mă
MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. 3. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 4. Compuse: Mamă-mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă-soacră = soacră. Mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri ademenind copii, ucigând oameni etc.; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 5. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) múmă s. f.] – Lat. mamma.

DOOM

!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă

mă
MĂI interj. v. mă.

DOOM

mắ-sa v. mắ-ta

măcar
MĂCÁR adv. 1. (Restrictiv) Cel puțin, barem, încaltea. Să-i dea măcar zece lei. 2. (Concesiv) Chiar să, chiar dacă, fie¹ și să, încă. Măcar de-ar fi orice, tot mă duc. ◊ Loc. conj. Măcar că = cu toate că, deși. 3. (Pop.; în legătură cu un pronume sau cu adverbe relativ-interogative) Oricât, oricine, oarecare, cineva, fiecare, oricum. – Din ngr. makári.

DOOM

*măcár să adv. + conjcț.

măceașa
MĂCEÁȘĂ, măceșe, s. f. Fructul măceșului, de formă lunguiață sau ovală, de culoare roșie, cu coaja tare, acrișor la gust. – Din măceș.

DOOM

măceáșă s. f., art. măceáșa, g.-d. art. măcéșei; pl. măcéșe

măcel
MĂCÉL, măceluri, s. n. Acțiune sângeroasă, îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare; omor (în masă); masacru, carnaj. ♦ Fig. Război, luptă (sângeroasă). – Din măcelări (derivat regresiv).

DOOM

măcél s. n., pl. măcéluri

măcelar
MĂCELÁR, măcelari, s. m. Persoană care se ocupă cu tăierea animalelor pentru consum și cu vânzarea cărnii lor; casap. ♦ Fig. Om crud, brutal; ucigaș sângeros. – Lat. macellarius.

DOOM

măcelár s. m., pl. măcelári

măcelari
MĂCELÁR, măcelari, s. m. Persoană care se ocupă cu tăierea animalelor pentru consum și cu vânzarea cărnii lor; casap. ♦ Fig. Om crud, brutal; ucigaș sângeros. – Lat. macellarius.

DOOM

măcelár s. m., pl. măcelári

măcelarii
MĂCELÁR, măcelari, s. m. Persoană care se ocupă cu tăierea animalelor pentru consum și cu vânzarea cărnii lor; casap. ♦ Fig. Om crud, brutal; ucigaș sângeros. – Lat. macellarius.

DOOM

măcelár s. m., pl. măcelári

măcelarilor
MĂCELÁR, măcelari, s. m. Persoană care se ocupă cu tăierea animalelor pentru consum și cu vânzarea cărnii lor; casap. ♦ Fig. Om crud, brutal; ucigaș sângeros. – Lat. macellarius.

DOOM

măcelár s. m., pl. măcelári

măcelarul
MĂCELÁR, măcelari, s. m. Persoană care se ocupă cu tăierea animalelor pentru consum și cu vânzarea cărnii lor; casap. ♦ Fig. Om crud, brutal; ucigaș sângeros. – Lat. macellarius.

DOOM

măcelár s. m., pl. măcelári

măcelarului
MĂCELÁR, măcelari, s. m. Persoană care se ocupă cu tăierea animalelor pentru consum și cu vânzarea cărnii lor; casap. ♦ Fig. Om crud, brutal; ucigaș sângeros. – Lat. macellarius.

DOOM

măcelár s. m., pl. măcelári

măcelul
MĂCÉL, măceluri, s. n. Acțiune sângeroasă, îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare; omor (în masă); masacru, carnaj. ♦ Fig. Război, luptă (sângeroasă). – Din măcelări (derivat regresiv).

DOOM

măcél s. n., pl. măcéluri

măcelului
MĂCÉL, măceluri, s. n. Acțiune sângeroasă, îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare; omor (în masă); masacru, carnaj. ♦ Fig. Război, luptă (sângeroasă). – Din măcelări (derivat regresiv).

DOOM

măcél s. n., pl. măcéluri

măceluri
MĂCÉL, măceluri, s. n. Acțiune sângeroasă, îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare; omor (în masă); masacru, carnaj. ♦ Fig. Război, luptă (sângeroasă). – Din măcelări (derivat regresiv).

DOOM

măcél s. n., pl. măcéluri

măcelurile
MĂCÉL, măceluri, s. n. Acțiune sângeroasă, îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare; omor (în masă); masacru, carnaj. ♦ Fig. Război, luptă (sângeroasă). – Din măcelări (derivat regresiv).

DOOM

măcél s. n., pl. măcéluri

măcelurilor
MĂCÉL, măceluri, s. n. Acțiune sângeroasă, îndreptată de obicei împotriva unei mulțimi fără apărare; omor (în masă); masacru, carnaj. ♦ Fig. Război, luptă (sângeroasă). – Din măcelări (derivat regresiv).

DOOM

măcél s. n., pl. măcéluri

măcelărea
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelăreai
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelăream
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelăreasa
MĂCELĂREÁSĂ, măcelărese, s. f. Soție de măcelar; femeie care vinde carne. – Măcelar + suf. -easă.

DOOM

măcelăreásă s. f., g.-d. art. măcelărései; pl. măcelărése

măcelăreasca
MĂCELĂRÉSC, -EÁSCĂ, măcelărești, adj. Care aparține măcelarului, privitor la măcelar, de măcelar. ♦ Care este preparat cu (multă) carne. Ghiveci măcelăresc. – Măcelar + suf. -esc.

DOOM

măcelărésc adj. m., f. măcelăreáscă; pl. m. și f. măcelăréști

măcelărească
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelăreau
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelăreați
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelăresc
MĂCELĂRÉSC, -EÁSCĂ, măcelărești, adj. Care aparține măcelarului, privitor la măcelar, de măcelar. ♦ Care este preparat cu (multă) carne. Ghiveci măcelăresc. – Măcelar + suf. -esc.

DOOM

măcelărésc adj. m., f. măcelăreáscă; pl. m. și f. măcelăréști

măcelăresc
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelărescul
MĂCELĂRÉSC, -EÁSCĂ, măcelărești, adj. Care aparține măcelarului, privitor la măcelar, de măcelar. ♦ Care este preparat cu (multă) carne. Ghiveci măcelăresc. – Măcelar + suf. -esc.

DOOM

măcelărésc adj. m., f. măcelăreáscă; pl. m. și f. măcelăréști

măcelărescului
MĂCELĂRÉSC, -EÁSCĂ, măcelărești, adj. Care aparține măcelarului, privitor la măcelar, de măcelar. ♦ Care este preparat cu (multă) carne. Ghiveci măcelăresc. – Măcelar + suf. -esc.

DOOM

măcelărésc adj. m., f. măcelăreáscă; pl. m. și f. măcelăréști

măcelărese
MĂCELĂREÁSĂ, măcelărese, s. f. Soție de măcelar; femeie care vinde carne. – Măcelar + suf. -easă.

DOOM

măcelăreásă s. f., g.-d. art. măcelărései; pl. măcelărése

măcelăresei
MĂCELĂREÁSĂ, măcelărese, s. f. Soție de măcelar; femeie care vinde carne. – Măcelar + suf. -easă.

DOOM

măcelăreásă s. f., g.-d. art. măcelărései; pl. măcelărése

măcelăresele
MĂCELĂREÁSĂ, măcelărese, s. f. Soție de măcelar; femeie care vinde carne. – Măcelar + suf. -easă.

DOOM

măcelăreásă s. f., g.-d. art. măcelărései; pl. măcelărése

măcelăreselor
MĂCELĂREÁSĂ, măcelărese, s. f. Soție de măcelar; femeie care vinde carne. – Măcelar + suf. -easă.

DOOM

măcelăreásă s. f., g.-d. art. măcelărései; pl. măcelărése

măcelărește
MĂCELĂRÉȘTE adv. Ca măcelarii, în felul măcelarilor. – Măcelar + suf. -ește.

DOOM

măcelăréște adv.

măcelărește
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelărești
MĂCELĂRÉSC, -EÁSCĂ, măcelărești, adj. Care aparține măcelarului, privitor la măcelar, de măcelar. ♦ Care este preparat cu (multă) carne. Ghiveci măcelăresc. – Măcelar + suf. -esc.

DOOM

măcelărésc adj. m., f. măcelăreáscă; pl. m. și f. măcelăréști

măcelărești
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelăreștii
MĂCELĂRÉSC, -EÁSCĂ, măcelărești, adj. Care aparține măcelarului, privitor la măcelar, de măcelar. ♦ Care este preparat cu (multă) carne. Ghiveci măcelăresc. – Măcelar + suf. -esc.

DOOM

măcelărésc adj. m., f. măcelăreáscă; pl. m. și f. măcelăréști

măcelăreștile
MĂCELĂRÉSC, -EÁSCĂ, măcelărești, adj. Care aparține măcelarului, privitor la măcelar, de măcelar. ♦ Care este preparat cu (multă) carne. Ghiveci măcelăresc. – Măcelar + suf. -esc.

DOOM

măcelărésc adj. m., f. măcelăreáscă; pl. m. și f. măcelăréști

măcelăreștilor
MĂCELĂRÉSC, -EÁSCĂ, măcelărești, adj. Care aparține măcelarului, privitor la măcelar, de măcelar. ♦ Care este preparat cu (multă) carne. Ghiveci măcelăresc. – Măcelar + suf. -esc.

DOOM

măcelărésc adj. m., f. măcelăreáscă; pl. m. și f. măcelăréști

măcelări
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelăria
MĂCELĂRÍE, măcelării, s. f. 1. Prăvălie în care se vinde carne; căsăpie, meserniță. 2. (Înv.) Măcel. – Măcelar + suf. -ie, (2) din măcelări.

DOOM

măcelăríe s. f., art. măcelăría, g.-d. art. măcelăríei; pl. măcelăríi, art. măcelăríile

măcelărie
MĂCELĂRÍE, măcelării, s. f. 1. Prăvălie în care se vinde carne; căsăpie, meserniță. 2. (Înv.) Măcel. – Măcelar + suf. -ie, (2) din măcelări.

DOOM

măcelăríe s. f., art. măcelăría, g.-d. art. măcelăríei; pl. măcelăríi, art. măcelăríile

măcelăriei
MĂCELĂRÍE, măcelării, s. f. 1. Prăvălie în care se vinde carne; căsăpie, meserniță. 2. (Înv.) Măcel. – Măcelar + suf. -ie, (2) din măcelări.

DOOM

măcelăríe s. f., art. măcelăría, g.-d. art. măcelăríei; pl. măcelăríi, art. măcelăríile

măcelării
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelării
MĂCELĂRÍE, măcelării, s. f. 1. Prăvălie în care se vinde carne; căsăpie, meserniță. 2. (Înv.) Măcel. – Măcelar + suf. -ie, (2) din măcelări.

DOOM

măcelăríe s. f., art. măcelăría, g.-d. art. măcelăríei; pl. măcelăríi, art. măcelăríile

măcelăriile
MĂCELĂRÍE, măcelării, s. f. 1. Prăvălie în care se vinde carne; căsăpie, meserniță. 2. (Înv.) Măcel. – Măcelar + suf. -ie, (2) din măcelări.

DOOM

măcelăríe s. f., art. măcelăría, g.-d. art. măcelăríei; pl. măcelăríi, art. măcelăríile

măcelăriilor
MĂCELĂRÍE, măcelării, s. f. 1. Prăvălie în care se vinde carne; căsăpie, meserniță. 2. (Înv.) Măcel. – Măcelar + suf. -ie, (2) din măcelări.

DOOM

măcelăríe s. f., art. măcelăría, g.-d. art. măcelăríei; pl. măcelăríi, art. măcelăríile

măcelărim
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelărind
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelărire
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelărire
MĂCELĂRÍRE, măcelăriri, s. f. Acțiunea de a (se) măcelări și rezultatul ei; măcelărit¹. – V. măcelări.

DOOM

măcelăríre s. f., g.-d. art. măcelărírii; pl. măcelăríri

măcelărirea
MĂCELĂRÍRE, măcelăriri, s. f. Acțiunea de a (se) măcelări și rezultatul ei; măcelărit¹. – V. măcelări.

DOOM

măcelăríre s. f., g.-d. art. măcelărírii; pl. măcelăríri

măcelăriri
MĂCELĂRÍRE, măcelăriri, s. f. Acțiunea de a (se) măcelări și rezultatul ei; măcelărit¹. – V. măcelări.

DOOM

măcelăríre s. f., g.-d. art. măcelărírii; pl. măcelăríri

măcelăririi
MĂCELĂRÍRE, măcelăriri, s. f. Acțiunea de a (se) măcelări și rezultatul ei; măcelărit¹. – V. măcelări.

DOOM

măcelăríre s. f., g.-d. art. măcelărírii; pl. măcelăríri

măcelăririle
MĂCELĂRÍRE, măcelăriri, s. f. Acțiunea de a (se) măcelări și rezultatul ei; măcelărit¹. – V. măcelări.

DOOM

măcelăríre s. f., g.-d. art. măcelărírii; pl. măcelăríri

măcelăririlor
MĂCELĂRÍRE, măcelăriri, s. f. Acțiunea de a (se) măcelări și rezultatul ei; măcelărit¹. – V. măcelări.

DOOM

măcelăríre s. f., g.-d. art. măcelărírii; pl. măcelăríri

măcelăriră
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelărirăm
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelărirăți
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelărise
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelărisem
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelăriseră
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelăriserăm
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelăriserăți
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelăriseși
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelăriseți
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelărit
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelărit
MĂCELĂRÍT², -Ă, măcelăriți, -te, adj. Tăiat, ciopârțit, sfârtecat; masacrat. ♦ Fig. Zdrobit, frânt. – V. măcelări.

măcelărit
MĂCELĂRÍT¹ s. n. Măcelărire. ♦ Ocupația măcelarului. – V. măcelări.

DOOM

măcelărít s. n.

măcelărita
MĂCELĂRÍT², -Ă, măcelăriți, -te, adj. Tăiat, ciopârțit, sfârtecat; masacrat. ♦ Fig. Zdrobit, frânt. – V. măcelări.

măcelărite
MĂCELĂRÍT², -Ă, măcelăriți, -te, adj. Tăiat, ciopârțit, sfârtecat; masacrat. ♦ Fig. Zdrobit, frânt. – V. măcelări.

măcelăritei
MĂCELĂRÍT², -Ă, măcelăriți, -te, adj. Tăiat, ciopârțit, sfârtecat; masacrat. ♦ Fig. Zdrobit, frânt. – V. măcelări.

măcelăritele
MĂCELĂRÍT², -Ă, măcelăriți, -te, adj. Tăiat, ciopârțit, sfârtecat; masacrat. ♦ Fig. Zdrobit, frânt. – V. măcelări.

măcelăritelor
MĂCELĂRÍT², -Ă, măcelăriți, -te, adj. Tăiat, ciopârțit, sfârtecat; masacrat. ♦ Fig. Zdrobit, frânt. – V. măcelări.

măcelăritul
MĂCELĂRÍT², -Ă, măcelăriți, -te, adj. Tăiat, ciopârțit, sfârtecat; masacrat. ♦ Fig. Zdrobit, frânt. – V. măcelări.

măcelăritului
MĂCELĂRÍT², -Ă, măcelăriți, -te, adj. Tăiat, ciopârțit, sfârtecat; masacrat. ♦ Fig. Zdrobit, frânt. – V. măcelări.

măcelăriși
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelăriți
MĂCELĂRÍ, măcelăresc, vb. IV. Tranz. 1. A ucide cu sălbăticie și în masă; a masacra, a extermina. ◊ Refl. recipr. Luptătorii se măcelăreau. 2. (Rar) A tăia animale pentru consum. ♦ (Înv. și reg.) A tăia în bucăți; a sfârteca, a ciopârți. – Din măcelar.

DOOM

măcelărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măcelărésc, imperf. 3 sg. măcelăreá; conj. prez. 3 să măcelăreáscă

măcelăriți
MĂCELĂRÍT², -Ă, măcelăriți, -te, adj. Tăiat, ciopârțit, sfârtecat; masacrat. ♦ Fig. Zdrobit, frânt. – V. măcelări.

măcelăriții
MĂCELĂRÍT², -Ă, măcelăriți, -te, adj. Tăiat, ciopârțit, sfârtecat; masacrat. ♦ Fig. Zdrobit, frânt. – V. măcelări.

măcelăriților
MĂCELĂRÍT², -Ă, măcelăriți, -te, adj. Tăiat, ciopârțit, sfârtecat; masacrat. ♦ Fig. Zdrobit, frânt. – V. măcelări.

măceș
MĂCIÉȘ s. m. v. măceș.

DOOM

măcéș s. m., pl. măcéși

măceșe
MĂCEÁȘĂ, măceșe, s. f. Fructul măceșului, de formă lunguiață sau ovală, de culoare roșie, cu coaja tare, acrișor la gust. – Din măceș.

DOOM

măceáșă s. f., art. măceáșa, g.-d. art. măcéșei; pl. măcéșe

măceșei
MĂCEÁȘĂ, măceșe, s. f. Fructul măceșului, de formă lunguiață sau ovală, de culoare roșie, cu coaja tare, acrișor la gust. – Din măceș.

DOOM

măceáșă s. f., art. măceáșa, g.-d. art. măcéșei; pl. măcéșe

măceșele
MĂCEÁȘĂ, măceșe, s. f. Fructul măceșului, de formă lunguiață sau ovală, de culoare roșie, cu coaja tare, acrișor la gust. – Din măceș.

DOOM

măceáșă s. f., art. măceáșa, g.-d. art. măcéșei; pl. măcéșe

măceșelor
MĂCEÁȘĂ, măceșe, s. f. Fructul măceșului, de formă lunguiață sau ovală, de culoare roșie, cu coaja tare, acrișor la gust. – Din măceș.

DOOM

măceáșă s. f., art. măceáșa, g.-d. art. măcéșei; pl. măcéșe

măceși
MĂCIÉȘ s. m. v. măceș.

DOOM

măcéș s. m., pl. măcéși

măceșii
MĂCIÉȘ s. m. v. măceș.

DOOM

măcéș s. m., pl. măcéși

măceșilor
MĂCIÉȘ s. m. v. măceș.

DOOM

măcéș s. m., pl. măcéși

măceșul
MĂCIÉȘ s. m. v. măceș.

DOOM

măcéș s. m., pl. măcéși

măceșului
MĂCIÉȘ s. m. v. măceș.

DOOM

măcéș s. m., pl. măcéși

măci
măcí (-césc, -ít), vb. – A strivi, a zdrobi. Sl. mĕčiti „a (se) muia” (Cihac, II, 180), cf. sb. mečiti „a zdrobi, a presa”. Cuvînt rar, înv. – Der. măceală, s. f. (strivire).

măcieș
MĂCIÉȘ s. m. v. măceș.

DOOM

măcéș s. m., pl. măcéși

măcinai
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinam
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinar
MĂCINÁR, măcinări, s. m. (Neobișnuit) Morar. Frate morar, măi măcinar. TEODORESCU, P. P. 140.

măcinare
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinare
MĂCINÁRE, măcinări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a (se) măcina și rezultatul ei; măcinat¹, măcinătură, măciniș. – V. măcina.

DOOM

măcináre s. f., g.-d. art. măcinắrii; pl. măcinắri

măcinarea
MĂCINÁRE, măcinări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a (se) măcina și rezultatul ei; măcinat¹, măcinătură, măciniș. – V. măcina.

DOOM

măcináre s. f., g.-d. art. măcinắrii; pl. măcinắri

măcinară
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinarăm
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinarăți
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinase
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinasem
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinaseră
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinaserăm
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinaserăți
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinaseși
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinaseți
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinat
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinat
MĂCINÁT², -Ă, măcinați, -te, adj. Prefăcut în făină; prefăcut în pulbere. ♦ Distrus, ros, mâncat². – V. măcina.

măcinat
MĂCINÁT¹ s. n. Măcinare. – V. măcina.

DOOM

măcinát s. n.

măcinata
MĂCINÁT², -Ă, măcinați, -te, adj. Prefăcut în făină; prefăcut în pulbere. ♦ Distrus, ros, mâncat². – V. măcina.

măcinate
MĂCINÁT², -Ă, măcinați, -te, adj. Prefăcut în făină; prefăcut în pulbere. ♦ Distrus, ros, mâncat². – V. măcina.

măcinatei
MĂCINÁT², -Ă, măcinați, -te, adj. Prefăcut în făină; prefăcut în pulbere. ♦ Distrus, ros, mâncat². – V. măcina.

măcinatele
MĂCINÁT², -Ă, măcinați, -te, adj. Prefăcut în făină; prefăcut în pulbere. ♦ Distrus, ros, mâncat². – V. măcina.

măcinatelor
MĂCINÁT², -Ă, măcinați, -te, adj. Prefăcut în făină; prefăcut în pulbere. ♦ Distrus, ros, mâncat². – V. măcina.

măcinatul
MĂCINÁT², -Ă, măcinați, -te, adj. Prefăcut în făină; prefăcut în pulbere. ♦ Distrus, ros, mâncat². – V. măcina.

măcinatului
MĂCINÁT², -Ă, măcinați, -te, adj. Prefăcut în făină; prefăcut în pulbere. ♦ Distrus, ros, mâncat². – V. măcina.

măcinau
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinași
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinați
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinați
MĂCINÁT², -Ă, măcinați, -te, adj. Prefăcut în făină; prefăcut în pulbere. ♦ Distrus, ros, mâncat². – V. măcina.

măcinații
MĂCINÁT², -Ă, măcinați, -te, adj. Prefăcut în făină; prefăcut în pulbere. ♦ Distrus, ros, mâncat². – V. măcina.

măcinaților
MĂCINÁT², -Ă, măcinați, -te, adj. Prefăcut în făină; prefăcut în pulbere. ♦ Distrus, ros, mâncat². – V. măcina.

măciniș
MĂCINÍȘ, măcinișuri, s. n. (Rar) Măcinare, măcinat¹. ♦ (Concr.) Ceea ce se macină; cerealele duse la moară pentru a fi măcinate. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măcinătură. – Măcina + suf. -iș.

DOOM

măciníș (rar) s. n., pl. măciníșuri

măcinișul
MĂCINÍȘ, măcinișuri, s. n. (Rar) Măcinare, măcinat¹. ♦ (Concr.) Ceea ce se macină; cerealele duse la moară pentru a fi măcinate. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măcinătură. – Măcina + suf. -iș.

DOOM

măciníș (rar) s. n., pl. măciníșuri

măcinișului
MĂCINÍȘ, măcinișuri, s. n. (Rar) Măcinare, măcinat¹. ♦ (Concr.) Ceea ce se macină; cerealele duse la moară pentru a fi măcinate. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măcinătură. – Măcina + suf. -iș.

DOOM

măciníș (rar) s. n., pl. măciníșuri

măcinișuri
MĂCINÍȘ, măcinișuri, s. n. (Rar) Măcinare, măcinat¹. ♦ (Concr.) Ceea ce se macină; cerealele duse la moară pentru a fi măcinate. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măcinătură. – Măcina + suf. -iș.

DOOM

măciníș (rar) s. n., pl. măciníșuri

măcinișurile
MĂCINÍȘ, măcinișuri, s. n. (Rar) Măcinare, măcinat¹. ♦ (Concr.) Ceea ce se macină; cerealele duse la moară pentru a fi măcinate. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măcinătură. – Măcina + suf. -iș.

DOOM

măciníș (rar) s. n., pl. măciníșuri

măcinișurilor
MĂCINÍȘ, măcinișuri, s. n. (Rar) Măcinare, măcinat¹. ♦ (Concr.) Ceea ce se macină; cerealele duse la moară pentru a fi măcinate. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măcinătură. – Măcina + suf. -iș.

DOOM

măciníș (rar) s. n., pl. măciníșuri

măcinând
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinînd
MĂCINÁ, mácin, vb. I. Tranz. 1. A preface boabele de cereale în făină cu ajutorul pietrelor sau al valțurilor morii; a preface diverse boabe sau materiale în pulbere cu ajutorul morii, al râșniței sau al altor unelte. 2. (Adesea fig.) A fărâmița, a zdrobi, a ruina, a roade, a mânca. ◊ Refl. Zidurile se macină. ♦ Fig. A chinui, a consuma, a distruge. 3. Fig. A examina sau a medita îndelung; a rumega, a depăna. – Lat. machinari.

DOOM

măciná (a ~) vb., ind. prez. 3 mácină

măcinări
MĂCINÁRE, măcinări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a (se) măcina și rezultatul ei; măcinat¹, măcinătură, măciniș. – V. măcina.

DOOM

măcináre s. f., g.-d. art. măcinắrii; pl. măcinắri

măcinării
MĂCINÁRE, măcinări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a (se) măcina și rezultatul ei; măcinat¹, măcinătură, măciniș. – V. măcina.

DOOM

măcináre s. f., g.-d. art. măcinắrii; pl. măcinắri

măcinările
MĂCINÁRE, măcinări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a (se) măcina și rezultatul ei; măcinat¹, măcinătură, măciniș. – V. măcina.

DOOM

măcináre s. f., g.-d. art. măcinắrii; pl. măcinắri

măcinărilor
MĂCINÁRE, măcinări, s. f. (Adesea fig.) Acțiunea de a (se) măcina și rezultatul ei; măcinat¹, măcinătură, măciniș. – V. măcina.

DOOM

măcináre s. f., g.-d. art. măcinắrii; pl. măcinắri

măcinătura
MĂCINĂTÚRĂ, măcinături, s. f. 1. Măcinare. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măciniș. 2. Pământ ros de ape; mâncătură, surpătură. – Măcinat² + suf. -ură.

DOOM

măcinătúră s. f., g.-d. art. măcinătúrii; pl. măcinătúri

măcinături
MĂCINĂTÚRĂ, măcinături, s. f. 1. Măcinare. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măciniș. 2. Pământ ros de ape; mâncătură, surpătură. – Măcinat² + suf. -ură.

DOOM

măcinătúră s. f., g.-d. art. măcinătúrii; pl. măcinătúri

măcinăturii
MĂCINĂTÚRĂ, măcinături, s. f. 1. Măcinare. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măciniș. 2. Pământ ros de ape; mâncătură, surpătură. – Măcinat² + suf. -ură.

DOOM

măcinătúră s. f., g.-d. art. măcinătúrii; pl. măcinătúri

măcinăturile
MĂCINĂTÚRĂ, măcinături, s. f. 1. Măcinare. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măciniș. 2. Pământ ros de ape; mâncătură, surpătură. – Măcinat² + suf. -ură.

DOOM

măcinătúră s. f., g.-d. art. măcinătúrii; pl. măcinătúri

măcinăturilor
MĂCINĂTÚRĂ, măcinături, s. f. 1. Măcinare. ♦ (Concr.) Ceea ce rezultă în urma măcinării; măciniș. 2. Pământ ros de ape; mâncătură, surpătură. – Măcinat² + suf. -ură.

DOOM

măcinătúră s. f., g.-d. art. măcinătúrii; pl. măcinătúri

măcire
măcí (-césc, -ít), vb. – A strivi, a zdrobi. Sl. mĕčiti „a (se) muia” (Cihac, II, 180), cf. sb. mečiti „a zdrobi, a presa”. Cuvînt rar, înv. – Der. măceală, s. f. (strivire).

măcit
măcí (-césc, -ít), vb. – A strivi, a zdrobi. Sl. mĕčiti „a (se) muia” (Cihac, II, 180), cf. sb. mečiti „a zdrobi, a presa”. Cuvînt rar, înv. – Der. măceală, s. f. (strivire).

măciuca
MĂCIÚCĂ, măciuci, s. f. 1. Bâtă mare, mult îngroșată (și adesea ferecată) la un capăt, folosită în trecut și ca armă de luptă; chilom; măciulie. ◊ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta. 2. Parte îngroșată și rotunjită a capătului unui ciomag sau, p. ext., a altor obiecte. ♦ P. ext. Lovitură dată cu măciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsulă. 4. (Sport) Obiect de forma unei măciuci (1) cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc. într-una din probele de gimnastică ritmică. – Lat. *matteuca.

DOOM

măciúcă s. f., g.-d. art. măciúcii; pl. măciúci

măciuchiță
MĂCIUCHÍȚĂ, măciuchițe, s. f. Măciucuță. Măciuchița glava Cunjură dumbrava (Ochii). GOROVEI, C. 250.

măciuci
MĂCIÚCĂ, măciuci, s. f. 1. Bâtă mare, mult îngroșată (și adesea ferecată) la un capăt, folosită în trecut și ca armă de luptă; chilom; măciulie. ◊ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta. 2. Parte îngroșată și rotunjită a capătului unui ciomag sau, p. ext., a altor obiecte. ♦ P. ext. Lovitură dată cu măciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsulă. 4. (Sport) Obiect de forma unei măciuci (1) cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc. într-una din probele de gimnastică ritmică. – Lat. *matteuca.

DOOM

măciúcă s. f., g.-d. art. măciúcii; pl. măciúci

măciuci
măciuci I s. f. pl. 1. contact sexual. 2. vorbărie neserioasă. II. interj. 1. nu cred! 2. nu sunt de acord!

măciucii
MĂCIÚCĂ, măciuci, s. f. 1. Bâtă mare, mult îngroșată (și adesea ferecată) la un capăt, folosită în trecut și ca armă de luptă; chilom; măciulie. ◊ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta. 2. Parte îngroșată și rotunjită a capătului unui ciomag sau, p. ext., a altor obiecte. ♦ P. ext. Lovitură dată cu măciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsulă. 4. (Sport) Obiect de forma unei măciuci (1) cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc. într-una din probele de gimnastică ritmică. – Lat. *matteuca.

DOOM

măciúcă s. f., g.-d. art. măciúcii; pl. măciúci

măciucile
MĂCIÚCĂ, măciuci, s. f. 1. Bâtă mare, mult îngroșată (și adesea ferecată) la un capăt, folosită în trecut și ca armă de luptă; chilom; măciulie. ◊ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta. 2. Parte îngroșată și rotunjită a capătului unui ciomag sau, p. ext., a altor obiecte. ♦ P. ext. Lovitură dată cu măciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsulă. 4. (Sport) Obiect de forma unei măciuci (1) cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc. într-una din probele de gimnastică ritmică. – Lat. *matteuca.

DOOM

măciúcă s. f., g.-d. art. măciúcii; pl. măciúci

măciucilor
MĂCIÚCĂ, măciuci, s. f. 1. Bâtă mare, mult îngroșată (și adesea ferecată) la un capăt, folosită în trecut și ca armă de luptă; chilom; măciulie. ◊ Expr. A i se face (sau a i se pune, a i se zbârli cuiva) părul (sau chica) măciucă = a fi cuprins de o spaimă puternică, a se îngrozi, a se înspăimânta. 2. Parte îngroșată și rotunjită a capătului unui ciomag sau, p. ext., a altor obiecte. ♦ P. ext. Lovitură dată cu măciuca (1). 3. (Bot.; pop.) Capsulă. 4. (Sport) Obiect de forma unei măciuci (1) cu care se execută exerciții de mobilitate, de îndemânare etc. într-una din probele de gimnastică ritmică. – Lat. *matteuca.

DOOM

măciúcă s. f., g.-d. art. măciúcii; pl. măciúci

măciucuța
MĂCIUCÚȚĂ, măciucuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui măciucă. – Măciucă + suf. -uță.

DOOM

măciucúță (rar) s. f., g.-d. art. măciucúței; pl. măciucúțe

măciucuțe
MĂCIUCÚȚĂ, măciucuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui măciucă. – Măciucă + suf. -uță.

DOOM

măciucúță (rar) s. f., g.-d. art. măciucúței; pl. măciucúțe

măciucuței
MĂCIUCÚȚĂ, măciucuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui măciucă. – Măciucă + suf. -uță.

DOOM

măciucúță (rar) s. f., g.-d. art. măciucúței; pl. măciucúțe

măciucuțele
MĂCIUCÚȚĂ, măciucuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui măciucă. – Măciucă + suf. -uță.

DOOM

măciucúță (rar) s. f., g.-d. art. măciucúței; pl. măciucúțe

măciucuțelor
MĂCIUCÚȚĂ, măciucuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui măciucă. – Măciucă + suf. -uță.

DOOM

măciucúță (rar) s. f., g.-d. art. măciucúței; pl. măciucúțe

măciucăriță
MĂCIUCĂRÍȚĂ, măciucărițe, s. f. Unealtă cu ajutorul căreia se culegea măciuca de pe jos, din fuga calului. Bouarul, din zbor, culese de jos ghioaga cu măciucărița. SADOVEANU, O. VIII 84.

măciulia
MĂCIULÍE, măciulii, s. f. 1. Capăt îngroșat și rotunjit al unor obiecte. 2. (Bot.; pop.) Capsulă. Măciulie de mac. – Et. nec.

DOOM

măciulíe s. f., art. măciulía, g.-d. art. măciulíei; pl. măciulíi, art. măciulíile

măciulie
MĂCIULÍE, măciulii, s. f. 1. Capăt îngroșat și rotunjit al unor obiecte. 2. (Bot.; pop.) Capsulă. Măciulie de mac. – Et. nec.

DOOM

măciulíe s. f., art. măciulía, g.-d. art. măciulíei; pl. măciulíi, art. măciulíile

măciuliei
MĂCIULÍE, măciulii, s. f. 1. Capăt îngroșat și rotunjit al unor obiecte. 2. (Bot.; pop.) Capsulă. Măciulie de mac. – Et. nec.

DOOM

măciulíe s. f., art. măciulía, g.-d. art. măciulíei; pl. măciulíi, art. măciulíile

măciulii
MĂCIULÍE, măciulii, s. f. 1. Capăt îngroșat și rotunjit al unor obiecte. 2. (Bot.; pop.) Capsulă. Măciulie de mac. – Et. nec.

DOOM

măciulíe s. f., art. măciulía, g.-d. art. măciulíei; pl. măciulíi, art. măciulíile

măciuliile
MĂCIULÍE, măciulii, s. f. 1. Capăt îngroșat și rotunjit al unor obiecte. 2. (Bot.; pop.) Capsulă. Măciulie de mac. – Et. nec.

DOOM

măciulíe s. f., art. măciulía, g.-d. art. măciulíei; pl. măciulíi, art. măciulíile

măciuliilor
MĂCIULÍE, măciulii, s. f. 1. Capăt îngroșat și rotunjit al unor obiecte. 2. (Bot.; pop.) Capsulă. Măciulie de mac. – Et. nec.

DOOM

măciulíe s. f., art. măciulía, g.-d. art. măciulíei; pl. măciulíi, art. măciulíile

măcriș
MĂCRÍȘ s. m. Plantă erbacee cu frunze alungite și acrișoare, cultivată ca plantă alimentară sau medicinală (Rumex acetosa). ◊ Măcriș mărunt = varietate de măcriș cu frunzele în formă de spadă și cu flori roșietice (Rumex acetosella). Măcrișul calului = varietate de măcriș cu frunzele ușor încrețite și cu flori verzui (Rumex conglomeratus). ◊ Compus: măcrișul-iepurelui sau măcrișul-caprei = plantă erbacee cu frunze acrișoare acoperite cu peri, asemănătoare ca formă cu ale trifoiului, și cu flori albe, roșietice sau albăstrui (Oxalis acetosella). ♦ Sare de măcriș = numele popular al unei combinații de acid oxalic cu oxalat acid de potasiu. – Cf. acru.

DOOM

!măcríșul-iépurelui (plantă) (mă-cri-) s. m. art.

măcrișul
MĂCRÍȘ s. m. Plantă erbacee cu frunze alungite și acrișoare, cultivată ca plantă alimentară sau medicinală (Rumex acetosa). ◊ Măcriș mărunt = varietate de măcriș cu frunzele în formă de spadă și cu flori roșietice (Rumex acetosella). Măcrișul calului = varietate de măcriș cu frunzele ușor încrețite și cu flori verzui (Rumex conglomeratus). ◊ Compus: măcrișul-iepurelui sau măcrișul-caprei = plantă erbacee cu frunze acrișoare acoperite cu peri, asemănătoare ca formă cu ale trifoiului, și cu flori albe, roșietice sau albăstrui (Oxalis acetosella). ♦ Sare de măcriș = numele popular al unei combinații de acid oxalic cu oxalat acid de potasiu. – Cf. acru.

DOOM

!măcríșul-iépurelui (plantă) (mă-cri-) s. m. art.

măcrișului
MĂCRÍȘ s. m. Plantă erbacee cu frunze alungite și acrișoare, cultivată ca plantă alimentară sau medicinală (Rumex acetosa). ◊ Măcriș mărunt = varietate de măcriș cu frunzele în formă de spadă și cu flori roșietice (Rumex acetosella). Măcrișul calului = varietate de măcriș cu frunzele ușor încrețite și cu flori verzui (Rumex conglomeratus). ◊ Compus: măcrișul-iepurelui sau măcrișul-caprei = plantă erbacee cu frunze acrișoare acoperite cu peri, asemănătoare ca formă cu ale trifoiului, și cu flori albe, roșietice sau albăstrui (Oxalis acetosella). ♦ Sare de măcriș = numele popular al unei combinații de acid oxalic cu oxalat acid de potasiu. – Cf. acru.

DOOM

!măcríșul-iépurelui (plantă) (mă-cri-) s. m. art.

măcăi
MĂCĂÍ, pers. 3 mắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A scoate strigătul caracteristic speciei; a face mac-mac, a măcăni. – Mac¹ + suf. -ăi.

DOOM

măcăí (a ~) vb., ind. prez. 3 mắcăie, imperf. 3 sg. măcăiá; conj. prez. 3 să mắcăie

măcăire
MĂCĂÍRE, măcăiri, s. f. Acțiunea de a măcăi și rezultatul ei. – V. măcăi.

DOOM

măcăíre s. f., g.-d. art. măcăírii; pl. măcăíri

măcăirea
MĂCĂÍRE, măcăiri, s. f. Acțiunea de a măcăi și rezultatul ei. – V. măcăi.

DOOM

măcăíre s. f., g.-d. art. măcăírii; pl. măcăíri

măcăiri
MĂCĂÍRE, măcăiri, s. f. Acțiunea de a măcăi și rezultatul ei. – V. măcăi.

DOOM

măcăíre s. f., g.-d. art. măcăírii; pl. măcăíri

măcăirii
MĂCĂÍRE, măcăiri, s. f. Acțiunea de a măcăi și rezultatul ei. – V. măcăi.

DOOM

măcăíre s. f., g.-d. art. măcăírii; pl. măcăíri

măcăirile
MĂCĂÍRE, măcăiri, s. f. Acțiunea de a măcăi și rezultatul ei. – V. măcăi.

DOOM

măcăíre s. f., g.-d. art. măcăírii; pl. măcăíri

măcăirilor
MĂCĂÍRE, măcăiri, s. f. Acțiunea de a măcăi și rezultatul ei. – V. măcăi.

DOOM

măcăíre s. f., g.-d. art. măcăírii; pl. măcăíri

măcăit
MĂCĂÍT, măcăituri, s. n. Faptul de a măcăi; strigătul caracteristic al raței; măcănit, măcăitură. – V. măcăi.

DOOM

măcăít s. n., pl. măcăíturi

măcăitul
MĂCĂÍT, măcăituri, s. n. Faptul de a măcăi; strigătul caracteristic al raței; măcănit, măcăitură. – V. măcăi.

DOOM

măcăít s. n., pl. măcăíturi

măcăitului
MĂCĂÍT, măcăituri, s. n. Faptul de a măcăi; strigătul caracteristic al raței; măcănit, măcăitură. – V. măcăi.

DOOM

măcăít s. n., pl. măcăíturi

măcăitura
MĂCĂITÚRĂ, măcăituri, s. f. Măcăit. [Pr.: -că-i-] – Măcăi + suf. -tură.

DOOM

măcăitúră (-că-i-) s. f., g.-d. art. măcăitúrii; pl. măcăitúri

măcăituri
MĂCĂÍT, măcăituri, s. n. Faptul de a măcăi; strigătul caracteristic al raței; măcănit, măcăitură. – V. măcăi.

DOOM

măcăít s. n., pl. măcăíturi

măcăituri
MĂCĂITÚRĂ, măcăituri, s. f. Măcăit. [Pr.: -că-i-] – Măcăi + suf. -tură.

DOOM

măcăitúră (-că-i-) s. f., g.-d. art. măcăitúrii; pl. măcăitúri

măcăiturii
MĂCĂITÚRĂ, măcăituri, s. f. Măcăit. [Pr.: -că-i-] – Măcăi + suf. -tură.

DOOM

măcăitúră (-că-i-) s. f., g.-d. art. măcăitúrii; pl. măcăitúri

măcăiturile
MĂCĂÍT, măcăituri, s. n. Faptul de a măcăi; strigătul caracteristic al raței; măcănit, măcăitură. – V. măcăi.

DOOM

măcăít s. n., pl. măcăíturi

măcăiturile
MĂCĂITÚRĂ, măcăituri, s. f. Măcăit. [Pr.: -că-i-] – Măcăi + suf. -tură.

DOOM

măcăitúră (-că-i-) s. f., g.-d. art. măcăitúrii; pl. măcăitúri

măcăiturilor
MĂCĂÍT, măcăituri, s. n. Faptul de a măcăi; strigătul caracteristic al raței; măcănit, măcăitură. – V. măcăi.

DOOM

măcăít s. n., pl. măcăíturi

măcăiturilor
MĂCĂITÚRĂ, măcăituri, s. f. Măcăit. [Pr.: -că-i-] – Măcăi + suf. -tură.

DOOM

măcăitúră (-că-i-) s. f., g.-d. art. măcăitúrii; pl. măcăitúri

măcăne
MĂCĂNÍ, pers. 3 mắcăne, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A măcăi. – Mac¹ + suf. -ăni.

DOOM

!măcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mắcăne, imperf. 3 sg. măcăneá; conj. prez. 3 să mắcăne

măcănea
MĂCĂNÍ, pers. 3 mắcăne, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A măcăi. – Mac¹ + suf. -ăni.

DOOM

!măcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mắcăne, imperf. 3 sg. măcăneá; conj. prez. 3 să mắcăne

măcăneau
MĂCĂNÍ, pers. 3 mắcăne, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A măcăi. – Mac¹ + suf. -ăni.

DOOM

!măcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mắcăne, imperf. 3 sg. măcăneá; conj. prez. 3 să mắcăne

măcăni
MĂCĂNÍ, pers. 3 mắcăne, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A măcăi. – Mac¹ + suf. -ăni.

DOOM

!măcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mắcăne, imperf. 3 sg. măcăneá; conj. prez. 3 să mắcăne

măcăni
MĂCĂNÍ vb. IV v. măcăi.

măcănind
MĂCĂNÍ, pers. 3 mắcăne, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A măcăi. – Mac¹ + suf. -ăni.

DOOM

!măcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mắcăne, imperf. 3 sg. măcăneá; conj. prez. 3 să mắcăne

măcănire
MĂCĂNÍ, pers. 3 mắcăne, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A măcăi. – Mac¹ + suf. -ăni.

DOOM

!măcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mắcăne, imperf. 3 sg. măcăneá; conj. prez. 3 să mắcăne

măcănire
MĂCĂNÍ, pers. 3 mắcăne, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A măcăi. – Mac¹ + suf. -ăni.

măcăniră
MĂCĂNÍ, pers. 3 mắcăne, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A măcăi. – Mac¹ + suf. -ăni.

DOOM

!măcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mắcăne, imperf. 3 sg. măcăneá; conj. prez. 3 să mắcăne

măcănise
MĂCĂNÍ, pers. 3 mắcăne, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A măcăi. – Mac¹ + suf. -ăni.

DOOM

!măcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mắcăne, imperf. 3 sg. măcăneá; conj. prez. 3 să mắcăne

măcăniseră
MĂCĂNÍ, pers. 3 mắcăne, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A măcăi. – Mac¹ + suf. -ăni.

DOOM

!măcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mắcăne, imperf. 3 sg. măcăneá; conj. prez. 3 să mắcăne

măcănit
MĂCĂNÍ, pers. 3 mắcăne, vb. IV. Intranz. (Despre rațe) A măcăi. – Mac¹ + suf. -ăni.

DOOM

!măcăní (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mắcăne, imperf. 3 sg. măcăneá; conj. prez. 3 să mắcăne

măcănit
MĂCĂNÍT s. n. Faptul de a măcăni; măcăit. – V. măcăni.

DOOM

măcănít s. n.

măcănitoare
măcănitor, -oare, măcănitori, -oare s. m., s. f. (intl.) ochelarist, persoană care poartă ochelari de vedere.

măcănitor
măcănitor, -oare, măcănitori, -oare s. m., s. f. (intl.) ochelarist, persoană care poartă ochelari de vedere.

măcău
MĂCẮU, măcaie, s. n. (Reg.) Băț, ciomag. – Comp. magh. mákó.

mădular
MĂDULÁR, (1) mădulare și mădulări, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. Parte, membru al corpului. O dureau toate mădulările, n-avea putere să miște un deget. SADOVEANU, P. M. 243. Fior ea Cazacu porni să-și mai dezmorțească mădularele. SANDU-ALDEA, U. P. 139. Șidea pe un jilț în balcon, încălzindu-și slăbitele mădulări la razele soarelui. NEGRUZZI, S. I 293. 2. (Învechit) Membru al unei societăți, al unei organizații etc. Academia, care admirase superioritatea și întinderea talentelor prințului Cantemir în cursul învățăturilor sale, îl alese curînd de mădular al său. NEGRUZZI, S. II 144. Ani avut norocire a face cunoștință cu mai mulți învățați însemnați, mădulări a Academiei. KOGĂLNICEANU, S. 196.

DOOM

mădulár² (membru/organ al unei ființe) (pop.) s. n., pl. măduláre

mădular
MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.

mădular
MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.

mădulare
MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.

mădularele
MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.

mădularelor
MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.

mădulari
MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.

mădularii
MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.

mădularilor
MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.

mădularul
MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.

mădularul
MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.

mădularului
MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.

mădularului
MĂDULÁR, (1) mădulare, s. n., (2) mădulari, s. m. 1. S. n. (Pop.; mai ales la pl.) Fiecare dintre membrele unei ființe; p. gener. fiecare dintre părțile sau organele din care este alcătuită o ființă. 2. S. m. (Înv.) Membru al unei societăți, al unei asociații etc.; element al unui grup. – Lat. medullaris.

mădulări
MĂDULĂRÍ, mădulăresc, vb. IV. Tranz. (Regional) A bate zdravăn, a omorî în bătăi, a cotonogi. Ieri m-au opărit, astăzi m-au mădidărit cu totul... mă mir că se mai ține sufletu-n mine! SBIERA, P. 239.

mădulărire
MĂDULĂRÍ, mădulăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate zdravăn pe cineva. – Din mădular.

mădulărit
MĂDULĂRÍ, mădulăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A bate zdravăn pe cineva. – Din mădular.

măduva
MẮDUVĂ s. f. 1. Substanță moale, de culoare gălbuie sau roșie, aflată în canalul oaselor, care ajută la formarea sângelui și a țesutului osos. ◊ Măduva spinării = parte a sistemului nervos central aflată în interiorul coloanei vertebrale, care coordonează reflexele necondiționate somatice și vegetative medulare; rahis. ◊ Loc. adv. Până în măduvă sau până în (sau la) măduva oaselor = până în adâncul ființei, al sufletului; profund, adânc. 2. Zona interioară, centrală, moale a tulpinii plantelor; inima (tulpinii); p. restr. sevă, mâzgă. 3. Fig. (Rar) Partea esențială a unui lucru, fondul unei probleme, al unei opere etc.; esență, miez. – Lat. medulla.

DOOM

mắduvă s. f., g.-d. art. mắduvei

măduve
MẮDUVĂ s. f. 1. Substanță moale, de culoare gălbuie sau roșie, aflată în canalul oaselor, care ajută la formarea sângelui și a țesutului osos. ◊ Măduva spinării = parte a sistemului nervos central aflată în interiorul coloanei vertebrale, care coordonează reflexele necondiționate somatice și vegetative medulare; rahis. ◊ Loc. adv. Până în măduvă sau până în (sau la) măduva oaselor = până în adâncul ființei, al sufletului; profund, adânc. 2. Zona interioară, centrală, moale a tulpinii plantelor; inima (tulpinii); p. restr. sevă, mâzgă. 3. Fig. (Rar) Partea esențială a unui lucru, fondul unei probleme, al unei opere etc.; esență, miez. – Lat. medulla.

DOOM

mắduvă s. f., g.-d. art. mắduvei

măduvei
MẮDUVĂ s. f. 1. Substanță moale, de culoare gălbuie sau roșie, aflată în canalul oaselor, care ajută la formarea sângelui și a țesutului osos. ◊ Măduva spinării = parte a sistemului nervos central aflată în interiorul coloanei vertebrale, care coordonează reflexele necondiționate somatice și vegetative medulare; rahis. ◊ Loc. adv. Până în măduvă sau până în (sau la) măduva oaselor = până în adâncul ființei, al sufletului; profund, adânc. 2. Zona interioară, centrală, moale a tulpinii plantelor; inima (tulpinii); p. restr. sevă, mâzgă. 3. Fig. (Rar) Partea esențială a unui lucru, fondul unei probleme, al unei opere etc.; esență, miez. – Lat. medulla.

DOOM

mắduvă s. f., g.-d. art. mắduvei

măduvele
MẮDUVĂ s. f. 1. Substanță moale, de culoare gălbuie sau roșie, aflată în canalul oaselor, care ajută la formarea sângelui și a țesutului osos. ◊ Măduva spinării = parte a sistemului nervos central aflată în interiorul coloanei vertebrale, care coordonează reflexele necondiționate somatice și vegetative medulare; rahis. ◊ Loc. adv. Până în măduvă sau până în (sau la) măduva oaselor = până în adâncul ființei, al sufletului; profund, adânc. 2. Zona interioară, centrală, moale a tulpinii plantelor; inima (tulpinii); p. restr. sevă, mâzgă. 3. Fig. (Rar) Partea esențială a unui lucru, fondul unei probleme, al unei opere etc.; esență, miez. – Lat. medulla.

DOOM

mắduvă s. f., g.-d. art. mắduvei

măduvelor
MẮDUVĂ s. f. 1. Substanță moale, de culoare gălbuie sau roșie, aflată în canalul oaselor, care ajută la formarea sângelui și a țesutului osos. ◊ Măduva spinării = parte a sistemului nervos central aflată în interiorul coloanei vertebrale, care coordonează reflexele necondiționate somatice și vegetative medulare; rahis. ◊ Loc. adv. Până în măduvă sau până în (sau la) măduva oaselor = până în adâncul ființei, al sufletului; profund, adânc. 2. Zona interioară, centrală, moale a tulpinii plantelor; inima (tulpinii); p. restr. sevă, mâzgă. 3. Fig. (Rar) Partea esențială a unui lucru, fondul unei probleme, al unei opere etc.; esență, miez. – Lat. medulla.

DOOM

mắduvă s. f., g.-d. art. mắduvei

măduvioara
MĂDUVIOÁRĂ, măduvioare, s. f. Diminutiv al lui măduvă. – Măduvă + suf. -ioară.

DOOM

măduvioáră (-vioa-) s. f., g.-d. art. măduvioárei; pl. măduvioáre

măduvioare
MĂDUVIOÁRĂ, măduvioare, s. f. Diminutiv al lui măduvă. – Măduvă + suf. -ioară.

DOOM

măduvioáră (-vioa-) s. f., g.-d. art. măduvioárei; pl. măduvioáre

măduvioarei
MĂDUVIOÁRĂ, măduvioare, s. f. Diminutiv al lui măduvă. – Măduvă + suf. -ioară.

DOOM

măduvioáră (-vioa-) s. f., g.-d. art. măduvioárei; pl. măduvioáre

măduvioarele
MĂDUVIOÁRĂ, măduvioare, s. f. Diminutiv al lui măduvă. – Măduvă + suf. -ioară.

DOOM

măduvioáră (-vioa-) s. f., g.-d. art. măduvioárei; pl. măduvioáre

măduvioarelor
MĂDUVIOÁRĂ, măduvioare, s. f. Diminutiv al lui măduvă. – Măduvă + suf. -ioară.

DOOM

măduvioáră (-vioa-) s. f., g.-d. art. măduvioárei; pl. măduvioáre

măduvoasa
MĂDUVÓS, -OÁSĂ, măduvoși, -oase, adj. (Înv.) 1. Cu (multă) măduvă (1). 2. Fig. Plin de conținut, de miez; substanțial. – Măduvă + suf. -os.

DOOM

măduvós (înv.) adj. m., pl. măduvóși; f. măduvoásă, pl. măduvoáse

măduvoase
MĂDUVÓS, -OÁSĂ, măduvoși, -oase, adj. (Înv.) 1. Cu (multă) măduvă (1). 2. Fig. Plin de conținut, de miez; substanțial. – Măduvă + suf. -os.

DOOM

măduvós (înv.) adj. m., pl. măduvóși; f. măduvoásă, pl. măduvoáse

măduvoasei
MĂDUVÓS, -OÁSĂ, măduvoși, -oase, adj. (Înv.) 1. Cu (multă) măduvă (1). 2. Fig. Plin de conținut, de miez; substanțial. – Măduvă + suf. -os.

DOOM

măduvós (înv.) adj. m., pl. măduvóși; f. măduvoásă, pl. măduvoáse

măduvoasele
MĂDUVÓS, -OÁSĂ, măduvoși, -oase, adj. (Înv.) 1. Cu (multă) măduvă (1). 2. Fig. Plin de conținut, de miez; substanțial. – Măduvă + suf. -os.

DOOM

măduvós (înv.) adj. m., pl. măduvóși; f. măduvoásă, pl. măduvoáse

măduvoaselor
MĂDUVÓS, -OÁSĂ, măduvoși, -oase, adj. (Înv.) 1. Cu (multă) măduvă (1). 2. Fig. Plin de conținut, de miez; substanțial. – Măduvă + suf. -os.

DOOM

măduvós (înv.) adj. m., pl. măduvóși; f. măduvoásă, pl. măduvoáse

măduvos
MĂDUVÓS, -OÁSĂ, măduvoși, -oase, adj. (Înv.) 1. Cu (multă) măduvă (1). 2. Fig. Plin de conținut, de miez; substanțial. – Măduvă + suf. -os.

DOOM

măduvós (înv.) adj. m., pl. măduvóși; f. măduvoásă, pl. măduvoáse

măduvosul
MĂDUVÓS, -OÁSĂ, măduvoși, -oase, adj. (Înv.) 1. Cu (multă) măduvă (1). 2. Fig. Plin de conținut, de miez; substanțial. – Măduvă + suf. -os.

DOOM

măduvós (înv.) adj. m., pl. măduvóși; f. măduvoásă, pl. măduvoáse

măduvosului
MĂDUVÓS, -OÁSĂ, măduvoși, -oase, adj. (Înv.) 1. Cu (multă) măduvă (1). 2. Fig. Plin de conținut, de miez; substanțial. – Măduvă + suf. -os.

DOOM

măduvós (înv.) adj. m., pl. măduvóși; f. măduvoásă, pl. măduvoáse

măduvoși
MĂDUVÓS, -OÁSĂ, măduvoși, -oase, adj. (Înv.) 1. Cu (multă) măduvă (1). 2. Fig. Plin de conținut, de miez; substanțial. – Măduvă + suf. -os.

DOOM

măduvós (înv.) adj. m., pl. măduvóși; f. măduvoásă, pl. măduvoáse

măduvoșii
MĂDUVÓS, -OÁSĂ, măduvoși, -oase, adj. (Înv.) 1. Cu (multă) măduvă (1). 2. Fig. Plin de conținut, de miez; substanțial. – Măduvă + suf. -os.

DOOM

măduvós (înv.) adj. m., pl. măduvóși; f. măduvoásă, pl. măduvoáse

măduvoșilor
MĂDUVÓS, -OÁSĂ, măduvoși, -oase, adj. (Înv.) 1. Cu (multă) măduvă (1). 2. Fig. Plin de conținut, de miez; substanțial. – Măduvă + suf. -os.

DOOM

măduvós (înv.) adj. m., pl. măduvóși; f. măduvoásă, pl. măduvoáse

mădări
MĂDĂRÍ, mădăresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) răsfăța. ♦ Refl. A face mofturi.

mădărire
MĂDĂRÍ, mădăresc, vb. IV. Refl. și tranz. (Reg.) A (se) răsfăța. ♦ Refl. A face mofturi.

mădărit
MĂDĂRÍT, -Ă, mădâriți, -te, adj. (Regional) Alintat, răsfățat. Copil mădărit. ȘEZ. II 187. ◊ Fig. Dorul tău e mădărit Trebuie-n brațe-nvelit. JÁRNIK-BÎRSEANU, D. 109.

măestru
măéstru (-eástră), adj. – 1. (Înv.) Înțelept, cult, învățat. – 2. Încîntat, vrăjit, uimitor. – Var. măiestru. Lat. magĭster (Pușcariu 1016; Candrea-Dens., 1043; REW 5229; Tiktin), poate prin intermediul unei forme vulgare *maistrum (Candrea, Éléments, 35; Candrea; cf. it., sp. maestro, port., v. fr. maestre, fr. maître, port. mestre). Istoria cuvîntului nu este clară. E dublet al lui maestru, s. m., din it. maestro; al lui maistor (var. maistur), s. m. (meseriaș, meșteșugar), din ngr. μαῖστορας, cf. sb., bg. majstor (megl. majstur), mr. ma(i)stur; al lui meșter și al lui magistru, s. m. (profesor), din lat. magister. Der. măiastră, s. f. (zînă); siastră, s. f. (zînă) a cărei der. nu este clară (după Drăganu, Dacor., IV, 1080, din lat. sagus, cf. împotrivă REW 5229); măestreț, adj. (înv., viclean, șiret, prefăcut); măestri, vb. (a executa artistic); măestrie, s. f. (înv., înțelepciune, știință; artă, tehnică; iscusință; mașină, mecanism, invenție); nemăestrit, adj. (natural); magistral,, adj., din fr.

măgan
MĂGÁN adv. (Regional, numai în expr.) De măgan = de la sine, din proprie voință, nesilit de nimeni. Scrisorică de pe ban, Nu m-ai urît de măgan. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 254.

măgar
MĂGÁR, măgari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decât acesta, cu părul de obicei sur, capul mare și urechile lungi, folosit ca animal de povară și de tracțiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici măgar = a nu avea o situație precisă, a nu aparține unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, încăpățânat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

DOOM

măgár s. m., pl. măgári

măgari
MĂGÁR, măgari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decât acesta, cu părul de obicei sur, capul mare și urechile lungi, folosit ca animal de povară și de tracțiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici măgar = a nu avea o situație precisă, a nu aparține unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, încăpățânat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

DOOM

măgár s. m., pl. măgári

măgarii
MĂGÁR, măgari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decât acesta, cu părul de obicei sur, capul mare și urechile lungi, folosit ca animal de povară și de tracțiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici măgar = a nu avea o situație precisă, a nu aparține unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, încăpățânat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

DOOM

măgár s. m., pl. măgári

măgarilor
MĂGÁR, măgari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decât acesta, cu părul de obicei sur, capul mare și urechile lungi, folosit ca animal de povară și de tracțiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici măgar = a nu avea o situație precisă, a nu aparține unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, încăpățânat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

DOOM

măgár s. m., pl. măgári

măgarul
MĂGÁR, măgari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decât acesta, cu părul de obicei sur, capul mare și urechile lungi, folosit ca animal de povară și de tracțiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici măgar = a nu avea o situație precisă, a nu aparține unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, încăpățânat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

DOOM

măgár s. m., pl. măgári

măgarului
MĂGÁR, măgari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decât acesta, cu părul de obicei sur, capul mare și urechile lungi, folosit ca animal de povară și de tracțiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici măgar = a nu avea o situație precisă, a nu aparține unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, încăpățânat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

DOOM

măgár s. m., pl. măgári

măgheran
MĂGHIRÁN s. m. v. maghiran.

DOOM

maghirán s. m., pl. maghiráni

măguiață
MĂGUIÁȚĂ, măguiețe, s. f. (Mold.) Mogîldeață. Cînd ajunse la pod... iată că-i iesă înainte o măguiață și-i sparie caii. MARIAN, O. II 99.

măgulea
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măguleai
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măguleala
MĂGULEÁLĂ, măguleli, s. f. Faptul de a măguli; vorbă sau gest de măgulire; lingușeală; amăgeală. – Măguli + suf. -eală.

DOOM

măguleálă s. f., g.-d. art. măgulélii; pl. măguléli

măguleam
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măgulească
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măguleau
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măguleați
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măguleli
MĂGULEÁLĂ, măguleli, s. f. Faptul de a măguli; vorbă sau gest de măgulire; lingușeală; amăgeală. – Măguli + suf. -eală.

DOOM

măguleálă s. f., g.-d. art. măgulélii; pl. măguléli

măgulelii
MĂGULEÁLĂ, măguleli, s. f. Faptul de a măguli; vorbă sau gest de măgulire; lingușeală; amăgeală. – Măguli + suf. -eală.

DOOM

măguleálă s. f., g.-d. art. măgulélii; pl. măguléli

măgulelile
MĂGULEÁLĂ, măguleli, s. f. Faptul de a măguli; vorbă sau gest de măgulire; lingușeală; amăgeală. – Măguli + suf. -eală.

DOOM

măguleálă s. f., g.-d. art. măgulélii; pl. măguléli

măgulelilor
MĂGULEÁLĂ, măguleli, s. f. Faptul de a măguli; vorbă sau gest de măgulire; lingușeală; amăgeală. – Măguli + suf. -eală.

DOOM

măguleálă s. f., g.-d. art. măgulélii; pl. măguléli

măgulesc
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măgulește
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măgulești
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măguli
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măgulii
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măgulim
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măgulind
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măgulire
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măgulire
MĂGULÍRE, măguliri, s. f. Acțiunea de a (se) măguli și rezultatul ei. – V. măguli.

DOOM

măgulíre s. f., g.-d. art. măgulírii; pl. măgulíri

măgulirea
MĂGULÍRE, măguliri, s. f. Acțiunea de a (se) măguli și rezultatul ei. – V. măguli.

DOOM

măgulíre s. f., g.-d. art. măgulírii; pl. măgulíri

măguliri
MĂGULÍRE, măguliri, s. f. Acțiunea de a (se) măguli și rezultatul ei. – V. măguli.

DOOM

măgulíre s. f., g.-d. art. măgulírii; pl. măgulíri

măgulirii
MĂGULÍRE, măguliri, s. f. Acțiunea de a (se) măguli și rezultatul ei. – V. măguli.

DOOM

măgulíre s. f., g.-d. art. măgulírii; pl. măgulíri

măgulirile
MĂGULÍRE, măguliri, s. f. Acțiunea de a (se) măguli și rezultatul ei. – V. măguli.

DOOM

măgulíre s. f., g.-d. art. măgulírii; pl. măgulíri

măgulirilor
MĂGULÍRE, măguliri, s. f. Acțiunea de a (se) măguli și rezultatul ei. – V. măguli.

DOOM

măgulíre s. f., g.-d. art. măgulírii; pl. măgulíri

măguliră
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măgulirăm
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măgulirăți
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măgulise
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măgulisem
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măguliseră
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măguliserăm
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măguliserăți
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măguliseși
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măguliseți
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măgulit
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măgulit
MĂGULÍT, -Ă, măguliți, -te, adj. Satisfăcut, flatat, încântat (în orgoliul sau vanitatea sa). ♦ (Înv.) Ale cărui calități au fost intenționat exagerate; înfrumusețat. – V. măguli.

măgulitoare
MĂGULITÓR, -OÁRE, măgulitori, -oare, adj. (Și adv.) Care măgulește, lingușește, flatează. – Măguli + suf. -tor.

DOOM

măgulitór adj. m., pl. măgulitóri; f. sg. și pl. măgulitoáre

măgulitoarea
MĂGULITÓR, -OÁRE, măgulitori, -oare, adj. (Și adv.) Care măgulește, lingușește, flatează. – Măguli + suf. -tor.

DOOM

măgulitór adj. m., pl. măgulitóri; f. sg. și pl. măgulitoáre

măgulitoarei
MĂGULITÓR, -OÁRE, măgulitori, -oare, adj. (Și adv.) Care măgulește, lingușește, flatează. – Măguli + suf. -tor.

DOOM

măgulitór adj. m., pl. măgulitóri; f. sg. și pl. măgulitoáre

măgulitoarele
MĂGULITÓR, -OÁRE, măgulitori, -oare, adj. (Și adv.) Care măgulește, lingușește, flatează. – Măguli + suf. -tor.

DOOM

măgulitór adj. m., pl. măgulitóri; f. sg. și pl. măgulitoáre

măgulitoarelor
MĂGULITÓR, -OÁRE, măgulitori, -oare, adj. (Și adv.) Care măgulește, lingușește, flatează. – Măguli + suf. -tor.

DOOM

măgulitór adj. m., pl. măgulitóri; f. sg. și pl. măgulitoáre

măgulitor
MĂGULITÓR, -OÁRE, măgulitori, -oare, adj. (Și adv.) Care măgulește, lingușește, flatează. – Măguli + suf. -tor.

DOOM

măgulitór adj. m., pl. măgulitóri; f. sg. și pl. măgulitoáre

măgulitori
MĂGULITÓR, -OÁRE, măgulitori, -oare, adj. (Și adv.) Care măgulește, lingușește, flatează. – Măguli + suf. -tor.

DOOM

măgulitór adj. m., pl. măgulitóri; f. sg. și pl. măgulitoáre

măgulitorii
MĂGULITÓR, -OÁRE, măgulitori, -oare, adj. (Și adv.) Care măgulește, lingușește, flatează. – Măguli + suf. -tor.

DOOM

măgulitór adj. m., pl. măgulitóri; f. sg. și pl. măgulitoáre

măgulitorilor
MĂGULITÓR, -OÁRE, măgulitori, -oare, adj. (Și adv.) Care măgulește, lingușește, flatează. – Măguli + suf. -tor.

DOOM

măgulitór adj. m., pl. măgulitóri; f. sg. și pl. măgulitoáre

măgulitorul
MĂGULITÓR, -OÁRE, măgulitori, -oare, adj. (Și adv.) Care măgulește, lingușește, flatează. – Măguli + suf. -tor.

DOOM

măgulitór adj. m., pl. măgulitóri; f. sg. și pl. măgulitoáre

măgulitorului
MĂGULITÓR, -OÁRE, măgulitori, -oare, adj. (Și adv.) Care măgulește, lingușește, flatează. – Măguli + suf. -tor.

DOOM

măgulitór adj. m., pl. măgulitóri; f. sg. și pl. măgulitoáre

măgulitura
MĂGULITÚRĂ, măgulituri, s. f. (Rar) Lingușeală; amăgire, înșelăciune. – Măguli + suf. -tură.

DOOM

măgulitúră (rar) s. f., g.-d. art. măgulitúrii; pl. măgulitúri

măgulituri
MĂGULITÚRĂ, măgulituri, s. f. (Rar) Lingușeală; amăgire, înșelăciune. – Măguli + suf. -tură.

DOOM

măgulitúră (rar) s. f., g.-d. art. măgulitúrii; pl. măgulitúri

măguliturii
MĂGULITÚRĂ, măgulituri, s. f. (Rar) Lingușeală; amăgire, înșelăciune. – Măguli + suf. -tură.

DOOM

măgulitúră (rar) s. f., g.-d. art. măgulitúrii; pl. măgulitúri

măguliturile
MĂGULITÚRĂ, măgulituri, s. f. (Rar) Lingușeală; amăgire, înșelăciune. – Măguli + suf. -tură.

DOOM

măgulitúră (rar) s. f., g.-d. art. măgulitúrii; pl. măgulitúri

măguliturilor
MĂGULITÚRĂ, măgulituri, s. f. (Rar) Lingușeală; amăgire, înșelăciune. – Măguli + suf. -tură.

DOOM

măgulitúră (rar) s. f., g.-d. art. măgulitúrii; pl. măgulitúri

măguliși
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măguliți
MĂGULÍ, măgulesc, vb. IV. 1. Tranz. A satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși. 2. Refl. (Înv.) A se amăgi cu..., a se împăca cu..., a se încânta cu... – Din sl. maguliti sen.

DOOM

măgulí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măgulésc, imperf. 3 sg. măguleá; conj. prez. 3 să măguleáscă

măgulă
MẮGURĂ, măguri, s. f. Deal mare izolat (tăiat de ape); p. ext. munte. ♦ Movilă. ♦ Pădure (situată pe un loc înalt). [Var.: (reg.) mắgulă s. f.] – Cf. alb. magulë.

