no
NO interj. (Reg.) Ei! hei! ia! – Din magh. na. DOOM
no2 (teatrul ~) s. n.
no
NOBÉLIU s. n. Element chimic transuranic obținut pe cale artificială. – Din fr. nobelium. DOOM
nobéliu [liu pron. liu] s. n., art. nobéliul; simb. No
noa
NO interj. (Regional; și în forma noa) Ei ! hai ! No, puișoara mamei, acum poți umbla toată lumea, că ești gata. RETEGANUL, P. III 14. Noa ! am venit acuma ! dă-mi banii ! SBIERA, P. 3.
noada
NOÁDĂ, noade, s. f. (Anat.; pop.) Coccis; p. ext. regiune situată în jurul coccisului; (la animale) (regiunea de la) rădăcina cozii; (la păsări) târtiță. – Lat. *noda. DOOM
noádă (pop.) s. f., g.-d. art. noádei; pl. noáde
noade
NOÁDĂ, noade, s. f. (Anat.; pop.) Coccis; p. ext. regiune situată în jurul coccisului; (la animale) (regiunea de la) rădăcina cozii; (la păsări) târtiță. – Lat. *noda. DOOM
noádă (pop.) s. f., g.-d. art. noádei; pl. noáde
noadei
NOÁDĂ, noade, s. f. (Anat.; pop.) Coccis; p. ext. regiune situată în jurul coccisului; (la animale) (regiunea de la) rădăcina cozii; (la păsări) târtiță. – Lat. *noda. DOOM
noádă (pop.) s. f., g.-d. art. noádei; pl. noáde
noadele
NOÁDĂ, noade, s. f. (Anat.; pop.) Coccis; p. ext. regiune situată în jurul coccisului; (la animale) (regiunea de la) rădăcina cozii; (la păsări) târtiță. – Lat. *noda. DOOM
noádă (pop.) s. f., g.-d. art. noádei; pl. noáde
noadelor
NOÁDĂ, noade, s. f. (Anat.; pop.) Coccis; p. ext. regiune situată în jurul coccisului; (la animale) (regiunea de la) rădăcina cozii; (la păsări) târtiță. – Lat. *noda. DOOM
noádă (pop.) s. f., g.-d. art. noádei; pl. noáde
noapte
NOÁPTE, nopți, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții; b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau astă-)noapte = noaptea trecută. La noapte = în timpul nopții următoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul nopții. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊ Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare. II. Adv. (în forma noaptea sau nopțile) În (tot) timpul nopții (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis. DOOM
noápte s. f., g.-d. art. nópții; pl. nopți
noaptea
NOÁPTE, nopți, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții; b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau astă-)noapte = noaptea trecută. La noapte = în timpul nopții următoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul nopții. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊ Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare. II. Adv. (în forma noaptea sau nopțile) În (tot) timpul nopții (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis. DOOM
noápte s. f., g.-d. art. nópții; pl. nopți
noaten
NOÁTIN, -Ă s. m. și f. v. noaten. DOOM
noátenă (pop.) s. f., g.-d. art. noátenei; pl. noátene
noatena
NOÁTIN, -Ă s. m. și f. v. noaten. DOOM
noátenă (pop.) s. f., g.-d. art. noátenei; pl. noátene
noatene
NOÁTIN, -Ă s. m. și f. v. noaten. DOOM
noátenă (pop.) s. f., g.-d. art. noátenei; pl. noátene
noatenei
NOÁTIN, -Ă s. m. și f. v. noaten. DOOM
noátenă (pop.) s. f., g.-d. art. noátenei; pl. noátene
noatenele
NOÁTIN, -Ă s. m. și f. v. noaten. DOOM
noátenă (pop.) s. f., g.-d. art. noátenei; pl. noátene
noatenelor
NOÁTIN, -Ă s. m. și f. v. noaten. DOOM
noátenă (pop.) s. f., g.-d. art. noátenei; pl. noátene
noateni
NOÁTIN, -Ă s. m. și f. v. noaten. DOOM
noátenă (pop.) s. f., g.-d. art. noátenei; pl. noátene
noatenii
NOÁTIN, -Ă s. m. și f. v. noaten. DOOM
noátenă (pop.) s. f., g.-d. art. noátenei; pl. noátene
noatenilor
NOÁTIN, -Ă s. m. și f. v. noaten. DOOM
noátenă (pop.) s. f., g.-d. art. noátenei; pl. noátene
noatenul
NOÁTIN, -Ă s. m. și f. v. noaten. DOOM
noátenă (pop.) s. f., g.-d. art. noátenei; pl. noátene
noatenului
NOÁTIN, -Ă s. m. și f. v. noaten. DOOM
noátenă (pop.) s. f., g.-d. art. noátenei; pl. noátene
noatin
NOÁTIN, -Ă s. m. și f. v. noaten. DOOM
noátenă (pop.) s. f., g.-d. art. noátenei; pl. noátene
noatină
NOÁTIN, -Ă s. m. și f. v. noaten. DOOM
noátenă (pop.) s. f., g.-d. art. noátenei; pl. noátene
nobeliu
NOBÉLIU s. n. Element chimic transuranic obținut pe cale artificială. – Din fr. nobelium. DOOM
nobéliu [liu pron. liu] s. n., art. nobéliul; simb. No
nobeliul
NOBÉLIU s. n. Element chimic transuranic obținut pe cale artificială. – Din fr. nobelium. DOOM
nobéliu [liu pron. liu] s. n., art. nobéliul; simb. No
nobeliului
NOBÉLIU s. n. Element chimic transuranic obținut pe cale artificială. – Din fr. nobelium. DOOM
nobéliu [liu pron. liu] s. n., art. nobéliul; simb. No
nobet
nobét (-turi), s. n. – Schimb. – Var. nubet. Tc. nöbet (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
nobil
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobil
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobila
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobila
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobile
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobile
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobilei
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobilei
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobilele
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobilele
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobilelor
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobilelor
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobili
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobili
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobiliar
NOBILIÁR, -Ă, nobiliari, -e, adj. Care aparține nobilimii (1) sau nobililor (II), privitor la nobilime sau la nobili, specific nobilimii; nobilitar. [Pr.: -li-ar] – Din fr. nobiliaire. DOOM
nobiliár (-li-ar) adj. m., pl. nobiliári; f. nobiliáră, pl. nobiliáre
nobiliara
NOBILIÁR, -Ă, nobiliari, -e, adj. Care aparține nobilimii (1) sau nobililor (II), privitor la nobilime sau la nobili, specific nobilimii; nobilitar. [Pr.: -li-ar] – Din fr. nobiliaire. DOOM
nobiliár (-li-ar) adj. m., pl. nobiliári; f. nobiliáră, pl. nobiliáre
nobiliare
NOBILIÁR, -Ă, nobiliari, -e, adj. Care aparține nobilimii (1) sau nobililor (II), privitor la nobilime sau la nobili, specific nobilimii; nobilitar. [Pr.: -li-ar] – Din fr. nobiliaire. DOOM
nobiliár (-li-ar) adj. m., pl. nobiliári; f. nobiliáră, pl. nobiliáre
nobiliarei
NOBILIÁR, -Ă, nobiliari, -e, adj. Care aparține nobilimii (1) sau nobililor (II), privitor la nobilime sau la nobili, specific nobilimii; nobilitar. [Pr.: -li-ar] – Din fr. nobiliaire. DOOM
nobiliár (-li-ar) adj. m., pl. nobiliári; f. nobiliáră, pl. nobiliáre
nobiliarele
NOBILIÁR, -Ă, nobiliari, -e, adj. Care aparține nobilimii (1) sau nobililor (II), privitor la nobilime sau la nobili, specific nobilimii; nobilitar. [Pr.: -li-ar] – Din fr. nobiliaire. DOOM
nobiliár (-li-ar) adj. m., pl. nobiliári; f. nobiliáră, pl. nobiliáre
nobiliarelor
NOBILIÁR, -Ă, nobiliari, -e, adj. Care aparține nobilimii (1) sau nobililor (II), privitor la nobilime sau la nobili, specific nobilimii; nobilitar. [Pr.: -li-ar] – Din fr. nobiliaire. DOOM
nobiliár (-li-ar) adj. m., pl. nobiliári; f. nobiliáră, pl. nobiliáre
nobiliari
NOBILIÁR, -Ă, nobiliari, -e, adj. Care aparține nobilimii (1) sau nobililor (II), privitor la nobilime sau la nobili, specific nobilimii; nobilitar. [Pr.: -li-ar] – Din fr. nobiliaire. DOOM
nobiliár (-li-ar) adj. m., pl. nobiliári; f. nobiliáră, pl. nobiliáre
nobiliarii
NOBILIÁR, -Ă, nobiliari, -e, adj. Care aparține nobilimii (1) sau nobililor (II), privitor la nobilime sau la nobili, specific nobilimii; nobilitar. [Pr.: -li-ar] – Din fr. nobiliaire. DOOM
nobiliár (-li-ar) adj. m., pl. nobiliári; f. nobiliáră, pl. nobiliáre
nobiliarilor
NOBILIÁR, -Ă, nobiliari, -e, adj. Care aparține nobilimii (1) sau nobililor (II), privitor la nobilime sau la nobili, specific nobilimii; nobilitar. [Pr.: -li-ar] – Din fr. nobiliaire. DOOM
nobiliár (-li-ar) adj. m., pl. nobiliári; f. nobiliáră, pl. nobiliáre
nobiliarul
NOBILIÁR, -Ă, nobiliari, -e, adj. Care aparține nobilimii (1) sau nobililor (II), privitor la nobilime sau la nobili, specific nobilimii; nobilitar. [Pr.: -li-ar] – Din fr. nobiliaire. DOOM
nobiliár (-li-ar) adj. m., pl. nobiliári; f. nobiliáră, pl. nobiliáre
nobiliarului
NOBILIÁR, -Ă, nobiliari, -e, adj. Care aparține nobilimii (1) sau nobililor (II), privitor la nobilime sau la nobili, specific nobilimii; nobilitar. [Pr.: -li-ar] – Din fr. nobiliaire. DOOM
nobiliár (-li-ar) adj. m., pl. nobiliári; f. nobiliáră, pl. nobiliáre
nobilii
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobilii
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobililor
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobililor
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobilime
NOBILÍME s. f. (În Evul Mediu, iar în unele țări, și în epoca modernă) 1. Categorie socială privilegiată, constituită din posesorii de feude și de titluri ereditare; aristocrație, noblețe (2). ♦ Nobilii dintr-o epocă, dintr-o regiune, dintr-o localitate. 2. (Rar) Noblețe (1). – Nobil + suf. -ime. DOOM
nobilíme s. f., g.-d. art. nobilímii
nobilis
DÁFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente, lucioase și aromatice și cu fructe ovale; laur (Laurus nobilis). ◊ Foi de dafin = frunzele uscate ale arborelui descris mai sus, folosite drept condiment. ♦ (La pl. sau, rar, în sintagma foi de dafin) Frunzele acestui arbore cu care se împodobeau în antichitate învingătorii; fig. glorie, succes. – Din scr. dafina.
nobilissim
NOBILÍSSIM s.m. (Ist.) Înalt demnitar bizantin, care urma în ierarhie după împărat. [< lat. nobilissimus].
nobilissimat
NOBILISSIMÁT s.n. Demnitate de nobilissim. [Pl. -te. / < lat. nobilissimatus].
nobilissimate
NOBILISSIMÁT s.n. Demnitate de nobilissim. [Pl. -te. / < lat. nobilissimatus].
nobilissimatele
NOBILISSIMÁT s.n. Demnitate de nobilissim. [Pl. -te. / < lat. nobilissimatus].
nobilissimatelor
NOBILISSIMÁT s.n. Demnitate de nobilissim. [Pl. -te. / < lat. nobilissimatus].
nobilissimatul
NOBILISSIMÁT s.n. Demnitate de nobilissim. [Pl. -te. / < lat. nobilissimatus].
nobilissimatului
NOBILISSIMÁT s.n. Demnitate de nobilissim. [Pl. -te. / < lat. nobilissimatus].
nobilissimi
NOBILÍSSIM s.m. (Ist.) Înalt demnitar bizantin, care urma în ierarhie după împărat. [< lat. nobilissimus].
nobilissimii
NOBILÍSSIM s.m. (Ist.) Înalt demnitar bizantin, care urma în ierarhie după împărat. [< lat. nobilissimus].
nobilissimilor
NOBILÍSSIM s.m. (Ist.) Înalt demnitar bizantin, care urma în ierarhie după împărat. [< lat. nobilissimus].
nobilissimul
NOBILÍSSIM s.m. (Ist.) Înalt demnitar bizantin, care urma în ierarhie după împărat. [< lat. nobilissimus].
nobilissimului
NOBILÍSSIM s.m. (Ist.) Înalt demnitar bizantin, care urma în ierarhie după împărat. [< lat. nobilissimus].
nobilitar
NOBILITÁR, -Ă, nobilitari, -e, adj. (Înv.) Nobiliar. – Cf. fr. nobiliaire. DOOM
nobilitár (înv.) adj. m., pl. nobilitári; f. nobilitáră, pl. nobilitáre
nobilitara
NOBILITÁR, -Ă, nobilitari, -e, adj. (Înv.) Nobiliar. – Cf. fr. nobiliaire. DOOM
nobilitár (înv.) adj. m., pl. nobilitári; f. nobilitáră, pl. nobilitáre
nobilitare
NOBILITÁR, -Ă, nobilitari, -e, adj. (Înv.) Nobiliar. – Cf. fr. nobiliaire. DOOM
nobilitár (înv.) adj. m., pl. nobilitári; f. nobilitáră, pl. nobilitáre
nobilitarei
NOBILITÁR, -Ă, nobilitari, -e, adj. (Înv.) Nobiliar. – Cf. fr. nobiliaire. DOOM
nobilitár (înv.) adj. m., pl. nobilitári; f. nobilitáră, pl. nobilitáre
nobilitarele
NOBILITÁR, -Ă, nobilitari, -e, adj. (Înv.) Nobiliar. – Cf. fr. nobiliaire. DOOM
nobilitár (înv.) adj. m., pl. nobilitári; f. nobilitáră, pl. nobilitáre
nobilitarelor
NOBILITÁR, -Ă, nobilitari, -e, adj. (Înv.) Nobiliar. – Cf. fr. nobiliaire. DOOM
nobilitár (înv.) adj. m., pl. nobilitári; f. nobilitáră, pl. nobilitáre
nobilitari
NOBILITÁR, -Ă, nobilitari, -e, adj. (Înv.) Nobiliar. – Cf. fr. nobiliaire. DOOM
nobilitár (înv.) adj. m., pl. nobilitári; f. nobilitáră, pl. nobilitáre
nobilitarii
NOBILITÁR, -Ă, nobilitari, -e, adj. (Înv.) Nobiliar. – Cf. fr. nobiliaire. DOOM
nobilitár (înv.) adj. m., pl. nobilitári; f. nobilitáră, pl. nobilitáre
nobilitarilor
NOBILITÁR, -Ă, nobilitari, -e, adj. (Înv.) Nobiliar. – Cf. fr. nobiliaire. DOOM
nobilitár (înv.) adj. m., pl. nobilitári; f. nobilitáră, pl. nobilitáre
nobilitarul
NOBILITÁR, -Ă, nobilitari, -e, adj. (Înv.) Nobiliar. – Cf. fr. nobiliaire. DOOM
nobilitár (înv.) adj. m., pl. nobilitári; f. nobilitáră, pl. nobilitáre
nobilitarului
NOBILITÁR, -Ă, nobilitari, -e, adj. (Înv.) Nobiliar. – Cf. fr. nobiliaire. DOOM
nobilitár (înv.) adj. m., pl. nobilitári; f. nobilitáră, pl. nobilitáre
nobilitate
NOBILITÁTE s. f. (Înv.) 1. Noblețe (1). 2. Noblețe (3). – Din lat. nobilitas, -atis. DOOM
nobilitáte (înv.) s. f., g.-d. art. nobilitắții
nobilitatea
NOBILITÁTE s. f. (Înv.) 1. Noblețe (1). 2. Noblețe (3). – Din lat. nobilitas, -atis. DOOM
nobilitáte (înv.) s. f., g.-d. art. nobilitắții
nobilități
NOBILITÁTE s. f. (Înv.) 1. Noblețe (1). 2. Noblețe (3). – Din lat. nobilitas, -atis. DOOM
nobilitáte (înv.) s. f., g.-d. art. nobilitắții
nobilității
NOBILITÁTE s. f. (Înv.) 1. Noblețe (1). 2. Noblețe (3). – Din lat. nobilitas, -atis. DOOM
nobilitáte (înv.) s. f., g.-d. art. nobilitắții
nobilitățile
NOBILITÁTE s. f. (Înv.) 1. Noblețe (1). 2. Noblețe (3). – Din lat. nobilitas, -atis. DOOM
nobilitáte (înv.) s. f., g.-d. art. nobilitắții
nobilităților
NOBILITÁTE s. f. (Înv.) 1. Noblețe (1). 2. Noblețe (3). – Din lat. nobilitas, -atis. DOOM
nobilitáte (înv.) s. f., g.-d. art. nobilitắții
nobilul
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobilul
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobilului
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
nobilului
NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegație; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acțiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârșit; grațios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal prețios, v. prețios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore și inodore care se găsesc în atmosferă în cantități mici. II. S. m. și f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble. DOOM
nóbil adj. m., s. m., pl. nóbili; adj. f., s. f. nóbilă, pl. nóbile
noblețe
NOBLÉȚE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincție, eleganță. [Var.: nobléță s. f.] – Din fr. noblesse. DOOM
nobléțe (no-ble-) s. f., art. nobléțea, g.-d. art. nobléței
noblețea
NOBLÉȚE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincție, eleganță. [Var.: nobléță s. f.] – Din fr. noblesse. DOOM
nobléțe (no-ble-) s. f., art. nobléțea, g.-d. art. nobléței
nobleței
NOBLÉȚE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincție, eleganță. [Var.: nobléță s. f.] – Din fr. noblesse. DOOM
nobléțe (no-ble-) s. f., art. nobléțea, g.-d. art. nobléței
nobleță
NOBLÉȚE s. f. 1. Calitatea de nobil (II); rangul sau titlul de nobil; nobilime (2), nobilitate (1). 2. (Rar) Nobilime (1). 3. Atitudine, însușire morală superioară; caracter nobil (I 1); nobilitate (2). 4. Distincție, eleganță. [Var.: nobléță s. f.] – Din fr. noblesse. DOOM
nobléțe (no-ble-) s. f., art. nobléțea, g.-d. art. nobléței
noblu
NÓBLU s. m. v. nobil2.
nociv
NOCÍV, -Ă, nocivi, -e, adj. Vătămător, distrugător (pentru sănătatea, viața, dezvoltarea cuiva). Substanță nocivă. – Din fr. nocif, lat. nocivus. DOOM
nocív adj. m., pl. nocívi; f. nocívă, pl. nocíve
nociva
NOCÍV, -Ă, nocivi, -e, adj. Vătămător, distrugător (pentru sănătatea, viața, dezvoltarea cuiva). Substanță nocivă. – Din fr. nocif, lat. nocivus. DOOM
nocív adj. m., pl. nocívi; f. nocívă, pl. nocíve
nocive
NOCÍV, -Ă, nocivi, -e, adj. Vătămător, distrugător (pentru sănătatea, viața, dezvoltarea cuiva). Substanță nocivă. – Din fr. nocif, lat. nocivus. DOOM
nocív adj. m., pl. nocívi; f. nocívă, pl. nocíve
nocivei
NOCÍV, -Ă, nocivi, -e, adj. Vătămător, distrugător (pentru sănătatea, viața, dezvoltarea cuiva). Substanță nocivă. – Din fr. nocif, lat. nocivus. DOOM
nocív adj. m., pl. nocívi; f. nocívă, pl. nocíve
nocivele
NOCÍV, -Ă, nocivi, -e, adj. Vătămător, distrugător (pentru sănătatea, viața, dezvoltarea cuiva). Substanță nocivă. – Din fr. nocif, lat. nocivus. DOOM
nocív adj. m., pl. nocívi; f. nocívă, pl. nocíve
nocivelor
NOCÍV, -Ă, nocivi, -e, adj. Vătămător, distrugător (pentru sănătatea, viața, dezvoltarea cuiva). Substanță nocivă. – Din fr. nocif, lat. nocivus. DOOM
nocív adj. m., pl. nocívi; f. nocívă, pl. nocíve
nocivi
NOCÍV, -Ă, nocivi, -e, adj. Vătămător, distrugător (pentru sănătatea, viața, dezvoltarea cuiva). Substanță nocivă. – Din fr. nocif, lat. nocivus. DOOM
nocív adj. m., pl. nocívi; f. nocívă, pl. nocíve
nocivii
NOCÍV, -Ă, nocivi, -e, adj. Vătămător, distrugător (pentru sănătatea, viața, dezvoltarea cuiva). Substanță nocivă. – Din fr. nocif, lat. nocivus. DOOM
nocív adj. m., pl. nocívi; f. nocívă, pl. nocíve
nocivilor
NOCÍV, -Ă, nocivi, -e, adj. Vătămător, distrugător (pentru sănătatea, viața, dezvoltarea cuiva). Substanță nocivă. – Din fr. nocif, lat. nocivus. DOOM
nocív adj. m., pl. nocívi; f. nocívă, pl. nocíve
nocivitate
NOCIVITÁTE s. f. Faptul de a fi nociv, caracter nociv. – Din fr. nocivité. DOOM
nocivitáte s. f., g.-d. art. nocivitắții
nocivitatea
NOCIVITÁTE s. f. Faptul de a fi nociv, caracter nociv. – Din fr. nocivité. DOOM
nocivitáte s. f., g.-d. art. nocivitắții
nocivități
NOCIVITÁTE s. f. Faptul de a fi nociv, caracter nociv. – Din fr. nocivité. DOOM
nocivitáte s. f., g.-d. art. nocivitắții
nocivității
NOCIVITÁTE s. f. Faptul de a fi nociv, caracter nociv. – Din fr. nocivité. DOOM
nocivitáte s. f., g.-d. art. nocivitắții
nocivul
NOCÍV, -Ă, nocivi, -e, adj. Vătămător, distrugător (pentru sănătatea, viața, dezvoltarea cuiva). Substanță nocivă. – Din fr. nocif, lat. nocivus. DOOM
nocív adj. m., pl. nocívi; f. nocívă, pl. nocíve
nocivului
NOCÍV, -Ă, nocivi, -e, adj. Vătămător, distrugător (pentru sănătatea, viața, dezvoltarea cuiva). Substanță nocivă. – Din fr. nocif, lat. nocivus. DOOM
nocív adj. m., pl. nocívi; f. nocívă, pl. nocíve
noct
NOCT- Element prim de compunere savantă cu sensul „(referitor la) noapte”, „nocturn”. / < fr. noct-, cf. lat. nox, noctis].
noctambul
NOCTAMBÚL, -Ă, noctambuli, -e, s. m. și f., adj. (Med.) Somnambul. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care își pierde nopțile în petreceri. – Din fr. noctambule. DOOM
!noctambúl (noc-tam-/noct-am-) adj. m., s. m., pl. noctambúli; adj. f., s. f. noctambúlă, pl. noctambúle
noctambula
NOCTAMBÚL, -Ă, noctambuli, -e, s. m. și f., adj. (Med.) Somnambul. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care își pierde nopțile în petreceri. – Din fr. noctambule. DOOM
!noctambúl (noc-tam-/noct-am-) adj. m., s. m., pl. noctambúli; adj. f., s. f. noctambúlă, pl. noctambúle
noctambule
NOCTAMBÚL, -Ă, noctambuli, -e, s. m. și f., adj. (Med.) Somnambul. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care își pierde nopțile în petreceri. – Din fr. noctambule. DOOM
!noctambúl (noc-tam-/noct-am-) adj. m., s. m., pl. noctambúli; adj. f., s. f. noctambúlă, pl. noctambúle
noctambulei
NOCTAMBÚL, -Ă, noctambuli, -e, s. m. și f., adj. (Med.) Somnambul. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care își pierde nopțile în petreceri. – Din fr. noctambule. DOOM
!noctambúl (noc-tam-/noct-am-) adj. m., s. m., pl. noctambúli; adj. f., s. f. noctambúlă, pl. noctambúle
noctambulele
NOCTAMBÚL, -Ă, noctambuli, -e, s. m. și f., adj. (Med.) Somnambul. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care își pierde nopțile în petreceri. – Din fr. noctambule. DOOM
!noctambúl (noc-tam-/noct-am-) adj. m., s. m., pl. noctambúli; adj. f., s. f. noctambúlă, pl. noctambúle
noctambulelor
NOCTAMBÚL, -Ă, noctambuli, -e, s. m. și f., adj. (Med.) Somnambul. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care își pierde nopțile în petreceri. – Din fr. noctambule. DOOM
!noctambúl (noc-tam-/noct-am-) adj. m., s. m., pl. noctambúli; adj. f., s. f. noctambúlă, pl. noctambúle
noctambuli
NOCTAMBÚL, -Ă, noctambuli, -e, s. m. și f., adj. (Med.) Somnambul. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care își pierde nopțile în petreceri. – Din fr. noctambule. DOOM
!noctambúl (noc-tam-/noct-am-) adj. m., s. m., pl. noctambúli; adj. f., s. f. noctambúlă, pl. noctambúle
noctambulii
NOCTAMBÚL, -Ă, noctambuli, -e, s. m. și f., adj. (Med.) Somnambul. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care își pierde nopțile în petreceri. – Din fr. noctambule. DOOM
!noctambúl (noc-tam-/noct-am-) adj. m., s. m., pl. noctambúli; adj. f., s. f. noctambúlă, pl. noctambúle
noctambulilor
NOCTAMBÚL, -Ă, noctambuli, -e, s. m. și f., adj. (Med.) Somnambul. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care își pierde nopțile în petreceri. – Din fr. noctambule. DOOM
!noctambúl (noc-tam-/noct-am-) adj. m., s. m., pl. noctambúli; adj. f., s. f. noctambúlă, pl. noctambúle
noctambulism
NOCTAMBULÍSM s. n. (Med.; rar) Somnambulism. – Din fr. noctambulisme. DOOM
!noctambulísm (noc-tam-/noct-am-) s. n.
noctambulismul
NOCTAMBULÍSM s. n. (Med.; rar) Somnambulism. – Din fr. noctambulisme. DOOM
!noctambulísm (noc-tam-/noct-am-) s. n.
noctambulismului
NOCTAMBULÍSM s. n. (Med.; rar) Somnambulism. – Din fr. noctambulisme. DOOM
!noctambulísm (noc-tam-/noct-am-) s. n.
noctambulul
NOCTAMBÚL, -Ă, noctambuli, -e, s. m. și f., adj. (Med.) Somnambul. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care își pierde nopțile în petreceri. – Din fr. noctambule. DOOM
!noctambúl (noc-tam-/noct-am-) adj. m., s. m., pl. noctambúli; adj. f., s. f. noctambúlă, pl. noctambúle
noctambulului
NOCTAMBÚL, -Ă, noctambuli, -e, s. m. și f., adj. (Med.) Somnambul. ♦ Fig. (Fam.) (Persoană) care își pierde nopțile în petreceri. – Din fr. noctambule. DOOM
!noctambúl (noc-tam-/noct-am-) adj. m., s. m., pl. noctambúli; adj. f., s. f. noctambúlă, pl. noctambúle
noctiluca
NOCTILÚCA s.m. Protozoar marin cu corpul sferic, prevăzut cu un flagel fosforescent. [< lat. noctiluca miliaris, cf. fr. noctiluque].
noctilucaul
NOCTILÚCA s.m. Protozoar marin cu corpul sferic, prevăzut cu un flagel fosforescent. [< lat. noctiluca miliaris, cf. fr. noctiluque].
noctilucaului
NOCTILÚCA s.m. Protozoar marin cu corpul sferic, prevăzut cu un flagel fosforescent. [< lat. noctiluca miliaris, cf. fr. noctiluque].
nocturn
NOCTÚRN, -Ă, nocturni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se face sau se întâmplă noaptea; de noapte, din timpul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În nocturnă = (despre competiții sportive) (care se desfășoară) în timpul serii. ♦ (Despre păsări răpitoare, animale, insecte) Care își desfășoară activitatea în cursul nopții și doarme ziua. 2. S. f. Competiție sportivă care are loc în timpul serii. 3. S. f. Compoziție muzicală instrumentală, predominant pentru pian, cu caracter liric, visător și melancolic. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus. DOOM
noctúrn adj. m., pl. noctúrni; f. noctúrnă, pl. noctúrne
nocturna
NOCTÚRN, -Ă, nocturni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se face sau se întâmplă noaptea; de noapte, din timpul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În nocturnă = (despre competiții sportive) (care se desfășoară) în timpul serii. ♦ (Despre păsări răpitoare, animale, insecte) Care își desfășoară activitatea în cursul nopții și doarme ziua. 2. S. f. Competiție sportivă care are loc în timpul serii. 3. S. f. Compoziție muzicală instrumentală, predominant pentru pian, cu caracter liric, visător și melancolic. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus. DOOM
noctúrn adj. m., pl. noctúrni; f. noctúrnă, pl. noctúrne
nocturne
NOCTÚRN, -Ă, nocturni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se face sau se întâmplă noaptea; de noapte, din timpul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În nocturnă = (despre competiții sportive) (care se desfășoară) în timpul serii. ♦ (Despre păsări răpitoare, animale, insecte) Care își desfășoară activitatea în cursul nopții și doarme ziua. 2. S. f. Competiție sportivă care are loc în timpul serii. 3. S. f. Compoziție muzicală instrumentală, predominant pentru pian, cu caracter liric, visător și melancolic. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus. DOOM
noctúrn adj. m., pl. noctúrni; f. noctúrnă, pl. noctúrne
nocturnei
NOCTÚRN, -Ă, nocturni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se face sau se întâmplă noaptea; de noapte, din timpul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În nocturnă = (despre competiții sportive) (care se desfășoară) în timpul serii. ♦ (Despre păsări răpitoare, animale, insecte) Care își desfășoară activitatea în cursul nopții și doarme ziua. 2. S. f. Competiție sportivă care are loc în timpul serii. 3. S. f. Compoziție muzicală instrumentală, predominant pentru pian, cu caracter liric, visător și melancolic. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus. DOOM
noctúrn adj. m., pl. noctúrni; f. noctúrnă, pl. noctúrne
nocturnele
NOCTÚRN, -Ă, nocturni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se face sau se întâmplă noaptea; de noapte, din timpul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În nocturnă = (despre competiții sportive) (care se desfășoară) în timpul serii. ♦ (Despre păsări răpitoare, animale, insecte) Care își desfășoară activitatea în cursul nopții și doarme ziua. 2. S. f. Competiție sportivă care are loc în timpul serii. 3. S. f. Compoziție muzicală instrumentală, predominant pentru pian, cu caracter liric, visător și melancolic. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus. DOOM
noctúrn adj. m., pl. noctúrni; f. noctúrnă, pl. noctúrne
nocturnelor
NOCTÚRN, -Ă, nocturni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se face sau se întâmplă noaptea; de noapte, din timpul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În nocturnă = (despre competiții sportive) (care se desfășoară) în timpul serii. ♦ (Despre păsări răpitoare, animale, insecte) Care își desfășoară activitatea în cursul nopții și doarme ziua. 2. S. f. Competiție sportivă care are loc în timpul serii. 3. S. f. Compoziție muzicală instrumentală, predominant pentru pian, cu caracter liric, visător și melancolic. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus. DOOM
noctúrn adj. m., pl. noctúrni; f. noctúrnă, pl. noctúrne
nocturni
NOCTÚRN, -Ă, nocturni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se face sau se întâmplă noaptea; de noapte, din timpul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În nocturnă = (despre competiții sportive) (care se desfășoară) în timpul serii. ♦ (Despre păsări răpitoare, animale, insecte) Care își desfășoară activitatea în cursul nopții și doarme ziua. 2. S. f. Competiție sportivă care are loc în timpul serii. 3. S. f. Compoziție muzicală instrumentală, predominant pentru pian, cu caracter liric, visător și melancolic. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus. DOOM
noctúrn adj. m., pl. noctúrni; f. noctúrnă, pl. noctúrne
nocturnii
NOCTÚRN, -Ă, nocturni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se face sau se întâmplă noaptea; de noapte, din timpul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În nocturnă = (despre competiții sportive) (care se desfășoară) în timpul serii. ♦ (Despre păsări răpitoare, animale, insecte) Care își desfășoară activitatea în cursul nopții și doarme ziua. 2. S. f. Competiție sportivă care are loc în timpul serii. 3. S. f. Compoziție muzicală instrumentală, predominant pentru pian, cu caracter liric, visător și melancolic. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus. DOOM
noctúrn adj. m., pl. noctúrni; f. noctúrnă, pl. noctúrne
nocturnilor
NOCTÚRN, -Ă, nocturni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se face sau se întâmplă noaptea; de noapte, din timpul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În nocturnă = (despre competiții sportive) (care se desfășoară) în timpul serii. ♦ (Despre păsări răpitoare, animale, insecte) Care își desfășoară activitatea în cursul nopții și doarme ziua. 2. S. f. Competiție sportivă care are loc în timpul serii. 3. S. f. Compoziție muzicală instrumentală, predominant pentru pian, cu caracter liric, visător și melancolic. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus. DOOM
noctúrn adj. m., pl. noctúrni; f. noctúrnă, pl. noctúrne
nocturnul
NOCTÚRN, -Ă, nocturni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se face sau se întâmplă noaptea; de noapte, din timpul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În nocturnă = (despre competiții sportive) (care se desfășoară) în timpul serii. ♦ (Despre păsări răpitoare, animale, insecte) Care își desfășoară activitatea în cursul nopții și doarme ziua. 2. S. f. Competiție sportivă care are loc în timpul serii. 3. S. f. Compoziție muzicală instrumentală, predominant pentru pian, cu caracter liric, visător și melancolic. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus. DOOM
noctúrn adj. m., pl. noctúrni; f. noctúrnă, pl. noctúrne
nocturnului
NOCTÚRN, -Ă, nocturni, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care se face sau se întâmplă noaptea; de noapte, din timpul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În nocturnă = (despre competiții sportive) (care se desfășoară) în timpul serii. ♦ (Despre păsări răpitoare, animale, insecte) Care își desfășoară activitatea în cursul nopții și doarme ziua. 2. S. f. Competiție sportivă care are loc în timpul serii. 3. S. f. Compoziție muzicală instrumentală, predominant pentru pian, cu caracter liric, visător și melancolic. – Din fr. nocturne, lat. nocturnus. DOOM
noctúrn adj. m., pl. noctúrni; f. noctúrnă, pl. noctúrne
nocturnă
NOCTÚRNĂ, nocturne, s. f. Piesă muzicală (mai ales pentru pian) cu caracter liric, melancolic. Se cînta o nocturnă de Chopin. VORNIC, P. 128. DOOM
*noctúrnă s. f., g.-d. art. noctúrnei; pl. noctúrne
nod
NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ♦ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare într-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nodul vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. ◊ Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o altă soluție. ◊ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus. DOOM
nod s. n., pl. nóduri
noda
NODÁ vb. I v. înnoda.
nodal
NODÁL, -Ă, nodali, -e, adj. Care se referă la locul de intersecție a mai multor căi de comunicație, artere, ligamente etc. ♦ Fig. Esențial, fundamental. – Din fr. nodal. DOOM
nodál adj. m., pl. nodáli; f. nodálă, pl. nodále
nodala
NODÁL, -Ă, nodali, -e, adj. Care se referă la locul de intersecție a mai multor căi de comunicație, artere, ligamente etc. ♦ Fig. Esențial, fundamental. – Din fr. nodal. DOOM
nodál adj. m., pl. nodáli; f. nodálă, pl. nodále
nodale
NODÁL, -Ă, nodali, -e, adj. Care se referă la locul de intersecție a mai multor căi de comunicație, artere, ligamente etc. ♦ Fig. Esențial, fundamental. – Din fr. nodal. DOOM
nodál adj. m., pl. nodáli; f. nodálă, pl. nodále
nodalei
NODÁL, -Ă, nodali, -e, adj. Care se referă la locul de intersecție a mai multor căi de comunicație, artere, ligamente etc. ♦ Fig. Esențial, fundamental. – Din fr. nodal. DOOM
nodál adj. m., pl. nodáli; f. nodálă, pl. nodále
nodalele
NODÁL, -Ă, nodali, -e, adj. Care se referă la locul de intersecție a mai multor căi de comunicație, artere, ligamente etc. ♦ Fig. Esențial, fundamental. – Din fr. nodal. DOOM
nodál adj. m., pl. nodáli; f. nodálă, pl. nodále
nodalelor
NODÁL, -Ă, nodali, -e, adj. Care se referă la locul de intersecție a mai multor căi de comunicație, artere, ligamente etc. ♦ Fig. Esențial, fundamental. – Din fr. nodal. DOOM
nodál adj. m., pl. nodáli; f. nodálă, pl. nodále
nodali
NODÁL, -Ă, nodali, -e, adj. Care se referă la locul de intersecție a mai multor căi de comunicație, artere, ligamente etc. ♦ Fig. Esențial, fundamental. – Din fr. nodal. DOOM
nodál adj. m., pl. nodáli; f. nodálă, pl. nodále
nodalii
NODÁL, -Ă, nodali, -e, adj. Care se referă la locul de intersecție a mai multor căi de comunicație, artere, ligamente etc. ♦ Fig. Esențial, fundamental. – Din fr. nodal. DOOM
nodál adj. m., pl. nodáli; f. nodálă, pl. nodále
nodalilor
NODÁL, -Ă, nodali, -e, adj. Care se referă la locul de intersecție a mai multor căi de comunicație, artere, ligamente etc. ♦ Fig. Esențial, fundamental. – Din fr. nodal. DOOM
nodál adj. m., pl. nodáli; f. nodálă, pl. nodále
nodalul
NODÁL, -Ă, nodali, -e, adj. Care se referă la locul de intersecție a mai multor căi de comunicație, artere, ligamente etc. ♦ Fig. Esențial, fundamental. – Din fr. nodal. DOOM
nodál adj. m., pl. nodáli; f. nodálă, pl. nodále
nodalului
NODÁL, -Ă, nodali, -e, adj. Care se referă la locul de intersecție a mai multor căi de comunicație, artere, ligamente etc. ♦ Fig. Esențial, fundamental. – Din fr. nodal. DOOM
nodál adj. m., pl. nodáli; f. nodálă, pl. nodále
nodoasa
NODÓS, -OÁSĂ, nodoși, -oase, adj. (în sintagma) Eritem nodos = simptom al mai multor boli (contagioase), caracterizat prin apariția pe pielea corpului a unor noduli tari sau a unor bășicuțe seroase. – Nod + suf. -os. DOOM
nodós adj. m., pl. nodóși; f. nodoásă, pl. nodoáse
nodoase
NODÓS, -OÁSĂ, nodoși, -oase, adj. (în sintagma) Eritem nodos = simptom al mai multor boli (contagioase), caracterizat prin apariția pe pielea corpului a unor noduli tari sau a unor bășicuțe seroase. – Nod + suf. -os. DOOM
nodós adj. m., pl. nodóși; f. nodoásă, pl. nodoáse
nodoasei
NODÓS, -OÁSĂ, nodoși, -oase, adj. (în sintagma) Eritem nodos = simptom al mai multor boli (contagioase), caracterizat prin apariția pe pielea corpului a unor noduli tari sau a unor bășicuțe seroase. – Nod + suf. -os. DOOM
nodós adj. m., pl. nodóși; f. nodoásă, pl. nodoáse
nodoasele
NODÓS, -OÁSĂ, nodoși, -oase, adj. (în sintagma) Eritem nodos = simptom al mai multor boli (contagioase), caracterizat prin apariția pe pielea corpului a unor noduli tari sau a unor bășicuțe seroase. – Nod + suf. -os. DOOM
nodós adj. m., pl. nodóși; f. nodoásă, pl. nodoáse
nodoaselor
NODÓS, -OÁSĂ, nodoși, -oase, adj. (în sintagma) Eritem nodos = simptom al mai multor boli (contagioase), caracterizat prin apariția pe pielea corpului a unor noduli tari sau a unor bășicuțe seroase. – Nod + suf. -os. DOOM
nodós adj. m., pl. nodóși; f. nodoásă, pl. nodoáse
nodoros
NODURÓS, -OÁSĂ, noduroși, -oase, adj. 1. (Despre sfori, ațe, țesături) Care are (multe) noduri (1). 2. (Despre arbori, lemne, diverse plante) Cu noduri (2), plin de noduri. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Cu articulații proeminente sau cu proeminențe; ciolănos. [Var.: (pop.) nodorós, -oásă adj.] – Nod + suf. -uros. DOOM
nodurós adj. m., pl. noduróși; f. noduroásă, pl. noduroáse
nodos
NODÓS, -OÁSĂ, nodoși, -oase, adj. (în sintagma) Eritem nodos = simptom al mai multor boli (contagioase), caracterizat prin apariția pe pielea corpului a unor noduli tari sau a unor bășicuțe seroase. – Nod + suf. -os. DOOM
nodós adj. m., pl. nodóși; f. nodoásă, pl. nodoáse
nodosa
BUBERÍC, buberici, s. m. Plantă erbacee cu rizom noduros, cu frunze dințate și cu flori brune sau verzi-măslinii (Scrophularia nodosa). – Cf. bg. bubrek „rinichi”.
nodosul
NODÓS, -OÁSĂ, nodoși, -oase, adj. (în sintagma) Eritem nodos = simptom al mai multor boli (contagioase), caracterizat prin apariția pe pielea corpului a unor noduli tari sau a unor bășicuțe seroase. – Nod + suf. -os. DOOM
nodós adj. m., pl. nodóși; f. nodoásă, pl. nodoáse
nodosului
NODÓS, -OÁSĂ, nodoși, -oase, adj. (în sintagma) Eritem nodos = simptom al mai multor boli (contagioase), caracterizat prin apariția pe pielea corpului a unor noduli tari sau a unor bășicuțe seroase. – Nod + suf. -os. DOOM
nodós adj. m., pl. nodóși; f. nodoásă, pl. nodoáse
nodozitate
NODOZITÁTE, nodozități, s. f. 1. Formație patologică rezultată din înmulțirea celulelor rădăcinilor de leguminoase în urma simbiozei cu anumite bacterii. 2. Proeminență la articulațiile corpului sau a unei părți a lui. ♦ Nodul (1). 3. Ridicătură mică, rotunjită pe suprafața unui obiect. – Din fr. nodosité. DOOM
nodozitáte s. f., g.-d. art. nodozitắții; pl. nodozitắți
nodozitatea
NODOZITÁTE, nodozități, s. f. 1. Formație patologică rezultată din înmulțirea celulelor rădăcinilor de leguminoase în urma simbiozei cu anumite bacterii. 2. Proeminență la articulațiile corpului sau a unei părți a lui. ♦ Nodul (1). 3. Ridicătură mică, rotunjită pe suprafața unui obiect. – Din fr. nodosité. DOOM
nodozitáte s. f., g.-d. art. nodozitắții; pl. nodozitắți
nodozități
NODOZITÁTE, nodozități, s. f. 1. Formație patologică rezultată din înmulțirea celulelor rădăcinilor de leguminoase în urma simbiozei cu anumite bacterii. 2. Proeminență la articulațiile corpului sau a unei părți a lui. ♦ Nodul (1). 3. Ridicătură mică, rotunjită pe suprafața unui obiect. – Din fr. nodosité. DOOM
nodozitáte s. f., g.-d. art. nodozitắții; pl. nodozitắți
nodozității
NODOZITÁTE, nodozități, s. f. 1. Formație patologică rezultată din înmulțirea celulelor rădăcinilor de leguminoase în urma simbiozei cu anumite bacterii. 2. Proeminență la articulațiile corpului sau a unei părți a lui. ♦ Nodul (1). 3. Ridicătură mică, rotunjită pe suprafața unui obiect. – Din fr. nodosité. DOOM
nodozitáte s. f., g.-d. art. nodozitắții; pl. nodozitắți
nodozitățile
NODOZITÁTE, nodozități, s. f. 1. Formație patologică rezultată din înmulțirea celulelor rădăcinilor de leguminoase în urma simbiozei cu anumite bacterii. 2. Proeminență la articulațiile corpului sau a unei părți a lui. ♦ Nodul (1). 3. Ridicătură mică, rotunjită pe suprafața unui obiect. – Din fr. nodosité. DOOM
nodozitáte s. f., g.-d. art. nodozitắții; pl. nodozitắți
nodozităților
NODOZITÁTE, nodozități, s. f. 1. Formație patologică rezultată din înmulțirea celulelor rădăcinilor de leguminoase în urma simbiozei cu anumite bacterii. 2. Proeminență la articulațiile corpului sau a unei părți a lui. ♦ Nodul (1). 3. Ridicătură mică, rotunjită pe suprafața unui obiect. – Din fr. nodosité. DOOM
nodozitáte s. f., g.-d. art. nodozitắții; pl. nodozitắți
nodoși
NODÓS, -OÁSĂ, nodoși, -oase, adj. (în sintagma) Eritem nodos = simptom al mai multor boli (contagioase), caracterizat prin apariția pe pielea corpului a unor noduli tari sau a unor bășicuțe seroase. – Nod + suf. -os. DOOM
nodós adj. m., pl. nodóși; f. nodoásă, pl. nodoáse
nodoșii
NODÓS, -OÁSĂ, nodoși, -oase, adj. (în sintagma) Eritem nodos = simptom al mai multor boli (contagioase), caracterizat prin apariția pe pielea corpului a unor noduli tari sau a unor bășicuțe seroase. – Nod + suf. -os. DOOM
nodós adj. m., pl. nodóși; f. nodoásă, pl. nodoáse
nodoșilor
NODÓS, -OÁSĂ, nodoși, -oase, adj. (în sintagma) Eritem nodos = simptom al mai multor boli (contagioase), caracterizat prin apariția pe pielea corpului a unor noduli tari sau a unor bășicuțe seroase. – Nod + suf. -os. DOOM
nodós adj. m., pl. nodóși; f. nodoásă, pl. nodoáse
nodul
NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ♦ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare într-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nodul vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. ◊ Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o altă soluție. ◊ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus. DOOM
nod s. n., pl. nóduri
nodul
NODÚL, noduli, s. m. 1. Umflătură de mici dimensiuni și bine circumscrisă, care apare în diverse părți ale corpului, însoțind adesea unele boli cronice. 2. (Geol.) Mică masă de piatră cuprinsă într-o zonă mai puțin dură. [Pl. și: (n.) nodule] – Din fr. nodule, lat. nodulus.
nodul
NODÚL, noduli, s. m. 1. Umflătură de mici dimensiuni și bine circumscrisă, care apare în diverse părți ale corpului, însoțind adesea unele boli cronice. 2. (Geol.) Mică masă de piatră cuprinsă într-o zonă mai puțin dură. [Pl. și: (n.) nodule] – Din fr. nodule, lat. nodulus. DOOM
nodúl s. m., pl. nodúli
nodular
NODULÁR, -Ă adj. 1. Cu noduli, cu aspect de noduli. 2. Fontă nodulară = fontă modificată în care masa de bază este formată din perlită sau ferită, iar grafitul are forma de noduli. [Cf. fr. nodulaire].
nodulara
NODULÁR, -Ă adj. 1. Cu noduli, cu aspect de noduli. 2. Fontă nodulară = fontă modificată în care masa de bază este formată din perlită sau ferită, iar grafitul are forma de noduli. [Cf. fr. nodulaire].
nodulare
NODULÁR, -Ă adj. 1. Cu noduli, cu aspect de noduli. 2. Fontă nodulară = fontă modificată în care masa de bază este formată din perlită sau ferită, iar grafitul are forma de noduli. [Cf. fr. nodulaire].
nodularei
NODULÁR, -Ă adj. 1. Cu noduli, cu aspect de noduli. 2. Fontă nodulară = fontă modificată în care masa de bază este formată din perlită sau ferită, iar grafitul are forma de noduli. [Cf. fr. nodulaire].
nodularele
NODULÁR, -Ă adj. 1. Cu noduli, cu aspect de noduli. 2. Fontă nodulară = fontă modificată în care masa de bază este formată din perlită sau ferită, iar grafitul are forma de noduli. [Cf. fr. nodulaire].
nodularelor
NODULÁR, -Ă adj. 1. Cu noduli, cu aspect de noduli. 2. Fontă nodulară = fontă modificată în care masa de bază este formată din perlită sau ferită, iar grafitul are forma de noduli. [Cf. fr. nodulaire].
nodulari
NODULÁR, -Ă adj. 1. Cu noduli, cu aspect de noduli. 2. Fontă nodulară = fontă modificată în care masa de bază este formată din perlită sau ferită, iar grafitul are forma de noduli. [Cf. fr. nodulaire].
nodularii
NODULÁR, -Ă adj. 1. Cu noduli, cu aspect de noduli. 2. Fontă nodulară = fontă modificată în care masa de bază este formată din perlită sau ferită, iar grafitul are forma de noduli. [Cf. fr. nodulaire].
nodularilor
NODULÁR, -Ă adj. 1. Cu noduli, cu aspect de noduli. 2. Fontă nodulară = fontă modificată în care masa de bază este formată din perlită sau ferită, iar grafitul are forma de noduli. [Cf. fr. nodulaire].
nodularul
NODULÁR, -Ă adj. 1. Cu noduli, cu aspect de noduli. 2. Fontă nodulară = fontă modificată în care masa de bază este formată din perlită sau ferită, iar grafitul are forma de noduli. [Cf. fr. nodulaire].
nodularului
NODULÁR, -Ă adj. 1. Cu noduli, cu aspect de noduli. 2. Fontă nodulară = fontă modificată în care masa de bază este formată din perlită sau ferită, iar grafitul are forma de noduli. [Cf. fr. nodulaire].
noduleț
NODULÉȚ, nodulețe, s. n. Diminutiv al lui nod. – Nod + suf. -uleț. DOOM
noduléț s. n., pl. noduléțe
nodulețe
NODULÉȚ, nodulețe, s. n. Diminutiv al lui nod. – Nod + suf. -uleț. DOOM
noduléț s. n., pl. noduléțe
nodulețele
NODULÉȚ, nodulețe, s. n. Diminutiv al lui nod. – Nod + suf. -uleț. DOOM
noduléț s. n., pl. noduléțe
nodulețelor
NODULÉȚ, nodulețe, s. n. Diminutiv al lui nod. – Nod + suf. -uleț. DOOM
noduléț s. n., pl. noduléțe
nodulețul
NODULÉȚ, nodulețe, s. n. Diminutiv al lui nod. – Nod + suf. -uleț. DOOM
noduléț s. n., pl. noduléțe
nodulețului
NODULÉȚ, nodulețe, s. n. Diminutiv al lui nod. – Nod + suf. -uleț. DOOM
noduléț s. n., pl. noduléțe
noduli
NODÚL, noduli, s. m. 1. Umflătură de mici dimensiuni și bine circumscrisă, care apare în diverse părți ale corpului, însoțind adesea unele boli cronice. 2. (Geol.) Mică masă de piatră cuprinsă într-o zonă mai puțin dură. [Pl. și: (n.) nodule] – Din fr. nodule, lat. nodulus. DOOM
nodúl s. m., pl. nodúli
nodulii
NODÚL, noduli, s. m. 1. Umflătură de mici dimensiuni și bine circumscrisă, care apare în diverse părți ale corpului, însoțind adesea unele boli cronice. 2. (Geol.) Mică masă de piatră cuprinsă într-o zonă mai puțin dură. [Pl. și: (n.) nodule] – Din fr. nodule, lat. nodulus. DOOM
nodúl s. m., pl. nodúli
nodulilor
NODÚL, noduli, s. m. 1. Umflătură de mici dimensiuni și bine circumscrisă, care apare în diverse părți ale corpului, însoțind adesea unele boli cronice. 2. (Geol.) Mică masă de piatră cuprinsă într-o zonă mai puțin dură. [Pl. și: (n.) nodule] – Din fr. nodule, lat. nodulus. DOOM
nodúl s. m., pl. nodúli
nodulizare
NODULIZÁRE s.f. (Metal.) Procesul de separare a grafitului din fonta lichidă sub formă de noduli. [< nodul + -iza, după engl. nodulizing].
