mu
MU interj. (Adesea repetat și cu „u” prelungit) Cuvânt care redă strigătul specific al vitelor cornute. – Onomatopee. DOOM
mu interj.
muabil
MUÁBIL, -Ă, muabili, -e, adj. (Livr.) Schimbător. [Pr.: mu-a-] – Din fr. muable. DOOM
muábil (livr.) (mu-a-) adj. m., pl. muábili; f. muábilă, pl. muábile
muabila
MUÁBIL, -Ă, muabili, -e, adj. (Livr.) Schimbător. [Pr.: mu-a-] – Din fr. muable. DOOM
muábil (livr.) (mu-a-) adj. m., pl. muábili; f. muábilă, pl. muábile
muabile
MUÁBIL, -Ă, muabili, -e, adj. (Livr.) Schimbător. [Pr.: mu-a-] – Din fr. muable. DOOM
muábil (livr.) (mu-a-) adj. m., pl. muábili; f. muábilă, pl. muábile
muabilei
MUÁBIL, -Ă, muabili, -e, adj. (Livr.) Schimbător. [Pr.: mu-a-] – Din fr. muable. DOOM
muábil (livr.) (mu-a-) adj. m., pl. muábili; f. muábilă, pl. muábile
muabilele
MUÁBIL, -Ă, muabili, -e, adj. (Livr.) Schimbător. [Pr.: mu-a-] – Din fr. muable. DOOM
muábil (livr.) (mu-a-) adj. m., pl. muábili; f. muábilă, pl. muábile
muabilelor
MUÁBIL, -Ă, muabili, -e, adj. (Livr.) Schimbător. [Pr.: mu-a-] – Din fr. muable. DOOM
muábil (livr.) (mu-a-) adj. m., pl. muábili; f. muábilă, pl. muábile
muabili
MUÁBIL, -Ă, muabili, -e, adj. (Livr.) Schimbător. [Pr.: mu-a-] – Din fr. muable. DOOM
muábil (livr.) (mu-a-) adj. m., pl. muábili; f. muábilă, pl. muábile
muabilii
MUÁBIL, -Ă, muabili, -e, adj. (Livr.) Schimbător. [Pr.: mu-a-] – Din fr. muable. DOOM
muábil (livr.) (mu-a-) adj. m., pl. muábili; f. muábilă, pl. muábile
muabililor
MUÁBIL, -Ă, muabili, -e, adj. (Livr.) Schimbător. [Pr.: mu-a-] – Din fr. muable. DOOM
muábil (livr.) (mu-a-) adj. m., pl. muábili; f. muábilă, pl. muábile
muabilitate
MUABILITÁTE, s. f. (Livr.) Capacitate, posibilitate de schimbare; instabilitate. [Pr.: mu-a-] – Din fr. muabilité.
muabilitatea
MUABILITÁTE, s. f. (Livr.) Capacitate, posibilitate de schimbare; instabilitate. [Pr.: mu-a-] – Din fr. muabilité.
muabilități
MUABILITÁTE, s. f. (Livr.) Capacitate, posibilitate de schimbare; instabilitate. [Pr.: mu-a-] – Din fr. muabilité.
muabilității
MUABILITÁTE, s. f. (Livr.) Capacitate, posibilitate de schimbare; instabilitate. [Pr.: mu-a-] – Din fr. muabilité.
muabilul
MUÁBIL, -Ă, muabili, -e, adj. (Livr.) Schimbător. [Pr.: mu-a-] – Din fr. muable. DOOM
muábil (livr.) (mu-a-) adj. m., pl. muábili; f. muábilă, pl. muábile
muabilului
MUÁBIL, -Ă, muabili, -e, adj. (Livr.) Schimbător. [Pr.: mu-a-] – Din fr. muable. DOOM
muábil (livr.) (mu-a-) adj. m., pl. muábili; f. muábilă, pl. muábile
mubaia
mubaiá (-íele), s. f. – Cumpărătură pe contul sultanului, pe baza prețurilor fixate de cumpărător. – Var. mumbaia. Tc. mübaya (Șeineanu, III, 85); sec. XVIII, înv. – Der. mubaiegiu, s. m. (comisar care cumpără în contul sultanului), înv.
mubaiegiu
MUBAIEGÍU, mubaiegíi, s. m. (Înv.) Demnitar la curtea sultanului însărcinat să procure mărfuri în numele acestuia. (din mubaia + suf. -giu; cf. mubaia)
muc
MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci). DOOM
muc2 (rest de țigară/lumânare) s. n., pl. múcuri
muc
MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci).
mucadim
mucadím s. n. – Țesătură de mătase. Tc. (arab.) mukadem (Șeineanu, III, 82). Sec. XVIII, înv.
mucagiu
mucagiu, mucagii s. m. (înv.) 1. cerșetor care adună mucurile de țigară de pe caldarâm. 2. persoană care îi tapează continuu de țigări pe cei din jurul lui.
mucaiesea
mucaieseá (-éle), s. f. – Dijmă plătită sultanului pe produsele solului. Tc. (arab) „mukayese” (Șeineanu, III, 82). Sec. XIX, înv.
mucalit
MUCALÍT, -Ă, mucaliți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care știe să stârnească râsul, păstrând un aer serios; poznaș. – Din tc. mukallit. DOOM
mucalít adj. m., pl. mucalíți; f. mucalítă, pl. mucalíte
mucalita
MUCALÍT, -Ă, mucaliți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care știe să stârnească râsul, păstrând un aer serios; poznaș. – Din tc. mukallit. DOOM
mucalít adj. m., pl. mucalíți; f. mucalítă, pl. mucalíte
mucalite
MUCALÍT, -Ă, mucaliți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care știe să stârnească râsul, păstrând un aer serios; poznaș. – Din tc. mukallit. DOOM
mucalít adj. m., pl. mucalíți; f. mucalítă, pl. mucalíte
mucalitei
MUCALÍT, -Ă, mucaliți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care știe să stârnească râsul, păstrând un aer serios; poznaș. – Din tc. mukallit. DOOM
mucalít adj. m., pl. mucalíți; f. mucalítă, pl. mucalíte
mucalitele
MUCALÍT, -Ă, mucaliți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care știe să stârnească râsul, păstrând un aer serios; poznaș. – Din tc. mukallit. DOOM
mucalít adj. m., pl. mucalíți; f. mucalítă, pl. mucalíte
mucalitelor
MUCALÍT, -Ă, mucaliți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care știe să stârnească râsul, păstrând un aer serios; poznaș. – Din tc. mukallit. DOOM
mucalít adj. m., pl. mucalíți; f. mucalítă, pl. mucalíte
mucalitlâc
MUCALITLẤC, mucalitlâcuri, s. n. (Înv.) Vorbă de râs, glumă; povestire nostimă. – Din tc. mukallitlık. DOOM
!mucalitlấc (înv.) (-li-tlâc/-lit-lâc) s. n., pl. mucalitlấcuri
mucalitlâcul
MUCALITLẤC, mucalitlâcuri, s. n. (Înv.) Vorbă de râs, glumă; povestire nostimă. – Din tc. mukallitlık. DOOM
!mucalitlấc (înv.) (-li-tlâc/-lit-lâc) s. n., pl. mucalitlấcuri
mucalitlâcului
MUCALITLẤC, mucalitlâcuri, s. n. (Înv.) Vorbă de râs, glumă; povestire nostimă. – Din tc. mukallitlık. DOOM
!mucalitlấc (înv.) (-li-tlâc/-lit-lâc) s. n., pl. mucalitlấcuri
mucalitlâcuri
MUCALITLẤC, mucalitlâcuri, s. n. (Înv.) Vorbă de râs, glumă; povestire nostimă. – Din tc. mukallitlık. DOOM
!mucalitlấc (înv.) (-li-tlâc/-lit-lâc) s. n., pl. mucalitlấcuri
mucalitlâcurile
MUCALITLẤC, mucalitlâcuri, s. n. (Înv.) Vorbă de râs, glumă; povestire nostimă. – Din tc. mukallitlık. DOOM
!mucalitlấc (înv.) (-li-tlâc/-lit-lâc) s. n., pl. mucalitlấcuri
mucalitlâcurilor
MUCALITLẤC, mucalitlâcuri, s. n. (Înv.) Vorbă de râs, glumă; povestire nostimă. – Din tc. mukallitlık. DOOM
!mucalitlấc (înv.) (-li-tlâc/-lit-lâc) s. n., pl. mucalitlấcuri
mucalitlîc
MUCALITLẤC, mucalitlâcuri, s. n. (Înv.) Vorbă de râs, glumă; povestire nostimă. – Din tc. mukallitlık. DOOM
!mucalitlấc (înv.) (-li-tlâc/-lit-lâc) s. n., pl. mucalitlấcuri
mucalitlîcul
MUCALITLẤC, mucalitlâcuri, s. n. (Înv.) Vorbă de râs, glumă; povestire nostimă. – Din tc. mukallitlık. DOOM
!mucalitlấc (înv.) (-li-tlâc/-lit-lâc) s. n., pl. mucalitlấcuri
mucalitlîcului
MUCALITLẤC, mucalitlâcuri, s. n. (Înv.) Vorbă de râs, glumă; povestire nostimă. – Din tc. mukallitlık. DOOM
!mucalitlấc (înv.) (-li-tlâc/-lit-lâc) s. n., pl. mucalitlấcuri
mucalitlîcuri
MUCALITLẤC, mucalitlâcuri, s. n. (Înv.) Vorbă de râs, glumă; povestire nostimă. – Din tc. mukallitlık. DOOM
!mucalitlấc (înv.) (-li-tlâc/-lit-lâc) s. n., pl. mucalitlấcuri
mucalitlîcurile
MUCALITLẤC, mucalitlâcuri, s. n. (Înv.) Vorbă de râs, glumă; povestire nostimă. – Din tc. mukallitlık. DOOM
!mucalitlấc (înv.) (-li-tlâc/-lit-lâc) s. n., pl. mucalitlấcuri
mucalitlîcurilor
MUCALITLẤC, mucalitlâcuri, s. n. (Înv.) Vorbă de râs, glumă; povestire nostimă. – Din tc. mukallitlık. DOOM
!mucalitlấc (înv.) (-li-tlâc/-lit-lâc) s. n., pl. mucalitlấcuri
mucalitul
MUCALÍT, -Ă, mucaliți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care știe să stârnească râsul, păstrând un aer serios; poznaș. – Din tc. mukallit. DOOM
mucalít adj. m., pl. mucalíți; f. mucalítă, pl. mucalíte
mucalitului
MUCALÍT, -Ă, mucaliți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care știe să stârnească râsul, păstrând un aer serios; poznaș. – Din tc. mukallit. DOOM
mucalít adj. m., pl. mucalíți; f. mucalítă, pl. mucalíte
mucaliți
MUCALÍT, -Ă, mucaliți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care știe să stârnească râsul, păstrând un aer serios; poznaș. – Din tc. mukallit. DOOM
mucalít adj. m., pl. mucalíți; f. mucalítă, pl. mucalíte
mucaliții
MUCALÍT, -Ă, mucaliți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care știe să stârnească râsul, păstrând un aer serios; poznaș. – Din tc. mukallit. DOOM
mucalít adj. m., pl. mucalíți; f. mucalítă, pl. mucalíte
mucaliților
MUCALÍT, -Ă, mucaliți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care știe să stârnească râsul, păstrând un aer serios; poznaș. – Din tc. mukallit. DOOM
mucalít adj. m., pl. mucalíți; f. mucalítă, pl. mucalíte
mucar
MUCÁR, mucări, s. n. (Mai ales la pl.) Unealtă în formă de foarfece cu care se taie capătul ars al mucului lumânării sau al candelei, pentru a înviora flacăra; mucarniță. – Muc + suf. -ar.
mucaremea
MUCAREMEÁ s. f. (Turcism învechit și arhaizant) Mucarer. Duca-vodă... împovărat fiind de groaznică nevoie de bani, ca să plătească mucaremeaua, adică înnoirea domniei. SADOVEANU, Z. C. 108.
mucarer
MUCARÉR, mucareruri, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) 1. Firman de reînnoire a domniei sau de confirmare a domnilor români de către Poarta Otomană. 2. Sumă de bani plătită Porții Otomane de către domnii Țărilor Române, începând din sec. XVII, pentru a obține la fiecare trei ani reînnoirea domniei. – Din tc. mukarrer. DOOM
mucarér s. n., pl. mucaréruri
mucarerul
MUCARÉR, mucareruri, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) 1. Firman de reînnoire a domniei sau de confirmare a domnilor români de către Poarta Otomană. 2. Sumă de bani plătită Porții Otomane de către domnii Țărilor Române, începând din sec. XVII, pentru a obține la fiecare trei ani reînnoirea domniei. – Din tc. mukarrer. DOOM
mucarér s. n., pl. mucaréruri
mucarerului
MUCARÉR, mucareruri, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) 1. Firman de reînnoire a domniei sau de confirmare a domnilor români de către Poarta Otomană. 2. Sumă de bani plătită Porții Otomane de către domnii Țărilor Române, începând din sec. XVII, pentru a obține la fiecare trei ani reînnoirea domniei. – Din tc. mukarrer. DOOM
mucarér s. n., pl. mucaréruri
mucareruri
MUCARÉR, mucareruri, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) 1. Firman de reînnoire a domniei sau de confirmare a domnilor români de către Poarta Otomană. 2. Sumă de bani plătită Porții Otomane de către domnii Țărilor Române, începând din sec. XVII, pentru a obține la fiecare trei ani reînnoirea domniei. – Din tc. mukarrer. DOOM
mucarér s. n., pl. mucaréruri
mucarerurile
MUCARÉR, mucareruri, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) 1. Firman de reînnoire a domniei sau de confirmare a domnilor români de către Poarta Otomană. 2. Sumă de bani plătită Porții Otomane de către domnii Țărilor Române, începând din sec. XVII, pentru a obține la fiecare trei ani reînnoirea domniei. – Din tc. mukarrer. DOOM
mucarér s. n., pl. mucaréruri
mucarerurilor
MUCARÉR, mucareruri, s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și în Moldova) 1. Firman de reînnoire a domniei sau de confirmare a domnilor români de către Poarta Otomană. 2. Sumă de bani plătită Porții Otomane de către domnii Țărilor Române, începând din sec. XVII, pentru a obține la fiecare trei ani reînnoirea domniei. – Din tc. mukarrer. DOOM
mucarér s. n., pl. mucaréruri
mucarnic
MUCÁRNIC, mucarnici, s. m. (Rar) Slujbaș care avea sarcina să aprindă și să stingă felinarele sau lumânările de pe străzi. – Mucar + suf. -nic. DOOM
mucárnic (rar) s. m., pl. mucárnici
mucarnici
MUCÁRNIC, mucarnici, s. m. (Rar) Slujbaș care avea sarcina să aprindă și să stingă felinarele sau lumânările de pe străzi. – Mucar + suf. -nic. DOOM
mucárnic (rar) s. m., pl. mucárnici
mucarnicii
MUCÁRNIC, mucarnici, s. m. (Rar) Slujbaș care avea sarcina să aprindă și să stingă felinarele sau lumânările de pe străzi. – Mucar + suf. -nic. DOOM
mucárnic (rar) s. m., pl. mucárnici
mucarnicilor
MUCÁRNIC, mucarnici, s. m. (Rar) Slujbaș care avea sarcina să aprindă și să stingă felinarele sau lumânările de pe străzi. – Mucar + suf. -nic. DOOM
mucárnic (rar) s. m., pl. mucárnici
mucarnicul
MUCÁRNIC, mucarnici, s. m. (Rar) Slujbaș care avea sarcina să aprindă și să stingă felinarele sau lumânările de pe străzi. – Mucar + suf. -nic. DOOM
mucárnic (rar) s. m., pl. mucárnici
mucarnicului
MUCÁRNIC, mucarnici, s. m. (Rar) Slujbaș care avea sarcina să aprindă și să stingă felinarele sau lumânările de pe străzi. – Mucar + suf. -nic. DOOM
mucárnic (rar) s. m., pl. mucárnici
mucarnița
MUCÁRNIȚĂ, mucarnițe, s. f. (Înv.) Mucar. – Muc + suf. -arniță. DOOM
mucárniță (înv.) s. f., g.-d. art. mucárniței; pl. mucárnițe
mucarnițe
MUCÁRNIȚĂ, mucarnițe, s. f. (Înv.) Mucar. – Muc + suf. -arniță. DOOM
mucárniță (înv.) s. f., g.-d. art. mucárniței; pl. mucárnițe
mucarniței
MUCÁRNIȚĂ, mucarnițe, s. f. (Înv.) Mucar. – Muc + suf. -arniță. DOOM
mucárniță (înv.) s. f., g.-d. art. mucárniței; pl. mucárnițe
mucarnițele
MUCÁRNIȚĂ, mucarnițe, s. f. (Înv.) Mucar. – Muc + suf. -arniță. DOOM
mucárniță (înv.) s. f., g.-d. art. mucárniței; pl. mucárnițe
mucarnițelor
MUCÁRNIȚĂ, mucarnițe, s. f. (Înv.) Mucar. – Muc + suf. -arniță. DOOM
mucárniță (înv.) s. f., g.-d. art. mucárniței; pl. mucárnițe
mucava
MUCAVÁ, mucavale, s. f. Produs industrial de papetărie, realizat din diferite semifabricate fibroase, folosit la lucrările de legătorie, la confecționarea cutiilor, ambalajelor etc. – Din tc. mukavva. DOOM
mucavá s. f., art. mucaváua, g.-d. art. mucaválei; pl. mucavále, art. mucaválele
mucavale
MUCAVÁ, mucavale, s. f. Produs industrial de papetărie, realizat din diferite semifabricate fibroase, folosit la lucrările de legătorie, la confecționarea cutiilor, ambalajelor etc. – Din tc. mukavva. DOOM
mucavá s. f., art. mucaváua, g.-d. art. mucaválei; pl. mucavále, art. mucaválele
mucavalei
MUCAVÁ, mucavale, s. f. Produs industrial de papetărie, realizat din diferite semifabricate fibroase, folosit la lucrările de legătorie, la confecționarea cutiilor, ambalajelor etc. – Din tc. mukavva. DOOM
mucavá s. f., art. mucaváua, g.-d. art. mucaválei; pl. mucavále, art. mucaválele
mucavalele
MUCAVÁ, mucavale, s. f. Produs industrial de papetărie, realizat din diferite semifabricate fibroase, folosit la lucrările de legătorie, la confecționarea cutiilor, ambalajelor etc. – Din tc. mukavva. DOOM
mucavá s. f., art. mucaváua, g.-d. art. mucaválei; pl. mucavále, art. mucaválele
mucavalelor
MUCAVÁ, mucavale, s. f. Produs industrial de papetărie, realizat din diferite semifabricate fibroase, folosit la lucrările de legătorie, la confecționarea cutiilor, ambalajelor etc. – Din tc. mukavva. DOOM
mucavá s. f., art. mucaváua, g.-d. art. mucaválei; pl. mucavále, art. mucaválele
mucavaua
MUCAVÁ, mucavale, s. f. Produs industrial de papetărie, realizat din diferite semifabricate fibroase, folosit la lucrările de legătorie, la confecționarea cutiilor, ambalajelor etc. – Din tc. mukavva. DOOM
mucavá s. f., art. mucaváua, g.-d. art. mucaválei; pl. mucavále, art. mucaválele
mucea
MÚCEA s. m. și f. (Fam.) Copil căruia îi curg mucii (II); p. ext. copilandru; epitet dat unui tânăr care are pretenții nepotrivite cu vârsta. – Muc + suf. -ea. DOOM
múcea (fam.) s.m. și f., g.-d. lui mucéa; pl. múcea
muced
MÚCED, -Ă, mucezi, -de, adj. Care este acoperit, pătruns de mucegai; mucegăit, mucegăios. ♦ (Despre cărți, hârtie) Îngălbenit de vreme; degradat. ♦ (Reg.) De culoarea mucegaiului; fumuriu, negru-vânăt. – Lat. mucidus. DOOM
múced adj. m., pl. múcezi; f. múcedă, pl. múcede
muceda
MÚCED, -Ă, mucezi, -de, adj. Care este acoperit, pătruns de mucegai; mucegăit, mucegăios. ♦ (Despre cărți, hârtie) Îngălbenit de vreme; degradat. ♦ (Reg.) De culoarea mucegaiului; fumuriu, negru-vânăt. – Lat. mucidus. DOOM
múced adj. m., pl. múcezi; f. múcedă, pl. múcede
mucede
MÚCED, -Ă, mucezi, -de, adj. Care este acoperit, pătruns de mucegai; mucegăit, mucegăios. ♦ (Despre cărți, hârtie) Îngălbenit de vreme; degradat. ♦ (Reg.) De culoarea mucegaiului; fumuriu, negru-vânăt. – Lat. mucidus. DOOM
múced adj. m., pl. múcezi; f. múcedă, pl. múcede
mucedei
MÚCED, -Ă, mucezi, -de, adj. Care este acoperit, pătruns de mucegai; mucegăit, mucegăios. ♦ (Despre cărți, hârtie) Îngălbenit de vreme; degradat. ♦ (Reg.) De culoarea mucegaiului; fumuriu, negru-vânăt. – Lat. mucidus. DOOM
múced adj. m., pl. múcezi; f. múcedă, pl. múcede
mucedele
MÚCED, -Ă, mucezi, -de, adj. Care este acoperit, pătruns de mucegai; mucegăit, mucegăios. ♦ (Despre cărți, hârtie) Îngălbenit de vreme; degradat. ♦ (Reg.) De culoarea mucegaiului; fumuriu, negru-vânăt. – Lat. mucidus. DOOM
múced adj. m., pl. múcezi; f. múcedă, pl. múcede
mucedelor
MÚCED, -Ă, mucezi, -de, adj. Care este acoperit, pătruns de mucegai; mucegăit, mucegăios. ♦ (Despre cărți, hârtie) Îngălbenit de vreme; degradat. ♦ (Reg.) De culoarea mucegaiului; fumuriu, negru-vânăt. – Lat. mucidus. DOOM
múced adj. m., pl. múcezi; f. múcedă, pl. múcede
mucedul
MÚCED, -Ă, mucezi, -de, adj. Care este acoperit, pătruns de mucegai; mucegăit, mucegăios. ♦ (Despre cărți, hârtie) Îngălbenit de vreme; degradat. ♦ (Reg.) De culoarea mucegaiului; fumuriu, negru-vânăt. – Lat. mucidus. DOOM
múced adj. m., pl. múcezi; f. múcedă, pl. múcede
mucedului
MÚCED, -Ă, mucezi, -de, adj. Care este acoperit, pătruns de mucegai; mucegăit, mucegăios. ♦ (Despre cărți, hârtie) Îngălbenit de vreme; degradat. ♦ (Reg.) De culoarea mucegaiului; fumuriu, negru-vânăt. – Lat. mucidus. DOOM
múced adj. m., pl. múcezi; f. múcedă, pl. múcede
mucegai
MUCIGÁI s. n. v. mucegai. DOOM
mucegái s. n., pl. mucegáiuri
mucegaiul
MUCIGÁI s. n. v. mucegai. DOOM
mucegái s. n., pl. mucegáiuri
mucegaiului
MUCIGÁI s. n. v. mucegai. DOOM
mucegái s. n., pl. mucegáiuri
mucegaiuri
MUCIGÁI s. n. v. mucegai. DOOM
mucegái s. n., pl. mucegáiuri
mucegaiurile
MUCIGÁI s. n. v. mucegai. DOOM
mucegái s. n., pl. mucegáiuri
mucegaiurilor
MUCIGÁI s. n. v. mucegai. DOOM
mucegái s. n., pl. mucegáiuri
mucegăi
MUCIGĂÍ vb. IV v. mucegăi. DOOM
mucegăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiéște, imperf. 3 sg. mucegăiá; conj. prez. 3 să mucegăiáscă
mucegăia
MUCIGĂÍ vb. IV v. mucegăi. DOOM
mucegăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiéște, imperf. 3 sg. mucegăiá; conj. prez. 3 să mucegăiáscă
mucegăiala
MUCEGĂIÁLĂ, mucegăieli, s. f. Strat de mucegai; p. ext. igrasie. – Mucegăi + suf. -eală. DOOM
mucegăiálă s. f., g.-d. art. mucegăiélii; pl. mucegăiéli
mucegăiască
MUCIGĂÍ vb. IV v. mucegăi. DOOM
mucegăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiéște, imperf. 3 sg. mucegăiá; conj. prez. 3 să mucegăiáscă
mucegăiau
MUCIGĂÍ vb. IV v. mucegăi. DOOM
mucegăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiéște, imperf. 3 sg. mucegăiá; conj. prez. 3 să mucegăiáscă
mucegăieli
MUCEGĂIÁLĂ, mucegăieli, s. f. Strat de mucegai; p. ext. igrasie. – Mucegăi + suf. -eală. DOOM
mucegăiálă s. f., g.-d. art. mucegăiélii; pl. mucegăiéli
mucegăielii
MUCEGĂIÁLĂ, mucegăieli, s. f. Strat de mucegai; p. ext. igrasie. – Mucegăi + suf. -eală. DOOM
mucegăiálă s. f., g.-d. art. mucegăiélii; pl. mucegăiéli
mucegăielile
MUCEGĂIÁLĂ, mucegăieli, s. f. Strat de mucegai; p. ext. igrasie. – Mucegăi + suf. -eală. DOOM
mucegăiálă s. f., g.-d. art. mucegăiélii; pl. mucegăiéli
mucegăielilor
MUCEGĂIÁLĂ, mucegăieli, s. f. Strat de mucegai; p. ext. igrasie. – Mucegăi + suf. -eală. DOOM
mucegăiálă s. f., g.-d. art. mucegăiélii; pl. mucegăiéli
mucegăiesc
MUCIGĂÍ vb. IV v. mucegăi. DOOM
mucegăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiéște, imperf. 3 sg. mucegăiá; conj. prez. 3 să mucegăiáscă
mucegăiește
MUCIGĂÍ vb. IV v. mucegăi. DOOM
mucegăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiéște, imperf. 3 sg. mucegăiá; conj. prez. 3 să mucegăiáscă
mucegăind
MUCIGĂÍ vb. IV v. mucegăi. DOOM
mucegăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiéște, imperf. 3 sg. mucegăiá; conj. prez. 3 să mucegăiáscă
mucegăioasa
MUCEGĂIÓS, -OÁSĂ, mucegăioși, -oase, adj. (Rar) Muced. – Mucegai + suf. -os. DOOM
mucegăiós (rar) adj. m., pl. mucegăióși; f. mucegăioásă, pl. mucegăioáse
mucegăioase
MUCEGĂIÓS, -OÁSĂ, mucegăioși, -oase, adj. (Rar) Muced. – Mucegai + suf. -os. DOOM
mucegăiós (rar) adj. m., pl. mucegăióși; f. mucegăioásă, pl. mucegăioáse
mucegăioasei
MUCEGĂIÓS, -OÁSĂ, mucegăioși, -oase, adj. (Rar) Muced. – Mucegai + suf. -os. DOOM
mucegăiós (rar) adj. m., pl. mucegăióși; f. mucegăioásă, pl. mucegăioáse
mucegăioasele
MUCEGĂIÓS, -OÁSĂ, mucegăioși, -oase, adj. (Rar) Muced. – Mucegai + suf. -os. DOOM
mucegăiós (rar) adj. m., pl. mucegăióși; f. mucegăioásă, pl. mucegăioáse
mucegăioaselor
MUCEGĂIÓS, -OÁSĂ, mucegăioși, -oase, adj. (Rar) Muced. – Mucegai + suf. -os. DOOM
mucegăiós (rar) adj. m., pl. mucegăióși; f. mucegăioásă, pl. mucegăioáse
mucegăios
MUCEGĂIÓS, -OÁSĂ, mucegăioși, -oase, adj. (Rar) Muced. – Mucegai + suf. -os. DOOM
mucegăiós (rar) adj. m., pl. mucegăióși; f. mucegăioásă, pl. mucegăioáse
mucegăiosul
MUCEGĂIÓS, -OÁSĂ, mucegăioși, -oase, adj. (Rar) Muced. – Mucegai + suf. -os. DOOM
mucegăiós (rar) adj. m., pl. mucegăióși; f. mucegăioásă, pl. mucegăioáse
mucegăiosului
MUCEGĂIÓS, -OÁSĂ, mucegăioși, -oase, adj. (Rar) Muced. – Mucegai + suf. -os. DOOM
mucegăiós (rar) adj. m., pl. mucegăióși; f. mucegăioásă, pl. mucegăioáse
mucegăioși
MUCEGĂIÓS, -OÁSĂ, mucegăioși, -oase, adj. (Rar) Muced. – Mucegai + suf. -os. DOOM
mucegăiós (rar) adj. m., pl. mucegăióși; f. mucegăioásă, pl. mucegăioáse
mucegăioșii
MUCEGĂIÓS, -OÁSĂ, mucegăioși, -oase, adj. (Rar) Muced. – Mucegai + suf. -os. DOOM
mucegăiós (rar) adj. m., pl. mucegăióși; f. mucegăioásă, pl. mucegăioáse
mucegăioșilor
MUCEGĂIÓS, -OÁSĂ, mucegăioși, -oase, adj. (Rar) Muced. – Mucegai + suf. -os. DOOM
mucegăiós (rar) adj. m., pl. mucegăióși; f. mucegăioásă, pl. mucegăioáse
mucegăire
MUCIGĂÍ vb. IV v. mucegăi. DOOM
mucegăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiéște, imperf. 3 sg. mucegăiá; conj. prez. 3 să mucegăiáscă
mucegăire
MUCEGĂÍRE, mucegăiri, s. f. Acțiunea de a (se) mucegăi; mucezire. – V. mucegăi. DOOM
mucegăíre s. f., g.-d. art. mucegăírii; pl. mucegăíri
mucegăirea
MUCEGĂÍRE, mucegăiri, s. f. Acțiunea de a (se) mucegăi; mucezire. – V. mucegăi. DOOM
mucegăíre s. f., g.-d. art. mucegăírii; pl. mucegăíri
mucegăiri
MUCEGĂÍRE, mucegăiri, s. f. Acțiunea de a (se) mucegăi; mucezire. – V. mucegăi. DOOM
mucegăíre s. f., g.-d. art. mucegăírii; pl. mucegăíri
mucegăirii
MUCEGĂÍRE, mucegăiri, s. f. Acțiunea de a (se) mucegăi; mucezire. – V. mucegăi. DOOM
mucegăíre s. f., g.-d. art. mucegăírii; pl. mucegăíri
mucegăirile
MUCEGĂÍRE, mucegăiri, s. f. Acțiunea de a (se) mucegăi; mucezire. – V. mucegăi. DOOM
mucegăíre s. f., g.-d. art. mucegăírii; pl. mucegăíri
mucegăirilor
MUCEGĂÍRE, mucegăiri, s. f. Acțiunea de a (se) mucegăi; mucezire. – V. mucegăi. DOOM
mucegăíre s. f., g.-d. art. mucegăírii; pl. mucegăíri
mucegăiră
MUCIGĂÍ vb. IV v. mucegăi. DOOM
mucegăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiéște, imperf. 3 sg. mucegăiá; conj. prez. 3 să mucegăiáscă
mucegăise
MUCIGĂÍ vb. IV v. mucegăi. DOOM
mucegăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiéște, imperf. 3 sg. mucegăiá; conj. prez. 3 să mucegăiáscă
mucegăiseră
MUCIGĂÍ vb. IV v. mucegăi. DOOM
mucegăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiéște, imperf. 3 sg. mucegăiá; conj. prez. 3 să mucegăiáscă
mucegăit
MUCIGĂÍ vb. IV v. mucegăi. DOOM
mucegăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiéște, imperf. 3 sg. mucegăiá; conj. prez. 3 să mucegăiáscă
mucegăit
MUCIGĂÍT, -Ă adj. v. mucegăit.
mucegăita
MUCIGĂÍT, -Ă adj. v. mucegăit.
mucegăite
MUCIGĂÍT, -Ă adj. v. mucegăit.
mucegăitei
MUCIGĂÍT, -Ă adj. v. mucegăit.
mucegăitele
MUCIGĂÍT, -Ă adj. v. mucegăit.
mucegăitelor
MUCIGĂÍT, -Ă adj. v. mucegăit.
mucegăitul
MUCIGĂÍT, -Ă adj. v. mucegăit.
mucegăitului
MUCIGĂÍT, -Ă adj. v. mucegăit.
mucegăiți
MUCIGĂÍT, -Ă adj. v. mucegăit.
mucegăiții
MUCIGĂÍT, -Ă adj. v. mucegăit.
mucegăiților
MUCIGĂÍT, -Ă adj. v. mucegăit.
mucenic
MUCENÍC2, -Ă, mucenici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Martir creștin din primele secole după Hristos; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ. DOOM
mucenícă s. f., g.-d. art. mucenícei; pl. muceníce
mucenica
MUCENÍC2, -Ă, mucenici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Martir creștin din primele secole după Hristos; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ. DOOM
mucenícă s. f., g.-d. art. mucenícei; pl. muceníce
mucenice
MUCENÍC2, -Ă, mucenici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Martir creștin din primele secole după Hristos; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ. DOOM
mucenícă s. f., g.-d. art. mucenícei; pl. muceníce
mucenicei
MUCENÍC2, -Ă, mucenici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Martir creștin din primele secole după Hristos; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ. DOOM
mucenícă s. f., g.-d. art. mucenícei; pl. muceníce
mucenicele
MUCENÍC2, -Ă, mucenici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Martir creștin din primele secole după Hristos; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ. DOOM
mucenícă s. f., g.-d. art. mucenícei; pl. muceníce
mucenicelor
MUCENÍC2, -Ă, mucenici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Martir creștin din primele secole după Hristos; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ. DOOM
mucenícă s. f., g.-d. art. mucenícei; pl. muceníce
mucenici
MUCENÍC2, -Ă, mucenici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Martir creștin din primele secole după Hristos; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ. DOOM
mucenícă s. f., g.-d. art. mucenícei; pl. muceníce
mucenicia
MUCENICÍE, (2) mucenicii, s. f. 1. Viața de suferință, de chin a mucenicului2 (1). 2. P. gener. Suferință extremă, martiriu, chin. – Mucenic2 + suf. -ie. DOOM
mucenicíe s. f., art. mucenicía, g.-d. art. mucenicíei; (chinuri) pl. mucenicíi, art. mucenicíile
mucenicie
MUCENICÍE, (2) mucenicii, s. f. 1. Viața de suferință, de chin a mucenicului2 (1). 2. P. gener. Suferință extremă, martiriu, chin. – Mucenic2 + suf. -ie. DOOM
mucenicíe s. f., art. mucenicía, g.-d. art. mucenicíei; (chinuri) pl. mucenicíi, art. mucenicíile
muceniciei
MUCENICÍE, (2) mucenicii, s. f. 1. Viața de suferință, de chin a mucenicului2 (1). 2. P. gener. Suferință extremă, martiriu, chin. – Mucenic2 + suf. -ie. DOOM
mucenicíe s. f., art. mucenicía, g.-d. art. mucenicíei; (chinuri) pl. mucenicíi, art. mucenicíile
mucenicii
MUCENÍC2, -Ă, mucenici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Martir creștin din primele secole după Hristos; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ. DOOM
mucenícă s. f., g.-d. art. mucenícei; pl. muceníce
mucenicii
MUCENICÍE, (2) mucenicii, s. f. 1. Viața de suferință, de chin a mucenicului2 (1). 2. P. gener. Suferință extremă, martiriu, chin. – Mucenic2 + suf. -ie. DOOM
mucenicíe s. f., art. mucenicía, g.-d. art. mucenicíei; (chinuri) pl. mucenicíi, art. mucenicíile
muceniciile
MUCENICÍE, (2) mucenicii, s. f. 1. Viața de suferință, de chin a mucenicului2 (1). 2. P. gener. Suferință extremă, martiriu, chin. – Mucenic2 + suf. -ie. DOOM
mucenicíe s. f., art. mucenicía, g.-d. art. mucenicíei; (chinuri) pl. mucenicíi, art. mucenicíile
muceniciilor
MUCENICÍE, (2) mucenicii, s. f. 1. Viața de suferință, de chin a mucenicului2 (1). 2. P. gener. Suferință extremă, martiriu, chin. – Mucenic2 + suf. -ie. DOOM
mucenicíe s. f., art. mucenicía, g.-d. art. mucenicíei; (chinuri) pl. mucenicíi, art. mucenicíile
mucenicilor
MUCENÍC2, -Ă, mucenici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Martir creștin din primele secole după Hristos; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ. DOOM
mucenícă s. f., g.-d. art. mucenícei; pl. muceníce
mucenicul
MUCENÍC2, -Ă, mucenici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Martir creștin din primele secole după Hristos; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ. DOOM
mucenícă s. f., g.-d. art. mucenícei; pl. muceníce
mucenicului
MUCENÍC2, -Ă, mucenici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Martir creștin din primele secole după Hristos; p. gener. persoană care suferă, care se sacrifică pentru ideile, convingerile sale. 2. S. m. pl. Sărbătoare creștină pentru pomenirea a patruzeci de martiri, care se prăznuiește la 9 martie. – Din sl. mučenikŭ. DOOM
mucenícă s. f., g.-d. art. mucenícei; pl. muceníce
mucenița
MUCENÍȚĂ, mucenițe, s. f. Mucenică2 (1). – Din sl. mučenica. DOOM
muceníță s. f., g.-d. art. muceníței; pl. muceníțe
mucenițe
MUCENÍȚĂ, mucenițe, s. f. Mucenică2 (1). – Din sl. mučenica. DOOM
muceníță s. f., g.-d. art. muceníței; pl. muceníțe
muceniței
MUCENÍȚĂ, mucenițe, s. f. Mucenică2 (1). – Din sl. mučenica. DOOM
muceníță s. f., g.-d. art. muceníței; pl. muceníțe
mucenițele
MUCENÍȚĂ, mucenițe, s. f. Mucenică2 (1). – Din sl. mučenica. DOOM
muceníță s. f., g.-d. art. muceníței; pl. muceníțe
mucenițelor
MUCENÍȚĂ, mucenițe, s. f. Mucenică2 (1). – Din sl. mučenica. DOOM
muceníță s. f., g.-d. art. muceníței; pl. muceníțe
mucezea
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezeai
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezeala
MUCEZEÁLĂ, mucezeli, s. f. Faptul de a mucezi; (concr.) mucegai. – Mucezi + suf. -eală. DOOM
mucezeálă s. f., g.-d. art. mucezélii; pl. mucezéli
mucezeam
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezească
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezeau
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezeați
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezeli
MUCEZEÁLĂ, mucezeli, s. f. Faptul de a mucezi; (concr.) mucegai. – Mucezi + suf. -eală. DOOM
mucezeálă s. f., g.-d. art. mucezélii; pl. mucezéli
mucezelii
MUCEZEÁLĂ, mucezeli, s. f. Faptul de a mucezi; (concr.) mucegai. – Mucezi + suf. -eală. DOOM
mucezeálă s. f., g.-d. art. mucezélii; pl. mucezéli
mucezelile
MUCEZEÁLĂ, mucezeli, s. f. Faptul de a mucezi; (concr.) mucegai. – Mucezi + suf. -eală. DOOM
mucezeálă s. f., g.-d. art. mucezélii; pl. mucezéli
mucezelilor
MUCEZEÁLĂ, mucezeli, s. f. Faptul de a mucezi; (concr.) mucegai. – Mucezi + suf. -eală. DOOM
mucezeálă s. f., g.-d. art. mucezélii; pl. mucezéli
mucezesc
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezește
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezești
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezi
MÚCED, -Ă, mucezi, -de, adj. Care este acoperit, pătruns de mucegai; mucegăit, mucegăios. ♦ (Despre cărți, hârtie) Îngălbenit de vreme; degradat. ♦ (Reg.) De culoarea mucegaiului; fumuriu, negru-vânăt. – Lat. mucidus. DOOM
múced adj. m., pl. múcezi; f. múcedă, pl. múcede
mucezi
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezii
MÚCED, -Ă, mucezi, -de, adj. Care este acoperit, pătruns de mucegai; mucegăit, mucegăios. ♦ (Despre cărți, hârtie) Îngălbenit de vreme; degradat. ♦ (Reg.) De culoarea mucegaiului; fumuriu, negru-vânăt. – Lat. mucidus. DOOM
múced adj. m., pl. múcezi; f. múcedă, pl. múcede
mucezii
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezilor
MÚCED, -Ă, mucezi, -de, adj. Care este acoperit, pătruns de mucegai; mucegăit, mucegăios. ♦ (Despre cărți, hârtie) Îngălbenit de vreme; degradat. ♦ (Reg.) De culoarea mucegaiului; fumuriu, negru-vânăt. – Lat. mucidus. DOOM
múced adj. m., pl. múcezi; f. múcedă, pl. múcede
mucezim
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezind
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezire
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezire
MUCEZÍRE, muceziri, s. f. Acțiunea de a (se) mucezi; mucegăire. – V. mucezi. DOOM
mucezíre s. f., g.-d. art. mucezírii
mucezirea
MUCEZÍRE, muceziri, s. f. Acțiunea de a (se) mucezi; mucegăire. – V. mucezi. DOOM
mucezíre s. f., g.-d. art. mucezírii
muceziri
MUCEZÍRE, muceziri, s. f. Acțiunea de a (se) mucezi; mucegăire. – V. mucezi. DOOM
mucezíre s. f., g.-d. art. mucezírii
mucezirii
MUCEZÍRE, muceziri, s. f. Acțiunea de a (se) mucezi; mucegăire. – V. mucezi. DOOM
mucezíre s. f., g.-d. art. mucezírii
mucezirile
MUCEZÍRE, muceziri, s. f. Acțiunea de a (se) mucezi; mucegăire. – V. mucezi. DOOM
mucezíre s. f., g.-d. art. mucezírii
mucezirilor
MUCEZÍRE, muceziri, s. f. Acțiunea de a (se) mucezi; mucegăire. – V. mucezi. DOOM
mucezíre s. f., g.-d. art. mucezírii
muceziră
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezirăm
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezirăți
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezise
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezisem
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
muceziseră
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
muceziserăm
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
muceziserăți
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
muceziseși
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
muceziseți
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezit
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
mucezit
MUCEZÍT, -Ă, muceziți, -te, adj. Mucegăit. – V. mucezi.
mucezita
MUCEZÍT, -Ă, muceziți, -te, adj. Mucegăit. – V. mucezi.
mucezite
MUCEZÍT, -Ă, muceziți, -te, adj. Mucegăit. – V. mucezi.
mucezitei
MUCEZÍT, -Ă, muceziți, -te, adj. Mucegăit. – V. mucezi.
mucezitele
MUCEZÍT, -Ă, muceziți, -te, adj. Mucegăit. – V. mucezi.
mucezitelor
MUCEZÍT, -Ă, muceziți, -te, adj. Mucegăit. – V. mucezi.
mucezitul
MUCEZÍT, -Ă, muceziți, -te, adj. Mucegăit. – V. mucezi.
mucezitului
MUCEZÍT, -Ă, muceziți, -te, adj. Mucegăit. – V. mucezi.
muceziși
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
muceziți
MUCEZÍ, mucezesc, vb. IV. Intranz. și refl. A prinde mucegai; a (se) mucegăi. ♦ Fig. A trăi inactiv, a duce o viață monotonă; a lâncezi. – Din muced. DOOM
mucezí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucezésc, imperf. 3 sg. mucezeá; conj. prez. 3 să mucezeáscă
muceziți
MUCEZÍT, -Ă, muceziți, -te, adj. Mucegăit. – V. mucezi.
muceziții
MUCEZÍT, -Ă, muceziți, -te, adj. Mucegăit. – V. mucezi.
muceziților
MUCEZÍT, -Ă, muceziți, -te, adj. Mucegăit. – V. mucezi.
muche
MÚCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersecție a două fețe ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limită, la extremă. 2. Margine, dungă a unui lucru, a unei suprafețe. ◊ Expr. Bătuți pe muchie = (despre o sumă de bani) din care nu lipsește nimic, care este întreagă, exactă. 3. Marginea din afară, porțiune laterală a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ Partea opusă tăișului unor unelte de tăiat. ◊ Expr. (Ca sau cât) (de) o muchie de cuțit = foarte îngust, foarte subțire; foarte puțin. Pe muchie de cuțit = într-o situație critică, în primejdie. 4. Partea cea mai înaltă, ascuțită și prelungită, a unui munte, a unui deal, a unei stânci; creastă, coamă, culme; p. ext. coastă a unui munte sau a unui deal; pantă, povârniș. [Pr.: -chi-e. – Var.: múche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus). DOOM
!múchie (-chi-e) s. f., art. múchia (-chi-a), g.-d. art. múchiei; pl. múchii, art. múchiile (-chi-i-)
muchelef
MUCHELÉF, -Ă, muchelefi, -e, adj. (Turcism învechit) îmbrăcat cu îngrijire, curățel, dichisit; fercheș, cochet, elegant. Mie mi-a căzut parte la braț un tînăr mărunțel... muchelef la haine. GHICA, S. 150. Auzi colo! Să sperie cineva atît de mult pe un flăcăiaș așa de frumos și muchelef! FILIMON, C. 91.
muchia
MÚCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersecție a două fețe ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limită, la extremă. 2. Margine, dungă a unui lucru, a unei suprafețe. ◊ Expr. Bătuți pe muchie = (despre o sumă de bani) din care nu lipsește nimic, care este întreagă, exactă. 3. Marginea din afară, porțiune laterală a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ Partea opusă tăișului unor unelte de tăiat. ◊ Expr. (Ca sau cât) (de) o muchie de cuțit = foarte îngust, foarte subțire; foarte puțin. Pe muchie de cuțit = într-o situație critică, în primejdie. 4. Partea cea mai înaltă, ascuțită și prelungită, a unui munte, a unui deal, a unei stânci; creastă, coamă, culme; p. ext. coastă a unui munte sau a unui deal; pantă, povârniș. [Pr.: -chi-e. – Var.: múche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus). DOOM
!múchie (-chi-e) s. f., art. múchia (-chi-a), g.-d. art. múchiei; pl. múchii, art. múchiile (-chi-i-)
muchie
MÚCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersecție a două fețe ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limită, la extremă. 2. Margine, dungă a unui lucru, a unei suprafețe. ◊ Expr. Bătuți pe muchie = (despre o sumă de bani) din care nu lipsește nimic, care este întreagă, exactă. 3. Marginea din afară, porțiune laterală a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ Partea opusă tăișului unor unelte de tăiat. ◊ Expr. (Ca sau cât) (de) o muchie de cuțit = foarte îngust, foarte subțire; foarte puțin. Pe muchie de cuțit = într-o situație critică, în primejdie. 4. Partea cea mai înaltă, ascuțită și prelungită, a unui munte, a unui deal, a unei stânci; creastă, coamă, culme; p. ext. coastă a unui munte sau a unui deal; pantă, povârniș. [Pr.: -chi-e. – Var.: múche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus). DOOM
!múchie (-chi-e) s. f., art. múchia (-chi-a), g.-d. art. múchiei; pl. múchii, art. múchiile (-chi-i-)
muchiei
MÚCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersecție a două fețe ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limită, la extremă. 2. Margine, dungă a unui lucru, a unei suprafețe. ◊ Expr. Bătuți pe muchie = (despre o sumă de bani) din care nu lipsește nimic, care este întreagă, exactă. 3. Marginea din afară, porțiune laterală a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ Partea opusă tăișului unor unelte de tăiat. ◊ Expr. (Ca sau cât) (de) o muchie de cuțit = foarte îngust, foarte subțire; foarte puțin. Pe muchie de cuțit = într-o situație critică, în primejdie. 4. Partea cea mai înaltă, ascuțită și prelungită, a unui munte, a unui deal, a unei stânci; creastă, coamă, culme; p. ext. coastă a unui munte sau a unui deal; pantă, povârniș. [Pr.: -chi-e. – Var.: múche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus). DOOM
!múchie (-chi-e) s. f., art. múchia (-chi-a), g.-d. art. múchiei; pl. múchii, art. múchiile (-chi-i-)
muchier
MUCHIÉR, muchiere, s. n. Rindea care servește la îndreptatul muchiilor scândurilor. [Pr.: -chi-er] – Muchie + suf. -ar. DOOM
!muchiér (-chi-er) s. n., pl. muchiére
muchiere
MUCHIÉR, muchiere, s. n. Rindea care servește la îndreptatul muchiilor scândurilor. [Pr.: -chi-er] – Muchie + suf. -ar. DOOM
!muchiér (-chi-er) s. n., pl. muchiére
muchierele
MUCHIÉR, muchiere, s. n. Rindea care servește la îndreptatul muchiilor scândurilor. [Pr.: -chi-er] – Muchie + suf. -ar. DOOM
!muchiér (-chi-er) s. n., pl. muchiére
muchierelor
MUCHIÉR, muchiere, s. n. Rindea care servește la îndreptatul muchiilor scândurilor. [Pr.: -chi-er] – Muchie + suf. -ar. DOOM
!muchiér (-chi-er) s. n., pl. muchiére
muchierul
MUCHIÉR, muchiere, s. n. Rindea care servește la îndreptatul muchiilor scândurilor. [Pr.: -chi-er] – Muchie + suf. -ar. DOOM
!muchiér (-chi-er) s. n., pl. muchiére
muchierului
MUCHIÉR, muchiere, s. n. Rindea care servește la îndreptatul muchiilor scândurilor. [Pr.: -chi-er] – Muchie + suf. -ar. DOOM
!muchiér (-chi-er) s. n., pl. muchiére
muchii
MÚCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersecție a două fețe ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limită, la extremă. 2. Margine, dungă a unui lucru, a unei suprafețe. ◊ Expr. Bătuți pe muchie = (despre o sumă de bani) din care nu lipsește nimic, care este întreagă, exactă. 3. Marginea din afară, porțiune laterală a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ Partea opusă tăișului unor unelte de tăiat. ◊ Expr. (Ca sau cât) (de) o muchie de cuțit = foarte îngust, foarte subțire; foarte puțin. Pe muchie de cuțit = într-o situație critică, în primejdie. 4. Partea cea mai înaltă, ascuțită și prelungită, a unui munte, a unui deal, a unei stânci; creastă, coamă, culme; p. ext. coastă a unui munte sau a unui deal; pantă, povârniș. [Pr.: -chi-e. – Var.: múche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus). DOOM
!múchie (-chi-e) s. f., art. múchia (-chi-a), g.-d. art. múchiei; pl. múchii, art. múchiile (-chi-i-)
muchiile
MÚCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersecție a două fețe ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limită, la extremă. 2. Margine, dungă a unui lucru, a unei suprafețe. ◊ Expr. Bătuți pe muchie = (despre o sumă de bani) din care nu lipsește nimic, care este întreagă, exactă. 3. Marginea din afară, porțiune laterală a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ Partea opusă tăișului unor unelte de tăiat. ◊ Expr. (Ca sau cât) (de) o muchie de cuțit = foarte îngust, foarte subțire; foarte puțin. Pe muchie de cuțit = într-o situație critică, în primejdie. 4. Partea cea mai înaltă, ascuțită și prelungită, a unui munte, a unui deal, a unei stânci; creastă, coamă, culme; p. ext. coastă a unui munte sau a unui deal; pantă, povârniș. [Pr.: -chi-e. – Var.: múche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus). DOOM
!múchie (-chi-e) s. f., art. múchia (-chi-a), g.-d. art. múchiei; pl. múchii, art. múchiile (-chi-i-)
muchiilor
MÚCHIE, muchii, s. f. 1. Linie de intersecție a două fețe ale unui corp geometric. ◊ Loc. adv. Pe muchie = la limită, la extremă. 2. Margine, dungă a unui lucru, a unei suprafețe. ◊ Expr. Bătuți pe muchie = (despre o sumă de bani) din care nu lipsește nimic, care este întreagă, exactă. 3. Marginea din afară, porțiune laterală a unor obiecte. ♦ Marginea palmei dinspre degetul cel mic. ♦ Partea opusă tăișului unor unelte de tăiat. ◊ Expr. (Ca sau cât) (de) o muchie de cuțit = foarte îngust, foarte subțire; foarte puțin. Pe muchie de cuțit = într-o situație critică, în primejdie. 4. Partea cea mai înaltă, ascuțită și prelungită, a unui munte, a unui deal, a unei stânci; creastă, coamă, culme; p. ext. coastă a unui munte sau a unui deal; pantă, povârniș. [Pr.: -chi-e. – Var.: múche s. f.] – Probabil lat. *mutila (= mutulus). DOOM
!múchie (-chi-e) s. f., art. múchia (-chi-a), g.-d. art. múchiei; pl. múchii, art. múchiile (-chi-i-)
muchiță
MUCHÍȚĂ, muchițe, s. f. (Regional) Măicuță. O muchiță, muica mea. BIBICESCU, P. P. 310.
muci
MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci). DOOM
muc2 (rest de țigară/lumânare) s. n., pl. múcuri
mucigai
MUCIGÁI s. n. v. mucegai. DOOM
mucegái s. n., pl. mucegáiuri
mucigăi
MUCIGĂÍ vb. IV v. mucegăi. DOOM
mucegăí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mucegăiéște, imperf. 3 sg. mucegăiá; conj. prez. 3 să mucegăiáscă
mucigăire
MUCIGĂÍ vb. IV v. mucegăi.
mucigăit
MUCIGĂÍT, -Ă adj. v. mucegăit.
mucii
MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci). DOOM
muc2 (rest de țigară/lumânare) s. n., pl. múcuri
mucilaginoasa
MUCILAGINÓS, -OÁSĂ, mucilaginoși, -oase, adj. Ca mucilagiul; vâscos. – Din fr. mucilagineux, lat. mucilaginosus, it. mucillagginoso. DOOM
mucilaginós adj. m., pl. mucilaginóși; f. mucilaginoásă, pl. mucilaginoáse
mucilaginoase
MUCILAGINÓS, -OÁSĂ, mucilaginoși, -oase, adj. Ca mucilagiul; vâscos. – Din fr. mucilagineux, lat. mucilaginosus, it. mucillagginoso. DOOM
mucilaginós adj. m., pl. mucilaginóși; f. mucilaginoásă, pl. mucilaginoáse
mucilaginoasei
MUCILAGINÓS, -OÁSĂ, mucilaginoși, -oase, adj. Ca mucilagiul; vâscos. – Din fr. mucilagineux, lat. mucilaginosus, it. mucillagginoso. DOOM
mucilaginós adj. m., pl. mucilaginóși; f. mucilaginoásă, pl. mucilaginoáse
mucilaginoasele
MUCILAGINÓS, -OÁSĂ, mucilaginoși, -oase, adj. Ca mucilagiul; vâscos. – Din fr. mucilagineux, lat. mucilaginosus, it. mucillagginoso. DOOM
mucilaginós adj. m., pl. mucilaginóși; f. mucilaginoásă, pl. mucilaginoáse
mucilaginoaselor
MUCILAGINÓS, -OÁSĂ, mucilaginoși, -oase, adj. Ca mucilagiul; vâscos. – Din fr. mucilagineux, lat. mucilaginosus, it. mucillagginoso. DOOM
mucilaginós adj. m., pl. mucilaginóși; f. mucilaginoásă, pl. mucilaginoáse
mucilaginos
MUCILAGINÓS, -OÁSĂ, mucilaginoși, -oase, adj. Ca mucilagiul; vâscos. – Din fr. mucilagineux, lat. mucilaginosus, it. mucillagginoso. DOOM
mucilaginós adj. m., pl. mucilaginóși; f. mucilaginoásă, pl. mucilaginoáse
mucilaginosul
MUCILAGINÓS, -OÁSĂ, mucilaginoși, -oase, adj. Ca mucilagiul; vâscos. – Din fr. mucilagineux, lat. mucilaginosus, it. mucillagginoso. DOOM
mucilaginós adj. m., pl. mucilaginóși; f. mucilaginoásă, pl. mucilaginoáse
mucilaginosului
MUCILAGINÓS, -OÁSĂ, mucilaginoși, -oase, adj. Ca mucilagiul; vâscos. – Din fr. mucilagineux, lat. mucilaginosus, it. mucillagginoso. DOOM
mucilaginós adj. m., pl. mucilaginóși; f. mucilaginoásă, pl. mucilaginoáse
mucilaginoși
MUCILAGINÓS, -OÁSĂ, mucilaginoși, -oase, adj. Ca mucilagiul; vâscos. – Din fr. mucilagineux, lat. mucilaginosus, it. mucillagginoso. DOOM
mucilaginós adj. m., pl. mucilaginóși; f. mucilaginoásă, pl. mucilaginoáse
mucilaginoșii
MUCILAGINÓS, -OÁSĂ, mucilaginoși, -oase, adj. Ca mucilagiul; vâscos. – Din fr. mucilagineux, lat. mucilaginosus, it. mucillagginoso. DOOM
mucilaginós adj. m., pl. mucilaginóși; f. mucilaginoásă, pl. mucilaginoáse
mucilaginoșilor
MUCILAGINÓS, -OÁSĂ, mucilaginoși, -oase, adj. Ca mucilagiul; vâscos. – Din fr. mucilagineux, lat. mucilaginosus, it. mucillagginoso. DOOM
mucilaginós adj. m., pl. mucilaginóși; f. mucilaginoásă, pl. mucilaginoáse
mucilagiu
MUCILÁGIU, mucilagii, s. n. 1. Substanță cleioasă care se află în semințele de cereale, de leguminoase sau de plante uleioase, folosită, pentru proprietățile ei emoliente, în medicină, la aplicarea de cataplasme, loțiuni etc. 2. Material cleios (dăunător) rezultat prin degradarea compușilor celulozei din pasta de hârtie, sub acțiunea unor ciuperci și bacterii. ♦ Material cleios obținut prin măcinarea și hidratarea pastei de hârtie, până la pierderea caracterului ei fibros. – Din fr. mucilage, lat. mucilago. DOOM
mucilágiu [giu pron. giu] s. n., art. mucilágiul; pl. mucilágii, art. mucilágiile (-gi-i-)
mucilor
MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci). DOOM
muc2 (rest de țigară/lumânare) s. n., pl. múcuri
mucina
MUCÍNĂ, mucine, s. f. Substanță semifluidă care intră în componența mucoasei gastrice și a unor mucusuri. – Din fr. mucine. DOOM
mucínă s. f., g.-d. art. mucínei; pl. mucíne
mucine
MUCÍNĂ, mucine, s. f. Substanță semifluidă care intră în componența mucoasei gastrice și a unor mucusuri. – Din fr. mucine. DOOM
mucínă s. f., g.-d. art. mucínei; pl. mucíne
mucinei
MUCÍNĂ, mucine, s. f. Substanță semifluidă care intră în componența mucoasei gastrice și a unor mucusuri. – Din fr. mucine. DOOM
mucínă s. f., g.-d. art. mucínei; pl. mucíne
mucinele
MUCÍNĂ, mucine, s. f. Substanță semifluidă care intră în componența mucoasei gastrice și a unor mucusuri. – Din fr. mucine. DOOM
mucínă s. f., g.-d. art. mucínei; pl. mucíne
mucinelor
MUCÍNĂ, mucine, s. f. Substanță semifluidă care intră în componența mucoasei gastrice și a unor mucusuri. – Din fr. mucine. DOOM
mucínă s. f., g.-d. art. mucínei; pl. mucíne
mucinoza
MUCINÓZĂ s.f. (Med.) Boală caracterizată prin infiltrarea mucinei în țesuturi. [< fr. mucinose].
mucinoze
MUCINÓZĂ s.f. (Med.) Boală caracterizată prin infiltrarea mucinei în țesuturi. [< fr. mucinose].
mucinozei
MUCINÓZĂ s.f. (Med.) Boală caracterizată prin infiltrarea mucinei în țesuturi. [< fr. mucinose].
muciorniță
MUCIÓRNIȚĂ s. f. Nămol rău mirositor care se găsește pe fundul lacurilor și al mlaștinilor, provenit din putrefacția plantelor acvatice plutitoare. – Et. nec. DOOM
muciórniță (-cior-) s. f., g.-d. art. muciórniței
mucles
MÓCLES interj. v. mucles. DOOM
múcles (arg.) (mu-cles) interj.
mucli
muclí (-lésc, -ít), vb. – 1. A abandona, a închina armele, a fi învins. – 2. A tăcea. Țig. muk-, part. muklo „a renunța” (Graur 171; Juilland 169). Cuvînt de arg., ca și der. mucles, interj. (tacă-ți gura!) din țig. muk les „las-o baltă”. Se conjugă cu pron. neutru, a o mucli.
muclire
muclí (-lésc, -ít), vb. – 1. A abandona, a închina armele, a fi învins. – 2. A tăcea. Țig. muk-, part. muklo „a renunța” (Graur 171; Juilland 169). Cuvînt de arg., ca și der. mucles, interj. (tacă-ți gura!) din țig. muk les „las-o baltă”. Se conjugă cu pron. neutru, a o mucli.
muclit
muclí (-lésc, -ít), vb. – 1. A abandona, a închina armele, a fi învins. – 2. A tăcea. Țig. muk-, part. muklo „a renunța” (Graur 171; Juilland 169). Cuvînt de arg., ca și der. mucles, interj. (tacă-ți gura!) din țig. muk les „las-o baltă”. Se conjugă cu pron. neutru, a o mucli.
mucoasa
MUCOÁSĂ, mucoase, s. f. (Anat.) Membrană care căptușește organele cavitare și canalele ce se deschid la exterior sau în altă cavitate. – Din fr. muqueux, -euse, lat. mucosus. DOOM
mucoásă s. f., g.-d. art. mucoásei; pl. mucoáse
mucoasa
MUCÓS, -OÁSĂ, mucoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care are muci la nas, căruia îi curg mucii, plin de muci. ♦ Epitet dat unei persoane tinere obraznice, neserioase sau cu pretenții nepotrivite cu vârsta; țângău. 2. (Despre membranele unor organe) Care produce mucus. 3. (Despre secreții organice) Care are aspect cleios, gelatinos. – Muc + suf. -os. DOOM
mucós adj. m., s. m. pl. mucóși; adj. f., s. f. mucoásă, pl. mucoáse
mucoase
MUCOÁSĂ, mucoase, s. f. (Anat.) Membrană care căptușește organele cavitare și canalele ce se deschid la exterior sau în altă cavitate. – Din fr. muqueux, -euse, lat. mucosus. DOOM
mucoásă s. f., g.-d. art. mucoásei; pl. mucoáse
mucoase
MUCÓS, -OÁSĂ, mucoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care are muci la nas, căruia îi curg mucii, plin de muci. ♦ Epitet dat unei persoane tinere obraznice, neserioase sau cu pretenții nepotrivite cu vârsta; țângău. 2. (Despre membranele unor organe) Care produce mucus. 3. (Despre secreții organice) Care are aspect cleios, gelatinos. – Muc + suf. -os. DOOM
mucós adj. m., s. m. pl. mucóși; adj. f., s. f. mucoásă, pl. mucoáse
mucoasei
MUCOÁSĂ, mucoase, s. f. (Anat.) Membrană care căptușește organele cavitare și canalele ce se deschid la exterior sau în altă cavitate. – Din fr. muqueux, -euse, lat. mucosus. DOOM
mucoásă s. f., g.-d. art. mucoásei; pl. mucoáse
mucoasei
MUCÓS, -OÁSĂ, mucoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care are muci la nas, căruia îi curg mucii, plin de muci. ♦ Epitet dat unei persoane tinere obraznice, neserioase sau cu pretenții nepotrivite cu vârsta; țângău. 2. (Despre membranele unor organe) Care produce mucus. 3. (Despre secreții organice) Care are aspect cleios, gelatinos. – Muc + suf. -os. DOOM
mucós adj. m., s. m. pl. mucóși; adj. f., s. f. mucoásă, pl. mucoáse
mucoasele
MUCOÁSĂ, mucoase, s. f. (Anat.) Membrană care căptușește organele cavitare și canalele ce se deschid la exterior sau în altă cavitate. – Din fr. muqueux, -euse, lat. mucosus. DOOM
mucoásă s. f., g.-d. art. mucoásei; pl. mucoáse
mucoasele
MUCÓS, -OÁSĂ, mucoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care are muci la nas, căruia îi curg mucii, plin de muci. ♦ Epitet dat unei persoane tinere obraznice, neserioase sau cu pretenții nepotrivite cu vârsta; țângău. 2. (Despre membranele unor organe) Care produce mucus. 3. (Despre secreții organice) Care are aspect cleios, gelatinos. – Muc + suf. -os. DOOM
mucós adj. m., s. m. pl. mucóși; adj. f., s. f. mucoásă, pl. mucoáse
mucoaselor
MUCOÁSĂ, mucoase, s. f. (Anat.) Membrană care căptușește organele cavitare și canalele ce se deschid la exterior sau în altă cavitate. – Din fr. muqueux, -euse, lat. mucosus. DOOM
mucoásă s. f., g.-d. art. mucoásei; pl. mucoáse
mucoaselor
MUCÓS, -OÁSĂ, mucoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care are muci la nas, căruia îi curg mucii, plin de muci. ♦ Epitet dat unei persoane tinere obraznice, neserioase sau cu pretenții nepotrivite cu vârsta; țângău. 2. (Despre membranele unor organe) Care produce mucus. 3. (Despre secreții organice) Care are aspect cleios, gelatinos. – Muc + suf. -os. DOOM
mucós adj. m., s. m. pl. mucóși; adj. f., s. f. mucoásă, pl. mucoáse
mucoid
MUCOÍD, -Ă adj. Care seamănă cu mucina. [Pron. -co-id. / < fr. mucoïde].
mucoida
MUCOÍD, -Ă adj. Care seamănă cu mucina. [Pron. -co-id. / < fr. mucoïde].
mucoide
MUCOÍD, -Ă adj. Care seamănă cu mucina. [Pron. -co-id. / < fr. mucoïde].
mucoidei
MUCOÍD, -Ă adj. Care seamănă cu mucina. [Pron. -co-id. / < fr. mucoïde].
mucoidele
MUCOÍD, -Ă adj. Care seamănă cu mucina. [Pron. -co-id. / < fr. mucoïde].
mucoidelor
MUCOÍD, -Ă adj. Care seamănă cu mucina. [Pron. -co-id. / < fr. mucoïde].
mucoidul
MUCOÍD, -Ă adj. Care seamănă cu mucina. [Pron. -co-id. / < fr. mucoïde].
mucoidului
MUCOÍD, -Ă adj. Care seamănă cu mucina. [Pron. -co-id. / < fr. mucoïde].
mucoitina
MUCOITÍNĂ, mucoitine, s. f. Component al mucinei, obținut prin hidroliza acesteia. [Pr.: -co-i-] – Din fr. mucoïtine. DOOM
mucoitínă (-co-i-) s. f., g.-d. art. mucoitínei; pl. mucoitíne
mucoitine
MUCOITÍNĂ, mucoitine, s. f. Component al mucinei, obținut prin hidroliza acesteia. [Pr.: -co-i-] – Din fr. mucoïtine. DOOM
mucoitínă (-co-i-) s. f., g.-d. art. mucoitínei; pl. mucoitíne
mucoitinei
MUCOITÍNĂ, mucoitine, s. f. Component al mucinei, obținut prin hidroliza acesteia. [Pr.: -co-i-] – Din fr. mucoïtine. DOOM
mucoitínă (-co-i-) s. f., g.-d. art. mucoitínei; pl. mucoitíne
mucoitinele
MUCOITÍNĂ, mucoitine, s. f. Component al mucinei, obținut prin hidroliza acesteia. [Pr.: -co-i-] – Din fr. mucoïtine. DOOM
mucoitínă (-co-i-) s. f., g.-d. art. mucoitínei; pl. mucoitíne
mucoitinelor
MUCOITÍNĂ, mucoitine, s. f. Component al mucinei, obținut prin hidroliza acesteia. [Pr.: -co-i-] – Din fr. mucoïtine. DOOM
mucoitínă (-co-i-) s. f., g.-d. art. mucoitínei; pl. mucoitíne
mucoizi
MUCOÍD, -Ă adj. Care seamănă cu mucina. [Pron. -co-id. / < fr. mucoïde].
mucoizii
MUCOÍD, -Ă adj. Care seamănă cu mucina. [Pron. -co-id. / < fr. mucoïde].
mucoizilor
MUCOÍD, -Ă adj. Care seamănă cu mucina. [Pron. -co-id. / < fr. mucoïde].
mucopolizaharida
MUCOPOLIZAHARÍDĂ, mucopolizaharide, s. f. Substanță alcătuită din polizaharide și proteine, care se găsește în organismul animalelor, ca parte constitutivă a cartilajelor. – Din fr. mucopolysaccharide. DOOM
mucopolizaharídă s. f., g.-d. art. mucopolizaharídei; pl. mucopolizaharíde
mucopolizaharide
MUCOPOLIZAHARÍDĂ, mucopolizaharide, s. f. Substanță alcătuită din polizaharide și proteine, care se găsește în organismul animalelor, ca parte constitutivă a cartilajelor. – Din fr. mucopolysaccharide. DOOM
mucopolizaharídă s. f., g.-d. art. mucopolizaharídei; pl. mucopolizaharíde
mucopolizaharidei
MUCOPOLIZAHARÍDĂ, mucopolizaharide, s. f. Substanță alcătuită din polizaharide și proteine, care se găsește în organismul animalelor, ca parte constitutivă a cartilajelor. – Din fr. mucopolysaccharide. DOOM
mucopolizaharídă s. f., g.-d. art. mucopolizaharídei; pl. mucopolizaharíde
mucopolizaharidele
MUCOPOLIZAHARÍDĂ, mucopolizaharide, s. f. Substanță alcătuită din polizaharide și proteine, care se găsește în organismul animalelor, ca parte constitutivă a cartilajelor. – Din fr. mucopolysaccharide. DOOM
mucopolizaharídă s. f., g.-d. art. mucopolizaharídei; pl. mucopolizaharíde
mucopolizaharidelor
MUCOPOLIZAHARÍDĂ, mucopolizaharide, s. f. Substanță alcătuită din polizaharide și proteine, care se găsește în organismul animalelor, ca parte constitutivă a cartilajelor. – Din fr. mucopolysaccharide. DOOM
mucopolizaharídă s. f., g.-d. art. mucopolizaharídei; pl. mucopolizaharíde
mucoproteida
MUCOPROTEÍDĂ, mucoproteide, s. f. Materie mucoasă care se găsește în secrețiile glandelor din corpul animalelor. – Din fr. mucoprotéide. DOOM
mucoproteídă (-co-pro-) s. f., g.-d. art. mucoproteídei; pl. mucoproteíde
mucoproteide
MUCOPROTEÍDĂ, mucoproteide, s. f. Materie mucoasă care se găsește în secrețiile glandelor din corpul animalelor. – Din fr. mucoprotéide. DOOM
mucoproteídă (-co-pro-) s. f., g.-d. art. mucoproteídei; pl. mucoproteíde
mucoproteidei
MUCOPROTEÍDĂ, mucoproteide, s. f. Materie mucoasă care se găsește în secrețiile glandelor din corpul animalelor. – Din fr. mucoprotéide. DOOM
mucoproteídă (-co-pro-) s. f., g.-d. art. mucoproteídei; pl. mucoproteíde
mucoproteidele
MUCOPROTEÍDĂ, mucoproteide, s. f. Materie mucoasă care se găsește în secrețiile glandelor din corpul animalelor. – Din fr. mucoprotéide. DOOM
mucoproteídă (-co-pro-) s. f., g.-d. art. mucoproteídei; pl. mucoproteíde
mucoproteidelor
MUCOPROTEÍDĂ, mucoproteide, s. f. Materie mucoasă care se găsește în secrețiile glandelor din corpul animalelor. – Din fr. mucoprotéide. DOOM
mucoproteídă (-co-pro-) s. f., g.-d. art. mucoproteídei; pl. mucoproteíde
mucor
MÚCOR s. m. Gen de ciuperci din familia mucoraceelor.
mucoracee
MUCORACÉE s. f. Familie de ciuperci microscopice care apar ca o pîslă filamentoasă și au o acțiune de fermentație foarte puternică. DOOM
mucoracée s. f., art. mucoracéea, g.-d. art. mucoracéei; pl. mucoracée
mucoraceea
MUCORACÉE s. f. Familie de ciuperci microscopice care apar ca o pîslă filamentoasă și au o acțiune de fermentație foarte puternică. DOOM
mucoracée s. f., art. mucoracéea, g.-d. art. mucoracéei; pl. mucoracée
mucoraceei
MUCORACÉE s. f. Familie de ciuperci microscopice care apar ca o pîslă filamentoasă și au o acțiune de fermentație foarte puternică. DOOM
mucoracée s. f., art. mucoracéea, g.-d. art. mucoracéei; pl. mucoracée
mucoraceele
MUCORACÉE s. f. Familie de ciuperci microscopice care apar ca o pîslă filamentoasă și au o acțiune de fermentație foarte puternică. DOOM
mucoracée s. f., art. mucoracéea, g.-d. art. mucoracéei; pl. mucoracée
mucoraceelor
MUCORACÉE s. f. Familie de ciuperci microscopice care apar ca o pîslă filamentoasă și au o acțiune de fermentație foarte puternică. DOOM
mucoracée s. f., art. mucoracéea, g.-d. art. mucoracéei; pl. mucoracée
mucos
MUCÓS, -OÁSĂ, mucoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care are muci la nas, căruia îi curg mucii, plin de muci. ♦ Epitet dat unei persoane tinere obraznice, neserioase sau cu pretenții nepotrivite cu vârsta; țângău. 2. (Despre membranele unor organe) Care produce mucus. 3. (Despre secreții organice) Care are aspect cleios, gelatinos. – Muc + suf. -os. DOOM
mucós adj. m., s. m. pl. mucóși; adj. f., s. f. mucoásă, pl. mucoáse
mucosul
MUCÓS, -OÁSĂ, mucoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care are muci la nas, căruia îi curg mucii, plin de muci. ♦ Epitet dat unei persoane tinere obraznice, neserioase sau cu pretenții nepotrivite cu vârsta; țângău. 2. (Despre membranele unor organe) Care produce mucus. 3. (Despre secreții organice) Care are aspect cleios, gelatinos. – Muc + suf. -os. DOOM
mucós adj. m., s. m. pl. mucóși; adj. f., s. f. mucoásă, pl. mucoáse
mucosului
MUCÓS, -OÁSĂ, mucoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care are muci la nas, căruia îi curg mucii, plin de muci. ♦ Epitet dat unei persoane tinere obraznice, neserioase sau cu pretenții nepotrivite cu vârsta; țângău. 2. (Despre membranele unor organe) Care produce mucus. 3. (Despre secreții organice) Care are aspect cleios, gelatinos. – Muc + suf. -os. DOOM
mucós adj. m., s. m. pl. mucóși; adj. f., s. f. mucoásă, pl. mucoáse
mucozitate
MUCOZITÁTE, mucozități, s. f. Cantitate mare de mucus. ♦ Lichid vâscos pe care îl conțin unele plante. – Din fr. mucosité, it. mucosità. DOOM
mucozitáte s. f., g.-d. art. mucozitắții; pl. mucozitắți
mucozitatea
MUCOZITÁTE, mucozități, s. f. Cantitate mare de mucus. ♦ Lichid vâscos pe care îl conțin unele plante. – Din fr. mucosité, it. mucosità. DOOM
mucozitáte s. f., g.-d. art. mucozitắții; pl. mucozitắți
mucozități
MUCOZITÁTE, mucozități, s. f. Cantitate mare de mucus. ♦ Lichid vâscos pe care îl conțin unele plante. – Din fr. mucosité, it. mucosità. DOOM
mucozitáte s. f., g.-d. art. mucozitắții; pl. mucozitắți
mucozității
MUCOZITÁTE, mucozități, s. f. Cantitate mare de mucus. ♦ Lichid vâscos pe care îl conțin unele plante. – Din fr. mucosité, it. mucosità. DOOM
mucozitáte s. f., g.-d. art. mucozitắții; pl. mucozitắți
mucozitățile
MUCOZITÁTE, mucozități, s. f. Cantitate mare de mucus. ♦ Lichid vâscos pe care îl conțin unele plante. – Din fr. mucosité, it. mucosità. DOOM
mucozitáte s. f., g.-d. art. mucozitắții; pl. mucozitắți
mucozităților
MUCOZITÁTE, mucozități, s. f. Cantitate mare de mucus. ♦ Lichid vâscos pe care îl conțin unele plante. – Din fr. mucosité, it. mucosità. DOOM
mucozitáte s. f., g.-d. art. mucozitắții; pl. mucozitắți
mucoși
MUCÓS, -OÁSĂ, mucoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care are muci la nas, căruia îi curg mucii, plin de muci. ♦ Epitet dat unei persoane tinere obraznice, neserioase sau cu pretenții nepotrivite cu vârsta; țângău. 2. (Despre membranele unor organe) Care produce mucus. 3. (Despre secreții organice) Care are aspect cleios, gelatinos. – Muc + suf. -os. DOOM
mucós adj. m., s. m. pl. mucóși; adj. f., s. f. mucoásă, pl. mucoáse
mucoșii
MUCÓS, -OÁSĂ, mucoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care are muci la nas, căruia îi curg mucii, plin de muci. ♦ Epitet dat unei persoane tinere obraznice, neserioase sau cu pretenții nepotrivite cu vârsta; țângău. 2. (Despre membranele unor organe) Care produce mucus. 3. (Despre secreții organice) Care are aspect cleios, gelatinos. – Muc + suf. -os. DOOM
mucós adj. m., s. m. pl. mucóși; adj. f., s. f. mucoásă, pl. mucoáse
mucoșilor
MUCÓS, -OÁSĂ, mucoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat) Care are muci la nas, căruia îi curg mucii, plin de muci. ♦ Epitet dat unei persoane tinere obraznice, neserioase sau cu pretenții nepotrivite cu vârsta; țângău. 2. (Despre membranele unor organe) Care produce mucus. 3. (Despre secreții organice) Care are aspect cleios, gelatinos. – Muc + suf. -os. DOOM
mucós adj. m., s. m. pl. mucóși; adj. f., s. f. mucoásă, pl. mucoáse
mucron
MUCRÓN s.n. (Biol.) Vârf mic ascuțit cu care se termină unele organe ale plantelor. [< fr. mucron, cf. lat. mucro].
mucronat
MUCRONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre anumite organe) Prevăzut cu mucron. [Cf. fr. mucroné, lat. mucronatus]. DOOM
mucronát (mu-cro-) adj. m., pl. mucronáți; f. mucronátă, pl. mucronáte
mucronata
MUCRONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre anumite organe) Prevăzut cu mucron. [Cf. fr. mucroné, lat. mucronatus]. DOOM
mucronát (mu-cro-) adj. m., pl. mucronáți; f. mucronátă, pl. mucronáte
mucronate
MUCRONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre anumite organe) Prevăzut cu mucron. [Cf. fr. mucroné, lat. mucronatus]. DOOM
mucronát (mu-cro-) adj. m., pl. mucronáți; f. mucronátă, pl. mucronáte
mucronatei
MUCRONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre anumite organe) Prevăzut cu mucron. [Cf. fr. mucroné, lat. mucronatus]. DOOM
mucronát (mu-cro-) adj. m., pl. mucronáți; f. mucronátă, pl. mucronáte
mucronatele
MUCRONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre anumite organe) Prevăzut cu mucron. [Cf. fr. mucroné, lat. mucronatus]. DOOM
mucronát (mu-cro-) adj. m., pl. mucronáți; f. mucronátă, pl. mucronáte
mucronatelor
MUCRONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre anumite organe) Prevăzut cu mucron. [Cf. fr. mucroné, lat. mucronatus]. DOOM
mucronát (mu-cro-) adj. m., pl. mucronáți; f. mucronátă, pl. mucronáte
mucronatul
MUCRONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre anumite organe) Prevăzut cu mucron. [Cf. fr. mucroné, lat. mucronatus]. DOOM
mucronát (mu-cro-) adj. m., pl. mucronáți; f. mucronátă, pl. mucronáte
mucronatului
MUCRONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre anumite organe) Prevăzut cu mucron. [Cf. fr. mucroné, lat. mucronatus]. DOOM
mucronát (mu-cro-) adj. m., pl. mucronáți; f. mucronátă, pl. mucronáte
mucronați
MUCRONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre anumite organe) Prevăzut cu mucron. [Cf. fr. mucroné, lat. mucronatus]. DOOM
mucronát (mu-cro-) adj. m., pl. mucronáți; f. mucronátă, pl. mucronáte
mucronații
MUCRONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre anumite organe) Prevăzut cu mucron. [Cf. fr. mucroné, lat. mucronatus]. DOOM
mucronát (mu-cro-) adj. m., pl. mucronáți; f. mucronátă, pl. mucronáte
mucronaților
MUCRONÁT, -Ă adj. (Bot.; despre anumite organe) Prevăzut cu mucron. [Cf. fr. mucroné, lat. mucronatus]. DOOM
mucronát (mu-cro-) adj. m., pl. mucronáți; f. mucronátă, pl. mucronáte
mucronul
MUCRÓN s.n. (Biol.) Vârf mic ascuțit cu care se termină unele organe ale plantelor. [< fr. mucron, cf. lat. mucro].
mucronului
MUCRÓN s.n. (Biol.) Vârf mic ascuțit cu care se termină unele organe ale plantelor. [< fr. mucron, cf. lat. mucro].
mucul
MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci). DOOM
muc2 (rest de țigară/lumânare) s. n., pl. múcuri
mucul
MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci).
muculeț
MUCULÉȚ, (1) muculeți, s. m., (2) muculețe, s. n. 1. S. m. (Rar) Diminutiv al lui muc; mucușor. 2. Rest de țigară, de lumânare; mucușor. – Muc + suf. -uleț. DOOM
muculéț2 (rest de țigară / lumânare)^ (rar) s. n., pl. muculéțe
muculeț
MUCULÉȚ, (1) muculeți, s. m., (2) muculețe, s. n. 1. S. m. (Rar) Diminutiv al lui muc; mucușor. 2. Rest de țigară, de lumânare; mucușor. – Muc + suf. -uleț.
muculețe
MUCULÉȚ, (1) muculeți, s. m., (2) muculețe, s. n. 1. S. m. (Rar) Diminutiv al lui muc; mucușor. 2. Rest de țigară, de lumânare; mucușor. – Muc + suf. -uleț.
muculețele
MUCULÉȚ, (1) muculeți, s. m., (2) muculețe, s. n. 1. S. m. (Rar) Diminutiv al lui muc; mucușor. 2. Rest de țigară, de lumânare; mucușor. – Muc + suf. -uleț.
muculețelor
MUCULÉȚ, (1) muculeți, s. m., (2) muculețe, s. n. 1. S. m. (Rar) Diminutiv al lui muc; mucușor. 2. Rest de țigară, de lumânare; mucușor. – Muc + suf. -uleț.
muculeți
MUCULÉȚ, (1) muculeți, s. m., (2) muculețe, s. n. 1. S. m. (Rar) Diminutiv al lui muc; mucușor. 2. Rest de țigară, de lumânare; mucușor. – Muc + suf. -uleț. DOOM
muculéț2 (rest de țigară / lumânare)^ (rar) s. n., pl. muculéțe
muculeții
MUCULÉȚ, (1) muculeți, s. m., (2) muculețe, s. n. 1. S. m. (Rar) Diminutiv al lui muc; mucușor. 2. Rest de țigară, de lumânare; mucușor. – Muc + suf. -uleț. DOOM
muculéț2 (rest de țigară / lumânare)^ (rar) s. n., pl. muculéțe
muculeților
MUCULÉȚ, (1) muculeți, s. m., (2) muculețe, s. n. 1. S. m. (Rar) Diminutiv al lui muc; mucușor. 2. Rest de țigară, de lumânare; mucușor. – Muc + suf. -uleț. DOOM
muculéț2 (rest de țigară / lumânare)^ (rar) s. n., pl. muculéțe
muculețul
MUCULÉȚ, (1) muculeți, s. m., (2) muculețe, s. n. 1. S. m. (Rar) Diminutiv al lui muc; mucușor. 2. Rest de țigară, de lumânare; mucușor. – Muc + suf. -uleț. DOOM
muculéț2 (rest de țigară / lumânare)^ (rar) s. n., pl. muculéțe
muculețul
MUCULÉȚ, (1) muculeți, s. m., (2) muculețe, s. n. 1. S. m. (Rar) Diminutiv al lui muc; mucușor. 2. Rest de țigară, de lumânare; mucușor. – Muc + suf. -uleț.
muculețului
MUCULÉȚ, (1) muculeți, s. m., (2) muculețe, s. n. 1. S. m. (Rar) Diminutiv al lui muc; mucușor. 2. Rest de țigară, de lumânare; mucușor. – Muc + suf. -uleț. DOOM
muculéț2 (rest de țigară / lumânare)^ (rar) s. n., pl. muculéțe
muculețului
MUCULÉȚ, (1) muculeți, s. m., (2) muculețe, s. n. 1. S. m. (Rar) Diminutiv al lui muc; mucușor. 2. Rest de țigară, de lumânare; mucușor. – Muc + suf. -uleț.
mucului
MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci). DOOM
muc2 (rest de țigară/lumânare) s. n., pl. múcuri
mucului
MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci).
mucuri
MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci).
mucurile
MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci).
mucurilor
MUC, (I) mucuri, s. n., (II) muci, s. m. I. S. n. 1. Vârf (înnegrit prin ardere) al unui fitil de lampă, de lumânare, de candelă; p. gener. fitilul întreg. 2. Bucățică rămasă dintr-o lumânare aproape consumată sau dintr-o țigară fumată. II. S. m. (Mai ales la pl.) Secreție (vâscoasă) produsă de glandele nazale și eliminată prin nări. ◊ Expr. (Fam.) A-i pica mucul (sau mucii) undeva (sau la cineva), se spune despre cineva care merge prea des undeva. A-i pica mucul (sau mucii) după cineva = a fi foarte îndrăgostit de cineva. Nu dai nici mucii pe el, se spune despre o persoană lipsită de orice valoare. – Refăcut din pl. muci (< lat. mucci).
mucus
MÚCUS s. n. Secreție produsă de celulele mucoase ale unor glande. – Din lat., fr. mucus. DOOM
múcus s. n.
mucusul
MÚCUS s. n. Secreție produsă de celulele mucoase ale unor glande. – Din lat., fr. mucus. DOOM
múcus s. n.
mucusului
MÚCUS s. n. Secreție produsă de celulele mucoase ale unor glande. – Din lat., fr. mucus. DOOM
múcus s. n.
mucusuri
MÚCUS s. n. Secreție produsă de celulele mucoase ale unor glande. – Din lat., fr. mucus. DOOM
múcus s. n.
mucusurile
MÚCUS s. n. Secreție produsă de celulele mucoase ale unor glande. – Din lat., fr. mucus. DOOM
múcus s. n.
mucusurilor
MÚCUS s. n. Secreție produsă de celulele mucoase ale unor glande. – Din lat., fr. mucus. DOOM
múcus s. n.
mucușoare
MUCUȘÓR, (1) mucușori, s. m., (2) mucușoare, s. n. 1. (Rar) Muculeț (1). 2. Muculeț (2). – Muc + suf. -ușor.
mucușoarele
MUCUȘÓR, (1) mucușori, s. m., (2) mucușoare, s. n. 1. (Rar) Muculeț (1). 2. Muculeț (2). – Muc + suf. -ușor.
mucușoarelor
MUCUȘÓR, (1) mucușori, s. m., (2) mucușoare, s. n. 1. (Rar) Muculeț (1). 2. Muculeț (2). – Muc + suf. -ușor.
mucușor
MUCUȘÓR, (1) mucușori, s. m., (2) mucușoare, s. n. 1. (Rar) Muculeț (1). 2. Muculeț (2). – Muc + suf. -ușor. DOOM
mucușór2 (rest de țigară / lumânare)^ (rar) s. n., pl. mucușoáre
mucușor
MUCUȘÓR, (1) mucușori, s. m., (2) mucușoare, s. n. 1. (Rar) Muculeț (1). 2. Muculeț (2). – Muc + suf. -ușor.
mucușori
MUCUȘÓR, (1) mucușori, s. m., (2) mucușoare, s. n. 1. (Rar) Muculeț (1). 2. Muculeț (2). – Muc + suf. -ușor. DOOM
mucușór2 (rest de țigară / lumânare)^ (rar) s. n., pl. mucușoáre
mucușorii
MUCUȘÓR, (1) mucușori, s. m., (2) mucușoare, s. n. 1. (Rar) Muculeț (1). 2. Muculeț (2). – Muc + suf. -ușor. DOOM
mucușór2 (rest de țigară / lumânare)^ (rar) s. n., pl. mucușoáre
mucușorilor
MUCUȘÓR, (1) mucușori, s. m., (2) mucușoare, s. n. 1. (Rar) Muculeț (1). 2. Muculeț (2). – Muc + suf. -ușor. DOOM
mucușór2 (rest de țigară / lumânare)^ (rar) s. n., pl. mucușoáre
mucușorul
MUCUȘÓR, (1) mucușori, s. m., (2) mucușoare, s. n. 1. (Rar) Muculeț (1). 2. Muculeț (2). – Muc + suf. -ușor. DOOM
mucușór2 (rest de țigară / lumânare)^ (rar) s. n., pl. mucușoáre
mucușorul
MUCUȘÓR, (1) mucușori, s. m., (2) mucușoare, s. n. 1. (Rar) Muculeț (1). 2. Muculeț (2). – Muc + suf. -ușor.
mucușorului
MUCUȘÓR, (1) mucușori, s. m., (2) mucușoare, s. n. 1. (Rar) Muculeț (1). 2. Muculeț (2). – Muc + suf. -ușor. DOOM
mucușór2 (rest de țigară / lumânare)^ (rar) s. n., pl. mucușoáre
mucușorului
MUCUȘÓR, (1) mucușori, s. m., (2) mucușoare, s. n. 1. (Rar) Muculeț (1). 2. Muculeț (2). – Muc + suf. -ușor.
mucărea
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucăreai
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucăream
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucărească
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucăreau
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucăreați
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucăresc
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucărește
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucărești
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucări
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucării
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucărim
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucărind
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucărire
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucărire
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări.
mucăriră
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucărirăm
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucărirăți
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucărise
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucărisem
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucăriseră
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucăriserăm
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucăriserăți
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucăriseși
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucăriseți
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucărit
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucărit
MUCĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a mucări. – V. mucări. DOOM
mucărít (reg.) s. n.
mucărita
MUCĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a mucări. – V. mucări. DOOM
mucărít (reg.) s. n.
mucărite
MUCĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a mucări. – V. mucări. DOOM
mucărít (reg.) s. n.
mucăritei
MUCĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a mucări. – V. mucări. DOOM
mucărít (reg.) s. n.
mucăritele
MUCĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a mucări. – V. mucări. DOOM
mucărít (reg.) s. n.
mucăritelor
MUCĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a mucări. – V. mucări. DOOM
mucărít (reg.) s. n.
mucăritul
MUCĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a mucări. – V. mucări. DOOM
mucărít (reg.) s. n.
mucăritului
MUCĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a mucări. – V. mucări. DOOM
mucărít (reg.) s. n.
mucăriși
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucăriți
MUCĂRÍ, mucăresc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A reteza mucul unei lumânări care fumegă. 2. A reteza vârful unor tulpini, al unor inflorescențe. – Muc + suf. -ări. DOOM
mucărí2 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mucărésc, imperf. 3 sg. mucăreá; conj. prez. 3 să mucăreáscă
mucăriți
MUCĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a mucări. – V. mucări. DOOM
mucărít (reg.) s. n.
mucăriții
MUCĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a mucări. – V. mucări. DOOM
mucărít (reg.) s. n.
mucăriților
MUCĂRÍT s. n. (Reg.) Faptul de a mucări. – V. mucări. DOOM
mucărít (reg.) s. n.
mudarimos
mudarimos s. (țig.) crimă.
mudejar
MUDEJÁR, -Ă, mudejari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Castilia) Musulman care și-a păstrat religia sub dominația creștină. 2. Adj. (În sintagma) Arta mudejară = artă musulmană, dezvoltată în Spania, după Reconquista, adaptată și integrată artei occidentale. [Pr.: mudehar] – Din fr. mudéjar, sp. mudéjar. DOOM
!mudejár (hisp.) [j pron. h] adj. m., s. m., pl. mudejári; adj. f., s. f. mudejáră, pl. mudejáre
mudejar
MUDEJÁR, -Ă, mudejari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Castilia) Musulman care și-a păstrat religia sub dominația creștină. 2. Adj. (În sintagma) Arta mudejară = artă musulmană, dezvoltată în Spania, după Reconquista, adaptată și integrată artei occidentale. [Pr.: mudehar] – Din fr. mudéjar, sp. mudéjar. DOOM
!mudejár (hisp.) [j pron. h] adj. m., s. m., pl. mudejári; adj. f., s. f. mudejáră, pl. mudejáre
mudejara
MUDEJÁR, -Ă, mudejari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Castilia) Musulman care și-a păstrat religia sub dominația creștină. 2. Adj. (În sintagma) Arta mudejară = artă musulmană, dezvoltată în Spania, după Reconquista, adaptată și integrată artei occidentale. [Pr.: mudehar] – Din fr. mudéjar, sp. mudéjar. DOOM
!mudejár (hisp.) [j pron. h] adj. m., s. m., pl. mudejári; adj. f., s. f. mudejáră, pl. mudejáre
mudejare
MUDEJÁR, -Ă, mudejari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Castilia) Musulman care și-a păstrat religia sub dominația creștină. 2. Adj. (În sintagma) Arta mudejară = artă musulmană, dezvoltată în Spania, după Reconquista, adaptată și integrată artei occidentale. [Pr.: mudehar] – Din fr. mudéjar, sp. mudéjar. DOOM
!mudejár (hisp.) [j pron. h] adj. m., s. m., pl. mudejári; adj. f., s. f. mudejáră, pl. mudejáre
mudejarei
MUDEJÁR, -Ă, mudejari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Castilia) Musulman care și-a păstrat religia sub dominația creștină. 2. Adj. (În sintagma) Arta mudejară = artă musulmană, dezvoltată în Spania, după Reconquista, adaptată și integrată artei occidentale. [Pr.: mudehar] – Din fr. mudéjar, sp. mudéjar. DOOM
!mudejár (hisp.) [j pron. h] adj. m., s. m., pl. mudejári; adj. f., s. f. mudejáră, pl. mudejáre
mudejarele
MUDEJÁR, -Ă, mudejari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Castilia) Musulman care și-a păstrat religia sub dominația creștină. 2. Adj. (În sintagma) Arta mudejară = artă musulmană, dezvoltată în Spania, după Reconquista, adaptată și integrată artei occidentale. [Pr.: mudehar] – Din fr. mudéjar, sp. mudéjar. DOOM
!mudejár (hisp.) [j pron. h] adj. m., s. m., pl. mudejári; adj. f., s. f. mudejáră, pl. mudejáre
mudejarelor
MUDEJÁR, -Ă, mudejari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Castilia) Musulman care și-a păstrat religia sub dominația creștină. 2. Adj. (În sintagma) Arta mudejară = artă musulmană, dezvoltată în Spania, după Reconquista, adaptată și integrată artei occidentale. [Pr.: mudehar] – Din fr. mudéjar, sp. mudéjar. DOOM
!mudejár (hisp.) [j pron. h] adj. m., s. m., pl. mudejári; adj. f., s. f. mudejáră, pl. mudejáre
mudejari
MUDEJÁR, -Ă, mudejari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Castilia) Musulman care și-a păstrat religia sub dominația creștină. 2. Adj. (În sintagma) Arta mudejară = artă musulmană, dezvoltată în Spania, după Reconquista, adaptată și integrată artei occidentale. [Pr.: mudehar] – Din fr. mudéjar, sp. mudéjar. DOOM
!mudejár (hisp.) [j pron. h] adj. m., s. m., pl. mudejári; adj. f., s. f. mudejáră, pl. mudejáre
mudejari
MUDEJÁR, -Ă, mudejari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Castilia) Musulman care și-a păstrat religia sub dominația creștină. 2. Adj. (În sintagma) Arta mudejară = artă musulmană, dezvoltată în Spania, după Reconquista, adaptată și integrată artei occidentale. [Pr.: mudehar] – Din fr. mudéjar, sp. mudéjar. DOOM
!mudejár (hisp.) [j pron. h] adj. m., s. m., pl. mudejári; adj. f., s. f. mudejáră, pl. mudejáre
mudejarii
MUDEJÁR, -Ă, mudejari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Castilia) Musulman care și-a păstrat religia sub dominația creștină. 2. Adj. (În sintagma) Arta mudejară = artă musulmană, dezvoltată în Spania, după Reconquista, adaptată și integrată artei occidentale. [Pr.: mudehar] – Din fr. mudéjar, sp. mudéjar. DOOM
!mudejár (hisp.) [j pron. h] adj. m., s. m., pl. mudejári; adj. f., s. f. mudejáră, pl. mudejáre
mudejarii
MUDEJÁR, -Ă, mudejari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Castilia) Musulman care și-a păstrat religia sub dominația creștină. 2. Adj. (În sintagma) Arta mudejară = artă musulmană, dezvoltată în Spania, după Reconquista, adaptată și integrată artei occidentale. [Pr.: mudehar] – Din fr. mudéjar, sp. mudéjar. DOOM
!mudejár (hisp.) [j pron. h] adj. m., s. m., pl. mudejári; adj. f., s. f. mudejáră, pl. mudejáre
mudejarilor
MUDEJÁR, -Ă, mudejari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Castilia) Musulman care și-a păstrat religia sub dominația creștină. 2. Adj. (În sintagma) Arta mudejară = artă musulmană, dezvoltată în Spania, după Reconquista, adaptată și integrată artei occidentale. [Pr.: mudehar] – Din fr. mudéjar, sp. mudéjar. DOOM
!mudejár (hisp.) [j pron. h] adj. m., s. m., pl. mudejári; adj. f., s. f. mudejáră, pl. mudejáre
mudejarilor
MUDEJÁR, -Ă, mudejari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Castilia) Musulman care și-a păstrat religia sub dominația creștină. 2. Adj. (În sintagma) Arta mudejară = artă musulmană, dezvoltată în Spania, după Reconquista, adaptată și integrată artei occidentale. [Pr.: mudehar] – Din fr. mudéjar, sp. mudéjar. DOOM
!mudejár (hisp.) [j pron. h] adj. m., s. m., pl. mudejári; adj. f., s. f. mudejáră, pl. mudejáre
mudejarul
MUDEJÁR, -Ă, mudejari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Castilia) Musulman care și-a păstrat religia sub dominația creștină. 2. Adj. (În sintagma) Arta mudejară = artă musulmană, dezvoltată în Spania, după Reconquista, adaptată și integrată artei occidentale. [Pr.: mudehar] – Din fr. mudéjar, sp. mudéjar. DOOM
!mudejár (hisp.) [j pron. h] adj. m., s. m., pl. mudejári; adj. f., s. f. mudejáră, pl. mudejáre
mudejarul
MUDEJÁR, -Ă, mudejari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Castilia) Musulman care și-a păstrat religia sub dominația creștină. 2. Adj. (În sintagma) Arta mudejară = artă musulmană, dezvoltată în Spania, după Reconquista, adaptată și integrată artei occidentale. [Pr.: mudehar] – Din fr. mudéjar, sp. mudéjar. DOOM
!mudejár (hisp.) [j pron. h] adj. m., s. m., pl. mudejári; adj. f., s. f. mudejáră, pl. mudejáre
mudejarului
MUDEJÁR, -Ă, mudejari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Castilia) Musulman care și-a păstrat religia sub dominația creștină. 2. Adj. (În sintagma) Arta mudejară = artă musulmană, dezvoltată în Spania, după Reconquista, adaptată și integrată artei occidentale. [Pr.: mudehar] – Din fr. mudéjar, sp. mudéjar. DOOM
!mudejár (hisp.) [j pron. h] adj. m., s. m., pl. mudejári; adj. f., s. f. mudejáră, pl. mudejáre
mudejarului
MUDEJÁR, -Ă, mudejari, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (În Castilia) Musulman care și-a păstrat religia sub dominația creștină. 2. Adj. (În sintagma) Arta mudejară = artă musulmană, dezvoltată în Spania, după Reconquista, adaptată și integrată artei occidentale. [Pr.: mudehar] – Din fr. mudéjar, sp. mudéjar. DOOM
!mudejár (hisp.) [j pron. h] adj. m., s. m., pl. mudejári; adj. f., s. f. mudejáră, pl. mudejáre
mudir
MUDÍR, mudiri, s. m. (Înv.) Administrator al unei unități teritoriale. – Din tc. müdir. DOOM
mudír (înv.) s. m., pl. mudíri
mudiri
MUDÍR, mudiri, s. m. (Înv.) Administrator al unei unități teritoriale. – Din tc. müdir. DOOM
mudír (înv.) s. m., pl. mudíri
mudirii
MUDÍR, mudiri, s. m. (Înv.) Administrator al unei unități teritoriale. – Din tc. müdir. DOOM
mudír (înv.) s. m., pl. mudíri
mudirilor
MUDÍR, mudiri, s. m. (Înv.) Administrator al unei unități teritoriale. – Din tc. müdir. DOOM
mudír (înv.) s. m., pl. mudíri
mudirul
MUDÍR, mudiri, s. m. (Înv.) Administrator al unei unități teritoriale. – Din tc. müdir. DOOM
mudír (înv.) s. m., pl. mudíri
mudirului
MUDÍR, mudiri, s. m. (Înv.) Administrator al unei unități teritoriale. – Din tc. müdir. DOOM
mudír (înv.) s. m., pl. mudíri
mudmel
mudmél s. m. – (Olt.) Făină albă fină. – Var. (Mold.) mutmel. Germ. Mudmehl (Scriban).
