mo
MOLIBDÉN s. n. Metal de culoare albă-argintie, lucios și maleabil, inoxidabil la temperatura obișnuită, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale. [Acc. și: molíbden] – Din fr. molybdène.

DOOM

!molibdén/ molíbden s. n.; simb. Mo

moaca
MOC s. m. v. moacă.

DOOM

moácă (pop.) s. f., g.-d. art. moácei; pl. moáce

moace
MOC s. m. v. moacă.

DOOM

moácă (pop.) s. f., g.-d. art. moácei; pl. moáce

moacei
MOC s. m. v. moacă.

DOOM

moácă (pop.) s. f., g.-d. art. moácei; pl. moáce

moacele
MOC s. m. v. moacă.

DOOM

moácă (pop.) s. f., g.-d. art. moácei; pl. moáce

moacelor
MOC s. m. v. moacă.

DOOM

moácă (pop.) s. f., g.-d. art. moácei; pl. moáce

moache
MOÁCHE s. f. v. moacă.

moagăr
moágăr (-ră), adj. – Slab, descărnat. Germ. mager (Candrea). În Trans.

moaie
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller.

DOOM

muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd

moale
MOÁLE, moi, adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare, modificându-și forma; p. ext. afânat, pufos. ◊ Carne moale = carne fără oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât să nu fie complet coagulat. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trăi (ori a se așeza) pe moale = a duce o viață liniștită, fără griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ◊ (Pop.) Moalele capului = fontanelă; p. ext. creștetul capului. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos, fraged. ♦ Moleșit, flasc; puhav. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț. ♦ Flexibil, elastic. 2. (Despre terenuri) Umed, reavăn, jilav. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgâriat etc. 4. (Despre ființe, despre corpul sau despre părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpând; gingaș, delicat. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nehotărâtă, influențabilă. ◊ Expr. A o lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. II. 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. ext. armonios, delicat. 3. (Despre culori, lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută; domol, potolit; blând. 4. (Fon.; în opoziție cu dur; în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată. Poziție moale = poziția unui sunet urmat de o silabă care conține o vocală palatală. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. ext. plăcut, blând. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blând, blajin. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. – Lat. mollis, -e.

DOOM

moále² (pop.) s. n., art. moálele (în ~ capului)

moalea
MOÁLE, moi, adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare, modificându-și forma; p. ext. afânat, pufos. ◊ Carne moale = carne fără oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât să nu fie complet coagulat. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trăi (ori a se așeza) pe moale = a duce o viață liniștită, fără griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ◊ (Pop.) Moalele capului = fontanelă; p. ext. creștetul capului. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos, fraged. ♦ Moleșit, flasc; puhav. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț. ♦ Flexibil, elastic. 2. (Despre terenuri) Umed, reavăn, jilav. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgâriat etc. 4. (Despre ființe, despre corpul sau despre părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpând; gingaș, delicat. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nehotărâtă, influențabilă. ◊ Expr. A o lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. II. 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. ext. armonios, delicat. 3. (Despre culori, lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută; domol, potolit; blând. 4. (Fon.; în opoziție cu dur; în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată. Poziție moale = poziția unui sunet urmat de o silabă care conține o vocală palatală. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. ext. plăcut, blând. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blând, blajin. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. – Lat. mollis, -e.

DOOM

moále² (pop.) s. n., art. moálele (în ~ capului)

moalele
MOÁLE, moi, adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare, modificându-și forma; p. ext. afânat, pufos. ◊ Carne moale = carne fără oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât să nu fie complet coagulat. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trăi (ori a se așeza) pe moale = a duce o viață liniștită, fără griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ◊ (Pop.) Moalele capului = fontanelă; p. ext. creștetul capului. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos, fraged. ♦ Moleșit, flasc; puhav. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț. ♦ Flexibil, elastic. 2. (Despre terenuri) Umed, reavăn, jilav. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgâriat etc. 4. (Despre ființe, despre corpul sau despre părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpând; gingaș, delicat. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nehotărâtă, influențabilă. ◊ Expr. A o lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. II. 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. ext. armonios, delicat. 3. (Despre culori, lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută; domol, potolit; blând. 4. (Fon.; în opoziție cu dur; în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată. Poziție moale = poziția unui sunet urmat de o silabă care conține o vocală palatală. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. ext. plăcut, blând. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blând, blajin. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. – Lat. mollis, -e.

DOOM

moále² (pop.) s. n., art. moálele (în ~ capului)

moalelui
MOÁLE, moi, adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare, modificându-și forma; p. ext. afânat, pufos. ◊ Carne moale = carne fără oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât să nu fie complet coagulat. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trăi (ori a se așeza) pe moale = a duce o viață liniștită, fără griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ◊ (Pop.) Moalele capului = fontanelă; p. ext. creștetul capului. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos, fraged. ♦ Moleșit, flasc; puhav. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț. ♦ Flexibil, elastic. 2. (Despre terenuri) Umed, reavăn, jilav. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgâriat etc. 4. (Despre ființe, despre corpul sau despre părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpând; gingaș, delicat. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nehotărâtă, influențabilă. ◊ Expr. A o lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. II. 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. ext. armonios, delicat. 3. (Despre culori, lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută; domol, potolit; blând. 4. (Fon.; în opoziție cu dur; în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată. Poziție moale = poziția unui sunet urmat de o silabă care conține o vocală palatală. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. ext. plăcut, blând. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blând, blajin. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. – Lat. mollis, -e.

DOOM

moále² (pop.) s. n., art. moálele (în ~ capului)

moar
MOAR, (2) moaruri, s. n. 1. Țesătură de mătase ori de bumbac mercerizat, care imită efectul optic obținut prin suprapunerea a două țesături rare și transparente. 2. Sortiment de moar (1). 3. (Tel.) Perturbație vizibilă pe ecranul unui televizor constând într-o rețea de linii cu deplasare aleatorie. – Din fr. moire.

DOOM

moar s. n., (sorturi) pl. moáruri

moara
MOÁRĂ, mori, s. f. 1. Instalație special amenajată pentru măcinarea cerealelor; clădire, construcție prevăzută cu asemenea instalații. ◊ Expr. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moară (hodorogită sau stricată, neferecată etc.) = a vorbi mult (și inutil). Ca la moară = a) pe rând, în ordinea sosirii; b) (în legătură cu verbele „a intra”, „a ieși” sau cu echivalentele acestora) într-un continuu du-te-vino. A(-i) da (cuiva) apă la moară = a-i crea cuiva o situație favorabilă; a încuraja, a stimula. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbește, a nu-i permite să mai vorbească sau a face să nu mai vorbească. A mâna apa la moara sa = a căuta să tragă singur toate foloasele. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. (Livr.) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt = a întreprinde acțiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dușmani ireali. ♦ (Depr.; de obicei urmat de determinări ca „hodorogită”, „stricată” etc.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. persoană care flecărește fără încetare; meliță. 2. Mașină de lucru sau instalație folosită pentru mărunțirea fină a unor materiale tari (minereuri, produse chimice etc.); clădire, construcție prevăzută cu asemenea mașini sau instalații. 3. (Înv.) Fabrică (în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frământată). 4. (Reg.) Jocul de țintar. – Lat. mola.

DOOM

moáră s. f., g.-d. art. mórii; pl. mori

moaraj
MOARÁJ, moaraje, s. n. (Poligr.) Efect optic obținut prin suprapunerea a două tipare de clișee cu rețele de puncte sau de linii care formează între ele un unghi. – Din fr. moirage.

moaraje
MOARÁJ, moaraje, s. n. (Poligr.) Efect optic obținut prin suprapunerea a două tipare de clișee cu rețele de puncte sau de linii care formează între ele un unghi. – Din fr. moirage.

moarajele
MOARÁJ, moaraje, s. n. (Poligr.) Efect optic obținut prin suprapunerea a două tipare de clișee cu rețele de puncte sau de linii care formează între ele un unghi. – Din fr. moirage.

moarajelor
MOARÁJ, moaraje, s. n. (Poligr.) Efect optic obținut prin suprapunerea a două tipare de clișee cu rețele de puncte sau de linii care formează între ele un unghi. – Din fr. moirage.

moarajul
MOARÁJ, moaraje, s. n. (Poligr.) Efect optic obținut prin suprapunerea a două tipare de clișee cu rețele de puncte sau de linii care formează între ele un unghi. – Din fr. moirage.

moarajului
MOARÁJ, moaraje, s. n. (Poligr.) Efect optic obținut prin suprapunerea a două tipare de clișee cu rețele de puncte sau de linii care formează între ele un unghi. – Din fr. moirage.

moarat
MOARÁT, -Ă, moarați, -te, adj. Care are aspectul moarului (1). – Din fr. moiré.

DOOM

moarát (moa-) adj. m., pl. moaráți; f. moarátă, pl. moaráte

moarata
MOARÁT, -Ă, moarați, -te, adj. Care are aspectul moarului (1). – Din fr. moiré.

DOOM

moarát (moa-) adj. m., pl. moaráți; f. moarátă, pl. moaráte

moarate
MOARÁT, -Ă, moarați, -te, adj. Care are aspectul moarului (1). – Din fr. moiré.

DOOM

moarát (moa-) adj. m., pl. moaráți; f. moarátă, pl. moaráte

moaratei
MOARÁT, -Ă, moarați, -te, adj. Care are aspectul moarului (1). – Din fr. moiré.

DOOM

moarát (moa-) adj. m., pl. moaráți; f. moarátă, pl. moaráte

moaratele
MOARÁT, -Ă, moarați, -te, adj. Care are aspectul moarului (1). – Din fr. moiré.

DOOM

moarát (moa-) adj. m., pl. moaráți; f. moarátă, pl. moaráte

moaratelor
MOARÁT, -Ă, moarați, -te, adj. Care are aspectul moarului (1). – Din fr. moiré.

DOOM

moarát (moa-) adj. m., pl. moaráți; f. moarátă, pl. moaráte

moaratul
MOARÁT, -Ă, moarați, -te, adj. Care are aspectul moarului (1). – Din fr. moiré.

DOOM

moarát (moa-) adj. m., pl. moaráți; f. moarátă, pl. moaráte

moaratului
MOARÁT, -Ă, moarați, -te, adj. Care are aspectul moarului (1). – Din fr. moiré.

DOOM

moarát (moa-) adj. m., pl. moaráți; f. moarátă, pl. moaráte

moarați
MOARÁT, -Ă, moarați, -te, adj. Care are aspectul moarului (1). – Din fr. moiré.

DOOM

moarát (moa-) adj. m., pl. moaráți; f. moarátă, pl. moaráte

moarații
MOARÁT, -Ă, moarați, -te, adj. Care are aspectul moarului (1). – Din fr. moiré.

DOOM

moarát (moa-) adj. m., pl. moaráți; f. moarátă, pl. moaráte

moaraților
MOARÁT, -Ă, moarați, -te, adj. Care are aspectul moarului (1). – Din fr. moiré.

DOOM

moarát (moa-) adj. m., pl. moaráți; f. moarátă, pl. moaráte

moare
MOÁRE s. f. (Reg.) Apă cu sare sau cu oțet (folosită la conservarea legumelor); lichid acru în care se țin ori s-au ținut murături; spec. zeamă de varză. ◊ Expr. A ști (sau a cunoaște) moarea cuiva = a cunoaște firea, obiceiurile cuiva. A mânca (sau a gusta) moarea (sau din moarea) cuiva = a avea de suportat supărarea, toanele cuiva. ♦ Fel de mâncare preparat cu saramură. ♦ Fig. Fel de a fi al cuiva; fire, temperament, caracter. – Probabil lat. moria.

DOOM

moáre (reg.) s. f.

moare
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri.

DOOM

murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră

moarea
MOÁRE s. f. (Reg.) Apă cu sare sau cu oțet (folosită la conservarea legumelor); lichid acru în care se țin ori s-au ținut murături; spec. zeamă de varză. ◊ Expr. A ști (sau a cunoaște) moarea cuiva = a cunoaște firea, obiceiurile cuiva. A mânca (sau a gusta) moarea (sau din moarea) cuiva = a avea de suportat supărarea, toanele cuiva. ♦ Fel de mâncare preparat cu saramură. ♦ Fig. Fel de a fi al cuiva; fire, temperament, caracter. – Probabil lat. moria.

DOOM

moáre (reg.) s. f.

moarei
MOÁRE s. f. (Reg.) Apă cu sare sau cu oțet (folosită la conservarea legumelor); lichid acru în care se țin ori s-au ținut murături; spec. zeamă de varză. ◊ Expr. A ști (sau a cunoaște) moarea cuiva = a cunoaște firea, obiceiurile cuiva. A mânca (sau a gusta) moarea (sau din moarea) cuiva = a avea de suportat supărarea, toanele cuiva. ♦ Fel de mâncare preparat cu saramură. ♦ Fig. Fel de a fi al cuiva; fire, temperament, caracter. – Probabil lat. moria.

DOOM

moáre (reg.) s. f.

moarta
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

moarta
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

moarte
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

moarte
MOÁRTE, morți, s. f. 1. Încetare a vieții, oprire a tuturor funcțiilor vitale, sfârșitul vieții; răposare; deces. ◊ Loc. adj. Fără (de) moarte = a) veșnic, nemuritor; b) (despre obiecte) foarte durabil, foarte trainic. ◊ De moarte = a) loc. adj. și adv. mortal; b) loc. adj. (în textele bisericești; despre păcate, greșeli) care atrage osânda veșnică; c) loc. adj. și adv. fig. grozav, cumplit, teribil. ◊ Loc. vb. A face moarte de om = a omorî, a ucide. A-și face moarte (singur sau cu mâna lui) = a se sinucide, a se omorî. ◊ Expr. Pe viață și pe moarte = a) din toate puterile, cu înverșunare, punându-și viața în joc; b) pentru totdeauna. (A fi ori a se afla) pe patul de moarte sau pe patul morții = (a fi) în agonie. Între viață și moarte = în agonie, aproape de moarte. Ca de frica morții = înfrigurat, febril. Cu moartea în suflet = extrem de mâhnit, de îndurerat; disperat, deznădăjduit. A se da de ceasul morții = a depune eforturi disperate; a se frământa, a se neliniști extrem de mult. A da moartea în ceva = a muri în număr foarte mare. A azvârli (sau a băga) moartea-n țigani = a) a învinui pe nedrept pe cineva, a da vina pe alții; b) a lansa o idee, un proiect fără finalitate, care provoacă doar confuzie, derută. A da mâna cu moartea sau a vedea moartea cu ochii = a trece printr-o mare primejdie. (A fi) uitat de moarte = (a fi) foarte bătrân. A nu avea (sau a nu cunoaște) moarte = (despre obiecte) a fi foarte durabil. ♦ (Jur.) Moarte declarată = situație juridică creată unei persoane dispărute în împrejurări care fac să se prezume moartea sa fizică. Moarte fizică = moarte constatată prin act de deces. ♦ Fig. Dispariție, pieire. 2. Omor, ucidere; crimă, asasinat; p. ext. măcel, masacru. ◊ Expr. (Fam.) Moarte de om = mare înghesuială, îmbulzeală. ♦ Pedeapsă capitală; execuție. ◊ Expr. La moarte! formulă cu care se cerea pedeapsa capitală pentru un vinovat. 3. (Înv. și pop.) Mortalitate provocată de un flagel; p. ext. molimă, epidemie. 4. Ceea ce pricinuiește sau se crede că pricinuiește moarte (1). ◊ Expr. Moartea mea (sau ta, lui etc.) e... sau e moartea mea (ori ta, lui etc.), se spune pentru a arăta că un anumit lucru place cuiva în mod deosebit. 5. Compuse: moartea-puricelui = plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpină dreaptă, ramificată, păroasă, cu flori gălbui, dispuse în capitule (Inula conya); (Med. vet.; reg.) moartea-găinilor = cobe. – Lat. mors, -tis.

DOOM

!moártea-púricelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. mórții-púricelui

moarte
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

moartea
MOÁRTE, morți, s. f. 1. Încetare a vieții, oprire a tuturor funcțiilor vitale, sfârșitul vieții; răposare; deces. ◊ Loc. adj. Fără (de) moarte = a) veșnic, nemuritor; b) (despre obiecte) foarte durabil, foarte trainic. ◊ De moarte = a) loc. adj. și adv. mortal; b) loc. adj. (în textele bisericești; despre păcate, greșeli) care atrage osânda veșnică; c) loc. adj. și adv. fig. grozav, cumplit, teribil. ◊ Loc. vb. A face moarte de om = a omorî, a ucide. A-și face moarte (singur sau cu mâna lui) = a se sinucide, a se omorî. ◊ Expr. Pe viață și pe moarte = a) din toate puterile, cu înverșunare, punându-și viața în joc; b) pentru totdeauna. (A fi ori a se afla) pe patul de moarte sau pe patul morții = (a fi) în agonie. Între viață și moarte = în agonie, aproape de moarte. Ca de frica morții = înfrigurat, febril. Cu moartea în suflet = extrem de mâhnit, de îndurerat; disperat, deznădăjduit. A se da de ceasul morții = a depune eforturi disperate; a se frământa, a se neliniști extrem de mult. A da moartea în ceva = a muri în număr foarte mare. A azvârli (sau a băga) moartea-n țigani = a) a învinui pe nedrept pe cineva, a da vina pe alții; b) a lansa o idee, un proiect fără finalitate, care provoacă doar confuzie, derută. A da mâna cu moartea sau a vedea moartea cu ochii = a trece printr-o mare primejdie. (A fi) uitat de moarte = (a fi) foarte bătrân. A nu avea (sau a nu cunoaște) moarte = (despre obiecte) a fi foarte durabil. ♦ (Jur.) Moarte declarată = situație juridică creată unei persoane dispărute în împrejurări care fac să se prezume moartea sa fizică. Moarte fizică = moarte constatată prin act de deces. ♦ Fig. Dispariție, pieire. 2. Omor, ucidere; crimă, asasinat; p. ext. măcel, masacru. ◊ Expr. (Fam.) Moarte de om = mare înghesuială, îmbulzeală. ♦ Pedeapsă capitală; execuție. ◊ Expr. La moarte! formulă cu care se cerea pedeapsa capitală pentru un vinovat. 3. (Înv. și pop.) Mortalitate provocată de un flagel; p. ext. molimă, epidemie. 4. Ceea ce pricinuiește sau se crede că pricinuiește moarte (1). ◊ Expr. Moartea mea (sau ta, lui etc.) e... sau e moartea mea (ori ta, lui etc.), se spune pentru a arăta că un anumit lucru place cuiva în mod deosebit. 5. Compuse: moartea-puricelui = plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpină dreaptă, ramificată, păroasă, cu flori gălbui, dispuse în capitule (Inula conya); (Med. vet.; reg.) moartea-găinilor = cobe. – Lat. mors, -tis.

DOOM

!moártea-púricelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. mórții-púricelui

moartei
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

moartei
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

moartele
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

moartele
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

moartelor
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

moartelor
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

moarul
MOAR, (2) moaruri, s. n. 1. Țesătură de mătase ori de bumbac mercerizat, care imită efectul optic obținut prin suprapunerea a două țesături rare și transparente. 2. Sortiment de moar (1). 3. (Tel.) Perturbație vizibilă pe ecranul unui televizor constând într-o rețea de linii cu deplasare aleatorie. – Din fr. moire.

DOOM

moar s. n., (sorturi) pl. moáruri

moarului
MOAR, (2) moaruri, s. n. 1. Țesătură de mătase ori de bumbac mercerizat, care imită efectul optic obținut prin suprapunerea a două țesături rare și transparente. 2. Sortiment de moar (1). 3. (Tel.) Perturbație vizibilă pe ecranul unui televizor constând într-o rețea de linii cu deplasare aleatorie. – Din fr. moire.

DOOM

moar s. n., (sorturi) pl. moáruri

moaruri
MOAR, (2) moaruri, s. n. 1. Țesătură de mătase ori de bumbac mercerizat, care imită efectul optic obținut prin suprapunerea a două țesături rare și transparente. 2. Sortiment de moar (1). 3. (Tel.) Perturbație vizibilă pe ecranul unui televizor constând într-o rețea de linii cu deplasare aleatorie. – Din fr. moire.

DOOM

moar s. n., (sorturi) pl. moáruri

moarurile
MOAR, (2) moaruri, s. n. 1. Țesătură de mătase ori de bumbac mercerizat, care imită efectul optic obținut prin suprapunerea a două țesături rare și transparente. 2. Sortiment de moar (1). 3. (Tel.) Perturbație vizibilă pe ecranul unui televizor constând într-o rețea de linii cu deplasare aleatorie. – Din fr. moire.

DOOM

moar s. n., (sorturi) pl. moáruri

moarurilor
MOAR, (2) moaruri, s. n. 1. Țesătură de mătase ori de bumbac mercerizat, care imită efectul optic obținut prin suprapunerea a două țesături rare și transparente. 2. Sortiment de moar (1). 3. (Tel.) Perturbație vizibilă pe ecranul unui televizor constând într-o rețea de linii cu deplasare aleatorie. – Din fr. moire.

DOOM

moar s. n., (sorturi) pl. moáruri

moară
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri.

DOOM

murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră

moaza
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moaza
MOÁZĂ, moaze, s. f. (Constr.) Ansamblu format din două grinzi de lemn strânse între ele cu șuruburi, servind ca element de consolidare la o construcție din lemn. – Din fr. moise.

DOOM

moáză s. f., g.-d. art. moázei; pl. moáze

moazai
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazam
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazare
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazare
MOAZÁRE, moazări, s. f. Acțiunea de a moaza. – V. moaza.

moazarea
MOAZÁRE, moazări, s. f. Acțiunea de a moaza. – V. moaza.

moazară
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazarăm
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazarăți
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazase
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazasem
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazaseră
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazaserăm
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazaserăți
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazaseși
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazaseți
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazat
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazat
MOAZÁT, -Ă, moazați, -te, adj. (Despre elemente de construcție) care a fost îmbinat cu moaze. – V. moaza.

moazau
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazași
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazați
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moaze
MOÁZĂ, moaze, s. f. (Constr.) Ansamblu format din două grinzi de lemn strânse între ele cu șuruburi, servind ca element de consolidare la o construcție din lemn. – Din fr. moise.

DOOM

moáză s. f., g.-d. art. moázei; pl. moáze

moazează
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazei
MOÁZĂ, moaze, s. f. (Constr.) Ansamblu format din două grinzi de lemn strânse între ele cu șuruburi, servind ca element de consolidare la o construcție din lemn. – Din fr. moise.

DOOM

moáză s. f., g.-d. art. moázei; pl. moáze

moazele
MOÁZĂ, moaze, s. f. (Constr.) Ansamblu format din două grinzi de lemn strânse între ele cu șuruburi, servind ca element de consolidare la o construcție din lemn. – Din fr. moise.

DOOM

moáză s. f., g.-d. art. moázei; pl. moáze

moazelor
MOÁZĂ, moaze, s. f. (Constr.) Ansamblu format din două grinzi de lemn strânse între ele cu șuruburi, servind ca element de consolidare la o construcție din lemn. – Din fr. moise.

DOOM

moáză s. f., g.-d. art. moázei; pl. moáze

moazez
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazeze
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazezi
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazând
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazînd
MOAZÁ, moazez, vb. I. Tranz. (Constr.) A îmbina cu moaze. – Din fr. moiser.

moazări
MOAZÁRE, moazări, s. f. Acțiunea de a moaza. – V. moaza.

moazării
MOAZÁRE, moazări, s. f. Acțiunea de a moaza. – V. moaza.

moazările
MOAZÁRE, moazări, s. f. Acțiunea de a moaza. – V. moaza.

moazărilor
MOAZÁRE, moazări, s. f. Acțiunea de a moaza. – V. moaza.

moașa
MOÁȘĂ, moașe, s. f. 1. Femeie (cu pregătire specială) care asistă și îngrijește femeile la naștere. 2. (Pop.) Bunică; p. ext. femeie bătrână. – Cf. alb. moshë „vârstă”.

DOOM

moáșă s. f., art. moáșa, g.-d. art. moáșei; pl. moáșe

moașe
MOÁȘĂ, moașe, s. f. 1. Femeie (cu pregătire specială) care asistă și îngrijește femeile la naștere. 2. (Pop.) Bunică; p. ext. femeie bătrână. – Cf. alb. moshë „vârstă”.

DOOM

moáșă s. f., art. moáșa, g.-d. art. moáșei; pl. moáșe

moașei
MOÁȘĂ, moașe, s. f. 1. Femeie (cu pregătire specială) care asistă și îngrijește femeile la naștere. 2. (Pop.) Bunică; p. ext. femeie bătrână. – Cf. alb. moshë „vârstă”.

DOOM

moáșă s. f., art. moáșa, g.-d. art. moáșei; pl. moáșe

moașele
MOÁȘĂ, moașe, s. f. 1. Femeie (cu pregătire specială) care asistă și îngrijește femeile la naștere. 2. (Pop.) Bunică; p. ext. femeie bătrână. – Cf. alb. moshë „vârstă”.

DOOM

moáșă s. f., art. moáșa, g.-d. art. moáșei; pl. moáșe

moașelor
MOÁȘĂ, moașe, s. f. 1. Femeie (cu pregătire specială) care asistă și îngrijește femeile la naștere. 2. (Pop.) Bunică; p. ext. femeie bătrână. – Cf. alb. moshë „vârstă”.

DOOM

moáșă s. f., art. moáșa, g.-d. art. moáșei; pl. moáșe

moaște
MOÁȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Rămășițe mumificate din corpul unei persoane considerate sfântă; p. ext. veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). ♦ P. gener. Corp mumificat; mumie. ♦ Fig. Vestigii prețioase ale trecutului. – Din sl. mošti.

DOOM

!moáște s. f. pl.

moaștea
MOÁȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Rămășițe mumificate din corpul unei persoane considerate sfântă; p. ext. veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). ♦ P. gener. Corp mumificat; mumie. ♦ Fig. Vestigii prețioase ale trecutului. – Din sl. mošti.

DOOM

!moáște s. f. pl.

moaștei
MOÁȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Rămășițe mumificate din corpul unei persoane considerate sfântă; p. ext. veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). ♦ P. gener. Corp mumificat; mumie. ♦ Fig. Vestigii prețioase ale trecutului. – Din sl. mošti.

DOOM

!moáște s. f. pl.

moaștele
MOÁȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Rămășițe mumificate din corpul unei persoane considerate sfântă; p. ext. veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). ♦ P. gener. Corp mumificat; mumie. ♦ Fig. Vestigii prețioase ale trecutului. – Din sl. mošti.

DOOM

!moáște s. f. pl.

moaștelor
MOÁȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Rămășițe mumificate din corpul unei persoane considerate sfântă; p. ext. veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). ♦ P. gener. Corp mumificat; mumie. ♦ Fig. Vestigii prețioase ale trecutului. – Din sl. mošti.

DOOM

!moáște s. f. pl.

moața
MOȚ², MOÁȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Nume dat locuitorilor din jurul Abrudului și Câmpenilor; p. ext. locuitorii autohtoni din partea centrală a Munților Apuseni; moțogan. – De la moț¹.

DOOM

moț¹ (persoană) s. m., pl. moți

moațe
MOȚ², MOÁȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Nume dat locuitorilor din jurul Abrudului și Câmpenilor; p. ext. locuitorii autohtoni din partea centrală a Munților Apuseni; moțogan. – De la moț¹.

DOOM

moț¹ (persoană) s. m., pl. moți

moațe
MOȚ¹, moțuri, s. n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ◊ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) mai important, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el, se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Fam.; mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, hârtie etc. folosite în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe] – Et. nec.

DOOM

moț³ (fundă, bigudiu) (fam.) s. n., pl. moáțe

moaței
MOȚ², MOÁȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Nume dat locuitorilor din jurul Abrudului și Câmpenilor; p. ext. locuitorii autohtoni din partea centrală a Munților Apuseni; moțogan. – De la moț¹.

DOOM

moț¹ (persoană) s. m., pl. moți

moațele
MOȚ², MOÁȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Nume dat locuitorilor din jurul Abrudului și Câmpenilor; p. ext. locuitorii autohtoni din partea centrală a Munților Apuseni; moțogan. – De la moț¹.

DOOM

moț¹ (persoană) s. m., pl. moți

moațele
MOȚ¹, moțuri, s. n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ◊ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) mai important, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el, se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Fam.; mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, hârtie etc. folosite în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe] – Et. nec.

DOOM

moț³ (fundă, bigudiu) (fam.) s. n., pl. moáțe

moațelor
MOȚ², MOÁȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Nume dat locuitorilor din jurul Abrudului și Câmpenilor; p. ext. locuitorii autohtoni din partea centrală a Munților Apuseni; moțogan. – De la moț¹.

DOOM

moț¹ (persoană) s. m., pl. moți

moațelor
MOȚ¹, moțuri, s. n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ◊ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) mai important, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el, se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Fam.; mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, hârtie etc. folosite în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe] – Et. nec.

DOOM

moț³ (fundă, bigudiu) (fam.) s. n., pl. moáțe

mobil
MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. 5. S. n. Telefon portabil; celular. [Acc. și: (1) móbil. – Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

DOOM

perpétuum móbile (lat.) loc. s. n.

mobil
MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. 5. S. n. Telefon portabil; celular. [Acc. și: (1) móbil. – Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

DOOM

mobíl³ s. n., pl. (corpuri în mișcare, telefoane) mobíle, (obiective) mobíluri

mobila
MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. 5. S. n. Telefon portabil; celular. [Acc. și: (1) móbil. – Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

DOOM

perpétuum móbile (lat.) loc. s. n.

mobila
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobila
MÓBILĂ, mobile, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect (cu destinație practică precisă) care servește la amenajarea unei locuințe, a unei instituții etc. și care se sprijină de obicei cu partea inferioară pe podea. ♦ (La sg.; cu sens colectiv) Mobilier. – Din fr. meuble, it. mobilia, germ. Möbel.

DOOM

móbilă s. f., g.-d. art. móbilei; pl. móbile

mobilai
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilam
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilare
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilare
MOBILÁRE, mobilări, s. f. Acțiunea de a mobila și rezultatul ei; fel de a mobila. – V. mobila.

DOOM

mobiláre s. f., g.-d. art. mobilắrii; pl. mobilắri

mobilarea
MOBILÁRE, mobilări, s. f. Acțiunea de a mobila și rezultatul ei; fel de a mobila. – V. mobila.

DOOM

mobiláre s. f., g.-d. art. mobilắrii; pl. mobilắri

mobilară
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilarăm
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilarăți
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilase
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilasem
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilaseră
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilaserăm
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilaserăți
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilaseși
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilaseți
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilat
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilat
MOBILÁT, -Ă, mobilați, -te, adj. Amenajat cu mobilă. ♦ Care se închiriază cu mobilă. – V. mobila.

mobilata
MOBILÁT, -Ă, mobilați, -te, adj. Amenajat cu mobilă. ♦ Care se închiriază cu mobilă. – V. mobila.

mobilate
MOBILÁT, -Ă, mobilați, -te, adj. Amenajat cu mobilă. ♦ Care se închiriază cu mobilă. – V. mobila.

mobilatei
MOBILÁT, -Ă, mobilați, -te, adj. Amenajat cu mobilă. ♦ Care se închiriază cu mobilă. – V. mobila.

mobilatele
MOBILÁT, -Ă, mobilați, -te, adj. Amenajat cu mobilă. ♦ Care se închiriază cu mobilă. – V. mobila.

mobilatelor
MOBILÁT, -Ă, mobilați, -te, adj. Amenajat cu mobilă. ♦ Care se închiriază cu mobilă. – V. mobila.

mobilatul
MOBILÁT, -Ă, mobilați, -te, adj. Amenajat cu mobilă. ♦ Care se închiriază cu mobilă. – V. mobila.

mobilatului
MOBILÁT, -Ă, mobilați, -te, adj. Amenajat cu mobilă. ♦ Care se închiriază cu mobilă. – V. mobila.

mobilau
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilași
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilați
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilați
MOBILÁT, -Ă, mobilați, -te, adj. Amenajat cu mobilă. ♦ Care se închiriază cu mobilă. – V. mobila.

mobilații
MOBILÁT, -Ă, mobilați, -te, adj. Amenajat cu mobilă. ♦ Care se închiriază cu mobilă. – V. mobila.

mobilaților
MOBILÁT, -Ă, mobilați, -te, adj. Amenajat cu mobilă. ♦ Care se închiriază cu mobilă. – V. mobila.

mobile
MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. 5. S. n. Telefon portabil; celular. [Acc. și: (1) móbil. – Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

DOOM

perpétuum móbile (lat.) loc. s. n.

mobile
MÓBILĂ, mobile, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect (cu destinație practică precisă) care servește la amenajarea unei locuințe, a unei instituții etc. și care se sprijină de obicei cu partea inferioară pe podea. ♦ (La sg.; cu sens colectiv) Mobilier. – Din fr. meuble, it. mobilia, germ. Möbel.

DOOM

móbilă s. f., g.-d. art. móbilei; pl. móbile

mobile
PERPÉTUUM MÓBILE loc., s. n. 1. Dispozitiv fizico-chimic capabil să funcționeze efectuând lucru mecanic sau producând energie, fără să primească energie din exterior. 2. Denumire dată unor piese muzicale instrumentale de virtuozitate, cu ritm rapid, alcătuite din note scurte și de valoare egală, a căror succesiune repetată lasă impresia unei mișcări continue. – Loc. lat.

DOOM

perpétuum móbile (lat.) loc. s. n.

mobilează
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilei
MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. 5. S. n. Telefon portabil; celular. [Acc. și: (1) móbil. – Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

DOOM

perpétuum móbile (lat.) loc. s. n.

mobilei
MÓBILĂ, mobile, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect (cu destinație practică precisă) care servește la amenajarea unei locuințe, a unei instituții etc. și care se sprijină de obicei cu partea inferioară pe podea. ♦ (La sg.; cu sens colectiv) Mobilier. – Din fr. meuble, it. mobilia, germ. Möbel.

DOOM

móbilă s. f., g.-d. art. móbilei; pl. móbile

mobilele
MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. 5. S. n. Telefon portabil; celular. [Acc. și: (1) móbil. – Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

DOOM

perpétuum móbile (lat.) loc. s. n.

mobilele
MÓBILĂ, mobile, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect (cu destinație practică precisă) care servește la amenajarea unei locuințe, a unei instituții etc. și care se sprijină de obicei cu partea inferioară pe podea. ♦ (La sg.; cu sens colectiv) Mobilier. – Din fr. meuble, it. mobilia, germ. Möbel.

DOOM

móbilă s. f., g.-d. art. móbilei; pl. móbile

mobilelor
MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. 5. S. n. Telefon portabil; celular. [Acc. și: (1) móbil. – Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

DOOM

perpétuum móbile (lat.) loc. s. n.

mobilelor
MÓBILĂ, mobile, s. f. (Mai ales la pl.) Obiect (cu destinație practică precisă) care servește la amenajarea unei locuințe, a unei instituții etc. și care se sprijină de obicei cu partea inferioară pe podea. ♦ (La sg.; cu sens colectiv) Mobilier. – Din fr. meuble, it. mobilia, germ. Möbel.

DOOM

móbilă s. f., g.-d. art. móbilei; pl. móbile

mobilez
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobileze
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilezi
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobili
MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. 5. S. n. Telefon portabil; celular. [Acc. și: (1) móbil. – Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

DOOM

perpétuum móbile (lat.) loc. s. n.

mobili
MOBILI- v. mobil (3) [în DN].

mobiliar
MOBILIÁR, -Ă, mobiliari, -e, adj. (Jur.) Alcătuit din bunuri mobile, care se referă la bunuri mobile. ♦ (Despre bunuri sau averi) Care poate fi transportat; mobil. [Pr.: -li-ar] – Din it. mobiliare, fr. mobilier.

DOOM

mobiliár (-li-ar) adj. m., pl. mobiliári; f. mobiliáră, pl. mobiliáre

mobiliara
MOBILIÁR, -Ă, mobiliari, -e, adj. (Jur.) Alcătuit din bunuri mobile, care se referă la bunuri mobile. ♦ (Despre bunuri sau averi) Care poate fi transportat; mobil. [Pr.: -li-ar] – Din it. mobiliare, fr. mobilier.

DOOM

mobiliár (-li-ar) adj. m., pl. mobiliári; f. mobiliáră, pl. mobiliáre

mobiliare
MOBILIÁR, -Ă, mobiliari, -e, adj. (Jur.) Alcătuit din bunuri mobile, care se referă la bunuri mobile. ♦ (Despre bunuri sau averi) Care poate fi transportat; mobil. [Pr.: -li-ar] – Din it. mobiliare, fr. mobilier.

DOOM

mobiliár (-li-ar) adj. m., pl. mobiliári; f. mobiliáră, pl. mobiliáre

mobiliarei
MOBILIÁR, -Ă, mobiliari, -e, adj. (Jur.) Alcătuit din bunuri mobile, care se referă la bunuri mobile. ♦ (Despre bunuri sau averi) Care poate fi transportat; mobil. [Pr.: -li-ar] – Din it. mobiliare, fr. mobilier.

DOOM

mobiliár (-li-ar) adj. m., pl. mobiliári; f. mobiliáră, pl. mobiliáre

mobiliarele
MOBILIÁR, -Ă, mobiliari, -e, adj. (Jur.) Alcătuit din bunuri mobile, care se referă la bunuri mobile. ♦ (Despre bunuri sau averi) Care poate fi transportat; mobil. [Pr.: -li-ar] – Din it. mobiliare, fr. mobilier.

DOOM

mobiliár (-li-ar) adj. m., pl. mobiliári; f. mobiliáră, pl. mobiliáre

mobiliarelor
MOBILIÁR, -Ă, mobiliari, -e, adj. (Jur.) Alcătuit din bunuri mobile, care se referă la bunuri mobile. ♦ (Despre bunuri sau averi) Care poate fi transportat; mobil. [Pr.: -li-ar] – Din it. mobiliare, fr. mobilier.

DOOM

mobiliár (-li-ar) adj. m., pl. mobiliári; f. mobiliáră, pl. mobiliáre

mobiliari
MOBILIÁR, -Ă, mobiliari, -e, adj. (Jur.) Alcătuit din bunuri mobile, care se referă la bunuri mobile. ♦ (Despre bunuri sau averi) Care poate fi transportat; mobil. [Pr.: -li-ar] – Din it. mobiliare, fr. mobilier.

DOOM

mobiliár (-li-ar) adj. m., pl. mobiliári; f. mobiliáră, pl. mobiliáre

mobiliarii
MOBILIÁR, -Ă, mobiliari, -e, adj. (Jur.) Alcătuit din bunuri mobile, care se referă la bunuri mobile. ♦ (Despre bunuri sau averi) Care poate fi transportat; mobil. [Pr.: -li-ar] – Din it. mobiliare, fr. mobilier.

DOOM

mobiliár (-li-ar) adj. m., pl. mobiliári; f. mobiliáră, pl. mobiliáre

mobiliarilor
MOBILIÁR, -Ă, mobiliari, -e, adj. (Jur.) Alcătuit din bunuri mobile, care se referă la bunuri mobile. ♦ (Despre bunuri sau averi) Care poate fi transportat; mobil. [Pr.: -li-ar] – Din it. mobiliare, fr. mobilier.

DOOM

mobiliár (-li-ar) adj. m., pl. mobiliári; f. mobiliáră, pl. mobiliáre

mobiliarul
MOBILIÁR, -Ă, mobiliari, -e, adj. (Jur.) Alcătuit din bunuri mobile, care se referă la bunuri mobile. ♦ (Despre bunuri sau averi) Care poate fi transportat; mobil. [Pr.: -li-ar] – Din it. mobiliare, fr. mobilier.

DOOM

mobiliár (-li-ar) adj. m., pl. mobiliári; f. mobiliáră, pl. mobiliáre

mobiliarului
MOBILIÁR, -Ă, mobiliari, -e, adj. (Jur.) Alcătuit din bunuri mobile, care se referă la bunuri mobile. ♦ (Despre bunuri sau averi) Care poate fi transportat; mobil. [Pr.: -li-ar] – Din it. mobiliare, fr. mobilier.

DOOM

mobiliár (-li-ar) adj. m., pl. mobiliári; f. mobiliáră, pl. mobiliáre

mobilier
MOBILIÉR, mobiliere, s. n. Totalitatea mobilelor dintr-o încăpere, dintr-o locuință, dintr-o clădire; mobilă. ♦ Ansamblul mobilelor caracteristice unei epoci sau unui stil. [Pr.: -li-er] – Din fr. mobilier.

DOOM

mobiliér (-li-er) s. n., pl. mobiliére

mobiliere
MOBILIÉR, mobiliere, s. n. Totalitatea mobilelor dintr-o încăpere, dintr-o locuință, dintr-o clădire; mobilă. ♦ Ansamblul mobilelor caracteristice unei epoci sau unui stil. [Pr.: -li-er] – Din fr. mobilier.

DOOM

mobiliér (-li-er) s. n., pl. mobiliére

mobilierele
MOBILIÉR, mobiliere, s. n. Totalitatea mobilelor dintr-o încăpere, dintr-o locuință, dintr-o clădire; mobilă. ♦ Ansamblul mobilelor caracteristice unei epoci sau unui stil. [Pr.: -li-er] – Din fr. mobilier.

DOOM

mobiliér (-li-er) s. n., pl. mobiliére

mobilierelor
MOBILIÉR, mobiliere, s. n. Totalitatea mobilelor dintr-o încăpere, dintr-o locuință, dintr-o clădire; mobilă. ♦ Ansamblul mobilelor caracteristice unei epoci sau unui stil. [Pr.: -li-er] – Din fr. mobilier.

DOOM

mobiliér (-li-er) s. n., pl. mobiliére

mobilierul
MOBILIÉR, mobiliere, s. n. Totalitatea mobilelor dintr-o încăpere, dintr-o locuință, dintr-o clădire; mobilă. ♦ Ansamblul mobilelor caracteristice unei epoci sau unui stil. [Pr.: -li-er] – Din fr. mobilier.

DOOM

mobiliér (-li-er) s. n., pl. mobiliére

mobilierului
MOBILIÉR, mobiliere, s. n. Totalitatea mobilelor dintr-o încăpere, dintr-o locuință, dintr-o clădire; mobilă. ♦ Ansamblul mobilelor caracteristice unei epoci sau unui stil. [Pr.: -li-er] – Din fr. mobilier.

DOOM

mobiliér (-li-er) s. n., pl. mobiliére

mobilii
MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. 5. S. n. Telefon portabil; celular. [Acc. și: (1) móbil. – Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

DOOM

perpétuum móbile (lat.) loc. s. n.

mobililor
MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. 5. S. n. Telefon portabil; celular. [Acc. și: (1) móbil. – Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

DOOM

perpétuum móbile (lat.) loc. s. n.

mobilitate
MOBILITÁTE, mobilități, s. f. 1. Capacitatea de a fi mobil (1), de a se mișca, de a-și schimba locul sau poziția; proprietatea de a fi mișcat, deplasat. ♦ Ușurință în mișcări; vioiciune, degajare, naturalețe (a mișcărilor). ♦ Capacitate a feței de a-și schimba ușor expresia, de a exterioriza stările sufletești. ♦ Instabilitate, nestatornicie. 2. Capacitate de a se schimba, de a se transforma; variabilitate. – Din fr. mobilité, lat. mobilitas, -atis.

DOOM

mobilitáte s. f., g.-d. art. mobilitắții; pl. mobilitắți

mobilitatea
MOBILITÁTE, mobilități, s. f. 1. Capacitatea de a fi mobil (1), de a se mișca, de a-și schimba locul sau poziția; proprietatea de a fi mișcat, deplasat. ♦ Ușurință în mișcări; vioiciune, degajare, naturalețe (a mișcărilor). ♦ Capacitate a feței de a-și schimba ușor expresia, de a exterioriza stările sufletești. ♦ Instabilitate, nestatornicie. 2. Capacitate de a se schimba, de a se transforma; variabilitate. – Din fr. mobilité, lat. mobilitas, -atis.

DOOM

mobilitáte s. f., g.-d. art. mobilitắții; pl. mobilitắți

mobilități
MOBILITÁTE, mobilități, s. f. 1. Capacitatea de a fi mobil (1), de a se mișca, de a-și schimba locul sau poziția; proprietatea de a fi mișcat, deplasat. ♦ Ușurință în mișcări; vioiciune, degajare, naturalețe (a mișcărilor). ♦ Capacitate a feței de a-și schimba ușor expresia, de a exterioriza stările sufletești. ♦ Instabilitate, nestatornicie. 2. Capacitate de a se schimba, de a se transforma; variabilitate. – Din fr. mobilité, lat. mobilitas, -atis.

DOOM

mobilitáte s. f., g.-d. art. mobilitắții; pl. mobilitắți

mobilității
MOBILITÁTE, mobilități, s. f. 1. Capacitatea de a fi mobil (1), de a se mișca, de a-și schimba locul sau poziția; proprietatea de a fi mișcat, deplasat. ♦ Ușurință în mișcări; vioiciune, degajare, naturalețe (a mișcărilor). ♦ Capacitate a feței de a-și schimba ușor expresia, de a exterioriza stările sufletești. ♦ Instabilitate, nestatornicie. 2. Capacitate de a se schimba, de a se transforma; variabilitate. – Din fr. mobilité, lat. mobilitas, -atis.

DOOM

mobilitáte s. f., g.-d. art. mobilitắții; pl. mobilitắți

mobilitățile
MOBILITÁTE, mobilități, s. f. 1. Capacitatea de a fi mobil (1), de a se mișca, de a-și schimba locul sau poziția; proprietatea de a fi mișcat, deplasat. ♦ Ușurință în mișcări; vioiciune, degajare, naturalețe (a mișcărilor). ♦ Capacitate a feței de a-și schimba ușor expresia, de a exterioriza stările sufletești. ♦ Instabilitate, nestatornicie. 2. Capacitate de a se schimba, de a se transforma; variabilitate. – Din fr. mobilité, lat. mobilitas, -atis.

DOOM

mobilitáte s. f., g.-d. art. mobilitắții; pl. mobilitắți

mobilităților
MOBILITÁTE, mobilități, s. f. 1. Capacitatea de a fi mobil (1), de a se mișca, de a-și schimba locul sau poziția; proprietatea de a fi mișcat, deplasat. ♦ Ușurință în mișcări; vioiciune, degajare, naturalețe (a mișcărilor). ♦ Capacitate a feței de a-și schimba ușor expresia, de a exterioriza stările sufletești. ♦ Instabilitate, nestatornicie. 2. Capacitate de a se schimba, de a se transforma; variabilitate. – Din fr. mobilité, lat. mobilitas, -atis.

DOOM

mobilitáte s. f., g.-d. art. mobilitắții; pl. mobilitắți

mobiliza
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizabil
MOBILIZÁBIL, -Ă, mobilizabili, -e, adj. Care este supus mobilizării; apt de a fi mobilizat. – Din fr. mobilisable.

DOOM

mobilizábil adj. m., pl. mobilizábili; f. mobilizábilă, pl. mobilizábile

mobilizabila
MOBILIZÁBIL, -Ă, mobilizabili, -e, adj. Care este supus mobilizării; apt de a fi mobilizat. – Din fr. mobilisable.

DOOM

mobilizábil adj. m., pl. mobilizábili; f. mobilizábilă, pl. mobilizábile

mobilizabile
MOBILIZÁBIL, -Ă, mobilizabili, -e, adj. Care este supus mobilizării; apt de a fi mobilizat. – Din fr. mobilisable.

DOOM

mobilizábil adj. m., pl. mobilizábili; f. mobilizábilă, pl. mobilizábile

mobilizabilei
MOBILIZÁBIL, -Ă, mobilizabili, -e, adj. Care este supus mobilizării; apt de a fi mobilizat. – Din fr. mobilisable.

DOOM

mobilizábil adj. m., pl. mobilizábili; f. mobilizábilă, pl. mobilizábile

mobilizabilele
MOBILIZÁBIL, -Ă, mobilizabili, -e, adj. Care este supus mobilizării; apt de a fi mobilizat. – Din fr. mobilisable.

DOOM

mobilizábil adj. m., pl. mobilizábili; f. mobilizábilă, pl. mobilizábile

mobilizabilelor
MOBILIZÁBIL, -Ă, mobilizabili, -e, adj. Care este supus mobilizării; apt de a fi mobilizat. – Din fr. mobilisable.

DOOM

mobilizábil adj. m., pl. mobilizábili; f. mobilizábilă, pl. mobilizábile

mobilizabili
MOBILIZÁBIL, -Ă, mobilizabili, -e, adj. Care este supus mobilizării; apt de a fi mobilizat. – Din fr. mobilisable.

DOOM

mobilizábil adj. m., pl. mobilizábili; f. mobilizábilă, pl. mobilizábile

mobilizabilii
MOBILIZÁBIL, -Ă, mobilizabili, -e, adj. Care este supus mobilizării; apt de a fi mobilizat. – Din fr. mobilisable.

DOOM

mobilizábil adj. m., pl. mobilizábili; f. mobilizábilă, pl. mobilizábile

mobilizabililor
MOBILIZÁBIL, -Ă, mobilizabili, -e, adj. Care este supus mobilizării; apt de a fi mobilizat. – Din fr. mobilisable.

DOOM

mobilizábil adj. m., pl. mobilizábili; f. mobilizábilă, pl. mobilizábile

mobilizabilul
MOBILIZÁBIL, -Ă, mobilizabili, -e, adj. Care este supus mobilizării; apt de a fi mobilizat. – Din fr. mobilisable.

DOOM

mobilizábil adj. m., pl. mobilizábili; f. mobilizábilă, pl. mobilizábile

mobilizabilului
MOBILIZÁBIL, -Ă, mobilizabili, -e, adj. Care este supus mobilizării; apt de a fi mobilizat. – Din fr. mobilisable.

DOOM

mobilizábil adj. m., pl. mobilizábili; f. mobilizábilă, pl. mobilizábile

mobilizai
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizam
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizare
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizare
MOBILIZÁRE, mobilizări, s. f. Acțiunea de a (se) mobiliza și rezultatul ei. – V. mobiliza.

DOOM

mobilizáre s. f., g.-d. art. mobilizắrii; pl. mobilizắri

mobilizarea
MOBILIZÁRE, mobilizări, s. f. Acțiunea de a (se) mobiliza și rezultatul ei. – V. mobiliza.

DOOM

mobilizáre s. f., g.-d. art. mobilizắrii; pl. mobilizắri

mobilizară
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizarăm
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizarăți
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizase
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizasem
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizaseră
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizaserăm
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizaserăți
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizaseși
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizaseți
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizat
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizat
MOBILIZÁT, -Ă, mobilizați, -te, adj. Chemat sub arme, supus mobilizării. – V. mobiliza.

mobilizata
MOBILIZÁT, -Ă, mobilizați, -te, adj. Chemat sub arme, supus mobilizării. – V. mobiliza.

mobilizate
MOBILIZÁT, -Ă, mobilizați, -te, adj. Chemat sub arme, supus mobilizării. – V. mobiliza.

mobilizatei
MOBILIZÁT, -Ă, mobilizați, -te, adj. Chemat sub arme, supus mobilizării. – V. mobiliza.

mobilizatele
MOBILIZÁT, -Ă, mobilizați, -te, adj. Chemat sub arme, supus mobilizării. – V. mobiliza.

mobilizatelor
MOBILIZÁT, -Ă, mobilizați, -te, adj. Chemat sub arme, supus mobilizării. – V. mobiliza.

mobilizatoare
MOBILIZATÓR, -OÁRE, mobilizatori, -oare, adj. Care antrenează ori poate antrena o colectivitate la o acțiune de interes general; antrenant, stimulator. – Mobiliza + suf. -tor.

DOOM

mobilizatór adj. m., pl. mobilizatóri; f. sg. și pl. mobilizatoáre

mobilizatoarea
MOBILIZATÓR, -OÁRE, mobilizatori, -oare, adj. Care antrenează ori poate antrena o colectivitate la o acțiune de interes general; antrenant, stimulator. – Mobiliza + suf. -tor.

DOOM

mobilizatór adj. m., pl. mobilizatóri; f. sg. și pl. mobilizatoáre

mobilizatoarei
MOBILIZATÓR, -OÁRE, mobilizatori, -oare, adj. Care antrenează ori poate antrena o colectivitate la o acțiune de interes general; antrenant, stimulator. – Mobiliza + suf. -tor.

DOOM

mobilizatór adj. m., pl. mobilizatóri; f. sg. și pl. mobilizatoáre

mobilizatoarele
MOBILIZATÓR, -OÁRE, mobilizatori, -oare, adj. Care antrenează ori poate antrena o colectivitate la o acțiune de interes general; antrenant, stimulator. – Mobiliza + suf. -tor.

DOOM

mobilizatór adj. m., pl. mobilizatóri; f. sg. și pl. mobilizatoáre

mobilizatoarelor
MOBILIZATÓR, -OÁRE, mobilizatori, -oare, adj. Care antrenează ori poate antrena o colectivitate la o acțiune de interes general; antrenant, stimulator. – Mobiliza + suf. -tor.

DOOM

mobilizatór adj. m., pl. mobilizatóri; f. sg. și pl. mobilizatoáre

mobilizator
MOBILIZATÓR, -OÁRE, mobilizatori, -oare, adj. Care antrenează ori poate antrena o colectivitate la o acțiune de interes general; antrenant, stimulator. – Mobiliza + suf. -tor.

DOOM

mobilizatór adj. m., pl. mobilizatóri; f. sg. și pl. mobilizatoáre

mobilizatori
MOBILIZATÓR, -OÁRE, mobilizatori, -oare, adj. Care antrenează ori poate antrena o colectivitate la o acțiune de interes general; antrenant, stimulator. – Mobiliza + suf. -tor.

DOOM

mobilizatór adj. m., pl. mobilizatóri; f. sg. și pl. mobilizatoáre

mobilizatorii
MOBILIZATÓR, -OÁRE, mobilizatori, -oare, adj. Care antrenează ori poate antrena o colectivitate la o acțiune de interes general; antrenant, stimulator. – Mobiliza + suf. -tor.

DOOM

mobilizatór adj. m., pl. mobilizatóri; f. sg. și pl. mobilizatoáre

mobilizatorilor
MOBILIZATÓR, -OÁRE, mobilizatori, -oare, adj. Care antrenează ori poate antrena o colectivitate la o acțiune de interes general; antrenant, stimulator. – Mobiliza + suf. -tor.

DOOM

mobilizatór adj. m., pl. mobilizatóri; f. sg. și pl. mobilizatoáre

mobilizatorul
MOBILIZATÓR, -OÁRE, mobilizatori, -oare, adj. Care antrenează ori poate antrena o colectivitate la o acțiune de interes general; antrenant, stimulator. – Mobiliza + suf. -tor.

DOOM

mobilizatór adj. m., pl. mobilizatóri; f. sg. și pl. mobilizatoáre

mobilizatorului
MOBILIZATÓR, -OÁRE, mobilizatori, -oare, adj. Care antrenează ori poate antrena o colectivitate la o acțiune de interes general; antrenant, stimulator. – Mobiliza + suf. -tor.

DOOM

mobilizatór adj. m., pl. mobilizatóri; f. sg. și pl. mobilizatoáre

mobilizatul
MOBILIZÁT, -Ă, mobilizați, -te, adj. Chemat sub arme, supus mobilizării. – V. mobiliza.

mobilizatului
MOBILIZÁT, -Ă, mobilizați, -te, adj. Chemat sub arme, supus mobilizării. – V. mobiliza.

mobilizau
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizași
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizați
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizați
MOBILIZÁT, -Ă, mobilizați, -te, adj. Chemat sub arme, supus mobilizării. – V. mobiliza.

mobilizații
MOBILIZÁT, -Ă, mobilizați, -te, adj. Chemat sub arme, supus mobilizării. – V. mobiliza.

mobilizaților
MOBILIZÁT, -Ă, mobilizați, -te, adj. Chemat sub arme, supus mobilizării. – V. mobiliza.

mobilizează
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizez
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizeze
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizezi
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizând
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizînd
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. 1. Tranz. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ Tranz. A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. 3. Refl. A-și impune un efort sau o concentrare maximă pentru realizarea unui scop, a unei acțiuni etc. – Din fr. mobiliser.

DOOM

mobilizá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobilizeáză

mobilizări
MOBILIZÁRE, mobilizări, s. f. Acțiunea de a (se) mobiliza și rezultatul ei. – V. mobiliza.

DOOM

mobilizáre s. f., g.-d. art. mobilizắrii; pl. mobilizắri

mobilizării
MOBILIZÁRE, mobilizări, s. f. Acțiunea de a (se) mobiliza și rezultatul ei. – V. mobiliza.

DOOM

mobilizáre s. f., g.-d. art. mobilizắrii; pl. mobilizắri

mobilizările
MOBILIZÁRE, mobilizări, s. f. Acțiunea de a (se) mobiliza și rezultatul ei. – V. mobiliza.

DOOM

mobilizáre s. f., g.-d. art. mobilizắrii; pl. mobilizắri

mobilizărilor
MOBILIZÁRE, mobilizări, s. f. Acțiunea de a (se) mobiliza și rezultatul ei. – V. mobiliza.

DOOM

mobilizáre s. f., g.-d. art. mobilizắrii; pl. mobilizắri

mobilo
MOBILO- v. mobil (3) [în DN].

mobilometre
MOBILOMÉTRU, mobilometre, s. n. (Tehn.) Vâscozimetru pentru determinarea consistenței lacurilor, vopselelor etc. – Din engl. mobilometer.

mobilometrele
MOBILOMÉTRU, mobilometre, s. n. (Tehn.) Vâscozimetru pentru determinarea consistenței lacurilor, vopselelor etc. – Din engl. mobilometer.

mobilometrelor
MOBILOMÉTRU, mobilometre, s. n. (Tehn.) Vâscozimetru pentru determinarea consistenței lacurilor, vopselelor etc. – Din engl. mobilometer.

mobilometru
MOBILOMÉTRU, mobilometre, s. n. (Tehn.) Vâscozimetru pentru determinarea consistenței lacurilor, vopselelor etc. – Din engl. mobilometer.

mobilometrul
MOBILOMÉTRU, mobilometre, s. n. (Tehn.) Vâscozimetru pentru determinarea consistenței lacurilor, vopselelor etc. – Din engl. mobilometer.

mobilometrului
MOBILOMÉTRU, mobilometre, s. n. (Tehn.) Vâscozimetru pentru determinarea consistenței lacurilor, vopselelor etc. – Din engl. mobilometer.

mobilul
MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. 5. S. n. Telefon portabil; celular. [Acc. și: (1) móbil. – Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

DOOM

perpétuum móbile (lat.) loc. s. n.

mobilului
MOBÍL, -Ă, mobili, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care se mișcă, se deplasează sau care poate fi mișcat, deplasat. ◊ Bunuri mobile sau avere mobilă = avere constând din obiecte care se pot transporta dintr-un loc în altul. 2. S. n. Corp în mișcare. 3. Adj. Nestabil; schimbător, variabil. ♦ (Despre ochi, privire, figură) Care își schimbă ușor expresia; care este mereu în mișcare. 4. S. n. Cauză determinantă a unei acțiuni; impuls, imbold, scop, obiectiv. 5. S. n. Telefon portabil; celular. [Acc. și: (1) móbil. – Pl. și: (4) mobiluri] – Din fr. mobile, lat. mobilis.

DOOM

perpétuum móbile (lat.) loc. s. n.

mobilând
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilînd
MOBILÁ, mobilez, vb. I. Tranz. A aranja, a înzestra o încăpere, o locuință cu mobilă. – Din mobilă.

DOOM

mobilá (a ~) vb., ind. prez. 3 mobileáză

mobilări
MOBILÁRE, mobilări, s. f. Acțiunea de a mobila și rezultatul ei; fel de a mobila. – V. mobila.

DOOM

mobiláre s. f., g.-d. art. mobilắrii; pl. mobilắri

mobilării
MOBILÁRE, mobilări, s. f. Acțiunea de a mobila și rezultatul ei; fel de a mobila. – V. mobila.

DOOM

mobiláre s. f., g.-d. art. mobilắrii; pl. mobilắri

mobilările
MOBILÁRE, mobilări, s. f. Acțiunea de a mobila și rezultatul ei; fel de a mobila. – V. mobila.

DOOM

mobiláre s. f., g.-d. art. mobilắrii; pl. mobilắri

mobilărilor
MOBILÁRE, mobilări, s. f. Acțiunea de a mobila și rezultatul ei; fel de a mobila. – V. mobila.

DOOM

mobiláre s. f., g.-d. art. mobilắrii; pl. mobilắri

mobster
MÓBSTER s.m. (Anglicism) Pungaș, hoț. [< engl. mobster].

mobsteri
MÓBSTER s.m. (Anglicism) Pungaș, hoț. [< engl. mobster].

mobsterii
MÓBSTER s.m. (Anglicism) Pungaș, hoț. [< engl. mobster].

mobsterilor
MÓBSTER s.m. (Anglicism) Pungaș, hoț. [< engl. mobster].

mobsterul
MÓBSTER s.m. (Anglicism) Pungaș, hoț. [< engl. mobster].

mobsterului
MÓBSTER s.m. (Anglicism) Pungaș, hoț. [< engl. mobster].

moc
MOC s. m. v. moacă.

DOOM

moácă (pop.) s. f., g.-d. art. moácei; pl. moáce

moca
MÓCA s. f. Cafea care provine din orașul arab Moka; p. ext. cafea de calitate superioară; băutură caldă preparată din această cafea. – Cf. fr. moka, germ. Mokka.

DOOM

móca s. f.

mocamete
mocamete, mocameți s. m. (peior.) om naiv / credul.

mocan
MOCÁN, mocani, s. m. Locuitor (român) din regiunile muntoase (în special ale Transilvaniei), care posedă turme de oi; spec. cioban din aceste regiuni; mocârțan (1). – Moacă + suf. -an.

DOOM

mocán s. m., pl. mocáni

mocanca
MOCÁNCĂ, mocance, s. f. 1. Femeie (româncă) dintr-o regiune de munte (în special din Transilvania); soție sau fiică de mocan; mocăniță. 2. (La sg.; art.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocănească. – Mocan + suf. -că.

DOOM

mocáncă s. f., g.-d. art. mocáncei; pl. mocánce

mocance
MOCÁNCĂ, mocance, s. f. 1. Femeie (româncă) dintr-o regiune de munte (în special din Transilvania); soție sau fiică de mocan; mocăniță. 2. (La sg.; art.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocănească. – Mocan + suf. -că.

DOOM

mocáncă s. f., g.-d. art. mocáncei; pl. mocánce

mocancei
MOCÁNCĂ, mocance, s. f. 1. Femeie (româncă) dintr-o regiune de munte (în special din Transilvania); soție sau fiică de mocan; mocăniță. 2. (La sg.; art.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocănească. – Mocan + suf. -că.

DOOM

mocáncă s. f., g.-d. art. mocáncei; pl. mocánce

mocancele
MOCÁNCĂ, mocance, s. f. 1. Femeie (româncă) dintr-o regiune de munte (în special din Transilvania); soție sau fiică de mocan; mocăniță. 2. (La sg.; art.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocănească. – Mocan + suf. -că.

DOOM

mocáncă s. f., g.-d. art. mocáncei; pl. mocánce

mocancelor
MOCÁNCĂ, mocance, s. f. 1. Femeie (româncă) dintr-o regiune de munte (în special din Transilvania); soție sau fiică de mocan; mocăniță. 2. (La sg.; art.) Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocănească. – Mocan + suf. -că.

DOOM

mocáncă s. f., g.-d. art. mocáncei; pl. mocánce

mocangiu
mocangiu, mocangii s. m. (peior.) om naiv / credul.

mocani
MOCÁN, mocani, s. m. Locuitor (român) din regiunile muntoase (în special ale Transilvaniei), care posedă turme de oi; spec. cioban din aceste regiuni; mocârțan (1). – Moacă + suf. -an.

DOOM

mocán s. m., pl. mocáni

mocanii
MOCÁN, mocani, s. m. Locuitor (român) din regiunile muntoase (în special ale Transilvaniei), care posedă turme de oi; spec. cioban din aceste regiuni; mocârțan (1). – Moacă + suf. -an.

DOOM

mocán s. m., pl. mocáni

mocanilor
MOCÁN, mocani, s. m. Locuitor (român) din regiunile muntoase (în special ale Transilvaniei), care posedă turme de oi; spec. cioban din aceste regiuni; mocârțan (1). – Moacă + suf. -an.

DOOM

mocán s. m., pl. mocáni

mocanul
MOCÁN, mocani, s. m. Locuitor (român) din regiunile muntoase (în special ale Transilvaniei), care posedă turme de oi; spec. cioban din aceste regiuni; mocârțan (1). – Moacă + suf. -an.

DOOM

mocán s. m., pl. mocáni

mocanului
MOCÁN, mocani, s. m. Locuitor (român) din regiunile muntoase (în special ale Transilvaniei), care posedă turme de oi; spec. cioban din aceste regiuni; mocârțan (1). – Moacă + suf. -an.

DOOM

mocán s. m., pl. mocáni

mocasin
MOCASÍN, mocasini, s. m. Încălțăminte din piele netăbăcită, purtată de indienii din America de Nord. ♦ Încălțăminte foarte suplă și comodă, cu talpă plată, fără șireturi. – Din fr. mocassin.

DOOM

mocasín s. m., pl. mocasíni

mocasini
MOCASÍN, mocasini, s. m. Încălțăminte din piele netăbăcită, purtată de indienii din America de Nord. ♦ Încălțăminte foarte suplă și comodă, cu talpă plată, fără șireturi. – Din fr. mocassin.

DOOM

mocasín s. m., pl. mocasíni

mocasinii
MOCASÍN, mocasini, s. m. Încălțăminte din piele netăbăcită, purtată de indienii din America de Nord. ♦ Încălțăminte foarte suplă și comodă, cu talpă plată, fără șireturi. – Din fr. mocassin.

DOOM

mocasín s. m., pl. mocasíni

mocasinilor
MOCASÍN, mocasini, s. m. Încălțăminte din piele netăbăcită, purtată de indienii din America de Nord. ♦ Încălțăminte foarte suplă și comodă, cu talpă plată, fără șireturi. – Din fr. mocassin.

DOOM

mocasín s. m., pl. mocasíni

mocasinul
MOCASÍN, mocasini, s. m. Încălțăminte din piele netăbăcită, purtată de indienii din America de Nord. ♦ Încălțăminte foarte suplă și comodă, cu talpă plată, fără șireturi. – Din fr. mocassin.

DOOM

mocasín s. m., pl. mocasíni

mocasinului
MOCASÍN, mocasini, s. m. Încălțăminte din piele netăbăcită, purtată de indienii din America de Nord. ♦ Încălțăminte foarte suplă și comodă, cu talpă plată, fără șireturi. – Din fr. mocassin.