nodulizarea
NODULIZÁRE s.f. (Metal.) Procesul de separare a grafitului din fonta lichidă sub formă de noduli. [< nodul + -iza, după engl. nodulizing].
nodulizări
NODULIZÁRE s.f. (Metal.) Procesul de separare a grafitului din fonta lichidă sub formă de noduli. [< nodul + -iza, după engl. nodulizing].
nodulizării
NODULIZÁRE s.f. (Metal.) Procesul de separare a grafitului din fonta lichidă sub formă de noduli. [< nodul + -iza, după engl. nodulizing].
nodului
NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ♦ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare într-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nodul vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. ◊ Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o altă soluție. ◊ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus. DOOM
nod s. n., pl. nóduri
nodulul
NODÚL, noduli, s. m. 1. Umflătură de mici dimensiuni și bine circumscrisă, care apare în diverse părți ale corpului, însoțind adesea unele boli cronice. 2. (Geol.) Mică masă de piatră cuprinsă într-o zonă mai puțin dură. [Pl. și: (n.) nodule] – Din fr. nodule, lat. nodulus. DOOM
nodúl s. m., pl. nodúli
nodulului
NODÚL, noduli, s. m. 1. Umflătură de mici dimensiuni și bine circumscrisă, care apare în diverse părți ale corpului, însoțind adesea unele boli cronice. 2. (Geol.) Mică masă de piatră cuprinsă într-o zonă mai puțin dură. [Pl. și: (n.) nodule] – Din fr. nodule, lat. nodulus. DOOM
nodúl s. m., pl. nodúli
nodurar
NODURÁR, nodurare, s. n. Parte a războiului de țesut alcătuită dintr-un fuscel gros legat de fusul sau sulul dindărăt și de care se prind capetele urzelii când se învelește pânza. – Nod + suf. -urar. DOOM
nodurár s. n., pl. noduráre
nodurare
NODURÁR, nodurare, s. n. Parte a războiului de țesut alcătuită dintr-un fuscel gros legat de fusul sau sulul dindărăt și de care se prind capetele urzelii când se învelește pânza. – Nod + suf. -urar. DOOM
nodurár s. n., pl. noduráre
nodurarele
NODURÁR, nodurare, s. n. Parte a războiului de țesut alcătuită dintr-un fuscel gros legat de fusul sau sulul dindărăt și de care se prind capetele urzelii când se învelește pânza. – Nod + suf. -urar. DOOM
nodurár s. n., pl. noduráre
nodurarelor
NODURÁR, nodurare, s. n. Parte a războiului de țesut alcătuită dintr-un fuscel gros legat de fusul sau sulul dindărăt și de care se prind capetele urzelii când se învelește pânza. – Nod + suf. -urar. DOOM
nodurár s. n., pl. noduráre
nodurarul
NODURÁR, nodurare, s. n. Parte a războiului de țesut alcătuită dintr-un fuscel gros legat de fusul sau sulul dindărăt și de care se prind capetele urzelii când se învelește pânza. – Nod + suf. -urar. DOOM
nodurár s. n., pl. noduráre
nodurarului
NODURÁR, nodurare, s. n. Parte a războiului de țesut alcătuită dintr-un fuscel gros legat de fusul sau sulul dindărăt și de care se prind capetele urzelii când se învelește pânza. – Nod + suf. -urar. DOOM
nodurár s. n., pl. noduráre
noduri
NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ♦ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare într-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nodul vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. ◊ Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o altă soluție. ◊ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus. DOOM
nod s. n., pl. nóduri
nodurile
NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ♦ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare într-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nodul vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. ◊ Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o altă soluție. ◊ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus. DOOM
nod s. n., pl. nóduri
nodurilor
NOD, noduri, s. n. 1. Loc în care se leagă două fire, două sfori, două fâșii de pânză etc. ca să se țină strâns împreună; loc în lungul sau la capătul unui fir, al unei sfori, al unei fâșii de pânză etc. unde s-a făcut un ochi prin care s-a petrecut unul dintre capete și s-a strâns tare; legătură obținută astfel. ◊ Loc. adj. (Rar) În noduri = încâlcit, încurcat. ◊ Expr. A lega paraua cu zece noduri = a fi foarte zgârcit. ♦ Loc de intersecție a două sau a mai multor căi de comunicație având direcții diferite. ♦ Nod de cale ferată = punct de intersecție a cel puțin trei linii principale de cale ferată, prevăzut cu instalații speciale pentru a asigura tranzitul trenurilor, desfacerea sau cuplarea unor vagoane, încărcarea și descărcarea mărfurilor, deservirea călătorilor etc. ♦ Loc de legătură, de întretăiere, de întâlnire a două sau a mai multor elemente ale unui mecanism, ale unei construcții etc. 2. Proeminență pe trunchiul unui arbore, pe tulpina unei plante sau la încheietura unui cotor; punct de unde încep să crească crengile pe tulpină sau frunzele pe lujer. ◊ Expr. A căuta (sau a găsi) (cuiva) nod în papură = a căuta sau a găsi cu orice preț greșeli, cusururi acolo unde ele nu sunt; a învinovăți pe nedrept. ♦ Porțiune mică, rotundă, compactă, foarte tare într-o bucată de lemn, într-o scândură reprezentând locul de ramificație a crengilor pe trunchi. ♦ Aglomerare locală de material în masa unui corp, cu o structură mai compactă sau de culoare diferită față de rest. 3. (Înv. și pop.) Articulație, încheietură (a degetelor). 4. (În sintagmele) Nodul gâtului (sau gâtlejului, beregatei etc.) = mărul lui Adam. Nodul vital = punct situat în bulbul rahidian corespunzând centrului respirator și a cărui lezare are ca urmare moartea imediată prin oprirea respirației. 5. Umflătură, tumoare, nodozitate, gâlcă rezultată dintr-o stare patologică. 6. Punct dublu al unei curbe în care aceeași ramură a curbei se intersectează pe ea însăși. 7. Fiecare dintre punctele în care sunt dispuși atomii, moleculele unei rețele cristaline. ♦ Punct dintr-un sistem de unde staționare în care amplitudinea oscilației are mereu o valoare nulă. 8. Fiecare dintre cele două puncte în care orbita unui astru intersectează planul eclipticei. 9. Loc sau centru geografic sau geologic cu anumite caracteristici, deosebite față de împrejurimi. ◊ Nod hidroenergetic = centru geografic pe a cărui suprafață sunt așezate o centrală hidroelectrică și construcțiile hidrotehnice aferente. 10. Fig. Senzație de sufocare pe care de obicei o are cineva cuprins de o emoție sau de o enervare puternică. ◊ Expr. A înghiți (cu sau la) noduri = a) a suporta cu necaz, cu amărăciune o durere, o umilință (fără a putea spune nimic); b) a mânca în silă, cu mare greutate. 11. Fig. Punct esențial de care depinde soluționarea unei probleme; dificultate, greutate care trebuie învinsă pentru soluționarea unei probleme. ◊ Nod gordian = problemă foarte grea sau cu neputință de rezolvat. ◊ Expr. A tăia nodul gordian = a recurge la un mijloc extrem în rezolvarea unei situații căreia nu i se poate găsi o altă soluție. ◊ Moment culminant în desfășurarea acțiunii unei opere literare. 12. Unitate de măsură pentru viteza navelor, egală cu viteza unei nave care se deplasează cu o milă marină (1852 m) pe oră. – Lat. nodus. DOOM
nod s. n., pl. nóduri
noduroasa
NODURÓS, -OÁSĂ, noduroși, -oase, adj. 1. (Despre sfori, ațe, țesături) Care are (multe) noduri (1). 2. (Despre arbori, lemne, diverse plante) Cu noduri (2), plin de noduri. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Cu articulații proeminente sau cu proeminențe; ciolănos. [Var.: (pop.) nodorós, -oásă adj.] – Nod + suf. -uros. DOOM
nodurós adj. m., pl. noduróși; f. noduroásă, pl. noduroáse
noduroase
NODURÓS, -OÁSĂ, noduroși, -oase, adj. 1. (Despre sfori, ațe, țesături) Care are (multe) noduri (1). 2. (Despre arbori, lemne, diverse plante) Cu noduri (2), plin de noduri. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Cu articulații proeminente sau cu proeminențe; ciolănos. [Var.: (pop.) nodorós, -oásă adj.] – Nod + suf. -uros. DOOM
nodurós adj. m., pl. noduróși; f. noduroásă, pl. noduroáse
noduroasei
NODURÓS, -OÁSĂ, noduroși, -oase, adj. 1. (Despre sfori, ațe, țesături) Care are (multe) noduri (1). 2. (Despre arbori, lemne, diverse plante) Cu noduri (2), plin de noduri. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Cu articulații proeminente sau cu proeminențe; ciolănos. [Var.: (pop.) nodorós, -oásă adj.] – Nod + suf. -uros. DOOM
nodurós adj. m., pl. noduróși; f. noduroásă, pl. noduroáse
noduroasele
NODURÓS, -OÁSĂ, noduroși, -oase, adj. 1. (Despre sfori, ațe, țesături) Care are (multe) noduri (1). 2. (Despre arbori, lemne, diverse plante) Cu noduri (2), plin de noduri. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Cu articulații proeminente sau cu proeminențe; ciolănos. [Var.: (pop.) nodorós, -oásă adj.] – Nod + suf. -uros. DOOM
nodurós adj. m., pl. noduróși; f. noduroásă, pl. noduroáse
noduroaselor
NODURÓS, -OÁSĂ, noduroși, -oase, adj. 1. (Despre sfori, ațe, țesături) Care are (multe) noduri (1). 2. (Despre arbori, lemne, diverse plante) Cu noduri (2), plin de noduri. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Cu articulații proeminente sau cu proeminențe; ciolănos. [Var.: (pop.) nodorós, -oásă adj.] – Nod + suf. -uros. DOOM
nodurós adj. m., pl. noduróși; f. noduroásă, pl. noduroáse
noduros
NODURÓS, -OÁSĂ, noduroși, -oase, adj. 1. (Despre sfori, ațe, țesături) Care are (multe) noduri (1). 2. (Despre arbori, lemne, diverse plante) Cu noduri (2), plin de noduri. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Cu articulații proeminente sau cu proeminențe; ciolănos. [Var.: (pop.) nodorós, -oásă adj.] – Nod + suf. -uros. DOOM
nodurós adj. m., pl. noduróși; f. noduroásă, pl. noduroáse
nodurosul
NODURÓS, -OÁSĂ, noduroși, -oase, adj. 1. (Despre sfori, ațe, țesături) Care are (multe) noduri (1). 2. (Despre arbori, lemne, diverse plante) Cu noduri (2), plin de noduri. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Cu articulații proeminente sau cu proeminențe; ciolănos. [Var.: (pop.) nodorós, -oásă adj.] – Nod + suf. -uros. DOOM
nodurós adj. m., pl. noduróși; f. noduroásă, pl. noduroáse
nodurosului
NODURÓS, -OÁSĂ, noduroși, -oase, adj. 1. (Despre sfori, ațe, țesături) Care are (multe) noduri (1). 2. (Despre arbori, lemne, diverse plante) Cu noduri (2), plin de noduri. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Cu articulații proeminente sau cu proeminențe; ciolănos. [Var.: (pop.) nodorós, -oásă adj.] – Nod + suf. -uros. DOOM
nodurós adj. m., pl. noduróși; f. noduroásă, pl. noduroáse
noduroși
NODURÓS, -OÁSĂ, noduroși, -oase, adj. 1. (Despre sfori, ațe, țesături) Care are (multe) noduri (1). 2. (Despre arbori, lemne, diverse plante) Cu noduri (2), plin de noduri. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Cu articulații proeminente sau cu proeminențe; ciolănos. [Var.: (pop.) nodorós, -oásă adj.] – Nod + suf. -uros. DOOM
nodurós adj. m., pl. noduróși; f. noduroásă, pl. noduroáse
noduroșii
NODURÓS, -OÁSĂ, noduroși, -oase, adj. 1. (Despre sfori, ațe, țesături) Care are (multe) noduri (1). 2. (Despre arbori, lemne, diverse plante) Cu noduri (2), plin de noduri. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Cu articulații proeminente sau cu proeminențe; ciolănos. [Var.: (pop.) nodorós, -oásă adj.] – Nod + suf. -uros. DOOM
nodurós adj. m., pl. noduróși; f. noduroásă, pl. noduroáse
noduroșilor
NODURÓS, -OÁSĂ, noduroși, -oase, adj. 1. (Despre sfori, ațe, țesături) Care are (multe) noduri (1). 2. (Despre arbori, lemne, diverse plante) Cu noduri (2), plin de noduri. 3. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Cu articulații proeminente sau cu proeminențe; ciolănos. [Var.: (pop.) nodorós, -oásă adj.] – Nod + suf. -uros. DOOM
nodurós adj. m., pl. noduróși; f. noduroásă, pl. noduroáse
noema
NOÉMĂ s.f. 1. (În filozofia fenomenologică a lui Husserl) Termen care desemnează obiectul gândirii, conținutul ideii, datul intuiției, conținutul unei propoziții. 2. (Lingv.) Semnificatul unui glosem. [Pron. no-e-. / cf. fr. noème, gr. noema – gând, percepție < noein – a gândi].
noematic
NOEMÁTIC, -Ă adj. Referitor la noemă (1) [în DN]. [Pron. no-e-. / cf. it. noematico].
noematica
NOEMÁTIC, -Ă adj. Referitor la noemă (1) [în DN]. [Pron. no-e-. / cf. it. noematico].
noematice
NOEMÁTIC, -Ă adj. Referitor la noemă (1) [în DN]. [Pron. no-e-. / cf. it. noematico].
noematicei
NOEMÁTIC, -Ă adj. Referitor la noemă (1) [în DN]. [Pron. no-e-. / cf. it. noematico].
noematicele
NOEMÁTIC, -Ă adj. Referitor la noemă (1) [în DN]. [Pron. no-e-. / cf. it. noematico].
noematicelor
NOEMÁTIC, -Ă adj. Referitor la noemă (1) [în DN]. [Pron. no-e-. / cf. it. noematico].
noematici
NOEMÁTIC, -Ă adj. Referitor la noemă (1) [în DN]. [Pron. no-e-. / cf. it. noematico].
noematicii
NOEMÁTIC, -Ă adj. Referitor la noemă (1) [în DN]. [Pron. no-e-. / cf. it. noematico].
noematicilor
NOEMÁTIC, -Ă adj. Referitor la noemă (1) [în DN]. [Pron. no-e-. / cf. it. noematico].
noematicul
NOEMÁTIC, -Ă adj. Referitor la noemă (1) [în DN]. [Pron. no-e-. / cf. it. noematico].
noematicului
NOEMÁTIC, -Ă adj. Referitor la noemă (1) [în DN]. [Pron. no-e-. / cf. it. noematico].
noembrie
noémbrie s. m. – A 11-a lună a anului. – Var. no(i)emvrie. Sl. nojębrĭ, din mgr. Nοέμβριος. Var. din ngr. (Pascu, Beiträge, 11); der. din lat. (REW 5969) nu e posibilă.
noeme
NOÉMĂ s.f. 1. (În filozofia fenomenologică a lui Husserl) Termen care desemnează obiectul gândirii, conținutul ideii, datul intuiției, conținutul unei propoziții. 2. (Lingv.) Semnificatul unui glosem. [Pron. no-e-. / cf. fr. noème, gr. noema – gând, percepție < noein – a gândi].
noemei
NOÉMĂ s.f. 1. (În filozofia fenomenologică a lui Husserl) Termen care desemnează obiectul gândirii, conținutul ideii, datul intuiției, conținutul unei propoziții. 2. (Lingv.) Semnificatul unui glosem. [Pron. no-e-. / cf. fr. noème, gr. noema – gând, percepție < noein – a gândi].
noemele
NOÉMĂ s.f. 1. (În filozofia fenomenologică a lui Husserl) Termen care desemnează obiectul gândirii, conținutul ideii, datul intuiției, conținutul unei propoziții. 2. (Lingv.) Semnificatul unui glosem. [Pron. no-e-. / cf. fr. noème, gr. noema – gând, percepție < noein – a gândi].
noemelor
NOÉMĂ s.f. 1. (În filozofia fenomenologică a lui Husserl) Termen care desemnează obiectul gândirii, conținutul ideii, datul intuiției, conținutul unei propoziții. 2. (Lingv.) Semnificatul unui glosem. [Pron. no-e-. / cf. fr. noème, gr. noema – gând, percepție < noein – a gândi].
noesis
NOÉSIS s.n. (La Platon) Cunoașterea rațională a ceea ce este general și etern; (la Aristotel) gândirea intuitivă. ♦ (În filozofia fenomenologică a lui Husserl) Actul de a gândi, actul gândirii; termen care desemnează forma judecății, caracterul formal al enunțului. [Pron. no-e-, var. noeză s.f. / cf. it., gr. noesis – percepție, fr. noèse].
noetic
NOÉTIC, -Ă, noetici, -ce, adj. (Fil.) Care se referă la procesul de gândire. [Pr.: no-e-] – Din fr. noétique.
noetica
NOÉTIC, -Ă, noetici, -ce, adj. (Fil.) Care se referă la procesul de gândire. [Pr.: no-e-] – Din fr. noétique.
noetice
NOÉTIC, -Ă, noetici, -ce, adj. (Fil.) Care se referă la procesul de gândire. [Pr.: no-e-] – Din fr. noétique.
noeticei
NOÉTIC, -Ă, noetici, -ce, adj. (Fil.) Care se referă la procesul de gândire. [Pr.: no-e-] – Din fr. noétique.
noeticele
NOÉTIC, -Ă, noetici, -ce, adj. (Fil.) Care se referă la procesul de gândire. [Pr.: no-e-] – Din fr. noétique.
noeticelor
NOÉTIC, -Ă, noetici, -ce, adj. (Fil.) Care se referă la procesul de gândire. [Pr.: no-e-] – Din fr. noétique.
noetici
NOÉTIC, -Ă, noetici, -ce, adj. (Fil.) Care se referă la procesul de gândire. [Pr.: no-e-] – Din fr. noétique.
noeticii
NOÉTIC, -Ă, noetici, -ce, adj. (Fil.) Care se referă la procesul de gândire. [Pr.: no-e-] – Din fr. noétique.
noeticilor
NOÉTIC, -Ă, noetici, -ce, adj. (Fil.) Care se referă la procesul de gândire. [Pr.: no-e-] – Din fr. noétique.
noeticul
NOÉTIC, -Ă, noetici, -ce, adj. (Fil.) Care se referă la procesul de gândire. [Pr.: no-e-] – Din fr. noétique.
noeticului
NOÉTIC, -Ă, noetici, -ce, adj. (Fil.) Care se referă la procesul de gândire. [Pr.: no-e-] – Din fr. noétique.
noetică
NOÉTICĂ s.f. Studiul gândirii; gnoseologie; (rar) epistemologie. [Pron. no-e-. / < germ. Noetik].
noeza
NOÉZĂ s.f. v. noesis.
noeze
NOÉZĂ s.f. v. noesis.
noezei
NOÉZĂ s.f. v. noesis.
noezele
NOÉZĂ s.f. v. noesis.
noezelor
NOÉZĂ s.f. v. noesis.
nogai
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogai
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogaia
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogaia
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogaie
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogaie
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogaiei
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogaiei
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogaiele
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogaiele
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogaielor
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogaielor
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogaii
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogaii
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogailor
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogailor
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogaiul
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogaiul
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogaiului
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nogaiului
NOGÁI, -ÁIE, nogai, -aie, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Populație mongolă turcizată răspândită în diverse regiuni dintre Marea Caspică, Marea Neagră și Marea Azov; (și la sg.) persoană care aparține acestei populații. 2. Adj. Care aparține nogailor (1), privitor la nogai. – Din n. pr. Nogai. DOOM
nogái adj. m., s. m., pl. nogái; adj. f., s. f. sg. și pl. nogáie
nohot
NOHÓT s. n. v. năut.
nohotiu
NOHOTÍU, -ÍE adj. v. năutiu.
nohutiu
NOHUTÍU, -ÍE adj. v. năutiu. DOOM
năutíu (nă-u-) adj. m., f. năutíe; pl. m. și f. năutíi
noian
NOIÁN, noiane, s. n. 1. Cantitate, volum mare din ceva; belșug. ♦ Mulțime, număr mare de ființe, de lucruri, de fenomene. 2. Întindere mare de apă; nemărginire, imensitate. 3. Genune, abis, hău. [Pr.: no-ian. – Pl. și: noianuri] – Et. nec. DOOM
noián s. n., pl. noiáne
noian
NOIÁN, noiane, s. n. 1. Cantitate, volum mare din ceva; belșug. ♦ Mulțime, număr mare de ființe, de lucruri, de fenomene. 2. Întindere mare de apă; nemărginire, imensitate. 3. Genune, abis, hău. [Pr.: no-ian. – Pl. și: noianuri] – Et. nec.
noiane
NOIÁN, noiane, s. n. 1. Cantitate, volum mare din ceva; belșug. ♦ Mulțime, număr mare de ființe, de lucruri, de fenomene. 2. Întindere mare de apă; nemărginire, imensitate. 3. Genune, abis, hău. [Pr.: no-ian. – Pl. și: noianuri] – Et. nec. DOOM
noián s. n., pl. noiáne
noianele
NOIÁN, noiane, s. n. 1. Cantitate, volum mare din ceva; belșug. ♦ Mulțime, număr mare de ființe, de lucruri, de fenomene. 2. Întindere mare de apă; nemărginire, imensitate. 3. Genune, abis, hău. [Pr.: no-ian. – Pl. și: noianuri] – Et. nec. DOOM
noián s. n., pl. noiáne
noianelor
NOIÁN, noiane, s. n. 1. Cantitate, volum mare din ceva; belșug. ♦ Mulțime, număr mare de ființe, de lucruri, de fenomene. 2. Întindere mare de apă; nemărginire, imensitate. 3. Genune, abis, hău. [Pr.: no-ian. – Pl. și: noianuri] – Et. nec. DOOM
noián s. n., pl. noiáne
noianul
NOIÁN, noiane, s. n. 1. Cantitate, volum mare din ceva; belșug. ♦ Mulțime, număr mare de ființe, de lucruri, de fenomene. 2. Întindere mare de apă; nemărginire, imensitate. 3. Genune, abis, hău. [Pr.: no-ian. – Pl. și: noianuri] – Et. nec. DOOM
noián s. n., pl. noiáne
noianului
NOIÁN, noiane, s. n. 1. Cantitate, volum mare din ceva; belșug. ♦ Mulțime, număr mare de ființe, de lucruri, de fenomene. 2. Întindere mare de apă; nemărginire, imensitate. 3. Genune, abis, hău. [Pr.: no-ian. – Pl. și: noianuri] – Et. nec. DOOM
noián s. n., pl. noiáne
noiembrie
NOIÉMVRIE s. m. v. noiembrie. DOOM
!noiémbrie (-bri-e) s. m., g.-d. lui noiémbrie; abr. nov.; XI/.11./-11-
noiemvrie
NOIÉMVRIE s. m. v. noiembrie. DOOM
!noiémbrie (-bri-e) s. m., g.-d. lui noiémbrie; abr. nov.; XI/.11./-11-
noima
NÓIMĂ, noime, s. f. 1. Înțeles, sens, conținut (al unui cuvânt sau enunț); rost. ◊ Loc. adj. și adv. Cu noimă = logic, cu judecată; înțelept, cuminte. Fără (nicio) noimă = fără sens, fără judecată; prostesc, absurd. ◊ Expr. A nu avea (nicio) noimă = a fi fără sens, absurd. 2. (Pop.) Menire, țel, scop; motiv, cauză. 3. (Rar) Simbol, convenție. – Din ngr. nóima. DOOM
nóimă s. f., g.-d. art. nóimei; pl. nóime
noime
NÓIMĂ, noime, s. f. 1. Înțeles, sens, conținut (al unui cuvânt sau enunț); rost. ◊ Loc. adj. și adv. Cu noimă = logic, cu judecată; înțelept, cuminte. Fără (nicio) noimă = fără sens, fără judecată; prostesc, absurd. ◊ Expr. A nu avea (nicio) noimă = a fi fără sens, absurd. 2. (Pop.) Menire, țel, scop; motiv, cauză. 3. (Rar) Simbol, convenție. – Din ngr. nóima. DOOM
nóimă s. f., g.-d. art. nóimei; pl. nóime
noime
NOÍME, noimi, s. f. A noua parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. [Pr.: no-i-] – Nouă + suf. -ime. DOOM
noíme s. f., g.-d. art. noímii; pl. noími
noimea
NOÍME, noimi, s. f. A noua parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. [Pr.: no-i-] – Nouă + suf. -ime. DOOM
noíme s. f., g.-d. art. noímii; pl. noími
noimei
NÓIMĂ, noime, s. f. 1. Înțeles, sens, conținut (al unui cuvânt sau enunț); rost. ◊ Loc. adj. și adv. Cu noimă = logic, cu judecată; înțelept, cuminte. Fără (nicio) noimă = fără sens, fără judecată; prostesc, absurd. ◊ Expr. A nu avea (nicio) noimă = a fi fără sens, absurd. 2. (Pop.) Menire, țel, scop; motiv, cauză. 3. (Rar) Simbol, convenție. – Din ngr. nóima. DOOM
nóimă s. f., g.-d. art. nóimei; pl. nóime
noimele
NÓIMĂ, noime, s. f. 1. Înțeles, sens, conținut (al unui cuvânt sau enunț); rost. ◊ Loc. adj. și adv. Cu noimă = logic, cu judecată; înțelept, cuminte. Fără (nicio) noimă = fără sens, fără judecată; prostesc, absurd. ◊ Expr. A nu avea (nicio) noimă = a fi fără sens, absurd. 2. (Pop.) Menire, țel, scop; motiv, cauză. 3. (Rar) Simbol, convenție. – Din ngr. nóima. DOOM
nóimă s. f., g.-d. art. nóimei; pl. nóime
noimelor
NÓIMĂ, noime, s. f. 1. Înțeles, sens, conținut (al unui cuvânt sau enunț); rost. ◊ Loc. adj. și adv. Cu noimă = logic, cu judecată; înțelept, cuminte. Fără (nicio) noimă = fără sens, fără judecată; prostesc, absurd. ◊ Expr. A nu avea (nicio) noimă = a fi fără sens, absurd. 2. (Pop.) Menire, țel, scop; motiv, cauză. 3. (Rar) Simbol, convenție. – Din ngr. nóima. DOOM
nóimă s. f., g.-d. art. nóimei; pl. nóime
noimi
NOÍME, noimi, s. f. A noua parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. [Pr.: no-i-] – Nouă + suf. -ime. DOOM
noíme s. f., g.-d. art. noímii; pl. noími
noimii
NOÍME, noimi, s. f. A noua parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. [Pr.: no-i-] – Nouă + suf. -ime. DOOM
noíme s. f., g.-d. art. noímii; pl. noími
noimile
NOÍME, noimi, s. f. A noua parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. [Pr.: no-i-] – Nouă + suf. -ime. DOOM
noíme s. f., g.-d. art. noímii; pl. noími
noimilor
NOÍME, noimi, s. f. A noua parte dintr-un întreg împărțit în părți egale. [Pr.: no-i-] – Nouă + suf. -ime. DOOM
noíme s. f., g.-d. art. noímii; pl. noími
noița
NOÍȚĂ, noițe, s. f. Pată mică albă care apare uneori pe unghiile degetelor de la mână. [Pr.: no-i-] – Nou + suf. -iță. DOOM
noíță s. f., g.-d. art. noíței; pl. noíțe
noițe
NOÍȚĂ, noițe, s. f. Pată mică albă care apare uneori pe unghiile degetelor de la mână. [Pr.: no-i-] – Nou + suf. -iță. DOOM
noíță s. f., g.-d. art. noíței; pl. noíțe
noiței
NOÍȚĂ, noițe, s. f. Pată mică albă care apare uneori pe unghiile degetelor de la mână. [Pr.: no-i-] – Nou + suf. -iță. DOOM
noíță s. f., g.-d. art. noíței; pl. noíțe
noițele
NOÍȚĂ, noițe, s. f. Pată mică albă care apare uneori pe unghiile degetelor de la mână. [Pr.: no-i-] – Nou + suf. -iță. DOOM
noíță s. f., g.-d. art. noíței; pl. noíțe
noițelor
NOÍȚĂ, noițe, s. f. Pată mică albă care apare uneori pe unghiile degetelor de la mână. [Pr.: no-i-] – Nou + suf. -iță. DOOM
noíță s. f., g.-d. art. noíței; pl. noíțe
nojița
NOJÍȚĂ, nojițe, s. f. 1. Curelușă sau șiret cu care se leagă opincile de picior. 2. (Reg.) Fiecare dintre găurile opincii, prin care se trece nojița (1). [Var.: năjíță s. f.] – Din bg. nojița. DOOM
nojíță s. f., g.-d. art. nojíței; pl. nojíțe
nojițe
NOJÍȚĂ, nojițe, s. f. 1. Curelușă sau șiret cu care se leagă opincile de picior. 2. (Reg.) Fiecare dintre găurile opincii, prin care se trece nojița (1). [Var.: năjíță s. f.] – Din bg. nojița. DOOM
nojíță s. f., g.-d. art. nojíței; pl. nojíțe
nojiței
NOJÍȚĂ, nojițe, s. f. 1. Curelușă sau șiret cu care se leagă opincile de picior. 2. (Reg.) Fiecare dintre găurile opincii, prin care se trece nojița (1). [Var.: năjíță s. f.] – Din bg. nojița. DOOM
nojíță s. f., g.-d. art. nojíței; pl. nojíțe
nojițele
NOJÍȚĂ, nojițe, s. f. 1. Curelușă sau șiret cu care se leagă opincile de picior. 2. (Reg.) Fiecare dintre găurile opincii, prin care se trece nojița (1). [Var.: năjíță s. f.] – Din bg. nojița. DOOM
nojíță s. f., g.-d. art. nojíței; pl. nojíțe
nojițelor
NOJÍȚĂ, nojițe, s. f. 1. Curelușă sau șiret cu care se leagă opincile de picior. 2. (Reg.) Fiecare dintre găurile opincii, prin care se trece nojița (1). [Var.: năjíță s. f.] – Din bg. nojița. DOOM
nojíță s. f., g.-d. art. nojíței; pl. nojíțe
nolens
VOLENS NÓLENS adv. Vrând, nevrând. – Loc. lat.
nolitangere
SLĂBĂNÓG, -OÁGĂ, slăbănogi, -oage, adj., s. m. I. Adj. 1. (Adesea substantivat) Slab la trup, uscățiv. 2. Lipsit de putere, de vlagă; debil. II. S. m. Plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cărnoasă, cu frunze ovale dințate și cu flori galbene punctate cu roșu, cu un pinten, folosită în medicină (Impatiens nolitangere). – Din bg. slabonoga.
nom
NOM s.n. (Ant.) Cântec religios al vechilor greci pentru solist, acompaniat de citeră sau de fluier, adresat unui zeu și alcătuit dintr-o invocație, o povestire mistică din viața acestuia și o rugăciune. [Var. nomă s.f. / < fr. nome, gr. nomos – lege].
nom
-NOM Element secund de compunere savantă, cu sensul de „care dirijează”, „diriguitor”, „conducător”. [< fr. -nome, it. -nomo, cf. gr. nomos].
noma
NÓMĂ2, nome, s. f. Diviziune administrativă în Egiptul antic și în Grecia contemporană. – Din fr. nome. DOOM
nómă s. f., g.-d. art. nómei; pl. nóme
nomad
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomad
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomada
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomada
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomade
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomade
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomadei
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomadei
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomadele
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomadele
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomadelor
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomadelor
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomadism
NOMADÍSM s. n. Mod de viață al unei colectivități umane, caracterizat prin lipsa unei așezări stabile. – Din fr. nomadisme. DOOM
nomadísm s. n.
nomadismul
NOMADÍSM s. n. Mod de viață al unei colectivități umane, caracterizat prin lipsa unei așezări stabile. – Din fr. nomadisme. DOOM
nomadísm s. n.
nomadismului
NOMADÍSM s. n. Mod de viață al unei colectivități umane, caracterizat prin lipsa unei așezări stabile. – Din fr. nomadisme. DOOM
nomadísm s. n.
nomadiza
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizai
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizam
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizant
NOMADIZÁNT, -Ă adj. (Rar) Care duce viață de nomad. [Cf. fr. nomadisant].
nomadizanta
NOMADIZÁNT, -Ă adj. (Rar) Care duce viață de nomad. [Cf. fr. nomadisant].
nomadizante
NOMADIZÁNT, -Ă adj. (Rar) Care duce viață de nomad. [Cf. fr. nomadisant].
nomadizantei
NOMADIZÁNT, -Ă adj. (Rar) Care duce viață de nomad. [Cf. fr. nomadisant].
nomadizantele
NOMADIZÁNT, -Ă adj. (Rar) Care duce viață de nomad. [Cf. fr. nomadisant].
nomadizantelor
NOMADIZÁNT, -Ă adj. (Rar) Care duce viață de nomad. [Cf. fr. nomadisant].
nomadizantul
NOMADIZÁNT, -Ă adj. (Rar) Care duce viață de nomad. [Cf. fr. nomadisant].
nomadizantului
NOMADIZÁNT, -Ă adj. (Rar) Care duce viață de nomad. [Cf. fr. nomadisant].
nomadizanți
NOMADIZÁNT, -Ă adj. (Rar) Care duce viață de nomad. [Cf. fr. nomadisant].
nomadizanții
NOMADIZÁNT, -Ă adj. (Rar) Care duce viață de nomad. [Cf. fr. nomadisant].
nomadizanților
NOMADIZÁNT, -Ă adj. (Rar) Care duce viață de nomad. [Cf. fr. nomadisant].
nomadizare
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizare
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizarea
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizară
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizarăm
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizarăți
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizase
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizasem
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizaseră
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizaserăm
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizaserăți
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizaseși
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizaseți
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizat
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizau
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizași
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizați
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizează
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizez
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizeze
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizezi
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizând
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizînd
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizări
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizării
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizările
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadizărilor
NOMADIZÁ vb. I. intr. (Rar) A duce o viață nomadă. [< fr. nomadiser].
nomadul
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomadul
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomadului
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomadului
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomarh
NOMÁRH, nomarhi, s. m. Conducător al unei nome2. – Din fr. nomarque. DOOM
!nomárh (no-marh/nom-arh) s. m., pl. nomárhi
nomarhi
NOMÁRH, nomarhi, s. m. Conducător al unei nome2. – Din fr. nomarque. DOOM
!nomárh (no-marh/nom-arh) s. m., pl. nomárhi
nomarhii
NOMÁRH, nomarhi, s. m. Conducător al unei nome2. – Din fr. nomarque. DOOM
!nomárh (no-marh/nom-arh) s. m., pl. nomárhi
nomarhilor
NOMÁRH, nomarhi, s. m. Conducător al unei nome2. – Din fr. nomarque. DOOM
!nomárh (no-marh/nom-arh) s. m., pl. nomárhi
nomarhul
NOMÁRH, nomarhi, s. m. Conducător al unei nome2. – Din fr. nomarque. DOOM
!nomárh (no-marh/nom-arh) s. m., pl. nomárhi
nomarhului
NOMÁRH, nomarhi, s. m. Conducător al unei nome2. – Din fr. nomarque. DOOM
!nomárh (no-marh/nom-arh) s. m., pl. nomárhi
nomazi
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomazi
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomazii
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomazii
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomazilor
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nomazilor
NOMÁD, -Ă, nomazi, -de, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, colectivitate) care nu are așezare statornică într-un loc, care se mută dintr-un loc în altul, care rătăcește. 2. Adj. Caracteristic nomadismului. Viață nomadă. – Din fr. nomade. DOOM
nomád adj. m., s. m., pl. nomázi; adj. f., s. f. nomádă, pl. nomáde
nome
NOM s.n. (Ant.) Cântec religios al vechilor greci pentru solist, acompaniat de citeră sau de fluier, adresat unui zeu și alcătuit dintr-o invocație, o povestire mistică din viața acestuia și o rugăciune. [Var. nomă s.f. / < fr. nome, gr. nomos – lege].
nome
NÓMĂ2, nome, s. f. Diviziune administrativă în Egiptul antic și în Grecia contemporană. – Din fr. nome. DOOM
nómă s. f., g.-d. art. nómei; pl. nóme
nome
NOME- v. nomo-.
nomei
NÓMĂ2, nome, s. f. Diviziune administrativă în Egiptul antic și în Grecia contemporană. – Din fr. nome. DOOM
nómă s. f., g.-d. art. nómei; pl. nóme
nomele
NOM s.n. (Ant.) Cântec religios al vechilor greci pentru solist, acompaniat de citeră sau de fluier, adresat unui zeu și alcătuit dintr-o invocație, o povestire mistică din viața acestuia și o rugăciune. [Var. nomă s.f. / < fr. nome, gr. nomos – lege].
nomele
NÓMĂ2, nome, s. f. Diviziune administrativă în Egiptul antic și în Grecia contemporană. – Din fr. nome. DOOM
nómă s. f., g.-d. art. nómei; pl. nóme
nomelor
NOM s.n. (Ant.) Cântec religios al vechilor greci pentru solist, acompaniat de citeră sau de fluier, adresat unui zeu și alcătuit dintr-o invocație, o povestire mistică din viața acestuia și o rugăciune. [Var. nomă s.f. / < fr. nome, gr. nomos – lege].
nomelor
NÓMĂ2, nome, s. f. Diviziune administrativă în Egiptul antic și în Grecia contemporană. – Din fr. nome. DOOM
nómă s. f., g.-d. art. nómei; pl. nóme
nomenclatoare
NOMENCLATÓR, nomenclatoare, s. n. Listă, broșură, carte care cuprinde nomenclatura (1) dintr-un anumit domeniu al științei, al tehnicii etc. sau enumerarea sortimentelor produselor ori a grupurilor de produse, clasificate după un anumit criteriu. – Din fr. nomenclateur, lat. nomenclator. DOOM
nomenclatór s. n., pl. nomenclatoáre
nomenclatoarele
NOMENCLATÓR, nomenclatoare, s. n. Listă, broșură, carte care cuprinde nomenclatura (1) dintr-un anumit domeniu al științei, al tehnicii etc. sau enumerarea sortimentelor produselor ori a grupurilor de produse, clasificate după un anumit criteriu. – Din fr. nomenclateur, lat. nomenclator. DOOM
nomenclatór s. n., pl. nomenclatoáre
nomenclatoarelor
NOMENCLATÓR, nomenclatoare, s. n. Listă, broșură, carte care cuprinde nomenclatura (1) dintr-un anumit domeniu al științei, al tehnicii etc. sau enumerarea sortimentelor produselor ori a grupurilor de produse, clasificate după un anumit criteriu. – Din fr. nomenclateur, lat. nomenclator. DOOM
nomenclatór s. n., pl. nomenclatoáre
nomenclator
NOMENCLATÓR, nomenclatoare, s. n. Listă, broșură, carte care cuprinde nomenclatura (1) dintr-un anumit domeniu al științei, al tehnicii etc. sau enumerarea sortimentelor produselor ori a grupurilor de produse, clasificate după un anumit criteriu. – Din fr. nomenclateur, lat. nomenclator. DOOM
nomenclatór s. n., pl. nomenclatoáre
nomenclatoric
NOMENCLATÓRIC, -Ă, nomenclatorici, -ce, adj. (Livr.) Nomenclaturistic. – Nomenclator + suf. -ic. DOOM
nomenclatóric (rar) adj. m., pl. nomenclatórici; f. nomenclatórică, pl. nomenclatórice
nomenclatorica
NOMENCLATÓRIC, -Ă, nomenclatorici, -ce, adj. (Livr.) Nomenclaturistic. – Nomenclator + suf. -ic. DOOM
nomenclatóric (rar) adj. m., pl. nomenclatórici; f. nomenclatórică, pl. nomenclatórice
nomenclatorice
NOMENCLATÓRIC, -Ă, nomenclatorici, -ce, adj. (Livr.) Nomenclaturistic. – Nomenclator + suf. -ic. DOOM
nomenclatóric (rar) adj. m., pl. nomenclatórici; f. nomenclatórică, pl. nomenclatórice
nomenclatoricei
NOMENCLATÓRIC, -Ă, nomenclatorici, -ce, adj. (Livr.) Nomenclaturistic. – Nomenclator + suf. -ic. DOOM
nomenclatóric (rar) adj. m., pl. nomenclatórici; f. nomenclatórică, pl. nomenclatórice
nomenclatoricele
NOMENCLATÓRIC, -Ă, nomenclatorici, -ce, adj. (Livr.) Nomenclaturistic. – Nomenclator + suf. -ic. DOOM
nomenclatóric (rar) adj. m., pl. nomenclatórici; f. nomenclatórică, pl. nomenclatórice
nomenclatoricelor
NOMENCLATÓRIC, -Ă, nomenclatorici, -ce, adj. (Livr.) Nomenclaturistic. – Nomenclator + suf. -ic. DOOM
nomenclatóric (rar) adj. m., pl. nomenclatórici; f. nomenclatórică, pl. nomenclatórice
nomenclatorici
NOMENCLATÓRIC, -Ă, nomenclatorici, -ce, adj. (Livr.) Nomenclaturistic. – Nomenclator + suf. -ic. DOOM
nomenclatóric (rar) adj. m., pl. nomenclatórici; f. nomenclatórică, pl. nomenclatórice
nomenclatoricii
NOMENCLATÓRIC, -Ă, nomenclatorici, -ce, adj. (Livr.) Nomenclaturistic. – Nomenclator + suf. -ic. DOOM
nomenclatóric (rar) adj. m., pl. nomenclatórici; f. nomenclatórică, pl. nomenclatórice
nomenclatoricilor
NOMENCLATÓRIC, -Ă, nomenclatorici, -ce, adj. (Livr.) Nomenclaturistic. – Nomenclator + suf. -ic. DOOM
nomenclatóric (rar) adj. m., pl. nomenclatórici; f. nomenclatórică, pl. nomenclatórice
nomenclatoricul
NOMENCLATÓRIC, -Ă, nomenclatorici, -ce, adj. (Livr.) Nomenclaturistic. – Nomenclator + suf. -ic. DOOM
nomenclatóric (rar) adj. m., pl. nomenclatórici; f. nomenclatórică, pl. nomenclatórice
nomenclatoricului
NOMENCLATÓRIC, -Ă, nomenclatorici, -ce, adj. (Livr.) Nomenclaturistic. – Nomenclator + suf. -ic. DOOM
nomenclatóric (rar) adj. m., pl. nomenclatórici; f. nomenclatórică, pl. nomenclatórice
nomenclatorul
NOMENCLATÓR, nomenclatoare, s. n. Listă, broșură, carte care cuprinde nomenclatura (1) dintr-un anumit domeniu al științei, al tehnicii etc. sau enumerarea sortimentelor produselor ori a grupurilor de produse, clasificate după un anumit criteriu. – Din fr. nomenclateur, lat. nomenclator. DOOM
nomenclatór s. n., pl. nomenclatoáre
nomenclatorului
NOMENCLATÓR, nomenclatoare, s. n. Listă, broșură, carte care cuprinde nomenclatura (1) dintr-un anumit domeniu al științei, al tehnicii etc. sau enumerarea sortimentelor produselor ori a grupurilor de produse, clasificate după un anumit criteriu. – Din fr. nomenclateur, lat. nomenclator. DOOM
nomenclatór s. n., pl. nomenclatoáre
nomenclatura
NOMENCLATÚRĂ1, nomenclaturi, s. f. 1. Totalitatea termenilor întrebuințați într-o anumită specialitate sau într-un anumit domeniu de activitate, de obicei organizați metodic. 2. Listă, catalog etc. conținând titluri de opere, nume proprii, denumiri ale obiectelor dintr-un domeniu (organizate într-un anumit fel). 3. Spec. Schemă de organizare a unei instituții conținând enumerarea posturilor sau a instituțiilor care se află în subordine, sub tutela sa. – Din fr. nomenclature, lat. nomenclatura. DOOM
nomenclatúră s. f., g.-d. art. nomenclatúrii; pl. nomenclatúri
nomenclaturi
NOMENCLATÚRĂ1, nomenclaturi, s. f. 1. Totalitatea termenilor întrebuințați într-o anumită specialitate sau într-un anumit domeniu de activitate, de obicei organizați metodic. 2. Listă, catalog etc. conținând titluri de opere, nume proprii, denumiri ale obiectelor dintr-un domeniu (organizate într-un anumit fel). 3. Spec. Schemă de organizare a unei instituții conținând enumerarea posturilor sau a instituțiilor care se află în subordine, sub tutela sa. – Din fr. nomenclature, lat. nomenclatura. DOOM
nomenclatúră s. f., g.-d. art. nomenclatúrii; pl. nomenclatúri
nomenclaturii
NOMENCLATÚRĂ1, nomenclaturi, s. f. 1. Totalitatea termenilor întrebuințați într-o anumită specialitate sau într-un anumit domeniu de activitate, de obicei organizați metodic. 2. Listă, catalog etc. conținând titluri de opere, nume proprii, denumiri ale obiectelor dintr-un domeniu (organizate într-un anumit fel). 3. Spec. Schemă de organizare a unei instituții conținând enumerarea posturilor sau a instituțiilor care se află în subordine, sub tutela sa. – Din fr. nomenclature, lat. nomenclatura. DOOM
nomenclatúră s. f., g.-d. art. nomenclatúrii; pl. nomenclatúri
nomenclaturile
NOMENCLATÚRĂ1, nomenclaturi, s. f. 1. Totalitatea termenilor întrebuințați într-o anumită specialitate sau într-un anumit domeniu de activitate, de obicei organizați metodic. 2. Listă, catalog etc. conținând titluri de opere, nume proprii, denumiri ale obiectelor dintr-un domeniu (organizate într-un anumit fel). 3. Spec. Schemă de organizare a unei instituții conținând enumerarea posturilor sau a instituțiilor care se află în subordine, sub tutela sa. – Din fr. nomenclature, lat. nomenclatura. DOOM
nomenclatúră s. f., g.-d. art. nomenclatúrii; pl. nomenclatúri
nomenclaturilor
NOMENCLATÚRĂ1, nomenclaturi, s. f. 1. Totalitatea termenilor întrebuințați într-o anumită specialitate sau într-un anumit domeniu de activitate, de obicei organizați metodic. 2. Listă, catalog etc. conținând titluri de opere, nume proprii, denumiri ale obiectelor dintr-un domeniu (organizate într-un anumit fel). 3. Spec. Schemă de organizare a unei instituții conținând enumerarea posturilor sau a instituțiilor care se află în subordine, sub tutela sa. – Din fr. nomenclature, lat. nomenclatura. DOOM
nomenclatúră s. f., g.-d. art. nomenclatúrii; pl. nomenclatúri
nomenclaturist
NOMENCLATURÍST, -Ă, nomenclaturiști, -iste, s. m. și f. Persoană care face parte din nomenclatură. – Nomenclatură + suf. -ist. DOOM
*nomenclaturístă s. f., g.-d. art. nomenclaturístei; pl. nomenclaturíste
nomenclaturista
NOMENCLATURÍST, -Ă, nomenclaturiști, -iste, s. m. și f. Persoană care face parte din nomenclatură. – Nomenclatură + suf. -ist. DOOM
*nomenclaturístă s. f., g.-d. art. nomenclaturístei; pl. nomenclaturíste
nomenclaturiste
NOMENCLATURÍST, -Ă, nomenclaturiști, -iste, s. m. și f. Persoană care face parte din nomenclatură. – Nomenclatură + suf. -ist. DOOM
*nomenclaturístă s. f., g.-d. art. nomenclaturístei; pl. nomenclaturíste
nomenclaturistei
NOMENCLATURÍST, -Ă, nomenclaturiști, -iste, s. m. și f. Persoană care face parte din nomenclatură. – Nomenclatură + suf. -ist. DOOM
*nomenclaturístă s. f., g.-d. art. nomenclaturístei; pl. nomenclaturíste
nomenclaturistele
NOMENCLATURÍST, -Ă, nomenclaturiști, -iste, s. m. și f. Persoană care face parte din nomenclatură. – Nomenclatură + suf. -ist. DOOM
*nomenclaturístă s. f., g.-d. art. nomenclaturístei; pl. nomenclaturíste
nomenclaturistelor
NOMENCLATURÍST, -Ă, nomenclaturiști, -iste, s. m. și f. Persoană care face parte din nomenclatură. – Nomenclatură + suf. -ist. DOOM
*nomenclaturístă s. f., g.-d. art. nomenclaturístei; pl. nomenclaturíste
nomenclaturistic
NOMENCLATURÍSTIC, -Ă, nomenclaturistici, -ce, adj. (Rar) Privitor la nomenclatură, de nomenclatură; nomenclatoric. – Nomenclatură + suf. -istic. DOOM
nomenclaturístic (rar) adj. m., pl. nomenclaturístici; f. nomenclaturístică, pl. nomenclaturístice
nomenclaturistica
NOMENCLATURÍSTIC, -Ă, nomenclaturistici, -ce, adj. (Rar) Privitor la nomenclatură, de nomenclatură; nomenclatoric. – Nomenclatură + suf. -istic. DOOM
nomenclaturístic (rar) adj. m., pl. nomenclaturístici; f. nomenclaturístică, pl. nomenclaturístice
nomenclaturistice
NOMENCLATURÍSTIC, -Ă, nomenclaturistici, -ce, adj. (Rar) Privitor la nomenclatură, de nomenclatură; nomenclatoric. – Nomenclatură + suf. -istic. DOOM
nomenclaturístic (rar) adj. m., pl. nomenclaturístici; f. nomenclaturístică, pl. nomenclaturístice
nomenclaturisticei
NOMENCLATURÍSTIC, -Ă, nomenclaturistici, -ce, adj. (Rar) Privitor la nomenclatură, de nomenclatură; nomenclatoric. – Nomenclatură + suf. -istic. DOOM
nomenclaturístic (rar) adj. m., pl. nomenclaturístici; f. nomenclaturístică, pl. nomenclaturístice
nomenclaturisticele
NOMENCLATURÍSTIC, -Ă, nomenclaturistici, -ce, adj. (Rar) Privitor la nomenclatură, de nomenclatură; nomenclatoric. – Nomenclatură + suf. -istic. DOOM
nomenclaturístic (rar) adj. m., pl. nomenclaturístici; f. nomenclaturístică, pl. nomenclaturístice
nomenclaturisticelor
NOMENCLATURÍSTIC, -Ă, nomenclaturistici, -ce, adj. (Rar) Privitor la nomenclatură, de nomenclatură; nomenclatoric. – Nomenclatură + suf. -istic. DOOM
nomenclaturístic (rar) adj. m., pl. nomenclaturístici; f. nomenclaturístică, pl. nomenclaturístice
nomenclaturistici
NOMENCLATURÍSTIC, -Ă, nomenclaturistici, -ce, adj. (Rar) Privitor la nomenclatură, de nomenclatură; nomenclatoric. – Nomenclatură + suf. -istic. DOOM
nomenclaturístic (rar) adj. m., pl. nomenclaturístici; f. nomenclaturístică, pl. nomenclaturístice
nomenclaturisticii
NOMENCLATURÍSTIC, -Ă, nomenclaturistici, -ce, adj. (Rar) Privitor la nomenclatură, de nomenclatură; nomenclatoric. – Nomenclatură + suf. -istic. DOOM
nomenclaturístic (rar) adj. m., pl. nomenclaturístici; f. nomenclaturístică, pl. nomenclaturístice
nomenclaturisticilor
NOMENCLATURÍSTIC, -Ă, nomenclaturistici, -ce, adj. (Rar) Privitor la nomenclatură, de nomenclatură; nomenclatoric. – Nomenclatură + suf. -istic. DOOM
nomenclaturístic (rar) adj. m., pl. nomenclaturístici; f. nomenclaturístică, pl. nomenclaturístice
nomenclaturisticul
NOMENCLATURÍSTIC, -Ă, nomenclaturistici, -ce, adj. (Rar) Privitor la nomenclatură, de nomenclatură; nomenclatoric. – Nomenclatură + suf. -istic. DOOM
nomenclaturístic (rar) adj. m., pl. nomenclaturístici; f. nomenclaturístică, pl. nomenclaturístice
nomenclaturisticului
NOMENCLATURÍSTIC, -Ă, nomenclaturistici, -ce, adj. (Rar) Privitor la nomenclatură, de nomenclatură; nomenclatoric. – Nomenclatură + suf. -istic. DOOM
nomenclaturístic (rar) adj. m., pl. nomenclaturístici; f. nomenclaturístică, pl. nomenclaturístice
nomenclaturistul
NOMENCLATURÍST, -Ă, nomenclaturiști, -iste, s. m. și f. Persoană care face parte din nomenclatură. – Nomenclatură + suf. -ist. DOOM
*nomenclaturístă s. f., g.-d. art. nomenclaturístei; pl. nomenclaturíste
nomenclaturistului
NOMENCLATURÍST, -Ă, nomenclaturiști, -iste, s. m. și f. Persoană care face parte din nomenclatură. – Nomenclatură + suf. -ist. DOOM
*nomenclaturístă s. f., g.-d. art. nomenclaturístei; pl. nomenclaturíste
nomenclaturiști
NOMENCLATURÍST, -Ă, nomenclaturiști, -iste, s. m. și f. Persoană care face parte din nomenclatură. – Nomenclatură + suf. -ist. DOOM
*nomenclaturístă s. f., g.-d. art. nomenclaturístei; pl. nomenclaturíste
nomenclaturiștii
NOMENCLATURÍST, -Ă, nomenclaturiști, -iste, s. m. și f. Persoană care face parte din nomenclatură. – Nomenclatură + suf. -ist. DOOM
*nomenclaturístă s. f., g.-d. art. nomenclaturístei; pl. nomenclaturíste
nomenclaturiștilor
NOMENCLATURÍST, -Ă, nomenclaturiști, -iste, s. m. și f. Persoană care face parte din nomenclatură. – Nomenclatură + suf. -ist. DOOM
*nomenclaturístă s. f., g.-d. art. nomenclaturístei; pl. nomenclaturíste
nomi
NOM s.n. (Ant.) Cântec religios al vechilor greci pentru solist, acompaniat de citeră sau de fluier, adresat unui zeu și alcătuit dintr-o invocație, o povestire mistică din viața acestuia și o rugăciune. [Var. nomă s.f. / < fr. nome, gr. nomos – lege].