DOOM

mắgură s. f., g.-d. art. mắgurii; pl. mắguri

măgura
MẮGURĂ, măguri, s. f. Deal mare izolat (tăiat de ape); p. ext. munte. ♦ Movilă. ♦ Pădure (situată pe un loc înalt). [Var.: (reg.) mắgulă s. f.] – Cf. alb. magulë.

DOOM

mắgură s. f., g.-d. art. mắgurii; pl. mắguri

măguri
MẮGURĂ, măguri, s. f. Deal mare izolat (tăiat de ape); p. ext. munte. ♦ Movilă. ♦ Pădure (situată pe un loc înalt). [Var.: (reg.) mắgulă s. f.] – Cf. alb. magulë.

DOOM

mắgură s. f., g.-d. art. mắgurii; pl. mắguri

măgurică
MĂGURÍCĂ, măgurele, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui măgură. – Măgură + suf. -ică.

DOOM

!măgurícă (reg.) s. f., g.-d. art. măgurélei; pl. măguréle, art. măgurélele

măgurii
MẮGURĂ, măguri, s. f. Deal mare izolat (tăiat de ape); p. ext. munte. ♦ Movilă. ♦ Pădure (situată pe un loc înalt). [Var.: (reg.) mắgulă s. f.] – Cf. alb. magulë.

DOOM

mắgură s. f., g.-d. art. mắgurii; pl. mắguri

măgurile
MẮGURĂ, măguri, s. f. Deal mare izolat (tăiat de ape); p. ext. munte. ♦ Movilă. ♦ Pădure (situată pe un loc înalt). [Var.: (reg.) mắgulă s. f.] – Cf. alb. magulë.

DOOM

mắgură s. f., g.-d. art. mắgurii; pl. mắguri

măgurilor
MẮGURĂ, măguri, s. f. Deal mare izolat (tăiat de ape); p. ext. munte. ♦ Movilă. ♦ Pădure (situată pe un loc înalt). [Var.: (reg.) mắgulă s. f.] – Cf. alb. magulë.

DOOM

mắgură s. f., g.-d. art. mắgurii; pl. mắguri

măgădan
MĂGĂDÁN, măgădani, s. m. (Reg.) Măgădău. – Cf. măgădău.

DOOM

măgădán (reg.) s. m., pl. măgădáni

măgădani
MĂGĂDÁN, măgădani, s. m. (Reg.) Măgădău. – Cf. măgădău.

DOOM

măgădán (reg.) s. m., pl. măgădáni

măgădanii
MĂGĂDÁN, măgădani, s. m. (Reg.) Măgădău. – Cf. măgădău.

DOOM

măgădán (reg.) s. m., pl. măgădáni

măgădanilor
MĂGĂDÁN, măgădani, s. m. (Reg.) Măgădău. – Cf. măgădău.

DOOM

măgădán (reg.) s. m., pl. măgădáni

măgădanul
MĂGĂDÁN, măgădani, s. m. (Reg.) Măgădău. – Cf. măgădău.

DOOM

măgădán (reg.) s. m., pl. măgădáni

măgădanului
MĂGĂDÁN, măgădani, s. m. (Reg.) Măgădău. – Cf. măgădău.

DOOM

măgădán (reg.) s. m., pl. măgădáni

măgădăi
MĂGĂDẮU, măgădăi, s. m. (Reg.) Bărbat mare la trup (și cam prost); vlăjgan, măgădan. [Var.: (reg.) macadắu s. m.] – Cf. măgădan.

DOOM

măgădắu (reg.) s. m., art. măgădắul; pl. măgădắi, art. măgădắii

măgădăii
MĂGĂDẮU, măgădăi, s. m. (Reg.) Bărbat mare la trup (și cam prost); vlăjgan, măgădan. [Var.: (reg.) macadắu s. m.] – Cf. măgădan.

DOOM

măgădắu (reg.) s. m., art. măgădắul; pl. măgădắi, art. măgădắii

măgădăilor
MĂGĂDẮU, măgădăi, s. m. (Reg.) Bărbat mare la trup (și cam prost); vlăjgan, măgădan. [Var.: (reg.) macadắu s. m.] – Cf. măgădan.

DOOM

măgădắu (reg.) s. m., art. măgădắul; pl. măgădắi, art. măgădắii

măgădău
MĂGĂDẮU, măgădăi, s. m. (Reg.) Bărbat mare la trup (și cam prost); vlăjgan, măgădan. [Var.: (reg.) macadắu s. m.] – Cf. măgădan.

DOOM

măgădắu (reg.) s. m., art. măgădắul; pl. măgădắi, art. măgădắii

măgădăul
MĂGĂDẮU, măgădăi, s. m. (Reg.) Bărbat mare la trup (și cam prost); vlăjgan, măgădan. [Var.: (reg.) macadắu s. m.] – Cf. măgădan.

DOOM

măgădắu (reg.) s. m., art. măgădắul; pl. măgădắi, art. măgădắii

măgădăului
MĂGĂDẮU, măgădăi, s. m. (Reg.) Bărbat mare la trup (și cam prost); vlăjgan, măgădan. [Var.: (reg.) macadắu s. m.] – Cf. măgădan.

DOOM

măgădắu (reg.) s. m., art. măgădắul; pl. măgădắi, art. măgădắii

măgăoaia
MAGAOÁIE s. f. v. măgăoaie.

DOOM

!măgăoáie (pop.) s. f., art. măgăoáia, g.-d. art. măgăóii; pl. măgăói, art. măgăóile (-o-i-)

măgăoi
MAGAOÁIE s. f. v. măgăoaie.

DOOM

!măgăoáie (pop.) s. f., art. măgăoáia, g.-d. art. măgăóii; pl. măgăói, art. măgăóile (-o-i-)

măgăoii
MAGAOÁIE s. f. v. măgăoaie.

DOOM

!măgăoáie (pop.) s. f., art. măgăoáia, g.-d. art. măgăóii; pl. măgăói, art. măgăóile (-o-i-)

măgăoile
MAGAOÁIE s. f. v. măgăoaie.

DOOM

!măgăoáie (pop.) s. f., art. măgăoáia, g.-d. art. măgăóii; pl. măgăói, art. măgăóile (-o-i-)

măgăoilor
MAGAOÁIE s. f. v. măgăoaie.

DOOM

!măgăoáie (pop.) s. f., art. măgăoáia, g.-d. art. măgăóii; pl. măgăói, art. măgăóile (-o-i-)

măgăreasca
MĂGĂRÉSC, -EÁSCĂ, măgărești, adj. (Rar) 1. Care aparține măgarului, privitor la măgar, de măgar. ♦ Fig. (Despre vorbe, fapte, comportare etc.) Prostesc, grosolan, obraznic; ingrat. 2. (Pop.; în sintagma) Tuse măgărească = tuse convulsivă. – Măgar + suf. -esc.

DOOM

măgărésc (rar) adj. m., f. măgăreáscă; pl. m. și f. măgăréști

măgăreața
MĂGĂREÁȚĂ, măgărețe, s. f. 1. (Înv. și reg.) Măgăriță (1). 2. (Pop. și fam., în expr.) A cădea măgăreața pe cineva = a avea de suportat o neplăcere, o acuzație, o pedeapsă etc. fără a fi vinovat. – Măgar + suf. -eață. Cf. bg. magarec.

DOOM

măgăreáță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măgăréței; pl. măgăréțe

măgăresc
MĂGĂRÉSC, -EÁSCĂ, măgărești, adj. (Rar) 1. Care aparține măgarului, privitor la măgar, de măgar. ♦ Fig. (Despre vorbe, fapte, comportare etc.) Prostesc, grosolan, obraznic; ingrat. 2. (Pop.; în sintagma) Tuse măgărească = tuse convulsivă. – Măgar + suf. -esc.

DOOM

măgărésc (rar) adj. m., f. măgăreáscă; pl. m. și f. măgăréști

măgărescul
MĂGĂRÉSC, -EÁSCĂ, măgărești, adj. (Rar) 1. Care aparține măgarului, privitor la măgar, de măgar. ♦ Fig. (Despre vorbe, fapte, comportare etc.) Prostesc, grosolan, obraznic; ingrat. 2. (Pop.; în sintagma) Tuse măgărească = tuse convulsivă. – Măgar + suf. -esc.

DOOM

măgărésc (rar) adj. m., f. măgăreáscă; pl. m. și f. măgăréști

măgărescului
MĂGĂRÉSC, -EÁSCĂ, măgărești, adj. (Rar) 1. Care aparține măgarului, privitor la măgar, de măgar. ♦ Fig. (Despre vorbe, fapte, comportare etc.) Prostesc, grosolan, obraznic; ingrat. 2. (Pop.; în sintagma) Tuse măgărească = tuse convulsivă. – Măgar + suf. -esc.

DOOM

măgărésc (rar) adj. m., f. măgăreáscă; pl. m. și f. măgăréști

măgărește
MĂGĂRÉȘTE adv. (Rar) Ca măgarii (1), în felul măgarilor; fig. cu impertinență; stupid. – Măgar + suf. -ește.

DOOM

măgăréște (rar) adv.

măgărești
MĂGĂRÉSC, -EÁSCĂ, măgărești, adj. (Rar) 1. Care aparține măgarului, privitor la măgar, de măgar. ♦ Fig. (Despre vorbe, fapte, comportare etc.) Prostesc, grosolan, obraznic; ingrat. 2. (Pop.; în sintagma) Tuse măgărească = tuse convulsivă. – Măgar + suf. -esc.

DOOM

măgărésc (rar) adj. m., f. măgăreáscă; pl. m. și f. măgăréști

măgăreștii
MĂGĂRÉSC, -EÁSCĂ, măgărești, adj. (Rar) 1. Care aparține măgarului, privitor la măgar, de măgar. ♦ Fig. (Despre vorbe, fapte, comportare etc.) Prostesc, grosolan, obraznic; ingrat. 2. (Pop.; în sintagma) Tuse măgărească = tuse convulsivă. – Măgar + suf. -esc.

DOOM

măgărésc (rar) adj. m., f. măgăreáscă; pl. m. și f. măgăréști

măgăreștile
MĂGĂRÉSC, -EÁSCĂ, măgărești, adj. (Rar) 1. Care aparține măgarului, privitor la măgar, de măgar. ♦ Fig. (Despre vorbe, fapte, comportare etc.) Prostesc, grosolan, obraznic; ingrat. 2. (Pop.; în sintagma) Tuse măgărească = tuse convulsivă. – Măgar + suf. -esc.

DOOM

măgărésc (rar) adj. m., f. măgăreáscă; pl. m. și f. măgăréști

măgăreștilor
MĂGĂRÉSC, -EÁSCĂ, măgărești, adj. (Rar) 1. Care aparține măgarului, privitor la măgar, de măgar. ♦ Fig. (Despre vorbe, fapte, comportare etc.) Prostesc, grosolan, obraznic; ingrat. 2. (Pop.; în sintagma) Tuse măgărească = tuse convulsivă. – Măgar + suf. -esc.

DOOM

măgărésc (rar) adj. m., f. măgăreáscă; pl. m. și f. măgăréști

măgăreț
MĂGĂRÉȚ², -EÁȚĂ, măgăreți, -e, adj. (Rar) De măgar, măgăresc. ♦ Fig. (Despre viață) Chinuit, bătut de nevoi, _ nefericit. Viață măgăreață... Am oarecare suferință. încă nu i-au dat doctorii de rost. SADOVEANU, P. M. 185.

măgăreț
MĂGĂRÉȚ¹, măgăreți, s. m. (Rar) Măgar (2). Poate are el dreptate, păcătosul și măgărețul dracului! SADOVEANU, P. M. 146.

măgărețe
MĂGĂREÁȚĂ, măgărețe, s. f. 1. (Înv. și reg.) Măgăriță (1). 2. (Pop. și fam., în expr.) A cădea măgăreața pe cineva = a avea de suportat o neplăcere, o acuzație, o pedeapsă etc. fără a fi vinovat. – Măgar + suf. -eață. Cf. bg. magarec.

DOOM

măgăreáță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măgăréței; pl. măgăréțe

măgăreței
MĂGĂREÁȚĂ, măgărețe, s. f. 1. (Înv. și reg.) Măgăriță (1). 2. (Pop. și fam., în expr.) A cădea măgăreața pe cineva = a avea de suportat o neplăcere, o acuzație, o pedeapsă etc. fără a fi vinovat. – Măgar + suf. -eață. Cf. bg. magarec.

DOOM

măgăreáță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măgăréței; pl. măgăréțe

măgărețele
MĂGĂREÁȚĂ, măgărețe, s. f. 1. (Înv. și reg.) Măgăriță (1). 2. (Pop. și fam., în expr.) A cădea măgăreața pe cineva = a avea de suportat o neplăcere, o acuzație, o pedeapsă etc. fără a fi vinovat. – Măgar + suf. -eață. Cf. bg. magarec.

DOOM

măgăreáță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măgăréței; pl. măgăréțe

măgărețelor
MĂGĂREÁȚĂ, măgărețe, s. f. 1. (Înv. și reg.) Măgăriță (1). 2. (Pop. și fam., în expr.) A cădea măgăreața pe cineva = a avea de suportat o neplăcere, o acuzație, o pedeapsă etc. fără a fi vinovat. – Măgar + suf. -eață. Cf. bg. magarec.

DOOM

măgăreáță (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măgăréței; pl. măgăréțe

măgăria
MĂGĂRÍE, măgării, s. f. Comportare, atitudine, faptă sau vorbă obraznică, impertinentă; obrăznicie. – Măgar + suf. -ie.

DOOM

măgăríe s. f., art. măgăría, g.-d. art. măgăríei; pl. măgăríi, art. măgăríile

măgărie
MĂGĂRÍE, măgării, s. f. Comportare, atitudine, faptă sau vorbă obraznică, impertinentă; obrăznicie. – Măgar + suf. -ie.

DOOM

măgăríe s. f., art. măgăría, g.-d. art. măgăríei; pl. măgăríi, art. măgăríile

măgăriei
MĂGĂRÍE, măgării, s. f. Comportare, atitudine, faptă sau vorbă obraznică, impertinentă; obrăznicie. – Măgar + suf. -ie.

DOOM

măgăríe s. f., art. măgăría, g.-d. art. măgăríei; pl. măgăríi, art. măgăríile

măgării
MĂGĂRÍE, măgării, s. f. Comportare, atitudine, faptă sau vorbă obraznică, impertinentă; obrăznicie. – Măgar + suf. -ie.

DOOM

măgăríe s. f., art. măgăría, g.-d. art. măgăríei; pl. măgăríi, art. măgăríile

măgăriile
MĂGĂRÍE, măgării, s. f. Comportare, atitudine, faptă sau vorbă obraznică, impertinentă; obrăznicie. – Măgar + suf. -ie.

DOOM

măgăríe s. f., art. măgăría, g.-d. art. măgăríei; pl. măgăríi, art. măgăríile

măgăriilor
MĂGĂRÍE, măgării, s. f. Comportare, atitudine, faptă sau vorbă obraznică, impertinentă; obrăznicie. – Măgar + suf. -ie.

DOOM

măgăríe s. f., art. măgăría, g.-d. art. măgăríei; pl. măgăríi, art. măgăríile

măgărița
MẮGĂRIȚĂ, măgărițe, s. f. 1. Femela măgarului (1); măgăreață. 2. Fig. Calificativ dat unei femei proaste, încăpățânate sau obraznice. [Acc. și: măgăríță] – Măgar + suf. -iță.

DOOM

!mắgăriță/măgăríță s. f., g.-d. art. mắgăriței/măgăríței; pl. mắgărițe/măgăríțe

măgărițe
MẮGĂRIȚĂ, măgărițe, s. f. 1. Femela măgarului (1); măgăreață. 2. Fig. Calificativ dat unei femei proaste, încăpățânate sau obraznice. [Acc. și: măgăríță] – Măgar + suf. -iță.

DOOM

!mắgăriță/măgăríță s. f., g.-d. art. mắgăriței/măgăríței; pl. mắgărițe/măgăríțe

măgăriței
MẮGĂRIȚĂ, măgărițe, s. f. 1. Femela măgarului (1); măgăreață. 2. Fig. Calificativ dat unei femei proaste, încăpățânate sau obraznice. [Acc. și: măgăríță] – Măgar + suf. -iță.

DOOM

!mắgăriță/măgăríță s. f., g.-d. art. mắgăriței/măgăríței; pl. mắgărițe/măgăríțe

măgărițele
MẮGĂRIȚĂ, măgărițe, s. f. 1. Femela măgarului (1); măgăreață. 2. Fig. Calificativ dat unei femei proaste, încăpățânate sau obraznice. [Acc. și: măgăríță] – Măgar + suf. -iță.

DOOM

!mắgăriță/măgăríță s. f., g.-d. art. mắgăriței/măgăríței; pl. mắgărițe/măgăríțe

măgărițelor
MẮGĂRIȚĂ, măgărițe, s. f. 1. Femela măgarului (1); măgăreață. 2. Fig. Calificativ dat unei femei proaste, încăpățânate sau obraznice. [Acc. și: măgăríță] – Măgar + suf. -iță.

DOOM

!mắgăriță/măgăríță s. f., g.-d. art. mắgăriței/măgăríței; pl. mắgărițe/măgăríțe

măgăriță
MĂGĂRÍȚĂ, măgărițe, s. f. 1. Femela măgarului (1); măgăreață. 2. Calificativ dat unei femei proaste, încăpățânate sau obraznice. [Acc. și mắgăriță] – Măgar + suf. -iță.

măgăruș
MĂGĂRÚȘ, măgăruși, s. m. Diminutiv al lui măgar (1). – Măgar + suf. -uș.

DOOM

măgărúș s. m., pl. măgărúși

măgăruși
MĂGĂRÚȘ, măgăruși, s. m. Diminutiv al lui măgar (1). – Măgar + suf. -uș.

DOOM

măgărúș s. m., pl. măgărúși

măgărușii
MĂGĂRÚȘ, măgăruși, s. m. Diminutiv al lui măgar (1). – Măgar + suf. -uș.

DOOM

măgărúș s. m., pl. măgărúși

măgărușilor
MĂGĂRÚȘ, măgăruși, s. m. Diminutiv al lui măgar (1). – Măgar + suf. -uș.

DOOM

măgărúș s. m., pl. măgărúși

măgărușul
MĂGĂRÚȘ, măgăruși, s. m. Diminutiv al lui măgar (1). – Măgar + suf. -uș.

DOOM

măgărúș s. m., pl. măgărúși

măgărușului
MĂGĂRÚȘ, măgăruși, s. m. Diminutiv al lui măgar (1). – Măgar + suf. -uș.

DOOM

măgărúș s. m., pl. măgărúși

măhăi
măhăí (-ăiésc, -ít), vb. – A gesticula, a face semne. Sl. machati (Cihac, II, 182; Tiktin). Sec. XVI, înv.

măhăire
măhăí (-ăiésc, -ít), vb. – A gesticula, a face semne. Sl. machati (Cihac, II, 182; Tiktin). Sec. XVI, înv.

măhălos
MĂHĂLÓS, -OASĂ, măhăloși, -oase, adj. (Regional) Mare, voluminos, mătăhălos.

măhăni
MĂHĂNÍ, pers. 3 măhăne, vb. IV. Intranz. (Regional, despre rațe) A măcăi. A început femeia a se văicăra... Găina a cloncăni, Rața a măhăni, Gîsca a gîgăi. PĂSCULESCU, T. P. 136.

măhăroiu
măhăroiu s. invar. persoană importantă / influentă.

măi
MĂI interj. v. mă.

DOOM

mắ-sa v. mắ-ta

măiastra
MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. ◊ Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. – Lat. magister.

DOOM

măiéstru adj. m., pl. măiéștri; f. măiástră, pl. măiéstre

măiculeana
MĂICULEÁNĂ, măiculene, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -uleană.

DOOM

!măiculeánă (pop.) s. f., g.-d. art. măiculénei; pl. măiculéne

măiculeano
MĂICULEÁNĂ, măiculene, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -uleană.

DOOM

!măiculeánă (pop.) s. f., g.-d. art. măiculénei; pl. măiculéne

măiculene
MĂICULEÁNĂ, măiculene, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -uleană.

DOOM

!măiculeánă (pop.) s. f., g.-d. art. măiculénei; pl. măiculéne

măiculenei
MĂICULEÁNĂ, măiculene, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -uleană.

DOOM

!măiculeánă (pop.) s. f., g.-d. art. măiculénei; pl. măiculéne

măiculenele
MĂICULEÁNĂ, măiculene, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -uleană.

DOOM

!măiculeánă (pop.) s. f., g.-d. art. măiculénei; pl. măiculéne

măiculenelor
MĂICULEÁNĂ, măiculene, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -uleană.

DOOM

!măiculeánă (pop.) s. f., g.-d. art. măiculénei; pl. măiculéne

măiculița
MĂICULÍȚĂ, măiculițe, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -uliță.

DOOM

măiculíță (pop.) s. f., g.-d. art. măiculíței; pl. măiculíțe

măiculițe
MĂICULÍȚĂ, măiculițe, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -uliță.

DOOM

măiculíță (pop.) s. f., g.-d. art. măiculíței; pl. măiculíțe

măiculiței
MĂICULÍȚĂ, măiculițe, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -uliță.

DOOM

măiculíță (pop.) s. f., g.-d. art. măiculíței; pl. măiculíțe

măiculițele
MĂICULÍȚĂ, măiculițe, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -uliță.

DOOM

măiculíță (pop.) s. f., g.-d. art. măiculíței; pl. măiculíțe

măiculițelor
MĂICULÍȚĂ, măiculițe, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -uliță.

DOOM

măiculíță (pop.) s. f., g.-d. art. măiculíței; pl. măiculíțe

măiculițo
MĂICULÍȚĂ, măiculițe, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -uliță.

DOOM

măiculíță (pop.) s. f., g.-d. art. măiculíței; pl. măiculíțe

măicușoara
MĂICUȘOÁRĂ, măicușoare, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -ușoară.

DOOM

!măicușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. măicușoárei; pl. măicușoáre

măicușoare
MĂICUȘOÁRĂ, măicușoare, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -ușoară.

DOOM

!măicușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. măicușoárei; pl. măicușoáre

măicușoarei
MĂICUȘOÁRĂ, măicușoare, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -ușoară.

DOOM

!măicușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. măicușoárei; pl. măicușoáre

măicușoarele
MĂICUȘOÁRĂ, măicușoare, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -ușoară.

DOOM

!măicușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. măicușoárei; pl. măicușoáre

măicușoarelor
MĂICUȘOÁRĂ, măicușoare, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -ușoară.

DOOM

!măicușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. măicușoárei; pl. măicușoáre

măicușoaro
MĂICUȘOÁRĂ, măicușoare, s. f. (Pop.) Măicuță (1). – Maică + suf. -ușoară.

DOOM

!măicușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. măicușoárei; pl. măicușoáre

măicuța
MĂICÚȚĂ, măicuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui maică (I 1); măiculeană, măiculiță, măicușoară. 2. Călugăriță; termen cu care se adresează cineva unei călugărițe. – Maică + suf. -uță.

DOOM

măicúță s. f., g.-d. art. măicúței; pl. măicúțe

măicuțe
MĂICÚȚĂ, măicuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui maică (I 1); măiculeană, măiculiță, măicușoară. 2. Călugăriță; termen cu care se adresează cineva unei călugărițe. – Maică + suf. -uță.

DOOM

măicúță s. f., g.-d. art. măicúței; pl. măicúțe

măicuței
MĂICÚȚĂ, măicuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui maică (I 1); măiculeană, măiculiță, măicușoară. 2. Călugăriță; termen cu care se adresează cineva unei călugărițe. – Maică + suf. -uță.

DOOM

măicúță s. f., g.-d. art. măicúței; pl. măicúțe

măicuțele
MĂICÚȚĂ, măicuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui maică (I 1); măiculeană, măiculiță, măicușoară. 2. Călugăriță; termen cu care se adresează cineva unei călugărițe. – Maică + suf. -uță.

DOOM

măicúță s. f., g.-d. art. măicúței; pl. măicúțe

măicuțelor
MĂICÚȚĂ, măicuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui maică (I 1); măiculeană, măiculiță, măicușoară. 2. Călugăriță; termen cu care se adresează cineva unei călugărițe. – Maică + suf. -uță.

DOOM

măicúță s. f., g.-d. art. măicúței; pl. măicúțe

măicuțo
MĂICÚȚĂ, măicuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui maică (I 1); măiculeană, măiculiță, măicușoară. 2. Călugăriță; termen cu care se adresează cineva unei călugărițe. – Maică + suf. -uță.

DOOM

măicúță s. f., g.-d. art. măicúței; pl. măicúțe

măiestre
MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. ◊ Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. – Lat. magister.

DOOM

măiéstru adj. m., pl. măiéștri; f. măiástră, pl. măiéstre

măiestrea
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestreai
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestream
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestrească
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestreau
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestreața
MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (Înv.) 1. (Despre oameni) Care face un lucru cu măiestrie (1); talentat. 2. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (1). – Măiestru + suf. -eț.

DOOM

măiestréț (înv.) adj. m., pl. măiestréți; f. măiestreáță, pl. măiestréțe

măiestreați
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestrei
MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. ◊ Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. – Lat. magister.

DOOM

măiéstru adj. m., pl. măiéștri; f. măiástră, pl. măiéstre

măiestrele
MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. ◊ Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. – Lat. magister.

DOOM

măiéstru adj. m., pl. măiéștri; f. măiástră, pl. măiéstre

măiestrelor
MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. ◊ Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. – Lat. magister.

DOOM

măiéstru adj. m., pl. măiéștri; f. măiástră, pl. măiéstre

măiestresc
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestrește
MĂIESTRÉȘTE adv. (Înv.) Cu măiestrie; artisticește. – Măiestru + suf. -ește.

DOOM

măiestréște (înv.) adv.

măiestrește
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestrești
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestreț
MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (Înv.) 1. (Despre oameni) Care face un lucru cu măiestrie (1); talentat. 2. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (1). – Măiestru + suf. -eț.

DOOM

măiestréț (înv.) adj. m., pl. măiestréți; f. măiestreáță, pl. măiestréțe

măiestrețe
MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (Înv.) 1. (Despre oameni) Care face un lucru cu măiestrie (1); talentat. 2. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (1). – Măiestru + suf. -eț.

DOOM

măiestréț (înv.) adj. m., pl. măiestréți; f. măiestreáță, pl. măiestréțe

măiestreței
MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (Înv.) 1. (Despre oameni) Care face un lucru cu măiestrie (1); talentat. 2. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (1). – Măiestru + suf. -eț.

DOOM

măiestréț (înv.) adj. m., pl. măiestréți; f. măiestreáță, pl. măiestréțe

măiestrețele
MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (Înv.) 1. (Despre oameni) Care face un lucru cu măiestrie (1); talentat. 2. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (1). – Măiestru + suf. -eț.

DOOM

măiestréț (înv.) adj. m., pl. măiestréți; f. măiestreáță, pl. măiestréțe

măiestrețelor
MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (Înv.) 1. (Despre oameni) Care face un lucru cu măiestrie (1); talentat. 2. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (1). – Măiestru + suf. -eț.

DOOM

măiestréț (înv.) adj. m., pl. măiestréți; f. măiestreáță, pl. măiestréțe

măiestreți
MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (Înv.) 1. (Despre oameni) Care face un lucru cu măiestrie (1); talentat. 2. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (1). – Măiestru + suf. -eț.

DOOM

măiestréț (înv.) adj. m., pl. măiestréți; f. măiestreáță, pl. măiestréțe

măiestreții
MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (Înv.) 1. (Despre oameni) Care face un lucru cu măiestrie (1); talentat. 2. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (1). – Măiestru + suf. -eț.

DOOM

măiestréț (înv.) adj. m., pl. măiestréți; f. măiestreáță, pl. măiestréțe

măiestreților
MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (Înv.) 1. (Despre oameni) Care face un lucru cu măiestrie (1); talentat. 2. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (1). – Măiestru + suf. -eț.

DOOM

măiestréț (înv.) adj. m., pl. măiestréți; f. măiestreáță, pl. măiestréțe

măiestrețul
MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (Înv.) 1. (Despre oameni) Care face un lucru cu măiestrie (1); talentat. 2. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (1). – Măiestru + suf. -eț.

DOOM

măiestréț (înv.) adj. m., pl. măiestréți; f. măiestreáță, pl. măiestréțe

măiestrețului
MĂIESTRÉȚ, -EÁȚĂ, măiestreți, -e, adj. (Înv.) 1. (Despre oameni) Care face un lucru cu măiestrie (1); talentat. 2. (Despre lucruri) Care este făcut cu măiestrie (1). – Măiestru + suf. -eț.

DOOM

măiestréț (înv.) adj. m., pl. măiestréți; f. măiestreáță, pl. măiestréțe

măiestri
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestria
MĂIESTRÍE, (2, 3) măiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusință deosebită; talent, dibăcie, artă. ◊ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul desăvârșirii unei opere literare sau de artă. 2. (Înv.; concr.) Lucrare, operă, creație. ♦ Lucru care denotă iscusință sau meșteșug în execuție; unealtă, instrument, aparat ingenios. 3. (Înv.) Meserie, meșteșug (care cere pricepere). – Măiestru + suf. -ie.

DOOM

măiestríe² (obiect, meserie) (înv.) s. f., art. măiestría, g.-d. art. măiestríei; pl. măiestríi, art. măiestríile

măiestrie
MĂIESTRÍE, (2, 3) măiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusință deosebită; talent, dibăcie, artă. ◊ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul desăvârșirii unei opere literare sau de artă. 2. (Înv.; concr.) Lucrare, operă, creație. ♦ Lucru care denotă iscusință sau meșteșug în execuție; unealtă, instrument, aparat ingenios. 3. (Înv.) Meserie, meșteșug (care cere pricepere). – Măiestru + suf. -ie.

DOOM

măiestríe² (obiect, meserie) (înv.) s. f., art. măiestría, g.-d. art. măiestríei; pl. măiestríi, art. măiestríile

măiestriei
MĂIESTRÍE, (2, 3) măiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusință deosebită; talent, dibăcie, artă. ◊ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul desăvârșirii unei opere literare sau de artă. 2. (Înv.; concr.) Lucrare, operă, creație. ♦ Lucru care denotă iscusință sau meșteșug în execuție; unealtă, instrument, aparat ingenios. 3. (Înv.) Meserie, meșteșug (care cere pricepere). – Măiestru + suf. -ie.

DOOM

măiestríe² (obiect, meserie) (înv.) s. f., art. măiestría, g.-d. art. măiestríei; pl. măiestríi, art. măiestríile

măiestrii
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestrii
MĂIESTRÍE, (2, 3) măiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusință deosebită; talent, dibăcie, artă. ◊ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul desăvârșirii unei opere literare sau de artă. 2. (Înv.; concr.) Lucrare, operă, creație. ♦ Lucru care denotă iscusință sau meșteșug în execuție; unealtă, instrument, aparat ingenios. 3. (Înv.) Meserie, meșteșug (care cere pricepere). – Măiestru + suf. -ie.

DOOM

măiestríe² (obiect, meserie) (înv.) s. f., art. măiestría, g.-d. art. măiestríei; pl. măiestríi, art. măiestríile

măiestriile
MĂIESTRÍE, (2, 3) măiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusință deosebită; talent, dibăcie, artă. ◊ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul desăvârșirii unei opere literare sau de artă. 2. (Înv.; concr.) Lucrare, operă, creație. ♦ Lucru care denotă iscusință sau meșteșug în execuție; unealtă, instrument, aparat ingenios. 3. (Înv.) Meserie, meșteșug (care cere pricepere). – Măiestru + suf. -ie.

DOOM

măiestríe² (obiect, meserie) (înv.) s. f., art. măiestría, g.-d. art. măiestríei; pl. măiestríi, art. măiestríile

măiestriilor
MĂIESTRÍE, (2, 3) măiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusință deosebită; talent, dibăcie, artă. ◊ Măiestrie artistică = totalitatea elementelor pe care le pune în valoare artistul în procesul desăvârșirii unei opere literare sau de artă. 2. (Înv.; concr.) Lucrare, operă, creație. ♦ Lucru care denotă iscusință sau meșteșug în execuție; unealtă, instrument, aparat ingenios. 3. (Înv.) Meserie, meșteșug (care cere pricepere). – Măiestru + suf. -ie.

DOOM

măiestríe² (obiect, meserie) (înv.) s. f., art. măiestría, g.-d. art. măiestríei; pl. măiestríi, art. măiestríile

măiestrim
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestrind
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestrire
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestrire
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. [Pr.: mă-ies-] – Din măiestru.

măiestriră
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestrirăm
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestrirăți
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestrise
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestrisem
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestriseră
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestriserăm
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestriserăți
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestriseși
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestriseți
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestrit
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestrit
MĂIESTRÍT, -Ă, măiestriți, -te, adj. 1. Lucrat cu măiestrie (1), cu meșteșug, cu artă; p. ext. frumos, minunat, desăvârșit. 2. Măiestru (1). – V. măiestri.

măiestrita
MĂIESTRÍT, -Ă, măiestriți, -te, adj. 1. Lucrat cu măiestrie (1), cu meșteșug, cu artă; p. ext. frumos, minunat, desăvârșit. 2. Măiestru (1). – V. măiestri.

măiestrite
MĂIESTRÍT, -Ă, măiestriți, -te, adj. 1. Lucrat cu măiestrie (1), cu meșteșug, cu artă; p. ext. frumos, minunat, desăvârșit. 2. Măiestru (1). – V. măiestri.

măiestritei
MĂIESTRÍT, -Ă, măiestriți, -te, adj. 1. Lucrat cu măiestrie (1), cu meșteșug, cu artă; p. ext. frumos, minunat, desăvârșit. 2. Măiestru (1). – V. măiestri.

măiestritele
MĂIESTRÍT, -Ă, măiestriți, -te, adj. 1. Lucrat cu măiestrie (1), cu meșteșug, cu artă; p. ext. frumos, minunat, desăvârșit. 2. Măiestru (1). – V. măiestri.

măiestritelor
MĂIESTRÍT, -Ă, măiestriți, -te, adj. 1. Lucrat cu măiestrie (1), cu meșteșug, cu artă; p. ext. frumos, minunat, desăvârșit. 2. Măiestru (1). – V. măiestri.

măiestritul
MĂIESTRÍT, -Ă, măiestriți, -te, adj. 1. Lucrat cu măiestrie (1), cu meșteșug, cu artă; p. ext. frumos, minunat, desăvârșit. 2. Măiestru (1). – V. măiestri.

măiestritului
MĂIESTRÍT, -Ă, măiestriți, -te, adj. 1. Lucrat cu măiestrie (1), cu meșteșug, cu artă; p. ext. frumos, minunat, desăvârșit. 2. Măiestru (1). – V. măiestri.

măiestriși
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestriți
MĂIESTRÍ, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

DOOM

măiestrí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestrésc, imperf. 3 sg. măiestreá; conj. prez. 3 să măiestreáscă

măiestriți
MĂIESTRÍT, -Ă, măiestriți, -te, adj. 1. Lucrat cu măiestrie (1), cu meșteșug, cu artă; p. ext. frumos, minunat, desăvârșit. 2. Măiestru (1). – V. măiestri.

măiestriții
MĂIESTRÍT, -Ă, măiestriți, -te, adj. 1. Lucrat cu măiestrie (1), cu meșteșug, cu artă; p. ext. frumos, minunat, desăvârșit. 2. Măiestru (1). – V. măiestri.

măiestriților
MĂIESTRÍT, -Ă, măiestriți, -te, adj. 1. Lucrat cu măiestrie (1), cu meșteșug, cu artă; p. ext. frumos, minunat, desăvârșit. 2. Măiestru (1). – V. măiestri.

măiestru
MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. ◊ Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. – Lat. magister.

DOOM

măiéstru adj. m., pl. măiéștri; f. măiástră, pl. măiéstre

măiestrul
MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. ◊ Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. – Lat. magister.

DOOM

măiéstru adj. m., pl. măiéștri; f. măiástră, pl. măiéstre

măiestrului
MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. ◊ Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. – Lat. magister.

DOOM

măiéstru adj. m., pl. măiéștri; f. măiástră, pl. măiéstre

măietoare
MĂIETOÁRE, măietori, s. f. (Transilv.) Construcție într-o gospodărie sătească în care se păstrează păioasele, nutrețul etc.; șură.

măieștri
MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. ◊ Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. – Lat. magister.

DOOM

măiéstru adj. m., pl. măiéștri; f. măiástră, pl. măiéstre

măieștrii
MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. ◊ Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. – Lat. magister.

DOOM

măiéstru adj. m., pl. măiéștri; f. măiástră, pl. măiéstre

măieștrilor
MĂIÉSTRU, MĂIÁSTRĂ, măieștri, măiestre, adj. 1. (Despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. ♦ Măiestrit (1). 2. (În basme) Înzestrat cu puteri magice; care demonstrează putere magică; (despre lucruri) efectuat prin puteri magice. ◊ Pasăre măiastră = pasăre din basme, înzestrată cu însușiri supranaturale. ♦ P. ext. Ca din basme; minunat; fermecat. – Lat. magister.

DOOM

măiéstru adj. m., pl. măiéștri; f. măiástră, pl. măiéstre

măiug
MĂIÚG, măiuge, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui mai². ♦ Unealtă de lemn cu care se bate inul sau cânepa; măiuț. – Mai² + suf. -iug.

DOOM

măiúg (pop.) s. n., pl. măiúge

măiuge
MĂIÚG, măiuge, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui mai². ♦ Unealtă de lemn cu care se bate inul sau cânepa; măiuț. – Mai² + suf. -iug.

DOOM

măiúg (pop.) s. n., pl. măiúge

măiugele
MĂIÚG, măiuge, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui mai². ♦ Unealtă de lemn cu care se bate inul sau cânepa; măiuț. – Mai² + suf. -iug.

DOOM

măiúg (pop.) s. n., pl. măiúge

măiugelor
MĂIÚG, măiuge, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui mai². ♦ Unealtă de lemn cu care se bate inul sau cânepa; măiuț. – Mai² + suf. -iug.

DOOM

măiúg (pop.) s. n., pl. măiúge

măiugul
MĂIÚG, măiuge, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui mai². ♦ Unealtă de lemn cu care se bate inul sau cânepa; măiuț. – Mai² + suf. -iug.

DOOM

măiúg (pop.) s. n., pl. măiúge

măiugului
MĂIÚG, măiuge, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui mai². ♦ Unealtă de lemn cu care se bate inul sau cânepa; măiuț. – Mai² + suf. -iug.

DOOM

măiúg (pop.) s. n., pl. măiúge

măiuț
MĂIÚȚ, măiuțe, s. n. (Pop.) Măiug. – Mai² + suf. -iuț.

DOOM

măiúț (pop.) s. n., pl. măiúțe

măiuțe
MĂIÚȚ, măiuțe, s. n. (Pop.) Măiug. – Mai² + suf. -iuț.

DOOM

măiúț (pop.) s. n., pl. măiúțe

măiuțele
MĂIÚȚ, măiuțe, s. n. (Pop.) Măiug. – Mai² + suf. -iuț.

DOOM

măiúț (pop.) s. n., pl. măiúțe

măiuțelor
MĂIÚȚ, măiuțe, s. n. (Pop.) Măiug. – Mai² + suf. -iuț.

DOOM

măiúț (pop.) s. n., pl. măiúțe

măiuțul
MĂIÚȚ, măiuțe, s. n. (Pop.) Măiug. – Mai² + suf. -iuț.

DOOM

măiúț (pop.) s. n., pl. măiúțe

măiuțului
MĂIÚȚ, măiuțe, s. n. (Pop.) Măiug. – Mai² + suf. -iuț.

DOOM

măiúț (pop.) s. n., pl. măiúțe

măjar
MĂJÉR s. m. v. măjar.

DOOM

!măjár (înv., reg.) s. m., pl. măjári

măjer
MĂJÉR s. m. v. măjar.

DOOM

!măjár (înv., reg.) s. m., pl. măjári

măji
MÁJĂ, măji, s. f. 1. Veche unitate de măsură pentru greutăți, variind, după epoci și regiuni, între 50 și 120 de kg. 2. (Reg.) Cântar pentru greutăți mari. 3. Năvod. – Din magh. mázsa.

DOOM

májă (înv., reg.) s. f., art. mája, g.-d. art. mắjii; pl. măji

măjii
MÁJĂ, măji, s. f. 1. Veche unitate de măsură pentru greutăți, variind, după epoci și regiuni, între 50 și 120 de kg. 2. (Reg.) Cântar pentru greutăți mari. 3. Năvod. – Din magh. mázsa.

DOOM

májă (înv., reg.) s. f., art. mája, g.-d. art. mắjii; pl. măji

măjile
MÁJĂ, măji, s. f. 1. Veche unitate de măsură pentru greutăți, variind, după epoci și regiuni, între 50 și 120 de kg. 2. (Reg.) Cântar pentru greutăți mari. 3. Năvod. – Din magh. mázsa.

DOOM

májă (înv., reg.) s. f., art. mája, g.-d. art. mắjii; pl. măji

măjilor
MÁJĂ, măji, s. f. 1. Veche unitate de măsură pentru greutăți, variind, după epoci și regiuni, între 50 și 120 de kg. 2. (Reg.) Cântar pentru greutăți mari. 3. Năvod. – Din magh. mázsa.

DOOM

májă (înv., reg.) s. f., art. mája, g.-d. art. mắjii; pl. măji

măjărit
MĂJĂRÍT s. n. (Înv. și reg.) Negoț de pește. ♦ (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Dare plătită domniei de către cei care pescuiau în bălțile Dunării. – Măjar + suf. -it.

DOOM

măjărít (înv., reg.) s. n.

măjăritul
MĂJĂRÍT s. n. (Înv. și reg.) Negoț de pește. ♦ (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Dare plătită domniei de către cei care pescuiau în bălțile Dunării. – Măjar + suf. -it.

DOOM

măjărít (înv., reg.) s. n.

măjăritului
MĂJĂRÍT s. n. (Înv. și reg.) Negoț de pește. ♦ (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Dare plătită domniei de către cei care pescuiau în bălțile Dunării. – Măjar + suf. -it.

DOOM

măjărít (înv., reg.) s. n.

mălac
MĂLÁC s. m. v. malac.

mălai
MĂLÁI, (2) mălaie, s. n. 1. Făină de porumb. ♦ (Reg.) Făină de mei. 2. Aliment preparat din făină de porumb, de mei sau de alte cereale, dospit și copt în cuptor; aliment preparat din făină de porumb frământată cu lapte (și cu zahăr). ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul = a îmbătrânit; s-a învechit, s-a uzat, s-a perimat. ◊ Compus: mălai-mare = om mâncăcios sau om bleg, lipsit de vlagă, prostănac. ♦ Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. 3. (Reg.) Porumb; p. restr. boabe de porumb. 4. (Reg.) Mei; p. restr. boabe de mei. 5. (Bot.; reg.) Mătură. 6. Compus: mălaiul-cucului = a) plantă erbacee cu flori brune, dispuse la vârful ramurilor (Luzula pilosa); b) plantă erbacee cu frunze liniare și flori brune sau gălbui, dispuse în spice (Luzula campestris). [Pl. și: mălaiuri] – Et. nec.

DOOM

mălái-máre (om bleg, mâncăcios) s. m., g.-d. lui mălái-máre; pl. mălái-máre

mălai
MĂLÁI, (2) mălaie, s. n. 1. Făină de porumb. ♦ (Reg.) Făină de mei. 2. Aliment preparat din făină de porumb, de mei sau de alte cereale, dospit și copt în cuptor; aliment preparat din făină de porumb frământată cu lapte (și cu zahăr). ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul = a îmbătrânit; s-a învechit, s-a uzat, s-a perimat. ◊ Compus: mălai-mare = om mâncăcios sau om bleg, lipsit de vlagă, prostănac. ♦ Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. 3. (Reg.) Porumb; p. restr. boabe de porumb. 4. (Reg.) Mei; p. restr. boabe de mei. 5. (Bot.; reg.) Mătură. 6. Compus: mălaiul-cucului = a) plantă erbacee cu flori brune, dispuse la vârful ramurilor (Luzula pilosa); b) plantă erbacee cu frunze liniare și flori brune sau gălbui, dispuse în spice (Luzula campestris). [Pl. și: mălaiuri] – Et. nec.

DOOM

!măláiul-cúcului (plantă) s. m. art.

mălaie
MĂLÁI, (2) mălaie, s. n. 1. Făină de porumb. ♦ (Reg.) Făină de mei. 2. Aliment preparat din făină de porumb, de mei sau de alte cereale, dospit și copt în cuptor; aliment preparat din făină de porumb frământată cu lapte (și cu zahăr). ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul = a îmbătrânit; s-a învechit, s-a uzat, s-a perimat. ◊ Compus: mălai-mare = om mâncăcios sau om bleg, lipsit de vlagă, prostănac. ♦ Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. 3. (Reg.) Porumb; p. restr. boabe de porumb. 4. (Reg.) Mei; p. restr. boabe de mei. 5. (Bot.; reg.) Mătură. 6. Compus: mălaiul-cucului = a) plantă erbacee cu flori brune, dispuse la vârful ramurilor (Luzula pilosa); b) plantă erbacee cu frunze liniare și flori brune sau gălbui, dispuse în spice (Luzula campestris). [Pl. și: mălaiuri] – Et. nec.

DOOM

mălái-máre (om bleg, mâncăcios) s. m., g.-d. lui mălái-máre; pl. mălái-máre

mălaiele
MĂLÁI, (2) mălaie, s. n. 1. Făină de porumb. ♦ (Reg.) Făină de mei. 2. Aliment preparat din făină de porumb, de mei sau de alte cereale, dospit și copt în cuptor; aliment preparat din făină de porumb frământată cu lapte (și cu zahăr). ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul = a îmbătrânit; s-a învechit, s-a uzat, s-a perimat. ◊ Compus: mălai-mare = om mâncăcios sau om bleg, lipsit de vlagă, prostănac. ♦ Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. 3. (Reg.) Porumb; p. restr. boabe de porumb. 4. (Reg.) Mei; p. restr. boabe de mei. 5. (Bot.; reg.) Mătură. 6. Compus: mălaiul-cucului = a) plantă erbacee cu flori brune, dispuse la vârful ramurilor (Luzula pilosa); b) plantă erbacee cu frunze liniare și flori brune sau gălbui, dispuse în spice (Luzula campestris). [Pl. și: mălaiuri] – Et. nec.

DOOM

mălái-máre (om bleg, mâncăcios) s. m., g.-d. lui mălái-máre; pl. mălái-máre

mălaielor
MĂLÁI, (2) mălaie, s. n. 1. Făină de porumb. ♦ (Reg.) Făină de mei. 2. Aliment preparat din făină de porumb, de mei sau de alte cereale, dospit și copt în cuptor; aliment preparat din făină de porumb frământată cu lapte (și cu zahăr). ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul = a îmbătrânit; s-a învechit, s-a uzat, s-a perimat. ◊ Compus: mălai-mare = om mâncăcios sau om bleg, lipsit de vlagă, prostănac. ♦ Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. 3. (Reg.) Porumb; p. restr. boabe de porumb. 4. (Reg.) Mei; p. restr. boabe de mei. 5. (Bot.; reg.) Mătură. 6. Compus: mălaiul-cucului = a) plantă erbacee cu flori brune, dispuse la vârful ramurilor (Luzula pilosa); b) plantă erbacee cu frunze liniare și flori brune sau gălbui, dispuse în spice (Luzula campestris). [Pl. și: mălaiuri] – Et. nec.

DOOM

mălái-máre (om bleg, mâncăcios) s. m., g.-d. lui mălái-máre; pl. mălái-máre

mălaiul
MĂLÁI, (2) mălaie, s. n. 1. Făină de porumb. ♦ (Reg.) Făină de mei. 2. Aliment preparat din făină de porumb, de mei sau de alte cereale, dospit și copt în cuptor; aliment preparat din făină de porumb frământată cu lapte (și cu zahăr). ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul = a îmbătrânit; s-a învechit, s-a uzat, s-a perimat. ◊ Compus: mălai-mare = om mâncăcios sau om bleg, lipsit de vlagă, prostănac. ♦ Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. 3. (Reg.) Porumb; p. restr. boabe de porumb. 4. (Reg.) Mei; p. restr. boabe de mei. 5. (Bot.; reg.) Mătură. 6. Compus: mălaiul-cucului = a) plantă erbacee cu flori brune, dispuse la vârful ramurilor (Luzula pilosa); b) plantă erbacee cu frunze liniare și flori brune sau gălbui, dispuse în spice (Luzula campestris). [Pl. și: mălaiuri] – Et. nec.

DOOM

mălái-máre (om bleg, mâncăcios) s. m., g.-d. lui mălái-máre; pl. mălái-máre

mălaiul
MĂLÁI, (2) mălaie, s. n. 1. Făină de porumb. ♦ (Reg.) Făină de mei. 2. Aliment preparat din făină de porumb, de mei sau de alte cereale, dospit și copt în cuptor; aliment preparat din făină de porumb frământată cu lapte (și cu zahăr). ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul = a îmbătrânit; s-a învechit, s-a uzat, s-a perimat. ◊ Compus: mălai-mare = om mâncăcios sau om bleg, lipsit de vlagă, prostănac. ♦ Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. 3. (Reg.) Porumb; p. restr. boabe de porumb. 4. (Reg.) Mei; p. restr. boabe de mei. 5. (Bot.; reg.) Mătură. 6. Compus: mălaiul-cucului = a) plantă erbacee cu flori brune, dispuse la vârful ramurilor (Luzula pilosa); b) plantă erbacee cu frunze liniare și flori brune sau gălbui, dispuse în spice (Luzula campestris). [Pl. și: mălaiuri] – Et. nec.

DOOM

!măláiul-cúcului (plantă) s. m. art.

mălaiului
MĂLÁI, (2) mălaie, s. n. 1. Făină de porumb. ♦ (Reg.) Făină de mei. 2. Aliment preparat din făină de porumb, de mei sau de alte cereale, dospit și copt în cuptor; aliment preparat din făină de porumb frământată cu lapte (și cu zahăr). ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul = a îmbătrânit; s-a învechit, s-a uzat, s-a perimat. ◊ Compus: mălai-mare = om mâncăcios sau om bleg, lipsit de vlagă, prostănac. ♦ Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. 3. (Reg.) Porumb; p. restr. boabe de porumb. 4. (Reg.) Mei; p. restr. boabe de mei. 5. (Bot.; reg.) Mătură. 6. Compus: mălaiul-cucului = a) plantă erbacee cu flori brune, dispuse la vârful ramurilor (Luzula pilosa); b) plantă erbacee cu frunze liniare și flori brune sau gălbui, dispuse în spice (Luzula campestris). [Pl. și: mălaiuri] – Et. nec.

DOOM

mălái-máre (om bleg, mâncăcios) s. m., g.-d. lui mălái-máre; pl. mălái-máre

mălaiului
MĂLÁI, (2) mălaie, s. n. 1. Făină de porumb. ♦ (Reg.) Făină de mei. 2. Aliment preparat din făină de porumb, de mei sau de alte cereale, dospit și copt în cuptor; aliment preparat din făină de porumb frământată cu lapte (și cu zahăr). ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul = a îmbătrânit; s-a învechit, s-a uzat, s-a perimat. ◊ Compus: mălai-mare = om mâncăcios sau om bleg, lipsit de vlagă, prostănac. ♦ Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. 3. (Reg.) Porumb; p. restr. boabe de porumb. 4. (Reg.) Mei; p. restr. boabe de mei. 5. (Bot.; reg.) Mătură. 6. Compus: mălaiul-cucului = a) plantă erbacee cu flori brune, dispuse la vârful ramurilor (Luzula pilosa); b) plantă erbacee cu frunze liniare și flori brune sau gălbui, dispuse în spice (Luzula campestris). [Pl. și: mălaiuri] – Et. nec.

DOOM

!măláiul-cúcului (plantă) s. m. art.

mălaiuri
MĂLÁI, (2) mălaie, s. n. 1. Făină de porumb. ♦ (Reg.) Făină de mei. 2. Aliment preparat din făină de porumb, de mei sau de alte cereale, dospit și copt în cuptor; aliment preparat din făină de porumb frământată cu lapte (și cu zahăr). ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul = a îmbătrânit; s-a învechit, s-a uzat, s-a perimat. ◊ Compus: mălai-mare = om mâncăcios sau om bleg, lipsit de vlagă, prostănac. ♦ Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. 3. (Reg.) Porumb; p. restr. boabe de porumb. 4. (Reg.) Mei; p. restr. boabe de mei. 5. (Bot.; reg.) Mătură. 6. Compus: mălaiul-cucului = a) plantă erbacee cu flori brune, dispuse la vârful ramurilor (Luzula pilosa); b) plantă erbacee cu frunze liniare și flori brune sau gălbui, dispuse în spice (Luzula campestris). [Pl. și: mălaiuri] – Et. nec.

DOOM

!măláiul-cúcului (plantă) s. m. art.

mălaiurile
MĂLÁI, (2) mălaie, s. n. 1. Făină de porumb. ♦ (Reg.) Făină de mei. 2. Aliment preparat din făină de porumb, de mei sau de alte cereale, dospit și copt în cuptor; aliment preparat din făină de porumb frământată cu lapte (și cu zahăr). ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul = a îmbătrânit; s-a învechit, s-a uzat, s-a perimat. ◊ Compus: mălai-mare = om mâncăcios sau om bleg, lipsit de vlagă, prostănac. ♦ Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. 3. (Reg.) Porumb; p. restr. boabe de porumb. 4. (Reg.) Mei; p. restr. boabe de mei. 5. (Bot.; reg.) Mătură. 6. Compus: mălaiul-cucului = a) plantă erbacee cu flori brune, dispuse la vârful ramurilor (Luzula pilosa); b) plantă erbacee cu frunze liniare și flori brune sau gălbui, dispuse în spice (Luzula campestris). [Pl. și: mălaiuri] – Et. nec.

DOOM

!măláiul-cúcului (plantă) s. m. art.

mălaiurilor
MĂLÁI, (2) mălaie, s. n. 1. Făină de porumb. ♦ (Reg.) Făină de mei. 2. Aliment preparat din făină de porumb, de mei sau de alte cereale, dospit și copt în cuptor; aliment preparat din făină de porumb frământată cu lapte (și cu zahăr). ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul = a îmbătrânit; s-a învechit, s-a uzat, s-a perimat. ◊ Compus: mălai-mare = om mâncăcios sau om bleg, lipsit de vlagă, prostănac. ♦ Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. 3. (Reg.) Porumb; p. restr. boabe de porumb. 4. (Reg.) Mei; p. restr. boabe de mei. 5. (Bot.; reg.) Mătură. 6. Compus: mălaiul-cucului = a) plantă erbacee cu flori brune, dispuse la vârful ramurilor (Luzula pilosa); b) plantă erbacee cu frunze liniare și flori brune sau gălbui, dispuse în spice (Luzula campestris). [Pl. și: mălaiuri] – Et. nec.

DOOM

!măláiul-cúcului (plantă) s. m. art.

mălci
MĂLCÍ vb. IV v. mîlci.

mălduri
MĂLDURÍ vb. IV v. măldări.

măldărel
MĂLDĂRÉL, măldărele, s. n. (Rar) Diminutiv al luI m a l d ă r; grămăjoară. Ia coasa și gresia Și-mi cosește cînepa, Fă-o apoi măldărele. PAMFILE, A. R. 171.

măldări
MĂLDĂRÍ, măldăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face maldăr(e), a așeza, a clădi, a aduna în maldăr. În loc de căciuli aveau paie măldărite în cap. GORJAN, IV 197. – Variantă: (regional) mălduri (CONTEMPORANUL, VII_II) 2) vb. IV.

măldărire
MĂLDĂRÍ, măldăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face maldăr. – Din maldăr.

măldărit
MĂLDĂRÍ, măldăresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face maldăr. – Din maldăr.

măldăruș
MĂLDĂRÚȘ, măldărușe, s. n. Măldărel. Se smulge sovîrful din pămînt, cu rădăcină cu tot, și se fac snopișori sau măldărușe. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 134.

măliguță
MĂMĂLIGÚȚĂ, mămăliguțe, s. f. Diminutiv al lui mămăligă. [Var.: măligúță s. f.] – Mămăligă + suf. -uță.

DOOM

mămăligúță s. f., g.-d. art. mămăligúței; pl. mămăligúțe

măligă
MĂMĂLÍGĂ, mămăligi, s. f. Aliment preparat din făină de porumb (mai rar de mei, hrișcă etc.) fiartă în apă. ◊ Expr. (Fam.) A o pune de mămăligă = a se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută; a o păți; a da greș. ♦ Epitet depreciativ dat unui om lipsit de energie și de inițiativă. [Var.: (reg.) mălígă s. f.] – Et. nec.

DOOM

mămălígă s. f., g.-d. art. mămălígii; pl. mămălígi

mălin
MĂLÍN, mălini, s. m. 1. Arbust decorativ din familia rozaceelor, cu flori albe mirositoare și cu fructe drupe mici, negre, din a cărui scoarță amară se prepară un medicament astringent (Prunus padus). 2. (Bot.; reg.) Liliac¹. – Din mălină (derivat regresiv).

DOOM

mălín s. m., pl. mălíni

mălina
MĂLÍNĂ, măline, s. f. Fructul mălinului (1), drupă sferică de culoare neagră și cu gust amar, folosit în medicina populară. – Din bg. malina, ucr. malyna „zmeură”.

DOOM

mălínă s. f., g.-d. art. mălínei; pl. mălíne

măline
MĂLÍNĂ, măline, s. f. Fructul mălinului (1), drupă sferică de culoare neagră și cu gust amar, folosit în medicina populară. – Din bg. malina, ucr. malyna „zmeură”.

DOOM

mălínă s. f., g.-d. art. mălínei; pl. mălíne

mălinei
MĂLÍNĂ, măline, s. f. Fructul mălinului (1), drupă sferică de culoare neagră și cu gust amar, folosit în medicina populară. – Din bg. malina, ucr. malyna „zmeură”.

DOOM

mălínă s. f., g.-d. art. mălínei; pl. mălíne

mălinele
MĂLÍNĂ, măline, s. f. Fructul mălinului (1), drupă sferică de culoare neagră și cu gust amar, folosit în medicina populară. – Din bg. malina, ucr. malyna „zmeură”.

DOOM

mălínă s. f., g.-d. art. mălínei; pl. mălíne

mălinelor
MĂLÍNĂ, măline, s. f. Fructul mălinului (1), drupă sferică de culoare neagră și cu gust amar, folosit în medicina populară. – Din bg. malina, ucr. malyna „zmeură”.

DOOM

mălínă s. f., g.-d. art. mălínei; pl. mălíne

mălini
MĂLÍN, mălini, s. m. 1. Arbust decorativ din familia rozaceelor, cu flori albe mirositoare și cu fructe drupe mici, negre, din a cărui scoarță amară se prepară un medicament astringent (Prunus padus). 2. (Bot.; reg.) Liliac¹. – Din mălină (derivat regresiv).

DOOM

mălín s. m., pl. mălíni

mălinii
MĂLÍN, mălini, s. m. 1. Arbust decorativ din familia rozaceelor, cu flori albe mirositoare și cu fructe drupe mici, negre, din a cărui scoarță amară se prepară un medicament astringent (Prunus padus). 2. (Bot.; reg.) Liliac¹. – Din mălină (derivat regresiv).

DOOM

mălín s. m., pl. mălíni

mălinilor
MĂLÍN, mălini, s. m. 1. Arbust decorativ din familia rozaceelor, cu flori albe mirositoare și cu fructe drupe mici, negre, din a cărui scoarță amară se prepară un medicament astringent (Prunus padus). 2. (Bot.; reg.) Liliac¹. – Din mălină (derivat regresiv).

DOOM

mălín s. m., pl. mălíni

măliniș
MĂLINÍȘ, mălinișuri, s. n. Loc unde cresc mălini (1). – Din mălin + suf. -iș.

DOOM

măliníș s. n., pl. măliníșuri

mălinișul
MĂLINÍȘ, mălinișuri, s. n. Loc unde cresc mălini (1). – Din mălin + suf. -iș.

DOOM

măliníș s. n., pl. măliníșuri

mălinișului
MĂLINÍȘ, mălinișuri, s. n. Loc unde cresc mălini (1). – Din mălin + suf. -iș.

DOOM

măliníș s. n., pl. măliníșuri

mălinișuri
MĂLINÍȘ, mălinișuri, s. n. Loc unde cresc mălini (1). – Din mălin + suf. -iș.

DOOM

măliníș s. n., pl. măliníșuri

mălinișurile
MĂLINÍȘ, mălinișuri, s. n. Loc unde cresc mălini (1). – Din mălin + suf. -iș.

DOOM

măliníș s. n., pl. măliníșuri

mălinișurilor
MĂLINÍȘ, mălinișuri, s. n. Loc unde cresc mălini (1). – Din mălin + suf. -iș.

DOOM

măliníș s. n., pl. măliníșuri

mălinul
MĂLÍN, mălini, s. m. 1. Arbust decorativ din familia rozaceelor, cu flori albe mirositoare și cu fructe drupe mici, negre, din a cărui scoarță amară se prepară un medicament astringent (Prunus padus). 2. (Bot.; reg.) Liliac¹. – Din mălină (derivat regresiv).

DOOM

mălín s. m., pl. mălíni

mălinului
MĂLÍN, mălini, s. m. 1. Arbust decorativ din familia rozaceelor, cu flori albe mirositoare și cu fructe drupe mici, negre, din a cărui scoarță amară se prepară un medicament astringent (Prunus padus). 2. (Bot.; reg.) Liliac¹. – Din mălină (derivat regresiv).

DOOM

mălín s. m., pl. mălíni

mălura
MĂLURÁ, pers. 3 mălurează, vb. I. Refl. (Despre cereale) A se umple de mălură (1), a se înnegri din cauza mălurei, a se îmbolnăvi de mălură. – Din mălură.

DOOM

!mălurá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se mălureáză

mălurare
MĂLURÁ, pers. 3 mălurează, vb. I. Refl. (Despre cereale) A se umple de mălură (1), a se înnegri din cauza mălurei, a se îmbolnăvi de mălură. – Din mălură.

DOOM

!mălurá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se mălureáză

mălurare
MĂLURÍRE s. f. v. mălurare.

mălurară
MĂLURÁ, pers. 3 mălurează, vb. I. Refl. (Despre cereale) A se umple de mălură (1), a se înnegri din cauza mălurei, a se îmbolnăvi de mălură. – Din mălură.

DOOM

!mălurá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se mălureáză

mălurase
MĂLURÁ, pers. 3 mălurează, vb. I. Refl. (Despre cereale) A se umple de mălură (1), a se înnegri din cauza mălurei, a se îmbolnăvi de mălură. – Din mălură.

DOOM

!mălurá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se mălureáză

măluraseră
MĂLURÁ, pers. 3 mălurează, vb. I. Refl. (Despre cereale) A se umple de mălură (1), a se înnegri din cauza mălurei, a se îmbolnăvi de mălură. – Din mălură.

DOOM

!mălurá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se mălureáză

mălurat
MĂLURÁ, pers. 3 mălurează, vb. I. Refl. (Despre cereale) A se umple de mălură (1), a se înnegri din cauza mălurei, a se îmbolnăvi de mălură. – Din mălură.

DOOM

!mălurá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se mălureáză

mălurat
MĂLURÁT, -Ă, mălurați, -te, adj. (Despre cereale) Atacat de mălură (1); măluros¹. – V. mălura.

mălurata
MĂLURÁT, -Ă, mălurați, -te, adj. (Despre cereale) Atacat de mălură (1); măluros¹. – V. mălura.

mălurate
MĂLURÁT, -Ă, mălurați, -te, adj. (Despre cereale) Atacat de mălură (1); măluros¹. – V. mălura.

măluratei
MĂLURÁT, -Ă, mălurați, -te, adj. (Despre cereale) Atacat de mălură (1); măluros¹. – V. mălura.

măluratele
MĂLURÁT, -Ă, mălurați, -te, adj. (Despre cereale) Atacat de mălură (1); măluros¹. – V. mălura.

măluratelor
MĂLURÁT, -Ă, mălurați, -te, adj. (Despre cereale) Atacat de mălură (1); măluros¹. – V. mălura.

măluratul
MĂLURÁT, -Ă, mălurați, -te, adj. (Despre cereale) Atacat de mălură (1); măluros¹. – V. mălura.

măluratului
MĂLURÁT, -Ă, mălurați, -te, adj. (Despre cereale) Atacat de mălură (1); măluros¹. – V. mălura.

mălurau
MĂLURÁ, pers. 3 mălurează, vb. I. Refl. (Despre cereale) A se umple de mălură (1), a se înnegri din cauza mălurei, a se îmbolnăvi de mălură. – Din mălură.

DOOM

!mălurá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se mălureáză

mălurați
MĂLURÁT, -Ă, mălurați, -te, adj. (Despre cereale) Atacat de mălură (1); măluros¹. – V. mălura.

mălurații
MĂLURÁT, -Ă, mălurați, -te, adj. (Despre cereale) Atacat de mălură (1); măluros¹. – V. mălura.

măluraților
MĂLURÁT, -Ă, mălurați, -te, adj. (Despre cereale) Atacat de mălură (1); măluros¹. – V. mălura.

mălurează
MĂLURÁ, pers. 3 mălurează, vb. I. Refl. (Despre cereale) A se umple de mălură (1), a se înnegri din cauza mălurei, a se îmbolnăvi de mălură. – Din mălură.

DOOM

!mălurá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se mălureáză

mălureze
MĂLURÁ, pers. 3 mălurează, vb. I. Refl. (Despre cereale) A se umple de mălură (1), a se înnegri din cauza mălurei, a se îmbolnăvi de mălură. – Din mălură.

DOOM

!mălurá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se mălureáză

mălurici
MĂLURÍCI s. m. Plantă erbacee cu rizom noduros, cu flori roz-purpurii și cu fructul o păstaie, care are la maturitate culoarea brună (Orobus variegatus). – Mălură + suf. -ici.

DOOM

!măluríci s. m.

măluricii
MĂLURÍCI s. m. Plantă erbacee cu rizom noduros, cu flori roz-purpurii și cu fructul o păstaie, care are la maturitate culoarea brună (Orobus variegatus). – Mălură + suf. -ici.

DOOM

!măluríci s. m.

măluricilor
MĂLURÍCI s. m. Plantă erbacee cu rizom noduros, cu flori roz-purpurii și cu fructul o păstaie, care are la maturitate culoarea brună (Orobus variegatus). – Mălură + suf. -ici.

DOOM

!măluríci s. m.

măluriciul
MĂLURÍCI s. m. Plantă erbacee cu rizom noduros, cu flori roz-purpurii și cu fructul o păstaie, care are la maturitate culoarea brună (Orobus variegatus). – Mălură + suf. -ici.

DOOM

!măluríci s. m.

măluriciului
MĂLURÍCI s. m. Plantă erbacee cu rizom noduros, cu flori roz-purpurii și cu fructul o păstaie, care are la maturitate culoarea brună (Orobus variegatus). – Mălură + suf. -ici.

DOOM

!măluríci s. m.

mălurire
MĂLURÍRE s. f. v. mălurare.

măluroasa
MĂLURÓS¹, -OÁSĂ, măluroși, -oase, adj. Mălurat. – Mălură + suf. -os.

DOOM

mălurós adj. m., pl. măluróși; f. măluroásă, pl. măluroáse

măluroase
MĂLURÓS¹, -OÁSĂ, măluroși, -oase, adj. Mălurat. – Mălură + suf. -os.

DOOM

mălurós adj. m., pl. măluróși; f. măluroásă, pl. măluroáse

măluroasei
MĂLURÓS¹, -OÁSĂ, măluroși, -oase, adj. Mălurat. – Mălură + suf. -os.

DOOM

mălurós adj. m., pl. măluróși; f. măluroásă, pl. măluroáse

măluroasele
MĂLURÓS¹, -OÁSĂ, măluroși, -oase, adj. Mălurat. – Mălură + suf. -os.

DOOM

mălurós adj. m., pl. măluróși; f. măluroásă, pl. măluroáse

măluroaselor
MĂLURÓS¹, -OÁSĂ, măluroși, -oase, adj. Mălurat. – Mălură + suf. -os.

