n
AZÓT s. n. Corp gazos simplu, incolor, inodor și insipid, parte componentă a aerului și element esențial al țesuturilor vegetale și animale; nitrogen. – Din fr. azote.

DOOM

azót s. n.; simb. N

n
N, n, s. m. 1. A șaptesprezecea literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat prin această literă (consoană nazală dentală). [Pr.: en, ne, nî. – Pl. și (1, n.) n-uri]

DOOM

n² (sunet) [cit. nî] s. m., pl. n

n
NITROGÉN s. m. (Chim.) Azot. – Din fr. nitrogène.

DOOM

nitrogén (ni-tro-) s. m.; simb. N

na
NA interj. 1. (Fam., cu valoare verbală) Poftim! ia! ține! ◊ Expr. Na-ți-o (bună) sau na-ți-o frântă (că ți-am dres-o), se spune pentru a arăta contrarietate, surpriză, decepție sau pentru a marca lipsa de acord cu cele spuse de cineva. ♦ Exclamație care însoțește gestul unei lovituri; p. ext. (în limbajul copiilor, de obicei repetat, cu valoare de substantiv) bătaie. 2. (Exprimă nerăbdare, nemulțumire, surprindere față de un lucru neplăcut) Iată! uite! ei! 3. Strigăt cu care se cheamă sau se gonesc unele animale domestice. 4. (Adesea repetat) Strigăt de voie bună folosit ca refren în unele jocuri și cântece populare. – Cf. alb., bg., ngr., magh. na.

DOOM

na
NÁTRIU s. n. (Chim.) Sodiu. – Din fr. natrium.

DOOM

nátriu [riu pron. riu] (na-triu) s. n., art. nátriul; simb. Na

na
SÓDIU s. n. Element chimic alcalin, metal moale, alb-argintiu, maleabil și ductil, foarte reactiv; natriu. – Din fr. sodium.

DOOM

sódiu [diu pron. diu] s. n., art. sódiul; simb. Na

nabab
NABÁB, nababi, s. m. 1. (În Evul Mediu, în India și în alte țări din Orient) Titlu purtat de guvernatorii regiunilor desprinse din Imperiul Marilor Moguli; persoană care avea acest titlu. 2. Epitet pentru o persoană foarte bogată. – Din fr. nabab.

DOOM

nabáb s. m., pl. nabábi

nababi
NABÁB, nababi, s. m. 1. (În Evul Mediu, în India și în alte țări din Orient) Titlu purtat de guvernatorii regiunilor desprinse din Imperiul Marilor Moguli; persoană care avea acest titlu. 2. Epitet pentru o persoană foarte bogată. – Din fr. nabab.

DOOM

nabáb s. m., pl. nabábi

nababii
NABÁB, nababi, s. m. 1. (În Evul Mediu, în India și în alte țări din Orient) Titlu purtat de guvernatorii regiunilor desprinse din Imperiul Marilor Moguli; persoană care avea acest titlu. 2. Epitet pentru o persoană foarte bogată. – Din fr. nabab.

DOOM

nabáb s. m., pl. nabábi

nababilor
NABÁB, nababi, s. m. 1. (În Evul Mediu, în India și în alte țări din Orient) Titlu purtat de guvernatorii regiunilor desprinse din Imperiul Marilor Moguli; persoană care avea acest titlu. 2. Epitet pentru o persoană foarte bogată. – Din fr. nabab.

DOOM

nabáb s. m., pl. nabábi

nababul
NABÁB, nababi, s. m. 1. (În Evul Mediu, în India și în alte țări din Orient) Titlu purtat de guvernatorii regiunilor desprinse din Imperiul Marilor Moguli; persoană care avea acest titlu. 2. Epitet pentru o persoană foarte bogată. – Din fr. nabab.

DOOM

nabáb s. m., pl. nabábi

nababului
NABÁB, nababi, s. m. 1. (În Evul Mediu, în India și în alte țări din Orient) Titlu purtat de guvernatorii regiunilor desprinse din Imperiul Marilor Moguli; persoană care avea acest titlu. 2. Epitet pentru o persoană foarte bogată. – Din fr. nabab.

DOOM

nabáb s. m., pl. nabábi

nabedernița
NEBEDÉRNICĂ s. f. v. nabederniță.

DOOM

nabedérniță (rar) s. f., g.-d. art. nabedérniței; pl. nabedérnițe

nabedernițe
NEBEDÉRNICĂ s. f. v. nabederniță.

DOOM

nabedérniță (rar) s. f., g.-d. art. nabedérniței; pl. nabedérnițe

nabederniței
NEBEDÉRNICĂ s. f. v. nabederniță.

DOOM

nabedérniță (rar) s. f., g.-d. art. nabedérniței; pl. nabedérnițe

nabedernițele
NEBEDÉRNICĂ s. f. v. nabederniță.

DOOM

nabedérniță (rar) s. f., g.-d. art. nabedérniței; pl. nabedérnițe

nabedernițelor
NEBEDÉRNICĂ s. f. v. nabederniță.

DOOM

nabedérniță (rar) s. f., g.-d. art. nabedérniței; pl. nabedérnițe

nabiști
NABÍȘTI s.m.pl. Grup de pictori francezi de la sfârșitul sec. XIX, ale căror opere aveau un caracter decorativ, tinzând spre o exprimare sintetică și simbolistă. [< fr. nabi, cf. ebr. Nabi – numele unui profet].

nabiștii
NABÍȘTI s.m.pl. Grup de pictori francezi de la sfârșitul sec. XIX, ale căror opere aveau un caracter decorativ, tinzând spre o exprimare sintetică și simbolistă. [< fr. nabi, cf. ebr. Nabi – numele unui profet].

nabiștilor
NABÍȘTI s.m.pl. Grup de pictori francezi de la sfârșitul sec. XIX, ale căror opere aveau un caracter decorativ, tinzând spre o exprimare sintetică și simbolistă. [< fr. nabi, cf. ebr. Nabi – numele unui profet].

naboinic
NABÓINIC, naboinici, s. m. (Regional) Instrument cu care se bat, spre a se fixa, parii carmacelor în fundul unei ape. Parii... se bat în fundul Dunării cu un instrument special numit naboinic. ANTIPA, P. 350.

nabor
NABÓR s. n. (Rusism rar) Recrutare prin tragere la sorți. Mai mulți din țărani nici nu credeau că are să fie «naborul». CONTEMPORANUL, III 773.

nacafa
NĂCĂFÁLĂ s. f. v. nacafa.

DOOM

!nacafá/năcăfálă (înv., reg.) s. f., art. nacafáua/năcăfála, g.-d. art. nacafálei/năcăfálei; pl. nacafále/năcăfále, art. nacafálele/năcăfálele

nacazanie
NACAZÁNIE, nacazanii, s. f. (Rusism învechit) Pedeapsă. Unchiul meu... cere să i se facă o nacazanie. ALECSANDRI, T. 1359.

nacealnic
NACEÁLNIC, nacealnici, s. m. (Înv.) Șef al unui serviciu sau al unei instituții (civile, militare sau religioase); conducător; p. ext. comandant. – Din rus. nacealnik.

DOOM

naceálnic (înv.) (-ceal-) s. m., pl. naceálnici

nacealnici
NACEÁLNIC, nacealnici, s. m. (Înv.) Șef al unui serviciu sau al unei instituții (civile, militare sau religioase); conducător; p. ext. comandant. – Din rus. nacealnik.

DOOM

naceálnic (înv.) (-ceal-) s. m., pl. naceálnici

nacealnicii
NACEÁLNIC, nacealnici, s. m. (Înv.) Șef al unui serviciu sau al unei instituții (civile, militare sau religioase); conducător; p. ext. comandant. – Din rus. nacealnik.

DOOM

naceálnic (înv.) (-ceal-) s. m., pl. naceálnici

nacealnicilor
NACEÁLNIC, nacealnici, s. m. (Înv.) Șef al unui serviciu sau al unei instituții (civile, militare sau religioase); conducător; p. ext. comandant. – Din rus. nacealnik.

DOOM

naceálnic (înv.) (-ceal-) s. m., pl. naceálnici

nacealnicul
NACEÁLNIC, nacealnici, s. m. (Înv.) Șef al unui serviciu sau al unei instituții (civile, militare sau religioase); conducător; p. ext. comandant. – Din rus. nacealnik.

DOOM

naceálnic (înv.) (-ceal-) s. m., pl. naceálnici

nacealnicului
NACEÁLNIC, nacealnici, s. m. (Înv.) Șef al unui serviciu sau al unei instituții (civile, militare sau religioase); conducător; p. ext. comandant. – Din rus. nacealnik.

DOOM

naceálnic (înv.) (-ceal-) s. m., pl. naceálnici

nacela
NACÉLĂ, nacele, s. f. 1. Cabină (deschisă) suspendată de un balon pentru a transporta echipajul, lestul, instrumentele de bord etc. ♦ Cabină metalică închisă în care se află motoarele unui dirijabil. 2. Vas de laborator de formă alungită, folosit pentru calcinări. – Din fr. nacelle.

DOOM

nacélă s. f., g.-d. art. nacélei; pl. nacéle

nacele
NACÉLĂ, nacele, s. f. 1. Cabină (deschisă) suspendată de un balon pentru a transporta echipajul, lestul, instrumentele de bord etc. ♦ Cabină metalică închisă în care se află motoarele unui dirijabil. 2. Vas de laborator de formă alungită, folosit pentru calcinări. – Din fr. nacelle.

DOOM

nacélă s. f., g.-d. art. nacélei; pl. nacéle

nacelei
NACÉLĂ, nacele, s. f. 1. Cabină (deschisă) suspendată de un balon pentru a transporta echipajul, lestul, instrumentele de bord etc. ♦ Cabină metalică închisă în care se află motoarele unui dirijabil. 2. Vas de laborator de formă alungită, folosit pentru calcinări. – Din fr. nacelle.

DOOM

nacélă s. f., g.-d. art. nacélei; pl. nacéle

nacelele
NACÉLĂ, nacele, s. f. 1. Cabină (deschisă) suspendată de un balon pentru a transporta echipajul, lestul, instrumentele de bord etc. ♦ Cabină metalică închisă în care se află motoarele unui dirijabil. 2. Vas de laborator de formă alungită, folosit pentru calcinări. – Din fr. nacelle.

DOOM

nacélă s. f., g.-d. art. nacélei; pl. nacéle

nacelelor
NACÉLĂ, nacele, s. f. 1. Cabină (deschisă) suspendată de un balon pentru a transporta echipajul, lestul, instrumentele de bord etc. ♦ Cabină metalică închisă în care se află motoarele unui dirijabil. 2. Vas de laborator de formă alungită, folosit pentru calcinări. – Din fr. nacelle.

DOOM

nacélă s. f., g.-d. art. nacélei; pl. nacéle

nacrit
NACRÍT s. n. Varietate de caolinit care se află în natură sub formă de cristale lamelare și se utilizează în industria ceramică. – Din fr. nacrite, germ. Nakrit.

DOOM

nacrít (na-crit) s. n.

nacritul
NACRÍT s. n. Varietate de caolinit care se află în natură sub formă de cristale lamelare și se utilizează în industria ceramică. – Din fr. nacrite, germ. Nakrit.

DOOM

nacrít (na-crit) s. n.

nacritului
NACRÍT s. n. Varietate de caolinit care se află în natură sub formă de cristale lamelare și se utilizează în industria ceramică. – Din fr. nacrite, germ. Nakrit.

DOOM

nacrít (na-crit) s. n.

nacru
NÁCRU s. n. (Livr.) Sidef. – Din fr. nacre.

DOOM

nácru (livr.) (na-cru) s. n., art. nácrul

nacrul
NÁCRU s. n. (Livr.) Sidef. – Din fr. nacre.

DOOM

nácru (livr.) (na-cru) s. n., art. nácrul

nacrului
NÁCRU s. n. (Livr.) Sidef. – Din fr. nacre.

DOOM

nácru (livr.) (na-cru) s. n., art. nácrul

nada
NÁDĂ, (1) nade, (2) năzi, s. f. 1. Hrană naturală sau artificială care se pune într-o unealtă de pescuit sau într-o cursă pentru a atrage peștii sau alte animale; momeală. ♦ Fig. Ispită, tentație; cursă. 2. Parte înnădită, adăugată la un obiect; înnăditură. [Pl. și: (2) nade] – Din bg. nada.

DOOM

!nádă² (înnăditură) s. f., g.-d. art. nắzii; pl. năzi

nade
NÁDĂ, (1) nade, (2) năzi, s. f. 1. Hrană naturală sau artificială care se pune într-o unealtă de pescuit sau într-o cursă pentru a atrage peștii sau alte animale; momeală. ♦ Fig. Ispită, tentație; cursă. 2. Parte înnădită, adăugată la un obiect; înnăditură. [Pl. și: (2) nade] – Din bg. nada.

DOOM

!nádă² (înnăditură) s. f., g.-d. art. nắzii; pl. năzi

nadei
NÁDĂ, (1) nade, (2) năzi, s. f. 1. Hrană naturală sau artificială care se pune într-o unealtă de pescuit sau într-o cursă pentru a atrage peștii sau alte animale; momeală. ♦ Fig. Ispită, tentație; cursă. 2. Parte înnădită, adăugată la un obiect; înnăditură. [Pl. și: (2) nade] – Din bg. nada.

DOOM

!nádă² (înnăditură) s. f., g.-d. art. nắzii; pl. năzi

nadel
NADÉL, nadeluri, s. n. (Rusism învechit) Pămîntul cu care au fost împroprietăriți țăranii în 1864, lot de împroprietărire. Le venise și țurcanilor ca «nadel» patru pogoane de pămînt. CONTEMPORANUL, III 774. ♦ Porțiune de pămînt aparținînd bisericii unui sat și exploatată de preot. Diacon... fără de prihod și afară din nadel. CONTEMPORANUL, III 655.

nadele
NÁDĂ, (1) nade, (2) năzi, s. f. 1. Hrană naturală sau artificială care se pune într-o unealtă de pescuit sau într-o cursă pentru a atrage peștii sau alte animale; momeală. ♦ Fig. Ispită, tentație; cursă. 2. Parte înnădită, adăugată la un obiect; înnăditură. [Pl. și: (2) nade] – Din bg. nada.

DOOM

!nádă² (înnăditură) s. f., g.-d. art. nắzii; pl. năzi

nadelor
NÁDĂ, (1) nade, (2) năzi, s. f. 1. Hrană naturală sau artificială care se pune într-o unealtă de pescuit sau într-o cursă pentru a atrage peștii sau alte animale; momeală. ♦ Fig. Ispită, tentație; cursă. 2. Parte înnădită, adăugată la un obiect; înnăditură. [Pl. și: (2) nade] – Din bg. nada.

DOOM

!nádă² (înnăditură) s. f., g.-d. art. nắzii; pl. năzi

nadiceanca
NADIȘÁNCĂ s. f. v. nadiceancă.

DOOM

nadiceáncă (reg.) s. f., g.-d. art. nadicéncei; pl. nadicénce

nadicence
NADIȘÁNCĂ s. f. v. nadiceancă.

DOOM

nadiceáncă (reg.) s. f., g.-d. art. nadicéncei; pl. nadicénce

nadicencei
NADIȘÁNCĂ s. f. v. nadiceancă.

DOOM

nadiceáncă (reg.) s. f., g.-d. art. nadicéncei; pl. nadicénce

nadicencele
NADIȘÁNCĂ s. f. v. nadiceancă.

DOOM

nadiceáncă (reg.) s. f., g.-d. art. nadicéncei; pl. nadicénce

nadicencelor
NADIȘÁNCĂ s. f. v. nadiceancă.

DOOM

nadiceáncă (reg.) s. f., g.-d. art. nadicéncei; pl. nadicénce

nadicencă
NADIȘÁNCĂ, nadișence, s. f. (Regional) Trăsură mică, ușoară, neacoperită; brișcă. Preoții își aveau și ei o nadișancă vopsită verde. SADOVEANU, B. 267. – Variante: nadiceáncă, nadicéncă (GANE, N. II 144) s. f.

nadir
NADÍR s. n. (Astron.) Punct de pe bolta cerească, opus zenitului, situat la intersecția verticalei locului cu emisfera cerească inferioară. – Din fr. nadir.

DOOM

nadír s. n.

nadiral
NADIRÁL, -Ă, nadirali, -e, adj. (Rar) Care aparține nadirului, privitor la nadir. – Din fr. nadiral.

DOOM

nadirál (rar) adj. m., pl. nadiráli; f. nadirálă, pl. nadirále

nadirala
NADIRÁL, -Ă, nadirali, -e, adj. (Rar) Care aparține nadirului, privitor la nadir. – Din fr. nadiral.

DOOM

nadirál (rar) adj. m., pl. nadiráli; f. nadirálă, pl. nadirále

nadirale
NADIRÁL, -Ă, nadirali, -e, adj. (Rar) Care aparține nadirului, privitor la nadir. – Din fr. nadiral.

DOOM

nadirál (rar) adj. m., pl. nadiráli; f. nadirálă, pl. nadirále

nadiralei
NADIRÁL, -Ă, nadirali, -e, adj. (Rar) Care aparține nadirului, privitor la nadir. – Din fr. nadiral.

DOOM

nadirál (rar) adj. m., pl. nadiráli; f. nadirálă, pl. nadirále

nadiralele
NADIRÁL, -Ă, nadirali, -e, adj. (Rar) Care aparține nadirului, privitor la nadir. – Din fr. nadiral.

DOOM

nadirál (rar) adj. m., pl. nadiráli; f. nadirálă, pl. nadirále

nadiralelor
NADIRÁL, -Ă, nadirali, -e, adj. (Rar) Care aparține nadirului, privitor la nadir. – Din fr. nadiral.

DOOM

nadirál (rar) adj. m., pl. nadiráli; f. nadirálă, pl. nadirále

nadirali
NADIRÁL, -Ă, nadirali, -e, adj. (Rar) Care aparține nadirului, privitor la nadir. – Din fr. nadiral.

DOOM

nadirál (rar) adj. m., pl. nadiráli; f. nadirálă, pl. nadirále

nadiralii
NADIRÁL, -Ă, nadirali, -e, adj. (Rar) Care aparține nadirului, privitor la nadir. – Din fr. nadiral.

DOOM

nadirál (rar) adj. m., pl. nadiráli; f. nadirálă, pl. nadirále

nadiralilor
NADIRÁL, -Ă, nadirali, -e, adj. (Rar) Care aparține nadirului, privitor la nadir. – Din fr. nadiral.

DOOM

nadirál (rar) adj. m., pl. nadiráli; f. nadirálă, pl. nadirále

nadiralul
NADIRÁL, -Ă, nadirali, -e, adj. (Rar) Care aparține nadirului, privitor la nadir. – Din fr. nadiral.

DOOM

nadirál (rar) adj. m., pl. nadiráli; f. nadirálă, pl. nadirále

nadiralului
NADIRÁL, -Ă, nadirali, -e, adj. (Rar) Care aparține nadirului, privitor la nadir. – Din fr. nadiral.

DOOM

nadirál (rar) adj. m., pl. nadiráli; f. nadirálă, pl. nadirále

nadirul
NADÍR s. n. (Astron.) Punct de pe bolta cerească, opus zenitului, situat la intersecția verticalei locului cu emisfera cerească inferioară. – Din fr. nadir.

DOOM

nadír s. n.

nadirului
NADÍR s. n. (Astron.) Punct de pe bolta cerească, opus zenitului, situat la intersecția verticalei locului cu emisfera cerească inferioară. – Din fr. nadir.

DOOM

nadír s. n.

nadișancă
NADIȘÁNCĂ s. f. v. nadiceancă.

DOOM

nadiceáncă (reg.) s. f., g.-d. art. nadicéncei; pl. nadicénce

nadol
NADÓL, -OÁLĂ, nadoli, -oale, adj. (Regional, uneori substantivat) Rău, crud, fără milă, fără suflet. Și ce fel de oaste-avea ? Tătărimea Crîmului, Nadolii pămîntului. PĂSCULESCU, L. P. 221.

nadolean
NADOLEÁN, -Ă, nadoleni, -e, adj. (Regional, despre găini) Originară din Anatolia (și mai mare decît găinile obișnuite).

nadoleana
NADOLEÁN, -Ă, nadoleni, -e, adj. (Regional, despre găini) Originară din Anatolia (și mai mare decît găinile obișnuite).

nadoleancă
NADOLEÁNCĂ, nadolence, adj. (Reg.; despre găini) Care aparține unei rase originare din Anatolia. – Nadolean (reg. „din Anatolia” < Anadol „Anatolia” < tc.) + suf. -că.

DOOM

nadoleáncă (găină ~) (reg.) adj. f., pl. nadolénce

nadoleanul
NADOLEÁN, -Ă, nadoleni, -e, adj. (Regional, despre găini) Originară din Anatolia (și mai mare decît găinile obișnuite).

nadoleanului
NADOLEÁN, -Ă, nadoleni, -e, adj. (Regional, despre găini) Originară din Anatolia (și mai mare decît găinile obișnuite).

nadolene
NADOLEÁN, -Ă, nadoleni, -e, adj. (Regional, despre găini) Originară din Anatolia (și mai mare decît găinile obișnuite).

nadolenei
NADOLEÁN, -Ă, nadoleni, -e, adj. (Regional, despre găini) Originară din Anatolia (și mai mare decît găinile obișnuite).

nadolenele
NADOLEÁN, -Ă, nadoleni, -e, adj. (Regional, despre găini) Originară din Anatolia (și mai mare decît găinile obișnuite).

nadolenelor
NADOLEÁN, -Ă, nadoleni, -e, adj. (Regional, despre găini) Originară din Anatolia (și mai mare decît găinile obișnuite).

nadoleni
NADOLEÁN, -Ă, nadoleni, -e, adj. (Regional, despre găini) Originară din Anatolia (și mai mare decît găinile obișnuite).

nadolenii
NADOLEÁN, -Ă, nadoleni, -e, adj. (Regional, despre găini) Originară din Anatolia (și mai mare decît găinile obișnuite).

nadolenilor
NADOLEÁN, -Ă, nadoleni, -e, adj. (Regional, despre găini) Originară din Anatolia (și mai mare decît găinile obișnuite).

nadpis
NÁTPIS s. n. v. nadpis.

DOOM

nádpis (înv.) s. n., pl. nádpisuri

nadpisul
NÁTPIS s. n. v. nadpis.

DOOM

nádpis (înv.) s. n., pl. nádpisuri

nadpisului
NÁTPIS s. n. v. nadpis.

DOOM

nádpis (înv.) s. n., pl. nádpisuri

nadpisuri
NÁTPIS s. n. v. nadpis.

DOOM

nádpis (înv.) s. n., pl. nádpisuri

nadpisurile
NÁTPIS s. n. v. nadpis.

DOOM

nádpis (înv.) s. n., pl. nádpisuri

nadpisurilor
NÁTPIS s. n. v. nadpis.

DOOM

nádpis (înv.) s. n., pl. nádpisuri

nadă
NÁDĂ, nade, s. f. 1. Hrană naturală sau imitație de hrană care se pune într-o unealtă de pescuit sau într-o cursă pentru a ademeni și a prinde peștii sau alte animale; momeală. ♦ Fig. Ispită, tentație; cursă. 2. Parte înnădită, adăugată la un obiect; înnăditură. [Pl. și: (2) năzi] – Din bg. nada.

nafaca
nafacá (-ále), s. f. – 1. Rație, porție, dietă. – 2. Necesitate, nevoie. – 3. Soartă, noroc. – Var. nacafa. Tc. (arab.) nafaka (Șeineanu, II, 267; Lokotsch 1532), cf. ngr. ἀναφαϰᾶς. Sec. XVIII, înv., cu primele două sensuri.

nafea
NAFEÁ, nafele, s. f. (Învechit) Parte a blănii de pe pîntecele vulpii, cu care se îmblăneau giubelele boierești, căciulile etc. Acel straniu echipaj purta un fel de boier cu ciacșiri și cizme roșii, cu o giubea soioasă îmblănită cu nafea. GHICA, S. 498. Și mi-o arunca Sus peste sandale... Pe vraf de nafele Și de malotele. TEODORESCU, P. P. 644.

naft
NÁFTĂ s. f. (Înv. și reg.) Petrol brut; petrol lampant. [Var.: naft s. n.] – Din sl. nafta, ngr. náftha.

DOOM

náftă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. náftei

nafta
NÁFTĂ s. f. (Înv. și reg.) Petrol brut; petrol lampant. [Var.: naft s. n.] – Din sl. nafta, ngr. náftha.

DOOM

náftă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. náftei

naftalen
NAFTALÉN s. n. (Chim.) Naftalină. – Din fr. naphtalène.

naftalenul
NAFTALÉN s. n. (Chim.) Naftalină. – Din fr. naphtalène.

naftalenului
NAFTALÉN s. n. (Chim.) Naftalină. – Din fr. naphtalène.

naftalina
NAFTALÍNĂ s. f. Substanță cristalizată, lucioasă, albă, cu miros specific, extrasă din gudroanele de la distilarea uscată a cărbunilor de pământ și folosită în industria chimică, ca insecticid, la conservarea blănurilor și a materialelor textile etc. ◊ Expr. (Fam.) (Parc-ar fi) scos de la naftalină = a) se spune despre ceva învechit, demodat, desuet; b) se spune despre ceva revenit în atenție după o lungă uitare. A pune (ceva) la naftalină = a nu te mai interesa ceva; a da uitării. – Din fr. naphtaline.

DOOM

naftalínă s. f., g.-d. art. naftalínei

naftaline
NAFTALÍNĂ s. f. Substanță cristalizată, lucioasă, albă, cu miros specific, extrasă din gudroanele de la distilarea uscată a cărbunilor de pământ și folosită în industria chimică, ca insecticid, la conservarea blănurilor și a materialelor textile etc. ◊ Expr. (Fam.) (Parc-ar fi) scos de la naftalină = a) se spune despre ceva învechit, demodat, desuet; b) se spune despre ceva revenit în atenție după o lungă uitare. A pune (ceva) la naftalină = a nu te mai interesa ceva; a da uitării. – Din fr. naphtaline.

DOOM

naftalínă s. f., g.-d. art. naftalínei

naftalinei
NAFTALÍNĂ s. f. Substanță cristalizată, lucioasă, albă, cu miros specific, extrasă din gudroanele de la distilarea uscată a cărbunilor de pământ și folosită în industria chimică, ca insecticid, la conservarea blănurilor și a materialelor textile etc. ◊ Expr. (Fam.) (Parc-ar fi) scos de la naftalină = a) se spune despre ceva învechit, demodat, desuet; b) se spune despre ceva revenit în atenție după o lungă uitare. A pune (ceva) la naftalină = a nu te mai interesa ceva; a da uitării. – Din fr. naphtaline.

DOOM

naftalínă s. f., g.-d. art. naftalínei

nafte
NÁFTĂ s. f. (Înv. și reg.) Petrol brut; petrol lampant. [Var.: naft s. n.] – Din sl. nafta, ngr. náftha.

DOOM

náftă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. náftei

naftei
NÁFTĂ s. f. (Înv. și reg.) Petrol brut; petrol lampant. [Var.: naft s. n.] – Din sl. nafta, ngr. náftha.

DOOM

náftă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. náftei

naftena
NAFTÉNĂ, naftene, s. f. (Chim.; înv.) Hidrocarbură ciclică saturată. – Din fr. naphtènes.

DOOM

nafténă (înv.) s. f., g.-d. art. nafténei; pl. nafténe

naftenat
NAFTENÁT, naftenați, s. m. Sare a acidului naftenic, folosită în industria săpunurilor. – Din fr. naphténate.

DOOM

naftenát s. m., pl. naftenáți

naftenatul
NAFTENÁT, naftenați, s. m. Sare a acidului naftenic, folosită în industria săpunurilor. – Din fr. naphténate.

DOOM

naftenát s. m., pl. naftenáți

naftenatului
NAFTENÁT, naftenați, s. m. Sare a acidului naftenic, folosită în industria săpunurilor. – Din fr. naphténate.

DOOM

naftenát s. m., pl. naftenáți

naftenați
NAFTENÁT, naftenați, s. m. Sare a acidului naftenic, folosită în industria săpunurilor. – Din fr. naphténate.

DOOM

naftenát s. m., pl. naftenáți

naftenații
NAFTENÁT, naftenați, s. m. Sare a acidului naftenic, folosită în industria săpunurilor. – Din fr. naphténate.

DOOM

naftenát s. m., pl. naftenáți

naftenaților
NAFTENÁT, naftenați, s. m. Sare a acidului naftenic, folosită în industria săpunurilor. – Din fr. naphténate.

DOOM

naftenát s. m., pl. naftenáți

naftene
NAFTÉNĂ, naftene, s. f. (Chim.; înv.) Hidrocarbură ciclică saturată. – Din fr. naphtènes.

DOOM

nafténă (înv.) s. f., g.-d. art. nafténei; pl. nafténe

naftenei
NAFTÉNĂ, naftene, s. f. (Chim.; înv.) Hidrocarbură ciclică saturată. – Din fr. naphtènes.

DOOM

nafténă (înv.) s. f., g.-d. art. nafténei; pl. nafténe

naftenele
NAFTÉNĂ, naftene, s. f. (Chim.; înv.) Hidrocarbură ciclică saturată. – Din fr. naphtènes.

DOOM

nafténă (înv.) s. f., g.-d. art. nafténei; pl. nafténe

naftenelor
NAFTÉNĂ, naftene, s. f. (Chim.; înv.) Hidrocarbură ciclică saturată. – Din fr. naphtènes.

DOOM

nafténă (înv.) s. f., g.-d. art. nafténei; pl. nafténe

naftenic
NAFTÉNIC, naftenici, adj. (În sintagma) Acid naftenic = acid organic cu miros pătrunzător, care se extrage din petrolul distilat. – Din fr. naphténique.

DOOM

nafténic adj. m., pl. nafténici

naftenici
NAFTÉNIC, naftenici, adj. (În sintagma) Acid naftenic = acid organic cu miros pătrunzător, care se extrage din petrolul distilat. – Din fr. naphténique.

DOOM

nafténic adj. m., pl. nafténici

naftenicii
NAFTÉNIC, naftenici, adj. (În sintagma) Acid naftenic = acid organic cu miros pătrunzător, care se extrage din petrolul distilat. – Din fr. naphténique.

DOOM

nafténic adj. m., pl. nafténici

naftenicilor
NAFTÉNIC, naftenici, adj. (În sintagma) Acid naftenic = acid organic cu miros pătrunzător, care se extrage din petrolul distilat. – Din fr. naphténique.

DOOM

nafténic adj. m., pl. nafténici

naftenicul
NAFTÉNIC, naftenici, adj. (În sintagma) Acid naftenic = acid organic cu miros pătrunzător, care se extrage din petrolul distilat. – Din fr. naphténique.

DOOM

nafténic adj. m., pl. nafténici

naftenicului
NAFTÉNIC, naftenici, adj. (În sintagma) Acid naftenic = acid organic cu miros pătrunzător, care se extrage din petrolul distilat. – Din fr. naphténique.

DOOM

nafténic adj. m., pl. nafténici

naftol
NAFTÓL, naftoli, s. m. Substanță cristalizată, insolubilă în apă, cu miros caracteristic, extrasă din naftalină, folosită ca materie primă în industria coloranților și cea farmaceutică. – Din fr. naphtol.

DOOM

naftól s. m., pl. naftóli

naftolat
NAFTOLÁT, naftolați, s. m. Sare sau ester al unui naftol. ♦ Derivat metalic al naftolului, folosit ca antiseptic. – Din fr. naphtolate.

DOOM

naftolát s. m., pl. naftoláți

naftolatul
NAFTOLÁT, naftolați, s. m. Sare sau ester al unui naftol. ♦ Derivat metalic al naftolului, folosit ca antiseptic. – Din fr. naphtolate.

DOOM

naftolát s. m., pl. naftoláți

naftolatului
NAFTOLÁT, naftolați, s. m. Sare sau ester al unui naftol. ♦ Derivat metalic al naftolului, folosit ca antiseptic. – Din fr. naphtolate.

DOOM

naftolát s. m., pl. naftoláți

naftolați
NAFTOLÁT, naftolați, s. m. Sare sau ester al unui naftol. ♦ Derivat metalic al naftolului, folosit ca antiseptic. – Din fr. naphtolate.

DOOM

naftolát s. m., pl. naftoláți

naftolații
NAFTOLÁT, naftolați, s. m. Sare sau ester al unui naftol. ♦ Derivat metalic al naftolului, folosit ca antiseptic. – Din fr. naphtolate.

DOOM

naftolát s. m., pl. naftoláți

naftolaților
NAFTOLÁT, naftolați, s. m. Sare sau ester al unui naftol. ♦ Derivat metalic al naftolului, folosit ca antiseptic. – Din fr. naphtolate.

DOOM

naftolát s. m., pl. naftoláți

naftoli
NAFTÓL, naftoli, s. m. Substanță cristalizată, insolubilă în apă, cu miros caracteristic, extrasă din naftalină, folosită ca materie primă în industria coloranților și cea farmaceutică. – Din fr. naphtol.

DOOM

naftól s. m., pl. naftóli

naftolii
NAFTÓL, naftoli, s. m. Substanță cristalizată, insolubilă în apă, cu miros caracteristic, extrasă din naftalină, folosită ca materie primă în industria coloranților și cea farmaceutică. – Din fr. naphtol.

DOOM

naftól s. m., pl. naftóli

naftolilor
NAFTÓL, naftoli, s. m. Substanță cristalizată, insolubilă în apă, cu miros caracteristic, extrasă din naftalină, folosită ca materie primă în industria coloranților și cea farmaceutică. – Din fr. naphtol.

DOOM

naftól s. m., pl. naftóli

naftolul
NAFTÓL, naftoli, s. m. Substanță cristalizată, insolubilă în apă, cu miros caracteristic, extrasă din naftalină, folosită ca materie primă în industria coloranților și cea farmaceutică. – Din fr. naphtol.

DOOM

naftól s. m., pl. naftóli

naftolului
NAFTÓL, naftoli, s. m. Substanță cristalizată, insolubilă în apă, cu miros caracteristic, extrasă din naftalină, folosită ca materie primă în industria coloranților și cea farmaceutică. – Din fr. naphtol.

DOOM

naftól s. m., pl. naftóli

nafură
ANÁFURĂ s. f. Bucățele de prescură, de pâine care se împart credincioșilor ortodocși la sfârșitul liturghiei. [Var.: anáforă, náfură s. f.] – Din sl. (a)nafora.

DOOM

anáfură (pâine sfințită) s. f., g.-d. art. anáfurei

nagaica
NAGÁICĂ, nagaice, s. f. (Reg.) Cnut. [Pl. și: năgăici] – Din rus. nagaika.

DOOM

nagáică (reg.) (-gai-) s. f., g.-d. art. nagáicei; pl. nagáice

nagaice
NAGÁICĂ, nagaice, s. f. (Reg.) Cnut. [Pl. și: năgăici] – Din rus. nagaika.

DOOM

nagáică (reg.) (-gai-) s. f., g.-d. art. nagáicei; pl. nagáice

nagaicei
NAGÁICĂ, nagaice, s. f. (Reg.) Cnut. [Pl. și: năgăici] – Din rus. nagaika.

DOOM

nagáică (reg.) (-gai-) s. f., g.-d. art. nagáicei; pl. nagáice

nagaicele
NAGÁICĂ, nagaice, s. f. (Reg.) Cnut. [Pl. și: năgăici] – Din rus. nagaika.

DOOM

nagáică (reg.) (-gai-) s. f., g.-d. art. nagáicei; pl. nagáice

nagaicelor
NAGÁICĂ, nagaice, s. f. (Reg.) Cnut. [Pl. și: năgăici] – Din rus. nagaika.

DOOM

nagáică (reg.) (-gai-) s. f., g.-d. art. nagáicei; pl. nagáice

nagaică
NAGÁICĂ, nagaice, s. f. (Reg.) Cnut. [Pl. și: năgăici] – Din rus. nagaika.

nagara
nagará (-ále), s. f. – Tobă, tamburină. – Tc. (per.) nakara (Șeineanu, III, 488). Sec. XVII, înv. Cf. sp. nácar (Corominas, III, 488), it. nacchera.

nagoda
NÁGODĂ, nagode, s. f. (Reg.) 1. Ființă sau lucru ciudat, bizar; minunăție, ciudățenie. 2. (La pl.) Credințe, convingeri superstițioase. – Din ucr. nahoda „întâmplare”.

DOOM

nágodă (reg.) s. f., g.-d. art. nágodei; pl. nágode

nagode
NÁGODĂ, nagode, s. f. (Reg.) 1. Ființă sau lucru ciudat, bizar; minunăție, ciudățenie. 2. (La pl.) Credințe, convingeri superstițioase. – Din ucr. nahoda „întâmplare”.

DOOM

nágodă (reg.) s. f., g.-d. art. nágodei; pl. nágode

nagodei
NÁGODĂ, nagode, s. f. (Reg.) 1. Ființă sau lucru ciudat, bizar; minunăție, ciudățenie. 2. (La pl.) Credințe, convingeri superstițioase. – Din ucr. nahoda „întâmplare”.

DOOM

nágodă (reg.) s. f., g.-d. art. nágodei; pl. nágode

nagodele
NÁGODĂ, nagode, s. f. (Reg.) 1. Ființă sau lucru ciudat, bizar; minunăție, ciudățenie. 2. (La pl.) Credințe, convingeri superstițioase. – Din ucr. nahoda „întâmplare”.

DOOM

nágodă (reg.) s. f., g.-d. art. nágodei; pl. nágode

nagodelor
NÁGODĂ, nagode, s. f. (Reg.) 1. Ființă sau lucru ciudat, bizar; minunăție, ciudățenie. 2. (La pl.) Credințe, convingeri superstițioase. – Din ucr. nahoda „întâmplare”.

DOOM

nágodă (reg.) s. f., g.-d. art. nágodei; pl. nágode

nagâț
NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet (Vanellus vanellus); bibic². ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Formație onomatopeică.

DOOM

nagấț s. m., pl. nagấți

nagâți
NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet (Vanellus vanellus); bibic². ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Formație onomatopeică.

DOOM

nagấț s. m., pl. nagấți

nagâții
NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet (Vanellus vanellus); bibic². ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Formație onomatopeică.

DOOM

nagấț s. m., pl. nagấți

nagâților
NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet (Vanellus vanellus); bibic². ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Formație onomatopeică.

DOOM

nagấț s. m., pl. nagấți

nagâțul
NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet (Vanellus vanellus); bibic². ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Formație onomatopeică.

DOOM

nagấț s. m., pl. nagấți

nagâțului
NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet (Vanellus vanellus); bibic². ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Formație onomatopeică.

DOOM

nagấț s. m., pl. nagấți

nagîț
NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet (Vanellus vanellus); bibic². ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Formație onomatopeică.

DOOM

nagấț s. m., pl. nagấți

nagîți
NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet (Vanellus vanellus); bibic². ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Formație onomatopeică.

DOOM

nagấț s. m., pl. nagấți

nagîții
NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet (Vanellus vanellus); bibic². ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Formație onomatopeică.

DOOM

nagấț s. m., pl. nagấți

nagîților
NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet (Vanellus vanellus); bibic². ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Formație onomatopeică.

DOOM

nagấț s. m., pl. nagấți

nagîțul
NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet (Vanellus vanellus); bibic². ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Formație onomatopeică.

DOOM

nagấț s. m., pl. nagấți

nagîțului
NAGẤȚ, nagâți, s. m. Pasăre migratoare de baltă din ordinul caradriiformelor, de mărimea unui porumbel, cu penele negre-verzui pe spate și pe piept, albe pe pântece și cu un moț negru în creștet (Vanellus vanellus); bibic². ♦ Epitet glumeț dat în special copiilor. – Formație onomatopeică.

DOOM

nagấț s. m., pl. nagấți

nahia
nahiá (-éle), s. f. – Regiune, district. Tc. (arab.) nahiya (Lokotsch 1540). Sec. XIX, înv.

nahlap
NAHLÁP, nahlapi, s. m. (Reg.) Val sau vârtej (mare) făcut de o apă curgătoare. – Et. nec.

DOOM

nahláp (reg.) (na-hlap) s. m., pl. nahlápi

nahlapi
NAHLÁP, nahlapi, s. m. (Reg.) Val sau vârtej (mare) făcut de o apă curgătoare. – Et. nec.

DOOM

nahláp (reg.) (na-hlap) s. m., pl. nahlápi

nahlapii
NAHLÁP, nahlapi, s. m. (Reg.) Val sau vârtej (mare) făcut de o apă curgătoare. – Et. nec.

DOOM

nahláp (reg.) (na-hlap) s. m., pl. nahlápi

nahlapilor
NAHLÁP, nahlapi, s. m. (Reg.) Val sau vârtej (mare) făcut de o apă curgătoare. – Et. nec.

DOOM

nahláp (reg.) (na-hlap) s. m., pl. nahlápi

nahlapul
NAHLÁP, nahlapi, s. m. (Reg.) Val sau vârtej (mare) făcut de o apă curgătoare. – Et. nec.

DOOM

nahláp (reg.) (na-hlap) s. m., pl. nahlápi

nahlapului
NAHLÁP, nahlapi, s. m. (Reg.) Val sau vârtej (mare) făcut de o apă curgătoare. – Et. nec.

DOOM

nahláp (reg.) (na-hlap) s. m., pl. nahlápi

naht
NAHT s. n. (Înv.; în loc. adj. și adv.) În naht = cu bani gata, în numerar, peșin. ◊ (Adjectival) Bani naht. – Din ngr. náhti.

DOOM

!naht (în ~) (înv.) loc. adj., loc. adv.

nahtul
NAHT s. n. (Înv.; în loc. adj. și adv.) În naht = cu bani gata, în numerar, peșin. ◊ (Adjectival) Bani naht. – Din ngr. náhti.

DOOM

!naht (în ~) (înv.) loc. adj., loc. adv.

nahtului
NAHT s. n. (Înv.; în loc. adj. și adv.) În naht = cu bani gata, în numerar, peșin. ◊ (Adjectival) Bani naht. – Din ngr. náhti.

DOOM

!naht (în ~) (înv.) loc. adj., loc. adv.

nai
NAI, naiuri, s. n. Numele a două instrumente muzicale populare de suflat: a) instrument compus dintr-un sistem de fluiere de dimensiuni diferite, lipite în ordinea mărimii lor; b) fluier de trestie cu șapte găuri. – Din tc. nay, ney.

DOOM

nai s. n., pl. náiuri

naiada
NAIÁDĂ, naiade, s. f. (Mitol.) Nimfă a izvoarelor, a lacurilor și a apelor curgătoare. [Pr.: na-ia-] – Din fr. naïade.

DOOM

naiádă s. f., g.-d. art. naiádei; pl. naiáde

naiade
NAIÁDĂ, naiade, s. f. (Mitol.) Nimfă a izvoarelor, a lacurilor și a apelor curgătoare. [Pr.: na-ia-] – Din fr. naïade.

DOOM

naiádă s. f., g.-d. art. naiádei; pl. naiáde

naiade
Naiade = Nai(a)des.

naiadei
NAIÁDĂ, naiade, s. f. (Mitol.) Nimfă a izvoarelor, a lacurilor și a apelor curgătoare. [Pr.: na-ia-] – Din fr. naïade.

DOOM

naiádă s. f., g.-d. art. naiádei; pl. naiáde

naiadele
NAIÁDĂ, naiade, s. f. (Mitol.) Nimfă a izvoarelor, a lacurilor și a apelor curgătoare. [Pr.: na-ia-] – Din fr. naïade.

DOOM

naiádă s. f., g.-d. art. naiádei; pl. naiáde

naiadelor
NAIÁDĂ, naiade, s. f. (Mitol.) Nimfă a izvoarelor, a lacurilor și a apelor curgătoare. [Pr.: na-ia-] – Din fr. naïade.

DOOM

naiádă s. f., g.-d. art. naiádei; pl. naiáde

naiades
Nai(a)des, nimfe ale izvoarelor și ale apelor în mijlocul cărora trăiau (v. și Nymphae). Naiadele erau genii ale naturii, fiicele lui Zeus, după o versiune, după o alta ale lui Oceanus. (Uneori naiadele unei ape curgătoare erau socotite drept fiice ale zeului apei respective). De numele naiadelor erau legate numeroase episoade amoroase ale zeilor olimpieni. Veșnic tinere și frumoase, ele erau înzestrate cu darul profeției și dețineau tainele apelor tămăduitoare și ale vindecărilor miraculoase.

naiba
NÁIBA s. m. art. (Fam.; adesea în imprecații) Dracul, diavolul. ◊ Loc. adj. și adv. Al naibii (de...) = grozav, teribil, foarte, peste măsură (de...). ◊ Expr. A da de (sau a vedea pe) naiba = a o păți, a da de bucluc, a-și găsi beleaua. A da (sau a lăsa pe cineva sau ceva) naibii (sau la naiba) = a nu se mai interesa (de cineva sau de ceva), a renunța la... A nu avea nici pe naiba = a se simți bine, a fi perfect sănătos, a nu avea absolut nimic. – Et. nec.

DOOM

!náiba (fam.) s. m. art., g.-d. art. náibii

naibii
dat dracului / naibii expr. 1. deștept, isteț; șiret, șmecher. 2. rău, afurisit.

naica
NÁICĂ s. f. (Reg.) Termen de respect folosit la țară pentru o femeie mai în vârstă. – Din sb. najka.

DOOM

náică (reg.) s. f., g.-d. art. náichii

naichii
NÁICĂ s. f. (Reg.) Termen de respect folosit la țară pentru o femeie mai în vârstă. – Din sb. najka.

DOOM

náică (reg.) s. f., g.-d. art. náichii

naici
NÁICĂ s. f. (Reg.) Termen de respect folosit la țară pentru o femeie mai în vârstă. – Din sb. najka.

DOOM

náică (reg.) s. f., g.-d. art. náichii

naicii
NÁICĂ s. f. (Reg.) Termen de respect folosit la țară pentru o femeie mai în vârstă. – Din sb. najka.

DOOM

náică (reg.) s. f., g.-d. art. náichii

naicăi
NÁICĂ s. f. (Reg.) Termen de respect folosit la țară pentru o femeie mai în vârstă. – Din sb. najka.

DOOM

náică (reg.) s. f., g.-d. art. náichii

naides
Nai(a)des, nimfe ale izvoarelor și ale apelor în mijlocul cărora trăiau (v. și Nymphae). Naiadele erau genii ale naturii, fiicele lui Zeus, după o versiune, după o alta ale lui Oceanus. (Uneori naiadele unei ape curgătoare erau socotite drept fiice ale zeului apei respective). De numele naiadelor erau legate numeroase episoade amoroase ale zeilor olimpieni. Veșnic tinere și frumoase, ele erau înzestrate cu darul profeției și dețineau tainele apelor tămăduitoare și ale vindecărilor miraculoase.

naie
NÁIE, naie, s. f. (Rar) Corabie. A fost vîntul mare Atuncea pe mare... Naiele a-nturnat. SEVASTOS, N. 137.

nailon
NÁILON, (2) nailonuri, s. n. 1. Fibră textilă poliamidică obținută pe cale sintetică, folosită la confecționarea țesăturilor subțiri și a multor produse tehnice. 2. Țesătură fabricată din aceste fibre. [Pl. și: nailoane] – Din engl. nylon.

nailon
NÁILON s.n. Masă plastică întrebuințată ca fibră textilă, în plăci, ca imitație de piele etc. [Pron. nai-lon, scris și nylon. / < engl. nylon, cf. fr. nylon – nume comercial].

DOOM

náilon (nai-lon) s. n., (sorturi) pl. náilonuri

naim
naím (-muri), s. n. – 1. Contract, compromis. – 2. Salariu, plată. – Var. năi(e)m. Sl. naimŭ „conducere” (Miklosich, Lexicon, 404; Cihac, II, 209; Conev 78). – Der. năimi (var. nă(ie)mi, (î)nă(i)mi), vb. (a contracta, a lua în serviciu; a închiria), din sl. najmati, cf. bg. naemam, sb., cr. najmiti; năimeală, s. f. (angajare); năiemnic, s. m. (înv., salariat); năimitor, s. m. (persoană care angajează, năimește).

naimi
NĂIMÍ, năimesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A angaja pe cineva pentru o muncă; a tocmi. Să se știe că năimesc cărăuși să-mi care averea la locurile mele. SADOVEANU, F. J. 93. A pornit înspre piaț, ca să năimească pe cineva și să-i aducă șatra în tîrg. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 88.Au năimit pe un om... să meargă să vestească tatălui său. DRĂGHICI, R. 6. ◊ Refl. Ca să nu mor de foame, m-am năimit și am slujit șapte ani. ȚICHINDEAL, F. 463. 2. A închiria; a arenda. Năimim amîndoi pășuni pentru oile noastre în aceeași parte de țară. SADOVEANU, N. F. 38. – Variante: (regional) naimí (I. IONESCU, D. 365), nămí (NEGRUZZI, S. I 260) vb. IV.

naingii
NAINGÍU, naingii, s. m. (Înv.) Naist. [Pr.: na-in-] – Nai + suf. -ingiu.

