mâché
PAPIER MÂCHÉ subst. Pastă de hârtie (amestecată cu ghips sau cu caolin și cu clei de colofoniu) folosită în confecționarea unor obiecte decorative și în sculptură. [Pr.: papié mașé] – Cuv. fr.
mâcă
MÎ́CĂ s. f. (Regional) Nume dezmierdător dat mamei, mătușii, nașei etc. Mîco, fie ce-ar fi, nu vrau să mă fac fugar, zise el cătră mă-sa. CONTEMPORANUL, III 775.
mâgla
MẤGLĂ, mâgle, s. f. (Reg.) Stivă. – Din magh. mágla (var. a lui máglya). DOOM
mấglă (reg.) (mâ-glă) s. f., g.-d. art. mấglei; pl. mấgle
mâglaș
MÂGLÁȘ, mâglași, s. m. (Reg.) Muncitor care transportă și depozitează bolovani de sare în mâglă. – Mâglă + suf. -aș.
mâgle
MẤGLĂ, mâgle, s. f. (Reg.) Stivă. – Din magh. mágla (var. a lui máglya). DOOM
mấglă (reg.) (mâ-glă) s. f., g.-d. art. mấglei; pl. mấgle
mâglei
MẤGLĂ, mâgle, s. f. (Reg.) Stivă. – Din magh. mágla (var. a lui máglya). DOOM
mấglă (reg.) (mâ-glă) s. f., g.-d. art. mấglei; pl. mấgle
mâglele
MẤGLĂ, mâgle, s. f. (Reg.) Stivă. – Din magh. mágla (var. a lui máglya). DOOM
mấglă (reg.) (mâ-glă) s. f., g.-d. art. mấglei; pl. mấgle
mâglelor
MẤGLĂ, mâgle, s. f. (Reg.) Stivă. – Din magh. mágla (var. a lui máglya). DOOM
mấglă (reg.) (mâ-glă) s. f., g.-d. art. mấglei; pl. mấgle
mâglisea
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâgliseai
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâgliseala
MÂGLISEÁLĂ, mâgliseli, s. f. (Reg.) Mâglisire. – Mâglisi + suf. -eală. DOOM
mâgliseálă (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisélii; pl. mâgliséli
mâgliseam
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisească
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâgliseau
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâgliseați
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâgliseli
MÂGLISEÁLĂ, mâgliseli, s. f. (Reg.) Mâglisire. – Mâglisi + suf. -eală. DOOM
mâgliseálă (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisélii; pl. mâgliséli
mâgliselii
MÂGLISEÁLĂ, mâgliseli, s. f. (Reg.) Mâglisire. – Mâglisi + suf. -eală. DOOM
mâgliseálă (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisélii; pl. mâgliséli
mâgliselile
MÂGLISEÁLĂ, mâgliseli, s. f. (Reg.) Mâglisire. – Mâglisi + suf. -eală. DOOM
mâgliseálă (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisélii; pl. mâgliséli
mâgliselilor
MÂGLISEÁLĂ, mâgliseli, s. f. (Reg.) Mâglisire. – Mâglisi + suf. -eală. DOOM
mâgliseálă (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisélii; pl. mâgliséli
mâglisesc
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisește
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisești
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisi
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisii
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisim
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisind
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisire
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisire
MÂGLISÍRE, mâglisiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mâglisi și rezultatul ei; mâgliseală. – V. mâglisi. DOOM
mâglisíre (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisírii; pl. mâglisíri
mâglisirea
MÂGLISÍRE, mâglisiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mâglisi și rezultatul ei; mâgliseală. – V. mâglisi. DOOM
mâglisíre (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisírii; pl. mâglisíri
mâglisiri
MÂGLISÍRE, mâglisiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mâglisi și rezultatul ei; mâgliseală. – V. mâglisi. DOOM
mâglisíre (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisírii; pl. mâglisíri
mâglisirii
MÂGLISÍRE, mâglisiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mâglisi și rezultatul ei; mâgliseală. – V. mâglisi. DOOM
mâglisíre (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisírii; pl. mâglisíri
mâglisirile
MÂGLISÍRE, mâglisiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mâglisi și rezultatul ei; mâgliseală. – V. mâglisi. DOOM
mâglisíre (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisírii; pl. mâglisíri
mâglisirilor
MÂGLISÍRE, mâglisiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mâglisi și rezultatul ei; mâgliseală. – V. mâglisi. DOOM
mâglisíre (reg.) (mâ-gli-) s. f., g.-d. art. mâglisírii; pl. mâglisíri
mâglisiră
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisirăm
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisirăți
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisise
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisisem
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisiseră
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisiserăm
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisiserăți
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisiseși
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisiseți
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisit
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisit
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec.
mâglisitoare
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mâglisitoarea
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mâglisitoarei
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mâglisitoarele
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mâglisitoarelor
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mâglisitor
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mâglisitori
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mâglisitorii
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mâglisitorilor
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mâglisitorul
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mâglisitorului
MÂGLISITÓR, -OÁRE, mâglisitori, -oare, adj. (Reg.) Înșelător, amăgitor; lingușitor. – Mâglisi + suf. -tor. DOOM
mâglisitór (reg.) (mâ-gli-) adj. m., pl. mâglisitóri; f. sg. și pl. mâglisitoáre
mâglisiși
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâglisiți
MÂGLISÍ, mâglisesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A înșela pe cineva (cu promisiuni, lingușeli etc.); a măguli, a linguși. – Et. nec. DOOM
mâglisí (a ~) (reg.) (mâ-gli-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâglisésc, imperf. 3 sg. mâgliseá; conj. prez. 3 să mâgliseáscă
mâgădan
MÎGÂDÁN s. m. v. măgădan.
mâhnea
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhneai
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhneam
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhnească
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhneau
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhneați
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhnesc
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhnește
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhnești
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhni
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhnicioasa
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mâhnicioase
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mâhnicioasei
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mâhnicioasele
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mâhnicioaselor
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mâhnicios
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mâhniciosul
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mâhniciosului
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mâhnicioși
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mâhnicioșii
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mâhnicioșilor
MÂHNICIÓS, -OÁSĂ, mâhnicioși, -oase, adj. (Înv.) Care mâhnește; trist, deprimat. – Mâhni + suf. -icios. DOOM
mâhniciós (înv.) adj. m., pl. mâhnicióși; f. mâhnicioásă, pl. mâhnicioáse
mâhniciune
MÂHNICIÚNE, mâhniciuni, s. f. (Înv.) Mâhnire. – Mâhni + suf. -iciune. DOOM
mâhniciúne (înv.) s. f., g.-d. art. mâhniciúnii; pl. mâhniciúni
mâhniciunea
MÂHNICIÚNE, mâhniciuni, s. f. (Înv.) Mâhnire. – Mâhni + suf. -iciune. DOOM
mâhniciúne (înv.) s. f., g.-d. art. mâhniciúnii; pl. mâhniciúni
mâhniciuni
MÂHNICIÚNE, mâhniciuni, s. f. (Înv.) Mâhnire. – Mâhni + suf. -iciune. DOOM
mâhniciúne (înv.) s. f., g.-d. art. mâhniciúnii; pl. mâhniciúni
mâhniciunii
MÂHNICIÚNE, mâhniciuni, s. f. (Înv.) Mâhnire. – Mâhni + suf. -iciune. DOOM
mâhniciúne (înv.) s. f., g.-d. art. mâhniciúnii; pl. mâhniciúni
mâhniciunile
MÂHNICIÚNE, mâhniciuni, s. f. (Înv.) Mâhnire. – Mâhni + suf. -iciune. DOOM
mâhniciúne (înv.) s. f., g.-d. art. mâhniciúnii; pl. mâhniciúni
mâhniciunilor
MÂHNICIÚNE, mâhniciuni, s. f. (Înv.) Mâhnire. – Mâhni + suf. -iciune. DOOM
mâhniciúne (înv.) s. f., g.-d. art. mâhniciúnii; pl. mâhniciúni
mâhnii
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhnim
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhnind
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhnire
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhnire
MÂHNÍRE, mâhniri, s. f. Faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; mâhniciune. – V. mâhni. DOOM
mâhníre s. f., g.-d. art. mâhnírii; pl. mâhníri
mâhnirea
MÂHNÍRE, mâhniri, s. f. Faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; mâhniciune. – V. mâhni. DOOM
mâhníre s. f., g.-d. art. mâhnírii; pl. mâhníri
mâhniri
MÂHNÍRE, mâhniri, s. f. Faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; mâhniciune. – V. mâhni. DOOM
mâhníre s. f., g.-d. art. mâhnírii; pl. mâhníri
mâhnirii
MÂHNÍRE, mâhniri, s. f. Faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; mâhniciune. – V. mâhni. DOOM
mâhníre s. f., g.-d. art. mâhnírii; pl. mâhníri
mâhnirile
MÂHNÍRE, mâhniri, s. f. Faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; mâhniciune. – V. mâhni. DOOM
mâhníre s. f., g.-d. art. mâhnírii; pl. mâhníri
mâhnirilor
MÂHNÍRE, mâhniri, s. f. Faptul de a (se) mâhni; sentiment de întristare, îndurerare, amărăciune, supărare; mâhniciune. – V. mâhni. DOOM
mâhníre s. f., g.-d. art. mâhnírii; pl. mâhníri
mâhniră
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhnirăm
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhnirăți
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhnise
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhnisem
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhniseră
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhniserăm
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhniserăți
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhniseși
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhniseți
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhnit
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhnit
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mâhnita
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mâhnite
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mâhnitei
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mâhnitele
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mâhnitelor
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mâhnitoare
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mâhnitoarea
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mâhnitoarei
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mâhnitoarele
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mâhnitoarelor
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mâhnitor
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mâhnitori
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mâhnitorii
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mâhnitorilor
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mâhnitorul
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mâhnitorului
MÂHNITÓR, -OÁRE, mâhnitori, -oare, adj. Care mâhnește. – Mâhni + suf. -tor. DOOM
mâhnitór adj. m., pl. mâhnitóri; f. sg. și pl. mâhnitoáre
mâhnitul
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mâhnitului
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mâhniși
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhniți
MÂHNÍ, mâhnesc, vb. IV. Tranz. și refl. A cauza sau a simți o (ușoară) durere sufletească; a (se) întrista, a (se) amărî, a (se) supăra. – Et. nec. DOOM
mâhní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâhnésc, imperf. 3 sg. mâhneá; conj. prez. 3 să mâhneáscă
mâhniți
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mâhniții
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mâhniților
MÂHNÍT, -Ă, mâhniți, -te, adj. Întristat, îndurerat; trist, deprimat. – V. mâhni.
mâine
MẤINE adv. În ziua care urmează celei de azi. ◊ Mâine-dimineață = în dimineața zilei de mâine. Mâine-după-amiază (sau -după-masă) = în după-amiaza zilei de mâine. Mâine-seară = în seara zilei de mâine. ◊ Loc. adj. De mâine = a) din ziua următoare celei de azi; b) din viitorul apropiat. ◊ Expr. Pe mâine, formulă de salut la despărțire, indicând o reîntâlnire în ziua următoare. ♦ În viitorul apropiat; în viitor, cândva. ◊ Expr. Ca mâine(-poimâine) sau mâine-poimâine = într-un viitor apropiat, (în) curând. De mâine în... zile (sau săptămâni, luni) = peste... zile (sau săptămâni, luni). – Lat. mane. DOOM
mấine adv.
mâini
MẤINE adv. În ziua care urmează celei de azi. ◊ Mâine-dimineață = în dimineața zilei de mâine. Mâine-după-amiază (sau -după-masă) = în după-amiaza zilei de mâine. Mâine-seară = în seara zilei de mâine. ◊ Loc. adj. De mâine = a) din ziua următoare celei de azi; b) din viitorul apropiat. ◊ Expr. Pe mâine, formulă de salut la despărțire, indicând o reîntâlnire în ziua următoare. ♦ În viitorul apropiat; în viitor, cândva. ◊ Expr. Ca mâine(-poimâine) sau mâine-poimâine = într-un viitor apropiat, (în) curând. De mâine în... zile (sau săptămâni, luni) = peste... zile (sau săptămâni, luni). – Lat. mane. DOOM
mấine adv.
mâini
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mâini
SÉCOND-HAND, adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Care nu este nou; la mâna a doua. 2. S. n. Magazin în care se vând produse second-hand (1). [Pr.: secăndhend] – Cuv. engl. DOOM
sécond-hand (angl.) [pron. sécăndhend] adj. invar.
mâinii
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mâinii
SÉCOND-HAND, adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Care nu este nou; la mâna a doua. 2. S. n. Magazin în care se vând produse second-hand (1). [Pr.: secăndhend] – Cuv. engl. DOOM
sécond-hand (angl.) [pron. sécăndhend] adj. invar.
mâinile
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mâinile
SÉCOND-HAND, adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Care nu este nou; la mâna a doua. 2. S. n. Magazin în care se vând produse second-hand (1). [Pr.: secăndhend] – Cuv. engl. DOOM
sécond-hand (angl.) [pron. sécăndhend] adj. invar.
mâinilor
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mâinilor
SÉCOND-HAND, adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Care nu este nou; la mâna a doua. 2. S. n. Magazin în care se vând produse second-hand (1). [Pr.: secăndhend] – Cuv. engl. DOOM
sécond-hand (angl.) [pron. sécăndhend] adj. invar.
mâitură
MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală provocată de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitúră s. f.] – Mână + suf. -ătură. DOOM
mânătúră (pop.) s. f., g.-d. art. mânătúrii; pl. mânătúri
mâl
MÂL, mâluri, s. n. Pământ (argilos) cu granulație fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acțiunea apei; nămol. – Cf. ucr. mul. DOOM
mâl s. n., pl. mấluri
mâlc
MÂLC adv. (În expr.) A tăcea mâlc = a nu spune niciun cuvânt, a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic. – Din mâlci (derivat regresiv). DOOM
mâlc adv.
mâlcea
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlceai
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlceam
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlcească
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlceau
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlceați
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlcesc
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlcește
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlcești
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlci
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlcii
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlcim
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlcind
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlcire
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlcire
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (datorită unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati.
mâlciră
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlcirăm
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlcirăți
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlcise
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlcisem
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlciseră
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlciserăm
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlciserăți
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlciseși
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlciseți
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlcit
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlcit
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (datorită unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati.
mâlciși
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlciți
MÂLCÍ, mâlcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; în expr.) A o mâlci = a amuți, a încremeni (ca urmare a unui sentiment foarte puternic). – Din sl. mlŭčati. DOOM
!mâlcí (a o ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. o mâlcésc, imperf. 3 sg. o mâlceá, perf. c. a mâlcít-o; conj. prez. 3 să o mâlceáscă; ger. mâlcínd-o
mâlcomiș
MÎLCOMÍȘ adv. (Rar) Pe furiș, pe nesimțite, fără zgomot.
mâlcă
MÎ́LCĂ adv. v. mîlc.
mâlea
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâleai
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâleam
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâlească
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâleau
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâleați
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâlesc
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâlește
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâlești
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâli
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâlii
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâlim
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâlind
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâlire
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâlire
MÂLÍRE, mâliri, s. f. Faptul de a (se) mâli. – V. mâli. DOOM
mâlíre s. f., g.-d. art. mâlírii; pl. mâlíri
mâlirea
MÂLÍRE, mâliri, s. f. Faptul de a (se) mâli. – V. mâli. DOOM
mâlíre s. f., g.-d. art. mâlírii; pl. mâlíri
mâliri
MÂLÍRE, mâliri, s. f. Faptul de a (se) mâli. – V. mâli. DOOM
mâlíre s. f., g.-d. art. mâlírii; pl. mâlíri
mâlirii
MÂLÍRE, mâliri, s. f. Faptul de a (se) mâli. – V. mâli. DOOM
mâlíre s. f., g.-d. art. mâlírii; pl. mâlíri
mâlirile
MÂLÍRE, mâliri, s. f. Faptul de a (se) mâli. – V. mâli. DOOM
mâlíre s. f., g.-d. art. mâlírii; pl. mâlíri
mâlirilor
MÂLÍRE, mâliri, s. f. Faptul de a (se) mâli. – V. mâli. DOOM
mâlíre s. f., g.-d. art. mâlírii; pl. mâlíri
mâliră
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâlirăm
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâlirăți
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâlise
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâlisem
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâliseră
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâliserăm
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâliserăți
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâliseși
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâliseți
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâlit
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâlit
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mâlita
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mâlite
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mâlitei
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mâlitele
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mâlitelor
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mâlitul
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mâlitului
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mâlitura
MÂLITÚRĂ, mâlituri, s. f. Depunere de mâl; (concr.) loc unde s-a depus mâl. – Mâli + suf. -tură. DOOM
mâlitúră s. f., g.-d. art. mâlitúrii; pl. mâlitúri
mâlituri
MÂLITÚRĂ, mâlituri, s. f. Depunere de mâl; (concr.) loc unde s-a depus mâl. – Mâli + suf. -tură. DOOM
mâlitúră s. f., g.-d. art. mâlitúrii; pl. mâlitúri
mâliturii
MÂLITÚRĂ, mâlituri, s. f. Depunere de mâl; (concr.) loc unde s-a depus mâl. – Mâli + suf. -tură. DOOM
mâlitúră s. f., g.-d. art. mâlitúrii; pl. mâlitúri
mâliturile
MÂLITÚRĂ, mâlituri, s. f. Depunere de mâl; (concr.) loc unde s-a depus mâl. – Mâli + suf. -tură. DOOM
mâlitúră s. f., g.-d. art. mâlitúrii; pl. mâlitúri
mâliturilor
MÂLITÚRĂ, mâlituri, s. f. Depunere de mâl; (concr.) loc unde s-a depus mâl. – Mâli + suf. -tură. DOOM
mâlitúră s. f., g.-d. art. mâlitúrii; pl. mâlitúri
mâliși
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâliți
MÂLÍ, mâlesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) umple de mâl, a (se) acoperi cu mâl. – Din mâl. DOOM
mâlí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâlésc, imperf. 3 sg. mâleá; conj. prez. 3 să mâleáscă
mâliți
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mâliții
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mâliților
MÂLÍT, -Ă, mâliți, -te, adj. Acoperit cu mâl, plin de mâl. – V. mâli.