muezin
MUEZÍN, muezini, s. m. Musulman însărcinat să anunțe din minaret ora fiecăreia dintre cele cinci rugăciuni rituale zilnice. [Pr.: mu-e-] – Din tc. müezzin. DOOM
muezín (mu-e-) s. m., pl. muezíni
muezini
MUEZÍN, muezini, s. m. Musulman însărcinat să anunțe din minaret ora fiecăreia dintre cele cinci rugăciuni rituale zilnice. [Pr.: mu-e-] – Din tc. müezzin. DOOM
muezín (mu-e-) s. m., pl. muezíni
muezinii
MUEZÍN, muezini, s. m. Musulman însărcinat să anunțe din minaret ora fiecăreia dintre cele cinci rugăciuni rituale zilnice. [Pr.: mu-e-] – Din tc. müezzin. DOOM
muezín (mu-e-) s. m., pl. muezíni
muezinilor
MUEZÍN, muezini, s. m. Musulman însărcinat să anunțe din minaret ora fiecăreia dintre cele cinci rugăciuni rituale zilnice. [Pr.: mu-e-] – Din tc. müezzin. DOOM
muezín (mu-e-) s. m., pl. muezíni
muezinul
MUEZÍN, muezini, s. m. Musulman însărcinat să anunțe din minaret ora fiecăreia dintre cele cinci rugăciuni rituale zilnice. [Pr.: mu-e-] – Din tc. müezzin. DOOM
muezín (mu-e-) s. m., pl. muezíni
muezinului
MUEZÍN, muezini, s. m. Musulman însărcinat să anunțe din minaret ora fiecăreia dintre cele cinci rugăciuni rituale zilnice. [Pr.: mu-e-] – Din tc. müezzin. DOOM
muezín (mu-e-) s. m., pl. muezíni
mufa
MÚFĂ, mufe, s. f. (Tehn.) 1. Cilindru de metal care servește la îmbinarea sau la ramificarea conductelor, a cablurilor etc.; manșon. 2. Partea lărgită de la capătul unui tub care servește la îmbinarea acestuia cu alt tub. – Din germ. Muffe. DOOM
múfă s. f., g.-d. art. múfei; pl. múfe
mufe
MÚFĂ, mufe, s. f. (Tehn.) 1. Cilindru de metal care servește la îmbinarea sau la ramificarea conductelor, a cablurilor etc.; manșon. 2. Partea lărgită de la capătul unui tub care servește la îmbinarea acestuia cu alt tub. – Din germ. Muffe. DOOM
múfă s. f., g.-d. art. múfei; pl. múfe
mufei
MÚFĂ, mufe, s. f. (Tehn.) 1. Cilindru de metal care servește la îmbinarea sau la ramificarea conductelor, a cablurilor etc.; manșon. 2. Partea lărgită de la capătul unui tub care servește la îmbinarea acestuia cu alt tub. – Din germ. Muffe. DOOM
múfă s. f., g.-d. art. múfei; pl. múfe
mufele
MÚFĂ, mufe, s. f. (Tehn.) 1. Cilindru de metal care servește la îmbinarea sau la ramificarea conductelor, a cablurilor etc.; manșon. 2. Partea lărgită de la capătul unui tub care servește la îmbinarea acestuia cu alt tub. – Din germ. Muffe. DOOM
múfă s. f., g.-d. art. múfei; pl. múfe
mufelor
MÚFĂ, mufe, s. f. (Tehn.) 1. Cilindru de metal care servește la îmbinarea sau la ramificarea conductelor, a cablurilor etc.; manșon. 2. Partea lărgită de la capătul unui tub care servește la îmbinarea acestuia cu alt tub. – Din germ. Muffe. DOOM
múfă s. f., g.-d. art. múfei; pl. múfe
mufeta
MUFÉTĂ s.f. Animal carnivor care trăiește în America. [< fr. mouffette].
mufete
MUFÉTĂ s.f. Animal carnivor care trăiește în America. [< fr. mouffette].
mufetei
MUFÉTĂ s.f. Animal carnivor care trăiește în America. [< fr. mouffette].
mufetele
MUFÉTĂ s.f. Animal carnivor care trăiește în America. [< fr. mouffette].
mufetelor
MUFÉTĂ s.f. Animal carnivor care trăiește în America. [< fr. mouffette].
mufla
MÚFLĂ, mufle, s. f. 1. Cameră a unui cuptor industrial sau de laborator, cu pereții refractari, în care materialul supus încălzirii nu vine în contact direct cu combustibilul sau cu gazele de ardere. 2. Dispozitiv construit din mai mulți scripeți, folosit pentru ridicarea greutăților mari. – Din fr. moufle. DOOM
múflă (mu-flă) s. f., g.-d. art. múflei; pl. múfle
mufle
MÚFLĂ, mufle, s. f. 1. Cameră a unui cuptor industrial sau de laborator, cu pereții refractari, în care materialul supus încălzirii nu vine în contact direct cu combustibilul sau cu gazele de ardere. 2. Dispozitiv construit din mai mulți scripeți, folosit pentru ridicarea greutăților mari. – Din fr. moufle. DOOM
múflă (mu-flă) s. f., g.-d. art. múflei; pl. múfle
muflei
MÚFLĂ, mufle, s. f. 1. Cameră a unui cuptor industrial sau de laborator, cu pereții refractari, în care materialul supus încălzirii nu vine în contact direct cu combustibilul sau cu gazele de ardere. 2. Dispozitiv construit din mai mulți scripeți, folosit pentru ridicarea greutăților mari. – Din fr. moufle. DOOM
múflă (mu-flă) s. f., g.-d. art. múflei; pl. múfle
muflele
MÚFLĂ, mufle, s. f. 1. Cameră a unui cuptor industrial sau de laborator, cu pereții refractari, în care materialul supus încălzirii nu vine în contact direct cu combustibilul sau cu gazele de ardere. 2. Dispozitiv construit din mai mulți scripeți, folosit pentru ridicarea greutăților mari. – Din fr. moufle. DOOM
múflă (mu-flă) s. f., g.-d. art. múflei; pl. múfle
muflelor
MÚFLĂ, mufle, s. f. 1. Cameră a unui cuptor industrial sau de laborator, cu pereții refractari, în care materialul supus încălzirii nu vine în contact direct cu combustibilul sau cu gazele de ardere. 2. Dispozitiv construit din mai mulți scripeți, folosit pentru ridicarea greutăților mari. – Din fr. moufle. DOOM
múflă (mu-flă) s. f., g.-d. art. múflei; pl. múfle
muflon
MUFLÓN, mufloni, s. m. (La pl.) Gen de mamifere care cuprinde reprezentanți ai ovinelor sălbatice, cu coarne groase, în spirală (Ovis); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. mouflon. DOOM
muflón (mu-flon) s. m., pl. muflóni
mufloni
MUFLÓN, mufloni, s. m. (La pl.) Gen de mamifere care cuprinde reprezentanți ai ovinelor sălbatice, cu coarne groase, în spirală (Ovis); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. mouflon. DOOM
muflón (mu-flon) s. m., pl. muflóni
muflonii
MUFLÓN, mufloni, s. m. (La pl.) Gen de mamifere care cuprinde reprezentanți ai ovinelor sălbatice, cu coarne groase, în spirală (Ovis); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. mouflon. DOOM
muflón (mu-flon) s. m., pl. muflóni
muflonilor
MUFLÓN, mufloni, s. m. (La pl.) Gen de mamifere care cuprinde reprezentanți ai ovinelor sălbatice, cu coarne groase, în spirală (Ovis); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. mouflon. DOOM
muflón (mu-flon) s. m., pl. muflóni
muflonul
MUFLÓN, mufloni, s. m. (La pl.) Gen de mamifere care cuprinde reprezentanți ai ovinelor sălbatice, cu coarne groase, în spirală (Ovis); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. mouflon. DOOM
muflón (mu-flon) s. m., pl. muflóni
muflonului
MUFLÓN, mufloni, s. m. (La pl.) Gen de mamifere care cuprinde reprezentanți ai ovinelor sălbatice, cu coarne groase, în spirală (Ovis); (și la sg.) animal care face parte din acest gen. – Din fr. mouflon. DOOM
muflón (mu-flon) s. m., pl. muflóni
mufluz
MOFLÚZ, -Ă, mofluzi, -e, s. m. și f., adj. 1. (Înv.) (Om) falit; (om) sărăcit, ruinat; (om) sărac. ◊ Expr. A ieși (sau a rămâne) mofluz = a da faliment. 2. (Om) înșelat, păgubit; p. ext. (om) nemulțumit, dezamăgit, blazat. [Pl. și: mofluji. – Var.: muflúz, -ă s. m. și f., adj.] – Din tc. müflüz. DOOM
!moflúz (înv., fam.) (mo-fluz) adj. m., s. m., pl. moflúzi/moflúji; adj. f., s. f. moflúză, pl. moflúze
mufluză
MOFLÚZ, -Ă, mofluzi, -e, s. m. și f., adj. 1. (Înv.) (Om) falit; (om) sărăcit, ruinat; (om) sărac. ◊ Expr. A ieși (sau a rămâne) mofluz = a da faliment. 2. (Om) înșelat, păgubit; p. ext. (om) nemulțumit, dezamăgit, blazat. [Pl. și: mofluji. – Var.: muflúz, -ă s. m. și f., adj.] – Din tc. müflüz. DOOM
!moflúz (înv., fam.) (mo-fluz) adj. m., s. m., pl. moflúzi/moflúji; adj. f., s. f. moflúză, pl. moflúze
muftii
MUFTÍU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a unei comunități musulmane având competența de a da sfaturi în probleme de respectare a cultului islamic. ◊ Marele muftiu = conducătorul cultului islamic dintr-o țară, având și atribuții judecătorești. – Din tc. müftí. DOOM
muftíu s. m., art. muftíul; pl. muftíi, art. muftíii (-ti-ii)
muftiii
MUFTÍU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a unei comunități musulmane având competența de a da sfaturi în probleme de respectare a cultului islamic. ◊ Marele muftiu = conducătorul cultului islamic dintr-o țară, având și atribuții judecătorești. – Din tc. müftí. DOOM
muftíu s. m., art. muftíul; pl. muftíi, art. muftíii (-ti-ii)
muftiilor
MUFTÍU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a unei comunități musulmane având competența de a da sfaturi în probleme de respectare a cultului islamic. ◊ Marele muftiu = conducătorul cultului islamic dintr-o țară, având și atribuții judecătorești. – Din tc. müftí. DOOM
muftíu s. m., art. muftíul; pl. muftíi, art. muftíii (-ti-ii)
muftiu
MUFTÍU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a unei comunități musulmane având competența de a da sfaturi în probleme de respectare a cultului islamic. ◊ Marele muftiu = conducătorul cultului islamic dintr-o țară, având și atribuții judecătorești. – Din tc. müftí. DOOM
muftíu s. m., art. muftíul; pl. muftíi, art. muftíii (-ti-ii)
muftiul
MUFTÍU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a unei comunități musulmane având competența de a da sfaturi în probleme de respectare a cultului islamic. ◊ Marele muftiu = conducătorul cultului islamic dintr-o țară, având și atribuții judecătorești. – Din tc. müftí. DOOM
muftíu s. m., art. muftíul; pl. muftíi, art. muftíii (-ti-ii)
muftiului
MUFTÍU, muftii, s. m. Căpetenie religioasă a unei comunități musulmane având competența de a da sfaturi în probleme de respectare a cultului islamic. ◊ Marele muftiu = conducătorul cultului islamic dintr-o țară, având și atribuții judecătorești. – Din tc. müftí. DOOM
muftíu s. m., art. muftíul; pl. muftíi, art. muftíii (-ti-ii)
mugea
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugeai
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugeam
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugească
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugeau
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugeați
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugesc
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
muget
MÚGET, mugete, s. n. I. Strigăt prelung, caracteristic, scos de unele animale cornute; răget. II. P. anal. 1. Strigăt puternic, sfâșietor al omului; urlet, răcnet. 2. Șuierat puternic produs de unele mașini, sirene etc. 3. Zgomot puternic produs de vânt, de furtună, de ape etc.; vuiet, vâjâit. – Mugi + suf. -et. DOOM
múget s. n., pl. múgete
mugește
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugești
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mughet
MUGHÉT s.n. (Biol.) Boală a mucoaselor datorită unei ciuperci, care apare mai ales în gură la sugari; (pop.) mărgăritărel. [Scris și muguet. / < fr. muguet].
mugi
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire. DOOM
mugí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mugéște, imperf. 3 sg. mugeá; conj. prez. 3 să mugeáscă
mugi
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugii
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugilid
MUGILÍD, mugilide, s. n. (La pl.) Familie de pești marini care au solzi și pe cap (Mugilidae); (și la sg.) pește din această familie. – Din fr. mugilidés. DOOM
mugilíd s. n., pl. mugilíde
mugilide
MUGILÍD, mugilide, s. n. (La pl.) Familie de pești marini care au solzi și pe cap (Mugilidae); (și la sg.) pește din această familie. – Din fr. mugilidés. DOOM
mugilíd s. n., pl. mugilíde
mugilidele
MUGILÍD, mugilide, s. n. (La pl.) Familie de pești marini care au solzi și pe cap (Mugilidae); (și la sg.) pește din această familie. – Din fr. mugilidés. DOOM
mugilíd s. n., pl. mugilíde
mugilidelor
MUGILÍD, mugilide, s. n. (La pl.) Familie de pești marini care au solzi și pe cap (Mugilidae); (și la sg.) pește din această familie. – Din fr. mugilidés. DOOM
mugilíd s. n., pl. mugilíde
mugilidul
MUGILÍD, mugilide, s. n. (La pl.) Familie de pești marini care au solzi și pe cap (Mugilidae); (și la sg.) pește din această familie. – Din fr. mugilidés. DOOM
mugilíd s. n., pl. mugilíde
mugilidului
MUGILÍD, mugilide, s. n. (La pl.) Familie de pești marini care au solzi și pe cap (Mugilidae); (și la sg.) pește din această familie. – Din fr. mugilidés. DOOM
mugilíd s. n., pl. mugilíde
mugim
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugind
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugind
MUGÍND, -Ă, muginzi, -de, adj. (Rar) Mugitor. – V. mugi. DOOM
mugínd (rar) adj. m., pl. mugínzi; f. mugíndă, pl. mugínde
muginda
MUGÍND, -Ă, muginzi, -de, adj. (Rar) Mugitor. – V. mugi. DOOM
mugínd (rar) adj. m., pl. mugínzi; f. mugíndă, pl. mugínde
muginde
MUGÍND, -Ă, muginzi, -de, adj. (Rar) Mugitor. – V. mugi. DOOM
mugínd (rar) adj. m., pl. mugínzi; f. mugíndă, pl. mugínde
mugindei
MUGÍND, -Ă, muginzi, -de, adj. (Rar) Mugitor. – V. mugi. DOOM
mugínd (rar) adj. m., pl. mugínzi; f. mugíndă, pl. mugínde
mugindele
MUGÍND, -Ă, muginzi, -de, adj. (Rar) Mugitor. – V. mugi. DOOM
mugínd (rar) adj. m., pl. mugínzi; f. mugíndă, pl. mugínde
mugindelor
MUGÍND, -Ă, muginzi, -de, adj. (Rar) Mugitor. – V. mugi. DOOM
mugínd (rar) adj. m., pl. mugínzi; f. mugíndă, pl. mugínde
mugindul
MUGÍND, -Ă, muginzi, -de, adj. (Rar) Mugitor. – V. mugi. DOOM
mugínd (rar) adj. m., pl. mugínzi; f. mugíndă, pl. mugínde
mugindului
MUGÍND, -Ă, muginzi, -de, adj. (Rar) Mugitor. – V. mugi. DOOM
mugínd (rar) adj. m., pl. mugínzi; f. mugíndă, pl. mugínde
muginzi
MUGÍND, -Ă, muginzi, -de, adj. (Rar) Mugitor. – V. mugi. DOOM
mugínd (rar) adj. m., pl. mugínzi; f. mugíndă, pl. mugínde
muginzii
MUGÍND, -Ă, muginzi, -de, adj. (Rar) Mugitor. – V. mugi. DOOM
mugínd (rar) adj. m., pl. mugínzi; f. mugíndă, pl. mugínde
muginzilor
MUGÍND, -Ă, muginzi, -de, adj. (Rar) Mugitor. – V. mugi. DOOM
mugínd (rar) adj. m., pl. mugínzi; f. mugíndă, pl. mugínde
mugire
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugire
MUGÍRE, mugiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a mugi și rezultatul ei. – V. mugi. DOOM
mugíre (rar) s. f., g.-d. art. mugírii; pl. mugíri
mugirea
MUGÍRE, mugiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a mugi și rezultatul ei. – V. mugi. DOOM
mugíre (rar) s. f., g.-d. art. mugírii; pl. mugíri
mugiri
MUGÍRE, mugiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a mugi și rezultatul ei. – V. mugi. DOOM
mugíre (rar) s. f., g.-d. art. mugírii; pl. mugíri
mugirii
MUGÍRE, mugiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a mugi și rezultatul ei. – V. mugi. DOOM
mugíre (rar) s. f., g.-d. art. mugírii; pl. mugíri
mugirile
MUGÍRE, mugiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a mugi și rezultatul ei. – V. mugi. DOOM
mugíre (rar) s. f., g.-d. art. mugírii; pl. mugíri
mugirilor
MUGÍRE, mugiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a mugi și rezultatul ei. – V. mugi. DOOM
mugíre (rar) s. f., g.-d. art. mugírii; pl. mugíri
mugiră
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugirăm
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugirăți
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugise
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugisem
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugiseră
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugiserăm
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugiserăți
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugiseși
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugiseți
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugit
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugit
MUGÍT s. n. (Rar) Muget. – V. mugi. DOOM
mugít (rar) s. n.
mugitoare
MUGITÓR, -OÁRE, mugitori, -oare, adj. 1. (Despre unele animale) Care mugește (I); mugind. 2. P. anal. (Despre ape, furtuni) Care vuiește, care urlă cu putere. – Mugi + suf. -tor. DOOM
mugitór adj. m., pl. mugitóri; f. sg. și pl. mugitoáre
mugitoarea
MUGITÓR, -OÁRE, mugitori, -oare, adj. 1. (Despre unele animale) Care mugește (I); mugind. 2. P. anal. (Despre ape, furtuni) Care vuiește, care urlă cu putere. – Mugi + suf. -tor. DOOM
mugitór adj. m., pl. mugitóri; f. sg. și pl. mugitoáre
mugitoarei
MUGITÓR, -OÁRE, mugitori, -oare, adj. 1. (Despre unele animale) Care mugește (I); mugind. 2. P. anal. (Despre ape, furtuni) Care vuiește, care urlă cu putere. – Mugi + suf. -tor. DOOM
mugitór adj. m., pl. mugitóri; f. sg. și pl. mugitoáre
mugitoarele
MUGITÓR, -OÁRE, mugitori, -oare, adj. 1. (Despre unele animale) Care mugește (I); mugind. 2. P. anal. (Despre ape, furtuni) Care vuiește, care urlă cu putere. – Mugi + suf. -tor. DOOM
mugitór adj. m., pl. mugitóri; f. sg. și pl. mugitoáre
mugitoarelor
MUGITÓR, -OÁRE, mugitori, -oare, adj. 1. (Despre unele animale) Care mugește (I); mugind. 2. P. anal. (Despre ape, furtuni) Care vuiește, care urlă cu putere. – Mugi + suf. -tor. DOOM
mugitór adj. m., pl. mugitóri; f. sg. și pl. mugitoáre
mugitor
MUGITÓR, -OÁRE, mugitori, -oare, adj. 1. (Despre unele animale) Care mugește (I); mugind. 2. P. anal. (Despre ape, furtuni) Care vuiește, care urlă cu putere. – Mugi + suf. -tor. DOOM
mugitór adj. m., pl. mugitóri; f. sg. și pl. mugitoáre
mugitori
MUGITÓR, -OÁRE, mugitori, -oare, adj. 1. (Despre unele animale) Care mugește (I); mugind. 2. P. anal. (Despre ape, furtuni) Care vuiește, care urlă cu putere. – Mugi + suf. -tor. DOOM
mugitór adj. m., pl. mugitóri; f. sg. și pl. mugitoáre
mugitorii
MUGITÓR, -OÁRE, mugitori, -oare, adj. 1. (Despre unele animale) Care mugește (I); mugind. 2. P. anal. (Despre ape, furtuni) Care vuiește, care urlă cu putere. – Mugi + suf. -tor. DOOM
mugitór adj. m., pl. mugitóri; f. sg. și pl. mugitoáre
mugitorilor
MUGITÓR, -OÁRE, mugitori, -oare, adj. 1. (Despre unele animale) Care mugește (I); mugind. 2. P. anal. (Despre ape, furtuni) Care vuiește, care urlă cu putere. – Mugi + suf. -tor. DOOM
mugitór adj. m., pl. mugitóri; f. sg. și pl. mugitoáre
mugitorul
MUGITÓR, -OÁRE, mugitori, -oare, adj. 1. (Despre unele animale) Care mugește (I); mugind. 2. P. anal. (Despre ape, furtuni) Care vuiește, care urlă cu putere. – Mugi + suf. -tor. DOOM
mugitór adj. m., pl. mugitóri; f. sg. și pl. mugitoáre
mugitorului
MUGITÓR, -OÁRE, mugitori, -oare, adj. 1. (Despre unele animale) Care mugește (I); mugind. 2. P. anal. (Despre ape, furtuni) Care vuiește, care urlă cu putere. – Mugi + suf. -tor. DOOM
mugitór adj. m., pl. mugitóri; f. sg. și pl. mugitoáre
mugitul
MUGÍT s. n. (Rar) Muget. – V. mugi. DOOM
mugít (rar) s. n.
mugitului
MUGÍT s. n. (Rar) Muget. – V. mugi. DOOM
mugít (rar) s. n.
mugiși
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugiți
MUGÍ, pers. 3 mugește, vb. IV. Intranz. I. (Despre unele animale cornute) A scoate sunete prelungi, caracteristice; a zbiera, a rage. II. P. anal. 1. (Despre oameni) A striga puternic; a urla, a răcni. 2. (Despre unele instrumente muzicale, unelte etc.) A produce (prin lovire, frecare, explozie etc.) sunete puternice, supărătoare. ♦ (Despre arme de foc) A bubui puternic. 3. (Despre ape și despre vânt) A vui puternic; a urla. [Prez. ind. pers. 3 și: múge] – Lat. mugire.
mugo
JNEÁPĂN, jnepeni, s. m. 1. Jep. 2. Ienupăr. [Var.: jnépen s. m.] – Lat. juniperus.
muguet
MUGUÉT s.n. v. mughet. DOOM
muguet (fr.) [pron. müghé] (-guet) s. n., art. muguet-ul
mugur
MÚGUR, muguri, s. m. 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un vârf vegetativ și din frunze tinere (nedezvoltate încă) acoperite de frunzulițe solzoase. 2. Excrescență mică, de natură patologică, pe unele organe. 3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la căprioară și la alte animale sălbatice. [Var.: múgure s. m.] – Cf. alb. mugull. DOOM
múgur s. m., pl. múguri
mugura
MUGURÍ, pers. 3 mugurește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înmuguri. [Var.: mugurá vb. I] – Din mugur.
mugurare
MUGURÍ, pers. 3 mugurește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înmuguri. [Var.: mugurá vb. I] – Din mugur.
mugurat
MUGURÍT, -Ă, muguriți, -te, adj. (Înv. și reg.) Înmugurit. [Var.: mugurát, -ă adj.] – V. muguri.
muguraș
MUGURÁȘ, mugurași, s. m. Diminutiv al lui mugur (1); mugurel. – Mugur + suf. -aș. DOOM
muguráș s. m., pl. muguráși
mugurași
MUGURÁȘ, mugurași, s. m. Diminutiv al lui mugur (1); mugurel. – Mugur + suf. -aș. DOOM
muguráș s. m., pl. muguráși
mugurașii
MUGURÁȘ, mugurași, s. m. Diminutiv al lui mugur (1); mugurel. – Mugur + suf. -aș. DOOM
muguráș s. m., pl. muguráși
mugurașilor
MUGURÁȘ, mugurași, s. m. Diminutiv al lui mugur (1); mugurel. – Mugur + suf. -aș. DOOM
muguráș s. m., pl. muguráși
mugurașul
MUGURÁȘ, mugurași, s. m. Diminutiv al lui mugur (1); mugurel. – Mugur + suf. -aș. DOOM
muguráș s. m., pl. muguráși
mugurașului
MUGURÁȘ, mugurași, s. m. Diminutiv al lui mugur (1); mugurel. – Mugur + suf. -aș. DOOM
muguráș s. m., pl. muguráși
mugure
MÚGUR, muguri, s. m. 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un vârf vegetativ și din frunze tinere (nedezvoltate încă) acoperite de frunzulițe solzoase. 2. Excrescență mică, de natură patologică, pe unele organe. 3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la căprioară și la alte animale sălbatice. [Var.: múgure s. m.] – Cf. alb. mugull. DOOM
múgur s. m., pl. múguri
mugurea
MUGURÍ, pers. 3 mugurește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înmuguri. [Var.: mugurá vb. I] – Din mugur.
mugurească
MUGURÍ, pers. 3 mugurește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înmuguri. [Var.: mugurá vb. I] – Din mugur.
mugureau
MUGURÍ, pers. 3 mugurește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înmuguri. [Var.: mugurá vb. I] – Din mugur.
mugurei
MUGURÉL, mugurei, s. m. Muguraș. – Mugur + suf. -el. DOOM
mugurél s. m., pl. muguréi, art. muguréii
mugureii
MUGURÉL, mugurei, s. m. Muguraș. – Mugur + suf. -el. DOOM
mugurél s. m., pl. muguréi, art. muguréii
mugureilor
MUGURÉL, mugurei, s. m. Muguraș. – Mugur + suf. -el. DOOM
mugurél s. m., pl. muguréi, art. muguréii
mugurel
MUGURÉL, mugurei, s. m. Muguraș. – Mugur + suf. -el. DOOM
mugurél s. m., pl. muguréi, art. muguréii
mugurelul
MUGURÉL, mugurei, s. m. Muguraș. – Mugur + suf. -el. DOOM
mugurél s. m., pl. muguréi, art. muguréii
mugurelului
MUGURÉL, mugurei, s. m. Muguraș. – Mugur + suf. -el. DOOM
mugurél s. m., pl. muguréi, art. muguréii
muguresc
MUGURÍ, pers. 3 mugurește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înmuguri. [Var.: mugurá vb. I] – Din mugur.
mugurește
MUGURÍ, pers. 3 mugurește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înmuguri. [Var.: mugurá vb. I] – Din mugur.
muguri
MÚGUR, muguri, s. m. 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un vârf vegetativ și din frunze tinere (nedezvoltate încă) acoperite de frunzulițe solzoase. 2. Excrescență mică, de natură patologică, pe unele organe. 3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la căprioară și la alte animale sălbatice. [Var.: múgure s. m.] – Cf. alb. mugull. DOOM
múgur s. m., pl. múguri
muguri
MUGURÍ, pers. 3 mugurește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înmuguri. [Var.: mugurá vb. I] – Din mugur.
mugurii
MÚGUR, muguri, s. m. 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un vârf vegetativ și din frunze tinere (nedezvoltate încă) acoperite de frunzulițe solzoase. 2. Excrescență mică, de natură patologică, pe unele organe. 3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la căprioară și la alte animale sălbatice. [Var.: múgure s. m.] – Cf. alb. mugull. DOOM
múgur s. m., pl. múguri
mugurilor
MÚGUR, muguri, s. m. 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un vârf vegetativ și din frunze tinere (nedezvoltate încă) acoperite de frunzulițe solzoase. 2. Excrescență mică, de natură patologică, pe unele organe. 3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la căprioară și la alte animale sălbatice. [Var.: múgure s. m.] – Cf. alb. mugull. DOOM
múgur s. m., pl. múguri
mugurind
MUGURÍ, pers. 3 mugurește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înmuguri. [Var.: mugurá vb. I] – Din mugur.
mugurire
MUGURÍ, pers. 3 mugurește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înmuguri. [Var.: mugurá vb. I] – Din mugur.
mugurire
MUGURÍRE, muguriri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a muguri și rezultatul ei; înmugurire. – V. muguri.
mugurirea
MUGURÍRE, muguriri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a muguri și rezultatul ei; înmugurire. – V. muguri.
muguriri
MUGURÍRE, muguriri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a muguri și rezultatul ei; înmugurire. – V. muguri.
muguririi
MUGURÍRE, muguriri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a muguri și rezultatul ei; înmugurire. – V. muguri.
muguririle
MUGURÍRE, muguriri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a muguri și rezultatul ei; înmugurire. – V. muguri.
muguririlor
MUGURÍRE, muguriri, s. f. (Înv. și reg.) Acțiunea de a muguri și rezultatul ei; înmugurire. – V. muguri.
muguriră
MUGURÍ, pers. 3 mugurește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înmuguri. [Var.: mugurá vb. I] – Din mugur.
mugurise
MUGURÍ, pers. 3 mugurește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înmuguri. [Var.: mugurá vb. I] – Din mugur.
muguriseră
MUGURÍ, pers. 3 mugurește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înmuguri. [Var.: mugurá vb. I] – Din mugur.
mugurit
MUGURÍ, pers. 3 mugurește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A înmuguri. [Var.: mugurá vb. I] – Din mugur.
mugurit
MUGURÍT, -Ă, muguriți, -te, adj. (Înv. și reg.) Înmugurit. [Var.: mugurát, -ă adj.] – V. muguri.
mugurita
MUGURÍT, -Ă, muguriți, -te, adj. (Înv. și reg.) Înmugurit. [Var.: mugurát, -ă adj.] – V. muguri.
mugurite
MUGURÍT, -Ă, muguriți, -te, adj. (Înv. și reg.) Înmugurit. [Var.: mugurát, -ă adj.] – V. muguri.
muguritei
MUGURÍT, -Ă, muguriți, -te, adj. (Înv. și reg.) Înmugurit. [Var.: mugurát, -ă adj.] – V. muguri.
muguritele
MUGURÍT, -Ă, muguriți, -te, adj. (Înv. și reg.) Înmugurit. [Var.: mugurát, -ă adj.] – V. muguri.
muguritelor
MUGURÍT, -Ă, muguriți, -te, adj. (Înv. și reg.) Înmugurit. [Var.: mugurát, -ă adj.] – V. muguri.
muguritul
MUGURÍT, -Ă, muguriți, -te, adj. (Înv. și reg.) Înmugurit. [Var.: mugurát, -ă adj.] – V. muguri.
muguritului
MUGURÍT, -Ă, muguriți, -te, adj. (Înv. și reg.) Înmugurit. [Var.: mugurát, -ă adj.] – V. muguri.
muguriți
MUGURÍT, -Ă, muguriți, -te, adj. (Înv. și reg.) Înmugurit. [Var.: mugurát, -ă adj.] – V. muguri.
muguriții
MUGURÍT, -Ă, muguriți, -te, adj. (Înv. și reg.) Înmugurit. [Var.: mugurát, -ă adj.] – V. muguri.
muguriților
MUGURÍT, -Ă, muguriți, -te, adj. (Înv. și reg.) Înmugurit. [Var.: mugurát, -ă adj.] – V. muguri.
mugurul
MÚGUR, muguri, s. m. 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un vârf vegetativ și din frunze tinere (nedezvoltate încă) acoperite de frunzulițe solzoase. 2. Excrescență mică, de natură patologică, pe unele organe. 3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la căprioară și la alte animale sălbatice. [Var.: múgure s. m.] – Cf. alb. mugull. DOOM
múgur s. m., pl. múguri
mugurului
MÚGUR, muguri, s. m. 1. Organ al plantelor superioare, format dintr-un vârf vegetativ și din frunze tinere (nedezvoltate încă) acoperite de frunzulițe solzoase. 2. Excrescență mică, de natură patologică, pe unele organe. 3. Parte a pieptului dintre picioarele de dinainte la vitele cornute, la cerb, la căprioară și la alte animale sălbatice. [Var.: múgure s. m.] – Cf. alb. mugull. DOOM
múgur s. m., pl. múguri
muhafiz
MUHAFÍZ, muhafizi, s. m. (Înv.) Comandant militar turc al unei cetăți. – Din tc. muhafiz. DOOM
muhafíz (înv.) s. m., pl. muhafízi
muhafizi
MUHAFÍZ, muhafizi, s. m. (Înv.) Comandant militar turc al unei cetăți. – Din tc. muhafiz. DOOM
muhafíz (înv.) s. m., pl. muhafízi
muhafizii
MUHAFÍZ, muhafizi, s. m. (Înv.) Comandant militar turc al unei cetăți. – Din tc. muhafiz. DOOM
muhafíz (înv.) s. m., pl. muhafízi
muhafizilor
MUHAFÍZ, muhafizi, s. m. (Înv.) Comandant militar turc al unei cetăți. – Din tc. muhafiz. DOOM
muhafíz (înv.) s. m., pl. muhafízi
muhafizul
MUHAFÍZ, muhafizi, s. m. (Înv.) Comandant militar turc al unei cetăți. – Din tc. muhafiz. DOOM
muhafíz (înv.) s. m., pl. muhafízi
muhafizului
MUHAFÍZ, muhafizi, s. m. (Înv.) Comandant militar turc al unei cetăți. – Din tc. muhafiz. DOOM
muhafíz (înv.) s. m., pl. muhafízi
muhaia
MUHAIÁ, muhaiele, s. f. (Înv.; astăzi fam.) Prost, fraier; hahaleră. [Pr.: -ha-ia] – Din tc. mühayye „pregătit”, „gata”.
muhaiaua
MUHAIÁ, muhaiele, s. f. (Înv.; astăzi fam.) Prost, fraier; hahaleră. [Pr.: -ha-ia] – Din tc. mühayye „pregătit”, „gata”.
muhaiele
MUHAIÁ, muhaiele, s. f. (Înv.; astăzi fam.) Prost, fraier; hahaleră. [Pr.: -ha-ia] – Din tc. mühayye „pregătit”, „gata”.
muhaielei
MUHAIÁ, muhaiele, s. f. (Înv.; astăzi fam.) Prost, fraier; hahaleră. [Pr.: -ha-ia] – Din tc. mühayye „pregătit”, „gata”.
muhaielele
MUHAIÁ, muhaiele, s. f. (Înv.; astăzi fam.) Prost, fraier; hahaleră. [Pr.: -ha-ia] – Din tc. mühayye „pregătit”, „gata”.
muhaielelor
MUHAIÁ, muhaiele, s. f. (Înv.; astăzi fam.) Prost, fraier; hahaleră. [Pr.: -ha-ia] – Din tc. mühayye „pregătit”, „gata”.
muhair
MUHAÍR s. n. v. mohair.
muhaserea
muhasereá (-le), s. f. – Blocadă. Tc. (arab.) muhasare (Șeineanu, III, 84). Sec. XVIII, înv.
muhemat
muhemát (-turi), s. n. – Provizii, rezerve. – Var. muhi(u)mat, mihimat. Tc. (arab.) mühimmat (Șeineanu, III, 84). Sec. XVIII, înv.
muhur
MUHÚR s. n. (Înv.; astăzi în filatelie) Pecete, sigiliu. – Din tc. mühür.
muhurdar
MUHURDÁR, muhurdari, s. m. (Înv.) Dregător însărcinat cu păstrarea sigiliului domnesc. – Din tc. mühürdar. DOOM
muhurdár s. m., pl. muhurdári
muhurdari
MUHURDÁR, muhurdari, s. m. (Înv.) Dregător însărcinat cu păstrarea sigiliului domnesc. – Din tc. mühürdar. DOOM
muhurdár s. m., pl. muhurdári
muhurdarii
MUHURDÁR, muhurdari, s. m. (Înv.) Dregător însărcinat cu păstrarea sigiliului domnesc. – Din tc. mühürdar. DOOM
muhurdár s. m., pl. muhurdári
muhurdarilor
MUHURDÁR, muhurdari, s. m. (Înv.) Dregător însărcinat cu păstrarea sigiliului domnesc. – Din tc. mühürdar. DOOM
muhurdár s. m., pl. muhurdári
muhurdarul
MUHURDÁR, muhurdari, s. m. (Înv.) Dregător însărcinat cu păstrarea sigiliului domnesc. – Din tc. mühürdar. DOOM
muhurdár s. m., pl. muhurdári
muhurdarului
MUHURDÁR, muhurdari, s. m. (Înv.) Dregător însărcinat cu păstrarea sigiliului domnesc. – Din tc. mühürdar. DOOM
muhurdár s. m., pl. muhurdári
muhurul
MUHÚR s. n. (Înv.; astăzi în filatelie) Pecete, sigiliu. – Din tc. mühür.
muhurului
MUHÚR s. n. (Înv.; astăzi în filatelie) Pecete, sigiliu. – Din tc. mühür.
muia
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muiai
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muiaj
MUIÁJ s.n. Loc de ancorare (într-un port). ♦ Manevra de aruncare a ancorei. [Pron. mu-iaj. / < fr. mouillage].
muiaje
MUIÁJ s.n. Loc de ancorare (într-un port). ♦ Manevra de aruncare a ancorei. [Pron. mu-iaj. / < fr. mouillage].
muiajele
MUIÁJ s.n. Loc de ancorare (într-un port). ♦ Manevra de aruncare a ancorei. [Pron. mu-iaj. / < fr. mouillage].
muiajelor
MUIÁJ s.n. Loc de ancorare (într-un port). ♦ Manevra de aruncare a ancorei. [Pron. mu-iaj. / < fr. mouillage].
muiajul
MUIÁJ s.n. Loc de ancorare (într-un port). ♦ Manevra de aruncare a ancorei. [Pron. mu-iaj. / < fr. mouillage].
muiajului
MUIÁJ s.n. Loc de ancorare (într-un port). ♦ Manevra de aruncare a ancorei. [Pron. mu-iaj. / < fr. mouillage].
muialiu
muialiu, muialii s. m. (țig.) reclamant.
muiam
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muian
muian, muiane s. n. (peior.) 1. (vulg.) față, figură. 2. gură.
muiant
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muiant
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muianta
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muianta
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muiante
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muiante
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muiantei
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muiantei
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muiantele
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muiantele
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muiantelor
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muiantelor
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muiantul
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muiantul
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muiantului
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muiantului
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muianți
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muianți
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muianții
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muianții
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muianților
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muianților
MUIÁNT, -Ă, muianți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Tehn.; despre substanțe) Care face să devină elastic, moale, suplu; emolient. 2. S. m. Produs chimic folosit în industria textilă pentru înlăturarea cerurilor și a grăsimilor de pe fibre. – Din fr. mouillant. DOOM
muiánt adj. m., s. m., pl. muiánți; adj. f. muiántă, pl. muiánte
muiară
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muiarăm
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muiarăți
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muiase
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muiasem
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muiaseră
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muiaserăm
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muiaserăți
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muiaseși
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muiaseți
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muiat
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muiat
MUIÁT2, -Ă, muiați, -te, adj. 1. Introdus într-un lichid, umezit, îmbibat cu lichid. 2. Cu hainele îmbibate cu apă; plouat, stropit, udat. 3. Fig. Stors de puteri, lipsit de energie, moleșit, vlăguit. ♦ Abătut, demoralizat, descurajat. ♦ (Despre glas, voce) Potolit, liniștit, calmat; domol, încet. 4. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) Întrețesut cu fir de aur; p. ext. (despre oameni) îmbrăcat cu astfel de haine; îmbrăcat frumos, împodobit. 5. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. – V. muia.
muiat
MUIÁT1 s. n. Muiere2. – V. muia. DOOM
muiát s. n.
muiata
MUIÁT2, -Ă, muiați, -te, adj. 1. Introdus într-un lichid, umezit, îmbibat cu lichid. 2. Cu hainele îmbibate cu apă; plouat, stropit, udat. 3. Fig. Stors de puteri, lipsit de energie, moleșit, vlăguit. ♦ Abătut, demoralizat, descurajat. ♦ (Despre glas, voce) Potolit, liniștit, calmat; domol, încet. 4. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) Întrețesut cu fir de aur; p. ext. (despre oameni) îmbrăcat cu astfel de haine; îmbrăcat frumos, împodobit. 5. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. – V. muia.
muiate
MUIÁT2, -Ă, muiați, -te, adj. 1. Introdus într-un lichid, umezit, îmbibat cu lichid. 2. Cu hainele îmbibate cu apă; plouat, stropit, udat. 3. Fig. Stors de puteri, lipsit de energie, moleșit, vlăguit. ♦ Abătut, demoralizat, descurajat. ♦ (Despre glas, voce) Potolit, liniștit, calmat; domol, încet. 4. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) Întrețesut cu fir de aur; p. ext. (despre oameni) îmbrăcat cu astfel de haine; îmbrăcat frumos, împodobit. 5. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. – V. muia.
muiatei
MUIÁT2, -Ă, muiați, -te, adj. 1. Introdus într-un lichid, umezit, îmbibat cu lichid. 2. Cu hainele îmbibate cu apă; plouat, stropit, udat. 3. Fig. Stors de puteri, lipsit de energie, moleșit, vlăguit. ♦ Abătut, demoralizat, descurajat. ♦ (Despre glas, voce) Potolit, liniștit, calmat; domol, încet. 4. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) Întrețesut cu fir de aur; p. ext. (despre oameni) îmbrăcat cu astfel de haine; îmbrăcat frumos, împodobit. 5. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. – V. muia.
muiatele
MUIÁT2, -Ă, muiați, -te, adj. 1. Introdus într-un lichid, umezit, îmbibat cu lichid. 2. Cu hainele îmbibate cu apă; plouat, stropit, udat. 3. Fig. Stors de puteri, lipsit de energie, moleșit, vlăguit. ♦ Abătut, demoralizat, descurajat. ♦ (Despre glas, voce) Potolit, liniștit, calmat; domol, încet. 4. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) Întrețesut cu fir de aur; p. ext. (despre oameni) îmbrăcat cu astfel de haine; îmbrăcat frumos, împodobit. 5. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. – V. muia.
muiatelor
MUIÁT2, -Ă, muiați, -te, adj. 1. Introdus într-un lichid, umezit, îmbibat cu lichid. 2. Cu hainele îmbibate cu apă; plouat, stropit, udat. 3. Fig. Stors de puteri, lipsit de energie, moleșit, vlăguit. ♦ Abătut, demoralizat, descurajat. ♦ (Despre glas, voce) Potolit, liniștit, calmat; domol, încet. 4. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) Întrețesut cu fir de aur; p. ext. (despre oameni) îmbrăcat cu astfel de haine; îmbrăcat frumos, împodobit. 5. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. – V. muia.
muiatul
MUIÁT2, -Ă, muiați, -te, adj. 1. Introdus într-un lichid, umezit, îmbibat cu lichid. 2. Cu hainele îmbibate cu apă; plouat, stropit, udat. 3. Fig. Stors de puteri, lipsit de energie, moleșit, vlăguit. ♦ Abătut, demoralizat, descurajat. ♦ (Despre glas, voce) Potolit, liniștit, calmat; domol, încet. 4. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) Întrețesut cu fir de aur; p. ext. (despre oameni) îmbrăcat cu astfel de haine; îmbrăcat frumos, împodobit. 5. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. – V. muia.
muiatului
MUIÁT2, -Ă, muiați, -te, adj. 1. Introdus într-un lichid, umezit, îmbibat cu lichid. 2. Cu hainele îmbibate cu apă; plouat, stropit, udat. 3. Fig. Stors de puteri, lipsit de energie, moleșit, vlăguit. ♦ Abătut, demoralizat, descurajat. ♦ (Despre glas, voce) Potolit, liniștit, calmat; domol, încet. 4. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) Întrețesut cu fir de aur; p. ext. (despre oameni) îmbrăcat cu astfel de haine; îmbrăcat frumos, împodobit. 5. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. – V. muia.
muiau
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muiași
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muiați
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muiați
MUIÁT2, -Ă, muiați, -te, adj. 1. Introdus într-un lichid, umezit, îmbibat cu lichid. 2. Cu hainele îmbibate cu apă; plouat, stropit, udat. 3. Fig. Stors de puteri, lipsit de energie, moleșit, vlăguit. ♦ Abătut, demoralizat, descurajat. ♦ (Despre glas, voce) Potolit, liniștit, calmat; domol, încet. 4. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) Întrețesut cu fir de aur; p. ext. (despre oameni) îmbrăcat cu astfel de haine; îmbrăcat frumos, împodobit. 5. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. – V. muia.
muiații
MUIÁT2, -Ă, muiați, -te, adj. 1. Introdus într-un lichid, umezit, îmbibat cu lichid. 2. Cu hainele îmbibate cu apă; plouat, stropit, udat. 3. Fig. Stors de puteri, lipsit de energie, moleșit, vlăguit. ♦ Abătut, demoralizat, descurajat. ♦ (Despre glas, voce) Potolit, liniștit, calmat; domol, încet. 4. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) Întrețesut cu fir de aur; p. ext. (despre oameni) îmbrăcat cu astfel de haine; îmbrăcat frumos, împodobit. 5. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. – V. muia.
muiaților
MUIÁT2, -Ă, muiați, -te, adj. 1. Introdus într-un lichid, umezit, îmbibat cu lichid. 2. Cu hainele îmbibate cu apă; plouat, stropit, udat. 3. Fig. Stors de puteri, lipsit de energie, moleșit, vlăguit. ♦ Abătut, demoralizat, descurajat. ♦ (Despre glas, voce) Potolit, liniștit, calmat; domol, încet. 4. (Despre țesături sau obiecte de îmbrăcăminte) Întrețesut cu fir de aur; p. ext. (despre oameni) îmbrăcat cu astfel de haine; îmbrăcat frumos, împodobit. 5. (Fon.; despre consoane) Palatalizat. – V. muia.
muica
MÚICĂ, muici, s. f. (Reg.) Mamă, maică. – Cf. mamă. DOOM
múică (reg.) s. f., g.-d. art. múicii/múichii; pl. múici
muichii
MÚICĂ, muici, s. f. (Reg.) Mamă, maică. – Cf. mamă. DOOM
múică (reg.) s. f., g.-d. art. múicii/múichii; pl. múici
muici
MÚICĂ, muici, s. f. (Reg.) Mamă, maică. – Cf. mamă. DOOM
múică (reg.) s. f., g.-d. art. múicii/múichii; pl. múici
muicii
MÚICĂ, muici, s. f. (Reg.) Mamă, maică. – Cf. mamă. DOOM
múică (reg.) s. f., g.-d. art. múicii/múichii; pl. múici
muicile
MÚICĂ, muici, s. f. (Reg.) Mamă, maică. – Cf. mamă. DOOM
múică (reg.) s. f., g.-d. art. múicii/múichii; pl. múici
muicilor
MÚICĂ, muici, s. f. (Reg.) Mamă, maică. – Cf. mamă. DOOM
múică (reg.) s. f., g.-d. art. múicii/múichii; pl. múici
muicăi
MÚICĂ, muici, s. f. (Reg.) Mamă, maică. – Cf. mamă. DOOM
múică (reg.) s. f., g.-d. art. múicii/múichii; pl. múici
muie
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muie
múie s. f. – (Arg.) Gură, plisc. Țig. mui (Graur 174; Juilland 169). Se folosește aproape exclusiv în forma art. și în expresii.
muiem
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muieratec
MUIERÁTIC, -Ă, muieratici, -ce, adj. (Fam.) 1. Afemeiat. 2. Muieresc, femeiesc. [Var.: muierátec, -ă adj.] – Muiere1 + suf. -atic. DOOM
muierátic (fam.) adj. m., pl. muierátici; f. muierátică, pl. muierátice
muieratic
MUIERÁTIC, -Ă, muieratici, -ce, adj. (Fam.) 1. Afemeiat. 2. Muieresc, femeiesc. [Var.: muierátec, -ă adj.] – Muiere1 + suf. -atic. DOOM
muierátic (fam.) adj. m., pl. muierátici; f. muierátică, pl. muierátice
muieratica
MUIERÁTIC, -Ă, muieratici, -ce, adj. (Fam.) 1. Afemeiat. 2. Muieresc, femeiesc. [Var.: muierátec, -ă adj.] – Muiere1 + suf. -atic. DOOM
muierátic (fam.) adj. m., pl. muierátici; f. muierátică, pl. muierátice
muieratice
MUIERÁTIC, -Ă, muieratici, -ce, adj. (Fam.) 1. Afemeiat. 2. Muieresc, femeiesc. [Var.: muierátec, -ă adj.] – Muiere1 + suf. -atic. DOOM
muierátic (fam.) adj. m., pl. muierátici; f. muierátică, pl. muierátice
muieraticei
MUIERÁTIC, -Ă, muieratici, -ce, adj. (Fam.) 1. Afemeiat. 2. Muieresc, femeiesc. [Var.: muierátec, -ă adj.] – Muiere1 + suf. -atic. DOOM
muierátic (fam.) adj. m., pl. muierátici; f. muierátică, pl. muierátice
muieraticele
MUIERÁTIC, -Ă, muieratici, -ce, adj. (Fam.) 1. Afemeiat. 2. Muieresc, femeiesc. [Var.: muierátec, -ă adj.] – Muiere1 + suf. -atic. DOOM
muierátic (fam.) adj. m., pl. muierátici; f. muierátică, pl. muierátice
muieraticelor
MUIERÁTIC, -Ă, muieratici, -ce, adj. (Fam.) 1. Afemeiat. 2. Muieresc, femeiesc. [Var.: muierátec, -ă adj.] – Muiere1 + suf. -atic. DOOM
muierátic (fam.) adj. m., pl. muierátici; f. muierátică, pl. muierátice
muieratici
MUIERÁTIC, -Ă, muieratici, -ce, adj. (Fam.) 1. Afemeiat. 2. Muieresc, femeiesc. [Var.: muierátec, -ă adj.] – Muiere1 + suf. -atic. DOOM
muierátic (fam.) adj. m., pl. muierátici; f. muierátică, pl. muierátice
muieraticii
MUIERÁTIC, -Ă, muieratici, -ce, adj. (Fam.) 1. Afemeiat. 2. Muieresc, femeiesc. [Var.: muierátec, -ă adj.] – Muiere1 + suf. -atic. DOOM
muierátic (fam.) adj. m., pl. muierátici; f. muierátică, pl. muierátice
muieraticilor
MUIERÁTIC, -Ă, muieratici, -ce, adj. (Fam.) 1. Afemeiat. 2. Muieresc, femeiesc. [Var.: muierátec, -ă adj.] – Muiere1 + suf. -atic. DOOM
muierátic (fam.) adj. m., pl. muierátici; f. muierátică, pl. muierátice
muieraticul
MUIERÁTIC, -Ă, muieratici, -ce, adj. (Fam.) 1. Afemeiat. 2. Muieresc, femeiesc. [Var.: muierátec, -ă adj.] – Muiere1 + suf. -atic. DOOM
muierátic (fam.) adj. m., pl. muierátici; f. muierátică, pl. muierátice
muieraticului
MUIERÁTIC, -Ă, muieratici, -ce, adj. (Fam.) 1. Afemeiat. 2. Muieresc, femeiesc. [Var.: muierátec, -ă adj.] – Muiere1 + suf. -atic. DOOM
muierátic (fam.) adj. m., pl. muierátici; f. muierátică, pl. muierátice
muierașă
MUIERÁȘĂ, muierașe, s. f. (Popular) Muierușcă (1). Voi... muieri, muierașelor... nu vă mirați. ȘEZ. IV 191.
muierce
MUIÉRCEA, muiercea, s. m. (Pop.) Bărbat muieratic, afemeiat; bărbat căruia îi place să se amestece în îndeletniciri specific femeiești, care se comportă ca o femeie. [Var.: muiérce s. f.] – Din muiere1. DOOM
muiércea (pop.) s. m., g.-d. lui muiércea; pl. muiércea
muiercea
MUIÉRCEA, muiercea, s. m. (Pop.) Bărbat muieratic, afemeiat; bărbat căruia îi place să se amestece în îndeletniciri specific femeiești, care se comportă ca o femeie. [Var.: muiérce s. f.] – Din muiere1. DOOM
muiércea (pop.) s. m., g.-d. lui muiércea; pl. muiércea
muiere
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muiere
MUIÉRE1, muieri, s. f. (Pop.) 1. Femeie. 2. Spec. Femeie căsătorită; soție. – Lat. mulier, -eris. DOOM
muiére s. f., g.-d. art. muiérii; pl. muiéri
muiere
MUIÉRE2, muieri, s. f. Acțiunea de a (se) muia; muiat1. – V. muia. DOOM
muiére s. f., g.-d. art. muiérii; pl. muiéri
muierea
MUIÉRE1, muieri, s. f. (Pop.) 1. Femeie. 2. Spec. Femeie căsătorită; soție. – Lat. mulier, -eris. DOOM
muiére s. f., g.-d. art. muiérii; pl. muiéri
muierea
MUIÉRE2, muieri, s. f. Acțiunea de a (se) muia; muiat1. – V. muia. DOOM
muiére s. f., g.-d. art. muiérii; pl. muiéri
muierea
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muiereai
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muieream
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muiereasca
MUIERÉSC, -EÁSCĂ, muierești, adj. (Înv. și pop.) De muiere1, femeiesc; caracteristic unei femei. – Muiere1 + suf. -esc. DOOM
muierésc (înv., pop.) adj. m., f. muiereáscă; pl. m. și f. muieréști
muierească
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muiereau
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muiereați
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muiereo
MUIÉRE1, muieri, s. f. (Pop.) 1. Femeie. 2. Spec. Femeie căsătorită; soție. – Lat. mulier, -eris. DOOM
muiére s. f., g.-d. art. muiérii; pl. muiéri
muiereo
MUIÉRE2, muieri, s. f. Acțiunea de a (se) muia; muiat1. – V. muia. DOOM
muiére s. f., g.-d. art. muiérii; pl. muiéri
muieresc
MUIERÉSC, -EÁSCĂ, muierești, adj. (Înv. și pop.) De muiere1, femeiesc; caracteristic unei femei. – Muiere1 + suf. -esc. DOOM
muierésc (înv., pop.) adj. m., f. muiereáscă; pl. m. și f. muieréști
muieresc
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muierescul
MUIERÉSC, -EÁSCĂ, muierești, adj. (Înv. și pop.) De muiere1, femeiesc; caracteristic unei femei. – Muiere1 + suf. -esc. DOOM
muierésc (înv., pop.) adj. m., f. muiereáscă; pl. m. și f. muieréști
muierescului
MUIERÉSC, -EÁSCĂ, muierești, adj. (Înv. și pop.) De muiere1, femeiesc; caracteristic unei femei. – Muiere1 + suf. -esc. DOOM
muierésc (înv., pop.) adj. m., f. muiereáscă; pl. m. și f. muieréști
muieret
MUIERÉT, (2) muiereturi, s. n. (Înv. și pop.; azi depr.) 1. (La sg. cu sens colectiv) Mulțime, grup de femei; muierime. 2. (La pl.) Femei. – Muiere1 + suf. -et. DOOM
muierét (înv., pop., fam.) s. n., (femei) pl. muieréturi
muieretul
MUIERÉT, (2) muiereturi, s. n. (Înv. și pop.; azi depr.) 1. (La sg. cu sens colectiv) Mulțime, grup de femei; muierime. 2. (La pl.) Femei. – Muiere1 + suf. -et. DOOM
muierét (înv., pop., fam.) s. n., (femei) pl. muieréturi
muieretului
MUIERÉT, (2) muiereturi, s. n. (Înv. și pop.; azi depr.) 1. (La sg. cu sens colectiv) Mulțime, grup de femei; muierime. 2. (La pl.) Femei. – Muiere1 + suf. -et. DOOM
muierét (înv., pop., fam.) s. n., (femei) pl. muieréturi
muiereturi
MUIERÉT, (2) muiereturi, s. n. (Înv. și pop.; azi depr.) 1. (La sg. cu sens colectiv) Mulțime, grup de femei; muierime. 2. (La pl.) Femei. – Muiere1 + suf. -et. DOOM
muierét (înv., pop., fam.) s. n., (femei) pl. muieréturi
muiereturile
MUIERÉT, (2) muiereturi, s. n. (Înv. și pop.; azi depr.) 1. (La sg. cu sens colectiv) Mulțime, grup de femei; muierime. 2. (La pl.) Femei. – Muiere1 + suf. -et. DOOM
muierét (înv., pop., fam.) s. n., (femei) pl. muieréturi
muiereturilor
MUIERÉT, (2) muiereturi, s. n. (Înv. și pop.; azi depr.) 1. (La sg. cu sens colectiv) Mulțime, grup de femei; muierime. 2. (La pl.) Femei. – Muiere1 + suf. -et. DOOM
muierét (înv., pop., fam.) s. n., (femei) pl. muieréturi
muierește
MUIERÉȘTE adv. (Înv. și pop.; adesea depr.) Ca o muiere1; femeiește. – Muiere1 + suf. -ește. DOOM
muieréște (înv., pop.) adv.
muierește
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muierești
MUIERÉSC, -EÁSCĂ, muierești, adj. (Înv. și pop.) De muiere1, femeiesc; caracteristic unei femei. – Muiere1 + suf. -esc. DOOM
muierésc (înv., pop.) adj. m., f. muiereáscă; pl. m. și f. muieréști
muierești
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muiereștii
MUIERÉSC, -EÁSCĂ, muierești, adj. (Înv. și pop.) De muiere1, femeiesc; caracteristic unei femei. – Muiere1 + suf. -esc. DOOM
muierésc (înv., pop.) adj. m., f. muiereáscă; pl. m. și f. muieréști
muiereștile
MUIERÉSC, -EÁSCĂ, muierești, adj. (Înv. și pop.) De muiere1, femeiesc; caracteristic unei femei. – Muiere1 + suf. -esc. DOOM
muierésc (înv., pop.) adj. m., f. muiereáscă; pl. m. și f. muieréști
muiereștilor
MUIERÉSC, -EÁSCĂ, muierești, adj. (Înv. și pop.) De muiere1, femeiesc; caracteristic unei femei. – Muiere1 + suf. -esc. DOOM
muierésc (înv., pop.) adj. m., f. muiereáscă; pl. m. și f. muieréști
muieri
MUIÉRE1, muieri, s. f. (Pop.) 1. Femeie. 2. Spec. Femeie căsătorită; soție. – Lat. mulier, -eris. DOOM
muiére s. f., g.-d. art. muiérii; pl. muiéri
muieri
MUIÉRE2, muieri, s. f. Acțiunea de a (se) muia; muiat1. – V. muia. DOOM
muiére s. f., g.-d. art. muiérii; pl. muiéri
muieri
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muierii
MUIÉRE1, muieri, s. f. (Pop.) 1. Femeie. 2. Spec. Femeie căsătorită; soție. – Lat. mulier, -eris. DOOM
muiére s. f., g.-d. art. muiérii; pl. muiéri
muierii
MUIÉRE2, muieri, s. f. Acțiunea de a (se) muia; muiat1. – V. muia. DOOM
muiére s. f., g.-d. art. muiérii; pl. muiéri
muierii
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muierile
MUIÉRE1, muieri, s. f. (Pop.) 1. Femeie. 2. Spec. Femeie căsătorită; soție. – Lat. mulier, -eris. DOOM
muiére s. f., g.-d. art. muiérii; pl. muiéri
muierile
MUIÉRE2, muieri, s. f. Acțiunea de a (se) muia; muiat1. – V. muia. DOOM
muiére s. f., g.-d. art. muiérii; pl. muiéri
muierilor
MUIÉRE1, muieri, s. f. (Pop.) 1. Femeie. 2. Spec. Femeie căsătorită; soție. – Lat. mulier, -eris. DOOM
muiére s. f., g.-d. art. muiérii; pl. muiéri
muierilor
MUIÉRE2, muieri, s. f. Acțiunea de a (se) muia; muiat1. – V. muia. DOOM
muiére s. f., g.-d. art. muiérii; pl. muiéri
muierim
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muierime
MUIERÍME s. f. (Reg.; cu sens colectiv) Muieret (1). – Muiere1 + suf. -ime. DOOM
muieríme (reg.) s. f., g.-d. art. muierímii
muierimea
MUIERÍME s. f. (Reg.; cu sens colectiv) Muieret (1). – Muiere1 + suf. -ime. DOOM
muieríme (reg.) s. f., g.-d. art. muierímii
muierimi
MUIERÍME s. f. (Reg.; cu sens colectiv) Muieret (1). – Muiere1 + suf. -ime. DOOM
muieríme (reg.) s. f., g.-d. art. muierímii
muierimii
MUIERÍME s. f. (Reg.; cu sens colectiv) Muieret (1). – Muiere1 + suf. -ime. DOOM
muieríme (reg.) s. f., g.-d. art. muierímii
muierind
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muierire
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muierire
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1.
muieriră
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muierirăm
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muierirăți
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muierise
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muierisem
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muieriseră
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muieriserăm
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muieriserăți
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muieriseși
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muieriseți
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muierit
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muieriși
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muieriți
MUIERÍ, muieresc, vb. IV. Refl. (Reg.; despre bărbați; depr.) A avea însușiri sau a adopta atitudini de femeie. – Din muiere1. DOOM
!muierí (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se muieréște, imperf. 3 sg. se muiereá; conj. prez. 3 să se muiereáscă
muieroasa
MUIERÓS, -OÁSĂ, muieroși, -oase, adj. 1. (Înv. și reg.; depr.) Femeiesc, muieresc. 2. (Reg.) Afemeiat. – Muiere1 + suf. -os. DOOM
muierós (înv., reg.) adj. m., pl. muieróși; f. muieroásă, pl. muieroáse
muieroase
MUIERÓS, -OÁSĂ, muieroși, -oase, adj. 1. (Înv. și reg.; depr.) Femeiesc, muieresc. 2. (Reg.) Afemeiat. – Muiere1 + suf. -os. DOOM
muierós (înv., reg.) adj. m., pl. muieróși; f. muieroásă, pl. muieroáse
muieroasei
MUIERÓS, -OÁSĂ, muieroși, -oase, adj. 1. (Înv. și reg.; depr.) Femeiesc, muieresc. 2. (Reg.) Afemeiat. – Muiere1 + suf. -os. DOOM
muierós (înv., reg.) adj. m., pl. muieróși; f. muieroásă, pl. muieroáse
muieroasele
MUIERÓS, -OÁSĂ, muieroși, -oase, adj. 1. (Înv. și reg.; depr.) Femeiesc, muieresc. 2. (Reg.) Afemeiat. – Muiere1 + suf. -os. DOOM
muierós (înv., reg.) adj. m., pl. muieróși; f. muieroásă, pl. muieroáse
muieroaselor
MUIERÓS, -OÁSĂ, muieroși, -oase, adj. 1. (Înv. și reg.; depr.) Femeiesc, muieresc. 2. (Reg.) Afemeiat. – Muiere1 + suf. -os. DOOM
muierós (înv., reg.) adj. m., pl. muieróși; f. muieroásă, pl. muieroáse
muieros
MUIERÓS, -OÁSĂ, muieroși, -oase, adj. 1. (Înv. și reg.; depr.) Femeiesc, muieresc. 2. (Reg.) Afemeiat. – Muiere1 + suf. -os. DOOM
muierós (înv., reg.) adj. m., pl. muieróși; f. muieroásă, pl. muieroáse
muierosul
MUIERÓS, -OÁSĂ, muieroși, -oase, adj. 1. (Înv. și reg.; depr.) Femeiesc, muieresc. 2. (Reg.) Afemeiat. – Muiere1 + suf. -os. DOOM
muierós (înv., reg.) adj. m., pl. muieróși; f. muieroásă, pl. muieroáse
muierosului
MUIERÓS, -OÁSĂ, muieroși, -oase, adj. 1. (Înv. și reg.; depr.) Femeiesc, muieresc. 2. (Reg.) Afemeiat. – Muiere1 + suf. -os. DOOM
muierós (înv., reg.) adj. m., pl. muieróși; f. muieroásă, pl. muieroáse
muieroși
MUIERÓS, -OÁSĂ, muieroși, -oase, adj. 1. (Înv. și reg.; depr.) Femeiesc, muieresc. 2. (Reg.) Afemeiat. – Muiere1 + suf. -os. DOOM
muierós (înv., reg.) adj. m., pl. muieróși; f. muieroásă, pl. muieroáse
muieroșii
MUIERÓS, -OÁSĂ, muieroși, -oase, adj. 1. (Înv. și reg.; depr.) Femeiesc, muieresc. 2. (Reg.) Afemeiat. – Muiere1 + suf. -os. DOOM
muierós (înv., reg.) adj. m., pl. muieróși; f. muieroásă, pl. muieroáse
muieroșilor
MUIERÓS, -OÁSĂ, muieroși, -oase, adj. 1. (Înv. și reg.; depr.) Femeiesc, muieresc. 2. (Reg.) Afemeiat. – Muiere1 + suf. -os. DOOM
muierós (înv., reg.) adj. m., pl. muieróși; f. muieroásă, pl. muieroáse
muierușa
MUIERÚȘĂ, muierușe, s. f. (Rar) Muierușcă (1). – Muiere1 + suf. -ușă. DOOM
muierúșă (rar) s. f., art. muierúșa, g.-d. art. muierúșei; pl. muierúșe
muierușca
MUIERÚȘCĂ, muieruște, s. f. 1. Diminutiv al lui muiere1; muierușă. 2. (Înv. și reg.) Femelă. – Muiere1 + suf. -ușcă. DOOM
muierúșcă (fam.) s. f., g.-d. art. muierúștei; pl. muierúște
muierușe
MUIERÚȘĂ, muierușe, s. f. (Rar) Muierușcă (1). – Muiere1 + suf. -ușă. DOOM
muierúșă (rar) s. f., art. muierúșa, g.-d. art. muierúșei; pl. muierúșe
muierușei
MUIERÚȘĂ, muierușe, s. f. (Rar) Muierușcă (1). – Muiere1 + suf. -ușă. DOOM
muierúșă (rar) s. f., art. muierúșa, g.-d. art. muierúșei; pl. muierúșe
muierușele
MUIERÚȘĂ, muierușe, s. f. (Rar) Muierușcă (1). – Muiere1 + suf. -ușă. DOOM
muierúșă (rar) s. f., art. muierúșa, g.-d. art. muierúșei; pl. muierúșe
muierușelor
MUIERÚȘĂ, muierușe, s. f. (Rar) Muierușcă (1). – Muiere1 + suf. -ușă. DOOM
muierúșă (rar) s. f., art. muierúșa, g.-d. art. muierúșei; pl. muierúșe
muieruște
MUIERÚȘCĂ, muieruște, s. f. 1. Diminutiv al lui muiere1; muierușă. 2. (Înv. și reg.) Femelă. – Muiere1 + suf. -ușcă. DOOM
muierúșcă (fam.) s. f., g.-d. art. muierúștei; pl. muierúște
muieruștei
MUIERÚȘCĂ, muieruște, s. f. 1. Diminutiv al lui muiere1; muierușă. 2. (Înv. și reg.) Femelă. – Muiere1 + suf. -ușcă. DOOM
muierúșcă (fam.) s. f., g.-d. art. muierúștei; pl. muierúște
muieruștele
MUIERÚȘCĂ, muieruște, s. f. 1. Diminutiv al lui muiere1; muierușă. 2. (Înv. și reg.) Femelă. – Muiere1 + suf. -ușcă. DOOM
muierúșcă (fam.) s. f., g.-d. art. muierúștei; pl. muierúște
muieruștelor
MUIERÚȘCĂ, muieruște, s. f. 1. Diminutiv al lui muiere1; muierușă. 2. (Înv. și reg.) Femelă. – Muiere1 + suf. -ușcă. DOOM
muierúșcă (fam.) s. f., g.-d. art. muierúștei; pl. muierúște
muietoare
MUIETOÁRE, muietori, s. f. (Popular) Putină în care se pune ceva la muiat; groapă cu apă în care se topește cînepa. Adă cana; nu mai am apă în muietoare. CONTEMPORANUL, II 219.
muind
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller. DOOM
muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd
muist
muistă, muiste s. f. (peior.) femeie care practică contactul sexual oral (felația).
muistă
muistă, muiste s. f. (peior.) femeie care practică contactul sexual oral (felația).
mujahedin
MUJAHEDÍN, mujahedini, s. m. Combatant încadrat în unități paramilitare care luptă împotriva dușmanilor islamului. – Din fr. moudjahidin. DOOM
mujahedín s. m., pl. mujahedíni
mujahedini
MUJAHEDÍN, mujahedini, s. m. Combatant încadrat în unități paramilitare care luptă împotriva dușmanilor islamului. – Din fr. moudjahidin. DOOM
mujahedín s. m., pl. mujahedíni
mujahedinii
MUJAHEDÍN, mujahedini, s. m. Combatant încadrat în unități paramilitare care luptă împotriva dușmanilor islamului. – Din fr. moudjahidin. DOOM
mujahedín s. m., pl. mujahedíni
mujahedinilor
MUJAHEDÍN, mujahedini, s. m. Combatant încadrat în unități paramilitare care luptă împotriva dușmanilor islamului. – Din fr. moudjahidin. DOOM
mujahedín s. m., pl. mujahedíni
mujahedinul
MUJAHEDÍN, mujahedini, s. m. Combatant încadrat în unități paramilitare care luptă împotriva dușmanilor islamului. – Din fr. moudjahidin. DOOM
mujahedín s. m., pl. mujahedíni
mujahedinului
MUJAHEDÍN, mujahedini, s. m. Combatant încadrat în unități paramilitare care luptă împotriva dușmanilor islamului. – Din fr. moudjahidin. DOOM
mujahedín s. m., pl. mujahedíni
mujdea
MUJDEÁ, mujdele, s. f. (Turcism învechit) Veste, știre. Ei bine, Neagule... ce mujdele îmi aduci despre bietul coconii Dinu? FILIMON, C. 351.
mujdei
MUJDÉI, mujdeie, s. n. Preparat alimentar din usturoi pisat, apă (sau oțet) și sare, care servește ca adaos la unele mâncăruri. [Var.: mojdéi s. n.] – Must + de + ai („usturoi”). DOOM
mujdéi s. n., pl. mujdéie
mujdeie
MUJDÉI, mujdeie, s. n. Preparat alimentar din usturoi pisat, apă (sau oțet) și sare, care servește ca adaos la unele mâncăruri. [Var.: mojdéi s. n.] – Must + de + ai („usturoi”). DOOM
mujdéi s. n., pl. mujdéie
mujdeiele
MUJDÉI, mujdeie, s. n. Preparat alimentar din usturoi pisat, apă (sau oțet) și sare, care servește ca adaos la unele mâncăruri. [Var.: mojdéi s. n.] – Must + de + ai („usturoi”). DOOM
mujdéi s. n., pl. mujdéie
mujdeielor
MUJDÉI, mujdeie, s. n. Preparat alimentar din usturoi pisat, apă (sau oțet) și sare, care servește ca adaos la unele mâncăruri. [Var.: mojdéi s. n.] – Must + de + ai („usturoi”). DOOM
mujdéi s. n., pl. mujdéie
mujdeiul
MUJDÉI, mujdeie, s. n. Preparat alimentar din usturoi pisat, apă (sau oțet) și sare, care servește ca adaos la unele mâncăruri. [Var.: mojdéi s. n.] – Must + de + ai („usturoi”). DOOM
mujdéi s. n., pl. mujdéie
mujdeiului
MUJDÉI, mujdeie, s. n. Preparat alimentar din usturoi pisat, apă (sau oțet) și sare, care servește ca adaos la unele mâncăruri. [Var.: mojdéi s. n.] – Must + de + ai („usturoi”). DOOM
mujdéi s. n., pl. mujdéie
mujic
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik. DOOM
mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce
mujic
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik. DOOM
mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce
mujică
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik. DOOM
mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce
mul
MUL1 s. n. (Geol.) Humus pământos, fin, slab acid, afânat, brun-închis sau negru, caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decât acumularea ei. – Din fr. mull, germ. Mull. DOOM
mul2 (tip de humus) s. n.
mul
MUL2, muli, s. m. (Rar) Catâr. – Din lat. mulus. DOOM
mul1 (catâr) (rar) s. m., pl. muli
mul
MÚLĂ, mule, s. f. (Rar) Mulaj; p. ext. tipar, formă [Var.: mul subst.] – Din fr. moule.
mula
MOLÁ2, molale, s. f. (Înv.) Preot musulman; judecător turc, superior cadiului, în marile orașe. [Var.: mulá s. f.] – Din tc. molla. DOOM
molá2 (înv.) s. f., art. moláua, g.-d. art. molálei; pl. molále, art. molálele
mula
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mula
MÚLĂ, mule, s. f. (Rar) Mulaj; p. ext. tipar, formă [Var.: mul subst.] – Din fr. moule.
mulai
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulaj
MULÁJ, mulaje, s. n. Reproducere în ipsos, în ceară etc. a unui obiect, obținută prin mulare. ♦ Model executat din pânză sau din hârtie, după care se croiește un obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. moulage. DOOM
muláj s. n., pl. muláje
mulaje
MULÁJ, mulaje, s. n. Reproducere în ipsos, în ceară etc. a unui obiect, obținută prin mulare. ♦ Model executat din pânză sau din hârtie, după care se croiește un obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. moulage. DOOM
muláj s. n., pl. muláje
mulajele
MULÁJ, mulaje, s. n. Reproducere în ipsos, în ceară etc. a unui obiect, obținută prin mulare. ♦ Model executat din pânză sau din hârtie, după care se croiește un obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. moulage. DOOM
muláj s. n., pl. muláje
mulajelor
MULÁJ, mulaje, s. n. Reproducere în ipsos, în ceară etc. a unui obiect, obținută prin mulare. ♦ Model executat din pânză sau din hârtie, după care se croiește un obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. moulage. DOOM
muláj s. n., pl. muláje
mulajul
MULÁJ, mulaje, s. n. Reproducere în ipsos, în ceară etc. a unui obiect, obținută prin mulare. ♦ Model executat din pânză sau din hârtie, după care se croiește un obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. moulage. DOOM
muláj s. n., pl. muláje
mulajului
MULÁJ, mulaje, s. n. Reproducere în ipsos, în ceară etc. a unui obiect, obținută prin mulare. ♦ Model executat din pânză sau din hârtie, după care se croiește un obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. moulage. DOOM
muláj s. n., pl. muláje
mulam
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mular
MULÁR, mulari, s. m. (Neobișnuit) Catîr. Oamenii... cu zgomotoasele lor caruri încurîndu-și armăsarii și miliarii, au să tulbure liniștea templului. ODOBESCU, S. III 296.
mulard
MULÁRD s.m. Specie de rață hibridă, obținută prin încrucișarea dintre masculul din rasa de rață leșească și femela din rasa comună. [< fr. mulard].
mulardul
MULÁRD s.m. Specie de rață hibridă, obținută prin încrucișarea dintre masculul din rasa de rață leșească și femela din rasa comună. [< fr. mulard].
mulardului
MULÁRD s.m. Specie de rață hibridă, obținută prin încrucișarea dintre masculul din rasa de rață leșească și femela din rasa comună. [< fr. mulard].
mulare
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulare
MULÁRE, mulări, s. f. Acțiunea de a (se) mula1 și rezultatul ei. – V. mula1. DOOM
muláre s. f., g.-d. art. mulắrii; pl. mulắri
mularea
MULÁRE, mulări, s. f. Acțiunea de a (se) mula1 și rezultatul ei. – V. mula1. DOOM
muláre s. f., g.-d. art. mulắrii; pl. mulắri
mularzi
MULÁRD s.m. Specie de rață hibridă, obținută prin încrucișarea dintre masculul din rasa de rață leșească și femela din rasa comună. [< fr. mulard].
mularzii
MULÁRD s.m. Specie de rață hibridă, obținută prin încrucișarea dintre masculul din rasa de rață leșească și femela din rasa comună. [< fr. mulard].
mularzilor
MULÁRD s.m. Specie de rață hibridă, obținută prin încrucișarea dintre masculul din rasa de rață leșească și femela din rasa comună. [< fr. mulard].
mulară
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mularăm
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mularăți
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulase
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulasem
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulaseră
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulaserăm
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulaserăți
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulaseși
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulaseți
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulat
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulat
MULÁ2 s. f. v. mola2.
mulatra
MULÁTRU, -Ă, mulatri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută dintr-un bărbat alb și o negresă sau dintr-o femeie albă și un negru. 2. Adj. Care ține de mulatri (1), privitor la mulatri. – Din fr. mulâtre. DOOM
!mulátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. mulátri; adj. f., s. f. mulátră, pl. mulátre
mulatre
MULÁTRU, -Ă, mulatri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută dintr-un bărbat alb și o negresă sau dintr-o femeie albă și un negru. 2. Adj. Care ține de mulatri (1), privitor la mulatri. – Din fr. mulâtre. DOOM
!mulátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. mulátri; adj. f., s. f. mulátră, pl. mulátre
mulatrei
MULÁTRU, -Ă, mulatri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută dintr-un bărbat alb și o negresă sau dintr-o femeie albă și un negru. 2. Adj. Care ține de mulatri (1), privitor la mulatri. – Din fr. mulâtre. DOOM
!mulátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. mulátri; adj. f., s. f. mulátră, pl. mulátre
mulatrele
MULÁTRU, -Ă, mulatri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută dintr-un bărbat alb și o negresă sau dintr-o femeie albă și un negru. 2. Adj. Care ține de mulatri (1), privitor la mulatri. – Din fr. mulâtre. DOOM
!mulátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. mulátri; adj. f., s. f. mulátră, pl. mulátre
mulatrelor
MULÁTRU, -Ă, mulatri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută dintr-un bărbat alb și o negresă sau dintr-o femeie albă și un negru. 2. Adj. Care ține de mulatri (1), privitor la mulatri. – Din fr. mulâtre. DOOM
!mulátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. mulátri; adj. f., s. f. mulátră, pl. mulátre
mulatri
MULÁTRU, -Ă, mulatri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută dintr-un bărbat alb și o negresă sau dintr-o femeie albă și un negru. 2. Adj. Care ține de mulatri (1), privitor la mulatri. – Din fr. mulâtre. DOOM
!mulátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. mulátri; adj. f., s. f. mulátră, pl. mulátre
mulatrii
MULÁTRU, -Ă, mulatri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută dintr-un bărbat alb și o negresă sau dintr-o femeie albă și un negru. 2. Adj. Care ține de mulatri (1), privitor la mulatri. – Din fr. mulâtre. DOOM
!mulátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. mulátri; adj. f., s. f. mulátră, pl. mulátre
mulatrilor
MULÁTRU, -Ă, mulatri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută dintr-un bărbat alb și o negresă sau dintr-o femeie albă și un negru. 2. Adj. Care ține de mulatri (1), privitor la mulatri. – Din fr. mulâtre. DOOM
!mulátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. mulátri; adj. f., s. f. mulátră, pl. mulátre
mulatru
MULÁTRU, -Ă, mulatri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută dintr-un bărbat alb și o negresă sau dintr-o femeie albă și un negru. 2. Adj. Care ține de mulatri (1), privitor la mulatri. – Din fr. mulâtre. DOOM
!mulátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. mulátri; adj. f., s. f. mulátră, pl. mulátre
mulatrul
MULÁTRU, -Ă, mulatri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută dintr-un bărbat alb și o negresă sau dintr-o femeie albă și un negru. 2. Adj. Care ține de mulatri (1), privitor la mulatri. – Din fr. mulâtre. DOOM
!mulátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. mulátri; adj. f., s. f. mulátră, pl. mulátre
mulatrului
MULÁTRU, -Ă, mulatri, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută dintr-un bărbat alb și o negresă sau dintr-o femeie albă și un negru. 2. Adj. Care ține de mulatri (1), privitor la mulatri. – Din fr. mulâtre. DOOM
!mulátru (-la-tru) adj. m., s. m., pl. mulátri; adj. f., s. f. mulátră, pl. mulátre
mulau
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulași
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulați
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulc
MULC adv. v. mîlc.
mulciber
Mulciber, denumire purtată de zeul Vulcanus, datorită faptului că topea metalele.
mulcom
MÓLCUM, -Ă adj. v. molcom. DOOM
mólcom adj. m., pl. mólcomi; f. mólcomă, pl. mólcome
mulcomi
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom. DOOM
molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă
mulcomire
MULCOMÍ vb. IV v. molcomi.
mulcomit
MULCOMÍ vb. IV v. molcomi.
mule
MÚLĂ, mule, s. f. (Rar) Mulaj; p. ext. tipar, formă [Var.: mul subst.] – Din fr. moule.
mulează
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulei
MÚLĂ, mule, s. f. (Rar) Mulaj; p. ext. tipar, formă [Var.: mul subst.] – Din fr. moule.
mulele
MÚLĂ, mule, s. f. (Rar) Mulaj; p. ext. tipar, formă [Var.: mul subst.] – Din fr. moule.
mulelor
MÚLĂ, mule, s. f. (Rar) Mulaj; p. ext. tipar, formă [Var.: mul subst.] – Din fr. moule.
muleta
MULÉTĂ s.f. Bucată de stofă roșie de care se servesc luptătorii cu taurii pentru a ațâța animalul. [< fr., sp. muleta].
mulete
MULÉTĂ s.f. Bucată de stofă roșie de care se servesc luptătorii cu taurii pentru a ațâța animalul. [< fr., sp. muleta].
muletei
MULÉTĂ s.f. Bucată de stofă roșie de care se servesc luptătorii cu taurii pentru a ațâța animalul. [< fr., sp. muleta].
muletele
MULÉTĂ s.f. Bucată de stofă roșie de care se servesc luptătorii cu taurii pentru a ațâța animalul. [< fr., sp. muleta].
muletelor
MULÉTĂ s.f. Bucată de stofă roșie de care se servesc luptătorii cu taurii pentru a ațâța animalul. [< fr., sp. muleta].
mulez
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
muleze
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulezi
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulg
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulgară
MULGÁRĂ, mulgare, adj., s. f. (Reg.) (Oaie, vacă) mulgătoare. [Pl. și: mulgări] – Mulge + suf. -ar. DOOM
mulgáră (reg.) adj. f., s. f., pl. mulgáre/mulgắri
mulge
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulgea
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulgeai
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulgeam
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulgeau
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulgeați
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulgedium
MLÉCIN s. m. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina păroasă și cu flori albastre (Mulgedium alpinum). – Cf. sl. mlĕačĭnŭ „cu lapte”.
mulgem
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulgere
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulgere
MÚLGERE, mulgeri, s. f. Acțiunea de a mulge și rezultatul ei; muls1, mulsoare, mulsură. – V. mulge. DOOM
múlgere s. f., g.-d. art. múlgerii; pl. múlgeri
mulgerea
MÚLGERE, mulgeri, s. f. Acțiunea de a mulge și rezultatul ei; muls1, mulsoare, mulsură. – V. mulge. DOOM
múlgere s. f., g.-d. art. múlgerii; pl. múlgeri
mulgeri
MÚLGERE, mulgeri, s. f. Acțiunea de a mulge și rezultatul ei; muls1, mulsoare, mulsură. – V. mulge. DOOM
múlgere s. f., g.-d. art. múlgerii; pl. múlgeri
mulgerii
MÚLGERE, mulgeri, s. f. Acțiunea de a mulge și rezultatul ei; muls1, mulsoare, mulsură. – V. mulge. DOOM
múlgere s. f., g.-d. art. múlgerii; pl. múlgeri
mulgerile
MÚLGERE, mulgeri, s. f. Acțiunea de a mulge și rezultatul ei; muls1, mulsoare, mulsură. – V. mulge. DOOM
múlgere s. f., g.-d. art. múlgerii; pl. múlgeri
mulgerilor
MÚLGERE, mulgeri, s. f. Acțiunea de a mulge și rezultatul ei; muls1, mulsoare, mulsură. – V. mulge. DOOM
múlgere s. f., g.-d. art. múlgerii; pl. múlgeri
mulgeți
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulgi
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulgând
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulgînd
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulgă
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulgătoare
MULGĂTOÁRE, mulgători, adj. f. (Despre oi, vaci etc.) Care se (poate) mulge, care are lapte. De la 140 de vaci mulgătoare de diferite seminții, mu se dobîndește mai mult de 4 pînâ la 6 cofe de lapte. I. IONESCU, D. 369.
mulgătoare
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgătoare
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgătoarea
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgătoarea
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgătoarei
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgătoarei
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgătoarele
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgătoarele
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgătoarelor
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgătoarelor
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgător
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgător
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgători
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgători
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgătorii
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgătorii
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgătorilor
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgătorilor
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgătorul
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgătorul
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgătorului
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
mulgătorului
MULGĂTÓR, -OÁRE, mulgători, -oare, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care mulge vacile, oile, caprele. 2. Adj. (Pop.; despre oi, vaci, capre) Care se (poate) mulge, care are lapte; mulgară. – Mulge + suf. -ător. DOOM
mulgătór s. m., pl. mulgătóri
muli
MUL1 s. n. (Geol.) Humus pământos, fin, slab acid, afânat, brun-închis sau negru, caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decât acumularea ei. – Din fr. mull, germ. Mull. DOOM
mul2 (tip de humus) s. n.
muli
MUL2, muli, s. m. (Rar) Catâr. – Din lat. mulus. DOOM
mul1 (catâr) (rar) s. m., pl. muli
muli
MÚLĂ, mule, s. f. (Rar) Mulaj; p. ext. tipar, formă [Var.: mul subst.] – Din fr. moule.
mulii
MUL1 s. n. (Geol.) Humus pământos, fin, slab acid, afânat, brun-închis sau negru, caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decât acumularea ei. – Din fr. mull, germ. Mull. DOOM
mul2 (tip de humus) s. n.
mulii
MUL2, muli, s. m. (Rar) Catâr. – Din lat. mulus. DOOM
mul1 (catâr) (rar) s. m., pl. muli
mulii
MÚLĂ, mule, s. f. (Rar) Mulaj; p. ext. tipar, formă [Var.: mul subst.] – Din fr. moule.
mulilor
MUL1 s. n. (Geol.) Humus pământos, fin, slab acid, afânat, brun-închis sau negru, caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decât acumularea ei. – Din fr. mull, germ. Mull. DOOM
mul2 (tip de humus) s. n.
mulilor
MUL2, muli, s. m. (Rar) Catâr. – Din lat. mulus. DOOM
mul1 (catâr) (rar) s. m., pl. muli
mulilor
MÚLĂ, mule, s. f. (Rar) Mulaj; p. ext. tipar, formă [Var.: mul subst.] – Din fr. moule.
mulina
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinai
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinam
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinare
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinare
MULINÁRE, mulinări, s. f. Acțiunea de a mulina și rezultatul ei. – V. mulina. DOOM
mulináre s. f., g.-d. art. mulinắrii; pl. mulinắri
mulinarea
MULINÁRE, mulinări, s. f. Acțiunea de a mulina și rezultatul ei. – V. mulina. DOOM
mulináre s. f., g.-d. art. mulinắrii; pl. mulinắri
mulinară
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinarăm
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinarăți
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinase
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinasem
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinaseră
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinaserăm
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinaserăți
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinaseși
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinaseți
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinat
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinat
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner.
mulinau
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinași
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinați
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
muline
MULINÉ s.n. (La scrimă) Mișcare de rotație rapidă, (spec.) făcută cu spada, cu floreta. ◊ A face mulineuri = a da unui baston, unei săbii o mișcare de rotație rapidă. [Var. mulinetă s.f., mulineu s.n. / < fr. moulinet].
mulinează
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinet
MULINÉTĂ, mulinete, s. f. 1. Dispozitiv folosit în special în pescuitul sportiv cu lanseta, fixat pe vergile de pescuit și constituit dintr-o bobină cu manivelă, care servește la înfășurarea firului, și dintr-un mecanism de frânare. 2. Mică elice folosită la frânele aerodinamice de încercare. 3. Elice mică montată în partea anterioară a unei elice propulsoare de avion pentru reglarea automată a pasului acesteia. – Din fr. moulinet. DOOM
mulinétă s. f., g.-d. art. mulinétei; pl. mulinéte
mulineta
MULINÉTĂ, mulinete, s. f. 1. Dispozitiv folosit în special în pescuitul sportiv cu lanseta, fixat pe vergile de pescuit și constituit dintr-o bobină cu manivelă, care servește la înfășurarea firului, și dintr-un mecanism de frânare. 2. Mică elice folosită la frânele aerodinamice de încercare. 3. Elice mică montată în partea anterioară a unei elice propulsoare de avion pentru reglarea automată a pasului acesteia. – Din fr. moulinet. DOOM
mulinétă s. f., g.-d. art. mulinétei; pl. mulinéte
mulinete
MULINÉTĂ, mulinete, s. f. 1. Dispozitiv folosit în special în pescuitul sportiv cu lanseta, fixat pe vergile de pescuit și constituit dintr-o bobină cu manivelă, care servește la înfășurarea firului, și dintr-un mecanism de frânare. 2. Mică elice folosită la frânele aerodinamice de încercare. 3. Elice mică montată în partea anterioară a unei elice propulsoare de avion pentru reglarea automată a pasului acesteia. – Din fr. moulinet. DOOM
mulinétă s. f., g.-d. art. mulinétei; pl. mulinéte
mulinetei
MULINÉTĂ, mulinete, s. f. 1. Dispozitiv folosit în special în pescuitul sportiv cu lanseta, fixat pe vergile de pescuit și constituit dintr-o bobină cu manivelă, care servește la înfășurarea firului, și dintr-un mecanism de frânare. 2. Mică elice folosită la frânele aerodinamice de încercare. 3. Elice mică montată în partea anterioară a unei elice propulsoare de avion pentru reglarea automată a pasului acesteia. – Din fr. moulinet. DOOM
mulinétă s. f., g.-d. art. mulinétei; pl. mulinéte
mulinetele
MULINÉTĂ, mulinete, s. f. 1. Dispozitiv folosit în special în pescuitul sportiv cu lanseta, fixat pe vergile de pescuit și constituit dintr-o bobină cu manivelă, care servește la înfășurarea firului, și dintr-un mecanism de frânare. 2. Mică elice folosită la frânele aerodinamice de încercare. 3. Elice mică montată în partea anterioară a unei elice propulsoare de avion pentru reglarea automată a pasului acesteia. – Din fr. moulinet. DOOM
mulinétă s. f., g.-d. art. mulinétei; pl. mulinéte
mulinetelor
MULINÉTĂ, mulinete, s. f. 1. Dispozitiv folosit în special în pescuitul sportiv cu lanseta, fixat pe vergile de pescuit și constituit dintr-o bobină cu manivelă, care servește la înfășurarea firului, și dintr-un mecanism de frânare. 2. Mică elice folosită la frânele aerodinamice de încercare. 3. Elice mică montată în partea anterioară a unei elice propulsoare de avion pentru reglarea automată a pasului acesteia. – Din fr. moulinet. DOOM
mulinétă s. f., g.-d. art. mulinétei; pl. mulinéte
mulineu
MULINÉU, mulineuri, s. n. Fir de mătase, de bumbac sau de lână obținut prin mulinare și folosit la cusături artistice, la broderii etc.; p. ext. jurubiță din astfel de fire. – Din fr. mouliné. DOOM
mulinéu s. n., art. mulinéul; pl. mulinéuri
mulineul
MULINÉ s.n. (La scrimă) Mișcare de rotație rapidă, (spec.) făcută cu spada, cu floreta. ◊ A face mulineuri = a da unui baston, unei săbii o mișcare de rotație rapidă. [Var. mulinetă s.f., mulineu s.n. / < fr. moulinet].
mulineul
MULINÉU, mulineuri, s. n. Fir de mătase, de bumbac sau de lână obținut prin mulinare și folosit la cusături artistice, la broderii etc.; p. ext. jurubiță din astfel de fire. – Din fr. mouliné. DOOM
mulinéu s. n., art. mulinéul; pl. mulinéuri
mulineului
MULINÉ s.n. (La scrimă) Mișcare de rotație rapidă, (spec.) făcută cu spada, cu floreta. ◊ A face mulineuri = a da unui baston, unei săbii o mișcare de rotație rapidă. [Var. mulinetă s.f., mulineu s.n. / < fr. moulinet].
mulineului
MULINÉU, mulineuri, s. n. Fir de mătase, de bumbac sau de lână obținut prin mulinare și folosit la cusături artistice, la broderii etc.; p. ext. jurubiță din astfel de fire. – Din fr. mouliné. DOOM
mulinéu s. n., art. mulinéul; pl. mulinéuri
mulineuri
MULINÉ s.n. (La scrimă) Mișcare de rotație rapidă, (spec.) făcută cu spada, cu floreta. ◊ A face mulineuri = a da unui baston, unei săbii o mișcare de rotație rapidă. [Var. mulinetă s.f., mulineu s.n. / < fr. moulinet].
mulineuri
MULINÉU, mulineuri, s. n. Fir de mătase, de bumbac sau de lână obținut prin mulinare și folosit la cusături artistice, la broderii etc.; p. ext. jurubiță din astfel de fire. – Din fr. mouliné. DOOM
mulinéu s. n., art. mulinéul; pl. mulinéuri
mulineurile
MULINÉ s.n. (La scrimă) Mișcare de rotație rapidă, (spec.) făcută cu spada, cu floreta. ◊ A face mulineuri = a da unui baston, unei săbii o mișcare de rotație rapidă. [Var. mulinetă s.f., mulineu s.n. / < fr. moulinet].
mulineurile
MULINÉU, mulineuri, s. n. Fir de mătase, de bumbac sau de lână obținut prin mulinare și folosit la cusături artistice, la broderii etc.; p. ext. jurubiță din astfel de fire. – Din fr. mouliné. DOOM
mulinéu s. n., art. mulinéul; pl. mulinéuri
mulineurilor
MULINÉ s.n. (La scrimă) Mișcare de rotație rapidă, (spec.) făcută cu spada, cu floreta. ◊ A face mulineuri = a da unui baston, unei săbii o mișcare de rotație rapidă. [Var. mulinetă s.f., mulineu s.n. / < fr. moulinet].
mulineurilor
MULINÉU, mulineuri, s. n. Fir de mătase, de bumbac sau de lână obținut prin mulinare și folosit la cusături artistice, la broderii etc.; p. ext. jurubiță din astfel de fire. – Din fr. mouliné. DOOM
mulinéu s. n., art. mulinéul; pl. mulinéuri
mulinez
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulineze
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinezi
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinând
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinînd
MULINÁ, mulinez, vb. I. Tranz. A răsuci două sau mai multe fire de mătase pentru a obține un fir mai uniform, cu aspect mai frumos și cu o rezistență mai mare. – Din fr. mouliner. DOOM
muliná (a ~) vb., ind. prez. 3 mulineáză
mulinări
MULINÁRE, mulinări, s. f. Acțiunea de a mulina și rezultatul ei. – V. mulina. DOOM
mulináre s. f., g.-d. art. mulinắrii; pl. mulinắri
mulinării
MULINÁRE, mulinări, s. f. Acțiunea de a mulina și rezultatul ei. – V. mulina. DOOM
mulináre s. f., g.-d. art. mulinắrii; pl. mulinắri
mulinările
MULINÁRE, mulinări, s. f. Acțiunea de a mulina și rezultatul ei. – V. mulina. DOOM
mulináre s. f., g.-d. art. mulinắrii; pl. mulinắri
mulinărilor
MULINÁRE, mulinări, s. f. Acțiunea de a mulina și rezultatul ei. – V. mulina. DOOM
mulináre s. f., g.-d. art. mulinắrii; pl. mulinắri
muliu
muliu -e, mulii adj. (intl., înv.) mort.
mullit
MULLÍT s. n. Silicat de aluminiu foarte refractar, incolor sau roz, cu luciu sticlos, conținut în materiale aluminoase și argiloase. – Din engl. mullite.
mullitul
MULLÍT s. n. Silicat de aluminiu foarte refractar, incolor sau roz, cu luciu sticlos, conținut în materiale aluminoase și argiloase. – Din engl. mullite.
mullitului
MULLÍT s. n. Silicat de aluminiu foarte refractar, incolor sau roz, cu luciu sticlos, conținut în materiale aluminoase și argiloase. – Din engl. mullite.
mullus
CATẤR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır.
muls
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
muls
MULS2, -Ă, mulși, -se, adj. (Despre vaci, oi etc.) Căreia i s-a extras lapte din mamele sau din uger; (despre lapte) care a fost extras din mamele sau din uger. – V. mulge.
muls
MULS1, mulsuri, s. n. Mulgere. – V. mulge. DOOM
muls s. n., pl. múlsuri
mulse
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulsei
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulseră
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulserăm
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulserăți
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulsese
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulsesem
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulseseră
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulseserăm
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulseserăți
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulseseși
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulseseți
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulseși
MÚLGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere. DOOM
múlge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulg, perf. s. 1 sg. mulséi, 1 pl. múlserăm; part. muls
mulsoare
MULSOÁRE, mulsori, s. f. (Pop.) Mulgere. – Muls1 + suf. -oare. DOOM
mulsoáre (pop.) s. f., g.-d. art. mulsórii; pl. mulsóri
mulsoarea
MULSOÁRE, mulsori, s. f. (Pop.) Mulgere. – Muls1 + suf. -oare. DOOM
mulsoáre (pop.) s. f., g.-d. art. mulsórii; pl. mulsóri
mulsori
MULSOÁRE, mulsori, s. f. (Pop.) Mulgere. – Muls1 + suf. -oare. DOOM
mulsoáre (pop.) s. f., g.-d. art. mulsórii; pl. mulsóri
mulsorii
MULSOÁRE, mulsori, s. f. (Pop.) Mulgere. – Muls1 + suf. -oare. DOOM
mulsoáre (pop.) s. f., g.-d. art. mulsórii; pl. mulsóri
mulsorile
MULSOÁRE, mulsori, s. f. (Pop.) Mulgere. – Muls1 + suf. -oare. DOOM
mulsoáre (pop.) s. f., g.-d. art. mulsórii; pl. mulsóri
mulsorilor
MULSOÁRE, mulsori, s. f. (Pop.) Mulgere. – Muls1 + suf. -oare. DOOM
mulsoáre (pop.) s. f., g.-d. art. mulsórii; pl. mulsóri
mulsul
MULS1, mulsuri, s. n. Mulgere. – V. mulge. DOOM
muls s. n., pl. múlsuri
mulsului
MULS1, mulsuri, s. n. Mulgere. – V. mulge. DOOM
muls s. n., pl. múlsuri
mulsum
MÚLSUM s.n. (Ant.) Vin amestecat cu miere. [< lat. mulsum].
mulsumul
MÚLSUM s.n. (Ant.) Vin amestecat cu miere. [< lat. mulsum].
mulsumului
MÚLSUM s.n. (Ant.) Vin amestecat cu miere. [< lat. mulsum].
mulsumuri
MÚLSUM s.n. (Ant.) Vin amestecat cu miere. [< lat. mulsum].
mulsumurile
MÚLSUM s.n. (Ant.) Vin amestecat cu miere. [< lat. mulsum].
mulsumurilor
MÚLSUM s.n. (Ant.) Vin amestecat cu miere. [< lat. mulsum].