DOOM

mălurós adj. m., pl. măluróși; f. măluroásă, pl. măluroáse

măluros
MĂLURÓS¹, -OÁSĂ, măluroși, -oase, adj. Mălurat. – Mălură + suf. -os.

DOOM

mălurós adj. m., pl. măluróși; f. măluroásă, pl. măluroáse

mălurosul
MĂLURÓS¹, -OÁSĂ, măluroși, -oase, adj. Mălurat. – Mălură + suf. -os.

DOOM

mălurós adj. m., pl. măluróși; f. măluroásă, pl. măluroáse

mălurosului
MĂLURÓS¹, -OÁSĂ, măluroși, -oase, adj. Mălurat. – Mălură + suf. -os.

DOOM

mălurós adj. m., pl. măluróși; f. măluroásă, pl. măluroáse

măluroși
MĂLURÓS¹, -OÁSĂ, măluroși, -oase, adj. Mălurat. – Mălură + suf. -os.

DOOM

mălurós adj. m., pl. măluróși; f. măluroásă, pl. măluroáse

măluroșii
MĂLURÓS¹, -OÁSĂ, măluroși, -oase, adj. Mălurat. – Mălură + suf. -os.

DOOM

mălurós adj. m., pl. măluróși; f. măluroásă, pl. măluroáse

măluroșilor
MĂLURÓS¹, -OÁSĂ, măluroși, -oase, adj. Mălurat. – Mălură + suf. -os.

DOOM

mălurós adj. m., pl. măluróși; f. măluroásă, pl. măluroáse

mălurând
MĂLURÁ, pers. 3 mălurează, vb. I. Refl. (Despre cereale) A se umple de mălură (1), a se înnegri din cauza mălurei, a se îmbolnăvi de mălură. – Din mălură.

DOOM

!mălurá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se mălureáză

mălurînd
MĂLURÁ, pers. 3 mălurează, vb. I. Refl. (Despre cereale) A se umple de mălură (1), a se înnegri din cauza mălurei, a se îmbolnăvi de mălură. – Din mălură.

DOOM

!mălurá (a se ~) (pop.) vb. refl., ind. prez. 3 se mălureáză

mălură
MĂLÚRĂ, măluri, s. f. 1. Boală a grâului și a altor păioase, cauzată de unele specii de ciuperci care produc în boabe o pulbere neagră, formată din spori. 2. Numele mai multor specii de ciuperci microscopice care trăiesc parazite pe grâu sau pe alte graminee și care produc mălura (1) (Tilletia). 3. Boabe de cereale atinse de mălură (1); pulbere neagră din interiorul lor. 4. (Bot.; pop.) Neghină. [Acc. și: mắlură] – Cf. ngr. melíni.

DOOM

mălúră/mắlură s. f., g.-d. art. mălúrii/mắlurii; pl. mălúri/mắluri

mălură
MĂLÚRĂ, măluri, s. f. 1. Boală a grâului și a altor păioase, cauzată de unele specii de ciuperci care produc în boabe o pulbere neagră, formată din spori. 2. Numele mai multor specii de ciuperci microscopice care trăiesc parazite pe grâu sau pe alte graminee și care produc mălura (1) (Tilletia). 3. Boabe de cereale atinse de mălură (1); pulbere neagră din interiorul lor. 4. (Bot.; pop.) Neghină. [Acc. și: mắlură] – Cf. ngr. melíni.

mălușoare
MĂLUȘÓR, mălușoare, s. n. (Reg.) Măluț. – Mal + suf. -ușor.

DOOM

mălușór (reg.) s. n., pl. mălușoáre

mălușoarele
MĂLUȘÓR, mălușoare, s. n. (Reg.) Măluț. – Mal + suf. -ușor.

DOOM

mălușór (reg.) s. n., pl. mălușoáre

mălușoarelor
MĂLUȘÓR, mălușoare, s. n. (Reg.) Măluț. – Mal + suf. -ușor.

DOOM

mălușór (reg.) s. n., pl. mălușoáre

mălușor
MĂLUȘÓR, mălușoare, s. n. (Reg.) Măluț. – Mal + suf. -ușor.

DOOM

mălușór (reg.) s. n., pl. mălușoáre

mălușorul
MĂLUȘÓR, mălușoare, s. n. (Reg.) Măluț. – Mal + suf. -ușor.

DOOM

mălușór (reg.) s. n., pl. mălușoáre

mălușorului
MĂLUȘÓR, mălușoare, s. n. (Reg.) Măluț. – Mal + suf. -ușor.

DOOM

mălușór (reg.) s. n., pl. mălușoáre

măluț
MĂLÚȚ, măluțuri, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui mal; mălușor. – Mal + suf. -uț.

DOOM

mălúț (pop.) s. n., pl. mălúțuri

măluțul
MĂLÚȚ, măluțuri, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui mal; mălușor. – Mal + suf. -uț.

DOOM

mălúț (pop.) s. n., pl. mălúțuri

măluțului
MĂLÚȚ, măluțuri, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui mal; mălușor. – Mal + suf. -uț.

DOOM

mălúț (pop.) s. n., pl. mălúțuri

măluțuri
MĂLÚȚ, măluțuri, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui mal; mălușor. – Mal + suf. -uț.

DOOM

mălúț (pop.) s. n., pl. mălúțuri

măluțurile
MĂLÚȚ, măluțuri, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui mal; mălușor. – Mal + suf. -uț.

DOOM

mălúț (pop.) s. n., pl. mălúțuri

măluțurilor
MĂLÚȚ, măluțuri, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui mal; mălușor. – Mal + suf. -uț.

DOOM

mălúț (pop.) s. n., pl. mălúțuri

mălăcină
MĂLĂCÍNĂ, mălăcini, s. f. (Regional) Busuioc.

mălăiaș
MĂLĂIÁȘ, mălăiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui mălai. – Mălai + suf. -aș.

DOOM

mălăiáș (rar) s. n., pl. mălăiáșe

mălăiașe
MĂLĂIÁȘ, mălăiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui mălai. – Mălai + suf. -aș.

DOOM

mălăiáș (rar) s. n., pl. mălăiáșe

mălăiașele
MĂLĂIÁȘ, mălăiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui mălai. – Mălai + suf. -aș.

DOOM

mălăiáș (rar) s. n., pl. mălăiáșe

mălăiașelor
MĂLĂIÁȘ, mălăiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui mălai. – Mălai + suf. -aș.

DOOM

mălăiáș (rar) s. n., pl. mălăiáșe

mălăiașul
MĂLĂIÁȘ, mălăiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui mălai. – Mălai + suf. -aș.

DOOM

mălăiáș (rar) s. n., pl. mălăiáșe

mălăiașului
MĂLĂIÁȘ, mălăiașe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui mălai. – Mălai + suf. -aș.

DOOM

mălăiáș (rar) s. n., pl. mălăiáșe

mălăiața
MĂLĂIÉȚ, -IÁȚĂ, mălăieți, -e, adj. 1. (Despre fructe sau legume) Moale și sfărâmicios, făinos; prea copt. 2. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de energie; moale; p. ext. prostănac, bleg. – Mălai + suf. -eț.

DOOM

mălăiéț adj. m., pl. mălăiéți; f. mălăiáță, pl. mălăiéțe

mălăier
MĂLĂIÉR, mălăieri, s. m. (Înv.) Persoană care se ocupa cu negoțul de mălai (1). ♦ Negustor ambulant care își purta marfa în căruță și care primea plata în natură. – Mălai + suf. -ar.

DOOM

mălăiér (înv.) s. m., pl. mălăiéri

mălăieri
MĂLĂIÉR, mălăieri, s. m. (Înv.) Persoană care se ocupa cu negoțul de mălai (1). ♦ Negustor ambulant care își purta marfa în căruță și care primea plata în natură. – Mălai + suf. -ar.

DOOM

mălăiér (înv.) s. m., pl. mălăiéri

mălăierii
MĂLĂIÉR, mălăieri, s. m. (Înv.) Persoană care se ocupa cu negoțul de mălai (1). ♦ Negustor ambulant care își purta marfa în căruță și care primea plata în natură. – Mălai + suf. -ar.

DOOM

mălăiér (înv.) s. m., pl. mălăiéri

mălăierilor
MĂLĂIÉR, mălăieri, s. m. (Înv.) Persoană care se ocupa cu negoțul de mălai (1). ♦ Negustor ambulant care își purta marfa în căruță și care primea plata în natură. – Mălai + suf. -ar.

DOOM

mălăiér (înv.) s. m., pl. mălăiéri

mălăierul
MĂLĂIÉR, mălăieri, s. m. (Înv.) Persoană care se ocupa cu negoțul de mălai (1). ♦ Negustor ambulant care își purta marfa în căruță și care primea plata în natură. – Mălai + suf. -ar.

DOOM

mălăiér (înv.) s. m., pl. mălăiéri

mălăierului
MĂLĂIÉR, mălăieri, s. m. (Înv.) Persoană care se ocupa cu negoțul de mălai (1). ♦ Negustor ambulant care își purta marfa în căruță și care primea plata în natură. – Mălai + suf. -ar.

DOOM

mălăiér (înv.) s. m., pl. mălăiéri

mălăieș
MĂLĂIÉȘ s. n. v. mălăiaș

mălăieț
MĂLĂIÉȚ, -IÁȚĂ, mălăieți, -e, adj. 1. (Despre fructe sau legume) Moale și sfărâmicios, făinos; prea copt. 2. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de energie; moale; p. ext. prostănac, bleg. – Mălai + suf. -eț.

DOOM

mălăiéț adj. m., pl. mălăiéți; f. mălăiáță, pl. mălăiéțe

mălăiețe
MĂLĂIÉȚ, -IÁȚĂ, mălăieți, -e, adj. 1. (Despre fructe sau legume) Moale și sfărâmicios, făinos; prea copt. 2. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de energie; moale; p. ext. prostănac, bleg. – Mălai + suf. -eț.

DOOM

mălăiéț adj. m., pl. mălăiéți; f. mălăiáță, pl. mălăiéțe

mălăieței
MĂLĂIÉȚ, -IÁȚĂ, mălăieți, -e, adj. 1. (Despre fructe sau legume) Moale și sfărâmicios, făinos; prea copt. 2. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de energie; moale; p. ext. prostănac, bleg. – Mălai + suf. -eț.

DOOM

mălăiéț adj. m., pl. mălăiéți; f. mălăiáță, pl. mălăiéțe

mălăiețele
MĂLĂIÉȚ, -IÁȚĂ, mălăieți, -e, adj. 1. (Despre fructe sau legume) Moale și sfărâmicios, făinos; prea copt. 2. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de energie; moale; p. ext. prostănac, bleg. – Mălai + suf. -eț.

DOOM

mălăiéț adj. m., pl. mălăiéți; f. mălăiáță, pl. mălăiéțe

mălăiețelor
MĂLĂIÉȚ, -IÁȚĂ, mălăieți, -e, adj. 1. (Despre fructe sau legume) Moale și sfărâmicios, făinos; prea copt. 2. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de energie; moale; p. ext. prostănac, bleg. – Mălai + suf. -eț.

DOOM

mălăiéț adj. m., pl. mălăiéți; f. mălăiáță, pl. mălăiéțe

mălăieți
MĂLĂIÉȚ, -IÁȚĂ, mălăieți, -e, adj. 1. (Despre fructe sau legume) Moale și sfărâmicios, făinos; prea copt. 2. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de energie; moale; p. ext. prostănac, bleg. – Mălai + suf. -eț.

DOOM

mălăiéț adj. m., pl. mălăiéți; f. mălăiáță, pl. mălăiéțe

mălăieții
MĂLĂIÉȚ, -IÁȚĂ, mălăieți, -e, adj. 1. (Despre fructe sau legume) Moale și sfărâmicios, făinos; prea copt. 2. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de energie; moale; p. ext. prostănac, bleg. – Mălai + suf. -eț.

DOOM

mălăiéț adj. m., pl. mălăiéți; f. mălăiáță, pl. mălăiéțe

mălăieților
MĂLĂIÉȚ, -IÁȚĂ, mălăieți, -e, adj. 1. (Despre fructe sau legume) Moale și sfărâmicios, făinos; prea copt. 2. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de energie; moale; p. ext. prostănac, bleg. – Mălai + suf. -eț.

DOOM

mălăiéț adj. m., pl. mălăiéți; f. mălăiáță, pl. mălăiéțe

mălăiețul
MĂLĂIÉȚ, -IÁȚĂ, mălăieți, -e, adj. 1. (Despre fructe sau legume) Moale și sfărâmicios, făinos; prea copt. 2. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de energie; moale; p. ext. prostănac, bleg. – Mălai + suf. -eț.

DOOM

mălăiéț adj. m., pl. mălăiéți; f. mălăiáță, pl. mălăiéțe

mălăiețului
MĂLĂIÉȚ, -IÁȚĂ, mălăieți, -e, adj. 1. (Despre fructe sau legume) Moale și sfărâmicios, făinos; prea copt. 2. Fig. (Despre oameni și manifestările lor) Lipsit de energie; moale; p. ext. prostănac, bleg. – Mălai + suf. -eț.

DOOM

mălăiéț adj. m., pl. mălăiéți; f. mălăiáță, pl. mălăiéțe

mălăiște
MĂLĂÍȘTE, mălăiști, s. f. (Reg.) Loc cultivat cu porumb sau cu mei. – Mălai + suf. -iște.

DOOM

mălăíște (reg.) s. f., g.-d. art. mălăíștii; pl. mălăíști

mălăiștea
MĂLĂÍȘTE, mălăiști, s. f. (Reg.) Loc cultivat cu porumb sau cu mei. – Mălai + suf. -iște.

DOOM

mălăíște (reg.) s. f., g.-d. art. mălăíștii; pl. mălăíști

mălăiști
MĂLĂÍȘTE, mălăiști, s. f. (Reg.) Loc cultivat cu porumb sau cu mei. – Mălai + suf. -iște.

DOOM

mălăíște (reg.) s. f., g.-d. art. mălăíștii; pl. mălăíști

mălăiștii
MĂLĂÍȘTE, mălăiști, s. f. (Reg.) Loc cultivat cu porumb sau cu mei. – Mălai + suf. -iște.

DOOM

mălăíște (reg.) s. f., g.-d. art. mălăíștii; pl. mălăíști

mălăiștile
MĂLĂÍȘTE, mălăiști, s. f. (Reg.) Loc cultivat cu porumb sau cu mei. – Mălai + suf. -iște.

DOOM

mălăíște (reg.) s. f., g.-d. art. mălăíștii; pl. mălăíști

mălăiștilor
MĂLĂÍȘTE, mălăiști, s. f. (Reg.) Loc cultivat cu porumb sau cu mei. – Mălai + suf. -iște.

DOOM

mălăíște (reg.) s. f., g.-d. art. mălăíștii; pl. mălăíști

mălăoi
MĂLĂÓI, mălăoi, s. m. Numele a doi arbuști care cresc pe stânci și au flori galbene și frunze liniare, acoperite cu peri. (Helianthemum alpestre și rupifragum).

mălăoii
MĂLĂÓI, mălăoi, s. m. Numele a doi arbuști care cresc pe stânci și au flori galbene și frunze liniare, acoperite cu peri. (Helianthemum alpestre și rupifragum).

mălăoilor
MĂLĂÓI, mălăoi, s. m. Numele a doi arbuști care cresc pe stânci și au flori galbene și frunze liniare, acoperite cu peri. (Helianthemum alpestre și rupifragum).

mălăoiul
MĂLĂÓI, mălăoi, s. m. Numele a doi arbuști care cresc pe stânci și au flori galbene și frunze liniare, acoperite cu peri. (Helianthemum alpestre și rupifragum).

mălăoiului
MĂLĂÓI, mălăoi, s. m. Numele a doi arbuști care cresc pe stânci și au flori galbene și frunze liniare, acoperite cu peri. (Helianthemum alpestre și rupifragum).

mălăuț
MĂLĂÚȚ, mălăuțe, s. n. (Regional) Mălăiaș. Femeile care au copii mici pentru ei fac mălăuțe. ȘEZ. v 52.

mămica
MĂMÍCĂ, mămici, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mamă; mămiță, mămițică, mămucă, mămulică, mămuliță, mămușoară, mămuță. – Mamă + suf. -ică.

DOOM

mămícă (fam.) s. f., g.-d. art. mămícăi/mămícii/mămíchii; pl. mămíci

mămichii
MĂMÍCĂ, mămici, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mamă; mămiță, mămițică, mămucă, mămulică, mămuliță, mămușoară, mămuță. – Mamă + suf. -ică.

DOOM

mămícă (fam.) s. f., g.-d. art. mămícăi/mămícii/mămíchii; pl. mămíci

mămici
MĂMÍCĂ, mămici, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mamă; mămiță, mămițică, mămucă, mămulică, mămuliță, mămușoară, mămuță. – Mamă + suf. -ică.

DOOM

mămícă (fam.) s. f., g.-d. art. mămícăi/mămícii/mămíchii; pl. mămíci

mămicii
MĂMÍCĂ, mămici, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mamă; mămiță, mămițică, mămucă, mămulică, mămuliță, mămușoară, mămuță. – Mamă + suf. -ică.

DOOM

mămícă (fam.) s. f., g.-d. art. mămícăi/mămícii/mămíchii; pl. mămíci

mămicile
MĂMÍCĂ, mămici, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mamă; mămiță, mămițică, mămucă, mămulică, mămuliță, mămușoară, mămuță. – Mamă + suf. -ică.

DOOM

mămícă (fam.) s. f., g.-d. art. mămícăi/mămícii/mămíchii; pl. mămíci

mămicilor
MĂMÍCĂ, mămici, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mamă; mămiță, mămițică, mămucă, mămulică, mămuliță, mămușoară, mămuță. – Mamă + suf. -ică.

DOOM

mămícă (fam.) s. f., g.-d. art. mămícăi/mămícii/mămíchii; pl. mămíci

mămicăi
MĂMÍCĂ, mămici, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mamă; mămiță, mămițică, mămucă, mămulică, mămuliță, mămușoară, mămuță. – Mamă + suf. -ică.

DOOM

mămícă (fam.) s. f., g.-d. art. mămícăi/mămícii/mămíchii; pl. mămíci

mămițe
MĂMÍȚĂ, mămițe, s. f. (Fam.) Mămică. [Var.: mamíță s. f.] – Mamă + suf. -iță.

DOOM

mămíță (fam.) s. f., g.-d. art. mămíței; pl. mămíțe

mămiței
MĂMÍȚĂ, mămițe, s. f. (Fam.) Mămică. [Var.: mamíță s. f.] – Mamă + suf. -iță.

DOOM

mămíță (fam.) s. f., g.-d. art. mămíței; pl. mămíțe

mămițele
MĂMÍȚĂ, mămițe, s. f. (Fam.) Mămică. [Var.: mamíță s. f.] – Mamă + suf. -iță.

DOOM

mămíță (fam.) s. f., g.-d. art. mămíței; pl. mămíțe

mămițelor
MĂMÍȚĂ, mămițe, s. f. (Fam.) Mămică. [Var.: mamíță s. f.] – Mamă + suf. -iță.

DOOM

mămíță (fam.) s. f., g.-d. art. mămíței; pl. mămíțe

mămoasa
MĂMÓS, -OÁSĂ, mămoși, -oase, adj. (Fam.) 1. (Despre copii) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de mamă. 2. (Despre oameni) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de copiii săi; ocrotitor. – Mamă + suf. -os.

DOOM

*mămós (fam.) adj. m., pl. mămóși; f. mămoásă, pl. mămoáse

mămoase
MĂMÓS, -OÁSĂ, mămoși, -oase, adj. (Fam.) 1. (Despre copii) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de mamă. 2. (Despre oameni) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de copiii săi; ocrotitor. – Mamă + suf. -os.

DOOM

*mămós (fam.) adj. m., pl. mămóși; f. mămoásă, pl. mămoáse

mămoasei
MĂMÓS, -OÁSĂ, mămoși, -oase, adj. (Fam.) 1. (Despre copii) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de mamă. 2. (Despre oameni) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de copiii săi; ocrotitor. – Mamă + suf. -os.

DOOM

*mămós (fam.) adj. m., pl. mămóși; f. mămoásă, pl. mămoáse

mămoasele
MĂMÓS, -OÁSĂ, mămoși, -oase, adj. (Fam.) 1. (Despre copii) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de mamă. 2. (Despre oameni) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de copiii săi; ocrotitor. – Mamă + suf. -os.

DOOM

*mămós (fam.) adj. m., pl. mămóși; f. mămoásă, pl. mămoáse

mămoaselor
MĂMÓS, -OÁSĂ, mămoși, -oase, adj. (Fam.) 1. (Despre copii) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de mamă. 2. (Despre oameni) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de copiii săi; ocrotitor. – Mamă + suf. -os.

DOOM

*mămós (fam.) adj. m., pl. mămóși; f. mămoásă, pl. mămoáse

mămos
MĂMÓS, -OÁSĂ, mămoși, -oase, adj. (Fam.) 1. (Despre copii) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de mamă. 2. (Despre oameni) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de copiii săi; ocrotitor. – Mamă + suf. -os.

DOOM

*mămós (fam.) adj. m., pl. mămóși; f. mămoásă, pl. mămoáse

mămosul
MĂMÓS, -OÁSĂ, mămoși, -oase, adj. (Fam.) 1. (Despre copii) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de mamă. 2. (Despre oameni) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de copiii săi; ocrotitor. – Mamă + suf. -os.

DOOM

*mămós (fam.) adj. m., pl. mămóși; f. mămoásă, pl. mămoáse

mămosului
MĂMÓS, -OÁSĂ, mămoși, -oase, adj. (Fam.) 1. (Despre copii) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de mamă. 2. (Despre oameni) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de copiii săi; ocrotitor. – Mamă + suf. -os.

DOOM

*mămós (fam.) adj. m., pl. mămóși; f. mămoásă, pl. mămoáse

mămoșenia
MĂMOȘÉNIE s. f. (Fam.) Atașament al unei ființe mămoase. – Mămos + suf. -enie.

mămoșenie
MĂMOȘÉNIE s. f. (Fam.) Atașament al unei ființe mămoase. – Mămos + suf. -enie.

mămoșeniei
MĂMOȘÉNIE s. f. (Fam.) Atașament al unei ființe mămoase. – Mămos + suf. -enie.

mămoșenii
MĂMOȘÉNIE s. f. (Fam.) Atașament al unei ființe mămoase. – Mămos + suf. -enie.

mămoși
MĂMÓS, -OÁSĂ, mămoși, -oase, adj. (Fam.) 1. (Despre copii) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de mamă. 2. (Despre oameni) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de copiii săi; ocrotitor. – Mamă + suf. -os.

DOOM

*mămós (fam.) adj. m., pl. mămóși; f. mămoásă, pl. mămoáse

mămoșii
MĂMÓS, -OÁSĂ, mămoși, -oase, adj. (Fam.) 1. (Despre copii) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de mamă. 2. (Despre oameni) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de copiii săi; ocrotitor. – Mamă + suf. -os.

DOOM

*mămós (fam.) adj. m., pl. mămóși; f. mămoásă, pl. mămoáse

mămoșilor
MĂMÓS, -OÁSĂ, mămoși, -oase, adj. (Fam.) 1. (Despre copii) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de mamă. 2. (Despre oameni) Care este extrem (sau excesiv) de atașat de copiii săi; ocrotitor. – Mamă + suf. -os.

DOOM

*mămós (fam.) adj. m., pl. mămóși; f. mămoásă, pl. mămoáse

mămuca
MĂMÚCĂ, mămuci, s. f. (Reg.) Mămică. – Mamă + suf. -ucă.

DOOM

mămúcă (reg.) s. f., g.-d. art. mămúcăi/mămúchii; pl. mămúci

mămuchii
MĂMÚCĂ, mămuci, s. f. (Reg.) Mămică. – Mamă + suf. -ucă.

DOOM

mămúcă (reg.) s. f., g.-d. art. mămúcăi/mămúchii; pl. mămúci

mămuci
MĂMÚCĂ, mămuci, s. f. (Reg.) Mămică. – Mamă + suf. -ucă.

DOOM

mămúcă (reg.) s. f., g.-d. art. mămúcăi/mămúchii; pl. mămúci

mămucii
MĂMÚCĂ, mămuci, s. f. (Reg.) Mămică. – Mamă + suf. -ucă.

DOOM

mămúcă (reg.) s. f., g.-d. art. mămúcăi/mămúchii; pl. mămúci

mămucile
MĂMÚCĂ, mămuci, s. f. (Reg.) Mămică. – Mamă + suf. -ucă.

DOOM

mămúcă (reg.) s. f., g.-d. art. mămúcăi/mămúchii; pl. mămúci

mămucilor
MĂMÚCĂ, mămuci, s. f. (Reg.) Mămică. – Mamă + suf. -ucă.

DOOM

mămúcă (reg.) s. f., g.-d. art. mămúcăi/mămúchii; pl. mămúci

mămucuța
MĂMUCÚȚĂ, mămucuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui mămucă. – Mămucă + suf. -uță.

DOOM

mămucúță (reg.) s. f., g.-d. art. mămucúței; pl. mămucúțe

mămucuțe
MĂMUCÚȚĂ, mămucuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui mămucă. – Mămucă + suf. -uță.

DOOM

mămucúță (reg.) s. f., g.-d. art. mămucúței; pl. mămucúțe

mămucuței
MĂMUCÚȚĂ, mămucuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui mămucă. – Mămucă + suf. -uță.

DOOM

mămucúță (reg.) s. f., g.-d. art. mămucúței; pl. mămucúțe

mămucuțele
MĂMUCÚȚĂ, mămucuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui mămucă. – Mămucă + suf. -uță.

DOOM

mămucúță (reg.) s. f., g.-d. art. mămucúței; pl. mămucúțe

mămucuțelor
MĂMUCÚȚĂ, mămucuțe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui mămucă. – Mămucă + suf. -uță.

DOOM

mămucúță (reg.) s. f., g.-d. art. mămucúței; pl. mămucúțe

mămucăi
MĂMÚCĂ, mămuci, s. f. (Reg.) Mămică. – Mamă + suf. -ucă.

DOOM

mămúcă (reg.) s. f., g.-d. art. mămúcăi/mămúchii; pl. mămúci

mămular
MĂMULÁR, mămulari, s. m. (Înv.) Negustor (ambulant) de mărunțișuri. – Cf. tc. mamul.

DOOM

mămulár (înv.) s. m., pl. mămulári

mămulari
MĂMULÁR, mămulari, s. m. (Înv.) Negustor (ambulant) de mărunțișuri. – Cf. tc. mamul.

DOOM

mămulár (înv.) s. m., pl. mămulári

mămularii
MĂMULÁR, mămulari, s. m. (Înv.) Negustor (ambulant) de mărunțișuri. – Cf. tc. mamul.

DOOM

mămulár (înv.) s. m., pl. mămulári

mămularilor
MĂMULÁR, mămulari, s. m. (Înv.) Negustor (ambulant) de mărunțișuri. – Cf. tc. mamul.

DOOM

mămulár (înv.) s. m., pl. mămulári

mămularul
MĂMULÁR, mămulari, s. m. (Înv.) Negustor (ambulant) de mărunțișuri. – Cf. tc. mamul.

DOOM

mămulár (înv.) s. m., pl. mămulári

mămularului
MĂMULÁR, mămulari, s. m. (Înv.) Negustor (ambulant) de mărunțișuri. – Cf. tc. mamul.

DOOM

mămulár (înv.) s. m., pl. mămulári

mămulica
MĂMULÍCĂ, mămulici, s. f. (Reg.) Mămică. – Mamă + suf. -ulică.

DOOM

mămulícă (reg.) s. f., g.-d. art. mămulícăi/mămulícii/ mămulíchii; pl. mămulíci

mămulichii
MĂMULÍCĂ, mămulici, s. f. (Reg.) Mămică. – Mamă + suf. -ulică.

DOOM

mămulícă (reg.) s. f., g.-d. art. mămulícăi/mămulícii/ mămulíchii; pl. mămulíci

mămulici
MĂMULÍCĂ, mămulici, s. f. (Reg.) Mămică. – Mamă + suf. -ulică.

DOOM

mămulícă (reg.) s. f., g.-d. art. mămulícăi/mămulícii/ mămulíchii; pl. mămulíci

mămulicii
MĂMULÍCĂ, mămulici, s. f. (Reg.) Mămică. – Mamă + suf. -ulică.

DOOM

mămulícă (reg.) s. f., g.-d. art. mămulícăi/mămulícii/ mămulíchii; pl. mămulíci

mămulicile
MĂMULÍCĂ, mămulici, s. f. (Reg.) Mămică. – Mamă + suf. -ulică.

DOOM

mămulícă (reg.) s. f., g.-d. art. mămulícăi/mămulícii/ mămulíchii; pl. mămulíci

mămulicilor
MĂMULÍCĂ, mămulici, s. f. (Reg.) Mămică. – Mamă + suf. -ulică.

DOOM

mămulícă (reg.) s. f., g.-d. art. mămulícăi/mămulícii/ mămulíchii; pl. mămulíci

mămulicăi
MĂMULÍCĂ, mămulici, s. f. (Reg.) Mămică. – Mamă + suf. -ulică.

DOOM

mămulícă (reg.) s. f., g.-d. art. mămulícăi/mămulícii/ mămulíchii; pl. mămulíci

mămulița
MĂMULÍȚĂ, mămulițe, s. f. (Pop.) Mămică. – Mamă + suf. -uliță.

DOOM

mămulíță (pop.) s. f., g.-d. art. mămulíței; pl. mămulíțe

mămulițe
MĂMULÍȚĂ, mămulițe, s. f. (Pop.) Mămică. – Mamă + suf. -uliță.

DOOM

mămulíță (pop.) s. f., g.-d. art. mămulíței; pl. mămulíțe

mămuliței
MĂMULÍȚĂ, mămulițe, s. f. (Pop.) Mămică. – Mamă + suf. -uliță.

DOOM

mămulíță (pop.) s. f., g.-d. art. mămulíței; pl. mămulíțe

mămulițele
MĂMULÍȚĂ, mămulițe, s. f. (Pop.) Mămică. – Mamă + suf. -uliță.

DOOM

mămulíță (pop.) s. f., g.-d. art. mămulíței; pl. mămulíțe

mămulițelor
MĂMULÍȚĂ, mămulițe, s. f. (Pop.) Mămică. – Mamă + suf. -uliță.

DOOM

mămulíță (pop.) s. f., g.-d. art. mămulíței; pl. mămulíțe

mămulăria
MĂMULĂRÍE, (2) mămulării, s. f. (Înv.) 1. Comerț de mărunțișuri sau de vechituri; ocupația mămularului. 2. Prăvălie de mărunțișuri; p. ext. totalitatea obiectelor dintr-o astfel de prăvălie. – Mămular + suf. -ie.

DOOM

mămulăríe (înv.) s. f., art. mămulăría, g.-d. art. mămulăríei; (prăvălii) pl. mămulăríi, art. mămulăríile

mămulărie
MĂMULĂRÍE, (2) mămulării, s. f. (Înv.) 1. Comerț de mărunțișuri sau de vechituri; ocupația mămularului. 2. Prăvălie de mărunțișuri; p. ext. totalitatea obiectelor dintr-o astfel de prăvălie. – Mămular + suf. -ie.

DOOM

mămulăríe (înv.) s. f., art. mămulăría, g.-d. art. mămulăríei; (prăvălii) pl. mămulăríi, art. mămulăríile

mămulăriei
MĂMULĂRÍE, (2) mămulării, s. f. (Înv.) 1. Comerț de mărunțișuri sau de vechituri; ocupația mămularului. 2. Prăvălie de mărunțișuri; p. ext. totalitatea obiectelor dintr-o astfel de prăvălie. – Mămular + suf. -ie.

DOOM

mămulăríe (înv.) s. f., art. mămulăría, g.-d. art. mămulăríei; (prăvălii) pl. mămulăríi, art. mămulăríile

mămulării
MĂMULĂRÍE, (2) mămulării, s. f. (Înv.) 1. Comerț de mărunțișuri sau de vechituri; ocupația mămularului. 2. Prăvălie de mărunțișuri; p. ext. totalitatea obiectelor dintr-o astfel de prăvălie. – Mămular + suf. -ie.

DOOM

mămulăríe (înv.) s. f., art. mămulăría, g.-d. art. mămulăríei; (prăvălii) pl. mămulăríi, art. mămulăríile

mămulăriile
MĂMULĂRÍE, (2) mămulării, s. f. (Înv.) 1. Comerț de mărunțișuri sau de vechituri; ocupația mămularului. 2. Prăvălie de mărunțișuri; p. ext. totalitatea obiectelor dintr-o astfel de prăvălie. – Mămular + suf. -ie.

DOOM

mămulăríe (înv.) s. f., art. mămulăría, g.-d. art. mămulăríei; (prăvălii) pl. mămulăríi, art. mămulăríile

mămulăriilor
MĂMULĂRÍE, (2) mămulării, s. f. (Înv.) 1. Comerț de mărunțișuri sau de vechituri; ocupația mămularului. 2. Prăvălie de mărunțișuri; p. ext. totalitatea obiectelor dintr-o astfel de prăvălie. – Mămular + suf. -ie.

DOOM

mămulăríe (înv.) s. f., art. mămulăría, g.-d. art. mămulăríei; (prăvălii) pl. mămulăríi, art. mămulăríile

mămușoara
MĂMUȘOÁRĂ, mămușoare, s. f. (Pop.) Mămică. – Mamă + suf. -ușoară.

DOOM

mămușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. mămușoárei; pl. mămușoáre

mămușoare
MĂMUȘOÁRĂ, mămușoare, s. f. (Pop.) Mămică. – Mamă + suf. -ușoară.

DOOM

mămușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. mămușoárei; pl. mămușoáre

mămușoarei
MĂMUȘOÁRĂ, mămușoare, s. f. (Pop.) Mămică. – Mamă + suf. -ușoară.

DOOM

mămușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. mămușoárei; pl. mămușoáre

mămușoarele
MĂMUȘOÁRĂ, mămușoare, s. f. (Pop.) Mămică. – Mamă + suf. -ușoară.

DOOM

mămușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. mămușoárei; pl. mămușoáre

mămușoarelor
MĂMUȘOÁRĂ, mămușoare, s. f. (Pop.) Mămică. – Mamă + suf. -ușoară.

DOOM

mămușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. mămușoárei; pl. mămușoáre

mămuța
MĂMÚȚĂ, mămuțe, s. f. (Rar) Mămică. – Mamă + suf. -uță.

DOOM

mămúță (rar) s. f., g.-d. art. mămúței; pl. mămúțe

mămuțe
MĂMÚȚĂ, mămuțe, s. f. (Rar) Mămică. – Mamă + suf. -uță.

DOOM

mămúță (rar) s. f., g.-d. art. mămúței; pl. mămúțe

mămuței
MĂMÚȚĂ, mămuțe, s. f. (Rar) Mămică. – Mamă + suf. -uță.

DOOM

mămúță (rar) s. f., g.-d. art. mămúței; pl. mămúțe

mămuțele
MĂMÚȚĂ, mămuțe, s. f. (Rar) Mămică. – Mamă + suf. -uță.

DOOM

mămúță (rar) s. f., g.-d. art. mămúței; pl. mămúțe

mămuțelor
MĂMÚȚĂ, mămuțe, s. f. (Rar) Mămică. – Mamă + suf. -uță.

DOOM

mămúță (rar) s. f., g.-d. art. mămúței; pl. mămúțe

mămăliga
MĂMĂLÍGĂ, mămăligi, s. f. Aliment preparat din făină de porumb (mai rar de mei, hrișcă etc.) fiartă în apă. ◊ Expr. (Fam.) A o pune de mămăligă = a se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută; a o păți; a da greș. ♦ Epitet depreciativ dat unui om lipsit de energie și de inițiativă. [Var.: (reg.) mălígă s. f.] – Et. nec.

DOOM

mămălígă s. f., g.-d. art. mămălígii; pl. mămălígi

mămăligar
MĂMĂLIGÁR, mămăligari, s. m. 1. Persoană care mănâncă multă mămăligă. ♦ Epitet depreciativ folosit (în trecut) la adresa țăranilor. 2. Epitet depreciativ pentru un om lipsit de personalitate și de energie. – Mămăligă + suf. -ar.

DOOM

mămăligár s. m., pl. mămăligári

mămăligari
MĂMĂLIGÁR, mămăligari, s. m. 1. Persoană care mănâncă multă mămăligă. ♦ Epitet depreciativ folosit (în trecut) la adresa țăranilor. 2. Epitet depreciativ pentru un om lipsit de personalitate și de energie. – Mămăligă + suf. -ar.

DOOM

mămăligár s. m., pl. mămăligári

mămăligarii
MĂMĂLIGÁR, mămăligari, s. m. 1. Persoană care mănâncă multă mămăligă. ♦ Epitet depreciativ folosit (în trecut) la adresa țăranilor. 2. Epitet depreciativ pentru un om lipsit de personalitate și de energie. – Mămăligă + suf. -ar.

DOOM

mămăligár s. m., pl. mămăligári

mămăligarilor
MĂMĂLIGÁR, mămăligari, s. m. 1. Persoană care mănâncă multă mămăligă. ♦ Epitet depreciativ folosit (în trecut) la adresa țăranilor. 2. Epitet depreciativ pentru un om lipsit de personalitate și de energie. – Mămăligă + suf. -ar.

DOOM

mămăligár s. m., pl. mămăligári

mămăligarul
MĂMĂLIGÁR, mămăligari, s. m. 1. Persoană care mănâncă multă mămăligă. ♦ Epitet depreciativ folosit (în trecut) la adresa țăranilor. 2. Epitet depreciativ pentru un om lipsit de personalitate și de energie. – Mămăligă + suf. -ar.

DOOM

mămăligár s. m., pl. mămăligári

mămăligarului
MĂMĂLIGÁR, mămăligari, s. m. 1. Persoană care mănâncă multă mămăligă. ♦ Epitet depreciativ folosit (în trecut) la adresa țăranilor. 2. Epitet depreciativ pentru un om lipsit de personalitate și de energie. – Mămăligă + suf. -ar.

DOOM

mămăligár s. m., pl. mămăligári

mămăligi
MĂMĂLÍGĂ, mămăligi, s. f. Aliment preparat din făină de porumb (mai rar de mei, hrișcă etc.) fiartă în apă. ◊ Expr. (Fam.) A o pune de mămăligă = a se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută; a o păți; a da greș. ♦ Epitet depreciativ dat unui om lipsit de energie și de inițiativă. [Var.: (reg.) mălígă s. f.] – Et. nec.

DOOM

mămălígă s. f., g.-d. art. mămălígii; pl. mămălígi

mămăligii
MĂMĂLÍGĂ, mămăligi, s. f. Aliment preparat din făină de porumb (mai rar de mei, hrișcă etc.) fiartă în apă. ◊ Expr. (Fam.) A o pune de mămăligă = a se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută; a o păți; a da greș. ♦ Epitet depreciativ dat unui om lipsit de energie și de inițiativă. [Var.: (reg.) mălígă s. f.] – Et. nec.

DOOM

mămălígă s. f., g.-d. art. mămălígii; pl. mămălígi

mămăligile
MĂMĂLÍGĂ, mămăligi, s. f. Aliment preparat din făină de porumb (mai rar de mei, hrișcă etc.) fiartă în apă. ◊ Expr. (Fam.) A o pune de mămăligă = a se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută; a o păți; a da greș. ♦ Epitet depreciativ dat unui om lipsit de energie și de inițiativă. [Var.: (reg.) mălígă s. f.] – Et. nec.

DOOM

mămălígă s. f., g.-d. art. mămălígii; pl. mămălígi

mămăligilor
MĂMĂLÍGĂ, mămăligi, s. f. Aliment preparat din făină de porumb (mai rar de mei, hrișcă etc.) fiartă în apă. ◊ Expr. (Fam.) A o pune de mămăligă = a se afla sau a ajunge într-o situație dificilă, neplăcută; a o păți; a da greș. ♦ Epitet depreciativ dat unui om lipsit de energie și de inițiativă. [Var.: (reg.) mălígă s. f.] – Et. nec.

DOOM

mămălígă s. f., g.-d. art. mămălígii; pl. mămălígi

mămăligoaie
MĂMĂLIGÓI, mămăligoaie, s. n. 1. (Rar) Augmentativ al lui mămăligă. 2. (Reg.) Făcăleț. – Mămăligă + suf. -oi.

DOOM

mămăligói (rar) s. n., pl. mămăligoáie

mămăligoaiele
MĂMĂLIGÓI, mămăligoaie, s. n. 1. (Rar) Augmentativ al lui mămăligă. 2. (Reg.) Făcăleț. – Mămăligă + suf. -oi.

DOOM

mămăligói (rar) s. n., pl. mămăligoáie

mămăligoaielor
MĂMĂLIGÓI, mămăligoaie, s. n. 1. (Rar) Augmentativ al lui mămăligă. 2. (Reg.) Făcăleț. – Mămăligă + suf. -oi.

DOOM

mămăligói (rar) s. n., pl. mămăligoáie

mămăligoasa
MĂMĂLIGÓS, -OÁSĂ, mămăligoși, -oase, adj. (Despre oameni; depr.) Lipsit de energie, de inițiativă; molâu, bleg. – Mămăligă + suf. -os.

DOOM

mămăligós (pop.) adj. m., pl. mămăligóși; f. mămăligoásă, pl. mămăligoáse

mămăligoase
MĂMĂLIGÓS, -OÁSĂ, mămăligoși, -oase, adj. (Despre oameni; depr.) Lipsit de energie, de inițiativă; molâu, bleg. – Mămăligă + suf. -os.

DOOM

mămăligós (pop.) adj. m., pl. mămăligóși; f. mămăligoásă, pl. mămăligoáse

mămăligoasei
MĂMĂLIGÓS, -OÁSĂ, mămăligoși, -oase, adj. (Despre oameni; depr.) Lipsit de energie, de inițiativă; molâu, bleg. – Mămăligă + suf. -os.

DOOM

mămăligós (pop.) adj. m., pl. mămăligóși; f. mămăligoásă, pl. mămăligoáse

mămăligoasele
MĂMĂLIGÓS, -OÁSĂ, mămăligoși, -oase, adj. (Despre oameni; depr.) Lipsit de energie, de inițiativă; molâu, bleg. – Mămăligă + suf. -os.

DOOM

mămăligós (pop.) adj. m., pl. mămăligóși; f. mămăligoásă, pl. mămăligoáse

mămăligoaselor
MĂMĂLIGÓS, -OÁSĂ, mămăligoși, -oase, adj. (Despre oameni; depr.) Lipsit de energie, de inițiativă; molâu, bleg. – Mămăligă + suf. -os.

DOOM

mămăligós (pop.) adj. m., pl. mămăligóși; f. mămăligoásă, pl. mămăligoáse

mămăligoi
MĂMĂLIGÓI, mămăligoaie, s. n. 1. (Rar) Augmentativ al lui mămăligă. 2. (Reg.) Făcăleț. – Mămăligă + suf. -oi.

DOOM

mămăligói (rar) s. n., pl. mămăligoáie

mămăligoiul
MĂMĂLIGÓI, mămăligoaie, s. n. 1. (Rar) Augmentativ al lui mămăligă. 2. (Reg.) Făcăleț. – Mămăligă + suf. -oi.

DOOM

mămăligói (rar) s. n., pl. mămăligoáie

mămăligoiului
MĂMĂLIGÓI, mămăligoaie, s. n. 1. (Rar) Augmentativ al lui mămăligă. 2. (Reg.) Făcăleț. – Mămăligă + suf. -oi.

DOOM

mămăligói (rar) s. n., pl. mămăligoáie

mămăligos
MĂMĂLIGÓS, -OÁSĂ, mămăligoși, -oase, adj. (Despre oameni; depr.) Lipsit de energie, de inițiativă; molâu, bleg. – Mămăligă + suf. -os.

DOOM

mămăligós (pop.) adj. m., pl. mămăligóși; f. mămăligoásă, pl. mămăligoáse

mămăligosul
MĂMĂLIGÓS, -OÁSĂ, mămăligoși, -oase, adj. (Despre oameni; depr.) Lipsit de energie, de inițiativă; molâu, bleg. – Mămăligă + suf. -os.

DOOM

mămăligós (pop.) adj. m., pl. mămăligóși; f. mămăligoásă, pl. mămăligoáse

mămăligosului
MĂMĂLIGÓS, -OÁSĂ, mămăligoși, -oase, adj. (Despre oameni; depr.) Lipsit de energie, de inițiativă; molâu, bleg. – Mămăligă + suf. -os.

DOOM

mămăligós (pop.) adj. m., pl. mămăligóși; f. mămăligoásă, pl. mămăligoáse

mămăligoși
MĂMĂLIGÓS, -OÁSĂ, mămăligoși, -oase, adj. (Despre oameni; depr.) Lipsit de energie, de inițiativă; molâu, bleg. – Mămăligă + suf. -os.

DOOM

mămăligós (pop.) adj. m., pl. mămăligóși; f. mămăligoásă, pl. mămăligoáse

mămăligoșii
MĂMĂLIGÓS, -OÁSĂ, mămăligoși, -oase, adj. (Despre oameni; depr.) Lipsit de energie, de inițiativă; molâu, bleg. – Mămăligă + suf. -os.

DOOM

mămăligós (pop.) adj. m., pl. mămăligóși; f. mămăligoásă, pl. mămăligoáse

mămăligoșilor
MĂMĂLIGÓS, -OÁSĂ, mămăligoși, -oase, adj. (Despre oameni; depr.) Lipsit de energie, de inițiativă; molâu, bleg. – Mămăligă + suf. -os.

DOOM

mămăligós (pop.) adj. m., pl. mămăligóși; f. mămăligoásă, pl. mămăligoáse

mămăliguța
MĂMĂLIGÚȚĂ, mămăliguțe, s. f. Diminutiv al lui mămăligă. [Var.: măligúță s. f.] – Mămăligă + suf. -uță.

DOOM

mămăligúță s. f., g.-d. art. mămăligúței; pl. mămăligúțe

mămăliguțe
MĂMĂLIGÚȚĂ, mămăliguțe, s. f. Diminutiv al lui mămăligă. [Var.: măligúță s. f.] – Mămăligă + suf. -uță.

DOOM

mămăligúță s. f., g.-d. art. mămăligúței; pl. mămăligúțe

mămăliguței
MĂMĂLIGÚȚĂ, mămăliguțe, s. f. Diminutiv al lui mămăligă. [Var.: măligúță s. f.] – Mămăligă + suf. -uță.

DOOM

mămăligúță s. f., g.-d. art. mămăligúței; pl. mămăligúțe

mămăliguțele
MĂMĂLIGÚȚĂ, mămăliguțe, s. f. Diminutiv al lui mămăligă. [Var.: măligúță s. f.] – Mămăligă + suf. -uță.

DOOM

mămăligúță s. f., g.-d. art. mămăligúței; pl. mămăligúțe

mămăliguțelor
MĂMĂLIGÚȚĂ, mămăliguțe, s. f. Diminutiv al lui mămăligă. [Var.: măligúță s. f.] – Mămăligă + suf. -uță.

DOOM

mămăligúță s. f., g.-d. art. mămăligúței; pl. mămăligúțe

mămăruța
MĂMĂRÚȚĂ, mămăruțe, s. f. (Entom.; reg.) Buburuză. – Et. nec.

DOOM

mămărúță (reg.) s. f., g.-d. art. mămărúței; pl. mămărúțe

mămăruțe
MĂMĂRÚȚĂ, mămăruțe, s. f. (Entom.; reg.) Buburuză. – Et. nec.

DOOM

mămărúță (reg.) s. f., g.-d. art. mămărúței; pl. mămărúțe

mămăruței
MĂMĂRÚȚĂ, mămăruțe, s. f. (Entom.; reg.) Buburuză. – Et. nec.

DOOM

mămărúță (reg.) s. f., g.-d. art. mămărúței; pl. mămărúțe

mămăruțele
MĂMĂRÚȚĂ, mămăruțe, s. f. (Entom.; reg.) Buburuză. – Et. nec.

DOOM

mămărúță (reg.) s. f., g.-d. art. mămărúței; pl. mămărúțe

mămăruțelor
MĂMĂRÚȚĂ, mămăruțe, s. f. (Entom.; reg.) Buburuză. – Et. nec.

DOOM

mămărúță (reg.) s. f., g.-d. art. mămărúței; pl. mămărúțe

măna
MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.

DOOM

!măná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se măneáză

mănare
MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.

DOOM

!măná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se măneáză

mănare
MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.

mănară
MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.

DOOM

!măná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se măneáză

mănase
MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.

DOOM

!măná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se măneáză

mănaseră
MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.

DOOM

!măná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se măneáză

mănat
MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.

DOOM

!măná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se măneáză

mănat
MĂNÁT, -Ă, mănați, -te, adj. (Despre plante și recolte) Atins de mană (2); stricat din cauza manei. – V. măna.

mănata
MĂNÁT, -Ă, mănați, -te, adj. (Despre plante și recolte) Atins de mană (2); stricat din cauza manei. – V. măna.

mănate
MĂNÁT, -Ă, mănați, -te, adj. (Despre plante și recolte) Atins de mană (2); stricat din cauza manei. – V. măna.

mănatei
MĂNÁT, -Ă, mănați, -te, adj. (Despre plante și recolte) Atins de mană (2); stricat din cauza manei. – V. măna.

mănatele
MĂNÁT, -Ă, mănați, -te, adj. (Despre plante și recolte) Atins de mană (2); stricat din cauza manei. – V. măna.

mănatelor
MĂNÁT, -Ă, mănați, -te, adj. (Despre plante și recolte) Atins de mană (2); stricat din cauza manei. – V. măna.

mănatul
MĂNÁT, -Ă, mănați, -te, adj. (Despre plante și recolte) Atins de mană (2); stricat din cauza manei. – V. măna.

mănatului
MĂNÁT, -Ă, mănați, -te, adj. (Despre plante și recolte) Atins de mană (2); stricat din cauza manei. – V. măna.

mănau
MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.

DOOM

!măná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se măneáză

mănați
MĂNÁT, -Ă, mănați, -te, adj. (Despre plante și recolte) Atins de mană (2); stricat din cauza manei. – V. măna.

mănații
MĂNÁT, -Ă, mănați, -te, adj. (Despre plante și recolte) Atins de mană (2); stricat din cauza manei. – V. măna.

mănaților
MĂNÁT, -Ă, mănați, -te, adj. (Despre plante și recolte) Atins de mană (2); stricat din cauza manei. – V. măna.

măndelu
măndelu s. m. sg., pron. pers. I sg. eu.

mănează
MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.

DOOM

!măná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se măneáză

mănei
mănei s. pl. bani.

măneze
MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.

DOOM

!măná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se măneáză

măngălaie
MĂNGĂLẮU, măngălaie, s. n. (Reg.) Obiect de lemn, lung (și dreptunghiular), cu suprafața ondulată, pe care se freacă rufele la spălat sau cu care se netezesc rufele de pânză groasă. – Din magh. mángoló.

DOOM

măngălắu (reg.) s. n., art. măngălắul; pl. măngăláie

măngălaiele
MĂNGĂLẮU, măngălaie, s. n. (Reg.) Obiect de lemn, lung (și dreptunghiular), cu suprafața ondulată, pe care se freacă rufele la spălat sau cu care se netezesc rufele de pânză groasă. – Din magh. mángoló.

DOOM

măngălắu (reg.) s. n., art. măngălắul; pl. măngăláie

măngălaielor
MĂNGĂLẮU, măngălaie, s. n. (Reg.) Obiect de lemn, lung (și dreptunghiular), cu suprafața ondulată, pe care se freacă rufele la spălat sau cu care se netezesc rufele de pânză groasă. – Din magh. mángoló.

DOOM

măngălắu (reg.) s. n., art. măngălắul; pl. măngăláie

măngălui
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluia
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluiai
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluiam
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluiască
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluiau
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluiați
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluiesc
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluiește
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluiești
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluii
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluim
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluind
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluire
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluiră
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluirăm
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluirăți
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluise
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluisem
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluiseră
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluiserăm
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluiserăți
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluiseși
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluiseți
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluit
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluiși
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngăluiți
MĂNGĂLUÍ, măngăluiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A freca sau a netezi rufele cu măngălăul. – Din magh. mángol.

DOOM

măngăluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măngăluiésc, imperf. 3 sg. măngăluiá; conj. prez. 3 să măngăluiáscă

măngălău
MĂNGĂLẮU, măngălaie, s. n. (Reg.) Obiect de lemn, lung (și dreptunghiular), cu suprafața ondulată, pe care se freacă rufele la spălat sau cu care se netezesc rufele de pânză groasă. – Din magh. mángoló.

DOOM

măngălắu (reg.) s. n., art. măngălắul; pl. măngăláie

măngălăul
MĂNGĂLẮU, măngălaie, s. n. (Reg.) Obiect de lemn, lung (și dreptunghiular), cu suprafața ondulată, pe care se freacă rufele la spălat sau cu care se netezesc rufele de pânză groasă. – Din magh. mángoló.

DOOM

măngălắu (reg.) s. n., art. măngălắul; pl. măngăláie

măngălăului
MĂNGĂLẮU, măngălaie, s. n. (Reg.) Obiect de lemn, lung (și dreptunghiular), cu suprafața ondulată, pe care se freacă rufele la spălat sau cu care se netezesc rufele de pânză groasă. – Din magh. mángoló.

DOOM

măngălắu (reg.) s. n., art. măngălắul; pl. măngăláie

mănoasa
MĂNÓS, -OÁSĂ, mănoși, -oase, adj. 1. (Despre pământ) Care dă rod bogat; fertil, roditor. ♦ (Despre recolte) Îmbelșugat, bogat. 2. (Despre vaci) Care dă lapte mult și bun. 3. Fig. Care aduce câștig mare; rentabil, bănos. – Mană + suf. -os.

DOOM

mănós adj. m., pl. mănóși; f. mănoásă, pl. mănoáse

mănoase
MĂNÓS, -OÁSĂ, mănoși, -oase, adj. 1. (Despre pământ) Care dă rod bogat; fertil, roditor. ♦ (Despre recolte) Îmbelșugat, bogat. 2. (Despre vaci) Care dă lapte mult și bun. 3. Fig. Care aduce câștig mare; rentabil, bănos. – Mană + suf. -os.

DOOM

mănós adj. m., pl. mănóși; f. mănoásă, pl. mănoáse

mănoasei
MĂNÓS, -OÁSĂ, mănoși, -oase, adj. 1. (Despre pământ) Care dă rod bogat; fertil, roditor. ♦ (Despre recolte) Îmbelșugat, bogat. 2. (Despre vaci) Care dă lapte mult și bun. 3. Fig. Care aduce câștig mare; rentabil, bănos. – Mană + suf. -os.

DOOM

mănós adj. m., pl. mănóși; f. mănoásă, pl. mănoáse

mănoasele
MĂNÓS, -OÁSĂ, mănoși, -oase, adj. 1. (Despre pământ) Care dă rod bogat; fertil, roditor. ♦ (Despre recolte) Îmbelșugat, bogat. 2. (Despre vaci) Care dă lapte mult și bun. 3. Fig. Care aduce câștig mare; rentabil, bănos. – Mană + suf. -os.

DOOM

mănós adj. m., pl. mănóși; f. mănoásă, pl. mănoáse

mănoaselor
MĂNÓS, -OÁSĂ, mănoși, -oase, adj. 1. (Despre pământ) Care dă rod bogat; fertil, roditor. ♦ (Despre recolte) Îmbelșugat, bogat. 2. (Despre vaci) Care dă lapte mult și bun. 3. Fig. Care aduce câștig mare; rentabil, bănos. – Mană + suf. -os.

DOOM

mănós adj. m., pl. mănóși; f. mănoásă, pl. mănoáse

mănos
MĂNÓS, -OÁSĂ, mănoși, -oase, adj. 1. (Despre pământ) Care dă rod bogat; fertil, roditor. ♦ (Despre recolte) Îmbelșugat, bogat. 2. (Despre vaci) Care dă lapte mult și bun. 3. Fig. Care aduce câștig mare; rentabil, bănos. – Mană + suf. -os.

DOOM

mănós adj. m., pl. mănóși; f. mănoásă, pl. mănoáse

mănosul
MĂNÓS, -OÁSĂ, mănoși, -oase, adj. 1. (Despre pământ) Care dă rod bogat; fertil, roditor. ♦ (Despre recolte) Îmbelșugat, bogat. 2. (Despre vaci) Care dă lapte mult și bun. 3. Fig. Care aduce câștig mare; rentabil, bănos. – Mană + suf. -os.

DOOM

mănós adj. m., pl. mănóși; f. mănoásă, pl. mănoáse

mănosului
MĂNÓS, -OÁSĂ, mănoși, -oase, adj. 1. (Despre pământ) Care dă rod bogat; fertil, roditor. ♦ (Despre recolte) Îmbelșugat, bogat. 2. (Despre vaci) Care dă lapte mult și bun. 3. Fig. Care aduce câștig mare; rentabil, bănos. – Mană + suf. -os.

DOOM

mănós adj. m., pl. mănóși; f. mănoásă, pl. mănoáse

mănoși
MĂNÓS, -OÁSĂ, mănoși, -oase, adj. 1. (Despre pământ) Care dă rod bogat; fertil, roditor. ♦ (Despre recolte) Îmbelșugat, bogat. 2. (Despre vaci) Care dă lapte mult și bun. 3. Fig. Care aduce câștig mare; rentabil, bănos. – Mană + suf. -os.

DOOM

mănós adj. m., pl. mănóși; f. mănoásă, pl. mănoáse

mănoșii
MĂNÓS, -OÁSĂ, mănoși, -oase, adj. 1. (Despre pământ) Care dă rod bogat; fertil, roditor. ♦ (Despre recolte) Îmbelșugat, bogat. 2. (Despre vaci) Care dă lapte mult și bun. 3. Fig. Care aduce câștig mare; rentabil, bănos. – Mană + suf. -os.

DOOM

mănós adj. m., pl. mănóși; f. mănoásă, pl. mănoáse

mănoșilor
MĂNÓS, -OÁSĂ, mănoși, -oase, adj. 1. (Despre pământ) Care dă rod bogat; fertil, roditor. ♦ (Despre recolte) Îmbelșugat, bogat. 2. (Despre vaci) Care dă lapte mult și bun. 3. Fig. Care aduce câștig mare; rentabil, bănos. – Mană + suf. -os.

DOOM

mănós adj. m., pl. mănóși; f. mănoásă, pl. mănoáse

măntăluța
MĂNTĂLÚȚĂ, măntăluțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui manta. – Manta + suf. -ăluță.

DOOM

măntălúță (fam.) s. f., g.-d. art. măntălúței; pl. măntălúțe

măntăluțe
MĂNTĂLÚȚĂ, măntăluțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui manta. – Manta + suf. -ăluță.

DOOM

măntălúță (fam.) s. f., g.-d. art. măntălúței; pl. măntălúțe

măntăluței
MĂNTĂLÚȚĂ, măntăluțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui manta. – Manta + suf. -ăluță.

DOOM

măntălúță (fam.) s. f., g.-d. art. măntălúței; pl. măntălúțe

măntăluțele
MĂNTĂLÚȚĂ, măntăluțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui manta. – Manta + suf. -ăluță.

DOOM

măntălúță (fam.) s. f., g.-d. art. măntălúței; pl. măntălúțe

măntăluțelor
MĂNTĂLÚȚĂ, măntăluțe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui manta. – Manta + suf. -ăluță.

DOOM

măntălúță (fam.) s. f., g.-d. art. măntălúței; pl. măntălúțe

mănuchi
MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grâu, de iarbă etc. care poate fi cuprinsă cu mâna; mână, mănușă (2). 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strânse laolaltă. 3. Mâner (la unelte și arme), coadă, plăsea. [Pl. și: (rar, m.) mănunchi. – Var.: mănúchi s. n.] – Lat. manuclus.

mănuchiuleț
MĂNUCHIULÉȚ s. n. v. mănunchiuleț.

mănunche
MĂNÚNCHE s. n. v. mănunchi.

mănunchea
MĂNÚNCHE s. n. v. mănunchi.

mănuncheaș
MĂNUNCHEÁȘ, mănuncheși, s. m. Persoană care umblă în urma secerătorului sau a celui care cosește grîul, orzul, secara, pentru a strînge în mănunchiuri păioasele secerate. (Cu pronunțare regională) Busuioc își făcuse socoteala cîți cosași, cîți legători și cîți mănunchieși îi trebuiau pentru ca să-și poată aduna rodul în timp de trei zile. SLAVICI, O. I 219.

mănuncheaș
MĂNUNCHEÁȘ, mănuncheși, s. m. (Reg.) Persoană care umblă în urma secerătorului sau a cosașului și strânge în mănunchiuri păioasele sau fânul. – Din mănunchi + suf. -aș.

mănunchi
MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grâu, de iarbă etc. care poate fi cuprinsă cu mâna; mână, mănușă (2). 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strânse laolaltă. 3. Mâner (la unelte și arme), coadă, plăsea. [Pl. și: (rar, m.) mănunchi. – Var.: mănúchi s. n.] – Lat. manuclus.

DOOM

mănúnchi s. n., pl. mănúnchiuri

mănunchi
MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grâu, de iarbă etc. care poate fi cuprinsă cu mâna; mână, mănușă (2). 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strânse laolaltă. 3. Mâner (la unelte și arme), coadă, plăsea. [Pl. și: (rar, m.) mănunchi. – Var.: mănúchi s. n.] – Lat. manuclus.

mănunchiaș
MĂNUNCHIÁȘ, (1) mănunchiașe, s. n., (2) mănunchiași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui mănunchi (1). 2. S. m. (Reg.) Persoană care umblă în urma secerătorului sau a cosașului și strânge în mănunchiuri păioasele. – Mănunchi + suf. -aș.

mănunchiaș
MĂNUNCHIÁȘ, (1) mănunchiașe, s. n., (2) mănunchiași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui mănunchi (1). 2. S. m. (Reg.) Persoană care umblă în urma secerătorului sau a cosașului și strânge în mănunchiuri păioasele. – Mănunchi + suf. -aș.

DOOM

mănunchiáș² (mănunchi mic) (-chiaș) s. n., pl. mănunchiáșe

mănunchiașe
MĂNUNCHIÁȘ, (1) mănunchiașe, s. n., (2) mănunchiași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui mănunchi (1). 2. S. m. (Reg.) Persoană care umblă în urma secerătorului sau a cosașului și strânge în mănunchiuri păioasele. – Mănunchi + suf. -aș.

mănunchiașele
MĂNUNCHIÁȘ, (1) mănunchiașe, s. n., (2) mănunchiași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui mănunchi (1). 2. S. m. (Reg.) Persoană care umblă în urma secerătorului sau a cosașului și strânge în mănunchiuri păioasele. – Mănunchi + suf. -aș.

mănunchiașelor
MĂNUNCHIÁȘ, (1) mănunchiașe, s. n., (2) mănunchiași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui mănunchi (1). 2. S. m. (Reg.) Persoană care umblă în urma secerătorului sau a cosașului și strânge în mănunchiuri păioasele. – Mănunchi + suf. -aș.

mănunchiași
MĂNUNCHIÁȘ, (1) mănunchiașe, s. n., (2) mănunchiași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui mănunchi (1). 2. S. m. (Reg.) Persoană care umblă în urma secerătorului sau a cosașului și strânge în mănunchiuri păioasele. – Mănunchi + suf. -aș.

DOOM

mănunchiáș² (mănunchi mic) (-chiaș) s. n., pl. mănunchiáșe

mănunchiașii
MĂNUNCHIÁȘ, (1) mănunchiașe, s. n., (2) mănunchiași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui mănunchi (1). 2. S. m. (Reg.) Persoană care umblă în urma secerătorului sau a cosașului și strânge în mănunchiuri păioasele. – Mănunchi + suf. -aș.

DOOM

mănunchiáș² (mănunchi mic) (-chiaș) s. n., pl. mănunchiáșe

mănunchiașilor
MĂNUNCHIÁȘ, (1) mănunchiașe, s. n., (2) mănunchiași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui mănunchi (1). 2. S. m. (Reg.) Persoană care umblă în urma secerătorului sau a cosașului și strânge în mănunchiuri păioasele. – Mănunchi + suf. -aș.

DOOM

mănunchiáș² (mănunchi mic) (-chiaș) s. n., pl. mănunchiáșe

mănunchiașul
MĂNUNCHIÁȘ, (1) mănunchiașe, s. n., (2) mănunchiași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui mănunchi (1). 2. S. m. (Reg.) Persoană care umblă în urma secerătorului sau a cosașului și strânge în mănunchiuri păioasele. – Mănunchi + suf. -aș.

mănunchiașul
MĂNUNCHIÁȘ, (1) mănunchiașe, s. n., (2) mănunchiași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui mănunchi (1). 2. S. m. (Reg.) Persoană care umblă în urma secerătorului sau a cosașului și strânge în mănunchiuri păioasele. – Mănunchi + suf. -aș.

DOOM

mănunchiáș² (mănunchi mic) (-chiaș) s. n., pl. mănunchiáșe

mănunchiașului
MĂNUNCHIÁȘ, (1) mănunchiașe, s. n., (2) mănunchiași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui mănunchi (1). 2. S. m. (Reg.) Persoană care umblă în urma secerătorului sau a cosașului și strânge în mănunchiuri păioasele. – Mănunchi + suf. -aș.

mănunchiașului
MĂNUNCHIÁȘ, (1) mănunchiașe, s. n., (2) mănunchiași, s. m. 1. S. n. Diminutiv al lui mănunchi (1). 2. S. m. (Reg.) Persoană care umblă în urma secerătorului sau a cosașului și strânge în mănunchiuri păioasele. – Mănunchi + suf. -aș.

DOOM

mănunchiáș² (mănunchi mic) (-chiaș) s. n., pl. mănunchiáșe

mănunchiul
MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grâu, de iarbă etc. care poate fi cuprinsă cu mâna; mână, mănușă (2). 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strânse laolaltă. 3. Mâner (la unelte și arme), coadă, plăsea. [Pl. și: (rar, m.) mănunchi. – Var.: mănúchi s. n.] – Lat. manuclus.

mănunchiuleț
MĂNUNCHIULÉȚ, mănunchiulețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui mănunchi. – Mănunchi + suf. -uleț.

DOOM

mănunchiuléț (rar) s. n., pl. mănunchiuléțe

mănunchiulețe
MĂNUNCHIULÉȚ, mănunchiulețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui mănunchi. – Mănunchi + suf. -uleț.

DOOM

mănunchiuléț (rar) s. n., pl. mănunchiuléțe

mănunchiulețele
MĂNUNCHIULÉȚ, mănunchiulețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui mănunchi. – Mănunchi + suf. -uleț.

DOOM

mănunchiuléț (rar) s. n., pl. mănunchiuléțe

mănunchiulețelor
MĂNUNCHIULÉȚ, mănunchiulețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui mănunchi. – Mănunchi + suf. -uleț.

DOOM

mănunchiuléț (rar) s. n., pl. mănunchiuléțe

mănunchiulețul
MĂNUNCHIULÉȚ, mănunchiulețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui mănunchi. – Mănunchi + suf. -uleț.

DOOM

mănunchiuléț (rar) s. n., pl. mănunchiuléțe

mănunchiulețului
MĂNUNCHIULÉȚ, mănunchiulețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui mănunchi. – Mănunchi + suf. -uleț.

DOOM

mănunchiuléț (rar) s. n., pl. mănunchiuléțe

mănunchiului
MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grâu, de iarbă etc. care poate fi cuprinsă cu mâna; mână, mănușă (2). 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strânse laolaltă. 3. Mâner (la unelte și arme), coadă, plăsea. [Pl. și: (rar, m.) mănunchi. – Var.: mănúchi s. n.] – Lat. manuclus.

mănunchiuri
MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grâu, de iarbă etc. care poate fi cuprinsă cu mâna; mână, mănușă (2). 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strânse laolaltă. 3. Mâner (la unelte și arme), coadă, plăsea. [Pl. și: (rar, m.) mănunchi. – Var.: mănúchi s. n.] – Lat. manuclus.

mănunchiurile
MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grâu, de iarbă etc. care poate fi cuprinsă cu mâna; mână, mănușă (2). 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strânse laolaltă. 3. Mâner (la unelte și arme), coadă, plăsea. [Pl. și: (rar, m.) mănunchi. – Var.: mănúchi s. n.] – Lat. manuclus.

mănunchiurilor
MĂNÚNCHI, mănunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grâu, de iarbă etc. care poate fi cuprinsă cu mâna; mână, mănușă (2). 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legătură de mai multe obiecte de același fel, strânse laolaltă. 3. Mâner (la unelte și arme), coadă, plăsea. [Pl. și: (rar, m.) mănunchi. – Var.: mănúchi s. n.] – Lat. manuclus.

mănunt
MĂRÚNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare de valoare mică. 3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. 5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [Var.: (pop.) mănúnt, -ă adj.] – Lat. minutus.