mâloasa
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mâloase
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mâloasei
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mâloasele
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mâloaselor
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mâlos
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mâlosul
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mâlosului
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mâloși
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mâloșii
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mâloșilor
MÂLÓS, -OÁSĂ, mâloși, -oase, adj. Plin de mâl; nămolos. – Mâl + suf. -os. DOOM
mâlós adj. m., pl. mâlóși; f. mâloásă, pl. mâloáse
mâlul
MÂL, mâluri, s. n. Pământ (argilos) cu granulație fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acțiunea apei; nămol. – Cf. ucr. mul. DOOM
mâl s. n., pl. mấluri
mâlului
MÂL, mâluri, s. n. Pământ (argilos) cu granulație fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acțiunea apei; nămol. – Cf. ucr. mul. DOOM
mâl s. n., pl. mấluri
mâluri
MÂL, mâluri, s. n. Pământ (argilos) cu granulație fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acțiunea apei; nămol. – Cf. ucr. mul. DOOM
mâl s. n., pl. mấluri
mâlurile
MÂL, mâluri, s. n. Pământ (argilos) cu granulație fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acțiunea apei; nămol. – Cf. ucr. mul. DOOM
mâl s. n., pl. mấluri
mâlurilor
MÂL, mâluri, s. n. Pământ (argilos) cu granulație fină acumulat pe marginea ori pe fundul unei ape sau pe terenuri inundabile; pământ noroios format sub acțiunea apei; nămol. – Cf. ucr. mul. DOOM
mâl s. n., pl. mấluri
mân
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mâna
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mâna
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mâna
SÉCOND-HAND, adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. Care nu este nou; la mâna a doua. 2. S. n. Magazin în care se vând produse second-hand (1). [Pr.: secăndhend] – Cuv. engl. DOOM
sécond-hand (angl.) [pron. sécăndhend] adj. invar.
mânaci
MÂNÁCI, mânaci, s. m. (Rar) Călăreț. – Mâna + suf. -aci. DOOM
mânáci (rar) s. m., pl. mânáci
mânacii
MÂNÁCI, mânaci, s. m. (Rar) Călăreț. – Mâna + suf. -aci. DOOM
mânáci (rar) s. m., pl. mânáci
mânacilor
MÂNÁCI, mânaci, s. m. (Rar) Călăreț. – Mâna + suf. -aci. DOOM
mânáci (rar) s. m., pl. mânáci
mânaciul
MÂNÁCI, mânaci, s. m. (Rar) Călăreț. – Mâna + suf. -aci. DOOM
mânáci (rar) s. m., pl. mânáci
mânaciului
MÂNÁCI, mânaci, s. m. (Rar) Călăreț. – Mâna + suf. -aci. DOOM
mânáci (rar) s. m., pl. mânáci
mânai
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânam
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânare
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânare
MÂNÁRE, mânări, s. f. Acțiunea de a mâna și rezultatul ei; mânat. – V. mâna. DOOM
mânáre s. f., g.-d. art. mânắrii; pl. mânắri
mânarea
MÂNÁRE, mânări, s. f. Acțiunea de a mâna și rezultatul ei; mânat. – V. mâna. DOOM
mânáre s. f., g.-d. art. mânắrii; pl. mânắri
mânară
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânarăm
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânarăți
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânase
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânasem
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânaseră
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânaserăm
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânaserăți
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânaseși
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânaseți
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânat
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânat
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mânata
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mânate
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mânatei
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mânatele
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mânatelor
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mânatul
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mânatului
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mânau
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânaș
MÂNÁȘ, mânași, s. m. (Reg.) Vizitiu. – Mâna + suf. -aș. DOOM
mânáș (reg.) s. m., pl. mânáși
mânași
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânași
MÂNÁȘ, mânași, s. m. (Reg.) Vizitiu. – Mâna + suf. -aș. DOOM
mânáș (reg.) s. m., pl. mânáși
mânașii
MÂNÁȘ, mânași, s. m. (Reg.) Vizitiu. – Mâna + suf. -aș. DOOM
mânáș (reg.) s. m., pl. mânáși
mânașilor
MÂNÁȘ, mânași, s. m. (Reg.) Vizitiu. – Mâna + suf. -aș. DOOM
mânáș (reg.) s. m., pl. mânáși
mânașul
MÂNÁȘ, mânași, s. m. (Reg.) Vizitiu. – Mâna + suf. -aș. DOOM
mânáș (reg.) s. m., pl. mânáși
mânașului
MÂNÁȘ, mânași, s. m. (Reg.) Vizitiu. – Mâna + suf. -aș. DOOM
mânáș (reg.) s. m., pl. mânáși
mânați
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânați
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mânații
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mânaților
MÂNÁT s. n. Mânare. – V. mâna. DOOM
mânát s. n.
mânc
MÎNC, mîncuri, s. n. (Regional) Scobitura de sub talpa piciorului.
mânc
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mânca
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncai
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncam
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncare
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncare
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca.
mâncare
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca. DOOM
mâncáre s. f., g.-d. art. mâncắrii; (acțiuni) pl. mâncắri, (feluri de mâncare) mâncắruri
mâncarea
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca.
mâncarea
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca. DOOM
mâncáre s. f., g.-d. art. mâncắrii; (acțiuni) pl. mâncắri, (feluri de mâncare) mâncắruri
mâncară
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncarăm
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncarăți
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncase
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncasem
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncaseră
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncaserăm
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncaserăți
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncaseși
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncaseți
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncat
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncat
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mâncat
MÂNCÁT1 s. n. Faptul de a mânca. ◊ Expr. A se pune pe mâncat și pe băut = a mânca mult, a mânca bine. A ține (pe cineva) pe mâncat și pe băut = a întreține (pe cineva). – V. mânca. DOOM
mâncát s. n.
mâncata
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mâncate
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mâncatei
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mâncatele
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mâncatelor
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mâncatul
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mâncatului
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mâncau
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncași
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncați
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncați
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mâncații
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mâncaților
MÂNCÁT2, -Ă, mâncați, -te, adj. 1. (Despre ființe) Care s-a hrănit; sătul. 2. Ros, măcinat, distrus. ♦ Spec. (Pop.; despre dinți, măsele) Cariat, stricat. – V. mânca.
mânce
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mânci
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncând
MÂNCÁ, mănấnc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare. DOOM
mâncá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mănấnc, 2 sg. mănấnci, 3 mănấncă, 1 pl. mâncắm
mâncăcioasa
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăcioasa
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăcioase
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăcioase
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăcioasei
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăcioasei
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăcioasele
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăcioasele
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăcioaselor
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăcioaselor
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăcios
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăcios
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăciosul
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăciosul
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăciosului
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăciosului
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăcioși
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăcioși
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăcioșii
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăcioșii
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăcioșilor
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăcioșilor
MÂNCĂCIÓS, -OÁSĂ, mâncăcioși, -oase, adj., s. m. și f. (Ființă) care mănâncă mult (și des), care are mare poftă de mâncare; (om) mâncău. – Mânca + suf. -ăcios. DOOM
mâncăciós adj. m., s. m., pl. mâncăcióși; adj. f., s. f. mâncăcioásă, pl. mâncăcioáse
mâncăi
MÂNCẮU, mâncăi, s. m. (Fam.) Om care mănâncă foarte mult sau care este lacom la mâncare; om mâncăcios. – Mânca + suf. -ău. DOOM
mâncắu (fam.) s. m., art. mâncắul; pl. mâncắi, art. mâncắii
mâncăii
MÂNCẮU, mâncăi, s. m. (Fam.) Om care mănâncă foarte mult sau care este lacom la mâncare; om mâncăcios. – Mânca + suf. -ău. DOOM
mâncắu (fam.) s. m., art. mâncắul; pl. mâncắi, art. mâncắii
mâncăilor
MÂNCẮU, mâncăi, s. m. (Fam.) Om care mănâncă foarte mult sau care este lacom la mâncare; om mâncăcios. – Mânca + suf. -ău. DOOM
mâncắu (fam.) s. m., art. mâncắul; pl. mâncắi, art. mâncắii
mâncări
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca.
mâncări
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca. DOOM
mâncáre s. f., g.-d. art. mâncắrii; (acțiuni) pl. mâncắri, (feluri de mâncare) mâncắruri
mâncărici
MÂNCĂRÍCI s. n. (Fam.) Mâncărime. ◊ Expr. A avea mâncărici = a nu avea astâmpăr, a nu putea sta liniștit. A avea mâncărici la limbă = a fi foarte vorbăreț. – Mâncare + suf. -ici. DOOM
mâncăríci (fam.) s. n.
mâncăriciul
MÂNCĂRÍCI s. n. (Fam.) Mâncărime. ◊ Expr. A avea mâncărici = a nu avea astâmpăr, a nu putea sta liniștit. A avea mâncărici la limbă = a fi foarte vorbăreț. – Mâncare + suf. -ici. DOOM
mâncăríci (fam.) s. n.
mâncăriciului
MÂNCĂRÍCI s. n. (Fam.) Mâncărime. ◊ Expr. A avea mâncărici = a nu avea astâmpăr, a nu putea sta liniștit. A avea mâncărici la limbă = a fi foarte vorbăreț. – Mâncare + suf. -ici. DOOM
mâncăríci (fam.) s. n.
mâncărică
MÎNCĂRÍCĂ s. f. 1. (Familiar) Diminutiv al lui m î n c a r e (2). Seara cînd se întoarseră, găsiră mîn- cărică și fierturică gata. ISPIRESCU, L. 337. Despre odihnă, mincărică și băuturică să n-ai grijă. CARAGIALE, O. VII 267. 2. (Mold.) Tocană. DOOM
mâncărícă (fam.) s. f., g.-d. art. mâncărícii; pl. mâncăréle, art. mâncărélele
mâncărică
MÂNCĂRÍCĂ, mâncărele, s. f. 1. (Fam.) Diminutiv al lui mâncare (3). 2. (Reg.) Tocană. – Mâncare + suf. -ică. DOOM
mâncărícă (fam.) s. f., g.-d. art. mâncărícii; pl. mâncăréle, art. mâncărélele
mâncării
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca.
mâncării
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca. DOOM
mâncáre s. f., g.-d. art. mâncắrii; (acțiuni) pl. mâncắri, (feluri de mâncare) mâncắruri
mâncările
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca.
mâncărilor
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca.
mâncărime
MÂNCĂRÍME, mâncărimi, s. f. Senzație (neplăcută) provocată de anumite boli ale pielii, de o iritație trecătoare, de înțepătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărici. ◊ Expr. A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret. – Mâncare + suf. -ime. DOOM
mâncăríme s. f., g.-d. art. mâncărímii; pl. mâncărími
mâncărimea
MÂNCĂRÍME, mâncărimi, s. f. Senzație (neplăcută) provocată de anumite boli ale pielii, de o iritație trecătoare, de înțepătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărici. ◊ Expr. A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret. – Mâncare + suf. -ime. DOOM
mâncăríme s. f., g.-d. art. mâncărímii; pl. mâncărími
mâncărimi
MÂNCĂRÍME, mâncărimi, s. f. Senzație (neplăcută) provocată de anumite boli ale pielii, de o iritație trecătoare, de înțepătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărici. ◊ Expr. A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret. – Mâncare + suf. -ime. DOOM
mâncăríme s. f., g.-d. art. mâncărímii; pl. mâncărími
mâncărimii
MÂNCĂRÍME, mâncărimi, s. f. Senzație (neplăcută) provocată de anumite boli ale pielii, de o iritație trecătoare, de înțepătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărici. ◊ Expr. A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret. – Mâncare + suf. -ime. DOOM
mâncăríme s. f., g.-d. art. mâncărímii; pl. mâncărími
mâncărimile
MÂNCĂRÍME, mâncărimi, s. f. Senzație (neplăcută) provocată de anumite boli ale pielii, de o iritație trecătoare, de înțepătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărici. ◊ Expr. A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret. – Mâncare + suf. -ime. DOOM
mâncăríme s. f., g.-d. art. mâncărímii; pl. mâncărími
mâncărimilor
MÂNCĂRÍME, mâncărimi, s. f. Senzație (neplăcută) provocată de anumite boli ale pielii, de o iritație trecătoare, de înțepătura unor insecte etc. și însoțită de nevoia de a se scărpina; mâncărici. ◊ Expr. A avea mâncărime de (sau la) limbă = a simți mereu nevoia de a vorbi; a fi foarte vorbăreț, palavragiu, limbut; a nu putea păstra un secret. – Mâncare + suf. -ime. DOOM
mâncăríme s. f., g.-d. art. mâncărímii; pl. mâncărími
mâncăruri
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca. DOOM
mâncáre s. f., g.-d. art. mâncắrii; (acțiuni) pl. mâncắri, (feluri de mâncare) mâncắruri
mâncărurile
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca. DOOM
mâncáre s. f., g.-d. art. mâncắrii; (acțiuni) pl. mâncắri, (feluri de mâncare) mâncắruri
mâncărurilor
MÂNCÁRE, (1) mâncări, (3) mâncăruri, s. f. 1. Acțiunea de a mânca și rezultatul ei. ◊ Poftă de mâncare = apetit. De mâncare sau de-ale mâncării = hrană, alimente. ◊ Loc. adj. De mâncare = comestibil. 2. (Abstract) Prânz; cină, masă. 3. (Concr.) Ceea ce se mănâncă; hrană, aliment. ◊ Expr. A strica mâncarea degeaba = a trăi degeaba, fără a fi de vreun folos, a nu fi bun de nimic. A o duce într-o mâncare și într-o băutură = a petrece, a chefui întruna. ♦ Fel de bucate. ◊ Expr. Asta-i altă mâncare (de pește) = asta e cu totul altceva. A fi tot o mâncare de pește = a fi același lucru, a fi totuna. ♦ Fig. (Fam. și depr.) Soi, fel. – V. mânca. DOOM
mâncáre s. f., g.-d. art. mâncắrii; (acțiuni) pl. mâncắri, (feluri de mâncare) mâncắruri
mâncătoare
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătoare
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătoarea
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătoarea
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătoarei
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătoarei
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătoarele
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătoarele
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătoarelor
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătoarelor
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncător
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncător
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncători
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncători
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătoria
MÂNCĂTORÍE, mâncătorii, s. f. (Fam.) 1. Hoție, fraudă, delapidare. 2. Intrigă, bârfeală. – Mâncător + suf. -ie. DOOM
mâncătoríe s. f., art. mâncătoría, g.-d. art. mâncătoríei; pl. mâncătoríi, art. mâncătoríile
mâncătorie
MÂNCĂTORÍE, mâncătorii, s. f. (Fam.) 1. Hoție, fraudă, delapidare. 2. Intrigă, bârfeală. – Mâncător + suf. -ie. DOOM
mâncătoríe s. f., art. mâncătoría, g.-d. art. mâncătoríei; pl. mâncătoríi, art. mâncătoríile
mâncătoriei
MÂNCĂTORÍE, mâncătorii, s. f. (Fam.) 1. Hoție, fraudă, delapidare. 2. Intrigă, bârfeală. – Mâncător + suf. -ie. DOOM
mâncătoríe s. f., art. mâncătoría, g.-d. art. mâncătoríei; pl. mâncătoríi, art. mâncătoríile
mâncătorii
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătorii
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătorii
MÂNCĂTORÍE, mâncătorii, s. f. (Fam.) 1. Hoție, fraudă, delapidare. 2. Intrigă, bârfeală. – Mâncător + suf. -ie. DOOM
mâncătoríe s. f., art. mâncătoría, g.-d. art. mâncătoríei; pl. mâncătoríi, art. mâncătoríile
mâncătoriile
MÂNCĂTORÍE, mâncătorii, s. f. (Fam.) 1. Hoție, fraudă, delapidare. 2. Intrigă, bârfeală. – Mâncător + suf. -ie. DOOM
mâncătoríe s. f., art. mâncătoría, g.-d. art. mâncătoríei; pl. mâncătoríi, art. mâncătoríile
mâncătoriilor
MÂNCĂTORÍE, mâncătorii, s. f. (Fam.) 1. Hoție, fraudă, delapidare. 2. Intrigă, bârfeală. – Mâncător + suf. -ie. DOOM
mâncătoríe s. f., art. mâncătoría, g.-d. art. mâncătoríei; pl. mâncătoríi, art. mâncătoríile
mâncătorilor
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătorilor
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătorul
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătorul
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătorului
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătorului
MÂNCĂTÓR, -OÁRE, mâncători, -oare, s. m. și f., adj. (Ființă) care mănâncă; consumator. ◊ (Înv. și pop.) Mâncător de oameni = canibal, antropofag. – Mânca + suf. -ător. DOOM
mâncătór adj. m., s. m., pl. mâncătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. mâncătoáre
mâncătura
MÂNCĂTÚRĂ, mâncături, s. f. 1. Eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei). 2. (Reg.) Urmă lăsată de anumite boli care degradează țesuturile organismului. – Mânca + suf. -ătură. DOOM
mâncătúră s. f., g.-d. art. mâncătúrii; pl. mâncătúri
mâncături
MÂNCĂTÚRĂ, mâncături, s. f. 1. Eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei). 2. (Reg.) Urmă lăsată de anumite boli care degradează țesuturile organismului. – Mânca + suf. -ătură. DOOM
mâncătúră s. f., g.-d. art. mâncătúrii; pl. mâncătúri
mâncăturii
MÂNCĂTÚRĂ, mâncături, s. f. 1. Eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei). 2. (Reg.) Urmă lăsată de anumite boli care degradează țesuturile organismului. – Mânca + suf. -ătură. DOOM
mâncătúră s. f., g.-d. art. mâncătúrii; pl. mâncătúri
mâncăturile
MÂNCĂTÚRĂ, mâncături, s. f. 1. Eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei). 2. (Reg.) Urmă lăsată de anumite boli care degradează țesuturile organismului. – Mânca + suf. -ătură. DOOM
mâncătúră s. f., g.-d. art. mâncătúrii; pl. mâncătúri
mâncăturilor
MÂNCĂTÚRĂ, mâncături, s. f. 1. Eroziune a solului (mai ales sub acțiunea apei). 2. (Reg.) Urmă lăsată de anumite boli care degradează țesuturile organismului. – Mânca + suf. -ătură. DOOM
mâncătúră s. f., g.-d. art. mâncătúrii; pl. mâncătúri
mâncău
MÂNCẮU, mâncăi, s. m. (Fam.) Om care mănâncă foarte mult sau care este lacom la mâncare; om mâncăcios. – Mânca + suf. -ău. DOOM
mâncắu (fam.) s. m., art. mâncắul; pl. mâncắi, art. mâncắii
mâncăul
MÂNCẮU, mâncăi, s. m. (Fam.) Om care mănâncă foarte mult sau care este lacom la mâncare; om mâncăcios. – Mânca + suf. -ău. DOOM
mâncắu (fam.) s. m., art. mâncắul; pl. mâncắi, art. mâncắii
mâncăului
MÂNCẮU, mâncăi, s. m. (Fam.) Om care mănâncă foarte mult sau care este lacom la mâncare; om mâncăcios. – Mânca + suf. -ău. DOOM
mâncắu (fam.) s. m., art. mâncắul; pl. mâncắi, art. mâncắii
mândra
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândra
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândre
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândre
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândrea
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândreai
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândream
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândrească
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândreau
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândreați
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândrei
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândrei
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândrele
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândrele
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândrelor
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândrelor
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândrenie
MÎNDRÉNIE, mîndrenii, s. f. Mîndrețe. Ho! calul meu și dragul meu, că prea mîndră mîndrenie văd. RETEGANUL, P. IIII 17.