DOOM

naingíu (înv.) (na-in-) s. m., art. naingíul; pl. naingíi, art. naingíii (-gi-ii)

naingiii
NAINGÍU, naingii, s. m. (Înv.) Naist. [Pr.: na-in-] – Nai + suf. -ingiu.

DOOM

naingíu (înv.) (na-in-) s. m., art. naingíul; pl. naingíi, art. naingíii (-gi-ii)

naingiilor
NAINGÍU, naingii, s. m. (Înv.) Naist. [Pr.: na-in-] – Nai + suf. -ingiu.

DOOM

naingíu (înv.) (na-in-) s. m., art. naingíul; pl. naingíi, art. naingíii (-gi-ii)

naingiu
NAINGÍU, naingii, s. m. (Înv.) Naist. [Pr.: na-in-] – Nai + suf. -ingiu.

DOOM

naingíu (înv.) (na-in-) s. m., art. naingíul; pl. naingíi, art. naingíii (-gi-ii)

naingiul
NAINGÍU, naingii, s. m. (Înv.) Naist. [Pr.: na-in-] – Nai + suf. -ingiu.

DOOM

naingíu (înv.) (na-in-) s. m., art. naingíul; pl. naingíi, art. naingíii (-gi-ii)

naingiului
NAINGÍU, naingii, s. m. (Înv.) Naist. [Pr.: na-in-] – Nai + suf. -ingiu.

DOOM

naingíu (înv.) (na-in-) s. m., art. naingíul; pl. naingíi, art. naingíii (-gi-ii)

naintaș
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

naintaș
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

naintașă
NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

DOOM

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

nainte
NAÍNTE adv. v. înainte.

DOOM

*cuvấnt-înaínte s. n., pl. cuvínte-înaínte

naisan
NEISÁN, neisani, s. m. (Înv.) Naist. [Var.: naisán s. m.] – Din tc. neyzen.

DOOM

neisán (înv.) (nei-) s. m., pl. neisáni

naist
NAÍST, -Ă, naiști, -ste, s. m. și f. Cântăreț la nai; naingiu; neisan. – Nai + suf. -ist.

DOOM

naístă s. f., g.-d. art. naístei; pl. naíste

naista
NAÍST, -Ă, naiști, -ste, s. m. și f. Cântăreț la nai; naingiu; neisan. – Nai + suf. -ist.

DOOM

naístă s. f., g.-d. art. naístei; pl. naíste

naiste
NAÍST, -Ă, naiști, -ste, s. m. și f. Cântăreț la nai; naingiu; neisan. – Nai + suf. -ist.

DOOM

naístă s. f., g.-d. art. naístei; pl. naíste

naistei
NAÍST, -Ă, naiști, -ste, s. m. și f. Cântăreț la nai; naingiu; neisan. – Nai + suf. -ist.

DOOM

naístă s. f., g.-d. art. naístei; pl. naíste

naistele
NAÍST, -Ă, naiști, -ste, s. m. și f. Cântăreț la nai; naingiu; neisan. – Nai + suf. -ist.

DOOM

naístă s. f., g.-d. art. naístei; pl. naíste

naistelor
NAÍST, -Ă, naiști, -ste, s. m. și f. Cântăreț la nai; naingiu; neisan. – Nai + suf. -ist.

DOOM

naístă s. f., g.-d. art. naístei; pl. naíste

naistul
NAÍST, -Ă, naiști, -ste, s. m. și f. Cântăreț la nai; naingiu; neisan. – Nai + suf. -ist.

DOOM

naístă s. f., g.-d. art. naístei; pl. naíste

naistului
NAÍST, -Ă, naiști, -ste, s. m. și f. Cântăreț la nai; naingiu; neisan. – Nai + suf. -ist.

DOOM

naístă s. f., g.-d. art. naístei; pl. naíste

naiul
NAI, naiuri, s. n. Numele a două instrumente muzicale populare de suflat: a) instrument compus dintr-un sistem de fluiere de dimensiuni diferite, lipite în ordinea mărimii lor; b) fluier de trestie cu șapte găuri. – Din tc. nay, ney.

DOOM

nai s. n., pl. náiuri

naiului
NAI, naiuri, s. n. Numele a două instrumente muzicale populare de suflat: a) instrument compus dintr-un sistem de fluiere de dimensiuni diferite, lipite în ordinea mărimii lor; b) fluier de trestie cu șapte găuri. – Din tc. nay, ney.

DOOM

nai s. n., pl. náiuri

naiuri
NAI, naiuri, s. n. Numele a două instrumente muzicale populare de suflat: a) instrument compus dintr-un sistem de fluiere de dimensiuni diferite, lipite în ordinea mărimii lor; b) fluier de trestie cu șapte găuri. – Din tc. nay, ney.

DOOM

nai s. n., pl. náiuri

naiurile
NAI, naiuri, s. n. Numele a două instrumente muzicale populare de suflat: a) instrument compus dintr-un sistem de fluiere de dimensiuni diferite, lipite în ordinea mărimii lor; b) fluier de trestie cu șapte găuri. – Din tc. nay, ney.

DOOM

nai s. n., pl. náiuri

naiurilor
NAI, naiuri, s. n. Numele a două instrumente muzicale populare de suflat: a) instrument compus dintr-un sistem de fluiere de dimensiuni diferite, lipite în ordinea mărimii lor; b) fluier de trestie cu șapte găuri. – Din tc. nay, ney.

DOOM

nai s. n., pl. náiuri

naiv
NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul, sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor), mai ales amator sau autodidact, care ignoră perspectiva, anatomia și legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

DOOM

naív adj. m., pl. naívi; f. naívă, pl. naíve

naiva
NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul, sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor), mai ales amator sau autodidact, care ignoră perspectiva, anatomia și legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

DOOM

naív adj. m., pl. naívi; f. naívă, pl. naíve

naive
NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul, sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor), mai ales amator sau autodidact, care ignoră perspectiva, anatomia și legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

DOOM

naív adj. m., pl. naívi; f. naívă, pl. naíve

naivei
NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul, sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor), mai ales amator sau autodidact, care ignoră perspectiva, anatomia și legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

DOOM

naív adj. m., pl. naívi; f. naívă, pl. naíve

naivele
NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul, sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor), mai ales amator sau autodidact, care ignoră perspectiva, anatomia și legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

DOOM

naív adj. m., pl. naívi; f. naívă, pl. naíve

naivelor
NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul, sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor), mai ales amator sau autodidact, care ignoră perspectiva, anatomia și legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

DOOM

naív adj. m., pl. naívi; f. naívă, pl. naíve

naivi
NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul, sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor), mai ales amator sau autodidact, care ignoră perspectiva, anatomia și legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

DOOM

naív adj. m., pl. naívi; f. naívă, pl. naíve

naivii
NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul, sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor), mai ales amator sau autodidact, care ignoră perspectiva, anatomia și legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

DOOM

naív adj. m., pl. naívi; f. naívă, pl. naíve

naivilor
NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul, sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor), mai ales amator sau autodidact, care ignoră perspectiva, anatomia și legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

DOOM

naív adj. m., pl. naívi; f. naívă, pl. naíve

naivitate
NAIVITÁTE, naivități, s. f. 1. Însușirea de a fi naiv (1); comportare de om naiv; simplitate; nevinovăție, ingenuitate, candoare. 2. (Peior.) Lipsă de maturitate în judecată și în comportare; p. ext. vorbă, faptă, atitudine de om naiv (2). [Pr.: na-i-] – Din fr. naïveté.

DOOM

naivitáte (na-i-) s. f., g.-d. art. naivitắții; pl. naivitắți

naivitatea
NAIVITÁTE, naivități, s. f. 1. Însușirea de a fi naiv (1); comportare de om naiv; simplitate; nevinovăție, ingenuitate, candoare. 2. (Peior.) Lipsă de maturitate în judecată și în comportare; p. ext. vorbă, faptă, atitudine de om naiv (2). [Pr.: na-i-] – Din fr. naïveté.

DOOM

naivitáte (na-i-) s. f., g.-d. art. naivitắții; pl. naivitắți

naivități
NAIVITÁTE, naivități, s. f. 1. Însușirea de a fi naiv (1); comportare de om naiv; simplitate; nevinovăție, ingenuitate, candoare. 2. (Peior.) Lipsă de maturitate în judecată și în comportare; p. ext. vorbă, faptă, atitudine de om naiv (2). [Pr.: na-i-] – Din fr. naïveté.

DOOM

naivitáte (na-i-) s. f., g.-d. art. naivitắții; pl. naivitắți

naivității
NAIVITÁTE, naivități, s. f. 1. Însușirea de a fi naiv (1); comportare de om naiv; simplitate; nevinovăție, ingenuitate, candoare. 2. (Peior.) Lipsă de maturitate în judecată și în comportare; p. ext. vorbă, faptă, atitudine de om naiv (2). [Pr.: na-i-] – Din fr. naïveté.

DOOM

naivitáte (na-i-) s. f., g.-d. art. naivitắții; pl. naivitắți

naivitățile
NAIVITÁTE, naivități, s. f. 1. Însușirea de a fi naiv (1); comportare de om naiv; simplitate; nevinovăție, ingenuitate, candoare. 2. (Peior.) Lipsă de maturitate în judecată și în comportare; p. ext. vorbă, faptă, atitudine de om naiv (2). [Pr.: na-i-] – Din fr. naïveté.

DOOM

naivitáte (na-i-) s. f., g.-d. art. naivitắții; pl. naivitắți

naivităților
NAIVITÁTE, naivități, s. f. 1. Însușirea de a fi naiv (1); comportare de om naiv; simplitate; nevinovăție, ingenuitate, candoare. 2. (Peior.) Lipsă de maturitate în judecată și în comportare; p. ext. vorbă, faptă, atitudine de om naiv (2). [Pr.: na-i-] – Din fr. naïveté.

DOOM

naivitáte (na-i-) s. f., g.-d. art. naivitắții; pl. naivitắți

naivul
NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul, sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor), mai ales amator sau autodidact, care ignoră perspectiva, anatomia și legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

DOOM

naív adj. m., pl. naívi; f. naívă, pl. naíve

naivului
NAÍV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul, sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor), mai ales amator sau autodidact, care ignoră perspectiva, anatomia și legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

DOOM

naív adj. m., pl. naívi; f. naívă, pl. naíve

naiști
NAÍST, -Ă, naiști, -ste, s. m. și f. Cântăreț la nai; naingiu; neisan. – Nai + suf. -ist.

DOOM

naístă s. f., g.-d. art. naístei; pl. naíste

naiștii
NAÍST, -Ă, naiști, -ste, s. m. și f. Cântăreț la nai; naingiu; neisan. – Nai + suf. -ist.

DOOM

naístă s. f., g.-d. art. naístei; pl. naíste

naiștilor
NAÍST, -Ă, naiști, -ste, s. m. și f. Cântăreț la nai; naingiu; neisan. – Nai + suf. -ist.

DOOM

naístă s. f., g.-d. art. naístei; pl. naíste

naja
CÓBRĂ, cobre, s. f. Șarpe veninos care trăiește în Africa și în sudul Asiei, caracterizat printr-un gât foarte lățit, cu pete negre mărginite cu alb, semănând cu niște ochelari; șarpe-cu-ochelari (Naja naja). – Din fr. cobra.

najdac
najdác s. n. – Șmirghel. Rus. naždak (Cihac, II, 209). Sec. XIX, înv.

najnă
NÁJNĂ, najne, s. f. (Regional) Poznă, șotie, dandana, păcăleală. Văzînd că nu o pot scoate la capăt cu popa, se sfătuiră a-i găti o najnă spre a-l dezbăra de acest obicei. ȘEZ. II 68.

nalba
NÁLBĂ, nalbe, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia malvaceelor, care cresc spontan ori se cultivă ca plante decorative și medicinale. – Lat. malva.

DOOM

!nálbă-máre (plantă) s. f., g.-d. art. nálbei-mári; pl. nálbe-mári

nalbar
NALBÁR s. m. v. nălbar¹.

DOOM

nălbár (veterinar) (reg.) s. m., pl. nălbári

nalbari
NALBÁR s. m. v. nălbar¹.

DOOM

nălbár (veterinar) (reg.) s. m., pl. nălbári

nalbarii
NALBÁR s. m. v. nălbar¹.

DOOM

nălbár (veterinar) (reg.) s. m., pl. nălbári

nalbarilor
NALBÁR s. m. v. nălbar¹.

DOOM

nălbár (veterinar) (reg.) s. m., pl. nălbári

nalbarul
NALBÁR s. m. v. nălbar¹.

DOOM

nălbár (veterinar) (reg.) s. m., pl. nălbári

nalbarului
NALBÁR s. m. v. nălbar¹.

DOOM

nălbár (veterinar) (reg.) s. m., pl. nălbári

nalbe
NÁLBĂ, nalbe, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia malvaceelor, care cresc spontan ori se cultivă ca plante decorative și medicinale. – Lat. malva.

DOOM

!nálbă-máre (plantă) s. f., g.-d. art. nálbei-mári; pl. nálbe-mári

nalbei
NÁLBĂ, nalbe, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia malvaceelor, care cresc spontan ori se cultivă ca plante decorative și medicinale. – Lat. malva.

DOOM

!nálbă-máre (plantă) s. f., g.-d. art. nálbei-mári; pl. nálbe-mári

nalbele
NÁLBĂ, nalbe, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia malvaceelor, care cresc spontan ori se cultivă ca plante decorative și medicinale. – Lat. malva.

DOOM

!nálbă-máre (plantă) s. f., g.-d. art. nálbei-mári; pl. nálbe-mári

nalbelor
NÁLBĂ, nalbe, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia malvaceelor, care cresc spontan ori se cultivă ca plante decorative și medicinale. – Lat. malva.

DOOM

!nálbă-máre (plantă) s. f., g.-d. art. nálbei-mári; pl. nálbe-mári

nalt
NALT, -Ă adj. v. înalt.

namaz
namáz (namázuri), s. n. – 1. Rugăciunea musulmanului. – 2. (Mold.) Obicei prost, viciu. Tc. (per.) namaz (Lokotsch 1552; Tiktin).

DOOM

namáz s. n., pl. namázuri

namazul
namáz (namázuri), s. n. – 1. Rugăciunea musulmanului. – 2. (Mold.) Obicei prost, viciu. Tc. (per.) namaz (Lokotsch 1552; Tiktin).

DOOM

namáz s. n., pl. namázuri

namazului
namáz (namázuri), s. n. – 1. Rugăciunea musulmanului. – 2. (Mold.) Obicei prost, viciu. Tc. (per.) namaz (Lokotsch 1552; Tiktin).

DOOM

namáz s. n., pl. namázuri

namazuri
namáz (namázuri), s. n. – 1. Rugăciunea musulmanului. – 2. (Mold.) Obicei prost, viciu. Tc. (per.) namaz (Lokotsch 1552; Tiktin).

DOOM

namáz s. n., pl. namázuri

namazurile
namáz (namázuri), s. n. – 1. Rugăciunea musulmanului. – 2. (Mold.) Obicei prost, viciu. Tc. (per.) namaz (Lokotsch 1552; Tiktin).

DOOM

namáz s. n., pl. namázuri

namazurilor
namáz (namázuri), s. n. – 1. Rugăciunea musulmanului. – 2. (Mold.) Obicei prost, viciu. Tc. (per.) namaz (Lokotsch 1552; Tiktin).

DOOM

namáz s. n., pl. namázuri

namea
nameá (-éle), s. f. – Adresă, comunicare oficială. Tc. (per.) name (Șeineanu, III, 83; Lokotsch 1551). Sec. XVIII, înv.

namesnic
NAMÉSTNIC, namestnici, s. m. (Înv.) Locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească). [Var.: namésnic s. m.] – Din sl. namĕstĕnikŭ.

DOOM

!naméstnic (înv.) (-mest-nic) s. m., pl. naméstnici

namestia
NAMÉSTIE, namestii, s. f. (Înv. și reg.) Clădire cu toate dependințele; p. restr. dependință, acaret. – Din sl. namĕstije.

DOOM

naméstie (înv., reg.) (-ti-e) s. f., art. naméstia (-ti-a), g.-d. art. naméstiei; pl. naméstii, art. naméstiile (-ti-i-)

namestie
NAMÉSTIE, namestii, s. f. (Înv. și reg.) Clădire cu toate dependințele; p. restr. dependință, acaret. – Din sl. namĕstije.

DOOM

naméstie (înv., reg.) (-ti-e) s. f., art. naméstia (-ti-a), g.-d. art. naméstiei; pl. naméstii, art. naméstiile (-ti-i-)

namestiei
NAMÉSTIE, namestii, s. f. (Înv. și reg.) Clădire cu toate dependințele; p. restr. dependință, acaret. – Din sl. namĕstije.

DOOM

naméstie (înv., reg.) (-ti-e) s. f., art. naméstia (-ti-a), g.-d. art. naméstiei; pl. naméstii, art. naméstiile (-ti-i-)

namestii
NAMÉSTIE, namestii, s. f. (Înv. și reg.) Clădire cu toate dependințele; p. restr. dependință, acaret. – Din sl. namĕstije.

DOOM

naméstie (înv., reg.) (-ti-e) s. f., art. naméstia (-ti-a), g.-d. art. naméstiei; pl. naméstii, art. naméstiile (-ti-i-)

namestiile
NAMÉSTIE, namestii, s. f. (Înv. și reg.) Clădire cu toate dependințele; p. restr. dependință, acaret. – Din sl. namĕstije.

DOOM

naméstie (înv., reg.) (-ti-e) s. f., art. naméstia (-ti-a), g.-d. art. naméstiei; pl. naméstii, art. naméstiile (-ti-i-)

namestiilor
NAMÉSTIE, namestii, s. f. (Înv. și reg.) Clădire cu toate dependințele; p. restr. dependință, acaret. – Din sl. namĕstije.

DOOM

naméstie (înv., reg.) (-ti-e) s. f., art. naméstia (-ti-a), g.-d. art. naméstiei; pl. naméstii, art. naméstiile (-ti-i-)

namestnic
NAMÉSTNIC, namestnici, s. m. (Înv.) Locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească). [Var.: namésnic s. m.] – Din sl. namĕstĕnikŭ.

DOOM

!naméstnic (înv.) (-mest-nic) s. m., pl. naméstnici

namestnici
NAMÉSTNIC, namestnici, s. m. (Înv.) Locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească). [Var.: namésnic s. m.] – Din sl. namĕstĕnikŭ.

DOOM

!naméstnic (înv.) (-mest-nic) s. m., pl. naméstnici

namestnicii
NAMÉSTNIC, namestnici, s. m. (Înv.) Locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească). [Var.: namésnic s. m.] – Din sl. namĕstĕnikŭ.

DOOM

!naméstnic (înv.) (-mest-nic) s. m., pl. naméstnici

namestnicilor
NAMÉSTNIC, namestnici, s. m. (Înv.) Locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească). [Var.: namésnic s. m.] – Din sl. namĕstĕnikŭ.

DOOM

!naméstnic (înv.) (-mest-nic) s. m., pl. naméstnici

namestnicul
NAMÉSTNIC, namestnici, s. m. (Înv.) Locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească). [Var.: namésnic s. m.] – Din sl. namĕstĕnikŭ.

DOOM

!naméstnic (înv.) (-mest-nic) s. m., pl. naméstnici

namestnicului
NAMÉSTNIC, namestnici, s. m. (Înv.) Locțiitor sau reprezentant al unui funcționar într-o funcție importantă (laică sau bisericească). [Var.: namésnic s. m.] – Din sl. namĕstĕnikŭ.

DOOM

!naméstnic (înv.) (-mest-nic) s. m., pl. naméstnici

namiazi
NĂMIÁZĂ s. f. (Și în forma namiază, nămiez(i), mai ales precedat de prepoziții) 1. Amiază. Pe la nămez ajunseră la tîrle. SANDU-ALDEA, U. P. 44. Era-n nămiez... Da să m-adoarmă Foșnitul leneș din frunziș. IOSIF, P. 66. Dormi la nămiez, ai ?.. Scoală, că-ți vin mușterii. CARAGIALE, S. 140. ◊ Expr. Ziua nămiaza-mare = (în) plină zi. E ziua nămiază-mare, e soare de început de toamnă. CAMIL PETRESCU, U. N. 336. 2. (Regional) Al doilea prînz pe care îl ia țăranul cînd e la munca cîmpului; p. ext. odihna de după prînz. Cerbul ce-mi făcea ? Sta Și rumega, Namiaza-și făcea, Dulce aromea. TEODORESCU, P. P. 65. – Variante: namiázi, namiáză s. f., nămiéz(i), (regional) namiézi (I. BOTEZ, ȘC. 197), nimiézi (PREDA, Î. 85, TEODORESCU, P. P. 439), niméz (VISSARION, B. 139) s. n.

namiază
NAMIÁZĂ, nămiezi, s. f. (Pop.) 1. Amiază. ◊ Expr. Ziua namiaza mare = în plină zi. 2. Masa care se ia în jurul amiezei; prânz. 3. Loc, punct unde ajunge Soarele pe cer (aproximativ) la amiază; zenit. [Pl. și: namiezi. – Var.: (reg.) nămiáză s. f., nămiéz, nămiézi, namiéz s. n.] – În + amiază.

DOOM

nămiáză v. namiáză

namibian
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibian
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibiana
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibiana
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibiano
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibiano
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibianul
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibianul
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibianule
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibianule
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibianului
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibianului
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibiene
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibiene
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibiene
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibienei
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibienei
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibienele
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibienele
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibienelor
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibienelor
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibieni
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibieni
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibienii
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibienii
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibienilor
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namibienilor
NAMIBIÁN, -Ă, namibieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Namibiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Namibiei sau namibienilor (1), privitor la Namibia ori la namibieni. [Pr.: -bi-an] – Namibia (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

namibián (-bi-an) adj. m., s. m., pl. namibiéni; adj. f., s. f. namibiánă, pl. namibiéne

namiez
NAMIÁZĂ, nămiezi, s. f. (Pop.) 1. Amiază. ◊ Expr. Ziua namiaza mare = în plină zi. 2. Masa care se ia în jurul amiezei; prânz. 3. Loc, punct unde ajunge Soarele pe cer (aproximativ) la amiază; zenit. [Pl. și: namiezi. – Var.: (reg.) nămiáză s. f., nămiéz, nămiézi, namiéz s. n.] – În + amiază.

DOOM

nămiáză v. namiáză

namiezi
NĂMIÁZĂ s. f. (Și în forma namiază, nămiez(i), mai ales precedat de prepoziții) 1. Amiază. Pe la nămez ajunseră la tîrle. SANDU-ALDEA, U. P. 44. Era-n nămiez... Da să m-adoarmă Foșnitul leneș din frunziș. IOSIF, P. 66. Dormi la nămiez, ai ?.. Scoală, că-ți vin mușterii. CARAGIALE, S. 140. ◊ Expr. Ziua nămiaza-mare = (în) plină zi. E ziua nămiază-mare, e soare de început de toamnă. CAMIL PETRESCU, U. N. 336. 2. (Regional) Al doilea prînz pe care îl ia țăranul cînd e la munca cîmpului; p. ext. odihna de după prînz. Cerbul ce-mi făcea ? Sta Și rumega, Namiaza-și făcea, Dulce aromea. TEODORESCU, P. P. 65. – Variante: namiázi, namiáză s. f., nămiéz(i), (regional) namiézi (I. BOTEZ, ȘC. 197), nimiézi (PREDA, Î. 85, TEODORESCU, P. P. 439), niméz (VISSARION, B. 139) s. n.

namila
NÁMILĂ, namile, s. f. Ființă sau lucru foarte mare; matahală, colos. ♦ Ființă fantastică de proporții foarte mari și cu înfățișare îngrozitoare. – Et. nec.

DOOM

námilă s. f., g.-d. art. námilei; pl. námile

namile
NÁMILĂ, namile, s. f. Ființă sau lucru foarte mare; matahală, colos. ♦ Ființă fantastică de proporții foarte mari și cu înfățișare îngrozitoare. – Et. nec.

DOOM

námilă s. f., g.-d. art. námilei; pl. námile

namilei
NÁMILĂ, namile, s. f. Ființă sau lucru foarte mare; matahală, colos. ♦ Ființă fantastică de proporții foarte mari și cu înfățișare îngrozitoare. – Et. nec.

DOOM

námilă s. f., g.-d. art. námilei; pl. námile

namilele
NÁMILĂ, namile, s. f. Ființă sau lucru foarte mare; matahală, colos. ♦ Ființă fantastică de proporții foarte mari și cu înfățișare îngrozitoare. – Et. nec.

DOOM

námilă s. f., g.-d. art. námilei; pl. námile

namilelor
NÁMILĂ, namile, s. f. Ființă sau lucru foarte mare; matahală, colos. ♦ Ființă fantastică de proporții foarte mari și cu înfățișare îngrozitoare. – Et. nec.

DOOM

námilă s. f., g.-d. art. námilei; pl. námile

nan
NAN, -Ă, nani, -e, s. m. și f. (Rar) Pitic. – Din lat. nanus.

DOOM

nan s. m., pl. nani

nana
a da nana expr. a bate un copil mic.

nana
NÁNĂ, nane, s. f. Termen de respect cu care se adresează la țară cineva unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă ori despre care se vorbește. – Cf. bg., sb. nana, alb. nanë.

DOOM

nánă s. f., g.-d. art. nánei; pl. náne

nana
NAN, -Ă, nani, -e, s. m. și f. (Rar) Pitic. – Din lat. nanus.

DOOM

nan s. m., pl. nani

nanchin
NANGHÍN s. n. Țesătură de bumbac foarte deasă și rezistentă, folosită la confecționarea dosurilor de perne. [Var.: nanchín s. n.] – Din fr. nankin.

DOOM

!nanghín/nanchín s. n.

nanchinul
NANGHÍN s. n. Țesătură de bumbac foarte deasă și rezistentă, folosită la confecționarea dosurilor de perne. [Var.: nanchín s. n.] – Din fr. nankin.

DOOM

!nanghín/nanchín s. n.

nanchinului
NANGHÍN s. n. Țesătură de bumbac foarte deasă și rezistentă, folosită la confecționarea dosurilor de perne. [Var.: nanchín s. n.] – Din fr. nankin.

DOOM

!nanghín/nanchín s. n.

nanchinuri
NANGHÍN s. n. Țesătură de bumbac foarte deasă și rezistentă, folosită la confecționarea dosurilor de perne. [Var.: nanchín s. n.] – Din fr. nankin.

DOOM

!nanghín/nanchín s. n.

nanchinurile
NANGHÍN s. n. Țesătură de bumbac foarte deasă și rezistentă, folosită la confecționarea dosurilor de perne. [Var.: nanchín s. n.] – Din fr. nankin.

DOOM

!nanghín/nanchín s. n.

nanchinurilor
NANGHÍN s. n. Țesătură de bumbac foarte deasă și rezistentă, folosită la confecționarea dosurilor de perne. [Var.: nanchín s. n.] – Din fr. nankin.

DOOM

!nanghín/nanchín s. n.

nandralăi
NANDRALẮU, nandralăi, s. m. (Reg.) Vlăjgan; p. ext. derbedeu, pușlama. – Cf. handralău.

DOOM

nandralắu (reg.) s. m., pl. nandralắi, art. nandralắii

nandralăii
NANDRALẮU, nandralăi, s. m. (Reg.) Vlăjgan; p. ext. derbedeu, pușlama. – Cf. handralău.

DOOM

nandralắu (reg.) s. m., pl. nandralắi, art. nandralắii

nandralăilor
NANDRALẮU, nandralăi, s. m. (Reg.) Vlăjgan; p. ext. derbedeu, pușlama. – Cf. handralău.

DOOM

nandralắu (reg.) s. m., pl. nandralắi, art. nandralắii

nandralău
NANDRALẮU, nandralăi, s. m. (Reg.) Vlăjgan; p. ext. derbedeu, pușlama. – Cf. handralău.

DOOM

nandralắu (reg.) s. m., pl. nandralắi, art. nandralắii

nandralăul
NANDRALẮU, nandralăi, s. m. (Reg.) Vlăjgan; p. ext. derbedeu, pușlama. – Cf. handralău.

DOOM

nandralắu (reg.) s. m., pl. nandralắi, art. nandralắii

nandralăului
NANDRALẮU, nandralăi, s. m. (Reg.) Vlăjgan; p. ext. derbedeu, pușlama. – Cf. handralău.

DOOM

nandralắu (reg.) s. m., pl. nandralắi, art. nandralắii

nandraș
NÁNDRAȘ, nandrași, s. m. (Regional) Flăcău; ștrengar.

nandu
NANDÚ, nandu, s. m. (La pl.) Gen de păsări alergătoare, asemănătoare cu struțul, cu picioare lungi și cu aripi relativ mici, care trăiesc în America de Sud (Rhea); (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. [Acc. și: nándu] – Din fr. nandou.

DOOM

nandú / nándu s. m., art. nandúul / nándul; pl. nandú / nándu

nandu
NANDÚ s. m. invar. Gen de păsări alergătoare, asemănătoare cu struțul, cu picioare lungi și cu aripi relativ mici, care trăiește în America de Sud (Rhea); pasăre care face parte din acest gen. [Acc. și: nándu] – Din fr. nandou.

DOOM

nandú / nándu s. m., art. nandúul / nándul; pl. nandú / nándu

nandul
NANDÚ s. m. invar. Gen de păsări alergătoare, asemănătoare cu struțul, cu picioare lungi și cu aripi relativ mici, care trăiește în America de Sud (Rhea); pasăre care face parte din acest gen. [Acc. și: nándu] – Din fr. nandou.

DOOM

nandú / nándu s. m., art. nandúul / nándul; pl. nandú / nándu

nandulor
NANDÚ s. m. invar. Gen de păsări alergătoare, asemănătoare cu struțul, cu picioare lungi și cu aripi relativ mici, care trăiește în America de Sud (Rhea); pasăre care face parte din acest gen. [Acc. și: nándu] – Din fr. nandou.

DOOM

nandú / nándu s. m., art. nandúul / nándul; pl. nandú / nándu

nandului
NANDÚ s. m. invar. Gen de păsări alergătoare, asemănătoare cu struțul, cu picioare lungi și cu aripi relativ mici, care trăiește în America de Sud (Rhea); pasăre care face parte din acest gen. [Acc. și: nándu] – Din fr. nandou.

DOOM

nandú / nándu s. m., art. nandúul / nándul; pl. nandú / nándu

nanduul
NANDÚ, nandu, s. m. (La pl.) Gen de păsări alergătoare, asemănătoare cu struțul, cu picioare lungi și cu aripi relativ mici, care trăiesc în America de Sud (Rhea); (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. [Acc. și: nándu] – Din fr. nandou.

DOOM

nandú / nándu s. m., art. nandúul / nándul; pl. nandú / nándu

nanduului
NANDÚ, nandu, s. m. (La pl.) Gen de păsări alergătoare, asemănătoare cu struțul, cu picioare lungi și cu aripi relativ mici, care trăiesc în America de Sud (Rhea); (și la sg.) pasăre care face parte din acest gen. [Acc. și: nándu] – Din fr. nandou.

DOOM

nandú / nándu s. m., art. nandúul / nándul; pl. nandú / nándu

nane
NÁNĂ, nane, s. f. Termen de respect cu care se adresează la țară cineva unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă ori despre care se vorbește. – Cf. bg., sb. nana, alb. nanë.

DOOM

nánă s. f., g.-d. art. nánei; pl. náne

nane
NAN, -Ă, nani, -e, s. m. și f. (Rar) Pitic. – Din lat. nanus.

DOOM

nan s. m., pl. nani

nanei
NÁNĂ, nane, s. f. Termen de respect cu care se adresează la țară cineva unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă ori despre care se vorbește. – Cf. bg., sb. nana, alb. nanë.

DOOM

nánă s. f., g.-d. art. nánei; pl. náne

nanei
NAN, -Ă, nani, -e, s. m. și f. (Rar) Pitic. – Din lat. nanus.

DOOM

nan s. m., pl. nani

nanele
NÁNĂ, nane, s. f. Termen de respect cu care se adresează la țară cineva unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă ori despre care se vorbește. – Cf. bg., sb. nana, alb. nanë.

DOOM

nánă s. f., g.-d. art. nánei; pl. náne

nanele
NAN, -Ă, nani, -e, s. m. și f. (Rar) Pitic. – Din lat. nanus.

DOOM

nan s. m., pl. nani

nanelor
NÁNĂ, nane, s. f. Termen de respect cu care se adresează la țară cineva unei surori mai mari sau unei femei mai în vârstă ori despre care se vorbește. – Cf. bg., sb. nana, alb. nanë.

DOOM

nánă s. f., g.-d. art. nánei; pl. náne

nanelor
NAN, -Ă, nani, -e, s. m. și f. (Rar) Pitic. – Din lat. nanus.

DOOM

nan s. m., pl. nani

nanghin
NANGHÍN s. n. Țesătură de bumbac foarte deasă și rezistentă, folosită la confecționarea dosurilor de perne. [Var.: nanchín s. n.] – Din fr. nankin.

DOOM

!nanghín/nanchín s. n.

nani
NAN, -Ă, nani, -e, s. m. și f. (Rar) Pitic. – Din lat. nanus.

DOOM

nan s. m., pl. nani

nani
NÁNI interj. (Adesea repetat; mai ales în cântece de leagăn) Cuvânt cu care se îndeamnă copiii la somn. ◊ Expr. (În limbajul copiilor; substantivat) A face nani = a se culca, a adormi; a dormi. – Cf. ngr. náni, náni, bg. nani.

DOOM

náni/náni-náni interj.

nanii
NAN, -Ă, nani, -e, s. m. și f. (Rar) Pitic. – Din lat. nanus.

DOOM

nan s. m., pl. nani

nanilor
NAN, -Ă, nani, -e, s. m. și f. (Rar) Pitic. – Din lat. nanus.

DOOM

nan s. m., pl. nani

nanism
NANÍSM s. n. 1. Anomalie caracterizată prin creșterea insuficientă în înălțime raportată la media vârstei și a speciei sau a rasei respective. 2. Încetinire sau oprire a creșterii plantelor ca rezultat al unor condiții nefavorabile sau al acțiunii unor agenți patogeni. – Din fr. nanisme.

DOOM

nanísm s. n.

nanismul
NANÍSM s. n. 1. Anomalie caracterizată prin creșterea insuficientă în înălțime raportată la media vârstei și a speciei sau a rasei respective. 2. Încetinire sau oprire a creșterii plantelor ca rezultat al unor condiții nefavorabile sau al acțiunii unor agenți patogeni. – Din fr. nanisme.

DOOM

nanísm s. n.

nanismului
NANÍSM s. n. 1. Anomalie caracterizată prin creșterea insuficientă în înălțime raportată la media vârstei și a speciei sau a rasei respective. 2. Încetinire sau oprire a creșterii plantelor ca rezultat al unor condiții nefavorabile sau al acțiunii unor agenți patogeni. – Din fr. nanisme.

DOOM

nanísm s. n.

nano
NANO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „pitic”, folosit mai ales la formarea cuvintelor care denumesc măsuri și care înseamnă „a miliarda parte”. [< fr. nano-, cf. gr. nanos – pitic].

nanocefal
NANOCEFÁL, -Ă adj., s.m. și f. Microcefal. [< fr. nanocéphale, cf. gr. nanos – pitic, kephale – cap].

nanocefala
NANOCEFÁL, -Ă adj., s.m. și f. Microcefal. [< fr. nanocéphale, cf. gr. nanos – pitic, kephale – cap].

nanocefale
NANOCEFÁL, -Ă adj., s.m. și f. Microcefal. [< fr. nanocéphale, cf. gr. nanos – pitic, kephale – cap].

nanocefalei
NANOCEFÁL, -Ă adj., s.m. și f. Microcefal. [< fr. nanocéphale, cf. gr. nanos – pitic, kephale – cap].

nanocefalele
NANOCEFÁL, -Ă adj., s.m. și f. Microcefal. [< fr. nanocéphale, cf. gr. nanos – pitic, kephale – cap].

nanocefalelor
NANOCEFÁL, -Ă adj., s.m. și f. Microcefal. [< fr. nanocéphale, cf. gr. nanos – pitic, kephale – cap].

nanocefali
NANOCEFÁL, -Ă adj., s.m. și f. Microcefal. [< fr. nanocéphale, cf. gr. nanos – pitic, kephale – cap].

nanocefalia
NANOCEFALÍE s.f. (Med.) Microcefalie. [Gen. -iei. / < fr. nanocéphalie].

nanocefalie
NANOCEFALÍE s.f. (Med.) Microcefalie. [Gen. -iei. / < fr. nanocéphalie].

nanocefaliei
NANOCEFALÍE s.f. (Med.) Microcefalie. [Gen. -iei. / < fr. nanocéphalie].

nanocefalii
NANOCEFÁL, -Ă adj., s.m. și f. Microcefal. [< fr. nanocéphale, cf. gr. nanos – pitic, kephale – cap].

nanocefalii
NANOCEFALÍE s.f. (Med.) Microcefalie. [Gen. -iei. / < fr. nanocéphalie].

nanocefaliile
NANOCEFALÍE s.f. (Med.) Microcefalie. [Gen. -iei. / < fr. nanocéphalie].

nanocefaliilor
NANOCEFALÍE s.f. (Med.) Microcefalie. [Gen. -iei. / < fr. nanocéphalie].

nanocefalilor
NANOCEFÁL, -Ă adj., s.m. și f. Microcefal. [< fr. nanocéphale, cf. gr. nanos – pitic, kephale – cap].

nanocefalul
NANOCEFÁL, -Ă adj., s.m. și f. Microcefal. [< fr. nanocéphale, cf. gr. nanos – pitic, kephale – cap].

nanocefalului
NANOCEFÁL, -Ă adj., s.m. și f. Microcefal. [< fr. nanocéphale, cf. gr. nanos – pitic, kephale – cap].

nanofarad
NANOFARÁD s.m. (Fiz.) Unitate de capacitate electrică, egală cu a miliarda parte dintr-un farad. [< fr. nanofarad].

nanofaradul
NANOFARÁD s.m. (Fiz.) Unitate de capacitate electrică, egală cu a miliarda parte dintr-un farad. [< fr. nanofarad].

nanofaradului
NANOFARÁD s.m. (Fiz.) Unitate de capacitate electrică, egală cu a miliarda parte dintr-un farad. [< fr. nanofarad].

nanofarazi
NANOFARÁD s.m. (Fiz.) Unitate de capacitate electrică, egală cu a miliarda parte dintr-un farad. [< fr. nanofarad].

nanofarazii
NANOFARÁD s.m. (Fiz.) Unitate de capacitate electrică, egală cu a miliarda parte dintr-un farad. [< fr. nanofarad].

nanofarazilor
NANOFARÁD s.m. (Fiz.) Unitate de capacitate electrică, egală cu a miliarda parte dintr-un farad. [< fr. nanofarad].

nanomelia
NANOMELÍE s. f. Anomalie congenitală constând din proporțiile anormal de mici ale unuia sau ale mai multor membre. – Din fr. nanomélie.

DOOM

nanomelíe s. f., art. nanomelía, g.-d. nanomelíi, art. nanomelíei

nanomelie
NANOMELÍE s. f. Anomalie congenitală constând din proporțiile anormal de mici ale unuia sau ale mai multor membre. – Din fr. nanomélie.

DOOM

nanomelíe s. f., art. nanomelía, g.-d. nanomelíi, art. nanomelíei

nanomeliei
NANOMELÍE s. f. Anomalie congenitală constând din proporțiile anormal de mici ale unuia sau ale mai multor membre. – Din fr. nanomélie.

DOOM

nanomelíe s. f., art. nanomelía, g.-d. nanomelíi, art. nanomelíei

nanomelii
NANOMELÍE s. f. Anomalie congenitală constând din proporțiile anormal de mici ale unuia sau ale mai multor membre. – Din fr. nanomélie.

DOOM

nanomelíe s. f., art. nanomelía, g.-d. nanomelíi, art. nanomelíei

nanometri
NANOMÉTRU s.m. Unitate de lungime, egală cu a miliarda parte dintr-un metru. [< fr. nanomètre].

nanometrii
NANOMÉTRU s.m. Unitate de lungime, egală cu a miliarda parte dintr-un metru. [< fr. nanomètre].

nanometrilor
NANOMÉTRU s.m. Unitate de lungime, egală cu a miliarda parte dintr-un metru. [< fr. nanomètre].

nanometru
NANOMÉTRU s.m. Unitate de lungime, egală cu a miliarda parte dintr-un metru. [< fr. nanomètre].

nanometrul
NANOMÉTRU s.m. Unitate de lungime, egală cu a miliarda parte dintr-un metru. [< fr. nanomètre].

nanometrului
NANOMÉTRU s.m. Unitate de lungime, egală cu a miliarda parte dintr-un metru. [< fr. nanomètre].

nanosecunda
NANOSECÚNDĂ, nanosecunde, s. f. (Inform.) A miliarda parte dintr-o secundă. – Din fr. nanoseconde.

DOOM

*nanosecúndă s. f., g.-d. art. nanosecúndei; pl. nanosecúnde; simb. ns

nanosecunde
NANOSECÚNDĂ, nanosecunde, s. f. (Inform.) A miliarda parte dintr-o secundă. – Din fr. nanoseconde.

DOOM

*nanosecúndă s. f., g.-d. art. nanosecúndei; pl. nanosecúnde; simb. ns

nanosecundei
NANOSECÚNDĂ, nanosecunde, s. f. (Inform.) A miliarda parte dintr-o secundă. – Din fr. nanoseconde.

DOOM

*nanosecúndă s. f., g.-d. art. nanosecúndei; pl. nanosecúnde; simb. ns

nanosecundele
NANOSECÚNDĂ, nanosecunde, s. f. (Inform.) A miliarda parte dintr-o secundă. – Din fr. nanoseconde.

DOOM

*nanosecúndă s. f., g.-d. art. nanosecúndei; pl. nanosecúnde; simb. ns

nanosecundelor
NANOSECÚNDĂ, nanosecunde, s. f. (Inform.) A miliarda parte dintr-o secundă. – Din fr. nanoseconde.

DOOM

*nanosecúndă s. f., g.-d. art. nanosecúndei; pl. nanosecúnde; simb. ns

nanosomia
NANOSOMÍE s.f. (Med.) Nanism. [Gen. -iei. / < fr. nanosomie, cf. gr. nanos – pitic, soma – corp].

nanosomie
NANOSOMÍE s.f. (Med.) Nanism. [Gen. -iei. / < fr. nanosomie, cf. gr. nanos – pitic, soma – corp].

nanosomiei
NANOSOMÍE s.f. (Med.) Nanism. [Gen. -iei. / < fr. nanosomie, cf. gr. nanos – pitic, soma – corp].

nanosomii
NANOSOMÍE s.f. (Med.) Nanism. [Gen. -iei. / < fr. nanosomie, cf. gr. nanos – pitic, soma – corp].

nansuc
NANSÚC s. n. (Rar) Țesătură foarte subțire de bumbac sau de mătase. – Din fr. nansouk.

DOOM

nansúc (rar) s. n.

nansucul
NANSÚC s. n. (Rar) Țesătură foarte subțire de bumbac sau de mătase. – Din fr. nansouk.

DOOM

nansúc (rar) s. n.

nansucului
NANSÚC s. n. (Rar) Țesătură foarte subțire de bumbac sau de mătase. – Din fr. nansouk.

DOOM

nansúc (rar) s. n.

nanul
NAN, -Ă, nani, -e, s. m. și f. (Rar) Pitic. – Din lat. nanus.

DOOM

nan s. m., pl. nani

nanului
NAN, -Ă, nani, -e, s. m. și f. (Rar) Pitic. – Din lat. nanus.

DOOM

nan s. m., pl. nani

naos
NÁOS, naosuri, s. n. Partea principală a unei biserici ortodoxe, situată între altar și pronaos; navă. ♦ Cella. – Din ngr. naos.

DOOM

náos s. n., pl. náosuri

naosul
NÁOS, naosuri, s. n. Partea principală a unei biserici ortodoxe, situată între altar și pronaos; navă. ♦ Cella. – Din ngr. naos.

DOOM

náos s. n., pl. náosuri

naosului
NÁOS, naosuri, s. n. Partea principală a unei biserici ortodoxe, situată între altar și pronaos; navă. ♦ Cella. – Din ngr. naos.

DOOM

náos s. n., pl. náosuri

naosuri
NÁOS, naosuri, s. n. Partea principală a unei biserici ortodoxe, situată între altar și pronaos; navă. ♦ Cella. – Din ngr. naos.

DOOM

náos s. n., pl. náosuri

naosurile
NÁOS, naosuri, s. n. Partea principală a unei biserici ortodoxe, situată între altar și pronaos; navă. ♦ Cella. – Din ngr. naos.

DOOM

náos s. n., pl. náosuri

naosurilor
NÁOS, naosuri, s. n. Partea principală a unei biserici ortodoxe, situată între altar și pronaos; navă. ♦ Cella. – Din ngr. naos.

DOOM

náos s. n., pl. náosuri

nap
NAP, napi, s. m. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în rozetă și cu rădăcina cărnoasă, de formă aproximativ sferică, comestibilă (Brassica napus). ◊ Expr. (Gol) nap sau ca un nap, ca napul = complet dezbrăcat; p. ext. foarte sărac. 2. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene, având tuberculii cu un conținut nutritiv bogat, folosită ca furaj; nap porcesc (Helianthus tuberosus). – Lat. napus.

DOOM

nap s. m., pl. napi

napalm
NAPÁLM s. n. Substanță cu aspect gelatinos, realizată inițial dintr-un amestec de palmitat de sodiu cu benzină și, ulterior, și din amestec de benzen cu polistiren, folosită la fabricarea bombelor incendiare și la aruncătoarele de flăcări. – Din fr., engl. napalm.

DOOM

napálm s. n.

napalmul
NAPÁLM s. n. Substanță cu aspect gelatinos, realizată inițial dintr-un amestec de palmitat de sodiu cu benzină și, ulterior, și din amestec de benzen cu polistiren, folosită la fabricarea bombelor incendiare și la aruncătoarele de flăcări. – Din fr., engl. napalm.

DOOM

napálm s. n.

napalmului
NAPÁLM s. n. Substanță cu aspect gelatinos, realizată inițial dintr-un amestec de palmitat de sodiu cu benzină și, ulterior, și din amestec de benzen cu polistiren, folosită la fabricarea bombelor incendiare și la aruncătoarele de flăcări. – Din fr., engl. napalm.

DOOM

napálm s. n.

napi
NAP, napi, s. m. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în rozetă și cu rădăcina cărnoasă, de formă aproximativ sferică, comestibilă (Brassica napus). ◊ Expr. (Gol) nap sau ca un nap, ca napul = complet dezbrăcat; p. ext. foarte sărac. 2. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene, având tuberculii cu un conținut nutritiv bogat, folosită ca furaj; nap porcesc (Helianthus tuberosus). – Lat. napus.

DOOM

nap s. m., pl. napi

napii
NAP, napi, s. m. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în rozetă și cu rădăcina cărnoasă, de formă aproximativ sferică, comestibilă (Brassica napus). ◊ Expr. (Gol) nap sau ca un nap, ca napul = complet dezbrăcat; p. ext. foarte sărac. 2. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene, având tuberculii cu un conținut nutritiv bogat, folosită ca furaj; nap porcesc (Helianthus tuberosus). – Lat. napus.

DOOM

nap s. m., pl. napi

napilor
NAP, napi, s. m. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în rozetă și cu rădăcina cărnoasă, de formă aproximativ sferică, comestibilă (Brassica napus). ◊ Expr. (Gol) nap sau ca un nap, ca napul = complet dezbrăcat; p. ext. foarte sărac. 2. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene, având tuberculii cu un conținut nutritiv bogat, folosită ca furaj; nap porcesc (Helianthus tuberosus). – Lat. napus.