DOOM

mărúnt adj. m., pl. mărúnți; f. mărúntă, pl. mărúnte

mănușa
MÂNÚȘĂ s. f. v. mănușă.

DOOM

mănúșă s. f., art. mănúșa, g.-d. art. mănúșii; pl. mănúși

mănușar
MĂNUȘÁR, (1) mănușari, s. m., (2) mănușare, s. n. 1. (Înv.) S. m. Persoană care confecționează mănuși (1); fabricant sau negustor de mănuși. 2. S. n. Mănușă de protecție (folosită la manipularea unei bucăți de metal fierbinte). [Var.: (1) mânușár s. m.] – Mănușă + suf. -ar.

mănușar
MĂNUȘÁR, (1) mănușari, s. m., (2) mănușare, s. n. 1. (Înv.) S. m. Persoană care confecționează mănuși (1); fabricant sau negustor de mănuși. 2. S. n. Mănușă de protecție (folosită la manipularea unei bucăți de metal fierbinte). [Var.: (1) mânușár s. m.] – Mănușă + suf. -ar.

DOOM

mănușár² (obiect) s. n., pl. mănușáre

mănușare
MĂNUȘÁR, (1) mănușari, s. m., (2) mănușare, s. n. 1. (Înv.) S. m. Persoană care confecționează mănuși (1); fabricant sau negustor de mănuși. 2. S. n. Mănușă de protecție (folosită la manipularea unei bucăți de metal fierbinte). [Var.: (1) mânușár s. m.] – Mănușă + suf. -ar.

mănușarele
MĂNUȘÁR, (1) mănușari, s. m., (2) mănușare, s. n. 1. (Înv.) S. m. Persoană care confecționează mănuși (1); fabricant sau negustor de mănuși. 2. S. n. Mănușă de protecție (folosită la manipularea unei bucăți de metal fierbinte). [Var.: (1) mânușár s. m.] – Mănușă + suf. -ar.

mănușarelor
MĂNUȘÁR, (1) mănușari, s. m., (2) mănușare, s. n. 1. (Înv.) S. m. Persoană care confecționează mănuși (1); fabricant sau negustor de mănuși. 2. S. n. Mănușă de protecție (folosită la manipularea unei bucăți de metal fierbinte). [Var.: (1) mânușár s. m.] – Mănușă + suf. -ar.

mănușari
MĂNUȘÁR, (1) mănușari, s. m., (2) mănușare, s. n. 1. (Înv.) S. m. Persoană care confecționează mănuși (1); fabricant sau negustor de mănuși. 2. S. n. Mănușă de protecție (folosită la manipularea unei bucăți de metal fierbinte). [Var.: (1) mânușár s. m.] – Mănușă + suf. -ar.

DOOM

mănușár² (obiect) s. n., pl. mănușáre

mănușarii
MĂNUȘÁR, (1) mănușari, s. m., (2) mănușare, s. n. 1. (Înv.) S. m. Persoană care confecționează mănuși (1); fabricant sau negustor de mănuși. 2. S. n. Mănușă de protecție (folosită la manipularea unei bucăți de metal fierbinte). [Var.: (1) mânușár s. m.] – Mănușă + suf. -ar.

DOOM

mănușár² (obiect) s. n., pl. mănușáre

mănușarilor
MĂNUȘÁR, (1) mănușari, s. m., (2) mănușare, s. n. 1. (Înv.) S. m. Persoană care confecționează mănuși (1); fabricant sau negustor de mănuși. 2. S. n. Mănușă de protecție (folosită la manipularea unei bucăți de metal fierbinte). [Var.: (1) mânușár s. m.] – Mănușă + suf. -ar.

DOOM

mănușár² (obiect) s. n., pl. mănușáre

mănușarul
MĂNUȘÁR, (1) mănușari, s. m., (2) mănușare, s. n. 1. (Înv.) S. m. Persoană care confecționează mănuși (1); fabricant sau negustor de mănuși. 2. S. n. Mănușă de protecție (folosită la manipularea unei bucăți de metal fierbinte). [Var.: (1) mânușár s. m.] – Mănușă + suf. -ar.

mănușarul
MĂNUȘÁR, (1) mănușari, s. m., (2) mănușare, s. n. 1. (Înv.) S. m. Persoană care confecționează mănuși (1); fabricant sau negustor de mănuși. 2. S. n. Mănușă de protecție (folosită la manipularea unei bucăți de metal fierbinte). [Var.: (1) mânușár s. m.] – Mănușă + suf. -ar.

DOOM

mănușár² (obiect) s. n., pl. mănușáre

mănușarului
MĂNUȘÁR, (1) mănușari, s. m., (2) mănușare, s. n. 1. (Înv.) S. m. Persoană care confecționează mănuși (1); fabricant sau negustor de mănuși. 2. S. n. Mănușă de protecție (folosită la manipularea unei bucăți de metal fierbinte). [Var.: (1) mânușár s. m.] – Mănușă + suf. -ar.

mănușarului
MĂNUȘÁR, (1) mănușari, s. m., (2) mănușare, s. n. 1. (Înv.) S. m. Persoană care confecționează mănuși (1); fabricant sau negustor de mănuși. 2. S. n. Mănușă de protecție (folosită la manipularea unei bucăți de metal fierbinte). [Var.: (1) mânușár s. m.] – Mănușă + suf. -ar.

DOOM

mănușár² (obiect) s. n., pl. mănușáre

mănuși
MÂNÚȘĂ s. f. v. mănușă.

DOOM

mănúșă s. f., art. mănúșa, g.-d. art. mănúșii; pl. mănúși

mănușii
MÂNÚȘĂ s. f. v. mănușă.

DOOM

mănúșă s. f., art. mănúșa, g.-d. art. mănúșii; pl. mănúși

mănușile
MÂNÚȘĂ s. f. v. mănușă.

DOOM

mănúșă s. f., art. mănúșa, g.-d. art. mănúșii; pl. mănúși

mănușilor
MÂNÚȘĂ s. f. v. mănușă.

DOOM

mănúșă s. f., art. mănúșa, g.-d. art. mănúșii; pl. mănúși

mănânc
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

DOOM

mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm

mănânce
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

DOOM

mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm

mănânci
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

DOOM

mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm

mănâncă
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

DOOM

mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm

mănând
MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.

DOOM

!măná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se măneáză

mănînc
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

DOOM

mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm

mănînce
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

DOOM

mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm

mănînci
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

DOOM

mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm

mănîncă
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

DOOM

mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm

mănînd
MĂNÁ, pers. 3 mănează, vb. I. Refl. (Despre plante și recolte) A căpăta mană (2); a se strica din cauza manei. – Din mană.

DOOM

!măná (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se măneáză

mănăstioară
MÂNĂSTIOÁRĂ s. f. v. mănăstioară.

DOOM

mânăstioáră v. mănăstioáră

mănăstire
MĂNĂSTÍRE, mănăstiri, s. f. Așezământ religios în care trăiesc, potrivit unor reguli de viață austere și izolați de lume, călugări sau călugărițe; p. restr. ansamblu de clădiri care alcătuiesc un astfel de așezământ; lăcaș în care serviciul divin este oficiat de călugări. ◊ Expr. A (se) duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga etc. la (o) mănăstire = a (se) călugări. [Var.: mânăstire, (înv.) monastíre s. f.] – Din sl. monastyrĭ.

DOOM

mânăstíre v. mănăstíre

mănăstiresc
MONASTIRÉSC, -EÁSCĂ adj. v. mănăstiresc.

DOOM

mânăstirésc v. mănăstirésc

măr
MĂR², mere, s. n. 1. Fruct al mărului¹, de formă rotundă-turtită și de diferite culori. ◊ Expr. (Adverbial) A bate (sau a face, a lăsa) măr (pe cineva) = a bate foarte tare (pe cineva). ◊ Compus: (reg.) măr-gutuie = gutuie. ♦ Mărul discordiei = cauza neînțelegerii sau dușmăniei dintre mai multe persoane. 2. (În sintagma) Mărul lui Adam = proeminență a zgârciului tiroidian, vizibilă la bărbați în partea anterioară a gâtului; nodul gâtului. – Lat. melum.

DOOM

!mólia-mérelor (fluture) (-li-a-) s. f. art., g.-d. art. móliei-mérelor (-li-ei-)

măr
MĂR¹, meri, s. m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, păroase, cu flori albe-trandafirii și fructe globuloase, comestibile, bogate în vitamine (Malus domestica). ◊ Măr pădureț = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase și fructe mici, astringente (Malus sylvestris). ◊ Expr. De florile mărului = fără rost, degeaba; fără un scop anumit. 2. Compus: mărul-lupului = plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene și fructe tari în formă de pară; remf (Aristolochia clematitis); măr-gutui = gutui. – Lat. melus.

DOOM

măr-gutúi s. m., pl. meri-gutúi

mărar
MĂRÁR s. m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme și cu flori galbene, folosită drept condiment (Anethum graveolens). ◊ Expr. A se băga în vorbă ca mărarul în ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a participa nepoftit la o discuție. – Cf. alb. mëraj, ngr. márathron.

DOOM

mărár s. m.

mărarul
MĂRÁR s. m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme și cu flori galbene, folosită drept condiment (Anethum graveolens). ◊ Expr. A se băga în vorbă ca mărarul în ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a participa nepoftit la o discuție. – Cf. alb. mëraj, ngr. márathron.

DOOM

mărár s. m.

mărarului
MĂRÁR s. m. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu frunze filiforme și cu flori galbene, folosită drept condiment (Anethum graveolens). ◊ Expr. A se băga în vorbă ca mărarul în ciorbă sau (rar) a se amesteca ca mărarul în bucate = a participa nepoftit la o discuție. – Cf. alb. mëraj, ngr. márathron.

DOOM

mărár s. m.

mărat
mărát (mărátă), adj. – Sărac, amărît, nenorocit. – Var. (Banat) mărac. Mr. mărat. Probabil în loc de *amărat, din amar, cf. amărît (REW 406). Der. din lat. male habitus › it. malato, fr. malade (Tiktin; Candrea) pare dubioasă, ca și cea din gr. μέλας, cu suf. -atus (Capidan, LL, I, 285). Întîlnirea cu sl. márati „a se îngrijora” (Scriban) pare întîmplătoare. Var. se explică prin încrucișarea cu sărac.

mărazul
MĂRÁZ, mărazuri, s. n. (Reg.; mai ales la pl.) Mofturi, nazuri, fasoane. [Var.: maráz s. n.] – Din tc. maraz.

DOOM

măráz (reg.) s. n., pl. mărázuri

mărazului
MĂRÁZ, mărazuri, s. n. (Reg.; mai ales la pl.) Mofturi, nazuri, fasoane. [Var.: maráz s. n.] – Din tc. maraz.

DOOM

măráz (reg.) s. n., pl. mărázuri

mărazuri
MĂRÁZ, mărazuri, s. n. (Reg.; mai ales la pl.) Mofturi, nazuri, fasoane. [Var.: maráz s. n.] – Din tc. maraz.

DOOM

măráz (reg.) s. n., pl. mărázuri

mărazurile
MĂRÁZ, mărazuri, s. n. (Reg.; mai ales la pl.) Mofturi, nazuri, fasoane. [Var.: maráz s. n.] – Din tc. maraz.

DOOM

măráz (reg.) s. n., pl. mărázuri

mărazurilor
MĂRÁZ, mărazuri, s. n. (Reg.; mai ales la pl.) Mofturi, nazuri, fasoane. [Var.: maráz s. n.] – Din tc. maraz.

DOOM

măráz (reg.) s. n., pl. mărázuri

mărci
MÁRCĂ², mărci, s. f. Unitate monetară în unele țări europene (în Germania și în Finlanda, până la introducerea monedei euro). – Din germ. Mark.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

mărci
MÁRCĂ³, mărci, s. f. 1. Nume dat în statul franc și în Germania medievală comitatelor de frontieră, aflate sub guvernare militară. 2. Obște sătească din Europa apuseană medievală, în care pământul arabil rămâne proprietate privată. – Din germ. Mark.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

mărci
MÁRCĂ¹, mărci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaște etc. ♦ Tip, model, inscripție (care indică sursa) de fabricație. Marcă de automobil. ◊ Loc. adj. De marcă = de calitate superioară. ♦ (Înv.) Stemă; blazon, emblemă. ◊ Loc. adj. De marcă = (despre oameni) de seamă; marcant, distins. 2. Fisă de metal cu număr de ordine, cu care lucrătorii își dovedesc prezența la lucru sau pe care o lasă în schimbul uneltelor primite. 3. Piatră sau bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica ramificația liniei ferate și locul până unde pot înainta vehiculele fără pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trăsătură specifică, însușire caracteristică; particularitate. – Din ngr. márka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

mărci
MÁRCĂ⁴, mărci, s. f. (Adesea determinat prin „poștală”) Mic imprimat emis de stat și care, aplicat sau tipărit pe scrisori, pe unele colete etc., servește drept plată anticipată a transportului poștal. – Din germ. Marke.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

mărcii
MÁRCĂ², mărci, s. f. Unitate monetară în unele țări europene (în Germania și în Finlanda, până la introducerea monedei euro). – Din germ. Mark.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

mărcii
MÁRCĂ³, mărci, s. f. 1. Nume dat în statul franc și în Germania medievală comitatelor de frontieră, aflate sub guvernare militară. 2. Obște sătească din Europa apuseană medievală, în care pământul arabil rămâne proprietate privată. – Din germ. Mark.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

mărcii
MÁRCĂ¹, mărci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaște etc. ♦ Tip, model, inscripție (care indică sursa) de fabricație. Marcă de automobil. ◊ Loc. adj. De marcă = de calitate superioară. ♦ (Înv.) Stemă; blazon, emblemă. ◊ Loc. adj. De marcă = (despre oameni) de seamă; marcant, distins. 2. Fisă de metal cu număr de ordine, cu care lucrătorii își dovedesc prezența la lucru sau pe care o lasă în schimbul uneltelor primite. 3. Piatră sau bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica ramificația liniei ferate și locul până unde pot înainta vehiculele fără pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trăsătură specifică, însușire caracteristică; particularitate. – Din ngr. márka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

mărcii
MÁRCĂ⁴, mărci, s. f. (Adesea determinat prin „poștală”) Mic imprimat emis de stat și care, aplicat sau tipărit pe scrisori, pe unele colete etc., servește drept plată anticipată a transportului poștal. – Din germ. Marke.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

mărcile
MÁRCĂ², mărci, s. f. Unitate monetară în unele țări europene (în Germania și în Finlanda, până la introducerea monedei euro). – Din germ. Mark.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

mărcile
MÁRCĂ³, mărci, s. f. 1. Nume dat în statul franc și în Germania medievală comitatelor de frontieră, aflate sub guvernare militară. 2. Obște sătească din Europa apuseană medievală, în care pământul arabil rămâne proprietate privată. – Din germ. Mark.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

mărcile
MÁRCĂ¹, mărci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaște etc. ♦ Tip, model, inscripție (care indică sursa) de fabricație. Marcă de automobil. ◊ Loc. adj. De marcă = de calitate superioară. ♦ (Înv.) Stemă; blazon, emblemă. ◊ Loc. adj. De marcă = (despre oameni) de seamă; marcant, distins. 2. Fisă de metal cu număr de ordine, cu care lucrătorii își dovedesc prezența la lucru sau pe care o lasă în schimbul uneltelor primite. 3. Piatră sau bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica ramificația liniei ferate și locul până unde pot înainta vehiculele fără pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trăsătură specifică, însușire caracteristică; particularitate. – Din ngr. márka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

mărcile
MÁRCĂ⁴, mărci, s. f. (Adesea determinat prin „poștală”) Mic imprimat emis de stat și care, aplicat sau tipărit pe scrisori, pe unele colete etc., servește drept plată anticipată a transportului poștal. – Din germ. Marke.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

mărcilor
MÁRCĂ², mărci, s. f. Unitate monetară în unele țări europene (în Germania și în Finlanda, până la introducerea monedei euro). – Din germ. Mark.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

mărcilor
MÁRCĂ³, mărci, s. f. 1. Nume dat în statul franc și în Germania medievală comitatelor de frontieră, aflate sub guvernare militară. 2. Obște sătească din Europa apuseană medievală, în care pământul arabil rămâne proprietate privată. – Din germ. Mark.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

mărcilor
MÁRCĂ¹, mărci, s. f. 1. Semn distinct aplicat pe un obiect, pe un produs, pe un animal etc. pentru a-l deosebi de altele, pentru a-l recunoaște etc. ♦ Tip, model, inscripție (care indică sursa) de fabricație. Marcă de automobil. ◊ Loc. adj. De marcă = de calitate superioară. ♦ (Înv.) Stemă; blazon, emblemă. ◊ Loc. adj. De marcă = (despre oameni) de seamă; marcant, distins. 2. Fisă de metal cu număr de ordine, cu care lucrătorii își dovedesc prezența la lucru sau pe care o lasă în schimbul uneltelor primite. 3. Piatră sau bucată de șină vopsită în alb, așezată transversal între două linii de cale ferată care se întretaie, pentru a indica ramificația liniei ferate și locul până unde pot înainta vehiculele fără pericol de ciocnire. 4. Fig. Semn distinctiv, trăsătură specifică, însușire caracteristică; particularitate. – Din ngr. márka, fr. marque. Cf. germ. Marke.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

mărcilor
MÁRCĂ⁴, mărci, s. f. (Adesea determinat prin „poștală”) Mic imprimat emis de stat și care, aplicat sau tipărit pe scrisori, pe unele colete etc., servește drept plată anticipată a transportului poștal. – Din germ. Marke.

DOOM

márcă s. f., g.-d. art. mắrcii; pl. mărci

mărcușă
mărcúșă adj. f. – (Oaie) cu capul negru. Sb. mrkuša „animal cu blană neagră” (Candrea).

măre
MẮRE interj. (Pop.) 1. Cuvânt care exprimă: mirare; curiozitate; nedumerire; surprindere, uimire; admirație etc. 2. Termen de adresare; mă, bre. ♦ Cuvânt prin care se subliniază o relatare, o afirmație. [Var.: mắri interj.] – Cf. alb. more, ngr. moré „prost, nebun”.

DOOM

mắri¹ v. mắre

mărea
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

măreai
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

măream
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

mărească
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

măreau
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

măreața
MĂRÉȚ, -EÁȚĂ, măreți, -e, adj. 1. Care trezește admirație, care se impune prin calități deosebite, excepționale; grandios, impunător, falnic, maiestuos, fastuos. 2. (Înv. și reg.) Mândru, semeț; îngâmfat, trufaș, orgolios. – Mări¹ + suf. -eț.

DOOM

măréț adj. m., pl. măréți; f. măreáță, pl. măréțe

măreați
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

măresc
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

mărește
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

mărești
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

măreț
MĂRÉȚ, -EÁȚĂ, măreți, -e, adj. 1. Care trezește admirație, care se impune prin calități deosebite, excepționale; grandios, impunător, falnic, maiestuos, fastuos. 2. (Înv. și reg.) Mândru, semeț; îngâmfat, trufaș, orgolios. – Mări¹ + suf. -eț.

DOOM

măréț adj. m., pl. măréți; f. măreáță, pl. măréțe

mărețe
MĂRÉȚ, -EÁȚĂ, măreți, -e, adj. 1. Care trezește admirație, care se impune prin calități deosebite, excepționale; grandios, impunător, falnic, maiestuos, fastuos. 2. (Înv. și reg.) Mândru, semeț; îngâmfat, trufaș, orgolios. – Mări¹ + suf. -eț.

DOOM

măréț adj. m., pl. măréți; f. măreáță, pl. măréțe

măreței
MĂRÉȚ, -EÁȚĂ, măreți, -e, adj. 1. Care trezește admirație, care se impune prin calități deosebite, excepționale; grandios, impunător, falnic, maiestuos, fastuos. 2. (Înv. și reg.) Mândru, semeț; îngâmfat, trufaș, orgolios. – Mări¹ + suf. -eț.

DOOM

măréț adj. m., pl. măréți; f. măreáță, pl. măréțe

mărețele
MĂRÉȚ, -EÁȚĂ, măreți, -e, adj. 1. Care trezește admirație, care se impune prin calități deosebite, excepționale; grandios, impunător, falnic, maiestuos, fastuos. 2. (Înv. și reg.) Mândru, semeț; îngâmfat, trufaș, orgolios. – Mări¹ + suf. -eț.

DOOM

măréț adj. m., pl. măréți; f. măreáță, pl. măréțe

mărețelor
MĂRÉȚ, -EÁȚĂ, măreți, -e, adj. 1. Care trezește admirație, care se impune prin calități deosebite, excepționale; grandios, impunător, falnic, maiestuos, fastuos. 2. (Înv. și reg.) Mândru, semeț; îngâmfat, trufaș, orgolios. – Mări¹ + suf. -eț.

DOOM

măréț adj. m., pl. măréți; f. măreáță, pl. măréțe

măreți
MĂRÉȚ, -EÁȚĂ, măreți, -e, adj. 1. Care trezește admirație, care se impune prin calități deosebite, excepționale; grandios, impunător, falnic, maiestuos, fastuos. 2. (Înv. și reg.) Mândru, semeț; îngâmfat, trufaș, orgolios. – Mări¹ + suf. -eț.

DOOM

măréț adj. m., pl. măréți; f. măreáță, pl. măréțe

măreție
MĂREȚÍE s. f. 1. Faptul de a fi măreț; ansamblu de calități care trezesc admirație și respect; grandoare, splendoare, fast¹. 2. (Înv. și reg.) Mândrie, semeție, trufie. – Măreț + suf. -ie.

DOOM

mărețíe s. f., art. mărețía, g.-d. mărețíi, art. mărețíei

măreții
MĂRÉȚ, -EÁȚĂ, măreți, -e, adj. 1. Care trezește admirație, care se impune prin calități deosebite, excepționale; grandios, impunător, falnic, maiestuos, fastuos. 2. (Înv. și reg.) Mândru, semeț; îngâmfat, trufaș, orgolios. – Mări¹ + suf. -eț.

DOOM

măréț adj. m., pl. măréți; f. măreáță, pl. măréțe

măreților
MĂRÉȚ, -EÁȚĂ, măreți, -e, adj. 1. Care trezește admirație, care se impune prin calități deosebite, excepționale; grandios, impunător, falnic, maiestuos, fastuos. 2. (Înv. și reg.) Mândru, semeț; îngâmfat, trufaș, orgolios. – Mări¹ + suf. -eț.

DOOM

măréț adj. m., pl. măréți; f. măreáță, pl. măréțe

mărețul
MĂRÉȚ, -EÁȚĂ, măreți, -e, adj. 1. Care trezește admirație, care se impune prin calități deosebite, excepționale; grandios, impunător, falnic, maiestuos, fastuos. 2. (Înv. și reg.) Mândru, semeț; îngâmfat, trufaș, orgolios. – Mări¹ + suf. -eț.

DOOM

măréț adj. m., pl. măréți; f. măreáță, pl. măréțe

mărețului
MĂRÉȚ, -EÁȚĂ, măreți, -e, adj. 1. Care trezește admirație, care se impune prin calități deosebite, excepționale; grandios, impunător, falnic, maiestuos, fastuos. 2. (Înv. și reg.) Mândru, semeț; îngâmfat, trufaș, orgolios. – Mări¹ + suf. -eț.

DOOM

măréț adj. m., pl. măréți; f. măreáță, pl. măréțe

mărfare
MĂRFÁR s. n. v. marfar.

DOOM

marfár (tren) s. n., pl. marfáre

mărfarele
MĂRFÁR s. n. v. marfar.

DOOM

marfár (tren) s. n., pl. marfáre

mărfarelor
MĂRFÁR s. n. v. marfar.

DOOM

marfár (tren) s. n., pl. marfáre

mărfarul
MĂRFÁR s. n. v. marfar.

DOOM

marfár (tren) s. n., pl. marfáre

mărfarului
MĂRFÁR s. n. v. marfar.

DOOM

marfár (tren) s. n., pl. marfáre

mărfi
MÁRFĂ, mărfuri, s. f. Produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vânzării-cumpărării. ◊ Expr. A-și lăuda marfa = a-și lăuda lucrurile proprii sau meritele personale. (Rar) Altă marfă, se spune când este vorba despre alt aspect al unei probleme, despre altă situație, altă împrejurare. – Din magh. marha „vită”.

DOOM

márfă s. f., g.-d. mărfi, art. mắrfii; pl. mắrfuri

mărfi
mărfi adj. invar. v. marfă.

mărfii
MÁRFĂ, mărfuri, s. f. Produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vânzării-cumpărării. ◊ Expr. A-și lăuda marfa = a-și lăuda lucrurile proprii sau meritele personale. (Rar) Altă marfă, se spune când este vorba despre alt aspect al unei probleme, despre altă situație, altă împrejurare. – Din magh. marha „vită”.

DOOM

márfă s. f., g.-d. mărfi, art. mắrfii; pl. mắrfuri

mărfuri
MÁRFĂ, mărfuri, s. f. Produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vânzării-cumpărării. ◊ Expr. A-și lăuda marfa = a-și lăuda lucrurile proprii sau meritele personale. (Rar) Altă marfă, se spune când este vorba despre alt aspect al unei probleme, despre altă situație, altă împrejurare. – Din magh. marha „vită”.

DOOM

márfă s. f., g.-d. mărfi, art. mắrfii; pl. mắrfuri

mărfurile
MÁRFĂ, mărfuri, s. f. Produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vânzării-cumpărării. ◊ Expr. A-și lăuda marfa = a-și lăuda lucrurile proprii sau meritele personale. (Rar) Altă marfă, se spune când este vorba despre alt aspect al unei probleme, despre altă situație, altă împrejurare. – Din magh. marha „vită”.

DOOM

márfă s. f., g.-d. mărfi, art. mắrfii; pl. mắrfuri

mărfurilor
MÁRFĂ, mărfuri, s. f. Produs al muncii destinat schimbului prin intermediul vânzării-cumpărării. ◊ Expr. A-și lăuda marfa = a-și lăuda lucrurile proprii sau meritele personale. (Rar) Altă marfă, se spune când este vorba despre alt aspect al unei probleme, despre altă situație, altă împrejurare. – Din magh. marha „vită”.

DOOM

márfă s. f., g.-d. mărfi, art. mắrfii; pl. mắrfuri

mărfușoara
MĂRFUȘOÁRĂ, mărfușoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui marfă. [Var.: mărfșoáră s. f.] – Marfă + suf. -ușoară.

DOOM

mărfușoáră (fam.) s. f., g.-d. art. mărfușoárei; pl. mărfușoáre

mărfușoare
MĂRFUȘOÁRĂ, mărfușoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui marfă. [Var.: mărfșoáră s. f.] – Marfă + suf. -ușoară.

DOOM

mărfușoáră (fam.) s. f., g.-d. art. mărfușoárei; pl. mărfușoáre

mărfușoarei
MĂRFUȘOÁRĂ, mărfușoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui marfă. [Var.: mărfșoáră s. f.] – Marfă + suf. -ușoară.

DOOM

mărfușoáră (fam.) s. f., g.-d. art. mărfușoárei; pl. mărfușoáre

mărfușoarele
MĂRFUȘOÁRĂ, mărfușoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui marfă. [Var.: mărfșoáră s. f.] – Marfă + suf. -ușoară.

DOOM

mărfușoáră (fam.) s. f., g.-d. art. mărfușoárei; pl. mărfușoáre

mărfușoarelor
MĂRFUȘOÁRĂ, mărfușoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui marfă. [Var.: mărfșoáră s. f.] – Marfă + suf. -ușoară.

DOOM

mărfușoáră (fam.) s. f., g.-d. art. mărfușoárei; pl. mărfușoáre

mărfșoară
MĂRFUȘOÁRĂ, mărfușoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui marfă. [Var.: mărfșoáră s. f.] – Marfă + suf. -ușoară.

DOOM

mărfușoáră (fam.) s. f., g.-d. art. mărfușoárei; pl. mărfușoáre

mărgea
MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Nume dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.

DOOM

mărgeá/mărgícă² (perlă) s. f., art. mărgeáua/mărgíca, g.-d. art. mărgélei; pl. mărgéle, art. mărgélele

mărgean
MĂRGEÁN subst. 1. Nume dat unor specii de animale care trăiesc în colonii marine formate din mai mulți indivizi de culoare roșie, mai rar albă, înfipți pe un schelet calcaros; coral¹ (Corallium); p. ext. scheletul calcaros al acestor animale, din care se fac podoabe; podoabă făcută din acest schelet. 2. Șirag de mărgele făcut dintr-un material asemănător cu mărgeanul (1). – Din tc. mercan.

mărgean
MĂRGEÁN, mărgeanuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Nume dat unor specii de animale care trăiesc în colonii marine formate din mai mulți indivizi de culoare roșie, mai rar albă, înfipți pe un schelet calcaros; coral¹ (Corallium); p. ext. scheletul calcaros al acestor animale, din care se fac podoabe; podoabă făcută din acest schelet. 2. Șirag de mărgele făcut dintr-un material asemănător cu mărgeanul (1). – Din tc. mercan.

DOOM

mărgeán (înv., pop.) s. n., pl. mărgeánuri

mărgeanul
MĂRGEÁN, mărgeanuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Nume dat unor specii de animale care trăiesc în colonii marine formate din mai mulți indivizi de culoare roșie, mai rar albă, înfipți pe un schelet calcaros; coral¹ (Corallium); p. ext. scheletul calcaros al acestor animale, din care se fac podoabe; podoabă făcută din acest schelet. 2. Șirag de mărgele făcut dintr-un material asemănător cu mărgeanul (1). – Din tc. mercan.

DOOM

mărgeán (înv., pop.) s. n., pl. mărgeánuri

mărgeanului
MĂRGEÁN, mărgeanuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Nume dat unor specii de animale care trăiesc în colonii marine formate din mai mulți indivizi de culoare roșie, mai rar albă, înfipți pe un schelet calcaros; coral¹ (Corallium); p. ext. scheletul calcaros al acestor animale, din care se fac podoabe; podoabă făcută din acest schelet. 2. Șirag de mărgele făcut dintr-un material asemănător cu mărgeanul (1). – Din tc. mercan.

DOOM

mărgeán (înv., pop.) s. n., pl. mărgeánuri

mărgeanuri
MĂRGEÁN, mărgeanuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Nume dat unor specii de animale care trăiesc în colonii marine formate din mai mulți indivizi de culoare roșie, mai rar albă, înfipți pe un schelet calcaros; coral¹ (Corallium); p. ext. scheletul calcaros al acestor animale, din care se fac podoabe; podoabă făcută din acest schelet. 2. Șirag de mărgele făcut dintr-un material asemănător cu mărgeanul (1). – Din tc. mercan.

DOOM

mărgeán (înv., pop.) s. n., pl. mărgeánuri

mărgeanurile
MĂRGEÁN, mărgeanuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Nume dat unor specii de animale care trăiesc în colonii marine formate din mai mulți indivizi de culoare roșie, mai rar albă, înfipți pe un schelet calcaros; coral¹ (Corallium); p. ext. scheletul calcaros al acestor animale, din care se fac podoabe; podoabă făcută din acest schelet. 2. Șirag de mărgele făcut dintr-un material asemănător cu mărgeanul (1). – Din tc. mercan.

DOOM

mărgeán (înv., pop.) s. n., pl. mărgeánuri

mărgeanurilor
MĂRGEÁN, mărgeanuri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Nume dat unor specii de animale care trăiesc în colonii marine formate din mai mulți indivizi de culoare roșie, mai rar albă, înfipți pe un schelet calcaros; coral¹ (Corallium); p. ext. scheletul calcaros al acestor animale, din care se fac podoabe; podoabă făcută din acest schelet. 2. Șirag de mărgele făcut dintr-un material asemănător cu mărgeanul (1). – Din tc. mercan.

DOOM

mărgeán (înv., pop.) s. n., pl. mărgeánuri

mărgeaua
MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Nume dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.

DOOM

mărgeá/mărgícă² (perlă) s. f., art. mărgeáua/mărgíca, g.-d. art. mărgélei; pl. mărgéle, art. mărgélele

mărgelat
MĂRGELÁT, -Ă, mărgelați, -te, adj. (Rar) Împodobit cu mărgele (1). ♦ (Despre animale) Care are la gât niște protuberanțe în formă de mărgele (1). – Mărgea + suf. -at.

DOOM

mărgelát (rar) adj. m., pl. mărgeláți; f. mărgelátă, pl. mărgeláte

mărgelata
MĂRGELÁT, -Ă, mărgelați, -te, adj. (Rar) Împodobit cu mărgele (1). ♦ (Despre animale) Care are la gât niște protuberanțe în formă de mărgele (1). – Mărgea + suf. -at.

DOOM

mărgelát (rar) adj. m., pl. mărgeláți; f. mărgelátă, pl. mărgeláte

mărgelate
MĂRGELÁT, -Ă, mărgelați, -te, adj. (Rar) Împodobit cu mărgele (1). ♦ (Despre animale) Care are la gât niște protuberanțe în formă de mărgele (1). – Mărgea + suf. -at.

DOOM

mărgelát (rar) adj. m., pl. mărgeláți; f. mărgelátă, pl. mărgeláte

mărgelatei
MĂRGELÁT, -Ă, mărgelați, -te, adj. (Rar) Împodobit cu mărgele (1). ♦ (Despre animale) Care are la gât niște protuberanțe în formă de mărgele (1). – Mărgea + suf. -at.

DOOM

mărgelát (rar) adj. m., pl. mărgeláți; f. mărgelátă, pl. mărgeláte

mărgelatele
MĂRGELÁT, -Ă, mărgelați, -te, adj. (Rar) Împodobit cu mărgele (1). ♦ (Despre animale) Care are la gât niște protuberanțe în formă de mărgele (1). – Mărgea + suf. -at.

DOOM

mărgelát (rar) adj. m., pl. mărgeláți; f. mărgelátă, pl. mărgeláte

mărgelatelor
MĂRGELÁT, -Ă, mărgelați, -te, adj. (Rar) Împodobit cu mărgele (1). ♦ (Despre animale) Care are la gât niște protuberanțe în formă de mărgele (1). – Mărgea + suf. -at.

DOOM

mărgelát (rar) adj. m., pl. mărgeláți; f. mărgelátă, pl. mărgeláte

mărgelatul
MĂRGELÁT, -Ă, mărgelați, -te, adj. (Rar) Împodobit cu mărgele (1). ♦ (Despre animale) Care are la gât niște protuberanțe în formă de mărgele (1). – Mărgea + suf. -at.

DOOM

mărgelát (rar) adj. m., pl. mărgeláți; f. mărgelátă, pl. mărgeláte

mărgelatului
MĂRGELÁT, -Ă, mărgelați, -te, adj. (Rar) Împodobit cu mărgele (1). ♦ (Despre animale) Care are la gât niște protuberanțe în formă de mărgele (1). – Mărgea + suf. -at.

DOOM

mărgelát (rar) adj. m., pl. mărgeláți; f. mărgelátă, pl. mărgeláte

mărgelați
MĂRGELÁT, -Ă, mărgelați, -te, adj. (Rar) Împodobit cu mărgele (1). ♦ (Despre animale) Care are la gât niște protuberanțe în formă de mărgele (1). – Mărgea + suf. -at.

DOOM

mărgelát (rar) adj. m., pl. mărgeláți; f. mărgelátă, pl. mărgeláte

mărgelații
MĂRGELÁT, -Ă, mărgelați, -te, adj. (Rar) Împodobit cu mărgele (1). ♦ (Despre animale) Care are la gât niște protuberanțe în formă de mărgele (1). – Mărgea + suf. -at.

DOOM

mărgelát (rar) adj. m., pl. mărgeláți; f. mărgelátă, pl. mărgeláte

mărgelaților
MĂRGELÁT, -Ă, mărgelați, -te, adj. (Rar) Împodobit cu mărgele (1). ♦ (Despre animale) Care are la gât niște protuberanțe în formă de mărgele (1). – Mărgea + suf. -at.

DOOM

mărgelát (rar) adj. m., pl. mărgeláți; f. mărgelátă, pl. mărgeláte

mărgele
MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Nume dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.

DOOM

mărgeá/mărgícă² (perlă) s. f., art. mărgeáua/mărgíca, g.-d. art. mărgélei; pl. mărgéle, art. mărgélele

mărgelei
MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Nume dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.

DOOM

mărgeá/mărgícă² (perlă) s. f., art. mărgeáua/mărgíca, g.-d. art. mărgélei; pl. mărgéle, art. mărgélele

mărgelele
MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Nume dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.

DOOM

mărgeá/mărgícă² (perlă) s. f., art. mărgeáua/mărgíca, g.-d. art. mărgélei; pl. mărgéle, art. mărgélele

mărgelelor
MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Nume dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.

DOOM

mărgeá/mărgícă² (perlă) s. f., art. mărgeáua/mărgíca, g.-d. art. mărgélei; pl. mărgéle, art. mărgélele

mărgelușa
MĂRGELÚȘĂ, mărgelușe, s. f. 1. Diminutiv al lui mărgea (1); mărgeluță. 2. Plantă erbacee mică, cu flori albe, albastre sau trandafirii (Lithospermum arvense). – Mărgea + suf. -ușă.

DOOM

mărgelúșă s. f., art. mărgelúșa, g.-d. art. mărgelúșei; pl. mărgelúșe

mărgelușe
MĂRGELÚȘĂ, mărgelușe, s. f. 1. Diminutiv al lui mărgea (1); mărgeluță. 2. Plantă erbacee mică, cu flori albe, albastre sau trandafirii (Lithospermum arvense). – Mărgea + suf. -ușă.

DOOM

mărgelúșă s. f., art. mărgelúșa, g.-d. art. mărgelúșei; pl. mărgelúșe

mărgelușei
MĂRGELÚȘĂ, mărgelușe, s. f. 1. Diminutiv al lui mărgea (1); mărgeluță. 2. Plantă erbacee mică, cu flori albe, albastre sau trandafirii (Lithospermum arvense). – Mărgea + suf. -ușă.

DOOM

mărgelúșă s. f., art. mărgelúșa, g.-d. art. mărgelúșei; pl. mărgelúșe

mărgelușele
MĂRGELÚȘĂ, mărgelușe, s. f. 1. Diminutiv al lui mărgea (1); mărgeluță. 2. Plantă erbacee mică, cu flori albe, albastre sau trandafirii (Lithospermum arvense). – Mărgea + suf. -ușă.

DOOM

mărgelúșă s. f., art. mărgelúșa, g.-d. art. mărgelúșei; pl. mărgelúșe

mărgelușelor
MĂRGELÚȘĂ, mărgelușe, s. f. 1. Diminutiv al lui mărgea (1); mărgeluță. 2. Plantă erbacee mică, cu flori albe, albastre sau trandafirii (Lithospermum arvense). – Mărgea + suf. -ușă.

DOOM

mărgelúșă s. f., art. mărgelúșa, g.-d. art. mărgelúșei; pl. mărgelúșe

mărgeluța
MĂRGELÚȚĂ, mărgeluțe, s. f. Mărgelușă (1). – Mărgea + suf. -uță.

DOOM

mărgelúță s. f., g.-d. art. mărgelúței; pl. mărgelúțe

mărgeluțe
MĂRGELÚȚĂ, mărgeluțe, s. f. Mărgelușă (1). – Mărgea + suf. -uță.

DOOM

mărgelúță s. f., g.-d. art. mărgelúței; pl. mărgelúțe

mărgeluței
MĂRGELÚȚĂ, mărgeluțe, s. f. Mărgelușă (1). – Mărgea + suf. -uță.

DOOM

mărgelúță s. f., g.-d. art. mărgelúței; pl. mărgelúțe

mărgeluțele
MĂRGELÚȚĂ, mărgeluțe, s. f. Mărgelușă (1). – Mărgea + suf. -uță.

DOOM

mărgelúță s. f., g.-d. art. mărgelúței; pl. mărgelúțe

mărgeluțelor
MĂRGELÚȚĂ, mărgeluțe, s. f. Mărgelușă (1). – Mărgea + suf. -uță.

DOOM

mărgelúță s. f., g.-d. art. mărgelúței; pl. mărgelúțe

mărghila
MĂRGHÍLĂ, mărghile, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos; mocirlă, baltă. [Acc. și: mắrghilă] – Et. nec.

DOOM

mărghílă (reg.) s. f., g.-d. art. mărghílei; pl. mărghíle

mărghile
MĂRGHÍLĂ, mărghile, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos; mocirlă, baltă. [Acc. și: mắrghilă] – Et. nec.

DOOM

mărghílă (reg.) s. f., g.-d. art. mărghílei; pl. mărghíle

mărghilei
MĂRGHÍLĂ, mărghile, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos; mocirlă, baltă. [Acc. și: mắrghilă] – Et. nec.

DOOM

mărghílă (reg.) s. f., g.-d. art. mărghílei; pl. mărghíle

mărghilele
MĂRGHÍLĂ, mărghile, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos; mocirlă, baltă. [Acc. și: mắrghilă] – Et. nec.

DOOM

mărghílă (reg.) s. f., g.-d. art. mărghílei; pl. mărghíle

mărghilelor
MĂRGHÍLĂ, mărghile, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos; mocirlă, baltă. [Acc. și: mắrghilă] – Et. nec.

DOOM

mărghílă (reg.) s. f., g.-d. art. mărghílei; pl. mărghíle

mărghilă
MĂRGHÍLĂ, mărghile, s. f. (Reg.) Loc mlăștinos; mocirlă, baltă. [Acc. și: mắrghilă] – Et. nec.

mărgica
MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Nume dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.

DOOM

mărgeá/mărgícă² (perlă) s. f., art. mărgeáua/mărgíca, g.-d. art. mărgélei; pl. mărgéle, art. mărgélele

mărgică
MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Nume dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.

DOOM

mărgícă² v. mărgeá

mărginaș
MĂRGINÁȘ, -Ă, mărginași, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se află la margine, la hotar, la extremitate; periferic, lăturalnic, limitrof. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană) care locuiește, care se află la marginea unei așezări omenești, a unui teritoriu etc.; mărginean. – Margine + suf. -aș.

DOOM

mărgináș adj. m., s. m., pl. mărgináși; adj. f., s. f. mărgináșă, art. mărgináșa, pl. mărgináșe

mărginea
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărgineai
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărgineam
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginean
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărginean
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărgineana
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărgineana
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărgineanul
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărgineanul
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărgineanului
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărgineanului
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărginească
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărgineau
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărgineați
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginene
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărginene
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărginenei
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărginenei
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărginenele
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărginenele
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărginenelor
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărginenelor
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărgineni
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărgineni
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărginenii
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărginenii
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărginenilor
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărginenilor
MĂRGINEÁN, -Ă, mărgineni, -e, adj., s. m. și f. (Înv. și reg.) Mărginaș (2). – Margine + suf. -ean.

DOOM

mărgineán adj. m., s. m., pl. mărginéni; adj. f., s. f. mărgineánă, pl. mărginéne

mărginesc
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginește
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginești
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărgini
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginii
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginim
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginind
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginire
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginire
MĂRGINÍRE, mărginiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărgini și rezultatul ei. 2. Fig. Posibilitate redusă de înțelegere, de intuiție; îngustime spirituală, mediocritate (în gândire, în concepții); prostie. – V. mărgini.

DOOM

mărginíre s. f., g.-d. art. mărginírii; pl. mărginíri

mărginirea
MĂRGINÍRE, mărginiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărgini și rezultatul ei. 2. Fig. Posibilitate redusă de înțelegere, de intuiție; îngustime spirituală, mediocritate (în gândire, în concepții); prostie. – V. mărgini.

DOOM

mărginíre s. f., g.-d. art. mărginírii; pl. mărginíri

mărginiri
MĂRGINÍRE, mărginiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărgini și rezultatul ei. 2. Fig. Posibilitate redusă de înțelegere, de intuiție; îngustime spirituală, mediocritate (în gândire, în concepții); prostie. – V. mărgini.

DOOM

mărginíre s. f., g.-d. art. mărginírii; pl. mărginíri

mărginirii
MĂRGINÍRE, mărginiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărgini și rezultatul ei. 2. Fig. Posibilitate redusă de înțelegere, de intuiție; îngustime spirituală, mediocritate (în gândire, în concepții); prostie. – V. mărgini.

DOOM

mărginíre s. f., g.-d. art. mărginírii; pl. mărginíri

mărginirile
MĂRGINÍRE, mărginiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărgini și rezultatul ei. 2. Fig. Posibilitate redusă de înțelegere, de intuiție; îngustime spirituală, mediocritate (în gândire, în concepții); prostie. – V. mărgini.

DOOM

mărginíre s. f., g.-d. art. mărginírii; pl. mărginíri

mărginirilor
MĂRGINÍRE, mărginiri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mărgini și rezultatul ei. 2. Fig. Posibilitate redusă de înțelegere, de intuiție; îngustime spirituală, mediocritate (în gândire, în concepții); prostie. – V. mărgini.

DOOM

mărginíre s. f., g.-d. art. mărginírii; pl. mărginíri

mărginiră
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginirăm
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginirăți
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginise
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginisem
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginiseră
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginiserăm
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginiserăți
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginiseși
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginiseți
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginit
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginit
MĂRGINÍT, -Ă, mărginiți, -te, adj. 1. Limitat, redus. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligență; limitat, redus, prost; (despre calități intelectuale, sufletești etc.) lipsit de agerime, de profunzime. – V. mărgini.

mărginita
MĂRGINÍT, -Ă, mărginiți, -te, adj. 1. Limitat, redus. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligență; limitat, redus, prost; (despre calități intelectuale, sufletești etc.) lipsit de agerime, de profunzime. – V. mărgini.

mărginite
MĂRGINÍT, -Ă, mărginiți, -te, adj. 1. Limitat, redus. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligență; limitat, redus, prost; (despre calități intelectuale, sufletești etc.) lipsit de agerime, de profunzime. – V. mărgini.

mărginitei
MĂRGINÍT, -Ă, mărginiți, -te, adj. 1. Limitat, redus. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligență; limitat, redus, prost; (despre calități intelectuale, sufletești etc.) lipsit de agerime, de profunzime. – V. mărgini.

mărginitele
MĂRGINÍT, -Ă, mărginiți, -te, adj. 1. Limitat, redus. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligență; limitat, redus, prost; (despre calități intelectuale, sufletești etc.) lipsit de agerime, de profunzime. – V. mărgini.

mărginitelor
MĂRGINÍT, -Ă, mărginiți, -te, adj. 1. Limitat, redus. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligență; limitat, redus, prost; (despre calități intelectuale, sufletești etc.) lipsit de agerime, de profunzime. – V. mărgini.

mărginitul
MĂRGINÍT, -Ă, mărginiți, -te, adj. 1. Limitat, redus. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligență; limitat, redus, prost; (despre calități intelectuale, sufletești etc.) lipsit de agerime, de profunzime. – V. mărgini.

mărginitului
MĂRGINÍT, -Ă, mărginiți, -te, adj. 1. Limitat, redus. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligență; limitat, redus, prost; (despre calități intelectuale, sufletești etc.) lipsit de agerime, de profunzime. – V. mărgini.

mărginiși
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginiți
MĂRGINÍ, mărginesc, vb. IV. 1. Tranz. A forma limitele, marginile unui lucru, unei suprafețe etc.; a contura un lucru, o suprafață, a încadra, a delimita. ♦ A stabili anumite limite. ♦ Refl. recipr. A se învecina cu..., a avea hotar comun cu... 2. Tranz. și refl. A (se) limita, a (se) reduce, a (se) restrânge, a (se) rezuma. 3. Tranz. (Înv.) A ține sub pază, a fixa cuiva domiciliu forțat; a închide. – Din margine.

DOOM

mărginí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărginésc, imperf. 3 sg. mărgineá; conj. prez. 3 să mărgineáscă

mărginiți
MĂRGINÍT, -Ă, mărginiți, -te, adj. 1. Limitat, redus. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligență; limitat, redus, prost; (despre calități intelectuale, sufletești etc.) lipsit de agerime, de profunzime. – V. mărgini.

mărginiții
MĂRGINÍT, -Ă, mărginiți, -te, adj. 1. Limitat, redus. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligență; limitat, redus, prost; (despre calități intelectuale, sufletești etc.) lipsit de agerime, de profunzime. – V. mărgini.

mărginiților
MĂRGINÍT, -Ă, mărginiți, -te, adj. 1. Limitat, redus. 2. Fig. (Despre oameni) Lipsit de inteligență; limitat, redus, prost; (despre calități intelectuale, sufletești etc.) lipsit de agerime, de profunzime. – V. mărgini.

mărginuța
MĂRGINÚȚĂ, mărginuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui margine; mărgioară. – Margine + suf. -uță.

DOOM

mărginúță (rar) s. f., g.-d. art. mărginúței; pl. mărginúțe

mărginuțe
MĂRGINÚȚĂ, mărginuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui margine; mărgioară. – Margine + suf. -uță.

DOOM

mărginúță (rar) s. f., g.-d. art. mărginúței; pl. mărginúțe

mărginuței
MĂRGINÚȚĂ, mărginuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui margine; mărgioară. – Margine + suf. -uță.

DOOM

mărginúță (rar) s. f., g.-d. art. mărginúței; pl. mărginúțe

mărginuțele
MĂRGINÚȚĂ, mărginuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui margine; mărgioară. – Margine + suf. -uță.

DOOM

mărginúță (rar) s. f., g.-d. art. mărginúței; pl. mărginúțe

mărginuțelor
MĂRGINÚȚĂ, mărginuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui margine; mărgioară. – Margine + suf. -uță.

DOOM

mărginúță (rar) s. f., g.-d. art. mărginúței; pl. mărginúțe

mărgioara
MĂRGIOÁRĂ, mărgioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui margine; mărginuță. [Pr.: -gi-oa-] – Margine + suf. -ioară.

DOOM

mărgioáră (rar) (-gi-oa-) s. f., g.-d. art. mărgioárei; pl. mărgioáre

mărgioare
MĂRGIOÁRĂ, mărgioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui margine; mărginuță. [Pr.: -gi-oa-] – Margine + suf. -ioară.

DOOM

mărgioáră (rar) (-gi-oa-) s. f., g.-d. art. mărgioárei; pl. mărgioáre

mărgioarei
MĂRGIOÁRĂ, mărgioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui margine; mărginuță. [Pr.: -gi-oa-] – Margine + suf. -ioară.

DOOM

mărgioáră (rar) (-gi-oa-) s. f., g.-d. art. mărgioárei; pl. mărgioáre

mărgioarele
MĂRGIOÁRĂ, mărgioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui margine; mărginuță. [Pr.: -gi-oa-] – Margine + suf. -ioară.

DOOM

mărgioáră (rar) (-gi-oa-) s. f., g.-d. art. mărgioárei; pl. mărgioáre

mărgioarelor
MĂRGIOÁRĂ, mărgioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui margine; mărginuță. [Pr.: -gi-oa-] – Margine + suf. -ioară.

DOOM

mărgioáră (rar) (-gi-oa-) s. f., g.-d. art. mărgioárei; pl. mărgioáre

mărgărea
MĂRGĂRÉLE s. f. pl. (Rar) Mărgăritărele, perle mici. – Cf. mărgăritărel.

DOOM

mărgăréle (rar) s. f. pl., art. mărgărélele

mărgărea
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgăreai
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgăream
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgărească
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgăreau
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgăreaua
MĂRGĂRÉLE s. f. pl. (Rar) Mărgăritărele, perle mici. – Cf. mărgăritărel.

DOOM

mărgăréle (rar) s. f. pl., art. mărgărélele

mărgăreați
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgărele
MĂRGĂRÉLE s. f. pl. (Rar) Mărgăritărele, perle mici. – Cf. mărgăritărel.

DOOM

mărgăréle (rar) s. f. pl., art. mărgărélele

mărgărelei
MĂRGĂRÉLE s. f. pl. (Rar) Mărgăritărele, perle mici. – Cf. mărgăritărel.

DOOM

mărgăréle (rar) s. f. pl., art. mărgărélele

mărgărelele
MĂRGĂRÉLE s. f. pl. (Rar) Mărgăritărele, perle mici. – Cf. mărgăritărel.

DOOM

mărgăréle (rar) s. f. pl., art. mărgărélele

mărgărelelor
MĂRGĂRÉLE s. f. pl. (Rar) Mărgăritărele, perle mici. – Cf. mărgăritărel.

DOOM

mărgăréle (rar) s. f. pl., art. mărgărélele

mărgăresc
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgărește
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgărești
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgări
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgării
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgărim
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgărind
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgărint
MĂRGĂRÍT¹, (1) mărgărite, s. n., (2) s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Mărgăritar (1). 2. S. m. Lăcrămioară. [Var.: (2) mărgărínt s. m.] – Din ngr. margharítis.

mărgărint
MĂRGĂRÍNT s. n. v. mărgărit¹.

mărgărire
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgărire
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

mărgăriră
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgărirăm
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgărirăți
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgărise
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgărisem
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgăriseră
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgăriserăm
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgăriserăți
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgăriseși
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgăriseți
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgărit
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgărit
MĂRGĂRÍT², -Ă, mărgăriți, -te, adj. (Pop.; despre pomi) Înflorit. – V. mărgări.

mărgărit
MĂRGĂRÍT¹, (1) mărgărite, s. n., (2) s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Mărgăritar (1). 2. S. m. Lăcrămioară. [Var.: (2) mărgărínt s. m.] – Din ngr. margharítis.

DOOM

mărgărít (înv., pop.) s. m.

mărgărit
MĂRGĂRÍT¹, (1) mărgărite, s. n., (2) s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Mărgăritar (1). 2. S. m. Lăcrămioară. [Var.: (2) mărgărínt s. m.] – Din ngr. margharítis.

mărgărita
MĂRGĂRÍT², -Ă, mărgăriți, -te, adj. (Pop.; despre pomi) Înflorit. – V. mărgări.

mărgărita
MĂRGĂRÍTĂ, mărgărite, s. f. (Bot.; pop.) Margaretă. – Din ngr. margaríta.

DOOM

mărgărítă (plantă, insectă) (pop.) s. f., g.-d. art. mărgărítei; pl. mărgăríte

mărgăritar
MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) mărgăritari, s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se utilizează ca podoabă de preț; perlă, mărgărit¹. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, incrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt folosit la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru a fi așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrămioară, cerceluș (2). 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene; vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). – Din ngr. margaritári.

DOOM

!mărgăritár (înv., pop.) s. m./s. n., pl. m. mărgăritári/n. mărgăritáre

mărgăritar
MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) mărgăritari, s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se utilizează ca podoabă de preț; perlă, mărgărit¹. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, incrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt folosit la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru a fi așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrămioară, cerceluș (2). 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene; vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). – Din ngr. margaritári.

DOOM

găínă-cu-mărgăritáre (bibilică) s. f., g.-d. art. găínii-cu-mărgăritáre; pl. găíni-cu-mărgăritáre

mărgăritare
MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) mărgăritari, s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se utilizează ca podoabă de preț; perlă, mărgărit¹. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, incrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt folosit la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru a fi așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrămioară, cerceluș (2). 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene; vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). – Din ngr. margaritári.

DOOM

găínă-cu-mărgăritáre (bibilică) s. f., g.-d. art. găínii-cu-mărgăritáre; pl. găíni-cu-mărgăritáre

mărgăritarele
MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) mărgăritari, s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se utilizează ca podoabă de preț; perlă, mărgărit¹. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, incrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt folosit la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru a fi așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrămioară, cerceluș (2). 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene; vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). – Din ngr. margaritári.

DOOM

găínă-cu-mărgăritáre (bibilică) s. f., g.-d. art. găínii-cu-mărgăritáre; pl. găíni-cu-mărgăritáre

mărgăritarelor
MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) mărgăritari, s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se utilizează ca podoabă de preț; perlă, mărgărit¹. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, incrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt folosit la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru a fi așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrămioară, cerceluș (2). 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene; vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). – Din ngr. margaritári.

DOOM

găínă-cu-mărgăritáre (bibilică) s. f., g.-d. art. găínii-cu-mărgăritáre; pl. găíni-cu-mărgăritáre

mărgăritari
MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) mărgăritari, s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se utilizează ca podoabă de preț; perlă, mărgărit¹. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, incrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt folosit la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru a fi așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrămioară, cerceluș (2). 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene; vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). – Din ngr. margaritári.

DOOM

!mărgăritár (înv., pop.) s. m./s. n., pl. m. mărgăritári/n. mărgăritáre

mărgăritarii
MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) mărgăritari, s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se utilizează ca podoabă de preț; perlă, mărgărit¹. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, incrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt folosit la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru a fi așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrămioară, cerceluș (2). 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene; vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). – Din ngr. margaritári.

DOOM

!mărgăritár (înv., pop.) s. m./s. n., pl. m. mărgăritári/n. mărgăritáre

mărgăritarilor
MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) mărgăritari, s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se utilizează ca podoabă de preț; perlă, mărgărit¹. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, incrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt folosit la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru a fi așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrămioară, cerceluș (2). 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene; vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). – Din ngr. margaritári.

DOOM

!mărgăritár (înv., pop.) s. m./s. n., pl. m. mărgăritári/n. mărgăritáre

mărgăritarul
MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) mărgăritari, s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se utilizează ca podoabă de preț; perlă, mărgărit¹. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, incrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt folosit la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru a fi așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrămioară, cerceluș (2). 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene; vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). – Din ngr. margaritári.

DOOM

!mărgăritár (înv., pop.) s. m./s. n., pl. m. mărgăritári/n. mărgăritáre

mărgăritarul
MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) mărgăritari, s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se utilizează ca podoabă de preț; perlă, mărgărit¹. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, incrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt folosit la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru a fi așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrămioară, cerceluș (2). 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene; vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). – Din ngr. margaritári.

DOOM

găínă-cu-mărgăritáre (bibilică) s. f., g.-d. art. găínii-cu-mărgăritáre; pl. găíni-cu-mărgăritáre

mărgăritarului
MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) mărgăritari, s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se utilizează ca podoabă de preț; perlă, mărgărit¹. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, incrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt folosit la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru a fi așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrămioară, cerceluș (2). 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene; vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). – Din ngr. margaritári.

DOOM

!mărgăritár (înv., pop.) s. m./s. n., pl. m. mărgăritári/n. mărgăritáre

mărgăritarului
MĂRGĂRITÁR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) mărgăritari, s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se utilizează ca podoabă de preț; perlă, mărgărit¹. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, incrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt folosit la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru a fi așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrămioară, cerceluș (2). 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene; vâsc-de-stejar (Loranthus europaeus). – Din ngr. margaritári.

DOOM

găínă-cu-mărgăritáre (bibilică) s. f., g.-d. art. găínii-cu-mărgăritáre; pl. găíni-cu-mărgăritáre

mărgărite
MĂRGĂRÍT², -Ă, mărgăriți, -te, adj. (Pop.; despre pomi) Înflorit. – V. mărgări.

mărgărite
MĂRGĂRÍT¹, (1) mărgărite, s. n., (2) s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Mărgăritar (1). 2. S. m. Lăcrămioară. [Var.: (2) mărgărínt s. m.] – Din ngr. margharítis.

mărgărite
MĂRGĂRÍTĂ, mărgărite, s. f. (Bot.; pop.) Margaretă. – Din ngr. margaríta.

DOOM

mărgărítă (plantă, insectă) (pop.) s. f., g.-d. art. mărgărítei; pl. mărgăríte

mărgăritea
MĂRGĂRITÍ, pers. 3 mărgăritește, vb. IV. Refl. (Rar) A se împodobi cu flori, cu stropi etc. ca mărgăritarul. în munții Catrinului. unde iarba se-mpletește. La vîrf să mărgăritește. PĂSCULESCU, E. P. 219.

mărgăritească
MĂRGĂRITÍ, pers. 3 mărgăritește, vb. IV. Refl. (Rar) A se împodobi cu flori, cu stropi etc. ca mărgăritarul. în munții Catrinului. unde iarba se-mpletește. La vîrf să mărgăritește. PĂSCULESCU, E. P. 219.

mărgăriteau
MĂRGĂRITÍ, pers. 3 mărgăritește, vb. IV. Refl. (Rar) A se împodobi cu flori, cu stropi etc. ca mărgăritarul. în munții Catrinului. unde iarba se-mpletește. La vîrf să mărgăritește. PĂSCULESCU, E. P. 219.

mărgăritei
MĂRGĂRÍT², -Ă, mărgăriți, -te, adj. (Pop.; despre pomi) Înflorit. – V. mărgări.

mărgăritei
MĂRGĂRÍTĂ, mărgărite, s. f. (Bot.; pop.) Margaretă. – Din ngr. margaríta.

DOOM

mărgărítă (plantă, insectă) (pop.) s. f., g.-d. art. mărgărítei; pl. mărgăríte

mărgăritele
MĂRGĂRÍT², -Ă, mărgăriți, -te, adj. (Pop.; despre pomi) Înflorit. – V. mărgări.

mărgăritele
MĂRGĂRÍT¹, (1) mărgărite, s. n., (2) s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Mărgăritar (1). 2. S. m. Lăcrămioară. [Var.: (2) mărgărínt s. m.] – Din ngr. margharítis.

mărgăritele
MĂRGĂRÍTĂ, mărgărite, s. f. (Bot.; pop.) Margaretă. – Din ngr. margaríta.

DOOM

mărgărítă (plantă, insectă) (pop.) s. f., g.-d. art. mărgărítei; pl. mărgăríte

mărgăritelor
MĂRGĂRÍT², -Ă, mărgăriți, -te, adj. (Pop.; despre pomi) Înflorit. – V. mărgări.

mărgăritelor
MĂRGĂRÍT¹, (1) mărgărite, s. n., (2) s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Mărgăritar (1). 2. S. m. Lăcrămioară. [Var.: (2) mărgărínt s. m.] – Din ngr. margharítis.

mărgăritelor
MĂRGĂRÍTĂ, mărgărite, s. f. (Bot.; pop.) Margaretă. – Din ngr. margaríta.

DOOM

mărgărítă (plantă, insectă) (pop.) s. f., g.-d. art. mărgărítei; pl. mărgăríte

mărgăritesc
MĂRGĂRITÍ, pers. 3 mărgăritește, vb. IV. Refl. (Rar) A se împodobi cu flori, cu stropi etc. ca mărgăritarul. în munții Catrinului. unde iarba se-mpletește. La vîrf să mărgăritește. PĂSCULESCU, E. P. 219.

mărgăritește
MĂRGĂRITÍ, pers. 3 mărgăritește, vb. IV. Refl. (Rar) A se împodobi cu flori, cu stropi etc. ca mărgăritarul. în munții Catrinului. unde iarba se-mpletește. La vîrf să mărgăritește. PĂSCULESCU, E. P. 219.

mărgăriti
MĂRGĂRITÍ, pers. 3 mărgăritește, vb. IV. Refl. (Rar) A se împodobi cu flori, cu stropi etc. ca mărgăritarul. în munții Catrinului. unde iarba se-mpletește. La vîrf să mărgăritește. PĂSCULESCU, E. P. 219.

mărgăritind
MĂRGĂRITÍ, pers. 3 mărgăritește, vb. IV. Refl. (Rar) A se împodobi cu flori, cu stropi etc. ca mărgăritarul. în munții Catrinului. unde iarba se-mpletește. La vîrf să mărgăritește. PĂSCULESCU, E. P. 219.

mărgăritire
MĂRGĂRITÍ, pers. 3 mărgăritește, vb. IV. Refl. (Rar) A se împodobi cu flori, cu stropi etc. ca mărgăritarul. în munții Catrinului. unde iarba se-mpletește. La vîrf să mărgăritește. PĂSCULESCU, E. P. 219.

mărgăritire
MĂRGĂRITÍ, pers. 3 mărgăritește, vb. IV. Refl. (Rar, despre iarbă) A se împodobi cu flori sau cu stropi ca mărgăritarul. – Din mărgărit¹.

mărgăritiră
MĂRGĂRITÍ, pers. 3 mărgăritește, vb. IV. Refl. (Rar) A se împodobi cu flori, cu stropi etc. ca mărgăritarul. în munții Catrinului. unde iarba se-mpletește. La vîrf să mărgăritește. PĂSCULESCU, E. P. 219.

mărgăritise
MĂRGĂRITÍ, pers. 3 mărgăritește, vb. IV. Refl. (Rar) A se împodobi cu flori, cu stropi etc. ca mărgăritarul. în munții Catrinului. unde iarba se-mpletește. La vîrf să mărgăritește. PĂSCULESCU, E. P. 219.

mărgăritiseră
MĂRGĂRITÍ, pers. 3 mărgăritește, vb. IV. Refl. (Rar) A se împodobi cu flori, cu stropi etc. ca mărgăritarul. în munții Catrinului. unde iarba se-mpletește. La vîrf să mărgăritește. PĂSCULESCU, E. P. 219.

mărgăritit
MĂRGĂRITÍ, pers. 3 mărgăritește, vb. IV. Refl. (Rar) A se împodobi cu flori, cu stropi etc. ca mărgăritarul. în munții Catrinului. unde iarba se-mpletește. La vîrf să mărgăritește. PĂSCULESCU, E. P. 219.

mărgăritul
MĂRGĂRÍT², -Ă, mărgăriți, -te, adj. (Pop.; despre pomi) Înflorit. – V. mărgări.

mărgăritul
MĂRGĂRÍT¹, (1) mărgărite, s. n., (2) s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Mărgăritar (1). 2. S. m. Lăcrămioară. [Var.: (2) mărgărínt s. m.] – Din ngr. margharítis.

mărgăritului
MĂRGĂRÍT², -Ă, mărgăriți, -te, adj. (Pop.; despre pomi) Înflorit. – V. mărgări.

mărgăritului
MĂRGĂRÍT¹, (1) mărgărite, s. n., (2) s. m. (Înv. și pop.) 1. S. n. Mărgăritar (1). 2. S. m. Lăcrămioară. [Var.: (2) mărgărínt s. m.] – Din ngr. margharítis.

mărgărităraș
MĂRGĂRITĂRÁȘ, mărgăritărașe, s. n. (Rar) Mărgăritărel (1). – Mărgăritar + suf. -aș.

DOOM

mărgărităráș (rar) s. n., pl. mărgărităráșe

mărgăritărașe
MĂRGĂRITĂRÁȘ, mărgăritărașe, s. n. (Rar) Mărgăritărel (1). – Mărgăritar + suf. -aș.

DOOM

mărgărităráș (rar) s. n., pl. mărgărităráșe

mărgăritărașele
MĂRGĂRITĂRÁȘ, mărgăritărașe, s. n. (Rar) Mărgăritărel (1). – Mărgăritar + suf. -aș.

DOOM

mărgărităráș (rar) s. n., pl. mărgărităráșe

mărgăritărașelor
MĂRGĂRITĂRÁȘ, mărgăritărașe, s. n. (Rar) Mărgăritărel (1). – Mărgăritar + suf. -aș.

DOOM

mărgărităráș (rar) s. n., pl. mărgărităráșe

mărgăritărașul
MĂRGĂRITĂRÁȘ, mărgăritărașe, s. n. (Rar) Mărgăritărel (1). – Mărgăritar + suf. -aș.

DOOM

mărgărităráș (rar) s. n., pl. mărgărităráșe

mărgăritărașului
MĂRGĂRITĂRÁȘ, mărgăritărașe, s. n. (Rar) Mărgăritărel (1). – Mărgăritar + suf. -aș.

DOOM

mărgărităráș (rar) s. n., pl. mărgărităráșe

mărgăritărel
MĂRGĂRITĂRÉL, (1) mărgăritărele, s. n., (2) mărgăritărei, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Diminutiv al lui mărgăritar (1); mărgărităraș. 2. S. m. (Bot.; la pl.) Lăcrămioare. – Mărgăritar + suf. -el.

