. / cf. fr. nuisibilité].

nuizibilității
NUIZIBILITÁTE s.f. (Liv.) Caracter nuizibil. [Var. nuisibilitate s.f. / cf. fr. nuisibilité].

nuizibilul
NUIZÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Vătămător. [Var. nuisibil, -ă adj. / < fr. nuisible].

nuizibilului
NUIZÍBIL, -Ă adj. (Liv.) Vătămător. [Var. nuisibil, -ă adj. / < fr. nuisible].

nul
NUL, -Ă, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valorează nimic sau nu se manifestă în niciun fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezintă valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termină la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fără valoare legală, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni și despre acțiunile lor) Lipsit de orice valoare, fără niciun merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu ști absolut nimic (într-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

DOOM

nul adj. m., pl. nuli; f. núlă, pl. núle

nula
NUL, -Ă, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valorează nimic sau nu se manifestă în niciun fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezintă valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termină la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fără valoare legală, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni și despre acțiunile lor) Lipsit de orice valoare, fără niciun merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu ști absolut nimic (într-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

DOOM

nul adj. m., pl. nuli; f. núlă, pl. núle

nula
NÚLĂ, nule, s. f. 1. (Cifra) zero; semn grafic care reprezintă această cifră. 2. (Rar) Lipsă de orice merit; incapacitate totală. – Din ngr. nula, lat. nulla, germ. Null.

DOOM

núlă s. f., g.-d. art. núlei; pl. núle

nule
NUL, -Ă, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valorează nimic sau nu se manifestă în niciun fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezintă valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termină la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fără valoare legală, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni și despre acțiunile lor) Lipsit de orice valoare, fără niciun merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu ști absolut nimic (într-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

DOOM

nul adj. m., pl. nuli; f. núlă, pl. núle

nule
NÚLĂ, nule, s. f. 1. (Cifra) zero; semn grafic care reprezintă această cifră. 2. (Rar) Lipsă de orice merit; incapacitate totală. – Din ngr. nula, lat. nulla, germ. Null.

DOOM

núlă s. f., g.-d. art. núlei; pl. núle

nulei
NUL, -Ă, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valorează nimic sau nu se manifestă în niciun fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezintă valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termină la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fără valoare legală, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni și despre acțiunile lor) Lipsit de orice valoare, fără niciun merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu ști absolut nimic (într-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

DOOM

nul adj. m., pl. nuli; f. núlă, pl. núle

nulei
NÚLĂ, nule, s. f. 1. (Cifra) zero; semn grafic care reprezintă această cifră. 2. (Rar) Lipsă de orice merit; incapacitate totală. – Din ngr. nula, lat. nulla, germ. Null.

DOOM

núlă s. f., g.-d. art. núlei; pl. núle

nulele
NUL, -Ă, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valorează nimic sau nu se manifestă în niciun fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezintă valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termină la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fără valoare legală, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni și despre acțiunile lor) Lipsit de orice valoare, fără niciun merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu ști absolut nimic (într-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

DOOM

nul adj. m., pl. nuli; f. núlă, pl. núle

nulele
NÚLĂ, nule, s. f. 1. (Cifra) zero; semn grafic care reprezintă această cifră. 2. (Rar) Lipsă de orice merit; incapacitate totală. – Din ngr. nula, lat. nulla, germ. Null.

DOOM

núlă s. f., g.-d. art. núlei; pl. núle

nulelor
NUL, -Ă, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valorează nimic sau nu se manifestă în niciun fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezintă valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termină la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fără valoare legală, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni și despre acțiunile lor) Lipsit de orice valoare, fără niciun merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu ști absolut nimic (într-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

DOOM

nul adj. m., pl. nuli; f. núlă, pl. núle

nulelor
NÚLĂ, nule, s. f. 1. (Cifra) zero; semn grafic care reprezintă această cifră. 2. (Rar) Lipsă de orice merit; incapacitate totală. – Din ngr. nula, lat. nulla, germ. Null.

DOOM

núlă s. f., g.-d. art. núlei; pl. núle

nuli
NUL, -Ă, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valorează nimic sau nu se manifestă în niciun fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezintă valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termină la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fără valoare legală, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni și despre acțiunile lor) Lipsit de orice valoare, fără niciun merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu ști absolut nimic (într-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

DOOM

nul adj. m., pl. nuli; f. núlă, pl. núle

nuligesta
NULIGÉSTĂ, nuligeste, s. f., adj. (Femeie) care nu a fost niciodată gravidă. – Et. nec.

DOOM

nuligéstă adj. f., s. f., pl. nuligéste

nuligeste
NULIGÉSTĂ, nuligeste, s. f., adj. (Femeie) care nu a fost niciodată gravidă. – Et. nec.

DOOM

nuligéstă adj. f., s. f., pl. nuligéste

nuligestei
NULIGÉSTĂ, nuligeste, s. f., adj. (Femeie) care nu a fost niciodată gravidă. – Et. nec.

DOOM

nuligéstă adj. f., s. f., pl. nuligéste

nuligestele
NULIGÉSTĂ, nuligeste, s. f., adj. (Femeie) care nu a fost niciodată gravidă. – Et. nec.

DOOM

nuligéstă adj. f., s. f., pl. nuligéste

nuligestelor
NULIGÉSTĂ, nuligeste, s. f., adj. (Femeie) care nu a fost niciodată gravidă. – Et. nec.

DOOM

nuligéstă adj. f., s. f., pl. nuligéste

nulii
NUL, -Ă, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valorează nimic sau nu se manifestă în niciun fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezintă valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termină la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fără valoare legală, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni și despre acțiunile lor) Lipsit de orice valoare, fără niciun merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu ști absolut nimic (într-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

DOOM

nul adj. m., pl. nuli; f. núlă, pl. núle

nulilor
NUL, -Ă, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valorează nimic sau nu se manifestă în niciun fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezintă valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termină la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fără valoare legală, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni și despre acțiunile lor) Lipsit de orice valoare, fără niciun merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu ști absolut nimic (într-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

DOOM

nul adj. m., pl. nuli; f. núlă, pl. núle

nulipara
NULIPÁRĂ, nulipare, s. f., adj. (Femeie) care nu a născut niciodată un făt la termen. – Din fr. nullipare.

DOOM

nulipáră adj. f., s. f., pl. nulipáre

nulipare
NULIPÁRĂ, nulipare, s. f., adj. (Femeie) care nu a născut niciodată un făt la termen. – Din fr. nullipare.

DOOM

nulipáră adj. f., s. f., pl. nulipáre

nuliparei
NULIPÁRĂ, nulipare, s. f., adj. (Femeie) care nu a născut niciodată un făt la termen. – Din fr. nullipare.

DOOM

nulipáră adj. f., s. f., pl. nulipáre

nuliparele
NULIPÁRĂ, nulipare, s. f., adj. (Femeie) care nu a născut niciodată un făt la termen. – Din fr. nullipare.

DOOM

nulipáră adj. f., s. f., pl. nulipáre

nuliparelor
NULIPÁRĂ, nulipare, s. f., adj. (Femeie) care nu a născut niciodată un făt la termen. – Din fr. nullipare.

DOOM

nulipáră adj. f., s. f., pl. nulipáre

nulitate
NULITÁTE, nulități, s. f. 1. Însușirea, caracterul lucrului nul (1). 2. Sancțiune a actului juridic care suprimă, în principiu și pentru trecut, acele efecte ale actului care sunt potrivnice dispozițiilor legale. 3. Lipsă totală de valoare, de capacitate, de merit a cuiva. ♦ Persoană nulă. (3). – Din fr. nullité, lat. nullitas.

DOOM

nulitáte s. f., g.-d. art. nulitắții; pl. nulitắți

nulitatea
NULITÁTE, nulități, s. f. 1. Însușirea, caracterul lucrului nul (1). 2. Sancțiune a actului juridic care suprimă, în principiu și pentru trecut, acele efecte ale actului care sunt potrivnice dispozițiilor legale. 3. Lipsă totală de valoare, de capacitate, de merit a cuiva. ♦ Persoană nulă. (3). – Din fr. nullité, lat. nullitas.

DOOM

nulitáte s. f., g.-d. art. nulitắții; pl. nulitắți

nulități
NULITÁTE, nulități, s. f. 1. Însușirea, caracterul lucrului nul (1). 2. Sancțiune a actului juridic care suprimă, în principiu și pentru trecut, acele efecte ale actului care sunt potrivnice dispozițiilor legale. 3. Lipsă totală de valoare, de capacitate, de merit a cuiva. ♦ Persoană nulă. (3). – Din fr. nullité, lat. nullitas.

DOOM

nulitáte s. f., g.-d. art. nulitắții; pl. nulitắți

nulității
NULITÁTE, nulități, s. f. 1. Însușirea, caracterul lucrului nul (1). 2. Sancțiune a actului juridic care suprimă, în principiu și pentru trecut, acele efecte ale actului care sunt potrivnice dispozițiilor legale. 3. Lipsă totală de valoare, de capacitate, de merit a cuiva. ♦ Persoană nulă. (3). – Din fr. nullité, lat. nullitas.

DOOM

nulitáte s. f., g.-d. art. nulitắții; pl. nulitắți

nulitățile
NULITÁTE, nulități, s. f. 1. Însușirea, caracterul lucrului nul (1). 2. Sancțiune a actului juridic care suprimă, în principiu și pentru trecut, acele efecte ale actului care sunt potrivnice dispozițiilor legale. 3. Lipsă totală de valoare, de capacitate, de merit a cuiva. ♦ Persoană nulă. (3). – Din fr. nullité, lat. nullitas.

DOOM

nulitáte s. f., g.-d. art. nulitắții; pl. nulitắți

nulităților
NULITÁTE, nulități, s. f. 1. Însușirea, caracterul lucrului nul (1). 2. Sancțiune a actului juridic care suprimă, în principiu și pentru trecut, acele efecte ale actului care sunt potrivnice dispozițiilor legale. 3. Lipsă totală de valoare, de capacitate, de merit a cuiva. ♦ Persoană nulă. (3). – Din fr. nullité, lat. nullitas.

DOOM

nulitáte s. f., g.-d. art. nulitắții; pl. nulitắți

nulul
NUL, -Ă, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valorează nimic sau nu se manifestă în niciun fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezintă valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termină la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fără valoare legală, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni și despre acțiunile lor) Lipsit de orice valoare, fără niciun merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu ști absolut nimic (într-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

DOOM

nul adj. m., pl. nuli; f. núlă, pl. núle

nulului
NUL, -Ă, nuli, -e, adj. 1. Care se reduce la nimic, care nu valorează nimic sau nu se manifestă în niciun fel; inexistent. ♦ (Mat.) Care reprezintă valoarea zero. ♦ (Despre meciuri) Care se termină la egalitate. 2. (Despre acte juridice) Fără valoare legală, considerat ca inexistent. ◊ Loc. vb. A declara nul = a anula. 3. (Despre oameni și despre acțiunile lor) Lipsit de orice valoare, fără niciun merit; total incapabil. ◊ Expr. A fi nul la... = a nu ști absolut nimic (într-un domeniu). – Din fr. nul, germ. null.

DOOM

nul adj. m., pl. nuli; f. núlă, pl. núle

numa
NÚMAI adv. 1. (Indică restricția sau exclusivitatea) Nu mai mult de(cât)..., nu altceva sau altcineva decât..., nimeni sau nimic în afară de..., nu altfel decât..., nu altă dată sau în altă împrejurare decât..., nu în alt loc decât..., nu în alt scop sau din altă cauză decât...; doar; exclusiv. ◊ Loc. conj. Numai să... (sau de..., dacă...) = doar dacă, cu condiția să... ◊ Expr. Nu numai că... = în afară de faptul că..., pe lângă faptul că... Numai așa = a) în mod simplu, fără complicații; b) fără motiv, fără sens; c) în mod dezinteresat. ♦ (Adesea prin exagerare) În întregime, cu totul, complet; peste tot, cât vezi cu ochii. 2. (Indică modul) Pe punctul de a..., gata-gata să...; chiar, tocmai. ◊ (Înv. și reg.) Numai cât... (sau ce...) = îndată ce..., imediat ce... 3. (Înv. și pop.; indică timpul) Brusc, pe neașteptate; imediat, numaidecât. 4. (Adversativ; adesea cu valoare de conjuncție) Însă, dar; totuși; (după construcții negative) ci. ◊ Loc. conj. Numai că... = doar (atâta) că... [Var.: (pop.) núma adv.] – Nu + mai¹ sau lat. non magis.

DOOM

*númai că (dar) loc. conjcț. (aș veni, numai că plouă)

numai
NÚMAI adv. 1. (Indică restricția sau exclusivitatea) Nu mai mult de(cât)..., nu altceva sau altcineva decât..., nimeni sau nimic în afară de..., nu altfel decât..., nu altă dată sau în altă împrejurare decât..., nu în alt loc decât..., nu în alt scop sau din altă cauză decât...; doar; exclusiv. ◊ Loc. conj. Numai să... (sau de..., dacă...) = doar dacă, cu condiția să... ◊ Expr. Nu numai că... = în afară de faptul că..., pe lângă faptul că... Numai așa = a) în mod simplu, fără complicații; b) fără motiv, fără sens; c) în mod dezinteresat. ♦ (Adesea prin exagerare) În întregime, cu totul, complet; peste tot, cât vezi cu ochii. 2. (Indică modul) Pe punctul de a..., gata-gata să...; chiar, tocmai. ◊ (Înv. și reg.) Numai cât... (sau ce...) = îndată ce..., imediat ce... 3. (Înv. și pop.; indică timpul) Brusc, pe neașteptate; imediat, numaidecât. 4. (Adversativ; adesea cu valoare de conjuncție) Însă, dar; totuși; (după construcții negative) ci. ◊ Loc. conj. Numai că... = doar (atâta) că... [Var.: (pop.) núma adv.] – Nu + mai¹ sau lat. non magis.

DOOM

*númai că (dar) loc. conjcț. (aș veni, numai că plouă)

numaidecât
NUMAIDECẤT adv. 1. Imediat, fără întârziere. 2. (Poartă accentul în frază) Negreșit, neapărat. – Numai + de + cât.

DOOM

númai de cât adv. + prep. + adv. (a vorbit ~ a cheltuit)

numaidecît
NUMAIDECẤT adv. 1. Imediat, fără întârziere. 2. (Poartă accentul în frază) Negreșit, neapărat. – Numai + de + cât.

DOOM

númai de cât adv. + prep. + adv. (a vorbit ~ a cheltuit)

nume
NÚME, nume, s. n. 1. Cuvânt sau grup de cuvinte prin care se arată cum se cheamă o ființă sau un lucru, o acțiune, o noțiune etc. și prin care acestea se individualizează. ◊ Nume de botez (sau mic) = prenume. Nume de familie = nume pe care îl poartă toți membrii aceleiași familii și care se transmite de la părinți la copii. Ziua numelui = zi în care cineva își sărbătorește onomastica. ◊ Loc. adj. Fără (de) nume = a) care nu este știut, cunoscut; anonim; obscur; b) care impresionează puternic. ◊ Loc. adv. Pe nume = a) spunându-i numele, adresându-se cu numele; b) direct, răspicat. ◊ Loc. prep. În numele... = a) în locul cuiva, din partea, din însărcinarea cuiva (sau a ceva); b) invocând puterea, autoritatea cuiva. ◊ Expr. Zi-i pe nume! = a) spune-mi numele lui, amintește-mi numele lui (de care nu-mi aduc aminte momentan); b) se spune când nu-ți amintești momentan numele unui obiect, al unei ființe. A lovi (sau a păli, a-i trage cuiva una) în numele tatălui = a lovi, a-i trage (cuiva una) drept în frunte. (Fam.) Să nu-mi (mai) zici pe nume dacă... = să mă desconsideri dacă..., să nu mă mai recunoști dacă... A cunoaște (pe cineva) numai după (sau din) nume sau a auzi de numele cuiva = a cunoaște (pe cineva) din auzite, fără să-l fi văzut vreodată. A nu-i (mai) ști (sau auzi) cuiva de nume = a nu mai ști nimic despre cineva. A (nu) lua (cuiva ceva) în nume de rău = a (nu) se supăra, a (nu) interpreta în mod greșit cele spuse de cineva. A lua în nume de bine (pe cineva) = a aprecia (pe cineva), a ține (la cineva). Pentru numele lui Dumnezeu! formulă exclamativă care însoțește o rugăminte sau care exprimă iritare, indignare, nedumerire. Pe numele (cuiva) = (despre un act, o proprietate etc.) înscris ca proprietate legală (a cuiva). (În imprecații) Veni-ți-ar (sau pieri-ți-ar) numele sau să nu(-ți) mai aud de nume, nu ți-aș mai auzi de nume, acolo să-ți rămână numele, se spune cuiva pe care nu-l poți suferi, pe care dorești să nu-l mai vezi niciodată, a cărui moarte o dorești. ♦ (Fiz.) Sens. 2. Calificativ, atribut; poreclă; p. ext. titlu, rang. ◊ Loc. adv. Cu (sau sub) nume de... = a) cu titlul de..., sub formă de..., în chip de...; b) sub pretext că..., pe motiv că..., spunând că...; ◊ Expr. (Numai) cu numele = de formă, fără să corespundă realității. 3. Reputație, faimă. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși, a scorni etc. cuiva) nume (rău) = a face cuiva sau a căpăta faimă, reputație rea, a (se) vorbi de rău despre cineva. A-și face (un) nume = a ajunge cunoscut, vestit prin acțiuni pozitive. A-i merge (cuiva) numele că... = a se spune despre cineva că... 4. (Reg.) Pretext, motiv. 5. Termen generic pentru părțile de vorbire care se declină; spec. substantiv. ◊ Nume de agent = substantiv sau adjectiv care derivă dintr-un verb și care denumește pe cel ce săvârșește acțiunea, pe autorul acțiunii. Nume predicativ = cuvânt care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții. – Lat. nomen.

DOOM

núme s. n., art. númele; pl. núme, art. númele

numea
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numeai
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numeam
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numească
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numeau
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numeați
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numele
NÚME, nume, s. n. 1. Cuvânt sau grup de cuvinte prin care se arată cum se cheamă o ființă sau un lucru, o acțiune, o noțiune etc. și prin care acestea se individualizează. ◊ Nume de botez (sau mic) = prenume. Nume de familie = nume pe care îl poartă toți membrii aceleiași familii și care se transmite de la părinți la copii. Ziua numelui = zi în care cineva își sărbătorește onomastica. ◊ Loc. adj. Fără (de) nume = a) care nu este știut, cunoscut; anonim; obscur; b) care impresionează puternic. ◊ Loc. adv. Pe nume = a) spunându-i numele, adresându-se cu numele; b) direct, răspicat. ◊ Loc. prep. În numele... = a) în locul cuiva, din partea, din însărcinarea cuiva (sau a ceva); b) invocând puterea, autoritatea cuiva. ◊ Expr. Zi-i pe nume! = a) spune-mi numele lui, amintește-mi numele lui (de care nu-mi aduc aminte momentan); b) se spune când nu-ți amintești momentan numele unui obiect, al unei ființe. A lovi (sau a păli, a-i trage cuiva una) în numele tatălui = a lovi, a-i trage (cuiva una) drept în frunte. (Fam.) Să nu-mi (mai) zici pe nume dacă... = să mă desconsideri dacă..., să nu mă mai recunoști dacă... A cunoaște (pe cineva) numai după (sau din) nume sau a auzi de numele cuiva = a cunoaște (pe cineva) din auzite, fără să-l fi văzut vreodată. A nu-i (mai) ști (sau auzi) cuiva de nume = a nu mai ști nimic despre cineva. A (nu) lua (cuiva ceva) în nume de rău = a (nu) se supăra, a (nu) interpreta în mod greșit cele spuse de cineva. A lua în nume de bine (pe cineva) = a aprecia (pe cineva), a ține (la cineva). Pentru numele lui Dumnezeu! formulă exclamativă care însoțește o rugăminte sau care exprimă iritare, indignare, nedumerire. Pe numele (cuiva) = (despre un act, o proprietate etc.) înscris ca proprietate legală (a cuiva). (În imprecații) Veni-ți-ar (sau pieri-ți-ar) numele sau să nu(-ți) mai aud de nume, nu ți-aș mai auzi de nume, acolo să-ți rămână numele, se spune cuiva pe care nu-l poți suferi, pe care dorești să nu-l mai vezi niciodată, a cărui moarte o dorești. ♦ (Fiz.) Sens. 2. Calificativ, atribut; poreclă; p. ext. titlu, rang. ◊ Loc. adv. Cu (sau sub) nume de... = a) cu titlul de..., sub formă de..., în chip de...; b) sub pretext că..., pe motiv că..., spunând că...; ◊ Expr. (Numai) cu numele = de formă, fără să corespundă realității. 3. Reputație, faimă. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși, a scorni etc. cuiva) nume (rău) = a face cuiva sau a căpăta faimă, reputație rea, a (se) vorbi de rău despre cineva. A-și face (un) nume = a ajunge cunoscut, vestit prin acțiuni pozitive. A-i merge (cuiva) numele că... = a se spune despre cineva că... 4. (Reg.) Pretext, motiv. 5. Termen generic pentru părțile de vorbire care se declină; spec. substantiv. ◊ Nume de agent = substantiv sau adjectiv care derivă dintr-un verb și care denumește pe cel ce săvârșește acțiunea, pe autorul acțiunii. Nume predicativ = cuvânt care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții. – Lat. nomen.

DOOM

núme s. n., art. númele; pl. núme, art. númele

numelor
NÚME, nume, s. n. 1. Cuvânt sau grup de cuvinte prin care se arată cum se cheamă o ființă sau un lucru, o acțiune, o noțiune etc. și prin care acestea se individualizează. ◊ Nume de botez (sau mic) = prenume. Nume de familie = nume pe care îl poartă toți membrii aceleiași familii și care se transmite de la părinți la copii. Ziua numelui = zi în care cineva își sărbătorește onomastica. ◊ Loc. adj. Fără (de) nume = a) care nu este știut, cunoscut; anonim; obscur; b) care impresionează puternic. ◊ Loc. adv. Pe nume = a) spunându-i numele, adresându-se cu numele; b) direct, răspicat. ◊ Loc. prep. În numele... = a) în locul cuiva, din partea, din însărcinarea cuiva (sau a ceva); b) invocând puterea, autoritatea cuiva. ◊ Expr. Zi-i pe nume! = a) spune-mi numele lui, amintește-mi numele lui (de care nu-mi aduc aminte momentan); b) se spune când nu-ți amintești momentan numele unui obiect, al unei ființe. A lovi (sau a păli, a-i trage cuiva una) în numele tatălui = a lovi, a-i trage (cuiva una) drept în frunte. (Fam.) Să nu-mi (mai) zici pe nume dacă... = să mă desconsideri dacă..., să nu mă mai recunoști dacă... A cunoaște (pe cineva) numai după (sau din) nume sau a auzi de numele cuiva = a cunoaște (pe cineva) din auzite, fără să-l fi văzut vreodată. A nu-i (mai) ști (sau auzi) cuiva de nume = a nu mai ști nimic despre cineva. A (nu) lua (cuiva ceva) în nume de rău = a (nu) se supăra, a (nu) interpreta în mod greșit cele spuse de cineva. A lua în nume de bine (pe cineva) = a aprecia (pe cineva), a ține (la cineva). Pentru numele lui Dumnezeu! formulă exclamativă care însoțește o rugăminte sau care exprimă iritare, indignare, nedumerire. Pe numele (cuiva) = (despre un act, o proprietate etc.) înscris ca proprietate legală (a cuiva). (În imprecații) Veni-ți-ar (sau pieri-ți-ar) numele sau să nu(-ți) mai aud de nume, nu ți-aș mai auzi de nume, acolo să-ți rămână numele, se spune cuiva pe care nu-l poți suferi, pe care dorești să nu-l mai vezi niciodată, a cărui moarte o dorești. ♦ (Fiz.) Sens. 2. Calificativ, atribut; poreclă; p. ext. titlu, rang. ◊ Loc. adv. Cu (sau sub) nume de... = a) cu titlul de..., sub formă de..., în chip de...; b) sub pretext că..., pe motiv că..., spunând că...; ◊ Expr. (Numai) cu numele = de formă, fără să corespundă realității. 3. Reputație, faimă. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși, a scorni etc. cuiva) nume (rău) = a face cuiva sau a căpăta faimă, reputație rea, a (se) vorbi de rău despre cineva. A-și face (un) nume = a ajunge cunoscut, vestit prin acțiuni pozitive. A-i merge (cuiva) numele că... = a se spune despre cineva că... 4. (Reg.) Pretext, motiv. 5. Termen generic pentru părțile de vorbire care se declină; spec. substantiv. ◊ Nume de agent = substantiv sau adjectiv care derivă dintr-un verb și care denumește pe cel ce săvârșește acțiunea, pe autorul acțiunii. Nume predicativ = cuvânt care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții. – Lat. nomen.