DOOM

nap s. m., pl. napi

napobrassica
NAP, napi, s. m. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze crescute în formă de rozetă și cu rădăcina cărnoasă, de formă aproximativ sferică, comestibilă (Brassica napus). ◊ Expr. (Gol) nap sau ca un nap, ca napul = complet dezbrăcat; p. ext. foarte sărac. 2. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene, având tuberculii cu un conținut nutritiv bogat, folosită ca furaj; nap porcesc (Helianthus tuberosus). – Lat. napus.

napodez
NAPODÉZ s. n. Substanță care servește la lipit. – Napo[chim] (n. pr.) + [a]dez[iv].

napodezul
NAPODÉZ s. n. Substanță care servește la lipit. – Napo[chim] (n. pr.) + [a]dez[iv].

napodezului
NAPODÉZ s. n. Substanță care servește la lipit. – Napo[chim] (n. pr.) + [a]dez[iv].

napoia
NAPOIÁ vb. I v. înapoia².

napoiat
NAPOIÁ vb. I v. înapoia².

napoiere
NAPOIÁ vb. I v. înapoia².

napoleon
NAPOLEÓN, (1) napoleoni, s. m. 1. Veche monedă franceză de aur în valoare de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I și, mai târziu, cu cea a lui Napoleon al IlI-lea, care a circulat și la noi. 2. Varietate de mere de mărime mijlocie, cu pielița subțire și netedă, de culoare albă-gălbuie, cu pulpa albă, moale, fină, dulce și parfumată. ♦ Varietate de pere de mărime mijlocie, cu pielița subțire, netedă, de culoare verzuie sau galbenă cu puncte cafenii, cu pulpa albă, dulce și foarte mustoasă. ♦ Varietate de struguri cu boabe mari, ovale, gălbui, cu pielița groasă și miezul nu prea cărnos. [Pr.: -le-on] – Din fr. napoléon.

DOOM

Napoleón (soi de fructe, nume de persoană) (-le-on) s. propriu m.

napoleoni
NAPOLEÓN, (1) napoleoni, s. m. 1. Veche monedă franceză de aur în valoare de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I și, mai târziu, cu cea a lui Napoleon al IlI-lea, care a circulat și la noi. 2. Varietate de mere de mărime mijlocie, cu pielița subțire și netedă, de culoare albă-gălbuie, cu pulpa albă, moale, fină, dulce și parfumată. ♦ Varietate de pere de mărime mijlocie, cu pielița subțire, netedă, de culoare verzuie sau galbenă cu puncte cafenii, cu pulpa albă, dulce și foarte mustoasă. ♦ Varietate de struguri cu boabe mari, ovale, gălbui, cu pielița groasă și miezul nu prea cărnos. [Pr.: -le-on] – Din fr. napoléon.

DOOM

Napoleón (soi de fructe, nume de persoană) (-le-on) s. propriu m.

napoleonian
NAPOLEONIÁN, -Ă, napoleonieni, -e, adj. Care aparține lui Napoleon I sau epocii sale, privitor la Napoleon I sau la epoca sa. [Pr.: -le-o-ni-an] – Din fr. napoléonien.

DOOM

napoleonián (-le-o-ni-an) adj. m., pl. napoleoniéni (-ni-eni); f. napoleoniánă, pl. napoleoniéne

napoleoniana
NAPOLEONIÁN, -Ă, napoleonieni, -e, adj. Care aparține lui Napoleon I sau epocii sale, privitor la Napoleon I sau la epoca sa. [Pr.: -le-o-ni-an] – Din fr. napoléonien.

DOOM

napoleonián (-le-o-ni-an) adj. m., pl. napoleoniéni (-ni-eni); f. napoleoniánă, pl. napoleoniéne

napoleonianul
NAPOLEONIÁN, -Ă, napoleonieni, -e, adj. Care aparține lui Napoleon I sau epocii sale, privitor la Napoleon I sau la epoca sa. [Pr.: -le-o-ni-an] – Din fr. napoléonien.

DOOM

napoleonián (-le-o-ni-an) adj. m., pl. napoleoniéni (-ni-eni); f. napoleoniánă, pl. napoleoniéne

napoleonianului
NAPOLEONIÁN, -Ă, napoleonieni, -e, adj. Care aparține lui Napoleon I sau epocii sale, privitor la Napoleon I sau la epoca sa. [Pr.: -le-o-ni-an] – Din fr. napoléonien.

DOOM

napoleonián (-le-o-ni-an) adj. m., pl. napoleoniéni (-ni-eni); f. napoleoniánă, pl. napoleoniéne

napoleoniene
NAPOLEONIÁN, -Ă, napoleonieni, -e, adj. Care aparține lui Napoleon I sau epocii sale, privitor la Napoleon I sau la epoca sa. [Pr.: -le-o-ni-an] – Din fr. napoléonien.

DOOM

napoleonián (-le-o-ni-an) adj. m., pl. napoleoniéni (-ni-eni); f. napoleoniánă, pl. napoleoniéne

napoleonienei
NAPOLEONIÁN, -Ă, napoleonieni, -e, adj. Care aparține lui Napoleon I sau epocii sale, privitor la Napoleon I sau la epoca sa. [Pr.: -le-o-ni-an] – Din fr. napoléonien.

DOOM

napoleonián (-le-o-ni-an) adj. m., pl. napoleoniéni (-ni-eni); f. napoleoniánă, pl. napoleoniéne

napoleonienele
NAPOLEONIÁN, -Ă, napoleonieni, -e, adj. Care aparține lui Napoleon I sau epocii sale, privitor la Napoleon I sau la epoca sa. [Pr.: -le-o-ni-an] – Din fr. napoléonien.

DOOM

napoleonián (-le-o-ni-an) adj. m., pl. napoleoniéni (-ni-eni); f. napoleoniánă, pl. napoleoniéne

napoleonienelor
NAPOLEONIÁN, -Ă, napoleonieni, -e, adj. Care aparține lui Napoleon I sau epocii sale, privitor la Napoleon I sau la epoca sa. [Pr.: -le-o-ni-an] – Din fr. napoléonien.

DOOM

napoleonián (-le-o-ni-an) adj. m., pl. napoleoniéni (-ni-eni); f. napoleoniánă, pl. napoleoniéne

napoleonieni
NAPOLEONIÁN, -Ă, napoleonieni, -e, adj. Care aparține lui Napoleon I sau epocii sale, privitor la Napoleon I sau la epoca sa. [Pr.: -le-o-ni-an] – Din fr. napoléonien.

DOOM

napoleonián (-le-o-ni-an) adj. m., pl. napoleoniéni (-ni-eni); f. napoleoniánă, pl. napoleoniéne

napoleonienii
NAPOLEONIÁN, -Ă, napoleonieni, -e, adj. Care aparține lui Napoleon I sau epocii sale, privitor la Napoleon I sau la epoca sa. [Pr.: -le-o-ni-an] – Din fr. napoléonien.

DOOM

napoleonián (-le-o-ni-an) adj. m., pl. napoleoniéni (-ni-eni); f. napoleoniánă, pl. napoleoniéne

napoleonienilor
NAPOLEONIÁN, -Ă, napoleonieni, -e, adj. Care aparține lui Napoleon I sau epocii sale, privitor la Napoleon I sau la epoca sa. [Pr.: -le-o-ni-an] – Din fr. napoléonien.

DOOM

napoleonián (-le-o-ni-an) adj. m., pl. napoleoniéni (-ni-eni); f. napoleoniánă, pl. napoleoniéne

napoleonii
NAPOLEÓN, (1) napoleoni, s. m. 1. Veche monedă franceză de aur în valoare de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I și, mai târziu, cu cea a lui Napoleon al IlI-lea, care a circulat și la noi. 2. Varietate de mere de mărime mijlocie, cu pielița subțire și netedă, de culoare albă-gălbuie, cu pulpa albă, moale, fină, dulce și parfumată. ♦ Varietate de pere de mărime mijlocie, cu pielița subțire, netedă, de culoare verzuie sau galbenă cu puncte cafenii, cu pulpa albă, dulce și foarte mustoasă. ♦ Varietate de struguri cu boabe mari, ovale, gălbui, cu pielița groasă și miezul nu prea cărnos. [Pr.: -le-on] – Din fr. napoléon.

DOOM

Napoleón (soi de fructe, nume de persoană) (-le-on) s. propriu m.

napoleonilor
NAPOLEÓN, (1) napoleoni, s. m. 1. Veche monedă franceză de aur în valoare de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I și, mai târziu, cu cea a lui Napoleon al IlI-lea, care a circulat și la noi. 2. Varietate de mere de mărime mijlocie, cu pielița subțire și netedă, de culoare albă-gălbuie, cu pulpa albă, moale, fină, dulce și parfumată. ♦ Varietate de pere de mărime mijlocie, cu pielița subțire, netedă, de culoare verzuie sau galbenă cu puncte cafenii, cu pulpa albă, dulce și foarte mustoasă. ♦ Varietate de struguri cu boabe mari, ovale, gălbui, cu pielița groasă și miezul nu prea cărnos. [Pr.: -le-on] – Din fr. napoléon.

DOOM

Napoleón (soi de fructe, nume de persoană) (-le-on) s. propriu m.

napoleonul
NAPOLEÓN, (1) napoleoni, s. m. 1. Veche monedă franceză de aur în valoare de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I și, mai târziu, cu cea a lui Napoleon al IlI-lea, care a circulat și la noi. 2. Varietate de mere de mărime mijlocie, cu pielița subțire și netedă, de culoare albă-gălbuie, cu pulpa albă, moale, fină, dulce și parfumată. ♦ Varietate de pere de mărime mijlocie, cu pielița subțire, netedă, de culoare verzuie sau galbenă cu puncte cafenii, cu pulpa albă, dulce și foarte mustoasă. ♦ Varietate de struguri cu boabe mari, ovale, gălbui, cu pielița groasă și miezul nu prea cărnos. [Pr.: -le-on] – Din fr. napoléon.

DOOM

Napoleón (soi de fructe, nume de persoană) (-le-on) s. propriu m.

napoleonului
NAPOLEÓN, (1) napoleoni, s. m. 1. Veche monedă franceză de aur în valoare de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I și, mai târziu, cu cea a lui Napoleon al IlI-lea, care a circulat și la noi. 2. Varietate de mere de mărime mijlocie, cu pielița subțire și netedă, de culoare albă-gălbuie, cu pulpa albă, moale, fină, dulce și parfumată. ♦ Varietate de pere de mărime mijlocie, cu pielița subțire, netedă, de culoare verzuie sau galbenă cu puncte cafenii, cu pulpa albă, dulce și foarte mustoasă. ♦ Varietate de struguri cu boabe mari, ovale, gălbui, cu pielița groasă și miezul nu prea cărnos. [Pr.: -le-on] – Din fr. napoléon.

DOOM

Napoleón (soi de fructe, nume de persoană) (-le-on) s. propriu m.

napolitana
NAPOLITÁNĂ, napolitane, s. f. Produs de cofetărie preparat din straturi de foi cu umplutură de cremă. – Din fr. [tranche]napolitaine.

napolitane
NAPOLITÁNĂ, napolitane, s. f. Produs de cofetărie preparat din straturi de foi cu umplutură de cremă. – Din fr. [tranche]napolitaine.

napolitanei
NAPOLITÁNĂ, napolitane, s. f. Produs de cofetărie preparat din straturi de foi cu umplutură de cremă. – Din fr. [tranche]napolitaine.

napolitanele
NAPOLITÁNĂ, napolitane, s. f. Produs de cofetărie preparat din straturi de foi cu umplutură de cremă. – Din fr. [tranche]napolitaine.

napolitanelor
NAPOLITÁNĂ, napolitane, s. f. Produs de cofetărie preparat din straturi de foi cu umplutură de cremă. – Din fr. [tranche]napolitaine.

napristan
NĂPRISTÁN adv. (Înv. și reg.) Îndată, numaidecât; fără întârziere. [Var.: napristán adv.] – Din sl. neprĕstanĭno.

napul
NAP, napi, s. m. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în rozetă și cu rădăcina cărnoasă, de formă aproximativ sferică, comestibilă (Brassica napus). ◊ Expr. (Gol) nap sau ca un nap, ca napul = complet dezbrăcat; p. ext. foarte sărac. 2. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene, având tuberculii cu un conținut nutritiv bogat, folosită ca furaj; nap porcesc (Helianthus tuberosus). – Lat. napus.

DOOM

nap s. m., pl. napi

napului
NAP, napi, s. m. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în rozetă și cu rădăcina cărnoasă, de formă aproximativ sferică, comestibilă (Brassica napus). ◊ Expr. (Gol) nap sau ca un nap, ca napul = complet dezbrăcat; p. ext. foarte sărac. 2. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene, având tuberculii cu un conținut nutritiv bogat, folosită ca furaj; nap porcesc (Helianthus tuberosus). – Lat. napus.

DOOM

nap s. m., pl. napi

napus
NAP, napi, s. m. 1. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze crescute în formă de rozetă și cu rădăcina cărnoasă, de formă aproximativ sferică, comestibilă (Brassica napus). ◊ Expr. (Gol) nap sau ca un nap, ca napul = complet dezbrăcat; p. ext. foarte sărac. 2. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galbene, având tuberculii cu un conținut nutritiv bogat, folosită ca furaj; nap porcesc (Helianthus tuberosus). – Lat. napus.

nara
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

nara
NÁRĂ, nări, s. f. 1. Fiecare dintre cele două orificii exterioare ale cavității nazale prin care respiră și miros oamenii și unele animale. ◊ Expr. Cu nările (sau nara) în vânt = cu capul ridicat, cu o ținută semeață; p. ext. mândru, plin de sine. A se umfla în nări sau a-și umfla nările = a-și lua un aer semeț; p. ext. a-și da importanță, a se îngâmfa. 2. Piesă metalică în formă de tub amplasată pe puntea sau pe bordajul unei nave, prin care iese lanțul ancorei în afara bordului. [Var.: (reg.) náre s. f.] – Lat. naris.

DOOM

náră s. f., g.-d. art. nắrii; pl. nări

naracliță
naraclíță (-é), s. f. – Mînecă la costumul preoțesc. Sl. narąkvica (Tiktin). Sec. XVI, înv.

narai
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

naram
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

naramgiu
NARAMZÍU, -ÍE, naramzii, adj. (Regional) De culoarea portocalei, roșu-portocaliu. Șalul era naramziu și fața cațaveicei ca piatra vînătă. SADOVEANU, Z. C. 257. – Variante: naramgíu, -íe (MAT. FOLK. 1415, ȘEZ. VIII 59), narangíu, -íe (MARIAN, INS. 544, id. NU. 384, ȘEZ. V 31, ib. XIII 2), nărămzíu, -íe (TEODORESCU, P. P. 306, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152), narîmzíu, --íe CAMIL PETRESCU, O. I 296), nerămzíu, -íe (M. I. CARAGIALE, C. 77) adj.

naramz
NERÁMZ s. m. v. naramz.

DOOM

narámză (portocală) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. narámzei; pl. narámze

naramza
NERÁMZ s. m. v. naramz.

DOOM

narámză (portocală) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. narámzei; pl. narámze

naramzat
NERĂMZÁT, -Ă adj. v. naramzat.

DOOM

naramzát (înv., reg.) adj. m., pl. naramzáți; f. naramzátă, pl. naramzáte

naramzata
NERĂMZÁT, -Ă adj. v. naramzat.

DOOM

naramzát (înv., reg.) adj. m., pl. naramzáți; f. naramzátă, pl. naramzáte

naramzate
NERĂMZÁT, -Ă adj. v. naramzat.

DOOM

naramzát (înv., reg.) adj. m., pl. naramzáți; f. naramzátă, pl. naramzáte

naramzatei
NERĂMZÁT, -Ă adj. v. naramzat.

DOOM

naramzát (înv., reg.) adj. m., pl. naramzáți; f. naramzátă, pl. naramzáte

naramzatele
NERĂMZÁT, -Ă adj. v. naramzat.

DOOM

naramzát (înv., reg.) adj. m., pl. naramzáți; f. naramzátă, pl. naramzáte

naramzatelor
NERĂMZÁT, -Ă adj. v. naramzat.

DOOM

naramzát (înv., reg.) adj. m., pl. naramzáți; f. naramzátă, pl. naramzáte

naramzatul
NERĂMZÁT, -Ă adj. v. naramzat.

DOOM

naramzát (înv., reg.) adj. m., pl. naramzáți; f. naramzátă, pl. naramzáte

naramzatului
NERĂMZÁT, -Ă adj. v. naramzat.

DOOM

naramzát (înv., reg.) adj. m., pl. naramzáți; f. naramzátă, pl. naramzáte

naramzați
NERĂMZÁT, -Ă adj. v. naramzat.

DOOM

naramzát (înv., reg.) adj. m., pl. naramzáți; f. naramzátă, pl. naramzáte

naramzații
NERĂMZÁT, -Ă adj. v. naramzat.

DOOM

naramzát (înv., reg.) adj. m., pl. naramzáți; f. naramzátă, pl. naramzáte

naramzaților
NERĂMZÁT, -Ă adj. v. naramzat.

DOOM

naramzát (înv., reg.) adj. m., pl. naramzáți; f. naramzátă, pl. naramzáte

naramze
NERÁMZ s. m. v. naramz.

DOOM

narámză (portocală) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. narámzei; pl. narámze

naramzei
NERÁMZ s. m. v. naramz.

DOOM

narámză (portocală) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. narámzei; pl. narámze

naramzele
NERÁMZ s. m. v. naramz.

DOOM

narámză (portocală) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. narámzei; pl. narámze

naramzelor
NERÁMZ s. m. v. naramz.

DOOM

narámză (portocală) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. narámzei; pl. narámze

naramzi
NERÁMZ s. m. v. naramz.

DOOM

narámză (portocală) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. narámzei; pl. narámze

naramzii
NERÁMZ s. m. v. naramz.

DOOM

narámză (portocală) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. narámzei; pl. narámze

naramzilor
NERÁMZ s. m. v. naramz.

DOOM

narámză (portocală) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. narámzei; pl. narámze

naramziu
NARÂMZÍU, -ÍE adj. v. naramziu.

DOOM

!naramzíu (înv., reg.) adj. m., f. naramzíe; pl. m. și f. naramzíi

naramzul
NERÁMZ s. m. v. naramz.

DOOM

narámză (portocală) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. narámzei; pl. narámze

naramzului
NERÁMZ s. m. v. naramz.

DOOM

narámză (portocală) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. narámzei; pl. narámze

narangia
NARÂMZÍU, -ÍE adj. v. naramziu.

DOOM

!naramzíu (înv., reg.) adj. m., f. naramzíe; pl. m. și f. naramzíi

narangie
NARÂMZÍU, -ÍE adj. v. naramziu.

DOOM

!naramzíu (înv., reg.) adj. m., f. naramzíe; pl. m. și f. naramzíi

narangiei
NARÂMZÍU, -ÍE adj. v. naramziu.

DOOM

!naramzíu (înv., reg.) adj. m., f. naramzíe; pl. m. și f. naramzíi

narangii
NARÂMZÍU, -ÍE adj. v. naramziu.

DOOM

!naramzíu (înv., reg.) adj. m., f. naramzíe; pl. m. și f. naramzíi

narangiii
NARÂMZÍU, -ÍE adj. v. naramziu.

DOOM

!naramzíu (înv., reg.) adj. m., f. naramzíe; pl. m. și f. naramzíi

narangiile
NARÂMZÍU, -ÍE adj. v. naramziu.

DOOM

!naramzíu (înv., reg.) adj. m., f. naramzíe; pl. m. și f. naramzíi

narangiilor
NARÂMZÍU, -ÍE adj. v. naramziu.

DOOM

!naramzíu (înv., reg.) adj. m., f. naramzíe; pl. m. și f. naramzíi

narangiu
NARÂMZÍU, -ÍE adj. v. naramziu.

DOOM

!naramzíu (înv., reg.) adj. m., f. naramzíe; pl. m. și f. naramzíi

narangiul
NARÂMZÍU, -ÍE adj. v. naramziu.

DOOM

!naramzíu (înv., reg.) adj. m., f. naramzíe; pl. m. și f. naramzíi

narangiului
NARÂMZÍU, -ÍE adj. v. naramziu.

DOOM

!naramzíu (înv., reg.) adj. m., f. naramzíe; pl. m. și f. naramzíi

naranz
NARÁNZ s. m. v. naramz.

narare
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

narare
NARÁRE s.f. Acțiunea de a nara și rezultatul ei. [< nara].

nararea
NARÁRE s.f. Acțiunea de a nara și rezultatul ei. [< nara].

narară
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

nararăm
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

nararăți
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

narase
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

narasem
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

naraseră
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

naraserăm
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

naraserăți
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

naraseși
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

naraseți
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

narat
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

narat
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. (Livr.) A povesti, a istorisi. – Din lat. narrare, it. narrare, fr. narrer.

narativ
NARATÍV, -Ă, narativi, -e, adj. Care aparține narațiunii, privitor la narațiune, specific narațiunii. – Din fr. narratif.

DOOM

naratív adj. m., pl. naratívi; f. naratívă, pl. naratíve

narativa
NARATÍV, -Ă, narativi, -e, adj. Care aparține narațiunii, privitor la narațiune, specific narațiunii. – Din fr. narratif.

DOOM

naratív adj. m., pl. naratívi; f. naratívă, pl. naratíve

narative
NARATÍV, -Ă, narativi, -e, adj. Care aparține narațiunii, privitor la narațiune, specific narațiunii. – Din fr. narratif.

DOOM

naratív adj. m., pl. naratívi; f. naratívă, pl. naratíve

narativei
NARATÍV, -Ă, narativi, -e, adj. Care aparține narațiunii, privitor la narațiune, specific narațiunii. – Din fr. narratif.

DOOM

naratív adj. m., pl. naratívi; f. naratívă, pl. naratíve

narativele
NARATÍV, -Ă, narativi, -e, adj. Care aparține narațiunii, privitor la narațiune, specific narațiunii. – Din fr. narratif.

DOOM

naratív adj. m., pl. naratívi; f. naratívă, pl. naratíve

narativelor
NARATÍV, -Ă, narativi, -e, adj. Care aparține narațiunii, privitor la narațiune, specific narațiunii. – Din fr. narratif.

DOOM

naratív adj. m., pl. naratívi; f. naratívă, pl. naratíve

narativi
NARATÍV, -Ă, narativi, -e, adj. Care aparține narațiunii, privitor la narațiune, specific narațiunii. – Din fr. narratif.

DOOM

naratív adj. m., pl. naratívi; f. naratívă, pl. naratíve

narativii
NARATÍV, -Ă, narativi, -e, adj. Care aparține narațiunii, privitor la narațiune, specific narațiunii. – Din fr. narratif.

DOOM

naratív adj. m., pl. naratívi; f. naratívă, pl. naratíve

narativilor
NARATÍV, -Ă, narativi, -e, adj. Care aparține narațiunii, privitor la narațiune, specific narațiunii. – Din fr. narratif.

DOOM

naratív adj. m., pl. naratívi; f. naratívă, pl. naratíve

narativitate
NARATIVITÁTE s. f. Caracter narativ. – Narativ + suf. -itate.

DOOM

*narativitáte s. f., g.-d. art. narativitắții

narativitatea
NARATIVITÁTE s. f. Caracter narativ. – Narativ + suf. -itate.

DOOM

*narativitáte s. f., g.-d. art. narativitắții

narativități
NARATIVITÁTE s. f. Caracter narativ. – Narativ + suf. -itate.

DOOM

*narativitáte s. f., g.-d. art. narativitắții

narativității
NARATIVITÁTE s. f. Caracter narativ. – Narativ + suf. -itate.

DOOM

*narativitáte s. f., g.-d. art. narativitắții

narativul
NARATÍV, -Ă, narativi, -e, adj. Care aparține narațiunii, privitor la narațiune, specific narațiunii. – Din fr. narratif.

DOOM

naratív adj. m., pl. naratívi; f. naratívă, pl. naratíve

narativului
NARATÍV, -Ă, narativi, -e, adj. Care aparține narațiunii, privitor la narațiune, specific narațiunii. – Din fr. narratif.

DOOM

naratív adj. m., pl. naratívi; f. naratívă, pl. naratíve

naratoare
NARATÓR, -OÁRE, naratori, -oare, s. m. și f. Autor al unei narațiuni, povestitor. – Din lat. narrator, fr. narrateur.

DOOM

naratór s. m., pl. naratóri

naratoarea
NARATÓR, -OÁRE, naratori, -oare, s. m. și f. Autor al unei narațiuni, povestitor. – Din lat. narrator, fr. narrateur.

DOOM

naratór s. m., pl. naratóri

naratoarei
NARATÓR, -OÁRE, naratori, -oare, s. m. și f. Autor al unei narațiuni, povestitor. – Din lat. narrator, fr. narrateur.

DOOM

naratór s. m., pl. naratóri

naratoarele
NARATÓR, -OÁRE, naratori, -oare, s. m. și f. Autor al unei narațiuni, povestitor. – Din lat. narrator, fr. narrateur.

DOOM

naratór s. m., pl. naratóri

naratoarelor
NARATÓR, -OÁRE, naratori, -oare, s. m. și f. Autor al unei narațiuni, povestitor. – Din lat. narrator, fr. narrateur.

DOOM

naratór s. m., pl. naratóri

naratologia
NARATOLOGÍE, s. f. Ramură modernă a teoriei literare, inițiată de școala formală rusă și continuată de structuralism, care studiază gramaticile și lumile ficționale ale textelor narative. – Din fr. narratologie, engl. narratology.

DOOM

*naratologíe s. f., art. naratología, g.-d. naratologíi, art. naratologíei

naratologic
NARATOLÓGIC, -Ă, naratologici, -ce, adj. Care ține de naratologie, privitor la naratologie. – De la naratologie.

DOOM

*naratológic adj. m., pl. naratológici; f. naratológică, pl. naratológice

naratologica
NARATOLÓGIC, -Ă, naratologici, -ce, adj. Care ține de naratologie, privitor la naratologie. – De la naratologie.

DOOM

*naratológic adj. m., pl. naratológici; f. naratológică, pl. naratológice

naratologice
NARATOLÓGIC, -Ă, naratologici, -ce, adj. Care ține de naratologie, privitor la naratologie. – De la naratologie.

DOOM

*naratológic adj. m., pl. naratológici; f. naratológică, pl. naratológice

naratologicei
NARATOLÓGIC, -Ă, naratologici, -ce, adj. Care ține de naratologie, privitor la naratologie. – De la naratologie.

DOOM

*naratológic adj. m., pl. naratológici; f. naratológică, pl. naratológice

naratologicele
NARATOLÓGIC, -Ă, naratologici, -ce, adj. Care ține de naratologie, privitor la naratologie. – De la naratologie.

DOOM

*naratológic adj. m., pl. naratológici; f. naratológică, pl. naratológice

naratologicelor
NARATOLÓGIC, -Ă, naratologici, -ce, adj. Care ține de naratologie, privitor la naratologie. – De la naratologie.

DOOM

*naratológic adj. m., pl. naratológici; f. naratológică, pl. naratológice

naratologici
NARATOLÓGIC, -Ă, naratologici, -ce, adj. Care ține de naratologie, privitor la naratologie. – De la naratologie.

DOOM

*naratológic adj. m., pl. naratológici; f. naratológică, pl. naratológice

naratologicii
NARATOLÓGIC, -Ă, naratologici, -ce, adj. Care ține de naratologie, privitor la naratologie. – De la naratologie.

DOOM

*naratológic adj. m., pl. naratológici; f. naratológică, pl. naratológice

naratologicilor
NARATOLÓGIC, -Ă, naratologici, -ce, adj. Care ține de naratologie, privitor la naratologie. – De la naratologie.

DOOM

*naratológic adj. m., pl. naratológici; f. naratológică, pl. naratológice

naratologicul
NARATOLÓGIC, -Ă, naratologici, -ce, adj. Care ține de naratologie, privitor la naratologie. – De la naratologie.

DOOM

*naratológic adj. m., pl. naratológici; f. naratológică, pl. naratológice

naratologicului
NARATOLÓGIC, -Ă, naratologici, -ce, adj. Care ține de naratologie, privitor la naratologie. – De la naratologie.

DOOM

*naratológic adj. m., pl. naratológici; f. naratológică, pl. naratológice

naratologie
NARATOLOGÍE, s. f. Ramură modernă a teoriei literare, inițiată de școala formală rusă și continuată de structuralism, care studiază gramaticile și lumile ficționale ale textelor narative. – Din fr. narratologie, engl. narratology.

DOOM

*naratologíe s. f., art. naratología, g.-d. naratologíi, art. naratologíei

naratologiei
NARATOLOGÍE, s. f. Ramură modernă a teoriei literare, inițiată de școala formală rusă și continuată de structuralism, care studiază gramaticile și lumile ficționale ale textelor narative. – Din fr. narratologie, engl. narratology.

DOOM

*naratologíe s. f., art. naratología, g.-d. naratologíi, art. naratologíei

naratologii
NARATOLOGÍE, s. f. Ramură modernă a teoriei literare, inițiată de școala formală rusă și continuată de structuralism, care studiază gramaticile și lumile ficționale ale textelor narative. – Din fr. narratologie, engl. narratology.

DOOM

*naratologíe s. f., art. naratología, g.-d. naratologíi, art. naratologíei

narator
NARATÓR, -OÁRE, naratori, -oare, s. m. și f. Autor al unei narațiuni, povestitor. – Din lat. narrator, fr. narrateur.

DOOM

naratór s. m., pl. naratóri

naratori
NARATÓR, -OÁRE, naratori, -oare, s. m. și f. Autor al unei narațiuni, povestitor. – Din lat. narrator, fr. narrateur.

DOOM

naratór s. m., pl. naratóri

naratorii
NARATÓR, -OÁRE, naratori, -oare, s. m. și f. Autor al unei narațiuni, povestitor. – Din lat. narrator, fr. narrateur.

DOOM

naratór s. m., pl. naratóri

naratorilor
NARATÓR, -OÁRE, naratori, -oare, s. m. și f. Autor al unei narațiuni, povestitor. – Din lat. narrator, fr. narrateur.

DOOM

naratór s. m., pl. naratóri

naratorul
NARATÓR, -OÁRE, naratori, -oare, s. m. și f. Autor al unei narațiuni, povestitor. – Din lat. narrator, fr. narrateur.

DOOM

naratór s. m., pl. naratóri

naratorului
NARATÓR, -OÁRE, naratori, -oare, s. m. și f. Autor al unei narațiuni, povestitor. – Din lat. narrator, fr. narrateur.

DOOM

naratór s. m., pl. naratóri

narau
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

narași
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

narați
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

narație
NARAȚIÚNE, narațiuni, s. f. Expunere, relatare în formă literară a unui fapt, a unui eveniment etc., specifică genului epic; povestire. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) naráție s. f.] – Din fr. narration, lat. narratio, -onis.

DOOM

narațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. narațiúnii; pl. narațiúni

narațiune
NARAȚIÚNE, narațiuni, s. f. Expunere, relatare în formă literară a unui fapt, a unui eveniment etc., specifică genului epic; povestire. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) naráție s. f.] – Din fr. narration, lat. narratio, -onis.

DOOM

narațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. narațiúnii; pl. narațiúni

narațiunea
NARAȚIÚNE, narațiuni, s. f. Expunere, relatare în formă literară a unui fapt, a unui eveniment etc., specifică genului epic; povestire. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) naráție s. f.] – Din fr. narration, lat. narratio, -onis.

DOOM

narațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. narațiúnii; pl. narațiúni

narațiuni
NARAȚIÚNE, narațiuni, s. f. Expunere, relatare în formă literară a unui fapt, a unui eveniment etc., specifică genului epic; povestire. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) naráție s. f.] – Din fr. narration, lat. narratio, -onis.

DOOM

narațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. narațiúnii; pl. narațiúni

narațiunii
NARAȚIÚNE, narațiuni, s. f. Expunere, relatare în formă literară a unui fapt, a unui eveniment etc., specifică genului epic; povestire. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) naráție s. f.] – Din fr. narration, lat. narratio, -onis.

DOOM

narațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. narațiúnii; pl. narațiúni

narațiunile
NARAȚIÚNE, narațiuni, s. f. Expunere, relatare în formă literară a unui fapt, a unui eveniment etc., specifică genului epic; povestire. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) naráție s. f.] – Din fr. narration, lat. narratio, -onis.

DOOM

narațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. narațiúnii; pl. narațiúni

narațiunilor
NARAȚIÚNE, narațiuni, s. f. Expunere, relatare în formă literară a unui fapt, a unui eveniment etc., specifică genului epic; povestire. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) naráție s. f.] – Din fr. narration, lat. narratio, -onis.

DOOM

narațiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. narațiúnii; pl. narațiúni

narcis
Narcis = Narcissus.

narcis
NARCÍS¹ s. m. sg. Om încântat, îndrăgostit de propriul său aspect fizic. ♦ Tânăr deosebit de frumos. – Din fr. narcisse.

narcis
NARCÍSĂ, narcise, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia amarilidaccelor cu frunze lungi, ușor îndoite pe nervura principală, cu flori solitare, albe sau galbene, fin parfumate (Narcissus). [Var.: (rar) narcís s. m.] – Din fr. narcisse, lat. narcissus.

DOOM

narcísă s. f., g.-d. art. narcísei; pl. narcíse

narcisa
NARCÍSĂ, narcise, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia amarilidaccelor cu frunze lungi, ușor îndoite pe nervura principală, cu flori solitare, albe sau galbene, fin parfumate (Narcissus). [Var.: (rar) narcís s. m.] – Din fr. narcisse, lat. narcissus.

DOOM

narcísă s. f., g.-d. art. narcísei; pl. narcíse

narcise
NARCÍSĂ, narcise, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia amarilidaccelor cu frunze lungi, ușor îndoite pe nervura principală, cu flori solitare, albe sau galbene, fin parfumate (Narcissus). [Var.: (rar) narcís s. m.] – Din fr. narcisse, lat. narcissus.

DOOM

narcísă s. f., g.-d. art. narcísei; pl. narcíse

narcisei
NARCÍSĂ, narcise, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia amarilidaccelor cu frunze lungi, ușor îndoite pe nervura principală, cu flori solitare, albe sau galbene, fin parfumate (Narcissus). [Var.: (rar) narcís s. m.] – Din fr. narcisse, lat. narcissus.

DOOM

narcísă s. f., g.-d. art. narcísei; pl. narcíse

narcisele
NARCÍSĂ, narcise, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia amarilidaccelor cu frunze lungi, ușor îndoite pe nervura principală, cu flori solitare, albe sau galbene, fin parfumate (Narcissus). [Var.: (rar) narcís s. m.] – Din fr. narcisse, lat. narcissus.

DOOM

narcísă s. f., g.-d. art. narcísei; pl. narcíse

narciselor
NARCÍSĂ, narcise, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia amarilidaccelor cu frunze lungi, ușor îndoite pe nervura principală, cu flori solitare, albe sau galbene, fin parfumate (Narcissus). [Var.: (rar) narcís s. m.] – Din fr. narcisse, lat. narcissus.

DOOM

narcísă s. f., g.-d. art. narcísei; pl. narcíse

narcisiac
NARCISIÁC, -Ă, narcisiaci, -ce, adj. (Livr.) Narcisic. [Pr.: -si-ac] – Narcis¹ + suf. -iac.

DOOM

narcisiác (livr.) (-si-ac) adj. m., pl. narcisiáci; f. narcisiácă, pl. narcisiáce

narcisiaca
NARCISIÁC, -Ă, narcisiaci, -ce, adj. (Livr.) Narcisic. [Pr.: -si-ac] – Narcis¹ + suf. -iac.

DOOM

narcisiác (livr.) (-si-ac) adj. m., pl. narcisiáci; f. narcisiácă, pl. narcisiáce

narcisiace
NARCISIÁC, -Ă, narcisiaci, -ce, adj. (Livr.) Narcisic. [Pr.: -si-ac] – Narcis¹ + suf. -iac.

DOOM

narcisiác (livr.) (-si-ac) adj. m., pl. narcisiáci; f. narcisiácă, pl. narcisiáce

narcisiacei
NARCISIÁC, -Ă, narcisiaci, -ce, adj. (Livr.) Narcisic. [Pr.: -si-ac] – Narcis¹ + suf. -iac.

DOOM

narcisiác (livr.) (-si-ac) adj. m., pl. narcisiáci; f. narcisiácă, pl. narcisiáce

narcisiacele
NARCISIÁC, -Ă, narcisiaci, -ce, adj. (Livr.) Narcisic. [Pr.: -si-ac] – Narcis¹ + suf. -iac.

DOOM

narcisiác (livr.) (-si-ac) adj. m., pl. narcisiáci; f. narcisiácă, pl. narcisiáce

narcisiacelor
NARCISIÁC, -Ă, narcisiaci, -ce, adj. (Livr.) Narcisic. [Pr.: -si-ac] – Narcis¹ + suf. -iac.

DOOM

narcisiác (livr.) (-si-ac) adj. m., pl. narcisiáci; f. narcisiácă, pl. narcisiáce

narcisiaci
NARCISIÁC, -Ă, narcisiaci, -ce, adj. (Livr.) Narcisic. [Pr.: -si-ac] – Narcis¹ + suf. -iac.

DOOM

narcisiác (livr.) (-si-ac) adj. m., pl. narcisiáci; f. narcisiácă, pl. narcisiáce

narcisiacii
NARCISIÁC, -Ă, narcisiaci, -ce, adj. (Livr.) Narcisic. [Pr.: -si-ac] – Narcis¹ + suf. -iac.

DOOM

narcisiác (livr.) (-si-ac) adj. m., pl. narcisiáci; f. narcisiácă, pl. narcisiáce

narcisiacilor
NARCISIÁC, -Ă, narcisiaci, -ce, adj. (Livr.) Narcisic. [Pr.: -si-ac] – Narcis¹ + suf. -iac.

DOOM

narcisiác (livr.) (-si-ac) adj. m., pl. narcisiáci; f. narcisiácă, pl. narcisiáce

narcisiacul
NARCISIÁC, -Ă, narcisiaci, -ce, adj. (Livr.) Narcisic. [Pr.: -si-ac] – Narcis¹ + suf. -iac.

DOOM

narcisiác (livr.) (-si-ac) adj. m., pl. narcisiáci; f. narcisiácă, pl. narcisiáce

narcisiacului
NARCISIÁC, -Ă, narcisiaci, -ce, adj. (Livr.) Narcisic. [Pr.: -si-ac] – Narcis¹ + suf. -iac.

DOOM

narcisiác (livr.) (-si-ac) adj. m., pl. narcisiáci; f. narcisiácă, pl. narcisiáce

narcisic
NARCÍSIC, -Ă, narcisici, -ce, adj. (Livr.) De narcis¹; caracteristic celui stăpânit de narcisism; narcisiac. – Din fr. narcissique.

DOOM

narcísic (livr.) adj. m., pl. narcísici; f. narcísică, pl. narcísice

narcisica
NARCÍSIC, -Ă, narcisici, -ce, adj. (Livr.) De narcis¹; caracteristic celui stăpânit de narcisism; narcisiac. – Din fr. narcissique.

DOOM

narcísic (livr.) adj. m., pl. narcísici; f. narcísică, pl. narcísice

narcisice
NARCÍSIC, -Ă, narcisici, -ce, adj. (Livr.) De narcis¹; caracteristic celui stăpânit de narcisism; narcisiac. – Din fr. narcissique.

DOOM

narcísic (livr.) adj. m., pl. narcísici; f. narcísică, pl. narcísice

narcisicei
NARCÍSIC, -Ă, narcisici, -ce, adj. (Livr.) De narcis¹; caracteristic celui stăpânit de narcisism; narcisiac. – Din fr. narcissique.

DOOM

narcísic (livr.) adj. m., pl. narcísici; f. narcísică, pl. narcísice

narcisicele
NARCÍSIC, -Ă, narcisici, -ce, adj. (Livr.) De narcis¹; caracteristic celui stăpânit de narcisism; narcisiac. – Din fr. narcissique.

DOOM

narcísic (livr.) adj. m., pl. narcísici; f. narcísică, pl. narcísice

narcisicelor
NARCÍSIC, -Ă, narcisici, -ce, adj. (Livr.) De narcis¹; caracteristic celui stăpânit de narcisism; narcisiac. – Din fr. narcissique.

DOOM

narcísic (livr.) adj. m., pl. narcísici; f. narcísică, pl. narcísice

narcisici
NARCÍSIC, -Ă, narcisici, -ce, adj. (Livr.) De narcis¹; caracteristic celui stăpânit de narcisism; narcisiac. – Din fr. narcissique.

DOOM

narcísic (livr.) adj. m., pl. narcísici; f. narcísică, pl. narcísice

narcisicii
NARCÍSIC, -Ă, narcisici, -ce, adj. (Livr.) De narcis¹; caracteristic celui stăpânit de narcisism; narcisiac. – Din fr. narcissique.

DOOM

narcísic (livr.) adj. m., pl. narcísici; f. narcísică, pl. narcísice

narcisicilor
NARCÍSIC, -Ă, narcisici, -ce, adj. (Livr.) De narcis¹; caracteristic celui stăpânit de narcisism; narcisiac. – Din fr. narcissique.

DOOM

narcísic (livr.) adj. m., pl. narcísici; f. narcísică, pl. narcísice

narcisicul
NARCÍSIC, -Ă, narcisici, -ce, adj. (Livr.) De narcis¹; caracteristic celui stăpânit de narcisism; narcisiac. – Din fr. narcissique.

DOOM

narcísic (livr.) adj. m., pl. narcísici; f. narcísică, pl. narcísice

narcisicului
NARCÍSIC, -Ă, narcisici, -ce, adj. (Livr.) De narcis¹; caracteristic celui stăpânit de narcisism; narcisiac. – Din fr. narcissique.

DOOM

narcísic (livr.) adj. m., pl. narcísici; f. narcísică, pl. narcísice

narcisism
NARCISÍSM s. n. Atenție excesivă față de propria persoană fizică; dragoste admirație, adesea patologică, față de propria persoană; dragoste de sine. – Din fr. narcissisme.

DOOM

narcisísm s. n.

narcisismul
NARCISÍSM s. n. Atenție excesivă față de propria persoană fizică; dragoste admirație, adesea patologică, față de propria persoană; dragoste de sine. – Din fr. narcissisme.

DOOM

narcisísm s. n.

narcisismului
NARCISÍSM s. n. Atenție excesivă față de propria persoană fizică; dragoste admirație, adesea patologică, față de propria persoană; dragoste de sine. – Din fr. narcissisme.

DOOM

narcisísm s. n.

narcisist
NARCISÍST, -Ă, narcisiști, -ste, adj. Care aparține narcisismului, referitor la narcisism. – Narcis¹ + suf. -ist.

DOOM

narcisíst adj. m., pl. narcisíști; f. narcisístă, pl. narcisíste

narcisista
NARCISÍST, -Ă, narcisiști, -ste, adj. Care aparține narcisismului, referitor la narcisism. – Narcis¹ + suf. -ist.

DOOM

narcisíst adj. m., pl. narcisíști; f. narcisístă, pl. narcisíste

narcisiste
NARCISÍST, -Ă, narcisiști, -ste, adj. Care aparține narcisismului, referitor la narcisism. – Narcis¹ + suf. -ist.

DOOM

narcisíst adj. m., pl. narcisíști; f. narcisístă, pl. narcisíste

narcisistei
NARCISÍST, -Ă, narcisiști, -ste, adj. Care aparține narcisismului, referitor la narcisism. – Narcis¹ + suf. -ist.

DOOM

narcisíst adj. m., pl. narcisíști; f. narcisístă, pl. narcisíste

narcisistele
NARCISÍST, -Ă, narcisiști, -ste, adj. Care aparține narcisismului, referitor la narcisism. – Narcis¹ + suf. -ist.

DOOM

narcisíst adj. m., pl. narcisíști; f. narcisístă, pl. narcisíste

narcisistelor
NARCISÍST, -Ă, narcisiști, -ste, adj. Care aparține narcisismului, referitor la narcisism. – Narcis¹ + suf. -ist.

DOOM

narcisíst adj. m., pl. narcisíști; f. narcisístă, pl. narcisíste

narcisistul
NARCISÍST, -Ă, narcisiști, -ste, adj. Care aparține narcisismului, referitor la narcisism. – Narcis¹ + suf. -ist.

DOOM

narcisíst adj. m., pl. narcisíști; f. narcisístă, pl. narcisíste

narcisistului
NARCISÍST, -Ă, narcisiști, -ste, adj. Care aparține narcisismului, referitor la narcisism. – Narcis¹ + suf. -ist.

DOOM

narcisíst adj. m., pl. narcisíști; f. narcisístă, pl. narcisíste

narcisiști
NARCISÍST, -Ă, narcisiști, -ste, adj. Care aparține narcisismului, referitor la narcisism. – Narcis¹ + suf. -ist.

DOOM

narcisíst adj. m., pl. narcisíști; f. narcisístă, pl. narcisíste

narcisiștii
NARCISÍST, -Ă, narcisiști, -ste, adj. Care aparține narcisismului, referitor la narcisism. – Narcis¹ + suf. -ist.

DOOM

narcisíst adj. m., pl. narcisíști; f. narcisístă, pl. narcisíste

narcisiștilor
NARCISÍST, -Ă, narcisiști, -ste, adj. Care aparține narcisismului, referitor la narcisism. – Narcis¹ + suf. -ist.

DOOM

narcisíst adj. m., pl. narcisíști; f. narcisístă, pl. narcisíste

narcissus
NARCÍSĂ, narcise, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee cu frunze lungi, ușor îndoite pe nervura principală, cu flori solitare, albe sau galbene, fin parfumate (Narcissus). [Var.: (rar) narcís s. m.] – Din fr. narcisse, lat. narcissus.

narcisul
NARCÍS¹ s. m. sg. Om încântat, îndrăgostit de propriul său aspect fizic. ♦ Tânăr deosebit de frumos. – Din fr. narcisse.

narcisul
NARCÍSĂ, narcise, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia amarilidaccelor cu frunze lungi, ușor îndoite pe nervura principală, cu flori solitare, albe sau galbene, fin parfumate (Narcissus). [Var.: (rar) narcís s. m.] – Din fr. narcisse, lat. narcissus.

DOOM

narcísă s. f., g.-d. art. narcísei; pl. narcíse

narcisului
NARCÍS¹ s. m. sg. Om încântat, îndrăgostit de propriul său aspect fizic. ♦ Tânăr deosebit de frumos. – Din fr. narcisse.

narcisului
NARCÍSĂ, narcise, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia amarilidaccelor cu frunze lungi, ușor îndoite pe nervura principală, cu flori solitare, albe sau galbene, fin parfumate (Narcissus). [Var.: (rar) narcís s. m.] – Din fr. narcisse, lat. narcissus.

DOOM

narcísă s. f., g.-d. art. narcísei; pl. narcíse

narciși
NARCÍS¹ s. m. sg. Om încântat, îndrăgostit de propriul său aspect fizic. ♦ Tânăr deosebit de frumos. – Din fr. narcisse.

narciși
NARCÍSĂ, narcise, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia amarilidaccelor cu frunze lungi, ușor îndoite pe nervura principală, cu flori solitare, albe sau galbene, fin parfumate (Narcissus). [Var.: (rar) narcís s. m.] – Din fr. narcisse, lat. narcissus.

DOOM

narcísă s. f., g.-d. art. narcísei; pl. narcíse

narcișii
NARCÍS¹ s. m. sg. Om încântat, îndrăgostit de propriul său aspect fizic. ♦ Tânăr deosebit de frumos. – Din fr. narcisse.

narcișii
NARCÍSĂ, narcise, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia amarilidaccelor cu frunze lungi, ușor îndoite pe nervura principală, cu flori solitare, albe sau galbene, fin parfumate (Narcissus). [Var.: (rar) narcís s. m.] – Din fr. narcisse, lat. narcissus.

DOOM

narcísă s. f., g.-d. art. narcísei; pl. narcíse

narcișilor
NARCÍS¹ s. m. sg. Om încântat, îndrăgostit de propriul său aspect fizic. ♦ Tânăr deosebit de frumos. – Din fr. narcisse.

narcișilor
NARCÍSĂ, narcise, s. f. Nume dat mai multor specii de plante erbacee din familia amarilidaccelor cu frunze lungi, ușor îndoite pe nervura principală, cu flori solitare, albe sau galbene, fin parfumate (Narcissus). [Var.: (rar) narcís s. m.] – Din fr. narcisse, lat. narcissus.