DOOM

mărgăritărél¹ (înv., pop.) s. m. / s. n., pl. m. mărgărităréi / n. mărgărităréle

mărgăritărel
MĂRGĂRITĂRÉL, (1) mărgăritărele, s. n., (2) mărgăritărei, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Diminutiv al lui mărgăritar (1); mărgărităraș. 2. S. m. (Bot.; la pl.) Lăcrămioare. – Mărgăritar + suf. -el.

DOOM

mărgăritărél² (boală) (pop.) s. n.

mărgăritărele
MĂRGĂRITĂRÉL, (1) mărgăritărele, s. n., (2) mărgăritărei, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Diminutiv al lui mărgăritar (1); mărgărităraș. 2. S. m. (Bot.; la pl.) Lăcrămioare. – Mărgăritar + suf. -el.

DOOM

mărgăritărél¹ (înv., pop.) s. m. / s. n., pl. m. mărgărităréi / n. mărgărităréle

mărgăritărelele
MĂRGĂRITĂRÉL, (1) mărgăritărele, s. n., (2) mărgăritărei, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Diminutiv al lui mărgăritar (1); mărgărităraș. 2. S. m. (Bot.; la pl.) Lăcrămioare. – Mărgăritar + suf. -el.

DOOM

mărgăritărél¹ (înv., pop.) s. m. / s. n., pl. m. mărgărităréi / n. mărgărităréle

mărgăritărelelor
MĂRGĂRITĂRÉL, (1) mărgăritărele, s. n., (2) mărgăritărei, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Diminutiv al lui mărgăritar (1); mărgărităraș. 2. S. m. (Bot.; la pl.) Lăcrămioare. – Mărgăritar + suf. -el.

DOOM

mărgăritărél¹ (înv., pop.) s. m. / s. n., pl. m. mărgărităréi / n. mărgărităréle

mărgăritărelul
MĂRGĂRITĂRÉL, (1) mărgăritărele, s. n., (2) mărgăritărei, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Diminutiv al lui mărgăritar (1); mărgărităraș. 2. S. m. (Bot.; la pl.) Lăcrămioare. – Mărgăritar + suf. -el.

DOOM

mărgăritărél¹ (înv., pop.) s. m. / s. n., pl. m. mărgărităréi / n. mărgărităréle

mărgăritărelului
MĂRGĂRITĂRÉL, (1) mărgăritărele, s. n., (2) mărgăritărei, s. m. 1. S. n. (Înv. și pop.) Diminutiv al lui mărgăritar (1); mărgărităraș. 2. S. m. (Bot.; la pl.) Lăcrămioare. – Mărgăritar + suf. -el.

DOOM

mărgăritărél¹ (înv., pop.) s. m. / s. n., pl. m. mărgărităréi / n. mărgărităréle

mărgăriși
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgăriți
MĂRGĂRÍ, mărgăresc, vb. IV. Intranz. (Pop.; în urări) A prospera, a înflori. – Din mărgărit¹ (derivat regresiv).

DOOM

mărgărí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărgărésc, imperf. 3 sg. mărgăreá; conj. prez. 3 să mărgăreáscă

mărgăriți
MĂRGĂRÍT², -Ă, mărgăriți, -te, adj. (Pop.; despre pomi) Înflorit. – V. mărgări.

mărgăriții
MĂRGĂRÍT², -Ă, mărgăriți, -te, adj. (Pop.; despre pomi) Înflorit. – V. mărgări.

mărgăriților
MĂRGĂRÍT², -Ă, mărgăriți, -te, adj. (Pop.; despre pomi) Înflorit. – V. mărgări.

mărgăriță
MĂRGĂRÍȚĂ, mărgărițe, s. f. (Regional) Gărgăriță. Mărgăriță Încotro-i zbura Intr-acolo m-oi însura. MARIAN, INS. 113.

mări
MÁRE², mări, s. f. Nume generic dat vastelor întinderi de apă stătătoare, adânci și sărate, de pe suprafața Pământului, care de obicei sunt unite cu oceanul printr-o strâmtoare; parte a oceanului de lângă țărm; p. ext. ocean. ◊ Expr. Marea cu sarea = mult, totul; imposibilul. A vântura mări și țări = a călători mult. A încerca marea cu degetul = a face o încercare, chiar dacă șansele de reușită sunt minime. Peste (nouă) mări și (nouă) țări = foarte departe. ♦ Fig. Suprafață vastă; întindere mare; imensitate. ♦ Fig. Mulțime (nesfârșită), cantitate foarte mare. – Lat. mare, -is.

DOOM

crin-de-máre (animal) s. m., pl. crini-de-máre

mări
MẮRE interj. (Pop.) 1. Cuvânt care exprimă: mirare; curiozitate; nedumerire; surprindere, uimire; admirație etc. 2. Termen de adresare; mă, bre. ♦ Cuvânt prin care se subliniază o relatare, o afirmație. [Var.: mắri interj.] – Cf. alb. more, ngr. moré „prost, nebun”.

DOOM

mắri¹ v. mắre

mări
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

măria
MĂRÍE, mării, s. f. (Înv.) 1. (Urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers.) Termen de reverență la adresa unui monarh, a unui domnitor, a unui boier etc.; înălțime, domnie, maiestate. 2. Situație înaltă, rang, demnitate, putere. ♦ Slavă, onoare, cinste, glorie. 3. Îngâmfare, trufie, mândrie, fală. – Mare¹ + suf. -ie.

DOOM

Măríile Voástre (înv.) loc. pr.

măricea
MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, măricei, -ele, adj. Mărișor. – Mare¹ + suf. -icel. – Măricică: cu schimbare de suf.

DOOM

măricél (rar) adj. m., pl. măricéi; f. măricícă/măriceá, pl. măricéle

măriceaua
MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, măricei, -ele, adj. Mărișor. – Mare¹ + suf. -icel. – Măricică: cu schimbare de suf.

DOOM

măricél (rar) adj. m., pl. măricéi; f. măricícă/măriceá, pl. măricéle

măricei
MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, măricei, -ele, adj. Mărișor. – Mare¹ + suf. -icel. – Măricică: cu schimbare de suf.

DOOM

măricél (rar) adj. m., pl. măricéi; f. măricícă/măriceá, pl. măricéle

măriceii
MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, măricei, -ele, adj. Mărișor. – Mare¹ + suf. -icel. – Măricică: cu schimbare de suf.

DOOM

măricél (rar) adj. m., pl. măricéi; f. măricícă/măriceá, pl. măricéle

măriceilor
MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, măricei, -ele, adj. Mărișor. – Mare¹ + suf. -icel. – Măricică: cu schimbare de suf.

DOOM

măricél (rar) adj. m., pl. măricéi; f. măricícă/măriceá, pl. măricéle

măricel
MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, măricei, -ele, adj. Mărișor. – Mare¹ + suf. -icel. – Măricică: cu schimbare de suf.

DOOM

măricél (rar) adj. m., pl. măricéi; f. măricícă/măriceá, pl. măricéle

măricele
MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, măricei, -ele, adj. Mărișor. – Mare¹ + suf. -icel. – Măricică: cu schimbare de suf.

DOOM

măricél (rar) adj. m., pl. măricéi; f. măricícă/măriceá, pl. măricéle

măricelei
MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, măricei, -ele, adj. Mărișor. – Mare¹ + suf. -icel. – Măricică: cu schimbare de suf.

DOOM

măricél (rar) adj. m., pl. măricéi; f. măricícă/măriceá, pl. măricéle

măricelele
MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, măricei, -ele, adj. Mărișor. – Mare¹ + suf. -icel. – Măricică: cu schimbare de suf.

DOOM

măricél (rar) adj. m., pl. măricéi; f. măricícă/măriceá, pl. măricéle

măricelelor
MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, măricei, -ele, adj. Mărișor. – Mare¹ + suf. -icel. – Măricică: cu schimbare de suf.

DOOM

măricél (rar) adj. m., pl. măricéi; f. măricícă/măriceá, pl. măricéle

măricelul
MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, măricei, -ele, adj. Mărișor. – Mare¹ + suf. -icel. – Măricică: cu schimbare de suf.

DOOM

măricél (rar) adj. m., pl. măricéi; f. măricícă/măriceá, pl. măricéle

măricelului
MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, măricei, -ele, adj. Mărișor. – Mare¹ + suf. -icel. – Măricică: cu schimbare de suf.

DOOM

măricél (rar) adj. m., pl. măricéi; f. măricícă/măriceá, pl. măricéle

măricica
MĂRICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, măricei, -ele, adj. Mărișor. – Mare¹ + suf. -icel. – Măricică: cu schimbare de suf.

DOOM

măricél (rar) adj. m., pl. măricéi; f. măricícă/măriceá, pl. măricéle

mărie
MĂRÍE, mării, s. f. (Înv.) 1. (Urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers.) Termen de reverență la adresa unui monarh, a unui domnitor, a unui boier etc.; înălțime, domnie, maiestate. 2. Situație înaltă, rang, demnitate, putere. ♦ Slavă, onoare, cinste, glorie. 3. Îngâmfare, trufie, mândrie, fală. – Mare¹ + suf. -ie.

DOOM

Măríile Voástre (înv.) loc. pr.

măriei
MĂRÍE, mării, s. f. (Înv.) 1. (Urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers.) Termen de reverență la adresa unui monarh, a unui domnitor, a unui boier etc.; înălțime, domnie, maiestate. 2. Situație înaltă, rang, demnitate, putere. ♦ Slavă, onoare, cinste, glorie. 3. Îngâmfare, trufie, mândrie, fală. – Mare¹ + suf. -ie.

DOOM

Măríile Voástre (înv.) loc. pr.

mării
MÁRE², mări, s. f. Nume generic dat vastelor întinderi de apă stătătoare, adânci și sărate, de pe suprafața Pământului, care de obicei sunt unite cu oceanul printr-o strâmtoare; parte a oceanului de lângă țărm; p. ext. ocean. ◊ Expr. Marea cu sarea = mult, totul; imposibilul. A vântura mări și țări = a călători mult. A încerca marea cu degetul = a face o încercare, chiar dacă șansele de reușită sunt minime. Peste (nouă) mări și (nouă) țări = foarte departe. ♦ Fig. Suprafață vastă; întindere mare; imensitate. ♦ Fig. Mulțime (nesfârșită), cantitate foarte mare. – Lat. mare, -is.

DOOM

crin-de-máre (animal) s. m., pl. crini-de-máre

mării
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

mării
MĂRÍE, mării, s. f. (Înv.) 1. (Urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers.) Termen de reverență la adresa unui monarh, a unui domnitor, a unui boier etc.; înălțime, domnie, maiestate. 2. Situație înaltă, rang, demnitate, putere. ♦ Slavă, onoare, cinste, glorie. 3. Îngâmfare, trufie, mândrie, fală. – Mare¹ + suf. -ie.

DOOM

Măríile Voástre (înv.) loc. pr.

măriile
MĂRÍE, mării, s. f. (Înv.) 1. (Urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers.) Termen de reverență la adresa unui monarh, a unui domnitor, a unui boier etc.; înălțime, domnie, maiestate. 2. Situație înaltă, rang, demnitate, putere. ♦ Slavă, onoare, cinste, glorie. 3. Îngâmfare, trufie, mândrie, fală. – Mare¹ + suf. -ie.

DOOM

Măríile Voástre (înv.) loc. pr.

măriilor
MĂRÍE, mării, s. f. (Înv.) 1. (Urmat de un adj. pos. sau de un pron. pers.) Termen de reverență la adresa unui monarh, a unui domnitor, a unui boier etc.; înălțime, domnie, maiestate. 2. Situație înaltă, rang, demnitate, putere. ♦ Slavă, onoare, cinste, glorie. 3. Îngâmfare, trufie, mândrie, fală. – Mare¹ + suf. -ie.

DOOM

Măríile Voástre (înv.) loc. pr.

mările
MÁRE², mări, s. f. Nume generic dat vastelor întinderi de apă stătătoare, adânci și sărate, de pe suprafața Pământului, care de obicei sunt unite cu oceanul printr-o strâmtoare; parte a oceanului de lângă țărm; p. ext. ocean. ◊ Expr. Marea cu sarea = mult, totul; imposibilul. A vântura mări și țări = a călători mult. A încerca marea cu degetul = a face o încercare, chiar dacă șansele de reușită sunt minime. Peste (nouă) mări și (nouă) țări = foarte departe. ♦ Fig. Suprafață vastă; întindere mare; imensitate. ♦ Fig. Mulțime (nesfârșită), cantitate foarte mare. – Lat. mare, -is.

DOOM

crin-de-máre (animal) s. m., pl. crini-de-máre

mărilor
MÁRE², mări, s. f. Nume generic dat vastelor întinderi de apă stătătoare, adânci și sărate, de pe suprafața Pământului, care de obicei sunt unite cu oceanul printr-o strâmtoare; parte a oceanului de lângă țărm; p. ext. ocean. ◊ Expr. Marea cu sarea = mult, totul; imposibilul. A vântura mări și țări = a călători mult. A încerca marea cu degetul = a face o încercare, chiar dacă șansele de reușită sunt minime. Peste (nouă) mări și (nouă) țări = foarte departe. ♦ Fig. Suprafață vastă; întindere mare; imensitate. ♦ Fig. Mulțime (nesfârșită), cantitate foarte mare. – Lat. mare, -is.

DOOM

crin-de-máre (animal) s. m., pl. crini-de-máre

mărim
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

mărime
MĂRÍME, mărimi, s. f. 1. Însușirea de a fi mare¹; întindere, dimensiune, cantitate, volum. ♦ Talie, statură. ♦ Proporție, valoare. ♦ Importanță, însemnătate, gravitate. ♦ (Fiz.) Proprietate comună a unor obiecte, pe baza căreia acestea pot fi ordonate într-un șir. ◊ Mărime de stare = mărime a unui sistem fizic, care variază cu aceeași valoare, oricum ar trece sistemul între două stări date. (Astron.) Mărime stelară = măsură a strălucirii aparente a unei stele, exprimată printr-un număr care este cu atât mai mic cu cât strălucirea astrului este mai mare; magnitudine. ♦ (Mat.) Generalizare a unor noțiuni concrete, ca lungime, arie, masă etc. 2. Durată. 3. Strălucire, grandoare; glorie, faimă. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie; funcție sau situație înaltă, rang, demnitate; (concr.) persoană care deține un rol important în ierarhia socială; demnitar, fruntaș. 4. (Înv.) Noblețe sufletească, mărinimie. 5. (Înv.) Mândrie, aroganță, trufie. – Mare¹ + suf. -ime.

DOOM

măríme s. f., g.-d. art. mărímii; pl. mărími

mărimea
MĂRÍME, mărimi, s. f. 1. Însușirea de a fi mare¹; întindere, dimensiune, cantitate, volum. ♦ Talie, statură. ♦ Proporție, valoare. ♦ Importanță, însemnătate, gravitate. ♦ (Fiz.) Proprietate comună a unor obiecte, pe baza căreia acestea pot fi ordonate într-un șir. ◊ Mărime de stare = mărime a unui sistem fizic, care variază cu aceeași valoare, oricum ar trece sistemul între două stări date. (Astron.) Mărime stelară = măsură a strălucirii aparente a unei stele, exprimată printr-un număr care este cu atât mai mic cu cât strălucirea astrului este mai mare; magnitudine. ♦ (Mat.) Generalizare a unor noțiuni concrete, ca lungime, arie, masă etc. 2. Durată. 3. Strălucire, grandoare; glorie, faimă. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie; funcție sau situație înaltă, rang, demnitate; (concr.) persoană care deține un rol important în ierarhia socială; demnitar, fruntaș. 4. (Înv.) Noblețe sufletească, mărinimie. 5. (Înv.) Mândrie, aroganță, trufie. – Mare¹ + suf. -ime.

DOOM

măríme s. f., g.-d. art. mărímii; pl. mărími

mărimi
MĂRÍME, mărimi, s. f. 1. Însușirea de a fi mare¹; întindere, dimensiune, cantitate, volum. ♦ Talie, statură. ♦ Proporție, valoare. ♦ Importanță, însemnătate, gravitate. ♦ (Fiz.) Proprietate comună a unor obiecte, pe baza căreia acestea pot fi ordonate într-un șir. ◊ Mărime de stare = mărime a unui sistem fizic, care variază cu aceeași valoare, oricum ar trece sistemul între două stări date. (Astron.) Mărime stelară = măsură a strălucirii aparente a unei stele, exprimată printr-un număr care este cu atât mai mic cu cât strălucirea astrului este mai mare; magnitudine. ♦ (Mat.) Generalizare a unor noțiuni concrete, ca lungime, arie, masă etc. 2. Durată. 3. Strălucire, grandoare; glorie, faimă. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie; funcție sau situație înaltă, rang, demnitate; (concr.) persoană care deține un rol important în ierarhia socială; demnitar, fruntaș. 4. (Înv.) Noblețe sufletească, mărinimie. 5. (Înv.) Mândrie, aroganță, trufie. – Mare¹ + suf. -ime.

DOOM

măríme s. f., g.-d. art. mărímii; pl. mărími

mărimii
MĂRÍME, mărimi, s. f. 1. Însușirea de a fi mare¹; întindere, dimensiune, cantitate, volum. ♦ Talie, statură. ♦ Proporție, valoare. ♦ Importanță, însemnătate, gravitate. ♦ (Fiz.) Proprietate comună a unor obiecte, pe baza căreia acestea pot fi ordonate într-un șir. ◊ Mărime de stare = mărime a unui sistem fizic, care variază cu aceeași valoare, oricum ar trece sistemul între două stări date. (Astron.) Mărime stelară = măsură a strălucirii aparente a unei stele, exprimată printr-un număr care este cu atât mai mic cu cât strălucirea astrului este mai mare; magnitudine. ♦ (Mat.) Generalizare a unor noțiuni concrete, ca lungime, arie, masă etc. 2. Durată. 3. Strălucire, grandoare; glorie, faimă. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie; funcție sau situație înaltă, rang, demnitate; (concr.) persoană care deține un rol important în ierarhia socială; demnitar, fruntaș. 4. (Înv.) Noblețe sufletească, mărinimie. 5. (Înv.) Mândrie, aroganță, trufie. – Mare¹ + suf. -ime.

DOOM

măríme s. f., g.-d. art. mărímii; pl. mărími

mărimile
MĂRÍME, mărimi, s. f. 1. Însușirea de a fi mare¹; întindere, dimensiune, cantitate, volum. ♦ Talie, statură. ♦ Proporție, valoare. ♦ Importanță, însemnătate, gravitate. ♦ (Fiz.) Proprietate comună a unor obiecte, pe baza căreia acestea pot fi ordonate într-un șir. ◊ Mărime de stare = mărime a unui sistem fizic, care variază cu aceeași valoare, oricum ar trece sistemul între două stări date. (Astron.) Mărime stelară = măsură a strălucirii aparente a unei stele, exprimată printr-un număr care este cu atât mai mic cu cât strălucirea astrului este mai mare; magnitudine. ♦ (Mat.) Generalizare a unor noțiuni concrete, ca lungime, arie, masă etc. 2. Durată. 3. Strălucire, grandoare; glorie, faimă. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie; funcție sau situație înaltă, rang, demnitate; (concr.) persoană care deține un rol important în ierarhia socială; demnitar, fruntaș. 4. (Înv.) Noblețe sufletească, mărinimie. 5. (Înv.) Mândrie, aroganță, trufie. – Mare¹ + suf. -ime.

DOOM

măríme s. f., g.-d. art. mărímii; pl. mărími

mărimilor
MĂRÍME, mărimi, s. f. 1. Însușirea de a fi mare¹; întindere, dimensiune, cantitate, volum. ♦ Talie, statură. ♦ Proporție, valoare. ♦ Importanță, însemnătate, gravitate. ♦ (Fiz.) Proprietate comună a unor obiecte, pe baza căreia acestea pot fi ordonate într-un șir. ◊ Mărime de stare = mărime a unui sistem fizic, care variază cu aceeași valoare, oricum ar trece sistemul între două stări date. (Astron.) Mărime stelară = măsură a strălucirii aparente a unei stele, exprimată printr-un număr care este cu atât mai mic cu cât strălucirea astrului este mai mare; magnitudine. ♦ (Mat.) Generalizare a unor noțiuni concrete, ca lungime, arie, masă etc. 2. Durată. 3. Strălucire, grandoare; glorie, faimă. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie; funcție sau situație înaltă, rang, demnitate; (concr.) persoană care deține un rol important în ierarhia socială; demnitar, fruntaș. 4. (Înv.) Noblețe sufletească, mărinimie. 5. (Înv.) Mândrie, aroganță, trufie. – Mare¹ + suf. -ime.

DOOM

măríme s. f., g.-d. art. mărímii; pl. mărími

mărin
mărín s. n. – Balonare, meteorism la oameni și la animale, atribuit de credința populară faptului de a fi uitat de sărbătoarea de Sf. Marina (17 iulie). De la Marina. – Der. marini, vb. refl. (Bucov., a suferi de dureri de burtă).

mărind
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

mărinimie
MĂRINIMÍE s. f. Bunăvoință, înțelegere, bunătate, generozitate. ♦ (Înv.) Bărbăție, curaj. – Mare¹ + inimă + suf. -ie (după lat. magnanimitas).

DOOM

!mărinimíe s. f., art. mărinimía, g.-d. mărinimíi, art. mărinimíei

mărinimoasa
MĂRINIMÓS, -OÁSĂ, mărinimoși, -oase, adj. Care este plin de mărinimie, de înțelegere, de bunătate; generos. – Mare¹ + inimos (după lat. magnanimus).

DOOM

!mărinimós adj. m., pl. mărinimóși; f. mărinimoásă, pl. mărinimoáse

mărinimoase
MĂRINIMÓS, -OÁSĂ, mărinimoși, -oase, adj. Care este plin de mărinimie, de înțelegere, de bunătate; generos. – Mare¹ + inimos (după lat. magnanimus).

DOOM

!mărinimós adj. m., pl. mărinimóși; f. mărinimoásă, pl. mărinimoáse

mărinimoasei
MĂRINIMÓS, -OÁSĂ, mărinimoși, -oase, adj. Care este plin de mărinimie, de înțelegere, de bunătate; generos. – Mare¹ + inimos (după lat. magnanimus).

DOOM

!mărinimós adj. m., pl. mărinimóși; f. mărinimoásă, pl. mărinimoáse

mărinimoasele
MĂRINIMÓS, -OÁSĂ, mărinimoși, -oase, adj. Care este plin de mărinimie, de înțelegere, de bunătate; generos. – Mare¹ + inimos (după lat. magnanimus).

DOOM

!mărinimós adj. m., pl. mărinimóși; f. mărinimoásă, pl. mărinimoáse

mărinimoaselor
MĂRINIMÓS, -OÁSĂ, mărinimoși, -oase, adj. Care este plin de mărinimie, de înțelegere, de bunătate; generos. – Mare¹ + inimos (după lat. magnanimus).

DOOM

!mărinimós adj. m., pl. mărinimóși; f. mărinimoásă, pl. mărinimoáse

mărinimos
MĂRINIMÓS, -OÁSĂ, mărinimoși, -oase, adj. Care este plin de mărinimie, de înțelegere, de bunătate; generos. – Mare¹ + inimos (după lat. magnanimus).

DOOM

!mărinimós adj. m., pl. mărinimóși; f. mărinimoásă, pl. mărinimoáse

mărinimosul
MĂRINIMÓS, -OÁSĂ, mărinimoși, -oase, adj. Care este plin de mărinimie, de înțelegere, de bunătate; generos. – Mare¹ + inimos (după lat. magnanimus).

DOOM

!mărinimós adj. m., pl. mărinimóși; f. mărinimoásă, pl. mărinimoáse

mărinimosului
MĂRINIMÓS, -OÁSĂ, mărinimoși, -oase, adj. Care este plin de mărinimie, de înțelegere, de bunătate; generos. – Mare¹ + inimos (după lat. magnanimus).

DOOM

!mărinimós adj. m., pl. mărinimóși; f. mărinimoásă, pl. mărinimoáse

mărinimoși
MĂRINIMÓS, -OÁSĂ, mărinimoși, -oase, adj. Care este plin de mărinimie, de înțelegere, de bunătate; generos. – Mare¹ + inimos (după lat. magnanimus).

DOOM

!mărinimós adj. m., pl. mărinimóși; f. mărinimoásă, pl. mărinimoáse

mărinimoșii
MĂRINIMÓS, -OÁSĂ, mărinimoși, -oase, adj. Care este plin de mărinimie, de înțelegere, de bunătate; generos. – Mare¹ + inimos (după lat. magnanimus).

DOOM

!mărinimós adj. m., pl. mărinimóși; f. mărinimoásă, pl. mărinimoáse

mărinimoșilor
MĂRINIMÓS, -OÁSĂ, mărinimoși, -oase, adj. Care este plin de mărinimie, de înțelegere, de bunătate; generos. – Mare¹ + inimos (după lat. magnanimus).

DOOM

!mărinimós adj. m., pl. mărinimóși; f. mărinimoásă, pl. mărinimoáse

mărire
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

mărire
MĂRÍRE, măriri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mări¹ și rezultatul ei; mărit³. ♦ (Fiz.) Operație de copiere fotografică prin proiecție, în scopul obținerii unor pozitive mai mari decât negativele copiate. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie (socială); rang, demnitate; (concr.) persoană care ocupă o funcție înaltă în ierarhia socială; fruntaș, demnitar. ♦ Glorie, strălucire, splendoare. ♦ Putere, autoritate, tărie. 2. (Înv.) Mărie (1). – V. mări¹.

DOOM

măríre s. f., g.-d. art. mărírii; pl. măríri

mărirea
MĂRÍRE, măriri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mări¹ și rezultatul ei; mărit³. ♦ (Fiz.) Operație de copiere fotografică prin proiecție, în scopul obținerii unor pozitive mai mari decât negativele copiate. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie (socială); rang, demnitate; (concr.) persoană care ocupă o funcție înaltă în ierarhia socială; fruntaș, demnitar. ♦ Glorie, strălucire, splendoare. ♦ Putere, autoritate, tărie. 2. (Înv.) Mărie (1). – V. mări¹.

DOOM

măríre s. f., g.-d. art. mărírii; pl. măríri

măriri
MĂRÍRE, măriri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mări¹ și rezultatul ei; mărit³. ♦ (Fiz.) Operație de copiere fotografică prin proiecție, în scopul obținerii unor pozitive mai mari decât negativele copiate. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie (socială); rang, demnitate; (concr.) persoană care ocupă o funcție înaltă în ierarhia socială; fruntaș, demnitar. ♦ Glorie, strălucire, splendoare. ♦ Putere, autoritate, tărie. 2. (Înv.) Mărie (1). – V. mări¹.

DOOM

măríre s. f., g.-d. art. mărírii; pl. măríri

măririi
MĂRÍRE, măriri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mări¹ și rezultatul ei; mărit³. ♦ (Fiz.) Operație de copiere fotografică prin proiecție, în scopul obținerii unor pozitive mai mari decât negativele copiate. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie (socială); rang, demnitate; (concr.) persoană care ocupă o funcție înaltă în ierarhia socială; fruntaș, demnitar. ♦ Glorie, strălucire, splendoare. ♦ Putere, autoritate, tărie. 2. (Înv.) Mărie (1). – V. mări¹.

DOOM

măríre s. f., g.-d. art. mărírii; pl. măríri

măririle
MĂRÍRE, măriri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mări¹ și rezultatul ei; mărit³. ♦ (Fiz.) Operație de copiere fotografică prin proiecție, în scopul obținerii unor pozitive mai mari decât negativele copiate. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie (socială); rang, demnitate; (concr.) persoană care ocupă o funcție înaltă în ierarhia socială; fruntaș, demnitar. ♦ Glorie, strălucire, splendoare. ♦ Putere, autoritate, tărie. 2. (Înv.) Mărie (1). – V. mări¹.

DOOM

măríre s. f., g.-d. art. mărírii; pl. măríri

măririlor
MĂRÍRE, măriri, s. f. 1. Acțiunea de a (se) mări¹ și rezultatul ei; mărit³. ♦ (Fiz.) Operație de copiere fotografică prin proiecție, în scopul obținerii unor pozitive mai mari decât negativele copiate. ♦ Loc de frunte într-o anumită ierarhie (socială); rang, demnitate; (concr.) persoană care ocupă o funcție înaltă în ierarhia socială; fruntaș, demnitar. ♦ Glorie, strălucire, splendoare. ♦ Putere, autoritate, tărie. 2. (Înv.) Mărie (1). – V. mări¹.

DOOM

măríre s. f., g.-d. art. mărírii; pl. măríri

măriră
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

mărirăm
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

mărirăți
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

mărise
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

mărisem
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

măriseră
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

măriserăm
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

măriserăți
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

măriseși
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

măriseți
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

mărit
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

mărit
MĂRÍT⁴, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare¹; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreț, înălțat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări¹.

mărit
MĂRÍT³ s. n. Faptul de a (se) mări¹; mărire. – V. mări¹.

DOOM

mărít² (măritat, mărire) (pop.) s. n.

mărit
MĂRÍT² s. n. (Pop.) Măritat¹. ◊ Loc. adj. De mărit = (despre fete) bună de măritat. ◊ Expr. A-și face de mărit = a face vrăji pentru a se mărita. – Din mărita (derivat regresiv).

DOOM

mărít² (măritat, mărire) (pop.) s. n.

mărit
MĂRÍT¹, măriți, s. m. (Înv. și reg.) Soț; mire. – Lat. maritus.

DOOM

mărít¹ (mire) (înv., reg.) s. m., pl. măríți

mărit
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

mărita
MĂRÍT⁴, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare¹; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreț, înălțat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări¹.

mărita
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritai
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritam
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritare
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritare
MĂRITÁRE s. f. Măritat¹. – V. mărita.

DOOM

măritáre s. f., g.-d. art. măritắrii

măritarea
MĂRITÁRE s. f. Măritat¹. – V. mărita.

DOOM

măritáre s. f., g.-d. art. măritắrii

măritară
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritarăm
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritarăți
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritase
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritasem
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritaseră
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritaserăm
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritaserăți
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritaseși
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritaseți
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritat
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritat
MĂRITÁT², -Ă, măritați, -te, adj. (Despre femei) Căsătorită. ♦ (Reg.; despre bărbați) Care se stabilește prin căsătorie în casa soției. – V. mărita.

măritat
MĂRITÁT¹ s. n. Faptul de a (se) mărita; măritiș, măritare, mărit². ◊ Loc. adj. De măritat = (despre o fată) de vârstă potrivită pentru căsătorie; nubilă. – V. mărita.

DOOM

măritát s. n.

măritata
MĂRITÁT², -Ă, măritați, -te, adj. (Despre femei) Căsătorită. ♦ (Reg.; despre bărbați) Care se stabilește prin căsătorie în casa soției. – V. mărita.

măritate
MĂRITÁT², -Ă, măritați, -te, adj. (Despre femei) Căsătorită. ♦ (Reg.; despre bărbați) Care se stabilește prin căsătorie în casa soției. – V. mărita.

măritatei
MĂRITÁT², -Ă, măritați, -te, adj. (Despre femei) Căsătorită. ♦ (Reg.; despre bărbați) Care se stabilește prin căsătorie în casa soției. – V. mărita.

măritatele
MĂRITÁT², -Ă, măritați, -te, adj. (Despre femei) Căsătorită. ♦ (Reg.; despre bărbați) Care se stabilește prin căsătorie în casa soției. – V. mărita.

măritatelor
MĂRITÁT², -Ă, măritați, -te, adj. (Despre femei) Căsătorită. ♦ (Reg.; despre bărbați) Care se stabilește prin căsătorie în casa soției. – V. mărita.

măritatul
MĂRITÁT², -Ă, măritați, -te, adj. (Despre femei) Căsătorită. ♦ (Reg.; despre bărbați) Care se stabilește prin căsătorie în casa soției. – V. mărita.

măritatului
MĂRITÁT², -Ă, măritați, -te, adj. (Despre femei) Căsătorită. ♦ (Reg.; despre bărbați) Care se stabilește prin căsătorie în casa soției. – V. mărita.

măritau
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritași
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritați
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritați
MĂRITÁT², -Ă, măritați, -te, adj. (Despre femei) Căsătorită. ♦ (Reg.; despre bărbați) Care se stabilește prin căsătorie în casa soției. – V. mărita.

măritații
MĂRITÁT², -Ă, măritați, -te, adj. (Despre femei) Căsătorită. ♦ (Reg.; despre bărbați) Care se stabilește prin căsătorie în casa soției. – V. mărita.

măritaților
MĂRITÁT², -Ă, măritați, -te, adj. (Despre femei) Căsătorită. ♦ (Reg.; despre bărbați) Care se stabilește prin căsătorie în casa soției. – V. mărita.

mărite
MĂRÍT⁴, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare¹; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreț, înălțat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări¹.

mărite
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritei
MĂRÍT⁴, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare¹; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreț, înălțat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări¹.

măritele
MĂRÍT⁴, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare¹; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreț, înălțat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări¹.

măritelor
MĂRÍT⁴, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare¹; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreț, înălțat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări¹.

măritiș
MĂRITÍȘ, măritișuri, s. n. Măritat¹. – Mărita + suf. -iș.

DOOM

măritíș s. n., pl. măritíșuri

măritișul
MĂRITÍȘ, măritișuri, s. n. Măritat¹. – Mărita + suf. -iș.

DOOM

măritíș s. n., pl. măritíșuri

măritișului
MĂRITÍȘ, măritișuri, s. n. Măritat¹. – Mărita + suf. -iș.

DOOM

măritíș s. n., pl. măritíșuri

măritișuri
MĂRITÍȘ, măritișuri, s. n. Măritat¹. – Mărita + suf. -iș.

DOOM

măritíș s. n., pl. măritíșuri

măritișurile
MĂRITÍȘ, măritișuri, s. n. Măritat¹. – Mărita + suf. -iș.

DOOM

măritíș s. n., pl. măritíșuri

măritișurilor
MĂRITÍȘ, măritișuri, s. n. Măritat¹. – Mărita + suf. -iș.

DOOM

măritíș s. n., pl. măritíșuri

măritoare
MĂRITÓR, -OÁRE, măritori, -oare, adj. Care mărește. – Mări¹ + suf. -tor.

DOOM

măritór adj. m., pl. măritóri; f. sg. și pl. măritoáre

măritoarea
MĂRITÓR, -OÁRE, măritori, -oare, adj. Care mărește. – Mări¹ + suf. -tor.

DOOM

măritór adj. m., pl. măritóri; f. sg. și pl. măritoáre

măritoarei
MĂRITÓR, -OÁRE, măritori, -oare, adj. Care mărește. – Mări¹ + suf. -tor.

DOOM

măritór adj. m., pl. măritóri; f. sg. și pl. măritoáre

măritoarele
MĂRITÓR, -OÁRE, măritori, -oare, adj. Care mărește. – Mări¹ + suf. -tor.

DOOM

măritór adj. m., pl. măritóri; f. sg. și pl. măritoáre

măritoarelor
MĂRITÓR, -OÁRE, măritori, -oare, adj. Care mărește. – Mări¹ + suf. -tor.

DOOM

măritór adj. m., pl. măritóri; f. sg. și pl. măritoáre

măritor
MĂRITÓR, -OÁRE, măritori, -oare, adj. Care mărește. – Mări¹ + suf. -tor.

DOOM

măritór adj. m., pl. măritóri; f. sg. și pl. măritoáre

măritori
MĂRITÓR, -OÁRE, măritori, -oare, adj. Care mărește. – Mări¹ + suf. -tor.

DOOM

măritór adj. m., pl. măritóri; f. sg. și pl. măritoáre

măritorii
MĂRITÓR, -OÁRE, măritori, -oare, adj. Care mărește. – Mări¹ + suf. -tor.

DOOM

măritór adj. m., pl. măritóri; f. sg. și pl. măritoáre

măritorilor
MĂRITÓR, -OÁRE, măritori, -oare, adj. Care mărește. – Mări¹ + suf. -tor.

DOOM

măritór adj. m., pl. măritóri; f. sg. și pl. măritoáre

măritorul
MĂRITÓR, -OÁRE, măritori, -oare, adj. Care mărește. – Mări¹ + suf. -tor.

DOOM

măritór adj. m., pl. măritóri; f. sg. și pl. măritoáre

măritorului
MĂRITÓR, -OÁRE, măritori, -oare, adj. Care mărește. – Mări¹ + suf. -tor.

DOOM

măritór adj. m., pl. măritóri; f. sg. și pl. măritoáre

măritul
MĂRÍT⁴, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare¹; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreț, înălțat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări¹.

măritului
MĂRÍT⁴, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare¹; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreț, înălțat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări¹.

măritând
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritînd
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măritări
MĂRITÁRE s. f. Măritat¹. – V. mărita.

DOOM

măritáre s. f., g.-d. art. măritắrii

măritării
MĂRITÁRE s. f. Măritat¹. – V. mărita.

DOOM

măritáre s. f., g.-d. art. măritắrii

măritările
MĂRITÁRE s. f. Măritat¹. – V. mărita.

DOOM

măritáre s. f., g.-d. art. măritắrii

măritărilor
MĂRITÁRE s. f. Măritat¹. – V. mărita.

DOOM

măritáre s. f., g.-d. art. măritắrii

măriuța
MĂRIÚȚĂ, măriuțe, s. f. 1. (Entom.; reg.) Buburuză. 2. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -ri-u-] – Cf. n. pr. Măriuța.

DOOM

măriúță (reg.) (-ri-u-) s. f., g.-d. art. măriúței; pl. măriúțe

măriuțe
MĂRIÚȚĂ, măriuțe, s. f. 1. (Entom.; reg.) Buburuză. 2. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -ri-u-] – Cf. n. pr. Măriuța.

DOOM

măriúță (reg.) (-ri-u-) s. f., g.-d. art. măriúței; pl. măriúțe

măriuței
MĂRIÚȚĂ, măriuțe, s. f. 1. (Entom.; reg.) Buburuză. 2. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -ri-u-] – Cf. n. pr. Măriuța.

DOOM

măriúță (reg.) (-ri-u-) s. f., g.-d. art. măriúței; pl. măriúțe

măriuțele
MĂRIÚȚĂ, măriuțe, s. f. 1. (Entom.; reg.) Buburuză. 2. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -ri-u-] – Cf. n. pr. Măriuța.

DOOM

măriúță (reg.) (-ri-u-) s. f., g.-d. art. măriúței; pl. măriúțe

măriuțelor
MĂRIÚȚĂ, măriuțe, s. f. 1. (Entom.; reg.) Buburuză. 2. Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -ri-u-] – Cf. n. pr. Măriuța.

DOOM

măriúță (reg.) (-ri-u-) s. f., g.-d. art. măriúței; pl. măriúțe

măriși
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

mărișoara
MĂRIȘÓR, -OÁRĂ, mărișori, -oare, adj. Diminutiv al lui mare¹; măricel, măruț. – Mare¹ + suf. -ișor.

DOOM

mărișór adj. m., pl. mărișóri; f. mărișoáră, pl. mărișoáre

mărișoare
MĂRIȘÓR, -OÁRĂ, mărișori, -oare, adj. Diminutiv al lui mare¹; măricel, măruț. – Mare¹ + suf. -ișor.

DOOM

mărișór adj. m., pl. mărișóri; f. mărișoáră, pl. mărișoáre

mărișoarei
MĂRIȘÓR, -OÁRĂ, mărișori, -oare, adj. Diminutiv al lui mare¹; măricel, măruț. – Mare¹ + suf. -ișor.

DOOM

mărișór adj. m., pl. mărișóri; f. mărișoáră, pl. mărișoáre

mărișoarele
MĂRIȘÓR, -OÁRĂ, mărișori, -oare, adj. Diminutiv al lui mare¹; măricel, măruț. – Mare¹ + suf. -ișor.

DOOM

mărișór adj. m., pl. mărișóri; f. mărișoáră, pl. mărișoáre

mărișoarelor
MĂRIȘÓR, -OÁRĂ, mărișori, -oare, adj. Diminutiv al lui mare¹; măricel, măruț. – Mare¹ + suf. -ișor.

DOOM

mărișór adj. m., pl. mărișóri; f. mărișoáră, pl. mărișoáre

mărișor
MĂRIȘÓR, -OÁRĂ, mărișori, -oare, adj. Diminutiv al lui mare¹; măricel, măruț. – Mare¹ + suf. -ișor.

DOOM

mărișór adj. m., pl. mărișóri; f. mărișoáră, pl. mărișoáre

mărișori
MĂRIȘÓR, -OÁRĂ, mărișori, -oare, adj. Diminutiv al lui mare¹; măricel, măruț. – Mare¹ + suf. -ișor.

DOOM

mărișór adj. m., pl. mărișóri; f. mărișoáră, pl. mărișoáre

mărișorii
MĂRIȘÓR, -OÁRĂ, mărișori, -oare, adj. Diminutiv al lui mare¹; măricel, măruț. – Mare¹ + suf. -ișor.

DOOM

mărișór adj. m., pl. mărișóri; f. mărișoáră, pl. mărișoáre

mărișorilor
MĂRIȘÓR, -OÁRĂ, mărișori, -oare, adj. Diminutiv al lui mare¹; măricel, măruț. – Mare¹ + suf. -ișor.

DOOM

mărișór adj. m., pl. mărișóri; f. mărișoáră, pl. mărișoáre

mărișorul
MĂRIȘÓR, -OÁRĂ, mărișori, -oare, adj. Diminutiv al lui mare¹; măricel, măruț. – Mare¹ + suf. -ișor.

DOOM

mărișór adj. m., pl. mărișóri; f. mărișoáră, pl. mărișoáre

mărișorului
MĂRIȘÓR, -OÁRĂ, mărișori, -oare, adj. Diminutiv al lui mare¹; măricel, măruț. – Mare¹ + suf. -ișor.

DOOM

mărișór adj. m., pl. mărișóri; f. mărișoáră, pl. mărișoáre

măriți
MĂRÍ¹, măresc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A crește sau a face să crească în dimensiuni, în număr, în cantitate etc.; a spori sau a face să sporească, a (se) înmulți. ♦ Refl. A crește în vârstă, a se face mai mare. 2. Tranz. A crește, a ridica (valoarea, prețul). 3. Tranz. și refl. A (se) intensifica, a (se) dezvolta. 4. Tranz. și refl. A (se) prelungi în timp. 5. Tranz. A da cinstea, considerația cuvenită; a stima, a prețui, a slăvi, a preamări pe cineva sau ceva. 6. Refl. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se făli, a se mândri. – Din mare¹.

DOOM

mărí² (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărésc, imperf. 3 sg. măreá; conj. prez. 3 să măreáscă

măriți
MĂRÍT⁴, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare¹; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreț, înălțat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări¹.

măriți
MĂRITÁ, mărít, vb. I. 1. Refl. (Despre femei) A se căsători. ♦ Tranz. A da o fată în căsătorie. ◊ Compus: (Bot.) mărită-mă-mamă s. f. = rujă-galbenă. 2. Tranz. (Fam.) A vinde cu un preț derizoriu un lucru nefolositor sau de proastă calitate, a se descotorosi de ceva. – Lat. maritare.

DOOM

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

măriții
MĂRÍT⁴, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare¹; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreț, înălțat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări¹.

măriților
MĂRÍT⁴, -Ă, măriți, -te, adj. 1. Devenit mai mare¹; crescut. ♦ (Despre ochi) Care este larg deschis; lărgit. 2. Slăvit, măreț, înălțat, glorios; cinstit. ♦ Vestit, celebru, ilustru, nobil. – V. mări¹.

mărmoriu
MĂRMORÍU, -ÍE adj. v. marmoriu.

mărmurar
MĂRMURÁR, mărmurari, s. m. Meșter care lucrează marmura. – Marmură + suf. -ar.

DOOM

mărmurár s. m., pl. mărmurári

mărmurari
MĂRMURÁR, mărmurari, s. m. Meșter care lucrează marmura. – Marmură + suf. -ar.

DOOM

mărmurár s. m., pl. mărmurári

mărmurarii
MĂRMURÁR, mărmurari, s. m. Meșter care lucrează marmura. – Marmură + suf. -ar.

DOOM

mărmurár s. m., pl. mărmurári

mărmurarilor
MĂRMURÁR, mărmurari, s. m. Meșter care lucrează marmura. – Marmură + suf. -ar.

DOOM

mărmurár s. m., pl. mărmurári

mărmurarul
MĂRMURÁR, mărmurari, s. m. Meșter care lucrează marmura. – Marmură + suf. -ar.

DOOM

mărmurár s. m., pl. mărmurári

mărmurarului
MĂRMURÁR, mărmurari, s. m. Meșter care lucrează marmura. – Marmură + suf. -ar.

DOOM

mărmurár s. m., pl. mărmurári

mărmurea
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmureai
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmuream
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmurească
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmureau
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmureați
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmuresc
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmurește
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmurești
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmuri
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmuria
MĂRMURÍU, -ÍE adj. v. marmoreu.

mărmurie
MĂRMURÍU, -ÍE adj. v. marmoreu.

mărmuriei
MĂRMURÍU, -ÍE adj. v. marmoreu.

mărmurii
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmurii
MĂRMURÍU, -ÍE adj. v. marmoreu.

mărmuriii
MĂRMURÍU, -ÍE adj. v. marmoreu.

mărmuriile
MĂRMURÍU, -ÍE adj. v. marmoreu.

mărmuriilor
MĂRMURÍU, -ÍE adj. v. marmoreu.

mărmurim
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmurind
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmurire
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmurire
MĂRMURÍRE, mărmuriri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mărmuri și rezultatul ei. – V. mărmuri.

DOOM

mărmuríre (reg.) s. f., g.-d. art. mărmurírii; pl. mărmuríri

mărmurirea
MĂRMURÍRE, mărmuriri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mărmuri și rezultatul ei. – V. mărmuri.

DOOM

mărmuríre (reg.) s. f., g.-d. art. mărmurírii; pl. mărmuríri

mărmuriri
MĂRMURÍRE, mărmuriri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mărmuri și rezultatul ei. – V. mărmuri.

DOOM

mărmuríre (reg.) s. f., g.-d. art. mărmurírii; pl. mărmuríri

mărmuririi
MĂRMURÍRE, mărmuriri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mărmuri și rezultatul ei. – V. mărmuri.

DOOM

mărmuríre (reg.) s. f., g.-d. art. mărmurírii; pl. mărmuríri

mărmuririle
MĂRMURÍRE, mărmuriri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mărmuri și rezultatul ei. – V. mărmuri.

DOOM

mărmuríre (reg.) s. f., g.-d. art. mărmurírii; pl. mărmuríri

mărmuririlor
MĂRMURÍRE, mărmuriri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mărmuri și rezultatul ei. – V. mărmuri.

DOOM

mărmuríre (reg.) s. f., g.-d. art. mărmurírii; pl. mărmuríri

mărmuriră
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmurirăm
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmurirăți
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmurise
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmurisem
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmuriseră
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmuriserăm
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmuriserăți
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmuriseși
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmuriseți
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmurit
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmurit
MĂRMURÍT, -Ă, mărmuriți, -te, adj. 1. (Înv. și pop.) Lucrat în marmură; sculptat. 2. Fig. Înmărmurit. ♦ (Despre obiecte) Neclintit, nemișcat. – V. mărmuri.

mărmurita
MĂRMURÍT, -Ă, mărmuriți, -te, adj. 1. (Înv. și pop.) Lucrat în marmură; sculptat. 2. Fig. Înmărmurit. ♦ (Despre obiecte) Neclintit, nemișcat. – V. mărmuri.

mărmurite
MĂRMURÍT, -Ă, mărmuriți, -te, adj. 1. (Înv. și pop.) Lucrat în marmură; sculptat. 2. Fig. Înmărmurit. ♦ (Despre obiecte) Neclintit, nemișcat. – V. mărmuri.

mărmuritei
MĂRMURÍT, -Ă, mărmuriți, -te, adj. 1. (Înv. și pop.) Lucrat în marmură; sculptat. 2. Fig. Înmărmurit. ♦ (Despre obiecte) Neclintit, nemișcat. – V. mărmuri.

mărmuritele
MĂRMURÍT, -Ă, mărmuriți, -te, adj. 1. (Înv. și pop.) Lucrat în marmură; sculptat. 2. Fig. Înmărmurit. ♦ (Despre obiecte) Neclintit, nemișcat. – V. mărmuri.

mărmuritelor
MĂRMURÍT, -Ă, mărmuriți, -te, adj. 1. (Înv. și pop.) Lucrat în marmură; sculptat. 2. Fig. Înmărmurit. ♦ (Despre obiecte) Neclintit, nemișcat. – V. mărmuri.

mărmuritul
MĂRMURÍT, -Ă, mărmuriți, -te, adj. 1. (Înv. și pop.) Lucrat în marmură; sculptat. 2. Fig. Înmărmurit. ♦ (Despre obiecte) Neclintit, nemișcat. – V. mărmuri.

mărmuritului
MĂRMURÍT, -Ă, mărmuriți, -te, adj. 1. (Înv. și pop.) Lucrat în marmură; sculptat. 2. Fig. Înmărmurit. ♦ (Despre obiecte) Neclintit, nemișcat. – V. mărmuri.

mărmuriu
MĂRMURÍU, -ÍE adj. v. marmoreu.

mărmuriul
MĂRMURÍU, -ÍE adj. v. marmoreu.

mărmuriului
MĂRMURÍU, -ÍE adj. v. marmoreu.

mărmuriși
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmuriți
MĂRMURÍ, mărmuresc, vb. IV. 1. Tranz. (Reg.) A lucra ceva în marmură. 2. Intranz. Fig. (Înv. și pop.) A înmărmuri, a încremeni (de frică, groază). – Din marmură.

DOOM

mărmurí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărmurésc, imperf. 3 sg. mărmureá; conj. prez. 3 să mărmureáscă

mărmuriți
MĂRMURÍT, -Ă, mărmuriți, -te, adj. 1. (Înv. și pop.) Lucrat în marmură; sculptat. 2. Fig. Înmărmurit. ♦ (Despre obiecte) Neclintit, nemișcat. – V. mărmuri.

mărmuriții
MĂRMURÍT, -Ă, mărmuriți, -te, adj. 1. (Înv. și pop.) Lucrat în marmură; sculptat. 2. Fig. Înmărmurit. ♦ (Despre obiecte) Neclintit, nemișcat. – V. mărmuri.

mărmuriților
MĂRMURÍT, -Ă, mărmuriți, -te, adj. 1. (Înv. și pop.) Lucrat în marmură; sculptat. 2. Fig. Înmărmurit. ♦ (Despre obiecte) Neclintit, nemișcat. – V. mărmuri.

mărnăi
MĂRNĂÍ vb. IV v. mormăi.

măroaia
MĂRÓI, -OÁIE, măroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui mare¹. – Mare + suf. -oi.

DOOM

mărói (reg.) adj. m., pl. mărói; f. sg. și pl. măroáie

măroaie
MĂRÓI, -OÁIE, măroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui mare¹. – Mare + suf. -oi.

DOOM

mărói (reg.) adj. m., pl. mărói; f. sg. și pl. măroáie

măroaiei
MĂRÓI, -OÁIE, măroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui mare¹. – Mare + suf. -oi.

DOOM

mărói (reg.) adj. m., pl. mărói; f. sg. și pl. măroáie

măroaiele
MĂRÓI, -OÁIE, măroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui mare¹. – Mare + suf. -oi.

DOOM

mărói (reg.) adj. m., pl. mărói; f. sg. și pl. măroáie

măroaielor
MĂRÓI, -OÁIE, măroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui mare¹. – Mare + suf. -oi.

DOOM

mărói (reg.) adj. m., pl. mărói; f. sg. și pl. măroáie

măroi
MĂRÓI, -OÁIE, măroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui mare¹. – Mare + suf. -oi.

DOOM

mărói (reg.) adj. m., pl. mărói; f. sg. și pl. măroáie

măroii
MĂRÓI, -OÁIE, măroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui mare¹. – Mare + suf. -oi.

DOOM

mărói (reg.) adj. m., pl. mărói; f. sg. și pl. măroáie

măroilor
MĂRÓI, -OÁIE, măroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui mare¹. – Mare + suf. -oi.

DOOM

mărói (reg.) adj. m., pl. mărói; f. sg. și pl. măroáie

măroiul
MĂRÓI, -OÁIE, măroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui mare¹. – Mare + suf. -oi.

DOOM

mărói (reg.) adj. m., pl. mărói; f. sg. și pl. măroáie

măroiului
MĂRÓI, -OÁIE, măroi, -oaie, adj. (Reg.) Augmentativ al lui mare¹. – Mare + suf. -oi.

DOOM

mărói (reg.) adj. m., pl. mărói; f. sg. și pl. măroáie

mărturia
MĂRTURÍE, mărturii, s. f. 1. Declarație făcută de o persoană pentru a adeveri un lucru sau pentru a-și susține părerile. ♦ Spec. Depoziție făcută de un martor în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Mărturie mincinoasă = infracțiune care constă în fapta unui martor de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe. ◊ Expr. A sta (sau a fi) mărturie = a se afla de față, a fi martor. ♦ (Înv.) Mărturisire a credinței. ♦ (Rar) Martor. 2. Dovadă, atestare; semn, probă, indiciu. 3. (Reg.) Târg săptămânal (fixat în zilele în care oamenii veneau la oraș pentru a depune mărturii 1). – Martur + suf. -ie.

DOOM

mărturíe s. f., art. mărturía, g.-d. art. mărturíei; pl. mărturíi, art. mărturíile

mărturie
MĂRTURÍE, mărturii, s. f. 1. Declarație făcută de o persoană pentru a adeveri un lucru sau pentru a-și susține părerile. ♦ Spec. Depoziție făcută de un martor în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Mărturie mincinoasă = infracțiune care constă în fapta unui martor de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe. ◊ Expr. A sta (sau a fi) mărturie = a se afla de față, a fi martor. ♦ (Înv.) Mărturisire a credinței. ♦ (Rar) Martor. 2. Dovadă, atestare; semn, probă, indiciu. 3. (Reg.) Târg săptămânal (fixat în zilele în care oamenii veneau la oraș pentru a depune mărturii 1). – Martur + suf. -ie.

DOOM

mărturíe s. f., art. mărturía, g.-d. art. mărturíei; pl. mărturíi, art. mărturíile

mărturiei
MĂRTURÍE, mărturii, s. f. 1. Declarație făcută de o persoană pentru a adeveri un lucru sau pentru a-și susține părerile. ♦ Spec. Depoziție făcută de un martor în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Mărturie mincinoasă = infracțiune care constă în fapta unui martor de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe. ◊ Expr. A sta (sau a fi) mărturie = a se afla de față, a fi martor. ♦ (Înv.) Mărturisire a credinței. ♦ (Rar) Martor. 2. Dovadă, atestare; semn, probă, indiciu. 3. (Reg.) Târg săptămânal (fixat în zilele în care oamenii veneau la oraș pentru a depune mărturii 1). – Martur + suf. -ie.

DOOM

mărturíe s. f., art. mărturía, g.-d. art. mărturíei; pl. mărturíi, art. mărturíile

mărturii
MĂRTURÍE, mărturii, s. f. 1. Declarație făcută de o persoană pentru a adeveri un lucru sau pentru a-și susține părerile. ♦ Spec. Depoziție făcută de un martor în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Mărturie mincinoasă = infracțiune care constă în fapta unui martor de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe. ◊ Expr. A sta (sau a fi) mărturie = a se afla de față, a fi martor. ♦ (Înv.) Mărturisire a credinței. ♦ (Rar) Martor. 2. Dovadă, atestare; semn, probă, indiciu. 3. (Reg.) Târg săptămânal (fixat în zilele în care oamenii veneau la oraș pentru a depune mărturii 1). – Martur + suf. -ie.

DOOM

mărturíe s. f., art. mărturía, g.-d. art. mărturíei; pl. mărturíi, art. mărturíile

mărturiile
MĂRTURÍE, mărturii, s. f. 1. Declarație făcută de o persoană pentru a adeveri un lucru sau pentru a-și susține părerile. ♦ Spec. Depoziție făcută de un martor în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Mărturie mincinoasă = infracțiune care constă în fapta unui martor de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe. ◊ Expr. A sta (sau a fi) mărturie = a se afla de față, a fi martor. ♦ (Înv.) Mărturisire a credinței. ♦ (Rar) Martor. 2. Dovadă, atestare; semn, probă, indiciu. 3. (Reg.) Târg săptămânal (fixat în zilele în care oamenii veneau la oraș pentru a depune mărturii 1). – Martur + suf. -ie.

DOOM

mărturíe s. f., art. mărturía, g.-d. art. mărturíei; pl. mărturíi, art. mărturíile

mărturiilor
MĂRTURÍE, mărturii, s. f. 1. Declarație făcută de o persoană pentru a adeveri un lucru sau pentru a-și susține părerile. ♦ Spec. Depoziție făcută de un martor în fața unei instanțe judecătorești. ◊ Mărturie mincinoasă = infracțiune care constă în fapta unui martor de a face afirmații mincinoase sau de a nu spune tot ce știe. ◊ Expr. A sta (sau a fi) mărturie = a se afla de față, a fi martor. ♦ (Înv.) Mărturisire a credinței. ♦ (Rar) Martor. 2. Dovadă, atestare; semn, probă, indiciu. 3. (Reg.) Târg săptămânal (fixat în zilele în care oamenii veneau la oraș pentru a depune mărturii 1). – Martur + suf. -ie.

DOOM

mărturíe s. f., art. mărturía, g.-d. art. mărturíei; pl. mărturíi, art. mărturíile

mărturisania
MĂRTURISÁNIE, mărturisanii, s. f. (Înv.) Spovedanie. – Mărturisi + suf. -anie.

DOOM

mărturisánie (înv.) (-ni-e) s. f., art. mărturisánia (-ni-a), g.-d. art. mărturisániei; pl. mărturisánii, art. mărturisániile (-ni-i-)

mărturisanie
MĂRTURISÁNIE, mărturisanii, s. f. (Înv.) Spovedanie. – Mărturisi + suf. -anie.

DOOM

mărturisánie (înv.) (-ni-e) s. f., art. mărturisánia (-ni-a), g.-d. art. mărturisániei; pl. mărturisánii, art. mărturisániile (-ni-i-)

mărturisaniei
MĂRTURISÁNIE, mărturisanii, s. f. (Înv.) Spovedanie. – Mărturisi + suf. -anie.

DOOM

mărturisánie (înv.) (-ni-e) s. f., art. mărturisánia (-ni-a), g.-d. art. mărturisániei; pl. mărturisánii, art. mărturisániile (-ni-i-)

mărturisanii
MĂRTURISÁNIE, mărturisanii, s. f. (Înv.) Spovedanie. – Mărturisi + suf. -anie.

DOOM

mărturisánie (înv.) (-ni-e) s. f., art. mărturisánia (-ni-a), g.-d. art. mărturisániei; pl. mărturisánii, art. mărturisániile (-ni-i-)

mărturisaniile
MĂRTURISÁNIE, mărturisanii, s. f. (Înv.) Spovedanie. – Mărturisi + suf. -anie.

DOOM

mărturisánie (înv.) (-ni-e) s. f., art. mărturisánia (-ni-a), g.-d. art. mărturisániei; pl. mărturisánii, art. mărturisániile (-ni-i-)

mărturisaniilor
MĂRTURISÁNIE, mărturisanii, s. f. (Înv.) Spovedanie. – Mărturisi + suf. -anie.

DOOM

mărturisánie (înv.) (-ni-e) s. f., art. mărturisánia (-ni-a), g.-d. art. mărturisániei; pl. mărturisánii, art. mărturisániile (-ni-i-)

mărturisea
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturiseai
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturiseam
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisească
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturiseau
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturiseați
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisesc
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisește
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisești
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisi
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisii
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisim
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisind
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisire
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisire
MĂRTURISÍRE, mărturisiri, s. f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susținere. ♦ Spec. Declarație făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre faptele pe care le-a săvârșit. 2. Destăinuire, confidență. 3. Spovedanie. – V. mărturisi.

DOOM

mărturisíre s. f., g.-d. art. mărturisírii; pl. mărturisíri

mărturisirea
MĂRTURISÍRE, mărturisiri, s. f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susținere. ♦ Spec. Declarație făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre faptele pe care le-a săvârșit. 2. Destăinuire, confidență. 3. Spovedanie. – V. mărturisi.

DOOM

mărturisíre s. f., g.-d. art. mărturisírii; pl. mărturisíri

mărturisiri
MĂRTURISÍRE, mărturisiri, s. f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susținere. ♦ Spec. Declarație făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre faptele pe care le-a săvârșit. 2. Destăinuire, confidență. 3. Spovedanie. – V. mărturisi.

DOOM

mărturisíre s. f., g.-d. art. mărturisírii; pl. mărturisíri

mărturisirii
MĂRTURISÍRE, mărturisiri, s. f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susținere. ♦ Spec. Declarație făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre faptele pe care le-a săvârșit. 2. Destăinuire, confidență. 3. Spovedanie. – V. mărturisi.

DOOM

mărturisíre s. f., g.-d. art. mărturisírii; pl. mărturisíri

mărturisirile
MĂRTURISÍRE, mărturisiri, s. f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susținere. ♦ Spec. Declarație făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre faptele pe care le-a săvârșit. 2. Destăinuire, confidență. 3. Spovedanie. – V. mărturisi.

DOOM

mărturisíre s. f., g.-d. art. mărturisírii; pl. mărturisíri

mărturisirilor
MĂRTURISÍRE, mărturisiri, s. f. Faptul de a (se) mărturisi; mărturie. 1. Afirmare, susținere. ♦ Spec. Declarație făcută de o persoană în fața unui organ de jurisdicție sau de urmărire penală despre faptele pe care le-a săvârșit. 2. Destăinuire, confidență. 3. Spovedanie. – V. mărturisi.

DOOM

mărturisíre s. f., g.-d. art. mărturisírii; pl. mărturisíri

mărturisiră
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisirăm
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisirăți
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisise
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisisem
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisiseră
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisiserăm
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisiserăți
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisiseși
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisiseți
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisit
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisit
MĂRTURISÍT, -Ă, mărturisiți, -te, adj. Care este declarat, relatat; care este spus deschis, pe față. – V. mărturisi.

mărturisita
MĂRTURISÍT, -Ă, mărturisiți, -te, adj. Care este declarat, relatat; care este spus deschis, pe față. – V. mărturisi.

mărturisite
MĂRTURISÍT, -Ă, mărturisiți, -te, adj. Care este declarat, relatat; care este spus deschis, pe față. – V. mărturisi.

mărturisitei
MĂRTURISÍT, -Ă, mărturisiți, -te, adj. Care este declarat, relatat; care este spus deschis, pe față. – V. mărturisi.

mărturisitele
MĂRTURISÍT, -Ă, mărturisiți, -te, adj. Care este declarat, relatat; care este spus deschis, pe față. – V. mărturisi.

mărturisitelor
MĂRTURISÍT, -Ă, mărturisiți, -te, adj. Care este declarat, relatat; care este spus deschis, pe față. – V. mărturisi.

mărturisitoare
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitoare
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitoarea
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitoarea
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitoarei
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitoarei
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitoarele
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitoarele
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitoarelor
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitoarelor
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitor
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitor
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitori
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitori
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitorii
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitorii
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitorilor
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitorilor
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitorul
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitorul
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitorului
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitorului
MĂRTURISITÓR, -OÁRE, mărturisitori, -oare, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care arată, susține, probează ceva; spec. persoană care depune o mărturie în fața unei instanțe; martor. ♦ Duhovnic, confesor. 2. Adj. Doveditor, probant. – Mărturisi + suf. -tor.

DOOM

mărturisitór (înv.) adj. m., s. m., pl. mărturisitóri; adj. f. sg. și pl. mărturisitoáre

mărturisitul
MĂRTURISÍT, -Ă, mărturisiți, -te, adj. Care este declarat, relatat; care este spus deschis, pe față. – V. mărturisi.

mărturisitului
MĂRTURISÍT, -Ă, mărturisiți, -te, adj. Care este declarat, relatat; care este spus deschis, pe față. – V. mărturisi.

mărturisiși
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisiți
MĂRTURISÍ, mărturisesc, vb. IV. 1. Tranz. A declara, a relata, a spune, a susține. ♦ Spec. A face o depoziție în fața unei instanțe. ♦ (Înv.) A propovădui, a predica o credință, o învățătură morală. 2. Intranz. și tranz. A dovedi, a adeveri, a proba. 3. Tranz. A recunoaște (ca adevărat); a admite, a accepta. 4. Tranz. A spune deschis, a da pe față, a arăta fără ocol. 5. Tranz. și refl. A (se) destăinui. ♦ Refl. A se spovedi. ♦ Tranz. (Despre duhovnici) A primi spovedania cuiva; a spovedi. – Din sl. marturisati.

DOOM

mărturisí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărturisésc, imperf. 3 sg. mărturiseá; conj. prez. 3 să mărturiseáscă

mărturisiți
MĂRTURISÍT, -Ă, mărturisiți, -te, adj. Care este declarat, relatat; care este spus deschis, pe față. – V. mărturisi.

mărturisiții
MĂRTURISÍT, -Ă, mărturisiți, -te, adj. Care este declarat, relatat; care este spus deschis, pe față. – V. mărturisi.

mărturisiților
MĂRTURISÍT, -Ă, mărturisiți, -te, adj. Care este declarat, relatat; care este spus deschis, pe față. – V. mărturisi.

mărtăcel
MĂRTĂCÉL, mărtăcei, s. m. Diminutiv al lui m a r t a c. Bordeiaș, bordei, bordei, Cu mărtăceii de tei. TEODORESCU, P. P. 331.

mărul
MĂR², mere, s. n. 1. Fruct al mărului¹, de formă rotundă-turtită și de diferite culori. ◊ Expr. (Adverbial) A bate (sau a face, a lăsa) măr (pe cineva) = a bate foarte tare (pe cineva). ◊ Compus: (reg.) măr-gutuie = gutuie. ♦ Mărul discordiei = cauza neînțelegerii sau dușmăniei dintre mai multe persoane. 2. (În sintagma) Mărul lui Adam = proeminență a zgârciului tiroidian, vizibilă la bărbați în partea anterioară a gâtului; nodul gâtului. – Lat. melum.

DOOM

!mólia-mérelor (fluture) (-li-a-) s. f. art., g.-d. art. móliei-mérelor (-li-ei-)

mărul
MĂR¹, meri, s. m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, păroase, cu flori albe-trandafirii și fructe globuloase, comestibile, bogate în vitamine (Malus domestica). ◊ Măr pădureț = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase și fructe mici, astringente (Malus sylvestris). ◊ Expr. De florile mărului = fără rost, degeaba; fără un scop anumit. 2. Compus: mărul-lupului = plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene și fructe tari în formă de pară; remf (Aristolochia clematitis); măr-gutui = gutui. – Lat. melus.

DOOM

măr-gutúi s. m., pl. meri-gutúi

mărului
MĂR², mere, s. n. 1. Fruct al mărului¹, de formă rotundă-turtită și de diferite culori. ◊ Expr. (Adverbial) A bate (sau a face, a lăsa) măr (pe cineva) = a bate foarte tare (pe cineva). ◊ Compus: (reg.) măr-gutuie = gutuie. ♦ Mărul discordiei = cauza neînțelegerii sau dușmăniei dintre mai multe persoane. 2. (În sintagma) Mărul lui Adam = proeminență a zgârciului tiroidian, vizibilă la bărbați în partea anterioară a gâtului; nodul gâtului. – Lat. melum.

DOOM

!mólia-mérelor (fluture) (-li-a-) s. f. art., g.-d. art. móliei-mérelor (-li-ei-)

mărului
MĂR¹, meri, s. m. 1. Pom din familia rozaceelor, cu frunze mari, ovale, păroase, cu flori albe-trandafirii și fructe globuloase, comestibile, bogate în vitamine (Malus domestica). ◊ Măr pădureț = arbore din familia rozaceelor, cu ramuri spinoase și fructe mici, astringente (Malus sylvestris). ◊ Expr. De florile mărului = fără rost, degeaba; fără un scop anumit. 2. Compus: mărul-lupului = plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori galbene și fructe tari în formă de pară; remf (Aristolochia clematitis); măr-gutui = gutui. – Lat. melus.