DOOM

núme s. n., art. númele; pl. núme, art. númele

numelui
NÚME, nume, s. n. 1. Cuvânt sau grup de cuvinte prin care se arată cum se cheamă o ființă sau un lucru, o acțiune, o noțiune etc. și prin care acestea se individualizează. ◊ Nume de botez (sau mic) = prenume. Nume de familie = nume pe care îl poartă toți membrii aceleiași familii și care se transmite de la părinți la copii. Ziua numelui = zi în care cineva își sărbătorește onomastica. ◊ Loc. adj. Fără (de) nume = a) care nu este știut, cunoscut; anonim; obscur; b) care impresionează puternic. ◊ Loc. adv. Pe nume = a) spunându-i numele, adresându-se cu numele; b) direct, răspicat. ◊ Loc. prep. În numele... = a) în locul cuiva, din partea, din însărcinarea cuiva (sau a ceva); b) invocând puterea, autoritatea cuiva. ◊ Expr. Zi-i pe nume! = a) spune-mi numele lui, amintește-mi numele lui (de care nu-mi aduc aminte momentan); b) se spune când nu-ți amintești momentan numele unui obiect, al unei ființe. A lovi (sau a păli, a-i trage cuiva una) în numele tatălui = a lovi, a-i trage (cuiva una) drept în frunte. (Fam.) Să nu-mi (mai) zici pe nume dacă... = să mă desconsideri dacă..., să nu mă mai recunoști dacă... A cunoaște (pe cineva) numai după (sau din) nume sau a auzi de numele cuiva = a cunoaște (pe cineva) din auzite, fără să-l fi văzut vreodată. A nu-i (mai) ști (sau auzi) cuiva de nume = a nu mai ști nimic despre cineva. A (nu) lua (cuiva ceva) în nume de rău = a (nu) se supăra, a (nu) interpreta în mod greșit cele spuse de cineva. A lua în nume de bine (pe cineva) = a aprecia (pe cineva), a ține (la cineva). Pentru numele lui Dumnezeu! formulă exclamativă care însoțește o rugăminte sau care exprimă iritare, indignare, nedumerire. Pe numele (cuiva) = (despre un act, o proprietate etc.) înscris ca proprietate legală (a cuiva). (În imprecații) Veni-ți-ar (sau pieri-ți-ar) numele sau să nu(-ți) mai aud de nume, nu ți-aș mai auzi de nume, acolo să-ți rămână numele, se spune cuiva pe care nu-l poți suferi, pe care dorești să nu-l mai vezi niciodată, a cărui moarte o dorești. ♦ (Fiz.) Sens. 2. Calificativ, atribut; poreclă; p. ext. titlu, rang. ◊ Loc. adv. Cu (sau sub) nume de... = a) cu titlul de..., sub formă de..., în chip de...; b) sub pretext că..., pe motiv că..., spunând că...; ◊ Expr. (Numai) cu numele = de formă, fără să corespundă realității. 3. Reputație, faimă. ◊ Expr. A scoate (sau a-i ieși, a scorni etc. cuiva) nume (rău) = a face cuiva sau a căpăta faimă, reputație rea, a (se) vorbi de rău despre cineva. A-și face (un) nume = a ajunge cunoscut, vestit prin acțiuni pozitive. A-i merge (cuiva) numele că... = a se spune despre cineva că... 4. (Reg.) Pretext, motiv. 5. Termen generic pentru părțile de vorbire care se declină; spec. substantiv. ◊ Nume de agent = substantiv sau adjectiv care derivă dintr-un verb și care denumește pe cel ce săvârșește acțiunea, pe autorul acțiunii. Nume predicativ = cuvânt care, împreună cu un verb copulativ, formează predicatul unei propoziții. – Lat. nomen.

DOOM

núme s. n., art. númele; pl. núme, art. númele

numen
NÚMEN s. n. (Fil.) Lucru în sine, cunoscut numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul, cunoscut senzorial. – Din fr. noumène.

DOOM

númen s. n.

numen
NÚMEN s. n. Lucru în sine, cunoscut numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul, cunoscut senzorial. – Din fr. noumène.

numenal
NUMENÁL, -Ă, numenali, -e, adj. Care se referă la numen, al numenului. – Din fr. noumènal.

DOOM

numenál adj. m., pl. numenáli; f. numenálă, pl. numenále

numenala
NUMENÁL, -Ă, numenali, -e, adj. Care se referă la numen, al numenului. – Din fr. noumènal.

DOOM

numenál adj. m., pl. numenáli; f. numenálă, pl. numenále

numenale
NUMENÁL, -Ă, numenali, -e, adj. Care se referă la numen, al numenului. – Din fr. noumènal.

DOOM

numenál adj. m., pl. numenáli; f. numenálă, pl. numenále

numenalei
NUMENÁL, -Ă, numenali, -e, adj. Care se referă la numen, al numenului. – Din fr. noumènal.

DOOM

numenál adj. m., pl. numenáli; f. numenálă, pl. numenále

numenalele
NUMENÁL, -Ă, numenali, -e, adj. Care se referă la numen, al numenului. – Din fr. noumènal.

DOOM

numenál adj. m., pl. numenáli; f. numenálă, pl. numenále

numenalelor
NUMENÁL, -Ă, numenali, -e, adj. Care se referă la numen, al numenului. – Din fr. noumènal.

DOOM

numenál adj. m., pl. numenáli; f. numenálă, pl. numenále

numenali
NUMENÁL, -Ă, numenali, -e, adj. Care se referă la numen, al numenului. – Din fr. noumènal.

DOOM

numenál adj. m., pl. numenáli; f. numenálă, pl. numenále

numenalii
NUMENÁL, -Ă, numenali, -e, adj. Care se referă la numen, al numenului. – Din fr. noumènal.

DOOM

numenál adj. m., pl. numenáli; f. numenálă, pl. numenále

numenalilor
NUMENÁL, -Ă, numenali, -e, adj. Care se referă la numen, al numenului. – Din fr. noumènal.

DOOM

numenál adj. m., pl. numenáli; f. numenálă, pl. numenále

numenalul
NUMENÁL, -Ă, numenali, -e, adj. Care se referă la numen, al numenului. – Din fr. noumènal.

DOOM

numenál adj. m., pl. numenáli; f. numenálă, pl. numenále

numenalului
NUMENÁL, -Ă, numenali, -e, adj. Care se referă la numen, al numenului. – Din fr. noumènal.

DOOM

numenál adj. m., pl. numenáli; f. numenálă, pl. numenále

numene
NÚMEN s. n. (Fil.) Lucru în sine, cunoscut numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul, cunoscut senzorial. – Din fr. noumène.

DOOM

númen s. n.

numenele
NÚMEN s. n. (Fil.) Lucru în sine, cunoscut numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul, cunoscut senzorial. – Din fr. noumène.

DOOM

númen s. n.

numenelor
NÚMEN s. n. (Fil.) Lucru în sine, cunoscut numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul, cunoscut senzorial. – Din fr. noumène.

DOOM

númen s. n.

numenul
NÚMEN s. n. (Fil.) Lucru în sine, cunoscut numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul, cunoscut senzorial. – Din fr. noumène.

DOOM

númen s. n.

numenului
NÚMEN s. n. (Fil.) Lucru în sine, cunoscut numai prin rațiune, în opoziție cu fenomenul, cunoscut senzorial. – Din fr. noumène.

DOOM

númen s. n.

numerabil
NUMERÁBIL adj. v. numărabil.

DOOM

numărábil adj. m., pl. numărábili; f. numărábilă, pl. numărábile

numerabila
NUMERÁBIL adj. v. numărabil.

DOOM

numărábil adj. m., pl. numărábili; f. numărábilă, pl. numărábile

numerabile
NUMERÁBIL adj. v. numărabil.

DOOM

numărábil adj. m., pl. numărábili; f. numărábilă, pl. numărábile

numerabilei
NUMERÁBIL adj. v. numărabil.

DOOM

numărábil adj. m., pl. numărábili; f. numărábilă, pl. numărábile

numerabilele
NUMERÁBIL adj. v. numărabil.

DOOM

numărábil adj. m., pl. numărábili; f. numărábilă, pl. numărábile

numerabilelor
NUMERÁBIL adj. v. numărabil.

DOOM

numărábil adj. m., pl. numărábili; f. numărábilă, pl. numărábile

numerabili
NUMERÁBIL adj. v. numărabil.

DOOM

numărábil adj. m., pl. numărábili; f. numărábilă, pl. numărábile

numerabilii
NUMERÁBIL adj. v. numărabil.

DOOM

numărábil adj. m., pl. numărábili; f. numărábilă, pl. numărábile

numerabililor
NUMERÁBIL adj. v. numărabil.

DOOM

numărábil adj. m., pl. numărábili; f. numărábilă, pl. numărábile

numerabilitate
NUMERABILITÁTE s. f. (Rar) Calitatea de a se putea socoti, calcula. – Numerabil + suf. -itate.

DOOM

numerabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. numerabilitắții

numerabilitatea
NUMERABILITÁTE s. f. (Rar) Calitatea de a se putea socoti, calcula. – Numerabil + suf. -itate.

DOOM

numerabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. numerabilitắții

numerabilități
NUMERABILITÁTE s. f. (Rar) Calitatea de a se putea socoti, calcula. – Numerabil + suf. -itate.

DOOM

numerabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. numerabilitắții

numerabilității
NUMERABILITÁTE s. f. (Rar) Calitatea de a se putea socoti, calcula. – Numerabil + suf. -itate.

DOOM

numerabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. numerabilitắții

numerabilul
NUMERÁBIL adj. v. numărabil.

DOOM

numărábil adj. m., pl. numărábili; f. numărábilă, pl. numărábile

numerabilului
NUMERÁBIL adj. v. numărabil.

DOOM

numărábil adj. m., pl. numărábili; f. numărábilă, pl. numărábile

numeral
NUMERÁL, -Ă, numerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Parte de vorbire flexibilă care exprimă, sub diferite aspecte, un număr, o determinare numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare. 2. Adj. (Înv.) Care se referă la numere, care se indică prin numere. Termeni numerali. Litere numerale. – Din fr. numeral, lat. numeralis.

DOOM

numerál² (parte de vorbire) s. n., pl. numerále

numerala
NUMERÁL, -Ă, numerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Parte de vorbire flexibilă care exprimă, sub diferite aspecte, un număr, o determinare numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare. 2. Adj. (Înv.) Care se referă la numere, care se indică prin numere. Termeni numerali. Litere numerale. – Din fr. numeral, lat. numeralis.

DOOM

numerál² (parte de vorbire) s. n., pl. numerále

numerale
NUMERÁL, -Ă, numerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Parte de vorbire flexibilă care exprimă, sub diferite aspecte, un număr, o determinare numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare. 2. Adj. (Înv.) Care se referă la numere, care se indică prin numere. Termeni numerali. Litere numerale. – Din fr. numeral, lat. numeralis.

DOOM

numerál² (parte de vorbire) s. n., pl. numerále

numeralei
NUMERÁL, -Ă, numerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Parte de vorbire flexibilă care exprimă, sub diferite aspecte, un număr, o determinare numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare. 2. Adj. (Înv.) Care se referă la numere, care se indică prin numere. Termeni numerali. Litere numerale. – Din fr. numeral, lat. numeralis.

DOOM

numerál² (parte de vorbire) s. n., pl. numerále

numeralele
NUMERÁL, -Ă, numerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Parte de vorbire flexibilă care exprimă, sub diferite aspecte, un număr, o determinare numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare. 2. Adj. (Înv.) Care se referă la numere, care se indică prin numere. Termeni numerali. Litere numerale. – Din fr. numeral, lat. numeralis.

DOOM

numerál² (parte de vorbire) s. n., pl. numerále

numeralelor
NUMERÁL, -Ă, numerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Parte de vorbire flexibilă care exprimă, sub diferite aspecte, un număr, o determinare numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare. 2. Adj. (Înv.) Care se referă la numere, care se indică prin numere. Termeni numerali. Litere numerale. – Din fr. numeral, lat. numeralis.

DOOM

numerál² (parte de vorbire) s. n., pl. numerále

numerali
NUMERÁL, -Ă, numerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Parte de vorbire flexibilă care exprimă, sub diferite aspecte, un număr, o determinare numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare. 2. Adj. (Înv.) Care se referă la numere, care se indică prin numere. Termeni numerali. Litere numerale. – Din fr. numeral, lat. numeralis.

DOOM

numerál² (parte de vorbire) s. n., pl. numerále

numeralii
NUMERÁL, -Ă, numerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Parte de vorbire flexibilă care exprimă, sub diferite aspecte, un număr, o determinare numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare. 2. Adj. (Înv.) Care se referă la numere, care se indică prin numere. Termeni numerali. Litere numerale. – Din fr. numeral, lat. numeralis.

DOOM

numerál² (parte de vorbire) s. n., pl. numerále

numeralilor
NUMERÁL, -Ă, numerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Parte de vorbire flexibilă care exprimă, sub diferite aspecte, un număr, o determinare numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare. 2. Adj. (Înv.) Care se referă la numere, care se indică prin numere. Termeni numerali. Litere numerale. – Din fr. numeral, lat. numeralis.

DOOM

numerál² (parte de vorbire) s. n., pl. numerále

numeralul
NUMERÁL, -Ă, numerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Parte de vorbire flexibilă care exprimă, sub diferite aspecte, un număr, o determinare numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare. 2. Adj. (Înv.) Care se referă la numere, care se indică prin numere. Termeni numerali. Litere numerale. – Din fr. numeral, lat. numeralis.

DOOM

numerál² (parte de vorbire) s. n., pl. numerále

numeralului
NUMERÁL, -Ă, numerali, -e, s. n., adj. 1. S. n. Parte de vorbire flexibilă care exprimă, sub diferite aspecte, un număr, o determinare numerică a obiectelor sau ordinea obiectelor prin numărare. 2. Adj. (Înv.) Care se referă la numere, care se indică prin numere. Termeni numerali. Litere numerale. – Din fr. numeral, lat. numeralis.

DOOM

numerál² (parte de vorbire) s. n., pl. numerále

numerar
NUMERÁR s. n. Valoare bănească în monede sau în hârtie-monedă, care poate servi direct pentru plată; bani lichizi, bani gheață. – Din fr. numeraire, lat. numerarius.

DOOM

numerár (bani lichizi) s. n.

numerarul
NUMERÁR s. n. Valoare bănească în monede sau în hârtie-monedă, care poate servi direct pentru plată; bani lichizi, bani gheață. – Din fr. numeraire, lat. numerarius.

DOOM

numerár (bani lichizi) s. n.

numerarului
NUMERÁR s. n. Valoare bănească în monede sau în hârtie-monedă, care poate servi direct pentru plată; bani lichizi, bani gheață. – Din fr. numeraire, lat. numerarius.

DOOM

numerár (bani lichizi) s. n.

numerativ
NUMERATÍV, -Ă adj. Care servește la numărat. [< fr. numératif].

numerativa
NUMERATÍV, -Ă adj. Care servește la numărat. [< fr. numératif].

numerative
NUMERATÍV, -Ă adj. Care servește la numărat. [< fr. numératif].

numerativei
NUMERATÍV, -Ă adj. Care servește la numărat. [< fr. numératif].

numerativele
NUMERATÍV, -Ă adj. Care servește la numărat. [< fr. numératif].

numerativelor
NUMERATÍV, -Ă adj. Care servește la numărat. [< fr. numératif].

numerativi
NUMERATÍV, -Ă adj. Care servește la numărat. [< fr. numératif].

numerativii
NUMERATÍV, -Ă adj. Care servește la numărat. [< fr. numératif].

numerativilor
NUMERATÍV, -Ă adj. Care servește la numărat. [< fr. numératif].

numerativul
NUMERATÍV, -Ă adj. Care servește la numărat. [< fr. numératif].

numerativului
NUMERATÍV, -Ă adj. Care servește la numărat. [< fr. numératif].

numerația
NUMERÁȚIE, numerații, s. f. Numărare. ◊ Sistem de numerație = ansamblu de reguli folosite pentru exprimarea verbală și în scris a numerelor. – Din fr. numeration, lat. numeratio.

DOOM

numeráție (-ți-e) s. f., art. numeráția (-ți-a), g.-d. art. numeráției; pl. numeráții, art. numeráțiile (-ți-i-)

numerație
NUMERÁȚIE, numerații, s. f. Numărare. ◊ Sistem de numerație = ansamblu de reguli folosite pentru exprimarea verbală și în scris a numerelor. – Din fr. numeration, lat. numeratio.

DOOM

numeráție (-ți-e) s. f., art. numeráția (-ți-a), g.-d. art. numeráției; pl. numeráții, art. numeráțiile (-ți-i-)

numerației
NUMERÁȚIE, numerații, s. f. Numărare. ◊ Sistem de numerație = ansamblu de reguli folosite pentru exprimarea verbală și în scris a numerelor. – Din fr. numeration, lat. numeratio.

DOOM

numeráție (-ți-e) s. f., art. numeráția (-ți-a), g.-d. art. numeráției; pl. numeráții, art. numeráțiile (-ți-i-)

numerații
NUMERÁȚIE, numerații, s. f. Numărare. ◊ Sistem de numerație = ansamblu de reguli folosite pentru exprimarea verbală și în scris a numerelor. – Din fr. numeration, lat. numeratio.

DOOM

numeráție (-ți-e) s. f., art. numeráția (-ți-a), g.-d. art. numeráției; pl. numeráții, art. numeráțiile (-ți-i-)

numerațiile
NUMERÁȚIE, numerații, s. f. Numărare. ◊ Sistem de numerație = ansamblu de reguli folosite pentru exprimarea verbală și în scris a numerelor. – Din fr. numeration, lat. numeratio.

DOOM

numeráție (-ți-e) s. f., art. numeráția (-ți-a), g.-d. art. numeráției; pl. numeráții, art. numeráțiile (-ți-i-)

numerațiilor
NUMERÁȚIE, numerații, s. f. Numărare. ◊ Sistem de numerație = ansamblu de reguli folosite pentru exprimarea verbală și în scris a numerelor. – Din fr. numeration, lat. numeratio.

DOOM

numeráție (-ți-e) s. f., art. numeráția (-ți-a), g.-d. art. numeráției; pl. numeráții, art. numeráțiile (-ți-i-)

numerațiune
NUMERAȚIÚNE s.f. v. numerație.

numere
NÚMĂR, numere, s. n. I. 1. Cantitate de elemente de același fel care intră într-o înșiruire, cantitate care arată de câte ori o mărime se cuprinde în alta de aceeași natură; ceea ce reprezintă rezultatul unei măsurări; semn grafic sau grup de semne grafice care indică o asemenea cantitate, un asemenea rezultat. ◊ Număr atomic = număr de ordine pe care îl poartă elementele chimice așezate în ordinea tabloului lui Mendeleev și care exprimă numărul de protoni din nucleul atomului respectiv. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) număr = nenumărat; p. ext. imens. Cu număr = socotit²; p. ext. limitat. ◊ Loc. adv. În număr = cu socoteală; complet. ◊ Loc. prep. În (sau din) numărul = printre; dintre. ◊ Expr. A nu (mai) avea număr = a fi peste măsură de numeros. Un număr de = câțiva. La număr sau în număr de... = în total. ♦ Mulțime. ♦ Ceată, grup. 2. Categorie gramaticală prin care se exprimă deosebirea dintre un singur exemplar și două sau mai multe exemplare ale aceluiași obiect. II. 1. Cifră sau succesiune de cifre servind la identificarea unui obiect dintr-o mulțime de obiecte sau de clase de obiecte organizate într-un anumit fel, ca indice de mărime, de valoare etc.; p. ext. obiect care corespunde acestei cifre ori succesiunii de cifre, care poartă pe el o asemenea indicație. ♦ Spec. Reversul unei monede. ♦ Spec. Fiecare dintre exemplarele unei publicații periodice care face parte din aceeași serie, din același tiraj etc. 2. Bucată sau parte din programul unui concert, al unui spectacol de estradă, de circ etc.; parte distinctă dintr-o operă (duet, arie etc.). III. (Fam.; în expr.) Numărul unu = de prima calitate, fără pereche; strașnic, excelent. – Lat. numerus.

DOOM

númăr s. n., pl. númere; (urmat de cifre, abr. nr.)

numere
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

numerele
NÚMĂR, numere, s. n. I. 1. Cantitate de elemente de același fel care intră într-o înșiruire, cantitate care arată de câte ori o mărime se cuprinde în alta de aceeași natură; ceea ce reprezintă rezultatul unei măsurări; semn grafic sau grup de semne grafice care indică o asemenea cantitate, un asemenea rezultat. ◊ Număr atomic = număr de ordine pe care îl poartă elementele chimice așezate în ordinea tabloului lui Mendeleev și care exprimă numărul de protoni din nucleul atomului respectiv. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) număr = nenumărat; p. ext. imens. Cu număr = socotit²; p. ext. limitat. ◊ Loc. adv. În număr = cu socoteală; complet. ◊ Loc. prep. În (sau din) numărul = printre; dintre. ◊ Expr. A nu (mai) avea număr = a fi peste măsură de numeros. Un număr de = câțiva. La număr sau în număr de... = în total. ♦ Mulțime. ♦ Ceată, grup. 2. Categorie gramaticală prin care se exprimă deosebirea dintre un singur exemplar și două sau mai multe exemplare ale aceluiași obiect. II. 1. Cifră sau succesiune de cifre servind la identificarea unui obiect dintr-o mulțime de obiecte sau de clase de obiecte organizate într-un anumit fel, ca indice de mărime, de valoare etc.; p. ext. obiect care corespunde acestei cifre ori succesiunii de cifre, care poartă pe el o asemenea indicație. ♦ Spec. Reversul unei monede. ♦ Spec. Fiecare dintre exemplarele unei publicații periodice care face parte din aceeași serie, din același tiraj etc. 2. Bucată sau parte din programul unui concert, al unui spectacol de estradă, de circ etc.; parte distinctă dintr-o operă (duet, arie etc.). III. (Fam.; în expr.) Numărul unu = de prima calitate, fără pereche; strașnic, excelent. – Lat. numerus.

DOOM

númăr s. n., pl. númere; (urmat de cifre, abr. nr.)

numerelor
NÚMĂR, numere, s. n. I. 1. Cantitate de elemente de același fel care intră într-o înșiruire, cantitate care arată de câte ori o mărime se cuprinde în alta de aceeași natură; ceea ce reprezintă rezultatul unei măsurări; semn grafic sau grup de semne grafice care indică o asemenea cantitate, un asemenea rezultat. ◊ Număr atomic = număr de ordine pe care îl poartă elementele chimice așezate în ordinea tabloului lui Mendeleev și care exprimă numărul de protoni din nucleul atomului respectiv. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) număr = nenumărat; p. ext. imens. Cu număr = socotit²; p. ext. limitat. ◊ Loc. adv. În număr = cu socoteală; complet. ◊ Loc. prep. În (sau din) numărul = printre; dintre. ◊ Expr. A nu (mai) avea număr = a fi peste măsură de numeros. Un număr de = câțiva. La număr sau în număr de... = în total. ♦ Mulțime. ♦ Ceată, grup. 2. Categorie gramaticală prin care se exprimă deosebirea dintre un singur exemplar și două sau mai multe exemplare ale aceluiași obiect. II. 1. Cifră sau succesiune de cifre servind la identificarea unui obiect dintr-o mulțime de obiecte sau de clase de obiecte organizate într-un anumit fel, ca indice de mărime, de valoare etc.; p. ext. obiect care corespunde acestei cifre ori succesiunii de cifre, care poartă pe el o asemenea indicație. ♦ Spec. Reversul unei monede. ♦ Spec. Fiecare dintre exemplarele unei publicații periodice care face parte din aceeași serie, din același tiraj etc. 2. Bucată sau parte din programul unui concert, al unui spectacol de estradă, de circ etc.; parte distinctă dintr-o operă (duet, arie etc.). III. (Fam.; în expr.) Numărul unu = de prima calitate, fără pereche; strașnic, excelent. – Lat. numerus.

DOOM

númăr s. n., pl. númere; (urmat de cifre, abr. nr.)

numeri
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

numeric
NUMÉRIC, -Ă, numerici, -ce, adj. Care aparține numerelor, privitor la numere; exprimat prin numere. – Din fr. numerique, it. numerico.

DOOM

numéric adj. m., pl. numérici; f. numérică, pl. numérice

numerica
NUMÉRIC, -Ă, numerici, -ce, adj. Care aparține numerelor, privitor la numere; exprimat prin numere. – Din fr. numerique, it. numerico.

DOOM

numéric adj. m., pl. numérici; f. numérică, pl. numérice

numerice
NUMÉRIC, -Ă, numerici, -ce, adj. Care aparține numerelor, privitor la numere; exprimat prin numere. – Din fr. numerique, it. numerico.

DOOM

numéric adj. m., pl. numérici; f. numérică, pl. numérice

numericei
NUMÉRIC, -Ă, numerici, -ce, adj. Care aparține numerelor, privitor la numere; exprimat prin numere. – Din fr. numerique, it. numerico.

DOOM

numéric adj. m., pl. numérici; f. numérică, pl. numérice

numericele
NUMÉRIC, -Ă, numerici, -ce, adj. Care aparține numerelor, privitor la numere; exprimat prin numere. – Din fr. numerique, it. numerico.

DOOM

numéric adj. m., pl. numérici; f. numérică, pl. numérice

numericelor
NUMÉRIC, -Ă, numerici, -ce, adj. Care aparține numerelor, privitor la numere; exprimat prin numere. – Din fr. numerique, it. numerico.

DOOM

numéric adj. m., pl. numérici; f. numérică, pl. numérice

numericește
NUMERICÉȘTE adv. (Înv.) În ce privește numărul, din punctul de vedere al numărului pe care îl reprezintă. – Numeric + suf. -ește.

DOOM

numericéște (înv.) adv.

numerici
NUMÉRIC, -Ă, numerici, -ce, adj. Care aparține numerelor, privitor la numere; exprimat prin numere. – Din fr. numerique, it. numerico.

DOOM

numéric adj. m., pl. numérici; f. numérică, pl. numérice

numericii
NUMÉRIC, -Ă, numerici, -ce, adj. Care aparține numerelor, privitor la numere; exprimat prin numere. – Din fr. numerique, it. numerico.

DOOM

numéric adj. m., pl. numérici; f. numérică, pl. numérice

numericilor
NUMÉRIC, -Ă, numerici, -ce, adj. Care aparține numerelor, privitor la numere; exprimat prin numere. – Din fr. numerique, it. numerico.

DOOM

numéric adj. m., pl. numérici; f. numérică, pl. numérice

numericul
NUMÉRIC, -Ă, numerici, -ce, adj. Care aparține numerelor, privitor la numere; exprimat prin numere. – Din fr. numerique, it. numerico.

DOOM

numéric adj. m., pl. numérici; f. numérică, pl. numérice

numericului
NUMÉRIC, -Ă, numerici, -ce, adj. Care aparține numerelor, privitor la numere; exprimat prin numere. – Din fr. numerique, it. numerico.

DOOM

numéric adj. m., pl. numérici; f. numérică, pl. numérice

numeroasa
NUMERÓS, -OÁSĂ, numeroși, -oase, adj. Care se află în număr, în cantitate mare; mult. – Din lat. numerosus, it. numeroso.

DOOM

numerós adj. m., pl. numeróși; f. numeroásă, pl. numeroáse

numeroase
NUMERÓS, -OÁSĂ, numeroși, -oase, adj. Care se află în număr, în cantitate mare; mult. – Din lat. numerosus, it. numeroso.

DOOM

numerós adj. m., pl. numeróși; f. numeroásă, pl. numeroáse

numeroasei
NUMERÓS, -OÁSĂ, numeroși, -oase, adj. Care se află în număr, în cantitate mare; mult. – Din lat. numerosus, it. numeroso.

