mîgla
MẤGLĂ, mâgle, s. f. (Reg.) Stivă. – Din magh. mágla (var. a lui máglya). DOOM
mấglă (reg.) (mâ-glă) s. f., g.-d. art. mấglei; pl. mấgle
mîgle
MẤGLĂ, mâgle, s. f. (Reg.) Stivă. – Din magh. mágla (var. a lui máglya). DOOM
mấglă (reg.) (mâ-glă) s. f., g.-d. art. mấglei; pl. mấgle
mîglei
MẤGLĂ, mâgle, s. f. (Reg.) Stivă. – Din magh. mágla (var. a lui máglya). DOOM
mấglă (reg.) (mâ-glă) s. f., g.-d. art. mấglei; pl. mấgle
mîglele
MẤGLĂ, mâgle, s. f. (Reg.) Stivă. – Din magh. mágla (var. a lui máglya). DOOM
mấglă (reg.) (mâ-glă) s. f., g.-d. art. mấglei; pl. mấgle
mîglelor
MẤGLĂ, mâgle, s. f. (Reg.) Stivă. – Din magh. mágla (var. a lui máglya). DOOM
mấglă (reg.) (mâ-glă) s. f., g.-d. art. mấglei; pl. mấgle
mîglisea
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîgliseai
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîgliseala
MÂGLISEÁLĂ, mâgliseli, s. f. (Reg.) Mâglisire. – Mâglisi + suf. -eală. DOOM
mâgliseálă (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisélii; pl. mâgliséli
mîgliseam
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisească
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîgliseau
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîgliseați
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîgliseli
MÂGLISEÁLĂ, mâgliseli, s. f. (Reg.) Mâglisire. – Mâglisi + suf. -eală. DOOM
mâgliseálă (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisélii; pl. mâgliséli
mîgliselii
MÂGLISEÁLĂ, mâgliseli, s. f. (Reg.) Mâglisire. – Mâglisi + suf. -eală. DOOM
mâgliseálă (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisélii; pl. mâgliséli
mîgliselile
MÂGLISEÁLĂ, mâgliseli, s. f. (Reg.) Mâglisire. – Mâglisi + suf. -eală. DOOM
mâgliseálă (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisélii; pl. mâgliséli
mîgliselilor
MÂGLISEÁLĂ, mâgliseli, s. f. (Reg.) Mâglisire. – Mâglisi + suf. -eală. DOOM
mâgliseálă (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisélii; pl. mâgliséli
mîglisesc
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisește
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisești
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisi
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisii
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisim
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisind
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisire
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisire
MÂGLISÍRE, mâglisiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mâglisi și rezultatul ei; mâgliseală. – V. mâglisi. DOOM
mâglisíre (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisírii; pl. mâglisíri
mîglisirea
MÂGLISÍRE, mâglisiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mâglisi și rezultatul ei; mâgliseală. – V. mâglisi. DOOM
mâglisíre (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisírii; pl. mâglisíri
mîglisiri
MÂGLISÍRE, mâglisiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mâglisi și rezultatul ei; mâgliseală. – V. mâglisi. DOOM
mâglisíre (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisírii; pl. mâglisíri
mîglisirii
MÂGLISÍRE, mâglisiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mâglisi și rezultatul ei; mâgliseală. – V. mâglisi. DOOM
mâglisíre (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisírii; pl. mâglisíri
mîglisirile
MÂGLISÍRE, mâglisiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mâglisi și rezultatul ei; mâgliseală. – V. mâglisi. DOOM
mâglisíre (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisírii; pl. mâglisíri
mîglisirilor
MÂGLISÍRE, mâglisiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mâglisi și rezultatul ei; mâgliseală. – V. mâglisi. DOOM
mâglisíre (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisírii; pl. mâglisíri
mîglisiră
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisirăm
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisirăți
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisise
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisisem
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisiseră
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisiserăm
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisiserăți
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisiseși
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisiseți
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisit
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisitoare
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mîglisitoarea
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mîglisitoarei
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mîglisitoarele
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mîglisitoarelor
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mîglisitor
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mîglisitori
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mîglisitorii
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mîglisitorilor
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mîglisitorul
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mîglisitorului
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mîglisiși
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîglisiți
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mîhnea
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhneai
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhneam
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhnească
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhneau
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhneați
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhnesc
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhnește
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhnești
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhni
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhnicioasa
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mîhnicioase
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mîhnicioasei
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mîhnicioasele
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mîhnicioaselor
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mîhnicios
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mîhniciosul
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mîhniciosului
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mîhnicioși
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mîhnicioșii
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mîhnicioșilor
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mîhniciune
MÂHNICIÚNE, mâhniciuni, s. f. (Înv.) Mâhnire. – Mâhni + suf. -iciune. DOOM
mâhniciúne (înv.) s. f., g.-d. art. mâhniciúnii; pl. mâhniciúni
mîhniciunea
MÂHNICIÚNE, mâhniciuni, s. f. (Înv.) Mâhnire. – Mâhni + suf. -iciune. DOOM
mâhniciúne (înv.) s. f., g.-d. art. mâhniciúnii; pl. mâhniciúni
mîhniciuni
MÂHNICIÚNE, mâhniciuni, s. f. (Înv.) Mâhnire. – Mâhni + suf. -iciune. DOOM
mâhniciúne (înv.) s. f., g.-d. art. mâhniciúnii; pl. mâhniciúni
mîhniciunii
MÂHNICIÚNE, mâhniciuni, s. f. (Înv.) Mâhnire. – Mâhni + suf. -iciune. DOOM
mâhniciúne (înv.) s. f., g.-d. art. mâhniciúnii; pl. mâhniciúni
mîhniciunile
MÂHNICIÚNE, mâhniciuni, s. f. (Înv.) Mâhnire. – Mâhni + suf. -iciune. DOOM
mâhniciúne (înv.) s. f., g.-d. art. mâhniciúnii; pl. mâhniciúni
mîhniciunilor
MÂHNICIÚNE, mâhniciuni, s. f. (Înv.) Mâhnire. – Mâhni + suf. -iciune. DOOM
mâhniciúne (înv.) s. f., g.-d. art. mâhniciúnii; pl. mâhniciúni
mîhnii
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhnim
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhnind
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhnire
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhnire
MÂHNÍRE, mâhniri, s. f. Faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; mâhniciune. – V. mâhni. DOOM
mâhníre s. f., g.-d. art. mâhnírii; pl. mâhníri
mîhnirea
MÂHNÍRE, mâhniri, s. f. Faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; mâhniciune. – V. mâhni. DOOM
mâhníre s. f., g.-d. art. mâhnírii; pl. mâhníri
mîhniri
MÂHNÍRE, mâhniri, s. f. Faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; mâhniciune. – V. mâhni. DOOM
mâhníre s. f., g.-d. art. mâhnírii; pl. mâhníri
mîhnirii
MÂHNÍRE, mâhniri, s. f. Faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; mâhniciune. – V. mâhni. DOOM
mâhníre s. f., g.-d. art. mâhnírii; pl. mâhníri
mîhnirile
MÂHNÍRE, mâhniri, s. f. Faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; mâhniciune. – V. mâhni. DOOM
mâhníre s. f., g.-d. art. mâhnírii; pl. mâhníri
mîhnirilor
MÂHNÍRE, mâhniri, s. f. Faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; mâhniciune. – V. mâhni. DOOM
mâhníre s. f., g.-d. art. mâhnírii; pl. mâhníri
mîhniră
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhnirăm
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhnirăți
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhnise
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhnisem
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhniseră
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhniserăm
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhniserăți
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhniseși
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhniseți
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhnit
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhnit
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mîhnita
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mîhnite
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mîhnitei
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mîhnitele
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mîhnitelor
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mîhnitoare
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mîhnitoarea
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mîhnitoarei
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mîhnitoarele
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mîhnitoarelor
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mîhnitor
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mîhnitori
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mîhnitorii
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mîhnitorilor
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mîhnitorul
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mîhnitorului
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mîhnitul
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mîhnitului
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mîhniși
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhniți
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mîhniți
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mîhniții
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mîhniților
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mîine
MẤINE adv. În ziua care urmează celei de azi. ◊ Mâine-dimineață = în dimineața zilei de mâine. Mâine-după-amiază (sau -după-masă) = în după-amiaza zilei de mâine. Mâine-seară = în seara zilei de mâine. ◊ Loc. adj. De mâine = a) din ziua următoare celei de azi; b) din viitorul apropiat. ◊ Expr. Pe mâine, formulă de salut la despărțire, indicând o reîntâlnire în ziua următoare. ♦ În viitorul apropiat; în viitor, cândva. ◊ Expr. Ca mâine(-poimâine) sau mâine-poimâine = într-un viitor apropiat, (în) curând. De mâine în... zile (sau săptămâni, luni) = peste... zile (sau săptămâni, luni). – Lat. mane. DOOM
mấine adv.
mîini
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mîini
SÉCOND-HAND, adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Care nu este nou; la mâna a doua. 2. S. n. Magazin în care se vând produse second-hand (1). [Pr.: secăndhend] – Cuv. engl. DOOM
sécond-hand (angl.) [pron. sécăndhend] adj. invar.
mîinii
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mîinii
SÉCOND-HAND, adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Care nu este nou; la mâna a doua. 2. S. n. Magazin în care se vând produse second-hand (1). [Pr.: secăndhend] – Cuv. engl. DOOM
sécond-hand (angl.) [pron. sécăndhend] adj. invar.
mîinile
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mîinile
SÉCOND-HAND, adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Care nu este nou; la mâna a doua. 2. S. n. Magazin în care se vând produse second-hand (1). [Pr.: secăndhend] – Cuv. engl. DOOM
sécond-hand (angl.) [pron. sécăndhend] adj. invar.
mîinilor
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mîinilor
SÉCOND-HAND, adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Care nu este nou; la mâna a doua. 2. S. n. Magazin în care se vând produse second-hand (1). [Pr.: secăndhend] – Cuv. engl. DOOM
sécond-hand (angl.) [pron. sécăndhend] adj. invar.
mîl
MÂL, mâluri, s. n. Pământ (argilos) cu granulație fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acțiunea apei; nămol. – Cf. ucr. mul. DOOM
mâl s. n., pl. mấluri
mîlc
MÂLC adv. (În expr.) A tăcea mâlc = a nu spune niciun cuvânt, a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic. – Din mâlci (derivat regresiv). DOOM
mâlc adv.
mîlcea
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlceai
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlceam
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlcească
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlceau
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlceați
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlcesc
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlcește
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlcești
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlci
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlcii
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlcim
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlcind
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlcire
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlciră
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlcirăm
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlcirăți
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlcise
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlcisem
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlciseră
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlciserăm
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlciserăți
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlciseși
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlciseți
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlcit
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlciși
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlciți
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mîlea
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîleai
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîleam
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîlească
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîleau
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîleați
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîlesc
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîlește
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîlești
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîli
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîlii
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîlim
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîlind
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîlire
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîlire
MÂLÍRE, mâliri, s. f. Faptul de a (se) mâli. – V. mâli. DOOM
mâlíre s. f., g.-d. art. mâlírii; pl. mâlíri
mîlirea
MÂLÍRE, mâliri, s. f. Faptul de a (se) mâli. – V. mâli. DOOM
mâlíre s. f., g.-d. art. mâlírii; pl. mâlíri
mîliri
MÂLÍRE, mâliri, s. f. Faptul de a (se) mâli. – V. mâli. DOOM
mâlíre s. f., g.-d. art. mâlírii; pl. mâlíri
mîlirii
MÂLÍRE, mâliri, s. f. Faptul de a (se) mâli. – V. mâli. DOOM
mâlíre s. f., g.-d. art. mâlírii; pl. mâlíri
mîlirile
MÂLÍRE, mâliri, s. f. Faptul de a (se) mâli. – V. mâli. DOOM
mâlíre s. f., g.-d. art. mâlírii; pl. mâlíri
mîlirilor
MÂLÍRE, mâliri, s. f. Faptul de a (se) mâli. – V. mâli. DOOM
mâlíre s. f., g.-d. art. mâlírii; pl. mâlíri
mîliră
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîlirăm
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîlirăți
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîlise
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîlisem
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîliseră
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîliserăm
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîliserăți
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîliseși
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîliseți
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîlit
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîlit
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mîlita
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mîlite
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mîlitei
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mîlitele
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mîlitelor
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mîlitul
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mîlitului
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mîlitura
MÂLITÚRĂ, mâlituri, s. f. Depunere de mâl; (concr.) loc unde s-a depus mâl. – Mâli + suf. -tură. DOOM
mâlitúră s. f., g.-d. art. mâlitúrii; pl. mâlitúri
mîlituri
MÂLITÚRĂ, mâlituri, s. f. Depunere de mâl; (concr.) loc unde s-a depus mâl. – Mâli + suf. -tură. DOOM
mâlitúră s. f., g.-d. art. mâlitúrii; pl. mâlitúri
mîliturii
MÂLITÚRĂ, mâlituri, s. f. Depunere de mâl; (concr.) loc unde s-a depus mâl. – Mâli + suf. -tură. DOOM
mâlitúră s. f., g.-d. art. mâlitúrii; pl. mâlitúri
mîliturile
MÂLITÚRĂ, mâlituri, s. f. Depunere de mâl; (concr.) loc unde s-a depus mâl. – Mâli + suf. -tură. DOOM
mâlitúră s. f., g.-d. art. mâlitúrii; pl. mâlitúri
mîliturilor
MÂLITÚRĂ, mâlituri, s. f. Depunere de mâl; (concr.) loc unde s-a depus mâl. – Mâli + suf. -tură. DOOM
mâlitúră s. f., g.-d. art. mâlitúrii; pl. mâlitúri
mîliși
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîliți
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mîliți
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mîliții
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mîliților
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mîloasa
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mîloase
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mîloasei
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mîloasele
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mîloaselor
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mîlos
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mîlosul
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mîlosului
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mîloși
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mîloșii
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mîloșilor
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mîlul
MÂL, mâluri, s. n. Pământ (argilos) cu granulație fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acțiunea apei; nămol. – Cf. ucr. mul. DOOM
mâl s. n., pl. mấluri
mîlului
MÂL, mâluri, s. n. Pământ (argilos) cu granulație fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acțiunea apei; nămol. – Cf. ucr. mul. DOOM
mâl s. n., pl. mấluri
mîluri
MÂL, mâluri, s. n. Pământ (argilos) cu granulație fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acțiunea apei; nămol. – Cf. ucr. mul. DOOM
mâl s. n., pl. mấluri
mîlurile
MÂL, mâluri, s. n. Pământ (argilos) cu granulație fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acțiunea apei; nămol. – Cf. ucr. mul. DOOM
mâl s. n., pl. mấluri
mîlurilor
MÂL, mâluri, s. n. Pământ (argilos) cu granulație fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acțiunea apei; nămol. – Cf. ucr. mul. DOOM
mâl s. n., pl. mấluri
mîn
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mîna
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mîna
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mîna
SÉCOND-HAND, adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Care nu este nou; la mâna a doua. 2. S. n. Magazin în care se vând produse second-hand (1). [Pr.: secăndhend] – Cuv. engl. DOOM
sécond-hand (angl.) [pron. sécăndhend] adj. invar.