mulsura
MULSÚRĂ, mulsuri, s. f. (Reg.) Mulgere. – Muls1 + suf. -ură. DOOM
mulsúră (reg.) s. f., g.-d. art. mulsúrii; pl. mulsúri
mulsuri
MULS1, mulsuri, s. n. Mulgere. – V. mulge. DOOM
muls s. n., pl. múlsuri
mulsuri
MULSÚRĂ, mulsuri, s. f. (Reg.) Mulgere. – Muls1 + suf. -ură. DOOM
mulsúră (reg.) s. f., g.-d. art. mulsúrii; pl. mulsúri
mulsurii
MULSÚRĂ, mulsuri, s. f. (Reg.) Mulgere. – Muls1 + suf. -ură. DOOM
mulsúră (reg.) s. f., g.-d. art. mulsúrii; pl. mulsúri
mulsurile
MULS1, mulsuri, s. n. Mulgere. – V. mulge. DOOM
muls s. n., pl. múlsuri
mulsurile
MULSÚRĂ, mulsuri, s. f. (Reg.) Mulgere. – Muls1 + suf. -ură. DOOM
mulsúră (reg.) s. f., g.-d. art. mulsúrii; pl. mulsúri
mulsurilor
MULS1, mulsuri, s. n. Mulgere. – V. mulge. DOOM
muls s. n., pl. múlsuri
mulsurilor
MULSÚRĂ, mulsuri, s. f. (Reg.) Mulgere. – Muls1 + suf. -ură. DOOM
mulsúră (reg.) s. f., g.-d. art. mulsúrii; pl. mulsúri
mult
MULT, -Ă, mulți, -te, adj., adv. 1. Adj. Care se află în mare număr, în cantitate mare sau în sorturi diferite; de intensitate deosebită, de proporții mari, de durată lungă. ◊ Loc. adv. De (mai) multe ori sau în (mai) multe rânduri = în mod repetat, adesea. ◊ Expr. A nu mai avea zile multe = a fi aproape de moarte. ♦ (Substantivat, n. pl.) Lucruri, fapte, întâmplări numeroase (și variate). ◊ Expr. A nu ști multe = a) a trece repede la acțiune, a lua hotărâri energice; b) a se supăra ușor. Mult cu multul sau multul cu mult = oricât de mult, foarte mult. Multe (și de) toate = lucruri de tot felul; probleme variate. Multe și mărunte = a) lucruri, probleme de tot felul; b) fleacuri, nimicuri. Și mai multe nu = neapărat, cu orice preț. 2. Adv. În cantitate însemnată, în mare măsură; în mod intens, stăruitor; cu valoare mare; pe o distanță mare; în timp îndelungat; de repetate ori. ◊ Cu mult = în foarte mare măsură. Cel mult = a) maximum; b) în cel mai bun caz. Mai mult = a) în special, mai ales, îndeosebi; b) (reg.; în construcții negative) de acum înainte, din acest moment. De mult = a) dintr-o vreme îndepărtată, de altădată; din vechime; b) de timpuriu, devreme. ◊ Loc. conj. De mult ce = din cauza, datorită cantității, duratei, intensității (extreme) etc. ◊ Expr. Mai mult sau mai puțin = oarecum, relativ. (Asta) e prea mult = (asta) întrece măsura, depășește ceea ce trebuie sau se cuvine. Mult și bine = vreme îndelungată. A nu mai avea mult = a) a fi aproape de sfârșitul unei acțiuni; b) a fi aproape de sfârșitul vieții, a nu mai avea de trăit decât puține zile. ♦ (Înv. și reg.; înaintea unui adjectiv sau a unui adverb, dă acestora valoare de superlativ) În cel mai înalt grad; foarte, extrem. [Gen.-dat. pl. m. și f. multora] – Lat. multus, -a, -um. DOOM
mult-puțín s. n., art. mult-puțínul
multi
MULTI- Element de compunere exprimând ideea de pluralitate, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr. multi-.
multianual
MULTIANUÁL, -Ă, multianuali, -e, adj. Din mai mulți ani. [Pr.: -ti-a-nu-al] – Multi- + anual. DOOM
*multianuál (-ti-a-nu-al) adj. m., pl. multianuáli; f. multianuálă, pl. multianuále
multianuala
MULTIANUÁL, -Ă, multianuali, -e, adj. Din mai mulți ani. [Pr.: -ti-a-nu-al] – Multi- + anual. DOOM
*multianuál (-ti-a-nu-al) adj. m., pl. multianuáli; f. multianuálă, pl. multianuále
multianuale
MULTIANUÁL, -Ă, multianuali, -e, adj. Din mai mulți ani. [Pr.: -ti-a-nu-al] – Multi- + anual. DOOM
*multianuál (-ti-a-nu-al) adj. m., pl. multianuáli; f. multianuálă, pl. multianuále
multianualei
MULTIANUÁL, -Ă, multianuali, -e, adj. Din mai mulți ani. [Pr.: -ti-a-nu-al] – Multi- + anual. DOOM
*multianuál (-ti-a-nu-al) adj. m., pl. multianuáli; f. multianuálă, pl. multianuále
multianualele
MULTIANUÁL, -Ă, multianuali, -e, adj. Din mai mulți ani. [Pr.: -ti-a-nu-al] – Multi- + anual. DOOM
*multianuál (-ti-a-nu-al) adj. m., pl. multianuáli; f. multianuálă, pl. multianuále
multianualelor
MULTIANUÁL, -Ă, multianuali, -e, adj. Din mai mulți ani. [Pr.: -ti-a-nu-al] – Multi- + anual. DOOM
*multianuál (-ti-a-nu-al) adj. m., pl. multianuáli; f. multianuálă, pl. multianuále
multianuali
MULTIANUÁL, -Ă, multianuali, -e, adj. Din mai mulți ani. [Pr.: -ti-a-nu-al] – Multi- + anual. DOOM
*multianuál (-ti-a-nu-al) adj. m., pl. multianuáli; f. multianuálă, pl. multianuále
multianualii
MULTIANUÁL, -Ă, multianuali, -e, adj. Din mai mulți ani. [Pr.: -ti-a-nu-al] – Multi- + anual. DOOM
*multianuál (-ti-a-nu-al) adj. m., pl. multianuáli; f. multianuálă, pl. multianuále
multianualilor
MULTIANUÁL, -Ă, multianuali, -e, adj. Din mai mulți ani. [Pr.: -ti-a-nu-al] – Multi- + anual. DOOM
*multianuál (-ti-a-nu-al) adj. m., pl. multianuáli; f. multianuálă, pl. multianuále
multianualul
MULTIANUÁL, -Ă, multianuali, -e, adj. Din mai mulți ani. [Pr.: -ti-a-nu-al] – Multi- + anual. DOOM
*multianuál (-ti-a-nu-al) adj. m., pl. multianuáli; f. multianuálă, pl. multianuále
multianualului
MULTIANUÁL, -Ă, multianuali, -e, adj. Din mai mulți ani. [Pr.: -ti-a-nu-al] – Multi- + anual. DOOM
*multianuál (-ti-a-nu-al) adj. m., pl. multianuáli; f. multianuálă, pl. multianuále
multibloc
MULTIBLÓC adj. (Tehn.) Format din mai multe blocuri. [Et. incertă].
multiblocul
MULTIBLÓC adj. (Tehn.) Format din mai multe blocuri. [Et. incertă].
multiblocului
MULTIBLÓC adj. (Tehn.) Format din mai multe blocuri. [Et. incertă].
multicanal
MULTICANÁL adj. (Despre televizoare) Cu mai multe canale. [< fr. multicanal].
multicaul
MULTICÁUL, -Ă adj. (Despre plante) Mult ramificat, cu multe trunchiuri. [Pron. -ca-ul. / < fr. multicaule, cf. lat. multicaulis].
multicaula
MULTICÁUL, -Ă adj. (Despre plante) Mult ramificat, cu multe trunchiuri. [Pron. -ca-ul. / < fr. multicaule, cf. lat. multicaulis].
multicaule
MULTICÁUL, -Ă adj. (Despre plante) Mult ramificat, cu multe trunchiuri. [Pron. -ca-ul. / < fr. multicaule, cf. lat. multicaulis].
multicaulei
MULTICÁUL, -Ă adj. (Despre plante) Mult ramificat, cu multe trunchiuri. [Pron. -ca-ul. / < fr. multicaule, cf. lat. multicaulis].
multicaulele
MULTICÁUL, -Ă adj. (Despre plante) Mult ramificat, cu multe trunchiuri. [Pron. -ca-ul. / < fr. multicaule, cf. lat. multicaulis].
multicaulelor
MULTICÁUL, -Ă adj. (Despre plante) Mult ramificat, cu multe trunchiuri. [Pron. -ca-ul. / < fr. multicaule, cf. lat. multicaulis].
multicauli
MULTICÁUL, -Ă adj. (Despre plante) Mult ramificat, cu multe trunchiuri. [Pron. -ca-ul. / < fr. multicaule, cf. lat. multicaulis].
multicaulii
MULTICÁUL, -Ă adj. (Despre plante) Mult ramificat, cu multe trunchiuri. [Pron. -ca-ul. / < fr. multicaule, cf. lat. multicaulis].
multicaulilor
MULTICÁUL, -Ă adj. (Despre plante) Mult ramificat, cu multe trunchiuri. [Pron. -ca-ul. / < fr. multicaule, cf. lat. multicaulis].
multicaulul
MULTICÁUL, -Ă adj. (Despre plante) Mult ramificat, cu multe trunchiuri. [Pron. -ca-ul. / < fr. multicaule, cf. lat. multicaulis].
multicaulului
MULTICÁUL, -Ă adj. (Despre plante) Mult ramificat, cu multe trunchiuri. [Pron. -ca-ul. / < fr. multicaule, cf. lat. multicaulis].
multicei
MULTICÉL, -ÍCĂ, multicei, -ele, adj., adv. Multișor. ◊ Loc. adv. De multicel = cam de multă vreme. – Mult + suf. -icel, -icică. DOOM
multicél adj. m., pl. multicéi; f. multicícă, pl. multicéle
multiceii
MULTICÉL, -ÍCĂ, multicei, -ele, adj., adv. Multișor. ◊ Loc. adv. De multicel = cam de multă vreme. – Mult + suf. -icel, -icică. DOOM
multicél adj. m., pl. multicéi; f. multicícă, pl. multicéle
multiceilor
MULTICÉL, -ÍCĂ, multicei, -ele, adj., adv. Multișor. ◊ Loc. adv. De multicel = cam de multă vreme. – Mult + suf. -icel, -icică. DOOM
multicél adj. m., pl. multicéi; f. multicícă, pl. multicéle
multicel
MULTICÉL, -ÍCĂ, multicei, -ele, adj., adv. Multișor. ◊ Loc. adv. De multicel = cam de multă vreme. – Mult + suf. -icel, -icică. DOOM
multicél adj. m., pl. multicéi; f. multicícă, pl. multicéle
multicele
MULTICÉL, -ÍCĂ, multicei, -ele, adj., adv. Multișor. ◊ Loc. adv. De multicel = cam de multă vreme. – Mult + suf. -icel, -icică. DOOM
multicél adj. m., pl. multicéi; f. multicícă, pl. multicéle
multicelei
MULTICÉL, -ÍCĂ, multicei, -ele, adj., adv. Multișor. ◊ Loc. adv. De multicel = cam de multă vreme. – Mult + suf. -icel, -icică. DOOM
multicél adj. m., pl. multicéi; f. multicícă, pl. multicéle
multicelele
MULTICÉL, -ÍCĂ, multicei, -ele, adj., adv. Multișor. ◊ Loc. adv. De multicel = cam de multă vreme. – Mult + suf. -icel, -icică. DOOM
multicél adj. m., pl. multicéi; f. multicícă, pl. multicéle
multicelelor
MULTICÉL, -ÍCĂ, multicei, -ele, adj., adv. Multișor. ◊ Loc. adv. De multicel = cam de multă vreme. – Mult + suf. -icel, -icică. DOOM
multicél adj. m., pl. multicéi; f. multicícă, pl. multicéle
multicelul
MULTICÉL, -ÍCĂ, multicei, -ele, adj., adv. Multișor. ◊ Loc. adv. De multicel = cam de multă vreme. – Mult + suf. -icel, -icică. DOOM
multicél adj. m., pl. multicéi; f. multicícă, pl. multicéle
multicelular
MULTICELULÁR, -Ă, multicelulari, -e, adj. Care este alcătuit din (mai) multe celule; pluricelular. – Din fr. multicellulaire. DOOM
multicelulár adj. m., pl. multicelulári; f. multiceluláră, pl. multiceluláre
multicelulara
MULTICELULÁR, -Ă, multicelulari, -e, adj. Care este alcătuit din (mai) multe celule; pluricelular. – Din fr. multicellulaire. DOOM
multicelulár adj. m., pl. multicelulári; f. multiceluláră, pl. multiceluláre
multicelulare
MULTICELULÁR, -Ă, multicelulari, -e, adj. Care este alcătuit din (mai) multe celule; pluricelular. – Din fr. multicellulaire. DOOM
multicelulár adj. m., pl. multicelulári; f. multiceluláră, pl. multiceluláre
multicelularei
MULTICELULÁR, -Ă, multicelulari, -e, adj. Care este alcătuit din (mai) multe celule; pluricelular. – Din fr. multicellulaire. DOOM
multicelulár adj. m., pl. multicelulári; f. multiceluláră, pl. multiceluláre
multicelularele
MULTICELULÁR, -Ă, multicelulari, -e, adj. Care este alcătuit din (mai) multe celule; pluricelular. – Din fr. multicellulaire. DOOM
multicelulár adj. m., pl. multicelulári; f. multiceluláră, pl. multiceluláre
multicelularelor
MULTICELULÁR, -Ă, multicelulari, -e, adj. Care este alcătuit din (mai) multe celule; pluricelular. – Din fr. multicellulaire. DOOM
multicelulár adj. m., pl. multicelulári; f. multiceluláră, pl. multiceluláre
multicelulari
MULTICELULÁR, -Ă, multicelulari, -e, adj. Care este alcătuit din (mai) multe celule; pluricelular. – Din fr. multicellulaire. DOOM
multicelulár adj. m., pl. multicelulári; f. multiceluláră, pl. multiceluláre
multicelularii
MULTICELULÁR, -Ă, multicelulari, -e, adj. Care este alcătuit din (mai) multe celule; pluricelular. – Din fr. multicellulaire. DOOM
multicelulár adj. m., pl. multicelulári; f. multiceluláră, pl. multiceluláre
multicelularilor
MULTICELULÁR, -Ă, multicelulari, -e, adj. Care este alcătuit din (mai) multe celule; pluricelular. – Din fr. multicellulaire. DOOM
multicelulár adj. m., pl. multicelulári; f. multiceluláră, pl. multiceluláre
multicelularul
MULTICELULÁR, -Ă, multicelulari, -e, adj. Care este alcătuit din (mai) multe celule; pluricelular. – Din fr. multicellulaire. DOOM
multicelulár adj. m., pl. multicelulári; f. multiceluláră, pl. multiceluláre
multicelularului
MULTICELULÁR, -Ă, multicelulari, -e, adj. Care este alcătuit din (mai) multe celule; pluricelular. – Din fr. multicellulaire. DOOM
multicelulár adj. m., pl. multicelulári; f. multiceluláră, pl. multiceluláre
multicelului
MULTICÉL, -ÍCĂ, multicei, -ele, adj., adv. Multișor. ◊ Loc. adv. De multicel = cam de multă vreme. – Mult + suf. -icel, -icică. DOOM
multicél adj. m., pl. multicéi; f. multicícă, pl. multicéle
multicica
MULTICÉL, -ÍCĂ, multicei, -ele, adj., adv. Multișor. ◊ Loc. adv. De multicel = cam de multă vreme. – Mult + suf. -icel, -icică. DOOM
multicél adj. m., pl. multicéi; f. multicícă, pl. multicéle
multicolor
MULTICOLÓR, -Ă, multicolori, -e, adj. Colorat în culori variate; care are mai multe culori; policrom. – Din fr. multicolore, lat. multicolor. DOOM
multicolór adj. m., pl. multicolóri; f. multicolóră, pl. multicolóre
multicolora
MULTICOLÓR, -Ă, multicolori, -e, adj. Colorat în culori variate; care are mai multe culori; policrom. – Din fr. multicolore, lat. multicolor. DOOM
multicolór adj. m., pl. multicolóri; f. multicolóră, pl. multicolóre
multicolore
MULTICOLÓR, -Ă, multicolori, -e, adj. Colorat în culori variate; care are mai multe culori; policrom. – Din fr. multicolore, lat. multicolor. DOOM
multicolór adj. m., pl. multicolóri; f. multicolóră, pl. multicolóre
multicolorei
MULTICOLÓR, -Ă, multicolori, -e, adj. Colorat în culori variate; care are mai multe culori; policrom. – Din fr. multicolore, lat. multicolor. DOOM
multicolór adj. m., pl. multicolóri; f. multicolóră, pl. multicolóre
multicolorele
MULTICOLÓR, -Ă, multicolori, -e, adj. Colorat în culori variate; care are mai multe culori; policrom. – Din fr. multicolore, lat. multicolor. DOOM
multicolór adj. m., pl. multicolóri; f. multicolóră, pl. multicolóre
multicolorelor
MULTICOLÓR, -Ă, multicolori, -e, adj. Colorat în culori variate; care are mai multe culori; policrom. – Din fr. multicolore, lat. multicolor. DOOM
multicolór adj. m., pl. multicolóri; f. multicolóră, pl. multicolóre
multicolori
MULTICOLÓR, -Ă, multicolori, -e, adj. Colorat în culori variate; care are mai multe culori; policrom. – Din fr. multicolore, lat. multicolor. DOOM
multicolór adj. m., pl. multicolóri; f. multicolóră, pl. multicolóre
multicolorii
MULTICOLÓR, -Ă, multicolori, -e, adj. Colorat în culori variate; care are mai multe culori; policrom. – Din fr. multicolore, lat. multicolor. DOOM
multicolór adj. m., pl. multicolóri; f. multicolóră, pl. multicolóre
multicolorilor
MULTICOLÓR, -Ă, multicolori, -e, adj. Colorat în culori variate; care are mai multe culori; policrom. – Din fr. multicolore, lat. multicolor. DOOM
multicolór adj. m., pl. multicolóri; f. multicolóră, pl. multicolóre
multicolorul
MULTICOLÓR, -Ă, multicolori, -e, adj. Colorat în culori variate; care are mai multe culori; policrom. – Din fr. multicolore, lat. multicolor. DOOM
multicolór adj. m., pl. multicolóri; f. multicolóră, pl. multicolóre
multicolorului
MULTICOLÓR, -Ă, multicolori, -e, adj. Colorat în culori variate; care are mai multe culori; policrom. – Din fr. multicolore, lat. multicolor. DOOM
multicolór adj. m., pl. multicolóri; f. multicolóră, pl. multicolóre
multicord
MULTICÓRD, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Cu mai multe coarde. [Cf. fr. multicorde].
multicorda
MULTICÓRD, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Cu mai multe coarde. [Cf. fr. multicorde].
multicorde
MULTICÓRD, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Cu mai multe coarde. [Cf. fr. multicorde].
multicordei
MULTICÓRD, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Cu mai multe coarde. [Cf. fr. multicorde].
multicordele
MULTICÓRD, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Cu mai multe coarde. [Cf. fr. multicorde].
multicordelor
MULTICÓRD, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Cu mai multe coarde. [Cf. fr. multicorde].
multicordul
MULTICÓRD, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Cu mai multe coarde. [Cf. fr. multicorde].
multicordului
MULTICÓRD, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Cu mai multe coarde. [Cf. fr. multicorde].
multicorzi
MULTICÓRD, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Cu mai multe coarde. [Cf. fr. multicorde].
multicorzii
MULTICÓRD, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Cu mai multe coarde. [Cf. fr. multicorde].
multicorzilor
MULTICÓRD, -Ă adj. (Despre instrumente muzicale) Cu mai multe coarde. [Cf. fr. multicorde].
multicultural
MULTICULTURÁL, -Ă, multiculturali, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Care are mai multe culturi. – Din engl. multicultural, fr. multiculturel. DOOM
*multiculturál adj. m., pl. multiculturáli; f. multiculturálă, pl. multiculturále
multiculturala
MULTICULTURÁL, -Ă, multiculturali, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Care are mai multe culturi. – Din engl. multicultural, fr. multiculturel. DOOM
*multiculturál adj. m., pl. multiculturáli; f. multiculturálă, pl. multiculturále
multiculturale
MULTICULTURÁL, -Ă, multiculturali, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Care are mai multe culturi. – Din engl. multicultural, fr. multiculturel. DOOM
*multiculturál adj. m., pl. multiculturáli; f. multiculturálă, pl. multiculturále
multiculturalei
MULTICULTURÁL, -Ă, multiculturali, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Care are mai multe culturi. – Din engl. multicultural, fr. multiculturel. DOOM
*multiculturál adj. m., pl. multiculturáli; f. multiculturálă, pl. multiculturále
multiculturalele
MULTICULTURÁL, -Ă, multiculturali, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Care are mai multe culturi. – Din engl. multicultural, fr. multiculturel. DOOM
*multiculturál adj. m., pl. multiculturáli; f. multiculturálă, pl. multiculturále
multiculturalelor
MULTICULTURÁL, -Ă, multiculturali, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Care are mai multe culturi. – Din engl. multicultural, fr. multiculturel. DOOM
*multiculturál adj. m., pl. multiculturáli; f. multiculturálă, pl. multiculturále
multiculturali
MULTICULTURÁL, -Ă, multiculturali, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Care are mai multe culturi. – Din engl. multicultural, fr. multiculturel. DOOM
*multiculturál adj. m., pl. multiculturáli; f. multiculturálă, pl. multiculturále
multiculturalii
MULTICULTURÁL, -Ă, multiculturali, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Care are mai multe culturi. – Din engl. multicultural, fr. multiculturel. DOOM
*multiculturál adj. m., pl. multiculturáli; f. multiculturálă, pl. multiculturále
multiculturalilor
MULTICULTURÁL, -Ă, multiculturali, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Care are mai multe culturi. – Din engl. multicultural, fr. multiculturel. DOOM
*multiculturál adj. m., pl. multiculturáli; f. multiculturálă, pl. multiculturále
multiculturalism
MULTICULTURALÍSM s. n. Coexistență a mai multor culturi diferite, într-o societate etc. – Din engl. multiculturalism. DOOM
*multiculturalísm s. n.
multiculturalismul
MULTICULTURALÍSM s. n. Coexistență a mai multor culturi diferite, într-o societate etc. – Din engl. multiculturalism. DOOM
*multiculturalísm s. n.
multiculturalismului
MULTICULTURALÍSM s. n. Coexistență a mai multor culturi diferite, într-o societate etc. – Din engl. multiculturalism. DOOM
*multiculturalísm s. n.
multiculturalitate
MULTICULTURALITÁTE s. f. Existența mai multor culturi în cadrul aceleiași țări. – Din fr. multiculturalité. DOOM
*multiculturalitáte s. f., g.-d. art. multiculturalitắții
multiculturalul
MULTICULTURÁL, -Ă, multiculturali, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Care are mai multe culturi. – Din engl. multicultural, fr. multiculturel. DOOM
*multiculturál adj. m., pl. multiculturáli; f. multiculturálă, pl. multiculturále
multiculturalului
MULTICULTURÁL, -Ă, multiculturali, -e, adj. (Despre țări, regiuni etc.) Care are mai multe culturi. – Din engl. multicultural, fr. multiculturel. DOOM
*multiculturál adj. m., pl. multiculturáli; f. multiculturálă, pl. multiculturále
multidimensional
MULTIDIMENSIONÁL, -Ă, multidimensionali, -e, adj. Care are mai multe dimensiuni; pluridimensional [Pr.: -si-o-] – Din fr. multidimensionnel. DOOM
*multidimensionál (-si-o-) adj. m., pl. multidimensionáli; f. multidimensionálă, pl. multidimensionále
multidimensionala
MULTIDIMENSIONÁL, -Ă, multidimensionali, -e, adj. Care are mai multe dimensiuni; pluridimensional [Pr.: -si-o-] – Din fr. multidimensionnel. DOOM
*multidimensionál (-si-o-) adj. m., pl. multidimensionáli; f. multidimensionálă, pl. multidimensionále
multidimensionale
MULTIDIMENSIONÁL, -Ă, multidimensionali, -e, adj. Care are mai multe dimensiuni; pluridimensional [Pr.: -si-o-] – Din fr. multidimensionnel. DOOM
*multidimensionál (-si-o-) adj. m., pl. multidimensionáli; f. multidimensionálă, pl. multidimensionále
multidimensionalei
MULTIDIMENSIONÁL, -Ă, multidimensionali, -e, adj. Care are mai multe dimensiuni; pluridimensional [Pr.: -si-o-] – Din fr. multidimensionnel. DOOM
*multidimensionál (-si-o-) adj. m., pl. multidimensionáli; f. multidimensionálă, pl. multidimensionále
multidimensionalele
MULTIDIMENSIONÁL, -Ă, multidimensionali, -e, adj. Care are mai multe dimensiuni; pluridimensional [Pr.: -si-o-] – Din fr. multidimensionnel. DOOM
*multidimensionál (-si-o-) adj. m., pl. multidimensionáli; f. multidimensionálă, pl. multidimensionále
multidimensionalelor
MULTIDIMENSIONÁL, -Ă, multidimensionali, -e, adj. Care are mai multe dimensiuni; pluridimensional [Pr.: -si-o-] – Din fr. multidimensionnel. DOOM
*multidimensionál (-si-o-) adj. m., pl. multidimensionáli; f. multidimensionálă, pl. multidimensionále
multidimensionali
MULTIDIMENSIONÁL, -Ă, multidimensionali, -e, adj. Care are mai multe dimensiuni; pluridimensional [Pr.: -si-o-] – Din fr. multidimensionnel. DOOM
*multidimensionál (-si-o-) adj. m., pl. multidimensionáli; f. multidimensionálă, pl. multidimensionále
multidimensionalii
MULTIDIMENSIONÁL, -Ă, multidimensionali, -e, adj. Care are mai multe dimensiuni; pluridimensional [Pr.: -si-o-] – Din fr. multidimensionnel. DOOM
*multidimensionál (-si-o-) adj. m., pl. multidimensionáli; f. multidimensionálă, pl. multidimensionále
multidimensionalilor
MULTIDIMENSIONÁL, -Ă, multidimensionali, -e, adj. Care are mai multe dimensiuni; pluridimensional [Pr.: -si-o-] – Din fr. multidimensionnel. DOOM
*multidimensionál (-si-o-) adj. m., pl. multidimensionáli; f. multidimensionálă, pl. multidimensionále
multidimensionalitate
MULTIDIMENSIONALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este multidimensional; pluridimensionalitate. [Pr.: -si-o-] – Multidimensional + suf. -itate. DOOM
*multidimensionalitáte (-si-o-) s. f., g.-d. art. multidimensionalitắții
multidimensionalitatea
MULTIDIMENSIONALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este multidimensional; pluridimensionalitate. [Pr.: -si-o-] – Multidimensional + suf. -itate. DOOM
*multidimensionalitáte (-si-o-) s. f., g.-d. art. multidimensionalitắții
multidimensionalități
MULTIDIMENSIONALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este multidimensional; pluridimensionalitate. [Pr.: -si-o-] – Multidimensional + suf. -itate. DOOM
*multidimensionalitáte (-si-o-) s. f., g.-d. art. multidimensionalitắții
multidimensionalității
MULTIDIMENSIONALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este multidimensional; pluridimensionalitate. [Pr.: -si-o-] – Multidimensional + suf. -itate. DOOM
*multidimensionalitáte (-si-o-) s. f., g.-d. art. multidimensionalitắții
multidimensionalitățile
MULTIDIMENSIONALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este multidimensional; pluridimensionalitate. [Pr.: -si-o-] – Multidimensional + suf. -itate. DOOM
*multidimensionalitáte (-si-o-) s. f., g.-d. art. multidimensionalitắții
multidimensionalităților
MULTIDIMENSIONALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este multidimensional; pluridimensionalitate. [Pr.: -si-o-] – Multidimensional + suf. -itate. DOOM
*multidimensionalitáte (-si-o-) s. f., g.-d. art. multidimensionalitắții
multidimensionalul
MULTIDIMENSIONÁL, -Ă, multidimensionali, -e, adj. Care are mai multe dimensiuni; pluridimensional [Pr.: -si-o-] – Din fr. multidimensionnel. DOOM
*multidimensionál (-si-o-) adj. m., pl. multidimensionáli; f. multidimensionálă, pl. multidimensionále
multidimensionalului
MULTIDIMENSIONÁL, -Ă, multidimensionali, -e, adj. Care are mai multe dimensiuni; pluridimensional [Pr.: -si-o-] – Din fr. multidimensionnel. DOOM
*multidimensionál (-si-o-) adj. m., pl. multidimensionáli; f. multidimensionálă, pl. multidimensionále
multidisciplinar
MULTIDISCIPLINÁR, -Ă, multidisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepție și metodologie între două sau mai multe discipline; pluridisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. multidisciplinaire, engl. multidisciplinary. DOOM
*multidisciplinár adj. m., pl. multidisciplinári; f. multidisciplináră, pl. multidisciplináre
multidisciplinara
MULTIDISCIPLINÁR, -Ă, multidisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepție și metodologie între două sau mai multe discipline; pluridisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. multidisciplinaire, engl. multidisciplinary. DOOM
*multidisciplinár adj. m., pl. multidisciplinári; f. multidisciplináră, pl. multidisciplináre
multidisciplinare
MULTIDISCIPLINÁR, -Ă, multidisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepție și metodologie între două sau mai multe discipline; pluridisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. multidisciplinaire, engl. multidisciplinary. DOOM
*multidisciplinár adj. m., pl. multidisciplinári; f. multidisciplináră, pl. multidisciplináre
multidisciplinarei
MULTIDISCIPLINÁR, -Ă, multidisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepție și metodologie între două sau mai multe discipline; pluridisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. multidisciplinaire, engl. multidisciplinary. DOOM
*multidisciplinár adj. m., pl. multidisciplinári; f. multidisciplináră, pl. multidisciplináre
multidisciplinarele
MULTIDISCIPLINÁR, -Ă, multidisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepție și metodologie între două sau mai multe discipline; pluridisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. multidisciplinaire, engl. multidisciplinary. DOOM
*multidisciplinár adj. m., pl. multidisciplinári; f. multidisciplináră, pl. multidisciplináre
multidisciplinarelor
MULTIDISCIPLINÁR, -Ă, multidisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepție și metodologie între două sau mai multe discipline; pluridisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. multidisciplinaire, engl. multidisciplinary. DOOM
*multidisciplinár adj. m., pl. multidisciplinári; f. multidisciplináră, pl. multidisciplináre
multidisciplinari
MULTIDISCIPLINÁR, -Ă, multidisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepție și metodologie între două sau mai multe discipline; pluridisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. multidisciplinaire, engl. multidisciplinary. DOOM
*multidisciplinár adj. m., pl. multidisciplinári; f. multidisciplináră, pl. multidisciplináre
multidisciplinarii
MULTIDISCIPLINÁR, -Ă, multidisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepție și metodologie între două sau mai multe discipline; pluridisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. multidisciplinaire, engl. multidisciplinary. DOOM
*multidisciplinár adj. m., pl. multidisciplinári; f. multidisciplináră, pl. multidisciplináre
multidisciplinarilor
MULTIDISCIPLINÁR, -Ă, multidisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepție și metodologie între două sau mai multe discipline; pluridisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. multidisciplinaire, engl. multidisciplinary. DOOM
*multidisciplinár adj. m., pl. multidisciplinári; f. multidisciplináră, pl. multidisciplináre
multidisciplinaritate
MULTIDISCIPLINARITÁTE s. f. Caracter multidisciplinar; pluridisciplinaritate, interdisciplinaritate. – Multidisciplinar + suf. -itate. DOOM
*multidisciplinaritáte s. f., g.-d. art. multidisciplinaritắții
multidisciplinaritatea
MULTIDISCIPLINARITÁTE s. f. Caracter multidisciplinar; pluridisciplinaritate, interdisciplinaritate. – Multidisciplinar + suf. -itate. DOOM
*multidisciplinaritáte s. f., g.-d. art. multidisciplinaritắții
multidisciplinarități
MULTIDISCIPLINARITÁTE s. f. Caracter multidisciplinar; pluridisciplinaritate, interdisciplinaritate. – Multidisciplinar + suf. -itate. DOOM
*multidisciplinaritáte s. f., g.-d. art. multidisciplinaritắții
multidisciplinarității
MULTIDISCIPLINARITÁTE s. f. Caracter multidisciplinar; pluridisciplinaritate, interdisciplinaritate. – Multidisciplinar + suf. -itate. DOOM
*multidisciplinaritáte s. f., g.-d. art. multidisciplinaritắții
multidisciplinarul
MULTIDISCIPLINÁR, -Ă, multidisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepție și metodologie între două sau mai multe discipline; pluridisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. multidisciplinaire, engl. multidisciplinary. DOOM
*multidisciplinár adj. m., pl. multidisciplinári; f. multidisciplináră, pl. multidisciplináre
multidisciplinarului
MULTIDISCIPLINÁR, -Ă, multidisciplinari, -e, adj. (Despre domenii ale științei) Care este fundamentat pe transferul de concepție și metodologie între două sau mai multe discipline; pluridisciplinar, interdisciplinar. – Din fr. multidisciplinaire, engl. multidisciplinary. DOOM
*multidisciplinár adj. m., pl. multidisciplinári; f. multidisciplináră, pl. multidisciplináre
multietajat
MULTIETAJÁT, -Ă adj. (Despre clădiri) Cu mai multe etaje. [< multi + etajat, după fr. polyétagé].
multietajata
MULTIETAJÁT, -Ă adj. (Despre clădiri) Cu mai multe etaje. [< multi + etajat, după fr. polyétagé].
multietajate
MULTIETAJÁT, -Ă adj. (Despre clădiri) Cu mai multe etaje. [< multi + etajat, după fr. polyétagé].
multietajatei
MULTIETAJÁT, -Ă adj. (Despre clădiri) Cu mai multe etaje. [< multi + etajat, după fr. polyétagé].
multietajatele
MULTIETAJÁT, -Ă adj. (Despre clădiri) Cu mai multe etaje. [< multi + etajat, după fr. polyétagé].
multietajatelor
MULTIETAJÁT, -Ă adj. (Despre clădiri) Cu mai multe etaje. [< multi + etajat, după fr. polyétagé].
multietajatul
MULTIETAJÁT, -Ă adj. (Despre clădiri) Cu mai multe etaje. [< multi + etajat, după fr. polyétagé].
multietajatului
MULTIETAJÁT, -Ă adj. (Despre clădiri) Cu mai multe etaje. [< multi + etajat, după fr. polyétagé].
multietajați
MULTIETAJÁT, -Ă adj. (Despre clădiri) Cu mai multe etaje. [< multi + etajat, după fr. polyétagé].
multietajații
MULTIETAJÁT, -Ă adj. (Despre clădiri) Cu mai multe etaje. [< multi + etajat, după fr. polyétagé].
multietajaților
MULTIETAJÁT, -Ă adj. (Despre clădiri) Cu mai multe etaje. [< multi + etajat, după fr. polyétagé].
multifid
MULTIFÍD, -Ă adj. Divizat în mai multe componente. [< lat. multifidus].
multifida
MULTIFÍD, -Ă adj. Divizat în mai multe componente. [< lat. multifidus].
multifide
MULTIFÍD, -Ă adj. Divizat în mai multe componente. [< lat. multifidus].
multifidei
MULTIFÍD, -Ă adj. Divizat în mai multe componente. [< lat. multifidus].
multifidele
MULTIFÍD, -Ă adj. Divizat în mai multe componente. [< lat. multifidus].
multifidelor
MULTIFÍD, -Ă adj. Divizat în mai multe componente. [< lat. multifidus].
multifidul
MULTIFÍD, -Ă adj. Divizat în mai multe componente. [< lat. multifidus].
multifidului
MULTIFÍD, -Ă adj. Divizat în mai multe componente. [< lat. multifidus].
multifizi
MULTIFÍD, -Ă adj. Divizat în mai multe componente. [< lat. multifidus].
multifizii
MULTIFÍD, -Ă adj. Divizat în mai multe componente. [< lat. multifidus].
multifizilor
MULTIFÍD, -Ă adj. Divizat în mai multe componente. [< lat. multifidus].
multiflor
MULTIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. [Cf. fr. multiflore, lat. multiflorus]. DOOM
multiflór (-ti-flor) adj. m., pl. multiflóri; f. multiflóră, pl. multiflóre
multiflora
MULTIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. [Cf. fr. multiflore, lat. multiflorus]. DOOM
multiflór (-ti-flor) adj. m., pl. multiflóri; f. multiflóră, pl. multiflóre
multiflore
MULTIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. [Cf. fr. multiflore, lat. multiflorus]. DOOM
multiflór (-ti-flor) adj. m., pl. multiflóri; f. multiflóră, pl. multiflóre
multiflorei
MULTIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. [Cf. fr. multiflore, lat. multiflorus]. DOOM
multiflór (-ti-flor) adj. m., pl. multiflóri; f. multiflóră, pl. multiflóre
multiflorele
MULTIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. [Cf. fr. multiflore, lat. multiflorus]. DOOM
multiflór (-ti-flor) adj. m., pl. multiflóri; f. multiflóră, pl. multiflóre
multiflorelor
MULTIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. [Cf. fr. multiflore, lat. multiflorus]. DOOM
multiflór (-ti-flor) adj. m., pl. multiflóri; f. multiflóră, pl. multiflóre
multiflori
MULTIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. [Cf. fr. multiflore, lat. multiflorus]. DOOM
multiflór (-ti-flor) adj. m., pl. multiflóri; f. multiflóră, pl. multiflóre
multiflorii
MULTIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. [Cf. fr. multiflore, lat. multiflorus]. DOOM
multiflór (-ti-flor) adj. m., pl. multiflóri; f. multiflóră, pl. multiflóre
multiflorilor
MULTIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. [Cf. fr. multiflore, lat. multiflorus]. DOOM
multiflór (-ti-flor) adj. m., pl. multiflóri; f. multiflóră, pl. multiflóre
multiflorul
MULTIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. [Cf. fr. multiflore, lat. multiflorus]. DOOM
multiflór (-ti-flor) adj. m., pl. multiflóri; f. multiflóră, pl. multiflóre
multiflorului
MULTIFLÓR, -Ă adj. (Despre plante) Cu mai multe flori. [Cf. fr. multiflore, lat. multiflorus]. DOOM
multiflór (-ti-flor) adj. m., pl. multiflóri; f. multiflóră, pl. multiflóre
multifocal
MULTIFOCÁL, -Ă adj. Care prezintă mai multe focare. [< fr. multifocale].
multifocala
MULTIFOCÁL, -Ă adj. Care prezintă mai multe focare. [< fr. multifocale].
multifocale
MULTIFOCÁL, -Ă adj. Care prezintă mai multe focare. [< fr. multifocale].
multifocalei
MULTIFOCÁL, -Ă adj. Care prezintă mai multe focare. [< fr. multifocale].
multifocalele
MULTIFOCÁL, -Ă adj. Care prezintă mai multe focare. [< fr. multifocale].
multifocalelor
MULTIFOCÁL, -Ă adj. Care prezintă mai multe focare. [< fr. multifocale].
multifocali
MULTIFOCÁL, -Ă adj. Care prezintă mai multe focare. [< fr. multifocale].
multifocalii
MULTIFOCÁL, -Ă adj. Care prezintă mai multe focare. [< fr. multifocale].
multifocalilor
MULTIFOCÁL, -Ă adj. Care prezintă mai multe focare. [< fr. multifocale].
multifocalul
MULTIFOCÁL, -Ă adj. Care prezintă mai multe focare. [< fr. multifocale].
multifocalului
MULTIFOCÁL, -Ă adj. Care prezintă mai multe focare. [< fr. multifocale].
multiform
MULTIFÓRM, -Ă, multiformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme, aspecte. – Din fr. multiforme. DOOM
multifórm adj. m., pl. multifórmi; f. multifórmă, pl. multifórme
multiforma
MULTIFÓRM, -Ă, multiformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme, aspecte. – Din fr. multiforme. DOOM
multifórm adj. m., pl. multifórmi; f. multifórmă, pl. multifórme
multiforme
MULTIFÓRM, -Ă, multiformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme, aspecte. – Din fr. multiforme. DOOM
multifórm adj. m., pl. multifórmi; f. multifórmă, pl. multifórme
multiformei
MULTIFÓRM, -Ă, multiformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme, aspecte. – Din fr. multiforme. DOOM
multifórm adj. m., pl. multifórmi; f. multifórmă, pl. multifórme
multiformele
MULTIFÓRM, -Ă, multiformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme, aspecte. – Din fr. multiforme. DOOM
multifórm adj. m., pl. multifórmi; f. multifórmă, pl. multifórme
multiformelor
MULTIFÓRM, -Ă, multiformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme, aspecte. – Din fr. multiforme. DOOM
multifórm adj. m., pl. multifórmi; f. multifórmă, pl. multifórme
multiformi
MULTIFÓRM, -Ă, multiformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme, aspecte. – Din fr. multiforme. DOOM
multifórm adj. m., pl. multifórmi; f. multifórmă, pl. multifórme
multiformii
MULTIFÓRM, -Ă, multiformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme, aspecte. – Din fr. multiforme. DOOM
multifórm adj. m., pl. multifórmi; f. multifórmă, pl. multifórme
multiformilor
MULTIFÓRM, -Ă, multiformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme, aspecte. – Din fr. multiforme. DOOM
multifórm adj. m., pl. multifórmi; f. multifórmă, pl. multifórme
multiformul
MULTIFÓRM, -Ă, multiformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme, aspecte. – Din fr. multiforme. DOOM
multifórm adj. m., pl. multifórmi; f. multifórmă, pl. multifórme
multiformului
MULTIFÓRM, -Ă, multiformi, -e, adj. Care are sau poate avea mai multe forme, aspecte. – Din fr. multiforme. DOOM
multifórm adj. m., pl. multifórmi; f. multifórmă, pl. multifórme
multifuncțional
MULTIFUNCȚIONÁL, -Ă, multifuncționali, -e, adj. (Despre obiecte) Care poate îndeplini mai multe funcții, cu mai multe întrebuințări. [Pr.: -ți-o-] – Multi- + funcțional. DOOM
*multifuncționál (-func-ți-o-) adj. m., pl. multifuncționáli; f. multifuncționálă, pl. multifuncționále
multifuncționala
MULTIFUNCȚIONÁL, -Ă, multifuncționali, -e, adj. (Despre obiecte) Care poate îndeplini mai multe funcții, cu mai multe întrebuințări. [Pr.: -ți-o-] – Multi- + funcțional. DOOM
*multifuncționál (-func-ți-o-) adj. m., pl. multifuncționáli; f. multifuncționálă, pl. multifuncționále
multifuncționale
MULTIFUNCȚIONÁL, -Ă, multifuncționali, -e, adj. (Despre obiecte) Care poate îndeplini mai multe funcții, cu mai multe întrebuințări. [Pr.: -ți-o-] – Multi- + funcțional. DOOM
*multifuncționál (-func-ți-o-) adj. m., pl. multifuncționáli; f. multifuncționálă, pl. multifuncționále
multifuncționalei
MULTIFUNCȚIONÁL, -Ă, multifuncționali, -e, adj. (Despre obiecte) Care poate îndeplini mai multe funcții, cu mai multe întrebuințări. [Pr.: -ți-o-] – Multi- + funcțional. DOOM
*multifuncționál (-func-ți-o-) adj. m., pl. multifuncționáli; f. multifuncționálă, pl. multifuncționále
multifuncționalele
MULTIFUNCȚIONÁL, -Ă, multifuncționali, -e, adj. (Despre obiecte) Care poate îndeplini mai multe funcții, cu mai multe întrebuințări. [Pr.: -ți-o-] – Multi- + funcțional. DOOM
*multifuncționál (-func-ți-o-) adj. m., pl. multifuncționáli; f. multifuncționálă, pl. multifuncționále
multifuncționalelor
MULTIFUNCȚIONÁL, -Ă, multifuncționali, -e, adj. (Despre obiecte) Care poate îndeplini mai multe funcții, cu mai multe întrebuințări. [Pr.: -ți-o-] – Multi- + funcțional. DOOM
*multifuncționál (-func-ți-o-) adj. m., pl. multifuncționáli; f. multifuncționálă, pl. multifuncționále
multifuncționali
MULTIFUNCȚIONÁL, -Ă, multifuncționali, -e, adj. (Despre obiecte) Care poate îndeplini mai multe funcții, cu mai multe întrebuințări. [Pr.: -ți-o-] – Multi- + funcțional. DOOM
*multifuncționál (-func-ți-o-) adj. m., pl. multifuncționáli; f. multifuncționálă, pl. multifuncționále
multifuncționalii
MULTIFUNCȚIONÁL, -Ă, multifuncționali, -e, adj. (Despre obiecte) Care poate îndeplini mai multe funcții, cu mai multe întrebuințări. [Pr.: -ți-o-] – Multi- + funcțional. DOOM
*multifuncționál (-func-ți-o-) adj. m., pl. multifuncționáli; f. multifuncționálă, pl. multifuncționále
multifuncționalilor
MULTIFUNCȚIONÁL, -Ă, multifuncționali, -e, adj. (Despre obiecte) Care poate îndeplini mai multe funcții, cu mai multe întrebuințări. [Pr.: -ți-o-] – Multi- + funcțional. DOOM
*multifuncționál (-func-ți-o-) adj. m., pl. multifuncționáli; f. multifuncționálă, pl. multifuncționále
multifuncționalitate
MULTIFUNCȚIONALITÁTE s. f. Calitatea de a fi multifuncțional. [Pr.: -ți-o-] – Multi- + funcționalitate. DOOM
*multifuncționalitáte (-func-ți-o-) s. f., g.-d. art. multifuncționalitắții
multifuncționalitatea
MULTIFUNCȚIONALITÁTE s. f. Calitatea de a fi multifuncțional. [Pr.: -ți-o-] – Multi- + funcționalitate. DOOM
*multifuncționalitáte (-func-ți-o-) s. f., g.-d. art. multifuncționalitắții
multifuncționalități
MULTIFUNCȚIONALITÁTE s. f. Calitatea de a fi multifuncțional. [Pr.: -ți-o-] – Multi- + funcționalitate. DOOM
*multifuncționalitáte (-func-ți-o-) s. f., g.-d. art. multifuncționalitắții
multifuncționalității
MULTIFUNCȚIONALITÁTE s. f. Calitatea de a fi multifuncțional. [Pr.: -ți-o-] – Multi- + funcționalitate. DOOM
*multifuncționalitáte (-func-ți-o-) s. f., g.-d. art. multifuncționalitắții
multifuncționalul
MULTIFUNCȚIONÁL, -Ă, multifuncționali, -e, adj. (Despre obiecte) Care poate îndeplini mai multe funcții, cu mai multe întrebuințări. [Pr.: -ți-o-] – Multi- + funcțional. DOOM
*multifuncționál (-func-ți-o-) adj. m., pl. multifuncționáli; f. multifuncționálă, pl. multifuncționále
multifuncționalului
MULTIFUNCȚIONÁL, -Ă, multifuncționali, -e, adj. (Despre obiecte) Care poate îndeplini mai multe funcții, cu mai multe întrebuințări. [Pr.: -ți-o-] – Multi- + funcțional. DOOM
*multifuncționál (-func-ți-o-) adj. m., pl. multifuncționáli; f. multifuncționálă, pl. multifuncționále
multifurcația
MULTIFURCÁȚIE s.f. (Liv.) Împărțire în mai multe ramuri, direcții. [Et. incertă].
multifurcație
MULTIFURCÁȚIE s.f. (Liv.) Împărțire în mai multe ramuri, direcții. [Et. incertă].
multifurcației
MULTIFURCÁȚIE s.f. (Liv.) Împărțire în mai multe ramuri, direcții. [Et. incertă].
multifurcații
MULTIFURCÁȚIE s.f. (Liv.) Împărțire în mai multe ramuri, direcții. [Et. incertă].
multigrad
MULTIGRÁD, -Ă, multigrade, adj. (Despre substanțe, uleiuri etc.) A cărui viscozitate nu este influențată de variațiile de temperatură. – Din fr. multigrade.
multigrada
MULTIGRÁD, -Ă, multigrade, adj. (Despre substanțe, uleiuri etc.) A cărui viscozitate nu este influențată de variațiile de temperatură. – Din fr. multigrade.
multigrade
MULTIGRÁD, -Ă, multigrade, adj. (Despre substanțe, uleiuri etc.) A cărui viscozitate nu este influențată de variațiile de temperatură. – Din fr. multigrade.
multigradei
MULTIGRÁD, -Ă, multigrade, adj. (Despre substanțe, uleiuri etc.) A cărui viscozitate nu este influențată de variațiile de temperatură. – Din fr. multigrade.
multigradele
MULTIGRÁD, -Ă, multigrade, adj. (Despre substanțe, uleiuri etc.) A cărui viscozitate nu este influențată de variațiile de temperatură. – Din fr. multigrade.
multigradelor
MULTIGRÁD, -Ă, multigrade, adj. (Despre substanțe, uleiuri etc.) A cărui viscozitate nu este influențată de variațiile de temperatură. – Din fr. multigrade.
multigradul
MULTIGRÁD, -Ă, multigrade, adj. (Despre substanțe, uleiuri etc.) A cărui viscozitate nu este influențată de variațiile de temperatură. – Din fr. multigrade.
multigradului
MULTIGRÁD, -Ă, multigrade, adj. (Despre substanțe, uleiuri etc.) A cărui viscozitate nu este influențată de variațiile de temperatură. – Din fr. multigrade.
multigrazi
MULTIGRÁD, -Ă, multigrade, adj. (Despre substanțe, uleiuri etc.) A cărui viscozitate nu este influențată de variațiile de temperatură. – Din fr. multigrade.
multigrazii
MULTIGRÁD, -Ă, multigrade, adj. (Despre substanțe, uleiuri etc.) A cărui viscozitate nu este influențată de variațiile de temperatură. – Din fr. multigrade.
multigrazilor
MULTIGRÁD, -Ă, multigrade, adj. (Despre substanțe, uleiuri etc.) A cărui viscozitate nu este influențată de variațiile de temperatură. – Din fr. multigrade.
multilateral
MULTILATERÁL, -Ă, multilaterali, -e, adj. Care îmbrățișează mai multe aspecte ale realității, care se desfășoară pe mai multe planuri, orientat în mai multe sensuri. – Din fr. multilatéral. DOOM
multilaterál adj. m., pl. multilateráli; f. multilaterálă, pl. multilaterále
multilaterala
MULTILATERÁL, -Ă, multilaterali, -e, adj. Care îmbrățișează mai multe aspecte ale realității, care se desfășoară pe mai multe planuri, orientat în mai multe sensuri. – Din fr. multilatéral. DOOM
multilaterál adj. m., pl. multilateráli; f. multilaterálă, pl. multilaterále
multilaterale
MULTILATERÁL, -Ă, multilaterali, -e, adj. Care îmbrățișează mai multe aspecte ale realității, care se desfășoară pe mai multe planuri, orientat în mai multe sensuri. – Din fr. multilatéral. DOOM
multilaterál adj. m., pl. multilateráli; f. multilaterálă, pl. multilaterále
multilateralei
MULTILATERÁL, -Ă, multilaterali, -e, adj. Care îmbrățișează mai multe aspecte ale realității, care se desfășoară pe mai multe planuri, orientat în mai multe sensuri. – Din fr. multilatéral. DOOM
multilaterál adj. m., pl. multilateráli; f. multilaterálă, pl. multilaterále
multilateralele
MULTILATERÁL, -Ă, multilaterali, -e, adj. Care îmbrățișează mai multe aspecte ale realității, care se desfășoară pe mai multe planuri, orientat în mai multe sensuri. – Din fr. multilatéral. DOOM
multilaterál adj. m., pl. multilateráli; f. multilaterálă, pl. multilaterále
multilateralelor
MULTILATERÁL, -Ă, multilaterali, -e, adj. Care îmbrățișează mai multe aspecte ale realității, care se desfășoară pe mai multe planuri, orientat în mai multe sensuri. – Din fr. multilatéral. DOOM
multilaterál adj. m., pl. multilateráli; f. multilaterálă, pl. multilaterále
multilaterali
MULTILATERÁL, -Ă, multilaterali, -e, adj. Care îmbrățișează mai multe aspecte ale realității, care se desfășoară pe mai multe planuri, orientat în mai multe sensuri. – Din fr. multilatéral. DOOM
multilaterál adj. m., pl. multilateráli; f. multilaterálă, pl. multilaterále
multilateralii
MULTILATERÁL, -Ă, multilaterali, -e, adj. Care îmbrățișează mai multe aspecte ale realității, care se desfășoară pe mai multe planuri, orientat în mai multe sensuri. – Din fr. multilatéral. DOOM
multilaterál adj. m., pl. multilateráli; f. multilaterálă, pl. multilaterále
multilateralilor
MULTILATERÁL, -Ă, multilaterali, -e, adj. Care îmbrățișează mai multe aspecte ale realității, care se desfășoară pe mai multe planuri, orientat în mai multe sensuri. – Din fr. multilatéral. DOOM
multilaterál adj. m., pl. multilateráli; f. multilaterálă, pl. multilaterále
multilateralism
MULTILATERALÍSM s.n. Politică comercială constând în aceea că fiecare țară trebuie să-și asigure o echilibrare globală a balanței dintre ea și țările cu care întreține relații comerciale. [Cf. fr. multilatéralisme].
multilateralismul
MULTILATERALÍSM s.n. Politică comercială constând în aceea că fiecare țară trebuie să-și asigure o echilibrare globală a balanței dintre ea și țările cu care întreține relații comerciale. [Cf. fr. multilatéralisme].
multilateralismului
MULTILATERALÍSM s.n. Politică comercială constând în aceea că fiecare țară trebuie să-și asigure o echilibrare globală a balanței dintre ea și țările cu care întreține relații comerciale. [Cf. fr. multilatéralisme].
multilateralitate
MULTILATERALITÁTE s. f. Faptul de a fi multilateral, însușirea, starea a ceea ce este multilateral. – Multilateral + suf. -itate. DOOM
multilateralitáte s. f., g.-d. art. multilateralitắții
multilateralitatea
MULTILATERALITÁTE s. f. Faptul de a fi multilateral, însușirea, starea a ceea ce este multilateral. – Multilateral + suf. -itate. DOOM
multilateralitáte s. f., g.-d. art. multilateralitắții
multilateralități
MULTILATERALITÁTE s. f. Faptul de a fi multilateral, însușirea, starea a ceea ce este multilateral. – Multilateral + suf. -itate. DOOM
multilateralitáte s. f., g.-d. art. multilateralitắții
multilateralității
MULTILATERALITÁTE s. f. Faptul de a fi multilateral, însușirea, starea a ceea ce este multilateral. – Multilateral + suf. -itate. DOOM
multilateralitáte s. f., g.-d. art. multilateralitắții
multilateralitățile
MULTILATERALITÁTE s. f. Faptul de a fi multilateral, însușirea, starea a ceea ce este multilateral. – Multilateral + suf. -itate. DOOM
multilateralitáte s. f., g.-d. art. multilateralitắții
multilateralităților
MULTILATERALITÁTE s. f. Faptul de a fi multilateral, însușirea, starea a ceea ce este multilateral. – Multilateral + suf. -itate. DOOM
multilateralitáte s. f., g.-d. art. multilateralitắții
multilateralul
MULTILATERÁL, -Ă, multilaterali, -e, adj. Care îmbrățișează mai multe aspecte ale realității, care se desfășoară pe mai multe planuri, orientat în mai multe sensuri. – Din fr. multilatéral. DOOM
multilaterál adj. m., pl. multilateráli; f. multilaterálă, pl. multilaterále
multilateralului
MULTILATERÁL, -Ă, multilaterali, -e, adj. Care îmbrățișează mai multe aspecte ale realității, care se desfășoară pe mai multe planuri, orientat în mai multe sensuri. – Din fr. multilatéral. DOOM
multilaterál adj. m., pl. multilateráli; f. multilaterálă, pl. multilaterále
multilingv
MULTILÍNGV, -Ă, multilingvi, -e, adj. (Rar) Care este sau poate fi exprimat în mai multe limbi. – Din fr. multilingue (după bilingv). DOOM
multilíngv adj. m., pl. multilíngvi; f. multilíngvă, pl. multilíngve
multilingva
MULTILÍNGV, -Ă, multilingvi, -e, adj. (Rar) Care este sau poate fi exprimat în mai multe limbi. – Din fr. multilingue (după bilingv). DOOM
multilíngv adj. m., pl. multilíngvi; f. multilíngvă, pl. multilíngve
multilingve
MULTILÍNGV, -Ă, multilingvi, -e, adj. (Rar) Care este sau poate fi exprimat în mai multe limbi. – Din fr. multilingue (după bilingv). DOOM
multilíngv adj. m., pl. multilíngvi; f. multilíngvă, pl. multilíngve
multilingvei
MULTILÍNGV, -Ă, multilingvi, -e, adj. (Rar) Care este sau poate fi exprimat în mai multe limbi. – Din fr. multilingue (după bilingv). DOOM
multilíngv adj. m., pl. multilíngvi; f. multilíngvă, pl. multilíngve
multilingvele
MULTILÍNGV, -Ă, multilingvi, -e, adj. (Rar) Care este sau poate fi exprimat în mai multe limbi. – Din fr. multilingue (după bilingv). DOOM
multilíngv adj. m., pl. multilíngvi; f. multilíngvă, pl. multilíngve
multilingvelor
MULTILÍNGV, -Ă, multilingvi, -e, adj. (Rar) Care este sau poate fi exprimat în mai multe limbi. – Din fr. multilingue (după bilingv). DOOM
multilíngv adj. m., pl. multilíngvi; f. multilíngvă, pl. multilíngve
multilingvi
MULTILÍNGV, -Ă, multilingvi, -e, adj. (Rar) Care este sau poate fi exprimat în mai multe limbi. – Din fr. multilingue (după bilingv). DOOM
multilíngv adj. m., pl. multilíngvi; f. multilíngvă, pl. multilíngve
multilingvii
MULTILÍNGV, -Ă, multilingvi, -e, adj. (Rar) Care este sau poate fi exprimat în mai multe limbi. – Din fr. multilingue (după bilingv). DOOM
multilíngv adj. m., pl. multilíngvi; f. multilíngvă, pl. multilíngve
multilingvilor
MULTILÍNGV, -Ă, multilingvi, -e, adj. (Rar) Care este sau poate fi exprimat în mai multe limbi. – Din fr. multilingue (după bilingv). DOOM
multilíngv adj. m., pl. multilíngvi; f. multilíngvă, pl. multilíngve
multilingvism
MULTILINGVÍSM s. n. (Rar) Caracterul a ceea ce este multilingv. – Din fr. multilinguisme (după bilingvism). DOOM
multilingvísm s. n.
multilingvismul
MULTILINGVÍSM s. n. (Rar) Caracterul a ceea ce este multilingv. – Din fr. multilinguisme (după bilingvism). DOOM
multilingvísm s. n.
multilingvismului
MULTILINGVÍSM s. n. (Rar) Caracterul a ceea ce este multilingv. – Din fr. multilinguisme (după bilingvism). DOOM
multilingvísm s. n.
multilingvul
MULTILÍNGV, -Ă, multilingvi, -e, adj. (Rar) Care este sau poate fi exprimat în mai multe limbi. – Din fr. multilingue (după bilingv). DOOM
multilíngv adj. m., pl. multilíngvi; f. multilíngvă, pl. multilíngve
multilingvului
MULTILÍNGV, -Ă, multilingvi, -e, adj. (Rar) Care este sau poate fi exprimat în mai multe limbi. – Din fr. multilingue (după bilingv). DOOM
multilíngv adj. m., pl. multilíngvi; f. multilíngvă, pl. multilíngve
multilobat
MULTILOBÁT, -Ă, multilobați, -te, adj. (Despre frunze) Care este divizat în numeroși lobi. – Din fr. multilobé. DOOM
multilobát adj. m., pl. multilobáți; f. multilobátă, pl. multilobáte
multilobata
MULTILOBÁT, -Ă, multilobați, -te, adj. (Despre frunze) Care este divizat în numeroși lobi. – Din fr. multilobé. DOOM
multilobát adj. m., pl. multilobáți; f. multilobátă, pl. multilobáte
multilobate
MULTILOBÁT, -Ă, multilobați, -te, adj. (Despre frunze) Care este divizat în numeroși lobi. – Din fr. multilobé. DOOM
multilobát adj. m., pl. multilobáți; f. multilobátă, pl. multilobáte
multilobatei
MULTILOBÁT, -Ă, multilobați, -te, adj. (Despre frunze) Care este divizat în numeroși lobi. – Din fr. multilobé. DOOM
multilobát adj. m., pl. multilobáți; f. multilobátă, pl. multilobáte
multilobatele
MULTILOBÁT, -Ă, multilobați, -te, adj. (Despre frunze) Care este divizat în numeroși lobi. – Din fr. multilobé. DOOM
multilobát adj. m., pl. multilobáți; f. multilobátă, pl. multilobáte
multilobatelor
MULTILOBÁT, -Ă, multilobați, -te, adj. (Despre frunze) Care este divizat în numeroși lobi. – Din fr. multilobé. DOOM
multilobát adj. m., pl. multilobáți; f. multilobátă, pl. multilobáte
multilobatul
MULTILOBÁT, -Ă, multilobați, -te, adj. (Despre frunze) Care este divizat în numeroși lobi. – Din fr. multilobé. DOOM
multilobát adj. m., pl. multilobáți; f. multilobátă, pl. multilobáte
multilobatului
MULTILOBÁT, -Ă, multilobați, -te, adj. (Despre frunze) Care este divizat în numeroși lobi. – Din fr. multilobé. DOOM
multilobát adj. m., pl. multilobáți; f. multilobátă, pl. multilobáte
multilobați
MULTILOBÁT, -Ă, multilobați, -te, adj. (Despre frunze) Care este divizat în numeroși lobi. – Din fr. multilobé. DOOM
multilobát adj. m., pl. multilobáți; f. multilobátă, pl. multilobáte
multilobații
MULTILOBÁT, -Ă, multilobați, -te, adj. (Despre frunze) Care este divizat în numeroși lobi. – Din fr. multilobé. DOOM
multilobát adj. m., pl. multilobáți; f. multilobátă, pl. multilobáte
multilobaților
MULTILOBÁT, -Ă, multilobați, -te, adj. (Despre frunze) Care este divizat în numeroși lobi. – Din fr. multilobé. DOOM
multilobát adj. m., pl. multilobáți; f. multilobátă, pl. multilobáte
multimedia
MULTIMÉDIA adj. invar. Referitor la mai multe media2; difuzat prin mai multe media. Campanie publicitară multimedia. – Din fr. multimédia. DOOM
multimédia (-di-a) adj. invar.
multimetre
MULTIMÉTRU, multimetre, s. n. Aparat electric pentru măsurarea tensiunilor, curenților și uneori a rezistențelor electrice. – Din fr. multimètre. DOOM
multimétru (-me-tru) s. n., art. multimétrul; pl. multimétre
multimetrele
MULTIMÉTRU, multimetre, s. n. Aparat electric pentru măsurarea tensiunilor, curenților și uneori a rezistențelor electrice. – Din fr. multimètre. DOOM
multimétru (-me-tru) s. n., art. multimétrul; pl. multimétre
multimetrelor
MULTIMÉTRU, multimetre, s. n. Aparat electric pentru măsurarea tensiunilor, curenților și uneori a rezistențelor electrice. – Din fr. multimètre. DOOM
multimétru (-me-tru) s. n., art. multimétrul; pl. multimétre
multimetru
MULTIMÉTRU, multimetre, s. n. Aparat electric pentru măsurarea tensiunilor, curenților și uneori a rezistențelor electrice. – Din fr. multimètre. DOOM
multimétru (-me-tru) s. n., art. multimétrul; pl. multimétre
multimetrul
MULTIMÉTRU, multimetre, s. n. Aparat electric pentru măsurarea tensiunilor, curenților și uneori a rezistențelor electrice. – Din fr. multimètre. DOOM
multimétru (-me-tru) s. n., art. multimétrul; pl. multimétre
multimetrului
MULTIMÉTRU, multimetre, s. n. Aparat electric pentru măsurarea tensiunilor, curenților și uneori a rezistențelor electrice. – Din fr. multimètre. DOOM
multimétru (-me-tru) s. n., art. multimétrul; pl. multimétre
multimilenar
MULTIMILENÁR, -Ă, multimilenari, -e, adj. Care datează de mai multe milenii, care a dăinuit timp de mai multe milenii. ♦ P. ext. Extrem de vechi. – Multi- + milenar. DOOM
multimilenár adj. m., pl. multimilenári; f. multimilenáră, pl. multimilenáre
multimilenara
MULTIMILENÁR, -Ă, multimilenari, -e, adj. Care datează de mai multe milenii, care a dăinuit timp de mai multe milenii. ♦ P. ext. Extrem de vechi. – Multi- + milenar. DOOM
multimilenár adj. m., pl. multimilenári; f. multimilenáră, pl. multimilenáre
multimilenare
MULTIMILENÁR, -Ă, multimilenari, -e, adj. Care datează de mai multe milenii, care a dăinuit timp de mai multe milenii. ♦ P. ext. Extrem de vechi. – Multi- + milenar. DOOM
multimilenár adj. m., pl. multimilenári; f. multimilenáră, pl. multimilenáre
multimilenarei
MULTIMILENÁR, -Ă, multimilenari, -e, adj. Care datează de mai multe milenii, care a dăinuit timp de mai multe milenii. ♦ P. ext. Extrem de vechi. – Multi- + milenar. DOOM
multimilenár adj. m., pl. multimilenári; f. multimilenáră, pl. multimilenáre
multimilenarele
MULTIMILENÁR, -Ă, multimilenari, -e, adj. Care datează de mai multe milenii, care a dăinuit timp de mai multe milenii. ♦ P. ext. Extrem de vechi. – Multi- + milenar. DOOM
multimilenár adj. m., pl. multimilenári; f. multimilenáră, pl. multimilenáre
multimilenarelor
MULTIMILENÁR, -Ă, multimilenari, -e, adj. Care datează de mai multe milenii, care a dăinuit timp de mai multe milenii. ♦ P. ext. Extrem de vechi. – Multi- + milenar. DOOM
multimilenár adj. m., pl. multimilenári; f. multimilenáră, pl. multimilenáre
multimilenari
MULTIMILENÁR, -Ă, multimilenari, -e, adj. Care datează de mai multe milenii, care a dăinuit timp de mai multe milenii. ♦ P. ext. Extrem de vechi. – Multi- + milenar. DOOM
multimilenár adj. m., pl. multimilenári; f. multimilenáră, pl. multimilenáre
multimilenarii
MULTIMILENÁR, -Ă, multimilenari, -e, adj. Care datează de mai multe milenii, care a dăinuit timp de mai multe milenii. ♦ P. ext. Extrem de vechi. – Multi- + milenar. DOOM
multimilenár adj. m., pl. multimilenári; f. multimilenáră, pl. multimilenáre
multimilenarilor
MULTIMILENÁR, -Ă, multimilenari, -e, adj. Care datează de mai multe milenii, care a dăinuit timp de mai multe milenii. ♦ P. ext. Extrem de vechi. – Multi- + milenar. DOOM
multimilenár adj. m., pl. multimilenári; f. multimilenáră, pl. multimilenáre
multimilenarul
MULTIMILENÁR, -Ă, multimilenari, -e, adj. Care datează de mai multe milenii, care a dăinuit timp de mai multe milenii. ♦ P. ext. Extrem de vechi. – Multi- + milenar. DOOM
multimilenár adj. m., pl. multimilenári; f. multimilenáră, pl. multimilenáre
multimilenarului
MULTIMILENÁR, -Ă, multimilenari, -e, adj. Care datează de mai multe milenii, care a dăinuit timp de mai multe milenii. ♦ P. ext. Extrem de vechi. – Multi- + milenar. DOOM
multimilenár adj. m., pl. multimilenári; f. multimilenáră, pl. multimilenáre
multimiliardar
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardar
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardara
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardara
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardare
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardare
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardarei
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardarei
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardarele
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardarele
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardarelor
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardarelor
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardari
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardari
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardarii
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardarii
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardarilor
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardarilor
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardarul
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardarul
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardarului
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimiliardarului
MULTIMILIARDÁR, -Ă, multimiliardari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe miliarde. [Pr.: -li-ar-] – Din fr. multimilliardaire. DOOM
multimiliardár (-li-ar-) adj. m., s. m., pl. multimiliardári; adj. f., s. f. multimiliardáră, pl. multimiliardáre
multimilionar
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionar
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionara
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionara
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionare
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionare
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionarei
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionarei
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionarele
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionarele
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionarelor
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionarelor
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionari
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionari
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionarii
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionarii
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionarilor
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionarilor
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionarul
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionarul
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionarului
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multimilionarului
MULTIMILIONÁR, -Ă, multimilionari, -e, s. m. și f., adj. (Persoană) care are o avere de mai multe milioane. [Pr.: -li-o-] – Din fr. multimillionnaire. DOOM
multimilionár (-li-o-) adj. m., s. m., pl. multimilionári; adj. f., s. f. multimilionáră, pl. multimilionáre
multinațional
MULTINAȚIONÁL, -Ă, multinaționali, -e, adj. (Despre state) În care trăiesc mai multe națiuni; (despre acțiuni) la care participă mai multe națiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. multinational. DOOM
multinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. multinaționáli; f. multinaționálă, pl. multinaționále
multinaționala
MULTINAȚIONÁL, -Ă, multinaționali, -e, adj. (Despre state) În care trăiesc mai multe națiuni; (despre acțiuni) la care participă mai multe națiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. multinational. DOOM
multinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. multinaționáli; f. multinaționálă, pl. multinaționále
multinaționale
MULTINAȚIONÁL, -Ă, multinaționali, -e, adj. (Despre state) În care trăiesc mai multe națiuni; (despre acțiuni) la care participă mai multe națiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. multinational. DOOM
multinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. multinaționáli; f. multinaționálă, pl. multinaționále
multinaționalei
MULTINAȚIONÁL, -Ă, multinaționali, -e, adj. (Despre state) În care trăiesc mai multe națiuni; (despre acțiuni) la care participă mai multe națiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. multinational. DOOM
multinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. multinaționáli; f. multinaționálă, pl. multinaționále
multinaționalele
MULTINAȚIONÁL, -Ă, multinaționali, -e, adj. (Despre state) În care trăiesc mai multe națiuni; (despre acțiuni) la care participă mai multe națiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. multinational. DOOM
multinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. multinaționáli; f. multinaționálă, pl. multinaționále
multinaționalelor
MULTINAȚIONÁL, -Ă, multinaționali, -e, adj. (Despre state) În care trăiesc mai multe națiuni; (despre acțiuni) la care participă mai multe națiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. multinational. DOOM
multinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. multinaționáli; f. multinaționálă, pl. multinaționále
multinaționali
MULTINAȚIONÁL, -Ă, multinaționali, -e, adj. (Despre state) În care trăiesc mai multe națiuni; (despre acțiuni) la care participă mai multe națiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. multinational. DOOM
multinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. multinaționáli; f. multinaționálă, pl. multinaționále
multinaționalii
MULTINAȚIONÁL, -Ă, multinaționali, -e, adj. (Despre state) În care trăiesc mai multe națiuni; (despre acțiuni) la care participă mai multe națiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. multinational. DOOM
multinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. multinaționáli; f. multinaționálă, pl. multinaționále
multinaționalilor
MULTINAȚIONÁL, -Ă, multinaționali, -e, adj. (Despre state) În care trăiesc mai multe națiuni; (despre acțiuni) la care participă mai multe națiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. multinational. DOOM
multinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. multinaționáli; f. multinaționálă, pl. multinaționále
multinaționalul
MULTINAȚIONÁL, -Ă, multinaționali, -e, adj. (Despre state) În care trăiesc mai multe națiuni; (despre acțiuni) la care participă mai multe națiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. multinational. DOOM
multinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. multinaționáli; f. multinaționálă, pl. multinaționále
multinaționalului
MULTINAȚIONÁL, -Ă, multinaționali, -e, adj. (Despre state) În care trăiesc mai multe națiuni; (despre acțiuni) la care participă mai multe națiuni. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. multinational. DOOM
multinaționál (-ți-o-) adj. m., pl. multinaționáli; f. multinaționálă, pl. multinaționále
multipar
MULTIPÁR, -Ă, multipari, -e, adj. (Despre animale) Care naște mai mulți pui deodată. ♦ (Despre femei; și substantivat, f.) Care a avut mai mulți copii, mai multe nașteri. – Din fr. multipare. DOOM
multipár adj. m., pl. multipári; f. multipáră, pl. multipáre
multipara
MULTIPÁR, -Ă, multipari, -e, adj. (Despre animale) Care naște mai mulți pui deodată. ♦ (Despre femei; și substantivat, f.) Care a avut mai mulți copii, mai multe nașteri. – Din fr. multipare. DOOM
multipár adj. m., pl. multipári; f. multipáră, pl. multipáre
multipare
MULTIPÁR, -Ă, multipari, -e, adj. (Despre animale) Care naște mai mulți pui deodată. ♦ (Despre femei; și substantivat, f.) Care a avut mai mulți copii, mai multe nașteri. – Din fr. multipare. DOOM
multipár adj. m., pl. multipári; f. multipáră, pl. multipáre
multiparei
MULTIPÁR, -Ă, multipari, -e, adj. (Despre animale) Care naște mai mulți pui deodată. ♦ (Despre femei; și substantivat, f.) Care a avut mai mulți copii, mai multe nașteri. – Din fr. multipare. DOOM
multipár adj. m., pl. multipári; f. multipáră, pl. multipáre
multiparele
MULTIPÁR, -Ă, multipari, -e, adj. (Despre animale) Care naște mai mulți pui deodată. ♦ (Despre femei; și substantivat, f.) Care a avut mai mulți copii, mai multe nașteri. – Din fr. multipare. DOOM
multipár adj. m., pl. multipári; f. multipáră, pl. multipáre
multiparelor
MULTIPÁR, -Ă, multipari, -e, adj. (Despre animale) Care naște mai mulți pui deodată. ♦ (Despre femei; și substantivat, f.) Care a avut mai mulți copii, mai multe nașteri. – Din fr. multipare. DOOM
multipár adj. m., pl. multipári; f. multipáră, pl. multipáre
multipari
MULTIPÁR, -Ă, multipari, -e, adj. (Despre animale) Care naște mai mulți pui deodată. ♦ (Despre femei; și substantivat, f.) Care a avut mai mulți copii, mai multe nașteri. – Din fr. multipare. DOOM
multipár adj. m., pl. multipári; f. multipáră, pl. multipáre
multiparii
MULTIPÁR, -Ă, multipari, -e, adj. (Despre animale) Care naște mai mulți pui deodată. ♦ (Despre femei; și substantivat, f.) Care a avut mai mulți copii, mai multe nașteri. – Din fr. multipare. DOOM
multipár adj. m., pl. multipári; f. multipáră, pl. multipáre
multiparilor
MULTIPÁR, -Ă, multipari, -e, adj. (Despre animale) Care naște mai mulți pui deodată. ♦ (Despre femei; și substantivat, f.) Care a avut mai mulți copii, mai multe nașteri. – Din fr. multipare. DOOM
multipár adj. m., pl. multipári; f. multipáră, pl. multipáre
multipartid
MULTIPARTÍD, multipartide, adj. (În sintagma) Sistem multipartid = sistem politic în care există mai multe partide. – Din engl. multipartide. DOOM
multipartíd (sistem multipartid) adj. m.; pl. f. multipartíde
multipartidism
MULTIPARTIDÍSM, s. n. Sistem multipartid. – Din engl. multipartidism. DOOM
*multipartidísm s. n.
multipartit
MULTIPARTÍT, -Ă, multipartiți, -te, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. multipartite. DOOM
multipartít (cu mai multe părți) adj. m., pl. multipartíți; f. multipartítă, pl. multipartíte
multipartita
MULTIPARTÍT, -Ă, multipartiți, -te, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. multipartite. DOOM
multipartít (cu mai multe părți) adj. m., pl. multipartíți; f. multipartítă, pl. multipartíte
multipartite
MULTIPARTÍT, -Ă, multipartiți, -te, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. multipartite. DOOM
multipartít (cu mai multe părți) adj. m., pl. multipartíți; f. multipartítă, pl. multipartíte
multipartitei
MULTIPARTÍT, -Ă, multipartiți, -te, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. multipartite. DOOM
multipartít (cu mai multe părți) adj. m., pl. multipartíți; f. multipartítă, pl. multipartíte
multipartitele
MULTIPARTÍT, -Ă, multipartiți, -te, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. multipartite. DOOM
multipartít (cu mai multe părți) adj. m., pl. multipartíți; f. multipartítă, pl. multipartíte
multipartitelor
MULTIPARTÍT, -Ă, multipartiți, -te, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. multipartite. DOOM
multipartít (cu mai multe părți) adj. m., pl. multipartíți; f. multipartítă, pl. multipartíte
multipartitul
MULTIPARTÍT, -Ă, multipartiți, -te, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. multipartite. DOOM
multipartít (cu mai multe părți) adj. m., pl. multipartíți; f. multipartítă, pl. multipartíte
multipartitului
MULTIPARTÍT, -Ă, multipartiți, -te, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. multipartite. DOOM
multipartít (cu mai multe părți) adj. m., pl. multipartíți; f. multipartítă, pl. multipartíte
multipartiți
MULTIPARTÍT, -Ă, multipartiți, -te, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. multipartite. DOOM
multipartít (cu mai multe părți) adj. m., pl. multipartíți; f. multipartítă, pl. multipartíte
multipartiții
MULTIPARTÍT, -Ă, multipartiți, -te, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. multipartite. DOOM
multipartít (cu mai multe părți) adj. m., pl. multipartíți; f. multipartítă, pl. multipartíte
multipartiților
MULTIPARTÍT, -Ă, multipartiți, -te, adj. Cu mai multe părți. – Din fr. multipartite. DOOM
multipartít (cu mai multe părți) adj. m., pl. multipartíți; f. multipartítă, pl. multipartíte
multiparul
MULTIPÁR, -Ă, multipari, -e, adj. (Despre animale) Care naște mai mulți pui deodată. ♦ (Despre femei; și substantivat, f.) Care a avut mai mulți copii, mai multe nașteri. – Din fr. multipare. DOOM
multipár adj. m., pl. multipári; f. multipáră, pl. multipáre
multiparului
MULTIPÁR, -Ă, multipari, -e, adj. (Despre animale) Care naște mai mulți pui deodată. ♦ (Despre femei; și substantivat, f.) Care a avut mai mulți copii, mai multe nașteri. – Din fr. multipare. DOOM
multipár adj. m., pl. multipári; f. multipáră, pl. multipáre
multipară
MULTIPÁRĂ adj., s.f. 1. (Femeie) care a născut de mai multe ori. 2. (Despre animale) Care naște mai mulți pui deodată. [< fr. multipare, cf. lat. multus – numeros, parere – a naște].
multipla
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multipla
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplan
MULTIPLÁN, multiplane, adj., s. n. (Avion) cu mai multe aripi suprapuse. – Din fr. multiplan.
multiplana
MULTIPLÁN, multiplane, adj., s. n. (Avion) cu mai multe aripi suprapuse. – Din fr. multiplan.
multiplane
MULTIPLÁN, multiplane, adj., s. n. (Avion) cu mai multe aripi suprapuse. – Din fr. multiplan.
multiplanei
MULTIPLÁN, multiplane, adj., s. n. (Avion) cu mai multe aripi suprapuse. – Din fr. multiplan.
multiplanele
MULTIPLÁN, multiplane, adj., s. n. (Avion) cu mai multe aripi suprapuse. – Din fr. multiplan.
multiplanelor
MULTIPLÁN, multiplane, adj., s. n. (Avion) cu mai multe aripi suprapuse. – Din fr. multiplan.
multiplani
MULTIPLÁN, multiplane, adj., s. n. (Avion) cu mai multe aripi suprapuse. – Din fr. multiplan.
multiplanii
MULTIPLÁN, multiplane, adj., s. n. (Avion) cu mai multe aripi suprapuse. – Din fr. multiplan.
multiplanilor
MULTIPLÁN, multiplane, adj., s. n. (Avion) cu mai multe aripi suprapuse. – Din fr. multiplan.
multiplanul
MULTIPLÁN, multiplane, adj., s. n. (Avion) cu mai multe aripi suprapuse. – Din fr. multiplan.
multiplanului
MULTIPLÁN, multiplane, adj., s. n. (Avion) cu mai multe aripi suprapuse. – Din fr. multiplan.
multiple
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiple
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplei
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplei
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplele
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplele
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplelor
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplelor
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplet
MULTIPLÉT, multipleți, s. m. (Fiz.) Grup de linii spectrale cu frecvențe foarte apropiate. – Din fr. multiplet. DOOM
multiplét (-ti-plet) s. m., pl. multipléți
multipletul
MULTIPLÉT, multipleți, s. m. (Fiz.) Grup de linii spectrale cu frecvențe foarte apropiate. – Din fr. multiplet. DOOM
multiplét (-ti-plet) s. m., pl. multipléți
multipletului
MULTIPLÉT, multipleți, s. m. (Fiz.) Grup de linii spectrale cu frecvențe foarte apropiate. – Din fr. multiplet. DOOM
multiplét (-ti-plet) s. m., pl. multipléți
multiplex
MULTIPLÉX adj. invar. (În sintagma) Sistem multiplex = procedeu folosit în telecomunicații pentru transmiterea simultană a mai multor mesaje pe același circuit al unei linii electrice sau prin intermediul aceleiași unde electromagnetice. – Din fr. multiplex. DOOM
multipléx (-ti-plex) adj. invar.
multiplexe
MULTIPLÉX adj. invar. (În sintagma) Sistem multiplex = procedeu folosit în telecomunicații pentru transmiterea simultană a mai multor mesaje pe același circuit al unei linii electrice sau prin intermediul aceleiași unde electromagnetice. – Din fr. multiplex. DOOM
multipléx (-ti-plex) adj. invar.
multiplexele
MULTIPLÉX adj. invar. (În sintagma) Sistem multiplex = procedeu folosit în telecomunicații pentru transmiterea simultană a mai multor mesaje pe același circuit al unei linii electrice sau prin intermediul aceleiași unde electromagnetice. – Din fr. multiplex. DOOM
multipléx (-ti-plex) adj. invar.
multiplexelor
MULTIPLÉX adj. invar. (În sintagma) Sistem multiplex = procedeu folosit în telecomunicații pentru transmiterea simultană a mai multor mesaje pe același circuit al unei linii electrice sau prin intermediul aceleiași unde electromagnetice. – Din fr. multiplex. DOOM
multipléx (-ti-plex) adj. invar.
multiplexul
MULTIPLÉX adj. invar. (În sintagma) Sistem multiplex = procedeu folosit în telecomunicații pentru transmiterea simultană a mai multor mesaje pe același circuit al unei linii electrice sau prin intermediul aceleiași unde electromagnetice. – Din fr. multiplex. DOOM
multipléx (-ti-plex) adj. invar.
multiplexului
MULTIPLÉX adj. invar. (În sintagma) Sistem multiplex = procedeu folosit în telecomunicații pentru transmiterea simultană a mai multor mesaje pe același circuit al unei linii electrice sau prin intermediul aceleiași unde electromagnetice. – Din fr. multiplex. DOOM
multipléx (-ti-plex) adj. invar.
multipleți
MULTIPLÉT, multipleți, s. m. (Fiz.) Grup de linii spectrale cu frecvențe foarte apropiate. – Din fr. multiplet. DOOM
multiplét (-ti-plet) s. m., pl. multipléți
multipleții
MULTIPLÉT, multipleți, s. m. (Fiz.) Grup de linii spectrale cu frecvențe foarte apropiate. – Din fr. multiplet. DOOM
multiplét (-ti-plet) s. m., pl. multipléți
multipleților
MULTIPLÉT, multipleți, s. m. (Fiz.) Grup de linii spectrale cu frecvențe foarte apropiate. – Din fr. multiplet. DOOM
multiplét (-ti-plet) s. m., pl. multipléți
multipli
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multipli
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplic
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplica
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicabil
MULTIPLICÁBIL, -Ă, multiplicabili, -e, adj. Care poate fi multiplicat. – Multiplica + suf. -bil (după fr. multipliable). DOOM
multiplicábil (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicábili; f. multiplicábilă, pl. multiplicábile
multiplicabila
MULTIPLICÁBIL, -Ă, multiplicabili, -e, adj. Care poate fi multiplicat. – Multiplica + suf. -bil (după fr. multipliable). DOOM
multiplicábil (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicábili; f. multiplicábilă, pl. multiplicábile
multiplicabile
MULTIPLICÁBIL, -Ă, multiplicabili, -e, adj. Care poate fi multiplicat. – Multiplica + suf. -bil (după fr. multipliable). DOOM
multiplicábil (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicábili; f. multiplicábilă, pl. multiplicábile
multiplicabilei
MULTIPLICÁBIL, -Ă, multiplicabili, -e, adj. Care poate fi multiplicat. – Multiplica + suf. -bil (după fr. multipliable). DOOM
multiplicábil (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicábili; f. multiplicábilă, pl. multiplicábile
multiplicabilele
MULTIPLICÁBIL, -Ă, multiplicabili, -e, adj. Care poate fi multiplicat. – Multiplica + suf. -bil (după fr. multipliable). DOOM
multiplicábil (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicábili; f. multiplicábilă, pl. multiplicábile
multiplicabilelor
MULTIPLICÁBIL, -Ă, multiplicabili, -e, adj. Care poate fi multiplicat. – Multiplica + suf. -bil (după fr. multipliable). DOOM
multiplicábil (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicábili; f. multiplicábilă, pl. multiplicábile
multiplicabili
MULTIPLICÁBIL, -Ă, multiplicabili, -e, adj. Care poate fi multiplicat. – Multiplica + suf. -bil (după fr. multipliable). DOOM
multiplicábil (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicábili; f. multiplicábilă, pl. multiplicábile
multiplicabilii
MULTIPLICÁBIL, -Ă, multiplicabili, -e, adj. Care poate fi multiplicat. – Multiplica + suf. -bil (după fr. multipliable). DOOM
multiplicábil (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicábili; f. multiplicábilă, pl. multiplicábile
multiplicabililor
MULTIPLICÁBIL, -Ă, multiplicabili, -e, adj. Care poate fi multiplicat. – Multiplica + suf. -bil (după fr. multipliable). DOOM
multiplicábil (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicábili; f. multiplicábilă, pl. multiplicábile
multiplicabilul
MULTIPLICÁBIL, -Ă, multiplicabili, -e, adj. Care poate fi multiplicat. – Multiplica + suf. -bil (după fr. multipliable). DOOM
multiplicábil (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicábili; f. multiplicábilă, pl. multiplicábile
multiplicabilului
MULTIPLICÁBIL, -Ă, multiplicabili, -e, adj. Care poate fi multiplicat. – Multiplica + suf. -bil (după fr. multipliable). DOOM
multiplicábil (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicábili; f. multiplicábilă, pl. multiplicábile
multiplicai
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicam
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicare
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicare
MULTIPLICÁRE, multiplicări, s. f. Acțiunea de a (se) multiplica și rezultatul ei; înmulțire, sporire, reproducere, multiplicație. – V. multiplica. DOOM
multiplicáre (-ti-pli-) s. f., g.-d. art. multiplicắrii; pl. multiplicắri
multiplicarea
MULTIPLICÁRE, multiplicări, s. f. Acțiunea de a (se) multiplica și rezultatul ei; înmulțire, sporire, reproducere, multiplicație. – V. multiplica. DOOM
multiplicáre (-ti-pli-) s. f., g.-d. art. multiplicắrii; pl. multiplicắri
multiplicară
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicarăm
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicarăți
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicase
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicasem
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicaseră
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicaserăm
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicaserăți
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicaseși
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicaseți
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicat
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicat
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier.
multiplicativ
MULTIPLICATÍV, -Ă, multiplicativi, -e, adj. Care multiplică. ◊ (Gram.) Numeral multiplicativ = numeral care arată în ce proporție crește o cantitate sau se desfășoară o acțiune. – Din fr. multiplicatif. DOOM
multiplicatív (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicatívi; f. multiplicatívă, pl. multiplicatíve
multiplicativa
MULTIPLICATÍV, -Ă, multiplicativi, -e, adj. Care multiplică. ◊ (Gram.) Numeral multiplicativ = numeral care arată în ce proporție crește o cantitate sau se desfășoară o acțiune. – Din fr. multiplicatif. DOOM
multiplicatív (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicatívi; f. multiplicatívă, pl. multiplicatíve
multiplicative
MULTIPLICATÍV, -Ă, multiplicativi, -e, adj. Care multiplică. ◊ (Gram.) Numeral multiplicativ = numeral care arată în ce proporție crește o cantitate sau se desfășoară o acțiune. – Din fr. multiplicatif. DOOM
multiplicatív (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicatívi; f. multiplicatívă, pl. multiplicatíve
multiplicativei
MULTIPLICATÍV, -Ă, multiplicativi, -e, adj. Care multiplică. ◊ (Gram.) Numeral multiplicativ = numeral care arată în ce proporție crește o cantitate sau se desfășoară o acțiune. – Din fr. multiplicatif. DOOM
multiplicatív (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicatívi; f. multiplicatívă, pl. multiplicatíve
multiplicativele
MULTIPLICATÍV, -Ă, multiplicativi, -e, adj. Care multiplică. ◊ (Gram.) Numeral multiplicativ = numeral care arată în ce proporție crește o cantitate sau se desfășoară o acțiune. – Din fr. multiplicatif. DOOM
multiplicatív (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicatívi; f. multiplicatívă, pl. multiplicatíve
multiplicativelor
MULTIPLICATÍV, -Ă, multiplicativi, -e, adj. Care multiplică. ◊ (Gram.) Numeral multiplicativ = numeral care arată în ce proporție crește o cantitate sau se desfășoară o acțiune. – Din fr. multiplicatif. DOOM
multiplicatív (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicatívi; f. multiplicatívă, pl. multiplicatíve
multiplicativi
MULTIPLICATÍV, -Ă, multiplicativi, -e, adj. Care multiplică. ◊ (Gram.) Numeral multiplicativ = numeral care arată în ce proporție crește o cantitate sau se desfășoară o acțiune. – Din fr. multiplicatif. DOOM
multiplicatív (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicatívi; f. multiplicatívă, pl. multiplicatíve
multiplicativii
MULTIPLICATÍV, -Ă, multiplicativi, -e, adj. Care multiplică. ◊ (Gram.) Numeral multiplicativ = numeral care arată în ce proporție crește o cantitate sau se desfășoară o acțiune. – Din fr. multiplicatif. DOOM
multiplicatív (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicatívi; f. multiplicatívă, pl. multiplicatíve
multiplicativilor
MULTIPLICATÍV, -Ă, multiplicativi, -e, adj. Care multiplică. ◊ (Gram.) Numeral multiplicativ = numeral care arată în ce proporție crește o cantitate sau se desfășoară o acțiune. – Din fr. multiplicatif. DOOM
multiplicatív (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicatívi; f. multiplicatívă, pl. multiplicatíve
multiplicativul
MULTIPLICATÍV, -Ă, multiplicativi, -e, adj. Care multiplică. ◊ (Gram.) Numeral multiplicativ = numeral care arată în ce proporție crește o cantitate sau se desfășoară o acțiune. – Din fr. multiplicatif. DOOM
multiplicatív (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicatívi; f. multiplicatívă, pl. multiplicatíve
multiplicativului
MULTIPLICATÍV, -Ă, multiplicativi, -e, adj. Care multiplică. ◊ (Gram.) Numeral multiplicativ = numeral care arată în ce proporție crește o cantitate sau se desfășoară o acțiune. – Din fr. multiplicatif. DOOM
multiplicatív (-ti-pli-) adj. m., pl. multiplicatívi; f. multiplicatívă, pl. multiplicatíve
multiplicatoare
MULTIPLICATÓR, (1) multiplicatori, s. m., (2) multiplicatoare, s. n. 1. S. m. (Mat.) Factor al unui produs; număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie matematică. 2. S. n. Aparat sau mașină de multiplicare, în special aparat care multiplică un text. – Din fr. multiplicateur, lat. multiplicator.
multiplicatoarele
MULTIPLICATÓR, (1) multiplicatori, s. m., (2) multiplicatoare, s. n. 1. S. m. (Mat.) Factor al unui produs; număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie matematică. 2. S. n. Aparat sau mașină de multiplicare, în special aparat care multiplică un text. – Din fr. multiplicateur, lat. multiplicator.
multiplicatoarelor
MULTIPLICATÓR, (1) multiplicatori, s. m., (2) multiplicatoare, s. n. 1. S. m. (Mat.) Factor al unui produs; număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie matematică. 2. S. n. Aparat sau mașină de multiplicare, în special aparat care multiplică un text. – Din fr. multiplicateur, lat. multiplicator.
multiplicator
MULTIPLICATÓR, (1) multiplicatori, s. m., (2) multiplicatoare, s. n. 1. S. m. (Mat.) Factor al unui produs; număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie matematică. 2. S. n. Aparat sau mașină de multiplicare, în special aparat care multiplică un text. – Din fr. multiplicateur, lat. multiplicator.
multiplicator
MULTIPLICATÓR, (1) multiplicatori, s. m., (2) multiplicatoare, s. n. 1. S. m. (Mat.) Factor al unui produs; număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie matematică. 2. S. n. Aparat sau mașină de multiplicare, în special aparat care multiplică un text. – Din fr. multiplicateur, lat. multiplicator. DOOM
multiplicatór2 (aparat) (-ti-pli-) s. n., pl. multiplicatoáre
multiplicatori
MULTIPLICATÓR, (1) multiplicatori, s. m., (2) multiplicatoare, s. n. 1. S. m. (Mat.) Factor al unui produs; număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie matematică. 2. S. n. Aparat sau mașină de multiplicare, în special aparat care multiplică un text. – Din fr. multiplicateur, lat. multiplicator. DOOM
multiplicatór2 (aparat) (-ti-pli-) s. n., pl. multiplicatoáre
multiplicatorii
MULTIPLICATÓR, (1) multiplicatori, s. m., (2) multiplicatoare, s. n. 1. S. m. (Mat.) Factor al unui produs; număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie matematică. 2. S. n. Aparat sau mașină de multiplicare, în special aparat care multiplică un text. – Din fr. multiplicateur, lat. multiplicator. DOOM
multiplicatór2 (aparat) (-ti-pli-) s. n., pl. multiplicatoáre
multiplicatorilor
MULTIPLICATÓR, (1) multiplicatori, s. m., (2) multiplicatoare, s. n. 1. S. m. (Mat.) Factor al unui produs; număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie matematică. 2. S. n. Aparat sau mașină de multiplicare, în special aparat care multiplică un text. – Din fr. multiplicateur, lat. multiplicator. DOOM
multiplicatór2 (aparat) (-ti-pli-) s. n., pl. multiplicatoáre
multiplicatorul
MULTIPLICATÓR, (1) multiplicatori, s. m., (2) multiplicatoare, s. n. 1. S. m. (Mat.) Factor al unui produs; număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie matematică. 2. S. n. Aparat sau mașină de multiplicare, în special aparat care multiplică un text. – Din fr. multiplicateur, lat. multiplicator.
multiplicatorul
MULTIPLICATÓR, (1) multiplicatori, s. m., (2) multiplicatoare, s. n. 1. S. m. (Mat.) Factor al unui produs; număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie matematică. 2. S. n. Aparat sau mașină de multiplicare, în special aparat care multiplică un text. – Din fr. multiplicateur, lat. multiplicator. DOOM
multiplicatór2 (aparat) (-ti-pli-) s. n., pl. multiplicatoáre
multiplicatorului
MULTIPLICATÓR, (1) multiplicatori, s. m., (2) multiplicatoare, s. n. 1. S. m. (Mat.) Factor al unui produs; număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie matematică. 2. S. n. Aparat sau mașină de multiplicare, în special aparat care multiplică un text. – Din fr. multiplicateur, lat. multiplicator.
multiplicatorului
MULTIPLICATÓR, (1) multiplicatori, s. m., (2) multiplicatoare, s. n. 1. S. m. (Mat.) Factor al unui produs; număr sau expresie cu care se înmulțește o altă expresie matematică. 2. S. n. Aparat sau mașină de multiplicare, în special aparat care multiplică un text. – Din fr. multiplicateur, lat. multiplicator. DOOM
multiplicatór2 (aparat) (-ti-pli-) s. n., pl. multiplicatoáre
multiplicau
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicași
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicați
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicația
MULTIPLICÁȚIE, multiplicații, s. f. (Rar) Multiplicare. – Din fr. multiplication, lat. multiplicatio. DOOM
multiplicáție (rar) (-ti-pli-, -ți-e) s. f., art. multiplicáția (-ți-a), g.-d. art. multiplicáției; pl. multiplicáții, art. multiplicáțiile (-ți-i-)
multiplicație
MULTIPLICÁȚIE, multiplicații, s. f. (Rar) Multiplicare. – Din fr. multiplication, lat. multiplicatio. DOOM
multiplicáție (rar) (-ti-pli-, -ți-e) s. f., art. multiplicáția (-ți-a), g.-d. art. multiplicáției; pl. multiplicáții, art. multiplicáțiile (-ți-i-)
multiplicației
MULTIPLICÁȚIE, multiplicații, s. f. (Rar) Multiplicare. – Din fr. multiplication, lat. multiplicatio. DOOM
multiplicáție (rar) (-ti-pli-, -ți-e) s. f., art. multiplicáția (-ți-a), g.-d. art. multiplicáției; pl. multiplicáții, art. multiplicáțiile (-ți-i-)
multiplicații
MULTIPLICÁȚIE, multiplicații, s. f. (Rar) Multiplicare. – Din fr. multiplication, lat. multiplicatio. DOOM
multiplicáție (rar) (-ti-pli-, -ți-e) s. f., art. multiplicáția (-ți-a), g.-d. art. multiplicáției; pl. multiplicáții, art. multiplicáțiile (-ți-i-)
multiplicațiile
MULTIPLICÁȚIE, multiplicații, s. f. (Rar) Multiplicare. – Din fr. multiplication, lat. multiplicatio. DOOM
multiplicáție (rar) (-ti-pli-, -ți-e) s. f., art. multiplicáția (-ți-a), g.-d. art. multiplicáției; pl. multiplicáții, art. multiplicáțiile (-ți-i-)
multiplicațiilor
MULTIPLICÁȚIE, multiplicații, s. f. (Rar) Multiplicare. – Din fr. multiplication, lat. multiplicatio. DOOM
multiplicáție (rar) (-ti-pli-, -ți-e) s. f., art. multiplicáția (-ți-a), g.-d. art. multiplicáției; pl. multiplicáții, art. multiplicáțiile (-ți-i-)
multiplicațiune
MULTIPLICAȚIÚNE s.f. v. multiplicație.