DOOM

narcísă s. f., g.-d. art. narcísei; pl. narcíse

narco
NARCO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „(referitor la) narcotice”, „(de) narcoză”. [< fr., it. narco-, cf. gr. narke – narcotic].

narcoanaliza
NARCOANALÍZĂ, narcoanalize, s. f. (Med.) Metodă psihanalitică de investigare a subconștientului în condiții de narcoză. [Pr.: -co-a-] – Din fr. narcoanalyse.

narcoanalize
NARCOANALÍZĂ, narcoanalize, s. f. (Med.) Metodă psihanalitică de investigare a subconștientului în condiții de narcoză. [Pr.: -co-a-] – Din fr. narcoanalyse.

narcoanalizei
NARCOANALÍZĂ, narcoanalize, s. f. (Med.) Metodă psihanalitică de investigare a subconștientului în condiții de narcoză. [Pr.: -co-a-] – Din fr. narcoanalyse.

narcoanalizele
NARCOANALÍZĂ, narcoanalize, s. f. (Med.) Metodă psihanalitică de investigare a subconștientului în condiții de narcoză. [Pr.: -co-a-] – Din fr. narcoanalyse.

narcoanalizelor
NARCOANALÍZĂ, narcoanalize, s. f. (Med.) Metodă psihanalitică de investigare a subconștientului în condiții de narcoză. [Pr.: -co-a-] – Din fr. narcoanalyse.

narcobioza
NARCOBIÓZĂ s.f. Reducere a funcțiilor vitale ale organismului sub acțiunea narcoticelor. [Pron. -bi-o-. / < fr. narcobiose, cf. gr. narke – narcotic, bios – viață].

narcobioze
NARCOBIÓZĂ s.f. Reducere a funcțiilor vitale ale organismului sub acțiunea narcoticelor. [Pron. -bi-o-. / < fr. narcobiose, cf. gr. narke – narcotic, bios – viață].

narcobiozei
NARCOBIÓZĂ s.f. Reducere a funcțiilor vitale ale organismului sub acțiunea narcoticelor. [Pron. -bi-o-. / < fr. narcobiose, cf. gr. narke – narcotic, bios – viață].

narcohipnoza
NARCOHIPNÓZĂ s.f. Sugestie hipnotică făcută în timp ce bolnavul este sub influența unui hipnagog. [< fr. narcohypnose, cf. gr. narke – narcotic, hypnos – somn].

narcohipnoze
NARCOHIPNÓZĂ s.f. Sugestie hipnotică făcută în timp ce bolnavul este sub influența unui hipnagog. [< fr. narcohypnose, cf. gr. narke – narcotic, hypnos – somn].

narcohipnozei
NARCOHIPNÓZĂ s.f. Sugestie hipnotică făcută în timp ce bolnavul este sub influența unui hipnagog. [< fr. narcohypnose, cf. gr. narke – narcotic, hypnos – somn].

narcohipnozele
NARCOHIPNÓZĂ s.f. Sugestie hipnotică făcută în timp ce bolnavul este sub influența unui hipnagog. [< fr. narcohypnose, cf. gr. narke – narcotic, hypnos – somn].

narcohipnozelor
NARCOHIPNÓZĂ s.f. Sugestie hipnotică făcută în timp ce bolnavul este sub influența unui hipnagog. [< fr. narcohypnose, cf. gr. narke – narcotic, hypnos – somn].

narcolepsia
NARCOLEPSÍE s. f. Acces brusc manifestat printr-o nevoie irezistibilă de a dormi. – Din fr. narcolepsie.

DOOM

narcolepsíe s. f., art. narcolepsía, g.-d. narcolepsíi, art. narcolepsíei

narcolepsie
NARCOLEPSÍE s. f. Acces brusc manifestat printr-o nevoie irezistibilă de a dormi. – Din fr. narcolepsie.

DOOM

narcolepsíe s. f., art. narcolepsía, g.-d. narcolepsíi, art. narcolepsíei

narcolepsiei
NARCOLEPSÍE s. f. Acces brusc manifestat printr-o nevoie irezistibilă de a dormi. – Din fr. narcolepsie.

DOOM

narcolepsíe s. f., art. narcolepsía, g.-d. narcolepsíi, art. narcolepsíei

narcolepsii
NARCOLEPSÍE s. f. Acces brusc manifestat printr-o nevoie irezistibilă de a dormi. – Din fr. narcolepsie.

DOOM

narcolepsíe s. f., art. narcolepsía, g.-d. narcolepsíi, art. narcolepsíei

narcoleptic
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcoleptic
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcoleptica
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcoleptica
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcoleptice
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcoleptice
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcolepticei
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcolepticei
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcolepticele
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcolepticele
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcolepticelor
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcolepticelor
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcoleptici
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcoleptici
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcolepticii
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcolepticii
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcolepticilor
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcolepticilor
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcolepticul
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcolepticul
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcolepticului
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcolepticului
NARCOLÉPTIC, -Ă, narcoleptici, -ce, adj., s. m. și f. (Med.) (Bolnav) de narcolepsie. – Din fr. narcoleptique.

narcoman
NARCOMÁN, -Ă, narcomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit narcotice. – Din narcomanie (derivat regresiv).

DOOM

narcománă s. f., g.-d. art. narcománei; pl. narcománe

narcomana
NARCOMÁN, -Ă, narcomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit narcotice. – Din narcomanie (derivat regresiv).

DOOM

narcománă s. f., g.-d. art. narcománei; pl. narcománe

narcomane
NARCOMÁN, -Ă, narcomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit narcotice. – Din narcomanie (derivat regresiv).

DOOM

narcománă s. f., g.-d. art. narcománei; pl. narcománe

narcomanei
NARCOMÁN, -Ă, narcomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit narcotice. – Din narcomanie (derivat regresiv).

DOOM

narcománă s. f., g.-d. art. narcománei; pl. narcománe

narcomanele
NARCOMÁN, -Ă, narcomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit narcotice. – Din narcomanie (derivat regresiv).

DOOM

narcománă s. f., g.-d. art. narcománei; pl. narcománe

narcomanelor
NARCOMÁN, -Ă, narcomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit narcotice. – Din narcomanie (derivat regresiv).

DOOM

narcománă s. f., g.-d. art. narcománei; pl. narcománe

narcomani
NARCOMÁN, -Ă, narcomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit narcotice. – Din narcomanie (derivat regresiv).

DOOM

narcománă s. f., g.-d. art. narcománei; pl. narcománe

narcomania
NARCOMANÍE s. f. (Med.) Dependență provocată de folosirea abuzivă a narcoticelor. – Din fr. narcomanie.

DOOM

narcomaníe s. f., art. narcomanía, g.-d. narcomaníi, art. narcomaníei

narcomanie
NARCOMANÍE s. f. (Med.) Dependență provocată de folosirea abuzivă a narcoticelor. – Din fr. narcomanie.

DOOM

narcomaníe s. f., art. narcomanía, g.-d. narcomaníi, art. narcomaníei

narcomaniei
NARCOMANÍE s. f. (Med.) Dependență provocată de folosirea abuzivă a narcoticelor. – Din fr. narcomanie.

DOOM

narcomaníe s. f., art. narcomanía, g.-d. narcomaníi, art. narcomaníei

narcomanii
NARCOMÁN, -Ă, narcomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit narcotice. – Din narcomanie (derivat regresiv).

DOOM

narcománă s. f., g.-d. art. narcománei; pl. narcománe

narcomanii
NARCOMANÍE s. f. (Med.) Dependență provocată de folosirea abuzivă a narcoticelor. – Din fr. narcomanie.

DOOM

narcomaníe s. f., art. narcomanía, g.-d. narcomaníi, art. narcomaníei

narcomaniile
NARCOMANÍE s. f. (Med.) Dependență provocată de folosirea abuzivă a narcoticelor. – Din fr. narcomanie.

DOOM

narcomaníe s. f., art. narcomanía, g.-d. narcomaníi, art. narcomaníei

narcomaniilor
NARCOMANÍE s. f. (Med.) Dependență provocată de folosirea abuzivă a narcoticelor. – Din fr. narcomanie.

DOOM

narcomaníe s. f., art. narcomanía, g.-d. narcomaníi, art. narcomaníei

narcomanilor
NARCOMÁN, -Ă, narcomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit narcotice. – Din narcomanie (derivat regresiv).

DOOM

narcománă s. f., g.-d. art. narcománei; pl. narcománe

narcomanul
NARCOMÁN, -Ă, narcomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit narcotice. – Din narcomanie (derivat regresiv).

DOOM

narcománă s. f., g.-d. art. narcománei; pl. narcománe

narcomanului
NARCOMÁN, -Ă, narcomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit narcotice. – Din narcomanie (derivat regresiv).

DOOM

narcománă s. f., g.-d. art. narcománei; pl. narcománe

narcoterapia
NARCOTERAPÍE, narcoterapii, s. f. (Med.) Somnoterapie. – Din fr. narcothérapie.

narcoterapie
NARCOTERAPÍE, narcoterapii, s. f. (Med.) Somnoterapie. – Din fr. narcothérapie.

narcoterapiei
NARCOTERAPÍE, narcoterapii, s. f. (Med.) Somnoterapie. – Din fr. narcothérapie.

narcoterapii
NARCOTERAPÍE, narcoterapii, s. f. (Med.) Somnoterapie. – Din fr. narcothérapie.

narcoterapiile
NARCOTERAPÍE, narcoterapii, s. f. (Med.) Somnoterapie. – Din fr. narcothérapie.

narcoterapiilor
NARCOTERAPÍE, narcoterapii, s. f. (Med.) Somnoterapie. – Din fr. narcothérapie.

narcotic
NARCÓTIC, -Ă, narcotici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care provoacă narcoză. 2. Substanță cu ajutorul căreia se poate provoca somnul. – Din fr. narcotique, germ. narkotisch.

DOOM

narcótic² s. n., pl. narcótice

narcotica
NARCÓTIC, -Ă, narcotici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care provoacă narcoză. 2. Substanță cu ajutorul căreia se poate provoca somnul. – Din fr. narcotique, germ. narkotisch.

DOOM

narcótic² s. n., pl. narcótice

narcotice
NARCÓTIC, -Ă, narcotici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care provoacă narcoză. 2. Substanță cu ajutorul căreia se poate provoca somnul. – Din fr. narcotique, germ. narkotisch.

DOOM

narcótic² s. n., pl. narcótice

narcoticei
NARCÓTIC, -Ă, narcotici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care provoacă narcoză. 2. Substanță cu ajutorul căreia se poate provoca somnul. – Din fr. narcotique, germ. narkotisch.

DOOM

narcótic² s. n., pl. narcótice

narcoticele
NARCÓTIC, -Ă, narcotici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care provoacă narcoză. 2. Substanță cu ajutorul căreia se poate provoca somnul. – Din fr. narcotique, germ. narkotisch.

DOOM

narcótic² s. n., pl. narcótice

narcoticelor
NARCÓTIC, -Ă, narcotici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care provoacă narcoză. 2. Substanță cu ajutorul căreia se poate provoca somnul. – Din fr. narcotique, germ. narkotisch.

DOOM

narcótic² s. n., pl. narcótice

narcotici
NARCÓTIC, -Ă, narcotici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care provoacă narcoză. 2. Substanță cu ajutorul căreia se poate provoca somnul. – Din fr. narcotique, germ. narkotisch.

DOOM

narcótic² s. n., pl. narcótice

narcoticii
NARCÓTIC, -Ă, narcotici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care provoacă narcoză. 2. Substanță cu ajutorul căreia se poate provoca somnul. – Din fr. narcotique, germ. narkotisch.

DOOM

narcótic² s. n., pl. narcótice

narcoticilor
NARCÓTIC, -Ă, narcotici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care provoacă narcoză. 2. Substanță cu ajutorul căreia se poate provoca somnul. – Din fr. narcotique, germ. narkotisch.

DOOM

narcótic² s. n., pl. narcótice

narcoticul
NARCÓTIC, -Ă, narcotici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care provoacă narcoză. 2. Substanță cu ajutorul căreia se poate provoca somnul. – Din fr. narcotique, germ. narkotisch.

DOOM

narcótic² s. n., pl. narcótice

narcoticului
NARCÓTIC, -Ă, narcotici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care provoacă narcoză. 2. Substanță cu ajutorul căreia se poate provoca somnul. – Din fr. narcotique, germ. narkotisch.

DOOM

narcótic² s. n., pl. narcótice

narcotina
NARCOTÍNĂ, narcotine, s. f. Substanță extrasă din opiu, folosită în farmacie ca antipiretic și tonic. – Din fr. narcotine.

DOOM

narcotínă s. f., g.-d. art. narcotínei; pl. narcotíne

narcotine
NARCOTÍNĂ, narcotine, s. f. Substanță extrasă din opiu, folosită în farmacie ca antipiretic și tonic. – Din fr. narcotine.

DOOM

narcotínă s. f., g.-d. art. narcotínei; pl. narcotíne

narcotinei
NARCOTÍNĂ, narcotine, s. f. Substanță extrasă din opiu, folosită în farmacie ca antipiretic și tonic. – Din fr. narcotine.

DOOM

narcotínă s. f., g.-d. art. narcotínei; pl. narcotíne

narcotinele
NARCOTÍNĂ, narcotine, s. f. Substanță extrasă din opiu, folosită în farmacie ca antipiretic și tonic. – Din fr. narcotine.

DOOM

narcotínă s. f., g.-d. art. narcotínei; pl. narcotíne

narcotinelor
NARCOTÍNĂ, narcotine, s. f. Substanță extrasă din opiu, folosită în farmacie ca antipiretic și tonic. – Din fr. narcotine.

DOOM

narcotínă s. f., g.-d. art. narcotínei; pl. narcotíne

narcotism
NARCOTÍSM s.n. Ansamblul efectelor cauzate de narcotice. [< fr. narcotisme].

DOOM

narcotísm s. n.

narcotismul
NARCOTÍSM s.n. Ansamblul efectelor cauzate de narcotice. [< fr. narcotisme].

DOOM

narcotísm s. n.

narcotismului
NARCOTÍSM s.n. Ansamblul efectelor cauzate de narcotice. [< fr. narcotisme].

DOOM

narcotísm s. n.

narcotiza
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizai
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizam
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizare
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizare
NARCOTIZÁRE, narcotizări, s. f. Acțiunea de a narcotiza și rezultatul ei. – V. narcotiza.

DOOM

narcotizáre s. f., g.-d. art. narcotizắrii; pl. narcotizắri

narcotizarea
NARCOTIZÁRE, narcotizări, s. f. Acțiunea de a narcotiza și rezultatul ei. – V. narcotiza.

DOOM

narcotizáre s. f., g.-d. art. narcotizắrii; pl. narcotizắri

narcotizară
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizarăm
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizarăți
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizase
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizasem
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizaseră
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizaserăm
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizaserăți
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizaseși
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizaseți
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizat
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizat
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

narcotizator
NARCOTIZATÓR, narcotizatori, s. m. Persoană care administrează pacientului narcoticul înaintea intervenției chirurgicale. – Narcotiza + suf. -tor.

DOOM

narcotizatór s. m., pl. narcotizatóri

narcotizatori
NARCOTIZATÓR, narcotizatori, s. m. Persoană care administrează pacientului narcoticul înaintea intervenției chirurgicale. – Narcotiza + suf. -tor.

DOOM

narcotizatór s. m., pl. narcotizatóri

narcotizatorii
NARCOTIZATÓR, narcotizatori, s. m. Persoană care administrează pacientului narcoticul înaintea intervenției chirurgicale. – Narcotiza + suf. -tor.

DOOM

narcotizatór s. m., pl. narcotizatóri

narcotizatorilor
NARCOTIZATÓR, narcotizatori, s. m. Persoană care administrează pacientului narcoticul înaintea intervenției chirurgicale. – Narcotiza + suf. -tor.

DOOM

narcotizatór s. m., pl. narcotizatóri

narcotizatorul
NARCOTIZATÓR, narcotizatori, s. m. Persoană care administrează pacientului narcoticul înaintea intervenției chirurgicale. – Narcotiza + suf. -tor.

DOOM

narcotizatór s. m., pl. narcotizatóri

narcotizatorului
NARCOTIZATÓR, narcotizatori, s. m. Persoană care administrează pacientului narcoticul înaintea intervenției chirurgicale. – Narcotiza + suf. -tor.

DOOM

narcotizatór s. m., pl. narcotizatóri

narcotizau
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizași
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizați
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizează
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizez
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizeze
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizezi
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizând
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizînd
NARCOTIZÁ, narcotizez, vb. I. Tranz. A administra cuiva un narcotic pentru a-i provoca narcoza. – Din fr. narcotiser.

DOOM

narcotizá (a ~) vb., ind. prez. 3 narcotizeáză

narcotizări
NARCOTIZÁRE, narcotizări, s. f. Acțiunea de a narcotiza și rezultatul ei. – V. narcotiza.

DOOM

narcotizáre s. f., g.-d. art. narcotizắrii; pl. narcotizắri

narcotizării
NARCOTIZÁRE, narcotizări, s. f. Acțiunea de a narcotiza și rezultatul ei. – V. narcotiza.

DOOM

narcotizáre s. f., g.-d. art. narcotizắrii; pl. narcotizắri

narcotizările
NARCOTIZÁRE, narcotizări, s. f. Acțiunea de a narcotiza și rezultatul ei. – V. narcotiza.

DOOM

narcotizáre s. f., g.-d. art. narcotizắrii; pl. narcotizắri

narcotizărilor
NARCOTIZÁRE, narcotizări, s. f. Acțiunea de a narcotiza și rezultatul ei. – V. narcotiza.

DOOM

narcotizáre s. f., g.-d. art. narcotizắrii; pl. narcotizắri

narcoza
NARCÓZĂ, narcoze, s. f. Stare de suspendare temporară a sensibilității, mobilității și cunoștinței, provocată artificial prin acțiunea narcoticelor asupra centrilor nervoși. – Din fr. narcose, germ. Narkose.

DOOM

narcóză s. f., g.-d. art. narcózei; pl. narcóze

narcoze
NARCÓZĂ, narcoze, s. f. Stare de suspendare temporară a sensibilității, mobilității și cunoștinței, provocată artificial prin acțiunea narcoticelor asupra centrilor nervoși. – Din fr. narcose, germ. Narkose.

DOOM

narcóză s. f., g.-d. art. narcózei; pl. narcóze

narcozei
NARCÓZĂ, narcoze, s. f. Stare de suspendare temporară a sensibilității, mobilității și cunoștinței, provocată artificial prin acțiunea narcoticelor asupra centrilor nervoși. – Din fr. narcose, germ. Narkose.

DOOM

narcóză s. f., g.-d. art. narcózei; pl. narcóze

narcozele
NARCÓZĂ, narcoze, s. f. Stare de suspendare temporară a sensibilității, mobilității și cunoștinței, provocată artificial prin acțiunea narcoticelor asupra centrilor nervoși. – Din fr. narcose, germ. Narkose.

DOOM

narcóză s. f., g.-d. art. narcózei; pl. narcóze

narcozelor
NARCÓZĂ, narcoze, s. f. Stare de suspendare temporară a sensibilității, mobilității și cunoștinței, provocată artificial prin acțiunea narcoticelor asupra centrilor nervoși. – Din fr. narcose, germ. Narkose.

DOOM

narcóză s. f., g.-d. art. narcózei; pl. narcóze

nard
NARD s. m. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee originare din regiunea munților Himalaia (Nardostachys); spec. plantă cu rădăcina scurtă și groasă, fibroasă și foarte aromată, cu frunze moi și flori roșii-purpurii (Nardostachys iatamansi). 2. Esență parfumată extrasă din rădăcina de nard (1). – Din ngr. nárdos.

DOOM

nard s. m.

nardinchi
nardínchi (-iuri), s. n. – (Mold.) Dulceață de fructe. Tc. nardenk (Scriban).

nardul
NARD s. m. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee originare din regiunea munților Himalaia (Nardostachys); spec. plantă cu rădăcina scurtă și groasă, fibroasă și foarte aromată, cu frunze moi și flori roșii-purpurii (Nardostachys iatamansi). 2. Esență parfumată extrasă din rădăcina de nard (1). – Din ngr. nárdos.

DOOM

nard s. m.

nardului
NARD s. m. 1. Nume dat mai multor specii de plante erbacee originare din regiunea munților Himalaia (Nardostachys); spec. plantă cu rădăcina scurtă și groasă, fibroasă și foarte aromată, cu frunze moi și flori roșii-purpurii (Nardostachys iatamansi). 2. Esență parfumată extrasă din rădăcina de nard (1). – Din ngr. nárdos.

DOOM

nard s. m.

nare
NÁRĂ, nări, s. f. 1. Fiecare dintre cele două orificii exterioare ale cavității nazale prin care respiră și miros oamenii și unele animale. ◊ Expr. Cu nările (sau nara) în vânt = cu capul ridicat, cu o ținută semeață; p. ext. mândru, plin de sine. A se umfla în nări sau a-și umfla nările = a-și lua un aer semeț; p. ext. a-și da importanță, a se îngâmfa. 2. Piesă metalică în formă de tub amplasată pe puntea sau pe bordajul unei nave, prin care iese lanțul ancorei în afara bordului. [Var.: (reg.) náre s. f.] – Lat. naris.

DOOM

náră s. f., g.-d. art. nắrii; pl. nări

narează
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

narez
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

nareze
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

narezi
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

narghelea
NARGHELEÁ s. f. v. narghilea.

DOOM

narghileá s. f., art. narghileáua, g.-d. art. narghilélei; pl. narghiléle, art. narghilélele

narghelegii
NARGHELEGÍU, narghelegii, s. m. Slujbaș la Curtea domnească din Țările Române care pregătea domnului narghileaua. – Din tc. nargileci.

DOOM

narghelegíu s. m., art. narghelegíul; pl. narghelegíi, art. narghelegíii (-gi-ii)

narghelegiii
NARGHELEGÍU, narghelegii, s. m. Slujbaș la Curtea domnească din Țările Române care pregătea domnului narghileaua. – Din tc. nargileci.

DOOM

narghelegíu s. m., art. narghelegíul; pl. narghelegíi, art. narghelegíii (-gi-ii)

narghelegiilor
NARGHELEGÍU, narghelegii, s. m. Slujbaș la Curtea domnească din Țările Române care pregătea domnului narghileaua. – Din tc. nargileci.

DOOM

narghelegíu s. m., art. narghelegíul; pl. narghelegíi, art. narghelegíii (-gi-ii)

narghelegiu
NARGHELEGÍU, narghelegii, s. m. Slujbaș la Curtea domnească din Țările Române care pregătea domnului narghileaua. – Din tc. nargileci.

DOOM

narghelegíu s. m., art. narghelegíul; pl. narghelegíi, art. narghelegíii (-gi-ii)

narghelegiul
NARGHELEGÍU, narghelegii, s. m. Slujbaș la Curtea domnească din Țările Române care pregătea domnului narghileaua. – Din tc. nargileci.

DOOM

narghelegíu s. m., art. narghelegíul; pl. narghelegíi, art. narghelegíii (-gi-ii)

narghelegiului
NARGHELEGÍU, narghelegii, s. m. Slujbaș la Curtea domnească din Țările Române care pregătea domnului narghileaua. – Din tc. nargileci.

DOOM

narghelegíu s. m., art. narghelegíul; pl. narghelegíi, art. narghelegíii (-gi-ii)

narghilea
NARGHELEÁ s. f. v. narghilea.

DOOM

narghileá s. f., art. narghileáua, g.-d. art. narghilélei; pl. narghiléle, art. narghilélele

narghileaua
NARGHELEÁ s. f. v. narghilea.

DOOM

narghileá s. f., art. narghileáua, g.-d. art. narghilélei; pl. narghiléle, art. narghilélele

narghilele
NARGHELEÁ s. f. v. narghilea.

DOOM

narghileá s. f., art. narghileáua, g.-d. art. narghilélei; pl. narghiléle, art. narghilélele

narghilelei
NARGHELEÁ s. f. v. narghilea.

DOOM

narghileá s. f., art. narghileáua, g.-d. art. narghilélei; pl. narghiléle, art. narghilélele

narghilelele
NARGHELEÁ s. f. v. narghilea.

DOOM

narghileá s. f., art. narghileáua, g.-d. art. narghilélei; pl. narghiléle, art. narghilélele

narghilelelor
NARGHELEÁ s. f. v. narghilea.

DOOM

narghileá s. f., art. narghileáua, g.-d. art. narghilélei; pl. narghiléle, art. narghilélele

narhotic
NARHÓTIC s. n. v. narcotic.

narina
NARÍNĂ s.f. Nară. [< fr. narine].

DOOM

narínă (rar) s. f., g.-d. art. narínei; pl. naríne

narine
NARÍNĂ s.f. Nară. [< fr. narine].

DOOM

narínă (rar) s. f., g.-d. art. narínei; pl. naríne

narinei
NARÍNĂ s.f. Nară. [< fr. narine].

DOOM

narínă (rar) s. f., g.-d. art. narínei; pl. naríne

narinele
NARÍNĂ s.f. Nară. [< fr. narine].

DOOM

narínă (rar) s. f., g.-d. art. narínei; pl. naríne

narinelor
NARÍNĂ s.f. Nară. [< fr. narine].

DOOM

narínă (rar) s. f., g.-d. art. narínei; pl. naríne

narnă
NÁRNĂ s. f. (Regional, în expr.) A sta narnă (de cineva) = a stărui morțiș. El stă narnă de mine că, de nu vreau să mă mărit după el, să-i caut o fată chiar ca mine. RETEGANUL, la CADE.

narodnic
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnic
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnica
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnica
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnice
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnice
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnicei
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnicei
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnicele
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnicele
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnicelor
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnicelor
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnici
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnici
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnicii
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnicii
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnicilor
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnicilor
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnicism
NARODNICÍSM s. n. Mișcare social-politică a intelectualității din Rusia în a doua jumătate a sec. XIX, care socotea țărănimea forța socială capabilă să răstoarne țarismul și să instaureze socialismul. – Narodnic + suf. -ism.

DOOM

narodnicísm s. n.

narodnicismul
NARODNICÍSM s. n. Mișcare social-politică a intelectualității din Rusia în a doua jumătate a sec. XIX, care socotea țărănimea forța socială capabilă să răstoarne țarismul și să instaureze socialismul. – Narodnic + suf. -ism.

DOOM

narodnicísm s. n.

narodnicismului
NARODNICÍSM s. n. Mișcare social-politică a intelectualității din Rusia în a doua jumătate a sec. XIX, care socotea țărănimea forța socială capabilă să răstoarne țarismul și să instaureze socialismul. – Narodnic + suf. -ism.

DOOM

narodnicísm s. n.

narodnicist
NARODNICÍST, -Ă, narodniciști, -ste, adj. Narodnic (1). – Narodnic + suf. -ist.

DOOM

narodnicíst adj. m., pl. narodnicíști; f. narodnicístă, pl. narodnicíste

narodnicista
NARODNICÍST, -Ă, narodniciști, -ste, adj. Narodnic (1). – Narodnic + suf. -ist.

DOOM

narodnicíst adj. m., pl. narodnicíști; f. narodnicístă, pl. narodnicíste

narodniciste
NARODNICÍST, -Ă, narodniciști, -ste, adj. Narodnic (1). – Narodnic + suf. -ist.

DOOM

narodnicíst adj. m., pl. narodnicíști; f. narodnicístă, pl. narodnicíste

narodnicistei
NARODNICÍST, -Ă, narodniciști, -ste, adj. Narodnic (1). – Narodnic + suf. -ist.

DOOM

narodnicíst adj. m., pl. narodnicíști; f. narodnicístă, pl. narodnicíste

narodnicistele
NARODNICÍST, -Ă, narodniciști, -ste, adj. Narodnic (1). – Narodnic + suf. -ist.

DOOM

narodnicíst adj. m., pl. narodnicíști; f. narodnicístă, pl. narodnicíste

narodnicistelor
NARODNICÍST, -Ă, narodniciști, -ste, adj. Narodnic (1). – Narodnic + suf. -ist.

DOOM

narodnicíst adj. m., pl. narodnicíști; f. narodnicístă, pl. narodnicíste

narodnicistul
NARODNICÍST, -Ă, narodniciști, -ste, adj. Narodnic (1). – Narodnic + suf. -ist.

DOOM

narodnicíst adj. m., pl. narodnicíști; f. narodnicístă, pl. narodnicíste

narodnicistului
NARODNICÍST, -Ă, narodniciști, -ste, adj. Narodnic (1). – Narodnic + suf. -ist.

DOOM

narodnicíst adj. m., pl. narodnicíști; f. narodnicístă, pl. narodnicíste

narodniciști
NARODNICÍST, -Ă, narodniciști, -ste, adj. Narodnic (1). – Narodnic + suf. -ist.

DOOM

narodnicíst adj. m., pl. narodnicíști; f. narodnicístă, pl. narodnicíste

narodniciștii
NARODNICÍST, -Ă, narodniciști, -ste, adj. Narodnic (1). – Narodnic + suf. -ist.

DOOM

narodnicíst adj. m., pl. narodnicíști; f. narodnicístă, pl. narodnicíste

narodniciștilor
NARODNICÍST, -Ă, narodniciști, -ste, adj. Narodnic (1). – Narodnic + suf. -ist.

DOOM

narodnicíst adj. m., pl. narodnicíști; f. narodnicístă, pl. narodnicíste

narodnicul
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnicul
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnicului
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

narodnicului
NARÓDNIC, -Ă, narodnici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține narodnicismului, privitor la narodnicism; narodnicist. 2. S. m. și f. Adept al narodnicismului. – Din rus. narodnik.

DOOM

naródnic adj. m., s. m., pl. naródnici; adj. f., s. f. naródnică, pl. naródnice

nart
NART, narturi, s. n. 1. Sumă de bani fixată în trecut de autorități ca limită maximă a impozitului pe produse, pe vite etc. 2. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Preț maximal fixat de autorități pentru vânzarea anumitor mărfuri de primă necesitate; p. ext. preț al unei mărfi. 3. Normă de muncă pe care țăranii clăcași erau obligați să o presteze într-o zi pe moșia boierului. – Din tc. nark.

DOOM

nart s. n., pl. nárturi

nartex
NÁRTEX, nartexuri, s. n. (în arhitectura creștină veche) Vestibul al unei bazilici; (în arhitectura bizantină) pronaos. – Din fr. narthex.

DOOM

nártex s. n., pl. nártexuri

nartexul
NÁRTEX, nartexuri, s. n. (în arhitectura creștină veche) Vestibul al unei bazilici; (în arhitectura bizantină) pronaos. – Din fr. narthex.

DOOM

nártex s. n., pl. nártexuri

nartexului
NÁRTEX, nartexuri, s. n. (în arhitectura creștină veche) Vestibul al unei bazilici; (în arhitectura bizantină) pronaos. – Din fr. narthex.

DOOM

nártex s. n., pl. nártexuri

nartexuri
NÁRTEX, nartexuri, s. n. (în arhitectura creștină veche) Vestibul al unei bazilici; (în arhitectura bizantină) pronaos. – Din fr. narthex.

DOOM

nártex s. n., pl. nártexuri

nartexurile
NÁRTEX, nartexuri, s. n. (în arhitectura creștină veche) Vestibul al unei bazilici; (în arhitectura bizantină) pronaos. – Din fr. narthex.

DOOM

nártex s. n., pl. nártexuri

nartexurilor
NÁRTEX, nartexuri, s. n. (în arhitectura creștină veche) Vestibul al unei bazilici; (în arhitectura bizantină) pronaos. – Din fr. narthex.

DOOM

nártex s. n., pl. nártexuri

narthex
NÁRTHEX s.n. v. nartex.

nartul
NART, narturi, s. n. 1. Sumă de bani fixată în trecut de autorități ca limită maximă a impozitului pe produse, pe vite etc. 2. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Preț maximal fixat de autorități pentru vânzarea anumitor mărfuri de primă necesitate; p. ext. preț al unei mărfi. 3. Normă de muncă pe care țăranii clăcași erau obligați să o presteze într-o zi pe moșia boierului. – Din tc. nark.

DOOM

nart s. n., pl. nárturi

nartului
NART, narturi, s. n. 1. Sumă de bani fixată în trecut de autorități ca limită maximă a impozitului pe produse, pe vite etc. 2. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Preț maximal fixat de autorități pentru vânzarea anumitor mărfuri de primă necesitate; p. ext. preț al unei mărfi. 3. Normă de muncă pe care țăranii clăcași erau obligați să o presteze într-o zi pe moșia boierului. – Din tc. nark.

DOOM

nart s. n., pl. nárturi

narturi
NART, narturi, s. n. 1. Sumă de bani fixată în trecut de autorități ca limită maximă a impozitului pe produse, pe vite etc. 2. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Preț maximal fixat de autorități pentru vânzarea anumitor mărfuri de primă necesitate; p. ext. preț al unei mărfi. 3. Normă de muncă pe care țăranii clăcași erau obligați să o presteze într-o zi pe moșia boierului. – Din tc. nark.

DOOM

nart s. n., pl. nárturi

narturile
NART, narturi, s. n. 1. Sumă de bani fixată în trecut de autorități ca limită maximă a impozitului pe produse, pe vite etc. 2. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Preț maximal fixat de autorități pentru vânzarea anumitor mărfuri de primă necesitate; p. ext. preț al unei mărfi. 3. Normă de muncă pe care țăranii clăcași erau obligați să o presteze într-o zi pe moșia boierului. – Din tc. nark.

DOOM

nart s. n., pl. nárturi

narturilor
NART, narturi, s. n. 1. Sumă de bani fixată în trecut de autorități ca limită maximă a impozitului pe produse, pe vite etc. 2. (În Evul Mediu, în Moldova și în Țara Românească) Preț maximal fixat de autorități pentru vânzarea anumitor mărfuri de primă necesitate; p. ext. preț al unei mărfi. 3. Normă de muncă pe care țăranii clăcași erau obligați să o presteze într-o zi pe moșia boierului. – Din tc. nark.

DOOM

nart s. n., pl. nárturi

narval
NARVÁL, narvali, s. m. Mamifer cetaceu asemănător cu delfinul, lung de 5-6 m, care trăiește în mările înghețate din nord, masculul având doi dinți canini, dintre care unul cu lungimea de circa trei metri (Monodon monoceros). – Din fr. narval.

DOOM

narvál s. m., pl. narváli

narvali
NARVÁL, narvali, s. m. Mamifer cetaceu asemănător cu delfinul, lung de 5-6 m, care trăiește în mările înghețate din nord, masculul având doi dinți canini, dintre care unul cu lungimea de circa trei metri (Monodon monoceros). – Din fr. narval.

DOOM

narvál s. m., pl. narváli

narvalii
NARVÁL, narvali, s. m. Mamifer cetaceu asemănător cu delfinul, lung de 5-6 m, care trăiește în mările înghețate din nord, masculul având doi dinți canini, dintre care unul cu lungimea de circa trei metri (Monodon monoceros). – Din fr. narval.

DOOM

narvál s. m., pl. narváli

narvalilor
NARVÁL, narvali, s. m. Mamifer cetaceu asemănător cu delfinul, lung de 5-6 m, care trăiește în mările înghețate din nord, masculul având doi dinți canini, dintre care unul cu lungimea de circa trei metri (Monodon monoceros). – Din fr. narval.

DOOM

narvál s. m., pl. narváli

narvalul
NARVÁL, narvali, s. m. Mamifer cetaceu asemănător cu delfinul, lung de 5-6 m, care trăiește în mările înghețate din nord, masculul având doi dinți canini, dintre care unul cu lungimea de circa trei metri (Monodon monoceros). – Din fr. narval.

DOOM

narvál s. m., pl. narváli

narvalului
NARVÁL, narvali, s. m. Mamifer cetaceu asemănător cu delfinul, lung de 5-6 m, care trăiește în mările înghețate din nord, masculul având doi dinți canini, dintre care unul cu lungimea de circa trei metri (Monodon monoceros). – Din fr. narval.

DOOM

narvál s. m., pl. narváli

narând
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

narînd
NARÁ, narez, vb. I. Tranz. A povesti, a istorisi. – Din lat., it. narrare, fr. narrer.

DOOM

nará (a ~) vb., ind. prez. 3 nareáză

narări
NARÁRE s.f. Acțiunea de a nara și rezultatul ei. [< nara].

narării
NARÁRE s.f. Acțiunea de a nara și rezultatul ei. [< nara].

narările
NARÁRE s.f. Acțiunea de a nara și rezultatul ei. [< nara].

narărilor
NARÁRE s.f. Acțiunea de a nara și rezultatul ei. [< nara].

nas
NAS, nasuri, s. n. 1. Parte mediană proeminentă a feței, situată între frunte și gură, servind ca organ al respirației și al mirosului. ◊ Loc adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în fața, sub ochii cuiva. (în legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta” etc.) Pe nas = cu timbru nazal. ◊ Expr. A avea nas sau a-și ridica nasul = a îndrăzni, a cuteza. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a deveni prea îndrăzneț, a se obrăznici. A (nu-)și cunoaște (sau vedea, ști) lungul nasului = a (nu-)și da seama cât e în stare să facă cu puterile proprii; a (nu-)și da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze față de alții; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cădea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-și pierde îndrăzneala sau îngâmfarea, a rămâne rușinat, umilit. (Fam.) Nu-ți cade (sau pică) nasul dacă... = nu ți se întâmplă nimic, nu-ți pierzi demnitatea dacă... Nu-i ajungi (nici) cu prăjina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se ține) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidător. A strâmba din nas = a fi nemulțumit. A da nas (cuiva) = a îngădui prea multe (cuiva). A tăia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rușina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reproșa (cuiva ceva) (cu răutate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) muștarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supăra; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceară = a fi foarte susceptibil. A lăsa (sau a pune) nasul în jos sau în pământ = a se rușina, a se simți vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rușinat. (Fam.) Să-ți fie în nas! = să-ți fie rușine! (Fam.) A-și băga (sau a-și vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problemă (care nu-l privește). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stăpâni, a conduce (pe cineva), determinându-l să facă ceva (care nu este în interesul său); b) a amăgi, a înșela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minți. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fără menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în față, bătându-și joc de el. (Fam.) A-i ieși (sau a-i da) pe nas = a o păți, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide (cuiva) ușa în nas = a) a refuza să primească (pe cineva); b) a pleca supărat de la cineva, închizând ușa cu putere. A se împiedica de nas = a avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi mărginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în grabă sau întâmplător. (Fam.) A-și arăta sau a(-și) scoate nasul (la iveală) = a apărea, a se înfățișa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neașteptate (și fără a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) față în față (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e faptă de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grăsimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simț de orientare în împrejurări dificile, capacitate de intuire exactă a unei situații. ♦ (Rar) Față, obraz, cap. 2. Proeminență a unei piese, care servește la fixarea piesei într-o anumită poziție sau la ghidarea, ridicarea sau distanțarea unei alte piese. 3. Partea anterioară a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.

DOOM

nas s. n., pl. násuri

nasabțigen
nasabțigen s. invar. (țig.) șmecherie.

nascornița
NASCÓRNIȚĂ, nascornițe, s. f. (Entom.; reg.) Nasicorn. – Nasicorn + suf. -iță.

DOOM

nascórniță (reg.) s. f., g.-d. art. nascórniței; pl. nascórnițe

nascornițe
NASCÓRNIȚĂ, nascornițe, s. f. (Entom.; reg.) Nasicorn. – Nasicorn + suf. -iță.

DOOM

nascórniță (reg.) s. f., g.-d. art. nascórniței; pl. nascórnițe

nascorniței
NASCÓRNIȚĂ, nascornițe, s. f. (Entom.; reg.) Nasicorn. – Nasicorn + suf. -iță.

DOOM

nascórniță (reg.) s. f., g.-d. art. nascórniței; pl. nascórnițe

nascornițele
NASCÓRNIȚĂ, nascornițe, s. f. (Entom.; reg.) Nasicorn. – Nasicorn + suf. -iță.

DOOM

nascórniță (reg.) s. f., g.-d. art. nascórniței; pl. nascórnițe

nascornițelor
NASCÓRNIȚĂ, nascornițe, s. f. (Entom.; reg.) Nasicorn. – Nasicorn + suf. -iță.

DOOM

nascórniță (reg.) s. f., g.-d. art. nascórniței; pl. nascórnițe

nasicorn
NASICÓRN, nasicorni, s. m. Insectă coleopteră mare de culoare castanie, cu perișori roșcați pe picioare, al cărei mascul are la cap un corn curbat înapoi; nascorniță (Oryctes nasicornis). – Din fr. nasicorne.

DOOM

nasicórn s. m., pl. nasicórni

nasicorni
NASICÓRN, nasicorni, s. m. Insectă coleopteră mare de culoare castanie, cu perișori roșcați pe picioare, al cărei mascul are la cap un corn curbat înapoi; nascorniță (Oryctes nasicornis). – Din fr. nasicorne.

DOOM

nasicórn s. m., pl. nasicórni

nasicornii
NASICÓRN, nasicorni, s. m. Insectă coleopteră mare de culoare castanie, cu perișori roșcați pe picioare, al cărei mascul are la cap un corn curbat înapoi; nascorniță (Oryctes nasicornis). – Din fr. nasicorne.

DOOM

nasicórn s. m., pl. nasicórni

nasicornilor
NASICÓRN, nasicorni, s. m. Insectă coleopteră mare de culoare castanie, cu perișori roșcați pe picioare, al cărei mascul are la cap un corn curbat înapoi; nascorniță (Oryctes nasicornis). – Din fr. nasicorne.

DOOM

nasicórn s. m., pl. nasicórni

nasicornul
NASICÓRN, nasicorni, s. m. Insectă coleopteră mare de culoare castanie, cu perișori roșcați pe picioare, al cărei mascul are la cap un corn curbat înapoi; nascorniță (Oryctes nasicornis). – Din fr. nasicorne.

DOOM

nasicórn s. m., pl. nasicórni

nasicornului
NASICÓRN, nasicorni, s. m. Insectă coleopteră mare de culoare castanie, cu perișori roșcați pe picioare, al cărei mascul are la cap un corn curbat înapoi; nascorniță (Oryctes nasicornis). – Din fr. nasicorne.

DOOM

nasicórn s. m., pl. nasicórni

naso
NASO- v. nazo-.

nasoala
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasoala
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasoale
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasoale
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasoalei
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasoalei
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasoalele
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasoalele
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasoalelor
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasoalelor
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasol
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasol
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasoli
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasoli
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasolii
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasolii
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasolilor
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasolilor
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasolul
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasolul
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasolului
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nasolului
NASÓL, -OÁLĂ, nasoli, -oale, adj., s. m. și f. (Fam.) 1. Adj., s. m. și f. (Om) urât sau ridicol. 2. Adj. (Despre obiecte) De proastă calitate; urât, uzat; caraghios. – Din țig. nasvalo „bolnav”, nasul „rău, meschin”.

DOOM

nasól (fam.) adj. m., pl. nasóli; f. nasoálă, pl. nasoále

nastia
NASTÍE, nastii, s. f. Fiecare dintre mișcările organelor plantelor, spontane sau provocate de variațiile de lumină, temperatură etc. – Din fr. nastie.

DOOM

nastíe s. f., art. nastía, g.-d. art. nastíei; pl. nastíi, art. nastíile

nastie
NASTÍE, nastii, s. f. Fiecare dintre mișcările organelor plantelor, spontane sau provocate de variațiile de lumină, temperatură etc. – Din fr. nastie.

DOOM

nastíe s. f., art. nastía, g.-d. art. nastíei; pl. nastíi, art. nastíile

nastiei
NASTÍE, nastii, s. f. Fiecare dintre mișcările organelor plantelor, spontane sau provocate de variațiile de lumină, temperatură etc. – Din fr. nastie.

DOOM

nastíe s. f., art. nastía, g.-d. art. nastíei; pl. nastíi, art. nastíile

nastii
NASTÍE, nastii, s. f. Fiecare dintre mișcările organelor plantelor, spontane sau provocate de variațiile de lumină, temperatură etc. – Din fr. nastie.

DOOM

nastíe s. f., art. nastía, g.-d. art. nastíei; pl. nastíi, art. nastíile

nastiile
NASTÍE, nastii, s. f. Fiecare dintre mișcările organelor plantelor, spontane sau provocate de variațiile de lumină, temperatură etc. – Din fr. nastie.

DOOM

nastíe s. f., art. nastía, g.-d. art. nastíei; pl. nastíi, art. nastíile

nastiilor
NASTÍE, nastii, s. f. Fiecare dintre mișcările organelor plantelor, spontane sau provocate de variațiile de lumină, temperatură etc. – Din fr. nastie.

DOOM

nastíe s. f., art. nastía, g.-d. art. nastíei; pl. nastíi, art. nastíile

nastratineasca
NASTRATINÉSC, -EÁSCĂ, nastratinești, adj. (Rar) Ager, isteț și mucalit. – Din n. pr. Nastratin [Hogea] + suf. -esc.

DOOM

nastratinésc (rar) adj. m., f. nastratineáscă; pl. m. și f. nastratinéști

nastratinesc
NASTRATINÉSC, -EÁSCĂ, nastratinești, adj. (Rar) Ager, isteț și mucalit. – Din n. pr. Nastratin [Hogea] + suf. -esc.

DOOM

nastratinésc (rar) adj. m., f. nastratineáscă; pl. m. și f. nastratinéști

nastratinescul
NASTRATINÉSC, -EÁSCĂ, nastratinești, adj. (Rar) Ager, isteț și mucalit. – Din n. pr. Nastratin [Hogea] + suf. -esc.

DOOM

nastratinésc (rar) adj. m., f. nastratineáscă; pl. m. și f. nastratinéști

nastratinescului
NASTRATINÉSC, -EÁSCĂ, nastratinești, adj. (Rar) Ager, isteț și mucalit. – Din n. pr. Nastratin [Hogea] + suf. -esc.

DOOM

nastratinésc (rar) adj. m., f. nastratineáscă; pl. m. și f. nastratinéști

nastratinești
NASTRATINÉSC, -EÁSCĂ, nastratinești, adj. (Rar) Ager, isteț și mucalit. – Din n. pr. Nastratin [Hogea] + suf. -esc.

DOOM

nastratinésc (rar) adj. m., f. nastratineáscă; pl. m. și f. nastratinéști

nastratineștii
NASTRATINÉSC, -EÁSCĂ, nastratinești, adj. (Rar) Ager, isteț și mucalit. – Din n. pr. Nastratin [Hogea] + suf. -esc.

DOOM

nastratinésc (rar) adj. m., f. nastratineáscă; pl. m. și f. nastratinéști

nastratineștile
NASTRATINÉSC, -EÁSCĂ, nastratinești, adj. (Rar) Ager, isteț și mucalit. – Din n. pr. Nastratin [Hogea] + suf. -esc.

DOOM

nastratinésc (rar) adj. m., f. nastratineáscă; pl. m. și f. nastratinéști

nastratineștilor
NASTRATINÉSC, -EÁSCĂ, nastratinești, adj. (Rar) Ager, isteț și mucalit. – Din n. pr. Nastratin [Hogea] + suf. -esc.

DOOM

nastratinésc (rar) adj. m., f. nastratineáscă; pl. m. și f. nastratinéști

nasture
NÁSTURE, nasturi, s. m. 1. Obiect de metal, sidef, os, lemn, material plastic etc., de diferite forme, care servește la încheiatul hainelor, al fețelor de pernă etc. sau ca ornament la o haină; bumb. 2. (Reg.) Tabletă, comprimat, pastilă (conținând o substanță medicamentoasă). – Et. nec.

DOOM

násture s. m., art. násturele; pl. násturi

nasturele
NÁSTURE, nasturi, s. m. 1. Obiect de metal, sidef, os, lemn, material plastic etc., de diferite forme, care servește la încheiatul hainelor, al fețelor de pernă etc. sau ca ornament la o haină; bumb. 2. (Reg.) Tabletă, comprimat, pastilă (conținând o substanță medicamentoasă). – Et. nec.

DOOM

násture s. m., art. násturele; pl. násturi

nasturelui
NÁSTURE, nasturi, s. m. 1. Obiect de metal, sidef, os, lemn, material plastic etc., de diferite forme, care servește la încheiatul hainelor, al fețelor de pernă etc. sau ca ornament la o haină; bumb. 2. (Reg.) Tabletă, comprimat, pastilă (conținând o substanță medicamentoasă). – Et. nec.

DOOM

násture s. m., art. násturele; pl. násturi

nasturi
NÁSTURE, nasturi, s. m. 1. Obiect de metal, sidef, os, lemn, material plastic etc., de diferite forme, care servește la încheiatul hainelor, al fețelor de pernă etc. sau ca ornament la o haină; bumb. 2. (Reg.) Tabletă, comprimat, pastilă (conținând o substanță medicamentoasă). – Et. nec.

DOOM

násture s. m., art. násturele; pl. násturi

nasturii
NÁSTURE, nasturi, s. m. 1. Obiect de metal, sidef, os, lemn, material plastic etc., de diferite forme, care servește la încheiatul hainelor, al fețelor de pernă etc. sau ca ornament la o haină; bumb. 2. (Reg.) Tabletă, comprimat, pastilă (conținând o substanță medicamentoasă). – Et. nec.

DOOM

násture s. m., art. násturele; pl. násturi

nasturilor
NÁSTURE, nasturi, s. m. 1. Obiect de metal, sidef, os, lemn, material plastic etc., de diferite forme, care servește la încheiatul hainelor, al fețelor de pernă etc. sau ca ornament la o haină; bumb. 2. (Reg.) Tabletă, comprimat, pastilă (conținând o substanță medicamentoasă). – Et. nec.