DOOM

numerós adj. m., pl. numeróși; f. numeroásă, pl. numeroáse

numeroasele
NUMERÓS, -OÁSĂ, numeroși, -oase, adj. Care se află în număr, în cantitate mare; mult. – Din lat. numerosus, it. numeroso.

DOOM

numerós adj. m., pl. numeróși; f. numeroásă, pl. numeroáse

numeroaselor
NUMERÓS, -OÁSĂ, numeroși, -oase, adj. Care se află în număr, în cantitate mare; mult. – Din lat. numerosus, it. numeroso.

DOOM

numerós adj. m., pl. numeróși; f. numeroásă, pl. numeroáse

numeros
NUMERÓS, -OÁSĂ, numeroși, -oase, adj. Care se află în număr, în cantitate mare; mult. – Din lat. numerosus, it. numeroso.

DOOM

numerós adj. m., pl. numeróși; f. numeroásă, pl. numeroáse

numerosul
NUMERÓS, -OÁSĂ, numeroși, -oase, adj. Care se află în număr, în cantitate mare; mult. – Din lat. numerosus, it. numeroso.

DOOM

numerós adj. m., pl. numeróși; f. numeroásă, pl. numeroáse

numerosului
NUMERÓS, -OÁSĂ, numeroși, -oase, adj. Care se află în număr, în cantitate mare; mult. – Din lat. numerosus, it. numeroso.

DOOM

numerós adj. m., pl. numeróși; f. numeroásă, pl. numeroáse

numerota
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotai
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotam
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotare
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotare
NUMEROTÁRE, numerotări, s. f. Acțiunea de a numerota și rezultatul ei; numerotație, numerotat (1). – V. numerota.

DOOM

numerotáre s. f., g.-d. art. numerotắrii; pl. numerotắri

numerotarea
NUMEROTÁRE, numerotări, s. f. Acțiunea de a numerota și rezultatul ei; numerotație, numerotat (1). – V. numerota.

DOOM

numerotáre s. f., g.-d. art. numerotắrii; pl. numerotắri

numerotară
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotarăm
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotarăți
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotase
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotasem
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotaseră
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotaserăm
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotaserăți
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotaseși
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotaseți
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotat
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotat
NUMEROTÁT², -Ă, numerotați, -te, adj. Care poartă un număr de ordine (pentru a putea fi identificat și deosebit); înregistrat sub un anumit număr; spec. paginat. – V. numerota.

numerotat
NUMEROTÁT¹ s. n. Numerotare. – V. numerota.

DOOM

numerotát s. n.

numerotata
NUMEROTÁT², -Ă, numerotați, -te, adj. Care poartă un număr de ordine (pentru a putea fi identificat și deosebit); înregistrat sub un anumit număr; spec. paginat. – V. numerota.

numerotate
NUMEROTÁT², -Ă, numerotați, -te, adj. Care poartă un număr de ordine (pentru a putea fi identificat și deosebit); înregistrat sub un anumit număr; spec. paginat. – V. numerota.

numerotatei
NUMEROTÁT², -Ă, numerotați, -te, adj. Care poartă un număr de ordine (pentru a putea fi identificat și deosebit); înregistrat sub un anumit număr; spec. paginat. – V. numerota.

numerotatele
NUMEROTÁT², -Ă, numerotați, -te, adj. Care poartă un număr de ordine (pentru a putea fi identificat și deosebit); înregistrat sub un anumit număr; spec. paginat. – V. numerota.

numerotatelor
NUMEROTÁT², -Ă, numerotați, -te, adj. Care poartă un număr de ordine (pentru a putea fi identificat și deosebit); înregistrat sub un anumit număr; spec. paginat. – V. numerota.

numerotatoare
NUMEROTATÓR, numerotatoare, s. n. Aparat cu care se numerotează ceva. – Numerota + suf. -tor.

DOOM

numerotatór s. n., pl. numerotatoáre

numerotatoarele
NUMEROTATÓR, numerotatoare, s. n. Aparat cu care se numerotează ceva. – Numerota + suf. -tor.

DOOM

numerotatór s. n., pl. numerotatoáre

numerotatoarelor
NUMEROTATÓR, numerotatoare, s. n. Aparat cu care se numerotează ceva. – Numerota + suf. -tor.

DOOM

numerotatór s. n., pl. numerotatoáre

numerotator
NUMEROTATÓR, numerotatoare, s. n. Aparat cu care se numerotează ceva. – Numerota + suf. -tor.

DOOM

numerotatór s. n., pl. numerotatoáre

numerotatorul
NUMEROTATÓR, numerotatoare, s. n. Aparat cu care se numerotează ceva. – Numerota + suf. -tor.

DOOM

numerotatór s. n., pl. numerotatoáre

numerotatorului
NUMEROTATÓR, numerotatoare, s. n. Aparat cu care se numerotează ceva. – Numerota + suf. -tor.

DOOM

numerotatór s. n., pl. numerotatoáre

numerotatul
NUMEROTÁT², -Ă, numerotați, -te, adj. Care poartă un număr de ordine (pentru a putea fi identificat și deosebit); înregistrat sub un anumit număr; spec. paginat. – V. numerota.

numerotatului
NUMEROTÁT², -Ă, numerotați, -te, adj. Care poartă un număr de ordine (pentru a putea fi identificat și deosebit); înregistrat sub un anumit număr; spec. paginat. – V. numerota.

numerotau
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotași
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotați
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotați
NUMEROTÁT², -Ă, numerotați, -te, adj. Care poartă un număr de ordine (pentru a putea fi identificat și deosebit); înregistrat sub un anumit număr; spec. paginat. – V. numerota.

numerotația
NUMEROTÁȚIE, numerotații, s. f. Numerotare. – Din fr. numerotation.

DOOM

numerotáție (-ți-e) s. f., art. numerotáția (-ți-a), g.-d. art. numerotáției; pl. numerotáții, art. numerotáțiile (-ți-i-)

numerotație
NUMEROTÁȚIE, numerotații, s. f. Numerotare. – Din fr. numerotation.

DOOM

numerotáție (-ți-e) s. f., art. numerotáția (-ți-a), g.-d. art. numerotáției; pl. numerotáții, art. numerotáțiile (-ți-i-)

numerotației
NUMEROTÁȚIE, numerotații, s. f. Numerotare. – Din fr. numerotation.

DOOM

numerotáție (-ți-e) s. f., art. numerotáția (-ți-a), g.-d. art. numerotáției; pl. numerotáții, art. numerotáțiile (-ți-i-)

numerotații
NUMEROTÁT², -Ă, numerotați, -te, adj. Care poartă un număr de ordine (pentru a putea fi identificat și deosebit); înregistrat sub un anumit număr; spec. paginat. – V. numerota.

numerotații
NUMEROTÁȚIE, numerotații, s. f. Numerotare. – Din fr. numerotation.

DOOM

numerotáție (-ți-e) s. f., art. numerotáția (-ți-a), g.-d. art. numerotáției; pl. numerotáții, art. numerotáțiile (-ți-i-)

numerotațiile
NUMEROTÁȚIE, numerotații, s. f. Numerotare. – Din fr. numerotation.

DOOM

numerotáție (-ți-e) s. f., art. numerotáția (-ți-a), g.-d. art. numerotáției; pl. numerotáții, art. numerotáțiile (-ți-i-)

numerotațiilor
NUMEROTÁȚIE, numerotații, s. f. Numerotare. – Din fr. numerotation.

DOOM

numerotáție (-ți-e) s. f., art. numerotáția (-ți-a), g.-d. art. numerotáției; pl. numerotáții, art. numerotáțiile (-ți-i-)

numerotaților
NUMEROTÁT², -Ă, numerotați, -te, adj. Care poartă un număr de ordine (pentru a putea fi identificat și deosebit); înregistrat sub un anumit număr; spec. paginat. – V. numerota.

numerotează
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotez
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numeroteze
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotezi
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotând
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotînd
NUMEROTÁ, numerotez, vb. I. Tranz. A însemna o serie de obiecte sau de ființe cu numere în ordine succesivă (pentru a le putea identifica și a le deosebi între ele). – Din fr. numeroter.

DOOM

numerotá (a ~) vb., ind. prez. 3 numeroteáză

numerotări
NUMEROTÁRE, numerotări, s. f. Acțiunea de a numerota și rezultatul ei; numerotație, numerotat (1). – V. numerota.

DOOM

numerotáre s. f., g.-d. art. numerotắrii; pl. numerotắri

numerotării
NUMEROTÁRE, numerotări, s. f. Acțiunea de a numerota și rezultatul ei; numerotație, numerotat (1). – V. numerota.

DOOM

numerotáre s. f., g.-d. art. numerotắrii; pl. numerotắri

numerotările
NUMEROTÁRE, numerotări, s. f. Acțiunea de a numerota și rezultatul ei; numerotație, numerotat (1). – V. numerota.

DOOM

numerotáre s. f., g.-d. art. numerotắrii; pl. numerotắri

numerotărilor
NUMEROTÁRE, numerotări, s. f. Acțiunea de a numerota și rezultatul ei; numerotație, numerotat (1). – V. numerota.

DOOM

numerotáre s. f., g.-d. art. numerotắrii; pl. numerotắri

numeroși
NUMERÓS, -OÁSĂ, numeroși, -oase, adj. Care se află în număr, în cantitate mare; mult. – Din lat. numerosus, it. numeroso.

DOOM

numerós adj. m., pl. numeróși; f. numeroásă, pl. numeroáse

numeroșii
NUMERÓS, -OÁSĂ, numeroși, -oase, adj. Care se află în număr, în cantitate mare; mult. – Din lat. numerosus, it. numeroso.

DOOM

numerós adj. m., pl. numeróși; f. numeroásă, pl. numeroáse

numeroșilor
NUMERÓS, -OÁSĂ, numeroși, -oase, adj. Care se află în număr, în cantitate mare; mult. – Din lat. numerosus, it. numeroso.

DOOM

numerós adj. m., pl. numeróși; f. numeroásă, pl. numeroáse

numesc
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numește
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numești
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numi
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numida
BIBILÍCĂ, bibilici, s. f. 1. Pasăre domestică de mărimea unei găini, cu pene negre-cenușii împestrițate cu alb și cu o proeminență cornoasă pe frunte (Numida meleagris). 2. Plantă erbacee cu flori pestrițe (Fritillaria meleagris). – Cf. bg., scr. biba.

numii
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numim
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numind
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numinos
NUMINÓS s.n. (Fil.) Termen folosit pentru componentele iraționale ale categoriei religioase „sfânt”, din care a fost eliminat conținutul moral. [Cf. it. numinoso].

numinosul
NUMINÓS s.n. (Fil.) Termen folosit pentru componentele iraționale ale categoriei religioase „sfânt”, din care a fost eliminat conținutul moral. [Cf. it. numinoso].

numinosului
NUMINÓS s.n. (Fil.) Termen folosit pentru componentele iraționale ale categoriei religioase „sfânt”, din care a fost eliminat conținutul moral. [Cf. it. numinoso].

numinozitate
NUMINOZITÁTE s.f. (Fil.; în tipologia religioasă) Caracterul de putere, de supranatural, de miracol, propriu lui Dumnezeu sau a ceea ce este sacru. [Cf. it. numinosità, cf. lat. numen – putere divină].

numinozitatea
NUMINOZITÁTE s.f. (Fil.; în tipologia religioasă) Caracterul de putere, de supranatural, de miracol, propriu lui Dumnezeu sau a ceea ce este sacru. [Cf. it. numinosità, cf. lat. numen – putere divină].

numinozități
NUMINOZITÁTE s.f. (Fil.; în tipologia religioasă) Caracterul de putere, de supranatural, de miracol, propriu lui Dumnezeu sau a ceea ce este sacru. [Cf. it. numinosità, cf. lat. numen – putere divină].

numinozității
NUMINOZITÁTE s.f. (Fil.; în tipologia religioasă) Caracterul de putere, de supranatural, de miracol, propriu lui Dumnezeu sau a ceea ce este sacru. [Cf. it. numinosità, cf. lat. numen – putere divină].

numire
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numire
NUMÍRE, numiri, s. f. Faptul de a numi sau de a fi numit; p. ext. nume (1). ♦ (Concr.) Act prin care se comunică cuiva încadrarea într-o funcție. – V. numi.

DOOM

numíre s. f., g.-d. art. numírii; pl. numíri

numirea
NUMÍRE, numiri, s. f. Faptul de a numi sau de a fi numit; p. ext. nume (1). ♦ (Concr.) Act prin care se comunică cuiva încadrarea într-o funcție. – V. numi.

DOOM

numíre s. f., g.-d. art. numírii; pl. numíri

numiri
NUMÍRE, numiri, s. f. Faptul de a numi sau de a fi numit; p. ext. nume (1). ♦ (Concr.) Act prin care se comunică cuiva încadrarea într-o funcție. – V. numi.

DOOM

numíre s. f., g.-d. art. numírii; pl. numíri

numirii
NUMÍRE, numiri, s. f. Faptul de a numi sau de a fi numit; p. ext. nume (1). ♦ (Concr.) Act prin care se comunică cuiva încadrarea într-o funcție. – V. numi.

DOOM

numíre s. f., g.-d. art. numírii; pl. numíri

numirile
NUMÍRE, numiri, s. f. Faptul de a numi sau de a fi numit; p. ext. nume (1). ♦ (Concr.) Act prin care se comunică cuiva încadrarea într-o funcție. – V. numi.

DOOM

numíre s. f., g.-d. art. numírii; pl. numíri

numirilor
NUMÍRE, numiri, s. f. Faptul de a numi sau de a fi numit; p. ext. nume (1). ♦ (Concr.) Act prin care se comunică cuiva încadrarea într-o funcție. – V. numi.

DOOM

numíre s. f., g.-d. art. numírii; pl. numíri

numiră
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numirăm
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numirăți
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numise
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numisem
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numiseră
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numiserăm
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numiserăți
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numiseși
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numiseți
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numismat
NUMISMÁT, -Ă, numismați, -te, s. m. și f. Persoană care colecționează (și studiază) monede și medalii vechi; specialist în numismatică. – Din fr. numismate.

DOOM

numismátă s. f., g.-d. art. numismátei; pl. numismáte

numismata
NUMISMÁT, -Ă, numismați, -te, s. m. și f. Persoană care colecționează (și studiază) monede și medalii vechi; specialist în numismatică. – Din fr. numismate.

DOOM

numismátă s. f., g.-d. art. numismátei; pl. numismáte

numismate
NUMISMÁT, -Ă, numismați, -te, s. m. și f. Persoană care colecționează (și studiază) monede și medalii vechi; specialist în numismatică. – Din fr. numismate.

DOOM

numismátă s. f., g.-d. art. numismátei; pl. numismáte

numismatei
NUMISMÁT, -Ă, numismați, -te, s. m. și f. Persoană care colecționează (și studiază) monede și medalii vechi; specialist în numismatică. – Din fr. numismate.

DOOM

numismátă s. f., g.-d. art. numismátei; pl. numismáte

numismatele
NUMISMÁT, -Ă, numismați, -te, s. m. și f. Persoană care colecționează (și studiază) monede și medalii vechi; specialist în numismatică. – Din fr. numismate.

DOOM

numismátă s. f., g.-d. art. numismátei; pl. numismáte

numismatelor
NUMISMÁT, -Ă, numismați, -te, s. m. și f. Persoană care colecționează (și studiază) monede și medalii vechi; specialist în numismatică. – Din fr. numismate.

DOOM

numismátă s. f., g.-d. art. numismátei; pl. numismáte

numismatic
NUMISMÁTIC, -Ă, numismatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede. 2. Adj. Care aparține numismaticii (1), privitor la numismatică. – Din fr. numismatique.

DOOM

numismátic adj. m., pl. numismátici; f. numismátică, pl. numismátice

numismatica
NUMISMÁTIC, -Ă, numismatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede. 2. Adj. Care aparține numismaticii (1), privitor la numismatică. – Din fr. numismatique.

DOOM

numismátic adj. m., pl. numismátici; f. numismátică, pl. numismátice

numismatica
NUMISMÁTIC, -Ă, numismatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede. 2. Adj. Care aparține numismaticii (1), privitor la numismatică. – Din fr. numismatique.

DOOM

numismátică s. f., g.-d. art. numismáticii

numismatice
NUMISMÁTIC, -Ă, numismatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede. 2. Adj. Care aparține numismaticii (1), privitor la numismatică. – Din fr. numismatique.

DOOM

numismátic adj. m., pl. numismátici; f. numismátică, pl. numismátice

numismaticei
NUMISMÁTIC, -Ă, numismatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede. 2. Adj. Care aparține numismaticii (1), privitor la numismatică. – Din fr. numismatique.

DOOM

numismátic adj. m., pl. numismátici; f. numismátică, pl. numismátice

numismaticele
NUMISMÁTIC, -Ă, numismatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede. 2. Adj. Care aparține numismaticii (1), privitor la numismatică. – Din fr. numismatique.

DOOM

numismátic adj. m., pl. numismátici; f. numismátică, pl. numismátice

numismaticelor
NUMISMÁTIC, -Ă, numismatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede. 2. Adj. Care aparține numismaticii (1), privitor la numismatică. – Din fr. numismatique.

DOOM

numismátic adj. m., pl. numismátici; f. numismátică, pl. numismátice

numismatici
NUMISMÁTIC, -Ă, numismatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede. 2. Adj. Care aparține numismaticii (1), privitor la numismatică. – Din fr. numismatique.

DOOM

numismátic adj. m., pl. numismátici; f. numismátică, pl. numismátice

numismatici
NUMISMÁTIC, -Ă, numismatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede. 2. Adj. Care aparține numismaticii (1), privitor la numismatică. – Din fr. numismatique.

DOOM

numismátică s. f., g.-d. art. numismáticii

numismaticii
NUMISMÁTIC, -Ă, numismatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede. 2. Adj. Care aparține numismaticii (1), privitor la numismatică. – Din fr. numismatique.

DOOM

numismátic adj. m., pl. numismátici; f. numismátică, pl. numismátice

numismaticii
NUMISMÁTIC, -Ă, numismatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede. 2. Adj. Care aparține numismaticii (1), privitor la numismatică. – Din fr. numismatique.

DOOM

numismátică s. f., g.-d. art. numismáticii

numismaticilor
NUMISMÁTIC, -Ă, numismatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede. 2. Adj. Care aparține numismaticii (1), privitor la numismatică. – Din fr. numismatique.

DOOM

numismátic adj. m., pl. numismátici; f. numismátică, pl. numismátice

numismaticul
NUMISMÁTIC, -Ă, numismatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede. 2. Adj. Care aparține numismaticii (1), privitor la numismatică. – Din fr. numismatique.

DOOM

numismátic adj. m., pl. numismátici; f. numismátică, pl. numismátice

numismaticului
NUMISMÁTIC, -Ă, numismatici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu istoricul monedelor, al medaliilor vechi etc., studiind evoluția acestora din punctul de vedere al formei, al gravurii, al baterii, al circulației etc., precum și documentele conținând date referitoare la monede. 2. Adj. Care aparține numismaticii (1), privitor la numismatică. – Din fr. numismatique.

DOOM

numismátic adj. m., pl. numismátici; f. numismátică, pl. numismátice

numismatul
NUMISMÁT, -Ă, numismați, -te, s. m. și f. Persoană care colecționează (și studiază) monede și medalii vechi; specialist în numismatică. – Din fr. numismate.

DOOM

numismátă s. f., g.-d. art. numismátei; pl. numismáte

numismatului
NUMISMÁT, -Ă, numismați, -te, s. m. și f. Persoană care colecționează (și studiază) monede și medalii vechi; specialist în numismatică. – Din fr. numismate.

DOOM

numismátă s. f., g.-d. art. numismátei; pl. numismáte

numismați
NUMISMÁT, -Ă, numismați, -te, s. m. și f. Persoană care colecționează (și studiază) monede și medalii vechi; specialist în numismatică. – Din fr. numismate.

DOOM

numismátă s. f., g.-d. art. numismátei; pl. numismáte

numismații
NUMISMÁT, -Ă, numismați, -te, s. m. și f. Persoană care colecționează (și studiază) monede și medalii vechi; specialist în numismatică. – Din fr. numismate.

DOOM

numismátă s. f., g.-d. art. numismátei; pl. numismáte

numismaților
NUMISMÁT, -Ă, numismați, -te, s. m. și f. Persoană care colecționează (și studiază) monede și medalii vechi; specialist în numismatică. – Din fr. numismate.

DOOM

numismátă s. f., g.-d. art. numismátei; pl. numismáte

numit
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numit
NUMÍT, -Ă, numiți, -te, adj. 1. Care poartă numele sau porecla de..., cu numele de..., al cărui nume este... ♦ Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte. 2. (Înv.) Cunoscut, renumit, celebru. – V. numi.

DOOM

așá-numít adj. m., pl. așá-numíți; f. așá-numítă, pl. așá-numíte

numita
NUMÍT, -Ă, numiți, -te, adj. 1. Care poartă numele sau porecla de..., cu numele de..., al cărui nume este... ♦ Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte. 2. (Înv.) Cunoscut, renumit, celebru. – V. numi.

DOOM

așá-numít adj. m., pl. așá-numíți; f. așá-numítă, pl. așá-numíte

numite
NUMÍT, -Ă, numiți, -te, adj. 1. Care poartă numele sau porecla de..., cu numele de..., al cărui nume este... ♦ Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte. 2. (Înv.) Cunoscut, renumit, celebru. – V. numi.

DOOM

așá-numít adj. m., pl. așá-numíți; f. așá-numítă, pl. așá-numíte

numitei
NUMÍT, -Ă, numiți, -te, adj. 1. Care poartă numele sau porecla de..., cu numele de..., al cărui nume este... ♦ Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte. 2. (Înv.) Cunoscut, renumit, celebru. – V. numi.

DOOM

așá-numít adj. m., pl. așá-numíți; f. așá-numítă, pl. așá-numíte

numitele
NUMÍT, -Ă, numiți, -te, adj. 1. Care poartă numele sau porecla de..., cu numele de..., al cărui nume este... ♦ Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte. 2. (Înv.) Cunoscut, renumit, celebru. – V. numi.

DOOM

așá-numít adj. m., pl. așá-numíți; f. așá-numítă, pl. așá-numíte

numitelor
NUMÍT, -Ă, numiți, -te, adj. 1. Care poartă numele sau porecla de..., cu numele de..., al cărui nume este... ♦ Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte. 2. (Înv.) Cunoscut, renumit, celebru. – V. numi.

DOOM

așá-numít adj. m., pl. așá-numíți; f. așá-numítă, pl. așá-numíte

numitoare
NUMITÓR, numitori, s. m. Termen al unei fracții, diferit de zero, scris sub linia de fracție, care arată în câte părți a fost împărțit întregul. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a) a face ca două sau mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; b) a împăca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fără temei) păreri, tendințe, concepții diferite. – Numi + suf. -tor.

DOOM

numitór s. m., pl. numitóri

numitoarea
NUMITÓR, numitori, s. m. Termen al unei fracții, diferit de zero, scris sub linia de fracție, care arată în câte părți a fost împărțit întregul. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a) a face ca două sau mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; b) a împăca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fără temei) păreri, tendințe, concepții diferite. – Numi + suf. -tor.

DOOM

numitór s. m., pl. numitóri

numitoarei
NUMITÓR, numitori, s. m. Termen al unei fracții, diferit de zero, scris sub linia de fracție, care arată în câte părți a fost împărțit întregul. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a) a face ca două sau mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; b) a împăca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fără temei) păreri, tendințe, concepții diferite. – Numi + suf. -tor.

DOOM

numitór s. m., pl. numitóri

numitoarele
NUMITÓR, numitori, s. m. Termen al unei fracții, diferit de zero, scris sub linia de fracție, care arată în câte părți a fost împărțit întregul. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a) a face ca două sau mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; b) a împăca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fără temei) păreri, tendințe, concepții diferite. – Numi + suf. -tor.

DOOM

numitór s. m., pl. numitóri

numitoarelor
NUMITÓR, numitori, s. m. Termen al unei fracții, diferit de zero, scris sub linia de fracție, care arată în câte părți a fost împărțit întregul. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a) a face ca două sau mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; b) a împăca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fără temei) păreri, tendințe, concepții diferite. – Numi + suf. -tor.

DOOM

numitór s. m., pl. numitóri

numitor
NUMITÓR, numitori, s. m. Termen al unei fracții, diferit de zero, scris sub linia de fracție, care arată în câte părți a fost împărțit întregul. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a) a face ca două sau mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; b) a împăca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fără temei) păreri, tendințe, concepții diferite. – Numi + suf. -tor.

DOOM

numitór s. m., pl. numitóri

numitori
NUMITÓR, numitori, s. m. Termen al unei fracții, diferit de zero, scris sub linia de fracție, care arată în câte părți a fost împărțit întregul. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a) a face ca două sau mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; b) a împăca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fără temei) păreri, tendințe, concepții diferite. – Numi + suf. -tor.

DOOM

numitór s. m., pl. numitóri

numitorii
NUMITÓR, numitori, s. m. Termen al unei fracții, diferit de zero, scris sub linia de fracție, care arată în câte părți a fost împărțit întregul. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a) a face ca două sau mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; b) a împăca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fără temei) păreri, tendințe, concepții diferite. – Numi + suf. -tor.

DOOM

numitór s. m., pl. numitóri

numitorilor
NUMITÓR, numitori, s. m. Termen al unei fracții, diferit de zero, scris sub linia de fracție, care arată în câte părți a fost împărțit întregul. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a) a face ca două sau mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; b) a împăca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fără temei) păreri, tendințe, concepții diferite. – Numi + suf. -tor.

DOOM

numitór s. m., pl. numitóri

numitorul
NUMITÓR, numitori, s. m. Termen al unei fracții, diferit de zero, scris sub linia de fracție, care arată în câte părți a fost împărțit întregul. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a) a face ca două sau mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; b) a împăca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fără temei) păreri, tendințe, concepții diferite. – Numi + suf. -tor.

DOOM

numitór s. m., pl. numitóri

numitorului
NUMITÓR, numitori, s. m. Termen al unei fracții, diferit de zero, scris sub linia de fracție, care arată în câte părți a fost împărțit întregul. ◊ Expr. A aduce la același numitor = a) a face ca două sau mai multe fracții ordinare să aibă același numitor; b) a împăca puncte de vedere deosebite sau a uniformiza (fără temei) păreri, tendințe, concepții diferite. – Numi + suf. -tor.