mândresc
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândrește
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândrești
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândrețe
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mândrețea
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mândreței
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mândrețele
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mândrețelor
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mândreți
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mândreții
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mândrețile
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mândreților
MÂNDRÉȚE, (2) mândreți, s. f. 1. Frumusețe, splendoare. 2. (Concr.) Ființă, lucru cu aspect deosebit de frumos, de atrăgător. – Mândru + suf. -ețe. DOOM
mândréțe s. f., art. mândréțea, g.-d. art. mândréții; (obiecte, ființe) pl. mândréți
mândri
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândri
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândri
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândria
MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie. DOOM
mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile
mândrie
MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie. DOOM
mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile
mândriei
MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie. DOOM
mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile
mândrii
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândrii
MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie. DOOM
mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile
mândrii
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândrii
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândriile
MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie. DOOM
mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile
mândriilor
MÂNDRÍE, mândrii, s. f. 1. Sentiment de mulțumire, de satisfacție, de plăcere, de bucurie; ceea ce produce mulțumire, satisfacție, plăcere, bucurie; sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii. ♦ Ceea ce constituie prilej de laudă, de fală, de mulțumire. 2. Sentiment de încredere exagerată în calitățile proprii; orgoliu, trufie, îngâmfare. – Mândru + suf. -ie. DOOM
mândríe s. f., art. mândría, g.-d. art. mândríei; pl. mândríi, art. mândríile
mândrilor
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândrilor
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândrim
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândrind
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândrire
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândrire
MÂNDRÍRE s. f. (Rar) Faptul de a se mândri; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare. – V. mândri. DOOM
mândríre (rar) s. f., g.-d. art. mândrírii
mândrirea
MÂNDRÍRE s. f. (Rar) Faptul de a se mândri; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare. – V. mândri. DOOM
mândríre (rar) s. f., g.-d. art. mândrírii
mândriri
MÂNDRÍRE s. f. (Rar) Faptul de a se mândri; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare. – V. mândri. DOOM
mândríre (rar) s. f., g.-d. art. mândrírii
mândririi
MÂNDRÍRE s. f. (Rar) Faptul de a se mândri; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare. – V. mândri. DOOM
mândríre (rar) s. f., g.-d. art. mândrírii
mândririle
MÂNDRÍRE s. f. (Rar) Faptul de a se mândri; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare. – V. mândri. DOOM
mândríre (rar) s. f., g.-d. art. mândrírii
mândririlor
MÂNDRÍRE s. f. (Rar) Faptul de a se mândri; satisfacție, fală; fudulie, îngâmfare. – V. mândri. DOOM
mândríre (rar) s. f., g.-d. art. mândrírii
mândriră
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândrirăm
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândrirăți
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândrise
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândrisem
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândriseră
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândriserăm
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândriserăți
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândriseși
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândriseți
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândrit
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândriși
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândrișoara
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mândrișoare
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mândrișoarei
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mândrișoarele
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mândrișoarelor
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mândrișor
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mândrișori
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mândrișorii
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mândrișorilor
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mândrișorul
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mândrișorului
MÂNDRIȘÓR, -OÁRĂ, mândrișori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Mândruț. – Mândru + suf. -ișor. DOOM
mândrișór (pop.) s. m., pl. mândrișóri
mândriți
MÂNDRÍ, mândresc, vb. IV. Refl. 1. A fi mândru (I 1), a se lăuda, a se făli (cu ceva sau cu cineva). 2. (Înv. și pop.) A se îngâmfa, a se fuduli. – Din mândru. DOOM
!mândrí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se mândréște, imperf. 3 sg. se mândreá; conj. prez. 3 să se mândreáscă
mândru
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândru
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândrul
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândrul
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândruleana
MÂNDRULEÁNĂ, mândrulene, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -uleană. DOOM
mândruleánă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulénei; pl. mândruléne
mândrulene
MÂNDRULEÁNĂ, mândrulene, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -uleană. DOOM
mândruleánă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulénei; pl. mândruléne
mândrulenei
MÂNDRULEÁNĂ, mândrulene, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -uleană. DOOM
mândruleánă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulénei; pl. mândruléne
mândrulenele
MÂNDRULEÁNĂ, mândrulene, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -uleană. DOOM
mândruleánă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulénei; pl. mândruléne
mândrulenelor
MÂNDRULEÁNĂ, mândrulene, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -uleană. DOOM
mândruleánă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulénei; pl. mândruléne
mândrulica
MÂNDRULÍCĂ, mândrulici, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -ulică. DOOM
mândrulícă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulícii; pl. mândrulíci
mândrulici
MÂNDRULÍCĂ, mândrulici, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -ulică. DOOM
mândrulícă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulícii; pl. mândrulíci
mândrulicii
MÂNDRULÍCĂ, mândrulici, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -ulică. DOOM
mândrulícă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulícii; pl. mândrulíci
mândrulicile
MÂNDRULÍCĂ, mândrulici, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -ulică. DOOM
mândrulícă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulícii; pl. mândrulíci
mândrulicilor
MÂNDRULÍCĂ, mândrulici, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândră + suf. -ulică. DOOM
mândrulícă (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulícii; pl. mândrulíci
mândrulița
MÂNDRULÍȚĂ, mândrulițe, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândruță + suf. -uliță. DOOM
mândrulíță (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulíței; pl. mândrulíțe
mândrulițe
MÂNDRULÍȚĂ, mândrulițe, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândruță + suf. -uliță. DOOM
mândrulíță (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulíței; pl. mândrulíțe
mândruliței
MÂNDRULÍȚĂ, mândrulițe, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândruță + suf. -uliță. DOOM
mândrulíță (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulíței; pl. mândrulíțe
mândrulițele
MÂNDRULÍȚĂ, mândrulițe, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândruță + suf. -uliță. DOOM
mândrulíță (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulíței; pl. mândrulíțe
mândrulițelor
MÂNDRULÍȚĂ, mândrulițe, s. f. (Pop.) Mândruță. – Mândruță + suf. -uliță. DOOM
mândrulíță (pop.) s. f., g.-d. art. mândrulíței; pl. mândrulíțe
mândrului
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândrului
MẤNDRU, -Ă, mândri, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Adesea urmat de determinări introduse prin prep. „de”). Mulțumit, satisfăcut, încântat; care are un sentiment de demnitate, de încredere în calitățile proprii; demn. 2. Care are încredere exagerată în calitățile proprii; orgolios, îngâmfat, trufaș. 3. (Pop.) Frumos, falnic, măreț. II. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană pentru care cineva de sex opus simte o afecțiune deosebită; drag, iubit. 2. S. f. pl. art. Iele. – Din sl. mondrŭ „înțelept”. DOOM
mấndru2 (iubit) (pop.) s. m., art. mấndrul; pl. mấndri, art. mấndrii
mândruț
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruț
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruța
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruța
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruțe
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruțe
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruței
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruței
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruțele
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruțele
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruțelor
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruțelor
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruți
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruți
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruții
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruții
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruților
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruților
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruțul
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruțul
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruțului
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruțului
MÂNDRÚȚ, -Ă, mândruți, -țe, adj., s. m. și f. (Pop.) Diminutiv al lui mândru; (în special) persoană dragă cuiva de sex opus. – Mândru + suf. -uț. DOOM
mândrúț (pop.) adj. m., s. m., pl. mândrúți; adj. f., s. f. mândrúță, pl. mândrúțe
mândruță
MÎNDRÚȚĂ, mîndruțe, s. f. (Popular) Diminutiv al lui mîndră; iubită. Amintirea mîndruțelor cărora vînătorul le destină cîte o «cetină frumoasă de brad verde, neuscat». ODOBESCU, S. III 90. Unde mergi bade-n code? – La cosit, soro Mărie, Să cosesc frunza căpșunii, Să iubesc mîndruță lumii. HODOȘ, P. P. 47. Nu mi-i foame, nu mi-i sete, Nici mi-i dor de codrul verde, Dar mi-i dor de satul meu, Că am trei mîndruțe-n el. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 122.
mândră
MÎ́NDRĂ, mîndre, s. f. (În limbaj poetic) Fată sau femeie pentru care un bărbat simte o dragoste deosebită; cuvînt cu care un bărbat se adresează fetei sau femeii iubite; dragă, iubită. Cînd mîndra mea doarme în păru-i bălai, Cînd stelele tremur și apele sună, Răsai, Lumină de lună! EMINESCU, O. IV 542. Calea e a ta, Mîndra e a mea, Și de nu mi-o dai, Hai la luptă, hai! HASDEU, R. V. 75. Cîntă-ți, mîndro, cîntecul, Că mi-e drag ca sufletul. ALECSANDRI, P. P. 24. DOOM
mấndră (iubită) (pop.) s. f., g.-d. art. mấndrei; pl. mấndre
mândălac
MÂNDĂLÁC, mândălaci, s. m. (Bot.) Alunea. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mândălaci = a găsi cuiva o vină cu orice preț, a căuta (cuiva) nod în papură. – Et. nec. DOOM
mândălác s. m., pl. mândăláci
mândălaci
MÂNDĂLÁC, mândălaci, s. m. (Bot.) Alunea. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mândălaci = a găsi cuiva o vină cu orice preț, a căuta (cuiva) nod în papură. – Et. nec. DOOM
mândălác s. m., pl. mândăláci
mândălacii
MÂNDĂLÁC, mândălaci, s. m. (Bot.) Alunea. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mândălaci = a găsi cuiva o vină cu orice preț, a căuta (cuiva) nod în papură. – Et. nec. DOOM
mândălác s. m., pl. mândăláci
mândălacilor
MÂNDĂLÁC, mândălaci, s. m. (Bot.) Alunea. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mândălaci = a găsi cuiva o vină cu orice preț, a căuta (cuiva) nod în papură. – Et. nec. DOOM
mândălác s. m., pl. mândăláci
mândălacul
MÂNDĂLÁC, mândălaci, s. m. (Bot.) Alunea. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mândălaci = a găsi cuiva o vină cu orice preț, a căuta (cuiva) nod în papură. – Et. nec. DOOM
mândălác s. m., pl. mândăláci
mândălacului
MÂNDĂLÁC, mândălaci, s. m. (Bot.) Alunea. ◊ Expr. A căuta (cuiva) păcate în mândălaci = a găsi cuiva o vină cu orice preț, a căuta (cuiva) nod în papură. – Et. nec. DOOM
mândălác s. m., pl. mândăláci
mâne
MẤINE adv. În ziua care urmează celei de azi. ◊ Mâine-dimineață = în dimineața zilei de mâine. Mâine-după-amiază (sau -după-masă) = în după-amiaza zilei de mâine. Mâine-seară = în seara zilei de mâine. ◊ Loc. adj. De mâine = a) din ziua următoare celei de azi; b) din viitorul apropiat. ◊ Expr. Pe mâine, formulă de salut la despărțire, indicând o reîntâlnire în ziua următoare. ♦ În viitorul apropiat; în viitor, cândva. ◊ Expr. Ca mâine(-poimâine) sau mâine-poimâine = într-un viitor apropiat, (în) curând. De mâine în... zile (sau săptămâni, luni) = peste... zile (sau săptămâni, luni). – Lat. mane. DOOM
mấine adv.
mâne
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mâne
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mânea
MÂNEÁ, mấi, vb. II. Intranz. (Pop.) A petrece undeva noaptea, a rămâne, a poposi, a dormi undeva peste noapte. ♦ (Reg.) A poposi o vreme undeva; a se așeza, a sta. ◊ Expr. (Parcă) i-au mas șoarecii în pântece (sau în burtă), se spune despre un om care este mereu flămând, căruia îi este mereu foame, care mănâncă mult, cu lăcomie. [Prez. ind. și: mấn; part. mas] – Lat. manere. DOOM
mâneá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. mâi/mân, 2 sg. mâi, 3 sg. mấne, 3 pl. mân, perf. s. 1 sg. măséi, 1 pl. máserăm; conj. prez. 3 să mấie/să mấnă; part. mas; ger. mâínd/mânấnd
mânec
MÎ́NEC s. n. sg. (Învechit, azi popular) Faptul zilei, zorii zilei. V. m î n e c a t. Marți la mînec... M-am pornit. TEODORESCU, P. P. 380.
mânec
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mâneca
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mâneca
MẤNECĂ, mâneci, s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) mấnică s. f.] – Lat. manica. DOOM
mấnecă s. f., g.-d. art. mấnecii; pl. mấneci
mânecai
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecam
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecar
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar. DOOM
mânecár s. n., pl. mânecáre
mânecare
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecare
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar. DOOM
mânecár s. n., pl. mânecáre
mânecare
MÂNECÁRE, mânecări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca. DOOM
mânecáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânecắrii; pl. mânecắri
mânecarea
MÂNECÁRE, mânecări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca. DOOM
mânecáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânecắrii; pl. mânecắri
mânecarele
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar. DOOM
mânecár s. n., pl. mânecáre
mânecarelor
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar. DOOM
mânecár s. n., pl. mânecáre
mânecarul
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar. DOOM
mânecár s. n., pl. mânecáre
mânecarului
MÂNECÁR, mânecare, s. n. 1. Haină țărănească scurtă, de stofă, de blană sau de pânză, cu sau fără mâneci. 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză, pe care se calcă mânecile unei haine. – Mânecă + suf. -ar. DOOM
mânecár s. n., pl. mânecáre
mânecară
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecarăm
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecarăți
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecase
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecasem
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecaseră
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecaserăm
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecaserăți
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecaseși
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecaseți
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecat
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecat
MÂNECÁT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊ Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. – V. mâneca. DOOM
!mânecáte (de/în/la/pe ~) (pop.) loc. adv.
mânecate
MÂNECÁT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊ Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. – V. mâneca. DOOM
!mânecáte (de/în/la/pe ~) (pop.) loc. adv.
mânecatele
MÂNECÁT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊ Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. – V. mâneca. DOOM
!mânecáte (de/în/la/pe ~) (pop.) loc. adv.
mânecatelor
MÂNECÁT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊ Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. – V. mâneca. DOOM
!mânecáte (de/în/la/pe ~) (pop.) loc. adv.
mânecatul
MÂNECÁT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊ Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. – V. mâneca. DOOM
!mânecáte (de/în/la/pe ~) (pop.) loc. adv.
mânecatului
MÂNECÁT s. n. (Pop.) Faptul de a (se) mâneca. ♦ Zorii zilei. ◊ Loc. adv. De (sau la, pe, în etc.) mânecate = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. – V. mâneca. DOOM
!mânecáte (de/în/la/pe ~) (pop.) loc. adv.
mânecau
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecași
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecați
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânece
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mâneci
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mâneci
MẤNECĂ, mâneci, s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) mấnică s. f.] – Lat. manica. DOOM
mấnecă s. f., g.-d. art. mấnecii; pl. mấneci
mânecii
MẤNECĂ, mâneci, s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) mấnică s. f.] – Lat. manica. DOOM
mấnecă s. f., g.-d. art. mấnecii; pl. mấneci
mânecile
MẤNECĂ, mâneci, s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) mấnică s. f.] – Lat. manica. DOOM
mấnecă s. f., g.-d. art. mấnecii; pl. mấneci
mânecilor
MẤNECĂ, mâneci, s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) mấnică s. f.] – Lat. manica. DOOM
mấnecă s. f., g.-d. art. mấnecii; pl. mấneci
mânecuța
MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Manșete (detașabile) încheiate cu un șnur trecut printr-un șir de inele, care fac parte din costumul liturgic al arhimandriților și se poartă peste mânecile stiharului. [Var.: (reg.) mânicúță s. f.] – Mânecă + suf. -uță. DOOM
mânecúță s. f., g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe
mânecuțe
MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Manșete (detașabile) încheiate cu un șnur trecut printr-un șir de inele, care fac parte din costumul liturgic al arhimandriților și se poartă peste mânecile stiharului. [Var.: (reg.) mânicúță s. f.] – Mânecă + suf. -uță. DOOM
mânecúță s. f., g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe
mânecuței
MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Manșete (detașabile) încheiate cu un șnur trecut printr-un șir de inele, care fac parte din costumul liturgic al arhimandriților și se poartă peste mânecile stiharului. [Var.: (reg.) mânicúță s. f.] – Mânecă + suf. -uță. DOOM
mânecúță s. f., g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe
mânecuțele
MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Manșete (detașabile) încheiate cu un șnur trecut printr-un șir de inele, care fac parte din costumul liturgic al arhimandriților și se poartă peste mânecile stiharului. [Var.: (reg.) mânicúță s. f.] – Mânecă + suf. -uță. DOOM
mânecúță s. f., g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe
mânecuțelor
MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Manșete (detașabile) încheiate cu un șnur trecut printr-un șir de inele, care fac parte din costumul liturgic al arhimandriților și se poartă peste mânecile stiharului. [Var.: (reg.) mânicúță s. f.] – Mânecă + suf. -uță. DOOM
mânecúță s. f., g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe
mânecând
MÂNECÁ, mấnec, vb. I. Refl. și intranz. (Pop.) A se scula dis-de-dimineață; a pleca dis-de-dimineață; p. gener. a porni, a pleca. – Lat. manicare. DOOM
mânecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 mấnecă
mânecări
MÂNECÁRE, mânecări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca. DOOM
mânecáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânecắrii; pl. mânecắri
mânecării
MÂNECÁRE, mânecări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca. DOOM
mânecáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânecắrii; pl. mânecắri
mânecările
MÂNECÁRE, mânecări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca. DOOM
mânecáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânecắrii; pl. mânecắri
mânecărilor
MÂNECÁRE, mânecări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mâneca și rezultatul ei. – V. mâneca. DOOM
mânecáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânecắrii; pl. mânecắri
mânei
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mânele
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mânelor
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mâner
MÂNÉR, mânere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (și manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar. DOOM
mânér s. n., pl. mânére
mânere
MÂNÉR, mânere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (și manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar. DOOM
mânér s. n., pl. mânére
mânerele
MÂNÉR, mânere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (și manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar. DOOM
mânér s. n., pl. mânére
mânerelor
MÂNÉR, mânere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (și manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar. DOOM
mânér s. n., pl. mânére
mânerul
MÂNÉR, mânere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (și manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar. DOOM
mânér s. n., pl. mânére
mânerului
MÂNÉR, mânere, s. n. Parte a unui obiect care permite apucarea (și manevrarea) acestuia cu mâna. – Mână + suf. -ar. DOOM
mânér s. n., pl. mânére
mânezi
MÂNEZÍ adv. (Reg.) Mâine; a doua zi. – Mâ[i]ne + zi. DOOM
!mânezí (reg.) adv.