mînaci
MÂNÁCI, mânaci, s. m. (Rar) Călăreț. – Mâna + suf. -aci. DOOM
mânáci (rar) s. m., pl. mânáci
mînacii
MÂNÁCI, mânaci, s. m. (Rar) Călăreț. – Mâna + suf. -aci. DOOM
mânáci (rar) s. m., pl. mânáci
mînacilor
MÂNÁCI, mânaci, s. m. (Rar) Călăreț. – Mâna + suf. -aci. DOOM
mânáci (rar) s. m., pl. mânáci
mînaciul
MÂNÁCI, mânaci, s. m. (Rar) Călăreț. – Mâna + suf. -aci. DOOM
mânáci (rar) s. m., pl. mânáci
mînaciului
MÂNÁCI, mânaci, s. m. (Rar) Călăreț. – Mâna + suf. -aci. DOOM
mânáci (rar) s. m., pl. mânáci
mînai
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînam
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînare
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînare
MÂNÁRE, mânări, s. f. Acțiunea de a mâna și rezultatul ei; mânat. – V. mâna. DOOM
mânáre s. f., g.-d. art. mânắrii; pl. mânắri
mînarea
MÂNÁRE, mânări, s. f. Acțiunea de a mâna și rezultatul ei; mânat. – V. mâna. DOOM
mânáre s. f., g.-d. art. mânắrii; pl. mânắri
mînară
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînarăm
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînarăți
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînase
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînasem
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînaseră
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînaserăm
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînaserăți
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînaseși
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînaseți
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînat
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînat
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mînata
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mînate
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mînatei
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mînatele
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mînatelor
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mînatul
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mînatului
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mînau
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînaș
MÂNÁȘ, mânași, s. m. (Reg.) Vizitiu. – Mâna + suf. -aș. DOOM
mânáș (reg.) s. m., pl. mânáși
mînași
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînași
MÂNÁȘ, mânași, s. m. (Reg.) Vizitiu. – Mâna + suf. -aș. DOOM
mânáș (reg.) s. m., pl. mânáși
mînașii
MÂNÁȘ, mânași, s. m. (Reg.) Vizitiu. – Mâna + suf. -aș. DOOM
mânáș (reg.) s. m., pl. mânáși
mînașilor
MÂNÁȘ, mânași, s. m. (Reg.) Vizitiu. – Mâna + suf. -aș. DOOM
mânáș (reg.) s. m., pl. mânáși
mînașul
MÂNÁȘ, mânași, s. m. (Reg.) Vizitiu. – Mâna + suf. -aș. DOOM
mânáș (reg.) s. m., pl. mânáși
mînașului
MÂNÁȘ, mânași, s. m. (Reg.) Vizitiu. – Mâna + suf. -aș. DOOM
mânáș (reg.) s. m., pl. mânáși
mînați
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînați
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mînații
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mînaților
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mînc
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mînca
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncai
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncam
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncare
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncare
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca.
mîncare
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca. DOOM
mâncáre s. f., g.-d. art. mâncắrii; (acțiuni) pl. mâncắri, (feluri de mâncare) mâncắruri
mîncarea
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca.
mîncarea
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca. DOOM
mâncáre s. f., g.-d. art. mâncắrii; (acțiuni) pl. mâncắri, (feluri de mâncare) mâncắruri
mîncară
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncarăm
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncarăți
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncase
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncasem
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncaseră
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncaserăm
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncaserăți
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncaseși
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncaseți
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncat
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncat
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mîncata
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mîncate
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mîncatei
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mîncatele
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mîncatelor
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mîncatul
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mîncatului
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mîncau
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncași
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncați
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncați
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mîncații
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mîncaților
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mînce
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mînci
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncînd
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mîncăcioasa
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăcioasa
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăcioase
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăcioase
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăcioasei
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăcioasei
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăcioasele
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăcioasele
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăcioaselor
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăcioaselor
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăcios
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăcios
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăciosul
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăciosul
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăciosului
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăciosului
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăcioși
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăcioși
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăcioșii
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăcioșii
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăcioșilor
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăcioșilor
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mîncăi
MÂNCẮU, mâncăi, s. m. (Fam.) Om care mănâncă foarte mult sau care este lacom la mâncare; om mâncăcios. – Mânca + suf. -ău. DOOM
mâncắu (fam.) s. m., art. mâncắul; pl. mâncắi, art. mâncắii
mîncăii
MÂNCẮU, mâncăi, s. m. (Fam.) Om care mănâncă foarte mult sau care este lacom la mâncare; om mâncăcios. – Mânca + suf. -ău. DOOM
mâncắu (fam.) s. m., art. mâncắul; pl. mâncắi, art. mâncắii
mîncăilor
MÂNCẮU, mâncăi, s. m. (Fam.) Om care mănâncă foarte mult sau care este lacom la mâncare; om mâncăcios. – Mânca + suf. -ău. DOOM
mâncắu (fam.) s. m., art. mâncắul; pl. mâncắi, art. mâncắii
mîncări
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca.
mîncări
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca. DOOM
mâncáre s. f., g.-d. art. mâncắrii; (acțiuni) pl. mâncắri, (feluri de mâncare) mâncắruri
mîncărici
MÂNCĂRÍCI s. n. (Fam.) Mâncărime. ◊ Expr. A avea mâncărici = a nu avea astâmpăr, a nu putea sta liniștit. A avea mâncărici la limbă = a fi foarte vorbăreț. – Mâncare + suf. -ici. DOOM
mâncăríci (fam.) s. n.
mîncăriciul
MÂNCĂRÍCI s. n. (Fam.) Mâncărime. ◊ Expr. A avea mâncărici = a nu avea astâmpăr, a nu putea sta liniștit. A avea mâncărici la limbă = a fi foarte vorbăreț. – Mâncare + suf. -ici. DOOM
mâncăríci (fam.) s. n.
mîncăriciului
MÂNCĂRÍCI s. n. (Fam.) Mâncărime. ◊ Expr. A avea mâncărici = a nu avea astâmpăr, a nu putea sta liniștit. A avea mâncărici la limbă = a fi foarte vorbăreț. – Mâncare + suf. -ici. DOOM
mâncăríci (fam.) s. n.
mîncării
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca.
mîncării
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca. DOOM
mâncáre s. f., g.-d. art. mâncắrii; (acțiuni) pl. mâncắri, (feluri de mâncare) mâncắruri
mîncările
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca.
mîncărilor
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca.
mîncărime
MÂNCĂRÍME, mâncărimi, s. f. Senzație (neplăcută) provocată de anumite boli ale pielii, de o iritație trecătoare, de înțepătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărici. ◊ Expr. A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret. – Mâncare + suf. -ime. DOOM
mâncăríme s. f., g.-d. art. mâncărímii; pl. mâncărími
mîncărimea
MÂNCĂRÍME, mâncărimi, s. f. Senzație (neplăcută) provocată de anumite boli ale pielii, de o iritație trecătoare, de înțepătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărici. ◊ Expr. A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret. – Mâncare + suf. -ime. DOOM
mâncăríme s. f., g.-d. art. mâncărímii; pl. mâncărími
mîncărimi
MÂNCĂRÍME, mâncărimi, s. f. Senzație (neplăcută) provocată de anumite boli ale pielii, de o iritație trecătoare, de înțepătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărici. ◊ Expr. A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret. – Mâncare + suf. -ime. DOOM
mâncăríme s. f., g.-d. art. mâncărímii; pl. mâncărími
mîncărimii
MÂNCĂRÍME, mâncărimi, s. f. Senzație (neplăcută) provocată de anumite boli ale pielii, de o iritație trecătoare, de înțepătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărici. ◊ Expr. A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret. – Mâncare + suf. -ime. DOOM
mâncăríme s. f., g.-d. art. mâncărímii; pl. mâncărími
mîncărimile
MÂNCĂRÍME, mâncărimi, s. f. Senzație (neplăcută) provocată de anumite boli ale pielii, de o iritație trecătoare, de înțepătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărici. ◊ Expr. A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret. – Mâncare + suf. -ime. DOOM
mâncăríme s. f., g.-d. art. mâncărímii; pl. mâncărími
mîncărimilor
MÂNCĂRÍME, mâncărimi, s. f. Senzație (neplăcută) provocată de anumite boli ale pielii, de o iritație trecătoare, de înțepătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărici. ◊ Expr. A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret. – Mâncare + suf. -ime. DOOM
mâncăríme s. f., g.-d. art. mâncărímii; pl. mâncărími
mîncăruri
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca. DOOM
mâncáre s. f., g.-d. art. mâncắrii; (acțiuni) pl. mâncắri, (feluri de mâncare) mâncắruri
mîncărurile
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca. DOOM
mâncáre s. f., g.-d. art. mâncắrii; (acțiuni) pl. mâncắri, (feluri de mâncare) mâncắruri
mîncărurilor
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca. DOOM
mâncáre s. f., g.-d. art. mâncắrii; (acțiuni) pl. mâncắri, (feluri de mâncare) mâncắruri
mîncătoare
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătoare
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătoarea
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătoarea
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătoarei
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătoarei
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătoarele
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătoarele
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătoarelor
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătoarelor
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncător
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncător
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncători
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncători
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătoria
MÂNCĂTORÍE, mâncătorii, s. f. (Fam.) 1. Hoție, fraudă, delapidare. 2. Intrigă, bârfeală. – Mâncător + suf. -ie. DOOM
mâncătoríe s. f., art. mâncătoría, g.-d. art. mâncătoríei; pl. mâncătoríi, art. mâncătoríile
mîncătorie
MÂNCĂTORÍE, mâncătorii, s. f. (Fam.) 1. Hoție, fraudă, delapidare. 2. Intrigă, bârfeală. – Mâncător + suf. -ie. DOOM
mâncătoríe s. f., art. mâncătoría, g.-d. art. mâncătoríei; pl. mâncătoríi, art. mâncătoríile
mîncătoriei
MÂNCĂTORÍE, mâncătorii, s. f. (Fam.) 1. Hoție, fraudă, delapidare. 2. Intrigă, bârfeală. – Mâncător + suf. -ie. DOOM
mâncătoríe s. f., art. mâncătoría, g.-d. art. mâncătoríei; pl. mâncătoríi, art. mâncătoríile
mîncătorii
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătorii
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătorii
MÂNCĂTORÍE, mâncătorii, s. f. (Fam.) 1. Hoție, fraudă, delapidare. 2. Intrigă, bârfeală. – Mâncător + suf. -ie. DOOM
mâncătoríe s. f., art. mâncătoría, g.-d. art. mâncătoríei; pl. mâncătoríi, art. mâncătoríile
mîncătoriile
MÂNCĂTORÍE, mâncătorii, s. f. (Fam.) 1. Hoție, fraudă, delapidare. 2. Intrigă, bârfeală. – Mâncător + suf. -ie. DOOM
mâncătoríe s. f., art. mâncătoría, g.-d. art. mâncătoríei; pl. mâncătoríi, art. mâncătoríile
mîncătoriilor
MÂNCĂTORÍE, mâncătorii, s. f. (Fam.) 1. Hoție, fraudă, delapidare. 2. Intrigă, bârfeală. – Mâncător + suf. -ie. DOOM
mâncătoríe s. f., art. mâncătoría, g.-d. art. mâncătoríei; pl. mâncătoríi, art. mâncătoríile
mîncătorilor
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătorilor
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătorul
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătorul
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătorului
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătorului
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mîncătura
MÂNCĂTÚRĂ, mâncături, s. f. 1. Eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei). 2. (Reg.) Urmă lăsată de anumite boli care degradează țesuturile organismului. – Mânca + suf. -ătură. DOOM
mâncătúră s. f., g.-d. art. mâncătúrii; pl. mâncătúri
mîncături
MÂNCĂTÚRĂ, mâncături, s. f. 1. Eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei). 2. (Reg.) Urmă lăsată de anumite boli care degradează țesuturile organismului. – Mânca + suf. -ătură. DOOM
mâncătúră s. f., g.-d. art. mâncătúrii; pl. mâncătúri
mîncăturii
MÂNCĂTÚRĂ, mâncături, s. f. 1. Eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei). 2. (Reg.) Urmă lăsată de anumite boli care degradează țesuturile organismului. – Mânca + suf. -ătură. DOOM
mâncătúră s. f., g.-d. art. mâncătúrii; pl. mâncătúri
mîncăturile
MÂNCĂTÚRĂ, mâncături, s. f. 1. Eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei). 2. (Reg.) Urmă lăsată de anumite boli care degradează țesuturile organismului. – Mânca + suf. -ătură. DOOM
mâncătúră s. f., g.-d. art. mâncătúrii; pl. mâncătúri
mîncăturilor
MÂNCĂTÚRĂ, mâncături, s. f. 1. Eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei). 2. (Reg.) Urmă lăsată de anumite boli care degradează țesuturile organismului. – Mânca + suf. -ătură. DOOM
mâncătúră s. f., g.-d. art. mâncătúrii; pl. mâncătúri
mîncău
MÂNCẮU, mâncăi, s. m. (Fam.) Om care mănâncă foarte mult sau care este lacom la mâncare; om mâncăcios. – Mânca + suf. -ău. DOOM
mâncắu (fam.) s. m., art. mâncắul; pl. mâncắi, art. mâncắii
mîncăul
MÂNCẮU, mâncăi, s. m. (Fam.) Om care mănâncă foarte mult sau care este lacom la mâncare; om mâncăcios. – Mânca + suf. -ău. DOOM
mâncắu (fam.) s. m., art. mâncắul; pl. mâncắi, art. mâncắii
mîncăului
MÂNCẮU, mâncăi, s. m. (Fam.) Om care mănâncă foarte mult sau care este lacom la mâncare; om mâncăcios. – Mânca + suf. -ău. DOOM
mâncắu (fam.) s. m., art. mâncắul; pl. mâncắi, art. mâncắii
mîndra
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndra
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndre
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndre
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndrea
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndreai
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndream
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndrească
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndreau
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndreați
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndrei
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndrei
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndrele
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndrele
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndrelor
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndrelor
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndresc
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndrește
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndrești
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndrețe
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mîndrețea
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mîndreței
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mîndrețele
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mîndrețelor
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mîndreți
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mîndreții
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mîndrețile
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mîndreților
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mîndri
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndri
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndri
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndria
MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie. DOOM
mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile
mîndrie
MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie. DOOM
mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile
mîndriei
MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie. DOOM
mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile
mîndrii
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndrii
MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie. DOOM
mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile
mîndrii
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndrii
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndriile
MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie. DOOM
mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile
mîndriilor
MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie. DOOM
mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile
mîndrilor
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndrilor
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndrim
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndrind
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndrire
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndrire
MÂNDRÍRE s. f. (Rar) Faptul de a se mândri; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare. – V. mândri. DOOM
mândríre (rar) s. f., g.-d. art. mândrírii
mîndrirea
MÂNDRÍRE s. f. (Rar) Faptul de a se mândri; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare. – V. mândri. DOOM
mândríre (rar) s. f., g.-d. art. mândrírii
mîndriri
MÂNDRÍRE s. f. (Rar) Faptul de a se mândri; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare. – V. mândri. DOOM
mândríre (rar) s. f., g.-d. art. mândrírii
mîndririi
MÂNDRÍRE s. f. (Rar) Faptul de a se mândri; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare. – V. mândri. DOOM
mândríre (rar) s. f., g.-d. art. mândrírii
mîndririle
MÂNDRÍRE s. f. (Rar) Faptul de a se mândri; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare. – V. mândri. DOOM
mândríre (rar) s. f., g.-d. art. mândrírii
mîndririlor
MÂNDRÍRE s. f. (Rar) Faptul de a se mândri; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare. – V. mândri. DOOM
mândríre (rar) s. f., g.-d. art. mândrírii
mîndriră
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndrirăm
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndrirăți
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndrise
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndrisem
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndriseră
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndriserăm
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndriserăți
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndriseși
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndriseți
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndrit
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndriși
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndrișoara
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mîndrișoare
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mîndrișoarei
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mîndrișoarele
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mîndrișoarelor
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mîndrișor
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mîndrișori
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mîndrișorii
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mîndrișorilor
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mîndrișorul
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mîndrișorului
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mîndriți
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mîndru
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndru
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndrul
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndrul
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndruleana
MÂNDRULEÁNĂ, mândrulene, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -uleană. DOOM
mândruleánă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulénei; pl. mândruléne
mîndrulene
MÂNDRULEÁNĂ, mândrulene, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -uleană. DOOM
mândruleánă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulénei; pl. mândruléne
mîndrulenei
MÂNDRULEÁNĂ, mândrulene, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -uleană. DOOM
mândruleánă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulénei; pl. mândruléne
mîndrulenele
MÂNDRULEÁNĂ, mândrulene, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -uleană. DOOM
mândruleánă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulénei; pl. mândruléne
mîndrulenelor
MÂNDRULEÁNĂ, mândrulene, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -uleană. DOOM
mândruleánă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulénei; pl. mândruléne
mîndrulica
MÂNDRULÍCĂ, mândrulici, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -ulică. DOOM
mândrulícă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulícii; pl. mândrulíci
mîndrulici
MÂNDRULÍCĂ, mândrulici, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -ulică. DOOM
mândrulícă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulícii; pl. mândrulíci
mîndrulicii
MÂNDRULÍCĂ, mândrulici, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -ulică. DOOM
mândrulícă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulícii; pl. mândrulíci
mîndrulicile
MÂNDRULÍCĂ, mândrulici, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -ulică. DOOM
mândrulícă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulícii; pl. mândrulíci
mîndrulicilor
MÂNDRULÍCĂ, mândrulici, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -ulică. DOOM
mândrulícă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulícii; pl. mândrulíci
mîndrulița
MÂNDRULÍȚĂ, mândrulițe, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândruță + suf. -uliță. DOOM
mândrulíță (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulíței; pl. mândrulíțe
mîndrulițe
MÂNDRULÍȚĂ, mândrulițe, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândruță + suf. -uliță. DOOM
mândrulíță (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulíței; pl. mândrulíțe
mîndruliței
MÂNDRULÍȚĂ, mândrulițe, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândruță + suf. -uliță. DOOM
mândrulíță (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulíței; pl. mândrulíțe
mîndrulițele
MÂNDRULÍȚĂ, mândrulițe, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândruță + suf. -uliță. DOOM
mândrulíță (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulíței; pl. mândrulíțe
mîndrulițelor
MÂNDRULÍȚĂ, mândrulițe, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândruță + suf. -uliță. DOOM
mândrulíță (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulíței; pl. mândrulíțe
mîndrului
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndrului
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mîndruț
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruț
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruța
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruța
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruțe
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruțe
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruței
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruței
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruțele
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruțele
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruțelor
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruțelor
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruți
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruți
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruții
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruții
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruților
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruților
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruțul
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruțul
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruțului
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndruțului
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mîndălac
MÂNDĂLÁC, mândălaci, s. m. (Bot.) Alunea. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mândălaci = a găsi cuiva o vină cu orice preț, a căuta (cuiva) nod în papură. – Et. nec. DOOM
mândălác s. m., pl. mândăláci
mîndălaci
MÂNDĂLÁC, mândălaci, s. m. (Bot.) Alunea. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mândălaci = a găsi cuiva o vină cu orice preț, a căuta (cuiva) nod în papură. – Et. nec. DOOM
mândălác s. m., pl. mândăláci
mîndălacii
MÂNDĂLÁC, mândălaci, s. m. (Bot.) Alunea. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mândălaci = a găsi cuiva o vină cu orice preț, a căuta (cuiva) nod în papură. – Et. nec. DOOM
mândălác s. m., pl. mândăláci
mîndălacilor
MÂNDĂLÁC, mândălaci, s. m. (Bot.) Alunea. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mândălaci = a găsi cuiva o vină cu orice preț, a căuta (cuiva) nod în papură. – Et. nec. DOOM
mândălác s. m., pl. mândăláci
mîndălacul
MÂNDĂLÁC, mândălaci, s. m. (Bot.) Alunea. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mândălaci = a găsi cuiva o vină cu orice preț, a căuta (cuiva) nod în papură. – Et. nec. DOOM
mândălác s. m., pl. mândăláci
mîndălacului
MÂNDĂLÁC, mândălaci, s. m. (Bot.) Alunea. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mândălaci = a găsi cuiva o vină cu orice preț, a căuta (cuiva) nod în papură. – Et. nec. DOOM
mândălác s. m., pl. mândăláci
mîne
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mîne
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mînec
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mîneca
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mîneca
MẤNECĂ, mâneci, s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) mấnică s. f.] – Lat. manica. DOOM
mấnecă s. f., g.-d. art. mấnecii; pl. mấneci
mînecai
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînecam
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînecar
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar. DOOM
mânecár s. n., pl. mânecáre
mînecare
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînecare
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar. DOOM
mânecár s. n., pl. mânecáre
mînecare
MÂNECÁRE, mânecări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca. DOOM
mânecáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânecắrii; pl. mânecắri
mînecarea
MÂNECÁRE, mânecări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca. DOOM
mânecáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânecắrii; pl. mânecắri
mînecarele
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar. DOOM
mânecár s. n., pl. mânecáre
mînecarelor
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar. DOOM
mânecár s. n., pl. mânecáre
mînecarul
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar. DOOM
mânecár s. n., pl. mânecáre
mînecarului
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar. DOOM
mânecár s. n., pl. mânecáre
mînecară
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînecarăm
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînecarăți
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînecase
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînecasem
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînecaseră
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînecaserăm
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînecaserăți
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînecaseși
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînecaseți
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînecat
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînecat
MÂNECÁT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊ Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. – V. mâneca. DOOM
!mânecáte (de/în/la/pe ~) (pop.) loc. adv.
mînecate
MÂNECÁT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊ Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. – V. mâneca. DOOM
!mânecáte (de/în/la/pe ~) (pop.) loc. adv.
mînecatele
MÂNECÁT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊ Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. – V. mâneca. DOOM
!mânecáte (de/în/la/pe ~) (pop.) loc. adv.
mînecatelor
MÂNECÁT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊ Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. – V. mâneca. DOOM
!mânecáte (de/în/la/pe ~) (pop.) loc. adv.
mînecatul
MÂNECÁT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊ Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. – V. mâneca. DOOM
!mânecáte (de/în/la/pe ~) (pop.) loc. adv.
mînecatului
MÂNECÁT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊ Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. – V. mâneca. DOOM
!mânecáte (de/în/la/pe ~) (pop.) loc. adv.
mînecau
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînecași
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînecați
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînece
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mîneci
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mîneci
MẤNECĂ, mâneci, s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) mấnică s. f.] – Lat. manica. DOOM
mấnecă s. f., g.-d. art. mấnecii; pl. mấneci
mînecii
MẤNECĂ, mâneci, s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) mấnică s. f.] – Lat. manica. DOOM
mấnecă s. f., g.-d. art. mấnecii; pl. mấneci
mînecile
MẤNECĂ, mâneci, s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) mấnică s. f.] – Lat. manica. DOOM
mấnecă s. f., g.-d. art. mấnecii; pl. mấneci
mînecilor
MẤNECĂ, mâneci, s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) mấnică s. f.] – Lat. manica. DOOM
mấnecă s. f., g.-d. art. mấnecii; pl. mấneci
mînecuța
MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Manșete (detașabile) încheiate cu un șnur trecut printr-un șir de inele, care fac parte din costumul liturgic al arhimandriților și se poartă peste mânecile stiharului. [Var.: (reg.) mânicúță s. f.] – Mânecă + suf. -uță. DOOM
mânecúță s. f., g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe
mînecuțe
MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Manșete (detașabile) încheiate cu un șnur trecut printr-un șir de inele, care fac parte din costumul liturgic al arhimandriților și se poartă peste mânecile stiharului. [Var.: (reg.) mânicúță s. f.] – Mânecă + suf. -uță. DOOM
mânecúță s. f., g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe
mînecuței
MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Manșete (detașabile) încheiate cu un șnur trecut printr-un șir de inele, care fac parte din costumul liturgic al arhimandriților și se poartă peste mânecile stiharului. [Var.: (reg.) mânicúță s. f.] – Mânecă + suf. -uță. DOOM
mânecúță s. f., g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe
mînecuțele
MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Manșete (detașabile) încheiate cu un șnur trecut printr-un șir de inele, care fac parte din costumul liturgic al arhimandriților și se poartă peste mânecile stiharului. [Var.: (reg.) mânicúță s. f.] – Mânecă + suf. -uță. DOOM
mânecúță s. f., g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe
mînecuțelor
MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Manșete (detașabile) încheiate cu un șnur trecut printr-un șir de inele, care fac parte din costumul liturgic al arhimandriților și se poartă peste mânecile stiharului. [Var.: (reg.) mânicúță s. f.] – Mânecă + suf. -uță. DOOM
mânecúță s. f., g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe
mînecînd
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mînecări
MÂNECÁRE, mânecări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca. DOOM
mânecáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânecắrii; pl. mânecắri
mînecării
MÂNECÁRE, mânecări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca. DOOM
mânecáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânecắrii; pl. mânecắri
mînecările
MÂNECÁRE, mânecări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca. DOOM
mânecáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânecắrii; pl. mânecắri
mînecărilor
MÂNECÁRE, mânecări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca. DOOM
mânecáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânecắrii; pl. mânecắri
mînei
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mînele
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mînelor
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mîner
MÂNÉR, mânere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (și manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar. DOOM
mânér s. n., pl. mânére
mînere
MÂNÉR, mânere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (și manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar. DOOM
mânér s. n., pl. mânére
mînerele
MÂNÉR, mânere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (și manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar. DOOM
mânér s. n., pl. mânére
mînerelor
MÂNÉR, mânere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (și manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar. DOOM
mânér s. n., pl. mânére
mînerul
MÂNÉR, mânere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (și manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar. DOOM
mânér s. n., pl. mânére
mînerului
MÂNÉR, mânere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (și manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar. DOOM
mânér s. n., pl. mânére
mînezi
MÂNEZÍ adv. (Reg.) Mâine; a doua zi. – Mâ[i]ne + zi. DOOM
!mânezí (reg.) adv.