multiplice
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplici
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicitate
MULTIPLICITÁTE s. f. Faptul de a fi în număr mare; mulțime; pluralitate, diversitate. ♦ (Mat.) Număr care arată de câte ori o soluție satisface o anumită ecuație. – Din fr. multiplicité, lat. multiplicitas, -atis. DOOM
multiplicitáte (-ti-pli-) s. f., g.-d. art. multiplicitắții
multiplicitatea
MULTIPLICITÁTE s. f. Faptul de a fi în număr mare; mulțime; pluralitate, diversitate. ♦ (Mat.) Număr care arată de câte ori o soluție satisface o anumită ecuație. – Din fr. multiplicité, lat. multiplicitas, -atis. DOOM
multiplicitáte (-ti-pli-) s. f., g.-d. art. multiplicitắții
multiplicități
MULTIPLICITÁTE s. f. Faptul de a fi în număr mare; mulțime; pluralitate, diversitate. ♦ (Mat.) Număr care arată de câte ori o soluție satisface o anumită ecuație. – Din fr. multiplicité, lat. multiplicitas, -atis. DOOM
multiplicitáte (-ti-pli-) s. f., g.-d. art. multiplicitắții
multiplicității
MULTIPLICITÁTE s. f. Faptul de a fi în număr mare; mulțime; pluralitate, diversitate. ♦ (Mat.) Număr care arată de câte ori o soluție satisface o anumită ecuație. – Din fr. multiplicité, lat. multiplicitas, -atis. DOOM
multiplicitáte (-ti-pli-) s. f., g.-d. art. multiplicitắții
multiplicând
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicînd
MULTIPLICÁ, multíplic, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să fie sau a deveni mai numeros. 2. Tranz. A reproduce un obiect, un text etc. în mai multe exemplare prin diverse procedee tehnice. 3. Tranz. (Mat.) A efectua operația de înmulțire; a înmulți. – Din lat. multiplicare, fr. multiplier. DOOM
multiplicá (a ~) (-ti-pli-) vb., ind. prez. 3 multíplică
multiplicări
MULTIPLICÁRE, multiplicări, s. f. Acțiunea de a (se) multiplica și rezultatul ei; înmulțire, sporire, reproducere, multiplicație. – V. multiplica. DOOM
multiplicáre (-ti-pli-) s. f., g.-d. art. multiplicắrii; pl. multiplicắri
multiplicării
MULTIPLICÁRE, multiplicări, s. f. Acțiunea de a (se) multiplica și rezultatul ei; înmulțire, sporire, reproducere, multiplicație. – V. multiplica. DOOM
multiplicáre (-ti-pli-) s. f., g.-d. art. multiplicắrii; pl. multiplicắri
multiplicările
MULTIPLICÁRE, multiplicări, s. f. Acțiunea de a (se) multiplica și rezultatul ei; înmulțire, sporire, reproducere, multiplicație. – V. multiplica. DOOM
multiplicáre (-ti-pli-) s. f., g.-d. art. multiplicắrii; pl. multiplicắri
multiplicărilor
MULTIPLICÁRE, multiplicări, s. f. Acțiunea de a (se) multiplica și rezultatul ei; înmulțire, sporire, reproducere, multiplicație. – V. multiplica. DOOM
multiplicáre (-ti-pli-) s. f., g.-d. art. multiplicắrii; pl. multiplicắri
multiplii
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplii
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplilor
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplilor
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplu
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplu
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplul
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplul
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplului
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multiplului
MULTÍPLU, -Ă, multipli, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Mat.) Număr întreg divizibil cu un număr întreg dat; produs rezultat din înmulțirea unui număr dat cu un număr întreg. 2. S. m. (Mat.) Fiecare dintre unitățile de măsură mai mari decât unitatea-tip, considerate în raport cu aceasta. 3. Adj. (La pl.) Care este în număr mai mare și de mai multe feluri; numeros, felurit. 4. Adj. (La sg.) Care are o structură complexă, care prezintă aspecte diverse; multilateral. – Din fr. multiple, lat. multiplus. DOOM
multíplu (-ti-plu) adj. m., s. m., art. multíplul, pl. multípli, art. multíplii; adj. f. multíplă, pl. multíple
multipol
MULTIPÓL, multipoli, s. m. 1. Sistem de perechi de sarcini electrice, una pozitivă și una negativă, egale ca mărime. 2. Rețea electrică având mai multe borne de acces. – Multi- + pol. DOOM
!multipól s. m., pl. multipóli
multipolar
MULTIPOLÁR, -Ă, multipolari, -e, adj. (Despre mașini electrice) Care are mai multe perechi de poli magnetici sau mai multe borne electrice de acces. – Din fr. multipolaire. DOOM
multipolár adj. m., pl. multipolári; f. multipoláră, pl. multipoláre
multipolara
MULTIPOLÁR, -Ă, multipolari, -e, adj. (Despre mașini electrice) Care are mai multe perechi de poli magnetici sau mai multe borne electrice de acces. – Din fr. multipolaire. DOOM
multipolár adj. m., pl. multipolári; f. multipoláră, pl. multipoláre
multipolare
MULTIPOLÁR, -Ă, multipolari, -e, adj. (Despre mașini electrice) Care are mai multe perechi de poli magnetici sau mai multe borne electrice de acces. – Din fr. multipolaire. DOOM
multipolár adj. m., pl. multipolári; f. multipoláră, pl. multipoláre
multipolarei
MULTIPOLÁR, -Ă, multipolari, -e, adj. (Despre mașini electrice) Care are mai multe perechi de poli magnetici sau mai multe borne electrice de acces. – Din fr. multipolaire. DOOM
multipolár adj. m., pl. multipolári; f. multipoláră, pl. multipoláre
multipolarele
MULTIPOLÁR, -Ă, multipolari, -e, adj. (Despre mașini electrice) Care are mai multe perechi de poli magnetici sau mai multe borne electrice de acces. – Din fr. multipolaire. DOOM
multipolár adj. m., pl. multipolári; f. multipoláră, pl. multipoláre
multipolarelor
MULTIPOLÁR, -Ă, multipolari, -e, adj. (Despre mașini electrice) Care are mai multe perechi de poli magnetici sau mai multe borne electrice de acces. – Din fr. multipolaire. DOOM
multipolár adj. m., pl. multipolári; f. multipoláră, pl. multipoláre
multipolari
MULTIPOLÁR, -Ă, multipolari, -e, adj. (Despre mașini electrice) Care are mai multe perechi de poli magnetici sau mai multe borne electrice de acces. – Din fr. multipolaire. DOOM
multipolár adj. m., pl. multipolári; f. multipoláră, pl. multipoláre
multipolarii
MULTIPOLÁR, -Ă, multipolari, -e, adj. (Despre mașini electrice) Care are mai multe perechi de poli magnetici sau mai multe borne electrice de acces. – Din fr. multipolaire. DOOM
multipolár adj. m., pl. multipolári; f. multipoláră, pl. multipoláre
multipolarilor
MULTIPOLÁR, -Ă, multipolari, -e, adj. (Despre mașini electrice) Care are mai multe perechi de poli magnetici sau mai multe borne electrice de acces. – Din fr. multipolaire. DOOM
multipolár adj. m., pl. multipolári; f. multipoláră, pl. multipoláre
multipolarul
MULTIPOLÁR, -Ă, multipolari, -e, adj. (Despre mașini electrice) Care are mai multe perechi de poli magnetici sau mai multe borne electrice de acces. – Din fr. multipolaire. DOOM
multipolár adj. m., pl. multipolári; f. multipoláră, pl. multipoláre
multipolarului
MULTIPOLÁR, -Ă, multipolari, -e, adj. (Despre mașini electrice) Care are mai multe perechi de poli magnetici sau mai multe borne electrice de acces. – Din fr. multipolaire. DOOM
multipolár adj. m., pl. multipolári; f. multipoláră, pl. multipoláre
multipoli
MULTIPÓL, multipoli, s. m. 1. Sistem de perechi de sarcini electrice, una pozitivă și una negativă, egale ca mărime. 2. Rețea electrică având mai multe borne de acces. – Multi- + pol. DOOM
!multipól s. m., pl. multipóli
multipolii
MULTIPÓL, multipoli, s. m. 1. Sistem de perechi de sarcini electrice, una pozitivă și una negativă, egale ca mărime. 2. Rețea electrică având mai multe borne de acces. – Multi- + pol. DOOM
!multipól s. m., pl. multipóli
multipolilor
MULTIPÓL, multipoli, s. m. 1. Sistem de perechi de sarcini electrice, una pozitivă și una negativă, egale ca mărime. 2. Rețea electrică având mai multe borne de acces. – Multi- + pol. DOOM
!multipól s. m., pl. multipóli
multipolul
MULTIPÓL, multipoli, s. m. 1. Sistem de perechi de sarcini electrice, una pozitivă și una negativă, egale ca mărime. 2. Rețea electrică având mai multe borne de acces. – Multi- + pol. DOOM
!multipól s. m., pl. multipóli
multipolului
MULTIPÓL, multipoli, s. m. 1. Sistem de perechi de sarcini electrice, una pozitivă și una negativă, egale ca mărime. 2. Rețea electrică având mai multe borne de acces. – Multi- + pol. DOOM
!multipól s. m., pl. multipóli
multiprogramare
MULTIPROGRAMÁRE, multiprogramări, s. f. (Inform.) Tehnică de exploatare a unui sistem de calcul prin care două sau mai multe programe sunt rulate simultan de un calculator. – După engl. multiprogrammy.
multiprogramarea
MULTIPROGRAMÁRE, multiprogramări, s. f. (Inform.) Tehnică de exploatare a unui sistem de calcul prin care două sau mai multe programe sunt rulate simultan de un calculator. – După engl. multiprogrammy.
multiprogramări
MULTIPROGRAMÁRE, multiprogramări, s. f. (Inform.) Tehnică de exploatare a unui sistem de calcul prin care două sau mai multe programe sunt rulate simultan de un calculator. – După engl. multiprogrammy.
multiprogramării
MULTIPROGRAMÁRE, multiprogramări, s. f. (Inform.) Tehnică de exploatare a unui sistem de calcul prin care două sau mai multe programe sunt rulate simultan de un calculator. – După engl. multiprogrammy.
multiprogramările
MULTIPROGRAMÁRE, multiprogramări, s. f. (Inform.) Tehnică de exploatare a unui sistem de calcul prin care două sau mai multe programe sunt rulate simultan de un calculator. – După engl. multiprogrammy.
multiprogramărilor
MULTIPROGRAMÁRE, multiprogramări, s. f. (Inform.) Tehnică de exploatare a unui sistem de calcul prin care două sau mai multe programe sunt rulate simultan de un calculator. – După engl. multiprogrammy.
multisecular
MULTISECULÁR, -Ă, multiseculari, -e, adj. Care durează sau care există de mai multe veacuri. – Din fr. multiséculaire. DOOM
multiseculár adj. m., pl. multiseculári; f. multiseculáră, pl. multiseculáre
multiseculara
MULTISECULÁR, -Ă, multiseculari, -e, adj. Care durează sau care există de mai multe veacuri. – Din fr. multiséculaire. DOOM
multiseculár adj. m., pl. multiseculári; f. multiseculáră, pl. multiseculáre
multiseculare
MULTISECULÁR, -Ă, multiseculari, -e, adj. Care durează sau care există de mai multe veacuri. – Din fr. multiséculaire. DOOM
multiseculár adj. m., pl. multiseculári; f. multiseculáră, pl. multiseculáre
multisecularei
MULTISECULÁR, -Ă, multiseculari, -e, adj. Care durează sau care există de mai multe veacuri. – Din fr. multiséculaire. DOOM
multiseculár adj. m., pl. multiseculári; f. multiseculáră, pl. multiseculáre
multisecularele
MULTISECULÁR, -Ă, multiseculari, -e, adj. Care durează sau care există de mai multe veacuri. – Din fr. multiséculaire. DOOM
multiseculár adj. m., pl. multiseculári; f. multiseculáră, pl. multiseculáre
multisecularelor
MULTISECULÁR, -Ă, multiseculari, -e, adj. Care durează sau care există de mai multe veacuri. – Din fr. multiséculaire. DOOM
multiseculár adj. m., pl. multiseculári; f. multiseculáră, pl. multiseculáre
multiseculari
MULTISECULÁR, -Ă, multiseculari, -e, adj. Care durează sau care există de mai multe veacuri. – Din fr. multiséculaire. DOOM
multiseculár adj. m., pl. multiseculári; f. multiseculáră, pl. multiseculáre
multisecularii
MULTISECULÁR, -Ă, multiseculari, -e, adj. Care durează sau care există de mai multe veacuri. – Din fr. multiséculaire. DOOM
multiseculár adj. m., pl. multiseculári; f. multiseculáră, pl. multiseculáre
multisecularilor
MULTISECULÁR, -Ă, multiseculari, -e, adj. Care durează sau care există de mai multe veacuri. – Din fr. multiséculaire. DOOM
multiseculár adj. m., pl. multiseculári; f. multiseculáră, pl. multiseculáre
multisecularul
MULTISECULÁR, -Ă, multiseculari, -e, adj. Care durează sau care există de mai multe veacuri. – Din fr. multiséculaire. DOOM
multiseculár adj. m., pl. multiseculári; f. multiseculáră, pl. multiseculáre
multisecularului
MULTISECULÁR, -Ă, multiseculari, -e, adj. Care durează sau care există de mai multe veacuri. – Din fr. multiséculaire. DOOM
multiseculár adj. m., pl. multiseculári; f. multiseculáră, pl. multiseculáre
multisilab
MULTISILÁB, -Ă adj. (Liv.) Polisilabic. [Et. incertă].
multisilaba
MULTISILÁB, -Ă adj. (Liv.) Polisilabic. [Et. incertă].
multisilabe
MULTISILÁB, -Ă adj. (Liv.) Polisilabic. [Et. incertă].
multisilabei
MULTISILÁB, -Ă adj. (Liv.) Polisilabic. [Et. incertă].
multisilabele
MULTISILÁB, -Ă adj. (Liv.) Polisilabic. [Et. incertă].
multisilabelor
MULTISILÁB, -Ă adj. (Liv.) Polisilabic. [Et. incertă].
multisilabi
MULTISILÁB, -Ă adj. (Liv.) Polisilabic. [Et. incertă].
multisilabii
MULTISILÁB, -Ă adj. (Liv.) Polisilabic. [Et. incertă].
multisilabilor
MULTISILÁB, -Ă adj. (Liv.) Polisilabic. [Et. incertă].
multisilabul
MULTISILÁB, -Ă adj. (Liv.) Polisilabic. [Et. incertă].
multisilabului
MULTISILÁB, -Ă adj. (Liv.) Polisilabic. [Et. incertă].
multisperm
MULTISPÉRM, -Ă adj. (Despre fructe) Cu mai multe semințe. [Cf. lat. multus – mult, gr. sperma – sămânță].
multisperma
MULTISPÉRM, -Ă adj. (Despre fructe) Cu mai multe semințe. [Cf. lat. multus – mult, gr. sperma – sămânță].
multisperme
MULTISPÉRM, -Ă adj. (Despre fructe) Cu mai multe semințe. [Cf. lat. multus – mult, gr. sperma – sămânță].
multispermei
MULTISPÉRM, -Ă adj. (Despre fructe) Cu mai multe semințe. [Cf. lat. multus – mult, gr. sperma – sămânță].
multispermele
MULTISPÉRM, -Ă adj. (Despre fructe) Cu mai multe semințe. [Cf. lat. multus – mult, gr. sperma – sămânță].
multispermelor
MULTISPÉRM, -Ă adj. (Despre fructe) Cu mai multe semințe. [Cf. lat. multus – mult, gr. sperma – sămânță].
multispermi
MULTISPÉRM, -Ă adj. (Despre fructe) Cu mai multe semințe. [Cf. lat. multus – mult, gr. sperma – sămânță].
multispermii
MULTISPÉRM, -Ă adj. (Despre fructe) Cu mai multe semințe. [Cf. lat. multus – mult, gr. sperma – sămânță].
multispermilor
MULTISPÉRM, -Ă adj. (Despre fructe) Cu mai multe semințe. [Cf. lat. multus – mult, gr. sperma – sămânță].
multispermul
MULTISPÉRM, -Ă adj. (Despre fructe) Cu mai multe semințe. [Cf. lat. multus – mult, gr. sperma – sămânță].
multispermului
MULTISPÉRM, -Ă adj. (Despre fructe) Cu mai multe semințe. [Cf. lat. multus – mult, gr. sperma – sămânță].
multispot
MULTISPÓT adj. invar. (Electron.; despre tuburi catodice) Cu mai multe spoturi. – Din engl. multispot.
multitubular
MULTITUBULÁR, -Ă adj. (Despre sisteme de încălzire, cazane) A cărui suprafață de încălzire este constituită din mai multe tuburi. [Cf. fr. multitubulaire].
multitubulara
MULTITUBULÁR, -Ă adj. (Despre sisteme de încălzire, cazane) A cărui suprafață de încălzire este constituită din mai multe tuburi. [Cf. fr. multitubulaire].
multitubulare
MULTITUBULÁR, -Ă adj. (Despre sisteme de încălzire, cazane) A cărui suprafață de încălzire este constituită din mai multe tuburi. [Cf. fr. multitubulaire].
multitubularei
MULTITUBULÁR, -Ă adj. (Despre sisteme de încălzire, cazane) A cărui suprafață de încălzire este constituită din mai multe tuburi. [Cf. fr. multitubulaire].
multitubularele
MULTITUBULÁR, -Ă adj. (Despre sisteme de încălzire, cazane) A cărui suprafață de încălzire este constituită din mai multe tuburi. [Cf. fr. multitubulaire].
multitubularelor
MULTITUBULÁR, -Ă adj. (Despre sisteme de încălzire, cazane) A cărui suprafață de încălzire este constituită din mai multe tuburi. [Cf. fr. multitubulaire].
multitubulari
MULTITUBULÁR, -Ă adj. (Despre sisteme de încălzire, cazane) A cărui suprafață de încălzire este constituită din mai multe tuburi. [Cf. fr. multitubulaire].
multitubularii
MULTITUBULÁR, -Ă adj. (Despre sisteme de încălzire, cazane) A cărui suprafață de încălzire este constituită din mai multe tuburi. [Cf. fr. multitubulaire].
multitubularilor
MULTITUBULÁR, -Ă adj. (Despre sisteme de încălzire, cazane) A cărui suprafață de încălzire este constituită din mai multe tuburi. [Cf. fr. multitubulaire].
multitubularul
MULTITUBULÁR, -Ă adj. (Despre sisteme de încălzire, cazane) A cărui suprafață de încălzire este constituită din mai multe tuburi. [Cf. fr. multitubulaire].
multitubularului
MULTITUBULÁR, -Ă adj. (Despre sisteme de încălzire, cazane) A cărui suprafață de încălzire este constituită din mai multe tuburi. [Cf. fr. multitubulaire].
multitudinar
MULTITUDINÁR, -Ă adj. (Liv.) Numeros. [Et. incertă].
multitudine
MULTITÚDINE, multitudini, s. f. Mulțime (de oameni); număr mare (de lucruri); aspect variat (sub care se prezintă o problemă). – Din lat. multitudo, -inis, fr. multitude. DOOM
multitúdine s. f., g.-d. art. multitúdinii; pl. multitúdini
multitudinea
MULTITÚDINE, multitudini, s. f. Mulțime (de oameni); număr mare (de lucruri); aspect variat (sub care se prezintă o problemă). – Din lat. multitudo, -inis, fr. multitude. DOOM
multitúdine s. f., g.-d. art. multitúdinii; pl. multitúdini
multitudini
MULTITÚDINE, multitudini, s. f. Mulțime (de oameni); număr mare (de lucruri); aspect variat (sub care se prezintă o problemă). – Din lat. multitudo, -inis, fr. multitude. DOOM
multitúdine s. f., g.-d. art. multitúdinii; pl. multitúdini
multitudinii
MULTITÚDINE, multitudini, s. f. Mulțime (de oameni); număr mare (de lucruri); aspect variat (sub care se prezintă o problemă). – Din lat. multitudo, -inis, fr. multitude. DOOM
multitúdine s. f., g.-d. art. multitúdinii; pl. multitúdini
multitudinile
MULTITÚDINE, multitudini, s. f. Mulțime (de oameni); număr mare (de lucruri); aspect variat (sub care se prezintă o problemă). – Din lat. multitudo, -inis, fr. multitude. DOOM
multitúdine s. f., g.-d. art. multitúdinii; pl. multitúdini
multitudinilor
MULTITÚDINE, multitudini, s. f. Mulțime (de oameni); număr mare (de lucruri); aspect variat (sub care se prezintă o problemă). – Din lat. multitudo, -inis, fr. multitude. DOOM
multitúdine s. f., g.-d. art. multitúdinii; pl. multitúdini
multivalv
MULTIVÁLV, -Ă, multivalvi, -e, adj. (Bot.; despre fructe) Cu mai multe valve. – Din fr. multivalve.
multivalva
MULTIVÁLV, -Ă, multivalvi, -e, adj. (Bot.; despre fructe) Cu mai multe valve. – Din fr. multivalve.
multivalve
MULTIVÁLV, -Ă, multivalvi, -e, adj. (Bot.; despre fructe) Cu mai multe valve. – Din fr. multivalve.
multivalvei
MULTIVÁLV, -Ă, multivalvi, -e, adj. (Bot.; despre fructe) Cu mai multe valve. – Din fr. multivalve.
multivalvele
MULTIVÁLV, -Ă, multivalvi, -e, adj. (Bot.; despre fructe) Cu mai multe valve. – Din fr. multivalve.
multivalvelor
MULTIVÁLV, -Ă, multivalvi, -e, adj. (Bot.; despre fructe) Cu mai multe valve. – Din fr. multivalve.
multivalvi
MULTIVÁLV, -Ă, multivalvi, -e, adj. (Bot.; despre fructe) Cu mai multe valve. – Din fr. multivalve.
multivalvii
MULTIVÁLV, -Ă, multivalvi, -e, adj. (Bot.; despre fructe) Cu mai multe valve. – Din fr. multivalve.
multivalvilor
MULTIVÁLV, -Ă, multivalvi, -e, adj. (Bot.; despre fructe) Cu mai multe valve. – Din fr. multivalve.
multivalvul
MULTIVÁLV, -Ă, multivalvi, -e, adj. (Bot.; despre fructe) Cu mai multe valve. – Din fr. multivalve.
multivalvului
MULTIVÁLV, -Ă, multivalvi, -e, adj. (Bot.; despre fructe) Cu mai multe valve. – Din fr. multivalve.
multivibratoare
MULTIVIBRATÓR, multivibratoare, s. n. Circuit electronic, generator de oscilații de relaxare, folosind rezistoare, condensatoare și elemente neliniare de circuit. – Din fr. multivibrateur. DOOM
multivibratór (-vi-bra-) s. n., pl. multivibratoáre
multivibratoarele
MULTIVIBRATÓR, multivibratoare, s. n. Circuit electronic, generator de oscilații de relaxare, folosind rezistoare, condensatoare și elemente neliniare de circuit. – Din fr. multivibrateur. DOOM
multivibratór (-vi-bra-) s. n., pl. multivibratoáre
multivibratoarelor
MULTIVIBRATÓR, multivibratoare, s. n. Circuit electronic, generator de oscilații de relaxare, folosind rezistoare, condensatoare și elemente neliniare de circuit. – Din fr. multivibrateur. DOOM
multivibratór (-vi-bra-) s. n., pl. multivibratoáre
multivibrator
MULTIVIBRATÓR, multivibratoare, s. n. Circuit electronic, generator de oscilații de relaxare, folosind rezistoare, condensatoare și elemente neliniare de circuit. – Din fr. multivibrateur. DOOM
multivibratór (-vi-bra-) s. n., pl. multivibratoáre
multivibratorul
MULTIVIBRATÓR, multivibratoare, s. n. Circuit electronic, generator de oscilații de relaxare, folosind rezistoare, condensatoare și elemente neliniare de circuit. – Din fr. multivibrateur. DOOM
multivibratór (-vi-bra-) s. n., pl. multivibratoáre
multivibratorului
MULTIVIBRATÓR, multivibratoare, s. n. Circuit electronic, generator de oscilații de relaxare, folosind rezistoare, condensatoare și elemente neliniare de circuit. – Din fr. multivibrateur. DOOM
multivibratór (-vi-bra-) s. n., pl. multivibratoáre
multivitamina
MULTIVITAMÍNĂ, multivitamine, s. f. Compus organic complex care conține mai multe vitamine. – Din. engl. multivitamin.
multivitamine
MULTIVITAMÍNĂ, multivitamine, s. f. Compus organic complex care conține mai multe vitamine. – Din. engl. multivitamin.
multivitaminei
MULTIVITAMÍNĂ, multivitamine, s. f. Compus organic complex care conține mai multe vitamine. – Din. engl. multivitamin.
multivitaminizat
MULTIVITAMINIZÁT, -Ă, multivitaminizați, -te, adj. Cu multe vitamine. – De la multivitamină.
multivitaminizata
MULTIVITAMINIZÁT, -Ă, multivitaminizați, -te, adj. Cu multe vitamine. – De la multivitamină.
multivitaminizate
MULTIVITAMINIZÁT, -Ă, multivitaminizați, -te, adj. Cu multe vitamine. – De la multivitamină.
multivitaminizatei
MULTIVITAMINIZÁT, -Ă, multivitaminizați, -te, adj. Cu multe vitamine. – De la multivitamină.
multivitaminizatele
MULTIVITAMINIZÁT, -Ă, multivitaminizați, -te, adj. Cu multe vitamine. – De la multivitamină.
multivitaminizatelor
MULTIVITAMINIZÁT, -Ă, multivitaminizați, -te, adj. Cu multe vitamine. – De la multivitamină.
multivitaminizatul
MULTIVITAMINIZÁT, -Ă, multivitaminizați, -te, adj. Cu multe vitamine. – De la multivitamină.
multivitaminizatului
MULTIVITAMINIZÁT, -Ă, multivitaminizați, -te, adj. Cu multe vitamine. – De la multivitamină.
multivitaminizați
MULTIVITAMINIZÁT, -Ă, multivitaminizați, -te, adj. Cu multe vitamine. – De la multivitamină.
multivitaminizații
MULTIVITAMINIZÁT, -Ă, multivitaminizați, -te, adj. Cu multe vitamine. – De la multivitamină.
multivitaminizaților
MULTIVITAMINIZÁT, -Ă, multivitaminizați, -te, adj. Cu multe vitamine. – De la multivitamină.
multișoara
MULTIȘÓR, -OÁRĂ, multișori, -oare, adj., adv. (Fam.) Diminutiv al lui mult; (care este) destul de mult, cam mult; multicel. ◊ De multișor = a) loc. adj. care datează, există de mult timp; vechi; b) loc. adv. de o vreme destul de îndelungată. – Mult + suf. -ișor. DOOM
multișór (fam.) adj. m., pl. multișóri; f. multișoáră, pl. multișoáre
multișoare
MULTIȘÓR, -OÁRĂ, multișori, -oare, adj., adv. (Fam.) Diminutiv al lui mult; (care este) destul de mult, cam mult; multicel. ◊ De multișor = a) loc. adj. care datează, există de mult timp; vechi; b) loc. adv. de o vreme destul de îndelungată. – Mult + suf. -ișor. DOOM
multișór (fam.) adj. m., pl. multișóri; f. multișoáră, pl. multișoáre
multișoarei
MULTIȘÓR, -OÁRĂ, multișori, -oare, adj., adv. (Fam.) Diminutiv al lui mult; (care este) destul de mult, cam mult; multicel. ◊ De multișor = a) loc. adj. care datează, există de mult timp; vechi; b) loc. adv. de o vreme destul de îndelungată. – Mult + suf. -ișor. DOOM
multișór (fam.) adj. m., pl. multișóri; f. multișoáră, pl. multișoáre
multișoarele
MULTIȘÓR, -OÁRĂ, multișori, -oare, adj., adv. (Fam.) Diminutiv al lui mult; (care este) destul de mult, cam mult; multicel. ◊ De multișor = a) loc. adj. care datează, există de mult timp; vechi; b) loc. adv. de o vreme destul de îndelungată. – Mult + suf. -ișor. DOOM
multișór (fam.) adj. m., pl. multișóri; f. multișoáră, pl. multișoáre
multișoarelor
MULTIȘÓR, -OÁRĂ, multișori, -oare, adj., adv. (Fam.) Diminutiv al lui mult; (care este) destul de mult, cam mult; multicel. ◊ De multișor = a) loc. adj. care datează, există de mult timp; vechi; b) loc. adv. de o vreme destul de îndelungată. – Mult + suf. -ișor. DOOM
multișór (fam.) adj. m., pl. multișóri; f. multișoáră, pl. multișoáre
multișor
MULTIȘÓR, -OÁRĂ, multișori, -oare, adj., adv. (Fam.) Diminutiv al lui mult; (care este) destul de mult, cam mult; multicel. ◊ De multișor = a) loc. adj. care datează, există de mult timp; vechi; b) loc. adv. de o vreme destul de îndelungată. – Mult + suf. -ișor. DOOM
multișór (fam.) adj. m., pl. multișóri; f. multișoáră, pl. multișoáre
multișori
MULTIȘÓR, -OÁRĂ, multișori, -oare, adj., adv. (Fam.) Diminutiv al lui mult; (care este) destul de mult, cam mult; multicel. ◊ De multișor = a) loc. adj. care datează, există de mult timp; vechi; b) loc. adv. de o vreme destul de îndelungată. – Mult + suf. -ișor. DOOM
multișór (fam.) adj. m., pl. multișóri; f. multișoáră, pl. multișoáre
multișorii
MULTIȘÓR, -OÁRĂ, multișori, -oare, adj., adv. (Fam.) Diminutiv al lui mult; (care este) destul de mult, cam mult; multicel. ◊ De multișor = a) loc. adj. care datează, există de mult timp; vechi; b) loc. adv. de o vreme destul de îndelungată. – Mult + suf. -ișor. DOOM
multișór (fam.) adj. m., pl. multișóri; f. multișoáră, pl. multișoáre
multișorilor
MULTIȘÓR, -OÁRĂ, multișori, -oare, adj., adv. (Fam.) Diminutiv al lui mult; (care este) destul de mult, cam mult; multicel. ◊ De multișor = a) loc. adj. care datează, există de mult timp; vechi; b) loc. adv. de o vreme destul de îndelungată. – Mult + suf. -ișor. DOOM
multișór (fam.) adj. m., pl. multișóri; f. multișoáră, pl. multișoáre
multișorul
MULTIȘÓR, -OÁRĂ, multișori, -oare, adj., adv. (Fam.) Diminutiv al lui mult; (care este) destul de mult, cam mult; multicel. ◊ De multișor = a) loc. adj. care datează, există de mult timp; vechi; b) loc. adv. de o vreme destul de îndelungată. – Mult + suf. -ișor. DOOM
multișór (fam.) adj. m., pl. multișóri; f. multișoáră, pl. multișoáre
multișorului
MULTIȘÓR, -OÁRĂ, multișori, -oare, adj., adv. (Fam.) Diminutiv al lui mult; (care este) destul de mult, cam mult; multicel. ◊ De multișor = a) loc. adj. care datează, există de mult timp; vechi; b) loc. adv. de o vreme destul de îndelungată. – Mult + suf. -ișor. DOOM
multișór (fam.) adj. m., pl. multișóri; f. multișoáră, pl. multișoáre
mulul
MUL1 s. n. (Geol.) Humus pământos, fin, slab acid, afânat, brun-închis sau negru, caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decât acumularea ei. – Din fr. mull, germ. Mull. DOOM
mul2 (tip de humus) s. n.
mulul
MUL2, muli, s. m. (Rar) Catâr. – Din lat. mulus. DOOM
mul1 (catâr) (rar) s. m., pl. muli
mulul
MÚLĂ, mule, s. f. (Rar) Mulaj; p. ext. tipar, formă [Var.: mul subst.] – Din fr. moule.
mulului
MUL1 s. n. (Geol.) Humus pământos, fin, slab acid, afânat, brun-închis sau negru, caracteristic solurilor în care descompunerea masei vegetale se face mai repede decât acumularea ei. – Din fr. mull, germ. Mull. DOOM
mul2 (tip de humus) s. n.
mulului
MUL2, muli, s. m. (Rar) Catâr. – Din lat. mulus. DOOM
mul1 (catâr) (rar) s. m., pl. muli
mulului
MÚLĂ, mule, s. f. (Rar) Mulaj; p. ext. tipar, formă [Var.: mul subst.] – Din fr. moule.
mulura
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulura
MULÚRĂ, muluri, s. f. Profil arhitectural în relief cu funcție ornamentală. – Din fr. moulure. DOOM
mulúră s. f., g.-d. art. mulúrii; pl. mulúri
mulurai
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
muluram
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulurare
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulurare
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulurară
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulurarăm
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulurarăți
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulurase
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulurasem
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
muluraseră
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
muluraserăm
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
muluraserăți
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
muluraseși
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
muluraseți
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulurat
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulurat
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulurau
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulurași
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulurați
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulurează
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulurez
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulureze
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulurezi
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
muluri
MULÚRĂ, muluri, s. f. Profil arhitectural în relief cu funcție ornamentală. – Din fr. moulure. DOOM
mulúră s. f., g.-d. art. mulúrii; pl. mulúri
mulurii
MULÚRĂ, muluri, s. f. Profil arhitectural în relief cu funcție ornamentală. – Din fr. moulure. DOOM
mulúră s. f., g.-d. art. mulúrii; pl. mulúri
mulurile
MULÚRĂ, muluri, s. f. Profil arhitectural în relief cu funcție ornamentală. – Din fr. moulure. DOOM
mulúră s. f., g.-d. art. mulúrii; pl. mulúri
mulurilor
MULÚRĂ, muluri, s. f. Profil arhitectural în relief cu funcție ornamentală. – Din fr. moulure. DOOM
mulúră s. f., g.-d. art. mulúrii; pl. mulúri
mulurând
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulurînd
MULURÁ vb. I. tr. A executa muluri. [< fr. moulurer].
mulând
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulînd
MULÁ1, mulez, vb. I. Tranz. 1. A da formă unui obiect, prin presarea materialului plastic în tipare sau în matrițe. ♦ Fig. A da forma dorită, a modela, a fasona; a transforma. 2. A scoate în relief, a contura corpul sau o parte a corpului omenesc. ♦ Refl. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A se lipi de corp (scoțându-i în evidență formele). – Din fr. mouler. DOOM
mulá (a ~) vb., ind. prez. 3 muleáză
mulări
MULÁRE, mulări, s. f. Acțiunea de a (se) mula1 și rezultatul ei. – V. mula1. DOOM
muláre s. f., g.-d. art. mulắrii; pl. mulắri
mulării
MULÁRE, mulări, s. f. Acțiunea de a (se) mula1 și rezultatul ei. – V. mula1. DOOM
muláre s. f., g.-d. art. mulắrii; pl. mulắri
mulările
MULÁRE, mulări, s. f. Acțiunea de a (se) mula1 și rezultatul ei. – V. mula1. DOOM
muláre s. f., g.-d. art. mulắrii; pl. mulắri
mulărilor
MULÁRE, mulări, s. f. Acțiunea de a (se) mula1 și rezultatul ei. – V. mula1. DOOM
muláre s. f., g.-d. art. mulắrii; pl. mulắri
mulăti
mulătí (-tésc, -ít), vb. – A se distra. Mag. mulatni (Mîndrescu 91; Tiktin). În Trans., rar.
mulătire
mulătí (-tésc, -ít), vb. – A se distra. Mag. mulatni (Mîndrescu 91; Tiktin). În Trans., rar.
mulțam
MULȚÁM interj. (Pop.; adesea cu valoare verbală) Cuvânt cu care se răspunde la o urare sau la un salut ori prin care se exprimă cuiva mulțumirea, recunoștința etc. pentru un serviciu, un dar etc. – Din mulțămi (derivat regresiv). DOOM
mulțám (pop.) interj.
mulțime
MULȚÍME, mulțimi, s. f. 1. (La sg., adesea cu determinări) Număr mare de ființe sau de lucruri, cantitate mare. 2. (La sg.) Lume multă strânsă laolaltă, grămadă de oameni; spec. masele largi ale populației; colectivitate. 3. (Mat.) Ansamblu de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei proprietăți caracteristice lor și numai lor. ◊ Mulțime vidă = mulțime (3) care nu conține nici un element. Mulțimi disjuncte = mulțimi (3) care nu au nici un element comun. Mulțimi echivalente = mulțimi (3) între care se poate stabili o corespondență biunivocă. – Mult + suf. -ime. DOOM
mulțíme s. f., g.-d. art. mulțímii; pl. mulțími
mulțimea
MULȚÍME, mulțimi, s. f. 1. (La sg., adesea cu determinări) Număr mare de ființe sau de lucruri, cantitate mare. 2. (La sg.) Lume multă strânsă laolaltă, grămadă de oameni; spec. masele largi ale populației; colectivitate. 3. (Mat.) Ansamblu de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei proprietăți caracteristice lor și numai lor. ◊ Mulțime vidă = mulțime (3) care nu conține nici un element. Mulțimi disjuncte = mulțimi (3) care nu au nici un element comun. Mulțimi echivalente = mulțimi (3) între care se poate stabili o corespondență biunivocă. – Mult + suf. -ime. DOOM
mulțíme s. f., g.-d. art. mulțímii; pl. mulțími
mulțimi
MULȚÍME, mulțimi, s. f. 1. (La sg., adesea cu determinări) Număr mare de ființe sau de lucruri, cantitate mare. 2. (La sg.) Lume multă strânsă laolaltă, grămadă de oameni; spec. masele largi ale populației; colectivitate. 3. (Mat.) Ansamblu de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei proprietăți caracteristice lor și numai lor. ◊ Mulțime vidă = mulțime (3) care nu conține nici un element. Mulțimi disjuncte = mulțimi (3) care nu au nici un element comun. Mulțimi echivalente = mulțimi (3) între care se poate stabili o corespondență biunivocă. – Mult + suf. -ime. DOOM
mulțíme s. f., g.-d. art. mulțímii; pl. mulțími
mulțimii
MULȚÍME, mulțimi, s. f. 1. (La sg., adesea cu determinări) Număr mare de ființe sau de lucruri, cantitate mare. 2. (La sg.) Lume multă strânsă laolaltă, grămadă de oameni; spec. masele largi ale populației; colectivitate. 3. (Mat.) Ansamblu de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei proprietăți caracteristice lor și numai lor. ◊ Mulțime vidă = mulțime (3) care nu conține nici un element. Mulțimi disjuncte = mulțimi (3) care nu au nici un element comun. Mulțimi echivalente = mulțimi (3) între care se poate stabili o corespondență biunivocă. – Mult + suf. -ime. DOOM
mulțíme s. f., g.-d. art. mulțímii; pl. mulțími
mulțimile
MULȚÍME, mulțimi, s. f. 1. (La sg., adesea cu determinări) Număr mare de ființe sau de lucruri, cantitate mare. 2. (La sg.) Lume multă strânsă laolaltă, grămadă de oameni; spec. masele largi ale populației; colectivitate. 3. (Mat.) Ansamblu de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei proprietăți caracteristice lor și numai lor. ◊ Mulțime vidă = mulțime (3) care nu conține nici un element. Mulțimi disjuncte = mulțimi (3) care nu au nici un element comun. Mulțimi echivalente = mulțimi (3) între care se poate stabili o corespondență biunivocă. – Mult + suf. -ime. DOOM
mulțíme s. f., g.-d. art. mulțímii; pl. mulțími
mulțimilor
MULȚÍME, mulțimi, s. f. 1. (La sg., adesea cu determinări) Număr mare de ființe sau de lucruri, cantitate mare. 2. (La sg.) Lume multă strânsă laolaltă, grămadă de oameni; spec. masele largi ale populației; colectivitate. 3. (Mat.) Ansamblu de obiecte, numite elemente, grupate fie prin indicarea tuturor elementelor, fie prin formularea unei proprietăți caracteristice lor și numai lor. ◊ Mulțime vidă = mulțime (3) care nu conține nici un element. Mulțimi disjuncte = mulțimi (3) care nu au nici un element comun. Mulțimi echivalente = mulțimi (3) între care se poate stabili o corespondență biunivocă. – Mult + suf. -ime. DOOM
mulțíme s. f., g.-d. art. mulțímii; pl. mulțími
mulțumea
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumeai
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumeam
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumească
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumeau
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumeați
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumesc
MULȚUMÉSC interj. (Adesea cu valoare verbală) Cuvânt cu care se exprimă cuiva recunoștința pentru ceva sau ca răspuns la o urare, la un salut etc. DOOM
mulțumésc interj.
mulțumesc
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumește
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumești
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumi
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumii
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumim
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumind
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumire
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumire
MULȚUMÍRE, mulțumiri, s. f. Acțiunea de a (se) mulțumi; exprimare a recunoștinței; răsplătire. ♦ Satisfacție, plăcere, bucurie, fericire, mulțumită; cuvânt, gest prin care se mulțumește (1) cuiva pentru ceva. [Var.: (reg.) mulțămíre s. f.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumíre s. f., g.-d. art. mulțumírii; pl. mulțumíri
mulțumirea
MULȚUMÍRE, mulțumiri, s. f. Acțiunea de a (se) mulțumi; exprimare a recunoștinței; răsplătire. ♦ Satisfacție, plăcere, bucurie, fericire, mulțumită; cuvânt, gest prin care se mulțumește (1) cuiva pentru ceva. [Var.: (reg.) mulțămíre s. f.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumíre s. f., g.-d. art. mulțumírii; pl. mulțumíri
mulțumiri
MULȚUMÍRE, mulțumiri, s. f. Acțiunea de a (se) mulțumi; exprimare a recunoștinței; răsplătire. ♦ Satisfacție, plăcere, bucurie, fericire, mulțumită; cuvânt, gest prin care se mulțumește (1) cuiva pentru ceva. [Var.: (reg.) mulțămíre s. f.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumíre s. f., g.-d. art. mulțumírii; pl. mulțumíri
mulțumirii
MULȚUMÍRE, mulțumiri, s. f. Acțiunea de a (se) mulțumi; exprimare a recunoștinței; răsplătire. ♦ Satisfacție, plăcere, bucurie, fericire, mulțumită; cuvânt, gest prin care se mulțumește (1) cuiva pentru ceva. [Var.: (reg.) mulțămíre s. f.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumíre s. f., g.-d. art. mulțumírii; pl. mulțumíri
mulțumirile
MULȚUMÍRE, mulțumiri, s. f. Acțiunea de a (se) mulțumi; exprimare a recunoștinței; răsplătire. ♦ Satisfacție, plăcere, bucurie, fericire, mulțumită; cuvânt, gest prin care se mulțumește (1) cuiva pentru ceva. [Var.: (reg.) mulțămíre s. f.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumíre s. f., g.-d. art. mulțumírii; pl. mulțumíri
mulțumirilor
MULȚUMÍRE, mulțumiri, s. f. Acțiunea de a (se) mulțumi; exprimare a recunoștinței; răsplătire. ♦ Satisfacție, plăcere, bucurie, fericire, mulțumită; cuvânt, gest prin care se mulțumește (1) cuiva pentru ceva. [Var.: (reg.) mulțămíre s. f.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumíre s. f., g.-d. art. mulțumírii; pl. mulțumíri
mulțumiră
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumirăm
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumirăți
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumise
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumisem
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumiseră
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumiserăm
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumiserăți
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumiseși
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumiseți
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumit
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumit
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mulțumita
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mulțumita
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mulțumite
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mulțumite
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mulțumitei
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mulțumitei
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mulțumitele
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mulțumitele
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mulțumitelor
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mulțumitelor
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mulțumitoare
MULȚĂMITÓR, -OÁRE adj. v. mulțumitor. DOOM
mulțumitór adj. m., pl. mulțumitóri; f. sg. și pl. mulțumitoáre
mulțumitoarea
MULȚĂMITÓR, -OÁRE adj. v. mulțumitor. DOOM
mulțumitór adj. m., pl. mulțumitóri; f. sg. și pl. mulțumitoáre
mulțumitoarei
MULȚĂMITÓR, -OÁRE adj. v. mulțumitor. DOOM
mulțumitór adj. m., pl. mulțumitóri; f. sg. și pl. mulțumitoáre
mulțumitoarele
MULȚĂMITÓR, -OÁRE adj. v. mulțumitor. DOOM
mulțumitór adj. m., pl. mulțumitóri; f. sg. și pl. mulțumitoáre
mulțumitoarelor
MULȚĂMITÓR, -OÁRE adj. v. mulțumitor. DOOM
mulțumitór adj. m., pl. mulțumitóri; f. sg. și pl. mulțumitoáre
mulțumitor
MULȚĂMITÓR, -OÁRE adj. v. mulțumitor. DOOM
mulțumitór adj. m., pl. mulțumitóri; f. sg. și pl. mulțumitoáre
mulțumitori
MULȚĂMITÓR, -OÁRE adj. v. mulțumitor. DOOM
mulțumitór adj. m., pl. mulțumitóri; f. sg. și pl. mulțumitoáre
mulțumitorii
MULȚĂMITÓR, -OÁRE adj. v. mulțumitor. DOOM
mulțumitór adj. m., pl. mulțumitóri; f. sg. și pl. mulțumitoáre
mulțumitorilor
MULȚĂMITÓR, -OÁRE adj. v. mulțumitor. DOOM
mulțumitór adj. m., pl. mulțumitóri; f. sg. și pl. mulțumitoáre
mulțumitorul
MULȚĂMITÓR, -OÁRE adj. v. mulțumitor. DOOM
mulțumitór adj. m., pl. mulțumitóri; f. sg. și pl. mulțumitoáre
mulțumitorului
MULȚĂMITÓR, -OÁRE adj. v. mulțumitor. DOOM
mulțumitór adj. m., pl. mulțumitóri; f. sg. și pl. mulțumitoáre
mulțumitul
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mulțumitului
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mulțumiși
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumiți
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțumiți
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mulțumiții
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mulțumiților
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mulțămi
MULȚUMÍ, mulțumesc, vb. IV. 1. Intranz. A exprima (cuiva) recunoștința sau satisfacția pentru o manifestare de politețe, un dar, un bine etc. care i s-a făcut. 2. Tranz. A răsplăti, a recompensa pe cineva. 3. Tranz. A satisface pe cineva, a face pe placul cuiva; a bucura. 4. Refl. A fi, a se socoti satisfăcut; a nu pretinde mai mult. ♦ (Pop.) A se lăsa de ceva, a renunța la..., a se sătura de... [Prez. ind. și: (reg.) mulțám. – Var.: (reg.) mulțămí vb. IV] – Din formula de urare (la) mulți ani! DOOM
mulțumí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mulțumésc, imperf. 3 sg. mulțumeá; conj. prez. 3 să mulțumeáscă
mulțămire
MULȚUMÍRE, mulțumiri, s. f. Acțiunea de a (se) mulțumi; exprimare a recunoștinței; răsplătire. ♦ Satisfacție, plăcere, bucurie, fericire, mulțumită; cuvânt, gest prin care se mulțumește (1) cuiva pentru ceva. [Var.: (reg.) mulțămíre s. f.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumíre s. f., g.-d. art. mulțumírii; pl. mulțumíri
mulțămit
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mulțămitor
MULȚĂMITÓR, -OÁRE adj. v. mulțumitor. DOOM
mulțumitór adj. m., pl. mulțumitóri; f. sg. și pl. mulțumitoáre
mulțămită
MULȚUMÍT, -Ă, mulțumiți, -te, adj., s. f., prep. 1. Adj. Care se simte bine, căruia nu-i lipsește nimic; satisfăcut, îndestulat. ♦ Bucuros. 2. S. f. (Înv. și pop.) Recunoștință (exprimată prin cuvinte sau prin recompense materiale); (concr.) ceea ce se oferă drept răsplată. 3. S. f. (Înv. și pop.) Bucurie, satisfacție. 4. Prep. (În forma mulțumită; construit cu dativul) Datorită..., cu ajutorul..., prin intermediul... [Var.: (reg.) mulțămít, -ă adj.] – V. mulțumi. DOOM
mulțumítă2 (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mulțumítei; pl. mulțumíte
mumbaia
MUMBAIÁ, mubmaiéle, s. f. (Var.) Mubaia. (cf. mubaia) DOOM
!mumbaiá (înv.) s. f., art. mumbaiáua, g.-d. art. mumbaiélii; pl. mumbaiéli
mumbaiaua
MUMBAIÁ, mubmaiéle, s. f. (Var.) Mubaia. (cf. mubaia) DOOM
!mumbaiá (înv.) s. f., art. mumbaiáua, g.-d. art. mumbaiélii; pl. mumbaiéli
mumbaiele
MUMBAIÁ, mubmaiéle, s. f. (Var.) Mubaia. (cf. mubaia) DOOM
!mumbaiá (înv.) s. f., art. mumbaiáua, g.-d. art. mumbaiélii; pl. mumbaiéli
mumbaielei
MUMBAIÁ, mubmaiéle, s. f. (Var.) Mubaia. (cf. mubaia) DOOM
!mumbaiá (înv.) s. f., art. mumbaiáua, g.-d. art. mumbaiélii; pl. mumbaiéli
mumbaielele
MUMBAIÁ, mubmaiéle, s. f. (Var.) Mubaia. (cf. mubaia) DOOM
!mumbaiá (înv.) s. f., art. mumbaiáua, g.-d. art. mumbaiélii; pl. mumbaiéli
mumbaielelor
MUMBAIÁ, mubmaiéle, s. f. (Var.) Mubaia. (cf. mubaia) DOOM
!mumbaiá (înv.) s. f., art. mumbaiáua, g.-d. art. mumbaiélii; pl. mumbaiéli
mumbașir
MUMBAȘÍR, mumbașiri, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujbaș însărcinat cu încasări și cu execuții fiscale. [Var.: bumbașír s. m.] – Din tc. mübașir. DOOM
mumbașír (înv.) s. m., pl. mumbașíri
mumbașiri
MUMBAȘÍR, mumbașiri, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujbaș însărcinat cu încasări și cu execuții fiscale. [Var.: bumbașír s. m.] – Din tc. mübașir. DOOM
mumbașír (înv.) s. m., pl. mumbașíri
mumbașirii
MUMBAȘÍR, mumbașiri, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujbaș însărcinat cu încasări și cu execuții fiscale. [Var.: bumbașír s. m.] – Din tc. mübașir. DOOM
mumbașír (înv.) s. m., pl. mumbașíri
mumbașirilor
MUMBAȘÍR, mumbașiri, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujbaș însărcinat cu încasări și cu execuții fiscale. [Var.: bumbașír s. m.] – Din tc. mübașir. DOOM
mumbașír (înv.) s. m., pl. mumbașíri
mumbașirul
MUMBAȘÍR, mumbașiri, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujbaș însărcinat cu încasări și cu execuții fiscale. [Var.: bumbașír s. m.] – Din tc. mübașir. DOOM
mumbașír (înv.) s. m., pl. mumbașíri
mumbașirului
MUMBAȘÍR, mumbașiri, s. m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Slujbaș însărcinat cu încasări și cu execuții fiscale. [Var.: bumbașír s. m.] – Din tc. mübașir. DOOM
mumbașír (înv.) s. m., pl. mumbașíri
mumetal
MUMETÁL s. n. Aliaj de nichel, crom, cupru și fier, cu permeabilitate magnetică mare, folosit la fabricarea miezurilor magnetice pentru transformatoare. [Pr.: miumetal] – Din engl. mumetal.
mumetalul
MUMETÁL s. n. Aliaj de nichel, crom, cupru și fier, cu permeabilitate magnetică mare, folosit la fabricarea miezurilor magnetice pentru transformatoare. [Pr.: miumetal] – Din engl. mumetal.
mumetalului
MUMETÁL s. n. Aliaj de nichel, crom, cupru și fier, cu permeabilitate magnetică mare, folosit la fabricarea miezurilor magnetice pentru transformatoare. [Pr.: miumetal] – Din engl. mumetal.
mumgiu
MUNGÍU, mungii, s. m. (Învechit, în forma mumgiu) Lumînărar. Luminează casele... cu luminări de seu; pentru această trebuință sînt luminărarii (mumgiii) indigeni care o îndestulează. I. Ionescu, M. 685. – Variantă: mumgíu s. m.
mumia
MUMÍE, mumii, s. f. Cadavru conservat printr-o îmbălsămare specială. ♦ Fig. (Depr.) Om foarte slab, foarte palid sau lipsit de vlagă. – Din ngr. múmia, it. mummia, germ. Mumie. DOOM
mumíe s. f., art. mumía, g.-d. art. mumíei; pl. mumíi, art. mumíile
mumie
MUMÍE, mumii, s. f. Cadavru conservat printr-o îmbălsămare specială. ♦ Fig. (Depr.) Om foarte slab, foarte palid sau lipsit de vlagă. – Din ngr. múmia, it. mummia, germ. Mumie. DOOM
mumíe s. f., art. mumía, g.-d. art. mumíei; pl. mumíi, art. mumíile
mumiei
MUMÍE, mumii, s. f. Cadavru conservat printr-o îmbălsămare specială. ♦ Fig. (Depr.) Om foarte slab, foarte palid sau lipsit de vlagă. – Din ngr. múmia, it. mummia, germ. Mumie. DOOM
mumíe s. f., art. mumía, g.-d. art. mumíei; pl. mumíi, art. mumíile
mumifia
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiai
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiam
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiant
MUMIFIÁNT, -Ă, mumifianți, -te, adj. Care mumifică. [Pr.: -fi-ant] – Mumifia + suf. -ant.
mumifianta
MUMIFIÁNT, -Ă, mumifianți, -te, adj. Care mumifică. [Pr.: -fi-ant] – Mumifia + suf. -ant.
mumifiante
MUMIFIÁNT, -Ă, mumifianți, -te, adj. Care mumifică. [Pr.: -fi-ant] – Mumifia + suf. -ant.
mumifiantei
MUMIFIÁNT, -Ă, mumifianți, -te, adj. Care mumifică. [Pr.: -fi-ant] – Mumifia + suf. -ant.
mumifiantele
MUMIFIÁNT, -Ă, mumifianți, -te, adj. Care mumifică. [Pr.: -fi-ant] – Mumifia + suf. -ant.
mumifiantelor
MUMIFIÁNT, -Ă, mumifianți, -te, adj. Care mumifică. [Pr.: -fi-ant] – Mumifia + suf. -ant.
mumifiantul
MUMIFIÁNT, -Ă, mumifianți, -te, adj. Care mumifică. [Pr.: -fi-ant] – Mumifia + suf. -ant.
mumifiantului
MUMIFIÁNT, -Ă, mumifianți, -te, adj. Care mumifică. [Pr.: -fi-ant] – Mumifia + suf. -ant.
mumifianți
MUMIFIÁNT, -Ă, mumifianți, -te, adj. Care mumifică. [Pr.: -fi-ant] – Mumifia + suf. -ant.
mumifianții
MUMIFIÁNT, -Ă, mumifianți, -te, adj. Care mumifică. [Pr.: -fi-ant] – Mumifia + suf. -ant.
mumifianților
MUMIFIÁNT, -Ă, mumifianți, -te, adj. Care mumifică. [Pr.: -fi-ant] – Mumifia + suf. -ant.
mumifiară
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiarăm
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiarăți
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiase
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiasem
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiaseră
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiaserăm
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiaserăți
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiaseși
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiaseți
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiat
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiat
MUMIFICÁT, -Ă, mumificați, -te, adj. Transformat în mumie; p. ext. uscat, zbârcit. [Var.: mumifiát, -ă adj.] – V. mumifica.
mumifiau
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiază
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiași
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiați
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumific
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifica
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificai
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificam
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificare
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificare
MUMIFIÉRE s. f. v. mumificare. DOOM
mumifiére (rar) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. mumifiérii; pl. mumifiéri
mumificarea
MUMIFIÉRE s. f. v. mumificare. DOOM
mumifiére (rar) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. mumifiérii; pl. mumifiéri
mumificară
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificarăm
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificarăți
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificase
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificasem
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificaseră
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificaserăm
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificaserăți
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificaseși
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificaseți
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificat
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificat
MUMIFICÁT, -Ă, mumificați, -te, adj. Transformat în mumie; p. ext. uscat, zbârcit. [Var.: mumifiát, -ă adj.] – V. mumifica.
mumificata
MUMIFICÁT, -Ă, mumificați, -te, adj. Transformat în mumie; p. ext. uscat, zbârcit. [Var.: mumifiát, -ă adj.] – V. mumifica.
mumificate
MUMIFICÁT, -Ă, mumificați, -te, adj. Transformat în mumie; p. ext. uscat, zbârcit. [Var.: mumifiát, -ă adj.] – V. mumifica.
mumificatei
MUMIFICÁT, -Ă, mumificați, -te, adj. Transformat în mumie; p. ext. uscat, zbârcit. [Var.: mumifiát, -ă adj.] – V. mumifica.
mumificatele
MUMIFICÁT, -Ă, mumificați, -te, adj. Transformat în mumie; p. ext. uscat, zbârcit. [Var.: mumifiát, -ă adj.] – V. mumifica.
mumificatelor
MUMIFICÁT, -Ă, mumificați, -te, adj. Transformat în mumie; p. ext. uscat, zbârcit. [Var.: mumifiát, -ă adj.] – V. mumifica.
mumificatoare
MUMIFICATÓR, -OÁRE adj. Care produce mumificarea. [< mumifica + -tor].
mumificatoarea
MUMIFICATÓR, -OÁRE adj. Care produce mumificarea. [< mumifica + -tor].
mumificatoarei
MUMIFICATÓR, -OÁRE adj. Care produce mumificarea. [< mumifica + -tor].
mumificatoarele
MUMIFICATÓR, -OÁRE adj. Care produce mumificarea. [< mumifica + -tor].
mumificatoarelor
MUMIFICATÓR, -OÁRE adj. Care produce mumificarea. [< mumifica + -tor].
mumificator
MUMIFICATÓR, -OÁRE adj. Care produce mumificarea. [< mumifica + -tor].
mumificatori
MUMIFICATÓR, -OÁRE adj. Care produce mumificarea. [< mumifica + -tor].
mumificatorii
MUMIFICATÓR, -OÁRE adj. Care produce mumificarea. [< mumifica + -tor].
mumificatorilor
MUMIFICATÓR, -OÁRE adj. Care produce mumificarea. [< mumifica + -tor].
mumificatorul
MUMIFICATÓR, -OÁRE adj. Care produce mumificarea. [< mumifica + -tor].
mumificatorului
MUMIFICATÓR, -OÁRE adj. Care produce mumificarea. [< mumifica + -tor].
mumificatul
MUMIFICÁT, -Ă, mumificați, -te, adj. Transformat în mumie; p. ext. uscat, zbârcit. [Var.: mumifiát, -ă adj.] – V. mumifica.
mumificatului
MUMIFICÁT, -Ă, mumificați, -te, adj. Transformat în mumie; p. ext. uscat, zbârcit. [Var.: mumifiát, -ă adj.] – V. mumifica.
mumificau
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificași
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificați
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificați
MUMIFICÁT, -Ă, mumificați, -te, adj. Transformat în mumie; p. ext. uscat, zbârcit. [Var.: mumifiát, -ă adj.] – V. mumifica.
mumificația
MUMIFICÁȚIE, mumificații, s. f. (Rar) Mumificare. – Din fr. mumification, it. mummificazione. DOOM
!mumificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mumificáția (-ți-a), g.-d. art. mumificáției; pl. mumificáții, art. mumificáțiile (-ți-i-)
mumificație
MUMIFICÁȚIE, mumificații, s. f. (Rar) Mumificare. – Din fr. mumification, it. mummificazione. DOOM
!mumificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mumificáția (-ți-a), g.-d. art. mumificáției; pl. mumificáții, art. mumificáțiile (-ți-i-)
mumificației
MUMIFICÁȚIE, mumificații, s. f. (Rar) Mumificare. – Din fr. mumification, it. mummificazione. DOOM
!mumificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mumificáția (-ți-a), g.-d. art. mumificáției; pl. mumificáții, art. mumificáțiile (-ți-i-)
mumificații
MUMIFICÁT, -Ă, mumificați, -te, adj. Transformat în mumie; p. ext. uscat, zbârcit. [Var.: mumifiát, -ă adj.] – V. mumifica.
mumificații
MUMIFICÁȚIE, mumificații, s. f. (Rar) Mumificare. – Din fr. mumification, it. mummificazione. DOOM
!mumificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mumificáția (-ți-a), g.-d. art. mumificáției; pl. mumificáții, art. mumificáțiile (-ți-i-)
mumificațiile
MUMIFICÁȚIE, mumificații, s. f. (Rar) Mumificare. – Din fr. mumification, it. mummificazione. DOOM
!mumificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mumificáția (-ți-a), g.-d. art. mumificáției; pl. mumificáții, art. mumificáțiile (-ți-i-)
mumificațiilor
MUMIFICÁȚIE, mumificații, s. f. (Rar) Mumificare. – Din fr. mumification, it. mummificazione. DOOM
!mumificáție (rar) (-ți-e) s. f., art. mumificáția (-ți-a), g.-d. art. mumificáției; pl. mumificáții, art. mumificáțiile (-ți-i-)
mumificaților
MUMIFICÁT, -Ă, mumificați, -te, adj. Transformat în mumie; p. ext. uscat, zbârcit. [Var.: mumifiát, -ă adj.] – V. mumifica.
mumifice
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifici
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificând
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificînd
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumificări
MUMIFIÉRE s. f. v. mumificare. DOOM
mumifiére (rar) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. mumifiérii; pl. mumifiéri
mumificării
MUMIFIÉRE s. f. v. mumificare. DOOM
mumifiére (rar) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. mumifiérii; pl. mumifiéri
mumificările
MUMIFIÉRE s. f. v. mumificare. DOOM
mumifiére (rar) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. mumifiérii; pl. mumifiéri
mumificărilor
MUMIFIÉRE s. f. v. mumificare. DOOM
mumifiére (rar) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. mumifiérii; pl. mumifiéri
mumifie
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiem
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiere
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiere
MUMIFIÉRE s. f. v. mumificare. DOOM
mumifiére (rar) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. mumifiérii; pl. mumifiéri
mumifierea
MUMIFIÉRE s. f. v. mumificare. DOOM
mumifiére (rar) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. mumifiérii; pl. mumifiéri
mumifieri
MUMIFIÉRE s. f. v. mumificare. DOOM
mumifiére (rar) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. mumifiérii; pl. mumifiéri
mumifierii
MUMIFIÉRE s. f. v. mumificare. DOOM
mumifiére (rar) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. mumifiérii; pl. mumifiéri
mumifierile
MUMIFIÉRE s. f. v. mumificare. DOOM
mumifiére (rar) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. mumifiérii; pl. mumifiéri
mumifierilor
MUMIFIÉRE s. f. v. mumificare. DOOM
mumifiére (rar) (-fi-e-) s. f., g.-d. art. mumifiérii; pl. mumifiéri
mumifiez
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifieze
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiezi
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumifiind
MUMIFICÁ, mumífic, vb. I. 1. Tranz. A îmbălsăma; a transforma în mumie. ♦ Refl. Fig. (Rar) A încremeni, a se opri la un anumit stadiu de dezvoltare. 2. Refl. (Despre fructe) A se zbârci, a se usca ca urmare a atacului unor ciuperci. [Var.: mumifiá vb. I] – Din it. mummificare. Cf.fr. momifier. DOOM
mumificá (a ~) vb., ind. prez. 3 mumífică
mumii
MUMÍE, mumii, s. f. Cadavru conservat printr-o îmbălsămare specială. ♦ Fig. (Depr.) Om foarte slab, foarte palid sau lipsit de vlagă. – Din ngr. múmia, it. mummia, germ. Mumie. DOOM
mumíe s. f., art. mumía, g.-d. art. mumíei; pl. mumíi, art. mumíile
mumiile
MUMÍE, mumii, s. f. Cadavru conservat printr-o îmbălsămare specială. ♦ Fig. (Depr.) Om foarte slab, foarte palid sau lipsit de vlagă. – Din ngr. múmia, it. mummia, germ. Mumie. DOOM
mumíe s. f., art. mumía, g.-d. art. mumíei; pl. mumíi, art. mumíile
mumiilor
MUMÍE, mumii, s. f. Cadavru conservat printr-o îmbălsămare specială. ♦ Fig. (Depr.) Om foarte slab, foarte palid sau lipsit de vlagă. – Din ngr. múmia, it. mummia, germ. Mumie. DOOM
mumíe s. f., art. mumía, g.-d. art. mumíei; pl. mumíi, art. mumíile
mumos
mumos, -oasă, mumoși, -oase adj. (în limbajul copiilor mici) frumos.
mumui
MUMUÍ, mumuiesc, vb. IV. Intranz. (Rar, despre viței) A zbiera chemîndu-și mama.
mumă
MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. 3. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 4. Compuse: Mamă-mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă-soacră = soacră. Mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri ademenind copii, ucigând oameni etc.; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 5. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) múmă s. f.] – Lat. mamma. DOOM
!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă
munca
MÚNCĂ, munci, s. f. 1. Desfășurare a unei activități fizice sau intelectuale îndreptată spre un anumit scop; activitate prin care omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câștig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire. 4. (Înv. și pop.; la pl.) Torturi, cazne. 5. (Înv. și pop.) Durere, suferință (fizică sau morală); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile nașterii. – Din sl. monka. DOOM
cárte de múncă s. f. + prep. + s. f.
muncea
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
munceai
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
munceam
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
muncească
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
munceau
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
munceați
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
muncel
MUNCÉL, muncele, s. n. Munte sau deal mic, care constituie o treaptă mai coborâtă a unui lanț sau a unui masiv muntos, cu structură cutată, alcătuit din roci dure. – Lat. monticellus. DOOM
muncél s. n., pl. muncéle
muncele
MUNCÉL, muncele, s. n. Munte sau deal mic, care constituie o treaptă mai coborâtă a unui lanț sau a unui masiv muntos, cu structură cutată, alcătuit din roci dure. – Lat. monticellus. DOOM
muncél s. n., pl. muncéle
muncelele
MUNCÉL, muncele, s. n. Munte sau deal mic, care constituie o treaptă mai coborâtă a unui lanț sau a unui masiv muntos, cu structură cutată, alcătuit din roci dure. – Lat. monticellus. DOOM
muncél s. n., pl. muncéle
muncelelor
MUNCÉL, muncele, s. n. Munte sau deal mic, care constituie o treaptă mai coborâtă a unui lanț sau a unui masiv muntos, cu structură cutată, alcătuit din roci dure. – Lat. monticellus. DOOM
muncél s. n., pl. muncéle
muncelul
MUNCÉL, muncele, s. n. Munte sau deal mic, care constituie o treaptă mai coborâtă a unui lanț sau a unui masiv muntos, cu structură cutată, alcătuit din roci dure. – Lat. monticellus. DOOM
muncél s. n., pl. muncéle
muncelului
MUNCÉL, muncele, s. n. Munte sau deal mic, care constituie o treaptă mai coborâtă a unui lanț sau a unui masiv muntos, cu structură cutată, alcătuit din roci dure. – Lat. monticellus. DOOM
muncél s. n., pl. muncéle
muncesc
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
muncește
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
muncești
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
munci
MÚNCĂ, munci, s. f. 1. Desfășurare a unei activități fizice sau intelectuale îndreptată spre un anumit scop; activitate prin care omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câștig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire. 4. (Înv. și pop.; la pl.) Torturi, cazne. 5. (Înv. și pop.) Durere, suferință (fizică sau morală); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile nașterii. – Din sl. monka. DOOM
cárte de múncă s. f. + prep. + s. f.
munci
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
muncii
MÚNCĂ, munci, s. f. 1. Desfășurare a unei activități fizice sau intelectuale îndreptată spre un anumit scop; activitate prin care omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câștig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire. 4. (Înv. și pop.; la pl.) Torturi, cazne. 5. (Înv. și pop.) Durere, suferință (fizică sau morală); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile nașterii. – Din sl. monka. DOOM
cárte de múncă s. f. + prep. + s. f.
muncii
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
muncile
MÚNCĂ, munci, s. f. 1. Desfășurare a unei activități fizice sau intelectuale îndreptată spre un anumit scop; activitate prin care omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câștig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire. 4. (Înv. și pop.; la pl.) Torturi, cazne. 5. (Înv. și pop.) Durere, suferință (fizică sau morală); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile nașterii. – Din sl. monka. DOOM
cárte de múncă s. f. + prep. + s. f.
muncilor
MÚNCĂ, munci, s. f. 1. Desfășurare a unei activități fizice sau intelectuale îndreptată spre un anumit scop; activitate prin care omul modifică și adaptează lucrurile din natură pentru satisfacerea trebuințelor sale. ♦ (La pl.) Lucru la câmp, lucrul câmpului; lucrări agricole. 2. (Concr.) Folos material, bun agonisit prin lucru; agoniseală, câștig, profit. 3. Efort de a realiza ceva; strădanie; ocupație, îndeletnicire. 4. (Înv. și pop.; la pl.) Torturi, cazne. 5. (Înv. și pop.) Durere, suferință (fizică sau morală); chin. ♦ Spec. (Sens curent; la pl.) Durerile nașterii. – Din sl. monka. DOOM
cárte de múncă s. f. + prep. + s. f.
muncim
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
muncind
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
muncire
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
muncire
MUNCÍRE, munciri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) munci și rezultatul ei; suferință, tortură, chin. – V. munci. DOOM
!muncíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. muncírii; pl. muncíri
muncirea
MUNCÍRE, munciri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) munci și rezultatul ei; suferință, tortură, chin. – V. munci. DOOM
!muncíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. muncírii; pl. muncíri
munciri
MUNCÍRE, munciri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) munci și rezultatul ei; suferință, tortură, chin. – V. munci. DOOM
!muncíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. muncírii; pl. muncíri
muncirii
MUNCÍRE, munciri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) munci și rezultatul ei; suferință, tortură, chin. – V. munci. DOOM
!muncíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. muncírii; pl. muncíri
muncirile
MUNCÍRE, munciri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) munci și rezultatul ei; suferință, tortură, chin. – V. munci. DOOM
!muncíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. muncírii; pl. muncíri
muncirilor
MUNCÍRE, munciri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) munci și rezultatul ei; suferință, tortură, chin. – V. munci. DOOM
!muncíre (înv., pop.) s. f., g.-d. art. muncírii; pl. muncíri
munciră
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
muncirăm
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
muncirăți
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
muncise
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
muncisem
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
munciseră
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
munciserăm
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
munciserăți
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
munciseși
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
munciseți
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
muncit
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
muncit
MUNCÍT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Ostenit, trudit, istovit. 2. (Despre terenuri agricole) Lucrat, cultivat. 3. Câștigat, agonisit cu multă osteneală. ♦ Făcut, executat cu multă trudă, cu atenție, cu migală. 4. (Înv.) Torturat, chinuit. – V. munci.
muncita
MUNCÍT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Ostenit, trudit, istovit. 2. (Despre terenuri agricole) Lucrat, cultivat. 3. Câștigat, agonisit cu multă osteneală. ♦ Făcut, executat cu multă trudă, cu atenție, cu migală. 4. (Înv.) Torturat, chinuit. – V. munci.
muncite
MUNCÍT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Ostenit, trudit, istovit. 2. (Despre terenuri agricole) Lucrat, cultivat. 3. Câștigat, agonisit cu multă osteneală. ♦ Făcut, executat cu multă trudă, cu atenție, cu migală. 4. (Înv.) Torturat, chinuit. – V. munci.
muncitei
MUNCÍT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Ostenit, trudit, istovit. 2. (Despre terenuri agricole) Lucrat, cultivat. 3. Câștigat, agonisit cu multă osteneală. ♦ Făcut, executat cu multă trudă, cu atenție, cu migală. 4. (Înv.) Torturat, chinuit. – V. munci.
muncitele
MUNCÍT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Ostenit, trudit, istovit. 2. (Despre terenuri agricole) Lucrat, cultivat. 3. Câștigat, agonisit cu multă osteneală. ♦ Făcut, executat cu multă trudă, cu atenție, cu migală. 4. (Înv.) Torturat, chinuit. – V. munci.
muncitelor
MUNCÍT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Ostenit, trudit, istovit. 2. (Despre terenuri agricole) Lucrat, cultivat. 3. Câștigat, agonisit cu multă osteneală. ♦ Făcut, executat cu multă trudă, cu atenție, cu migală. 4. (Înv.) Torturat, chinuit. – V. munci.
muncitoare
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitoare
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitoarea
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitoarea
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitoarei
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitoarei
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitoarele
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitoarele
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitoarelor
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitoarelor
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitor
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitor
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitoreasca
MUNCITORÉSC, -EÁSCĂ, muncitorești, adj. Care aparține muncitorilor (2), privitor la muncitori. – Muncitor + suf. -esc. DOOM
muncitorésc adj. m., f. muncitoreáscă; pl. m. și f. muncitoréști
muncitoresc
MUNCITORÉSC, -EÁSCĂ, muncitorești, adj. Care aparține muncitorilor (2), privitor la muncitori. – Muncitor + suf. -esc. DOOM
muncitorésc adj. m., f. muncitoreáscă; pl. m. și f. muncitoréști
muncitorescul
MUNCITORÉSC, -EÁSCĂ, muncitorești, adj. Care aparține muncitorilor (2), privitor la muncitori. – Muncitor + suf. -esc. DOOM
muncitorésc adj. m., f. muncitoreáscă; pl. m. și f. muncitoréști
muncitorescului
MUNCITORÉSC, -EÁSCĂ, muncitorești, adj. Care aparține muncitorilor (2), privitor la muncitori. – Muncitor + suf. -esc. DOOM
muncitorésc adj. m., f. muncitoreáscă; pl. m. și f. muncitoréști
muncitorește
MUNCITORÉȘTE adv. Ca muncitorii (2), în felul muncitorilor. – Muncitor + suf. -ește. DOOM
muncitoréște adv.
muncitorești
MUNCITORÉSC, -EÁSCĂ, muncitorești, adj. Care aparține muncitorilor (2), privitor la muncitori. – Muncitor + suf. -esc. DOOM
muncitorésc adj. m., f. muncitoreáscă; pl. m. și f. muncitoréști
muncitoreștii
MUNCITORÉSC, -EÁSCĂ, muncitorești, adj. Care aparține muncitorilor (2), privitor la muncitori. – Muncitor + suf. -esc. DOOM
muncitorésc adj. m., f. muncitoreáscă; pl. m. și f. muncitoréști
muncitoreștile
MUNCITORÉSC, -EÁSCĂ, muncitorești, adj. Care aparține muncitorilor (2), privitor la muncitori. – Muncitor + suf. -esc. DOOM
muncitorésc adj. m., f. muncitoreáscă; pl. m. și f. muncitoréști
muncitoreștilor
MUNCITORÉSC, -EÁSCĂ, muncitorești, adj. Care aparține muncitorilor (2), privitor la muncitori. – Muncitor + suf. -esc. DOOM
muncitorésc adj. m., f. muncitoreáscă; pl. m. și f. muncitoréști
muncitori
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitori
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitorii
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitorii
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitorilor
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitorilor
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitorime
MUNCITORÍME s. f. Totalitatea muncitorilor (2); mulțime de muncitori. – Muncitor + suf. -ime. DOOM
muncitoríme s. f., g.-d. art. muncitorímii
muncitorimea
MUNCITORÍME s. f. Totalitatea muncitorilor (2); mulțime de muncitori. – Muncitor + suf. -ime. DOOM
muncitoríme s. f., g.-d. art. muncitorímii
muncitorimi
MUNCITORÍME s. f. Totalitatea muncitorilor (2); mulțime de muncitori. – Muncitor + suf. -ime. DOOM
muncitoríme s. f., g.-d. art. muncitorímii
muncitorimii
MUNCITORÍME s. f. Totalitatea muncitorilor (2); mulțime de muncitori. – Muncitor + suf. -ime. DOOM
muncitoríme s. f., g.-d. art. muncitorímii
muncitorul
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitorul
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitorului
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitorului
MUNCITÓR, -OÁRE, muncitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care muncește; p. ext. harnic, activ. 2. S. m. și f., adj. (Persoană) care lucrează nemijlocit pentru obținerea unor bunuri sau în activitatea de întreținere și reparare a acestora. 3. Adj., s. m. și f. (Înv.) (Persoană) care torturează, chinuiește, căznește. – Munci + suf. -tor. DOOM
muncitór adj. m., s. m., pl. muncitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muncitoáre
muncitul
MUNCÍT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Ostenit, trudit, istovit. 2. (Despre terenuri agricole) Lucrat, cultivat. 3. Câștigat, agonisit cu multă osteneală. ♦ Făcut, executat cu multă trudă, cu atenție, cu migală. 4. (Înv.) Torturat, chinuit. – V. munci.
muncitului
MUNCÍT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Ostenit, trudit, istovit. 2. (Despre terenuri agricole) Lucrat, cultivat. 3. Câștigat, agonisit cu multă osteneală. ♦ Făcut, executat cu multă trudă, cu atenție, cu migală. 4. (Înv.) Torturat, chinuit. – V. munci.
munciși
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
munciți
MUNCÍ, muncesc, vb. IV. 1. Intranz. A desfășura o activitate, a depune un efort fizic sau intelectual pentru a produce, a crea ceva; a avea o ocupație; a lucra. ♦ Tranz. A efectua munci agricole, a lucra pământul, câmpul. 2. Refl. A-și da osteneală; a se strădui, a se trudi. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A supune la cazne, a tortura. 4. Refl. și intranz. (Înv. și pop.) A suporta suferințe fizice sau morale; a se chinui, a pătimi. ♦ Tranz. (Despre sentimente, gânduri etc.) A provoca suferințe (morale sau fizice), a preocupa în mod intens, a consuma. ◊ Expr. (Refl.) A se munci cu gândul = a se frământa. – Din sl. monciti. DOOM
muncí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muncésc, imperf. 3 sg. munceá; conj. prez. 3 să munceáscă
munciți
MUNCÍT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Ostenit, trudit, istovit. 2. (Despre terenuri agricole) Lucrat, cultivat. 3. Câștigat, agonisit cu multă osteneală. ♦ Făcut, executat cu multă trudă, cu atenție, cu migală. 4. (Înv.) Torturat, chinuit. – V. munci.
munciții
MUNCÍT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Ostenit, trudit, istovit. 2. (Despre terenuri agricole) Lucrat, cultivat. 3. Câștigat, agonisit cu multă osteneală. ♦ Făcut, executat cu multă trudă, cu atenție, cu migală. 4. (Înv.) Torturat, chinuit. – V. munci.
munciților
MUNCÍT, -Ă, munciți, -te, adj. 1. Ostenit, trudit, istovit. 2. (Despre terenuri agricole) Lucrat, cultivat. 3. Câștigat, agonisit cu multă osteneală. ♦ Făcut, executat cu multă trudă, cu atenție, cu migală. 4. (Înv.) Torturat, chinuit. – V. munci.
munculița
MUNCULÍȚĂ, munculițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui muncă; muncușoară. – Muncă + suf. -uliță. DOOM
munculíță (pop.) s. f., g.-d. art. munculíței
munculițe
MUNCULÍȚĂ, munculițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui muncă; muncușoară. – Muncă + suf. -uliță. DOOM
munculíță (pop.) s. f., g.-d. art. munculíței
munculiței
MUNCULÍȚĂ, munculițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui muncă; muncușoară. – Muncă + suf. -uliță. DOOM
munculíță (pop.) s. f., g.-d. art. munculíței
munculițele
MUNCULÍȚĂ, munculițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui muncă; muncușoară. – Muncă + suf. -uliță. DOOM
munculíță (pop.) s. f., g.-d. art. munculíței
munculițelor
MUNCULÍȚĂ, munculițe, s. f. (Pop.) Diminutiv al lui muncă; muncușoară. – Muncă + suf. -uliță. DOOM
munculíță (pop.) s. f., g.-d. art. munculíței
muncușoara
MUNCUȘOÁRĂ, muncușoare, s. f. (Pop.) Munculiță. – Muncă + suf. -ușoară. DOOM
muncușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. muncușoárei
muncușoare
MUNCUȘOÁRĂ, muncușoare, s. f. (Pop.) Munculiță. – Muncă + suf. -ușoară. DOOM
muncușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. muncușoárei
muncușoarei
MUNCUȘOÁRĂ, muncușoare, s. f. (Pop.) Munculiță. – Muncă + suf. -ușoară. DOOM
muncușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. muncușoárei
muncușoarele
MUNCUȘOÁRĂ, muncușoare, s. f. (Pop.) Munculiță. – Muncă + suf. -ușoară. DOOM
muncușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. muncușoárei
muncușoarelor
MUNCUȘOÁRĂ, muncușoare, s. f. (Pop.) Munculiță. – Muncă + suf. -ușoară. DOOM
muncușoáră (pop.) s. f., g.-d. art. muncușoárei
mundan
MUNDÁN, -Ă, mundani, -e, adj. (Livr.) Lumesc. – Din lat. mundanus. DOOM
*mundán (livr.) adj. m., pl. mundáni; f. mundánă, pl. mundáne
mundana
MUNDÁN, -Ă, mundani, -e, adj. (Livr.) Lumesc. – Din lat. mundanus. DOOM
*mundán (livr.) adj. m., pl. mundáni; f. mundánă, pl. mundáne
mundane
MUNDÁN, -Ă, mundani, -e, adj. (Livr.) Lumesc. – Din lat. mundanus. DOOM
*mundán (livr.) adj. m., pl. mundáni; f. mundánă, pl. mundáne
mundanei
MUNDÁN, -Ă, mundani, -e, adj. (Livr.) Lumesc. – Din lat. mundanus. DOOM
*mundán (livr.) adj. m., pl. mundáni; f. mundánă, pl. mundáne
mundanele
MUNDÁN, -Ă, mundani, -e, adj. (Livr.) Lumesc. – Din lat. mundanus. DOOM
*mundán (livr.) adj. m., pl. mundáni; f. mundánă, pl. mundáne
mundanelor
MUNDÁN, -Ă, mundani, -e, adj. (Livr.) Lumesc. – Din lat. mundanus. DOOM
*mundán (livr.) adj. m., pl. mundáni; f. mundánă, pl. mundáne
mundani
MUNDÁN, -Ă, mundani, -e, adj. (Livr.) Lumesc. – Din lat. mundanus. DOOM
*mundán (livr.) adj. m., pl. mundáni; f. mundánă, pl. mundáne
mundanii
MUNDÁN, -Ă, mundani, -e, adj. (Livr.) Lumesc. – Din lat. mundanus. DOOM
*mundán (livr.) adj. m., pl. mundáni; f. mundánă, pl. mundáne
mundanilor
MUNDÁN, -Ă, mundani, -e, adj. (Livr.) Lumesc. – Din lat. mundanus. DOOM
*mundán (livr.) adj. m., pl. mundáni; f. mundánă, pl. mundáne
mundanul
MUNDÁN, -Ă, mundani, -e, adj. (Livr.) Lumesc. – Din lat. mundanus. DOOM
*mundán (livr.) adj. m., pl. mundáni; f. mundánă, pl. mundáne
mundanului
MUNDÁN, -Ă, mundani, -e, adj. (Livr.) Lumesc. – Din lat. mundanus. DOOM
*mundán (livr.) adj. m., pl. mundáni; f. mundánă, pl. mundáne
mundir
MONDÍR s. n. v. mundir. DOOM
mundír (înv.) s. n., pl. mundíre
mundiraș
MONDIRÁȘ s. n. v. mundiraș. DOOM
mundiráș (înv.) s. n., pl. mundiráșe
mundirașe
MONDIRÁȘ s. n. v. mundiraș. DOOM
mundiráș (înv.) s. n., pl. mundiráșe
mundirașele
MONDIRÁȘ s. n. v. mundiraș. DOOM
mundiráș (înv.) s. n., pl. mundiráșe
mundirașelor
MONDIRÁȘ s. n. v. mundiraș. DOOM
mundiráș (înv.) s. n., pl. mundiráșe
mundirașul
MONDIRÁȘ s. n. v. mundiraș. DOOM
mundiráș (înv.) s. n., pl. mundiráșe
mundirașului
MONDIRÁȘ s. n. v. mundiraș. DOOM
mundiráș (înv.) s. n., pl. mundiráșe
mundire
MONDÍR s. n. v. mundir. DOOM
mundír (înv.) s. n., pl. mundíre
mundirele
MONDÍR s. n. v. mundir. DOOM
mundír (înv.) s. n., pl. mundíre
mundirelor
MONDÍR s. n. v. mundir. DOOM
mundír (înv.) s. n., pl. mundíre
mundirul
MONDÍR s. n. v. mundir. DOOM
mundír (înv.) s. n., pl. mundíre
mundirului
MONDÍR s. n. v. mundir. DOOM
mundír (înv.) s. n., pl. mundíre
mundium
MÚNDIUM s.n. Puterea și dreptul de tutelă pe care le avea bărbatul asupra soției și copiilor săi în vechiul drept germanic. [Pron. -di-um. / < germ. Mundium].
mundiumul
MÚNDIUM s.n. Puterea și dreptul de tutelă pe care le avea bărbatul asupra soției și copiilor săi în vechiul drept germanic. [Pron. -di-um. / < germ. Mundium].
mundiumului
MÚNDIUM s.n. Puterea și dreptul de tutelă pe care le avea bărbatul asupra soției și copiilor săi în vechiul drept germanic. [Pron. -di-um. / < germ. Mundium].
munfă
munfă, munfe s. f. (intl.) 1. femeie ușuratică. 2. femeie care practică perversiuni sexuale.
mungeria
MUNGERÍE, mungerii, s. f. (Înv.) Lumânărie. – Mungiu + suf. -ărie. DOOM
mungeríe (înv.) s. f., art. mungería, g.-d. art. mungeríei; pl. mungeríi, art. mungeríile
mungerie
MUNGERÍE, mungerii, s. f. (Înv.) Lumânărie. – Mungiu + suf. -ărie. DOOM
mungeríe (înv.) s. f., art. mungería, g.-d. art. mungeríei; pl. mungeríi, art. mungeríile
mungeriei
MUNGERÍE, mungerii, s. f. (Înv.) Lumânărie. – Mungiu + suf. -ărie. DOOM
mungeríe (înv.) s. f., art. mungería, g.-d. art. mungeríei; pl. mungeríi, art. mungeríile
mungerii
MUNGERÍE, mungerii, s. f. (Înv.) Lumânărie. – Mungiu + suf. -ărie. DOOM
mungeríe (înv.) s. f., art. mungería, g.-d. art. mungeríei; pl. mungeríi, art. mungeríile
mungeriile
MUNGERÍE, mungerii, s. f. (Înv.) Lumânărie. – Mungiu + suf. -ărie. DOOM
mungeríe (înv.) s. f., art. mungería, g.-d. art. mungeríei; pl. mungeríi, art. mungeríile
mungeriilor
MUNGERÍE, mungerii, s. f. (Înv.) Lumânărie. – Mungiu + suf. -ărie. DOOM
mungeríe (înv.) s. f., art. mungería, g.-d. art. mungeríei; pl. mungeríi, art. mungeríile
mungii
MUNGÍU, mungii, s. m. (Înv.) Lumânărar. – Din tc. munçu. DOOM
mungíu (înv.) s. n., art. mungíul; pl. mungíi, art. mungíii (-gi-ii)
mungiii
MUNGÍU, mungii, s. m. (Înv.) Lumânărar. – Din tc. munçu. DOOM
mungíu (înv.) s. n., art. mungíul; pl. mungíi, art. mungíii (-gi-ii)
mungiilor
MUNGÍU, mungii, s. m. (Înv.) Lumânărar. – Din tc. munçu. DOOM
mungíu (înv.) s. n., art. mungíul; pl. mungíi, art. mungíii (-gi-ii)
mungiu
MUNGÍU, mungii, s. m. (Înv.) Lumânărar. – Din tc. munçu. DOOM
mungíu (înv.) s. n., art. mungíul; pl. mungíi, art. mungíii (-gi-ii)
mungiul
MUNGÍU, mungii, s. m. (Înv.) Lumânărar. – Din tc. munçu. DOOM
mungíu (înv.) s. n., art. mungíul; pl. mungíi, art. mungíii (-gi-ii)
mungiului
MUNGÍU, mungii, s. m. (Înv.) Lumânărar. – Din tc. munçu. DOOM
mungíu (înv.) s. n., art. mungíul; pl. mungíi, art. mungíii (-gi-ii)
mungo
MÚNGO s.n. Lână obținută din postavuri vechi, folosită ca materie primă pentru lâna artificială. [< fr. mungo].
mungoul
MÚNGO s.n. Lână obținută din postavuri vechi, folosită ca materie primă pentru lâna artificială. [< fr. mungo].
mungoului
MÚNGO s.n. Lână obținută din postavuri vechi, folosită ca materie primă pentru lâna artificială. [< fr. mungo].
municipal
MUNICIPÁL, -Ă, municipali, -e, adj. Care aparține unui municipiu, privitor la un municipiu, de municipiu. – Din fr. municipal. DOOM
municipál adj. m., pl. municipáli; f. municipálă, pl. municipále
municipala
MUNICIPÁL, -Ă, municipali, -e, adj. Care aparține unui municipiu, privitor la un municipiu, de municipiu. – Din fr. municipal. DOOM
municipál adj. m., pl. municipáli; f. municipálă, pl. municipále
municipale
MUNICIPÁL, -Ă, municipali, -e, adj. Care aparține unui municipiu, privitor la un municipiu, de municipiu. – Din fr. municipal. DOOM
municipál adj. m., pl. municipáli; f. municipálă, pl. municipále
municipalei
MUNICIPÁL, -Ă, municipali, -e, adj. Care aparține unui municipiu, privitor la un municipiu, de municipiu. – Din fr. municipal. DOOM
municipál adj. m., pl. municipáli; f. municipálă, pl. municipále
municipalele
MUNICIPÁL, -Ă, municipali, -e, adj. Care aparține unui municipiu, privitor la un municipiu, de municipiu. – Din fr. municipal. DOOM
municipál adj. m., pl. municipáli; f. municipálă, pl. municipále
municipalelor
MUNICIPÁL, -Ă, municipali, -e, adj. Care aparține unui municipiu, privitor la un municipiu, de municipiu. – Din fr. municipal. DOOM
municipál adj. m., pl. municipáli; f. municipálă, pl. municipále
municipali
MUNICIPÁL, -Ă, municipali, -e, adj. Care aparține unui municipiu, privitor la un municipiu, de municipiu. – Din fr. municipal. DOOM
municipál adj. m., pl. municipáli; f. municipálă, pl. municipále
municipalii
MUNICIPÁL, -Ă, municipali, -e, adj. Care aparține unui municipiu, privitor la un municipiu, de municipiu. – Din fr. municipal. DOOM
municipál adj. m., pl. municipáli; f. municipálă, pl. municipále
municipalilor
MUNICIPÁL, -Ă, municipali, -e, adj. Care aparține unui municipiu, privitor la un municipiu, de municipiu. – Din fr. municipal. DOOM
municipál adj. m., pl. municipáli; f. municipálă, pl. municipále
municipalitate
MUNICIPALITÁTE, municipalități, s. f. Administrația unui municipiu (1); totalitatea organelor de conducere ale unui municipiu; persoanele care alcătuiesc aceste organe; p. ext. oraș municipal; municipiu (1). – Din fr. municipalité. DOOM
municipalitáte s. f., g.-d. art. municipalitắții; pl. municipalitắți
municipalitatea
MUNICIPALITÁTE, municipalități, s. f. Administrația unui municipiu (1); totalitatea organelor de conducere ale unui municipiu; persoanele care alcătuiesc aceste organe; p. ext. oraș municipal; municipiu (1). – Din fr. municipalité. DOOM
municipalitáte s. f., g.-d. art. municipalitắții; pl. municipalitắți
municipalități
MUNICIPALITÁTE, municipalități, s. f. Administrația unui municipiu (1); totalitatea organelor de conducere ale unui municipiu; persoanele care alcătuiesc aceste organe; p. ext. oraș municipal; municipiu (1). – Din fr. municipalité. DOOM
municipalitáte s. f., g.-d. art. municipalitắții; pl. municipalitắți
municipalității
MUNICIPALITÁTE, municipalități, s. f. Administrația unui municipiu (1); totalitatea organelor de conducere ale unui municipiu; persoanele care alcătuiesc aceste organe; p. ext. oraș municipal; municipiu (1). – Din fr. municipalité. DOOM
municipalitáte s. f., g.-d. art. municipalitắții; pl. municipalitắți
municipalitățile
MUNICIPALITÁTE, municipalități, s. f. Administrația unui municipiu (1); totalitatea organelor de conducere ale unui municipiu; persoanele care alcătuiesc aceste organe; p. ext. oraș municipal; municipiu (1). – Din fr. municipalité. DOOM
municipalitáte s. f., g.-d. art. municipalitắții; pl. municipalitắți
municipalităților
MUNICIPALITÁTE, municipalități, s. f. Administrația unui municipiu (1); totalitatea organelor de conducere ale unui municipiu; persoanele care alcătuiesc aceste organe; p. ext. oraș municipal; municipiu (1). – Din fr. municipalité. DOOM
municipalitáte s. f., g.-d. art. municipalitắții; pl. municipalitắți
municipaliza
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizai
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizam
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizare
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizare
MUNICIPALIZÁRE, municipalizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a municipaliza și rezultatul ei. – V. municipaliza. DOOM
municipalizáre (rar) s. f., g.-d. art. municipalizắrii; pl. municipalizắri
municipalizarea
MUNICIPALIZÁRE, municipalizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a municipaliza și rezultatul ei. – V. municipaliza. DOOM
municipalizáre (rar) s. f., g.-d. art. municipalizắrii; pl. municipalizắri
municipalizară
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizarăm
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizarăți
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizase
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizasem
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizaseră
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizaserăm
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizaserăți
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizaseși
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizaseți
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizat
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizat
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser.
municipalizau
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizași
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizați
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizează
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizez
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizeze
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizezi
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizând
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizînd
MUNICIPALIZÁ, municipalizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma un oraș în municipiu (1). – Din fr. municipaliser. DOOM
municipalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 municipalizeáză
municipalizări
MUNICIPALIZÁRE, municipalizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a municipaliza și rezultatul ei. – V. municipaliza. DOOM
municipalizáre (rar) s. f., g.-d. art. municipalizắrii; pl. municipalizắri
municipalizării
MUNICIPALIZÁRE, municipalizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a municipaliza și rezultatul ei. – V. municipaliza. DOOM
municipalizáre (rar) s. f., g.-d. art. municipalizắrii; pl. municipalizắri
municipalizările
MUNICIPALIZÁRE, municipalizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a municipaliza și rezultatul ei. – V. municipaliza. DOOM
municipalizáre (rar) s. f., g.-d. art. municipalizắrii; pl. municipalizắri
municipalizărilor
MUNICIPALIZÁRE, municipalizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a municipaliza și rezultatul ei. – V. municipaliza. DOOM
municipalizáre (rar) s. f., g.-d. art. municipalizắrii; pl. municipalizắri
municipalul
MUNICIPÁL, -Ă, municipali, -e, adj. Care aparține unui municipiu, privitor la un municipiu, de municipiu. – Din fr. municipal. DOOM
municipál adj. m., pl. municipáli; f. municipálă, pl. municipále
municipalului
MUNICIPÁL, -Ă, municipali, -e, adj. Care aparține unui municipiu, privitor la un municipiu, de municipiu. – Din fr. municipal. DOOM
municipál adj. m., pl. municipáli; f. municipálă, pl. municipále
municipii
MUNICÍPIU, municipii, s. n. 1. Oraș mare, având un rol economic, social, politic și cultural însemnat; p. ext. administrația unui astfel de oraș; municipalitate. 2. Nume dat orașelor romane (din Italia sau din imperiu) care aveau dreptul la autonomie în treburile interne. – Din lat. municipium. DOOM
municípiu [piu pron. piu] s. n., art. municípiul; pl. municípii, art. municípiile (-pi-i-)
municipiile
MUNICÍPIU, municipii, s. n. 1. Oraș mare, având un rol economic, social, politic și cultural însemnat; p. ext. administrația unui astfel de oraș; municipalitate. 2. Nume dat orașelor romane (din Italia sau din imperiu) care aveau dreptul la autonomie în treburile interne. – Din lat. municipium. DOOM
municípiu [piu pron. piu] s. n., art. municípiul; pl. municípii, art. municípiile (-pi-i-)
municipiilor
MUNICÍPIU, municipii, s. n. 1. Oraș mare, având un rol economic, social, politic și cultural însemnat; p. ext. administrația unui astfel de oraș; municipalitate. 2. Nume dat orașelor romane (din Italia sau din imperiu) care aveau dreptul la autonomie în treburile interne. – Din lat. municipium. DOOM
municípiu [piu pron. piu] s. n., art. municípiul; pl. municípii, art. municípiile (-pi-i-)
municipiu
MUNICÍPIU, municipii, s. n. 1. Oraș mare, având un rol economic, social, politic și cultural însemnat; p. ext. administrația unui astfel de oraș; municipalitate. 2. Nume dat orașelor romane (din Italia sau din imperiu) care aveau dreptul la autonomie în treburile interne. – Din lat. municipium. DOOM
municípiu [piu pron. piu] s. n., art. municípiul; pl. municípii, art. municípiile (-pi-i-)
municipiul
MUNICÍPIU, municipii, s. n. 1. Oraș mare, având un rol economic, social, politic și cultural însemnat; p. ext. administrația unui astfel de oraș; municipalitate. 2. Nume dat orașelor romane (din Italia sau din imperiu) care aveau dreptul la autonomie în treburile interne. – Din lat. municipium. DOOM
municípiu [piu pron. piu] s. n., art. municípiul; pl. municípii, art. municípiile (-pi-i-)
municipiului
MUNICÍPIU, municipii, s. n. 1. Oraș mare, având un rol economic, social, politic și cultural însemnat; p. ext. administrația unui astfel de oraș; municipalitate. 2. Nume dat orașelor romane (din Italia sau din imperiu) care aveau dreptul la autonomie în treburile interne. – Din lat. municipium. DOOM
municípiu [piu pron. piu] s. n., art. municípiul; pl. municípii, art. municípiile (-pi-i-)
munific
MUNÍFIC, -Ă adj. (Rar) Munificent. [< lat. munificus].
munifica
MUNÍFIC, -Ă adj. (Rar) Munificent. [< lat. munificus].
munifice
MUNÍFIC, -Ă adj. (Rar) Munificent. [< lat. munificus].
munificei
MUNÍFIC, -Ă adj. (Rar) Munificent. [< lat. munificus].
munificele
MUNÍFIC, -Ă adj. (Rar) Munificent. [< lat. munificus].
munificelor
MUNÍFIC, -Ă adj. (Rar) Munificent. [< lat. munificus].
munificent
MUNIFICÉNT, -Ă, munificenți, -te, adj. (Livr.) Foarte darnic; generos. – Din fr. munificent. DOOM
munificént (livr.) adj. m., pl. munificénți; f. munificéntă, pl. munificénte
munificenta
MUNIFICÉNT, -Ă, munificenți, -te, adj. (Livr.) Foarte darnic; generos. – Din fr. munificent. DOOM
munificént (livr.) adj. m., pl. munificénți; f. munificéntă, pl. munificénte
munificente
MUNIFICÉNT, -Ă, munificenți, -te, adj. (Livr.) Foarte darnic; generos. – Din fr. munificent. DOOM
munificént (livr.) adj. m., pl. munificénți; f. munificéntă, pl. munificénte
munificentei
MUNIFICÉNT, -Ă, munificenți, -te, adj. (Livr.) Foarte darnic; generos. – Din fr. munificent. DOOM
munificént (livr.) adj. m., pl. munificénți; f. munificéntă, pl. munificénte
munificentele
MUNIFICÉNT, -Ă, munificenți, -te, adj. (Livr.) Foarte darnic; generos. – Din fr. munificent. DOOM
munificént (livr.) adj. m., pl. munificénți; f. munificéntă, pl. munificénte
munificentelor
MUNIFICÉNT, -Ă, munificenți, -te, adj. (Livr.) Foarte darnic; generos. – Din fr. munificent. DOOM
munificént (livr.) adj. m., pl. munificénți; f. munificéntă, pl. munificénte
munificentul
MUNIFICÉNT, -Ă, munificenți, -te, adj. (Livr.) Foarte darnic; generos. – Din fr. munificent. DOOM
munificént (livr.) adj. m., pl. munificénți; f. munificéntă, pl. munificénte
munificentului
MUNIFICÉNT, -Ă, munificenți, -te, adj. (Livr.) Foarte darnic; generos. – Din fr. munificent. DOOM
munificént (livr.) adj. m., pl. munificénți; f. munificéntă, pl. munificénte
munificența
MUNIFICÉNȚĂ, munificențe, s. f. (Livr.) Generozitate. – Din fr. munificence, it. munificenza. DOOM
munificénță (livr.) s. f., g.-d. art. munificénței; pl. munificénțe
munificențe
MUNIFICÉNȚĂ, munificențe, s. f. (Livr.) Generozitate. – Din fr. munificence, it. munificenza. DOOM
munificénță (livr.) s. f., g.-d. art. munificénței; pl. munificénțe
munificenței
MUNIFICÉNȚĂ, munificențe, s. f. (Livr.) Generozitate. – Din fr. munificence, it. munificenza. DOOM
munificénță (livr.) s. f., g.-d. art. munificénței; pl. munificénțe
munificențele
MUNIFICÉNȚĂ, munificențe, s. f. (Livr.) Generozitate. – Din fr. munificence, it. munificenza. DOOM
munificénță (livr.) s. f., g.-d. art. munificénței; pl. munificénțe
munificențelor
MUNIFICÉNȚĂ, munificențe, s. f. (Livr.) Generozitate. – Din fr. munificence, it. munificenza. DOOM
munificénță (livr.) s. f., g.-d. art. munificénței; pl. munificénțe
munificenți
MUNIFICÉNT, -Ă, munificenți, -te, adj. (Livr.) Foarte darnic; generos. – Din fr. munificent. DOOM
munificént (livr.) adj. m., pl. munificénți; f. munificéntă, pl. munificénte
munificenții
MUNIFICÉNT, -Ă, munificenți, -te, adj. (Livr.) Foarte darnic; generos. – Din fr. munificent. DOOM
munificént (livr.) adj. m., pl. munificénți; f. munificéntă, pl. munificénte
munificenților
MUNIFICÉNT, -Ă, munificenți, -te, adj. (Livr.) Foarte darnic; generos. – Din fr. munificent. DOOM
munificént (livr.) adj. m., pl. munificénți; f. munificéntă, pl. munificénte
munifici
MUNÍFIC, -Ă adj. (Rar) Munificent. [< lat. munificus].
munificii
MUNÍFIC, -Ă adj. (Rar) Munificent. [< lat. munificus].
munificilor
MUNÍFIC, -Ă adj. (Rar) Munificent. [< lat. munificus].
munificul
MUNÍFIC, -Ă adj. (Rar) Munificent. [< lat. munificus].
munificului
MUNÍFIC, -Ă adj. (Rar) Munificent. [< lat. munificus].
muniția
MUNÍȚIE, muniții, s. f. Denumire generică dată cartușelor pentru armamentul de infanterie, grenadelor de tot felul, proiectilelor de artilerie, bombelor de aviație etc. – Din germ. Munition, lat. munitio, fr. munition. DOOM
muníție (-ți-e) s. f., art. muníția (-ți-a), g.-d. art. muníției; pl. muníții, art. muníțiile (-ți-i-)
muniție
MUNÍȚIE, muniții, s. f. Denumire generică dată cartușelor pentru armamentul de infanterie, grenadelor de tot felul, proiectilelor de artilerie, bombelor de aviație etc. – Din germ. Munition, lat. munitio, fr. munition. DOOM
muníție (-ți-e) s. f., art. muníția (-ți-a), g.-d. art. muníției; pl. muníții, art. muníțiile (-ți-i-)
muniției
MUNÍȚIE, muniții, s. f. Denumire generică dată cartușelor pentru armamentul de infanterie, grenadelor de tot felul, proiectilelor de artilerie, bombelor de aviație etc. – Din germ. Munition, lat. munitio, fr. munition. DOOM
muníție (-ți-e) s. f., art. muníția (-ți-a), g.-d. art. muníției; pl. muníții, art. muníțiile (-ți-i-)
muniții
MUNÍȚIE, muniții, s. f. Denumire generică dată cartușelor pentru armamentul de infanterie, grenadelor de tot felul, proiectilelor de artilerie, bombelor de aviație etc. – Din germ. Munition, lat. munitio, fr. munition. DOOM
muníție (-ți-e) s. f., art. muníția (-ți-a), g.-d. art. muníției; pl. muníții, art. muníțiile (-ți-i-)
munițiile
MUNÍȚIE, muniții, s. f. Denumire generică dată cartușelor pentru armamentul de infanterie, grenadelor de tot felul, proiectilelor de artilerie, bombelor de aviație etc. – Din germ. Munition, lat. munitio, fr. munition. DOOM
muníție (-ți-e) s. f., art. muníția (-ți-a), g.-d. art. muníției; pl. muníții, art. muníțiile (-ți-i-)
munițiilor
MUNÍȚIE, muniții, s. f. Denumire generică dată cartușelor pentru armamentul de infanterie, grenadelor de tot felul, proiectilelor de artilerie, bombelor de aviație etc. – Din germ. Munition, lat. munitio, fr. munition. DOOM
muníție (-ți-e) s. f., art. muníția (-ți-a), g.-d. art. muníției; pl. muníții, art. muníțiile (-ți-i-)
munițiune
MUNIȚIÚNE s.f. v. muniție.