mâneștergură
MÎNEȘTÉRGURĂ, mîneșterguri, s. f. (Popular) Ștergar, prosop. Aduce soacra cea mică mai multe mîneșterguri de bumbac foarte frumos țesute. MARIAN, NU. 550. – Variante: mănăștérgură (TEODORESCU, P. P. 180), mînăștérgură s. f., meneștérg s. n.
mângâi
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâia
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiai
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiam
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiară
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiarăm
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiarăți
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiase
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiasem
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiaseră
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiaserăm
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiaserăți
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiaseși
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiaseți
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiat
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiat
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mângâiata
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mângâiate
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mângâiatei
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mângâiatele
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mângâiatelor
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mângâiatul
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mângâiatului
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mângâiau
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiași
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiați
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiați
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mângâiații
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mângâiaților
mângâiat, -ă, mângâiați, -te adj. bătut.
mângâie
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiem
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiere
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâiere
MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. – V. mângâia. DOOM
mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri
mângâierea
MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. – V. mângâia. DOOM
mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri
mângâieri
MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. – V. mângâia. DOOM
mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri
mângâierii
MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. – V. mângâia. DOOM
mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri
mângâierile
MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. – V. mângâia. DOOM
mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri
mângâierilor
MÂNGÂIÉRE, mângâieri, s. f. Acțiunea de a (se) mângâia și rezultatul ei. – V. mângâia. DOOM
mângâiére s. f., g.-d. art. mângâiérii; pl. mângâiéri
mângâietoare
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mângâietoarea
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mângâietoarei
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mângâietoarele
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mângâietoarelor
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mângâietor
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mângâietori
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mângâietorii
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mângâietorilor
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mângâietorul
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mângâietorului
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mângâind
MÂNGÂIÁ, mấngâi, vb. I. 1. Tranz. A atinge (pe cineva) ușor (și repetat) cu palma în semn de dragoste; a dezmierda, a alinta. ♦ (Ir.) A lovi, a bate. 2. Tranz. și refl. A căuta să(-și) aline sau a(-și) alina mâhnirea, durerea, suferința etc.; a (se) consola, a (se) încuraja. 3. Tranz. A bucura, a desfăta, a încânta. – Lat. *manganeare. DOOM
mângâiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấngâi, 3 mấngâie, 1 pl. mângâiém; conj. prez 3 să mấngâie; ger. mângâínd
mângâioasa
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mângâioase
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mângâioasei
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mângâioasele
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mângâioaselor
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mângâios
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mângâiosul
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mângâiosului
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mângâioși
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mângâioșii
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mângâioșilor
MÂNGÂIÓS, -OÁSĂ, mângâioși, -oase, adj. (Rar) Mângâietor. – Mângâia + suf. -os. DOOM
mângâiós (rar) adj. m., pl. mângâióși; f. mângâioásă, pl. mângâioáse
mângâitor
MÂNGÂIETÓR, -OÁRE, mângâietori, -oare, adj. Care mângâie; dezmierdător; desfătător, încântător; încurajator, consolator; mângâios. [Var.: (înv. și reg.) mângâitór, -oáre adj.] – Mângâia + suf. -ător. DOOM
mângâietór adj. m., pl. mângâietóri; f. sg. și pl. mângâietoáre
mângăiere
MÎNGĂIÉRE s. f. v. mîngîiere.
mâni
MẤINE adv. În ziua care urmează celei de azi. ◊ Mâine-dimineață = în dimineața zilei de mâine. Mâine-după-amiază (sau -după-masă) = în după-amiaza zilei de mâine. Mâine-seară = în seara zilei de mâine. ◊ Loc. adj. De mâine = a) din ziua următoare celei de azi; b) din viitorul apropiat. ◊ Expr. Pe mâine, formulă de salut la despărțire, indicând o reîntâlnire în ziua următoare. ♦ În viitorul apropiat; în viitor, cândva. ◊ Expr. Ca mâine(-poimâine) sau mâine-poimâine = într-un viitor apropiat, (în) curând. De mâine în... zile (sau săptămâni, luni) = peste... zile (sau săptămâni, luni). – Lat. mane. DOOM
mấine adv.
mâni
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mâni
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mânia
MÂNIÁ, mấnii, vb. I. Refl. A se lăsa ori a fi cuprins de mânie (1), a se supăra foarte tare, a-și ieși din fire, a se înfuria. ◊ Tranz. Cele auzite l-au mâniat. [Pr.: -ni-a-] – Din mânie. DOOM
mâniá (a ~) (-ni-a) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mấnii, 3 mấnie (-ni-e), 1 pl. mâniém; conj. prez. 3 să mấnie; ger. mâniínd (-ni-ind)
mânia
MÂNÍE, mânii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania. DOOM
mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile
mâniat
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mâniata
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mâniate
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mâniatei
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mâniatele
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mâniatelor
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mâniatul
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mâniatului
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mâniați
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mâniații
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mâniaților
MÂNIÁT, -Ă, mâniați, -te, adj. Înfuriat, iritat, foarte supărat. [Pr.: -ni-at] – V. mânia.
mânica
MÎNICÁ vb. I v. mîneca.
mânicuță
MÂNECÚȚĂ, mânecuțe, s. f. 1. Diminutiv al lui mânecă (1). 2. (La pl.) Manșete (detașabile) încheiate cu un șnur trecut printr-un șir de inele, care fac parte din costumul liturgic al arhimandriților și se poartă peste mânecile stiharului. [Var.: (reg.) mânicúță s. f.] – Mânecă + suf. -uță. DOOM
mânecúță s. f., g.-d. art. mânecúței; pl. mânecúțe
mânică
MẤNECĂ, mâneci, s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) mấnică s. f.] – Lat. manica. DOOM
mấnecă s. f., g.-d. art. mấnecii; pl. mấneci
mânie
MÂNÍE, mânii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania. DOOM
mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile
mâniei
MÂNÍE, mânii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania. DOOM
mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile
mânii
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mânii
MÂNÍE, mânii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania. DOOM
mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile
mâniile
MÂNÍE, mânii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania. DOOM
mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile
mâniilor
MÂNÍE, mânii, s. f. 1. Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; furie, supărare mare. ◊ Loc. adj. Iute (sau grabnic, rău) la mânie = care se înfurie ușor; irascibil. ♦ Necaz, ciudă. 2. (Pop.; adesea determinat prin „lui Dumnezeu”, „cerului”, „pământului”) Prăpăd, urgie, grozăvie, nenorocire, calamitate. – Lat. mania. DOOM
mâníe s. f., art. mânía, g.-d. art. mâníei; pl. mâníi, art. mâníile
mânile
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mânilor
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mânioasa
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mânioase
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mânioasei
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mânioasele
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mânioaselor
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mânios
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mâniosul
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mâniosului
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mânioși
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mânioșii
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mânioșilor
MÂNIÓS, -OÁSĂ, mânioși, -oase, adj. Plin de mânie (1); furios; foarte supărat; care exprimă sau trădează mânie. [Pr.: -ni-os] – Mânie + suf. -os. DOOM
mâniós (-ni-os) adj. m., pl. mânióși; f. mânioásă, pl. mânioáse
mânjea
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjeai
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjeala
MÂNJEÁLĂ, mânjeli, s. f. 1. Faptul de a (se) mânji. 2. Murdărie. 3. (Reg.) Amestec de lut și de balegă, cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a se tencui și vărui. 4. Pastă făcută din sămânță de in sau din tărâțe, cu care se unge urzeala de cânepă ca să nu se rupă firele la țesut. – Mânji + suf. -eală. DOOM
mânjeálă s. f., g.-d. art. mânjélii; pl. mânjéli
mânjeam
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjească
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjeau
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjeați
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjeli
MÂNJEÁLĂ, mânjeli, s. f. 1. Faptul de a (se) mânji. 2. Murdărie. 3. (Reg.) Amestec de lut și de balegă, cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a se tencui și vărui. 4. Pastă făcută din sămânță de in sau din tărâțe, cu care se unge urzeala de cânepă ca să nu se rupă firele la țesut. – Mânji + suf. -eală. DOOM
mânjeálă s. f., g.-d. art. mânjélii; pl. mânjéli
mânjelii
MÂNJEÁLĂ, mânjeli, s. f. 1. Faptul de a (se) mânji. 2. Murdărie. 3. (Reg.) Amestec de lut și de balegă, cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a se tencui și vărui. 4. Pastă făcută din sămânță de in sau din tărâțe, cu care se unge urzeala de cânepă ca să nu se rupă firele la țesut. – Mânji + suf. -eală. DOOM
mânjeálă s. f., g.-d. art. mânjélii; pl. mânjéli
mânjelile
MÂNJEÁLĂ, mânjeli, s. f. 1. Faptul de a (se) mânji. 2. Murdărie. 3. (Reg.) Amestec de lut și de balegă, cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a se tencui și vărui. 4. Pastă făcută din sămânță de in sau din tărâțe, cu care se unge urzeala de cânepă ca să nu se rupă firele la țesut. – Mânji + suf. -eală. DOOM
mânjeálă s. f., g.-d. art. mânjélii; pl. mânjéli
mânjelilor
MÂNJEÁLĂ, mânjeli, s. f. 1. Faptul de a (se) mânji. 2. Murdărie. 3. (Reg.) Amestec de lut și de balegă, cu care se ung casele țărănești de lemn înainte de a se tencui și vărui. 4. Pastă făcută din sămânță de in sau din tărâțe, cu care se unge urzeala de cânepă ca să nu se rupă firele la țesut. – Mânji + suf. -eală. DOOM
mânjeálă s. f., g.-d. art. mânjélii; pl. mânjéli
mânjesc
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjește
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjești
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânji
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânji
MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës. DOOM
mânz s. m., pl. mânji
mânjii
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjii
MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës. DOOM
mânz s. m., pl. mânji
mânjilor
MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës. DOOM
mânz s. m., pl. mânji
mânjim
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjind
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjire
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjire
MÂNJÍRE, mânjiri, s. f. Acțiunea de a (se) mânji și rezultatul ei. – V. mânji. DOOM
mânjíre s. f., g.-d. art. mânjírii; pl. mânjíri
mânjirea
MÂNJÍRE, mânjiri, s. f. Acțiunea de a (se) mânji și rezultatul ei. – V. mânji. DOOM
mânjíre s. f., g.-d. art. mânjírii; pl. mânjíri
mânjiri
MÂNJÍRE, mânjiri, s. f. Acțiunea de a (se) mânji și rezultatul ei. – V. mânji. DOOM
mânjíre s. f., g.-d. art. mânjírii; pl. mânjíri
mânjirii
MÂNJÍRE, mânjiri, s. f. Acțiunea de a (se) mânji și rezultatul ei. – V. mânji. DOOM
mânjíre s. f., g.-d. art. mânjírii; pl. mânjíri
mânjirile
MÂNJÍRE, mânjiri, s. f. Acțiunea de a (se) mânji și rezultatul ei. – V. mânji. DOOM
mânjíre s. f., g.-d. art. mânjírii; pl. mânjíri
mânjirilor
MÂNJÍRE, mânjiri, s. f. Acțiunea de a (se) mânji și rezultatul ei. – V. mânji. DOOM
mânjíre s. f., g.-d. art. mânjírii; pl. mânjíri
mânjiră
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjirăm
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjirăți
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjise
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjisem
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjiseră
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjiserăm
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjiserăți
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjiseși
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjiseți
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjit
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjit
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mânjita
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mânjite
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mânjitei
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mânjitele
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mânjitelor
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mânjitor
MÎNJITÓR, -OĂRE, mînjitori, -oare, adj. Care mînjește.
mânjitul
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mânjitului
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mânjitura
MÂNJITÚRĂ, mânjituri, s. f. (Rar) Murdărie, pată. – Mânji + suf. -tură. DOOM
mânjitúră (rar) s. f., g.-d. art. mânjitúrii; pl. mânjitúri
mânjituri
MÂNJITÚRĂ, mânjituri, s. f. (Rar) Murdărie, pată. – Mânji + suf. -tură. DOOM
mânjitúră (rar) s. f., g.-d. art. mânjitúrii; pl. mânjitúri
mânjiturii
MÂNJITÚRĂ, mânjituri, s. f. (Rar) Murdărie, pată. – Mânji + suf. -tură. DOOM
mânjitúră (rar) s. f., g.-d. art. mânjitúrii; pl. mânjitúri
mânjiturile
MÂNJITÚRĂ, mânjituri, s. f. (Rar) Murdărie, pată. – Mânji + suf. -tură. DOOM
mânjitúră (rar) s. f., g.-d. art. mânjitúrii; pl. mânjitúri
mânjiturilor
MÂNJITÚRĂ, mânjituri, s. f. (Rar) Murdărie, pată. – Mânji + suf. -tură. DOOM
mânjitúră (rar) s. f., g.-d. art. mânjitúrii; pl. mânjitúri
mânjiși
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjiți
MÂNJÍ, mânjesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) murdări, a (se) păta. ♦ Tranz. A mâzgăli. ♦ Refl. Fig. A-și păta onoarea, cinstea. 2. A (se) acoperi cu un strat de..., a (se) unge cu ceva. – Din sl. mazati. DOOM
mânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânjésc, imperf. 3 sg. mânjeá; conj. prez. 3 să mânjeáscă
mânjiți
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mânjiții
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mânjiților
MÂNJÍT, -Ă, mânjiți, -te, adj. Murdar, pătat; mâzgălit. – V. mânjit.
mânjălău
MÎNJĂLĂU s. n. v. măngălău.
mântui
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuia
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuiai
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuiala
MÂNTUIÁLĂ, mântuieli, s. f. (În loc. adj. și adv.) De mântuială = superficial, grăbit, prost. [Pr.: -tu-ia-] – Mântui + suf. -eală. DOOM
mântuiálă s. f., g.-d. art. mântuiélii; pl. mântuiéli
mântuiam
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuiască
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuiau
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuiați
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuieli
MÂNTUIÁLĂ, mântuieli, s. f. (În loc. adj. și adv.) De mântuială = superficial, grăbit, prost. [Pr.: -tu-ia-] – Mântui + suf. -eală. DOOM
mântuiálă s. f., g.-d. art. mântuiélii; pl. mântuiéli
mântuielii
MÂNTUIÁLĂ, mântuieli, s. f. (În loc. adj. și adv.) De mântuială = superficial, grăbit, prost. [Pr.: -tu-ia-] – Mântui + suf. -eală. DOOM
mântuiálă s. f., g.-d. art. mântuiélii; pl. mântuiéli
mântuielile
MÂNTUIÁLĂ, mântuieli, s. f. (În loc. adj. și adv.) De mântuială = superficial, grăbit, prost. [Pr.: -tu-ia-] – Mântui + suf. -eală. DOOM
mântuiálă s. f., g.-d. art. mântuiélii; pl. mântuiéli
mântuielilor
MÂNTUIÁLĂ, mântuieli, s. f. (În loc. adj. și adv.) De mântuială = superficial, grăbit, prost. [Pr.: -tu-ia-] – Mântui + suf. -eală. DOOM
mântuiálă s. f., g.-d. art. mântuiélii; pl. mântuiéli
mântuiesc
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuiește
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuiești
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuii
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuim
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuind
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuința
MÂNTUÍNȚĂ, mântuințe, s. f. (Înv.) Mântuire. [Pr.: -tu-in-] – Mântui + suf. -ință. DOOM
mântuínță (înv.) s. f., g.-d. art. mântuínței; pl. mântuínțe
mântuințe
MÂNTUÍNȚĂ, mântuințe, s. f. (Înv.) Mântuire. [Pr.: -tu-in-] – Mântui + suf. -ință. DOOM
mântuínță (înv.) s. f., g.-d. art. mântuínței; pl. mântuínțe
mântuinței
MÂNTUÍNȚĂ, mântuințe, s. f. (Înv.) Mântuire. [Pr.: -tu-in-] – Mântui + suf. -ință. DOOM
mântuínță (înv.) s. f., g.-d. art. mântuínței; pl. mântuínțe
mântuințele
MÂNTUÍNȚĂ, mântuințe, s. f. (Înv.) Mântuire. [Pr.: -tu-in-] – Mântui + suf. -ință. DOOM
mântuínță (înv.) s. f., g.-d. art. mântuínței; pl. mântuínțe
mântuințelor
MÂNTUÍNȚĂ, mântuințe, s. f. (Înv.) Mântuire. [Pr.: -tu-in-] – Mântui + suf. -ință. DOOM
mântuínță (înv.) s. f., g.-d. art. mântuínței; pl. mântuínțe
mântuire
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuire
MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui. DOOM
mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri
mântuirea
MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui. DOOM
mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri
mântuiri
MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui. DOOM
mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri
mântuirii
MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui. DOOM
mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri
mântuirile
MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui. DOOM
mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri
mântuirilor
MÂNTUÍRE, mântuiri, s. f. Acțiunea de a (se) mântui și rezultatul ei; mântuință. [Pr.: -tu-i-] – V. mântui. DOOM
mântuíre s. f., g.-d. art. mântuírii; pl. mântuíri
mântuiră
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuirăm
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuirăți
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuise
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuisem
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuiseră
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuiserăm
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuiserăți
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuiseși
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuiseți
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuit
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuit
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mântuita
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mântuite
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mântuitei
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mântuitele
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mântuitelor
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mântuitoare
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mântuitoarea
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mântuitoarei
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mântuitoarele
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mântuitoarelor
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mântuitor
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mântuitori
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mântuitorii
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mântuitorilor
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mântuitorul
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mântuitorului
MÂNTUITÓR, -OÁRE, mântuitori, -oare, adj. 1. (Adesea substantivat) Care mântuie (1), salvează. 2. (Rar) Care mântuiește (2), care vindecă; tămăduitor. 3. (În religia creștină) Care mântuiește (3), izbăvește (de păcate); izbăvitor. 4. N. pr. m. art. Denumire sub care este cunoscut Isus Hristos. [Pr.: -tu-i-] – Mântui + suf. -tor. DOOM
Mântuitórul (-tu-i-) s. propriu m.
mântuitul
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mântuitului
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mântuiși
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuiți
MÂNTUÍ, (1, 4) mấntui, (2, 3) mântuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. (Pop.) A (se) salva (dintr-o primejdie, din robie, de la moarte etc.). 2. (Pop.) A (se) vindeca (de o boală). 3. (În religia creștină) A (se) curăța de păcate; a (se) izbăvi, a (se) salva. 4. (Pop.) A (se) termina, a (se) isprăvi, a (se) a sfârși. ◊ Expr. (Refl.) A se mântui cu... = a muri. [Prez. ind. și: (2, 3) mấntui] – Din magh. menteni. DOOM
!mântuí2 (a ~) (a izbăvi, a vindeca) vb., ind. prez. 3 sg. mântuiéște/mấntuie, imperf. 3 sg. mântuiá; conj. prez. 3 să mântuiáscă/să mấntuie
mântuiți
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mântuiții
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mântuiților
MÂNTUÍT, -Ă, mântuiți, -te, adj. 1. (Pop.) Scăpat, salvat; dezrobit. 2. (În religia creștină) Izbăvit de păcate. – V. mântui.