mîngîi
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîia
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiai
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiam
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiară
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiarăm
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiarăți
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiase
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiasem
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiaseră
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiaserăm
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiaserăți
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiaseși
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiaseți
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiat
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiat
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mîngîiata
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mîngîiate
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mîngîiatei
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mîngîiatele
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mîngîiatelor
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mîngîiatul
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mîngîiatului
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mîngîiau
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiași
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiați
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiați
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mîngîiații
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mîngîiaților
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mîngîie
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiem
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiere
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîiere
MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. – V. mângâia. DOOM
mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri
mîngîierea
MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. – V. mângâia. DOOM
mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri
mîngîieri
MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. – V. mângâia. DOOM
mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri
mîngîierii
MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. – V. mângâia. DOOM
mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri
mîngîierile
MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. – V. mângâia. DOOM
mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri
mîngîierilor
MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. – V. mângâia. DOOM
mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri
mîngîietoare
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mîngîietoarea
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mîngîietoarei
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mîngîietoarele
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mîngîietoarelor
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mîngîietor
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mîngîietori
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mîngîietorii
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mîngîietorilor
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mîngîietorul
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mîngîietorului
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mîngîind
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mîngîioasa
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mîngîioase
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mîngîioasei
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mîngîioasele
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mîngîioaselor
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mîngîios
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mîngîiosul
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mîngîiosului
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mîngîioși
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mîngîioșii
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mîngîioșilor
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mîni
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mîni
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mînia
MÂNÍE, mânii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania. DOOM
mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile
mîniat
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mîniata
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mîniate
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mîniatei
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mîniatele
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mîniatelor
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mîniatul
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mîniatului
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mîniați
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mîniații
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mîniaților
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mînie
MÂNÍE, mânii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania. DOOM
mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile
mîniei
MÂNÍE, mânii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania. DOOM
mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile
mînii
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mînii
MÂNÍE, mânii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania. DOOM
mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile
mîniile
MÂNÍE, mânii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania. DOOM
mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile
mîniilor
MÂNÍE, mânii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania. DOOM
mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile
mînile
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mînilor
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mînioasa
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mînioase
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mînioasei
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mînioasele
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mînioaselor
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mînios
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mîniosul
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mîniosului
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mînioși
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mînioșii
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mînioșilor
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mînjea
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjeai
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjeala
MÂNJEÁLĂ, mânjeli, s. f. 1. Faptul de a (se) mânji. 2. Murdărie. 3. (Reg.) Amestec de lut și de balegă, cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a se tencui și vărui. 4. Pastă făcută din sămânță de in sau din tărâțe, cu care se unge urzeala de cânepă ca să nu se rupă firele la țesut. – Mânji + suf. -eală. DOOM
mânjeálă s. f., g.-d. art. mânjélii; pl. mânjéli
mînjeam
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjească
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjeau
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjeați
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjeli
MÂNJEÁLĂ, mânjeli, s. f. 1. Faptul de a (se) mânji. 2. Murdărie. 3. (Reg.) Amestec de lut și de balegă, cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a se tencui și vărui. 4. Pastă făcută din sămânță de in sau din tărâțe, cu care se unge urzeala de cânepă ca să nu se rupă firele la țesut. – Mânji + suf. -eală. DOOM
mânjeálă s. f., g.-d. art. mânjélii; pl. mânjéli
mînjelii
MÂNJEÁLĂ, mânjeli, s. f. 1. Faptul de a (se) mânji. 2. Murdărie. 3. (Reg.) Amestec de lut și de balegă, cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a se tencui și vărui. 4. Pastă făcută din sămânță de in sau din tărâțe, cu care se unge urzeala de cânepă ca să nu se rupă firele la țesut. – Mânji + suf. -eală. DOOM
mânjeálă s. f., g.-d. art. mânjélii; pl. mânjéli
mînjelile
MÂNJEÁLĂ, mânjeli, s. f. 1. Faptul de a (se) mânji. 2. Murdărie. 3. (Reg.) Amestec de lut și de balegă, cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a se tencui și vărui. 4. Pastă făcută din sămânță de in sau din tărâțe, cu care se unge urzeala de cânepă ca să nu se rupă firele la țesut. – Mânji + suf. -eală. DOOM
mânjeálă s. f., g.-d. art. mânjélii; pl. mânjéli
mînjelilor
MÂNJEÁLĂ, mânjeli, s. f. 1. Faptul de a (se) mânji. 2. Murdărie. 3. (Reg.) Amestec de lut și de balegă, cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a se tencui și vărui. 4. Pastă făcută din sămânță de in sau din tărâțe, cu care se unge urzeala de cânepă ca să nu se rupă firele la țesut. – Mânji + suf. -eală. DOOM
mânjeálă s. f., g.-d. art. mânjélii; pl. mânjéli
mînjesc
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjește
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjești
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînji
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînji
MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës. DOOM
mânz s. m., pl. mânji
mînjii
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjii
MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës. DOOM
mânz s. m., pl. mânji
mînjilor
MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës. DOOM
mânz s. m., pl. mânji
mînjim
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjind
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjire
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjire
MÂNJÍRE, mânjiri, s. f. Acțiunea de a (se) mânji și rezultatul ei. – V. mânji. DOOM
mânjíre s. f., g.-d. art. mânjírii; pl. mânjíri
mînjirea
MÂNJÍRE, mânjiri, s. f. Acțiunea de a (se) mânji și rezultatul ei. – V. mânji. DOOM
mânjíre s. f., g.-d. art. mânjírii; pl. mânjíri
mînjiri
MÂNJÍRE, mânjiri, s. f. Acțiunea de a (se) mânji și rezultatul ei. – V. mânji. DOOM
mânjíre s. f., g.-d. art. mânjírii; pl. mânjíri
mînjirii
MÂNJÍRE, mânjiri, s. f. Acțiunea de a (se) mânji și rezultatul ei. – V. mânji. DOOM
mânjíre s. f., g.-d. art. mânjírii; pl. mânjíri
mînjirile
MÂNJÍRE, mânjiri, s. f. Acțiunea de a (se) mânji și rezultatul ei. – V. mânji. DOOM
mânjíre s. f., g.-d. art. mânjírii; pl. mânjíri
mînjirilor
MÂNJÍRE, mânjiri, s. f. Acțiunea de a (se) mânji și rezultatul ei. – V. mânji. DOOM
mânjíre s. f., g.-d. art. mânjírii; pl. mânjíri
mînjiră
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjirăm
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjirăți
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjise
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjisem
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjiseră
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjiserăm
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjiserăți
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjiseși
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjiseți
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjit
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjit
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mînjita
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mînjite
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mînjitei
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mînjitele
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mînjitelor
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mînjitul
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mînjitului
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mînjitura
MÂNJITÚRĂ, mânjituri, s. f. (Rar) Murdărie, pată. – Mânji + suf. -tură. DOOM
mânjitúră (rar) s. f., g.-d. art. mânjitúrii; pl. mânjitúri
mînjituri
MÂNJITÚRĂ, mânjituri, s. f. (Rar) Murdărie, pată. – Mânji + suf. -tură. DOOM
mânjitúră (rar) s. f., g.-d. art. mânjitúrii; pl. mânjitúri
mînjiturii
MÂNJITÚRĂ, mânjituri, s. f. (Rar) Murdărie, pată. – Mânji + suf. -tură. DOOM
mânjitúră (rar) s. f., g.-d. art. mânjitúrii; pl. mânjitúri
mînjiturile
MÂNJITÚRĂ, mânjituri, s. f. (Rar) Murdărie, pată. – Mânji + suf. -tură. DOOM
mânjitúră (rar) s. f., g.-d. art. mânjitúrii; pl. mânjitúri
mînjiturilor
MÂNJITÚRĂ, mânjituri, s. f. (Rar) Murdărie, pată. – Mânji + suf. -tură. DOOM
mânjitúră (rar) s. f., g.-d. art. mânjitúrii; pl. mânjitúri
mînjiși
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjiți
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mînjiți
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mînjiții
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mînjiților
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mîntui
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuia
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuiai
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuiala
MÂNTUIÁLĂ, mântuieli, s. f. (În loc. adj. și adv.) De mântuială = superficial, grăbit, prost. [Pr.: -tu-ia-] – Mântui + suf. -eală. DOOM
mântuiálă s. f., g.-d. art. mântuiélii; pl. mântuiéli
mîntuiam
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuiască
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuiau
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuiați
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuieli
MÂNTUIÁLĂ, mântuieli, s. f. (În loc. adj. și adv.) De mântuială = superficial, grăbit, prost. [Pr.: -tu-ia-] – Mântui + suf. -eală. DOOM
mântuiálă s. f., g.-d. art. mântuiélii; pl. mântuiéli
mîntuielii
MÂNTUIÁLĂ, mântuieli, s. f. (În loc. adj. și adv.) De mântuială = superficial, grăbit, prost. [Pr.: -tu-ia-] – Mântui + suf. -eală. DOOM
mântuiálă s. f., g.-d. art. mântuiélii; pl. mântuiéli
mîntuielile
MÂNTUIÁLĂ, mântuieli, s. f. (În loc. adj. și adv.) De mântuială = superficial, grăbit, prost. [Pr.: -tu-ia-] – Mântui + suf. -eală. DOOM
mântuiálă s. f., g.-d. art. mântuiélii; pl. mântuiéli
mîntuielilor
MÂNTUIÁLĂ, mântuieli, s. f. (În loc. adj. și adv.) De mântuială = superficial, grăbit, prost. [Pr.: -tu-ia-] – Mântui + suf. -eală. DOOM
mântuiálă s. f., g.-d. art. mântuiélii; pl. mântuiéli
mîntuiesc
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuiește
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuiești
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuii
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuim
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuind
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuința
MÂNTUÍNȚĂ, mântuințe, s. f. (Înv.) Mântuire. [Pr.: -tu-in-] – Mântui + suf. -ință. DOOM
mântuínță (înv.) s. f., g.-d. art. mântuínței; pl. mântuínțe
mîntuințe
MÂNTUÍNȚĂ, mântuințe, s. f. (Înv.) Mântuire. [Pr.: -tu-in-] – Mântui + suf. -ință. DOOM
mântuínță (înv.) s. f., g.-d. art. mântuínței; pl. mântuínțe
mîntuinței
MÂNTUÍNȚĂ, mântuințe, s. f. (Înv.) Mântuire. [Pr.: -tu-in-] – Mântui + suf. -ință. DOOM
mântuínță (înv.) s. f., g.-d. art. mântuínței; pl. mântuínțe
mîntuințele
MÂNTUÍNȚĂ, mântuințe, s. f. (Înv.) Mântuire. [Pr.: -tu-in-] – Mântui + suf. -ință. DOOM
mântuínță (înv.) s. f., g.-d. art. mântuínței; pl. mântuínțe
mîntuințelor
MÂNTUÍNȚĂ, mântuințe, s. f. (Înv.) Mântuire. [Pr.: -tu-in-] – Mântui + suf. -ință. DOOM
mântuínță (înv.) s. f., g.-d. art. mântuínței; pl. mântuínțe
mîntuire
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuire
MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui. DOOM
mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri
mîntuirea
MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui. DOOM
mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri
mîntuiri
MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui. DOOM
mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri
mîntuirii
MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui. DOOM
mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri
mîntuirile
MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui. DOOM
mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri
mîntuirilor
MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui. DOOM
mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri
mîntuiră
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuirăm
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuirăți
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuise
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuisem
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuiseră
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuiserăm
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuiserăți
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuiseși
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuiseți
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuit
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuit
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mîntuita
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mîntuite
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mîntuitei
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mîntuitele
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mîntuitelor
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mîntuitoare
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mîntuitoarea
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mîntuitoarei
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mîntuitoarele
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mîntuitoarelor
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mîntuitor
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mîntuitori
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mîntuitorii
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mîntuitorilor
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mîntuitorul
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mîntuitorului
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mîntuitul
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mîntuitului
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mîntuiși
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuiți
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mîntuiți
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mîntuiții
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mîntuiților
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mîntuș
MÂNTÚȘ, mântuși, s. m. (Iht.; reg.) Mihalț. – Din ucr. mentus. DOOM
mântúș (reg.) s. m., pl. mântúși
mîntuși
MÂNTÚȘ, mântuși, s. m. (Iht.; reg.) Mihalț. – Din ucr. mentus. DOOM
mântúș (reg.) s. m., pl. mântúși
mîntușii
MÂNTÚȘ, mântuși, s. m. (Iht.; reg.) Mihalț. – Din ucr. mentus. DOOM
mântúș (reg.) s. m., pl. mântúși
mîntușilor
MÂNTÚȘ, mântuși, s. m. (Iht.; reg.) Mihalț. – Din ucr. mentus. DOOM
mântúș (reg.) s. m., pl. mântúși
mîntușul
MÂNTÚȘ, mântuși, s. m. (Iht.; reg.) Mihalț. – Din ucr. mentus. DOOM
mântúș (reg.) s. m., pl. mântúși
mîntușului
MÂNTÚȘ, mântuși, s. m. (Iht.; reg.) Mihalț. – Din ucr. mentus. DOOM
mântúș (reg.) s. m., pl. mântúși
mînui
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuia
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuiai
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuiam
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuiască
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuiau
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuiați
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuie
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuiesc
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuiește
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuiești
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuii
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuim
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuind
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuire
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuire
MÂNUÍRE, mânuiri, s. f. Acțiunea de a mânui și rezultatul ei. [Pr.: -nu-i-] – V. mânui. DOOM
mânuíre s. f., g.-d. art. mânuírii; pl. mânuíri
mînuirea
MÂNUÍRE, mânuiri, s. f. Acțiunea de a mânui și rezultatul ei. [Pr.: -nu-i-] – V. mânui. DOOM
mânuíre s. f., g.-d. art. mânuírii; pl. mânuíri
mînuiri
MÂNUÍRE, mânuiri, s. f. Acțiunea de a mânui și rezultatul ei. [Pr.: -nu-i-] – V. mânui. DOOM
mânuíre s. f., g.-d. art. mânuírii; pl. mânuíri
mînuirii
MÂNUÍRE, mânuiri, s. f. Acțiunea de a mânui și rezultatul ei. [Pr.: -nu-i-] – V. mânui. DOOM
mânuíre s. f., g.-d. art. mânuírii; pl. mânuíri
mînuirile
MÂNUÍRE, mânuiri, s. f. Acțiunea de a mânui și rezultatul ei. [Pr.: -nu-i-] – V. mânui. DOOM
mânuíre s. f., g.-d. art. mânuírii; pl. mânuíri
mînuirilor
MÂNUÍRE, mânuiri, s. f. Acțiunea de a mânui și rezultatul ei. [Pr.: -nu-i-] – V. mânui. DOOM
mânuíre s. f., g.-d. art. mânuírii; pl. mânuíri
mînuiră
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuirăm
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuirăți
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuise
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuisem
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuiseră
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuiserăm
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuiserăți
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuiseși
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuiseți
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuit
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuitoare
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mînuitoarea
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mînuitoarei
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mînuitoarele
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mînuitoarelor
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mînuitor
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mînuitori
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mînuitorii
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mînuitorilor
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mînuitorul
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mînuitorului
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mînuiși
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuiți
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mînuri
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mînurile
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mînurilor
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mînurița
MÂNURÍȚĂ, mânurițe, s. f. (Reg.) Mânuță. – Mânuri (pl. lui mână) + suf. -iță. DOOM
mânuríță (reg.) s. f., g.-d. art. mânuríței; pl. mânuríțe
mînurițe
MÂNURÍȚĂ, mânurițe, s. f. (Reg.) Mânuță. – Mânuri (pl. lui mână) + suf. -iță. DOOM
mânuríță (reg.) s. f., g.-d. art. mânuríței; pl. mânuríțe
mînuriței
MÂNURÍȚĂ, mânurițe, s. f. (Reg.) Mânuță. – Mânuri (pl. lui mână) + suf. -iță. DOOM
mânuríță (reg.) s. f., g.-d. art. mânuríței; pl. mânuríțe
mînurițele
MÂNURÍȚĂ, mânurițe, s. f. (Reg.) Mânuță. – Mânuri (pl. lui mână) + suf. -iță. DOOM
mânuríță (reg.) s. f., g.-d. art. mânuríței; pl. mânuríțe
mînurițelor
MÂNURÍȚĂ, mânurițe, s. f. (Reg.) Mânuță. – Mânuri (pl. lui mână) + suf. -iță. DOOM
mânuríță (reg.) s. f., g.-d. art. mânuríței; pl. mânuríțe
mînușița
MÂNUȘÍȚĂ, mânușițe, s. f. Mânuță. – Mână + suf. -ușiță. DOOM
mânușíță s. f., g.-d. art. mânușíței; pl. mânușíțe
mînușițe
MÂNUȘÍȚĂ, mânușițe, s. f. Mânuță. – Mână + suf. -ușiță. DOOM
mânușíță s. f., g.-d. art. mânușíței; pl. mânușíțe
mînușiței
MÂNUȘÍȚĂ, mânușițe, s. f. Mânuță. – Mână + suf. -ușiță. DOOM
mânușíță s. f., g.-d. art. mânușíței; pl. mânușíțe
mînușițele
MÂNUȘÍȚĂ, mânușițe, s. f. Mânuță. – Mână + suf. -ușiță. DOOM
mânușíță s. f., g.-d. art. mânușíței; pl. mânușíțe
mînușițelor
MÂNUȘÍȚĂ, mânușițe, s. f. Mânuță. – Mână + suf. -ușiță. DOOM
mânușíță s. f., g.-d. art. mânușíței; pl. mânușíțe
mînuța
MÂNÚȚĂ, mânuțe, s. f. Diminutiv al lui mână; mânușiță, mânuriță. – Mână + suf. -uță. DOOM
mânúță s. f., g.-d. art. mânúței; pl. mânúțe
mînuțe
MÂNÚȚĂ, mânuțe, s. f. Diminutiv al lui mână; mânușiță, mânuriță. – Mână + suf. -uță. DOOM
mânúță s. f., g.-d. art. mânúței; pl. mânúțe
mînuței
MÂNÚȚĂ, mânuțe, s. f. Diminutiv al lui mână; mânușiță, mânuriță. – Mână + suf. -uță. DOOM
mânúță s. f., g.-d. art. mânúței; pl. mânúțe
mînuțele
MÂNÚȚĂ, mânuțe, s. f. Diminutiv al lui mână; mânușiță, mânuriță. – Mână + suf. -uță. DOOM
mânúță s. f., g.-d. art. mânúței; pl. mânúțe
mînuțelor
MÂNÚȚĂ, mânuțe, s. f. Diminutiv al lui mână; mânușiță, mânuriță. – Mână + suf. -uță. DOOM
mânúță s. f., g.-d. art. mânúței; pl. mânúțe
mînz
MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës. DOOM
mânz s. m., pl. mânji
mînza
MẤNZĂ, mânze, s. f. Puiul de sex feminin al iepei. – Din mânz. DOOM
mấnză s. f., g.-d. art. mấnzei; pl. mấnze
mînzare
MÂNZÁRE, mânzări, s. f. (Pop.) Oaie de lapte; oaie care a fătat și are lapte. – Cf. alb. mëzore. DOOM
mânzáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânzắrii; pl. mânzắri
mînzarea
MÂNZÁRE, mânzări, s. f. (Pop.) Oaie de lapte; oaie care a fătat și are lapte. – Cf. alb. mëzore. DOOM
mânzáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânzắrii; pl. mânzắri
mînzat
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mînzata
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mînzate
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mînzatei
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mînzatele
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mînzatelor
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mînzatul
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mînzatului
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mînzați
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mînzații
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mînzaților
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mînze
MẤNZĂ, mânze, s. f. Puiul de sex feminin al iepei. – Din mânz. DOOM
mấnză s. f., g.-d. art. mấnzei; pl. mấnze
mînzei
MẤNZĂ, mânze, s. f. Puiul de sex feminin al iepei. – Din mânz. DOOM
mấnză s. f., g.-d. art. mấnzei; pl. mấnze
mînzele
MẤNZĂ, mânze, s. f. Puiul de sex feminin al iepei. – Din mânz. DOOM
mấnză s. f., g.-d. art. mấnzei; pl. mấnze
mînzelor
MẤNZĂ, mânze, s. f. Puiul de sex feminin al iepei. – Din mânz. DOOM
mấnză s. f., g.-d. art. mấnzei; pl. mấnze
mînzește
MÂNZÉȘTE adv. (În expr.) A râde (sau a zâmbi) mânzește = a râde (sau a zâmbi) forțat, nenatural. – Mânz + suf. -ește. DOOM
mânzéște adv.
mînzișoara
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mînzișoare
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mînzișoarei
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mînzișoarele
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mînzișoarelor
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mînzișor
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mînzișori
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mînzișorii
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mînzișorilor
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mînzișorul
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mînzișorului
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mînzoc
MÂNZÓC, mânzoci, s. m. (Pop.) Mânz (1) de doi sau de trei ani. – Mânz + suf. -oc. DOOM
mânzóc (pop.) s. m., pl. mânzóci
mînzoci
MÂNZÓC, mânzoci, s. m. (Pop.) Mânz (1) de doi sau de trei ani. – Mânz + suf. -oc. DOOM
mânzóc (pop.) s. m., pl. mânzóci
mînzocii
MÂNZÓC, mânzoci, s. m. (Pop.) Mânz (1) de doi sau de trei ani. – Mânz + suf. -oc. DOOM
mânzóc (pop.) s. m., pl. mânzóci
mînzocilor
MÂNZÓC, mânzoci, s. m. (Pop.) Mânz (1) de doi sau de trei ani. – Mânz + suf. -oc. DOOM
mânzóc (pop.) s. m., pl. mânzóci
mînzocul
MÂNZÓC, mânzoci, s. m. (Pop.) Mânz (1) de doi sau de trei ani. – Mânz + suf. -oc. DOOM
mânzóc (pop.) s. m., pl. mânzóci
mînzocului
MÂNZÓC, mânzoci, s. m. (Pop.) Mânz (1) de doi sau de trei ani. – Mânz + suf. -oc. DOOM
mânzóc (pop.) s. m., pl. mânzóci
mînzuc
MÂNZÚC, mânzuci, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uc. DOOM
mânzúc (reg.) s. m., pl. mânzúci
mînzuci
MÂNZÚC, mânzuci, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uc. DOOM
mânzúc (reg.) s. m., pl. mânzúci
mînzucii
MÂNZÚC, mânzuci, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uc. DOOM
mânzúc (reg.) s. m., pl. mânzúci
mînzucilor
MÂNZÚC, mânzuci, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uc. DOOM
mânzúc (reg.) s. m., pl. mânzúci
mînzucul
MÂNZÚC, mânzuci, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uc. DOOM
mânzúc (reg.) s. m., pl. mânzúci
mînzucului
MÂNZÚC, mânzuci, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uc. DOOM
mânzúc (reg.) s. m., pl. mânzúci
mînzul
MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës. DOOM
mânz s. m., pl. mânji
mînzuleț
MÂNZULÉȚ, mânzuleți, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uleț. DOOM
mânzuléț (reg.) s. m., pl. mânzuléți
mînzuleți
MÂNZULÉȚ, mânzuleți, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uleț. DOOM
mânzuléț (reg.) s. m., pl. mânzuléți
mînzuleții
MÂNZULÉȚ, mânzuleți, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uleț. DOOM
mânzuléț (reg.) s. m., pl. mânzuléți
mînzuleților
MÂNZULÉȚ, mânzuleți, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uleț. DOOM
mânzuléț (reg.) s. m., pl. mânzuléți
mînzulețul
MÂNZULÉȚ, mânzuleți, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uleț. DOOM
mânzuléț (reg.) s. m., pl. mânzuléți
mînzulețului
MÂNZULÉȚ, mânzuleți, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uleț. DOOM
mânzuléț (reg.) s. m., pl. mânzuléți
mînzului
MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës. DOOM
mânz s. m., pl. mânji
mînzărar
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar. DOOM
mânzărár2 (loc unde stau mânzările) (reg.) s. n., pl. mânzăráre
mînzărar
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar.
mînzărare
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar.
mînzărarele
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar.
mînzărarelor
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar.
mînzărari
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar. DOOM
mânzărár2 (loc unde stau mânzările) (reg.) s. n., pl. mânzăráre
mînzărarii
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar. DOOM
mânzărár2 (loc unde stau mânzările) (reg.) s. n., pl. mânzăráre
mînzărarilor
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar. DOOM
mânzărár2 (loc unde stau mânzările) (reg.) s. n., pl. mânzăráre
mînzărarul
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar. DOOM
mânzărár2 (loc unde stau mânzările) (reg.) s. n., pl. mânzăráre
mînzărarul
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar.
mînzărarului
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar. DOOM
mânzărár2 (loc unde stau mânzările) (reg.) s. n., pl. mânzăráre
mînzărarului
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar.