DOOM

násture s. m., art. násturele; pl. násturi

nasturtium
NĂSTURÉL, năsturei, s. m. 1. Diminutiv al lui nasture; năsturaș. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina târâtoare, cu flori mici, albe, grupate în inflorescențe bogate, întrebuințată ca salată și ca plantă medicinală (Nasturtium officinale). – Nasture + suf. -el.

nasul
NAS, nasuri, s. n. 1. Parte mediană proeminentă a feței, situată între frunte și gură, servind ca organ al respirației și al mirosului. ◊ Loc adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în fața, sub ochii cuiva. (în legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta” etc.) Pe nas = cu timbru nazal. ◊ Expr. A avea nas sau a-și ridica nasul = a îndrăzni, a cuteza. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a deveni prea îndrăzneț, a se obrăznici. A (nu-)și cunoaște (sau vedea, ști) lungul nasului = a (nu-)și da seama cât e în stare să facă cu puterile proprii; a (nu-)și da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze față de alții; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cădea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-și pierde îndrăzneala sau îngâmfarea, a rămâne rușinat, umilit. (Fam.) Nu-ți cade (sau pică) nasul dacă... = nu ți se întâmplă nimic, nu-ți pierzi demnitatea dacă... Nu-i ajungi (nici) cu prăjina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se ține) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidător. A strâmba din nas = a fi nemulțumit. A da nas (cuiva) = a îngădui prea multe (cuiva). A tăia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rușina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reproșa (cuiva ceva) (cu răutate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) muștarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supăra; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceară = a fi foarte susceptibil. A lăsa (sau a pune) nasul în jos sau în pământ = a se rușina, a se simți vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rușinat. (Fam.) Să-ți fie în nas! = să-ți fie rușine! (Fam.) A-și băga (sau a-și vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problemă (care nu-l privește). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stăpâni, a conduce (pe cineva), determinându-l să facă ceva (care nu este în interesul său); b) a amăgi, a înșela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minți. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fără menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în față, bătându-și joc de el. (Fam.) A-i ieși (sau a-i da) pe nas = a o păți, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide (cuiva) ușa în nas = a) a refuza să primească (pe cineva); b) a pleca supărat de la cineva, închizând ușa cu putere. A se împiedica de nas = a avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi mărginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în grabă sau întâmplător. (Fam.) A-și arăta sau a(-și) scoate nasul (la iveală) = a apărea, a se înfățișa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neașteptate (și fără a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) față în față (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e faptă de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grăsimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simț de orientare în împrejurări dificile, capacitate de intuire exactă a unei situații. ♦ (Rar) Față, obraz, cap. 2. Proeminență a unei piese, care servește la fixarea piesei într-o anumită poziție sau la ghidarea, ridicarea sau distanțarea unei alte piese. 3. Partea anterioară a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.

DOOM

nas s. n., pl. násuri

nasulie
nasulie, nasulii s. f. 1. lucru sau acțiune rea, aducătoare de necazuri. 2. situație nedorită, încurcătură, complicație.

nasului
NAS, nasuri, s. n. 1. Parte mediană proeminentă a feței, situată între frunte și gură, servind ca organ al respirației și al mirosului. ◊ Loc adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în fața, sub ochii cuiva. (în legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta” etc.) Pe nas = cu timbru nazal. ◊ Expr. A avea nas sau a-și ridica nasul = a îndrăzni, a cuteza. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a deveni prea îndrăzneț, a se obrăznici. A (nu-)și cunoaște (sau vedea, ști) lungul nasului = a (nu-)și da seama cât e în stare să facă cu puterile proprii; a (nu-)și da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze față de alții; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cădea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-și pierde îndrăzneala sau îngâmfarea, a rămâne rușinat, umilit. (Fam.) Nu-ți cade (sau pică) nasul dacă... = nu ți se întâmplă nimic, nu-ți pierzi demnitatea dacă... Nu-i ajungi (nici) cu prăjina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se ține) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidător. A strâmba din nas = a fi nemulțumit. A da nas (cuiva) = a îngădui prea multe (cuiva). A tăia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rușina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reproșa (cuiva ceva) (cu răutate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) muștarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supăra; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceară = a fi foarte susceptibil. A lăsa (sau a pune) nasul în jos sau în pământ = a se rușina, a se simți vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rușinat. (Fam.) Să-ți fie în nas! = să-ți fie rușine! (Fam.) A-și băga (sau a-și vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problemă (care nu-l privește). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stăpâni, a conduce (pe cineva), determinându-l să facă ceva (care nu este în interesul său); b) a amăgi, a înșela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minți. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fără menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în față, bătându-și joc de el. (Fam.) A-i ieși (sau a-i da) pe nas = a o păți, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide (cuiva) ușa în nas = a) a refuza să primească (pe cineva); b) a pleca supărat de la cineva, închizând ușa cu putere. A se împiedica de nas = a avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi mărginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în grabă sau întâmplător. (Fam.) A-și arăta sau a(-și) scoate nasul (la iveală) = a apărea, a se înfățișa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neașteptate (și fără a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) față în față (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e faptă de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grăsimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simț de orientare în împrejurări dificile, capacitate de intuire exactă a unei situații. ♦ (Rar) Față, obraz, cap. 2. Proeminență a unei piese, care servește la fixarea piesei într-o anumită poziție sau la ghidarea, ridicarea sau distanțarea unei alte piese. 3. Partea anterioară a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.

DOOM

nas s. n., pl. násuri

nasuri
NAS, nasuri, s. n. 1. Parte mediană proeminentă a feței, situată între frunte și gură, servind ca organ al respirației și al mirosului. ◊ Loc adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în fața, sub ochii cuiva. (în legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta” etc.) Pe nas = cu timbru nazal. ◊ Expr. A avea nas sau a-și ridica nasul = a îndrăzni, a cuteza. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a deveni prea îndrăzneț, a se obrăznici. A (nu-)și cunoaște (sau vedea, ști) lungul nasului = a (nu-)și da seama cât e în stare să facă cu puterile proprii; a (nu-)și da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze față de alții; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cădea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-și pierde îndrăzneala sau îngâmfarea, a rămâne rușinat, umilit. (Fam.) Nu-ți cade (sau pică) nasul dacă... = nu ți se întâmplă nimic, nu-ți pierzi demnitatea dacă... Nu-i ajungi (nici) cu prăjina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se ține) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidător. A strâmba din nas = a fi nemulțumit. A da nas (cuiva) = a îngădui prea multe (cuiva). A tăia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rușina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reproșa (cuiva ceva) (cu răutate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) muștarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supăra; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceară = a fi foarte susceptibil. A lăsa (sau a pune) nasul în jos sau în pământ = a se rușina, a se simți vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rușinat. (Fam.) Să-ți fie în nas! = să-ți fie rușine! (Fam.) A-și băga (sau a-și vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problemă (care nu-l privește). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stăpâni, a conduce (pe cineva), determinându-l să facă ceva (care nu este în interesul său); b) a amăgi, a înșela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minți. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fără menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în față, bătându-și joc de el. (Fam.) A-i ieși (sau a-i da) pe nas = a o păți, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide (cuiva) ușa în nas = a) a refuza să primească (pe cineva); b) a pleca supărat de la cineva, închizând ușa cu putere. A se împiedica de nas = a avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi mărginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în grabă sau întâmplător. (Fam.) A-și arăta sau a(-și) scoate nasul (la iveală) = a apărea, a se înfățișa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neașteptate (și fără a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) față în față (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e faptă de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grăsimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simț de orientare în împrejurări dificile, capacitate de intuire exactă a unei situații. ♦ (Rar) Față, obraz, cap. 2. Proeminență a unei piese, care servește la fixarea piesei într-o anumită poziție sau la ghidarea, ridicarea sau distanțarea unei alte piese. 3. Partea anterioară a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.

DOOM

nas s. n., pl. násuri

nasurile
NAS, nasuri, s. n. 1. Parte mediană proeminentă a feței, situată între frunte și gură, servind ca organ al respirației și al mirosului. ◊ Loc adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în fața, sub ochii cuiva. (în legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta” etc.) Pe nas = cu timbru nazal. ◊ Expr. A avea nas sau a-și ridica nasul = a îndrăzni, a cuteza. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a deveni prea îndrăzneț, a se obrăznici. A (nu-)și cunoaște (sau vedea, ști) lungul nasului = a (nu-)și da seama cât e în stare să facă cu puterile proprii; a (nu-)și da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze față de alții; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cădea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-și pierde îndrăzneala sau îngâmfarea, a rămâne rușinat, umilit. (Fam.) Nu-ți cade (sau pică) nasul dacă... = nu ți se întâmplă nimic, nu-ți pierzi demnitatea dacă... Nu-i ajungi (nici) cu prăjina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se ține) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidător. A strâmba din nas = a fi nemulțumit. A da nas (cuiva) = a îngădui prea multe (cuiva). A tăia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rușina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reproșa (cuiva ceva) (cu răutate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) muștarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supăra; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceară = a fi foarte susceptibil. A lăsa (sau a pune) nasul în jos sau în pământ = a se rușina, a se simți vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rușinat. (Fam.) Să-ți fie în nas! = să-ți fie rușine! (Fam.) A-și băga (sau a-și vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problemă (care nu-l privește). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stăpâni, a conduce (pe cineva), determinându-l să facă ceva (care nu este în interesul său); b) a amăgi, a înșela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minți. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fără menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în față, bătându-și joc de el. (Fam.) A-i ieși (sau a-i da) pe nas = a o păți, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide (cuiva) ușa în nas = a) a refuza să primească (pe cineva); b) a pleca supărat de la cineva, închizând ușa cu putere. A se împiedica de nas = a avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi mărginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în grabă sau întâmplător. (Fam.) A-și arăta sau a(-și) scoate nasul (la iveală) = a apărea, a se înfățișa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neașteptate (și fără a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) față în față (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e faptă de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grăsimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simț de orientare în împrejurări dificile, capacitate de intuire exactă a unei situații. ♦ (Rar) Față, obraz, cap. 2. Proeminență a unei piese, care servește la fixarea piesei într-o anumită poziție sau la ghidarea, ridicarea sau distanțarea unei alte piese. 3. Partea anterioară a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.

DOOM

nas s. n., pl. násuri

nasurilor
NAS, nasuri, s. n. 1. Parte mediană proeminentă a feței, situată între frunte și gură, servind ca organ al respirației și al mirosului. ◊ Loc adv. Sub (sau, rar, în) nasul cuiva sau sub nas = în imediata apropiere, în fața, sub ochii cuiva. (în legătură cu verbe ca „a vorbi”, „a cânta” etc.) Pe nas = cu timbru nazal. ◊ Expr. A avea nas sau a-și ridica nasul = a îndrăzni, a cuteza. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a deveni prea îndrăzneț, a se obrăznici. A (nu-)și cunoaște (sau vedea, ști) lungul nasului = a (nu-)și da seama cât e în stare să facă cu puterile proprii; a (nu-)și da seama de măsura pe care trebuie s-o păstreze față de alții; a (nu) se comporta cuviincios. (Fam.) A-i cădea (sau a-i pica) nasul cuiva = a-și pierde îndrăzneala sau îngâmfarea, a rămâne rușinat, umilit. (Fam.) Nu-ți cade (sau pică) nasul dacă... = nu ți se întâmplă nimic, nu-ți pierzi demnitatea dacă... Nu-i ajungi (nici) cu prăjina la nas = e foarte încrezut. (A umbla sau a fi, a se ține) cu nasul (pe) sus = a (fi) încrezut, sfidător. A strâmba din nas = a fi nemulțumit. A da nas (cuiva) = a îngădui prea multe (cuiva). A tăia (sau a scurta) nasul (cuiva) sau a da (cuiva) peste nas = a pedepsi, a rușina, a umili, a pune la locul lui (pe cineva). A-i scoate (cuiva ceva) pe nas = a-i reproșa (cuiva ceva) (cu răutate). A (nu) fi (sau face) de nasul cuiva = a (nu) fi potrivit cu cineva, a (nu) corespunde cuiva, a (nu) fi pentru cineva, a (nu) i se cuveni cuiva. A-i veni (cuiva) muștarul la nas sau a-i tremura (cuiva) nasul = a se supăra; a se enerva, a se înfuria. A fi cu nasul de ceară = a fi foarte susceptibil. A lăsa (sau a pune) nasul în jos sau în pământ = a se rușina, a se simți vinovat. A se întoarce (de undeva) cu nasul în jos = a se întoarce rușinat. (Fam.) Să-ți fie în nas! = să-ți fie rușine! (Fam.) A-și băga (sau a-și vârî) nasul în ceva (sau undeva, în toate, unde nu-i fierbe oala) = a se amesteca într-o afacere, într-o problemă (care nu-l privește). A duce (sau a purta) de nas (pe cineva) = a) a domina, a stăpâni, a conduce (pe cineva), determinându-l să facă ceva (care nu este în interesul său); b) a amăgi, a înșela (pe cineva). A scoate panglici pe nas = a exagera; a minți. A(-i) trece (cuiva) pe la (sau pe lângă) nas = a(-i) trece pe dinaintea ochilor; a pierde un prilej favorabil. A da (cuiva) cu ceva pe la nas = a tenta (pe cineva). (Fam.) A arunca (cuiva ceva) în nas = a spune (cuiva ceva) direct, fără menajamente. A-i râde cuiva în nas = a râde cuiva în față, bătându-și joc de el. (Fam.) A-i ieși (sau a-i da) pe nas = a o păți, a i se înfunda. (Fam.) A(-i) întoarce nasul (cuiva) = a ignora ostentativ (pe cineva), a întoarce spatele (cuiva). A trânti (sau a închide (cuiva) ușa în nas = a) a refuza să primească (pe cineva); b) a pleca supărat de la cineva, închizând ușa cu putere. A se împiedica de nas = a avea nasul excesiv de lung. A nu vedea de nas = a fi neatent. A nu vedea mai departe decât lungul nasului = a fi mărginit. A da cu nasul (pe undeva) = a trece (pe undeva) în grabă sau întâmplător. (Fam.) A-și arăta sau a(-și) scoate nasul (la iveală) = a apărea, a se înfățișa. A da nas(ul) cu cineva = a se întâlni cu cineva pe neașteptate (și fără a dori). (A se întâlni) nas în nas (cu cineva) = (a se întâlni) față în față (cu cineva). Nu miroase a nas de om = nu e faptă de om vrednic. (Ir.) Îi curge untura (sau grăsimea) pe nas = e foarte slab. ♦ Fig. Miros dezvoltat, fin; simț de orientare în împrejurări dificile, capacitate de intuire exactă a unei situații. ♦ (Rar) Față, obraz, cap. 2. Proeminență a unei piese, care servește la fixarea piesei într-o anumită poziție sau la ghidarea, ridicarea sau distanțarea unei alte piese. 3. Partea anterioară a fuzelajului unui avion sau a corpului unei nave. – Lat. nasus.

DOOM

nas s. n., pl. násuri

nasuta
LÍMBĂ, limbi, s. f. I. Organ musculos mobil care se află în gură, servind la perceperea gustului, la mestecarea și la înghițirea alimentelor, la om fiind și organul principal de vorbire. ◊ Expr. A-și înghiți limba = a) a mânca cu poftă; b) a se abține de a spune ceva nepotrivit; c) a fi foarte tăcut. A alerga (sau a umbla) după ceva (sau după cineva) cu limba scoasă = a căuta cu orice preț să obțină sau să găsească ceva sau pe cineva de care are mare nevoie. A scoate (sau a-i ieși) limba de-un cot = a) a-și pierde respirația, a gâfâi; b) a munci mult, a fi foarte ostenit. A avea limbă de aur = a avea darul de a vorbi frumos, elocvent. A fi cu limba (fagure) de miere = a vorbi frumos, prietenos, amabil. A avea limbă lungă sau a fi lung de limbă (sau limbă lungă) = a vorbi prea mult, a fi flecar. A avea mâncărime de (sau vierme la) limbă = a fi limbut, a nu păstra o taină. A fi slobod la limbă (sau limbă slobodă) = a spune multe cu sinceritate și fără prudență, a spune și ce nu trebuie. A-și scurta limba = a vorbi mai puțin. A scurta (sau a tăia, a lega) limba cuiva = a opri, a împiedica pe cineva să vorbească. A prinde (la) limbă = a căpăta curaj, a începe să vorbească. A i se lua (sau a-i pieri, a i se încurca, a i se îngroșa cuiva) limba sau a nu avea limbă (de grăit) = a nu avea curajul să vorbească. A-și pune frâu la limbă sau a-și ține (sau băga) limba (în gură) = a se feri de a spune ceea ce nu trebuie, a tăcea. (A avea) limbă ascuțită (sau rea, de șarpe) = (a fi) răutăcios, malițios în tot ce spune. A înțepa cu limba = a fi ironic, a batjocuri. A trage pe cineva de limbă = a descoase pe cineva, a căuta să afle tainele cuiva. A fi cu două limbi sau a avea mai multe limbi = a fi mincinos, fățarnic, prefăcut. A-și mușca limba = a regreta că a vorbit ceea ce nu trebuia. A-i sta (sau a-i umbla, a-i veni) pe limbă = a nu-și putea aminti pe loc de ceva cunoscut. II. 1. Sistem de comunicare alcătuit din sunete articulate, specific oamenilor, prin care aceștia își exprimă gândurile, sentimentele și dorințele; limbaj, grai. 2. Limbajul unei comunități umane, istoric constituită, caracterizat prin structură gramaticală, fonetică și lexicală proprie. ◊ Limbă comună = a) stadiu în evoluția unei limbi, anterior diferențierii dialectale; b) koine. ♦ Fel de exprimare propriu unei persoane, în special unui scriitor. 3. Totalitatea altor mijloace și procedee (decât sunetele articulate) folosite spre a comunica oamenilor idei și sentimente. Limba surdomuților. 4. (Înv. și reg.) Vorbă, cuvânt; grai, glas. ◊ Expr. Cu limbă de moarte = ca ultimă dorință (exprimată pe patul morții). A lega pe cineva cu limbă de moarte = a obliga pe cineva (prin jurământ) să-ți îndeplinească o ultimă dorință, exprimată înainte de moarte. 5. (Înv.) Prizonier folosit ca informator asupra situației armatei inamice. 6. (Înv. și arh.) Comunitate de oameni care vorbesc aceeași limbă; popor, neam, națiune. III. Nume dat unor obiecte, instrumente etc. care seamănă formal sau funcțional cu limba (I). 1. Bară mobilă de metal, agățată în interiorul clopotului, care, prin mișcare, lovește pereții lui, făcându-l să sune. 2. Fiecare dintre arătătoarele ceasornicului. ♦ Pendulul unui orologiu. 3. Obiect de metal, de os, de material plastic etc. care înlesnește încălțarea pantofilor; încălțător. 4. Bucată de piele, de pânză etc. lungă și îngustă, care acoperă deschizătura încălțămintei în locul unde aceasta se încheie cu șiretul. 5. Lama de metal a unui cuțit, a unui briceag etc. 6. Flacără de formă alungită. ♦ Fâșie de lumină care străbate întunericul. 7. Fâșie lungă și îngustă de pământ, de pădure etc. 8. Deschizătură, gură lăsată la cotețul de pescuit. 9. Compuse: (Bot.) limba-apei = broscariță; limba-boului = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și țepoși, cu flori albastre, roz sau albe (Anchusa officinalis); limba-cucului = a) ferigă mică cu rizom scurt și târâtor, de obicei cu o singură frunză penată compusă (Botrychium lunaria); b) plantă erbacee cu flori de culoare albăstruie-liliachie, care crește în regiunile subalpine (Gentiana bulgarica); limba-mielului (sau mielușelului) = plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu flori albastre sau albe; arăriel (Borago officinalis); limba-oii = a) plantă erbacee cu frunze dințate și spinoase, cu flori purpurii, care crește prin locuri umede și mlăștinoase (Cirsium canum); b) mică plantă erbacee cu frunzele dispuse în rozetă și cu flori roz grupate în spice (Plantago gentianoides); limba-peștelui = plantă erbacee cu frunzele verzi-albăstrui și cu flori violete (Limonium vulgare); limba-soacrei = nume dat mai multor specii de plante înrudite cu cactusul, cu tulpina spinoasă și flori roșii, albe sau galbene; limba-șarpelui = ferigă mică cu rizomul lung, cu o singură frunză, de formă ovală, răspândită prin locurile umede, prin tufișuri și păduri (Ophioglossum vulgatum); limba-vrăbiei = plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cu frunze lanceolate și cu flori mici, verzui (Thymelaea passerina); (Iht.) limbă-de-mare = pește marin cu corpul oval și asimetric, cu ambii ochi situați pe o singură parte (Solea nasuta). – Lat. lingua.

nat
NAT s. m. (Pop.) Om, ins, individ. ◊ Tot natul = fiecare, oricare; toată lumea. – Lat. natus.

DOOM

nat (pop.) s. m.

natal
NATÁL, -Ă, natali, -e, adj. De care este legat cineva sau ceva prin naștere, în care s-a născut cineva; de baștină, de origine. ◊ Limbă natală = limbă maternă. – Din fr. natal.

DOOM

natál adj. m., pl. natáli; f. natálă, pl. natále

natala
NATÁL, -Ă, natali, -e, adj. De care este legat cineva sau ceva prin naștere, în care s-a născut cineva; de baștină, de origine. ◊ Limbă natală = limbă maternă. – Din fr. natal.

DOOM

natál adj. m., pl. natáli; f. natálă, pl. natále

natale
NATÁL, -Ă, natali, -e, adj. De care este legat cineva sau ceva prin naștere, în care s-a născut cineva; de baștină, de origine. ◊ Limbă natală = limbă maternă. – Din fr. natal.

DOOM

natál adj. m., pl. natáli; f. natálă, pl. natále

natalei
NATÁL, -Ă, natali, -e, adj. De care este legat cineva sau ceva prin naștere, în care s-a născut cineva; de baștină, de origine. ◊ Limbă natală = limbă maternă. – Din fr. natal.

DOOM

natál adj. m., pl. natáli; f. natálă, pl. natále

natalele
NATÁL, -Ă, natali, -e, adj. De care este legat cineva sau ceva prin naștere, în care s-a născut cineva; de baștină, de origine. ◊ Limbă natală = limbă maternă. – Din fr. natal.

DOOM

natál adj. m., pl. natáli; f. natálă, pl. natále

natalelor
NATÁL, -Ă, natali, -e, adj. De care este legat cineva sau ceva prin naștere, în care s-a născut cineva; de baștină, de origine. ◊ Limbă natală = limbă maternă. – Din fr. natal.

DOOM

natál adj. m., pl. natáli; f. natálă, pl. natále

natali
NATÁL, -Ă, natali, -e, adj. De care este legat cineva sau ceva prin naștere, în care s-a născut cineva; de baștină, de origine. ◊ Limbă natală = limbă maternă. – Din fr. natal.

DOOM

natál adj. m., pl. natáli; f. natálă, pl. natále

natalii
NATÁL, -Ă, natali, -e, adj. De care este legat cineva sau ceva prin naștere, în care s-a născut cineva; de baștină, de origine. ◊ Limbă natală = limbă maternă. – Din fr. natal.

DOOM

natál adj. m., pl. natáli; f. natálă, pl. natále

natalilor
NATÁL, -Ă, natali, -e, adj. De care este legat cineva sau ceva prin naștere, în care s-a născut cineva; de baștină, de origine. ◊ Limbă natală = limbă maternă. – Din fr. natal.

DOOM

natál adj. m., pl. natáli; f. natálă, pl. natále

natalitate
NATALITÁTE s. f. Indice rezultat din raportarea nou-născuților vii la mia de locuitori într-o anumită perioadă de timp și care indică frecvența nașterilor în cadrul unei populații date. – Din fr. natalité.

DOOM

natalitáte s. f., g.-d. art. natalitắții

natalitatea
NATALITÁTE s. f. Indice rezultat din raportarea nou-născuților vii la mia de locuitori într-o anumită perioadă de timp și care indică frecvența nașterilor în cadrul unei populații date. – Din fr. natalité.

DOOM

natalitáte s. f., g.-d. art. natalitắții

natalități
NATALITÁTE s. f. Indice rezultat din raportarea nou-născuților vii la mia de locuitori într-o anumită perioadă de timp și care indică frecvența nașterilor în cadrul unei populații date. – Din fr. natalité.

DOOM

natalitáte s. f., g.-d. art. natalitắții

natalității
NATALITÁTE s. f. Indice rezultat din raportarea nou-născuților vii la mia de locuitori într-o anumită perioadă de timp și care indică frecvența nașterilor în cadrul unei populații date. – Din fr. natalité.

DOOM

natalitáte s. f., g.-d. art. natalitắții

natalul
NATÁL, -Ă, natali, -e, adj. De care este legat cineva sau ceva prin naștere, în care s-a născut cineva; de baștină, de origine. ◊ Limbă natală = limbă maternă. – Din fr. natal.

DOOM

natál adj. m., pl. natáli; f. natálă, pl. natále

natalului
NATÁL, -Ă, natali, -e, adj. De care este legat cineva sau ceva prin naștere, în care s-a născut cineva; de baștină, de origine. ◊ Limbă natală = limbă maternă. – Din fr. natal.

DOOM

natál adj. m., pl. natáli; f. natálă, pl. natále

natans
CORNÁCI¹, cornaci, s. m. Plantă erbacee acvatică cu tulpini lungi, frunze romboidale, flori albe, fructe negre-cenușii, având două-patru coarne și semințe comestibile (Trapa natans). – Corn¹ + suf. -aci.

natant
NATÁNT, -Ă adj. (Despre frunzele plantelor acvatice) Care plutește la suprafața apei. [Cf. it. natante, lat. natans].

natanta
NATÁNT, -Ă adj. (Despre frunzele plantelor acvatice) Care plutește la suprafața apei. [Cf. it. natante, lat. natans].

natante
NATÁNT, -Ă adj. (Despre frunzele plantelor acvatice) Care plutește la suprafața apei. [Cf. it. natante, lat. natans].

natantei
NATÁNT, -Ă adj. (Despre frunzele plantelor acvatice) Care plutește la suprafața apei. [Cf. it. natante, lat. natans].

natantele
NATÁNT, -Ă adj. (Despre frunzele plantelor acvatice) Care plutește la suprafața apei. [Cf. it. natante, lat. natans].

natantelor
NATÁNT, -Ă adj. (Despre frunzele plantelor acvatice) Care plutește la suprafața apei. [Cf. it. natante, lat. natans].

natantoala
NĂTĂNTÓL, -OÁLĂ adj. v. natantol.

DOOM

natantól (reg.) adj. m., pl. natantóli; f. natantoálă, pl. natantoále

natantoale
NĂTĂNTÓL, -OÁLĂ adj. v. natantol.

DOOM

natantól (reg.) adj. m., pl. natantóli; f. natantoálă, pl. natantoále

natantoalei
NĂTĂNTÓL, -OÁLĂ adj. v. natantol.

DOOM

natantól (reg.) adj. m., pl. natantóli; f. natantoálă, pl. natantoále

natantoalele
NĂTĂNTÓL, -OÁLĂ adj. v. natantol.

DOOM

natantól (reg.) adj. m., pl. natantóli; f. natantoálă, pl. natantoále

natantoalelor
NĂTĂNTÓL, -OÁLĂ adj. v. natantol.

DOOM

natantól (reg.) adj. m., pl. natantóli; f. natantoálă, pl. natantoále

natantol
NĂTĂNTÓL, -OÁLĂ adj. v. natantol.

DOOM

natantól (reg.) adj. m., pl. natantóli; f. natantoálă, pl. natantoále

natantoli
NĂTĂNTÓL, -OÁLĂ adj. v. natantol.

DOOM

natantól (reg.) adj. m., pl. natantóli; f. natantoálă, pl. natantoále

natantolii
NĂTĂNTÓL, -OÁLĂ adj. v. natantol.

DOOM

natantól (reg.) adj. m., pl. natantóli; f. natantoálă, pl. natantoále

natantolilor
NĂTĂNTÓL, -OÁLĂ adj. v. natantol.

DOOM

natantól (reg.) adj. m., pl. natantóli; f. natantoálă, pl. natantoále

natantolul
NĂTĂNTÓL, -OÁLĂ adj. v. natantol.

DOOM

natantól (reg.) adj. m., pl. natantóli; f. natantoálă, pl. natantoále

natantolului
NĂTĂNTÓL, -OÁLĂ adj. v. natantol.

DOOM

natantól (reg.) adj. m., pl. natantóli; f. natantoálă, pl. natantoále

natantul
NATÁNT, -Ă adj. (Despre frunzele plantelor acvatice) Care plutește la suprafața apei. [Cf. it. natante, lat. natans].

natantului
NATÁNT, -Ă adj. (Despre frunzele plantelor acvatice) Care plutește la suprafața apei. [Cf. it. natante, lat. natans].

natanți
NATÁNT, -Ă adj. (Despre frunzele plantelor acvatice) Care plutește la suprafața apei. [Cf. it. natante, lat. natans].

natanții
NATÁNT, -Ă adj. (Despre frunzele plantelor acvatice) Care plutește la suprafața apei. [Cf. it. natante, lat. natans].

natanților
NATÁNT, -Ă adj. (Despre frunzele plantelor acvatice) Care plutește la suprafața apei. [Cf. it. natante, lat. natans].

natația
NATÁȚIE s. f. Înotul practicat ca sport. – Din fr. natation.

DOOM

natáție (-ți-e) s. f., art. natáția (-ți-a), g.-d. natáții, art. natáției

natație
NATÁȚIE s. f. Înotul practicat ca sport. – Din fr. natation.

DOOM

natáție (-ți-e) s. f., art. natáția (-ți-a), g.-d. natáții, art. natáției

natației
NATÁȚIE s. f. Înotul practicat ca sport. – Din fr. natation.

DOOM

natáție (-ți-e) s. f., art. natáția (-ți-a), g.-d. natáții, art. natáției

natații
NATÁȚIE s. f. Înotul practicat ca sport. – Din fr. natation.

DOOM

natáție (-ți-e) s. f., art. natáția (-ți-a), g.-d. natáții, art. natáției

natațiune
NATAȚIÚNE s.f. v. natație.

natemă
NÁTIMĂ, natime, s. f. (Regional) Ființă uriașă, înspăimîntătoare; namilă, colos. În poala dealului a întors capul și a zărit natima departe, înfiptă acolo, în gura pădurii, ca un duh rău. POPA, V. 241. – Variantă: nátemă (CONTEMPORANUL, VI_I 486) s. f.

natimă
NÁTIMĂ, natime, s. f. (Regional) Ființă uriașă, înspăimîntătoare; namilă, colos. În poala dealului a întors capul și a zărit natima departe, înfiptă acolo, în gura pădurii, ca un duh rău. POPA, V. 241. – Variantă: nátemă (CONTEMPORANUL, VI_I 486) s. f.

nativ
NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.

DOOM

natív adj. m., pl. natívi; f. natívă, pl. natíve

nativa
NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.

DOOM

natív adj. m., pl. natívi; f. natívă, pl. natíve

native
NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.

DOOM

natív adj. m., pl. natívi; f. natívă, pl. natíve

nativei
NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.

DOOM

natív adj. m., pl. natívi; f. natívă, pl. natíve

nativele
NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.

DOOM

natív adj. m., pl. natívi; f. natívă, pl. natíve

nativelor
NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.

DOOM

natív adj. m., pl. natívi; f. natívă, pl. natíve

nativi
NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.

DOOM

natív adj. m., pl. natívi; f. natívă, pl. natíve

nativii
NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.

DOOM

natív adj. m., pl. natívi; f. natívă, pl. natíve

nativilor
NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.

DOOM

natív adj. m., pl. natívi; f. natívă, pl. natíve

nativism
NATIVÍSM s.n. (Fil.) Denumire dată acelor sisteme care afirmă că omul se naște cu ideea de timp și spațiu. [< fr. nativisme].

DOOM

nativísm s. n.

nativismul
NATIVÍSM s.n. (Fil.) Denumire dată acelor sisteme care afirmă că omul se naște cu ideea de timp și spațiu. [< fr. nativisme].

DOOM

nativísm s. n.

nativismului
NATIVÍSM s.n. (Fil.) Denumire dată acelor sisteme care afirmă că omul se naște cu ideea de timp și spațiu. [< fr. nativisme].

DOOM

nativísm s. n.

nativist
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativist
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativista
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativista
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativiste
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativiste
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativistei
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativistei
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativistele
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativistele
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativistelor
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativistelor
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativistul
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativistul
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativistului
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativistului
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativitate
NATIVITÁTE s.f. Caracter nativ. [Cf. fr. nativité]

nativitatea
NATIVITÁTE s.f. Caracter nativ. [Cf. fr. nativité]

nativități
NATIVITÁTE s.f. Caracter nativ. [Cf. fr. nativité]

nativității
NATIVITÁTE s.f. Caracter nativ. [Cf. fr. nativité]

nativiști
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativiști
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativiștii
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativiștii
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativiștilor
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativiștilor
NATIVÍST, -Ă adj. Referitor la nativism. // s.m. și f. Adept al nativismului. [< fr. nativiste].

DOOM

nativíst adj. m., s. m., pl. nativíști; adj. f., s. f. nativístă, pl. nativíste

nativul
NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.

DOOM

natív adj. m., pl. natívi; f. natívă, pl. natíve

nativului
NATÍV, -Ă, nativi, -e, adj. 1. (Despre însușiri) înnăscut, natural (I 4); firesc. 2. (Chim.; despre elemente, mai ales despre metale) Care se găsește în zăcămintele din scoarța pământului în stare pură, necombinată cu alte substanțe. – Din lat. nativus, fr. natif, germ. nativ.

DOOM

natív adj. m., pl. natívi; f. natívă, pl. natíve

natpis
NÁTPIS s. n. v. nadpis.

DOOM

nádpis (înv.) s. n., pl. nádpisuri

natra
NÁTRĂ, natre, s. f. Parte a urzelii dintre ițe și sulul de dinapoi sau de dinainte al războiului de țesut; p. ext. urzeală învârtită pe sul; p. gener. toată urzeala de pe război și de pe sulul de dinapoi. – Din bg. sb. natra.

DOOM

nátră (na-tră) s. f., g.-d. art. nátrei; pl. nátre

natre
NÁTRĂ, natre, s. f. Parte a urzelii dintre ițe și sulul de dinapoi sau de dinainte al războiului de țesut; p. ext. urzeală învârtită pe sul; p. gener. toată urzeala de pe război și de pe sulul de dinapoi. – Din bg. sb. natra.

DOOM

nátră (na-tră) s. f., g.-d. art. nátrei; pl. nátre

natrei
NÁTRĂ, natre, s. f. Parte a urzelii dintre ițe și sulul de dinapoi sau de dinainte al războiului de țesut; p. ext. urzeală învârtită pe sul; p. gener. toată urzeala de pe război și de pe sulul de dinapoi. – Din bg. sb. natra.

DOOM

nátră (na-tră) s. f., g.-d. art. nátrei; pl. nátre

natrele
NÁTRĂ, natre, s. f. Parte a urzelii dintre ițe și sulul de dinapoi sau de dinainte al războiului de țesut; p. ext. urzeală învârtită pe sul; p. gener. toată urzeala de pe război și de pe sulul de dinapoi. – Din bg. sb. natra.

DOOM

nátră (na-tră) s. f., g.-d. art. nátrei; pl. nátre

natrelor
NÁTRĂ, natre, s. f. Parte a urzelii dintre ițe și sulul de dinapoi sau de dinainte al războiului de țesut; p. ext. urzeală învârtită pe sul; p. gener. toată urzeala de pe război și de pe sulul de dinapoi. – Din bg. sb. natra.

DOOM

nátră (na-tră) s. f., g.-d. art. nátrei; pl. nátre

natremia
NATREMÍE s.f. (Med.) Concentrație a sodiului din sânge. [Gen. -iei. / < fr. natrémie].

natremie
NATREMÍE s.f. (Med.) Concentrație a sodiului din sânge. [Gen. -iei. / < fr. natrémie].

natremiei
NATREMÍE s.f. (Med.) Concentrație a sodiului din sânge. [Gen. -iei. / < fr. natrémie].

natremii
NATREMÍE s.f. (Med.) Concentrație a sodiului din sânge. [Gen. -iei. / < fr. natrémie].

natriu
NÁTRIU s. n. (Chim.) Sodiu. – Din fr. natrium.

DOOM

nátriu [riu pron. riu] (na-triu) s. n., art. nátriul; simb. Na

natriul
NÁTRIU s. n. (Chim.) Sodiu. – Din fr. natrium.

DOOM

nátriu [riu pron. riu] (na-triu) s. n., art. nátriul; simb. Na

natriului
NÁTRIU s. n. (Chim.) Sodiu. – Din fr. natrium.

DOOM

nátriu [riu pron. riu] (na-triu) s. n., art. nátriul; simb. Na

natriuria
NATRIURÍE s.f. (Med.) Eliminarea de sodiu prin urină. [Gen. -iei. / < fr. natriurie].

natriurie
NATRIURÍE s.f. (Med.) Eliminarea de sodiu prin urină. [Gen. -iei. / < fr. natriurie].

natriuriei
NATRIURÍE s.f. (Med.) Eliminarea de sodiu prin urină. [Gen. -iei. / < fr. natriurie].

natriurii
NATRIURÍE s.f. (Med.) Eliminarea de sodiu prin urină. [Gen. -iei. / < fr. natriurie].

natriuriile
NATRIURÍE s.f. (Med.) Eliminarea de sodiu prin urină. [Gen. -iei. / < fr. natriurie].

natriuriilor
NATRIURÍE s.f. (Med.) Eliminarea de sodiu prin urină. [Gen. -iei. / < fr. natriurie].

natron
NATRÓN s.m. (Chim.) Carbonat hidratat natural de sodiu. [Cf. germ. Natron, fr., sp. natron < ar. natrun].

natronul
NATRÓN s.m. (Chim.) Carbonat hidratat natural de sodiu. [Cf. germ. Natron, fr., sp. natron < ar. natrun].

natronului
NATRÓN s.m. (Chim.) Carbonat hidratat natural de sodiu. [Cf. germ. Natron, fr., sp. natron < ar. natrun].

natura
NATÚRĂ, naturi, s. f. 1. Lumea materială; univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima. ◊ Științele naturii = științe care au ca obiect fenomenele lumii înconjurătoare, lumea anorganică și organică; științele naturale. Natură moartă = gen al picturii și graficii care înfățișează subiecte neînsuflețite (flori, obiecte ceramice etc.) grupate sau aranjate într-un anumit decor; natură statică. ◊ Loc. adj. și adv. După natură = având ca model obiectele din realitate. ◊ În natură = a) (loc. adv.) în realitate, aievea, în persoană; b) (loc. adj. și adv.) în obiecte, în produse (nu în bani). 2. Ansamblul legilor după care se dezvoltă Universul; Universul considerat ca o forță activă, creatoare, condusă după anumite legi. 3. Ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezultă din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa; fel propriu de a fi al cuiva; fire, temperament. 4. Caracter specific al unui lucru, însușire caracteristică; calitate. ◊ Loc. adj. De natură să... = capabil să..., apt să..., potrivit să... ◊ Expr. Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înțeles. – Din fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur.

DOOM

natúră s. f., g.-d. art. natúrii; pl. natúri

natural
NATURÁL, -Ă, naturali, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care se referă la natură (1), care aparține naturii; care se găsește în natură. ◊ Bogăție naturală = bogăție (necultivată) a solului sau a subsolului, a unei regiuni, a unei țări. Științele naturale = științele naturii, v. natură. Graniță naturală = graniță marcată de o apă sau de o formă de relief. Drept natural = (în concepția unor filosofi) drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină. 2. Care este generat, produs, creat de natură (1), fără intervenția omului; p. ext. veritabil, curat, pur. 3 Lipsit de artificiu, de rafinament, simplu, spontan, fără efort sau constrângere. ◊ (Adverbial) Vorbește natural. 4. Care este conform cu natura cuiva, înnăscut, nativ; propriu, specific cuiva. 5. Care concordă, se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă, cu ordinea firească a lucrurilor; normal, firesc. ◊ Moarte naturală = moarte survenită în chip firesc, moarte bună (din cauza bătrâneții). Mărime naturală = (reproducere în) mărime reală a modelului în artele plastice și în fotografie. ♦ (Despre copii) Născut în afara căsătoriei; nelegitim, bastard. II. Adv. Firește, desigur, bineînțeles. III. S. n. (Astăzi rar) Naturalețe, simplitate. – Din lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. Naturell.

DOOM

naturál² (rar) s. n.

naturala
NATURÁL, -Ă, naturali, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care se referă la natură (1), care aparține naturii; care se găsește în natură. ◊ Bogăție naturală = bogăție (necultivată) a solului sau a subsolului, a unei regiuni, a unei țări. Științele naturale = științele naturii, v. natură. Graniță naturală = graniță marcată de o apă sau de o formă de relief. Drept natural = (în concepția unor filosofi) drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină. 2. Care este generat, produs, creat de natură (1), fără intervenția omului; p. ext. veritabil, curat, pur. 3 Lipsit de artificiu, de rafinament, simplu, spontan, fără efort sau constrângere. ◊ (Adverbial) Vorbește natural. 4. Care este conform cu natura cuiva, înnăscut, nativ; propriu, specific cuiva. 5. Care concordă, se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă, cu ordinea firească a lucrurilor; normal, firesc. ◊ Moarte naturală = moarte survenită în chip firesc, moarte bună (din cauza bătrâneții). Mărime naturală = (reproducere în) mărime reală a modelului în artele plastice și în fotografie. ♦ (Despre copii) Născut în afara căsătoriei; nelegitim, bastard. II. Adv. Firește, desigur, bineînțeles. III. S. n. (Astăzi rar) Naturalețe, simplitate. – Din lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. Naturell.

DOOM

naturál² (rar) s. n.

naturale
NATURÁL, -Ă, naturali, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care se referă la natură (1), care aparține naturii; care se găsește în natură. ◊ Bogăție naturală = bogăție (necultivată) a solului sau a subsolului, a unei regiuni, a unei țări. Științele naturale = științele naturii, v. natură. Graniță naturală = graniță marcată de o apă sau de o formă de relief. Drept natural = (în concepția unor filosofi) drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină. 2. Care este generat, produs, creat de natură (1), fără intervenția omului; p. ext. veritabil, curat, pur. 3 Lipsit de artificiu, de rafinament, simplu, spontan, fără efort sau constrângere. ◊ (Adverbial) Vorbește natural. 4. Care este conform cu natura cuiva, înnăscut, nativ; propriu, specific cuiva. 5. Care concordă, se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă, cu ordinea firească a lucrurilor; normal, firesc. ◊ Moarte naturală = moarte survenită în chip firesc, moarte bună (din cauza bătrâneții). Mărime naturală = (reproducere în) mărime reală a modelului în artele plastice și în fotografie. ♦ (Despre copii) Născut în afara căsătoriei; nelegitim, bastard. II. Adv. Firește, desigur, bineînțeles. III. S. n. (Astăzi rar) Naturalețe, simplitate. – Din lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. Naturell.

DOOM

naturál² (rar) s. n.

naturalei
NATURÁL, -Ă, naturali, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care se referă la natură (1), care aparține naturii; care se găsește în natură. ◊ Bogăție naturală = bogăție (necultivată) a solului sau a subsolului, a unei regiuni, a unei țări. Științele naturale = științele naturii, v. natură. Graniță naturală = graniță marcată de o apă sau de o formă de relief. Drept natural = (în concepția unor filosofi) drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină. 2. Care este generat, produs, creat de natură (1), fără intervenția omului; p. ext. veritabil, curat, pur. 3 Lipsit de artificiu, de rafinament, simplu, spontan, fără efort sau constrângere. ◊ (Adverbial) Vorbește natural. 4. Care este conform cu natura cuiva, înnăscut, nativ; propriu, specific cuiva. 5. Care concordă, se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă, cu ordinea firească a lucrurilor; normal, firesc. ◊ Moarte naturală = moarte survenită în chip firesc, moarte bună (din cauza bătrâneții). Mărime naturală = (reproducere în) mărime reală a modelului în artele plastice și în fotografie. ♦ (Despre copii) Născut în afara căsătoriei; nelegitim, bastard. II. Adv. Firește, desigur, bineînțeles. III. S. n. (Astăzi rar) Naturalețe, simplitate. – Din lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. Naturell.

DOOM

naturál² (rar) s. n.

naturalele
NATURÁL, -Ă, naturali, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care se referă la natură (1), care aparține naturii; care se găsește în natură. ◊ Bogăție naturală = bogăție (necultivată) a solului sau a subsolului, a unei regiuni, a unei țări. Științele naturale = științele naturii, v. natură. Graniță naturală = graniță marcată de o apă sau de o formă de relief. Drept natural = (în concepția unor filosofi) drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină. 2. Care este generat, produs, creat de natură (1), fără intervenția omului; p. ext. veritabil, curat, pur. 3 Lipsit de artificiu, de rafinament, simplu, spontan, fără efort sau constrângere. ◊ (Adverbial) Vorbește natural. 4. Care este conform cu natura cuiva, înnăscut, nativ; propriu, specific cuiva. 5. Care concordă, se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă, cu ordinea firească a lucrurilor; normal, firesc. ◊ Moarte naturală = moarte survenită în chip firesc, moarte bună (din cauza bătrâneții). Mărime naturală = (reproducere în) mărime reală a modelului în artele plastice și în fotografie. ♦ (Despre copii) Născut în afara căsătoriei; nelegitim, bastard. II. Adv. Firește, desigur, bineînțeles. III. S. n. (Astăzi rar) Naturalețe, simplitate. – Din lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. Naturell.

DOOM

naturál² (rar) s. n.

naturalelor
NATURÁL, -Ă, naturali, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care se referă la natură (1), care aparține naturii; care se găsește în natură. ◊ Bogăție naturală = bogăție (necultivată) a solului sau a subsolului, a unei regiuni, a unei țări. Științele naturale = științele naturii, v. natură. Graniță naturală = graniță marcată de o apă sau de o formă de relief. Drept natural = (în concepția unor filosofi) drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină. 2. Care este generat, produs, creat de natură (1), fără intervenția omului; p. ext. veritabil, curat, pur. 3 Lipsit de artificiu, de rafinament, simplu, spontan, fără efort sau constrângere. ◊ (Adverbial) Vorbește natural. 4. Care este conform cu natura cuiva, înnăscut, nativ; propriu, specific cuiva. 5. Care concordă, se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă, cu ordinea firească a lucrurilor; normal, firesc. ◊ Moarte naturală = moarte survenită în chip firesc, moarte bună (din cauza bătrâneții). Mărime naturală = (reproducere în) mărime reală a modelului în artele plastice și în fotografie. ♦ (Despre copii) Născut în afara căsătoriei; nelegitim, bastard. II. Adv. Firește, desigur, bineînțeles. III. S. n. (Astăzi rar) Naturalețe, simplitate. – Din lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. Naturell.

DOOM

naturál² (rar) s. n.

naturalețe
NATURALÉȚE s. f. Lipsă de artificialitate, de afectare; comportare firească, atitudine naturală (I 3). – Din it. naturalezza.

DOOM

naturaléțe s. f., art. naturaléțea, g.-d. art. naturaléței

naturalețea
NATURALÉȚE s. f. Lipsă de artificialitate, de afectare; comportare firească, atitudine naturală (I 3). – Din it. naturalezza.

DOOM

naturaléțe s. f., art. naturaléțea, g.-d. art. naturaléței

naturaleței
NATURALÉȚE s. f. Lipsă de artificialitate, de afectare; comportare firească, atitudine naturală (I 3). – Din it. naturalezza.

DOOM

naturaléțe s. f., art. naturaléțea, g.-d. art. naturaléței

naturaleță
NATURALÉȚĂ s.f. v. naturalețe.

naturali
NATURÁL, -Ă, naturali, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care se referă la natură (1), care aparține naturii; care se găsește în natură. ◊ Bogăție naturală = bogăție (necultivată) a solului sau a subsolului, a unei regiuni, a unei țări. Științele naturale = științele naturii, v. natură. Graniță naturală = graniță marcată de o apă sau de o formă de relief. Drept natural = (în concepția unor filosofi) drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină. 2. Care este generat, produs, creat de natură (1), fără intervenția omului; p. ext. veritabil, curat, pur. 3 Lipsit de artificiu, de rafinament, simplu, spontan, fără efort sau constrângere. ◊ (Adverbial) Vorbește natural. 4. Care este conform cu natura cuiva, înnăscut, nativ; propriu, specific cuiva. 5. Care concordă, se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă, cu ordinea firească a lucrurilor; normal, firesc. ◊ Moarte naturală = moarte survenită în chip firesc, moarte bună (din cauza bătrâneții). Mărime naturală = (reproducere în) mărime reală a modelului în artele plastice și în fotografie. ♦ (Despre copii) Născut în afara căsătoriei; nelegitim, bastard. II. Adv. Firește, desigur, bineînțeles. III. S. n. (Astăzi rar) Naturalețe, simplitate. – Din lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. Naturell.