DOOM

mocasín s. m., pl. mocasíni

moceră
móceră (-re), s. f. – (Maram.) Mlaștină, smîrc. Rut. močar (Candrea), sl. moča, din sl. mokrŭ „udat”. – Der. moceriță (var. mocioriță), s. f. (mlaștină), din bg. močor; mocirlă, s. f. (mlaștină, smîrc; gunoi, mediu corupt), mr. mucirlă, cu suf. expresiv -irlă, cf. ciocîrlă (Miklosich, Slaw. Elem., 30; Miklosich, Lexicon, 381; Cihac, II, 200; Berneker, II, 70; Conev 40), cf. pol. moczyła, mag. mocsolya, bg., sb., cr. mocar; mocirlos (var. Maram. mociros), adj. (mlăștinos); morșilă, s. f. (Banat, mocirlă). Cf. mocrotă.

mochet
MOCHÉT s. n. v. mochetă.

mocheta
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mocheta
MOCHÉTĂ, (2) mochete, s. f. 1. Țesătură plușată, cu bătătură de in, cânepă sau material plastic și cu urzeală de lână, folosită pentru covoare. 2. Bucată din acest fel de țesătură, care acoperă (de obicei) toată suprafața podelei. – Din fr. moquette.

DOOM

mochétă s. f., g.-d. art. mochétei; pl. mochéte

mochetai
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetam
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetare
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetare
MOCHETÁRE, mochetări, s. f. Acțiunea de a mocheta. – V. mocheta.

mochetarea
MOCHETÁRE, mochetări, s. f. Acțiunea de a mocheta. – V. mocheta.

mochetară
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetarăm
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetarăți
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetase
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetasem
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetaseră
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetaserăm
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetaserăți
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetaseși
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetaseți
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetat
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetat
MOCHETÁT, -Ă, mochetați, -e, adj. (Despre podea) Care este acoperită cu mochetă; (despre camere) Care au podeaua acoperită cu mochetă. – V. mocheta.

mochetata
MOCHETÁT, -Ă, mochetați, -e, adj. (Despre podea) Care este acoperită cu mochetă; (despre camere) Care au podeaua acoperită cu mochetă. – V. mocheta.

mochetate
MOCHETÁT, -Ă, mochetați, -e, adj. (Despre podea) Care este acoperită cu mochetă; (despre camere) Care au podeaua acoperită cu mochetă. – V. mocheta.

mochetatei
MOCHETÁT, -Ă, mochetați, -e, adj. (Despre podea) Care este acoperită cu mochetă; (despre camere) Care au podeaua acoperită cu mochetă. – V. mocheta.

mochetatele
MOCHETÁT, -Ă, mochetați, -e, adj. (Despre podea) Care este acoperită cu mochetă; (despre camere) Care au podeaua acoperită cu mochetă. – V. mocheta.

mochetatelor
MOCHETÁT, -Ă, mochetați, -e, adj. (Despre podea) Care este acoperită cu mochetă; (despre camere) Care au podeaua acoperită cu mochetă. – V. mocheta.

mochetatul
MOCHETÁT, -Ă, mochetați, -e, adj. (Despre podea) Care este acoperită cu mochetă; (despre camere) Care au podeaua acoperită cu mochetă. – V. mocheta.

mochetatului
MOCHETÁT, -Ă, mochetați, -e, adj. (Despre podea) Care este acoperită cu mochetă; (despre camere) Care au podeaua acoperită cu mochetă. – V. mocheta.

mochetau
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetași
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetați
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetați
MOCHETÁT, -Ă, mochetați, -e, adj. (Despre podea) Care este acoperită cu mochetă; (despre camere) Care au podeaua acoperită cu mochetă. – V. mocheta.

mochetații
MOCHETÁT, -Ă, mochetați, -e, adj. (Despre podea) Care este acoperită cu mochetă; (despre camere) Care au podeaua acoperită cu mochetă. – V. mocheta.

mochetaților
MOCHETÁT, -Ă, mochetați, -e, adj. (Despre podea) Care este acoperită cu mochetă; (despre camere) Care au podeaua acoperită cu mochetă. – V. mocheta.

mochete
MOCHÉTĂ, (2) mochete, s. f. 1. Țesătură plușată, cu bătătură de in, cânepă sau material plastic și cu urzeală de lână, folosită pentru covoare. 2. Bucată din acest fel de țesătură, care acoperă (de obicei) toată suprafața podelei. – Din fr. moquette.

DOOM

mochétă s. f., g.-d. art. mochétei; pl. mochéte

mochetează
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetei
MOCHÉTĂ, (2) mochete, s. f. 1. Țesătură plușată, cu bătătură de in, cânepă sau material plastic și cu urzeală de lână, folosită pentru covoare. 2. Bucată din acest fel de țesătură, care acoperă (de obicei) toată suprafața podelei. – Din fr. moquette.

DOOM

mochétă s. f., g.-d. art. mochétei; pl. mochéte

mochetele
MOCHÉTĂ, (2) mochete, s. f. 1. Țesătură plușată, cu bătătură de in, cânepă sau material plastic și cu urzeală de lână, folosită pentru covoare. 2. Bucată din acest fel de țesătură, care acoperă (de obicei) toată suprafața podelei. – Din fr. moquette.

DOOM

mochétă s. f., g.-d. art. mochétei; pl. mochéte

mochetelor
MOCHÉTĂ, (2) mochete, s. f. 1. Țesătură plușată, cu bătătură de in, cânepă sau material plastic și cu urzeală de lână, folosită pentru covoare. 2. Bucată din acest fel de țesătură, care acoperă (de obicei) toată suprafața podelei. – Din fr. moquette.

DOOM

mochétă s. f., g.-d. art. mochétei; pl. mochéte

mochetez
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mocheteze
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetezi
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetând
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetînd
MOCHETÁ, mochetez, vb. I. Tranz. A acoperi podeaua unei camere cu mochetă. – Din mochetă.

DOOM

*mochetá (a ~) vb., ind. prez. 3 mocheteáză

mochetări
MOCHETÁRE, mochetări, s. f. Acțiunea de a mocheta. – V. mocheta.

mochetării
MOCHETÁRE, mochetări, s. f. Acțiunea de a mocheta. – V. mocheta.

mochetările
MOCHETÁRE, mochetări, s. f. Acțiunea de a mocheta. – V. mocheta.

mochetărilor
MOCHETÁRE, mochetări, s. f. Acțiunea de a mocheta. – V. mocheta.

moci
MOCÍ, mocesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A schilodi, a zdrobi. De urechi m-au asurzii, De mîni m-au mocit. TEODORESCU, P. P. 381.

mocirla
MOCÍRLĂ, mocirle, s. f. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mâl, de noroi; loc mlăștinos, noroios; noroi, mâl. ♦ Fig. Decădere morală; mediu decăzut din punct de vedere moral. – Cf. bg. močilo.

DOOM

mocírlă s. f., g.-d. art. mocírlei; pl. mocírle

mocirle
MOCÍRLĂ, mocirle, s. f. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mâl, de noroi; loc mlăștinos, noroios; noroi, mâl. ♦ Fig. Decădere morală; mediu decăzut din punct de vedere moral. – Cf. bg. močilo.

DOOM

mocírlă s. f., g.-d. art. mocírlei; pl. mocírle

mocirlei
MOCÍRLĂ, mocirle, s. f. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mâl, de noroi; loc mlăștinos, noroios; noroi, mâl. ♦ Fig. Decădere morală; mediu decăzut din punct de vedere moral. – Cf. bg. močilo.

DOOM

mocírlă s. f., g.-d. art. mocírlei; pl. mocírle

mocirlele
MOCÍRLĂ, mocirle, s. f. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mâl, de noroi; loc mlăștinos, noroios; noroi, mâl. ♦ Fig. Decădere morală; mediu decăzut din punct de vedere moral. – Cf. bg. močilo.

DOOM

mocírlă s. f., g.-d. art. mocírlei; pl. mocírle

mocirlelor
MOCÍRLĂ, mocirle, s. f. Apă stătătoare (de mică întindere) provenită din ploi, revărsări etc. și plină de mâl, de noroi; loc mlăștinos, noroios; noroi, mâl. ♦ Fig. Decădere morală; mediu decăzut din punct de vedere moral. – Cf. bg. močilo.

DOOM

mocírlă s. f., g.-d. art. mocírlei; pl. mocírle

mocirloasa
MOCIRLÓS, -OÁSĂ, mocirloși, -oase, adj. Plin de mocirle, de noroi, de mâl; mlăștinos, noroios. – Mocirlă + suf. -os.

DOOM

mocirlós adj. m., pl. mocirlóși; f. mocirloásă, pl. mocirloáse

mocirloase
MOCIRLÓS, -OÁSĂ, mocirloși, -oase, adj. Plin de mocirle, de noroi, de mâl; mlăștinos, noroios. – Mocirlă + suf. -os.

DOOM

mocirlós adj. m., pl. mocirlóși; f. mocirloásă, pl. mocirloáse

mocirloasei
MOCIRLÓS, -OÁSĂ, mocirloși, -oase, adj. Plin de mocirle, de noroi, de mâl; mlăștinos, noroios. – Mocirlă + suf. -os.

DOOM

mocirlós adj. m., pl. mocirlóși; f. mocirloásă, pl. mocirloáse

mocirloasele
MOCIRLÓS, -OÁSĂ, mocirloși, -oase, adj. Plin de mocirle, de noroi, de mâl; mlăștinos, noroios. – Mocirlă + suf. -os.

DOOM

mocirlós adj. m., pl. mocirlóși; f. mocirloásă, pl. mocirloáse

mocirloaselor
MOCIRLÓS, -OÁSĂ, mocirloși, -oase, adj. Plin de mocirle, de noroi, de mâl; mlăștinos, noroios. – Mocirlă + suf. -os.

DOOM

mocirlós adj. m., pl. mocirlóși; f. mocirloásă, pl. mocirloáse

mocirlos
MOCIRLÓS, -OÁSĂ, mocirloși, -oase, adj. Plin de mocirle, de noroi, de mâl; mlăștinos, noroios. – Mocirlă + suf. -os.

DOOM

mocirlós adj. m., pl. mocirlóși; f. mocirloásă, pl. mocirloáse

mocirlosul
MOCIRLÓS, -OÁSĂ, mocirloși, -oase, adj. Plin de mocirle, de noroi, de mâl; mlăștinos, noroios. – Mocirlă + suf. -os.

DOOM

mocirlós adj. m., pl. mocirlóși; f. mocirloásă, pl. mocirloáse

mocirlosului
MOCIRLÓS, -OÁSĂ, mocirloși, -oase, adj. Plin de mocirle, de noroi, de mâl; mlăștinos, noroios. – Mocirlă + suf. -os.

DOOM

mocirlós adj. m., pl. mocirlóși; f. mocirloásă, pl. mocirloáse

mocirloși
MOCIRLÓS, -OÁSĂ, mocirloși, -oase, adj. Plin de mocirle, de noroi, de mâl; mlăștinos, noroios. – Mocirlă + suf. -os.

DOOM

mocirlós adj. m., pl. mocirlóși; f. mocirloásă, pl. mocirloáse

mocirloșii
MOCIRLÓS, -OÁSĂ, mocirloși, -oase, adj. Plin de mocirle, de noroi, de mâl; mlăștinos, noroios. – Mocirlă + suf. -os.

DOOM

mocirlós adj. m., pl. mocirlóși; f. mocirloásă, pl. mocirloáse

mocirloșilor
MOCIRLÓS, -OÁSĂ, mocirloși, -oase, adj. Plin de mocirle, de noroi, de mâl; mlăștinos, noroios. – Mocirlă + suf. -os.

DOOM

mocirlós adj. m., pl. mocirlóși; f. mocirloásă, pl. mocirloáse

mocles
MÓCLES interj. v. mucles.

DOOM

múcles (arg.) (mu-cles) interj.

mocnea
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocneai
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocneala
MOCNEÁLĂ, mocneli, s. f. Faptul de a mocni; stare a ceea ce mocnește; p. ext. indispoziție, tristețe, posomoreală. – Mocni + suf. -eală.

DOOM

mocneálă s. f., g.-d. art. mocnélii; pl. mocnéli

mocneam
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocnească
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocneau
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocneați
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocneli
MOCNEÁLĂ, mocneli, s. f. Faptul de a mocni; stare a ceea ce mocnește; p. ext. indispoziție, tristețe, posomoreală. – Mocni + suf. -eală.

DOOM

mocneálă s. f., g.-d. art. mocnélii; pl. mocnéli

mocnelii
MOCNEÁLĂ, mocneli, s. f. Faptul de a mocni; stare a ceea ce mocnește; p. ext. indispoziție, tristețe, posomoreală. – Mocni + suf. -eală.

DOOM

mocneálă s. f., g.-d. art. mocnélii; pl. mocnéli

mocnelile
MOCNEÁLĂ, mocneli, s. f. Faptul de a mocni; stare a ceea ce mocnește; p. ext. indispoziție, tristețe, posomoreală. – Mocni + suf. -eală.

DOOM

mocneálă s. f., g.-d. art. mocnélii; pl. mocnéli

mocnelilor
MOCNEÁLĂ, mocneli, s. f. Faptul de a mocni; stare a ceea ce mocnește; p. ext. indispoziție, tristețe, posomoreală. – Mocni + suf. -eală.

DOOM

mocneálă s. f., g.-d. art. mocnélii; pl. mocnéli

mocnesc
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocnește
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocnești
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocni
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocnii
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocnim
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocnind
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocnire
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocnire
MOCNÍRE, mocniri, s. f. (Rar) Faptul de a mocni. – V. mocni.

DOOM

mocníre s. f., g.-d. art. mocnírii; pl. mocníri

mocnirea
MOCNÍRE, mocniri, s. f. (Rar) Faptul de a mocni. – V. mocni.

DOOM

mocníre s. f., g.-d. art. mocnírii; pl. mocníri

mocniri
MOCNÍRE, mocniri, s. f. (Rar) Faptul de a mocni. – V. mocni.

DOOM

mocníre s. f., g.-d. art. mocnírii; pl. mocníri

mocnirii
MOCNÍRE, mocniri, s. f. (Rar) Faptul de a mocni. – V. mocni.

DOOM

mocníre s. f., g.-d. art. mocnírii; pl. mocníri

mocnirile
MOCNÍRE, mocniri, s. f. (Rar) Faptul de a mocni. – V. mocni.

DOOM

mocníre s. f., g.-d. art. mocnírii; pl. mocníri

mocnirilor
MOCNÍRE, mocniri, s. f. (Rar) Faptul de a mocni. – V. mocni.

DOOM

mocníre s. f., g.-d. art. mocnírii; pl. mocníri

mocniră
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocnirăm
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocnirăți
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocnise
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocnisem
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocniseră
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocniserăm
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocniserăți
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocniseși
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocniseți
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocnit
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocnit
MOCNÍT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde înăbușit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge. 2. Fig. Care lâncezește, care este fără viață, inactiv. 3. Fig. Reținut vreme îndelungată (dar gata oricând să izbucnească); tăcut, posomorât. 4. Care (pare că) ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 5. (Despre vreme, atmosferă) Înnorat, mohorât. ♦ (Despre ploaie) Încet și potolit, dar persistent. – V. mocni.

mocnita
MOCNÍT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde înăbușit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge. 2. Fig. Care lâncezește, care este fără viață, inactiv. 3. Fig. Reținut vreme îndelungată (dar gata oricând să izbucnească); tăcut, posomorât. 4. Care (pare că) ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 5. (Despre vreme, atmosferă) Înnorat, mohorât. ♦ (Despre ploaie) Încet și potolit, dar persistent. – V. mocni.

mocnite
MOCNÍT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde înăbușit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge. 2. Fig. Care lâncezește, care este fără viață, inactiv. 3. Fig. Reținut vreme îndelungată (dar gata oricând să izbucnească); tăcut, posomorât. 4. Care (pare că) ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 5. (Despre vreme, atmosferă) Înnorat, mohorât. ♦ (Despre ploaie) Încet și potolit, dar persistent. – V. mocni.

mocnitei
MOCNÍT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde înăbușit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge. 2. Fig. Care lâncezește, care este fără viață, inactiv. 3. Fig. Reținut vreme îndelungată (dar gata oricând să izbucnească); tăcut, posomorât. 4. Care (pare că) ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 5. (Despre vreme, atmosferă) Înnorat, mohorât. ♦ (Despre ploaie) Încet și potolit, dar persistent. – V. mocni.

mocnitele
MOCNÍT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde înăbușit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge. 2. Fig. Care lâncezește, care este fără viață, inactiv. 3. Fig. Reținut vreme îndelungată (dar gata oricând să izbucnească); tăcut, posomorât. 4. Care (pare că) ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 5. (Despre vreme, atmosferă) Înnorat, mohorât. ♦ (Despre ploaie) Încet și potolit, dar persistent. – V. mocni.

mocnitelor
MOCNÍT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde înăbușit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge. 2. Fig. Care lâncezește, care este fără viață, inactiv. 3. Fig. Reținut vreme îndelungată (dar gata oricând să izbucnească); tăcut, posomorât. 4. Care (pare că) ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 5. (Despre vreme, atmosferă) Înnorat, mohorât. ♦ (Despre ploaie) Încet și potolit, dar persistent. – V. mocni.

mocnitul
MOCNÍT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde înăbușit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge. 2. Fig. Care lâncezește, care este fără viață, inactiv. 3. Fig. Reținut vreme îndelungată (dar gata oricând să izbucnească); tăcut, posomorât. 4. Care (pare că) ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 5. (Despre vreme, atmosferă) Înnorat, mohorât. ♦ (Despre ploaie) Încet și potolit, dar persistent. – V. mocni.

mocnitului
MOCNÍT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde înăbușit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge. 2. Fig. Care lâncezește, care este fără viață, inactiv. 3. Fig. Reținut vreme îndelungată (dar gata oricând să izbucnească); tăcut, posomorât. 4. Care (pare că) ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 5. (Despre vreme, atmosferă) Înnorat, mohorât. ♦ (Despre ploaie) Încet și potolit, dar persistent. – V. mocni.

mocniși
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocniți
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. Fig. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.

DOOM

mocní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocnésc, imperf. 3 sg. mocneá; conj. prez. 3 să mocneáscă

mocniți
MOCNÍT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde înăbușit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge. 2. Fig. Care lâncezește, care este fără viață, inactiv. 3. Fig. Reținut vreme îndelungată (dar gata oricând să izbucnească); tăcut, posomorât. 4. Care (pare că) ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 5. (Despre vreme, atmosferă) Înnorat, mohorât. ♦ (Despre ploaie) Încet și potolit, dar persistent. – V. mocni.

mocniții
MOCNÍT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde înăbușit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge. 2. Fig. Care lâncezește, care este fără viață, inactiv. 3. Fig. Reținut vreme îndelungată (dar gata oricând să izbucnească); tăcut, posomorât. 4. Care (pare că) ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 5. (Despre vreme, atmosferă) Înnorat, mohorât. ♦ (Despre ploaie) Încet și potolit, dar persistent. – V. mocni.

mocniților
MOCNÍT, -Ă, mocniți, -te, adj. 1. (Despre foc; adesea adverbial) Care arde înăbușit, înfundat, fără flacără; care este pe punctul de a se stinge. 2. Fig. Care lâncezește, care este fără viață, inactiv. 3. Fig. Reținut vreme îndelungată (dar gata oricând să izbucnească); tăcut, posomorât. 4. Care (pare că) ascunde o amenințare (gata să se declanșeze). 5. (Despre vreme, atmosferă) Înnorat, mohorât. ♦ (Despre ploaie) Încet și potolit, dar persistent. – V. mocni.

mocofan
MOCOFÁN, mocofani, s. m. 1. Om prost, bleg. 2. Om bădăran, mojic. – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

mocofán s. m., pl. mocofáni

mocofani
MOCOFÁN, mocofani, s. m. 1. Om prost, bleg. 2. Om bădăran, mojic. – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

mocofán s. m., pl. mocofáni

mocofanii
MOCOFÁN, mocofani, s. m. 1. Om prost, bleg. 2. Om bădăran, mojic. – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

mocofán s. m., pl. mocofáni

mocofanilor
MOCOFÁN, mocofani, s. m. 1. Om prost, bleg. 2. Om bădăran, mojic. – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

mocofán s. m., pl. mocofáni

mocofanul
MOCOFÁN, mocofani, s. m. 1. Om prost, bleg. 2. Om bădăran, mojic. – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

mocofán s. m., pl. mocofáni

mocofanului
MOCOFÁN, mocofani, s. m. 1. Om prost, bleg. 2. Om bădăran, mojic. – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

mocofán s. m., pl. mocofáni

mocoșea
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșeai
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșeala
MOCOȘEÁLĂ, mocoșeli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) mocoși. – Mocoși + suf. -eală.

DOOM

mocoșeálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. mocoșélii; pl. mocoșéli

mocoșeam
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșească
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșeau
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșeați
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșeli
MOCOȘEÁLĂ, mocoșeli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) mocoși. – Mocoși + suf. -eală.

DOOM

mocoșeálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. mocoșélii; pl. mocoșéli

mocoșelii
MOCOȘEÁLĂ, mocoșeli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) mocoși. – Mocoși + suf. -eală.

DOOM

mocoșeálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. mocoșélii; pl. mocoșéli

mocoșelile
MOCOȘEÁLĂ, mocoșeli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) mocoși. – Mocoși + suf. -eală.

DOOM

mocoșeálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. mocoșélii; pl. mocoșéli

mocoșelilor
MOCOȘEÁLĂ, mocoșeli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) mocoși. – Mocoși + suf. -eală.

DOOM

mocoșeálă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. mocoșélii; pl. mocoșéli

mocoșesc
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșește
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșești
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoși
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșii
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșim
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșind
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșire
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșiră
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșirăm
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșirăți
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșise
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșisem
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșiseră
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșiserăm
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșiserăți
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșiseși
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșiseți
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșit
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșit
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșit
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșita
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșita
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșite
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșite
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșitei
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșitei
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșitele
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșitele
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșitelor
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșitelor
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșitul
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșitul
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșitului
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșitului
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșiși
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșiți
MOCOȘÍ, mocoșesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) A lucra îndelung, cu migală (la ceva); a pierde prea mult timp la o treabă, a lucra prea încet, cu prea multă migală; a-și pierde vremea; a (se) mocăi. – Cf. mocăi.

DOOM

mocoșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mocoșésc, imperf. 3 sg. mocoșeá; conj. prez. 3 să mocoșeáscă

mocoșiți
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșiți
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșiții
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșiții
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșiților
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocoșiților
MOCOȘÍT, -Ă, mocoșiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) (Persoană) care lucrează prea încet, care nu are spor la lucru. – V. mocoși.

DOOM

mocoșít (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. mocoșíți; adj. f., s. f. mocoșítă, pl. mocoșíte

mocrotă
mócrotă (-te), s. f. – Umoare, secreție. Sl. mokrota, din mokrŭ „umed”. Sec. XVI, înv. Cf. moceră.

mocru
mócru (-oácră), adj. – (Trans.) Varietate de cireșe. Mag. makra „varietate de struguri” (Scriban).

mocârțan
MOCÂRȚÁN, mocârțani, s. m. 1. (Pop.) Mocan. 2. Epitet depreciativ dat unui om bădăran, mojic. – Cf. mocan.

DOOM

mocârțán (pop.) s. m., pl. mocârțáni

mocârțani
MOCÂRȚÁN, mocârțani, s. m. 1. (Pop.) Mocan. 2. Epitet depreciativ dat unui om bădăran, mojic. – Cf. mocan.

DOOM

mocârțán (pop.) s. m., pl. mocârțáni

mocârțanii
MOCÂRȚÁN, mocârțani, s. m. 1. (Pop.) Mocan. 2. Epitet depreciativ dat unui om bădăran, mojic. – Cf. mocan.

DOOM

mocârțán (pop.) s. m., pl. mocârțáni

mocârțanilor
MOCÂRȚÁN, mocârțani, s. m. 1. (Pop.) Mocan. 2. Epitet depreciativ dat unui om bădăran, mojic. – Cf. mocan.

DOOM

mocârțán (pop.) s. m., pl. mocârțáni

mocârțanul
MOCÂRȚÁN, mocârțani, s. m. 1. (Pop.) Mocan. 2. Epitet depreciativ dat unui om bădăran, mojic. – Cf. mocan.

DOOM

mocârțán (pop.) s. m., pl. mocârțáni

mocârțanului
MOCÂRȚÁN, mocârțani, s. m. 1. (Pop.) Mocan. 2. Epitet depreciativ dat unui om bădăran, mojic. – Cf. mocan.

DOOM

mocârțán (pop.) s. m., pl. mocârțáni

mocârță
MOCẤRȚĂ, mocârțe, s. f. (Reg.) Mocârțan (2). – Din moc.

mocîrțan
MOCÂRȚÁN, mocârțani, s. m. 1. (Pop.) Mocan. 2. Epitet depreciativ dat unui om bădăran, mojic. – Cf. mocan.

DOOM

mocârțán (pop.) s. m., pl. mocârțáni

mocîrțani
MOCÂRȚÁN, mocârțani, s. m. 1. (Pop.) Mocan. 2. Epitet depreciativ dat unui om bădăran, mojic. – Cf. mocan.

DOOM

mocârțán (pop.) s. m., pl. mocârțáni

mocîrțanii
MOCÂRȚÁN, mocârțani, s. m. 1. (Pop.) Mocan. 2. Epitet depreciativ dat unui om bădăran, mojic. – Cf. mocan.

DOOM

mocârțán (pop.) s. m., pl. mocârțáni

mocîrțanilor
MOCÂRȚÁN, mocârțani, s. m. 1. (Pop.) Mocan. 2. Epitet depreciativ dat unui om bădăran, mojic. – Cf. mocan.

DOOM

mocârțán (pop.) s. m., pl. mocârțáni

mocîrțanul
MOCÂRȚÁN, mocârțani, s. m. 1. (Pop.) Mocan. 2. Epitet depreciativ dat unui om bădăran, mojic. – Cf. mocan.

DOOM

mocârțán (pop.) s. m., pl. mocârțáni

mocîrțanului
MOCÂRȚÁN, mocârțani, s. m. 1. (Pop.) Mocan. 2. Epitet depreciativ dat unui om bădăran, mojic. – Cf. mocan.

DOOM

mocârțán (pop.) s. m., pl. mocârțáni

mocăi
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăia
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăiai
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăiala
MOCĂIÁLĂ, mocăieli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) mocăi. [Pr.: -că-ia-] – Mocăi + suf. -eală.

DOOM

mocăiálă (fam., pop.) s. f., g.-d. art. mocăiélii; pl. mocăiéli

mocăiam
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăiau
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăiați
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăie
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăieli
MOCĂIÁLĂ, mocăieli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) mocăi. [Pr.: -că-ia-] – Mocăi + suf. -eală.

DOOM

mocăiálă (fam., pop.) s. f., g.-d. art. mocăiélii; pl. mocăiéli

mocăielii
MOCĂIÁLĂ, mocăieli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) mocăi. [Pr.: -că-ia-] – Mocăi + suf. -eală.

DOOM

mocăiálă (fam., pop.) s. f., g.-d. art. mocăiélii; pl. mocăiéli

mocăielile
MOCĂIÁLĂ, mocăieli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) mocăi. [Pr.: -că-ia-] – Mocăi + suf. -eală.

DOOM

mocăiálă (fam., pop.) s. f., g.-d. art. mocăiélii; pl. mocăiéli

mocăielilor
MOCĂIÁLĂ, mocăieli, s. f. (Pop. și fam.) Faptul de a (se) mocăi. [Pr.: -că-ia-] – Mocăi + suf. -eală.

DOOM

mocăiálă (fam., pop.) s. f., g.-d. art. mocăiélii; pl. mocăiéli

mocăii
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăim
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăind
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăire
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăire
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăiră
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăirăm
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăirăți
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăise
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăisem
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăiseră
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăiserăm
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăiserăți
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăiseși
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăiseți
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăit
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăit
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăit
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăita
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăita
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăite
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăite
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăitei
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăitei
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăitele
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăitele
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăitelor
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăitelor
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăitul
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăitul
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăitului
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăitului
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăiși
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăiți
MOCĂÍ, mócăi, vb. IV. Intranz. și refl. (Pop. și fam.) 1. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 2. A pierde vremea cu nimicuri; a tândăli. [Prez. ind. și: mocăiesc] – Et. nec. Cf. moacă.

DOOM

!mocăí (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mócăie, imperf. 3 sg. mocăiá; conj. prez. 3 să mócăie

mocăiți
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăiți
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăiții
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăiții
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăiților
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocăiților
MOCĂÍT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

DOOM

mocăít (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăíți; adj. f., s. f. mocăítă, pl. mocăíte

mocănaș
MOCĂNÁȘ, mocănași, s. m. 1. Diminutiv al lui mocan. 2. (La pl.; art.) Dans popular, inspirat din viața pastorală, răspândit, în trecut, în Moldova și în Dobrogea; melodie după care se execută acest dans. – Mocan + suf. -aș.

DOOM

mocănáș s. m., pl. mocănáși

mocănași
MOCĂNÁȘ, mocănași, s. m. 1. Diminutiv al lui mocan. 2. (La pl.; art.) Dans popular, inspirat din viața pastorală, răspândit, în trecut, în Moldova și în Dobrogea; melodie după care se execută acest dans. – Mocan + suf. -aș.

DOOM

mocănáș s. m., pl. mocănáși

mocănașii
MOCĂNÁȘ, mocănași, s. m. 1. Diminutiv al lui mocan. 2. (La pl.; art.) Dans popular, inspirat din viața pastorală, răspândit, în trecut, în Moldova și în Dobrogea; melodie după care se execută acest dans. – Mocan + suf. -aș.

DOOM

mocănáș s. m., pl. mocănáși

mocănașilor
MOCĂNÁȘ, mocănași, s. m. 1. Diminutiv al lui mocan. 2. (La pl.; art.) Dans popular, inspirat din viața pastorală, răspândit, în trecut, în Moldova și în Dobrogea; melodie după care se execută acest dans. – Mocan + suf. -aș.

DOOM

mocănáș s. m., pl. mocănáși

mocănașul
MOCĂNÁȘ, mocănași, s. m. 1. Diminutiv al lui mocan. 2. (La pl.; art.) Dans popular, inspirat din viața pastorală, răspândit, în trecut, în Moldova și în Dobrogea; melodie după care se execută acest dans. – Mocan + suf. -aș.

DOOM

mocănáș s. m., pl. mocănáși

mocănașului
MOCĂNÁȘ, mocănași, s. m. 1. Diminutiv al lui mocan. 2. (La pl.; art.) Dans popular, inspirat din viața pastorală, răspândit, în trecut, în Moldova și în Dobrogea; melodie după care se execută acest dans. – Mocan + suf. -aș.

DOOM

mocănáș s. m., pl. mocănáși

mocăncuța
MOCĂNCÚȚĂ, mocăncuțe, s. f. Diminutiv al lui mocancă. – Mocancă + suf. -uță.

DOOM

mocăncúță s. f., g.-d. art. mocăncúței; pl. mocăncúțe

mocăncuțe
MOCĂNCÚȚĂ, mocăncuțe, s. f. Diminutiv al lui mocancă. – Mocancă + suf. -uță.

DOOM

mocăncúță s. f., g.-d. art. mocăncúței; pl. mocăncúțe

mocăncuței
MOCĂNCÚȚĂ, mocăncuțe, s. f. Diminutiv al lui mocancă. – Mocancă + suf. -uță.

DOOM

mocăncúță s. f., g.-d. art. mocăncúței; pl. mocăncúțe

mocăncuțele
MOCĂNCÚȚĂ, mocăncuțe, s. f. Diminutiv al lui mocancă. – Mocancă + suf. -uță.

DOOM

mocăncúță s. f., g.-d. art. mocăncúței; pl. mocăncúțe

mocăncuțelor
MOCĂNCÚȚĂ, mocăncuțe, s. f. Diminutiv al lui mocancă. – Mocancă + suf. -uță.

DOOM

mocăncúță s. f., g.-d. art. mocăncúței; pl. mocăncúțe

mocăneasca
MOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mocănești, adj., s. f. 1. Adj. De mocan, al mocanului, specific mocanilor, privitor la mocani. ◊ Oaie mocănească = varietate de oaie țurcană. Cal mocănesc = cal scund de munte. Porumb mocănesc = varietate de porumb cu bobul mare. 2. S. f. art. Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocancă. – Mocan + suf. -esc.

DOOM

mocănésc adj. m., f. mocăneáscă; pl. m. și f. mocănéști

mocăneasca
MOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mocănești, adj., s. f. 1. Adj. De mocan, al mocanului, specific mocanilor, privitor la mocani. ◊ Oaie mocănească = varietate de oaie țurcană. Cal mocănesc = cal scund de munte. Porumb mocănesc = varietate de porumb cu bobul mare. 2. S. f. art. Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocancă. – Mocan + suf. -esc.

DOOM

mocănésc adj. m., f. mocăneáscă; pl. m. și f. mocănéști

mocănesc
MOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mocănești, adj., s. f. 1. Adj. De mocan, al mocanului, specific mocanilor, privitor la mocani. ◊ Oaie mocănească = varietate de oaie țurcană. Cal mocănesc = cal scund de munte. Porumb mocănesc = varietate de porumb cu bobul mare. 2. S. f. art. Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocancă. – Mocan + suf. -esc.

DOOM

mocănésc adj. m., f. mocăneáscă; pl. m. și f. mocănéști

mocănescul
MOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mocănești, adj., s. f. 1. Adj. De mocan, al mocanului, specific mocanilor, privitor la mocani. ◊ Oaie mocănească = varietate de oaie țurcană. Cal mocănesc = cal scund de munte. Porumb mocănesc = varietate de porumb cu bobul mare. 2. S. f. art. Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocancă. – Mocan + suf. -esc.

DOOM

mocănésc adj. m., f. mocăneáscă; pl. m. și f. mocănéști

mocănescului
MOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mocănești, adj., s. f. 1. Adj. De mocan, al mocanului, specific mocanilor, privitor la mocani. ◊ Oaie mocănească = varietate de oaie țurcană. Cal mocănesc = cal scund de munte. Porumb mocănesc = varietate de porumb cu bobul mare. 2. S. f. art. Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocancă. – Mocan + suf. -esc.

DOOM

mocănésc adj. m., f. mocăneáscă; pl. m. și f. mocănéști

mocănește
MOCĂNÉȘTE adv. Ca mocanii, în felul mocanilor. – Mocan + suf. -ește.

DOOM

mocănéște adv.

mocănești
MOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mocănești, adj., s. f. 1. Adj. De mocan, al mocanului, specific mocanilor, privitor la mocani. ◊ Oaie mocănească = varietate de oaie țurcană. Cal mocănesc = cal scund de munte. Porumb mocănesc = varietate de porumb cu bobul mare. 2. S. f. art. Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocancă. – Mocan + suf. -esc.

DOOM

mocănésc adj. m., f. mocăneáscă; pl. m. și f. mocănéști

mocănești
MOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mocănești, adj., s. f. 1. Adj. De mocan, al mocanului, specific mocanilor, privitor la mocani. ◊ Oaie mocănească = varietate de oaie țurcană. Cal mocănesc = cal scund de munte. Porumb mocănesc = varietate de porumb cu bobul mare. 2. S. f. art. Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocancă. – Mocan + suf. -esc.

DOOM

mocănésc adj. m., f. mocăneáscă; pl. m. și f. mocănéști

mocăneștii
MOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mocănești, adj., s. f. 1. Adj. De mocan, al mocanului, specific mocanilor, privitor la mocani. ◊ Oaie mocănească = varietate de oaie țurcană. Cal mocănesc = cal scund de munte. Porumb mocănesc = varietate de porumb cu bobul mare. 2. S. f. art. Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocancă. – Mocan + suf. -esc.

DOOM

mocănésc adj. m., f. mocăneáscă; pl. m. și f. mocănéști

mocăneștii
MOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mocănești, adj., s. f. 1. Adj. De mocan, al mocanului, specific mocanilor, privitor la mocani. ◊ Oaie mocănească = varietate de oaie țurcană. Cal mocănesc = cal scund de munte. Porumb mocănesc = varietate de porumb cu bobul mare. 2. S. f. art. Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocancă. – Mocan + suf. -esc.

DOOM

mocănésc adj. m., f. mocăneáscă; pl. m. și f. mocănéști

mocăneștile
MOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mocănești, adj., s. f. 1. Adj. De mocan, al mocanului, specific mocanilor, privitor la mocani. ◊ Oaie mocănească = varietate de oaie țurcană. Cal mocănesc = cal scund de munte. Porumb mocănesc = varietate de porumb cu bobul mare. 2. S. f. art. Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocancă. – Mocan + suf. -esc.

DOOM

mocănésc adj. m., f. mocăneáscă; pl. m. și f. mocănéști

mocăneștile
MOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mocănești, adj., s. f. 1. Adj. De mocan, al mocanului, specific mocanilor, privitor la mocani. ◊ Oaie mocănească = varietate de oaie țurcană. Cal mocănesc = cal scund de munte. Porumb mocănesc = varietate de porumb cu bobul mare. 2. S. f. art. Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocancă. – Mocan + suf. -esc.

DOOM

mocănésc adj. m., f. mocăneáscă; pl. m. și f. mocănéști

mocăneștilor
MOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mocănești, adj., s. f. 1. Adj. De mocan, al mocanului, specific mocanilor, privitor la mocani. ◊ Oaie mocănească = varietate de oaie țurcană. Cal mocănesc = cal scund de munte. Porumb mocănesc = varietate de porumb cu bobul mare. 2. S. f. art. Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocancă. – Mocan + suf. -esc.

DOOM

mocănésc adj. m., f. mocăneáscă; pl. m. și f. mocănéști

mocăneștilor
MOCĂNÉSC, -EÁSCĂ, mocănești, adj., s. f. 1. Adj. De mocan, al mocanului, specific mocanilor, privitor la mocani. ◊ Oaie mocănească = varietate de oaie țurcană. Cal mocănesc = cal scund de munte. Porumb mocănesc = varietate de porumb cu bobul mare. 2. S. f. art. Numele unui dans popular asemănător cu hora; melodie după care se execută acest dans; mocancă. – Mocan + suf. -esc.

DOOM

mocănésc adj. m., f. mocăneáscă; pl. m. și f. mocănéști

mocănime
MOCĂNÍME s. f. Grup, mulțime de mocani; totalitate a mocanilor. – Mocan + suf. -ime.

DOOM

mocăníme s. f., g.-d. art. mocănímii

mocănimea
MOCĂNÍME s. f. Grup, mulțime de mocani; totalitate a mocanilor. – Mocan + suf. -ime.

DOOM

mocăníme s. f., g.-d. art. mocănímii

mocănimi
MOCĂNÍME s. f. Grup, mulțime de mocani; totalitate a mocanilor. – Mocan + suf. -ime.

DOOM

mocăníme s. f., g.-d. art. mocănímii

mocănimii
MOCĂNÍME s. f. Grup, mulțime de mocani; totalitate a mocanilor. – Mocan + suf. -ime.

DOOM

mocăníme s. f., g.-d. art. mocănímii

mocănița
MOCĂNÍȚĂ, mocănițe, s. f. 1. Mocancă (1). 2. (Fam.) Tren de linie îngustă, care circulă în regiunile de munte. – Mocan + suf. -iță.

DOOM

mocăníță s. f., g.-d. art. mocăníței; pl. mocăníțe

mocănițe
MOCĂNÍȚĂ, mocănițe, s. f. 1. Mocancă (1). 2. (Fam.) Tren de linie îngustă, care circulă în regiunile de munte. – Mocan + suf. -iță.

DOOM

mocăníță s. f., g.-d. art. mocăníței; pl. mocăníțe

mocăniței
MOCĂNÍȚĂ, mocănițe, s. f. 1. Mocancă (1). 2. (Fam.) Tren de linie îngustă, care circulă în regiunile de munte. – Mocan + suf. -iță.

DOOM

mocăníță s. f., g.-d. art. mocăníței; pl. mocăníțe

mocănițele
MOCĂNÍȚĂ, mocănițe, s. f. 1. Mocancă (1). 2. (Fam.) Tren de linie îngustă, care circulă în regiunile de munte. – Mocan + suf. -iță.

DOOM

mocăníță s. f., g.-d. art. mocăníței; pl. mocăníțe

mocănițelor
MOCĂNÍȚĂ, mocănițe, s. f. 1. Mocancă (1). 2. (Fam.) Tren de linie îngustă, care circulă în regiunile de munte. – Mocan + suf. -iță.

DOOM

mocăníță s. f., g.-d. art. mocăníței; pl. mocăníțe

mocșandă
MOCȘÁNDĂ, mocșande, s. f. (Regional) Moviliță de pămînt prin care se înseamnă hotarul dintre două comune, două loturi de pămînt etc.

mod
MOD, moduri, s. n. 1. Fel de a fi, de a se manifesta, de a se desfășura al cuiva sau a ceva; cale, procedeu, metodă. ◊ Mod de viață (de trai) = fel de a concepe și a trăi viața; conținutul și formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale și spirituale ale diferitelor grupuri sociale, în funcție de nivelul de trai, de tradiții, obiceiuri și mentalități. ♦ (Gram.; în sintagmele) Adverb de mod = adverb care arată felul cum se desfășoară acțiunea, cum este starea sau însușirea exprimată de un verb. Complement circumstanțial de mod = complement circumstanțial care arată cum ori în ce măsură se desfășoară sau apare la un moment dat o acțiune, o stare sau o însușire. Propoziție circumstanțială de mod = propoziție subordonată care arată felul cum se desfășoară acțiunea din regentă sau cum se înfățișează o calitate din regentă. 2. Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă felul cum prezintă vorbitorul acțiunea; fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprimă această categorie. 3. Sistemul raporturilor dintre sunetele muzicale, care determină dependența sunetelor instabile de cele stabile. Mod major și minor. – Din lat. modus, it. modo.

DOOM

mod s. n., pl. móduri

moda
MÓDĂ, mode, s. f. 1. Obicei, deprindere colectivă, specifică la un moment dat unui mediu social; spec. gust, preferință generalizată la un moment dat privind îmbrăcămintea, ținuta, comportarea. ◊ Loc. adj. La modă = a) care corespunde gustului într-un anumit moment, care se folosește frecvent la un moment dat; modern; de actualitate, actual; b) (despre oameni) care se comportă conform gustului, preferințelor unui anumit mediu social (la un moment dat); foarte cunoscut sau apreciat la un moment dat. ◊ Expr. De modă veche = a) care nu mai corespunde cu gustul momentului, depășit, demodat, desuet; care aparține unor realități din trecut, ieșite din uz; b) (despre oameni) cu concepții vechi, depășite; care se conformează unui sistem sau unui principiu din trecut, învechit. 2. (În sintagmele) Magazin de mode = magazin de pălării femeiești (și de obiecte mărunte de îmbrăcăminte femeiască). Revistă (sau jurnal) de modă (sau de mode) = revistă care conține modele (noi) de îmbrăcăminte și de încălțăminte. Casă de modă (sau de mode) = atelier (de lux) unde se confecționează la comandă obiecte de îmbrăcăminte. – Din it. moda, germ. Mode, ngr. móda, fr. mode.

DOOM

módă s. f., g.-d. art. módei; pl. móde

modal
MODÁL, -Ă, modali, -e, adj. 1. (Gram.) Care aparține modului (2), care se referă la mod, care exprimă modul. 2. (Gram.) Care se referă la mod (1), care indică modul; de mod. 3. (Muz.) Care se referă la mod (3), care aparține modului. – Din fr. modal.

DOOM

modál adj. m., pl. modáli; f. modálă, pl. modále

modala
MODÁL, -Ă, modali, -e, adj. 1. (Gram.) Care aparține modului (2), care se referă la mod, care exprimă modul. 2. (Gram.) Care se referă la mod (1), care indică modul; de mod. 3. (Muz.) Care se referă la mod (3), care aparține modului. – Din fr. modal.

DOOM

modál adj. m., pl. modáli; f. modálă, pl. modále

modale
MODÁL, -Ă, modali, -e, adj. 1. (Gram.) Care aparține modului (2), care se referă la mod, care exprimă modul. 2. (Gram.) Care se referă la mod (1), care indică modul; de mod. 3. (Muz.) Care se referă la mod (3), care aparține modului. – Din fr. modal.

DOOM

modál adj. m., pl. modáli; f. modálă, pl. modále

modalei
MODÁL, -Ă, modali, -e, adj. 1. (Gram.) Care aparține modului (2), care se referă la mod, care exprimă modul. 2. (Gram.) Care se referă la mod (1), care indică modul; de mod. 3. (Muz.) Care se referă la mod (3), care aparține modului. – Din fr. modal.

DOOM

modál adj. m., pl. modáli; f. modálă, pl. modále

modalele
MODÁL, -Ă, modali, -e, adj. 1. (Gram.) Care aparține modului (2), care se referă la mod, care exprimă modul. 2. (Gram.) Care se referă la mod (1), care indică modul; de mod. 3. (Muz.) Care se referă la mod (3), care aparține modului. – Din fr. modal.

DOOM

modál adj. m., pl. modáli; f. modálă, pl. modále

modalelor
MODÁL, -Ă, modali, -e, adj. 1. (Gram.) Care aparține modului (2), care se referă la mod, care exprimă modul. 2. (Gram.) Care se referă la mod (1), care indică modul; de mod. 3. (Muz.) Care se referă la mod (3), care aparține modului. – Din fr. modal.

DOOM

modál adj. m., pl. modáli; f. modálă, pl. modále

modali
MODÁL, -Ă, modali, -e, adj. 1. (Gram.) Care aparține modului (2), care se referă la mod, care exprimă modul. 2. (Gram.) Care se referă la mod (1), care indică modul; de mod. 3. (Muz.) Care se referă la mod (3), care aparține modului. – Din fr. modal.

DOOM

modál adj. m., pl. modáli; f. modálă, pl. modále

modalii
MODÁL, -Ă, modali, -e, adj. 1. (Gram.) Care aparține modului (2), care se referă la mod, care exprimă modul. 2. (Gram.) Care se referă la mod (1), care indică modul; de mod. 3. (Muz.) Care se referă la mod (3), care aparține modului. – Din fr. modal.

DOOM

modál adj. m., pl. modáli; f. modálă, pl. modále

modalilor
MODÁL, -Ă, modali, -e, adj. 1. (Gram.) Care aparține modului (2), care se referă la mod, care exprimă modul. 2. (Gram.) Care se referă la mod (1), care indică modul; de mod. 3. (Muz.) Care se referă la mod (3), care aparține modului. – Din fr. modal.

DOOM

modál adj. m., pl. modáli; f. modálă, pl. modále

modalitate
MODALITÁTE, modalități, s. f. 1. Procedeu, mijloc, metodă folosită în vederea realizării unui scop; mod (1), manieră. 2. (Log.) Determinare a caracterului necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecăți. – Din fr. modalité.

DOOM

modalitáte s. f., g.-d. art. modalitắții; pl. modalitắți

modalitatea
MODALITÁTE, modalități, s. f. 1. Procedeu, mijloc, metodă folosită în vederea realizării unui scop; mod (1), manieră. 2. (Log.) Determinare a caracterului necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecăți. – Din fr. modalité.

DOOM

modalitáte s. f., g.-d. art. modalitắții; pl. modalitắți

modalități
MODALITÁTE, modalități, s. f. 1. Procedeu, mijloc, metodă folosită în vederea realizării unui scop; mod (1), manieră. 2. (Log.) Determinare a caracterului necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecăți. – Din fr. modalité.

DOOM

modalitáte s. f., g.-d. art. modalitắții; pl. modalitắți

modalității
MODALITÁTE, modalități, s. f. 1. Procedeu, mijloc, metodă folosită în vederea realizării unui scop; mod (1), manieră. 2. (Log.) Determinare a caracterului necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecăți. – Din fr. modalité.

DOOM

modalitáte s. f., g.-d. art. modalitắții; pl. modalitắți

modalitățile
MODALITÁTE, modalități, s. f. 1. Procedeu, mijloc, metodă folosită în vederea realizării unui scop; mod (1), manieră. 2. (Log.) Determinare a caracterului necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecăți. – Din fr. modalité.

DOOM

modalitáte s. f., g.-d. art. modalitắții; pl. modalitắți

modalităților
MODALITÁTE, modalități, s. f. 1. Procedeu, mijloc, metodă folosită în vederea realizării unui scop; mod (1), manieră. 2. (Log.) Determinare a caracterului necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecăți. – Din fr. modalité.

DOOM

modalitáte s. f., g.-d. art. modalitắții; pl. modalitắți

modalul
MODÁL, -Ă, modali, -e, adj. 1. (Gram.) Care aparține modului (2), care se referă la mod, care exprimă modul. 2. (Gram.) Care se referă la mod (1), care indică modul; de mod. 3. (Muz.) Care se referă la mod (3), care aparține modului. – Din fr. modal.

DOOM

modál adj. m., pl. modáli; f. modálă, pl. modále

modalului
MODÁL, -Ă, modali, -e, adj. 1. (Gram.) Care aparține modului (2), care se referă la mod, care exprimă modul. 2. (Gram.) Care se referă la mod (1), care indică modul; de mod. 3. (Muz.) Care se referă la mod (3), care aparține modului. – Din fr. modal.

DOOM

modál adj. m., pl. modáli; f. modálă, pl. modále

modanatură
MODANATÚRĂ s.f. v. modenatură.

mode
MÓDĂ, mode, s. f. 1. Obicei, deprindere colectivă, specifică la un moment dat unui mediu social; spec. gust, preferință generalizată la un moment dat privind îmbrăcămintea, ținuta, comportarea. ◊ Loc. adj. La modă = a) care corespunde gustului într-un anumit moment, care se folosește frecvent la un moment dat; modern; de actualitate, actual; b) (despre oameni) care se comportă conform gustului, preferințelor unui anumit mediu social (la un moment dat); foarte cunoscut sau apreciat la un moment dat. ◊ Expr. De modă veche = a) care nu mai corespunde cu gustul momentului, depășit, demodat, desuet; care aparține unor realități din trecut, ieșite din uz; b) (despre oameni) cu concepții vechi, depășite; care se conformează unui sistem sau unui principiu din trecut, învechit. 2. (În sintagmele) Magazin de mode = magazin de pălării femeiești (și de obiecte mărunte de îmbrăcăminte femeiască). Revistă (sau jurnal) de modă (sau de mode) = revistă care conține modele (noi) de îmbrăcăminte și de încălțăminte. Casă de modă (sau de mode) = atelier (de lux) unde se confecționează la comandă obiecte de îmbrăcăminte. – Din it. moda, germ. Mode, ngr. móda, fr. mode.

DOOM

módă s. f., g.-d. art. módei; pl. móde

modei
MÓDĂ, mode, s. f. 1. Obicei, deprindere colectivă, specifică la un moment dat unui mediu social; spec. gust, preferință generalizată la un moment dat privind îmbrăcămintea, ținuta, comportarea. ◊ Loc. adj. La modă = a) care corespunde gustului într-un anumit moment, care se folosește frecvent la un moment dat; modern; de actualitate, actual; b) (despre oameni) care se comportă conform gustului, preferințelor unui anumit mediu social (la un moment dat); foarte cunoscut sau apreciat la un moment dat. ◊ Expr. De modă veche = a) care nu mai corespunde cu gustul momentului, depășit, demodat, desuet; care aparține unor realități din trecut, ieșite din uz; b) (despre oameni) cu concepții vechi, depășite; care se conformează unui sistem sau unui principiu din trecut, învechit. 2. (În sintagmele) Magazin de mode = magazin de pălării femeiești (și de obiecte mărunte de îmbrăcăminte femeiască). Revistă (sau jurnal) de modă (sau de mode) = revistă care conține modele (noi) de îmbrăcăminte și de încălțăminte. Casă de modă (sau de mode) = atelier (de lux) unde se confecționează la comandă obiecte de îmbrăcăminte. – Din it. moda, germ. Mode, ngr. móda, fr. mode.

DOOM

módă s. f., g.-d. art. módei; pl. móde

model
MODÉL, modele, s. n. 1. Ceea ce poate servi ca orientare pentru reproduceri sau imitații; tipar. ♦ Reprezentare în mic a unui obiect; machetă. ♦ Tipul unui obiect confecționat. Model de pălărie. ♦ Obiect care, imprimat într-un material plastic, formează un tipar după care se realizează alte obiecte identice. ♦ Sistem teoretic sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate indirect proprietățile și transformările altui sistem, mai complex, cu care primul sistem prezintă o analogie. 2. Persoană, realizare, operă care, prin valoare sau calități, poate servi ca exemplu; p. ext. exemplu, pildă servită de o asemenea persoană, realizare, operă. 3. Manechin. 4. Persoană care pozează unui pictor sau unui sculptor. 5. (Mat.) Sistem de relații matematice care leagă între ele mărimile de stare ale sistemului modelat. – Din fr. modèle, it. modello.

DOOM

modél s. n., pl. modéle

modela
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelai
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelaj
MODELÁJ, modelaje, s. n. Modelare. – Din fr. modelage.

DOOM

modeláj s. n., pl. modeláje

modelaje
MODELÁJ, modelaje, s. n. Modelare. – Din fr. modelage.

DOOM

modeláj s. n., pl. modeláje

modelajele
MODELÁJ, modelaje, s. n. Modelare. – Din fr. modelage.

DOOM

modeláj s. n., pl. modeláje

modelajelor
MODELÁJ, modelaje, s. n. Modelare. – Din fr. modelage.

DOOM

modeláj s. n., pl. modeláje

modelajul
MODELÁJ, modelaje, s. n. Modelare. – Din fr. modelage.

DOOM

modeláj s. n., pl. modeláje

modelajului
MODELÁJ, modelaje, s. n. Modelare. – Din fr. modelage.

DOOM

modeláj s. n., pl. modeláje

modelam
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelar
MODELÁR, -Ă, modelari, -e, s. m. și f. Persoană care creează modele (1). – Model + suf. -ar.

modelara
MODELÁR, -Ă, modelari, -e, s. m. și f. Persoană care creează modele (1). – Model + suf. -ar.

modelare
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelare
MODELÁR, -Ă, modelari, -e, s. m. și f. Persoană care creează modele (1). – Model + suf. -ar.

modelare
MODELÁRE, modelări, s. f. 1. Acțiunea de a modela și rezultatul ei; modelaj. 2. (Mat.) Reprezentare a unei relații prin simbolism matematic. – V. modela.

DOOM

modeláre s. f., g.-d. art. modelắrii; pl. modelắri

modelarea
MODELÁRE, modelări, s. f. 1. Acțiunea de a modela și rezultatul ei; modelaj. 2. (Mat.) Reprezentare a unei relații prin simbolism matematic. – V. modela.

DOOM

modeláre s. f., g.-d. art. modelắrii; pl. modelắri

modelarei
MODELÁR, -Ă, modelari, -e, s. m. și f. Persoană care creează modele (1). – Model + suf. -ar.

modelarele
MODELÁR, -Ă, modelari, -e, s. m. și f. Persoană care creează modele (1). – Model + suf. -ar.

modelarelor
MODELÁR, -Ă, modelari, -e, s. m. și f. Persoană care creează modele (1). – Model + suf. -ar.

modelari
MODELÁR, -Ă, modelari, -e, s. m. și f. Persoană care creează modele (1). – Model + suf. -ar.

modelarii
MODELÁR, -Ă, modelari, -e, s. m. și f. Persoană care creează modele (1). – Model + suf. -ar.

modelarilor
MODELÁR, -Ă, modelari, -e, s. m. și f. Persoană care creează modele (1). – Model + suf. -ar.

modelarul
MODELÁR, -Ă, modelari, -e, s. m. și f. Persoană care creează modele (1). – Model + suf. -ar.

modelarului
MODELÁR, -Ă, modelari, -e, s. m. și f. Persoană care creează modele (1). – Model + suf. -ar.

modelară
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelarăm
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelarăți
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelase
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelasem
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelaseră
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelaserăm
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelaserăți
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelaseși
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelaseți
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelat
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelat
MODELÁT, -Ă, modelați, -te, adj. Căruia i s-a dat o anumită formă (după un model); spec. sculptat. – V. modela.

modelata
MODELÁT, -Ă, modelați, -te, adj. Căruia i s-a dat o anumită formă (după un model); spec. sculptat. – V. modela.

modelate
MODELÁT, -Ă, modelați, -te, adj. Căruia i s-a dat o anumită formă (după un model); spec. sculptat. – V. modela.

modelatei
MODELÁT, -Ă, modelați, -te, adj. Căruia i s-a dat o anumită formă (după un model); spec. sculptat. – V. modela.

modelatele
MODELÁT, -Ă, modelați, -te, adj. Căruia i s-a dat o anumită formă (după un model); spec. sculptat. – V. modela.

modelatelor
MODELÁT, -Ă, modelați, -te, adj. Căruia i s-a dat o anumită formă (după un model); spec. sculptat. – V. modela.

modelatoare
MODELATÓR, -OÁRE, modelatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Artist care execută lucrări decorative din materiale plastice. ♦ Meseriaș care multiplică după un model dat. 2. S. n. Unealtă folosită (de sculptori) pentru modelare. – Din it. modellatore.

DOOM

modelatór² (unealtă) s. n., pl. modelatoáre

modelatoarea
MODELATÓR, -OÁRE, modelatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Artist care execută lucrări decorative din materiale plastice. ♦ Meseriaș care multiplică după un model dat. 2. S. n. Unealtă folosită (de sculptori) pentru modelare. – Din it. modellatore.

DOOM

modelatór² (unealtă) s. n., pl. modelatoáre

modelatoarei
MODELATÓR, -OÁRE, modelatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Artist care execută lucrări decorative din materiale plastice. ♦ Meseriaș care multiplică după un model dat. 2. S. n. Unealtă folosită (de sculptori) pentru modelare. – Din it. modellatore.

DOOM

modelatór² (unealtă) s. n., pl. modelatoáre

modelatoarele
MODELATÓR, -OÁRE, modelatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Artist care execută lucrări decorative din materiale plastice. ♦ Meseriaș care multiplică după un model dat. 2. S. n. Unealtă folosită (de sculptori) pentru modelare. – Din it. modellatore.

DOOM

modelatór² (unealtă) s. n., pl. modelatoáre

modelatoarelor
MODELATÓR, -OÁRE, modelatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Artist care execută lucrări decorative din materiale plastice. ♦ Meseriaș care multiplică după un model dat. 2. S. n. Unealtă folosită (de sculptori) pentru modelare. – Din it. modellatore.

DOOM

modelatór² (unealtă) s. n., pl. modelatoáre

modelator
MODELATÓR, -OÁRE, modelatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Artist care execută lucrări decorative din materiale plastice. ♦ Meseriaș care multiplică după un model dat. 2. S. n. Unealtă folosită (de sculptori) pentru modelare. – Din it. modellatore.

DOOM

modelatór² (unealtă) s. n., pl. modelatoáre

modelatori
MODELATÓR, -OÁRE, modelatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Artist care execută lucrări decorative din materiale plastice. ♦ Meseriaș care multiplică după un model dat. 2. S. n. Unealtă folosită (de sculptori) pentru modelare. – Din it. modellatore.

DOOM

modelatór² (unealtă) s. n., pl. modelatoáre

modelatorii
MODELATÓR, -OÁRE, modelatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Artist care execută lucrări decorative din materiale plastice. ♦ Meseriaș care multiplică după un model dat. 2. S. n. Unealtă folosită (de sculptori) pentru modelare. – Din it. modellatore.

DOOM

modelatór² (unealtă) s. n., pl. modelatoáre

modelatorilor
MODELATÓR, -OÁRE, modelatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Artist care execută lucrări decorative din materiale plastice. ♦ Meseriaș care multiplică după un model dat. 2. S. n. Unealtă folosită (de sculptori) pentru modelare. – Din it. modellatore.

DOOM

modelatór² (unealtă) s. n., pl. modelatoáre

modelatorul
MODELATÓR, -OÁRE, modelatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Artist care execută lucrări decorative din materiale plastice. ♦ Meseriaș care multiplică după un model dat. 2. S. n. Unealtă folosită (de sculptori) pentru modelare. – Din it. modellatore.

DOOM

modelatór² (unealtă) s. n., pl. modelatoáre

modelatorului
MODELATÓR, -OÁRE, modelatori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Artist care execută lucrări decorative din materiale plastice. ♦ Meseriaș care multiplică după un model dat. 2. S. n. Unealtă folosită (de sculptori) pentru modelare. – Din it. modellatore.

DOOM

modelatór² (unealtă) s. n., pl. modelatoáre

modelatul
MODELÁT, -Ă, modelați, -te, adj. Căruia i s-a dat o anumită formă (după un model); spec. sculptat. – V. modela.

modelatului
MODELÁT, -Ă, modelați, -te, adj. Căruia i s-a dat o anumită formă (după un model); spec. sculptat. – V. modela.

modelau
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelași
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelați
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelați
MODELÁT, -Ă, modelați, -te, adj. Căruia i s-a dat o anumită formă (după un model); spec. sculptat. – V. modela.

modelații
MODELÁT, -Ă, modelați, -te, adj. Căruia i s-a dat o anumită formă (după un model); spec. sculptat. – V. modela.

modelaților
MODELÁT, -Ă, modelați, -te, adj. Căruia i s-a dat o anumită formă (după un model); spec. sculptat. – V. modela.

modele
MÓDĂ, mode, s. f. 1. Obicei, deprindere colectivă, specifică la un moment dat unui mediu social; spec. gust, preferință generalizată la un moment dat privind îmbrăcămintea, ținuta, comportarea. ◊ Loc. adj. La modă = a) care corespunde gustului într-un anumit moment, care se folosește frecvent la un moment dat; modern; de actualitate, actual; b) (despre oameni) care se comportă conform gustului, preferințelor unui anumit mediu social (la un moment dat); foarte cunoscut sau apreciat la un moment dat. ◊ Expr. De modă veche = a) care nu mai corespunde cu gustul momentului, depășit, demodat, desuet; care aparține unor realități din trecut, ieșite din uz; b) (despre oameni) cu concepții vechi, depășite; care se conformează unui sistem sau unui principiu din trecut, învechit. 2. (În sintagmele) Magazin de mode = magazin de pălării femeiești (și de obiecte mărunte de îmbrăcăminte femeiască). Revistă (sau jurnal) de modă (sau de mode) = revistă care conține modele (noi) de îmbrăcăminte și de încălțăminte. Casă de modă (sau de mode) = atelier (de lux) unde se confecționează la comandă obiecte de îmbrăcăminte. – Din it. moda, germ. Mode, ngr. móda, fr. mode.

DOOM

módă s. f., g.-d. art. módei; pl. móde

modele
MODÉL, modele, s. n. 1. Ceea ce poate servi ca orientare pentru reproduceri sau imitații; tipar. ♦ Reprezentare în mic a unui obiect; machetă. ♦ Tipul unui obiect confecționat. Model de pălărie. ♦ Obiect care, imprimat într-un material plastic, formează un tipar după care se realizează alte obiecte identice. ♦ Sistem teoretic sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate indirect proprietățile și transformările altui sistem, mai complex, cu care primul sistem prezintă o analogie. 2. Persoană, realizare, operă care, prin valoare sau calități, poate servi ca exemplu; p. ext. exemplu, pildă servită de o asemenea persoană, realizare, operă. 3. Manechin. 4. Persoană care pozează unui pictor sau unui sculptor. 5. (Mat.) Sistem de relații matematice care leagă între ele mărimile de stare ale sistemului modelat. – Din fr. modèle, it. modello.

DOOM

modél s. n., pl. modéle

modelează
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelee
MODELÉU, modelee, s. n. Relief sau impresie de relief redate într-o sculptură sau într-o pictură. – Din fr. modelé.

DOOM

modeléu s. n., art. modeléul; pl. modelée

modeleele
MODELÉU, modelee, s. n. Relief sau impresie de relief redate într-o sculptură sau într-o pictură. – Din fr. modelé.

DOOM

modeléu s. n., art. modeléul; pl. modelée

modeleelor
MODELÉU, modelee, s. n. Relief sau impresie de relief redate într-o sculptură sau într-o pictură. – Din fr. modelé.

DOOM

modeléu s. n., art. modeléul; pl. modelée

modelele
MODÉL, modele, s. n. 1. Ceea ce poate servi ca orientare pentru reproduceri sau imitații; tipar. ♦ Reprezentare în mic a unui obiect; machetă. ♦ Tipul unui obiect confecționat. Model de pălărie. ♦ Obiect care, imprimat într-un material plastic, formează un tipar după care se realizează alte obiecte identice. ♦ Sistem teoretic sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate indirect proprietățile și transformările altui sistem, mai complex, cu care primul sistem prezintă o analogie. 2. Persoană, realizare, operă care, prin valoare sau calități, poate servi ca exemplu; p. ext. exemplu, pildă servită de o asemenea persoană, realizare, operă. 3. Manechin. 4. Persoană care pozează unui pictor sau unui sculptor. 5. (Mat.) Sistem de relații matematice care leagă între ele mărimile de stare ale sistemului modelat. – Din fr. modèle, it. modello.

DOOM

modél s. n., pl. modéle

modelelor
MODÉL, modele, s. n. 1. Ceea ce poate servi ca orientare pentru reproduceri sau imitații; tipar. ♦ Reprezentare în mic a unui obiect; machetă. ♦ Tipul unui obiect confecționat. Model de pălărie. ♦ Obiect care, imprimat într-un material plastic, formează un tipar după care se realizează alte obiecte identice. ♦ Sistem teoretic sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate indirect proprietățile și transformările altui sistem, mai complex, cu care primul sistem prezintă o analogie. 2. Persoană, realizare, operă care, prin valoare sau calități, poate servi ca exemplu; p. ext. exemplu, pildă servită de o asemenea persoană, realizare, operă. 3. Manechin. 4. Persoană care pozează unui pictor sau unui sculptor. 5. (Mat.) Sistem de relații matematice care leagă între ele mărimile de stare ale sistemului modelat. – Din fr. modèle, it. modello.

DOOM

modél s. n., pl. modéle

modeler
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelera
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelere
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelerei
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelerele
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelerelor
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modeleri
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelerii
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelerilor
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelerul
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelerului
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modeleu
MODELÉU, modelee, s. n. Relief sau impresie de relief redate într-o sculptură sau într-o pictură. – Din fr. modelé.

DOOM

modeléu s. n., art. modeléul; pl. modelée

modeleul
MODELÉU, modelee, s. n. Relief sau impresie de relief redate într-o sculptură sau într-o pictură. – Din fr. modelé.

DOOM

modeléu s. n., art. modeléul; pl. modelée

modeleului
MODELÉU, modelee, s. n. Relief sau impresie de relief redate într-o sculptură sau într-o pictură. – Din fr. modelé.

DOOM

modeléu s. n., art. modeléul; pl. modelée

modelez
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modeleze
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelezi
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelier
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modeliera
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modeliere
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelierei
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelierele
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelierelor
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelieri
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelierii
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelierilor
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelierul
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelierului
MODELÉR, -Ă s. m. și f. v. modelier.

DOOM

*modeliéră (rar) (-li-e-) s. f., g.-d. art. modeliérei; pl. modeliére

modelism
MODELÍSM s. n. Activitate de construcție a unor modele (1) de mașini și aparate (în special la demonstrațiile din cadrul unor discipline școlare). – Model + suf. -ism.

DOOM

*modelísm s. n.

modelist
MODELÍST, -Ă, modeliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Modelor. – Din fr. modéliste.

DOOM

modelístă (rar) s. f., g.-d. art. modelístei; pl. modelíste

modelista
MODELÍST, -Ă, modeliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Modelor. – Din fr. modéliste.

DOOM

modelístă (rar) s. f., g.-d. art. modelístei; pl. modelíste

modeliste
MODELÍST, -Ă, modeliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Modelor. – Din fr. modéliste.