mântuș
MÂNTÚȘ, mântuși, s. m. (Iht.; reg.) Mihalț. – Din ucr. mentus. DOOM
mântúș (reg.) s. m., pl. mântúși
mântuși
MÂNTÚȘ, mântuși, s. m. (Iht.; reg.) Mihalț. – Din ucr. mentus. DOOM
mântúș (reg.) s. m., pl. mântúși
mântușii
MÂNTÚȘ, mântuși, s. m. (Iht.; reg.) Mihalț. – Din ucr. mentus. DOOM
mântúș (reg.) s. m., pl. mântúși
mântușilor
MÂNTÚȘ, mântuși, s. m. (Iht.; reg.) Mihalț. – Din ucr. mentus. DOOM
mântúș (reg.) s. m., pl. mântúși
mântușul
MÂNTÚȘ, mântuși, s. m. (Iht.; reg.) Mihalț. – Din ucr. mentus. DOOM
mântúș (reg.) s. m., pl. mântúși
mântușului
MÂNTÚȘ, mântuși, s. m. (Iht.; reg.) Mihalț. – Din ucr. mentus. DOOM
mântúș (reg.) s. m., pl. mântúși
mânui
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuia
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuiai
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuiam
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuiască
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuiau
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuiați
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuie
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuiesc
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuiește
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuiești
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuii
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuim
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuind
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuire
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuire
MÂNUÍRE, mânuiri, s. f. Acțiunea de a mânui și rezultatul ei. [Pr.: -nu-i-] – V. mânui. DOOM
mânuíre s. f., g.-d. art. mânuírii; pl. mânuíri
mânuirea
MÂNUÍRE, mânuiri, s. f. Acțiunea de a mânui și rezultatul ei. [Pr.: -nu-i-] – V. mânui. DOOM
mânuíre s. f., g.-d. art. mânuírii; pl. mânuíri
mânuiri
MÂNUÍRE, mânuiri, s. f. Acțiunea de a mânui și rezultatul ei. [Pr.: -nu-i-] – V. mânui. DOOM
mânuíre s. f., g.-d. art. mânuírii; pl. mânuíri
mânuirii
MÂNUÍRE, mânuiri, s. f. Acțiunea de a mânui și rezultatul ei. [Pr.: -nu-i-] – V. mânui. DOOM
mânuíre s. f., g.-d. art. mânuírii; pl. mânuíri
mânuirile
MÂNUÍRE, mânuiri, s. f. Acțiunea de a mânui și rezultatul ei. [Pr.: -nu-i-] – V. mânui. DOOM
mânuíre s. f., g.-d. art. mânuírii; pl. mânuíri
mânuirilor
MÂNUÍRE, mânuiri, s. f. Acțiunea de a mânui și rezultatul ei. [Pr.: -nu-i-] – V. mânui. DOOM
mânuíre s. f., g.-d. art. mânuírii; pl. mânuíri
mânuiră
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuirăm
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuirăți
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuise
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuisem
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuiseră
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuiserăm
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuiserăți
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuiseși
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuiseți
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuit
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuit
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui.
mânuitoare
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mânuitoarea
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mânuitoarei
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mânuitoarele
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mânuitoarelor
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mânuitor
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mânuitori
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mânuitorii
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mânuitorilor
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mânuitorul
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mânuitorului
MÂNUITÓR, -OÁRE, mânuitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care mânuiește ceva, care are profesiunea de a mânui ceva. ◊ Mânuitor de bani (publici) = persoană care primește, păstrează și eliberează bani în cadrul unei gestiuni (publice). 2. Mașinist (2). [Pr.: -nu-i-] – Mânui + suf. -tor. DOOM
mânuitór (-nu-i-) s. m., pl. mânuitóri
mânuiși
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuiți
MÂNUÍ, mânuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A folosi un instrument, o unealtă, o armă cu ajutorul mâinilor. ♦ P. gener. A folosi, a aplica. 2. A lua sau a duce cu mâna; a manipula. 3. A administra, a manipula bani, fonduri. – Mână + suf. -ui. DOOM
mânuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mânuiésc, imperf. 3 sg. mânuiá; conj. prez. 3 să mânuiáscă
mânuri
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mânurile
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mânurilor
MẤNĂ, mâini, s. f. I. 1. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc, de la umăr până la vârful degetelor, în special partea de la extremitatea antebrațului, care se termină cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mână = a) făcut cu mâna, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) acționat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mâna dreaptă (sau stângă) = pe partea dreaptă (sau stângă). Pe sub mână = pe ascuns, clandestin. În mână = direct, personal. Mână-n mână = în colaborare, în înțelegere, în perfect acord. Peste mână = anevoios, incomod, dificil (de obținut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mâna (cu cineva) = a se înțelege cu cineva (în privința unei tranzacții); a face un târg, a se învoi (din preț), strângându-și mâna (în semn de pecetluire a tranzacției încheiate). A(-și) da mâna (cu cineva) = a) a strânge cuiva mâna în semn de salut sau de împăcare; b) a se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) să se ia de mână cu cineva = a se asemăna, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al acțiunilor rele. (Pop.) A se ține cu mâinile de burtă (sau de pântece, de inimă) de(-atâta) râs = a râde cu mare poftă, în gura mare. A pune (sau a băga) mâna în foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a încrucișa) mâinile pe piept = a muri. A se spăla pe mâini = a refuza să-și ia răspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lăsa, a pierde) ceva din (sau de la) mână = a da (sau a lăsa, a pierde) ceva care îți aparține sau de care ești sigur că îl poți obține. Cu mâna goală = fără a aduce nimic; fără a lua nimic; p. ext. fără a-și fi atins scopul, fără niciun rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mâna = (la jocul de cărți) a-i veni rândul să împartă cărțile. A trece (sau a ceda) mâna (cuiva) = (la jocul de cărți) a nu juca în turul respectiv, cedând rândul jucătorului următor. (O) mână de ajutor = (mai ales în legătură cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mâinile (și picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de mâini și de picioare = a pune pe cineva sau a fi în imposibilitate de a acționa. A avea (sau a lăsa, a da cuiva) mână liberă = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea să acționeze după bunul său plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totală de acțiune. A avea (ceva) pe mână = a dispune de ceva. A pune mâna = a) a face, a întreprinde ceva; b) a fura. A pune mâna pe ceva = a ajunge în posesiunea unui lucru, a-și însuși un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mâna pe cineva = a) a prinde, a înhăța, a înșfăca pe cineva; b) a găsi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mâna în piept (sau în gât) = a prinde, a înșfăca (pe cineva); a cere cuiva socoteală, a(-l) trage la răspundere. A pune (cuiva) mâna în cap = a lua (pe cineva) la bătaie. A-i pune Dumnezeu (cuiva) mâna în cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mâna = a face să treacă boala (sau să înceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecât. Cu mâinile încrucișate (sau în sân, în buzunar) = inactiv. A pune mână de la mână = a strânge, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contribuție benevolă. A avea mână ușoară sau a fi ușor de mână = a lucra cu finețe și cu abilitate (ca medic). A fi greu de mână = a lucra neîndemânatic, brutal (ca medic). A avea mână bună sau a fi bun de mână = a) a fi îndemânatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de cărți) a da cărți bune celor cu care joacă. A-și face mână bună la (sau pe lângă) cineva = a obține favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mână și a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mână largă = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mână spartă = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mână strânsă = a fi econom; a fi zgârcit, meschin. A-i da cuiva mâna (să facă ceva) = a-și putea permite (să facă ceva); a-i permite situația, împrejurările (să facă ceva). Una la mână, se spune pentru a marca primul element al unei enumerări. A fi mâna dreaptă a cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A cere mâna cuiva = a cere în căsătorie. Sărut mâna (sau mâinile), formulă de salut adresată femeilor, preoților, persoanelor mai în vârstă etc. Cu mâna lui (sau mea, ta etc.) sau cu mâinile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fără intervenția nimănui. A scoate castanele (sau cărbunii) din foc cu mâna altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei acțiuni periculoase ori riscante. Cu amândouă mâinile = cu bunăvoință, foarte bucuros, din toată inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mână lungă = a fi hoț, pungaș. (A fi om) cu dare de mână = (a fi om) înstărit, bogat. (Pop.) A da din mâini (și din picioare) = a face eforturi pentru obținerea unui lucru, a se strădui, a-și da osteneala. A avea mâna curată (sau mâinile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) în mână = a primi o sumă netă. A duce de mână (pe cineva) = a călăuzi, a conduce (pe cineva); a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mână până la gură = foarte repede, în timp foarte scurt. Cu mâinile la piept sau cu căciula în mână = într-o atitudine umilă; supus, smerit. Cu mâna pe inimă (sau pe cuget) = cu conștiința curată, cu convingerea că e adevărat. A ajunge pe mâini bune = a ajunge în grija, în posesiunea cuiva competent. A-și lua mâinile de pe cineva = a înceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mână în mână = de la unul la altul, de la om la om. A da mâna cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mâna justiției = a deferi justiției; a înainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cădea, a încăpea etc.) la (sau pe) mâna cuiva = a fi (sau a cădea, a încăpea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discreția cuiva. A avea pe cineva sub mână = a avea pe cineva sub control, în subordine. (A fi) mână de fier sau mână forte = (a fi) om energic, autoritar. Politică de mână forte = politică dictatorială, tiranică, abuzivă. ◊ Compus: mâna-Maicii-Domnului = mică plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopică și foarte ramificată, cu flori albe și cu fructele mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoană, individ (conceput ca autor al unei acțiuni). ◊ Mână de lucru = forță de muncă. Mână moartă = (la unele jocuri de cărți) jucător fictiv căruia i se distribuie cărți, în cont. 2. Cantitate mică din ceva, atât cât încape în palmă. ◊ (Ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”, indică proporții foarte mici) O mână de om. (Urmat de un substantiv la pl., indică un număr redus, un grup restrâns de elemente de același fel) O mână de oameni. 3. (În legătură cu numerale ordinale sau, rar, cardinale) Categorie, treaptă, rang, clasă; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toată mâna = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodărie) sau ale unor părți ale lor, care se aseamănă, ca formă și ca utilizare, cu mâna (I 1) sau care se apucă, se manevrează cu mâna. ◊ Mână curentă = balustradă. – Lat. manus. DOOM
mấnă s. f., g.-d. art. mấinii; pl. mâini
mânurița
MÂNURÍȚĂ, mânurițe, s. f. (Reg.) Mânuță. – Mânuri (pl. lui mână) + suf. -iță. DOOM
mânuríță (reg.) s. f., g.-d. art. mânuríței; pl. mânuríțe
mânurițe
MÂNURÍȚĂ, mânurițe, s. f. (Reg.) Mânuță. – Mânuri (pl. lui mână) + suf. -iță. DOOM
mânuríță (reg.) s. f., g.-d. art. mânuríței; pl. mânuríțe
mânuriței
MÂNURÍȚĂ, mânurițe, s. f. (Reg.) Mânuță. – Mânuri (pl. lui mână) + suf. -iță. DOOM
mânuríță (reg.) s. f., g.-d. art. mânuríței; pl. mânuríțe
mânurițele
MÂNURÍȚĂ, mânurițe, s. f. (Reg.) Mânuță. – Mânuri (pl. lui mână) + suf. -iță. DOOM
mânuríță (reg.) s. f., g.-d. art. mânuríței; pl. mânuríțe
mânurițelor
MÂNURÍȚĂ, mânurițe, s. f. (Reg.) Mânuță. – Mânuri (pl. lui mână) + suf. -iță. DOOM
mânuríță (reg.) s. f., g.-d. art. mânuríței; pl. mânuríțe
mânușar
MĂNUȘÁR, (1) mănușari, s. m., (2) mănușare, s. n. 1. (Înv.) S. m. Persoană care confecționează mănuși (1); fabricant sau negustor de mănuși. 2. S. n. Mănușă de protecție (folosită la manipularea unei bucăți de metal fierbinte). [Var.: (1) mânușár s. m.] – Mănușă + suf. -ar.
mânușița
MÂNUȘÍȚĂ, mânușițe, s. f. Mânuță. – Mână + suf. -ușiță. DOOM
mânușíță s. f., g.-d. art. mânușíței; pl. mânușíțe
mânușițe
MÂNUȘÍȚĂ, mânușițe, s. f. Mânuță. – Mână + suf. -ușiță. DOOM
mânușíță s. f., g.-d. art. mânușíței; pl. mânușíțe
mânușiței
MÂNUȘÍȚĂ, mânușițe, s. f. Mânuță. – Mână + suf. -ușiță. DOOM
mânușíță s. f., g.-d. art. mânușíței; pl. mânușíțe
mânușițele
MÂNUȘÍȚĂ, mânușițe, s. f. Mânuță. – Mână + suf. -ușiță. DOOM
mânușíță s. f., g.-d. art. mânușíței; pl. mânușíțe
mânușițelor
MÂNUȘÍȚĂ, mânușițe, s. f. Mânuță. – Mână + suf. -ușiță. DOOM
mânușíță s. f., g.-d. art. mânușíței; pl. mânușíțe
mânuța
MÂNÚȚĂ, mânuțe, s. f. Diminutiv al lui mână; mânușiță, mânuriță. – Mână + suf. -uță. DOOM
mânúță s. f., g.-d. art. mânúței; pl. mânúțe
mânuțe
MÂNÚȚĂ, mânuțe, s. f. Diminutiv al lui mână; mânușiță, mânuriță. – Mână + suf. -uță. DOOM
mânúță s. f., g.-d. art. mânúței; pl. mânúțe
mânuței
MÂNÚȚĂ, mânuțe, s. f. Diminutiv al lui mână; mânușiță, mânuriță. – Mână + suf. -uță. DOOM
mânúță s. f., g.-d. art. mânúței; pl. mânúțe
mânuțele
MÂNÚȚĂ, mânuțe, s. f. Diminutiv al lui mână; mânușiță, mânuriță. – Mână + suf. -uță. DOOM
mânúță s. f., g.-d. art. mânúței; pl. mânúțe
mânuțelor
MÂNÚȚĂ, mânuțe, s. f. Diminutiv al lui mână; mânușiță, mânuriță. – Mână + suf. -uță. DOOM
mânúță s. f., g.-d. art. mânúței; pl. mânúțe
mânz
MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës. DOOM
mânz s. m., pl. mânji
mânza
MẤNZĂ, mânze, s. f. Puiul de sex feminin al iepei. – Din mânz. DOOM
mấnză s. f., g.-d. art. mấnzei; pl. mấnze
mânzare
MÂNZÁRE, mânzări, s. f. (Pop.) Oaie de lapte; oaie care a fătat și are lapte. – Cf. alb. mëzore. DOOM
mânzáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânzắrii; pl. mânzắri
mânzarea
MÂNZÁRE, mânzări, s. f. (Pop.) Oaie de lapte; oaie care a fătat și are lapte. – Cf. alb. mëzore. DOOM
mânzáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânzắrii; pl. mânzắri
mânzat
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mânzata
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mânzate
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mânzatei
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mânzatele
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mânzatelor
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mânzatul
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mânzatului
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mânzați
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mânzații
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mânzaților
MÂNZÁT, -Ă, mânzați, -te, s. m. și f. (Pop. la f.) Vițel înțărcat, a cărui limită de vârstă variază, după regiuni, între câteva luni și doi ani. – Cf. alb. mëzat. DOOM
mânzátă (pop.) s. f., g.-d. art. mânzátei; pl. mânzáte
mânze
MẤNZĂ, mânze, s. f. Puiul de sex feminin al iepei. – Din mânz. DOOM
mấnză s. f., g.-d. art. mấnzei; pl. mấnze
mânzei
MẤNZĂ, mânze, s. f. Puiul de sex feminin al iepei. – Din mânz. DOOM
mấnză s. f., g.-d. art. mấnzei; pl. mấnze
mânzele
MẤNZĂ, mânze, s. f. Puiul de sex feminin al iepei. – Din mânz. DOOM
mấnză s. f., g.-d. art. mấnzei; pl. mấnze
mânzelor
MẤNZĂ, mânze, s. f. Puiul de sex feminin al iepei. – Din mânz. DOOM
mấnză s. f., g.-d. art. mấnzei; pl. mấnze
mânzește
MÂNZÉȘTE adv. (În expr.) A râde (sau a zâmbi) mânzește = a râde (sau a zâmbi) forțat, nenatural. – Mânz + suf. -ește. DOOM
mânzéște adv.
mânzișoara
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mânzișoare
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mânzișoarei
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mânzișoarele
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mânzișoarelor
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mânzișoară
MÎNZIȘOÁRĂ, mînzișoare, s. f. Diminutiv al lui m î n z ă. Am lăsat [nemeșului] o mînzișoară, Să-și care cu ea la moară. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 291.
mânzișor
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mânzișori
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mânzișorii
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mânzișorilor
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mânzișorul
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mânzișorului
MÂNZIȘÓR, -OÁRĂ, mânzișori, -oare, s. m. și f. Diminutiv al lui mânz; mânzuleț, mânzac. – Mânz + suf. -ișor. DOOM
mânzișór s. m., pl. mânzișóri
mânzoc
MÂNZÓC, mânzoci, s. m. (Pop.) Mânz (1) de doi sau de trei ani. – Mânz + suf. -oc. DOOM
mânzóc (pop.) s. m., pl. mânzóci
mânzoci
MÂNZÓC, mânzoci, s. m. (Pop.) Mânz (1) de doi sau de trei ani. – Mânz + suf. -oc. DOOM
mânzóc (pop.) s. m., pl. mânzóci
mânzocii
MÂNZÓC, mânzoci, s. m. (Pop.) Mânz (1) de doi sau de trei ani. – Mânz + suf. -oc. DOOM
mânzóc (pop.) s. m., pl. mânzóci
mânzocilor
MÂNZÓC, mânzoci, s. m. (Pop.) Mânz (1) de doi sau de trei ani. – Mânz + suf. -oc. DOOM
mânzóc (pop.) s. m., pl. mânzóci
mânzocul
MÂNZÓC, mânzoci, s. m. (Pop.) Mânz (1) de doi sau de trei ani. – Mânz + suf. -oc. DOOM
mânzóc (pop.) s. m., pl. mânzóci
mânzocului
MÂNZÓC, mânzoci, s. m. (Pop.) Mânz (1) de doi sau de trei ani. – Mânz + suf. -oc. DOOM
mânzóc (pop.) s. m., pl. mânzóci
mânzuc
MÂNZÚC, mânzuci, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uc. DOOM
mânzúc (reg.) s. m., pl. mânzúci
mânzuci
MÂNZÚC, mânzuci, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uc. DOOM
mânzúc (reg.) s. m., pl. mânzúci
mânzucii
MÂNZÚC, mânzuci, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uc. DOOM
mânzúc (reg.) s. m., pl. mânzúci
mânzucilor
MÂNZÚC, mânzuci, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uc. DOOM
mânzúc (reg.) s. m., pl. mânzúci
mânzucul
MÂNZÚC, mânzuci, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uc. DOOM
mânzúc (reg.) s. m., pl. mânzúci
mânzucului
MÂNZÚC, mânzuci, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uc. DOOM
mânzúc (reg.) s. m., pl. mânzúci
mânzul
MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës. DOOM
mânz s. m., pl. mânji
mânzuleț
MÂNZULÉȚ, mânzuleți, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uleț. DOOM
mânzuléț (reg.) s. m., pl. mânzuléți
mânzuleți
MÂNZULÉȚ, mânzuleți, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uleț. DOOM
mânzuléț (reg.) s. m., pl. mânzuléți
mânzuleții
MÂNZULÉȚ, mânzuleți, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uleț. DOOM
mânzuléț (reg.) s. m., pl. mânzuléți
mânzuleților
MÂNZULÉȚ, mânzuleți, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uleț. DOOM
mânzuléț (reg.) s. m., pl. mânzuléți
mânzulețul
MÂNZULÉȚ, mânzuleți, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uleț. DOOM
mânzuléț (reg.) s. m., pl. mânzuléți
mânzulețului
MÂNZULÉȚ, mânzuleți, s. m. (Reg.) Mânzișor. – Mânz + suf. -uleț. DOOM
mânzuléț (reg.) s. m., pl. mânzuléți
mânzulică
MÎNZULÍCĂ, mîmulici, s. f. (Popular) Mînzișoară. Păgubașul merge pe la case unde are prepus că s-ar afla mînzulica. MARIAN, Î. 211.