nomi
NOMI- v. nomo-.
nomic
-NÓMIC Element secund de compunere savantă cu ajutorul căruia se formează adjective cu semnificația „de guvernare”, „de conducere”. [Cf. fr. -nomique, it. -nomico, cf. gr. nomos – lege].
nomie
-NOMÍE Element secund de compunere savantă cu semnificația „conducere”, „administrație”, „guvernare”, „distribuție rațională”. [Pron. -mi-e, gen. -iei. / < fr. -nomie, it., lat. -nomia, cf. gr. nomos – normă, lege].
nomii
NOM s.n. (Ant.) Cântec religios al vechilor greci pentru solist, acompaniat de citeră sau de fluier, adresat unui zeu și alcătuit dintr-o invocație, o povestire mistică din viața acestuia și o rugăciune. [Var. nomă s.f. / < fr. nome, gr. nomos – lege].
nomilor
NOM s.n. (Ant.) Cântec religios al vechilor greci pentru solist, acompaniat de citeră sau de fluier, adresat unui zeu și alcătuit dintr-o invocație, o povestire mistică din viața acestuia și o rugăciune. [Var. nomă s.f. / < fr. nome, gr. nomos – lege].
nominal
NOMINÁL, -Ă, nominali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care conține nume, care indică un nume, de nume; după nume; pe nume. ◊ Valoare nominală = valoare indicată pe o acțiune, pe o hârtie-monedă (care uneori nu corespunde cu valoarea reală); valoare oficială. Putere (sau valoare) nominală = putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. ♦ Care figurează (numai) cu numele; care este de formă. ♦ Care este calculat în bani. 2. Adj. (Gram.) Care face parte din categoria numelui, care ține de categoria numelui, care se adaugă la nume, care formează un nume. ◊ Flexiune nominală = declinare. Predicat nominal = predicat alcătuit dintr-un nume predicativ și un verb copulativ la un mod personal. 3. S. n. Valoare nominală. – Din fr. nominal, lat. nominalis. DOOM
*nominál2 s. n., pl. nominále
nominala
NOMINÁL, -Ă, nominali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care conține nume, care indică un nume, de nume; după nume; pe nume. ◊ Valoare nominală = valoare indicată pe o acțiune, pe o hârtie-monedă (care uneori nu corespunde cu valoarea reală); valoare oficială. Putere (sau valoare) nominală = putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. ♦ Care figurează (numai) cu numele; care este de formă. ♦ Care este calculat în bani. 2. Adj. (Gram.) Care face parte din categoria numelui, care ține de categoria numelui, care se adaugă la nume, care formează un nume. ◊ Flexiune nominală = declinare. Predicat nominal = predicat alcătuit dintr-un nume predicativ și un verb copulativ la un mod personal. 3. S. n. Valoare nominală. – Din fr. nominal, lat. nominalis. DOOM
*nominál2 s. n., pl. nominále
nominale
NOMINÁL, -Ă, nominali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care conține nume, care indică un nume, de nume; după nume; pe nume. ◊ Valoare nominală = valoare indicată pe o acțiune, pe o hârtie-monedă (care uneori nu corespunde cu valoarea reală); valoare oficială. Putere (sau valoare) nominală = putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. ♦ Care figurează (numai) cu numele; care este de formă. ♦ Care este calculat în bani. 2. Adj. (Gram.) Care face parte din categoria numelui, care ține de categoria numelui, care se adaugă la nume, care formează un nume. ◊ Flexiune nominală = declinare. Predicat nominal = predicat alcătuit dintr-un nume predicativ și un verb copulativ la un mod personal. 3. S. n. Valoare nominală. – Din fr. nominal, lat. nominalis. DOOM
*nominál2 s. n., pl. nominále
nominalei
NOMINÁL, -Ă, nominali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care conține nume, care indică un nume, de nume; după nume; pe nume. ◊ Valoare nominală = valoare indicată pe o acțiune, pe o hârtie-monedă (care uneori nu corespunde cu valoarea reală); valoare oficială. Putere (sau valoare) nominală = putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. ♦ Care figurează (numai) cu numele; care este de formă. ♦ Care este calculat în bani. 2. Adj. (Gram.) Care face parte din categoria numelui, care ține de categoria numelui, care se adaugă la nume, care formează un nume. ◊ Flexiune nominală = declinare. Predicat nominal = predicat alcătuit dintr-un nume predicativ și un verb copulativ la un mod personal. 3. S. n. Valoare nominală. – Din fr. nominal, lat. nominalis. DOOM
*nominál2 s. n., pl. nominále
nominalele
NOMINÁL, -Ă, nominali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care conține nume, care indică un nume, de nume; după nume; pe nume. ◊ Valoare nominală = valoare indicată pe o acțiune, pe o hârtie-monedă (care uneori nu corespunde cu valoarea reală); valoare oficială. Putere (sau valoare) nominală = putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. ♦ Care figurează (numai) cu numele; care este de formă. ♦ Care este calculat în bani. 2. Adj. (Gram.) Care face parte din categoria numelui, care ține de categoria numelui, care se adaugă la nume, care formează un nume. ◊ Flexiune nominală = declinare. Predicat nominal = predicat alcătuit dintr-un nume predicativ și un verb copulativ la un mod personal. 3. S. n. Valoare nominală. – Din fr. nominal, lat. nominalis. DOOM
*nominál2 s. n., pl. nominále
nominalelor
NOMINÁL, -Ă, nominali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care conține nume, care indică un nume, de nume; după nume; pe nume. ◊ Valoare nominală = valoare indicată pe o acțiune, pe o hârtie-monedă (care uneori nu corespunde cu valoarea reală); valoare oficială. Putere (sau valoare) nominală = putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. ♦ Care figurează (numai) cu numele; care este de formă. ♦ Care este calculat în bani. 2. Adj. (Gram.) Care face parte din categoria numelui, care ține de categoria numelui, care se adaugă la nume, care formează un nume. ◊ Flexiune nominală = declinare. Predicat nominal = predicat alcătuit dintr-un nume predicativ și un verb copulativ la un mod personal. 3. S. n. Valoare nominală. – Din fr. nominal, lat. nominalis. DOOM
*nominál2 s. n., pl. nominále
nominali
NOMINÁL, -Ă, nominali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care conține nume, care indică un nume, de nume; după nume; pe nume. ◊ Valoare nominală = valoare indicată pe o acțiune, pe o hârtie-monedă (care uneori nu corespunde cu valoarea reală); valoare oficială. Putere (sau valoare) nominală = putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. ♦ Care figurează (numai) cu numele; care este de formă. ♦ Care este calculat în bani. 2. Adj. (Gram.) Care face parte din categoria numelui, care ține de categoria numelui, care se adaugă la nume, care formează un nume. ◊ Flexiune nominală = declinare. Predicat nominal = predicat alcătuit dintr-un nume predicativ și un verb copulativ la un mod personal. 3. S. n. Valoare nominală. – Din fr. nominal, lat. nominalis. DOOM
*nominál2 s. n., pl. nominále
nominalii
NOMINÁL, -Ă, nominali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care conține nume, care indică un nume, de nume; după nume; pe nume. ◊ Valoare nominală = valoare indicată pe o acțiune, pe o hârtie-monedă (care uneori nu corespunde cu valoarea reală); valoare oficială. Putere (sau valoare) nominală = putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. ♦ Care figurează (numai) cu numele; care este de formă. ♦ Care este calculat în bani. 2. Adj. (Gram.) Care face parte din categoria numelui, care ține de categoria numelui, care se adaugă la nume, care formează un nume. ◊ Flexiune nominală = declinare. Predicat nominal = predicat alcătuit dintr-un nume predicativ și un verb copulativ la un mod personal. 3. S. n. Valoare nominală. – Din fr. nominal, lat. nominalis. DOOM
*nominál2 s. n., pl. nominále
nominalilor
NOMINÁL, -Ă, nominali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care conține nume, care indică un nume, de nume; după nume; pe nume. ◊ Valoare nominală = valoare indicată pe o acțiune, pe o hârtie-monedă (care uneori nu corespunde cu valoarea reală); valoare oficială. Putere (sau valoare) nominală = putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. ♦ Care figurează (numai) cu numele; care este de formă. ♦ Care este calculat în bani. 2. Adj. (Gram.) Care face parte din categoria numelui, care ține de categoria numelui, care se adaugă la nume, care formează un nume. ◊ Flexiune nominală = declinare. Predicat nominal = predicat alcătuit dintr-un nume predicativ și un verb copulativ la un mod personal. 3. S. n. Valoare nominală. – Din fr. nominal, lat. nominalis. DOOM
*nominál2 s. n., pl. nominále
nominalism
NOMINALÍSM s. n. Doctrină în filosofia scolastică medievală care susținea că numai lucrurile individuale au existență reală, în timp ce noțiunile generale sunt simple cuvinte, nume ale acestor lucruri. – Din fr. nominalisme. DOOM
nominalísm s. n.
nominalismul
NOMINALÍSM s. n. Doctrină în filosofia scolastică medievală care susținea că numai lucrurile individuale au existență reală, în timp ce noțiunile generale sunt simple cuvinte, nume ale acestor lucruri. – Din fr. nominalisme. DOOM
nominalísm s. n.
nominalismului
NOMINALÍSM s. n. Doctrină în filosofia scolastică medievală care susținea că numai lucrurile individuale au existență reală, în timp ce noțiunile generale sunt simple cuvinte, nume ale acestor lucruri. – Din fr. nominalisme. DOOM
nominalísm s. n.
nominalist
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominalist
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominalista
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominalista
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominaliste
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominaliste
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominalistei
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominalistei
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominalistele
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominalistele
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominalistelor
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominalistelor
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominalistul
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominalistul
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominalistului
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominalistului
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominaliza
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizai
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizam
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizare
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizare
NOMINALIZÁRE s.f. Acțiunea de a nominaliza. [< nominaliza]. DOOM
*nominalizáre s. f., g.-d. art. nominalizắrii; pl. nominalizắri
nominalizarea
NOMINALIZÁRE s.f. Acțiunea de a nominaliza. [< nominaliza]. DOOM
*nominalizáre s. f., g.-d. art. nominalizắrii; pl. nominalizắri
nominalizară
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizarăm
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizarăți
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizase
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizasem
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizaseră
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizaserăm
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizaserăți
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizaseși
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizaseți
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizat
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizat
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. – Nominal + suf. -iza.
nominalizata
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. – Nominal + suf. -iza.
nominalizate
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. – Nominal + suf. -iza.
nominalizatei
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. – Nominal + suf. -iza.
nominalizatele
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. – Nominal + suf. -iza.
nominalizatelor
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. – Nominal + suf. -iza.
nominalizatul
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. – Nominal + suf. -iza.
nominalizatului
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. – Nominal + suf. -iza.
nominalizau
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizași
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizați
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizați
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. – Nominal + suf. -iza.
nominalizații
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. – Nominal + suf. -iza.
nominalizaților
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. – Nominal + suf. -iza.
nominalizează
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizez
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizeze
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizezi
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizând
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizînd
NOMINALIZÁ, nominalizez, vb. I. Tranz. A indica, a denumi, a specifica ceva în mod concret, pe nume. ♦ A face o propunere pentru un premiu, o funcție etc. – Nominal + suf. -iza. DOOM
nominalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nominalizeáză
nominalizări
NOMINALIZÁRE s.f. Acțiunea de a nominaliza. [< nominaliza]. DOOM
*nominalizáre s. f., g.-d. art. nominalizắrii; pl. nominalizắri
nominalizării
NOMINALIZÁRE s.f. Acțiunea de a nominaliza. [< nominaliza]. DOOM
*nominalizáre s. f., g.-d. art. nominalizắrii; pl. nominalizắri
nominalizările
NOMINALIZÁRE s.f. Acțiunea de a nominaliza. [< nominaliza]. DOOM
*nominalizáre s. f., g.-d. art. nominalizắrii; pl. nominalizắri
nominalizărilor
NOMINALIZÁRE s.f. Acțiunea de a nominaliza. [< nominaliza]. DOOM
*nominalizáre s. f., g.-d. art. nominalizắrii; pl. nominalizắri
nominaliști
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominaliști
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominaliștii
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominaliștii
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominaliștilor
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominaliștilor
NOMINALÍST, -Ă, nominaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al nominalismului. 2. Adj. Care aparține nominalismului, privitor la nominalism. – Din fr. nominaliste. DOOM
nominalíst adj. m., s. m., pl. nominalíști; adj. f., s. f. nominalístă, pl. nominalíste
nominalul
NOMINÁL, -Ă, nominali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care conține nume, care indică un nume, de nume; după nume; pe nume. ◊ Valoare nominală = valoare indicată pe o acțiune, pe o hârtie-monedă (care uneori nu corespunde cu valoarea reală); valoare oficială. Putere (sau valoare) nominală = putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. ♦ Care figurează (numai) cu numele; care este de formă. ♦ Care este calculat în bani. 2. Adj. (Gram.) Care face parte din categoria numelui, care ține de categoria numelui, care se adaugă la nume, care formează un nume. ◊ Flexiune nominală = declinare. Predicat nominal = predicat alcătuit dintr-un nume predicativ și un verb copulativ la un mod personal. 3. S. n. Valoare nominală. – Din fr. nominal, lat. nominalis. DOOM
*nominál2 s. n., pl. nominále
nominalului
NOMINÁL, -Ă, nominali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care conține nume, care indică un nume, de nume; după nume; pe nume. ◊ Valoare nominală = valoare indicată pe o acțiune, pe o hârtie-monedă (care uneori nu corespunde cu valoarea reală); valoare oficială. Putere (sau valoare) nominală = putere pentru care a fost conceput un anumit sistem tehnic. ♦ Care figurează (numai) cu numele; care este de formă. ♦ Care este calculat în bani. 2. Adj. (Gram.) Care face parte din categoria numelui, care ține de categoria numelui, care se adaugă la nume, care formează un nume. ◊ Flexiune nominală = declinare. Predicat nominal = predicat alcătuit dintr-un nume predicativ și un verb copulativ la un mod personal. 3. S. n. Valoare nominală. – Din fr. nominal, lat. nominalis. DOOM
*nominál2 s. n., pl. nominále
nominativ
NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Acțiune nominativă = acțiune care poartă înscris numele posesorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif. DOOM
nominatív2 s. n., pl. nominatíve
nominativa
NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Acțiune nominativă = acțiune care poartă înscris numele posesorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif. DOOM
nominatív2 s. n., pl. nominatíve
nominative
NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Acțiune nominativă = acțiune care poartă înscris numele posesorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif. DOOM
nominatív2 s. n., pl. nominatíve
nominativei
NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Acțiune nominativă = acțiune care poartă înscris numele posesorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif. DOOM
nominatív2 s. n., pl. nominatíve
nominativele
NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Acțiune nominativă = acțiune care poartă înscris numele posesorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif. DOOM
nominatív2 s. n., pl. nominatíve
nominativelor
NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Acțiune nominativă = acțiune care poartă înscris numele posesorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif. DOOM
nominatív2 s. n., pl. nominatíve
nominativi
NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Acțiune nominativă = acțiune care poartă înscris numele posesorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif. DOOM
nominatív2 s. n., pl. nominatíve
nominativii
NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Acțiune nominativă = acțiune care poartă înscris numele posesorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif. DOOM
nominatív2 s. n., pl. nominatíve
nominativilor
NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Acțiune nominativă = acțiune care poartă înscris numele posesorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif. DOOM
nominatív2 s. n., pl. nominatíve
nominativul
NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Acțiune nominativă = acțiune care poartă înscris numele posesorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif. DOOM
nominatív2 s. n., pl. nominatíve
nominativului
NOMINATÍV, -Ă, nominativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale a cărui funcție specifică este aceea de subiect și care este considerat forma de bază a substantivului. 2. Adj. (Fin.; în sintagma) Acțiune nominativă = acțiune care poartă înscris numele posesorului. – Din lat. nominativus, fr. nominatif. DOOM
nominatív2 s. n., pl. nominatíve
nomius
Nomius, denumire purtată de zeii Apollo, Hermes și Pan, în calitatea lor de divinități protectoare ale păstorilor.
nomo
NOMO- Element prim de compunere savantă, cu sensul de „(referitor la) lege”, „regulă”, „normă”. [Var. nome-, nomi-. / < fr., it. nomo-, cf. gr. nomos].
nomocanoane
NOMOCANÓN, nomocanoane, s. n. Colecție de legi imperiale bizantine și de canoane ale sinoadelor bisericești. – Din ngr. nomokánon. DOOM
nomocanón s. n., pl. nomocanoáne
nomocanoanele
NOMOCANÓN, nomocanoane, s. n. Colecție de legi imperiale bizantine și de canoane ale sinoadelor bisericești. – Din ngr. nomokánon. DOOM
nomocanón s. n., pl. nomocanoáne
nomocanoanelor
NOMOCANÓN, nomocanoane, s. n. Colecție de legi imperiale bizantine și de canoane ale sinoadelor bisericești. – Din ngr. nomokánon. DOOM
nomocanón s. n., pl. nomocanoáne
nomocanon
NOMOCANÓN, nomocanoane, s. n. Colecție de legi imperiale bizantine și de canoane ale sinoadelor bisericești. – Din ngr. nomokánon. DOOM
nomocanón s. n., pl. nomocanoáne
nomocanonul
NOMOCANÓN, nomocanoane, s. n. Colecție de legi imperiale bizantine și de canoane ale sinoadelor bisericești. – Din ngr. nomokánon. DOOM
nomocanón s. n., pl. nomocanoáne
nomocanonului
NOMOCANÓN, nomocanoane, s. n. Colecție de legi imperiale bizantine și de canoane ale sinoadelor bisericești. – Din ngr. nomokánon. DOOM
nomocanón s. n., pl. nomocanoáne
nomofilac
NOMOFILÁC s.m. (Ant.; la greci) Magistrat însărcinat cu supravegherea modului cum erau executate legile. [< fr. nomophylaque, gr. nomophylax < nomos – lege, phylax – paznic].
nomofilaci
NOMOFILÁC s.m. (Ant.; la greci) Magistrat însărcinat cu supravegherea modului cum erau executate legile. [< fr. nomophylaque, gr. nomophylax < nomos – lege, phylax – paznic].
nomofilacii
NOMOFILÁC s.m. (Ant.; la greci) Magistrat însărcinat cu supravegherea modului cum erau executate legile. [< fr. nomophylaque, gr. nomophylax < nomos – lege, phylax – paznic].
nomofilacilor
NOMOFILÁC s.m. (Ant.; la greci) Magistrat însărcinat cu supravegherea modului cum erau executate legile. [< fr. nomophylaque, gr. nomophylax < nomos – lege, phylax – paznic].
nomofilacul
NOMOFILÁC s.m. (Ant.; la greci) Magistrat însărcinat cu supravegherea modului cum erau executate legile. [< fr. nomophylaque, gr. nomophylax < nomos – lege, phylax – paznic].
nomofilacului
NOMOFILÁC s.m. (Ant.; la greci) Magistrat însărcinat cu supravegherea modului cum erau executate legile. [< fr. nomophylaque, gr. nomophylax < nomos – lege, phylax – paznic].
nomograf
NOMOGRÁF, nomografi, s. m. Autor al unei culegeri de legi sau al unui tratat despre legi. – Din fr. nomographe. DOOM
nomográf (-mo-graf) s. m., pl. nomográfi
nomografi
NOMOGRÁF, nomografi, s. m. Autor al unei culegeri de legi sau al unui tratat despre legi. – Din fr. nomographe. DOOM
nomográf (-mo-graf) s. m., pl. nomográfi
nomografia
NOMOGRAFÍE s. f. Disciplină matematică având ca obiect întocmirea și folosirea nomogramelor. – Din fr. nomographie. DOOM
nomografíe (-mo-gra-) s. f., art. nomografía, g.-d. nomografíi, art. nomografíei
nomografic
NOMOGRÁFIC, -Ă, nomografici, -ce, adj. Care se referă la nomograme, care aparține nomogramelor. – Din fr. nomographique. DOOM
nomográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. nomográfici; f. nomográfică, pl. nomográfice
nomografica
NOMOGRÁFIC, -Ă, nomografici, -ce, adj. Care se referă la nomograme, care aparține nomogramelor. – Din fr. nomographique. DOOM
nomográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. nomográfici; f. nomográfică, pl. nomográfice
nomografice
NOMOGRÁFIC, -Ă, nomografici, -ce, adj. Care se referă la nomograme, care aparține nomogramelor. – Din fr. nomographique. DOOM
nomográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. nomográfici; f. nomográfică, pl. nomográfice
nomograficei
NOMOGRÁFIC, -Ă, nomografici, -ce, adj. Care se referă la nomograme, care aparține nomogramelor. – Din fr. nomographique. DOOM
nomográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. nomográfici; f. nomográfică, pl. nomográfice
nomograficele
NOMOGRÁFIC, -Ă, nomografici, -ce, adj. Care se referă la nomograme, care aparține nomogramelor. – Din fr. nomographique. DOOM
nomográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. nomográfici; f. nomográfică, pl. nomográfice
nomograficelor
NOMOGRÁFIC, -Ă, nomografici, -ce, adj. Care se referă la nomograme, care aparține nomogramelor. – Din fr. nomographique. DOOM
nomográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. nomográfici; f. nomográfică, pl. nomográfice
nomografici
NOMOGRÁFIC, -Ă, nomografici, -ce, adj. Care se referă la nomograme, care aparține nomogramelor. – Din fr. nomographique. DOOM
nomográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. nomográfici; f. nomográfică, pl. nomográfice
nomograficii
NOMOGRÁFIC, -Ă, nomografici, -ce, adj. Care se referă la nomograme, care aparține nomogramelor. – Din fr. nomographique. DOOM
nomográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. nomográfici; f. nomográfică, pl. nomográfice
nomograficilor
NOMOGRÁFIC, -Ă, nomografici, -ce, adj. Care se referă la nomograme, care aparține nomogramelor. – Din fr. nomographique. DOOM
nomográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. nomográfici; f. nomográfică, pl. nomográfice
nomograficul
NOMOGRÁFIC, -Ă, nomografici, -ce, adj. Care se referă la nomograme, care aparține nomogramelor. – Din fr. nomographique. DOOM
nomográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. nomográfici; f. nomográfică, pl. nomográfice
nomograficului
NOMOGRÁFIC, -Ă, nomografici, -ce, adj. Care se referă la nomograme, care aparține nomogramelor. – Din fr. nomographique. DOOM
nomográfic (-mo-gra-) adj. m., pl. nomográfici; f. nomográfică, pl. nomográfice
nomografie
NOMOGRAFÍE s. f. Disciplină matematică având ca obiect întocmirea și folosirea nomogramelor. – Din fr. nomographie. DOOM
nomografíe (-mo-gra-) s. f., art. nomografía, g.-d. nomografíi, art. nomografíei
nomografiei
NOMOGRAFÍE s. f. Disciplină matematică având ca obiect întocmirea și folosirea nomogramelor. – Din fr. nomographie. DOOM
nomografíe (-mo-gra-) s. f., art. nomografía, g.-d. nomografíi, art. nomografíei
nomografii
NOMOGRÁF, nomografi, s. m. Autor al unei culegeri de legi sau al unui tratat despre legi. – Din fr. nomographe. DOOM
nomográf (-mo-graf) s. m., pl. nomográfi
nomografii
NOMOGRAFÍE s. f. Disciplină matematică având ca obiect întocmirea și folosirea nomogramelor. – Din fr. nomographie. DOOM
nomografíe (-mo-gra-) s. f., art. nomografía, g.-d. nomografíi, art. nomografíei
nomografiile
NOMOGRAFÍE s. f. Disciplină matematică având ca obiect întocmirea și folosirea nomogramelor. – Din fr. nomographie. DOOM
nomografíe (-mo-gra-) s. f., art. nomografía, g.-d. nomografíi, art. nomografíei
nomografiilor
NOMOGRAFÍE s. f. Disciplină matematică având ca obiect întocmirea și folosirea nomogramelor. – Din fr. nomographie. DOOM
nomografíe (-mo-gra-) s. f., art. nomografía, g.-d. nomografíi, art. nomografíei
nomografilor
NOMOGRÁF, nomografi, s. m. Autor al unei culegeri de legi sau al unui tratat despre legi. – Din fr. nomographe. DOOM
nomográf (-mo-graf) s. m., pl. nomográfi
nomograful
NOMOGRÁF, nomografi, s. m. Autor al unei culegeri de legi sau al unui tratat despre legi. – Din fr. nomographe. DOOM
nomográf (-mo-graf) s. m., pl. nomográfi
nomografului
NOMOGRÁF, nomografi, s. m. Autor al unei culegeri de legi sau al unui tratat despre legi. – Din fr. nomographe. DOOM
nomográf (-mo-graf) s. m., pl. nomográfi
nomograma
NOMOGRÁMĂ, nomograme, s. f. (Mat.) Reprezentare grafică în plan, folosind linii sau puncte gradate, a unei relații dintre două sau mai multe mărimi variabile, cu ajutorul căreia se pot determina rapid, fără calcule, valorile unei mărimi în funcție de valorile cunoscute ale celorlalte mărimi care intră în relația considerată. – Din fr. nomogramme. DOOM
nomográmă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. nomográmei; pl. nomográme
nomograme
NOMOGRÁMĂ, nomograme, s. f. (Mat.) Reprezentare grafică în plan, folosind linii sau puncte gradate, a unei relații dintre două sau mai multe mărimi variabile, cu ajutorul căreia se pot determina rapid, fără calcule, valorile unei mărimi în funcție de valorile cunoscute ale celorlalte mărimi care intră în relația considerată. – Din fr. nomogramme. DOOM
nomográmă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. nomográmei; pl. nomográme
nomogramei
NOMOGRÁMĂ, nomograme, s. f. (Mat.) Reprezentare grafică în plan, folosind linii sau puncte gradate, a unei relații dintre două sau mai multe mărimi variabile, cu ajutorul căreia se pot determina rapid, fără calcule, valorile unei mărimi în funcție de valorile cunoscute ale celorlalte mărimi care intră în relația considerată. – Din fr. nomogramme. DOOM
nomográmă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. nomográmei; pl. nomográme
nomogramele
NOMOGRÁMĂ, nomograme, s. f. (Mat.) Reprezentare grafică în plan, folosind linii sau puncte gradate, a unei relații dintre două sau mai multe mărimi variabile, cu ajutorul căreia se pot determina rapid, fără calcule, valorile unei mărimi în funcție de valorile cunoscute ale celorlalte mărimi care intră în relația considerată. – Din fr. nomogramme. DOOM
nomográmă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. nomográmei; pl. nomográme
nomogramelor
NOMOGRÁMĂ, nomograme, s. f. (Mat.) Reprezentare grafică în plan, folosind linii sau puncte gradate, a unei relații dintre două sau mai multe mărimi variabile, cu ajutorul căreia se pot determina rapid, fără calcule, valorile unei mărimi în funcție de valorile cunoscute ale celorlalte mărimi care intră în relația considerată. – Din fr. nomogramme. DOOM
nomográmă (-mo-gra-) s. f., g.-d. art. nomográmei; pl. nomográme
nomol
NĂMÓL, nămoluri, s. n. Sediment moale alcătuit din particule fine, de culoare închisă, cu miros caracteristic și uneori cu proprietăți terapeutice, depus pe fundul bazinelor acvatice, mai ales al apelor stătătoare, sau rămas după inundație la malul unui râu; mâl; p. ext. noroi. ◊ Expr. A face (băi de) nămol = a-și unge corpul cu un strat de nămol în scopuri curative. ♦ Fig. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Cantitate, volum mare din ceva. [Var.: (pop.) nomól s. n.] – Din ucr. namil, -olu. DOOM
nămól s. n., pl. nămóluri
nomoli
NOMOLÍ vb. IV v. nămoli. DOOM
nămolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nămolésc, imperf. 3 sg. nămoleá; conj. prez. 3 să nămoleáscă
nomolire
NOMOLÍ vb. IV v. nămoli.
nomolit
NĂMOLÍT, -Ă, nămoliți, -te, adj. Plin de nămol; împotmolit în nămol. [Var.: (pop.) nomolít, -ă adj.] – V. nămoli.
nomologic
NOMOLÓGIC, -Ă adj. 1. (Despre enunțuri) Care exprimă legi obiective. 2. (Despre științele naturii) Care formulează legi; nomotetic. [< fr. nomologique, cf. gr. nomos – lege].
nomologica
NOMOLÓGIC, -Ă adj. 1. (Despre enunțuri) Care exprimă legi obiective. 2. (Despre științele naturii) Care formulează legi; nomotetic. [< fr. nomologique, cf. gr. nomos – lege].
nomologice
NOMOLÓGIC, -Ă adj. 1. (Despre enunțuri) Care exprimă legi obiective. 2. (Despre științele naturii) Care formulează legi; nomotetic. [< fr. nomologique, cf. gr. nomos – lege].
nomologicei
NOMOLÓGIC, -Ă adj. 1. (Despre enunțuri) Care exprimă legi obiective. 2. (Despre științele naturii) Care formulează legi; nomotetic. [< fr. nomologique, cf. gr. nomos – lege].
nomologicele
NOMOLÓGIC, -Ă adj. 1. (Despre enunțuri) Care exprimă legi obiective. 2. (Despre științele naturii) Care formulează legi; nomotetic. [< fr. nomologique, cf. gr. nomos – lege].
nomologicelor
NOMOLÓGIC, -Ă adj. 1. (Despre enunțuri) Care exprimă legi obiective. 2. (Despre științele naturii) Care formulează legi; nomotetic. [< fr. nomologique, cf. gr. nomos – lege].
nomologici
NOMOLÓGIC, -Ă adj. 1. (Despre enunțuri) Care exprimă legi obiective. 2. (Despre științele naturii) Care formulează legi; nomotetic. [< fr. nomologique, cf. gr. nomos – lege].
nomologicii
NOMOLÓGIC, -Ă adj. 1. (Despre enunțuri) Care exprimă legi obiective. 2. (Despre științele naturii) Care formulează legi; nomotetic. [< fr. nomologique, cf. gr. nomos – lege].
nomologicilor
NOMOLÓGIC, -Ă adj. 1. (Despre enunțuri) Care exprimă legi obiective. 2. (Despre științele naturii) Care formulează legi; nomotetic. [< fr. nomologique, cf. gr. nomos – lege].
nomologicul
NOMOLÓGIC, -Ă adj. 1. (Despre enunțuri) Care exprimă legi obiective. 2. (Despre științele naturii) Care formulează legi; nomotetic. [< fr. nomologique, cf. gr. nomos – lege].
nomologicului
NOMOLÓGIC, -Ă adj. 1. (Despre enunțuri) Care exprimă legi obiective. 2. (Despre științele naturii) Care formulează legi; nomotetic. [< fr. nomologique, cf. gr. nomos – lege].
nomolos
NOMOLÓS, -OÁSĂ adj. v. nămolos. DOOM
nămolós adj. m., pl. nămolóși; f. nămoloásă, pl. nămoloáse
nomotet
NOMOTÉT s.m. Membru al uneia dintre comisiile însărcinate cu revizuirea constituției și cu modificarea legilor în vechea Atenă. [< fr. nomothète, gr. nomotheta < nomos – lege, tithemi – a așeza].
nomotetic
NOMOTÉTIC, -Ă adj. 1. Referitor la nomoteți. 2. Nomologic. [Cf. germ. nomothetisch].
nomotetica
NOMOTÉTIC, -Ă adj. 1. Referitor la nomoteți. 2. Nomologic. [Cf. germ. nomothetisch].
nomotetice
NOMOTÉTIC, -Ă adj. 1. Referitor la nomoteți. 2. Nomologic. [Cf. germ. nomothetisch].
nomoteticei
NOMOTÉTIC, -Ă adj. 1. Referitor la nomoteți. 2. Nomologic. [Cf. germ. nomothetisch].
nomoteticele
NOMOTÉTIC, -Ă adj. 1. Referitor la nomoteți. 2. Nomologic. [Cf. germ. nomothetisch].
nomoteticelor
NOMOTÉTIC, -Ă adj. 1. Referitor la nomoteți. 2. Nomologic. [Cf. germ. nomothetisch].
nomotetici
NOMOTÉTIC, -Ă adj. 1. Referitor la nomoteți. 2. Nomologic. [Cf. germ. nomothetisch].
nomoteticii
NOMOTÉTIC, -Ă adj. 1. Referitor la nomoteți. 2. Nomologic. [Cf. germ. nomothetisch].
nomoteticilor
NOMOTÉTIC, -Ă adj. 1. Referitor la nomoteți. 2. Nomologic. [Cf. germ. nomothetisch].
nomoteticul
NOMOTÉTIC, -Ă adj. 1. Referitor la nomoteți. 2. Nomologic. [Cf. germ. nomothetisch].
nomoteticului
NOMOTÉTIC, -Ă adj. 1. Referitor la nomoteți. 2. Nomologic. [Cf. germ. nomothetisch].
nomotetul
NOMOTÉT s.m. Membru al uneia dintre comisiile însărcinate cu revizuirea constituției și cu modificarea legilor în vechea Atenă. [< fr. nomothète, gr. nomotheta < nomos – lege, tithemi – a așeza].
nomotetului
NOMOTÉT s.m. Membru al uneia dintre comisiile însărcinate cu revizuirea constituției și cu modificarea legilor în vechea Atenă. [< fr. nomothète, gr. nomotheta < nomos – lege, tithemi – a așeza].
nomoteți
NOMOTÉT s.m. Membru al uneia dintre comisiile însărcinate cu revizuirea constituției și cu modificarea legilor în vechea Atenă. [< fr. nomothète, gr. nomotheta < nomos – lege, tithemi – a așeza].
nomoteții
NOMOTÉT s.m. Membru al uneia dintre comisiile însărcinate cu revizuirea constituției și cu modificarea legilor în vechea Atenă. [< fr. nomothète, gr. nomotheta < nomos – lege, tithemi – a așeza].
nomoteților
NOMOTÉT s.m. Membru al uneia dintre comisiile însărcinate cu revizuirea constituției și cu modificarea legilor în vechea Atenă. [< fr. nomothète, gr. nomotheta < nomos – lege, tithemi – a așeza].
nomul
NOM s.n. (Ant.) Cântec religios al vechilor greci pentru solist, acompaniat de citeră sau de fluier, adresat unui zeu și alcătuit dintr-o invocație, o povestire mistică din viața acestuia și o rugăciune. [Var. nomă s.f. / < fr. nome, gr. nomos – lege].
nomului
NOM s.n. (Ant.) Cântec religios al vechilor greci pentru solist, acompaniat de citeră sau de fluier, adresat unui zeu și alcătuit dintr-o invocație, o povestire mistică din viața acestuia și o rugăciune. [Var. nomă s.f. / < fr. nome, gr. nomos – lege].
nomuri
NOM s.n. (Ant.) Cântec religios al vechilor greci pentru solist, acompaniat de citeră sau de fluier, adresat unui zeu și alcătuit dintr-o invocație, o povestire mistică din viața acestuia și o rugăciune. [Var. nomă s.f. / < fr. nome, gr. nomos – lege].
nomurile
NOM s.n. (Ant.) Cântec religios al vechilor greci pentru solist, acompaniat de citeră sau de fluier, adresat unui zeu și alcătuit dintr-o invocație, o povestire mistică din viața acestuia și o rugăciune. [Var. nomă s.f. / < fr. nome, gr. nomos – lege].
nomurilor
NOM s.n. (Ant.) Cântec religios al vechilor greci pentru solist, acompaniat de citeră sau de fluier, adresat unui zeu și alcătuit dintr-o invocație, o povestire mistică din viața acestuia și o rugăciune. [Var. nomă s.f. / < fr. nome, gr. nomos – lege].
non
NON- Element de compunere care înseamnă „nu” și care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din lat., fr. non-.
non
NON TRÓPPO loc. adv. (Indică modul de executare a unei compoziții muzicale) Nu prea mult. – Loc. it. DOOM
non tróppo (it.) loc. adv.
non
NON-EU s. n. (Fil.) Ceea ce există în afara eului; ceea ce nu este eu. [Pr.: -eu] – Non + eu (după fr. non-moi). DOOM
!non-éu [eu pron. eu] s. n., art. non-éul
non
NON-STÓP adj. invar., adv. (Care este) fără întrerupere; continuu. – Din engl., fr. non-stop. DOOM
non-stóp adj. invar., adv.
non
PERSÓNA NON GRÁTA, personae non gratae, loc. s. f. Denumire folosită pentru a desemna un reprezentant diplomatic despre care statul în care a fost acreditat declară că trebuie să-și înceteze activitatea pe teritoriul respectiv; p. gener. persoană indezirabilă. – Loc. lat. DOOM
persóna non gráta (lat.) loc. s. f., pl. persónae non grátae [ae pron. e]
nona
NONA- Element prim de compunere savantă cu semnificația „nouă”, „de nouă ori”. [< fr., it. nona-, cf. lat. nona].
nona
NÓNĂ2, none, s. f. (În Evul Mediu) Prestație față de stăpânul feudal, care reprezenta a noua parte din produsele obținute de țăran. – Din lat. nona. DOOM
nónă s. f., g.-d. art. nónei; pl. nóne
nonacria
Nonacria, denumire purtată de Atalanta fiindcă s-a născut în cetatea Nonacris.
nonacriana
Nonacriana = Nonacria.
nonagenar
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenar
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenara
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenara
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenare
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenare
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenarei
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenarei
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenarele
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenarele
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenarelor
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenarelor
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenari
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenari
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenarii
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenarii
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenarilor
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenarilor
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenarul
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenarul
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenarului
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonagenarului
NONAGENÁR, -Ă, nonagenari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care a atins (sau a depășit) vârsta de nouăzeci de ani. – Din fr. nonagénaire, lat. nonagenarius. DOOM
!nonagenár adj. m., s. m., pl. nonagenári; adj. f., s. f. nonagenáră, pl. nonagenáre
nonbeligerant
NONBELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. (Țară, putere) care nu ia parte la război. [Cf. fr. non-belligérant].
nonbeligerant
NONBELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. (Țară, putere) care nu ia parte la război. [Cf. fr. non-belligérant].
nonbeligeranta
NONBELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. (Țară, putere) care nu ia parte la război. [Cf. fr. non-belligérant].
nonbeligerante
NONBELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. (Țară, putere) care nu ia parte la război. [Cf. fr. non-belligérant].
nonbeligerantei
NONBELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. (Țară, putere) care nu ia parte la război. [Cf. fr. non-belligérant].
nonbeligerantele
NONBELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. (Țară, putere) care nu ia parte la război. [Cf. fr. non-belligérant].
nonbeligerantelor
NONBELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. (Țară, putere) care nu ia parte la război. [Cf. fr. non-belligérant].
nonbeligerantul
NONBELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. (Țară, putere) care nu ia parte la război. [Cf. fr. non-belligérant].
nonbeligerantul
NONBELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. (Țară, putere) care nu ia parte la război. [Cf. fr. non-belligérant].
nonbeligerantului
NONBELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. (Țară, putere) care nu ia parte la război. [Cf. fr. non-belligérant].
nonbeligerantului
NONBELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. (Țară, putere) care nu ia parte la război. [Cf. fr. non-belligérant].
nonbeligeranța
NONBELIGERÁNȚĂ s.f. Atitudine de neparticipare (provizorie) la un război. [Cf. fr. non-beligérance].
nonbeligeranțe
NONBELIGERÁNȚĂ s.f. Atitudine de neparticipare (provizorie) la un război. [Cf. fr. non-beligérance].
nonbeligeranței
NONBELIGERÁNȚĂ s.f. Atitudine de neparticipare (provizorie) la un război. [Cf. fr. non-beligérance].
nonbeligeranți
NONBELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. (Țară, putere) care nu ia parte la război. [Cf. fr. non-belligérant].
nonbeligeranți
NONBELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. (Țară, putere) care nu ia parte la război. [Cf. fr. non-belligérant].
nonbeligeranții
NONBELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. (Țară, putere) care nu ia parte la război. [Cf. fr. non-belligérant].
nonbeligeranții
NONBELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. (Țară, putere) care nu ia parte la război. [Cf. fr. non-belligérant].
nonbeligeranților
NONBELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. (Țară, putere) care nu ia parte la război. [Cf. fr. non-belligérant].
nonbeligeranților
NONBELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. (Țară, putere) care nu ia parte la război. [Cf. fr. non-belligérant].
nonconformism
NONCONFORMÍSM s. n. Atitudine de respingere a tradițiilor, a modelelor de activitate și de gândire proprii unui grup social; neconformism. – Din fr. non-conformisme. DOOM
nonconformísm s. n.
nonconformismul
NONCONFORMÍSM s. n. Atitudine de respingere a tradițiilor, a modelelor de activitate și de gândire proprii unui grup social; neconformism. – Din fr. non-conformisme. DOOM
nonconformísm s. n.
nonconformismului
NONCONFORMÍSM s. n. Atitudine de respingere a tradițiilor, a modelelor de activitate și de gândire proprii unui grup social; neconformism. – Din fr. non-conformisme. DOOM
nonconformísm s. n.
nonconformist
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformist
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformista
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformista
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformiste
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformiste
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformistei
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformistei
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformistele
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformistele
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformistelor
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformistelor
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformistul
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformistul
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformistului
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformistului
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformiști
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformiști
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformiștii
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformiștii
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformiștilor
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
nonconformiștilor
NONCONFORMÍST, -Ă, nonconformiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu acceptă, nu se conformează uzanțelor stabilite, care are convingeri proprii; persoană care dovedește originalitate; neconformist. – Din fr. non-conformiste. DOOM
nonconformíst adj. m., s. m., pl. nonconformíști; adj. f., s. f. nonconformístă, pl. nonconformíste
noncontradicția
NONCONTRADÍCȚIE, noncontradicții, s. f. Principiu fundamental al gândirii potrivit căruia despre un subiect este imposibil a afirma și a nega același predicat în același timp și sub același raport. – Din fr. non-contradiction. DOOM
noncontradícție (-ți-e) s. f., art. noncontradícția (-ți-a), g.-d. art. noncontradícției; pl. noncontradícții, art. noncontradícțiile (-ți-i-)
noncontradicție
NONCONTRADÍCȚIE, noncontradicții, s. f. Principiu fundamental al gândirii potrivit căruia despre un subiect este imposibil a afirma și a nega același predicat în același timp și sub același raport. – Din fr. non-contradiction. DOOM
noncontradícție (-ți-e) s. f., art. noncontradícția (-ți-a), g.-d. art. noncontradícției; pl. noncontradícții, art. noncontradícțiile (-ți-i-)
noncontradicției
NONCONTRADÍCȚIE, noncontradicții, s. f. Principiu fundamental al gândirii potrivit căruia despre un subiect este imposibil a afirma și a nega același predicat în același timp și sub același raport. – Din fr. non-contradiction. DOOM
noncontradícție (-ți-e) s. f., art. noncontradícția (-ți-a), g.-d. art. noncontradícției; pl. noncontradícții, art. noncontradícțiile (-ți-i-)
noncontradicții
NONCONTRADÍCȚIE, noncontradicții, s. f. Principiu fundamental al gândirii potrivit căruia despre un subiect este imposibil a afirma și a nega același predicat în același timp și sub același raport. – Din fr. non-contradiction. DOOM
noncontradícție (-ți-e) s. f., art. noncontradícția (-ți-a), g.-d. art. noncontradícției; pl. noncontradícții, art. noncontradícțiile (-ți-i-)
noncontradicțiile
NONCONTRADÍCȚIE, noncontradicții, s. f. Principiu fundamental al gândirii potrivit căruia despre un subiect este imposibil a afirma și a nega același predicat în același timp și sub același raport. – Din fr. non-contradiction. DOOM
noncontradícție (-ți-e) s. f., art. noncontradícția (-ți-a), g.-d. art. noncontradícției; pl. noncontradícții, art. noncontradícțiile (-ți-i-)
noncontradicțiilor
NONCONTRADÍCȚIE, noncontradicții, s. f. Principiu fundamental al gândirii potrivit căruia despre un subiect este imposibil a afirma și a nega același predicat în același timp și sub același raport. – Din fr. non-contradiction. DOOM
noncontradícție (-ți-e) s. f., art. noncontradícția (-ți-a), g.-d. art. noncontradícției; pl. noncontradícții, art. noncontradícțiile (-ți-i-)
none
NÓNĂ2, none, s. f. (În Evul Mediu) Prestație față de stăpânul feudal, care reprezenta a noua parte din produsele obținute de țăran. – Din lat. nona. DOOM
nónă s. f., g.-d. art. nónei; pl. nóne
nonei
NÓNĂ2, none, s. f. (În Evul Mediu) Prestație față de stăpânul feudal, care reprezenta a noua parte din produsele obținute de țăran. – Din lat. nona. DOOM
nónă s. f., g.-d. art. nónei; pl. nóne
nonele
NÓNĂ2, none, s. f. (În Evul Mediu) Prestație față de stăpânul feudal, care reprezenta a noua parte din produsele obținute de țăran. – Din lat. nona. DOOM
nónă s. f., g.-d. art. nónei; pl. nóne
nonelor
NÓNĂ2, none, s. f. (În Evul Mediu) Prestație față de stăpânul feudal, care reprezenta a noua parte din produsele obținute de țăran. – Din lat. nona. DOOM
nónă s. f., g.-d. art. nónei; pl. nóne
nonet
NONÉT, nonete, s. n. Piesă muzicală pentru nouă instrumente; p. ext. formație care interpretează această piesă. – Din it. nonetto. DOOM
nonét s. m., pl. nonéte
nonete
NONÉT, nonete, s. n. Piesă muzicală pentru nouă instrumente; p. ext. formație care interpretează această piesă. – Din it. nonetto. DOOM
nonét s. m., pl. nonéte
nonetele
NONÉT, nonete, s. n. Piesă muzicală pentru nouă instrumente; p. ext. formație care interpretează această piesă. – Din it. nonetto. DOOM
nonét s. m., pl. nonéte
nonetelor
NONÉT, nonete, s. n. Piesă muzicală pentru nouă instrumente; p. ext. formație care interpretează această piesă. – Din it. nonetto. DOOM
nonét s. m., pl. nonéte
nonetul
NONÉT, nonete, s. n. Piesă muzicală pentru nouă instrumente; p. ext. formație care interpretează această piesă. – Din it. nonetto. DOOM
nonét s. m., pl. nonéte
nonetului
NONÉT, nonete, s. n. Piesă muzicală pentru nouă instrumente; p. ext. formație care interpretează această piesă. – Din it. nonetto. DOOM
nonét s. m., pl. nonéte
noneu
NONÉU s. n. (Fil.) Ceea ce există în afara eului; ceea ce nu este eu. – Non + eu (după fr. non-moi).
noneul
NONÉU s. n. (Fil.) Ceea ce există în afara eului; ceea ce nu este eu. – Non + eu (după fr. non-moi).
noneului
NONÉU s. n. (Fil.) Ceea ce există în afara eului; ceea ce nu este eu. – Non + eu (după fr. non-moi).
nonexistența
NONEXISTÉNȚĂ s. f. Inexistență. – Non + existență. Cf. fr. non-existence. DOOM
!nonexisténță (no-ne-/non-e-) s. f., g.-d. art. nonexisténței
nonexistențe
NONEXISTÉNȚĂ s. f. Inexistență. – Non + existență. Cf. fr. non-existence. DOOM
!nonexisténță (no-ne-/non-e-) s. f., g.-d. art. nonexisténței
nonexistenței
NONEXISTÉNȚĂ s. f. Inexistență. – Non + existență. Cf. fr. non-existence. DOOM
!nonexisténță (no-ne-/non-e-) s. f., g.-d. art. nonexisténței
nonfigurativ
NONFIGURATÍV, -Ă, nonfigurativi, -e, adj. (În sintagma) Artă nonfigurativă = artă abstractă. – Non- + figurativ. DOOM
nonfiguratív adj. m., pl. nonfiguratívi; f. nonfiguratívă, pl. nonfiguratíve
nonintervenția
NONINTERVÉNȚIE s.f. Neintervenție, neamestec. [Gen. -iei. / cf. fr. non-intervention].
nonintervenție
NONINTERVÉNȚIE s.f. Neintervenție, neamestec. [Gen. -iei. / cf. fr. non-intervention].