DOOM

modelístă (rar) s. f., g.-d. art. modelístei; pl. modelíste

modelistei
MODELÍST, -Ă, modeliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Modelor. – Din fr. modéliste.

DOOM

modelístă (rar) s. f., g.-d. art. modelístei; pl. modelíste

modelistele
MODELÍST, -Ă, modeliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Modelor. – Din fr. modéliste.

DOOM

modelístă (rar) s. f., g.-d. art. modelístei; pl. modelíste

modelistelor
MODELÍST, -Ă, modeliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Modelor. – Din fr. modéliste.

DOOM

modelístă (rar) s. f., g.-d. art. modelístei; pl. modelíste

modelistul
MODELÍST, -Ă, modeliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Modelor. – Din fr. modéliste.

DOOM

modelístă (rar) s. f., g.-d. art. modelístei; pl. modelíste

modelistului
MODELÍST, -Ă, modeliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Modelor. – Din fr. modéliste.

DOOM

modelístă (rar) s. f., g.-d. art. modelístei; pl. modelíste

modeliza
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizai
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizam
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizare
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizare
MODELIZÁRE, modelizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a modeliza și rezultatul ei; modelare. – V. modeliza.

DOOM

modelizáre (rar) s. f., g.-d. art. modelizắrii; pl. modelizắri

modelizarea
MODELIZÁRE, modelizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a modeliza și rezultatul ei; modelare. – V. modeliza.

DOOM

modelizáre (rar) s. f., g.-d. art. modelizắrii; pl. modelizắri

modelizară
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizarăm
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizarăți
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizase
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizasem
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizaseră
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizaserăm
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizaserăți
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizaseși
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizaseți
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizat
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizat
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. A modela. – Model + suf. -iza.

modelizau
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizași
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizați
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizează
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizez
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizeze
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizezi
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizând
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizînd
MODELIZÁ, modelizez, vb. I. Tranz. (Rar) A modela. – Model + suf. -iza.

DOOM

modelizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 modelizeáză

modelizări
MODELIZÁRE, modelizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a modeliza și rezultatul ei; modelare. – V. modeliza.

DOOM

modelizáre (rar) s. f., g.-d. art. modelizắrii; pl. modelizắri

modelizării
MODELIZÁRE, modelizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a modeliza și rezultatul ei; modelare. – V. modeliza.

DOOM

modelizáre (rar) s. f., g.-d. art. modelizắrii; pl. modelizắri

modelizările
MODELIZÁRE, modelizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a modeliza și rezultatul ei; modelare. – V. modeliza.

DOOM

modelizáre (rar) s. f., g.-d. art. modelizắrii; pl. modelizắri

modelizărilor
MODELIZÁRE, modelizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a modeliza și rezultatul ei; modelare. – V. modeliza.

DOOM

modelizáre (rar) s. f., g.-d. art. modelizắrii; pl. modelizắri

modeliști
MODELÍST, -Ă, modeliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Modelor. – Din fr. modéliste.

DOOM

modelístă (rar) s. f., g.-d. art. modelístei; pl. modelíste

modeliștii
MODELÍST, -Ă, modeliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Modelor. – Din fr. modéliste.

DOOM

modelístă (rar) s. f., g.-d. art. modelístei; pl. modelíste

modeliștilor
MODELÍST, -Ă, modeliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Modelor. – Din fr. modéliste.

DOOM

modelístă (rar) s. f., g.-d. art. modelístei; pl. modelíste

modelling
MÓDELLING, s. n. Meseria de manechin. – Cuv. engl.

DOOM

módelling (angl.) s. n., art. módellingul

modeloare
MODELÓR, -OÁRE, modelori, -oare, s. m. și f. Lucrător care confecționează modele; modelist. – Din fr. modeleur.

DOOM

modelór s. m., pl. modelóri

modeloarea
MODELÓR, -OÁRE, modelori, -oare, s. m. și f. Lucrător care confecționează modele; modelist. – Din fr. modeleur.

DOOM

modelór s. m., pl. modelóri

modeloarei
MODELÓR, -OÁRE, modelori, -oare, s. m. și f. Lucrător care confecționează modele; modelist. – Din fr. modeleur.

DOOM

modelór s. m., pl. modelóri

modeloarele
MODELÓR, -OÁRE, modelori, -oare, s. m. și f. Lucrător care confecționează modele; modelist. – Din fr. modeleur.

DOOM

modelór s. m., pl. modelóri

modeloarelor
MODELÓR, -OÁRE, modelori, -oare, s. m. și f. Lucrător care confecționează modele; modelist. – Din fr. modeleur.

DOOM

modelór s. m., pl. modelóri

modelor
MÓDĂ, mode, s. f. 1. Obicei, deprindere colectivă, specifică la un moment dat unui mediu social; spec. gust, preferință generalizată la un moment dat privind îmbrăcămintea, ținuta, comportarea. ◊ Loc. adj. La modă = a) care corespunde gustului într-un anumit moment, care se folosește frecvent la un moment dat; modern; de actualitate, actual; b) (despre oameni) care se comportă conform gustului, preferințelor unui anumit mediu social (la un moment dat); foarte cunoscut sau apreciat la un moment dat. ◊ Expr. De modă veche = a) care nu mai corespunde cu gustul momentului, depășit, demodat, desuet; care aparține unor realități din trecut, ieșite din uz; b) (despre oameni) cu concepții vechi, depășite; care se conformează unui sistem sau unui principiu din trecut, învechit. 2. (În sintagmele) Magazin de mode = magazin de pălării femeiești (și de obiecte mărunte de îmbrăcăminte femeiască). Revistă (sau jurnal) de modă (sau de mode) = revistă care conține modele (noi) de îmbrăcăminte și de încălțăminte. Casă de modă (sau de mode) = atelier (de lux) unde se confecționează la comandă obiecte de îmbrăcăminte. – Din it. moda, germ. Mode, ngr. móda, fr. mode.

DOOM

módă s. f., g.-d. art. módei; pl. móde

modelor
MODELÓR, -OÁRE, modelori, -oare, s. m. și f. Lucrător care confecționează modele; modelist. – Din fr. modeleur.

DOOM

modelór s. m., pl. modelóri

modelori
MODELÓR, -OÁRE, modelori, -oare, s. m. și f. Lucrător care confecționează modele; modelist. – Din fr. modeleur.

DOOM

modelór s. m., pl. modelóri

modelorii
MODELÓR, -OÁRE, modelori, -oare, s. m. și f. Lucrător care confecționează modele; modelist. – Din fr. modeleur.

DOOM

modelór s. m., pl. modelóri

modelorilor
MODELÓR, -OÁRE, modelori, -oare, s. m. și f. Lucrător care confecționează modele; modelist. – Din fr. modeleur.

DOOM

modelór s. m., pl. modelóri

modelorul
MODELÓR, -OÁRE, modelori, -oare, s. m. și f. Lucrător care confecționează modele; modelist. – Din fr. modeleur.

DOOM

modelór s. m., pl. modelóri

modelorului
MODELÓR, -OÁRE, modelori, -oare, s. m. și f. Lucrător care confecționează modele; modelist. – Din fr. modeleur.

DOOM

modelór s. m., pl. modelóri

modelul
MODÉL, modele, s. n. 1. Ceea ce poate servi ca orientare pentru reproduceri sau imitații; tipar. ♦ Reprezentare în mic a unui obiect; machetă. ♦ Tipul unui obiect confecționat. Model de pălărie. ♦ Obiect care, imprimat într-un material plastic, formează un tipar după care se realizează alte obiecte identice. ♦ Sistem teoretic sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate indirect proprietățile și transformările altui sistem, mai complex, cu care primul sistem prezintă o analogie. 2. Persoană, realizare, operă care, prin valoare sau calități, poate servi ca exemplu; p. ext. exemplu, pildă servită de o asemenea persoană, realizare, operă. 3. Manechin. 4. Persoană care pozează unui pictor sau unui sculptor. 5. (Mat.) Sistem de relații matematice care leagă între ele mărimile de stare ale sistemului modelat. – Din fr. modèle, it. modello.

DOOM

modél s. n., pl. modéle

modelului
MODÉL, modele, s. n. 1. Ceea ce poate servi ca orientare pentru reproduceri sau imitații; tipar. ♦ Reprezentare în mic a unui obiect; machetă. ♦ Tipul unui obiect confecționat. Model de pălărie. ♦ Obiect care, imprimat într-un material plastic, formează un tipar după care se realizează alte obiecte identice. ♦ Sistem teoretic sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate indirect proprietățile și transformările altui sistem, mai complex, cu care primul sistem prezintă o analogie. 2. Persoană, realizare, operă care, prin valoare sau calități, poate servi ca exemplu; p. ext. exemplu, pildă servită de o asemenea persoană, realizare, operă. 3. Manechin. 4. Persoană care pozează unui pictor sau unui sculptor. 5. (Mat.) Sistem de relații matematice care leagă între ele mărimile de stare ale sistemului modelat. – Din fr. modèle, it. modello.

DOOM

modél s. n., pl. modéle

modelând
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelînd
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ Fig. A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.

DOOM

modelá (a ~) vb., ind. prez. 3 modeleáză

modelări
MODELÁRE, modelări, s. f. 1. Acțiunea de a modela și rezultatul ei; modelaj. 2. (Mat.) Reprezentare a unei relații prin simbolism matematic. – V. modela.

DOOM

modeláre s. f., g.-d. art. modelắrii; pl. modelắri

modelăria
MODELĂRÍE, modelării, s. f. (Rar) Atelier (într-o întreprindere) în care se confecționează modele. – Model + suf. -ărie.

DOOM

modelăríe (rar) s. f., art. modelăría, g.-d. art. modelăríei; pl. modelăríi, art. modelăríile

modelărie
MODELĂRÍE, modelării, s. f. (Rar) Atelier (într-o întreprindere) în care se confecționează modele. – Model + suf. -ărie.

DOOM

modelăríe (rar) s. f., art. modelăría, g.-d. art. modelăríei; pl. modelăríi, art. modelăríile

modelăriei
MODELĂRÍE, modelării, s. f. (Rar) Atelier (într-o întreprindere) în care se confecționează modele. – Model + suf. -ărie.

DOOM

modelăríe (rar) s. f., art. modelăría, g.-d. art. modelăríei; pl. modelăríi, art. modelăríile

modelării
MODELÁRE, modelări, s. f. 1. Acțiunea de a modela și rezultatul ei; modelaj. 2. (Mat.) Reprezentare a unei relații prin simbolism matematic. – V. modela.

DOOM

modeláre s. f., g.-d. art. modelắrii; pl. modelắri

modelării
MODELĂRÍE, modelării, s. f. (Rar) Atelier (într-o întreprindere) în care se confecționează modele. – Model + suf. -ărie.

DOOM

modelăríe (rar) s. f., art. modelăría, g.-d. art. modelăríei; pl. modelăríi, art. modelăríile

modelăriile
MODELĂRÍE, modelării, s. f. (Rar) Atelier (într-o întreprindere) în care se confecționează modele. – Model + suf. -ărie.

DOOM

modelăríe (rar) s. f., art. modelăría, g.-d. art. modelăríei; pl. modelăríi, art. modelăríile

modelăriilor
MODELĂRÍE, modelării, s. f. (Rar) Atelier (într-o întreprindere) în care se confecționează modele. – Model + suf. -ărie.

DOOM

modelăríe (rar) s. f., art. modelăría, g.-d. art. modelăríei; pl. modelăríi, art. modelăríile

modelările
MODELÁRE, modelări, s. f. 1. Acțiunea de a modela și rezultatul ei; modelaj. 2. (Mat.) Reprezentare a unei relații prin simbolism matematic. – V. modela.

DOOM

modeláre s. f., g.-d. art. modelắrii; pl. modelắri

modelărilor
MODELÁRE, modelări, s. f. 1. Acțiunea de a modela și rezultatul ei; modelaj. 2. (Mat.) Reprezentare a unei relații prin simbolism matematic. – V. modela.

DOOM

modeláre s. f., g.-d. art. modelắrii; pl. modelắri

modem
MÓDEM, modemuri, s. n. (Inform.) Dispozitiv care convertește semnalele digitale din terminalul unui calculator în semnale analogice pe care circuitele telefonice le pot transmite și invers. [Acc. și: modém. – Pl. și: modeme] – Din engl. modem.

DOOM

*módem/modém s. n., pl. módemuri/modémuri//módeme/modéme

modenatura
MODENATÚRĂ, modenaturi, s. f. Proporția și forma diferitelor profiluri care decorează un element de arhitectură; ansamblul mulurilor unei construcții. – Din fr. modénature.

DOOM

modenatúră s. f., g.-d. art. modenatúrii; pl. modenatúri

modenaturi
MODENATÚRĂ, modenaturi, s. f. Proporția și forma diferitelor profiluri care decorează un element de arhitectură; ansamblul mulurilor unei construcții. – Din fr. modénature.

DOOM

modenatúră s. f., g.-d. art. modenatúrii; pl. modenatúri

modenaturii
MODENATÚRĂ, modenaturi, s. f. Proporția și forma diferitelor profiluri care decorează un element de arhitectură; ansamblul mulurilor unei construcții. – Din fr. modénature.

DOOM

modenatúră s. f., g.-d. art. modenatúrii; pl. modenatúri

modenaturile
MODENATÚRĂ, modenaturi, s. f. Proporția și forma diferitelor profiluri care decorează un element de arhitectură; ansamblul mulurilor unei construcții. – Din fr. modénature.

DOOM

modenatúră s. f., g.-d. art. modenatúrii; pl. modenatúri

modenaturilor
MODENATÚRĂ, modenaturi, s. f. Proporția și forma diferitelor profiluri care decorează un element de arhitectură; ansamblul mulurilor unei construcții. – Din fr. modénature.

DOOM

modenatúră s. f., g.-d. art. modenatúrii; pl. modenatúri

modera
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderabil
MODERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi moderat. [Cf. it. moderabile].

moderabila
MODERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi moderat. [Cf. it. moderabile].

moderabile
MODERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi moderat. [Cf. it. moderabile].

moderabilei
MODERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi moderat. [Cf. it. moderabile].

moderabilele
MODERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi moderat. [Cf. it. moderabile].

moderabilelor
MODERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi moderat. [Cf. it. moderabile].

moderabili
MODERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi moderat. [Cf. it. moderabile].

moderabilii
MODERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi moderat. [Cf. it. moderabile].

moderabililor
MODERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi moderat. [Cf. it. moderabile].

moderabilul
MODERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi moderat. [Cf. it. moderabile].

moderabilului
MODERÁBIL, -Ă adj. (Rar) Care poate fi moderat. [Cf. it. moderabile].

moderai
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderam
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderant
MODERÁNT, -Ă, moderanți, -te, adj. (Rar; despre oameni) Care moderează (2). – Din engl. moderant.

moderanta
MODERÁNT, -Ă, moderanți, -te, adj. (Rar; despre oameni) Care moderează (2). – Din engl. moderant.

moderante
MODERÁNT, -Ă, moderanți, -te, adj. (Rar; despre oameni) Care moderează (2). – Din engl. moderant.

moderantei
MODERÁNT, -Ă, moderanți, -te, adj. (Rar; despre oameni) Care moderează (2). – Din engl. moderant.

moderantele
MODERÁNT, -Ă, moderanți, -te, adj. (Rar; despre oameni) Care moderează (2). – Din engl. moderant.

moderantelor
MODERÁNT, -Ă, moderanți, -te, adj. (Rar; despre oameni) Care moderează (2). – Din engl. moderant.

moderantism
MODERANTÍSM s. n. Atitudine și opinie proprii persoanelor moderate. ♦ Concepție bazată pe moderantism. – Din fr. modérantisme.

DOOM

moderantísm s. n.

moderantismul
MODERANTÍSM s. n. Atitudine și opinie proprii persoanelor moderate. ♦ Concepție bazată pe moderantism. – Din fr. modérantisme.

DOOM

moderantísm s. n.

moderantismului
MODERANTÍSM s. n. Atitudine și opinie proprii persoanelor moderate. ♦ Concepție bazată pe moderantism. – Din fr. modérantisme.

DOOM

moderantísm s. n.

moderantist
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantist
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantista
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantista
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantiste
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantiste
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantistei
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantistei
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantistele
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantistele
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantistelor
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantistelor
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantistul
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantistul
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantistului
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantistului
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantiști
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantiști
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantiștii
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantiștii
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantiștilor
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantiștilor
MODERANTÍST, -Ă, moderantiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al moderantismului. – Din fr. modérantiste.

DOOM

moderantíst adj. m., s. m., pl. moderantíști; adj. f., s. f. moderantístă, pl. moderantíste

moderantul
MODERÁNT, -Ă, moderanți, -te, adj. (Rar; despre oameni) Care moderează (2). – Din engl. moderant.

moderantului
MODERÁNT, -Ă, moderanți, -te, adj. (Rar; despre oameni) Care moderează (2). – Din engl. moderant.

moderanța
MODERÁNȚĂ s.f. (Rar) Moderație. [< it. moderanza].

moderanțe
MODERÁNȚĂ s.f. (Rar) Moderație. [< it. moderanza].

moderanței
MODERÁNȚĂ s.f. (Rar) Moderație. [< it. moderanza].

moderanțele
MODERÁNȚĂ s.f. (Rar) Moderație. [< it. moderanza].

moderanțelor
MODERÁNȚĂ s.f. (Rar) Moderație. [< it. moderanza].

moderanți
MODERÁNT, -Ă, moderanți, -te, adj. (Rar; despre oameni) Care moderează (2). – Din engl. moderant.

moderanții
MODERÁNT, -Ă, moderanți, -te, adj. (Rar; despre oameni) Care moderează (2). – Din engl. moderant.

moderanților
MODERÁNT, -Ă, moderanți, -te, adj. (Rar; despre oameni) Care moderează (2). – Din engl. moderant.

moderare
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderare
MODERÁRE, moderări, s. f. Acțiunea de a (se) modera și rezultatul ei. – V. modera.

DOOM

moderáre s. f., g.-d. art. moderắrii; pl. moderắri

moderarea
MODERÁRE, moderări, s. f. Acțiunea de a (se) modera și rezultatul ei. – V. modera.

DOOM

moderáre s. f., g.-d. art. moderắrii; pl. moderắri

moderară
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderarăm
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderarăți
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderase
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderasem
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderaseră
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderaserăm
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderaserăți
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderaseși
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderaseți
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderat
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderat
MODERÁT, -Ă, moderați, -te, adj. 1. De intensitate sau de mărime mijlocie, care nu este excesiv; micșorat, redus. ♦ (Despre prețuri) Care nu este prea ridicat; convenabil, modic. 2. Chibzuit, cumpătat, ponderat. – V. modera. Cf. fr. modéré, lat. moderatus.

moderata
MODERÁT, -Ă, moderați, -te, adj. 1. De intensitate sau de mărime mijlocie, care nu este excesiv; micșorat, redus. ♦ (Despre prețuri) Care nu este prea ridicat; convenabil, modic. 2. Chibzuit, cumpătat, ponderat. – V. modera. Cf. fr. modéré, lat. moderatus.

moderate
MODERÁT, -Ă, moderați, -te, adj. 1. De intensitate sau de mărime mijlocie, care nu este excesiv; micșorat, redus. ♦ (Despre prețuri) Care nu este prea ridicat; convenabil, modic. 2. Chibzuit, cumpătat, ponderat. – V. modera. Cf. fr. modéré, lat. moderatus.

moderatei
MODERÁT, -Ă, moderați, -te, adj. 1. De intensitate sau de mărime mijlocie, care nu este excesiv; micșorat, redus. ♦ (Despre prețuri) Care nu este prea ridicat; convenabil, modic. 2. Chibzuit, cumpătat, ponderat. – V. modera. Cf. fr. modéré, lat. moderatus.

moderatele
MODERÁT, -Ă, moderați, -te, adj. 1. De intensitate sau de mărime mijlocie, care nu este excesiv; micșorat, redus. ♦ (Despre prețuri) Care nu este prea ridicat; convenabil, modic. 2. Chibzuit, cumpătat, ponderat. – V. modera. Cf. fr. modéré, lat. moderatus.

moderatelor
MODERÁT, -Ă, moderați, -te, adj. 1. De intensitate sau de mărime mijlocie, care nu este excesiv; micșorat, redus. ♦ (Despre prețuri) Care nu este prea ridicat; convenabil, modic. 2. Chibzuit, cumpătat, ponderat. – V. modera. Cf. fr. modéré, lat. moderatus.

moderato
MODERÁTO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Potrivit, nu prea vioi. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în acest tempo. – Cuv. it.

DOOM

moderáto (it.) adv., s. n.

moderatoare
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatoare
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatoarea
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatoarea
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatoarei
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatoarei
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatoarele
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatoarele
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatoarelor
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatoarelor
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderator
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderator
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatori
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatori
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatorii
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatorii
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatorilor
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatorilor
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatorul
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatorul
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatorului
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatorului
MODERATÓR, -OÁRE, moderatori, -oare, s. m., s. f., s. n., adj. 1. S. m. și f., adj. (Element) care moderează, ponderează, frânează, potolește. 2. S. m. și f. Persoană care conduce cu imparțialitate o dezbatere, de obicei, publică, o masă rotundă, o emisiune cu mai mulți participanți. 3. S. n. Dispozitiv de reglare a vitezei de mișcare a unui mecanism. 4. S. m. Substanță folosită pentru micșorarea energiei neutronilor la reactoarele nucleare. [Pl. și: (4, n.) moderatoare] – Din fr. modérateur, lat. moderator, it. moderatore.

DOOM

moderatór³ (dispozitiv) s. n., pl. moderatoáre

moderatoul
MODERÁTO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Potrivit, nu prea vioi. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în acest tempo. – Cuv. it.

DOOM

moderáto (it.) adv., s. n.

moderatoului
MODERÁTO adv. (Indică modul de executare a unei lucrări muzicale) Potrivit, nu prea vioi. ♦ (Substantivat, n.) (Parte dintr-o) compoziție muzicală executată în acest tempo. – Cuv. it.

DOOM

moderáto (it.) adv., s. n.

moderatul
MODERÁT, -Ă, moderați, -te, adj. 1. De intensitate sau de mărime mijlocie, care nu este excesiv; micșorat, redus. ♦ (Despre prețuri) Care nu este prea ridicat; convenabil, modic. 2. Chibzuit, cumpătat, ponderat. – V. modera. Cf. fr. modéré, lat. moderatus.

moderatului
MODERÁT, -Ă, moderați, -te, adj. 1. De intensitate sau de mărime mijlocie, care nu este excesiv; micșorat, redus. ♦ (Despre prețuri) Care nu este prea ridicat; convenabil, modic. 2. Chibzuit, cumpătat, ponderat. – V. modera. Cf. fr. modéré, lat. moderatus.

moderau
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderași
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderați
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderați
MODERÁT, -Ă, moderați, -te, adj. 1. De intensitate sau de mărime mijlocie, care nu este excesiv; micșorat, redus. ♦ (Despre prețuri) Care nu este prea ridicat; convenabil, modic. 2. Chibzuit, cumpătat, ponderat. – V. modera. Cf. fr. modéré, lat. moderatus.

moderația
MODERAȚIÚNE s. f. v. moderație.

DOOM

moderáție (-ți-e) s. f., art. moderáția (-ți-a), g.-d. art. moderáției; pl. moderáții, art. moderáțiile (-ți-i-)

moderație
MODERAȚIÚNE s. f. v. moderație.

DOOM

moderáție (-ți-e) s. f., art. moderáția (-ți-a), g.-d. art. moderáției; pl. moderáții, art. moderáțiile (-ți-i-)

moderației
MODERAȚIÚNE s. f. v. moderație.

DOOM

moderáție (-ți-e) s. f., art. moderáția (-ți-a), g.-d. art. moderáției; pl. moderáții, art. moderáțiile (-ți-i-)

moderații
MODERÁT, -Ă, moderați, -te, adj. 1. De intensitate sau de mărime mijlocie, care nu este excesiv; micșorat, redus. ♦ (Despre prețuri) Care nu este prea ridicat; convenabil, modic. 2. Chibzuit, cumpătat, ponderat. – V. modera. Cf. fr. modéré, lat. moderatus.

moderații
MODERAȚIÚNE s. f. v. moderație.

DOOM

moderáție (-ți-e) s. f., art. moderáția (-ți-a), g.-d. art. moderáției; pl. moderáții, art. moderáțiile (-ți-i-)

moderațiile
MODERAȚIÚNE s. f. v. moderație.

DOOM

moderáție (-ți-e) s. f., art. moderáția (-ți-a), g.-d. art. moderáției; pl. moderáții, art. moderáțiile (-ți-i-)

moderațiilor
MODERAȚIÚNE s. f. v. moderație.

DOOM

moderáție (-ți-e) s. f., art. moderáția (-ți-a), g.-d. art. moderáției; pl. moderáții, art. moderáțiile (-ți-i-)

moderaților
MODERÁT, -Ă, moderați, -te, adj. 1. De intensitate sau de mărime mijlocie, care nu este excesiv; micșorat, redus. ♦ (Despre prețuri) Care nu este prea ridicat; convenabil, modic. 2. Chibzuit, cumpătat, ponderat. – V. modera. Cf. fr. modéré, lat. moderatus.

moderațiune
MODERAȚIÚNE s. f. v. moderație.

DOOM

moderáție (-ți-e) s. f., art. moderáția (-ți-a), g.-d. art. moderáției; pl. moderáții, art. moderáțiile (-ți-i-)

moderează
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderez
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

modereze
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderezi
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

modern
MODÉRN, -Ă, moderni, -e, adj. Care aparține epocii actuale, care ține de prezent sau de trecutul apropiat; nou, recent, care corespunde stadiului actual al progresului; care este diferit de tradiție. ◊ Limbă modernă = limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată nouă. Epocă modernă = perioadă după Renaștere, care cuprinde sec. XVI-XVIII, numite clasice. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.

DOOM

modérn adj. m., pl. modérni; f. modérnă, pl. modérne

moderna
MODÉRN, -Ă, moderni, -e, adj. Care aparține epocii actuale, care ține de prezent sau de trecutul apropiat; nou, recent, care corespunde stadiului actual al progresului; care este diferit de tradiție. ◊ Limbă modernă = limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată nouă. Epocă modernă = perioadă după Renaștere, care cuprinde sec. XVI-XVIII, numite clasice. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.

DOOM

modérn adj. m., pl. modérni; f. modérnă, pl. modérne

moderne
MODÉRN, -Ă, moderni, -e, adj. Care aparține epocii actuale, care ține de prezent sau de trecutul apropiat; nou, recent, care corespunde stadiului actual al progresului; care este diferit de tradiție. ◊ Limbă modernă = limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată nouă. Epocă modernă = perioadă după Renaștere, care cuprinde sec. XVI-XVIII, numite clasice. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.

DOOM

modérn adj. m., pl. modérni; f. modérnă, pl. modérne

modernei
MODÉRN, -Ă, moderni, -e, adj. Care aparține epocii actuale, care ține de prezent sau de trecutul apropiat; nou, recent, care corespunde stadiului actual al progresului; care este diferit de tradiție. ◊ Limbă modernă = limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată nouă. Epocă modernă = perioadă după Renaștere, care cuprinde sec. XVI-XVIII, numite clasice. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.

DOOM

modérn adj. m., pl. modérni; f. modérnă, pl. modérne

modernele
MODÉRN, -Ă, moderni, -e, adj. Care aparține epocii actuale, care ține de prezent sau de trecutul apropiat; nou, recent, care corespunde stadiului actual al progresului; care este diferit de tradiție. ◊ Limbă modernă = limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată nouă. Epocă modernă = perioadă după Renaștere, care cuprinde sec. XVI-XVIII, numite clasice. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.

DOOM

modérn adj. m., pl. modérni; f. modérnă, pl. modérne

modernelor
MODÉRN, -Ă, moderni, -e, adj. Care aparține epocii actuale, care ține de prezent sau de trecutul apropiat; nou, recent, care corespunde stadiului actual al progresului; care este diferit de tradiție. ◊ Limbă modernă = limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată nouă. Epocă modernă = perioadă după Renaștere, care cuprinde sec. XVI-XVIII, numite clasice. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.

DOOM

modérn adj. m., pl. modérni; f. modérnă, pl. modérne

moderni
MODÉRN, -Ă, moderni, -e, adj. Care aparține epocii actuale, care ține de prezent sau de trecutul apropiat; nou, recent, care corespunde stadiului actual al progresului; care este diferit de tradiție. ◊ Limbă modernă = limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată nouă. Epocă modernă = perioadă după Renaștere, care cuprinde sec. XVI-XVIII, numite clasice. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.

DOOM

modérn adj. m., pl. modérni; f. modérnă, pl. modérne

modernii
MODÉRN, -Ă, moderni, -e, adj. Care aparține epocii actuale, care ține de prezent sau de trecutul apropiat; nou, recent, care corespunde stadiului actual al progresului; care este diferit de tradiție. ◊ Limbă modernă = limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată nouă. Epocă modernă = perioadă după Renaștere, care cuprinde sec. XVI-XVIII, numite clasice. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.

DOOM

modérn adj. m., pl. modérni; f. modérnă, pl. modérne

modernilor
MODÉRN, -Ă, moderni, -e, adj. Care aparține epocii actuale, care ține de prezent sau de trecutul apropiat; nou, recent, care corespunde stadiului actual al progresului; care este diferit de tradiție. ◊ Limbă modernă = limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată nouă. Epocă modernă = perioadă după Renaștere, care cuprinde sec. XVI-XVIII, numite clasice. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.

DOOM

modérn adj. m., pl. modérni; f. modérnă, pl. modérne

modernism
MODERNÍSM, modernisme, s. n. 1. Însușirea de a fi modern, caracterul a ceea ce este modern; atitudine modernă; preferință (exagerată) față de tot ceea ce este nou, modern. 2. Nume generic dat mișcărilor, tendințelor, experimentelor literare și artistice novatoare (manifestate începând din ultimele decenii ale sec. XIX până în cea de-a doua jumătate a sec. XX) și caracterizate prin exacerbarea modernității, respingerea tradiționalismului și academismului și prin proclamarea exclusivistă a unor noi principii de creație. – Din fr. modernisme.

DOOM

modernísm s. n., (atitudini, manifestări) pl. modernísme

modernisme
MODERNÍSM, modernisme, s. n. 1. Însușirea de a fi modern, caracterul a ceea ce este modern; atitudine modernă; preferință (exagerată) față de tot ceea ce este nou, modern. 2. Nume generic dat mișcărilor, tendințelor, experimentelor literare și artistice novatoare (manifestate începând din ultimele decenii ale sec. XIX până în cea de-a doua jumătate a sec. XX) și caracterizate prin exacerbarea modernității, respingerea tradiționalismului și academismului și prin proclamarea exclusivistă a unor noi principii de creație. – Din fr. modernisme.

DOOM

modernísm s. n., (atitudini, manifestări) pl. modernísme

modernismele
MODERNÍSM, modernisme, s. n. 1. Însușirea de a fi modern, caracterul a ceea ce este modern; atitudine modernă; preferință (exagerată) față de tot ceea ce este nou, modern. 2. Nume generic dat mișcărilor, tendințelor, experimentelor literare și artistice novatoare (manifestate începând din ultimele decenii ale sec. XIX până în cea de-a doua jumătate a sec. XX) și caracterizate prin exacerbarea modernității, respingerea tradiționalismului și academismului și prin proclamarea exclusivistă a unor noi principii de creație. – Din fr. modernisme.

DOOM

modernísm s. n., (atitudini, manifestări) pl. modernísme

modernismelor
MODERNÍSM, modernisme, s. n. 1. Însușirea de a fi modern, caracterul a ceea ce este modern; atitudine modernă; preferință (exagerată) față de tot ceea ce este nou, modern. 2. Nume generic dat mișcărilor, tendințelor, experimentelor literare și artistice novatoare (manifestate începând din ultimele decenii ale sec. XIX până în cea de-a doua jumătate a sec. XX) și caracterizate prin exacerbarea modernității, respingerea tradiționalismului și academismului și prin proclamarea exclusivistă a unor noi principii de creație. – Din fr. modernisme.

DOOM

modernísm s. n., (atitudini, manifestări) pl. modernísme

modernismul
MODERNÍSM, modernisme, s. n. 1. Însușirea de a fi modern, caracterul a ceea ce este modern; atitudine modernă; preferință (exagerată) față de tot ceea ce este nou, modern. 2. Nume generic dat mișcărilor, tendințelor, experimentelor literare și artistice novatoare (manifestate începând din ultimele decenii ale sec. XIX până în cea de-a doua jumătate a sec. XX) și caracterizate prin exacerbarea modernității, respingerea tradiționalismului și academismului și prin proclamarea exclusivistă a unor noi principii de creație. – Din fr. modernisme.

DOOM

modernísm s. n., (atitudini, manifestări) pl. modernísme

modernismului
MODERNÍSM, modernisme, s. n. 1. Însușirea de a fi modern, caracterul a ceea ce este modern; atitudine modernă; preferință (exagerată) față de tot ceea ce este nou, modern. 2. Nume generic dat mișcărilor, tendințelor, experimentelor literare și artistice novatoare (manifestate începând din ultimele decenii ale sec. XIX până în cea de-a doua jumătate a sec. XX) și caracterizate prin exacerbarea modernității, respingerea tradiționalismului și academismului și prin proclamarea exclusivistă a unor noi principii de creație. – Din fr. modernisme.

DOOM

modernísm s. n., (atitudini, manifestări) pl. modernísme

modernist
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

modernist
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

modernista
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

modernista
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

moderniste
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

moderniste
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

modernistei
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

modernistei
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

modernistele
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

modernistele
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

modernistelor
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

modernistelor
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

modernistul
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

modernistul
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

modernistului
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

modernistului
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

modernitate
MODERNITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este modern. ♦ Calitate a unui autor sau a unei opere de a fi moderne. ♦ Ansamblul trăsăturilor care definesc epoca sau spiritul modern. – Cf. fr. modernité.

DOOM

modernitáte s. f., g.-d. art. modernitắții

modernitatea
MODERNITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este modern. ♦ Calitate a unui autor sau a unei opere de a fi moderne. ♦ Ansamblul trăsăturilor care definesc epoca sau spiritul modern. – Cf. fr. modernité.

DOOM

modernitáte s. f., g.-d. art. modernitắții

modernități
MODERNITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este modern. ♦ Calitate a unui autor sau a unei opere de a fi moderne. ♦ Ansamblul trăsăturilor care definesc epoca sau spiritul modern. – Cf. fr. modernité.

DOOM

modernitáte s. f., g.-d. art. modernitắții

modernității
MODERNITÁTE s. f. Caracterul a ceea ce este modern. ♦ Calitate a unui autor sau a unei opere de a fi moderne. ♦ Ansamblul trăsăturilor care definesc epoca sau spiritul modern. – Cf. fr. modernité.

DOOM

modernitáte s. f., g.-d. art. modernitắții

moderniza
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizai
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizam
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizare
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizare
MODERNIZÁRE, modernizări, s. f. Acțiunea de a moderniza și rezultatul ei; înnoire. – V. moderniza.

DOOM

modernizáre s. f., g.-d. art. modernizắrii; pl. modernizắri

modernizară
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizarăm
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizarăți
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizase
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizasem
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizaseră
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizaserăm
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizaserăți
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizaseși
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizaseți
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizat
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizat
MODERNIZÁT, -Ă, modernizați, -te, adj. Adaptat, adus la nivelul exigențelor sau al cerințelor moderne. – V. moderniza.

modernizata
MODERNIZÁT, -Ă, modernizați, -te, adj. Adaptat, adus la nivelul exigențelor sau al cerințelor moderne. – V. moderniza.

modernizate
MODERNIZÁT, -Ă, modernizați, -te, adj. Adaptat, adus la nivelul exigențelor sau al cerințelor moderne. – V. moderniza.

modernizatei
MODERNIZÁT, -Ă, modernizați, -te, adj. Adaptat, adus la nivelul exigențelor sau al cerințelor moderne. – V. moderniza.

modernizatele
MODERNIZÁT, -Ă, modernizați, -te, adj. Adaptat, adus la nivelul exigențelor sau al cerințelor moderne. – V. moderniza.

modernizatelor
MODERNIZÁT, -Ă, modernizați, -te, adj. Adaptat, adus la nivelul exigențelor sau al cerințelor moderne. – V. moderniza.

modernizatoare
MODERNIZATÓR, -OÁRE, modernizatori, -oare, adj. (Rar) Care modernizează, care are tendința de a moderniza. – Moderniza + suf. -tor.

DOOM

modernizatór adj. m., pl. modernizatóri; f. sg. și pl. modernizatoáre

modernizatoarea
MODERNIZATÓR, -OÁRE, modernizatori, -oare, adj. (Rar) Care modernizează, care are tendința de a moderniza. – Moderniza + suf. -tor.

DOOM

modernizatór adj. m., pl. modernizatóri; f. sg. și pl. modernizatoáre

modernizatoarei
MODERNIZATÓR, -OÁRE, modernizatori, -oare, adj. (Rar) Care modernizează, care are tendința de a moderniza. – Moderniza + suf. -tor.

DOOM

modernizatór adj. m., pl. modernizatóri; f. sg. și pl. modernizatoáre

modernizatoarele
MODERNIZATÓR, -OÁRE, modernizatori, -oare, adj. (Rar) Care modernizează, care are tendința de a moderniza. – Moderniza + suf. -tor.

DOOM

modernizatór adj. m., pl. modernizatóri; f. sg. și pl. modernizatoáre

modernizatoarelor
MODERNIZATÓR, -OÁRE, modernizatori, -oare, adj. (Rar) Care modernizează, care are tendința de a moderniza. – Moderniza + suf. -tor.

DOOM

modernizatór adj. m., pl. modernizatóri; f. sg. și pl. modernizatoáre

modernizator
MODERNIZATÓR, -OÁRE, modernizatori, -oare, adj. (Rar) Care modernizează, care are tendința de a moderniza. – Moderniza + suf. -tor.

DOOM

modernizatór adj. m., pl. modernizatóri; f. sg. și pl. modernizatoáre

modernizatori
MODERNIZATÓR, -OÁRE, modernizatori, -oare, adj. (Rar) Care modernizează, care are tendința de a moderniza. – Moderniza + suf. -tor.

DOOM

modernizatór adj. m., pl. modernizatóri; f. sg. și pl. modernizatoáre

modernizatorii
MODERNIZATÓR, -OÁRE, modernizatori, -oare, adj. (Rar) Care modernizează, care are tendința de a moderniza. – Moderniza + suf. -tor.

DOOM

modernizatór adj. m., pl. modernizatóri; f. sg. și pl. modernizatoáre

modernizatorilor
MODERNIZATÓR, -OÁRE, modernizatori, -oare, adj. (Rar) Care modernizează, care are tendința de a moderniza. – Moderniza + suf. -tor.

DOOM

modernizatór adj. m., pl. modernizatóri; f. sg. și pl. modernizatoáre

modernizatorul
MODERNIZATÓR, -OÁRE, modernizatori, -oare, adj. (Rar) Care modernizează, care are tendința de a moderniza. – Moderniza + suf. -tor.

DOOM

modernizatór adj. m., pl. modernizatóri; f. sg. și pl. modernizatoáre

modernizatorului
MODERNIZATÓR, -OÁRE, modernizatori, -oare, adj. (Rar) Care modernizează, care are tendința de a moderniza. – Moderniza + suf. -tor.

DOOM

modernizatór adj. m., pl. modernizatóri; f. sg. și pl. modernizatoáre

modernizatul
MODERNIZÁT, -Ă, modernizați, -te, adj. Adaptat, adus la nivelul exigențelor sau al cerințelor moderne. – V. moderniza.

modernizatului
MODERNIZÁT, -Ă, modernizați, -te, adj. Adaptat, adus la nivelul exigențelor sau al cerințelor moderne. – V. moderniza.

modernizau
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizași
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizați
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizați
MODERNIZÁT, -Ă, modernizați, -te, adj. Adaptat, adus la nivelul exigențelor sau al cerințelor moderne. – V. moderniza.

modernizații
MODERNIZÁT, -Ă, modernizați, -te, adj. Adaptat, adus la nivelul exigențelor sau al cerințelor moderne. – V. moderniza.

modernizaților
MODERNIZÁT, -Ă, modernizați, -te, adj. Adaptat, adus la nivelul exigențelor sau al cerințelor moderne. – V. moderniza.

modernizează
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizez
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizeze
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizezi
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizând
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizînd
MODERNIZÁ, modernizez, vb. I. Tranz. A adapta la cerințele, la realitățile prezentului, a face să corespundă stadiului contemporan al progresului; a înnoi. ♦ A da unui lucru un aspect modern, conform gusturilor și cerințelor actuale. ♦ A înzestra (o fabrică, o uzină etc.) cu instalații și utilaje moderne. ♦ Spec. A modifica un text, o ediție etc. pentru a fi în conformitate cu normele limbii actuale. – Din fr. moderniser.

DOOM

modernizá (a ~) vb., ind. prez. 3 modernizeáză

modernizător
MODERNIZĂTÓR, -OÁRE adj. v. modernizator.

moderniști
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

moderniști
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

moderniștii
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

moderniștii
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

moderniștilor
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

moderniștilor
MODERNÍST, -Ă, moderniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține modernismului, privitor la modernism, specific modernismului. 2. S. m. și f. Adept al modernismului. – Din fr. moderniste.

DOOM

moderníst adj. m., s. m., pl. moderníști; adj. f., s. f. modernístă, pl. moderníste

modernul
MODÉRN, -Ă, moderni, -e, adj. Care aparține epocii actuale, care ține de prezent sau de trecutul apropiat; nou, recent, care corespunde stadiului actual al progresului; care este diferit de tradiție. ◊ Limbă modernă = limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată nouă. Epocă modernă = perioadă după Renaștere, care cuprinde sec. XVI-XVIII, numite clasice. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.

DOOM

modérn adj. m., pl. modérni; f. modérnă, pl. modérne

modernului
MODÉRN, -Ă, moderni, -e, adj. Care aparține epocii actuale, care ține de prezent sau de trecutul apropiat; nou, recent, care corespunde stadiului actual al progresului; care este diferit de tradiție. ◊ Limbă modernă = limbă vorbită în zilele noastre sau într-o epocă apropiată nouă. Epocă modernă = perioadă după Renaștere, care cuprinde sec. XVI-XVIII, numite clasice. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.

DOOM

modérn adj. m., pl. modérni; f. modérnă, pl. modérne

moderând
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderînd
MODERÁ, moderez, vb. I. Tranz. și refl. 1. A face să devină sau a deveni mai puțin intens, mai puțin mare; a (se) micșora, a (se) reduce. 2. A face să devină sau a deveni mai cumpătat, mai stăpânit; a (se) înfrâna, a (se) potoli. – Din fr. modérer.

DOOM

moderá (a ~) vb., ind. prez. 3 modereáză

moderări
MODERÁRE, moderări, s. f. Acțiunea de a (se) modera și rezultatul ei. – V. modera.

DOOM

moderáre s. f., g.-d. art. moderắrii; pl. moderắri

moderării
MODERÁRE, moderări, s. f. Acțiunea de a (se) modera și rezultatul ei. – V. modera.

DOOM

moderáre s. f., g.-d. art. moderắrii; pl. moderắri

moderările
MODERÁRE, moderări, s. f. Acțiunea de a (se) modera și rezultatul ei. – V. modera.

DOOM

moderáre s. f., g.-d. art. moderắrii; pl. moderắri

moderărilor
MODERÁRE, moderări, s. f. Acțiunea de a (se) modera și rezultatul ei. – V. modera.

DOOM

moderáre s. f., g.-d. art. moderắrii; pl. moderắri

modest
MODÉST, -Ă, modești, -ste, adj. 1. Care este lipsit de îngâmfare; p. ext. moderat, cumpătat în purtare, în pretenții. 2. De proporții mici; de valoare sau de importanță redusă; lipsit de strălucire. – Din lat. modestus, fr. modeste, it. modesto.

DOOM

modést adj. m., pl. modéști; f. modéstă, pl. modéste

modesta
MODÉST, -Ă, modești, -ste, adj. 1. Care este lipsit de îngâmfare; p. ext. moderat, cumpătat în purtare, în pretenții. 2. De proporții mici; de valoare sau de importanță redusă; lipsit de strălucire. – Din lat. modestus, fr. modeste, it. modesto.

DOOM

modést adj. m., pl. modéști; f. modéstă, pl. modéste

modeste
MODÉST, -Ă, modești, -ste, adj. 1. Care este lipsit de îngâmfare; p. ext. moderat, cumpătat în purtare, în pretenții. 2. De proporții mici; de valoare sau de importanță redusă; lipsit de strălucire. – Din lat. modestus, fr. modeste, it. modesto.

DOOM

modést adj. m., pl. modéști; f. modéstă, pl. modéste

modestei
MODÉST, -Ă, modești, -ste, adj. 1. Care este lipsit de îngâmfare; p. ext. moderat, cumpătat în purtare, în pretenții. 2. De proporții mici; de valoare sau de importanță redusă; lipsit de strălucire. – Din lat. modestus, fr. modeste, it. modesto.

DOOM

modést adj. m., pl. modéști; f. modéstă, pl. modéste

modestele
MODÉST, -Ă, modești, -ste, adj. 1. Care este lipsit de îngâmfare; p. ext. moderat, cumpătat în purtare, în pretenții. 2. De proporții mici; de valoare sau de importanță redusă; lipsit de strălucire. – Din lat. modestus, fr. modeste, it. modesto.

DOOM

modést adj. m., pl. modéști; f. modéstă, pl. modéste

modestelor
MODÉST, -Ă, modești, -ste, adj. 1. Care este lipsit de îngâmfare; p. ext. moderat, cumpătat în purtare, în pretenții. 2. De proporții mici; de valoare sau de importanță redusă; lipsit de strălucire. – Din lat. modestus, fr. modeste, it. modesto.

DOOM

modést adj. m., pl. modéști; f. modéstă, pl. modéste

modestie
MODESTÍE s. f. Însușirea de a fi modest (1); lipsă de îngâmfare. – Din lat. modestia, fr. modestie, it. modestia.

DOOM

modestíe s. f., art. modestía, g.-d. modestíi, art. modestíei

modestul
MODÉST, -Ă, modești, -ste, adj. 1. Care este lipsit de îngâmfare; p. ext. moderat, cumpătat în purtare, în pretenții. 2. De proporții mici; de valoare sau de importanță redusă; lipsit de strălucire. – Din lat. modestus, fr. modeste, it. modesto.

DOOM

modést adj. m., pl. modéști; f. modéstă, pl. modéste

modestului
MODÉST, -Ă, modești, -ste, adj. 1. Care este lipsit de îngâmfare; p. ext. moderat, cumpătat în purtare, în pretenții. 2. De proporții mici; de valoare sau de importanță redusă; lipsit de strălucire. – Din lat. modestus, fr. modeste, it. modesto.

DOOM

modést adj. m., pl. modéști; f. modéstă, pl. modéste

modești
MODÉST, -Ă, modești, -ste, adj. 1. Care este lipsit de îngâmfare; p. ext. moderat, cumpătat în purtare, în pretenții. 2. De proporții mici; de valoare sau de importanță redusă; lipsit de strălucire. – Din lat. modestus, fr. modeste, it. modesto.

DOOM

modést adj. m., pl. modéști; f. modéstă, pl. modéste

modeștii
MODÉST, -Ă, modești, -ste, adj. 1. Care este lipsit de îngâmfare; p. ext. moderat, cumpătat în purtare, în pretenții. 2. De proporții mici; de valoare sau de importanță redusă; lipsit de strălucire. – Din lat. modestus, fr. modeste, it. modesto.

DOOM

modést adj. m., pl. modéști; f. modéstă, pl. modéste

modeștilor
MODÉST, -Ă, modești, -ste, adj. 1. Care este lipsit de îngâmfare; p. ext. moderat, cumpătat în purtare, în pretenții. 2. De proporții mici; de valoare sau de importanță redusă; lipsit de strălucire. – Din lat. modestus, fr. modeste, it. modesto.

DOOM

modést adj. m., pl. modéști; f. modéstă, pl. modéste

modic
MÓDIC, -Ă, modici, -ce, adj. (Livr.) De mică valoare; neînsemnat. ♦ (Despre prețuri) Moderat, convenabil. – Din lat. modicus, fr. modique.

DOOM

módic (livr.) adj. m., pl. módici; f. módică, pl. módice

modica
MÓDIC, -Ă, modici, -ce, adj. (Livr.) De mică valoare; neînsemnat. ♦ (Despre prețuri) Moderat, convenabil. – Din lat. modicus, fr. modique.

DOOM

módic (livr.) adj. m., pl. módici; f. módică, pl. módice

modice
MÓDIC, -Ă, modici, -ce, adj. (Livr.) De mică valoare; neînsemnat. ♦ (Despre prețuri) Moderat, convenabil. – Din lat. modicus, fr. modique.

DOOM

módic (livr.) adj. m., pl. módici; f. módică, pl. módice

modicei
MÓDIC, -Ă, modici, -ce, adj. (Livr.) De mică valoare; neînsemnat. ♦ (Despre prețuri) Moderat, convenabil. – Din lat. modicus, fr. modique.

DOOM

módic (livr.) adj. m., pl. módici; f. módică, pl. módice

modicele
MÓDIC, -Ă, modici, -ce, adj. (Livr.) De mică valoare; neînsemnat. ♦ (Despre prețuri) Moderat, convenabil. – Din lat. modicus, fr. modique.

DOOM

módic (livr.) adj. m., pl. módici; f. módică, pl. módice

modicelor
MÓDIC, -Ă, modici, -ce, adj. (Livr.) De mică valoare; neînsemnat. ♦ (Despre prețuri) Moderat, convenabil. – Din lat. modicus, fr. modique.

DOOM

módic (livr.) adj. m., pl. módici; f. módică, pl. módice

modici
MÓDIC, -Ă, modici, -ce, adj. (Livr.) De mică valoare; neînsemnat. ♦ (Despre prețuri) Moderat, convenabil. – Din lat. modicus, fr. modique.

DOOM

módic (livr.) adj. m., pl. módici; f. módică, pl. módice

modicii
MÓDIC, -Ă, modici, -ce, adj. (Livr.) De mică valoare; neînsemnat. ♦ (Despre prețuri) Moderat, convenabil. – Din lat. modicus, fr. modique.

DOOM

módic (livr.) adj. m., pl. módici; f. módică, pl. módice

modicilor
MÓDIC, -Ă, modici, -ce, adj. (Livr.) De mică valoare; neînsemnat. ♦ (Despre prețuri) Moderat, convenabil. – Din lat. modicus, fr. modique.

DOOM

módic (livr.) adj. m., pl. módici; f. módică, pl. módice

modicitate
MODICITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi modic. – Din fr. modicité, lat. modicitas, -atis.

DOOM

modicitáte (livr.) s. f., g.-d. art. modicitắții

modicitatea
MODICITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi modic. – Din fr. modicité, lat. modicitas, -atis.

DOOM

modicitáte (livr.) s. f., g.-d. art. modicitắții

modicități
MODICITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi modic. – Din fr. modicité, lat. modicitas, -atis.

DOOM

modicitáte (livr.) s. f., g.-d. art. modicitắții

modicității
MODICITÁTE s. f. (Livr.) Însușirea de a fi modic. – Din fr. modicité, lat. modicitas, -atis.

DOOM

modicitáte (livr.) s. f., g.-d. art. modicitắții

modicul
MÓDIC, -Ă, modici, -ce, adj. (Livr.) De mică valoare; neînsemnat. ♦ (Despre prețuri) Moderat, convenabil. – Din lat. modicus, fr. modique.

DOOM

módic (livr.) adj. m., pl. módici; f. módică, pl. módice

modicului
MÓDIC, -Ă, modici, -ce, adj. (Livr.) De mică valoare; neînsemnat. ♦ (Despre prețuri) Moderat, convenabil. – Din lat. modicus, fr. modique.

DOOM

módic (livr.) adj. m., pl. módici; f. módică, pl. módice

modific
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modifica
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificabil
MODIFICÁBIL, -Ă, modificabili, -e, adj. Care poate fi modificat. – Din it. modificabile.

DOOM

modificábil adj. m., pl. modificábili; f. modificábilă, pl. modificábile

modificabila
MODIFICÁBIL, -Ă, modificabili, -e, adj. Care poate fi modificat. – Din it. modificabile.

DOOM

modificábil adj. m., pl. modificábili; f. modificábilă, pl. modificábile

modificabile
MODIFICÁBIL, -Ă, modificabili, -e, adj. Care poate fi modificat. – Din it. modificabile.

DOOM

modificábil adj. m., pl. modificábili; f. modificábilă, pl. modificábile

modificabilei
MODIFICÁBIL, -Ă, modificabili, -e, adj. Care poate fi modificat. – Din it. modificabile.

DOOM

modificábil adj. m., pl. modificábili; f. modificábilă, pl. modificábile

modificabilele
MODIFICÁBIL, -Ă, modificabili, -e, adj. Care poate fi modificat. – Din it. modificabile.

DOOM

modificábil adj. m., pl. modificábili; f. modificábilă, pl. modificábile

modificabilelor
MODIFICÁBIL, -Ă, modificabili, -e, adj. Care poate fi modificat. – Din it. modificabile.

DOOM

modificábil adj. m., pl. modificábili; f. modificábilă, pl. modificábile

modificabili
MODIFICÁBIL, -Ă, modificabili, -e, adj. Care poate fi modificat. – Din it. modificabile.

DOOM

modificábil adj. m., pl. modificábili; f. modificábilă, pl. modificábile

modificabilii
MODIFICÁBIL, -Ă, modificabili, -e, adj. Care poate fi modificat. – Din it. modificabile.

DOOM

modificábil adj. m., pl. modificábili; f. modificábilă, pl. modificábile

modificabililor
MODIFICÁBIL, -Ă, modificabili, -e, adj. Care poate fi modificat. – Din it. modificabile.

DOOM

modificábil adj. m., pl. modificábili; f. modificábilă, pl. modificábile

modificabilul
MODIFICÁBIL, -Ă, modificabili, -e, adj. Care poate fi modificat. – Din it. modificabile.

DOOM

modificábil adj. m., pl. modificábili; f. modificábilă, pl. modificábile

modificabilului
MODIFICÁBIL, -Ă, modificabili, -e, adj. Care poate fi modificat. – Din it. modificabile.

DOOM

modificábil adj. m., pl. modificábili; f. modificábilă, pl. modificábile

modificai
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificam
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificare
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificare
MODIFICÁRE, modificări, s. f. Acțiunea de a (se) modifica și rezultatul ei; prefacere, transformare, modificație. – V. modifica.

DOOM

modificáre s. f., g.-d. art. modificắrii; pl. modificắri

modificarea
MODIFICÁRE, modificări, s. f. Acțiunea de a (se) modifica și rezultatul ei; prefacere, transformare, modificație. – V. modifica.

DOOM

modificáre s. f., g.-d. art. modificắrii; pl. modificắri

modificară
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificarăm
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificarăți
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificase
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificasem
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificaseră
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificaserăm
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificaserăți
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificaseși
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificaseți
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificat
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificat
MODIFICÁT, -Ă, modificați, -te, adj. Căruia i s-a schimbat aspectul, forma, conținutul; transformat. – V. modifica.

modificata
MODIFICÁT, -Ă, modificați, -te, adj. Căruia i s-a schimbat aspectul, forma, conținutul; transformat. – V. modifica.

modificate
MODIFICÁT, -Ă, modificați, -te, adj. Căruia i s-a schimbat aspectul, forma, conținutul; transformat. – V. modifica.

modificatei
MODIFICÁT, -Ă, modificați, -te, adj. Căruia i s-a schimbat aspectul, forma, conținutul; transformat. – V. modifica.

modificatele
MODIFICÁT, -Ă, modificați, -te, adj. Căruia i s-a schimbat aspectul, forma, conținutul; transformat. – V. modifica.

modificatelor
MODIFICÁT, -Ă, modificați, -te, adj. Căruia i s-a schimbat aspectul, forma, conținutul; transformat. – V. modifica.

modificatoare
MODIFICATÓR, -OÁRE, modificatori, -oare, adj., s. m. 1. Care modifică. 2. S. m. Genă care schimbă funcția unei alte gene situate într-o poziție diferită decât cea determinată în structura cromozomului. – Din fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore.

DOOM

modificatór² s. m., pl. modificatóri

modificatoarea
MODIFICATÓR, -OÁRE, modificatori, -oare, adj., s. m. 1. Care modifică. 2. S. m. Genă care schimbă funcția unei alte gene situate într-o poziție diferită decât cea determinată în structura cromozomului. – Din fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore.

DOOM

modificatór² s. m., pl. modificatóri

modificatoarei
MODIFICATÓR, -OÁRE, modificatori, -oare, adj., s. m. 1. Care modifică. 2. S. m. Genă care schimbă funcția unei alte gene situate într-o poziție diferită decât cea determinată în structura cromozomului. – Din fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore.

DOOM

modificatór² s. m., pl. modificatóri

modificatoarele
MODIFICATÓR, -OÁRE, modificatori, -oare, adj., s. m. 1. Care modifică. 2. S. m. Genă care schimbă funcția unei alte gene situate într-o poziție diferită decât cea determinată în structura cromozomului. – Din fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore.

DOOM

modificatór² s. m., pl. modificatóri

modificatoarelor
MODIFICATÓR, -OÁRE, modificatori, -oare, adj., s. m. 1. Care modifică. 2. S. m. Genă care schimbă funcția unei alte gene situate într-o poziție diferită decât cea determinată în structura cromozomului. – Din fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore.

DOOM

modificatór² s. m., pl. modificatóri

modificator
MODIFICATÓR, -OÁRE, modificatori, -oare, adj., s. m. 1. Care modifică. 2. S. m. Genă care schimbă funcția unei alte gene situate într-o poziție diferită decât cea determinată în structura cromozomului. – Din fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore.

DOOM

modificatór² s. m., pl. modificatóri

modificator
MODIFICATÓR, -OÁRE, modificatori, -oare, adj., s. m. 1. Care modifică. 2. S. m. Genă care schimbă funcția unei alte gene situate într-o poziție diferită decât cea determinată în structura cromozomului. – Din fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore.

DOOM

modificatór² s. m., pl. modificatóri

modificatori
MODIFICATÓR, -OÁRE, modificatori, -oare, adj., s. m. 1. Care modifică. 2. S. m. Genă care schimbă funcția unei alte gene situate într-o poziție diferită decât cea determinată în structura cromozomului. – Din fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore.

DOOM

modificatór² s. m., pl. modificatóri

modificatori
MODIFICATÓR, -OÁRE, modificatori, -oare, adj., s. m. 1. Care modifică. 2. S. m. Genă care schimbă funcția unei alte gene situate într-o poziție diferită decât cea determinată în structura cromozomului. – Din fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore.

DOOM

modificatór² s. m., pl. modificatóri

modificatorii
MODIFICATÓR, -OÁRE, modificatori, -oare, adj., s. m. 1. Care modifică. 2. S. m. Genă care schimbă funcția unei alte gene situate într-o poziție diferită decât cea determinată în structura cromozomului. – Din fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore.

DOOM

modificatór² s. m., pl. modificatóri

modificatorii
MODIFICATÓR, -OÁRE, modificatori, -oare, adj., s. m. 1. Care modifică. 2. S. m. Genă care schimbă funcția unei alte gene situate într-o poziție diferită decât cea determinată în structura cromozomului. – Din fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore.

DOOM

modificatór² s. m., pl. modificatóri

modificatorilor
MODIFICATÓR, -OÁRE, modificatori, -oare, adj., s. m. 1. Care modifică. 2. S. m. Genă care schimbă funcția unei alte gene situate într-o poziție diferită decât cea determinată în structura cromozomului. – Din fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore.

DOOM

modificatór² s. m., pl. modificatóri

modificatorilor
MODIFICATÓR, -OÁRE, modificatori, -oare, adj., s. m. 1. Care modifică. 2. S. m. Genă care schimbă funcția unei alte gene situate într-o poziție diferită decât cea determinată în structura cromozomului. – Din fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore.

DOOM

modificatór² s. m., pl. modificatóri

modificatorul
MODIFICATÓR, -OÁRE, modificatori, -oare, adj., s. m. 1. Care modifică. 2. S. m. Genă care schimbă funcția unei alte gene situate într-o poziție diferită decât cea determinată în structura cromozomului. – Din fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore.

DOOM

modificatór² s. m., pl. modificatóri

modificatorul
MODIFICATÓR, -OÁRE, modificatori, -oare, adj., s. m. 1. Care modifică. 2. S. m. Genă care schimbă funcția unei alte gene situate într-o poziție diferită decât cea determinată în structura cromozomului. – Din fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore.

DOOM

modificatór² s. m., pl. modificatóri

modificatorului
MODIFICATÓR, -OÁRE, modificatori, -oare, adj., s. m. 1. Care modifică. 2. S. m. Genă care schimbă funcția unei alte gene situate într-o poziție diferită decât cea determinată în structura cromozomului. – Din fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore.

DOOM

modificatór² s. m., pl. modificatóri

modificatorului
MODIFICATÓR, -OÁRE, modificatori, -oare, adj., s. m. 1. Care modifică. 2. S. m. Genă care schimbă funcția unei alte gene situate într-o poziție diferită decât cea determinată în structura cromozomului. – Din fr. modificateur, lat. modificator, it. modificatore.

DOOM

modificatór² s. m., pl. modificatóri

modificatul
MODIFICÁT, -Ă, modificați, -te, adj. Căruia i s-a schimbat aspectul, forma, conținutul; transformat. – V. modifica.

modificatului
MODIFICÁT, -Ă, modificați, -te, adj. Căruia i s-a schimbat aspectul, forma, conținutul; transformat. – V. modifica.

modificau
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificași
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificați
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificați
MODIFICÁT, -Ă, modificați, -te, adj. Căruia i s-a schimbat aspectul, forma, conținutul; transformat. – V. modifica.

modificația
MODIFICÁȚIE, modificații, s. f. (Înv.) Modificare. – Din fr. modification, lat. modificatio.

DOOM

modificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. modificáția (-ți-a), g.-d. art. modificáției; pl. modificáții, art. modificáțiile (-ți-i-)

modificație
MODIFICÁȚIE, modificații, s. f. (Înv.) Modificare. – Din fr. modification, lat. modificatio.

DOOM

modificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. modificáția (-ți-a), g.-d. art. modificáției; pl. modificáții, art. modificáțiile (-ți-i-)

modificației
MODIFICÁȚIE, modificații, s. f. (Înv.) Modificare. – Din fr. modification, lat. modificatio.

DOOM

modificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. modificáția (-ți-a), g.-d. art. modificáției; pl. modificáții, art. modificáțiile (-ți-i-)

modificații
MODIFICÁT, -Ă, modificați, -te, adj. Căruia i s-a schimbat aspectul, forma, conținutul; transformat. – V. modifica.

modificații
MODIFICÁȚIE, modificații, s. f. (Înv.) Modificare. – Din fr. modification, lat. modificatio.

DOOM

modificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. modificáția (-ți-a), g.-d. art. modificáției; pl. modificáții, art. modificáțiile (-ți-i-)

modificațiile
MODIFICÁȚIE, modificații, s. f. (Înv.) Modificare. – Din fr. modification, lat. modificatio.

DOOM

modificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. modificáția (-ți-a), g.-d. art. modificáției; pl. modificáții, art. modificáțiile (-ți-i-)

modificațiilor
MODIFICÁȚIE, modificații, s. f. (Înv.) Modificare. – Din fr. modification, lat. modificatio.

DOOM

modificáție (înv.) (-ți-e) s. f., art. modificáția (-ți-a), g.-d. art. modificáției; pl. modificáții, art. modificáțiile (-ți-i-)

modificaților
MODIFICÁT, -Ă, modificați, -te, adj. Căruia i s-a schimbat aspectul, forma, conținutul; transformat. – V. modifica.

modificațiune
MODIFICAȚIÚNE s.f. v. modificație.

modifice
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modifici
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificând
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificînd
MODIFICÁ, modífic, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) schimba aspectul, forma, conținutul; a (se) preface, a (se) transforma. ♦ Tranz. Spec. A rectifica, a corecta. – Din lat. modificare.

DOOM

modificá (a ~) vb., ind. prez. 3 modífică

modificări
MODIFICÁRE, modificări, s. f. Acțiunea de a (se) modifica și rezultatul ei; prefacere, transformare, modificație. – V. modifica.

DOOM

modificáre s. f., g.-d. art. modificắrii; pl. modificắri

modificării
MODIFICÁRE, modificări, s. f. Acțiunea de a (se) modifica și rezultatul ei; prefacere, transformare, modificație. – V. modifica.

DOOM

modificáre s. f., g.-d. art. modificắrii; pl. modificắri

modificările
MODIFICÁRE, modificări, s. f. Acțiunea de a (se) modifica și rezultatul ei; prefacere, transformare, modificație. – V. modifica.

DOOM

modificáre s. f., g.-d. art. modificắrii; pl. modificắri

modificărilor
MODIFICÁRE, modificări, s. f. Acțiunea de a (se) modifica și rezultatul ei; prefacere, transformare, modificație. – V. modifica.

DOOM

modificáre s. f., g.-d. art. modificắrii; pl. modificắri

modilioane
MODILIÓN, modilioane, s. n. Ornament arhitectonic în formă de consolă, care susține un vas, un bust etc. [Pr.: -li-on] – Din it. modiglione, fr. modillon.

DOOM

modilión (-li-on) s. n., pl. modilioáne

modilioanele
MODILIÓN, modilioane, s. n. Ornament arhitectonic în formă de consolă, care susține un vas, un bust etc. [Pr.: -li-on] – Din it. modiglione, fr. modillon.

DOOM

modilión (-li-on) s. n., pl. modilioáne

modilioanelor
MODILIÓN, modilioane, s. n. Ornament arhitectonic în formă de consolă, care susține un vas, un bust etc. [Pr.: -li-on] – Din it. modiglione, fr. modillon.

DOOM

modilión (-li-on) s. n., pl. modilioáne

modilion
MODILIÓN, modilioane, s. n. Ornament arhitectonic în formă de consolă, care susține un vas, un bust etc. [Pr.: -li-on] – Din it. modiglione, fr. modillon.

DOOM

modilión (-li-on) s. n., pl. modilioáne

modilionul
MODILIÓN, modilioane, s. n. Ornament arhitectonic în formă de consolă, care susține un vas, un bust etc. [Pr.: -li-on] – Din it. modiglione, fr. modillon.

DOOM

modilión (-li-on) s. n., pl. modilioáne

modilionului
MODILIÓN, modilioane, s. n. Ornament arhitectonic în formă de consolă, care susține un vas, un bust etc. [Pr.: -li-on] – Din it. modiglione, fr. modillon.

DOOM

modilión (-li-on) s. n., pl. modilioáne

modist
MODÍSTĂ, modiste, s. f. Femeie care confecționează (și vinde) pălării de damă și diverse accesorii de podoabă. – Din fr. modiste.

DOOM

modístă s. f., g.-d. art. modístei; pl. modíste

modista
MODÍSTĂ, modiste, s. f. Femeie care confecționează (și vinde) pălării de damă și diverse accesorii de podoabă. – Din fr. modiste.