mânzuliță
MÎNZULÍȚĂ, mînzulițe, s. f. (Popular) Mînzișoară.
mânzului
MÂNZ, mânji, s. m. 1. Puiul (de sex masculin al) iepei. ◊ Expr. A umbla ca mânzul după iapă sau a merge (ori a se ține) mânz (după cineva) = a se ține pretutindeni după cineva, a nu se dezlipi (de cineva), a se ține scai (de cineva). ♦ (Reg.) Puiul măgăriței. 2. (Fam.) Epitet dat unui copil sau unui tânăr (zburdalnic, plin de vioiciune). – Cf. alb. mës. DOOM
mânz s. m., pl. mânji
mânzărar
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar. DOOM
mânzărár2 (loc unde stau mânzările) (reg.) s. n., pl. mânzăráre
mânzărar
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar.
mânzărare
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar.
mânzărarele
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar.
mânzărarelor
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar.
mânzărari
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar. DOOM
mânzărár2 (loc unde stau mânzările) (reg.) s. n., pl. mânzăráre
mânzărarii
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar. DOOM
mânzărár2 (loc unde stau mânzările) (reg.) s. n., pl. mânzăráre
mânzărarilor
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar. DOOM
mânzărár2 (loc unde stau mânzările) (reg.) s. n., pl. mânzăráre
mânzărarul
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar. DOOM
mânzărár2 (loc unde stau mânzările) (reg.) s. n., pl. mânzăráre
mânzărarul
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar.
mânzărarului
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar. DOOM
mânzărár2 (loc unde stau mânzările) (reg.) s. n., pl. mânzăráre
mânzărarului
MÂNZĂRÁR, (1) mânzărari, s. m., (2) mânzărare, s. n. 1. S. m. (Pop.) Cioban care păzește mânzările. 2. S. n. (Reg.) Loc sau despărțitură din strungă unde stau mânzările. – Mânzare + suf. -ar.
mânzări
MÂNZÁRE, mânzări, s. f. (Pop.) Oaie de lapte; oaie care a fătat și are lapte. – Cf. alb. mëzore. DOOM
mânzáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânzắrii; pl. mânzắri
mânzării
MÂNZÁRE, mânzări, s. f. (Pop.) Oaie de lapte; oaie care a fătat și are lapte. – Cf. alb. mëzore. DOOM
mânzáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânzắrii; pl. mânzắri
mânzările
MÂNZÁRE, mânzări, s. f. (Pop.) Oaie de lapte; oaie care a fătat și are lapte. – Cf. alb. mëzore. DOOM
mânzáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânzắrii; pl. mânzắri
mânzărilor
MÂNZÁRE, mânzări, s. f. (Pop.) Oaie de lapte; oaie care a fătat și are lapte. – Cf. alb. mëzore. DOOM
mânzáre (pop.) s. f., g.-d. art. mânzắrii; pl. mânzắri
mânând
MÂNÁ, mân, vb. I. Tranz. 1. A dirija mersul unui animal sau, p. ext., al unui vehicul (cu tracțiune animală); a îmboldi, a stimula, a îndemna la mers. ◊ Expr. (Fam.) A mâna porcii la jir = a sforăi în somn. (Fam.) Mână măgaru! = pleacă de aici! ia-o din loc! dă-i drumul! ♦ Fig. (Fam.) A determina pe cineva să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îndemna, a îmboldi. ♦ Intranz. (Pop.) A merge; a zori, a se grăbi. Mâna cât putea de repede. 2. (Pop.) A lua, a duce, a târî cu sine. 3. (Pop.) A trimite pe cineva să se ducă undeva sau să facă ceva. 4. (Pop.) A pune în mișcare; a acționa. – Lat. minari „a amenința”. DOOM
mâná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mân, 2 sg. mâni, 3 mấnă; conj. prez. 3 să mấne; ger. mânấnd
mânări
MÂNÁRE, mânări, s. f. Acțiunea de a mâna și rezultatul ei; mânat. – V. mâna. DOOM
mânáre s. f., g.-d. art. mânắrii; pl. mânắri
mânărie
mânărie, mânării s. f. escrocherie; fraudă
mânării
MÂNÁRE, mânări, s. f. Acțiunea de a mâna și rezultatul ei; mânat. – V. mâna. DOOM
mânáre s. f., g.-d. art. mânắrii; pl. mânắri
mânările
MÂNÁRE, mânări, s. f. Acțiunea de a mâna și rezultatul ei; mânat. – V. mâna. DOOM
mânáre s. f., g.-d. art. mânắrii; pl. mânắri
mânărilor
MÂNÁRE, mânări, s. f. Acțiunea de a mâna și rezultatul ei; mânat. – V. mâna. DOOM
mânáre s. f., g.-d. art. mânắrii; pl. mânắri
mânătarca
MÂNĂTÁRCĂ, mânătărci, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, foarte bombată, de culoare brună-gălbuie și cu piciorul solid, de obicei umflat la bază; hrib, burete (Boletus edulis). – Din bg. manatarka. DOOM
mânătárcă s. f., g.-d. art. mânătắrcii; pl. mânătắrci
mânătoare
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mânătoarea
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mânătoarei
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mânătoarele
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mânătoarelor
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mânător
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mânători
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mânătorii
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mânătorilor
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mânătorul
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mânătorului
MÎNĂTÓR, -OÁRE, mînători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Persoană care mînă vitele; (cioban) care dă oile la strungă, face de mîncare celorlalți ciobani și îi ajută la unele munci (v. strungar). Dar aseară, pe-nserat... Minătorul (ce-a făcut? Lapte dulce c-a băut). TEODORESCU, P. P. 593. ◊ Cîine mînator = cîine de vînătoare care adulmecă și urmărește vînatul. DOOM
mânătór (pop.) s. m., pl. mânătóri
mânătura
MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală provocată de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitúră s. f.] – Mână + suf. -ătură. DOOM
mânătúră (pop.) s. f., g.-d. art. mânătúrii; pl. mânătúri
mânături
MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală provocată de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitúră s. f.] – Mână + suf. -ătură. DOOM
mânătúră (pop.) s. f., g.-d. art. mânătúrii; pl. mânătúri
mânăturii
MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală provocată de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitúră s. f.] – Mână + suf. -ătură. DOOM
mânătúră (pop.) s. f., g.-d. art. mânătúrii; pl. mânătúri
mânăturile
MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală provocată de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitúră s. f.] – Mână + suf. -ătură. DOOM
mânătúră (pop.) s. f., g.-d. art. mânătúrii; pl. mânătúri
mânăturilor
MÂNĂTÚRĂ, mânături, s. f. (În credințele populare) Farmec, vrajă; p. ext. boală provocată de un farmec, de o vrajă care i s-a făcut cuiva. [Var.: mâitúră s. f.] – Mână + suf. -ătură. DOOM
mânătúră (pop.) s. f., g.-d. art. mânătúrii; pl. mânătúri
mânătărci
MÂNĂTÁRCĂ, mânătărci, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, foarte bombată, de culoare brună-gălbuie și cu piciorul solid, de obicei umflat la bază; hrib, burete (Boletus edulis). – Din bg. manatarka. DOOM
mânătárcă s. f., g.-d. art. mânătắrcii; pl. mânătắrci
mânătărcii
MÂNĂTÁRCĂ, mânătărci, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, foarte bombată, de culoare brună-gălbuie și cu piciorul solid, de obicei umflat la bază; hrib, burete (Boletus edulis). – Din bg. manatarka. DOOM
mânătárcă s. f., g.-d. art. mânătắrcii; pl. mânătắrci
mânătărcile
MÂNĂTÁRCĂ, mânătărci, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, foarte bombată, de culoare brună-gălbuie și cu piciorul solid, de obicei umflat la bază; hrib, burete (Boletus edulis). – Din bg. manatarka. DOOM
mânătárcă s. f., g.-d. art. mânătắrcii; pl. mânătắrci
mânătărcilor
MÂNĂTÁRCĂ, mânătărci, s. f. Ciupercă comestibilă cu pălăria cărnoasă, foarte bombată, de culoare brună-gălbuie și cu piciorul solid, de obicei umflat la bază; hrib, burete (Boletus edulis). – Din bg. manatarka. DOOM
mânătárcă s. f., g.-d. art. mânătắrcii; pl. mânătắrci
mânăștergura
MÂNĂȘTÉRGURĂ, mânășterguri, s. f. (Reg.) Ștergar, prosop; șervet. – Mână + șterge + suf. -ură. DOOM
!mânăștérgură (reg.) (-năș-ter-/-nă-șter-) s. f., g.-d. art. mânăștérgurii; pl. mânăștérguri
mânășterguri
MÂNĂȘTÉRGURĂ, mânășterguri, s. f. (Reg.) Ștergar, prosop; șervet. – Mână + șterge + suf. -ură. DOOM
!mânăștérgură (reg.) (-năș-ter-/-nă-șter-) s. f., g.-d. art. mânăștérgurii; pl. mânăștérguri
mânăștergurii
MÂNĂȘTÉRGURĂ, mânășterguri, s. f. (Reg.) Ștergar, prosop; șervet. – Mână + șterge + suf. -ură. DOOM
!mânăștérgură (reg.) (-năș-ter-/-nă-șter-) s. f., g.-d. art. mânăștérgurii; pl. mânăștérguri
mânăștergurile
MÂNĂȘTÉRGURĂ, mânășterguri, s. f. (Reg.) Ștergar, prosop; șervet. – Mână + șterge + suf. -ură. DOOM
!mânăștérgură (reg.) (-năș-ter-/-nă-șter-) s. f., g.-d. art. mânăștérgurii; pl. mânăștérguri
mânăștergurilor
MÂNĂȘTÉRGURĂ, mânășterguri, s. f. (Reg.) Ștergar, prosop; șervet. – Mână + șterge + suf. -ură. DOOM
!mânăștérgură (reg.) (-năș-ter-/-nă-șter-) s. f., g.-d. art. mânăștérgurii; pl. mânăștérguri
mâr
MÂR interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită mârâitul câinelui. – Onomatopee. DOOM
mâr-mấr v. mâr
mâra
MÎ́RA interj. (în expr.) Gîra-mîra v. g î r a.
mârc
MÂRC interj. (Rar; în expr.) A nu zice nici mârc = a nu zice nimic, a tăcea din gură. – Contaminare între mâr și mâlc. DOOM
mârc (rar) interj.
mârced
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mârceda
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mârcede
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mârcedei
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mârcedele
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mârcedelor
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mârcedul
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mârcedului
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mârcezi
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mârcezii
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mârcezilor
MẤRCED, -Ă, mârcezi, -de, adj. (Reg.) 1. (Despre plante) Veșted, ofilit. ♦ (Despre lemne) Umed și putred. 2. Fig. (Despre oameni) Slab, uscățiv; bolnăvicios, sleit de puteri, vlăguit. – Lat. marcidus. DOOM
mấrced (reg.) adj. m., pl. mấrcezi; f. mấrcedă, pl. mấrcede
mârcă
MÎ́RCĂ adv. (Popular; în expr.) A se face mîrcă = a se ghemui. Caprele începură să behăiască cu întristare și să se uite spre băiat care se făcuse mîrcă pe pămînt într-unul din colțurile cămării. POPESCU, B. IV 39.
mârlan
MÂRLÁN, mârlani, s. m. (Fam.) Om prost-crescut, grosolan, necioplit; bădăran, țopârlan. – Et. nec. DOOM
mârlán (fam.) s. m., pl. mârláni
mârlani
MÂRLÁN, mârlani, s. m. (Fam.) Om prost-crescut, grosolan, necioplit; bădăran, țopârlan. – Et. nec. DOOM
mârlán (fam.) s. m., pl. mârláni
mârlanii
MÂRLÁN, mârlani, s. m. (Fam.) Om prost-crescut, grosolan, necioplit; bădăran, țopârlan. – Et. nec. DOOM
mârlán (fam.) s. m., pl. mârláni
mârlanilor
MÂRLÁN, mârlani, s. m. (Fam.) Om prost-crescut, grosolan, necioplit; bădăran, țopârlan. – Et. nec. DOOM
mârlán (fam.) s. m., pl. mârláni
mârlanul
MÂRLÁN, mârlani, s. m. (Fam.) Om prost-crescut, grosolan, necioplit; bădăran, țopârlan. – Et. nec. DOOM
mârlán (fam.) s. m., pl. mârláni
mârlanului
MÂRLÁN, mârlani, s. m. (Fam.) Om prost-crescut, grosolan, necioplit; bădăran, țopârlan. – Et. nec. DOOM
mârlán (fam.) s. m., pl. mârláni
mârlea
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mârlească
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mârleau
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mârlesc
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mârlește
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mârli
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mârlind
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mârlire
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mârlire
MÂRLÍRE, mârliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mârli și rezultatul ei; mârlit. – V. mârli. DOOM
mârlíre (pop.) s. f., g.-d. art. mârlírii; pl. mârlíri
mârlirea
MÂRLÍRE, mârliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mârli și rezultatul ei; mârlit. – V. mârli. DOOM
mârlíre (pop.) s. f., g.-d. art. mârlírii; pl. mârlíri
mârliri
MÂRLÍRE, mârliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mârli și rezultatul ei; mârlit. – V. mârli. DOOM
mârlíre (pop.) s. f., g.-d. art. mârlírii; pl. mârlíri
mârlirii
MÂRLÍRE, mârliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mârli și rezultatul ei; mârlit. – V. mârli. DOOM
mârlíre (pop.) s. f., g.-d. art. mârlírii; pl. mârlíri
mârlirile
MÂRLÍRE, mârliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mârli și rezultatul ei; mârlit. – V. mârli. DOOM
mârlíre (pop.) s. f., g.-d. art. mârlírii; pl. mârlíri
mârlirilor
MÂRLÍRE, mârliri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mârli și rezultatul ei; mârlit. – V. mârli. DOOM
mârlíre (pop.) s. f., g.-d. art. mârlírii; pl. mârlíri
mârliră
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mârlise
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mârliseră
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mârlit
MÂRLÍ, pers. 3 mârlește, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. (Pop.; despre berbeci și oi) A (se) împreuna. – Din sb. mrljati. DOOM
mârlí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 sg. mârléște, imperf. 3 sg. mârleá; conj. prez. 3 să mârleáscă
mârlit
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mârlita
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mârlite
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mârlitei
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mârlitele
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mârlitelor
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mârlitul
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mârlitului
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mârliți
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mârliții
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mârliților
MÂRLÍT s. n. (Pop.) Mârlire. – V. mârli. DOOM
mârlít (pop.) s. n.
mârlănesc
MÂRLĂNÉSC, -EÁSCĂ, mârlănești, adj. (Fam.) De mârlan; mitocănesc. – Mârlan + suf. -esc. DOOM
*mârlănésc (fam.) adj. m., f. mârlănească; pl. m. și f. mârlănești
mârlănește
MÂRLĂNÉȘTE adv. (Fam.) Ca mârlanii, în felul mârlanilor. – Mârlan + suf. -ește. DOOM
mârlănéște adv.
mârlănie
MÂRLĂNÍE, mârlănii, s. f. (Fam.) Atitudine, comportare, afirmație etc. de mârlan. – Mârlan + suf. -ie. DOOM
mârlăníe (fam.) s. f., art. mârlănía, g.-d. art. mârlăníei; pl. mârlăníi, art. mârlăníile
mârtan
MÂRTÁN, mârtani, s. m. (Reg.) Motan, cotoi. – Et. nec. DOOM
mârtán (reg.) s. m., pl. mârtáni
mârtani
MÂRTÁN, mârtani, s. m. (Reg.) Motan, cotoi. – Et. nec. DOOM
mârtán (reg.) s. m., pl. mârtáni
mârtanii
MÂRTÁN, mârtani, s. m. (Reg.) Motan, cotoi. – Et. nec. DOOM
mârtán (reg.) s. m., pl. mârtáni
mârtanilor
MÂRTÁN, mârtani, s. m. (Reg.) Motan, cotoi. – Et. nec. DOOM
mârtán (reg.) s. m., pl. mârtáni
mârtanul
MÂRTÁN, mârtani, s. m. (Reg.) Motan, cotoi. – Et. nec. DOOM
mârtán (reg.) s. m., pl. mârtáni
mârtanului
MÂRTÁN, mârtani, s. m. (Reg.) Motan, cotoi. – Et. nec. DOOM
mârtán (reg.) s. m., pl. mârtáni
mârzac
MÂRZÁC, mârzaci, s. m. (În Evul Mediu) Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din tăt. mïrza. DOOM
mârzác s. m., pl. mârzáci
mârzaci
MÂRZÁC, mârzaci, s. m. (În Evul Mediu) Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din tăt. mïrza. DOOM
mârzác s. m., pl. mârzáci
mârzacii
MÂRZÁC, mârzaci, s. m. (În Evul Mediu) Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din tăt. mïrza. DOOM
mârzác s. m., pl. mârzáci
mârzacilor
MÂRZÁC, mârzaci, s. m. (În Evul Mediu) Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din tăt. mïrza. DOOM
mârzác s. m., pl. mârzáci
mârzacul
MÂRZÁC, mârzaci, s. m. (În Evul Mediu) Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din tăt. mïrza. DOOM
mârzác s. m., pl. mârzáci
mârzacului
MÂRZÁC, mârzaci, s. m. (În Evul Mediu) Nobil tătar care de obicei conducea o ceată ostășească. – Din tăt. mïrza. DOOM
mârzác s. m., pl. mârzáci
mârzăcesc
MÎRZĂCÉSC, -EÁSCĂ, mîrzăcești, adj. De mîrzac, care aparține mîrzacilor. Se duc care mocănești Cu copile mîrzăcești. ALECSANDRI, P. P. 78.