nonintervenției
NONINTERVÉNȚIE s.f. Neintervenție, neamestec. [Gen. -iei. / cf. fr. non-intervention].
nonintervenții
NONINTERVÉNȚIE s.f. Neintervenție, neamestec. [Gen. -iei. / cf. fr. non-intervention].
nonintervențiile
NONINTERVÉNȚIE s.f. Neintervenție, neamestec. [Gen. -iei. / cf. fr. non-intervention].
nonintervențiilor
NONINTERVÉNȚIE s.f. Neintervenție, neamestec. [Gen. -iei. / cf. fr. non-intervention].
nonintervenționist
NONINTERVENȚIONÍST, -Ă adj. De neintervenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. non-interventioniste].
nonintervenționista
NONINTERVENȚIONÍST, -Ă adj. De neintervenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. non-interventioniste].
nonintervenționiste
NONINTERVENȚIONÍST, -Ă adj. De neintervenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. non-interventioniste].
nonintervenționistei
NONINTERVENȚIONÍST, -Ă adj. De neintervenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. non-interventioniste].
nonintervenționistele
NONINTERVENȚIONÍST, -Ă adj. De neintervenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. non-interventioniste].
nonintervenționistelor
NONINTERVENȚIONÍST, -Ă adj. De neintervenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. non-interventioniste].
nonintervenționistul
NONINTERVENȚIONÍST, -Ă adj. De neintervenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. non-interventioniste].
nonintervenționistului
NONINTERVENȚIONÍST, -Ă adj. De neintervenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. non-interventioniste].
nonintervenționiști
NONINTERVENȚIONÍST, -Ă adj. De neintervenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. non-interventioniste].
nonintervenționiștii
NONINTERVENȚIONÍST, -Ă adj. De neintervenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. non-interventioniste].
nonintervenționiștilor
NONINTERVENȚIONÍST, -Ă adj. De neintervenție. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. non-interventioniste].
nonius
NÓNIUS s. m. Rasă de cai autohtonă caracterizată prin talie mare și culoare predominant neagră. [Pr.: -ni-us] – Din magh. nónius. DOOM
nónius (-ni-us) s. m.
noniusul
NÓNIUS s. m. Rasă de cai autohtonă caracterizată prin talie mare și culoare predominant neagră. [Pr.: -ni-us] – Din magh. nónius. DOOM
nónius (-ni-us) s. m.
noniusului
NÓNIUS s. m. Rasă de cai autohtonă caracterizată prin talie mare și culoare predominant neagră. [Pr.: -ni-us] – Din magh. nónius. DOOM
nónius (-ni-us) s. m.
nonolet
NONOLÉT s.n. (Muz.) Grup de nouă note, de durată egală cu cea a opt note obișnuite. [< germ. Nonolett, cf. lat. nonus – al nouălea].
nonoletul
NONOLÉT s.n. (Muz.) Grup de nouă note, de durată egală cu cea a opt note obișnuite. [< germ. Nonolett, cf. lat. nonus – al nouălea].
nonoletului
NONOLÉT s.n. (Muz.) Grup de nouă note, de durată egală cu cea a opt note obișnuite. [< germ. Nonolett, cf. lat. nonus – al nouălea].
nonparei
NONPARÉI s.n. v. nonpareil.
nonpareil
NONPARÉIL s. n. Cel mai mic corp de literă având mărimea de șase puncte tipografice, folosit de obicei pentru tipărirea tabelelor, adnotațiilor etc. [Pr.: -reĭ. – Var.: nonparél s. n.] – Din fr. nonpareille. DOOM
nonparéil (fr.) [eil pron. ei] (-reil) s. n.
nonpareilul
NONPARÉIL s. n. Cel mai mic corp de literă având mărimea de șase puncte tipografice, folosit de obicei pentru tipărirea tabelelor, adnotațiilor etc. [Pr.: -reĭ. – Var.: nonparél s. n.] – Din fr. nonpareille. DOOM
nonparéil (fr.) [eil pron. ei] (-reil) s. n.
nonpareilului
NONPARÉIL s. n. Cel mai mic corp de literă având mărimea de șase puncte tipografice, folosit de obicei pentru tipărirea tabelelor, adnotațiilor etc. [Pr.: -reĭ. – Var.: nonparél s. n.] – Din fr. nonpareille. DOOM
nonparéil (fr.) [eil pron. ei] (-reil) s. n.
nonparel
NONPARÉIL s. n. Cel mai mic corp de literă având mărimea de șase puncte tipografice, folosit de obicei pentru tipărirea tabelelor, adnotațiilor etc. [Pr.: -reĭ. – Var.: nonparél s. n.] – Din fr. nonpareille. DOOM
nonparéil (fr.) [eil pron. ei] (-reil) s. n.
nonprofit
NONPROFÍT adj. invar. Al cărui scop nu este acela de a avea un profit. – Non- + profit. DOOM
nonprofít adj. invar.
nonsens
NONSÉNS, nonsensuri, s. n. Ceea ce este lipsit de înțeles; vorbă, faptă fără rost; absurditate. – Din fr. non-sens. DOOM
nonséns s. n., pl. nonsénsuri
nonsensul
NONSÉNS, nonsensuri, s. n. Ceea ce este lipsit de înțeles; vorbă, faptă fără rost; absurditate. – Din fr. non-sens. DOOM
nonséns s. n., pl. nonsénsuri
nonsensului
NONSÉNS, nonsensuri, s. n. Ceea ce este lipsit de înțeles; vorbă, faptă fără rost; absurditate. – Din fr. non-sens. DOOM
nonséns s. n., pl. nonsénsuri
nonsensuri
NONSÉNS, nonsensuri, s. n. Ceea ce este lipsit de înțeles; vorbă, faptă fără rost; absurditate. – Din fr. non-sens. DOOM
nonséns s. n., pl. nonsénsuri
nonsensurile
NONSÉNS, nonsensuri, s. n. Ceea ce este lipsit de înțeles; vorbă, faptă fără rost; absurditate. – Din fr. non-sens. DOOM
nonséns s. n., pl. nonsénsuri
nonsensurilor
NONSÉNS, nonsensuri, s. n. Ceea ce este lipsit de înțeles; vorbă, faptă fără rost; absurditate. – Din fr. non-sens. DOOM
nonséns s. n., pl. nonsénsuri
nonstop
NONSTÓP adj. invar., adv. (Care este) fără întrerupere; continuu. – Din engl., fr. non-stop. DOOM
non-stóp adj. invar., adv.
nonvaloare
NONVALOÁRE, nonvalori, s. f. Lipsă de valoare. – Non- + valoare (după fr. non-valeur). DOOM
nonvaloáre s. f., g.-d. art. nonvalórii; pl. nonvalóri
nonvaloarea
NONVALOÁRE, nonvalori, s. f. Lipsă de valoare. – Non- + valoare (după fr. non-valeur). DOOM
nonvaloáre s. f., g.-d. art. nonvalórii; pl. nonvalóri
nonvalori
NONVALOÁRE, nonvalori, s. f. Lipsă de valoare. – Non- + valoare (după fr. non-valeur). DOOM
nonvaloáre s. f., g.-d. art. nonvalórii; pl. nonvalóri
nonvalorii
NONVALOÁRE, nonvalori, s. f. Lipsă de valoare. – Non- + valoare (după fr. non-valeur). DOOM
nonvaloáre s. f., g.-d. art. nonvalórii; pl. nonvalóri
nonvalorile
NONVALOÁRE, nonvalori, s. f. Lipsă de valoare. – Non- + valoare (după fr. non-valeur). DOOM
nonvaloáre s. f., g.-d. art. nonvalórii; pl. nonvalóri
nonvalorilor
NONVALOÁRE, nonvalori, s. f. Lipsă de valoare. – Non- + valoare (după fr. non-valeur). DOOM
nonvaloáre s. f., g.-d. art. nonvalórii; pl. nonvalóri
nonviolent
NONVIOLÉNT, -Ă adj. Referitor la nonviolență. // s.m. și f. Adept al nonviolenței. [Pron. -vi-o-. / cf. fr. non-violent].
nonviolenta
NONVIOLÉNT, -Ă adj. Referitor la nonviolență. // s.m. și f. Adept al nonviolenței. [Pron. -vi-o-. / cf. fr. non-violent].
nonviolente
NONVIOLÉNT, -Ă adj. Referitor la nonviolență. // s.m. și f. Adept al nonviolenței. [Pron. -vi-o-. / cf. fr. non-violent].
nonviolentei
NONVIOLÉNT, -Ă adj. Referitor la nonviolență. // s.m. și f. Adept al nonviolenței. [Pron. -vi-o-. / cf. fr. non-violent].
nonviolentele
NONVIOLÉNT, -Ă adj. Referitor la nonviolență. // s.m. și f. Adept al nonviolenței. [Pron. -vi-o-. / cf. fr. non-violent].
nonviolentelor
NONVIOLÉNT, -Ă adj. Referitor la nonviolență. // s.m. și f. Adept al nonviolenței. [Pron. -vi-o-. / cf. fr. non-violent].
nonviolentul
NONVIOLÉNT, -Ă adj. Referitor la nonviolență. // s.m. și f. Adept al nonviolenței. [Pron. -vi-o-. / cf. fr. non-violent].
nonviolentului
NONVIOLÉNT, -Ă adj. Referitor la nonviolență. // s.m. și f. Adept al nonviolenței. [Pron. -vi-o-. / cf. fr. non-violent].
nonviolența
NONVIOLÉNȚĂ s. f. Doctrină social-politică (sau religioasă) care interzice folosirea violenței, preconizând realizarea revendicărilor lor pe cale pașnică. + Abținere de la orice act de violență. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. non-violence. DOOM
nonviolénță (-vi-o-) s. f., g.-d. art. nonviolénței
nonviolențe
NONVIOLÉNȚĂ s. f. Doctrină social-politică (sau religioasă) care interzice folosirea violenței, preconizând realizarea revendicărilor lor pe cale pașnică. + Abținere de la orice act de violență. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. non-violence. DOOM
nonviolénță (-vi-o-) s. f., g.-d. art. nonviolénței
nonviolenței
NONVIOLÉNȚĂ s. f. Doctrină social-politică (sau religioasă) care interzice folosirea violenței, preconizând realizarea revendicărilor lor pe cale pașnică. + Abținere de la orice act de violență. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. non-violence. DOOM
nonviolénță (-vi-o-) s. f., g.-d. art. nonviolénței
nonviolenți
NONVIOLÉNT, -Ă adj. Referitor la nonviolență. // s.m. și f. Adept al nonviolenței. [Pron. -vi-o-. / cf. fr. non-violent].
nonviolenții
NONVIOLÉNT, -Ă adj. Referitor la nonviolență. // s.m. și f. Adept al nonviolenței. [Pron. -vi-o-. / cf. fr. non-violent].
nonviolenților
NONVIOLÉNT, -Ă adj. Referitor la nonviolență. // s.m. și f. Adept al nonviolenței. [Pron. -vi-o-. / cf. fr. non-violent].
nonșalant
NONȘALÁNT, -Ă, nonșalanți, -te, adj. Lipsit de grijă; degajat (în comportări); care trădează nonșalanță; leneș. – Din fr. nonchalant, germ. nonschalant. DOOM
nonșalánt (fam.) adj. m., pl. nonșalánți; f. nonșalántă, pl. nonșalánte
nonșalanta
NONȘALÁNT, -Ă, nonșalanți, -te, adj. Lipsit de grijă; degajat (în comportări); care trădează nonșalanță; leneș. – Din fr. nonchalant, germ. nonschalant. DOOM
nonșalánt (fam.) adj. m., pl. nonșalánți; f. nonșalántă, pl. nonșalánte
nonșalante
NONȘALÁNT, -Ă, nonșalanți, -te, adj. Lipsit de grijă; degajat (în comportări); care trădează nonșalanță; leneș. – Din fr. nonchalant, germ. nonschalant. DOOM
nonșalánt (fam.) adj. m., pl. nonșalánți; f. nonșalántă, pl. nonșalánte
nonșalantei
NONȘALÁNT, -Ă, nonșalanți, -te, adj. Lipsit de grijă; degajat (în comportări); care trădează nonșalanță; leneș. – Din fr. nonchalant, germ. nonschalant. DOOM
nonșalánt (fam.) adj. m., pl. nonșalánți; f. nonșalántă, pl. nonșalánte
nonșalantele
NONȘALÁNT, -Ă, nonșalanți, -te, adj. Lipsit de grijă; degajat (în comportări); care trădează nonșalanță; leneș. – Din fr. nonchalant, germ. nonschalant. DOOM
nonșalánt (fam.) adj. m., pl. nonșalánți; f. nonșalántă, pl. nonșalánte
nonșalantelor
NONȘALÁNT, -Ă, nonșalanți, -te, adj. Lipsit de grijă; degajat (în comportări); care trădează nonșalanță; leneș. – Din fr. nonchalant, germ. nonschalant. DOOM
nonșalánt (fam.) adj. m., pl. nonșalánți; f. nonșalántă, pl. nonșalánte
nonșalantul
NONȘALÁNT, -Ă, nonșalanți, -te, adj. Lipsit de grijă; degajat (în comportări); care trădează nonșalanță; leneș. – Din fr. nonchalant, germ. nonschalant. DOOM
nonșalánt (fam.) adj. m., pl. nonșalánți; f. nonșalántă, pl. nonșalánte
nonșalantului
NONȘALÁNT, -Ă, nonșalanți, -te, adj. Lipsit de grijă; degajat (în comportări); care trădează nonșalanță; leneș. – Din fr. nonchalant, germ. nonschalant. DOOM
nonșalánt (fam.) adj. m., pl. nonșalánți; f. nonșalántă, pl. nonșalánte
nonșalanța
NONȘALÁNȚĂ s. f. Indiferență; degajare (ostentativă). – Din fr. nonchalance. DOOM
nonșalánță (fam.) s. f., g.-d. art. nonșalánței
nonșalanțe
NONȘALÁNȚĂ s. f. Indiferență; degajare (ostentativă). – Din fr. nonchalance. DOOM
nonșalánță (fam.) s. f., g.-d. art. nonșalánței
nonșalanței
NONȘALÁNȚĂ s. f. Indiferență; degajare (ostentativă). – Din fr. nonchalance. DOOM
nonșalánță (fam.) s. f., g.-d. art. nonșalánței
nonșalanți
NONȘALÁNT, -Ă, nonșalanți, -te, adj. Lipsit de grijă; degajat (în comportări); care trădează nonșalanță; leneș. – Din fr. nonchalant, germ. nonschalant. DOOM
nonșalánt (fam.) adj. m., pl. nonșalánți; f. nonșalántă, pl. nonșalánte
nonșalanții
NONȘALÁNT, -Ă, nonșalanți, -te, adj. Lipsit de grijă; degajat (în comportări); care trădează nonșalanță; leneș. – Din fr. nonchalant, germ. nonschalant. DOOM
nonșalánt (fam.) adj. m., pl. nonșalánți; f. nonșalántă, pl. nonșalánte
nonșalanților
NONȘALÁNT, -Ă, nonșalanți, -te, adj. Lipsit de grijă; degajat (în comportări); care trădează nonșalanță; leneș. – Din fr. nonchalant, germ. nonschalant. DOOM
nonșalánt (fam.) adj. m., pl. nonșalánți; f. nonșalántă, pl. nonșalánte
noo
NOO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „spirit”, „intelect”. [< gr. noos, nous].
noocrat
NOOCRÁT, -Ă s.m. și f. Adept al noocrației. [< fr. noocrate].
noocrata
NOOCRÁT, -Ă s.m. și f. Adept al noocrației. [< fr. noocrate].
noocrate
NOOCRÁT, -Ă s.m. și f. Adept al noocrației. [< fr. noocrate].
noocratei
NOOCRÁT, -Ă s.m. și f. Adept al noocrației. [< fr. noocrate].
noocratele
NOOCRÁT, -Ă s.m. și f. Adept al noocrației. [< fr. noocrate].
noocratelor
NOOCRÁT, -Ă s.m. și f. Adept al noocrației. [< fr. noocrate].
noocratic
NOOCRÁTIC, -Ă adj. Referitor la noocrație. [Pron. no-o-. / < fr. noocratique].
noocratica
NOOCRÁTIC, -Ă adj. Referitor la noocrație. [Pron. no-o-. / < fr. noocratique].
noocratice
NOOCRÁTIC, -Ă adj. Referitor la noocrație. [Pron. no-o-. / < fr. noocratique].
noocraticei
NOOCRÁTIC, -Ă adj. Referitor la noocrație. [Pron. no-o-. / < fr. noocratique].
noocraticele
NOOCRÁTIC, -Ă adj. Referitor la noocrație. [Pron. no-o-. / < fr. noocratique].
noocraticelor
NOOCRÁTIC, -Ă adj. Referitor la noocrație. [Pron. no-o-. / < fr. noocratique].
noocratici
NOOCRÁTIC, -Ă adj. Referitor la noocrație. [Pron. no-o-. / < fr. noocratique].
noocraticii
NOOCRÁTIC, -Ă adj. Referitor la noocrație. [Pron. no-o-. / < fr. noocratique].
noocraticilor
NOOCRÁTIC, -Ă adj. Referitor la noocrație. [Pron. no-o-. / < fr. noocratique].
noocraticul
NOOCRÁTIC, -Ă adj. Referitor la noocrație. [Pron. no-o-. / < fr. noocratique].
noocraticului
NOOCRÁTIC, -Ă adj. Referitor la noocrație. [Pron. no-o-. / < fr. noocratique].
noocratul
NOOCRÁT, -Ă s.m. și f. Adept al noocrației. [< fr. noocrate].
noocratului
NOOCRÁT, -Ă s.m. și f. Adept al noocrației. [< fr. noocrate].
noocrați
NOOCRÁT, -Ă s.m. și f. Adept al noocrației. [< fr. noocrate].
noocrația
NOOCRAȚÍE s.f. Dominație a intelectualității; tip de stat condus de intelectuali. [Gen. -iei. / < fr. noocratie, cf. gr. noos – spirit, kratos – putere].
noocrație
NOOCRAȚÍE s.f. Dominație a intelectualității; tip de stat condus de intelectuali. [Gen. -iei. / < fr. noocratie, cf. gr. noos – spirit, kratos – putere].
noocrației
NOOCRAȚÍE s.f. Dominație a intelectualității; tip de stat condus de intelectuali. [Gen. -iei. / < fr. noocratie, cf. gr. noos – spirit, kratos – putere].
noocrații
NOOCRÁT, -Ă s.m. și f. Adept al noocrației. [< fr. noocrate].
noocrații
NOOCRAȚÍE s.f. Dominație a intelectualității; tip de stat condus de intelectuali. [Gen. -iei. / < fr. noocratie, cf. gr. noos – spirit, kratos – putere].
noocraților
NOOCRÁT, -Ă s.m. și f. Adept al noocrației. [< fr. noocrate].
noologia
NOOLOGÍE s.f. 1. Disciplină care studiază spiritul. 2. Teorie idealistă potrivit căreia asupra omului influențează o forță superioară, așa-numita lume a spiritului. [Gen. -iei. / < germ. Noologie, cf. gr. noos – spirit, logos – știință].
noologic
NOOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la noologie. [Pron. no-o-. / < fr. noologique].
noologica
NOOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la noologie. [Pron. no-o-. / < fr. noologique].
noologice
NOOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la noologie. [Pron. no-o-. / < fr. noologique].
noologicei
NOOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la noologie. [Pron. no-o-. / < fr. noologique].
noologicele
NOOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la noologie. [Pron. no-o-. / < fr. noologique].
noologicelor
NOOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la noologie. [Pron. no-o-. / < fr. noologique].
noologici
NOOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la noologie. [Pron. no-o-. / < fr. noologique].
noologicii
NOOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la noologie. [Pron. no-o-. / < fr. noologique].
noologicilor
NOOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la noologie. [Pron. no-o-. / < fr. noologique].
noologicul
NOOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la noologie. [Pron. no-o-. / < fr. noologique].
noologicului
NOOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la noologie. [Pron. no-o-. / < fr. noologique].
noologie
NOOLOGÍE s.f. 1. Disciplină care studiază spiritul. 2. Teorie idealistă potrivit căreia asupra omului influențează o forță superioară, așa-numita lume a spiritului. [Gen. -iei. / < germ. Noologie, cf. gr. noos – spirit, logos – știință].
noologiei
NOOLOGÍE s.f. 1. Disciplină care studiază spiritul. 2. Teorie idealistă potrivit căreia asupra omului influențează o forță superioară, așa-numita lume a spiritului. [Gen. -iei. / < germ. Noologie, cf. gr. noos – spirit, logos – știință].
noologii
NOOLOGÍE s.f. 1. Disciplină care studiază spiritul. 2. Teorie idealistă potrivit căreia asupra omului influențează o forță superioară, așa-numita lume a spiritului. [Gen. -iei. / < germ. Noologie, cf. gr. noos – spirit, logos – știință].
noosferă
NOOSFÉRĂ s. f. (Fil.) învelișul spiritual al pământului, reprezentat de omenire. [Pr.: no-o-] – Din fr. noosphere.
nopal
NOPÁL s. m. Plantă erbacee originară din America, cu frunze cărnoase și flori roșii, cultivată și la noi ca plantă ornamentală (Opuntia coccinelifera). – Din fr., it. nopal. DOOM
nopál s. m.
nopalul
NOPÁL s. m. Plantă erbacee originară din America, cu frunze cărnoase și flori roșii, cultivată și la noi ca plantă ornamentală (Opuntia coccinelifera). – Din fr., it. nopal. DOOM
nopál s. m.
nopalului
NOPÁL s. m. Plantă erbacee originară din America, cu frunze cărnoase și flori roșii, cultivată și la noi ca plantă ornamentală (Opuntia coccinelifera). – Din fr., it. nopal. DOOM
nopál s. m.
nopeu
NOPÉURI s.n.pl. (Text.) Defecte ale firelor și ale produselor textile finite, datorate aglomerării de fibre din materia primă. [Sg. nopeu. / cf. germ. Noppen].
nopeul
NOPÉURI s.n.pl. (Text.) Defecte ale firelor și ale produselor textile finite, datorate aglomerării de fibre din materia primă. [Sg. nopeu. / cf. germ. Noppen].
nopeului
NOPÉURI s.n.pl. (Text.) Defecte ale firelor și ale produselor textile finite, datorate aglomerării de fibre din materia primă. [Sg. nopeu. / cf. germ. Noppen].
nopeuri
NOPÉURI s.n.pl. (Text.) Defecte ale firelor și ale produselor textile finite, datorate aglomerării de fibre din materia primă. [Sg. nopeu. / cf. germ. Noppen].
nopeurile
NOPÉURI s.n.pl. (Text.) Defecte ale firelor și ale produselor textile finite, datorate aglomerării de fibre din materia primă. [Sg. nopeu. / cf. germ. Noppen].
nopeurilor
NOPÉURI s.n.pl. (Text.) Defecte ale firelor și ale produselor textile finite, datorate aglomerării de fibre din materia primă. [Sg. nopeu. / cf. germ. Noppen].
nopta
NOPTÁ vb. I v. înnopta.
noptatec
NOPTÁTIC, -Ă, noptatici, -ce, adj. (Rar) Care are loc noaptea, de noapte; nocturn. ♦ Întunecat, întunecos. [Var.: noptátec, -ă adj.] – Noapte + suf. -atic. DOOM
noptátic (rar) adj. m., pl. noptátici; f. noptátică, pl. noptátice
noptatic
NOPTÁTIC, -Ă, noptatici, -ce, adj. (Rar) Care are loc noaptea, de noapte; nocturn. ♦ Întunecat, întunecos. [Var.: noptátec, -ă adj.] – Noapte + suf. -atic. DOOM
noptátic (rar) adj. m., pl. noptátici; f. noptátică, pl. noptátice
noptatica
NOPTÁTIC, -Ă, noptatici, -ce, adj. (Rar) Care are loc noaptea, de noapte; nocturn. ♦ Întunecat, întunecos. [Var.: noptátec, -ă adj.] – Noapte + suf. -atic. DOOM
noptátic (rar) adj. m., pl. noptátici; f. noptátică, pl. noptátice
noptatice
NOPTÁTIC, -Ă, noptatici, -ce, adj. (Rar) Care are loc noaptea, de noapte; nocturn. ♦ Întunecat, întunecos. [Var.: noptátec, -ă adj.] – Noapte + suf. -atic. DOOM
noptátic (rar) adj. m., pl. noptátici; f. noptátică, pl. noptátice
noptaticei
NOPTÁTIC, -Ă, noptatici, -ce, adj. (Rar) Care are loc noaptea, de noapte; nocturn. ♦ Întunecat, întunecos. [Var.: noptátec, -ă adj.] – Noapte + suf. -atic. DOOM
noptátic (rar) adj. m., pl. noptátici; f. noptátică, pl. noptátice
noptaticele
NOPTÁTIC, -Ă, noptatici, -ce, adj. (Rar) Care are loc noaptea, de noapte; nocturn. ♦ Întunecat, întunecos. [Var.: noptátec, -ă adj.] – Noapte + suf. -atic. DOOM
noptátic (rar) adj. m., pl. noptátici; f. noptátică, pl. noptátice
noptaticelor
NOPTÁTIC, -Ă, noptatici, -ce, adj. (Rar) Care are loc noaptea, de noapte; nocturn. ♦ Întunecat, întunecos. [Var.: noptátec, -ă adj.] – Noapte + suf. -atic. DOOM
noptátic (rar) adj. m., pl. noptátici; f. noptátică, pl. noptátice
noptatici
NOPTÁTIC, -Ă, noptatici, -ce, adj. (Rar) Care are loc noaptea, de noapte; nocturn. ♦ Întunecat, întunecos. [Var.: noptátec, -ă adj.] – Noapte + suf. -atic. DOOM
noptátic (rar) adj. m., pl. noptátici; f. noptátică, pl. noptátice
noptaticii
NOPTÁTIC, -Ă, noptatici, -ce, adj. (Rar) Care are loc noaptea, de noapte; nocturn. ♦ Întunecat, întunecos. [Var.: noptátec, -ă adj.] – Noapte + suf. -atic. DOOM
noptátic (rar) adj. m., pl. noptátici; f. noptátică, pl. noptátice
noptaticilor
NOPTÁTIC, -Ă, noptatici, -ce, adj. (Rar) Care are loc noaptea, de noapte; nocturn. ♦ Întunecat, întunecos. [Var.: noptátec, -ă adj.] – Noapte + suf. -atic. DOOM
noptátic (rar) adj. m., pl. noptátici; f. noptátică, pl. noptátice
noptaticul
NOPTÁTIC, -Ă, noptatici, -ce, adj. (Rar) Care are loc noaptea, de noapte; nocturn. ♦ Întunecat, întunecos. [Var.: noptátec, -ă adj.] – Noapte + suf. -atic. DOOM
noptátic (rar) adj. m., pl. noptátici; f. noptátică, pl. noptátice
noptaticului
NOPTÁTIC, -Ă, noptatici, -ce, adj. (Rar) Care are loc noaptea, de noapte; nocturn. ♦ Întunecat, întunecos. [Var.: noptátec, -ă adj.] – Noapte + suf. -atic. DOOM
noptátic (rar) adj. m., pl. noptátici; f. noptátică, pl. noptátice
nopticele
NOPTICÍCĂ, nopticele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui noapte; noptiță. – Noapte + suf. -icică. DOOM
!nopticícă (fam.) s. f., g.-d. art. nopticélei; pl. nopticéle, art. nopticélele
nopticelei
NOPTICÍCĂ, nopticele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui noapte; noptiță. – Noapte + suf. -icică. DOOM
!nopticícă (fam.) s. f., g.-d. art. nopticélei; pl. nopticéle, art. nopticélele
nopticelele
NOPTICÍCĂ, nopticele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui noapte; noptiță. – Noapte + suf. -icică. DOOM
!nopticícă (fam.) s. f., g.-d. art. nopticélei; pl. nopticéle, art. nopticélele
nopticelelor
NOPTICÍCĂ, nopticele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui noapte; noptiță. – Noapte + suf. -icică. DOOM
!nopticícă (fam.) s. f., g.-d. art. nopticélei; pl. nopticéle, art. nopticélele
nopticica
NOPTICÍCĂ, nopticele, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui noapte; noptiță. – Noapte + suf. -icică. DOOM
!nopticícă (fam.) s. f., g.-d. art. nopticélei; pl. nopticéle, art. nopticélele
nopticoasa
NOPTICOÁSĂ, nopticoase, s. f. Plantă erbacee cruciferă cu frunze dințate, cu flori purpurii-violete sau albe, cultivată ca plantă meliferă sau pentru mirosul puternic pe care îl răspândesc seara florile ei; mirodenie (1) (Hesperis matronalis). – Noapte + suf. -icoasă. DOOM
nopticoásă s. f., g.-d. art. nopticoásei; pl. nopticoáse
nopticoase
NOPTICOÁSĂ, nopticoase, s. f. Plantă erbacee cruciferă cu frunze dințate, cu flori purpurii-violete sau albe, cultivată ca plantă meliferă sau pentru mirosul puternic pe care îl răspândesc seara florile ei; mirodenie (1) (Hesperis matronalis). – Noapte + suf. -icoasă. DOOM
nopticoásă s. f., g.-d. art. nopticoásei; pl. nopticoáse
nopticoasei
NOPTICOÁSĂ, nopticoase, s. f. Plantă erbacee cruciferă cu frunze dințate, cu flori purpurii-violete sau albe, cultivată ca plantă meliferă sau pentru mirosul puternic pe care îl răspândesc seara florile ei; mirodenie (1) (Hesperis matronalis). – Noapte + suf. -icoasă. DOOM
nopticoásă s. f., g.-d. art. nopticoásei; pl. nopticoáse
nopticoasele
NOPTICOÁSĂ, nopticoase, s. f. Plantă erbacee cruciferă cu frunze dințate, cu flori purpurii-violete sau albe, cultivată ca plantă meliferă sau pentru mirosul puternic pe care îl răspândesc seara florile ei; mirodenie (1) (Hesperis matronalis). – Noapte + suf. -icoasă. DOOM
nopticoásă s. f., g.-d. art. nopticoásei; pl. nopticoáse
nopticoaselor
NOPTICOÁSĂ, nopticoase, s. f. Plantă erbacee cruciferă cu frunze dințate, cu flori purpurii-violete sau albe, cultivată ca plantă meliferă sau pentru mirosul puternic pe care îl răspândesc seara florile ei; mirodenie (1) (Hesperis matronalis). – Noapte + suf. -icoasă. DOOM
nopticoásă s. f., g.-d. art. nopticoásei; pl. nopticoáse
noptiera
NOPTIÉRĂ, noptiere, s. f. Dulăpior sau măsuță care se așază lângă pat pentru a se ține la îndemână diverse obiecte necesare noaptea; măsuță de noapte. [Pr.: -ti-e-] – Noapte + suf. -ieră. DOOM
noptiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. noptiérei; pl. noptiére
noptiere
NOPTIÉRĂ, noptiere, s. f. Dulăpior sau măsuță care se așază lângă pat pentru a se ține la îndemână diverse obiecte necesare noaptea; măsuță de noapte. [Pr.: -ti-e-] – Noapte + suf. -ieră. DOOM
noptiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. noptiérei; pl. noptiére
noptierei
NOPTIÉRĂ, noptiere, s. f. Dulăpior sau măsuță care se așază lângă pat pentru a se ține la îndemână diverse obiecte necesare noaptea; măsuță de noapte. [Pr.: -ti-e-] – Noapte + suf. -ieră. DOOM
noptiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. noptiérei; pl. noptiére
noptierele
NOPTIÉRĂ, noptiere, s. f. Dulăpior sau măsuță care se așază lângă pat pentru a se ține la îndemână diverse obiecte necesare noaptea; măsuță de noapte. [Pr.: -ti-e-] – Noapte + suf. -ieră. DOOM
noptiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. noptiérei; pl. noptiére
noptierelor
NOPTIÉRĂ, noptiere, s. f. Dulăpior sau măsuță care se așază lângă pat pentru a se ține la îndemână diverse obiecte necesare noaptea; măsuță de noapte. [Pr.: -ti-e-] – Noapte + suf. -ieră. DOOM
noptiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. noptiérei; pl. noptiére
noptița
NOPTÍȚĂ, noptițe, s. f. 1. (Rar) Nopticică. 2. (Bot.) Barba-împăratului. – Noapte + suf. -iță. DOOM
noptíță (rar) s. f., g.-d. art. noptíței; pl. noptíțe
noptițe
NOPTÍȚĂ, noptițe, s. f. 1. (Rar) Nopticică. 2. (Bot.) Barba-împăratului. – Noapte + suf. -iță. DOOM
noptíță (rar) s. f., g.-d. art. noptíței; pl. noptíțe
noptiței
NOPTÍȚĂ, noptițe, s. f. 1. (Rar) Nopticică. 2. (Bot.) Barba-împăratului. – Noapte + suf. -iță. DOOM
noptíță (rar) s. f., g.-d. art. noptíței; pl. noptíțe
noptițele
NOPTÍȚĂ, noptițe, s. f. 1. (Rar) Nopticică. 2. (Bot.) Barba-împăratului. – Noapte + suf. -iță. DOOM
noptíță (rar) s. f., g.-d. art. noptíței; pl. noptíțe
noptițelor
NOPTÍȚĂ, noptițe, s. f. 1. (Rar) Nopticică. 2. (Bot.) Barba-împăratului. – Noapte + suf. -iță. DOOM
noptíță (rar) s. f., g.-d. art. noptíței; pl. noptíțe
noptoasa
NOPTÓS, -OÁSĂ, noptoși, -oase, adj. (Rar) Întunecos, întunecat. – Noapte + suf. -os. DOOM
noptós (rar) adj. m., pl. noptóși; f. noptoásă, pl. noptoáse
noptoase
NOPTÓS, -OÁSĂ, noptoși, -oase, adj. (Rar) Întunecos, întunecat. – Noapte + suf. -os. DOOM
noptós (rar) adj. m., pl. noptóși; f. noptoásă, pl. noptoáse
noptoasei
NOPTÓS, -OÁSĂ, noptoși, -oase, adj. (Rar) Întunecos, întunecat. – Noapte + suf. -os. DOOM
noptós (rar) adj. m., pl. noptóși; f. noptoásă, pl. noptoáse
noptoasele
NOPTÓS, -OÁSĂ, noptoși, -oase, adj. (Rar) Întunecos, întunecat. – Noapte + suf. -os. DOOM
noptós (rar) adj. m., pl. noptóși; f. noptoásă, pl. noptoáse
noptoaselor
NOPTÓS, -OÁSĂ, noptoși, -oase, adj. (Rar) Întunecos, întunecat. – Noapte + suf. -os. DOOM
noptós (rar) adj. m., pl. noptóși; f. noptoásă, pl. noptoáse
noptos
NOPTÓS, -OÁSĂ, noptoși, -oase, adj. (Rar) Întunecos, întunecat. – Noapte + suf. -os. DOOM
noptós (rar) adj. m., pl. noptóși; f. noptoásă, pl. noptoáse
noptosul
NOPTÓS, -OÁSĂ, noptoși, -oase, adj. (Rar) Întunecos, întunecat. – Noapte + suf. -os. DOOM
noptós (rar) adj. m., pl. noptóși; f. noptoásă, pl. noptoáse
noptosului
NOPTÓS, -OÁSĂ, noptoși, -oase, adj. (Rar) Întunecos, întunecat. – Noapte + suf. -os. DOOM
noptós (rar) adj. m., pl. noptóși; f. noptoásă, pl. noptoáse
noptoși
NOPTÓS, -OÁSĂ, noptoși, -oase, adj. (Rar) Întunecos, întunecat. – Noapte + suf. -os. DOOM
noptós (rar) adj. m., pl. noptóși; f. noptoásă, pl. noptoáse
noptoșii
NOPTÓS, -OÁSĂ, noptoși, -oase, adj. (Rar) Întunecos, întunecat. – Noapte + suf. -os. DOOM
noptós (rar) adj. m., pl. noptóși; f. noptoásă, pl. noptoáse
noptoșilor
NOPTÓS, -OÁSĂ, noptoși, -oase, adj. (Rar) Întunecos, întunecat. – Noapte + suf. -os. DOOM
noptós (rar) adj. m., pl. noptóși; f. noptoásă, pl. noptoáse
nopți
NOÁPTE, nopți, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții; b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau astă-)noapte = noaptea trecută. La noapte = în timpul nopții următoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul nopții. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊ Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare. II. Adv. (în forma noaptea sau nopțile) În (tot) timpul nopții (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis. DOOM
noápte s. f., g.-d. art. nópții; pl. nopți
nopții
NOÁPTE, nopți, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții; b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau astă-)noapte = noaptea trecută. La noapte = în timpul nopții următoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul nopții. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊ Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare. II. Adv. (în forma noaptea sau nopțile) În (tot) timpul nopții (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis. DOOM
noápte s. f., g.-d. art. nópții; pl. nopți
nopțile
NOÁPTE, nopți, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții; b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau astă-)noapte = noaptea trecută. La noapte = în timpul nopții următoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul nopții. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊ Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare. II. Adv. (în forma noaptea sau nopțile) În (tot) timpul nopții (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis. DOOM
noápte s. f., g.-d. art. nópții; pl. nopți
nopților
NOÁPTE, nopți, s. f., adv. I. S. f. 1. Interval de timp cuprins între apusul soarelui și răsăritul lui, când este întuneric. ◊ Loc. adj. De noapte = a) care lucrează, e de serviciu în timpul nopții; b) (despre păsări, insecte, animale etc.) care își desfășoară activitatea în timpul nopții și doarme ziua. ◊ Loc. adv. Azi- (sau astă-)noapte = noaptea trecută. La noapte = în timpul nopții următoare. Peste (sau pe) noapte = în timpul nopții. Noapte de noapte = în fiecare noapte; mereu. Zi(ua) și noapte(a) sau zi, noapte, zile, nopți, toată ziua (și) toată noaptea, din zori până-n noapte, nopți și zile etc. = tot timpul, neîntrerupt, continuu. Cu noaptea în cap = dis-de-dimineață, în zori. De (cu) noapte(a) = foarte devreme, dis-de-dimineață. ◊ Expr. Noapte bună! = urare făcută cuiva înainte de culcare. 2. Fig. Lipsă de lumină; întuneric, întunecime. În pivniță era noapte. ♦ Lipsă de cultură, de civilizație, stare de înapoiere. ◊ Expr. Prost ca noaptea = foarte prost. 3. Stare de tristețe, de suferință morală, de apăsare. II. Adv. (în forma noaptea sau nopțile) În (tot) timpul nopții (I 1); în fiecare noapte. – Lat. nox, noctis. DOOM
noápte s. f., g.-d. art. nópții; pl. nopți
nor
NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ◊ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ◊ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ◊ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nóur, núor, s. m.] – Lat. nubilum. DOOM
nor s. m., pl. nori
nora
NÓRĂ, nurori, s. f. Soția fiului considerată în raport cu părinții acestuia. ◊ Expr. A intrat nora-n blide, se spune despre o femeie neîndemânatică la treburile gospodărești. – Lat. nurus. DOOM
nóră-mea (-ta, -sa) (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. nóră-mii (-tii, -sii)
noradrenalina
NORADRENALÍNĂ s. f. (Biol.) Substanță produsă de fibrele nervoase periferice, dar și de sistemul nervos central și de glandele medulosuprarenale, cu o structură apropiată de cea a adrenalinei. – Din fr. noradrénaline. DOOM
!noradrenalínă (no-ra-dre-/nor-a-) s. f., g.-d. art. noradrenalínei
noradrenaline
NORADRENALÍNĂ s. f. (Biol.) Substanță produsă de fibrele nervoase periferice, dar și de sistemul nervos central și de glandele medulosuprarenale, cu o structură apropiată de cea a adrenalinei. – Din fr. noradrénaline. DOOM
!noradrenalínă (no-ra-dre-/nor-a-) s. f., g.-d. art. noradrenalínei
noradrenalinei
NORADRENALÍNĂ s. f. (Biol.) Substanță produsă de fibrele nervoase periferice, dar și de sistemul nervos central și de glandele medulosuprarenale, cu o structură apropiată de cea a adrenalinei. – Din fr. noradrénaline. DOOM
!noradrenalínă (no-ra-dre-/nor-a-) s. f., g.-d. art. noradrenalínei
norat
NORÁT, -Ă adj. v. înnorat.
nord
NORD s. n. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale aflat în direcția Stelei Polare; miazănoapte. (Adjectival) Polul Nord. ◊ Nord magnetic = direcție în care se îndreaptă întotdeauna vârful unui ac magnetic. ◊ Loc. adj. De nord = nordic.Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată spre nord (1); ținut nordic. ♦ Popoarele, lumea etc. din aceste regiuni. – Din fr. nord, germ. Nord. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
nord
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
nord
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
nord
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
nord
NORD-AMERICÁNCĂ, nord-americance, s. f. Femeie care face parte din populația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. – Nord-american + suf. -că. DOOM
nord-americáncă s. f., g.-d. art. nord-americáncei; pl. nord-americánce
nord
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
nord
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
nord
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
nord
NORD-COREEÁNCĂ, nord-coreence, s. f. Femeie care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. – Nord-coreean + suf. -că. DOOM
*nord-coreeáncă s. f., g.-d. art. nord-coreéncei; pl. nord-coreénce
nord
NORD-DUNĂREÁN, -EÁNĂ, nord-dunăreni, -e, adj. Care aparține teritoriilor situate în nordul Dunării sau popoarelor de acolo, privitor la aceste teritorii sau la popoarele lor; originar din nordul Dunării. – Nord + dunărean. DOOM
nord-dunăreán adj. m., pl. nord-dunăréni; f. nord-dunăreánă, pl. nord-dunăréne
nord
NORD-ÉST s. n. Punct cardinal secundar situat pe direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile nord și est; parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între nord și est. – Din fr. nord-est. DOOM
nord-ést s. n.; abr. N-E
nord
NORD-VÉST s. n. Punct cardinal secundar situat pe direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile nord și vest; parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între nord și vest. – Din germ. Nordwest. DOOM
nord-vést s. n.; abr. N-V
nord
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez. DOOM
nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze
nord
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez. DOOM
nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze
nord
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez. DOOM
nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze
nordic
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
nordic
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
nordic
NÓRDIC, -Ă, nordici, -ce, adj. Care este situat în (sau la, spre) nord, care provine (sau este originar) din nord; care aparține nordului. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte dintr-o populație care trăiește în regiunile de nord ale globului ori ale Europei sau care are înfățișare ori însușiri specifice omului de la nord. – Din fr. nordique, germ. nordisch, it. nordico. DOOM
nórdic adj. m., pl. nórdici; f. nórdică, pl. nórdice
nordica
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
nordica
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
nordica
NÓRDIC, -Ă, nordici, -ce, adj. Care este situat în (sau la, spre) nord, care provine (sau este originar) din nord; care aparține nordului. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte dintr-o populație care trăiește în regiunile de nord ale globului ori ale Europei sau care are înfățișare ori însușiri specifice omului de la nord. – Din fr. nordique, germ. nordisch, it. nordico. DOOM
nórdic adj. m., pl. nórdici; f. nórdică, pl. nórdice
nordice
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
nordice
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
nordice
NÓRDIC, -Ă, nordici, -ce, adj. Care este situat în (sau la, spre) nord, care provine (sau este originar) din nord; care aparține nordului. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte dintr-o populație care trăiește în regiunile de nord ale globului ori ale Europei sau care are înfățișare ori însușiri specifice omului de la nord. – Din fr. nordique, germ. nordisch, it. nordico. DOOM
nórdic adj. m., pl. nórdici; f. nórdică, pl. nórdice
nordicei
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
nordicei
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
nordicei
NÓRDIC, -Ă, nordici, -ce, adj. Care este situat în (sau la, spre) nord, care provine (sau este originar) din nord; care aparține nordului. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte dintr-o populație care trăiește în regiunile de nord ale globului ori ale Europei sau care are înfățișare ori însușiri specifice omului de la nord. – Din fr. nordique, germ. nordisch, it. nordico. DOOM
nórdic adj. m., pl. nórdici; f. nórdică, pl. nórdice
nordicele
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
nordicele
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
nordicele
NÓRDIC, -Ă, nordici, -ce, adj. Care este situat în (sau la, spre) nord, care provine (sau este originar) din nord; care aparține nordului. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte dintr-o populație care trăiește în regiunile de nord ale globului ori ale Europei sau care are înfățișare ori însușiri specifice omului de la nord. – Din fr. nordique, germ. nordisch, it. nordico. DOOM
nórdic adj. m., pl. nórdici; f. nórdică, pl. nórdice
nordicelor
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
nordicelor
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
nordicelor
NÓRDIC, -Ă, nordici, -ce, adj. Care este situat în (sau la, spre) nord, care provine (sau este originar) din nord; care aparține nordului. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte dintr-o populație care trăiește în regiunile de nord ale globului ori ale Europei sau care are înfățișare ori însușiri specifice omului de la nord. – Din fr. nordique, germ. nordisch, it. nordico. DOOM
nórdic adj. m., pl. nórdici; f. nórdică, pl. nórdice
nordici
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
nordici
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
nordici
NÓRDIC, -Ă, nordici, -ce, adj. Care este situat în (sau la, spre) nord, care provine (sau este originar) din nord; care aparține nordului. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte dintr-o populație care trăiește în regiunile de nord ale globului ori ale Europei sau care are înfățișare ori însușiri specifice omului de la nord. – Din fr. nordique, germ. nordisch, it. nordico. DOOM
nórdic adj. m., pl. nórdici; f. nórdică, pl. nórdice
nordicii
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
nordicii
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
nordicii
NÓRDIC, -Ă, nordici, -ce, adj. Care este situat în (sau la, spre) nord, care provine (sau este originar) din nord; care aparține nordului. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte dintr-o populație care trăiește în regiunile de nord ale globului ori ale Europei sau care are înfățișare ori însușiri specifice omului de la nord. – Din fr. nordique, germ. nordisch, it. nordico. DOOM
nórdic adj. m., pl. nórdici; f. nórdică, pl. nórdice
nordicilor
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
nordicilor
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
nordicilor
NÓRDIC, -Ă, nordici, -ce, adj. Care este situat în (sau la, spre) nord, care provine (sau este originar) din nord; care aparține nordului. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte dintr-o populație care trăiește în regiunile de nord ale globului ori ale Europei sau care are înfățișare ori însușiri specifice omului de la nord. – Din fr. nordique, germ. nordisch, it. nordico. DOOM
nórdic adj. m., pl. nórdici; f. nórdică, pl. nórdice
nordicul
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
nordicul
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
nordicul
NÓRDIC, -Ă, nordici, -ce, adj. Care este situat în (sau la, spre) nord, care provine (sau este originar) din nord; care aparține nordului. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte dintr-o populație care trăiește în regiunile de nord ale globului ori ale Europei sau care are înfățișare ori însușiri specifice omului de la nord. – Din fr. nordique, germ. nordisch, it. nordico. DOOM
nórdic adj. m., pl. nórdici; f. nórdică, pl. nórdice
nordicului
NORD-ÉSTIC, -Ă, nord-estici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-est, spre nord-est. – Nord-est + suf. -ic. DOOM
nord-éstic adj. m., pl. nord-éstici; f. nord-éstică, pl. nord-éstice
nordicului
NORD-VÉSTIC, -Ă, nord-vestici, -ce, adj. De (la) sau dinspre nord-vest, spre nord-vest. – Nord-vest + suf. -ic. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
nordicului
NÓRDIC, -Ă, nordici, -ce, adj. Care este situat în (sau la, spre) nord, care provine (sau este originar) din nord; care aparține nordului. ♦ (Substantivat) Persoană care face parte dintr-o populație care trăiește în regiunile de nord ale globului ori ale Europei sau care are înfățișare ori însușiri specifice omului de la nord. – Din fr. nordique, germ. nordisch, it. nordico. DOOM
nórdic adj. m., pl. nórdici; f. nórdică, pl. nórdice
nordist
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordist
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordista
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordista
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordiste
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordiste
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordistei
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordistei
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordistele
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordistele
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordistelor
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordistelor
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordistul
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordistul
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordistului
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordistului
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordiști
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordiști
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordiștii
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordiștii
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordiștilor
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordiștilor
NORDÍST, -Ă s.m. și f. Luptător din armata federală în războiul civil din S.U.A. din 1861-1865. // adj. Care aparține acestor luptători. [< fr. nordiste].