DOOM

măr-gutúi s. m., pl. meri-gutúi

mărunt
MĂRÚNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare de valoare mică. 3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. 5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [Var.: (pop.) mănúnt, -ă adj.] – Lat. minutus.

DOOM

mărúnt adj. m., pl. mărúnți; f. mărúntă, pl. mărúnte

mărunta
MĂRÚNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare de valoare mică. 3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. 5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [Var.: (pop.) mănúnt, -ă adj.] – Lat. minutus.

DOOM

mărúnt adj. m., pl. mărúnți; f. mărúntă, pl. mărúnte

mărunta
MĂRÚNTA s. f. art. Numele unui dans popular care se joacă cu pași mici. Și-un moșneag juca mărunta Curtenind pe lîng-o babă. EMINESCU, L. P. 148.

măruntaie
MĂRUNTÁIE s. n. pl. 1. Totalitatea organelor interne la animale și la om; viscere, vintre; p. restr. organele interne aflate în cavitatea abdominală. ◊ Expr. A ști toate măruntaiele (din cineva) = a cunoaște gândurile cele mai ascunse (ale cuiva). ♦ Spec. Totalitatea organelor interne comestibile ale animalelor. 2. Fig. Partea cea mai adâncă a unui lucru; fund, adâncime, mijloc. ♦ Interiorul ființei omenești, considerat ca sediu al gândirii, al sentimentelor și al conștiinței. [Pr.: -ta-ie] – Lat. minutalia.

DOOM

măruntáie s. n. pl.

măruntaiele
MĂRUNTÁIE s. n. pl. 1. Totalitatea organelor interne la animale și la om; viscere, vintre; p. restr. organele interne aflate în cavitatea abdominală. ◊ Expr. A ști toate măruntaiele (din cineva) = a cunoaște gândurile cele mai ascunse (ale cuiva). ♦ Spec. Totalitatea organelor interne comestibile ale animalelor. 2. Fig. Partea cea mai adâncă a unui lucru; fund, adâncime, mijloc. ♦ Interiorul ființei omenești, considerat ca sediu al gândirii, al sentimentelor și al conștiinței. [Pr.: -ta-ie] – Lat. minutalia.

DOOM

măruntáie s. n. pl.

măruntaielor
MĂRUNTÁIE s. n. pl. 1. Totalitatea organelor interne la animale și la om; viscere, vintre; p. restr. organele interne aflate în cavitatea abdominală. ◊ Expr. A ști toate măruntaiele (din cineva) = a cunoaște gândurile cele mai ascunse (ale cuiva). ♦ Spec. Totalitatea organelor interne comestibile ale animalelor. 2. Fig. Partea cea mai adâncă a unui lucru; fund, adâncime, mijloc. ♦ Interiorul ființei omenești, considerat ca sediu al gândirii, al sentimentelor și al conștiinței. [Pr.: -ta-ie] – Lat. minutalia.

DOOM

măruntáie s. n. pl.

mărunte
MĂRÚNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare de valoare mică. 3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. 5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [Var.: (pop.) mănúnt, -ă adj.] – Lat. minutus.

DOOM

mărúnt adj. m., pl. mărúnți; f. mărúntă, pl. mărúnte

măruntei
MĂRÚNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare de valoare mică. 3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. 5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [Var.: (pop.) mănúnt, -ă adj.] – Lat. minutus.

DOOM

mărúnt adj. m., pl. mărúnți; f. mărúntă, pl. mărúnte

măruntele
MĂRÚNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare de valoare mică. 3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. 5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [Var.: (pop.) mănúnt, -ă adj.] – Lat. minutus.

DOOM

mărúnt adj. m., pl. mărúnți; f. mărúntă, pl. mărúnte

măruntelor
MĂRÚNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare de valoare mică. 3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. 5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [Var.: (pop.) mănúnt, -ă adj.] – Lat. minutus.

DOOM

mărúnt adj. m., pl. mărúnți; f. mărúntă, pl. mărúnte

măruntul
MĂRÚNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare de valoare mică. 3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. 5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [Var.: (pop.) mănúnt, -ă adj.] – Lat. minutus.

DOOM

mărúnt adj. m., pl. mărúnți; f. mărúntă, pl. mărúnte

măruntului
MĂRÚNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare de valoare mică. 3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. 5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [Var.: (pop.) mănúnt, -ă adj.] – Lat. minutus.

DOOM

mărúnt adj. m., pl. mărúnți; f. mărúntă, pl. mărúnte

mărunțea
MĂRUNȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mărunței, -ele, adj. Diminutiv al lui mărunt. ♦ (Substantivat, m. art.) Dans popular românesc din Bihor, cu mișcare rapidă, executat în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Mărunt + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

mărunțél adj. m., pl. mărunțéi; f. mărunțícă/mărunțeá, pl. mărunțéle

mărunțea
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțeai
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțeam
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțească
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțeau
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțeaua
MĂRUNȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mărunței, -ele, adj. Diminutiv al lui mărunt. ♦ (Substantivat, m. art.) Dans popular românesc din Bihor, cu mișcare rapidă, executat în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Mărunt + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

mărunțél adj. m., pl. mărunțéi; f. mărunțícă/mărunțeá, pl. mărunțéle

mărunțeați
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunței
MĂRUNȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mărunței, -ele, adj. Diminutiv al lui mărunt. ♦ (Substantivat, m. art.) Dans popular românesc din Bihor, cu mișcare rapidă, executat în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Mărunt + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

mărunțél adj. m., pl. mărunțéi; f. mărunțícă/mărunțeá, pl. mărunțéle

mărunțeii
MĂRUNȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mărunței, -ele, adj. Diminutiv al lui mărunt. ♦ (Substantivat, m. art.) Dans popular românesc din Bihor, cu mișcare rapidă, executat în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Mărunt + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

mărunțél adj. m., pl. mărunțéi; f. mărunțícă/mărunțeá, pl. mărunțéle

mărunțeilor
MĂRUNȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mărunței, -ele, adj. Diminutiv al lui mărunt. ♦ (Substantivat, m. art.) Dans popular românesc din Bihor, cu mișcare rapidă, executat în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Mărunt + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

mărunțél adj. m., pl. mărunțéi; f. mărunțícă/mărunțeá, pl. mărunțéle

mărunțel
MĂRUNȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mărunței, -ele, adj. Diminutiv al lui mărunt. ♦ (Substantivat, m. art.) Dans popular românesc din Bihor, cu mișcare rapidă, executat în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Mărunt + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

mărunțél adj. m., pl. mărunțéi; f. mărunțícă/mărunțeá, pl. mărunțéle

mărunțele
MĂRUNȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mărunței, -ele, adj. Diminutiv al lui mărunt. ♦ (Substantivat, m. art.) Dans popular românesc din Bihor, cu mișcare rapidă, executat în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Mărunt + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

mărunțél adj. m., pl. mărunțéi; f. mărunțícă/mărunțeá, pl. mărunțéle

mărunțelei
MĂRUNȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mărunței, -ele, adj. Diminutiv al lui mărunt. ♦ (Substantivat, m. art.) Dans popular românesc din Bihor, cu mișcare rapidă, executat în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Mărunt + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

mărunțél adj. m., pl. mărunțéi; f. mărunțícă/mărunțeá, pl. mărunțéle

mărunțelele
MĂRUNȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mărunței, -ele, adj. Diminutiv al lui mărunt. ♦ (Substantivat, m. art.) Dans popular românesc din Bihor, cu mișcare rapidă, executat în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Mărunt + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

mărunțél adj. m., pl. mărunțéi; f. mărunțícă/mărunțeá, pl. mărunțéle

mărunțelelor
MĂRUNȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mărunței, -ele, adj. Diminutiv al lui mărunt. ♦ (Substantivat, m. art.) Dans popular românesc din Bihor, cu mișcare rapidă, executat în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Mărunt + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

mărunțél adj. m., pl. mărunțéi; f. mărunțícă/mărunțeá, pl. mărunțéle

mărunțelul
MĂRUNȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mărunței, -ele, adj. Diminutiv al lui mărunt. ♦ (Substantivat, m. art.) Dans popular românesc din Bihor, cu mișcare rapidă, executat în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Mărunt + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

mărunțél adj. m., pl. mărunțéi; f. mărunțícă/mărunțeá, pl. mărunțéle

mărunțelului
MĂRUNȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mărunței, -ele, adj. Diminutiv al lui mărunt. ♦ (Substantivat, m. art.) Dans popular românesc din Bihor, cu mișcare rapidă, executat în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Mărunt + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

mărunțél adj. m., pl. mărunțéi; f. mărunțícă/mărunțeá, pl. mărunțéle

mărunțesc
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțește
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțești
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunți
MĂRÚNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare de valoare mică. 3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. 5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [Var.: (pop.) mănúnt, -ă adj.] – Lat. minutus.

DOOM

mărúnt adj. m., pl. mărúnți; f. mărúntă, pl. mărúnte

mărunți
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțica
MĂRUNȚÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mărunței, -ele, adj. Diminutiv al lui mărunt. ♦ (Substantivat, m. art.) Dans popular românesc din Bihor, cu mișcare rapidă, executat în perechi; melodie după care se execută acest dans. – Mărunt + suf. -el, -ea, -ică.

DOOM

mărunțél adj. m., pl. mărunțéi; f. mărunțícă/mărunțeá, pl. mărunțéle

mărunții
MĂRÚNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare de valoare mică. 3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. 5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [Var.: (pop.) mănúnt, -ă adj.] – Lat. minutus.

DOOM

mărúnt adj. m., pl. mărúnți; f. mărúntă, pl. mărúnte

mărunții
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunților
MĂRÚNT, -Ă, mărunți, -te, adj. 1. De dimensiuni, de proporții reduse; (foarte mic). ♦ Cu elemente componente foarte mici; fin. ♦ (Adesea adverbial) Tăiat, sfărâmat, rupt în bucăți de dimensiuni reduse. ♦ (Despre scris) Cu litere foarte mici. ♦ (Despre ploaie, burniță etc.) Cu stropi sau fulgi mici și deși. 2. (Despre bani; adesea substantivat) Cu monede divizionare de valoare mică. 3. De înălțime, de statură mică; scund, mic. ♦ Scurt. 4. (Despre mers) Cu pași mici (și grăbiți). ♦ (Substantivat, f. art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. 5. (Despre ființe) Care este de vârstă fragedă, abia născut sau de câțiva ani; care este nevârstnic. 6. Fig. Care are o importanță, o valoare redusă; mic, neînsemnat. ◊ Expr. Multe și mărunte = lucruri de tot felul. ♦ Care se află pe o treaptă inferioară într-o ierarhie; de rând. 7. Fig. (Despre oameni) Lipsit de înțelegere, de generozitate, care dovedește orizont limitat. [Var.: (pop.) mănúnt, -ă adj.] – Lat. minutus.

DOOM

mărúnt adj. m., pl. mărúnți; f. mărúntă, pl. mărúnte

mărunțim
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțime
MĂRUNȚÍME, mărunțimi, s. f. (Rar) Însușire a ceea ce este mărunt sau neînsemnat; (concr.) ceea ce este de vârstă fragedă, tânăr, nevârstnic. ♦ (Concr.) Lucru fără valoare, neînsemnat. – Mărunt + suf. -ime.

DOOM

mărunțíme (rar) s. f., g.-d. art. mărunțímii; (lucruri neînsemnate) pl. mărunțími

mărunțimea
MĂRUNȚÍME, mărunțimi, s. f. (Rar) Însușire a ceea ce este mărunt sau neînsemnat; (concr.) ceea ce este de vârstă fragedă, tânăr, nevârstnic. ♦ (Concr.) Lucru fără valoare, neînsemnat. – Mărunt + suf. -ime.

DOOM

mărunțíme (rar) s. f., g.-d. art. mărunțímii; (lucruri neînsemnate) pl. mărunțími

mărunțimi
MĂRUNȚÍME, mărunțimi, s. f. (Rar) Însușire a ceea ce este mărunt sau neînsemnat; (concr.) ceea ce este de vârstă fragedă, tânăr, nevârstnic. ♦ (Concr.) Lucru fără valoare, neînsemnat. – Mărunt + suf. -ime.

DOOM

mărunțíme (rar) s. f., g.-d. art. mărunțímii; (lucruri neînsemnate) pl. mărunțími

mărunțimii
MĂRUNȚÍME, mărunțimi, s. f. (Rar) Însușire a ceea ce este mărunt sau neînsemnat; (concr.) ceea ce este de vârstă fragedă, tânăr, nevârstnic. ♦ (Concr.) Lucru fără valoare, neînsemnat. – Mărunt + suf. -ime.

DOOM

mărunțíme (rar) s. f., g.-d. art. mărunțímii; (lucruri neînsemnate) pl. mărunțími

mărunțimile
MĂRUNȚÍME, mărunțimi, s. f. (Rar) Însușire a ceea ce este mărunt sau neînsemnat; (concr.) ceea ce este de vârstă fragedă, tânăr, nevârstnic. ♦ (Concr.) Lucru fără valoare, neînsemnat. – Mărunt + suf. -ime.

DOOM

mărunțíme (rar) s. f., g.-d. art. mărunțímii; (lucruri neînsemnate) pl. mărunțími

mărunțimilor
MĂRUNȚÍME, mărunțimi, s. f. (Rar) Însușire a ceea ce este mărunt sau neînsemnat; (concr.) ceea ce este de vârstă fragedă, tânăr, nevârstnic. ♦ (Concr.) Lucru fără valoare, neînsemnat. – Mărunt + suf. -ime.

DOOM

mărunțíme (rar) s. f., g.-d. art. mărunțímii; (lucruri neînsemnate) pl. mărunțími

mărunțind
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțire
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțire
MĂRUNȚÍRE, mărunțiri, s. f. Acțiunea de a mărunți. – V. mărunți.

DOOM

mărunțíre s. f., g.-d. art. mărunțírii; pl. mărunțíri

mărunțirea
MĂRUNȚÍRE, mărunțiri, s. f. Acțiunea de a mărunți. – V. mărunți.

DOOM

mărunțíre s. f., g.-d. art. mărunțírii; pl. mărunțíri

mărunțiri
MĂRUNȚÍRE, mărunțiri, s. f. Acțiunea de a mărunți. – V. mărunți.

DOOM

mărunțíre s. f., g.-d. art. mărunțírii; pl. mărunțíri

mărunțirii
MĂRUNȚÍRE, mărunțiri, s. f. Acțiunea de a mărunți. – V. mărunți.

DOOM

mărunțíre s. f., g.-d. art. mărunțírii; pl. mărunțíri

mărunțirile
MĂRUNȚÍRE, mărunțiri, s. f. Acțiunea de a mărunți. – V. mărunți.

DOOM

mărunțíre s. f., g.-d. art. mărunțírii; pl. mărunțíri

mărunțirilor
MĂRUNȚÍRE, mărunțiri, s. f. Acțiunea de a mărunți. – V. mărunți.

DOOM

mărunțíre s. f., g.-d. art. mărunțírii; pl. mărunțíri

mărunțiră
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțirăm
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțirăți
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțise
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțisem
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțiseră
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțiserăm
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțiserăți
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțiseși
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțiseți
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțit
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțit
MĂRUNȚÍT s. n. Faptul de a mărunți. – V. mărunți.

DOOM

!mărunțíte (pe ~) loc. adv.

mărunțita
MĂRUNȚÍT s. n. Faptul de a mărunți. – V. mărunți.

DOOM

!mărunțíte (pe ~) loc. adv.

mărunțite
MĂRUNȚÍT s. n. Faptul de a mărunți. – V. mărunți.

DOOM

!mărunțíte (pe ~) loc. adv.

mărunțitei
MĂRUNȚÍT s. n. Faptul de a mărunți. – V. mărunți.

DOOM

!mărunțíte (pe ~) loc. adv.

mărunțitele
MĂRUNȚÍT s. n. Faptul de a mărunți. – V. mărunți.

DOOM

!mărunțíte (pe ~) loc. adv.

mărunțitelor
MĂRUNȚÍT s. n. Faptul de a mărunți. – V. mărunți.

DOOM

!mărunțíte (pe ~) loc. adv.

mărunțitul
MĂRUNȚÍT s. n. Faptul de a mărunți. – V. mărunți.

DOOM

!mărunțíte (pe ~) loc. adv.

mărunțitului
MĂRUNȚÍT s. n. Faptul de a mărunți. – V. mărunți.

DOOM

!mărunțíte (pe ~) loc. adv.

mărunțiș
MĂRUNȚÍȘ, mărunțișuri, s. n. 1. Lucru mărunt, fără valoare; (la pl.) obiecte și materiale accesorii (ace, ață, nasturi etc.); mărunțuș. ♦ Vânat format din animale mici. 2. Fig. (La pl.) Fapte lipsite de importanță; nimicuri, fleacuri. 3. (Cu sens colectiv) Monede (de metal) de valoare mică. 4. (Înv.; în loc. adv.) Cu mărunțișul = în cantitate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. – Mărunt + suf. -iș.

DOOM

mărunțíș s. n., pl. mărunțíșuri

mărunțișa
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișai
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișam
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișar
MĂRUNȚIȘÁR, mărunțișari, s. m. (Înv.) Negustor de mărunțișuri. – Mărunțiș + suf. -ar.

DOOM

mărunțișár (înv.) s. m., pl. mărunțișári

mărunțișare
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișare
MĂRUNȚIȘÁRE, mărunțișări, s. f. (Rar) Acțiunea de a m ă r u n ț i ș a. [Grebla] e foarte necesară... la mărunțișarea... pămîntului. La TDRG.

mărunțișari
MĂRUNȚIȘÁR, mărunțișari, s. m. (Înv.) Negustor de mărunțișuri. – Mărunțiș + suf. -ar.

DOOM

mărunțișár (înv.) s. m., pl. mărunțișári

mărunțișarii
MĂRUNȚIȘÁR, mărunțișari, s. m. (Înv.) Negustor de mărunțișuri. – Mărunțiș + suf. -ar.

DOOM

mărunțișár (înv.) s. m., pl. mărunțișári

mărunțișarilor
MĂRUNȚIȘÁR, mărunțișari, s. m. (Înv.) Negustor de mărunțișuri. – Mărunțiș + suf. -ar.

DOOM

mărunțișár (înv.) s. m., pl. mărunțișári

mărunțișarul
MĂRUNȚIȘÁR, mărunțișari, s. m. (Înv.) Negustor de mărunțișuri. – Mărunțiș + suf. -ar.

DOOM

mărunțișár (înv.) s. m., pl. mărunțișári

mărunțișarului
MĂRUNȚIȘÁR, mărunțișari, s. m. (Înv.) Negustor de mărunțișuri. – Mărunțiș + suf. -ar.

DOOM

mărunțișár (înv.) s. m., pl. mărunțișári

mărunțișară
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișarăm
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișarăți
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișase
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișasem
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișaseră
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișaserăm
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișaserăți
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișaseși
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișaseți
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișat
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișat
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A mărunți. – Din mărunțiș.

mărunțișau
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișași
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișați
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișează
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișez
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișeze
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișezi
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțiși
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțișul
MĂRUNȚÍȘ, mărunțișuri, s. n. 1. Lucru mărunt, fără valoare; (la pl.) obiecte și materiale accesorii (ace, ață, nasturi etc.); mărunțuș. ♦ Vânat format din animale mici. 2. Fig. (La pl.) Fapte lipsite de importanță; nimicuri, fleacuri. 3. (Cu sens colectiv) Monede (de metal) de valoare mică. 4. (Înv.; în loc. adv.) Cu mărunțișul = în cantitate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. – Mărunt + suf. -iș.

DOOM

mărunțíș s. n., pl. mărunțíșuri

mărunțișului
MĂRUNȚÍȘ, mărunțișuri, s. n. 1. Lucru mărunt, fără valoare; (la pl.) obiecte și materiale accesorii (ace, ață, nasturi etc.); mărunțuș. ♦ Vânat format din animale mici. 2. Fig. (La pl.) Fapte lipsite de importanță; nimicuri, fleacuri. 3. (Cu sens colectiv) Monede (de metal) de valoare mică. 4. (Înv.; în loc. adv.) Cu mărunțișul = în cantitate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. – Mărunt + suf. -iș.

DOOM

mărunțíș s. n., pl. mărunțíșuri

mărunțișuri
MĂRUNȚÍȘ, mărunțișuri, s. n. 1. Lucru mărunt, fără valoare; (la pl.) obiecte și materiale accesorii (ace, ață, nasturi etc.); mărunțuș. ♦ Vânat format din animale mici. 2. Fig. (La pl.) Fapte lipsite de importanță; nimicuri, fleacuri. 3. (Cu sens colectiv) Monede (de metal) de valoare mică. 4. (Înv.; în loc. adv.) Cu mărunțișul = în cantitate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. – Mărunt + suf. -iș.

DOOM

mărunțíș s. n., pl. mărunțíșuri

mărunțișurile
MĂRUNȚÍȘ, mărunțișuri, s. n. 1. Lucru mărunt, fără valoare; (la pl.) obiecte și materiale accesorii (ace, ață, nasturi etc.); mărunțuș. ♦ Vânat format din animale mici. 2. Fig. (La pl.) Fapte lipsite de importanță; nimicuri, fleacuri. 3. (Cu sens colectiv) Monede (de metal) de valoare mică. 4. (Înv.; în loc. adv.) Cu mărunțișul = în cantitate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. – Mărunt + suf. -iș.

DOOM

mărunțíș s. n., pl. mărunțíșuri

mărunțișurilor
MĂRUNȚÍȘ, mărunțișuri, s. n. 1. Lucru mărunt, fără valoare; (la pl.) obiecte și materiale accesorii (ace, ață, nasturi etc.); mărunțuș. ♦ Vânat format din animale mici. 2. Fig. (La pl.) Fapte lipsite de importanță; nimicuri, fleacuri. 3. (Cu sens colectiv) Monede (de metal) de valoare mică. 4. (Înv.; în loc. adv.) Cu mărunțișul = în cantitate mică, cu bucata, în detaliu, cu amănuntul. – Mărunt + suf. -iș.

DOOM

mărunțíș s. n., pl. mărunțíșuri

mărunțișând
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțișînd
MĂRUNȚIȘÁ, mărunțișez, vb. I. Tranz. (Rar) A sfărîma, a fărîma; a mărunți.

mărunțiți
MĂRUNȚÍ, mărunțesc, vb. IV. Tranz. A tăia, a fărâmița, a rupe, a împărți, a sfărâma în bucăți mici; a pisa. ◊ Loc. adv. Pe mărunțite = cu mișcări scurte și repezi. – Din mărunt.

DOOM

mărunțí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărunțésc, imperf. 3 sg. mărunțeá; conj. prez. 3 să mărunțeáscă

mărunțiți
MĂRUNȚÍT s. n. Faptul de a mărunți. – V. mărunți.

DOOM

!mărunțíte (pe ~) loc. adv.

mărunțiții
MĂRUNȚÍT s. n. Faptul de a mărunți. – V. mărunți.

DOOM

!mărunțíte (pe ~) loc. adv.

mărunțiților
MĂRUNȚÍT s. n. Faptul de a mărunți. – V. mărunți.

DOOM

!mărunțíte (pe ~) loc. adv.

mărunțuș
MĂRUNȚÚȘ, mărunțușuri, s. n. (Înv. și pop.) Mărunțiș. – Mărunt + suf. -uș.

DOOM

mărunțúș (înv., pop.) s. n., pl. mărunțúșuri

mărunțușul
MĂRUNȚÚȘ, mărunțușuri, s. n. (Înv. și pop.) Mărunțiș. – Mărunt + suf. -uș.

DOOM

mărunțúș (înv., pop.) s. n., pl. mărunțúșuri

mărunțușului
MĂRUNȚÚȘ, mărunțușuri, s. n. (Înv. și pop.) Mărunțiș. – Mărunt + suf. -uș.

DOOM

mărunțúș (înv., pop.) s. n., pl. mărunțúșuri

mărunțușuri
MĂRUNȚÚȘ, mărunțușuri, s. n. (Înv. și pop.) Mărunțiș. – Mărunt + suf. -uș.

DOOM

mărunțúș (înv., pop.) s. n., pl. mărunțúșuri

mărunțușurile
MĂRUNȚÚȘ, mărunțușuri, s. n. (Înv. și pop.) Mărunțiș. – Mărunt + suf. -uș.

DOOM

mărunțúș (înv., pop.) s. n., pl. mărunțúșuri

mărunțușurilor
MĂRUNȚÚȘ, mărunțușuri, s. n. (Înv. și pop.) Mărunțiș. – Mărunt + suf. -uș.

DOOM

mărunțúș (înv., pop.) s. n., pl. mărunțúșuri

măruț
MĂRÚȚ, -Ă, măruți, -e, adj. (Pop.) Mărișor. – Mare¹ + suf. -uț.

DOOM

mărúț (pop.) adj. m., pl. mărúți; f. mărúță, pl. mărúțe

măruța
MĂRÚȚ, -Ă, măruți, -e, adj. (Pop.) Mărișor. – Mare¹ + suf. -uț.

DOOM

mărúț (pop.) adj. m., pl. mărúți; f. mărúță, pl. mărúțe

măruțe
MĂRÚȚ, -Ă, măruți, -e, adj. (Pop.) Mărișor. – Mare¹ + suf. -uț.

DOOM

mărúț (pop.) adj. m., pl. mărúți; f. mărúță, pl. mărúțe

măruței
MĂRÚȚ, -Ă, măruți, -e, adj. (Pop.) Mărișor. – Mare¹ + suf. -uț.

DOOM

mărúț (pop.) adj. m., pl. mărúți; f. mărúță, pl. mărúțe

măruțele
MĂRÚȚ, -Ă, măruți, -e, adj. (Pop.) Mărișor. – Mare¹ + suf. -uț.

DOOM

mărúț (pop.) adj. m., pl. mărúți; f. mărúță, pl. mărúțe

măruțelor
MĂRÚȚ, -Ă, măruți, -e, adj. (Pop.) Mărișor. – Mare¹ + suf. -uț.

DOOM

mărúț (pop.) adj. m., pl. mărúți; f. mărúță, pl. mărúțe

măruți
MĂRÚȚ, -Ă, măruți, -e, adj. (Pop.) Mărișor. – Mare¹ + suf. -uț.

DOOM

mărúț (pop.) adj. m., pl. mărúți; f. mărúță, pl. mărúțe

măruții
MĂRÚȚ, -Ă, măruți, -e, adj. (Pop.) Mărișor. – Mare¹ + suf. -uț.

DOOM

mărúț (pop.) adj. m., pl. mărúți; f. mărúță, pl. mărúțe

măruților
MĂRÚȚ, -Ă, măruți, -e, adj. (Pop.) Mărișor. – Mare¹ + suf. -uț.

DOOM

mărúț (pop.) adj. m., pl. mărúți; f. mărúță, pl. mărúțe

măruțul
MĂRÚȚ, -Ă, măruți, -e, adj. (Pop.) Mărișor. – Mare¹ + suf. -uț.

DOOM

mărúț (pop.) adj. m., pl. mărúți; f. mărúță, pl. mărúțe

măruțului
MĂRÚȚ, -Ă, măruți, -e, adj. (Pop.) Mărișor. – Mare¹ + suf. -uț.

DOOM

mărúț (pop.) adj. m., pl. mărúți; f. mărúță, pl. mărúțe

mărăcin
MĂRĂCÍNE, mărăcini, s. m. Nume generic dat unor plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul țepos al unor asemenea plante; p. restr. ghimpe, țeapă, spin (al acestor plante). ◊ Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu-și găsi astâmpăr. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. ♦ (Mai ales la pl.) Mărăciniș. [Var.: mărăcín s. m., mărăcínă s. f.] – Lat. marrucina.

DOOM

mărăcíne s. m., art. mărăcínele; pl. mărăcíni

mărăcinar
MĂRĂCINÁR, mărăcinari, s. m. Nume dat mai multor păsări călătoare mici, insectivore, cu penajul castaniu-închis și cu gâtul negru, care trăiesc prin mărăcinișuri, în apropierea apelor (Saxicola). – Mărăcine + suf. -ar.

DOOM

mărăcinár s. m., pl. mărăcinári

mărăcinari
MĂRĂCINÁR, mărăcinari, s. m. Nume dat mai multor păsări călătoare mici, insectivore, cu penajul castaniu-închis și cu gâtul negru, care trăiesc prin mărăcinișuri, în apropierea apelor (Saxicola). – Mărăcine + suf. -ar.

DOOM

mărăcinár s. m., pl. mărăcinári

mărăcinarii
MĂRĂCINÁR, mărăcinari, s. m. Nume dat mai multor păsări călătoare mici, insectivore, cu penajul castaniu-închis și cu gâtul negru, care trăiesc prin mărăcinișuri, în apropierea apelor (Saxicola). – Mărăcine + suf. -ar.

DOOM

mărăcinár s. m., pl. mărăcinári

mărăcinarilor
MĂRĂCINÁR, mărăcinari, s. m. Nume dat mai multor păsări călătoare mici, insectivore, cu penajul castaniu-închis și cu gâtul negru, care trăiesc prin mărăcinișuri, în apropierea apelor (Saxicola). – Mărăcine + suf. -ar.

DOOM

mărăcinár s. m., pl. mărăcinári

mărăcinarul
MĂRĂCINÁR, mărăcinari, s. m. Nume dat mai multor păsări călătoare mici, insectivore, cu penajul castaniu-închis și cu gâtul negru, care trăiesc prin mărăcinișuri, în apropierea apelor (Saxicola). – Mărăcine + suf. -ar.

DOOM

mărăcinár s. m., pl. mărăcinári

mărăcinarului
MĂRĂCINÁR, mărăcinari, s. m. Nume dat mai multor păsări călătoare mici, insectivore, cu penajul castaniu-închis și cu gâtul negru, care trăiesc prin mărăcinișuri, în apropierea apelor (Saxicola). – Mărăcine + suf. -ar.

DOOM

mărăcinár s. m., pl. mărăcinári

mărăcinaș
MĂRĂCINÁȘ, mărăcinași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui mărăcine. – Mărăcine + suf. -aș.

DOOM

mărăcináș (rar) s. m., pl. mărăcináși

mărăcinași
MĂRĂCINÁȘ, mărăcinași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui mărăcine. – Mărăcine + suf. -aș.

DOOM

mărăcináș (rar) s. m., pl. mărăcináși

mărăcinașii
MĂRĂCINÁȘ, mărăcinași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui mărăcine. – Mărăcine + suf. -aș.

DOOM

mărăcináș (rar) s. m., pl. mărăcináși

mărăcinașilor
MĂRĂCINÁȘ, mărăcinași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui mărăcine. – Mărăcine + suf. -aș.

DOOM

mărăcináș (rar) s. m., pl. mărăcináși

mărăcinașul
MĂRĂCINÁȘ, mărăcinași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui mărăcine. – Mărăcine + suf. -aș.

DOOM

mărăcináș (rar) s. m., pl. mărăcináși

mărăcinașului
MĂRĂCINÁȘ, mărăcinași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui mărăcine. – Mărăcine + suf. -aș.

DOOM

mărăcináș (rar) s. m., pl. mărăcináși

mărăcine
MĂRĂCÍNE, mărăcini, s. m. Nume generic dat unor plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul țepos al unor asemenea plante; p. restr. ghimpe, țeapă, spin (al acestor plante). ◊ Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu-și găsi astâmpăr. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. ♦ (Mai ales la pl.) Mărăciniș. [Var.: mărăcín s. m., mărăcínă s. f.] – Lat. marrucina.

DOOM

mărăcíne s. m., art. mărăcínele; pl. mărăcíni

mărăcinele
MĂRĂCÍNE, mărăcini, s. m. Nume generic dat unor plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul țepos al unor asemenea plante; p. restr. ghimpe, țeapă, spin (al acestor plante). ◊ Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu-și găsi astâmpăr. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. ♦ (Mai ales la pl.) Mărăciniș. [Var.: mărăcín s. m., mărăcínă s. f.] – Lat. marrucina.

DOOM

mărăcíne s. m., art. mărăcínele; pl. mărăcíni

mărăcinelui
MĂRĂCÍNE, mărăcini, s. m. Nume generic dat unor plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul țepos al unor asemenea plante; p. restr. ghimpe, țeapă, spin (al acestor plante). ◊ Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu-și găsi astâmpăr. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. ♦ (Mai ales la pl.) Mărăciniș. [Var.: mărăcín s. m., mărăcínă s. f.] – Lat. marrucina.

DOOM

mărăcíne s. m., art. mărăcínele; pl. mărăcíni

mărăcinet
MĂRĂCINÉT, mărăcineturi, s. n. (Rar) Mărăciniș. – Mărăcine + suf. -et.

DOOM

mărăcinét (rar) s. n., pl. mărăcinéturi

mărăcinetul
MĂRĂCINÉT, mărăcineturi, s. n. (Rar) Mărăciniș. – Mărăcine + suf. -et.

DOOM

mărăcinét (rar) s. n., pl. mărăcinéturi

mărăcinetului
MĂRĂCINÉT, mărăcineturi, s. n. (Rar) Mărăciniș. – Mărăcine + suf. -et.

DOOM

mărăcinét (rar) s. n., pl. mărăcinéturi

mărăcineturi
MĂRĂCINÉT, mărăcineturi, s. n. (Rar) Mărăciniș. – Mărăcine + suf. -et.

DOOM

mărăcinét (rar) s. n., pl. mărăcinéturi

mărăcineturile
MĂRĂCINÉT, mărăcineturi, s. n. (Rar) Mărăciniș. – Mărăcine + suf. -et.

DOOM

mărăcinét (rar) s. n., pl. mărăcinéturi

mărăcineturilor
MĂRĂCINÉT, mărăcineturi, s. n. (Rar) Mărăciniș. – Mărăcine + suf. -et.

DOOM

mărăcinét (rar) s. n., pl. mărăcinéturi

mărăcini
MĂRĂCÍNE, mărăcini, s. m. Nume generic dat unor plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul țepos al unor asemenea plante; p. restr. ghimpe, țeapă, spin (al acestor plante). ◊ Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu-și găsi astâmpăr. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. ♦ (Mai ales la pl.) Mărăciniș. [Var.: mărăcín s. m., mărăcínă s. f.] – Lat. marrucina.

DOOM

mărăcíne s. m., art. mărăcínele; pl. mărăcíni

mărăcinii
MĂRĂCÍNE, mărăcini, s. m. Nume generic dat unor plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul țepos al unor asemenea plante; p. restr. ghimpe, țeapă, spin (al acestor plante). ◊ Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu-și găsi astâmpăr. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. ♦ (Mai ales la pl.) Mărăciniș. [Var.: mărăcín s. m., mărăcínă s. f.] – Lat. marrucina.

DOOM

mărăcíne s. m., art. mărăcínele; pl. mărăcíni

mărăcinilor
MĂRĂCÍNE, mărăcini, s. m. Nume generic dat unor plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul țepos al unor asemenea plante; p. restr. ghimpe, țeapă, spin (al acestor plante). ◊ Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu-și găsi astâmpăr. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. ♦ (Mai ales la pl.) Mărăciniș. [Var.: mărăcín s. m., mărăcínă s. f.] – Lat. marrucina.

DOOM

mărăcíne s. m., art. mărăcínele; pl. mărăcíni

mărăcinit
MĂRĂCINÍT, -Ă, mărăciniți, -te, adj. Mărăcinos. – Din mărăcine.

DOOM

mărăcinít (rar) adj. m., pl. mărăciníți; f. mărăcinítă, pl. mărăciníte

mărăcinita
MĂRĂCINÍT, -Ă, mărăciniți, -te, adj. Mărăcinos. – Din mărăcine.

DOOM

mărăcinít (rar) adj. m., pl. mărăciníți; f. mărăcinítă, pl. mărăciníte

mărăcinite
MĂRĂCINÍT, -Ă, mărăciniți, -te, adj. Mărăcinos. – Din mărăcine.

DOOM

mărăcinít (rar) adj. m., pl. mărăciníți; f. mărăcinítă, pl. mărăciníte

mărăcinitei
MĂRĂCINÍT, -Ă, mărăciniți, -te, adj. Mărăcinos. – Din mărăcine.

DOOM

mărăcinít (rar) adj. m., pl. mărăciníți; f. mărăcinítă, pl. mărăciníte

mărăcinitele
MĂRĂCINÍT, -Ă, mărăciniți, -te, adj. Mărăcinos. – Din mărăcine.

DOOM

mărăcinít (rar) adj. m., pl. mărăciníți; f. mărăcinítă, pl. mărăciníte

mărăcinitelor
MĂRĂCINÍT, -Ă, mărăciniți, -te, adj. Mărăcinos. – Din mărăcine.

DOOM

mărăcinít (rar) adj. m., pl. mărăciníți; f. mărăcinítă, pl. mărăciníte

mărăcinitul
MĂRĂCINÍT, -Ă, mărăciniți, -te, adj. Mărăcinos. – Din mărăcine.

DOOM

mărăcinít (rar) adj. m., pl. mărăciníți; f. mărăcinítă, pl. mărăciníte

mărăcinitului
MĂRĂCINÍT, -Ă, mărăciniți, -te, adj. Mărăcinos. – Din mărăcine.

DOOM

mărăcinít (rar) adj. m., pl. mărăciníți; f. mărăcinítă, pl. mărăciníte

mărăciniș
MĂRĂCINÍȘ, mărăcinișuri, s. n. Desiș de mărăcini, loc acoperit cu mărăcini; mărăcinet. – Mărăcine + suf. -iș.

DOOM

mărăciníș s. n., pl. mărăciníșuri

mărăcinișul
MĂRĂCINÍȘ, mărăcinișuri, s. n. Desiș de mărăcini, loc acoperit cu mărăcini; mărăcinet. – Mărăcine + suf. -iș.

DOOM

mărăciníș s. n., pl. mărăciníșuri

mărăcinișului
MĂRĂCINÍȘ, mărăcinișuri, s. n. Desiș de mărăcini, loc acoperit cu mărăcini; mărăcinet. – Mărăcine + suf. -iș.

DOOM

mărăciníș s. n., pl. mărăciníșuri

mărăcinișuri
MĂRĂCINÍȘ, mărăcinișuri, s. n. Desiș de mărăcini, loc acoperit cu mărăcini; mărăcinet. – Mărăcine + suf. -iș.

DOOM

mărăciníș s. n., pl. mărăciníșuri

mărăcinișurile
MĂRĂCINÍȘ, mărăcinișuri, s. n. Desiș de mărăcini, loc acoperit cu mărăcini; mărăcinet. – Mărăcine + suf. -iș.

DOOM

mărăciníș s. n., pl. mărăciníșuri

mărăcinișurilor
MĂRĂCINÍȘ, mărăcinișuri, s. n. Desiș de mărăcini, loc acoperit cu mărăcini; mărăcinet. – Mărăcine + suf. -iș.

DOOM

mărăciníș s. n., pl. mărăciníșuri

mărăciniți
MĂRĂCINÍT, -Ă, mărăciniți, -te, adj. Mărăcinos. – Din mărăcine.

DOOM

mărăcinít (rar) adj. m., pl. mărăciníți; f. mărăcinítă, pl. mărăciníte

mărăciniții
MĂRĂCINÍT, -Ă, mărăciniți, -te, adj. Mărăcinos. – Din mărăcine.

DOOM

mărăcinít (rar) adj. m., pl. mărăciníți; f. mărăcinítă, pl. mărăciníte

mărăciniților
MĂRĂCINÍT, -Ă, mărăciniți, -te, adj. Mărăcinos. – Din mărăcine.

DOOM

mărăcinít (rar) adj. m., pl. mărăciníți; f. mărăcinítă, pl. mărăciníte

mărăcinoasa
MĂRĂCINÓS, -OÁSĂ, mărăcinoși, -oase, adj. Plin de mărăcini, mărăcinit, spinos, ghimpos. – Mărăcine + suf. -os.

DOOM

mărăcinós adj. m., pl. mărăcinóși; f. mărăcinoásă, pl. mărăcinoáse

mărăcinoase
MĂRĂCINÓS, -OÁSĂ, mărăcinoși, -oase, adj. Plin de mărăcini, mărăcinit, spinos, ghimpos. – Mărăcine + suf. -os.

DOOM

mărăcinós adj. m., pl. mărăcinóși; f. mărăcinoásă, pl. mărăcinoáse

mărăcinoasei
MĂRĂCINÓS, -OÁSĂ, mărăcinoși, -oase, adj. Plin de mărăcini, mărăcinit, spinos, ghimpos. – Mărăcine + suf. -os.

DOOM

mărăcinós adj. m., pl. mărăcinóși; f. mărăcinoásă, pl. mărăcinoáse

mărăcinoasele
MĂRĂCINÓS, -OÁSĂ, mărăcinoși, -oase, adj. Plin de mărăcini, mărăcinit, spinos, ghimpos. – Mărăcine + suf. -os.

DOOM

mărăcinós adj. m., pl. mărăcinóși; f. mărăcinoásă, pl. mărăcinoáse

mărăcinoaselor
MĂRĂCINÓS, -OÁSĂ, mărăcinoși, -oase, adj. Plin de mărăcini, mărăcinit, spinos, ghimpos. – Mărăcine + suf. -os.

DOOM

mărăcinós adj. m., pl. mărăcinóși; f. mărăcinoásă, pl. mărăcinoáse

mărăcinos
MĂRĂCINÓS, -OÁSĂ, mărăcinoși, -oase, adj. Plin de mărăcini, mărăcinit, spinos, ghimpos. – Mărăcine + suf. -os.

DOOM

mărăcinós adj. m., pl. mărăcinóși; f. mărăcinoásă, pl. mărăcinoáse

mărăcinosul
MĂRĂCINÓS, -OÁSĂ, mărăcinoși, -oase, adj. Plin de mărăcini, mărăcinit, spinos, ghimpos. – Mărăcine + suf. -os.

DOOM

mărăcinós adj. m., pl. mărăcinóși; f. mărăcinoásă, pl. mărăcinoáse

mărăcinosului
MĂRĂCINÓS, -OÁSĂ, mărăcinoși, -oase, adj. Plin de mărăcini, mărăcinit, spinos, ghimpos. – Mărăcine + suf. -os.

DOOM

mărăcinós adj. m., pl. mărăcinóși; f. mărăcinoásă, pl. mărăcinoáse

mărăcinoși
MĂRĂCINÓS, -OÁSĂ, mărăcinoși, -oase, adj. Plin de mărăcini, mărăcinit, spinos, ghimpos. – Mărăcine + suf. -os.

DOOM

mărăcinós adj. m., pl. mărăcinóși; f. mărăcinoásă, pl. mărăcinoáse

mărăcinoșii
MĂRĂCINÓS, -OÁSĂ, mărăcinoși, -oase, adj. Plin de mărăcini, mărăcinit, spinos, ghimpos. – Mărăcine + suf. -os.

DOOM

mărăcinós adj. m., pl. mărăcinóși; f. mărăcinoásă, pl. mărăcinoáse

mărăcinoșilor
MĂRĂCINÓS, -OÁSĂ, mărăcinoși, -oase, adj. Plin de mărăcini, mărăcinit, spinos, ghimpos. – Mărăcine + suf. -os.

DOOM

mărăcinós adj. m., pl. mărăcinóși; f. mărăcinoásă, pl. mărăcinoáse

mărăcină
MĂRĂCÍNE, mărăcini, s. m. Nume generic dat unor plante a căror tulpină este acoperită cu spini; fructul țepos al unor asemenea plante; p. restr. ghimpe, țeapă, spin (al acestor plante). ◊ Expr. A sta (ca) pe mărăcini = a fi nerăbdător, a nu-și găsi astâmpăr. A trăi ca pe mărăcini = a trăi rău. ♦ (Mai ales la pl.) Mărăciniș. [Var.: mărăcín s. m., mărăcínă s. f.] – Lat. marrucina.

DOOM

mărăcíne s. m., art. mărăcínele; pl. mărăcíni

mărăciune
MĂRĂCIÚNE s. m. v. mărăcine.

mărămioara
MĂRĂMIOÁRĂ, mărămioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui maramă; mărămuță. – Maramă + suf. -ioară.

DOOM

mărămioáră (rar) (-mioa-) s. f., g.-d. art. mărămioárei; pl. mărămioáre

mărămioare
MĂRĂMIOÁRĂ, mărămioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui maramă; mărămuță. – Maramă + suf. -ioară.

DOOM

mărămioáră (rar) (-mioa-) s. f., g.-d. art. mărămioárei; pl. mărămioáre

mărămioarei
MĂRĂMIOÁRĂ, mărămioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui maramă; mărămuță. – Maramă + suf. -ioară.

DOOM

mărămioáră (rar) (-mioa-) s. f., g.-d. art. mărămioárei; pl. mărămioáre

mărămioarele
MĂRĂMIOÁRĂ, mărămioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui maramă; mărămuță. – Maramă + suf. -ioară.

DOOM

mărămioáră (rar) (-mioa-) s. f., g.-d. art. mărămioárei; pl. mărămioáre

mărămioarelor
MĂRĂMIOÁRĂ, mărămioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui maramă; mărămuță. – Maramă + suf. -ioară.

DOOM

mărămioáră (rar) (-mioa-) s. f., g.-d. art. mărămioárei; pl. mărămioáre

mărămuța
MĂRĂMÚȚĂ, mărămuțe, s. f. (Rar) Mărămioară. – Maramă + suf. -uță.

DOOM

mărămúță (rar) s. f., g.-d. art. mărămúței; pl. mărămúțe

mărămuțe
MĂRĂMÚȚĂ, mărămuțe, s. f. (Rar) Mărămioară. – Maramă + suf. -uță.

DOOM

mărămúță (rar) s. f., g.-d. art. mărămúței; pl. mărămúțe

mărămuței
MĂRĂMÚȚĂ, mărămuțe, s. f. (Rar) Mărămioară. – Maramă + suf. -uță.

DOOM

mărămúță (rar) s. f., g.-d. art. mărămúței; pl. mărămúțe

mărămuțele
MĂRĂMÚȚĂ, mărămuțe, s. f. (Rar) Mărămioară. – Maramă + suf. -uță.

DOOM

mărămúță (rar) s. f., g.-d. art. mărămúței; pl. mărămúțe

mărămuțelor
MĂRĂMÚȚĂ, mărămuțe, s. f. (Rar) Mărămioară. – Maramă + suf. -uță.

DOOM

mărămúță (rar) s. f., g.-d. art. mărămúței; pl. mărămúțe

mărăraș
MĂRĂRÁȘ s. m. 1. Diminutiv al lui mărar. 2. Plantă erbacee acvatică din familia umbeliferelor, cu tulpina ramificată și cu flori albe, foarte asemănătoare cu mărarul; chimion-de-apă (sau -de-baltă) (Oenanthe aquatica). – Mărar + suf. -aș.

DOOM

mărăráș s. m.

mărărașul
MĂRĂRÁȘ s. m. 1. Diminutiv al lui mărar. 2. Plantă erbacee acvatică din familia umbeliferelor, cu tulpina ramificată și cu flori albe, foarte asemănătoare cu mărarul; chimion-de-apă (sau -de-baltă) (Oenanthe aquatica). – Mărar + suf. -aș.

DOOM

mărăráș s. m.

mărărașului
MĂRĂRÁȘ s. m. 1. Diminutiv al lui mărar. 2. Plantă erbacee acvatică din familia umbeliferelor, cu tulpina ramificată și cu flori albe, foarte asemănătoare cu mărarul; chimion-de-apă (sau -de-baltă) (Oenanthe aquatica). – Mărar + suf. -aș.

DOOM

mărăráș s. m.

mărăsin
MĂRĂSÍN s. n. (Transilv.) Semn rău, piază-rea. Ieșirea înainte cu gol e mărăsin. La CADE.

mărșui
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuia
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuiai
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuiam
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuiască
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuiau
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuiați
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuiesc
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuiește
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuiești
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuii
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuim
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuind
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuire
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuire
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

mărșuiră
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuirăm
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuirăți
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuise
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuisem
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuiseră
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuiserăm
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuiserăți
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuiseși
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuiseți
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuit
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuiși
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșuiți
MĂRȘUÍ, mărșuiesc, vb. IV. Intranz. A mărșălui. – Marș + suf. -ui.

DOOM

mărșuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșuiésc, imperf. 3 sg. mărșuiá; conj. prez. 3 să mărșuiáscă

mărșălui
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluia
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluiai
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluiam
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluiască
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluiau
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluiați
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluiesc
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluiește
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluiești
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluii
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluim
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluind
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluire
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluire
MĂRȘĂLUÍRE, mărșăluiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a mărșălui. – V. mărșălui.

DOOM

mărșăluíre s. f., g.-d. art. mărșăluírii; pl. mărșăluíri

mărșăluirea
MĂRȘĂLUÍRE, mărșăluiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a mărșălui. – V. mărșălui.

DOOM

mărșăluíre s. f., g.-d. art. mărșăluírii; pl. mărșăluíri

mărșăluiri
MĂRȘĂLUÍRE, mărșăluiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a mărșălui. – V. mărșălui.

DOOM

mărșăluíre s. f., g.-d. art. mărșăluírii; pl. mărșăluíri

mărșăluirii
MĂRȘĂLUÍRE, mărșăluiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a mărșălui. – V. mărșălui.

DOOM

mărșăluíre s. f., g.-d. art. mărșăluírii; pl. mărșăluíri

mărșăluirile
MĂRȘĂLUÍRE, mărșăluiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a mărșălui. – V. mărșălui.

DOOM

mărșăluíre s. f., g.-d. art. mărșăluírii; pl. mărșăluíri

mărșăluirilor
MĂRȘĂLUÍRE, mărșăluiri, s. f. (Înv.) Acțiunea de a mărșălui. – V. mărșălui.

DOOM

mărșăluíre s. f., g.-d. art. mărșăluírii; pl. mărșăluíri

mărșăluiră
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluirăm
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluirăți
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluise
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluisem
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluiseră
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluiserăm
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluiserăți
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluiseși
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluiseți
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluit
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluitoare
MĂRȘĂLUITÓR, mărșăluitori, s. m. Atlet specializat în proba sportivă de marș. [Pr.: -lu-i-] – Mărșălui + suf. -tor.

DOOM

mărșăluitór (-lu-i-) s. m., pl. mărșăluitóri

mărșăluitoarea
MĂRȘĂLUITÓR, mărșăluitori, s. m. Atlet specializat în proba sportivă de marș. [Pr.: -lu-i-] – Mărșălui + suf. -tor.

DOOM

mărșăluitór (-lu-i-) s. m., pl. mărșăluitóri

mărșăluitoarei
MĂRȘĂLUITÓR, mărșăluitori, s. m. Atlet specializat în proba sportivă de marș. [Pr.: -lu-i-] – Mărșălui + suf. -tor.

DOOM

mărșăluitór (-lu-i-) s. m., pl. mărșăluitóri

mărșăluitoarele
MĂRȘĂLUITÓR, mărșăluitori, s. m. Atlet specializat în proba sportivă de marș. [Pr.: -lu-i-] – Mărșălui + suf. -tor.

DOOM

mărșăluitór (-lu-i-) s. m., pl. mărșăluitóri

mărșăluitoarelor
MĂRȘĂLUITÓR, mărșăluitori, s. m. Atlet specializat în proba sportivă de marș. [Pr.: -lu-i-] – Mărșălui + suf. -tor.

DOOM

mărșăluitór (-lu-i-) s. m., pl. mărșăluitóri

mărșăluitor
MĂRȘĂLUITÓR, mărșăluitori, s. m. Atlet specializat în proba sportivă de marș. [Pr.: -lu-i-] – Mărșălui + suf. -tor.

DOOM

mărșăluitór (-lu-i-) s. m., pl. mărșăluitóri

mărșăluitori
MĂRȘĂLUITÓR, mărșăluitori, s. m. Atlet specializat în proba sportivă de marș. [Pr.: -lu-i-] – Mărșălui + suf. -tor.

DOOM

mărșăluitór (-lu-i-) s. m., pl. mărșăluitóri

mărșăluitorii
MĂRȘĂLUITÓR, mărșăluitori, s. m. Atlet specializat în proba sportivă de marș. [Pr.: -lu-i-] – Mărșălui + suf. -tor.

DOOM

mărșăluitór (-lu-i-) s. m., pl. mărșăluitóri

mărșăluitorilor
MĂRȘĂLUITÓR, mărșăluitori, s. m. Atlet specializat în proba sportivă de marș. [Pr.: -lu-i-] – Mărșălui + suf. -tor.

DOOM

mărșăluitór (-lu-i-) s. m., pl. mărșăluitóri

mărșăluitorul
MĂRȘĂLUITÓR, mărșăluitori, s. m. Atlet specializat în proba sportivă de marș. [Pr.: -lu-i-] – Mărșălui + suf. -tor.

DOOM

mărșăluitór (-lu-i-) s. m., pl. mărșăluitóri

mărșăluitorului
MĂRȘĂLUITÓR, mărșăluitori, s. m. Atlet specializat în proba sportivă de marș. [Pr.: -lu-i-] – Mărșălui + suf. -tor.

DOOM

mărșăluitór (-lu-i-) s. m., pl. mărșăluitóri

mărșăluiși
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărșăluiți
MĂRȘĂLUÍ, mărșăluiesc, vb. IV. Intranz. A se deplasa în marș; a mărșui. ♦ (Fam.) A face un drum lung, obositor. – Marș + suf. -ălui.

DOOM

mărșăluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mărșăluiésc, imperf. 3 sg. mărșăluiá; conj. prez. 3 să mărșăluiáscă

mărțișor
MĂRȚIȘÓR, (1) mărțișoare, s. n., (3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț². 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț² + suf. -ișor.

DOOM

mărțișór² (plantă) s. m., pl. mărțișóri

mărțișor
MĂRȚIȘÓR, (1) mărțișoare, s. n., (3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț². 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț² + suf. -ișor.

DOOM

mărțișór³ (obiect) s. n., pl. mărțișoáre

mărțișori
MĂRȚIȘÓR, (1) mărțișoare, s. n., (3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț². 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț² + suf. -ișor.

DOOM

mărțișór² (plantă) s. m., pl. mărțișóri

mărțișorii
MĂRȚIȘÓR, (1) mărțișoare, s. n., (3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț². 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț² + suf. -ișor.

DOOM

mărțișór² (plantă) s. m., pl. mărțișóri

mărțișorilor
MĂRȚIȘÓR, (1) mărțișoare, s. n., (3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț². 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț² + suf. -ișor.

DOOM

mărțișór² (plantă) s. m., pl. mărțișóri

mărțișorul
MĂRȚIȘÓR, (1) mărțișoare, s. n., (3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț². 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț² + suf. -ișor.

DOOM

mărțișór² (plantă) s. m., pl. mărțișóri

mărțișorului
MĂRȚIȘÓR, (1) mărțișoare, s. n., (3, 4) mărțișori, s. m. 1. S. n. Mic obiect de podoabă legat de un fir împletit, roșu cu alb, care se oferă în dar ca semn al sosirii primăverii, mai ales femeilor și fetelor, la 1 martie; marț². 2. S. m. (Pop.) Martie. 3. S. m. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu frunzele crestate adânc și cu flori galbene (Geum montanum). 4. S. m. (Bot., reg.) Ament (de salcie, de răchită etc.). – Marț² + suf. -ișor.

DOOM

mărțișór² (plantă) s. m., pl. mărțișóri

mărțâna
MĂRȚẤNĂ, mărțâne, s. f. (Pop.) Iapă slabă, bătrână; mârțoagă, gloabă. ♦ (Reg.) Epitet injurios dat unei femei de moravuri ușoare. – Din bg. mărcina.

DOOM

mărțấnă (pop.) s. f., g.-d. art. mărțấnei; pl. mărțấne

mărțâne
MĂRȚẤNĂ, mărțâne, s. f. (Pop.) Iapă slabă, bătrână; mârțoagă, gloabă. ♦ (Reg.) Epitet injurios dat unei femei de moravuri ușoare. – Din bg. mărcina.

DOOM

mărțấnă (pop.) s. f., g.-d. art. mărțấnei; pl. mărțấne

mărțânei
MĂRȚẤNĂ, mărțâne, s. f. (Pop.) Iapă slabă, bătrână; mârțoagă, gloabă. ♦ (Reg.) Epitet injurios dat unei femei de moravuri ușoare. – Din bg. mărcina.

DOOM

mărțấnă (pop.) s. f., g.-d. art. mărțấnei; pl. mărțấne

mărțânele
MĂRȚẤNĂ, mărțâne, s. f. (Pop.) Iapă slabă, bătrână; mârțoagă, gloabă. ♦ (Reg.) Epitet injurios dat unei femei de moravuri ușoare. – Din bg. mărcina.

DOOM

mărțấnă (pop.) s. f., g.-d. art. mărțấnei; pl. mărțấne

mărțânelor
MĂRȚẤNĂ, mărțâne, s. f. (Pop.) Iapă slabă, bătrână; mârțoagă, gloabă. ♦ (Reg.) Epitet injurios dat unei femei de moravuri ușoare. – Din bg. mărcina.

DOOM

mărțấnă (pop.) s. f., g.-d. art. mărțấnei; pl. mărțấne

mărțîna
MĂRȚẤNĂ, mărțâne, s. f. (Pop.) Iapă slabă, bătrână; mârțoagă, gloabă. ♦ (Reg.) Epitet injurios dat unei femei de moravuri ușoare. – Din bg. mărcina.

DOOM

mărțấnă (pop.) s. f., g.-d. art. mărțấnei; pl. mărțấne

mărțîne
MĂRȚẤNĂ, mărțâne, s. f. (Pop.) Iapă slabă, bătrână; mârțoagă, gloabă. ♦ (Reg.) Epitet injurios dat unei femei de moravuri ușoare. – Din bg. mărcina.

DOOM

mărțấnă (pop.) s. f., g.-d. art. mărțấnei; pl. mărțấne

mărțînei
MĂRȚẤNĂ, mărțâne, s. f. (Pop.) Iapă slabă, bătrână; mârțoagă, gloabă. ♦ (Reg.) Epitet injurios dat unei femei de moravuri ușoare. – Din bg. mărcina.

DOOM

mărțấnă (pop.) s. f., g.-d. art. mărțấnei; pl. mărțấne

mărțînele
MĂRȚẤNĂ, mărțâne, s. f. (Pop.) Iapă slabă, bătrână; mârțoagă, gloabă. ♦ (Reg.) Epitet injurios dat unei femei de moravuri ușoare. – Din bg. mărcina.

DOOM

mărțấnă (pop.) s. f., g.-d. art. mărțấnei; pl. mărțấne

mărțînelor
MĂRȚẤNĂ, mărțâne, s. f. (Pop.) Iapă slabă, bătrână; mârțoagă, gloabă. ♦ (Reg.) Epitet injurios dat unei femei de moravuri ușoare. – Din bg. mărcina.

DOOM

mărțấnă (pop.) s. f., g.-d. art. mărțấnei; pl. mărțấne

măsai
MĂSÁI, măsaie, s. n. (Reg.) Față de masă. ♦ Șervet, prosop; spec. ștergar pentru împodobit pereții în casele țărănești. – Masă² + suf. -ai.

DOOM

măsái (reg.) s. n., pl. măsáie

măsai
MĂSÁI, măsaiuri, s. n. (Regional) Față de masă. N-ai nici măsai pe masă. HODOȘ, P. P. 191.

măsaie
MĂSÁI, măsaie, s. n. (Reg.) Față de masă. ♦ Șervet, prosop; spec. ștergar pentru împodobit pereții în casele țărănești. – Masă² + suf. -ai.

DOOM

măsái (reg.) s. n., pl. măsáie

măsaiele
MĂSÁI, măsaie, s. n. (Reg.) Față de masă. ♦ Șervet, prosop; spec. ștergar pentru împodobit pereții în casele țărănești. – Masă² + suf. -ai.

DOOM

măsái (reg.) s. n., pl. măsáie

măsaielor
MĂSÁI, măsaie, s. n. (Reg.) Față de masă. ♦ Șervet, prosop; spec. ștergar pentru împodobit pereții în casele țărănești. – Masă² + suf. -ai.

DOOM

măsái (reg.) s. n., pl. măsáie

măsaiul
MĂSÁI, măsaie, s. n. (Reg.) Față de masă. ♦ Șervet, prosop; spec. ștergar pentru împodobit pereții în casele țărănești. – Masă² + suf. -ai.

DOOM

măsái (reg.) s. n., pl. măsáie

măsaiului
MĂSÁI, măsaie, s. n. (Reg.) Față de masă. ♦ Șervet, prosop; spec. ștergar pentru împodobit pereții în casele țărănești. – Masă² + suf. -ai.

DOOM

măsái (reg.) s. n., pl. măsáie

măsar
MĂSÁR, (1) măsari, s. m., (2) măsare, s. n. (Reg.) 1. S. m. Tâmplar, dulgher. 2. S. n. Față de masă. – Masă² + suf. -ar.

măsar
MĂSÁR, (1) măsari, s. m., (2) măsare, s. n. (Reg.) 1. S. m. Tâmplar, dulgher. 2. S. n. Față de masă. – Masă² + suf. -ar.

DOOM

măsár² (față de masă) (reg.) s. n., pl. măsáre

măsare
MĂSÁR, (1) măsari, s. m., (2) măsare, s. n. (Reg.) 1. S. m. Tâmplar, dulgher. 2. S. n. Față de masă. – Masă² + suf. -ar.

măsarele
MĂSÁR, (1) măsari, s. m., (2) măsare, s. n. (Reg.) 1. S. m. Tâmplar, dulgher. 2. S. n. Față de masă. – Masă² + suf. -ar.

măsarelor
MĂSÁR, (1) măsari, s. m., (2) măsare, s. n. (Reg.) 1. S. m. Tâmplar, dulgher. 2. S. n. Față de masă. – Masă² + suf. -ar.

măsari
MĂSÁR, (1) măsari, s. m., (2) măsare, s. n. (Reg.) 1. S. m. Tâmplar, dulgher. 2. S. n. Față de masă. – Masă² + suf. -ar.

DOOM

măsár² (față de masă) (reg.) s. n., pl. măsáre

măsarii
MĂSÁR, (1) măsari, s. m., (2) măsare, s. n. (Reg.) 1. S. m. Tâmplar, dulgher. 2. S. n. Față de masă. – Masă² + suf. -ar.

DOOM

măsár² (față de masă) (reg.) s. n., pl. măsáre

măsarilor
MĂSÁR, (1) măsari, s. m., (2) măsare, s. n. (Reg.) 1. S. m. Tâmplar, dulgher. 2. S. n. Față de masă. – Masă² + suf. -ar.

DOOM

măsár² (față de masă) (reg.) s. n., pl. măsáre

măsarul
MĂSÁR, (1) măsari, s. m., (2) măsare, s. n. (Reg.) 1. S. m. Tâmplar, dulgher. 2. S. n. Față de masă. – Masă² + suf. -ar.

măsarul
MĂSÁR, (1) măsari, s. m., (2) măsare, s. n. (Reg.) 1. S. m. Tâmplar, dulgher. 2. S. n. Față de masă. – Masă² + suf. -ar.

DOOM

măsár² (față de masă) (reg.) s. n., pl. măsáre

măsarului
MĂSÁR, (1) măsari, s. m., (2) măsare, s. n. (Reg.) 1. S. m. Tâmplar, dulgher. 2. S. n. Față de masă. – Masă² + suf. -ar.

măsarului
MĂSÁR, (1) măsari, s. m., (2) măsare, s. n. (Reg.) 1. S. m. Tâmplar, dulgher. 2. S. n. Față de masă. – Masă² + suf. -ar.

DOOM

măsár² (față de masă) (reg.) s. n., pl. măsáre

măscara
MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară; obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).

DOOM

măscáră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măscắrii; pl. măscắri

măscui
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuia
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuiai
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuiam
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuiască
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuiau
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuiați
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuiesc
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuiește
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuiești
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuii
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuim
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuind
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuire
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuire
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

măscuiră
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuirăm
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuirăți
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuise
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuisem
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuiseră
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuiserăm
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuiserăți
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuiseși
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuiseți
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuit
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuit
MĂSCUÍT, -Ă, măscuiți, -te, adj. (Înv.) Mascat. – V. măscui.

măscuiși
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuiți
MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

DOOM

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măsculiță
MĂSCULÍȚĂ, măsculițe, s. f. Diminutiv al lui mască.

măscărea
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscăreai
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscăreală
MĂSCĂREÁLĂ, măscăreli, s. f. (Reg.) Batjocură, ocară. – Măscări + suf. -eală.

DOOM

măscăreálă (reg.) s. f., g.-d. art. măscărélii; pl. măscăréli

măscăream
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscărească
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscăreau
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscăreați
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscăresc
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscărește
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscărești
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscări
MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară; obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).

DOOM

măscáră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măscắrii; pl. măscắri

măscări
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscăria
MĂSCĂRÍE, măscării, s. f. (Înv.) Măscăriciune. – Măscări + suf. -ie.

DOOM

măscăríe (înv.) s. f., art. măscăría, g.-d. art. măscăríei; pl. măscăríi, art. măscăríile

măscărici
MĂSCĂRÍCI, măscărici, s. m. 1. Actor de comedie în teatrul popular (de circ, de bâlci etc.), care execută și numere de acrobație, muzicale, de dresură etc.; saltimbanc, paiață, clovn. ♦ Epitet depreciativ pentru un om neserios, ridicol. 2. (În Evul Mediu) Persoană angajată la curțile regale sau senioriale pentru a amuza asistența; bufon. – Măscări + suf. -ici.

DOOM

măscăríci s. m., pl. măscăríci

măscăricii
MĂSCĂRÍCI, măscărici, s. m. 1. Actor de comedie în teatrul popular (de circ, de bâlci etc.), care execută și numere de acrobație, muzicale, de dresură etc.; saltimbanc, paiață, clovn. ♦ Epitet depreciativ pentru un om neserios, ridicol. 2. (În Evul Mediu) Persoană angajată la curțile regale sau senioriale pentru a amuza asistența; bufon. – Măscări + suf. -ici.

DOOM

măscăríci s. m., pl. măscăríci

măscăricilor
MĂSCĂRÍCI, măscărici, s. m. 1. Actor de comedie în teatrul popular (de circ, de bâlci etc.), care execută și numere de acrobație, muzicale, de dresură etc.; saltimbanc, paiață, clovn. ♦ Epitet depreciativ pentru un om neserios, ridicol. 2. (În Evul Mediu) Persoană angajată la curțile regale sau senioriale pentru a amuza asistența; bufon. – Măscări + suf. -ici.

DOOM

măscăríci s. m., pl. măscăríci

măscăriciul
MĂSCĂRÍCI, măscărici, s. m. 1. Actor de comedie în teatrul popular (de circ, de bâlci etc.), care execută și numere de acrobație, muzicale, de dresură etc.; saltimbanc, paiață, clovn. ♦ Epitet depreciativ pentru un om neserios, ridicol. 2. (În Evul Mediu) Persoană angajată la curțile regale sau senioriale pentru a amuza asistența; bufon. – Măscări + suf. -ici.

DOOM

măscăríci s. m., pl. măscăríci

măscăriciului
MĂSCĂRÍCI, măscărici, s. m. 1. Actor de comedie în teatrul popular (de circ, de bâlci etc.), care execută și numere de acrobație, muzicale, de dresură etc.; saltimbanc, paiață, clovn. ♦ Epitet depreciativ pentru un om neserios, ridicol. 2. (În Evul Mediu) Persoană angajată la curțile regale sau senioriale pentru a amuza asistența; bufon. – Măscări + suf. -ici.

DOOM

măscăríci s. m., pl. măscăríci

măscăriciune
MĂSCĂRICIÚNE, măscăriciuni, s. f. (Înv.) Vorbă, gest, purtare trivială; măscărie. – Măscări + suf. -ciune.

DOOM

măscăriciúne (înv.) s. f., g.-d. art. măscăriciúnii; pl. măscăriciúni

măscăriciunea
MĂSCĂRICIÚNE, măscăriciuni, s. f. (Înv.) Vorbă, gest, purtare trivială; măscărie. – Măscări + suf. -ciune.

DOOM

măscăriciúne (înv.) s. f., g.-d. art. măscăriciúnii; pl. măscăriciúni

măscăriciuni
MĂSCĂRICIÚNE, măscăriciuni, s. f. (Înv.) Vorbă, gest, purtare trivială; măscărie. – Măscări + suf. -ciune.