DOOM

modístă s. f., g.-d. art. modístei; pl. modíste

modiste
MODÍSTĂ, modiste, s. f. Femeie care confecționează (și vinde) pălării de damă și diverse accesorii de podoabă. – Din fr. modiste.

DOOM

modístă s. f., g.-d. art. modístei; pl. modíste

modistei
MODÍSTĂ, modiste, s. f. Femeie care confecționează (și vinde) pălării de damă și diverse accesorii de podoabă. – Din fr. modiste.

DOOM

modístă s. f., g.-d. art. modístei; pl. modíste

modistele
MODÍSTĂ, modiste, s. f. Femeie care confecționează (și vinde) pălării de damă și diverse accesorii de podoabă. – Din fr. modiste.

DOOM

modístă s. f., g.-d. art. modístei; pl. modíste

modistelor
MODÍSTĂ, modiste, s. f. Femeie care confecționează (și vinde) pălării de damă și diverse accesorii de podoabă. – Din fr. modiste.

DOOM

modístă s. f., g.-d. art. modístei; pl. modíste

modistul
MODÍSTĂ, modiste, s. f. Femeie care confecționează (și vinde) pălării de damă și diverse accesorii de podoabă. – Din fr. modiste.

DOOM

modístă s. f., g.-d. art. modístei; pl. modíste

modistului
MODÍSTĂ, modiste, s. f. Femeie care confecționează (și vinde) pălării de damă și diverse accesorii de podoabă. – Din fr. modiste.

DOOM

modístă s. f., g.-d. art. modístei; pl. modíste

modistă
MODÍSTĂ, modiste, s. f. Femeie care confecționează sau vinde pălării femeiești. De o săptămînă împlinită, Ana alerga de la croitoreasă la modistă. C. PETRESCU, C. V. 168. De-acum mă pot duce. la magazia modistei! ALECSANDRI, T. I 75.

modiști
MODÍSTĂ, modiste, s. f. Femeie care confecționează (și vinde) pălării de damă și diverse accesorii de podoabă. – Din fr. modiste.

DOOM

modístă s. f., g.-d. art. modístei; pl. modíste

modiștii
MODÍSTĂ, modiste, s. f. Femeie care confecționează (și vinde) pălării de damă și diverse accesorii de podoabă. – Din fr. modiste.

DOOM

modístă s. f., g.-d. art. modístei; pl. modíste

modiștilor
MODÍSTĂ, modiste, s. f. Femeie care confecționează (și vinde) pălării de damă și diverse accesorii de podoabă. – Din fr. modiste.

DOOM

modístă s. f., g.-d. art. modístei; pl. modíste

modo
GRÓSSO MÓDO loc. adv. În caracteristicile cele mai generale, judecând în ansamblu; sumar. – Loc. lat.

DOOM

grósso módo (lat.) loc. adv.

modoran
MODORÁN, modorani, adj., s. m. (Reg.) (Om) grosolan, bădăran. [Var.: modârlán adj., s. m.] – Et. nec.

DOOM

modorán (reg.) s. m., pl. modoráni

modorani
MODORÁN, modorani, adj., s. m. (Reg.) (Om) grosolan, bădăran. [Var.: modârlán adj., s. m.] – Et. nec.

DOOM

modorán (reg.) s. m., pl. modoráni

modoranii
MODORÁN, modorani, adj., s. m. (Reg.) (Om) grosolan, bădăran. [Var.: modârlán adj., s. m.] – Et. nec.

DOOM

modorán (reg.) s. m., pl. modoráni

modoranilor
MODORÁN, modorani, adj., s. m. (Reg.) (Om) grosolan, bădăran. [Var.: modârlán adj., s. m.] – Et. nec.

DOOM

modorán (reg.) s. m., pl. modoráni

modoranul
MODORÁN, modorani, adj., s. m. (Reg.) (Om) grosolan, bădăran. [Var.: modârlán adj., s. m.] – Et. nec.

DOOM

modorán (reg.) s. m., pl. modoráni

modoranului
MODORÁN, modorani, adj., s. m. (Reg.) (Om) grosolan, bădăran. [Var.: modârlán adj., s. m.] – Et. nec.

DOOM

modorán (reg.) s. m., pl. modoráni

modre
MÓDRU s. n. (Reg.) Mod, chip, fel; mijloc, putință, posibilitate. ◊ Loc. adv. Cu (sau la) modru = nimerit, potrivit. ◊ Expr. A nu fi (sau a nu avea) modru = a(-i) fi imposibil să... – Din magh. mod.

DOOM

módru (reg.) (mo-dru) s. n., art. módrul

modrele
MÓDRU s. n. (Reg.) Mod, chip, fel; mijloc, putință, posibilitate. ◊ Loc. adv. Cu (sau la) modru = nimerit, potrivit. ◊ Expr. A nu fi (sau a nu avea) modru = a(-i) fi imposibil să... – Din magh. mod.

DOOM

módru (reg.) (mo-dru) s. n., art. módrul

modrelor
MÓDRU s. n. (Reg.) Mod, chip, fel; mijloc, putință, posibilitate. ◊ Loc. adv. Cu (sau la) modru = nimerit, potrivit. ◊ Expr. A nu fi (sau a nu avea) modru = a(-i) fi imposibil să... – Din magh. mod.

DOOM

módru (reg.) (mo-dru) s. n., art. módrul

modru
MÓDRU s. n. (Reg.) Mod, chip, fel; mijloc, putință, posibilitate. ◊ Loc. adv. Cu (sau la) modru = nimerit, potrivit. ◊ Expr. A nu fi (sau a nu avea) modru = a(-i) fi imposibil să... – Din magh. mod.

DOOM

módru (reg.) (mo-dru) s. n., art. módrul

modrul
MÓDRU s. n. (Reg.) Mod, chip, fel; mijloc, putință, posibilitate. ◊ Loc. adv. Cu (sau la) modru = nimerit, potrivit. ◊ Expr. A nu fi (sau a nu avea) modru = a(-i) fi imposibil să... – Din magh. mod.

DOOM

módru (reg.) (mo-dru) s. n., art. módrul

modrului
MÓDRU s. n. (Reg.) Mod, chip, fel; mijloc, putință, posibilitate. ◊ Loc. adv. Cu (sau la) modru = nimerit, potrivit. ◊ Expr. A nu fi (sau a nu avea) modru = a(-i) fi imposibil să... – Din magh. mod.

DOOM

módru (reg.) (mo-dru) s. n., art. módrul

modul
MOD, moduri, s. n. 1. Fel de a fi, de a se manifesta, de a se desfășura al cuiva sau a ceva; cale, procedeu, metodă. ◊ Mod de viață (de trai) = fel de a concepe și a trăi viața; conținutul și formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale și spirituale ale diferitelor grupuri sociale, în funcție de nivelul de trai, de tradiții, obiceiuri și mentalități. ♦ (Gram.; în sintagmele) Adverb de mod = adverb care arată felul cum se desfășoară acțiunea, cum este starea sau însușirea exprimată de un verb. Complement circumstanțial de mod = complement circumstanțial care arată cum ori în ce măsură se desfășoară sau apare la un moment dat o acțiune, o stare sau o însușire. Propoziție circumstanțială de mod = propoziție subordonată care arată felul cum se desfășoară acțiunea din regentă sau cum se înfățișează o calitate din regentă. 2. Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă felul cum prezintă vorbitorul acțiunea; fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprimă această categorie. 3. Sistemul raporturilor dintre sunetele muzicale, care determină dependența sunetelor instabile de cele stabile. Mod major și minor. – Din lat. modus, it. modo.

DOOM

mod s. n., pl. móduri

modul
MODÚL, module, s. n. 1. Unitate de lungime convențională, folosită în arhitectura clasică pentru determinarea proporțiilor elementelor componente ale unei construcții, ale unui ordin arhitectonic. 2. (Mat.) Valoare absolută a unui număr real (fără a se ține seamă de semnul algebric). ♦ Număr pozitiv egal cu rădăcina pătrată a sumei pătratelor elementelor unui număr complex. 3. Fiecare dintre părțile principale (și detașabile) ale unei nave cosmice. ◊ Modul lunar = parte a vehiculului de explorare lunară. 4. Parte componentă a unui ansamblu (cu funcționalitate proprie). – Din fr. module.

modul
MODÚL, moduli, s. m. (Mat.) Valoare absolută a unui număr real (fără a se ține seama de semnul algebric).

DOOM

modúl s. n., pl. modúle

modul
MODÚL¹ s.m. 1. (Mat.) Valoare absolută a unei mărimi reale (fără să se ia în considerare semnul algebric). ♦ (Statist.) Variantă a caracteristicii (4) [în DN], înregistrată la cele mai multe unități ale unei colectivități statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecvență. ◊ Modul al unui număr complex = rădăcina pătrată a sumei pătratelor părții reale și a coeficientului părții imaginare; modul al unui număr real = valoare absolută a numărului. 2. Coeficient care caracterizeează o proprietate mecanică oarecare. ♦ Raportul dintre diametrul primitiv al unei roți dințate și numărul dinților acesteia. ◊ Modul de elasticitate = mărime reprezentând raportul dintre efortul unitar normal și lungirea specifică corespunzătoare a unei piese solicitate la întindere sau încovoiere. 3. Unitate de măsură, în special pentru apele curgătoare. ◊ Modul de irigație = cantitatea de apă necesară în unitatea de timp pentru irigarea unui hectar. [Pl. -li, (s.n.) -luri. / < fr. module, cf. lat. modulus].

modula
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulai
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulam
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modular
MODULÁR, -Ă, modulari, -e, adj. 1. Referitor la un modul, de modul. 2. Construit dintr-un ansamblu de module. – Din fr. modulaire, engl. modular.

DOOM

*modulár adj. m., pl. modulári; f. moduláră, pl. moduláre

modulara
MODULÁR, -Ă, modulari, -e, adj. 1. Referitor la un modul, de modul. 2. Construit dintr-un ansamblu de module. – Din fr. modulaire, engl. modular.

DOOM

*modulár adj. m., pl. modulári; f. moduláră, pl. moduláre

modulare
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulare
MODULÁR, -Ă, modulari, -e, adj. 1. Referitor la un modul, de modul. 2. Construit dintr-un ansamblu de module. – Din fr. modulaire, engl. modular.

DOOM

*modulár adj. m., pl. modulári; f. moduláră, pl. moduláre

modulare
MODULÁRE, modulări, s. f. Acțiunea de a (se) modula și rezultatul ei. – V. modula.

DOOM

moduláre s. f., g.-d. art. modulắrii; pl. modulắri

modularea
MODULÁRE, modulări, s. f. Acțiunea de a (se) modula și rezultatul ei. – V. modula.

DOOM

moduláre s. f., g.-d. art. modulắrii; pl. modulắri

modularei
MODULÁR, -Ă, modulari, -e, adj. 1. Referitor la un modul, de modul. 2. Construit dintr-un ansamblu de module. – Din fr. modulaire, engl. modular.

DOOM

*modulár adj. m., pl. modulári; f. moduláră, pl. moduláre

modularele
MODULÁR, -Ă, modulari, -e, adj. 1. Referitor la un modul, de modul. 2. Construit dintr-un ansamblu de module. – Din fr. modulaire, engl. modular.

DOOM

*modulár adj. m., pl. modulári; f. moduláră, pl. moduláre

modularelor
MODULÁR, -Ă, modulari, -e, adj. 1. Referitor la un modul, de modul. 2. Construit dintr-un ansamblu de module. – Din fr. modulaire, engl. modular.

DOOM

*modulár adj. m., pl. modulári; f. moduláră, pl. moduláre

modulari
MODULÁR, -Ă, modulari, -e, adj. 1. Referitor la un modul, de modul. 2. Construit dintr-un ansamblu de module. – Din fr. modulaire, engl. modular.

DOOM

*modulár adj. m., pl. modulári; f. moduláră, pl. moduláre

modularii
MODULÁR, -Ă, modulari, -e, adj. 1. Referitor la un modul, de modul. 2. Construit dintr-un ansamblu de module. – Din fr. modulaire, engl. modular.

DOOM

*modulár adj. m., pl. modulári; f. moduláră, pl. moduláre

modularilor
MODULÁR, -Ă, modulari, -e, adj. 1. Referitor la un modul, de modul. 2. Construit dintr-un ansamblu de module. – Din fr. modulaire, engl. modular.

DOOM

*modulár adj. m., pl. modulári; f. moduláră, pl. moduláre

modularul
MODULÁR, -Ă, modulari, -e, adj. 1. Referitor la un modul, de modul. 2. Construit dintr-un ansamblu de module. – Din fr. modulaire, engl. modular.

DOOM

*modulár adj. m., pl. modulári; f. moduláră, pl. moduláre

modularului
MODULÁR, -Ă, modulari, -e, adj. 1. Referitor la un modul, de modul. 2. Construit dintr-un ansamblu de module. – Din fr. modulaire, engl. modular.

DOOM

*modulár adj. m., pl. modulári; f. moduláră, pl. moduláre

modulară
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modularăm
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modularăți
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulase
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulasem
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulaseră
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulaserăm
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulaserăți
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulaseși
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulaseți
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulat
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulat
MODULÁT¹, -Ă, modulați, -te, adj. 1. (Despre sunete muzicale) Care a suferit o modulație (1). 2. (Fiz.) Cu modulații (2). – V. modula.

modulat
MODULÁT², -Ă, modulați, -te, adj. (Despre mobilă) Care este format din module. – Din modul.

modulata
MODULÁT¹, -Ă, modulați, -te, adj. 1. (Despre sunete muzicale) Care a suferit o modulație (1). 2. (Fiz.) Cu modulații (2). – V. modula.

modulata
MODULÁT², -Ă, modulați, -te, adj. (Despre mobilă) Care este format din module. – Din modul.

modulate
MODULÁT¹, -Ă, modulați, -te, adj. 1. (Despre sunete muzicale) Care a suferit o modulație (1). 2. (Fiz.) Cu modulații (2). – V. modula.

modulate
MODULÁT², -Ă, modulați, -te, adj. (Despre mobilă) Care este format din module. – Din modul.

modulatei
MODULÁT¹, -Ă, modulați, -te, adj. 1. (Despre sunete muzicale) Care a suferit o modulație (1). 2. (Fiz.) Cu modulații (2). – V. modula.

modulatei
MODULÁT², -Ă, modulați, -te, adj. (Despre mobilă) Care este format din module. – Din modul.

modulatele
MODULÁT¹, -Ă, modulați, -te, adj. 1. (Despre sunete muzicale) Care a suferit o modulație (1). 2. (Fiz.) Cu modulații (2). – V. modula.

modulatele
MODULÁT², -Ă, modulați, -te, adj. (Despre mobilă) Care este format din module. – Din modul.

modulatelor
MODULÁT¹, -Ă, modulați, -te, adj. 1. (Despre sunete muzicale) Care a suferit o modulație (1). 2. (Fiz.) Cu modulații (2). – V. modula.

modulatelor
MODULÁT², -Ă, modulați, -te, adj. (Despre mobilă) Care este format din module. – Din modul.

modulatoare
MODULATÓR, -OÁRE, modulatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care modulează. 2. S. n. Aparat sau dispozitiv folosit pentru modularea unei oscilații. – Din fr. modulateur.

DOOM

modulatór s. n., pl. modulatoáre

modulatoarea
MODULATÓR, -OÁRE, modulatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care modulează. 2. S. n. Aparat sau dispozitiv folosit pentru modularea unei oscilații. – Din fr. modulateur.

DOOM

modulatór s. n., pl. modulatoáre

modulatoarei
MODULATÓR, -OÁRE, modulatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care modulează. 2. S. n. Aparat sau dispozitiv folosit pentru modularea unei oscilații. – Din fr. modulateur.

DOOM

modulatór s. n., pl. modulatoáre

modulatoarele
MODULATÓR, -OÁRE, modulatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care modulează. 2. S. n. Aparat sau dispozitiv folosit pentru modularea unei oscilații. – Din fr. modulateur.

DOOM

modulatór s. n., pl. modulatoáre

modulatoarelor
MODULATÓR, -OÁRE, modulatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care modulează. 2. S. n. Aparat sau dispozitiv folosit pentru modularea unei oscilații. – Din fr. modulateur.

DOOM

modulatór s. n., pl. modulatoáre

modulator
MODULATÓR, -OÁRE, modulatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care modulează. 2. S. n. Aparat sau dispozitiv folosit pentru modularea unei oscilații. – Din fr. modulateur.

DOOM

modulatór s. n., pl. modulatoáre

modulatori
MODULATÓR, -OÁRE, modulatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care modulează. 2. S. n. Aparat sau dispozitiv folosit pentru modularea unei oscilații. – Din fr. modulateur.

DOOM

modulatór s. n., pl. modulatoáre

modulatorii
MODULATÓR, -OÁRE, modulatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care modulează. 2. S. n. Aparat sau dispozitiv folosit pentru modularea unei oscilații. – Din fr. modulateur.

DOOM

modulatór s. n., pl. modulatoáre

modulatorilor
MODULATÓR, -OÁRE, modulatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care modulează. 2. S. n. Aparat sau dispozitiv folosit pentru modularea unei oscilații. – Din fr. modulateur.

DOOM

modulatór s. n., pl. modulatoáre

modulatorul
MODULATÓR, -OÁRE, modulatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care modulează. 2. S. n. Aparat sau dispozitiv folosit pentru modularea unei oscilații. – Din fr. modulateur.

DOOM

modulatór s. n., pl. modulatoáre

modulatorului
MODULATÓR, -OÁRE, modulatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care modulează. 2. S. n. Aparat sau dispozitiv folosit pentru modularea unei oscilații. – Din fr. modulateur.

DOOM

modulatór s. n., pl. modulatoáre

modulatul
MODULÁT¹, -Ă, modulați, -te, adj. 1. (Despre sunete muzicale) Care a suferit o modulație (1). 2. (Fiz.) Cu modulații (2). – V. modula.

modulatul
MODULÁT², -Ă, modulați, -te, adj. (Despre mobilă) Care este format din module. – Din modul.

modulatului
MODULÁT¹, -Ă, modulați, -te, adj. 1. (Despre sunete muzicale) Care a suferit o modulație (1). 2. (Fiz.) Cu modulații (2). – V. modula.

modulatului
MODULÁT², -Ă, modulați, -te, adj. (Despre mobilă) Care este format din module. – Din modul.

modulau
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulași
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulați
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulați
MODULÁT¹, -Ă, modulați, -te, adj. 1. (Despre sunete muzicale) Care a suferit o modulație (1). 2. (Fiz.) Cu modulații (2). – V. modula.

modulați
MODULÁT², -Ă, modulați, -te, adj. (Despre mobilă) Care este format din module. – Din modul.

modulația
MODULÁȚIE, modulații, s. f. 1. (Muz.) Trecere de la o tonalitate la alta după regulile armoniei; variație a înălțimii și intensității în emiterea unui sunet sau a unui complex de sunete; serie de sunete care își schimbă tonalitatea. 2. (Fiz.) Variație a unui parametru al semnalului purtător de informații. – Din fr. modulation, it. modulazione.

DOOM

moduláție (-ți-e) s. f., art. moduláția (-ți-a), g.-d. art. moduláției; pl. moduláții, art. moduláțiile (-ți-i-)

modulație
MODULÁȚIE, modulații, s. f. 1. (Muz.) Trecere de la o tonalitate la alta după regulile armoniei; variație a înălțimii și intensității în emiterea unui sunet sau a unui complex de sunete; serie de sunete care își schimbă tonalitatea. 2. (Fiz.) Variație a unui parametru al semnalului purtător de informații. – Din fr. modulation, it. modulazione.

DOOM

moduláție (-ți-e) s. f., art. moduláția (-ți-a), g.-d. art. moduláției; pl. moduláții, art. moduláțiile (-ți-i-)

modulației
MODULÁȚIE, modulații, s. f. 1. (Muz.) Trecere de la o tonalitate la alta după regulile armoniei; variație a înălțimii și intensității în emiterea unui sunet sau a unui complex de sunete; serie de sunete care își schimbă tonalitatea. 2. (Fiz.) Variație a unui parametru al semnalului purtător de informații. – Din fr. modulation, it. modulazione.

DOOM

moduláție (-ți-e) s. f., art. moduláția (-ți-a), g.-d. art. moduláției; pl. moduláții, art. moduláțiile (-ți-i-)

modulații
MODULÁT¹, -Ă, modulați, -te, adj. 1. (Despre sunete muzicale) Care a suferit o modulație (1). 2. (Fiz.) Cu modulații (2). – V. modula.

modulații
MODULÁT², -Ă, modulați, -te, adj. (Despre mobilă) Care este format din module. – Din modul.

modulații
MODULÁȚIE, modulații, s. f. 1. (Muz.) Trecere de la o tonalitate la alta după regulile armoniei; variație a înălțimii și intensității în emiterea unui sunet sau a unui complex de sunete; serie de sunete care își schimbă tonalitatea. 2. (Fiz.) Variație a unui parametru al semnalului purtător de informații. – Din fr. modulation, it. modulazione.

DOOM

moduláție (-ți-e) s. f., art. moduláția (-ți-a), g.-d. art. moduláției; pl. moduláții, art. moduláțiile (-ți-i-)

modulațiile
MODULÁȚIE, modulații, s. f. 1. (Muz.) Trecere de la o tonalitate la alta după regulile armoniei; variație a înălțimii și intensității în emiterea unui sunet sau a unui complex de sunete; serie de sunete care își schimbă tonalitatea. 2. (Fiz.) Variație a unui parametru al semnalului purtător de informații. – Din fr. modulation, it. modulazione.

DOOM

moduláție (-ți-e) s. f., art. moduláția (-ți-a), g.-d. art. moduláției; pl. moduláții, art. moduláțiile (-ți-i-)

modulațiilor
MODULÁȚIE, modulații, s. f. 1. (Muz.) Trecere de la o tonalitate la alta după regulile armoniei; variație a înălțimii și intensității în emiterea unui sunet sau a unui complex de sunete; serie de sunete care își schimbă tonalitatea. 2. (Fiz.) Variație a unui parametru al semnalului purtător de informații. – Din fr. modulation, it. modulazione.

DOOM

moduláție (-ți-e) s. f., art. moduláția (-ți-a), g.-d. art. moduláției; pl. moduláții, art. moduláțiile (-ți-i-)

modulaților
MODULÁT¹, -Ă, modulați, -te, adj. 1. (Despre sunete muzicale) Care a suferit o modulație (1). 2. (Fiz.) Cu modulații (2). – V. modula.

modulaților
MODULÁT², -Ă, modulați, -te, adj. (Despre mobilă) Care este format din module. – Din modul.

modulațiune
MODULAȚIÚNE s. f. V. modulație.

module
MODÚL, module, s. n. 1. Unitate de lungime convențională, folosită în arhitectura clasică pentru determinarea proporțiilor elementelor componente ale unei construcții, ale unui ordin arhitectonic. 2. (Mat.) Valoare absolută a unui număr real (fără a se ține seamă de semnul algebric). ♦ Număr pozitiv egal cu rădăcina pătrată a sumei pătratelor elementelor unui număr complex. 3. Fiecare dintre părțile principale (și detașabile) ale unei nave cosmice. ◊ Modul lunar = parte a vehiculului de explorare lunară. 4. Parte componentă a unui ansamblu (cu funcționalitate proprie). – Din fr. module.

modulează
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulele
MODÚL, module, s. n. 1. Unitate de lungime convențională, folosită în arhitectura clasică pentru determinarea proporțiilor elementelor componente ale unei construcții, ale unui ordin arhitectonic. 2. (Mat.) Valoare absolută a unui număr real (fără a se ține seamă de semnul algebric). ♦ Număr pozitiv egal cu rădăcina pătrată a sumei pătratelor elementelor unui număr complex. 3. Fiecare dintre părțile principale (și detașabile) ale unei nave cosmice. ◊ Modul lunar = parte a vehiculului de explorare lunară. 4. Parte componentă a unui ansamblu (cu funcționalitate proprie). – Din fr. module.

modulelor
MODÚL, module, s. n. 1. Unitate de lungime convențională, folosită în arhitectura clasică pentru determinarea proporțiilor elementelor componente ale unei construcții, ale unui ordin arhitectonic. 2. (Mat.) Valoare absolută a unui număr real (fără a se ține seamă de semnul algebric). ♦ Număr pozitiv egal cu rădăcina pătrată a sumei pătratelor elementelor unui număr complex. 3. Fiecare dintre părțile principale (și detașabile) ale unei nave cosmice. ◊ Modul lunar = parte a vehiculului de explorare lunară. 4. Parte componentă a unui ansamblu (cu funcționalitate proprie). – Din fr. module.

modulez
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

moduleze
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulezi
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulometre
MODULOMÉTRU, modulometre, s. n. (Tehn.) Aparat pentru măsurarea sau controlul gradului de modulație (2). – Din fr. modulomètre.

modulometrele
MODULOMÉTRU, modulometre, s. n. (Tehn.) Aparat pentru măsurarea sau controlul gradului de modulație (2). – Din fr. modulomètre.

modulometrelor
MODULOMÉTRU, modulometre, s. n. (Tehn.) Aparat pentru măsurarea sau controlul gradului de modulație (2). – Din fr. modulomètre.

modulometru
MODULOMÉTRU, modulometre, s. n. (Tehn.) Aparat pentru măsurarea sau controlul gradului de modulație (2). – Din fr. modulomètre.

modulometrul
MODULOMÉTRU, modulometre, s. n. (Tehn.) Aparat pentru măsurarea sau controlul gradului de modulație (2). – Din fr. modulomètre.

modulometrului
MODULOMÉTRU, modulometre, s. n. (Tehn.) Aparat pentru măsurarea sau controlul gradului de modulație (2). – Din fr. modulomètre.

modului
MOD, moduri, s. n. 1. Fel de a fi, de a se manifesta, de a se desfășura al cuiva sau a ceva; cale, procedeu, metodă. ◊ Mod de viață (de trai) = fel de a concepe și a trăi viața; conținutul și formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale și spirituale ale diferitelor grupuri sociale, în funcție de nivelul de trai, de tradiții, obiceiuri și mentalități. ♦ (Gram.; în sintagmele) Adverb de mod = adverb care arată felul cum se desfășoară acțiunea, cum este starea sau însușirea exprimată de un verb. Complement circumstanțial de mod = complement circumstanțial care arată cum ori în ce măsură se desfășoară sau apare la un moment dat o acțiune, o stare sau o însușire. Propoziție circumstanțială de mod = propoziție subordonată care arată felul cum se desfășoară acțiunea din regentă sau cum se înfățișează o calitate din regentă. 2. Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă felul cum prezintă vorbitorul acțiunea; fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprimă această categorie. 3. Sistemul raporturilor dintre sunetele muzicale, care determină dependența sunetelor instabile de cele stabile. Mod major și minor. – Din lat. modus, it. modo.

DOOM

mod s. n., pl. móduri

modulul
MODÚL, module, s. n. 1. Unitate de lungime convențională, folosită în arhitectura clasică pentru determinarea proporțiilor elementelor componente ale unei construcții, ale unui ordin arhitectonic. 2. (Mat.) Valoare absolută a unui număr real (fără a se ține seamă de semnul algebric). ♦ Număr pozitiv egal cu rădăcina pătrată a sumei pătratelor elementelor unui număr complex. 3. Fiecare dintre părțile principale (și detașabile) ale unei nave cosmice. ◊ Modul lunar = parte a vehiculului de explorare lunară. 4. Parte componentă a unui ansamblu (cu funcționalitate proprie). – Din fr. module.

modulul
MODÚL¹ s.m. 1. (Mat.) Valoare absolută a unei mărimi reale (fără să se ia în considerare semnul algebric). ♦ (Statist.) Variantă a caracteristicii (4) [în DN], înregistrată la cele mai multe unități ale unei colectivități statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecvență. ◊ Modul al unui număr complex = rădăcina pătrată a sumei pătratelor părții reale și a coeficientului părții imaginare; modul al unui număr real = valoare absolută a numărului. 2. Coeficient care caracterizeează o proprietate mecanică oarecare. ♦ Raportul dintre diametrul primitiv al unei roți dințate și numărul dinților acesteia. ◊ Modul de elasticitate = mărime reprezentând raportul dintre efortul unitar normal și lungirea specifică corespunzătoare a unei piese solicitate la întindere sau încovoiere. 3. Unitate de măsură, în special pentru apele curgătoare. ◊ Modul de irigație = cantitatea de apă necesară în unitatea de timp pentru irigarea unui hectar. [Pl. -li, (s.n.) -luri. / < fr. module, cf. lat. modulus].

modulului
MODÚL, module, s. n. 1. Unitate de lungime convențională, folosită în arhitectura clasică pentru determinarea proporțiilor elementelor componente ale unei construcții, ale unui ordin arhitectonic. 2. (Mat.) Valoare absolută a unui număr real (fără a se ține seamă de semnul algebric). ♦ Număr pozitiv egal cu rădăcina pătrată a sumei pătratelor elementelor unui număr complex. 3. Fiecare dintre părțile principale (și detașabile) ale unei nave cosmice. ◊ Modul lunar = parte a vehiculului de explorare lunară. 4. Parte componentă a unui ansamblu (cu funcționalitate proprie). – Din fr. module.

modulului
MODÚL¹ s.m. 1. (Mat.) Valoare absolută a unei mărimi reale (fără să se ia în considerare semnul algebric). ♦ (Statist.) Variantă a caracteristicii (4) [în DN], înregistrată la cele mai multe unități ale unei colectivități statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecvență. ◊ Modul al unui număr complex = rădăcina pătrată a sumei pătratelor părții reale și a coeficientului părții imaginare; modul al unui număr real = valoare absolută a numărului. 2. Coeficient care caracterizeează o proprietate mecanică oarecare. ♦ Raportul dintre diametrul primitiv al unei roți dințate și numărul dinților acesteia. ◊ Modul de elasticitate = mărime reprezentând raportul dintre efortul unitar normal și lungirea specifică corespunzătoare a unei piese solicitate la întindere sau încovoiere. 3. Unitate de măsură, în special pentru apele curgătoare. ◊ Modul de irigație = cantitatea de apă necesară în unitatea de timp pentru irigarea unui hectar. [Pl. -li, (s.n.) -luri. / < fr. module, cf. lat. modulus].

moduluri
MODÚL¹ s.m. 1. (Mat.) Valoare absolută a unei mărimi reale (fără să se ia în considerare semnul algebric). ♦ (Statist.) Variantă a caracteristicii (4) [în DN], înregistrată la cele mai multe unități ale unei colectivități statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecvență. ◊ Modul al unui număr complex = rădăcina pătrată a sumei pătratelor părții reale și a coeficientului părții imaginare; modul al unui număr real = valoare absolută a numărului. 2. Coeficient care caracterizeează o proprietate mecanică oarecare. ♦ Raportul dintre diametrul primitiv al unei roți dințate și numărul dinților acesteia. ◊ Modul de elasticitate = mărime reprezentând raportul dintre efortul unitar normal și lungirea specifică corespunzătoare a unei piese solicitate la întindere sau încovoiere. 3. Unitate de măsură, în special pentru apele curgătoare. ◊ Modul de irigație = cantitatea de apă necesară în unitatea de timp pentru irigarea unui hectar. [Pl. -li, (s.n.) -luri. / < fr. module, cf. lat. modulus].

modulurile
MODÚL¹ s.m. 1. (Mat.) Valoare absolută a unei mărimi reale (fără să se ia în considerare semnul algebric). ♦ (Statist.) Variantă a caracteristicii (4) [în DN], înregistrată la cele mai multe unități ale unei colectivități statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecvență. ◊ Modul al unui număr complex = rădăcina pătrată a sumei pătratelor părții reale și a coeficientului părții imaginare; modul al unui număr real = valoare absolută a numărului. 2. Coeficient care caracterizeează o proprietate mecanică oarecare. ♦ Raportul dintre diametrul primitiv al unei roți dințate și numărul dinților acesteia. ◊ Modul de elasticitate = mărime reprezentând raportul dintre efortul unitar normal și lungirea specifică corespunzătoare a unei piese solicitate la întindere sau încovoiere. 3. Unitate de măsură, în special pentru apele curgătoare. ◊ Modul de irigație = cantitatea de apă necesară în unitatea de timp pentru irigarea unui hectar. [Pl. -li, (s.n.) -luri. / < fr. module, cf. lat. modulus].

modulurilor
MODÚL¹ s.m. 1. (Mat.) Valoare absolută a unei mărimi reale (fără să se ia în considerare semnul algebric). ♦ (Statist.) Variantă a caracteristicii (4) [în DN], înregistrată la cele mai multe unități ale unei colectivități statistice; valoare a caracteristicii cu cea mai mare frecvență. ◊ Modul al unui număr complex = rădăcina pătrată a sumei pătratelor părții reale și a coeficientului părții imaginare; modul al unui număr real = valoare absolută a numărului. 2. Coeficient care caracterizeează o proprietate mecanică oarecare. ♦ Raportul dintre diametrul primitiv al unei roți dințate și numărul dinților acesteia. ◊ Modul de elasticitate = mărime reprezentând raportul dintre efortul unitar normal și lungirea specifică corespunzătoare a unei piese solicitate la întindere sau încovoiere. 3. Unitate de măsură, în special pentru apele curgătoare. ◊ Modul de irigație = cantitatea de apă necesară în unitatea de timp pentru irigarea unui hectar. [Pl. -li, (s.n.) -luri. / < fr. module, cf. lat. modulus].

modulând
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulînd
MODULÁ, modulez, vb. I. 1. Intranz. (Muz.) A trece de la o tonalitate la alta (după regulile armoniei). 2. Tranz. A exprima ceva prin inflexiuni ale vocii, a trece în chip melodios de la un ton la altul. 3. Refl. și tranz. A (se) modifica anumite mărimi caracteristice ale unei oscilații (spre a transmite semnale purtătoare de informații). 4. Tranz. (Înv.) A modela. – Din fr. moduler.

DOOM

modulá (a ~) vb., ind. prez. 3 moduleáză

modulări
MODULÁRE, modulări, s. f. Acțiunea de a (se) modula și rezultatul ei. – V. modula.

DOOM

moduláre s. f., g.-d. art. modulắrii; pl. modulắri

modulării
MODULÁRE, modulări, s. f. Acțiunea de a (se) modula și rezultatul ei. – V. modula.

DOOM

moduláre s. f., g.-d. art. modulắrii; pl. modulắri

modulările
MODULÁRE, modulări, s. f. Acțiunea de a (se) modula și rezultatul ei. – V. modula.

DOOM

moduláre s. f., g.-d. art. modulắrii; pl. modulắri

modulărilor
MODULÁRE, modulări, s. f. Acțiunea de a (se) modula și rezultatul ei. – V. modula.

DOOM

moduláre s. f., g.-d. art. modulắrii; pl. modulắri

modur
modúr (-ră), adj. – Gri, brun. Bg. modăr, sb. modar (Candrea). În Banat și Trans.

moduri
MOD, moduri, s. n. 1. Fel de a fi, de a se manifesta, de a se desfășura al cuiva sau a ceva; cale, procedeu, metodă. ◊ Mod de viață (de trai) = fel de a concepe și a trăi viața; conținutul și formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale și spirituale ale diferitelor grupuri sociale, în funcție de nivelul de trai, de tradiții, obiceiuri și mentalități. ♦ (Gram.; în sintagmele) Adverb de mod = adverb care arată felul cum se desfășoară acțiunea, cum este starea sau însușirea exprimată de un verb. Complement circumstanțial de mod = complement circumstanțial care arată cum ori în ce măsură se desfășoară sau apare la un moment dat o acțiune, o stare sau o însușire. Propoziție circumstanțială de mod = propoziție subordonată care arată felul cum se desfășoară acțiunea din regentă sau cum se înfățișează o calitate din regentă. 2. Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă felul cum prezintă vorbitorul acțiunea; fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprimă această categorie. 3. Sistemul raporturilor dintre sunetele muzicale, care determină dependența sunetelor instabile de cele stabile. Mod major și minor. – Din lat. modus, it. modo.

DOOM

mod s. n., pl. móduri

modurile
MOD, moduri, s. n. 1. Fel de a fi, de a se manifesta, de a se desfășura al cuiva sau a ceva; cale, procedeu, metodă. ◊ Mod de viață (de trai) = fel de a concepe și a trăi viața; conținutul și formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale și spirituale ale diferitelor grupuri sociale, în funcție de nivelul de trai, de tradiții, obiceiuri și mentalități. ♦ (Gram.; în sintagmele) Adverb de mod = adverb care arată felul cum se desfășoară acțiunea, cum este starea sau însușirea exprimată de un verb. Complement circumstanțial de mod = complement circumstanțial care arată cum ori în ce măsură se desfășoară sau apare la un moment dat o acțiune, o stare sau o însușire. Propoziție circumstanțială de mod = propoziție subordonată care arată felul cum se desfășoară acțiunea din regentă sau cum se înfățișează o calitate din regentă. 2. Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă felul cum prezintă vorbitorul acțiunea; fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprimă această categorie. 3. Sistemul raporturilor dintre sunetele muzicale, care determină dependența sunetelor instabile de cele stabile. Mod major și minor. – Din lat. modus, it. modo.

DOOM

mod s. n., pl. móduri

modurilor
MOD, moduri, s. n. 1. Fel de a fi, de a se manifesta, de a se desfășura al cuiva sau a ceva; cale, procedeu, metodă. ◊ Mod de viață (de trai) = fel de a concepe și a trăi viața; conținutul și formele specifice de satisfacere a nevoilor materiale și spirituale ale diferitelor grupuri sociale, în funcție de nivelul de trai, de tradiții, obiceiuri și mentalități. ♦ (Gram.; în sintagmele) Adverb de mod = adverb care arată felul cum se desfășoară acțiunea, cum este starea sau însușirea exprimată de un verb. Complement circumstanțial de mod = complement circumstanțial care arată cum ori în ce măsură se desfășoară sau apare la un moment dat o acțiune, o stare sau o însușire. Propoziție circumstanțială de mod = propoziție subordonată care arată felul cum se desfășoară acțiunea din regentă sau cum se înfățișează o calitate din regentă. 2. Categorie gramaticală specifică verbului, prin care se exprimă felul cum prezintă vorbitorul acțiunea; fiecare dintre formele flexionare ale verbului prin care se exprimă această categorie. 3. Sistemul raporturilor dintre sunetele muzicale, care determină dependența sunetelor instabile de cele stabile. Mod major și minor. – Din lat. modus, it. modo.

DOOM

mod s. n., pl. móduri

modus
MÓDUS VIVÉNDI loc. s. n. 1. Mod de existență. 2. Posibilitate de împăcare a două părți aflate în litigiu; compromis. A găsi un modus vivendi. – Expr. lat.

DOOM

*módus vivéndi (lat.) (-ven-di) loc. s. n.

modus
MÓDUS VIVÉNDI loc. s. n. 1. Mod de existență. 2. Posibilitate de împăcare a două părți aflate în litigiu; compromis. A găsi un modus vivendi. – Expr. lat.

DOOM

*módus vivéndi (lat.) (-ven-di) loc. s. n.

modâlca
MODẤLCĂ, modâlci, s. f. (Pop.) 1. Umflătură patologică (mică) care se poate forma pe diferite părți ale corpului omenesc. 2. Obiect sau parte a unui obiect care are forma unei modâlci (1). – Et. nec.

DOOM

modấlcă (pop.) s. f., g.-d. art. modấlcii; pl. modấlci

modâlci
MODẤLCĂ, modâlci, s. f. (Pop.) 1. Umflătură patologică (mică) care se poate forma pe diferite părți ale corpului omenesc. 2. Obiect sau parte a unui obiect care are forma unei modâlci (1). – Et. nec.

DOOM

modấlcă (pop.) s. f., g.-d. art. modấlcii; pl. modấlci

modâlcii
MODẤLCĂ, modâlci, s. f. (Pop.) 1. Umflătură patologică (mică) care se poate forma pe diferite părți ale corpului omenesc. 2. Obiect sau parte a unui obiect care are forma unei modâlci (1). – Et. nec.

DOOM

modấlcă (pop.) s. f., g.-d. art. modấlcii; pl. modấlci

modâlcile
MODẤLCĂ, modâlci, s. f. (Pop.) 1. Umflătură patologică (mică) care se poate forma pe diferite părți ale corpului omenesc. 2. Obiect sau parte a unui obiect care are forma unei modâlci (1). – Et. nec.

DOOM

modấlcă (pop.) s. f., g.-d. art. modấlcii; pl. modấlci

modâlcilor
MODẤLCĂ, modâlci, s. f. (Pop.) 1. Umflătură patologică (mică) care se poate forma pe diferite părți ale corpului omenesc. 2. Obiect sau parte a unui obiect care are forma unei modâlci (1). – Et. nec.

DOOM

modấlcă (pop.) s. f., g.-d. art. modấlcii; pl. modấlci

modârlan
MODORÁN, modorani, adj., s. m. (Reg.) (Om) grosolan, bădăran. [Var.: modârlán adj., s. m.] – Et. nec.

DOOM

modorán (reg.) s. m., pl. modoráni

modârlă
MODÎ́RLĂ, modîrle, s. f. (Regional) Modîrlan. CuconașuLe!... – Ce vrei, modîrlă? ALECSANDRI, T. 1626.

modîlca
MODẤLCĂ, modâlci, s. f. (Pop.) 1. Umflătură patologică (mică) care se poate forma pe diferite părți ale corpului omenesc. 2. Obiect sau parte a unui obiect care are forma unei modâlci (1). – Et. nec.

DOOM

modấlcă (pop.) s. f., g.-d. art. modấlcii; pl. modấlci

modîlci
MODẤLCĂ, modâlci, s. f. (Pop.) 1. Umflătură patologică (mică) care se poate forma pe diferite părți ale corpului omenesc. 2. Obiect sau parte a unui obiect care are forma unei modâlci (1). – Et. nec.

DOOM

modấlcă (pop.) s. f., g.-d. art. modấlcii; pl. modấlci

modîlcii
MODẤLCĂ, modâlci, s. f. (Pop.) 1. Umflătură patologică (mică) care se poate forma pe diferite părți ale corpului omenesc. 2. Obiect sau parte a unui obiect care are forma unei modâlci (1). – Et. nec.

DOOM

modấlcă (pop.) s. f., g.-d. art. modấlcii; pl. modấlci

modîlcile
MODẤLCĂ, modâlci, s. f. (Pop.) 1. Umflătură patologică (mică) care se poate forma pe diferite părți ale corpului omenesc. 2. Obiect sau parte a unui obiect care are forma unei modâlci (1). – Et. nec.

DOOM

modấlcă (pop.) s. f., g.-d. art. modấlcii; pl. modấlci

modîlcilor
MODẤLCĂ, modâlci, s. f. (Pop.) 1. Umflătură patologică (mică) care se poate forma pe diferite părți ale corpului omenesc. 2. Obiect sau parte a unui obiect care are forma unei modâlci (1). – Et. nec.

DOOM

modấlcă (pop.) s. f., g.-d. art. modấlcii; pl. modấlci

moerae
Moerae, zeițe care călăuzeau destinele omenești. Puterea lor era implacabilă și mai presus de voința zeilor. Moirele, născute din unirea lui Zeus cu Themis, erau trei la număr: Atropos, Clotho și Lachesis, supranumite „torcătoarele”, deoarece una torcea, alta depăna, iar cea de-a treia curma firul vieții muritorilor. În mitologia romană ele purtau numele de Parce.

mofeta
MOFÉTĂ, mofete, s. f. Produs gazos, folosit în terapeutica bolilor pulmonare, reumatice și ale circulației sângelui, conținând în principal dioxid de carbon, degajat în fazele finale ale activității vulcanice. – Din it. mofeta, fr. mofette.

DOOM

mofétă s. f., g.-d. art. mofétei; pl. moféte

mofete
MOFÉTĂ, mofete, s. f. Produs gazos, folosit în terapeutica bolilor pulmonare, reumatice și ale circulației sângelui, conținând în principal dioxid de carbon, degajat în fazele finale ale activității vulcanice. – Din it. mofeta, fr. mofette.

DOOM

mofétă s. f., g.-d. art. mofétei; pl. moféte

mofetei
MOFÉTĂ, mofete, s. f. Produs gazos, folosit în terapeutica bolilor pulmonare, reumatice și ale circulației sângelui, conținând în principal dioxid de carbon, degajat în fazele finale ale activității vulcanice. – Din it. mofeta, fr. mofette.

DOOM

mofétă s. f., g.-d. art. mofétei; pl. moféte

mofetele
MOFÉTĂ, mofete, s. f. Produs gazos, folosit în terapeutica bolilor pulmonare, reumatice și ale circulației sângelui, conținând în principal dioxid de carbon, degajat în fazele finale ale activității vulcanice. – Din it. mofeta, fr. mofette.

DOOM

mofétă s. f., g.-d. art. mofétei; pl. moféte

mofetelor
MOFÉTĂ, mofete, s. f. Produs gazos, folosit în terapeutica bolilor pulmonare, reumatice și ale circulației sângelui, conținând în principal dioxid de carbon, degajat în fazele finale ale activității vulcanice. – Din it. mofeta, fr. mofette.

DOOM

mofétă s. f., g.-d. art. mofétei; pl. moféte

mofetic
MOFÉTIC, -Ă, mofetici, -ce, adj. Care aparține mofetei, privitor la mofetă. – Din it. mofetico.

DOOM

mofétic adj. m., pl. mofétici; f. mofétică, pl. mofétice

mofetica
MOFÉTIC, -Ă, mofetici, -ce, adj. Care aparține mofetei, privitor la mofetă. – Din it. mofetico.

DOOM

mofétic adj. m., pl. mofétici; f. mofétică, pl. mofétice

mofetice
MOFÉTIC, -Ă, mofetici, -ce, adj. Care aparține mofetei, privitor la mofetă. – Din it. mofetico.

DOOM

mofétic adj. m., pl. mofétici; f. mofétică, pl. mofétice

mofeticei
MOFÉTIC, -Ă, mofetici, -ce, adj. Care aparține mofetei, privitor la mofetă. – Din it. mofetico.

DOOM

mofétic adj. m., pl. mofétici; f. mofétică, pl. mofétice

mofeticele
MOFÉTIC, -Ă, mofetici, -ce, adj. Care aparține mofetei, privitor la mofetă. – Din it. mofetico.

DOOM

mofétic adj. m., pl. mofétici; f. mofétică, pl. mofétice

mofeticelor
MOFÉTIC, -Ă, mofetici, -ce, adj. Care aparține mofetei, privitor la mofetă. – Din it. mofetico.

DOOM

mofétic adj. m., pl. mofétici; f. mofétică, pl. mofétice

mofetici
MOFÉTIC, -Ă, mofetici, -ce, adj. Care aparține mofetei, privitor la mofetă. – Din it. mofetico.

DOOM

mofétic adj. m., pl. mofétici; f. mofétică, pl. mofétice

mofeticii
MOFÉTIC, -Ă, mofetici, -ce, adj. Care aparține mofetei, privitor la mofetă. – Din it. mofetico.

DOOM

mofétic adj. m., pl. mofétici; f. mofétică, pl. mofétice

mofeticilor
MOFÉTIC, -Ă, mofetici, -ce, adj. Care aparține mofetei, privitor la mofetă. – Din it. mofetico.

DOOM

mofétic adj. m., pl. mofétici; f. mofétică, pl. mofétice

mofeticul
MOFÉTIC, -Ă, mofetici, -ce, adj. Care aparține mofetei, privitor la mofetă. – Din it. mofetico.

DOOM

mofétic adj. m., pl. mofétici; f. mofétică, pl. mofétice

mofeticului
MOFÉTIC, -Ă, mofetici, -ce, adj. Care aparține mofetei, privitor la mofetă. – Din it. mofetico.

DOOM

mofétic adj. m., pl. mofétici; f. mofétică, pl. mofétice

mofluz
MOFLÚZ, -Ă, mofluzi, -e, s. m. și f., adj. 1. (Înv.) (Om) falit; (om) sărăcit, ruinat; (om) sărac. ◊ Expr. A ieși (sau a rămâne) mofluz = a da faliment. 2. (Om) înșelat, păgubit; p. ext. (om) nemulțumit, dezamăgit, blazat. [Pl. și: mofluji. – Var.: muflúz, -ă s. m. și f., adj.] – Din tc. müflüz.

DOOM

!moflúz (înv., fam.) (mo-fluz) adj. m., s. m., pl. moflúzi/moflúji; adj. f., s. f. moflúză, pl. moflúze

mofluzea
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzeai
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzeam
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzească
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzeau
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzeați
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzesc
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzește
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzești
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzi
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzii
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzim
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzind
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzire
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzire
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

mofluziră
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzirăm
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzirăți
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzise
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzisem
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluziseră
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluziserăm
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluziserăți
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluziseși
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluziseți
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzit
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluzit
MOFLUZÍT, -Ă, mofluziți, -te, s. m. și f. (Înv.) Om falit; p. ext. om ruinat, sărăcit. – V. mofluzi.

DOOM

mofluzít (înv.) (mo-flu-) s. m., pl. mofluzíți

mofluzita
MOFLUZÍT, -Ă, mofluziți, -te, s. m. și f. (Înv.) Om falit; p. ext. om ruinat, sărăcit. – V. mofluzi.

DOOM

mofluzít (înv.) (mo-flu-) s. m., pl. mofluzíți

mofluzite
MOFLUZÍT, -Ă, mofluziți, -te, s. m. și f. (Înv.) Om falit; p. ext. om ruinat, sărăcit. – V. mofluzi.

DOOM

mofluzít (înv.) (mo-flu-) s. m., pl. mofluzíți

mofluzitei
MOFLUZÍT, -Ă, mofluziți, -te, s. m. și f. (Înv.) Om falit; p. ext. om ruinat, sărăcit. – V. mofluzi.

DOOM

mofluzít (înv.) (mo-flu-) s. m., pl. mofluzíți

mofluzitele
MOFLUZÍT, -Ă, mofluziți, -te, s. m. și f. (Înv.) Om falit; p. ext. om ruinat, sărăcit. – V. mofluzi.

DOOM

mofluzít (înv.) (mo-flu-) s. m., pl. mofluzíți

mofluzitelor
MOFLUZÍT, -Ă, mofluziți, -te, s. m. și f. (Înv.) Om falit; p. ext. om ruinat, sărăcit. – V. mofluzi.

DOOM

mofluzít (înv.) (mo-flu-) s. m., pl. mofluzíți

mofluzitul
MOFLUZÍT, -Ă, mofluziți, -te, s. m. și f. (Înv.) Om falit; p. ext. om ruinat, sărăcit. – V. mofluzi.

DOOM

mofluzít (înv.) (mo-flu-) s. m., pl. mofluzíți

mofluzitului
MOFLUZÍT, -Ă, mofluziți, -te, s. m. și f. (Înv.) Om falit; p. ext. om ruinat, sărăcit. – V. mofluzi.

DOOM

mofluzít (înv.) (mo-flu-) s. m., pl. mofluzíți

mofluziși
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluziți
MOFLUZÍ, mofluzesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A da faliment; p. ext. a se ruina; a sărăci. – Din mofluz.

DOOM

mofluzí (a ~) (înv.) (mo-flu-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mofluzésc, imperf. 3 sg. mofluzeá; conj. prez. 3 să mofluzeáscă

mofluziți
MOFLUZÍT, -Ă, mofluziți, -te, s. m. și f. (Înv.) Om falit; p. ext. om ruinat, sărăcit. – V. mofluzi.

DOOM

mofluzít (înv.) (mo-flu-) s. m., pl. mofluzíți

mofluziții
MOFLUZÍT, -Ă, mofluziți, -te, s. m. și f. (Înv.) Om falit; p. ext. om ruinat, sărăcit. – V. mofluzi.

DOOM

mofluzít (înv.) (mo-flu-) s. m., pl. mofluzíți

mofluziților
MOFLUZÍT, -Ă, mofluziți, -te, s. m. și f. (Înv.) Om falit; p. ext. om ruinat, sărăcit. – V. mofluzi.

DOOM

mofluzít (înv.) (mo-flu-) s. m., pl. mofluzíți

mofluză
MOFLÚZ, -Ă, mofluzi, -e, s. m. și f., adj. 1. (Înv.) (Om) falit; (om) sărăcit, ruinat; (om) sărac. ◊ Expr. A ieși (sau a rămâne) mofluz = a da faliment. 2. (Om) înșelat, păgubit; p. ext. (om) nemulțumit, dezamăgit, blazat. [Pl. și: mofluji. – Var.: muflúz, -ă s. m. și f., adj.] – Din tc. müflüz.

DOOM

!moflúz (înv., fam.) (mo-fluz) adj. m., s. m., pl. moflúzi/moflúji; adj. f., s. f. moflúză, pl. moflúze

moft
MOFT, mofturi, s. n. (Fam.) 1. Lucru, problemă fără valoare, fără însemnătate; fleac, nimic, bagatelă. ◊ Expr. A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei. ♦ (Rar) Șmecherie, tertip. 2. (La pl.) Capricii, fandoseli, nazuri, fasoane. – Din tc. müft.

DOOM

moft s. n., pl. mófturi

moftangii
MOFTANGÍU, moftangii, s. m. (Înv.) Om neserios pe care nu se poate conta, flecar (și șmecher); moftolog. – Moft + suf. -angiu.

DOOM

moftangíu (înv.) s. m., art. moftangíul; pl. moftangíi, art. moftangíii (-gi-ii)

moftangiii
MOFTANGÍU, moftangii, s. m. (Înv.) Om neserios pe care nu se poate conta, flecar (și șmecher); moftolog. – Moft + suf. -angiu.

DOOM

moftangíu (înv.) s. m., art. moftangíul; pl. moftangíi, art. moftangíii (-gi-ii)

moftangiilor
MOFTANGÍU, moftangii, s. m. (Înv.) Om neserios pe care nu se poate conta, flecar (și șmecher); moftolog. – Moft + suf. -angiu.

DOOM

moftangíu (înv.) s. m., art. moftangíul; pl. moftangíi, art. moftangíii (-gi-ii)

moftangioaica
MOFTANGIOÁICĂ, moftangioaice, s. f. (Înv.) Femeie neserioasă, flecară, palavragioaică. – Moftangiu + suf. -oaică.

DOOM

moftangioáică (înv.) (-gioai-) s. f., g.-d. art. moftangioáicei; pl. moftangioáice

moftangioaice
MOFTANGIOÁICĂ, moftangioaice, s. f. (Înv.) Femeie neserioasă, flecară, palavragioaică. – Moftangiu + suf. -oaică.

DOOM

moftangioáică (înv.) (-gioai-) s. f., g.-d. art. moftangioáicei; pl. moftangioáice

moftangioaicei
MOFTANGIOÁICĂ, moftangioaice, s. f. (Înv.) Femeie neserioasă, flecară, palavragioaică. – Moftangiu + suf. -oaică.

DOOM

moftangioáică (înv.) (-gioai-) s. f., g.-d. art. moftangioáicei; pl. moftangioáice

moftangioaicele
MOFTANGIOÁICĂ, moftangioaice, s. f. (Înv.) Femeie neserioasă, flecară, palavragioaică. – Moftangiu + suf. -oaică.

DOOM

moftangioáică (înv.) (-gioai-) s. f., g.-d. art. moftangioáicei; pl. moftangioáice

moftangioaicelor
MOFTANGIOÁICĂ, moftangioaice, s. f. (Înv.) Femeie neserioasă, flecară, palavragioaică. – Moftangiu + suf. -oaică.

DOOM

moftangioáică (înv.) (-gioai-) s. f., g.-d. art. moftangioáicei; pl. moftangioáice

moftangiu
MOFTANGÍU, moftangii, s. m. (Înv.) Om neserios pe care nu se poate conta, flecar (și șmecher); moftolog. – Moft + suf. -angiu.

DOOM

moftangíu (înv.) s. m., art. moftangíul; pl. moftangíi, art. moftangíii (-gi-ii)

moftangiul
MOFTANGÍU, moftangii, s. m. (Înv.) Om neserios pe care nu se poate conta, flecar (și șmecher); moftolog. – Moft + suf. -angiu.

DOOM

moftangíu (înv.) s. m., art. moftangíul; pl. moftangíi, art. moftangíii (-gi-ii)

moftangiului
MOFTANGÍU, moftangii, s. m. (Înv.) Om neserios pe care nu se poate conta, flecar (și șmecher); moftolog. – Moft + suf. -angiu.

DOOM

moftangíu (înv.) s. m., art. moftangíul; pl. moftangíi, art. moftangíii (-gi-ii)

moftolog
MOFTOLÓG, moftologi, s. m. (Înv.) Moftangiu. – Din moftologie (derivat regresiv).

DOOM

moftológ (înv.) s. m., pl. moftológi

moftologi
MOFTOLÓG, moftologi, s. m. (Înv.) Moftangiu. – Din moftologie (derivat regresiv).

DOOM

moftológ (înv.) s. m., pl. moftológi

moftologic
MOFTOLÓGIC, -Ă, moftologici, -ce, adj. (Înv.) Lipsit de seriozitate. – Moftolog + suf. -ic.

DOOM

moftológic (înv.) adj. m., pl. moftológici; f. moftológică, pl. moftológice

moftologica
MOFTOLÓGIC, -Ă, moftologici, -ce, adj. (Înv.) Lipsit de seriozitate. – Moftolog + suf. -ic.

DOOM

moftológic (înv.) adj. m., pl. moftológici; f. moftológică, pl. moftológice

moftologice
MOFTOLÓGIC, -Ă, moftologici, -ce, adj. (Înv.) Lipsit de seriozitate. – Moftolog + suf. -ic.

DOOM

moftológic (înv.) adj. m., pl. moftológici; f. moftológică, pl. moftológice

moftologicei
MOFTOLÓGIC, -Ă, moftologici, -ce, adj. (Înv.) Lipsit de seriozitate. – Moftolog + suf. -ic.

DOOM

moftológic (înv.) adj. m., pl. moftológici; f. moftológică, pl. moftológice

moftologicele
MOFTOLÓGIC, -Ă, moftologici, -ce, adj. (Înv.) Lipsit de seriozitate. – Moftolog + suf. -ic.

DOOM

moftológic (înv.) adj. m., pl. moftológici; f. moftológică, pl. moftológice

moftologicelor
MOFTOLÓGIC, -Ă, moftologici, -ce, adj. (Înv.) Lipsit de seriozitate. – Moftolog + suf. -ic.

DOOM

moftológic (înv.) adj. m., pl. moftológici; f. moftológică, pl. moftológice

moftologici
MOFTOLÓGIC, -Ă, moftologici, -ce, adj. (Înv.) Lipsit de seriozitate. – Moftolog + suf. -ic.

DOOM

moftológic (înv.) adj. m., pl. moftológici; f. moftológică, pl. moftológice

moftologicii
MOFTOLÓGIC, -Ă, moftologici, -ce, adj. (Înv.) Lipsit de seriozitate. – Moftolog + suf. -ic.

DOOM

moftológic (înv.) adj. m., pl. moftológici; f. moftológică, pl. moftológice

moftologicilor
MOFTOLÓGIC, -Ă, moftologici, -ce, adj. (Înv.) Lipsit de seriozitate. – Moftolog + suf. -ic.

DOOM

moftológic (înv.) adj. m., pl. moftológici; f. moftológică, pl. moftológice

moftologicul
MOFTOLÓGIC, -Ă, moftologici, -ce, adj. (Înv.) Lipsit de seriozitate. – Moftolog + suf. -ic.

DOOM

moftológic (înv.) adj. m., pl. moftológici; f. moftológică, pl. moftológice

moftologicului
MOFTOLÓGIC, -Ă, moftologici, -ce, adj. (Înv.) Lipsit de seriozitate. – Moftolog + suf. -ic.

DOOM

moftológic (înv.) adj. m., pl. moftológici; f. moftológică, pl. moftológice

moftologie
MOFTOLOGÍE, moftologii, s. f. (Înv.) Șmecherie, tertip. – Din moft.

DOOM

moftologíe (înv.) s. f., art. moftología, g.-d. art. moftologíei; pl. moftologíi, art. moftologíile

moftologii
MOFTOLÓG, moftologi, s. m. (Înv.) Moftangiu. – Din moftologie (derivat regresiv).

DOOM

moftológ (înv.) s. m., pl. moftológi

moftologilor
MOFTOLÓG, moftologi, s. m. (Înv.) Moftangiu. – Din moftologie (derivat regresiv).

DOOM

moftológ (înv.) s. m., pl. moftológi

moftologul
MOFTOLÓG, moftologi, s. m. (Înv.) Moftangiu. – Din moftologie (derivat regresiv).

DOOM

moftológ (înv.) s. m., pl. moftológi

moftologului
MOFTOLÓG, moftologi, s. m. (Înv.) Moftangiu. – Din moftologie (derivat regresiv).

DOOM

moftológ (înv.) s. m., pl. moftológi

moftul
MOFT, mofturi, s. n. (Fam.) 1. Lucru, problemă fără valoare, fără însemnătate; fleac, nimic, bagatelă. ◊ Expr. A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei. ♦ (Rar) Șmecherie, tertip. 2. (La pl.) Capricii, fandoseli, nazuri, fasoane. – Din tc. müft.

DOOM

moft s. n., pl. mófturi

moftului
MOFT, mofturi, s. n. (Fam.) 1. Lucru, problemă fără valoare, fără însemnătate; fleac, nimic, bagatelă. ◊ Expr. A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei. ♦ (Rar) Șmecherie, tertip. 2. (La pl.) Capricii, fandoseli, nazuri, fasoane. – Din tc. müft.

DOOM

moft s. n., pl. mófturi

mofturi
MOFT, mofturi, s. n. (Fam.) 1. Lucru, problemă fără valoare, fără însemnătate; fleac, nimic, bagatelă. ◊ Expr. A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei. ♦ (Rar) Șmecherie, tertip. 2. (La pl.) Capricii, fandoseli, nazuri, fasoane. – Din tc. müft.

DOOM

moft s. n., pl. mófturi

mofturi
mofturi! interj. 1. prostii!, aiureli! 2. fleacuri!; nu contează!

mofturile
MOFT, mofturi, s. n. (Fam.) 1. Lucru, problemă fără valoare, fără însemnătate; fleac, nimic, bagatelă. ◊ Expr. A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei. ♦ (Rar) Șmecherie, tertip. 2. (La pl.) Capricii, fandoseli, nazuri, fasoane. – Din tc. müft.

DOOM

moft s. n., pl. mófturi

mofturilor
MOFT, mofturi, s. n. (Fam.) 1. Lucru, problemă fără valoare, fără însemnătate; fleac, nimic, bagatelă. ◊ Expr. A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei. ♦ (Rar) Șmecherie, tertip. 2. (La pl.) Capricii, fandoseli, nazuri, fasoane. – Din tc. müft.

DOOM

moft s. n., pl. mófturi

mofturoasa
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturoasa
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturoase
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturoase
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturoasei
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturoasei
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturoasele
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturoasele
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturoaselor
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturoaselor
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturos
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturos
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturosul
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturosul
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturosului
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturosului
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturoși
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturoși
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturoșii
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturoșii
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturoșilor
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

mofturoșilor
MOFTURÓS, -OÁSĂ, mofturoși, -oase, adj., s. m. și f. (Persoană) care face mofturi (2); (om) capricios, năzuros. – Moft + suf. -os.

DOOM

mofturós adj. m., s. m., pl. mofturóși; f. mofturoásă, pl. mofturoáse

moghindeață
MOGHINDEÁȚĂ s. f. v. mogîldeață.

moglan
MOGLÁN, moglani, s. m. (Reg.) Om mare, voinic și prost; om necioplit, bădăran. – Et. nec.

DOOM

moglán (reg.) (mo-glan) s. n., pl. mogláni

moglani
MOGLÁN, moglani, s. m. (Reg.) Om mare, voinic și prost; om necioplit, bădăran. – Et. nec.

DOOM

moglán (reg.) (mo-glan) s. n., pl. mogláni

moglanii
MOGLÁN, moglani, s. m. (Reg.) Om mare, voinic și prost; om necioplit, bădăran. – Et. nec.

DOOM

moglán (reg.) (mo-glan) s. n., pl. mogláni

moglanilor
MOGLÁN, moglani, s. m. (Reg.) Om mare, voinic și prost; om necioplit, bădăran. – Et. nec.

DOOM

moglán (reg.) (mo-glan) s. n., pl. mogláni

moglanul
MOGLÁN, moglani, s. m. (Reg.) Om mare, voinic și prost; om necioplit, bădăran. – Et. nec.

DOOM

moglán (reg.) (mo-glan) s. n., pl. mogláni

moglanului
MOGLÁN, moglani, s. m. (Reg.) Om mare, voinic și prost; om necioplit, bădăran. – Et. nec.

DOOM

moglán (reg.) (mo-glan) s. n., pl. mogláni

mogorogea
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogeai
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogeam
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogească
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogeau
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogeați
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogesc
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogește
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogești
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogi
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogii
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogim
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogind
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogire
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogire
MOGOROGÍRE, mogorogiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mogorogi și rezultatul ei. – V. mogorogi.

DOOM

mogorogíre (reg.) s. f., g.-d. art. mogorogírii; pl. mogorogíri

mogorogirea
MOGOROGÍRE, mogorogiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mogorogi și rezultatul ei. – V. mogorogi.

DOOM

mogorogíre (reg.) s. f., g.-d. art. mogorogírii; pl. mogorogíri

mogorogiri
MOGOROGÍRE, mogorogiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mogorogi și rezultatul ei. – V. mogorogi.

DOOM

mogorogíre (reg.) s. f., g.-d. art. mogorogírii; pl. mogorogíri

mogorogirii
MOGOROGÍRE, mogorogiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mogorogi și rezultatul ei. – V. mogorogi.

DOOM

mogorogíre (reg.) s. f., g.-d. art. mogorogírii; pl. mogorogíri

mogorogirile
MOGOROGÍRE, mogorogiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mogorogi și rezultatul ei. – V. mogorogi.

DOOM

mogorogíre (reg.) s. f., g.-d. art. mogorogírii; pl. mogorogíri

mogorogirilor
MOGOROGÍRE, mogorogiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a mogorogi și rezultatul ei. – V. mogorogi.

DOOM

mogorogíre (reg.) s. f., g.-d. art. mogorogírii; pl. mogorogíri

mogorogiră
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogirăm
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogirăți
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogise
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogisem
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogiseră
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogiserăm
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogiserăți
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogiseși
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogiseți
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogit
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogit
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

mogorogiși
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogorogiți
MOGOROGÍ, mogorogesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A vorbi nedeslușit, neclar (arătându-și nemulțumirea); a bombăni, a bodogăni, a mormăi. ♦ Tranz. A cicăli; a ocărî. – Et. nec.