DOOM

numitór s. m., pl. numitóri

numitul
NUMÍT, -Ă, numiți, -te, adj. 1. Care poartă numele sau porecla de..., cu numele de..., al cărui nume este... ♦ Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte. 2. (Înv.) Cunoscut, renumit, celebru. – V. numi.

DOOM

așá-numít adj. m., pl. așá-numíți; f. așá-numítă, pl. așá-numíte

numitului
NUMÍT, -Ă, numiți, -te, adj. 1. Care poartă numele sau porecla de..., cu numele de..., al cărui nume este... ♦ Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte. 2. (Înv.) Cunoscut, renumit, celebru. – V. numi.

DOOM

așá-numít adj. m., pl. așá-numíți; f. așá-numítă, pl. așá-numíte

numiși
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numiți
NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

DOOM

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

numiți
NUMÍT, -Ă, numiți, -te, adj. 1. Care poartă numele sau porecla de..., cu numele de..., al cărui nume este... ♦ Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte. 2. (Înv.) Cunoscut, renumit, celebru. – V. numi.

DOOM

așá-numít adj. m., pl. așá-numíți; f. așá-numítă, pl. așá-numíte

numiții
NUMÍT, -Ă, numiți, -te, adj. 1. Care poartă numele sau porecla de..., cu numele de..., al cărui nume este... ♦ Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte. 2. (Înv.) Cunoscut, renumit, celebru. – V. numi.

DOOM

așá-numít adj. m., pl. așá-numíți; f. așá-numítă, pl. așá-numíte

numiților
NUMÍT, -Ă, numiți, -te, adj. 1. Care poartă numele sau porecla de..., cu numele de..., al cărui nume este... ♦ Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte. 2. (Înv.) Cunoscut, renumit, celebru. – V. numi.

DOOM

așá-numít adj. m., pl. așá-numíți; f. așá-numítă, pl. așá-numíte

numulit
NUMULÍT, numuliți, s. m. (La pl.) Gen fosil de foraminifere perforate, care cuprinde specii în formă de lentilă ale căror cochilii sunt constituite dintr-o lamă în spirală; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. nummulite.

DOOM

numulít s. m., pl. numulíți

numulitic
NUMULÍTIC, -Ă, numulitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Paleogen. 2. Adj. (Despre terenuri) Care conține fosile de numuliți, format din numuliți. ♦ Care aparține numuliticului (1), privitor la numulitic. – Din fr. nummulitique.

DOOM

numulític² s. n.

numulitica
NUMULÍTIC, -Ă, numulitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Paleogen. 2. Adj. (Despre terenuri) Care conține fosile de numuliți, format din numuliți. ♦ Care aparține numuliticului (1), privitor la numulitic. – Din fr. nummulitique.

DOOM

numulític² s. n.

numulitice
NUMULÍTIC, -Ă, numulitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Paleogen. 2. Adj. (Despre terenuri) Care conține fosile de numuliți, format din numuliți. ♦ Care aparține numuliticului (1), privitor la numulitic. – Din fr. nummulitique.

DOOM

numulític² s. n.

numuliticei
NUMULÍTIC, -Ă, numulitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Paleogen. 2. Adj. (Despre terenuri) Care conține fosile de numuliți, format din numuliți. ♦ Care aparține numuliticului (1), privitor la numulitic. – Din fr. nummulitique.

DOOM

numulític² s. n.

numuliticele
NUMULÍTIC, -Ă, numulitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Paleogen. 2. Adj. (Despre terenuri) Care conține fosile de numuliți, format din numuliți. ♦ Care aparține numuliticului (1), privitor la numulitic. – Din fr. nummulitique.

DOOM

numulític² s. n.

numuliticelor
NUMULÍTIC, -Ă, numulitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Paleogen. 2. Adj. (Despre terenuri) Care conține fosile de numuliți, format din numuliți. ♦ Care aparține numuliticului (1), privitor la numulitic. – Din fr. nummulitique.

DOOM

numulític² s. n.

numulitici
NUMULÍTIC, -Ă, numulitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Paleogen. 2. Adj. (Despre terenuri) Care conține fosile de numuliți, format din numuliți. ♦ Care aparține numuliticului (1), privitor la numulitic. – Din fr. nummulitique.

DOOM

numulític² s. n.

numuliticii
NUMULÍTIC, -Ă, numulitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Paleogen. 2. Adj. (Despre terenuri) Care conține fosile de numuliți, format din numuliți. ♦ Care aparține numuliticului (1), privitor la numulitic. – Din fr. nummulitique.

DOOM

numulític² s. n.

numuliticilor
NUMULÍTIC, -Ă, numulitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Paleogen. 2. Adj. (Despre terenuri) Care conține fosile de numuliți, format din numuliți. ♦ Care aparține numuliticului (1), privitor la numulitic. – Din fr. nummulitique.

DOOM

numulític² s. n.

numuliticul
NUMULÍTIC, -Ă, numulitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Paleogen. 2. Adj. (Despre terenuri) Care conține fosile de numuliți, format din numuliți. ♦ Care aparține numuliticului (1), privitor la numulitic. – Din fr. nummulitique.

DOOM

numulític² s. n.

numuliticului
NUMULÍTIC, -Ă, numulitici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. (Geol.) Paleogen. 2. Adj. (Despre terenuri) Care conține fosile de numuliți, format din numuliți. ♦ Care aparține numuliticului (1), privitor la numulitic. – Din fr. nummulitique.

DOOM

numulític² s. n.

numulitul
NUMULÍT, numuliți, s. m. (La pl.) Gen fosil de foraminifere perforate, care cuprinde specii în formă de lentilă ale căror cochilii sunt constituite dintr-o lamă în spirală; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. nummulite.

DOOM

numulít s. m., pl. numulíți

numulitului
NUMULÍT, numuliți, s. m. (La pl.) Gen fosil de foraminifere perforate, care cuprinde specii în formă de lentilă ale căror cochilii sunt constituite dintr-o lamă în spirală; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. nummulite.

DOOM

numulít s. m., pl. numulíți

numuliți
NUMULÍT, numuliți, s. m. (La pl.) Gen fosil de foraminifere perforate, care cuprinde specii în formă de lentilă ale căror cochilii sunt constituite dintr-o lamă în spirală; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. nummulite.

DOOM

numulít s. m., pl. numulíți

numuliții
NUMULÍT, numuliți, s. m. (La pl.) Gen fosil de foraminifere perforate, care cuprinde specii în formă de lentilă ale căror cochilii sunt constituite dintr-o lamă în spirală; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. nummulite.

DOOM

numulít s. m., pl. numulíți

numuliților
NUMULÍT, numuliți, s. m. (La pl.) Gen fosil de foraminifere perforate, care cuprinde specii în formă de lentilă ale căror cochilii sunt constituite dintr-o lamă în spirală; (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. nummulite.

DOOM

numulít s. m., pl. numulíți

număr
NÚMĂR, numere, s. n. I. 1. Cantitate de elemente de același fel care intră într-o înșiruire, cantitate care arată de câte ori o mărime se cuprinde în alta de aceeași natură; ceea ce reprezintă rezultatul unei măsurări; semn grafic sau grup de semne grafice care indică o asemenea cantitate, un asemenea rezultat. ◊ Număr atomic = număr de ordine pe care îl poartă elementele chimice așezate în ordinea tabloului lui Mendeleev și care exprimă numărul de protoni din nucleul atomului respectiv. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) număr = nenumărat; p. ext. imens. Cu număr = socotit²; p. ext. limitat. ◊ Loc. adv. În număr = cu socoteală; complet. ◊ Loc. prep. În (sau din) numărul = printre; dintre. ◊ Expr. A nu (mai) avea număr = a fi peste măsură de numeros. Un număr de = câțiva. La număr sau în număr de... = în total. ♦ Mulțime. ♦ Ceată, grup. 2. Categorie gramaticală prin care se exprimă deosebirea dintre un singur exemplar și două sau mai multe exemplare ale aceluiași obiect. II. 1. Cifră sau succesiune de cifre servind la identificarea unui obiect dintr-o mulțime de obiecte sau de clase de obiecte organizate într-un anumit fel, ca indice de mărime, de valoare etc.; p. ext. obiect care corespunde acestei cifre ori succesiunii de cifre, care poartă pe el o asemenea indicație. ♦ Spec. Reversul unei monede. ♦ Spec. Fiecare dintre exemplarele unei publicații periodice care face parte din aceeași serie, din același tiraj etc. 2. Bucată sau parte din programul unui concert, al unui spectacol de estradă, de circ etc.; parte distinctă dintr-o operă (duet, arie etc.). III. (Fam.; în expr.) Numărul unu = de prima calitate, fără pereche; strașnic, excelent. – Lat. numerus.

DOOM

númăr s. n., pl. númere; (urmat de cifre, abr. nr.)

număr
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

număra
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

numărabil
NUMERÁBIL adj. v. numărabil.

DOOM

numărábil adj. m., pl. numărábili; f. numărábilă, pl. numărábile

numărai
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

număram
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

numărare
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

numărare
NUMĂRÁRE, numărări, s. f. Acțiunea de a (se) număra și rezultatul ei; numărat¹, numărătură, numărătoare; numerație. – V. număra.

DOOM

număráre s. f., g.-d. art. numărắrii; pl. numărắri

numărarea
NUMĂRÁRE, numărări, s. f. Acțiunea de a (se) număra și rezultatul ei; numărat¹, numărătură, numărătoare; numerație. – V. număra.

DOOM

număráre s. f., g.-d. art. numărắrii; pl. numărắri

numărară
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

numărarăm
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

numărarăți
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

numărase
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

numărasem
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

număraseră
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

număraserăm
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

număraserăți
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

număraseși
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

număraseți
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

numărat
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

numărat
NUMĂRÁT², -Ă, numărați, -te, adj. Evaluat numeric, socotit, calculat, verificat; p. ext. care se află în număr exact, fără nicio aproximație. ◊ Expr. Bani numărați = bani numerar, gheață, peșin. Bob numărat = exact, până la capăt, totul. ♦ Limitat, redus ca număr. – V. număra.

numărat
NUMĂRÁT¹ s. n. Numărare. – V. număra.

DOOM

numărát s. n.

numărata
NUMĂRÁT², -Ă, numărați, -te, adj. Evaluat numeric, socotit, calculat, verificat; p. ext. care se află în număr exact, fără nicio aproximație. ◊ Expr. Bani numărați = bani numerar, gheață, peșin. Bob numărat = exact, până la capăt, totul. ♦ Limitat, redus ca număr. – V. număra.

numărate
NUMĂRÁT², -Ă, numărați, -te, adj. Evaluat numeric, socotit, calculat, verificat; p. ext. care se află în număr exact, fără nicio aproximație. ◊ Expr. Bani numărați = bani numerar, gheață, peșin. Bob numărat = exact, până la capăt, totul. ♦ Limitat, redus ca număr. – V. număra.

număratei
NUMĂRÁT², -Ă, numărați, -te, adj. Evaluat numeric, socotit, calculat, verificat; p. ext. care se află în număr exact, fără nicio aproximație. ◊ Expr. Bani numărați = bani numerar, gheață, peșin. Bob numărat = exact, până la capăt, totul. ♦ Limitat, redus ca număr. – V. număra.

număratele
NUMĂRÁT², -Ă, numărați, -te, adj. Evaluat numeric, socotit, calculat, verificat; p. ext. care se află în număr exact, fără nicio aproximație. ◊ Expr. Bani numărați = bani numerar, gheață, peșin. Bob numărat = exact, până la capăt, totul. ♦ Limitat, redus ca număr. – V. număra.

număratelor
NUMĂRÁT², -Ă, numărați, -te, adj. Evaluat numeric, socotit, calculat, verificat; p. ext. care se află în număr exact, fără nicio aproximație. ◊ Expr. Bani numărați = bani numerar, gheață, peșin. Bob numărat = exact, până la capăt, totul. ♦ Limitat, redus ca număr. – V. număra.

număratul
NUMĂRÁT², -Ă, numărați, -te, adj. Evaluat numeric, socotit, calculat, verificat; p. ext. care se află în număr exact, fără nicio aproximație. ◊ Expr. Bani numărați = bani numerar, gheață, peșin. Bob numărat = exact, până la capăt, totul. ♦ Limitat, redus ca număr. – V. număra.

număratul
NUMĂRÁT¹ s. n. Numărare. – V. număra.

DOOM

numărát s. n.

număratului
NUMĂRÁT², -Ă, numărați, -te, adj. Evaluat numeric, socotit, calculat, verificat; p. ext. care se află în număr exact, fără nicio aproximație. ◊ Expr. Bani numărați = bani numerar, gheață, peșin. Bob numărat = exact, până la capăt, totul. ♦ Limitat, redus ca număr. – V. număra.

număratului
NUMĂRÁT¹ s. n. Numărare. – V. număra.

DOOM

numărát s. n.

număraturi
NUMĂRÁT¹ s. n. Numărare. – V. număra.

DOOM

numărát s. n.

număraturile
NUMĂRÁT¹ s. n. Numărare. – V. număra.

DOOM

numărát s. n.

număraturilor
NUMĂRÁT¹ s. n. Numărare. – V. număra.

DOOM

numărát s. n.

numărau
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

numărași
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

numărați
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

numărați
NUMĂRÁT², -Ă, numărați, -te, adj. Evaluat numeric, socotit, calculat, verificat; p. ext. care se află în număr exact, fără nicio aproximație. ◊ Expr. Bani numărați = bani numerar, gheață, peșin. Bob numărat = exact, până la capăt, totul. ♦ Limitat, redus ca număr. – V. număra.

numărații
NUMĂRÁT², -Ă, numărați, -te, adj. Evaluat numeric, socotit, calculat, verificat; p. ext. care se află în număr exact, fără nicio aproximație. ◊ Expr. Bani numărați = bani numerar, gheață, peșin. Bob numărat = exact, până la capăt, totul. ♦ Limitat, redus ca număr. – V. număra.

număraților
NUMĂRÁT², -Ă, numărați, -te, adj. Evaluat numeric, socotit, calculat, verificat; p. ext. care se află în număr exact, fără nicio aproximație. ◊ Expr. Bani numărați = bani numerar, gheață, peșin. Bob numărat = exact, până la capăt, totul. ♦ Limitat, redus ca număr. – V. număra.

numărul
NÚMĂR, numere, s. n. I. 1. Cantitate de elemente de același fel care intră într-o înșiruire, cantitate care arată de câte ori o mărime se cuprinde în alta de aceeași natură; ceea ce reprezintă rezultatul unei măsurări; semn grafic sau grup de semne grafice care indică o asemenea cantitate, un asemenea rezultat. ◊ Număr atomic = număr de ordine pe care îl poartă elementele chimice așezate în ordinea tabloului lui Mendeleev și care exprimă numărul de protoni din nucleul atomului respectiv. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) număr = nenumărat; p. ext. imens. Cu număr = socotit²; p. ext. limitat. ◊ Loc. adv. În număr = cu socoteală; complet. ◊ Loc. prep. În (sau din) numărul = printre; dintre. ◊ Expr. A nu (mai) avea număr = a fi peste măsură de numeros. Un număr de = câțiva. La număr sau în număr de... = în total. ♦ Mulțime. ♦ Ceată, grup. 2. Categorie gramaticală prin care se exprimă deosebirea dintre un singur exemplar și două sau mai multe exemplare ale aceluiași obiect. II. 1. Cifră sau succesiune de cifre servind la identificarea unui obiect dintr-o mulțime de obiecte sau de clase de obiecte organizate într-un anumit fel, ca indice de mărime, de valoare etc.; p. ext. obiect care corespunde acestei cifre ori succesiunii de cifre, care poartă pe el o asemenea indicație. ♦ Spec. Reversul unei monede. ♦ Spec. Fiecare dintre exemplarele unei publicații periodice care face parte din aceeași serie, din același tiraj etc. 2. Bucată sau parte din programul unui concert, al unui spectacol de estradă, de circ etc.; parte distinctă dintr-o operă (duet, arie etc.). III. (Fam.; în expr.) Numărul unu = de prima calitate, fără pereche; strașnic, excelent. – Lat. numerus.

DOOM

númăr s. n., pl. númere; (urmat de cifre, abr. nr.)

numărului
NÚMĂR, numere, s. n. I. 1. Cantitate de elemente de același fel care intră într-o înșiruire, cantitate care arată de câte ori o mărime se cuprinde în alta de aceeași natură; ceea ce reprezintă rezultatul unei măsurări; semn grafic sau grup de semne grafice care indică o asemenea cantitate, un asemenea rezultat. ◊ Număr atomic = număr de ordine pe care îl poartă elementele chimice așezate în ordinea tabloului lui Mendeleev și care exprimă numărul de protoni din nucleul atomului respectiv. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) număr = nenumărat; p. ext. imens. Cu număr = socotit²; p. ext. limitat. ◊ Loc. adv. În număr = cu socoteală; complet. ◊ Loc. prep. În (sau din) numărul = printre; dintre. ◊ Expr. A nu (mai) avea număr = a fi peste măsură de numeros. Un număr de = câțiva. La număr sau în număr de... = în total. ♦ Mulțime. ♦ Ceată, grup. 2. Categorie gramaticală prin care se exprimă deosebirea dintre un singur exemplar și două sau mai multe exemplare ale aceluiași obiect. II. 1. Cifră sau succesiune de cifre servind la identificarea unui obiect dintr-o mulțime de obiecte sau de clase de obiecte organizate într-un anumit fel, ca indice de mărime, de valoare etc.; p. ext. obiect care corespunde acestei cifre ori succesiunii de cifre, care poartă pe el o asemenea indicație. ♦ Spec. Reversul unei monede. ♦ Spec. Fiecare dintre exemplarele unei publicații periodice care face parte din aceeași serie, din același tiraj etc. 2. Bucată sau parte din programul unui concert, al unui spectacol de estradă, de circ etc.; parte distinctă dintr-o operă (duet, arie etc.). III. (Fam.; în expr.) Numărul unu = de prima calitate, fără pereche; strașnic, excelent. – Lat. numerus.

DOOM

númăr s. n., pl. númere; (urmat de cifre, abr. nr.)

număruș
NUMĂRÚȘ, numărușuri, s. n. (Învechit și regional) 1. Număr. Făcea trăsuri și sămădaș Din slove și din numărușuri. COȘBUC, P. II 234. 2. Recrutare, sorți pentru recrutare. A venit... Să meargă la număruș. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 323.

numărând
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

numărînd
NUMĂRÁ, númăr, vb. I. Tranz. și refl. 1. Tranz. A socoti câte unități sunt într-un șir, într-o serie, într-un grup etc.; a determina numărul de elemente dintr-o mulțime; a afla, a înregistra, a verifica numărul unui șir de obiecte etc.;p. ext. (pop.) a socoti, a calcula. ◊ Expr. A-i număra (cuiva) îmbucăturile (sau înghițiturile) = a ține cuiva socoteală de cât mânăncă, a da cuiva mâncarea cu zgârcenie. A număra pe degete = a fi în număr foarte redus. 2. Tranz. A enunța pe rând un șir de numere în ordine crescândă sau descrescândă. ◊ Expr. Până numeri la trei = imediat, într-o clipă. 3. Tranz. A da ceva cu număr, socotind; p. ext. a plăti (în bani). 4. Tranz. A considera, a pune ceva sau pe cineva în același număr, în același grup; a cuprinde, a îngloba, a reuni un anumit număr. ◊ Expr. A nu număra zile multe = a mai avea puțin de trăit. 5. Refl. A face parte din..., a intra în categoria..., a se socoti printre... – Lat. numerare.

DOOM

numărá (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. númeri, 3 númără

numărări
NUMĂRÁRE, numărări, s. f. Acțiunea de a (se) număra și rezultatul ei; numărat¹, numărătură, numărătoare; numerație. – V. număra.

DOOM

număráre s. f., g.-d. art. numărắrii; pl. numărắri

numărării
NUMĂRÁRE, numărări, s. f. Acțiunea de a (se) număra și rezultatul ei; numărat¹, numărătură, numărătoare; numerație. – V. număra.

DOOM

număráre s. f., g.-d. art. numărắrii; pl. numărắri

numărările
NUMĂRÁRE, numărări, s. f. Acțiunea de a (se) număra și rezultatul ei; numărat¹, numărătură, numărătoare; numerație. – V. număra.

DOOM

număráre s. f., g.-d. art. numărắrii; pl. numărắri

numărărilor
NUMĂRÁRE, numărări, s. f. Acțiunea de a (se) număra și rezultatul ei; numărat¹, numărătură, numărătoare; numerație. – V. număra.

DOOM

număráre s. f., g.-d. art. numărắrii; pl. numărắri

numărătoare
NUMĂRĂTOÁRE numărători, s. f. 1. Numărare; socoteală, calcul. ◊ Numărătoare inversă = program de operații care se desfășoară în intervalul de timp ce desparte momentul curent de momentul lansării unei nave spațiale sau de debutul unei activități (de importanță majoră). 2. Abac. – Număra + suf. -(ă)toare.

DOOM

numărătoáre¹ (numărare, obiect) s. f., g.-d. art. numărătórii; pl. numărătóri

numărătoare
NUMĂRĂTÓR, -OÁRE, numărători, -oare, s. n., s. m. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesia de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție, arătând numărul de părți egale (indicate de numitor) conținute de fracție. – Număra + suf. -ător.

DOOM

numărătór² (aparat) s. n., pl. numărătoáre

numărătoarea
NUMĂRĂTOÁRE numărători, s. f. 1. Numărare; socoteală, calcul. ◊ Numărătoare inversă = program de operații care se desfășoară în intervalul de timp ce desparte momentul curent de momentul lansării unei nave spațiale sau de debutul unei activități (de importanță majoră). 2. Abac. – Număra + suf. -(ă)toare.

DOOM

numărătoáre¹ (numărare, obiect) s. f., g.-d. art. numărătórii; pl. numărătóri

numărătoarea
NUMĂRĂTÓR, -OÁRE, numărători, -oare, s. n., s. m. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesia de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție, arătând numărul de părți egale (indicate de numitor) conținute de fracție. – Număra + suf. -ător.

DOOM

numărătór² (aparat) s. n., pl. numărătoáre

numărătoarei
NUMĂRĂTÓR, -OÁRE, numărători, -oare, s. n., s. m. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesia de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție, arătând numărul de părți egale (indicate de numitor) conținute de fracție. – Număra + suf. -ător.

DOOM

numărătór² (aparat) s. n., pl. numărătoáre

numărătoarele
NUMĂRĂTÓR, -OÁRE, numărători, -oare, s. n., s. m. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesia de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție, arătând numărul de părți egale (indicate de numitor) conținute de fracție. – Număra + suf. -ător.

DOOM

numărătór² (aparat) s. n., pl. numărătoáre

numărătoarelor
NUMĂRĂTÓR, -OÁRE, numărători, -oare, s. n., s. m. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesia de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție, arătând numărul de părți egale (indicate de numitor) conținute de fracție. – Număra + suf. -ător.

DOOM

numărătór² (aparat) s. n., pl. numărătoáre

numărător
NUMĂRĂTÓR, -OÁRE, numărători, -oare, s. n., s. m. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesia de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție, arătând numărul de părți egale (indicate de numitor) conținute de fracție. – Număra + suf. -ător.

DOOM

numărătór² (aparat) s. n., pl. numărătoáre

numărători
NUMĂRĂTOÁRE numărători, s. f. 1. Numărare; socoteală, calcul. ◊ Numărătoare inversă = program de operații care se desfășoară în intervalul de timp ce desparte momentul curent de momentul lansării unei nave spațiale sau de debutul unei activități (de importanță majoră). 2. Abac. – Număra + suf. -(ă)toare.

DOOM

numărătoáre¹ (numărare, obiect) s. f., g.-d. art. numărătórii; pl. numărătóri

numărători
NUMĂRĂTÓR, -OÁRE, numărători, -oare, s. n., s. m. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesia de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție, arătând numărul de părți egale (indicate de numitor) conținute de fracție. – Număra + suf. -ător.

DOOM

numărătór² (aparat) s. n., pl. numărătoáre

numărătorii
NUMĂRĂTOÁRE numărători, s. f. 1. Numărare; socoteală, calcul. ◊ Numărătoare inversă = program de operații care se desfășoară în intervalul de timp ce desparte momentul curent de momentul lansării unei nave spațiale sau de debutul unei activități (de importanță majoră). 2. Abac. – Număra + suf. -(ă)toare.

DOOM

numărătoáre¹ (numărare, obiect) s. f., g.-d. art. numărătórii; pl. numărătóri

numărătorii
NUMĂRĂTÓR, -OÁRE, numărători, -oare, s. n., s. m. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesia de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție, arătând numărul de părți egale (indicate de numitor) conținute de fracție. – Număra + suf. -ător.

DOOM

numărătór² (aparat) s. n., pl. numărătoáre

numărătorile
NUMĂRĂTOÁRE numărători, s. f. 1. Numărare; socoteală, calcul. ◊ Numărătoare inversă = program de operații care se desfășoară în intervalul de timp ce desparte momentul curent de momentul lansării unei nave spațiale sau de debutul unei activități (de importanță majoră). 2. Abac. – Număra + suf. -(ă)toare.

DOOM

numărătoáre¹ (numărare, obiect) s. f., g.-d. art. numărătórii; pl. numărătóri

numărătorilor
NUMĂRĂTOÁRE numărători, s. f. 1. Numărare; socoteală, calcul. ◊ Numărătoare inversă = program de operații care se desfășoară în intervalul de timp ce desparte momentul curent de momentul lansării unei nave spațiale sau de debutul unei activități (de importanță majoră). 2. Abac. – Număra + suf. -(ă)toare.

DOOM

numărătoáre¹ (numărare, obiect) s. f., g.-d. art. numărătórii; pl. numărătóri

numărătorilor
NUMĂRĂTÓR, -OÁRE, numărători, -oare, s. n., s. m. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesia de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție, arătând numărul de părți egale (indicate de numitor) conținute de fracție. – Număra + suf. -ător.

DOOM

numărătór² (aparat) s. n., pl. numărătoáre

numărătorul
NUMĂRĂTÓR, -OÁRE, numărători, -oare, s. n., s. m. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesia de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție, arătând numărul de părți egale (indicate de numitor) conținute de fracție. – Număra + suf. -ător.