mârzăciță
MÂRZĂCÍȚĂ, mârzăcițe, s. f. (Înv.) Soția mârzacului. – Din mârzac + suf. -iță.
mârâi
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâia
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâiai
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâiala
MÂRÂIÁLĂ, mârâieli, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Mârâi + suf. -eală. DOOM
mârâiálă s. f., g.-d. art. mârâiélii; pl. mârâiéli
mârâiam
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâiau
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâiați
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâie
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâieli
MÂRÂIÁLĂ, mârâieli, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Mârâi + suf. -eală. DOOM
mârâiálă s. f., g.-d. art. mârâiélii; pl. mârâiéli
mârâielii
MÂRÂIÁLĂ, mârâieli, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Mârâi + suf. -eală. DOOM
mârâiálă s. f., g.-d. art. mârâiélii; pl. mârâiéli
mârâielile
MÂRÂIÁLĂ, mârâieli, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Mârâi + suf. -eală. DOOM
mârâiálă s. f., g.-d. art. mârâiélii; pl. mârâiéli
mârâielilor
MÂRÂIÁLĂ, mârâieli, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-ia-] – Mârâi + suf. -eală. DOOM
mârâiálă s. f., g.-d. art. mârâiélii; pl. mârâiéli
mârâii
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâim
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâind
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâire
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâire
MÂRÂÍRE, mârâiri, s. f. Acțiunea de a mârâi și rezultatul ei. [Pr.: -râ-i-] – V. mârâi. DOOM
mârâíre s. f., g.-d. art. mârâírii; pl. mârâíri
mârâirea
MÂRÂÍRE, mârâiri, s. f. Acțiunea de a mârâi și rezultatul ei. [Pr.: -râ-i-] – V. mârâi. DOOM
mârâíre s. f., g.-d. art. mârâírii; pl. mârâíri
mârâiri
MÂRÂÍRE, mârâiri, s. f. Acțiunea de a mârâi și rezultatul ei. [Pr.: -râ-i-] – V. mârâi. DOOM
mârâíre s. f., g.-d. art. mârâírii; pl. mârâíri
mârâirii
MÂRÂÍRE, mârâiri, s. f. Acțiunea de a mârâi și rezultatul ei. [Pr.: -râ-i-] – V. mârâi. DOOM
mârâíre s. f., g.-d. art. mârâírii; pl. mârâíri
mârâirile
MÂRÂÍRE, mârâiri, s. f. Acțiunea de a mârâi și rezultatul ei. [Pr.: -râ-i-] – V. mârâi. DOOM
mârâíre s. f., g.-d. art. mârâírii; pl. mârâíri
mârâirilor
MÂRÂÍRE, mârâiri, s. f. Acțiunea de a mârâi și rezultatul ei. [Pr.: -râ-i-] – V. mârâi. DOOM
mârâíre s. f., g.-d. art. mârâírii; pl. mârâíri
mârâiră
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâirăm
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâirăți
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâise
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâisem
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâiseră
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâiserăm
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâiserăți
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâiseși
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâiseți
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâit
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâit
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mârâita
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mârâite
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mârâitei
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mârâitele
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mârâitelor
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mârâitoare
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mârâitoarea
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mârâitoarei
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mârâitoarele
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mârâitoarelor
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mârâitor
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mârâitori
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mârâitorii
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mârâitorilor
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mârâitorul
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mârâitorului
MÂRÂITÓR, -OÁRE, mârâitori, -oare, adj. Care mârâie. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tor. DOOM
mârâitór (-râ-i-) adj. m., pl. mârâitóri; f. sg. și pl. mârâitoáre
mârâitul
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mârâitului
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mârâitura
MÂRÂITÚRĂ, mârâituri, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tură. DOOM
mârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. mârâitúrii; pl. mârâitúri
mârâituri
MÂRÂITÚRĂ, mârâituri, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tură. DOOM
mârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. mârâitúrii; pl. mârâitúri
mârâiturii
MÂRÂITÚRĂ, mârâituri, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tură. DOOM
mârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. mârâitúrii; pl. mârâitúri
mârâiturile
MÂRÂITÚRĂ, mârâituri, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tură. DOOM
mârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. mârâitúrii; pl. mârâitúri
mârâiturilor
MÂRÂITÚRĂ, mârâituri, s. f. Mârâit. [Pr.: -râ-i-] – Mârâi + suf. -tură. DOOM
mârâitúră (-râ-i-) s. f., g.-d. art. mârâitúrii; pl. mârâitúri
mârâiși
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâiți
MÂRÂÍ, mấrâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete guturale, aspre, hârâite, care de obicei arată iritarea, nemulțumirea. 2. Fig. (Despre oameni; peior.) A vorbi neclar, printre dinți, manifestând nemulțumire, enervare. ♦ Tranz. A spune ceva în silă, pe un ton posac, nemulțumit. – Mâr + suf. -âi. DOOM
mârâí (a ~) vb., ind. prez. 3 mấrâie, imperf. 3 sg. mârâiá; conj. prez. 3 să mấrâie
mârâiți
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mârâiții
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mârâiților
MÂRÂÍT s. n. Faptul de a mârâi; spec. sunet specific scos de câinii ațâțați, nemulțumiți; mârâială, mârâitură. – V. mârâi. DOOM
mârâít s. n.
mâră
MÂRĂ s. f. (Rar) Ceartă continuă, sâcâială. – Din mâr.
mârăi
MÎRĂÍ vb. IV v. mîrîi.
mârșală
MÂRȘÁLĂ s. f. (Reg.) Mâzgă depusă pe pietrele care stau în apă.
mârșav
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mârșav
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ.
mârșava
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mârșave
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mârșavei
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mârșavele
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mârșavelor
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mârșavi
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mârșavii
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mârșavilor
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mârșavul
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mârșavului
MẤRȘAV, -Ă, mârșavi, -e, adj. Lipsit de scrupule, josnic, infam, ticălos. ♦ (Reg.) Scârbos, dezgustător. [Acc. și: mârșáv] – Din sl. mrŭšavŭ. DOOM
mấrșav adj. m., pl. mấrșavi; f. mấrșavă, pl. mấrșave
mârșevie
MÎRȘEVÍE s. f. v. mîrșăvie
mârșăvea
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăveai
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăveam
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăvească
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăveau
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăveați
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăvesc
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăvește
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăvești
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăvi
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăvia
MÂRȘĂVÍE, mârșăvii, s. f. Atitudine sau faptă mârșavă; josnicie, mișelie, infamie, ticăloșie. – Mârșav + suf. -ie. DOOM
mârșăvíe s. f., art. mârșăvía, g.-d. art. mârșăvíei; pl. mârșăvíi, art. mârșăvíile
mârșăvie
MÂRȘĂVÍE, mârșăvii, s. f. Atitudine sau faptă mârșavă; josnicie, mișelie, infamie, ticăloșie. – Mârșav + suf. -ie. DOOM
mârșăvíe s. f., art. mârșăvía, g.-d. art. mârșăvíei; pl. mârșăvíi, art. mârșăvíile
mârșăviei
MÂRȘĂVÍE, mârșăvii, s. f. Atitudine sau faptă mârșavă; josnicie, mișelie, infamie, ticăloșie. – Mârșav + suf. -ie. DOOM
mârșăvíe s. f., art. mârșăvía, g.-d. art. mârșăvíei; pl. mârșăvíi, art. mârșăvíile
mârșăvii
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăvii
MÂRȘĂVÍE, mârșăvii, s. f. Atitudine sau faptă mârșavă; josnicie, mișelie, infamie, ticăloșie. – Mârșav + suf. -ie. DOOM
mârșăvíe s. f., art. mârșăvía, g.-d. art. mârșăvíei; pl. mârșăvíi, art. mârșăvíile
mârșăviile
MÂRȘĂVÍE, mârșăvii, s. f. Atitudine sau faptă mârșavă; josnicie, mișelie, infamie, ticăloșie. – Mârșav + suf. -ie. DOOM
mârșăvíe s. f., art. mârșăvía, g.-d. art. mârșăvíei; pl. mârșăvíi, art. mârșăvíile
mârșăviilor
MÂRȘĂVÍE, mârșăvii, s. f. Atitudine sau faptă mârșavă; josnicie, mișelie, infamie, ticăloșie. – Mârșav + suf. -ie. DOOM
mârșăvíe s. f., art. mârșăvía, g.-d. art. mârșăvíei; pl. mârșăvíi, art. mârșăvíile
mârșăvim
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăvind
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăvire
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăvire
MÂRȘĂVÍRE, mârșăviri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mârșăvi și rezultatul ei. – V. mârșăvi. DOOM
mârșăvíre (reg.) s. f., g.-d. art. mârșăvírii; pl. mârșăvíri
mârșăvirea
MÂRȘĂVÍRE, mârșăviri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mârșăvi și rezultatul ei. – V. mârșăvi. DOOM
mârșăvíre (reg.) s. f., g.-d. art. mârșăvírii; pl. mârșăvíri
mârșăviri
MÂRȘĂVÍRE, mârșăviri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mârșăvi și rezultatul ei. – V. mârșăvi. DOOM
mârșăvíre (reg.) s. f., g.-d. art. mârșăvírii; pl. mârșăvíri
mârșăvirii
MÂRȘĂVÍRE, mârșăviri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mârșăvi și rezultatul ei. – V. mârșăvi. DOOM
mârșăvíre (reg.) s. f., g.-d. art. mârșăvírii; pl. mârșăvíri
mârșăvirile
MÂRȘĂVÍRE, mârșăviri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mârșăvi și rezultatul ei. – V. mârșăvi. DOOM
mârșăvíre (reg.) s. f., g.-d. art. mârșăvírii; pl. mârșăvíri
mârșăvirilor
MÂRȘĂVÍRE, mârșăviri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mârșăvi și rezultatul ei. – V. mârșăvi. DOOM
mârșăvíre (reg.) s. f., g.-d. art. mârșăvírii; pl. mârșăvíri
mârșăviră
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăvirăm
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăvirăți
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăvise
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăvisem
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăviseră
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăviserăm
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăviserăți
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăviseși
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăviseți
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăvit
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăvit
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav.
mârșăviși
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârșăviți
MÂRȘĂVÍ, mârșăvesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pângări, a spurca. – Din mârșav. DOOM
mârșăví (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvésc, imperf. 3 sg. mârșăveá; conj. prez. 3 să mârșăveáscă
mârțină
MÂRȚÍNĂ, mârține, s. f. (Reg.) Mârțoagă. – Slav (v. sl. mrŭcina).
mârțoaga
MÂRȚOÁGĂ, mârțoage, s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă. – Cf. mărțână. DOOM
mârțoágă s. f., g.-d. art. mârțoágei; pl. mârțoáge
mârțoage
MÂRȚOÁGĂ, mârțoage, s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă. – Cf. mărțână. DOOM
mârțoágă s. f., g.-d. art. mârțoágei; pl. mârțoáge
mârțoagei
MÂRȚOÁGĂ, mârțoage, s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă. – Cf. mărțână. DOOM
mârțoágă s. f., g.-d. art. mârțoágei; pl. mârțoáge
mârțoagele
MÂRȚOÁGĂ, mârțoage, s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă. – Cf. mărțână. DOOM
mârțoágă s. f., g.-d. art. mârțoágei; pl. mârțoáge
mârțoagelor
MÂRȚOÁGĂ, mârțoage, s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă. – Cf. mărțână. DOOM
mârțoágă s. f., g.-d. art. mârțoágei; pl. mârțoáge
mârțog
MÂRȚOÁGĂ, mârțoage, s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă. – Cf. mărțână. DOOM
mârțoágă s. f., g.-d. art. mârțoágei; pl. mârțoáge
mâsgăli
mîsgălí (mîsgălésc, mîsgălít), vb. – A mînji; a murdări, a păta. – Var. mîzgăli, smîngăli, măsgăli, (Trans. de N.) mozgoli. Creație expresivă, cf. mînzăli „a mînji”, mîgăli „a se uita mult la ceva”, morfoli „a murdări” etc. S-a presupus o relație cu pol. mazgáć „a unge”, din sl. mazati „a unge” (Cihac, II, 185; Candrea); cu rut. markaliti (Bogrea, Dacor., IV, 833); cu rut. mazguljati (Scriban), care trebuie să provină din rom.; sau un der. din lat. *exmaculāre cu infix (Buescu, RPF, III, 256). – Der. mîsgăleală, s. f. (pată); mîsgălitură, s. f. (mînjeală; pată); mîsgălici, s. m. (conțopist, poetastru).
mâtca
MẤTCĂ, mâtci, s. f. (Reg.) Băț cu care se bate laptele pentru a alege untul; bătător, brighidău. – Et. nec. DOOM
mấtcă (reg.) s. f., g.-d. art. mấtcii; pl. mâtci
mâtci
MẤTCĂ, mâtci, s. f. (Reg.) Băț cu care se bate laptele pentru a alege untul; bătător, brighidău. – Et. nec. DOOM
mấtcă (reg.) s. f., g.-d. art. mấtcii; pl. mâtci
mâtcii
MẤTCĂ, mâtci, s. f. (Reg.) Băț cu care se bate laptele pentru a alege untul; bătător, brighidău. – Et. nec. DOOM
mấtcă (reg.) s. f., g.-d. art. mấtcii; pl. mâtci
mâtcile
MẤTCĂ, mâtci, s. f. (Reg.) Băț cu care se bate laptele pentru a alege untul; bătător, brighidău. – Et. nec. DOOM
mấtcă (reg.) s. f., g.-d. art. mấtcii; pl. mâtci
mâtcilor
MẤTCĂ, mâtci, s. f. (Reg.) Băț cu care se bate laptele pentru a alege untul; bătător, brighidău. – Et. nec. DOOM
mấtcă (reg.) s. f., g.-d. art. mấtcii; pl. mâtci
mâzdă
mîzdă (-de), s. f. – 1. Recompensă, salariu, retribuție. – 2. Mită, cîștig necinstit. – 3. Aldămaș, bacșiș, dare. – Var. măzdă, măzdea. Sl. mizda „recompensă” (Miklosich, Lexicon, 388; Cihac, II, 191). Sec. XVII, înv. – Der. mîzdelnic, adj. (înv., corupt); mîzdi (var. măzdi, măzdui), vb. (a corupe), înv.
mâzgoasa
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mâzgoase
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mâzgoasei
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mâzgoasele
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mâzgoaselor
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mâzgos
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mâzgosul
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mâzgosului
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mâzgoși
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mâzgoșii
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mâzgoșilor
MÂZGÓS, -OÁSĂ, mâzgoși, -oase, adj. 1. Noroios, cleios; lunecos. 2. (Reg.; despre plante) Plin de sevă. – Mâzgă + suf. -os. DOOM
mâzgós (rar) adj. m., pl. mâzgóși; f. mâzgoásă, pl. mâzgoáse
mâzgă
MẤZGĂ s. f. 1. Noroi moale, lipicios și alunecos. 2. Pojghiță moale, cleioasă ori unsuroasă care se formează pe suprafața unor alimente sau pe pereții vaselor în care au stat anumite alimente. 3. Strat de alge, de mușchi etc. care acoperă pietrele, rocile expuse la umezeală. 4. (Pop.) Sevă; spec. seva arborilor (aflată sub coajă). – Din sl. mĕzga, bg. măzga. DOOM
mấzgă s. f., g.-d. art. mấzgii
mâzgălea
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgăleai
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgăleala
MÂZGĂLEÁLĂ, mâzgăleli, s. f. Mâzgălitură. [Var.: zmângăleálă s. f.] – Mâzgăli + suf. -eală. DOOM
mâzgăleálă s. f., g.-d. art. mâzgălélii; pl. mâzgăléli
mâzgăleam
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgălească
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgăleau
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgăleați
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgăleli
MÂZGĂLEÁLĂ, mâzgăleli, s. f. Mâzgălitură. [Var.: zmângăleálă s. f.] – Mâzgăli + suf. -eală. DOOM
mâzgăleálă s. f., g.-d. art. mâzgălélii; pl. mâzgăléli
mâzgălelii
MÂZGĂLEÁLĂ, mâzgăleli, s. f. Mâzgălitură. [Var.: zmângăleálă s. f.] – Mâzgăli + suf. -eală. DOOM
mâzgăleálă s. f., g.-d. art. mâzgălélii; pl. mâzgăléli
mâzgălelile
MÂZGĂLEÁLĂ, mâzgăleli, s. f. Mâzgălitură. [Var.: zmângăleálă s. f.] – Mâzgăli + suf. -eală. DOOM
mâzgăleálă s. f., g.-d. art. mâzgălélii; pl. mâzgăléli
mâzgălelilor
MÂZGĂLEÁLĂ, mâzgăleli, s. f. Mâzgălitură. [Var.: zmângăleálă s. f.] – Mâzgăli + suf. -eală. DOOM
mâzgăleálă s. f., g.-d. art. mâzgălélii; pl. mâzgăléli
mâzgălesc
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgălește
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgălești
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgăli
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgălii
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgălim
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgălind
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgălire
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgălire
MÂZGĂLÍRE, mâzgăliri, s. f. Acțiunea de a mâzgăli și rezultatul ei. [Var.: zmângălíre s. f.] – V. mâzgăli. DOOM
!mâzgălíre s. f., g.-d. art. mâzgălírii; pl. mâzgălíri
mâzgălirea
MÂZGĂLÍRE, mâzgăliri, s. f. Acțiunea de a mâzgăli și rezultatul ei. [Var.: zmângălíre s. f.] – V. mâzgăli. DOOM
!mâzgălíre s. f., g.-d. art. mâzgălírii; pl. mâzgălíri
mâzgăliri
MÂZGĂLÍRE, mâzgăliri, s. f. Acțiunea de a mâzgăli și rezultatul ei. [Var.: zmângălíre s. f.] – V. mâzgăli. DOOM
!mâzgălíre s. f., g.-d. art. mâzgălírii; pl. mâzgălíri
mâzgălirii
MÂZGĂLÍRE, mâzgăliri, s. f. Acțiunea de a mâzgăli și rezultatul ei. [Var.: zmângălíre s. f.] – V. mâzgăli. DOOM
!mâzgălíre s. f., g.-d. art. mâzgălírii; pl. mâzgălíri
mâzgălirile
MÂZGĂLÍRE, mâzgăliri, s. f. Acțiunea de a mâzgăli și rezultatul ei. [Var.: zmângălíre s. f.] – V. mâzgăli. DOOM
!mâzgălíre s. f., g.-d. art. mâzgălírii; pl. mâzgălíri
mâzgălirilor
MÂZGĂLÍRE, mâzgăliri, s. f. Acțiunea de a mâzgăli și rezultatul ei. [Var.: zmângălíre s. f.] – V. mâzgăli. DOOM
!mâzgălíre s. f., g.-d. art. mâzgălírii; pl. mâzgălíri
mâzgăliră
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgălirăm
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgălirăți
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgălise
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgălisem
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgăliseră
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgăliserăm
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgăliserăți
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgăliseși
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgăliseți
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgălit
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgălit
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mâzgălita
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mâzgălite
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mâzgălitei
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mâzgălitele
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mâzgălitelor
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mâzgălitul
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mâzgălitului
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mâzgălitura
MÂZGĂLITÚRĂ, mâzgălituri, s. f. Faptul de a mâzgăli; (concr.) scriere, pictură sau desen executate neîndemânatic și murdar; fig. operă literară sau plastică fără valoare; mâzgăleală. [Var.: zmângălitúră s. f.] – Mâzgăli + suf. -tură. DOOM
mâzgălitúră s. f., g.-d. art. mâzgălitúrii; pl. mâzgălitúri
mâzgălituri
MÂZGĂLITÚRĂ, mâzgălituri, s. f. Faptul de a mâzgăli; (concr.) scriere, pictură sau desen executate neîndemânatic și murdar; fig. operă literară sau plastică fără valoare; mâzgăleală. [Var.: zmângălitúră s. f.] – Mâzgăli + suf. -tură. DOOM
mâzgălitúră s. f., g.-d. art. mâzgălitúrii; pl. mâzgălitúri
mâzgăliturii
MÂZGĂLITÚRĂ, mâzgălituri, s. f. Faptul de a mâzgăli; (concr.) scriere, pictură sau desen executate neîndemânatic și murdar; fig. operă literară sau plastică fără valoare; mâzgăleală. [Var.: zmângălitúră s. f.] – Mâzgăli + suf. -tură. DOOM
mâzgălitúră s. f., g.-d. art. mâzgălitúrii; pl. mâzgălitúri
mâzgăliturile
MÂZGĂLITÚRĂ, mâzgălituri, s. f. Faptul de a mâzgăli; (concr.) scriere, pictură sau desen executate neîndemânatic și murdar; fig. operă literară sau plastică fără valoare; mâzgăleală. [Var.: zmângălitúră s. f.] – Mâzgăli + suf. -tură. DOOM
mâzgălitúră s. f., g.-d. art. mâzgălitúrii; pl. mâzgălitúri
mâzgăliturilor
MÂZGĂLITÚRĂ, mâzgălituri, s. f. Faptul de a mâzgăli; (concr.) scriere, pictură sau desen executate neîndemânatic și murdar; fig. operă literară sau plastică fără valoare; mâzgăleală. [Var.: zmângălitúră s. f.] – Mâzgăli + suf. -tură. DOOM
mâzgălitúră s. f., g.-d. art. mâzgălitúrii; pl. mâzgălitúri
mâzgăliși
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgăliți
MÂZGĂLÍ, mâzgălesc, vb. IV. Tranz. 1. A scrie urât și murdar; a desena sau a picta neglijent, mânjind hârtia sau pânza. ♦ Fig. (Despre oameni; adesea glumeț) A scrie, a compune ceva (fără pricepere, fără talent). 2. A murdări, a păta, a mânji. [Var.: zmângălí vb. IV] – Mâzgă + suf. -ăli. DOOM
mâzgălí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mâzgălésc, imperf. 3 sg. mâzgăleá; conj. prez. 3 să mâzgăleáscă
mâzgăliți
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mâzgăliții
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mâzgăliților
MÂZGĂLÍT, -Ă, mâzgăliți, -te, adj. 1. Acoperit cu un scris urât, neglijent. 2. Mânjit, murdărit, pătat. [Var.: zmângălít, -ă adj.] – V. mâzgăli.