DOOM

naturál² (rar) s. n.

naturalii
NATURÁL, -Ă, naturali, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care se referă la natură (1), care aparține naturii; care se găsește în natură. ◊ Bogăție naturală = bogăție (necultivată) a solului sau a subsolului, a unei regiuni, a unei țări. Științele naturale = științele naturii, v. natură. Graniță naturală = graniță marcată de o apă sau de o formă de relief. Drept natural = (în concepția unor filosofi) drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină. 2. Care este generat, produs, creat de natură (1), fără intervenția omului; p. ext. veritabil, curat, pur. 3 Lipsit de artificiu, de rafinament, simplu, spontan, fără efort sau constrângere. ◊ (Adverbial) Vorbește natural. 4. Care este conform cu natura cuiva, înnăscut, nativ; propriu, specific cuiva. 5. Care concordă, se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă, cu ordinea firească a lucrurilor; normal, firesc. ◊ Moarte naturală = moarte survenită în chip firesc, moarte bună (din cauza bătrâneții). Mărime naturală = (reproducere în) mărime reală a modelului în artele plastice și în fotografie. ♦ (Despre copii) Născut în afara căsătoriei; nelegitim, bastard. II. Adv. Firește, desigur, bineînțeles. III. S. n. (Astăzi rar) Naturalețe, simplitate. – Din lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. Naturell.

DOOM

naturál² (rar) s. n.

naturalilor
NATURÁL, -Ă, naturali, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care se referă la natură (1), care aparține naturii; care se găsește în natură. ◊ Bogăție naturală = bogăție (necultivată) a solului sau a subsolului, a unei regiuni, a unei țări. Științele naturale = științele naturii, v. natură. Graniță naturală = graniță marcată de o apă sau de o formă de relief. Drept natural = (în concepția unor filosofi) drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină. 2. Care este generat, produs, creat de natură (1), fără intervenția omului; p. ext. veritabil, curat, pur. 3 Lipsit de artificiu, de rafinament, simplu, spontan, fără efort sau constrângere. ◊ (Adverbial) Vorbește natural. 4. Care este conform cu natura cuiva, înnăscut, nativ; propriu, specific cuiva. 5. Care concordă, se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă, cu ordinea firească a lucrurilor; normal, firesc. ◊ Moarte naturală = moarte survenită în chip firesc, moarte bună (din cauza bătrâneții). Mărime naturală = (reproducere în) mărime reală a modelului în artele plastice și în fotografie. ♦ (Despre copii) Născut în afara căsătoriei; nelegitim, bastard. II. Adv. Firește, desigur, bineînțeles. III. S. n. (Astăzi rar) Naturalețe, simplitate. – Din lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. Naturell.

DOOM

naturál² (rar) s. n.

naturalism
NATURALÍSM s. n. 1. Curent sau tendință în artă și literatură, care se caracterizează prin observarea riguroasă a faptelor din realitatea obiectivă, prin redarea lor fidelă, prin preferința pentru aspectele urâte, vulgare ale naturii omenești etc. 2. Concepție filosofică conform căreia nu există nimic în afara naturii, nimic supranatural. 3. Teorie etică care întemeiază noțiunea binelui pe un principiu situat în afara moralei (evoluție biologică, plăcere etc.), viața morală fiind o prelungire a celei biologice. – Din fr. naturalisme.

DOOM

naturalísm s. n.

naturalismul
NATURALÍSM s. n. 1. Curent sau tendință în artă și literatură, care se caracterizează prin observarea riguroasă a faptelor din realitatea obiectivă, prin redarea lor fidelă, prin preferința pentru aspectele urâte, vulgare ale naturii omenești etc. 2. Concepție filosofică conform căreia nu există nimic în afara naturii, nimic supranatural. 3. Teorie etică care întemeiază noțiunea binelui pe un principiu situat în afara moralei (evoluție biologică, plăcere etc.), viața morală fiind o prelungire a celei biologice. – Din fr. naturalisme.

DOOM

naturalísm s. n.

naturalismului
NATURALÍSM s. n. 1. Curent sau tendință în artă și literatură, care se caracterizează prin observarea riguroasă a faptelor din realitatea obiectivă, prin redarea lor fidelă, prin preferința pentru aspectele urâte, vulgare ale naturii omenești etc. 2. Concepție filosofică conform căreia nu există nimic în afara naturii, nimic supranatural. 3. Teorie etică care întemeiază noțiunea binelui pe un principiu situat în afara moralei (evoluție biologică, plăcere etc.), viața morală fiind o prelungire a celei biologice. – Din fr. naturalisme.

DOOM

naturalísm s. n.

naturalist
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturalist
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturalista
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturalista
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturaliste
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturaliste
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturalistei
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturalistei
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturalistele
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturalistele
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturalistelor
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturalistelor
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturalistic
NATURALÍSTIC, -Ă adj. În sensul naturalismului, conform cu natura; neartificial. [< it. naturalistico].

naturalistica
NATURALÍSTIC, -Ă adj. În sensul naturalismului, conform cu natura; neartificial. [< it. naturalistico].

naturalistice
NATURALÍSTIC, -Ă adj. În sensul naturalismului, conform cu natura; neartificial. [< it. naturalistico].

naturalisticei
NATURALÍSTIC, -Ă adj. În sensul naturalismului, conform cu natura; neartificial. [< it. naturalistico].

naturalisticele
NATURALÍSTIC, -Ă adj. În sensul naturalismului, conform cu natura; neartificial. [< it. naturalistico].

naturalisticelor
NATURALÍSTIC, -Ă adj. În sensul naturalismului, conform cu natura; neartificial. [< it. naturalistico].

naturalistici
NATURALÍSTIC, -Ă adj. În sensul naturalismului, conform cu natura; neartificial. [< it. naturalistico].

naturalisticii
NATURALÍSTIC, -Ă adj. În sensul naturalismului, conform cu natura; neartificial. [< it. naturalistico].

naturalisticilor
NATURALÍSTIC, -Ă adj. În sensul naturalismului, conform cu natura; neartificial. [< it. naturalistico].

naturalisticul
NATURALÍSTIC, -Ă adj. În sensul naturalismului, conform cu natura; neartificial. [< it. naturalistico].

naturalisticului
NATURALÍSTIC, -Ă adj. În sensul naturalismului, conform cu natura; neartificial. [< it. naturalistico].

naturalistul
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturalistul
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturalistului
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturalistului
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturalitate
NATURALITÁTE s.f. Însușirea de a fi natural; calitatea a ceea ce este natural; naturalețe. [Cf. fr. naturalité, lat. naturalitas].

naturalitatea
NATURALITÁTE s.f. Însușirea de a fi natural; calitatea a ceea ce este natural; naturalețe. [Cf. fr. naturalité, lat. naturalitas].

naturalități
NATURALITÁTE s.f. Însușirea de a fi natural; calitatea a ceea ce este natural; naturalețe. [Cf. fr. naturalité, lat. naturalitas].

naturalității
NATURALITÁTE s.f. Însușirea de a fi natural; calitatea a ceea ce este natural; naturalețe. [Cf. fr. naturalité, lat. naturalitas].

naturaliza
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizai
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizam
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizare
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizare
NATURALIZÁRE, naturalizări, s. f. Acțiunea de a (se) naturaliza și rezultatul ei. – V. naturaliza.

DOOM

naturalizáre s. f., g.-d. art. naturalizắrii; pl. naturalizắri

naturalizarea
NATURALIZÁRE, naturalizări, s. f. Acțiunea de a (se) naturaliza și rezultatul ei. – V. naturaliza.

DOOM

naturalizáre s. f., g.-d. art. naturalizắrii; pl. naturalizắri

naturalizară
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizarăm
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizarăți
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizase
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizasem
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizaseră
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizaserăm
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizaserăți
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizaseși
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizaseți
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizat
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizat
NATURALIZÁT, -Ă, naturalizați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care a obținut cetățenia noului stat în care s-a stabilit. 2. (Despre plante și animale) Care a devenit apt să trăiască într-un mediu nou. – V. naturaliza.

naturalizata
NATURALIZÁT, -Ă, naturalizați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care a obținut cetățenia noului stat în care s-a stabilit. 2. (Despre plante și animale) Care a devenit apt să trăiască într-un mediu nou. – V. naturaliza.

naturalizate
NATURALIZÁT, -Ă, naturalizați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care a obținut cetățenia noului stat în care s-a stabilit. 2. (Despre plante și animale) Care a devenit apt să trăiască într-un mediu nou. – V. naturaliza.

naturalizatei
NATURALIZÁT, -Ă, naturalizați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care a obținut cetățenia noului stat în care s-a stabilit. 2. (Despre plante și animale) Care a devenit apt să trăiască într-un mediu nou. – V. naturaliza.

naturalizatele
NATURALIZÁT, -Ă, naturalizați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care a obținut cetățenia noului stat în care s-a stabilit. 2. (Despre plante și animale) Care a devenit apt să trăiască într-un mediu nou. – V. naturaliza.

naturalizatelor
NATURALIZÁT, -Ă, naturalizați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care a obținut cetățenia noului stat în care s-a stabilit. 2. (Despre plante și animale) Care a devenit apt să trăiască într-un mediu nou. – V. naturaliza.

naturalizatul
NATURALIZÁT, -Ă, naturalizați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care a obținut cetățenia noului stat în care s-a stabilit. 2. (Despre plante și animale) Care a devenit apt să trăiască într-un mediu nou. – V. naturaliza.

naturalizatului
NATURALIZÁT, -Ă, naturalizați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care a obținut cetățenia noului stat în care s-a stabilit. 2. (Despre plante și animale) Care a devenit apt să trăiască într-un mediu nou. – V. naturaliza.

naturalizau
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizași
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizați
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizați
NATURALIZÁT, -Ă, naturalizați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care a obținut cetățenia noului stat în care s-a stabilit. 2. (Despre plante și animale) Care a devenit apt să trăiască într-un mediu nou. – V. naturaliza.

naturalizație
NATURALIZÁȚIE s.f. Naturalizare. [< fr. naturalisation].

DOOM

naturalizáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. naturalizáția (-ți-a), g.-d. naturalizáții, art. naturalizáției

naturalizații
NATURALIZÁT, -Ă, naturalizați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care a obținut cetățenia noului stat în care s-a stabilit. 2. (Despre plante și animale) Care a devenit apt să trăiască într-un mediu nou. – V. naturaliza.

naturalizaților
NATURALIZÁT, -Ă, naturalizați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care a obținut cetățenia noului stat în care s-a stabilit. 2. (Despre plante și animale) Care a devenit apt să trăiască într-un mediu nou. – V. naturaliza.

naturalizează
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizez
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizeze
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizezi
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizând
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizînd
NATURALIZÁ, naturalizez, vb. I. 1. Tranz. A acorda unui străin cetățenia statului în care locuiește. ♦ Refl. (Despre străini) A obține dreptul de cetățean al statului în care locuiește. 2. (Biol.) Tranz. fact. și refl. A adapta plante și animale la un mediu nou, acestea devenind părți constitutive ale florei sau faunei respective. – Din fr. naturaliser.

DOOM

naturalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 naturalizeáză

naturalizări
NATURALIZÁRE, naturalizări, s. f. Acțiunea de a (se) naturaliza și rezultatul ei. – V. naturaliza.

DOOM

naturalizáre s. f., g.-d. art. naturalizắrii; pl. naturalizắri

naturalizării
NATURALIZÁRE, naturalizări, s. f. Acțiunea de a (se) naturaliza și rezultatul ei. – V. naturaliza.

DOOM

naturalizáre s. f., g.-d. art. naturalizắrii; pl. naturalizắri

naturalizările
NATURALIZÁRE, naturalizări, s. f. Acțiunea de a (se) naturaliza și rezultatul ei. – V. naturaliza.

DOOM

naturalizáre s. f., g.-d. art. naturalizắrii; pl. naturalizắri

naturalizărilor
NATURALIZÁRE, naturalizări, s. f. Acțiunea de a (se) naturaliza și rezultatul ei. – V. naturaliza.

DOOM

naturalizáre s. f., g.-d. art. naturalizắrii; pl. naturalizắri

naturaliști
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturaliști
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturaliștii
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturaliștii
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturaliștilor
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturaliștilor
NATURALÍST, -Ă, naturaliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și fi Persoană care se ocupă cu studiul științelor naturii. 2. Adj. Care aparține naturalismului, privitor la naturalism. – Din fr. naturaliste, germ. Naturalist.

DOOM

naturalíst adj. m., s. m., pl. naturalíști; adj. f., s. f. naturalístă, pl. naturalíste

naturalmente
NATURALMÉNTE adv. 1. (În mod) natural; de la natură, din fire; firește, evident, bineînțeles. 2. De la sine, fără efort, cu ușurință. [Cf. fr. naturellement, it. naturalmente].

naturalul
NATURÁL, -Ă, naturali, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care se referă la natură (1), care aparține naturii; care se găsește în natură. ◊ Bogăție naturală = bogăție (necultivată) a solului sau a subsolului, a unei regiuni, a unei țări. Științele naturale = științele naturii, v. natură. Graniță naturală = graniță marcată de o apă sau de o formă de relief. Drept natural = (în concepția unor filosofi) drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină. 2. Care este generat, produs, creat de natură (1), fără intervenția omului; p. ext. veritabil, curat, pur. 3 Lipsit de artificiu, de rafinament, simplu, spontan, fără efort sau constrângere. ◊ (Adverbial) Vorbește natural. 4. Care este conform cu natura cuiva, înnăscut, nativ; propriu, specific cuiva. 5. Care concordă, se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă, cu ordinea firească a lucrurilor; normal, firesc. ◊ Moarte naturală = moarte survenită în chip firesc, moarte bună (din cauza bătrâneții). Mărime naturală = (reproducere în) mărime reală a modelului în artele plastice și în fotografie. ♦ (Despre copii) Născut în afara căsătoriei; nelegitim, bastard. II. Adv. Firește, desigur, bineînțeles. III. S. n. (Astăzi rar) Naturalețe, simplitate. – Din lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. Naturell.

DOOM

naturál² (rar) s. n.

naturalului
NATURÁL, -Ă, naturali, -e, adj., adv., s. n. I. Adj. 1. Care se referă la natură (1), care aparține naturii; care se găsește în natură. ◊ Bogăție naturală = bogăție (necultivată) a solului sau a subsolului, a unei regiuni, a unei țări. Științele naturale = științele naturii, v. natură. Graniță naturală = graniță marcată de o apă sau de o formă de relief. Drept natural = (în concepția unor filosofi) drept considerat ca imuabil și universal, care ar exista în afara structurilor sociale, decurgând fie din natura sau rațiunea umană, fie din voința sau rațiunea divină. 2. Care este generat, produs, creat de natură (1), fără intervenția omului; p. ext. veritabil, curat, pur. 3 Lipsit de artificiu, de rafinament, simplu, spontan, fără efort sau constrângere. ◊ (Adverbial) Vorbește natural. 4. Care este conform cu natura cuiva, înnăscut, nativ; propriu, specific cuiva. 5. Care concordă, se potrivește cu faptele din realitatea obiectivă, cu ordinea firească a lucrurilor; normal, firesc. ◊ Moarte naturală = moarte survenită în chip firesc, moarte bună (din cauza bătrâneții). Mărime naturală = (reproducere în) mărime reală a modelului în artele plastice și în fotografie. ♦ (Despre copii) Născut în afara căsătoriei; nelegitim, bastard. II. Adv. Firește, desigur, bineînțeles. III. S. n. (Astăzi rar) Naturalețe, simplitate. – Din lat. naturalis, it. naturale, fr. naturel, germ. Naturell.

DOOM

naturál² (rar) s. n.

naturi
NATÚRĂ, naturi, s. f. 1. Lumea materială; univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima. ◊ Științele naturii = științe care au ca obiect fenomenele lumii înconjurătoare, lumea anorganică și organică; științele naturale. Natură moartă = gen al picturii și graficii care înfățișează subiecte neînsuflețite (flori, obiecte ceramice etc.) grupate sau aranjate într-un anumit decor; natură statică. ◊ Loc. adj. și adv. După natură = având ca model obiectele din realitate. ◊ În natură = a) (loc. adv.) în realitate, aievea, în persoană; b) (loc. adj. și adv.) în obiecte, în produse (nu în bani). 2. Ansamblul legilor după care se dezvoltă Universul; Universul considerat ca o forță activă, creatoare, condusă după anumite legi. 3. Ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezultă din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa; fel propriu de a fi al cuiva; fire, temperament. 4. Caracter specific al unui lucru, însușire caracteristică; calitate. ◊ Loc. adj. De natură să... = capabil să..., apt să..., potrivit să... ◊ Expr. Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înțeles. – Din fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur.

DOOM

natúră s. f., g.-d. art. natúrii; pl. natúri

naturii
NATÚRĂ, naturi, s. f. 1. Lumea materială; univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima. ◊ Științele naturii = științe care au ca obiect fenomenele lumii înconjurătoare, lumea anorganică și organică; științele naturale. Natură moartă = gen al picturii și graficii care înfățișează subiecte neînsuflețite (flori, obiecte ceramice etc.) grupate sau aranjate într-un anumit decor; natură statică. ◊ Loc. adj. și adv. După natură = având ca model obiectele din realitate. ◊ În natură = a) (loc. adv.) în realitate, aievea, în persoană; b) (loc. adj. și adv.) în obiecte, în produse (nu în bani). 2. Ansamblul legilor după care se dezvoltă Universul; Universul considerat ca o forță activă, creatoare, condusă după anumite legi. 3. Ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezultă din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa; fel propriu de a fi al cuiva; fire, temperament. 4. Caracter specific al unui lucru, însușire caracteristică; calitate. ◊ Loc. adj. De natură să... = capabil să..., apt să..., potrivit să... ◊ Expr. Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înțeles. – Din fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur.

DOOM

natúră s. f., g.-d. art. natúrii; pl. natúri

naturile
NATÚRĂ, naturi, s. f. 1. Lumea materială; univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima. ◊ Științele naturii = științe care au ca obiect fenomenele lumii înconjurătoare, lumea anorganică și organică; științele naturale. Natură moartă = gen al picturii și graficii care înfățișează subiecte neînsuflețite (flori, obiecte ceramice etc.) grupate sau aranjate într-un anumit decor; natură statică. ◊ Loc. adj. și adv. După natură = având ca model obiectele din realitate. ◊ În natură = a) (loc. adv.) în realitate, aievea, în persoană; b) (loc. adj. și adv.) în obiecte, în produse (nu în bani). 2. Ansamblul legilor după care se dezvoltă Universul; Universul considerat ca o forță activă, creatoare, condusă după anumite legi. 3. Ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezultă din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa; fel propriu de a fi al cuiva; fire, temperament. 4. Caracter specific al unui lucru, însușire caracteristică; calitate. ◊ Loc. adj. De natură să... = capabil să..., apt să..., potrivit să... ◊ Expr. Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înțeles. – Din fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur.

DOOM

natúră s. f., g.-d. art. natúrii; pl. natúri

naturilor
NATÚRĂ, naturi, s. f. 1. Lumea materială; univers, fire; totalitatea ființelor și a lucrurilor din Univers; p. restr. lumea fizică înconjurătoare, cuprinzând vegetația, formele de relief, clima. ◊ Științele naturii = științe care au ca obiect fenomenele lumii înconjurătoare, lumea anorganică și organică; științele naturale. Natură moartă = gen al picturii și graficii care înfățișează subiecte neînsuflețite (flori, obiecte ceramice etc.) grupate sau aranjate într-un anumit decor; natură statică. ◊ Loc. adj. și adv. După natură = având ca model obiectele din realitate. ◊ În natură = a) (loc. adv.) în realitate, aievea, în persoană; b) (loc. adj. și adv.) în obiecte, în produse (nu în bani). 2. Ansamblul legilor după care se dezvoltă Universul; Universul considerat ca o forță activă, creatoare, condusă după anumite legi. 3. Ansamblu de însușiri pe care o ființă le are din naștere, care rezultă din conformația sa și care o caracterizează, constituind esența sa; fel propriu de a fi al cuiva; fire, temperament. 4. Caracter specific al unui lucru, însușire caracteristică; calitate. ◊ Loc. adj. De natură să... = capabil să..., apt să..., potrivit să... ◊ Expr. Este în natura lucrurilor = este firesc, e de la sine înțeles. – Din fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur.

DOOM

natúră s. f., g.-d. art. natúrii; pl. natúri

naturism
NATURÍSM s. n. 1. Cult al naturii. ♦ Teorie potrivit căreia adorația forțelor naturii stă la originea religiei. 2. Sistem terapeutic bazat pe folosirea unei medicații naturale. – Din fr. naturisme.

DOOM

naturísm s. n.

naturismul
NATURÍSM s. n. 1. Cult al naturii. ♦ Teorie potrivit căreia adorația forțelor naturii stă la originea religiei. 2. Sistem terapeutic bazat pe folosirea unei medicații naturale. – Din fr. naturisme.

DOOM

naturísm s. n.

naturismului
NATURÍSM s. n. 1. Cult al naturii. ♦ Teorie potrivit căreia adorația forțelor naturii stă la originea religiei. 2. Sistem terapeutic bazat pe folosirea unei medicații naturale. – Din fr. naturisme.

DOOM

naturísm s. n.

naturist
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturist
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturista
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturista
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturiste
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturiste
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturistei
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturistei
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturistele
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturistele
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturistelor
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturistelor
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturistul
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturistul
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturistului
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturistului
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturiști
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturiști
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturiștii
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturiștii
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturiștilor
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturiștilor
NATURÍST, -Ă, naturiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține naturismului, privitor la naturism, bazat pe naturism. 2. Persoană care are cultul pentru natură și ideea reîntoarcerii la viața primitivă. – Din fr. naturiste.

DOOM

naturíst adj. m., s. m., pl. naturíști; adj. f., s. f. naturístă, pl. naturíste

naturoterapia
NATUROTERAPÍE s.f. (Med.) Valorificare a remediilor naturale în tratarea anumitor boli. [Gen. -iei. / cf. lat. natura – natură, gr. therapeia – tratament].

naturoterapie
NATUROTERAPÍE s.f. (Med.) Valorificare a remediilor naturale în tratarea anumitor boli. [Gen. -iei. / cf. lat. natura – natură, gr. therapeia – tratament].

naturoterapiei
NATUROTERAPÍE s.f. (Med.) Valorificare a remediilor naturale în tratarea anumitor boli. [Gen. -iei. / cf. lat. natura – natură, gr. therapeia – tratament].

naturoterapii
NATUROTERAPÍE s.f. (Med.) Valorificare a remediilor naturale în tratarea anumitor boli. [Gen. -iei. / cf. lat. natura – natură, gr. therapeia – tratament].

naufragia
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiai
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiam
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiară
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiarăm
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiarăți
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiase
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiasem
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiaseră
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiaserăm
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiaserăți
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiaseși
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiaseți
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiat
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiat
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiat
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiata
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiata
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiate
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiate
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiatei
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiatei
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiatele
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiatele
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiatelor
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiatelor
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiatoare
NAUFRAGIATÓR, -OÁRE s.m. și f. Locuitor de coastă care, prin semnale false sau prin alte mijloace, provoacă naufragierea corăbiilor pentru a le jefui. [Pron. na-u-fra-gi-a-. / după fr. naufrageur].

naufragiatoarea
NAUFRAGIATÓR, -OÁRE s.m. și f. Locuitor de coastă care, prin semnale false sau prin alte mijloace, provoacă naufragierea corăbiilor pentru a le jefui. [Pron. na-u-fra-gi-a-. / după fr. naufrageur].

naufragiatoarei
NAUFRAGIATÓR, -OÁRE s.m. și f. Locuitor de coastă care, prin semnale false sau prin alte mijloace, provoacă naufragierea corăbiilor pentru a le jefui. [Pron. na-u-fra-gi-a-. / după fr. naufrageur].

naufragiatoarele
NAUFRAGIATÓR, -OÁRE s.m. și f. Locuitor de coastă care, prin semnale false sau prin alte mijloace, provoacă naufragierea corăbiilor pentru a le jefui. [Pron. na-u-fra-gi-a-. / după fr. naufrageur].

naufragiatoarelor
NAUFRAGIATÓR, -OÁRE s.m. și f. Locuitor de coastă care, prin semnale false sau prin alte mijloace, provoacă naufragierea corăbiilor pentru a le jefui. [Pron. na-u-fra-gi-a-. / după fr. naufrageur].

naufragiator
NAUFRAGIATÓR, -OÁRE s.m. și f. Locuitor de coastă care, prin semnale false sau prin alte mijloace, provoacă naufragierea corăbiilor pentru a le jefui. [Pron. na-u-fra-gi-a-. / după fr. naufrageur].

naufragiatori
NAUFRAGIATÓR, -OÁRE s.m. și f. Locuitor de coastă care, prin semnale false sau prin alte mijloace, provoacă naufragierea corăbiilor pentru a le jefui. [Pron. na-u-fra-gi-a-. / după fr. naufrageur].

naufragiatorii
NAUFRAGIATÓR, -OÁRE s.m. și f. Locuitor de coastă care, prin semnale false sau prin alte mijloace, provoacă naufragierea corăbiilor pentru a le jefui. [Pron. na-u-fra-gi-a-. / după fr. naufrageur].

naufragiatorilor
NAUFRAGIATÓR, -OÁRE s.m. și f. Locuitor de coastă care, prin semnale false sau prin alte mijloace, provoacă naufragierea corăbiilor pentru a le jefui. [Pron. na-u-fra-gi-a-. / după fr. naufrageur].

naufragiatorul
NAUFRAGIATÓR, -OÁRE s.m. și f. Locuitor de coastă care, prin semnale false sau prin alte mijloace, provoacă naufragierea corăbiilor pentru a le jefui. [Pron. na-u-fra-gi-a-. / după fr. naufrageur].

naufragiatorului
NAUFRAGIATÓR, -OÁRE s.m. și f. Locuitor de coastă care, prin semnale false sau prin alte mijloace, provoacă naufragierea corăbiilor pentru a le jefui. [Pron. na-u-fra-gi-a-. / după fr. naufrageur].

naufragiatul
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiatul
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiatului
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiatului
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiau
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiază
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiași
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiați
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiați
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiați
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiații
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiații
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiaților
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragiaților
NAUFRAGIÁT, -Ă, naufragiați, -te, adj. (Despre nave; p. ext. despre oameni; adesea substantivat) Care a suferit un naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-at] – V. naufragia.

naufragie
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiem
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiere
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiere
NAUFRAGIÉRE, naufragieri, s. f. Faptul de a naufragia; naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-e-re] – V. naufragia.

DOOM

naufragiére (na-u-fra-gi-e-) s. f., g.-d. art. naufragiérii; pl. naufragiéri

naufragierea
NAUFRAGIÉRE, naufragieri, s. f. Faptul de a naufragia; naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-e-re] – V. naufragia.

DOOM

naufragiére (na-u-fra-gi-e-) s. f., g.-d. art. naufragiérii; pl. naufragiéri

naufragieri
NAUFRAGIÉRE, naufragieri, s. f. Faptul de a naufragia; naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-e-re] – V. naufragia.

DOOM

naufragiére (na-u-fra-gi-e-) s. f., g.-d. art. naufragiérii; pl. naufragiéri

naufragierii
NAUFRAGIÉRE, naufragieri, s. f. Faptul de a naufragia; naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-e-re] – V. naufragia.

DOOM

naufragiére (na-u-fra-gi-e-) s. f., g.-d. art. naufragiérii; pl. naufragiéri

naufragierile
NAUFRAGIÉRE, naufragieri, s. f. Faptul de a naufragia; naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-e-re] – V. naufragia.

DOOM

naufragiére (na-u-fra-gi-e-) s. f., g.-d. art. naufragiérii; pl. naufragiéri

naufragierilor
NAUFRAGIÉRE, naufragieri, s. f. Faptul de a naufragia; naufragiu. [Pr.: na-u-fra-gi-e-re] – V. naufragia.

DOOM

naufragiére (na-u-fra-gi-e-) s. f., g.-d. art. naufragiérii; pl. naufragiéri

naufragiez
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragieze
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiezi
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragii
NAUFRÁGIU, naufragii, s. n. Accident suferit de o navă, care duce la scufundarea ei sau la imposibilitatea de a-și continua călătoria. [Pr.: na-u-] – Din lat. naufragium, it. naufragio.

DOOM

naufrágiu [giu pron. giu] (na-u-fra-) s. n., art. naufrágiul; pl. naufrágii, art. naufrágiile (-gi-i-)

naufragiile
NAUFRÁGIU, naufragii, s. n. Accident suferit de o navă, care duce la scufundarea ei sau la imposibilitatea de a-și continua călătoria. [Pr.: na-u-] – Din lat. naufragium, it. naufragio.

DOOM

naufrágiu [giu pron. giu] (na-u-fra-) s. n., art. naufrágiul; pl. naufrágii, art. naufrágiile (-gi-i-)

naufragiilor
NAUFRÁGIU, naufragii, s. n. Accident suferit de o navă, care duce la scufundarea ei sau la imposibilitatea de a-și continua călătoria. [Pr.: na-u-] – Din lat. naufragium, it. naufragio.

DOOM

naufrágiu [giu pron. giu] (na-u-fra-) s. n., art. naufrágiul; pl. naufrágii, art. naufrágiile (-gi-i-)

naufragiind
NAUFRAGIÁ, naufragiez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; p. ext. despre oameni) A suferi un naufragiu. 2. Fig. A ajunge într-o situație nedorită, nepotrivită, departe de propriile aspirații. [Pr.: na-u-fra-gi-a] – Din naufragiu.

DOOM

naufragiá (a ~) (na-u-fra-gi-a) vb., ind. prez. 3 naufragiáză, 1 pl. naufragiém (-gi-em); conj. prez. 3 să naufragiéze; ger. naufragiínd (-gi-ind)

naufragiu
NAUFRÁGIU, naufragii, s. n. Accident suferit de o navă, care duce la scufundarea ei sau la imposibilitatea de a-și continua călătoria. [Pr.: na-u-] – Din lat. naufragium, it. naufragio.

DOOM

naufrágiu [giu pron. giu] (na-u-fra-) s. n., art. naufrágiul; pl. naufrágii, art. naufrágiile (-gi-i-)

naufragiul
NAUFRÁGIU, naufragii, s. n. Accident suferit de o navă, care duce la scufundarea ei sau la imposibilitatea de a-și continua călătoria. [Pr.: na-u-] – Din lat. naufragium, it. naufragio.

DOOM

naufrágiu [giu pron. giu] (na-u-fra-) s. n., art. naufrágiul; pl. naufrágii, art. naufrágiile (-gi-i-)

naufragiului
NAUFRÁGIU, naufragii, s. n. Accident suferit de o navă, care duce la scufundarea ei sau la imposibilitatea de a-și continua călătoria. [Pr.: na-u-] – Din lat. naufragium, it. naufragio.

DOOM

naufrágiu [giu pron. giu] (na-u-fra-) s. n., art. naufrágiul; pl. naufrágii, art. naufrágiile (-gi-i-)

naumahie
NAUMAHÍE s.f. Spectacol la vechii romani, constând dintr-o luptă navală; loc unde se dădea această luptă. [Pron. na-u-, gen. -iei. / < lat., gr. naumachia < gr. naus – navă, mache – luptă].

DOOM

naumahíe (rar) (na-u-) s. f., art. naumahía, g.-d. naumahíi, art. naumahíei

naupatia
NAUPATÍE, naupatii, s. f. (Med.) Rău de mare. [Pr.: na-u-] – Din fr. naupathie.

DOOM

naupatíe (na-u-) s. f., art. naupatía, g.-d. art. naupatíei; pl. naupatíi, art. naupatíile

naupatie
NAUPATÍE, naupatii, s. f. (Med.) Rău de mare. [Pr.: na-u-] – Din fr. naupathie.

DOOM

naupatíe (na-u-) s. f., art. naupatía, g.-d. art. naupatíei; pl. naupatíi, art. naupatíile

naupatiei
NAUPATÍE, naupatii, s. f. (Med.) Rău de mare. [Pr.: na-u-] – Din fr. naupathie.

DOOM

naupatíe (na-u-) s. f., art. naupatía, g.-d. art. naupatíei; pl. naupatíi, art. naupatíile

naupatii
NAUPATÍE, naupatii, s. f. (Med.) Rău de mare. [Pr.: na-u-] – Din fr. naupathie.

DOOM

naupatíe (na-u-) s. f., art. naupatía, g.-d. art. naupatíei; pl. naupatíi, art. naupatíile

naupatiile
NAUPATÍE, naupatii, s. f. (Med.) Rău de mare. [Pr.: na-u-] – Din fr. naupathie.

DOOM

naupatíe (na-u-) s. f., art. naupatía, g.-d. art. naupatíei; pl. naupatíi, art. naupatíile

naupatiilor
NAUPATÍE, naupatii, s. f. (Med.) Rău de mare. [Pr.: na-u-] – Din fr. naupathie.

DOOM

naupatíe (na-u-) s. f., art. naupatía, g.-d. art. naupatíei; pl. naupatíi, art. naupatíile

naupliades
Naupliades, denumire purtată de Palamedes, fiul lui Nauplius.

naupliadul
Naupliadul = Naupliades.

naupliu
Naupliu = Nauplius.

nauplius
NAÚPLIUS s. m. Prima formă larvară a crustaceelor, care are un ochi și trei perechi de apendice. [Pr.: na-u-pli-us] – Din fr. nauplius.

DOOM

naúplius (-u-pli-us) s. m.

naupliusul
NAÚPLIUS s. m. Prima formă larvară a crustaceelor, care are un ochi și trei perechi de apendice. [Pr.: na-u-pli-us] – Din fr. nauplius.

DOOM

naúplius (-u-pli-us) s. m.

naupliusului
NAÚPLIUS s. m. Prima formă larvară a crustaceelor, care are un ochi și trei perechi de apendice. [Pr.: na-u-pli-us] – Din fr. nauplius.

DOOM

naúplius (-u-pli-us) s. m.

nauran
NAURUÁN, -Ă, nauruani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Nauru sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Nauru sau nauruanilor (1), privitor la Republica Nauru sau la nauruani. ♦ (Substantiv, f.) Limbă vorbită de nauruani. – Nauru (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

nauruán (referitor la Nauru) (na-u-ru-an) adj. m., s. m., pl. nauruáni; adj. f., s. f. nauruánă, pl. nauruáne

naurană
NAURUÁN, -Ă, nauruani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Nauru sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Nauru sau nauruanilor (1), privitor la Republica Nauru sau la nauruani. ♦ (Substantiv, f.) Limbă vorbită de nauruani. – Nauru (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

nauruán (referitor la Nauru) (na-u-ru-an) adj. m., s. m., pl. nauruáni; adj. f., s. f. nauruánă, pl. nauruáne

nauruan
NAURUÁN, -Ă, nauruani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Republicii Nauru sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Republicii Nauru sau nauruanilor (1), privitor la Republica Nauru sau la nauruani. ♦ (Substantiv, f.) Limbă vorbită de nauruani. – Nauru (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

nauruán (referitor la Nauru) (na-u-ru-an) adj. m., s. m., pl. nauruáni; adj. f., s. f. nauruánă, pl. nauruáne

nausea
NAUSÉA s.f. (Liv.) Senzație de vomă; greață. [Pron. -se-a. / cf. lat. nausea, fr. nausée].

nausee
NAUSÉA s.f. (Liv.) Senzație de vomă; greață. [Pron. -se-a. / cf. lat. nausea, fr. nausée].

nauseei
NAUSÉA s.f. (Liv.) Senzație de vomă; greață. [Pron. -se-a. / cf. lat. nausea, fr. nausée].

nauseele
NAUSÉA s.f. (Liv.) Senzație de vomă; greață. [Pron. -se-a. / cf. lat. nausea, fr. nausée].

nauseelor
NAUSÉA s.f. (Liv.) Senzație de vomă; greață. [Pron. -se-a. / cf. lat. nausea, fr. nausée].

nausicaa
Nausicaa, frumoasa fiică a lui Alcinous, regele feacilor, și a reginei Arete. Cînd Odysseus a naufragiat mînat de furtună pe țărmurile Phaeaciei, Nausicaa l-a întîmpinat pe malul mării și l-a condus la palatul tatălui ei (v. și Alcinous).

nausithous
Nausithous 1. Fiul zeului Poseidon și al Periboeei și rege al feacilor. A avut, la rîndul lui, un fiu, pe Alcinous. 2. Fiul lui Odysseus și al lui Calypso (sau Circe).

nausitou
Nausitou = Nausithous.

naut
-NAÚT Element secund de compunere savantă, cu sensul de „care face parte din echipajul unei nave (de orice fel)”, „navigator”. [Pron. -na-ut. / cf. it. nauta, lat. nauta, gr. nautes].

nautic
NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.

DOOM

naútic adj. m., pl. naútici; f. naútică, pl. naútice

nautica
NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.

DOOM

naútic adj. m., pl. naútici; f. naútică, pl. naútice

nautica
NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.

DOOM

naútică s. f., g.-d. art. naúticii

nautice
NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.

DOOM

naútic adj. m., pl. naútici; f. naútică, pl. naútice

nauticei
NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.

DOOM

naútic adj. m., pl. naútici; f. naútică, pl. naútice

nauticele
NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.

DOOM

naútic adj. m., pl. naútici; f. naútică, pl. naútice

nauticelor
NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.

DOOM

naútic adj. m., pl. naútici; f. naútică, pl. naútice

nautici
NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.

DOOM

naútic adj. m., pl. naútici; f. naútică, pl. naútice

nautici
NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.

DOOM

naútică s. f., g.-d. art. naúticii

nauticii
NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.

DOOM

naútic adj. m., pl. naútici; f. naútică, pl. naútice

nauticii
NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.

DOOM

naútică s. f., g.-d. art. naúticii

nauticilor
NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.

DOOM

naútic adj. m., pl. naútici; f. naútică, pl. naútice

nauticul
NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.

DOOM

naútic adj. m., pl. naútici; f. naútică, pl. naútice

nauticului
NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.

DOOM

naútic adj. m., pl. naútici; f. naútică, pl. naútice

nautil
NAUTÍLUS s. m. v. nautil.

DOOM

nautíl (na-u-) s. m., pl. nautíli

nautili
NAUTÍLUS s. m. v. nautil.

DOOM

nautíl (na-u-) s. m., pl. nautíli

nautilii
NAUTÍLUS s. m. v. nautil.

DOOM

nautíl (na-u-) s. m., pl. nautíli

nautililor
NAUTÍLUS s. m. v. nautil.

DOOM

nautíl (na-u-) s. m., pl. nautíli

nautiloid
NAUTILOÍD, nautiloide, s. n. (La pl.) Ordin de cefalopode fosile și actuale cu cochilia externă împărțită în mai multe compartimente; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: na-u-] – Din fr. nautiloïdées.

DOOM

nautiloíd (na-u-) s. n., pl. nautiloíde

nautiloide
NAUTILOÍD, nautiloide, s. n. (La pl.) Ordin de cefalopode fosile și actuale cu cochilia externă împărțită în mai multe compartimente; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: na-u-] – Din fr. nautiloïdées.

DOOM

nautiloíd (na-u-) s. n., pl. nautiloíde

nautiloidele
NAUTILOÍD, nautiloide, s. n. (La pl.) Ordin de cefalopode fosile și actuale cu cochilia externă împărțită în mai multe compartimente; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: na-u-] – Din fr. nautiloïdées.

DOOM

nautiloíd (na-u-) s. n., pl. nautiloíde

nautiloidelor
NAUTILOÍD, nautiloide, s. n. (La pl.) Ordin de cefalopode fosile și actuale cu cochilia externă împărțită în mai multe compartimente; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: na-u-] – Din fr. nautiloïdées.

DOOM

nautiloíd (na-u-) s. n., pl. nautiloíde

nautiloidul
NAUTILOÍD, nautiloide, s. n. (La pl.) Ordin de cefalopode fosile și actuale cu cochilia externă împărțită în mai multe compartimente; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: na-u-] – Din fr. nautiloïdées.

DOOM

nautiloíd (na-u-) s. n., pl. nautiloíde

nautiloidului
NAUTILOÍD, nautiloide, s. n. (La pl.) Ordin de cefalopode fosile și actuale cu cochilia externă împărțită în mai multe compartimente; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: na-u-] – Din fr. nautiloïdées.

DOOM

nautiloíd (na-u-) s. n., pl. nautiloíde

nautilul
NAUTÍLUS s. m. v. nautil.

DOOM

nautíl (na-u-) s. m., pl. nautíli

nautilului
NAUTÍLUS s. m. v. nautil.

DOOM

nautíl (na-u-) s. m., pl. nautíli

nautilus
NAUTÍLUS s. m. v. nautil.

DOOM

nautíl (na-u-) s. m., pl. nautíli

nautofoane
NAUTOFÓN s.n. (Mar.) Emițător de sunete aeriene bazat pe vibrația unei membrane metalice acționate de un electromagnet, servind ca mijloc de semnalizare acustică pe timp de ceață. [Pron. -na-u-. / < fr. nautophone].

nautofoanele
NAUTOFÓN s.n. (Mar.) Emițător de sunete aeriene bazat pe vibrația unei membrane metalice acționate de un electromagnet, servind ca mijloc de semnalizare acustică pe timp de ceață. [Pron. -na-u-. / < fr. nautophone].

nautofoanelor
NAUTOFÓN s.n. (Mar.) Emițător de sunete aeriene bazat pe vibrația unei membrane metalice acționate de un electromagnet, servind ca mijloc de semnalizare acustică pe timp de ceață. [Pron. -na-u-. / < fr. nautophone].

nautofon
NAUTOFÓN s.n. (Mar.) Emițător de sunete aeriene bazat pe vibrația unei membrane metalice acționate de un electromagnet, servind ca mijloc de semnalizare acustică pe timp de ceață. [Pron. -na-u-. / < fr. nautophone].

nautofonul
NAUTOFÓN s.n. (Mar.) Emițător de sunete aeriene bazat pe vibrația unei membrane metalice acționate de un electromagnet, servind ca mijloc de semnalizare acustică pe timp de ceață. [Pron. -na-u-. / < fr. nautophone].

nautofonului
NAUTOFÓN s.n. (Mar.) Emițător de sunete aeriene bazat pe vibrația unei membrane metalice acționate de un electromagnet, servind ca mijloc de semnalizare acustică pe timp de ceață. [Pron. -na-u-. / < fr. nautophone].

nav
NAVO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) navă”. [Var. navi-. / < lat. navis].

nava
NÁVĂ, nave, s. f. 1. Vehicul construit, amenajat și echipat pentru a pluti și a se deplasa pe (și sub) apă, în scopul efectuării transporturilor de mărfuri sau de oameni, executării unor lucrări tehnice etc.; vas. 2. (Adesea urmat de determinări) Aeronavă; spec. aeronavă pentru zborurile extraterestre. 3. Naos. – Din fr. nave, lat. navis, it. nave.

DOOM

návă s. f., g.-d. art. návei; pl. náve

navaja
NAVÁJA s.f. (Rar) Cuțit spaniol cu lama lungă și ușor curbată. [Pron. navaha. / < sp. navaja].

navaje
NAVÁJA s.f. (Rar) Cuțit spaniol cu lama lungă și ușor curbată. [Pron. navaha. / < sp. navaja].

navajei
NAVÁJA s.f. (Rar) Cuțit spaniol cu lama lungă și ușor curbată. [Pron. navaha. / < sp. navaja].

navajele
NAVÁJA s.f. (Rar) Cuțit spaniol cu lama lungă și ușor curbată. [Pron. navaha. / < sp. navaja].

navajelor
NAVÁJA s.f. (Rar) Cuțit spaniol cu lama lungă și ușor curbată. [Pron. navaha. / < sp. navaja].

naval
NAVÁL, -Ă, navali, -e, adj. Care ține de nave (1) sau de navigație, privitor la nave sau la navigație. – Din fr. naval.

DOOM

navál adj. m., pl. naváli; f. naválă, pl. navále

navala
NAVÁL, -Ă, navali, -e, adj. Care ține de nave (1) sau de navigație, privitor la nave sau la navigație. – Din fr. naval.

DOOM

navál adj. m., pl. naváli; f. naválă, pl. navále

navale
NAVÁL, -Ă, navali, -e, adj. Care ține de nave (1) sau de navigație, privitor la nave sau la navigație. – Din fr. naval.

DOOM

navál adj. m., pl. naváli; f. naválă, pl. navále

navalei
NAVÁL, -Ă, navali, -e, adj. Care ține de nave (1) sau de navigație, privitor la nave sau la navigație. – Din fr. naval.

DOOM

navál adj. m., pl. naváli; f. naválă, pl. navále

navalele
NAVÁL, -Ă, navali, -e, adj. Care ține de nave (1) sau de navigație, privitor la nave sau la navigație. – Din fr. naval.

DOOM

navál adj. m., pl. naváli; f. naválă, pl. navále

navalelor
NAVÁL, -Ă, navali, -e, adj. Care ține de nave (1) sau de navigație, privitor la nave sau la navigație. – Din fr. naval.

DOOM

navál adj. m., pl. naváli; f. naválă, pl. navále

navali
NAVÁL, -Ă, navali, -e, adj. Care ține de nave (1) sau de navigație, privitor la nave sau la navigație. – Din fr. naval.

DOOM

navál adj. m., pl. naváli; f. naválă, pl. navále

navalii
NAVÁL, -Ă, navali, -e, adj. Care ține de nave (1) sau de navigație, privitor la nave sau la navigație. – Din fr. naval.

DOOM

navál adj. m., pl. naváli; f. naválă, pl. navále

navalilor
NAVÁL, -Ă, navali, -e, adj. Care ține de nave (1) sau de navigație, privitor la nave sau la navigație. – Din fr. naval.

DOOM

navál adj. m., pl. naváli; f. naválă, pl. navále

navalul
NAVÁL, -Ă, navali, -e, adj. Care ține de nave (1) sau de navigație, privitor la nave sau la navigație. – Din fr. naval.

DOOM

navál adj. m., pl. naváli; f. naválă, pl. navále

navalului
NAVÁL, -Ă, navali, -e, adj. Care ține de nave (1) sau de navigație, privitor la nave sau la navigație. – Din fr. naval.

DOOM

navál adj. m., pl. naváli; f. naválă, pl. navále

navarh
NAVÁRH s.m. (Ant.) Comandant al unei flote. [< fr. navarque, lat. navarchus, gr. nauarchos].

navarhi
NAVÁRH s.m. (Ant.) Comandant al unei flote. [< fr. navarque, lat. navarchus, gr. nauarchos].

navarhii
NAVÁRH s.m. (Ant.) Comandant al unei flote. [< fr. navarque, lat. navarchus, gr. nauarchos].

navarhilor
NAVÁRH s.m. (Ant.) Comandant al unei flote. [< fr. navarque, lat. navarchus, gr. nauarchos].

navarhul
NAVÁRH s.m. (Ant.) Comandant al unei flote. [< fr. navarque, lat. navarchus, gr. nauarchos].

navarhului
NAVÁRH s.m. (Ant.) Comandant al unei flote. [< fr. navarque, lat. navarchus, gr. nauarchos].

nave
NÁVĂ, nave, s. f. 1. Vehicul construit, amenajat și echipat pentru a pluti și a se deplasa pe (și sub) apă, în scopul efectuării transporturilor de mărfuri sau de oameni, executării unor lucrări tehnice etc.; vas. 2. (Adesea urmat de determinări) Aeronavă; spec. aeronavă pentru zborurile extraterestre. 3. Naos. – Din fr. nave, lat. navis, it. nave.

DOOM

návă s. f., g.-d. art. návei; pl. náve

navei
NÁVĂ, nave, s. f. 1. Vehicul construit, amenajat și echipat pentru a pluti și a se deplasa pe (și sub) apă, în scopul efectuării transporturilor de mărfuri sau de oameni, executării unor lucrări tehnice etc.; vas. 2. (Adesea urmat de determinări) Aeronavă; spec. aeronavă pentru zborurile extraterestre. 3. Naos. – Din fr. nave, lat. navis, it. nave.

DOOM

návă s. f., g.-d. art. návei; pl. náve

navele
NÁVĂ, nave, s. f. 1. Vehicul construit, amenajat și echipat pentru a pluti și a se deplasa pe (și sub) apă, în scopul efectuării transporturilor de mărfuri sau de oameni, executării unor lucrări tehnice etc.; vas. 2. (Adesea urmat de determinări) Aeronavă; spec. aeronavă pentru zborurile extraterestre. 3. Naos. – Din fr. nave, lat. navis, it. nave.