DOOM

numărătór² (aparat) s. n., pl. numărătoáre

numărătorului
NUMĂRĂTÓR, -OÁRE, numărători, -oare, s. n., s. m. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesia de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție, arătând numărul de părți egale (indicate de numitor) conținute de fracție. – Număra + suf. -ător.

DOOM

numărătór² (aparat) s. n., pl. numărătoáre

numărătura
NUMĂRĂTÚRĂ, numărături, s. f. (Pop.) Numărare. – Număra + suf. -ătură.

DOOM

numărătúră (pop.) s. f., g.-d. art. numărătúrii; pl. numărătúri

numărături
NUMĂRĂTÚRĂ, numărături, s. f. (Pop.) Numărare. – Număra + suf. -ătură.

DOOM

numărătúră (pop.) s. f., g.-d. art. numărătúrii; pl. numărătúri

numărăturii
NUMĂRĂTÚRĂ, numărături, s. f. (Pop.) Numărare. – Număra + suf. -ătură.

DOOM

numărătúră (pop.) s. f., g.-d. art. numărătúrii; pl. numărătúri

numărăturile
NUMĂRĂTÚRĂ, numărături, s. f. (Pop.) Numărare. – Număra + suf. -ătură.

DOOM

numărătúră (pop.) s. f., g.-d. art. numărătúrii; pl. numărătúri

numărăturilor
NUMĂRĂTÚRĂ, numărături, s. f. (Pop.) Numărare. – Număra + suf. -ătură.

DOOM

numărătúră (pop.) s. f., g.-d. art. numărătúrii; pl. numărătúri

nun
NUN, -Ă, nuni, -e, s. m. și f. (Pop.) Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. – Lat. nonnus.

DOOM

núnă (pop.) s. f., g.-d. art. núnei; pl. núne

nuna
NUN, -Ă, nuni, -e, s. m. și f. (Pop.) Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. – Lat. nonnus.

DOOM

núnă (pop.) s. f., g.-d. art. núnei; pl. núne

nunakol
NUNAKÓL s.n. (Geol.) Înălțime cu vârf rotunjit care se ridică deasupra masei unui ghețar. [< engl. nunakol].

nunakolul
NUNAKÓL s.n. (Geol.) Înălțime cu vârf rotunjit care se ridică deasupra masei unui ghețar. [< engl. nunakol].

nunakolului
NUNAKÓL s.n. (Geol.) Înălțime cu vârf rotunjit care se ridică deasupra masei unui ghețar. [< engl. nunakol].

nunakoluri
NUNAKÓL s.n. (Geol.) Înălțime cu vârf rotunjit care se ridică deasupra masei unui ghețar. [< engl. nunakol].

nunakolurile
NUNAKÓL s.n. (Geol.) Înălțime cu vârf rotunjit care se ridică deasupra masei unui ghețar. [< engl. nunakol].

nunakolurilor
NUNAKÓL s.n. (Geol.) Înălțime cu vârf rotunjit care se ridică deasupra masei unui ghețar. [< engl. nunakol].

nunatak
NUNATÁK s.n. (Geol.) Pisc stâncos izolat din zona zăpezilor permanente, care străpunge calota de gheață. [< fr. nunatak < cuv. eschimos].

nunatakul
NUNATÁK s.n. (Geol.) Pisc stâncos izolat din zona zăpezilor permanente, care străpunge calota de gheață. [< fr. nunatak < cuv. eschimos].

nunatakului
NUNATÁK s.n. (Geol.) Pisc stâncos izolat din zona zăpezilor permanente, care străpunge calota de gheață. [< fr. nunatak < cuv. eschimos].

nunatakuri
NUNATÁK s.n. (Geol.) Pisc stâncos izolat din zona zăpezilor permanente, care străpunge calota de gheață. [< fr. nunatak < cuv. eschimos].

nunatakurile
NUNATÁK s.n. (Geol.) Pisc stâncos izolat din zona zăpezilor permanente, care străpunge calota de gheață. [< fr. nunatak < cuv. eschimos].

nunatakurilor
NUNATÁK s.n. (Geol.) Pisc stâncos izolat din zona zăpezilor permanente, care străpunge calota de gheață. [< fr. nunatak < cuv. eschimos].

nunciatură
NUNȚIATÚRĂ, nunțiaturi, s. f. 1. Reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină, condusă de un nunțiu. ♦ Local unde funcționează această reprezentanță. 2. Funcția de nunțiu. [Pr.: -ți-a-. – Var.: nunciatúră s. f.] – Din it. nunziatura.

DOOM

nunțiatúră (-ți-a-) s. f., g.-d. art. nunțiatúrii; pl. nunțiatúri

nunciu
NÚNȚIU, nunții, s. m. (În sintagma) Nunțiu papal (sau apostolic) = reprezentant diplomatic permanent al Vaticanului într-o țară străină, (cu rang de ambasador) și în același timp pe lângă biserica națională (de obicei cu rang de arhiepiscop). [Var.: núnciu s. m.] – Din it. nunzio, lat. nuntius.

DOOM

núnțiu [țiu pron. țiu] s. m., art. núnțiul; pl. núnții, art. núnțiii (-ți-ii)

nuncupativ
NUNCUPATÍV, -Ă adj. (Jur.; despre testamente) Dictat de testator potrivit formelor legale. [< fr. nuncupatif, cf. lat. nuncupare – a chema].

nuncupativa
NUNCUPATÍV, -Ă adj. (Jur.; despre testamente) Dictat de testator potrivit formelor legale. [< fr. nuncupatif, cf. lat. nuncupare – a chema].

nuncupative
NUNCUPATÍV, -Ă adj. (Jur.; despre testamente) Dictat de testator potrivit formelor legale. [< fr. nuncupatif, cf. lat. nuncupare – a chema].

nuncupativei
NUNCUPATÍV, -Ă adj. (Jur.; despre testamente) Dictat de testator potrivit formelor legale. [< fr. nuncupatif, cf. lat. nuncupare – a chema].

nuncupativele
NUNCUPATÍV, -Ă adj. (Jur.; despre testamente) Dictat de testator potrivit formelor legale. [< fr. nuncupatif, cf. lat. nuncupare – a chema].

nuncupativelor
NUNCUPATÍV, -Ă adj. (Jur.; despre testamente) Dictat de testator potrivit formelor legale. [< fr. nuncupatif, cf. lat. nuncupare – a chema].

nuncupativi
NUNCUPATÍV, -Ă adj. (Jur.; despre testamente) Dictat de testator potrivit formelor legale. [< fr. nuncupatif, cf. lat. nuncupare – a chema].

nuncupativii
NUNCUPATÍV, -Ă adj. (Jur.; despre testamente) Dictat de testator potrivit formelor legale. [< fr. nuncupatif, cf. lat. nuncupare – a chema].

nuncupativilor
NUNCUPATÍV, -Ă adj. (Jur.; despre testamente) Dictat de testator potrivit formelor legale. [< fr. nuncupatif, cf. lat. nuncupare – a chema].

nuncupativul
NUNCUPATÍV, -Ă adj. (Jur.; despre testamente) Dictat de testator potrivit formelor legale. [< fr. nuncupatif, cf. lat. nuncupare – a chema].

nuncupativului
NUNCUPATÍV, -Ă adj. (Jur.; despre testamente) Dictat de testator potrivit formelor legale. [< fr. nuncupatif, cf. lat. nuncupare – a chema].

nuncupația
NUNCUPÁȚIE s.f. (Jur.) Declarație solemnă făcută într-un act. [Gen. -iei, var. nuncupațiune s.f. / cf. lat. nuncupatio, fr. nuncupation].

nuncupație
NUNCUPÁȚIE s.f. (Jur.) Declarație solemnă făcută într-un act. [Gen. -iei, var. nuncupațiune s.f. / cf. lat. nuncupatio, fr. nuncupation].

nuncupației
NUNCUPÁȚIE s.f. (Jur.) Declarație solemnă făcută într-un act. [Gen. -iei, var. nuncupațiune s.f. / cf. lat. nuncupatio, fr. nuncupation].

nuncupații
NUNCUPÁȚIE s.f. (Jur.) Declarație solemnă făcută într-un act. [Gen. -iei, var. nuncupațiune s.f. / cf. lat. nuncupatio, fr. nuncupation].

nuncupațiune
NUNCUPAȚIÚNE s.f. v. nuncupație.

nundina
NUNDÍNE s.f.pl. (Ant.) Zile de târg. [Sg. nundină. / < fr. nundines, lat. nundinae].

nundine
NUNDÍNE s.f.pl. (Ant.) Zile de târg. [Sg. nundină. / < fr. nundines, lat. nundinae].

nundinei
NUNDÍNE s.f.pl. (Ant.) Zile de târg. [Sg. nundină. / < fr. nundines, lat. nundinae].

nundinele
NUNDÍNE s.f.pl. (Ant.) Zile de târg. [Sg. nundină. / < fr. nundines, lat. nundinae].

nundinelor
NUNDÍNE s.f.pl. (Ant.) Zile de târg. [Sg. nundină. / < fr. nundines, lat. nundinae].

nune
NUN, -Ă, nuni, -e, s. m. și f. (Pop.) Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. – Lat. nonnus.

DOOM

núnă (pop.) s. f., g.-d. art. núnei; pl. núne

nuneasca
NUNEÁSCA s. f. art. Numele unei hore care se joacă la nuntă după cununie; melodie după care se execută această horă. – Nun + suf. -ească.

DOOM

!nuneásca (dans) s. f. art., neart. nuneáscă, g.-d. art. nunéștii

nunei
NUN, -Ă, nuni, -e, s. m. și f. (Pop.) Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. – Lat. nonnus.

DOOM

núnă (pop.) s. f., g.-d. art. núnei; pl. núne

nunele
NUN, -Ă, nuni, -e, s. m. și f. (Pop.) Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. – Lat. nonnus.

DOOM

núnă (pop.) s. f., g.-d. art. núnei; pl. núne

nunelor
NUN, -Ă, nuni, -e, s. m. și f. (Pop.) Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. – Lat. nonnus.

DOOM

núnă (pop.) s. f., g.-d. art. núnei; pl. núne

nunești
NUNEÁSCA s. f. art. Numele unei hore care se joacă la nuntă după cununie; melodie după care se execută această horă. – Nun + suf. -ească.

DOOM

!nuneásca (dans) s. f. art., neart. nuneáscă, g.-d. art. nunéștii

nuneștii
NUNEÁSCA s. f. art. Numele unei hore care se joacă la nuntă după cununie; melodie după care se execută această horă. – Nun + suf. -ească.

DOOM

!nuneásca (dans) s. f. art., neart. nuneáscă, g.-d. art. nunéștii

nuneștile
NUNEÁSCA s. f. art. Numele unei hore care se joacă la nuntă după cununie; melodie după care se execută această horă. – Nun + suf. -ească.

DOOM

!nuneásca (dans) s. f. art., neart. nuneáscă, g.-d. art. nunéștii

nuneștilor
NUNEÁSCA s. f. art. Numele unei hore care se joacă la nuntă după cununie; melodie după care se execută această horă. – Nun + suf. -ească.

DOOM

!nuneásca (dans) s. f. art., neart. nuneáscă, g.-d. art. nunéștii

nuni
NUN, -Ă, nuni, -e, s. m. și f. (Pop.) Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. – Lat. nonnus.

DOOM

núnă (pop.) s. f., g.-d. art. núnei; pl. núne

nunii
NUN, -Ă, nuni, -e, s. m. și f. (Pop.) Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. – Lat. nonnus.

DOOM

núnă (pop.) s. f., g.-d. art. núnei; pl. núne

nunilor
NUN, -Ă, nuni, -e, s. m. și f. (Pop.) Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. – Lat. nonnus.

DOOM

núnă (pop.) s. f., g.-d. art. núnei; pl. núne

nunta
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Intranz. (Popular) 1. A se căsători, a face nuntă. După ce-or nunti, va aduce coconul mireasa la moștenirea lui. SADOVEANU, D. P. 62. Iar cînd a fost de s-a-mplinit Ajunul zilei de nuntit... Nuntași din nouăzeci de țări S-au răscolit. COȘBUC, P. I 55. ◊ Fig. Lumina și cîntul nuntesc peste fire. GOGA, C. P. 84. ◊ Tranz. (Cu complement intern) Să-mi prind eu peștișor, Să-mi nuntesc nunta cu el. PĂSCULESCU, L. P. 175. ♦ Tranz. A căsători pe cineva. Sîmbătă-l logodea, Duminică-l și nuntea. TEODORESCU, P. P. 616. 2. A participa la o petrecere de nuntă, a petrece la nunta cuiva. Și patruzeci de zile-ntregi Au tot nuntit. COȘBUC. P. I 58. – Variantă: (regional) nuntá (PĂSCULESCU, L. P. 178) vb. I.

nunta
NÚNTĂ, nunți, s. f. 1. Căsătorie (religioasă); ceremonial și petrecere organizate cu prilejul unei căsătorii (religioase). ♦ Fig. Scandal, zarvă, tămbălău. 2. Persoanele care iau parte la o nuntă (1); alai, cortegiu de nuntă. 3. (Reg.) Datină de sărbătorile Crăciunului, care constă într-un fel de reprezentație imitând nunta (1). – Sg. refăcut după pl. nunți (< lat. nuptiae).

DOOM

núntă s. f., g.-d. art. núnții; pl. nunți

nuntaș
NUNTÁȘ, -Ă, nuntași, -e, s. m. și f. Persoană care participă la o nuntă, care face parte din alaiul unei nunți. ♦ (Reg.) Vornicel la nuntă. – Nuntă + suf. -aș.

DOOM

nuntáșă (pop., fam.) s. f., art. nuntáșa, g.-d. art. nuntáșei; pl. nuntáșe

nuntașa
NUNTÁȘ, -Ă, nuntași, -e, s. m. și f. Persoană care participă la o nuntă, care face parte din alaiul unei nunți. ♦ (Reg.) Vornicel la nuntă. – Nuntă + suf. -aș.

DOOM

nuntáșă (pop., fam.) s. f., art. nuntáșa, g.-d. art. nuntáșei; pl. nuntáșe

nuntașe
NUNTÁȘ, -Ă, nuntași, -e, s. m. și f. Persoană care participă la o nuntă, care face parte din alaiul unei nunți. ♦ (Reg.) Vornicel la nuntă. – Nuntă + suf. -aș.

DOOM

nuntáșă (pop., fam.) s. f., art. nuntáșa, g.-d. art. nuntáșei; pl. nuntáșe

nuntașei
NUNTÁȘ, -Ă, nuntași, -e, s. m. și f. Persoană care participă la o nuntă, care face parte din alaiul unei nunți. ♦ (Reg.) Vornicel la nuntă. – Nuntă + suf. -aș.

DOOM

nuntáșă (pop., fam.) s. f., art. nuntáșa, g.-d. art. nuntáșei; pl. nuntáșe

nuntașele
NUNTÁȘ, -Ă, nuntași, -e, s. m. și f. Persoană care participă la o nuntă, care face parte din alaiul unei nunți. ♦ (Reg.) Vornicel la nuntă. – Nuntă + suf. -aș.

DOOM

nuntáșă (pop., fam.) s. f., art. nuntáșa, g.-d. art. nuntáșei; pl. nuntáșe

nuntașelor
NUNTÁȘ, -Ă, nuntași, -e, s. m. și f. Persoană care participă la o nuntă, care face parte din alaiul unei nunți. ♦ (Reg.) Vornicel la nuntă. – Nuntă + suf. -aș.

DOOM

nuntáșă (pop., fam.) s. f., art. nuntáșa, g.-d. art. nuntáșei; pl. nuntáșe

nuntași
NUNTÁȘ, -Ă, nuntași, -e, s. m. și f. Persoană care participă la o nuntă, care face parte din alaiul unei nunți. ♦ (Reg.) Vornicel la nuntă. – Nuntă + suf. -aș.

DOOM

nuntáșă (pop., fam.) s. f., art. nuntáșa, g.-d. art. nuntáșei; pl. nuntáșe

nuntașii
NUNTÁȘ, -Ă, nuntași, -e, s. m. și f. Persoană care participă la o nuntă, care face parte din alaiul unei nunți. ♦ (Reg.) Vornicel la nuntă. – Nuntă + suf. -aș.

DOOM

nuntáșă (pop., fam.) s. f., art. nuntáșa, g.-d. art. nuntáșei; pl. nuntáșe

nuntașilor
NUNTÁȘ, -Ă, nuntași, -e, s. m. și f. Persoană care participă la o nuntă, care face parte din alaiul unei nunți. ♦ (Reg.) Vornicel la nuntă. – Nuntă + suf. -aș.

DOOM

nuntáșă (pop., fam.) s. f., art. nuntáșa, g.-d. art. nuntáșei; pl. nuntáșe

nuntașul
NUNTÁȘ, -Ă, nuntași, -e, s. m. și f. Persoană care participă la o nuntă, care face parte din alaiul unei nunți. ♦ (Reg.) Vornicel la nuntă. – Nuntă + suf. -aș.

DOOM

nuntáșă (pop., fam.) s. f., art. nuntáșa, g.-d. art. nuntáșei; pl. nuntáșe

nuntașului
NUNTÁȘ, -Ă, nuntași, -e, s. m. și f. Persoană care participă la o nuntă, care face parte din alaiul unei nunți. ♦ (Reg.) Vornicel la nuntă. – Nuntă + suf. -aș.

DOOM

nuntáșă (pop., fam.) s. f., art. nuntáșa, g.-d. art. nuntáșei; pl. nuntáșe

nuntea
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nunteai
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nunteam
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntească
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nunteau
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nunteați
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntesc
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntește
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntești
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nunti
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntii
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntim
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntind
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntire
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntire
NUNTÍRE, nuntiri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) nunti; nuntit¹. – V. nunti.

DOOM

nuntíre (rar) s. f., g.-d. art. nuntírii; pl. nuntíri

nuntirea
NUNTÍRE, nuntiri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) nunti; nuntit¹. – V. nunti.

DOOM

nuntíre (rar) s. f., g.-d. art. nuntírii; pl. nuntíri

nuntiri
NUNTÍRE, nuntiri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) nunti; nuntit¹. – V. nunti.

DOOM

nuntíre (rar) s. f., g.-d. art. nuntírii; pl. nuntíri

nuntirii
NUNTÍRE, nuntiri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) nunti; nuntit¹. – V. nunti.

DOOM

nuntíre (rar) s. f., g.-d. art. nuntírii; pl. nuntíri

nuntirile
NUNTÍRE, nuntiri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) nunti; nuntit¹. – V. nunti.

DOOM

nuntíre (rar) s. f., g.-d. art. nuntírii; pl. nuntíri

nuntirilor
NUNTÍRE, nuntiri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) nunti; nuntit¹. – V. nunti.

DOOM

nuntíre (rar) s. f., g.-d. art. nuntírii; pl. nuntíri

nuntiră
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntirăm
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntirăți
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntise
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntisem
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntiseră
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntiserăm
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntiserăți
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntiseși
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntiseți
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntit
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntit
NUNTÍT², -Ă, nuntiți, -te, adj. (Rar) Care s-a căsătorit, care a făcut nuntă (1). – V. nunti.

nuntit
NUNTÍT¹ s. n. (Rar) Nuntire. – V. nunti.

DOOM

nuntít (rar) s. n.

nuntita
NUNTÍT², -Ă, nuntiți, -te, adj. (Rar) Care s-a căsătorit, care a făcut nuntă (1). – V. nunti.

nuntite
NUNTÍT², -Ă, nuntiți, -te, adj. (Rar) Care s-a căsătorit, care a făcut nuntă (1). – V. nunti.

nuntitei
NUNTÍT², -Ă, nuntiți, -te, adj. (Rar) Care s-a căsătorit, care a făcut nuntă (1). – V. nunti.

nuntitele
NUNTÍT², -Ă, nuntiți, -te, adj. (Rar) Care s-a căsătorit, care a făcut nuntă (1). – V. nunti.

nuntitelor
NUNTÍT², -Ă, nuntiți, -te, adj. (Rar) Care s-a căsătorit, care a făcut nuntă (1). – V. nunti.

nuntitoare
NUNTITÓR, -OÁRE, nuntitori, -oare, adj. (Rar) Nupțial. – Nunti + suf. -tor.

DOOM

nuntitór (rar) adj. m., pl. nuntitóri; f. sg. și pl. nuntitoáre

nuntitoarea
NUNTITÓR, -OÁRE, nuntitori, -oare, adj. (Rar) Nupțial. – Nunti + suf. -tor.

DOOM

nuntitór (rar) adj. m., pl. nuntitóri; f. sg. și pl. nuntitoáre

nuntitoarei
NUNTITÓR, -OÁRE, nuntitori, -oare, adj. (Rar) Nupțial. – Nunti + suf. -tor.

DOOM

nuntitór (rar) adj. m., pl. nuntitóri; f. sg. și pl. nuntitoáre

nuntitoarele
NUNTITÓR, -OÁRE, nuntitori, -oare, adj. (Rar) Nupțial. – Nunti + suf. -tor.

DOOM

nuntitór (rar) adj. m., pl. nuntitóri; f. sg. și pl. nuntitoáre

nuntitoarelor
NUNTITÓR, -OÁRE, nuntitori, -oare, adj. (Rar) Nupțial. – Nunti + suf. -tor.

DOOM

nuntitór (rar) adj. m., pl. nuntitóri; f. sg. și pl. nuntitoáre

nuntitor
NUNTITÓR, -OÁRE, nuntitori, -oare, adj. (Rar) Nupțial. – Nunti + suf. -tor.

DOOM

nuntitór (rar) adj. m., pl. nuntitóri; f. sg. și pl. nuntitoáre

nuntitori
NUNTITÓR, -OÁRE, nuntitori, -oare, adj. (Rar) Nupțial. – Nunti + suf. -tor.

DOOM

nuntitór (rar) adj. m., pl. nuntitóri; f. sg. și pl. nuntitoáre

nuntitorii
NUNTITÓR, -OÁRE, nuntitori, -oare, adj. (Rar) Nupțial. – Nunti + suf. -tor.

DOOM

nuntitór (rar) adj. m., pl. nuntitóri; f. sg. și pl. nuntitoáre

nuntitorilor
NUNTITÓR, -OÁRE, nuntitori, -oare, adj. (Rar) Nupțial. – Nunti + suf. -tor.

DOOM

nuntitór (rar) adj. m., pl. nuntitóri; f. sg. și pl. nuntitoáre

nuntitorul
NUNTITÓR, -OÁRE, nuntitori, -oare, adj. (Rar) Nupțial. – Nunti + suf. -tor.

DOOM

nuntitór (rar) adj. m., pl. nuntitóri; f. sg. și pl. nuntitoáre

nuntitorului
NUNTITÓR, -OÁRE, nuntitori, -oare, adj. (Rar) Nupțial. – Nunti + suf. -tor.

DOOM

nuntitór (rar) adj. m., pl. nuntitóri; f. sg. și pl. nuntitoáre

nuntitul
NUNTÍT², -Ă, nuntiți, -te, adj. (Rar) Care s-a căsătorit, care a făcut nuntă (1). – V. nunti.

nuntitului
NUNTÍT², -Ă, nuntiți, -te, adj. (Rar) Care s-a căsătorit, care a făcut nuntă (1). – V. nunti.

nuntiși
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntiți
NUNTÍ, nuntesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. recipr. (Pop.) A face nuntă (1), a (se) căsători, a (se) cununa; p. ext. a petrece la nuntă. – Din nuntă.

DOOM

nuntí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nuntésc, imperf. 3 sg. nunteá; conj. prez. 3 să nunteáscă

nuntiți
NUNTÍT², -Ă, nuntiți, -te, adj. (Rar) Care s-a căsătorit, care a făcut nuntă (1). – V. nunti.

nuntiții
NUNTÍT², -Ă, nuntiți, -te, adj. (Rar) Care s-a căsătorit, care a făcut nuntă (1). – V. nunti.

nuntiților
NUNTÍT², -Ă, nuntiți, -te, adj. (Rar) Care s-a căsătorit, care a făcut nuntă (1). – V. nunti.

nuntiță
NUNTÍȚĂ, nuntițe, s. f. (Popular) Diminutiv al lui nuntă (1). Lin, mai lin, Cerbe stretin, C-ai mei frați, De te-or vedea, O să-mi facă Nuntița. TEODORESCU, P. P. 62.

nunul
NUN, -Ă, nuni, -e, s. m. și f. (Pop.) Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. – Lat. nonnus.

DOOM

núnă (pop.) s. f., g.-d. art. núnei; pl. núne

nunului
NUN, -Ă, nuni, -e, s. m. și f. (Pop.) Nume dat, în ziua căsătoriei, fiecăreia dintre persoanele care asistă pe miri la cununia religioasă și care sunt solicitate să îndeplinească obligațiile cerute de ritualul creștin; (la pl.) bărbatul și femeia care îndeplinesc aceste forme; naș. – Lat. nonnus.

DOOM

núnă (pop.) s. f., g.-d. art. núnei; pl. núne

nunuț
NUNÚȚĂ, nunuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui nună.

nunuță
NUNÚȚĂ, nunuțe, s. f. (Popular) Diminutiv al lui nună.

nunuță
NUNÚȚĂ, nunuțe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui nună.

nună
NÚNĂ, nune, s. f. (Adesea urmat de determinarea «mare») Femeie care, împreună cu un bărbat, asistă pe miri la căsătoria religioasă, îndeplinind formele cerute de ritualul bisericesc; nașă de cununie. Sprijinind o enormă lumînare pavoazată cu flori și panglici albe, asista în rolul... de nună, în dreapta unui mire. C. PETRESCU, C. V. 177. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare, mîndrul soare, și pe nună, mîndra lună. EMINESCU, O. I 85. Ajungă-te voia bună Pe dumneata, jupîne nune mare, Și pe dumneata, jupîneasă nună mare ! TEODORESCU, P. P. 168.

nunți
NÚNTĂ, nunți, s. f. 1. Căsătorie (religioasă); ceremonial și petrecere organizate cu prilejul unei căsătorii (religioase). ♦ Fig. Scandal, zarvă, tămbălău. 2. Persoanele care iau parte la o nuntă (1); alai, cortegiu de nuntă. 3. (Reg.) Datină de sărbătorile Crăciunului, care constă într-un fel de reprezentație imitând nunta (1). – Sg. refăcut după pl. nunți (< lat. nuptiae).