nordul
NORD s. n. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale aflat în direcția Stelei Polare; miazănoapte. (Adjectival) Polul Nord. ◊ Nord magnetic = direcție în care se îndreaptă întotdeauna vârful unui ac magnetic. ◊ Loc. adj. De nord = nordic.Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată spre nord (1); ținut nordic. ♦ Popoarele, lumea etc. din aceste regiuni. – Din fr. nord, germ. Nord. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
nordul
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
nordul
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
nordul
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
nordul
NORD-AMERICÁNCĂ, nord-americance, s. f. Femeie care face parte din populația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. – Nord-american + suf. -că. DOOM
nord-americáncă s. f., g.-d. art. nord-americáncei; pl. nord-americánce
nordul
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
nordul
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
nordul
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
nordul
NORD-COREEÁNCĂ, nord-coreence, s. f. Femeie care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. – Nord-coreean + suf. -că. DOOM
*nord-coreeáncă s. f., g.-d. art. nord-coreéncei; pl. nord-coreénce
nordul
NORD-DUNĂREÁN, -EÁNĂ, nord-dunăreni, -e, adj. Care aparține teritoriilor situate în nordul Dunării sau popoarelor de acolo, privitor la aceste teritorii sau la popoarele lor; originar din nordul Dunării. – Nord + dunărean. DOOM
nord-dunăreán adj. m., pl. nord-dunăréni; f. nord-dunăreánă, pl. nord-dunăréne
nordul
NORD-ÉST s. n. Punct cardinal secundar situat pe direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile nord și est; parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între nord și est. – Din fr. nord-est. DOOM
nord-ést s. n.; abr. N-E
nordul
NORD-VÉST s. n. Punct cardinal secundar situat pe direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile nord și vest; parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între nord și vest. – Din germ. Nordwest. DOOM
nord-vést s. n.; abr. N-V
nordul
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez. DOOM
nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze
nordul
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez. DOOM
nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze
nordul
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez. DOOM
nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze
nordului
NORD s. n. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale aflat în direcția Stelei Polare; miazănoapte. (Adjectival) Polul Nord. ◊ Nord magnetic = direcție în care se îndreaptă întotdeauna vârful unui ac magnetic. ◊ Loc. adj. De nord = nordic.Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată spre nord (1); ținut nordic. ♦ Popoarele, lumea etc. din aceste regiuni. – Din fr. nord, germ. Nord. DOOM
nord-véstic adj. m., pl. nord-véstici; f. nord-véstică, pl. nord-véstice
nordului
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
nordului
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
nordului
NORD-AMERICÁN, -Ă nord-americani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dinp opulația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Americii de Nord sau nord-americanilor (1), privitor la America de Nord ori la nord-americani; p. restr. care aparține Statelor Unite ale Americii sau populației lor, privitor la Statele Unite ale Americii sau la populația lor. – Nord + american. Cf. fr. nord-americain, germ. nord-amerikanisch. DOOM
nord-americán adj. m., s. m., pl. nord-americáni; adj. f., s. f. nord-americánă, pl. nord-americáne
nordului
NORD-AMERICÁNCĂ, nord-americance, s. f. Femeie care face parte din populația Americii de Nord sau, p. restr., a Statelor Unite ale Americii sau este originară de acolo. – Nord-american + suf. -că. DOOM
nord-americáncă s. f., g.-d. art. nord-americáncei; pl. nord-americánce
nordului
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
nordului
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
nordului
NORD-COREEÁN, -Ă, nord-coreeni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-coreenilor (1) sau statului lor, privitor la nord-coreeni ori la statul lor. – Nord + coreean. Cf. fr. nord-coréen. DOOM
nord-coreeán adj. m., s. m., pl. nord-coreéni; adj. f., s. f. nord-coreeánă, pl. nord-coreéne
nordului
NORD-COREEÁNCĂ, nord-coreence, s. f. Femeie care face parte din populația Republicii Populare Democrate Coreene sau este originară de acolo. – Nord-coreean + suf. -că. DOOM
*nord-coreeáncă s. f., g.-d. art. nord-coreéncei; pl. nord-coreénce
nordului
NORD-DUNĂREÁN, -EÁNĂ, nord-dunăreni, -e, adj. Care aparține teritoriilor situate în nordul Dunării sau popoarelor de acolo, privitor la aceste teritorii sau la popoarele lor; originar din nordul Dunării. – Nord + dunărean. DOOM
nord-dunăreán adj. m., pl. nord-dunăréni; f. nord-dunăreánă, pl. nord-dunăréne
nordului
NORD-ÉST s. n. Punct cardinal secundar situat pe direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile nord și est; parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între nord și est. – Din fr. nord-est. DOOM
nord-ést s. n.; abr. N-E
nordului
NORD-VÉST s. n. Punct cardinal secundar situat pe direcția bisectoarei unghiului format de direcțiile nord și vest; parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc. așezată între nord și vest. – Din germ. Nordwest. DOOM
nord-vést s. n.; abr. N-V
nordului
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez. DOOM
nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze
nordului
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez. DOOM
nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze
nordului
NORD-VIETNAMÉZ, -Ă, nord-vietnamezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația Republicii Democrate Vietnam sau era originară de acolo. 2. Adj. Care aparține nord-vietnamezilor (1) sau statului lor, privitor la nord-vietnamezi ori la statul lor. [Pr.: -vi-et-] – Nord + vietnamez. DOOM
nord-vietnaméz (-vi-et-) adj. m., s. m., pl. nord-vietnamézi; adj. f., s. f. nord-vietnaméză, pl. nord-vietnaméze
norea
NOREÁ, norele, s. f. (Bot.; pop.) Barba-împăratului. – Et. nec. DOOM
noreá (pop.) s. f., art. noreáua, g.-d. art. norélei; pl. noréle, art. norélele
noreaua
NOREÁ, norele, s. f. (Bot.; pop.) Barba-împăratului. – Et. nec. DOOM
noreá (pop.) s. f., art. noreáua, g.-d. art. norélei; pl. noréle, art. norélele
norei
NÓRĂ, nurori, s. f. Soția fiului considerată în raport cu părinții acestuia. ◊ Expr. A intrat nora-n blide, se spune despre o femeie neîndemânatică la treburile gospodărești. – Lat. nurus. DOOM
nóră-mea (-ta, -sa) (fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. nóră-mii (-tii, -sii)
norel
NOURÉL, nourei, s. m. (Rar) Nouraș. Numai din cînd în cînd cîte un nourel alb, ca și cînd s-ar fi vărsat lapte pe cer. EMINESCU, N. 102. – Pl. și: (n.) nourele (ALECSANDRI, P. III 242). – Variantă: norél (TEODORESCU, P. P. 20) s. m.
norele
NOREÁ, norele, s. f. (Bot.; pop.) Barba-împăratului. – Et. nec. DOOM
noreá (pop.) s. f., art. noreáua, g.-d. art. norélei; pl. noréle, art. norélele
norelei
NOREÁ, norele, s. f. (Bot.; pop.) Barba-împăratului. – Et. nec. DOOM
noreá (pop.) s. f., art. noreáua, g.-d. art. norélei; pl. noréle, art. norélele
norelele
NOREÁ, norele, s. f. (Bot.; pop.) Barba-împăratului. – Et. nec. DOOM
noreá (pop.) s. f., art. noreáua, g.-d. art. norélei; pl. noréle, art. norélele
norelelor
NOREÁ, norele, s. f. (Bot.; pop.) Barba-împăratului. – Et. nec. DOOM
noreá (pop.) s. f., art. noreáua, g.-d. art. norélei; pl. noréle, art. norélele
nori
NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ◊ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ◊ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ◊ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nóur, núor, s. m.] – Lat. nubilum. DOOM
nor s. m., pl. nori
noria
NÓRIA s.f. (Tehn.) Mașină hidraulică, folosită mai ales la irigații, cu cupe montate pe un lanț fără sfârșit care se umplu prin scufundare. [Pron. -ri-a. / < fr., sp. noria < ar. naura].
norian
NORIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al triasicului de facies alpin; noric. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. norien].
noriana
NORIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al triasicului de facies alpin; noric. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. norien].
norianul
NORIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al triasicului de facies alpin; noric. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. norien].
norianului
NORIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al triasicului de facies alpin; noric. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. norien].
noric
NÓRIC s.n. Norian. [< fr. norique].
noriene
NORIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al triasicului de facies alpin; noric. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. norien].
norienei
NORIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al triasicului de facies alpin; noric. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. norien].
norienele
NORIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al triasicului de facies alpin; noric. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. norien].
norienelor
NORIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al triasicului de facies alpin; noric. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. norien].
norieni
NORIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al triasicului de facies alpin; noric. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. norien].
norienii
NORIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al triasicului de facies alpin; noric. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. norien].
norienilor
NORIÁN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al triasicului de facies alpin; noric. // adj. Care aparține acestui etaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. norien].
norii
NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ◊ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ◊ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ◊ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nóur, núor, s. m.] – Lat. nubilum. DOOM
nor s. m., pl. nori
norilor
NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ◊ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ◊ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ◊ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nóur, núor, s. m.] – Lat. nubilum. DOOM
nor s. m., pl. nori
norișor
NORIȘÓR, norișori, s. m. Diminutiv al lui nor; noruț, noruleț, nouraș. – Nor + suf. -ișor. DOOM
norișór s. m., pl. norișóri
norișori
NORIȘÓR, norișori, s. m. Diminutiv al lui nor; noruț, noruleț, nouraș. – Nor + suf. -ișor. DOOM
norișór s. m., pl. norișóri
norișorii
NORIȘÓR, norișori, s. m. Diminutiv al lui nor; noruț, noruleț, nouraș. – Nor + suf. -ișor. DOOM
norișór s. m., pl. norișóri
norișorilor
NORIȘÓR, norișori, s. m. Diminutiv al lui nor; noruț, noruleț, nouraș. – Nor + suf. -ișor. DOOM
norișór s. m., pl. norișóri
norișorul
NORIȘÓR, norișori, s. m. Diminutiv al lui nor; noruț, noruleț, nouraș. – Nor + suf. -ișor. DOOM
norișór s. m., pl. norișóri
norișorului
NORIȘÓR, norișori, s. m. Diminutiv al lui nor; noruț, noruleț, nouraș. – Nor + suf. -ișor. DOOM
norișór s. m., pl. norișóri
norița
NORÍȚĂ, norițe, s. f. (Zool.) Nurcă. – Nor + suf. -iță. DOOM
noríță s. f., g.-d. art. noríței; pl. noríțe
norițe
NORÍȚĂ, norițe, s. f. (Zool.) Nurcă. – Nor + suf. -iță. DOOM
noríță s. f., g.-d. art. noríței; pl. noríțe
noriței
NORÍȚĂ, norițe, s. f. (Zool.) Nurcă. – Nor + suf. -iță. DOOM
noríță s. f., g.-d. art. noríței; pl. noríțe
norițele
NORÍȚĂ, norițe, s. f. (Zool.) Nurcă. – Nor + suf. -iță. DOOM
noríță s. f., g.-d. art. noríței; pl. noríțe
norițelor
NORÍȚĂ, norițe, s. f. (Zool.) Nurcă. – Nor + suf. -iță. DOOM
noríță s. f., g.-d. art. noríței; pl. noríțe
norm
NORM- v. normo-.
norma
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
norma
NÓRMĂ, norme, s. f. 1. Regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă, A Normă morală (sau etică) = model sau recomandare privind respectarea principiilor, îndeplinirea datoriilor și regulilor morale. Normă juridică = regulă de conduită cu caracter general și impersonal, emisă de organele de stat competente, a cărei aplicare poate fi asigurată prin constrângere. ♦ Totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obține un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de muncă pe care cineva trebuie să o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp. ◊ Normă de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrări în condiții specifice date. Normă tehnică = normă stabilită prin mijloace științifice, pe baza unor condiții tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma. DOOM
nórmă s. f., g.-d. art. nórmei; pl. nórme
normai
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normal
NORMÁL, -Ă, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe. Linie normală (și substantivat, f.) = a) dreaptă perpendiculară pe planul tangent la o suprafață, în punctul de contact; b) dreaptă perpendiculară pe tangenta la o curbă, în plan sau în spațiu, în punctul de contact. ♦ Spec. Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic). 2. Care este conform cu o normă (1). ♦ (Despre mărimi) A cărei valoare este apropiată de valoarea întâlnită cel mai des. 3. (Înv.; în sintagma) Școală normală (și substantivat, f.) = școală pedagogică. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale. DOOM
normál adj. m., pl. normáli; f. normálă, pl. normále
normala
NORMÁL, -Ă, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe. Linie normală (și substantivat, f.) = a) dreaptă perpendiculară pe planul tangent la o suprafață, în punctul de contact; b) dreaptă perpendiculară pe tangenta la o curbă, în plan sau în spațiu, în punctul de contact. ♦ Spec. Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic). 2. Care este conform cu o normă (1). ♦ (Despre mărimi) A cărei valoare este apropiată de valoarea întâlnită cel mai des. 3. (Înv.; în sintagma) Școală normală (și substantivat, f.) = școală pedagogică. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale. DOOM
normál adj. m., pl. normáli; f. normálă, pl. normále
normale
NORMÁL, -Ă, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe. Linie normală (și substantivat, f.) = a) dreaptă perpendiculară pe planul tangent la o suprafață, în punctul de contact; b) dreaptă perpendiculară pe tangenta la o curbă, în plan sau în spațiu, în punctul de contact. ♦ Spec. Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic). 2. Care este conform cu o normă (1). ♦ (Despre mărimi) A cărei valoare este apropiată de valoarea întâlnită cel mai des. 3. (Înv.; în sintagma) Școală normală (și substantivat, f.) = școală pedagogică. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale. DOOM
normál adj. m., pl. normáli; f. normálă, pl. normále
normalei
NORMÁL, -Ă, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe. Linie normală (și substantivat, f.) = a) dreaptă perpendiculară pe planul tangent la o suprafață, în punctul de contact; b) dreaptă perpendiculară pe tangenta la o curbă, în plan sau în spațiu, în punctul de contact. ♦ Spec. Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic). 2. Care este conform cu o normă (1). ♦ (Despre mărimi) A cărei valoare este apropiată de valoarea întâlnită cel mai des. 3. (Înv.; în sintagma) Școală normală (și substantivat, f.) = școală pedagogică. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale. DOOM
normál adj. m., pl. normáli; f. normálă, pl. normále
normalele
NORMÁL, -Ă, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe. Linie normală (și substantivat, f.) = a) dreaptă perpendiculară pe planul tangent la o suprafață, în punctul de contact; b) dreaptă perpendiculară pe tangenta la o curbă, în plan sau în spațiu, în punctul de contact. ♦ Spec. Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic). 2. Care este conform cu o normă (1). ♦ (Despre mărimi) A cărei valoare este apropiată de valoarea întâlnită cel mai des. 3. (Înv.; în sintagma) Școală normală (și substantivat, f.) = școală pedagogică. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale. DOOM
normál adj. m., pl. normáli; f. normálă, pl. normále
normalelor
NORMÁL, -Ă, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe. Linie normală (și substantivat, f.) = a) dreaptă perpendiculară pe planul tangent la o suprafață, în punctul de contact; b) dreaptă perpendiculară pe tangenta la o curbă, în plan sau în spațiu, în punctul de contact. ♦ Spec. Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic). 2. Care este conform cu o normă (1). ♦ (Despre mărimi) A cărei valoare este apropiată de valoarea întâlnită cel mai des. 3. (Înv.; în sintagma) Școală normală (și substantivat, f.) = școală pedagogică. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale. DOOM
normál adj. m., pl. normáli; f. normálă, pl. normále
normali
NORMÁL, -Ă, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe. Linie normală (și substantivat, f.) = a) dreaptă perpendiculară pe planul tangent la o suprafață, în punctul de contact; b) dreaptă perpendiculară pe tangenta la o curbă, în plan sau în spațiu, în punctul de contact. ♦ Spec. Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic). 2. Care este conform cu o normă (1). ♦ (Despre mărimi) A cărei valoare este apropiată de valoarea întâlnită cel mai des. 3. (Înv.; în sintagma) Școală normală (și substantivat, f.) = școală pedagogică. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale. DOOM
normál adj. m., pl. normáli; f. normálă, pl. normále
normalian
NORMALIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Normalist. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. normalien].
normaliană
NORMALIÁN, -Ă s.m. și f. (Rar) Normalist. [Pron. -li-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. normalien].
normalii
NORMÁL, -Ă, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe. Linie normală (și substantivat, f.) = a) dreaptă perpendiculară pe planul tangent la o suprafață, în punctul de contact; b) dreaptă perpendiculară pe tangenta la o curbă, în plan sau în spațiu, în punctul de contact. ♦ Spec. Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic). 2. Care este conform cu o normă (1). ♦ (Despre mărimi) A cărei valoare este apropiată de valoarea întâlnită cel mai des. 3. (Înv.; în sintagma) Școală normală (și substantivat, f.) = școală pedagogică. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale. DOOM
normál adj. m., pl. normáli; f. normálă, pl. normále
normalilor
NORMÁL, -Ă, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe. Linie normală (și substantivat, f.) = a) dreaptă perpendiculară pe planul tangent la o suprafață, în punctul de contact; b) dreaptă perpendiculară pe tangenta la o curbă, în plan sau în spațiu, în punctul de contact. ♦ Spec. Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic). 2. Care este conform cu o normă (1). ♦ (Despre mărimi) A cărei valoare este apropiată de valoarea întâlnită cel mai des. 3. (Înv.; în sintagma) Școală normală (și substantivat, f.) = școală pedagogică. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale. DOOM
normál adj. m., pl. normáli; f. normálă, pl. normále
normalist
NORMALÍST, -Ă, normaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Elev al unei școli normale. Normal + suf. -ist. DOOM
normalístă (înv.) s. f., g.-d. art. normalístei; pl. normalíste
normalista
NORMALÍST, -Ă, normaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Elev al unei școli normale. Normal + suf. -ist. DOOM
normalístă (înv.) s. f., g.-d. art. normalístei; pl. normalíste
normaliste
NORMALÍST, -Ă, normaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Elev al unei școli normale. Normal + suf. -ist. DOOM
normalístă (înv.) s. f., g.-d. art. normalístei; pl. normalíste
normalistei
NORMALÍST, -Ă, normaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Elev al unei școli normale. Normal + suf. -ist. DOOM
normalístă (înv.) s. f., g.-d. art. normalístei; pl. normalíste
normalistele
NORMALÍST, -Ă, normaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Elev al unei școli normale. Normal + suf. -ist. DOOM
normalístă (înv.) s. f., g.-d. art. normalístei; pl. normalíste
normalistelor
NORMALÍST, -Ă, normaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Elev al unei școli normale. Normal + suf. -ist. DOOM
normalístă (înv.) s. f., g.-d. art. normalístei; pl. normalíste
normalistul
NORMALÍST, -Ă, normaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Elev al unei școli normale. Normal + suf. -ist. DOOM
normalístă (înv.) s. f., g.-d. art. normalístei; pl. normalíste
normalistului
NORMALÍST, -Ă, normaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Elev al unei școli normale. Normal + suf. -ist. DOOM
normalístă (înv.) s. f., g.-d. art. normalístei; pl. normalíste
normalitate
NORMALITÁTE s.f. Stare normală. ♦ (Chim.) Concentrație a unei soluții în comparație cu aceea a unei soluții normale. [Cf. fr. normalité].
normalitatea
NORMALITÁTE s.f. Stare normală. ♦ (Chim.) Concentrație a unei soluții în comparație cu aceea a unei soluții normale. [Cf. fr. normalité].
normalități
NORMALITÁTE s.f. Stare normală. ♦ (Chim.) Concentrație a unei soluții în comparație cu aceea a unei soluții normale. [Cf. fr. normalité].
normalității
NORMALITÁTE s.f. Stare normală. ♦ (Chim.) Concentrație a unei soluții în comparație cu aceea a unei soluții normale. [Cf. fr. normalité].
normaliza
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizai
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizam
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizare
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizare
NORMALIZÁRE, normalizări, s. f. Acțiunea de a (se) normaliza și rezultatul ei. ♦ Tratament termic aplicat pieselor de oțel cu scopul de a obține o structură normală cu granulație fină. – V. normaliza. DOOM
normalizáre s. f., g.-d. art. normalizắrii; pl. normalizắri
normalizarea
NORMALIZÁRE, normalizări, s. f. Acțiunea de a (se) normaliza și rezultatul ei. ♦ Tratament termic aplicat pieselor de oțel cu scopul de a obține o structură normală cu granulație fină. – V. normaliza. DOOM
normalizáre s. f., g.-d. art. normalizắrii; pl. normalizắri
normalizară
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizarăm
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizarăți
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizase
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizasem
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizaseră
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizaserăm
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizaserăți
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizaseși
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizaseți
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizat
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizat
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser.
normalizata
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser.
normalizate
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser.
normalizatei
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser.
normalizatele
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser.
normalizatelor
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser.
normalizatul
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser.
normalizatului
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser.
normalizau
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizași
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizați
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizați
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser.
normalizații
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser.
normalizaților
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser.
normalizează
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizez
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizeze
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizezi
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizând
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizînd
NORMALIZÁ, normalizez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală. 2. Tranz. A supune unei norme, a face să se conformeze unei norme. 3. Tranz. A elabora norme interne. ♦ A standardiza. – Din fr. normaliser. DOOM
normalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 normalizeáză
normalizări
NORMALIZÁRE, normalizări, s. f. Acțiunea de a (se) normaliza și rezultatul ei. ♦ Tratament termic aplicat pieselor de oțel cu scopul de a obține o structură normală cu granulație fină. – V. normaliza. DOOM
normalizáre s. f., g.-d. art. normalizắrii; pl. normalizắri
normalizării
NORMALIZÁRE, normalizări, s. f. Acțiunea de a (se) normaliza și rezultatul ei. ♦ Tratament termic aplicat pieselor de oțel cu scopul de a obține o structură normală cu granulație fină. – V. normaliza. DOOM
normalizáre s. f., g.-d. art. normalizắrii; pl. normalizắri
normalizările
NORMALIZÁRE, normalizări, s. f. Acțiunea de a (se) normaliza și rezultatul ei. ♦ Tratament termic aplicat pieselor de oțel cu scopul de a obține o structură normală cu granulație fină. – V. normaliza. DOOM
normalizáre s. f., g.-d. art. normalizắrii; pl. normalizắri
normalizărilor
NORMALIZÁRE, normalizări, s. f. Acțiunea de a (se) normaliza și rezultatul ei. ♦ Tratament termic aplicat pieselor de oțel cu scopul de a obține o structură normală cu granulație fină. – V. normaliza. DOOM
normalizáre s. f., g.-d. art. normalizắrii; pl. normalizắri
normaliști
NORMALÍST, -Ă, normaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Elev al unei școli normale. Normal + suf. -ist. DOOM
normalístă (înv.) s. f., g.-d. art. normalístei; pl. normalíste
normaliștii
NORMALÍST, -Ă, normaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Elev al unei școli normale. Normal + suf. -ist. DOOM
normalístă (înv.) s. f., g.-d. art. normalístei; pl. normalíste
normaliștilor
NORMALÍST, -Ă, normaliști, -ste, s. m. și f. (Înv.) Elev al unei școli normale. Normal + suf. -ist. DOOM
normalístă (înv.) s. f., g.-d. art. normalístei; pl. normalíste
normalul
NORMÁL, -Ă, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe. Linie normală (și substantivat, f.) = a) dreaptă perpendiculară pe planul tangent la o suprafață, în punctul de contact; b) dreaptă perpendiculară pe tangenta la o curbă, în plan sau în spațiu, în punctul de contact. ♦ Spec. Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic). 2. Care este conform cu o normă (1). ♦ (Despre mărimi) A cărei valoare este apropiată de valoarea întâlnită cel mai des. 3. (Înv.; în sintagma) Școală normală (și substantivat, f.) = școală pedagogică. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale. DOOM
normál adj. m., pl. normáli; f. normálă, pl. normále
normalului
NORMÁL, -Ă, normali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care este așa cum trebuie să fie, potrivit cu starea firească, obișnuit, firesc, natural. ◊ Plan normal = plan perpendicular pe tangenta dusă într-un punct al unei curbe. Linie normală (și substantivat, f.) = a) dreaptă perpendiculară pe planul tangent la o suprafață, în punctul de contact; b) dreaptă perpendiculară pe tangenta la o curbă, în plan sau în spațiu, în punctul de contact. ♦ Spec. Sănătos (din punct de vedere fizic și psihic). 2. Care este conform cu o normă (1). ♦ (Despre mărimi) A cărei valoare este apropiată de valoarea întâlnită cel mai des. 3. (Înv.; în sintagma) Școală normală (și substantivat, f.) = școală pedagogică. – Din fr. normal, lat. normalis, it. normale. DOOM
normál adj. m., pl. normáli; f. normálă, pl. normále
normam
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normand
ÁNGLO-NORMÁND, -Ă, anglo-normanzi, -de, adj. 1. Care reunește elemente engleze și normande. 2. Care aparține culturii franceze (normande) din Anglia după cucerirea normandă (1066). ♦ (Substantivat, f.) Dialectul francez vechi vorbit pe cele două coaste ale Mării Mânecii între 1066 și sfârșitul sec. XIV.
normand
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normand
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normanda
ÁNGLO-NORMÁND, -Ă, anglo-normanzi, -de, adj. 1. Care reunește elemente engleze și normande. 2. Care aparține culturii franceze (normande) din Anglia după cucerirea normandă (1066). ♦ (Substantivat, f.) Dialectul francez vechi vorbit pe cele două coaste ale Mării Mânecii între 1066 și sfârșitul sec. XIV.
normanda
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normanda
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normande
ÁNGLO-NORMÁND, -Ă, anglo-normanzi, -de, adj. 1. Care reunește elemente engleze și normande. 2. Care aparține culturii franceze (normande) din Anglia după cucerirea normandă (1066). ♦ (Substantivat, f.) Dialectul francez vechi vorbit pe cele două coaste ale Mării Mânecii între 1066 și sfârșitul sec. XIV.
normande
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normande
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normandei
ÁNGLO-NORMÁND, -Ă, anglo-normanzi, -de, adj. 1. Care reunește elemente engleze și normande. 2. Care aparține culturii franceze (normande) din Anglia după cucerirea normandă (1066). ♦ (Substantivat, f.) Dialectul francez vechi vorbit pe cele două coaste ale Mării Mânecii între 1066 și sfârșitul sec. XIV.
normandei
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normandei
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normandele
ÁNGLO-NORMÁND, -Ă, anglo-normanzi, -de, adj. 1. Care reunește elemente engleze și normande. 2. Care aparține culturii franceze (normande) din Anglia după cucerirea normandă (1066). ♦ (Substantivat, f.) Dialectul francez vechi vorbit pe cele două coaste ale Mării Mânecii între 1066 și sfârșitul sec. XIV.
normandele
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normandele
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normandelor
ÁNGLO-NORMÁND, -Ă, anglo-normanzi, -de, adj. 1. Care reunește elemente engleze și normande. 2. Care aparține culturii franceze (normande) din Anglia după cucerirea normandă (1066). ♦ (Substantivat, f.) Dialectul francez vechi vorbit pe cele două coaste ale Mării Mânecii între 1066 și sfârșitul sec. XIV.
normandelor
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normandelor
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normandul
ÁNGLO-NORMÁND, -Ă, anglo-normanzi, -de, adj. 1. Care reunește elemente engleze și normande. 2. Care aparține culturii franceze (normande) din Anglia după cucerirea normandă (1066). ♦ (Substantivat, f.) Dialectul francez vechi vorbit pe cele două coaste ale Mării Mânecii între 1066 și sfârșitul sec. XIV.
normandul
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normandul
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normandului
ÁNGLO-NORMÁND, -Ă, anglo-normanzi, -de, adj. 1. Care reunește elemente engleze și normande. 2. Care aparține culturii franceze (normande) din Anglia după cucerirea normandă (1066). ♦ (Substantivat, f.) Dialectul francez vechi vorbit pe cele două coaste ale Mării Mânecii între 1066 și sfârșitul sec. XIV.
normandului
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normandului
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normanzi
ÁNGLO-NORMÁND, -Ă, anglo-normanzi, -de, adj. 1. Care reunește elemente engleze și normande. 2. Care aparține culturii franceze (normande) din Anglia după cucerirea normandă (1066). ♦ (Substantivat, f.) Dialectul francez vechi vorbit pe cele două coaste ale Mării Mânecii între 1066 și sfârșitul sec. XIV.
normanzi
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normanzi
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normanzii
ÁNGLO-NORMÁND, -Ă, anglo-normanzi, -de, adj. 1. Care reunește elemente engleze și normande. 2. Care aparține culturii franceze (normande) din Anglia după cucerirea normandă (1066). ♦ (Substantivat, f.) Dialectul francez vechi vorbit pe cele două coaste ale Mării Mânecii între 1066 și sfârșitul sec. XIV.
normanzii
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normanzii
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normanzilor
ÁNGLO-NORMÁND, -Ă, anglo-normanzi, -de, adj. 1. Care reunește elemente engleze și normande. 2. Care aparține culturii franceze (normande) din Anglia după cucerirea normandă (1066). ♦ (Substantivat, f.) Dialectul francez vechi vorbit pe cele două coaste ale Mării Mânecii între 1066 și sfârșitul sec. XIV.
normanzilor
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normanzilor
NORMÁND, -Ă, normanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume sub care erau cunoscute populațiile germanice care locuiau în Peninsula Scandinavă, Iutlanda și în insulele vecine; vikingi, varegi; (și la sg.) persoană care făcea parte din aceste populații. 2. Persoană originară sau locuitor din Normandia. 3. Adj. Care aparține Normandiei sau normanzilor (1), privitor la Normandia ori la normanzi.Din fr. normand. DOOM
*ánglo-normánd adj. m., s. m., pl. ánglo-normánzi; adj. f., s. f. ánglo-normándă, pl. ánglo-normánde
normare
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normare
NORMÁRE, normări, s. f. Acțiunea de a norma și rezultatul ei. – V. norma. DOOM
normáre s. f., g.-d. art. normắrii; pl. normắri
normarea
NORMÁRE, normări, s. f. Acțiunea de a norma și rezultatul ei. – V. norma. DOOM
normáre s. f., g.-d. art. normắrii; pl. normắri
normară
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normarăm
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normarăți
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normase
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normasem
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normaseră
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normaserăm
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normaserăți
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normaseși
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normaseți
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normat
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normat
NORMÁT, -Ă, normați, -te, adj. 1. Care se efectuează după norme (3) stabilite, care este corespunzător unor astfel de norme; (despre consum) care este corespunzător unor cantități dinainte stabilite. ◊ Contabilitate normată = sistem de contabilitate în care conturile poartă numere simbolice, aceleași în toate întreprinderile și instituțiile. 2. Care se conformează unei norme (1), unor reguli obligatorii. – V. norma.
normata
NORMÁT, -Ă, normați, -te, adj. 1. Care se efectuează după norme (3) stabilite, care este corespunzător unor astfel de norme; (despre consum) care este corespunzător unor cantități dinainte stabilite. ◊ Contabilitate normată = sistem de contabilitate în care conturile poartă numere simbolice, aceleași în toate întreprinderile și instituțiile. 2. Care se conformează unei norme (1), unor reguli obligatorii. – V. norma.
normate
NORMÁT, -Ă, normați, -te, adj. 1. Care se efectuează după norme (3) stabilite, care este corespunzător unor astfel de norme; (despre consum) care este corespunzător unor cantități dinainte stabilite. ◊ Contabilitate normată = sistem de contabilitate în care conturile poartă numere simbolice, aceleași în toate întreprinderile și instituțiile. 2. Care se conformează unei norme (1), unor reguli obligatorii. – V. norma.
normatei
NORMÁT, -Ă, normați, -te, adj. 1. Care se efectuează după norme (3) stabilite, care este corespunzător unor astfel de norme; (despre consum) care este corespunzător unor cantități dinainte stabilite. ◊ Contabilitate normată = sistem de contabilitate în care conturile poartă numere simbolice, aceleași în toate întreprinderile și instituțiile. 2. Care se conformează unei norme (1), unor reguli obligatorii. – V. norma.
normatele
NORMÁT, -Ă, normați, -te, adj. 1. Care se efectuează după norme (3) stabilite, care este corespunzător unor astfel de norme; (despre consum) care este corespunzător unor cantități dinainte stabilite. ◊ Contabilitate normată = sistem de contabilitate în care conturile poartă numere simbolice, aceleași în toate întreprinderile și instituțiile. 2. Care se conformează unei norme (1), unor reguli obligatorii. – V. norma.
normatelor
NORMÁT, -Ă, normați, -te, adj. 1. Care se efectuează după norme (3) stabilite, care este corespunzător unor astfel de norme; (despre consum) care este corespunzător unor cantități dinainte stabilite. ◊ Contabilitate normată = sistem de contabilitate în care conturile poartă numere simbolice, aceleași în toate întreprinderile și instituțiile. 2. Care se conformează unei norme (1), unor reguli obligatorii. – V. norma.
normativ
NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ. DOOM
normatív2 s. n., pl. normatíve
normativa
NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ. DOOM
normatív2 s. n., pl. normatíve
normative
NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ. DOOM
normatív2 s. n., pl. normatíve
normativei
NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ. DOOM
normatív2 s. n., pl. normatíve
normativele
NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ. DOOM
normatív2 s. n., pl. normatíve
normativelor
NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ. DOOM
normatív2 s. n., pl. normatíve
normativi
NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ. DOOM
normatív2 s. n., pl. normatíve
normativii
NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ. DOOM
normatív2 s. n., pl. normatíve
normativilor
NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ. DOOM
normatív2 s. n., pl. normatíve
normativism
NORMATIVÍSM s.n. Curent în filozofia contemporană a dreptului, care definește dreptul ca o totalitate de norme independente de condițiile sociale. [< fr. normativisme].
normativismul
NORMATIVÍSM s.n. Curent în filozofia contemporană a dreptului, care definește dreptul ca o totalitate de norme independente de condițiile sociale. [< fr. normativisme].
normativismului
NORMATIVÍSM s.n. Curent în filozofia contemporană a dreptului, care definește dreptul ca o totalitate de norme independente de condițiile sociale. [< fr. normativisme].
normativul
NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ. DOOM
normatív2 s. n., pl. normatíve
normativului
NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ. DOOM
normatív2 s. n., pl. normatíve
normatoare
NORMATÓR, -OÁRE, normatori, -oare, s. m. și f. Persoană calificată în stabilirea și calcularea normelor de muncă într-o întreprindere. – Norma + suf. -tor. DOOM
normatór s. m., pl. normatóri
normatoarea
NORMATÓR, -OÁRE, normatori, -oare, s. m. și f. Persoană calificată în stabilirea și calcularea normelor de muncă într-o întreprindere. – Norma + suf. -tor. DOOM
normatór s. m., pl. normatóri
normatoarei
NORMATÓR, -OÁRE, normatori, -oare, s. m. și f. Persoană calificată în stabilirea și calcularea normelor de muncă într-o întreprindere. – Norma + suf. -tor. DOOM
normatór s. m., pl. normatóri
normatoarele
NORMATÓR, -OÁRE, normatori, -oare, s. m. și f. Persoană calificată în stabilirea și calcularea normelor de muncă într-o întreprindere. – Norma + suf. -tor. DOOM
normatór s. m., pl. normatóri
normatoarelor
NORMATÓR, -OÁRE, normatori, -oare, s. m. și f. Persoană calificată în stabilirea și calcularea normelor de muncă într-o întreprindere. – Norma + suf. -tor. DOOM
normatór s. m., pl. normatóri
normator
NORMATÓR, -OÁRE, normatori, -oare, s. m. și f. Persoană calificată în stabilirea și calcularea normelor de muncă într-o întreprindere. – Norma + suf. -tor. DOOM
normatór s. m., pl. normatóri
normatori
NORMATÓR, -OÁRE, normatori, -oare, s. m. și f. Persoană calificată în stabilirea și calcularea normelor de muncă într-o întreprindere. – Norma + suf. -tor. DOOM
normatór s. m., pl. normatóri
normatorii
NORMATÓR, -OÁRE, normatori, -oare, s. m. și f. Persoană calificată în stabilirea și calcularea normelor de muncă într-o întreprindere. – Norma + suf. -tor. DOOM
normatór s. m., pl. normatóri
normatorilor
NORMATÓR, -OÁRE, normatori, -oare, s. m. și f. Persoană calificată în stabilirea și calcularea normelor de muncă într-o întreprindere. – Norma + suf. -tor. DOOM
normatór s. m., pl. normatóri
normatorul
NORMATÓR, -OÁRE, normatori, -oare, s. m. și f. Persoană calificată în stabilirea și calcularea normelor de muncă într-o întreprindere. – Norma + suf. -tor. DOOM
normatór s. m., pl. normatóri
normatorului
NORMATÓR, -OÁRE, normatori, -oare, s. m. și f. Persoană calificată în stabilirea și calcularea normelor de muncă într-o întreprindere. – Norma + suf. -tor. DOOM
normatór s. m., pl. normatóri
normatul
NORMÁT, -Ă, normați, -te, adj. 1. Care se efectuează după norme (3) stabilite, care este corespunzător unor astfel de norme; (despre consum) care este corespunzător unor cantități dinainte stabilite. ◊ Contabilitate normată = sistem de contabilitate în care conturile poartă numere simbolice, aceleași în toate întreprinderile și instituțiile. 2. Care se conformează unei norme (1), unor reguli obligatorii. – V. norma.
normatului
NORMÁT, -Ă, normați, -te, adj. 1. Care se efectuează după norme (3) stabilite, care este corespunzător unor astfel de norme; (despre consum) care este corespunzător unor cantități dinainte stabilite. ◊ Contabilitate normată = sistem de contabilitate în care conturile poartă numere simbolice, aceleași în toate întreprinderile și instituțiile. 2. Care se conformează unei norme (1), unor reguli obligatorii. – V. norma.
normau
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normași
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normați
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normați
NORMÁT, -Ă, normați, -te, adj. 1. Care se efectuează după norme (3) stabilite, care este corespunzător unor astfel de norme; (despre consum) care este corespunzător unor cantități dinainte stabilite. ◊ Contabilitate normată = sistem de contabilitate în care conturile poartă numere simbolice, aceleași în toate întreprinderile și instituțiile. 2. Care se conformează unei norme (1), unor reguli obligatorii. – V. norma.
normații
NORMÁT, -Ă, normați, -te, adj. 1. Care se efectuează după norme (3) stabilite, care este corespunzător unor astfel de norme; (despre consum) care este corespunzător unor cantități dinainte stabilite. ◊ Contabilitate normată = sistem de contabilitate în care conturile poartă numere simbolice, aceleași în toate întreprinderile și instituțiile. 2. Care se conformează unei norme (1), unor reguli obligatorii. – V. norma.
normaților
NORMÁT, -Ă, normați, -te, adj. 1. Care se efectuează după norme (3) stabilite, care este corespunzător unor astfel de norme; (despre consum) care este corespunzător unor cantități dinainte stabilite. ◊ Contabilitate normată = sistem de contabilitate în care conturile poartă numere simbolice, aceleași în toate întreprinderile și instituțiile. 2. Care se conformează unei norme (1), unor reguli obligatorii. – V. norma.
norme
NÓRMĂ, norme, s. f. 1. Regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă, A Normă morală (sau etică) = model sau recomandare privind respectarea principiilor, îndeplinirea datoriilor și regulilor morale. Normă juridică = regulă de conduită cu caracter general și impersonal, emisă de organele de stat competente, a cărei aplicare poate fi asigurată prin constrângere. ♦ Totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obține un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de muncă pe care cineva trebuie să o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp. ◊ Normă de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrări în condiții specifice date. Normă tehnică = normă stabilită prin mijloace științifice, pe baza unor condiții tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma. DOOM
nórmă s. f., g.-d. art. nórmei; pl. nórme
normează
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normei
NÓRMĂ, norme, s. f. 1. Regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă, A Normă morală (sau etică) = model sau recomandare privind respectarea principiilor, îndeplinirea datoriilor și regulilor morale. Normă juridică = regulă de conduită cu caracter general și impersonal, emisă de organele de stat competente, a cărei aplicare poate fi asigurată prin constrângere. ♦ Totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obține un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de muncă pe care cineva trebuie să o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp. ◊ Normă de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrări în condiții specifice date. Normă tehnică = normă stabilită prin mijloace științifice, pe baza unor condiții tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma. DOOM
nórmă s. f., g.-d. art. nórmei; pl. nórme
normele
NÓRMĂ, norme, s. f. 1. Regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă, A Normă morală (sau etică) = model sau recomandare privind respectarea principiilor, îndeplinirea datoriilor și regulilor morale. Normă juridică = regulă de conduită cu caracter general și impersonal, emisă de organele de stat competente, a cărei aplicare poate fi asigurată prin constrângere. ♦ Totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obține un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de muncă pe care cineva trebuie să o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp. ◊ Normă de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrări în condiții specifice date. Normă tehnică = normă stabilită prin mijloace științifice, pe baza unor condiții tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma. DOOM
nórmă s. f., g.-d. art. nórmei; pl. nórme
normelor
NÓRMĂ, norme, s. f. 1. Regulă, dispoziție etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă, A Normă morală (sau etică) = model sau recomandare privind respectarea principiilor, îndeplinirea datoriilor și regulilor morale. Normă juridică = regulă de conduită cu caracter general și impersonal, emisă de organele de stat competente, a cărei aplicare poate fi asigurată prin constrângere. ♦ Totalitatea condițiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obține un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de muncă pe care cineva trebuie să o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp. ◊ Normă de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrări în condiții specifice date. Normă tehnică = normă stabilită prin mijloace științifice, pe baza unor condiții tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma. DOOM
nórmă s. f., g.-d. art. nórmei; pl. nórme
normez
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normeze
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normezi
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normo
NORMO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „normal”, „regulat”, „regulamentar”, „normat”, „normă”. [Var. norm-. / < fr., it. normo-].
normoblast
NORMOBLÁST s.n. Globulă roșie nedezvoltată din măduva hematopoietică, care, în cazul anemiei, poate ajunge și în sânge. [< fr. normoblaste, cf. gr. norma – regulă, blastos – vlăstar].
normoblastoza
NORMOBLASTÓZĂ s.f. (Biol.) Prezența normoblastelor în sânge sau în măduva osoasă. [< fr. normoblastose].
normoblastoze
NORMOBLASTÓZĂ s.f. (Biol.) Prezența normoblastelor în sânge sau în măduva osoasă. [< fr. normoblastose].
normoblastozei
NORMOBLASTÓZĂ s.f. (Biol.) Prezența normoblastelor în sânge sau în măduva osoasă. [< fr. normoblastose].
normoblastul
NORMOBLÁST s.n. Globulă roșie nedezvoltată din măduva hematopoietică, care, în cazul anemiei, poate ajunge și în sânge. [< fr. normoblaste, cf. gr. norma – regulă, blastos – vlăstar].
normoblastului
NORMOBLÁST s.n. Globulă roșie nedezvoltată din măduva hematopoietică, care, în cazul anemiei, poate ajunge și în sânge. [< fr. normoblaste, cf. gr. norma – regulă, blastos – vlăstar].
normocit
NORMOCÍT s.n. Globulă roșie adultă, provenind dintr-un normoblast prin expulzarea nucleului; eritrocit. [< fr. normocyte, cf. gr. norma – regulă, kytos – celulă].
normocite
NORMOCÍT s.n. Globulă roșie adultă, provenind dintr-un normoblast prin expulzarea nucleului; eritrocit. [< fr. normocyte, cf. gr. norma – regulă, kytos – celulă].
normocitele
NORMOCÍT s.n. Globulă roșie adultă, provenind dintr-un normoblast prin expulzarea nucleului; eritrocit. [< fr. normocyte, cf. gr. norma – regulă, kytos – celulă].
normocitelor
NORMOCÍT s.n. Globulă roșie adultă, provenind dintr-un normoblast prin expulzarea nucleului; eritrocit. [< fr. normocyte, cf. gr. norma – regulă, kytos – celulă].
normocitoza
NORMOCITÓZĂ s.f. (Biol.) Existența în sânge a globulelor roșii de dimensiuni normale. [< fr. normocytose].
normocitoze
NORMOCITÓZĂ s.f. (Biol.) Existența în sânge a globulelor roșii de dimensiuni normale. [< fr. normocytose].
normocitozei
NORMOCITÓZĂ s.f. (Biol.) Existența în sânge a globulelor roșii de dimensiuni normale. [< fr. normocytose].
normocitul
NORMOCÍT s.n. Globulă roșie adultă, provenind dintr-un normoblast prin expulzarea nucleului; eritrocit. [< fr. normocyte, cf. gr. norma – regulă, kytos – celulă].
normocitului
NORMOCÍT s.n. Globulă roșie adultă, provenind dintr-un normoblast prin expulzarea nucleului; eritrocit. [< fr. normocyte, cf. gr. norma – regulă, kytos – celulă].
normând
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normînd
NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operații sau a unei cantități de produse care trebuie să fie obținută într-o unitate de timp în anumite condiții tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obținerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă. DOOM
normá (a ~) vb., ind. prez. 3 normeáză
normări
NORMÁRE, normări, s. f. Acțiunea de a norma și rezultatul ei. – V. norma. DOOM
normáre s. f., g.-d. art. normắrii; pl. normắri
normării
NORMÁRE, normări, s. f. Acțiunea de a norma și rezultatul ei. – V. norma. DOOM
normáre s. f., g.-d. art. normắrii; pl. normắri
normările
NORMÁRE, normări, s. f. Acțiunea de a norma și rezultatul ei. – V. norma. DOOM
normáre s. f., g.-d. art. normắrii; pl. normắri
normărilor
NORMÁRE, normări, s. f. Acțiunea de a norma și rezultatul ei. – V. norma. DOOM
normáre s. f., g.-d. art. normắrii; pl. normắri
noroace
NORÓC, (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊ Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. ◊ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să... 2. Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse. Noroc că... = bine că..., din fericire... A avea norocul să.... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să... A da noroc =a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formulă de salut sau de urare.Stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ◊ Bunăstare. – Din sl. naroku. DOOM
noróc s. n., pl. noroáce
noroacele
NORÓC, (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊ Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. ◊ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să... 2. Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse. Noroc că... = bine că..., din fericire... A avea norocul să.... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să... A da noroc =a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formulă de salut sau de urare.Stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ◊ Bunăstare. – Din sl. naroku. DOOM
noróc s. n., pl. noroáce
noroacelor
NORÓC, (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊ Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. ◊ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să... 2. Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse. Noroc că... = bine că..., din fericire... A avea norocul să.... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să... A da noroc =a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formulă de salut sau de urare.Stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ◊ Bunăstare. – Din sl. naroku. DOOM
noróc s. n., pl. noroáce
noroade
NORÓD, noroade, s. n. 1. (Înv.) Popor, națiune, neam; grup de oameni care face parte dintr-un anumit popor, dintr-o anumită națiune. ♦ (Înv. și pop.) Totalitatea credincioșilor care aparțin unui cult creștin, unei eparhii etc. 2. Număr mare, mulțime, masă de oameni. 3. Grosul populației; spec. țărănimea. – Din sl. narodŭ. DOOM
noród (înv.) s. n., pl. noroáde
noroadele
NORÓD, noroade, s. n. 1. (Înv.) Popor, națiune, neam; grup de oameni care face parte dintr-un anumit popor, dintr-o anumită națiune. ♦ (Înv. și pop.) Totalitatea credincioșilor care aparțin unui cult creștin, unei eparhii etc. 2. Număr mare, mulțime, masă de oameni. 3. Grosul populației; spec. țărănimea. – Din sl. narodŭ. DOOM
noród (înv.) s. n., pl. noroáde
noroadelor
NORÓD, noroade, s. n. 1. (Înv.) Popor, națiune, neam; grup de oameni care face parte dintr-un anumit popor, dintr-o anumită națiune. ♦ (Înv. și pop.) Totalitatea credincioșilor care aparțin unui cult creștin, unei eparhii etc. 2. Număr mare, mulțime, masă de oameni. 3. Grosul populației; spec. țărănimea. – Din sl. narodŭ. DOOM
noród (înv.) s. n., pl. noroáde
noroaie
NORÓI1, noroaie, s. n. 1. Pământ amestecat cu apă și muiat; glod, tină; loc, teren cu un asemenea pământ. ◊ Noroi de sapă (sau de foraj, de sondă) = fluid constituit dintr-un amestec de argilă sau marnă și apă, folosit în timpul săpării găurii de sondă. 2. Fig. Ceea ce murdărește și trebuie înlăturat; caracter, atitudine josnică, nedemnă; decădere morală; mediu decăzut, viciat. ◊ Expr. A împroșca pe cineva cu noroi sau a zvârli cu noroi în cineva = a calomnia, a defăima pe cineva. – Din bg. naroj. DOOM
noroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. noroiésc, imperf. 3 sg. noroiá; conj. prez. 3 să noroiáscă
noroaiele
NORÓI1, noroaie, s. n. 1. Pământ amestecat cu apă și muiat; glod, tină; loc, teren cu un asemenea pământ. ◊ Noroi de sapă (sau de foraj, de sondă) = fluid constituit dintr-un amestec de argilă sau marnă și apă, folosit în timpul săpării găurii de sondă. 2. Fig. Ceea ce murdărește și trebuie înlăturat; caracter, atitudine josnică, nedemnă; decădere morală; mediu decăzut, viciat. ◊ Expr. A împroșca pe cineva cu noroi sau a zvârli cu noroi în cineva = a calomnia, a defăima pe cineva. – Din bg. naroj. DOOM
noroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. noroiésc, imperf. 3 sg. noroiá; conj. prez. 3 să noroiáscă
noroaielor
NORÓI1, noroaie, s. n. 1. Pământ amestecat cu apă și muiat; glod, tină; loc, teren cu un asemenea pământ. ◊ Noroi de sapă (sau de foraj, de sondă) = fluid constituit dintr-un amestec de argilă sau marnă și apă, folosit în timpul săpării găurii de sondă. 2. Fig. Ceea ce murdărește și trebuie înlăturat; caracter, atitudine josnică, nedemnă; decădere morală; mediu decăzut, viciat. ◊ Expr. A împroșca pe cineva cu noroi sau a zvârli cu noroi în cineva = a calomnia, a defăima pe cineva. – Din bg. naroj. DOOM
noroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. noroiésc, imperf. 3 sg. noroiá; conj. prez. 3 să noroiáscă
noroasa
NORÓS, -OÁSĂ, noroși, -oase, adj. (Despre cer; p. ext. despre zile, despre vreme) Cu nori, plin de nori; înnorat. ♦ Fig. (Despre oameni) Întunecat, posomorât, întristat; (despre față, privire, ochi) care arată posomorâre, tristețe. ♦ Fig. (Rar) Neclar, confuz, obscur. [Var.: nourós, -oásă adj.] – Nor + suf. -os. DOOM
norós adj. m., pl. noróși; f. noroásă, pl. noroáse
noroase
NORÓS, -OÁSĂ, noroși, -oase, adj. (Despre cer; p. ext. despre zile, despre vreme) Cu nori, plin de nori; înnorat. ♦ Fig. (Despre oameni) Întunecat, posomorât, întristat; (despre față, privire, ochi) care arată posomorâre, tristețe. ♦ Fig. (Rar) Neclar, confuz, obscur. [Var.: nourós, -oásă adj.] – Nor + suf. -os. DOOM
norós adj. m., pl. noróși; f. noroásă, pl. noroáse
noroasei
NORÓS, -OÁSĂ, noroși, -oase, adj. (Despre cer; p. ext. despre zile, despre vreme) Cu nori, plin de nori; înnorat. ♦ Fig. (Despre oameni) Întunecat, posomorât, întristat; (despre față, privire, ochi) care arată posomorâre, tristețe. ♦ Fig. (Rar) Neclar, confuz, obscur. [Var.: nourós, -oásă adj.] – Nor + suf. -os. DOOM
norós adj. m., pl. noróși; f. noroásă, pl. noroáse
noroasele
NORÓS, -OÁSĂ, noroși, -oase, adj. (Despre cer; p. ext. despre zile, despre vreme) Cu nori, plin de nori; înnorat. ♦ Fig. (Despre oameni) Întunecat, posomorât, întristat; (despre față, privire, ochi) care arată posomorâre, tristețe. ♦ Fig. (Rar) Neclar, confuz, obscur. [Var.: nourós, -oásă adj.] – Nor + suf. -os. DOOM
norós adj. m., pl. noróși; f. noroásă, pl. noroáse
noroaselor
NORÓS, -OÁSĂ, noroși, -oase, adj. (Despre cer; p. ext. despre zile, despre vreme) Cu nori, plin de nori; înnorat. ♦ Fig. (Despre oameni) Întunecat, posomorât, întristat; (despre față, privire, ochi) care arată posomorâre, tristețe. ♦ Fig. (Rar) Neclar, confuz, obscur. [Var.: nourós, -oásă adj.] – Nor + suf. -os. DOOM
norós adj. m., pl. noróși; f. noroásă, pl. noroáse
noroc
NORÓC, (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊ Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. ◊ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să... 2. Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse. Noroc că... = bine că..., din fericire... A avea norocul să.... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să... A da noroc =a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formulă de salut sau de urare.Stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ◊ Bunăstare. – Din sl. naroku. DOOM
noróc s. n., pl. noroáce
norocea
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
noroceai
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
noroceam
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norocească
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
noroceau
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
noroceați
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norocel
NOROCÉL, norocele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui noroc. – Noroc + suf. -el. DOOM
norocél (pop.) s. n., pl. norocéle
norocele
NOROCÉL, norocele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui noroc. – Noroc + suf. -el. DOOM
norocél (pop.) s. n., pl. norocéle
norocelele
NOROCÉL, norocele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui noroc. – Noroc + suf. -el. DOOM
norocél (pop.) s. n., pl. norocéle
norocelelor
NOROCÉL, norocele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui noroc. – Noroc + suf. -el. DOOM
norocél (pop.) s. n., pl. norocéle
norocelul
NOROCÉL, norocele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui noroc. – Noroc + suf. -el. DOOM
norocél (pop.) s. n., pl. norocéle
norocelului
NOROCÉL, norocele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui noroc. – Noroc + suf. -el. DOOM
norocél (pop.) s. n., pl. norocéle
norocesc
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norocește
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norocești
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
noroci
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norocii
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norocim
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norocind
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norocire
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norocire
NOROCÍRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci. DOOM
norocíre (pop.) s. f., g.-d. art. norocírii; pl. norocíri
norocirea
NOROCÍRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci. DOOM
norocíre (pop.) s. f., g.-d. art. norocírii; pl. norocíri
norociri
NOROCÍRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci. DOOM
norocíre (pop.) s. f., g.-d. art. norocírii; pl. norocíri
norocirii
NOROCÍRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci. DOOM
norocíre (pop.) s. f., g.-d. art. norocírii; pl. norocíri
norocirile
NOROCÍRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci. DOOM
norocíre (pop.) s. f., g.-d. art. norocírii; pl. norocíri
norocirilor
NOROCÍRE, norociri, s. f. (Pop.) Faptul de a noroci; p. ext. noroc. – V. noroci. DOOM
norocíre (pop.) s. f., g.-d. art. norocírii; pl. norocíri
norociră
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norocirăm
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norocirăți
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norocise
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norocisem
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norociseră
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norociserăm
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norociserăți
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norociseși
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norociseți
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norocit
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norocit
NOROCÍT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. (Înv.) Norocos (1). 2. (Înv.) Norocos (2). 3. (Pop.) Mulțumit, fericit. – V. noroci.