DOOM

măscăriciúne (înv.) s. f., g.-d. art. măscăriciúnii; pl. măscăriciúni

măscăriciunii
MĂSCĂRICIÚNE, măscăriciuni, s. f. (Înv.) Vorbă, gest, purtare trivială; măscărie. – Măscări + suf. -ciune.

DOOM

măscăriciúne (înv.) s. f., g.-d. art. măscăriciúnii; pl. măscăriciúni

măscăriciunile
MĂSCĂRICIÚNE, măscăriciuni, s. f. (Înv.) Vorbă, gest, purtare trivială; măscărie. – Măscări + suf. -ciune.

DOOM

măscăriciúne (înv.) s. f., g.-d. art. măscăriciúnii; pl. măscăriciúni

măscăriciunilor
MĂSCĂRICIÚNE, măscăriciuni, s. f. (Înv.) Vorbă, gest, purtare trivială; măscărie. – Măscări + suf. -ciune.

DOOM

măscăriciúne (înv.) s. f., g.-d. art. măscăriciúnii; pl. măscăriciúni

măscărie
MĂSCĂRÍE, măscării, s. f. (Înv.) Măscăriciune. – Măscări + suf. -ie.

DOOM

măscăríe (înv.) s. f., art. măscăría, g.-d. art. măscăríei; pl. măscăríi, art. măscăríile

măscăriei
MĂSCĂRÍE, măscării, s. f. (Înv.) Măscăriciune. – Măscări + suf. -ie.

DOOM

măscăríe (înv.) s. f., art. măscăría, g.-d. art. măscăríei; pl. măscăríi, art. măscăríile

măscării
MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară; obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).

DOOM

măscáră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măscắrii; pl. măscắri

măscării
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscării
MĂSCĂRÍE, măscării, s. f. (Înv.) Măscăriciune. – Măscări + suf. -ie.

DOOM

măscăríe (înv.) s. f., art. măscăría, g.-d. art. măscăríei; pl. măscăríi, art. măscăríile

măscăriile
MĂSCĂRÍE, măscării, s. f. (Înv.) Măscăriciune. – Măscări + suf. -ie.

DOOM

măscăríe (înv.) s. f., art. măscăría, g.-d. art. măscăríei; pl. măscăríi, art. măscăríile

măscăriilor
MĂSCĂRÍE, măscării, s. f. (Înv.) Măscăriciune. – Măscări + suf. -ie.

DOOM

măscăríe (înv.) s. f., art. măscăría, g.-d. art. măscăríei; pl. măscăríi, art. măscăríile

măscările
MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară; obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).

DOOM

măscáră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măscắrii; pl. măscắri

măscărilor
MĂSCÁRĂ, măscări, s. f. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară; obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).

DOOM

măscáră (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măscắrii; pl. măscắri

măscărim
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscărind
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscărire
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscărire
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

măscăriră
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscărirăm
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscărirăți
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscărise
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscărisem
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscăriseră
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscăriserăm
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscăriserăți
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscăriseși
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscăriseți
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscărit
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscăriși
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măscăriți
MĂSCĂRÍ, măscăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa, a ocărî, folosind vorbe urâte; a batjocori. ♦ Fig. A înjosi, a pângări o idee, un sentiment. – Din mascara.

DOOM

măscărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscărésc, imperf. 3 sg. măscăreá; conj. prez. 3 să măscăreáscă

măsea
MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar¹. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). – Lat. maxilla „maxilar”.

DOOM

măseá s. f., art. măseáua, g.-d. art. măsélei; pl. măséle, art. măsélele

măseaua
MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar¹. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). – Lat. maxilla „maxilar”.

DOOM

măseá s. f., art. măseáua, g.-d. art. măsélei; pl. măséle, art. măsélele

măselar
MĂSELÁR, măselari, s. m. (Reg.) 1. (Bot.) Măselariță. 2. Nume dat diferitelor părți ale unor obiecte sau unelte. – Din măsea + suf. -ar.

DOOM

măselár (plantă) (reg.) s. m., pl. măselári

măselari
MĂSELÁR, măselari, s. m. (Reg.) 1. (Bot.) Măselariță. 2. Nume dat diferitelor părți ale unor obiecte sau unelte. – Din măsea + suf. -ar.

DOOM

măselár (plantă) (reg.) s. m., pl. măselári

măselarii
MĂSELÁR, măselari, s. m. (Reg.) 1. (Bot.) Măselariță. 2. Nume dat diferitelor părți ale unor obiecte sau unelte. – Din măsea + suf. -ar.

DOOM

măselár (plantă) (reg.) s. m., pl. măselári

măselarilor
MĂSELÁR, măselari, s. m. (Reg.) 1. (Bot.) Măselariță. 2. Nume dat diferitelor părți ale unor obiecte sau unelte. – Din măsea + suf. -ar.

DOOM

măselár (plantă) (reg.) s. m., pl. măselári

măselarița
MĂSELÁRIȚĂ, măselarițe, s. f. Plantă medicinală toxică din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă și cu flori galbene cu nervuri violete, din care se extrage atropina; sunătoare, măselar, nebunariță (Hyoscyamus niger). – Măsea + suf. -ariță.

DOOM

măseláriță s. f., g.-d. art. măseláriței; pl. măselárițe

măselarițe
MĂSELÁRIȚĂ, măselarițe, s. f. Plantă medicinală toxică din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă și cu flori galbene cu nervuri violete, din care se extrage atropina; sunătoare, măselar, nebunariță (Hyoscyamus niger). – Măsea + suf. -ariță.

DOOM

măseláriță s. f., g.-d. art. măseláriței; pl. măselárițe

măselariței
MĂSELÁRIȚĂ, măselarițe, s. f. Plantă medicinală toxică din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă și cu flori galbene cu nervuri violete, din care se extrage atropina; sunătoare, măselar, nebunariță (Hyoscyamus niger). – Măsea + suf. -ariță.

DOOM

măseláriță s. f., g.-d. art. măseláriței; pl. măselárițe

măselarițele
MĂSELÁRIȚĂ, măselarițe, s. f. Plantă medicinală toxică din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă și cu flori galbene cu nervuri violete, din care se extrage atropina; sunătoare, măselar, nebunariță (Hyoscyamus niger). – Măsea + suf. -ariță.

DOOM

măseláriță s. f., g.-d. art. măseláriței; pl. măselárițe

măselarițelor
MĂSELÁRIȚĂ, măselarițe, s. f. Plantă medicinală toxică din familia solanaceelor, cu tulpina înaltă și cu flori galbene cu nervuri violete, din care se extrage atropina; sunătoare, măselar, nebunariță (Hyoscyamus niger). – Măsea + suf. -ariță.

DOOM

măseláriță s. f., g.-d. art. măseláriței; pl. măselárițe

măselarul
MĂSELÁR, măselari, s. m. (Reg.) 1. (Bot.) Măselariță. 2. Nume dat diferitelor părți ale unor obiecte sau unelte. – Din măsea + suf. -ar.

DOOM

măselár (plantă) (reg.) s. m., pl. măselári

măselarului
MĂSELÁR, măselari, s. m. (Reg.) 1. (Bot.) Măselariță. 2. Nume dat diferitelor părți ale unor obiecte sau unelte. – Din măsea + suf. -ar.

DOOM

măselár (plantă) (reg.) s. m., pl. măselári

măselat
MĂSELÁT, măselați, adj. (Reg.; despre porumb) Cu bobul mare și alb. – Din măsea.

DOOM

!măselát (reg.) adj. m.

măselata
MĂSELÁT, măselați, adj. (Reg.; despre porumb) Cu bobul mare și alb. – Din măsea.

DOOM

!măselát (reg.) adj. m.

măselate
MĂSELÁT, măselați, adj. (Reg.; despre porumb) Cu bobul mare și alb. – Din măsea.

DOOM

!măselát (reg.) adj. m.

măselatei
MĂSELÁT, măselați, adj. (Reg.; despre porumb) Cu bobul mare și alb. – Din măsea.

DOOM

!măselát (reg.) adj. m.

măselatele
MĂSELÁT, măselați, adj. (Reg.; despre porumb) Cu bobul mare și alb. – Din măsea.

DOOM

!măselát (reg.) adj. m.

măselatelor
MĂSELÁT, măselați, adj. (Reg.; despre porumb) Cu bobul mare și alb. – Din măsea.

DOOM

!măselát (reg.) adj. m.

măselatul
MĂSELÁT, măselați, adj. (Reg.; despre porumb) Cu bobul mare și alb. – Din măsea.

DOOM

!măselát (reg.) adj. m.

măselatului
MĂSELÁT, măselați, adj. (Reg.; despre porumb) Cu bobul mare și alb. – Din măsea.

DOOM

!măselát (reg.) adj. m.

măselați
MĂSELÁT, măselați, adj. (Reg.; despre porumb) Cu bobul mare și alb. – Din măsea.

DOOM

!măselát (reg.) adj. m.

măselații
MĂSELÁT, măselați, adj. (Reg.; despre porumb) Cu bobul mare și alb. – Din măsea.

DOOM

!măselát (reg.) adj. m.

măselaților
MĂSELÁT, măselați, adj. (Reg.; despre porumb) Cu bobul mare și alb. – Din măsea.

DOOM

!măselát (reg.) adj. m.

măsele
MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar¹. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). – Lat. maxilla „maxilar”.

DOOM

măseá s. f., art. măseáua, g.-d. art. măsélei; pl. măséle, art. măsélele

măselei
MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar¹. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). – Lat. maxilla „maxilar”.

DOOM

măseá s. f., art. măseáua, g.-d. art. măsélei; pl. măséle, art. măsélele

măselele
MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar¹. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). – Lat. maxilla „maxilar”.

DOOM

măseá s. f., art. măseáua, g.-d. art. măsélei; pl. măséle, art. măsélele

măselelor
MĂSEÁ, măsele, s. f. 1. Fiecare dintre dinții mari (terminați cu o suprafață plată) fixați în partea posterioară a maxilarelor, după canini, la om și la unele animale, servind la zdrobirea și la măcinarea alimentelor; molar¹. ◊ Măsea de minte = fiecare dintre cele patru măsele care apar la sfârșitul adolescenței. ◊ Expr. (Oltean) cu douăzeci și patru (sau cu gura plină) de măsele = (om) voinic și isteț, descurcăreț, abil. A-i crăpa (cuiva) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi nerăbdător; a avea mare nevoie de ceva. A trage (sau a o lua) la măsea = a bea mult, a fi bețiv. N-ajunge nici pe o măsea = e foarte puțin, insuficient. A nu avea ce pune (sau a nu ajunge) (nici) pe o măsea sau nici cât (să) pui pe o măsea = a avea foarte puțin (de mâncare). A lepăda, a arunca etc. (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau ceva) fără părere de rău. 2. Compus: (Bot.) măseaua-ciutei = mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori roșii, cu frunze pătate roșu-brun (Erythronium dens canis). 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte asemănătoare, ca formă sau ca funcție, cu măseaua (1) (la roata morii, la grindeiul de la piuă, la grapă, leucă, tălpile saniei, bocanci etc.). – Lat. maxilla „maxilar”.

DOOM

măseá s. f., art. măseáua, g.-d. art. măsélei; pl. măséle, art. măsélele

măseluța
MĂSELÚȚĂ, măseluțe, s. f. Diminutiv al lui măsea. – Măsele (pl. lui măsea) + suf. -uță.

DOOM

măselúță s. f., g.-d. art. măselúței; pl. măselúțe

măseluțe
MĂSELÚȚĂ, măseluțe, s. f. Diminutiv al lui măsea. – Măsele (pl. lui măsea) + suf. -uță.

DOOM

măselúță s. f., g.-d. art. măselúței; pl. măselúțe

măseluței
MĂSELÚȚĂ, măseluțe, s. f. Diminutiv al lui măsea. – Măsele (pl. lui măsea) + suf. -uță.

DOOM

măselúță s. f., g.-d. art. măselúței; pl. măselúțe

măseluțele
MĂSELÚȚĂ, măseluțe, s. f. Diminutiv al lui măsea. – Măsele (pl. lui măsea) + suf. -uță.

DOOM

măselúță s. f., g.-d. art. măselúței; pl. măselúțe

măseluțelor
MĂSELÚȚĂ, măseluțe, s. f. Diminutiv al lui măsea. – Măsele (pl. lui măsea) + suf. -uță.

DOOM

măselúță s. f., g.-d. art. măselúței; pl. măselúțe

măslad
MĂSLÁD s. n. Fructul foarte toxic al unei plante orientale (Anamirta cocculus), întrebuințat, amestecat cu miez de pâine, pentru a ameți și a omorî peștii. – Magh. maszlag (sb. maslak < tc.).

măslag
MĂSLÁG s. n. 1. Fructul foarte toxic al unei plante orientale (Anamirta cocculus), în formă de boabă roșie, folosit uneori pentru a ameți peștii pentru a-i pescui mai ușor. 2. (Bot.; reg.) Ciumăfaie. – Din magh. maszlag.

DOOM

măslág (reg.) s. n.

măslage
MĂSLÁG s. n. 1. Fructul foarte toxic al unei plante orientale (Anamirta cocculus), în formă de boabă roșie, folosit uneori pentru a ameți peștii pentru a-i pescui mai ușor. 2. (Bot.; reg.) Ciumăfaie. – Din magh. maszlag.

DOOM

măslág (reg.) s. n.

măslagele
MĂSLÁG s. n. 1. Fructul foarte toxic al unei plante orientale (Anamirta cocculus), în formă de boabă roșie, folosit uneori pentru a ameți peștii pentru a-i pescui mai ușor. 2. (Bot.; reg.) Ciumăfaie. – Din magh. maszlag.

DOOM

măslág (reg.) s. n.

măslagelor
MĂSLÁG s. n. 1. Fructul foarte toxic al unei plante orientale (Anamirta cocculus), în formă de boabă roșie, folosit uneori pentru a ameți peștii pentru a-i pescui mai ușor. 2. (Bot.; reg.) Ciumăfaie. – Din magh. maszlag.

DOOM

măslág (reg.) s. n.

măslagul
MĂSLÁG s. n. 1. Fructul foarte toxic al unei plante orientale (Anamirta cocculus), în formă de boabă roșie, folosit uneori pentru a ameți peștii pentru a-i pescui mai ușor. 2. (Bot.; reg.) Ciumăfaie. – Din magh. maszlag.

DOOM

măslág (reg.) s. n.

măslagului
MĂSLÁG s. n. 1. Fructul foarte toxic al unei plante orientale (Anamirta cocculus), în formă de boabă roșie, folosit uneori pentru a ameți peștii pentru a-i pescui mai ușor. 2. (Bot.; reg.) Ciumăfaie. – Din magh. maszlag.

DOOM

măslág (reg.) s. n.

măslin
MĂSLÍN, măslini, s. m. 1. Arbore fructifer cu frunze persistente, lanceolate, de culoare verde-deschis pe partea superioară și albă-argintie pe partea inferioară, pieloase, lucioase, și cu fructe ovoide, brune-verzui, cultivat mai mult în regiunile mediteraneene pentru lemnul și mai ales pentru fructele lui, bogate în ulei (Olea europaea). 2. Ramură de măslin (1), simbol al păcii. – Din măslină (derivat regresiv).

DOOM

măslín s. m., pl. măslíni

măslina
MĂSLÍNĂ, măsline, s. f. Fructul măslinului (1), comestibil, de culoare brună-verzuie, foarte bogat în ulei; olivă. – Din sl. maslina.

DOOM

măslínă s. f., g.-d. art. măslínei; pl. măslíne

măslinar
MĂSLINÁR, măslinari, s. m. (Înv.) Negustor de măsline; p. ext. băcan. – Măslină + suf. -ar.

DOOM

măslinár (înv.) s. m., pl. măslinári

măslinari
MĂSLINÁR, măslinari, s. m. (Înv.) Negustor de măsline; p. ext. băcan. – Măslină + suf. -ar.

DOOM

măslinár (înv.) s. m., pl. măslinári

măslinarii
MĂSLINÁR, măslinari, s. m. (Înv.) Negustor de măsline; p. ext. băcan. – Măslină + suf. -ar.

DOOM

măslinár (înv.) s. m., pl. măslinári

măslinarilor
MĂSLINÁR, măslinari, s. m. (Înv.) Negustor de măsline; p. ext. băcan. – Măslină + suf. -ar.

DOOM

măslinár (înv.) s. m., pl. măslinári

măslinarul
MĂSLINÁR, măslinari, s. m. (Înv.) Negustor de măsline; p. ext. băcan. – Măslină + suf. -ar.

DOOM

măslinár (înv.) s. m., pl. măslinári

măslinarului
MĂSLINÁR, măslinari, s. m. (Înv.) Negustor de măsline; p. ext. băcan. – Măslină + suf. -ar.

DOOM

măslinár (înv.) s. m., pl. măslinári

măsline
MĂSLÍNĂ, măsline, s. f. Fructul măslinului (1), comestibil, de culoare brună-verzuie, foarte bogat în ulei; olivă. – Din sl. maslina.

DOOM

măslínă s. f., g.-d. art. măslínei; pl. măslíne

măslinei
MĂSLÍNĂ, măsline, s. f. Fructul măslinului (1), comestibil, de culoare brună-verzuie, foarte bogat în ulei; olivă. – Din sl. maslina.

DOOM

măslínă s. f., g.-d. art. măslínei; pl. măslíne

măslinele
MĂSLÍNĂ, măsline, s. f. Fructul măslinului (1), comestibil, de culoare brună-verzuie, foarte bogat în ulei; olivă. – Din sl. maslina.

DOOM

măslínă s. f., g.-d. art. măslínei; pl. măslíne

măslinelor
MĂSLÍNĂ, măsline, s. f. Fructul măslinului (1), comestibil, de culoare brună-verzuie, foarte bogat în ulei; olivă. – Din sl. maslina.

DOOM

măslínă s. f., g.-d. art. măslínei; pl. măslíne

măslini
MĂSLÍN, măslini, s. m. 1. Arbore fructifer cu frunze persistente, lanceolate, de culoare verde-deschis pe partea superioară și albă-argintie pe partea inferioară, pieloase, lucioase, și cu fructe ovoide, brune-verzui, cultivat mai mult în regiunile mediteraneene pentru lemnul și mai ales pentru fructele lui, bogate în ulei (Olea europaea). 2. Ramură de măslin (1), simbol al păcii. – Din măslină (derivat regresiv).

DOOM

măslín s. m., pl. măslíni

măslinia
MĂSLINÍU, -ÍE, măslinii, adj. (Despre fața sau pielea oamenilor) De culoarea măslinei (1); galben-verzui bătând în negru; smead. – Măslină + suf. -iu.

DOOM

măsliníu adj. m., f. măsliníe; pl. m. și f. măsliníi

măslinie
MĂSLINÍU, -ÍE, măslinii, adj. (Despre fața sau pielea oamenilor) De culoarea măslinei (1); galben-verzui bătând în negru; smead. – Măslină + suf. -iu.

DOOM

măsliníu adj. m., f. măsliníe; pl. m. și f. măsliníi

măsliniei
MĂSLINÍU, -ÍE, măslinii, adj. (Despre fața sau pielea oamenilor) De culoarea măslinei (1); galben-verzui bătând în negru; smead. – Măslină + suf. -iu.

DOOM

măsliníu adj. m., f. măsliníe; pl. m. și f. măsliníi

măslinii
MĂSLÍN, măslini, s. m. 1. Arbore fructifer cu frunze persistente, lanceolate, de culoare verde-deschis pe partea superioară și albă-argintie pe partea inferioară, pieloase, lucioase, și cu fructe ovoide, brune-verzui, cultivat mai mult în regiunile mediteraneene pentru lemnul și mai ales pentru fructele lui, bogate în ulei (Olea europaea). 2. Ramură de măslin (1), simbol al păcii. – Din măslină (derivat regresiv).

DOOM

măslín s. m., pl. măslíni

măslinii
MĂSLINÍU, -ÍE, măslinii, adj. (Despre fața sau pielea oamenilor) De culoarea măslinei (1); galben-verzui bătând în negru; smead. – Măslină + suf. -iu.

DOOM

măsliníu adj. m., f. măsliníe; pl. m. și f. măsliníi

măsliniii
MĂSLINÍU, -ÍE, măslinii, adj. (Despre fața sau pielea oamenilor) De culoarea măslinei (1); galben-verzui bătând în negru; smead. – Măslină + suf. -iu.

DOOM

măsliníu adj. m., f. măsliníe; pl. m. și f. măsliníi

măsliniile
MĂSLINÍU, -ÍE, măslinii, adj. (Despre fața sau pielea oamenilor) De culoarea măslinei (1); galben-verzui bătând în negru; smead. – Măslină + suf. -iu.

DOOM

măsliníu adj. m., f. măsliníe; pl. m. și f. măsliníi

măsliniilor
MĂSLINÍU, -ÍE, măslinii, adj. (Despre fața sau pielea oamenilor) De culoarea măslinei (1); galben-verzui bătând în negru; smead. – Măslină + suf. -iu.

DOOM

măsliníu adj. m., f. măsliníe; pl. m. și f. măsliníi

măslinilor
MĂSLÍN, măslini, s. m. 1. Arbore fructifer cu frunze persistente, lanceolate, de culoare verde-deschis pe partea superioară și albă-argintie pe partea inferioară, pieloase, lucioase, și cu fructe ovoide, brune-verzui, cultivat mai mult în regiunile mediteraneene pentru lemnul și mai ales pentru fructele lui, bogate în ulei (Olea europaea). 2. Ramură de măslin (1), simbol al păcii. – Din măslină (derivat regresiv).

DOOM

măslín s. m., pl. măslíni

măsliniu
MĂSLINÍU, -ÍE, măslinii, adj. (Despre fața sau pielea oamenilor) De culoarea măslinei (1); galben-verzui bătând în negru; smead. – Măslină + suf. -iu.

DOOM

măsliníu adj. m., f. măsliníe; pl. m. și f. măsliníi

măsliniul
MĂSLINÍU, -ÍE, măslinii, adj. (Despre fața sau pielea oamenilor) De culoarea măslinei (1); galben-verzui bătând în negru; smead. – Măslină + suf. -iu.

DOOM

măsliníu adj. m., f. măsliníe; pl. m. și f. măsliníi

măsliniului
MĂSLINÍU, -ÍE, măslinii, adj. (Despre fața sau pielea oamenilor) De culoarea măslinei (1); galben-verzui bătând în negru; smead. – Măslină + suf. -iu.

DOOM

măsliníu adj. m., f. măsliníe; pl. m. și f. măsliníi

măslinul
MĂSLÍN, măslini, s. m. 1. Arbore fructifer cu frunze persistente, lanceolate, de culoare verde-deschis pe partea superioară și albă-argintie pe partea inferioară, pieloase, lucioase, și cu fructe ovoide, brune-verzui, cultivat mai mult în regiunile mediteraneene pentru lemnul și mai ales pentru fructele lui, bogate în ulei (Olea europaea). 2. Ramură de măslin (1), simbol al păcii. – Din măslină (derivat regresiv).

DOOM

măslín s. m., pl. măslíni

măslinului
MĂSLÍN, măslini, s. m. 1. Arbore fructifer cu frunze persistente, lanceolate, de culoare verde-deschis pe partea superioară și albă-argintie pe partea inferioară, pieloase, lucioase, și cu fructe ovoide, brune-verzui, cultivat mai mult în regiunile mediteraneene pentru lemnul și mai ales pentru fructele lui, bogate în ulei (Olea europaea). 2. Ramură de măslin (1), simbol al păcii. – Din măslină (derivat regresiv).

DOOM

măslín s. m., pl. măslíni

măslui
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluia
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluiai
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluiala
MĂSLUIÁLĂ, măsluieli, s. f. (Rar) Măsluire. [Pr.: -lu-ia-] – Măslui + suf. -eală.

DOOM

măsluiálă (rar) s. f., g.-d. art. măsluiélii; pl. măsluiéli

măsluiam
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluiască
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluiau
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluiați
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluieli
MĂSLUIÁLĂ, măsluieli, s. f. (Rar) Măsluire. [Pr.: -lu-ia-] – Măslui + suf. -eală.

DOOM

măsluiálă (rar) s. f., g.-d. art. măsluiélii; pl. măsluiéli

măsluielii
MĂSLUIÁLĂ, măsluieli, s. f. (Rar) Măsluire. [Pr.: -lu-ia-] – Măslui + suf. -eală.

DOOM

măsluiálă (rar) s. f., g.-d. art. măsluiélii; pl. măsluiéli

măsluielile
MĂSLUIÁLĂ, măsluieli, s. f. (Rar) Măsluire. [Pr.: -lu-ia-] – Măslui + suf. -eală.

DOOM

măsluiálă (rar) s. f., g.-d. art. măsluiélii; pl. măsluiéli

măsluielilor
MĂSLUIÁLĂ, măsluieli, s. f. (Rar) Măsluire. [Pr.: -lu-ia-] – Măslui + suf. -eală.

DOOM

măsluiálă (rar) s. f., g.-d. art. măsluiélii; pl. măsluiéli

măsluiesc
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluiește
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluiești
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluii
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluim
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluind
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluire
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluire
MĂSLUÍRE, măsluiri, s. f. Acțiunea de a măslui și rezultatul ei; măsluială. ♦ P. gener. Falsificare, trișare. – V. măslui.

DOOM

măsluíre s. f., g.-d. art. măsluírii; pl. măsluíri

măsluirea
MĂSLUÍRE, măsluiri, s. f. Acțiunea de a măslui și rezultatul ei; măsluială. ♦ P. gener. Falsificare, trișare. – V. măslui.

DOOM

măsluíre s. f., g.-d. art. măsluírii; pl. măsluíri

măsluiri
MĂSLUÍRE, măsluiri, s. f. Acțiunea de a măslui și rezultatul ei; măsluială. ♦ P. gener. Falsificare, trișare. – V. măslui.

DOOM

măsluíre s. f., g.-d. art. măsluírii; pl. măsluíri

măsluirii
MĂSLUÍRE, măsluiri, s. f. Acțiunea de a măslui și rezultatul ei; măsluială. ♦ P. gener. Falsificare, trișare. – V. măslui.

DOOM

măsluíre s. f., g.-d. art. măsluírii; pl. măsluíri

măsluirile
MĂSLUÍRE, măsluiri, s. f. Acțiunea de a măslui și rezultatul ei; măsluială. ♦ P. gener. Falsificare, trișare. – V. măslui.

DOOM

măsluíre s. f., g.-d. art. măsluírii; pl. măsluíri

măsluirilor
MĂSLUÍRE, măsluiri, s. f. Acțiunea de a măslui și rezultatul ei; măsluială. ♦ P. gener. Falsificare, trișare. – V. măslui.

DOOM

măsluíre s. f., g.-d. art. măsluírii; pl. măsluíri

măsluiră
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluirăm
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluirăți
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluise
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluisem
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluiseră
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluiserăm
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluiserăți
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluiseși
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluiseți
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluit
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluit
MĂSLUÍT, -Ă, măsluiți, -te, adj. (Despre cărțile de joc) Însemnat sau aranjat pentru a da măsluitorilor posibilitatea de a înșela la joc. ♦ P. gener. Falsificat; fals, prefăcut. – V. măslui.

măsluita
MĂSLUÍT, -Ă, măsluiți, -te, adj. (Despre cărțile de joc) Însemnat sau aranjat pentru a da măsluitorilor posibilitatea de a înșela la joc. ♦ P. gener. Falsificat; fals, prefăcut. – V. măslui.

măsluite
MĂSLUÍT, -Ă, măsluiți, -te, adj. (Despre cărțile de joc) Însemnat sau aranjat pentru a da măsluitorilor posibilitatea de a înșela la joc. ♦ P. gener. Falsificat; fals, prefăcut. – V. măslui.

măsluitei
MĂSLUÍT, -Ă, măsluiți, -te, adj. (Despre cărțile de joc) Însemnat sau aranjat pentru a da măsluitorilor posibilitatea de a înșela la joc. ♦ P. gener. Falsificat; fals, prefăcut. – V. măslui.

măsluitele
MĂSLUÍT, -Ă, măsluiți, -te, adj. (Despre cărțile de joc) Însemnat sau aranjat pentru a da măsluitorilor posibilitatea de a înșela la joc. ♦ P. gener. Falsificat; fals, prefăcut. – V. măslui.

măsluitelor
MĂSLUÍT, -Ă, măsluiți, -te, adj. (Despre cărțile de joc) Însemnat sau aranjat pentru a da măsluitorilor posibilitatea de a înșela la joc. ♦ P. gener. Falsificat; fals, prefăcut. – V. măslui.

măsluitoare
MĂSLUITÓR, -OÁRE, măsluitori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsluiește cărțile de joc. ♦ P. gener. Falsificator, trișor. [Pr.: -lu-i-] – Măslui + suf. -tor.

DOOM

măsluitór (-lu-i-) s. m., pl. măsluitóri

măsluitoarea
MĂSLUITÓR, -OÁRE, măsluitori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsluiește cărțile de joc. ♦ P. gener. Falsificator, trișor. [Pr.: -lu-i-] – Măslui + suf. -tor.

DOOM

măsluitór (-lu-i-) s. m., pl. măsluitóri

măsluitoarei
MĂSLUITÓR, -OÁRE, măsluitori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsluiește cărțile de joc. ♦ P. gener. Falsificator, trișor. [Pr.: -lu-i-] – Măslui + suf. -tor.

DOOM

măsluitór (-lu-i-) s. m., pl. măsluitóri

măsluitoarele
MĂSLUITÓR, -OÁRE, măsluitori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsluiește cărțile de joc. ♦ P. gener. Falsificator, trișor. [Pr.: -lu-i-] – Măslui + suf. -tor.

DOOM

măsluitór (-lu-i-) s. m., pl. măsluitóri

măsluitoarelor
MĂSLUITÓR, -OÁRE, măsluitori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsluiește cărțile de joc. ♦ P. gener. Falsificator, trișor. [Pr.: -lu-i-] – Măslui + suf. -tor.

DOOM

măsluitór (-lu-i-) s. m., pl. măsluitóri

măsluitor
MĂSLUITÓR, -OÁRE, măsluitori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsluiește cărțile de joc. ♦ P. gener. Falsificator, trișor. [Pr.: -lu-i-] – Măslui + suf. -tor.

DOOM

măsluitór (-lu-i-) s. m., pl. măsluitóri

măsluitori
MĂSLUITÓR, -OÁRE, măsluitori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsluiește cărțile de joc. ♦ P. gener. Falsificator, trișor. [Pr.: -lu-i-] – Măslui + suf. -tor.

DOOM

măsluitór (-lu-i-) s. m., pl. măsluitóri

măsluitorii
MĂSLUITÓR, -OÁRE, măsluitori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsluiește cărțile de joc. ♦ P. gener. Falsificator, trișor. [Pr.: -lu-i-] – Măslui + suf. -tor.

DOOM

măsluitór (-lu-i-) s. m., pl. măsluitóri

măsluitorilor
MĂSLUITÓR, -OÁRE, măsluitori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsluiește cărțile de joc. ♦ P. gener. Falsificator, trișor. [Pr.: -lu-i-] – Măslui + suf. -tor.

DOOM

măsluitór (-lu-i-) s. m., pl. măsluitóri

măsluitorul
MĂSLUITÓR, -OÁRE, măsluitori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsluiește cărțile de joc. ♦ P. gener. Falsificator, trișor. [Pr.: -lu-i-] – Măslui + suf. -tor.

DOOM

măsluitór (-lu-i-) s. m., pl. măsluitóri

măsluitorului
MĂSLUITÓR, -OÁRE, măsluitori, -oare, s. m. și f. Persoană care măsluiește cărțile de joc. ♦ P. gener. Falsificator, trișor. [Pr.: -lu-i-] – Măslui + suf. -tor.

DOOM

măsluitór (-lu-i-) s. m., pl. măsluitóri

măsluitul
MĂSLUÍT, -Ă, măsluiți, -te, adj. (Despre cărțile de joc) Însemnat sau aranjat pentru a da măsluitorilor posibilitatea de a înșela la joc. ♦ P. gener. Falsificat; fals, prefăcut. – V. măslui.

măsluitului
MĂSLUÍT, -Ă, măsluiți, -te, adj. (Despre cărțile de joc) Însemnat sau aranjat pentru a da măsluitorilor posibilitatea de a înșela la joc. ♦ P. gener. Falsificat; fals, prefăcut. – V. măslui.

măsluiși
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluiți
MĂSLUÍ, măsluiesc, vb. IV. Tranz. A face semne pe cărțile de joc pentru a le recunoaște sau a le aranja astfel încât să înșele pe ceilalți jucători și să câștige. ♦ P. gener. A falsifica, a trișa. – Maslă + suf. -ui.

DOOM

măsluí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măsluiésc, imperf. 3 sg. măsluiá; conj. prez. 3 să măsluiáscă

măsluiți
MĂSLUÍT, -Ă, măsluiți, -te, adj. (Despre cărțile de joc) Însemnat sau aranjat pentru a da măsluitorilor posibilitatea de a înșela la joc. ♦ P. gener. Falsificat; fals, prefăcut. – V. măslui.

măsluiții
MĂSLUÍT, -Ă, măsluiți, -te, adj. (Despre cărțile de joc) Însemnat sau aranjat pentru a da măsluitorilor posibilitatea de a înșela la joc. ♦ P. gener. Falsificat; fals, prefăcut. – V. măslui.

măsluiților
MĂSLUÍT, -Ă, măsluiți, -te, adj. (Despre cărțile de joc) Însemnat sau aranjat pentru a da măsluitorilor posibilitatea de a înșela la joc. ♦ P. gener. Falsificat; fals, prefăcut. – V. măslui.

măsoaie
MĂSÓI, măsoaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui masă². ♦ (Reg.) Față de masă. [Var.: măsoáie s. f.] – Masă² + suf. -oi.

DOOM

măsói (rar) s. n., pl. măsoáie

măsoaiele
MĂSÓI, măsoaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui masă². ♦ (Reg.) Față de masă. [Var.: măsoáie s. f.] – Masă² + suf. -oi.

DOOM

măsói (rar) s. n., pl. măsoáie

măsoaielor
MĂSÓI, măsoaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui masă². ♦ (Reg.) Față de masă. [Var.: măsoáie s. f.] – Masă² + suf. -oi.

DOOM

măsói (rar) s. n., pl. măsoáie

măsoare
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsoară
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsoi
MĂSÓI, măsoaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui masă². ♦ (Reg.) Față de masă. [Var.: măsoáie s. f.] – Masă² + suf. -oi.

DOOM

măsói (rar) s. n., pl. măsoáie

măsoiul
MĂSÓI, măsoaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui masă². ♦ (Reg.) Față de masă. [Var.: măsoáie s. f.] – Masă² + suf. -oi.

DOOM

măsói (rar) s. n., pl. măsoáie

măsoiului
MĂSÓI, măsoaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui masă². ♦ (Reg.) Față de masă. [Var.: măsoáie s. f.] – Masă² + suf. -oi.

DOOM

măsói (rar) s. n., pl. măsoáie

măsor
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsori
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsoriște
MĂSORÍȘTE, măsoriști, s. f. (Înv.) Măsurare, măsurătoare. – Măsura + suf. -iște.

DOOM

măsóriște (înv.) s. f., art. măsóriștea, g.-d. art. măsóriștii; pl. măsóriști

măsoriștea
MĂSORÍȘTE, măsoriști, s. f. (Înv.) Măsurare, măsurătoare. – Măsura + suf. -iște.

DOOM

măsóriște (înv.) s. f., art. măsóriștea, g.-d. art. măsóriștii; pl. măsóriști

măsoriști
MĂSORÍȘTE, măsoriști, s. f. (Înv.) Măsurare, măsurătoare. – Măsura + suf. -iște.

DOOM

măsóriște (înv.) s. f., art. măsóriștea, g.-d. art. măsóriștii; pl. măsóriști

măsoriștii
MĂSORÍȘTE, măsoriști, s. f. (Înv.) Măsurare, măsurătoare. – Măsura + suf. -iște.

DOOM

măsóriște (înv.) s. f., art. măsóriștea, g.-d. art. măsóriștii; pl. măsóriști

măsoriștile
MĂSORÍȘTE, măsoriști, s. f. (Înv.) Măsurare, măsurătoare. – Măsura + suf. -iște.

DOOM

măsóriște (înv.) s. f., art. măsóriștea, g.-d. art. măsóriștii; pl. măsóriști

măsoriștilor
MĂSORÍȘTE, măsoriști, s. f. (Înv.) Măsurare, măsurătoare. – Măsura + suf. -iște.

DOOM

măsóriște (înv.) s. f., art. măsóriștea, g.-d. art. măsóriștii; pl. măsóriști

măsrac
MĂSRÁC s. n. v. mazdrac.

măsura
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsura
MĂSÚRĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportare la o unitate dată; măsurare, determinare. ◊ Loc. adj. și adv. După (sau pe) măsură = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ◊ Loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporție neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ◊ Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu... ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care... = numai atât cât... ◊ Loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităților, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convențională. ◊ Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = în același fel. ♦ Conținutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. (Muz.) Unitate ritmică divizată în timpi egali ca durată, plasată între două bare și notată cu o fracție la începutul lucrării sau fragmentului vizat. ◊ Bară de măsură = fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mișcări egale și regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, procedeu, mijloc utilizat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ◊ Măsură de siguranță = mijloc de prevenție specială, prevăzut de legea penală și folosit față de infractorii care prezintă pericol. ◊ Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete, a arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderație, cumpătare, înfrânare. ◊ Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Peste măsură = mai mult decât trebuie, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ◊ Expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat. mensura.

DOOM

măsúră s. f., g.-d. art. măsúrii; pl. măsúri

măsurabil
MĂSURÁBIL, -Ă, măsurabili, -e, adj. Care se poate măsura. – Măsura + suf. -bil (după fr. mesurable).

DOOM

măsurábil adj. m., pl. măsurábili; f. măsurábilă, pl. măsurábile

măsurabila
MĂSURÁBIL, -Ă, măsurabili, -e, adj. Care se poate măsura. – Măsura + suf. -bil (după fr. mesurable).

DOOM

măsurábil adj. m., pl. măsurábili; f. măsurábilă, pl. măsurábile

măsurabile
MĂSURÁBIL, -Ă, măsurabili, -e, adj. Care se poate măsura. – Măsura + suf. -bil (după fr. mesurable).

DOOM

măsurábil adj. m., pl. măsurábili; f. măsurábilă, pl. măsurábile

măsurabilei
MĂSURÁBIL, -Ă, măsurabili, -e, adj. Care se poate măsura. – Măsura + suf. -bil (după fr. mesurable).

DOOM

măsurábil adj. m., pl. măsurábili; f. măsurábilă, pl. măsurábile

măsurabilele
MĂSURÁBIL, -Ă, măsurabili, -e, adj. Care se poate măsura. – Măsura + suf. -bil (după fr. mesurable).

DOOM

măsurábil adj. m., pl. măsurábili; f. măsurábilă, pl. măsurábile

măsurabilelor
MĂSURÁBIL, -Ă, măsurabili, -e, adj. Care se poate măsura. – Măsura + suf. -bil (după fr. mesurable).

DOOM

măsurábil adj. m., pl. măsurábili; f. măsurábilă, pl. măsurábile

măsurabili
MĂSURÁBIL, -Ă, măsurabili, -e, adj. Care se poate măsura. – Măsura + suf. -bil (după fr. mesurable).

DOOM

măsurábil adj. m., pl. măsurábili; f. măsurábilă, pl. măsurábile

măsurabilii
MĂSURÁBIL, -Ă, măsurabili, -e, adj. Care se poate măsura. – Măsura + suf. -bil (după fr. mesurable).

DOOM

măsurábil adj. m., pl. măsurábili; f. măsurábilă, pl. măsurábile

măsurabililor
MĂSURÁBIL, -Ă, măsurabili, -e, adj. Care se poate măsura. – Măsura + suf. -bil (după fr. mesurable).

DOOM

măsurábil adj. m., pl. măsurábili; f. măsurábilă, pl. măsurábile

măsurabilul
MĂSURÁBIL, -Ă, măsurabili, -e, adj. Care se poate măsura. – Măsura + suf. -bil (după fr. mesurable).

DOOM

măsurábil adj. m., pl. măsurábili; f. măsurábilă, pl. măsurábile

măsurabilului
MĂSURÁBIL, -Ă, măsurabili, -e, adj. Care se poate măsura. – Măsura + suf. -bil (după fr. mesurable).

DOOM

măsurábil adj. m., pl. măsurábili; f. măsurábilă, pl. măsurábile

măsurai
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsuram
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsurare
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsurare
MĂSURÁRE, măsurări, s. f. Acțiunea de a (se) măsura; determinare a valorii unei mărimi; măsură (I, 1), măsurătoare, măsurat¹. – V. măsura.

DOOM

măsuráre s. f., g.-d. art. măsurắrii; pl. măsurắri

măsurarea
MĂSURÁRE, măsurări, s. f. Acțiunea de a (se) măsura; determinare a valorii unei mărimi; măsură (I, 1), măsurătoare, măsurat¹. – V. măsura.

DOOM

măsuráre s. f., g.-d. art. măsurắrii; pl. măsurắri

măsurară
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsurarăm
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsurarăți
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsurase
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsurasem
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsuraseră
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsuraserăm
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsuraserăți
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsuraseși
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsuraseți
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsurat
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsurat
MĂSURÁT², -Ă, măsurați, -te, adj. 1. (Despre corpuri, fenomene, dimensiuni) Determinat, evaluat. 2. Limitat; mărginit. 3. Fig. Moderat, cumpătat, cu măsură. ♦ (Despre pași, mers etc.) Domol, tacticos. – V. măsura.

măsurat
MĂSURÁT¹ s. n. Măsurare. – V. măsura.

DOOM

măsurát s. n.

măsurata
MĂSURÁT², -Ă, măsurați, -te, adj. 1. (Despre corpuri, fenomene, dimensiuni) Determinat, evaluat. 2. Limitat; mărginit. 3. Fig. Moderat, cumpătat, cu măsură. ♦ (Despre pași, mers etc.) Domol, tacticos. – V. măsura.

măsurate
MĂSURÁT², -Ă, măsurați, -te, adj. 1. (Despre corpuri, fenomene, dimensiuni) Determinat, evaluat. 2. Limitat; mărginit. 3. Fig. Moderat, cumpătat, cu măsură. ♦ (Despre pași, mers etc.) Domol, tacticos. – V. măsura.

măsuratei
MĂSURÁT², -Ă, măsurați, -te, adj. 1. (Despre corpuri, fenomene, dimensiuni) Determinat, evaluat. 2. Limitat; mărginit. 3. Fig. Moderat, cumpătat, cu măsură. ♦ (Despre pași, mers etc.) Domol, tacticos. – V. măsura.

măsuratele
MĂSURÁT², -Ă, măsurați, -te, adj. 1. (Despre corpuri, fenomene, dimensiuni) Determinat, evaluat. 2. Limitat; mărginit. 3. Fig. Moderat, cumpătat, cu măsură. ♦ (Despre pași, mers etc.) Domol, tacticos. – V. măsura.

măsuratelor
MĂSURÁT², -Ă, măsurați, -te, adj. 1. (Despre corpuri, fenomene, dimensiuni) Determinat, evaluat. 2. Limitat; mărginit. 3. Fig. Moderat, cumpătat, cu măsură. ♦ (Despre pași, mers etc.) Domol, tacticos. – V. măsura.

măsuratul
MĂSURÁT², -Ă, măsurați, -te, adj. 1. (Despre corpuri, fenomene, dimensiuni) Determinat, evaluat. 2. Limitat; mărginit. 3. Fig. Moderat, cumpătat, cu măsură. ♦ (Despre pași, mers etc.) Domol, tacticos. – V. măsura.

măsuratului
MĂSURÁT², -Ă, măsurați, -te, adj. 1. (Despre corpuri, fenomene, dimensiuni) Determinat, evaluat. 2. Limitat; mărginit. 3. Fig. Moderat, cumpătat, cu măsură. ♦ (Despre pași, mers etc.) Domol, tacticos. – V. măsura.

măsurau
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsurași
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsurați
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsurați
MĂSURÁT², -Ă, măsurați, -te, adj. 1. (Despre corpuri, fenomene, dimensiuni) Determinat, evaluat. 2. Limitat; mărginit. 3. Fig. Moderat, cumpătat, cu măsură. ♦ (Despre pași, mers etc.) Domol, tacticos. – V. măsura.

măsurații
MĂSURÁT², -Ă, măsurați, -te, adj. 1. (Despre corpuri, fenomene, dimensiuni) Determinat, evaluat. 2. Limitat; mărginit. 3. Fig. Moderat, cumpătat, cu măsură. ♦ (Despre pași, mers etc.) Domol, tacticos. – V. măsura.

măsuraților
MĂSURÁT², -Ă, măsurați, -te, adj. 1. (Despre corpuri, fenomene, dimensiuni) Determinat, evaluat. 2. Limitat; mărginit. 3. Fig. Moderat, cumpătat, cu măsură. ♦ (Despre pași, mers etc.) Domol, tacticos. – V. măsura.

măsuri
MĂSÚRĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportare la o unitate dată; măsurare, determinare. ◊ Loc. adj. și adv. După (sau pe) măsură = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ◊ Loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporție neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ◊ Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu... ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care... = numai atât cât... ◊ Loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităților, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convențională. ◊ Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = în același fel. ♦ Conținutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. (Muz.) Unitate ritmică divizată în timpi egali ca durată, plasată între două bare și notată cu o fracție la începutul lucrării sau fragmentului vizat. ◊ Bară de măsură = fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mișcări egale și regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, procedeu, mijloc utilizat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ◊ Măsură de siguranță = mijloc de prevenție specială, prevăzut de legea penală și folosit față de infractorii care prezintă pericol. ◊ Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete, a arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderație, cumpătare, înfrânare. ◊ Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Peste măsură = mai mult decât trebuie, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ◊ Expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat. mensura.

DOOM

măsúră s. f., g.-d. art. măsúrii; pl. măsúri

măsurii
MĂSÚRĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportare la o unitate dată; măsurare, determinare. ◊ Loc. adj. și adv. După (sau pe) măsură = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ◊ Loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporție neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ◊ Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu... ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care... = numai atât cât... ◊ Loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităților, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convențională. ◊ Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = în același fel. ♦ Conținutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. (Muz.) Unitate ritmică divizată în timpi egali ca durată, plasată între două bare și notată cu o fracție la începutul lucrării sau fragmentului vizat. ◊ Bară de măsură = fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mișcări egale și regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, procedeu, mijloc utilizat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ◊ Măsură de siguranță = mijloc de prevenție specială, prevăzut de legea penală și folosit față de infractorii care prezintă pericol. ◊ Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete, a arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderație, cumpătare, înfrânare. ◊ Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Peste măsură = mai mult decât trebuie, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ◊ Expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat. mensura.

DOOM

măsúră s. f., g.-d. art. măsúrii; pl. măsúri

măsurile
MĂSÚRĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportare la o unitate dată; măsurare, determinare. ◊ Loc. adj. și adv. După (sau pe) măsură = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ◊ Loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporție neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ◊ Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu... ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care... = numai atât cât... ◊ Loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităților, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convențională. ◊ Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = în același fel. ♦ Conținutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. (Muz.) Unitate ritmică divizată în timpi egali ca durată, plasată între două bare și notată cu o fracție la începutul lucrării sau fragmentului vizat. ◊ Bară de măsură = fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mișcări egale și regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, procedeu, mijloc utilizat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ◊ Măsură de siguranță = mijloc de prevenție specială, prevăzut de legea penală și folosit față de infractorii care prezintă pericol. ◊ Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete, a arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderație, cumpătare, înfrânare. ◊ Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Peste măsură = mai mult decât trebuie, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ◊ Expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat. mensura.

DOOM

măsúră s. f., g.-d. art. măsúrii; pl. măsúri

măsurilor
MĂSÚRĂ, măsuri, s. f. I. 1. Valoare a unei mărimi, determinată prin raportare la o unitate dată; măsurare, determinare. ◊ Loc. adj. și adv. După (sau pe) măsură = (despre îmbrăcăminte sau încălțăminte) potrivit cu dimensiunile corpului; după dimensiuni potrivite. De (sau pe) o măsură = deopotrivă, la fel, egal. ◊ Loc. adv. În mare (sau în largă) măsură = în mare parte, în mare cantitate, mult. În mică măsură = într-o proporție neînsemnată. În egală măsură = la fel, în mod egal. ◊ Loc. prep. După (sau pe, în) măsura... = în raport cu..., proporțional cu... ◊ Loc. conj. Pe măsură ce = cu cât. În măsura în care... = numai atât cât... ◊ Loc. vb. A lua (cuiva) măsură = a măsura diferite dimensiuni (ale cuiva) în vederea confecționării unor haine, ghete etc. 2. Unitate convențională pentru măsurarea dimensiunilor, cantităților, volumelor etc.; vas, aparat etc. care reprezintă această unitate convențională. ◊ Instrument (sau aparat) de măsură = instrument (sau aparat) cu care se măsoară. ◊ Loc. adv. Cu aceeași măsură = în același fel. ♦ Conținutul unui astfel de instrument. 3. Cantitate determinată, întindere limitată. 4. (Muz.) Unitate ritmică divizată în timpi egali ca durată, plasată între două bare și notată cu o fracție la începutul lucrării sau fragmentului vizat. ◊ Bară de măsură = fiecare dintre liniuțele care taie vertical portativul, divizând durata piesei muzicale în unități metrice egale. ◊ Expr. A bate măsura = a executa cu mâna sau cu piciorul mișcări egale și regulate, care marchează diviziunile grupurilor de note aflate în fiecare unitate delimitată de barele de măsură. 5. Unitate metrică compusă dintr-un anumit număr de silabe accentuate și neaccentuate sau (în metrica antică) dintr-un anumit număr de silabe lungi și scurte, care determină ritmul unui vers. 6. (Fil.) Categorie a dialecticii care reflectă legătura dintre cantitate și calitate, cuprinzând intervalul în limitele căruia schimbările cantitative pe care le suferă un anumit lucru sau fenomen nu duc la o transformare a calității lui. II. Fig. 1. (Mai ales la pl.) Dispoziție, procedeu, mijloc utilizat pentru realizarea unui anumit scop; hotărâre, prevedere. ◊ Măsură de siguranță = mijloc de prevenție specială, prevăzut de legea penală și folosit față de infractorii care prezintă pericol. ◊ Expr. A lua măsuri = a executa o serie de lucrări sau a duce o acțiune în vederea realizării unui anumit scop. 2. Capacitate; valoare, putere, grad. ◊ Expr. A fi în măsură (să...) = a fi în stare, a avea posibilitatea, calitatea de a face, de a realiza (ceva). A-și da măsura = a-și manifesta talentul, priceperea în realizări concrete, a arăta totalitatea resurselor de care dispune, a dovedi că este capabil să facă, să realizeze ceva. 3. Limită, punct extrem până la care se poate concepe, admite sau până la care este posibil ceva; moderație, cumpătare, înfrânare. ◊ Loc. adv. Fără (de) măsură = din cale-afară, nemăsurat, exagerat, excesiv. Peste măsură = mai mult decât trebuie, exagerat, excesiv. Cu măsură = în limite acceptabile, moderat, chibzuit. ◊ Expr. În măsura posibilului = atât cât va fi posibil. – Lat. mensura.

DOOM

măsúră s. f., g.-d. art. măsúrii; pl. măsúri

măsurând
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsurînd
MĂSURÁ, măsór, vb. I. I. Tranz. 1. A determina cu instrumente sau aparate de măsură, etaloane etc. valoarea unei mărimi (lungime, masă, greutate, tensiune electrică etc.); a lua măsura; spec. a cântări. ♦ (Rar) A aplica pedepse, lovituri etc. ◊ Expr. (Glumeț) A măsura pe cineva (sau a măsura cuiva ceva) pe spinare = a bate, a lovi (pe cineva). 2. A evalua, a aprecia valoarea, mărimea. ◊ Expr. (Reg.) A-i măsura (cuiva) vorba cu îmblăciul, se zice despre cineva care spune nimicuri sau care vorbește neclar. 3. A străbate (pe jos), a parcurge de la un capăt la altul un spațiu, o distanță. 4. A cuprinde cu ochii, a cerceta cu privirea o distanță, un loc; a scruta. ♦ A privi pe cineva cu atenție; a privi disprețuitor sau amenințător. II. Fig. 1. Tranz. A cântări, a modera, a înfrâna cuvintele, gesturile, manifestările etc. 2. Refl. și tranz. A (se) compara cu cineva din punctul de vedere al forței fizice, intelectuale etc. ◊ Expr. (Tranz.) A-și măsura puterile = a se lua la întrecere în luptă. – Lat. mensurare.

DOOM

măsurá (a ~) vb., ind. prez. 3 măsoáră

măsurări
MĂSURÁRE, măsurări, s. f. Acțiunea de a (se) măsura; determinare a valorii unei mărimi; măsură (I, 1), măsurătoare, măsurat¹. – V. măsura.

DOOM

măsuráre s. f., g.-d. art. măsurắrii; pl. măsurắri

măsurării
MĂSURÁRE, măsurări, s. f. Acțiunea de a (se) măsura; determinare a valorii unei mărimi; măsură (I, 1), măsurătoare, măsurat¹. – V. măsura.

DOOM

măsuráre s. f., g.-d. art. măsurắrii; pl. măsurắri

măsurările
MĂSURÁRE, măsurări, s. f. Acțiunea de a (se) măsura; determinare a valorii unei mărimi; măsură (I, 1), măsurătoare, măsurat¹. – V. măsura.

DOOM

măsuráre s. f., g.-d. art. măsurắrii; pl. măsurắri

măsurărilor
MĂSURÁRE, măsurări, s. f. Acțiunea de a (se) măsura; determinare a valorii unei mărimi; măsură (I, 1), măsurătoare, măsurat¹. – V. măsura.

DOOM

măsuráre s. f., g.-d. art. măsurắrii; pl. măsurắri

măsurătoare
MĂSURĂTOÁRE, măsurători, s. f. Măsurare, determinare. – Măsurat¹ + suf. -oare.

DOOM

măsurătoáre s. f., g.-d. art. măsurătórii; pl. măsurătóri

măsurătoare
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătoare
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătoarea
MĂSURĂTOÁRE, măsurători, s. f. Măsurare, determinare. – Măsurat¹ + suf. -oare.

DOOM

măsurătoáre s. f., g.-d. art. măsurătórii; pl. măsurătóri

măsurătoarea
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătoarea
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătoarei
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătoarei
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătoarele
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătoarele
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătoarelor
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătoarelor
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurător
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurător
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurători
MĂSURĂTOÁRE, măsurători, s. f. Măsurare, determinare. – Măsurat¹ + suf. -oare.

DOOM

măsurătoáre s. f., g.-d. art. măsurătórii; pl. măsurătóri

măsurători
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurători
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătorii
MĂSURĂTOÁRE, măsurători, s. f. Măsurare, determinare. – Măsurat¹ + suf. -oare.

DOOM

măsurătoáre s. f., g.-d. art. măsurătórii; pl. măsurătóri

măsurătorii
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătorii
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătorile
MĂSURĂTOÁRE, măsurători, s. f. Măsurare, determinare. – Măsurat¹ + suf. -oare.

DOOM

măsurătoáre s. f., g.-d. art. măsurătórii; pl. măsurătóri

măsurătorilor
MĂSURĂTOÁRE, măsurători, s. f. Măsurare, determinare. – Măsurat¹ + suf. -oare.

DOOM

măsurătoáre s. f., g.-d. art. măsurătórii; pl. măsurătóri

măsurătorilor
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătorilor
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătorul
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătorul
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătorului
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsurătorului
MĂSURĂTÓR, -OÁRE, măsurători, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj. (Rar) Care măsoară; cu care se măsoară. 2. S. m. și f. Persoană care măsoară ceva; spec. lucrător care efectuează operații de măsurare. ◊ (Pop.) Măsurător de pământ = inginer hotarnic. 3. S. n. Nume dat unor obiecte care servesc la măsurat. ♦ Compas sau instrument folosit pentru a măsura sau a verifica dimensiunile interioare sau exterioare ale unui obiect. – Măsura + suf. -ător.

DOOM

măsurătór² (instrument) s. n., pl. măsurătoáre

măsuța
MESÚȚĂ s. f. v. măsuță.

DOOM

măsúță s. f., g.-d. art. măsúței; pl. măsúțe

măsuțe
MESÚȚĂ s. f. v. măsuță.

DOOM

măsúță s. f., g.-d. art. măsúței; pl. măsúțe

măsuței
MESÚȚĂ s. f. v. măsuță.

DOOM

măsúță s. f., g.-d. art. măsúței; pl. măsúțe

măsuțele
MESÚȚĂ s. f. v. măsuță.

DOOM

măsúță s. f., g.-d. art. măsúței; pl. măsúțe

măsuțelor
MESÚȚĂ s. f. v. măsuță.

DOOM

măsúță s. f., g.-d. art. măsúței; pl. măsúțe

măsăiel
MĂSĂIÉL, măsăiele, s. n. (Regional) Diminutiv al lui m ă s a i. Mătură numai locul după ușă, așternînd o pînză albă, un măsăiel. MARIAN, Î. 385.

măsălar
MĂSĂLÁR s. m. Numele popular al lunii august. – Et. nec.

DOOM

măsălár (august) (pop.) s. m., g.-d. lui măsălár

măsălariță
MĂSĂLÁRIȚĂ s. f. v. măselariță.

măsălarul
MĂSĂLÁR s. m. Numele popular al lunii august. – Et. nec.

DOOM

măsălár (august) (pop.) s. m., g.-d. lui măsălár

măsălarului
MĂSĂLÁR s. m. Numele popular al lunii august. – Et. nec.

DOOM

măsălár (august) (pop.) s. m., g.-d. lui măsălár

măsărița
MĂSĂRÍȚĂ, măsărițe, s. f. (Reg.) Față de masă. – Masă² + suf. -ăriță.

DOOM

măsăríță (reg.) s. f., g.-d. art. măsăríței; pl. măsăríțe

măsărițe
MĂSĂRÍȚĂ, măsărițe, s. f. (Reg.) Față de masă. – Masă² + suf. -ăriță.

DOOM

măsăríță (reg.) s. f., g.-d. art. măsăríței; pl. măsăríțe

măsăriței
MĂSĂRÍȚĂ, măsărițe, s. f. (Reg.) Față de masă. – Masă² + suf. -ăriță.

DOOM

măsăríță (reg.) s. f., g.-d. art. măsăríței; pl. măsăríțe

măsărițele
MĂSĂRÍȚĂ, măsărițe, s. f. (Reg.) Față de masă. – Masă² + suf. -ăriță.

DOOM

măsăríță (reg.) s. f., g.-d. art. măsăríței; pl. măsăríțe

măsărițelor
MĂSĂRÍȚĂ, măsărițe, s. f. (Reg.) Față de masă. – Masă² + suf. -ăriță.

DOOM

măsăríță (reg.) s. f., g.-d. art. măsăríței; pl. măsăríțe

mătanie
MĂTÁNIE, mătănii, s. f. (În unele practici religioase) 1. Înclinare până la pământ făcută de credincioși în semn de venerație și de pocăință. ♦ P. gener. Plecăciune adâncă în semn de respect; temenea, ploconeală. 2. (La pl.) Șirag de mărgele de os, de lemn etc. pe care călugării sau credincioșii mireni numără rugăciunile rostite. 3. (Înv.) Mănăstire în care a fost călugărită o persoană și de care aceasta depinde din punct de vedere religios. [Var.: metánie s. f.] – Din sl. metanija.

DOOM

*mătắnii (șirag de mărgele) s. f. pl., art. mătắniile (-ni-i-)

mătase
MĂTÁSE, (2) mătăsuri, s. f. 1. Fibră textilă naturală de borangic prelucrat. ♦ Fibră textilă vegetală sau sintetică fabricată prin diverse procedee chimice și având proprietăți asemănătoare cu cele ale firului de borangic. ♦ Țesătură fină, cu desime mare și greutate mică, executată din astfel de fibre. 2. Varietate de țesături din aceste fibre. ◊ Loc. adj. De mătase = mătăsos, lucios, moale. ◊ Expr. Crescut în mătase = crescut în avuție, în belșug; răsfățat, cocoloșit. ♦ Ață de mătase (1). 3. (Bot.; cu sens colectiv) Fire subțiri, cafenii-gălbui, care învelesc știuletele porumbului și care ies din pănuși în formă de smoc. 4. Compuse: (Bot.) mătasea-broaștei = denumire dată unor alge verzi, filamentoase, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci stătătoare; mătasea-bradului = mătreață-de-arbori. [Pr.: (reg.) mătasă] – Lat. metaxa.

DOOM

!flúture-de-mătáse (vierme-de-mătase) s. m., pl. flúturi-de-mătáse

mătasea
MĂTÁSE, (2) mătăsuri, s. f. 1. Fibră textilă naturală de borangic prelucrat. ♦ Fibră textilă vegetală sau sintetică fabricată prin diverse procedee chimice și având proprietăți asemănătoare cu cele ale firului de borangic. ♦ Țesătură fină, cu desime mare și greutate mică, executată din astfel de fibre. 2. Varietate de țesături din aceste fibre. ◊ Loc. adj. De mătase = mătăsos, lucios, moale. ◊ Expr. Crescut în mătase = crescut în avuție, în belșug; răsfățat, cocoloșit. ♦ Ață de mătase (1). 3. (Bot.; cu sens colectiv) Fire subțiri, cafenii-gălbui, care învelesc știuletele porumbului și care ies din pănuși în formă de smoc. 4. Compuse: (Bot.) mătasea-broaștei = denumire dată unor alge verzi, filamentoase, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci stătătoare; mătasea-bradului = mătreață-de-arbori. [Pr.: (reg.) mătasă] – Lat. metaxa.

DOOM

!flúture-de-mătáse (vierme-de-mătase) s. m., pl. flúturi-de-mătáse

mătasei
MĂTÁSE, (2) mătăsuri, s. f. 1. Fibră textilă naturală de borangic prelucrat. ♦ Fibră textilă vegetală sau sintetică fabricată prin diverse procedee chimice și având proprietăți asemănătoare cu cele ale firului de borangic. ♦ Țesătură fină, cu desime mare și greutate mică, executată din astfel de fibre. 2. Varietate de țesături din aceste fibre. ◊ Loc. adj. De mătase = mătăsos, lucios, moale. ◊ Expr. Crescut în mătase = crescut în avuție, în belșug; răsfățat, cocoloșit. ♦ Ață de mătase (1). 3. (Bot.; cu sens colectiv) Fire subțiri, cafenii-gălbui, care învelesc știuletele porumbului și care ies din pănuși în formă de smoc. 4. Compuse: (Bot.) mătasea-broaștei = denumire dată unor alge verzi, filamentoase, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci stătătoare; mătasea-bradului = mătreață-de-arbori. [Pr.: (reg.) mătasă] – Lat. metaxa.

DOOM

!flúture-de-mătáse (vierme-de-mătase) s. m., pl. flúturi-de-mătáse

mătasă
MĂTÁSĂ s. f. v. mătase.

mătci
MÁTCĂ, mătci, s. f. I. 1. Albie (minoră) a unei ape curgătoare; pat¹, făgaș, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea obișnuită a lucrurilor, a-și relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matcă = a readuce (pe cineva) pe calea cea bună. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgătoare. 2. Fig. Origine, obârșie, început, izvor; spec. loc de naștere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a năvodului în care se strâng peștii când năvodul este tras din apă; matiță. II. 1. Albină femelă mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. ◊ Expr. Ca un roi fără de matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; roi². III. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc. care rămâne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile; cotor. – Din bg., sb. matka.

DOOM

cuvấnt-mátcă s. n., pl. cuvínte-mátcă

mătcii
MÁTCĂ, mătci, s. f. I. 1. Albie (minoră) a unei ape curgătoare; pat¹, făgaș, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea obișnuită a lucrurilor, a-și relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matcă = a readuce (pe cineva) pe calea cea bună. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgătoare. 2. Fig. Origine, obârșie, început, izvor; spec. loc de naștere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a năvodului în care se strâng peștii când năvodul este tras din apă; matiță. II. 1. Albină femelă mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. ◊ Expr. Ca un roi fără de matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; roi². III. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc. care rămâne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile; cotor. – Din bg., sb. matka.

DOOM

cuvấnt-mátcă s. n., pl. cuvínte-mátcă

mătcile
MÁTCĂ, mătci, s. f. I. 1. Albie (minoră) a unei ape curgătoare; pat¹, făgaș, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea obișnuită a lucrurilor, a-și relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matcă = a readuce (pe cineva) pe calea cea bună. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgătoare. 2. Fig. Origine, obârșie, început, izvor; spec. loc de naștere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a năvodului în care se strâng peștii când năvodul este tras din apă; matiță. II. 1. Albină femelă mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. ◊ Expr. Ca un roi fără de matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; roi². III. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc. care rămâne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile; cotor. – Din bg., sb. matka.

DOOM

cuvấnt-mátcă s. n., pl. cuvínte-mátcă

mătcilor
MÁTCĂ, mătci, s. f. I. 1. Albie (minoră) a unei ape curgătoare; pat¹, făgaș, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea obișnuită a lucrurilor, a-și relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matcă = a readuce (pe cineva) pe calea cea bună. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgătoare. 2. Fig. Origine, obârșie, început, izvor; spec. loc de naștere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a năvodului în care se strâng peștii când năvodul este tras din apă; matiță. II. 1. Albină femelă mai mare decât albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. ◊ Expr. Ca un roi fără de matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; roi². III. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc. care rămâne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile; cotor. – Din bg., sb. matka.

DOOM

cuvấnt-mátcă s. n., pl. cuvínte-mátcă

mătcălău
MĂTCĂLẮU s. m. (Reg.) Sărbătoare populară care se ține într-una din zilele de după Paște, când băieții și fetele se adună pentru a schimba între ei ouă roșii și a se prinde frați sau surori de cruce. [Var.: mâtcălắu s. m.] – Din magh. mátkáló.

DOOM

mătcălắu (reg.) s. m., art. mătcălắul

mătcălăul
MĂTCĂLẮU s. m. (Reg.) Sărbătoare populară care se ține într-una din zilele de după Paște, când băieții și fetele se adună pentru a schimba între ei ouă roșii și a se prinde frați sau surori de cruce. [Var.: mâtcălắu s. m.] – Din magh. mátkáló.

DOOM

mătcălắu (reg.) s. m., art. mătcălắul

mătcălăului
MĂTCĂLẮU s. m. (Reg.) Sărbătoare populară care se ține într-una din zilele de după Paște, când băieții și fetele se adună pentru a schimba între ei ouă roșii și a se prinde frați sau surori de cruce. [Var.: mâtcălắu s. m.] – Din magh. mátkáló.

DOOM

mătcălắu (reg.) s. m., art. mătcălắul

mătreața
MĂTREÁȚĂ s. f. I. Părticele de epidermă de culoare albicioasă, care se desprind de pe pielea capului. ♦ Spec. Pitiriazis. II. 1. (Bot.) Mătasea-broaștei. 2. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina roșie, ramificată și cu flori trandafirii (Peplis portula). 3. Compus: mătreață-de-arbori sau mătreața-brazilor = lichen care crește pe ramurile coniferelor, producând pagube prin sufocarea copacilor sau adăpostirea insectelor dăunătoare; mătasea-bradului (Usnea barbata). – Cf. lat. *matricia.

DOOM

mătreáță (mă-trea-) s. f., g.-d. art. mătréții

mătreți
MĂTREÁȚĂ s. f. I. Părticele de epidermă de culoare albicioasă, care se desprind de pe pielea capului. ♦ Spec. Pitiriazis. II. 1. (Bot.) Mătasea-broaștei. 2. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina roșie, ramificată și cu flori trandafirii (Peplis portula). 3. Compus: mătreață-de-arbori sau mătreața-brazilor = lichen care crește pe ramurile coniferelor, producând pagube prin sufocarea copacilor sau adăpostirea insectelor dăunătoare; mătasea-bradului (Usnea barbata). – Cf. lat. *matricia.

DOOM

mătreáță (mă-trea-) s. f., g.-d. art. mătréții

mătreții
MĂTREÁȚĂ s. f. I. Părticele de epidermă de culoare albicioasă, care se desprind de pe pielea capului. ♦ Spec. Pitiriazis. II. 1. (Bot.) Mătasea-broaștei. 2. (Reg.) Plantă erbacee cu tulpina roșie, ramificată și cu flori trandafirii (Peplis portula). 3. Compus: mătreață-de-arbori sau mătreața-brazilor = lichen care crește pe ramurile coniferelor, producând pagube prin sufocarea copacilor sau adăpostirea insectelor dăunătoare; mătasea-bradului (Usnea barbata). – Cf. lat. *matricia.