DOOM

núntă s. f., g.-d. art. núnții; pl. nunți

nunțial
NUNȚIÁL, -Ă, nunțiali, -e, adj. (Înv.) Nupțial. [Pr.: -ți-al] – Nuntă + suf. -ial.

DOOM

nunțiál (înv.) (-ți-al) adj. m., pl. nunțiáli; f. nunțiálă, pl. nunțiále

nunțiala
NUNȚIÁL, -Ă, nunțiali, -e, adj. (Înv.) Nupțial. [Pr.: -ți-al] – Nuntă + suf. -ial.

DOOM

nunțiál (înv.) (-ți-al) adj. m., pl. nunțiáli; f. nunțiálă, pl. nunțiále

nunțiale
NUNȚIÁL, -Ă, nunțiali, -e, adj. (Înv.) Nupțial. [Pr.: -ți-al] – Nuntă + suf. -ial.

DOOM

nunțiál (înv.) (-ți-al) adj. m., pl. nunțiáli; f. nunțiálă, pl. nunțiále

nunțialei
NUNȚIÁL, -Ă, nunțiali, -e, adj. (Înv.) Nupțial. [Pr.: -ți-al] – Nuntă + suf. -ial.

DOOM

nunțiál (înv.) (-ți-al) adj. m., pl. nunțiáli; f. nunțiálă, pl. nunțiále

nunțialele
NUNȚIÁL, -Ă, nunțiali, -e, adj. (Înv.) Nupțial. [Pr.: -ți-al] – Nuntă + suf. -ial.

DOOM

nunțiál (înv.) (-ți-al) adj. m., pl. nunțiáli; f. nunțiálă, pl. nunțiále

nunțialelor
NUNȚIÁL, -Ă, nunțiali, -e, adj. (Înv.) Nupțial. [Pr.: -ți-al] – Nuntă + suf. -ial.

DOOM

nunțiál (înv.) (-ți-al) adj. m., pl. nunțiáli; f. nunțiálă, pl. nunțiále

nunțiali
NUNȚIÁL, -Ă, nunțiali, -e, adj. (Înv.) Nupțial. [Pr.: -ți-al] – Nuntă + suf. -ial.

DOOM

nunțiál (înv.) (-ți-al) adj. m., pl. nunțiáli; f. nunțiálă, pl. nunțiále

nunțialii
NUNȚIÁL, -Ă, nunțiali, -e, adj. (Înv.) Nupțial. [Pr.: -ți-al] – Nuntă + suf. -ial.

DOOM

nunțiál (înv.) (-ți-al) adj. m., pl. nunțiáli; f. nunțiálă, pl. nunțiále

nunțialilor
NUNȚIÁL, -Ă, nunțiali, -e, adj. (Înv.) Nupțial. [Pr.: -ți-al] – Nuntă + suf. -ial.

DOOM

nunțiál (înv.) (-ți-al) adj. m., pl. nunțiáli; f. nunțiálă, pl. nunțiále

nunțialul
NUNȚIÁL, -Ă, nunțiali, -e, adj. (Înv.) Nupțial. [Pr.: -ți-al] – Nuntă + suf. -ial.

DOOM

nunțiál (înv.) (-ți-al) adj. m., pl. nunțiáli; f. nunțiálă, pl. nunțiále

nunțialului
NUNȚIÁL, -Ă, nunțiali, -e, adj. (Înv.) Nupțial. [Pr.: -ți-al] – Nuntă + suf. -ial.

DOOM

nunțiál (înv.) (-ți-al) adj. m., pl. nunțiáli; f. nunțiálă, pl. nunțiále

nunțiatura
NUNȚIATÚRĂ, nunțiaturi, s. f. 1. Reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină, condusă de un nunțiu. ♦ Local unde funcționează această reprezentanță. 2. Funcția de nunțiu. [Pr.: -ți-a-. – Var.: nunciatúră s. f.] – Din it. nunziatura.

DOOM

nunțiatúră (-ți-a-) s. f., g.-d. art. nunțiatúrii; pl. nunțiatúri

nunțiaturi
NUNȚIATÚRĂ, nunțiaturi, s. f. 1. Reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină, condusă de un nunțiu. ♦ Local unde funcționează această reprezentanță. 2. Funcția de nunțiu. [Pr.: -ți-a-. – Var.: nunciatúră s. f.] – Din it. nunziatura.

DOOM

nunțiatúră (-ți-a-) s. f., g.-d. art. nunțiatúrii; pl. nunțiatúri

nunțiaturii
NUNȚIATÚRĂ, nunțiaturi, s. f. 1. Reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină, condusă de un nunțiu. ♦ Local unde funcționează această reprezentanță. 2. Funcția de nunțiu. [Pr.: -ți-a-. – Var.: nunciatúră s. f.] – Din it. nunziatura.

DOOM

nunțiatúră (-ți-a-) s. f., g.-d. art. nunțiatúrii; pl. nunțiatúri

nunțiaturile
NUNȚIATÚRĂ, nunțiaturi, s. f. 1. Reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină, condusă de un nunțiu. ♦ Local unde funcționează această reprezentanță. 2. Funcția de nunțiu. [Pr.: -ți-a-. – Var.: nunciatúră s. f.] – Din it. nunziatura.

DOOM

nunțiatúră (-ți-a-) s. f., g.-d. art. nunțiatúrii; pl. nunțiatúri

nunțiaturilor
NUNȚIATÚRĂ, nunțiaturi, s. f. 1. Reprezentanță diplomatică a Vaticanului într-o țară străină, condusă de un nunțiu. ♦ Local unde funcționează această reprezentanță. 2. Funcția de nunțiu. [Pr.: -ți-a-. – Var.: nunciatúră s. f.] – Din it. nunziatura.

DOOM

nunțiatúră (-ți-a-) s. f., g.-d. art. nunțiatúrii; pl. nunțiatúri

nunții
NÚNTĂ, nunți, s. f. 1. Căsătorie (religioasă); ceremonial și petrecere organizate cu prilejul unei căsătorii (religioase). ♦ Fig. Scandal, zarvă, tămbălău. 2. Persoanele care iau parte la o nuntă (1); alai, cortegiu de nuntă. 3. (Reg.) Datină de sărbătorile Crăciunului, care constă într-un fel de reprezentație imitând nunta (1). – Sg. refăcut după pl. nunți (< lat. nuptiae).

DOOM

núntă s. f., g.-d. art. núnții; pl. nunți

nunții
NÚNȚIU, nunții, s. m. (În sintagma) Nunțiu papal (sau apostolic) = reprezentant diplomatic permanent al Vaticanului într-o țară străină, (cu rang de ambasador) și în același timp pe lângă biserica națională (de obicei cu rang de arhiepiscop). [Var.: núnciu s. m.] – Din it. nunzio, lat. nuntius.

DOOM

núnțiu [țiu pron. țiu] s. m., art. núnțiul; pl. núnții, art. núnțiii (-ți-ii)

nunțiii
NÚNȚIU, nunții, s. m. (În sintagma) Nunțiu papal (sau apostolic) = reprezentant diplomatic permanent al Vaticanului într-o țară străină, (cu rang de ambasador) și în același timp pe lângă biserica națională (de obicei cu rang de arhiepiscop). [Var.: núnciu s. m.] – Din it. nunzio, lat. nuntius.

DOOM

núnțiu [țiu pron. țiu] s. m., art. núnțiul; pl. núnții, art. núnțiii (-ți-ii)

nunțiilor
NÚNȚIU, nunții, s. m. (În sintagma) Nunțiu papal (sau apostolic) = reprezentant diplomatic permanent al Vaticanului într-o țară străină, (cu rang de ambasador) și în același timp pe lângă biserica națională (de obicei cu rang de arhiepiscop). [Var.: núnciu s. m.] – Din it. nunzio, lat. nuntius.

DOOM

núnțiu [țiu pron. țiu] s. m., art. núnțiul; pl. núnții, art. núnțiii (-ți-ii)

nunțile
NÚNTĂ, nunți, s. f. 1. Căsătorie (religioasă); ceremonial și petrecere organizate cu prilejul unei căsătorii (religioase). ♦ Fig. Scandal, zarvă, tămbălău. 2. Persoanele care iau parte la o nuntă (1); alai, cortegiu de nuntă. 3. (Reg.) Datină de sărbătorile Crăciunului, care constă într-un fel de reprezentație imitând nunta (1). – Sg. refăcut după pl. nunți (< lat. nuptiae).

DOOM

núntă s. f., g.-d. art. núnții; pl. nunți

nunților
NÚNTĂ, nunți, s. f. 1. Căsătorie (religioasă); ceremonial și petrecere organizate cu prilejul unei căsătorii (religioase). ♦ Fig. Scandal, zarvă, tămbălău. 2. Persoanele care iau parte la o nuntă (1); alai, cortegiu de nuntă. 3. (Reg.) Datină de sărbătorile Crăciunului, care constă într-un fel de reprezentație imitând nunta (1). – Sg. refăcut după pl. nunți (< lat. nuptiae).

DOOM

núntă s. f., g.-d. art. núnții; pl. nunți

nunțiu
NÚNȚIU, nunții, s. m. (În sintagma) Nunțiu papal (sau apostolic) = reprezentant diplomatic permanent al Vaticanului într-o țară străină, (cu rang de ambasador) și în același timp pe lângă biserica națională (de obicei cu rang de arhiepiscop). [Var.: núnciu s. m.] – Din it. nunzio, lat. nuntius.

DOOM

núnțiu [țiu pron. țiu] s. m., art. núnțiul; pl. núnții, art. núnțiii (-ți-ii)

nunțiul
NÚNȚIU, nunții, s. m. (În sintagma) Nunțiu papal (sau apostolic) = reprezentant diplomatic permanent al Vaticanului într-o țară străină, (cu rang de ambasador) și în același timp pe lângă biserica națională (de obicei cu rang de arhiepiscop). [Var.: núnciu s. m.] – Din it. nunzio, lat. nuntius.

DOOM

núnțiu [țiu pron. țiu] s. m., art. núnțiul; pl. núnții, art. núnțiii (-ți-ii)

nunțiului
NÚNȚIU, nunții, s. m. (În sintagma) Nunțiu papal (sau apostolic) = reprezentant diplomatic permanent al Vaticanului într-o țară străină, (cu rang de ambasador) și în același timp pe lângă biserica națională (de obicei cu rang de arhiepiscop). [Var.: núnciu s. m.] – Din it. nunzio, lat. nuntius.

DOOM

núnțiu [țiu pron. țiu] s. m., art. núnțiul; pl. núnții, art. núnțiii (-ți-ii)

nuor
NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ◊ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ◊ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ◊ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nóur, núor, s. m.] – Lat. nubilum.

DOOM

nor s. m., pl. nori

nuphar
NÚFĂR, nuferi, s. m. Numele a două plante erbacee acvatice cu pețiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafața apei, una având flori mari albe, cu miros plăcut (Nymphaea alba), cealaltă flori galbene (Nuphar luteum); p. restr. floarea acestor plante. – Din ngr. núfaró.

nupțial
NUPȚIÁL, -Ă, nupțiali, -e, adj. Privitor la nuntă, de nuntă; nuntitor, nunțial. ♦ (Despre animale) Care se referă la perioada împerecherii, de împerechere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. nuptial, lat. nuptialis.

DOOM

nupțiál (-ți-al) adj. m., pl. nupțiáli; f. nupțiálă, pl. nupțiále

nupțiala
NUPȚIÁL, -Ă, nupțiali, -e, adj. Privitor la nuntă, de nuntă; nuntitor, nunțial. ♦ (Despre animale) Care se referă la perioada împerecherii, de împerechere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. nuptial, lat. nuptialis.

DOOM

nupțiál (-ți-al) adj. m., pl. nupțiáli; f. nupțiálă, pl. nupțiále

nupțiale
NUPȚIÁL, -Ă, nupțiali, -e, adj. Privitor la nuntă, de nuntă; nuntitor, nunțial. ♦ (Despre animale) Care se referă la perioada împerecherii, de împerechere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. nuptial, lat. nuptialis.

DOOM

nupțiál (-ți-al) adj. m., pl. nupțiáli; f. nupțiálă, pl. nupțiále

nupțialei
NUPȚIÁL, -Ă, nupțiali, -e, adj. Privitor la nuntă, de nuntă; nuntitor, nunțial. ♦ (Despre animale) Care se referă la perioada împerecherii, de împerechere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. nuptial, lat. nuptialis.

DOOM

nupțiál (-ți-al) adj. m., pl. nupțiáli; f. nupțiálă, pl. nupțiále

nupțialele
NUPȚIÁL, -Ă, nupțiali, -e, adj. Privitor la nuntă, de nuntă; nuntitor, nunțial. ♦ (Despre animale) Care se referă la perioada împerecherii, de împerechere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. nuptial, lat. nuptialis.

DOOM

nupțiál (-ți-al) adj. m., pl. nupțiáli; f. nupțiálă, pl. nupțiále

nupțialelor
NUPȚIÁL, -Ă, nupțiali, -e, adj. Privitor la nuntă, de nuntă; nuntitor, nunțial. ♦ (Despre animale) Care se referă la perioada împerecherii, de împerechere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. nuptial, lat. nuptialis.

DOOM

nupțiál (-ți-al) adj. m., pl. nupțiáli; f. nupțiálă, pl. nupțiále

nupțiali
NUPȚIÁL, -Ă, nupțiali, -e, adj. Privitor la nuntă, de nuntă; nuntitor, nunțial. ♦ (Despre animale) Care se referă la perioada împerecherii, de împerechere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. nuptial, lat. nuptialis.

DOOM

nupțiál (-ți-al) adj. m., pl. nupțiáli; f. nupțiálă, pl. nupțiále

nupțialii
NUPȚIÁL, -Ă, nupțiali, -e, adj. Privitor la nuntă, de nuntă; nuntitor, nunțial. ♦ (Despre animale) Care se referă la perioada împerecherii, de împerechere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. nuptial, lat. nuptialis.

DOOM

nupțiál (-ți-al) adj. m., pl. nupțiáli; f. nupțiálă, pl. nupțiále

nupțialilor
NUPȚIÁL, -Ă, nupțiali, -e, adj. Privitor la nuntă, de nuntă; nuntitor, nunțial. ♦ (Despre animale) Care se referă la perioada împerecherii, de împerechere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. nuptial, lat. nuptialis.

DOOM

nupțiál (-ți-al) adj. m., pl. nupțiáli; f. nupțiálă, pl. nupțiále

nupțialitate
NUPȚIALITÁTE s. f. (Rar) Actul căsătoriei; numărul de căsătorii pe o perioadă dată. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. nuptialité.

DOOM

nupțialitáte (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. nupțialitắții

nupțialitatea
NUPȚIALITÁTE s. f. (Rar) Actul căsătoriei; numărul de căsătorii pe o perioadă dată. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. nuptialité.

DOOM

nupțialitáte (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. nupțialitắții

nupțialități
NUPȚIALITÁTE s. f. (Rar) Actul căsătoriei; numărul de căsătorii pe o perioadă dată. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. nuptialité.

DOOM

nupțialitáte (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. nupțialitắții

nupțialității
NUPȚIALITÁTE s. f. (Rar) Actul căsătoriei; numărul de căsătorii pe o perioadă dată. [Pr.: -ți-a-] – Din fr. nuptialité.

DOOM

nupțialitáte (rar) (-ți-a-) s. f., g.-d. art. nupțialitắții

nupțialul
NUPȚIÁL, -Ă, nupțiali, -e, adj. Privitor la nuntă, de nuntă; nuntitor, nunțial. ♦ (Despre animale) Care se referă la perioada împerecherii, de împerechere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. nuptial, lat. nuptialis.

DOOM

nupțiál (-ți-al) adj. m., pl. nupțiáli; f. nupțiálă, pl. nupțiále

nupțialului
NUPȚIÁL, -Ă, nupțiali, -e, adj. Privitor la nuntă, de nuntă; nuntitor, nunțial. ♦ (Despre animale) Care se referă la perioada împerecherii, de împerechere. [Pr.: -ți-al] – Din fr. nuptial, lat. nuptialis.

DOOM

nupțiál (-ți-al) adj. m., pl. nupțiáli; f. nupțiálă, pl. nupțiále

nupțiu
NÚPȚIU s.n. (Latinism) Nuntă, căsătorie. [Pron. -țiu. / < lat. nuptiae, nuptus].

nur
NUR, nuri, s. m. (Pop.) Calitate a unei femei de a atrage, de a plăcea (unei persoane de sex opus) prin farmecul, drăgălășenia, grația ei; p. ext. aspect atrăgător al unei femei; vino-ncoace. – Din tc. nur.

DOOM

nur (pop.) s. m., pl. nuri

nurca
NÚRCĂ, nurci, s. f. Mic animal mamifer semiacvatic, cu blana de culoare cafenie-roșcată, deasă, mătăsoasă, foarte apreciată, cu botul ascuțit și cu degetele unite prin membrane înotătoare (Lutreola lutreola). ♦ Blana acestui animal. – Din pol., ucr. nurka.

DOOM

núrcă s. f., g.-d. art. núrcii; pl. nurci

nurci
NÚRCĂ, nurci, s. f. Mic animal mamifer semiacvatic, cu blana de culoare cafenie-roșcată, deasă, mătăsoasă, foarte apreciată, cu botul ascuțit și cu degetele unite prin membrane înotătoare (Lutreola lutreola). ♦ Blana acestui animal. – Din pol., ucr. nurka.

DOOM

núrcă s. f., g.-d. art. núrcii; pl. nurci

nurcii
NÚRCĂ, nurci, s. f. Mic animal mamifer semiacvatic, cu blana de culoare cafenie-roșcată, deasă, mătăsoasă, foarte apreciată, cu botul ascuțit și cu degetele unite prin membrane înotătoare (Lutreola lutreola). ♦ Blana acestui animal. – Din pol., ucr. nurka.

DOOM

núrcă s. f., g.-d. art. núrcii; pl. nurci

nurcile
NÚRCĂ, nurci, s. f. Mic animal mamifer semiacvatic, cu blana de culoare cafenie-roșcată, deasă, mătăsoasă, foarte apreciată, cu botul ascuțit și cu degetele unite prin membrane înotătoare (Lutreola lutreola). ♦ Blana acestui animal. – Din pol., ucr. nurka.

DOOM

núrcă s. f., g.-d. art. núrcii; pl. nurci

nurcilor
NÚRCĂ, nurci, s. f. Mic animal mamifer semiacvatic, cu blana de culoare cafenie-roșcată, deasă, mătăsoasă, foarte apreciată, cu botul ascuțit și cu degetele unite prin membrane înotătoare (Lutreola lutreola). ♦ Blana acestui animal. – Din pol., ucr. nurka.

DOOM

núrcă s. f., g.-d. art. núrcii; pl. nurci

nuri
NUR, nuri, s. m. (Pop.) Calitate a unei femei de a atrage, de a plăcea (unei persoane de sex opus) prin farmecul, drăgălășenia, grația ei; p. ext. aspect atrăgător al unei femei; vino-ncoace. – Din tc. nur.

DOOM

nur (pop.) s. m., pl. nuri

nurii
NUR, nuri, s. m. (Pop.) Calitate a unei femei de a atrage, de a plăcea (unei persoane de sex opus) prin farmecul, drăgălășenia, grația ei; p. ext. aspect atrăgător al unei femei; vino-ncoace. – Din tc. nur.

DOOM

nur (pop.) s. m., pl. nuri

nurilor
NUR, nuri, s. m. (Pop.) Calitate a unei femei de a atrage, de a plăcea (unei persoane de sex opus) prin farmecul, drăgălășenia, grația ei; p. ext. aspect atrăgător al unei femei; vino-ncoace. – Din tc. nur.

DOOM

nur (pop.) s. m., pl. nuri

nurioară
NURIOÁRĂ, nurioare, s. f. (Popular) Diminutiv al lui noră. Nurioara că-și tocmea. TEODORESCU, P. P. 617.

nurisa
NURÍSĂ s.f. Rezervor suplimentar de combustibil lichid al unui motor, cu capacitate mică, putând funcționa și prin cădere. [< fr. nourrice].

nurise
NURÍSĂ s.f. Rezervor suplimentar de combustibil lichid al unui motor, cu capacitate mică, putând funcționa și prin cădere. [< fr. nourrice].

nurisei
NURÍSĂ s.f. Rezervor suplimentar de combustibil lichid al unui motor, cu capacitate mică, putând funcționa și prin cădere. [< fr. nourrice].

nurisele
NURÍSĂ s.f. Rezervor suplimentar de combustibil lichid al unui motor, cu capacitate mică, putând funcționa și prin cădere. [< fr. nourrice].

nuriselor
NURÍSĂ s.f. Rezervor suplimentar de combustibil lichid al unui motor, cu capacitate mică, putând funcționa și prin cădere. [< fr. nourrice].

nurița
NURÍȚĂ, nurițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui nur. – Nur + suf. -iță.

DOOM

nuríță (pop.) s. f., g.-d. art. nuríței; pl. nuríțe

nurițe
NURÍȚĂ, nurițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui nur. – Nur + suf. -iță.

DOOM

nuríță (pop.) s. f., g.-d. art. nuríței; pl. nuríțe

nuriței
NURÍȚĂ, nurițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui nur. – Nur + suf. -iță.

DOOM

nuríță (pop.) s. f., g.-d. art. nuríței; pl. nuríțe

nurițele
NURÍȚĂ, nurițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui nur. – Nur + suf. -iță.

DOOM

nuríță (pop.) s. f., g.-d. art. nuríței; pl. nuríțe

nurițelor
NURÍȚĂ, nurițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui nur. – Nur + suf. -iță.

DOOM

nuríță (pop.) s. f., g.-d. art. nuríței; pl. nuríțe

nurlia
NURLÍU, -ÍE, nurlii, adj. (Pop.) Cu nuri; atrăgător, fermecător, grațios. – Din tc. nurlu.

DOOM

nurlíu (pop.) adj. m., f. nurlíe; pl. m. și f. nurlíi

nurlie
NURLÍU, -ÍE, nurlii, adj. (Pop.) Cu nuri; atrăgător, fermecător, grațios. – Din tc. nurlu.

DOOM

nurlíu (pop.) adj. m., f. nurlíe; pl. m. și f. nurlíi

nurliei
NURLÍU, -ÍE, nurlii, adj. (Pop.) Cu nuri; atrăgător, fermecător, grațios. – Din tc. nurlu.

DOOM

nurlíu (pop.) adj. m., f. nurlíe; pl. m. și f. nurlíi

nurlii
NURLÍU, -ÍE, nurlii, adj. (Pop.) Cu nuri; atrăgător, fermecător, grațios. – Din tc. nurlu.

DOOM

nurlíu (pop.) adj. m., f. nurlíe; pl. m. și f. nurlíi

nurliii
NURLÍU, -ÍE, nurlii, adj. (Pop.) Cu nuri; atrăgător, fermecător, grațios. – Din tc. nurlu.

DOOM

nurlíu (pop.) adj. m., f. nurlíe; pl. m. și f. nurlíi

nurliile
NURLÍU, -ÍE, nurlii, adj. (Pop.) Cu nuri; atrăgător, fermecător, grațios. – Din tc. nurlu.

DOOM

nurlíu (pop.) adj. m., f. nurlíe; pl. m. și f. nurlíi

nurliilor
NURLÍU, -ÍE, nurlii, adj. (Pop.) Cu nuri; atrăgător, fermecător, grațios. – Din tc. nurlu.

DOOM

nurlíu (pop.) adj. m., f. nurlíe; pl. m. și f. nurlíi

nurliu
NURLÍU, -ÍE, nurlii, adj. (Pop.) Cu nuri; atrăgător, fermecător, grațios. – Din tc. nurlu.

DOOM

nurlíu (pop.) adj. m., f. nurlíe; pl. m. și f. nurlíi

nurliul
NURLÍU, -ÍE, nurlii, adj. (Pop.) Cu nuri; atrăgător, fermecător, grațios. – Din tc. nurlu.

DOOM

nurlíu (pop.) adj. m., f. nurlíe; pl. m. și f. nurlíi

nurliului
NURLÍU, -ÍE, nurlii, adj. (Pop.) Cu nuri; atrăgător, fermecător, grațios. – Din tc. nurlu.

DOOM

nurlíu (pop.) adj. m., f. nurlíe; pl. m. și f. nurlíi

nurori
NÓRĂ, nurori, s. f. Soția fiului considerată în raport cu părinții acestuia. ◊ Expr. A intrat nora-n blide, se spune despre o femeie neîndemânatică la treburile gospodărești. – Lat. nurus.

DOOM

nóră-mea (-ta, -sa) (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. nóră-mii (-tii, -sii)

nurorii
NÓRĂ, nurori, s. f. Soția fiului considerată în raport cu părinții acestuia. ◊ Expr. A intrat nora-n blide, se spune despre o femeie neîndemânatică la treburile gospodărești. – Lat. nurus.

DOOM

nóră-mea (-ta, -sa) (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. nóră-mii (-tii, -sii)

nurorile
NÓRĂ, nurori, s. f. Soția fiului considerată în raport cu părinții acestuia. ◊ Expr. A intrat nora-n blide, se spune despre o femeie neîndemânatică la treburile gospodărești. – Lat. nurus.

DOOM

nóră-mea (-ta, -sa) (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. nóră-mii (-tii, -sii)

nurorilor
NÓRĂ, nurori, s. f. Soția fiului considerată în raport cu părinții acestuia. ◊ Expr. A intrat nora-n blide, se spune despre o femeie neîndemânatică la treburile gospodărești. – Lat. nurus.

DOOM

nóră-mea (-ta, -sa) (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. nóră-mii (-tii, -sii)

nuroră
NURÓRĂ s. f. v. noră.

nursa
NÚRSĂ, nurse, s. f. (Înv.) Dădacă, doică, bonă. – Din fr., engl. nurse.

DOOM

núrsă (înv.) s. f., g.-d. art. núrsei; pl. núrse

nurse
NÚRSĂ, nurse, s. f. (Înv.) Dădacă, doică, bonă. – Din fr., engl. nurse.

DOOM

núrsă (înv.) s. f., g.-d. art. núrsei; pl. núrse

nursei
NÚRSĂ, nurse, s. f. (Înv.) Dădacă, doică, bonă. – Din fr., engl. nurse.

DOOM

núrsă (înv.) s. f., g.-d. art. núrsei; pl. núrse

nursele
NÚRSĂ, nurse, s. f. (Înv.) Dădacă, doică, bonă. – Din fr., engl. nurse.