norocita
NOROCÍT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. (Înv.) Norocos (1). 2. (Înv.) Norocos (2). 3. (Pop.) Mulțumit, fericit. – V. noroci.
norocite
NOROCÍT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. (Înv.) Norocos (1). 2. (Înv.) Norocos (2). 3. (Pop.) Mulțumit, fericit. – V. noroci.
norocitei
NOROCÍT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. (Înv.) Norocos (1). 2. (Înv.) Norocos (2). 3. (Pop.) Mulțumit, fericit. – V. noroci.
norocitele
NOROCÍT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. (Înv.) Norocos (1). 2. (Înv.) Norocos (2). 3. (Pop.) Mulțumit, fericit. – V. noroci.
norocitelor
NOROCÍT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. (Înv.) Norocos (1). 2. (Înv.) Norocos (2). 3. (Pop.) Mulțumit, fericit. – V. noroci.
norocitul
NOROCÍT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. (Înv.) Norocos (1). 2. (Înv.) Norocos (2). 3. (Pop.) Mulțumit, fericit. – V. noroci.
norocitului
NOROCÍT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. (Înv.) Norocos (1). 2. (Înv.) Norocos (2). 3. (Pop.) Mulțumit, fericit. – V. noroci.
norociși
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norociți
NOROCÍ, norocesc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop. și fam.) A face pe cineva fericit, a aduce cuiva noroc; a ferici. ♦ Refl. A deveni fericit, a avea norocul, fericirea să... 2. (Pop.) A ursi, a meni, a hărăzi, a sorti cuiva ceva. – Din noroc. DOOM
norocí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. norocésc, imperf. 3 sg. noroceá; conj. prez. 3 să noroceáscă
norociți
NOROCÍT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. (Înv.) Norocos (1). 2. (Înv.) Norocos (2). 3. (Pop.) Mulțumit, fericit. – V. noroci.
norociții
NOROCÍT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. (Înv.) Norocos (1). 2. (Înv.) Norocos (2). 3. (Pop.) Mulțumit, fericit. – V. noroci.
norociților
NOROCÍT, -Ă, norociți, -te, adj. 1. (Înv.) Norocos (1). 2. (Înv.) Norocos (2). 3. (Pop.) Mulțumit, fericit. – V. noroci.
norocoasa
NOROCÓS, -OÁSĂ, norocoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Care are noroc (2), căruia îi reușesc toate; norocit (1). 2. (Despre acțiuni) Care decurge sau se încheie în mod favorabil; norocit (2). ♦ Care aduce cuiva noroc. – Noroc + suf. -os. DOOM
norocós adj. m., pl. norocóși; f. norocoásă, pl. norocoáse
norocoase
NOROCÓS, -OÁSĂ, norocoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Care are noroc (2), căruia îi reușesc toate; norocit (1). 2. (Despre acțiuni) Care decurge sau se încheie în mod favorabil; norocit (2). ♦ Care aduce cuiva noroc. – Noroc + suf. -os. DOOM
norocós adj. m., pl. norocóși; f. norocoásă, pl. norocoáse
norocoasei
NOROCÓS, -OÁSĂ, norocoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Care are noroc (2), căruia îi reușesc toate; norocit (1). 2. (Despre acțiuni) Care decurge sau se încheie în mod favorabil; norocit (2). ♦ Care aduce cuiva noroc. – Noroc + suf. -os. DOOM
norocós adj. m., pl. norocóși; f. norocoásă, pl. norocoáse
norocoasele
NOROCÓS, -OÁSĂ, norocoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Care are noroc (2), căruia îi reușesc toate; norocit (1). 2. (Despre acțiuni) Care decurge sau se încheie în mod favorabil; norocit (2). ♦ Care aduce cuiva noroc. – Noroc + suf. -os. DOOM
norocós adj. m., pl. norocóși; f. norocoásă, pl. norocoáse
norocoaselor
NOROCÓS, -OÁSĂ, norocoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Care are noroc (2), căruia îi reușesc toate; norocit (1). 2. (Despre acțiuni) Care decurge sau se încheie în mod favorabil; norocit (2). ♦ Care aduce cuiva noroc. – Noroc + suf. -os. DOOM
norocós adj. m., pl. norocóși; f. norocoásă, pl. norocoáse
norocos
NOROCÓS, -OÁSĂ, norocoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Care are noroc (2), căruia îi reușesc toate; norocit (1). 2. (Despre acțiuni) Care decurge sau se încheie în mod favorabil; norocit (2). ♦ Care aduce cuiva noroc. – Noroc + suf. -os. DOOM
norocós adj. m., pl. norocóși; f. norocoásă, pl. norocoáse
norocosul
NOROCÓS, -OÁSĂ, norocoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Care are noroc (2), căruia îi reușesc toate; norocit (1). 2. (Despre acțiuni) Care decurge sau se încheie în mod favorabil; norocit (2). ♦ Care aduce cuiva noroc. – Noroc + suf. -os. DOOM
norocós adj. m., pl. norocóși; f. norocoásă, pl. norocoáse
norocosului
NOROCÓS, -OÁSĂ, norocoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Care are noroc (2), căruia îi reușesc toate; norocit (1). 2. (Despre acțiuni) Care decurge sau se încheie în mod favorabil; norocit (2). ♦ Care aduce cuiva noroc. – Noroc + suf. -os. DOOM
norocós adj. m., pl. norocóși; f. norocoásă, pl. norocoáse
norocoși
NOROCÓS, -OÁSĂ, norocoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Care are noroc (2), căruia îi reușesc toate; norocit (1). 2. (Despre acțiuni) Care decurge sau se încheie în mod favorabil; norocit (2). ♦ Care aduce cuiva noroc. – Noroc + suf. -os. DOOM
norocós adj. m., pl. norocóși; f. norocoásă, pl. norocoáse
norocoșii
NOROCÓS, -OÁSĂ, norocoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Care are noroc (2), căruia îi reușesc toate; norocit (1). 2. (Despre acțiuni) Care decurge sau se încheie în mod favorabil; norocit (2). ♦ Care aduce cuiva noroc. – Noroc + suf. -os. DOOM
norocós adj. m., pl. norocóși; f. norocoásă, pl. norocoáse
norocoșilor
NOROCÓS, -OÁSĂ, norocoși, -oase, adj. 1. (Despre oameni) Care are noroc (2), căruia îi reușesc toate; norocit (1). 2. (Despre acțiuni) Care decurge sau se încheie în mod favorabil; norocit (2). ♦ Care aduce cuiva noroc. – Noroc + suf. -os. DOOM
norocós adj. m., pl. norocóși; f. norocoásă, pl. norocoáse
norocul
NORÓC, (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊ Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. ◊ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să... 2. Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse. Noroc că... = bine că..., din fericire... A avea norocul să.... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să... A da noroc =a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formulă de salut sau de urare.Stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ◊ Bunăstare. – Din sl. naroku. DOOM
noróc s. n., pl. noroáce
norocului
NORÓC, (pop.) noroace, s. n. 1. Soartă, ursită, destin (favorabil). ◊ Cu sau fără (de) noroc = a) loc. adj. și adv. (care este) cu (sau fără) succes; b) loc. adj. care exprimă, arată (ne)fericire, (in)succes. ◊ Loc. adv. La (sau într-un) noroc = la întâmplare, fără a fi sigur de reușită. ◊ Expr. (Pop.) La cât mi-a sta norocul = în ce măsură voi fi favorizat de soartă. A-i fi scris în noroc să... = a-i fi sortit să... 2. Întâmplare neașteptată sau concurs de împrejurări favorabile care asigură reușita unei acțiuni, îndeplinirea unei dorințe etc.; șansă, baftă. ◊ Joc de noroc = nume generic dat jocurilor în care câștigul depinde (aproape exclusiv) de întâmplare. ◊ Expr. A avea noroc sau a fi cu noroc = a avea succes sau a fi favorizat de împrejurări în acțiunile întreprinse. Noroc că... = bine că..., din fericire... A avea norocul să.... = a se ivi prilejul favorabil pentru... A avea noroc de cineva (sau de ceva) = a avea avantajul de a da peste cineva (sau ceva) folositor; a se putea sluji cu folos de cineva sau de ceva. Unde-i norocul să... = ce bine ar fi să... A da noroc =a saluta; b) a închina, a ciocni, a ura. Noroc! = formulă de salut sau de urare.Stare sufletească sau situație în care omul se simte fericit; fericire, bine. ◊ Bunăstare. – Din sl. naroku. DOOM
noróc s. n., pl. noroáce
norod
NORÓD, noroade, s. n. 1. (Înv.) Popor, națiune, neam; grup de oameni care face parte dintr-un anumit popor, dintr-o anumită națiune. ♦ (Înv. și pop.) Totalitatea credincioșilor care aparțin unui cult creștin, unei eparhii etc. 2. Număr mare, mulțime, masă de oameni. 3. Grosul populației; spec. țărănimea. – Din sl. narodŭ. DOOM
noród (înv.) s. n., pl. noroáde
norodul
NORÓD, noroade, s. n. 1. (Înv.) Popor, națiune, neam; grup de oameni care face parte dintr-un anumit popor, dintr-o anumită națiune. ♦ (Înv. și pop.) Totalitatea credincioșilor care aparțin unui cult creștin, unei eparhii etc. 2. Număr mare, mulțime, masă de oameni. 3. Grosul populației; spec. țărănimea. – Din sl. narodŭ. DOOM
noród (înv.) s. n., pl. noroáde
norodului
NORÓD, noroade, s. n. 1. (Înv.) Popor, națiune, neam; grup de oameni care face parte dintr-un anumit popor, dintr-o anumită națiune. ♦ (Înv. și pop.) Totalitatea credincioșilor care aparțin unui cult creștin, unei eparhii etc. 2. Număr mare, mulțime, masă de oameni. 3. Grosul populației; spec. țărănimea. – Din sl. narodŭ. DOOM
noród (înv.) s. n., pl. noroáde
noroi
NORÓI1, noroaie, s. n. 1. Pământ amestecat cu apă și muiat; glod, tină; loc, teren cu un asemenea pământ. ◊ Noroi de sapă (sau de foraj, de sondă) = fluid constituit dintr-un amestec de argilă sau marnă și apă, folosit în timpul săpării găurii de sondă. 2. Fig. Ceea ce murdărește și trebuie înlăturat; caracter, atitudine josnică, nedemnă; decădere morală; mediu decăzut, viciat. ◊ Expr. A împroșca pe cineva cu noroi sau a zvârli cu noroi în cineva = a calomnia, a defăima pe cineva. – Din bg. naroj. DOOM
noroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. noroiésc, imperf. 3 sg. noroiá; conj. prez. 3 să noroiáscă
noroi
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroia
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroiai
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroială
NOROIÁLĂ s. f. (Neobișnuit) Noroi mare. O trăsură... lupta în noroiala mahalalei, alunecînd cu greu. DELAVRANCEA, S. 117.
noroiam
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroiască
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroiau
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroiați
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroiesc
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroiește
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroiești
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroii
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroim
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroind
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroioasa
NOROIÓS, -OÁSĂ, noroioși, -oase, adj. Cu noroi1, plin de noroi1; mânjit cu noroi1, murdar de noroi1; noroit. [Pr.: -ro-ios] – Noroi1 + suf. -os. DOOM
noroiós adj. m., pl. noroióși; f. noroioásă, pl. noroioáse
noroioase
NOROIÓS, -OÁSĂ, noroioși, -oase, adj. Cu noroi1, plin de noroi1; mânjit cu noroi1, murdar de noroi1; noroit. [Pr.: -ro-ios] – Noroi1 + suf. -os. DOOM
noroiós adj. m., pl. noroióși; f. noroioásă, pl. noroioáse
noroioasei
NOROIÓS, -OÁSĂ, noroioși, -oase, adj. Cu noroi1, plin de noroi1; mânjit cu noroi1, murdar de noroi1; noroit. [Pr.: -ro-ios] – Noroi1 + suf. -os. DOOM
noroiós adj. m., pl. noroióși; f. noroioásă, pl. noroioáse
noroioasele
NOROIÓS, -OÁSĂ, noroioși, -oase, adj. Cu noroi1, plin de noroi1; mânjit cu noroi1, murdar de noroi1; noroit. [Pr.: -ro-ios] – Noroi1 + suf. -os. DOOM
noroiós adj. m., pl. noroióși; f. noroioásă, pl. noroioáse
noroioaselor
NOROIÓS, -OÁSĂ, noroioși, -oase, adj. Cu noroi1, plin de noroi1; mânjit cu noroi1, murdar de noroi1; noroit. [Pr.: -ro-ios] – Noroi1 + suf. -os. DOOM
noroiós adj. m., pl. noroióși; f. noroioásă, pl. noroioáse
noroios
NOROIÓS, -OÁSĂ, noroioși, -oase, adj. Cu noroi1, plin de noroi1; mânjit cu noroi1, murdar de noroi1; noroit. [Pr.: -ro-ios] – Noroi1 + suf. -os. DOOM
noroiós adj. m., pl. noroióși; f. noroioásă, pl. noroioáse
noroiosul
NOROIÓS, -OÁSĂ, noroioși, -oase, adj. Cu noroi1, plin de noroi1; mânjit cu noroi1, murdar de noroi1; noroit. [Pr.: -ro-ios] – Noroi1 + suf. -os. DOOM
noroiós adj. m., pl. noroióși; f. noroioásă, pl. noroioáse
noroiosului
NOROIÓS, -OÁSĂ, noroioși, -oase, adj. Cu noroi1, plin de noroi1; mânjit cu noroi1, murdar de noroi1; noroit. [Pr.: -ro-ios] – Noroi1 + suf. -os. DOOM
noroiós adj. m., pl. noroióși; f. noroioásă, pl. noroioáse
noroioși
NOROIÓS, -OÁSĂ, noroioși, -oase, adj. Cu noroi1, plin de noroi1; mânjit cu noroi1, murdar de noroi1; noroit. [Pr.: -ro-ios] – Noroi1 + suf. -os. DOOM
noroiós adj. m., pl. noroióși; f. noroioásă, pl. noroioáse
noroioșii
NOROIÓS, -OÁSĂ, noroioși, -oase, adj. Cu noroi1, plin de noroi1; mânjit cu noroi1, murdar de noroi1; noroit. [Pr.: -ro-ios] – Noroi1 + suf. -os. DOOM
noroiós adj. m., pl. noroióși; f. noroioásă, pl. noroioáse
noroioșilor
NOROIÓS, -OÁSĂ, noroioși, -oase, adj. Cu noroi1, plin de noroi1; mânjit cu noroi1, murdar de noroi1; noroit. [Pr.: -ro-ios] – Noroi1 + suf. -os. DOOM
noroiós adj. m., pl. noroióși; f. noroioásă, pl. noroioáse
noroire
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroire
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroiră
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroirăm
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroirăți
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroise
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroisem
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroiseră
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroiserăm
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroiserăți
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroiseși
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroiseți
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroit
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroit
NOROÍT, -Ă, noroiți, -te, adj. (Rar) Noroios. – V. noroi2.
noroiul
NORÓI1, noroaie, s. n. 1. Pământ amestecat cu apă și muiat; glod, tină; loc, teren cu un asemenea pământ. ◊ Noroi de sapă (sau de foraj, de sondă) = fluid constituit dintr-un amestec de argilă sau marnă și apă, folosit în timpul săpării găurii de sondă. 2. Fig. Ceea ce murdărește și trebuie înlăturat; caracter, atitudine josnică, nedemnă; decădere morală; mediu decăzut, viciat. ◊ Expr. A împroșca pe cineva cu noroi sau a zvârli cu noroi în cineva = a calomnia, a defăima pe cineva. – Din bg. naroj. DOOM
noroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. noroiésc, imperf. 3 sg. noroiá; conj. prez. 3 să noroiáscă
noroiului
NORÓI1, noroaie, s. n. 1. Pământ amestecat cu apă și muiat; glod, tină; loc, teren cu un asemenea pământ. ◊ Noroi de sapă (sau de foraj, de sondă) = fluid constituit dintr-un amestec de argilă sau marnă și apă, folosit în timpul săpării găurii de sondă. 2. Fig. Ceea ce murdărește și trebuie înlăturat; caracter, atitudine josnică, nedemnă; decădere morală; mediu decăzut, viciat. ◊ Expr. A împroșca pe cineva cu noroi sau a zvârli cu noroi în cineva = a calomnia, a defăima pe cineva. – Din bg. naroj. DOOM
noroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. noroiésc, imperf. 3 sg. noroiá; conj. prez. 3 să noroiáscă
noroiși
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noroiți
NOROÍ2, noroiesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) afunda în noroi1, a (se) împotmoli în noroi1; a (se) murdări cu noroi1. – Din noroi1.
noros
NORÓS, -OÁSĂ, noroși, -oase, adj. (Despre cer; p. ext. despre zile, despre vreme) Cu nori, plin de nori; înnorat. ♦ Fig. (Despre oameni) Întunecat, posomorât, întristat; (despre față, privire, ochi) care arată posomorâre, tristețe. ♦ Fig. (Rar) Neclar, confuz, obscur. [Var.: nourós, -oásă adj.] – Nor + suf. -os. DOOM
norós adj. m., pl. noróși; f. noroásă, pl. noroáse
norosul
NORÓS, -OÁSĂ, noroși, -oase, adj. (Despre cer; p. ext. despre zile, despre vreme) Cu nori, plin de nori; înnorat. ♦ Fig. (Despre oameni) Întunecat, posomorât, întristat; (despre față, privire, ochi) care arată posomorâre, tristețe. ♦ Fig. (Rar) Neclar, confuz, obscur. [Var.: nourós, -oásă adj.] – Nor + suf. -os. DOOM
norós adj. m., pl. noróși; f. noroásă, pl. noroáse
norosului
NORÓS, -OÁSĂ, noroși, -oase, adj. (Despre cer; p. ext. despre zile, despre vreme) Cu nori, plin de nori; înnorat. ♦ Fig. (Despre oameni) Întunecat, posomorât, întristat; (despre față, privire, ochi) care arată posomorâre, tristețe. ♦ Fig. (Rar) Neclar, confuz, obscur. [Var.: nourós, -oásă adj.] – Nor + suf. -os. DOOM
norós adj. m., pl. noróși; f. noroásă, pl. noroáse
noroși
NORÓS, -OÁSĂ, noroși, -oase, adj. (Despre cer; p. ext. despre zile, despre vreme) Cu nori, plin de nori; înnorat. ♦ Fig. (Despre oameni) Întunecat, posomorât, întristat; (despre față, privire, ochi) care arată posomorâre, tristețe. ♦ Fig. (Rar) Neclar, confuz, obscur. [Var.: nourós, -oásă adj.] – Nor + suf. -os. DOOM
norós adj. m., pl. noróși; f. noroásă, pl. noroáse
noroșii
NORÓS, -OÁSĂ, noroși, -oase, adj. (Despre cer; p. ext. despre zile, despre vreme) Cu nori, plin de nori; înnorat. ♦ Fig. (Despre oameni) Întunecat, posomorât, întristat; (despre față, privire, ochi) care arată posomorâre, tristețe. ♦ Fig. (Rar) Neclar, confuz, obscur. [Var.: nourós, -oásă adj.] – Nor + suf. -os. DOOM
norós adj. m., pl. noróși; f. noroásă, pl. noroáse
noroșilor
NORÓS, -OÁSĂ, noroși, -oase, adj. (Despre cer; p. ext. despre zile, despre vreme) Cu nori, plin de nori; înnorat. ♦ Fig. (Despre oameni) Întunecat, posomorât, întristat; (despre față, privire, ochi) care arată posomorâre, tristețe. ♦ Fig. (Rar) Neclar, confuz, obscur. [Var.: nourós, -oásă adj.] – Nor + suf. -os. DOOM
norós adj. m., pl. noróși; f. noroásă, pl. noroáse
norther
NÓRTHER s.n. (Met.) Invazie de aer polar, cu vânturi puternice și persistente, care se deplasează spre sudul S.U.A., spre Marea Caraibilor și America Centrală. [Pl. northers. / < engl. norther].
northers
NÓRTHER s.n. (Met.) Invazie de aer polar, cu vânturi puternice și persistente, care se deplasează spre sudul S.U.A., spre Marea Caraibilor și America Centrală. [Pl. northers. / < engl. norther].
northerul
NÓRTHER s.n. (Met.) Invazie de aer polar, cu vânturi puternice și persistente, care se deplasează spre sudul S.U.A., spre Marea Caraibilor și America Centrală. [Pl. northers. / < engl. norther].
northerului
NÓRTHER s.n. (Met.) Invazie de aer polar, cu vânturi puternice și persistente, care se deplasează spre sudul S.U.A., spre Marea Caraibilor și America Centrală. [Pl. northers. / < engl. norther].
nortia
Nortia, veche divinitate etruscă, de origine obscură, despre care se credea că ar fi cîrmuit destinele omenești.
norul
NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ◊ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ◊ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ◊ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nóur, núor, s. m.] – Lat. nubilum. DOOM
nor s. m., pl. nori
noruleț
NORULÉȚ, noruleți, s. m. Norișor. – Nor + suf. -uleț. DOOM
noruléț s. m., pl. noruléți
noruleți
NORULÉȚ, noruleți, s. m. Norișor. – Nor + suf. -uleț. DOOM
noruléț s. m., pl. noruléți
noruleții
NORULÉȚ, noruleți, s. m. Norișor. – Nor + suf. -uleț. DOOM
noruléț s. m., pl. noruléți
noruleților
NORULÉȚ, noruleți, s. m. Norișor. – Nor + suf. -uleț. DOOM
noruléț s. m., pl. noruléți
norulețul
NORULÉȚ, noruleți, s. m. Norișor. – Nor + suf. -uleț. DOOM
noruléț s. m., pl. noruléți
norulețului
NORULÉȚ, noruleți, s. m. Norișor. – Nor + suf. -uleț. DOOM
noruléț s. m., pl. noruléți
norului
NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ◊ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ◊ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ◊ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nóur, núor, s. m.] – Lat. nubilum. DOOM
nor s. m., pl. nori
noruț
NORÚȚ, noruți, s. m. (Rar) Norișor. – Nor + suf. -uț. DOOM
norúț (rar) s. m., pl. norúți
noruți
NORÚȚ, noruți, s. m. (Rar) Norișor. – Nor + suf. -uț. DOOM
norúț (rar) s. m., pl. norúți
noruții
NORÚȚ, noruți, s. m. (Rar) Norișor. – Nor + suf. -uț. DOOM
norúț (rar) s. m., pl. norúți
noruților
NORÚȚ, noruți, s. m. (Rar) Norișor. – Nor + suf. -uț. DOOM
norúț (rar) s. m., pl. norúți
noruțul
NORÚȚ, noruți, s. m. (Rar) Norișor. – Nor + suf. -uț. DOOM
norúț (rar) s. m., pl. norúți
noruțului
NORÚȚ, noruți, s. m. (Rar) Norișor. – Nor + suf. -uț. DOOM
norúț (rar) s. m., pl. norúți
norvegian
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegian
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegiana
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegiana
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegianca
NORVEGIÁNCĂ, norvegience, s. f. Femeie care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. [Pr.: -gi-an-] – Norvegian + suf. -că. DOOM
norvegiáncă (-gi-an-) s. f., g.-d. art. norvegiéncei (-gi-en-); pl. norvegiénce
norvegianco
NORVEGIÁNCĂ, norvegience, s. f. Femeie care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. [Pr.: -gi-an-] – Norvegian + suf. -că. DOOM
norvegiáncă (-gi-an-) s. f., g.-d. art. norvegiéncei (-gi-en-); pl. norvegiénce
norvegiano
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegiano
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegianul
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegianul
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegianule
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegianule
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegianului
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegianului
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegicus
ȘOBOLÁN, șobolani, s. m. Mamifer rozător omnivor din familia muridelor, mai mare decât șoarecele, cu coada lungă acoperită cu solzi în formă de inele, care trăiește în jurul locuințelor, hambarelor, depozitelor etc., provocând mari stricăciuni; guzgan (Rattus norvegicus). ◊ Șobolan negru (sau de casă) = șobolan care trăiește în cămări, în poduri etc., produce mari pagube și transmite diferite boli infecțioase (Rattus rattus). Șobolan de apă = șobolan de culoare roșcată, care trăiește pe malul apelor (Arvicola terrestris). Șobolan moscat = desman. – Sobol + suf. -an.
norvegience
NORVEGIÁNCĂ, norvegience, s. f. Femeie care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. [Pr.: -gi-an-] – Norvegian + suf. -că. DOOM
norvegiáncă (-gi-an-) s. f., g.-d. art. norvegiéncei (-gi-en-); pl. norvegiénce
norvegiencei
NORVEGIÁNCĂ, norvegience, s. f. Femeie care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. [Pr.: -gi-an-] – Norvegian + suf. -că. DOOM
norvegiáncă (-gi-an-) s. f., g.-d. art. norvegiéncei (-gi-en-); pl. norvegiénce
norvegiencele
NORVEGIÁNCĂ, norvegience, s. f. Femeie care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. [Pr.: -gi-an-] – Norvegian + suf. -că. DOOM
norvegiáncă (-gi-an-) s. f., g.-d. art. norvegiéncei (-gi-en-); pl. norvegiénce
norvegiencelor
NORVEGIÁNCĂ, norvegience, s. f. Femeie care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. [Pr.: -gi-an-] – Norvegian + suf. -că. DOOM
norvegiáncă (-gi-an-) s. f., g.-d. art. norvegiéncei (-gi-en-); pl. norvegiénce
norvegiene
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegiene
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegiene
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegienei
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegienei
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegienele
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegienele
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegienelor
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegienelor
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegieni
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegieni
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegienii
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegienii
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegienilor
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
norvegienilor
NORVEGIÁN, -Ă, norvegieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Norvegiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Norvegiei sau norvegienilor (1), privitor la Norvegia ori la norvegieni. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbită de norvegieni (1). [Pr.: -gi-an] – Din fr. norvégien. DOOM
*norvegiánă (limbă) (-gi-a-) s. f., g.-d. art. norvegiénei (-gi-e-)
nosemoza
NOSEMÓZĂ s.f. Boală contagioasă a albinelor, provocată de un parazit; nosemă (2) [în DN]. [Var. nozemoză s.f. / < fr. nosémose, cf. gr. nosos – boală]. DOOM
!nosemóză s. f., g.-d. art. nosemózei; pl. nosemóze
nosemoze
NOSEMÓZĂ s.f. Boală contagioasă a albinelor, provocată de un parazit; nosemă (2) [în DN]. [Var. nozemoză s.f. / < fr. nosémose, cf. gr. nosos – boală]. DOOM
!nosemóză s. f., g.-d. art. nosemózei; pl. nosemóze
nosemozei
NOSEMÓZĂ s.f. Boală contagioasă a albinelor, provocată de un parazit; nosemă (2) [în DN]. [Var. nozemoză s.f. / < fr. nosémose, cf. gr. nosos – boală]. DOOM
!nosemóză s. f., g.-d. art. nosemózei; pl. nosemóze
nosemozele
NOSEMÓZĂ s.f. Boală contagioasă a albinelor, provocată de un parazit; nosemă (2) [în DN]. [Var. nozemoză s.f. / < fr. nosémose, cf. gr. nosos – boală]. DOOM
!nosemóză s. f., g.-d. art. nosemózei; pl. nosemóze
nosemozelor
NOSEMÓZĂ s.f. Boală contagioasă a albinelor, provocată de un parazit; nosemă (2) [în DN]. [Var. nozemoză s.f. / < fr. nosémose, cf. gr. nosos – boală]. DOOM
!nosemóză s. f., g.-d. art. nosemózei; pl. nosemóze
nosemă
NOSÉMĂ s.f. 1. (Bot.) Ciupercă saprofită parazită, care trăiește în tubul digestiv al viermilor de mătase. 2. Nosemoză. [< fr. nosema, cf. gr. nosos – boală].
nosfiță
NÓSTIȚĂ, nostițe, s. f. Cegă mică (până la 1 kg). [Var.: nósfiță s. f.] – Din sb. nostvica, nosvica. DOOM
nóstiță s. f., g.-d. art. nóstiței; pl. nóstițe
noso
NOSO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „maladie”, „(referitor la) boală”. [Var. nozo-. / < fr., it. noso-, cf. gr. nosos].
nosoconioza
NOSOCONIÓZĂ s.f. Boală profesională produsă prin acțiunea pulberilor. [Pron. -ni-o-. / < fr. nosoconiose, cf. gr. nosos – boală, konis – praf].
nosoconioze
NOSOCONIÓZĂ s.f. Boală profesională produsă prin acțiunea pulberilor. [Pron. -ni-o-. / < fr. nosoconiose, cf. gr. nosos – boală, konis – praf].
nosoconiozei
NOSOCONIÓZĂ s.f. Boală profesională produsă prin acțiunea pulberilor. [Pron. -ni-o-. / < fr. nosoconiose, cf. gr. nosos – boală, konis – praf].
nosofobia
NOSOFOBÍE s. f. (Rar) Stare patologică manifestată printr-o teamă exagerată de boli. – Din fr. nosophobie. DOOM
nosofobíe s. f., art. nosofobía, g.-d. nosofobíi, art. nosofobíei
nosofobie
NOSOFOBÍE s. f. (Rar) Stare patologică manifestată printr-o teamă exagerată de boli. – Din fr. nosophobie. DOOM
nosofobíe s. f., art. nosofobía, g.-d. nosofobíi, art. nosofobíei
nosofobiei
NOSOFOBÍE s. f. (Rar) Stare patologică manifestată printr-o teamă exagerată de boli. – Din fr. nosophobie. DOOM
nosofobíe s. f., art. nosofobía, g.-d. nosofobíi, art. nosofobíei
nosofobii
NOSOFOBÍE s. f. (Rar) Stare patologică manifestată printr-o teamă exagerată de boli. – Din fr. nosophobie. DOOM
nosofobíe s. f., art. nosofobía, g.-d. nosofobíi, art. nosofobíei
nosofobiile
NOSOFOBÍE s. f. (Rar) Stare patologică manifestată printr-o teamă exagerată de boli. – Din fr. nosophobie. DOOM
nosofobíe s. f., art. nosofobía, g.-d. nosofobíi, art. nosofobíei
nosofobiilor
NOSOFOBÍE s. f. (Rar) Stare patologică manifestată printr-o teamă exagerată de boli. – Din fr. nosophobie. DOOM
nosofobíe s. f., art. nosofobía, g.-d. nosofobíi, art. nosofobíei
nosografia
NOSOGRAFÍE s.f. (Med.) Descriere științifică a bolilor. [Gen. -iei. / < fr. nosographie, cf. gr. nosos – boală, graphein – a descrie].
nosografie
NOSOGRAFÍE s.f. (Med.) Descriere științifică a bolilor. [Gen. -iei. / < fr. nosographie, cf. gr. nosos – boală, graphein – a descrie].
nosografiei
NOSOGRAFÍE s.f. (Med.) Descriere științifică a bolilor. [Gen. -iei. / < fr. nosographie, cf. gr. nosos – boală, graphein – a descrie].
nosografii
NOSOGRAFÍE s.f. (Med.) Descriere științifică a bolilor. [Gen. -iei. / < fr. nosographie, cf. gr. nosos – boală, graphein – a descrie].
nosografiile
NOSOGRAFÍE s.f. (Med.) Descriere științifică a bolilor. [Gen. -iei. / < fr. nosographie, cf. gr. nosos – boală, graphein – a descrie].
nosografiilor
NOSOGRAFÍE s.f. (Med.) Descriere științifică a bolilor. [Gen. -iei. / < fr. nosographie, cf. gr. nosos – boală, graphein – a descrie].
nosologia
NOZOLOGÍE s.f. v. nosologie.
nosologic
NOSOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la nosologie. [< fr. nosologique].
nosologica
NOSOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la nosologie. [< fr. nosologique].
nosologice
NOSOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la nosologie. [< fr. nosologique].
nosologicei
NOSOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la nosologie. [< fr. nosologique].
nosologicele
NOSOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la nosologie. [< fr. nosologique].
nosologicelor
NOSOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la nosologie. [< fr. nosologique].
nosologici
NOSOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la nosologie. [< fr. nosologique].
nosologicii
NOSOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la nosologie. [< fr. nosologique].
nosologicilor
NOSOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la nosologie. [< fr. nosologique].
nosologicul
NOSOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la nosologie. [< fr. nosologique].
nosologicului
NOSOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la nosologie. [< fr. nosologique].
nosologie
NOZOLOGÍE s.f. v. nosologie.
nosologiei
NOZOLOGÍE s.f. v. nosologie.
nosologii
NOZOLOGÍE s.f. v. nosologie.
nosomania
NOSOMANÍE s.f. (Liv.) Boală imaginară. [Gen. -iei. / < fr. nosomanie, cf. gr. nosos – boală, mania – nebunie].
nosomanie
NOSOMANÍE s.f. (Liv.) Boală imaginară. [Gen. -iei. / < fr. nosomanie, cf. gr. nosos – boală, mania – nebunie].
nosomaniei
NOSOMANÍE s.f. (Liv.) Boală imaginară. [Gen. -iei. / < fr. nosomanie, cf. gr. nosos – boală, mania – nebunie].
nosomanii
NOSOMANÍE s.f. (Liv.) Boală imaginară. [Gen. -iei. / < fr. nosomanie, cf. gr. nosos – boală, mania – nebunie].
nosomaniile
NOSOMANÍE s.f. (Liv.) Boală imaginară. [Gen. -iei. / < fr. nosomanie, cf. gr. nosos – boală, mania – nebunie].
nosomaniilor
NOSOMANÍE s.f. (Liv.) Boală imaginară. [Gen. -iei. / < fr. nosomanie, cf. gr. nosos – boală, mania – nebunie].
nost
NÓSTRU, NOÁSTRĂ, noștri, noastre, pron. pos., adj. pron. pos. (De obicei precedat de art. „al”, „a”, „ai”, ale„) I. Pron. pos. 1. (Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor și de un grup din care vorbitorul face parte, precum și numele acestora) Are o casă ca a noastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soțul, soția, familia, rudele vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el, înlocuind și numele acestora) Când vin ai noștri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el, înlocuind și numele acestora) Mă întorc la ale noastre. II. Adj. pron. pos. 1. Care se află în posesiunea vorbitorului și a unui grup din care face parte acesta, care este legat printr-o relație de proprietate cu vorbitorul și cu grupul din care face parte acesta. Casa noastră. 2. Care este legat printr-o relație de apartenență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 3. Care este legat printr-o relație de dependență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Gazda noastră. Strămoșii noștri. 4. Care este spus, săvârșit de vorbitor și de grupul din care acesta face parte. Acțiunea noastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Meu. Cartea noastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru. [Var.: (reg.) nost, noástă pron. pos., adj. pron. pos.] – Lat. noster, nostra. DOOM
nóștri2 (ai ~) v. nóstru2 (al ~)
nostalgia
NOSTALGÍE, nostalgii, s. f. Sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc drag, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. A Dorință (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat. – Din fr. nostalgie. DOOM
nostalgíe s. f., art. nostalgía, g.-d. art. nostalgíei; pl. nostalgíi, art. nostalgíile
nostalgic
NOSTÁLGIC, -Ă, nostalgici, -ce, adj. Plin de nostalgie, care predispune la nostalgie. – Din fr. nostalgique. DOOM
!nostálgic adj. m., s. m., pl. nostálgici; adj. f., s. f. nostálgică, pl. nostálgice
nostalgica
NOSTÁLGIC, -Ă, nostalgici, -ce, adj. Plin de nostalgie, care predispune la nostalgie. – Din fr. nostalgique. DOOM
!nostálgic adj. m., s. m., pl. nostálgici; adj. f., s. f. nostálgică, pl. nostálgice
nostalgice
NOSTÁLGIC, -Ă, nostalgici, -ce, adj. Plin de nostalgie, care predispune la nostalgie. – Din fr. nostalgique. DOOM
!nostálgic adj. m., s. m., pl. nostálgici; adj. f., s. f. nostálgică, pl. nostálgice
nostalgicei
NOSTÁLGIC, -Ă, nostalgici, -ce, adj. Plin de nostalgie, care predispune la nostalgie. – Din fr. nostalgique. DOOM
!nostálgic adj. m., s. m., pl. nostálgici; adj. f., s. f. nostálgică, pl. nostálgice
nostalgicele
NOSTÁLGIC, -Ă, nostalgici, -ce, adj. Plin de nostalgie, care predispune la nostalgie. – Din fr. nostalgique. DOOM
!nostálgic adj. m., s. m., pl. nostálgici; adj. f., s. f. nostálgică, pl. nostálgice
nostalgicelor
NOSTÁLGIC, -Ă, nostalgici, -ce, adj. Plin de nostalgie, care predispune la nostalgie. – Din fr. nostalgique. DOOM
!nostálgic adj. m., s. m., pl. nostálgici; adj. f., s. f. nostálgică, pl. nostálgice
nostalgici
NOSTÁLGIC, -Ă, nostalgici, -ce, adj. Plin de nostalgie, care predispune la nostalgie. – Din fr. nostalgique. DOOM
!nostálgic adj. m., s. m., pl. nostálgici; adj. f., s. f. nostálgică, pl. nostálgice
nostalgicii
NOSTÁLGIC, -Ă, nostalgici, -ce, adj. Plin de nostalgie, care predispune la nostalgie. – Din fr. nostalgique. DOOM
!nostálgic adj. m., s. m., pl. nostálgici; adj. f., s. f. nostálgică, pl. nostálgice
nostalgicilor
NOSTÁLGIC, -Ă, nostalgici, -ce, adj. Plin de nostalgie, care predispune la nostalgie. – Din fr. nostalgique. DOOM
!nostálgic adj. m., s. m., pl. nostálgici; adj. f., s. f. nostálgică, pl. nostálgice
nostalgicul
NOSTÁLGIC, -Ă, nostalgici, -ce, adj. Plin de nostalgie, care predispune la nostalgie. – Din fr. nostalgique. DOOM
!nostálgic adj. m., s. m., pl. nostálgici; adj. f., s. f. nostálgică, pl. nostálgice
nostalgicului
NOSTÁLGIC, -Ă, nostalgici, -ce, adj. Plin de nostalgie, care predispune la nostalgie. – Din fr. nostalgique. DOOM
!nostálgic adj. m., s. m., pl. nostálgici; adj. f., s. f. nostálgică, pl. nostálgice
nostalgie
NOSTALGÍE, nostalgii, s. f. Sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc drag, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. A Dorință (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat. – Din fr. nostalgie. DOOM
nostalgíe s. f., art. nostalgía, g.-d. art. nostalgíei; pl. nostalgíi, art. nostalgíile
nostalgiei
NOSTALGÍE, nostalgii, s. f. Sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc drag, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. A Dorință (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat. – Din fr. nostalgie. DOOM
nostalgíe s. f., art. nostalgía, g.-d. art. nostalgíei; pl. nostalgíi, art. nostalgíile
nostalgii
NOSTALGÍE, nostalgii, s. f. Sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc drag, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. A Dorință (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat. – Din fr. nostalgie. DOOM
nostalgíe s. f., art. nostalgía, g.-d. art. nostalgíei; pl. nostalgíi, art. nostalgíile
nostalgiile
NOSTALGÍE, nostalgii, s. f. Sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc drag, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. A Dorință (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat. – Din fr. nostalgie. DOOM
nostalgíe s. f., art. nostalgía, g.-d. art. nostalgíei; pl. nostalgíi, art. nostalgíile
nostalgiilor
NOSTALGÍE, nostalgii, s. f. Sentiment de tristețe, de melancolie provocat de dorința de a revedea un loc drag, o persoană apropiată sau de a retrăi un episod din trecut. A Dorință (plină de regrete) pentru ceva greu de realizat. – Din fr. nostalgie. DOOM
nostalgíe s. f., art. nostalgía, g.-d. art. nostalgíei; pl. nostalgíi, art. nostalgíile
nostim
NÓSTIM, -Ă, nostimi, -e, adj. 1. Plin de haz; spiritual, amuzant. ♦ Caraghios, ridicol. 2. Atrăgător, plăcut, simpatic, grațios. – Din ngr. nóstimos. DOOM
nóstim adj. m., pl. nóstimi; f. nóstimă, pl. nóstime
nostima
NÓSTIM, -Ă, nostimi, -e, adj. 1. Plin de haz; spiritual, amuzant. ♦ Caraghios, ridicol. 2. Atrăgător, plăcut, simpatic, grațios. – Din ngr. nóstimos. DOOM
nóstim adj. m., pl. nóstimi; f. nóstimă, pl. nóstime
nostimada
NOSTIMÁDĂ, nostimade, s. f. Lucru, întâmplare, glumă etc. plină de haz sau caraghioasă. ◊ Loc. adj. De toată nostimada = foarte nostim, plin de haz. – Din ngr. nostimádha. DOOM
nostimádă s. f., g.-d. art. nostimádei; pl. nostimáde
nostimade
NOSTIMÁDĂ, nostimade, s. f. Lucru, întâmplare, glumă etc. plină de haz sau caraghioasă. ◊ Loc. adj. De toată nostimada = foarte nostim, plin de haz. – Din ngr. nostimádha. DOOM
nostimádă s. f., g.-d. art. nostimádei; pl. nostimáde
nostimadei
NOSTIMÁDĂ, nostimade, s. f. Lucru, întâmplare, glumă etc. plină de haz sau caraghioasă. ◊ Loc. adj. De toată nostimada = foarte nostim, plin de haz. – Din ngr. nostimádha. DOOM
nostimádă s. f., g.-d. art. nostimádei; pl. nostimáde
nostimadele
NOSTIMÁDĂ, nostimade, s. f. Lucru, întâmplare, glumă etc. plină de haz sau caraghioasă. ◊ Loc. adj. De toată nostimada = foarte nostim, plin de haz. – Din ngr. nostimádha. DOOM
nostimádă s. f., g.-d. art. nostimádei; pl. nostimáde
nostimadelor
NOSTIMÁDĂ, nostimade, s. f. Lucru, întâmplare, glumă etc. plină de haz sau caraghioasă. ◊ Loc. adj. De toată nostimada = foarte nostim, plin de haz. – Din ngr. nostimádha. DOOM
nostimádă s. f., g.-d. art. nostimádei; pl. nostimáde
nostime
NÓSTIM, -Ă, nostimi, -e, adj. 1. Plin de haz; spiritual, amuzant. ♦ Caraghios, ridicol. 2. Atrăgător, plăcut, simpatic, grațios. – Din ngr. nóstimos. DOOM
nóstim adj. m., pl. nóstimi; f. nóstimă, pl. nóstime
nostimei
NÓSTIM, -Ă, nostimi, -e, adj. 1. Plin de haz; spiritual, amuzant. ♦ Caraghios, ridicol. 2. Atrăgător, plăcut, simpatic, grațios. – Din ngr. nóstimos. DOOM
nóstim adj. m., pl. nóstimi; f. nóstimă, pl. nóstime
nostimele
NÓSTIM, -Ă, nostimi, -e, adj. 1. Plin de haz; spiritual, amuzant. ♦ Caraghios, ridicol. 2. Atrăgător, plăcut, simpatic, grațios. – Din ngr. nóstimos. DOOM
nóstim adj. m., pl. nóstimi; f. nóstimă, pl. nóstime
nostimelor
NÓSTIM, -Ă, nostimi, -e, adj. 1. Plin de haz; spiritual, amuzant. ♦ Caraghios, ridicol. 2. Atrăgător, plăcut, simpatic, grațios. – Din ngr. nóstimos. DOOM
nóstim adj. m., pl. nóstimi; f. nóstimă, pl. nóstime
nostimi
NÓSTIM, -Ă, nostimi, -e, adj. 1. Plin de haz; spiritual, amuzant. ♦ Caraghios, ridicol. 2. Atrăgător, plăcut, simpatic, grațios. – Din ngr. nóstimos. DOOM
nóstim adj. m., pl. nóstimi; f. nóstimă, pl. nóstime
nostimii
NÓSTIM, -Ă, nostimi, -e, adj. 1. Plin de haz; spiritual, amuzant. ♦ Caraghios, ridicol. 2. Atrăgător, plăcut, simpatic, grațios. – Din ngr. nóstimos. DOOM
nóstim adj. m., pl. nóstimi; f. nóstimă, pl. nóstime
nostimilor
NÓSTIM, -Ă, nostimi, -e, adj. 1. Plin de haz; spiritual, amuzant. ♦ Caraghios, ridicol. 2. Atrăgător, plăcut, simpatic, grațios. – Din ngr. nóstimos. DOOM
nóstim adj. m., pl. nóstimi; f. nóstimă, pl. nóstime
nostimioara
NOSTIMIÓR, -OÁRĂ, nostimiori, -oare, adj. (Fam.) Diminutiv al lui nostim. – Nostim + suf. -ior. DOOM
nostimiór (fam.) (-mior) adj. m., pl. nostimióri; f. nostimioáră, pl. nostimioáre
nostimioare
NOSTIMIÓR, -OÁRĂ, nostimiori, -oare, adj. (Fam.) Diminutiv al lui nostim. – Nostim + suf. -ior. DOOM
nostimiór (fam.) (-mior) adj. m., pl. nostimióri; f. nostimioáră, pl. nostimioáre
nostimioarei
NOSTIMIÓR, -OÁRĂ, nostimiori, -oare, adj. (Fam.) Diminutiv al lui nostim. – Nostim + suf. -ior. DOOM
nostimiór (fam.) (-mior) adj. m., pl. nostimióri; f. nostimioáră, pl. nostimioáre
nostimioarele
NOSTIMIÓR, -OÁRĂ, nostimiori, -oare, adj. (Fam.) Diminutiv al lui nostim. – Nostim + suf. -ior. DOOM
nostimiór (fam.) (-mior) adj. m., pl. nostimióri; f. nostimioáră, pl. nostimioáre
nostimioarelor
NOSTIMIÓR, -OÁRĂ, nostimiori, -oare, adj. (Fam.) Diminutiv al lui nostim. – Nostim + suf. -ior. DOOM
nostimiór (fam.) (-mior) adj. m., pl. nostimióri; f. nostimioáră, pl. nostimioáre
nostimior
NOSTIMIÓR, -OÁRĂ, nostimiori, -oare, adj. (Fam.) Diminutiv al lui nostim. – Nostim + suf. -ior. DOOM
nostimiór (fam.) (-mior) adj. m., pl. nostimióri; f. nostimioáră, pl. nostimioáre
nostimiori
NOSTIMIÓR, -OÁRĂ, nostimiori, -oare, adj. (Fam.) Diminutiv al lui nostim. – Nostim + suf. -ior. DOOM
nostimiór (fam.) (-mior) adj. m., pl. nostimióri; f. nostimioáră, pl. nostimioáre
nostimiorii
NOSTIMIÓR, -OÁRĂ, nostimiori, -oare, adj. (Fam.) Diminutiv al lui nostim. – Nostim + suf. -ior. DOOM
nostimiór (fam.) (-mior) adj. m., pl. nostimióri; f. nostimioáră, pl. nostimioáre
nostimiorilor
NOSTIMIÓR, -OÁRĂ, nostimiori, -oare, adj. (Fam.) Diminutiv al lui nostim. – Nostim + suf. -ior. DOOM
nostimiór (fam.) (-mior) adj. m., pl. nostimióri; f. nostimioáră, pl. nostimioáre
nostimiorul
NOSTIMIÓR, -OÁRĂ, nostimiori, -oare, adj. (Fam.) Diminutiv al lui nostim. – Nostim + suf. -ior. DOOM
nostimiór (fam.) (-mior) adj. m., pl. nostimióri; f. nostimioáră, pl. nostimioáre
nostimiorului
NOSTIMIÓR, -OÁRĂ, nostimiori, -oare, adj. (Fam.) Diminutiv al lui nostim. – Nostim + suf. -ior. DOOM
nostimiór (fam.) (-mior) adj. m., pl. nostimióri; f. nostimioáră, pl. nostimioáre
nostimul
NÓSTIM, -Ă, nostimi, -e, adj. 1. Plin de haz; spiritual, amuzant. ♦ Caraghios, ridicol. 2. Atrăgător, plăcut, simpatic, grațios. – Din ngr. nóstimos. DOOM
nóstim adj. m., pl. nóstimi; f. nóstimă, pl. nóstime
nostimului
NÓSTIM, -Ă, nostimi, -e, adj. 1. Plin de haz; spiritual, amuzant. ♦ Caraghios, ridicol. 2. Atrăgător, plăcut, simpatic, grațios. – Din ngr. nóstimos. DOOM
nóstim adj. m., pl. nóstimi; f. nóstimă, pl. nóstime
nostița
NÓSTIȚĂ, nostițe, s. f. Cegă mică (până la 1 kg). [Var.: nósfiță s. f.] – Din sb. nostvica, nosvica. DOOM
nóstiță s. f., g.-d. art. nóstiței; pl. nóstițe
nostițe
NÓSTIȚĂ, nostițe, s. f. Cegă mică (până la 1 kg). [Var.: nósfiță s. f.] – Din sb. nostvica, nosvica. DOOM
nóstiță s. f., g.-d. art. nóstiței; pl. nóstițe
nostiței
NÓSTIȚĂ, nostițe, s. f. Cegă mică (până la 1 kg). [Var.: nósfiță s. f.] – Din sb. nostvica, nosvica. DOOM
nóstiță s. f., g.-d. art. nóstiței; pl. nóstițe
nostițele
NÓSTIȚĂ, nostițe, s. f. Cegă mică (până la 1 kg). [Var.: nósfiță s. f.] – Din sb. nostvica, nosvica. DOOM
nóstiță s. f., g.-d. art. nóstiței; pl. nóstițe
nostițelor
NÓSTIȚĂ, nostițe, s. f. Cegă mică (până la 1 kg). [Var.: nósfiță s. f.] – Din sb. nostvica, nosvica. DOOM
nóstiță s. f., g.-d. art. nóstiței; pl. nóstițe
nostrific
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrifica
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificai
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificam
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificare
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificare
NOSTRIFICÁRE s.f. Acțiunea de a nostrifica și rezultatul ei. [< nostrifica]
nostrificară
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificarăm
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificarăți
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificase
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificasem
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificaseră
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificaserăm
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificaserăți
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificaseși
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificaseți
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificat
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificat
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificata
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificate
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificatei
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificatele
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificatelor
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificatul
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificatului
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificau
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificași
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificați
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificați
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificații
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificaților
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrifice
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrifici
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificând
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrificînd
NOSTRIFICÁ vb. I. tr. (În trecut) A recunoaște, a echivala un titlu, o diplomă obținută în străinătate. [P.i. nostrífic. / < germ. nostrifizieren].