DOOM

mătreáță (mă-trea-) s. f., g.-d. art. mătréții

mătrice
mătríce (mătríci), s. f. – 1. (Înv.) Uter, sîn matern. – 2. Crampe la noii-născuți. – 3. (Trans., Maram.) Reumatism. – 4. (Banat) Oaie cu lapte. – 5. Mușețel (Matricaria chamomilla). – 6. Plantă, Pyrethrum parthenium. – 7. Paracherniță (Parietaria officinalis). – 8. Bobornic (Veronica officinalis). – Mr. mătrică. Lat. matricem (Pușcariu 1051; Candrea-Dens., 1072; REW 5422). E dubletul lui matrice, s. f. (uter), din fr. matrice și al lui matriță, s. f. (tipar, formă), din germ. Matrize. Der. mătricer, s. m. (Banat, cioban care păzește oile cu lapte).

mătrița
MĂTRÍȚĂ, mătrițe, s. f. Plantă acvatică cu tulpină filiformă, cu frunze înguste verzi, care se înnegresc prin uscare (Zannichellia palustris). – Cf. mătreață.

DOOM

mătríță (plantă) (mă-tri-) s. f., g.-d. art. mătríței; pl. mătríțe

mătrițe
MĂTRÍȚĂ, mătrițe, s. f. Plantă acvatică cu tulpină filiformă, cu frunze înguste verzi, care se înnegresc prin uscare (Zannichellia palustris). – Cf. mătreață.

DOOM

mătríță (plantă) (mă-tri-) s. f., g.-d. art. mătríței; pl. mătríțe

mătriței
MĂTRÍȚĂ, mătrițe, s. f. Plantă acvatică cu tulpină filiformă, cu frunze înguste verzi, care se înnegresc prin uscare (Zannichellia palustris). – Cf. mătreață.

DOOM

mătríță (plantă) (mă-tri-) s. f., g.-d. art. mătríței; pl. mătríțe

mătrițele
MĂTRÍȚĂ, mătrițe, s. f. Plantă acvatică cu tulpină filiformă, cu frunze înguste verzi, care se înnegresc prin uscare (Zannichellia palustris). – Cf. mătreață.

DOOM

mătríță (plantă) (mă-tri-) s. f., g.-d. art. mătríței; pl. mătríțe

mătrițelor
MĂTRÍȚĂ, mătrițe, s. f. Plantă acvatică cu tulpină filiformă, cu frunze înguste verzi, care se înnegresc prin uscare (Zannichellia palustris). – Cf. mătreață.

DOOM

mătríță (plantă) (mă-tri-) s. f., g.-d. art. mătríței; pl. mătríțe

mătrună
mătrúnă (-ne), s. f. – (Banat) Talpa-ursului (Acanthus longifolius). Sb. matrun „colică” (Tiktin).

mătrăguna
MĂTRĂGÚNĂ, mătrăgune, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care conțin atropină și cu fructe negre, lucitoare, folosită în medicină pentru proprietățile ei antiseptice și cardiace; beladonă, doamna-codrului, doamnă-mare (Atropa belladonna). ◊ Expr. Parcă i-a dat cineva (sau a mâncat) mătrăgună = parcă e nebun. – Cf. alb. matërgonë.

DOOM

mătrăgúnă (mă-tră-) s. f., g.-d. art. mătrăgúnei; pl. mătrăgúne

mătrăgune
MĂTRĂGÚNĂ, mătrăgune, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care conțin atropină și cu fructe negre, lucitoare, folosită în medicină pentru proprietățile ei antiseptice și cardiace; beladonă, doamna-codrului, doamnă-mare (Atropa belladonna). ◊ Expr. Parcă i-a dat cineva (sau a mâncat) mătrăgună = parcă e nebun. – Cf. alb. matërgonë.

DOOM

mătrăgúnă (mă-tră-) s. f., g.-d. art. mătrăgúnei; pl. mătrăgúne

mătrăgunei
MĂTRĂGÚNĂ, mătrăgune, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care conțin atropină și cu fructe negre, lucitoare, folosită în medicină pentru proprietățile ei antiseptice și cardiace; beladonă, doamna-codrului, doamnă-mare (Atropa belladonna). ◊ Expr. Parcă i-a dat cineva (sau a mâncat) mătrăgună = parcă e nebun. – Cf. alb. matërgonë.

DOOM

mătrăgúnă (mă-tră-) s. f., g.-d. art. mătrăgúnei; pl. mătrăgúne

mătrăgunele
MĂTRĂGÚNĂ, mătrăgune, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care conțin atropină și cu fructe negre, lucitoare, folosită în medicină pentru proprietățile ei antiseptice și cardiace; beladonă, doamna-codrului, doamnă-mare (Atropa belladonna). ◊ Expr. Parcă i-a dat cineva (sau a mâncat) mătrăgună = parcă e nebun. – Cf. alb. matërgonë.

DOOM

mătrăgúnă (mă-tră-) s. f., g.-d. art. mătrăgúnei; pl. mătrăgúne

mătrăgunelor
MĂTRĂGÚNĂ, mătrăgune, s. f. Plantă erbacee otrăvitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care conțin atropină și cu fructe negre, lucitoare, folosită în medicină pentru proprietățile ei antiseptice și cardiace; beladonă, doamna-codrului, doamnă-mare (Atropa belladonna). ◊ Expr. Parcă i-a dat cineva (sau a mâncat) mătrăgună = parcă e nebun. – Cf. alb. matërgonë.

DOOM

mătrăgúnă (mă-tră-) s. f., g.-d. art. mătrăgúnei; pl. mătrăgúne

mătrășea
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășeai
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășeam
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășească
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășeau
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășeați
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășesc
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășește
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășești
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrăși
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășii
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășim
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășind
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășire
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășire
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. scr. potrošiti.

mătrășiră
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășirăm
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășirăți
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășise
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășisem
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășiseră
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășiserăm
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășiserăți
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășiseși
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășiseți
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășit
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășit
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. scr. potrošiti.

mătrășiși
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătrășiți
MĂTRĂȘÍ, mătrășesc, vb. IV. Tranz. (Pop. și fam.) 1. A îndepărta pe cineva a cărui prezență este supărătoare; a alunga, a goni. ◊ Expr. A mătrăși din lumea asta = a ucide. ♦ Refl. A pleca (în grabă și cam fără voie); a se cărăbăni, a se căra. ♦ A concedia sau a muta, a transfera pe cineva. 2. A cheltui, a risipi, a irosi bunuri materiale. – Cf. sb. potrošiti.

DOOM

mătrășí (a ~) (pop., fam.) (mă-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătrășésc, imperf. 3 sg. mătrășeá; conj. prez. 3 să mătrășeáscă

mătuire
MĂTUÍRE, mătuiri, s. f. Operația de prelucrare a suprafeței unui obiect, prin care acesta devine mat². – Din mat².

DOOM

mătuíre s. f., g.-d. art. mătuírii; pl. mătuíri

mătuirea
MĂTUÍRE, mătuiri, s. f. Operația de prelucrare a suprafeței unui obiect, prin care acesta devine mat². – Din mat².

DOOM

mătuíre s. f., g.-d. art. mătuírii; pl. mătuíri

mătuiri
MĂTUÍRE, mătuiri, s. f. Operația de prelucrare a suprafeței unui obiect, prin care acesta devine mat². – Din mat².

DOOM

mătuíre s. f., g.-d. art. mătuírii; pl. mătuíri

mătuirii
MĂTUÍRE, mătuiri, s. f. Operația de prelucrare a suprafeței unui obiect, prin care acesta devine mat². – Din mat².

DOOM

mătuíre s. f., g.-d. art. mătuírii; pl. mătuíri

mătuirile
MĂTUÍRE, mătuiri, s. f. Operația de prelucrare a suprafeței unui obiect, prin care acesta devine mat². – Din mat².

DOOM

mătuíre s. f., g.-d. art. mătuírii; pl. mătuíri

mătuirilor
MĂTUÍRE, mătuiri, s. f. Operația de prelucrare a suprafeței unui obiect, prin care acesta devine mat². – Din mat².

DOOM

mătuíre s. f., g.-d. art. mătuírii; pl. mătuíri

mătur
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

mătura
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

mătura
MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee folosite la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec.

DOOM

mắtură s. f., g.-d. art. mắturii; pl. mắturi

măturai
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturam
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturar
MĂTURÁR, măturari, s. m. (Rar) Persoană care face sau vinde mături (1). – Mătură + suf. -ar.

DOOM

măturár (rar) s. m., pl. măturári

măturare
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturare
MĂTURÁRE, măturări, s. f. Acțiunea de a mătura; măturat. – V. mătura.

DOOM

măturáre s. f., g.-d. art. măturắrii; pl. măturắri

măturarea
MĂTURÁRE, măturări, s. f. Acțiunea de a mătura; măturat. – V. mătura.

DOOM

măturáre s. f., g.-d. art. măturắrii; pl. măturắri

măturari
MĂTURÁR, măturari, s. m. (Rar) Persoană care face sau vinde mături (1). – Mătură + suf. -ar.

DOOM

măturár (rar) s. m., pl. măturári

măturarii
MĂTURÁR, măturari, s. m. (Rar) Persoană care face sau vinde mături (1). – Mătură + suf. -ar.

DOOM

măturár (rar) s. m., pl. măturári

măturarilor
MĂTURÁR, măturari, s. m. (Rar) Persoană care face sau vinde mături (1). – Mătură + suf. -ar.

DOOM

măturár (rar) s. m., pl. măturári

măturarul
MĂTURÁR, măturari, s. m. (Rar) Persoană care face sau vinde mături (1). – Mătură + suf. -ar.

DOOM

măturár (rar) s. m., pl. măturári

măturarului
MĂTURÁR, măturari, s. m. (Rar) Persoană care face sau vinde mături (1). – Mătură + suf. -ar.

DOOM

măturár (rar) s. m., pl. măturári

măturară
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturarăm
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturarăți
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturase
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturasem
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturaseră
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturaserăm
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturaserăți
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturaseși
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturaseți
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturat
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturat
MĂTURÁT s. n. Măturare. – V. mătura.

DOOM

măturát s. n.

măturata
MĂTURÁT s. n. Măturare. – V. mătura.

DOOM

măturát s. n.

măturate
MĂTURÁT s. n. Măturare. – V. mătura.

DOOM

măturát s. n.

măturatei
MĂTURÁT s. n. Măturare. – V. mătura.

DOOM

măturát s. n.

măturatele
MĂTURÁT s. n. Măturare. – V. mătura.

DOOM

măturát s. n.

măturatelor
MĂTURÁT s. n. Măturare. – V. mătura.

DOOM

măturát s. n.

măturatul
MĂTURÁT s. n. Măturare. – V. mătura.

DOOM

măturát s. n.

măturatului
MĂTURÁT s. n. Măturare. – V. mătura.

DOOM

măturát s. n.

măturau
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturași
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturați
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturați
MĂTURÁT s. n. Măturare. – V. mătura.

DOOM

măturát s. n.

măturații
MĂTURÁT s. n. Măturare. – V. mătura.

DOOM

măturát s. n.

măturaților
MĂTURÁT s. n. Măturare. – V. mătura.

DOOM

măturát s. n.

măture
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturea
MĂTUREÁ, -ÍCĂ, măturele, s. f. 1. Diminutiv al lui mătură. ♦ Mătură (1) mică pentru periat hainele. 2. (La pl.; în forma măturele) Plantă erbacee albă și păroasă din familia compozitelor, cu tulpina ramificată și cu floarea compusă, de culoare roz (Centaurea jurineifolia). 3. (La pl. art.; în forma măturelele) Numele unui dans popular. [Pl. și: măturici] – Mătură + suf. -ică.

mături
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

mături
MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee folosite la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec.

DOOM

mắtură s. f., g.-d. art. mắturii; pl. mắturi

măturică
MĂTUREÁ, -ÍCĂ, măturele, s. f. 1. Diminutiv al lui mătură. ♦ Mătură (1) mică pentru periat hainele. 2. (La pl.; în forma măturele) Plantă erbacee albă și păroasă din familia compozitelor, cu tulpina ramificată și cu floarea compusă, de culoare roz (Centaurea jurineifolia). 3. (La pl. art.; în forma măturelele) Numele unui dans popular. [Pl. și: măturici] – Mătură + suf. -ică.

măturică
MĂTURÍCĂ, măturici, s. f. Diminutiv al lui mătură. 1. v. mătură (1); mătură mică, întrebuințată de obicei ca perie. 2. v. mătură (2). Ara locul și-l semăna cu măturică. I. BOTEZ, ȘC. 7. Foaie verde măturică. TEODORESCU, P. P. 350.

DOOM

măturícă s. f., g.-d. art. măturélei; pl. măturéle, art. măturélele

măturii
MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee folosite la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec.

DOOM

mắtură s. f., g.-d. art. mắturii; pl. mắturi

măturile
MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee folosite la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec.

DOOM

mắtură s. f., g.-d. art. mắturii; pl. mắturi

măturilor
MẮTURĂ, mături, s. f. 1. Obiect de uz casnic în forma unui mănunchi, făcut din tulpinile plantei cu același nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curăță o suprafață. ◊ Loc. vb. A da cu mătura = a mătura (1). 2. Numele a două plante erbacee folosite la confecționarea măturilor (1): a) plantă bogat ramificată, cu flori verzi și violete; mei-tătăresc (Sorghum vulgare); b) plantă înaltă până la 2 metri, cu frunze late și cu tulpina bogată în materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de mături (2). 3. Plantă erbacee cu tulpina ramificată, stufoasă, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosită la confecționarea măturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (În sintagma) Mături de vrăjitoare = simptom de boală la pomii fructiferi și la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii și caracterizat prin apariția pe ramurile atacate a unor ramificații degenerescente subțiri și dese. – Et. nec.

DOOM

mắtură s. f., g.-d. art. mắturii; pl. mắturi

măturiș
MĂTURÍȘ s. n. (Rar) Lan de mături (2). Încet, s-a tras în mijlocul măturișului și a ieșit spre Nisipuri, departe. POPA, V. 127.

măturoaie
MĂTURÓI, măturoaie, s. n. Augmentativ al lui mătură (1); mătură mare; spec. mătură de nuiele (folosită la țară); târn¹. – Mătură + suf. -oi.

DOOM

măturói s. n., pl. măturoáie

măturoaiele
MĂTURÓI, măturoaie, s. n. Augmentativ al lui mătură (1); mătură mare; spec. mătură de nuiele (folosită la țară); târn¹. – Mătură + suf. -oi.

DOOM

măturói s. n., pl. măturoáie

măturoaielor
MĂTURÓI, măturoaie, s. n. Augmentativ al lui mătură (1); mătură mare; spec. mătură de nuiele (folosită la țară); târn¹. – Mătură + suf. -oi.

DOOM

măturói s. n., pl. măturoáie

măturoi
MĂTURÓI, măturoaie, s. n. Augmentativ al lui mătură (1); mătură mare; spec. mătură de nuiele (folosită la țară); târn¹. – Mătură + suf. -oi.

DOOM

măturói s. n., pl. măturoáie

măturoiul
MĂTURÓI, măturoaie, s. n. Augmentativ al lui mătură (1); mătură mare; spec. mătură de nuiele (folosită la țară); târn¹. – Mătură + suf. -oi.

DOOM

măturói s. n., pl. măturoáie

măturoiului
MĂTURÓI, măturoaie, s. n. Augmentativ al lui mătură (1); mătură mare; spec. mătură de nuiele (folosită la țară); târn¹. – Mătură + suf. -oi.

DOOM

măturói s. n., pl. măturoáie

măturând
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturînd
MĂTURÁ, mắtur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A curăța o suprafață de praf, de gunoi etc. cu mătura (1); a strânge, a îndepărta praful, gunoiul etc. cu mătura. ♦ Tranz. A atinge în trecere. 2. Tranz. P. anal. (Despre vânt, ape) A purta, a duce cu sine; a lua cu sine praful, gunoiul etc.; a străbate cu repeziciune o suprafață, îndepărtând totul din cale. 3. Tranz. Fig. A înlătura pe cineva sau ceva, a da la o parte; a alunga, a azvârli, a goni. – Din mătură.

DOOM

măturá (a ~) vb., ind. prez. 3 mắtură

măturări
MĂTURÁRE, măturări, s. f. Acțiunea de a mătura; măturat. – V. mătura.

DOOM

măturáre s. f., g.-d. art. măturắrii; pl. măturắri

măturării
MĂTURÁRE, măturări, s. f. Acțiunea de a mătura; măturat. – V. mătura.

DOOM

măturáre s. f., g.-d. art. măturắrii; pl. măturắri

măturările
MĂTURÁRE, măturări, s. f. Acțiunea de a mătura; măturat. – V. mătura.

DOOM

măturáre s. f., g.-d. art. măturắrii; pl. măturắri

măturărilor
MĂTURÁRE, măturări, s. f. Acțiunea de a mătura; măturat. – V. mătura.

DOOM

măturáre s. f., g.-d. art. măturắrii; pl. măturắri

măturătoare
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

DOOM

măturătoáre² (obiect) s. f., g.-d. art. măturătórii; pl. măturătóri

măturătoare
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

DOOM

măturătór s. m., pl. măturătóri

măturătoarea
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

DOOM

măturătoáre² (obiect) s. f., g.-d. art. măturătórii; pl. măturătóri

măturătoarea
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

DOOM

măturătór s. m., pl. măturătóri

măturătoarei
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

DOOM

măturătór s. m., pl. măturătóri

măturătoarele
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

DOOM

măturătór s. m., pl. măturătóri

măturătoarelor
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

DOOM

măturătór s. m., pl. măturătóri

măturător
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

DOOM

măturătór s. m., pl. măturătóri

măturători
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

DOOM

măturătoáre² (obiect) s. f., g.-d. art. măturătórii; pl. măturătóri

măturători
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

DOOM

măturătór s. m., pl. măturătóri

măturătorii
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

DOOM

măturătoáre² (obiect) s. f., g.-d. art. măturătórii; pl. măturătóri

măturătorii
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

DOOM

măturătór s. m., pl. măturătóri

măturătorile
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

DOOM

măturătoáre² (obiect) s. f., g.-d. art. măturătórii; pl. măturătóri

măturătorilor
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

DOOM

măturătoáre² (obiect) s. f., g.-d. art. măturătórii; pl. măturătóri

măturătorilor
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

DOOM

măturătór s. m., pl. măturătóri

măturătorul
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

DOOM

măturătór s. m., pl. măturătóri

măturătorului
MĂTURĂTÓR, -OÁRE, măturători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care se ocupă cu măturatul străzilor. 2. S. f. Vehicul cu tracțiune mecanică, prevăzut cu o mătură mare circulară și cu o perie în formă de sul lung rotitor, cu care se mătură străzile. – Mătura + suf. -ător.

DOOM

măturătór s. m., pl. măturătóri

măturătura
MĂTURĂTÚRĂ, măturături, s. f. (Rar) 1. Măturare. 2. (Concr.) Gunoi adunat cu mătura. – Mătura + suf. -ătură.

DOOM

măturătúră (rar) s. f., g.-d. art. măturătúrii; pl. măturătúri

măturături
MĂTURĂTÚRĂ, măturături, s. f. (Rar) 1. Măturare. 2. (Concr.) Gunoi adunat cu mătura. – Mătura + suf. -ătură.

DOOM

măturătúră (rar) s. f., g.-d. art. măturătúrii; pl. măturătúri

măturăturii
MĂTURĂTÚRĂ, măturături, s. f. (Rar) 1. Măturare. 2. (Concr.) Gunoi adunat cu mătura. – Mătura + suf. -ătură.

DOOM

măturătúră (rar) s. f., g.-d. art. măturătúrii; pl. măturătúri

măturăturile
MĂTURĂTÚRĂ, măturături, s. f. (Rar) 1. Măturare. 2. (Concr.) Gunoi adunat cu mătura. – Mătura + suf. -ătură.

DOOM

măturătúră (rar) s. f., g.-d. art. măturătúrii; pl. măturătúri

măturăturilor
MĂTURĂTÚRĂ, măturături, s. f. (Rar) 1. Măturare. 2. (Concr.) Gunoi adunat cu mătura. – Mătura + suf. -ătură.

DOOM

măturătúră (rar) s. f., g.-d. art. măturătúrii; pl. măturătúri

mătușa
MĂTÚȘĂ, mătuși, s. f. 1. Sora tatălui sau a mamei unei persoane; (mai rar) verișoara unuia dintre părinți sau soția unchiului; tanti, țață, tușă². 2. (Pop.) Termen de respect cu care se adresează cineva unei femei în vârstă sau folosit când vorbește despre ea; lele; p. gener. femeie în vârstă; babă. – Lat. amita.

DOOM

*mătúșă-mea (-ta, -sa) (pop., fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. mătúșă-mii (-tii, -sii)

mătuși
MĂTÚȘĂ, mătuși, s. f. 1. Sora tatălui sau a mamei unei persoane; (mai rar) verișoara unuia dintre părinți sau soția unchiului; tanti, țață, tușă². 2. (Pop.) Termen de respect cu care se adresează cineva unei femei în vârstă sau folosit când vorbește despre ea; lele; p. gener. femeie în vârstă; babă. – Lat. amita.

DOOM

*mătúșă-mea (-ta, -sa) (pop., fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. mătúșă-mii (-tii, -sii)

mătușică
MĂTUȘÍCĂ, mătușele, s. f. Diminutiv al lui mătușă; tușică. [Pl. și: mătușici] – Mătușă + suf. -ică.

DOOM

!mătușícă s. f., g.-d. art. mătușícăi/mătușíchii/mătușícii; pl. mătușéle/mătușíci, art. mătușélele/mătușícile

mătușică
MĂTUȘÍCĂ, mătușele, s. f. Diminutiv al lui mătușă; tușică. [Pl. și: mătușici] – Mătușă + suf. -ică.

mătușii
MĂTÚȘĂ, mătuși, s. f. 1. Sora tatălui sau a mamei unei persoane; (mai rar) verișoara unuia dintre părinți sau soția unchiului; tanti, țață, tușă². 2. (Pop.) Termen de respect cu care se adresează cineva unei femei în vârstă sau folosit când vorbește despre ea; lele; p. gener. femeie în vârstă; babă. – Lat. amita.

DOOM

*mătúșă-mea (-ta, -sa) (pop., fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. mătúșă-mii (-tii, -sii)

mătușile
MĂTÚȘĂ, mătuși, s. f. 1. Sora tatălui sau a mamei unei persoane; (mai rar) verișoara unuia dintre părinți sau soția unchiului; tanti, țață, tușă². 2. (Pop.) Termen de respect cu care se adresează cineva unei femei în vârstă sau folosit când vorbește despre ea; lele; p. gener. femeie în vârstă; babă. – Lat. amita.

DOOM

*mătúșă-mea (-ta, -sa) (pop., fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. mătúșă-mii (-tii, -sii)

mătușilor
MĂTÚȘĂ, mătuși, s. f. 1. Sora tatălui sau a mamei unei persoane; (mai rar) verișoara unuia dintre părinți sau soția unchiului; tanti, țață, tușă². 2. (Pop.) Termen de respect cu care se adresează cineva unei femei în vârstă sau folosit când vorbește despre ea; lele; p. gener. femeie în vârstă; babă. – Lat. amita.

DOOM

*mătúșă-mea (-ta, -sa) (pop., fam.) s. f. + adj. pr., g.-d. mătúșă-mii (-tii, -sii)

mătăcine
MĂTĂCÍNE s. f. v. mătăciune.

mătăcină
MĂTĂCÍNĂ, mătăcine, s. f. Numele a două plante erbacee aromatice: a) plantă meliferă, originară din Siberia, cu frunze lanceolate și cu flori albastre sau albe, cultivată ca plantă ornamentală și pentru florile ei bogate în nectar (Dracocephalum moldavica); b) roiniță². [Var.: mătăciúne s. f.] – Din bg. maticina, sb. matočina.

DOOM

!mătăcínă s. f., g.-d. art. mătăcínei; pl. mătăcíne

mătăcină
MĂTĂCÍNĂ, mătăcini, s. f. (Bot.) Roiniță. – Bg., sb. matičina.

mătăciune
MĂTĂCIÚNE s. f. v. mătăcină.

mătăhui
MĂTĂHÚIE, mătăhui, s. f. (Reg.) Matahală. – Cf. magh. mátoha.

DOOM

mătăhúie (reg.) s. f., art. mătăhúia, g.-d. art. mătăhúii; pl. mătăhúi

mătăhuia
MĂTĂHÚIE, mătăhui, s. f. (Reg.) Matahală. – Cf. magh. mátoha.

DOOM

mătăhúie (reg.) s. f., art. mătăhúia, g.-d. art. mătăhúii; pl. mătăhúi

mătăhuie
MĂTĂHÚIE, mătăhui, s. f. (Reg.) Matahală. – Cf. magh. mátoha.

DOOM

mătăhúie (reg.) s. f., art. mătăhúia, g.-d. art. mătăhúii; pl. mătăhúi

mătăhuii
MĂTĂHÚIE, mătăhui, s. f. (Reg.) Matahală. – Cf. magh. mátoha.

DOOM

mătăhúie (reg.) s. f., art. mătăhúia, g.-d. art. mătăhúii; pl. mătăhúi

mătăhuile
MĂTĂHÚIE, mătăhui, s. f. (Reg.) Matahală. – Cf. magh. mátoha.

DOOM

mătăhúie (reg.) s. f., art. mătăhúia, g.-d. art. mătăhúii; pl. mătăhúi

mătăhuilor
MĂTĂHÚIE, mătăhui, s. f. (Reg.) Matahală. – Cf. magh. mátoha.

DOOM

mătăhúie (reg.) s. f., art. mătăhúia, g.-d. art. mătăhúii; pl. mătăhúi

mătăhăi
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăia
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăiai
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăiam
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăiască
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăiau
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăiați
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăiesc
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăiește
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăiești
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăii
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăim
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăind
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăire
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăire
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

mătăhăiră
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăirăm
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăirăți
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăise
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăisem
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăiseră
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăiserăm
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăiserăți
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăiseși
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăiseți
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăit
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăit
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

mătăhăiși
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăiți
MĂTĂHĂÍ, mătăhăiesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A (se) mișca greoi de colo până colo; a (se) clătina, a (se) împletici. – Et. nec.

DOOM

mătăhăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătăhăiésc, imperf. 3 sg. mătăhăiá; conj. prez. 3 să mătăhăiáscă

mătăhăloasa
MĂTĂHĂLÓS, -OÁSĂ, mătăhăloși, -oase, adj. Mare și greoi (ca o matahală); diform. ♦ Fig. (Despre gesturi, atitudini, mișcări) Lipsit de suplețe, greoi. – Matahală + suf. -os.

DOOM

mătăhălós adj. m., pl. mătăhălóși; f. mătăhăloásă, pl. mătăhăloáse

mătăhăloase
MĂTĂHĂLÓS, -OÁSĂ, mătăhăloși, -oase, adj. Mare și greoi (ca o matahală); diform. ♦ Fig. (Despre gesturi, atitudini, mișcări) Lipsit de suplețe, greoi. – Matahală + suf. -os.

DOOM

mătăhălós adj. m., pl. mătăhălóși; f. mătăhăloásă, pl. mătăhăloáse

mătăhăloasei
MĂTĂHĂLÓS, -OÁSĂ, mătăhăloși, -oase, adj. Mare și greoi (ca o matahală); diform. ♦ Fig. (Despre gesturi, atitudini, mișcări) Lipsit de suplețe, greoi. – Matahală + suf. -os.

DOOM

mătăhălós adj. m., pl. mătăhălóși; f. mătăhăloásă, pl. mătăhăloáse

mătăhăloasele
MĂTĂHĂLÓS, -OÁSĂ, mătăhăloși, -oase, adj. Mare și greoi (ca o matahală); diform. ♦ Fig. (Despre gesturi, atitudini, mișcări) Lipsit de suplețe, greoi. – Matahală + suf. -os.

DOOM

mătăhălós adj. m., pl. mătăhălóși; f. mătăhăloásă, pl. mătăhăloáse

mătăhăloaselor
MĂTĂHĂLÓS, -OÁSĂ, mătăhăloși, -oase, adj. Mare și greoi (ca o matahală); diform. ♦ Fig. (Despre gesturi, atitudini, mișcări) Lipsit de suplețe, greoi. – Matahală + suf. -os.

DOOM

mătăhălós adj. m., pl. mătăhălóși; f. mătăhăloásă, pl. mătăhăloáse

mătăhălos
MĂTĂHĂLÓS, -OÁSĂ, mătăhăloși, -oase, adj. Mare și greoi (ca o matahală); diform. ♦ Fig. (Despre gesturi, atitudini, mișcări) Lipsit de suplețe, greoi. – Matahală + suf. -os.

DOOM

mătăhălós adj. m., pl. mătăhălóși; f. mătăhăloásă, pl. mătăhăloáse

mătăhălosul
MĂTĂHĂLÓS, -OÁSĂ, mătăhăloși, -oase, adj. Mare și greoi (ca o matahală); diform. ♦ Fig. (Despre gesturi, atitudini, mișcări) Lipsit de suplețe, greoi. – Matahală + suf. -os.

DOOM

mătăhălós adj. m., pl. mătăhălóși; f. mătăhăloásă, pl. mătăhăloáse

mătăhălosului
MĂTĂHĂLÓS, -OÁSĂ, mătăhăloși, -oase, adj. Mare și greoi (ca o matahală); diform. ♦ Fig. (Despre gesturi, atitudini, mișcări) Lipsit de suplețe, greoi. – Matahală + suf. -os.

DOOM

mătăhălós adj. m., pl. mătăhălóși; f. mătăhăloásă, pl. mătăhăloáse

mătăhăloși
MĂTĂHĂLÓS, -OÁSĂ, mătăhăloși, -oase, adj. Mare și greoi (ca o matahală); diform. ♦ Fig. (Despre gesturi, atitudini, mișcări) Lipsit de suplețe, greoi. – Matahală + suf. -os.

DOOM

mătăhălós adj. m., pl. mătăhălóși; f. mătăhăloásă, pl. mătăhăloáse

mătăhăloșii
MĂTĂHĂLÓS, -OÁSĂ, mătăhăloși, -oase, adj. Mare și greoi (ca o matahală); diform. ♦ Fig. (Despre gesturi, atitudini, mișcări) Lipsit de suplețe, greoi. – Matahală + suf. -os.

DOOM

mătăhălós adj. m., pl. mătăhălóși; f. mătăhăloásă, pl. mătăhăloáse

mătăhăloșilor
MĂTĂHĂLÓS, -OÁSĂ, mătăhăloși, -oase, adj. Mare și greoi (ca o matahală); diform. ♦ Fig. (Despre gesturi, atitudini, mișcări) Lipsit de suplețe, greoi. – Matahală + suf. -os.

DOOM

mătăhălós adj. m., pl. mătăhălóși; f. mătăhăloásă, pl. mătăhăloáse

mătălică
MĂTĂLÍCĂ pron. pers. (Reg. și fam.) Diminutiv al lui matale. [Var.: (reg.) tălícă pron. pers.] – Matale + suf. -ică.

DOOM

mătălícă (reg., fam.) pr.

mătăluță
MĂTĂLÚȚĂ pron. pers. (Reg. și fam.) Diminutiv al lui matale. – Matale + suf. -uță.

DOOM

mătălúță (reg., fam.) pr.

mătănăi
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăia
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăiai
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăiam
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăiască
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăiau
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăiați
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăiesc
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăiește
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăiești
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăii
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăim
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăind
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăire
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăire
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

mătănăiră
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăirăm
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăirăți
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăise
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăisem
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăiseră
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăiserăm
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăiserăți
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăiseși
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăiseți
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăit
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăiși
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătănăiți
MĂTĂNĂÍ, mătănăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) 1. A face mătănii; a se înclina. 2. A se clătina, a se bălăbăni. ♦ Fig. A fi nehotărât; a șovăi, a ezita. – Cf. mătanie.

DOOM

mătănăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mătănăiésc, imperf. 3 sg. mătănăiá; conj. prez. 3 să mătănăiáscă

mătărângă
mătărângă, mătărângi s. f. (reg.) penis

mătăsar
MĂTĂSÁR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

DOOM

mătăsár (înv.) s. m., pl. mătăsári

mătăsar
MĂTĂSÁR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

DOOM

mătăsár (înv.) s. m., pl. mătăsári

mătăsara
MĂTĂSÁR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

DOOM

mătăsár (înv.) s. m., pl. mătăsári

mătăsare
MĂTĂSÁR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

DOOM

mătăsár (înv.) s. m., pl. mătăsári

mătăsarei
MĂTĂSÁR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

DOOM

mătăsár (înv.) s. m., pl. mătăsári

mătăsarele
MĂTĂSÁR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

DOOM

mătăsár (înv.) s. m., pl. mătăsári

mătăsarelor
MĂTĂSÁR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

DOOM

mătăsár (înv.) s. m., pl. mătăsári

mătăsari
MĂTĂSÁR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

DOOM

mătăsár (înv.) s. m., pl. mătăsári

mătăsari
MĂTĂSÁR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

DOOM

mătăsár (înv.) s. m., pl. mătăsári

mătăsarii
MĂTĂSÁR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

DOOM

mătăsár (înv.) s. m., pl. mătăsári

mătăsarii
MĂTĂSÁR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

DOOM

mătăsár (înv.) s. m., pl. mătăsári

mătăsarilor
MĂTĂSÁR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

DOOM

mătăsár (înv.) s. m., pl. mătăsári

mătăsarilor
MĂTĂSÁR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

DOOM

mătăsár (înv.) s. m., pl. mătăsári

mătăsarul
MĂTĂSÁR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

DOOM

mătăsár (înv.) s. m., pl. mătăsári

mătăsarul
MĂTĂSÁR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

DOOM

mătăsár (înv.) s. m., pl. mătăsári

mătăsarului
MĂTĂSÁR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

DOOM

mătăsár (înv.) s. m., pl. mătăsári

mătăsarului
MĂTĂSÁR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

DOOM

mătăsár (înv.) s. m., pl. mătăsári

mătăsi
MĂTÁSE, (2) mătăsuri, s. f. 1. Fibră textilă naturală de borangic prelucrat. ♦ Fibră textilă vegetală sau sintetică fabricată prin diverse procedee chimice și având proprietăți asemănătoare cu cele ale firului de borangic. ♦ Țesătură fină, cu desime mare și greutate mică, executată din astfel de fibre. 2. Varietate de țesături din aceste fibre. ◊ Loc. adj. De mătase = mătăsos, lucios, moale. ◊ Expr. Crescut în mătase = crescut în avuție, în belșug; răsfățat, cocoloșit. ♦ Ață de mătase (1). 3. (Bot.; cu sens colectiv) Fire subțiri, cafenii-gălbui, care învelesc știuletele porumbului și care ies din pănuși în formă de smoc. 4. Compuse: (Bot.) mătasea-broaștei = denumire dată unor alge verzi, filamentoase, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci stătătoare; mătasea-bradului = mătreață-de-arbori. [Pr.: (reg.) mătasă] – Lat. metaxa.

DOOM

!flúture-de-mătáse (vierme-de-mătase) s. m., pl. flúturi-de-mătáse

mătăsica
MĂTĂSÍCĂ s. f. Țesătură subțire de mătase vegetală amestecată cu bumbac. – Mătase + suf. -ică.

DOOM

mătăsícă s. f., g.-d. art. mătăsícii

mătăsici
MĂTĂSÍCĂ s. f. Țesătură subțire de mătase vegetală amestecată cu bumbac. – Mătase + suf. -ică.

DOOM

mătăsícă s. f., g.-d. art. mătăsícii

mătăsicii
MĂTĂSÍCĂ s. f. Țesătură subțire de mătase vegetală amestecată cu bumbac. – Mătase + suf. -ică.

DOOM

mătăsícă s. f., g.-d. art. mătăsícii

mătăsică
MĂTĂSÍCĂ s. f. Țesătură subțire de mătase vegetală amestecată cu bumbac. – Mătase + suf. -ică.

mătăsii
MĂTÁSE, (2) mătăsuri, s. f. 1. Fibră textilă naturală de borangic prelucrat. ♦ Fibră textilă vegetală sau sintetică fabricată prin diverse procedee chimice și având proprietăți asemănătoare cu cele ale firului de borangic. ♦ Țesătură fină, cu desime mare și greutate mică, executată din astfel de fibre. 2. Varietate de țesături din aceste fibre. ◊ Loc. adj. De mătase = mătăsos, lucios, moale. ◊ Expr. Crescut în mătase = crescut în avuție, în belșug; răsfățat, cocoloșit. ♦ Ață de mătase (1). 3. (Bot.; cu sens colectiv) Fire subțiri, cafenii-gălbui, care învelesc știuletele porumbului și care ies din pănuși în formă de smoc. 4. Compuse: (Bot.) mătasea-broaștei = denumire dată unor alge verzi, filamentoase, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci stătătoare; mătasea-bradului = mătreață-de-arbori. [Pr.: (reg.) mătasă] – Lat. metaxa.

DOOM

!flúture-de-mătáse (vierme-de-mătase) s. m., pl. flúturi-de-mătáse

mătăsit
MĂTĂSÍT, -Ă, mătăsiți, -te, adj. (Popular) Brodat cu mătase. Și pieptariul mătăsii, Pe sub vatră-i tăvălit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448.

mătăsoasa
MĂTĂSÓS, -OÁSĂ, mătăsoși, -oase, adj. Moale, neted și lucios ca mătasea (1). – Mătase + suf. -os.

DOOM

mătăsós adj. m., pl. mătăsóși; f. mătăsoásă, pl. mătăsoáse

mătăsoase
MĂTĂSÓS, -OÁSĂ, mătăsoși, -oase, adj. Moale, neted și lucios ca mătasea (1). – Mătase + suf. -os.

DOOM

mătăsós adj. m., pl. mătăsóși; f. mătăsoásă, pl. mătăsoáse

mătăsoasei
MĂTĂSÓS, -OÁSĂ, mătăsoși, -oase, adj. Moale, neted și lucios ca mătasea (1). – Mătase + suf. -os.

DOOM

mătăsós adj. m., pl. mătăsóși; f. mătăsoásă, pl. mătăsoáse

mătăsoasele
MĂTĂSÓS, -OÁSĂ, mătăsoși, -oase, adj. Moale, neted și lucios ca mătasea (1). – Mătase + suf. -os.

DOOM

mătăsós adj. m., pl. mătăsóși; f. mătăsoásă, pl. mătăsoáse

mătăsoaselor
MĂTĂSÓS, -OÁSĂ, mătăsoși, -oase, adj. Moale, neted și lucios ca mătasea (1). – Mătase + suf. -os.

DOOM

mătăsós adj. m., pl. mătăsóși; f. mătăsoásă, pl. mătăsoáse

mătăsos
MĂTĂSÓS, -OÁSĂ, mătăsoși, -oase, adj. Moale, neted și lucios ca mătasea (1). – Mătase + suf. -os.

DOOM

mătăsós adj. m., pl. mătăsóși; f. mătăsoásă, pl. mătăsoáse

mătăsosul
MĂTĂSÓS, -OÁSĂ, mătăsoși, -oase, adj. Moale, neted și lucios ca mătasea (1). – Mătase + suf. -os.

DOOM

mătăsós adj. m., pl. mătăsóși; f. mătăsoásă, pl. mătăsoáse

mătăsosului
MĂTĂSÓS, -OÁSĂ, mătăsoși, -oase, adj. Moale, neted și lucios ca mătasea (1). – Mătase + suf. -os.

DOOM

mătăsós adj. m., pl. mătăsóși; f. mătăsoásă, pl. mătăsoáse

mătăsoși
MĂTĂSÓS, -OÁSĂ, mătăsoși, -oase, adj. Moale, neted și lucios ca mătasea (1). – Mătase + suf. -os.

DOOM

mătăsós adj. m., pl. mătăsóși; f. mătăsoásă, pl. mătăsoáse

mătăsoșii
MĂTĂSÓS, -OÁSĂ, mătăsoși, -oase, adj. Moale, neted și lucios ca mătasea (1). – Mătase + suf. -os.

DOOM

mătăsós adj. m., pl. mătăsóși; f. mătăsoásă, pl. mătăsoáse

mătăsoșilor
MĂTĂSÓS, -OÁSĂ, mătăsoși, -oase, adj. Moale, neted și lucios ca mătasea (1). – Mătase + suf. -os.

DOOM

mătăsós adj. m., pl. mătăsóși; f. mătăsoásă, pl. mătăsoáse

mătăsuri
MĂTÁSE, (2) mătăsuri, s. f. 1. Fibră textilă naturală de borangic prelucrat. ♦ Fibră textilă vegetală sau sintetică fabricată prin diverse procedee chimice și având proprietăți asemănătoare cu cele ale firului de borangic. ♦ Țesătură fină, cu desime mare și greutate mică, executată din astfel de fibre. 2. Varietate de țesături din aceste fibre. ◊ Loc. adj. De mătase = mătăsos, lucios, moale. ◊ Expr. Crescut în mătase = crescut în avuție, în belșug; răsfățat, cocoloșit. ♦ Ață de mătase (1). 3. (Bot.; cu sens colectiv) Fire subțiri, cafenii-gălbui, care învelesc știuletele porumbului și care ies din pănuși în formă de smoc. 4. Compuse: (Bot.) mătasea-broaștei = denumire dată unor alge verzi, filamentoase, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci stătătoare; mătasea-bradului = mătreață-de-arbori. [Pr.: (reg.) mătasă] – Lat. metaxa.

DOOM

!flúture-de-mătáse (vierme-de-mătase) s. m., pl. flúturi-de-mătáse

mătăsurile
MĂTÁSE, (2) mătăsuri, s. f. 1. Fibră textilă naturală de borangic prelucrat. ♦ Fibră textilă vegetală sau sintetică fabricată prin diverse procedee chimice și având proprietăți asemănătoare cu cele ale firului de borangic. ♦ Țesătură fină, cu desime mare și greutate mică, executată din astfel de fibre. 2. Varietate de țesături din aceste fibre. ◊ Loc. adj. De mătase = mătăsos, lucios, moale. ◊ Expr. Crescut în mătase = crescut în avuție, în belșug; răsfățat, cocoloșit. ♦ Ață de mătase (1). 3. (Bot.; cu sens colectiv) Fire subțiri, cafenii-gălbui, care învelesc știuletele porumbului și care ies din pănuși în formă de smoc. 4. Compuse: (Bot.) mătasea-broaștei = denumire dată unor alge verzi, filamentoase, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci stătătoare; mătasea-bradului = mătreață-de-arbori. [Pr.: (reg.) mătasă] – Lat. metaxa.

DOOM

!flúture-de-mătáse (vierme-de-mătase) s. m., pl. flúturi-de-mătáse

mătăsurilor
MĂTÁSE, (2) mătăsuri, s. f. 1. Fibră textilă naturală de borangic prelucrat. ♦ Fibră textilă vegetală sau sintetică fabricată prin diverse procedee chimice și având proprietăți asemănătoare cu cele ale firului de borangic. ♦ Țesătură fină, cu desime mare și greutate mică, executată din astfel de fibre. 2. Varietate de țesături din aceste fibre. ◊ Loc. adj. De mătase = mătăsos, lucios, moale. ◊ Expr. Crescut în mătase = crescut în avuție, în belșug; răsfățat, cocoloșit. ♦ Ață de mătase (1). 3. (Bot.; cu sens colectiv) Fire subțiri, cafenii-gălbui, care învelesc știuletele porumbului și care ies din pănuși în formă de smoc. 4. Compuse: (Bot.) mătasea-broaștei = denumire dată unor alge verzi, filamentoase, care formează mase plutitoare la suprafața apelor dulci stătătoare; mătasea-bradului = mătreață-de-arbori. [Pr.: (reg.) mătasă] – Lat. metaxa.

DOOM

!flúture-de-mătáse (vierme-de-mătase) s. m., pl. flúturi-de-mătáse

mătăsână
MĂTĂSẮNĂ adj. f. (Popular, despre iarbă) Mătăsos, ca mătasea.

mătăsăria
MĂTĂSĂRÍE², (1) mătăsării, s. f. 1. Fabrică de mătăsuri. ♦ Industrie, comerț de mătăsuri. 2. Meseria mătăsarului (1). – Mătăsar + suf. -ie.

DOOM

mătăsăríe (înv.) s. f., art. mătăsăría, g.-d. art. mătăsăríei; (țesături, fabrici) pl. mătăsăríi, art. mătăsăríile

mătăsărie
MĂTĂSĂRÍE², (1) mătăsării, s. f. 1. Fabrică de mătăsuri. ♦ Industrie, comerț de mătăsuri. 2. Meseria mătăsarului (1). – Mătăsar + suf. -ie.

DOOM

mătăsăríe (înv.) s. f., art. mătăsăría, g.-d. art. mătăsăríei; (țesături, fabrici) pl. mătăsăríi, art. mătăsăríile

mătăsăriei
MĂTĂSĂRÍE², (1) mătăsării, s. f. 1. Fabrică de mătăsuri. ♦ Industrie, comerț de mătăsuri. 2. Meseria mătăsarului (1). – Mătăsar + suf. -ie.

DOOM

mătăsăríe (înv.) s. f., art. mătăsăría, g.-d. art. mătăsăríei; (țesături, fabrici) pl. mătăsăríi, art. mătăsăríile

mătăsării
MĂTĂSĂRÍE², (1) mătăsării, s. f. 1. Fabrică de mătăsuri. ♦ Industrie, comerț de mătăsuri. 2. Meseria mătăsarului (1). – Mătăsar + suf. -ie.

DOOM

mătăsăríe (înv.) s. f., art. mătăsăría, g.-d. art. mătăsăríei; (țesături, fabrici) pl. mătăsăríi, art. mătăsăríile

mătăsăriile
MĂTĂSĂRÍE², (1) mătăsării, s. f. 1. Fabrică de mătăsuri. ♦ Industrie, comerț de mătăsuri. 2. Meseria mătăsarului (1). – Mătăsar + suf. -ie.

DOOM

mătăsăríe (înv.) s. f., art. mătăsăría, g.-d. art. mătăsăríei; (țesături, fabrici) pl. mătăsăríi, art. mătăsăríile

mătăsăriilor
MĂTĂSĂRÍE², (1) mătăsării, s. f. 1. Fabrică de mătăsuri. ♦ Industrie, comerț de mătăsuri. 2. Meseria mătăsarului (1). – Mătăsar + suf. -ie.

DOOM

mătăsăríe (înv.) s. f., art. mătăsăría, g.-d. art. mătăsăríei; (țesături, fabrici) pl. mătăsăríi, art. mătăsăríile

mătăuz
MĂTĂÚZ, mătăuze, s. n. Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă; sfeștoc, pămătuf. ♦ (Reg.) Bețigaș la capătul căruia se află un ghemotoc de cârpe sau de câlți și care are diverse utilizări. – Et. nec.

DOOM

mătăúz s. n., pl. mătăúze

mătăuze
MĂTĂÚZ, mătăuze, s. n. Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă; sfeștoc, pămătuf. ♦ (Reg.) Bețigaș la capătul căruia se află un ghemotoc de cârpe sau de câlți și care are diverse utilizări. – Et. nec.

DOOM

mătăúz s. n., pl. mătăúze

mătăuzele
MĂTĂÚZ, mătăuze, s. n. Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă; sfeștoc, pămătuf. ♦ (Reg.) Bețigaș la capătul căruia se află un ghemotoc de cârpe sau de câlți și care are diverse utilizări. – Et. nec.

DOOM

mătăúz s. n., pl. mătăúze

mătăuzelor
MĂTĂÚZ, mătăuze, s. n. Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă; sfeștoc, pămătuf. ♦ (Reg.) Bețigaș la capătul căruia se află un ghemotoc de cârpe sau de câlți și care are diverse utilizări. – Et. nec.

DOOM

mătăúz s. n., pl. mătăúze

mătăuzul
MĂTĂÚZ, mătăuze, s. n. Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă; sfeștoc, pămătuf. ♦ (Reg.) Bețigaș la capătul căruia se află un ghemotoc de cârpe sau de câlți și care are diverse utilizări. – Et. nec.

DOOM

mătăúz s. n., pl. mătăúze

mătăuzului
MĂTĂÚZ, mătăuze, s. n. Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă; sfeștoc, pămătuf. ♦ (Reg.) Bețigaș la capătul căruia se află un ghemotoc de cârpe sau de câlți și care are diverse utilizări. – Et. nec.

DOOM

mătăúz s. n., pl. mătăúze

măzac
măzác (măzáci), s. m. – 1. Mîzgălitor. – 2. Persoană murdară, slinoasă. Bg. mazačĭ, pol. mazacz (Tiktin). Sec. XVIII, Mold. – Der. măzăcie, s. f. (murdărie).

măzdrăcel
MĂZDRĂCÉL, măzdrăcele, s. n. Diminutiv al lui mazdrac. Doicii mi se ridica, Mîna-n streașină băga, Măzdrăcelul își scotea, Mazdracul și sabia. TEODORESCU, P. P. 580.

măzeriche
MĂZERÍCHE s. f. v. măzăriche.

DOOM

măzăríche-neágră (plantă) (-nea-gră) s. f., g.-d. art. măzăríchii-négre

măzăcie
MĂZĂCÍE, măzăcii, s. f. (Regional) Murdărie, necurățenie. În casă gunoi și măzăcie, de să fugi pe lume. ȘEZ. VII 141.

măzărac
MĂZĂRÁC s. n. v. mazdrac.

măzărar
MĂZĂRÁR, măzărari, s. m. (Reg.) Insectă care se dezvoltă în mazăre (Bruchus pisi). – Mazăre + suf. -ar.

DOOM

măzărár (reg.) s. m., pl. măzărári

măzărari
MĂZĂRÁR, măzărari, s. m. (Reg.) Insectă care se dezvoltă în mazăre (Bruchus pisi). – Mazăre + suf. -ar.

DOOM

măzărár (reg.) s. m., pl. măzărári

măzărarii
MĂZĂRÁR, măzărari, s. m. (Reg.) Insectă care se dezvoltă în mazăre (Bruchus pisi). – Mazăre + suf. -ar.

DOOM

măzărár (reg.) s. m., pl. măzărári

măzărarilor
MĂZĂRÁR, măzărari, s. m. (Reg.) Insectă care se dezvoltă în mazăre (Bruchus pisi). – Mazăre + suf. -ar.

DOOM

măzărár (reg.) s. m., pl. măzărári

măzărarul
MĂZĂRÁR, măzărari, s. m. (Reg.) Insectă care se dezvoltă în mazăre (Bruchus pisi). – Mazăre + suf. -ar.

DOOM

măzărár (reg.) s. m., pl. măzărári

măzărarului
MĂZĂRÁR, măzărari, s. m. (Reg.) Insectă care se dezvoltă în mazăre (Bruchus pisi). – Mazăre + suf. -ar.

DOOM

măzărár (reg.) s. m., pl. măzărári

măzărat
MĂZĂRÁT, -Ă, măzărați, -te, adj. (Reg.; despre grâu) Cu bobul mare ca mazărea; mășcat. ♦ (Despre ochi) Mare. ♦ (Despre precipitații atmosferice) Cu picături sau boabe mari. – Mazăre + suf. -at.

DOOM

măzărát (reg.) adj. m., pl. măzăráți; f. măzărátă, pl. măzăráte

măzărata
MĂZĂRÁT, -Ă, măzărați, -te, adj. (Reg.; despre grâu) Cu bobul mare ca mazărea; mășcat. ♦ (Despre ochi) Mare. ♦ (Despre precipitații atmosferice) Cu picături sau boabe mari. – Mazăre + suf. -at.

DOOM

măzărát (reg.) adj. m., pl. măzăráți; f. măzărátă, pl. măzăráte

măzărate
MĂZĂRÁT, -Ă, măzărați, -te, adj. (Reg.; despre grâu) Cu bobul mare ca mazărea; mășcat. ♦ (Despre ochi) Mare. ♦ (Despre precipitații atmosferice) Cu picături sau boabe mari. – Mazăre + suf. -at.

DOOM

măzărát (reg.) adj. m., pl. măzăráți; f. măzărátă, pl. măzăráte

măzăratei
MĂZĂRÁT, -Ă, măzărați, -te, adj. (Reg.; despre grâu) Cu bobul mare ca mazărea; mășcat. ♦ (Despre ochi) Mare. ♦ (Despre precipitații atmosferice) Cu picături sau boabe mari. – Mazăre + suf. -at.

DOOM

măzărát (reg.) adj. m., pl. măzăráți; f. măzărátă, pl. măzăráte

măzăratele
MĂZĂRÁT, -Ă, măzărați, -te, adj. (Reg.; despre grâu) Cu bobul mare ca mazărea; mășcat. ♦ (Despre ochi) Mare. ♦ (Despre precipitații atmosferice) Cu picături sau boabe mari. – Mazăre + suf. -at.

DOOM

măzărát (reg.) adj. m., pl. măzăráți; f. măzărátă, pl. măzăráte

măzăratelor
MĂZĂRÁT, -Ă, măzărați, -te, adj. (Reg.; despre grâu) Cu bobul mare ca mazărea; mășcat. ♦ (Despre ochi) Mare. ♦ (Despre precipitații atmosferice) Cu picături sau boabe mari. – Mazăre + suf. -at.

DOOM

măzărát (reg.) adj. m., pl. măzăráți; f. măzărátă, pl. măzăráte

măzăratul
MĂZĂRÁT, -Ă, măzărați, -te, adj. (Reg.; despre grâu) Cu bobul mare ca mazărea; mășcat. ♦ (Despre ochi) Mare. ♦ (Despre precipitații atmosferice) Cu picături sau boabe mari. – Mazăre + suf. -at.

DOOM

măzărát (reg.) adj. m., pl. măzăráți; f. măzărátă, pl. măzăráte

măzăratului
MĂZĂRÁT, -Ă, măzărați, -te, adj. (Reg.; despre grâu) Cu bobul mare ca mazărea; mășcat. ♦ (Despre ochi) Mare. ♦ (Despre precipitații atmosferice) Cu picături sau boabe mari. – Mazăre + suf. -at.

DOOM

măzărát (reg.) adj. m., pl. măzăráți; f. măzărátă, pl. măzăráte

măzărați
MĂZĂRÁT, -Ă, măzărați, -te, adj. (Reg.; despre grâu) Cu bobul mare ca mazărea; mășcat. ♦ (Despre ochi) Mare. ♦ (Despre precipitații atmosferice) Cu picături sau boabe mari. – Mazăre + suf. -at.

DOOM

măzărát (reg.) adj. m., pl. măzăráți; f. măzărátă, pl. măzăráte

măzărații
MĂZĂRÁT, -Ă, măzărați, -te, adj. (Reg.; despre grâu) Cu bobul mare ca mazărea; mășcat. ♦ (Despre ochi) Mare. ♦ (Despre precipitații atmosferice) Cu picături sau boabe mari. – Mazăre + suf. -at.

DOOM

măzărát (reg.) adj. m., pl. măzăráți; f. măzărátă, pl. măzăráte

măzăraților
MĂZĂRÁT, -Ă, măzărați, -te, adj. (Reg.; despre grâu) Cu bobul mare ca mazărea; mășcat. ♦ (Despre ochi) Mare. ♦ (Despre precipitații atmosferice) Cu picături sau boabe mari. – Mazăre + suf. -at.

DOOM

măzărát (reg.) adj. m., pl. măzăráți; f. măzărátă, pl. măzăráte

măzăriche
MĂZERÍCHE s. f. v. măzăriche.

DOOM

măzăríche-neágră (plantă) (-nea-gră) s. f., g.-d. art. măzăríchii-négre

măzărichea
MĂZERÍCHE s. f. v. măzăriche.

DOOM

măzăríche-neágră (plantă) (-nea-gră) s. f., g.-d. art. măzăríchii-négre

măzărichi
MĂZERÍCHE s. f. v. măzăriche.

DOOM

măzăríche-neágră (plantă) (-nea-gră) s. f., g.-d. art. măzăríchii-négre

măzărichii
MĂZERÍCHE s. f. v. măzăriche.

DOOM

măzăríche-neágră (plantă) (-nea-gră) s. f., g.-d. art. măzăríchii-négre

măzărichile
MĂZERÍCHE s. f. v. măzăriche.

DOOM

măzăríche-neágră (plantă) (-nea-gră) s. f., g.-d. art. măzăríchii-négre

măzărichilor
MĂZERÍCHE s. f. v. măzăriche.

DOOM

măzăríche-neágră (plantă) (-nea-gră) s. f., g.-d. art. măzăríchii-négre

măzărică
MĂZĂRÍCĂ s. f. v. măzăriche.

mășcata
MĂȘCÁT, -Ă, mășcați, -te, adj. (Pop.; despre cereale) Cu bobul mare, bombat, plin. ♦ Mare, gros. [Var.: mașcát, -ă adj.] – Din măciucat.

DOOM

mășcát (pop.) adj. m., pl. mășcáți; f. mășcátă, pl. mășcáte

mășcate
MĂȘCÁT, -Ă, mășcați, -te, adj. (Pop.; despre cereale) Cu bobul mare, bombat, plin. ♦ Mare, gros. [Var.: mașcát, -ă adj.] – Din măciucat.

DOOM

mășcát (pop.) adj. m., pl. mășcáți; f. mășcátă, pl. mășcáte

mășcatei
MĂȘCÁT, -Ă, mășcați, -te, adj. (Pop.; despre cereale) Cu bobul mare, bombat, plin. ♦ Mare, gros. [Var.: mașcát, -ă adj.] – Din măciucat.

DOOM

mășcát (pop.) adj. m., pl. mășcáți; f. mășcátă, pl. mășcáte

mășcatele
MĂȘCÁT, -Ă, mășcați, -te, adj. (Pop.; despre cereale) Cu bobul mare, bombat, plin. ♦ Mare, gros. [Var.: mașcát, -ă adj.] – Din măciucat.

DOOM

mășcát (pop.) adj. m., pl. mășcáți; f. mășcátă, pl. mășcáte

mășcatelor
MĂȘCÁT, -Ă, mășcați, -te, adj. (Pop.; despre cereale) Cu bobul mare, bombat, plin. ♦ Mare, gros. [Var.: mașcát, -ă adj.] – Din măciucat.

DOOM

mășcát (pop.) adj. m., pl. mășcáți; f. mășcátă, pl. mășcáte

mășcatul
MĂȘCÁT, -Ă, mășcați, -te, adj. (Pop.; despre cereale) Cu bobul mare, bombat, plin. ♦ Mare, gros. [Var.: mașcát, -ă adj.] – Din măciucat.

DOOM

mășcát (pop.) adj. m., pl. mășcáți; f. mășcátă, pl. mășcáte

mășcatului
MĂȘCÁT, -Ă, mășcați, -te, adj. (Pop.; despre cereale) Cu bobul mare, bombat, plin. ♦ Mare, gros. [Var.: mașcát, -ă adj.] – Din măciucat.

DOOM

mășcát (pop.) adj. m., pl. mășcáți; f. mășcátă, pl. mășcáte

mășcați
MĂȘCÁT, -Ă, mășcați, -te, adj. (Pop.; despre cereale) Cu bobul mare, bombat, plin. ♦ Mare, gros. [Var.: mașcát, -ă adj.] – Din măciucat.

DOOM

mășcát (pop.) adj. m., pl. mășcáți; f. mășcátă, pl. mășcáte

mășcații
MĂȘCÁT, -Ă, mășcați, -te, adj. (Pop.; despre cereale) Cu bobul mare, bombat, plin. ♦ Mare, gros. [Var.: mașcát, -ă adj.] – Din măciucat.

DOOM

mășcát (pop.) adj. m., pl. mășcáți; f. mășcátă, pl. mășcáte

mășcaților
MĂȘCÁT, -Ă, mășcați, -te, adj. (Pop.; despre cereale) Cu bobul mare, bombat, plin. ♦ Mare, gros. [Var.: mașcát, -ă adj.] – Din măciucat.

DOOM

mășcát (pop.) adj. m., pl. mășcáți; f. mășcátă, pl. mășcáte

măști
MÁSCĂ, măști, s. f. 1. Bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc. (înfățișând o față omenească sau figura unui animal) cu care își acoperă cineva fața sau o parte a ei (pentru a nu fi recunoscut), lăsând numai ochii descoperiți; obrăzar. ◊ Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unei persoane, făcut îndată după deces. ◊ Expr. A-și scoate (sau a-și arunca, a-și lepăda etc.) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) masca (cuiva) = a (se) arăta sub adevăratul aspect, a(-și) da pe față firea sau intențiile ascunse, a (se) dezvălui minciuna, înșelătoria (cuiva), a apărea sau a face să apară în adevărata lumină; a (se) demasca. ♦ Persoană mascată. ♦ Fig. Înfățișare falsă. ♦ Expresie neobișnuită a feței (provocată de o emoție, de un sentiment puternic etc.). 2. Machiaj; p. ext. preparat cosmetic care se aplică pe față pentru întreținerea tenului. ♦ Fizionomia unui actor machiat. 3. Dispozitiv care acoperă parțial sau total o persoană, un animal, un obiect pentru a le proteja, a le ascunde vederii etc. 4. Lucrare menită să sustragă vederii inamicului un obiectiv militar; adăpost individual săpat de fiecare soldat pe câmpul de luptă. – Din fr. masque, germ. Maske.

DOOM

máscă s. f., g.-d. art. mắștii; pl. măști

măștii
MÁSCĂ, măști, s. f. 1. Bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc. (înfățișând o față omenească sau figura unui animal) cu care își acoperă cineva fața sau o parte a ei (pentru a nu fi recunoscut), lăsând numai ochii descoperiți; obrăzar. ◊ Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unei persoane, făcut îndată după deces. ◊ Expr. A-și scoate (sau a-și arunca, a-și lepăda etc.) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) masca (cuiva) = a (se) arăta sub adevăratul aspect, a(-și) da pe față firea sau intențiile ascunse, a (se) dezvălui minciuna, înșelătoria (cuiva), a apărea sau a face să apară în adevărata lumină; a (se) demasca. ♦ Persoană mascată. ♦ Fig. Înfățișare falsă. ♦ Expresie neobișnuită a feței (provocată de o emoție, de un sentiment puternic etc.). 2. Machiaj; p. ext. preparat cosmetic care se aplică pe față pentru întreținerea tenului. ♦ Fizionomia unui actor machiat. 3. Dispozitiv care acoperă parțial sau total o persoană, un animal, un obiect pentru a le proteja, a le ascunde vederii etc. 4. Lucrare menită să sustragă vederii inamicului un obiectiv militar; adăpost individual săpat de fiecare soldat pe câmpul de luptă. – Din fr. masque, germ. Maske.

DOOM

máscă s. f., g.-d. art. mắștii; pl. măști

măștile
MÁSCĂ, măști, s. f. 1. Bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc. (înfățișând o față omenească sau figura unui animal) cu care își acoperă cineva fața sau o parte a ei (pentru a nu fi recunoscut), lăsând numai ochii descoperiți; obrăzar. ◊ Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unei persoane, făcut îndată după deces. ◊ Expr. A-și scoate (sau a-și arunca, a-și lepăda etc.) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) masca (cuiva) = a (se) arăta sub adevăratul aspect, a(-și) da pe față firea sau intențiile ascunse, a (se) dezvălui minciuna, înșelătoria (cuiva), a apărea sau a face să apară în adevărata lumină; a (se) demasca. ♦ Persoană mascată. ♦ Fig. Înfățișare falsă. ♦ Expresie neobișnuită a feței (provocată de o emoție, de un sentiment puternic etc.). 2. Machiaj; p. ext. preparat cosmetic care se aplică pe față pentru întreținerea tenului. ♦ Fizionomia unui actor machiat. 3. Dispozitiv care acoperă parțial sau total o persoană, un animal, un obiect pentru a le proteja, a le ascunde vederii etc. 4. Lucrare menită să sustragă vederii inamicului un obiectiv militar; adăpost individual săpat de fiecare soldat pe câmpul de luptă. – Din fr. masque, germ. Maske.

DOOM

máscă s. f., g.-d. art. mắștii; pl. măști

măștilor
MÁSCĂ, măști, s. f. 1. Bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc. (înfățișând o față omenească sau figura unui animal) cu care își acoperă cineva fața sau o parte a ei (pentru a nu fi recunoscut), lăsând numai ochii descoperiți; obrăzar. ◊ Mască mortuară = mulaj în ghips al feței unei persoane, făcut îndată după deces. ◊ Expr. A-și scoate (sau a-și arunca, a-și lepăda etc.) masca sau a ridica (sau a lua, a smulge, a rupe) masca (cuiva) = a (se) arăta sub adevăratul aspect, a(-și) da pe față firea sau intențiile ascunse, a (se) dezvălui minciuna, înșelătoria (cuiva), a apărea sau a face să apară în adevărata lumină; a (se) demasca. ♦ Persoană mascată. ♦ Fig. Înfățișare falsă. ♦ Expresie neobișnuită a feței (provocată de o emoție, de un sentiment puternic etc.). 2. Machiaj; p. ext. preparat cosmetic care se aplică pe față pentru întreținerea tenului. ♦ Fizionomia unui actor machiat. 3. Dispozitiv care acoperă parțial sau total o persoană, un animal, un obiect pentru a le proteja, a le ascunde vederii etc. 4. Lucrare menită să sustragă vederii inamicului un obiectiv militar; adăpost individual săpat de fiecare soldat pe câmpul de luptă. – Din fr. masque, germ. Maske.

DOOM

máscă s. f., g.-d. art. mắștii; pl. măști

mățar
MĂȚÁR, mățari, s. m. (Rar) Persoană care pregătește și vinde mațe (pentru cârnați). – Maț + suf. -ar.

DOOM

mățár (rar) s. m., pl. mățári

mățari
MĂȚÁR, mățari, s. m. (Rar) Persoană care pregătește și vinde mațe (pentru cârnați). – Maț + suf. -ar.

DOOM

mățár (rar) s. m., pl. mățári

mățarii
MĂȚÁR, mățari, s. m. (Rar) Persoană care pregătește și vinde mațe (pentru cârnați). – Maț + suf. -ar.

DOOM

mățár (rar) s. m., pl. mățári

mățarilor
MĂȚÁR, mățari, s. m. (Rar) Persoană care pregătește și vinde mațe (pentru cârnați). – Maț + suf. -ar.

DOOM

mățár (rar) s. m., pl. mățári

mățarul
MĂȚÁR, mățari, s. m. (Rar) Persoană care pregătește și vinde mațe (pentru cârnați). – Maț + suf. -ar.

DOOM

mățár (rar) s. m., pl. mățári

mățarului
MĂȚÁR, mățari, s. m. (Rar) Persoană care pregătește și vinde mațe (pentru cârnați). – Maț + suf. -ar.

DOOM

mățár (rar) s. m., pl. mățári

mățișoare
MĂȚIȘÓR, mățișoare, s. n. Diminutiv al lui maț. – Maț + suf. -ișor.

DOOM

mățișór (maț mic) s. n., pl. mățișoáre

mățișoarele
MĂȚIȘÓR, mățișoare, s. n. Diminutiv al lui maț. – Maț + suf. -ișor.

DOOM

mățișór (maț mic) s. n., pl. mățișoáre

mățișoarelor
MĂȚIȘÓR, mățișoare, s. n. Diminutiv al lui maț. – Maț + suf. -ișor.

DOOM

mățișór (maț mic) s. n., pl. mățișoáre

mățișor
MĂȚIȘÓR, mățișoare, s. n. Diminutiv al lui maț. – Maț + suf. -ișor.

DOOM

mățișór (maț mic) s. n., pl. mățișoáre

mățișorul
MĂȚIȘÓR, mățișoare, s. n. Diminutiv al lui maț. – Maț + suf. -ișor.

DOOM

mățișór (maț mic) s. n., pl. mățișoáre

mățișorului
MĂȚIȘÓR, mățișoare, s. n. Diminutiv al lui maț. – Maț + suf. -ișor.

DOOM

mățișór (maț mic) s. n., pl. mățișoáre