DOOM

mogorogí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mogorogésc, imperf. 3 sg. mogorogeá; conj. prez. 3 să mogorogeáscă

mogota
MOGÓTĂ s.f. (Geol.) Relief de mari dimensiuni, cu pereții verticali și creștetul plat, caracteristic carstului din regiunile tropicale. [< sp. mogota].

mogote
MOGÓTĂ s.f. (Geol.) Relief de mari dimensiuni, cu pereții verticali și creștetul plat, caracteristic carstului din regiunile tropicale. [< sp. mogota].

mogotei
MOGÓTĂ s.f. (Geol.) Relief de mari dimensiuni, cu pereții verticali și creștetul plat, caracteristic carstului din regiunile tropicale. [< sp. mogota].

mogotele
MOGÓTĂ s.f. (Geol.) Relief de mari dimensiuni, cu pereții verticali și creștetul plat, caracteristic carstului din regiunile tropicale. [< sp. mogota].

mogotelor
MOGÓTĂ s.f. (Geol.) Relief de mari dimensiuni, cu pereții verticali și creștetul plat, caracteristic carstului din regiunile tropicale. [< sp. mogota].

mogul
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogul
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogula
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogula
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogule
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogule
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogulei
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogulei
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogulele
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogulele
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogulelor
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogulelor
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

moguli
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

moguli
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogulii
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogulii
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogulilor
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogulilor
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogulul
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogulul
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogulului
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogulului
MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din dinastia mongolă care a cucerit India. 2. Adj. Referitor la mogul (1), de mogul (1). 3. S. m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreționare. – Din engl. Mogul.

DOOM

*mogúl adj. m., s. m., pl. mogúli; adj. f. mogúlă, pl. mogúle

mogâldeața
MOGÂLDEÁȚĂ, mogâldețe, s. f. 1. Ființă sau lucru care apare neconturat, neclar din cauza ceții, a întunericului sau a depărtării. ♦ Om mic de statură. 2. Mică ridicătură de pământ; grămadă mică. – Et. nec.

DOOM

mogâldeáță s. f., g.-d. art. mogâldéței; pl. mogâldéțe

mogâldețe
MOGÂLDEÁȚĂ, mogâldețe, s. f. 1. Ființă sau lucru care apare neconturat, neclar din cauza ceții, a întunericului sau a depărtării. ♦ Om mic de statură. 2. Mică ridicătură de pământ; grămadă mică. – Et. nec.

DOOM

mogâldeáță s. f., g.-d. art. mogâldéței; pl. mogâldéțe

mogâldeței
MOGÂLDEÁȚĂ, mogâldețe, s. f. 1. Ființă sau lucru care apare neconturat, neclar din cauza ceții, a întunericului sau a depărtării. ♦ Om mic de statură. 2. Mică ridicătură de pământ; grămadă mică. – Et. nec.

DOOM

mogâldeáță s. f., g.-d. art. mogâldéței; pl. mogâldéțe

mogâldețele
MOGÂLDEÁȚĂ, mogâldețe, s. f. 1. Ființă sau lucru care apare neconturat, neclar din cauza ceții, a întunericului sau a depărtării. ♦ Om mic de statură. 2. Mică ridicătură de pământ; grămadă mică. – Et. nec.

DOOM

mogâldeáță s. f., g.-d. art. mogâldéței; pl. mogâldéțe

mogâldețelor
MOGÂLDEÁȚĂ, mogâldețe, s. f. 1. Ființă sau lucru care apare neconturat, neclar din cauza ceții, a întunericului sau a depărtării. ♦ Om mic de statură. 2. Mică ridicătură de pământ; grămadă mică. – Et. nec.

DOOM

mogâldeáță s. f., g.-d. art. mogâldéței; pl. mogâldéțe

mogândeață
MOGÎNDEÁȚĂ s. f. v. mogîldeață.

mogîldeața
MOGÂLDEÁȚĂ, mogâldețe, s. f. 1. Ființă sau lucru care apare neconturat, neclar din cauza ceții, a întunericului sau a depărtării. ♦ Om mic de statură. 2. Mică ridicătură de pământ; grămadă mică. – Et. nec.

DOOM

mogâldeáță s. f., g.-d. art. mogâldéței; pl. mogâldéțe

mogîldețe
MOGÂLDEÁȚĂ, mogâldețe, s. f. 1. Ființă sau lucru care apare neconturat, neclar din cauza ceții, a întunericului sau a depărtării. ♦ Om mic de statură. 2. Mică ridicătură de pământ; grămadă mică. – Et. nec.

DOOM

mogâldeáță s. f., g.-d. art. mogâldéței; pl. mogâldéțe

mogîldeței
MOGÂLDEÁȚĂ, mogâldețe, s. f. 1. Ființă sau lucru care apare neconturat, neclar din cauza ceții, a întunericului sau a depărtării. ♦ Om mic de statură. 2. Mică ridicătură de pământ; grămadă mică. – Et. nec.

DOOM

mogâldeáță s. f., g.-d. art. mogâldéței; pl. mogâldéțe

mogîldețele
MOGÂLDEÁȚĂ, mogâldețe, s. f. 1. Ființă sau lucru care apare neconturat, neclar din cauza ceții, a întunericului sau a depărtării. ♦ Om mic de statură. 2. Mică ridicătură de pământ; grămadă mică. – Et. nec.

DOOM

mogâldeáță s. f., g.-d. art. mogâldéței; pl. mogâldéțe

mogîldețelor
MOGÂLDEÁȚĂ, mogâldețe, s. f. 1. Ființă sau lucru care apare neconturat, neclar din cauza ceții, a întunericului sau a depărtării. ♦ Om mic de statură. 2. Mică ridicătură de pământ; grămadă mică. – Et. nec.

DOOM

mogâldeáță s. f., g.-d. art. mogâldéței; pl. mogâldéțe

mohair
MOHAÍR, (2) mohairuri, s. n. 1. Păr de capră angora, folosit în industria textilă pentru stofe, covoare, fetru etc. 2. P. ext. postav sau stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora (sau cu fire de mătase). [Pr.: -ha-ir] – Din fr. mohair.

DOOM

mohaír s. n., (sorturi) pl. mohaíruri

mohairul
MOHAÍR, (2) mohairuri, s. n. 1. Păr de capră angora, folosit în industria textilă pentru stofe, covoare, fetru etc. 2. P. ext. postav sau stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora (sau cu fire de mătase). [Pr.: -ha-ir] – Din fr. mohair.

DOOM

mohaír s. n., (sorturi) pl. mohaíruri

mohairului
MOHAÍR, (2) mohairuri, s. n. 1. Păr de capră angora, folosit în industria textilă pentru stofe, covoare, fetru etc. 2. P. ext. postav sau stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora (sau cu fire de mătase). [Pr.: -ha-ir] – Din fr. mohair.

DOOM

mohaír s. n., (sorturi) pl. mohaíruri

mohairuri
MOHAÍR, (2) mohairuri, s. n. 1. Păr de capră angora, folosit în industria textilă pentru stofe, covoare, fetru etc. 2. P. ext. postav sau stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora (sau cu fire de mătase). [Pr.: -ha-ir] – Din fr. mohair.

DOOM

mohaír s. n., (sorturi) pl. mohaíruri

mohairurile
MOHAÍR, (2) mohairuri, s. n. 1. Păr de capră angora, folosit în industria textilă pentru stofe, covoare, fetru etc. 2. P. ext. postav sau stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora (sau cu fire de mătase). [Pr.: -ha-ir] – Din fr. mohair.

DOOM

mohaír s. n., (sorturi) pl. mohaíruri

mohairurilor
MOHAÍR, (2) mohairuri, s. n. 1. Păr de capră angora, folosit în industria textilă pentru stofe, covoare, fetru etc. 2. P. ext. postav sau stofă țesută din lână amestecată cu păr de capră angora (sau cu fire de mătase). [Pr.: -ha-ir] – Din fr. mohair.

DOOM

mohaír s. n., (sorturi) pl. mohaíruri

mohamedan
MOHAMEDÁN, -Ă adj. v. mahomedan.

mohamedanism
MOHAMEDANÍSM s. n. v. mahomedanism.

mohican
MOHICÁN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

DOOM

!mohicán adj. m., s. m., pl. mohicáni; adj. f., s. f. mohicánă, pl. mohicáne

mohican
MOHICÁN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

DOOM

!mohicán adj. m., s. m., pl. mohicáni; adj. f., s. f. mohicánă, pl. mohicáne

mohicana
MOHICÁN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

DOOM

!mohicán adj. m., s. m., pl. mohicáni; adj. f., s. f. mohicánă, pl. mohicáne

mohicane
MOHICÁN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

DOOM

!mohicán adj. m., s. m., pl. mohicáni; adj. f., s. f. mohicánă, pl. mohicáne

mohicanei
MOHICÁN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

DOOM

!mohicán adj. m., s. m., pl. mohicáni; adj. f., s. f. mohicánă, pl. mohicáne

mohicanele
MOHICÁN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

DOOM

!mohicán adj. m., s. m., pl. mohicáni; adj. f., s. f. mohicánă, pl. mohicáne

mohicanelor
MOHICÁN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

DOOM

!mohicán adj. m., s. m., pl. mohicáni; adj. f., s. f. mohicánă, pl. mohicáne

mohicani
MOHICÁN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

DOOM

!mohicán adj. m., s. m., pl. mohicáni; adj. f., s. f. mohicánă, pl. mohicáne

mohicani
MOHICÁN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

DOOM

!mohicán adj. m., s. m., pl. mohicáni; adj. f., s. f. mohicánă, pl. mohicáne

mohicanii
MOHICÁN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

DOOM

!mohicán adj. m., s. m., pl. mohicáni; adj. f., s. f. mohicánă, pl. mohicáne

mohicanii
MOHICÁN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

DOOM

!mohicán adj. m., s. m., pl. mohicáni; adj. f., s. f. mohicánă, pl. mohicáne

mohicanilor
MOHICÁN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

DOOM

!mohicán adj. m., s. m., pl. mohicáni; adj. f., s. f. mohicánă, pl. mohicáne

mohicanilor
MOHICÁN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

DOOM

!mohicán adj. m., s. m., pl. mohicáni; adj. f., s. f. mohicánă, pl. mohicáne

mohicanul
MOHICÁN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

DOOM

!mohicán adj. m., s. m., pl. mohicáni; adj. f., s. f. mohicánă, pl. mohicáne

mohicanul
MOHICÁN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

DOOM

!mohicán adj. m., s. m., pl. mohicáni; adj. f., s. f. mohicánă, pl. mohicáne

mohicanului
MOHICÁN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

DOOM

!mohicán adj. m., s. m., pl. mohicáni; adj. f., s. f. mohicánă, pl. mohicáne

mohicanului
MOHICÁN, -Ă, mohicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație de indieni răspândită de-a lungul coastei Oceanului Atlantic, în Canada și nord-estul Statelor Unite ale Americii, astăzi pe cale de dispariție; (și la sg.) persoană care face parte din această populație. 2. Adj. Care aparține mohicanilor (1), privitor la mohicani. – Din fr. mohican.

DOOM

!mohicán adj. m., s. m., pl. mohicáni; adj. f., s. f. mohicánă, pl. mohicáne

mohni
MOHNÍ vb. IV v. mocni.

mohoare
MOHÓR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascuțite, cu flori stacojii, galbene-ruginii etc. dispuse în spice cilindrice, dintre care unele se cultivă ca plante furajere (Setaria). 2. Loc cultivat cu mohor (1) sau pe care crește mohor. – Din magh. mohar.

mohoarele
MOHÓR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascuțite, cu flori stacojii, galbene-ruginii etc. dispuse în spice cilindrice, dintre care unele se cultivă ca plante furajere (Setaria). 2. Loc cultivat cu mohor (1) sau pe care crește mohor. – Din magh. mohar.

mohoarelor
MOHÓR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascuțite, cu flori stacojii, galbene-ruginii etc. dispuse în spice cilindrice, dintre care unele se cultivă ca plante furajere (Setaria). 2. Loc cultivat cu mohor (1) sau pe care crește mohor. – Din magh. mohar.

mohor
MOHÓR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascuțite, cu flori stacojii, galbene-ruginii etc. dispuse în spice cilindrice, dintre care unele se cultivă ca plante furajere (Setaria). 2. Loc cultivat cu mohor (1) sau pe care crește mohor. – Din magh. mohar.

DOOM

mohór s. n., (locuri cu mohor) pl. mohoáre

mohor
MOHÓR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascuțite, cu flori stacojii, galbene-ruginii etc. dispuse în spice cilindrice, dintre care unele se cultivă ca plante furajere (Setaria). 2. Loc cultivat cu mohor (1) sau pe care crește mohor. – Din magh. mohar.

mohora
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorai
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohoram
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorască
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorau
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohoraște
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorați
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohoreala
MOHOREÁLĂ, mohoreli, s. f. Starea omului mohorât; posomoreală, tristețe. – Mohorî + suf. -eală.

DOOM

!mohoreálă s. f., g.-d. art. mohorélii; pl. mohoréli

mohoreli
MOHOREÁLĂ, mohoreli, s. f. Starea omului mohorât; posomoreală, tristețe. – Mohorî + suf. -eală.

DOOM

!mohoreálă s. f., g.-d. art. mohorélii; pl. mohoréli

mohorelii
MOHOREÁLĂ, mohoreli, s. f. Starea omului mohorât; posomoreală, tristețe. – Mohorî + suf. -eală.

DOOM

!mohoreálă s. f., g.-d. art. mohorélii; pl. mohoréli

mohorelile
MOHOREÁLĂ, mohoreli, s. f. Starea omului mohorât; posomoreală, tristețe. – Mohorî + suf. -eală.

DOOM

!mohoreálă s. f., g.-d. art. mohorélii; pl. mohoréli

mohorelilor
MOHOREÁLĂ, mohoreli, s. f. Starea omului mohorât; posomoreală, tristețe. – Mohorî + suf. -eală.

DOOM

!mohoreálă s. f., g.-d. art. mohorélii; pl. mohoréli

mohorul
MOHÓR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascuțite, cu flori stacojii, galbene-ruginii etc. dispuse în spice cilindrice, dintre care unele se cultivă ca plante furajere (Setaria). 2. Loc cultivat cu mohor (1) sau pe care crește mohor. – Din magh. mohar.

mohorului
MOHÓR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascuțite, cu flori stacojii, galbene-ruginii etc. dispuse în spice cilindrice, dintre care unele se cultivă ca plante furajere (Setaria). 2. Loc cultivat cu mohor (1) sau pe care crește mohor. – Din magh. mohar.

mohorând
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorâre
MOHORẤRE, mohorâri, s. f. Faptul de a (se) mohorî; fig. posomorâre, amărăciune, întristare. – V. mohorî.

DOOM

mohorấre (rar) s. f., g.-d. art. mohorấrii

mohorâre
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorârea
MOHORẤRE, mohorâri, s. f. Faptul de a (se) mohorî; fig. posomorâre, amărăciune, întristare. – V. mohorî.

DOOM

mohorấre (rar) s. f., g.-d. art. mohorấrii

mohorâri
MOHORẤRE, mohorâri, s. f. Faptul de a (se) mohorî; fig. posomorâre, amărăciune, întristare. – V. mohorî.

DOOM

mohorấre (rar) s. f., g.-d. art. mohorấrii

mohorârii
MOHORẤRE, mohorâri, s. f. Faptul de a (se) mohorî; fig. posomorâre, amărăciune, întristare. – V. mohorî.

DOOM

mohorấre (rar) s. f., g.-d. art. mohorấrii

mohorârile
MOHORẤRE, mohorâri, s. f. Faptul de a (se) mohorî; fig. posomorâre, amărăciune, întristare. – V. mohorî.

DOOM

mohorấre (rar) s. f., g.-d. art. mohorấrii

mohorârilor
MOHORẤRE, mohorâri, s. f. Faptul de a (se) mohorî; fig. posomorâre, amărăciune, întristare. – V. mohorî.

DOOM

mohorấre (rar) s. f., g.-d. art. mohorấrii

mohorâră
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorârăm
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorârăți
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorâse
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorâsem
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorâseră
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorâserăm
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorâserăți
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorâseși
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorâseți
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorât
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorât
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorâta
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorâte
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorâtei
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorâtele
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorâtelor
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorâtul
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorâtului
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorâși
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorâți
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorâții
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorâților
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorî
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorîi
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorîm
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorînd
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorîre
MOHORẤRE, mohorâri, s. f. Faptul de a (se) mohorî; fig. posomorâre, amărăciune, întristare. – V. mohorî.

DOOM

mohorấre (rar) s. f., g.-d. art. mohorấrii

mohorîre
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorîrea
MOHORẤRE, mohorâri, s. f. Faptul de a (se) mohorî; fig. posomorâre, amărăciune, întristare. – V. mohorî.

DOOM

mohorấre (rar) s. f., g.-d. art. mohorấrii

mohorîri
MOHORẤRE, mohorâri, s. f. Faptul de a (se) mohorî; fig. posomorâre, amărăciune, întristare. – V. mohorî.

DOOM

mohorấre (rar) s. f., g.-d. art. mohorấrii

mohorîrii
MOHORẤRE, mohorâri, s. f. Faptul de a (se) mohorî; fig. posomorâre, amărăciune, întristare. – V. mohorî.

DOOM

mohorấre (rar) s. f., g.-d. art. mohorấrii

mohorîrile
MOHORẤRE, mohorâri, s. f. Faptul de a (se) mohorî; fig. posomorâre, amărăciune, întristare. – V. mohorî.

DOOM

mohorấre (rar) s. f., g.-d. art. mohorấrii

mohorîrilor
MOHORẤRE, mohorâri, s. f. Faptul de a (se) mohorî; fig. posomorâre, amărăciune, întristare. – V. mohorî.

DOOM

mohorấre (rar) s. f., g.-d. art. mohorấrii

mohorîră
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorîrăm
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorîrăți
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorîse
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorîsem
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorîseră
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorîserăm
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorîserăți
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorîseși
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorîseți
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorît
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorît
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorîta
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorîte
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorîtei
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorîtele
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorîtelor
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorîtul
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorîtului
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorîși
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorîți
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorîți
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorîții
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorîților
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.

mohorăsc
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

mohorăști
MOHORÎ́, mohorăsc, vb. IV. Tranz. și refl. 1. A (se) colora în roșu (-închis) sau, p. gener., într-o culoare închisă; a (se) închide la culoare. 2. Fig. A (se) posomorî, a (se) întrista. – Din mohor.

DOOM

mohorî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mohorắsc, imperf. 3 sg. mohorá, perf. s. 3 sg. mohorî́, 3 pl. mohorấră; conj. prez. 3 să mohoráscă; ger. mohorấnd; part. mohorất

moi
MOÁLE, moi, adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare, modificându-și forma; p. ext. afânat, pufos. ◊ Carne moale = carne fără oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât să nu fie complet coagulat. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trăi (ori a se așeza) pe moale = a duce o viață liniștită, fără griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ◊ (Pop.) Moalele capului = fontanelă; p. ext. creștetul capului. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos, fraged. ♦ Moleșit, flasc; puhav. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț. ♦ Flexibil, elastic. 2. (Despre terenuri) Umed, reavăn, jilav. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgâriat etc. 4. (Despre ființe, despre corpul sau despre părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpând; gingaș, delicat. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nehotărâtă, influențabilă. ◊ Expr. A o lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. II. 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. ext. armonios, delicat. 3. (Despre culori, lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută; domol, potolit; blând. 4. (Fon.; în opoziție cu dur; în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată. Poziție moale = poziția unui sunet urmat de o silabă care conține o vocală palatală. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. ext. plăcut, blând. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blând, blajin. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. – Lat. mollis, -e.

DOOM

moále² (pop.) s. n., art. moálele (în ~ capului)

moi
MOI s. n. (Regional) Înmuiat. Se lasă [firele de lînă] treizeci și șase de ore la moi. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 116.

moi
MUIÁ, moi, vb. I. 1. Tranz. A introduce un obiect într-un lichid, a îmbiba cu lichid; a înmuia. ♦ Spec. A băga rufele în apă cu un detergent și a le ține câtva timp înainte de a le spăla. ♦ A întinge cu pâine sau cu mămăligă în sos, în grăsime etc. 2. Tranz. A uda, a stropi. ♦ A scălda. 3. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai moale, mai puțin consistent, mai puțin țeapăn. ◊ Expr. (Tranz.) A muia oasele (sau ciolanele) cuiva = a bate foarte tare pe cineva. 4. Refl. A-și pierde puterile, a slăbi, a se moleși. ♦ (Despre ger) A scădea în intensitate, a deveni mai puțin aspru. 5. Tranz. și refl. Fig. A (se) potoli, a (se) calma, a (se) liniști. ♦ A (se) îmblânzi, a (se) înduioșa; a (se) îndupleca. 6. Tranz. și refl. (Fon.) A (se) palataliza. – Din moale. Cf. fr. mouiller.

DOOM

muiá (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moi, 3 moáie, 1 pl. muiém, 2 pl. muiáți, imperf. 3 sg. muiá; conj. prez. 3 să moáie; ger. muínd

moii
MOÁLE, moi, adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare, modificându-și forma; p. ext. afânat, pufos. ◊ Carne moale = carne fără oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât să nu fie complet coagulat. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trăi (ori a se așeza) pe moale = a duce o viață liniștită, fără griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ◊ (Pop.) Moalele capului = fontanelă; p. ext. creștetul capului. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos, fraged. ♦ Moleșit, flasc; puhav. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț. ♦ Flexibil, elastic. 2. (Despre terenuri) Umed, reavăn, jilav. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgâriat etc. 4. (Despre ființe, despre corpul sau despre părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpând; gingaș, delicat. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nehotărâtă, influențabilă. ◊ Expr. A o lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. II. 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. ext. armonios, delicat. 3. (Despre culori, lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută; domol, potolit; blând. 4. (Fon.; în opoziție cu dur; în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată. Poziție moale = poziția unui sunet urmat de o silabă care conține o vocală palatală. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. ext. plăcut, blând. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blând, blajin. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. – Lat. mollis, -e.

DOOM

moále² (pop.) s. n., art. moálele (în ~ capului)

moile
MOÁLE, moi, adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare, modificându-și forma; p. ext. afânat, pufos. ◊ Carne moale = carne fără oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât să nu fie complet coagulat. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trăi (ori a se așeza) pe moale = a duce o viață liniștită, fără griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ◊ (Pop.) Moalele capului = fontanelă; p. ext. creștetul capului. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos, fraged. ♦ Moleșit, flasc; puhav. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț. ♦ Flexibil, elastic. 2. (Despre terenuri) Umed, reavăn, jilav. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgâriat etc. 4. (Despre ființe, despre corpul sau despre părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpând; gingaș, delicat. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nehotărâtă, influențabilă. ◊ Expr. A o lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. II. 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. ext. armonios, delicat. 3. (Despre culori, lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută; domol, potolit; blând. 4. (Fon.; în opoziție cu dur; în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată. Poziție moale = poziția unui sunet urmat de o silabă care conține o vocală palatală. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. ext. plăcut, blând. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blând, blajin. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. – Lat. mollis, -e.

DOOM

moále² (pop.) s. n., art. moálele (în ~ capului)

moilor
MOÁLE, moi, adj. I. 1. Care cedează ușor la apăsare, modificându-și forma; p. ext. afânat, pufos. ◊ Carne moale = carne fără oase. Ou moale = ou fiert sau copt astfel încât să nu fie complet coagulat. Lipire moale = operație de îmbinare, cu ajutorul unui metal străin în stare de fuziune, a două piese metalice care nu se încălzesc în prealabil. ◊ Expr. A-i fi (cuiva) moale sau a trăi (ori a se așeza) pe moale = a duce o viață liniștită, fără griji; a o duce bine; a-i fi bine. ♦ (Substantivat, n. sg. art.) Parte moale (I 1) a unui lucru. ◊ (Pop.) Moalele capului = fontanelă; p. ext. creștetul capului. ♦ (Despre gură, buze) Cărnos, fraged. ♦ Moleșit, flasc; puhav. ♦ Puțin consistent; subțire, apos. ♦ (Despre pâine, cozonac etc.) Proaspăt; fraged. ♦ (Despre icre) Proaspăt, neconservat. ♦ (Despre fructe) Zemos; mălăieț. ♦ Flexibil, elastic. 2. (Despre terenuri) Umed, reavăn, jilav. 3. (Despre metale și aliaje) Cu duritate mică; care poate fi ușor îndoit, zgâriat etc. 4. (Despre ființe, despre corpul sau despre părți ale corpului lor) Fără rezistență, fără putere; debil, slab, plăpând; gingaș, delicat. ♦ Sleit de puteri, istovit, vlăguit. 5. (Despre oameni) Lipsit de energie, de voință; apatic, indolent; bleg, leneș; cu fire slabă, nehotărâtă, influențabilă. ◊ Expr. A o lăsa (mai) moale = a ceda, a face concesii. II. 1. Cu suprafața netedă, fără asperități; neted. ♦ Catifelat, mătăsos; plăcut la atingere. 2. Necolțuros, rotunjit, unduios; p. ext. armonios, delicat. 3. (Despre culori, lumină, sunete) Lipsit de stridență, cu intensitate scăzută; domol, potolit; blând. 4. (Fon.; în opoziție cu dur; în sintagmele) Consoană moale = consoană palatalizată. Poziție moale = poziția unui sunet urmat de o silabă care conține o vocală palatală. 5. (Despre vreme, atmosferă, anotimpuri reci etc.) Călduț (și umed); p. ext. plăcut, blând. 6. (Despre ființe, despre însușiri și manifestări ale lor) Domol; blând, blajin. 7. (Despre mișcări) Ușor, abia simțit; încet, lent; lipsit de vlagă; slab. ♦ Care se mișcă încet, lin, domol; (despre ființe) lipsit de vioiciune, de sprinteneală. – Lat. mollis, -e.

DOOM

moále² (pop.) s. n., art. moálele (în ~ capului)

moima
MÓIMĂ, moime, s. f. (Înv. și reg.) Maimuță. – Din magh. majom.

DOOM

móimă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. móimei; pl. móime

moime
MÓIMĂ, moime, s. f. (Înv. și reg.) Maimuță. – Din magh. majom.

DOOM

móimă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. móimei; pl. móime

moimei
MÓIMĂ, moime, s. f. (Înv. și reg.) Maimuță. – Din magh. majom.

DOOM

móimă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. móimei; pl. móime

moimele
MÓIMĂ, moime, s. f. (Înv. și reg.) Maimuță. – Din magh. majom.

DOOM

móimă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. móimei; pl. móime

moimelor
MÓIMĂ, moime, s. f. (Înv. și reg.) Maimuță. – Din magh. majom.

DOOM

móimă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. móimei; pl. móime

moimița
MOMÍȚĂ² s. f. v. moimiță.

DOOM

moimíță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. moimíței; pl. moimíțe

moimițe
MOMÍȚĂ² s. f. v. moimiță.

DOOM

moimíță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. moimíței; pl. moimíțe

moimiței
MOMÍȚĂ² s. f. v. moimiță.

DOOM

moimíță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. moimíței; pl. moimíțe

moimițele
MOMÍȚĂ² s. f. v. moimiță.

DOOM

moimíță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. moimíței; pl. moimíțe

moimițelor
MOMÍȚĂ² s. f. v. moimiță.

DOOM

moimíță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. moimíței; pl. moimíțe

moina
MOINÁ, pers. 3 moinează, vb. I. (Reg.) Refl. și intranz. A se face moină, a începe să se dezghețe. – Din moină.

DOOM

moiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. moineáză

moina
MÓINĂ, (2) moine, s. f. 1. Timp mai călduros și umed, care urmează iarna după o perioadă de îngheț; p. gener. timp umed și cețos; moloșag. 2. Teren agricol lăsat necultivat unul sau mai mulți ani (pentru a-și spori proprietățile productive). ♦ (Pop.) Ogor. – Cf. moale.

DOOM

móină s. f., g.-d. art. móinei; (terenuri) pl. móine

moinare
MOINÁ, pers. 3 moinează, vb. I. (Reg.) Refl. și intranz. A se face moină, a începe să se dezghețe. – Din moină.

DOOM

moiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. moineáză

moinare
MOINÁ, pers. 3 moinează, vb. I. Refl. și intranz. A se face moină, a începe să se dezghețe. – Din moină.

moinase
MOINÁ, pers. 3 moinează, vb. I. (Reg.) Refl. și intranz. A se face moină, a începe să se dezghețe. – Din moină.

DOOM

moiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. moineáză

moinat
MOINÁ, pers. 3 moinează, vb. I. (Reg.) Refl. și intranz. A se face moină, a începe să se dezghețe. – Din moină.

DOOM

moiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. moineáză

moine
MÓINĂ, (2) moine, s. f. 1. Timp mai călduros și umed, care urmează iarna după o perioadă de îngheț; p. gener. timp umed și cețos; moloșag. 2. Teren agricol lăsat necultivat unul sau mai mulți ani (pentru a-și spori proprietățile productive). ♦ (Pop.) Ogor. – Cf. moale.

DOOM

móină s. f., g.-d. art. móinei; (terenuri) pl. móine

moinează
MOINÁ, pers. 3 moinează, vb. I. (Reg.) Refl. și intranz. A se face moină, a începe să se dezghețe. – Din moină.

DOOM

moiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. moineáză

moinei
MÓINĂ, (2) moine, s. f. 1. Timp mai călduros și umed, care urmează iarna după o perioadă de îngheț; p. gener. timp umed și cețos; moloșag. 2. Teren agricol lăsat necultivat unul sau mai mulți ani (pentru a-și spori proprietățile productive). ♦ (Pop.) Ogor. – Cf. moale.

DOOM

móină s. f., g.-d. art. móinei; (terenuri) pl. móine

moinele
MÓINĂ, (2) moine, s. f. 1. Timp mai călduros și umed, care urmează iarna după o perioadă de îngheț; p. gener. timp umed și cețos; moloșag. 2. Teren agricol lăsat necultivat unul sau mai mulți ani (pentru a-și spori proprietățile productive). ♦ (Pop.) Ogor. – Cf. moale.

DOOM

móină s. f., g.-d. art. móinei; (terenuri) pl. móine

moinelor
MÓINĂ, (2) moine, s. f. 1. Timp mai călduros și umed, care urmează iarna după o perioadă de îngheț; p. gener. timp umed și cețos; moloșag. 2. Teren agricol lăsat necultivat unul sau mai mulți ani (pentru a-și spori proprietățile productive). ♦ (Pop.) Ogor. – Cf. moale.

DOOM

móină s. f., g.-d. art. móinei; (terenuri) pl. móine

moineze
MOINÁ, pers. 3 moinează, vb. I. (Reg.) Refl. și intranz. A se face moină, a începe să se dezghețe. – Din moină.

DOOM

moiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. moineáză

moinoasa
MOINÓS, -OÁSĂ, moinoși, -oase, adj. (Despre timpul iernii) Umed și relativ călduros. – Moină + suf. -os.

DOOM

moinós adj. m., pl. moinóși; f. moinoásă, pl. moinoáse

moinoase
MOINÓS, -OÁSĂ, moinoși, -oase, adj. (Despre timpul iernii) Umed și relativ călduros. – Moină + suf. -os.

DOOM

moinós adj. m., pl. moinóși; f. moinoásă, pl. moinoáse

moinoasei
MOINÓS, -OÁSĂ, moinoși, -oase, adj. (Despre timpul iernii) Umed și relativ călduros. – Moină + suf. -os.

DOOM

moinós adj. m., pl. moinóși; f. moinoásă, pl. moinoáse

moinoasele
MOINÓS, -OÁSĂ, moinoși, -oase, adj. (Despre timpul iernii) Umed și relativ călduros. – Moină + suf. -os.

DOOM

moinós adj. m., pl. moinóși; f. moinoásă, pl. moinoáse

moinoaselor
MOINÓS, -OÁSĂ, moinoși, -oase, adj. (Despre timpul iernii) Umed și relativ călduros. – Moină + suf. -os.

DOOM

moinós adj. m., pl. moinóși; f. moinoásă, pl. moinoáse

moinos
MOINÓS, -OÁSĂ, moinoși, -oase, adj. (Despre timpul iernii) Umed și relativ călduros. – Moină + suf. -os.

DOOM

moinós adj. m., pl. moinóși; f. moinoásă, pl. moinoáse

moinosul
MOINÓS, -OÁSĂ, moinoși, -oase, adj. (Despre timpul iernii) Umed și relativ călduros. – Moină + suf. -os.

DOOM

moinós adj. m., pl. moinóși; f. moinoásă, pl. moinoáse

moinosului
MOINÓS, -OÁSĂ, moinoși, -oase, adj. (Despre timpul iernii) Umed și relativ călduros. – Moină + suf. -os.

DOOM

moinós adj. m., pl. moinóși; f. moinoásă, pl. moinoáse

moinoși
MOINÓS, -OÁSĂ, moinoși, -oase, adj. (Despre timpul iernii) Umed și relativ călduros. – Moină + suf. -os.

DOOM

moinós adj. m., pl. moinóși; f. moinoásă, pl. moinoáse

moinoșii
MOINÓS, -OÁSĂ, moinoși, -oase, adj. (Despre timpul iernii) Umed și relativ călduros. – Moină + suf. -os.

DOOM

moinós adj. m., pl. moinóși; f. moinoásă, pl. moinoáse

moinoșilor
MOINÓS, -OÁSĂ, moinoși, -oase, adj. (Despre timpul iernii) Umed și relativ călduros. – Moină + suf. -os.

DOOM

moinós adj. m., pl. moinóși; f. moinoásă, pl. moinoáse

moinând
MOINÁ, pers. 3 moinează, vb. I. (Reg.) Refl. și intranz. A se face moină, a începe să se dezghețe. – Din moină.

DOOM

moiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. moineáză

moinînd
MOINÁ, pers. 3 moinează, vb. I. (Reg.) Refl. și intranz. A se face moină, a începe să se dezghețe. – Din moină.

DOOM

moiná (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. moineáză

moire
Moire = Moerae.

moiră
MOÍRĂ s.f. (Mit.; la pl.) Divinitate greacă personificând destinul. V. parce. [Pron. mo-i-ră. / < gr. moira].

moise
toiagul lui Moise expr. (șc.) nota unu.

moiște
MÓIȘTE s. f. (Rar) Moină (1). Era moiște și sătenii, vrînd-nevrînd, trebuiau să-și cumpere opinci. POPOVICI-BĂNĂȚEANU, V. M. 72.

mojar
MOJÁR, mojare, s. n. Vas de formă semisferică cu pereții groși, de porțelan, sticlă, metal, material plastic, care servește, în farmacii și în laboratoare, la mărunțirea fină a diferitelor substanțe prin frecarea lor cu ajutorul unui pistil. ♦ (Pop.) Piuliță (pentru pisat). ♦ (Reg.) Piua unui șteamp. – Din magh. mozsár.

DOOM

mojár s. n., pl. mojáre

mojare
MOJÁR, mojare, s. n. Vas de formă semisferică cu pereții groși, de porțelan, sticlă, metal, material plastic, care servește, în farmacii și în laboratoare, la mărunțirea fină a diferitelor substanțe prin frecarea lor cu ajutorul unui pistil. ♦ (Pop.) Piuliță (pentru pisat). ♦ (Reg.) Piua unui șteamp. – Din magh. mozsár.

DOOM

mojár s. n., pl. mojáre

mojarele
MOJÁR, mojare, s. n. Vas de formă semisferică cu pereții groși, de porțelan, sticlă, metal, material plastic, care servește, în farmacii și în laboratoare, la mărunțirea fină a diferitelor substanțe prin frecarea lor cu ajutorul unui pistil. ♦ (Pop.) Piuliță (pentru pisat). ♦ (Reg.) Piua unui șteamp. – Din magh. mozsár.

DOOM

mojár s. n., pl. mojáre

mojarelor
MOJÁR, mojare, s. n. Vas de formă semisferică cu pereții groși, de porțelan, sticlă, metal, material plastic, care servește, în farmacii și în laboratoare, la mărunțirea fină a diferitelor substanțe prin frecarea lor cu ajutorul unui pistil. ♦ (Pop.) Piuliță (pentru pisat). ♦ (Reg.) Piua unui șteamp. – Din magh. mozsár.

DOOM

mojár s. n., pl. mojáre

mojarul
MOJÁR, mojare, s. n. Vas de formă semisferică cu pereții groși, de porțelan, sticlă, metal, material plastic, care servește, în farmacii și în laboratoare, la mărunțirea fină a diferitelor substanțe prin frecarea lor cu ajutorul unui pistil. ♦ (Pop.) Piuliță (pentru pisat). ♦ (Reg.) Piua unui șteamp. – Din magh. mozsár.

DOOM

mojár s. n., pl. mojáre

mojarului
MOJÁR, mojare, s. n. Vas de formă semisferică cu pereții groși, de porțelan, sticlă, metal, material plastic, care servește, în farmacii și în laboratoare, la mărunțirea fină a diferitelor substanțe prin frecarea lor cu ajutorul unui pistil. ♦ (Pop.) Piuliță (pentru pisat). ♦ (Reg.) Piua unui șteamp. – Din magh. mozsár.

DOOM

mojár s. n., pl. mojáre

mojdan
mojdán (-ne), s. n. – Măduvă. Sl. moždanŭ (Tiktin). Sec. XVI-XVII, înv. Cf. mojdrean.

mojdei
MUJDÉI, mujdeie, s. n. Preparat alimentar din usturoi pisat, apă (sau oțet) și sare, care servește ca adaos la unele mâncăruri. [Var.: mojdéi s. n.] – Must + de + ai („usturoi”).

DOOM

mujdéi s. n., pl. mujdéie

mojdi
mojdí (-désc, -ít), vb. – A pisa, a melița. Sb. možditi. – Der. mujdei (var. mojdei), s. n. (pastă de usturoi cu ulei sau cu apă), cf. sb. meždenik, „pastă de fasole” (după Cihac, II, 204, din sl. moštĭžĭ „untdelemn”; după Tiktin, din sl. mozga, cf. mîzgă; după părerea lui Crețu 338, din lat. mūria de allium); mojdier, s. n. (pilug).

mojdire
mojdí (-désc, -ít), vb. – A pisa, a melița. Sb. možditi. – Der. mujdei (var. mojdei), s. n. (pastă de usturoi cu ulei sau cu apă), cf. sb. meždenik, „pastă de fasole” (după Cihac, II, 204, din sl. moštĭžĭ „untdelemn”; după Tiktin, din sl. mozga, cf. mîzgă; după părerea lui Crețu 338, din lat. mūria de allium); mojdier, s. n. (pilug).

mojdit
mojdí (-désc, -ít), vb. – A pisa, a melița. Sb. možditi. – Der. mujdei (var. mojdei), s. n. (pastă de usturoi cu ulei sau cu apă), cf. sb. meždenik, „pastă de fasole” (după Cihac, II, 204, din sl. moštĭžĭ „untdelemn”; după Tiktin, din sl. mozga, cf. mîzgă; după părerea lui Crețu 338, din lat. mūria de allium); mojdier, s. n. (pilug).

mojdrean
MOJDREÁN, mojdreni, s. m. Arbore sau arbust cu frunze compuse, cu flori albe, mirositoare, a cărui coajă se folosește la vopsit; urm (Fraxinus ornus). – Din bg. măždrĕan.

DOOM

mojdreán s. m., pl. mojdréni

mojdreanul
MOJDREÁN, mojdreni, s. m. Arbore sau arbust cu frunze compuse, cu flori albe, mirositoare, a cărui coajă se folosește la vopsit; urm (Fraxinus ornus). – Din bg. măždrĕan.

DOOM

mojdreán s. m., pl. mojdréni

mojdreanului
MOJDREÁN, mojdreni, s. m. Arbore sau arbust cu frunze compuse, cu flori albe, mirositoare, a cărui coajă se folosește la vopsit; urm (Fraxinus ornus). – Din bg. măždrĕan.

DOOM

mojdreán s. m., pl. mojdréni

mojdreni
MOJDREÁN, mojdreni, s. m. Arbore sau arbust cu frunze compuse, cu flori albe, mirositoare, a cărui coajă se folosește la vopsit; urm (Fraxinus ornus). – Din bg. măždrĕan.

DOOM

mojdreán s. m., pl. mojdréni

mojdrenii
MOJDREÁN, mojdreni, s. m. Arbore sau arbust cu frunze compuse, cu flori albe, mirositoare, a cărui coajă se folosește la vopsit; urm (Fraxinus ornus). – Din bg. măždrĕan.

DOOM

mojdreán s. m., pl. mojdréni

mojdrenilor
MOJDREÁN, mojdreni, s. m. Arbore sau arbust cu frunze compuse, cu flori albe, mirositoare, a cărui coajă se folosește la vopsit; urm (Fraxinus ornus). – Din bg. măždrĕan.

DOOM

mojdreán s. m., pl. mojdréni

mojeală
mojeală, mojeli s. f. (în limbajul monahilor) masturbare, onanie.

mojic
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojic
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojica
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojica
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojice
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojice
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojiceasca
MOJICÉSC, -EÁSCĂ, mojicești, adj. (Despre purtări, atitudini etc.) De mojic (1), specific mojicului; grosolan, vulgar, mitocănesc. – Mojic + suf. -esc.

DOOM

mojicésc (rar) adj. m., f. mojiceáscă; pl. m. și f. mojicéști

mojicei
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojicei
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojicele
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojicele
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojicelor
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojicelor
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojicesc
MOJICÉSC, -EÁSCĂ, mojicești, adj. (Despre purtări, atitudini etc.) De mojic (1), specific mojicului; grosolan, vulgar, mitocănesc. – Mojic + suf. -esc.

DOOM

mojicésc (rar) adj. m., f. mojiceáscă; pl. m. și f. mojicéști

mojicescul
MOJICÉSC, -EÁSCĂ, mojicești, adj. (Despre purtări, atitudini etc.) De mojic (1), specific mojicului; grosolan, vulgar, mitocănesc. – Mojic + suf. -esc.

DOOM

mojicésc (rar) adj. m., f. mojiceáscă; pl. m. și f. mojicéști

mojicescului
MOJICÉSC, -EÁSCĂ, mojicești, adj. (Despre purtări, atitudini etc.) De mojic (1), specific mojicului; grosolan, vulgar, mitocănesc. – Mojic + suf. -esc.

DOOM

mojicésc (rar) adj. m., f. mojiceáscă; pl. m. și f. mojicéști

mojicește
MOJICÉȘTE adv. Ca un mojic (1), în felul mojicilor; în mod grosolan, vulgar. – Mojic + suf. -ește.

DOOM

mojicéște (rar) adv.

mojicești
MOJICÉSC, -EÁSCĂ, mojicești, adj. (Despre purtări, atitudini etc.) De mojic (1), specific mojicului; grosolan, vulgar, mitocănesc. – Mojic + suf. -esc.

DOOM

mojicésc (rar) adj. m., f. mojiceáscă; pl. m. și f. mojicéști

mojiceștii
MOJICÉSC, -EÁSCĂ, mojicești, adj. (Despre purtări, atitudini etc.) De mojic (1), specific mojicului; grosolan, vulgar, mitocănesc. – Mojic + suf. -esc.

DOOM

mojicésc (rar) adj. m., f. mojiceáscă; pl. m. și f. mojicéști

mojiceștile
MOJICÉSC, -EÁSCĂ, mojicești, adj. (Despre purtări, atitudini etc.) De mojic (1), specific mojicului; grosolan, vulgar, mitocănesc. – Mojic + suf. -esc.

DOOM

mojicésc (rar) adj. m., f. mojiceáscă; pl. m. și f. mojicéști

mojiceștilor
MOJICÉSC, -EÁSCĂ, mojicești, adj. (Despre purtări, atitudini etc.) De mojic (1), specific mojicului; grosolan, vulgar, mitocănesc. – Mojic + suf. -esc.

DOOM

mojicésc (rar) adj. m., f. mojiceáscă; pl. m. și f. mojicéști

mojici
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojici
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojicia
MOJICÍE, mojicii, s. f. Faptă, atitudine sau vorbă de mojic (1); obrăznicie, grosolănie, bădărănie, mitocănie. – Mojic + suf. -ie.

DOOM

mojicíe s. f., art. mojicía, g.-d. art. mojicíei; pl. mojicíi, art. mojicíile

mojicie
MOJICÍE, mojicii, s. f. Faptă, atitudine sau vorbă de mojic (1); obrăznicie, grosolănie, bădărănie, mitocănie. – Mojic + suf. -ie.

DOOM

mojicíe s. f., art. mojicía, g.-d. art. mojicíei; pl. mojicíi, art. mojicíile

mojiciei
MOJICÍE, mojicii, s. f. Faptă, atitudine sau vorbă de mojic (1); obrăznicie, grosolănie, bădărănie, mitocănie. – Mojic + suf. -ie.

DOOM

mojicíe s. f., art. mojicía, g.-d. art. mojicíei; pl. mojicíi, art. mojicíile

mojicii
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojicii
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojicii
MOJICÍE, mojicii, s. f. Faptă, atitudine sau vorbă de mojic (1); obrăznicie, grosolănie, bădărănie, mitocănie. – Mojic + suf. -ie.

DOOM

mojicíe s. f., art. mojicía, g.-d. art. mojicíei; pl. mojicíi, art. mojicíile

mojiciile
MOJICÍE, mojicii, s. f. Faptă, atitudine sau vorbă de mojic (1); obrăznicie, grosolănie, bădărănie, mitocănie. – Mojic + suf. -ie.

DOOM

mojicíe s. f., art. mojicía, g.-d. art. mojicíei; pl. mojicíi, art. mojicíile

mojiciilor
MOJICÍE, mojicii, s. f. Faptă, atitudine sau vorbă de mojic (1); obrăznicie, grosolănie, bădărănie, mitocănie. – Mojic + suf. -ie.

DOOM

mojicíe s. f., art. mojicía, g.-d. art. mojicíei; pl. mojicíi, art. mojicíile

mojicilor
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojicilor
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojicime
MOJICÍME s. f. (Înv.) Mulțime de țărani sau de oameni simpli, de rând. – Mojic + suf. -ime.

DOOM

mojicíme (înv.) s. f., g.-d. art. mojicímii

mojicimea
MOJICÍME s. f. (Înv.) Mulțime de țărani sau de oameni simpli, de rând. – Mojic + suf. -ime.

DOOM

mojicíme (înv.) s. f., g.-d. art. mojicímii

mojicimi
MOJICÍME s. f. (Înv.) Mulțime de țărani sau de oameni simpli, de rând. – Mojic + suf. -ime.

DOOM

mojicíme (înv.) s. f., g.-d. art. mojicímii

mojicimii
MOJICÍME s. f. (Înv.) Mulțime de țărani sau de oameni simpli, de rând. – Mojic + suf. -ime.

DOOM

mojicíme (înv.) s. f., g.-d. art. mojicímii

mojicoasa
MOJICÓS, -OÁSĂ, mojicoși, -oase, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Grosolan, vulgar; mojicesc. – Mojic + suf. -os.

DOOM

mojicós (rar) adj. m., pl. mojicóși; f. mojicoásă, pl. mojicoáse

mojicoase
MOJICÓS, -OÁSĂ, mojicoși, -oase, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Grosolan, vulgar; mojicesc. – Mojic + suf. -os.

DOOM

mojicós (rar) adj. m., pl. mojicóși; f. mojicoásă, pl. mojicoáse

mojicoasei
MOJICÓS, -OÁSĂ, mojicoși, -oase, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Grosolan, vulgar; mojicesc. – Mojic + suf. -os.

DOOM

mojicós (rar) adj. m., pl. mojicóși; f. mojicoásă, pl. mojicoáse

mojicoasele
MOJICÓS, -OÁSĂ, mojicoși, -oase, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Grosolan, vulgar; mojicesc. – Mojic + suf. -os.

DOOM

mojicós (rar) adj. m., pl. mojicóși; f. mojicoásă, pl. mojicoáse

mojicoaselor
MOJICÓS, -OÁSĂ, mojicoși, -oase, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Grosolan, vulgar; mojicesc. – Mojic + suf. -os.

DOOM

mojicós (rar) adj. m., pl. mojicóși; f. mojicoásă, pl. mojicoáse

mojicos
MOJICÓS, -OÁSĂ, mojicoși, -oase, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Grosolan, vulgar; mojicesc. – Mojic + suf. -os.

DOOM

mojicós (rar) adj. m., pl. mojicóși; f. mojicoásă, pl. mojicoáse

mojicosul
MOJICÓS, -OÁSĂ, mojicoși, -oase, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Grosolan, vulgar; mojicesc. – Mojic + suf. -os.

DOOM

mojicós (rar) adj. m., pl. mojicóși; f. mojicoásă, pl. mojicoáse

mojicosului
MOJICÓS, -OÁSĂ, mojicoși, -oase, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Grosolan, vulgar; mojicesc. – Mojic + suf. -os.

DOOM

mojicós (rar) adj. m., pl. mojicóși; f. mojicoásă, pl. mojicoáse

mojicoși
MOJICÓS, -OÁSĂ, mojicoși, -oase, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Grosolan, vulgar; mojicesc. – Mojic + suf. -os.

DOOM

mojicós (rar) adj. m., pl. mojicóși; f. mojicoásă, pl. mojicoáse

mojicoșii
MOJICÓS, -OÁSĂ, mojicoși, -oase, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Grosolan, vulgar; mojicesc. – Mojic + suf. -os.

DOOM

mojicós (rar) adj. m., pl. mojicóși; f. mojicoásă, pl. mojicoáse

mojicoșilor
MOJICÓS, -OÁSĂ, mojicoși, -oase, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Grosolan, vulgar; mojicesc. – Mojic + suf. -os.

DOOM

mojicós (rar) adj. m., pl. mojicóși; f. mojicoásă, pl. mojicoáse

mojicul
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojicul
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojicului
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mojicului
MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S. m. și f. (Înv. și reg.) Țăran; p. gener. om de rând. 3. S. m. și f. (În forma mujic) Nume dat în trecut țăranilor ruși. [Var.: mujíc, -ă s. m. și f.] – Din rus. mužik.

DOOM

mojíc adj. m., s. m., pl. mojíci; adj. f., s. f. mojícă, pl. mojíce

mol
MOL¹, moli, s. m. (Chim.) Moleculă-gram. – Din fr. mole, germ. Mol.

DOOM

mol¹ (moleculă-gram) s. m., pl. moli

mol
MOL², moluri, s. n. Dig de piatră construit spre larg, la intrarea într-un bazin portuar, pentru a micșora acțiunea valurilor sau pentru a forma cheiuri suplimentare. – Din it. molo, fr. môle.

DOOM

mol² (dig) s. n., pl. móluri

mol
MOL³ subst. (Arg.) Vin. – Din țig. mol.

mola
MÓLA¹ interj. Cuvânt folosit pentru a da comenzi pe vapoare; lasă! dă-i drumul! – Din tc. mola.

DOOM

móla¹ interj.

mola
MOLÁ², molale, s. f. (Înv.) Preot musulman; judecător turc, superior cadiului, în marile orașe. [Var.: mulá s. f.] – Din tc. molla.

DOOM

molá² (înv.) s. f., art. moláua, g.-d. art. molálei; pl. molále, art. molálele

mola
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molai
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molal
MOLÁL, -Ă, molali, -e, adj. (Chim., Fiz.) De mol¹. Concentrație molală. – Din engl. molal.

molala
MOLÁL, -Ă, molali, -e, adj. (Chim., Fiz.) De mol¹. Concentrație molală. – Din engl. molal.

molale
MOLÁ², molale, s. f. (Înv.) Preot musulman; judecător turc, superior cadiului, în marile orașe. [Var.: mulá s. f.] – Din tc. molla.

DOOM

molá² (înv.) s. f., art. moláua, g.-d. art. molálei; pl. molále, art. molálele

molale
MOLÁL, -Ă, molali, -e, adj. (Chim., Fiz.) De mol¹. Concentrație molală. – Din engl. molal.

molalei
MOLÁ², molale, s. f. (Înv.) Preot musulman; judecător turc, superior cadiului, în marile orașe. [Var.: mulá s. f.] – Din tc. molla.

DOOM

molá² (înv.) s. f., art. moláua, g.-d. art. molálei; pl. molále, art. molálele

molalei
MOLÁL, -Ă, molali, -e, adj. (Chim., Fiz.) De mol¹. Concentrație molală. – Din engl. molal.

molalele
MOLÁ², molale, s. f. (Înv.) Preot musulman; judecător turc, superior cadiului, în marile orașe. [Var.: mulá s. f.] – Din tc. molla.

DOOM

molá² (înv.) s. f., art. moláua, g.-d. art. molálei; pl. molále, art. molálele

molalele
MOLÁL, -Ă, molali, -e, adj. (Chim., Fiz.) De mol¹. Concentrație molală. – Din engl. molal.

molalelor
MOLÁ², molale, s. f. (Înv.) Preot musulman; judecător turc, superior cadiului, în marile orașe. [Var.: mulá s. f.] – Din tc. molla.

DOOM

molá² (înv.) s. f., art. moláua, g.-d. art. molálei; pl. molále, art. molálele

molalelor
MOLÁL, -Ă, molali, -e, adj. (Chim., Fiz.) De mol¹. Concentrație molală. – Din engl. molal.

molali
MOLÁL, -Ă, molali, -e, adj. (Chim., Fiz.) De mol¹. Concentrație molală. – Din engl. molal.

molalii
MOLÁL, -Ă, molali, -e, adj. (Chim., Fiz.) De mol¹. Concentrație molală. – Din engl. molal.

molalilor
MOLÁL, -Ă, molali, -e, adj. (Chim., Fiz.) De mol¹. Concentrație molală. – Din engl. molal.

molalitate
MOLALITÁTE, molalități, s. f. (Chim., Fiz.) Molaritate. – Din engl. molality.

molalitatea
MOLALITÁTE, molalități, s. f. (Chim., Fiz.) Molaritate. – Din engl. molality.

molalități
MOLALITÁTE, molalități, s. f. (Chim., Fiz.) Molaritate. – Din engl. molality.

molalității
MOLALITÁTE, molalități, s. f. (Chim., Fiz.) Molaritate. – Din engl. molality.

molalitățile
MOLALITÁTE, molalități, s. f. (Chim., Fiz.) Molaritate. – Din engl. molality.

molalităților
MOLALITÁTE, molalități, s. f. (Chim., Fiz.) Molaritate. – Din engl. molality.

molalul
MOLÁL, -Ă, molali, -e, adj. (Chim., Fiz.) De mol¹. Concentrație molală. – Din engl. molal.

molalului
MOLÁL, -Ă, molali, -e, adj. (Chim., Fiz.) De mol¹. Concentrație molală. – Din engl. molal.

molam
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molan
MOLÁN² s. n. (Pop.) Vin roșu din struguri nealtoiți. – Mol³ + suf. -an.

DOOM

*molán² (vin) (pop.) s. n.

molani
MOLÁN² s. n. (Pop.) Vin roșu din struguri nealtoiți. – Mol³ + suf. -an.

DOOM

*molán² (vin) (pop.) s. n.

molanii
MOLÁN² s. n. (Pop.) Vin roșu din struguri nealtoiți. – Mol³ + suf. -an.

DOOM

*molán² (vin) (pop.) s. n.

molanilor
MOLÁN² s. n. (Pop.) Vin roșu din struguri nealtoiți. – Mol³ + suf. -an.

DOOM

*molán² (vin) (pop.) s. n.

molanul
MOLÁN² s. n. (Pop.) Vin roșu din struguri nealtoiți. – Mol³ + suf. -an.

DOOM

*molán² (vin) (pop.) s. n.

molanului
MOLÁN² s. n. (Pop.) Vin roșu din struguri nealtoiți. – Mol³ + suf. -an.

DOOM

*molán² (vin) (pop.) s. n.

molar
MOLÁR², -Ă, molari, -e, adj. (Chim.) Care aparține molului¹, privitor la mol¹. – Din fr. molaire.

DOOM

molár¹ (referitor la mol¹) adj. m., pl. molári; f. moláră, pl. moláre

molar
MOLÁR¹, molari, adj. (În sintagma) Dinte molar (și substantivat, m.) = dinte mare situat în partea posterioară a arcadelor dentare, cu suprafața lată, cu mai multe rădăcini, care servește la sfărâmarea și măcinarea alimentelor; măsea. – Din fr. molaire.

DOOM

!molár² (măsea) s. m., pl. molári

molara
MOLÁR², -Ă, molari, -e, adj. (Chim.) Care aparține molului¹, privitor la mol¹. – Din fr. molaire.

DOOM

molár¹ (referitor la mol¹) adj. m., pl. molári; f. moláră, pl. moláre

molare
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molare
MOLÁR², -Ă, molari, -e, adj. (Chim.) Care aparține molului¹, privitor la mol¹. – Din fr. molaire.

DOOM

molár¹ (referitor la mol¹) adj. m., pl. molári; f. moláră, pl. moláre

molare
MOLÁRE, molări, s. f. Acțiunea de a mola³. – V. mola³.

molarea
MOLÁRE, molări, s. f. Acțiunea de a mola³. – V. mola³.

molarei
MOLÁR², -Ă, molari, -e, adj. (Chim.) Care aparține molului¹, privitor la mol¹. – Din fr. molaire.

DOOM

molár¹ (referitor la mol¹) adj. m., pl. molári; f. moláră, pl. moláre

molarele
MOLÁR², -Ă, molari, -e, adj. (Chim.) Care aparține molului¹, privitor la mol¹. – Din fr. molaire.

DOOM

molár¹ (referitor la mol¹) adj. m., pl. molári; f. moláră, pl. moláre

molarelor
MOLÁR², -Ă, molari, -e, adj. (Chim.) Care aparține molului¹, privitor la mol¹. – Din fr. molaire.

DOOM

molár¹ (referitor la mol¹) adj. m., pl. molári; f. moláră, pl. moláre

molari
MOLÁR², -Ă, molari, -e, adj. (Chim.) Care aparține molului¹, privitor la mol¹. – Din fr. molaire.

DOOM

molár¹ (referitor la mol¹) adj. m., pl. molári; f. moláră, pl. moláre

molarii
MOLÁR², -Ă, molari, -e, adj. (Chim.) Care aparține molului¹, privitor la mol¹. – Din fr. molaire.

DOOM

molár¹ (referitor la mol¹) adj. m., pl. molári; f. moláră, pl. moláre

molarilor
MOLÁR², -Ă, molari, -e, adj. (Chim.) Care aparține molului¹, privitor la mol¹. – Din fr. molaire.

DOOM

molár¹ (referitor la mol¹) adj. m., pl. molári; f. moláră, pl. moláre

molaritate
MOLARITÁTE, molarități, s. f. (Chim., Fiz.) Număr de moli¹ dizolvați într-un kilogram de solvent; molalitate. – Din fr. molarité.

molaritatea
MOLARITÁTE, molarități, s. f. (Chim., Fiz.) Număr de moli¹ dizolvați într-un kilogram de solvent; molalitate. – Din fr. molarité.

molarități
MOLARITÁTE, molarități, s. f. (Chim., Fiz.) Număr de moli¹ dizolvați într-un kilogram de solvent; molalitate. – Din fr. molarité.

molarității
MOLARITÁTE, molarități, s. f. (Chim., Fiz.) Număr de moli¹ dizolvați într-un kilogram de solvent; molalitate. – Din fr. molarité.

molaritățile
MOLARITÁTE, molarități, s. f. (Chim., Fiz.) Număr de moli¹ dizolvați într-un kilogram de solvent; molalitate. – Din fr. molarité.

molarităților
MOLARITÁTE, molarități, s. f. (Chim., Fiz.) Număr de moli¹ dizolvați într-un kilogram de solvent; molalitate. – Din fr. molarité.

molarul
MOLÁR², -Ă, molari, -e, adj. (Chim.) Care aparține molului¹, privitor la mol¹. – Din fr. molaire.

DOOM

molár¹ (referitor la mol¹) adj. m., pl. molári; f. moláră, pl. moláre

molarului
MOLÁR², -Ă, molari, -e, adj. (Chim.) Care aparține molului¹, privitor la mol¹. – Din fr. molaire.

DOOM

molár¹ (referitor la mol¹) adj. m., pl. molári; f. moláră, pl. moláre

molară
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molarăm
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molarăți
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molasa
MOLÁSĂ, molase, s. f. (Geol.) Conglomerat slab consolidat alcătuit de obicei din gresie feldspatică și ciment calcaros. – Din fr. mollasse.

DOOM

molásă s. f., g.-d. art. molásei; pl. moláse

molase
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molase
MOLÁSĂ, molase, s. f. (Geol.) Conglomerat slab consolidat alcătuit de obicei din gresie feldspatică și ciment calcaros. – Din fr. mollasse.

DOOM

molásă s. f., g.-d. art. molásei; pl. moláse

molasei
MOLÁSĂ, molase, s. f. (Geol.) Conglomerat slab consolidat alcătuit de obicei din gresie feldspatică și ciment calcaros. – Din fr. mollasse.

DOOM

molásă s. f., g.-d. art. molásei; pl. moláse

molasele
MOLÁSĂ, molase, s. f. (Geol.) Conglomerat slab consolidat alcătuit de obicei din gresie feldspatică și ciment calcaros. – Din fr. mollasse.

DOOM

molásă s. f., g.-d. art. molásei; pl. moláse

molaselor
MOLÁSĂ, molase, s. f. (Geol.) Conglomerat slab consolidat alcătuit de obicei din gresie feldspatică și ciment calcaros. – Din fr. mollasse.

DOOM

molásă s. f., g.-d. art. molásei; pl. moláse

molasem
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molaseră
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molaserăm
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molaserăți
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molaseși
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molaseți
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molasic
MOLÁSIC, -Ă, molasici, -ce, adj. (Geol.) Din molasă. – Din fr. mollassique.

molasica
MOLÁSIC, -Ă, molasici, -ce, adj. (Geol.) Din molasă. – Din fr. mollassique.

molasice
MOLÁSIC, -Ă, molasici, -ce, adj. (Geol.) Din molasă. – Din fr. mollassique.

molasicei
MOLÁSIC, -Ă, molasici, -ce, adj. (Geol.) Din molasă. – Din fr. mollassique.

molasicele
MOLÁSIC, -Ă, molasici, -ce, adj. (Geol.) Din molasă. – Din fr. mollassique.

molasicelor
MOLÁSIC, -Ă, molasici, -ce, adj. (Geol.) Din molasă. – Din fr. mollassique.

molasici
MOLÁSIC, -Ă, molasici, -ce, adj. (Geol.) Din molasă. – Din fr. mollassique.

molasicii
MOLÁSIC, -Ă, molasici, -ce, adj. (Geol.) Din molasă. – Din fr. mollassique.

molasicilor
MOLÁSIC, -Ă, molasici, -ce, adj. (Geol.) Din molasă. – Din fr. mollassique.

molasicul
MOLÁSIC, -Ă, molasici, -ce, adj. (Geol.) Din molasă. – Din fr. mollassique.

molasicului
MOLÁSIC, -Ă, molasici, -ce, adj. (Geol.) Din molasă. – Din fr. mollassique.

molat
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molat
MOLÁT, -Ă, molați, -te, adj. (Despre parâme) Care a fost complet derulat. – V. mola.

molata
MOLÁT, -Ă, molați, -te, adj. (Despre parâme) Care a fost complet derulat. – V. mola.

molate
MOLÁT, -Ă, molați, -te, adj. (Despre parâme) Care a fost complet derulat. – V. mola.

molatec
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molatec
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molatecă
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molatei
MOLÁT, -Ă, molați, -te, adj. (Despre parâme) Care a fost complet derulat. – V. mola.

molatele
MOLÁT, -Ă, molați, -te, adj. (Despre parâme) Care a fost complet derulat. – V. mola.

molatelor
MOLÁT, -Ă, molați, -te, adj. (Despre parâme) Care a fost complet derulat. – V. mola.

molatic
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molatic
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molatica
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molatica
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molatice
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molatice
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molaticei
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molaticei
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molaticele
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molaticele
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molaticelor
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molaticelor
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molatici
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molatici
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molaticii
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molaticii
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molaticilor
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molaticilor
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molaticul
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molaticul
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molaticului
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molaticului
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.

DOOM

molátic² (pește) s. m., pl. molátici

molatul
MOLÁT, -Ă, molați, -te, adj. (Despre parâme) Care a fost complet derulat. – V. mola.

molatului
MOLÁT, -Ă, molați, -te, adj. (Despre parâme) Care a fost complet derulat. – V. mola.

molau
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molaua
MOLÁ², molale, s. f. (Înv.) Preot musulman; judecător turc, superior cadiului, în marile orașe. [Var.: mulá s. f.] – Din tc. molla.

DOOM

molá² (înv.) s. f., art. moláua, g.-d. art. molálei; pl. molále, art. molálele

molași
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molați
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molați
MOLÁT, -Ă, molați, -te, adj. (Despre parâme) Care a fost complet derulat. – V. mola.

molații
MOLÁT, -Ă, molați, -te, adj. (Despre parâme) Care a fost complet derulat. – V. mola.

molaților
MOLÁT, -Ă, molați, -te, adj. (Despre parâme) Care a fost complet derulat. – V. mola.

molc
MOLC adv. v. mîlc.

molcom
MÓLCUM, -Ă adj. v. molcom.

DOOM

mólcom adj. m., pl. mólcomi; f. mólcomă, pl. mólcome

molcoma
MÓLCUM, -Ă adj. v. molcom.

DOOM

mólcom adj. m., pl. mólcomi; f. mólcomă, pl. mólcome

molcome
MÓLCUM, -Ă adj. v. molcom.

DOOM

mólcom adj. m., pl. mólcomi; f. mólcomă, pl. mólcome

molcomea
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomeai
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomeala
MOLCOMEÁLĂ s. f. (Rar) Faptul de a fi molcom; încetineală. – Molcom + suf. -eală.

DOOM

molcomeálă (rar) s. f., g.-d. art. molcomélii

molcomeam
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomească
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomeau
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomeați
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomei
MÓLCUM, -Ă adj. v. molcom.

DOOM

mólcom adj. m., pl. mólcomi; f. mólcomă, pl. mólcome

molcomele
MÓLCUM, -Ă adj. v. molcom.

DOOM

mólcom adj. m., pl. mólcomi; f. mólcomă, pl. mólcome

molcomeli
MOLCOMEÁLĂ s. f. (Rar) Faptul de a fi molcom; încetineală. – Molcom + suf. -eală.

DOOM

molcomeálă (rar) s. f., g.-d. art. molcomélii

molcomelii
MOLCOMEÁLĂ s. f. (Rar) Faptul de a fi molcom; încetineală. – Molcom + suf. -eală.

DOOM

molcomeálă (rar) s. f., g.-d. art. molcomélii

molcomelile
MOLCOMEÁLĂ s. f. (Rar) Faptul de a fi molcom; încetineală. – Molcom + suf. -eală.

DOOM

molcomeálă (rar) s. f., g.-d. art. molcomélii

molcomelilor
MOLCOMEÁLĂ s. f. (Rar) Faptul de a fi molcom; încetineală. – Molcom + suf. -eală.

DOOM

molcomeálă (rar) s. f., g.-d. art. molcomélii

molcomelor
MÓLCUM, -Ă adj. v. molcom.

DOOM

mólcom adj. m., pl. mólcomi; f. mólcomă, pl. mólcome

molcomesc
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomește
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomești
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomi
MÓLCUM, -Ă adj. v. molcom.

DOOM

mólcom adj. m., pl. mólcomi; f. mólcomă, pl. mólcome

molcomi
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomii
MÓLCUM, -Ă adj. v. molcom.

DOOM

mólcom adj. m., pl. mólcomi; f. mólcomă, pl. mólcome

molcomii
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomilor
MÓLCUM, -Ă adj. v. molcom.