muntar
MUNTÁR, muntari, s. m. (Regional) Bărbat care mulge în fiecare zi oile sau vacile duse la munte și prepară derivatele de lapte; baci.
munte
MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Lat. mons, -tem. DOOM
curéchi-de-múnte (plantă erbacee) s. m.
muntean
MUNTEÁN, -Ă, munteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Muntenia. 2. S. m. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. 3. Adj. Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean. DOOM
!munteán adj. m., s. m., pl. munténi; adj. f. munteánă, pl. munténe
muntean
MUNTEÁN, -Ă, munteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Muntenia. 2. S. m. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. 3. Adj. Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean. DOOM
!munteán adj. m., s. m., pl. munténi; adj. f. munteánă, pl. munténe
munteana
MUNTEÁN, -Ă, munteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Muntenia. 2. S. m. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. 3. Adj. Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean. DOOM
!munteán adj. m., s. m., pl. munténi; adj. f. munteánă, pl. munténe
munteanca
MUNTEÁNCĂ, muntence, s. f. 1. Femeie care face parte din populația Munteniei sau care este originară de acolo. 2. Femeie care locuiește la munte sau este originară de la munte. – Muntean + suf. -că. DOOM
munteáncă s. f., g.-d. art. munténcei; pl. munténce
munteanco
MUNTEÁNCĂ, muntence, s. f. 1. Femeie care face parte din populația Munteniei sau care este originară de acolo. 2. Femeie care locuiește la munte sau este originară de la munte. – Muntean + suf. -că. DOOM
munteáncă s. f., g.-d. art. munténcei; pl. munténce
munteanul
MUNTEÁN, -Ă, munteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Muntenia. 2. S. m. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. 3. Adj. Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean. DOOM
!munteán adj. m., s. m., pl. munténi; adj. f. munteánă, pl. munténe
munteanului
MUNTEÁN, -Ă, munteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Muntenia. 2. S. m. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. 3. Adj. Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean. DOOM
!munteán adj. m., s. m., pl. munténi; adj. f. munteánă, pl. munténe
muntele
MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Lat. mons, -tem. DOOM
curéchi-de-múnte (plantă erbacee) s. m.
muntelui
MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Lat. mons, -tem. DOOM
curéchi-de-múnte (plantă erbacee) s. m.
muntence
MUNTEÁNCĂ, muntence, s. f. 1. Femeie care face parte din populația Munteniei sau care este originară de acolo. 2. Femeie care locuiește la munte sau este originară de la munte. – Muntean + suf. -că. DOOM
munteáncă s. f., g.-d. art. munténcei; pl. munténce
muntencei
MUNTEÁNCĂ, muntence, s. f. 1. Femeie care face parte din populația Munteniei sau care este originară de acolo. 2. Femeie care locuiește la munte sau este originară de la munte. – Muntean + suf. -că. DOOM
munteáncă s. f., g.-d. art. munténcei; pl. munténce
muntencele
MUNTEÁNCĂ, muntence, s. f. 1. Femeie care face parte din populația Munteniei sau care este originară de acolo. 2. Femeie care locuiește la munte sau este originară de la munte. – Muntean + suf. -că. DOOM
munteáncă s. f., g.-d. art. munténcei; pl. munténce
muntencelor
MUNTEÁNCĂ, muntence, s. f. 1. Femeie care face parte din populația Munteniei sau care este originară de acolo. 2. Femeie care locuiește la munte sau este originară de la munte. – Muntean + suf. -că. DOOM
munteáncă s. f., g.-d. art. munténcei; pl. munténce
muntene
MUNTEÁN, -Ă, munteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Muntenia. 2. S. m. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. 3. Adj. Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean. DOOM
!munteán adj. m., s. m., pl. munténi; adj. f. munteánă, pl. munténe
munteneasca
MUNTENÉSC, -EÁSCĂ, muntenești, adj. 1. Care aparține Munteniei sau muntenilor (1), privitor la Muntenia sau la munteni, care provine din Muntenia. 2. De (la) munte. – Muntean + suf. -esc. DOOM
muntenésc adj. m., f. munteneáscă; pl. m. și f. muntenéști
muntenei
MUNTEÁN, -Ă, munteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Muntenia. 2. S. m. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. 3. Adj. Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean. DOOM
!munteán adj. m., s. m., pl. munténi; adj. f. munteánă, pl. munténe
muntenele
MUNTEÁN, -Ă, munteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Muntenia. 2. S. m. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. 3. Adj. Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean. DOOM
!munteán adj. m., s. m., pl. munténi; adj. f. munteánă, pl. munténe
muntenelor
MUNTEÁN, -Ă, munteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Muntenia. 2. S. m. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. 3. Adj. Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean. DOOM
!munteán adj. m., s. m., pl. munténi; adj. f. munteánă, pl. munténe
muntenesc
MUNTENÉSC, -EÁSCĂ, muntenești, adj. 1. Care aparține Munteniei sau muntenilor (1), privitor la Muntenia sau la munteni, care provine din Muntenia. 2. De (la) munte. – Muntean + suf. -esc. DOOM
muntenésc adj. m., f. munteneáscă; pl. m. și f. muntenéști
muntenescul
MUNTENÉSC, -EÁSCĂ, muntenești, adj. 1. Care aparține Munteniei sau muntenilor (1), privitor la Muntenia sau la munteni, care provine din Muntenia. 2. De (la) munte. – Muntean + suf. -esc. DOOM
muntenésc adj. m., f. munteneáscă; pl. m. și f. muntenéști
muntenescului
MUNTENÉSC, -EÁSCĂ, muntenești, adj. 1. Care aparține Munteniei sau muntenilor (1), privitor la Muntenia sau la munteni, care provine din Muntenia. 2. De (la) munte. – Muntean + suf. -esc. DOOM
muntenésc adj. m., f. munteneáscă; pl. m. și f. muntenéști
muntenește
MUNTENÉȘTE adv. 1. Ca muntenii (1), în graiul locuitorilor din Muntenia. 2. Ca la munte, în felul muntenilor (2). – Muntean + suf. -ește. DOOM
muntenéște adv.
muntenești
MUNTENÉSC, -EÁSCĂ, muntenești, adj. 1. Care aparține Munteniei sau muntenilor (1), privitor la Muntenia sau la munteni, care provine din Muntenia. 2. De (la) munte. – Muntean + suf. -esc. DOOM
muntenésc adj. m., f. munteneáscă; pl. m. și f. muntenéști
munteneștii
MUNTENÉSC, -EÁSCĂ, muntenești, adj. 1. Care aparține Munteniei sau muntenilor (1), privitor la Muntenia sau la munteni, care provine din Muntenia. 2. De (la) munte. – Muntean + suf. -esc. DOOM
muntenésc adj. m., f. munteneáscă; pl. m. și f. muntenéști
munteneștile
MUNTENÉSC, -EÁSCĂ, muntenești, adj. 1. Care aparține Munteniei sau muntenilor (1), privitor la Muntenia sau la munteni, care provine din Muntenia. 2. De (la) munte. – Muntean + suf. -esc. DOOM
muntenésc adj. m., f. munteneáscă; pl. m. și f. muntenéști
munteneștilor
MUNTENÉSC, -EÁSCĂ, muntenești, adj. 1. Care aparține Munteniei sau muntenilor (1), privitor la Muntenia sau la munteni, care provine din Muntenia. 2. De (la) munte. – Muntean + suf. -esc. DOOM
muntenésc adj. m., f. munteneáscă; pl. m. și f. muntenéști
munteni
MUNTEÁN, -Ă, munteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Muntenia. 2. S. m. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. 3. Adj. Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean. DOOM
!munteán adj. m., s. m., pl. munténi; adj. f. munteánă, pl. munténe
muntenii
MUNTEÁN, -Ă, munteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Muntenia. 2. S. m. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. 3. Adj. Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean. DOOM
!munteán adj. m., s. m., pl. munténi; adj. f. munteánă, pl. munténe
muntenilor
MUNTEÁN, -Ă, munteni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană originară sau locuitor din Muntenia. 2. S. m. Persoană care locuiește la munte sau este originară de la munte. 3. Adj. Care aparține locuitorilor de la munte, specific locuitorilor de la munte; muntenesc. – Munte + suf. -ean. DOOM
!munteán adj. m., s. m., pl. munténi; adj. f. munteánă, pl. munténe
muntenism
MUNTENÍSM, muntenisme, s. n. Particularitate lingvistică specifică graiului din Muntenia. – Muntenia (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
muntenísm s. n., pl. muntenísme
muntenisme
MUNTENÍSM, muntenisme, s. n. Particularitate lingvistică specifică graiului din Muntenia. – Muntenia (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
muntenísm s. n., pl. muntenísme
muntenismele
MUNTENÍSM, muntenisme, s. n. Particularitate lingvistică specifică graiului din Muntenia. – Muntenia (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
muntenísm s. n., pl. muntenísme
muntenismelor
MUNTENÍSM, muntenisme, s. n. Particularitate lingvistică specifică graiului din Muntenia. – Muntenia (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
muntenísm s. n., pl. muntenísme
muntenismul
MUNTENÍSM, muntenisme, s. n. Particularitate lingvistică specifică graiului din Muntenia. – Muntenia (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
muntenísm s. n., pl. muntenísme
muntenismului
MUNTENÍSM, muntenisme, s. n. Particularitate lingvistică specifică graiului din Muntenia. – Muntenia (n. pr.) + suf. -ism. DOOM
muntenísm s. n., pl. muntenísme
munteniza
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizai
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizam
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizare
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizare
MUNTENIZÁRE, muntenizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se munteniza și rezultatul ei; adoptare a graiului sau a obiceiurilor din Muntenia. – V. munteniza. DOOM
muntenizáre (rar) s. f., g.-d. art. muntenizắrii; pl. muntenizắri
muntenizarea
MUNTENIZÁRE, muntenizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se munteniza și rezultatul ei; adoptare a graiului sau a obiceiurilor din Muntenia. – V. munteniza. DOOM
muntenizáre (rar) s. f., g.-d. art. muntenizắrii; pl. muntenizắri
muntenizară
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizarăm
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizarăți
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizase
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizasem
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizaseră
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizaserăm
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizaserăți
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizaseși
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizaseți
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizat
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizat
MUNTENIZÁT, -Ă, muntenizați, -te, adj. (Rar) Adaptat la specificul muntenesc (1); transformat după modelul graiului din Muntenia. – V. munteniza.
muntenizata
MUNTENIZÁT, -Ă, muntenizați, -te, adj. (Rar) Adaptat la specificul muntenesc (1); transformat după modelul graiului din Muntenia. – V. munteniza.
muntenizate
MUNTENIZÁT, -Ă, muntenizați, -te, adj. (Rar) Adaptat la specificul muntenesc (1); transformat după modelul graiului din Muntenia. – V. munteniza.
muntenizatei
MUNTENIZÁT, -Ă, muntenizați, -te, adj. (Rar) Adaptat la specificul muntenesc (1); transformat după modelul graiului din Muntenia. – V. munteniza.
muntenizatele
MUNTENIZÁT, -Ă, muntenizați, -te, adj. (Rar) Adaptat la specificul muntenesc (1); transformat după modelul graiului din Muntenia. – V. munteniza.
muntenizatelor
MUNTENIZÁT, -Ă, muntenizați, -te, adj. (Rar) Adaptat la specificul muntenesc (1); transformat după modelul graiului din Muntenia. – V. munteniza.
muntenizatul
MUNTENIZÁT, -Ă, muntenizați, -te, adj. (Rar) Adaptat la specificul muntenesc (1); transformat după modelul graiului din Muntenia. – V. munteniza.
muntenizatului
MUNTENIZÁT, -Ă, muntenizați, -te, adj. (Rar) Adaptat la specificul muntenesc (1); transformat după modelul graiului din Muntenia. – V. munteniza.
muntenizau
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizași
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizați
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizați
MUNTENIZÁT, -Ă, muntenizați, -te, adj. (Rar) Adaptat la specificul muntenesc (1); transformat după modelul graiului din Muntenia. – V. munteniza.
muntenizații
MUNTENIZÁT, -Ă, muntenizați, -te, adj. (Rar) Adaptat la specificul muntenesc (1); transformat după modelul graiului din Muntenia. – V. munteniza.
muntenizaților
MUNTENIZÁT, -Ă, muntenizați, -te, adj. (Rar) Adaptat la specificul muntenesc (1); transformat după modelul graiului din Muntenia. – V. munteniza.
muntenizează
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizez
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizeze
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizezi
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizând
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizînd
MUNTENIZÁ, muntenizez, vb. I. Refl. și tranz. (Rar) A-și însuși sau a face să-și însușească felul de a fi sau de a vorbi al muntenilor (1). – Muntean + suf. -iza. DOOM
!muntenizá (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 se muntenizeáză
muntenizări
MUNTENIZÁRE, muntenizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se munteniza și rezultatul ei; adoptare a graiului sau a obiceiurilor din Muntenia. – V. munteniza. DOOM
muntenizáre (rar) s. f., g.-d. art. muntenizắrii; pl. muntenizắri
muntenizării
MUNTENIZÁRE, muntenizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se munteniza și rezultatul ei; adoptare a graiului sau a obiceiurilor din Muntenia. – V. munteniza. DOOM
muntenizáre (rar) s. f., g.-d. art. muntenizắrii; pl. muntenizắri
muntenizările
MUNTENIZÁRE, muntenizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se munteniza și rezultatul ei; adoptare a graiului sau a obiceiurilor din Muntenia. – V. munteniza. DOOM
muntenizáre (rar) s. f., g.-d. art. muntenizắrii; pl. muntenizắri
muntenizărilor
MUNTENIZÁRE, muntenizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se munteniza și rezultatul ei; adoptare a graiului sau a obiceiurilor din Muntenia. – V. munteniza. DOOM
muntenizáre (rar) s. f., g.-d. art. muntenizắrii; pl. muntenizắri
munticei
MUNTICÉL, munticei, s. m. (Rar) Diminutiv al lui munte (1); muntișor. – Munte + suf. -icel. DOOM
munticél (rar) s. m., pl. munticéi, art. munticéii
munticeii
MUNTICÉL, munticei, s. m. (Rar) Diminutiv al lui munte (1); muntișor. – Munte + suf. -icel. DOOM
munticél (rar) s. m., pl. munticéi, art. munticéii
munticeilor
MUNTICÉL, munticei, s. m. (Rar) Diminutiv al lui munte (1); muntișor. – Munte + suf. -icel. DOOM
munticél (rar) s. m., pl. munticéi, art. munticéii
munticel
MUNTICÉL, munticei, s. m. (Rar) Diminutiv al lui munte (1); muntișor. – Munte + suf. -icel. DOOM
munticél (rar) s. m., pl. munticéi, art. munticéii
munticelul
MUNTICÉL, munticei, s. m. (Rar) Diminutiv al lui munte (1); muntișor. – Munte + suf. -icel. DOOM
munticél (rar) s. m., pl. munticéi, art. munticéii
munticelului
MUNTICÉL, munticei, s. m. (Rar) Diminutiv al lui munte (1); muntișor. – Munte + suf. -icel. DOOM
munticél (rar) s. m., pl. munticéi, art. munticéii
muntișor
MUNTIȘÓR, muntișori, s. m. (Rar) Munticel. – Munte + suf. -ișor. DOOM
muntișór (rar) s. m., pl. muntișóri
muntișori
MUNTIȘÓR, muntișori, s. m. (Rar) Munticel. – Munte + suf. -ișor. DOOM
muntișór (rar) s. m., pl. muntișóri
muntișorii
MUNTIȘÓR, muntișori, s. m. (Rar) Munticel. – Munte + suf. -ișor. DOOM
muntișór (rar) s. m., pl. muntișóri
muntișorilor
MUNTIȘÓR, muntișori, s. m. (Rar) Munticel. – Munte + suf. -ișor. DOOM
muntișór (rar) s. m., pl. muntișóri
muntișorul
MUNTIȘÓR, muntișori, s. m. (Rar) Munticel. – Munte + suf. -ișor. DOOM
muntișór (rar) s. m., pl. muntișóri
muntișorului
MUNTIȘÓR, muntișori, s. m. (Rar) Munticel. – Munte + suf. -ișor. DOOM
muntișór (rar) s. m., pl. muntișóri
muntoasa
MUNTÓS, -OÁSĂ, muntoși, -oase, adj. Cu munți, format din munți, bogat în munți; de munte, al muntelui. – Munte + suf. -os. DOOM
muntós adj. m., pl. muntóși; f. muntoásă, pl. muntoáse
muntoase
MUNTÓS, -OÁSĂ, muntoși, -oase, adj. Cu munți, format din munți, bogat în munți; de munte, al muntelui. – Munte + suf. -os. DOOM
muntós adj. m., pl. muntóși; f. muntoásă, pl. muntoáse
muntoasei
MUNTÓS, -OÁSĂ, muntoși, -oase, adj. Cu munți, format din munți, bogat în munți; de munte, al muntelui. – Munte + suf. -os. DOOM
muntós adj. m., pl. muntóși; f. muntoásă, pl. muntoáse
muntoasele
MUNTÓS, -OÁSĂ, muntoși, -oase, adj. Cu munți, format din munți, bogat în munți; de munte, al muntelui. – Munte + suf. -os. DOOM
muntós adj. m., pl. muntóși; f. muntoásă, pl. muntoáse
muntoaselor
MUNTÓS, -OÁSĂ, muntoși, -oase, adj. Cu munți, format din munți, bogat în munți; de munte, al muntelui. – Munte + suf. -os. DOOM
muntós adj. m., pl. muntóși; f. muntoásă, pl. muntoáse
muntos
MUNTÓS, -OÁSĂ, muntoși, -oase, adj. Cu munți, format din munți, bogat în munți; de munte, al muntelui. – Munte + suf. -os. DOOM
muntós adj. m., pl. muntóși; f. muntoásă, pl. muntoáse
muntosul
MUNTÓS, -OÁSĂ, muntoși, -oase, adj. Cu munți, format din munți, bogat în munți; de munte, al muntelui. – Munte + suf. -os. DOOM
muntós adj. m., pl. muntóși; f. muntoásă, pl. muntoáse
muntosului
MUNTÓS, -OÁSĂ, muntoși, -oase, adj. Cu munți, format din munți, bogat în munți; de munte, al muntelui. – Munte + suf. -os. DOOM
muntós adj. m., pl. muntóși; f. muntoásă, pl. muntoáse
muntoși
MUNTÓS, -OÁSĂ, muntoși, -oase, adj. Cu munți, format din munți, bogat în munți; de munte, al muntelui. – Munte + suf. -os. DOOM
muntós adj. m., pl. muntóși; f. muntoásă, pl. muntoáse
muntoșii
MUNTÓS, -OÁSĂ, muntoși, -oase, adj. Cu munți, format din munți, bogat în munți; de munte, al muntelui. – Munte + suf. -os. DOOM
muntós adj. m., pl. muntóși; f. muntoásă, pl. muntoáse
muntoșilor
MUNTÓS, -OÁSĂ, muntoși, -oase, adj. Cu munți, format din munți, bogat în munți; de munte, al muntelui. – Munte + suf. -os. DOOM
muntós adj. m., pl. muntóși; f. muntoásă, pl. muntoáse
muntăriță
MUNTĂRÍȚĂ, muntărițe, s. f. (Regional) Femeie care mulge în fiecare zi vacile sau oile duse la munte și prepară derivatele de lapte; băciță. Muntarii sau muntărițele... se adună peste zi și peste noapte la una din măietoarele vecine, unde fierb laptele... fac brînză etc. PAMFILE, I. C. 438.
munună
munúnă (-ni), s. f. – (Trans., Maram.) Coroană de flori purtată pe cap de fete. Origine necunoscută. Dacă-i o deformare din cunună, nu se înțelege mecanismul ei.
munți
MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Lat. mons, -tem. DOOM
curéchi-de-múnte (plantă erbacee) s. m.
munții
MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Lat. mons, -tem. DOOM
curéchi-de-múnte (plantă erbacee) s. m.
munților
MÚNTE, munți, s. m. 1. Ridicătură a scoarței pământului mai mare decât dealul, de obicei stâncoasă și depășind înălțimea de 800 de metri. ◊ Expr. Prin munți și văi = peste tot, pretutindeni, pe tot întinsul. ♦ Regiune, zonă muntoasă. 2. Fig. Grămadă, cantitate mare (și înaltă) din ceva; morman. ♦ Om foarte înalt (și solid). 3. (În sintagma) Munte de pietate = întreprindere de credit specializată în acordarea de credite pe baza amanetării obiectelor de uz personal; casă de lombard. – Lat. mons, -tem. DOOM
curéchi-de-múnte (plantă erbacee) s. m.
mur
MUR2, muri, s. m. (Înv.) Zid. – Din lat. murus. DOOM
mur s. m., pl. muri
mura
múra (múre), s. f. – Prapur, mezenter. – Mr. (a)mură. Probabil dintr-un lat. *mula (Meyer, Neugr. St., III, 45; Pascu, I, 34; Candrea; cf. Mușlea, Dacor., VIII, 212), cf. alb. muljë (după Capidan, Raporturile, 515, din alb.), ngr. μούλα, fr. mule. Der. din gr. μύλη (Giuglea, LL, II, 46) este mai puțin probabilă. – Din rom. provine bg. mura (Romansky 121; Capidan, Raporturile, 209).
mura
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
mura
MÚRĂ1, mure, s. f. Fructul comestibil, negru și lucios, al murului1. ◊ Expr. Mură-n gură = lucru (obținut) fără muncă, fără osteneală, de-a gata. – Lat. mora (pluralul, devenit sg., al lui morum „mură”). DOOM
múră s. f., g.-d. art. múrei; pl. múre
murahaz
muraház (-zi), s. m. – Stăpîn, plenipotențiar. Tc. (arab.) mürahas. Sec. XVIII, înv.
murahaș
MURAHÁS, murahași, s. m. (Turcism învechit) Plenipotențiar turc.
murai
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
mural
MURÁL, -Ă, murali, -e, adj. Aflat pe un zid; destinat să stea pe un perete. ◊ Pictură murală = pictură care, datorită tehnicii folosite (frescă, tempera etc.) aderă perfect la zidul pe care este executată. Hartă murală = hartă mare de atârnat pe perete. – Din fr. mural, lat. muralis. DOOM
murál adj. m., pl. muráli; f. murálă, pl. murále
murala
MURÁL, -Ă, murali, -e, adj. Aflat pe un zid; destinat să stea pe un perete. ◊ Pictură murală = pictură care, datorită tehnicii folosite (frescă, tempera etc.) aderă perfect la zidul pe care este executată. Hartă murală = hartă mare de atârnat pe perete. – Din fr. mural, lat. muralis. DOOM
murál adj. m., pl. muráli; f. murálă, pl. murále
murale
MURÁL, -Ă, murali, -e, adj. Aflat pe un zid; destinat să stea pe un perete. ◊ Pictură murală = pictură care, datorită tehnicii folosite (frescă, tempera etc.) aderă perfect la zidul pe care este executată. Hartă murală = hartă mare de atârnat pe perete. – Din fr. mural, lat. muralis. DOOM
murál adj. m., pl. muráli; f. murálă, pl. murále
muralei
MURÁL, -Ă, murali, -e, adj. Aflat pe un zid; destinat să stea pe un perete. ◊ Pictură murală = pictură care, datorită tehnicii folosite (frescă, tempera etc.) aderă perfect la zidul pe care este executată. Hartă murală = hartă mare de atârnat pe perete. – Din fr. mural, lat. muralis. DOOM
murál adj. m., pl. muráli; f. murálă, pl. murále
muralele
MURÁL, -Ă, murali, -e, adj. Aflat pe un zid; destinat să stea pe un perete. ◊ Pictură murală = pictură care, datorită tehnicii folosite (frescă, tempera etc.) aderă perfect la zidul pe care este executată. Hartă murală = hartă mare de atârnat pe perete. – Din fr. mural, lat. muralis. DOOM
murál adj. m., pl. muráli; f. murálă, pl. murále
muralelor
MURÁL, -Ă, murali, -e, adj. Aflat pe un zid; destinat să stea pe un perete. ◊ Pictură murală = pictură care, datorită tehnicii folosite (frescă, tempera etc.) aderă perfect la zidul pe care este executată. Hartă murală = hartă mare de atârnat pe perete. – Din fr. mural, lat. muralis. DOOM
murál adj. m., pl. muráli; f. murálă, pl. murále
murali
MURÁL, -Ă, murali, -e, adj. Aflat pe un zid; destinat să stea pe un perete. ◊ Pictură murală = pictură care, datorită tehnicii folosite (frescă, tempera etc.) aderă perfect la zidul pe care este executată. Hartă murală = hartă mare de atârnat pe perete. – Din fr. mural, lat. muralis. DOOM
murál adj. m., pl. muráli; f. murálă, pl. murále
muralii
MURÁL, -Ă, murali, -e, adj. Aflat pe un zid; destinat să stea pe un perete. ◊ Pictură murală = pictură care, datorită tehnicii folosite (frescă, tempera etc.) aderă perfect la zidul pe care este executată. Hartă murală = hartă mare de atârnat pe perete. – Din fr. mural, lat. muralis. DOOM
murál adj. m., pl. muráli; f. murálă, pl. murále
muralilor
MURÁL, -Ă, murali, -e, adj. Aflat pe un zid; destinat să stea pe un perete. ◊ Pictură murală = pictură care, datorită tehnicii folosite (frescă, tempera etc.) aderă perfect la zidul pe care este executată. Hartă murală = hartă mare de atârnat pe perete. – Din fr. mural, lat. muralis. DOOM
murál adj. m., pl. muráli; f. murálă, pl. murále
muralis
TÂLHĂREÁ, tâlhărele, s. f. (Bot.) 1. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori galbene, adesea roșietice în exterior, dispuse în capitule (Lactuca sagittata). 2. Susai. 3. Salata-iepurelui. – Tâlhar + suf. -ea.
muralist
MURALÍST, -Ă, muraliști, -ste, s. m. și f. Specialist în picturi murale. – Din engl. muralist. DOOM
*muralístă s. f., g.-d. art. muralístei; pl. muralíste
muralista
MURALÍST, -Ă, muraliști, -ste, s. m. și f. Specialist în picturi murale. – Din engl. muralist. DOOM
*muralístă s. f., g.-d. art. muralístei; pl. muralíste
muraliste
MURALÍST, -Ă, muraliști, -ste, s. m. și f. Specialist în picturi murale. – Din engl. muralist. DOOM
*muralístă s. f., g.-d. art. muralístei; pl. muralíste
muralistei
MURALÍST, -Ă, muraliști, -ste, s. m. și f. Specialist în picturi murale. – Din engl. muralist. DOOM
*muralístă s. f., g.-d. art. muralístei; pl. muralíste
muralistele
MURALÍST, -Ă, muraliști, -ste, s. m. și f. Specialist în picturi murale. – Din engl. muralist. DOOM
*muralístă s. f., g.-d. art. muralístei; pl. muralíste
muralistelor
MURALÍST, -Ă, muraliști, -ste, s. m. și f. Specialist în picturi murale. – Din engl. muralist. DOOM
*muralístă s. f., g.-d. art. muralístei; pl. muralíste
muralistul
MURALÍST, -Ă, muraliști, -ste, s. m. și f. Specialist în picturi murale. – Din engl. muralist. DOOM
*muralístă s. f., g.-d. art. muralístei; pl. muralíste
muralistului
MURALÍST, -Ă, muraliști, -ste, s. m. și f. Specialist în picturi murale. – Din engl. muralist. DOOM
*muralístă s. f., g.-d. art. muralístei; pl. muralíste
muraliști
MURALÍST, -Ă, muraliști, -ste, s. m. și f. Specialist în picturi murale. – Din engl. muralist. DOOM
*muralístă s. f., g.-d. art. muralístei; pl. muralíste
muraliștii
MURALÍST, -Ă, muraliști, -ste, s. m. și f. Specialist în picturi murale. – Din engl. muralist. DOOM
*muralístă s. f., g.-d. art. muralístei; pl. muralíste
muraliștilor
MURALÍST, -Ă, muraliști, -ste, s. m. și f. Specialist în picturi murale. – Din engl. muralist. DOOM
*muralístă s. f., g.-d. art. muralístei; pl. muralíste
muralul
MURÁL, -Ă, murali, -e, adj. Aflat pe un zid; destinat să stea pe un perete. ◊ Pictură murală = pictură care, datorită tehnicii folosite (frescă, tempera etc.) aderă perfect la zidul pe care este executată. Hartă murală = hartă mare de atârnat pe perete. – Din fr. mural, lat. muralis. DOOM
murál adj. m., pl. muráli; f. murálă, pl. murále
muralului
MURÁL, -Ă, murali, -e, adj. Aflat pe un zid; destinat să stea pe un perete. ◊ Pictură murală = pictură care, datorită tehnicii folosite (frescă, tempera etc.) aderă perfect la zidul pe care este executată. Hartă murală = hartă mare de atârnat pe perete. – Din fr. mural, lat. muralis. DOOM
murál adj. m., pl. muráli; f. murálă, pl. murále
muram
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
murare
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
murare
MURÁRE, murări, s. f. Acțiunea de a (se) mura și rezultatul ei. – V. mura. DOOM
!muráre s. f., g.-d. art. murắrii; pl. murắri
murarea
MURÁRE, murări, s. f. Acțiunea de a (se) mura și rezultatul ei. – V. mura. DOOM
!muráre s. f., g.-d. art. murắrii; pl. murắri
muraria
RUGINÍȚĂ, ruginițe, s. f. 1. Numele a două plante: a) plantă erbacee cu frunze mici, înguste la bază și dințate la vârf (Asplenium ruta muraria); b) strașnic (III) (Asplenium trichomanes). 2. Ciupercă parazită care atacă și distruge frunzele plantelor (Uromyces scuteleatus). – Rugină + suf. -iță.
murară
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
murarăm
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
murarăți
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
murase
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
murasem
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
muraseră
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
muraserăm
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
muraserăți
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
muraseși
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
muraseți
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
murat
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
murat
MURÁT, -Ă, murați, -te, adj. 1. (Despre unele legume) Fermentat, acrit (într-o soluție de oțet sau în saramură). 2. (Despre plante furajere) Conservat printr-un proces de fermentare. 3. Fig. Ud până la piele, ud leoarcă. – V. mura.
murau
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
murași
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
murați
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
murdar
MURDÁR, -Ă, murdari, -e, adj. 1. Plin de pete, acoperit de praf, de murdării, îmbâcsit de necurățenie; nespălat, întinat. ♦ (Despre ființe) Care nu se spală, care nu respectă curățenia. ♦ (Despre apă, lumină etc.) Lipsit de claritate; tulbure. 2. Fig. Josnic, mârșav, ticălos, degradant. ♦ (Despre cuvinte) Necuviincios, obscen, trivial. – Din tc. murdar. DOOM
murdár adj. m., pl. murdári; f. murdáră, pl. murdáre
murdara
MURDÁR, -Ă, murdari, -e, adj. 1. Plin de pete, acoperit de praf, de murdării, îmbâcsit de necurățenie; nespălat, întinat. ♦ (Despre ființe) Care nu se spală, care nu respectă curățenia. ♦ (Despre apă, lumină etc.) Lipsit de claritate; tulbure. 2. Fig. Josnic, mârșav, ticălos, degradant. ♦ (Despre cuvinte) Necuviincios, obscen, trivial. – Din tc. murdar. DOOM
murdár adj. m., pl. murdári; f. murdáră, pl. murdáre
murdare
MURDÁR, -Ă, murdari, -e, adj. 1. Plin de pete, acoperit de praf, de murdării, îmbâcsit de necurățenie; nespălat, întinat. ♦ (Despre ființe) Care nu se spală, care nu respectă curățenia. ♦ (Despre apă, lumină etc.) Lipsit de claritate; tulbure. 2. Fig. Josnic, mârșav, ticălos, degradant. ♦ (Despre cuvinte) Necuviincios, obscen, trivial. – Din tc. murdar. DOOM
murdár adj. m., pl. murdári; f. murdáră, pl. murdáre
murdarei
MURDÁR, -Ă, murdari, -e, adj. 1. Plin de pete, acoperit de praf, de murdării, îmbâcsit de necurățenie; nespălat, întinat. ♦ (Despre ființe) Care nu se spală, care nu respectă curățenia. ♦ (Despre apă, lumină etc.) Lipsit de claritate; tulbure. 2. Fig. Josnic, mârșav, ticălos, degradant. ♦ (Despre cuvinte) Necuviincios, obscen, trivial. – Din tc. murdar. DOOM
murdár adj. m., pl. murdári; f. murdáră, pl. murdáre
murdarele
MURDÁR, -Ă, murdari, -e, adj. 1. Plin de pete, acoperit de praf, de murdării, îmbâcsit de necurățenie; nespălat, întinat. ♦ (Despre ființe) Care nu se spală, care nu respectă curățenia. ♦ (Despre apă, lumină etc.) Lipsit de claritate; tulbure. 2. Fig. Josnic, mârșav, ticălos, degradant. ♦ (Despre cuvinte) Necuviincios, obscen, trivial. – Din tc. murdar. DOOM
murdár adj. m., pl. murdári; f. murdáră, pl. murdáre
murdarelor
MURDÁR, -Ă, murdari, -e, adj. 1. Plin de pete, acoperit de praf, de murdării, îmbâcsit de necurățenie; nespălat, întinat. ♦ (Despre ființe) Care nu se spală, care nu respectă curățenia. ♦ (Despre apă, lumină etc.) Lipsit de claritate; tulbure. 2. Fig. Josnic, mârșav, ticălos, degradant. ♦ (Despre cuvinte) Necuviincios, obscen, trivial. – Din tc. murdar. DOOM
murdár adj. m., pl. murdári; f. murdáră, pl. murdáre
murdari
MURDÁR, -Ă, murdari, -e, adj. 1. Plin de pete, acoperit de praf, de murdării, îmbâcsit de necurățenie; nespălat, întinat. ♦ (Despre ființe) Care nu se spală, care nu respectă curățenia. ♦ (Despre apă, lumină etc.) Lipsit de claritate; tulbure. 2. Fig. Josnic, mârșav, ticălos, degradant. ♦ (Despre cuvinte) Necuviincios, obscen, trivial. – Din tc. murdar. DOOM
murdár adj. m., pl. murdári; f. murdáră, pl. murdáre
murdarii
MURDÁR, -Ă, murdari, -e, adj. 1. Plin de pete, acoperit de praf, de murdării, îmbâcsit de necurățenie; nespălat, întinat. ♦ (Despre ființe) Care nu se spală, care nu respectă curățenia. ♦ (Despre apă, lumină etc.) Lipsit de claritate; tulbure. 2. Fig. Josnic, mârșav, ticălos, degradant. ♦ (Despre cuvinte) Necuviincios, obscen, trivial. – Din tc. murdar. DOOM
murdár adj. m., pl. murdári; f. murdáră, pl. murdáre
murdarilor
MURDÁR, -Ă, murdari, -e, adj. 1. Plin de pete, acoperit de praf, de murdării, îmbâcsit de necurățenie; nespălat, întinat. ♦ (Despre ființe) Care nu se spală, care nu respectă curățenia. ♦ (Despre apă, lumină etc.) Lipsit de claritate; tulbure. 2. Fig. Josnic, mârșav, ticălos, degradant. ♦ (Despre cuvinte) Necuviincios, obscen, trivial. – Din tc. murdar. DOOM
murdár adj. m., pl. murdári; f. murdáră, pl. murdáre
murdarul
MURDÁR, -Ă, murdari, -e, adj. 1. Plin de pete, acoperit de praf, de murdării, îmbâcsit de necurățenie; nespălat, întinat. ♦ (Despre ființe) Care nu se spală, care nu respectă curățenia. ♦ (Despre apă, lumină etc.) Lipsit de claritate; tulbure. 2. Fig. Josnic, mârșav, ticălos, degradant. ♦ (Despre cuvinte) Necuviincios, obscen, trivial. – Din tc. murdar. DOOM
murdár adj. m., pl. murdári; f. murdáră, pl. murdáre
murdarului
MURDÁR, -Ă, murdari, -e, adj. 1. Plin de pete, acoperit de praf, de murdării, îmbâcsit de necurățenie; nespălat, întinat. ♦ (Despre ființe) Care nu se spală, care nu respectă curățenia. ♦ (Despre apă, lumină etc.) Lipsit de claritate; tulbure. 2. Fig. Josnic, mârșav, ticălos, degradant. ♦ (Despre cuvinte) Necuviincios, obscen, trivial. – Din tc. murdar. DOOM
murdár adj. m., pl. murdári; f. murdáră, pl. murdáre
murdărea
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdăreai
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdăream
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdărească
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdăreau
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdăreați
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdăresc
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdărește
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdărești
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdări
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdăria
MURDĂRÍE, murdării, s. f. 1. Stare a ceea ce este murdar (1); (concr.) strat de necurățenie care acoperă sau îmbâcsește ceva; resturi nefolositoare; gunoi. ♦ Excremente. 2. Fig. Caracter, comportare, faptă vrednică de dispreț, degradantă, josnică; imoralitate, mârșăvie. ♦ Vorbă necuviincioasă, obscenă. – Murdar + suf. -ie. DOOM
murdăríe s. f., art. murdăría, g.-d. art. murdăríei; pl. murdăríi, art. murdăríile
murdărie
MURDĂRÍE, murdării, s. f. 1. Stare a ceea ce este murdar (1); (concr.) strat de necurățenie care acoperă sau îmbâcsește ceva; resturi nefolositoare; gunoi. ♦ Excremente. 2. Fig. Caracter, comportare, faptă vrednică de dispreț, degradantă, josnică; imoralitate, mârșăvie. ♦ Vorbă necuviincioasă, obscenă. – Murdar + suf. -ie. DOOM
murdăríe s. f., art. murdăría, g.-d. art. murdăríei; pl. murdăríi, art. murdăríile
murdăriei
MURDĂRÍE, murdării, s. f. 1. Stare a ceea ce este murdar (1); (concr.) strat de necurățenie care acoperă sau îmbâcsește ceva; resturi nefolositoare; gunoi. ♦ Excremente. 2. Fig. Caracter, comportare, faptă vrednică de dispreț, degradantă, josnică; imoralitate, mârșăvie. ♦ Vorbă necuviincioasă, obscenă. – Murdar + suf. -ie. DOOM
murdăríe s. f., art. murdăría, g.-d. art. murdăríei; pl. murdăríi, art. murdăríile
murdării
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdării
MURDĂRÍE, murdării, s. f. 1. Stare a ceea ce este murdar (1); (concr.) strat de necurățenie care acoperă sau îmbâcsește ceva; resturi nefolositoare; gunoi. ♦ Excremente. 2. Fig. Caracter, comportare, faptă vrednică de dispreț, degradantă, josnică; imoralitate, mârșăvie. ♦ Vorbă necuviincioasă, obscenă. – Murdar + suf. -ie. DOOM
murdăríe s. f., art. murdăría, g.-d. art. murdăríei; pl. murdăríi, art. murdăríile
murdăriile
MURDĂRÍE, murdării, s. f. 1. Stare a ceea ce este murdar (1); (concr.) strat de necurățenie care acoperă sau îmbâcsește ceva; resturi nefolositoare; gunoi. ♦ Excremente. 2. Fig. Caracter, comportare, faptă vrednică de dispreț, degradantă, josnică; imoralitate, mârșăvie. ♦ Vorbă necuviincioasă, obscenă. – Murdar + suf. -ie. DOOM
murdăríe s. f., art. murdăría, g.-d. art. murdăríei; pl. murdăríi, art. murdăríile
murdăriilor
MURDĂRÍE, murdării, s. f. 1. Stare a ceea ce este murdar (1); (concr.) strat de necurățenie care acoperă sau îmbâcsește ceva; resturi nefolositoare; gunoi. ♦ Excremente. 2. Fig. Caracter, comportare, faptă vrednică de dispreț, degradantă, josnică; imoralitate, mârșăvie. ♦ Vorbă necuviincioasă, obscenă. – Murdar + suf. -ie. DOOM
murdăríe s. f., art. murdăría, g.-d. art. murdăríei; pl. murdăríi, art. murdăríile
murdărim
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdărind
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdărire
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdărire
MURDĂRÍRE, murdăriri, s. f. Acțiunea de a (se) murdări și rezultatul ei. – V. murdări. DOOM
!murdăríre s. f., g.-d. art. murdărírii; pl. murdăríri
murdărirea
MURDĂRÍRE, murdăriri, s. f. Acțiunea de a (se) murdări și rezultatul ei. – V. murdări. DOOM
!murdăríre s. f., g.-d. art. murdărírii; pl. murdăríri
murdăriri
MURDĂRÍRE, murdăriri, s. f. Acțiunea de a (se) murdări și rezultatul ei. – V. murdări. DOOM
!murdăríre s. f., g.-d. art. murdărírii; pl. murdăríri
murdăririi
MURDĂRÍRE, murdăriri, s. f. Acțiunea de a (se) murdări și rezultatul ei. – V. murdări. DOOM
!murdăríre s. f., g.-d. art. murdărírii; pl. murdăríri
murdăririle
MURDĂRÍRE, murdăriri, s. f. Acțiunea de a (se) murdări și rezultatul ei. – V. murdări. DOOM
!murdăríre s. f., g.-d. art. murdărírii; pl. murdăríri
murdăririlor
MURDĂRÍRE, murdăriri, s. f. Acțiunea de a (se) murdări și rezultatul ei. – V. murdări. DOOM
!murdăríre s. f., g.-d. art. murdărírii; pl. murdăríri
murdăriră
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdărirăm
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdărirăți
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdărise
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdărisem
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdăriseră
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdăriserăm
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdăriserăți
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdăriseși
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdăriseți
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdărit
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdăriși
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
murdăriți
MURDĂRÍ, murdăresc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) face murdar, a (se) umple de murdărie; a (se) păta, a (se) mânji. 2. Fig. A (se) compromite, a (se) înjosi, a (se) degrada. – Din murdar. DOOM
murdărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murdărésc, imperf. 3 sg. murdăreá; conj. prez. 3 să murdăreáscă
mure
MÚRĂ1, mure, s. f. Fructul comestibil, negru și lucios, al murului1. ◊ Expr. Mură-n gură = lucru (obținut) fără muncă, fără osteneală, de-a gata. – Lat. mora (pluralul, devenit sg., al lui morum „mură”). DOOM
múră s. f., g.-d. art. múrei; pl. múre
murea
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
mureai
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
muream
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
mureau
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
murează
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
mureați
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
murei
MÚRĂ1, mure, s. f. Fructul comestibil, negru și lucios, al murului1. ◊ Expr. Mură-n gură = lucru (obținut) fără muncă, fără osteneală, de-a gata. – Lat. mora (pluralul, devenit sg., al lui morum „mură”). DOOM
múră s. f., g.-d. art. múrei; pl. múre
murele
MÚRĂ1, mure, s. f. Fructul comestibil, negru și lucios, al murului1. ◊ Expr. Mură-n gură = lucru (obținut) fără muncă, fără osteneală, de-a gata. – Lat. mora (pluralul, devenit sg., al lui morum „mură”). DOOM
múră s. f., g.-d. art. múrei; pl. múre
murelor
MÚRĂ1, mure, s. f. Fructul comestibil, negru și lucios, al murului1. ◊ Expr. Mură-n gură = lucru (obținut) fără muncă, fără osteneală, de-a gata. – Lat. mora (pluralul, devenit sg., al lui morum „mură”). DOOM
múră s. f., g.-d. art. múrei; pl. múre
murena
MURÉNĂ s.f. Pește din Marea Mediterană, cu corpul alungit și foarte lacom, având o carne foarte gustoasă. [< fr. murène, cf. lat. muraena].
murene
MURÉNĂ s.f. Pește din Marea Mediterană, cu corpul alungit și foarte lacom, având o carne foarte gustoasă. [< fr. murène, cf. lat. muraena].
murenei
MURÉNĂ s.f. Pește din Marea Mediterană, cu corpul alungit și foarte lacom, având o carne foarte gustoasă. [< fr. murène, cf. lat. muraena].
murenele
MURÉNĂ s.f. Pește din Marea Mediterană, cu corpul alungit și foarte lacom, având o carne foarte gustoasă. [< fr. murène, cf. lat. muraena].
murenelor
MURÉNĂ s.f. Pește din Marea Mediterană, cu corpul alungit și foarte lacom, având o carne foarte gustoasă. [< fr. murène, cf. lat. muraena].
murex
MÚREX s.n. (Zool.) Moluscă gasteropodă cu cochilie spiralată, acoperită de spini și cu o prelungire în formă de tub, din care în antichitate se extrăgea purpura. [< fr., lat. murex].
murexul
MÚREX s.n. (Zool.) Moluscă gasteropodă cu cochilie spiralată, acoperită de spini și cu o prelungire în formă de tub, din care în antichitate se extrăgea purpura. [< fr., lat. murex].
murexului
MÚREX s.n. (Zool.) Moluscă gasteropodă cu cochilie spiralată, acoperită de spini și cu o prelungire în formă de tub, din care în antichitate se extrăgea purpura. [< fr., lat. murex].
murexuri
MÚREX s.n. (Zool.) Moluscă gasteropodă cu cochilie spiralată, acoperită de spini și cu o prelungire în formă de tub, din care în antichitate se extrăgea purpura. [< fr., lat. murex].
murexurile
MÚREX s.n. (Zool.) Moluscă gasteropodă cu cochilie spiralată, acoperită de spini și cu o prelungire în formă de tub, din care în antichitate se extrăgea purpura. [< fr., lat. murex].
murexurilor
MÚREX s.n. (Zool.) Moluscă gasteropodă cu cochilie spiralată, acoperită de spini și cu o prelungire în formă de tub, din care în antichitate se extrăgea purpura. [< fr., lat. murex].
murez
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
mureze
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
murezi
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
mureșancă
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșean
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșean
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșeana
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșeanca
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșeanco
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșeanul
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșeanului
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșence
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșencei
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșencele
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșencelor
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșene
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșenei
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșenele
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșenelor
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșeni
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșenii
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
mureșenilor
MUREȘEÁNCĂ, mureșence, s. f. 1. Femeie originară sau locuitoare din regiunea Mureșului. 2. (Art.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Mureșean + suf. -că. DOOM
mureșeáncă s. f., g.-d. art. mureșéncei; pl. mureșénce
murg
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murg
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murg
MURG1, murguri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Amurg. 2. (Rar) Zori de zi. – Et. nec.
murga
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murga
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgan
MURGÁN, -Ă, murgani, -e, adj. (Rar) Murg2. Buhai murgani jertfeau pe-a lui altare. MURNU, O. 33.
murgana
MURGÁN, -Ă, murgani, -e, adj. (Rar) Murg2. Buhai murgani jertfeau pe-a lui altare. MURNU, O. 33.
murgane
MURGÁN, -Ă, murgani, -e, adj. (Rar) Murg2. Buhai murgani jertfeau pe-a lui altare. MURNU, O. 33.
murganei
MURGÁN, -Ă, murgani, -e, adj. (Rar) Murg2. Buhai murgani jertfeau pe-a lui altare. MURNU, O. 33.
murganele
MURGÁN, -Ă, murgani, -e, adj. (Rar) Murg2. Buhai murgani jertfeau pe-a lui altare. MURNU, O. 33.
murganelor
MURGÁN, -Ă, murgani, -e, adj. (Rar) Murg2. Buhai murgani jertfeau pe-a lui altare. MURNU, O. 33.
murgani
MURGÁN, -Ă, murgani, -e, adj. (Rar) Murg2. Buhai murgani jertfeau pe-a lui altare. MURNU, O. 33.
murganii
MURGÁN, -Ă, murgani, -e, adj. (Rar) Murg2. Buhai murgani jertfeau pe-a lui altare. MURNU, O. 33.
murganilor
MURGÁN, -Ă, murgani, -e, adj. (Rar) Murg2. Buhai murgani jertfeau pe-a lui altare. MURNU, O. 33.
murganul
MURGÁN, -Ă, murgani, -e, adj. (Rar) Murg2. Buhai murgani jertfeau pe-a lui altare. MURNU, O. 33.
murganului
MURGÁN, -Ă, murgani, -e, adj. (Rar) Murg2. Buhai murgani jertfeau pe-a lui altare. MURNU, O. 33.
murgaș
MURGÁȘ, -Ă, murgași, -e, adj. (Regional, despre oi) De culoare murgă. Oile au diferite numiri... oacheșe... murgașe. PAMFILE, I. C. 36.
murge
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murge
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgea
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgeai
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgeam
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgească
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgeau
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgeați
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgei
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgei
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgele
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgele
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgelor
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgelor
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgesc
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgește
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgești
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgi
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgi
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgi
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgi
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgii
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgii
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgii
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgii
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgile
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgile
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgilor
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgilor
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgilor
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgim
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgind
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgire
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgire
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1.
murgiră
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgirăm
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgirăți
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgise
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgisem
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgiseră
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgiserăm
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgiserăți
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgiseși
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgiseți
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgit
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgit
MURGÍT s. n. (Înv. și reg.) Amurg. – V. murgi1. DOOM
murgít (înv., reg.) s. n.
murgitul
MURGÍT s. n. (Înv. și reg.) Amurg. – V. murgi1. DOOM
murgít (înv., reg.) s. n.
murgitului
MURGÍT s. n. (Înv. și reg.) Amurg. – V. murgi1. DOOM
murgít (înv., reg.) s. n.
murgiși
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgiți
MURGÍ1, pers. 3 murgește, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.) A se însera, a amurgi. – Din murg1. DOOM
murgí2 (a ~) (a căpăta o culoare închisă) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. murgésc, imperf. 3 sg. murgeá; conj. prez. 3 să murgeáscă
murgui
murguí (-ésc, -ít), vb. – A murmura. Probabil din mag. murrogni (Scriban). Sec. XVI, înv.
murguire
murguí (-ésc, -ít), vb. – A murmura. Probabil din mag. murrogni (Scriban). Sec. XVI, înv.
murgul
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgul
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgul
MURG1, murguri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Amurg. 2. (Rar) Zori de zi. – Et. nec.
murguleț
MURGULÉȚ, murguleți, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui murg2 (2); murgușor. 2. (Art.) Numele unui dans popular din Muntenia, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Murg2 + suf. -uleț. DOOM
!murguléțul (dans) s. n. art., neart. murguléț
murguleți
MURGULÉȚ, murguleți, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui murg2 (2); murgușor. 2. (Art.) Numele unui dans popular din Muntenia, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Murg2 + suf. -uleț. DOOM
!murguléțul (dans) s. n. art., neart. murguléț
murguleții
MURGULÉȚ, murguleți, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui murg2 (2); murgușor. 2. (Art.) Numele unui dans popular din Muntenia, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Murg2 + suf. -uleț. DOOM
!murguléțul (dans) s. n. art., neart. murguléț
murguleților
MURGULÉȚ, murguleți, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui murg2 (2); murgușor. 2. (Art.) Numele unui dans popular din Muntenia, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Murg2 + suf. -uleț. DOOM
!murguléțul (dans) s. n. art., neart. murguléț
murgulețul
MURGULÉȚ, murguleți, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui murg2 (2); murgușor. 2. (Art.) Numele unui dans popular din Muntenia, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Murg2 + suf. -uleț. DOOM
!murguléțul (dans) s. n. art., neart. murguléț
murgulețului
MURGULÉȚ, murguleți, s. m. (Rar) 1. Diminutiv al lui murg2 (2); murgușor. 2. (Art.) Numele unui dans popular din Muntenia, cu ritm vioi; melodie după care se execută acest dans. – Murg2 + suf. -uleț. DOOM
!murguléțul (dans) s. n. art., neart. murguléț
murgului
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgului
MURG2, -Ă, murgi, -ge, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre unele animale, mai ales despre cai sau despre părul lor) Negru-roșcat, castaniu-închis sau cenușiu; p. gener. de culoare închisă. 2. S. m. și f. Cal de culoare murgă2 (1); p. gener. cal. ◊ Expr. A intrat murga în sat = s-a înserat. – Cf. alb. murg. DOOM
murg2 (amurg) (înv., pop.) s. n., pl. múrguri
murgului
MURG1, murguri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Amurg. 2. (Rar) Zori de zi. – Et. nec.
murguri
MURG1, murguri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Amurg. 2. (Rar) Zori de zi. – Et. nec.
murgurile
MURG1, murguri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Amurg. 2. (Rar) Zori de zi. – Et. nec.
murgurilor
MURG1, murguri, s. n. 1. (Înv. și pop.) Amurg. 2. (Rar) Zori de zi. – Et. nec.
murgușor
MURGUȘÓR, murgușori, s. m. (Rar) Murguleț (1). – Murg2 + -ușor. DOOM
murgușór (rar) s. m., pl. murgușóri
murgușori
MURGUȘÓR, murgușori, s. m. (Rar) Murguleț (1). – Murg2 + -ușor. DOOM
murgușór (rar) s. m., pl. murgușóri
murgușorii
MURGUȘÓR, murgușori, s. m. (Rar) Murguleț (1). – Murg2 + -ușor. DOOM
murgușór (rar) s. m., pl. murgușóri
murgușorilor
MURGUȘÓR, murgușori, s. m. (Rar) Murguleț (1). – Murg2 + -ușor. DOOM
murgușór (rar) s. m., pl. murgușóri
murgușorul
MURGUȘÓR, murgușori, s. m. (Rar) Murguleț (1). – Murg2 + -ușor. DOOM
murgușór (rar) s. m., pl. murgușóri
murgușorului
MURGUȘÓR, murgușori, s. m. (Rar) Murguleț (1). – Murg2 + -ușor. DOOM
murgușór (rar) s. m., pl. murgușóri
murguț
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguț
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguța
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguța
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguțe
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguțe
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguței
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguței
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguțele
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguțele
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguțelor
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguțelor
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguți
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguți
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguții
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguții
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguților
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguților
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguțul
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguțul
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguțului
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
murguțului
MURGÚȚ, -Ă, murguți, -e, adj., s. m. și f. (Rar) Diminutiv al lui murg2. – Murg2 + suf. -uț. DOOM
murgúț (rar) adj. m., s. m., pl. murgúți; adj. f., s. f. murgúță, pl. murgúțe
muri
MUR2, muri, s. m. (Înv.) Zid. – Din lat. murus. DOOM
mur s. m., pl. muri
muri
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
muribund
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribund
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribunda
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribunda
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribunde
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribunde
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribundei
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribundei
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribundele
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribundele
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribundelor
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribundelor
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribundul
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribundul
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribundului
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribundului
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribunzi
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribunzi
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribunzii
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribunzii
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribunzilor
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
muribunzilor
MURIBÚND, -Ă, muribunzi, -de, adj., s. m. și f. (Ființă) pe moarte, în agonie; p. ext. (ființă) fără vlagă, foarte slabă care nu mai are mult de trăit. – Din fr. moribond, lat. moribundus (după muri). DOOM
muribúnd adj. m., s. m., pl. muribúnzi; adj. f., s. f. muribúndă, pl. muribúnde
murid
MURÍD, muride, s. n. (La pl.) Familie de rozătoare mici, cu coadă lungă și cu bot ascuțit (Muridae); (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. muridés. DOOM
muríd s. n., pl. muríde
muride
MURÍD, muride, s. n. (La pl.) Familie de rozătoare mici, cu coadă lungă și cu bot ascuțit (Muridae); (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. muridés. DOOM
muríd s. n., pl. muríde
muridele
MURÍD, muride, s. n. (La pl.) Familie de rozătoare mici, cu coadă lungă și cu bot ascuțit (Muridae); (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. muridés. DOOM
muríd s. n., pl. muríde
muridelor
MURÍD, muride, s. n. (La pl.) Familie de rozătoare mici, cu coadă lungă și cu bot ascuțit (Muridae); (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. muridés. DOOM
muríd s. n., pl. muríde
muridul
MURÍD, muride, s. n. (La pl.) Familie de rozătoare mici, cu coadă lungă și cu bot ascuțit (Muridae); (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. muridés. DOOM
muríd s. n., pl. muríde
muridului
MURÍD, muride, s. n. (La pl.) Familie de rozătoare mici, cu coadă lungă și cu bot ascuțit (Muridae); (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. muridés. DOOM
muríd s. n., pl. muríde
murii
MUR2, muri, s. m. (Înv.) Zid. – Din lat. murus. DOOM
mur s. m., pl. muri
murii
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
murilor
MUR2, muri, s. m. (Înv.) Zid. – Din lat. murus. DOOM
mur s. m., pl. muri
murim
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
murina
MURÍNĂ s.f. (La romani) Cupă făcută dintr-un minereu prețios, extrem de rar. [< lat. murrina < murra – mineral].
murind
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
murind
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murind
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murinda
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murinda
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murinde
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murinde
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murindei
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murindei
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murindele
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murindele
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murindelor
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murindelor
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murindul
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murindul
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murindului
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murindului
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murine
MURÍNĂ s.f. (La romani) Cupă făcută dintr-un minereu prețios, extrem de rar. [< lat. murrina < murra – mineral].
murinei
MURÍNĂ s.f. (La romani) Cupă făcută dintr-un minereu prețios, extrem de rar. [< lat. murrina < murra – mineral].
murinele
MURÍNĂ s.f. (La romani) Cupă făcută dintr-un minereu prețios, extrem de rar. [< lat. murrina < murra – mineral].
murinelor
MURÍNĂ s.f. (La romani) Cupă făcută dintr-un minereu prețios, extrem de rar. [< lat. murrina < murra – mineral].
murinus
LILIÁC2, lilieci, s. m. Animal mamifer insectivor, asemănător cu șoarecele, cu aripi adaptate la zbor, formate dintr-o membrană care leagă degetele membrelor anterioare cu cele posterioare și cu coada, și care trăiește prin locuri întunecoase, de unde iese numai noaptea (Plecotus auritus și Nyctalus noctula). [Pr.: -li-ac] – Din bg. liljak.
murinzi
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murinzi
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murinzii
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murinzii
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murinzilor
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murinzilor
MURÍND, -Ă, murinzi, -de, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. Adj. Care se află pe moarte; care este specific muribundului. 2. S. m. și f. Muribund. – V. muri. DOOM
murínd (înv.) adj. m., s. m., pl. murínzi; adj. f., s. f. muríndă, pl. murínde
murire
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
murire
MURÍRE, muriri, s. f. (Înv.) Faptul de a muri (1); moarte. – V. muri. DOOM
muríre (înv.) s. f., g.-d. art. murírii
murirea
MURÍRE, muriri, s. f. (Înv.) Faptul de a muri (1); moarte. – V. muri. DOOM
muríre (înv.) s. f., g.-d. art. murírii
muriri
MURÍRE, muriri, s. f. (Înv.) Faptul de a muri (1); moarte. – V. muri. DOOM
muríre (înv.) s. f., g.-d. art. murírii
muririi
MURÍRE, muriri, s. f. (Înv.) Faptul de a muri (1); moarte. – V. muri. DOOM
muríre (înv.) s. f., g.-d. art. murírii
muririle
MURÍRE, muriri, s. f. (Înv.) Faptul de a muri (1); moarte. – V. muri. DOOM
muríre (înv.) s. f., g.-d. art. murírii
muririlor
MURÍRE, muriri, s. f. (Înv.) Faptul de a muri (1); moarte. – V. muri. DOOM
muríre (înv.) s. f., g.-d. art. murírii
muriră
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
murirăm
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
murirăți
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
murise
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
murisem
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
muriseră
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
muriserăm
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
muriserăți
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
muriseși
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
muriseți
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
murit
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
murit
MURÍT, -Ă, muriți, -te, adj. (Rar) Mort. Cel ce in astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sint cei muriți. EMINESCU, O, I 59 ♦ Fig. (Regional) Uscat. Foaie verde măr murit, Am un puiuț prăpădit. ȘEZ. II 9.
murita
MURÍT, -Ă, muriți, -te, adj. (Rar) Mort. Cel ce in astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sint cei muriți. EMINESCU, O, I 59 ♦ Fig. (Regional) Uscat. Foaie verde măr murit, Am un puiuț prăpădit. ȘEZ. II 9.
murite
MURÍT, -Ă, muriți, -te, adj. (Rar) Mort. Cel ce in astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sint cei muriți. EMINESCU, O, I 59 ♦ Fig. (Regional) Uscat. Foaie verde măr murit, Am un puiuț prăpădit. ȘEZ. II 9.
muritei
MURÍT, -Ă, muriți, -te, adj. (Rar) Mort. Cel ce in astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sint cei muriți. EMINESCU, O, I 59 ♦ Fig. (Regional) Uscat. Foaie verde măr murit, Am un puiuț prăpădit. ȘEZ. II 9.
muritele
MURÍT, -Ă, muriți, -te, adj. (Rar) Mort. Cel ce in astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sint cei muriți. EMINESCU, O, I 59 ♦ Fig. (Regional) Uscat. Foaie verde măr murit, Am un puiuț prăpădit. ȘEZ. II 9.
muritelor
MURÍT, -Ă, muriți, -te, adj. (Rar) Mort. Cel ce in astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sint cei muriți. EMINESCU, O, I 59 ♦ Fig. (Regional) Uscat. Foaie verde măr murit, Am un puiuț prăpădit. ȘEZ. II 9.
muritoare
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritoare
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritoarea
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritoarea
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritoarei
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritoarei
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritoarele
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritoarele
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritoarelor
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritoarelor
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritor
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritor
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritori
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritori
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritorii
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritorii
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritorilor
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritorilor
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritorul
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritorul
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritorului
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritorului
MURITÓR, -OÁRE, muritori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care nu trăiește veșnic, care este în mod inevitabil supus morții. ◊ Expr. Muritor de foame = foarte sărac. 2. S. m. și f. Om (considerat ca ființă trecătoare); pământean. – Muri + suf. -tor. DOOM
muritór adj. m., s. m., pl. muritóri; adj. f., s. f. sg. și pl. muritoáre
muritul
MURÍT, -Ă, muriți, -te, adj. (Rar) Mort. Cel ce in astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sint cei muriți. EMINESCU, O, I 59 ♦ Fig. (Regional) Uscat. Foaie verde măr murit, Am un puiuț prăpădit. ȘEZ. II 9.
muritului
MURÍT, -Ă, muriți, -te, adj. (Rar) Mort. Cel ce in astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sint cei muriți. EMINESCU, O, I 59 ♦ Fig. (Regional) Uscat. Foaie verde măr murit, Am un puiuț prăpădit. ȘEZ. II 9.
muriș
MURÍȘ, murișuri, s. n. (Reg.) Loc unde cresc tufe de mur1; desiș de muri1. – Mur1 + suf. -iș. DOOM
muríș (rar) s. n., pl. muríșuri
muriși
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
murișoara
MURIȘOÁRĂ, murișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui mură1. – Mură1 + suf. -ișoară. DOOM
murișoáră (rar) s. f., g.-d. art. murișoárei; pl. murișoáre
murișoare
MURIȘOÁRĂ, murișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui mură1. – Mură1 + suf. -ișoară. DOOM
murișoáră (rar) s. f., g.-d. art. murișoárei; pl. murișoáre
murișoarei
MURIȘOÁRĂ, murișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui mură1. – Mură1 + suf. -ișoară. DOOM
murișoáră (rar) s. f., g.-d. art. murișoárei; pl. murișoáre
murișoarele
MURIȘOÁRĂ, murișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui mură1. – Mură1 + suf. -ișoară. DOOM
murișoáră (rar) s. f., g.-d. art. murișoárei; pl. murișoáre
murișoarelor
MURIȘOÁRĂ, murișoare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui mură1. – Mură1 + suf. -ișoară. DOOM
murișoáră (rar) s. f., g.-d. art. murișoárei; pl. murișoáre
murișul
MURÍȘ, murișuri, s. n. (Reg.) Loc unde cresc tufe de mur1; desiș de muri1. – Mur1 + suf. -iș. DOOM
muríș (rar) s. n., pl. muríșuri
murișului
MURÍȘ, murișuri, s. n. (Reg.) Loc unde cresc tufe de mur1; desiș de muri1. – Mur1 + suf. -iș. DOOM
muríș (rar) s. n., pl. muríșuri
murișuri
MURÍȘ, murișuri, s. n. (Reg.) Loc unde cresc tufe de mur1; desiș de muri1. – Mur1 + suf. -iș. DOOM
muríș (rar) s. n., pl. muríșuri
murișurile
MURÍȘ, murișuri, s. n. (Reg.) Loc unde cresc tufe de mur1; desiș de muri1. – Mur1 + suf. -iș. DOOM
muríș (rar) s. n., pl. muríșuri
murișurilor
MURÍȘ, murișuri, s. n. (Reg.) Loc unde cresc tufe de mur1; desiș de muri1. – Mur1 + suf. -iș. DOOM
muríș (rar) s. n., pl. muríșuri
muriți
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri. DOOM
murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră
muriți
MURÍT, -Ă, muriți, -te, adj. (Rar) Mort. Cel ce in astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sint cei muriți. EMINESCU, O, I 59 ♦ Fig. (Regional) Uscat. Foaie verde măr murit, Am un puiuț prăpădit. ȘEZ. II 9.
muriții
MURÍT, -Ă, muriți, -te, adj. (Rar) Mort. Cel ce in astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sint cei muriți. EMINESCU, O, I 59 ♦ Fig. (Regional) Uscat. Foaie verde măr murit, Am un puiuț prăpădit. ȘEZ. II 9.
muriților
MURÍT, -Ă, muriți, -te, adj. (Rar) Mort. Cel ce in astă lume a dus numai durerea Nimic n-are dincolo, căci morți sint cei muriți. EMINESCU, O, I 59 ♦ Fig. (Regional) Uscat. Foaie verde măr murit, Am un puiuț prăpădit. ȘEZ. II 9.
murmui
MURMUÍ, múrmui, vb. IV. Intranz. (Înv.) A murmura. [Prez. ind. și murmuiesc] – Onomatopee. DOOM
!murmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. múrmuie/ murmuiéște, imperf. 3 sg. murmuiá; conj. prez. 3 să múrmuie/să murmuiáscă
murmuiala
MURMUIÁLĂ, murmuieli, s. f. (Înv.) Murmur (1). – Murmui + suf. -eală. DOOM
murmuiálă (înv.) s. f., g.-d. art. murmuiélii; pl. murmuiéli
murmuieli
MURMUIÁLĂ, murmuieli, s. f. (Înv.) Murmur (1). – Murmui + suf. -eală. DOOM
murmuiálă (înv.) s. f., g.-d. art. murmuiélii; pl. murmuiéli
murmuielii
MURMUIÁLĂ, murmuieli, s. f. (Înv.) Murmur (1). – Murmui + suf. -eală. DOOM
murmuiálă (înv.) s. f., g.-d. art. murmuiélii; pl. murmuiéli
murmuielile
MURMUIÁLĂ, murmuieli, s. f. (Înv.) Murmur (1). – Murmui + suf. -eală. DOOM
murmuiálă (înv.) s. f., g.-d. art. murmuiélii; pl. murmuiéli
murmuielilor
MURMUIÁLĂ, murmuieli, s. f. (Înv.) Murmur (1). – Murmui + suf. -eală. DOOM
murmuiálă (înv.) s. f., g.-d. art. murmuiélii; pl. murmuiéli
murmuire
MURMUÍ, múrmui, vb. IV. Intranz. (Înv.) A murmura. [Prez. ind. și murmuiesc] – Onomatopee. DOOM
!murmuí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 3 sg. múrmuie/ murmuiéște, imperf. 3 sg. murmuiá; conj. prez. 3 să múrmuie/să murmuiáscă
murmuitoare
MURMUITÓR, -OÁRE, murmuitori, -oare, adj. (Înv.) Murmurător. [Pr.: -mu-i-] – Murmui + suf. -tor. DOOM
murmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., pl. murmuitóri; f. sg. și pl. murmuitoáre
murmuitoarea
MURMUITÓR, -OÁRE, murmuitori, -oare, adj. (Înv.) Murmurător. [Pr.: -mu-i-] – Murmui + suf. -tor. DOOM
murmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., pl. murmuitóri; f. sg. și pl. murmuitoáre
murmuitoarei
MURMUITÓR, -OÁRE, murmuitori, -oare, adj. (Înv.) Murmurător. [Pr.: -mu-i-] – Murmui + suf. -tor. DOOM
murmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., pl. murmuitóri; f. sg. și pl. murmuitoáre
murmuitoarele
MURMUITÓR, -OÁRE, murmuitori, -oare, adj. (Înv.) Murmurător. [Pr.: -mu-i-] – Murmui + suf. -tor. DOOM
murmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., pl. murmuitóri; f. sg. și pl. murmuitoáre
murmuitoarelor
MURMUITÓR, -OÁRE, murmuitori, -oare, adj. (Înv.) Murmurător. [Pr.: -mu-i-] – Murmui + suf. -tor. DOOM
murmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., pl. murmuitóri; f. sg. și pl. murmuitoáre
murmuitor
MURMUITÓR, -OÁRE, murmuitori, -oare, adj. (Înv.) Murmurător. [Pr.: -mu-i-] – Murmui + suf. -tor. DOOM
murmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., pl. murmuitóri; f. sg. și pl. murmuitoáre
murmuitori
MURMUITÓR, -OÁRE, murmuitori, -oare, adj. (Înv.) Murmurător. [Pr.: -mu-i-] – Murmui + suf. -tor. DOOM
murmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., pl. murmuitóri; f. sg. și pl. murmuitoáre
murmuitorii
MURMUITÓR, -OÁRE, murmuitori, -oare, adj. (Înv.) Murmurător. [Pr.: -mu-i-] – Murmui + suf. -tor. DOOM
murmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., pl. murmuitóri; f. sg. și pl. murmuitoáre
murmuitorilor
MURMUITÓR, -OÁRE, murmuitori, -oare, adj. (Înv.) Murmurător. [Pr.: -mu-i-] – Murmui + suf. -tor. DOOM
murmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., pl. murmuitóri; f. sg. și pl. murmuitoáre
murmuitorul
MURMUITÓR, -OÁRE, murmuitori, -oare, adj. (Înv.) Murmurător. [Pr.: -mu-i-] – Murmui + suf. -tor. DOOM
murmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., pl. murmuitóri; f. sg. și pl. murmuitoáre
murmuitorului
MURMUITÓR, -OÁRE, murmuitori, -oare, adj. (Înv.) Murmurător. [Pr.: -mu-i-] – Murmui + suf. -tor. DOOM
murmuitór (înv.) (-mu-i-) adj. m., pl. murmuitóri; f. sg. și pl. murmuitoáre
murmur
MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Succesiune de sunete (slab și monoton articulate), de cuvinte rostite încet și neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuială. ♦ P. anal. Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi; cârteală, murmurare. 2. Zgomot ușor, prelung și monoton produs de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vânt etc. – Din lat. murmur, fr. murmure. DOOM
múrmur s. n., pl. múrmure
murmur
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmura
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmurai
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmuram
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmurare
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmurare
MURMURÁRE, murmurări, s. f. Acțiunea de a murmura și rezultatul ei. – V. murmura. DOOM
murmuráre s. f., g.-d. art. murmurắrii; pl. murmurắri
murmurarea
MURMURÁRE, murmurări, s. f. Acțiunea de a murmura și rezultatul ei. – V. murmura. DOOM
murmuráre s. f., g.-d. art. murmurắrii; pl. murmurắri
murmurară
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmurarăm
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmurarăți
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmurase
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmurasem
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmuraseră
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmuraserăm
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmuraserăți
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmuraseși
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmuraseți
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmurat
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmurau
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmurași
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmurați
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmure
MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Succesiune de sunete (slab și monoton articulate), de cuvinte rostite încet și neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuială. ♦ P. anal. Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi; cârteală, murmurare. 2. Zgomot ușor, prelung și monoton produs de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vânt etc. – Din lat. murmur, fr. murmure. DOOM
múrmur s. n., pl. múrmure
murmure
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmurele
MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Succesiune de sunete (slab și monoton articulate), de cuvinte rostite încet și neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuială. ♦ P. anal. Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi; cârteală, murmurare. 2. Zgomot ușor, prelung și monoton produs de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vânt etc. – Din lat. murmur, fr. murmure. DOOM
múrmur s. n., pl. múrmure
murmurelor
MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Succesiune de sunete (slab și monoton articulate), de cuvinte rostite încet și neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuială. ♦ P. anal. Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi; cârteală, murmurare. 2. Zgomot ușor, prelung și monoton produs de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vânt etc. – Din lat. murmur, fr. murmure. DOOM
múrmur s. n., pl. múrmure
murmuri
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmurul
MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Succesiune de sunete (slab și monoton articulate), de cuvinte rostite încet și neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuială. ♦ P. anal. Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi; cârteală, murmurare. 2. Zgomot ușor, prelung și monoton produs de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vânt etc. – Din lat. murmur, fr. murmure. DOOM
múrmur s. n., pl. múrmure
murmurului
MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Succesiune de sunete (slab și monoton articulate), de cuvinte rostite încet și neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuială. ♦ P. anal. Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi; cârteală, murmurare. 2. Zgomot ușor, prelung și monoton produs de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vânt etc. – Din lat. murmur, fr. murmure. DOOM
múrmur s. n., pl. múrmure
murmurând
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmurând
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurânda
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurânde
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurândei
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurândele
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurândelor
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurândul
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurândului
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurânzi
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurânzii
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurânzilor
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurînd
MURMURÁ, múrmur, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A rosti cuvinte sau a intona o melodie încet, nedeslușit, monoton, șoptit. ♦ Intranz. A protesta cu jumătate de glas; a se plânge, a cârti, a bombăni. 2. Intranz. (La pers. 3) A produce un zgomot ușor și continuu; a fremăta; a susura. – Din lat. murmurare, fr. murmurer. DOOM
murmurá (a ~) vb., ind. prez. 3 múrmură
murmurînd
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurînda
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurînde
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurîndei
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurîndele
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurîndelor
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurîndul
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurîndului
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurînzi
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurînzii
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmurînzilor
MURMURẤND, -Ă, murmurânzi, -de, adj. (Rar) Murmurător, șopotitor. – V. murmura. DOOM
murmurấnd (rar) adj. m., pl. murmurấnzi; f. murmurấndă, pl. murmurấnde
murmură
MÚRMURĂ s. f. v. murmur.
murmurări
MURMURÁRE, murmurări, s. f. Acțiunea de a murmura și rezultatul ei. – V. murmura. DOOM
murmuráre s. f., g.-d. art. murmurắrii; pl. murmurắri
murmurării
MURMURÁRE, murmurări, s. f. Acțiunea de a murmura și rezultatul ei. – V. murmura. DOOM
murmuráre s. f., g.-d. art. murmurắrii; pl. murmurắri
murmurările
MURMURÁRE, murmurări, s. f. Acțiunea de a murmura și rezultatul ei. – V. murmura. DOOM
murmuráre s. f., g.-d. art. murmurắrii; pl. murmurắri
murmurărilor
MURMURÁRE, murmurări, s. f. Acțiunea de a murmura și rezultatul ei. – V. murmura. DOOM
murmuráre s. f., g.-d. art. murmurắrii; pl. murmurắri
murmurătoare
MURMURĂTÓR, -OÁRE, murmurători, -oare, adj. Care murmură; șopotitor, susurător, murmuitor. – Murmura + suf. -ător. DOOM
murmurătór adj. m., pl. murmurătóri; f. sg. și pl. murmurătoáre
murmurătoarea
MURMURĂTÓR, -OÁRE, murmurători, -oare, adj. Care murmură; șopotitor, susurător, murmuitor. – Murmura + suf. -ător. DOOM
murmurătór adj. m., pl. murmurătóri; f. sg. și pl. murmurătoáre
murmurătoarei
MURMURĂTÓR, -OÁRE, murmurători, -oare, adj. Care murmură; șopotitor, susurător, murmuitor. – Murmura + suf. -ător. DOOM
murmurătór adj. m., pl. murmurătóri; f. sg. și pl. murmurătoáre
murmurătoarele
MURMURĂTÓR, -OÁRE, murmurători, -oare, adj. Care murmură; șopotitor, susurător, murmuitor. – Murmura + suf. -ător. DOOM
murmurătór adj. m., pl. murmurătóri; f. sg. și pl. murmurătoáre
murmurătoarelor
MURMURĂTÓR, -OÁRE, murmurători, -oare, adj. Care murmură; șopotitor, susurător, murmuitor. – Murmura + suf. -ător. DOOM
murmurătór adj. m., pl. murmurătóri; f. sg. și pl. murmurătoáre
murmurător
MURMURĂTÓR, -OÁRE, murmurători, -oare, adj. Care murmură; șopotitor, susurător, murmuitor. – Murmura + suf. -ător. DOOM
murmurătór adj. m., pl. murmurătóri; f. sg. și pl. murmurătoáre
murmurători
MURMURĂTÓR, -OÁRE, murmurători, -oare, adj. Care murmură; șopotitor, susurător, murmuitor. – Murmura + suf. -ător. DOOM
murmurătór adj. m., pl. murmurătóri; f. sg. și pl. murmurătoáre
murmurătorii
MURMURĂTÓR, -OÁRE, murmurători, -oare, adj. Care murmură; șopotitor, susurător, murmuitor. – Murmura + suf. -ător. DOOM
murmurătór adj. m., pl. murmurătóri; f. sg. și pl. murmurătoáre
murmurătorilor
MURMURĂTÓR, -OÁRE, murmurători, -oare, adj. Care murmură; șopotitor, susurător, murmuitor. – Murmura + suf. -ător. DOOM
murmurătór adj. m., pl. murmurătóri; f. sg. și pl. murmurătoáre
murmurătorul
MURMURĂTÓR, -OÁRE, murmurători, -oare, adj. Care murmură; șopotitor, susurător, murmuitor. – Murmura + suf. -ător. DOOM
murmurătór adj. m., pl. murmurătóri; f. sg. și pl. murmurătoáre
murmurătorului
MURMURĂTÓR, -OÁRE, murmurători, -oare, adj. Care murmură; șopotitor, susurător, murmuitor. – Murmura + suf. -ător. DOOM
murmurătór adj. m., pl. murmurătóri; f. sg. și pl. murmurătoáre
mursa
MÚRSĂ2, murse, s. f. (Înv.) Semn mic și negru pus pe obraz pentru a imita o aluniță; aluniță artificială. – Et. nec. DOOM
múrsă (reg., înv.) s. f., g.-d. art. múrsei; pl. múrse
murse
MÚRSĂ2, murse, s. f. (Înv.) Semn mic și negru pus pe obraz pentru a imita o aluniță; aluniță artificială. – Et. nec. DOOM
múrsă (reg., înv.) s. f., g.-d. art. múrsei; pl. múrse
murseca
MURSICÁ vb. I v. murseca. DOOM
mursecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 múrsecă
mursecat
MURSECÁT, -Ă, mursecați, -te, adj. (Pop.; despre ființe vii sau despre carnea lor) Rupt, sfâșiat cu dinții. – V. murseca.
mursecata
MURSECÁT, -Ă, mursecați, -te, adj. (Pop.; despre ființe vii sau despre carnea lor) Rupt, sfâșiat cu dinții. – V. murseca.
mursecate
MURSECÁT, -Ă, mursecați, -te, adj. (Pop.; despre ființe vii sau despre carnea lor) Rupt, sfâșiat cu dinții. – V. murseca.
mursecatei
MURSECÁT, -Ă, mursecați, -te, adj. (Pop.; despre ființe vii sau despre carnea lor) Rupt, sfâșiat cu dinții. – V. murseca.
mursecatele
MURSECÁT, -Ă, mursecați, -te, adj. (Pop.; despre ființe vii sau despre carnea lor) Rupt, sfâșiat cu dinții. – V. murseca.
mursecatelor
MURSECÁT, -Ă, mursecați, -te, adj. (Pop.; despre ființe vii sau despre carnea lor) Rupt, sfâșiat cu dinții. – V. murseca.
mursecatul
MURSECÁT, -Ă, mursecați, -te, adj. (Pop.; despre ființe vii sau despre carnea lor) Rupt, sfâșiat cu dinții. – V. murseca.
mursecatului
MURSECÁT, -Ă, mursecați, -te, adj. (Pop.; despre ființe vii sau despre carnea lor) Rupt, sfâșiat cu dinții. – V. murseca.
mursecați
MURSECÁT, -Ă, mursecați, -te, adj. (Pop.; despre ființe vii sau despre carnea lor) Rupt, sfâșiat cu dinții. – V. murseca.
mursecații
MURSECÁT, -Ă, mursecați, -te, adj. (Pop.; despre ființe vii sau despre carnea lor) Rupt, sfâșiat cu dinții. – V. murseca.
mursecaților
MURSECÁT, -Ă, mursecați, -te, adj. (Pop.; despre ființe vii sau despre carnea lor) Rupt, sfâșiat cu dinții. – V. murseca.
mursei
MÚRSĂ2, murse, s. f. (Înv.) Semn mic și negru pus pe obraz pentru a imita o aluniță; aluniță artificială. – Et. nec. DOOM
múrsă (reg., înv.) s. f., g.-d. art. múrsei; pl. múrse
mursele
MÚRSĂ2, murse, s. f. (Înv.) Semn mic și negru pus pe obraz pentru a imita o aluniță; aluniță artificială. – Et. nec. DOOM
múrsă (reg., înv.) s. f., g.-d. art. múrsei; pl. múrse
murselor
MÚRSĂ2, murse, s. f. (Înv.) Semn mic și negru pus pe obraz pentru a imita o aluniță; aluniță artificială. – Et. nec. DOOM
múrsă (reg., înv.) s. f., g.-d. art. múrsei; pl. múrse
mursica
MURSICÁ vb. I v. murseca. DOOM
mursecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 múrsecă
mursicare
MURSICÁ vb. I v. murseca.
mursicat
MURSICÁ vb. I v. murseca.
murui
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruia
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruiai
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruiala
MURUIÁLĂ, muruieli, s. f. (Reg.) 1. Muruire. 2. (Concr.) Lut sau alt material cu care se muruiește un perete, pardoseala etc. 3. (Concr.) Amestec de făină cu apă, ouă etc. cu care se unge pâinea, mălaiul etc., înainte de a fi băgate în cuptor. – Murui + suf. -eală. DOOM
muruiálă (reg.) s. f., g.-d. art. muruiélii; pl. muruiéli
muruiam
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruiască
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruiau
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruiați
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruieli
MURUIÁLĂ, muruieli, s. f. (Reg.) 1. Muruire. 2. (Concr.) Lut sau alt material cu care se muruiește un perete, pardoseala etc. 3. (Concr.) Amestec de făină cu apă, ouă etc. cu care se unge pâinea, mălaiul etc., înainte de a fi băgate în cuptor. – Murui + suf. -eală. DOOM
muruiálă (reg.) s. f., g.-d. art. muruiélii; pl. muruiéli
muruielii
MURUIÁLĂ, muruieli, s. f. (Reg.) 1. Muruire. 2. (Concr.) Lut sau alt material cu care se muruiește un perete, pardoseala etc. 3. (Concr.) Amestec de făină cu apă, ouă etc. cu care se unge pâinea, mălaiul etc., înainte de a fi băgate în cuptor. – Murui + suf. -eală. DOOM
muruiálă (reg.) s. f., g.-d. art. muruiélii; pl. muruiéli
muruielile
MURUIÁLĂ, muruieli, s. f. (Reg.) 1. Muruire. 2. (Concr.) Lut sau alt material cu care se muruiește un perete, pardoseala etc. 3. (Concr.) Amestec de făină cu apă, ouă etc. cu care se unge pâinea, mălaiul etc., înainte de a fi băgate în cuptor. – Murui + suf. -eală. DOOM
muruiálă (reg.) s. f., g.-d. art. muruiélii; pl. muruiéli
muruielilor
MURUIÁLĂ, muruieli, s. f. (Reg.) 1. Muruire. 2. (Concr.) Lut sau alt material cu care se muruiește un perete, pardoseala etc. 3. (Concr.) Amestec de făină cu apă, ouă etc. cu care se unge pâinea, mălaiul etc., înainte de a fi băgate în cuptor. – Murui + suf. -eală. DOOM
muruiálă (reg.) s. f., g.-d. art. muruiélii; pl. muruiéli
muruiesc
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruiește
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruiești
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruii
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruim
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruind
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruire
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruire
MURUÍRE, muruiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a murui și rezultatul ei; muruială. – V. murui. DOOM
muruíre (reg.) s. f., g.-d. art. muruírii; pl. muruíri
muruirea
MURUÍRE, muruiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a murui și rezultatul ei; muruială. – V. murui. DOOM
muruíre (reg.) s. f., g.-d. art. muruírii; pl. muruíri
muruiri
MURUÍRE, muruiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a murui și rezultatul ei; muruială. – V. murui. DOOM
muruíre (reg.) s. f., g.-d. art. muruírii; pl. muruíri
muruirii
MURUÍRE, muruiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a murui și rezultatul ei; muruială. – V. murui. DOOM
muruíre (reg.) s. f., g.-d. art. muruírii; pl. muruíri
muruirile
MURUÍRE, muruiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a murui și rezultatul ei; muruială. – V. murui. DOOM
muruíre (reg.) s. f., g.-d. art. muruírii; pl. muruíri
muruirilor
MURUÍRE, muruiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a murui și rezultatul ei; muruială. – V. murui. DOOM
muruíre (reg.) s. f., g.-d. art. muruírii; pl. muruíri
muruiră
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruirăm
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruirăți
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruise
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruisem
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruiseră
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruiserăm
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruiserăți
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruiseși
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruiseți
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruit
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruit
MURUÍT, -Ă, muruiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pereți) Acoperit, lipit cu muruială (2). 2. Murdar, mânjit. – V. murui.
muruita
MURUÍT, -Ă, muruiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pereți) Acoperit, lipit cu muruială (2). 2. Murdar, mânjit. – V. murui.
muruite
MURUÍT, -Ă, muruiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pereți) Acoperit, lipit cu muruială (2). 2. Murdar, mânjit. – V. murui.
muruitei
MURUÍT, -Ă, muruiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pereți) Acoperit, lipit cu muruială (2). 2. Murdar, mânjit. – V. murui.
muruitele
MURUÍT, -Ă, muruiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pereți) Acoperit, lipit cu muruială (2). 2. Murdar, mânjit. – V. murui.
muruitelor
MURUÍT, -Ă, muruiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pereți) Acoperit, lipit cu muruială (2). 2. Murdar, mânjit. – V. murui.
muruitul
MURUÍT, -Ă, muruiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pereți) Acoperit, lipit cu muruială (2). 2. Murdar, mânjit. – V. murui.
muruitului
MURUÍT, -Ă, muruiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pereți) Acoperit, lipit cu muruială (2). 2. Murdar, mânjit. – V. murui.
muruiși
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruiți
MURUÍ, muruiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A acoperi pereții sau pardoseala unei case cu un strat neted de lut muiat cu apă; a lipi. ♦ A astupa crăpăturile din pereții lucrărilor subterane cu un material argilos. 2. A unge suprafața unui aluat cu muruială (3), înainte de a-l băga în cuptor. 3. A mânji, a murdări; a mâzgăli. – Cf. ucr. murovati. DOOM
muruí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muruiésc, imperf. 3 sg. muruiá; conj. prez. 3 să muruiáscă
muruiți
MURUÍT, -Ă, muruiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pereți) Acoperit, lipit cu muruială (2). 2. Murdar, mânjit. – V. murui.
muruiții
MURUÍT, -Ă, muruiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pereți) Acoperit, lipit cu muruială (2). 2. Murdar, mânjit. – V. murui.
muruiților
MURUÍT, -Ă, muruiți, -te, adj. (Reg.) 1. (Despre pereți) Acoperit, lipit cu muruială (2). 2. Murdar, mânjit. – V. murui.
murul
MUR2, muri, s. m. (Înv.) Zid. – Din lat. murus. DOOM
mur s. m., pl. muri
murului
MUR2, muri, s. m. (Înv.) Zid. – Din lat. murus. DOOM
mur s. m., pl. muri
murând
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
murînd
MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv). DOOM
murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză
murări
MURÁRE, murări, s. f. Acțiunea de a (se) mura și rezultatul ei. – V. mura. DOOM
!muráre s. f., g.-d. art. murắrii; pl. murắri
murării
MURÁRE, murări, s. f. Acțiunea de a (se) mura și rezultatul ei. – V. mura. DOOM
!muráre s. f., g.-d. art. murắrii; pl. murắri
murările
MURÁRE, murări, s. f. Acțiunea de a (se) mura și rezultatul ei. – V. mura. DOOM
!muráre s. f., g.-d. art. murắrii; pl. murắri
murărilor
MURÁRE, murări, s. f. Acțiunea de a (se) mura și rezultatul ei. – V. mura. DOOM
!muráre s. f., g.-d. art. murắrii; pl. murắri
murătura
MURĂTÚRĂ, murături, s. f. Legumă sau fruct fermentat, conservate în saramură sau în oțet. – Mura + suf. -ătură. DOOM
murătúră s. f., g.-d. art. murătúrii; pl. murătúri
murături
MURĂTÚRĂ, murături, s. f. Legumă sau fruct fermentat, conservate în saramură sau în oțet. – Mura + suf. -ătură. DOOM
murătúră s. f., g.-d. art. murătúrii; pl. murătúri
murăturii
MURĂTÚRĂ, murături, s. f. Legumă sau fruct fermentat, conservate în saramură sau în oțet. – Mura + suf. -ătură. DOOM
murătúră s. f., g.-d. art. murătúrii; pl. murătúri
murăturile
MURĂTÚRĂ, murături, s. f. Legumă sau fruct fermentat, conservate în saramură sau în oțet. – Mura + suf. -ătură. DOOM
murătúră s. f., g.-d. art. murătúrii; pl. murătúri
murăturilor
MURĂTÚRĂ, murături, s. f. Legumă sau fruct fermentat, conservate în saramură sau în oțet. – Mura + suf. -ătură. DOOM
murătúră s. f., g.-d. art. murătúrii; pl. murătúri
mus
MUS, muși, s. m. Elev marinar. – Din fr. mousse. DOOM
mus s. m., pl. muși
musa
MUSÁ vb. I. intr. (Franțuzism; despre vinuri) A face spumă. [< fr. mousser].
musa
MÚSĂ s.f. Cremă bătută; frișcă. [< fr. mousse].
musaadea
musaadeá (-éle), s. f. – Licență, permis. Tc. müsaade (Șeineanu, III, 86). Sec. XVIII, înv.
musaca
MUSACÁ, musacale, s. f. Mâncare preparată din carne tocată și felii de vinete, de cartofi sau de dovlecei, așezate în straturi alternative și coaptă în cuptor. – Din tc. musakka. DOOM
musacá s. f., art. musacáua, g.-d. art. musacálei; pl. musacále, art. musacálele
musacale
MUSACÁ, musacale, s. f. Mâncare preparată din carne tocată și felii de vinete, de cartofi sau de dovlecei, așezate în straturi alternative și coaptă în cuptor. – Din tc. musakka. DOOM
musacá s. f., art. musacáua, g.-d. art. musacálei; pl. musacále, art. musacálele
musacalei
MUSACÁ, musacale, s. f. Mâncare preparată din carne tocată și felii de vinete, de cartofi sau de dovlecei, așezate în straturi alternative și coaptă în cuptor. – Din tc. musakka. DOOM
musacá s. f., art. musacáua, g.-d. art. musacálei; pl. musacále, art. musacálele
musacalele
MUSACÁ, musacale, s. f. Mâncare preparată din carne tocată și felii de vinete, de cartofi sau de dovlecei, așezate în straturi alternative și coaptă în cuptor. – Din tc. musakka. DOOM
musacá s. f., art. musacáua, g.-d. art. musacálei; pl. musacále, art. musacálele
musacalelor
MUSACÁ, musacale, s. f. Mâncare preparată din carne tocată și felii de vinete, de cartofi sau de dovlecei, așezate în straturi alternative și coaptă în cuptor. – Din tc. musakka. DOOM
musacá s. f., art. musacáua, g.-d. art. musacálei; pl. musacále, art. musacálele
musacaua
MUSACÁ, musacale, s. f. Mâncare preparată din carne tocată și felii de vinete, de cartofi sau de dovlecei, așezate în straturi alternative și coaptă în cuptor. – Din tc. musakka. DOOM
musacá s. f., art. musacáua, g.-d. art. musacálei; pl. musacále, art. musacálele
musae
Musae, fiicele lui Zeus și ale Mnemosynei, considerate drept inspiratoare ale muzicii, ale dansului și ale poeziei și patroane ale artelor în general. Ele îi desfătau pe zeii Olympului cu cîntecele lor la ospețe și la serbări. Au participat, de pildă, în această calitate, la nunta Harmoniei cu Cadmus, la cea a lui Thetis cu Peleus etc. Se născuseră în Thracia, anume în Pieria (de unde și denumirea pe care o purtau, de Pierides), și sălășluiau în pădurile umbroase ale Heliconului și ale Parnassului. Erau nouă surori: Clio – muza istoriei, Euterpe – muza poeziei lirice, Thalia – muza comediei, Melpomene – muza tragediei, Terpsichore – muza dansului, Erato – muza poeziei erotice, Poly(hy)mnia – muza retoricii, Urania – muza astronomiei și Calliope(a) – muza poeziei epice. În mitologia romană muzele purtau numele de Camene.
musaeus
Musaeus, tînăr înrudit (sau prieten) cu Orpheus, de la care deprinsese măiestria muzicii. Se spunea că Musaeus cînta atît de frumos, încît viersul său îi vindeca pe cei bolnavi.
musafir
MOSAFÍR, -Ă s. m. și f. v. musafir. DOOM
musafíră s. f., g.-d. art. musafírei; pl. musafíre
musafira
MOSAFÍR, -Ă s. m. și f. v. musafir. DOOM
musafíră s. f., g.-d. art. musafírei; pl. musafíre
musafire
MOSAFÍR, -Ă s. m. și f. v. musafir. DOOM
musafíră s. f., g.-d. art. musafírei; pl. musafíre
musafirei
MOSAFÍR, -Ă s. m. și f. v. musafir. DOOM
musafíră s. f., g.-d. art. musafírei; pl. musafíre
musafirele
MOSAFÍR, -Ă s. m. și f. v. musafir. DOOM
musafíră s. f., g.-d. art. musafírei; pl. musafíre
musafirelor
MOSAFÍR, -Ă s. m. și f. v. musafir. DOOM
musafíră s. f., g.-d. art. musafírei; pl. musafíre
musafiri
MOSAFÍR, -Ă s. m. și f. v. musafir. DOOM
musafíră s. f., g.-d. art. musafírei; pl. musafíre
musafirii
MOSAFÍR, -Ă s. m. și f. v. musafir. DOOM
musafíră s. f., g.-d. art. musafírei; pl. musafíre
musafirilor
MOSAFÍR, -Ă s. m. și f. v. musafir. DOOM
musafíră s. f., g.-d. art. musafírei; pl. musafíre
musafirlâc
MUSAFIRLẤC, musafirlâcuri, s. n. (Înv.; azi depr.) 1. Vizită; p. ext. schimb de vizite, petrecere. 2. (Cu sens colectiv) Musafiri mulți și de tot felul. – Din tc. misafirlik. DOOM
musafirlấc (înv.) s. n., pl. musafirlấcuri
musafirlâcul
MUSAFIRLẤC, musafirlâcuri, s. n. (Înv.; azi depr.) 1. Vizită; p. ext. schimb de vizite, petrecere. 2. (Cu sens colectiv) Musafiri mulți și de tot felul. – Din tc. misafirlik. DOOM
musafirlấc (înv.) s. n., pl. musafirlấcuri
musafirlâcului
MUSAFIRLẤC, musafirlâcuri, s. n. (Înv.; azi depr.) 1. Vizită; p. ext. schimb de vizite, petrecere. 2. (Cu sens colectiv) Musafiri mulți și de tot felul. – Din tc. misafirlik. DOOM
musafirlấc (înv.) s. n., pl. musafirlấcuri
musafirlâcuri
MUSAFIRLẤC, musafirlâcuri, s. n. (Înv.; azi depr.) 1. Vizită; p. ext. schimb de vizite, petrecere. 2. (Cu sens colectiv) Musafiri mulți și de tot felul. – Din tc. misafirlik. DOOM
musafirlấc (înv.) s. n., pl. musafirlấcuri
musafirlâcurile
MUSAFIRLẤC, musafirlâcuri, s. n. (Înv.; azi depr.) 1. Vizită; p. ext. schimb de vizite, petrecere. 2. (Cu sens colectiv) Musafiri mulți și de tot felul. – Din tc. misafirlik. DOOM
musafirlấc (înv.) s. n., pl. musafirlấcuri
musafirlâcurilor
MUSAFIRLẤC, musafirlâcuri, s. n. (Înv.; azi depr.) 1. Vizită; p. ext. schimb de vizite, petrecere. 2. (Cu sens colectiv) Musafiri mulți și de tot felul. – Din tc. misafirlik. DOOM
musafirlấc (înv.) s. n., pl. musafirlấcuri
musafirlîc
MUSAFIRLẤC, musafirlâcuri, s. n. (Înv.; azi depr.) 1. Vizită; p. ext. schimb de vizite, petrecere. 2. (Cu sens colectiv) Musafiri mulți și de tot felul. – Din tc. misafirlik. DOOM
musafirlấc (înv.) s. n., pl. musafirlấcuri
musafirlîcul
MUSAFIRLẤC, musafirlâcuri, s. n. (Înv.; azi depr.) 1. Vizită; p. ext. schimb de vizite, petrecere. 2. (Cu sens colectiv) Musafiri mulți și de tot felul. – Din tc. misafirlik. DOOM
musafirlấc (înv.) s. n., pl. musafirlấcuri
musafirlîcului
MUSAFIRLẤC, musafirlâcuri, s. n. (Înv.; azi depr.) 1. Vizită; p. ext. schimb de vizite, petrecere. 2. (Cu sens colectiv) Musafiri mulți și de tot felul. – Din tc. misafirlik. DOOM
musafirlấc (înv.) s. n., pl. musafirlấcuri
musafirlîcuri
MUSAFIRLẤC, musafirlâcuri, s. n. (Înv.; azi depr.) 1. Vizită; p. ext. schimb de vizite, petrecere. 2. (Cu sens colectiv) Musafiri mulți și de tot felul. – Din tc. misafirlik. DOOM
musafirlấc (înv.) s. n., pl. musafirlấcuri
musafirlîcurile
MUSAFIRLẤC, musafirlâcuri, s. n. (Înv.; azi depr.) 1. Vizită; p. ext. schimb de vizite, petrecere. 2. (Cu sens colectiv) Musafiri mulți și de tot felul. – Din tc. misafirlik. DOOM
musafirlấc (înv.) s. n., pl. musafirlấcuri
musafirlîcurilor
MUSAFIRLẤC, musafirlâcuri, s. n. (Înv.; azi depr.) 1. Vizită; p. ext. schimb de vizite, petrecere. 2. (Cu sens colectiv) Musafiri mulți și de tot felul. – Din tc. misafirlik. DOOM
musafirlấc (înv.) s. n., pl. musafirlấcuri
musafirul
MOSAFÍR, -Ă s. m. și f. v. musafir. DOOM
musafíră s. f., g.-d. art. musafírei; pl. musafíre
musafirului
MOSAFÍR, -Ă s. m. și f. v. musafir. DOOM
musafíră s. f., g.-d. art. musafírei; pl. musafíre
musafiră
MUSAFÍRĂ, musafire, s. f. (Rar) Femeie venită în vizită la cineva sau căreia i se oferă vremelnic ospitalitate; invitată. Musafirii și mai ales musafirele făceau haz. CARAGIALE, O. III 35. – Variantă: mosafíră (CARAGIALE, O. VII 22) s. f.
musaget
MUSAGÉT, musageți, s. m. Conducător al muzelor în antichitatea greco-romană. – Din fr. musagète. DOOM
musagét s. m., pl. musagéți
musagetul
MUSAGÉT, musageți, s. m. Conducător al muzelor în antichitatea greco-romană. – Din fr. musagète. DOOM
musagét s. m., pl. musagéți
musagetului
MUSAGÉT, musageți, s. m. Conducător al muzelor în antichitatea greco-romană. – Din fr. musagète. DOOM
musagét s. m., pl. musagéți
musageți
MUSAGÉT, musageți, s. m. Conducător al muzelor în antichitatea greco-romană. – Din fr. musagète. DOOM
musagét s. m., pl. musagéți
musageții
MUSAGÉT, musageți, s. m. Conducător al muzelor în antichitatea greco-romană. – Din fr. musagète. DOOM
musagét s. m., pl. musagéți
musageților
MUSAGÉT, musageți, s. m. Conducător al muzelor în antichitatea greco-romană. – Din fr. musagète. DOOM
musagét s. m., pl. musagéți
musai
MÚSAI adv. (Pop.) 1. Neapărat, negreșit, în mod necesar. 2. (Cu funcție predicativă) E absolut necesar, trebuie. 3. Cu insistență, cu încăpățânare, morțiș. – Din magh. muszáj. DOOM
músai (pop.) adv.