DOOM

núrsă (înv.) s. f., g.-d. art. núrsei; pl. núrse

nurselor
NÚRSĂ, nurse, s. f. (Înv.) Dădacă, doică, bonă. – Din fr., engl. nurse.

DOOM

núrsă (înv.) s. f., g.-d. art. núrsei; pl. núrse

nurseria
NURSERÍE s.f. (Anglicism) Loc, casă, apartament unde se face educația sau creșterea copiilor. [< engl., fr. nursery].

nurserie
NURSERÍE s.f. (Anglicism) Loc, casă, apartament unde se face educația sau creșterea copiilor. [< engl., fr. nursery].

nurseriei
NURSERÍE s.f. (Anglicism) Loc, casă, apartament unde se face educația sau creșterea copiilor. [< engl., fr. nursery].

nurserii
NURSERÍE s.f. (Anglicism) Loc, casă, apartament unde se face educația sau creșterea copiilor. [< engl., fr. nursery].

nurseriile
NURSERÍE s.f. (Anglicism) Loc, casă, apartament unde se face educația sau creșterea copiilor. [< engl., fr. nursery].

nurseriilor
NURSERÍE s.f. (Anglicism) Loc, casă, apartament unde se face educația sau creșterea copiilor. [< engl., fr. nursery].

nursing
NURSING s. n. Asistență medicală. [Pr.: nörsing] – Cuv. engl.

DOOM

*nursing (angl.) [pron. n'örsing] s. n., art. nursingul

nursingul
NURSING s. n. Asistență medicală. [Pr.: nörsing] – Cuv. engl.

DOOM

*nursing (angl.) [pron. n'örsing] s. n., art. nursingul

nursingului
NURSING s. n. Asistență medicală. [Pr.: nörsing] – Cuv. engl.

DOOM

*nursing (angl.) [pron. n'örsing] s. n., art. nursingul

nurul
NUR, nuri, s. m. (Pop.) Calitate a unei femei de a atrage, de a plăcea (unei persoane de sex opus) prin farmecul, drăgălășenia, grația ei; p. ext. aspect atrăgător al unei femei; vino-ncoace. – Din tc. nur.

DOOM

nur (pop.) s. m., pl. nuri

nurului
NUR, nuri, s. m. (Pop.) Calitate a unei femei de a atrage, de a plăcea (unei persoane de sex opus) prin farmecul, drăgălășenia, grația ei; p. ext. aspect atrăgător al unei femei; vino-ncoace. – Din tc. nur.

DOOM

nur (pop.) s. m., pl. nuri

nut
NUT, nuturi, s. n. 1. Canelură. 2. Uluc, șanț făcut într-o piesă de lemn. ◊ Nut și feder = sistem de îmbinare a două piese (din lemn) care constă în introducerea unei proeminențe fasonate, aflată pe una dintre fețele primei piese, în ulucul de pe fața corespunzătoare a celei de-a doua piese. – Din germ. Nut.

DOOM

nut s. n., pl. núturi

nutans
CIULÍN, ciulini, s. m. Plantă erbacee cu tulpina și frunzele spinoase, cu flori roșii, care crește pe locuri necultivate; scaiete (Carduus nutans). – Cf. rus. čilim.

nutant
NUTÁNT, -Ă adj. (Despre frunze, inflorescențe) Care se apleacă în jos sau ia o poziție orizontală. [< fr. nutant, lat. nutans].

nutanta
NUTÁNT, -Ă adj. (Despre frunze, inflorescențe) Care se apleacă în jos sau ia o poziție orizontală. [< fr. nutant, lat. nutans].

nutante
NUTÁNT, -Ă adj. (Despre frunze, inflorescențe) Care se apleacă în jos sau ia o poziție orizontală. [< fr. nutant, lat. nutans].

nutantei
NUTÁNT, -Ă adj. (Despre frunze, inflorescențe) Care se apleacă în jos sau ia o poziție orizontală. [< fr. nutant, lat. nutans].

nutantele
NUTÁNT, -Ă adj. (Despre frunze, inflorescențe) Care se apleacă în jos sau ia o poziție orizontală. [< fr. nutant, lat. nutans].

nutantelor
NUTÁNT, -Ă adj. (Despre frunze, inflorescențe) Care se apleacă în jos sau ia o poziție orizontală. [< fr. nutant, lat. nutans].

nutantul
NUTÁNT, -Ă adj. (Despre frunze, inflorescențe) Care se apleacă în jos sau ia o poziție orizontală. [< fr. nutant, lat. nutans].

nutantului
NUTÁNT, -Ă adj. (Despre frunze, inflorescențe) Care se apleacă în jos sau ia o poziție orizontală. [< fr. nutant, lat. nutans].

nutanți
NUTÁNT, -Ă adj. (Despre frunze, inflorescențe) Care se apleacă în jos sau ia o poziție orizontală. [< fr. nutant, lat. nutans].

nutanții
NUTÁNT, -Ă adj. (Despre frunze, inflorescențe) Care se apleacă în jos sau ia o poziție orizontală. [< fr. nutant, lat. nutans].

nutanților
NUTÁNT, -Ă adj. (Despre frunze, inflorescențe) Care se apleacă în jos sau ia o poziție orizontală. [< fr. nutant, lat. nutans].

nutația
NUTÁȚIE, nutații, s. f. 1. Mișcare oscilatorie periodică a axei polilor Pământului, determinată de atracția variabilă pe care o exercită Soarele și Luna asupra ecuatorului. 2. (Fiz.) Una dintre cele trei componente ale mișcării unui corp rigid care are un punct fix și care face să oscileze axa de rotație proprie a corpului, apropiind-o și depărtând-o de axa fixă. 3. Mișcare a unor organe ale plantelor, constând în oscilații laterale și în rotiri ale vârfului organului respectiv în jurul axei sale și în oscilații laterale. – Din fr. nutation, it. nutazione.

DOOM

nutáție (-ți-e) s. f., art. nutáția (-ți-a), g.-d. art. nutáției; pl. nutáții, art. nutáțiile (-ți-i-)

nutație
NUTÁȚIE, nutații, s. f. 1. Mișcare oscilatorie periodică a axei polilor Pământului, determinată de atracția variabilă pe care o exercită Soarele și Luna asupra ecuatorului. 2. (Fiz.) Una dintre cele trei componente ale mișcării unui corp rigid care are un punct fix și care face să oscileze axa de rotație proprie a corpului, apropiind-o și depărtând-o de axa fixă. 3. Mișcare a unor organe ale plantelor, constând în oscilații laterale și în rotiri ale vârfului organului respectiv în jurul axei sale și în oscilații laterale. – Din fr. nutation, it. nutazione.

DOOM

nutáție (-ți-e) s. f., art. nutáția (-ți-a), g.-d. art. nutáției; pl. nutáții, art. nutáțiile (-ți-i-)

nutației
NUTÁȚIE, nutații, s. f. 1. Mișcare oscilatorie periodică a axei polilor Pământului, determinată de atracția variabilă pe care o exercită Soarele și Luna asupra ecuatorului. 2. (Fiz.) Una dintre cele trei componente ale mișcării unui corp rigid care are un punct fix și care face să oscileze axa de rotație proprie a corpului, apropiind-o și depărtând-o de axa fixă. 3. Mișcare a unor organe ale plantelor, constând în oscilații laterale și în rotiri ale vârfului organului respectiv în jurul axei sale și în oscilații laterale. – Din fr. nutation, it. nutazione.

DOOM

nutáție (-ți-e) s. f., art. nutáția (-ți-a), g.-d. art. nutáției; pl. nutáții, art. nutáțiile (-ți-i-)

nutații
NUTÁȚIE, nutații, s. f. 1. Mișcare oscilatorie periodică a axei polilor Pământului, determinată de atracția variabilă pe care o exercită Soarele și Luna asupra ecuatorului. 2. (Fiz.) Una dintre cele trei componente ale mișcării unui corp rigid care are un punct fix și care face să oscileze axa de rotație proprie a corpului, apropiind-o și depărtând-o de axa fixă. 3. Mișcare a unor organe ale plantelor, constând în oscilații laterale și în rotiri ale vârfului organului respectiv în jurul axei sale și în oscilații laterale. – Din fr. nutation, it. nutazione.

DOOM

nutáție (-ți-e) s. f., art. nutáția (-ți-a), g.-d. art. nutáției; pl. nutáții, art. nutáțiile (-ți-i-)

nutațiile
NUTÁȚIE, nutații, s. f. 1. Mișcare oscilatorie periodică a axei polilor Pământului, determinată de atracția variabilă pe care o exercită Soarele și Luna asupra ecuatorului. 2. (Fiz.) Una dintre cele trei componente ale mișcării unui corp rigid care are un punct fix și care face să oscileze axa de rotație proprie a corpului, apropiind-o și depărtând-o de axa fixă. 3. Mișcare a unor organe ale plantelor, constând în oscilații laterale și în rotiri ale vârfului organului respectiv în jurul axei sale și în oscilații laterale. – Din fr. nutation, it. nutazione.

DOOM

nutáție (-ți-e) s. f., art. nutáția (-ți-a), g.-d. art. nutáției; pl. nutáții, art. nutáțiile (-ți-i-)

nutațiilor
NUTÁȚIE, nutații, s. f. 1. Mișcare oscilatorie periodică a axei polilor Pământului, determinată de atracția variabilă pe care o exercită Soarele și Luna asupra ecuatorului. 2. (Fiz.) Una dintre cele trei componente ale mișcării unui corp rigid care are un punct fix și care face să oscileze axa de rotație proprie a corpului, apropiind-o și depărtând-o de axa fixă. 3. Mișcare a unor organe ale plantelor, constând în oscilații laterale și în rotiri ale vârfului organului respectiv în jurul axei sale și în oscilații laterale. – Din fr. nutation, it. nutazione.

DOOM

nutáție (-ți-e) s. f., art. nutáția (-ți-a), g.-d. art. nutáției; pl. nutáții, art. nutáțiile (-ți-i-)

nutațiune
NUTAȚIÚNE s.f. v. nutație.

nutrea
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutreai
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutream
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutrească
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutreau
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutreați
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutresc
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutrește
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutrești
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutreț
NUTRÉȚ, nutrețuri, s. n. Nume dat plantelor recoltate care servesc ca hrană animalelor domestice erbivore; hrana animalelor erbivore constituită din aceste plante; furaj. ♦ P. gener. (Pop.) Hrană pentru animale. – Lat. nutricium.

DOOM

nutréț (nu-treț) s. n., pl. nutréțuri

nutrețul
NUTRÉȚ, nutrețuri, s. n. Nume dat plantelor recoltate care servesc ca hrană animalelor domestice erbivore; hrana animalelor erbivore constituită din aceste plante; furaj. ♦ P. gener. (Pop.) Hrană pentru animale. – Lat. nutricium.

DOOM

nutréț (nu-treț) s. n., pl. nutréțuri

nutrețului
NUTRÉȚ, nutrețuri, s. n. Nume dat plantelor recoltate care servesc ca hrană animalelor domestice erbivore; hrana animalelor erbivore constituită din aceste plante; furaj. ♦ P. gener. (Pop.) Hrană pentru animale. – Lat. nutricium.

DOOM

nutréț (nu-treț) s. n., pl. nutréțuri

nutrețuri
NUTRÉȚ, nutrețuri, s. n. Nume dat plantelor recoltate care servesc ca hrană animalelor domestice erbivore; hrana animalelor erbivore constituită din aceste plante; furaj. ♦ P. gener. (Pop.) Hrană pentru animale. – Lat. nutricium.

DOOM

nutréț (nu-treț) s. n., pl. nutréțuri

nutrețurile
NUTRÉȚ, nutrețuri, s. n. Nume dat plantelor recoltate care servesc ca hrană animalelor domestice erbivore; hrana animalelor erbivore constituită din aceste plante; furaj. ♦ P. gener. (Pop.) Hrană pentru animale. – Lat. nutricium.

DOOM

nutréț (nu-treț) s. n., pl. nutréțuri

nutrețurilor
NUTRÉȚ, nutrețuri, s. n. Nume dat plantelor recoltate care servesc ca hrană animalelor domestice erbivore; hrana animalelor erbivore constituită din aceste plante; furaj. ♦ P. gener. (Pop.) Hrană pentru animale. – Lat. nutricium.

DOOM

nutréț (nu-treț) s. n., pl. nutréțuri

nutri
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutria
NÚTRIA, nutrii, s. f. Animal mamifer rozător acvatic, originar din America de Sud, cu blana brună-cenușie foarte apreciată (Myocastor coypus). ♦ Blana acestui animal. [Pr.: -tri-a] – Din fr. nutria, germ. Nutria.

nutrie
NÚTRIE, nutrii, s. f. Animal mamifer rozător acvatic, originar din America de Sud, cu blana brună-cenușie foarte apreciată (Myocastor coypus). ♦ Blana acestui animal. [Pr.: -tri-a] – Din fr. nutria, germ. Nutria.

DOOM

nútrie (nu-tri-e) s. f., art. nútria (-tri-a), g.-d. art. nútriei; pl. nútrii, art. nútriile (-tri-i-)

nutriei
NÚTRIA, nutrii, s. f. Animal mamifer rozător acvatic, originar din America de Sud, cu blana brună-cenușie foarte apreciată (Myocastor coypus). ♦ Blana acestui animal. [Pr.: -tri-a] – Din fr. nutria, germ. Nutria.

nutriet
NUTRIÉT s. n. Denumire dată blănițelor de miel special prelucrate, care imită blana de nutria. [Pr.: -tri-et] – Nutria + suf. -et.

DOOM

nutriét (nu-tri-et) s. n.

nutrietul
NUTRIÉT s. n. Denumire dată blănițelor de miel special prelucrate, care imită blana de nutria. [Pr.: -tri-et] – Nutria + suf. -et.

DOOM

nutriét (nu-tri-et) s. n.

nutrietului
NUTRIÉT s. n. Denumire dată blănițelor de miel special prelucrate, care imită blana de nutria. [Pr.: -tri-et] – Nutria + suf. -et.

DOOM

nutriét (nu-tri-et) s. n.

nutrii
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutrii
NÚTRIA, nutrii, s. f. Animal mamifer rozător acvatic, originar din America de Sud, cu blana brună-cenușie foarte apreciată (Myocastor coypus). ♦ Blana acestui animal. [Pr.: -tri-a] – Din fr. nutria, germ. Nutria.

nutriile
NÚTRIA, nutrii, s. f. Animal mamifer rozător acvatic, originar din America de Sud, cu blana brună-cenușie foarte apreciată (Myocastor coypus). ♦ Blana acestui animal. [Pr.: -tri-a] – Din fr. nutria, germ. Nutria.

nutriilor
NÚTRIA, nutrii, s. f. Animal mamifer rozător acvatic, originar din America de Sud, cu blana brună-cenușie foarte apreciată (Myocastor coypus). ♦ Blana acestui animal. [Pr.: -tri-a] – Din fr. nutria, germ. Nutria.

nutrim
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutriment
NUTRIMÉNT, nutrimente, s. n. (Rar) Hrană; alimentație; mijloace de trai, cele necesare traiului. – Din fr. nutriment, lat. nutrimentum.

DOOM

nutrimént (rar) (nu-tri-) s. n., pl. nutriménte

nutrimente
NUTRIMÉNT, nutrimente, s. n. (Rar) Hrană; alimentație; mijloace de trai, cele necesare traiului. – Din fr. nutriment, lat. nutrimentum.

DOOM

nutrimént (rar) (nu-tri-) s. n., pl. nutriménte

nutrimentele
NUTRIMÉNT, nutrimente, s. n. (Rar) Hrană; alimentație; mijloace de trai, cele necesare traiului. – Din fr. nutriment, lat. nutrimentum.

DOOM

nutrimént (rar) (nu-tri-) s. n., pl. nutriménte

nutrimentelor
NUTRIMÉNT, nutrimente, s. n. (Rar) Hrană; alimentație; mijloace de trai, cele necesare traiului. – Din fr. nutriment, lat. nutrimentum.

DOOM

nutrimént (rar) (nu-tri-) s. n., pl. nutriménte

nutrimentul
NUTRIMÉNT, nutrimente, s. n. (Rar) Hrană; alimentație; mijloace de trai, cele necesare traiului. – Din fr. nutriment, lat. nutrimentum.

DOOM

nutrimént (rar) (nu-tri-) s. n., pl. nutriménte

nutrimentului
NUTRIMÉNT, nutrimente, s. n. (Rar) Hrană; alimentație; mijloace de trai, cele necesare traiului. – Din fr. nutriment, lat. nutrimentum.

DOOM

nutrimént (rar) (nu-tri-) s. n., pl. nutriménte

nutrind
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutrire
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutrire
NUTRÍRE, nutriri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) nutri și rezultatul ei. – V. nutri.

DOOM

nutríre (rar) (nu-tri-) s. f., g.-d. art. nutrírii; pl. nutríri

nutrirea
NUTRÍRE, nutriri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) nutri și rezultatul ei. – V. nutri.

DOOM

nutríre (rar) (nu-tri-) s. f., g.-d. art. nutrírii; pl. nutríri

nutriri
NUTRÍRE, nutriri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) nutri și rezultatul ei. – V. nutri.

DOOM

nutríre (rar) (nu-tri-) s. f., g.-d. art. nutrírii; pl. nutríri

nutririi
NUTRÍRE, nutriri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) nutri și rezultatul ei. – V. nutri.

DOOM

nutríre (rar) (nu-tri-) s. f., g.-d. art. nutrírii; pl. nutríri

nutririle
NUTRÍRE, nutriri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) nutri și rezultatul ei. – V. nutri.

DOOM

nutríre (rar) (nu-tri-) s. f., g.-d. art. nutrírii; pl. nutríri

nutririlor
NUTRÍRE, nutriri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) nutri și rezultatul ei. – V. nutri.

DOOM

nutríre (rar) (nu-tri-) s. f., g.-d. art. nutrírii; pl. nutríri

nutriră
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutrirăm
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutrirăți
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutrise
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutrisem
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutriseră
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutriserăm
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutriserăți
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutriseși
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutriseți
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutrit
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutrit
NUTRÍT, -Ă, nutriți, -te, adj. 1. Care a fost alimentat, hrănit. 2. Fig. (Despre sentimente, idei) Care a fost întreținut, cultivat, purtat în suflet sau în minte. – V. nutri.

nutrita
NUTRÍT, -Ă, nutriți, -te, adj. 1. Care a fost alimentat, hrănit. 2. Fig. (Despre sentimente, idei) Care a fost întreținut, cultivat, purtat în suflet sau în minte. – V. nutri.

nutrite
NUTRÍT, -Ă, nutriți, -te, adj. 1. Care a fost alimentat, hrănit. 2. Fig. (Despre sentimente, idei) Care a fost întreținut, cultivat, purtat în suflet sau în minte. – V. nutri.

nutritei
NUTRÍT, -Ă, nutriți, -te, adj. 1. Care a fost alimentat, hrănit. 2. Fig. (Despre sentimente, idei) Care a fost întreținut, cultivat, purtat în suflet sau în minte. – V. nutri.

nutritele
NUTRÍT, -Ă, nutriți, -te, adj. 1. Care a fost alimentat, hrănit. 2. Fig. (Despre sentimente, idei) Care a fost întreținut, cultivat, purtat în suflet sau în minte. – V. nutri.

nutritelor
NUTRÍT, -Ă, nutriți, -te, adj. 1. Care a fost alimentat, hrănit. 2. Fig. (Despre sentimente, idei) Care a fost întreținut, cultivat, purtat în suflet sau în minte. – V. nutri.

nutritiv
NUTRITÍV, -Ă, nutritivi, -e, adj. Care nutrește; bogat în substanțe hrănitoare. ♦ Care aparține nutriției, privitor la nutriție, de nutriție. Schimburi nutritive. – Din fr. nutritif, lat. nutritivus.

DOOM

nutritív (nu-tri-) adj. m., pl. nutritívi; f. nutritívă, pl. nutritíve

nutritiva
NUTRITÍV, -Ă, nutritivi, -e, adj. Care nutrește; bogat în substanțe hrănitoare. ♦ Care aparține nutriției, privitor la nutriție, de nutriție. Schimburi nutritive. – Din fr. nutritif, lat. nutritivus.

DOOM

nutritív (nu-tri-) adj. m., pl. nutritívi; f. nutritívă, pl. nutritíve

nutritive
NUTRITÍV, -Ă, nutritivi, -e, adj. Care nutrește; bogat în substanțe hrănitoare. ♦ Care aparține nutriției, privitor la nutriție, de nutriție. Schimburi nutritive. – Din fr. nutritif, lat. nutritivus.

DOOM

nutritív (nu-tri-) adj. m., pl. nutritívi; f. nutritívă, pl. nutritíve

nutritivei
NUTRITÍV, -Ă, nutritivi, -e, adj. Care nutrește; bogat în substanțe hrănitoare. ♦ Care aparține nutriției, privitor la nutriție, de nutriție. Schimburi nutritive. – Din fr. nutritif, lat. nutritivus.

DOOM

nutritív (nu-tri-) adj. m., pl. nutritívi; f. nutritívă, pl. nutritíve

nutritivele
NUTRITÍV, -Ă, nutritivi, -e, adj. Care nutrește; bogat în substanțe hrănitoare. ♦ Care aparține nutriției, privitor la nutriție, de nutriție. Schimburi nutritive. – Din fr. nutritif, lat. nutritivus.

DOOM

nutritív (nu-tri-) adj. m., pl. nutritívi; f. nutritívă, pl. nutritíve

nutritivelor
NUTRITÍV, -Ă, nutritivi, -e, adj. Care nutrește; bogat în substanțe hrănitoare. ♦ Care aparține nutriției, privitor la nutriție, de nutriție. Schimburi nutritive. – Din fr. nutritif, lat. nutritivus.

DOOM

nutritív (nu-tri-) adj. m., pl. nutritívi; f. nutritívă, pl. nutritíve

nutritivi
NUTRITÍV, -Ă, nutritivi, -e, adj. Care nutrește; bogat în substanțe hrănitoare. ♦ Care aparține nutriției, privitor la nutriție, de nutriție. Schimburi nutritive. – Din fr. nutritif, lat. nutritivus.

DOOM

nutritív (nu-tri-) adj. m., pl. nutritívi; f. nutritívă, pl. nutritíve

nutritivii
NUTRITÍV, -Ă, nutritivi, -e, adj. Care nutrește; bogat în substanțe hrănitoare. ♦ Care aparține nutriției, privitor la nutriție, de nutriție. Schimburi nutritive. – Din fr. nutritif, lat. nutritivus.

DOOM

nutritív (nu-tri-) adj. m., pl. nutritívi; f. nutritívă, pl. nutritíve

nutritivilor
NUTRITÍV, -Ă, nutritivi, -e, adj. Care nutrește; bogat în substanțe hrănitoare. ♦ Care aparține nutriției, privitor la nutriție, de nutriție. Schimburi nutritive. – Din fr. nutritif, lat. nutritivus.

DOOM

nutritív (nu-tri-) adj. m., pl. nutritívi; f. nutritívă, pl. nutritíve

nutritivul
NUTRITÍV, -Ă, nutritivi, -e, adj. Care nutrește; bogat în substanțe hrănitoare. ♦ Care aparține nutriției, privitor la nutriție, de nutriție. Schimburi nutritive. – Din fr. nutritif, lat. nutritivus.

DOOM

nutritív (nu-tri-) adj. m., pl. nutritívi; f. nutritívă, pl. nutritíve

nutritivului
NUTRITÍV, -Ă, nutritivi, -e, adj. Care nutrește; bogat în substanțe hrănitoare. ♦ Care aparține nutriției, privitor la nutriție, de nutriție. Schimburi nutritive. – Din fr. nutritif, lat. nutritivus.

DOOM

nutritív (nu-tri-) adj. m., pl. nutritívi; f. nutritívă, pl. nutritíve

nutritul
NUTRÍT, -Ă, nutriți, -te, adj. 1. Care a fost alimentat, hrănit. 2. Fig. (Despre sentimente, idei) Care a fost întreținut, cultivat, purtat în suflet sau în minte. – V. nutri.

nutritului
NUTRÍT, -Ă, nutriți, -te, adj. 1. Care a fost alimentat, hrănit. 2. Fig. (Despre sentimente, idei) Care a fost întreținut, cultivat, purtat în suflet sau în minte. – V. nutri.

nutriși
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutriți
NUTRÍ, nutresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A da de mâncare sau a mânca; a (se) hrăni, a (se) alimenta. ♦ Tranz. A procura cuiva hrană (și alte mijloace de existență); a întreține pe cineva (cu mâncare). 2. Tranz. Fig. A întreține, a cultiva o idee, un sentiment. – Din lat. nutrire.

DOOM

nutrí (a ~) (nu-tri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutrésc, imperf. 3 sg. nutreá; conj. prez. 3 să nutreáscă

nutriți
NUTRÍT, -Ă, nutriți, -te, adj. 1. Care a fost alimentat, hrănit. 2. Fig. (Despre sentimente, idei) Care a fost întreținut, cultivat, purtat în suflet sau în minte. – V. nutri.

nutriția
NUTRÍȚIE, nutriții, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care organismele își procură hrana necesară creșterii și dezvoltării, obținerii energiei pentru desfășurarea proceselor vitale, refacerii țesuturilor etc.; p. ext. hrănire, alimentare; hrană. – Din fr. nutrition, lat. nutritio.

DOOM

!nutríție (nu-tri-ți-e) s. f., art. nutríția (-ți-a), g.-d. art. nutríției; pl. nutríții, art. nutríțiile (-ți-i-)

nutriție
NUTRÍȚIE, nutriții, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care organismele își procură hrana necesară creșterii și dezvoltării, obținerii energiei pentru desfășurarea proceselor vitale, refacerii țesuturilor etc.; p. ext. hrănire, alimentare; hrană. – Din fr. nutrition, lat. nutritio.

DOOM

!nutríție (nu-tri-ți-e) s. f., art. nutríția (-ți-a), g.-d. art. nutríției; pl. nutríții, art. nutríțiile (-ți-i-)

nutriției
NUTRÍȚIE, nutriții, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care organismele își procură hrana necesară creșterii și dezvoltării, obținerii energiei pentru desfășurarea proceselor vitale, refacerii țesuturilor etc.; p. ext. hrănire, alimentare; hrană. – Din fr. nutrition, lat. nutritio.