mînzări
MÂNZÁRE, mânzări, s. f. (Pop.) Oaie de lapte; oaie care a fătat și are lapte. – Cf. alb. mëzore. DOOM
mânzáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânzắrii; pl. mânzắri
mînzării
MÂNZÁRE, mânzări, s. f. (Pop.) Oaie de lapte; oaie care a fătat și are lapte. – Cf. alb. mëzore. DOOM
mânzáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânzắrii; pl. mânzắri
mînzările
MÂNZÁRE, mânzări, s. f. (Pop.) Oaie de lapte; oaie care a fătat și are lapte. – Cf. alb. mëzore. DOOM
mânzáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânzắrii; pl. mânzắri
mînzărilor
MÂNZÁRE, mânzări, s. f. (Pop.) Oaie de lapte; oaie care a fătat și are lapte. – Cf. alb. mëzore. DOOM
mânzáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânzắrii; pl. mânzắri
mînînd
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mînări
MÂNÁRE, mânări, s. f. Acțiunea de a mâna și rezultatul ei; mânat. – V. mâna. DOOM
mânáre s. f., g.-d. art. mânắrii; pl. mânắri
mînării
MÂNÁRE, mânări, s. f. Acțiunea de a mâna și rezultatul ei; mânat. – V. mâna. DOOM
mânáre s. f., g.-d. art. mânắrii; pl. mânắri
mînările
MÂNÁRE, mânări, s. f. Acțiunea de a mâna și rezultatul ei; mânat. – V. mâna. DOOM
mânáre s. f., g.-d. art. mânắrii; pl. mânắri
mînărilor
MÂNÁRE, mânări, s. f. Acțiunea de a mâna și rezultatul ei; mânat. – V. mâna. DOOM
mânáre s. f., g.-d. art. mânắrii; pl. mânắri
mînătarca
MÂNĂTÁRCĂ, mânătărci, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, foarte bombată, de culoare brună-gălbuie și cu piciorul solid, de obicei umflat la bază; hrib, burete (Boletus edulis). – Din bg. manatarka. DOOM
mânătárcă s. f., g.-d. art. mânătắrcii; pl. mânătắrci
mînătoare
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mînătoarea
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mînătoarei
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mînătoarele
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mînătoarelor
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mînător
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mînători
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mînătorii
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mînătorilor
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mînătorul
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mînătorului
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mînătura
MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală provocată de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitúră s. f.] – Mână + suf. -ătură. DOOM
mânătúră (pop.) s. f., g.-d. art. mânătúrii; pl. mânătúri
mînături
MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală provocată de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitúră s. f.] – Mână + suf. -ătură. DOOM
mânătúră (pop.) s. f., g.-d. art. mânătúrii; pl. mânătúri
mînăturii
MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală provocată de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitúră s. f.] – Mână + suf. -ătură. DOOM
mânătúră (pop.) s. f., g.-d. art. mânătúrii; pl. mânătúri
mînăturile
MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală provocată de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitúră s. f.] – Mână + suf. -ătură. DOOM
mânătúră (pop.) s. f., g.-d. art. mânătúrii; pl. mânătúri
mînăturilor
MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală provocată de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitúră s. f.] – Mână + suf. -ătură. DOOM
mânătúră (pop.) s. f., g.-d. art. mânătúrii; pl. mânătúri
mînătărci
MÂNĂTÁRCĂ, mânătărci, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, foarte bombată, de culoare brună-gălbuie și cu piciorul solid, de obicei umflat la bază; hrib, burete (Boletus edulis). – Din bg. manatarka. DOOM
mânătárcă s. f., g.-d. art. mânătắrcii; pl. mânătắrci
mînătărcii
MÂNĂTÁRCĂ, mânătărci, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, foarte bombată, de culoare brună-gălbuie și cu piciorul solid, de obicei umflat la bază; hrib, burete (Boletus edulis). – Din bg. manatarka. DOOM
mânătárcă s. f., g.-d. art. mânătắrcii; pl. mânătắrci
mînătărcile
MÂNĂTÁRCĂ, mânătărci, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, foarte bombată, de culoare brună-gălbuie și cu piciorul solid, de obicei umflat la bază; hrib, burete (Boletus edulis). – Din bg. manatarka. DOOM
mânătárcă s. f., g.-d. art. mânătắrcii; pl. mânătắrci
mînătărcilor
MÂNĂTÁRCĂ, mânătărci, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, foarte bombată, de culoare brună-gălbuie și cu piciorul solid, de obicei umflat la bază; hrib, burete (Boletus edulis). – Din bg. manatarka. DOOM
mânătárcă s. f., g.-d. art. mânătắrcii; pl. mânătắrci
mînăștergura
MÂNĂȘTÉRGURĂ, mânășterguri, s. f. (Reg.) Ștergar, prosop; șervet. – Mână + șterge + suf. -ură. DOOM
!mânăștérgură (reg.) (-năș-ter-/-nă-șter-) s. f., g.-d. art. mânăștérgurii; pl. mânăștérguri
mînășterguri
MÂNĂȘTÉRGURĂ, mânășterguri, s. f. (Reg.) Ștergar, prosop; șervet. – Mână + șterge + suf. -ură. DOOM
!mânăștérgură (reg.) (-năș-ter-/-nă-șter-) s. f., g.-d. art. mânăștérgurii; pl. mânăștérguri
mînăștergurii
MÂNĂȘTÉRGURĂ, mânășterguri, s. f. (Reg.) Ștergar, prosop; șervet. – Mână + șterge + suf. -ură. DOOM
!mânăștérgură (reg.) (-năș-ter-/-nă-șter-) s. f., g.-d. art. mânăștérgurii; pl. mânăștérguri
mînăștergurile
MÂNĂȘTÉRGURĂ, mânășterguri, s. f. (Reg.) Ștergar, prosop; șervet. – Mână + șterge + suf. -ură. DOOM
!mânăștérgură (reg.) (-năș-ter-/-nă-șter-) s. f., g.-d. art. mânăștérgurii; pl. mânăștérguri
mînăștergurilor
MÂNĂȘTÉRGURĂ, mânășterguri, s. f. (Reg.) Ștergar, prosop; șervet. – Mână + șterge + suf. -ură. DOOM
!mânăștérgură (reg.) (-năș-ter-/-nă-șter-) s. f., g.-d. art. mânăștérgurii; pl. mânăștérguri
mîr
MÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită mârâitul câinelui. – Onomatopee. DOOM
mâr-mấr v. mâr
mîrc
MÂRC interj. (Rar; în expr.) A nu zice nici mârc = a nu zice nimic, a tăcea din gură. – Contaminare între mâr și mâlc. DOOM
mârc (rar) interj.
mîrced
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mîrceda
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mîrcede
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mîrcedei
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mîrcedele
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mîrcedelor
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mîrcedul
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mîrcedului
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mîrcezi
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mîrcezii
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mîrcezilor
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mîrlan
MÂRLÁN, mârlani, s. m. (Fam.) Om prost-crescut, grosolan, necioplit; bădăran, țopârlan. – Et. nec. DOOM
mârlán (fam.) s. m., pl. mârláni
mîrlani
MÂRLÁN, mârlani, s. m. (Fam.) Om prost-crescut, grosolan, necioplit; bădăran, țopârlan. – Et. nec. DOOM
mârlán (fam.) s. m., pl. mârláni
mîrlanii
MÂRLÁN, mârlani, s. m. (Fam.) Om prost-crescut, grosolan, necioplit; bădăran, țopârlan. – Et. nec. DOOM
mârlán (fam.) s. m., pl. mârláni
mîrlanilor
MÂRLÁN, mârlani, s. m. (Fam.) Om prost-crescut, grosolan, necioplit; bădăran, țopârlan. – Et. nec. DOOM
mârlán (fam.) s. m., pl. mârláni
mîrlanul
MÂRLÁN, mârlani, s. m. (Fam.) Om prost-crescut, grosolan, necioplit; bădăran, țopârlan. – Et. nec. DOOM
mârlán (fam.) s. m., pl. mârláni
mîrlanului
MÂRLÁN, mârlani, s. m. (Fam.) Om prost-crescut, grosolan, necioplit; bădăran, țopârlan. – Et. nec. DOOM
mârlán (fam.) s. m., pl. mârláni
mîrlea
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mîrlească
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mîrleau
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mîrlesc
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mîrlește
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mîrli
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mîrlind
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mîrlire
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mîrlire
MÂRLÍRE, mârliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mârli și rezultatul ei; mârlit. – V. mârli. DOOM
mârlíre (pop.) s. f., g.-d. art. mârlírii; pl. mârlíri
mîrlirea
MÂRLÍRE, mârliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mârli și rezultatul ei; mârlit. – V. mârli. DOOM
mârlíre (pop.) s. f., g.-d. art. mârlírii; pl. mârlíri
mîrliri
MÂRLÍRE, mârliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mârli și rezultatul ei; mârlit. – V. mârli. DOOM
mârlíre (pop.) s. f., g.-d. art. mârlírii; pl. mârlíri
mîrlirii
MÂRLÍRE, mârliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mârli și rezultatul ei; mârlit. – V. mârli. DOOM
mârlíre (pop.) s. f., g.-d. art. mârlírii; pl. mârlíri
mîrlirile
MÂRLÍRE, mârliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mârli și rezultatul ei; mârlit. – V. mârli. DOOM
mârlíre (pop.) s. f., g.-d. art. mârlírii; pl. mârlíri
mîrlirilor
MÂRLÍRE, mârliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mârli și rezultatul ei; mârlit. – V. mârli. DOOM
mârlíre (pop.) s. f., g.-d. art. mârlírii; pl. mârlíri
mîrliră
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mîrlise
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mîrliseră
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mîrlit
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mîrlit
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mîrlita
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mîrlite
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mîrlitei
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mîrlitele
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mîrlitelor
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mîrlitul
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mîrlitului
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mîrliți
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mîrliții
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mîrliților
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mîrtan
MÂRTÁN, mârtani, s. m. (Reg.) Motan, cotoi. – Et. nec. DOOM
mârtán (reg.) s. m., pl. mârtáni
mîrtani
MÂRTÁN, mârtani, s. m. (Reg.) Motan, cotoi. – Et. nec. DOOM
mârtán (reg.) s. m., pl. mârtáni
mîrtanii
MÂRTÁN, mârtani, s. m. (Reg.) Motan, cotoi. – Et. nec. DOOM
mârtán (reg.) s. m., pl. mârtáni
mîrtanilor
MÂRTÁN, mârtani, s. m. (Reg.) Motan, cotoi. – Et. nec. DOOM
mârtán (reg.) s. m., pl. mârtáni
mîrtanul
MÂRTÁN, mârtani, s. m. (Reg.) Motan, cotoi. – Et. nec. DOOM
mârtán (reg.) s. m., pl. mârtáni
mîrtanului
MÂRTÁN, mârtani, s. m. (Reg.) Motan, cotoi. – Et. nec. DOOM
mârtán (reg.) s. m., pl. mârtáni
mîrzac
MÂRZÁC, mârzaci, s. m. (În Evul Mediu) Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din tăt. mïrza. DOOM
mârzác s. m., pl. mârzáci
mîrzaci
MÂRZÁC, mârzaci, s. m. (În Evul Mediu) Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din tăt. mïrza. DOOM
mârzác s. m., pl. mârzáci
mîrzacii
MÂRZÁC, mârzaci, s. m. (În Evul Mediu) Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din tăt. mïrza. DOOM
mârzác s. m., pl. mârzáci
mîrzacilor
MÂRZÁC, mârzaci, s. m. (În Evul Mediu) Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din tăt. mïrza. DOOM
mârzác s. m., pl. mârzáci
mîrzacul
MÂRZÁC, mârzaci, s. m. (În Evul Mediu) Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din tăt. mïrza. DOOM
mârzác s. m., pl. mârzáci
mîrzacului
MÂRZÁC, mârzaci, s. m. (În Evul Mediu) Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din tăt. mïrza. DOOM
mârzác s. m., pl. mârzáci
mîrîi
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîia
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîiai
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîiala
MÂRÂIÁLĂ, mârâieli, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Mârâi + suf. -eală. DOOM
mârâiálă s. f., g.-d. art. mârâiélii; pl. mârâiéli
mîrîiam
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîiau
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîiați
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîie
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîieli
MÂRÂIÁLĂ, mârâieli, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Mârâi + suf. -eală. DOOM
mârâiálă s. f., g.-d. art. mârâiélii; pl. mârâiéli
mîrîielii
MÂRÂIÁLĂ, mârâieli, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Mârâi + suf. -eală. DOOM
mârâiálă s. f., g.-d. art. mârâiélii; pl. mârâiéli
mîrîielile
MÂRÂIÁLĂ, mârâieli, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Mârâi + suf. -eală. DOOM
mârâiálă s. f., g.-d. art. mârâiélii; pl. mârâiéli
mîrîielilor
MÂRÂIÁLĂ, mârâieli, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Mârâi + suf. -eală. DOOM
mârâiálă s. f., g.-d. art. mârâiélii; pl. mârâiéli
mîrîii
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîim
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîind
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîire
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîire
MÂRÂÍRE, mârâiri, s. f. Acțiunea de a mârâi și rezultatul ei. [Pr.: -râ-i-] – V. mârâi. DOOM
mârâíre s. f., g.-d. art. mârâírii; pl. mârâíri
mîrîirea
MÂRÂÍRE, mârâiri, s. f. Acțiunea de a mârâi și rezultatul ei. [Pr.: -râ-i-] – V. mârâi. DOOM
mârâíre s. f., g.-d. art. mârâírii; pl. mârâíri
mîrîiri
MÂRÂÍRE, mârâiri, s. f. Acțiunea de a mârâi și rezultatul ei. [Pr.: -râ-i-] – V. mârâi. DOOM
mârâíre s. f., g.-d. art. mârâírii; pl. mârâíri
mîrîirii
MÂRÂÍRE, mârâiri, s. f. Acțiunea de a mârâi și rezultatul ei. [Pr.: -râ-i-] – V. mârâi. DOOM
mârâíre s. f., g.-d. art. mârâírii; pl. mârâíri
mîrîirile
MÂRÂÍRE, mârâiri, s. f. Acțiunea de a mârâi și rezultatul ei. [Pr.: -râ-i-] – V. mârâi. DOOM
mârâíre s. f., g.-d. art. mârâírii; pl. mârâíri