nostrom
NOSTRÓM, nostromi, s. m. Șef de echipaj al unei nave comerciale care răspunde de buna întreținere a navei, a utilajului și a inventarului ei. – Din it. nostromo. DOOM
nostróm s. m., pl. nostrómi
nostromi
NOSTRÓM, nostromi, s. m. Șef de echipaj al unei nave comerciale care răspunde de buna întreținere a navei, a utilajului și a inventarului ei. – Din it. nostromo. DOOM
nostróm s. m., pl. nostrómi
nostromii
NOSTRÓM, nostromi, s. m. Șef de echipaj al unei nave comerciale care răspunde de buna întreținere a navei, a utilajului și a inventarului ei. – Din it. nostromo. DOOM
nostróm s. m., pl. nostrómi
nostromilor
NOSTRÓM, nostromi, s. m. Șef de echipaj al unei nave comerciale care răspunde de buna întreținere a navei, a utilajului și a inventarului ei. – Din it. nostromo. DOOM
nostróm s. m., pl. nostrómi
nostromul
NOSTRÓM, nostromi, s. m. Șef de echipaj al unei nave comerciale care răspunde de buna întreținere a navei, a utilajului și a inventarului ei. – Din it. nostromo. DOOM
nostróm s. m., pl. nostrómi
nostromului
NOSTRÓM, nostromi, s. m. Șef de echipaj al unei nave comerciale care răspunde de buna întreținere a navei, a utilajului și a inventarului ei. – Din it. nostromo. DOOM
nostróm s. m., pl. nostrómi
nostru
NÓSTRU, NOÁSTRĂ, noștri, noastre, pron. pos., adj. pron. pos. (De obicei precedat de art. „al”, „a”, „ai”, ale„) I. Pron. pos. 1. (Înlocuiește numele obiectului posedat de vorbitor și de un grup din care vorbitorul face parte, precum și numele acestora) Are o casă ca a noastră. 2. (Pop.; mai ales la m. pl.; indică soțul, soția, familia, rudele vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el, înlocuind și numele acestora) Când vin ai noștri acasă? 3. (Indică lucrurile personale, proprietatea, preocupările etc. vorbitorului și ale persoanelor din același grup cu el, înlocuind și numele acestora) Mă întorc la ale noastre. II. Adj. pron. pos. 1. Care se află în posesiunea vorbitorului și a unui grup din care face parte acesta, care este legat printr-o relație de proprietate cu vorbitorul și cu grupul din care face parte acesta. Casa noastră. 2. Care este legat printr-o relație de apartenență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Picioarele noastre. 3. Care este legat printr-o relație de dependență cu vorbitorul și cu grupul din care acesta face parte. Gazda noastră. Strămoșii noștri. 4. Care este spus, săvârșit de vorbitor și de grupul din care acesta face parte. Acțiunea noastră. ♦ (Ca plural al modestiei) Meu. Cartea noastră. 5. (Cu valoare obiectivă) Vine în ajutorul nostru. [Var.: (reg.) nost, noástă pron. pos., adj. pron. pos.] – Lat. noster, nostra. DOOM
nóștri2 (ai ~) v. nóstru2 (al ~)
not
Not = Notus.
nota
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
nota
NÓTĂ, note, s. f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observații referitoare la o anumită chestiune; text scris care conține o scurtă însemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință (de ceva); a ține seamă (de ceva), a reține (ceva). ♦ (La pl.) Notițe (luate la o oră de școală, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnări sau reflecții literare scrise cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotările la un text literar sau științific, cuprinzând informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârșitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisă) prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. ◊ Notă diplomatică = informare oficială a unui stat într-o anumită problemă (de politică externă) transmisă altui stat prin intermediul misiunii diplomatice. ♦ Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție; adresă, înștiințare. 4. Socoteală scrisă, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiecte cumpărate, pentru consumații; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care servește la înregistrarea unor operații contabile etc. 5. Calificativ care reprezintă, printr-o cifră sau o mențiune specială, aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de către profesor, de către membrii unui juriu etc. 6. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale, indicând înălțimea și durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Notă discordantă (sau falsă) = afirmație, atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. A forța (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obișnuite, a întrece măsura. A fi în notă = a fi în concordanță cu o situație dată. Ca pe note = bine, așa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanță, însușire, trăsătură caracteristică, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota. DOOM
nótă s. f., g.-d. art. nótei; pl. nóte; abr. n.
notabil
NOTÁBIL, -Ă, notabili, -e, adj. Vrednic de a fi luat în seamă, de a fi reținut; remarcabil, însemnat, important. ◊ (Substantivat, m.) Notabilitate. – Din fr. notable, lat. notabilis. DOOM
notábil adj. m., pl. notábili; f. notábilă, pl. notábile
notabila
NOTÁBIL, -Ă, notabili, -e, adj. Vrednic de a fi luat în seamă, de a fi reținut; remarcabil, însemnat, important. ◊ (Substantivat, m.) Notabilitate. – Din fr. notable, lat. notabilis. DOOM
notábil adj. m., pl. notábili; f. notábilă, pl. notábile
notabile
NOTÁBIL, -Ă, notabili, -e, adj. Vrednic de a fi luat în seamă, de a fi reținut; remarcabil, însemnat, important. ◊ (Substantivat, m.) Notabilitate. – Din fr. notable, lat. notabilis. DOOM
notábil adj. m., pl. notábili; f. notábilă, pl. notábile
notabilei
NOTÁBIL, -Ă, notabili, -e, adj. Vrednic de a fi luat în seamă, de a fi reținut; remarcabil, însemnat, important. ◊ (Substantivat, m.) Notabilitate. – Din fr. notable, lat. notabilis. DOOM
notábil adj. m., pl. notábili; f. notábilă, pl. notábile
notabilele
NOTÁBIL, -Ă, notabili, -e, adj. Vrednic de a fi luat în seamă, de a fi reținut; remarcabil, însemnat, important. ◊ (Substantivat, m.) Notabilitate. – Din fr. notable, lat. notabilis. DOOM
notábil adj. m., pl. notábili; f. notábilă, pl. notábile
notabilelor
NOTÁBIL, -Ă, notabili, -e, adj. Vrednic de a fi luat în seamă, de a fi reținut; remarcabil, însemnat, important. ◊ (Substantivat, m.) Notabilitate. – Din fr. notable, lat. notabilis. DOOM
notábil adj. m., pl. notábili; f. notábilă, pl. notábile
notabili
NOTÁBIL, -Ă, notabili, -e, adj. Vrednic de a fi luat în seamă, de a fi reținut; remarcabil, însemnat, important. ◊ (Substantivat, m.) Notabilitate. – Din fr. notable, lat. notabilis. DOOM
notábil adj. m., pl. notábili; f. notábilă, pl. notábile
notabilii
NOTÁBIL, -Ă, notabili, -e, adj. Vrednic de a fi luat în seamă, de a fi reținut; remarcabil, însemnat, important. ◊ (Substantivat, m.) Notabilitate. – Din fr. notable, lat. notabilis. DOOM
notábil adj. m., pl. notábili; f. notábilă, pl. notábile
notabililor
NOTÁBIL, -Ă, notabili, -e, adj. Vrednic de a fi luat în seamă, de a fi reținut; remarcabil, însemnat, important. ◊ (Substantivat, m.) Notabilitate. – Din fr. notable, lat. notabilis. DOOM
notábil adj. m., pl. notábili; f. notábilă, pl. notábile
notabilitate
NOTABILITÁTE, notabilități, s. f. (Mai ales la pl.) Personalitate de seamă, cu o situație politică ori socială importantă, personaj important, cu prestigiu, cu vază; notabil. – Din fr. notabilité. DOOM
notabilitáte s. f., g.-d. art. notabilitắții; pl. notabilitắți
notabilitatea
NOTABILITÁTE, notabilități, s. f. (Mai ales la pl.) Personalitate de seamă, cu o situație politică ori socială importantă, personaj important, cu prestigiu, cu vază; notabil. – Din fr. notabilité. DOOM
notabilitáte s. f., g.-d. art. notabilitắții; pl. notabilitắți
notabilități
NOTABILITÁTE, notabilități, s. f. (Mai ales la pl.) Personalitate de seamă, cu o situație politică ori socială importantă, personaj important, cu prestigiu, cu vază; notabil. – Din fr. notabilité. DOOM
notabilitáte s. f., g.-d. art. notabilitắții; pl. notabilitắți
notabilității
NOTABILITÁTE, notabilități, s. f. (Mai ales la pl.) Personalitate de seamă, cu o situație politică ori socială importantă, personaj important, cu prestigiu, cu vază; notabil. – Din fr. notabilité. DOOM
notabilitáte s. f., g.-d. art. notabilitắții; pl. notabilitắți
notabilitățile
NOTABILITÁTE, notabilități, s. f. (Mai ales la pl.) Personalitate de seamă, cu o situație politică ori socială importantă, personaj important, cu prestigiu, cu vază; notabil. – Din fr. notabilité. DOOM
notabilitáte s. f., g.-d. art. notabilitắții; pl. notabilitắți
notabilităților
NOTABILITÁTE, notabilități, s. f. (Mai ales la pl.) Personalitate de seamă, cu o situație politică ori socială importantă, personaj important, cu prestigiu, cu vază; notabil. – Din fr. notabilité. DOOM
notabilitáte s. f., g.-d. art. notabilitắții; pl. notabilitắți
notabilul
NOTÁBIL, -Ă, notabili, -e, adj. Vrednic de a fi luat în seamă, de a fi reținut; remarcabil, însemnat, important. ◊ (Substantivat, m.) Notabilitate. – Din fr. notable, lat. notabilis. DOOM
notábil adj. m., pl. notábili; f. notábilă, pl. notábile
notabilului
NOTÁBIL, -Ă, notabili, -e, adj. Vrednic de a fi luat în seamă, de a fi reținut; remarcabil, însemnat, important. ◊ (Substantivat, m.) Notabilitate. – Din fr. notable, lat. notabilis. DOOM
notábil adj. m., pl. notábili; f. notábilă, pl. notábile
notai
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notalgia
NOTALGÍE s.f. (Med.) Durere în regiunea dorsală. [Gen. -iei. / < fr. notalgie, cf. gr. noton – spate, algos – durere].
notalgie
NOTALGÍE s.f. (Med.) Durere în regiunea dorsală. [Gen. -iei. / < fr. notalgie, cf. gr. noton – spate, algos – durere].
notalgiei
NOTALGÍE s.f. (Med.) Durere în regiunea dorsală. [Gen. -iei. / < fr. notalgie, cf. gr. noton – spate, algos – durere].
notalgii
NOTALGÍE s.f. (Med.) Durere în regiunea dorsală. [Gen. -iei. / < fr. notalgie, cf. gr. noton – spate, algos – durere].
notalgiile
NOTALGÍE s.f. (Med.) Durere în regiunea dorsală. [Gen. -iei. / < fr. notalgie, cf. gr. noton – spate, algos – durere].
notalgiilor
NOTALGÍE s.f. (Med.) Durere în regiunea dorsală. [Gen. -iei. / < fr. notalgie, cf. gr. noton – spate, algos – durere].
notam
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notar
NOTÁR, notari, s. m. 1. Funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc. 2. (În vechea organizare administrativa a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, cu atribuții de șef al poliției și de secretar comunal. – Din fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar. DOOM
notár s. m., pl. notári
notare
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notare
NOTÁRE, notări, s. f. 1. Acțiunea de a nota și rezultatul ei. 2. Mențiune care se trece în cartea funciară referitoare la drepturile reale imobiliare înscrise în acea carte. – V. nota. DOOM
notáre s. f., g.-d. art. notắrii; pl. notắri
notarea
NOTÁRE, notări, s. f. 1. Acțiunea de a nota și rezultatul ei. 2. Mențiune care se trece în cartea funciară referitoare la drepturile reale imobiliare înscrise în acea carte. – V. nota. DOOM
notáre s. f., g.-d. art. notắrii; pl. notắri
notari
NOTÁR, notari, s. m. 1. Funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc. 2. (În vechea organizare administrativa a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, cu atribuții de șef al poliției și de secretar comunal. – Din fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar. DOOM
notár s. m., pl. notári
notarial
NOTARIÁL, -Ă, notariali, -e, adj. Care este făcut de un notar sau de notariat, care se referă la notar sau la notariat. [Pr.: -ri-al] – Din fr. notarial. DOOM
notariál (-ri-al) adj. m., pl. notariáli; f. notariálă, pl. notariále
notariala
NOTARIÁL, -Ă, notariali, -e, adj. Care este făcut de un notar sau de notariat, care se referă la notar sau la notariat. [Pr.: -ri-al] – Din fr. notarial. DOOM
notariál (-ri-al) adj. m., pl. notariáli; f. notariálă, pl. notariále
notariale
NOTARIÁL, -Ă, notariali, -e, adj. Care este făcut de un notar sau de notariat, care se referă la notar sau la notariat. [Pr.: -ri-al] – Din fr. notarial. DOOM
notariál (-ri-al) adj. m., pl. notariáli; f. notariálă, pl. notariále
notarialei
NOTARIÁL, -Ă, notariali, -e, adj. Care este făcut de un notar sau de notariat, care se referă la notar sau la notariat. [Pr.: -ri-al] – Din fr. notarial. DOOM
notariál (-ri-al) adj. m., pl. notariáli; f. notariálă, pl. notariále
notarialele
NOTARIÁL, -Ă, notariali, -e, adj. Care este făcut de un notar sau de notariat, care se referă la notar sau la notariat. [Pr.: -ri-al] – Din fr. notarial. DOOM
notariál (-ri-al) adj. m., pl. notariáli; f. notariálă, pl. notariále
notarialelor
NOTARIÁL, -Ă, notariali, -e, adj. Care este făcut de un notar sau de notariat, care se referă la notar sau la notariat. [Pr.: -ri-al] – Din fr. notarial. DOOM
notariál (-ri-al) adj. m., pl. notariáli; f. notariálă, pl. notariále
notariali
NOTARIÁL, -Ă, notariali, -e, adj. Care este făcut de un notar sau de notariat, care se referă la notar sau la notariat. [Pr.: -ri-al] – Din fr. notarial. DOOM
notariál (-ri-al) adj. m., pl. notariáli; f. notariálă, pl. notariále
notarialii
NOTARIÁL, -Ă, notariali, -e, adj. Care este făcut de un notar sau de notariat, care se referă la notar sau la notariat. [Pr.: -ri-al] – Din fr. notarial. DOOM
notariál (-ri-al) adj. m., pl. notariáli; f. notariálă, pl. notariále
notarialilor
NOTARIÁL, -Ă, notariali, -e, adj. Care este făcut de un notar sau de notariat, care se referă la notar sau la notariat. [Pr.: -ri-al] – Din fr. notarial. DOOM
notariál (-ri-al) adj. m., pl. notariáli; f. notariálă, pl. notariále
notarialul
NOTARIÁL, -Ă, notariali, -e, adj. Care este făcut de un notar sau de notariat, care se referă la notar sau la notariat. [Pr.: -ri-al] – Din fr. notarial. DOOM
notariál (-ri-al) adj. m., pl. notariáli; f. notariálă, pl. notariále
notarialului
NOTARIÁL, -Ă, notariali, -e, adj. Care este făcut de un notar sau de notariat, care se referă la notar sau la notariat. [Pr.: -ri-al] – Din fr. notarial. DOOM
notariál (-ri-al) adj. m., pl. notariáli; f. notariálă, pl. notariále
notariat
NOTARIÁT, notariate, s. n. Instituție publică în care se redactează, se legalizează și se autentifică anumite acte care să înlesnească cetățenilor dovedirea și valorificarea drepturilor lor civile; funcția și activitatea notarului sau a autorității însărcinate cu autentificarea și legalizarea actelor; birou notarial. ◊ Acte de notariat = acte autentice sau care urmează să fie autentificate, legalizate. [Pr.: -ri-at] – Din fr. notariat, germ. Notariat. DOOM
notariát (-ri-at) s. n., pl. notariáte
notariate
NOTARIÁT, notariate, s. n. Instituție publică în care se redactează, se legalizează și se autentifică anumite acte care să înlesnească cetățenilor dovedirea și valorificarea drepturilor lor civile; funcția și activitatea notarului sau a autorității însărcinate cu autentificarea și legalizarea actelor; birou notarial. ◊ Acte de notariat = acte autentice sau care urmează să fie autentificate, legalizate. [Pr.: -ri-at] – Din fr. notariat, germ. Notariat. DOOM
notariát (-ri-at) s. n., pl. notariáte
notariatele
NOTARIÁT, notariate, s. n. Instituție publică în care se redactează, se legalizează și se autentifică anumite acte care să înlesnească cetățenilor dovedirea și valorificarea drepturilor lor civile; funcția și activitatea notarului sau a autorității însărcinate cu autentificarea și legalizarea actelor; birou notarial. ◊ Acte de notariat = acte autentice sau care urmează să fie autentificate, legalizate. [Pr.: -ri-at] – Din fr. notariat, germ. Notariat. DOOM
notariát (-ri-at) s. n., pl. notariáte
notariatelor
NOTARIÁT, notariate, s. n. Instituție publică în care se redactează, se legalizează și se autentifică anumite acte care să înlesnească cetățenilor dovedirea și valorificarea drepturilor lor civile; funcția și activitatea notarului sau a autorității însărcinate cu autentificarea și legalizarea actelor; birou notarial. ◊ Acte de notariat = acte autentice sau care urmează să fie autentificate, legalizate. [Pr.: -ri-at] – Din fr. notariat, germ. Notariat. DOOM
notariát (-ri-at) s. n., pl. notariáte
notariatul
NOTARIÁT, notariate, s. n. Instituție publică în care se redactează, se legalizează și se autentifică anumite acte care să înlesnească cetățenilor dovedirea și valorificarea drepturilor lor civile; funcția și activitatea notarului sau a autorității însărcinate cu autentificarea și legalizarea actelor; birou notarial. ◊ Acte de notariat = acte autentice sau care urmează să fie autentificate, legalizate. [Pr.: -ri-at] – Din fr. notariat, germ. Notariat. DOOM
notariát (-ri-at) s. n., pl. notariáte
notariatului
NOTARIÁT, notariate, s. n. Instituție publică în care se redactează, se legalizează și se autentifică anumite acte care să înlesnească cetățenilor dovedirea și valorificarea drepturilor lor civile; funcția și activitatea notarului sau a autorității însărcinate cu autentificarea și legalizarea actelor; birou notarial. ◊ Acte de notariat = acte autentice sau care urmează să fie autentificate, legalizate. [Pr.: -ri-at] – Din fr. notariat, germ. Notariat. DOOM
notariát (-ri-at) s. n., pl. notariáte
notarii
NOTÁR, notari, s. m. 1. Funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc. 2. (În vechea organizare administrativa a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, cu atribuții de șef al poliției și de secretar comunal. – Din fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar. DOOM
notár s. m., pl. notári
notarilor
NOTÁR, notari, s. m. 1. Funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc. 2. (În vechea organizare administrativa a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, cu atribuții de șef al poliției și de secretar comunal. – Din fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar. DOOM
notár s. m., pl. notári
notarul
NOTÁR, notari, s. m. 1. Funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc. 2. (În vechea organizare administrativa a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, cu atribuții de șef al poliției și de secretar comunal. – Din fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar. DOOM
notár s. m., pl. notári
notarului
NOTÁR, notari, s. m. 1. Funcționar public învestit cu atribuția de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnături, de a elibera copii legalizate, certificate etc. 2. (În vechea organizare administrativa a României) Reprezentant al puterii centrale în comune, cu atribuții de șef al poliției și de secretar comunal. – Din fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar. DOOM
notár s. m., pl. notári
notară
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notarăm
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notarăți
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notase
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notasem
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notaseră
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notaserăm
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notaserăți
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notaseși
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notaseți
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notat
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notat
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva undeva în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare.
notau
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notași
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notați
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notația
NOTÁȚIE, notații, s. f. 1. Însemnare, consemnare; text scris care conține scurte însemnări, observații. 2. Reprezentare prin semne convenționale, simboluri etc.; p. ext. semn grafic, simbol etc. prin care se reprezintă ceva. ♦ Spec. Sistem de reprezentare grafică a sunetelor muzicale și a diferitelor raporturi dintre ele. 3. Calificare, apreciere a cunoștințelor cuiva cu ajutorul notelor sau al calificativelor. [Var.: notațiúne s. f.] – Din fr. notation, lat. notatio, -onis. DOOM
notáție (-ți-e) s. f., art. notáția (-ți-a), g.-d. art. notáției; pl. notáții, art. notáțiile (-ți-i-)
notație
NOTÁȚIE, notații, s. f. 1. Însemnare, consemnare; text scris care conține scurte însemnări, observații. 2. Reprezentare prin semne convenționale, simboluri etc.; p. ext. semn grafic, simbol etc. prin care se reprezintă ceva. ♦ Spec. Sistem de reprezentare grafică a sunetelor muzicale și a diferitelor raporturi dintre ele. 3. Calificare, apreciere a cunoștințelor cuiva cu ajutorul notelor sau al calificativelor. [Var.: notațiúne s. f.] – Din fr. notation, lat. notatio, -onis. DOOM
notáție (-ți-e) s. f., art. notáția (-ți-a), g.-d. art. notáției; pl. notáții, art. notáțiile (-ți-i-)
notației
NOTÁȚIE, notații, s. f. 1. Însemnare, consemnare; text scris care conține scurte însemnări, observații. 2. Reprezentare prin semne convenționale, simboluri etc.; p. ext. semn grafic, simbol etc. prin care se reprezintă ceva. ♦ Spec. Sistem de reprezentare grafică a sunetelor muzicale și a diferitelor raporturi dintre ele. 3. Calificare, apreciere a cunoștințelor cuiva cu ajutorul notelor sau al calificativelor. [Var.: notațiúne s. f.] – Din fr. notation, lat. notatio, -onis. DOOM
notáție (-ți-e) s. f., art. notáția (-ți-a), g.-d. art. notáției; pl. notáții, art. notáțiile (-ți-i-)
notații
NOTÁȚIE, notații, s. f. 1. Însemnare, consemnare; text scris care conține scurte însemnări, observații. 2. Reprezentare prin semne convenționale, simboluri etc.; p. ext. semn grafic, simbol etc. prin care se reprezintă ceva. ♦ Spec. Sistem de reprezentare grafică a sunetelor muzicale și a diferitelor raporturi dintre ele. 3. Calificare, apreciere a cunoștințelor cuiva cu ajutorul notelor sau al calificativelor. [Var.: notațiúne s. f.] – Din fr. notation, lat. notatio, -onis. DOOM
notáție (-ți-e) s. f., art. notáția (-ți-a), g.-d. art. notáției; pl. notáții, art. notáțiile (-ți-i-)
notațiile
NOTÁȚIE, notații, s. f. 1. Însemnare, consemnare; text scris care conține scurte însemnări, observații. 2. Reprezentare prin semne convenționale, simboluri etc.; p. ext. semn grafic, simbol etc. prin care se reprezintă ceva. ♦ Spec. Sistem de reprezentare grafică a sunetelor muzicale și a diferitelor raporturi dintre ele. 3. Calificare, apreciere a cunoștințelor cuiva cu ajutorul notelor sau al calificativelor. [Var.: notațiúne s. f.] – Din fr. notation, lat. notatio, -onis. DOOM
notáție (-ți-e) s. f., art. notáția (-ți-a), g.-d. art. notáției; pl. notáții, art. notáțiile (-ți-i-)
notațiilor
NOTÁȚIE, notații, s. f. 1. Însemnare, consemnare; text scris care conține scurte însemnări, observații. 2. Reprezentare prin semne convenționale, simboluri etc.; p. ext. semn grafic, simbol etc. prin care se reprezintă ceva. ♦ Spec. Sistem de reprezentare grafică a sunetelor muzicale și a diferitelor raporturi dintre ele. 3. Calificare, apreciere a cunoștințelor cuiva cu ajutorul notelor sau al calificativelor. [Var.: notațiúne s. f.] – Din fr. notation, lat. notatio, -onis. DOOM
notáție (-ți-e) s. f., art. notáția (-ți-a), g.-d. art. notáției; pl. notáții, art. notáțiile (-ți-i-)
notațiune
NOTÁȚIE, notații, s. f. 1. Însemnare, consemnare; text scris care conține scurte însemnări, observații. 2. Reprezentare prin semne convenționale, simboluri etc.; p. ext. semn grafic, simbol etc. prin care se reprezintă ceva. ♦ Spec. Sistem de reprezentare grafică a sunetelor muzicale și a diferitelor raporturi dintre ele. 3. Calificare, apreciere a cunoștințelor cuiva cu ajutorul notelor sau al calificativelor. [Var.: notațiúne s. f.] – Din fr. notation, lat. notatio, -onis. DOOM
notáție (-ți-e) s. f., art. notáția (-ți-a), g.-d. art. notáției; pl. notáții, art. notáțiile (-ți-i-)
note
NÓTĂ, note, s. f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observații referitoare la o anumită chestiune; text scris care conține o scurtă însemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință (de ceva); a ține seamă (de ceva), a reține (ceva). ♦ (La pl.) Notițe (luate la o oră de școală, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnări sau reflecții literare scrise cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotările la un text literar sau științific, cuprinzând informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârșitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisă) prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. ◊ Notă diplomatică = informare oficială a unui stat într-o anumită problemă (de politică externă) transmisă altui stat prin intermediul misiunii diplomatice. ♦ Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție; adresă, înștiințare. 4. Socoteală scrisă, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiecte cumpărate, pentru consumații; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care servește la înregistrarea unor operații contabile etc. 5. Calificativ care reprezintă, printr-o cifră sau o mențiune specială, aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de către profesor, de către membrii unui juriu etc. 6. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale, indicând înălțimea și durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Notă discordantă (sau falsă) = afirmație, atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. A forța (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obișnuite, a întrece măsura. A fi în notă = a fi în concordanță cu o situație dată. Ca pe note = bine, așa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanță, însușire, trăsătură caracteristică, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota. DOOM
nótă s. f., g.-d. art. nótei; pl. nóte; abr. n.
notează
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notei
NÓTĂ, note, s. f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observații referitoare la o anumită chestiune; text scris care conține o scurtă însemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință (de ceva); a ține seamă (de ceva), a reține (ceva). ♦ (La pl.) Notițe (luate la o oră de școală, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnări sau reflecții literare scrise cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotările la un text literar sau științific, cuprinzând informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârșitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisă) prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. ◊ Notă diplomatică = informare oficială a unui stat într-o anumită problemă (de politică externă) transmisă altui stat prin intermediul misiunii diplomatice. ♦ Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție; adresă, înștiințare. 4. Socoteală scrisă, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiecte cumpărate, pentru consumații; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care servește la înregistrarea unor operații contabile etc. 5. Calificativ care reprezintă, printr-o cifră sau o mențiune specială, aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de către profesor, de către membrii unui juriu etc. 6. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale, indicând înălțimea și durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Notă discordantă (sau falsă) = afirmație, atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. A forța (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obișnuite, a întrece măsura. A fi în notă = a fi în concordanță cu o situație dată. Ca pe note = bine, așa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanță, însușire, trăsătură caracteristică, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota. DOOM
nótă s. f., g.-d. art. nótei; pl. nóte; abr. n.
notele
NÓTĂ, note, s. f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observații referitoare la o anumită chestiune; text scris care conține o scurtă însemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință (de ceva); a ține seamă (de ceva), a reține (ceva). ♦ (La pl.) Notițe (luate la o oră de școală, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnări sau reflecții literare scrise cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotările la un text literar sau științific, cuprinzând informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârșitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisă) prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. ◊ Notă diplomatică = informare oficială a unui stat într-o anumită problemă (de politică externă) transmisă altui stat prin intermediul misiunii diplomatice. ♦ Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție; adresă, înștiințare. 4. Socoteală scrisă, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiecte cumpărate, pentru consumații; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care servește la înregistrarea unor operații contabile etc. 5. Calificativ care reprezintă, printr-o cifră sau o mențiune specială, aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de către profesor, de către membrii unui juriu etc. 6. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale, indicând înălțimea și durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Notă discordantă (sau falsă) = afirmație, atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. A forța (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obișnuite, a întrece măsura. A fi în notă = a fi în concordanță cu o situație dată. Ca pe note = bine, așa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanță, însușire, trăsătură caracteristică, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota. DOOM
nótă s. f., g.-d. art. nótei; pl. nóte; abr. n.
notelor
NÓTĂ, note, s. f. 1. Însemnare, înregistrare în scris a unei observații referitoare la o anumită chestiune; text scris care conține o scurtă însemnare, un comentariu. ◊ Expr. A lua notă (de ceva) = a lua cunoștință (de ceva); a ține seamă (de ceva), a reține (ceva). ♦ (La pl.) Notițe (luate la o oră de școală, de curs etc.). ♦ (La pl.) Însemnări sau reflecții literare scrise cu privire la o călătorie, la un eveniment istoric sau social, la un fapt etnografic etc. 2. (Mai ales la pl.) Fiecare dintre adnotările la un text literar sau științific, cuprinzând informații suplimentare de amănunt, referințe bibliografice etc., trecute în josul paginii respective ori la sfârșitul sau la începutul volumului adnotat. 3. Comunicare (scrisă) prin care guvernul unui stat informează guvernul altui stat asupra unor probleme, face anumite propuneri, protestează asupra lezării unor interese etc. ◊ Notă diplomatică = informare oficială a unui stat într-o anumită problemă (de politică externă) transmisă altui stat prin intermediul misiunii diplomatice. ♦ Comunicare scurtă făcută de obicei în scris de o instituție; adresă, înștiințare. 4. Socoteală scrisă, document cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiecte cumpărate, pentru consumații; document prin care se dispune livrarea unor sume, bunuri, care servește la înregistrarea unor operații contabile etc. 5. Calificativ care reprezintă, printr-o cifră sau o mențiune specială, aprecierea cunoștințelor sau a comportării unui elev, a unui student, a unui candidat, notat de către profesor, de către membrii unui juriu etc. 6. Semn convențional pentru reprezentarea grafică a sunetelor muzicale, indicând înălțimea și durata lor; sunet care corespunde acestui semn. ◊ Expr. Notă discordantă (sau falsă) = afirmație, atitudine care nu se potrivește într-un caz dat. A forța (sau a exagera) nota = a trece dincolo de limitele obișnuite, a întrece măsura. A fi în notă = a fi în concordanță cu o situație dată. Ca pe note = bine, așa cum trebuie. ♦ (La pl.) Caiet care cuprinde piese muzicale transcrise. 7. Fig. Nuanță, însușire, trăsătură caracteristică, semn distinctiv; particularitate. – Din fr. note, lat., it. nota. DOOM
nótă s. f., g.-d. art. nótei; pl. nóte; abr. n.
notes
NÓTES, notesuri, s. n. Carnet de însemnări; blocnotes. – Din fr. [bloc]notes. DOOM
nótes (rar) s. n., pl. nótesuri
notes
NÓTES, notesuri, s. n. Carnet de însemnări; blocnotes. – Din fr. [bloc]notes.
notesul
NÓTES, notesuri, s. n. Carnet de însemnări; blocnotes. – Din fr. [bloc]notes. DOOM
nótes (rar) s. n., pl. nótesuri
notesului
NÓTES, notesuri, s. n. Carnet de însemnări; blocnotes. – Din fr. [bloc]notes. DOOM
nótes (rar) s. n., pl. nótesuri
notesuri
NÓTES, notesuri, s. n. Carnet de însemnări; blocnotes. – Din fr. [bloc]notes. DOOM
nótes (rar) s. n., pl. nótesuri
notesurile
NÓTES, notesuri, s. n. Carnet de însemnări; blocnotes. – Din fr. [bloc]notes. DOOM
nótes (rar) s. n., pl. nótesuri
notesurilor
NÓTES, notesuri, s. n. Carnet de însemnări; blocnotes. – Din fr. [bloc]notes. DOOM
nótes (rar) s. n., pl. nótesuri
notez
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
noteze
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notezi
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notific
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notifica
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificai
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificam
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificare
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificare
NOTIFICÁRE, notificări, s. f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei. ♦ Comunicare scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, în scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificație. ♦ Înștiințare oficială făcută de un stat altor state, printr-o notă diplomatică, cu privire la poziția sa într-o anumită problemă internațională. – V. notifica. DOOM
notificáre s. f., g.-d. art. notificắrii; pl. notificắri
notificarea
NOTIFICÁRE, notificări, s. f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei. ♦ Comunicare scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, în scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificație. ♦ Înștiințare oficială făcută de un stat altor state, printr-o notă diplomatică, cu privire la poziția sa într-o anumită problemă internațională. – V. notifica. DOOM
notificáre s. f., g.-d. art. notificắrii; pl. notificắri
notificară
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificarăm
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificarăți
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificase
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificasem
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificaseră
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificaserăm
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificaserăți
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificaseși
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificaseți
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificat
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificat
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare.
notificau
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificași
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificați
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificația
NOTIFICÁȚIE, notificații, s. f. Act, document prin care se notifică ceva. ♦ Înștiințare oficială scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, cu scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificare. [Var.: notificațiúne s. f.] – Din fr. notification. DOOM
notificáție (-ți-e-) s. f., art. notificáția (-ți-a), g.-d. art. notificáției; pl. notificáții, art. notificáțiile (-ți-i-)
notificație
NOTIFICÁȚIE, notificații, s. f. Act, document prin care se notifică ceva. ♦ Înștiințare oficială scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, cu scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificare. [Var.: notificațiúne s. f.] – Din fr. notification. DOOM
notificáție (-ți-e-) s. f., art. notificáția (-ți-a), g.-d. art. notificáției; pl. notificáții, art. notificáțiile (-ți-i-)
notificației
NOTIFICÁȚIE, notificații, s. f. Act, document prin care se notifică ceva. ♦ Înștiințare oficială scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, cu scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificare. [Var.: notificațiúne s. f.] – Din fr. notification. DOOM
notificáție (-ți-e-) s. f., art. notificáția (-ți-a), g.-d. art. notificáției; pl. notificáții, art. notificáțiile (-ți-i-)
notificații
NOTIFICÁȚIE, notificații, s. f. Act, document prin care se notifică ceva. ♦ Înștiințare oficială scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, cu scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificare. [Var.: notificațiúne s. f.] – Din fr. notification. DOOM
notificáție (-ți-e-) s. f., art. notificáția (-ți-a), g.-d. art. notificáției; pl. notificáții, art. notificáțiile (-ți-i-)
notificațiile
NOTIFICÁȚIE, notificații, s. f. Act, document prin care se notifică ceva. ♦ Înștiințare oficială scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, cu scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificare. [Var.: notificațiúne s. f.] – Din fr. notification. DOOM
notificáție (-ți-e-) s. f., art. notificáția (-ți-a), g.-d. art. notificáției; pl. notificáții, art. notificáțiile (-ți-i-)
notificațiilor
NOTIFICÁȚIE, notificații, s. f. Act, document prin care se notifică ceva. ♦ Înștiințare oficială scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, cu scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificare. [Var.: notificațiúne s. f.] – Din fr. notification. DOOM
notificáție (-ți-e-) s. f., art. notificáția (-ți-a), g.-d. art. notificáției; pl. notificáții, art. notificáțiile (-ți-i-)
notificațiune
NOTIFICÁȚIE, notificații, s. f. Act, document prin care se notifică ceva. ♦ Înștiințare oficială scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, cu scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificare. [Var.: notificațiúne s. f.] – Din fr. notification. DOOM
notificáție (-ți-e-) s. f., art. notificáția (-ți-a), g.-d. art. notificáției; pl. notificáții, art. notificáțiile (-ți-i-)
notifice
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notifici
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificând
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificînd
NOTIFICÁ, notífic, vb. I. Tranz. A aduce la cunoștință (în mod oficial); a înștiința (în scris); a trimite o notificare. ♦ A nota. – Din fr. notifier, lat. notificare. DOOM
notificá (a ~) vb., ind. prez. 3 notífică
notificări
NOTIFICÁRE, notificări, s. f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei. ♦ Comunicare scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, în scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificație. ♦ Înștiințare oficială făcută de un stat altor state, printr-o notă diplomatică, cu privire la poziția sa într-o anumită problemă internațională. – V. notifica. DOOM
notificáre s. f., g.-d. art. notificắrii; pl. notificắri
notificării
NOTIFICÁRE, notificări, s. f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei. ♦ Comunicare scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, în scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificație. ♦ Înștiințare oficială făcută de un stat altor state, printr-o notă diplomatică, cu privire la poziția sa într-o anumită problemă internațională. – V. notifica. DOOM
notificáre s. f., g.-d. art. notificắrii; pl. notificắri
notificările
NOTIFICÁRE, notificări, s. f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei. ♦ Comunicare scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, în scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificație. ♦ Înștiințare oficială făcută de un stat altor state, printr-o notă diplomatică, cu privire la poziția sa într-o anumită problemă internațională. – V. notifica. DOOM
notificáre s. f., g.-d. art. notificắrii; pl. notificắri
notificărilor
NOTIFICÁRE, notificări, s. f. Acțiunea de a notifica și rezultatul ei. ♦ Comunicare scrisă adresată unei persoane, prin organul competent, în scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit sau urmează să fie îndeplinit; notificație. ♦ Înștiințare oficială făcută de un stat altor state, printr-o notă diplomatică, cu privire la poziția sa într-o anumită problemă internațională. – V. notifica. DOOM
notificáre s. f., g.-d. art. notificắrii; pl. notificắri
notist
NOTÍST, -Ă, notiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care știe să cânte după note. – Notă + suf. -ist. DOOM
notístă (fam.) s. f., g.-d. art. notístei; pl. notíste
notista
NOTÍST, -Ă, notiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care știe să cânte după note. – Notă + suf. -ist. DOOM
notístă (fam.) s. f., g.-d. art. notístei; pl. notíste
notiste
NOTÍST, -Ă, notiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care știe să cânte după note. – Notă + suf. -ist. DOOM
notístă (fam.) s. f., g.-d. art. notístei; pl. notíste
notistei
NOTÍST, -Ă, notiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care știe să cânte după note. – Notă + suf. -ist. DOOM
notístă (fam.) s. f., g.-d. art. notístei; pl. notíste
notistele
NOTÍST, -Ă, notiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care știe să cânte după note. – Notă + suf. -ist. DOOM
notístă (fam.) s. f., g.-d. art. notístei; pl. notíste
notistelor
NOTÍST, -Ă, notiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care știe să cânte după note. – Notă + suf. -ist. DOOM
notístă (fam.) s. f., g.-d. art. notístei; pl. notíste
notistul
NOTÍST, -Ă, notiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care știe să cânte după note. – Notă + suf. -ist. DOOM
notístă (fam.) s. f., g.-d. art. notístei; pl. notíste
notistului
NOTÍST, -Ă, notiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care știe să cânte după note. – Notă + suf. -ist. DOOM
notístă (fam.) s. f., g.-d. art. notístei; pl. notíste
notiști
NOTÍST, -Ă, notiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care știe să cânte după note. – Notă + suf. -ist. DOOM
notístă (fam.) s. f., g.-d. art. notístei; pl. notíste
notiștii
NOTÍST, -Ă, notiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care știe să cânte după note. – Notă + suf. -ist. DOOM
notístă (fam.) s. f., g.-d. art. notístei; pl. notíste
notiștilor
NOTÍST, -Ă, notiști, -ste, s. m. și f. (Fam.) Persoană care știe să cânte după note. – Notă + suf. -ist. DOOM
notístă (fam.) s. f., g.-d. art. notístei; pl. notíste
notița
NOTÍȚIE, notiții, s. f. (Înv.) Informație, știre. – Din it. notizia, lat. notitia. DOOM
notíță s. f., g.-d. art. notíței; pl. notíțe
notițe
NOTÍȚIE, notiții, s. f. (Înv.) Informație, știre. – Din it. notizia, lat. notitia. DOOM
notíță s. f., g.-d. art. notíței; pl. notíțe
notiței
NOTÍȚIE, notiții, s. f. (Înv.) Informație, știre. – Din it. notizia, lat. notitia. DOOM
notíță s. f., g.-d. art. notíței; pl. notíțe
notițele
NOTÍȚIE, notiții, s. f. (Înv.) Informație, știre. – Din it. notizia, lat. notitia. DOOM
notíță s. f., g.-d. art. notíței; pl. notíțe
notițelor
NOTÍȚIE, notiții, s. f. (Înv.) Informație, știre. – Din it. notizia, lat. notitia. DOOM
notíță s. f., g.-d. art. notíței; pl. notíțe
notiția
NOTÍȚIE, notiții, s. f. (Înv.) Informație, știre. – Din it. notizia, lat. notitia. DOOM
notíție (înv.) (-ți-e) s. f., art. notíția (-ți-a), g.-d. art. notíției; pl. notíții, art. notíțiile (-ți-i-)
notiție
NOTÍȚIE, notiții, s. f. (Înv.) Informație, știre. – Din it. notizia, lat. notitia. DOOM
notíție (înv.) (-ți-e) s. f., art. notíția (-ți-a), g.-d. art. notíției; pl. notíții, art. notíțiile (-ți-i-)
notiției
NOTÍȚIE, notiții, s. f. (Înv.) Informație, știre. – Din it. notizia, lat. notitia. DOOM
notíție (înv.) (-ți-e) s. f., art. notíția (-ți-a), g.-d. art. notíției; pl. notíții, art. notíțiile (-ți-i-)
notiții
NOTÍȚIE, notiții, s. f. (Înv.) Informație, știre. – Din it. notizia, lat. notitia. DOOM
notíție (înv.) (-ți-e) s. f., art. notíția (-ți-a), g.-d. art. notíției; pl. notíții, art. notíțiile (-ți-i-)
notițiile
NOTÍȚIE, notiții, s. f. (Înv.) Informație, știre. – Din it. notizia, lat. notitia. DOOM
notíție (înv.) (-ți-e) s. f., art. notíția (-ți-a), g.-d. art. notíției; pl. notíții, art. notíțiile (-ți-i-)
notițiilor
NOTÍȚIE, notiții, s. f. (Înv.) Informație, știre. – Din it. notizia, lat. notitia. DOOM
notíție (înv.) (-ți-e) s. f., art. notíția (-ți-a), g.-d. art. notíției; pl. notíții, art. notíțiile (-ți-i-)
notocord
NOTOCÓRDĂ s. f. v. notocord. DOOM
!notocórd/notocórdă s. n./s. f., pl. notocórde
notocordă
NOTOCÓRDĂ s. f. v. notocord. DOOM
!notocórd/notocórdă s. n./s. f., pl. notocórde
notoria
NOTÓRIU, -IE, notorii, adj. Cunoscut de multă lume, știut de toți; p. ext. remarcabil, renumit. – Din fr. notoire, lat. notorius. DOOM
notóriu [riu pron. riu] adj. m., f. notórie (-ri-e); pl. m. și f. notórii
notorie
NOTÓRIU, -IE, notorii, adj. Cunoscut de multă lume, știut de toți; p. ext. remarcabil, renumit. – Din fr. notoire, lat. notorius. DOOM
notóriu [riu pron. riu] adj. m., f. notórie (-ri-e); pl. m. și f. notórii
notoriei
NOTÓRIU, -IE, notorii, adj. Cunoscut de multă lume, știut de toți; p. ext. remarcabil, renumit. – Din fr. notoire, lat. notorius. DOOM
notóriu [riu pron. riu] adj. m., f. notórie (-ri-e); pl. m. și f. notórii
notorietate
NOTORIETÁTE s. f. Însușirea de a fi notoriu, faptul de a fi cunoscut de multă lume; reputație, faimă. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. notoriété. DOOM
notorietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. notorietắții
notorietatea
NOTORIETÁTE s. f. Însușirea de a fi notoriu, faptul de a fi cunoscut de multă lume; reputație, faimă. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. notoriété. DOOM
notorietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. notorietắții
notorietăți
NOTORIETÁTE s. f. Însușirea de a fi notoriu, faptul de a fi cunoscut de multă lume; reputație, faimă. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. notoriété. DOOM
notorietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. notorietắții
notorietății
NOTORIETÁTE s. f. Însușirea de a fi notoriu, faptul de a fi cunoscut de multă lume; reputație, faimă. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. notoriété. DOOM
notorietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. notorietắții
notorietățile
NOTORIETÁTE s. f. Însușirea de a fi notoriu, faptul de a fi cunoscut de multă lume; reputație, faimă. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. notoriété. DOOM
notorietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. notorietắții
notorietăților
NOTORIETÁTE s. f. Însușirea de a fi notoriu, faptul de a fi cunoscut de multă lume; reputație, faimă. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. notoriété. DOOM
notorietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. notorietắții
notorii
NOTÓRIU, -IE, notorii, adj. Cunoscut de multă lume, știut de toți; p. ext. remarcabil, renumit. – Din fr. notoire, lat. notorius. DOOM
notóriu [riu pron. riu] adj. m., f. notórie (-ri-e); pl. m. și f. notórii
notoriii
NOTÓRIU, -IE, notorii, adj. Cunoscut de multă lume, știut de toți; p. ext. remarcabil, renumit. – Din fr. notoire, lat. notorius. DOOM
notóriu [riu pron. riu] adj. m., f. notórie (-ri-e); pl. m. și f. notórii
notoriile
NOTÓRIU, -IE, notorii, adj. Cunoscut de multă lume, știut de toți; p. ext. remarcabil, renumit. – Din fr. notoire, lat. notorius. DOOM
notóriu [riu pron. riu] adj. m., f. notórie (-ri-e); pl. m. și f. notórii
notoriilor
NOTÓRIU, -IE, notorii, adj. Cunoscut de multă lume, știut de toți; p. ext. remarcabil, renumit. – Din fr. notoire, lat. notorius. DOOM
notóriu [riu pron. riu] adj. m., f. notórie (-ri-e); pl. m. și f. notórii
notoriu
NOTÓRIU, -IE, notorii, adj. Cunoscut de multă lume, știut de toți; p. ext. remarcabil, renumit. – Din fr. notoire, lat. notorius. DOOM
notóriu [riu pron. riu] adj. m., f. notórie (-ri-e); pl. m. și f. notórii
notoriul
NOTÓRIU, -IE, notorii, adj. Cunoscut de multă lume, știut de toți; p. ext. remarcabil, renumit. – Din fr. notoire, lat. notorius. DOOM
notóriu [riu pron. riu] adj. m., f. notórie (-ri-e); pl. m. și f. notórii
notoriului
NOTÓRIU, -IE, notorii, adj. Cunoscut de multă lume, știut de toți; p. ext. remarcabil, renumit. – Din fr. notoire, lat. notorius. DOOM
notóriu [riu pron. riu] adj. m., f. notórie (-ri-e); pl. m. și f. notórii
notus
Notus, personificare divină a vîntului cald din sud. Era fiul lui Astraeus și al lui Eos și frate cu Boreas, Eurus și Zephyrus.
notând
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notînd
NOTÁ, notez, vb. I. Tranz. 1. A însemna, a consemna ceva în scris. ♦ A însemna, a marca ceva prin semne, simboluri etc. ♦ A transcrie o melodie cu ajutorul notelor și a altor semne convenționale. 2. A aprecia pe cineva sau rezultatele cuiva prin note, calificative. ♦ A însemna pe cineva într-un anumit loc, în vederea sancționării lui. 3. A semnala, a sublinia ceva; a reține, a memora. – Din fr. noter, lat. notare. DOOM
notá (a ~) vb., ind. prez. 3 noteáză
notăraș
NOTĂRÁȘ, notărași, s. m. Diminutiv al lui notar. Cărărușă la pîrlaz Bătută de-un primăraș; Frunză verde iarbă mare Notărașu-i în cărare. ȘEZ. VIII 28.
notăreasa
NOTĂREÁSĂ, notărese, s. f. (Fam.) Soție de notar. – Notar + suf. -easă. DOOM
notăreásă (fam.) s. f., g.-d. art. notărései; pl. notărése
notărese
NOTĂREÁSĂ, notărese, s. f. (Fam.) Soție de notar. – Notar + suf. -easă. DOOM
notăreásă (fam.) s. f., g.-d. art. notărései; pl. notărése
notăresei
NOTĂREÁSĂ, notărese, s. f. (Fam.) Soție de notar. – Notar + suf. -easă. DOOM
notăreásă (fam.) s. f., g.-d. art. notărései; pl. notărése
notăresele
NOTĂREÁSĂ, notărese, s. f. (Fam.) Soție de notar. – Notar + suf. -easă. DOOM
notăreásă (fam.) s. f., g.-d. art. notărései; pl. notărése
notăreselor
NOTĂREÁSĂ, notărese, s. f. (Fam.) Soție de notar. – Notar + suf. -easă. DOOM
notăreásă (fam.) s. f., g.-d. art. notărései; pl. notărése
notări
NOTÁRE, notări, s. f. 1. Acțiunea de a nota și rezultatul ei. 2. Mențiune care se trece în cartea funciară referitoare la drepturile reale imobiliare înscrise în acea carte. – V. nota. DOOM
notáre s. f., g.-d. art. notắrii; pl. notắri
notării
NOTÁRE, notări, s. f. 1. Acțiunea de a nota și rezultatul ei. 2. Mențiune care se trece în cartea funciară referitoare la drepturile reale imobiliare înscrise în acea carte. – V. nota. DOOM
notáre s. f., g.-d. art. notắrii; pl. notắri
notările
NOTÁRE, notări, s. f. 1. Acțiunea de a nota și rezultatul ei. 2. Mențiune care se trece în cartea funciară referitoare la drepturile reale imobiliare înscrise în acea carte. – V. nota. DOOM
notáre s. f., g.-d. art. notắrii; pl. notắri
notărilor
NOTÁRE, notări, s. f. 1. Acțiunea de a nota și rezultatul ei. 2. Mențiune care se trece în cartea funciară referitoare la drepturile reale imobiliare înscrise în acea carte. – V. nota. DOOM
notáre s. f., g.-d. art. notắrii; pl. notắri
notăriță
NOTĂRÍȚĂ, notărițe, s. f. Femeie notar. – Notar + suf. -iță. DOOM
notăríță s. f., g.-d. art. notăríței; pl. notăríțe
notătița
NOTĂTÍȚĂ, notătițe, s. f. Gen de păsări din ordinul picioroangelor, din regiunile nordice, care seamănă cu niște rațe mici (Phalaropus); pasăre din acest gen. – Et. nec. DOOM
notătíță (pasăre) s. f., g.-d. art. notătíței; pl. notătíțe
notătițe
NOTĂTÍȚĂ, notătițe, s. f. Gen de păsări din ordinul picioroangelor, din regiunile nordice, care seamănă cu niște rațe mici (Phalaropus); pasăre din acest gen. – Et. nec. DOOM
notătíță (pasăre) s. f., g.-d. art. notătíței; pl. notătíțe
notătiței
NOTĂTÍȚĂ, notătițe, s. f. Gen de păsări din ordinul picioroangelor, din regiunile nordice, care seamănă cu niște rațe mici (Phalaropus); pasăre din acest gen. – Et. nec. DOOM
notătíță (pasăre) s. f., g.-d. art. notătíței; pl. notătíțe
notătițele
NOTĂTÍȚĂ, notătițe, s. f. Gen de păsări din ordinul picioroangelor, din regiunile nordice, care seamănă cu niște rațe mici (Phalaropus); pasăre din acest gen. – Et. nec. DOOM
notătíță (pasăre) s. f., g.-d. art. notătíței; pl. notătíțe
notătițelor
NOTĂTÍȚĂ, notătițe, s. f. Gen de păsări din ordinul picioroangelor, din regiunile nordice, care seamănă cu niște rațe mici (Phalaropus); pasăre din acest gen. – Et. nec. DOOM
notătíță (pasăre) s. f., g.-d. art. notătíței; pl. notătíțe
notătoare
NOTĂTOÁRE, notătoare, s. f. (Bot.) Broscariță. – [Î]nota + suf. -oare. DOOM
!notătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. notătoárei; pl. notătoáre
notătoarea
NOTĂTOÁRE, notătoare, s. f. (Bot.) Broscariță. – [Î]nota + suf. -oare. DOOM
!notătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. notătoárei; pl. notătoáre
notătoarei
NOTĂTOÁRE, notătoare, s. f. (Bot.) Broscariță. – [Î]nota + suf. -oare. DOOM
!notătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. notătoárei; pl. notătoáre
notătoarele
NOTĂTOÁRE, notătoare, s. f. (Bot.) Broscariță. – [Î]nota + suf. -oare. DOOM
!notătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. notătoárei; pl. notătoáre
notătoarelor
NOTĂTOÁRE, notătoare, s. f. (Bot.) Broscariță. – [Î]nota + suf. -oare. DOOM
!notătoáre (plantă) s. f., g.-d. art. notătoárei; pl. notătoáre
nou
NOU, NÓUĂ, noi, adj., s. n. 1. Adj. Făcut sau creat (relativ) de curând; care apare pentru prima dată. ◊ Lună nouă = fază a Lunii când aceasta este în conjuncție și când fața dinspre Pământ, nefiind luminată, este invizibilă; timpul când Luna este în această fază. Crai nou = nume popular dat Lunii în prima ei fază (când are forma unei seceri subțiri). Lumea nouă = America. ◊ Expr. Ce mai (e) nou? ~ ce s-a mai întâmplat în ultima vreme? ♦ (Despre produse agricole, viticole etc.) Din recolta anului în curs sau a anului imediat anterior. 2. Adj. Care apare în locul unui lucru, al unei ființe etc. mai vechi; de azi, contemporan, actual. 3. S. n. Element care apare la un moment dat în procesul dezvoltării unui fenomen și se deosebește fundamental de elementele vechi, pe care reușește să le domine. 4. Adj. Care a fost executat sau cumpărat de curând; care se află în bună stare; care nu a mai fost folosit sau a fost puțin folosit. 5. Adj. Cu aspect și conținut schimbat; transformat în bine; reînnoit, refăcut. ♦ Evoluat, perfecționat. 6. Adj. Care s-a ivit de curând, recent. ◊ Expr. Lume nouă! exclamație familiară cu care întâmpinăm pe oaspeții rari. 7. Adj. Care se adaugă (într-o succesiune) la ceva (de același fel) ce exista de mai înainte, care este încă unul pe lângă cel existent. ◊ Loc. adv. Din nou = încă o dată, iarăși, iar. 8. Adj. Lipsit de experiență, neexperimentat (din cauza absenței unei practici suficiente). [Pl. și: (f.) nouă] – Lat. novus, -a. DOOM
Ánul Nou (sărbătoare) s. propriu m., g.-d. Ánului Nou
nouar
NOUÁR, nouari, s. m. (Fam.) Carte de joc de nouă puncte. [Pr.: no-uar] – Nouă + suf. -ar. DOOM
nouár (no-uar) s. m., pl. nouári
nouari
NOUÁR, nouari, s. m. (Fam.) Carte de joc de nouă puncte. [Pr.: no-uar] – Nouă + suf. -ar. DOOM
nouár (no-uar) s. m., pl. nouári
nouarii
NOUÁR, nouari, s. m. (Fam.) Carte de joc de nouă puncte. [Pr.: no-uar] – Nouă + suf. -ar. DOOM
nouár (no-uar) s. m., pl. nouári
nouarilor
NOUÁR, nouari, s. m. (Fam.) Carte de joc de nouă puncte. [Pr.: no-uar] – Nouă + suf. -ar. DOOM
nouár (no-uar) s. m., pl. nouári
nouarul
NOUÁR, nouari, s. m. (Fam.) Carte de joc de nouă puncte. [Pr.: no-uar] – Nouă + suf. -ar. DOOM
nouár (no-uar) s. m., pl. nouári
nouarului
NOUÁR, nouari, s. m. (Fam.) Carte de joc de nouă puncte. [Pr.: no-uar] – Nouă + suf. -ar. DOOM
nouár (no-uar) s. m., pl. nouári
noul
NO interj. (Reg.) Ei! hei! ia! – Din magh. na. DOOM
no2 (teatrul ~) s. n.