mâș
mîș- Radical care pare să exprime ideea de bîzîială, sau de mișuneală sau cea de pîlpîială. Creație expresivă, paralelă cu fîș, hîș. – Der. mîșăi, vb. (Olt., despre cîini, a adulmeca); mîșcîi, vb. (Munt., a se bălăbăni); mișui, vb. (a furnica, a pui); mișuna (var. mișina), vb. (a furnica, a fierbe), a cărui identitate cu cuvîntul anterior este evidentă (fără îndoială, Cihac, II, 198, îl explică prin sl. mĕsiti „a amesteca”, cf. Tiktin; Drăganu, RF, II, 298, prin sl. myšĭ „șoarece”; și Pușcariu 1098; Candrea-Dens., 1141; Candrea; Scriban; Spitzer, BL, IV, 48, prin lat. *messionāre „a recolta”); mișuială, s. f. (furnicare); mișină (var. mișună, Mold. de sud mișnă), s. f. (abundență; furnicare; grămadă, morman; provizii, rezerve; furnicar), cuvînt pe care Pușcariu 1098 îl deriva în mod echivoc dintr-un lat. *mistiōnem și Candrea-Dens., 1140, din messiōnem; cf. REW 5620; mișun (var. mișunel), s. m. (hîrciog, Cricetus frumentarius); mișeniță, s. f. (Mold., furnicare; furnicar). Cf. mușuroi.
mâșcâi
MÂȘCÂÍ, mấșcâi, vb. IV. Intranz. (Reg.) A se mișca cu greu; a șovăi.
mâșâi
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâia
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâiai
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâiam
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâiau
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâiați
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâie
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâii
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâim
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâind
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâire
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâire
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec.
mâșâiră
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâirăm
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâirăți
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâise
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâisem
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâiseră
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâiserăm
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâiserăți
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâiseși
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâiseți
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâit
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâiși
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâșâiți
MÂȘÂÍ, pers. 3 mấșâie, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre animale) A mirosi, a adulmeca. – Et. nec. DOOM
mâșâí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mấșâie, imperf. 3 sg. mâșâiá; conj. prez. 3 să mấșâie
mâț
MÂȚ, mâți, s. m. 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv). DOOM
mâț (pop.) s. m., pl. mâți
mâța
MẤȚĂ, mâțe, s. f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă. A umbla cu mâța în sac = a umbla cu înșelăciuni. (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Ca o mâță plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) rușinat, umilit. A trăi (sau a se înțelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâța cu șoarecele (sau cu șoarecii, cu câinele) = a fi în relații foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâțele = a) a fi în relații foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâța de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaș. A se uita ca mâța în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâța în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Formație onomatopeică. Cf. alb. mica. DOOM
mấță (pop.) s. f., g.-d. art. mấței; pl. mấțe
mâțan
MÂȚÁN, mâțani, s. m. (Rar) Cotoi, motan. – Mâț + suf. -an. DOOM
mâțán (rar) s. m., pl. mâțáni
mâțani
MÂȚÁN, mâțani, s. m. (Rar) Cotoi, motan. – Mâț + suf. -an. DOOM
mâțán (rar) s. m., pl. mâțáni
mâțanii
MÂȚÁN, mâțani, s. m. (Rar) Cotoi, motan. – Mâț + suf. -an. DOOM
mâțán (rar) s. m., pl. mâțáni
mâțanilor
MÂȚÁN, mâțani, s. m. (Rar) Cotoi, motan. – Mâț + suf. -an. DOOM
mâțán (rar) s. m., pl. mâțáni
mâțanul
MÂȚÁN, mâțani, s. m. (Rar) Cotoi, motan. – Mâț + suf. -an. DOOM
mâțán (rar) s. m., pl. mâțáni
mâțanului
MÂȚÁN, mâțani, s. m. (Rar) Cotoi, motan. – Mâț + suf. -an. DOOM
mâțán (rar) s. m., pl. mâțáni
mâțe
MẤȚĂ, mâțe, s. f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă. A umbla cu mâța în sac = a umbla cu înșelăciuni. (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Ca o mâță plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) rușinat, umilit. A trăi (sau a se înțelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâța cu șoarecele (sau cu șoarecii, cu câinele) = a fi în relații foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâțele = a) a fi în relații foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâța de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaș. A se uita ca mâța în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâța în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Formație onomatopeică. Cf. alb. mica. DOOM
mấță (pop.) s. f., g.-d. art. mấței; pl. mấțe
mâțeasca
MÂȚÉSC, -EÁSCĂ, mâțești, adj. (Pop. și fam.) Care aparține mâțelor (1) sau mâților, privitor la mâțe, specific mâțelor. – Mâță + suf. -esc. DOOM
mâțésc (pop., fam.) adj. m., f. mâțeáscă; pl. m. și f. mâțéști
mâței
MẤȚĂ, mâțe, s. f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă. A umbla cu mâța în sac = a umbla cu înșelăciuni. (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Ca o mâță plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) rușinat, umilit. A trăi (sau a se înțelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâța cu șoarecele (sau cu șoarecii, cu câinele) = a fi în relații foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâțele = a) a fi în relații foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâța de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaș. A se uita ca mâța în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâța în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Formație onomatopeică. Cf. alb. mica. DOOM
mấță (pop.) s. f., g.-d. art. mấței; pl. mấțe
mâțele
MẤȚĂ, mâțe, s. f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă. A umbla cu mâța în sac = a umbla cu înșelăciuni. (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Ca o mâță plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) rușinat, umilit. A trăi (sau a se înțelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâța cu șoarecele (sau cu șoarecii, cu câinele) = a fi în relații foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâțele = a) a fi în relații foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâța de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaș. A se uita ca mâța în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâța în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Formație onomatopeică. Cf. alb. mica. DOOM
mấță (pop.) s. f., g.-d. art. mấței; pl. mấțe
mâțelor
MẤȚĂ, mâțe, s. f. 1. (Pop.) Pisică; p. restr. puiul (de sex feminin al) pisicii. ◊ Expr. A prinde (pe cineva) cu mâța în sac = a surprinde, a descoperi pe cineva care caută să înșele, să mintă. A umbla cu mâța în sac = a umbla cu înșelăciuni. (A fi) mâță blândă = (a fi) prefăcut, ipocrit, fățarnic. Ca o mâță plouată = a) abătut, descurajat, fără chef; b) rușinat, umilit. A trăi (sau a se înțelege, a se avea etc. cu cineva) ca mâța cu șoarecele (sau cu șoarecii, cu câinele) = a fi în relații foarte proaste cu cineva. (Reg.) A se stupi ca mâțele = a) a fi în relații foarte proaste cu cineva; b) a se certa, a se insulta. A trage mâța de coadă = a fi strâmtorat din punct de vedere material, a o duce greu, a fi sărac, nevoiaș. A se uita ca mâța în calendar = a nu pricepe nimic, a fi cu totul străin de o problemă, de un subiect. (Reg.) A rupe mâța în două = a fi voinic, energic, curajos. 2. (Depr.) Epitet dat unui animal sau unui om slab, prăpădit, jigărit. 3. Nume dat unor obiecte, instrumente, dispozitive etc. cu care se apucă, se prinde, se trage sau se fixează ceva. – Formație onomatopeică. Cf. alb. mica. DOOM
mấță (pop.) s. f., g.-d. art. mấței; pl. mấțe
mâțesc
MÂȚÉSC, -EÁSCĂ, mâțești, adj. (Pop. și fam.) Care aparține mâțelor (1) sau mâților, privitor la mâțe, specific mâțelor. – Mâță + suf. -esc. DOOM
mâțésc (pop., fam.) adj. m., f. mâțeáscă; pl. m. și f. mâțéști
mâțescul
MÂȚÉSC, -EÁSCĂ, mâțești, adj. (Pop. și fam.) Care aparține mâțelor (1) sau mâților, privitor la mâțe, specific mâțelor. – Mâță + suf. -esc. DOOM
mâțésc (pop., fam.) adj. m., f. mâțeáscă; pl. m. și f. mâțéști
mâțescului
MÂȚÉSC, -EÁSCĂ, mâțești, adj. (Pop. și fam.) Care aparține mâțelor (1) sau mâților, privitor la mâțe, specific mâțelor. – Mâță + suf. -esc. DOOM
mâțésc (pop., fam.) adj. m., f. mâțeáscă; pl. m. și f. mâțéști
mâțești
MÂȚÉSC, -EÁSCĂ, mâțești, adj. (Pop. și fam.) Care aparține mâțelor (1) sau mâților, privitor la mâțe, specific mâțelor. – Mâță + suf. -esc. DOOM
mâțésc (pop., fam.) adj. m., f. mâțeáscă; pl. m. și f. mâțéști
mâțeștii
MÂȚÉSC, -EÁSCĂ, mâțești, adj. (Pop. și fam.) Care aparține mâțelor (1) sau mâților, privitor la mâțe, specific mâțelor. – Mâță + suf. -esc. DOOM
mâțésc (pop., fam.) adj. m., f. mâțeáscă; pl. m. și f. mâțéști
mâțeștile
MÂȚÉSC, -EÁSCĂ, mâțești, adj. (Pop. și fam.) Care aparține mâțelor (1) sau mâților, privitor la mâțe, specific mâțelor. – Mâță + suf. -esc. DOOM
mâțésc (pop., fam.) adj. m., f. mâțeáscă; pl. m. și f. mâțéști
mâțeștilor
MÂȚÉSC, -EÁSCĂ, mâțești, adj. (Pop. și fam.) Care aparține mâțelor (1) sau mâților, privitor la mâțe, specific mâțelor. – Mâță + suf. -esc. DOOM
mâțésc (pop., fam.) adj. m., f. mâțeáscă; pl. m. și f. mâțéști
mâți
MÂȚ, mâți, s. m. 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv). DOOM
mâț (pop.) s. m., pl. mâți
mâții
MÂȚ, mâți, s. m. 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv). DOOM
mâț (pop.) s. m., pl. mâți
mâților
MÂȚ, mâți, s. m. 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv). DOOM
mâț (pop.) s. m., pl. mâți
mâțișor
MÂȚIȘÓR, mâțișori, s. m. 1. (Pop.) Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor. DOOM
mâțișór (pisic mic, plantă) s. m., pl. mâțișóri
mâțișor
MÂȚIȘÓR, mâțișori, s. m. 1. (Pop.) Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor.
mâțișori
MÂȚIȘÓR, mâțișori, s. m. 1. (Pop.) Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor. DOOM
mâțișór (pisic mic, plantă) s. m., pl. mâțișóri
mâțișorii
MÂȚIȘÓR, mâțișori, s. m. 1. (Pop.) Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor. DOOM
mâțișór (pisic mic, plantă) s. m., pl. mâțișóri
mâțișorilor
MÂȚIȘÓR, mâțișori, s. m. 1. (Pop.) Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor. DOOM
mâțișór (pisic mic, plantă) s. m., pl. mâțișóri
mâțișorul
MÂȚIȘÓR, mâțișori, s. m. 1. (Pop.) Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor. DOOM
mâțișór (pisic mic, plantă) s. m., pl. mâțișóri
mâțișorului
MÂȚIȘÓR, mâțișori, s. m. 1. (Pop.) Diminutiv al lui mâț; mâț mic; pui (de sex masculin) al mâței; mâțuc. 2. (Bot.) Ament (la salcie, stejar, alun etc.); mâț. [Pl. și: (2, n.) mâțișoare] – Mâț + suf. -ișor. DOOM
mâțișór (pisic mic, plantă) s. m., pl. mâțișóri
mâțoi
MÂȚÓI, mâțoi, s. m. (Rar) Mâț (mare). – Mâț + suf. -oi. DOOM
mâțói (rar) s. m., pl. mâțói, art. mâțóii
mâțoii
MÂȚÓI, mâțoi, s. m. (Rar) Mâț (mare). – Mâț + suf. -oi. DOOM
mâțói (rar) s. m., pl. mâțói, art. mâțóii
mâțoilor
MÂȚÓI, mâțoi, s. m. (Rar) Mâț (mare). – Mâț + suf. -oi. DOOM
mâțói (rar) s. m., pl. mâțói, art. mâțóii
mâțoiul
MÂȚÓI, mâțoi, s. m. (Rar) Mâț (mare). – Mâț + suf. -oi. DOOM
mâțói (rar) s. m., pl. mâțói, art. mâțóii
mâțoiului
MÂȚÓI, mâțoi, s. m. (Rar) Mâț (mare). – Mâț + suf. -oi. DOOM
mâțói (rar) s. m., pl. mâțói, art. mâțóii
mâțuc
MÂȚÚC, mâțuci, s. m. (Rar) Mâțișor (1). – Mâț + suf. -uc. DOOM
mâțúc (rar) s. m., pl. mâțúci
mâțuca
MÂȚÚCĂ, mâțuci, s. f. (Rar) Diminutiv al lui mâță. – Mâț + suf. -ucă. DOOM
mâțúcă (rar) s. f., g.-d. art. mâțúcii; pl. mâțúci
mâțuci
MÂȚÚC, mâțuci, s. m. (Rar) Mâțișor (1). – Mâț + suf. -uc. DOOM
mâțúc (rar) s. m., pl. mâțúci
mâțuci
MÂȚÚCĂ, mâțuci, s. f. (Rar) Diminutiv al lui mâță. – Mâț + suf. -ucă. DOOM
mâțúcă (rar) s. f., g.-d. art. mâțúcii; pl. mâțúci
mâțucii
MÂȚÚC, mâțuci, s. m. (Rar) Mâțișor (1). – Mâț + suf. -uc. DOOM
mâțúc (rar) s. m., pl. mâțúci
mâțucii
MÂȚÚCĂ, mâțuci, s. f. (Rar) Diminutiv al lui mâță. – Mâț + suf. -ucă. DOOM
mâțúcă (rar) s. f., g.-d. art. mâțúcii; pl. mâțúci
mâțucile
MÂȚÚCĂ, mâțuci, s. f. (Rar) Diminutiv al lui mâță. – Mâț + suf. -ucă. DOOM
mâțúcă (rar) s. f., g.-d. art. mâțúcii; pl. mâțúci
mâțucilor
MÂȚÚC, mâțuci, s. m. (Rar) Mâțișor (1). – Mâț + suf. -uc. DOOM
mâțúc (rar) s. m., pl. mâțúci
mâțucilor
MÂȚÚCĂ, mâțuci, s. f. (Rar) Diminutiv al lui mâță. – Mâț + suf. -ucă. DOOM
mâțúcă (rar) s. f., g.-d. art. mâțúcii; pl. mâțúci
mâțucul
MÂȚÚC, mâțuci, s. m. (Rar) Mâțișor (1). – Mâț + suf. -uc. DOOM
mâțúc (rar) s. m., pl. mâțúci
mâțucului
MÂȚÚC, mâțuci, s. m. (Rar) Mâțișor (1). – Mâț + suf. -uc. DOOM
mâțúc (rar) s. m., pl. mâțúci
mâțul
MÂȚ, mâți, s. m. 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv). DOOM
mâț (pop.) s. m., pl. mâți
mâțului
MÂȚ, mâți, s. m. 1. (Pop.) Cotoi, motan, pisoi; p. restr. puiul (de sex masculin al) pisicii. 2. Mâțișor (2). – Din mâță (derivat regresiv). DOOM
mâț (pop.) s. m., pl. mâți