musaip
MUSAÍP, musaipi, s. m. Înalt demnitar la curtea sultanului; confident al sultanului; consilier, sfetnic al domnului. – Din tc. musahip. DOOM
musaíp s. m., pl. musaípi
musaipi
MUSAÍP, musaipi, s. m. Înalt demnitar la curtea sultanului; confident al sultanului; consilier, sfetnic al domnului. – Din tc. musahip. DOOM
musaíp s. m., pl. musaípi
musaipii
MUSAÍP, musaipi, s. m. Înalt demnitar la curtea sultanului; confident al sultanului; consilier, sfetnic al domnului. – Din tc. musahip. DOOM
musaíp s. m., pl. musaípi
musaipilor
MUSAÍP, musaipi, s. m. Înalt demnitar la curtea sultanului; confident al sultanului; consilier, sfetnic al domnului. – Din tc. musahip. DOOM
musaíp s. m., pl. musaípi
musaipul
MUSAÍP, musaipi, s. m. Înalt demnitar la curtea sultanului; confident al sultanului; consilier, sfetnic al domnului. – Din tc. musahip. DOOM
musaíp s. m., pl. musaípi
musaipului
MUSAÍP, musaipi, s. m. Înalt demnitar la curtea sultanului; confident al sultanului; consilier, sfetnic al domnului. – Din tc. musahip. DOOM
musaíp s. m., pl. musaípi
musamat
musamat, musamaturi s. n. (intl.) portmoneu.
musare
MUSÁ vb. I. intr. (Franțuzism; despre vinuri) A face spumă. [< fr. mousser].
musare
MUSÁ vb. I. intr. (Franțuzism; despre vinuri) A face spumă. [< fr. mousser].
musarea
MUSÁ vb. I. intr. (Franțuzism; despre vinuri) A face spumă. [< fr. mousser].
musară
MUSÁ vb. I. intr. (Franțuzism; despre vinuri) A face spumă. [< fr. mousser].
musase
MUSÁ vb. I. intr. (Franțuzism; despre vinuri) A face spumă. [< fr. mousser].
musaseră
MUSÁ vb. I. intr. (Franțuzism; despre vinuri) A face spumă. [< fr. mousser].
musat
MUSÁ vb. I. intr. (Franțuzism; despre vinuri) A face spumă. [< fr. mousser].
musau
MUSÁ vb. I. intr. (Franțuzism; despre vinuri) A face spumă. [< fr. mousser].
musca
MÚSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. DOOM
!múscă-vérde (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-vérzi; pl. múște-vérzi
musca
BEȚÍV, -Ă, bețivi, -e, s. m. și f. Cel care are patima beției, care are obiceiul de a se îmbăta, de a bea peste măsură băuturi alcoolice. Cum, lele Ileană, Spînu e bețiv? SADOVEANU, N. F. 104. Pentru un bețiv toate se reduc la un vin bun. VLAHUȚĂ, O. A. 214. Tacă-vă gura, bețivilor, că v-aud copilele. ALECSANDRI, T. I 112. ◊ (Adjectival, în compusul) Muscă-bețivă = musculiță care de obicei trăiește în roiuri mari împrejurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris). DOOM
!múscă-bețívă (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-bețíve; pl. múște-bețíve
muscadin
MUSCADÍN s.m. Nume dat în Franța în 1794 regaliștilor eleganți. [< fr. muscadin, cf. it. moscardino].
muscadini
MUSCADÍN s.m. Nume dat în Franța în 1794 regaliștilor eleganți. [< fr. muscadin, cf. it. moscardino].
muscadinii
MUSCADÍN s.m. Nume dat în Franța în 1794 regaliștilor eleganți. [< fr. muscadin, cf. it. moscardino].
muscadinilor
MUSCADÍN s.m. Nume dat în Franța în 1794 regaliștilor eleganți. [< fr. muscadin, cf. it. moscardino].
muscadinul
MUSCADÍN s.m. Nume dat în Franța în 1794 regaliștilor eleganți. [< fr. muscadin, cf. it. moscardino].
muscadinului
MUSCADÍN s.m. Nume dat în Franța în 1794 regaliștilor eleganți. [< fr. muscadin, cf. it. moscardino].
muscal
MUSCÁL2, muscali, s. m. 1. (Înv. și pop.) Locuitor din orașul Moscova sau din împrejurimi; p. gener. rus; (la pl. art.) poporul rus. 2. (Înv. și reg.) Birjar (de origine rusă). ♦ Birjă. [Var.: moscál s. m.] – Din rus., ucr., pol. moskal. DOOM
muscál1 (persoană) (înv., pop.) s. m., pl. muscáli
muscal
MUSCÁL1, muscaluri, s. n. (Înv. și pop.) Nai. – Din tc. miskal. DOOM
muscál2 (nai) (înv., pop.) s. n., pl. muscáluri
muscalagii
MUSCALAGÍU, muscalagii, s. m. (Înv. și pop.) Cântăreț din nai; naist. – Din tc. miscalci. DOOM
muscalagíu (înv., pop.) s. m., art. muscalagíul; pl. muscalagíi, art. muscalagíii (-gi-ii)
muscalagiii
MUSCALAGÍU, muscalagii, s. m. (Înv. și pop.) Cântăreț din nai; naist. – Din tc. miscalci. DOOM
muscalagíu (înv., pop.) s. m., art. muscalagíul; pl. muscalagíi, art. muscalagíii (-gi-ii)
muscalagiilor
MUSCALAGÍU, muscalagii, s. m. (Înv. și pop.) Cântăreț din nai; naist. – Din tc. miscalci. DOOM
muscalagíu (înv., pop.) s. m., art. muscalagíul; pl. muscalagíi, art. muscalagíii (-gi-ii)
muscalagiu
MUSCALAGÍU, muscalagii, s. m. (Înv. și pop.) Cântăreț din nai; naist. – Din tc. miscalci. DOOM
muscalagíu (înv., pop.) s. m., art. muscalagíul; pl. muscalagíi, art. muscalagíii (-gi-ii)
muscalagiul
MUSCALAGÍU, muscalagii, s. m. (Înv. și pop.) Cântăreț din nai; naist. – Din tc. miscalci. DOOM
muscalagíu (înv., pop.) s. m., art. muscalagíul; pl. muscalagíi, art. muscalagíii (-gi-ii)
muscalagiului
MUSCALAGÍU, muscalagii, s. m. (Înv. și pop.) Cântăreț din nai; naist. – Din tc. miscalci. DOOM
muscalagíu (înv., pop.) s. m., art. muscalagíul; pl. muscalagíi, art. muscalagíii (-gi-ii)
muscali
MUSCÁL2, muscali, s. m. 1. (Înv. și pop.) Locuitor din orașul Moscova sau din împrejurimi; p. gener. rus; (la pl. art.) poporul rus. 2. (Înv. și reg.) Birjar (de origine rusă). ♦ Birjă. [Var.: moscál s. m.] – Din rus., ucr., pol. moskal. DOOM
muscál1 (persoană) (înv., pop.) s. m., pl. muscáli
muscalii
MUSCÁL2, muscali, s. m. 1. (Înv. și pop.) Locuitor din orașul Moscova sau din împrejurimi; p. gener. rus; (la pl. art.) poporul rus. 2. (Înv. și reg.) Birjar (de origine rusă). ♦ Birjă. [Var.: moscál s. m.] – Din rus., ucr., pol. moskal. DOOM
muscál1 (persoană) (înv., pop.) s. m., pl. muscáli
muscalilor
MUSCÁL2, muscali, s. m. 1. (Înv. și pop.) Locuitor din orașul Moscova sau din împrejurimi; p. gener. rus; (la pl. art.) poporul rus. 2. (Înv. și reg.) Birjar (de origine rusă). ♦ Birjă. [Var.: moscál s. m.] – Din rus., ucr., pol. moskal. DOOM
muscál1 (persoană) (înv., pop.) s. m., pl. muscáli
muscalul
MUSCÁL2, muscali, s. m. 1. (Înv. și pop.) Locuitor din orașul Moscova sau din împrejurimi; p. gener. rus; (la pl. art.) poporul rus. 2. (Înv. și reg.) Birjar (de origine rusă). ♦ Birjă. [Var.: moscál s. m.] – Din rus., ucr., pol. moskal. DOOM
muscál1 (persoană) (înv., pop.) s. m., pl. muscáli
muscalul
MUSCÁL1, muscaluri, s. n. (Înv. și pop.) Nai. – Din tc. miskal. DOOM
muscál2 (nai) (înv., pop.) s. n., pl. muscáluri
muscalului
MUSCÁL2, muscali, s. m. 1. (Înv. și pop.) Locuitor din orașul Moscova sau din împrejurimi; p. gener. rus; (la pl. art.) poporul rus. 2. (Înv. și reg.) Birjar (de origine rusă). ♦ Birjă. [Var.: moscál s. m.] – Din rus., ucr., pol. moskal. DOOM
muscál1 (persoană) (înv., pop.) s. m., pl. muscáli
muscalului
MUSCÁL1, muscaluri, s. n. (Înv. și pop.) Nai. – Din tc. miskal. DOOM
muscál2 (nai) (înv., pop.) s. n., pl. muscáluri
muscaluri
MUSCÁL1, muscaluri, s. n. (Înv. și pop.) Nai. – Din tc. miskal. DOOM
muscál2 (nai) (înv., pop.) s. n., pl. muscáluri
muscalurile
MUSCÁL1, muscaluri, s. n. (Înv. și pop.) Nai. – Din tc. miskal. DOOM
muscál2 (nai) (înv., pop.) s. n., pl. muscáluri
muscalurilor
MUSCÁL1, muscaluri, s. n. (Înv. și pop.) Nai. – Din tc. miskal. DOOM
muscál2 (nai) (înv., pop.) s. n., pl. muscáluri
muscar
MUSCÁR, muscari, s. m. 1. Pescar care prinde peștele cu undița, întrebuințând ca nadă muște. 2. Numele mai multor păsări migratoare insectivore (Muscicapa). 3. Gândăcel insectivor de formă lunguiață, cu gâtul de culoare roșie, cu o pată neagră pe partea ventrală și cu aripile negre (Catharis fusca). – Muscă + suf. -ar. DOOM
muscár s. m., pl. muscári
muscardina
MUSCARDÍNĂ, muscardine, s. f. Boală a viermilor de mătase, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor pete de culoare închisă. – Din fr. muscardine. DOOM
muscardínă s. f., g.-d. art. muscardínei; pl. muscardíne
muscardine
MUSCARDÍNĂ, muscardine, s. f. Boală a viermilor de mătase, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor pete de culoare închisă. – Din fr. muscardine. DOOM
muscardínă s. f., g.-d. art. muscardínei; pl. muscardíne
muscardinei
MUSCARDÍNĂ, muscardine, s. f. Boală a viermilor de mătase, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor pete de culoare închisă. – Din fr. muscardine. DOOM
muscardínă s. f., g.-d. art. muscardínei; pl. muscardíne
muscardinele
MUSCARDÍNĂ, muscardine, s. f. Boală a viermilor de mătase, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor pete de culoare închisă. – Din fr. muscardine. DOOM
muscardínă s. f., g.-d. art. muscardínei; pl. muscardíne
muscardinelor
MUSCARDÍNĂ, muscardine, s. f. Boală a viermilor de mătase, provocată de o ciupercă și manifestată prin apariția unor pete de culoare închisă. – Din fr. muscardine. DOOM
muscardínă s. f., g.-d. art. muscardínei; pl. muscardíne
muscardinus
PÂRȘ, pârși, s. m. Nume dat mai multor specii de mamifere din familia rozătoarelor, cu aspect intermediar între veveriță și șoarece, lungi de circa 20 de centimetri, cu coadă lungă și stufoasă, cu blană moale și bogată, cu ochi mari și cu bot ascuțit, care trăiesc mai ales prin păduri, cățărate în copaci (unde își au de obicei culcușul și unde hibernează) (Glis glis, Muscardinus avellanarius. Dryomus netedula). ◊ Pârș de stejar = mamifer rozător asemănător cu pârșul, cu câte o pată neagră pe obraji (Eliomys quercinus). [Var.: pâș s. m.] – Din sl. plŭchŭ.
muscari
MUSCÁR, muscari, s. m. 1. Pescar care prinde peștele cu undița, întrebuințând ca nadă muște. 2. Numele mai multor păsări migratoare insectivore (Muscicapa). 3. Gândăcel insectivor de formă lunguiață, cu gâtul de culoare roșie, cu o pată neagră pe partea ventrală și cu aripile negre (Catharis fusca). – Muscă + suf. -ar. DOOM
muscár s. m., pl. muscári
muscari
CEÁPĂ, cepe, s. f. 1. Plantă erbacee legumicolă, bienală, din familia liliaceelor, comestibilă, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriană dreaptă, cilindrică și verde și cu cea subterană în formă de bulb, cu frunze cilindrice și cu flori albe numeroase, dispuse în inflorescențe dese (Allium cepa). ◊ Ceapă de apă = ceapă care se cultivă prin răsad și se recoltează în același an în care s-a semănat. Ceapă de sămânță = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific și cu conținut bogat de vitamine, folosit în alimentație; p. gener. orice bulb al unei plante. ◊ Expr. Nu face (sau nu valorează nici cât) o ceapă degerată, se spune despre cineva (sau despre ceva) fără nici o valoare. 2. Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.
muscaria
PĂLĂRÍE, pălării, s. f. 1. Obiect folosit pentru acoperirea capului, format dintr-o calotă de pâslă, de paie, de pânză etc. (cu boruri). ◊ Expr. (Fam.) A lovi (sau a plezni) (pe cineva) în pălărie = a spune cuiva o vorbă înțepătoare, a da cuiva o veste neașteptată și neplăcută. 2. P. anal. Partea superioară, în formă de pălărie (1), a unor ciuperci. ♦ Discul fiorii-soarelui, în care sunt înfipte semințele. ♦ Abajur. ♦ Căpăcel de metal de la o lampă cu petrol, cu o deschizătură prin care iese fitilul. 3. Compus: (Bot.) pălăria-șarpelui = ciupercă otrăvitoare cu pălăria (2) roșie cu pete albe (Amanita muscaria): pălăria-cucului = plantă erbacee din familia geraniaceelor, cu flori roșii-brune sau violet-închis, folosită ca plantă medicinală (Geranium phaneum). 4. (Geol.; în sintagma) Pălărie de fier = zonă superficială oxidată a unui zăcământ metalifer. – Et. nec.
muscarii
MUSCÁR, muscari, s. m. 1. Pescar care prinde peștele cu undița, întrebuințând ca nadă muște. 2. Numele mai multor păsări migratoare insectivore (Muscicapa). 3. Gândăcel insectivor de formă lunguiață, cu gâtul de culoare roșie, cu o pată neagră pe partea ventrală și cu aripile negre (Catharis fusca). – Muscă + suf. -ar. DOOM
muscár s. m., pl. muscári
muscarilor
MUSCÁR, muscari, s. m. 1. Pescar care prinde peștele cu undița, întrebuințând ca nadă muște. 2. Numele mai multor păsări migratoare insectivore (Muscicapa). 3. Gândăcel insectivor de formă lunguiață, cu gâtul de culoare roșie, cu o pată neagră pe partea ventrală și cu aripile negre (Catharis fusca). – Muscă + suf. -ar. DOOM
muscár s. m., pl. muscári
muscarina
MUSCARÍNĂ s. f. Alcaloid foarte toxic, puternic inhibitor cardiac, prezent în unele ciuperci otrăvitoare. – Din fr. muscarine. DOOM
muscarínă s. f., g.-d. art. muscarínei
muscarine
MUSCARÍNĂ s. f. Alcaloid foarte toxic, puternic inhibitor cardiac, prezent în unele ciuperci otrăvitoare. – Din fr. muscarine. DOOM
muscarínă s. f., g.-d. art. muscarínei
muscarinei
MUSCARÍNĂ s. f. Alcaloid foarte toxic, puternic inhibitor cardiac, prezent în unele ciuperci otrăvitoare. – Din fr. muscarine. DOOM
muscarínă s. f., g.-d. art. muscarínei
muscarinele
MUSCARÍNĂ s. f. Alcaloid foarte toxic, puternic inhibitor cardiac, prezent în unele ciuperci otrăvitoare. – Din fr. muscarine. DOOM
muscarínă s. f., g.-d. art. muscarínei
muscarinelor
MUSCARÍNĂ s. f. Alcaloid foarte toxic, puternic inhibitor cardiac, prezent în unele ciuperci otrăvitoare. – Din fr. muscarine. DOOM
muscarínă s. f., g.-d. art. muscarínei
muscarul
MUSCÁR, muscari, s. m. 1. Pescar care prinde peștele cu undița, întrebuințând ca nadă muște. 2. Numele mai multor păsări migratoare insectivore (Muscicapa). 3. Gândăcel insectivor de formă lunguiață, cu gâtul de culoare roșie, cu o pată neagră pe partea ventrală și cu aripile negre (Catharis fusca). – Muscă + suf. -ar. DOOM
muscár s. m., pl. muscári
muscarului
MUSCÁR, muscari, s. m. 1. Pescar care prinde peștele cu undița, întrebuințând ca nadă muște. 2. Numele mai multor păsări migratoare insectivore (Muscicapa). 3. Gândăcel insectivor de formă lunguiață, cu gâtul de culoare roșie, cu o pată neagră pe partea ventrală și cu aripile negre (Catharis fusca). – Muscă + suf. -ar. DOOM
muscár s. m., pl. muscári
muscat
MUSCÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat. DOOM
*muscát2 s. n.
muscat
MUSCÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat. DOOM
*muscát2 s. n.
muscata
MUSCÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat. DOOM
*muscát2 s. n.
muscate
MUSCÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat. DOOM
*muscát2 s. n.
muscatei
MUSCÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat. DOOM
*muscát2 s. n.
muscatele
MUSCÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat. DOOM
*muscát2 s. n.
muscatelor
MUSCÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat. DOOM
*muscát2 s. n.
muscatul
MUSCÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat. DOOM
*muscát2 s. n.
muscatul
MUSCÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat. DOOM
*muscát2 s. n.
muscatului
MUSCÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat. DOOM
*muscát2 s. n.
muscatului
MUSCÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat. DOOM
*muscát2 s. n.
muscați
MUSCÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat. DOOM
*muscát2 s. n.
muscați
MUSCÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat. DOOM
*muscát2 s. n.
muscații
MUSCÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat. DOOM
*muscát2 s. n.
muscații
MUSCÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat. DOOM
*muscát2 s. n.
muscaților
MUSCÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat. DOOM
*muscát2 s. n.
muscaților
MUSCÁT adj. invar., s. n. 1. Adj. invar. (Despre struguri sau vin) Tămâios. 2. S. n. Vin care se obține din struguri muscați (1) ◊ (Urmat de determinări care arată varietatea) Muscat otonel. – Din fr. muscat. DOOM
*muscát2 s. n.
muscel
MUSCÉL, muscele, s. n. Culme deluroasă prelungită, puțin înaltă și cu povârnișuri domoale, care face tranziția între regiunea de munte și cea de deal, fiind de obicei acoperită cu pășuni, fânețe și livezi cu pomi fructiferi. [Var.: mușcél s. n.] – Et. nec. DOOM
muscél s. n., pl. muscéle
muscele
MUSCÉL, muscele, s. n. Culme deluroasă prelungită, puțin înaltă și cu povârnișuri domoale, care face tranziția între regiunea de munte și cea de deal, fiind de obicei acoperită cu pășuni, fânețe și livezi cu pomi fructiferi. [Var.: mușcél s. n.] – Et. nec. DOOM
muscél s. n., pl. muscéle
muscelele
MUSCÉL, muscele, s. n. Culme deluroasă prelungită, puțin înaltă și cu povârnișuri domoale, care face tranziția între regiunea de munte și cea de deal, fiind de obicei acoperită cu pășuni, fânețe și livezi cu pomi fructiferi. [Var.: mușcél s. n.] – Et. nec. DOOM
muscél s. n., pl. muscéle
muscelelor
MUSCÉL, muscele, s. n. Culme deluroasă prelungită, puțin înaltă și cu povârnișuri domoale, care face tranziția între regiunea de munte și cea de deal, fiind de obicei acoperită cu pășuni, fânețe și livezi cu pomi fructiferi. [Var.: mușcél s. n.] – Et. nec. DOOM
muscél s. n., pl. muscéle
muscelul
MUSCÉL, muscele, s. n. Culme deluroasă prelungită, puțin înaltă și cu povârnișuri domoale, care face tranziția între regiunea de munte și cea de deal, fiind de obicei acoperită cu pășuni, fânețe și livezi cu pomi fructiferi. [Var.: mușcél s. n.] – Et. nec. DOOM
muscél s. n., pl. muscéle
muscelului
MUSCÉL, muscele, s. n. Culme deluroasă prelungită, puțin înaltă și cu povârnișuri domoale, care face tranziția între regiunea de munte și cea de deal, fiind de obicei acoperită cu pășuni, fânețe și livezi cu pomi fructiferi. [Var.: mușcél s. n.] – Et. nec. DOOM
muscél s. n., pl. muscéle
muschet
MUSCHÉT s. n. v. muschetă. DOOM
muschétă s. f., g.-d. art. muschétei; pl. muschéte
muscheta
MUSCHÉT s. n. v. muschetă. DOOM
muschétă s. f., g.-d. art. muschétei; pl. muschéte
muschetar
MUȘCHETÁR s. m. v. muschetar. DOOM
mușchetár v. muschetár
muschetari
MUȘCHETÁR s. m. v. muschetar. DOOM
mușchetár v. muschetár
muschetarii
MUȘCHETÁR s. m. v. muschetar. DOOM
mușchetár v. muschetár
muschetarilor
MUȘCHETÁR s. m. v. muschetar. DOOM
mușchetár v. muschetár
muschetarul
MUȘCHETÁR s. m. v. muschetar. DOOM
mușchetár v. muschetár
muschetarului
MUȘCHETÁR s. m. v. muschetar. DOOM
mușchetár v. muschetár
muschete
MUSCHÉT s. n. v. muschetă. DOOM
muschétă s. f., g.-d. art. muschétei; pl. muschéte
muschetei
MUSCHÉT s. n. v. muschetă. DOOM
muschétă s. f., g.-d. art. muschétei; pl. muschéte
muschetele
MUSCHÉT s. n. v. muschetă. DOOM
muschétă s. f., g.-d. art. muschétei; pl. muschéte
muschetelor
MUSCHÉT s. n. v. muschetă. DOOM
muschétă s. f., g.-d. art. muschétei; pl. muschéte
muschetoane
MUSCHETÓN, muschetoane, s. n. Veche armă de foc de calibru mai mare decât muscheta. – Din fr. mousqueton.
muschetoanele
MUSCHETÓN, muschetoane, s. n. Veche armă de foc de calibru mai mare decât muscheta. – Din fr. mousqueton.
muschetoanelor
MUSCHETÓN, muschetoane, s. n. Veche armă de foc de calibru mai mare decât muscheta. – Din fr. mousqueton.
muscheton
MUSCHETÓN, muschetoane, s. n. Veche armă de foc de calibru mai mare decât muscheta. – Din fr. mousqueton.
muschetonul
MUSCHETÓN, muschetoane, s. n. Veche armă de foc de calibru mai mare decât muscheta. – Din fr. mousqueton.
muschetonului
MUSCHETÓN, muschetoane, s. n. Veche armă de foc de calibru mai mare decât muscheta. – Din fr. mousqueton.
muschetăria
MUSCHETĂRÍE, muschetării, s. f. (Rar) Mulțime de muschete, totalitatea muschetelor. – Muschetă + suf. -ărie. DOOM
muschetăríe (rar) s. f., art. muschetăría, g.-d. art. muschetăríei; pl. muschetăríi, art. muschetăríile
muschetărie
MUSCHETĂRÍE, muschetării, s. f. (Rar) Mulțime de muschete, totalitatea muschetelor. – Muschetă + suf. -ărie. DOOM
muschetăríe (rar) s. f., art. muschetăría, g.-d. art. muschetăríei; pl. muschetăríi, art. muschetăríile
muschetăriei
MUSCHETĂRÍE, muschetării, s. f. (Rar) Mulțime de muschete, totalitatea muschetelor. – Muschetă + suf. -ărie. DOOM
muschetăríe (rar) s. f., art. muschetăría, g.-d. art. muschetăríei; pl. muschetăríi, art. muschetăríile
muschetării
MUSCHETĂRÍE, muschetării, s. f. (Rar) Mulțime de muschete, totalitatea muschetelor. – Muschetă + suf. -ărie. DOOM
muschetăríe (rar) s. f., art. muschetăría, g.-d. art. muschetăríei; pl. muschetăríi, art. muschetăríile
muschetăriile
MUSCHETĂRÍE, muschetării, s. f. (Rar) Mulțime de muschete, totalitatea muschetelor. – Muschetă + suf. -ărie. DOOM
muschetăríe (rar) s. f., art. muschetăría, g.-d. art. muschetăríei; pl. muschetăríi, art. muschetăríile
muschetăriilor
MUSCHETĂRÍE, muschetării, s. f. (Rar) Mulțime de muschete, totalitatea muschetelor. – Muschetă + suf. -ărie. DOOM
muschetăríe (rar) s. f., art. muschetăría, g.-d. art. muschetăríei; pl. muschetăríi, art. muschetăríile
muschicesc
MUSCHICÉSC, -EÁSCĂ adj. v. moschicesc.
muscicapida
MUSCICAPÍDE s.f.pl. (Zool.) Ordin de păsări cu ciocul turtit, cu aripi lungi și coada tăiată drept; (la sg.) pasăre din acest ordin. [ Sg. muscicapidă, < fr. muscicapidés]. DOOM
muscicapídă s. f., g.-d. art. muscicapídei; pl. muscicapíde
muscicapide
MUSCICAPÍDE s.f.pl. (Zool.) Ordin de păsări cu ciocul turtit, cu aripi lungi și coada tăiată drept; (la sg.) pasăre din acest ordin. [ Sg. muscicapidă, < fr. muscicapidés]. DOOM
muscicapídă s. f., g.-d. art. muscicapídei; pl. muscicapíde
muscicapidei
MUSCICAPÍDE s.f.pl. (Zool.) Ordin de păsări cu ciocul turtit, cu aripi lungi și coada tăiată drept; (la sg.) pasăre din acest ordin. [ Sg. muscicapidă, < fr. muscicapidés]. DOOM
muscicapídă s. f., g.-d. art. muscicapídei; pl. muscicapíde
muscicapidele
MUSCICAPÍDE s.f.pl. (Zool.) Ordin de păsări cu ciocul turtit, cu aripi lungi și coada tăiată drept; (la sg.) pasăre din acest ordin. [ Sg. muscicapidă, < fr. muscicapidés]. DOOM
muscicapídă s. f., g.-d. art. muscicapídei; pl. muscicapíde
muscicapidelor
MUSCICAPÍDE s.f.pl. (Zool.) Ordin de păsări cu ciocul turtit, cu aripi lungi și coada tăiată drept; (la sg.) pasăre din acest ordin. [ Sg. muscicapidă, < fr. muscicapidés]. DOOM
muscicapídă s. f., g.-d. art. muscicapídei; pl. muscicapíde
muscinee
MUSCINÉE s.f.pl. Clasă de plante fără rădăcină, cu tulpini și frunze; mușchi; (la sg.) plantă din această clasă. [Pron. -ne-e, sg. invar. / < fr. musicinées]. DOOM
muscinée s. f., art. muscinéea, g.-d. art. muscinéei; pl. muscinée
muscineea
MUSCINÉE s.f.pl. Clasă de plante fără rădăcină, cu tulpini și frunze; mușchi; (la sg.) plantă din această clasă. [Pron. -ne-e, sg. invar. / < fr. musicinées]. DOOM
muscinée s. f., art. muscinéea, g.-d. art. muscinéei; pl. muscinée
muscineei
MUSCINÉE s.f.pl. Clasă de plante fără rădăcină, cu tulpini și frunze; mușchi; (la sg.) plantă din această clasă. [Pron. -ne-e, sg. invar. / < fr. musicinées]. DOOM
muscinée s. f., art. muscinéea, g.-d. art. muscinéei; pl. muscinée
muscineele
MUSCINÉE s.f.pl. Clasă de plante fără rădăcină, cu tulpini și frunze; mușchi; (la sg.) plantă din această clasă. [Pron. -ne-e, sg. invar. / < fr. musicinées]. DOOM
muscinée s. f., art. muscinéea, g.-d. art. muscinéei; pl. muscinée
muscineelor
MUSCINÉE s.f.pl. Clasă de plante fără rădăcină, cu tulpini și frunze; mușchi; (la sg.) plantă din această clasă. [Pron. -ne-e, sg. invar. / < fr. musicinées]. DOOM
muscinée s. f., art. muscinéea, g.-d. art. muscinéei; pl. muscinée
muscoi
MUSCÓI, muscoi, s. m. Augmentativ al lui muscă (I); p. restr. muscă mare. – Muscă + suf. -oi. DOOM
muscói s. m., pl. muscói, art. muscóii
muscoii
MUSCÓI, muscoi, s. m. Augmentativ al lui muscă (I); p. restr. muscă mare. – Muscă + suf. -oi. DOOM
muscói s. m., pl. muscói, art. muscóii
muscoilor
MUSCÓI, muscoi, s. m. Augmentativ al lui muscă (I); p. restr. muscă mare. – Muscă + suf. -oi. DOOM
muscói s. m., pl. muscói, art. muscóii
muscoiul
MUSCÓI, muscoi, s. m. Augmentativ al lui muscă (I); p. restr. muscă mare. – Muscă + suf. -oi. DOOM
muscói s. m., pl. muscói, art. muscóii
muscoiului
MUSCÓI, muscoi, s. m. Augmentativ al lui muscă (I); p. restr. muscă mare. – Muscă + suf. -oi. DOOM
muscói s. m., pl. muscói, art. muscóii
muscovit
MUSCOVÍT, muscovite, s. n. Varietate de mică incoloră sau de culoare albă-gălbuie, utilizată ca izolant termic și electric. – Din fr. muscovite, rus. muskovite. DOOM
muscovít s. n., pl. muscovíte
muscovite
MUSCOVÍT, muscovite, s. n. Varietate de mică incoloră sau de culoare albă-gălbuie, utilizată ca izolant termic și electric. – Din fr. muscovite, rus. muskovite. DOOM
muscovít s. n., pl. muscovíte
muscovitele
MUSCOVÍT, muscovite, s. n. Varietate de mică incoloră sau de culoare albă-gălbuie, utilizată ca izolant termic și electric. – Din fr. muscovite, rus. muskovite. DOOM
muscovít s. n., pl. muscovíte
muscovitelor
MUSCOVÍT, muscovite, s. n. Varietate de mică incoloră sau de culoare albă-gălbuie, utilizată ca izolant termic și electric. – Din fr. muscovite, rus. muskovite. DOOM
muscovít s. n., pl. muscovíte
muscovitul
MUSCOVÍT, muscovite, s. n. Varietate de mică incoloră sau de culoare albă-gălbuie, utilizată ca izolant termic și electric. – Din fr. muscovite, rus. muskovite. DOOM
muscovít s. n., pl. muscovíte
muscovitului
MUSCOVÍT, muscovite, s. n. Varietate de mică incoloră sau de culoare albă-gălbuie, utilizată ca izolant termic și electric. – Din fr. muscovite, rus. muskovite. DOOM
muscovít s. n., pl. muscovíte
muscula
MUSCÚLĂ s.f. Mașină de război care facilita apropierea de ziduri, protejând totodată de săgeți, de pietre etc. [< fr. muscule].
muscular
MUȘCHIULÁR, -Ă adj. v. muscular. DOOM
musculár (referitor la mușchi) adj. m., pl. musculári; f. musculáră, pl. musculáre
musculara
MUȘCHIULÁR, -Ă adj. v. muscular. DOOM
musculár (referitor la mușchi) adj. m., pl. musculári; f. musculáră, pl. musculáre
musculare
MUȘCHIULÁR, -Ă adj. v. muscular. DOOM
musculár (referitor la mușchi) adj. m., pl. musculári; f. musculáră, pl. musculáre
muscularei
MUȘCHIULÁR, -Ă adj. v. muscular. DOOM
musculár (referitor la mușchi) adj. m., pl. musculári; f. musculáră, pl. musculáre
muscularele
MUȘCHIULÁR, -Ă adj. v. muscular. DOOM
musculár (referitor la mușchi) adj. m., pl. musculári; f. musculáră, pl. musculáre
muscularelor
MUȘCHIULÁR, -Ă adj. v. muscular. DOOM
musculár (referitor la mușchi) adj. m., pl. musculári; f. musculáră, pl. musculáre
musculari
MUȘCHIULÁR, -Ă adj. v. muscular. DOOM
musculár (referitor la mușchi) adj. m., pl. musculári; f. musculáră, pl. musculáre
muscularii
MUȘCHIULÁR, -Ă adj. v. muscular. DOOM
musculár (referitor la mușchi) adj. m., pl. musculári; f. musculáră, pl. musculáre
muscularilor
MUȘCHIULÁR, -Ă adj. v. muscular. DOOM
musculár (referitor la mușchi) adj. m., pl. musculári; f. musculáră, pl. musculáre
muscularul
MUȘCHIULÁR, -Ă adj. v. muscular. DOOM
musculár (referitor la mușchi) adj. m., pl. musculári; f. musculáră, pl. musculáre
muscularului
MUȘCHIULÁR, -Ă adj. v. muscular. DOOM
musculár (referitor la mușchi) adj. m., pl. musculári; f. musculáră, pl. musculáre
musculat
MUSCULÁT, -Ă, musculați, -te, adj. (Rar) Musculos. – Din lat. musculatus. Cf. fr. musclé. DOOM
musculát (musculos) (rar) adj. m., pl. musculáți; f. musculátă, pl. musculáte
musculata
MUSCULÁT, -Ă, musculați, -te, adj. (Rar) Musculos. – Din lat. musculatus. Cf. fr. musclé. DOOM
musculát (musculos) (rar) adj. m., pl. musculáți; f. musculátă, pl. musculáte
musculate
MUSCULÁT, -Ă, musculați, -te, adj. (Rar) Musculos. – Din lat. musculatus. Cf. fr. musclé. DOOM
musculát (musculos) (rar) adj. m., pl. musculáți; f. musculátă, pl. musculáte
musculatei
MUSCULÁT, -Ă, musculați, -te, adj. (Rar) Musculos. – Din lat. musculatus. Cf. fr. musclé. DOOM
musculát (musculos) (rar) adj. m., pl. musculáți; f. musculátă, pl. musculáte
musculatele
MUSCULÁT, -Ă, musculați, -te, adj. (Rar) Musculos. – Din lat. musculatus. Cf. fr. musclé. DOOM
musculát (musculos) (rar) adj. m., pl. musculáți; f. musculátă, pl. musculáte
musculatelor
MUSCULÁT, -Ă, musculați, -te, adj. (Rar) Musculos. – Din lat. musculatus. Cf. fr. musclé. DOOM
musculát (musculos) (rar) adj. m., pl. musculáți; f. musculátă, pl. musculáte
musculatul
MUSCULÁT, -Ă, musculați, -te, adj. (Rar) Musculos. – Din lat. musculatus. Cf. fr. musclé. DOOM
musculát (musculos) (rar) adj. m., pl. musculáți; f. musculátă, pl. musculáte
musculatului
MUSCULÁT, -Ă, musculați, -te, adj. (Rar) Musculos. – Din lat. musculatus. Cf. fr. musclé. DOOM
musculát (musculos) (rar) adj. m., pl. musculáți; f. musculátă, pl. musculáte
musculatura
MUSCULATÚRĂ, musculaturi, s. f. Totalitatea mușchilor2 (1) corpului sau ai unui organ; sistemul muscular al corpului. [Var.: mușchiulatúră s. f.] – Din fr. musculature. DOOM
musculatúră s. f., g.-d. art. musculatúrii; pl. musculatúri
musculaturi
MUSCULATÚRĂ, musculaturi, s. f. Totalitatea mușchilor2 (1) corpului sau ai unui organ; sistemul muscular al corpului. [Var.: mușchiulatúră s. f.] – Din fr. musculature. DOOM
musculatúră s. f., g.-d. art. musculatúrii; pl. musculatúri
musculaturii
MUSCULATÚRĂ, musculaturi, s. f. Totalitatea mușchilor2 (1) corpului sau ai unui organ; sistemul muscular al corpului. [Var.: mușchiulatúră s. f.] – Din fr. musculature. DOOM
musculatúră s. f., g.-d. art. musculatúrii; pl. musculatúri
musculaturile
MUSCULATÚRĂ, musculaturi, s. f. Totalitatea mușchilor2 (1) corpului sau ai unui organ; sistemul muscular al corpului. [Var.: mușchiulatúră s. f.] – Din fr. musculature. DOOM
musculatúră s. f., g.-d. art. musculatúrii; pl. musculatúri
musculaturilor
MUSCULATÚRĂ, musculaturi, s. f. Totalitatea mușchilor2 (1) corpului sau ai unui organ; sistemul muscular al corpului. [Var.: mușchiulatúră s. f.] – Din fr. musculature. DOOM
musculatúră s. f., g.-d. art. musculatúrii; pl. musculatúri
musculați
MUSCULÁT, -Ă, musculați, -te, adj. (Rar) Musculos. – Din lat. musculatus. Cf. fr. musclé. DOOM
musculát (musculos) (rar) adj. m., pl. musculáți; f. musculátă, pl. musculáte
musculații
MUSCULÁT, -Ă, musculați, -te, adj. (Rar) Musculos. – Din lat. musculatus. Cf. fr. musclé. DOOM
musculát (musculos) (rar) adj. m., pl. musculáți; f. musculátă, pl. musculáte
musculaților
MUSCULÁT, -Ă, musculați, -te, adj. (Rar) Musculos. – Din lat. musculatus. Cf. fr. musclé. DOOM
musculát (musculos) (rar) adj. m., pl. musculáți; f. musculátă, pl. musculáte
muscule
MUSCÚLĂ s.f. Mașină de război care facilita apropierea de ziduri, protejând totodată de săgeți, de pietre etc. [< fr. muscule].
musculei
MUSCÚLĂ s.f. Mașină de război care facilita apropierea de ziduri, protejând totodată de săgeți, de pietre etc. [< fr. muscule].
musculele
MUSCÚLĂ s.f. Mașină de război care facilita apropierea de ziduri, protejând totodată de săgeți, de pietre etc. [< fr. muscule].
musculelor
MUSCÚLĂ s.f. Mașină de război care facilita apropierea de ziduri, protejând totodată de săgeți, de pietre etc. [< fr. muscule].
musculița
MUSCULÍȚĂ, musculițe, s. f. Diminutiv al lui muscă (I); muscă mică; muscuță. ◊ Musculiță de brânză = muscă mică, neagră, lucioasă, ale cărei larve trăiesc pe alimente, alterându-le (Piophila casei). Musculiță de oțet (sau bețivă) = gen de insectă din ordinul dipterelor, ale cărei larve trăiesc în materii care fermentează sau putrezesc (Drosophila). – Muscă + suf. -uliță. DOOM
musculíță s. f., g.-d. art. musculíței; pl. musculíțe
musculițe
MUSCULÍȚĂ, musculițe, s. f. Diminutiv al lui muscă (I); muscă mică; muscuță. ◊ Musculiță de brânză = muscă mică, neagră, lucioasă, ale cărei larve trăiesc pe alimente, alterându-le (Piophila casei). Musculiță de oțet (sau bețivă) = gen de insectă din ordinul dipterelor, ale cărei larve trăiesc în materii care fermentează sau putrezesc (Drosophila). – Muscă + suf. -uliță. DOOM
musculíță s. f., g.-d. art. musculíței; pl. musculíțe
musculiței
MUSCULÍȚĂ, musculițe, s. f. Diminutiv al lui muscă (I); muscă mică; muscuță. ◊ Musculiță de brânză = muscă mică, neagră, lucioasă, ale cărei larve trăiesc pe alimente, alterându-le (Piophila casei). Musculiță de oțet (sau bețivă) = gen de insectă din ordinul dipterelor, ale cărei larve trăiesc în materii care fermentează sau putrezesc (Drosophila). – Muscă + suf. -uliță. DOOM
musculíță s. f., g.-d. art. musculíței; pl. musculíțe
musculițele
MUSCULÍȚĂ, musculițe, s. f. Diminutiv al lui muscă (I); muscă mică; muscuță. ◊ Musculiță de brânză = muscă mică, neagră, lucioasă, ale cărei larve trăiesc pe alimente, alterându-le (Piophila casei). Musculiță de oțet (sau bețivă) = gen de insectă din ordinul dipterelor, ale cărei larve trăiesc în materii care fermentează sau putrezesc (Drosophila). – Muscă + suf. -uliță. DOOM
musculíță s. f., g.-d. art. musculíței; pl. musculíțe
musculițelor
MUSCULÍȚĂ, musculițe, s. f. Diminutiv al lui muscă (I); muscă mică; muscuță. ◊ Musculiță de brânză = muscă mică, neagră, lucioasă, ale cărei larve trăiesc pe alimente, alterându-le (Piophila casei). Musculiță de oțet (sau bețivă) = gen de insectă din ordinul dipterelor, ale cărei larve trăiesc în materii care fermentează sau putrezesc (Drosophila). – Muscă + suf. -uliță. DOOM
musculíță s. f., g.-d. art. musculíței; pl. musculíțe
musculoasa
MUSCULÓS, -OÁSĂ, musculoși, -oase, adj. Care are mușchi2 (1) puternici; plin de mușchi2; mușchios2, musculat. [Var.: mușchiulós, -oásă adj.] – Din fr. musculeux, lat. musculosus. DOOM
musculós adj. m., pl. musculóși; f. musculoásă, pl. musculoáse
musculoase
MUSCULÓS, -OÁSĂ, musculoși, -oase, adj. Care are mușchi2 (1) puternici; plin de mușchi2; mușchios2, musculat. [Var.: mușchiulós, -oásă adj.] – Din fr. musculeux, lat. musculosus. DOOM
musculós adj. m., pl. musculóși; f. musculoásă, pl. musculoáse
musculoasei
MUSCULÓS, -OÁSĂ, musculoși, -oase, adj. Care are mușchi2 (1) puternici; plin de mușchi2; mușchios2, musculat. [Var.: mușchiulós, -oásă adj.] – Din fr. musculeux, lat. musculosus. DOOM
musculós adj. m., pl. musculóși; f. musculoásă, pl. musculoáse
musculoasele
MUSCULÓS, -OÁSĂ, musculoși, -oase, adj. Care are mușchi2 (1) puternici; plin de mușchi2; mușchios2, musculat. [Var.: mușchiulós, -oásă adj.] – Din fr. musculeux, lat. musculosus. DOOM
musculós adj. m., pl. musculóși; f. musculoásă, pl. musculoáse
musculoaselor
MUSCULÓS, -OÁSĂ, musculoși, -oase, adj. Care are mușchi2 (1) puternici; plin de mușchi2; mușchios2, musculat. [Var.: mușchiulós, -oásă adj.] – Din fr. musculeux, lat. musculosus. DOOM
musculós adj. m., pl. musculóși; f. musculoásă, pl. musculoáse
musculos
MUSCULÓS, -OÁSĂ, musculoși, -oase, adj. Care are mușchi2 (1) puternici; plin de mușchi2; mușchios2, musculat. [Var.: mușchiulós, -oásă adj.] – Din fr. musculeux, lat. musculosus. DOOM
musculós adj. m., pl. musculóși; f. musculoásă, pl. musculoáse
musculosul
MUSCULÓS, -OÁSĂ, musculoși, -oase, adj. Care are mușchi2 (1) puternici; plin de mușchi2; mușchios2, musculat. [Var.: mușchiulós, -oásă adj.] – Din fr. musculeux, lat. musculosus. DOOM
musculós adj. m., pl. musculóși; f. musculoásă, pl. musculoáse
musculosului
MUSCULÓS, -OÁSĂ, musculoși, -oase, adj. Care are mușchi2 (1) puternici; plin de mușchi2; mușchios2, musculat. [Var.: mușchiulós, -oásă adj.] – Din fr. musculeux, lat. musculosus. DOOM
musculós adj. m., pl. musculóși; f. musculoásă, pl. musculoáse
musculozitate
MUSCULOZITÁTE s.f. (Rar) Însușirea de a fi musculos. [Cf. it. muscolosità].
musculozitatea
MUSCULOZITÁTE s.f. (Rar) Însușirea de a fi musculos. [Cf. it. muscolosità].
musculozități
MUSCULOZITÁTE s.f. (Rar) Însușirea de a fi musculos. [Cf. it. muscolosità].
musculozității
MUSCULOZITÁTE s.f. (Rar) Însușirea de a fi musculos. [Cf. it. muscolosità].
musculoși
MUSCULÓS, -OÁSĂ, musculoși, -oase, adj. Care are mușchi2 (1) puternici; plin de mușchi2; mușchios2, musculat. [Var.: mușchiulós, -oásă adj.] – Din fr. musculeux, lat. musculosus. DOOM
musculós adj. m., pl. musculóși; f. musculoásă, pl. musculoáse
musculoșii
MUSCULÓS, -OÁSĂ, musculoși, -oase, adj. Care are mușchi2 (1) puternici; plin de mușchi2; mușchios2, musculat. [Var.: mușchiulós, -oásă adj.] – Din fr. musculeux, lat. musculosus. DOOM
musculós adj. m., pl. musculóși; f. musculoásă, pl. musculoáse
musculoșilor
MUSCULÓS, -OÁSĂ, musculoși, -oase, adj. Care are mușchi2 (1) puternici; plin de mușchi2; mușchios2, musculat. [Var.: mușchiulós, -oásă adj.] – Din fr. musculeux, lat. musculosus. DOOM
musculós adj. m., pl. musculóși; f. musculoásă, pl. musculoáse
musculus
ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau în bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece de pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis.
muscuța
MUSCÚȚĂ, muscuțe, s. f. (Rar) Musculiță. – Muscă + suf. -uță. DOOM
muscúță (rar) s. f., g.-d. art. muscúței; pl. muscúțe
muscuțe
MUSCÚȚĂ, muscuțe, s. f. (Rar) Musculiță. – Muscă + suf. -uță. DOOM
muscúță (rar) s. f., g.-d. art. muscúței; pl. muscúțe
muscuței
MUSCÚȚĂ, muscuțe, s. f. (Rar) Musculiță. – Muscă + suf. -uță. DOOM
muscúță (rar) s. f., g.-d. art. muscúței; pl. muscúțe
muscuțele
MUSCÚȚĂ, muscuțe, s. f. (Rar) Musculiță. – Muscă + suf. -uță. DOOM
muscúță (rar) s. f., g.-d. art. muscúței; pl. muscúțe
muscuțelor
MUSCÚȚĂ, muscuțe, s. f. (Rar) Musculiță. – Muscă + suf. -uță. DOOM
muscúță (rar) s. f., g.-d. art. muscúței; pl. muscúțe
muscăleasca
MOSCĂLÉSC, -EÁSCĂ adj. v. muscălesc. DOOM
muscălésc (înv., pop.) adj. m., f. muscăleáscă; pl. m. și f. muscăléști
muscălesc
MOSCĂLÉSC, -EÁSCĂ adj. v. muscălesc. DOOM
muscălésc (înv., pop.) adj. m., f. muscăleáscă; pl. m. și f. muscăléști
muscălescul
MOSCĂLÉSC, -EÁSCĂ adj. v. muscălesc. DOOM
muscălésc (înv., pop.) adj. m., f. muscăleáscă; pl. m. și f. muscăléști
muscălescului
MOSCĂLÉSC, -EÁSCĂ adj. v. muscălesc. DOOM
muscălésc (înv., pop.) adj. m., f. muscăleáscă; pl. m. și f. muscăléști
muscălește
MOSCĂLÉȘTE adv. v. muscălește. DOOM
muscăléște (înv.) adv.
muscălești
MOSCĂLÉSC, -EÁSCĂ adj. v. muscălesc. DOOM
muscălésc (înv., pop.) adj. m., f. muscăleáscă; pl. m. și f. muscăléști
muscăleștii
MOSCĂLÉSC, -EÁSCĂ adj. v. muscălesc. DOOM
muscălésc (înv., pop.) adj. m., f. muscăleáscă; pl. m. și f. muscăléști
muscăleștile
MOSCĂLÉSC, -EÁSCĂ adj. v. muscălesc. DOOM
muscălésc (înv., pop.) adj. m., f. muscăleáscă; pl. m. și f. muscăléști
muscăleștilor
MOSCĂLÉSC, -EÁSCĂ adj. v. muscălesc. DOOM
muscălésc (înv., pop.) adj. m., f. muscăleáscă; pl. m. și f. muscăléști
muscălime
MUSCĂLÍME s. f. (Înv.) Mulțime de muscali2; totalitatea muscalilor2. – Muscal2 + suf. -ime. DOOM
muscălíme (înv.) s. f., g.-d. art. muscălímii
muscălimea
MUSCĂLÍME s. f. (Înv.) Mulțime de muscali2; totalitatea muscalilor2. – Muscal2 + suf. -ime. DOOM
muscălíme (înv.) s. f., g.-d. art. muscălímii
muscălimi
MUSCĂLÍME s. f. (Înv.) Mulțime de muscali2; totalitatea muscalilor2. – Muscal2 + suf. -ime. DOOM
muscălíme (înv.) s. f., g.-d. art. muscălímii
muscălimii
MUSCĂLÍME s. f. (Înv.) Mulțime de muscali2; totalitatea muscalilor2. – Muscal2 + suf. -ime. DOOM
muscălíme (înv.) s. f., g.-d. art. muscălímii
muscăria
MUSCĂRÍE, s. f. Mulțime de muște, roi de muște; muscărime. – Muscă + suf. -ărie. DOOM
muscăríe s. f., art. muscăría, g.-d. art. muscăríei
muscărie
MUSCĂRÍE, s. f. Mulțime de muște, roi de muște; muscărime. – Muscă + suf. -ărie. DOOM
muscăríe s. f., art. muscăría, g.-d. art. muscăríei
muscăriei
MUSCĂRÍE, s. f. Mulțime de muște, roi de muște; muscărime. – Muscă + suf. -ărie. DOOM
muscăríe s. f., art. muscăría, g.-d. art. muscăríei
muscării
MUSCĂRÍE, s. f. Mulțime de muște, roi de muște; muscărime. – Muscă + suf. -ărie. DOOM
muscăríe s. f., art. muscăría, g.-d. art. muscăríei
muscăriile
MUSCĂRÍE, s. f. Mulțime de muște, roi de muște; muscărime. – Muscă + suf. -ărie. DOOM
muscăríe s. f., art. muscăría, g.-d. art. muscăríei
muscăriilor
MUSCĂRÍE, s. f. Mulțime de muște, roi de muște; muscărime. – Muscă + suf. -ărie. DOOM
muscăríe s. f., art. muscăría, g.-d. art. muscăríei
muscărime
MUSCĂRÍME s. f. Muscărie. – Muscă + suf. -ărime. DOOM
muscăríme s. f., g.-d. art. muscărímii
muscărimea
MUSCĂRÍME s. f. Muscărie. – Muscă + suf. -ărime. DOOM
muscăríme s. f., g.-d. art. muscărímii
muscărimi
MUSCĂRÍME s. f. Muscărie. – Muscă + suf. -ărime. DOOM
muscăríme s. f., g.-d. art. muscărímii
muscărimii
MUSCĂRÍME s. f. Muscărie. – Muscă + suf. -ărime. DOOM
muscăríme s. f., g.-d. art. muscărímii
muse
MÚSĂ s.f. Cremă bătută; frișcă. [< fr. mousse].
musează
MUSÁ vb. I. intr. (Franțuzism; despre vinuri) A face spumă. [< fr. mousser].
musei
MÚSĂ s.f. Cremă bătută; frișcă. [< fr. mousse].
musele
MÚSĂ s.f. Cremă bătută; frișcă. [< fr. mousse].
muselim
MUSELÍM, muselimi, s. m. Locțiitor de guvernator al unui district la turci. – Din tc. müsellim. DOOM
muselím s. m., pl. muselími
muselimi
MUSELÍM, muselimi, s. m. Locțiitor de guvernator al unui district la turci. – Din tc. müsellim. DOOM
muselím s. m., pl. muselími
muselimii
MUSELÍM, muselimi, s. m. Locțiitor de guvernator al unui district la turci. – Din tc. müsellim. DOOM
muselím s. m., pl. muselími
muselimilor
MUSELÍM, muselimi, s. m. Locțiitor de guvernator al unui district la turci. – Din tc. müsellim. DOOM
muselím s. m., pl. muselími
muselimul
MUSELÍM, muselimi, s. m. Locțiitor de guvernator al unui district la turci. – Din tc. müsellim. DOOM
muselím s. m., pl. muselími
muselimului
MUSELÍM, muselimi, s. m. Locțiitor de guvernator al unui district la turci. – Din tc. müsellim. DOOM
muselím s. m., pl. muselími
muselin
MUSELÍN s. n. v. muselină. DOOM
muselínă (înv.) s. f., g.-d. art. muselínei; pl. muselíne
muselina
MUSELÍN s. n. v. muselină. DOOM
muselínă (înv.) s. f., g.-d. art. muselínei; pl. muselíne
museline
MUSELÍN s. n. v. muselină. DOOM
muselínă (înv.) s. f., g.-d. art. muselínei; pl. muselíne
muselinei
MUSELÍN s. n. v. muselină. DOOM
muselínă (înv.) s. f., g.-d. art. muselínei; pl. muselíne
muselinele
MUSELÍN s. n. v. muselină. DOOM
muselínă (înv.) s. f., g.-d. art. muselínei; pl. muselíne
muselinelor
MUSELÍN s. n. v. muselină. DOOM
muselínă (înv.) s. f., g.-d. art. muselínei; pl. muselíne
muselor
MÚSĂ s.f. Cremă bătută; frișcă. [< fr. mousse].
museu
Museu = Musaeus.
museze
MUSÁ vb. I. intr. (Franțuzism; despre vinuri) A face spumă. [< fr. mousser].
musical
MUSICÁL s.n. v. muzical. DOOM
!musical (spectacol) (angl.) [pron. miúzicăl] s. n., pl. musicaluri
musicalul
MUSICÁL s.n. v. muzical. DOOM
!musical (spectacol) (angl.) [pron. miúzicăl] s. n., pl. musicaluri
musicalului
MUSICÁL s.n. v. muzical. DOOM
!musical (spectacol) (angl.) [pron. miúzicăl] s. n., pl. musicaluri
musicaluri
MUSICÁL s.n. v. muzical. DOOM
!musical (spectacol) (angl.) [pron. miúzicăl] s. n., pl. musicaluri
musicalurile
MUSICÁL s.n. v. muzical. DOOM
!musical (spectacol) (angl.) [pron. miúzicăl] s. n., pl. musicaluri
musicalurilor
MUSICÁL s.n. v. muzical. DOOM
!musical (spectacol) (angl.) [pron. miúzicăl] s. n., pl. musicaluri
musico
MUZICO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) muzică”, „muzical”, „melodios”. [Var. musico-, muzic-. / < fr. musico-, cf. lat. musica].
musică
MÚSICĂ s.f. v. muzică.
musiu
MUSÍU s. m. (Înv.) Termen de adresare către un bărbat. – Din fr. monsieur. DOOM
musíu (termen de adresare) (înv.) s. m.
musiul
MUSÍU s. m. (Înv.) Termen de adresare către un bărbat. – Din fr. monsieur. DOOM
musíu (termen de adresare) (înv.) s. m.
musiului
MUSÍU s. m. (Înv.) Termen de adresare către un bărbat. – Din fr. monsieur. DOOM
musíu (termen de adresare) (înv.) s. m.
muslim
MOSLÍM, moslimi, s. m. (Înv.) Mahomedan. [Var.: muslím s. m.] – Din tc. müslim. DOOM
muslím v. moslím
muslimi
MOSLÍM, moslimi, s. m. (Înv.) Mahomedan. [Var.: muslím s. m.] – Din tc. müslim. DOOM
muslím v. moslím
muslimii
MOSLÍM, moslimi, s. m. (Înv.) Mahomedan. [Var.: muslím s. m.] – Din tc. müslim. DOOM
muslím v. moslím
muslimilor
MOSLÍM, moslimi, s. m. (Înv.) Mahomedan. [Var.: muslím s. m.] – Din tc. müslim. DOOM
muslím v. moslím
muslimul
MOSLÍM, moslimi, s. m. (Înv.) Mahomedan. [Var.: muslím s. m.] – Din tc. müslim. DOOM
muslím v. moslím
muslimului
MOSLÍM, moslimi, s. m. (Înv.) Mahomedan. [Var.: muslím s. m.] – Din tc. müslim. DOOM
muslím v. moslím
muslin
MUSELÍN s. n. v. muselină. DOOM
muselínă (înv.) s. f., g.-d. art. muselínei; pl. muselíne
muslină
MUSLÍNĂ s. f. v. muselină.
musoar
MUSOÁR s.n. v. muzoar.
muson
MUSÓN, musoni, s. m. Vânt periodic stabil, caracteristic pentru părțile sudice ale Asiei, care bate șase luni dinspre continent spre ocean (iarna) și șase luni dinspre ocean spre continent (vara). – Din fr. mousson. DOOM
musón s. m., pl. musóni
musoni
MUSÓN, musoni, s. m. Vânt periodic stabil, caracteristic pentru părțile sudice ale Asiei, care bate șase luni dinspre continent spre ocean (iarna) și șase luni dinspre ocean spre continent (vara). – Din fr. mousson. DOOM
musón s. m., pl. musóni
musonic
MUSÓNIC, -Ă, musonici, -ce, adj. Referitor la muson, al musonilor; legat de muson. – Muson + suf. -ic. DOOM
*musónic adj. m., pl. musónici; f. musónică, pl. musónice
musonica
MUSÓNIC, -Ă, musonici, -ce, adj. Referitor la muson, al musonilor; legat de muson. – Muson + suf. -ic. DOOM
*musónic adj. m., pl. musónici; f. musónică, pl. musónice
musonice
MUSÓNIC, -Ă, musonici, -ce, adj. Referitor la muson, al musonilor; legat de muson. – Muson + suf. -ic. DOOM
*musónic adj. m., pl. musónici; f. musónică, pl. musónice
musonicei
MUSÓNIC, -Ă, musonici, -ce, adj. Referitor la muson, al musonilor; legat de muson. – Muson + suf. -ic. DOOM
*musónic adj. m., pl. musónici; f. musónică, pl. musónice
musonicele
MUSÓNIC, -Ă, musonici, -ce, adj. Referitor la muson, al musonilor; legat de muson. – Muson + suf. -ic. DOOM
*musónic adj. m., pl. musónici; f. musónică, pl. musónice
musonicelor
MUSÓNIC, -Ă, musonici, -ce, adj. Referitor la muson, al musonilor; legat de muson. – Muson + suf. -ic. DOOM
*musónic adj. m., pl. musónici; f. musónică, pl. musónice
musonici
MUSÓNIC, -Ă, musonici, -ce, adj. Referitor la muson, al musonilor; legat de muson. – Muson + suf. -ic. DOOM
*musónic adj. m., pl. musónici; f. musónică, pl. musónice
musonicii
MUSÓNIC, -Ă, musonici, -ce, adj. Referitor la muson, al musonilor; legat de muson. – Muson + suf. -ic. DOOM
*musónic adj. m., pl. musónici; f. musónică, pl. musónice
musonicilor
MUSÓNIC, -Ă, musonici, -ce, adj. Referitor la muson, al musonilor; legat de muson. – Muson + suf. -ic. DOOM
*musónic adj. m., pl. musónici; f. musónică, pl. musónice
musonicul
MUSÓNIC, -Ă, musonici, -ce, adj. Referitor la muson, al musonilor; legat de muson. – Muson + suf. -ic. DOOM
*musónic adj. m., pl. musónici; f. musónică, pl. musónice
musonicului
MUSÓNIC, -Ă, musonici, -ce, adj. Referitor la muson, al musonilor; legat de muson. – Muson + suf. -ic. DOOM
*musónic adj. m., pl. musónici; f. musónică, pl. musónice
musonii
MUSÓN, musoni, s. m. Vânt periodic stabil, caracteristic pentru părțile sudice ale Asiei, care bate șase luni dinspre continent spre ocean (iarna) și șase luni dinspre ocean spre continent (vara). – Din fr. mousson. DOOM
musón s. m., pl. musóni
musonilor
MUSÓN, musoni, s. m. Vânt periodic stabil, caracteristic pentru părțile sudice ale Asiei, care bate șase luni dinspre continent spre ocean (iarna) și șase luni dinspre ocean spre continent (vara). – Din fr. mousson. DOOM
musón s. m., pl. musóni
musonul
MUSÓN, musoni, s. m. Vânt periodic stabil, caracteristic pentru părțile sudice ale Asiei, care bate șase luni dinspre continent spre ocean (iarna) și șase luni dinspre ocean spre continent (vara). – Din fr. mousson. DOOM
musón s. m., pl. musóni
musonului
MUSÓN, musoni, s. m. Vânt periodic stabil, caracteristic pentru părțile sudice ale Asiei, care bate șase luni dinspre continent spre ocean (iarna) și șase luni dinspre ocean spre continent (vara). – Din fr. mousson. DOOM
musón s. m., pl. musóni
must
MUST, musturi, s. n. 1. Suc dulce care nu a început încă să fermenteze, obținut prin zdrobirea și presarea boabelor de struguri sau, p. ext., a altor fructe ori plante. 2. Zeamă, suc pe care îl conțin unele fructe. 3. Seva arborilor. 4. (Pop.) Zeamă din gunoiul vitelor. 5. Lichid cu care este îmbibat pământul după topirea zăpezii. – Lat. mustum. DOOM
must s. n., pl. músturi
mustang
MUSTÁNG s.m. Cal sălbatic din America de Sud. [< engl. mustang < sp. mestengo]. DOOM
mustáng s. m., pl. mustángi
mustangi
MUSTÁNG s.m. Cal sălbatic din America de Sud. [< engl. mustang < sp. mestengo]. DOOM
mustáng s. m., pl. mustángi
mustangii
MUSTÁNG s.m. Cal sălbatic din America de Sud. [< engl. mustang < sp. mestengo]. DOOM
mustáng s. m., pl. mustángi
mustangilor
MUSTÁNG s.m. Cal sălbatic din America de Sud. [< engl. mustang < sp. mestengo]. DOOM
mustáng s. m., pl. mustángi
mustangul
MUSTÁNG s.m. Cal sălbatic din America de Sud. [< engl. mustang < sp. mestengo]. DOOM
mustáng s. m., pl. mustángi
mustangului
MUSTÁNG s.m. Cal sălbatic din America de Sud. [< engl. mustang < sp. mestengo]. DOOM
mustáng s. m., pl. mustángi
mustar
MUSTÁR, mustari, s. m. (Rar) Persoană care face sau vinde must. – Din must + suf. -ar.
mustața
MUSTÁȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței-de-vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) mustéață s. f.] – Lat. *mustacea. DOOM
mustáță s. f., g.-d. art. mustắții; pl. mustắți
mustea
MUSTEÁ, muștele, s. f. Unealtă în formă de ciocan cu care cizmarii bat talpa și cusăturile. Variante: mușteá, mușcheá (CREANGĂ, A. 81) s. f.
mustea
MUSTÍ, pers. 3 mustește, vb. IV. 1. (Despre lichide) A se ivi (din abundență), a ieși la suprafață îmbibând totul. 2. A fi plin de sevă sau de alt lichid. – Din must. DOOM
mustí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mustéște, imperf. 3 sg. musteá; conj. prez. 3 să musteáscă
mustească
MUSTÍ, pers. 3 mustește, vb. IV. 1. (Despre lichide) A se ivi (din abundență), a ieși la suprafață îmbibând totul. 2. A fi plin de sevă sau de alt lichid. – Din must. DOOM
mustí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mustéște, imperf. 3 sg. musteá; conj. prez. 3 să musteáscă
musteau
MUSTÍ, pers. 3 mustește, vb. IV. 1. (Despre lichide) A se ivi (din abundență), a ieși la suprafață îmbibând totul. 2. A fi plin de sevă sau de alt lichid. – Din must. DOOM
mustí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mustéște, imperf. 3 sg. musteá; conj. prez. 3 să musteáscă
musteața
MUSTÁȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței-de-vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) mustéață s. f.] – Lat. *mustacea. DOOM
mustáță s. f., g.-d. art. mustắții; pl. mustắți
mustecios
MUSTECIÓS, -OÁSĂ adj. v. mustăcios. DOOM
mustăciós adj. m., pl. mustăcióși; f. mustăcioásă, pl. mustăcioáse
mustela
NEVĂSTÚICĂ, nevăstuici, s. f. 1. (Reg.) Nevestică. 2. Mic animal mamifer carnivor, cu corpul lung, suplu și subțire, acoperit cu blană moale, deasă, roșcată vara și albicioasă iarna, cu picioarele scurte și cu botul ascuțit (Mustela nivalis). – Nevastă + suf. -uică.
mustelida
MUSTELÍDĂ, mustelide, s. f. (La pl.) Familie de mamifere carnivore mici și mijlocii, cu corpul suplu, coada lungă și cu picioarele mici, a căror blană, la unele specii, este prețioasă; (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. mustélidés. DOOM
!mustelídă s. f., g.-d. art. mustelídei; pl. mustelíde
mustelide
MUSTELÍDĂ, mustelide, s. f. (La pl.) Familie de mamifere carnivore mici și mijlocii, cu corpul suplu, coada lungă și cu picioarele mici, a căror blană, la unele specii, este prețioasă; (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. mustélidés. DOOM
!mustelídă s. f., g.-d. art. mustelídei; pl. mustelíde
mustelidei
MUSTELÍDĂ, mustelide, s. f. (La pl.) Familie de mamifere carnivore mici și mijlocii, cu corpul suplu, coada lungă și cu picioarele mici, a căror blană, la unele specii, este prețioasă; (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. mustélidés. DOOM
!mustelídă s. f., g.-d. art. mustelídei; pl. mustelíde
mustelidele
MUSTELÍDĂ, mustelide, s. f. (La pl.) Familie de mamifere carnivore mici și mijlocii, cu corpul suplu, coada lungă și cu picioarele mici, a căror blană, la unele specii, este prețioasă; (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. mustélidés. DOOM
!mustelídă s. f., g.-d. art. mustelídei; pl. mustelíde
mustelidelor
MUSTELÍDĂ, mustelide, s. f. (La pl.) Familie de mamifere carnivore mici și mijlocii, cu corpul suplu, coada lungă și cu picioarele mici, a căror blană, la unele specii, este prețioasă; (și la sg.) animal care face parte din această familie. – Din fr. mustélidés. DOOM
!mustelídă s. f., g.-d. art. mustelídei; pl. mustelíde
musterian
MUSTERIÁN s.n. (Geol.) Al cincilea subetaj al paleoliticului inferior. // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. moustérien, cf. Le Moustier – peșteră în Franța]. DOOM
musterián (-ri-an) s. n.
musteriana
MUSTERIÁN s.n. (Geol.) Al cincilea subetaj al paleoliticului inferior. // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. moustérien, cf. Le Moustier – peșteră în Franța]. DOOM
musterián (-ri-an) s. n.
musterianul
MUSTERIÁN s.n. (Geol.) Al cincilea subetaj al paleoliticului inferior. // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. moustérien, cf. Le Moustier – peșteră în Franța]. DOOM
musterián (-ri-an) s. n.
musterianului
MUSTERIÁN s.n. (Geol.) Al cincilea subetaj al paleoliticului inferior. // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. moustérien, cf. Le Moustier – peșteră în Franța]. DOOM
musterián (-ri-an) s. n.
musteriene
MUSTERIÁN s.n. (Geol.) Al cincilea subetaj al paleoliticului inferior. // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. moustérien, cf. Le Moustier – peșteră în Franța]. DOOM
musterián (-ri-an) s. n.
musterienei
MUSTERIÁN s.n. (Geol.) Al cincilea subetaj al paleoliticului inferior. // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. moustérien, cf. Le Moustier – peșteră în Franța]. DOOM
musterián (-ri-an) s. n.
musterienele
MUSTERIÁN s.n. (Geol.) Al cincilea subetaj al paleoliticului inferior. // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. moustérien, cf. Le Moustier – peșteră în Franța]. DOOM
musterián (-ri-an) s. n.
musterienelor
MUSTERIÁN s.n. (Geol.) Al cincilea subetaj al paleoliticului inferior. // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. moustérien, cf. Le Moustier – peșteră în Franța]. DOOM
musterián (-ri-an) s. n.
musterieni
MUSTERIÁN s.n. (Geol.) Al cincilea subetaj al paleoliticului inferior. // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. moustérien, cf. Le Moustier – peșteră în Franța]. DOOM
musterián (-ri-an) s. n.
musterienii
MUSTERIÁN s.n. (Geol.) Al cincilea subetaj al paleoliticului inferior. // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. moustérien, cf. Le Moustier – peșteră în Franța]. DOOM
musterián (-ri-an) s. n.
musterienilor
MUSTERIÁN s.n. (Geol.) Al cincilea subetaj al paleoliticului inferior. // adj. Care aparține acestui subetaj. [Pron. -ri-an, pl. -ieni, -iene. / < fr. moustérien, cf. Le Moustier – peșteră în Franța]. DOOM
musterián (-ri-an) s. n.
mustesc
MUSTÍ, pers. 3 mustește, vb. IV. 1. (Despre lichide) A se ivi (din abundență), a ieși la suprafață îmbibând totul. 2. A fi plin de sevă sau de alt lichid. – Din must. DOOM
mustí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mustéște, imperf. 3 sg. musteá; conj. prez. 3 să musteáscă
mustește
MUSTÍ, pers. 3 mustește, vb. IV. 1. (Despre lichide) A se ivi (din abundență), a ieși la suprafață îmbibând totul. 2. A fi plin de sevă sau de alt lichid. – Din must. DOOM
mustí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mustéște, imperf. 3 sg. musteá; conj. prez. 3 să musteáscă
mustețe
MUSTÁȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței-de-vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) mustéață s. f.] – Lat. *mustacea. DOOM
mustáță s. f., g.-d. art. mustắții; pl. mustắți
musteței
MUSTÁȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței-de-vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) mustéață s. f.] – Lat. *mustacea. DOOM
mustáță s. f., g.-d. art. mustắții; pl. mustắți
mustețele
MUSTÁȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței-de-vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) mustéață s. f.] – Lat. *mustacea. DOOM
mustáță s. f., g.-d. art. mustắții; pl. mustắți
mustețelor
MUSTÁȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței-de-vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) mustéață s. f.] – Lat. *mustacea. DOOM
mustáță s. f., g.-d. art. mustắții; pl. mustắți
musti
MUSTÍ, pers. 3 mustește, vb. IV. 1. (Despre lichide) A se ivi (din abundență), a ieși la suprafață îmbibând totul. 2. A fi plin de sevă sau de alt lichid. – Din must. DOOM
mustí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mustéște, imperf. 3 sg. musteá; conj. prez. 3 să musteáscă
mustimetre
MUSTOMÉTRU s. n. v. mustimetru. DOOM
mustimétru (-me-tru) s. n., art. mustimétrul; pl. mustimétre
mustimetrele
MUSTOMÉTRU s. n. v. mustimetru. DOOM
mustimétru (-me-tru) s. n., art. mustimétrul; pl. mustimétre
mustimetrelor
MUSTOMÉTRU s. n. v. mustimetru. DOOM
mustimétru (-me-tru) s. n., art. mustimétrul; pl. mustimétre
mustimetru
MUSTOMÉTRU s. n. v. mustimetru. DOOM
mustimétru (-me-tru) s. n., art. mustimétrul; pl. mustimétre
mustimetrul
MUSTOMÉTRU s. n. v. mustimetru. DOOM
mustimétru (-me-tru) s. n., art. mustimétrul; pl. mustimétre
mustimetrului
MUSTOMÉTRU s. n. v. mustimetru. DOOM
mustimétru (-me-tru) s. n., art. mustimétrul; pl. mustimétre
mustind
MUSTÍ, pers. 3 mustește, vb. IV. 1. (Despre lichide) A se ivi (din abundență), a ieși la suprafață îmbibând totul. 2. A fi plin de sevă sau de alt lichid. – Din must. DOOM
mustí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mustéște, imperf. 3 sg. musteá; conj. prez. 3 să musteáscă
mustire
MUSTÍ, pers. 3 mustește, vb. IV. 1. (Despre lichide) A se ivi (din abundență), a ieși la suprafață îmbibând totul. 2. A fi plin de sevă sau de alt lichid. – Din must. DOOM
mustí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mustéște, imperf. 3 sg. musteá; conj. prez. 3 să musteáscă
mustire
MUSTÍRE, mustiri, s. f. Acțiunea de a musti și rezultatul ei. – V. musti. DOOM
!mustíre s. f., g.-d. art. mustírii; pl. mustíri
mustirea
MUSTÍRE, mustiri, s. f. Acțiunea de a musti și rezultatul ei. – V. musti. DOOM
!mustíre s. f., g.-d. art. mustírii; pl. mustíri
mustiri
MUSTÍRE, mustiri, s. f. Acțiunea de a musti și rezultatul ei. – V. musti. DOOM
!mustíre s. f., g.-d. art. mustírii; pl. mustíri
mustirii
MUSTÍRE, mustiri, s. f. Acțiunea de a musti și rezultatul ei. – V. musti. DOOM
!mustíre s. f., g.-d. art. mustírii; pl. mustíri
mustirile
MUSTÍRE, mustiri, s. f. Acțiunea de a musti și rezultatul ei. – V. musti. DOOM
!mustíre s. f., g.-d. art. mustírii; pl. mustíri
mustirilor
MUSTÍRE, mustiri, s. f. Acțiunea de a musti și rezultatul ei. – V. musti. DOOM
!mustíre s. f., g.-d. art. mustírii; pl. mustíri
mustiră
MUSTÍ, pers. 3 mustește, vb. IV. 1. (Despre lichide) A se ivi (din abundență), a ieși la suprafață îmbibând totul. 2. A fi plin de sevă sau de alt lichid. – Din must. DOOM
mustí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mustéște, imperf. 3 sg. musteá; conj. prez. 3 să musteáscă
mustise
MUSTÍ, pers. 3 mustește, vb. IV. 1. (Despre lichide) A se ivi (din abundență), a ieși la suprafață îmbibând totul. 2. A fi plin de sevă sau de alt lichid. – Din must. DOOM
mustí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mustéște, imperf. 3 sg. musteá; conj. prez. 3 să musteáscă
mustiseră
MUSTÍ, pers. 3 mustește, vb. IV. 1. (Despre lichide) A se ivi (din abundență), a ieși la suprafață îmbibând totul. 2. A fi plin de sevă sau de alt lichid. – Din must. DOOM
mustí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mustéște, imperf. 3 sg. musteá; conj. prez. 3 să musteáscă
mustit
MUSTÍ, pers. 3 mustește, vb. IV. 1. (Despre lichide) A se ivi (din abundență), a ieși la suprafață îmbibând totul. 2. A fi plin de sevă sau de alt lichid. – Din must. DOOM
mustí (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. mustéște, imperf. 3 sg. musteá; conj. prez. 3 să musteáscă
mustoasa
MUSTÓS, -OÁSĂ, mustoși, -oase, adj. 1. (Despre fructe) Plin de must; zemos, suculent. 2. (Despre pământ) Gras, mănos. – Must + suf. -os. DOOM
mustós adj. m., pl. mustóși; f. mustoásă, pl. mustoáse
mustoase
MUSTÓS, -OÁSĂ, mustoși, -oase, adj. 1. (Despre fructe) Plin de must; zemos, suculent. 2. (Despre pământ) Gras, mănos. – Must + suf. -os. DOOM
mustós adj. m., pl. mustóși; f. mustoásă, pl. mustoáse
mustoasei
MUSTÓS, -OÁSĂ, mustoși, -oase, adj. 1. (Despre fructe) Plin de must; zemos, suculent. 2. (Despre pământ) Gras, mănos. – Must + suf. -os. DOOM
mustós adj. m., pl. mustóși; f. mustoásă, pl. mustoáse
mustoasele
MUSTÓS, -OÁSĂ, mustoși, -oase, adj. 1. (Despre fructe) Plin de must; zemos, suculent. 2. (Despre pământ) Gras, mănos. – Must + suf. -os. DOOM
mustós adj. m., pl. mustóși; f. mustoásă, pl. mustoáse
mustoaselor
MUSTÓS, -OÁSĂ, mustoși, -oase, adj. 1. (Despre fructe) Plin de must; zemos, suculent. 2. (Despre pământ) Gras, mănos. – Must + suf. -os. DOOM
mustós adj. m., pl. mustóși; f. mustoásă, pl. mustoáse
mustometru
MUSTOMÉTRU s. n. v. mustimetru. DOOM
mustimétru (-me-tru) s. n., art. mustimétrul; pl. mustimétre
mustopită
mustopítă (-te), s. f. – Dulceață de pastă de fructe cu suc. – Var. mostochină. Ngr. μουτόπητα (Cihac, II, 678). În Mold. și Trans. Var., pe care Scriban o explică prin it. mistocchino, pare să rezulte din pronunțarea mold. a lui p.
mustos
MUSTÓS, -OÁSĂ, mustoși, -oase, adj. 1. (Despre fructe) Plin de must; zemos, suculent. 2. (Despre pământ) Gras, mănos. – Must + suf. -os. DOOM
mustós adj. m., pl. mustóși; f. mustoásă, pl. mustoáse
mustosul
MUSTÓS, -OÁSĂ, mustoși, -oase, adj. 1. (Despre fructe) Plin de must; zemos, suculent. 2. (Despre pământ) Gras, mănos. – Must + suf. -os. DOOM
mustós adj. m., pl. mustóși; f. mustoásă, pl. mustoáse
mustosului
MUSTÓS, -OÁSĂ, mustoși, -oase, adj. 1. (Despre fructe) Plin de must; zemos, suculent. 2. (Despre pământ) Gras, mănos. – Must + suf. -os. DOOM
mustós adj. m., pl. mustóși; f. mustoásă, pl. mustoáse
mustoși
MUSTÓS, -OÁSĂ, mustoși, -oase, adj. 1. (Despre fructe) Plin de must; zemos, suculent. 2. (Despre pământ) Gras, mănos. – Must + suf. -os. DOOM
mustós adj. m., pl. mustóși; f. mustoásă, pl. mustoáse
mustoșii
MUSTÓS, -OÁSĂ, mustoși, -oase, adj. 1. (Despre fructe) Plin de must; zemos, suculent. 2. (Despre pământ) Gras, mănos. – Must + suf. -os. DOOM
mustós adj. m., pl. mustóși; f. mustoásă, pl. mustoáse
mustoșilor
MUSTÓS, -OÁSĂ, mustoși, -oase, adj. 1. (Despre fructe) Plin de must; zemos, suculent. 2. (Despre pământ) Gras, mănos. – Must + suf. -os. DOOM
mustós adj. m., pl. mustóși; f. mustoásă, pl. mustoáse
mustra
MÓSTRĂ, mostre, s. f. 1. Exemplar luat dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi expun mostre (1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor. 2. Fig. Exemplu, pildă. [Var.: (reg.) mústră s. f.] – Din ngr. móstra. DOOM
móstră s. f., g.-d. art. móstrei; pl. móstre
mustra
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustra
MÚSTRĂ1, mustre, s. f. (Înv. și pop.) Exercițiu militar; instrucție, manevră. [Var.: mústru, múștru s. n.] – Din pol. musztra, magh. mustra. DOOM
mústră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mústrei; pl. mústre
mustrai
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustram
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustrare
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustrare
MUSTRÁRE, mustrări, s. f. Acțiunea de a (se) mustra și rezultatul ei; dojană. ♦ Sancțiune disciplinară care constă în notificarea scrisă făcută unui angajat care nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu și căruia i se recomandă să ia măsuri de îndreptare. ◊ Mustrare de conștiință = (mai ales la pl.) părere de rău, remușcare, căință. – V. mustra. DOOM
mustráre s. f., g.-d. art. mustrắrii; pl. mustrắri
mustrarea
MUSTRÁRE, mustrări, s. f. Acțiunea de a (se) mustra și rezultatul ei; dojană. ♦ Sancțiune disciplinară care constă în notificarea scrisă făcută unui angajat care nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu și căruia i se recomandă să ia măsuri de îndreptare. ◊ Mustrare de conștiință = (mai ales la pl.) părere de rău, remușcare, căință. – V. mustra. DOOM
mustráre s. f., g.-d. art. mustrắrii; pl. mustrắri
mustrară
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustrarăm
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustrarăți
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustrase
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustrasem
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustraseră
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustraserăm
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustraserăți
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustraseși
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustraseți
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustrat
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustrat
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare.
mustrau
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustrași
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustrați
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustre
MÓSTRĂ, mostre, s. f. 1. Exemplar luat dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi expun mostre (1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor. 2. Fig. Exemplu, pildă. [Var.: (reg.) mústră s. f.] – Din ngr. móstra. DOOM
móstră s. f., g.-d. art. móstrei; pl. móstre
mustre
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustre
MÚSTRĂ1, mustre, s. f. (Înv. și pop.) Exercițiu militar; instrucție, manevră. [Var.: mústru, múștru s. n.] – Din pol. musztra, magh. mustra. DOOM
mústră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mústrei; pl. mústre
mustrei
MÓSTRĂ, mostre, s. f. 1. Exemplar luat dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi expun mostre (1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor. 2. Fig. Exemplu, pildă. [Var.: (reg.) mústră s. f.] – Din ngr. móstra. DOOM
móstră s. f., g.-d. art. móstrei; pl. móstre
mustrei
MÚSTRĂ1, mustre, s. f. (Înv. și pop.) Exercițiu militar; instrucție, manevră. [Var.: mústru, múștru s. n.] – Din pol. musztra, magh. mustra. DOOM
mústră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mústrei; pl. mústre
mustrele
MÓSTRĂ, mostre, s. f. 1. Exemplar luat dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi expun mostre (1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor. 2. Fig. Exemplu, pildă. [Var.: (reg.) mústră s. f.] – Din ngr. móstra. DOOM
móstră s. f., g.-d. art. móstrei; pl. móstre
mustrele
MÚSTRĂ1, mustre, s. f. (Înv. și pop.) Exercițiu militar; instrucție, manevră. [Var.: mústru, múștru s. n.] – Din pol. musztra, magh. mustra. DOOM
mústră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mústrei; pl. mústre
mustrelor
MÓSTRĂ, mostre, s. f. 1. Exemplar luat dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi expun mostre (1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor. 2. Fig. Exemplu, pildă. [Var.: (reg.) mústră s. f.] – Din ngr. móstra. DOOM
móstră s. f., g.-d. art. móstrei; pl. móstre
mustrelor
MÚSTRĂ1, mustre, s. f. (Înv. și pop.) Exercițiu militar; instrucție, manevră. [Var.: mústru, múștru s. n.] – Din pol. musztra, magh. mustra. DOOM
mústră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mústrei; pl. mústre
mustri
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustru
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustru
MÚSTRĂ1, mustre, s. f. (Înv. și pop.) Exercițiu militar; instrucție, manevră. [Var.: mústru, múștru s. n.] – Din pol. musztra, magh. mustra. DOOM
mústră (înv., pop.) s. f., g.-d. art. mústrei; pl. mústre
mustrând
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustrînd
MUSTRÁ, mústru, vb. I. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) dojeni, a(-și) imputa, a(-și) reproșa. ◊ Expr. (Tranz.) A-l mustra (pe cineva) cugetul (sau conștiința) = a avea remușcări, a se căi. – Lat. monstrare. DOOM
mustrá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mústru, 2 sg. mústri, 3 mústră
mustrări
MUSTRÁRE, mustrări, s. f. Acțiunea de a (se) mustra și rezultatul ei; dojană. ♦ Sancțiune disciplinară care constă în notificarea scrisă făcută unui angajat care nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu și căruia i se recomandă să ia măsuri de îndreptare. ◊ Mustrare de conștiință = (mai ales la pl.) părere de rău, remușcare, căință. – V. mustra. DOOM
mustráre s. f., g.-d. art. mustrắrii; pl. mustrắri
mustrării
MUSTRÁRE, mustrări, s. f. Acțiunea de a (se) mustra și rezultatul ei; dojană. ♦ Sancțiune disciplinară care constă în notificarea scrisă făcută unui angajat care nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu și căruia i se recomandă să ia măsuri de îndreptare. ◊ Mustrare de conștiință = (mai ales la pl.) părere de rău, remușcare, căință. – V. mustra. DOOM
mustráre s. f., g.-d. art. mustrắrii; pl. mustrắri
mustrările
MUSTRÁRE, mustrări, s. f. Acțiunea de a (se) mustra și rezultatul ei; dojană. ♦ Sancțiune disciplinară care constă în notificarea scrisă făcută unui angajat care nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu și căruia i se recomandă să ia măsuri de îndreptare. ◊ Mustrare de conștiință = (mai ales la pl.) părere de rău, remușcare, căință. – V. mustra. DOOM
mustráre s. f., g.-d. art. mustrắrii; pl. mustrắri
mustrărilor
MUSTRÁRE, mustrări, s. f. Acțiunea de a (se) mustra și rezultatul ei; dojană. ♦ Sancțiune disciplinară care constă în notificarea scrisă făcută unui angajat care nu și-a îndeplinit obligațiile de serviciu și căruia i se recomandă să ia măsuri de îndreptare. ◊ Mustrare de conștiință = (mai ales la pl.) părere de rău, remușcare, căință. – V. mustra. DOOM
mustráre s. f., g.-d. art. mustrắrii; pl. mustrắri
mustrătoare
MUSTRĂTÓR, -OÁRE, mustrători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Dojenitor; plin de reproșuri. – Mustra + suf. -ător. DOOM
mustrătór adj. m., pl. mustrătóri; f. sg. și pl. mustrătoáre
mustrătoarea
MUSTRĂTÓR, -OÁRE, mustrători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Dojenitor; plin de reproșuri. – Mustra + suf. -ător. DOOM
mustrătór adj. m., pl. mustrătóri; f. sg. și pl. mustrătoáre
mustrătoarei
MUSTRĂTÓR, -OÁRE, mustrători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Dojenitor; plin de reproșuri. – Mustra + suf. -ător. DOOM
mustrătór adj. m., pl. mustrătóri; f. sg. și pl. mustrătoáre
mustrătoarele
MUSTRĂTÓR, -OÁRE, mustrători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Dojenitor; plin de reproșuri. – Mustra + suf. -ător. DOOM
mustrătór adj. m., pl. mustrătóri; f. sg. și pl. mustrătoáre
mustrătoarelor
MUSTRĂTÓR, -OÁRE, mustrători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Dojenitor; plin de reproșuri. – Mustra + suf. -ător. DOOM
mustrătór adj. m., pl. mustrătóri; f. sg. și pl. mustrătoáre
mustrător
MUSTRĂTÓR, -OÁRE, mustrători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Dojenitor; plin de reproșuri. – Mustra + suf. -ător. DOOM
mustrătór adj. m., pl. mustrătóri; f. sg. și pl. mustrătoáre
mustrători
MUSTRĂTÓR, -OÁRE, mustrători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Dojenitor; plin de reproșuri. – Mustra + suf. -ător. DOOM
mustrătór adj. m., pl. mustrătóri; f. sg. și pl. mustrătoáre
mustrătorii
MUSTRĂTÓR, -OÁRE, mustrători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Dojenitor; plin de reproșuri. – Mustra + suf. -ător. DOOM
mustrătór adj. m., pl. mustrătóri; f. sg. și pl. mustrătoáre
mustrătorilor
MUSTRĂTÓR, -OÁRE, mustrători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Dojenitor; plin de reproșuri. – Mustra + suf. -ător. DOOM
mustrătór adj. m., pl. mustrătóri; f. sg. și pl. mustrătoáre
mustrătorul
MUSTRĂTÓR, -OÁRE, mustrători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Dojenitor; plin de reproșuri. – Mustra + suf. -ător. DOOM
mustrătór adj. m., pl. mustrătóri; f. sg. și pl. mustrătoáre
mustrătorului
MUSTRĂTÓR, -OÁRE, mustrători, -oare, adj. (Adesea adverbial) Dojenitor; plin de reproșuri. – Mustra + suf. -ător. DOOM
mustrătór adj. m., pl. mustrătóri; f. sg. și pl. mustrătoáre
mustui
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuia
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuiai
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuiala
MUSTUIÁLĂ, mustuieli, s. f. (Pop.) Faptul de a mustui; (concr.) amestec de must, resturi de boabe și de ciorchini, obținut prin mustuire. – Mustui + suf. -eală. DOOM
mustuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. mustuiélii; pl. mustuiéli
mustuiam
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuiască
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuiau
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuiați
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuieli
MUSTUIÁLĂ, mustuieli, s. f. (Pop.) Faptul de a mustui; (concr.) amestec de must, resturi de boabe și de ciorchini, obținut prin mustuire. – Mustui + suf. -eală. DOOM
mustuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. mustuiélii; pl. mustuiéli
mustuielii
MUSTUIÁLĂ, mustuieli, s. f. (Pop.) Faptul de a mustui; (concr.) amestec de must, resturi de boabe și de ciorchini, obținut prin mustuire. – Mustui + suf. -eală. DOOM
mustuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. mustuiélii; pl. mustuiéli
mustuielile
MUSTUIÁLĂ, mustuieli, s. f. (Pop.) Faptul de a mustui; (concr.) amestec de must, resturi de boabe și de ciorchini, obținut prin mustuire. – Mustui + suf. -eală. DOOM
mustuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. mustuiélii; pl. mustuiéli
mustuielilor
MUSTUIÁLĂ, mustuieli, s. f. (Pop.) Faptul de a mustui; (concr.) amestec de must, resturi de boabe și de ciorchini, obținut prin mustuire. – Mustui + suf. -eală. DOOM
mustuiálă (pop.) s. f., g.-d. art. mustuiélii; pl. mustuiéli
mustuiesc
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuiește
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuiești
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuii
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuim
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuind
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuire
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuire
MUSTUÍRE, mustuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mustui și rezultatul ei. – V. mustui. DOOM
!mustuíre (pop.) s. f., g.-d. art. mustuírii; pl. mustuíri
mustuirea
MUSTUÍRE, mustuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mustui și rezultatul ei. – V. mustui. DOOM
!mustuíre (pop.) s. f., g.-d. art. mustuírii; pl. mustuíri
mustuiri
MUSTUÍRE, mustuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mustui și rezultatul ei. – V. mustui. DOOM
!mustuíre (pop.) s. f., g.-d. art. mustuírii; pl. mustuíri
mustuirii
MUSTUÍRE, mustuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mustui și rezultatul ei. – V. mustui. DOOM
!mustuíre (pop.) s. f., g.-d. art. mustuírii; pl. mustuíri
mustuirile
MUSTUÍRE, mustuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mustui și rezultatul ei. – V. mustui. DOOM
!mustuíre (pop.) s. f., g.-d. art. mustuírii; pl. mustuíri
mustuirilor
MUSTUÍRE, mustuiri, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) mustui și rezultatul ei. – V. mustui. DOOM
!mustuíre (pop.) s. f., g.-d. art. mustuírii; pl. mustuíri
mustuiră
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuirăm
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuirăți
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuise
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuisem
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuiseră
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuiserăm
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuiserăți
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuiseși
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuiseți
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuit
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuit
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui.
mustuitoare
MUSTUITÓR, mustuitoare, s. n. (Pop.) Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la capăt, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se obține mustul. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tor. DOOM
mustuitór (pop.) (-tu-i-) s. n., pl. mustuitoáre
mustuitoarele
MUSTUITÓR, mustuitoare, s. n. (Pop.) Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la capăt, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se obține mustul. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tor. DOOM
mustuitór (pop.) (-tu-i-) s. n., pl. mustuitoáre
mustuitoarelor
MUSTUITÓR, mustuitoare, s. n. (Pop.) Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la capăt, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se obține mustul. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tor. DOOM
mustuitór (pop.) (-tu-i-) s. n., pl. mustuitoáre
mustuitor
MUSTUITÓR, mustuitoare, s. n. (Pop.) Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la capăt, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se obține mustul. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tor. DOOM
mustuitór (pop.) (-tu-i-) s. n., pl. mustuitoáre
mustuitorul
MUSTUITÓR, mustuitoare, s. n. (Pop.) Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la capăt, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se obține mustul. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tor. DOOM
mustuitór (pop.) (-tu-i-) s. n., pl. mustuitoáre
mustuitorului
MUSTUITÓR, mustuitoare, s. n. (Pop.) Unealtă de lemn formată dintr-un băț ramificat la capăt, cu care se zdrobesc strugurii pentru a se obține mustul. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tor. DOOM
mustuitór (pop.) (-tu-i-) s. n., pl. mustuitoáre
mustuitura
MUSTUITÚRĂ, mustuituri, s. f. (Pop.) Struguri zdrobiți înainte de a fi storși; mustuială. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tură. DOOM
mustuitúră (pop.) (-tu-i-) s. f., g.-d. art. mustuitúrii; pl. mustuitúri
mustuituri
MUSTUITÚRĂ, mustuituri, s. f. (Pop.) Struguri zdrobiți înainte de a fi storși; mustuială. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tură. DOOM
mustuitúră (pop.) (-tu-i-) s. f., g.-d. art. mustuitúrii; pl. mustuitúri
mustuiturii
MUSTUITÚRĂ, mustuituri, s. f. (Pop.) Struguri zdrobiți înainte de a fi storși; mustuială. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tură. DOOM
mustuitúră (pop.) (-tu-i-) s. f., g.-d. art. mustuitúrii; pl. mustuitúri
mustuiturile
MUSTUITÚRĂ, mustuituri, s. f. (Pop.) Struguri zdrobiți înainte de a fi storși; mustuială. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tură. DOOM
mustuitúră (pop.) (-tu-i-) s. f., g.-d. art. mustuitúrii; pl. mustuitúri
mustuiturilor
MUSTUITÚRĂ, mustuituri, s. f. (Pop.) Struguri zdrobiți înainte de a fi storși; mustuială. [Pr.: -tu-i-] – Mustui + suf. -tură. DOOM
mustuitúră (pop.) (-tu-i-) s. f., g.-d. art. mustuitúrii; pl. mustuitúri
mustuiși
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustuiți
MUSTUÍ, mustuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A zdrobi și a presa strugurii pentru a obține mustul. 2. Refl. (Despre fructe) A fermenta. – Must + suf. -ui. DOOM
mustuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustuiésc, imperf. 3 sg. mustuiá; conj. prez. 3 să mustuiáscă
mustul
MUST, musturi, s. n. 1. Suc dulce care nu a început încă să fermenteze, obținut prin zdrobirea și presarea boabelor de struguri sau, p. ext., a altor fructe ori plante. 2. Zeamă, suc pe care îl conțin unele fructe. 3. Seva arborilor. 4. (Pop.) Zeamă din gunoiul vitelor. 5. Lichid cu care este îmbibat pământul după topirea zăpezii. – Lat. mustum. DOOM
must s. n., pl. músturi
mustului
MUST, musturi, s. n. 1. Suc dulce care nu a început încă să fermenteze, obținut prin zdrobirea și presarea boabelor de struguri sau, p. ext., a altor fructe ori plante. 2. Zeamă, suc pe care îl conțin unele fructe. 3. Seva arborilor. 4. (Pop.) Zeamă din gunoiul vitelor. 5. Lichid cu care este îmbibat pământul după topirea zăpezii. – Lat. mustum. DOOM
must s. n., pl. músturi
musturi
MUST, musturi, s. n. 1. Suc dulce care nu a început încă să fermenteze, obținut prin zdrobirea și presarea boabelor de struguri sau, p. ext., a altor fructe ori plante. 2. Zeamă, suc pe care îl conțin unele fructe. 3. Seva arborilor. 4. (Pop.) Zeamă din gunoiul vitelor. 5. Lichid cu care este îmbibat pământul după topirea zăpezii. – Lat. mustum. DOOM
must s. n., pl. músturi
musturile
MUST, musturi, s. n. 1. Suc dulce care nu a început încă să fermenteze, obținut prin zdrobirea și presarea boabelor de struguri sau, p. ext., a altor fructe ori plante. 2. Zeamă, suc pe care îl conțin unele fructe. 3. Seva arborilor. 4. (Pop.) Zeamă din gunoiul vitelor. 5. Lichid cu care este îmbibat pământul după topirea zăpezii. – Lat. mustum. DOOM
must s. n., pl. músturi
musturilor
MUST, musturi, s. n. 1. Suc dulce care nu a început încă să fermenteze, obținut prin zdrobirea și presarea boabelor de struguri sau, p. ext., a altor fructe ori plante. 2. Zeamă, suc pe care îl conțin unele fructe. 3. Seva arborilor. 4. (Pop.) Zeamă din gunoiul vitelor. 5. Lichid cu care este îmbibat pământul după topirea zăpezii. – Lat. mustum. DOOM
must s. n., pl. músturi
mustăcea
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăceai
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăceam
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăcească
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăceau
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăceați
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăcesc
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăcește
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăcești
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăci
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăcii
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăcim
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăcind
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăcioara
MUSTĂCIOÁRĂ, mustăcioare, s. f. Diminutiv al lui mustață (I). – Mustață + suf. -ioară. DOOM
mustăcioáră (fam.) (-cioa-) s. f., g.-d. art. mustăcioárei; pl. mustăcioáre
mustăcioare
MUSTĂCIOÁRĂ, mustăcioare, s. f. Diminutiv al lui mustață (I). – Mustață + suf. -ioară. DOOM
mustăcioáră (fam.) (-cioa-) s. f., g.-d. art. mustăcioárei; pl. mustăcioáre
mustăcioarei
MUSTĂCIOÁRĂ, mustăcioare, s. f. Diminutiv al lui mustață (I). – Mustață + suf. -ioară. DOOM
mustăcioáră (fam.) (-cioa-) s. f., g.-d. art. mustăcioárei; pl. mustăcioáre
mustăcioarele
MUSTĂCIOÁRĂ, mustăcioare, s. f. Diminutiv al lui mustață (I). – Mustață + suf. -ioară. DOOM
mustăcioáră (fam.) (-cioa-) s. f., g.-d. art. mustăcioárei; pl. mustăcioáre
mustăcioarelor
MUSTĂCIOÁRĂ, mustăcioare, s. f. Diminutiv al lui mustață (I). – Mustață + suf. -ioară. DOOM
mustăcioáră (fam.) (-cioa-) s. f., g.-d. art. mustăcioárei; pl. mustăcioáre
mustăcioasa
MUSTECIÓS, -OÁSĂ adj. v. mustăcios. DOOM
mustăciós adj. m., pl. mustăcióși; f. mustăcioásă, pl. mustăcioáse
mustăcioase
MUSTECIÓS, -OÁSĂ adj. v. mustăcios. DOOM
mustăciós adj. m., pl. mustăcióși; f. mustăcioásă, pl. mustăcioáse
mustăcioasei
MUSTECIÓS, -OÁSĂ adj. v. mustăcios. DOOM
mustăciós adj. m., pl. mustăcióși; f. mustăcioásă, pl. mustăcioáse
mustăcioasele
MUSTECIÓS, -OÁSĂ adj. v. mustăcios. DOOM
mustăciós adj. m., pl. mustăcióși; f. mustăcioásă, pl. mustăcioáse
mustăcioaselor
MUSTECIÓS, -OÁSĂ adj. v. mustăcios. DOOM
mustăciós adj. m., pl. mustăcióși; f. mustăcioásă, pl. mustăcioáse
mustăcios
MUSTECIÓS, -OÁSĂ adj. v. mustăcios. DOOM
mustăciós adj. m., pl. mustăcióși; f. mustăcioásă, pl. mustăcioáse
mustăciosul
MUSTECIÓS, -OÁSĂ adj. v. mustăcios. DOOM
mustăciós adj. m., pl. mustăcióși; f. mustăcioásă, pl. mustăcioáse
mustăciosului
MUSTECIÓS, -OÁSĂ adj. v. mustăcios. DOOM
mustăciós adj. m., pl. mustăcióși; f. mustăcioásă, pl. mustăcioáse
mustăcioși
MUSTECIÓS, -OÁSĂ adj. v. mustăcios. DOOM
mustăciós adj. m., pl. mustăcióși; f. mustăcioásă, pl. mustăcioáse
mustăcioșii
MUSTECIÓS, -OÁSĂ adj. v. mustăcios. DOOM
mustăciós adj. m., pl. mustăcióși; f. mustăcioásă, pl. mustăcioáse
mustăcioșilor
MUSTECIÓS, -OÁSĂ adj. v. mustăcios. DOOM
mustăciós adj. m., pl. mustăcióși; f. mustăcioásă, pl. mustăcioáse
mustăcire
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăcire
MUSTĂCÍRE, mustăciri, s. f. (Rar) Faptul de a mustăci; semn de nemulțumire, cârtire. – V. mustăci. DOOM
mustăcíre (rar) s. f., g.-d. art. mustăcírii; pl. mustăcíri
mustăcirea
MUSTĂCÍRE, mustăciri, s. f. (Rar) Faptul de a mustăci; semn de nemulțumire, cârtire. – V. mustăci. DOOM
mustăcíre (rar) s. f., g.-d. art. mustăcírii; pl. mustăcíri
mustăciri
MUSTĂCÍRE, mustăciri, s. f. (Rar) Faptul de a mustăci; semn de nemulțumire, cârtire. – V. mustăci. DOOM
mustăcíre (rar) s. f., g.-d. art. mustăcírii; pl. mustăcíri
mustăcirii
MUSTĂCÍRE, mustăciri, s. f. (Rar) Faptul de a mustăci; semn de nemulțumire, cârtire. – V. mustăci. DOOM
mustăcíre (rar) s. f., g.-d. art. mustăcírii; pl. mustăcíri
mustăcirile
MUSTĂCÍRE, mustăciri, s. f. (Rar) Faptul de a mustăci; semn de nemulțumire, cârtire. – V. mustăci. DOOM
mustăcíre (rar) s. f., g.-d. art. mustăcírii; pl. mustăcíri
mustăcirilor
MUSTĂCÍRE, mustăciri, s. f. (Rar) Faptul de a mustăci; semn de nemulțumire, cârtire. – V. mustăci. DOOM
mustăcíre (rar) s. f., g.-d. art. mustăcírii; pl. mustăcíri
mustăciră
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăcirăm
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăcirăți
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăcise
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăcisem
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăciseră
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăciserăm
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăciserăți
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăciseși
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăciseți
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăcit
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăciși
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăciți
MUSTĂCÍ, mustăcesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) 1. A râde pe sub mustață, a zâmbi reținut. 2. A strâmba din nas, a fi nemulțumit de ceva. – Din mustață. DOOM
mustăcí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mustăcésc, imperf. 3 sg. mustăceá; conj. prez. 3 să mustăceáscă
mustăfleoancă
mustăfleoancă s. f. sg. (glum.) mustață.