DOOM

mólcom adj. m., pl. mólcomi; f. mólcomă, pl. mólcome

molcomim
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomind
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomire
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomiră
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomirăm
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomirăți
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomise
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomisem
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomiseră
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomiserăm
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomiserăți
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomiseși
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomiseți
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomit
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomit
MOLCOMÍT, -Ă, molcomiți, -te, adj. (Pop.) Încet, lent, liniștit, domol. – V. molcomi.

molcomita
MOLCOMÍT, -Ă, molcomiți, -te, adj. (Pop.) Încet, lent, liniștit, domol. – V. molcomi.

molcomite
MOLCOMÍT, -Ă, molcomiți, -te, adj. (Pop.) Încet, lent, liniștit, domol. – V. molcomi.

molcomitei
MOLCOMÍT, -Ă, molcomiți, -te, adj. (Pop.) Încet, lent, liniștit, domol. – V. molcomi.

molcomitele
MOLCOMÍT, -Ă, molcomiți, -te, adj. (Pop.) Încet, lent, liniștit, domol. – V. molcomi.

molcomitelor
MOLCOMÍT, -Ă, molcomiți, -te, adj. (Pop.) Încet, lent, liniștit, domol. – V. molcomi.

molcomitoare
MOLCOMITÓR, -OÁRE, molcomitori, -oare, adj. (Pop.) Care liniștește, potolește, calmează. – Molcomi + suf. -tor.

DOOM

molcomitór (pop.) adj. m., pl. molcomitóri; f. sg. și pl. molcomitoáre

molcomitoarea
MOLCOMITÓR, -OÁRE, molcomitori, -oare, adj. (Pop.) Care liniștește, potolește, calmează. – Molcomi + suf. -tor.

DOOM

molcomitór (pop.) adj. m., pl. molcomitóri; f. sg. și pl. molcomitoáre

molcomitoarei
MOLCOMITÓR, -OÁRE, molcomitori, -oare, adj. (Pop.) Care liniștește, potolește, calmează. – Molcomi + suf. -tor.

DOOM

molcomitór (pop.) adj. m., pl. molcomitóri; f. sg. și pl. molcomitoáre

molcomitoarele
MOLCOMITÓR, -OÁRE, molcomitori, -oare, adj. (Pop.) Care liniștește, potolește, calmează. – Molcomi + suf. -tor.

DOOM

molcomitór (pop.) adj. m., pl. molcomitóri; f. sg. și pl. molcomitoáre

molcomitoarelor
MOLCOMITÓR, -OÁRE, molcomitori, -oare, adj. (Pop.) Care liniștește, potolește, calmează. – Molcomi + suf. -tor.

DOOM

molcomitór (pop.) adj. m., pl. molcomitóri; f. sg. și pl. molcomitoáre

molcomitor
MOLCOMITÓR, -OÁRE, molcomitori, -oare, adj. (Pop.) Care liniștește, potolește, calmează. – Molcomi + suf. -tor.

DOOM

molcomitór (pop.) adj. m., pl. molcomitóri; f. sg. și pl. molcomitoáre

molcomitori
MOLCOMITÓR, -OÁRE, molcomitori, -oare, adj. (Pop.) Care liniștește, potolește, calmează. – Molcomi + suf. -tor.

DOOM

molcomitór (pop.) adj. m., pl. molcomitóri; f. sg. și pl. molcomitoáre

molcomitorii
MOLCOMITÓR, -OÁRE, molcomitori, -oare, adj. (Pop.) Care liniștește, potolește, calmează. – Molcomi + suf. -tor.

DOOM

molcomitór (pop.) adj. m., pl. molcomitóri; f. sg. și pl. molcomitoáre

molcomitorilor
MOLCOMITÓR, -OÁRE, molcomitori, -oare, adj. (Pop.) Care liniștește, potolește, calmează. – Molcomi + suf. -tor.

DOOM

molcomitór (pop.) adj. m., pl. molcomitóri; f. sg. și pl. molcomitoáre

molcomitorul
MOLCOMITÓR, -OÁRE, molcomitori, -oare, adj. (Pop.) Care liniștește, potolește, calmează. – Molcomi + suf. -tor.

DOOM

molcomitór (pop.) adj. m., pl. molcomitóri; f. sg. și pl. molcomitoáre

molcomitorului
MOLCOMITÓR, -OÁRE, molcomitori, -oare, adj. (Pop.) Care liniștește, potolește, calmează. – Molcomi + suf. -tor.

DOOM

molcomitór (pop.) adj. m., pl. molcomitóri; f. sg. și pl. molcomitoáre

molcomitul
MOLCOMÍT, -Ă, molcomiți, -te, adj. (Pop.) Încet, lent, liniștit, domol. – V. molcomi.

molcomitului
MOLCOMÍT, -Ă, molcomiți, -te, adj. (Pop.) Încet, lent, liniștit, domol. – V. molcomi.

molcomiși
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomiți
MOLCOMÍ, molcomesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. ♦ Tranz. A mângâia; a îmbuna, a împăca. [Var.: mulcomi vb. IV] – Din molcom.

DOOM

molcomí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomésc, imperf. 3 sg. molcomeá; conj. prez. 3 să molcomeáscă

molcomiți
MOLCOMÍT, -Ă, molcomiți, -te, adj. (Pop.) Încet, lent, liniștit, domol. – V. molcomi.

molcomiții
MOLCOMÍT, -Ă, molcomiți, -te, adj. (Pop.) Încet, lent, liniștit, domol. – V. molcomi.

molcomiților
MOLCOMÍT, -Ă, molcomiți, -te, adj. (Pop.) Încet, lent, liniștit, domol. – V. molcomi.

molcomul
MÓLCUM, -Ă adj. v. molcom.

DOOM

mólcom adj. m., pl. mólcomi; f. mólcomă, pl. mólcome

molcomului
MÓLCUM, -Ă adj. v. molcom.

DOOM

mólcom adj. m., pl. mólcomi; f. mólcomă, pl. mólcome

molcotit
MOLCOTÍT adv. (Reg.) Cu glas domol, potolit, blând. – Et. nec.

DOOM

molcotít (reg.) adv.

molcum
MÓLCUM, -Ă adj. v. molcom.

DOOM

mólcom adj. m., pl. mólcomi; f. mólcomă, pl. mólcome

molcuț
MOLCÚȚ, -Ă, molcuți, -e, adj. (Pop.) Diminutiv al lui moale. – Moale + suf. -cuț.

DOOM

molcúț (pop.) adj. m., pl. molcúți; f. molcúță, pl. molcúțe

molcuța
MOLCÚȚ, -Ă, molcuți, -e, adj. (Pop.) Diminutiv al lui moale. – Moale + suf. -cuț.

DOOM

molcúț (pop.) adj. m., pl. molcúți; f. molcúță, pl. molcúțe

molcuțe
MOLCÚȚ, -Ă, molcuți, -e, adj. (Pop.) Diminutiv al lui moale. – Moale + suf. -cuț.

DOOM

molcúț (pop.) adj. m., pl. molcúți; f. molcúță, pl. molcúțe

molcuței
MOLCÚȚ, -Ă, molcuți, -e, adj. (Pop.) Diminutiv al lui moale. – Moale + suf. -cuț.

DOOM

molcúț (pop.) adj. m., pl. molcúți; f. molcúță, pl. molcúțe

molcuțele
MOLCÚȚ, -Ă, molcuți, -e, adj. (Pop.) Diminutiv al lui moale. – Moale + suf. -cuț.

DOOM

molcúț (pop.) adj. m., pl. molcúți; f. molcúță, pl. molcúțe

molcuțelor
MOLCÚȚ, -Ă, molcuți, -e, adj. (Pop.) Diminutiv al lui moale. – Moale + suf. -cuț.

DOOM

molcúț (pop.) adj. m., pl. molcúți; f. molcúță, pl. molcúțe

molcuți
MOLCÚȚ, -Ă, molcuți, -e, adj. (Pop.) Diminutiv al lui moale. – Moale + suf. -cuț.

DOOM

molcúț (pop.) adj. m., pl. molcúți; f. molcúță, pl. molcúțe

molcuții
MOLCÚȚ, -Ă, molcuți, -e, adj. (Pop.) Diminutiv al lui moale. – Moale + suf. -cuț.

DOOM

molcúț (pop.) adj. m., pl. molcúți; f. molcúță, pl. molcúțe

molcuților
MOLCÚȚ, -Ă, molcuți, -e, adj. (Pop.) Diminutiv al lui moale. – Moale + suf. -cuț.

DOOM

molcúț (pop.) adj. m., pl. molcúți; f. molcúță, pl. molcúțe

molcuțul
MOLCÚȚ, -Ă, molcuți, -e, adj. (Pop.) Diminutiv al lui moale. – Moale + suf. -cuț.

DOOM

molcúț (pop.) adj. m., pl. molcúți; f. molcúță, pl. molcúțe

molcuțului
MOLCÚȚ, -Ă, molcuți, -e, adj. (Pop.) Diminutiv al lui moale. – Moale + suf. -cuț.

DOOM

molcúț (pop.) adj. m., pl. molcúți; f. molcúță, pl. molcúțe

molcăuț
MOLCĂÚȚ, -Ă, molcăuți, -e, adj. (Regional) Neted, mătăsos, fin. Părul mai molcăuț [este bun] pentru flanele. PAMFILE, I. C. 9.

molda
MÓLDĂ, molde, s. f. (Reg.) Albie, covată. ♦ Vas în care se scurge mustul după ce au fost presați strugurii. ♦ Ladă în care curge făina la moară. – Din germ. Molde.

DOOM

móldă (reg.) s. f., g.-d. art. móldei; pl. mólde

moldav
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldav
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldava
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldava
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldave
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldave
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldavei
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldavei
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldavele
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldavele
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldavelor
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldavelor
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldavi
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldavi
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldavica
MĂTĂCÍNĂ, mătăcine, s. f. Numele a două plante erbacee aromatice: a) plantă meliferă, originară din Siberia, cu frunze lanceolate și cu flori albastre sau albe, cultivată ca plantă ornamentală și pentru florile ei bogate în nectar (Dracocephalum moldavica); b) roiniță². [Var.: mătăciúne s. f.] – Din bg. maticina, scr. matočina.

moldavii
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldavii
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldavilor
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldavilor
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldavit
MOLDAVÍT s. n. Ozocherită de culoare neagră, amestecată cu sticlă verde de origine cosmică, folosită pentru podoabe, care se găsește în Moldova. – Moldavia n. pr. (= Moldova) + suf. -it.

DOOM

moldavít s. n.

moldavite
MOLDAVÍT s. n. Ozocherită de culoare neagră, amestecată cu sticlă verde de origine cosmică, folosită pentru podoabe, care se găsește în Moldova. – Moldavia n. pr. (= Moldova) + suf. -it.

DOOM

moldavít s. n.

moldavitele
MOLDAVÍT s. n. Ozocherită de culoare neagră, amestecată cu sticlă verde de origine cosmică, folosită pentru podoabe, care se găsește în Moldova. – Moldavia n. pr. (= Moldova) + suf. -it.

DOOM

moldavít s. n.

moldavitelor
MOLDAVÍT s. n. Ozocherită de culoare neagră, amestecată cu sticlă verde de origine cosmică, folosită pentru podoabe, care se găsește în Moldova. – Moldavia n. pr. (= Moldova) + suf. -it.

DOOM

moldavít s. n.

moldavitul
MOLDAVÍT s. n. Ozocherită de culoare neagră, amestecată cu sticlă verde de origine cosmică, folosită pentru podoabe, care se găsește în Moldova. – Moldavia n. pr. (= Moldova) + suf. -it.

DOOM

moldavít s. n.

moldavitului
MOLDAVÍT s. n. Ozocherită de culoare neagră, amestecată cu sticlă verde de origine cosmică, folosită pentru podoabe, care se găsește în Moldova. – Moldavia n. pr. (= Moldova) + suf. -it.

DOOM

moldavít s. n.

moldavul
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldavul
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldavului
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

moldavului
MOLDÁV, -Ă, moldavi, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) 1. S. m. și f. Moldovean. 2. Adj. Moldovenesc. – Din fr. moldave.

DOOM

moldáv (înv.) adj. m., s. m., pl. moldávi; adj. f., s. f. moldávă, pl. moldáve

molde
MÓLDĂ, molde, s. f. (Reg.) Albie, covată. ♦ Vas în care se scurge mustul după ce au fost presați strugurii. ♦ Ladă în care curge făina la moară. – Din germ. Molde.

DOOM

móldă (reg.) s. f., g.-d. art. móldei; pl. mólde

moldei
MÓLDĂ, molde, s. f. (Reg.) Albie, covată. ♦ Vas în care se scurge mustul după ce au fost presați strugurii. ♦ Ladă în care curge făina la moară. – Din germ. Molde.

DOOM

móldă (reg.) s. f., g.-d. art. móldei; pl. mólde

moldele
MÓLDĂ, molde, s. f. (Reg.) Albie, covată. ♦ Vas în care se scurge mustul după ce au fost presați strugurii. ♦ Ladă în care curge făina la moară. – Din germ. Molde.

DOOM

móldă (reg.) s. f., g.-d. art. móldei; pl. mólde

moldelor
MÓLDĂ, molde, s. f. (Reg.) Albie, covată. ♦ Vas în care se scurge mustul după ce au fost presați strugurii. ♦ Ladă în care curge făina la moară. – Din germ. Molde.

DOOM

móldă (reg.) s. f., g.-d. art. móldei; pl. mólde

moldo
MOLDO- Element de compunere cu sensul de „moldovean”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din moldovean.

moldovalah
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalah
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalaha
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalaha
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahe
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahe
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahei
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahei
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahele
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahele
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahelor
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahelor
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahi
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahi
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahii
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahii
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahilor
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahilor
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahul
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahul
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahului
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovalahului
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovean
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldovean
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldoveana
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldoveanca
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldoveanco
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldoveanul
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldoveanului
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldoveană
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldovence
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldovencei
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldovencele
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldovencelor
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldovene
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldoveneasca
MOLDOVENÉSC, -EÁSCĂ, moldovenești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține moldovenilor sau Moldovei, privitor la moldoveni ori la Moldova, originar din Moldova, specific Moldovei sau moldovenilor. ♦ (Substantivat, f.) Graiul românesc vorbit de moldoveni. 2. S. f. art. Dans popular în ritm vioi, executat în cerc închis; melodie după care se execută acest dans. – Moldovean + suf. -esc.

DOOM

moldovenésc adj. m., f. moldoveneáscă; pl. m. și f. moldovenéști

moldovenei
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldovenele
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldovenelor
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldovenesc
MOLDOVENÉSC, -EÁSCĂ, moldovenești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține moldovenilor sau Moldovei, privitor la moldoveni ori la Moldova, originar din Moldova, specific Moldovei sau moldovenilor. ♦ (Substantivat, f.) Graiul românesc vorbit de moldoveni. 2. S. f. art. Dans popular în ritm vioi, executat în cerc închis; melodie după care se execută acest dans. – Moldovean + suf. -esc.

DOOM

moldovenésc adj. m., f. moldoveneáscă; pl. m. și f. moldovenéști

moldovenescul
MOLDOVENÉSC, -EÁSCĂ, moldovenești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține moldovenilor sau Moldovei, privitor la moldoveni ori la Moldova, originar din Moldova, specific Moldovei sau moldovenilor. ♦ (Substantivat, f.) Graiul românesc vorbit de moldoveni. 2. S. f. art. Dans popular în ritm vioi, executat în cerc închis; melodie după care se execută acest dans. – Moldovean + suf. -esc.

DOOM

moldovenésc adj. m., f. moldoveneáscă; pl. m. și f. moldovenéști

moldovenescului
MOLDOVENÉSC, -EÁSCĂ, moldovenești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține moldovenilor sau Moldovei, privitor la moldoveni ori la Moldova, originar din Moldova, specific Moldovei sau moldovenilor. ♦ (Substantivat, f.) Graiul românesc vorbit de moldoveni. 2. S. f. art. Dans popular în ritm vioi, executat în cerc închis; melodie după care se execută acest dans. – Moldovean + suf. -esc.

DOOM

moldovenésc adj. m., f. moldoveneáscă; pl. m. și f. moldovenéști

moldovenește
MOLDOVENÉȘTE adv. Ca moldovenii, în felul moldovenilor; în graiul moldovenesc. ◊ Expr. (Reg.) A o lua sau a (o) spune moldovenește = a acționa, a vorbi fățiș (și ferm). – Moldovean + suf. -ește.

DOOM

moldovenéște adv.

moldovenești
MOLDOVENÉSC, -EÁSCĂ, moldovenești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține moldovenilor sau Moldovei, privitor la moldoveni ori la Moldova, originar din Moldova, specific Moldovei sau moldovenilor. ♦ (Substantivat, f.) Graiul românesc vorbit de moldoveni. 2. S. f. art. Dans popular în ritm vioi, executat în cerc închis; melodie după care se execută acest dans. – Moldovean + suf. -esc.

DOOM

moldovenésc adj. m., f. moldoveneáscă; pl. m. și f. moldovenéști

moldoveneștii
MOLDOVENÉSC, -EÁSCĂ, moldovenești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține moldovenilor sau Moldovei, privitor la moldoveni ori la Moldova, originar din Moldova, specific Moldovei sau moldovenilor. ♦ (Substantivat, f.) Graiul românesc vorbit de moldoveni. 2. S. f. art. Dans popular în ritm vioi, executat în cerc închis; melodie după care se execută acest dans. – Moldovean + suf. -esc.

DOOM

moldovenésc adj. m., f. moldoveneáscă; pl. m. și f. moldovenéști

moldoveneștile
MOLDOVENÉSC, -EÁSCĂ, moldovenești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține moldovenilor sau Moldovei, privitor la moldoveni ori la Moldova, originar din Moldova, specific Moldovei sau moldovenilor. ♦ (Substantivat, f.) Graiul românesc vorbit de moldoveni. 2. S. f. art. Dans popular în ritm vioi, executat în cerc închis; melodie după care se execută acest dans. – Moldovean + suf. -esc.

DOOM

moldovenésc adj. m., f. moldoveneáscă; pl. m. și f. moldovenéști

moldoveneștilor
MOLDOVENÉSC, -EÁSCĂ, moldovenești, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține moldovenilor sau Moldovei, privitor la moldoveni ori la Moldova, originar din Moldova, specific Moldovei sau moldovenilor. ♦ (Substantivat, f.) Graiul românesc vorbit de moldoveni. 2. S. f. art. Dans popular în ritm vioi, executat în cerc închis; melodie după care se execută acest dans. – Moldovean + suf. -esc.

DOOM

moldovenésc adj. m., f. moldoveneáscă; pl. m. și f. moldovenéști

moldoveni
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldovenii
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldovenilor
MOLDOVEÁNCĂ, moldovence, s. f. Femeie originară sau locuitoare din Moldova. – Moldovean + suf. -că.

DOOM

moldoveáncă s. f., g.-d. art. moldovéncei; pl. moldovénce

moldovenism
MOLDOVENÍSM, moldovenisme, s. n. Particularitate lingvistică specifică vorbirii moldovenilor. – Moldovean + suf. -ism.

DOOM

moldovenísm s. n., pl. moldovenísme

moldovenisme
MOLDOVENÍSM, moldovenisme, s. n. Particularitate lingvistică specifică vorbirii moldovenilor. – Moldovean + suf. -ism.

DOOM

moldovenísm s. n., pl. moldovenísme

moldovenismele
MOLDOVENÍSM, moldovenisme, s. n. Particularitate lingvistică specifică vorbirii moldovenilor. – Moldovean + suf. -ism.

DOOM

moldovenísm s. n., pl. moldovenísme

moldovenismelor
MOLDOVENÍSM, moldovenisme, s. n. Particularitate lingvistică specifică vorbirii moldovenilor. – Moldovean + suf. -ism.

DOOM

moldovenísm s. n., pl. moldovenísme

moldovenismul
MOLDOVENÍSM, moldovenisme, s. n. Particularitate lingvistică specifică vorbirii moldovenilor. – Moldovean + suf. -ism.

DOOM

moldovenísm s. n., pl. moldovenísme

moldovenismului
MOLDOVENÍSM, moldovenisme, s. n. Particularitate lingvistică specifică vorbirii moldovenilor. – Moldovean + suf. -ism.

DOOM

moldovenísm s. n., pl. moldovenísme

moldoveniza
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizai
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizam
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizare
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizare
MOLDOVENIZÁRE, moldovenizări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) moldoveniza. – V. moldoveniza.

DOOM

moldovenizáre (rar) s. f., g.-d. art. moldovenizắrii; pl. moldovenizắri

moldovenizarea
MOLDOVENIZÁRE, moldovenizări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) moldoveniza. – V. moldoveniza.

DOOM

moldovenizáre (rar) s. f., g.-d. art. moldovenizắrii; pl. moldovenizắri

moldovenizară
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizarăm
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizarăți
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizase
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizasem
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizaseră
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizaserăm
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizaserăți
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizaseși
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizaseți
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizat
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizat
MOLDOVENIZÁT, -Ă, moldovenizați, -te, adj. (Rar) Care a căpătat trăsături caracteristice moldovenilor; care a căpătat o formă corespunzătoare graiului moldovenesc. – V. moldoveniza.

moldovenizata
MOLDOVENIZÁT, -Ă, moldovenizați, -te, adj. (Rar) Care a căpătat trăsături caracteristice moldovenilor; care a căpătat o formă corespunzătoare graiului moldovenesc. – V. moldoveniza.

moldovenizate
MOLDOVENIZÁT, -Ă, moldovenizați, -te, adj. (Rar) Care a căpătat trăsături caracteristice moldovenilor; care a căpătat o formă corespunzătoare graiului moldovenesc. – V. moldoveniza.

moldovenizatei
MOLDOVENIZÁT, -Ă, moldovenizați, -te, adj. (Rar) Care a căpătat trăsături caracteristice moldovenilor; care a căpătat o formă corespunzătoare graiului moldovenesc. – V. moldoveniza.

moldovenizatele
MOLDOVENIZÁT, -Ă, moldovenizați, -te, adj. (Rar) Care a căpătat trăsături caracteristice moldovenilor; care a căpătat o formă corespunzătoare graiului moldovenesc. – V. moldoveniza.

moldovenizatelor
MOLDOVENIZÁT, -Ă, moldovenizați, -te, adj. (Rar) Care a căpătat trăsături caracteristice moldovenilor; care a căpătat o formă corespunzătoare graiului moldovenesc. – V. moldoveniza.

moldovenizatul
MOLDOVENIZÁT, -Ă, moldovenizați, -te, adj. (Rar) Care a căpătat trăsături caracteristice moldovenilor; care a căpătat o formă corespunzătoare graiului moldovenesc. – V. moldoveniza.

moldovenizatului
MOLDOVENIZÁT, -Ă, moldovenizați, -te, adj. (Rar) Care a căpătat trăsături caracteristice moldovenilor; care a căpătat o formă corespunzătoare graiului moldovenesc. – V. moldoveniza.

moldovenizau
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizași
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizați
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizați
MOLDOVENIZÁT, -Ă, moldovenizați, -te, adj. (Rar) Care a căpătat trăsături caracteristice moldovenilor; care a căpătat o formă corespunzătoare graiului moldovenesc. – V. moldoveniza.

moldovenizații
MOLDOVENIZÁT, -Ă, moldovenizați, -te, adj. (Rar) Care a căpătat trăsături caracteristice moldovenilor; care a căpătat o formă corespunzătoare graiului moldovenesc. – V. moldoveniza.

moldovenizaților
MOLDOVENIZÁT, -Ă, moldovenizați, -te, adj. (Rar) Care a căpătat trăsături caracteristice moldovenilor; care a căpătat o formă corespunzătoare graiului moldovenesc. – V. moldoveniza.

moldovenizează
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizez
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizeze
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizezi
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizând
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizînd
MOLDOVENIZÁ, moldovenizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A (se) transforma în moldovean (1), a face să capete sau a căpăta trăsăturile caracteristice moldovenilor; a da sau a căpăta o formă corespunzătoare sistemului graiului moldovenesc. – Moldovean + suf. -iza.

DOOM

moldovenizá (rar) vb., ind. prez. 3 moldovenizeáză

moldovenizări
MOLDOVENIZÁRE, moldovenizări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) moldoveniza. – V. moldoveniza.

DOOM

moldovenizáre (rar) s. f., g.-d. art. moldovenizắrii; pl. moldovenizắri

moldovenizării
MOLDOVENIZÁRE, moldovenizări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) moldoveniza. – V. moldoveniza.

DOOM

moldovenizáre (rar) s. f., g.-d. art. moldovenizắrii; pl. moldovenizắri

moldovenizările
MOLDOVENIZÁRE, moldovenizări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) moldoveniza. – V. moldoveniza.

DOOM

moldovenizáre (rar) s. f., g.-d. art. moldovenizắrii; pl. moldovenizắri

moldovenizărilor
MOLDOVENIZÁRE, moldovenizări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) moldoveniza. – V. moldoveniza.

DOOM

moldovenizáre (rar) s. f., g.-d. art. moldovenizắrii; pl. moldovenizắri

moldovlah
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovlah
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

moldovlahă
MOLDOVLÁH, -Ă s. m. și f., adj. v. moldovalah.

DOOM

moldovaláh adj. m., s. m., pl. moldovaláhi; adj. f., s. f. moldovaláhă, pl. moldovaláhe

molează
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molebnic
molébnic (-ci), s. m. – Preot. Sl. molĭbnikŭ. Sec. XVII, slavism cult, ca și molenie, s. f. (înv., rugăciune), din sl. moljenije. Cf. moliftă.

molecula
MOLECÚLĂ, molecule, s. f. Cea mai mică parte dintr-o substanță care mai păstrează compoziția procentuală și toate proprietățile chimice ale acelei substanțe. ◊ Moleculă-gram = cantitate dintr-o substanță a cărei greutate în grame este egală cu greutatea ei moleculară; mol¹. – Din fr. molécule.

DOOM

molecúlă s. f., g.-d. art. molecúlei; pl. molecúle

molecular
MOLECULÁR, -Ă, moleculari, -e, adj. Care aparține moleculei, privitor la moleculă; de natura moleculei. ◊ Masă moleculară = număr egal cu suma maselor atomilor care compun o moleculă. – Din fr. moléculaire.

DOOM

moleculár adj. m., pl. moleculári; f. moleculáră, pl. moleculáre

moleculara
MOLECULÁR, -Ă, moleculari, -e, adj. Care aparține moleculei, privitor la moleculă; de natura moleculei. ◊ Masă moleculară = număr egal cu suma maselor atomilor care compun o moleculă. – Din fr. moléculaire.

DOOM

moleculár adj. m., pl. moleculári; f. moleculáră, pl. moleculáre

moleculare
MOLECULÁR, -Ă, moleculari, -e, adj. Care aparține moleculei, privitor la moleculă; de natura moleculei. ◊ Masă moleculară = număr egal cu suma maselor atomilor care compun o moleculă. – Din fr. moléculaire.

DOOM

moleculár adj. m., pl. moleculári; f. moleculáră, pl. moleculáre

molecularei
MOLECULÁR, -Ă, moleculari, -e, adj. Care aparține moleculei, privitor la moleculă; de natura moleculei. ◊ Masă moleculară = număr egal cu suma maselor atomilor care compun o moleculă. – Din fr. moléculaire.

DOOM

moleculár adj. m., pl. moleculári; f. moleculáră, pl. moleculáre

molecularele
MOLECULÁR, -Ă, moleculari, -e, adj. Care aparține moleculei, privitor la moleculă; de natura moleculei. ◊ Masă moleculară = număr egal cu suma maselor atomilor care compun o moleculă. – Din fr. moléculaire.

DOOM

moleculár adj. m., pl. moleculári; f. moleculáră, pl. moleculáre

molecularelor
MOLECULÁR, -Ă, moleculari, -e, adj. Care aparține moleculei, privitor la moleculă; de natura moleculei. ◊ Masă moleculară = număr egal cu suma maselor atomilor care compun o moleculă. – Din fr. moléculaire.

DOOM

moleculár adj. m., pl. moleculári; f. moleculáră, pl. moleculáre

moleculari
MOLECULÁR, -Ă, moleculari, -e, adj. Care aparține moleculei, privitor la moleculă; de natura moleculei. ◊ Masă moleculară = număr egal cu suma maselor atomilor care compun o moleculă. – Din fr. moléculaire.

DOOM

moleculár adj. m., pl. moleculári; f. moleculáră, pl. moleculáre

molecularii
MOLECULÁR, -Ă, moleculari, -e, adj. Care aparține moleculei, privitor la moleculă; de natura moleculei. ◊ Masă moleculară = număr egal cu suma maselor atomilor care compun o moleculă. – Din fr. moléculaire.

DOOM

moleculár adj. m., pl. moleculári; f. moleculáră, pl. moleculáre

molecularilor
MOLECULÁR, -Ă, moleculari, -e, adj. Care aparține moleculei, privitor la moleculă; de natura moleculei. ◊ Masă moleculară = număr egal cu suma maselor atomilor care compun o moleculă. – Din fr. moléculaire.

DOOM

moleculár adj. m., pl. moleculári; f. moleculáră, pl. moleculáre

molecularul
MOLECULÁR, -Ă, moleculari, -e, adj. Care aparține moleculei, privitor la moleculă; de natura moleculei. ◊ Masă moleculară = număr egal cu suma maselor atomilor care compun o moleculă. – Din fr. moléculaire.

DOOM

moleculár adj. m., pl. moleculári; f. moleculáră, pl. moleculáre

molecularului
MOLECULÁR, -Ă, moleculari, -e, adj. Care aparține moleculei, privitor la moleculă; de natura moleculei. ◊ Masă moleculară = număr egal cu suma maselor atomilor care compun o moleculă. – Din fr. moléculaire.

DOOM

moleculár adj. m., pl. moleculári; f. moleculáră, pl. moleculáre

molecule
MOLECÚLĂ, molecule, s. f. Cea mai mică parte dintr-o substanță care mai păstrează compoziția procentuală și toate proprietățile chimice ale acelei substanțe. ◊ Moleculă-gram = cantitate dintr-o substanță a cărei greutate în grame este egală cu greutatea ei moleculară; mol¹. – Din fr. molécule.

DOOM

molecúlă s. f., g.-d. art. molecúlei; pl. molecúle

moleculei
MOLECÚLĂ, molecule, s. f. Cea mai mică parte dintr-o substanță care mai păstrează compoziția procentuală și toate proprietățile chimice ale acelei substanțe. ◊ Moleculă-gram = cantitate dintr-o substanță a cărei greutate în grame este egală cu greutatea ei moleculară; mol¹. – Din fr. molécule.

DOOM

molecúlă s. f., g.-d. art. molecúlei; pl. molecúle

moleculele
MOLECÚLĂ, molecule, s. f. Cea mai mică parte dintr-o substanță care mai păstrează compoziția procentuală și toate proprietățile chimice ale acelei substanțe. ◊ Moleculă-gram = cantitate dintr-o substanță a cărei greutate în grame este egală cu greutatea ei moleculară; mol¹. – Din fr. molécule.

DOOM

molecúlă s. f., g.-d. art. molecúlei; pl. molecúle

moleculelor
MOLECÚLĂ, molecule, s. f. Cea mai mică parte dintr-o substanță care mai păstrează compoziția procentuală și toate proprietățile chimice ale acelei substanțe. ◊ Moleculă-gram = cantitate dintr-o substanță a cărei greutate în grame este egală cu greutatea ei moleculară; mol¹. – Din fr. molécule.

DOOM

molecúlă s. f., g.-d. art. molecúlei; pl. molecúle

moleschin
MOLESCHÍN, (2) moleschinuri, s. n. 1. Țesătură rezistentă de bumbac, foarte netedă și cu aspect de piele. 2. Sortiment de moleschin (2). – Din fr. moleskine, molesquine.

DOOM

moleschín s. n., (sorturi) pl. moleschínuri

moleschinul
MOLESCHÍN, (2) moleschinuri, s. n. 1. Țesătură rezistentă de bumbac, foarte netedă și cu aspect de piele. 2. Sortiment de moleschin (2). – Din fr. moleskine, molesquine.

DOOM

moleschín s. n., (sorturi) pl. moleschínuri

moleschinului
MOLESCHÍN, (2) moleschinuri, s. n. 1. Țesătură rezistentă de bumbac, foarte netedă și cu aspect de piele. 2. Sortiment de moleschin (2). – Din fr. moleskine, molesquine.

DOOM

moleschín s. n., (sorturi) pl. moleschínuri

moleschinuri
MOLESCHÍN, (2) moleschinuri, s. n. 1. Țesătură rezistentă de bumbac, foarte netedă și cu aspect de piele. 2. Sortiment de moleschin (2). – Din fr. moleskine, molesquine.

DOOM

moleschín s. n., (sorturi) pl. moleschínuri

moleschinurile
MOLESCHÍN, (2) moleschinuri, s. n. 1. Țesătură rezistentă de bumbac, foarte netedă și cu aspect de piele. 2. Sortiment de moleschin (2). – Din fr. moleskine, molesquine.

DOOM

moleschín s. n., (sorturi) pl. moleschínuri

moleschinurilor
MOLESCHÍN, (2) moleschinuri, s. n. 1. Țesătură rezistentă de bumbac, foarte netedă și cu aspect de piele. 2. Sortiment de moleschin (2). – Din fr. moleskine, molesquine.

DOOM

moleschín s. n., (sorturi) pl. moleschínuri

molesta
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestai
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestam
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestare
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestare
MOLESTÁRE, molestări, s. f. Acțiunea de a molesta și rezultatul ei. – V. molesta.

DOOM

molestáre s. f., g.-d. art. molestắrii; pl. molestắri

molestarea
MOLESTÁRE, molestări, s. f. Acțiunea de a molesta și rezultatul ei. – V. molesta.

DOOM

molestáre s. f., g.-d. art. molestắrii; pl. molestắri

molestară
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestarăm
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestarăți
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestase
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestasem
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestaseră
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestaserăm
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestaserăți
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestaseși
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestaseți
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestat
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestat
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

molestau
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestași
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestați
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestația
MOLESTÁȚIE s.f. Molestare. [Gen. -iei, var. molestațiune s.f. / < fr. molestation].

molestație
MOLESTÁȚIE s.f. Molestare. [Gen. -iei, var. molestațiune s.f. / < fr. molestation].

molestației
MOLESTÁȚIE s.f. Molestare. [Gen. -iei, var. molestațiune s.f. / < fr. molestation].

molestații
MOLESTÁȚIE s.f. Molestare. [Gen. -iei, var. molestațiune s.f. / < fr. molestation].

molestațiile
MOLESTÁȚIE s.f. Molestare. [Gen. -iei, var. molestațiune s.f. / < fr. molestation].

molestațiilor
MOLESTÁȚIE s.f. Molestare. [Gen. -iei, var. molestațiune s.f. / < fr. molestation].

molestațiune
MOLESTAȚIÚNE s.f. v. molestație.

molestează
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestez
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molesteze
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestezi
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestând
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestînd
MOLESTÁ, molestez, vb. I. Tranz. (Livr.) A brutaliza, a maltrata. ♦ A provoca neplăceri, a șicana, a necăji, a sâcâi. – Din lat. molestare, fr. molester, germ. molestieren.

DOOM

molestá (a ~) vb., ind. prez. 3 molesteáză

molestări
MOLESTÁRE, molestări, s. f. Acțiunea de a molesta și rezultatul ei. – V. molesta.

DOOM

molestáre s. f., g.-d. art. molestắrii; pl. molestắri

molestării
MOLESTÁRE, molestări, s. f. Acțiunea de a molesta și rezultatul ei. – V. molesta.

DOOM

molestáre s. f., g.-d. art. molestắrii; pl. molestắri

molestările
MOLESTÁRE, molestări, s. f. Acțiunea de a molesta și rezultatul ei. – V. molesta.

DOOM

molestáre s. f., g.-d. art. molestắrii; pl. molestắri

molestărilor
MOLESTÁRE, molestări, s. f. Acțiunea de a molesta și rezultatul ei. – V. molesta.

DOOM

molestáre s. f., g.-d. art. molestắrii; pl. molestắri

molet
MOLÉTE², (1, 2) moleți, s. m., (3) molete, s. n. 1. S. m. (Iht.; reg.) Molan. 2. S. m. (Reg.) Numele mai multor specii de conifere. 3. S. n. Tumoare seroasă care se formează pe glezna calului. – Moale + suf. -ete.

DOOM

!moléte³ (tumoră la cai) s. n., pl. moléte

moleta
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moleta
MOLÉTĂ, molete, s. f. 1. Instrument prevăzut cu o rotiță cu muchia zimțată, folosit la moletare. 2. Roată de cablu cu diametru mare, folosită pentru ghidare în instalațiile de extracție sau pentru întinderea cablurilor de funiculare în instalațiile de transport. – Din fr. molette, germ. Molette.

DOOM

molétă s. f., g.-d. art. molétei; pl. moléte

moletai
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletam
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletare
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletare
MOLETÁRE, moletări, s. f. Acțiunea de a moleta și rezultatul ei. – V. moleta.

DOOM

moletáre s. f., g.-d. art. moletắrii; pl. moletắri

moletarea
MOLETÁRE, moletări, s. f. Acțiunea de a moleta și rezultatul ei. – V. moleta.

DOOM

moletáre s. f., g.-d. art. moletắrii; pl. moletắri

moletară
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletarăm
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletarăți
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletase
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletasem
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletaseră
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletaserăm
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletaserăți
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletaseși
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletaseți
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletat
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletat
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

moletau
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletași
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletați
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

molete
MOLÉTĂ, molete, s. f. 1. Instrument prevăzut cu o rotiță cu muchia zimțată, folosit la moletare. 2. Roată de cablu cu diametru mare, folosită pentru ghidare în instalațiile de extracție sau pentru întinderea cablurilor de funiculare în instalațiile de transport. – Din fr. molette, germ. Molette.

DOOM

molétă s. f., g.-d. art. molétei; pl. moléte

molete
MOLÉTE², (1, 2) moleți, s. m., (3) molete, s. n. 1. S. m. (Iht.; reg.) Molan. 2. S. m. (Reg.) Numele mai multor specii de conifere. 3. S. n. Tumoare seroasă care se formează pe glezna calului. – Moale + suf. -ete.

DOOM

!moléte³ (tumoră la cai) s. n., pl. moléte

moletează
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletei
MOLÉTĂ, molete, s. f. 1. Instrument prevăzut cu o rotiță cu muchia zimțată, folosit la moletare. 2. Roată de cablu cu diametru mare, folosită pentru ghidare în instalațiile de extracție sau pentru întinderea cablurilor de funiculare în instalațiile de transport. – Din fr. molette, germ. Molette.

DOOM

molétă s. f., g.-d. art. molétei; pl. moléte

moletele
MOLÉTĂ, molete, s. f. 1. Instrument prevăzut cu o rotiță cu muchia zimțată, folosit la moletare. 2. Roată de cablu cu diametru mare, folosită pentru ghidare în instalațiile de extracție sau pentru întinderea cablurilor de funiculare în instalațiile de transport. – Din fr. molette, germ. Molette.

DOOM

molétă s. f., g.-d. art. molétei; pl. moléte

moletelor
MOLÉTĂ, molete, s. f. 1. Instrument prevăzut cu o rotiță cu muchia zimțată, folosit la moletare. 2. Roată de cablu cu diametru mare, folosită pentru ghidare în instalațiile de extracție sau pentru întinderea cablurilor de funiculare în instalațiile de transport. – Din fr. molette, germ. Molette.

DOOM

molétă s. f., g.-d. art. molétei; pl. moléte

moletez
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moleteze
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletezi
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletiera
MOLETIÉRĂ, moletiere, s. f. (Astăzi rar) Obiect de îmbrăcăminte militară format dintr-o fâșie de stofă, cu care se înfășoară pulpa piciorului, peste pantalon, de la gleznă până sub genunchi. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. molletière.

DOOM

moletiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. moletiérei; pl. moletiére

moletiere
MOLETIÉRĂ, moletiere, s. f. (Astăzi rar) Obiect de îmbrăcăminte militară format dintr-o fâșie de stofă, cu care se înfășoară pulpa piciorului, peste pantalon, de la gleznă până sub genunchi. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. molletière.

DOOM

moletiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. moletiérei; pl. moletiére

moletierei
MOLETIÉRĂ, moletiere, s. f. (Astăzi rar) Obiect de îmbrăcăminte militară format dintr-o fâșie de stofă, cu care se înfășoară pulpa piciorului, peste pantalon, de la gleznă până sub genunchi. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. molletière.

DOOM

moletiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. moletiérei; pl. moletiére

moletierele
MOLETIÉRĂ, moletiere, s. f. (Astăzi rar) Obiect de îmbrăcăminte militară format dintr-o fâșie de stofă, cu care se înfășoară pulpa piciorului, peste pantalon, de la gleznă până sub genunchi. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. molletière.

DOOM

moletiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. moletiérei; pl. moletiére

moletierelor
MOLETIÉRĂ, moletiere, s. f. (Astăzi rar) Obiect de îmbrăcăminte militară format dintr-o fâșie de stofă, cu care se înfășoară pulpa piciorului, peste pantalon, de la gleznă până sub genunchi. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. molletière.

DOOM

moletiéră (-ti-e-) s. f., g.-d. art. moletiérei; pl. moletiére

moletând
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletînd
MOLETÁ, moletez, vb. I. Tranz. A imprima pe un obiect striuri, zimți etc. cu ajutorul moletei (1). – Din fr. moleter.

DOOM

moletá (a ~) vb., ind. prez. 3 moleteáză

moletări
MOLETÁRE, moletări, s. f. Acțiunea de a moleta și rezultatul ei. – V. moleta.

DOOM

moletáre s. f., g.-d. art. moletắrii; pl. moletắri

moletării
MOLETÁRE, moletări, s. f. Acțiunea de a moleta și rezultatul ei. – V. moleta.

DOOM

moletáre s. f., g.-d. art. moletắrii; pl. moletắri

moletările
MOLETÁRE, moletări, s. f. Acțiunea de a moleta și rezultatul ei. – V. moleta.

DOOM

moletáre s. f., g.-d. art. moletắrii; pl. moletắri

moletărilor
MOLETÁRE, moletări, s. f. Acțiunea de a moleta și rezultatul ei. – V. moleta.

DOOM

moletáre s. f., g.-d. art. moletắrii; pl. moletắri

molez
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

moleze
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molezi
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

moleșea
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșeai
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșeala
MOLEȘEÁLĂ, moleșeli, s. f. Senzație de diminuare a puterii, a energiei, adesea însoțită de somnolență; slăbiciune, moliciune; sfârșeală; toropeală. – Moleși + suf. -eală.

DOOM

!moleșeálă s. f., g.-d. art. moleșélii; pl. moleșéli

moleșeam
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșească
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșeau
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșeați
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșeli
MOLEȘEÁLĂ, moleșeli, s. f. Senzație de diminuare a puterii, a energiei, adesea însoțită de somnolență; slăbiciune, moliciune; sfârșeală; toropeală. – Moleși + suf. -eală.

DOOM

!moleșeálă s. f., g.-d. art. moleșélii; pl. moleșéli

moleșelii
MOLEȘEÁLĂ, moleșeli, s. f. Senzație de diminuare a puterii, a energiei, adesea însoțită de somnolență; slăbiciune, moliciune; sfârșeală; toropeală. – Moleși + suf. -eală.

DOOM

!moleșeálă s. f., g.-d. art. moleșélii; pl. moleșéli

moleșelile
MOLEȘEÁLĂ, moleșeli, s. f. Senzație de diminuare a puterii, a energiei, adesea însoțită de somnolență; slăbiciune, moliciune; sfârșeală; toropeală. – Moleși + suf. -eală.

DOOM

!moleșeálă s. f., g.-d. art. moleșélii; pl. moleșéli

moleșelilor
MOLEȘEÁLĂ, moleșeli, s. f. Senzație de diminuare a puterii, a energiei, adesea însoțită de somnolență; slăbiciune, moliciune; sfârșeală; toropeală. – Moleși + suf. -eală.

DOOM

!moleșeálă s. f., g.-d. art. moleșélii; pl. moleșéli

moleșesc
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșește
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșești
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleși
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșii
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșim
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșind
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșire
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșire
MOLEȘÍRE, moleșiri, s. f. Faptul de a (se) moleși și rezultatul ei; p. ext. moleșeală. – V. moleși.

DOOM

moleșíre s. f., g.-d. art. moleșírii; pl. moleșíri

moleșirea
MOLEȘÍRE, moleșiri, s. f. Faptul de a (se) moleși și rezultatul ei; p. ext. moleșeală. – V. moleși.

DOOM

moleșíre s. f., g.-d. art. moleșírii; pl. moleșíri

moleșiri
MOLEȘÍRE, moleșiri, s. f. Faptul de a (se) moleși și rezultatul ei; p. ext. moleșeală. – V. moleși.

DOOM

moleșíre s. f., g.-d. art. moleșírii; pl. moleșíri

moleșirii
MOLEȘÍRE, moleșiri, s. f. Faptul de a (se) moleși și rezultatul ei; p. ext. moleșeală. – V. moleși.

DOOM

moleșíre s. f., g.-d. art. moleșírii; pl. moleșíri

moleșirile
MOLEȘÍRE, moleșiri, s. f. Faptul de a (se) moleși și rezultatul ei; p. ext. moleșeală. – V. moleși.

DOOM

moleșíre s. f., g.-d. art. moleșírii; pl. moleșíri

moleșirilor
MOLEȘÍRE, moleșiri, s. f. Faptul de a (se) moleși și rezultatul ei; p. ext. moleșeală. – V. moleși.

DOOM

moleșíre s. f., g.-d. art. moleșírii; pl. moleșíri

moleșiră
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșirăm
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșirăți
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșise
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșisem
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșiseră
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșiserăm
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșiserăți
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșiseși
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșiseți
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșit
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșit
MOLEȘÍT, -Ă, moleșiți, -te, adj. Cuprins de moleșeală, de slăbiciune, lipsit de vlagă; slăbit, bleg, moale. – V. moleși.

moleșita
MOLEȘÍT, -Ă, moleșiți, -te, adj. Cuprins de moleșeală, de slăbiciune, lipsit de vlagă; slăbit, bleg, moale. – V. moleși.

moleșite
MOLEȘÍT, -Ă, moleșiți, -te, adj. Cuprins de moleșeală, de slăbiciune, lipsit de vlagă; slăbit, bleg, moale. – V. moleși.

moleșitei
MOLEȘÍT, -Ă, moleșiți, -te, adj. Cuprins de moleșeală, de slăbiciune, lipsit de vlagă; slăbit, bleg, moale. – V. moleși.

moleșitele
MOLEȘÍT, -Ă, moleșiți, -te, adj. Cuprins de moleșeală, de slăbiciune, lipsit de vlagă; slăbit, bleg, moale. – V. moleși.

moleșitelor
MOLEȘÍT, -Ă, moleșiți, -te, adj. Cuprins de moleșeală, de slăbiciune, lipsit de vlagă; slăbit, bleg, moale. – V. moleși.

moleșitoare
MOLEȘITÓR, -OÁRE, moleșitori, -oare, adj. Care moleșește, care provoacă moleșeală. ♦ Care predispune la somn. – Moleși + suf. -tor.

DOOM

moleșitór adj. m., pl. moleșitóri; f. sg. și pl. moleșitoáre

moleșitoarea
MOLEȘITÓR, -OÁRE, moleșitori, -oare, adj. Care moleșește, care provoacă moleșeală. ♦ Care predispune la somn. – Moleși + suf. -tor.

DOOM

moleșitór adj. m., pl. moleșitóri; f. sg. și pl. moleșitoáre

moleșitoarei
MOLEȘITÓR, -OÁRE, moleșitori, -oare, adj. Care moleșește, care provoacă moleșeală. ♦ Care predispune la somn. – Moleși + suf. -tor.

DOOM

moleșitór adj. m., pl. moleșitóri; f. sg. și pl. moleșitoáre

moleșitoarele
MOLEȘITÓR, -OÁRE, moleșitori, -oare, adj. Care moleșește, care provoacă moleșeală. ♦ Care predispune la somn. – Moleși + suf. -tor.

DOOM

moleșitór adj. m., pl. moleșitóri; f. sg. și pl. moleșitoáre

moleșitoarelor
MOLEȘITÓR, -OÁRE, moleșitori, -oare, adj. Care moleșește, care provoacă moleșeală. ♦ Care predispune la somn. – Moleși + suf. -tor.

DOOM

moleșitór adj. m., pl. moleșitóri; f. sg. și pl. moleșitoáre

moleșitor
MOLEȘITÓR, -OÁRE, moleșitori, -oare, adj. Care moleșește, care provoacă moleșeală. ♦ Care predispune la somn. – Moleși + suf. -tor.

DOOM

moleșitór adj. m., pl. moleșitóri; f. sg. și pl. moleșitoáre

moleșitori
MOLEȘITÓR, -OÁRE, moleșitori, -oare, adj. Care moleșește, care provoacă moleșeală. ♦ Care predispune la somn. – Moleși + suf. -tor.

DOOM

moleșitór adj. m., pl. moleșitóri; f. sg. și pl. moleșitoáre

moleșitorii
MOLEȘITÓR, -OÁRE, moleșitori, -oare, adj. Care moleșește, care provoacă moleșeală. ♦ Care predispune la somn. – Moleși + suf. -tor.

DOOM

moleșitór adj. m., pl. moleșitóri; f. sg. și pl. moleșitoáre

moleșitorilor
MOLEȘITÓR, -OÁRE, moleșitori, -oare, adj. Care moleșește, care provoacă moleșeală. ♦ Care predispune la somn. – Moleși + suf. -tor.

DOOM

moleșitór adj. m., pl. moleșitóri; f. sg. și pl. moleșitoáre

moleșitorul
MOLEȘITÓR, -OÁRE, moleșitori, -oare, adj. Care moleșește, care provoacă moleșeală. ♦ Care predispune la somn. – Moleși + suf. -tor.

DOOM

moleșitór adj. m., pl. moleșitóri; f. sg. și pl. moleșitoáre

moleșitorului
MOLEȘITÓR, -OÁRE, moleșitori, -oare, adj. Care moleșește, care provoacă moleșeală. ♦ Care predispune la somn. – Moleși + suf. -tor.

DOOM

moleșitór adj. m., pl. moleșitóri; f. sg. și pl. moleșitoáre

moleșitul
MOLEȘÍT, -Ă, moleșiți, -te, adj. Cuprins de moleșeală, de slăbiciune, lipsit de vlagă; slăbit, bleg, moale. – V. moleși.

moleșitului
MOLEȘÍT, -Ă, moleșiți, -te, adj. Cuprins de moleșeală, de slăbiciune, lipsit de vlagă; slăbit, bleg, moale. – V. moleși.

moleșiși
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșiți
MOLEȘÍ, moleșesc, vb. IV. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă puterea, energia (fiind adesea cuprins de somnolență); a (se) muia, a slăbi. – Cf. moale.

DOOM

moleșí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșésc, imperf. 3 sg. moleșeá; conj. prez. 3 să moleșeáscă

moleșiți
MOLEȘÍT, -Ă, moleșiți, -te, adj. Cuprins de moleșeală, de slăbiciune, lipsit de vlagă; slăbit, bleg, moale. – V. moleși.

moleșiții
MOLEȘÍT, -Ă, moleșiți, -te, adj. Cuprins de moleșeală, de slăbiciune, lipsit de vlagă; slăbit, bleg, moale. – V. moleși.

moleșiților
MOLEȘÍT, -Ă, moleșiți, -te, adj. Cuprins de moleșeală, de slăbiciune, lipsit de vlagă; slăbit, bleg, moale. – V. moleși.

molfăi
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăia
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăiai
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăiala
MOLFĂIÁLĂ, molfăieli, s. f. (Fam.) Molfăit. [Pr.: -fă-ia-] – Molfăi + suf. -eală.

DOOM

molfăiálă (fam.) s. f., g.-d. art. molfăiélii; pl. molfăiéli

molfăiam
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăiau
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăiați
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăie
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăieli
MOLFĂIÁLĂ, molfăieli, s. f. (Fam.) Molfăit. [Pr.: -fă-ia-] – Molfăi + suf. -eală.

DOOM

molfăiálă (fam.) s. f., g.-d. art. molfăiélii; pl. molfăiéli

molfăielii
MOLFĂIÁLĂ, molfăieli, s. f. (Fam.) Molfăit. [Pr.: -fă-ia-] – Molfăi + suf. -eală.

DOOM

molfăiálă (fam.) s. f., g.-d. art. molfăiélii; pl. molfăiéli

molfăielile
MOLFĂIÁLĂ, molfăieli, s. f. (Fam.) Molfăit. [Pr.: -fă-ia-] – Molfăi + suf. -eală.

DOOM

molfăiálă (fam.) s. f., g.-d. art. molfăiélii; pl. molfăiéli

molfăielilor
MOLFĂIÁLĂ, molfăieli, s. f. (Fam.) Molfăit. [Pr.: -fă-ia-] – Molfăi + suf. -eală.

DOOM

molfăiálă (fam.) s. f., g.-d. art. molfăiélii; pl. molfăiéli

molfăii
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăim
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăind
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăire
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăire
MOLFĂÍRE, molfăiri, s. f. (Rar) Molfăit. [Pr.: -fă-i-] – V. molfăi.

DOOM

!molfăíre (rar) s. f., g.-d. art. molfăírii; pl. molfăíri

molfăirea
MOLFĂÍRE, molfăiri, s. f. (Rar) Molfăit. [Pr.: -fă-i-] – V. molfăi.

DOOM

!molfăíre (rar) s. f., g.-d. art. molfăírii; pl. molfăíri

molfăiri
MOLFĂÍRE, molfăiri, s. f. (Rar) Molfăit. [Pr.: -fă-i-] – V. molfăi.

DOOM

!molfăíre (rar) s. f., g.-d. art. molfăírii; pl. molfăíri

molfăirii
MOLFĂÍRE, molfăiri, s. f. (Rar) Molfăit. [Pr.: -fă-i-] – V. molfăi.

DOOM

!molfăíre (rar) s. f., g.-d. art. molfăírii; pl. molfăíri

molfăirile
MOLFĂÍRE, molfăiri, s. f. (Rar) Molfăit. [Pr.: -fă-i-] – V. molfăi.

DOOM

!molfăíre (rar) s. f., g.-d. art. molfăírii; pl. molfăíri

molfăirilor
MOLFĂÍRE, molfăiri, s. f. (Rar) Molfăit. [Pr.: -fă-i-] – V. molfăi.

DOOM

!molfăíre (rar) s. f., g.-d. art. molfăírii; pl. molfăíri

molfăiră
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăirăm
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăirăți
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăise
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăisem
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăiseră
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăiserăm
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăiserăți
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăiseși
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăiseți
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăit
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăit
MOLFĂÍT s. n. (Fam.) Acțiunea de a molfăi și rezultatul ei; zgomot produs de cel care molfăie; molfăială, molfăire, molfăitură. [Pr.: -fă-it] – V. molfăi.

DOOM

molfăít (fam.) s. n.

molfăita
MOLFĂÍT s. n. (Fam.) Acțiunea de a molfăi și rezultatul ei; zgomot produs de cel care molfăie; molfăială, molfăire, molfăitură. [Pr.: -fă-it] – V. molfăi.

DOOM

molfăít (fam.) s. n.

molfăite
MOLFĂÍT s. n. (Fam.) Acțiunea de a molfăi și rezultatul ei; zgomot produs de cel care molfăie; molfăială, molfăire, molfăitură. [Pr.: -fă-it] – V. molfăi.

DOOM

molfăít (fam.) s. n.

molfăitei
MOLFĂÍT s. n. (Fam.) Acțiunea de a molfăi și rezultatul ei; zgomot produs de cel care molfăie; molfăială, molfăire, molfăitură. [Pr.: -fă-it] – V. molfăi.

DOOM

molfăít (fam.) s. n.

molfăitele
MOLFĂÍT s. n. (Fam.) Acțiunea de a molfăi și rezultatul ei; zgomot produs de cel care molfăie; molfăială, molfăire, molfăitură. [Pr.: -fă-it] – V. molfăi.

DOOM

molfăít (fam.) s. n.

molfăitelor
MOLFĂÍT s. n. (Fam.) Acțiunea de a molfăi și rezultatul ei; zgomot produs de cel care molfăie; molfăială, molfăire, molfăitură. [Pr.: -fă-it] – V. molfăi.

DOOM

molfăít (fam.) s. n.

molfăitul
MOLFĂÍT s. n. (Fam.) Acțiunea de a molfăi și rezultatul ei; zgomot produs de cel care molfăie; molfăială, molfăire, molfăitură. [Pr.: -fă-it] – V. molfăi.

DOOM

molfăít (fam.) s. n.

molfăitului
MOLFĂÍT s. n. (Fam.) Acțiunea de a molfăi și rezultatul ei; zgomot produs de cel care molfăie; molfăială, molfăire, molfăitură. [Pr.: -fă-it] – V. molfăi.

DOOM

molfăít (fam.) s. n.

molfăitura
MOLFĂITÚRĂ, molfăituri, s. f. (Rar) Molfăit. [Pr.: -fă-i-] – Molfăi + suf. -tură.

DOOM

molfăitúră (rar) (-fă-i-) s. f., g.-d. art. molfăitúrii; pl. molfăitúri

molfăituri
MOLFĂITÚRĂ, molfăituri, s. f. (Rar) Molfăit. [Pr.: -fă-i-] – Molfăi + suf. -tură.

DOOM

molfăitúră (rar) (-fă-i-) s. f., g.-d. art. molfăitúrii; pl. molfăitúri

molfăiturii
MOLFĂITÚRĂ, molfăituri, s. f. (Rar) Molfăit. [Pr.: -fă-i-] – Molfăi + suf. -tură.

DOOM

molfăitúră (rar) (-fă-i-) s. f., g.-d. art. molfăitúrii; pl. molfăitúri

molfăiturile
MOLFĂITÚRĂ, molfăituri, s. f. (Rar) Molfăit. [Pr.: -fă-i-] – Molfăi + suf. -tură.

DOOM

molfăitúră (rar) (-fă-i-) s. f., g.-d. art. molfăitúrii; pl. molfăitúri

molfăiturilor
MOLFĂITÚRĂ, molfăituri, s. f. (Rar) Molfăit. [Pr.: -fă-i-] – Molfăi + suf. -tură.

DOOM

molfăitúră (rar) (-fă-i-) s. f., g.-d. art. molfăitúrii; pl. molfăitúri

molfăiși
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăiți
MOLFĂÍ, mólfăi, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment în gură cu greutate (din cauza lipsei dinților); a clefăi, a morfoli; p. ext. a mânca încet, fără poftă. ♦ A roade în dinți sau a învârti prin gură un lucru necomestibil. 2. Fig. A rosti (ceva) nedeslușit; a îngăima. [Prez. ind. și: molfăiesc] – Formație onomatopeică.

DOOM

molfăí (a molfăi) (fam.) vb., ind. prez. 3 mólfăie, imperf. 3 sg. molfăiá; conj. prez. 3 să mólfăie

molfăiți
MOLFĂÍT s. n. (Fam.) Acțiunea de a molfăi și rezultatul ei; zgomot produs de cel care molfăie; molfăială, molfăire, molfăitură. [Pr.: -fă-it] – V. molfăi.

DOOM

molfăít (fam.) s. n.

molfăiții
MOLFĂÍT s. n. (Fam.) Acțiunea de a molfăi și rezultatul ei; zgomot produs de cel care molfăie; molfăială, molfăire, molfăitură. [Pr.: -fă-it] – V. molfăi.

DOOM

molfăít (fam.) s. n.

molfăiților
MOLFĂÍT s. n. (Fam.) Acțiunea de a molfăi și rezultatul ei; zgomot produs de cel care molfăie; molfăială, molfăire, molfăitură. [Pr.: -fă-it] – V. molfăi.

DOOM

molfăít (fam.) s. n.

moli
MOL¹, moli, s. m. (Chim.) Moleculă-gram. – Din fr. mole, germ. Mol.

DOOM

mol¹ (moleculă-gram) s. m., pl. moli

molia
MÓLIE, molii, s. f. Nume generic dat mai multor specii de fluturi mici de noapte, ale căror larve atacă lucrurile de origine vegetală sau animală. ◊ Compuse: molia-zidurilor sau molie-de-casă = mic crustaceu terestru cu corpul oval, cenușiu, care trăiește în locuri umede și întunecoase (Oniscus murarius); molia-stupilor = găselniță¹. – Din sl. molĭ.

DOOM

mólie-de-stúp v. mólia-stúpilor

molibdat
MOLIBDÁT, molibdați, s. m. Sare a acidului molibdenic. – Din fr. molybdate.

DOOM

molibdát s. m., pl. molibdáți

molibdatul
MOLIBDÁT, molibdați, s. m. Sare a acidului molibdenic. – Din fr. molybdate.

DOOM

molibdát s. m., pl. molibdáți

molibdatului
MOLIBDÁT, molibdați, s. m. Sare a acidului molibdenic. – Din fr. molybdate.

DOOM

molibdát s. m., pl. molibdáți

molibdați
MOLIBDÁT, molibdați, s. m. Sare a acidului molibdenic. – Din fr. molybdate.

DOOM

molibdát s. m., pl. molibdáți

molibdații
MOLIBDÁT, molibdați, s. m. Sare a acidului molibdenic. – Din fr. molybdate.

DOOM

molibdát s. m., pl. molibdáți

molibdaților
MOLIBDÁT, molibdați, s. m. Sare a acidului molibdenic. – Din fr. molybdate.

DOOM

molibdát s. m., pl. molibdáți

molibden
MOLIBDÉN s. n. Metal de culoare albă-argintie, lucios și maleabil, inoxidabil la temperatura obișnuită, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale. [Acc. și: molíbden] – Din fr. molybdène.

DOOM

!molibdén/ molíbden s. n.; simb. Mo

molibdenic
MOLIBDÉNIC adj. (În sintagma) Acid molibdenic = acid oxigenat al molibdenului. – Molibden + suf. -ic.

DOOM

molibdénic adj. m.

molibdenicul
MOLIBDÉNIC adj. (În sintagma) Acid molibdenic = acid oxigenat al molibdenului. – Molibden + suf. -ic.

DOOM

molibdénic adj. m.

molibdenicului
MOLIBDÉNIC adj. (În sintagma) Acid molibdenic = acid oxigenat al molibdenului. – Molibden + suf. -ic.

DOOM

molibdénic adj. m.

molibdenit
MOLIBDENÍTĂ s. f. v. molibdenit.

DOOM

molibdenít s. n.

molibdenitul
MOLIBDENÍTĂ s. f. v. molibdenit.

DOOM

molibdenít s. n.

molibdenitului
MOLIBDENÍTĂ s. f. v. molibdenit.

DOOM

molibdenít s. n.

molibdenită
MOLIBDENÍTĂ s. f. v. molibdenit.

DOOM

molibdenít s. n.

molibdenul
MOLIBDÉN s. n. Metal de culoare albă-argintie, lucios și maleabil, inoxidabil la temperatura obișnuită, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale. [Acc. și: molíbden] – Din fr. molybdène.

DOOM

!molibdén/ molíbden s. n.; simb. Mo

molibdenului
MOLIBDÉN s. n. Metal de culoare albă-argintie, lucios și maleabil, inoxidabil la temperatura obișnuită, folosit la fabricarea unor oțeluri speciale. [Acc. și: molíbden] – Din fr. molybdène.

DOOM

!molibdén/ molíbden s. n.; simb. Mo

molibdit
MOLIBDÍT s. n. Mineral compus din oxizi de molibden și de fier, care se găsește sub formă de mase fibroase sau de straturi pulverulente.

DOOM

molibdít s. n.

molibditul
MOLIBDÍT s. n. Mineral compus din oxizi de molibden și de fier, care se găsește sub formă de mase fibroase sau de straturi pulverulente.

DOOM

molibdít s. n.

molibditului
MOLIBDÍT s. n. Mineral compus din oxizi de molibden și de fier, care se găsește sub formă de mase fibroase sau de straturi pulverulente.

DOOM

molibdít s. n.

molicea
MOLICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, molicei, -ele, adj. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui moale; molișor. – Moale + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

molicél (pop., fam.) adj. m., pl. molicéi; f. molicícă/moliceá, pl. molicéle

moliceaua
MOLICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, molicei, -ele, adj. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui moale; molișor. – Moale + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

molicél (pop., fam.) adj. m., pl. molicéi; f. molicícă/moliceá, pl. molicéle

molicei
MOLICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, molicei, -ele, adj. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui moale; molișor. – Moale + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

molicél (pop., fam.) adj. m., pl. molicéi; f. molicícă/moliceá, pl. molicéle

moliceii
MOLICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, molicei, -ele, adj. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui moale; molișor. – Moale + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

molicél (pop., fam.) adj. m., pl. molicéi; f. molicícă/moliceá, pl. molicéle

moliceilor
MOLICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, molicei, -ele, adj. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui moale; molișor. – Moale + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

molicél (pop., fam.) adj. m., pl. molicéi; f. molicícă/moliceá, pl. molicéle

molicel
MOLICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, molicei, -ele, adj. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui moale; molișor. – Moale + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

molicél (pop., fam.) adj. m., pl. molicéi; f. molicícă/moliceá, pl. molicéle

molicele
MOLICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, molicei, -ele, adj. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui moale; molișor. – Moale + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

molicél (pop., fam.) adj. m., pl. molicéi; f. molicícă/moliceá, pl. molicéle

molicelei
MOLICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, molicei, -ele, adj. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui moale; molișor. – Moale + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

molicél (pop., fam.) adj. m., pl. molicéi; f. molicícă/moliceá, pl. molicéle

molicelele
MOLICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, molicei, -ele, adj. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui moale; molișor. – Moale + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

molicél (pop., fam.) adj. m., pl. molicéi; f. molicícă/moliceá, pl. molicéle

molicelelor
MOLICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, molicei, -ele, adj. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui moale; molișor. – Moale + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

molicél (pop., fam.) adj. m., pl. molicéi; f. molicícă/moliceá, pl. molicéle

molicelul
MOLICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, molicei, -ele, adj. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui moale; molișor. – Moale + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

molicél (pop., fam.) adj. m., pl. molicéi; f. molicícă/moliceá, pl. molicéle

molicelului
MOLICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, molicei, -ele, adj. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui moale; molișor. – Moale + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

molicél (pop., fam.) adj. m., pl. molicéi; f. molicícă/moliceá, pl. molicéle

molicica
MOLICÉL, -EÁ, -ÍCĂ, molicei, -ele, adj. (Pop. și fam.) Diminutiv al lui moale; molișor. – Moale + suf. -icel, -icea, -icică.

DOOM

molicél (pop., fam.) adj. m., pl. molicéi; f. molicícă/moliceá, pl. molicéle

moliciune
MOLICIÚNE, moliciuni, s. f. 1. Însușirea de a fi moale sau mlădios; flexibilitate; p. ext. obiect care are această însușire. 2. Lipsă de vigoare, de putere; stare de moleșeală, de sfârșeală; lipsă de perseverență, de hotărâre; p. ext. viață ușuratică. 3. Intensitate scăzută (a sunetelor); delicatețe, grație, dulceață. 4. Stare de calm; destindere. – Moale + suf. -iciune.

DOOM

moliciúne s. f., g.-d. art. moliciúnii; pl. moliciúni

moliciunea
MOLICIÚNE, moliciuni, s. f. 1. Însușirea de a fi moale sau mlădios; flexibilitate; p. ext. obiect care are această însușire. 2. Lipsă de vigoare, de putere; stare de moleșeală, de sfârșeală; lipsă de perseverență, de hotărâre; p. ext. viață ușuratică. 3. Intensitate scăzută (a sunetelor); delicatețe, grație, dulceață. 4. Stare de calm; destindere. – Moale + suf. -iciune.