DOOM

návă s. f., g.-d. art. návei; pl. náve

navelor
NÁVĂ, nave, s. f. 1. Vehicul construit, amenajat și echipat pentru a pluti și a se deplasa pe (și sub) apă, în scopul efectuării transporturilor de mărfuri sau de oameni, executării unor lucrări tehnice etc.; vas. 2. (Adesea urmat de determinări) Aeronavă; spec. aeronavă pentru zborurile extraterestre. 3. Naos. – Din fr. nave, lat. navis, it. nave.

DOOM

návă s. f., g.-d. art. návei; pl. náve

naveta
NAVÉTĂ¹, navete, s. f. 1. Instrument de forma unui ac lung cu care se lucrează plase, fileuri. 2. Parcurgerea de către o persoană a unui drum dus și întors, cu regularitate, de obicei între două localități (relativ apropiate). A face naveta. 3. Vehicul de transport în comun care asigură legătura între două puncte relativ apropiate, efectuând regulat drumuri dus și întors. ◊ Navetă spațială = vehicul spațial cu echipaj uman care se lansează în spațiu cu ajutorul unei rachete puternice și revine pe Pământ cu mijloacele proprii de bord. 4. Obiect (în formă de ladă compartimentată) care servește la transportul unor produse alimentare. – Din fr. navette.

DOOM

navétă s. f., g.-d. art. navétei; pl. navéte

navete
NAVÉTĂ¹, navete, s. f. 1. Instrument de forma unui ac lung cu care se lucrează plase, fileuri. 2. Parcurgerea de către o persoană a unui drum dus și întors, cu regularitate, de obicei între două localități (relativ apropiate). A face naveta. 3. Vehicul de transport în comun care asigură legătura între două puncte relativ apropiate, efectuând regulat drumuri dus și întors. ◊ Navetă spațială = vehicul spațial cu echipaj uman care se lansează în spațiu cu ajutorul unei rachete puternice și revine pe Pământ cu mijloacele proprii de bord. 4. Obiect (în formă de ladă compartimentată) care servește la transportul unor produse alimentare. – Din fr. navette.

DOOM

navétă s. f., g.-d. art. navétei; pl. navéte

navetei
NAVÉTĂ¹, navete, s. f. 1. Instrument de forma unui ac lung cu care se lucrează plase, fileuri. 2. Parcurgerea de către o persoană a unui drum dus și întors, cu regularitate, de obicei între două localități (relativ apropiate). A face naveta. 3. Vehicul de transport în comun care asigură legătura între două puncte relativ apropiate, efectuând regulat drumuri dus și întors. ◊ Navetă spațială = vehicul spațial cu echipaj uman care se lansează în spațiu cu ajutorul unei rachete puternice și revine pe Pământ cu mijloacele proprii de bord. 4. Obiect (în formă de ladă compartimentată) care servește la transportul unor produse alimentare. – Din fr. navette.

DOOM

navétă s. f., g.-d. art. navétei; pl. navéte

navetele
NAVÉTĂ¹, navete, s. f. 1. Instrument de forma unui ac lung cu care se lucrează plase, fileuri. 2. Parcurgerea de către o persoană a unui drum dus și întors, cu regularitate, de obicei între două localități (relativ apropiate). A face naveta. 3. Vehicul de transport în comun care asigură legătura între două puncte relativ apropiate, efectuând regulat drumuri dus și întors. ◊ Navetă spațială = vehicul spațial cu echipaj uman care se lansează în spațiu cu ajutorul unei rachete puternice și revine pe Pământ cu mijloacele proprii de bord. 4. Obiect (în formă de ladă compartimentată) care servește la transportul unor produse alimentare. – Din fr. navette.

DOOM

navétă s. f., g.-d. art. navétei; pl. navéte

navetelor
NAVÉTĂ¹, navete, s. f. 1. Instrument de forma unui ac lung cu care se lucrează plase, fileuri. 2. Parcurgerea de către o persoană a unui drum dus și întors, cu regularitate, de obicei între două localități (relativ apropiate). A face naveta. 3. Vehicul de transport în comun care asigură legătura între două puncte relativ apropiate, efectuând regulat drumuri dus și întors. ◊ Navetă spațială = vehicul spațial cu echipaj uman care se lansează în spațiu cu ajutorul unei rachete puternice și revine pe Pământ cu mijloacele proprii de bord. 4. Obiect (în formă de ladă compartimentată) care servește la transportul unor produse alimentare. – Din fr. navette.

DOOM

navétă s. f., g.-d. art. navétei; pl. navéte

navetist
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetist
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetista
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetista
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetiste
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetiste
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetistei
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetistei
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetistele
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetistele
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetistelor
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetistelor
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetistul
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetistul
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetistului
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetistului
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetiști
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetiști
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetiștii
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetiștii
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetiștilor
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navetiștilor
NAVETÍST, -Ă, navetiști, -ste, adj., s. m. și f. (Persoană) care face naveta¹ (2) cu un mijloc de transport. – Navetă¹ + suf. -ist.

DOOM

navetíst adj. m., s. m., pl. navetíști; adj. f., s. f. navetístă, pl. navetíste

navi
NAVI- v. navo-.

navicert
NAVICÉRT s.n. (Mar.) Certificat de navigație pentru marfă, eliberat de reprezentanții diplomatici sau de consulul unui stat beligerant dintr-o țară neutră. [< fr. , engl. navicert].

navicerte
NAVICÉRT s.n. (Mar.) Certificat de navigație pentru marfă, eliberat de reprezentanții diplomatici sau de consulul unui stat beligerant dintr-o țară neutră. [< fr. , engl. navicert].

navicertele
NAVICÉRT s.n. (Mar.) Certificat de navigație pentru marfă, eliberat de reprezentanții diplomatici sau de consulul unui stat beligerant dintr-o țară neutră. [< fr. , engl. navicert].

navicertelor
NAVICÉRT s.n. (Mar.) Certificat de navigație pentru marfă, eliberat de reprezentanții diplomatici sau de consulul unui stat beligerant dintr-o țară neutră. [< fr. , engl. navicert].

navicertul
NAVICÉRT s.n. (Mar.) Certificat de navigație pentru marfă, eliberat de reprezentanții diplomatici sau de consulul unui stat beligerant dintr-o țară neutră. [< fr. , engl. navicert].

navicertului
NAVICÉRT s.n. (Mar.) Certificat de navigație pentru marfă, eliberat de reprezentanții diplomatici sau de consulul unui stat beligerant dintr-o țară neutră. [< fr. , engl. navicert].

navicerturi
NAVICÉRT s.n. (Mar.) Certificat de navigație pentru marfă, eliberat de reprezentanții diplomatici sau de consulul unui stat beligerant dintr-o țară neutră. [< fr. , engl. navicert].

navicerturile
NAVICÉRT s.n. (Mar.) Certificat de navigație pentru marfă, eliberat de reprezentanții diplomatici sau de consulul unui stat beligerant dintr-o țară neutră. [< fr. , engl. navicert].

navicerturilor
NAVICÉRT s.n. (Mar.) Certificat de navigație pentru marfă, eliberat de reprezentanții diplomatici sau de consulul unui stat beligerant dintr-o țară neutră. [< fr. , engl. navicert].

navicular
NAVICULÁR, -Ă adj. În formă de nacelă, de barcă. [Cf. fr. naviculaire].

naviculara
NAVICULÁR, -Ă adj. În formă de nacelă, de barcă. [Cf. fr. naviculaire].

naviculare
NAVICULÁR, -Ă adj. În formă de nacelă, de barcă. [Cf. fr. naviculaire].

navicularei
NAVICULÁR, -Ă adj. În formă de nacelă, de barcă. [Cf. fr. naviculaire].

navicularele
NAVICULÁR, -Ă adj. În formă de nacelă, de barcă. [Cf. fr. naviculaire].

navicularelor
NAVICULÁR, -Ă adj. În formă de nacelă, de barcă. [Cf. fr. naviculaire].

naviculari
NAVICULÁR, -Ă adj. În formă de nacelă, de barcă. [Cf. fr. naviculaire].

navicularii
NAVICULÁR, -Ă adj. În formă de nacelă, de barcă. [Cf. fr. naviculaire].

navicularilor
NAVICULÁR, -Ă adj. În formă de nacelă, de barcă. [Cf. fr. naviculaire].

navicularul
NAVICULÁR, -Ă adj. În formă de nacelă, de barcă. [Cf. fr. naviculaire].

navicularului
NAVICULÁR, -Ă adj. În formă de nacelă, de barcă. [Cf. fr. naviculaire].

navifoane
NAVIFÓN s.n. Aparat telefonic, de construcție specială, folosit la bordul navelor. [Cf. engl. naviphone].

navifoanele
NAVIFÓN s.n. Aparat telefonic, de construcție specială, folosit la bordul navelor. [Cf. engl. naviphone].

navifoanelor
NAVIFÓN s.n. Aparat telefonic, de construcție specială, folosit la bordul navelor. [Cf. engl. naviphone].

navifon
NAVIFÓN s.n. Aparat telefonic, de construcție specială, folosit la bordul navelor. [Cf. engl. naviphone].

navifonul
NAVIFÓN s.n. Aparat telefonic, de construcție specială, folosit la bordul navelor. [Cf. engl. naviphone].

navifonului
NAVIFÓN s.n. Aparat telefonic, de construcție specială, folosit la bordul navelor. [Cf. engl. naviphone].

naviga
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigabil
NAVIGÁBIL, -Ă, navigabili, -e, adj. (Despre ape) Care permite navigația. – Din fr. navigable, it. navigabile.

DOOM

navigábil adj. m., pl. navigábili; f. navigábilă, pl. navigábile

navigabila
NAVIGÁBIL, -Ă, navigabili, -e, adj. (Despre ape) Care permite navigația. – Din fr. navigable, it. navigabile.

DOOM

navigábil adj. m., pl. navigábili; f. navigábilă, pl. navigábile

navigabile
NAVIGÁBIL, -Ă, navigabili, -e, adj. (Despre ape) Care permite navigația. – Din fr. navigable, it. navigabile.

DOOM

navigábil adj. m., pl. navigábili; f. navigábilă, pl. navigábile

navigabilei
NAVIGÁBIL, -Ă, navigabili, -e, adj. (Despre ape) Care permite navigația. – Din fr. navigable, it. navigabile.

DOOM

navigábil adj. m., pl. navigábili; f. navigábilă, pl. navigábile

navigabilele
NAVIGÁBIL, -Ă, navigabili, -e, adj. (Despre ape) Care permite navigația. – Din fr. navigable, it. navigabile.

DOOM

navigábil adj. m., pl. navigábili; f. navigábilă, pl. navigábile

navigabilelor
NAVIGÁBIL, -Ă, navigabili, -e, adj. (Despre ape) Care permite navigația. – Din fr. navigable, it. navigabile.

DOOM

navigábil adj. m., pl. navigábili; f. navigábilă, pl. navigábile

navigabili
NAVIGÁBIL, -Ă, navigabili, -e, adj. (Despre ape) Care permite navigația. – Din fr. navigable, it. navigabile.

DOOM

navigábil adj. m., pl. navigábili; f. navigábilă, pl. navigábile

navigabilii
NAVIGÁBIL, -Ă, navigabili, -e, adj. (Despre ape) Care permite navigația. – Din fr. navigable, it. navigabile.

DOOM

navigábil adj. m., pl. navigábili; f. navigábilă, pl. navigábile

navigabililor
NAVIGÁBIL, -Ă, navigabili, -e, adj. (Despre ape) Care permite navigația. – Din fr. navigable, it. navigabile.

DOOM

navigábil adj. m., pl. navigábili; f. navigábilă, pl. navigábile

navigabilitate
NAVIGABILITÁTE s. f. Însușirea unei ape de a fi navigabilă. – Din fr. navigabilité.

DOOM

navigabilitáte s. f., g.-d. art. navigabilitắții

navigabilitatea
NAVIGABILITÁTE s. f. Însușirea unei ape de a fi navigabilă. – Din fr. navigabilité.

DOOM

navigabilitáte s. f., g.-d. art. navigabilitắții

navigabilități
NAVIGABILITÁTE s. f. Însușirea unei ape de a fi navigabilă. – Din fr. navigabilité.

DOOM

navigabilitáte s. f., g.-d. art. navigabilitắții

navigabilității
NAVIGABILITÁTE s. f. Însușirea unei ape de a fi navigabilă. – Din fr. navigabilité.

DOOM

navigabilitáte s. f., g.-d. art. navigabilitắții

navigabiliza
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizai
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizam
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizare
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizare
NAVIGABILIZÁRE s.f. Acțiunea de a navigabiliza și rezultatul ei. [< navigabiliza].

navigabilizarea
NAVIGABILIZÁRE s.f. Acțiunea de a navigabiliza și rezultatul ei. [< navigabiliza].

navigabilizară
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizarăm
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizarăți
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizase
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizasem
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizaseră
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizaserăm
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizaserăți
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizaseși
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizaseți
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizat
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizau
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizași
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizați
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizează
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizez
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizeze
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizezi
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizând
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizînd
NAVIGABILIZÁ vb. I. tr. A amenaja un curs de apă sau o cale de acces într-un port pentru navigația navelor. [Et. incertă].

navigabilizări
NAVIGABILIZÁRE s.f. Acțiunea de a navigabiliza și rezultatul ei. [< navigabiliza].

navigabilizării
NAVIGABILIZÁRE s.f. Acțiunea de a navigabiliza și rezultatul ei. [< navigabiliza].

navigabilizările
NAVIGABILIZÁRE s.f. Acțiunea de a navigabiliza și rezultatul ei. [< navigabiliza].

navigabilizărilor
NAVIGABILIZÁRE s.f. Acțiunea de a navigabiliza și rezultatul ei. [< navigabiliza].

navigabilul
NAVIGÁBIL, -Ă, navigabili, -e, adj. (Despre ape) Care permite navigația. – Din fr. navigable, it. navigabile.

DOOM

navigábil adj. m., pl. navigábili; f. navigábilă, pl. navigábile

navigabilului
NAVIGÁBIL, -Ă, navigabili, -e, adj. (Despre ape) Care permite navigația. – Din fr. navigable, it. navigabile.

DOOM

navigábil adj. m., pl. navigábili; f. navigábilă, pl. navigábile

navigai
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigam
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigant
NAVIGÁNT, -Ă, naviganți, -te, adj. Care navighează. ◊ Personal navigant = personal care face parte din echipajul unei nave sau aeronave. – Din fr. navigant.

DOOM

navigánt adj. m., pl. navigánți; f. navigántă, pl. navigánte

naviganta
NAVIGÁNT, -Ă, naviganți, -te, adj. Care navighează. ◊ Personal navigant = personal care face parte din echipajul unei nave sau aeronave. – Din fr. navigant.

DOOM

navigánt adj. m., pl. navigánți; f. navigántă, pl. navigánte

navigante
NAVIGÁNT, -Ă, naviganți, -te, adj. Care navighează. ◊ Personal navigant = personal care face parte din echipajul unei nave sau aeronave. – Din fr. navigant.

DOOM

navigánt adj. m., pl. navigánți; f. navigántă, pl. navigánte

navigantei
NAVIGÁNT, -Ă, naviganți, -te, adj. Care navighează. ◊ Personal navigant = personal care face parte din echipajul unei nave sau aeronave. – Din fr. navigant.

DOOM

navigánt adj. m., pl. navigánți; f. navigántă, pl. navigánte

navigantele
NAVIGÁNT, -Ă, naviganți, -te, adj. Care navighează. ◊ Personal navigant = personal care face parte din echipajul unei nave sau aeronave. – Din fr. navigant.

DOOM

navigánt adj. m., pl. navigánți; f. navigántă, pl. navigánte

navigantelor
NAVIGÁNT, -Ă, naviganți, -te, adj. Care navighează. ◊ Personal navigant = personal care face parte din echipajul unei nave sau aeronave. – Din fr. navigant.

DOOM

navigánt adj. m., pl. navigánți; f. navigántă, pl. navigánte

navigantul
NAVIGÁNT, -Ă, naviganți, -te, adj. Care navighează. ◊ Personal navigant = personal care face parte din echipajul unei nave sau aeronave. – Din fr. navigant.

DOOM

navigánt adj. m., pl. navigánți; f. navigántă, pl. navigánte

navigantului
NAVIGÁNT, -Ă, naviganți, -te, adj. Care navighează. ◊ Personal navigant = personal care face parte din echipajul unei nave sau aeronave. – Din fr. navigant.

DOOM

navigánt adj. m., pl. navigánți; f. navigántă, pl. navigánte

naviganți
NAVIGÁNT, -Ă, naviganți, -te, adj. Care navighează. ◊ Personal navigant = personal care face parte din echipajul unei nave sau aeronave. – Din fr. navigant.

DOOM

navigánt adj. m., pl. navigánți; f. navigántă, pl. navigánte

naviganții
NAVIGÁNT, -Ă, naviganți, -te, adj. Care navighează. ◊ Personal navigant = personal care face parte din echipajul unei nave sau aeronave. – Din fr. navigant.

DOOM

navigánt adj. m., pl. navigánți; f. navigántă, pl. navigánte

naviganților
NAVIGÁNT, -Ă, naviganți, -te, adj. Care navighează. ◊ Personal navigant = personal care face parte din echipajul unei nave sau aeronave. – Din fr. navigant.

DOOM

navigánt adj. m., pl. navigánți; f. navigántă, pl. navigánte

navigare
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigare
NAVIGÁRE s. f. Acțiunea de a naviga și rezultatul ei. – V. naviga.

DOOM

navigáre s. f., g.-d. art. navigắrii

navigarea
NAVIGÁRE s. f. Acțiunea de a naviga și rezultatul ei. – V. naviga.

DOOM

navigáre s. f., g.-d. art. navigắrii

navigară
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigarăm
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigarăți
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigase
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigasem
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigaseră
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigaserăm
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigaserăți
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigaseși
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigaseți
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigat
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigatoare
NAVIGATÓR, -OÁRE, navigatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care întreprinde lungi călătorii pe mări și oceane; persoană care conduce o navă (1) sau face parte din personalul unei nave; p. ext. persoană care călătorește pe apă. 2. Membru al echipajului unei aeronave care conduce efectiv zborul ei. – Din fr. navigateur, it. navigatore.

DOOM

navigatór s. m., pl. navigatóri

navigatoarea
NAVIGATÓR, -OÁRE, navigatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care întreprinde lungi călătorii pe mări și oceane; persoană care conduce o navă (1) sau face parte din personalul unei nave; p. ext. persoană care călătorește pe apă. 2. Membru al echipajului unei aeronave care conduce efectiv zborul ei. – Din fr. navigateur, it. navigatore.

DOOM

navigatór s. m., pl. navigatóri

navigatoarei
NAVIGATÓR, -OÁRE, navigatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care întreprinde lungi călătorii pe mări și oceane; persoană care conduce o navă (1) sau face parte din personalul unei nave; p. ext. persoană care călătorește pe apă. 2. Membru al echipajului unei aeronave care conduce efectiv zborul ei. – Din fr. navigateur, it. navigatore.

DOOM

navigatór s. m., pl. navigatóri

navigatoarele
NAVIGATÓR, -OÁRE, navigatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care întreprinde lungi călătorii pe mări și oceane; persoană care conduce o navă (1) sau face parte din personalul unei nave; p. ext. persoană care călătorește pe apă. 2. Membru al echipajului unei aeronave care conduce efectiv zborul ei. – Din fr. navigateur, it. navigatore.

DOOM

navigatór s. m., pl. navigatóri

navigatoarelor
NAVIGATÓR, -OÁRE, navigatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care întreprinde lungi călătorii pe mări și oceane; persoană care conduce o navă (1) sau face parte din personalul unei nave; p. ext. persoană care călătorește pe apă. 2. Membru al echipajului unei aeronave care conduce efectiv zborul ei. – Din fr. navigateur, it. navigatore.

DOOM

navigatór s. m., pl. navigatóri

navigator
NAVIGATÓR, -OÁRE, navigatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care întreprinde lungi călătorii pe mări și oceane; persoană care conduce o navă (1) sau face parte din personalul unei nave; p. ext. persoană care călătorește pe apă. 2. Membru al echipajului unei aeronave care conduce efectiv zborul ei. – Din fr. navigateur, it. navigatore.

DOOM

navigatór s. m., pl. navigatóri

navigatori
NAVIGATÓR, -OÁRE, navigatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care întreprinde lungi călătorii pe mări și oceane; persoană care conduce o navă (1) sau face parte din personalul unei nave; p. ext. persoană care călătorește pe apă. 2. Membru al echipajului unei aeronave care conduce efectiv zborul ei. – Din fr. navigateur, it. navigatore.

DOOM

navigatór s. m., pl. navigatóri

navigatorii
NAVIGATÓR, -OÁRE, navigatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care întreprinde lungi călătorii pe mări și oceane; persoană care conduce o navă (1) sau face parte din personalul unei nave; p. ext. persoană care călătorește pe apă. 2. Membru al echipajului unei aeronave care conduce efectiv zborul ei. – Din fr. navigateur, it. navigatore.

DOOM

navigatór s. m., pl. navigatóri

navigatorilor
NAVIGATÓR, -OÁRE, navigatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care întreprinde lungi călătorii pe mări și oceane; persoană care conduce o navă (1) sau face parte din personalul unei nave; p. ext. persoană care călătorește pe apă. 2. Membru al echipajului unei aeronave care conduce efectiv zborul ei. – Din fr. navigateur, it. navigatore.

DOOM

navigatór s. m., pl. navigatóri

navigatorul
NAVIGATÓR, -OÁRE, navigatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care întreprinde lungi călătorii pe mări și oceane; persoană care conduce o navă (1) sau face parte din personalul unei nave; p. ext. persoană care călătorește pe apă. 2. Membru al echipajului unei aeronave care conduce efectiv zborul ei. – Din fr. navigateur, it. navigatore.

DOOM

navigatór s. m., pl. navigatóri

navigatorului
NAVIGATÓR, -OÁRE, navigatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care întreprinde lungi călătorii pe mări și oceane; persoană care conduce o navă (1) sau face parte din personalul unei nave; p. ext. persoană care călătorește pe apă. 2. Membru al echipajului unei aeronave care conduce efectiv zborul ei. – Din fr. navigateur, it. navigatore.

DOOM

navigatór s. m., pl. navigatóri

navigau
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigași
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigați
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigația
NAVIGÁȚIE, navigații, s. f. 1. Faptul de a naviga; drum parcurs de un vehicul maritim, fluvial, aerian sau spațial; călătorie făcută cu o navă. 2. Știința și tehnicade a conduce o navă sau o aeronavă. 3. Transport organizat de mărfuri sau de persoane cu o navă sau o aeronavă. – Din fr. navigation, lat. navigatio, it. navigazione.

DOOM

navigáție (-ți-e) s. f., art. navigáția (-ți-a), g.-d. art. navigáției; pl. navigáții, art. navigáțiile (-ți-i-)

navigație
NAVIGÁȚIE, navigații, s. f. 1. Faptul de a naviga; drum parcurs de un vehicul maritim, fluvial, aerian sau spațial; călătorie făcută cu o navă. 2. Știința și tehnicade a conduce o navă sau o aeronavă. 3. Transport organizat de mărfuri sau de persoane cu o navă sau o aeronavă. – Din fr. navigation, lat. navigatio, it. navigazione.

DOOM

navigáție (-ți-e) s. f., art. navigáția (-ți-a), g.-d. art. navigáției; pl. navigáții, art. navigáțiile (-ți-i-)

navigației
NAVIGÁȚIE, navigații, s. f. 1. Faptul de a naviga; drum parcurs de un vehicul maritim, fluvial, aerian sau spațial; călătorie făcută cu o navă. 2. Știința și tehnicade a conduce o navă sau o aeronavă. 3. Transport organizat de mărfuri sau de persoane cu o navă sau o aeronavă. – Din fr. navigation, lat. navigatio, it. navigazione.

DOOM

navigáție (-ți-e) s. f., art. navigáția (-ți-a), g.-d. art. navigáției; pl. navigáții, art. navigáțiile (-ți-i-)

navigații
NAVIGÁȚIE, navigații, s. f. 1. Faptul de a naviga; drum parcurs de un vehicul maritim, fluvial, aerian sau spațial; călătorie făcută cu o navă. 2. Știința și tehnicade a conduce o navă sau o aeronavă. 3. Transport organizat de mărfuri sau de persoane cu o navă sau o aeronavă. – Din fr. navigation, lat. navigatio, it. navigazione.

DOOM

navigáție (-ți-e) s. f., art. navigáția (-ți-a), g.-d. art. navigáției; pl. navigáții, art. navigáțiile (-ți-i-)

navigațiile
NAVIGÁȚIE, navigații, s. f. 1. Faptul de a naviga; drum parcurs de un vehicul maritim, fluvial, aerian sau spațial; călătorie făcută cu o navă. 2. Știința și tehnicade a conduce o navă sau o aeronavă. 3. Transport organizat de mărfuri sau de persoane cu o navă sau o aeronavă. – Din fr. navigation, lat. navigatio, it. navigazione.

DOOM

navigáție (-ți-e) s. f., art. navigáția (-ți-a), g.-d. art. navigáției; pl. navigáții, art. navigáțiile (-ți-i-)

navigațiilor
NAVIGÁȚIE, navigații, s. f. 1. Faptul de a naviga; drum parcurs de un vehicul maritim, fluvial, aerian sau spațial; călătorie făcută cu o navă. 2. Știința și tehnicade a conduce o navă sau o aeronavă. 3. Transport organizat de mărfuri sau de persoane cu o navă sau o aeronavă. – Din fr. navigation, lat. navigatio, it. navigazione.

DOOM

navigáție (-ți-e) s. f., art. navigáția (-ți-a), g.-d. art. navigáției; pl. navigáții, art. navigáțiile (-ți-i-)

navigațiune
NAVIGAȚIÚNE s. f. v. navigație.

navighează
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navighez
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigheze
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navighezi
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigraf
NAVIGRÁF, navigrafe, s. n. Instrument de bord al unei aeronave, cu ajutorul căruia se determină deriva și viteza față de sol și se trasează drumul parcurs. – Din fr. navigraphe.

DOOM

navigráf (-vi-graf) s. n., pl. navigráfe

navigrafe
NAVIGRÁF, navigrafe, s. n. Instrument de bord al unei aeronave, cu ajutorul căruia se determină deriva și viteza față de sol și se trasează drumul parcurs. – Din fr. navigraphe.

DOOM

navigráf (-vi-graf) s. n., pl. navigráfe

navigrafele
NAVIGRÁF, navigrafe, s. n. Instrument de bord al unei aeronave, cu ajutorul căruia se determină deriva și viteza față de sol și se trasează drumul parcurs. – Din fr. navigraphe.

DOOM

navigráf (-vi-graf) s. n., pl. navigráfe

navigrafelor
NAVIGRÁF, navigrafe, s. n. Instrument de bord al unei aeronave, cu ajutorul căruia se determină deriva și viteza față de sol și se trasează drumul parcurs. – Din fr. navigraphe.

DOOM

navigráf (-vi-graf) s. n., pl. navigráfe

navigraful
NAVIGRÁF, navigrafe, s. n. Instrument de bord al unei aeronave, cu ajutorul căruia se determină deriva și viteza față de sol și se trasează drumul parcurs. – Din fr. navigraphe.

DOOM

navigráf (-vi-graf) s. n., pl. navigráfe

navigrafului
NAVIGRÁF, navigrafe, s. n. Instrument de bord al unei aeronave, cu ajutorul căruia se determină deriva și viteza față de sol și se trasează drumul parcurs. – Din fr. navigraphe.

DOOM

navigráf (-vi-graf) s. n., pl. navigráfe

navigând
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigînd
NAVIGÁ, navighez, vb. I. Intranz. 1. (Despre nave; la pers. 3) A se deplasa pe apă; a pluti; (despre aeronave) a se deplasa în aer sau în cosmos; a zbura. 2. (Despre oameni) A călători cu o navă sau cu o aeronavă; a conduce mersul unei nave sau al unei aeronave. 3. (Inform.) A trece de la o informație la alta într-un document hipertext sau hipermedia. – Din lat., it. navigare, fr. naviguer.

DOOM

navigá (a ~) vb., ind. prez. 3 navigheáză

navigări
NAVIGÁRE s. f. Acțiunea de a naviga și rezultatul ei. – V. naviga.

DOOM

navigáre s. f., g.-d. art. navigắrii

navigării
NAVIGÁRE s. f. Acțiunea de a naviga și rezultatul ei. – V. naviga.

DOOM

navigáre s. f., g.-d. art. navigắrii

navigările
NAVIGÁRE s. f. Acțiunea de a naviga și rezultatul ei. – V. naviga.

DOOM

navigáre s. f., g.-d. art. navigắrii

navigărilor
NAVIGÁRE s. f. Acțiunea de a naviga și rezultatul ei. – V. naviga.

DOOM

navigáre s. f., g.-d. art. navigắrii

navisfera
NAVISFÉRĂ s.f. (Rar) Instrument pentru identificarea aștrilor, constând dintr-o sferă pe care sunt înregistrate la scară stelele folosite în navigație. [< navi- + sferă].

DOOM

!navisféră (-vis-fe-/-vi-sfe-) s. f., g.-d. art. navisférei; pl. navisfére

navisfere
NAVISFÉRĂ s.f. (Rar) Instrument pentru identificarea aștrilor, constând dintr-o sferă pe care sunt înregistrate la scară stelele folosite în navigație. [< navi- + sferă].

DOOM

!navisféră (-vis-fe-/-vi-sfe-) s. f., g.-d. art. navisférei; pl. navisfére

navisferei
NAVISFÉRĂ s.f. (Rar) Instrument pentru identificarea aștrilor, constând dintr-o sferă pe care sunt înregistrate la scară stelele folosite în navigație. [< navi- + sferă].

DOOM

!navisféră (-vis-fe-/-vi-sfe-) s. f., g.-d. art. navisférei; pl. navisfére

navisferele
NAVISFÉRĂ s.f. (Rar) Instrument pentru identificarea aștrilor, constând dintr-o sferă pe care sunt înregistrate la scară stelele folosite în navigație. [< navi- + sferă].

DOOM

!navisféră (-vis-fe-/-vi-sfe-) s. f., g.-d. art. navisférei; pl. navisfére

navisferelor
NAVISFÉRĂ s.f. (Rar) Instrument pentru identificarea aștrilor, constând dintr-o sferă pe care sunt înregistrate la scară stelele folosite în navigație. [< navi- + sferă].

DOOM

!navisféră (-vis-fe-/-vi-sfe-) s. f., g.-d. art. navisférei; pl. navisfére

navlon
NÁVLU, navluri, s. n. Chirie plătită pentru folosirea unui vas de transport (aparținând unui proprietar particular); costul transportului pe apă al persoanelor sau al mărfurilor; spec. (în forma navlon) taxă care se percepea în Țările Române pentru transportul pe Dunăre. [Var.: navlón s. n.] – Din ngr. návlon.

DOOM

návlu (na-vlu) s. n., art. návlul; pl. návluri

navlosea
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navloseai
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navloseam
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosească
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navloseau
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navloseați
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosesc
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosește
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosești
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosi
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosii
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosim
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosind
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosire
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosire
NAVLOSÍRE, navlosiri, s. f. Faptul de a navlosi. – V. navlosi.

DOOM

navlosíre (na-vlo-) s. f., g.-d. art. navlosírii; pl. navlosíri

navlosirea
NAVLOSÍRE, navlosiri, s. f. Faptul de a navlosi. – V. navlosi.

DOOM

navlosíre (na-vlo-) s. f., g.-d. art. navlosírii; pl. navlosíri

navlosiri
NAVLOSÍRE, navlosiri, s. f. Faptul de a navlosi. – V. navlosi.

DOOM

navlosíre (na-vlo-) s. f., g.-d. art. navlosírii; pl. navlosíri

navlosirii
NAVLOSÍRE, navlosiri, s. f. Faptul de a navlosi. – V. navlosi.

DOOM

navlosíre (na-vlo-) s. f., g.-d. art. navlosírii; pl. navlosíri

navlosirile
NAVLOSÍRE, navlosiri, s. f. Faptul de a navlosi. – V. navlosi.

DOOM

navlosíre (na-vlo-) s. f., g.-d. art. navlosírii; pl. navlosíri

navlosirilor
NAVLOSÍRE, navlosiri, s. f. Faptul de a navlosi. – V. navlosi.

DOOM

navlosíre (na-vlo-) s. f., g.-d. art. navlosírii; pl. navlosíri

navlosiră
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosirăm
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosirăți
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosise
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosisem
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosiseră
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosiserăm
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosiserăți
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosiseși
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosiseți
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosit
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosit
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

navlositor
NAVLOSITÓR, navlositori, s. m. Persoană care navlosește o navă. – Navlosi + suf. -tor.

DOOM

navlositór (na-vlo-) s. m., pl. navlositóri

navlositori
NAVLOSITÓR, navlositori, s. m. Persoană care navlosește o navă. – Navlosi + suf. -tor.

DOOM

navlositór (na-vlo-) s. m., pl. navlositóri

navlositorii
NAVLOSITÓR, navlositori, s. m. Persoană care navlosește o navă. – Navlosi + suf. -tor.

DOOM

navlositór (na-vlo-) s. m., pl. navlositóri

navlositorilor
NAVLOSITÓR, navlositori, s. m. Persoană care navlosește o navă. – Navlosi + suf. -tor.

DOOM

navlositór (na-vlo-) s. m., pl. navlositóri

navlositorul
NAVLOSITÓR, navlositori, s. m. Persoană care navlosește o navă. – Navlosi + suf. -tor.

DOOM

navlositór (na-vlo-) s. m., pl. navlositóri

navlositorului
NAVLOSITÓR, navlositori, s. m. Persoană care navlosește o navă. – Navlosi + suf. -tor.

DOOM

navlositór (na-vlo-) s. m., pl. navlositóri

navlosiși
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlosiți
NAVLOSÍ, navlosesc, vb. IV. Tranz. A închiria un vas de transport (aparținând unui proprietar particular). – Din ngr. enávlosa (aor. al lui navlóno).

DOOM

navlosí (a ~) (na-vlo-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. navlosésc, imperf. 3 sg. navloseá; conj. prez. 3 să navloseáscă

navlu
NÁVLU, navluri, s. n. Chirie plătită pentru folosirea unui vas de transport (aparținând unui proprietar particular); costul transportului pe apă al persoanelor sau al mărfurilor; spec. (în forma navlon) taxă care se percepea în Țările Române pentru transportul pe Dunăre. [Var.: navlón s. n.] – Din ngr. návlon.

DOOM

návlu (na-vlu) s. n., art. návlul; pl. návluri

navlul
NÁVLU, navluri, s. n. Chirie plătită pentru folosirea unui vas de transport (aparținând unui proprietar particular); costul transportului pe apă al persoanelor sau al mărfurilor; spec. (în forma navlon) taxă care se percepea în Țările Române pentru transportul pe Dunăre. [Var.: navlón s. n.] – Din ngr. návlon.

DOOM

návlu (na-vlu) s. n., art. návlul; pl. návluri

navlului
NÁVLU, navluri, s. n. Chirie plătită pentru folosirea unui vas de transport (aparținând unui proprietar particular); costul transportului pe apă al persoanelor sau al mărfurilor; spec. (în forma navlon) taxă care se percepea în Țările Române pentru transportul pe Dunăre. [Var.: navlón s. n.] – Din ngr. návlon.

DOOM

návlu (na-vlu) s. n., art. návlul; pl. návluri

navluri
NÁVLU, navluri, s. n. Chirie plătită pentru folosirea unui vas de transport (aparținând unui proprietar particular); costul transportului pe apă al persoanelor sau al mărfurilor; spec. (în forma navlon) taxă care se percepea în Țările Române pentru transportul pe Dunăre. [Var.: navlón s. n.] – Din ngr. návlon.

DOOM

návlu (na-vlu) s. n., art. návlul; pl. návluri

navlurile
NÁVLU, navluri, s. n. Chirie plătită pentru folosirea unui vas de transport (aparținând unui proprietar particular); costul transportului pe apă al persoanelor sau al mărfurilor; spec. (în forma navlon) taxă care se percepea în Țările Române pentru transportul pe Dunăre. [Var.: navlón s. n.] – Din ngr. návlon.

DOOM

návlu (na-vlu) s. n., art. návlul; pl. návluri

navlurilor
NÁVLU, navluri, s. n. Chirie plătită pentru folosirea unui vas de transport (aparținând unui proprietar particular); costul transportului pe apă al persoanelor sau al mărfurilor; spec. (în forma navlon) taxă care se percepea în Țările Române pentru transportul pe Dunăre. [Var.: navlón s. n.] – Din ngr. návlon.

DOOM

návlu (na-vlu) s. n., art. návlul; pl. návluri

navo
NAVO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) navă”. [Var. navi-. / < lat. navis].

navomodel
NAVOMODÉL, navomodele, s. n. Macheta unei nave (1). – Navă + model.

DOOM

navomodél s. n., pl. navomodéle

navomodele
NAVOMODÉL, navomodele, s. n. Macheta unei nave (1). – Navă + model.

DOOM

navomodél s. n., pl. navomodéle

navomodelele
NAVOMODÉL, navomodele, s. n. Macheta unei nave (1). – Navă + model.

DOOM

navomodél s. n., pl. navomodéle

navomodelelor
NAVOMODÉL, navomodele, s. n. Macheta unei nave (1). – Navă + model.

DOOM

navomodél s. n., pl. navomodéle

navomodelism
NAVOMODELÍSM s. n. 1. Tehnica construirii navomodelelor. 2. Concurs sportiv de navomodele. – Navomodel + suf. -ism.

DOOM

navomodelísm s. n.

navomodelismul
NAVOMODELÍSM s. n. 1. Tehnica construirii navomodelelor. 2. Concurs sportiv de navomodele. – Navomodel + suf. -ism.

DOOM

navomodelísm s. n.

navomodelismului
NAVOMODELÍSM s. n. 1. Tehnica construirii navomodelelor. 2. Concurs sportiv de navomodele. – Navomodel + suf. -ism.

DOOM

navomodelísm s. n.

navomodelist
NAVOMODELÍST, -Ă, navomodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de navomodele. – Navomodel + suf. -ist.

DOOM

navomodelístă s. f., g.-d. art. navomodelístei; pl. navomodelíste

navomodelista
NAVOMODELÍST, -Ă, navomodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de navomodele. – Navomodel + suf. -ist.

DOOM

navomodelístă s. f., g.-d. art. navomodelístei; pl. navomodelíste

navomodeliste
NAVOMODELÍST, -Ă, navomodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de navomodele. – Navomodel + suf. -ist.

DOOM

navomodelístă s. f., g.-d. art. navomodelístei; pl. navomodelíste

navomodelistei
NAVOMODELÍST, -Ă, navomodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de navomodele. – Navomodel + suf. -ist.

DOOM

navomodelístă s. f., g.-d. art. navomodelístei; pl. navomodelíste

navomodelistele
NAVOMODELÍST, -Ă, navomodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de navomodele. – Navomodel + suf. -ist.

DOOM

navomodelístă s. f., g.-d. art. navomodelístei; pl. navomodelíste

navomodelistelor
NAVOMODELÍST, -Ă, navomodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de navomodele. – Navomodel + suf. -ist.

DOOM

navomodelístă s. f., g.-d. art. navomodelístei; pl. navomodelíste

navomodelistul
NAVOMODELÍST, -Ă, navomodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de navomodele. – Navomodel + suf. -ist.

DOOM

navomodelístă s. f., g.-d. art. navomodelístei; pl. navomodelíste

navomodelistului
NAVOMODELÍST, -Ă, navomodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de navomodele. – Navomodel + suf. -ist.

DOOM

navomodelístă s. f., g.-d. art. navomodelístei; pl. navomodelíste

navomodeliști
NAVOMODELÍST, -Ă, navomodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de navomodele. – Navomodel + suf. -ist.

DOOM

navomodelístă s. f., g.-d. art. navomodelístei; pl. navomodelíste

navomodeliștii
NAVOMODELÍST, -Ă, navomodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de navomodele. – Navomodel + suf. -ist.

DOOM

navomodelístă s. f., g.-d. art. navomodelístei; pl. navomodelíste

navomodeliștilor
NAVOMODELÍST, -Ă, navomodeliști, -ste, s. m. și f. Constructor de navomodele. – Navomodel + suf. -ist.

DOOM

navomodelístă s. f., g.-d. art. navomodelístei; pl. navomodelíste

navomodelul
NAVOMODÉL, navomodele, s. n. Macheta unei nave (1). – Navă + model.

DOOM

navomodél s. n., pl. navomodéle

navomodelului
NAVOMODÉL, navomodele, s. n. Macheta unei nave (1). – Navă + model.

DOOM

navomodél s. n., pl. navomodéle

naz
NÁZURI s. n. pl. (Fam.) Capricii, mofturi, toane. ◊ Expr. A face nazuri = a se comporta ca un om răsfățat, afectat, cu pretenții schimbătoare sau nechibzuite. – Din tc. nāz.

DOOM

názuri (fam., în expr. a face ~) s. n. pl.

nazal
NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care ține de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanță) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoană nazală. – Din fr. nasal.

DOOM

nazál adj. m., pl. nazáli; f. nazálă, pl. nazále

nazala
NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care ține de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanță) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoană nazală. – Din fr. nasal.

DOOM

nazál adj. m., pl. nazáli; f. nazálă, pl. nazále

nazale
NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care ține de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanță) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoană nazală. – Din fr. nasal.

DOOM

nazál adj. m., pl. nazáli; f. nazálă, pl. nazále

nazalei
NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care ține de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanță) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoană nazală. – Din fr. nasal.

DOOM

nazál adj. m., pl. nazáli; f. nazálă, pl. nazále

nazalele
NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care ține de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanță) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoană nazală. – Din fr. nasal.

DOOM

nazál adj. m., pl. nazáli; f. nazálă, pl. nazále

nazalelor
NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care ține de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanță) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoană nazală. – Din fr. nasal.

DOOM

nazál adj. m., pl. nazáli; f. nazálă, pl. nazále

nazali
NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care ține de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanță) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoană nazală. – Din fr. nasal.

DOOM

nazál adj. m., pl. nazáli; f. nazálă, pl. nazále

nazalii
NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care ține de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanță) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoană nazală. – Din fr. nasal.

DOOM

nazál adj. m., pl. nazáli; f. nazálă, pl. nazále

nazalilor
NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care ține de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanță) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoană nazală. – Din fr. nasal.

DOOM

nazál adj. m., pl. nazáli; f. nazálă, pl. nazále

nazalitate
NAZALITÁTE s. f. Particularitate a unui sunet de a fi pronunțat cu timbru nazal (2). – Din fr. nasalité.

DOOM

nazalitáte s. f., g.-d. art. nazalitắții

nazalitatea
NAZALITÁTE s. f. Particularitate a unui sunet de a fi pronunțat cu timbru nazal (2). – Din fr. nasalité.

DOOM

nazalitáte s. f., g.-d. art. nazalitắții

nazalități
NAZALITÁTE s. f. Particularitate a unui sunet de a fi pronunțat cu timbru nazal (2). – Din fr. nasalité.

DOOM

nazalitáte s. f., g.-d. art. nazalitắții

nazalității
NAZALITÁTE s. f. Particularitate a unui sunet de a fi pronunțat cu timbru nazal (2). – Din fr. nasalité.

DOOM

nazalitáte s. f., g.-d. art. nazalitắții

nazaliza
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizai
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizam
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizare
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizare
NAZALIZÁRE, nazalizări, s. f. Faptul de a (se) nazaliza. – V. nazaliza.

DOOM

nazalizáre s. f., g.-d. art. nazalizắrii; pl. nazalizắri

nazalizarea
NAZALIZÁRE, nazalizări, s. f. Faptul de a (se) nazaliza. – V. nazaliza.

DOOM

nazalizáre s. f., g.-d. art. nazalizắrii; pl. nazalizắri

nazalizară
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizarăm
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizarăți
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizase
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizasem
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizaseră
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizaserăm
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizaserăți
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizaseși
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizaseți
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizat
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizat
NAZALIZÁT, -Ă, nazalizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete, voce) Care a fost supus nazalizării, care a devenit nazal (2). – V. nazaliza.

nazalizata
NAZALIZÁT, -Ă, nazalizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete, voce) Care a fost supus nazalizării, care a devenit nazal (2). – V. nazaliza.

nazalizate
NAZALIZÁT, -Ă, nazalizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete, voce) Care a fost supus nazalizării, care a devenit nazal (2). – V. nazaliza.

nazalizatei
NAZALIZÁT, -Ă, nazalizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete, voce) Care a fost supus nazalizării, care a devenit nazal (2). – V. nazaliza.

nazalizatele
NAZALIZÁT, -Ă, nazalizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete, voce) Care a fost supus nazalizării, care a devenit nazal (2). – V. nazaliza.

nazalizatelor
NAZALIZÁT, -Ă, nazalizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete, voce) Care a fost supus nazalizării, care a devenit nazal (2). – V. nazaliza.

nazalizatul
NAZALIZÁT, -Ă, nazalizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete, voce) Care a fost supus nazalizării, care a devenit nazal (2). – V. nazaliza.

nazalizatului
NAZALIZÁT, -Ă, nazalizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete, voce) Care a fost supus nazalizării, care a devenit nazal (2). – V. nazaliza.

nazalizau
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizași
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizați
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizați
NAZALIZÁT, -Ă, nazalizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete, voce) Care a fost supus nazalizării, care a devenit nazal (2). – V. nazaliza.

nazalizații
NAZALIZÁT, -Ă, nazalizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete, voce) Care a fost supus nazalizării, care a devenit nazal (2). – V. nazaliza.

nazalizaților
NAZALIZÁT, -Ă, nazalizați, -te, adj. (Fon.; despre sunete, voce) Care a fost supus nazalizării, care a devenit nazal (2). – V. nazaliza.

nazalizează
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizez
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizeze
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizezi
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizând
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizînd
NAZALIZÁ, nazalizez, vb. I. Tranz. A pronunța nazal (2) un sunet, a da unui sunet nuanță nazală. ♦ Refl. A căpăta un caracter nazal (2). – Din fr. nasaliser.

DOOM

nazalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 nazalizeáză

nazalizări
NAZALIZÁRE, nazalizări, s. f. Faptul de a (se) nazaliza. – V. nazaliza.

DOOM

nazalizáre s. f., g.-d. art. nazalizắrii; pl. nazalizắri

nazalizării
NAZALIZÁRE, nazalizări, s. f. Faptul de a (se) nazaliza. – V. nazaliza.

DOOM

nazalizáre s. f., g.-d. art. nazalizắrii; pl. nazalizắri

nazalizările
NAZALIZÁRE, nazalizări, s. f. Faptul de a (se) nazaliza. – V. nazaliza.

DOOM

nazalizáre s. f., g.-d. art. nazalizắrii; pl. nazalizắri

nazalizărilor
NAZALIZÁRE, nazalizări, s. f. Faptul de a (se) nazaliza. – V. nazaliza.

DOOM

nazalizáre s. f., g.-d. art. nazalizắrii; pl. nazalizắri

nazalul
NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care ține de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanță) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoană nazală. – Din fr. nasal.

DOOM

nazál adj. m., pl. nazáli; f. nazálă, pl. nazále

nazalului
NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Care ține de nas (1), privitor la nas, al nasului. 2. (Fon.; despre voce, sunete; adesea adverbial) Care are un timbru specific, rezultat din faptul că, în timpul emiterii, aerul este expirat (exclusiv sau parțial) pe nas (1); p. ext. (despre timbru, rezonanță) caracteristic pentru vocea sau pentru sunetele emise pe nas. ♦ (Substantivat, f.) Sunet nazal (2); spec. consoană nazală. – Din fr. nasal.

DOOM

nazál adj. m., pl. nazáli; f. nazálă, pl. nazále

nazală
NAZÁL, -Ă, nazali, -e, adj. 1. Relativ la nas, din nas, al nasului. Cavitate nazală. 2. (Despre sunetele limbii) Care se pronunță pe nas, cu scurgerea aerului expirat prin fosele nazale. Vocale nazale. «M» și «n» sînt consoane nazale. ▭ În timpul acestei ocluziuni vălul palatului e coborît și curentul fonator poate trece liber prin nas, ceea ce explică numele de consoane nazale ce se dă lui «m» și «n». GRAM. ROM. I 69. ♦ (Substantivat, f.) Consoană nazală. Am să-i aranjez eu pe parveniții cari... au pierdut pe «r» și au cîștigat secretul nazalelor pariziene. CARAGIALE, O. VII 334.

DOOM

nazálă s. f., g.-d. art. nazálei; pl. nazále

nazar
NAZÁR, nazaruri, s. n. (Înv.) Favoare, hatâr. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la nazar = a acorda protecție, bunăvoință (cuiva), a avea (pe cineva) în grație. – Din tc. nazar.