mîrîirilor
MÂRÂÍRE, mârâiri, s. f. Acțiunea de a mârâi și rezultatul ei. [Pr.: -râ-i-] – V. mârâi. DOOM
mârâíre s. f., g.-d. art. mârâírii; pl. mârâíri
mîrîiră
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîirăm
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîirăți
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîise
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîisem
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîiseră
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîiserăm
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîiserăți
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîiseși
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîiseți
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîit
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîit
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mîrîita
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mîrîite
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mîrîitei
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mîrîitele
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mîrîitelor
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mîrîitoare
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mîrîitoarea
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mîrîitoarei
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mîrîitoarele
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mîrîitoarelor
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mîrîitor
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mîrîitori
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mîrîitorii
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mîrîitorilor
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mîrîitorul
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mîrîitorului
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mîrîitul
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mîrîitului
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mîrîitura
MÂRÂITÚRĂ, mârâituri, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tură. DOOM
mârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. mârâitúrii; pl. mârâitúri
mîrîituri
MÂRÂITÚRĂ, mârâituri, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tură. DOOM
mârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. mârâitúrii; pl. mârâitúri
mîrîiturii
MÂRÂITÚRĂ, mârâituri, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tură. DOOM
mârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. mârâitúrii; pl. mârâitúri
mîrîiturile
MÂRÂITÚRĂ, mârâituri, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tură. DOOM
mârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. mârâitúrii; pl. mârâitúri
mîrîiturilor
MÂRÂITÚRĂ, mârâituri, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tură. DOOM
mârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. mârâitúrii; pl. mârâitúri
mîrîiși
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîiți
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mîrîiți
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mîrîiții
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mîrîiților
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mîrșav
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mîrșava
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mîrșave
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mîrșavei
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mîrșavele
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mîrșavelor
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mîrșavi
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mîrșavii
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mîrșavilor
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mîrșavul
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mîrșavului
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mîrșăvea
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăveai
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăveam
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăvească
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăveau
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăveați
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăvesc
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăvește
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăvești
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăvi
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăvia
MÂRȘĂVÍE, mârșăvii, s. f. Atitudine sau faptă mârșavă; josnicie, mișelie, infamie, ticăloșie. – Mârșav + suf. -ie. DOOM
mârșăvíe s. f., art. mârșăvía, g.-d. art. mârșăvíei; pl. mârșăvíi, art. mârșăvíile
mîrșăvie
MÂRȘĂVÍE, mârșăvii, s. f. Atitudine sau faptă mârșavă; josnicie, mișelie, infamie, ticăloșie. – Mârșav + suf. -ie. DOOM
mârșăvíe s. f., art. mârșăvía, g.-d. art. mârșăvíei; pl. mârșăvíi, art. mârșăvíile
mîrșăviei
MÂRȘĂVÍE, mârșăvii, s. f. Atitudine sau faptă mârșavă; josnicie, mișelie, infamie, ticăloșie. – Mârșav + suf. -ie. DOOM
mârșăvíe s. f., art. mârșăvía, g.-d. art. mârșăvíei; pl. mârșăvíi, art. mârșăvíile
mîrșăvii
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăvii
MÂRȘĂVÍE, mârșăvii, s. f. Atitudine sau faptă mârșavă; josnicie, mișelie, infamie, ticăloșie. – Mârșav + suf. -ie. DOOM
mârșăvíe s. f., art. mârșăvía, g.-d. art. mârșăvíei; pl. mârșăvíi, art. mârșăvíile
mîrșăviile
MÂRȘĂVÍE, mârșăvii, s. f. Atitudine sau faptă mârșavă; josnicie, mișelie, infamie, ticăloșie. – Mârșav + suf. -ie. DOOM
mârșăvíe s. f., art. mârșăvía, g.-d. art. mârșăvíei; pl. mârșăvíi, art. mârșăvíile
mîrșăviilor
MÂRȘĂVÍE, mârșăvii, s. f. Atitudine sau faptă mârșavă; josnicie, mișelie, infamie, ticăloșie. – Mârșav + suf. -ie. DOOM
mârșăvíe s. f., art. mârșăvía, g.-d. art. mârșăvíei; pl. mârșăvíi, art. mârșăvíile
mîrșăvim
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăvind
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăvire
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăvire
MÂRȘĂVÍRE, mârșăviri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mârșăvi și rezultatul ei. – V. mârșăvi. DOOM
mârșăvíre (reg.) s. f., g.-d. art. mârșăvírii; pl. mârșăvíri
mîrșăvirea
MÂRȘĂVÍRE, mârșăviri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mârșăvi și rezultatul ei. – V. mârșăvi. DOOM
mârșăvíre (reg.) s. f., g.-d. art. mârșăvírii; pl. mârșăvíri
mîrșăviri
MÂRȘĂVÍRE, mârșăviri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mârșăvi și rezultatul ei. – V. mârșăvi. DOOM
mârșăvíre (reg.) s. f., g.-d. art. mârșăvírii; pl. mârșăvíri
mîrșăvirii
MÂRȘĂVÍRE, mârșăviri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mârșăvi și rezultatul ei. – V. mârșăvi. DOOM
mârșăvíre (reg.) s. f., g.-d. art. mârșăvírii; pl. mârșăvíri
mîrșăvirile
MÂRȘĂVÍRE, mârșăviri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mârșăvi și rezultatul ei. – V. mârșăvi. DOOM
mârșăvíre (reg.) s. f., g.-d. art. mârșăvírii; pl. mârșăvíri
mîrșăvirilor
MÂRȘĂVÍRE, mârșăviri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mârșăvi și rezultatul ei. – V. mârșăvi. DOOM
mârșăvíre (reg.) s. f., g.-d. art. mârșăvírii; pl. mârșăvíri
mîrșăviră
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăvirăm
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăvirăți
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăvise
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăvisem
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăviseră
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăviserăm
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăviserăți
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăviseși
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăviseți
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăvit
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăviși
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrșăviți
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mîrțoaga
MÂRȚOÁGĂ, mârțoage, s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă. – Cf. mărțână. DOOM
mârțoágă s. f., g.-d. art. mârțoágei; pl. mârțoáge
mîrțoage
MÂRȚOÁGĂ, mârțoage, s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă. – Cf. mărțână. DOOM
mârțoágă s. f., g.-d. art. mârțoágei; pl. mârțoáge
mîrțoagei
MÂRȚOÁGĂ, mârțoage, s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă. – Cf. mărțână. DOOM
mârțoágă s. f., g.-d. art. mârțoágei; pl. mârțoáge
mîrțoagele
MÂRȚOÁGĂ, mârțoage, s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă. – Cf. mărțână. DOOM
mârțoágă s. f., g.-d. art. mârțoágei; pl. mârțoáge
mîrțoagelor
MÂRȚOÁGĂ, mârțoage, s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă. – Cf. mărțână. DOOM
mârțoágă s. f., g.-d. art. mârțoágei; pl. mârțoáge
mîtca
MẤTCĂ, mâtci, s. f. (Reg.) Băț cu care se bate laptele pentru a alege untul; bătător, brighidău. – Et. nec. DOOM
mấtcă (reg.) s. f., g.-d. art. mấtcii; pl. mâtci
mîtci
MẤTCĂ, mâtci, s. f. (Reg.) Băț cu care se bate laptele pentru a alege untul; bătător, brighidău. – Et. nec. DOOM
mấtcă (reg.) s. f., g.-d. art. mấtcii; pl. mâtci
mîtcii
MẤTCĂ, mâtci, s. f. (Reg.) Băț cu care se bate laptele pentru a alege untul; bătător, brighidău. – Et. nec. DOOM
mấtcă (reg.) s. f., g.-d. art. mấtcii; pl. mâtci
mîtcile
MẤTCĂ, mâtci, s. f. (Reg.) Băț cu care se bate laptele pentru a alege untul; bătător, brighidău. – Et. nec. DOOM
mấtcă (reg.) s. f., g.-d. art. mấtcii; pl. mâtci
mîtcilor
MẤTCĂ, mâtci, s. f. (Reg.) Băț cu care se bate laptele pentru a alege untul; bătător, brighidău. – Et. nec. DOOM
mấtcă (reg.) s. f., g.-d. art. mấtcii; pl. mâtci
mîzgoasa
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mîzgoase
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mîzgoasei
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mîzgoasele
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mîzgoaselor
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mîzgos
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mîzgosul
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mîzgosului
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mîzgoși
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mîzgoșii
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mîzgoșilor
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mîzgălea
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgăleai
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgăleala
MÂZGĂLEÁLĂ, mâzgăleli, s. f. Mâzgălitură. [Var.: zmângăleálă s. f.] – Mâzgăli + suf. -eală. DOOM
mâzgăleálă s. f., g.-d. art. mâzgălélii; pl. mâzgăléli
mîzgăleam
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgălească
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgăleau
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgăleați
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgăleli
MÂZGĂLEÁLĂ, mâzgăleli, s. f. Mâzgălitură. [Var.: zmângăleálă s. f.] – Mâzgăli + suf. -eală. DOOM
mâzgăleálă s. f., g.-d. art. mâzgălélii; pl. mâzgăléli
mîzgălelii
MÂZGĂLEÁLĂ, mâzgăleli, s. f. Mâzgălitură. [Var.: zmângăleálă s. f.] – Mâzgăli + suf. -eală. DOOM
mâzgăleálă s. f., g.-d. art. mâzgălélii; pl. mâzgăléli
mîzgălelile
MÂZGĂLEÁLĂ, mâzgăleli, s. f. Mâzgălitură. [Var.: zmângăleálă s. f.] – Mâzgăli + suf. -eală. DOOM
mâzgăleálă s. f., g.-d. art. mâzgălélii; pl. mâzgăléli
mîzgălelilor
MÂZGĂLEÁLĂ, mâzgăleli, s. f. Mâzgălitură. [Var.: zmângăleálă s. f.] – Mâzgăli + suf. -eală. DOOM
mâzgăleálă s. f., g.-d. art. mâzgălélii; pl. mâzgăléli
mîzgălesc
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgălește
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgălești
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgăli
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgălii
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgălim
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgălind
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgălire
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgălire
MÂZGĂLÍRE, mâzgăliri, s. f. Acțiunea de a mâzgăli și rezultatul ei. [Var.: zmângălíre s. f.] – V. mâzgăli. DOOM
!mâzgălíre s. f., g.-d. art. mâzgălírii; pl. mâzgălíri
mîzgălirea
MÂZGĂLÍRE, mâzgăliri, s. f. Acțiunea de a mâzgăli și rezultatul ei. [Var.: zmângălíre s. f.] – V. mâzgăli. DOOM
!mâzgălíre s. f., g.-d. art. mâzgălírii; pl. mâzgălíri
mîzgăliri
MÂZGĂLÍRE, mâzgăliri, s. f. Acțiunea de a mâzgăli și rezultatul ei. [Var.: zmângălíre s. f.] – V. mâzgăli. DOOM
!mâzgălíre s. f., g.-d. art. mâzgălírii; pl. mâzgălíri
mîzgălirii
MÂZGĂLÍRE, mâzgăliri, s. f. Acțiunea de a mâzgăli și rezultatul ei. [Var.: zmângălíre s. f.] – V. mâzgăli. DOOM
!mâzgălíre s. f., g.-d. art. mâzgălírii; pl. mâzgălíri
mîzgălirile
MÂZGĂLÍRE, mâzgăliri, s. f. Acțiunea de a mâzgăli și rezultatul ei. [Var.: zmângălíre s. f.] – V. mâzgăli. DOOM
!mâzgălíre s. f., g.-d. art. mâzgălírii; pl. mâzgălíri
mîzgălirilor
MÂZGĂLÍRE, mâzgăliri, s. f. Acțiunea de a mâzgăli și rezultatul ei. [Var.: zmângălíre s. f.] – V. mâzgăli. DOOM
!mâzgălíre s. f., g.-d. art. mâzgălírii; pl. mâzgălíri
mîzgăliră
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgălirăm
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgălirăți
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgălise
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgălisem
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgăliseră
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgăliserăm
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgăliserăți
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgăliseși
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgăliseți
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgălit
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgălit
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mîzgălita
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mîzgălite
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mîzgălitei
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mîzgălitele
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mîzgălitelor
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mîzgălitul
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mîzgălitului
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mîzgălitura
MÂZGĂLITÚRĂ, mâzgălituri, s. f. Faptul de a mâzgăli; (concr.) scriere, pictură sau desen executate neîndemânatic și murdar; fig. operă literară sau plastică fără valoare; mâzgăleală. [Var.: zmângălitúră s. f.] – Mâzgăli + suf. -tură. DOOM
mâzgălitúră s. f., g.-d. art. mâzgălitúrii; pl. mâzgălitúri
mîzgălituri
MÂZGĂLITÚRĂ, mâzgălituri, s. f. Faptul de a mâzgăli; (concr.) scriere, pictură sau desen executate neîndemânatic și murdar; fig. operă literară sau plastică fără valoare; mâzgăleală. [Var.: zmângălitúră s. f.] – Mâzgăli + suf. -tură. DOOM
mâzgălitúră s. f., g.-d. art. mâzgălitúrii; pl. mâzgălitúri
mîzgăliturii
MÂZGĂLITÚRĂ, mâzgălituri, s. f. Faptul de a mâzgăli; (concr.) scriere, pictură sau desen executate neîndemânatic și murdar; fig. operă literară sau plastică fără valoare; mâzgăleală. [Var.: zmângălitúră s. f.] – Mâzgăli + suf. -tură. DOOM
mâzgălitúră s. f., g.-d. art. mâzgălitúrii; pl. mâzgălitúri
mîzgăliturile
MÂZGĂLITÚRĂ, mâzgălituri, s. f. Faptul de a mâzgăli; (concr.) scriere, pictură sau desen executate neîndemânatic și murdar; fig. operă literară sau plastică fără valoare; mâzgăleală. [Var.: zmângălitúră s. f.] – Mâzgăli + suf. -tură. DOOM
mâzgălitúră s. f., g.-d. art. mâzgălitúrii; pl. mâzgălitúri
mîzgăliturilor
MÂZGĂLITÚRĂ, mâzgălituri, s. f. Faptul de a mâzgăli; (concr.) scriere, pictură sau desen executate neîndemânatic și murdar; fig. operă literară sau plastică fără valoare; mâzgăleală. [Var.: zmângălitúră s. f.] – Mâzgăli + suf. -tură. DOOM
mâzgălitúră s. f., g.-d. art. mâzgălitúrii; pl. mâzgălitúri
mîzgăliși
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgăliți
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mîzgăliți
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mîzgăliții
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mîzgăliților
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mîșîi
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîia
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîiai
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîiam
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîiau
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîiați
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîie
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîii
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîim
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîind
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîire
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîiră
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîirăm
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîirăți
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîise
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîisem
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîiseră
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîiserăm
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîiserăți
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîiseși
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîiseți
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîit
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîiși
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîșîiți
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mîț
MÂȚ, mâți, s. m. 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv). DOOM
mâț (pop.) s. m., pl. mâți
mîța
MẤȚĂ, mâțe, s. f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă. A umbla cu mâța în sac = a umbla cu înșelăciuni. (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Ca o mâță plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) rușinat, umilit. A trăi (sau a se înțelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâța cu șoarecele (sau cu șoarecii, cu câinele) = a fi în relații foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâțele = a) a fi în relații foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâța de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaș. A se uita ca mâța în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâța în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Formație onomatopeică. Cf. alb. mica. DOOM
mấță (pop.) s. f., g.-d. art. mấței; pl. mấțe
mîțan
MÂȚÁN, mâțani, s. m. (Rar) Cotoi, motan. – Mâț + suf. -an. DOOM
mâțán (rar) s. m., pl. mâțáni
mîțani
MÂȚÁN, mâțani, s. m. (Rar) Cotoi, motan. – Mâț + suf. -an. DOOM
mâțán (rar) s. m., pl. mâțáni
mîțanii
MÂȚÁN, mâțani, s. m. (Rar) Cotoi, motan. – Mâț + suf. -an. DOOM
mâțán (rar) s. m., pl. mâțáni
mîțanilor
MÂȚÁN, mâțani, s. m. (Rar) Cotoi, motan. – Mâț + suf. -an. DOOM
mâțán (rar) s. m., pl. mâțáni
mîțanul
MÂȚÁN, mâțani, s. m. (Rar) Cotoi, motan. – Mâț + suf. -an. DOOM
mâțán (rar) s. m., pl. mâțáni
mîțanului
MÂȚÁN, mâțani, s. m. (Rar) Cotoi, motan. – Mâț + suf. -an. DOOM
mâțán (rar) s. m., pl. mâțáni
mîțe
MẤȚĂ, mâțe, s. f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă. A umbla cu mâța în sac = a umbla cu înșelăciuni. (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Ca o mâță plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) rușinat, umilit. A trăi (sau a se înțelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâța cu șoarecele (sau cu șoarecii, cu câinele) = a fi în relații foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâțele = a) a fi în relații foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâța de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaș. A se uita ca mâța în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâța în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Formație onomatopeică. Cf. alb. mica. DOOM
mấță (pop.) s. f., g.-d. art. mấței; pl. mấțe
mîțeasca
MÂȚÉSC, -EÁSCĂ, mâțești, adj. (Pop. și fam.) Care aparține mâțelor (1) sau mâților, privitor la mâțe, specific mâțelor. – Mâță + suf. -esc. DOOM
mâțésc (pop., fam.) adj. m., f. mâțeáscă; pl. m. și f. mâțéști
mîței
MẤȚĂ, mâțe, s. f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă. A umbla cu mâța în sac = a umbla cu înșelăciuni. (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Ca o mâță plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) rușinat, umilit. A trăi (sau a se înțelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâța cu șoarecele (sau cu șoarecii, cu câinele) = a fi în relații foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâțele = a) a fi în relații foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâța de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaș. A se uita ca mâța în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâța în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Formație onomatopeică. Cf. alb. mica. DOOM
mấță (pop.) s. f., g.-d. art. mấței; pl. mấțe
mîțele
MẤȚĂ, mâțe, s. f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă. A umbla cu mâța în sac = a umbla cu înșelăciuni. (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Ca o mâță plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) rușinat, umilit. A trăi (sau a se înțelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâța cu șoarecele (sau cu șoarecii, cu câinele) = a fi în relații foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâțele = a) a fi în relații foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâța de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaș. A se uita ca mâța în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâța în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Formație onomatopeică. Cf. alb. mica. DOOM
mấță (pop.) s. f., g.-d. art. mấței; pl. mấțe
mîțelor
MẤȚĂ, mâțe, s. f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă. A umbla cu mâța în sac = a umbla cu înșelăciuni. (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Ca o mâță plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) rușinat, umilit. A trăi (sau a se înțelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâța cu șoarecele (sau cu șoarecii, cu câinele) = a fi în relații foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâțele = a) a fi în relații foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâța de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaș. A se uita ca mâța în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâța în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Formație onomatopeică. Cf. alb. mica. DOOM
mấță (pop.) s. f., g.-d. art. mấței; pl. mấțe
mîțesc
MÂȚÉSC, -EÁSCĂ, mâțești, adj. (Pop. și fam.) Care aparține mâțelor (1) sau mâților, privitor la mâțe, specific mâțelor. – Mâță + suf. -esc. DOOM
mâțésc (pop., fam.) adj. m., f. mâțeáscă; pl. m. și f. mâțéști
mîțescul
MÂȚÉSC, -EÁSCĂ, mâțești, adj. (Pop. și fam.) Care aparține mâțelor (1) sau mâților, privitor la mâțe, specific mâțelor. – Mâță + suf. -esc. DOOM
mâțésc (pop., fam.) adj. m., f. mâțeáscă; pl. m. și f. mâțéști
mîțescului
MÂȚÉSC, -EÁSCĂ, mâțești, adj. (Pop. și fam.) Care aparține mâțelor (1) sau mâților, privitor la mâțe, specific mâțelor. – Mâță + suf. -esc. DOOM
mâțésc (pop., fam.) adj. m., f. mâțeáscă; pl. m. și f. mâțéști
mîțești
MÂȚÉSC, -EÁSCĂ, mâțești, adj. (Pop. și fam.) Care aparține mâțelor (1) sau mâților, privitor la mâțe, specific mâțelor. – Mâță + suf. -esc. DOOM
mâțésc (pop., fam.) adj. m., f. mâțeáscă; pl. m. și f. mâțéști
mîțeștii
MÂȚÉSC, -EÁSCĂ, mâțești, adj. (Pop. și fam.) Care aparține mâțelor (1) sau mâților, privitor la mâțe, specific mâțelor. – Mâță + suf. -esc. DOOM
mâțésc (pop., fam.) adj. m., f. mâțeáscă; pl. m. și f. mâțéști
mîțeștile
MÂȚÉSC, -EÁSCĂ, mâțești, adj. (Pop. și fam.) Care aparține mâțelor (1) sau mâților, privitor la mâțe, specific mâțelor. – Mâță + suf. -esc. DOOM
mâțésc (pop., fam.) adj. m., f. mâțeáscă; pl. m. și f. mâțéști
mîțeștilor
MÂȚÉSC, -EÁSCĂ, mâțești, adj. (Pop. și fam.) Care aparține mâțelor (1) sau mâților, privitor la mâțe, specific mâțelor. – Mâță + suf. -esc. DOOM
mâțésc (pop., fam.) adj. m., f. mâțeáscă; pl. m. și f. mâțéști
mîți
MÂȚ, mâți, s. m. 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv). DOOM
mâț (pop.) s. m., pl. mâți
mîții
MÂȚ, mâți, s. m. 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv). DOOM
mâț (pop.) s. m., pl. mâți
mîților
MÂȚ, mâți, s. m. 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv). DOOM
mâț (pop.) s. m., pl. mâți
mîțișor
MÂȚIȘÓR, mâțișori, s. m. 1. (Pop.) Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor. DOOM
mâțișór (pisic mic, plantă) s. m., pl. mâțișóri
mîțișori
MÂȚIȘÓR, mâțișori, s. m. 1. (Pop.) Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor. DOOM
mâțișór (pisic mic, plantă) s. m., pl. mâțișóri
mîțișorii
MÂȚIȘÓR, mâțișori, s. m. 1. (Pop.) Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor. DOOM
mâțișór (pisic mic, plantă) s. m., pl. mâțișóri
mîțișorilor
MÂȚIȘÓR, mâțișori, s. m. 1. (Pop.) Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor. DOOM
mâțișór (pisic mic, plantă) s. m., pl. mâțișóri
mîțișorul
MÂȚIȘÓR, mâțișori, s. m. 1. (Pop.) Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor. DOOM
mâțișór (pisic mic, plantă) s. m., pl. mâțișóri
mîțișorului
MÂȚIȘÓR, mâțișori, s. m. 1. (Pop.) Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor. DOOM
mâțișór (pisic mic, plantă) s. m., pl. mâțișóri
mîțoi
MÂȚÓI, mâțoi, s. m. (Rar) Mâț (mare). – Mâț + suf. -oi. DOOM
mâțói (rar) s. m., pl. mâțói, art. mâțóii
mîțoii
MÂȚÓI, mâțoi, s. m. (Rar) Mâț (mare). – Mâț + suf. -oi. DOOM
mâțói (rar) s. m., pl. mâțói, art. mâțóii
mîțoilor
MÂȚÓI, mâțoi, s. m. (Rar) Mâț (mare). – Mâț + suf. -oi. DOOM
mâțói (rar) s. m., pl. mâțói, art. mâțóii
mîțoiul
MÂȚÓI, mâțoi, s. m. (Rar) Mâț (mare). – Mâț + suf. -oi. DOOM
mâțói (rar) s. m., pl. mâțói, art. mâțóii
mîțoiului
MÂȚÓI, mâțoi, s. m. (Rar) Mâț (mare). – Mâț + suf. -oi. DOOM
mâțói (rar) s. m., pl. mâțói, art. mâțóii
mîțuc
MÂȚÚC, mâțuci, s. m. (Rar) Mâțișor (1). – Mâț + suf. -uc. DOOM
mâțúc (rar) s. m., pl. mâțúci
mîțuca
MÂȚÚCĂ, mâțuci, s. f. (Rar) Diminutiv al lui mâță. – Mâț + suf. -ucă. DOOM
mâțúcă (rar) s. f., g.-d. art. mâțúcii; pl. mâțúci
mîțuci
MÂȚÚC, mâțuci, s. m. (Rar) Mâțișor (1). – Mâț + suf. -uc. DOOM
mâțúc (rar) s. m., pl. mâțúci
mîțuci
MÂȚÚCĂ, mâțuci, s. f. (Rar) Diminutiv al lui mâță. – Mâț + suf. -ucă. DOOM
mâțúcă (rar) s. f., g.-d. art. mâțúcii; pl. mâțúci
mîțucii
MÂȚÚC, mâțuci, s. m. (Rar) Mâțișor (1). – Mâț + suf. -uc. DOOM
mâțúc (rar) s. m., pl. mâțúci
mîțucii
MÂȚÚCĂ, mâțuci, s. f. (Rar) Diminutiv al lui mâță. – Mâț + suf. -ucă. DOOM
mâțúcă (rar) s. f., g.-d. art. mâțúcii; pl. mâțúci
mîțucile
MÂȚÚCĂ, mâțuci, s. f. (Rar) Diminutiv al lui mâță. – Mâț + suf. -ucă. DOOM
mâțúcă (rar) s. f., g.-d. art. mâțúcii; pl. mâțúci
mîțucilor
MÂȚÚC, mâțuci, s. m. (Rar) Mâțișor (1). – Mâț + suf. -uc. DOOM
mâțúc (rar) s. m., pl. mâțúci
mîțucilor
MÂȚÚCĂ, mâțuci, s. f. (Rar) Diminutiv al lui mâță. – Mâț + suf. -ucă. DOOM
mâțúcă (rar) s. f., g.-d. art. mâțúcii; pl. mâțúci
mîțucul
MÂȚÚC, mâțuci, s. m. (Rar) Mâțișor (1). – Mâț + suf. -uc. DOOM
mâțúc (rar) s. m., pl. mâțúci
mîțucului
MÂȚÚC, mâțuci, s. m. (Rar) Mâțișor (1). – Mâț + suf. -uc. DOOM
mâțúc (rar) s. m., pl. mâțúci
mîțul
MÂȚ, mâți, s. m. 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv). DOOM
mâț (pop.) s. m., pl. mâți
mîțului
MÂȚ, mâți, s. m. 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv). DOOM
mâț (pop.) s. m., pl. mâți