DOOM

moliciúne s. f., g.-d. art. moliciúnii; pl. moliciúni

moliciuni
MOLICIÚNE, moliciuni, s. f. 1. Însușirea de a fi moale sau mlădios; flexibilitate; p. ext. obiect care are această însușire. 2. Lipsă de vigoare, de putere; stare de moleșeală, de sfârșeală; lipsă de perseverență, de hotărâre; p. ext. viață ușuratică. 3. Intensitate scăzută (a sunetelor); delicatețe, grație, dulceață. 4. Stare de calm; destindere. – Moale + suf. -iciune.

DOOM

moliciúne s. f., g.-d. art. moliciúnii; pl. moliciúni

moliciunii
MOLICIÚNE, moliciuni, s. f. 1. Însușirea de a fi moale sau mlădios; flexibilitate; p. ext. obiect care are această însușire. 2. Lipsă de vigoare, de putere; stare de moleșeală, de sfârșeală; lipsă de perseverență, de hotărâre; p. ext. viață ușuratică. 3. Intensitate scăzută (a sunetelor); delicatețe, grație, dulceață. 4. Stare de calm; destindere. – Moale + suf. -iciune.

DOOM

moliciúne s. f., g.-d. art. moliciúnii; pl. moliciúni

moliciunile
MOLICIÚNE, moliciuni, s. f. 1. Însușirea de a fi moale sau mlădios; flexibilitate; p. ext. obiect care are această însușire. 2. Lipsă de vigoare, de putere; stare de moleșeală, de sfârșeală; lipsă de perseverență, de hotărâre; p. ext. viață ușuratică. 3. Intensitate scăzută (a sunetelor); delicatețe, grație, dulceață. 4. Stare de calm; destindere. – Moale + suf. -iciune.

DOOM

moliciúne s. f., g.-d. art. moliciúnii; pl. moliciúni

moliciunilor
MOLICIÚNE, moliciuni, s. f. 1. Însușirea de a fi moale sau mlădios; flexibilitate; p. ext. obiect care are această însușire. 2. Lipsă de vigoare, de putere; stare de moleșeală, de sfârșeală; lipsă de perseverență, de hotărâre; p. ext. viață ușuratică. 3. Intensitate scăzută (a sunetelor); delicatețe, grație, dulceață. 4. Stare de calm; destindere. – Moale + suf. -iciune.

DOOM

moliciúne s. f., g.-d. art. moliciúnii; pl. moliciúni

molid
MOLÍD, molizi, s. m. Arbore rășinos, din familia pinaceelor, înalt până la 50 de metri, cu coroana piramidală, frunzele aciculare și conuri care atârnă (Picea excelsa). [Var.: molíft, (pop.) molídv s. m.] – Cf. alb. molikë.

DOOM

molíd s. m., pl. molízi

molidaș
MOLIDÁȘ, molidași, s. m. Diminutiv al lui m o l i d. Molidaș, pleacă-ți vîrvuțu. Să mă sui cu legănuțu. ȘEZ. XXIII 87.

molidiș
MOLIDÍȘ, molidișuri, s. n. (Rar) Pădure de molizi (sau în care predomină molidul); loc unde cresc molizi. [Var.: (pop.) molidviș s. n.] – Molid + suf. -iș.

DOOM

molidíș (rar) s. n., pl. molidíșuri

molidișul
MOLIDÍȘ, molidișuri, s. n. (Rar) Pădure de molizi (sau în care predomină molidul); loc unde cresc molizi. [Var.: (pop.) molidviș s. n.] – Molid + suf. -iș.

DOOM

molidíș (rar) s. n., pl. molidíșuri

molidișului
MOLIDÍȘ, molidișuri, s. n. (Rar) Pădure de molizi (sau în care predomină molidul); loc unde cresc molizi. [Var.: (pop.) molidviș s. n.] – Molid + suf. -iș.

DOOM

molidíș (rar) s. n., pl. molidíșuri

molidișuri
MOLIDÍȘ, molidișuri, s. n. (Rar) Pădure de molizi (sau în care predomină molidul); loc unde cresc molizi. [Var.: (pop.) molidviș s. n.] – Molid + suf. -iș.

DOOM

molidíș (rar) s. n., pl. molidíșuri

molidișurile
MOLIDÍȘ, molidișuri, s. n. (Rar) Pădure de molizi (sau în care predomină molidul); loc unde cresc molizi. [Var.: (pop.) molidviș s. n.] – Molid + suf. -iș.

DOOM

molidíș (rar) s. n., pl. molidíșuri

molidișurilor
MOLIDÍȘ, molidișuri, s. n. (Rar) Pădure de molizi (sau în care predomină molidul); loc unde cresc molizi. [Var.: (pop.) molidviș s. n.] – Molid + suf. -iș.

DOOM

molidíș (rar) s. n., pl. molidíșuri

molidul
MOLÍD, molizi, s. m. Arbore rășinos, din familia pinaceelor, înalt până la 50 de metri, cu coroana piramidală, frunzele aciculare și conuri care atârnă (Picea excelsa). [Var.: molíft, (pop.) molídv s. m.] – Cf. alb. molikë.

DOOM

molíd s. m., pl. molízi

molidului
MOLÍD, molizi, s. m. Arbore rășinos, din familia pinaceelor, înalt până la 50 de metri, cu coroana piramidală, frunzele aciculare și conuri care atârnă (Picea excelsa). [Var.: molíft, (pop.) molídv s. m.] – Cf. alb. molikë.

DOOM

molíd s. m., pl. molízi

molidv
MOLÍD, molizi, s. m. Arbore rășinos, din familia pinaceelor, înalt până la 50 de metri, cu coroana piramidală, frunzele aciculare și conuri care atârnă (Picea excelsa). [Var.: molíft, (pop.) molídv s. m.] – Cf. alb. molikë.

DOOM

molíd s. m., pl. molízi

molidviș
MOLIDÍȘ, molidișuri, s. n. (Rar) Pădure de molizi (sau în care predomină molidul); loc unde cresc molizi. [Var.: (pop.) molidviș s. n.] – Molid + suf. -iș.

DOOM

molidíș (rar) s. n., pl. molidíșuri

molie
MÓLIE, molii, s. f. Nume generic dat mai multor specii de fluturi mici de noapte, ale căror larve atacă lucrurile de origine vegetală sau animală. ◊ Compuse: molia-zidurilor sau molie-de-casă = mic crustaceu terestru cu corpul oval, cenușiu, care trăiește în locuri umede și întunecoase (Oniscus murarius); molia-stupilor = găselniță¹. – Din sl. molĭ.

DOOM

mólie-de-stúp v. mólia-stúpilor

moliei
MÓLIE, molii, s. f. Nume generic dat mai multor specii de fluturi mici de noapte, ale căror larve atacă lucrurile de origine vegetală sau animală. ◊ Compuse: molia-zidurilor sau molie-de-casă = mic crustaceu terestru cu corpul oval, cenușiu, care trăiește în locuri umede și întunecoase (Oniscus murarius); molia-stupilor = găselniță¹. – Din sl. molĭ.

DOOM

mólie-de-stúp v. mólia-stúpilor

molieresc
MOLIERÉSC, -Ă adj. Referitor la operele, la arta lui Molière. ♦ În maniera lui Molière. [Pron. -li-e-. / < fr. moliéresque, cf. Molière, autor comic francez].

molift
MOLÍD, molizi, s. m. Arbore rășinos, din familia pinaceelor, înalt până la 50 de metri, cu coroana piramidală, frunzele aciculare și conuri care atârnă (Picea excelsa). [Var.: molíft, (pop.) molídv s. m.] – Cf. alb. molikë.

DOOM

molíd s. m., pl. molízi

moliftă
MOLÍTVĂ s. f. v. moliftă.

DOOM

molítvă v. molíftă

molii
MOL¹, moli, s. m. (Chim.) Moleculă-gram. – Din fr. mole, germ. Mol.

DOOM

mol¹ (moleculă-gram) s. m., pl. moli

molii
MÓLIE, molii, s. f. Nume generic dat mai multor specii de fluturi mici de noapte, ale căror larve atacă lucrurile de origine vegetală sau animală. ◊ Compuse: molia-zidurilor sau molie-de-casă = mic crustaceu terestru cu corpul oval, cenușiu, care trăiește în locuri umede și întunecoase (Oniscus murarius); molia-stupilor = găselniță¹. – Din sl. molĭ.

DOOM

mólie-de-stúp v. mólia-stúpilor

moliile
MÓLIE, molii, s. f. Nume generic dat mai multor specii de fluturi mici de noapte, ale căror larve atacă lucrurile de origine vegetală sau animală. ◊ Compuse: molia-zidurilor sau molie-de-casă = mic crustaceu terestru cu corpul oval, cenușiu, care trăiește în locuri umede și întunecoase (Oniscus murarius); molia-stupilor = găselniță¹. – Din sl. molĭ.

DOOM

mólie-de-stúp v. mólia-stúpilor

moliilor
MÓLIE, molii, s. f. Nume generic dat mai multor specii de fluturi mici de noapte, ale căror larve atacă lucrurile de origine vegetală sau animală. ◊ Compuse: molia-zidurilor sau molie-de-casă = mic crustaceu terestru cu corpul oval, cenușiu, care trăiește în locuri umede și întunecoase (Oniscus murarius); molia-stupilor = găselniță¹. – Din sl. molĭ.

DOOM

mólie-de-stúp v. mólia-stúpilor

molilor
MOL¹, moli, s. m. (Chim.) Moleculă-gram. – Din fr. mole, germ. Mol.

DOOM

mol¹ (moleculă-gram) s. m., pl. moli

molima
MÓLIMĂ, molime, s. f. (Pop.) Boală cu caracter epidemic; (la oameni) epidemie; (la animale) epizootie; p. ext. boală care atacă un număr mare de plante. – Din ngr. mólema.

DOOM

mólimă s. f., g.-d. art. mólimei; pl. mólime

molime
MÓLIMĂ, molime, s. f. (Pop.) Boală cu caracter epidemic; (la oameni) epidemie; (la animale) epizootie; p. ext. boală care atacă un număr mare de plante. – Din ngr. mólema.

DOOM

mólimă s. f., g.-d. art. mólimei; pl. mólime

molimei
MÓLIMĂ, molime, s. f. (Pop.) Boală cu caracter epidemic; (la oameni) epidemie; (la animale) epizootie; p. ext. boală care atacă un număr mare de plante. – Din ngr. mólema.

DOOM

mólimă s. f., g.-d. art. mólimei; pl. mólime

molimele
MÓLIMĂ, molime, s. f. (Pop.) Boală cu caracter epidemic; (la oameni) epidemie; (la animale) epizootie; p. ext. boală care atacă un număr mare de plante. – Din ngr. mólema.

DOOM

mólimă s. f., g.-d. art. mólimei; pl. mólime

molimelor
MÓLIMĂ, molime, s. f. (Pop.) Boală cu caracter epidemic; (la oameni) epidemie; (la animale) epizootie; p. ext. boală care atacă un număr mare de plante. – Din ngr. mólema.

DOOM

mólimă s. f., g.-d. art. mólimei; pl. mólime

molimen
MOLIMÉN s.n. (Med.) Totalitatea tulburărilor morbide care precedă o criză. [< fr., lat. molimen].

molimenul
MOLIMÉN s.n. (Med.) Totalitatea tulburărilor morbide care precedă o criză. [< fr., lat. molimen].

molimenului
MOLIMÉN s.n. (Med.) Totalitatea tulburărilor morbide care precedă o criză. [< fr., lat. molimen].

molinism
MOLINÍSM s.n. Doctrină formulată de iezuitul spaniol Luis Molina, care a încercat să pună de acord predestinarea cu liberul-arbitru. [< fr. molinisme].

molinismul
MOLINÍSM s.n. Doctrină formulată de iezuitul spaniol Luis Molina, care a încercat să pună de acord predestinarea cu liberul-arbitru. [< fr. molinisme].

molinismului
MOLINÍSM s.n. Doctrină formulată de iezuitul spaniol Luis Molina, care a încercat să pună de acord predestinarea cu liberul-arbitru. [< fr. molinisme].

molinist
MOLINÍST, -Ă adj. Referitor la molinism. // s.m. și f. Adept al molinismului. [< fr. moliniste].

molinista
MOLINÍST, -Ă adj. Referitor la molinism. // s.m. și f. Adept al molinismului. [< fr. moliniste].

moliniste
MOLINÍST, -Ă adj. Referitor la molinism. // s.m. și f. Adept al molinismului. [< fr. moliniste].

molinistei
MOLINÍST, -Ă adj. Referitor la molinism. // s.m. și f. Adept al molinismului. [< fr. moliniste].

molinistele
MOLINÍST, -Ă adj. Referitor la molinism. // s.m. și f. Adept al molinismului. [< fr. moliniste].

molinistelor
MOLINÍST, -Ă adj. Referitor la molinism. // s.m. și f. Adept al molinismului. [< fr. moliniste].

molinistul
MOLINÍST, -Ă adj. Referitor la molinism. // s.m. și f. Adept al molinismului. [< fr. moliniste].

molinistului
MOLINÍST, -Ă adj. Referitor la molinism. // s.m. și f. Adept al molinismului. [< fr. moliniste].

moliniști
MOLINÍST, -Ă adj. Referitor la molinism. // s.m. și f. Adept al molinismului. [< fr. moliniste].

moliniștii
MOLINÍST, -Ă adj. Referitor la molinism. // s.m. și f. Adept al molinismului. [< fr. moliniste].

moliniștilor
MOLINÍST, -Ă adj. Referitor la molinism. // s.m. și f. Adept al molinismului. [< fr. moliniste].

molipsea
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipseai
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipseala
MOLIPSEÁLĂ, molipseli, s. f. (Rar) Molipsire. – Molipsi + suf. -eală.

DOOM

molipseálă (rar) s. f., g.-d. art. molipsélii

molipseam
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsească
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipseau
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipseați
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipseli
MOLIPSEÁLĂ, molipseli, s. f. (Rar) Molipsire. – Molipsi + suf. -eală.

DOOM

molipseálă (rar) s. f., g.-d. art. molipsélii

molipselii
MOLIPSEÁLĂ, molipseli, s. f. (Rar) Molipsire. – Molipsi + suf. -eală.

DOOM

molipseálă (rar) s. f., g.-d. art. molipsélii

molipselile
MOLIPSEÁLĂ, molipseli, s. f. (Rar) Molipsire. – Molipsi + suf. -eală.

DOOM

molipseálă (rar) s. f., g.-d. art. molipsélii

molipselilor
MOLIPSEÁLĂ, molipseli, s. f. (Rar) Molipsire. – Molipsi + suf. -eală.

DOOM

molipseálă (rar) s. f., g.-d. art. molipsélii

molipsesc
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsește
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsești
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsi
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsii
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsim
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsind
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsire
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsire
MOLIPSÍRE, molipsiri, s. f. Faptul de a (se) molipsi; contaminare. – V. molipsi.

DOOM

molipsíre s. f., g.-d. art. molipsírii; pl. molipsíri

molipsirea
MOLIPSÍRE, molipsiri, s. f. Faptul de a (se) molipsi; contaminare. – V. molipsi.

DOOM

molipsíre s. f., g.-d. art. molipsírii; pl. molipsíri

molipsiri
MOLIPSÍRE, molipsiri, s. f. Faptul de a (se) molipsi; contaminare. – V. molipsi.

DOOM

molipsíre s. f., g.-d. art. molipsírii; pl. molipsíri

molipsirii
MOLIPSÍRE, molipsiri, s. f. Faptul de a (se) molipsi; contaminare. – V. molipsi.

DOOM

molipsíre s. f., g.-d. art. molipsírii; pl. molipsíri

molipsirile
MOLIPSÍRE, molipsiri, s. f. Faptul de a (se) molipsi; contaminare. – V. molipsi.

DOOM

molipsíre s. f., g.-d. art. molipsírii; pl. molipsíri

molipsirilor
MOLIPSÍRE, molipsiri, s. f. Faptul de a (se) molipsi; contaminare. – V. molipsi.

DOOM

molipsíre s. f., g.-d. art. molipsírii; pl. molipsíri

molipsiră
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsirăm
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsirăți
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsise
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsisem
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsiseră
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsiserăm
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsiserăți
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsiseși
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsiseți
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsit
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsit
MOLIPSÍT, -Ă, molipsiți, -te, adj. Căruia i s-a transmis o boală molipsitoare; infectat, contaminat. – V. molipsi.

molipsita
MOLIPSÍT, -Ă, molipsiți, -te, adj. Căruia i s-a transmis o boală molipsitoare; infectat, contaminat. – V. molipsi.

molipsite
MOLIPSÍT, -Ă, molipsiți, -te, adj. Căruia i s-a transmis o boală molipsitoare; infectat, contaminat. – V. molipsi.

molipsitei
MOLIPSÍT, -Ă, molipsiți, -te, adj. Căruia i s-a transmis o boală molipsitoare; infectat, contaminat. – V. molipsi.

molipsitele
MOLIPSÍT, -Ă, molipsiți, -te, adj. Căruia i s-a transmis o boală molipsitoare; infectat, contaminat. – V. molipsi.

molipsitelor
MOLIPSÍT, -Ă, molipsiți, -te, adj. Căruia i s-a transmis o boală molipsitoare; infectat, contaminat. – V. molipsi.

molipsitoare
MOLIPSITÓR, -OÁRE, molipsitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care molipsește; contagios. – Molipsi + suf. -tor.

DOOM

molipsitór adj. m., pl. molipsitóri; f. sg. și pl. molipsitoáre

molipsitoarea
MOLIPSITÓR, -OÁRE, molipsitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care molipsește; contagios. – Molipsi + suf. -tor.

DOOM

molipsitór adj. m., pl. molipsitóri; f. sg. și pl. molipsitoáre

molipsitoarei
MOLIPSITÓR, -OÁRE, molipsitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care molipsește; contagios. – Molipsi + suf. -tor.

DOOM

molipsitór adj. m., pl. molipsitóri; f. sg. și pl. molipsitoáre

molipsitoarele
MOLIPSITÓR, -OÁRE, molipsitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care molipsește; contagios. – Molipsi + suf. -tor.

DOOM

molipsitór adj. m., pl. molipsitóri; f. sg. și pl. molipsitoáre

molipsitoarelor
MOLIPSITÓR, -OÁRE, molipsitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care molipsește; contagios. – Molipsi + suf. -tor.

DOOM

molipsitór adj. m., pl. molipsitóri; f. sg. și pl. molipsitoáre

molipsitor
MOLIPSITÓR, -OÁRE, molipsitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care molipsește; contagios. – Molipsi + suf. -tor.

DOOM

molipsitór adj. m., pl. molipsitóri; f. sg. și pl. molipsitoáre

molipsitori
MOLIPSITÓR, -OÁRE, molipsitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care molipsește; contagios. – Molipsi + suf. -tor.

DOOM

molipsitór adj. m., pl. molipsitóri; f. sg. și pl. molipsitoáre

molipsitorii
MOLIPSITÓR, -OÁRE, molipsitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care molipsește; contagios. – Molipsi + suf. -tor.

DOOM

molipsitór adj. m., pl. molipsitóri; f. sg. și pl. molipsitoáre

molipsitorilor
MOLIPSITÓR, -OÁRE, molipsitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care molipsește; contagios. – Molipsi + suf. -tor.

DOOM

molipsitór adj. m., pl. molipsitóri; f. sg. și pl. molipsitoáre

molipsitorul
MOLIPSITÓR, -OÁRE, molipsitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care molipsește; contagios. – Molipsi + suf. -tor.

DOOM

molipsitór adj. m., pl. molipsitóri; f. sg. și pl. molipsitoáre

molipsitorului
MOLIPSITÓR, -OÁRE, molipsitori, -oare, adj. (Adesea fig.) Care molipsește; contagios. – Molipsi + suf. -tor.

DOOM

molipsitór adj. m., pl. molipsitóri; f. sg. și pl. molipsitoáre

molipsitul
MOLIPSÍT, -Ă, molipsiți, -te, adj. Căruia i s-a transmis o boală molipsitoare; infectat, contaminat. – V. molipsi.

molipsitului
MOLIPSÍT, -Ă, molipsiți, -te, adj. Căruia i s-a transmis o boală molipsitoare; infectat, contaminat. – V. molipsi.

molipsiși
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsiți
MOLIPSÍ, molipsesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A (se) îmbolnăvi prin contaminare; a (se) contamina. 2. Fig. A se lăsa influențat de cineva sau a influența pe cineva (în rău). – Din ngr. mólepsa (aor. lui molévo).

DOOM

molipsí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molipsésc, imperf. 3 sg. molipseá; conj. prez. 3 să molipseáscă

molipsiți
MOLIPSÍT, -Ă, molipsiți, -te, adj. Căruia i s-a transmis o boală molipsitoare; infectat, contaminat. – V. molipsi.

molipsiții
MOLIPSÍT, -Ă, molipsiți, -te, adj. Căruia i s-a transmis o boală molipsitoare; infectat, contaminat. – V. molipsi.

molipsiților
MOLIPSÍT, -Ă, molipsiți, -te, adj. Căruia i s-a transmis o boală molipsitoare; infectat, contaminat. – V. molipsi.

molisol
MOLISÓL s.n. (Geol.) Strat de sol sau de roci care se dezgheață vara la partea superioară, devenind plastic și favorizând producerea solifluxiunilor. [Var. (după alte surse) mollisol. / < fr. mollisol].

molisolul
MOLISÓL s.n. (Geol.) Strat de sol sau de roci care se dezgheață vara la partea superioară, devenind plastic și favorizând producerea solifluxiunilor. [Var. (după alte surse) mollisol. / < fr. mollisol].

molisolului
MOLISÓL s.n. (Geol.) Strat de sol sau de roci care se dezgheață vara la partea superioară, devenind plastic și favorizând producerea solifluxiunilor. [Var. (după alte surse) mollisol. / < fr. mollisol].

molisoluri
MOLISÓL s.n. (Geol.) Strat de sol sau de roci care se dezgheață vara la partea superioară, devenind plastic și favorizând producerea solifluxiunilor. [Var. (după alte surse) mollisol. / < fr. mollisol].

molisolurile
MOLISÓL s.n. (Geol.) Strat de sol sau de roci care se dezgheață vara la partea superioară, devenind plastic și favorizând producerea solifluxiunilor. [Var. (după alte surse) mollisol. / < fr. mollisol].

molisolurilor
MOLISÓL s.n. (Geol.) Strat de sol sau de roci care se dezgheață vara la partea superioară, devenind plastic și favorizând producerea solifluxiunilor. [Var. (după alte surse) mollisol. / < fr. mollisol].

molitfelnic
MOLITVÉNIC s. n. v. molitvelnic.

DOOM

molitvélnic s. n., pl. molitvélnice

molitfă
MOLÍTVĂ s. f. v. moliftă.

DOOM

molítvă v. molíftă

molitva
MOLÍTVĂ s. f. v. moliftă.

DOOM

molítvă v. molíftă

molitve
MOLÍTVĂ s. f. v. moliftă.

DOOM

molítvă v. molíftă

molitvei
MOLÍTVĂ s. f. v. moliftă.

DOOM

molítvă v. molíftă

molitvele
MOLÍTVĂ s. f. v. moliftă.

DOOM

molítvă v. molíftă

molitvelnic
MOLITVÉNIC s. n. v. molitvelnic.

DOOM

molitvélnic s. n., pl. molitvélnice

molitvelnice
MOLITVÉNIC s. n. v. molitvelnic.

DOOM

molitvélnic s. n., pl. molitvélnice

molitvelnicele
MOLITVÉNIC s. n. v. molitvelnic.

DOOM

molitvélnic s. n., pl. molitvélnice

molitvelnicelor
MOLITVÉNIC s. n. v. molitvelnic.

DOOM

molitvélnic s. n., pl. molitvélnice

molitvelnicul
MOLITVÉNIC s. n. v. molitvelnic.

DOOM

molitvélnic s. n., pl. molitvélnice

molitvelnicului
MOLITVÉNIC s. n. v. molitvelnic.

DOOM

molitvélnic s. n., pl. molitvélnice

molitvelor
MOLÍTVĂ s. f. v. moliftă.

DOOM

molítvă v. molíftă

molitvenic
MOLITVÉNIC s. n. v. molitvelnic.

DOOM

molitvélnic s. n., pl. molitvélnice

molivd
MOLÍD, molizi, s. m. Arbore rășinos, din familia pinaceelor, înalt până la 50 de metri, cu coroana piramidală, frunzele aciculare și conuri care atârnă (Picea excelsa). [Var.: molíft, (pop.) molídv s. m.] – Cf. alb. molikë.

DOOM

molíd s. m., pl. molízi

molizi
MOLÍD, molizi, s. m. Arbore rășinos, din familia pinaceelor, înalt până la 50 de metri, cu coroana piramidală, frunzele aciculare și conuri care atârnă (Picea excelsa). [Var.: molíft, (pop.) molídv s. m.] – Cf. alb. molikë.

DOOM

molíd s. m., pl. molízi

molizii
MOLÍD, molizi, s. m. Arbore rășinos, din familia pinaceelor, înalt până la 50 de metri, cu coroana piramidală, frunzele aciculare și conuri care atârnă (Picea excelsa). [Var.: molíft, (pop.) molídv s. m.] – Cf. alb. molikë.

DOOM

molíd s. m., pl. molízi

molizilor
MOLÍD, molizi, s. m. Arbore rășinos, din familia pinaceelor, înalt până la 50 de metri, cu coroana piramidală, frunzele aciculare și conuri care atârnă (Picea excelsa). [Var.: molíft, (pop.) molídv s. m.] – Cf. alb. molikë.

DOOM

molíd s. m., pl. molízi

molișoara
MOLIȘÓR, -OÁRĂ, molișori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Rar) Molicel. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina dreaptă și cu flori verzi-gălbui, dispuse în spic la vârful tulpinii (Liparis loeselii). – Moale + suf. -ișor.

DOOM

molișór (rar) adj. m., pl. molișóri; f. molișoáră, pl. molișoáre

molișoare
MOLIȘÓR, -OÁRĂ, molișori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Rar) Molicel. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina dreaptă și cu flori verzi-gălbui, dispuse în spic la vârful tulpinii (Liparis loeselii). – Moale + suf. -ișor.

DOOM

molișoáre (plantă) s. f. pl.

molișoare
MOLIȘÓR, -OÁRĂ, molișori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Rar) Molicel. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina dreaptă și cu flori verzi-gălbui, dispuse în spic la vârful tulpinii (Liparis loeselii). – Moale + suf. -ișor.

DOOM

molișór (rar) adj. m., pl. molișóri; f. molișoáră, pl. molișoáre

molișoarei
MOLIȘÓR, -OÁRĂ, molișori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Rar) Molicel. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina dreaptă și cu flori verzi-gălbui, dispuse în spic la vârful tulpinii (Liparis loeselii). – Moale + suf. -ișor.

DOOM

molișór (rar) adj. m., pl. molișóri; f. molișoáră, pl. molișoáre

molișoarele
MOLIȘÓR, -OÁRĂ, molișori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Rar) Molicel. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina dreaptă și cu flori verzi-gălbui, dispuse în spic la vârful tulpinii (Liparis loeselii). – Moale + suf. -ișor.

DOOM

molișoáre (plantă) s. f. pl.

molișoarele
MOLIȘÓR, -OÁRĂ, molișori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Rar) Molicel. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina dreaptă și cu flori verzi-gălbui, dispuse în spic la vârful tulpinii (Liparis loeselii). – Moale + suf. -ișor.

DOOM

molișór (rar) adj. m., pl. molișóri; f. molișoáră, pl. molișoáre

molișoarelor
MOLIȘÓR, -OÁRĂ, molișori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Rar) Molicel. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina dreaptă și cu flori verzi-gălbui, dispuse în spic la vârful tulpinii (Liparis loeselii). – Moale + suf. -ișor.

DOOM

molișoáre (plantă) s. f. pl.

molișoarelor
MOLIȘÓR, -OÁRĂ, molișori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Rar) Molicel. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina dreaptă și cu flori verzi-gălbui, dispuse în spic la vârful tulpinii (Liparis loeselii). – Moale + suf. -ișor.

DOOM

molișór (rar) adj. m., pl. molișóri; f. molișoáră, pl. molișoáre

molișor
MOLIȘÓR, -OÁRĂ, molișori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Rar) Molicel. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina dreaptă și cu flori verzi-gălbui, dispuse în spic la vârful tulpinii (Liparis loeselii). – Moale + suf. -ișor.

DOOM

molișór (rar) adj. m., pl. molișóri; f. molișoáră, pl. molișoáre

molișori
MOLIȘÓR, -OÁRĂ, molișori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Rar) Molicel. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina dreaptă și cu flori verzi-gălbui, dispuse în spic la vârful tulpinii (Liparis loeselii). – Moale + suf. -ișor.

DOOM

molișór (rar) adj. m., pl. molișóri; f. molișoáră, pl. molișoáre

molișorii
MOLIȘÓR, -OÁRĂ, molișori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Rar) Molicel. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina dreaptă și cu flori verzi-gălbui, dispuse în spic la vârful tulpinii (Liparis loeselii). – Moale + suf. -ișor.

DOOM

molișór (rar) adj. m., pl. molișóri; f. molișoáră, pl. molișoáre

molișorilor
MOLIȘÓR, -OÁRĂ, molișori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Rar) Molicel. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina dreaptă și cu flori verzi-gălbui, dispuse în spic la vârful tulpinii (Liparis loeselii). – Moale + suf. -ișor.

DOOM

molișór (rar) adj. m., pl. molișóri; f. molișoáră, pl. molișoáre

molișorul
MOLIȘÓR, -OÁRĂ, molișori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Rar) Molicel. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina dreaptă și cu flori verzi-gălbui, dispuse în spic la vârful tulpinii (Liparis loeselii). – Moale + suf. -ișor.

DOOM

molișór (rar) adj. m., pl. molișóri; f. molișoáră, pl. molișoáre

molișorului
MOLIȘÓR, -OÁRĂ, molișori, -oare, adj., s. f. pl. 1. Adj. (Rar) Molicel. 2. S. f. pl. Mică plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina dreaptă și cu flori verzi-gălbui, dispuse în spic la vârful tulpinii (Liparis loeselii). – Moale + suf. -ișor.

DOOM

molișór (rar) adj. m., pl. molișóri; f. molișoáră, pl. molișoáre

moll
MOLL s.n. (Muz.) Denumire dată în sistemul de notație muzicală germană modului minor. [< germ. Moll].

molla
MÓLLA s.m. invar. Rang superior în ierarhia bisericii mahomedane; persoană care deține acest rang. [Cf. fr., it. mollah, ar. maula – domn].

mollissima
MIÉRE s. f. Substanță semilichidă, gălbuie, dulce și aromată, foarte bogată în zaharuri, vitamine și enzime, culeasă și produsă de albine din nectarul florilor. ◊ Luna de miere = prima lună din viața conjugală. ◊ Loc. adj. De miere = generos, bun. ♦ Nectarul florilor. ◊ Compus: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu frunzele catifelate, cu flori albastre-violete sau roșii (Pulmonaria officinalis); b) sâmbovină. – Lat. mel.

mollugo
SÂNZIÁNĂ, sânziene, s. f. I. 1. (Bot.; mai ales la pl.) Numele a trei specii de plante erbacee: a) drăgaică; b) (și în sintagma sânziene albe) plantă erbacee cu frunze lanceolate dispuse în formă de rozetă și cu flori albe (Galium mollugo); c) mică plantă erbacee cu flori albe (Galium rotundifolium). 2. (La pl.) Numele popular al sărbătorii creștine celebrate la 24 iunie; drăgaică. II. (La pl.) Nume dat, în folclorul românesc, ielelor. [Pr.: -zi-a-. – Var.: (reg.) sâmziánă, sâmzâiánă s. f.] – Lat. sanctus dies Johannis.

mollul
MOLL s.n. (Muz.) Denumire dată în sistemul de notație muzicală germană modului minor. [< germ. Moll].

mollului
MOLL s.n. (Muz.) Denumire dată în sistemul de notație muzicală germană modului minor. [< germ. Moll].

molluscum
MOLLÚSCUM s.n. (Med.) Tumoare fibroasă a pielii. [< fr., lat. molluscum].

moloane
MOLÓN, moloane, s. n. Bloc de piatră naturală prelucrat pe fețele vizibile, folosit în zidărie. – Din fr. moellon.

DOOM

molón s. n., pl. moloáne

moloanele
MOLÓN, moloane, s. n. Bloc de piatră naturală prelucrat pe fețele vizibile, folosit în zidărie. – Din fr. moellon.

DOOM

molón s. n., pl. moloáne

moloanelor
MOLÓN, moloane, s. n. Bloc de piatră naturală prelucrat pe fețele vizibile, folosit în zidărie. – Din fr. moellon.

DOOM

molón s. n., pl. moloáne

moloh
MOLÓH, molohi, s. m. (Livr.) Simbol al cruzimii, al lăcomiei, al rapacității; persoană, colectivitate cu astfel de însușiri. – Din n. pr. Moloh.

DOOM

molóh (livr.) s. m., pl. molóhi

molohi
MOLÓH, molohi, s. m. (Livr.) Simbol al cruzimii, al lăcomiei, al rapacității; persoană, colectivitate cu astfel de însușiri. – Din n. pr. Moloh.

DOOM

molóh (livr.) s. m., pl. molóhi

molohii
MOLÓH, molohi, s. m. (Livr.) Simbol al cruzimii, al lăcomiei, al rapacității; persoană, colectivitate cu astfel de însușiri. – Din n. pr. Moloh.

DOOM

molóh (livr.) s. m., pl. molóhi

molohilor
MOLÓH, molohi, s. m. (Livr.) Simbol al cruzimii, al lăcomiei, al rapacității; persoană, colectivitate cu astfel de însușiri. – Din n. pr. Moloh.

DOOM

molóh (livr.) s. m., pl. molóhi

molohul
MOLÓH, molohi, s. m. (Livr.) Simbol al cruzimii, al lăcomiei, al rapacității; persoană, colectivitate cu astfel de însușiri. – Din n. pr. Moloh.

DOOM

molóh (livr.) s. m., pl. molóhi

molohului
MOLÓH, molohi, s. m. (Livr.) Simbol al cruzimii, al lăcomiei, al rapacității; persoană, colectivitate cu astfel de însușiri. – Din n. pr. Moloh.

DOOM

molóh (livr.) s. m., pl. molóhi

molon
MOLÓN, moloane, s. n. Bloc de piatră naturală prelucrat pe fețele vizibile, folosit în zidărie. – Din fr. moellon.

DOOM

molón s. n., pl. moloáne

molonul
MOLÓN, moloane, s. n. Bloc de piatră naturală prelucrat pe fețele vizibile, folosit în zidărie. – Din fr. moellon.

DOOM

molón s. n., pl. moloáne

molonului
MOLÓN, moloane, s. n. Bloc de piatră naturală prelucrat pe fețele vizibile, folosit în zidărie. – Din fr. moellon.

DOOM

molón s. n., pl. moloáne

molos
MOLÓS, moloși, s. m. Specie de câine de talie foarte mare, cu părul lung și moale. – Din fr. molosse.

DOOM

molós s. m., pl. molóși

molossus
Molossus, fiul regelui Pyrrhus și al Andromachăi și frate cu Pielus și cu Pergamus. După moartea tatălui său, Molossus a fost o vreme persecutat de Hermione și era cît pe ce să fie ucis. A reușit însă să scape cu viață, iar după căsătoria mamei sale cu Helenus și după moartea acestuia, i-a urmat la tronul Epirului. În amintirea lui, o parte dintre locuitorii Epirului au luat numele de moloși.

molosul
MOLÓS, moloși, s. m. Specie de câine de talie foarte mare, cu părul lung și moale. – Din fr. molosse.

DOOM

molós s. m., pl. molóși

molosului
MOLÓS, moloși, s. m. Specie de câine de talie foarte mare, cu părul lung și moale. – Din fr. molosse.

DOOM

molós s. m., pl. molóși

molotri
MOLÓTRU, molotri, s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albastre și cu fructul în formă de păstaie (Trigonella besseriana). ♦ (Reg.) Molură. – Din sl. molotrĭ.

DOOM

!molótru (-lo-tru) s. m., art. molótrul; pl. molótri, art. molótrii

molotrii
MOLÓTRU, molotri, s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albastre și cu fructul în formă de păstaie (Trigonella besseriana). ♦ (Reg.) Molură. – Din sl. molotrĭ.

DOOM

!molótru (-lo-tru) s. m., art. molótrul; pl. molótri, art. molótrii

molotrilor
MOLÓTRU, molotri, s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albastre și cu fructul în formă de păstaie (Trigonella besseriana). ♦ (Reg.) Molură. – Din sl. molotrĭ.

DOOM

!molótru (-lo-tru) s. m., art. molótrul; pl. molótri, art. molótrii

molotru
MOLÓTRU, molotri, s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albastre și cu fructul în formă de păstaie (Trigonella besseriana). ♦ (Reg.) Molură. – Din sl. molotrĭ.

DOOM

!molótru (-lo-tru) s. m., art. molótrul; pl. molótri, art. molótrii

molotrul
MOLÓTRU, molotri, s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albastre și cu fructul în formă de păstaie (Trigonella besseriana). ♦ (Reg.) Molură. – Din sl. molotrĭ.

DOOM

!molótru (-lo-tru) s. m., art. molótrul; pl. molótri, art. molótrii

molotrului
MOLÓTRU, molotri, s. m. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori albastre și cu fructul în formă de păstaie (Trigonella besseriana). ♦ (Reg.) Molură. – Din sl. molotrĭ.

DOOM

!molótru (-lo-tru) s. m., art. molótrul; pl. molótri, art. molótrii

moloz
MOLÓZ, molozuri, s. n. Material sub formă de pulbere de tencuială, spărturi de cărămidă și mortar, provenit din dărâmarea unor ziduri sau după executarea unor lucrări de zidărie. – Din tc. moloz.

DOOM

molóz s. n., pl. molózuri

molozul
MOLÓZ, molozuri, s. n. Material sub formă de pulbere de tencuială, spărturi de cărămidă și mortar, provenit din dărâmarea unor ziduri sau după executarea unor lucrări de zidărie. – Din tc. moloz.

DOOM

molóz s. n., pl. molózuri

molozului
MOLÓZ, molozuri, s. n. Material sub formă de pulbere de tencuială, spărturi de cărămidă și mortar, provenit din dărâmarea unor ziduri sau după executarea unor lucrări de zidărie. – Din tc. moloz.

DOOM

molóz s. n., pl. molózuri

molozuri
MOLÓZ, molozuri, s. n. Material sub formă de pulbere de tencuială, spărturi de cărămidă și mortar, provenit din dărâmarea unor ziduri sau după executarea unor lucrări de zidărie. – Din tc. moloz.

DOOM

molóz s. n., pl. molózuri

molozurile
MOLÓZ, molozuri, s. n. Material sub formă de pulbere de tencuială, spărturi de cărămidă și mortar, provenit din dărâmarea unor ziduri sau după executarea unor lucrări de zidărie. – Din tc. moloz.

DOOM

molóz s. n., pl. molózuri

molozurilor
MOLÓZ, molozuri, s. n. Material sub formă de pulbere de tencuială, spărturi de cărămidă și mortar, provenit din dărâmarea unor ziduri sau după executarea unor lucrări de zidărie. – Din tc. moloz.

DOOM

molóz s. n., pl. molózuri

moloșag
MOLOȘÁG, moloșaguri, s. n. (Reg.) Moină (1). – Moale + suf. -oșag.

DOOM

moloșág (reg.) s. n., pl. moloșáguri

moloșagul
MOLOȘÁG, moloșaguri, s. n. (Reg.) Moină (1). – Moale + suf. -oșag.

DOOM

moloșág (reg.) s. n., pl. moloșáguri

moloșagului
MOLOȘÁG, moloșaguri, s. n. (Reg.) Moină (1). – Moale + suf. -oșag.

DOOM

moloșág (reg.) s. n., pl. moloșáguri

moloșaguri
MOLOȘÁG, moloșaguri, s. n. (Reg.) Moină (1). – Moale + suf. -oșag.

DOOM

moloșág (reg.) s. n., pl. moloșáguri

moloșagurile
MOLOȘÁG, moloșaguri, s. n. (Reg.) Moină (1). – Moale + suf. -oșag.

DOOM

moloșág (reg.) s. n., pl. moloșáguri

moloșagurilor
MOLOȘÁG, moloșaguri, s. n. (Reg.) Moină (1). – Moale + suf. -oșag.

DOOM

moloșág (reg.) s. n., pl. moloșáguri

moloși
MOLÓS, moloși, s. m. Specie de câine de talie foarte mare, cu părul lung și moale. – Din fr. molosse.

DOOM

molós s. m., pl. molóși

moloșii
MOLÓS, moloși, s. m. Specie de câine de talie foarte mare, cu părul lung și moale. – Din fr. molosse.

DOOM

molós s. m., pl. molóși

moloșilor
MOLÓS, moloși, s. m. Specie de câine de talie foarte mare, cu părul lung și moale. – Din fr. molosse.

DOOM

molós s. m., pl. molóși

molto
MÓLTO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Mult, foarte. ◊ Molto allegro = foarte repede; molto adagio = foarte rar. [< it. molto].

moltoane
MOLTÓN, (2) moltoane, s. n. 1. Țesătură groasă, ușoară și moale de bumbac, de obicei pufoasă pe amândouă fețele. 2. Sortiment de molton (1). – Din fr. molleton.

DOOM

moltón s. n., (sorturi) pl. moltoáne

moltoanele
MOLTÓN, (2) moltoane, s. n. 1. Țesătură groasă, ușoară și moale de bumbac, de obicei pufoasă pe amândouă fețele. 2. Sortiment de molton (1). – Din fr. molleton.

DOOM

moltón s. n., (sorturi) pl. moltoáne

moltoanelor
MOLTÓN, (2) moltoane, s. n. 1. Țesătură groasă, ușoară și moale de bumbac, de obicei pufoasă pe amândouă fețele. 2. Sortiment de molton (1). – Din fr. molleton.

DOOM

moltón s. n., (sorturi) pl. moltoáne

molton
MOLTÓN, (2) moltoane, s. n. 1. Țesătură groasă, ușoară și moale de bumbac, de obicei pufoasă pe amândouă fețele. 2. Sortiment de molton (1). – Din fr. molleton.

DOOM

moltón s. n., (sorturi) pl. moltoáne

molton
MOLTÓN s.n. Țesătură de bumbac sau de lână moale, călduroasă. [Pl. -onuri, -oane. / < fr. molleton].

moltona
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonai
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonam
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonare
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonare
MOLTONÁRE s.f. Acțiunea de a moltona și rezultatul ei. [< moltona].

moltonarea
MOLTONÁRE s.f. Acțiunea de a moltona și rezultatul ei. [< moltona].

moltonară
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonarăm
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonarăți
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonase
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonasem
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonaseră
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonaserăm
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonaserăți
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonaseși
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonaseți
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonat
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonat
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonata
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonate
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonatei
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonatele
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonatelor
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonatul
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonatului
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonau
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonași
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonați
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonați
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonații
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonaților
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonează
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonez
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltoneze
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonezi
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonul
MOLTÓN, (2) moltoane, s. n. 1. Țesătură groasă, ușoară și moale de bumbac, de obicei pufoasă pe amândouă fețele. 2. Sortiment de molton (1). – Din fr. molleton.

DOOM

moltón s. n., (sorturi) pl. moltoáne

moltonului
MOLTÓN, (2) moltoane, s. n. 1. Țesătură groasă, ușoară și moale de bumbac, de obicei pufoasă pe amândouă fețele. 2. Sortiment de molton (1). – Din fr. molleton.

DOOM

moltón s. n., (sorturi) pl. moltoáne

moltonând
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonînd
MOLTONÁ vb. I. tr. A căptuși cu molton. [< fr. molletonner].

moltonări
MOLTONÁRE s.f. Acțiunea de a moltona și rezultatul ei. [< moltona].

moltonării
MOLTONÁRE s.f. Acțiunea de a moltona și rezultatul ei. [< moltona].

moltonările
MOLTONÁRE s.f. Acțiunea de a moltona și rezultatul ei. [< moltona].

moltonărilor
MOLTONÁRE s.f. Acțiunea de a moltona și rezultatul ei. [< moltona].

molul
MOL¹, moli, s. m. (Chim.) Moleculă-gram. – Din fr. mole, germ. Mol.

DOOM

mol¹ (moleculă-gram) s. m., pl. moli

molul
MOL², moluri, s. n. Dig de piatră construit spre larg, la intrarea într-un bazin portuar, pentru a micșora acțiunea valurilor sau pentru a forma cheiuri suplimentare. – Din it. molo, fr. môle.

DOOM

mol² (dig) s. n., pl. móluri

molul
MOL³ subst. (Arg.) Vin. – Din țig. mol.

molului
MOL¹, moli, s. m. (Chim.) Moleculă-gram. – Din fr. mole, germ. Mol.

DOOM

mol¹ (moleculă-gram) s. m., pl. moli

molului
MOL², moluri, s. n. Dig de piatră construit spre larg, la intrarea într-un bazin portuar, pentru a micșora acțiunea valurilor sau pentru a forma cheiuri suplimentare. – Din it. molo, fr. môle.

DOOM

mol² (dig) s. n., pl. móluri

molului
MOL³ subst. (Arg.) Vin. – Din țig. mol.

molura
MOLÚRĂ, moluri, s. f. Plantă erbacee aromatică cu flori galbene dispuse în umbele, ale cărei fructe sunt folosite în medicină; molotru (Foeniculum vulgare). – Cf. mălură.

DOOM

molúră s. f., g.-d. art. molúrii; pl. molúri

moluri
MOL², moluri, s. n. Dig de piatră construit spre larg, la intrarea într-un bazin portuar, pentru a micșora acțiunea valurilor sau pentru a forma cheiuri suplimentare. – Din it. molo, fr. môle.

DOOM

mol² (dig) s. n., pl. móluri

moluri
MOL³ subst. (Arg.) Vin. – Din țig. mol.

moluri
MOLÚRĂ, moluri, s. f. Plantă erbacee aromatică cu flori galbene dispuse în umbele, ale cărei fructe sunt folosite în medicină; molotru (Foeniculum vulgare). – Cf. mălură.

DOOM

molúră s. f., g.-d. art. molúrii; pl. molúri

molurii
MOLÚRĂ, moluri, s. f. Plantă erbacee aromatică cu flori galbene dispuse în umbele, ale cărei fructe sunt folosite în medicină; molotru (Foeniculum vulgare). – Cf. mălură.

DOOM

molúră s. f., g.-d. art. molúrii; pl. molúri

molurile
MOL², moluri, s. n. Dig de piatră construit spre larg, la intrarea într-un bazin portuar, pentru a micșora acțiunea valurilor sau pentru a forma cheiuri suplimentare. – Din it. molo, fr. môle.

DOOM

mol² (dig) s. n., pl. móluri

molurile
MOL³ subst. (Arg.) Vin. – Din țig. mol.

molurile
MOLÚRĂ, moluri, s. f. Plantă erbacee aromatică cu flori galbene dispuse în umbele, ale cărei fructe sunt folosite în medicină; molotru (Foeniculum vulgare). – Cf. mălură.

DOOM

molúră s. f., g.-d. art. molúrii; pl. molúri

molurilor
MOL², moluri, s. n. Dig de piatră construit spre larg, la intrarea într-un bazin portuar, pentru a micșora acțiunea valurilor sau pentru a forma cheiuri suplimentare. – Din it. molo, fr. môle.

DOOM

mol² (dig) s. n., pl. móluri

molurilor
MOL³ subst. (Arg.) Vin. – Din țig. mol.

molurilor
MOLÚRĂ, moluri, s. f. Plantă erbacee aromatică cu flori galbene dispuse în umbele, ale cărei fructe sunt folosite în medicină; molotru (Foeniculum vulgare). – Cf. mălură.

DOOM

molúră s. f., g.-d. art. molúrii; pl. molúri

molus
Molus, unul dintre fiii lui Deucalion și tatăl lui Meriones.

molusca
MOLÚSCĂ, moluște, s. f. (La pl.) Încrengătură de nevertebrate cu corpul moale (adesea închis într-o cochilie) și de obicei cu un picior musculos; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. – Din fr. mollusque, germ. Molluske.

DOOM

molúscă s. f., g.-d. art. molúștei; pl. molúște

moluz
MOLÚZ s. n. v. moloz.

moluște
MOLÚSCĂ, moluște, s. f. (La pl.) Încrengătură de nevertebrate cu corpul moale (adesea închis într-o cochilie) și de obicei cu un picior musculos; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. – Din fr. mollusque, germ. Molluske.

DOOM

molúscă s. f., g.-d. art. molúștei; pl. molúște

moluștei
MOLÚSCĂ, moluște, s. f. (La pl.) Încrengătură de nevertebrate cu corpul moale (adesea închis într-o cochilie) și de obicei cu un picior musculos; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. – Din fr. mollusque, germ. Molluske.

DOOM

molúscă s. f., g.-d. art. molúștei; pl. molúște

moluștele
MOLÚSCĂ, moluște, s. f. (La pl.) Încrengătură de nevertebrate cu corpul moale (adesea închis într-o cochilie) și de obicei cu un picior musculos; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. – Din fr. mollusque, germ. Molluske.

DOOM

molúscă s. f., g.-d. art. molúștei; pl. molúște

moluștelor
MOLÚSCĂ, moluște, s. f. (La pl.) Încrengătură de nevertebrate cu corpul moale (adesea închis într-o cochilie) și de obicei cu un picior musculos; (și la sg.) animal care face parte din această încrengătură. – Din fr. mollusque, germ. Molluske.

DOOM

molúscă s. f., g.-d. art. molúștei; pl. molúște

molâi
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molâia
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molâie
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molâiei
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molâiele
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molâielor
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molâii
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molâilor
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molând
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molâu
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molâul
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molâului
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molîi
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molîia
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molîie
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molîiei
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molîiele
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molîielor
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molîii
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molîilor
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molînd
MOLÁ³, molez, vb. I. Tranz. (Mar.) A da drumul complet unei parâme. – Din fr. moler.

DOOM

*molá³ (a ~) vb., ind. prez. 3 moleáză

molîu
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molîul
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molîului
MOLẤU, -ẤIE, molâi, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de forță, de energie, de elan; încet, greoi, leneș. 2. Lipsit de voință, de hotărâre; indolent. [Pl. și: (f.) molâie] – Moale + suf. -âu.

DOOM

!molấu adj. m., f. molấie; pl. m. și f. molấi

molălăi
MOLĂLẮU, molălăi, adj. (Reg.) Molâu. – Moale + suf. -ălău.

DOOM

molălắu (reg.) adj. m., pl. molălắi

molălăii
MOLĂLẮU, molălăi, adj. (Reg.) Molâu. – Moale + suf. -ălău.

DOOM

molălắu (reg.) adj. m., pl. molălắi

molălăilor
MOLĂLẮU, molălăi, adj. (Reg.) Molâu. – Moale + suf. -ălău.

DOOM

molălắu (reg.) adj. m., pl. molălắi

molălău
MOLĂLẮU, molălăi, adj. (Reg.) Molâu. – Moale + suf. -ălău.

DOOM

molălắu (reg.) adj. m., pl. molălắi

molălăul
MOLĂLẮU, molălăi, adj. (Reg.) Molâu. – Moale + suf. -ălău.

DOOM

molălắu (reg.) adj. m., pl. molălắi

molălăului
MOLĂLẮU, molălăi, adj. (Reg.) Molâu. – Moale + suf. -ălău.

DOOM

molălắu (reg.) adj. m., pl. molălắi

molări
MOLÁRE, molări, s. f. Acțiunea de a mola³. – V. mola³.

molării
MOLÁRE, molări, s. f. Acțiunea de a mola³. – V. mola³.

molările
MOLÁRE, molări, s. f. Acțiunea de a mola³. – V. mola³.

molărilor
MOLÁRE, molări, s. f. Acțiunea de a mola³. – V. mola³.

molătate
MOLĂTÁTE, molătăți, s. f. (Rar) Lipsă de avânt și de energie în mișcări, acțiuni. – Moale + suf. -ătate.

DOOM

molătáte (rar) s. f., g.-d. art. molătắții

molătatea
MOLĂTÁTE, molătăți, s. f. (Rar) Lipsă de avânt și de energie în mișcări, acțiuni. – Moale + suf. -ătate.

DOOM

molătáte (rar) s. f., g.-d. art. molătắții

molătăți
MOLĂTÁTE, molătăți, s. f. (Rar) Lipsă de avânt și de energie în mișcări, acțiuni. – Moale + suf. -ătate.

DOOM

molătáte (rar) s. f., g.-d. art. molătắții

molătății
MOLĂTÁTE, molătăți, s. f. (Rar) Lipsă de avânt și de energie în mișcări, acțiuni. – Moale + suf. -ătate.

DOOM

molătáte (rar) s. f., g.-d. art. molătắții

molătățile
MOLĂTÁTE, molătăți, s. f. (Rar) Lipsă de avânt și de energie în mișcări, acțiuni. – Moale + suf. -ătate.

DOOM

molătáte (rar) s. f., g.-d. art. molătắții

molătăților
MOLĂTÁTE, molătăți, s. f. (Rar) Lipsă de avânt și de energie în mișcări, acțiuni. – Moale + suf. -ătate.

DOOM

molătáte (rar) s. f., g.-d. art. molătắții

momea
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momeai
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momeala
MOMEÁLĂ, momeli, s. f. 1. Faptul de a momi; p. ext. mijloc viclean folosit pentru a ademeni, a înșela pe cineva; ceea ce ademenește pe cineva; înșelăciune. ◊ Expr. Cu șosele, cu momele = cu viclenii, cu făgăduieli mincinoase. 2. Spec. Mâncare care se aruncă peștilor sau care se pune în undiță spre a-i ademeni; hrană pe care o pune vânătorul pentru a atrage vânatul; nadă. [Pl. și: momele] – Momi + suf. -eală.

momeală
MOMEÁLĂ, momeli, s. f. 1. Faptul de a momi; p. ext. mijloc viclean folosit pentru a ademeni, a înșela pe cineva; ceea ce ademenește pe cineva; înșelăciune. ◊ Expr. Cu șosele, cu momele = cu viclenii, cu făgăduieli mincinoase. 2. Spec. Mâncare care se aruncă peștilor sau care se pune în undiță spre a-i ademeni; hrană pe care o pune vânătorul pentru a atrage vânatul; nadă. [Pl. și: momele] – Momi + suf. -eală.

DOOM

momeálă s. f., g.-d. art. momélii; pl. moméli/(înv.) moméle (în expr. cu șoșele, cu ~)

momeam
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momească
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momeau
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momeați
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momeli
MOMEÁLĂ, momeli, s. f. 1. Faptul de a momi; p. ext. mijloc viclean folosit pentru a ademeni, a înșela pe cineva; ceea ce ademenește pe cineva; înșelăciune. ◊ Expr. Cu șosele, cu momele = cu viclenii, cu făgăduieli mincinoase. 2. Spec. Mâncare care se aruncă peștilor sau care se pune în undiță spre a-i ademeni; hrană pe care o pune vânătorul pentru a atrage vânatul; nadă. [Pl. și: momele] – Momi + suf. -eală.

momelii
MOMEÁLĂ, momeli, s. f. 1. Faptul de a momi; p. ext. mijloc viclean folosit pentru a ademeni, a înșela pe cineva; ceea ce ademenește pe cineva; înșelăciune. ◊ Expr. Cu șosele, cu momele = cu viclenii, cu făgăduieli mincinoase. 2. Spec. Mâncare care se aruncă peștilor sau care se pune în undiță spre a-i ademeni; hrană pe care o pune vânătorul pentru a atrage vânatul; nadă. [Pl. și: momele] – Momi + suf. -eală.

momelile
MOMEÁLĂ, momeli, s. f. 1. Faptul de a momi; p. ext. mijloc viclean folosit pentru a ademeni, a înșela pe cineva; ceea ce ademenește pe cineva; înșelăciune. ◊ Expr. Cu șosele, cu momele = cu viclenii, cu făgăduieli mincinoase. 2. Spec. Mâncare care se aruncă peștilor sau care se pune în undiță spre a-i ademeni; hrană pe care o pune vânătorul pentru a atrage vânatul; nadă. [Pl. și: momele] – Momi + suf. -eală.

momelilor
MOMEÁLĂ, momeli, s. f. 1. Faptul de a momi; p. ext. mijloc viclean folosit pentru a ademeni, a înșela pe cineva; ceea ce ademenește pe cineva; înșelăciune. ◊ Expr. Cu șosele, cu momele = cu viclenii, cu făgăduieli mincinoase. 2. Spec. Mâncare care se aruncă peștilor sau care se pune în undiță spre a-i ademeni; hrană pe care o pune vânătorul pentru a atrage vânatul; nadă. [Pl. și: momele] – Momi + suf. -eală.

moment
MOMÉNT, momente, s. n. 1. Interval scurt de timp; clipă, secundă. ◊ Loc. adj. De moment = de scurtă durată; efemer; vremelnic. ◊ Loc. adv. Pentru moment = provizoriu, deocamdată, pentru scurt timp. Pe moment = în prima clipă, în acea clipă. În tot momentul = în permanență, tot timpul. La moment = imediat, pe loc; p. ext. la timp. Din moment în moment sau dintr-un moment într-altul = imediat, chiar acum; curând, îndată. (Nici)un moment = deloc, niciodată. ◊ Loc. conj. Din moment ce... = de vreme ce..., deoarece... ♦ Perioadă scurtă în desfășurarea unui proces; fază, etapă. ◊ Ultimele momente (ale unui om) = clipele dinainte de moarte. ◊ Loc. adv. În momentul de față = actualmente, în prezent. Din primul moment = chiar de la început. În ultimul moment = chiar înainte de expirarea ultimului termen, când nu mai este nicio clipă de pierdut. La un moment dat = într-un anumit timp (nedeterminat); deodată. Un moment, se spune pentru a solicita cuiva o clipă de răgaz, o întrerupere. ♦ Episod din acțiunea unei scrieri literare; p. ext. specie a genului epic în care este surprins un instantaneu semnificativ din viața cotidiană. ♦ Dată, termen. ♦ Mărime fizică care caracterizează localizarea sau repartiția spațială a unei alte mărimi în raport cu un punct, cu o axă sau cu un plan. 2. Ocazie favorabilă; prilej. – Din lat. momentum, fr. moment, it. momento, germ. Moment.

DOOM

momént s. n., pl. moménte

momentan
MOMENTÁN, -Ă, momentani, -e, adj. 1. Care durează un moment sau puțin timp; temporar, trecător. ♦ (Gram.; despre verbe și timpuri verbale) Care exprimă acțiuni de durată scurtă. 2. Care se referă la momentul de față; actual. ♦ (Adverbial) Numaidecât; în clipa de față; pentru un moment. [Var.: momentanéu, -ée adj.] – Din lat. momentaneus, it. momentaneo, fr. momentané, germ. momentan.

DOOM

momentán adj. m., pl. momentáni; f. momentánă, pl. momentáne

momentana
MOMENTÁN, -Ă, momentani, -e, adj. 1. Care durează un moment sau puțin timp; temporar, trecător. ♦ (Gram.; despre verbe și timpuri verbale) Care exprimă acțiuni de durată scurtă. 2. Care se referă la momentul de față; actual. ♦ (Adverbial) Numaidecât; în clipa de față; pentru un moment. [Var.: momentanéu, -ée adj.] – Din lat. momentaneus, it. momentaneo, fr. momentané, germ. momentan.

DOOM

momentán adj. m., pl. momentáni; f. momentánă, pl. momentáne

momentane
MOMENTÁN, -Ă, momentani, -e, adj. 1. Care durează un moment sau puțin timp; temporar, trecător. ♦ (Gram.; despre verbe și timpuri verbale) Care exprimă acțiuni de durată scurtă. 2. Care se referă la momentul de față; actual. ♦ (Adverbial) Numaidecât; în clipa de față; pentru un moment. [Var.: momentanéu, -ée adj.] – Din lat. momentaneus, it. momentaneo, fr. momentané, germ. momentan.

DOOM

momentán adj. m., pl. momentáni; f. momentánă, pl. momentáne

momentanei
MOMENTÁN, -Ă, momentani, -e, adj. 1. Care durează un moment sau puțin timp; temporar, trecător. ♦ (Gram.; despre verbe și timpuri verbale) Care exprimă acțiuni de durată scurtă. 2. Care se referă la momentul de față; actual. ♦ (Adverbial) Numaidecât; în clipa de față; pentru un moment. [Var.: momentanéu, -ée adj.] – Din lat. momentaneus, it. momentaneo, fr. momentané, germ. momentan.

DOOM

momentán adj. m., pl. momentáni; f. momentánă, pl. momentáne

momentanele
MOMENTÁN, -Ă, momentani, -e, adj. 1. Care durează un moment sau puțin timp; temporar, trecător. ♦ (Gram.; despre verbe și timpuri verbale) Care exprimă acțiuni de durată scurtă. 2. Care se referă la momentul de față; actual. ♦ (Adverbial) Numaidecât; în clipa de față; pentru un moment. [Var.: momentanéu, -ée adj.] – Din lat. momentaneus, it. momentaneo, fr. momentané, germ. momentan.

DOOM

momentán adj. m., pl. momentáni; f. momentánă, pl. momentáne

momentanelor
MOMENTÁN, -Ă, momentani, -e, adj. 1. Care durează un moment sau puțin timp; temporar, trecător. ♦ (Gram.; despre verbe și timpuri verbale) Care exprimă acțiuni de durată scurtă. 2. Care se referă la momentul de față; actual. ♦ (Adverbial) Numaidecât; în clipa de față; pentru un moment. [Var.: momentanéu, -ée adj.] – Din lat. momentaneus, it. momentaneo, fr. momentané, germ. momentan.

DOOM

momentán adj. m., pl. momentáni; f. momentánă, pl. momentáne

momentaneu
MOMENTÁN, -Ă, momentani, -e, adj. 1. Care durează un moment sau puțin timp; temporar, trecător. ♦ (Gram.; despre verbe și timpuri verbale) Care exprimă acțiuni de durată scurtă. 2. Care se referă la momentul de față; actual. ♦ (Adverbial) Numaidecât; în clipa de față; pentru un moment. [Var.: momentanéu, -ée adj.] – Din lat. momentaneus, it. momentaneo, fr. momentané, germ. momentan.

DOOM

momentán adj. m., pl. momentáni; f. momentánă, pl. momentáne

momentani
MOMENTÁN, -Ă, momentani, -e, adj. 1. Care durează un moment sau puțin timp; temporar, trecător. ♦ (Gram.; despre verbe și timpuri verbale) Care exprimă acțiuni de durată scurtă. 2. Care se referă la momentul de față; actual. ♦ (Adverbial) Numaidecât; în clipa de față; pentru un moment. [Var.: momentanéu, -ée adj.] – Din lat. momentaneus, it. momentaneo, fr. momentané, germ. momentan.

DOOM

momentán adj. m., pl. momentáni; f. momentánă, pl. momentáne

momentanii
MOMENTÁN, -Ă, momentani, -e, adj. 1. Care durează un moment sau puțin timp; temporar, trecător. ♦ (Gram.; despre verbe și timpuri verbale) Care exprimă acțiuni de durată scurtă. 2. Care se referă la momentul de față; actual. ♦ (Adverbial) Numaidecât; în clipa de față; pentru un moment. [Var.: momentanéu, -ée adj.] – Din lat. momentaneus, it. momentaneo, fr. momentané, germ. momentan.

DOOM

momentán adj. m., pl. momentáni; f. momentánă, pl. momentáne

momentanilor
MOMENTÁN, -Ă, momentani, -e, adj. 1. Care durează un moment sau puțin timp; temporar, trecător. ♦ (Gram.; despre verbe și timpuri verbale) Care exprimă acțiuni de durată scurtă. 2. Care se referă la momentul de față; actual. ♦ (Adverbial) Numaidecât; în clipa de față; pentru un moment. [Var.: momentanéu, -ée adj.] – Din lat. momentaneus, it. momentaneo, fr. momentané, germ. momentan.

DOOM

momentán adj. m., pl. momentáni; f. momentánă, pl. momentáne

momentanul
MOMENTÁN, -Ă, momentani, -e, adj. 1. Care durează un moment sau puțin timp; temporar, trecător. ♦ (Gram.; despre verbe și timpuri verbale) Care exprimă acțiuni de durată scurtă. 2. Care se referă la momentul de față; actual. ♦ (Adverbial) Numaidecât; în clipa de față; pentru un moment. [Var.: momentanéu, -ée adj.] – Din lat. momentaneus, it. momentaneo, fr. momentané, germ. momentan.

DOOM

momentán adj. m., pl. momentáni; f. momentánă, pl. momentáne

momentanului
MOMENTÁN, -Ă, momentani, -e, adj. 1. Care durează un moment sau puțin timp; temporar, trecător. ♦ (Gram.; despre verbe și timpuri verbale) Care exprimă acțiuni de durată scurtă. 2. Care se referă la momentul de față; actual. ♦ (Adverbial) Numaidecât; în clipa de față; pentru un moment. [Var.: momentanéu, -ée adj.] – Din lat. momentaneus, it. momentaneo, fr. momentané, germ. momentan.

DOOM

momentán adj. m., pl. momentáni; f. momentánă, pl. momentáne

momente
MOMÉNT, momente, s. n. 1. Interval scurt de timp; clipă, secundă. ◊ Loc. adj. De moment = de scurtă durată; efemer; vremelnic. ◊ Loc. adv. Pentru moment = provizoriu, deocamdată, pentru scurt timp. Pe moment = în prima clipă, în acea clipă. În tot momentul = în permanență, tot timpul. La moment = imediat, pe loc; p. ext. la timp. Din moment în moment sau dintr-un moment într-altul = imediat, chiar acum; curând, îndată. (Nici)un moment = deloc, niciodată. ◊ Loc. conj. Din moment ce... = de vreme ce..., deoarece... ♦ Perioadă scurtă în desfășurarea unui proces; fază, etapă. ◊ Ultimele momente (ale unui om) = clipele dinainte de moarte. ◊ Loc. adv. În momentul de față = actualmente, în prezent. Din primul moment = chiar de la început. În ultimul moment = chiar înainte de expirarea ultimului termen, când nu mai este nicio clipă de pierdut. La un moment dat = într-un anumit timp (nedeterminat); deodată. Un moment, se spune pentru a solicita cuiva o clipă de răgaz, o întrerupere. ♦ Episod din acțiunea unei scrieri literare; p. ext. specie a genului epic în care este surprins un instantaneu semnificativ din viața cotidiană. ♦ Dată, termen. ♦ Mărime fizică care caracterizează localizarea sau repartiția spațială a unei alte mărimi în raport cu un punct, cu o axă sau cu un plan. 2. Ocazie favorabilă; prilej. – Din lat. momentum, fr. moment, it. momento, germ. Moment.