DOOM

nazár (favoare) (înv.) s. n., pl. nazáruri

nazareean
NAZAREEÁN, -Ă, nazareeni, -e, s. m. și f. 1. Nume dat de evrei primilor creștini; persoană care purta acest nume. ♦ Grupare iudeo-creștină din paleocreștinism; persoană care aparținea acestei grupări. 2. Adept al unei secte de fanatici creștini, apărută la începutul sec. XIX în Elveția și răspândită ulterior în Ungaria. 3. Persoană aparținând unui grup de pictori germani stabiliți la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din tradiția medievală și din cea a primitivilor italieni din Renașterea timpurie. – Din fr. nazaréen.

DOOM

*nazareeánă (creștină, sectantă, pictoriță) s. f., g.-d. art. nazareénei; pl. nazareéne

nazareeana
NAZAREEÁN, -Ă, nazareeni, -e, s. m. și f. 1. Nume dat de evrei primilor creștini; persoană care purta acest nume. ♦ Grupare iudeo-creștină din paleocreștinism; persoană care aparținea acestei grupări. 2. Adept al unei secte de fanatici creștini, apărută la începutul sec. XIX în Elveția și răspândită ulterior în Ungaria. 3. Persoană aparținând unui grup de pictori germani stabiliți la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din tradiția medievală și din cea a primitivilor italieni din Renașterea timpurie. – Din fr. nazaréen.

DOOM

*nazareeánă (creștină, sectantă, pictoriță) s. f., g.-d. art. nazareénei; pl. nazareéne

nazareeanul
NAZAREEÁN, -Ă, nazareeni, -e, s. m. și f. 1. Nume dat de evrei primilor creștini; persoană care purta acest nume. ♦ Grupare iudeo-creștină din paleocreștinism; persoană care aparținea acestei grupări. 2. Adept al unei secte de fanatici creștini, apărută la începutul sec. XIX în Elveția și răspândită ulterior în Ungaria. 3. Persoană aparținând unui grup de pictori germani stabiliți la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din tradiția medievală și din cea a primitivilor italieni din Renașterea timpurie. – Din fr. nazaréen.

DOOM

*nazareeánă (creștină, sectantă, pictoriță) s. f., g.-d. art. nazareénei; pl. nazareéne

nazareeanului
NAZAREEÁN, -Ă, nazareeni, -e, s. m. și f. 1. Nume dat de evrei primilor creștini; persoană care purta acest nume. ♦ Grupare iudeo-creștină din paleocreștinism; persoană care aparținea acestei grupări. 2. Adept al unei secte de fanatici creștini, apărută la începutul sec. XIX în Elveția și răspândită ulterior în Ungaria. 3. Persoană aparținând unui grup de pictori germani stabiliți la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din tradiția medievală și din cea a primitivilor italieni din Renașterea timpurie. – Din fr. nazaréen.

DOOM

*nazareeánă (creștină, sectantă, pictoriță) s. f., g.-d. art. nazareénei; pl. nazareéne

nazareeeni
NAZAREEÁN, -Ă, nazareeni, -e, s. m. și f. 1. Nume dat de evrei primilor creștini; persoană care purta acest nume. ♦ Grupare iudeo-creștină din paleocreștinism; persoană care aparținea acestei grupări. 2. Adept al unei secte de fanatici creștini, apărută la începutul sec. XIX în Elveția și răspândită ulterior în Ungaria. 3. Persoană aparținând unui grup de pictori germani stabiliți la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din tradiția medievală și din cea a primitivilor italieni din Renașterea timpurie. – Din fr. nazaréen.

DOOM

*nazareeánă (creștină, sectantă, pictoriță) s. f., g.-d. art. nazareénei; pl. nazareéne

nazareeenii
NAZAREEÁN, -Ă, nazareeni, -e, s. m. și f. 1. Nume dat de evrei primilor creștini; persoană care purta acest nume. ♦ Grupare iudeo-creștină din paleocreștinism; persoană care aparținea acestei grupări. 2. Adept al unei secte de fanatici creștini, apărută la începutul sec. XIX în Elveția și răspândită ulterior în Ungaria. 3. Persoană aparținând unui grup de pictori germani stabiliți la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din tradiția medievală și din cea a primitivilor italieni din Renașterea timpurie. – Din fr. nazaréen.

DOOM

*nazareeánă (creștină, sectantă, pictoriță) s. f., g.-d. art. nazareénei; pl. nazareéne

nazareeenilor
NAZAREEÁN, -Ă, nazareeni, -e, s. m. și f. 1. Nume dat de evrei primilor creștini; persoană care purta acest nume. ♦ Grupare iudeo-creștină din paleocreștinism; persoană care aparținea acestei grupări. 2. Adept al unei secte de fanatici creștini, apărută la începutul sec. XIX în Elveția și răspândită ulterior în Ungaria. 3. Persoană aparținând unui grup de pictori germani stabiliți la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din tradiția medievală și din cea a primitivilor italieni din Renașterea timpurie. – Din fr. nazaréen.

DOOM

*nazareeánă (creștină, sectantă, pictoriță) s. f., g.-d. art. nazareénei; pl. nazareéne

nazareene
NAZAREEÁN, -Ă, nazareeni, -e, s. m. și f. 1. Nume dat de evrei primilor creștini; persoană care purta acest nume. ♦ Grupare iudeo-creștină din paleocreștinism; persoană care aparținea acestei grupări. 2. Adept al unei secte de fanatici creștini, apărută la începutul sec. XIX în Elveția și răspândită ulterior în Ungaria. 3. Persoană aparținând unui grup de pictori germani stabiliți la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din tradiția medievală și din cea a primitivilor italieni din Renașterea timpurie. – Din fr. nazaréen.

DOOM

*nazareeánă (creștină, sectantă, pictoriță) s. f., g.-d. art. nazareénei; pl. nazareéne

nazareenei
NAZAREEÁN, -Ă, nazareeni, -e, s. m. și f. 1. Nume dat de evrei primilor creștini; persoană care purta acest nume. ♦ Grupare iudeo-creștină din paleocreștinism; persoană care aparținea acestei grupări. 2. Adept al unei secte de fanatici creștini, apărută la începutul sec. XIX în Elveția și răspândită ulterior în Ungaria. 3. Persoană aparținând unui grup de pictori germani stabiliți la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din tradiția medievală și din cea a primitivilor italieni din Renașterea timpurie. – Din fr. nazaréen.

DOOM

*nazareeánă (creștină, sectantă, pictoriță) s. f., g.-d. art. nazareénei; pl. nazareéne

nazareenele
NAZAREEÁN, -Ă, nazareeni, -e, s. m. și f. 1. Nume dat de evrei primilor creștini; persoană care purta acest nume. ♦ Grupare iudeo-creștină din paleocreștinism; persoană care aparținea acestei grupări. 2. Adept al unei secte de fanatici creștini, apărută la începutul sec. XIX în Elveția și răspândită ulterior în Ungaria. 3. Persoană aparținând unui grup de pictori germani stabiliți la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din tradiția medievală și din cea a primitivilor italieni din Renașterea timpurie. – Din fr. nazaréen.

DOOM

*nazareeánă (creștină, sectantă, pictoriță) s. f., g.-d. art. nazareénei; pl. nazareéne

nazareenelor
NAZAREEÁN, -Ă, nazareeni, -e, s. m. și f. 1. Nume dat de evrei primilor creștini; persoană care purta acest nume. ♦ Grupare iudeo-creștină din paleocreștinism; persoană care aparținea acestei grupări. 2. Adept al unei secte de fanatici creștini, apărută la începutul sec. XIX în Elveția și răspândită ulterior în Ungaria. 3. Persoană aparținând unui grup de pictori germani stabiliți la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din tradiția medievală și din cea a primitivilor italieni din Renașterea timpurie. – Din fr. nazaréen.

DOOM

*nazareeánă (creștină, sectantă, pictoriță) s. f., g.-d. art. nazareénei; pl. nazareéne

nazarinean
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarinean
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarineana
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarineana
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarineanul
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarineanul
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarineanului
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarineanului
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarinene
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarinene
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarinenei
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarinenei
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarinenele
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarinenele
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarinenelor
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarinenelor
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarineni
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarineni
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarinenii
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarinenii
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarinenilor
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarinenilor
NAZARINEÁN, -Ă, nazarineni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația orașului Nazareth sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Nazarethului sau nazarinenilor, privitor la Nazareth sau la nazarineni. – Din sl. nazareanin.

DOOM

nazarineán (referitor la Nazareth) adj. m., s. m., pl. nazarinéni; adj. f., s. f. nazarineánă, pl. nazarinéne

nazarul
NAZÁR, nazaruri, s. n. (Înv.) Favoare, hatâr. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la nazar = a acorda protecție, bunăvoință (cuiva), a avea (pe cineva) în grație. – Din tc. nazar.

DOOM

nazár (favoare) (înv.) s. n., pl. nazáruri

nazarului
NAZÁR, nazaruri, s. n. (Înv.) Favoare, hatâr. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la nazar = a acorda protecție, bunăvoință (cuiva), a avea (pe cineva) în grație. – Din tc. nazar.

DOOM

nazár (favoare) (înv.) s. n., pl. nazáruri

nazaruri
NAZÁR, nazaruri, s. n. (Înv.) Favoare, hatâr. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la nazar = a acorda protecție, bunăvoință (cuiva), a avea (pe cineva) în grație. – Din tc. nazar.

DOOM

nazár (favoare) (înv.) s. n., pl. nazáruri

nazarurile
NAZÁR, nazaruri, s. n. (Înv.) Favoare, hatâr. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la nazar = a acorda protecție, bunăvoință (cuiva), a avea (pe cineva) în grație. – Din tc. nazar.

DOOM

nazár (favoare) (înv.) s. n., pl. nazáruri

nazarurilor
NAZÁR, nazaruri, s. n. (Înv.) Favoare, hatâr. ◊ Expr. A avea (pe cineva) la nazar = a acorda protecție, bunăvoință (cuiva), a avea (pe cineva) în grație. – Din tc. nazar.

DOOM

nazár (favoare) (înv.) s. n., pl. nazáruri

nazifascism
NAZIFASCÍSM s.n. Uniune între nazismul german și fascismul italian, intervenită în ultima parte a celui de-al doilea război mondial. [Cf. it. nazifascismo].

nazifascismul
NAZIFASCÍSM s.n. Uniune între nazismul german și fascismul italian, intervenită în ultima parte a celui de-al doilea război mondial. [Cf. it. nazifascismo].

nazifascismului
NAZIFASCÍSM s.n. Uniune între nazismul german și fascismul italian, intervenită în ultima parte a celui de-al doilea război mondial. [Cf. it. nazifascismo].

nazifascist
NAZIFASCÍST, -Ă adj. Referitor la nazifascism, propriu nazifascismului. // s.m. și f. Adept, partizan al nazifascismului. [Cf. it. nazifascista].

nazifascista
NAZIFASCÍST, -Ă adj. Referitor la nazifascism, propriu nazifascismului. // s.m. și f. Adept, partizan al nazifascismului. [Cf. it. nazifascista].

nazifasciste
NAZIFASCÍST, -Ă adj. Referitor la nazifascism, propriu nazifascismului. // s.m. și f. Adept, partizan al nazifascismului. [Cf. it. nazifascista].

nazifascistei
NAZIFASCÍST, -Ă adj. Referitor la nazifascism, propriu nazifascismului. // s.m. și f. Adept, partizan al nazifascismului. [Cf. it. nazifascista].

nazifascistele
NAZIFASCÍST, -Ă adj. Referitor la nazifascism, propriu nazifascismului. // s.m. și f. Adept, partizan al nazifascismului. [Cf. it. nazifascista].

nazifascistelor
NAZIFASCÍST, -Ă adj. Referitor la nazifascism, propriu nazifascismului. // s.m. și f. Adept, partizan al nazifascismului. [Cf. it. nazifascista].

nazifascistul
NAZIFASCÍST, -Ă adj. Referitor la nazifascism, propriu nazifascismului. // s.m. și f. Adept, partizan al nazifascismului. [Cf. it. nazifascista].

nazifascistului
NAZIFASCÍST, -Ă adj. Referitor la nazifascism, propriu nazifascismului. // s.m. și f. Adept, partizan al nazifascismului. [Cf. it. nazifascista].

nazifasciști
NAZIFASCÍST, -Ă adj. Referitor la nazifascism, propriu nazifascismului. // s.m. și f. Adept, partizan al nazifascismului. [Cf. it. nazifascista].

nazifasciștii
NAZIFASCÍST, -Ă adj. Referitor la nazifascism, propriu nazifascismului. // s.m. și f. Adept, partizan al nazifascismului. [Cf. it. nazifascista].

nazifasciștilor
NAZIFASCÍST, -Ă adj. Referitor la nazifascism, propriu nazifascismului. // s.m. și f. Adept, partizan al nazifascismului. [Cf. it. nazifascista].

nazific
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazifica
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificai
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificam
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificare
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificare
NAZIFICÁRE s.f. Acțiunea de a nazifica și rezultatul ei. [< nazifica].

nazificarea
NAZIFICÁRE s.f. Acțiunea de a nazifica și rezultatul ei. [< nazifica].

nazificară
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificarăm
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificarăți
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificase
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificasem
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificaseră
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificaserăm
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificaserăți
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificaseși
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificaseți
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificat
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificat
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificata
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificate
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificatei
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificatele
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificatelor
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificatul
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificatului
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificau
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificași
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificați
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificați
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificații
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificaților
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazifice
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazifici
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificând
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificînd
NAZIFICÁ vb. I. tr. A da un caracter nazist. [Cf. it. nazificare].

nazificări
NAZIFICÁRE s.f. Acțiunea de a nazifica și rezultatul ei. [< nazifica].

nazificării
NAZIFICÁRE s.f. Acțiunea de a nazifica și rezultatul ei. [< nazifica].

nazificările
NAZIFICÁRE s.f. Acțiunea de a nazifica și rezultatul ei. [< nazifica].

nazificărilor
NAZIFICÁRE s.f. Acțiunea de a nazifica și rezultatul ei. [< nazifica].

nazir
NAZẤR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația Țărilor Române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzir.

DOOM

nazấr (persoană) s. m., pl. nazấri

nazism
NAZÍSM s. n. Național-socialism. – Din fr. nazisme, germ. Nazismus.

DOOM

nazísm s. n.

nazismul
NAZÍSM s. n. Național-socialism. – Din fr. nazisme, germ. Nazismus.

DOOM

nazísm s. n.

nazismului
NAZÍSM s. n. Național-socialism. – Din fr. nazisme, germ. Nazismus.

DOOM

nazísm s. n.

nazist
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

nazist
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

nazista
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

nazista
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

naziste
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

naziste
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

nazistei
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

nazistei
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

nazistele
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

nazistele
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

nazistelor
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

nazistelor
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

nazistul
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

nazistul
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

nazistului
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

nazistului
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

naziști
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

naziști
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

naziștii
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

naziștii
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

naziștilor
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

naziștilor
NAZÍST, -Ă, naziști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține nazismului, privitor la nazism. 2. S. m. și f. Adept al nazismului, membru al Partidului Național-Socialist German creat de Hitler. – Din nazism.

DOOM

nazíst adj. m., s. m., pl. nazíști; adj. f., s. f. nazístă, pl. nazíste

nazo
NAZO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) nas”. [Var. naso-, naz-. / < lat. nasus].

nazofaringian
NAZOFARINGIÁN, -Ă, nazofaringieni, -e, adj. Care ține de nas (1) și de faringe, referitor la nas și la faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. nasopharyngien.

DOOM

nazofaringián (-gi-an) adj. m., pl. nazofaringiéni (-gi-eni); f. nazofaringiánă, pl. nazofaringiéne

nazofaringiana
NAZOFARINGIÁN, -Ă, nazofaringieni, -e, adj. Care ține de nas (1) și de faringe, referitor la nas și la faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. nasopharyngien.

DOOM

nazofaringián (-gi-an) adj. m., pl. nazofaringiéni (-gi-eni); f. nazofaringiánă, pl. nazofaringiéne

nazofaringianul
NAZOFARINGIÁN, -Ă, nazofaringieni, -e, adj. Care ține de nas (1) și de faringe, referitor la nas și la faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. nasopharyngien.

DOOM

nazofaringián (-gi-an) adj. m., pl. nazofaringiéni (-gi-eni); f. nazofaringiánă, pl. nazofaringiéne

nazofaringianului
NAZOFARINGIÁN, -Ă, nazofaringieni, -e, adj. Care ține de nas (1) și de faringe, referitor la nas și la faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. nasopharyngien.

DOOM

nazofaringián (-gi-an) adj. m., pl. nazofaringiéni (-gi-eni); f. nazofaringiánă, pl. nazofaringiéne

nazofaringiene
NAZOFARINGIÁN, -Ă, nazofaringieni, -e, adj. Care ține de nas (1) și de faringe, referitor la nas și la faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. nasopharyngien.

DOOM

nazofaringián (-gi-an) adj. m., pl. nazofaringiéni (-gi-eni); f. nazofaringiánă, pl. nazofaringiéne

nazofaringienei
NAZOFARINGIÁN, -Ă, nazofaringieni, -e, adj. Care ține de nas (1) și de faringe, referitor la nas și la faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. nasopharyngien.

DOOM

nazofaringián (-gi-an) adj. m., pl. nazofaringiéni (-gi-eni); f. nazofaringiánă, pl. nazofaringiéne

nazofaringienele
NAZOFARINGIÁN, -Ă, nazofaringieni, -e, adj. Care ține de nas (1) și de faringe, referitor la nas și la faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. nasopharyngien.

DOOM

nazofaringián (-gi-an) adj. m., pl. nazofaringiéni (-gi-eni); f. nazofaringiánă, pl. nazofaringiéne

nazofaringienelor
NAZOFARINGIÁN, -Ă, nazofaringieni, -e, adj. Care ține de nas (1) și de faringe, referitor la nas și la faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. nasopharyngien.

DOOM

nazofaringián (-gi-an) adj. m., pl. nazofaringiéni (-gi-eni); f. nazofaringiánă, pl. nazofaringiéne

nazofaringieni
NAZOFARINGIÁN, -Ă, nazofaringieni, -e, adj. Care ține de nas (1) și de faringe, referitor la nas și la faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. nasopharyngien.

DOOM

nazofaringián (-gi-an) adj. m., pl. nazofaringiéni (-gi-eni); f. nazofaringiánă, pl. nazofaringiéne

nazofaringienii
NAZOFARINGIÁN, -Ă, nazofaringieni, -e, adj. Care ține de nas (1) și de faringe, referitor la nas și la faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. nasopharyngien.

DOOM

nazofaringián (-gi-an) adj. m., pl. nazofaringiéni (-gi-eni); f. nazofaringiánă, pl. nazofaringiéne

nazofaringienilor
NAZOFARINGIÁN, -Ă, nazofaringieni, -e, adj. Care ține de nas (1) și de faringe, referitor la nas și la faringe. [Pr.: -gi-an] – Din fr. nasopharyngien.

DOOM

nazofaringián (-gi-an) adj. m., pl. nazofaringiéni (-gi-eni); f. nazofaringiánă, pl. nazofaringiéne

nazul
NÁZURI s. n. pl. (Fam.) Capricii, mofturi, toane. ◊ Expr. A face nazuri = a se comporta ca un om răsfățat, afectat, cu pretenții schimbătoare sau nechibzuite. – Din tc. nāz.

DOOM

názuri (fam., în expr. a face ~) s. n. pl.

nazului
NÁZURI s. n. pl. (Fam.) Capricii, mofturi, toane. ◊ Expr. A face nazuri = a se comporta ca un om răsfățat, afectat, cu pretenții schimbătoare sau nechibzuite. – Din tc. nāz.

DOOM

názuri (fam., în expr. a face ~) s. n. pl.

nazuri
NÁZURI s. n. pl. (Fam.) Capricii, mofturi, toane. ◊ Expr. A face nazuri = a se comporta ca un om răsfățat, afectat, cu pretenții schimbătoare sau nechibzuite. – Din tc. nāz.

DOOM

názuri (fam., în expr. a face ~) s. n. pl.

nazurile
NÁZURI s. n. pl. (Fam.) Capricii, mofturi, toane. ◊ Expr. A face nazuri = a se comporta ca un om răsfățat, afectat, cu pretenții schimbătoare sau nechibzuite. – Din tc. nāz.

DOOM

názuri (fam., în expr. a face ~) s. n. pl.

nazurilor
NÁZURI s. n. pl. (Fam.) Capricii, mofturi, toane. ◊ Expr. A face nazuri = a se comporta ca un om răsfățat, afectat, cu pretenții schimbătoare sau nechibzuite. – Din tc. nāz.

DOOM

názuri (fam., în expr. a face ~) s. n. pl.

nazâr
NAZẤR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația Țărilor Române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzir.

DOOM

nazấr (persoană) s. m., pl. nazấri

nazâri
NAZẤR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația Țărilor Române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzir.

DOOM

nazấr (persoană) s. m., pl. nazấri

nazârii
NAZẤR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația Țărilor Române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzir.

DOOM

nazấr (persoană) s. m., pl. nazấri

nazârilor
NAZẤR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația Țărilor Române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzir.

DOOM

nazấr (persoană) s. m., pl. nazấri

nazârul
NAZẤR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația Țărilor Române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzir.

DOOM

nazấr (persoană) s. m., pl. nazấri

nazârului
NAZẤR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația Țărilor Române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzir.

DOOM

nazấr (persoană) s. m., pl. nazấri

nazîri
NAZẤR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația Țărilor Române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzir.

DOOM

nazấr (persoană) s. m., pl. nazấri

nazîrii
NAZẤR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația Țărilor Române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzir.

DOOM

nazấr (persoană) s. m., pl. nazấri

nazîrilor
NAZẤR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația Țărilor Române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzir.

DOOM

nazấr (persoană) s. m., pl. nazấri

nazîrul
NAZẤR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația Țărilor Române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzir.

DOOM

nazấr (persoană) s. m., pl. nazấri

nazîrului
NAZẤR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația Țărilor Române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazír s. m.] – Din tc. nāzir.

DOOM

nazấr (persoană) s. m., pl. nazấri

naș
NAȘ¹, nași, s. m. Numele literei „n” din alfabetul chirilic. – Din sl. našĭ.

DOOM

naș¹ (literă chirilică) s. m., pl. naș

naș
NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel părintele lui spiritual. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun. [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

DOOM

náșă s. f., art. náșa, g.-d. art. náșei; pl. náșe

nașa
NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel părintele lui spiritual. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun. [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

DOOM

náșă s. f., art. náșa, g.-d. art. náșei; pl. náșe

nașbiție
nașbiție s. invar. jocul alba-neagra.

nașcarină
nașcarină, nașcarine s. f. (adol.) nas mare.

nașe
NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel părintele lui spiritual. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun. [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

DOOM

náșă s. f., art. náșa, g.-d. art. náșei; pl. náșe

nașei
NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel părintele lui spiritual. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun. [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

DOOM

náșă s. f., art. náșa, g.-d. art. náșei; pl. náșe

nașele
NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel părintele lui spiritual. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun. [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

DOOM

náșă s. f., art. náșa, g.-d. art. náșei; pl. náșe

nașelor
NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel părintele lui spiritual. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun. [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

DOOM

náșă s. f., art. náșa, g.-d. art. náșei; pl. náșe

nași
NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel părintele lui spiritual. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun. [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

DOOM

náșă s. f., art. náșa, g.-d. art. náșei; pl. náșe

nașii
NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel părintele lui spiritual. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun. [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

DOOM

náșă s. f., art. náșa, g.-d. art. náșei; pl. náșe

nașilor
NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel părintele lui spiritual. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun. [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

DOOM

náșă s. f., art. náșa, g.-d. art. náșei; pl. náșe

nașpa
nașpa cu spume expr. (adol.) foarte rău.

nașparliu
nașparliu, nașparlii s. m., s. f., adj. 1. (individ) ciudat, cu toane; zăpăcit. 2. (individ) urât, cu înfățișare neplăcută. 3. (individ) rău, afurisit.

nașpetă
nașpetă s. f. fată / femeie urâtă / care arată rău.

nașpi
nașpi v. nașpa.

naște
NÁȘTE, nasc, vb. III. 1. Tranz. A aduce pe lume un copil, a da viață unui copil. ♦ A făta. 2. Refl. A căpăta viață, a veni pe lume, a începe să trăiască. ◊ Intranz. Ce naște din pisică șoareci mănâncă. 3. Tranz. Fig. A crea, a plăsmui, a produce; a provoca, a stârni. 4. Refl. Fig. A se forma, a se ivi, a se isca, a apărea. – Lat. nascere.

DOOM

náște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nasc, 1 pl. náștem; conj. prez. 3 să náscă; ger. născấnd; part. născút

naștere
NÁȘTERE, nașteri, s. f. Acțiunea de a (se) naște și rezultatul ei. 1. Aducerea sau venirea pe lume a unei ființe; spec. act fiziologic prin care fătul, ajuns în stadiul de maturitate, este expulzat sau extras din cavitatea uterină; parturiție. ◊ Casă de nașteri = maternitate (din mediul rural). Zi de naștere sau ziua nașterii = zi în care s-a născut cineva; sărbătorire care are loc cu prilejul acestei zile. Nașterea Domnului (sau lui Hristos) = Crăciunul. înainte de nașterea lui Hristos = înaintea erei noastre. După (sau de la) nașterea lui Hristos = din (sau în) era noastră. ◊ Loc. adj. și adv. Din naștere = a) (încă) de când s-a născut; b) conform unei predispoziții naturale. ◊ Loc. adv. Prin naștere = prin structură, prin înclinațiile înnăscute. 2. Origine, proveniență. ◊ Loc. adv. De (sau din) naștere = originar din...; de naționalitate sau de origine etnică... 3. Fig. Apariție, ivire, creare. ◊ Loc. vb. A lua naștere = a apărea, a se ivi. A da naștere = a crea, a produce, a cauza. – V. naște.

DOOM

náștere s. f., g.-d. art. náșterii; pl. náșteri

nașterea
NÁȘTERE, nașteri, s. f. Acțiunea de a (se) naște și rezultatul ei. 1. Aducerea sau venirea pe lume a unei ființe; spec. act fiziologic prin care fătul, ajuns în stadiul de maturitate, este expulzat sau extras din cavitatea uterină; parturiție. ◊ Casă de nașteri = maternitate (din mediul rural). Zi de naștere sau ziua nașterii = zi în care s-a născut cineva; sărbătorire care are loc cu prilejul acestei zile. Nașterea Domnului (sau lui Hristos) = Crăciunul. înainte de nașterea lui Hristos = înaintea erei noastre. După (sau de la) nașterea lui Hristos = din (sau în) era noastră. ◊ Loc. adj. și adv. Din naștere = a) (încă) de când s-a născut; b) conform unei predispoziții naturale. ◊ Loc. adv. Prin naștere = prin structură, prin înclinațiile înnăscute. 2. Origine, proveniență. ◊ Loc. adv. De (sau din) naștere = originar din...; de naționalitate sau de origine etnică... 3. Fig. Apariție, ivire, creare. ◊ Loc. vb. A lua naștere = a apărea, a se ivi. A da naștere = a crea, a produce, a cauza. – V. naște.

DOOM

náștere s. f., g.-d. art. náșterii; pl. náșteri

nașteri
NÁȘTERE, nașteri, s. f. Acțiunea de a (se) naște și rezultatul ei. 1. Aducerea sau venirea pe lume a unei ființe; spec. act fiziologic prin care fătul, ajuns în stadiul de maturitate, este expulzat sau extras din cavitatea uterină; parturiție. ◊ Casă de nașteri = maternitate (din mediul rural). Zi de naștere sau ziua nașterii = zi în care s-a născut cineva; sărbătorire care are loc cu prilejul acestei zile. Nașterea Domnului (sau lui Hristos) = Crăciunul. înainte de nașterea lui Hristos = înaintea erei noastre. După (sau de la) nașterea lui Hristos = din (sau în) era noastră. ◊ Loc. adj. și adv. Din naștere = a) (încă) de când s-a născut; b) conform unei predispoziții naturale. ◊ Loc. adv. Prin naștere = prin structură, prin înclinațiile înnăscute. 2. Origine, proveniență. ◊ Loc. adv. De (sau din) naștere = originar din...; de naționalitate sau de origine etnică... 3. Fig. Apariție, ivire, creare. ◊ Loc. vb. A lua naștere = a apărea, a se ivi. A da naștere = a crea, a produce, a cauza. – V. naște.

DOOM

náștere s. f., g.-d. art. náșterii; pl. náșteri

nașterii
NÁȘTERE, nașteri, s. f. Acțiunea de a (se) naște și rezultatul ei. 1. Aducerea sau venirea pe lume a unei ființe; spec. act fiziologic prin care fătul, ajuns în stadiul de maturitate, este expulzat sau extras din cavitatea uterină; parturiție. ◊ Casă de nașteri = maternitate (din mediul rural). Zi de naștere sau ziua nașterii = zi în care s-a născut cineva; sărbătorire care are loc cu prilejul acestei zile. Nașterea Domnului (sau lui Hristos) = Crăciunul. înainte de nașterea lui Hristos = înaintea erei noastre. După (sau de la) nașterea lui Hristos = din (sau în) era noastră. ◊ Loc. adj. și adv. Din naștere = a) (încă) de când s-a născut; b) conform unei predispoziții naturale. ◊ Loc. adv. Prin naștere = prin structură, prin înclinațiile înnăscute. 2. Origine, proveniență. ◊ Loc. adv. De (sau din) naștere = originar din...; de naționalitate sau de origine etnică... 3. Fig. Apariție, ivire, creare. ◊ Loc. vb. A lua naștere = a apărea, a se ivi. A da naștere = a crea, a produce, a cauza. – V. naște.

DOOM

náștere s. f., g.-d. art. náșterii; pl. náșteri

nașterile
NÁȘTERE, nașteri, s. f. Acțiunea de a (se) naște și rezultatul ei. 1. Aducerea sau venirea pe lume a unei ființe; spec. act fiziologic prin care fătul, ajuns în stadiul de maturitate, este expulzat sau extras din cavitatea uterină; parturiție. ◊ Casă de nașteri = maternitate (din mediul rural). Zi de naștere sau ziua nașterii = zi în care s-a născut cineva; sărbătorire care are loc cu prilejul acestei zile. Nașterea Domnului (sau lui Hristos) = Crăciunul. înainte de nașterea lui Hristos = înaintea erei noastre. După (sau de la) nașterea lui Hristos = din (sau în) era noastră. ◊ Loc. adj. și adv. Din naștere = a) (încă) de când s-a născut; b) conform unei predispoziții naturale. ◊ Loc. adv. Prin naștere = prin structură, prin înclinațiile înnăscute. 2. Origine, proveniență. ◊ Loc. adv. De (sau din) naștere = originar din...; de naționalitate sau de origine etnică... 3. Fig. Apariție, ivire, creare. ◊ Loc. vb. A lua naștere = a apărea, a se ivi. A da naștere = a crea, a produce, a cauza. – V. naște.

DOOM

náștere s. f., g.-d. art. náșterii; pl. náșteri

nașterilor
NÁȘTERE, nașteri, s. f. Acțiunea de a (se) naște și rezultatul ei. 1. Aducerea sau venirea pe lume a unei ființe; spec. act fiziologic prin care fătul, ajuns în stadiul de maturitate, este expulzat sau extras din cavitatea uterină; parturiție. ◊ Casă de nașteri = maternitate (din mediul rural). Zi de naștere sau ziua nașterii = zi în care s-a născut cineva; sărbătorire care are loc cu prilejul acestei zile. Nașterea Domnului (sau lui Hristos) = Crăciunul. înainte de nașterea lui Hristos = înaintea erei noastre. După (sau de la) nașterea lui Hristos = din (sau în) era noastră. ◊ Loc. adj. și adv. Din naștere = a) (încă) de când s-a născut; b) conform unei predispoziții naturale. ◊ Loc. adv. Prin naștere = prin structură, prin înclinațiile înnăscute. 2. Origine, proveniență. ◊ Loc. adv. De (sau din) naștere = originar din...; de naționalitate sau de origine etnică... 3. Fig. Apariție, ivire, creare. ◊ Loc. vb. A lua naștere = a apărea, a se ivi. A da naștere = a crea, a produce, a cauza. – V. naște.

DOOM

náștere s. f., g.-d. art. náșterii; pl. náșteri

nașul
NAȘ¹, nași, s. m. Numele literei „n” din alfabetul chirilic. – Din sl. našĭ.

DOOM

naș¹ (literă chirilică) s. m., pl. naș

nașul
NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel părintele lui spiritual. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun. [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

DOOM

náșă s. f., art. náșa, g.-d. art. náșei; pl. náșe

nașului
NAȘ¹, nași, s. m. Numele literei „n” din alfabetul chirilic. – Din sl. našĭ.

DOOM

naș¹ (literă chirilică) s. m., pl. naș

nașului
NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel părintele lui spiritual. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun. [Var.: (înv. și pop.) nănáș, -ă, (înv. și reg.) nânáș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

DOOM

náșă s. f., art. náșa, g.-d. art. náșei; pl. náșe

nașuri
NAȘ¹, nași, s. m. Numele literei „n” din alfabetul chirilic. – Din sl. našĭ.

DOOM

naș¹ (literă chirilică) s. m., pl. naș

nașurile
NAȘ¹, nași, s. m. Numele literei „n” din alfabetul chirilic. – Din sl. našĭ.

DOOM

naș¹ (literă chirilică) s. m., pl. naș

nașurilor
NAȘ¹, nași, s. m. Numele literei „n” din alfabetul chirilic. – Din sl. našĭ.

DOOM

naș¹ (literă chirilică) s. m., pl. naș

naț
naț! interj. (intl., înv.) cuvânt întrebuințat de infractori ca semn de recunoaștere, fără a-și divulga numele.

nație
NAȚIÚNE, națiuni, s. f. Comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale și, în general, prin unitate de limbă și religie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) náție s. f.] – Din lat. națio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. națiia.

DOOM

națiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. națiúnii; pl. națiúni

național
NAȚIONÁL, -Ă, naționali, -e, adj. Care este propriu sau aparține unei națiuni, unui stat, care caracterizează o națiune sau un stat; care se referă la o națiune, la un stat sau le reprezintă; care este întreținut sau instituit de stat; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalis, fr. național.

DOOM

*naționál-țărănésc (-ți-o-) adj. m., f. naționál-țărăneáscă; pl. m. și f. naționál-țărănéști

naționala
NAȚIONÁL, -Ă, naționali, -e, adj. Care este propriu sau aparține unei națiuni, unui stat, care caracterizează o națiune sau un stat; care se referă la o națiune, la un stat sau le reprezintă; care este întreținut sau instituit de stat; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalis, fr. național.

DOOM

*naționál-țărănésc (-ți-o-) adj. m., f. naționál-țărăneáscă; pl. m. și f. naționál-țărănéști

naționale
NAȚIONÁL, -Ă, naționali, -e, adj. Care este propriu sau aparține unei națiuni, unui stat, care caracterizează o națiune sau un stat; care se referă la o națiune, la un stat sau le reprezintă; care este întreținut sau instituit de stat; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalis, fr. național.

DOOM

*naționál-țărănésc (-ți-o-) adj. m., f. naționál-țărăneáscă; pl. m. și f. naționál-țărănéști

naționalei
NAȚIONÁL, -Ă, naționali, -e, adj. Care este propriu sau aparține unei națiuni, unui stat, care caracterizează o națiune sau un stat; care se referă la o națiune, la un stat sau le reprezintă; care este întreținut sau instituit de stat; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalis, fr. național.

DOOM

*naționál-țărănésc (-ți-o-) adj. m., f. naționál-țărăneáscă; pl. m. și f. naționál-țărănéști

naționalele
NAȚIONÁL, -Ă, naționali, -e, adj. Care este propriu sau aparține unei națiuni, unui stat, care caracterizează o națiune sau un stat; care se referă la o națiune, la un stat sau le reprezintă; care este întreținut sau instituit de stat; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalis, fr. național.

DOOM

*naționál-țărănésc (-ți-o-) adj. m., f. naționál-țărăneáscă; pl. m. și f. naționál-țărănéști

naționalelor
NAȚIONÁL, -Ă, naționali, -e, adj. Care este propriu sau aparține unei națiuni, unui stat, care caracterizează o națiune sau un stat; care se referă la o națiune, la un stat sau le reprezintă; care este întreținut sau instituit de stat; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalis, fr. național.

DOOM

*naționál-țărănésc (-ți-o-) adj. m., f. naționál-țărăneáscă; pl. m. și f. naționál-țărănéști

naționali
NAȚIONÁL, -Ă, naționali, -e, adj. Care este propriu sau aparține unei națiuni, unui stat, care caracterizează o națiune sau un stat; care se referă la o națiune, la un stat sau le reprezintă; care este întreținut sau instituit de stat; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalis, fr. național.

DOOM

*naționál-țărănésc (-ți-o-) adj. m., f. naționál-țărăneáscă; pl. m. și f. naționál-țărănéști

naționalicesc
NAȚIONALICÉSC, -EÁSCĂ, naționalicești, adj. (Învechit) Național. Portul naționalicesc [în Bavaria] este pălărie mică, cămașă curată, veste sau spențer, pantaloni pînă în genunche. GOLESCU, Î. 159.

naționalii
NAȚIONÁL, -Ă, naționali, -e, adj. Care este propriu sau aparține unei națiuni, unui stat, care caracterizează o națiune sau un stat; care se referă la o națiune, la un stat sau le reprezintă; care este întreținut sau instituit de stat; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalis, fr. național.

DOOM

*naționál-țărănésc (-ți-o-) adj. m., f. naționál-țărăneáscă; pl. m. și f. naționál-țărănéști

naționalilor
NAȚIONÁL, -Ă, naționali, -e, adj. Care este propriu sau aparține unei națiuni, unui stat, care caracterizează o națiune sau un stat; care se referă la o națiune, la un stat sau le reprezintă; care este întreținut sau instituit de stat; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalis, fr. național.

DOOM

*naționál-țărănésc (-ți-o-) adj. m., f. naționál-țărăneáscă; pl. m. și f. naționál-țărănéști

naționalism
NAȚIONÁL-SOCIALÍSM s. n. Doctrină politică rasistă și naționalistă, inițiată de Hitler, bazată pe ideea superiorității rasei ariene, încercând să justifice violența, genocidul, războaiele de cotropire; nazism. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-lism] – Din germ. Nationalsozialismus, fr. national-socialisme.

DOOM

naționál-socialísm (-ți-o-, -ci-a-) s. n.

naționalism
NAȚIONALÍSM s. n. Ideologie și politică derivate din conceptul de națiune, care a contribuit în sec. XVIII-XX la cristalizarea conștiinței naționale și la formarea națiunilor și statelor naționale. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationalisme.

DOOM

naționalísm (-ți-o-) s. n.

naționalist
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționalist
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționalist
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționalist
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționalista
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționalista
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționalista
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționalista
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționaliste
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționaliste
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționaliste
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționaliste
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționaliste
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționaliste
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționalistei
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționalistei
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționalistei
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționalistei
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționalistele
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționalistele
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționalistele
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționalistele
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționalistelor
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționalistelor
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționalistelor
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționalistelor
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționalistul
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționalistul
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționalistul
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționalistul
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționalistule
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționalistule
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționalistului
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționalistului
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționalistului
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționalistului
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționalitate
NAȚIONALITÁTE, naționalități, s. f. 1. Apartenență a unei persoane la o anumită națiune; cetățenie. 2. Totalitatea însușirilor specifice unei națiuni; caracter național. 3. Apartenență a unei persoane juridice, a unei nave sau aeronave la un anumit stat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationalité, germ. Nationalität.

DOOM

naționalitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. naționalitắții; pl. naționalitắți

naționalitatea
NAȚIONALITÁTE, naționalități, s. f. 1. Apartenență a unei persoane la o anumită națiune; cetățenie. 2. Totalitatea însușirilor specifice unei națiuni; caracter național. 3. Apartenență a unei persoane juridice, a unei nave sau aeronave la un anumit stat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationalité, germ. Nationalität.

DOOM

naționalitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. naționalitắții; pl. naționalitắți

naționalități
NAȚIONALITÁTE, naționalități, s. f. 1. Apartenență a unei persoane la o anumită națiune; cetățenie. 2. Totalitatea însușirilor specifice unei națiuni; caracter național. 3. Apartenență a unei persoane juridice, a unei nave sau aeronave la un anumit stat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationalité, germ. Nationalität.

DOOM

naționalitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. naționalitắții; pl. naționalitắți

naționalității
NAȚIONALITÁTE, naționalități, s. f. 1. Apartenență a unei persoane la o anumită națiune; cetățenie. 2. Totalitatea însușirilor specifice unei națiuni; caracter național. 3. Apartenență a unei persoane juridice, a unei nave sau aeronave la un anumit stat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationalité, germ. Nationalität.

DOOM

naționalitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. naționalitắții; pl. naționalitắți

naționalitățile
NAȚIONALITÁTE, naționalități, s. f. 1. Apartenență a unei persoane la o anumită națiune; cetățenie. 2. Totalitatea însușirilor specifice unei națiuni; caracter național. 3. Apartenență a unei persoane juridice, a unei nave sau aeronave la un anumit stat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationalité, germ. Nationalität.

DOOM

naționalitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. naționalitắții; pl. naționalitắți

naționalităților
NAȚIONALITÁTE, naționalități, s. f. 1. Apartenență a unei persoane la o anumită națiune; cetățenie. 2. Totalitatea însușirilor specifice unei națiuni; caracter național. 3. Apartenență a unei persoane juridice, a unei nave sau aeronave la un anumit stat. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationalité, germ. Nationalität.

DOOM

naționalitáte (-ți-o-) s. f., g.-d. art. naționalitắții; pl. naționalitắți

naționaliza
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizai
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizam
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizare
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizare
NAȚIONALIZÁRE, naționalizări, s. f. Acțiunea de a naționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

DOOM

naționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. naționalizắrii; pl. naționalizắri

naționalizarea
NAȚIONALIZÁRE, naționalizări, s. f. Acțiunea de a naționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

DOOM

naționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. naționalizắrii; pl. naționalizắri

naționalizară
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizarăm
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizarăți
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizase
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizasem
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizaseră
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizaserăm
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizaserăți
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizaseși
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizaseți
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizat
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizat
NAȚIONALIZÁT, -Ă, naționalizați, -te, adj. Trecut în proprietatea statului. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

naționalizata
NAȚIONALIZÁT, -Ă, naționalizați, -te, adj. Trecut în proprietatea statului. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

naționalizate
NAȚIONALIZÁT, -Ă, naționalizați, -te, adj. Trecut în proprietatea statului. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

naționalizatei
NAȚIONALIZÁT, -Ă, naționalizați, -te, adj. Trecut în proprietatea statului. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

naționalizatele
NAȚIONALIZÁT, -Ă, naționalizați, -te, adj. Trecut în proprietatea statului. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

naționalizatelor
NAȚIONALIZÁT, -Ă, naționalizați, -te, adj. Trecut în proprietatea statului. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

naționalizatul
NAȚIONALIZÁT, -Ă, naționalizați, -te, adj. Trecut în proprietatea statului. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

naționalizatului
NAȚIONALIZÁT, -Ă, naționalizați, -te, adj. Trecut în proprietatea statului. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

naționalizau
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizași
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizați
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizați
NAȚIONALIZÁT, -Ă, naționalizați, -te, adj. Trecut în proprietatea statului. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

naționalizații
NAȚIONALIZÁT, -Ă, naționalizați, -te, adj. Trecut în proprietatea statului. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

naționalizaților
NAȚIONALIZÁT, -Ă, naționalizați, -te, adj. Trecut în proprietatea statului. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

naționalizează
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizez
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizeze
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizezi
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizând
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizînd
NAȚIONALIZÁ, naționalizez, vb. I. Tranz. 1. A trece din proprietate particulară în proprietatea statului activele unei companii sau ale unui domeniu de activitate, în baza unor argumente politice și economice. 2. (Rar) A imprima sau a da caracter național, a adapta la specificul național. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. nationaliser.

DOOM

naționalizá (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 naționalizeáză

naționalizări
NAȚIONALIZÁRE, naționalizări, s. f. Acțiunea de a naționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

DOOM

naționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. naționalizắrii; pl. naționalizắri

naționalizării
NAȚIONALIZÁRE, naționalizări, s. f. Acțiunea de a naționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

DOOM

naționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. naționalizắrii; pl. naționalizắri

naționalizările
NAȚIONALIZÁRE, naționalizări, s. f. Acțiunea de a naționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

DOOM

naționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. naționalizắrii; pl. naționalizắri

naționalizărilor
NAȚIONALIZÁRE, naționalizări, s. f. Acțiunea de a naționaliza și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. naționaliza.

DOOM

naționalizáre (-ți-o-) s. f., g.-d. art. naționalizắrii; pl. naționalizắri

naționaliști
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționaliști
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționaliști
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționaliști
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționaliștii
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționaliștii
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționaliștii
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționaliștii
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționaliștilor
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționaliștilor
NAȚIONÁL-SOCIALÍST, -Ă, național-socialiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține național-socialismului, privitor la național-socialism. 2. S. m. și f. Adept al național-socialismului. [Pr.: na-ți-o-nal so-ci-a-list] – Din germ. Nationalsozialist, fr. national-socialiste.

DOOM

naționál-socialíst (-ți-o-, -ci-a-) adj. m., s. m., pl. naționál-socialíști; adj. f., s. f. naționál-socialístă, pl. naționál-socialíste

naționaliștilor
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționaliștilor
NAȚIONALÍST, -Ă, naționaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care propagă naționalismul, care are la bază sau susține naționalismul, referitor la naționalism. 2. S. m. și f. Adept al naționalismului. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalista, fr. nationaliste, it. nazionalista, germ. Nationalist.

DOOM

naționalíst (-ți-o-) adj. m., s. m., pl. naționalíști; adj. f., s. f. naționalístă, pl. naționalíste

naționalul
NAȚIONÁL, -Ă, naționali, -e, adj. Care este propriu sau aparține unei națiuni, unui stat, care caracterizează o națiune sau un stat; care se referă la o națiune, la un stat sau le reprezintă; care este întreținut sau instituit de stat; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalis, fr. național.

DOOM

*naționál-țărănésc (-ți-o-) adj. m., f. naționál-țărăneáscă; pl. m. și f. naționál-țărănéști

naționalului
NAȚIONÁL, -Ă, naționali, -e, adj. Care este propriu sau aparține unei națiuni, unui stat, care caracterizează o națiune sau un stat; care se referă la o națiune, la un stat sau le reprezintă; care este întreținut sau instituit de stat; (despre instituții de cultură) în care se vorbește limba națiunii respective. [Pr.: -ți-o-] – Din lat. nationalis, fr. național.

DOOM

*naționál-țărănésc (-ți-o-) adj. m., f. naționál-țărăneáscă; pl. m. și f. naționál-țărănéști

națiune
NAȚIÚNE, națiuni, s. f. Comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale și, în general, prin unitate de limbă și religie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) náție s. f.] – Din lat. națio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. națiia.

DOOM

națiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. națiúnii; pl. națiúni

națiunea
NAȚIÚNE, națiuni, s. f. Comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale și, în general, prin unitate de limbă și religie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) náție s. f.] – Din lat. națio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. națiia.

DOOM

națiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. națiúnii; pl. națiúni

națiuni
NAȚIÚNE, națiuni, s. f. Comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale și, în general, prin unitate de limbă și religie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) náție s. f.] – Din lat. națio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. națiia.

DOOM

națiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. națiúnii; pl. națiúni

națiunii
NAȚIÚNE, națiuni, s. f. Comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale și, în general, prin unitate de limbă și religie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) náție s. f.] – Din lat. națio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. națiia.

DOOM

națiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. națiúnii; pl. națiúni

națiunile
NAȚIÚNE, națiuni, s. f. Comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale și, în general, prin unitate de limbă și religie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) náție s. f.] – Din lat. națio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. națiia.

DOOM

națiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. națiúnii; pl. națiúni

națiunilor
NAȚIÚNE, națiuni, s. f. Comunitate umană caracterizată prin unitatea de teritoriu, conștiința identității istorice și culturale și, în general, prin unitate de limbă și religie. [Pr.: -ți-u-. – Var.: (înv.) náție s. f.] – Din lat. națio, -onis, it. nazione, fr. nation, rus. națiia.

DOOM

națiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. națiúnii; pl. națiúni