mustăreața
MUSTĂREÁȚĂ s. f. (Pop.) Sevă; spec. seva arborilor. – Must + suf. -ăreață. DOOM
mustăreáță (pop.) s. f., g.-d. art. mustăréței
mustărețe
MUSTĂREÁȚĂ s. f. (Pop.) Sevă; spec. seva arborilor. – Must + suf. -ăreață. DOOM
mustăreáță (pop.) s. f., g.-d. art. mustăréței
mustăreței
MUSTĂREÁȚĂ s. f. (Pop.) Sevă; spec. seva arborilor. – Must + suf. -ăreață. DOOM
mustăreáță (pop.) s. f., g.-d. art. mustăréței
mustărețele
MUSTĂREÁȚĂ s. f. (Pop.) Sevă; spec. seva arborilor. – Must + suf. -ăreață. DOOM
mustăreáță (pop.) s. f., g.-d. art. mustăréței
mustărețelor
MUSTĂREÁȚĂ s. f. (Pop.) Sevă; spec. seva arborilor. – Must + suf. -ăreață. DOOM
mustăreáță (pop.) s. f., g.-d. art. mustăréței
mustăria
MUSTĂRÍE, mustării, s. f. Loc unde se face sau se vinde must (1). – Must + suf. -ărie. DOOM
mustăríe s. f., art. mustăría, g.-d. art. mustăríei; pl. mustăríi, art. mustăríile
mustărie
MUSTĂRÍE, mustării, s. f. Loc unde se face sau se vinde must (1). – Must + suf. -ărie. DOOM
mustăríe s. f., art. mustăría, g.-d. art. mustăríei; pl. mustăríi, art. mustăríile
mustăriei
MUSTĂRÍE, mustării, s. f. Loc unde se face sau se vinde must (1). – Must + suf. -ărie. DOOM
mustăríe s. f., art. mustăría, g.-d. art. mustăríei; pl. mustăríi, art. mustăríile
mustării
MUSTĂRÍE, mustării, s. f. Loc unde se face sau se vinde must (1). – Must + suf. -ărie. DOOM
mustăríe s. f., art. mustăría, g.-d. art. mustăríei; pl. mustăríi, art. mustăríile
mustăriile
MUSTĂRÍE, mustării, s. f. Loc unde se face sau se vinde must (1). – Must + suf. -ărie. DOOM
mustăríe s. f., art. mustăría, g.-d. art. mustăríei; pl. mustăríi, art. mustăríile
mustăriilor
MUSTĂRÍE, mustării, s. f. Loc unde se face sau se vinde must (1). – Must + suf. -ărie. DOOM
mustăríe s. f., art. mustăría, g.-d. art. mustăríei; pl. mustăríi, art. mustăríile
mustăți
MUSTÁȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței-de-vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) mustéață s. f.] – Lat. *mustacea. DOOM
mustáță s. f., g.-d. art. mustắții; pl. mustắți
mustății
MUSTÁȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței-de-vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) mustéață s. f.] – Lat. *mustacea. DOOM
mustáță s. f., g.-d. art. mustắții; pl. mustắți
mustățile
MUSTÁȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței-de-vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) mustéață s. f.] – Lat. *mustacea. DOOM
mustáță s. f., g.-d. art. mustắții; pl. mustắți
mustăților
MUSTÁȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței-de-vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) mustéață s. f.] – Lat. *mustacea. DOOM
mustáță s. f., g.-d. art. mustắții; pl. mustắți
musul
MUS, muși, s. m. Elev marinar. – Din fr. mousse. DOOM
mus s. m., pl. muși
musulman
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulman
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmana
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmana
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmane
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmane
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmanei
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmanei
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmanele
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmanele
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmanelor
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmanelor
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmani
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmani
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmanii
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmanii
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmanilor
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmanilor
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmanul
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmanul
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmanului
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musulmanului
MUSULMÁN, -Ă, musulmani, -e, adj., s. m. și f. Mahomedan; p. restr. turc. – Din fr. musulman. DOOM
musulmán adj. m., s. m., pl. musulmáni; adj. f., s. f. musulmánă, pl. musulmáne
musului
MUS, muși, s. m. Elev marinar. – Din fr. mousse. DOOM
mus s. m., pl. muși
musând
MUSÁ vb. I. intr. (Franțuzism; despre vinuri) A face spumă. [< fr. mousser].
musînd
MUSÁ vb. I. intr. (Franțuzism; despre vinuri) A face spumă. [< fr. mousser].
musări
MUSÁ vb. I. intr. (Franțuzism; despre vinuri) A face spumă. [< fr. mousser].
musării
MUSÁ vb. I. intr. (Franțuzism; despre vinuri) A face spumă. [< fr. mousser].
musările
MUSÁ vb. I. intr. (Franțuzism; despre vinuri) A face spumă. [< fr. mousser].
musărilor
MUSÁ vb. I. intr. (Franțuzism; despre vinuri) A face spumă. [< fr. mousser].
mut
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
mut
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
mut
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
muta
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
muta
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
muta
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
mutabil
MUTÁBIL, -Ă, mutabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi mutat, deplasat; care poate fi schimbat, transformat. – Din fr. mutable, lat. mutabilis. DOOM
mutábil (rar) adj. m., pl. mutábili; f. mutábilă, pl. mutábile
mutabila
MUTÁBIL, -Ă, mutabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi mutat, deplasat; care poate fi schimbat, transformat. – Din fr. mutable, lat. mutabilis. DOOM
mutábil (rar) adj. m., pl. mutábili; f. mutábilă, pl. mutábile
mutabile
MUTÁBIL, -Ă, mutabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi mutat, deplasat; care poate fi schimbat, transformat. – Din fr. mutable, lat. mutabilis. DOOM
mutábil (rar) adj. m., pl. mutábili; f. mutábilă, pl. mutábile
mutabilei
MUTÁBIL, -Ă, mutabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi mutat, deplasat; care poate fi schimbat, transformat. – Din fr. mutable, lat. mutabilis. DOOM
mutábil (rar) adj. m., pl. mutábili; f. mutábilă, pl. mutábile
mutabilele
MUTÁBIL, -Ă, mutabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi mutat, deplasat; care poate fi schimbat, transformat. – Din fr. mutable, lat. mutabilis. DOOM
mutábil (rar) adj. m., pl. mutábili; f. mutábilă, pl. mutábile
mutabilelor
MUTÁBIL, -Ă, mutabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi mutat, deplasat; care poate fi schimbat, transformat. – Din fr. mutable, lat. mutabilis. DOOM
mutábil (rar) adj. m., pl. mutábili; f. mutábilă, pl. mutábile
mutabili
MUTÁBIL, -Ă, mutabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi mutat, deplasat; care poate fi schimbat, transformat. – Din fr. mutable, lat. mutabilis. DOOM
mutábil (rar) adj. m., pl. mutábili; f. mutábilă, pl. mutábile
mutabilii
MUTÁBIL, -Ă, mutabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi mutat, deplasat; care poate fi schimbat, transformat. – Din fr. mutable, lat. mutabilis. DOOM
mutábil (rar) adj. m., pl. mutábili; f. mutábilă, pl. mutábile
mutabililor
MUTÁBIL, -Ă, mutabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi mutat, deplasat; care poate fi schimbat, transformat. – Din fr. mutable, lat. mutabilis. DOOM
mutábil (rar) adj. m., pl. mutábili; f. mutábilă, pl. mutábile
mutabilitate
MUTABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi mutabil. – Din fr. mutabilité, lat. mutabilitas, -atis. DOOM
mutabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. mutabilitắții
mutabilitatea
MUTABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi mutabil. – Din fr. mutabilité, lat. mutabilitas, -atis. DOOM
mutabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. mutabilitắții
mutabilități
MUTABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi mutabil. – Din fr. mutabilité, lat. mutabilitas, -atis. DOOM
mutabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. mutabilitắții
mutabilității
MUTABILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi mutabil. – Din fr. mutabilité, lat. mutabilitas, -atis. DOOM
mutabilitáte (rar) s. f., g.-d. art. mutabilitắții
mutabilul
MUTÁBIL, -Ă, mutabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi mutat, deplasat; care poate fi schimbat, transformat. – Din fr. mutable, lat. mutabilis. DOOM
mutábil (rar) adj. m., pl. mutábili; f. mutábilă, pl. mutábile
mutabilului
MUTÁBIL, -Ă, mutabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi mutat, deplasat; care poate fi schimbat, transformat. – Din fr. mutable, lat. mutabilis. DOOM
mutábil (rar) adj. m., pl. mutábili; f. mutábilă, pl. mutábile
mutacism
MUTACÍSM s. n. 1. Refuz deliberat de comunicare în virtutea unei tendințe simulatorii sau datorită atitudinii de supraestimare, opoziționism etc. 2. Pronunțare a unei consoane (mai ales a lui m, b, p) în locul alteia. – Din fr. mutacisme.
mutacismul
MUTACÍSM s. n. 1. Refuz deliberat de comunicare în virtutea unei tendințe simulatorii sau datorită atitudinii de supraestimare, opoziționism etc. 2. Pronunțare a unei consoane (mai ales a lui m, b, p) în locul alteia. – Din fr. mutacisme.
mutacismului
MUTACÍSM s. n. 1. Refuz deliberat de comunicare în virtutea unei tendințe simulatorii sau datorită atitudinii de supraestimare, opoziționism etc. 2. Pronunțare a unei consoane (mai ales a lui m, b, p) în locul alteia. – Din fr. mutacisme.
mutagen
MUTAGÉN, -Ă, mutageni, -e, adj., s. m. (Biol.) (Agent) care produce modificări în structura genetică a organismelor la nivel de genă, cromozom, genom. – Din fr. mutagène.
mutagena
MUTAGÉN, -Ă, mutageni, -e, adj., s. m. (Biol.) (Agent) care produce modificări în structura genetică a organismelor la nivel de genă, cromozom, genom. – Din fr. mutagène.
mutagene
MUTAGÉN, -Ă, mutageni, -e, adj., s. m. (Biol.) (Agent) care produce modificări în structura genetică a organismelor la nivel de genă, cromozom, genom. – Din fr. mutagène.
mutagenei
MUTAGÉN, -Ă, mutageni, -e, adj., s. m. (Biol.) (Agent) care produce modificări în structura genetică a organismelor la nivel de genă, cromozom, genom. – Din fr. mutagène.
mutagenele
MUTAGÉN, -Ă, mutageni, -e, adj., s. m. (Biol.) (Agent) care produce modificări în structura genetică a organismelor la nivel de genă, cromozom, genom. – Din fr. mutagène.
mutagenelor
MUTAGÉN, -Ă, mutageni, -e, adj., s. m. (Biol.) (Agent) care produce modificări în structura genetică a organismelor la nivel de genă, cromozom, genom. – Din fr. mutagène.
mutageneza
MUTAGENÉZĂ, mutageneze, s. f. (Biol.) Proces de modificare a materialului genetic datorită unui agent mutagen. – Din fr. mutagenèse.
mutageneze
MUTAGENÉZĂ, mutageneze, s. f. (Biol.) Proces de modificare a materialului genetic datorită unui agent mutagen. – Din fr. mutagenèse.
mutagenezei
MUTAGENÉZĂ, mutageneze, s. f. (Biol.) Proces de modificare a materialului genetic datorită unui agent mutagen. – Din fr. mutagenèse.
mutagenezele
MUTAGENÉZĂ, mutageneze, s. f. (Biol.) Proces de modificare a materialului genetic datorită unui agent mutagen. – Din fr. mutagenèse.
mutagenezelor
MUTAGENÉZĂ, mutageneze, s. f. (Biol.) Proces de modificare a materialului genetic datorită unui agent mutagen. – Din fr. mutagenèse.
mutageni
MUTAGÉN, -Ă, mutageni, -e, adj., s. m. (Biol.) (Agent) care produce modificări în structura genetică a organismelor la nivel de genă, cromozom, genom. – Din fr. mutagène.
mutagenii
MUTAGÉN, -Ă, mutageni, -e, adj., s. m. (Biol.) (Agent) care produce modificări în structura genetică a organismelor la nivel de genă, cromozom, genom. – Din fr. mutagène.
mutagenilor
MUTAGÉN, -Ă, mutageni, -e, adj., s. m. (Biol.) (Agent) care produce modificări în structura genetică a organismelor la nivel de genă, cromozom, genom. – Din fr. mutagène.
mutagenul
MUTAGÉN, -Ă, mutageni, -e, adj., s. m. (Biol.) (Agent) care produce modificări în structura genetică a organismelor la nivel de genă, cromozom, genom. – Din fr. mutagène.
mutagenului
MUTAGÉN, -Ă, mutageni, -e, adj., s. m. (Biol.) (Agent) care produce modificări în structura genetică a organismelor la nivel de genă, cromozom, genom. – Din fr. mutagène.
mutai
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutam
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutandis
MUTÁTIS MUTÁNDIS loc. adv. Schimbând ceea ce este de schimbat. – Expr. lat. DOOM
*mutátis mutándis (lat.) loc. adv.
mutant
MUTÁNT, mutanți, s. m. 1. (Biol.) Individ cu caractere transmisibile, diferite de cele ale formei parentale. 2. (Mitol.) Personaj fabulos (zeu, vrăjitor, animal etc.) care are capacitatea de a se metamorfoza într-o altă ființă, plantă, fenomen al naturii etc. – Din fr. mutant. DOOM
mutánt s. m., pl. mutánți
mutantul
MUTÁNT, mutanți, s. m. 1. (Biol.) Individ cu caractere transmisibile, diferite de cele ale formei parentale. 2. (Mitol.) Personaj fabulos (zeu, vrăjitor, animal etc.) care are capacitatea de a se metamorfoza într-o altă ființă, plantă, fenomen al naturii etc. – Din fr. mutant. DOOM
mutánt s. m., pl. mutánți
mutantului
MUTÁNT, mutanți, s. m. 1. (Biol.) Individ cu caractere transmisibile, diferite de cele ale formei parentale. 2. (Mitol.) Personaj fabulos (zeu, vrăjitor, animal etc.) care are capacitatea de a se metamorfoza într-o altă ființă, plantă, fenomen al naturii etc. – Din fr. mutant. DOOM
mutánt s. m., pl. mutánți
mutanți
MUTÁNT, mutanți, s. m. 1. (Biol.) Individ cu caractere transmisibile, diferite de cele ale formei parentale. 2. (Mitol.) Personaj fabulos (zeu, vrăjitor, animal etc.) care are capacitatea de a se metamorfoza într-o altă ființă, plantă, fenomen al naturii etc. – Din fr. mutant. DOOM
mutánt s. m., pl. mutánți
mutanții
MUTÁNT, mutanți, s. m. 1. (Biol.) Individ cu caractere transmisibile, diferite de cele ale formei parentale. 2. (Mitol.) Personaj fabulos (zeu, vrăjitor, animal etc.) care are capacitatea de a se metamorfoza într-o altă ființă, plantă, fenomen al naturii etc. – Din fr. mutant. DOOM
mutánt s. m., pl. mutánți
mutanților
MUTÁNT, mutanți, s. m. 1. (Biol.) Individ cu caractere transmisibile, diferite de cele ale formei parentale. 2. (Mitol.) Personaj fabulos (zeu, vrăjitor, animal etc.) care are capacitatea de a se metamorfoza într-o altă ființă, plantă, fenomen al naturii etc. – Din fr. mutant. DOOM
mutánt s. m., pl. mutánți
mutare
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutare
MUTÁRE, mutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) muta și rezultatul ei; mutat. 2. (Spec.) Deplasare a pieselor făcută alternativ de adversari în cursul unei partide de șah. – V. muta. DOOM
mutáre s. f., g.-d. art. mutắrii; pl. mutắri
mutarea
MUTÁRE, mutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) muta și rezultatul ei; mutat. 2. (Spec.) Deplasare a pieselor făcută alternativ de adversari în cursul unei partide de șah. – V. muta. DOOM
mutáre s. f., g.-d. art. mutắrii; pl. mutắri
mutară
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutarăm
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutarăți
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutase
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutasem
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutaseră
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutaserăm
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutaserăți
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutaseși
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutaseți
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutat
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutat
MUTÁT, mutaturi, s. n. Mutare. – V. muta. DOOM
mutát s. n., pl. mutáturi
mutat
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutatis
MUTÁTIS MUTÁNDIS loc. adv. Schimbând ceea ce este de schimbat. – Expr. lat. DOOM
*mutátis mutándis (lat.) loc. adv.
mutativ
MUTATÍV, -Ă, mutativi, -e, adj. (Rar) Cu caracter de mutație. – Din engl. mutative.
mutativa
MUTATÍV, -Ă, mutativi, -e, adj. (Rar) Cu caracter de mutație. – Din engl. mutative.
mutative
MUTATÍV, -Ă, mutativi, -e, adj. (Rar) Cu caracter de mutație. – Din engl. mutative.
mutativei
MUTATÍV, -Ă, mutativi, -e, adj. (Rar) Cu caracter de mutație. – Din engl. mutative.
mutativele
MUTATÍV, -Ă, mutativi, -e, adj. (Rar) Cu caracter de mutație. – Din engl. mutative.
mutativelor
MUTATÍV, -Ă, mutativi, -e, adj. (Rar) Cu caracter de mutație. – Din engl. mutative.
mutativi
MUTATÍV, -Ă, mutativi, -e, adj. (Rar) Cu caracter de mutație. – Din engl. mutative.
mutativii
MUTATÍV, -Ă, mutativi, -e, adj. (Rar) Cu caracter de mutație. – Din engl. mutative.
mutativilor
MUTATÍV, -Ă, mutativi, -e, adj. (Rar) Cu caracter de mutație. – Din engl. mutative.
mutativul
MUTATÍV, -Ă, mutativi, -e, adj. (Rar) Cu caracter de mutație. – Din engl. mutative.
mutativului
MUTATÍV, -Ă, mutativi, -e, adj. (Rar) Cu caracter de mutație. – Din engl. mutative.
mutatoare
MUTATÓR, mutatoare, s. n. 1. Aparat sau instalație care transformă curentul electric alternativ în curent continuu sau cel continuu în alternativ și care permite variația amplitudinii, a frecvenței și a fazei curentului alternativ. 2. Genă care mărește rata generală a mutațiilor (2). – Din fr. mutateur. DOOM
mutatór s. n., pl. mutatoáre
mutatoarele
MUTATÓR, mutatoare, s. n. 1. Aparat sau instalație care transformă curentul electric alternativ în curent continuu sau cel continuu în alternativ și care permite variația amplitudinii, a frecvenței și a fazei curentului alternativ. 2. Genă care mărește rata generală a mutațiilor (2). – Din fr. mutateur. DOOM
mutatór s. n., pl. mutatoáre
mutatoarelor
MUTATÓR, mutatoare, s. n. 1. Aparat sau instalație care transformă curentul electric alternativ în curent continuu sau cel continuu în alternativ și care permite variația amplitudinii, a frecvenței și a fazei curentului alternativ. 2. Genă care mărește rata generală a mutațiilor (2). – Din fr. mutateur. DOOM
mutatór s. n., pl. mutatoáre
mutator
MUTATÓR, mutatoare, s. n. 1. Aparat sau instalație care transformă curentul electric alternativ în curent continuu sau cel continuu în alternativ și care permite variația amplitudinii, a frecvenței și a fazei curentului alternativ. 2. Genă care mărește rata generală a mutațiilor (2). – Din fr. mutateur. DOOM
mutatór s. n., pl. mutatoáre
mutatorul
MUTATÓR, mutatoare, s. n. 1. Aparat sau instalație care transformă curentul electric alternativ în curent continuu sau cel continuu în alternativ și care permite variația amplitudinii, a frecvenței și a fazei curentului alternativ. 2. Genă care mărește rata generală a mutațiilor (2). – Din fr. mutateur. DOOM
mutatór s. n., pl. mutatoáre
mutatorului
MUTATÓR, mutatoare, s. n. 1. Aparat sau instalație care transformă curentul electric alternativ în curent continuu sau cel continuu în alternativ și care permite variația amplitudinii, a frecvenței și a fazei curentului alternativ. 2. Genă care mărește rata generală a mutațiilor (2). – Din fr. mutateur. DOOM
mutatór s. n., pl. mutatoáre
mutau
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutași
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutați
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutația
MUTÁȚIE, mutații, s. f. 1. Schimbare de domiciliu sau de sediu; îndeplinire a formelor legale în legătură cu mutarea dintr-o locuință sau dintr-o localitate în alta; viză de mutare. ♦ Înregistrare a unei schimbări intervenite în statutul personal sau de serviciu al unei persoane sau în situația militară a cuiva. 2. Prefacere, transformare, schimbare, modificare (radicală). ♦ Spec. (Biol.) Modificare a însușirilor ereditare ale organismului apărută în urma restructurărilor și schimbărilor materialului genetic (cromozomi și gene). ♦ Spec. (Fon.) Transformare sistematică a unei serii de sunete în altele. ◊ Mutație consonantică (sau a consoanelor) = transformare a unor consoane ocluzive în limbile germanice. 3. (Jur.) Transmitere a unui bun dintr-o proprietate în alta. – Din fr. mutation, lat. mutatio. DOOM
mutáție (-ți-e) s. f., art. mutáția (-ți-a), g.-d. art. mutáției; pl. mutáții, art. mutáțiile (-ți-i-)
mutație
MUTÁȚIE, mutații, s. f. 1. Schimbare de domiciliu sau de sediu; îndeplinire a formelor legale în legătură cu mutarea dintr-o locuință sau dintr-o localitate în alta; viză de mutare. ♦ Înregistrare a unei schimbări intervenite în statutul personal sau de serviciu al unei persoane sau în situația militară a cuiva. 2. Prefacere, transformare, schimbare, modificare (radicală). ♦ Spec. (Biol.) Modificare a însușirilor ereditare ale organismului apărută în urma restructurărilor și schimbărilor materialului genetic (cromozomi și gene). ♦ Spec. (Fon.) Transformare sistematică a unei serii de sunete în altele. ◊ Mutație consonantică (sau a consoanelor) = transformare a unor consoane ocluzive în limbile germanice. 3. (Jur.) Transmitere a unui bun dintr-o proprietate în alta. – Din fr. mutation, lat. mutatio. DOOM
mutáție (-ți-e) s. f., art. mutáția (-ți-a), g.-d. art. mutáției; pl. mutáții, art. mutáțiile (-ți-i-)
mutației
MUTÁȚIE, mutații, s. f. 1. Schimbare de domiciliu sau de sediu; îndeplinire a formelor legale în legătură cu mutarea dintr-o locuință sau dintr-o localitate în alta; viză de mutare. ♦ Înregistrare a unei schimbări intervenite în statutul personal sau de serviciu al unei persoane sau în situația militară a cuiva. 2. Prefacere, transformare, schimbare, modificare (radicală). ♦ Spec. (Biol.) Modificare a însușirilor ereditare ale organismului apărută în urma restructurărilor și schimbărilor materialului genetic (cromozomi și gene). ♦ Spec. (Fon.) Transformare sistematică a unei serii de sunete în altele. ◊ Mutație consonantică (sau a consoanelor) = transformare a unor consoane ocluzive în limbile germanice. 3. (Jur.) Transmitere a unui bun dintr-o proprietate în alta. – Din fr. mutation, lat. mutatio. DOOM
mutáție (-ți-e) s. f., art. mutáția (-ți-a), g.-d. art. mutáției; pl. mutáții, art. mutáțiile (-ți-i-)
mutații
MUTÁȚIE, mutații, s. f. 1. Schimbare de domiciliu sau de sediu; îndeplinire a formelor legale în legătură cu mutarea dintr-o locuință sau dintr-o localitate în alta; viză de mutare. ♦ Înregistrare a unei schimbări intervenite în statutul personal sau de serviciu al unei persoane sau în situația militară a cuiva. 2. Prefacere, transformare, schimbare, modificare (radicală). ♦ Spec. (Biol.) Modificare a însușirilor ereditare ale organismului apărută în urma restructurărilor și schimbărilor materialului genetic (cromozomi și gene). ♦ Spec. (Fon.) Transformare sistematică a unei serii de sunete în altele. ◊ Mutație consonantică (sau a consoanelor) = transformare a unor consoane ocluzive în limbile germanice. 3. (Jur.) Transmitere a unui bun dintr-o proprietate în alta. – Din fr. mutation, lat. mutatio. DOOM
mutáție (-ți-e) s. f., art. mutáția (-ți-a), g.-d. art. mutáției; pl. mutáții, art. mutáțiile (-ți-i-)
mutațiile
MUTÁȚIE, mutații, s. f. 1. Schimbare de domiciliu sau de sediu; îndeplinire a formelor legale în legătură cu mutarea dintr-o locuință sau dintr-o localitate în alta; viză de mutare. ♦ Înregistrare a unei schimbări intervenite în statutul personal sau de serviciu al unei persoane sau în situația militară a cuiva. 2. Prefacere, transformare, schimbare, modificare (radicală). ♦ Spec. (Biol.) Modificare a însușirilor ereditare ale organismului apărută în urma restructurărilor și schimbărilor materialului genetic (cromozomi și gene). ♦ Spec. (Fon.) Transformare sistematică a unei serii de sunete în altele. ◊ Mutație consonantică (sau a consoanelor) = transformare a unor consoane ocluzive în limbile germanice. 3. (Jur.) Transmitere a unui bun dintr-o proprietate în alta. – Din fr. mutation, lat. mutatio. DOOM
mutáție (-ți-e) s. f., art. mutáția (-ți-a), g.-d. art. mutáției; pl. mutáții, art. mutáțiile (-ți-i-)
mutațiilor
MUTÁȚIE, mutații, s. f. 1. Schimbare de domiciliu sau de sediu; îndeplinire a formelor legale în legătură cu mutarea dintr-o locuință sau dintr-o localitate în alta; viză de mutare. ♦ Înregistrare a unei schimbări intervenite în statutul personal sau de serviciu al unei persoane sau în situația militară a cuiva. 2. Prefacere, transformare, schimbare, modificare (radicală). ♦ Spec. (Biol.) Modificare a însușirilor ereditare ale organismului apărută în urma restructurărilor și schimbărilor materialului genetic (cromozomi și gene). ♦ Spec. (Fon.) Transformare sistematică a unei serii de sunete în altele. ◊ Mutație consonantică (sau a consoanelor) = transformare a unor consoane ocluzive în limbile germanice. 3. (Jur.) Transmitere a unui bun dintr-o proprietate în alta. – Din fr. mutation, lat. mutatio. DOOM
mutáție (-ți-e) s. f., art. mutáția (-ți-a), g.-d. art. mutáției; pl. mutáții, art. mutáțiile (-ți-i-)
mutaționism
MUTAȚIONÍSM s. n. Teorie biologică potrivit căreia speciile noi sunt produsul mutațiilor (2), fără intervenția selecției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationnisme. DOOM
mutaționísm (-ți-o-) s. n.
mutaționismul
MUTAȚIONÍSM s. n. Teorie biologică potrivit căreia speciile noi sunt produsul mutațiilor (2), fără intervenția selecției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationnisme. DOOM
mutaționísm (-ți-o-) s. n.
mutaționismului
MUTAȚIONÍSM s. n. Teorie biologică potrivit căreia speciile noi sunt produsul mutațiilor (2), fără intervenția selecției. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationnisme. DOOM
mutaționísm (-ți-o-) s. n.
mutaționist
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționist
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționista
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționista
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționiste
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționiste
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționistei
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționistei
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționistele
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționistele
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționistelor
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționistelor
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționistul
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționistul
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționistului
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționistului
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționiști
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționiști
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționiștii
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționiștii
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționiștilor
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutaționiștilor
MUTAȚIONÍST, -Ă, mutaționiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutaționismului. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. mutationniste.
mutațiune
MUTAȚIÚNE s. f. v. mutație.
mute
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
mute
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mute
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
muteasca
MUȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. mutesc. DOOM
mutésc adj. m., f. muteáscă; pl. m. și f. mutéști
mutefaraca
mutefaracá (-ále), s. f. – Soldat din suita sultanului. – Var. mutafar(i)aca, muteferica. Tc. müteferrika (Șeineanu, III, 87). Sec. XVIII, înv.
mutei
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
mutei
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
mutelca
MUTÉLCĂ, mutelci, s. f. Piesă de metal de mărime variabilă care are la mijloc o gaură cu filet în care se îmbucă spirala unui șurub sau o tijă cu filet. – Din pol., ucr. muterka. DOOM
mutélcă s. f., g.-d. art. mutélcii; pl. mutélci
mutelci
MUTÉLCĂ, mutelci, s. f. Piesă de metal de mărime variabilă care are la mijloc o gaură cu filet în care se îmbucă spirala unui șurub sau o tijă cu filet. – Din pol., ucr. muterka. DOOM
mutélcă s. f., g.-d. art. mutélcii; pl. mutélci
mutelcii
MUTÉLCĂ, mutelci, s. f. Piesă de metal de mărime variabilă care are la mijloc o gaură cu filet în care se îmbucă spirala unui șurub sau o tijă cu filet. – Din pol., ucr. muterka. DOOM
mutélcă s. f., g.-d. art. mutélcii; pl. mutélci
mutelcile
MUTÉLCĂ, mutelci, s. f. Piesă de metal de mărime variabilă care are la mijloc o gaură cu filet în care se îmbucă spirala unui șurub sau o tijă cu filet. – Din pol., ucr. muterka. DOOM
mutélcă s. f., g.-d. art. mutélcii; pl. mutélci
mutelcilor
MUTÉLCĂ, mutelci, s. f. Piesă de metal de mărime variabilă care are la mijloc o gaură cu filet în care se îmbucă spirala unui șurub sau o tijă cu filet. – Din pol., ucr. muterka. DOOM
mutélcă s. f., g.-d. art. mutélcii; pl. mutélci
mutele
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
mutele
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
mutellina
BRIOÁLĂ, brioale, s. f. Plantă erbacee aromatică din familia umbeliferelor, cu flori roșietice, răspândită în regiunea alpină (Ligusticum mutellina). [Pr.: bri-oa-] – Et. nec.
mutelor
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
mutelor
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
mutesc
MUȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. mutesc. DOOM
mutésc adj. m., f. muteáscă; pl. m. și f. mutéști
mutescul
MUȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. mutesc. DOOM
mutésc adj. m., f. muteáscă; pl. m. și f. mutéști
mutescului
MUȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. mutesc. DOOM
mutésc adj. m., f. muteáscă; pl. m. și f. mutéști
muteveliu
mutevelíu (-íi), s. m. – Administrator, intendent. Tc. (arab.) mütevelli (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
mutește
MUȚÉȘTE adv. v. mutește. DOOM
mutéște adv.
mutești
MUȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. mutesc. DOOM
mutésc adj. m., f. muteáscă; pl. m. și f. mutéști
muteștii
MUȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. mutesc. DOOM
mutésc adj. m., f. muteáscă; pl. m. și f. mutéști
muteștile
MUȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. mutesc. DOOM
mutésc adj. m., f. muteáscă; pl. m. și f. mutéști
muteștilor
MUȚÉSC, -EÁSCĂ adj. v. mutesc. DOOM
mutésc adj. m., f. muteáscă; pl. m. și f. mutéști
mutic
MÚTIC, -Ă adj. (Despre frunze) Care se termină cu un organ prelungit (spin, aculeu etc.). [< fr. mutique, cf. lat. muticus – spin].
mutica
MÚTIC, -Ă adj. (Despre frunze) Care se termină cu un organ prelungit (spin, aculeu etc.). [< fr. mutique, cf. lat. muticus – spin].
mutica
MÚTICĂ, mutice, adj. (Despre frunze) Care se termină cu un organ prelungit (spin etc.). – Din fr. mutique, lat. muticus. DOOM
mútică adj. f., pl. mútice
mutice
MÚTIC, -Ă adj. (Despre frunze) Care se termină cu un organ prelungit (spin, aculeu etc.). [< fr. mutique, cf. lat. muticus – spin].
mutice
MÚTICĂ, mutice, adj. (Despre frunze) Care se termină cu un organ prelungit (spin etc.). – Din fr. mutique, lat. muticus. DOOM
mútică adj. f., pl. mútice
muticei
MÚTIC, -Ă adj. (Despre frunze) Care se termină cu un organ prelungit (spin, aculeu etc.). [< fr. mutique, cf. lat. muticus – spin].
muticei
MÚTICĂ, mutice, adj. (Despre frunze) Care se termină cu un organ prelungit (spin etc.). – Din fr. mutique, lat. muticus. DOOM
mútică adj. f., pl. mútice
muticele
MÚTIC, -Ă adj. (Despre frunze) Care se termină cu un organ prelungit (spin, aculeu etc.). [< fr. mutique, cf. lat. muticus – spin].
muticele
MÚTICĂ, mutice, adj. (Despre frunze) Care se termină cu un organ prelungit (spin etc.). – Din fr. mutique, lat. muticus. DOOM
mútică adj. f., pl. mútice
muticelor
MÚTIC, -Ă adj. (Despre frunze) Care se termină cu un organ prelungit (spin, aculeu etc.). [< fr. mutique, cf. lat. muticus – spin].
muticelor
MÚTICĂ, mutice, adj. (Despre frunze) Care se termină cu un organ prelungit (spin etc.). – Din fr. mutique, lat. muticus. DOOM
mútică adj. f., pl. mútice
mutici
MÚTIC, -Ă adj. (Despre frunze) Care se termină cu un organ prelungit (spin, aculeu etc.). [< fr. mutique, cf. lat. muticus – spin].
muticii
MÚTIC, -Ă adj. (Despre frunze) Care se termină cu un organ prelungit (spin, aculeu etc.). [< fr. mutique, cf. lat. muticus – spin].
muticilor
MÚTIC, -Ă adj. (Despre frunze) Care se termină cu un organ prelungit (spin, aculeu etc.). [< fr. mutique, cf. lat. muticus – spin].
muticul
MÚTIC, -Ă adj. (Despre frunze) Care se termină cu un organ prelungit (spin, aculeu etc.). [< fr. mutique, cf. lat. muticus – spin].
muticului
MÚTIC, -Ă adj. (Despre frunze) Care se termină cu un organ prelungit (spin, aculeu etc.). [< fr. mutique, cf. lat. muticus – spin].
mutila
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilai
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilam
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilant
MUTILÁNT, -Ă, mutilanți, -te, adj. Care mutilează. – Din fr. mutilant. DOOM
mutilánt adj. m., pl. mutilánți; f. mutilántă, pl. mutilánte
mutilanta
MUTILÁNT, -Ă, mutilanți, -te, adj. Care mutilează. – Din fr. mutilant. DOOM
mutilánt adj. m., pl. mutilánți; f. mutilántă, pl. mutilánte
mutilante
MUTILÁNT, -Ă, mutilanți, -te, adj. Care mutilează. – Din fr. mutilant. DOOM
mutilánt adj. m., pl. mutilánți; f. mutilántă, pl. mutilánte
mutilantei
MUTILÁNT, -Ă, mutilanți, -te, adj. Care mutilează. – Din fr. mutilant. DOOM
mutilánt adj. m., pl. mutilánți; f. mutilántă, pl. mutilánte
mutilantele
MUTILÁNT, -Ă, mutilanți, -te, adj. Care mutilează. – Din fr. mutilant. DOOM
mutilánt adj. m., pl. mutilánți; f. mutilántă, pl. mutilánte
mutilantelor
MUTILÁNT, -Ă, mutilanți, -te, adj. Care mutilează. – Din fr. mutilant. DOOM
mutilánt adj. m., pl. mutilánți; f. mutilántă, pl. mutilánte
mutilantul
MUTILÁNT, -Ă, mutilanți, -te, adj. Care mutilează. – Din fr. mutilant. DOOM
mutilánt adj. m., pl. mutilánți; f. mutilántă, pl. mutilánte
mutilantului
MUTILÁNT, -Ă, mutilanți, -te, adj. Care mutilează. – Din fr. mutilant. DOOM
mutilánt adj. m., pl. mutilánți; f. mutilántă, pl. mutilánte
mutilanți
MUTILÁNT, -Ă, mutilanți, -te, adj. Care mutilează. – Din fr. mutilant. DOOM
mutilánt adj. m., pl. mutilánți; f. mutilántă, pl. mutilánte
mutilanții
MUTILÁNT, -Ă, mutilanți, -te, adj. Care mutilează. – Din fr. mutilant. DOOM
mutilánt adj. m., pl. mutilánți; f. mutilántă, pl. mutilánte
mutilanților
MUTILÁNT, -Ă, mutilanți, -te, adj. Care mutilează. – Din fr. mutilant. DOOM
mutilánt adj. m., pl. mutilánți; f. mutilántă, pl. mutilánte
mutilare
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilare
MUTILÁRE, mutilări, s. f. Acțiunea de a mutila și rezultatul ei; schilodire; p. ext. sluțire, desfigurare. – V. mutila. DOOM
mutiláre s. f., g.-d. art. mutilắrii; pl. mutilắri
mutilarea
MUTILÁRE, mutilări, s. f. Acțiunea de a mutila și rezultatul ei; schilodire; p. ext. sluțire, desfigurare. – V. mutila. DOOM
mutiláre s. f., g.-d. art. mutilắrii; pl. mutilắri
mutilară
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilarăm
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilarăți
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilase
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilasem
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilaseră
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilaserăm
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilaserăți
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilaseși
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilaseți
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilat
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilat
MUTILÁT, -Ă, mutilați, -te, adj. Ciuntit, schilodit; p. ext. desfigurat. – V. mutila.
mutilata
MUTILÁT, -Ă, mutilați, -te, adj. Ciuntit, schilodit; p. ext. desfigurat. – V. mutila.
mutilate
MUTILÁT, -Ă, mutilați, -te, adj. Ciuntit, schilodit; p. ext. desfigurat. – V. mutila.
mutilatei
MUTILÁT, -Ă, mutilați, -te, adj. Ciuntit, schilodit; p. ext. desfigurat. – V. mutila.
mutilatele
MUTILÁT, -Ă, mutilați, -te, adj. Ciuntit, schilodit; p. ext. desfigurat. – V. mutila.
mutilatelor
MUTILÁT, -Ă, mutilați, -te, adj. Ciuntit, schilodit; p. ext. desfigurat. – V. mutila.
mutilatoare
MUTILATÓR, -OÁRE, mutilatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mutilează; mutilant. – Din fr. mutilateur. DOOM
mutilatór adj. m., pl. mutilatóri; f. sg. și pl. mutilatoáre
mutilatoarea
MUTILATÓR, -OÁRE, mutilatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mutilează; mutilant. – Din fr. mutilateur. DOOM
mutilatór adj. m., pl. mutilatóri; f. sg. și pl. mutilatoáre
mutilatoarei
MUTILATÓR, -OÁRE, mutilatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mutilează; mutilant. – Din fr. mutilateur. DOOM
mutilatór adj. m., pl. mutilatóri; f. sg. și pl. mutilatoáre
mutilatoarele
MUTILATÓR, -OÁRE, mutilatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mutilează; mutilant. – Din fr. mutilateur. DOOM
mutilatór adj. m., pl. mutilatóri; f. sg. și pl. mutilatoáre
mutilatoarelor
MUTILATÓR, -OÁRE, mutilatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mutilează; mutilant. – Din fr. mutilateur. DOOM
mutilatór adj. m., pl. mutilatóri; f. sg. și pl. mutilatoáre
mutilator
MUTILATÓR, -OÁRE, mutilatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mutilează; mutilant. – Din fr. mutilateur. DOOM
mutilatór adj. m., pl. mutilatóri; f. sg. și pl. mutilatoáre
mutilatori
MUTILATÓR, -OÁRE, mutilatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mutilează; mutilant. – Din fr. mutilateur. DOOM
mutilatór adj. m., pl. mutilatóri; f. sg. și pl. mutilatoáre
mutilatorii
MUTILATÓR, -OÁRE, mutilatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mutilează; mutilant. – Din fr. mutilateur. DOOM
mutilatór adj. m., pl. mutilatóri; f. sg. și pl. mutilatoáre
mutilatorilor
MUTILATÓR, -OÁRE, mutilatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mutilează; mutilant. – Din fr. mutilateur. DOOM
mutilatór adj. m., pl. mutilatóri; f. sg. și pl. mutilatoáre
mutilatorul
MUTILATÓR, -OÁRE, mutilatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mutilează; mutilant. – Din fr. mutilateur. DOOM
mutilatór adj. m., pl. mutilatóri; f. sg. și pl. mutilatoáre
mutilatorului
MUTILATÓR, -OÁRE, mutilatori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care mutilează; mutilant. – Din fr. mutilateur. DOOM
mutilatór adj. m., pl. mutilatóri; f. sg. și pl. mutilatoáre
mutilatul
MUTILÁT, -Ă, mutilați, -te, adj. Ciuntit, schilodit; p. ext. desfigurat. – V. mutila.
mutilatului
MUTILÁT, -Ă, mutilați, -te, adj. Ciuntit, schilodit; p. ext. desfigurat. – V. mutila.
mutilau
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilași
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilați
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilați
MUTILÁT, -Ă, mutilați, -te, adj. Ciuntit, schilodit; p. ext. desfigurat. – V. mutila.
mutilații
MUTILÁT, -Ă, mutilați, -te, adj. Ciuntit, schilodit; p. ext. desfigurat. – V. mutila.
mutilaților
MUTILÁT, -Ă, mutilați, -te, adj. Ciuntit, schilodit; p. ext. desfigurat. – V. mutila.
mutilează
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilez
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutileze
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilezi
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilând
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilînd
MUTILÁ, mutilez, vb. I. Tranz. A tăia, a amputa (o parte a corpului), a schilodi; p. ext. a sluți, a desfigura. – Din fr. mutiler, lat. mutilare. DOOM
mutilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mutileáză
mutilări
MUTILÁRE, mutilări, s. f. Acțiunea de a mutila și rezultatul ei; schilodire; p. ext. sluțire, desfigurare. – V. mutila. DOOM
mutiláre s. f., g.-d. art. mutilắrii; pl. mutilắri
mutilării
MUTILÁRE, mutilări, s. f. Acțiunea de a mutila și rezultatul ei; schilodire; p. ext. sluțire, desfigurare. – V. mutila. DOOM
mutiláre s. f., g.-d. art. mutilắrii; pl. mutilắri
mutilările
MUTILÁRE, mutilări, s. f. Acțiunea de a mutila și rezultatul ei; schilodire; p. ext. sluțire, desfigurare. – V. mutila. DOOM
mutiláre s. f., g.-d. art. mutilắrii; pl. mutilắri
mutilărilor
MUTILÁRE, mutilări, s. f. Acțiunea de a mutila și rezultatul ei; schilodire; p. ext. sluțire, desfigurare. – V. mutila. DOOM
mutiláre s. f., g.-d. art. mutilắrii; pl. mutilắri
mutism
MUTÍSM s. n. Muțenie; p. ext. tăcere încăpățânată. – Din fr. mutisme. DOOM
mutísm s. n.
mutismul
MUTÍSM s. n. Muțenie; p. ext. tăcere încăpățânată. – Din fr. mutisme. DOOM
mutísm s. n.
mutismului
MUTÍSM s. n. Muțenie; p. ext. tăcere încăpățânată. – Din fr. mutisme. DOOM
mutísm s. n.
mutitate
MUTITÁTE s. f. (Med.) Muțenie (1). – Din fr. mutité.
mutitatea
MUTITÁTE s. f. (Med.) Muțenie (1). – Din fr. mutité.
mutități
MUTITÁTE s. f. (Med.) Muțenie (1). – Din fr. mutité.
mutității
MUTITÁTE s. f. (Med.) Muțenie (1). – Din fr. mutité.
mutoane
MUTÓN2 s. n. Blană de oaie vopsită și prelucrată. ♦ Haină confecționată din această blană. – Din fr. mouton.
mutoanele
MUTÓN2 s. n. Blană de oaie vopsită și prelucrată. ♦ Haină confecționată din această blană. – Din fr. mouton.
mutoanelor
MUTÓN2 s. n. Blană de oaie vopsită și prelucrată. ♦ Haină confecționată din această blană. – Din fr. mouton.
muton
MUTÓN1, mutoni, s. m. (Biol.) Cea mai mică unitate din interiorul unei gene care, dacă e schimbată, poate provoca o mutație (2). – Din fr., engl. mouton. DOOM
!mutón2 (blană) s. n.
muton
MUTÓN2 s. n. Blană de oaie vopsită și prelucrată. ♦ Haină confecționată din această blană. – Din fr. mouton.
mutoni
MUTÓN1, mutoni, s. m. (Biol.) Cea mai mică unitate din interiorul unei gene care, dacă e schimbată, poate provoca o mutație (2). – Din fr., engl. mouton. DOOM
!mutón2 (blană) s. n.
mutonii
MUTÓN1, mutoni, s. m. (Biol.) Cea mai mică unitate din interiorul unei gene care, dacă e schimbată, poate provoca o mutație (2). – Din fr., engl. mouton. DOOM
!mutón2 (blană) s. n.
mutonilor
MUTÓN1, mutoni, s. m. (Biol.) Cea mai mică unitate din interiorul unei gene care, dacă e schimbată, poate provoca o mutație (2). – Din fr., engl. mouton. DOOM
!mutón2 (blană) s. n.
mutonul
MUTÓN1, mutoni, s. m. (Biol.) Cea mai mică unitate din interiorul unei gene care, dacă e schimbată, poate provoca o mutație (2). – Din fr., engl. mouton. DOOM
!mutón2 (blană) s. n.
mutonul
MUTÓN2 s. n. Blană de oaie vopsită și prelucrată. ♦ Haină confecționată din această blană. – Din fr. mouton.
mutonului
MUTÓN1, mutoni, s. m. (Biol.) Cea mai mică unitate din interiorul unei gene care, dacă e schimbată, poate provoca o mutație (2). – Din fr., engl. mouton. DOOM
!mutón2 (blană) s. n.
mutonului
MUTÓN2 s. n. Blană de oaie vopsită și prelucrată. ♦ Haină confecționată din această blană. – Din fr. mouton.
mutpac
mutpác (-curi), s. n. – Bucătărie. – Var. matpah, matbah, mutpah. Tc. matbah, mutfak (Tiktin). Sec. XVIII, înv.
mutra
MÚTRĂ, mutre, s. f. (Fam.) Figură, obraz, față; p. ext. înfățișare, fizionomie. ◊ Expr. Nu e de mutra lui = e mai presus de ceea ce i se cuvine. După mutra cuiva = după condiția socială a cuiva. A face mutre = a face mofturi, nazuri, a nu fi de acord. ♦ P. ext. Persoană, individ. – Din ngr. mútra (pl. lui mútron). DOOM
mútră (mu-tră) s. f., g.-d. art. mútrei; pl. mútre
mutre
MÚTRĂ, mutre, s. f. (Fam.) Figură, obraz, față; p. ext. înfățișare, fizionomie. ◊ Expr. Nu e de mutra lui = e mai presus de ceea ce i se cuvine. După mutra cuiva = după condiția socială a cuiva. A face mutre = a face mofturi, nazuri, a nu fi de acord. ♦ P. ext. Persoană, individ. – Din ngr. mútra (pl. lui mútron). DOOM
mútră (mu-tră) s. f., g.-d. art. mútrei; pl. mútre
mutrei
MÚTRĂ, mutre, s. f. (Fam.) Figură, obraz, față; p. ext. înfățișare, fizionomie. ◊ Expr. Nu e de mutra lui = e mai presus de ceea ce i se cuvine. După mutra cuiva = după condiția socială a cuiva. A face mutre = a face mofturi, nazuri, a nu fi de acord. ♦ P. ext. Persoană, individ. – Din ngr. mútra (pl. lui mútron). DOOM
mútră (mu-tră) s. f., g.-d. art. mútrei; pl. mútre
mutrele
MÚTRĂ, mutre, s. f. (Fam.) Figură, obraz, față; p. ext. înfățișare, fizionomie. ◊ Expr. Nu e de mutra lui = e mai presus de ceea ce i se cuvine. După mutra cuiva = după condiția socială a cuiva. A face mutre = a face mofturi, nazuri, a nu fi de acord. ♦ P. ext. Persoană, individ. – Din ngr. mútra (pl. lui mútron). DOOM
mútră (mu-tră) s. f., g.-d. art. mútrei; pl. mútre
mutrelor
MÚTRĂ, mutre, s. f. (Fam.) Figură, obraz, față; p. ext. înfățișare, fizionomie. ◊ Expr. Nu e de mutra lui = e mai presus de ceea ce i se cuvine. După mutra cuiva = după condiția socială a cuiva. A face mutre = a face mofturi, nazuri, a nu fi de acord. ♦ P. ext. Persoană, individ. – Din ngr. mútra (pl. lui mútron). DOOM
mútră (mu-tră) s. f., g.-d. art. mútrei; pl. mútre
mutrișoara
MUTRIȘOÁRĂ, mutrișoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mutră. – Mutră + suf. -ișoară. DOOM
mutrișoáră (fam.) (mu-tri-) s. f., g.-d. art. mutrișoárei; pl. mutrișoáre
mutrișoare
MUTRIȘOÁRĂ, mutrișoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mutră. – Mutră + suf. -ișoară. DOOM
mutrișoáră (fam.) (mu-tri-) s. f., g.-d. art. mutrișoárei; pl. mutrișoáre
mutrișoarei
MUTRIȘOÁRĂ, mutrișoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mutră. – Mutră + suf. -ișoară. DOOM
mutrișoáră (fam.) (mu-tri-) s. f., g.-d. art. mutrișoárei; pl. mutrișoáre
mutrișoarele
MUTRIȘOÁRĂ, mutrișoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mutră. – Mutră + suf. -ișoară. DOOM
mutrișoáră (fam.) (mu-tri-) s. f., g.-d. art. mutrișoárei; pl. mutrișoáre
mutrișoarelor
MUTRIȘOÁRĂ, mutrișoare, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui mutră. – Mutră + suf. -ișoară. DOOM
mutrișoáră (fam.) (mu-tri-) s. f., g.-d. art. mutrișoárei; pl. mutrișoáre
mutu
mutu s. invar. (intl., înv.) lacăt; ușă încuiată
mutual
MUTUÁL, -Ă, mutuali, -e, adj. Care se face în mod reciproc și simultan. ◊ Inducție mutuală = inducție electromagnetică exercitată reciproc între două circuite străbătute de curenți electrici variabili. ♦ (Impr.) Care are loc reciproc și fără cuvinte. [Pr.: -tu-al] – Din fr. mutuel. DOOM
mutuál (-tu-al) adj. m., pl. mutuáli; f. mutuálă, pl. mutuále
mutuala
MUTUÁL, -Ă, mutuali, -e, adj. Care se face în mod reciproc și simultan. ◊ Inducție mutuală = inducție electromagnetică exercitată reciproc între două circuite străbătute de curenți electrici variabili. ♦ (Impr.) Care are loc reciproc și fără cuvinte. [Pr.: -tu-al] – Din fr. mutuel. DOOM
mutuál (-tu-al) adj. m., pl. mutuáli; f. mutuálă, pl. mutuále
mutuale
MUTUÁL, -Ă, mutuali, -e, adj. Care se face în mod reciproc și simultan. ◊ Inducție mutuală = inducție electromagnetică exercitată reciproc între două circuite străbătute de curenți electrici variabili. ♦ (Impr.) Care are loc reciproc și fără cuvinte. [Pr.: -tu-al] – Din fr. mutuel. DOOM
mutuál (-tu-al) adj. m., pl. mutuáli; f. mutuálă, pl. mutuále
mutualei
MUTUÁL, -Ă, mutuali, -e, adj. Care se face în mod reciproc și simultan. ◊ Inducție mutuală = inducție electromagnetică exercitată reciproc între două circuite străbătute de curenți electrici variabili. ♦ (Impr.) Care are loc reciproc și fără cuvinte. [Pr.: -tu-al] – Din fr. mutuel. DOOM
mutuál (-tu-al) adj. m., pl. mutuáli; f. mutuálă, pl. mutuále
mutualele
MUTUÁL, -Ă, mutuali, -e, adj. Care se face în mod reciproc și simultan. ◊ Inducție mutuală = inducție electromagnetică exercitată reciproc între două circuite străbătute de curenți electrici variabili. ♦ (Impr.) Care are loc reciproc și fără cuvinte. [Pr.: -tu-al] – Din fr. mutuel. DOOM
mutuál (-tu-al) adj. m., pl. mutuáli; f. mutuálă, pl. mutuále
mutualelor
MUTUÁL, -Ă, mutuali, -e, adj. Care se face în mod reciproc și simultan. ◊ Inducție mutuală = inducție electromagnetică exercitată reciproc între două circuite străbătute de curenți electrici variabili. ♦ (Impr.) Care are loc reciproc și fără cuvinte. [Pr.: -tu-al] – Din fr. mutuel. DOOM
mutuál (-tu-al) adj. m., pl. mutuáli; f. mutuálă, pl. mutuále
mutuali
MUTUÁL, -Ă, mutuali, -e, adj. Care se face în mod reciproc și simultan. ◊ Inducție mutuală = inducție electromagnetică exercitată reciproc între două circuite străbătute de curenți electrici variabili. ♦ (Impr.) Care are loc reciproc și fără cuvinte. [Pr.: -tu-al] – Din fr. mutuel. DOOM
mutuál (-tu-al) adj. m., pl. mutuáli; f. mutuálă, pl. mutuále
mutualii
MUTUÁL, -Ă, mutuali, -e, adj. Care se face în mod reciproc și simultan. ◊ Inducție mutuală = inducție electromagnetică exercitată reciproc între două circuite străbătute de curenți electrici variabili. ♦ (Impr.) Care are loc reciproc și fără cuvinte. [Pr.: -tu-al] – Din fr. mutuel. DOOM
mutuál (-tu-al) adj. m., pl. mutuáli; f. mutuálă, pl. mutuále
mutualilor
MUTUÁL, -Ă, mutuali, -e, adj. Care se face în mod reciproc și simultan. ◊ Inducție mutuală = inducție electromagnetică exercitată reciproc între două circuite străbătute de curenți electrici variabili. ♦ (Impr.) Care are loc reciproc și fără cuvinte. [Pr.: -tu-al] – Din fr. mutuel. DOOM
mutuál (-tu-al) adj. m., pl. mutuáli; f. mutuálă, pl. mutuále
mutualism
MUTUALÍSM s. n. 1. Sistem de solidaritate și de ajutor reciproc. 2. (Biol.) Viețuire laolaltă a mai multor organisme diferite ca specie. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualité. DOOM
mutualísm (-tu-a-) s. n.
mutualismul
MUTUALÍSM s. n. 1. Sistem de solidaritate și de ajutor reciproc. 2. (Biol.) Viețuire laolaltă a mai multor organisme diferite ca specie. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualité. DOOM
mutualísm (-tu-a-) s. n.
mutualismului
MUTUALÍSM s. n. 1. Sistem de solidaritate și de ajutor reciproc. 2. (Biol.) Viețuire laolaltă a mai multor organisme diferite ca specie. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualité. DOOM
mutualísm (-tu-a-) s. n.
mutualist
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualist
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualista
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualista
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualiste
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualiste
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualistei
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualistei
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualistele
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualistele
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualistelor
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualistelor
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualistul
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualistul
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualistului
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualistului
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualitate
MUTUALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este mutual; p. ext. mutualism. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualité. DOOM
mutualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. mutualitắții
mutualitatea
MUTUALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este mutual; p. ext. mutualism. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualité. DOOM
mutualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. mutualitắții
mutualități
MUTUALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este mutual; p. ext. mutualism. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualité. DOOM
mutualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. mutualitắții
mutualității
MUTUALITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este mutual; p. ext. mutualism. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualité. DOOM
mutualitáte (-tu-a-) s. f., g.-d. art. mutualitắții
mutualiști
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualiști
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualiștii
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualiștii
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualiștilor
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualiștilor
MUTUALÍST, -Ă, mutualiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al mutualismului. [Pr.: -tu-a-] – Din fr. mutualiste. DOOM
mutualíst (-tu-a-) adj. m., s. m., pl. mutualíști; adj. f., s. f. mutualístă, pl. mutualíste
mutualul
MUTUÁL, -Ă, mutuali, -e, adj. Care se face în mod reciproc și simultan. ◊ Inducție mutuală = inducție electromagnetică exercitată reciproc între două circuite străbătute de curenți electrici variabili. ♦ (Impr.) Care are loc reciproc și fără cuvinte. [Pr.: -tu-al] – Din fr. mutuel. DOOM
mutuál (-tu-al) adj. m., pl. mutuáli; f. mutuálă, pl. mutuále
mutualului
MUTUÁL, -Ă, mutuali, -e, adj. Care se face în mod reciproc și simultan. ◊ Inducție mutuală = inducție electromagnetică exercitată reciproc între două circuite străbătute de curenți electrici variabili. ♦ (Impr.) Care are loc reciproc și fără cuvinte. [Pr.: -tu-al] – Din fr. mutuel. DOOM
mutuál (-tu-al) adj. m., pl. mutuáli; f. mutuálă, pl. mutuále
mutul
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
mutul
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
mutul
MUTÚL s.m. (Arhit.) Ornament în formă de consolă așezat sub cornișă, deasupra fiecărui triglif. [Var. mutulă s.f. / < fr. mutule, lat. mutulus].
mutula
MUTÚLĂ, mutule, s. f. (Arhit.) Ornament al antablamentului în stilul doric, care corespunde cu trigliful. – Din fr. mutule. DOOM
mutúlă s. f., g.-d. art. mutúlei; pl. mutúle
mutule
MUTÚLĂ, mutule, s. f. (Arhit.) Ornament al antablamentului în stilul doric, care corespunde cu trigliful. – Din fr. mutule. DOOM
mutúlă s. f., g.-d. art. mutúlei; pl. mutúle
mutulei
MUTÚLĂ, mutule, s. f. (Arhit.) Ornament al antablamentului în stilul doric, care corespunde cu trigliful. – Din fr. mutule. DOOM
mutúlă s. f., g.-d. art. mutúlei; pl. mutúle
mutulele
MUTÚLĂ, mutule, s. f. (Arhit.) Ornament al antablamentului în stilul doric, care corespunde cu trigliful. – Din fr. mutule. DOOM
mutúlă s. f., g.-d. art. mutúlei; pl. mutúle
mutulelor
MUTÚLĂ, mutule, s. f. (Arhit.) Ornament al antablamentului în stilul doric, care corespunde cu trigliful. – Din fr. mutule. DOOM
mutúlă s. f., g.-d. art. mutúlei; pl. mutúle
mutulici
MUTULÍCĂ, mutulici, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Fam.) Persoană tăcută, timidă, care vorbește puțin; persoană prostuță, bleagă. 2. S. f. (Bot.) Plantă al cărei rizom se întrebuințează ca leac împotriva durerilor abdominale (Scopalia carniolica). – Mut + suf. -ulică. DOOM
!mutulícă (persoană) (fam.) s. m. și f., g.-d. lui mutulícă; pl. mutulíci
mutulicii
MUTULÍCĂ, mutulici, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Fam.) Persoană tăcută, timidă, care vorbește puțin; persoană prostuță, bleagă. 2. S. f. (Bot.) Plantă al cărei rizom se întrebuințează ca leac împotriva durerilor abdominale (Scopalia carniolica). – Mut + suf. -ulică. DOOM
!mutulícă (persoană) (fam.) s. m. și f., g.-d. lui mutulícă; pl. mutulíci
mutulicilor
MUTULÍCĂ, mutulici, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Fam.) Persoană tăcută, timidă, care vorbește puțin; persoană prostuță, bleagă. 2. S. f. (Bot.) Plantă al cărei rizom se întrebuințează ca leac împotriva durerilor abdominale (Scopalia carniolica). – Mut + suf. -ulică. DOOM
!mutulícă (persoană) (fam.) s. m. și f., g.-d. lui mutulícă; pl. mutulíci
mutulică
MUTULÍCĂ, mutulici, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Fam.) Persoană tăcută, timidă, care vorbește puțin; persoană prostuță, bleagă. 2. S. f. (Bot.) Plantă al cărei rizom se întrebuințează ca leac împotriva durerilor abdominale (Scopalia carniolica). – Mut + suf. -ulică. DOOM
!mutulícă (persoană) (fam.) s. m. și f., g.-d. lui mutulícă; pl. mutulíci
mutului
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
mutului
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
mutând
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mutînd
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
mută
mută, mute s. f. (peior.) femeie proastă, nătângă.
mutălăi
MUTĂLẮU, mutălăi, s. m. (Reg.) Om tăcut, care vorbește puțin; om posac, morocănos; p. ext. om prost, nerod. – Mut + suf. -ălău. DOOM
mutălắu (reg.) s. m., art. mutălắul; pl. mutălắi, art. mutălắii
mutălăii
MUTĂLẮU, mutălăi, s. m. (Reg.) Om tăcut, care vorbește puțin; om posac, morocănos; p. ext. om prost, nerod. – Mut + suf. -ălău. DOOM
mutălắu (reg.) s. m., art. mutălắul; pl. mutălắi, art. mutălắii
mutălăilor
MUTĂLẮU, mutălăi, s. m. (Reg.) Om tăcut, care vorbește puțin; om posac, morocănos; p. ext. om prost, nerod. – Mut + suf. -ălău. DOOM
mutălắu (reg.) s. m., art. mutălắul; pl. mutălắi, art. mutălắii
mutălău
MUTĂLẮU, mutălăi, s. m. (Reg.) Om tăcut, care vorbește puțin; om posac, morocănos; p. ext. om prost, nerod. – Mut + suf. -ălău. DOOM
mutălắu (reg.) s. m., art. mutălắul; pl. mutălắi, art. mutălắii
mutălăul
MUTĂLẮU, mutălăi, s. m. (Reg.) Om tăcut, care vorbește puțin; om posac, morocănos; p. ext. om prost, nerod. – Mut + suf. -ălău. DOOM
mutălắu (reg.) s. m., art. mutălắul; pl. mutălắi, art. mutălắii
mutălăului
MUTĂLẮU, mutălăi, s. m. (Reg.) Om tăcut, care vorbește puțin; om posac, morocănos; p. ext. om prost, nerod. – Mut + suf. -ălău. DOOM
mutălắu (reg.) s. m., art. mutălắul; pl. mutălắi, art. mutălắii
mutări
MUTÁRE, mutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) muta și rezultatul ei; mutat. 2. (Spec.) Deplasare a pieselor făcută alternativ de adversari în cursul unei partide de șah. – V. muta. DOOM
mutáre s. f., g.-d. art. mutắrii; pl. mutắri
mutării
MUTÁRE, mutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) muta și rezultatul ei; mutat. 2. (Spec.) Deplasare a pieselor făcută alternativ de adversari în cursul unei partide de șah. – V. muta. DOOM
mutáre s. f., g.-d. art. mutắrii; pl. mutắri
mutările
MUTÁRE, mutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) muta și rezultatul ei; mutat. 2. (Spec.) Deplasare a pieselor făcută alternativ de adversari în cursul unei partide de șah. – V. muta. DOOM
mutáre s. f., g.-d. art. mutắrii; pl. mutắri
mutărilor
MUTÁRE, mutări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) muta și rezultatul ei; mutat. 2. (Spec.) Deplasare a pieselor făcută alternativ de adversari în cursul unei partide de șah. – V. muta. DOOM
mutáre s. f., g.-d. art. mutắrii; pl. mutắri
mutătoare
MUTĂTÓR, -OÁRE, mutători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul. 2. S. f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, din familia cucurbitaceelor, cu rădăcina groasă, cărnoasă, cu flori albe-gălbui și cu fructele în formă de boabe roșii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ător. DOOM
mutătoáre s. f., g.-d. art. mutătórii; pl. mutătóri
mutătoare
MUTĂTÓR, -OÁRE, mutători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul. 2. S. f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, din familia cucurbitaceelor, cu rădăcina groasă, cărnoasă, cu flori albe-gălbui și cu fructele în formă de boabe roșii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ător. DOOM
mutătór adj. m., pl. mutătóri; f. sg. și pl. mutătoáre
mutătoarea
MUTĂTÓR, -OÁRE, mutători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul. 2. S. f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, din familia cucurbitaceelor, cu rădăcina groasă, cărnoasă, cu flori albe-gălbui și cu fructele în formă de boabe roșii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ător. DOOM
mutătoáre s. f., g.-d. art. mutătórii; pl. mutătóri
mutătoarea
MUTĂTÓR, -OÁRE, mutători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul. 2. S. f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, din familia cucurbitaceelor, cu rădăcina groasă, cărnoasă, cu flori albe-gălbui și cu fructele în formă de boabe roșii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ător. DOOM
mutătór adj. m., pl. mutătóri; f. sg. și pl. mutătoáre
mutătoarei
MUTĂTÓR, -OÁRE, mutători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul. 2. S. f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, din familia cucurbitaceelor, cu rădăcina groasă, cărnoasă, cu flori albe-gălbui și cu fructele în formă de boabe roșii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ător. DOOM
mutătór adj. m., pl. mutătóri; f. sg. și pl. mutătoáre
mutătoarele
MUTĂTÓR, -OÁRE, mutători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul. 2. S. f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, din familia cucurbitaceelor, cu rădăcina groasă, cărnoasă, cu flori albe-gălbui și cu fructele în formă de boabe roșii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ător. DOOM
mutătór adj. m., pl. mutătóri; f. sg. și pl. mutătoáre
mutătoarelor
MUTĂTÓR, -OÁRE, mutători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul. 2. S. f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, din familia cucurbitaceelor, cu rădăcina groasă, cărnoasă, cu flori albe-gălbui și cu fructele în formă de boabe roșii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ător. DOOM
mutătór adj. m., pl. mutătóri; f. sg. și pl. mutătoáre
mutător
MUTĂTÓR, -OÁRE, mutători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul. 2. S. f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, din familia cucurbitaceelor, cu rădăcina groasă, cărnoasă, cu flori albe-gălbui și cu fructele în formă de boabe roșii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ător. DOOM
mutătór adj. m., pl. mutătóri; f. sg. și pl. mutătoáre
mutători
MUTĂTÓR, -OÁRE, mutători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul. 2. S. f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, din familia cucurbitaceelor, cu rădăcina groasă, cărnoasă, cu flori albe-gălbui și cu fructele în formă de boabe roșii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ător. DOOM
mutătoáre s. f., g.-d. art. mutătórii; pl. mutătóri
mutători
MUTĂTÓR, -OÁRE, mutători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul. 2. S. f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, din familia cucurbitaceelor, cu rădăcina groasă, cărnoasă, cu flori albe-gălbui și cu fructele în formă de boabe roșii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ător. DOOM
mutătór adj. m., pl. mutătóri; f. sg. și pl. mutătoáre
mutătorii
MUTĂTÓR, -OÁRE, mutători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul. 2. S. f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, din familia cucurbitaceelor, cu rădăcina groasă, cărnoasă, cu flori albe-gălbui și cu fructele în formă de boabe roșii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ător. DOOM
mutătoáre s. f., g.-d. art. mutătórii; pl. mutătóri
mutătorii
MUTĂTÓR, -OÁRE, mutători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul. 2. S. f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, din familia cucurbitaceelor, cu rădăcina groasă, cărnoasă, cu flori albe-gălbui și cu fructele în formă de boabe roșii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ător. DOOM
mutătór adj. m., pl. mutătóri; f. sg. și pl. mutătoáre
mutătorile
MUTĂTÓR, -OÁRE, mutători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul. 2. S. f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, din familia cucurbitaceelor, cu rădăcina groasă, cărnoasă, cu flori albe-gălbui și cu fructele în formă de boabe roșii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ător. DOOM
mutătoáre s. f., g.-d. art. mutătórii; pl. mutătóri
mutătorilor
MUTĂTÓR, -OÁRE, mutători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul. 2. S. f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, din familia cucurbitaceelor, cu rădăcina groasă, cărnoasă, cu flori albe-gălbui și cu fructele în formă de boabe roșii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ător. DOOM
mutătoáre s. f., g.-d. art. mutătórii; pl. mutătóri
mutătorilor
MUTĂTÓR, -OÁRE, mutători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul. 2. S. f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, din familia cucurbitaceelor, cu rădăcina groasă, cărnoasă, cu flori albe-gălbui și cu fructele în formă de boabe roșii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ător. DOOM
mutătór adj. m., pl. mutătóri; f. sg. și pl. mutătoáre
mutătorul
MUTĂTÓR, -OÁRE, mutători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul. 2. S. f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, din familia cucurbitaceelor, cu rădăcina groasă, cărnoasă, cu flori albe-gălbui și cu fructele în formă de boabe roșii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ător. DOOM
mutătór adj. m., pl. mutătóri; f. sg. și pl. mutătoáre
mutătorului
MUTĂTÓR, -OÁRE, mutători, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Reg.) Care se poate mișca, care se mută dintr-un loc în altul. 2. S. f. Plantă erbacee agățătoare, veninoasă, din familia cucurbitaceelor, cu rădăcina groasă, cărnoasă, cu flori albe-gălbui și cu fructele în formă de boabe roșii (Bryonia dioica). – Muta + suf. -ător. DOOM
mutătór adj. m., pl. mutătóri; f. sg. și pl. mutătoáre
muza
MÚZĂ, muze, s. f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre cele nouă divinități alegorice ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor, considerate fiice ale lui Zeus și ale Mnemosinei; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. 2. Inspirație poetică. 3. (Livr.) Poezie, literatură. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse. DOOM
múză s. f., g.-d. art. múzei; pl. múze
muze
MÚZĂ, muze, s. f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre cele nouă divinități alegorice ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor, considerate fiice ale lui Zeus și ale Mnemosinei; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. 2. Inspirație poetică. 3. (Livr.) Poezie, literatură. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse. DOOM
múză s. f., g.-d. art. múzei; pl. múze
muze
Muze = Musae.
muzeal
MUZEÁL, -Ă, muzeali, -e, adj. Care aparține unui muzeu, care se referă la un muzeu, de muzeu. [Pr.: -ze-al] – Muzeu + suf. -al. Cf. germ. museal. DOOM
muzeál (-ze-al) adj. m., pl. muzeáli; f. muzeálă, pl. muzeále
muzeala
MUZEÁL, -Ă, muzeali, -e, adj. Care aparține unui muzeu, care se referă la un muzeu, de muzeu. [Pr.: -ze-al] – Muzeu + suf. -al. Cf. germ. museal. DOOM
muzeál (-ze-al) adj. m., pl. muzeáli; f. muzeálă, pl. muzeále
muzeale
MUZEÁL, -Ă, muzeali, -e, adj. Care aparține unui muzeu, care se referă la un muzeu, de muzeu. [Pr.: -ze-al] – Muzeu + suf. -al. Cf. germ. museal. DOOM
muzeál (-ze-al) adj. m., pl. muzeáli; f. muzeálă, pl. muzeále
muzealei
MUZEÁL, -Ă, muzeali, -e, adj. Care aparține unui muzeu, care se referă la un muzeu, de muzeu. [Pr.: -ze-al] – Muzeu + suf. -al. Cf. germ. museal. DOOM
muzeál (-ze-al) adj. m., pl. muzeáli; f. muzeálă, pl. muzeále
muzealele
MUZEÁL, -Ă, muzeali, -e, adj. Care aparține unui muzeu, care se referă la un muzeu, de muzeu. [Pr.: -ze-al] – Muzeu + suf. -al. Cf. germ. museal. DOOM
muzeál (-ze-al) adj. m., pl. muzeáli; f. muzeálă, pl. muzeále
muzealelor
MUZEÁL, -Ă, muzeali, -e, adj. Care aparține unui muzeu, care se referă la un muzeu, de muzeu. [Pr.: -ze-al] – Muzeu + suf. -al. Cf. germ. museal. DOOM
muzeál (-ze-al) adj. m., pl. muzeáli; f. muzeálă, pl. muzeále
muzeali
MUZEÁL, -Ă, muzeali, -e, adj. Care aparține unui muzeu, care se referă la un muzeu, de muzeu. [Pr.: -ze-al] – Muzeu + suf. -al. Cf. germ. museal. DOOM
muzeál (-ze-al) adj. m., pl. muzeáli; f. muzeálă, pl. muzeále
muzealii
MUZEÁL, -Ă, muzeali, -e, adj. Care aparține unui muzeu, care se referă la un muzeu, de muzeu. [Pr.: -ze-al] – Muzeu + suf. -al. Cf. germ. museal. DOOM
muzeál (-ze-al) adj. m., pl. muzeáli; f. muzeálă, pl. muzeále
muzealilor
MUZEÁL, -Ă, muzeali, -e, adj. Care aparține unui muzeu, care se referă la un muzeu, de muzeu. [Pr.: -ze-al] – Muzeu + suf. -al. Cf. germ. museal. DOOM
muzeál (-ze-al) adj. m., pl. muzeáli; f. muzeálă, pl. muzeále
muzealul
MUZEÁL, -Ă, muzeali, -e, adj. Care aparține unui muzeu, care se referă la un muzeu, de muzeu. [Pr.: -ze-al] – Muzeu + suf. -al. Cf. germ. museal. DOOM
muzeál (-ze-al) adj. m., pl. muzeáli; f. muzeálă, pl. muzeále
muzealului
MUZEÁL, -Ă, muzeali, -e, adj. Care aparține unui muzeu, care se referă la un muzeu, de muzeu. [Pr.: -ze-al] – Muzeu + suf. -al. Cf. germ. museal. DOOM
muzeál (-ze-al) adj. m., pl. muzeáli; f. muzeálă, pl. muzeále
muzee
MUZÉU, muzee, s. n. Instituție care se ocupă cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectelor care prezintă interes istoric, științific, artistic etc.; clădire în care sunt păstrate și expuse astfel de obiecte. ◊ Loc. adj. De muzeu = a) rar, prețios; b) (ir.) învechit. – Din lat. museum, germ. Museum, fr. musée. DOOM
muzéu s. n., art. muzéul; pl. muzée
muzeele
MUZÉU, muzee, s. n. Instituție care se ocupă cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectelor care prezintă interes istoric, științific, artistic etc.; clădire în care sunt păstrate și expuse astfel de obiecte. ◊ Loc. adj. De muzeu = a) rar, prețios; b) (ir.) învechit. – Din lat. museum, germ. Museum, fr. musée. DOOM
muzéu s. n., art. muzéul; pl. muzée
muzeelor
MUZÉU, muzee, s. n. Instituție care se ocupă cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectelor care prezintă interes istoric, științific, artistic etc.; clădire în care sunt păstrate și expuse astfel de obiecte. ◊ Loc. adj. De muzeu = a) rar, prețios; b) (ir.) învechit. – Din lat. museum, germ. Museum, fr. musée. DOOM
muzéu s. n., art. muzéul; pl. muzée
muzei
MÚZĂ, muze, s. f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre cele nouă divinități alegorice ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor, considerate fiice ale lui Zeus și ale Mnemosinei; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. 2. Inspirație poetică. 3. (Livr.) Poezie, literatură. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse. DOOM
múză s. f., g.-d. art. múzei; pl. múze
muzeistic
MUZEÍSTIC, -Ă, muzeistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține muzeologiei, referitor la muzeologie. 2. S. f. Muzeologie. – Muzeu + suf. -istic. DOOM
muzeístic adj. m., pl. muzeístici; f. muzeístică, pl. muzeístice
muzeistica
MUZEÍSTIC, -Ă, muzeistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține muzeologiei, referitor la muzeologie. 2. S. f. Muzeologie. – Muzeu + suf. -istic. DOOM
muzeístic adj. m., pl. muzeístici; f. muzeístică, pl. muzeístice
muzeistica
MUZEÍSTIC, -Ă, muzeistici, -ce, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. Care aparține muzeologiei, referitor la muzeologie. 2. S. f. Muzeologie. – Muzeu + suf. -istic. DOOM
muzeístică s. f., g.-d. art. muzeísticii
muzeistice
MUZEÍSTIC, -Ă, muzeistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține muzeologiei, referitor la muzeologie. 2. S. f. Muzeologie. – Muzeu + suf. -istic. DOOM
muzeístic adj. m., pl. muzeístici; f. muzeístică, pl. muzeístice
muzeisticei
MUZEÍSTIC, -Ă, muzeistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține muzeologiei, referitor la muzeologie. 2. S. f. Muzeologie. – Muzeu + suf. -istic. DOOM
muzeístic adj. m., pl. muzeístici; f. muzeístică, pl. muzeístice
muzeisticele
MUZEÍSTIC, -Ă, muzeistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține muzeologiei, referitor la muzeologie. 2. S. f. Muzeologie. – Muzeu + suf. -istic. DOOM
muzeístic adj. m., pl. muzeístici; f. muzeístică, pl. muzeístice
muzeisticelor
MUZEÍSTIC, -Ă, muzeistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține muzeologiei, referitor la muzeologie. 2. S. f. Muzeologie. – Muzeu + suf. -istic. DOOM
muzeístic adj. m., pl. muzeístici; f. muzeístică, pl. muzeístice
muzeistici
MUZEÍSTIC, -Ă, muzeistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține muzeologiei, referitor la muzeologie. 2. S. f. Muzeologie. – Muzeu + suf. -istic. DOOM
muzeístic adj. m., pl. muzeístici; f. muzeístică, pl. muzeístice
muzeistici
MUZEÍSTIC, -Ă, muzeistici, -ce, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. Care aparține muzeologiei, referitor la muzeologie. 2. S. f. Muzeologie. – Muzeu + suf. -istic. DOOM
muzeístică s. f., g.-d. art. muzeísticii
muzeisticii
MUZEÍSTIC, -Ă, muzeistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține muzeologiei, referitor la muzeologie. 2. S. f. Muzeologie. – Muzeu + suf. -istic. DOOM
muzeístic adj. m., pl. muzeístici; f. muzeístică, pl. muzeístice
muzeisticii
MUZEÍSTIC, -Ă, muzeistici, -ce, adj., s. f. (Livr.) 1. Adj. Care aparține muzeologiei, referitor la muzeologie. 2. S. f. Muzeologie. – Muzeu + suf. -istic. DOOM
muzeístică s. f., g.-d. art. muzeísticii
muzeisticilor
MUZEÍSTIC, -Ă, muzeistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține muzeologiei, referitor la muzeologie. 2. S. f. Muzeologie. – Muzeu + suf. -istic. DOOM
muzeístic adj. m., pl. muzeístici; f. muzeístică, pl. muzeístice
muzeisticul
MUZEÍSTIC, -Ă, muzeistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține muzeologiei, referitor la muzeologie. 2. S. f. Muzeologie. – Muzeu + suf. -istic. DOOM
muzeístic adj. m., pl. muzeístici; f. muzeístică, pl. muzeístice
muzeisticului
MUZEÍSTIC, -Ă, muzeistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține muzeologiei, referitor la muzeologie. 2. S. f. Muzeologie. – Muzeu + suf. -istic. DOOM
muzeístic adj. m., pl. muzeístici; f. muzeístică, pl. muzeístice
muzele
MÚZĂ, muze, s. f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre cele nouă divinități alegorice ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor, considerate fiice ale lui Zeus și ale Mnemosinei; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. 2. Inspirație poetică. 3. (Livr.) Poezie, literatură. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse. DOOM
múză s. f., g.-d. art. múzei; pl. múze
muzelor
MÚZĂ, muze, s. f. 1. (În mitologia greacă) Fiecare dintre cele nouă divinități alegorice ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor, considerate fiice ale lui Zeus și ale Mnemosinei; spec. zeiță a poeziei, care inspiră pe poeți. 2. Inspirație poetică. 3. (Livr.) Poezie, literatură. – Din lat., it. musa, fr. muse, ngr. músa, germ. Muse. DOOM
múză s. f., g.-d. art. múzei; pl. múze
muzeograf
MUZEOGRÁF, -Ă, muzeografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographe. DOOM
muzeográfă (-ze-o-gra-) s. f., g.-d. art. muzeográfei; pl. muzeográfe
muzeografa
MUZEOGRÁF, -Ă, muzeografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographe. DOOM
muzeográfă (-ze-o-gra-) s. f., g.-d. art. muzeográfei; pl. muzeográfe
muzeografe
MUZEOGRÁF, -Ă, muzeografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographe. DOOM
muzeográfă (-ze-o-gra-) s. f., g.-d. art. muzeográfei; pl. muzeográfe
muzeografei
MUZEOGRÁF, -Ă, muzeografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographe. DOOM
muzeográfă (-ze-o-gra-) s. f., g.-d. art. muzeográfei; pl. muzeográfe
muzeografele
MUZEOGRÁF, -Ă, muzeografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographe. DOOM
muzeográfă (-ze-o-gra-) s. f., g.-d. art. muzeográfei; pl. muzeográfe
muzeografelor
MUZEOGRÁF, -Ă, muzeografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographe. DOOM
muzeográfă (-ze-o-gra-) s. f., g.-d. art. muzeográfei; pl. muzeográfe
muzeografi
MUZEOGRÁF, -Ă, muzeografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographe. DOOM
muzeográfă (-ze-o-gra-) s. f., g.-d. art. muzeográfei; pl. muzeográfe
muzeografia
MUZEOGRAFÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu clasarea, inventarierea și descrierea obiectelor din patrimoniu, realizarea concretă a muzeelor, valorificarea colecțiilor unui muzeu. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographie, germ. Museographie. DOOM
muzeografíe (-ze-o-gra-) s. f., art. muzeografía, g.-d. muzeografíi, art. muzeografíei
muzeografic
MUZEOGRÁFIC, -Ă, muzeografici, -ce, adj. Care aparține muzeografiei, privitor la muzeografie, de muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographique. DOOM
muzeográfic (-ze-o-gra-) adj. m., pl. muzeográfici; f. muzeográfică, pl. muzeográfice
muzeografica
MUZEOGRÁFIC, -Ă, muzeografici, -ce, adj. Care aparține muzeografiei, privitor la muzeografie, de muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographique. DOOM
muzeográfic (-ze-o-gra-) adj. m., pl. muzeográfici; f. muzeográfică, pl. muzeográfice
muzeografice
MUZEOGRÁFIC, -Ă, muzeografici, -ce, adj. Care aparține muzeografiei, privitor la muzeografie, de muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographique. DOOM
muzeográfic (-ze-o-gra-) adj. m., pl. muzeográfici; f. muzeográfică, pl. muzeográfice
muzeograficei
MUZEOGRÁFIC, -Ă, muzeografici, -ce, adj. Care aparține muzeografiei, privitor la muzeografie, de muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographique. DOOM
muzeográfic (-ze-o-gra-) adj. m., pl. muzeográfici; f. muzeográfică, pl. muzeográfice
muzeograficele
MUZEOGRÁFIC, -Ă, muzeografici, -ce, adj. Care aparține muzeografiei, privitor la muzeografie, de muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographique. DOOM
muzeográfic (-ze-o-gra-) adj. m., pl. muzeográfici; f. muzeográfică, pl. muzeográfice
muzeograficelor
MUZEOGRÁFIC, -Ă, muzeografici, -ce, adj. Care aparține muzeografiei, privitor la muzeografie, de muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographique. DOOM
muzeográfic (-ze-o-gra-) adj. m., pl. muzeográfici; f. muzeográfică, pl. muzeográfice
muzeografici
MUZEOGRÁFIC, -Ă, muzeografici, -ce, adj. Care aparține muzeografiei, privitor la muzeografie, de muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographique. DOOM
muzeográfic (-ze-o-gra-) adj. m., pl. muzeográfici; f. muzeográfică, pl. muzeográfice
muzeograficii
MUZEOGRÁFIC, -Ă, muzeografici, -ce, adj. Care aparține muzeografiei, privitor la muzeografie, de muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographique. DOOM
muzeográfic (-ze-o-gra-) adj. m., pl. muzeográfici; f. muzeográfică, pl. muzeográfice
muzeograficilor
MUZEOGRÁFIC, -Ă, muzeografici, -ce, adj. Care aparține muzeografiei, privitor la muzeografie, de muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographique. DOOM
muzeográfic (-ze-o-gra-) adj. m., pl. muzeográfici; f. muzeográfică, pl. muzeográfice
muzeograficul
MUZEOGRÁFIC, -Ă, muzeografici, -ce, adj. Care aparține muzeografiei, privitor la muzeografie, de muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographique. DOOM
muzeográfic (-ze-o-gra-) adj. m., pl. muzeográfici; f. muzeográfică, pl. muzeográfice
muzeograficului
MUZEOGRÁFIC, -Ă, muzeografici, -ce, adj. Care aparține muzeografiei, privitor la muzeografie, de muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographique. DOOM
muzeográfic (-ze-o-gra-) adj. m., pl. muzeográfici; f. muzeográfică, pl. muzeográfice
muzeografie
MUZEOGRAFÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu clasarea, inventarierea și descrierea obiectelor din patrimoniu, realizarea concretă a muzeelor, valorificarea colecțiilor unui muzeu. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographie, germ. Museographie. DOOM
muzeografíe (-ze-o-gra-) s. f., art. muzeografía, g.-d. muzeografíi, art. muzeografíei
muzeografiei
MUZEOGRAFÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu clasarea, inventarierea și descrierea obiectelor din patrimoniu, realizarea concretă a muzeelor, valorificarea colecțiilor unui muzeu. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographie, germ. Museographie. DOOM
muzeografíe (-ze-o-gra-) s. f., art. muzeografía, g.-d. muzeografíi, art. muzeografíei
muzeografii
MUZEOGRÁF, -Ă, muzeografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographe. DOOM
muzeográfă (-ze-o-gra-) s. f., g.-d. art. muzeográfei; pl. muzeográfe
muzeografii
MUZEOGRAFÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu clasarea, inventarierea și descrierea obiectelor din patrimoniu, realizarea concretă a muzeelor, valorificarea colecțiilor unui muzeu. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographie, germ. Museographie. DOOM
muzeografíe (-ze-o-gra-) s. f., art. muzeografía, g.-d. muzeografíi, art. muzeografíei
muzeografiile
MUZEOGRAFÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu clasarea, inventarierea și descrierea obiectelor din patrimoniu, realizarea concretă a muzeelor, valorificarea colecțiilor unui muzeu. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographie, germ. Museographie. DOOM
muzeografíe (-ze-o-gra-) s. f., art. muzeografía, g.-d. muzeografíi, art. muzeografíei
muzeografiilor
MUZEOGRAFÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu clasarea, inventarierea și descrierea obiectelor din patrimoniu, realizarea concretă a muzeelor, valorificarea colecțiilor unui muzeu. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographie, germ. Museographie. DOOM
muzeografíe (-ze-o-gra-) s. f., art. muzeografía, g.-d. muzeografíi, art. muzeografíei
muzeografilor
MUZEOGRÁF, -Ă, muzeografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographe. DOOM
muzeográfă (-ze-o-gra-) s. f., g.-d. art. muzeográfei; pl. muzeográfe
muzeograful
MUZEOGRÁF, -Ă, muzeografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographe. DOOM
muzeográfă (-ze-o-gra-) s. f., g.-d. art. muzeográfei; pl. muzeográfe
muzeografului
MUZEOGRÁF, -Ă, muzeografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzeografie. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséographe. DOOM
muzeográfă (-ze-o-gra-) s. f., g.-d. art. muzeográfei; pl. muzeográfe
muzeolog
MUZEOLÓG, -Ă, muzeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzeologie. [Pr.: -ze-o-] – Din muzeologie (derivat regresiv). DOOM
muzeológă (rar) (-ze-o-) s. f., g.-d. art. muzeológei; pl. muzeológe
muzeologa
MUZEOLÓG, -Ă, muzeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzeologie. [Pr.: -ze-o-] – Din muzeologie (derivat regresiv). DOOM
muzeológă (rar) (-ze-o-) s. f., g.-d. art. muzeológei; pl. muzeológe
muzeologe
MUZEOLÓG, -Ă, muzeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzeologie. [Pr.: -ze-o-] – Din muzeologie (derivat regresiv). DOOM
muzeológă (rar) (-ze-o-) s. f., g.-d. art. muzeológei; pl. muzeológe
muzeologei
MUZEOLÓG, -Ă, muzeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzeologie. [Pr.: -ze-o-] – Din muzeologie (derivat regresiv). DOOM
muzeológă (rar) (-ze-o-) s. f., g.-d. art. muzeológei; pl. muzeológe
muzeologele
MUZEOLÓG, -Ă, muzeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzeologie. [Pr.: -ze-o-] – Din muzeologie (derivat regresiv). DOOM
muzeológă (rar) (-ze-o-) s. f., g.-d. art. muzeológei; pl. muzeológe
muzeologelor
MUZEOLÓG, -Ă, muzeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzeologie. [Pr.: -ze-o-] – Din muzeologie (derivat regresiv). DOOM
muzeológă (rar) (-ze-o-) s. f., g.-d. art. muzeológei; pl. muzeológe
muzeologi
MUZEOLÓG, -Ă, muzeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzeologie. [Pr.: -ze-o-] – Din muzeologie (derivat regresiv). DOOM
muzeológă (rar) (-ze-o-) s. f., g.-d. art. muzeológei; pl. muzeológe
muzeologia
MUZEOLOGÍE s. f. Știință care are ca obiect studiul organizării muzeelor, având ca obiect principal cercetarea și conservarea patrimoniului. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséologie. DOOM
muzeologíe (-ze-o-) s. f., art. muzeología, g.-d. muzeologíi, art. muzeologíei
muzeologic
MUZEOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la muzeologie. [< fr. muséologique].
muzeologica
MUZEOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la muzeologie. [< fr. muséologique].
muzeologice
MUZEOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la muzeologie. [< fr. muséologique].
muzeologicei
MUZEOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la muzeologie. [< fr. muséologique].
muzeologicele
MUZEOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la muzeologie. [< fr. muséologique].
muzeologicelor
MUZEOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la muzeologie. [< fr. muséologique].
muzeologici
MUZEOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la muzeologie. [< fr. muséologique].
muzeologicii
MUZEOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la muzeologie. [< fr. muséologique].
muzeologicilor
MUZEOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la muzeologie. [< fr. muséologique].
muzeologicul
MUZEOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la muzeologie. [< fr. muséologique].
muzeologicului
MUZEOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la muzeologie. [< fr. muséologique].
muzeologie
MUZEOLOGÍE s. f. Știință care are ca obiect studiul organizării muzeelor, având ca obiect principal cercetarea și conservarea patrimoniului. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséologie. DOOM
muzeologíe (-ze-o-) s. f., art. muzeología, g.-d. muzeologíi, art. muzeologíei
muzeologiei
MUZEOLOGÍE s. f. Știință care are ca obiect studiul organizării muzeelor, având ca obiect principal cercetarea și conservarea patrimoniului. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséologie. DOOM
muzeologíe (-ze-o-) s. f., art. muzeología, g.-d. muzeologíi, art. muzeologíei
muzeologii
MUZEOLÓG, -Ă, muzeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzeologie. [Pr.: -ze-o-] – Din muzeologie (derivat regresiv). DOOM
muzeológă (rar) (-ze-o-) s. f., g.-d. art. muzeológei; pl. muzeológe
muzeologii
MUZEOLOGÍE s. f. Știință care are ca obiect studiul organizării muzeelor, având ca obiect principal cercetarea și conservarea patrimoniului. [Pr.: -ze-o-] – Din fr. muséologie. DOOM
muzeologíe (-ze-o-) s. f., art. muzeología, g.-d. muzeologíi, art. muzeologíei
muzeologilor
MUZEOLÓG, -Ă, muzeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzeologie. [Pr.: -ze-o-] – Din muzeologie (derivat regresiv). DOOM
muzeológă (rar) (-ze-o-) s. f., g.-d. art. muzeológei; pl. muzeológe
muzeologul
MUZEOLÓG, -Ă, muzeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzeologie. [Pr.: -ze-o-] – Din muzeologie (derivat regresiv). DOOM
muzeológă (rar) (-ze-o-) s. f., g.-d. art. muzeológei; pl. muzeológe
muzeologului
MUZEOLÓG, -Ă, muzeologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzeologie. [Pr.: -ze-o-] – Din muzeologie (derivat regresiv). DOOM
muzeológă (rar) (-ze-o-) s. f., g.-d. art. muzeológei; pl. muzeológe
muzeotehnica
MUZEOTÉHNICĂ s. f. Ramură a muzeologiei consacrată metodelor și mijloacelor folosite aplicativ în cadrul unui muzeu. [Pr.: -ze-o-] – Muzeu + tehnică.
muzeotehnici
MUZEOTÉHNICĂ s. f. Ramură a muzeologiei consacrată metodelor și mijloacelor folosite aplicativ în cadrul unui muzeu. [Pr.: -ze-o-] – Muzeu + tehnică.
muzeotehnicii
MUZEOTÉHNICĂ s. f. Ramură a muzeologiei consacrată metodelor și mijloacelor folosite aplicativ în cadrul unui muzeu. [Pr.: -ze-o-] – Muzeu + tehnică.
muzeu
MUZÉU, muzee, s. n. Instituție care se ocupă cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectelor care prezintă interes istoric, științific, artistic etc.; clădire în care sunt păstrate și expuse astfel de obiecte. ◊ Loc. adj. De muzeu = a) rar, prețios; b) (ir.) învechit. – Din lat. museum, germ. Museum, fr. musée. DOOM
muzéu s. n., art. muzéul; pl. muzée
muzeul
MUZÉU, muzee, s. n. Instituție care se ocupă cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectelor care prezintă interes istoric, științific, artistic etc.; clădire în care sunt păstrate și expuse astfel de obiecte. ◊ Loc. adj. De muzeu = a) rar, prețios; b) (ir.) învechit. – Din lat. museum, germ. Museum, fr. musée. DOOM
muzéu s. n., art. muzéul; pl. muzée
muzeului
MUZÉU, muzee, s. n. Instituție care se ocupă cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectelor care prezintă interes istoric, științific, artistic etc.; clădire în care sunt păstrate și expuse astfel de obiecte. ◊ Loc. adj. De muzeu = a) rar, prețios; b) (ir.) învechit. – Din lat. museum, germ. Museum, fr. musée. DOOM
muzéu s. n., art. muzéul; pl. muzée
muzeuri
MUZÉU, muzee, s. n. Instituție care se ocupă cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectelor care prezintă interes istoric, științific, artistic etc.; clădire în care sunt păstrate și expuse astfel de obiecte. ◊ Loc. adj. De muzeu = a) rar, prețios; b) (ir.) învechit. – Din lat. museum, germ. Museum, fr. musée. DOOM
muzéu s. n., art. muzéul; pl. muzée
muzeurile
MUZÉU, muzee, s. n. Instituție care se ocupă cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectelor care prezintă interes istoric, științific, artistic etc.; clădire în care sunt păstrate și expuse astfel de obiecte. ◊ Loc. adj. De muzeu = a) rar, prețios; b) (ir.) învechit. – Din lat. museum, germ. Museum, fr. musée. DOOM
muzéu s. n., art. muzéul; pl. muzée
muzeurilor
MUZÉU, muzee, s. n. Instituție care se ocupă cu strângerea, păstrarea, cercetarea, punerea în valoare și expunerea obiectelor care prezintă interes istoric, științific, artistic etc.; clădire în care sunt păstrate și expuse astfel de obiecte. ◊ Loc. adj. De muzeu = a) rar, prețios; b) (ir.) învechit. – Din lat. museum, germ. Museum, fr. musée. DOOM
muzéu s. n., art. muzéul; pl. muzée
muzic
MUZIC- v. muzico-.
muzica
MÚZICĂ, (4) muzici, s. f. 1. Arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică. 2. Știință a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al armoniei. 3. (Adesea fig.) Creație componistică, melodie, cântec; p. ext. executare sau audiere a unei compoziții muzicale. ◊ Expr. (Fam.) A-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. 4. Orchestră. ◊ Muzică militară = fanfară. Muzica sferelor = pretinse sunete bizare emise de vânturile solare și de pulsațiile corpurilor planetelor; cântecul planetelor. – Din lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik. DOOM
!múzică s. f., g.-d. art. múzicii
muzical
MUZICÁL, -Ă, muzicali, -e, adj. 1. Care aparține muzicii (1), privitor la muzică, de sau pentru muzică. ♦ În care se execută piese, compoziții muzicale. ♦ Înzestrat cu simț, cu talent pentru muzică. 2. (Despre sunete, voce etc.; adesea adverbial) Armonios, melodios. – Din fr. musical. DOOM
*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále
muzicala
MUZICÁL, -Ă, muzicali, -e, adj. 1. Care aparține muzicii (1), privitor la muzică, de sau pentru muzică. ♦ În care se execută piese, compoziții muzicale. ♦ Înzestrat cu simț, cu talent pentru muzică. 2. (Despre sunete, voce etc.; adesea adverbial) Armonios, melodios. – Din fr. musical. DOOM
*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále
muzicale
MUZICÁL, -Ă, muzicali, -e, adj. 1. Care aparține muzicii (1), privitor la muzică, de sau pentru muzică. ♦ În care se execută piese, compoziții muzicale. ♦ Înzestrat cu simț, cu talent pentru muzică. 2. (Despre sunete, voce etc.; adesea adverbial) Armonios, melodios. – Din fr. musical. DOOM
*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále
muzicalei
MUZICÁL, -Ă, muzicali, -e, adj. 1. Care aparține muzicii (1), privitor la muzică, de sau pentru muzică. ♦ În care se execută piese, compoziții muzicale. ♦ Înzestrat cu simț, cu talent pentru muzică. 2. (Despre sunete, voce etc.; adesea adverbial) Armonios, melodios. – Din fr. musical. DOOM
*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále
muzicalele
MUZICÁL, -Ă, muzicali, -e, adj. 1. Care aparține muzicii (1), privitor la muzică, de sau pentru muzică. ♦ În care se execută piese, compoziții muzicale. ♦ Înzestrat cu simț, cu talent pentru muzică. 2. (Despre sunete, voce etc.; adesea adverbial) Armonios, melodios. – Din fr. musical. DOOM
*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále
muzicalelor
MUZICÁL, -Ă, muzicali, -e, adj. 1. Care aparține muzicii (1), privitor la muzică, de sau pentru muzică. ♦ În care se execută piese, compoziții muzicale. ♦ Înzestrat cu simț, cu talent pentru muzică. 2. (Despre sunete, voce etc.; adesea adverbial) Armonios, melodios. – Din fr. musical. DOOM
*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále
muzicali
MUZICÁL, -Ă, muzicali, -e, adj. 1. Care aparține muzicii (1), privitor la muzică, de sau pentru muzică. ♦ În care se execută piese, compoziții muzicale. ♦ Înzestrat cu simț, cu talent pentru muzică. 2. (Despre sunete, voce etc.; adesea adverbial) Armonios, melodios. – Din fr. musical. DOOM
*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále
muzicalii
MUZICÁL, -Ă, muzicali, -e, adj. 1. Care aparține muzicii (1), privitor la muzică, de sau pentru muzică. ♦ În care se execută piese, compoziții muzicale. ♦ Înzestrat cu simț, cu talent pentru muzică. 2. (Despre sunete, voce etc.; adesea adverbial) Armonios, melodios. – Din fr. musical. DOOM
*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále
muzicalilor
MUZICÁL, -Ă, muzicali, -e, adj. 1. Care aparține muzicii (1), privitor la muzică, de sau pentru muzică. ♦ În care se execută piese, compoziții muzicale. ♦ Înzestrat cu simț, cu talent pentru muzică. 2. (Despre sunete, voce etc.; adesea adverbial) Armonios, melodios. – Din fr. musical. DOOM
*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále
muzicalism
MUZICALÍSM s. n. Tendință în arta modernă după care muzica poate fi reprezentată pictural prin culori, arabescuri etc. – Din fr. musicalisme. DOOM
muzicalísm s. n.