nouleț
NOULÉȚ, -EÁȚĂ, nouleți, -e, adj. (Rar) Nouț.
noului
NO interj. (Reg.) Ei! hei! ia! – Din magh. na. DOOM
no2 (teatrul ~) s. n.
noumen
NOUMEN s.n. v. numen.
noumen
NOUMEN s.n. v. numen.
noumenal
NOUMENÁL, -Ă adj. v. numenal.
nour
NOR, nori, s. m. 1. (Mai ales la pl.) Masă (delimitată) de vapori sau de picături de apă, de cristale de gheață aflate în suspensie în atmosferă. ◊ Loc. adj. și adv. Până la (sau în) nori = (care se înalță) foarte sus. Loc. vb. A fi nor = a fi înnorat. ◊ Expr. Trăiește sau e (cu capul) în nori sau parc-ar fi căzut din nori, se spune despre o persoană străină de cele ce se petrec în jurul ei. ◊ Nor arzător = masă de gaze și de cenușă vulcanică cu temperatură ridicată care este expulzată în atmosferă în timpul erupției unui vulcan. Nor de stele = grupare de stele, cu limite neregulate, aflată în diverse galaxii. Norii lui Magellan = numele a două sisteme stelare aflate în afara galaxiei noastre. 2. Masă densă și mobilă de praf, de fum etc. 3. Fig. Mulțime compactă (și mobilă) de ființe (care întunecă zarea). [Var.: (reg.) nóur, núor, s. m.] – Lat. nubilum. DOOM
nor s. m., pl. nori
noura
NOURÁ vb. I v. înnora.
nouraș
NOURÁȘ, nourași, s. m. Norișor. [Pr.: no-u-] – Nour + suf. -aș. DOOM
nouráș s. m., pl. nouráși
nourași
NOURÁȘ, nourași, s. m. Norișor. [Pr.: no-u-] – Nour + suf. -aș. DOOM
nouráș s. m., pl. nouráși
nourașii
NOURÁȘ, nourași, s. m. Norișor. [Pr.: no-u-] – Nour + suf. -aș. DOOM
nouráș s. m., pl. nouráși
nourașilor
NOURÁȘ, nourași, s. m. Norișor. [Pr.: no-u-] – Nour + suf. -aș. DOOM
nouráș s. m., pl. nouráși
nourașul
NOURÁȘ, nourași, s. m. Norișor. [Pr.: no-u-] – Nour + suf. -aș. DOOM
nouráș s. m., pl. nouráși
nourașului
NOURÁȘ, nourași, s. m. Norișor. [Pr.: no-u-] – Nour + suf. -aș. DOOM
nouráș s. m., pl. nouráși
nourei
NOURÉL, nourei, s. m. (Pop.) Norișor. [Pr.: no-u-] – Nour + suf. -el. DOOM
nourél s. m., pl. nouréi, art. nouréii
noureii
NOURÉL, nourei, s. m. (Pop.) Norișor. [Pr.: no-u-] – Nour + suf. -el. DOOM
nourél s. m., pl. nouréi, art. nouréii
noureilor
NOURÉL, nourei, s. m. (Pop.) Norișor. [Pr.: no-u-] – Nour + suf. -el. DOOM
nourél s. m., pl. nouréi, art. nouréii
nourel
NOURÉL, nourei, s. m. (Pop.) Norișor. [Pr.: no-u-] – Nour + suf. -el. DOOM
nourél s. m., pl. nouréi, art. nouréii
nourelul
NOURÉL, nourei, s. m. (Pop.) Norișor. [Pr.: no-u-] – Nour + suf. -el. DOOM
nourél s. m., pl. nouréi, art. nouréii
nourelului
NOURÉL, nourei, s. m. (Pop.) Norișor. [Pr.: no-u-] – Nour + suf. -el. DOOM
nourél s. m., pl. nouréi, art. nouréii
nouros
NORÓS, -OÁSĂ, noroși, -oase, adj. (Despre cer; p. ext. despre zile, despre vreme) Cu nori, plin de nori; înnorat. ♦ Fig. (Despre oameni) Întunecat, posomorât, întristat; (despre față, privire, ochi) care arată posomorâre, tristețe. ♦ Fig. (Rar) Neclar, confuz, obscur. [Var.: nourós, -oásă adj.] – Nor + suf. -os. DOOM
norós adj. m., pl. noróși; f. noroásă, pl. noroáse
nous
NÓUS s.n. (Fil.) Principiu inteligent care a plăsmuit lumea în filozofia greacă. ♦ (În concepția filozofică a lui Anaxagora) Noțiune care desemnează substanța de sine stătătoare, generatoare a mișcării, vieții, ordinii din lumea materială. [< gr. nous – spirit, rațiune].
nousul
NÓUS s.n. (Fil.) Principiu inteligent care a plăsmuit lumea în filozofia greacă. ♦ (În concepția filozofică a lui Anaxagora) Noțiune care desemnează substanța de sine stătătoare, generatoare a mișcării, vieții, ordinii din lumea materială. [< gr. nous – spirit, rațiune].
nousului
NÓUS s.n. (Fil.) Principiu inteligent care a plăsmuit lumea în filozofia greacă. ♦ (În concepția filozofică a lui Anaxagora) Noțiune care desemnează substanța de sine stătătoare, generatoare a mișcării, vieții, ordinii din lumea materială. [< gr. nous – spirit, rațiune].
nousuri
NÓUS s.n. (Fil.) Principiu inteligent care a plăsmuit lumea în filozofia greacă. ♦ (În concepția filozofică a lui Anaxagora) Noțiune care desemnează substanța de sine stătătoare, generatoare a mișcării, vieții, ordinii din lumea materială. [< gr. nous – spirit, rațiune].
nousurile
NÓUS s.n. (Fil.) Principiu inteligent care a plăsmuit lumea în filozofia greacă. ♦ (În concepția filozofică a lui Anaxagora) Noțiune care desemnează substanța de sine stătătoare, generatoare a mișcării, vieții, ordinii din lumea materială. [< gr. nous – spirit, rațiune].
nousurilor
NÓUS s.n. (Fil.) Principiu inteligent care a plăsmuit lumea în filozofia greacă. ♦ (În concepția filozofică a lui Anaxagora) Noțiune care desemnează substanța de sine stătătoare, generatoare a mișcării, vieții, ordinii din lumea materială. [< gr. nous – spirit, rațiune].
noutate
NOUTÁTE, (2, 3) noutăți, s. f. 1. Însușirea de a fi nou. 2. (Concr.) Lucru nou, de curând pus în circulație, de-abia descoperit etc. 3. Veste, știre recentă (și interesantă); novita, nuvelă. [Pr.: no-u-] – Din lat. novitas, -atem, fr. nouvelle (după nou). DOOM
noutáte s. f., g.-d. art. noutắții; (obiecte, vești) pl. noutắți
noutatea
NOUTÁTE, (2, 3) noutăți, s. f. 1. Însușirea de a fi nou. 2. (Concr.) Lucru nou, de curând pus în circulație, de-abia descoperit etc. 3. Veste, știre recentă (și interesantă); novita, nuvelă. [Pr.: no-u-] – Din lat. novitas, -atem, fr. nouvelle (după nou). DOOM
noutáte s. f., g.-d. art. noutắții; (obiecte, vești) pl. noutắți
noutăți
NOUTÁTE, (2, 3) noutăți, s. f. 1. Însușirea de a fi nou. 2. (Concr.) Lucru nou, de curând pus în circulație, de-abia descoperit etc. 3. Veste, știre recentă (și interesantă); novita, nuvelă. [Pr.: no-u-] – Din lat. novitas, -atem, fr. nouvelle (după nou). DOOM
noutáte s. f., g.-d. art. noutắții; (obiecte, vești) pl. noutắți
noutății
NOUTÁTE, (2, 3) noutăți, s. f. 1. Însușirea de a fi nou. 2. (Concr.) Lucru nou, de curând pus în circulație, de-abia descoperit etc. 3. Veste, știre recentă (și interesantă); novita, nuvelă. [Pr.: no-u-] – Din lat. novitas, -atem, fr. nouvelle (după nou). DOOM
noutáte s. f., g.-d. art. noutắții; (obiecte, vești) pl. noutắți
noutățile
NOUTÁTE, (2, 3) noutăți, s. f. 1. Însușirea de a fi nou. 2. (Concr.) Lucru nou, de curând pus în circulație, de-abia descoperit etc. 3. Veste, știre recentă (și interesantă); novita, nuvelă. [Pr.: no-u-] – Din lat. novitas, -atem, fr. nouvelle (după nou). DOOM
noutáte s. f., g.-d. art. noutắții; (obiecte, vești) pl. noutắți
noutăților
NOUTÁTE, (2, 3) noutăți, s. f. 1. Însușirea de a fi nou. 2. (Concr.) Lucru nou, de curând pus în circulație, de-abia descoperit etc. 3. Veste, știre recentă (și interesantă); novita, nuvelă. [Pr.: no-u-] – Din lat. novitas, -atem, fr. nouvelle (după nou). DOOM
noutáte s. f., g.-d. art. noutắții; (obiecte, vești) pl. noutắți
nouvelle
NOUVELLE VAGUE loc.s. Denumire dată unei grupe de cineaști francezi, ale căror filme se caracterizează prin anarhism și nonconformism de suprafață. [Pron. nuvel vag. / < fr. nouvelle-vague – noul val].
nouă
NÓUĂ num. card., s. m. 1. Num. card. Numărul care are în numărătoare locul între opt și zece; se indică prin cifra 9 (sau IX). ◊ (Adjectival) Are nouă ani. ◊ Expr. A avea nouă vieți (sau suflete) = a fi foarte rezistent sau foarte viteaz. A avea nouă băieri la pungă = a fi foarte zgârcit. (Peste) nouă mări și (nouă) țări = foarte departe. ◊ (Substantivat) Veneau nouă. (Cu valoare de num. ord.) Volumul nouă. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De nouă ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Cumpără câte nouă (mere). 2. S. m. Semn grafic care reprezintă numărul nouă (1); p. ext. desen, figură în forma acestui semn. ♦ Nota nouă (1). – Lat. novem. DOOM
nóuă súte num.; 900/CM
nouălea
NÓUĂLEA, NÓUA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al optulea și al zecelea. ◊ Expr. A fi în al nouălea cer = a fi în culmea fericirii. Pe planul al nouălea, se spune despre ceva considerat neimportant, lăsat la o parte. – Nouă + le + a. DOOM
nóuălea (al ~) num. m., f. a nóua; al IX-lea/al 9-lea, a IX-a/a 9-a
nouăsprece
NÓUĂSPREZECE num. card. Numărul care are în numărătoare locul între optsprezece și douăzeci; se indică prin cifra 19 (sau XIX). ◊ (Adjectival) Nouăsprezece zile. ◊ (Substantivat) Au plecat nouăsprezece. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Apartamentul nouăsprezece. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De nouăsprezece ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Pleacă câte nouăsprezece. – Nouă + spre + zece. DOOM
!nóuăsprezece (-uăs-pre-/-uă-spre-) num.; 19/XIX
nouăsprecelea
NÓUĂSPREZECELEA, -CEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al optsprezecelea și al douăzecilea. ◊ Expr. (Rar) Al nouăsprezecelea cer = culmea fericirii, a măririi, a prețuirii. – Nouăsprezece + le + a. DOOM
!nóuăsprezecelea (al ~) (-uăs-pre-/-uă-spre-) num. m., f. a nóuăsprezecea; al XIX-lea/al 19-lea, a XIX-a/a 19-a
nouăsprezece
NÓUĂSPREZECE num. card. Numărul care are în numărătoare locul între optsprezece și douăzeci; se indică prin cifra 19 (sau XIX). ◊ (Adjectival) Nouăsprezece zile. ◊ (Substantivat) Au plecat nouăsprezece. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Apartamentul nouăsprezece. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De nouăsprezece ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Pleacă câte nouăsprezece. – Nouă + spre + zece. DOOM
!nóuăsprezece (-uăs-pre-/-uă-spre-) num.; 19/XIX
nouăsprezecelea
NÓUĂSPREZECELEA, -CEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al optsprezecelea și al douăzecilea. ◊ Expr. (Rar) Al nouăsprezecelea cer = culmea fericirii, a măririi, a prețuirii. – Nouăsprezece + le + a. DOOM
!nóuăsprezecelea (al ~) (-uăs-pre-/-uă-spre-) num. m., f. a nóuăsprezecea; al XIX-lea/al 19-lea, a XIX-a/a 19-a
nouăzeci
NOUĂZÉCI num. card. Număr care are în numărătoare locul între optzeci și nouă și nouăzeci și unu; se indică prin cifra 90 (sau XC). ◊ (Adjectival) Are nouăzeci de ani. ◊ (Substantivat) Erau nouăzeci. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Rândul nouăzeci. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De nouăzeci de ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Câte nouăzeci de lei. – Nouă + zeci. DOOM
nouăzéci num.; 90/XC
nouăzecilea
NOUĂZÉCILEA, -CEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al optzeci și nouălea și al nouăzeci și unulea. – Nouăzeci + le + a. DOOM
nouăzécilea (al ~) num. m., f. a nouăzécea; al XC-lea/al 90-lea, a XC-a/a 90-a
nouășpe
NÓUĂSPREZECE num. card. Numărul care are în numărătoare locul între optsprezece și douăzeci; se indică prin cifra 19 (sau XIX). ◊ (Adjectival) Nouăsprezece zile. ◊ (Substantivat) Au plecat nouăsprezece. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Apartamentul nouăsprezece. ◊ (Intră în componența num. adverbial) De nouăsprezece ori. ◊ (Precedat de „câte”, intră în componența num. distributiv) Pleacă câte nouăsprezece. – Nouă + spre + zece. DOOM
!nóuăsprezece (-uăs-pre-/-uă-spre-) num.; 19/XIX
nouășpelea
NÓUĂSPREZECELEA, -CEA num. ord. (Precedat de art. „al”, „a”; de obicei cu valoare adjectivală) Care se află între al optsprezecelea și al douăzecilea. ◊ Expr. (Rar) Al nouăsprezecelea cer = culmea fericirii, a măririi, a prețuirii. – Nouăsprezece + le + a. DOOM
!nóuăsprezecelea (al ~) (-uăs-pre-/-uă-spre-) num. m., f. a nóuăsprezecea; al XIX-lea/al 19-lea, a XIX-a/a 19-a
nouț
NOÚȚ, -Ă, nouți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui nou. ◊ Nou-nouț = foarte nou, abia făcut, cumpărat, primit etc. – Nou + suf. -uț. DOOM
!noúț (rar) adj. m., pl. noúți; f. noúță, pl. noúțe
nouța
NOÚȚ, -Ă, nouți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui nou. ◊ Nou-nouț = foarte nou, abia făcut, cumpărat, primit etc. – Nou + suf. -uț. DOOM
!noúț (rar) adj. m., pl. noúți; f. noúță, pl. noúțe
nouțe
NOÚȚ, -Ă, nouți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui nou. ◊ Nou-nouț = foarte nou, abia făcut, cumpărat, primit etc. – Nou + suf. -uț. DOOM
!noúț (rar) adj. m., pl. noúți; f. noúță, pl. noúțe
nouței
NOÚȚ, -Ă, nouți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui nou. ◊ Nou-nouț = foarte nou, abia făcut, cumpărat, primit etc. – Nou + suf. -uț. DOOM
!noúț (rar) adj. m., pl. noúți; f. noúță, pl. noúțe
nouțele
NOÚȚ, -Ă, nouți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui nou. ◊ Nou-nouț = foarte nou, abia făcut, cumpărat, primit etc. – Nou + suf. -uț. DOOM
!noúț (rar) adj. m., pl. noúți; f. noúță, pl. noúțe
nouțelor
NOÚȚ, -Ă, nouți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui nou. ◊ Nou-nouț = foarte nou, abia făcut, cumpărat, primit etc. – Nou + suf. -uț. DOOM
!noúț (rar) adj. m., pl. noúți; f. noúță, pl. noúțe
nouți
NOÚȚ, -Ă, nouți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui nou. ◊ Nou-nouț = foarte nou, abia făcut, cumpărat, primit etc. – Nou + suf. -uț. DOOM
!noúț (rar) adj. m., pl. noúți; f. noúță, pl. noúțe
nouții
NOÚȚ, -Ă, nouți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui nou. ◊ Nou-nouț = foarte nou, abia făcut, cumpărat, primit etc. – Nou + suf. -uț. DOOM
!noúț (rar) adj. m., pl. noúți; f. noúță, pl. noúțe
nouților
NOÚȚ, -Ă, nouți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui nou. ◊ Nou-nouț = foarte nou, abia făcut, cumpărat, primit etc. – Nou + suf. -uț. DOOM
!noúț (rar) adj. m., pl. noúți; f. noúță, pl. noúțe
nouțul
NOÚȚ, -Ă, nouți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui nou. ◊ Nou-nouț = foarte nou, abia făcut, cumpărat, primit etc. – Nou + suf. -uț. DOOM
!noúț (rar) adj. m., pl. noúți; f. noúță, pl. noúțe
nouțului
NOÚȚ, -Ă, nouți, -e, adj. (Rar) Diminutiv al lui nou. ◊ Nou-nouț = foarte nou, abia făcut, cumpărat, primit etc. – Nou + suf. -uț. DOOM
!noúț (rar) adj. m., pl. noúți; f. noúță, pl. noúțe
nov
NOV- v. novo-.
nova
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
nova
NÓVĂ, nove, s. f. Stea variabilă explozivă, a cărei strălucire crește puternic și relativ brusc, pentru a reveni apoi treptat la strălucirea inițială. – Din fr. nova. DOOM
nóvă s. f., g.-d. art. nóvei; pl. nóve
novac
NOVÁC, novaci, s. m. (Pop.) Nume dat în mitologia populară unui personaj închipuit ca un om puternic și voinic. – Din n. pr. Novac. DOOM
novác (pop.) s. m., pl. nováci
novaci
NOVÁC, novaci, s. m. (Pop.) Nume dat în mitologia populară unui personaj închipuit ca un om puternic și voinic. – Din n. pr. Novac. DOOM
novác (pop.) s. m., pl. nováci
novacii
NOVÁC, novaci, s. m. (Pop.) Nume dat în mitologia populară unui personaj închipuit ca un om puternic și voinic. – Din n. pr. Novac. DOOM
novác (pop.) s. m., pl. nováci
novacilor
NOVÁC, novaci, s. m. (Pop.) Nume dat în mitologia populară unui personaj închipuit ca un om puternic și voinic. – Din n. pr. Novac. DOOM
novác (pop.) s. m., pl. nováci
novacul
NOVÁC, novaci, s. m. (Pop.) Nume dat în mitologia populară unui personaj închipuit ca un om puternic și voinic. – Din n. pr. Novac. DOOM
novác (pop.) s. m., pl. nováci
novacului
NOVÁC, novaci, s. m. (Pop.) Nume dat în mitologia populară unui personaj închipuit ca un om puternic și voinic. – Din n. pr. Novac. DOOM
novác (pop.) s. m., pl. nováci
novai
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novam
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novare
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novare
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare.
novară
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novarăm
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novarăți
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novase
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novasem
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novaseră
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novaserăm
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novaserăți
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novaseși
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novaseți
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novat
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novat
NOVÁT, -Ă, novați, -te, adj. (Jur.) Care este sau a făcut obiectul unei novații. – V. nova.
novata
NOVÁT, -Ă, novați, -te, adj. (Jur.) Care este sau a făcut obiectul unei novații. – V. nova.
novate
NOVÁT, -Ă, novați, -te, adj. (Jur.) Care este sau a făcut obiectul unei novații. – V. nova.
novatei
NOVÁT, -Ă, novați, -te, adj. (Jur.) Care este sau a făcut obiectul unei novații. – V. nova.
novatele
NOVÁT, -Ă, novați, -te, adj. (Jur.) Care este sau a făcut obiectul unei novații. – V. nova.
novatelor
NOVÁT, -Ă, novați, -te, adj. (Jur.) Care este sau a făcut obiectul unei novații. – V. nova.
novatoare
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatoare
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatoarea
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatoarea
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatoarei
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatoarei
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatoarele
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatoarele
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatoarelor
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatoarelor
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novator
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novator
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatori
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatori
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatorii
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatorii
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatorilor
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatorilor
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatoriu
NOVATÓRIU, -IE adj. (Liv.) Referitor la novație. [< fr. novatoire].
novatorul
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatorul
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatorului
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatorului
NOVATÓR, -OÁRE, novatori, -oare, s. m. și f., adj. (Livr.) 1. S. m. și f. Persoană cu idei și concepții noi; persoană care introduce o noutate (utilă). 2. S. m. și f. (Peior.) Persoană care vrea să inoveze cu orice preț. 3. Adj. Care aduce, cuprinde idei noi; înnoitor. Acțiune novatoare. – Din fr. novateur, lat. novator. DOOM
novatór adj. m., s. m., pl. novatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. novatoáre
novatul
NOVÁT, -Ă, novați, -te, adj. (Jur.) Care este sau a făcut obiectul unei novații. – V. nova.
novatului
NOVÁT, -Ă, novați, -te, adj. (Jur.) Care este sau a făcut obiectul unei novații. – V. nova.
novau
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novași
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novați
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novați
NOVÁT, -Ă, novați, -te, adj. (Jur.) Care este sau a făcut obiectul unei novații. – V. nova.
novația
NOVÁȚIE, novații, s. f. 1. Act juridic prin care se stinge o obligație veche și se înlocuiește cu alta nouă. 2. (Rar) Inovație. – Din fr. novation, lat. novatio. DOOM
nováție (-ți-e) s. f., art. nováția (-ți-a), g.-d. art. nováției; pl. nováții, art. nováțiile (-ți-i-)
novație
NOVÁȚIE, novații, s. f. 1. Act juridic prin care se stinge o obligație veche și se înlocuiește cu alta nouă. 2. (Rar) Inovație. – Din fr. novation, lat. novatio. DOOM
nováție (-ți-e) s. f., art. nováția (-ți-a), g.-d. art. nováției; pl. nováții, art. nováțiile (-ți-i-)
novației
NOVÁȚIE, novații, s. f. 1. Act juridic prin care se stinge o obligație veche și se înlocuiește cu alta nouă. 2. (Rar) Inovație. – Din fr. novation, lat. novatio. DOOM
nováție (-ți-e) s. f., art. nováția (-ți-a), g.-d. art. nováției; pl. nováții, art. nováțiile (-ți-i-)
novații
NOVÁT, -Ă, novați, -te, adj. (Jur.) Care este sau a făcut obiectul unei novații. – V. nova.
novații
NOVÁȚIE, novații, s. f. 1. Act juridic prin care se stinge o obligație veche și se înlocuiește cu alta nouă. 2. (Rar) Inovație. – Din fr. novation, lat. novatio. DOOM
nováție (-ți-e) s. f., art. nováția (-ți-a), g.-d. art. nováției; pl. nováții, art. nováțiile (-ți-i-)
novațiile
NOVÁȚIE, novații, s. f. 1. Act juridic prin care se stinge o obligație veche și se înlocuiește cu alta nouă. 2. (Rar) Inovație. – Din fr. novation, lat. novatio. DOOM
nováție (-ți-e) s. f., art. nováția (-ți-a), g.-d. art. nováției; pl. nováții, art. nováțiile (-ți-i-)
novațiilor
NOVÁȚIE, novații, s. f. 1. Act juridic prin care se stinge o obligație veche și se înlocuiește cu alta nouă. 2. (Rar) Inovație. – Din fr. novation, lat. novatio. DOOM
nováție (-ți-e) s. f., art. nováția (-ți-a), g.-d. art. nováției; pl. nováții, art. nováțiile (-ți-i-)
novaților
NOVÁT, -Ă, novați, -te, adj. (Jur.) Care este sau a făcut obiectul unei novații. – V. nova.
novațiune
NOVAȚIÚNE s.f. v. novație.
nove
NÓVĂ, nove, s. f. Stea variabilă explozivă, a cărei strălucire crește puternic și relativ brusc, pentru a reveni apoi treptat la strălucirea inițială. – Din fr. nova. DOOM
nóvă s. f., g.-d. art. nóvei; pl. nóve
novează
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novecento
NOVECÉNTO s.n. Denumire italiană pentru sec. XX și cultura și arta lui. [< it. novecento].
novecentoul
NOVECÉNTO s.n. Denumire italiană pentru sec. XX și cultura și arta lui. [< it. novecento].
novecentoului
NOVECÉNTO s.n. Denumire italiană pentru sec. XX și cultura și arta lui. [< it. novecento].
novei
NÓVĂ, nove, s. f. Stea variabilă explozivă, a cărei strălucire crește puternic și relativ brusc, pentru a reveni apoi treptat la strălucirea inițială. – Din fr. nova. DOOM
nóvă s. f., g.-d. art. nóvei; pl. nóve
novela
NOVÉLĂ1, novele, s. f. (Jur.) Dispoziție suplimentară care se adaugă la o lege cuprinsă într-o codificare anterioară (în dreptul roman). – Din lat. novellae. DOOM
novélă (jur.) s. f., g.-d. art. novélei; pl. novéle
novela
NOVÉLĂ2 s. f. v. nuvelă. DOOM
nuvélă s. f., g.-d. art. nuvélei; pl. nuvéle
novele
NÓVĂ, nove, s. f. Stea variabilă explozivă, a cărei strălucire crește puternic și relativ brusc, pentru a reveni apoi treptat la strălucirea inițială. – Din fr. nova. DOOM
nóvă s. f., g.-d. art. nóvei; pl. nóve
novele
NOVÉLĂ1, novele, s. f. (Jur.) Dispoziție suplimentară care se adaugă la o lege cuprinsă într-o codificare anterioară (în dreptul roman). – Din lat. novellae. DOOM
novélă (jur.) s. f., g.-d. art. novélei; pl. novéle
novele
NOVÉLĂ2 s. f. v. nuvelă. DOOM
nuvélă s. f., g.-d. art. nuvélei; pl. nuvéle
novelei
NOVÉLĂ1, novele, s. f. (Jur.) Dispoziție suplimentară care se adaugă la o lege cuprinsă într-o codificare anterioară (în dreptul roman). – Din lat. novellae. DOOM
novélă (jur.) s. f., g.-d. art. novélei; pl. novéle
novelei
NOVÉLĂ2 s. f. v. nuvelă. DOOM
nuvélă s. f., g.-d. art. nuvélei; pl. nuvéle
novelele
NOVÉLĂ1, novele, s. f. (Jur.) Dispoziție suplimentară care se adaugă la o lege cuprinsă într-o codificare anterioară (în dreptul roman). – Din lat. novellae. DOOM
novélă (jur.) s. f., g.-d. art. novélei; pl. novéle
novelele
NOVÉLĂ2 s. f. v. nuvelă. DOOM
nuvélă s. f., g.-d. art. nuvélei; pl. nuvéle
novelelor
NOVÉLĂ1, novele, s. f. (Jur.) Dispoziție suplimentară care se adaugă la o lege cuprinsă într-o codificare anterioară (în dreptul roman). – Din lat. novellae. DOOM
novélă (jur.) s. f., g.-d. art. novélei; pl. novéle
novelelor
NOVÉLĂ2 s. f. v. nuvelă. DOOM
nuvélă s. f., g.-d. art. nuvélei; pl. nuvéle
noveleta
NUVELÉTĂ, nuvelete, s. f. (Rar) Nuvelă (1) de proporții mai reduse. [Var.: novelétă s. f.] – Din it. novelletta (după nuvelă). DOOM
nuvelétă (rar) s. f., g.-d. art. nuvelétei; pl. nuveléte
novelete
NUVELÉTĂ, nuvelete, s. f. (Rar) Nuvelă (1) de proporții mai reduse. [Var.: novelétă s. f.] – Din it. novelletta (după nuvelă). DOOM
nuvelétă (rar) s. f., g.-d. art. nuvelétei; pl. nuveléte
noveletei
NUVELÉTĂ, nuvelete, s. f. (Rar) Nuvelă (1) de proporții mai reduse. [Var.: novelétă s. f.] – Din it. novelletta (după nuvelă). DOOM
nuvelétă (rar) s. f., g.-d. art. nuvelétei; pl. nuveléte
noveletele
NUVELÉTĂ, nuvelete, s. f. (Rar) Nuvelă (1) de proporții mai reduse. [Var.: novelétă s. f.] – Din it. novelletta (după nuvelă). DOOM
nuvelétă (rar) s. f., g.-d. art. nuvelétei; pl. nuveléte
noveletelor
NUVELÉTĂ, nuvelete, s. f. (Rar) Nuvelă (1) de proporții mai reduse. [Var.: novelétă s. f.] – Din it. novelletta (după nuvelă). DOOM
nuvelétă (rar) s. f., g.-d. art. nuvelétei; pl. nuveléte
novelistică
NOVELÍSTICĂ s.f. Totalitatea nuvelelor unui scriitor, ale literaturii unei epoci etc. [Gen. -cii. / cf. germ. Novellistik].
novelor
NÓVĂ, nove, s. f. Stea variabilă explozivă, a cărei strălucire crește puternic și relativ brusc, pentru a reveni apoi treptat la strălucirea inițială. – Din fr. nova. DOOM
nóvă s. f., g.-d. art. nóvei; pl. nóve
novembre
NOIÉMVRIE s. m. v. noiembrie. DOOM
!noiémbrie (-bri-e) s. m., g.-d. lui noiémbrie; abr. nov.; XI/.11./-11-
novez
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
noveze
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novezi
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novi
NOVI- v. novo-.
novibelgii
SCÂNTEIÚȚĂ, scânteiuțe, s. f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Anagallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.
novice
NOVÍCE, novici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care abia a început să învețe ceva sau care a început de curând să activeze într-un domeniu; începător. 2. Adj. Care nu are experiența vieții. 3. S. m. și f. Persoană care a intrat de curând într-o mănăstire și are de făcut un stagiu până la călugărie. 4. S. m. și f. Spec. Marinar care face ucenicie. – Din fr. novice. DOOM
!novíce adj. m., s. m., pl. novíci; adj. f., s. f. sg. și pl. novíce
novice
NOVÍCE, novici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care abia a început să învețe ceva sau care a început de curând să activeze într-un domeniu; începător. 2. Adj. Care nu are experiența vieții. 3. S. m. și f. Persoană care a intrat de curând într-o mănăstire și are de făcut un stagiu până la călugărie. 4. S. m. și f. Spec. Marinar care face ucenicie. – Din fr. novice. DOOM
!novíce adj. m., s. m., pl. novíci; adj. f., s. f. sg. și pl. novíce
noviciat
NOVICIÁT, noviciate, s. n. Situația, starea, condiția de novice (2); timpul cât durează această stare. [Pr.: -ci-at] – Din fr. noviciat. DOOM
noviciát (-ci-at) s. n., pl. noviciáte
noviciate
NOVICIÁT, noviciate, s. n. Situația, starea, condiția de novice (2); timpul cât durează această stare. [Pr.: -ci-at] – Din fr. noviciat. DOOM
noviciát (-ci-at) s. n., pl. noviciáte
noviciatele
NOVICIÁT, noviciate, s. n. Situația, starea, condiția de novice (2); timpul cât durează această stare. [Pr.: -ci-at] – Din fr. noviciat. DOOM
noviciát (-ci-at) s. n., pl. noviciáte
noviciatelor
NOVICIÁT, noviciate, s. n. Situația, starea, condiția de novice (2); timpul cât durează această stare. [Pr.: -ci-at] – Din fr. noviciat. DOOM
noviciát (-ci-at) s. n., pl. noviciáte
noviciatul
NOVICIÁT, noviciate, s. n. Situația, starea, condiția de novice (2); timpul cât durează această stare. [Pr.: -ci-at] – Din fr. noviciat. DOOM
noviciát (-ci-at) s. n., pl. noviciáte
noviciatului
NOVICIÁT, noviciate, s. n. Situația, starea, condiția de novice (2); timpul cât durează această stare. [Pr.: -ci-at] – Din fr. noviciat. DOOM
noviciát (-ci-at) s. n., pl. noviciáte
novita
NOVITÁ, novitale, s. f. (Înv.) Noutate (3). – Din it. novitá. DOOM
novitá (înv.) s. f., art. novitáua, g.-d. art. novitálei; pl. novitále, art. novitálele
novitale
NOVITÁ, novitale, s. f. (Înv.) Noutate (3). – Din it. novitá. DOOM
novitá (înv.) s. f., art. novitáua, g.-d. art. novitálei; pl. novitále, art. novitálele
novitalei
NOVITÁ, novitale, s. f. (Înv.) Noutate (3). – Din it. novitá. DOOM
novitá (înv.) s. f., art. novitáua, g.-d. art. novitálei; pl. novitále, art. novitálele
novitalele
NOVITÁ, novitale, s. f. (Înv.) Noutate (3). – Din it. novitá. DOOM
novitá (înv.) s. f., art. novitáua, g.-d. art. novitálei; pl. novitále, art. novitálele
novitalelor
NOVITÁ, novitale, s. f. (Înv.) Noutate (3). – Din it. novitá. DOOM
novitá (înv.) s. f., art. novitáua, g.-d. art. novitálei; pl. novitále, art. novitálele
novitaua
NOVITÁ, novitale, s. f. (Înv.) Noutate (3). – Din it. novitá. DOOM
novitá (înv.) s. f., art. novitáua, g.-d. art. novitálei; pl. novitále, art. novitálele
novo
NOVO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „nou”, „recent”. [Var. nov-, novi-. / < fr. novo-, cf. lat. novus].
novocaina
NOVOCAÍNĂ s. f. Substanță chimică în formă de ace incolore, inodore, cu gust ușor amar, puțin solubile în apă, solubile în alcool, folosită ca anestezic local. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. novocaïne. DOOM
novocaínă s. f., g.-d. art. novocaínei
novocaine
NOVOCAÍNĂ s. f. Substanță chimică în formă de ace incolore, inodore, cu gust ușor amar, puțin solubile în apă, solubile în alcool, folosită ca anestezic local. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. novocaïne. DOOM
novocaínă s. f., g.-d. art. novocaínei
novocainei
NOVOCAÍNĂ s. f. Substanță chimică în formă de ace incolore, inodore, cu gust ușor amar, puțin solubile în apă, solubile în alcool, folosită ca anestezic local. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. novocaïne. DOOM
novocaínă s. f., g.-d. art. novocaínei
novocainele
NOVOCAÍNĂ s. f. Substanță chimică în formă de ace incolore, inodore, cu gust ușor amar, puțin solubile în apă, solubile în alcool, folosită ca anestezic local. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. novocaïne. DOOM
novocaínă s. f., g.-d. art. novocaínei
novocainelor
NOVOCAÍNĂ s. f. Substanță chimică în formă de ace incolore, inodore, cu gust ușor amar, puțin solubile în apă, solubile în alcool, folosită ca anestezic local. [Pr.: -ca-i-] – Din fr. novocaïne. DOOM
novocaínă s. f., g.-d. art. novocaínei
novocilina
NOVOCILÍNĂ, novociline, s. f. Antibiotic format dintr-un amestec de penicilină și novocaină. – Contaminare între novocaină + penicilină. DOOM
novocilínă s. f., g.-d. art. novocilínei
novociline
NOVOCILÍNĂ, novociline, s. f. Antibiotic format dintr-un amestec de penicilină și novocaină. – Contaminare între novocaină + penicilină. DOOM
novocilínă s. f., g.-d. art. novocilínei
novocilinei
NOVOCILÍNĂ, novociline, s. f. Antibiotic format dintr-un amestec de penicilină și novocaină. – Contaminare între novocaină + penicilină. DOOM
novocilínă s. f., g.-d. art. novocilínei
novocilinele
NOVOCILÍNĂ, novociline, s. f. Antibiotic format dintr-un amestec de penicilină și novocaină. – Contaminare între novocaină + penicilină. DOOM
novocilínă s. f., g.-d. art. novocilínei
novocilinelor
NOVOCILÍNĂ, novociline, s. f. Antibiotic format dintr-un amestec de penicilină și novocaină. – Contaminare între novocaină + penicilină. DOOM
novocilínă s. f., g.-d. art. novocilínei
novolac
NOVOLÁC, novolacuri, s. n. Rășină sintetică obținută prin condensarea fenolului cu formaldehidă în prezența acizilor și folosită în industria lacurilor. – Din fr. novolaque. DOOM
novolác s. n., pl. novolácuri
novolacul
NOVOLÁC, novolacuri, s. n. Rășină sintetică obținută prin condensarea fenolului cu formaldehidă în prezența acizilor și folosită în industria lacurilor. – Din fr. novolaque. DOOM
novolác s. n., pl. novolácuri
novolacului
NOVOLÁC, novolacuri, s. n. Rășină sintetică obținută prin condensarea fenolului cu formaldehidă în prezența acizilor și folosită în industria lacurilor. – Din fr. novolaque. DOOM
novolác s. n., pl. novolácuri
novolacuri
NOVOLÁC, novolacuri, s. n. Rășină sintetică obținută prin condensarea fenolului cu formaldehidă în prezența acizilor și folosită în industria lacurilor. – Din fr. novolaque. DOOM
novolác s. n., pl. novolácuri
novolacurile
NOVOLÁC, novolacuri, s. n. Rășină sintetică obținută prin condensarea fenolului cu formaldehidă în prezența acizilor și folosită în industria lacurilor. – Din fr. novolaque. DOOM
novolác s. n., pl. novolácuri
novolacurilor
NOVOLÁC, novolacuri, s. n. Rășină sintetică obținută prin condensarea fenolului cu formaldehidă în prezența acizilor și folosită în industria lacurilor. – Din fr. novolaque. DOOM
novolác s. n., pl. novolácuri
novând
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novînd
NOVÁ, novez, vb. I. Tranz. (Jur.) A face, a încheia o novație (1). – Din fr. nover, lat. novare. DOOM
nová (a ~) (jur.) vb., ind. prez. 3 noveáză
novăceasca
NOVĂCÉSC, -EÁSCĂ, novăcești, adj. (Pop.) Care aparține novacilor, care se referă la novaci; de uriaș, de voinic. – Novac + suf. -esc. DOOM
novăcésc (pop.) adj. m., f. novăceáscă; pl. m. și f. novăcéști
novăcesc
NOVĂCÉSC, -EÁSCĂ, novăcești, adj. (Pop.) Care aparține novacilor, care se referă la novaci; de uriaș, de voinic. – Novac + suf. -esc. DOOM
novăcésc (pop.) adj. m., f. novăceáscă; pl. m. și f. novăcéști
novăcescul
NOVĂCÉSC, -EÁSCĂ, novăcești, adj. (Pop.) Care aparține novacilor, care se referă la novaci; de uriaș, de voinic. – Novac + suf. -esc. DOOM
novăcésc (pop.) adj. m., f. novăceáscă; pl. m. și f. novăcéști
novăcescului
NOVĂCÉSC, -EÁSCĂ, novăcești, adj. (Pop.) Care aparține novacilor, care se referă la novaci; de uriaș, de voinic. – Novac + suf. -esc. DOOM
novăcésc (pop.) adj. m., f. novăceáscă; pl. m. și f. novăcéști
novăcești
NOVĂCÉSC, -EÁSCĂ, novăcești, adj. (Pop.) Care aparține novacilor, care se referă la novaci; de uriaș, de voinic. – Novac + suf. -esc. DOOM
novăcésc (pop.) adj. m., f. novăceáscă; pl. m. și f. novăcéști
novăceștii
NOVĂCÉSC, -EÁSCĂ, novăcești, adj. (Pop.) Care aparține novacilor, care se referă la novaci; de uriaș, de voinic. – Novac + suf. -esc. DOOM
novăcésc (pop.) adj. m., f. novăceáscă; pl. m. și f. novăcéști
novăceștile
NOVĂCÉSC, -EÁSCĂ, novăcești, adj. (Pop.) Care aparține novacilor, care se referă la novaci; de uriaș, de voinic. – Novac + suf. -esc. DOOM
novăcésc (pop.) adj. m., f. novăceáscă; pl. m. și f. novăcéști
novăceștilor
NOVĂCÉSC, -EÁSCĂ, novăcești, adj. (Pop.) Care aparține novacilor, care se referă la novaci; de uriaș, de voinic. – Novac + suf. -esc. DOOM
novăcésc (pop.) adj. m., f. novăceáscă; pl. m. și f. novăcéști
nox
Nox = Nyx.
noxa
NÓXĂ, noxe, s. f. Agent, factor sau împrejurare cu acțiune dăunătoare asupra organismului, care se răspândește în atmosferă de obicei în timpul diferitelor procese tehnologice. – Din lat. noxa. DOOM
nóxă s. f., g.-d. art. nóxei; pl. nóxe
noxe
NÓXĂ, noxe, s. f. Agent, factor sau împrejurare cu acțiune dăunătoare asupra organismului, care se răspândește în atmosferă de obicei în timpul diferitelor procese tehnologice. – Din lat. noxa. DOOM
nóxă s. f., g.-d. art. nóxei; pl. nóxe
noxei
NÓXĂ, noxe, s. f. Agent, factor sau împrejurare cu acțiune dăunătoare asupra organismului, care se răspândește în atmosferă de obicei în timpul diferitelor procese tehnologice. – Din lat. noxa. DOOM
nóxă s. f., g.-d. art. nóxei; pl. nóxe
noxele
NÓXĂ, noxe, s. f. Agent, factor sau împrejurare cu acțiune dăunătoare asupra organismului, care se răspândește în atmosferă de obicei în timpul diferitelor procese tehnologice. – Din lat. noxa. DOOM
nóxă s. f., g.-d. art. nóxei; pl. nóxe
noxelor
NÓXĂ, noxe, s. f. Agent, factor sau împrejurare cu acțiune dăunătoare asupra organismului, care se răspândește în atmosferă de obicei în timpul diferitelor procese tehnologice. – Din lat. noxa. DOOM
nóxă s. f., g.-d. art. nóxei; pl. nóxe
nozemoză
NOZEMÓZĂ s.f. v. nosemoză.
nozo
NOZO- v. noso-.
nozologie
NOZOLOGÍE s.f. v. nosologie.
noțional
NOȚIONÁL, -Ă, noționali, -e, adj. Care exprimă o noțiune (1), care se referă la o noțiune, de noțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. notionnel. DOOM
noționál (-ți-o-) adj. m., pl. noționáli; f. noționálă, pl. noționále
noționala
NOȚIONÁL, -Ă, noționali, -e, adj. Care exprimă o noțiune (1), care se referă la o noțiune, de noțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. notionnel. DOOM
noționál (-ți-o-) adj. m., pl. noționáli; f. noționálă, pl. noționále
noționale
NOȚIONÁL, -Ă, noționali, -e, adj. Care exprimă o noțiune (1), care se referă la o noțiune, de noțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. notionnel. DOOM
noționál (-ți-o-) adj. m., pl. noționáli; f. noționálă, pl. noționále
noționalei
NOȚIONÁL, -Ă, noționali, -e, adj. Care exprimă o noțiune (1), care se referă la o noțiune, de noțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. notionnel. DOOM
noționál (-ți-o-) adj. m., pl. noționáli; f. noționálă, pl. noționále
noționalele
NOȚIONÁL, -Ă, noționali, -e, adj. Care exprimă o noțiune (1), care se referă la o noțiune, de noțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. notionnel. DOOM
noționál (-ți-o-) adj. m., pl. noționáli; f. noționálă, pl. noționále
noționalelor
NOȚIONÁL, -Ă, noționali, -e, adj. Care exprimă o noțiune (1), care se referă la o noțiune, de noțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. notionnel. DOOM
noționál (-ți-o-) adj. m., pl. noționáli; f. noționálă, pl. noționále
noționali
NOȚIONÁL, -Ă, noționali, -e, adj. Care exprimă o noțiune (1), care se referă la o noțiune, de noțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. notionnel. DOOM
noționál (-ți-o-) adj. m., pl. noționáli; f. noționálă, pl. noționále
noționalii
NOȚIONÁL, -Ă, noționali, -e, adj. Care exprimă o noțiune (1), care se referă la o noțiune, de noțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. notionnel. DOOM
noționál (-ți-o-) adj. m., pl. noționáli; f. noționálă, pl. noționále
noționalilor
NOȚIONÁL, -Ă, noționali, -e, adj. Care exprimă o noțiune (1), care se referă la o noțiune, de noțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. notionnel. DOOM
noționál (-ți-o-) adj. m., pl. noționáli; f. noționálă, pl. noționále
noționalul
NOȚIONÁL, -Ă, noționali, -e, adj. Care exprimă o noțiune (1), care se referă la o noțiune, de noțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. notionnel. DOOM
noționál (-ți-o-) adj. m., pl. noționáli; f. noționálă, pl. noționále
noționalului
NOȚIONÁL, -Ă, noționali, -e, adj. Care exprimă o noțiune (1), care se referă la o noțiune, de noțiune. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. notionnel. DOOM
noționál (-ți-o-) adj. m., pl. noționáli; f. noționálă, pl. noționále
noțiune
NOȚIÚNE, noțiuni, s. f. 1. Formă logică fundamentală a gândirii omenești care reflectă caracterele generale, esențiale și necesare ale unei clase de obiecte; concept. 2. Cunoștință generală despre valoarea, sensul, însemnătatea unui lucru; idee, concepție despre ceva. 3. (La pl.) Cunoștințe, principii generale de bază într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. notion, lat. notio, -onis. DOOM
noțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. noțiúnii; pl. noțiúni
noțiunea
NOȚIÚNE, noțiuni, s. f. 1. Formă logică fundamentală a gândirii omenești care reflectă caracterele generale, esențiale și necesare ale unei clase de obiecte; concept. 2. Cunoștință generală despre valoarea, sensul, însemnătatea unui lucru; idee, concepție despre ceva. 3. (La pl.) Cunoștințe, principii generale de bază într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. notion, lat. notio, -onis. DOOM
noțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. noțiúnii; pl. noțiúni
noțiuni
NOȚIÚNE, noțiuni, s. f. 1. Formă logică fundamentală a gândirii omenești care reflectă caracterele generale, esențiale și necesare ale unei clase de obiecte; concept. 2. Cunoștință generală despre valoarea, sensul, însemnătatea unui lucru; idee, concepție despre ceva. 3. (La pl.) Cunoștințe, principii generale de bază într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. notion, lat. notio, -onis. DOOM
noțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. noțiúnii; pl. noțiúni
noțiunii
NOȚIÚNE, noțiuni, s. f. 1. Formă logică fundamentală a gândirii omenești care reflectă caracterele generale, esențiale și necesare ale unei clase de obiecte; concept. 2. Cunoștință generală despre valoarea, sensul, însemnătatea unui lucru; idee, concepție despre ceva. 3. (La pl.) Cunoștințe, principii generale de bază într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. notion, lat. notio, -onis. DOOM
noțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. noțiúnii; pl. noțiúni
noțiunile
NOȚIÚNE, noțiuni, s. f. 1. Formă logică fundamentală a gândirii omenești care reflectă caracterele generale, esențiale și necesare ale unei clase de obiecte; concept. 2. Cunoștință generală despre valoarea, sensul, însemnătatea unui lucru; idee, concepție despre ceva. 3. (La pl.) Cunoștințe, principii generale de bază într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. notion, lat. notio, -onis. DOOM
noțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. noțiúnii; pl. noțiúni
noțiunilor
NOȚIÚNE, noțiuni, s. f. 1. Formă logică fundamentală a gândirii omenești care reflectă caracterele generale, esențiale și necesare ale unei clase de obiecte; concept. 2. Cunoștință generală despre valoarea, sensul, însemnătatea unui lucru; idee, concepție despre ceva. 3. (La pl.) Cunoștințe, principii generale de bază într-un anumit domeniu. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. notion, lat. notio, -onis. DOOM
noțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. noțiúnii; pl. noțiúni