DOOM

!nutríție (nu-tri-ți-e) s. f., art. nutríția (-ți-a), g.-d. art. nutríției; pl. nutríții, art. nutríțiile (-ți-i-)

nutriții
NUTRÍT, -Ă, nutriți, -te, adj. 1. Care a fost alimentat, hrănit. 2. Fig. (Despre sentimente, idei) Care a fost întreținut, cultivat, purtat în suflet sau în minte. – V. nutri.

nutriții
NUTRÍȚIE, nutriții, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care organismele își procură hrana necesară creșterii și dezvoltării, obținerii energiei pentru desfășurarea proceselor vitale, refacerii țesuturilor etc.; p. ext. hrănire, alimentare; hrană. – Din fr. nutrition, lat. nutritio.

DOOM

!nutríție (nu-tri-ți-e) s. f., art. nutríția (-ți-a), g.-d. art. nutríției; pl. nutríții, art. nutríțiile (-ți-i-)

nutrițiile
NUTRÍȚIE, nutriții, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care organismele își procură hrana necesară creșterii și dezvoltării, obținerii energiei pentru desfășurarea proceselor vitale, refacerii țesuturilor etc.; p. ext. hrănire, alimentare; hrană. – Din fr. nutrition, lat. nutritio.

DOOM

!nutríție (nu-tri-ți-e) s. f., art. nutríția (-ți-a), g.-d. art. nutríției; pl. nutríții, art. nutríțiile (-ți-i-)

nutrițiilor
NUTRÍȚIE, nutriții, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care organismele își procură hrana necesară creșterii și dezvoltării, obținerii energiei pentru desfășurarea proceselor vitale, refacerii țesuturilor etc.; p. ext. hrănire, alimentare; hrană. – Din fr. nutrition, lat. nutritio.

DOOM

!nutríție (nu-tri-ți-e) s. f., art. nutríția (-ți-a), g.-d. art. nutríției; pl. nutríții, art. nutríțiile (-ți-i-)

nutriților
NUTRÍT, -Ă, nutriți, -te, adj. 1. Care a fost alimentat, hrănit. 2. Fig. (Despre sentimente, idei) Care a fost întreținut, cultivat, purtat în suflet sau în minte. – V. nutri.

nutrițional
NUTRIȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Referitor la nutriție. [Pron. -ți-o-. / cf. it. nutrizionale].

nutriționala
NUTRIȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Referitor la nutriție. [Pron. -ți-o-. / cf. it. nutrizionale].

nutriționale
NUTRIȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Referitor la nutriție. [Pron. -ți-o-. / cf. it. nutrizionale].

nutriționalei
NUTRIȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Referitor la nutriție. [Pron. -ți-o-. / cf. it. nutrizionale].

nutriționalele
NUTRIȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Referitor la nutriție. [Pron. -ți-o-. / cf. it. nutrizionale].

nutriționalelor
NUTRIȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Referitor la nutriție. [Pron. -ți-o-. / cf. it. nutrizionale].

nutriționali
NUTRIȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Referitor la nutriție. [Pron. -ți-o-. / cf. it. nutrizionale].

nutriționalii
NUTRIȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Referitor la nutriție. [Pron. -ți-o-. / cf. it. nutrizionale].

nutriționalilor
NUTRIȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Referitor la nutriție. [Pron. -ți-o-. / cf. it. nutrizionale].

nutriționalul
NUTRIȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Referitor la nutriție. [Pron. -ți-o-. / cf. it. nutrizionale].

nutriționalului
NUTRIȚIONÁL, -Ă adj. (Rar) Referitor la nutriție. [Pron. -ți-o-. / cf. it. nutrizionale].

nutriționist
NUTRIȚIONÍST, -Ă, nutriționiști, -ste, s. m. și f. Medic specialist care se ocupă cu studiul alimentației, dieteticii și al nutriției și cu metodele de tratare a bolnavilor cu asemenea probleme. – Din engl. nutritioniste.

DOOM

*nutriționístă (nu-tri-ți-o-) s. f., g.-d. art. nutriționístei; pl. nutriționíste

nutriționista
NUTRIȚIONÍST, -Ă, nutriționiști, -ste, s. m. și f. Medic specialist care se ocupă cu studiul alimentației, dieteticii și al nutriției și cu metodele de tratare a bolnavilor cu asemenea probleme. – Din engl. nutritioniste.

DOOM

*nutriționístă (nu-tri-ți-o-) s. f., g.-d. art. nutriționístei; pl. nutriționíste

nutriționiste
NUTRIȚIONÍST, -Ă, nutriționiști, -ste, s. m. și f. Medic specialist care se ocupă cu studiul alimentației, dieteticii și al nutriției și cu metodele de tratare a bolnavilor cu asemenea probleme. – Din engl. nutritioniste.

DOOM

*nutriționístă (nu-tri-ți-o-) s. f., g.-d. art. nutriționístei; pl. nutriționíste

nutriționistei
NUTRIȚIONÍST, -Ă, nutriționiști, -ste, s. m. și f. Medic specialist care se ocupă cu studiul alimentației, dieteticii și al nutriției și cu metodele de tratare a bolnavilor cu asemenea probleme. – Din engl. nutritioniste.

DOOM

*nutriționístă (nu-tri-ți-o-) s. f., g.-d. art. nutriționístei; pl. nutriționíste

nutriționistele
NUTRIȚIONÍST, -Ă, nutriționiști, -ste, s. m. și f. Medic specialist care se ocupă cu studiul alimentației, dieteticii și al nutriției și cu metodele de tratare a bolnavilor cu asemenea probleme. – Din engl. nutritioniste.

DOOM

*nutriționístă (nu-tri-ți-o-) s. f., g.-d. art. nutriționístei; pl. nutriționíste

nutriționistelor
NUTRIȚIONÍST, -Ă, nutriționiști, -ste, s. m. și f. Medic specialist care se ocupă cu studiul alimentației, dieteticii și al nutriției și cu metodele de tratare a bolnavilor cu asemenea probleme. – Din engl. nutritioniste.

DOOM

*nutriționístă (nu-tri-ți-o-) s. f., g.-d. art. nutriționístei; pl. nutriționíste

nutriționistul
NUTRIȚIONÍST, -Ă, nutriționiști, -ste, s. m. și f. Medic specialist care se ocupă cu studiul alimentației, dieteticii și al nutriției și cu metodele de tratare a bolnavilor cu asemenea probleme. – Din engl. nutritioniste.

DOOM

*nutriționístă (nu-tri-ți-o-) s. f., g.-d. art. nutriționístei; pl. nutriționíste

nutriționistului
NUTRIȚIONÍST, -Ă, nutriționiști, -ste, s. m. și f. Medic specialist care se ocupă cu studiul alimentației, dieteticii și al nutriției și cu metodele de tratare a bolnavilor cu asemenea probleme. – Din engl. nutritioniste.

DOOM

*nutriționístă (nu-tri-ți-o-) s. f., g.-d. art. nutriționístei; pl. nutriționíste

nutriționiști
NUTRIȚIONÍST, -Ă, nutriționiști, -ste, s. m. și f. Medic specialist care se ocupă cu studiul alimentației, dieteticii și al nutriției și cu metodele de tratare a bolnavilor cu asemenea probleme. – Din engl. nutritioniste.

DOOM

*nutriționístă (nu-tri-ți-o-) s. f., g.-d. art. nutriționístei; pl. nutriționíste

nutriționiștii
NUTRIȚIONÍST, -Ă, nutriționiști, -ste, s. m. și f. Medic specialist care se ocupă cu studiul alimentației, dieteticii și al nutriției și cu metodele de tratare a bolnavilor cu asemenea probleme. – Din engl. nutritioniste.

DOOM

*nutriționístă (nu-tri-ți-o-) s. f., g.-d. art. nutriționístei; pl. nutriționíste

nutriționiștilor
NUTRIȚIONÍST, -Ă, nutriționiști, -ste, s. m. și f. Medic specialist care se ocupă cu studiul alimentației, dieteticii și al nutriției și cu metodele de tratare a bolnavilor cu asemenea probleme. – Din engl. nutritioniste.

DOOM

*nutriționístă (nu-tri-ți-o-) s. f., g.-d. art. nutriționístei; pl. nutriționíste

nutrițiune
NUTRIȚIÚNE s.f. v. nutriție.

nutui
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuia
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuiai
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuiam
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuiască
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuiau
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuiați
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuiesc
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuiește
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuiești
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuii
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuim
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuind
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuire
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuire
NUTUÍRE, nutuiri, s. f. Acțiunea de a nutui. [Pr.: -tu-i-] – V. nutui.

DOOM

nutuíre s. f., g.-d. art. nutuírii; pl. nutuíri

nutuirea
NUTUÍRE, nutuiri, s. f. Acțiunea de a nutui. [Pr.: -tu-i-] – V. nutui.

DOOM

nutuíre s. f., g.-d. art. nutuírii; pl. nutuíri

nutuiri
NUTUÍRE, nutuiri, s. f. Acțiunea de a nutui. [Pr.: -tu-i-] – V. nutui.

DOOM

nutuíre s. f., g.-d. art. nutuírii; pl. nutuíri

nutuirii
NUTUÍRE, nutuiri, s. f. Acțiunea de a nutui. [Pr.: -tu-i-] – V. nutui.

DOOM

nutuíre s. f., g.-d. art. nutuírii; pl. nutuíri

nutuirile
NUTUÍRE, nutuiri, s. f. Acțiunea de a nutui. [Pr.: -tu-i-] – V. nutui.

DOOM

nutuíre s. f., g.-d. art. nutuírii; pl. nutuíri

nutuirilor
NUTUÍRE, nutuiri, s. f. Acțiunea de a nutui. [Pr.: -tu-i-] – V. nutui.

DOOM

nutuíre s. f., g.-d. art. nutuírii; pl. nutuíri

nutuiră
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuirăm
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuirăți
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuise
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuisem
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuiseră
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuiserăm
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuiserăți
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuiseși
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuiseți
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuit
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuit
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

nutuiși
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutuiți
NUTUÍ, nutuiesc, vb. IV. Tranz. A executa nuturi într-o piesă (de lemn). – Nut + suf. -ui.

DOOM

nutuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nutuiésc, imperf. 3 sg. nutuiá; conj. prez. 3 să nutuiáscă

nutul
NUT, nuturi, s. n. 1. Canelură. 2. Uluc, șanț făcut într-o piesă de lemn. ◊ Nut și feder = sistem de îmbinare a două piese (din lemn) care constă în introducerea unei proeminențe fasonate, aflată pe una dintre fețele primei piese, în ulucul de pe fața corespunzătoare a celei de-a doua piese. – Din germ. Nut.

DOOM

nut s. n., pl. núturi

nutului
NUT, nuturi, s. n. 1. Canelură. 2. Uluc, șanț făcut într-o piesă de lemn. ◊ Nut și feder = sistem de îmbinare a două piese (din lemn) care constă în introducerea unei proeminențe fasonate, aflată pe una dintre fețele primei piese, în ulucul de pe fața corespunzătoare a celei de-a doua piese. – Din germ. Nut.

DOOM

nut s. n., pl. núturi

nuturi
NUT, nuturi, s. n. 1. Canelură. 2. Uluc, șanț făcut într-o piesă de lemn. ◊ Nut și feder = sistem de îmbinare a două piese (din lemn) care constă în introducerea unei proeminențe fasonate, aflată pe una dintre fețele primei piese, în ulucul de pe fața corespunzătoare a celei de-a doua piese. – Din germ. Nut.

DOOM

nut s. n., pl. núturi

nuturile
NUT, nuturi, s. n. 1. Canelură. 2. Uluc, șanț făcut într-o piesă de lemn. ◊ Nut și feder = sistem de îmbinare a două piese (din lemn) care constă în introducerea unei proeminențe fasonate, aflată pe una dintre fețele primei piese, în ulucul de pe fața corespunzătoare a celei de-a doua piese. – Din germ. Nut.

DOOM

nut s. n., pl. núturi

nuturilor
NUT, nuturi, s. n. 1. Canelură. 2. Uluc, șanț făcut într-o piesă de lemn. ◊ Nut și feder = sistem de îmbinare a două piese (din lemn) care constă în introducerea unei proeminențe fasonate, aflată pe una dintre fețele primei piese, în ulucul de pe fața corespunzătoare a celei de-a doua piese. – Din germ. Nut.

DOOM

nut s. n., pl. núturi

nuvela
NOVÉLĂ² s. f. v. nuvelă.

DOOM

nuvélă s. f., g.-d. art. nuvélei; pl. nuvéle

nuvele
NOVÉLĂ² s. f. v. nuvelă.

DOOM

nuvélă s. f., g.-d. art. nuvélei; pl. nuvéle

nuvelei
NOVÉLĂ² s. f. v. nuvelă.

DOOM

nuvélă s. f., g.-d. art. nuvélei; pl. nuvéle

nuvelele
NOVÉLĂ² s. f. v. nuvelă.

DOOM

nuvélă s. f., g.-d. art. nuvélei; pl. nuvéle

nuvelelor
NOVÉLĂ² s. f. v. nuvelă.

DOOM

nuvélă s. f., g.-d. art. nuvélei; pl. nuvéle

nuveleta
NUVELÉTĂ, nuvelete, s. f. (Rar) Nuvelă (1) de proporții mai reduse. [Var.: novelétă s. f.] – Din it. novelletta (după nuvelă).

DOOM

nuvelétă (rar) s. f., g.-d. art. nuvelétei; pl. nuveléte

nuvelete
NUVELÉTĂ, nuvelete, s. f. (Rar) Nuvelă (1) de proporții mai reduse. [Var.: novelétă s. f.] – Din it. novelletta (după nuvelă).

DOOM

nuvelétă (rar) s. f., g.-d. art. nuvelétei; pl. nuveléte

nuveletei
NUVELÉTĂ, nuvelete, s. f. (Rar) Nuvelă (1) de proporții mai reduse. [Var.: novelétă s. f.] – Din it. novelletta (după nuvelă).

DOOM

nuvelétă (rar) s. f., g.-d. art. nuvelétei; pl. nuveléte

nuveletele
NUVELÉTĂ, nuvelete, s. f. (Rar) Nuvelă (1) de proporții mai reduse. [Var.: novelétă s. f.] – Din it. novelletta (după nuvelă).

DOOM

nuvelétă (rar) s. f., g.-d. art. nuvelétei; pl. nuveléte

nuveletelor
NUVELÉTĂ, nuvelete, s. f. (Rar) Nuvelă (1) de proporții mai reduse. [Var.: novelétă s. f.] – Din it. novelletta (după nuvelă).

DOOM

nuvelétă (rar) s. f., g.-d. art. nuvelétei; pl. nuveléte

nuvelica
NUVELÍCĂ, nuvelici, s. f. (Rar; ir.) Diminutiv al lui nuvelă (1). – Nuvelă + suf. -ică.

DOOM

nuvelícă (rar) s. f., g.-d. art. nuvelícii; pl. nuvelíci

nuvelici
NUVELÍCĂ, nuvelici, s. f. (Rar; ir.) Diminutiv al lui nuvelă (1). – Nuvelă + suf. -ică.

DOOM

nuvelícă (rar) s. f., g.-d. art. nuvelícii; pl. nuvelíci

nuvelicii
NUVELÍCĂ, nuvelici, s. f. (Rar; ir.) Diminutiv al lui nuvelă (1). – Nuvelă + suf. -ică.

DOOM

nuvelícă (rar) s. f., g.-d. art. nuvelícii; pl. nuvelíci

nuvelicile
NUVELÍCĂ, nuvelici, s. f. (Rar; ir.) Diminutiv al lui nuvelă (1). – Nuvelă + suf. -ică.

DOOM

nuvelícă (rar) s. f., g.-d. art. nuvelícii; pl. nuvelíci

nuvelicilor
NUVELÍCĂ, nuvelici, s. f. (Rar; ir.) Diminutiv al lui nuvelă (1). – Nuvelă + suf. -ică.

DOOM

nuvelícă (rar) s. f., g.-d. art. nuvelícii; pl. nuvelíci

nuvelist
NUVELÍST, -Ă, nuveliști, -ste, s. m. și f. Autor de nuvele (1). – Din fr. nouvelliste.

DOOM

nuvelístă s. f., g.-d. art. nuvelístei; pl. nuvelíste

nuvelista
NUVELÍST, -Ă, nuveliști, -ste, s. m. și f. Autor de nuvele (1). – Din fr. nouvelliste.

DOOM

nuvelístă s. f., g.-d. art. nuvelístei; pl. nuvelíste

nuveliste
NUVELÍST, -Ă, nuveliști, -ste, s. m. și f. Autor de nuvele (1). – Din fr. nouvelliste.

DOOM

nuvelístă s. f., g.-d. art. nuvelístei; pl. nuvelíste

nuvelistei
NUVELÍST, -Ă, nuveliști, -ste, s. m. și f. Autor de nuvele (1). – Din fr. nouvelliste.

DOOM

nuvelístă s. f., g.-d. art. nuvelístei; pl. nuvelíste

nuvelistele
NUVELÍST, -Ă, nuveliști, -ste, s. m. și f. Autor de nuvele (1). – Din fr. nouvelliste.

DOOM

nuvelístă s. f., g.-d. art. nuvelístei; pl. nuvelíste

nuvelistelor
NUVELÍST, -Ă, nuveliști, -ste, s. m. și f. Autor de nuvele (1). – Din fr. nouvelliste.

DOOM

nuvelístă s. f., g.-d. art. nuvelístei; pl. nuvelíste

nuvelistic
NUVELÍSTIC, -Ă, nuvelistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține nuvelei (1), privitor la nuvelă; de nuvelă. 2. S. f. Totalitatea nuvelelor (1) unui scriitor, ale unei epoci, ale unei literaturi etc. – Nuvelist + suf. -ic.

DOOM

nuvelístic adj. m., pl. nuvelístici; f. nuvelístică, pl. nuvelístice

nuvelistica
NUVELÍSTIC, -Ă, nuvelistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține nuvelei (1), privitor la nuvelă; de nuvelă. 2. S. f. Totalitatea nuvelelor (1) unui scriitor, ale unei epoci, ale unei literaturi etc. – Nuvelist + suf. -ic.

DOOM

nuvelístic adj. m., pl. nuvelístici; f. nuvelístică, pl. nuvelístice

nuvelistica
NUVELÍSTIC, -Ă, nuvelistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține nuvelei (1), privitor la nuvelă; de nuvelă. 2. S. f. Totalitatea nuvelelor (1) unui scriitor, ale unei epoci, ale unei literaturi etc. – Nuvelist + suf. -ic.

DOOM

nuvelístică s. f., g.-d. art. nuvelísticii

nuvelistice
NUVELÍSTIC, -Ă, nuvelistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține nuvelei (1), privitor la nuvelă; de nuvelă. 2. S. f. Totalitatea nuvelelor (1) unui scriitor, ale unei epoci, ale unei literaturi etc. – Nuvelist + suf. -ic.

DOOM

nuvelístic adj. m., pl. nuvelístici; f. nuvelístică, pl. nuvelístice

nuvelisticei
NUVELÍSTIC, -Ă, nuvelistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține nuvelei (1), privitor la nuvelă; de nuvelă. 2. S. f. Totalitatea nuvelelor (1) unui scriitor, ale unei epoci, ale unei literaturi etc. – Nuvelist + suf. -ic.

DOOM

nuvelístic adj. m., pl. nuvelístici; f. nuvelístică, pl. nuvelístice

nuvelisticele
NUVELÍSTIC, -Ă, nuvelistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține nuvelei (1), privitor la nuvelă; de nuvelă. 2. S. f. Totalitatea nuvelelor (1) unui scriitor, ale unei epoci, ale unei literaturi etc. – Nuvelist + suf. -ic.

DOOM

nuvelístic adj. m., pl. nuvelístici; f. nuvelístică, pl. nuvelístice

nuvelisticelor
NUVELÍSTIC, -Ă, nuvelistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține nuvelei (1), privitor la nuvelă; de nuvelă. 2. S. f. Totalitatea nuvelelor (1) unui scriitor, ale unei epoci, ale unei literaturi etc. – Nuvelist + suf. -ic.

DOOM

nuvelístic adj. m., pl. nuvelístici; f. nuvelístică, pl. nuvelístice

nuvelistici
NUVELÍSTIC, -Ă, nuvelistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține nuvelei (1), privitor la nuvelă; de nuvelă. 2. S. f. Totalitatea nuvelelor (1) unui scriitor, ale unei epoci, ale unei literaturi etc. – Nuvelist + suf. -ic.

DOOM

nuvelístic adj. m., pl. nuvelístici; f. nuvelístică, pl. nuvelístice

nuvelistici
NUVELÍSTIC, -Ă, nuvelistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține nuvelei (1), privitor la nuvelă; de nuvelă. 2. S. f. Totalitatea nuvelelor (1) unui scriitor, ale unei epoci, ale unei literaturi etc. – Nuvelist + suf. -ic.

DOOM

nuvelístică s. f., g.-d. art. nuvelísticii

nuvelisticii
NUVELÍSTIC, -Ă, nuvelistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține nuvelei (1), privitor la nuvelă; de nuvelă. 2. S. f. Totalitatea nuvelelor (1) unui scriitor, ale unei epoci, ale unei literaturi etc. – Nuvelist + suf. -ic.

DOOM

nuvelístic adj. m., pl. nuvelístici; f. nuvelístică, pl. nuvelístice

nuvelisticii
NUVELÍSTIC, -Ă, nuvelistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține nuvelei (1), privitor la nuvelă; de nuvelă. 2. S. f. Totalitatea nuvelelor (1) unui scriitor, ale unei epoci, ale unei literaturi etc. – Nuvelist + suf. -ic.

DOOM

nuvelístică s. f., g.-d. art. nuvelísticii

nuvelisticilor
NUVELÍSTIC, -Ă, nuvelistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține nuvelei (1), privitor la nuvelă; de nuvelă. 2. S. f. Totalitatea nuvelelor (1) unui scriitor, ale unei epoci, ale unei literaturi etc. – Nuvelist + suf. -ic.

DOOM

nuvelístic adj. m., pl. nuvelístici; f. nuvelístică, pl. nuvelístice

nuvelisticul
NUVELÍSTIC, -Ă, nuvelistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține nuvelei (1), privitor la nuvelă; de nuvelă. 2. S. f. Totalitatea nuvelelor (1) unui scriitor, ale unei epoci, ale unei literaturi etc. – Nuvelist + suf. -ic.

DOOM

nuvelístic adj. m., pl. nuvelístici; f. nuvelístică, pl. nuvelístice

nuvelisticului
NUVELÍSTIC, -Ă, nuvelistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține nuvelei (1), privitor la nuvelă; de nuvelă. 2. S. f. Totalitatea nuvelelor (1) unui scriitor, ale unei epoci, ale unei literaturi etc. – Nuvelist + suf. -ic.

DOOM

nuvelístic adj. m., pl. nuvelístici; f. nuvelístică, pl. nuvelístice

nuvelistul
NUVELÍST, -Ă, nuveliști, -ste, s. m. și f. Autor de nuvele (1). – Din fr. nouvelliste.

DOOM

nuvelístă s. f., g.-d. art. nuvelístei; pl. nuvelíste

nuvelistului
NUVELÍST, -Ă, nuveliști, -ste, s. m. și f. Autor de nuvele (1). – Din fr. nouvelliste.

DOOM

nuvelístă s. f., g.-d. art. nuvelístei; pl. nuvelíste

nuveliști
NUVELÍST, -Ă, nuveliști, -ste, s. m. și f. Autor de nuvele (1). – Din fr. nouvelliste.

DOOM

nuvelístă s. f., g.-d. art. nuvelístei; pl. nuvelíste

nuveliștii
NUVELÍST, -Ă, nuveliști, -ste, s. m. și f. Autor de nuvele (1). – Din fr. nouvelliste.

DOOM

nuvelístă s. f., g.-d. art. nuvelístei; pl. nuvelíste

nuveliștilor
NUVELÍST, -Ă, nuveliști, -ste, s. m. și f. Autor de nuvele (1). – Din fr. nouvelliste.

DOOM

nuvelístă s. f., g.-d. art. nuvelístei; pl. nuvelíste

nuvistoare
NUVISTÓR, nuvistoare, s. n. Tub electronic miniatural construit din metal și ceramică, folosit în domeniul frecvențelor înalte. – Din fr., engl. nouvistor.

nuvistoarele
NUVISTÓR, nuvistoare, s. n. Tub electronic miniatural construit din metal și ceramică, folosit în domeniul frecvențelor înalte. – Din fr., engl. nouvistor.

nuvistoarelor
NUVISTÓR, nuvistoare, s. n. Tub electronic miniatural construit din metal și ceramică, folosit în domeniul frecvențelor înalte. – Din fr., engl. nouvistor.

nuvistor
NUVISTÓR, nuvistoare, s. n. Tub electronic miniatural construit din metal și ceramică, folosit în domeniul frecvențelor înalte. – Din fr., engl. nouvistor.

nuvistorul
NUVISTÓR, nuvistoare, s. n. Tub electronic miniatural construit din metal și ceramică, folosit în domeniul frecvențelor înalte. – Din fr., engl. nouvistor.

nuvistorului
NUVISTÓR, nuvistoare, s. n. Tub electronic miniatural construit din metal și ceramică, folosit în domeniul frecvențelor înalte. – Din fr., engl. nouvistor.

nuzi
NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat; spec. reprezentare în artele plastice a unui corp omenesc gol. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

DOOM

nud² s. m., pl. núduri

nuzii
NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat; spec. reprezentare în artele plastice a unui corp omenesc gol. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

DOOM

nud² s. m., pl. núduri

nuzilor
NUD, -Ă, (1, 3, 4) nuzi, -de, adj., (2) nuduri, s. n. 1. Adj. (Despre oameni sau despre corpul lor) Fără nici un veșmânt, complet dezbrăcat, gol. ◊ Floare nudă = floare fără petale, care are numai stamine și pistil sau numai unul dintre aceste două elemente. 2. S. n. Persoană sau corp omenesc complet dezbrăcat; spec. reprezentare în artele plastice a unui corp omenesc gol. 3. Adj. Fără ornamente; simplu; neted. ♦ Fig. Fără artificii, fără complicații; simplu; curat, pur. 4. Adj. (În sintagma) Proprietate nudă = proprietate pe care o stăpânește cineva fără a se bucura (vremelnic) de uzufructul ei. – Din lat. nudus, it. nudo.

DOOM

nud² s. m., pl. núduri