muzicalismul
MUZICALÍSM s. n. Tendință în arta modernă după care muzica poate fi reprezentată pictural prin culori, arabescuri etc. – Din fr. musicalisme. DOOM
muzicalísm s. n.
muzicalismului
MUZICALÍSM s. n. Tendință în arta modernă după care muzica poate fi reprezentată pictural prin culori, arabescuri etc. – Din fr. musicalisme. DOOM
muzicalísm s. n.
muzicalitate
MUZICALITÁTE s. f. Caracter muzical; însușirea de a fi muzical; armonie, sonoritate armonioasă. ♦ Particularitate, în special a poeziei, rezultată din aliterațiile, ritmul, cadența și intonația versurilor. – Din fr. musicalité. DOOM
muzicalitáte s. f., g.-d. art. muzicalitắții
muzicalitatea
MUZICALITÁTE s. f. Caracter muzical; însușirea de a fi muzical; armonie, sonoritate armonioasă. ♦ Particularitate, în special a poeziei, rezultată din aliterațiile, ritmul, cadența și intonația versurilor. – Din fr. musicalité. DOOM
muzicalitáte s. f., g.-d. art. muzicalitắții
muzicalități
MUZICALITÁTE s. f. Caracter muzical; însușirea de a fi muzical; armonie, sonoritate armonioasă. ♦ Particularitate, în special a poeziei, rezultată din aliterațiile, ritmul, cadența și intonația versurilor. – Din fr. musicalité. DOOM
muzicalitáte s. f., g.-d. art. muzicalitắții
muzicalității
MUZICALITÁTE s. f. Caracter muzical; însușirea de a fi muzical; armonie, sonoritate armonioasă. ♦ Particularitate, în special a poeziei, rezultată din aliterațiile, ritmul, cadența și intonația versurilor. – Din fr. musicalité. DOOM
muzicalitáte s. f., g.-d. art. muzicalitắții
muzicaliza
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizai
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizam
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizare
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizare
MUZICALIZÁRE, muzicalizări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a muzicaliza. – V. muzicaliza.
muzicalizarea
MUZICALIZÁRE, muzicalizări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a muzicaliza. – V. muzicaliza.
muzicalizară
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizarăm
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizarăți
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizase
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizasem
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizaseră
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizaserăm
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizaserăți
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizaseși
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizaseți
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizat
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizat
MUZICALIZÁT, -Ă, muzicalizați, -te, adj. (Livr.) Care a devenit muzical. – V. muzicaliza.
muzicalizau
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizași
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizați
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizează
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizez
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizeze
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizezi
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizând
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizînd
MUZICALIZÁ, muzicalizez, vb. I. Tranz. (Livr.) A face să fie muzical. – Din engl. musicalize.
muzicalizări
MUZICALIZÁRE, muzicalizări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a muzicaliza. – V. muzicaliza.
muzicalizării
MUZICALIZÁRE, muzicalizări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a muzicaliza. – V. muzicaliza.
muzicalizările
MUZICALIZÁRE, muzicalizări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a muzicaliza. – V. muzicaliza.
muzicalizărilor
MUZICALIZÁRE, muzicalizări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a muzicaliza. – V. muzicaliza.
muzicalul
MUZICÁL, -Ă, muzicali, -e, adj. 1. Care aparține muzicii (1), privitor la muzică, de sau pentru muzică. ♦ În care se execută piese, compoziții muzicale. ♦ Înzestrat cu simț, cu talent pentru muzică. 2. (Despre sunete, voce etc.; adesea adverbial) Armonios, melodios. – Din fr. musical. DOOM
*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále
muzicalului
MUZICÁL, -Ă, muzicali, -e, adj. 1. Care aparține muzicii (1), privitor la muzică, de sau pentru muzică. ♦ În care se execută piese, compoziții muzicale. ♦ Înzestrat cu simț, cu talent pentru muzică. 2. (Despre sunete, voce etc.; adesea adverbial) Armonios, melodios. – Din fr. musical. DOOM
*literár-muzicál adj. m., pl. literár-muzicáli; f. literár-muzicálă, pl. literár-muzicále
muzicant
MUZICÁNT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cântă la un instrument muzical. 2. Persoană a cărei profesie este practicarea muzicii; lăutar. 3 (Înv.) Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant. DOOM
muzicántă s. f., g.-d. art. muzicántei; pl. muzicánte
muzicanta
MUZICÁNT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cântă la un instrument muzical. 2. Persoană a cărei profesie este practicarea muzicii; lăutar. 3 (Înv.) Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant. DOOM
muzicántă s. f., g.-d. art. muzicántei; pl. muzicánte
muzicante
MUZICÁNT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cântă la un instrument muzical. 2. Persoană a cărei profesie este practicarea muzicii; lăutar. 3 (Înv.) Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant. DOOM
muzicántă s. f., g.-d. art. muzicántei; pl. muzicánte
muzicantei
MUZICÁNT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cântă la un instrument muzical. 2. Persoană a cărei profesie este practicarea muzicii; lăutar. 3 (Înv.) Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant. DOOM
muzicántă s. f., g.-d. art. muzicántei; pl. muzicánte
muzicantele
MUZICÁNT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cântă la un instrument muzical. 2. Persoană a cărei profesie este practicarea muzicii; lăutar. 3 (Înv.) Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant. DOOM
muzicántă s. f., g.-d. art. muzicántei; pl. muzicánte
muzicantelor
MUZICÁNT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cântă la un instrument muzical. 2. Persoană a cărei profesie este practicarea muzicii; lăutar. 3 (Înv.) Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant. DOOM
muzicántă s. f., g.-d. art. muzicántei; pl. muzicánte
muzicantul
MUZICÁNT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cântă la un instrument muzical. 2. Persoană a cărei profesie este practicarea muzicii; lăutar. 3 (Înv.) Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant. DOOM
muzicántă s. f., g.-d. art. muzicántei; pl. muzicánte
muzicantului
MUZICÁNT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cântă la un instrument muzical. 2. Persoană a cărei profesie este practicarea muzicii; lăutar. 3 (Înv.) Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant. DOOM
muzicántă s. f., g.-d. art. muzicántei; pl. muzicánte
muzicanți
MUZICÁNT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cântă la un instrument muzical. 2. Persoană a cărei profesie este practicarea muzicii; lăutar. 3 (Înv.) Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant. DOOM
muzicántă s. f., g.-d. art. muzicántei; pl. muzicánte
muzicanții
MUZICÁNT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cântă la un instrument muzical. 2. Persoană a cărei profesie este practicarea muzicii; lăutar. 3 (Înv.) Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant. DOOM
muzicántă s. f., g.-d. art. muzicántei; pl. muzicánte
muzicanților
MUZICÁNT, -Ă, muzicanți, -te, s. m. și f. 1. Persoană care cântă la un instrument muzical. 2. Persoană a cărei profesie este practicarea muzicii; lăutar. 3 (Înv.) Persoană care cunoaște, se ocupă cu muzica, are aptitudini pentru muzică; p. ext. compozitor. – Din it. musicante, germ. Musikant. DOOM
muzicántă s. f., g.-d. art. muzicántei; pl. muzicánte
muzicastru
MUZICÁSTRU s.m. (Depr.) Muzician prost. [< fr. musicastre]. DOOM
muzicástru (livr.) s. m., art. muzicástrul; pl. muzicáștri, art. muzicáștrii
muzicastrul
MUZICÁSTRU s.m. (Depr.) Muzician prost. [< fr. musicastre]. DOOM
muzicástru (livr.) s. m., art. muzicástrul; pl. muzicáștri, art. muzicáștrii
muzicastrului
MUZICÁSTRU s.m. (Depr.) Muzician prost. [< fr. musicastre]. DOOM
muzicástru (livr.) s. m., art. muzicástrul; pl. muzicáștri, art. muzicáștrii
muzicaștri
MUZICÁSTRU s.m. (Depr.) Muzician prost. [< fr. musicastre]. DOOM
muzicástru (livr.) s. m., art. muzicástrul; pl. muzicáștri, art. muzicáștrii
muzicaștrii
MUZICÁSTRU s.m. (Depr.) Muzician prost. [< fr. musicastre]. DOOM
muzicástru (livr.) s. m., art. muzicástrul; pl. muzicáștri, art. muzicáștrii
muzicaștrilor
MUZICÁSTRU s.m. (Depr.) Muzician prost. [< fr. musicastre]. DOOM
muzicástru (livr.) s. m., art. muzicástrul; pl. muzicáștri, art. muzicáștrii
muzici
MÚZICĂ, (4) muzici, s. f. 1. Arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică. 2. Știință a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al armoniei. 3. (Adesea fig.) Creație componistică, melodie, cântec; p. ext. executare sau audiere a unei compoziții muzicale. ◊ Expr. (Fam.) A-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. 4. Orchestră. ◊ Muzică militară = fanfară. Muzica sferelor = pretinse sunete bizare emise de vânturile solare și de pulsațiile corpurilor planetelor; cântecul planetelor. – Din lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik. DOOM
!múzică s. f., g.-d. art. múzicii
muzician
MUZICIÁN, -Ă, muzicieni, -e, s. m. și f. Persoană care compune sau execută compoziții muzicale. ♦ Persoană care cunoaște arta muzicii (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. musicien. DOOM
muziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. muziciénei (-ci-e-); pl. muziciéne
muziciana
MUZICIÁN, -Ă, muzicieni, -e, s. m. și f. Persoană care compune sau execută compoziții muzicale. ♦ Persoană care cunoaște arta muzicii (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. musicien. DOOM
muziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. muziciénei (-ci-e-); pl. muziciéne
muzicianul
MUZICIÁN, -Ă, muzicieni, -e, s. m. și f. Persoană care compune sau execută compoziții muzicale. ♦ Persoană care cunoaște arta muzicii (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. musicien. DOOM
muziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. muziciénei (-ci-e-); pl. muziciéne
muzicianului
MUZICIÁN, -Ă, muzicieni, -e, s. m. și f. Persoană care compune sau execută compoziții muzicale. ♦ Persoană care cunoaște arta muzicii (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. musicien. DOOM
muziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. muziciénei (-ci-e-); pl. muziciéne
muziciene
MUZICIÁN, -Ă, muzicieni, -e, s. m. și f. Persoană care compune sau execută compoziții muzicale. ♦ Persoană care cunoaște arta muzicii (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. musicien. DOOM
muziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. muziciénei (-ci-e-); pl. muziciéne
muzicienei
MUZICIÁN, -Ă, muzicieni, -e, s. m. și f. Persoană care compune sau execută compoziții muzicale. ♦ Persoană care cunoaște arta muzicii (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. musicien. DOOM
muziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. muziciénei (-ci-e-); pl. muziciéne
muzicienele
MUZICIÁN, -Ă, muzicieni, -e, s. m. și f. Persoană care compune sau execută compoziții muzicale. ♦ Persoană care cunoaște arta muzicii (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. musicien. DOOM
muziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. muziciénei (-ci-e-); pl. muziciéne
muzicienelor
MUZICIÁN, -Ă, muzicieni, -e, s. m. și f. Persoană care compune sau execută compoziții muzicale. ♦ Persoană care cunoaște arta muzicii (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. musicien. DOOM
muziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. muziciénei (-ci-e-); pl. muziciéne
muzicieni
MUZICIÁN, -Ă, muzicieni, -e, s. m. și f. Persoană care compune sau execută compoziții muzicale. ♦ Persoană care cunoaște arta muzicii (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. musicien. DOOM
muziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. muziciénei (-ci-e-); pl. muziciéne
muzicienii
MUZICIÁN, -Ă, muzicieni, -e, s. m. și f. Persoană care compune sau execută compoziții muzicale. ♦ Persoană care cunoaște arta muzicii (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. musicien. DOOM
muziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. muziciénei (-ci-e-); pl. muziciéne
muzicienilor
MUZICIÁN, -Ă, muzicieni, -e, s. m. și f. Persoană care compune sau execută compoziții muzicale. ♦ Persoană care cunoaște arta muzicii (1). [Pr.: -ci-an] – Din fr. musicien. DOOM
muziciánă (-ci-a-) s. f., g.-d. art. muziciénei (-ci-e-); pl. muziciéne
muzicii
MÚZICĂ, (4) muzici, s. f. 1. Arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică. 2. Știință a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al armoniei. 3. (Adesea fig.) Creație componistică, melodie, cântec; p. ext. executare sau audiere a unei compoziții muzicale. ◊ Expr. (Fam.) A-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. 4. Orchestră. ◊ Muzică militară = fanfară. Muzica sferelor = pretinse sunete bizare emise de vânturile solare și de pulsațiile corpurilor planetelor; cântecul planetelor. – Din lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik. DOOM
!múzică s. f., g.-d. art. múzicii
muzicile
MÚZICĂ, (4) muzici, s. f. 1. Arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică. 2. Știință a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al armoniei. 3. (Adesea fig.) Creație componistică, melodie, cântec; p. ext. executare sau audiere a unei compoziții muzicale. ◊ Expr. (Fam.) A-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. 4. Orchestră. ◊ Muzică militară = fanfară. Muzica sferelor = pretinse sunete bizare emise de vânturile solare și de pulsațiile corpurilor planetelor; cântecul planetelor. – Din lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik. DOOM
!múzică s. f., g.-d. art. múzicii
muzicilor
MÚZICĂ, (4) muzici, s. f. 1. Arta de a exprima sentimente și idei cu ajutorul sunetelor combinate într-o manieră specifică. 2. Știință a sunetelor considerate sub raportul melodiei, al ritmului și al armoniei. 3. (Adesea fig.) Creație componistică, melodie, cântec; p. ext. executare sau audiere a unei compoziții muzicale. ◊ Expr. (Fam.) A-i face (cuiva) muzică = a-i face (cuiva) gălăgie, scandal. 4. Orchestră. ◊ Muzică militară = fanfară. Muzica sferelor = pretinse sunete bizare emise de vânturile solare și de pulsațiile corpurilor planetelor; cântecul planetelor. – Din lat., it. musica, fr. musique, germ. Musik. DOOM
!múzică s. f., g.-d. art. múzicii
muzico
MUZICO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) muzică”, „muzical”, „melodios”. [Var. musico-, muzic-. / < fr. musico-, cf. lat. musica].
muzicograf
MUZICOGRÁF, -Ă, muzicografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzicografie. – Din fr. musicographe.
muzicografa
MUZICOGRÁF, -Ă, muzicografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzicografie. – Din fr. musicographe.
muzicografe
MUZICOGRÁF, -Ă, muzicografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzicografie. – Din fr. musicographe.
muzicografei
MUZICOGRÁF, -Ă, muzicografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzicografie. – Din fr. musicographe.
muzicografele
MUZICOGRÁF, -Ă, muzicografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzicografie. – Din fr. musicographe.
muzicografelor
MUZICOGRÁF, -Ă, muzicografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzicografie. – Din fr. musicographe.
muzicografi
MUZICOGRÁF, -Ă, muzicografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzicografie. – Din fr. musicographe.
muzicografia
MUZICOGRAFÍE s. f. Totalitatea studiilor consacrate muzicii. – Din fr. musicographie. DOOM
*muzicografíe (-co-gra-) s. f., art. muzicografía, g.-d. muzicografíi, art. muzicografíei
muzicografic
MUZICOGRÁFIC, -Ă, muzicografici, -ce, adj. De muzicografie. – Din fr. musicographique.
muzicografica
MUZICOGRÁFIC, -Ă, muzicografici, -ce, adj. De muzicografie. – Din fr. musicographique.
muzicografice
MUZICOGRÁFIC, -Ă, muzicografici, -ce, adj. De muzicografie. – Din fr. musicographique.
muzicograficei
MUZICOGRÁFIC, -Ă, muzicografici, -ce, adj. De muzicografie. – Din fr. musicographique.
muzicograficele
MUZICOGRÁFIC, -Ă, muzicografici, -ce, adj. De muzicografie. – Din fr. musicographique.
muzicograficelor
MUZICOGRÁFIC, -Ă, muzicografici, -ce, adj. De muzicografie. – Din fr. musicographique.
muzicografici
MUZICOGRÁFIC, -Ă, muzicografici, -ce, adj. De muzicografie. – Din fr. musicographique.
muzicograficii
MUZICOGRÁFIC, -Ă, muzicografici, -ce, adj. De muzicografie. – Din fr. musicographique.
muzicograficilor
MUZICOGRÁFIC, -Ă, muzicografici, -ce, adj. De muzicografie. – Din fr. musicographique.
muzicograficul
MUZICOGRÁFIC, -Ă, muzicografici, -ce, adj. De muzicografie. – Din fr. musicographique.
muzicograficului
MUZICOGRÁFIC, -Ă, muzicografici, -ce, adj. De muzicografie. – Din fr. musicographique.
muzicografie
MUZICOGRAFÍE s. f. Totalitatea studiilor consacrate muzicii. – Din fr. musicographie. DOOM
*muzicografíe (-co-gra-) s. f., art. muzicografía, g.-d. muzicografíi, art. muzicografíei
muzicografiei
MUZICOGRAFÍE s. f. Totalitatea studiilor consacrate muzicii. – Din fr. musicographie. DOOM
*muzicografíe (-co-gra-) s. f., art. muzicografía, g.-d. muzicografíi, art. muzicografíei
muzicografii
MUZICOGRÁF, -Ă, muzicografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzicografie. – Din fr. musicographe.
muzicografii
MUZICOGRAFÍE s. f. Totalitatea studiilor consacrate muzicii. – Din fr. musicographie. DOOM
*muzicografíe (-co-gra-) s. f., art. muzicografía, g.-d. muzicografíi, art. muzicografíei
muzicografiile
MUZICOGRAFÍE s. f. Totalitatea studiilor consacrate muzicii. – Din fr. musicographie. DOOM
*muzicografíe (-co-gra-) s. f., art. muzicografía, g.-d. muzicografíi, art. muzicografíei
muzicografiilor
MUZICOGRAFÍE s. f. Totalitatea studiilor consacrate muzicii. – Din fr. musicographie. DOOM
*muzicografíe (-co-gra-) s. f., art. muzicografía, g.-d. muzicografíi, art. muzicografíei
muzicografilor
MUZICOGRÁF, -Ă, muzicografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzicografie. – Din fr. musicographe.
muzicograful
MUZICOGRÁF, -Ă, muzicografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzicografie. – Din fr. musicographe.
muzicografului
MUZICOGRÁF, -Ă, muzicografi, -e, s. m. și f. Specialist în muzicografie. – Din fr. musicographe.
muzicolog
MUZICOLÓG, -Ă, muzicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzicologie. – Din fr. musicologue. DOOM
muzicológă (rar) s. f., g.-d. art. muzicológei; pl. muzicológe
muzicologa
MUZICOLÓG, -Ă, muzicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzicologie. – Din fr. musicologue. DOOM
muzicológă (rar) s. f., g.-d. art. muzicológei; pl. muzicológe
muzicologe
MUZICOLÓG, -Ă, muzicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzicologie. – Din fr. musicologue. DOOM
muzicológă (rar) s. f., g.-d. art. muzicológei; pl. muzicológe
muzicologei
MUZICOLÓG, -Ă, muzicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzicologie. – Din fr. musicologue. DOOM
muzicológă (rar) s. f., g.-d. art. muzicológei; pl. muzicológe
muzicologele
MUZICOLÓG, -Ă, muzicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzicologie. – Din fr. musicologue. DOOM
muzicológă (rar) s. f., g.-d. art. muzicológei; pl. muzicológe
muzicologelor
MUZICOLÓG, -Ă, muzicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzicologie. – Din fr. musicologue. DOOM
muzicológă (rar) s. f., g.-d. art. muzicológei; pl. muzicológe
muzicologi
MUZICOLÓG, -Ă, muzicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzicologie. – Din fr. musicologue. DOOM
muzicológă (rar) s. f., g.-d. art. muzicológei; pl. muzicológe
muzicologia
MUZICOLOGÍE s. f. Știință care studiază muzica în toate domeniile și manifestările ei. – Din it. musicologia, fr. musicologie. DOOM
muzicologíe s. f., art. muzicología, g.-d. muzicologíi, art. muzicologíei
muzicologic
MUZICOLÓGIC, -Ă, muzicologici, -ce, adj. Referitor la muzicologie, care aparține muzicologiei. – Muzicologie + suf. -ic. DOOM
muzicológic adj. m., pl. muzicológici; f. muzicológică, pl. muzicológice
muzicologica
MUZICOLÓGIC, -Ă, muzicologici, -ce, adj. Referitor la muzicologie, care aparține muzicologiei. – Muzicologie + suf. -ic. DOOM
muzicológic adj. m., pl. muzicológici; f. muzicológică, pl. muzicológice
muzicologice
MUZICOLÓGIC, -Ă, muzicologici, -ce, adj. Referitor la muzicologie, care aparține muzicologiei. – Muzicologie + suf. -ic. DOOM
muzicológic adj. m., pl. muzicológici; f. muzicológică, pl. muzicológice
muzicologicei
MUZICOLÓGIC, -Ă, muzicologici, -ce, adj. Referitor la muzicologie, care aparține muzicologiei. – Muzicologie + suf. -ic. DOOM
muzicológic adj. m., pl. muzicológici; f. muzicológică, pl. muzicológice
muzicologicele
MUZICOLÓGIC, -Ă, muzicologici, -ce, adj. Referitor la muzicologie, care aparține muzicologiei. – Muzicologie + suf. -ic. DOOM
muzicológic adj. m., pl. muzicológici; f. muzicológică, pl. muzicológice
muzicologicelor
MUZICOLÓGIC, -Ă, muzicologici, -ce, adj. Referitor la muzicologie, care aparține muzicologiei. – Muzicologie + suf. -ic. DOOM
muzicológic adj. m., pl. muzicológici; f. muzicológică, pl. muzicológice
muzicologici
MUZICOLÓGIC, -Ă, muzicologici, -ce, adj. Referitor la muzicologie, care aparține muzicologiei. – Muzicologie + suf. -ic. DOOM
muzicológic adj. m., pl. muzicológici; f. muzicológică, pl. muzicológice
muzicologicii
MUZICOLÓGIC, -Ă, muzicologici, -ce, adj. Referitor la muzicologie, care aparține muzicologiei. – Muzicologie + suf. -ic. DOOM
muzicológic adj. m., pl. muzicológici; f. muzicológică, pl. muzicológice
muzicologicilor
MUZICOLÓGIC, -Ă, muzicologici, -ce, adj. Referitor la muzicologie, care aparține muzicologiei. – Muzicologie + suf. -ic. DOOM
muzicológic adj. m., pl. muzicológici; f. muzicológică, pl. muzicológice
muzicologicul
MUZICOLÓGIC, -Ă, muzicologici, -ce, adj. Referitor la muzicologie, care aparține muzicologiei. – Muzicologie + suf. -ic. DOOM
muzicológic adj. m., pl. muzicológici; f. muzicológică, pl. muzicológice
muzicologicului
MUZICOLÓGIC, -Ă, muzicologici, -ce, adj. Referitor la muzicologie, care aparține muzicologiei. – Muzicologie + suf. -ic. DOOM
muzicológic adj. m., pl. muzicológici; f. muzicológică, pl. muzicológice
muzicologie
MUZICOLOGÍE s. f. Știință care studiază muzica în toate domeniile și manifestările ei. – Din it. musicologia, fr. musicologie. DOOM
muzicologíe s. f., art. muzicología, g.-d. muzicologíi, art. muzicologíei
muzicologiei
MUZICOLOGÍE s. f. Știință care studiază muzica în toate domeniile și manifestările ei. – Din it. musicologia, fr. musicologie. DOOM
muzicologíe s. f., art. muzicología, g.-d. muzicologíi, art. muzicologíei
muzicologii
MUZICOLÓG, -Ă, muzicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzicologie. – Din fr. musicologue. DOOM
muzicológă (rar) s. f., g.-d. art. muzicológei; pl. muzicológe
muzicologii
MUZICOLOGÍE s. f. Știință care studiază muzica în toate domeniile și manifestările ei. – Din it. musicologia, fr. musicologie. DOOM
muzicologíe s. f., art. muzicología, g.-d. muzicologíi, art. muzicologíei
muzicologilor
MUZICOLÓG, -Ă, muzicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzicologie. – Din fr. musicologue. DOOM
muzicológă (rar) s. f., g.-d. art. muzicológei; pl. muzicológe
muzicologul
MUZICOLÓG, -Ă, muzicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzicologie. – Din fr. musicologue. DOOM
muzicológă (rar) s. f., g.-d. art. muzicológei; pl. muzicológe
muzicologului
MUZICOLÓG, -Ă, muzicologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Specialist în muzicologie. – Din fr. musicologue. DOOM
muzicológă (rar) s. f., g.-d. art. muzicológei; pl. muzicológe
muzicoman
MUZICOMÁN, -Ă, muzicomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană pasionată de muzică; meloman. – Din fr. musicomane. DOOM
muzicománă (rar) s. f., g.-d. art. muzicománei; pl. muzicománe
muzicomana
MUZICOMÁN, -Ă, muzicomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană pasionată de muzică; meloman. – Din fr. musicomane. DOOM
muzicománă (rar) s. f., g.-d. art. muzicománei; pl. muzicománe
muzicomane
MUZICOMÁN, -Ă, muzicomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană pasionată de muzică; meloman. – Din fr. musicomane. DOOM
muzicománă (rar) s. f., g.-d. art. muzicománei; pl. muzicománe
muzicomanei
MUZICOMÁN, -Ă, muzicomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană pasionată de muzică; meloman. – Din fr. musicomane. DOOM
muzicománă (rar) s. f., g.-d. art. muzicománei; pl. muzicománe
muzicomanele
MUZICOMÁN, -Ă, muzicomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană pasionată de muzică; meloman. – Din fr. musicomane. DOOM
muzicománă (rar) s. f., g.-d. art. muzicománei; pl. muzicománe
muzicomanelor
MUZICOMÁN, -Ă, muzicomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană pasionată de muzică; meloman. – Din fr. musicomane. DOOM
muzicománă (rar) s. f., g.-d. art. muzicománei; pl. muzicománe
muzicomani
MUZICOMÁN, -Ă, muzicomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană pasionată de muzică; meloman. – Din fr. musicomane. DOOM
muzicománă (rar) s. f., g.-d. art. muzicománei; pl. muzicománe
muzicomania
MUZICOMANÍE s. f. (Rar) Pasiune (exagerată) pentru muzică. – Din fr. musicomanie. DOOM
muzicomaníe (rar) s. f., art. muzicomanía, g.-d. muzicomaníi, art. muzicomaníei
muzicomanie
MUZICOMANÍE s. f. (Rar) Pasiune (exagerată) pentru muzică. – Din fr. musicomanie. DOOM
muzicomaníe (rar) s. f., art. muzicomanía, g.-d. muzicomaníi, art. muzicomaníei
muzicomaniei
MUZICOMANÍE s. f. (Rar) Pasiune (exagerată) pentru muzică. – Din fr. musicomanie. DOOM
muzicomaníe (rar) s. f., art. muzicomanía, g.-d. muzicomaníi, art. muzicomaníei
muzicomanii
MUZICOMÁN, -Ă, muzicomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană pasionată de muzică; meloman. – Din fr. musicomane. DOOM
muzicománă (rar) s. f., g.-d. art. muzicománei; pl. muzicománe
muzicomanii
MUZICOMANÍE s. f. (Rar) Pasiune (exagerată) pentru muzică. – Din fr. musicomanie. DOOM
muzicomaníe (rar) s. f., art. muzicomanía, g.-d. muzicomaníi, art. muzicomaníei
muzicomaniile
MUZICOMANÍE s. f. (Rar) Pasiune (exagerată) pentru muzică. – Din fr. musicomanie. DOOM
muzicomaníe (rar) s. f., art. muzicomanía, g.-d. muzicomaníi, art. muzicomaníei
muzicomaniilor
MUZICOMANÍE s. f. (Rar) Pasiune (exagerată) pentru muzică. – Din fr. musicomanie. DOOM
muzicomaníe (rar) s. f., art. muzicomanía, g.-d. muzicomaníi, art. muzicomaníei
muzicomanilor
MUZICOMÁN, -Ă, muzicomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană pasionată de muzică; meloman. – Din fr. musicomane. DOOM
muzicománă (rar) s. f., g.-d. art. muzicománei; pl. muzicománe
muzicomanul
MUZICOMÁN, -Ă, muzicomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană pasionată de muzică; meloman. – Din fr. musicomane. DOOM
muzicománă (rar) s. f., g.-d. art. muzicománei; pl. muzicománe
muzicomanului
MUZICOMÁN, -Ă, muzicomani, -e, s. m. și f. (Rar) Persoană pasionată de muzică; meloman. – Din fr. musicomane. DOOM
muzicománă (rar) s. f., g.-d. art. muzicománei; pl. muzicománe
muzicotecă
MUZICOTÉCĂ, muzicoteci, s. f. Colecție de piese muzicale; p. ext. mobilă în care se păstrează astfel de colecții; încăpere special dotată pentru audierea muzicii. – Din fr. musicothèque.
muzicoterapia
MUZICOTERAPÍE s. f. Tratament al unor boli nervoase cu ajutorul audițiilor muzicale. – Din fr. musicothérapie. DOOM
muzicoterapíe s. f., art. muzicoterapía, g.-d. muzicoterapíi, art. muzicoterapíei
muzicoterapie
MUZICOTERAPÍE s. f. Tratament al unor boli nervoase cu ajutorul audițiilor muzicale. – Din fr. musicothérapie. DOOM
muzicoterapíe s. f., art. muzicoterapía, g.-d. muzicoterapíi, art. muzicoterapíei
muzicoterapiei
MUZICOTERAPÍE s. f. Tratament al unor boli nervoase cu ajutorul audițiilor muzicale. – Din fr. musicothérapie. DOOM
muzicoterapíe s. f., art. muzicoterapía, g.-d. muzicoterapíi, art. muzicoterapíei
muzicoterapii
MUZICOTERAPÍE s. f. Tratament al unor boli nervoase cu ajutorul audițiilor muzicale. – Din fr. musicothérapie. DOOM
muzicoterapíe s. f., art. muzicoterapía, g.-d. muzicoterapíi, art. muzicoterapíei
muzicuș
MUZICÚȘ, muzicuși, s. m. (Regional, rar) Muzicant. Cîntau, beau și jucau fără muzicuș. PAMFILE, VĂZD. 113.
muzicuța
MUZICÚȚĂ, muzicuțe, s. f. Mic instrument muzical de suflat; armonică de gură. ♦ (Arg.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. scandal, ceartă. – Muzică + suf. -uță. DOOM
muzicúță s. f., g.-d. art. muzicúței; pl. muzicúțe
muzicuțe
MUZICÚȚĂ, muzicuțe, s. f. Mic instrument muzical de suflat; armonică de gură. ♦ (Arg.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. scandal, ceartă. – Muzică + suf. -uță. DOOM
muzicúță s. f., g.-d. art. muzicúței; pl. muzicúțe
muzicuței
MUZICÚȚĂ, muzicuțe, s. f. Mic instrument muzical de suflat; armonică de gură. ♦ (Arg.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. scandal, ceartă. – Muzică + suf. -uță. DOOM
muzicúță s. f., g.-d. art. muzicúței; pl. muzicúțe
muzicuțele
MUZICÚȚĂ, muzicuțe, s. f. Mic instrument muzical de suflat; armonică de gură. ♦ (Arg.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. scandal, ceartă. – Muzică + suf. -uță. DOOM
muzicúță s. f., g.-d. art. muzicúței; pl. muzicúțe
muzicuțelor
MUZICÚȚĂ, muzicuțe, s. f. Mic instrument muzical de suflat; armonică de gură. ♦ (Arg.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. scandal, ceartă. – Muzică + suf. -uță. DOOM
muzicúță s. f., g.-d. art. muzicúței; pl. muzicúțe
muzoar
MUZOÁR s.n. (Constr.) Parte terminală a unui mol; cap de dig. [Pron. -zo-ar, var. musoar s.n. / < fr. musoir]. DOOM
!muzoár (-zoar) s. n., pl. muzoáre
muzoare
MUZOÁR s.n. (Constr.) Parte terminală a unui mol; cap de dig. [Pron. -zo-ar, var. musoar s.n. / < fr. musoir]. DOOM
!muzoár (-zoar) s. n., pl. muzoáre
muzoarele
MUZOÁR s.n. (Constr.) Parte terminală a unui mol; cap de dig. [Pron. -zo-ar, var. musoar s.n. / < fr. musoir]. DOOM
!muzoár (-zoar) s. n., pl. muzoáre
muzoarelor
MUZOÁR s.n. (Constr.) Parte terminală a unui mol; cap de dig. [Pron. -zo-ar, var. musoar s.n. / < fr. musoir]. DOOM
!muzoár (-zoar) s. n., pl. muzoáre
muzoarul
MUZOÁR s.n. (Constr.) Parte terminală a unui mol; cap de dig. [Pron. -zo-ar, var. musoar s.n. / < fr. musoir]. DOOM
!muzoár (-zoar) s. n., pl. muzoáre
muzoarului
MUZOÁR s.n. (Constr.) Parte terminală a unui mol; cap de dig. [Pron. -zo-ar, var. musoar s.n. / < fr. musoir]. DOOM
!muzoár (-zoar) s. n., pl. muzoáre
muzău
MUZẮU s. n. v. muzeu.
mușama
MUȘAMÁ, mușamale, s. f. 1. Pânză impermeabilă prin lăcuire sau prin ceruire pe una dintre fețe, folosită în gospodărie, în ateliere etc. pentru protecție; obiect făcut dintr-o asemenea pânză. ◊ Expr. A face (un lucru) mușama = a ascunde, a mușamaliza. 2. (Art.) Numele unui dans popular vioi, jucat de perechi în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Din tc. mușamba. DOOM
mușamá s. f., art. mușamáua, g.-d. art. mușamálei; pl. mușamále, art. mușamálele
mușamale
MUȘAMÁ, mușamale, s. f. 1. Pânză impermeabilă prin lăcuire sau prin ceruire pe una dintre fețe, folosită în gospodărie, în ateliere etc. pentru protecție; obiect făcut dintr-o asemenea pânză. ◊ Expr. A face (un lucru) mușama = a ascunde, a mușamaliza. 2. (Art.) Numele unui dans popular vioi, jucat de perechi în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Din tc. mușamba. DOOM
mușamá s. f., art. mușamáua, g.-d. art. mușamálei; pl. mușamále, art. mușamálele
mușamalei
MUȘAMÁ, mușamale, s. f. 1. Pânză impermeabilă prin lăcuire sau prin ceruire pe una dintre fețe, folosită în gospodărie, în ateliere etc. pentru protecție; obiect făcut dintr-o asemenea pânză. ◊ Expr. A face (un lucru) mușama = a ascunde, a mușamaliza. 2. (Art.) Numele unui dans popular vioi, jucat de perechi în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Din tc. mușamba. DOOM
mușamá s. f., art. mușamáua, g.-d. art. mușamálei; pl. mușamále, art. mușamálele
mușamalele
MUȘAMÁ, mușamale, s. f. 1. Pânză impermeabilă prin lăcuire sau prin ceruire pe una dintre fețe, folosită în gospodărie, în ateliere etc. pentru protecție; obiect făcut dintr-o asemenea pânză. ◊ Expr. A face (un lucru) mușama = a ascunde, a mușamaliza. 2. (Art.) Numele unui dans popular vioi, jucat de perechi în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Din tc. mușamba. DOOM
mușamá s. f., art. mușamáua, g.-d. art. mușamálei; pl. mușamále, art. mușamálele
mușamalelor
MUȘAMÁ, mușamale, s. f. 1. Pânză impermeabilă prin lăcuire sau prin ceruire pe una dintre fețe, folosită în gospodărie, în ateliere etc. pentru protecție; obiect făcut dintr-o asemenea pânză. ◊ Expr. A face (un lucru) mușama = a ascunde, a mușamaliza. 2. (Art.) Numele unui dans popular vioi, jucat de perechi în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Din tc. mușamba. DOOM
mușamá s. f., art. mușamáua, g.-d. art. mușamálei; pl. mușamále, art. mușamálele
mușamaliza
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizai
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizam
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizare
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizare
MUȘAMALIZÁRE, mușamalizări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a mușamaliza și rezultatul ei. – V. mușamaliza. DOOM
mușamalizáre s. f., g.-d. art. mușamalizắrii; pl. mușamalizắri
mușamalizarea
MUȘAMALIZÁRE, mușamalizări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a mușamaliza și rezultatul ei. – V. mușamaliza. DOOM
mușamalizáre s. f., g.-d. art. mușamalizắrii; pl. mușamalizắri
mușamalizară
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizarăm
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizarăți
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizase
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizasem
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizaseră
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizaserăm
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizaserăți
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizaseși
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizaseți
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizat
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizat
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza.
mușamalizau
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizași
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizați
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizează
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizez
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizeze
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizezi
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizând
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizînd
MUȘAMALIZÁ, mușamalizez, vb. I. Tranz. (Fam.) A ascunde, a acoperi o acțiune urâtă, necinstită, reprobabilă; a cocoloși. – Mușama + suf. -iza. DOOM
mușamalizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mușamalizeáză
mușamalizări
MUȘAMALIZÁRE, mușamalizări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a mușamaliza și rezultatul ei. – V. mușamaliza. DOOM
mușamalizáre s. f., g.-d. art. mușamalizắrii; pl. mușamalizắri
mușamalizării
MUȘAMALIZÁRE, mușamalizări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a mușamaliza și rezultatul ei. – V. mușamaliza. DOOM
mușamalizáre s. f., g.-d. art. mușamalizắrii; pl. mușamalizắri
mușamalizările
MUȘAMALIZÁRE, mușamalizări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a mușamaliza și rezultatul ei. – V. mușamaliza. DOOM
mușamalizáre s. f., g.-d. art. mușamalizắrii; pl. mușamalizắri
mușamalizărilor
MUȘAMALIZÁRE, mușamalizări, s. f. (Fam.) Acțiunea de a mușamaliza și rezultatul ei. – V. mușamaliza. DOOM
mușamalizáre s. f., g.-d. art. mușamalizắrii; pl. mușamalizắri
mușamaua
MUȘAMÁ, mușamale, s. f. 1. Pânză impermeabilă prin lăcuire sau prin ceruire pe una dintre fețe, folosită în gospodărie, în ateliere etc. pentru protecție; obiect făcut dintr-o asemenea pânză. ◊ Expr. A face (un lucru) mușama = a ascunde, a mușamaliza. 2. (Art.) Numele unui dans popular vioi, jucat de perechi în cerc; melodie după care se execută acest dans. – Din tc. mușamba. DOOM
mușamá s. f., art. mușamáua, g.-d. art. mușamálei; pl. mușamále, art. mușamálele
mușat
mușát (-tă), adj. – Frumos, drăguț. – Mr., istr. mușat. Din frumos, prin intermediul lui frumușat și dintr-o deformație infantilă de tip expresiv, ca mumușat (Tiktin; REW 3450; Graur, BL, V, 70), cu reducție ca în (ma)mă-ta, (mă)măligă, (ma)morniță etc. Der. din lat. musteus „tînăr” (Giuglea, Dacor., III, 767; REW 3450N) nu este probabilă. În Trans. și înv. în toată dacor., cf. numele Mușat. – Der. mușețel, s. m. (romaniță, Matricaria chamomilla). Din rom. provine mag. musacól (Edelspacher 19).
mușc
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușca
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcai
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcam
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcare
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcare
MUȘCÁRE, mușcări, s. f. Acțiunea de a mușca și rezultatul ei; mușcat. – V. mușca. DOOM
mușcáre s. f., g.-d. art. mușcắrii; pl. mușcắri
mușcarea
MUȘCÁRE, mușcări, s. f. Acțiunea de a mușca și rezultatul ei; mușcat. – V. mușca. DOOM
mușcáre s. f., g.-d. art. mușcắrii; pl. mușcắri
mușcară
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcarăm
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcarăți
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcase
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcasem
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcaseră
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcaserăm
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcaserăți
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcaseși
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcaseți
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcat
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcat
MUȘCÁT s. n. (Rar) Mușcare. – V. mușca. DOOM
mușcát s. n.
mușcata
MUȘCÁT s. n. (Rar) Mușcare. – V. mușca. DOOM
mușcát s. n.
mușcata
MUȘCÁTĂ, mușcate, s. f. Numele mai multor plante erbacee perene, cu frunze reniforme, palmat-lobate și cu flori roșii, albe sau roz dispuse în umbele, cultivate ca plante decorative (Pelargonium). – Din bg. muškato, magh. muskáta. DOOM
mușcátă s. f., g.-d. art. mușcátei; pl. mușcáte
mușcate
MUȘCÁT s. n. (Rar) Mușcare. – V. mușca. DOOM
mușcát s. n.
mușcate
MUȘCÁTĂ, mușcate, s. f. Numele mai multor plante erbacee perene, cu frunze reniforme, palmat-lobate și cu flori roșii, albe sau roz dispuse în umbele, cultivate ca plante decorative (Pelargonium). – Din bg. muškato, magh. muskáta. DOOM
mușcátă s. f., g.-d. art. mușcátei; pl. mușcáte
mușcatei
MUȘCÁT s. n. (Rar) Mușcare. – V. mușca. DOOM
mușcát s. n.
mușcatei
MUȘCÁTĂ, mușcate, s. f. Numele mai multor plante erbacee perene, cu frunze reniforme, palmat-lobate și cu flori roșii, albe sau roz dispuse în umbele, cultivate ca plante decorative (Pelargonium). – Din bg. muškato, magh. muskáta. DOOM
mușcátă s. f., g.-d. art. mușcátei; pl. mușcáte
mușcatele
MUȘCÁT s. n. (Rar) Mușcare. – V. mușca. DOOM
mușcát s. n.
mușcatele
MUȘCÁTĂ, mușcate, s. f. Numele mai multor plante erbacee perene, cu frunze reniforme, palmat-lobate și cu flori roșii, albe sau roz dispuse în umbele, cultivate ca plante decorative (Pelargonium). – Din bg. muškato, magh. muskáta. DOOM
mușcátă s. f., g.-d. art. mușcátei; pl. mușcáte
mușcatelor
MUȘCÁT s. n. (Rar) Mușcare. – V. mușca. DOOM
mușcát s. n.
mușcatelor
MUȘCÁTĂ, mușcate, s. f. Numele mai multor plante erbacee perene, cu frunze reniforme, palmat-lobate și cu flori roșii, albe sau roz dispuse în umbele, cultivate ca plante decorative (Pelargonium). – Din bg. muškato, magh. muskáta. DOOM
mușcátă s. f., g.-d. art. mușcátei; pl. mușcáte
mușcatul
MUȘCÁT s. n. (Rar) Mușcare. – V. mușca. DOOM
mușcát s. n.
mușcatului
MUȘCÁT s. n. (Rar) Mușcare. – V. mușca. DOOM
mușcát s. n.
mușcau
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcași
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcați
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcați
MUȘCÁT s. n. (Rar) Mușcare. – V. mușca. DOOM
mușcát s. n.
mușcații
MUȘCÁT s. n. (Rar) Mușcare. – V. mușca. DOOM
mușcát s. n.
mușcaților
MUȘCÁT s. n. (Rar) Mușcare. – V. mușca. DOOM
mușcát s. n.
mușchea
MUȘCHEÁ s. f. v. mustea.
mușchi
MUȘCHI2, mușchi, s. m. 1. Organ al corpului la toate vertebratele și la majoritatea nevertebratelor, format dintr-un țesut fibros și cărnos care, datorită proprietăților lui fundamentale, contractibilitatea și elasticitatea, pune în mișcare diferite organe și părți ale corpului. 2. Bucată de carne de animal desprinsă din regiunea șirei spinării, întrebuințată în alimentație. – Lat. musculus (< mus). DOOM
mușchi s. m., art. múșchiul; pl. mușchi, art. múșchii
mușchi
MUȘCHI1, mușchi, s. m. (La pl.) Clasă de plante criptogame fără rădăcină, care cresc în grupuri de fire permanent verzi în locurile umede și umbroase și au ca organe de reproducere anteridii și arhegoane; (și la sg.) plantă din această clasă. ♦ Numele unor licheni asemănători cu plantele descrise mai sus. – Lat. musculus (< musculus). DOOM
mușchi s. m., art. múșchiul; pl. mușchi, art. múșchii
mușchii
MUȘCHI2, mușchi, s. m. 1. Organ al corpului la toate vertebratele și la majoritatea nevertebratelor, format dintr-un țesut fibros și cărnos care, datorită proprietăților lui fundamentale, contractibilitatea și elasticitatea, pune în mișcare diferite organe și părți ale corpului. 2. Bucată de carne de animal desprinsă din regiunea șirei spinării, întrebuințată în alimentație. – Lat. musculus (< mus). DOOM
mușchi s. m., art. múșchiul; pl. mușchi, art. múșchii
mușchii
MUȘCHI1, mușchi, s. m. (La pl.) Clasă de plante criptogame fără rădăcină, care cresc în grupuri de fire permanent verzi în locurile umede și umbroase și au ca organe de reproducere anteridii și arhegoane; (și la sg.) plantă din această clasă. ♦ Numele unor licheni asemănători cu plantele descrise mai sus. – Lat. musculus (< musculus). DOOM
mușchi s. m., art. múșchiul; pl. mușchi, art. múșchii
mușchilor
MUȘCHI2, mușchi, s. m. 1. Organ al corpului la toate vertebratele și la majoritatea nevertebratelor, format dintr-un țesut fibros și cărnos care, datorită proprietăților lui fundamentale, contractibilitatea și elasticitatea, pune în mișcare diferite organe și părți ale corpului. 2. Bucată de carne de animal desprinsă din regiunea șirei spinării, întrebuințată în alimentație. – Lat. musculus (< mus). DOOM
mușchi s. m., art. múșchiul; pl. mușchi, art. múșchii
mușchilor
MUȘCHI1, mușchi, s. m. (La pl.) Clasă de plante criptogame fără rădăcină, care cresc în grupuri de fire permanent verzi în locurile umede și umbroase și au ca organe de reproducere anteridii și arhegoane; (și la sg.) plantă din această clasă. ♦ Numele unor licheni asemănători cu plantele descrise mai sus. – Lat. musculus (< musculus). DOOM
mușchi s. m., art. múșchiul; pl. mușchi, art. múșchii
mușchioasa
MUȘCHIÓS1, -OÁSĂ, mușchioși, -oase, adj. (Rar) Care a prins mușchi1, acoperit cu mușchi1. – Mușchi1 + suf. -os. DOOM
mușchiós (rar) (-chios) adj. m., pl. mușchióși; f. mușchioásă, pl. mușchioáse
mușchioase
MUȘCHIÓS1, -OÁSĂ, mușchioși, -oase, adj. (Rar) Care a prins mușchi1, acoperit cu mușchi1. – Mușchi1 + suf. -os. DOOM
mușchiós (rar) (-chios) adj. m., pl. mușchióși; f. mușchioásă, pl. mușchioáse
mușchioasei
MUȘCHIÓS1, -OÁSĂ, mușchioși, -oase, adj. (Rar) Care a prins mușchi1, acoperit cu mușchi1. – Mușchi1 + suf. -os. DOOM
mușchiós (rar) (-chios) adj. m., pl. mușchióși; f. mușchioásă, pl. mușchioáse
mușchioasele
MUȘCHIÓS1, -OÁSĂ, mușchioși, -oase, adj. (Rar) Care a prins mușchi1, acoperit cu mușchi1. – Mușchi1 + suf. -os. DOOM
mușchiós (rar) (-chios) adj. m., pl. mușchióși; f. mușchioásă, pl. mușchioáse
mușchioaselor
MUȘCHIÓS1, -OÁSĂ, mușchioși, -oase, adj. (Rar) Care a prins mușchi1, acoperit cu mușchi1. – Mușchi1 + suf. -os. DOOM
mușchiós (rar) (-chios) adj. m., pl. mușchióși; f. mușchioásă, pl. mușchioáse
mușchios
MUȘCHIÓS1, -OÁSĂ, mușchioși, -oase, adj. (Rar) Care a prins mușchi1, acoperit cu mușchi1. – Mușchi1 + suf. -os. DOOM
mușchiós (rar) (-chios) adj. m., pl. mușchióși; f. mușchioásă, pl. mușchioáse
mușchiosul
MUȘCHIÓS1, -OÁSĂ, mușchioși, -oase, adj. (Rar) Care a prins mușchi1, acoperit cu mușchi1. – Mușchi1 + suf. -os. DOOM
mușchiós (rar) (-chios) adj. m., pl. mușchióși; f. mușchioásă, pl. mușchioáse
mușchiosului
MUȘCHIÓS1, -OÁSĂ, mușchioși, -oase, adj. (Rar) Care a prins mușchi1, acoperit cu mușchi1. – Mușchi1 + suf. -os. DOOM
mușchiós (rar) (-chios) adj. m., pl. mușchióși; f. mușchioásă, pl. mușchioáse
mușchioși
MUȘCHIÓS1, -OÁSĂ, mușchioși, -oase, adj. (Rar) Care a prins mușchi1, acoperit cu mușchi1. – Mușchi1 + suf. -os. DOOM
mușchiós (rar) (-chios) adj. m., pl. mușchióși; f. mușchioásă, pl. mușchioáse
mușchioșii
MUȘCHIÓS1, -OÁSĂ, mușchioși, -oase, adj. (Rar) Care a prins mușchi1, acoperit cu mușchi1. – Mușchi1 + suf. -os. DOOM
mușchiós (rar) (-chios) adj. m., pl. mușchióși; f. mușchioásă, pl. mușchioáse
mușchioșilor
MUȘCHIÓS1, -OÁSĂ, mușchioși, -oase, adj. (Rar) Care a prins mușchi1, acoperit cu mușchi1. – Mușchi1 + suf. -os. DOOM
mușchiós (rar) (-chios) adj. m., pl. mușchióși; f. mușchioásă, pl. mușchioáse
mușchiul
MUȘCHI2, mușchi, s. m. 1. Organ al corpului la toate vertebratele și la majoritatea nevertebratelor, format dintr-un țesut fibros și cărnos care, datorită proprietăților lui fundamentale, contractibilitatea și elasticitatea, pune în mișcare diferite organe și părți ale corpului. 2. Bucată de carne de animal desprinsă din regiunea șirei spinării, întrebuințată în alimentație. – Lat. musculus (< mus). DOOM
mușchi s. m., art. múșchiul; pl. mușchi, art. múșchii
mușchiul
MUȘCHI1, mușchi, s. m. (La pl.) Clasă de plante criptogame fără rădăcină, care cresc în grupuri de fire permanent verzi în locurile umede și umbroase și au ca organe de reproducere anteridii și arhegoane; (și la sg.) plantă din această clasă. ♦ Numele unor licheni asemănători cu plantele descrise mai sus. – Lat. musculus (< musculus). DOOM
mușchi s. m., art. múșchiul; pl. mușchi, art. múșchii
mușchiular
MUȘCHIULÁR, -Ă adj. v. muscular. DOOM
musculár (referitor la mușchi) adj. m., pl. musculári; f. musculáră, pl. musculáre
mușchiulatură
MUSCULATÚRĂ, musculaturi, s. f. Totalitatea mușchilor2 (1) corpului sau ai unui organ; sistemul muscular al corpului. [Var.: mușchiulatúră s. f.] – Din fr. musculature. DOOM
musculatúră s. f., g.-d. art. musculatúrii; pl. musculatúri
mușchiuleț
MUȘCHIULÉȚ, mușchiuleți, s. m. Diminutiv al lui mușchi2 (2). – Mușchi2 + suf. -uleț. DOOM
mușchiuléț (-chiu-) s. m., pl. mușchiuléți
mușchiuleț
MUȘCHIULÉȚ, mușchiulețe, s. n. Diminutiv al lui mușchi2 (2).
mușchiuleți
MUȘCHIULÉȚ, mușchiuleți, s. m. Diminutiv al lui mușchi2 (2). – Mușchi2 + suf. -uleț. DOOM
mușchiuléț (-chiu-) s. m., pl. mușchiuléți
mușchiuleții
MUȘCHIULÉȚ, mușchiuleți, s. m. Diminutiv al lui mușchi2 (2). – Mușchi2 + suf. -uleț. DOOM
mușchiuléț (-chiu-) s. m., pl. mușchiuléți
mușchiuleților
MUȘCHIULÉȚ, mușchiuleți, s. m. Diminutiv al lui mușchi2 (2). – Mușchi2 + suf. -uleț. DOOM
mușchiuléț (-chiu-) s. m., pl. mușchiuléți
mușchiulețul
MUȘCHIULÉȚ, mușchiuleți, s. m. Diminutiv al lui mușchi2 (2). – Mușchi2 + suf. -uleț. DOOM
mușchiuléț (-chiu-) s. m., pl. mușchiuléți
mușchiulețului
MUȘCHIULÉȚ, mușchiuleți, s. m. Diminutiv al lui mușchi2 (2). – Mușchi2 + suf. -uleț. DOOM
mușchiuléț (-chiu-) s. m., pl. mușchiuléți
mușchiulos
MUSCULÓS, -OÁSĂ, musculoși, -oase, adj. Care are mușchi2 (1) puternici; plin de mușchi2; mușchios2, musculat. [Var.: mușchiulós, -oásă adj.] – Din fr. musculeux, lat. musculosus. DOOM
musculós adj. m., pl. musculóși; f. musculoásă, pl. musculoáse
mușchiului
MUȘCHI2, mușchi, s. m. 1. Organ al corpului la toate vertebratele și la majoritatea nevertebratelor, format dintr-un țesut fibros și cărnos care, datorită proprietăților lui fundamentale, contractibilitatea și elasticitatea, pune în mișcare diferite organe și părți ale corpului. 2. Bucată de carne de animal desprinsă din regiunea șirei spinării, întrebuințată în alimentație. – Lat. musculus (< mus). DOOM
mușchi s. m., art. múșchiul; pl. mușchi, art. múșchii
mușchiului
MUȘCHI1, mușchi, s. m. (La pl.) Clasă de plante criptogame fără rădăcină, care cresc în grupuri de fire permanent verzi în locurile umede și umbroase și au ca organe de reproducere anteridii și arhegoane; (și la sg.) plantă din această clasă. ♦ Numele unor licheni asemănători cu plantele descrise mai sus. – Lat. musculus (< musculus). DOOM
mușchi s. m., art. múșchiul; pl. mușchi, art. múșchii
mușcoi
mușcói (-i), s. m. – Catîr. – Var. mîșcoi. – Mr. mușcă, s. f., megl. moașcă, s. f. Sl. miškŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Miklosich, Lexicon, 389; Cihac, II, 206), cf. bg. măška, alb. mušk (Philippide, II, 725; Rosetti, II, 119). Der. din lat. muscŭlus (Lambrior, Carte de cetire, Iași, 1882, p. LVIII; Skok, cf. Dacor., VII, 362), nu pare posibilă. Sec. XVI, înv. – Der. mușcoaie (var. mîșcoaie), s. f. (catîrcă).
mușcând
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcînd
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
mușcări
MUȘCÁRE, mușcări, s. f. Acțiunea de a mușca și rezultatul ei; mușcat. – V. mușca. DOOM
mușcáre s. f., g.-d. art. mușcắrii; pl. mușcắri
mușcării
MUȘCÁRE, mușcări, s. f. Acțiunea de a mușca și rezultatul ei; mușcat. – V. mușca. DOOM
mușcáre s. f., g.-d. art. mușcắrii; pl. mușcắri
mușcările
MUȘCÁRE, mușcări, s. f. Acțiunea de a mușca și rezultatul ei; mușcat. – V. mușca. DOOM
mușcáre s. f., g.-d. art. mușcắrii; pl. mușcắri
mușcărilor
MUȘCÁRE, mușcări, s. f. Acțiunea de a mușca și rezultatul ei; mușcat. – V. mușca. DOOM
mușcáre s. f., g.-d. art. mușcắrii; pl. mușcắri
mușcătoare
MUȘCĂTÓR, -OÁRE, mușcători, -oare, adj. 1. Care mușcă; care provoacă o senzație dureroasă de arsură, de usturime. 2. Fig. (Despre oameni; p. ext. despre cuvinte) Plin de ironie; malițios, caustic, înțepător. – Mușca + suf. -ător. DOOM
mușcătór adj. m., pl. mușcătóri; f. sg. și pl. mușcătoáre
mușcătoarea
MUȘCĂTÓR, -OÁRE, mușcători, -oare, adj. 1. Care mușcă; care provoacă o senzație dureroasă de arsură, de usturime. 2. Fig. (Despre oameni; p. ext. despre cuvinte) Plin de ironie; malițios, caustic, înțepător. – Mușca + suf. -ător. DOOM
mușcătór adj. m., pl. mușcătóri; f. sg. și pl. mușcătoáre
mușcătoarei
MUȘCĂTÓR, -OÁRE, mușcători, -oare, adj. 1. Care mușcă; care provoacă o senzație dureroasă de arsură, de usturime. 2. Fig. (Despre oameni; p. ext. despre cuvinte) Plin de ironie; malițios, caustic, înțepător. – Mușca + suf. -ător. DOOM
mușcătór adj. m., pl. mușcătóri; f. sg. și pl. mușcătoáre
mușcătoarele
MUȘCĂTÓR, -OÁRE, mușcători, -oare, adj. 1. Care mușcă; care provoacă o senzație dureroasă de arsură, de usturime. 2. Fig. (Despre oameni; p. ext. despre cuvinte) Plin de ironie; malițios, caustic, înțepător. – Mușca + suf. -ător. DOOM
mușcătór adj. m., pl. mușcătóri; f. sg. și pl. mușcătoáre
mușcătoarelor
MUȘCĂTÓR, -OÁRE, mușcători, -oare, adj. 1. Care mușcă; care provoacă o senzație dureroasă de arsură, de usturime. 2. Fig. (Despre oameni; p. ext. despre cuvinte) Plin de ironie; malițios, caustic, înțepător. – Mușca + suf. -ător. DOOM
mușcătór adj. m., pl. mușcătóri; f. sg. și pl. mușcătoáre
mușcător
MUȘCĂTÓR, -OÁRE, mușcători, -oare, adj. 1. Care mușcă; care provoacă o senzație dureroasă de arsură, de usturime. 2. Fig. (Despre oameni; p. ext. despre cuvinte) Plin de ironie; malițios, caustic, înțepător. – Mușca + suf. -ător. DOOM
mușcătór adj. m., pl. mușcătóri; f. sg. și pl. mușcătoáre
mușcători
MUȘCĂTÓR, -OÁRE, mușcători, -oare, adj. 1. Care mușcă; care provoacă o senzație dureroasă de arsură, de usturime. 2. Fig. (Despre oameni; p. ext. despre cuvinte) Plin de ironie; malițios, caustic, înțepător. – Mușca + suf. -ător. DOOM
mușcătór adj. m., pl. mușcătóri; f. sg. și pl. mușcătoáre
mușcătorii
MUȘCĂTÓR, -OÁRE, mușcători, -oare, adj. 1. Care mușcă; care provoacă o senzație dureroasă de arsură, de usturime. 2. Fig. (Despre oameni; p. ext. despre cuvinte) Plin de ironie; malițios, caustic, înțepător. – Mușca + suf. -ător. DOOM
mușcătór adj. m., pl. mușcătóri; f. sg. și pl. mușcătoáre
mușcătorilor
MUȘCĂTÓR, -OÁRE, mușcători, -oare, adj. 1. Care mușcă; care provoacă o senzație dureroasă de arsură, de usturime. 2. Fig. (Despre oameni; p. ext. despre cuvinte) Plin de ironie; malițios, caustic, înțepător. – Mușca + suf. -ător. DOOM
mușcătór adj. m., pl. mușcătóri; f. sg. și pl. mușcătoáre
mușcătorul
MUȘCĂTÓR, -OÁRE, mușcători, -oare, adj. 1. Care mușcă; care provoacă o senzație dureroasă de arsură, de usturime. 2. Fig. (Despre oameni; p. ext. despre cuvinte) Plin de ironie; malițios, caustic, înțepător. – Mușca + suf. -ător. DOOM
mușcătór adj. m., pl. mușcătóri; f. sg. și pl. mușcătoáre
mușcătorului
MUȘCĂTÓR, -OÁRE, mușcători, -oare, adj. 1. Care mușcă; care provoacă o senzație dureroasă de arsură, de usturime. 2. Fig. (Despre oameni; p. ext. despre cuvinte) Plin de ironie; malițios, caustic, înțepător. – Mușca + suf. -ător. DOOM
mușcătór adj. m., pl. mușcătóri; f. sg. și pl. mușcătoáre
mușcătura
MUȘCĂTÚRĂ, mușcături, s. f. 1. Acțiunea de a mușca și rezultatul ei. ♦ Senzație dureroasă de arsură, usturime. ♦ Felul în care apropie cineva dinții pentru a mușca. ♦ Fig. Vorbă mușcătoare, ironie usturătoare; înțepătură. 2. Rană, semn produs prin mușcare. 3. Bucată dintr-un aliment atât cât poate cineva mușca o dată. – Mușca + suf. -ătură. DOOM
mușcătúră s. f., g.-d. art. mușcătúrii; pl. mușcătúri
mușcături
MUȘCĂTÚRĂ, mușcături, s. f. 1. Acțiunea de a mușca și rezultatul ei. ♦ Senzație dureroasă de arsură, usturime. ♦ Felul în care apropie cineva dinții pentru a mușca. ♦ Fig. Vorbă mușcătoare, ironie usturătoare; înțepătură. 2. Rană, semn produs prin mușcare. 3. Bucată dintr-un aliment atât cât poate cineva mușca o dată. – Mușca + suf. -ătură. DOOM
mușcătúră s. f., g.-d. art. mușcătúrii; pl. mușcătúri
mușcăturii
MUȘCĂTÚRĂ, mușcături, s. f. 1. Acțiunea de a mușca și rezultatul ei. ♦ Senzație dureroasă de arsură, usturime. ♦ Felul în care apropie cineva dinții pentru a mușca. ♦ Fig. Vorbă mușcătoare, ironie usturătoare; înțepătură. 2. Rană, semn produs prin mușcare. 3. Bucată dintr-un aliment atât cât poate cineva mușca o dată. – Mușca + suf. -ătură. DOOM
mușcătúră s. f., g.-d. art. mușcătúrii; pl. mușcătúri
mușcăturile
MUȘCĂTÚRĂ, mușcături, s. f. 1. Acțiunea de a mușca și rezultatul ei. ♦ Senzație dureroasă de arsură, usturime. ♦ Felul în care apropie cineva dinții pentru a mușca. ♦ Fig. Vorbă mușcătoare, ironie usturătoare; înțepătură. 2. Rană, semn produs prin mușcare. 3. Bucată dintr-un aliment atât cât poate cineva mușca o dată. – Mușca + suf. -ătură. DOOM
mușcătúră s. f., g.-d. art. mușcătúrii; pl. mușcătúri
mușcăturilor
MUȘCĂTÚRĂ, mușcături, s. f. 1. Acțiunea de a mușca și rezultatul ei. ♦ Senzație dureroasă de arsură, usturime. ♦ Felul în care apropie cineva dinții pentru a mușca. ♦ Fig. Vorbă mușcătoare, ironie usturătoare; înțepătură. 2. Rană, semn produs prin mușcare. 3. Bucată dintr-un aliment atât cât poate cineva mușca o dată. – Mușca + suf. -ătură. DOOM
mușcătúră s. f., g.-d. art. mușcătúrii; pl. mușcătúri
mușețel
MUȘEȚÉL s. m. Plantă erbacee anuală, medicinală, din familia compozitelor, cu frunze divizate și cu flori albe pe margini și galbene în centru, foarte aromatice, grupate în capitule terminale; romaniță (Matricaria chamomilla). – Mușat (reg. „frumos”) + suf. -el. DOOM
mușețél s. m.
mușețelul
MUȘEȚÉL s. m. Plantă erbacee anuală, medicinală, din familia compozitelor, cu frunze divizate și cu flori albe pe margini și galbene în centru, foarte aromatice, grupate în capitule terminale; romaniță (Matricaria chamomilla). – Mușat (reg. „frumos”) + suf. -el. DOOM
mușețél s. m.
mușețelului
MUȘEȚÉL s. m. Plantă erbacee anuală, medicinală, din familia compozitelor, cu frunze divizate și cu flori albe pe margini și galbene în centru, foarte aromatice, grupate în capitule terminale; romaniță (Matricaria chamomilla). – Mușat (reg. „frumos”) + suf. -el. DOOM
mușețél s. m.
muși
MUS, muși, s. m. Elev marinar. – Din fr. mousse. DOOM
mus s. m., pl. muși
mușii
MUS, muși, s. m. Elev marinar. – Din fr. mousse. DOOM
mus s. m., pl. muși
mușilor
MUS, muși, s. m. Elev marinar. – Din fr. mousse. DOOM
mus s. m., pl. muși
mușina
MUȘINÁ, pers. 3 múșină, vb. I. Tranz. și intranz. (Reg.; despre unele animale) A adulmeca, a mirosi; a căuta. – Et. nec. DOOM
mușiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 múșină
mușinare
MUȘINÁ, pers. 3 múșină, vb. I. Tranz. și intranz. (Reg.; despre unele animale) A adulmeca, a mirosi; a căuta. – Et. nec.
mușinat
MUȘINÁ, pers. 3 múșină, vb. I. Tranz. și intranz. (Reg.; despre unele animale) A adulmeca, a mirosi; a căuta. – Et. nec.
mușiniță
MUȘINÍȚĂ, mușinițe, s. f. (Rar) Mușiță.
mușinoi
MOȘURÓI s. n. v. mușuroi1. DOOM
mușurói1 s. n., pl. mușuroáie
mușiroi
MOȘURÓI s. n. v. mușuroi1. DOOM
mușurói1 s. n., pl. mușuroáie
mușiroi
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușiroire
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușiroit
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușiroit
MUȘIROÍT s. n. v. mușuroit. DOOM
mușuroít s. n.
mușița
MÚȘIȚĂ, mușițe, s. f. 1. Nume dat îngrămădirii de insecte care se formează în jurul butoaielor cu vin, al vaselor de oțet sau al fructelor în fermentație. 2. Mulțime de larve care se dezvoltă vara pe carne sau pe cadavre din ouăle depuse de o specie de muscă. 3. (Reg.) Nume dat unor insecte parazite care atacă rădăcinile și frunzele unor plante. 4. (Reg.) Mucegai; umezeală. – Din bg. mušica. DOOM
múșiță s. f., g.-d. art. múșiței; pl. múșițe
mușițe
MÚȘIȚĂ, mușițe, s. f. 1. Nume dat îngrămădirii de insecte care se formează în jurul butoaielor cu vin, al vaselor de oțet sau al fructelor în fermentație. 2. Mulțime de larve care se dezvoltă vara pe carne sau pe cadavre din ouăle depuse de o specie de muscă. 3. (Reg.) Nume dat unor insecte parazite care atacă rădăcinile și frunzele unor plante. 4. (Reg.) Mucegai; umezeală. – Din bg. mušica. DOOM
múșiță s. f., g.-d. art. múșiței; pl. múșițe
mușiței
MÚȘIȚĂ, mușițe, s. f. 1. Nume dat îngrămădirii de insecte care se formează în jurul butoaielor cu vin, al vaselor de oțet sau al fructelor în fermentație. 2. Mulțime de larve care se dezvoltă vara pe carne sau pe cadavre din ouăle depuse de o specie de muscă. 3. (Reg.) Nume dat unor insecte parazite care atacă rădăcinile și frunzele unor plante. 4. (Reg.) Mucegai; umezeală. – Din bg. mušica. DOOM
múșiță s. f., g.-d. art. múșiței; pl. múșițe
mușițele
MÚȘIȚĂ, mușițe, s. f. 1. Nume dat îngrămădirii de insecte care se formează în jurul butoaielor cu vin, al vaselor de oțet sau al fructelor în fermentație. 2. Mulțime de larve care se dezvoltă vara pe carne sau pe cadavre din ouăle depuse de o specie de muscă. 3. (Reg.) Nume dat unor insecte parazite care atacă rădăcinile și frunzele unor plante. 4. (Reg.) Mucegai; umezeală. – Din bg. mušica. DOOM
múșiță s. f., g.-d. art. múșiței; pl. múșițe
mușițelor
MÚȘIȚĂ, mușițe, s. f. 1. Nume dat îngrămădirii de insecte care se formează în jurul butoaielor cu vin, al vaselor de oțet sau al fructelor în fermentație. 2. Mulțime de larve care se dezvoltă vara pe carne sau pe cadavre din ouăle depuse de o specie de muscă. 3. (Reg.) Nume dat unor insecte parazite care atacă rădăcinile și frunzele unor plante. 4. (Reg.) Mucegai; umezeală. – Din bg. mušica. DOOM
múșiță s. f., g.-d. art. múșiței; pl. múșițe
mușlui
MUȘLUÍ, pers. 3 mușluiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre unele animale) A scotoci cu botul pentru a găsi de mâncare, a umbla adulmecând; a mușina. – Cf. mușina. DOOM
mușluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mușluiéște, imperf. 3 sg. mușluiá; conj. prez. 3 să mușluiáscă
mușluia
MUȘLUÍ, pers. 3 mușluiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre unele animale) A scotoci cu botul pentru a găsi de mâncare, a umbla adulmecând; a mușina. – Cf. mușina. DOOM
mușluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mușluiéște, imperf. 3 sg. mușluiá; conj. prez. 3 să mușluiáscă
mușluiască
MUȘLUÍ, pers. 3 mușluiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre unele animale) A scotoci cu botul pentru a găsi de mâncare, a umbla adulmecând; a mușina. – Cf. mușina. DOOM
mușluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mușluiéște, imperf. 3 sg. mușluiá; conj. prez. 3 să mușluiáscă
mușluiau
MUȘLUÍ, pers. 3 mușluiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre unele animale) A scotoci cu botul pentru a găsi de mâncare, a umbla adulmecând; a mușina. – Cf. mușina. DOOM
mușluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mușluiéște, imperf. 3 sg. mușluiá; conj. prez. 3 să mușluiáscă
mușluiesc
MUȘLUÍ, pers. 3 mușluiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre unele animale) A scotoci cu botul pentru a găsi de mâncare, a umbla adulmecând; a mușina. – Cf. mușina. DOOM
mușluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mușluiéște, imperf. 3 sg. mușluiá; conj. prez. 3 să mușluiáscă
mușluiește
MUȘLUÍ, pers. 3 mușluiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre unele animale) A scotoci cu botul pentru a găsi de mâncare, a umbla adulmecând; a mușina. – Cf. mușina. DOOM
mușluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mușluiéște, imperf. 3 sg. mușluiá; conj. prez. 3 să mușluiáscă
mușluind
MUȘLUÍ, pers. 3 mușluiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre unele animale) A scotoci cu botul pentru a găsi de mâncare, a umbla adulmecând; a mușina. – Cf. mușina. DOOM
mușluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mușluiéște, imperf. 3 sg. mușluiá; conj. prez. 3 să mușluiáscă
mușluire
MUȘLUÍ, pers. 3 mușluiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre unele animale) A scotoci cu botul pentru a găsi de mâncare, a umbla adulmecând; a mușina. – Cf. mușina. DOOM
mușluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mușluiéște, imperf. 3 sg. mușluiá; conj. prez. 3 să mușluiáscă
mușluire
MUȘLUÍ, pers. 3 mușluiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre unele animale) A scotoci cu botul pentru a găsi de mâncare, a umbla adulmecând; a mușina. – Cf. mușina.
mușluiră
MUȘLUÍ, pers. 3 mușluiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre unele animale) A scotoci cu botul pentru a găsi de mâncare, a umbla adulmecând; a mușina. – Cf. mușina. DOOM
mușluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mușluiéște, imperf. 3 sg. mușluiá; conj. prez. 3 să mușluiáscă
mușluise
MUȘLUÍ, pers. 3 mușluiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre unele animale) A scotoci cu botul pentru a găsi de mâncare, a umbla adulmecând; a mușina. – Cf. mușina. DOOM
mușluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mușluiéște, imperf. 3 sg. mușluiá; conj. prez. 3 să mușluiáscă
mușluiseră
MUȘLUÍ, pers. 3 mușluiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre unele animale) A scotoci cu botul pentru a găsi de mâncare, a umbla adulmecând; a mușina. – Cf. mușina. DOOM
mușluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mușluiéște, imperf. 3 sg. mușluiá; conj. prez. 3 să mușluiáscă
mușluit
MUȘLUÍ, pers. 3 mușluiește, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre unele animale) A scotoci cu botul pentru a găsi de mâncare, a umbla adulmecând; a mușina. – Cf. mușina. DOOM
mușluí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. mușluiéște, imperf. 3 sg. mușluiá; conj. prez. 3 să mușluiáscă
muștar
MUȘTÁR (1) s. m., (2, 3) s. n., (4) muștaruri, s. n. 1. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene și cu semințe mici, rotunde (Brassica, Sinapis). 2. S. n. Sămânța muștarului (1), folosită la prepararea unui condiment picant sau pentru cataplasme contra durerilor nevralgice. 3. S. n. Condiment sub formă de pastă moale, de culoare galbenă-verzuie, obținut prin prelucrarea semințelor descrise mai sus cu adaos de zahăr, sare, acid acetic, cimbru etc. ◊ Expr. (Fam.) A-i sări (cuiva) muștarul = a se înfuria, a se supăra. 4. S. n. (La pl.) Diferite sorturi de muștar (3). – Din magh. mustár. DOOM
muștár2 (condiment) s. n., (sorturi) pl. muștáruri
muștariera
MUȘTARIÉRĂ, muștariere, s. f. (Rar) Vas special în care se păstrează muștarul (3). [Pr.: -ri-e-] – Muștar + suf. -ieră (după fr. moutardier). DOOM
muștariéră (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. muștariérei; pl. muștariére
muștariere
MUȘTARIÉRĂ, muștariere, s. f. (Rar) Vas special în care se păstrează muștarul (3). [Pr.: -ri-e-] – Muștar + suf. -ieră (după fr. moutardier). DOOM
muștariéră (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. muștariérei; pl. muștariére
muștarierei
MUȘTARIÉRĂ, muștariere, s. f. (Rar) Vas special în care se păstrează muștarul (3). [Pr.: -ri-e-] – Muștar + suf. -ieră (după fr. moutardier). DOOM
muștariéră (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. muștariérei; pl. muștariére
muștarierele
MUȘTARIÉRĂ, muștariere, s. f. (Rar) Vas special în care se păstrează muștarul (3). [Pr.: -ri-e-] – Muștar + suf. -ieră (după fr. moutardier). DOOM
muștariéră (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. muștariérei; pl. muștariére
muștarierelor
MUȘTARIÉRĂ, muștariere, s. f. (Rar) Vas special în care se păstrează muștarul (3). [Pr.: -ri-e-] – Muștar + suf. -ieră (după fr. moutardier). DOOM
muștariéră (rar) (-ri-e-) s. f., g.-d. art. muștariérei; pl. muștariére
muștarul
MUȘTÁR (1) s. m., (2, 3) s. n., (4) muștaruri, s. n. 1. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene și cu semințe mici, rotunde (Brassica, Sinapis). 2. S. n. Sămânța muștarului (1), folosită la prepararea unui condiment picant sau pentru cataplasme contra durerilor nevralgice. 3. S. n. Condiment sub formă de pastă moale, de culoare galbenă-verzuie, obținut prin prelucrarea semințelor descrise mai sus cu adaos de zahăr, sare, acid acetic, cimbru etc. ◊ Expr. (Fam.) A-i sări (cuiva) muștarul = a se înfuria, a se supăra. 4. S. n. (La pl.) Diferite sorturi de muștar (3). – Din magh. mustár. DOOM
muștár2 (condiment) s. n., (sorturi) pl. muștáruri
muștarului
MUȘTÁR (1) s. m., (2, 3) s. n., (4) muștaruri, s. n. 1. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene și cu semințe mici, rotunde (Brassica, Sinapis). 2. S. n. Sămânța muștarului (1), folosită la prepararea unui condiment picant sau pentru cataplasme contra durerilor nevralgice. 3. S. n. Condiment sub formă de pastă moale, de culoare galbenă-verzuie, obținut prin prelucrarea semințelor descrise mai sus cu adaos de zahăr, sare, acid acetic, cimbru etc. ◊ Expr. (Fam.) A-i sări (cuiva) muștarul = a se înfuria, a se supăra. 4. S. n. (La pl.) Diferite sorturi de muștar (3). – Din magh. mustár. DOOM
muștár2 (condiment) s. n., (sorturi) pl. muștáruri
muștaruri
MUȘTÁR (1) s. m., (2, 3) s. n., (4) muștaruri, s. n. 1. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene și cu semințe mici, rotunde (Brassica, Sinapis). 2. S. n. Sămânța muștarului (1), folosită la prepararea unui condiment picant sau pentru cataplasme contra durerilor nevralgice. 3. S. n. Condiment sub formă de pastă moale, de culoare galbenă-verzuie, obținut prin prelucrarea semințelor descrise mai sus cu adaos de zahăr, sare, acid acetic, cimbru etc. ◊ Expr. (Fam.) A-i sări (cuiva) muștarul = a se înfuria, a se supăra. 4. S. n. (La pl.) Diferite sorturi de muștar (3). – Din magh. mustár. DOOM
muștár2 (condiment) s. n., (sorturi) pl. muștáruri
muștarurile
MUȘTÁR (1) s. m., (2, 3) s. n., (4) muștaruri, s. n. 1. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene și cu semințe mici, rotunde (Brassica, Sinapis). 2. S. n. Sămânța muștarului (1), folosită la prepararea unui condiment picant sau pentru cataplasme contra durerilor nevralgice. 3. S. n. Condiment sub formă de pastă moale, de culoare galbenă-verzuie, obținut prin prelucrarea semințelor descrise mai sus cu adaos de zahăr, sare, acid acetic, cimbru etc. ◊ Expr. (Fam.) A-i sări (cuiva) muștarul = a se înfuria, a se supăra. 4. S. n. (La pl.) Diferite sorturi de muștar (3). – Din magh. mustár. DOOM
muștár2 (condiment) s. n., (sorturi) pl. muștáruri
muștarurilor
MUȘTÁR (1) s. m., (2, 3) s. n., (4) muștaruri, s. n. 1. S. m. Nume dat mai multor plante erbacee anuale din familia cruciferelor, cu tulpini ramificate, cu flori galbene și cu semințe mici, rotunde (Brassica, Sinapis). 2. S. n. Sămânța muștarului (1), folosită la prepararea unui condiment picant sau pentru cataplasme contra durerilor nevralgice. 3. S. n. Condiment sub formă de pastă moale, de culoare galbenă-verzuie, obținut prin prelucrarea semințelor descrise mai sus cu adaos de zahăr, sare, acid acetic, cimbru etc. ◊ Expr. (Fam.) A-i sări (cuiva) muștarul = a se înfuria, a se supăra. 4. S. n. (La pl.) Diferite sorturi de muștar (3). – Din magh. mustár. DOOM
muștár2 (condiment) s. n., (sorturi) pl. muștáruri
muște
MÚSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. DOOM
!múscă-vérde (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-vérzi; pl. múște-vérzi
muște
BEȚÍV, -Ă, bețivi, -e, s. m. și f. Cel care are patima beției, care are obiceiul de a se îmbăta, de a bea peste măsură băuturi alcoolice. Cum, lele Ileană, Spînu e bețiv? SADOVEANU, N. F. 104. Pentru un bețiv toate se reduc la un vin bun. VLAHUȚĂ, O. A. 214. Tacă-vă gura, bețivilor, că v-aud copilele. ALECSANDRI, T. I 112. ◊ (Adjectival, în compusul) Muscă-bețivă = musculiță care de obicei trăiește în roiuri mari împrejurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris). DOOM
!múscă-bețívă (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-bețíve; pl. múște-bețíve
muște
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
muștea
MUȘTEÁ, muștele, s. f. Ciocan de cizmărie sau de cojocărie cu care se bat cusăturile sau se netezește pielea. – Din tc. mușta. DOOM
mușteá s. f., art. mușteáua, g.-d. art. muștélei; pl. muștéle, art. muștélele
muștei
MÚSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. DOOM
!múscă-vérde (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-vérzi; pl. múște-vérzi
muștei
BEȚÍV, -Ă, bețivi, -e, s. m. și f. Cel care are patima beției, care are obiceiul de a se îmbăta, de a bea peste măsură băuturi alcoolice. Cum, lele Ileană, Spînu e bețiv? SADOVEANU, N. F. 104. Pentru un bețiv toate se reduc la un vin bun. VLAHUȚĂ, O. A. 214. Tacă-vă gura, bețivilor, că v-aud copilele. ALECSANDRI, T. I 112. ◊ (Adjectival, în compusul) Muscă-bețivă = musculiță care de obicei trăiește în roiuri mari împrejurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris). DOOM
!múscă-bețívă (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-bețíve; pl. múște-bețíve
muștele
MÚSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. DOOM
!múscă-vérde (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-vérzi; pl. múște-vérzi
muștele
BEȚÍV, -Ă, bețivi, -e, s. m. și f. Cel care are patima beției, care are obiceiul de a se îmbăta, de a bea peste măsură băuturi alcoolice. Cum, lele Ileană, Spînu e bețiv? SADOVEANU, N. F. 104. Pentru un bețiv toate se reduc la un vin bun. VLAHUȚĂ, O. A. 214. Tacă-vă gura, bețivilor, că v-aud copilele. ALECSANDRI, T. I 112. ◊ (Adjectival, în compusul) Muscă-bețivă = musculiță care de obicei trăiește în roiuri mari împrejurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris). DOOM
!múscă-bețívă (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-bețíve; pl. múște-bețíve
muștelor
MÚSCĂ, muște, s. f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca. DOOM
!múscă-vérde (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-vérzi; pl. múște-vérzi
muștelor
BEȚÍV, -Ă, bețivi, -e, s. m. și f. Cel care are patima beției, care are obiceiul de a se îmbăta, de a bea peste măsură băuturi alcoolice. Cum, lele Ileană, Spînu e bețiv? SADOVEANU, N. F. 104. Pentru un bețiv toate se reduc la un vin bun. VLAHUȚĂ, O. A. 214. Tacă-vă gura, bețivilor, că v-aud copilele. ALECSANDRI, T. I 112. ◊ (Adjectival, în compusul) Muscă-bețivă = musculiță care de obicei trăiește în roiuri mari împrejurul vaselor cu băuturi alcoolice (Drosophila funebris). DOOM
!múscă-bețívă (insectă) s. f., g.-d. art. múștei-bețíve; pl. múște-bețíve
muștereu
MUȘTERÉU s. m. v. mușteriu.
mușterii
MUȘTERÍU, mușterii, s. m. (Pop.) Cumpărător, client. – Din tc. müșteri. DOOM
mușteríu (înv., fam.) s. m., art. mușteríul; pl. mușteríi, art. mușteríii (-ri-ii)
mușteriii
MUȘTERÍU, mușterii, s. m. (Pop.) Cumpărător, client. – Din tc. müșteri. DOOM
mușteríu (înv., fam.) s. m., art. mușteríul; pl. mușteríi, art. mușteríii (-ri-ii)
mușteriilor
MUȘTERÍU, mușterii, s. m. (Pop.) Cumpărător, client. – Din tc. müșteri. DOOM
mușteríu (înv., fam.) s. m., art. mușteríul; pl. mușteríi, art. mușteríii (-ri-ii)
mușteriu
MUȘTERÍU, mușterii, s. m. (Pop.) Cumpărător, client. – Din tc. müșteri. DOOM
mușteríu (înv., fam.) s. m., art. mușteríul; pl. mușteríi, art. mușteríii (-ri-ii)
mușteriul
MUȘTERÍU, mușterii, s. m. (Pop.) Cumpărător, client. – Din tc. müșteri. DOOM
mușteríu (înv., fam.) s. m., art. mușteríul; pl. mușteríi, art. mușteríii (-ri-ii)
mușteriului
MUȘTERÍU, mușterii, s. m. (Pop.) Cumpărător, client. – Din tc. müșteri. DOOM
mușteríu (înv., fam.) s. m., art. mușteríul; pl. mușteríi, art. mușteríii (-ri-ii)
muști
MUȘCÁ, mușc, vb. I. 1. Tranz. A-și înfige dinții în ceva și a strânge tare (provocând durere, rănind sau sfâșiind). ◊ Expr. A-și mușca mâinile (sau degetele) = a) a avea remușcări; b) a se înfuria. A-și mușca limba (sau buzele) = a-și ascunde un sentiment puternic, a se stăpâni. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să..., a fi cât pe-aci să... A mușca pământul = a cădea la pământ (rănit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pișca, a înțepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzație chinuitoare, neplăcută (de frig, foame etc.). 2. Intranz. și tranz. A rupe cu dinții o porțiune dintr-un aliment (pentru a mânca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice; a înțepa. – Et. nec. DOOM
mușcá (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. mușc, 2 sg. muști, 3 múșcă; conj. prez. 3 să múște
muștiuc
MUȘTIÚC, muștiucuri, s. n. 1. Piesă detașabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun și care servește la concentrarea și dirijarea jetului de lichid. 3. Piesă de metal sau de lemn căptușită cu tablă și montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc. – Din germ. Mundstück. DOOM
muștiúc (-tiuc) s. n., pl. muștiúcuri
muștiucul
MUȘTIÚC, muștiucuri, s. n. 1. Piesă detașabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun și care servește la concentrarea și dirijarea jetului de lichid. 3. Piesă de metal sau de lemn căptușită cu tablă și montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc. – Din germ. Mundstück. DOOM
muștiúc (-tiuc) s. n., pl. muștiúcuri
muștiucului
MUȘTIÚC, muștiucuri, s. n. 1. Piesă detașabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun și care servește la concentrarea și dirijarea jetului de lichid. 3. Piesă de metal sau de lemn căptușită cu tablă și montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc. – Din germ. Mundstück. DOOM
muștiúc (-tiuc) s. n., pl. muștiúcuri
muștiucuri
MUȘTIÚC, muștiucuri, s. n. 1. Piesă detașabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun și care servește la concentrarea și dirijarea jetului de lichid. 3. Piesă de metal sau de lemn căptușită cu tablă și montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc. – Din germ. Mundstück. DOOM
muștiúc (-tiuc) s. n., pl. muștiúcuri
muștiucurile
MUȘTIÚC, muștiucuri, s. n. 1. Piesă detașabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun și care servește la concentrarea și dirijarea jetului de lichid. 3. Piesă de metal sau de lemn căptușită cu tablă și montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc. – Din germ. Mundstück. DOOM
muștiúc (-tiuc) s. n., pl. muștiúcuri
muștiucurilor
MUȘTIÚC, muștiucuri, s. n. 1. Piesă detașabilă (de ebonită, de os sau de metal) la instrumentele muzicale de suflat, prin care se suflă. 2. Capătul metalic cu care se termină un furtun și care servește la concentrarea și dirijarea jetului de lichid. 3. Piesă de metal sau de lemn căptușită cu tablă și montată la capătul de presare al preselor folosite la fasonarea cărămizilor, a țiglelor etc. – Din germ. Mundstück. DOOM
muștiúc (-tiuc) s. n., pl. muștiúcuri
muștrului
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluia
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluiai
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluiala
MUȘTRULUIÁLĂ, muștruluieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a muștrului și rezultatul ei; mustrare, dojană; p. ext. bătaie. – Muștrului + suf. -eală. DOOM
muștruluiálă (fam.) s. f., g.-d. art. muștruluiélii; pl. muștruluiéli
muștruluiam
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluiască
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluiau
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluiați
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluieli
MUȘTRULUIÁLĂ, muștruluieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a muștrului și rezultatul ei; mustrare, dojană; p. ext. bătaie. – Muștrului + suf. -eală. DOOM
muștruluiálă (fam.) s. f., g.-d. art. muștruluiélii; pl. muștruluiéli
muștruluielii
MUȘTRULUIÁLĂ, muștruluieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a muștrului și rezultatul ei; mustrare, dojană; p. ext. bătaie. – Muștrului + suf. -eală. DOOM
muștruluiálă (fam.) s. f., g.-d. art. muștruluiélii; pl. muștruluiéli
muștruluielile
MUȘTRULUIÁLĂ, muștruluieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a muștrului și rezultatul ei; mustrare, dojană; p. ext. bătaie. – Muștrului + suf. -eală. DOOM
muștruluiálă (fam.) s. f., g.-d. art. muștruluiélii; pl. muștruluiéli
muștruluielilor
MUȘTRULUIÁLĂ, muștruluieli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a muștrului și rezultatul ei; mustrare, dojană; p. ext. bătaie. – Muștrului + suf. -eală. DOOM
muștruluiálă (fam.) s. f., g.-d. art. muștruluiélii; pl. muștruluiéli
muștruluiesc
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluiește
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluiești
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluii
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluim
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluind
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluire
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluire
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Înv.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului.
muștruluiră
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluirăm
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluirăți
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluise
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluisem
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluiseră
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluiserăm
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluiserăți
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluiseși
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluiseți
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluit
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluit
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Înv.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului.
muștruluiși
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștruluiți
MUȘTRULUÍ, muștruluiesc, vb. IV. Tranz. 1. (Fam.) A deprinde soldații cu exercițiul militar; a instrui. ♦ P. ext. A instrui, a învăța cu asprime; a struni. 2. (Fam.) A mustra, a dojeni, a certa; a bate. – Muștru + suf. -ului. DOOM
muștruluí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muștruluiésc, imperf. 3 sg. muștruluiá; conj. prez. 3 să muștruluiáscă
muștuc
muștúc (-curi), s. n. – 1. Ambușură. – 2. (Arg.) Gură. – Var. muștiuc. Germ. Mundstück (Tiktin; Candrea), cf. pol. musztuk, rus. mundštuk (Vasmer, II, 173).
mușunoi
MOȘURÓI s. n. v. mușuroi1. DOOM
mușurói1 s. n., pl. mușuroáie
mușuroi
MOȘURÓI s. n. v. mușuroi1. DOOM
mușurói1 s. n., pl. mușuroáie
mușuroi
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroia
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiai
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiam
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiască
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiau
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiați
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiesc
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiește
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiești
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroii
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroim
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroind
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroire
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroire
MUȘUROÍRE, mușuroiri, s. f. Acțiunea de a (se) mușuroi2 și rezultatul ei; mușuroit. – V. mușuroi2. DOOM
mușuroíre s. f., g.-d. art. mușuroírii; pl. mușuroíri
mușuroirea
MUȘUROÍRE, mușuroiri, s. f. Acțiunea de a (se) mușuroi2 și rezultatul ei; mușuroit. – V. mușuroi2. DOOM
mușuroíre s. f., g.-d. art. mușuroírii; pl. mușuroíri
mușuroiri
MUȘUROÍRE, mușuroiri, s. f. Acțiunea de a (se) mușuroi2 și rezultatul ei; mușuroit. – V. mușuroi2. DOOM
mușuroíre s. f., g.-d. art. mușuroírii; pl. mușuroíri
mușuroirii
MUȘUROÍRE, mușuroiri, s. f. Acțiunea de a (se) mușuroi2 și rezultatul ei; mușuroit. – V. mușuroi2. DOOM
mușuroíre s. f., g.-d. art. mușuroírii; pl. mușuroíri
mușuroirile
MUȘUROÍRE, mușuroiri, s. f. Acțiunea de a (se) mușuroi2 și rezultatul ei; mușuroit. – V. mușuroi2. DOOM
mușuroíre s. f., g.-d. art. mușuroírii; pl. mușuroíri
mușuroirilor
MUȘUROÍRE, mușuroiri, s. f. Acțiunea de a (se) mușuroi2 și rezultatul ei; mușuroit. – V. mușuroi2. DOOM
mușuroíre s. f., g.-d. art. mușuroírii; pl. mușuroíri
mușuroiră
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroirăm
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroirăți
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroise
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroisem
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiseră
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiserăm
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiserăți
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiseși
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiseți
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroit
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroit
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroit
MUȘIROÍT s. n. v. mușuroit. DOOM
mușuroít s. n.
mușuroita
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroite
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroitei
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroitele
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroitelor
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroitul
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroitului
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiși
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiți
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiți
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiții
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
mușuroiților
MUȘIROÍ2 vb. IV v. mușuroi2. DOOM
mușuroí2 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mușuroiésc, imperf. 3 sg. mușuroiá; conj. prez. 3 să mușuroiáscă
muțea
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțeai
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțeam
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțească
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțeau
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțeați
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțenia
MUȚÉNIE, muțenii, s. f. 1. Stare a celui mut, lipsă a capacității de a vorbi; mutism, muție. 2. Tăcere, liniște deplină. [Pr.: -ni-e] – Mut + suf. -enie. DOOM
!muțénie (-ni-e) s. f., art. muțénia (-ni-a), g.-d. art. muțéniei; pl. muțénii, art. muțéniile (-ni-i-)
muțenie
MUȚÉNIE, muțenii, s. f. 1. Stare a celui mut, lipsă a capacității de a vorbi; mutism, muție. 2. Tăcere, liniște deplină. [Pr.: -ni-e] – Mut + suf. -enie. DOOM
!muțénie (-ni-e) s. f., art. muțénia (-ni-a), g.-d. art. muțéniei; pl. muțénii, art. muțéniile (-ni-i-)
muțeniei
MUȚÉNIE, muțenii, s. f. 1. Stare a celui mut, lipsă a capacității de a vorbi; mutism, muție. 2. Tăcere, liniște deplină. [Pr.: -ni-e] – Mut + suf. -enie. DOOM
!muțénie (-ni-e) s. f., art. muțénia (-ni-a), g.-d. art. muțéniei; pl. muțénii, art. muțéniile (-ni-i-)
muțenii
MUȚÉNIE, muțenii, s. f. 1. Stare a celui mut, lipsă a capacității de a vorbi; mutism, muție. 2. Tăcere, liniște deplină. [Pr.: -ni-e] – Mut + suf. -enie. DOOM
!muțénie (-ni-e) s. f., art. muțénia (-ni-a), g.-d. art. muțéniei; pl. muțénii, art. muțéniile (-ni-i-)
muțeniile
MUȚÉNIE, muțenii, s. f. 1. Stare a celui mut, lipsă a capacității de a vorbi; mutism, muție. 2. Tăcere, liniște deplină. [Pr.: -ni-e] – Mut + suf. -enie. DOOM
!muțénie (-ni-e) s. f., art. muțénia (-ni-a), g.-d. art. muțéniei; pl. muțénii, art. muțéniile (-ni-i-)
muțeniilor
MUȚÉNIE, muțenii, s. f. 1. Stare a celui mut, lipsă a capacității de a vorbi; mutism, muție. 2. Tăcere, liniște deplină. [Pr.: -ni-e] – Mut + suf. -enie. DOOM
!muțénie (-ni-e) s. f., art. muțénia (-ni-a), g.-d. art. muțéniei; pl. muțénii, art. muțéniile (-ni-i-)
muțesc
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțește
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțești
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muți
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
muți
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
muți
MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) mișca din locul în care se găsește și a (se) așeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuința) în alt loc, a-și schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. și pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcția. ◊ Expr. A-și muta gândul = a se răzgândi, a renunța. 4. (La jocul de șah) A efectua o mutare. – Lat. mutare. DOOM
mutá (a ~) vb., ind. prez. 3 mútă
muți
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muția
MUȚÍE s. f. (Pop.) Muțenie. – Mut + suf. -ie. DOOM
muțíe (pop.) s. f., art. muțía, g.-d. muțíi, art. muțíei
muție
MUȚÍE s. f. (Pop.) Muțenie. – Mut + suf. -ie. DOOM
muțíe (pop.) s. f., art. muțía, g.-d. muțíi, art. muțíei
muției
MUȚÍE s. f. (Pop.) Muțenie. – Mut + suf. -ie. DOOM
muțíe (pop.) s. f., art. muțía, g.-d. muțíi, art. muțíei
muții
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
muții
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
muții
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muții
MUȚÍE s. f. (Pop.) Muțenie. – Mut + suf. -ie. DOOM
muțíe (pop.) s. f., art. muțía, g.-d. muțíi, art. muțíei
muțiile
MUȚÍE s. f. (Pop.) Muțenie. – Mut + suf. -ie. DOOM
muțíe (pop.) s. f., art. muțía, g.-d. muțíi, art. muțíei
muțiilor
MUȚÍE s. f. (Pop.) Muțenie. – Mut + suf. -ie. DOOM
muțíe (pop.) s. f., art. muțía, g.-d. muțíi, art. muțíei
muților
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
muților
MUT, -Ă, muți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care nu poate vorbi, care este lipsit de facultatea vorbirii. ◊ Expr. (Substantivat; fam.) Asta să i-o spui lui mutu, se spune cuiva în afirmațiile căruia n-ai încredere, care exagerează, care minte. Unde a dus (surdul roata și) mutul iapa = foarte departe. 2. Adj. (Despre acțiuni, atitudini ale omului) Care se face, se petrece în tăcere, care nu se exprimă prin cuvinte. ◊ Cor mut = ansamblu vocal care execută o melodie fără cuvinte. Film mut = film cinematografic care înregistrează numai imagini, fără coloană sonoră. Scenă mută = scenă dintr-o lucrare dramatică în care personajele nu vorbesc, ci își exprimă sentimentele prin gesturi, atitudini, mimică etc. Literă mută = literă din cadrul unui cuvânt care nu se pronunță. 3. Adj. Care nu vrea sau nu poate să vorbească la un moment dat sau în anumite împrejurări; p. ext. căruia nu-i place să vorbească (mult), care este tăcut din fire, taciturn. ♦ (Adverbial) Fără zgomot. 4. Adj. (Despre elemente ale naturii etc.) Tăcut, liniștit. 5. S. m. și f. (Reg.) Om slut; om nepriceput, prost, nătâng. – Lat. mutus, -a, -um. DOOM
mut adj. m., s. m., pl. muți; adj. f., s. f. mútă, pl. múte
muțim
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțime
MUȚÍME s. f. 1. Starea celui mut, lipsa capacității e a vorbi.Tăcere. Vorbea repede, ca și cum tot ce adunase într-o viață de muțenie trebuia spus acum. DUMITRIU, V. L. 83. Eu am canon muțenia, el singurătatea. SADOVEANU, Z. C. 292. O muțenie nesfîrșită stăpînea zările. ANGHEL-IOSIF, C. L. 23.
muțind
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțire
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțire
MUȚÍRE, muțiri, s. f. Faptul de a muți; muțenie, tăcere. – V. muți. DOOM
!muțíre s. f., g.-d. art. muțírii; pl. muțíri
muțirea
MUȚÍRE, muțiri, s. f. Faptul de a muți; muțenie, tăcere. – V. muți. DOOM
!muțíre s. f., g.-d. art. muțírii; pl. muțíri
muțiri
MUȚÍRE, muțiri, s. f. Faptul de a muți; muțenie, tăcere. – V. muți. DOOM
!muțíre s. f., g.-d. art. muțírii; pl. muțíri
muțirii
MUȚÍRE, muțiri, s. f. Faptul de a muți; muțenie, tăcere. – V. muți. DOOM
!muțíre s. f., g.-d. art. muțírii; pl. muțíri
muțirile
MUȚÍRE, muțiri, s. f. Faptul de a muți; muțenie, tăcere. – V. muți. DOOM
!muțíre s. f., g.-d. art. muțírii; pl. muțíri
muțirilor
MUȚÍRE, muțiri, s. f. Faptul de a muți; muțenie, tăcere. – V. muți. DOOM
!muțíre s. f., g.-d. art. muțírii; pl. muțíri
muțiră
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțirăm
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțirăți
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțise
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțisem
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțiseră
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțiserăm
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțiserăți
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțiseși
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțiseți
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțit
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțiu
MUȚÍU adv. (Reg.; în expr.) A lătra a muțiu = a lătra înfundat. – Contaminare între mut și pustiu. DOOM
!muțíu (a ~) (reg.) loc. adv.
muțiși
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțiți
MUȚÍ, muțesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. A pierde facultatea de a vorbi; a deveni mut. 2. (Despre sunete, voci etc.) A scădea în intensitate; a amuți. – Din mut. DOOM
muțí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. muțésc, imperf. 3 sg. muțeá; conj. prez. 3 să muțeáscă
muțunache
MUȚUNÁCHI s. m. v. muțunache. DOOM
muțunáche s. m., g.-d. lui muțunáche; pl. muțunáche
muțunachi
MUȚUNÁCHI s. m. v. muțunache. DOOM
muțunáche s. m., g.-d. lui muțunáche; pl. muțunáche