DOOM

momént s. n., pl. moménte

momentele
MOMÉNT, momente, s. n. 1. Interval scurt de timp; clipă, secundă. ◊ Loc. adj. De moment = de scurtă durată; efemer; vremelnic. ◊ Loc. adv. Pentru moment = provizoriu, deocamdată, pentru scurt timp. Pe moment = în prima clipă, în acea clipă. În tot momentul = în permanență, tot timpul. La moment = imediat, pe loc; p. ext. la timp. Din moment în moment sau dintr-un moment într-altul = imediat, chiar acum; curând, îndată. (Nici)un moment = deloc, niciodată. ◊ Loc. conj. Din moment ce... = de vreme ce..., deoarece... ♦ Perioadă scurtă în desfășurarea unui proces; fază, etapă. ◊ Ultimele momente (ale unui om) = clipele dinainte de moarte. ◊ Loc. adv. În momentul de față = actualmente, în prezent. Din primul moment = chiar de la început. În ultimul moment = chiar înainte de expirarea ultimului termen, când nu mai este nicio clipă de pierdut. La un moment dat = într-un anumit timp (nedeterminat); deodată. Un moment, se spune pentru a solicita cuiva o clipă de răgaz, o întrerupere. ♦ Episod din acțiunea unei scrieri literare; p. ext. specie a genului epic în care este surprins un instantaneu semnificativ din viața cotidiană. ♦ Dată, termen. ♦ Mărime fizică care caracterizează localizarea sau repartiția spațială a unei alte mărimi în raport cu un punct, cu o axă sau cu un plan. 2. Ocazie favorabilă; prilej. – Din lat. momentum, fr. moment, it. momento, germ. Moment.

DOOM

momént s. n., pl. moménte

momentelor
MOMÉNT, momente, s. n. 1. Interval scurt de timp; clipă, secundă. ◊ Loc. adj. De moment = de scurtă durată; efemer; vremelnic. ◊ Loc. adv. Pentru moment = provizoriu, deocamdată, pentru scurt timp. Pe moment = în prima clipă, în acea clipă. În tot momentul = în permanență, tot timpul. La moment = imediat, pe loc; p. ext. la timp. Din moment în moment sau dintr-un moment într-altul = imediat, chiar acum; curând, îndată. (Nici)un moment = deloc, niciodată. ◊ Loc. conj. Din moment ce... = de vreme ce..., deoarece... ♦ Perioadă scurtă în desfășurarea unui proces; fază, etapă. ◊ Ultimele momente (ale unui om) = clipele dinainte de moarte. ◊ Loc. adv. În momentul de față = actualmente, în prezent. Din primul moment = chiar de la început. În ultimul moment = chiar înainte de expirarea ultimului termen, când nu mai este nicio clipă de pierdut. La un moment dat = într-un anumit timp (nedeterminat); deodată. Un moment, se spune pentru a solicita cuiva o clipă de răgaz, o întrerupere. ♦ Episod din acțiunea unei scrieri literare; p. ext. specie a genului epic în care este surprins un instantaneu semnificativ din viața cotidiană. ♦ Dată, termen. ♦ Mărime fizică care caracterizează localizarea sau repartiția spațială a unei alte mărimi în raport cu un punct, cu o axă sau cu un plan. 2. Ocazie favorabilă; prilej. – Din lat. momentum, fr. moment, it. momento, germ. Moment.

DOOM

momént s. n., pl. moménte

momentoasa
MOMENTÓS, -OÁSĂ, momentoși, -oase, adj. (Înv.) De actualitate; p. ext. important pentru timpul de față. – Moment + suf. -os.

DOOM

momentós (înv.) adj. m., pl. momentóși; f. momentoásă, pl. momentoáse

momentoase
MOMENTÓS, -OÁSĂ, momentoși, -oase, adj. (Înv.) De actualitate; p. ext. important pentru timpul de față. – Moment + suf. -os.

DOOM

momentós (înv.) adj. m., pl. momentóși; f. momentoásă, pl. momentoáse

momentoasei
MOMENTÓS, -OÁSĂ, momentoși, -oase, adj. (Înv.) De actualitate; p. ext. important pentru timpul de față. – Moment + suf. -os.

DOOM

momentós (înv.) adj. m., pl. momentóși; f. momentoásă, pl. momentoáse

momentoasele
MOMENTÓS, -OÁSĂ, momentoși, -oase, adj. (Înv.) De actualitate; p. ext. important pentru timpul de față. – Moment + suf. -os.

DOOM

momentós (înv.) adj. m., pl. momentóși; f. momentoásă, pl. momentoáse

momentoaselor
MOMENTÓS, -OÁSĂ, momentoși, -oase, adj. (Înv.) De actualitate; p. ext. important pentru timpul de față. – Moment + suf. -os.

DOOM

momentós (înv.) adj. m., pl. momentóși; f. momentoásă, pl. momentoáse

momentos
MOMENTÓS, -OÁSĂ, momentoși, -oase, adj. (Înv.) De actualitate; p. ext. important pentru timpul de față. – Moment + suf. -os.

DOOM

momentós (înv.) adj. m., pl. momentóși; f. momentoásă, pl. momentoáse

momentosul
MOMENTÓS, -OÁSĂ, momentoși, -oase, adj. (Înv.) De actualitate; p. ext. important pentru timpul de față. – Moment + suf. -os.

DOOM

momentós (înv.) adj. m., pl. momentóși; f. momentoásă, pl. momentoáse

momentosului
MOMENTÓS, -OÁSĂ, momentoși, -oase, adj. (Înv.) De actualitate; p. ext. important pentru timpul de față. – Moment + suf. -os.

DOOM

momentós (înv.) adj. m., pl. momentóși; f. momentoásă, pl. momentoáse

momentoși
MOMENTÓS, -OÁSĂ, momentoși, -oase, adj. (Înv.) De actualitate; p. ext. important pentru timpul de față. – Moment + suf. -os.

DOOM

momentós (înv.) adj. m., pl. momentóși; f. momentoásă, pl. momentoáse

momentoșii
MOMENTÓS, -OÁSĂ, momentoși, -oase, adj. (Înv.) De actualitate; p. ext. important pentru timpul de față. – Moment + suf. -os.

DOOM

momentós (înv.) adj. m., pl. momentóși; f. momentoásă, pl. momentoáse

momentoșilor
MOMENTÓS, -OÁSĂ, momentoși, -oase, adj. (Înv.) De actualitate; p. ext. important pentru timpul de față. – Moment + suf. -os.

DOOM

momentós (înv.) adj. m., pl. momentóși; f. momentoásă, pl. momentoáse

momentul
MOMÉNT, momente, s. n. 1. Interval scurt de timp; clipă, secundă. ◊ Loc. adj. De moment = de scurtă durată; efemer; vremelnic. ◊ Loc. adv. Pentru moment = provizoriu, deocamdată, pentru scurt timp. Pe moment = în prima clipă, în acea clipă. În tot momentul = în permanență, tot timpul. La moment = imediat, pe loc; p. ext. la timp. Din moment în moment sau dintr-un moment într-altul = imediat, chiar acum; curând, îndată. (Nici)un moment = deloc, niciodată. ◊ Loc. conj. Din moment ce... = de vreme ce..., deoarece... ♦ Perioadă scurtă în desfășurarea unui proces; fază, etapă. ◊ Ultimele momente (ale unui om) = clipele dinainte de moarte. ◊ Loc. adv. În momentul de față = actualmente, în prezent. Din primul moment = chiar de la început. În ultimul moment = chiar înainte de expirarea ultimului termen, când nu mai este nicio clipă de pierdut. La un moment dat = într-un anumit timp (nedeterminat); deodată. Un moment, se spune pentru a solicita cuiva o clipă de răgaz, o întrerupere. ♦ Episod din acțiunea unei scrieri literare; p. ext. specie a genului epic în care este surprins un instantaneu semnificativ din viața cotidiană. ♦ Dată, termen. ♦ Mărime fizică care caracterizează localizarea sau repartiția spațială a unei alte mărimi în raport cu un punct, cu o axă sau cu un plan. 2. Ocazie favorabilă; prilej. – Din lat. momentum, fr. moment, it. momento, germ. Moment.

DOOM

momént s. n., pl. moménte

momentului
MOMÉNT, momente, s. n. 1. Interval scurt de timp; clipă, secundă. ◊ Loc. adj. De moment = de scurtă durată; efemer; vremelnic. ◊ Loc. adv. Pentru moment = provizoriu, deocamdată, pentru scurt timp. Pe moment = în prima clipă, în acea clipă. În tot momentul = în permanență, tot timpul. La moment = imediat, pe loc; p. ext. la timp. Din moment în moment sau dintr-un moment într-altul = imediat, chiar acum; curând, îndată. (Nici)un moment = deloc, niciodată. ◊ Loc. conj. Din moment ce... = de vreme ce..., deoarece... ♦ Perioadă scurtă în desfășurarea unui proces; fază, etapă. ◊ Ultimele momente (ale unui om) = clipele dinainte de moarte. ◊ Loc. adv. În momentul de față = actualmente, în prezent. Din primul moment = chiar de la început. În ultimul moment = chiar înainte de expirarea ultimului termen, când nu mai este nicio clipă de pierdut. La un moment dat = într-un anumit timp (nedeterminat); deodată. Un moment, se spune pentru a solicita cuiva o clipă de răgaz, o întrerupere. ♦ Episod din acțiunea unei scrieri literare; p. ext. specie a genului epic în care este surprins un instantaneu semnificativ din viața cotidiană. ♦ Dată, termen. ♦ Mărime fizică care caracterizează localizarea sau repartiția spațială a unei alte mărimi în raport cu un punct, cu o axă sau cu un plan. 2. Ocazie favorabilă; prilej. – Din lat. momentum, fr. moment, it. momento, germ. Moment.

DOOM

momént s. n., pl. moménte

momesc
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momește
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momești
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momi
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momii
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momim
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momind
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momire
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momire
MOMÍRE, momiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a momi și rezultatul ei. – V. momi.

DOOM

momíre (rar) s. f., g.-d. art. momírii; pl. momíri

momirea
MOMÍRE, momiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a momi și rezultatul ei. – V. momi.

DOOM

momíre (rar) s. f., g.-d. art. momírii; pl. momíri

momiri
MOMÍRE, momiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a momi și rezultatul ei. – V. momi.

DOOM

momíre (rar) s. f., g.-d. art. momírii; pl. momíri

momirii
MOMÍRE, momiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a momi și rezultatul ei. – V. momi.

DOOM

momíre (rar) s. f., g.-d. art. momírii; pl. momíri

momirile
MOMÍRE, momiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a momi și rezultatul ei. – V. momi.

DOOM

momíre (rar) s. f., g.-d. art. momírii; pl. momíri

momirilor
MOMÍRE, momiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a momi și rezultatul ei. – V. momi.

DOOM

momíre (rar) s. f., g.-d. art. momírii; pl. momíri

momiră
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momirăm
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momirăți
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momise
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momisem
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momiseră
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momiserăm
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momiserăți
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momiseși
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momiseți
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momit
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momitoare
MOMITÓR, -OÁRE, momitori, -oare, adj. (Rar) Care momește; ademenitor. – Momi + suf. -tor.

DOOM

momitór (rar) adj. m., pl. momitóri; f. sg. și pl. momitoáre

momitoarea
MOMITÓR, -OÁRE, momitori, -oare, adj. (Rar) Care momește; ademenitor. – Momi + suf. -tor.

DOOM

momitór (rar) adj. m., pl. momitóri; f. sg. și pl. momitoáre

momitoarei
MOMITÓR, -OÁRE, momitori, -oare, adj. (Rar) Care momește; ademenitor. – Momi + suf. -tor.

DOOM

momitór (rar) adj. m., pl. momitóri; f. sg. și pl. momitoáre

momitoarele
MOMITÓR, -OÁRE, momitori, -oare, adj. (Rar) Care momește; ademenitor. – Momi + suf. -tor.

DOOM

momitór (rar) adj. m., pl. momitóri; f. sg. și pl. momitoáre

momitoarelor
MOMITÓR, -OÁRE, momitori, -oare, adj. (Rar) Care momește; ademenitor. – Momi + suf. -tor.

DOOM

momitór (rar) adj. m., pl. momitóri; f. sg. și pl. momitoáre

momitor
MOMITÓR, -OÁRE, momitori, -oare, adj. (Rar) Care momește; ademenitor. – Momi + suf. -tor.

DOOM

momitór (rar) adj. m., pl. momitóri; f. sg. și pl. momitoáre

momitori
MOMITÓR, -OÁRE, momitori, -oare, adj. (Rar) Care momește; ademenitor. – Momi + suf. -tor.

DOOM

momitór (rar) adj. m., pl. momitóri; f. sg. și pl. momitoáre

momitorii
MOMITÓR, -OÁRE, momitori, -oare, adj. (Rar) Care momește; ademenitor. – Momi + suf. -tor.

DOOM

momitór (rar) adj. m., pl. momitóri; f. sg. și pl. momitoáre

momitorilor
MOMITÓR, -OÁRE, momitori, -oare, adj. (Rar) Care momește; ademenitor. – Momi + suf. -tor.

DOOM

momitór (rar) adj. m., pl. momitóri; f. sg. și pl. momitoáre

momitorul
MOMITÓR, -OÁRE, momitori, -oare, adj. (Rar) Care momește; ademenitor. – Momi + suf. -tor.

DOOM

momitór (rar) adj. m., pl. momitóri; f. sg. și pl. momitoáre

momitorului
MOMITÓR, -OÁRE, momitori, -oare, adj. (Rar) Care momește; ademenitor. – Momi + suf. -tor.

DOOM

momitór (rar) adj. m., pl. momitóri; f. sg. și pl. momitoáre

momiși
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momița
MOMÍȚĂ² s. f. v. moimiță.

DOOM

moimíță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. moimíței; pl. moimíțe

momița
MOMÍȚĂ¹, momițe, s. f. (Pop.) Ganglion. ♦ Spec. Glandă de la pieptul și de la gâtul unor animale, din care se prepară anumite mâncăruri. – Din bg. momica.

DOOM

momíță (ganglion, produs de măcelărie) (pop.) s. f., g.-d. art. momíței; pl. momíțe

momițe
MOMÍȚĂ² s. f. v. moimiță.

DOOM

moimíță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. moimíței; pl. moimíțe

momițe
MOMÍȚĂ¹, momițe, s. f. (Pop.) Ganglion. ♦ Spec. Glandă de la pieptul și de la gâtul unor animale, din care se prepară anumite mâncăruri. – Din bg. momica.

DOOM

momíță (ganglion, produs de măcelărie) (pop.) s. f., g.-d. art. momíței; pl. momíțe

momițe
MOMÍȚE s. f. pl. (Pop.; în expr.) A umbla cu chichițe și momițe = a încerca să înșele pe cineva. – Cf. momi.

DOOM

momíțe (momeli) (pop.) s. f. pl. (în expr. a umbla cu chichițe și ~)

momiței
MOMÍȚĂ² s. f. v. moimiță.

DOOM

moimíță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. moimíței; pl. moimíțe

momiței
MOMÍȚĂ¹, momițe, s. f. (Pop.) Ganglion. ♦ Spec. Glandă de la pieptul și de la gâtul unor animale, din care se prepară anumite mâncăruri. – Din bg. momica.

DOOM

momíță (ganglion, produs de măcelărie) (pop.) s. f., g.-d. art. momíței; pl. momíțe

momițele
MOMÍȚĂ² s. f. v. moimiță.

DOOM

moimíță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. moimíței; pl. moimíțe

momițele
MOMÍȚĂ¹, momițe, s. f. (Pop.) Ganglion. ♦ Spec. Glandă de la pieptul și de la gâtul unor animale, din care se prepară anumite mâncăruri. – Din bg. momica.

DOOM

momíță (ganglion, produs de măcelărie) (pop.) s. f., g.-d. art. momíței; pl. momíțe

momițelor
MOMÍȚĂ² s. f. v. moimiță.

DOOM

moimíță (înv., reg.) s. f., g.-d. art. moimíței; pl. moimíțe

momițelor
MOMÍȚĂ¹, momițe, s. f. (Pop.) Ganglion. ♦ Spec. Glandă de la pieptul și de la gâtul unor animale, din care se prepară anumite mâncăruri. – Din bg. momica.

DOOM

momíță (ganglion, produs de măcelărie) (pop.) s. f., g.-d. art. momíței; pl. momíțe

momiți
MOMÍ, momesc, vb. IV. Tranz. A atrage pe cineva prin promisiuni mincinoase sau prin măguliri, prin daruri etc.; a ademeni; a amăgi; a înșela. ♦ A seduce. ♦ Spec. A ademeni cu momeală pești sau alte animale, pentru a le prinde. ♦ A liniști, a potoli, a domoli (pentru scurt timp). – Din bg. mamja, sb. mamiti.

DOOM

momí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. momésc, imperf. 3 sg. momeá; conj. prez. 3 să momeáscă

momițoi
MOMIȚÓI, momițoi, s. m. (Reg.) Augmentativ al lui momiță²; masculul maimuței. – Momiță² + suf. -oi.

DOOM

momițói (maimuțoi) (reg.) s. m., pl. momițói, art. momițóii

momițoii
MOMIȚÓI, momițoi, s. m. (Reg.) Augmentativ al lui momiță²; masculul maimuței. – Momiță² + suf. -oi.

DOOM

momițói (maimuțoi) (reg.) s. m., pl. momițói, art. momițóii

momițoilor
MOMIȚÓI, momițoi, s. m. (Reg.) Augmentativ al lui momiță²; masculul maimuței. – Momiță² + suf. -oi.

DOOM

momițói (maimuțoi) (reg.) s. m., pl. momițói, art. momițóii

momițoiul
MOMIȚÓI, momițoi, s. m. (Reg.) Augmentativ al lui momiță²; masculul maimuței. – Momiță² + suf. -oi.

DOOM

momițói (maimuțoi) (reg.) s. m., pl. momițói, art. momițóii

momițoiului
MOMIȚÓI, momițoi, s. m. (Reg.) Augmentativ al lui momiță²; masculul maimuței. – Momiță² + suf. -oi.

DOOM

momițói (maimuțoi) (reg.) s. m., pl. momițói, art. momițóii

momițăria
MOMIȚĂRÍE, momițării, s. f. (Înv. și reg.) Maimuțăreală. – Momiță2 + suf. -ărie.

DOOM

momițăríe (maimuțăreală) (înv., reg.) s. f., art. momițăría, g.-d. art. momițăríei; pl. momițăríi, art. momițăríile

momițărie
MOMIȚĂRÍE, momițării, s. f. (Înv. și reg.) Maimuțăreală. – Momiță2 + suf. -ărie.

DOOM

momițăríe (maimuțăreală) (înv., reg.) s. f., art. momițăría, g.-d. art. momițăríei; pl. momițăríi, art. momițăríile

momițăriei
MOMIȚĂRÍE, momițării, s. f. (Înv. și reg.) Maimuțăreală. – Momiță2 + suf. -ărie.

DOOM

momițăríe (maimuțăreală) (înv., reg.) s. f., art. momițăría, g.-d. art. momițăríei; pl. momițăríi, art. momițăríile

momițării
MOMIȚĂRÍE, momițării, s. f. (Înv. și reg.) Maimuțăreală. – Momiță2 + suf. -ărie.

DOOM

momițăríe (maimuțăreală) (înv., reg.) s. f., art. momițăría, g.-d. art. momițăríei; pl. momițăríi, art. momițăríile

momițăriile
MOMIȚĂRÍE, momițării, s. f. (Înv. și reg.) Maimuțăreală. – Momiță2 + suf. -ărie.

DOOM

momițăríe (maimuțăreală) (înv., reg.) s. f., art. momițăría, g.-d. art. momițăríei; pl. momițăríi, art. momițăríile

momițăriilor
MOMIȚĂRÍE, momițării, s. f. (Înv. și reg.) Maimuțăreală. – Momiță2 + suf. -ărie.

DOOM

momițăríe (maimuțăreală) (înv., reg.) s. f., art. momițăría, g.-d. art. momițăríei; pl. momițăríi, art. momițăríile

momoață
MOMOÁȚĂ, momoațe, s. f. (Neobișnuit) Maimuță. ◊ Fig. (Glumeț, despre copii) Să vezi ce bine le șade momoațelor în încadratura albă și albastră de flori... dar, din nenorocire, portretele nu pot rîde. CARAGIALE, O. VII 524.

momus
Momus, personificare a sarcasmului și a zeflemelii răutăcioase.

momâi
MOMẤIE, momâi, s. f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care se așază pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. – Et. nec.

DOOM

momấie s. f., art. momấia, g.-d. art. momấii; pl. momấi, art. momấile (-mâ-i-)

momâia
MOMẤIE, momâi, s. f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care se așază pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. – Et. nec.

DOOM

momấie s. f., art. momấia, g.-d. art. momấii; pl. momấi, art. momấile (-mâ-i-)

momâiața
MOMÂIÁȚĂ, momâiețe, s. f. (Reg.) Mogâldeață. [Pr.: -mâ-ia-] – Et. nec.

DOOM

momâiáță (reg.) s. f., g.-d. art. momâiéței; pl. momâiéțe

momâie
MOMẤIE, momâi, s. f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care se așază pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. – Et. nec.

DOOM

momấie s. f., art. momấia, g.-d. art. momấii; pl. momấi, art. momấile (-mâ-i-)

momâiețe
MOMÂIÁȚĂ, momâiețe, s. f. (Reg.) Mogâldeață. [Pr.: -mâ-ia-] – Et. nec.

DOOM

momâiáță (reg.) s. f., g.-d. art. momâiéței; pl. momâiéțe

momâieței
MOMÂIÁȚĂ, momâiețe, s. f. (Reg.) Mogâldeață. [Pr.: -mâ-ia-] – Et. nec.

DOOM

momâiáță (reg.) s. f., g.-d. art. momâiéței; pl. momâiéțe

momâiețele
MOMÂIÁȚĂ, momâiețe, s. f. (Reg.) Mogâldeață. [Pr.: -mâ-ia-] – Et. nec.

DOOM

momâiáță (reg.) s. f., g.-d. art. momâiéței; pl. momâiéțe

momâiețelor
MOMÂIÁȚĂ, momâiețe, s. f. (Reg.) Mogâldeață. [Pr.: -mâ-ia-] – Et. nec.

DOOM

momâiáță (reg.) s. f., g.-d. art. momâiéței; pl. momâiéțe

momâii
MOMẤIE, momâi, s. f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care se așază pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. – Et. nec.

DOOM

momấie s. f., art. momấia, g.-d. art. momấii; pl. momấi, art. momấile (-mâ-i-)

momâile
MOMẤIE, momâi, s. f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care se așază pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. – Et. nec.

DOOM

momấie s. f., art. momấia, g.-d. art. momấii; pl. momấi, art. momấile (-mâ-i-)

momâilor
MOMẤIE, momâi, s. f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care se așază pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. – Et. nec.

DOOM

momấie s. f., art. momấia, g.-d. art. momấii; pl. momấi, art. momấile (-mâ-i-)

momârlan
MOMÂRLÁN², momârlane, s. n. (Reg.) 1. Moviliță de pământ făcută de râme. 2. Mănunchi de paie sau de zdrențe care se pune ca semn de hotar sau ca sperietoare pe un teren cultivat. – Cf. momâie.

momârlan
MOMÂRLÁN¹, momârlani, s. m. (Reg.) 1. Om prost, necioplit, bădăran. 2. Numele unui dans popular. ◊ (În construcția) De-a momârlanul = numele unui joc de copii. – Cf. mârlan, modârlan.

momârlane
MOMÂRLÁN², momârlane, s. n. (Reg.) 1. Moviliță de pământ făcută de râme. 2. Mănunchi de paie sau de zdrențe care se pune ca semn de hotar sau ca sperietoare pe un teren cultivat. – Cf. momâie.

momârlanele
MOMÂRLÁN², momârlane, s. n. (Reg.) 1. Moviliță de pământ făcută de râme. 2. Mănunchi de paie sau de zdrențe care se pune ca semn de hotar sau ca sperietoare pe un teren cultivat. – Cf. momâie.

momârlanelor
MOMÂRLÁN², momârlane, s. n. (Reg.) 1. Moviliță de pământ făcută de râme. 2. Mănunchi de paie sau de zdrențe care se pune ca semn de hotar sau ca sperietoare pe un teren cultivat. – Cf. momâie.

momârlani
MOMÂRLÁN¹, momârlani, s. m. (Reg.) 1. Om prost, necioplit, bădăran. 2. Numele unui dans popular. ◊ (În construcția) De-a momârlanul = numele unui joc de copii. – Cf. mârlan, modârlan.

momârlanii
MOMÂRLÁN¹, momârlani, s. m. (Reg.) 1. Om prost, necioplit, bădăran. 2. Numele unui dans popular. ◊ (În construcția) De-a momârlanul = numele unui joc de copii. – Cf. mârlan, modârlan.

momârlanilor
MOMÂRLÁN¹, momârlani, s. m. (Reg.) 1. Om prost, necioplit, bădăran. 2. Numele unui dans popular. ◊ (În construcția) De-a momârlanul = numele unui joc de copii. – Cf. mârlan, modârlan.

momârlanul
MOMÂRLÁN², momârlane, s. n. (Reg.) 1. Moviliță de pământ făcută de râme. 2. Mănunchi de paie sau de zdrențe care se pune ca semn de hotar sau ca sperietoare pe un teren cultivat. – Cf. momâie.

momârlanul
MOMÂRLÁN¹, momârlani, s. m. (Reg.) 1. Om prost, necioplit, bădăran. 2. Numele unui dans popular. ◊ (În construcția) De-a momârlanul = numele unui joc de copii. – Cf. mârlan, modârlan.

momârlanului
MOMÂRLÁN², momârlane, s. n. (Reg.) 1. Moviliță de pământ făcută de râme. 2. Mănunchi de paie sau de zdrențe care se pune ca semn de hotar sau ca sperietoare pe un teren cultivat. – Cf. momâie.

momârlanului
MOMÂRLÁN¹, momârlani, s. m. (Reg.) 1. Om prost, necioplit, bădăran. 2. Numele unui dans popular. ◊ (În construcția) De-a momârlanul = numele unui joc de copii. – Cf. mârlan, modârlan.

momîi
MOMẤIE, momâi, s. f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care se așază pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. – Et. nec.

DOOM

momấie s. f., art. momấia, g.-d. art. momấii; pl. momấi, art. momấile (-mâ-i-)

momîia
MOMẤIE, momâi, s. f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care se așază pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. – Et. nec.

DOOM

momấie s. f., art. momấia, g.-d. art. momấii; pl. momấi, art. momấile (-mâ-i-)

momîiața
MOMÂIÁȚĂ, momâiețe, s. f. (Reg.) Mogâldeață. [Pr.: -mâ-ia-] – Et. nec.

DOOM

momâiáță (reg.) s. f., g.-d. art. momâiéței; pl. momâiéțe

momîie
MOMẤIE, momâi, s. f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care se așază pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. – Et. nec.

DOOM

momấie s. f., art. momấia, g.-d. art. momấii; pl. momấi, art. momấile (-mâ-i-)

momîiețe
MOMÂIÁȚĂ, momâiețe, s. f. (Reg.) Mogâldeață. [Pr.: -mâ-ia-] – Et. nec.

DOOM

momâiáță (reg.) s. f., g.-d. art. momâiéței; pl. momâiéțe

momîieței
MOMÂIÁȚĂ, momâiețe, s. f. (Reg.) Mogâldeață. [Pr.: -mâ-ia-] – Et. nec.

DOOM

momâiáță (reg.) s. f., g.-d. art. momâiéței; pl. momâiéțe

momîiețele
MOMÂIÁȚĂ, momâiețe, s. f. (Reg.) Mogâldeață. [Pr.: -mâ-ia-] – Et. nec.

DOOM

momâiáță (reg.) s. f., g.-d. art. momâiéței; pl. momâiéțe

momîiețelor
MOMÂIÁȚĂ, momâiețe, s. f. (Reg.) Mogâldeață. [Pr.: -mâ-ia-] – Et. nec.

DOOM

momâiáță (reg.) s. f., g.-d. art. momâiéței; pl. momâiéțe

momîii
MOMẤIE, momâi, s. f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care se așază pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. – Et. nec.

DOOM

momấie s. f., art. momấia, g.-d. art. momấii; pl. momấi, art. momấile (-mâ-i-)

momîile
MOMẤIE, momâi, s. f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care se așază pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. – Et. nec.

DOOM

momấie s. f., art. momấia, g.-d. art. momấii; pl. momấi, art. momấile (-mâ-i-)

momîilor
MOMẤIE, momâi, s. f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care se așază pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. – Et. nec.

DOOM

momấie s. f., art. momấia, g.-d. art. momấii; pl. momấi, art. momấile (-mâ-i-)

momîrlan
MOMÂRLÁN², momârlane, s. n. (Reg.) 1. Moviliță de pământ făcută de râme. 2. Mănunchi de paie sau de zdrențe care se pune ca semn de hotar sau ca sperietoare pe un teren cultivat. – Cf. momâie.

momîrlan
MOMÂRLÁN¹, momârlani, s. m. (Reg.) 1. Om prost, necioplit, bădăran. 2. Numele unui dans popular. ◊ (În construcția) De-a momârlanul = numele unui joc de copii. – Cf. mârlan, modârlan.

momîrlane
MOMÂRLÁN², momârlane, s. n. (Reg.) 1. Moviliță de pământ făcută de râme. 2. Mănunchi de paie sau de zdrențe care se pune ca semn de hotar sau ca sperietoare pe un teren cultivat. – Cf. momâie.

momîrlanele
MOMÂRLÁN², momârlane, s. n. (Reg.) 1. Moviliță de pământ făcută de râme. 2. Mănunchi de paie sau de zdrențe care se pune ca semn de hotar sau ca sperietoare pe un teren cultivat. – Cf. momâie.

momîrlanelor
MOMÂRLÁN², momârlane, s. n. (Reg.) 1. Moviliță de pământ făcută de râme. 2. Mănunchi de paie sau de zdrențe care se pune ca semn de hotar sau ca sperietoare pe un teren cultivat. – Cf. momâie.

momîrlani
MOMÂRLÁN¹, momârlani, s. m. (Reg.) 1. Om prost, necioplit, bădăran. 2. Numele unui dans popular. ◊ (În construcția) De-a momârlanul = numele unui joc de copii. – Cf. mârlan, modârlan.

momîrlanii
MOMÂRLÁN¹, momârlani, s. m. (Reg.) 1. Om prost, necioplit, bădăran. 2. Numele unui dans popular. ◊ (În construcția) De-a momârlanul = numele unui joc de copii. – Cf. mârlan, modârlan.

momîrlanilor
MOMÂRLÁN¹, momârlani, s. m. (Reg.) 1. Om prost, necioplit, bădăran. 2. Numele unui dans popular. ◊ (În construcția) De-a momârlanul = numele unui joc de copii. – Cf. mârlan, modârlan.

momîrlanul
MOMÂRLÁN², momârlane, s. n. (Reg.) 1. Moviliță de pământ făcută de râme. 2. Mănunchi de paie sau de zdrențe care se pune ca semn de hotar sau ca sperietoare pe un teren cultivat. – Cf. momâie.

momîrlanul
MOMÂRLÁN¹, momârlani, s. m. (Reg.) 1. Om prost, necioplit, bădăran. 2. Numele unui dans popular. ◊ (În construcția) De-a momârlanul = numele unui joc de copii. – Cf. mârlan, modârlan.

momîrlanului
MOMÂRLÁN², momârlane, s. n. (Reg.) 1. Moviliță de pământ făcută de râme. 2. Mănunchi de paie sau de zdrențe care se pune ca semn de hotar sau ca sperietoare pe un teren cultivat. – Cf. momâie.

momîrlanului
MOMÂRLÁN¹, momârlani, s. m. (Reg.) 1. Om prost, necioplit, bădăran. 2. Numele unui dans popular. ◊ (În construcția) De-a momârlanul = numele unui joc de copii. – Cf. mârlan, modârlan.

mon
MON- v. mono-.

monac
MONÁH, -Ă, monahi, -e, s. m. și f. Călugăr. [Var.: monác, -ă s. m. și f.] – Din sl. monahŭ, ngr. monahós.

DOOM

monáhă s. f., g.-d. art. monáhei; pl. monáhe

monada
MONÁDĂ, monade, s. f. 1. (Fil.) Termen (folosit de Leibniz) pentru a desemna singura substanță adevărată, ca entitate spirituală, fără întindere spațială, capabilă de percepții și tendințe, dar fără legătură cu celelalte. 2. Organism inferior, microscopic, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. – Din fr. monade, germ. Monade.

DOOM

monádă s. f., g.-d. art. monádei; pl. monáde

monade
MONÁDĂ, monade, s. f. 1. (Fil.) Termen (folosit de Leibniz) pentru a desemna singura substanță adevărată, ca entitate spirituală, fără întindere spațială, capabilă de percepții și tendințe, dar fără legătură cu celelalte. 2. Organism inferior, microscopic, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. – Din fr. monade, germ. Monade.

DOOM

monádă s. f., g.-d. art. monádei; pl. monáde

monadei
MONÁDĂ, monade, s. f. 1. (Fil.) Termen (folosit de Leibniz) pentru a desemna singura substanță adevărată, ca entitate spirituală, fără întindere spațială, capabilă de percepții și tendințe, dar fără legătură cu celelalte. 2. Organism inferior, microscopic, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. – Din fr. monade, germ. Monade.

DOOM

monádă s. f., g.-d. art. monádei; pl. monáde

monadele
MONÁDĂ, monade, s. f. 1. (Fil.) Termen (folosit de Leibniz) pentru a desemna singura substanță adevărată, ca entitate spirituală, fără întindere spațială, capabilă de percepții și tendințe, dar fără legătură cu celelalte. 2. Organism inferior, microscopic, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. – Din fr. monade, germ. Monade.

DOOM

monádă s. f., g.-d. art. monádei; pl. monáde

monadelf
MONADÉLF, monadelfe, adj. (Bot.; despre androceul florii) Care are toate staminele unite prin filamentele lor, formând o coloană. – Din fr. monadelphe.

monadelfa
MONADÉLF, monadelfe, adj. (Bot.; despre androceul florii) Care are toate staminele unite prin filamentele lor, formând o coloană. – Din fr. monadelphe.

monadelfe
MONADÉLF, monadelfe, adj. (Bot.; despre androceul florii) Care are toate staminele unite prin filamentele lor, formând o coloană. – Din fr. monadelphe.

monadelfei
MONADÉLF, monadelfe, adj. (Bot.; despre androceul florii) Care are toate staminele unite prin filamentele lor, formând o coloană. – Din fr. monadelphe.

monadelfele
MONADÉLF, monadelfe, adj. (Bot.; despre androceul florii) Care are toate staminele unite prin filamentele lor, formând o coloană. – Din fr. monadelphe.

monadelfelor
MONADÉLF, monadelfe, adj. (Bot.; despre androceul florii) Care are toate staminele unite prin filamentele lor, formând o coloană. – Din fr. monadelphe.

monadelfi
MONADÉLF, monadelfe, adj. (Bot.; despre androceul florii) Care are toate staminele unite prin filamentele lor, formând o coloană. – Din fr. monadelphe.

monadelfic
MONADÉLFIC, -Ă adj. Monadelf. [< fr. monadelphique].

monadelfii
MONADÉLF, monadelfe, adj. (Bot.; despre androceul florii) Care are toate staminele unite prin filamentele lor, formând o coloană. – Din fr. monadelphe.

monadelfilor
MONADÉLF, monadelfe, adj. (Bot.; despre androceul florii) Care are toate staminele unite prin filamentele lor, formând o coloană. – Din fr. monadelphe.

monadelful
MONADÉLF, monadelfe, adj. (Bot.; despre androceul florii) Care are toate staminele unite prin filamentele lor, formând o coloană. – Din fr. monadelphe.

monadelfului
MONADÉLF, monadelfe, adj. (Bot.; despre androceul florii) Care are toate staminele unite prin filamentele lor, formând o coloană. – Din fr. monadelphe.

monadelor
MONÁDĂ, monade, s. f. 1. (Fil.) Termen (folosit de Leibniz) pentru a desemna singura substanță adevărată, ca entitate spirituală, fără întindere spațială, capabilă de percepții și tendințe, dar fără legătură cu celelalte. 2. Organism inferior, microscopic, unicelular, care face trecerea de la plante la animalele cele mai simple. – Din fr. monade, germ. Monade.

DOOM

monádă s. f., g.-d. art. monádei; pl. monáde

monadism
MONADÍSM s.n. Sistem filozofic al lui Leibniz, după care universul este alcătuit din monade. [< fr. monadisme].

monadismul
MONADÍSM s.n. Sistem filozofic al lui Leibniz, după care universul este alcătuit din monade. [< fr. monadisme].

monadismului
MONADÍSM s.n. Sistem filozofic al lui Leibniz, după care universul este alcătuit din monade. [< fr. monadisme].

monadist
MONADÍST, -Ă adj. Referitor la monadism. // s.m. și f. Adept al monadismului. [< fr. monadiste].

monadista
MONADÍST, -Ă adj. Referitor la monadism. // s.m. și f. Adept al monadismului. [< fr. monadiste].

monadiste
MONADÍST, -Ă adj. Referitor la monadism. // s.m. și f. Adept al monadismului. [< fr. monadiste].

monadistei
MONADÍST, -Ă adj. Referitor la monadism. // s.m. și f. Adept al monadismului. [< fr. monadiste].

monadistele
MONADÍST, -Ă adj. Referitor la monadism. // s.m. și f. Adept al monadismului. [< fr. monadiste].

monadistelor
MONADÍST, -Ă adj. Referitor la monadism. // s.m. și f. Adept al monadismului. [< fr. monadiste].

monadistul
MONADÍST, -Ă adj. Referitor la monadism. // s.m. și f. Adept al monadismului. [< fr. monadiste].

monadistului
MONADÍST, -Ă adj. Referitor la monadism. // s.m. și f. Adept al monadismului. [< fr. monadiste].

monadiști
MONADÍST, -Ă adj. Referitor la monadism. // s.m. și f. Adept al monadismului. [< fr. monadiste].

monadiștii
MONADÍST, -Ă adj. Referitor la monadism. // s.m. și f. Adept al monadismului. [< fr. monadiste].

monadiștilor
MONADÍST, -Ă adj. Referitor la monadism. // s.m. și f. Adept al monadismului. [< fr. monadiste].

monadnock
MONADNÓCK s.n. (Geol.) Munte izolat în cadrul unui relief coborât, alcătuit din roci dure. [< fr. monadnock, cf. Monadnock – munte din sudul S.U.A. < cuv. indian].

monadnockul
MONADNÓCK s.n. (Geol.) Munte izolat în cadrul unui relief coborât, alcătuit din roci dure. [< fr. monadnock, cf. Monadnock – munte din sudul S.U.A. < cuv. indian].

monadnockului
MONADNÓCK s.n. (Geol.) Munte izolat în cadrul unui relief coborât, alcătuit din roci dure. [< fr. monadnock, cf. Monadnock – munte din sudul S.U.A. < cuv. indian].

monadnockuri
MONADNÓCK s.n. (Geol.) Munte izolat în cadrul unui relief coborât, alcătuit din roci dure. [< fr. monadnock, cf. Monadnock – munte din sudul S.U.A. < cuv. indian].

monadnockurile
MONADNÓCK s.n. (Geol.) Munte izolat în cadrul unui relief coborât, alcătuit din roci dure. [< fr. monadnock, cf. Monadnock – munte din sudul S.U.A. < cuv. indian].

monadnockurilor
MONADNÓCK s.n. (Geol.) Munte izolat în cadrul unui relief coborât, alcătuit din roci dure. [< fr. monadnock, cf. Monadnock – munte din sudul S.U.A. < cuv. indian].

monadologia
MONADOLOGÍE s. f. (Fil.; rar) Teorie a monadelor. – Din fr. monadologie.

DOOM

monadologíe s. f., art. monadología, g.-d. monadologíi, art. monadologíei

monadologic
MONADOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la monadologie. [< fr. monadologique].

monadologica
MONADOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la monadologie. [< fr. monadologique].

monadologice
MONADOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la monadologie. [< fr. monadologique].

monadologicei
MONADOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la monadologie. [< fr. monadologique].

monadologicele
MONADOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la monadologie. [< fr. monadologique].

monadologicelor
MONADOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la monadologie. [< fr. monadologique].

monadologici
MONADOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la monadologie. [< fr. monadologique].

monadologicii
MONADOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la monadologie. [< fr. monadologique].

monadologicilor
MONADOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la monadologie. [< fr. monadologique].

monadologicul
MONADOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la monadologie. [< fr. monadologique].

monadologicului
MONADOLÓGIC, -Ă adj. Referitor la monadologie. [< fr. monadologique].

monadologie
MONADOLOGÍE s. f. (Fil.; rar) Teorie a monadelor. – Din fr. monadologie.

DOOM

monadologíe s. f., art. monadología, g.-d. monadologíi, art. monadologíei

monadologiei
MONADOLOGÍE s. f. (Fil.; rar) Teorie a monadelor. – Din fr. monadologie.

DOOM

monadologíe s. f., art. monadología, g.-d. monadologíi, art. monadologíei

monadologii
MONADOLOGÍE s. f. (Fil.; rar) Teorie a monadelor. – Din fr. monadologie.

DOOM

monadologíe s. f., art. monadología, g.-d. monadologíi, art. monadologíei

monaha
MONÁH, -Ă, monahi, -e, s. m. și f. Călugăr. [Var.: monác, -ă s. m. și f.] – Din sl. monahŭ, ngr. monahós.

DOOM

monáhă s. f., g.-d. art. monáhei; pl. monáhe

monahal
MONAHÁL, -Ă, monahali, -e, adj. Care aparține monahului, specific monahului sau vieții de monah; călugăresc, monahicesc. – Monah + suf. -al.

DOOM

monahál adj. m., pl. monaháli; f. monahálă, pl. monahále

monahala
MONAHÁL, -Ă, monahali, -e, adj. Care aparține monahului, specific monahului sau vieții de monah; călugăresc, monahicesc. – Monah + suf. -al.

DOOM

monahál adj. m., pl. monaháli; f. monahálă, pl. monahále

monahale
MONAHÁL, -Ă, monahali, -e, adj. Care aparține monahului, specific monahului sau vieții de monah; călugăresc, monahicesc. – Monah + suf. -al.

DOOM

monahál adj. m., pl. monaháli; f. monahálă, pl. monahále

monahalei
MONAHÁL, -Ă, monahali, -e, adj. Care aparține monahului, specific monahului sau vieții de monah; călugăresc, monahicesc. – Monah + suf. -al.

DOOM

monahál adj. m., pl. monaháli; f. monahálă, pl. monahále

monahalele
MONAHÁL, -Ă, monahali, -e, adj. Care aparține monahului, specific monahului sau vieții de monah; călugăresc, monahicesc. – Monah + suf. -al.

DOOM

monahál adj. m., pl. monaháli; f. monahálă, pl. monahále

monahalelor
MONAHÁL, -Ă, monahali, -e, adj. Care aparține monahului, specific monahului sau vieții de monah; călugăresc, monahicesc. – Monah + suf. -al.

DOOM

monahál adj. m., pl. monaháli; f. monahálă, pl. monahále

monahali
MONAHÁL, -Ă, monahali, -e, adj. Care aparține monahului, specific monahului sau vieții de monah; călugăresc, monahicesc. – Monah + suf. -al.

DOOM

monahál adj. m., pl. monaháli; f. monahálă, pl. monahále

monahalii
MONAHÁL, -Ă, monahali, -e, adj. Care aparține monahului, specific monahului sau vieții de monah; călugăresc, monahicesc. – Monah + suf. -al.

DOOM

monahál adj. m., pl. monaháli; f. monahálă, pl. monahále

monahalilor
MONAHÁL, -Ă, monahali, -e, adj. Care aparține monahului, specific monahului sau vieții de monah; călugăresc, monahicesc. – Monah + suf. -al.

DOOM

monahál adj. m., pl. monaháli; f. monahálă, pl. monahále

monahalul
MONAHÁL, -Ă, monahali, -e, adj. Care aparține monahului, specific monahului sau vieții de monah; călugăresc, monahicesc. – Monah + suf. -al.

DOOM

monahál adj. m., pl. monaháli; f. monahálă, pl. monahále

monahalului
MONAHÁL, -Ă, monahali, -e, adj. Care aparține monahului, specific monahului sau vieții de monah; călugăresc, monahicesc. – Monah + suf. -al.

DOOM

monahál adj. m., pl. monaháli; f. monahálă, pl. monahále

monahe
MONÁH, -Ă, monahi, -e, s. m. și f. Călugăr. [Var.: monác, -ă s. m. și f.] – Din sl. monahŭ, ngr. monahós.

DOOM

monáhă s. f., g.-d. art. monáhei; pl. monáhe

monahei
MONÁH, -Ă, monahi, -e, s. m. și f. Călugăr. [Var.: monác, -ă s. m. și f.] – Din sl. monahŭ, ngr. monahós.

DOOM

monáhă s. f., g.-d. art. monáhei; pl. monáhe

monahele
MONÁH, -Ă, monahi, -e, s. m. și f. Călugăr. [Var.: monác, -ă s. m. și f.] – Din sl. monahŭ, ngr. monahós.

DOOM

monáhă s. f., g.-d. art. monáhei; pl. monáhe

monahelor
MONÁH, -Ă, monahi, -e, s. m. și f. Călugăr. [Var.: monác, -ă s. m. și f.] – Din sl. monahŭ, ngr. monahós.

DOOM

monáhă s. f., g.-d. art. monáhei; pl. monáhe

monahia
MONAHÍE², monahii, s. f. Călugăriță. – Din sl. monahija, ngr. monahi.

DOOM

monahíe s. f., art. monahía, g.-d. art. monahíei; (călugărițe) pl. monahíi, art. monahíile

monahiceasca
MONAHICÉSC, -EÁSCĂ, monahicești, adj. Monahal. – Monah + suf. -icesc.

DOOM

monahicésc (rar) adj. m., f. monahiceáscă; pl. m. și f. monahicéști

monahicesc
MONAHICÉSC, -EÁSCĂ, monahicești, adj. Monahal. – Monah + suf. -icesc.

DOOM

monahicésc (rar) adj. m., f. monahiceáscă; pl. m. și f. monahicéști

monahicescul
MONAHICÉSC, -EÁSCĂ, monahicești, adj. Monahal. – Monah + suf. -icesc.

DOOM

monahicésc (rar) adj. m., f. monahiceáscă; pl. m. și f. monahicéști

monahicescului
MONAHICÉSC, -EÁSCĂ, monahicești, adj. Monahal. – Monah + suf. -icesc.

DOOM

monahicésc (rar) adj. m., f. monahiceáscă; pl. m. și f. monahicéști

monahicești
MONAHICÉSC, -EÁSCĂ, monahicești, adj. Monahal. – Monah + suf. -icesc.

DOOM

monahicésc (rar) adj. m., f. monahiceáscă; pl. m. și f. monahicéști

monahiceștii
MONAHICÉSC, -EÁSCĂ, monahicești, adj. Monahal. – Monah + suf. -icesc.

DOOM

monahicésc (rar) adj. m., f. monahiceáscă; pl. m. și f. monahicéști

monahiceștile
MONAHICÉSC, -EÁSCĂ, monahicești, adj. Monahal. – Monah + suf. -icesc.

DOOM

monahicésc (rar) adj. m., f. monahiceáscă; pl. m. și f. monahicéști

monahiceștilor
MONAHICÉSC, -EÁSCĂ, monahicești, adj. Monahal. – Monah + suf. -icesc.

DOOM

monahicésc (rar) adj. m., f. monahiceáscă; pl. m. și f. monahicéști

monahie
MONAHÍE², monahii, s. f. Călugăriță. – Din sl. monahija, ngr. monahi.

DOOM

monahíe s. f., art. monahía, g.-d. art. monahíei; (călugărițe) pl. monahíi, art. monahíile

monahiei
MONAHÍE², monahii, s. f. Călugăriță. – Din sl. monahija, ngr. monahi.

DOOM

monahíe s. f., art. monahía, g.-d. art. monahíei; (călugărițe) pl. monahíi, art. monahíile

monahii
MONAHÍE², monahii, s. f. Călugăriță. – Din sl. monahija, ngr. monahi.

DOOM

monahíe s. f., art. monahía, g.-d. art. monahíei; (călugărițe) pl. monahíi, art. monahíile

monahiile
MONAHÍE², monahii, s. f. Călugăriță. – Din sl. monahija, ngr. monahi.

DOOM

monahíe s. f., art. monahía, g.-d. art. monahíei; (călugărițe) pl. monahíi, art. monahíile

monahiilor
MONAHÍE², monahii, s. f. Călugăriță. – Din sl. monahija, ngr. monahi.

DOOM

monahíe s. f., art. monahía, g.-d. art. monahíei; (călugărițe) pl. monahíi, art. monahíile

monahism
MONAHÍSM s. n. 1. Stare, viață, calitate de monah; călugărie, monahie¹. 2. Instituția călugăriei. – Monah + suf. -ism.

DOOM

monahísm s. n.

monahismul
MONAHÍSM s. n. 1. Stare, viață, calitate de monah; călugărie, monahie¹. 2. Instituția călugăriei. – Monah + suf. -ism.

DOOM

monahísm s. n.

monahismului
MONAHÍSM s. n. 1. Stare, viață, calitate de monah; călugărie, monahie¹. 2. Instituția călugăriei. – Monah + suf. -ism.

DOOM

monahísm s. n.

monandra
MONÁNDRĂ, monandre, adj. (Bot.; despre flori) Care are o singură stamină. – Din fr. monandre.

monandre
MONÁNDRĂ, monandre, adj. (Bot.; despre flori) Care are o singură stamină. – Din fr. monandre.

monandrei
MONÁNDRĂ, monandre, adj. (Bot.; despre flori) Care are o singură stamină. – Din fr. monandre.

monandrele
MONÁNDRĂ, monandre, adj. (Bot.; despre flori) Care are o singură stamină. – Din fr. monandre.

monandrelor
MONÁNDRĂ, monandre, adj. (Bot.; despre flori) Care are o singură stamină. – Din fr. monandre.

monarc
MONÁRH, monarhi, s. m. Conducător suprem al unei monarhii; suveran. [Var.: (înv.) monárc s. m.] – Din ngr. monárhis, germ. Monarch.

DOOM

monárh s. m., pl. monárhi

monarh
MONÁRH, monarhi, s. m. Conducător suprem al unei monarhii; suveran. [Var.: (înv.) monárc s. m.] – Din ngr. monárhis, germ. Monarch.

DOOM

monárh s. m., pl. monárhi

monarhi
MONÁRH, monarhi, s. m. Conducător suprem al unei monarhii; suveran. [Var.: (înv.) monárc s. m.] – Din ngr. monárhis, germ. Monarch.

DOOM

monárh s. m., pl. monárhi

monarhia
MONARHÍE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă în stat aparține monarhului (rege, împărat, țar, șah, emir etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia (1). – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.

DOOM

monarhíe s. f., art. monarhía, g.-d. art. monarhíei; pl. monarhíi, art. monarhíile

monarhic
MONÁRHIC, -Ă, monarhici, -ce, adj. 1. Care aparține monarhului sau monarhiei, privitor la monarh sau la monarhie. 2. (Despre idei, grupări) Care acceptă și susține monarhia. – Din fr. monarchique, germ. monarchisch.

DOOM

monárhic adj. m., pl. monárhici; f. monárhică, pl. monárhice

monarhica
MONÁRHIC, -Ă, monarhici, -ce, adj. 1. Care aparține monarhului sau monarhiei, privitor la monarh sau la monarhie. 2. (Despre idei, grupări) Care acceptă și susține monarhia. – Din fr. monarchique, germ. monarchisch.

DOOM

monárhic adj. m., pl. monárhici; f. monárhică, pl. monárhice

monarhice
MONÁRHIC, -Ă, monarhici, -ce, adj. 1. Care aparține monarhului sau monarhiei, privitor la monarh sau la monarhie. 2. (Despre idei, grupări) Care acceptă și susține monarhia. – Din fr. monarchique, germ. monarchisch.

DOOM

monárhic adj. m., pl. monárhici; f. monárhică, pl. monárhice

monarhicei
MONÁRHIC, -Ă, monarhici, -ce, adj. 1. Care aparține monarhului sau monarhiei, privitor la monarh sau la monarhie. 2. (Despre idei, grupări) Care acceptă și susține monarhia. – Din fr. monarchique, germ. monarchisch.

DOOM

monárhic adj. m., pl. monárhici; f. monárhică, pl. monárhice

monarhicele
MONÁRHIC, -Ă, monarhici, -ce, adj. 1. Care aparține monarhului sau monarhiei, privitor la monarh sau la monarhie. 2. (Despre idei, grupări) Care acceptă și susține monarhia. – Din fr. monarchique, germ. monarchisch.

DOOM

monárhic adj. m., pl. monárhici; f. monárhică, pl. monárhice

monarhicelor
MONÁRHIC, -Ă, monarhici, -ce, adj. 1. Care aparține monarhului sau monarhiei, privitor la monarh sau la monarhie. 2. (Despre idei, grupări) Care acceptă și susține monarhia. – Din fr. monarchique, germ. monarchisch.

DOOM

monárhic adj. m., pl. monárhici; f. monárhică, pl. monárhice

monarhici
MONÁRHIC, -Ă, monarhici, -ce, adj. 1. Care aparține monarhului sau monarhiei, privitor la monarh sau la monarhie. 2. (Despre idei, grupări) Care acceptă și susține monarhia. – Din fr. monarchique, germ. monarchisch.

DOOM

monárhic adj. m., pl. monárhici; f. monárhică, pl. monárhice

monarhicii
MONÁRHIC, -Ă, monarhici, -ce, adj. 1. Care aparține monarhului sau monarhiei, privitor la monarh sau la monarhie. 2. (Despre idei, grupări) Care acceptă și susține monarhia. – Din fr. monarchique, germ. monarchisch.

DOOM

monárhic adj. m., pl. monárhici; f. monárhică, pl. monárhice

monarhicilor
MONÁRHIC, -Ă, monarhici, -ce, adj. 1. Care aparține monarhului sau monarhiei, privitor la monarh sau la monarhie. 2. (Despre idei, grupări) Care acceptă și susține monarhia. – Din fr. monarchique, germ. monarchisch.

DOOM

monárhic adj. m., pl. monárhici; f. monárhică, pl. monárhice

monarhicul
MONÁRHIC, -Ă, monarhici, -ce, adj. 1. Care aparține monarhului sau monarhiei, privitor la monarh sau la monarhie. 2. (Despre idei, grupări) Care acceptă și susține monarhia. – Din fr. monarchique, germ. monarchisch.

DOOM

monárhic adj. m., pl. monárhici; f. monárhică, pl. monárhice

monarhicului
MONÁRHIC, -Ă, monarhici, -ce, adj. 1. Care aparține monarhului sau monarhiei, privitor la monarh sau la monarhie. 2. (Despre idei, grupări) Care acceptă și susține monarhia. – Din fr. monarchique, germ. monarchisch.

DOOM

monárhic adj. m., pl. monárhici; f. monárhică, pl. monárhice

monarhie
MONARHÍE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă în stat aparține monarhului (rege, împărat, țar, șah, emir etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia (1). – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.

DOOM

monarhíe s. f., art. monarhía, g.-d. art. monarhíei; pl. monarhíi, art. monarhíile

monarhiei
MONARHÍE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă în stat aparține monarhului (rege, împărat, țar, șah, emir etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia (1). – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.

DOOM

monarhíe s. f., art. monarhía, g.-d. art. monarhíei; pl. monarhíi, art. monarhíile

monarhii
MONÁRH, monarhi, s. m. Conducător suprem al unei monarhii; suveran. [Var.: (înv.) monárc s. m.] – Din ngr. monárhis, germ. Monarch.

DOOM

monárh s. m., pl. monárhi

monarhii
MONARHÍE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă în stat aparține monarhului (rege, împărat, țar, șah, emir etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia (1). – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.

DOOM

monarhíe s. f., art. monarhía, g.-d. art. monarhíei; pl. monarhíi, art. monarhíile

monarhiile
MONARHÍE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă în stat aparține monarhului (rege, împărat, țar, șah, emir etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia (1). – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.

DOOM

monarhíe s. f., art. monarhía, g.-d. art. monarhíei; pl. monarhíi, art. monarhíile

monarhiilor
MONARHÍE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă în stat aparține monarhului (rege, împărat, țar, șah, emir etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia (1). – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.

DOOM

monarhíe s. f., art. monarhía, g.-d. art. monarhíei; pl. monarhíi, art. monarhíile

monarhilor
MONÁRH, monarhi, s. m. Conducător suprem al unei monarhii; suveran. [Var.: (înv.) monárc s. m.] – Din ngr. monárhis, germ. Monarch.

DOOM

monárh s. m., pl. monárhi

monarhism
MONARHÍSM s. n. Doctrină politică a partizanilor monarhiei (1). – Din fr. monarchisme.

DOOM

monarhísm s. n.

monarhismul
MONARHÍSM s. n. Doctrină politică a partizanilor monarhiei (1). – Din fr. monarchisme.

DOOM

monarhísm s. n.

monarhismului
MONARHÍSM s. n. Doctrină politică a partizanilor monarhiei (1). – Din fr. monarchisme.

DOOM

monarhísm s. n.

monarhist
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhist
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhista
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhista
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhiste
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhiste
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhistei
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhistei
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhistele
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhistele
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhistelor
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhistelor
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhistul
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhistul
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhistului
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhistului
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhiști
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhiști
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhiștii
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhiștii
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhiștilor
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhiștilor
MONARHÍST, -Ă, monarhiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care aparține monarhiei (1), privitor la monarhie, care susține monarhia; care se bazează pe monarhie. 2. S. m. și f. Adept, partizan al monarhiei; regalist. – Din fr. monarchiste.

DOOM

monarhíst adj. m., s. m., pl. monarhíști; adj. f., s. f. monarhístă, pl. monarhíste

monarhul
MONÁRH, monarhi, s. m. Conducător suprem al unei monarhii; suveran. [Var.: (înv.) monárc s. m.] – Din ngr. monárhis, germ. Monarch.

DOOM

monárh s. m., pl. monárhi

monarhului
MONÁRH, monarhi, s. m. Conducător suprem al unei monarhii; suveran. [Var.: (înv.) monárc s. m.] – Din ngr. monárhis, germ. Monarch.

DOOM

monárh s. m., pl. monárhi

monastic
MONÁSTIC, -Ă, monastici, -ce, adj. Mănăstiresc. ♦ De călugăr, propriu călugărului; călugăresc. – Din fr. monastique.

DOOM

monástic adj. m., pl. monástici; f. monástică, pl. monástice

monastica
MONÁSTIC, -Ă, monastici, -ce, adj. Mănăstiresc. ♦ De călugăr, propriu călugărului; călugăresc. – Din fr. monastique.

DOOM

monástic adj. m., pl. monástici; f. monástică, pl. monástice

monastice
MONÁSTIC, -Ă, monastici, -ce, adj. Mănăstiresc. ♦ De călugăr, propriu călugărului; călugăresc. – Din fr. monastique.

DOOM

monástic adj. m., pl. monástici; f. monástică, pl. monástice

monasticei
MONÁSTIC, -Ă, monastici, -ce, adj. Mănăstiresc. ♦ De călugăr, propriu călugărului; călugăresc. – Din fr. monastique.

DOOM

monástic adj. m., pl. monástici; f. monástică, pl. monástice

monasticele
MONÁSTIC, -Ă, monastici, -ce, adj. Mănăstiresc. ♦ De călugăr, propriu călugărului; călugăresc. – Din fr. monastique.

DOOM

monástic adj. m., pl. monástici; f. monástică, pl. monástice

monasticelor
MONÁSTIC, -Ă, monastici, -ce, adj. Mănăstiresc. ♦ De călugăr, propriu călugărului; călugăresc. – Din fr. monastique.

DOOM

monástic adj. m., pl. monástici; f. monástică, pl. monástice

monastici
MONÁSTIC, -Ă, monastici, -ce, adj. Mănăstiresc. ♦ De călugăr, propriu călugărului; călugăresc. – Din fr. monastique.

DOOM

monástic adj. m., pl. monástici; f. monástică, pl. monástice

monasticii
MONÁSTIC, -Ă, monastici, -ce, adj. Mănăstiresc. ♦ De călugăr, propriu călugărului; călugăresc. – Din fr. monastique.

DOOM

monástic adj. m., pl. monástici; f. monástică, pl. monástice

monasticilor
MONÁSTIC, -Ă, monastici, -ce, adj. Mănăstiresc. ♦ De călugăr, propriu călugărului; călugăresc. – Din fr. monastique.

DOOM

monástic adj. m., pl. monástici; f. monástică, pl. monástice

monasticul
MONÁSTIC, -Ă, monastici, -ce, adj. Mănăstiresc. ♦ De călugăr, propriu călugărului; călugăresc. – Din fr. monastique.

DOOM

monástic adj. m., pl. monástici; f. monástică, pl. monástice

monasticului
MONÁSTIC, -Ă, monastici, -ce, adj. Mănăstiresc. ♦ De călugăr, propriu călugărului; călugăresc. – Din fr. monastique.

DOOM

monástic adj. m., pl. monástici; f. monástică, pl. monástice

monastire
MĂNĂSTÍRE, mănăstiri, s. f. Așezământ religios în care trăiesc, potrivit unor reguli de viață austere și izolați de lume, călugări sau călugărițe; p. restr. ansamblu de clădiri care alcătuiesc un astfel de așezământ; lăcaș în care serviciul divin este oficiat de călugări. ◊ Expr. A (se) duce sau a (se) închide, a intra, a trimite, a băga etc. la (o) mănăstire = a (se) călugări. [Var.: mânăstire, (înv.) monastíre s. f.] – Din sl. monastyrĭ.

DOOM

mânăstíre v. mănăstíre

monastiresc
MONASTIRÉSC, -EÁSCĂ adj. v. mănăstiresc.

DOOM

mânăstirésc v. mănăstirésc

monazit
MONAZÍT, monazite, s. n. Fosfat natural al unor pământuri rare, de culoare galbenă-brună, roșie sau cafenie. – Din fr. monazite.

DOOM

monazít s. n., pl. monazíte

monazite
MONAZÍT, monazite, s. n. Fosfat natural al unor pământuri rare, de culoare galbenă-brună, roșie sau cafenie. – Din fr. monazite.

DOOM

monazít s. n., pl. monazíte

monazitele
MONAZÍT, monazite, s. n. Fosfat natural al unor pământuri rare, de culoare galbenă-brună, roșie sau cafenie. – Din fr. monazite.

DOOM

monazít s. n., pl. monazíte

monazitelor
MONAZÍT, monazite, s. n. Fosfat natural al unor pământuri rare, de culoare galbenă-brună, roșie sau cafenie. – Din fr. monazite.

DOOM

monazít s. n., pl. monazíte

monazitul
MONAZÍT, monazite, s. n. Fosfat natural al unor pământuri rare, de culoare galbenă-brună, roșie sau cafenie. – Din fr. monazite.

DOOM

monazít s. n., pl. monazíte

monazitului
MONAZÍT, monazite, s. n. Fosfat natural al unor pământuri rare, de culoare galbenă-brună, roșie sau cafenie. – Din fr. monazite.

DOOM

monazít s. n., pl. monazíte

monden
MONDÉN, -Ă, mondeni, -e, adj. Care aparține înaltei societăți, care ține de viața de lux și de petreceri a acestei societăți; care reflectă sau privește o astfel de viață. ♦ (Adesea substantivat) Căruia îi place viața de societate, care frecventează reuniunile înaltei societăți. – Din fr. mondain.

DOOM

mondén adj. m., pl. mondéni; f. mondénă, pl. mondéne

mondena
MONDÉN, -Ă, mondeni, -e, adj. Care aparține înaltei societăți, care ține de viața de lux și de petreceri a acestei societăți; care reflectă sau privește o astfel de viață. ♦ (Adesea substantivat) Căruia îi place viața de societate, care frecventează reuniunile înaltei societăți. – Din fr. mondain.

DOOM

mondén adj. m., pl. mondéni; f. mondénă, pl. mondéne

mondene
MONDÉN, -Ă, mondeni, -e, adj. Care aparține înaltei societăți, care ține de viața de lux și de petreceri a acestei societăți; care reflectă sau privește o astfel de viață. ♦ (Adesea substantivat) Căruia îi place viața de societate, care frecventează reuniunile înaltei societăți. – Din fr. mondain.

DOOM

mondén adj. m., pl. mondéni; f. mondénă, pl. mondéne

mondenei
MONDÉN, -Ă, mondeni, -e, adj. Care aparține înaltei societăți, care ține de viața de lux și de petreceri a acestei societăți; care reflectă sau privește o astfel de viață. ♦ (Adesea substantivat) Căruia îi place viața de societate, care frecventează reuniunile înaltei societăți. – Din fr. mondain.

DOOM

mondén adj. m., pl. mondéni; f. mondénă, pl. mondéne

mondenele
MONDÉN, -Ă, mondeni, -e, adj. Care aparține înaltei societăți, care ține de viața de lux și de petreceri a acestei societăți; care reflectă sau privește o astfel de viață. ♦ (Adesea substantivat) Căruia îi place viața de societate, care frecventează reuniunile înaltei societăți. – Din fr. mondain.

DOOM

mondén adj. m., pl. mondéni; f. mondénă, pl. mondéne

mondenelor
MONDÉN, -Ă, mondeni, -e, adj. Care aparține înaltei societăți, care ține de viața de lux și de petreceri a acestei societăți; care reflectă sau privește o astfel de viață. ♦ (Adesea substantivat) Căruia îi place viața de societate, care frecventează reuniunile înaltei societăți. – Din fr. mondain.

DOOM

mondén adj. m., pl. mondéni; f. mondénă, pl. mondéne

mondeni
MONDÉN, -Ă, mondeni, -e, adj. Care aparține înaltei societăți, care ține de viața de lux și de petreceri a acestei societăți; care reflectă sau privește o astfel de viață. ♦ (Adesea substantivat) Căruia îi place viața de societate, care frecventează reuniunile înaltei societăți. – Din fr. mondain.

DOOM

mondén adj. m., pl. mondéni; f. mondénă, pl. mondéne

mondenii
MONDÉN, -Ă, mondeni, -e, adj. Care aparține înaltei societăți, care ține de viața de lux și de petreceri a acestei societăți; care reflectă sau privește o astfel de viață. ♦ (Adesea substantivat) Căruia îi place viața de societate, care frecventează reuniunile înaltei societăți. – Din fr. mondain.

DOOM

mondén adj. m., pl. mondéni; f. mondénă, pl. mondéne

mondenilor
MONDÉN, -Ă, mondeni, -e, adj. Care aparține înaltei societăți, care ține de viața de lux și de petreceri a acestei societăți; care reflectă sau privește o astfel de viață. ♦ (Adesea substantivat) Căruia îi place viața de societate, care frecventează reuniunile înaltei societăți. – Din fr. mondain.

DOOM

mondén adj. m., pl. mondéni; f. mondénă, pl. mondéne

mondenitate
MONDENITÁTE, mondenități, s. f. Eveniment, întâmplare, particularitate a vieții mondene. ♦ Faptul de a fi monden; înclinare spre viața mondenă. – Din fr. mondanité (după modern).

DOOM

mondenitáte s. f., g.-d. art. mondenitắții; pl. mondenitắți

mondenitatea
MONDENITÁTE, mondenități, s. f. Eveniment, întâmplare, particularitate a vieții mondene. ♦ Faptul de a fi monden; înclinare spre viața mondenă. – Din fr. mondanité (după modern).

DOOM

mondenitáte s. f., g.-d. art. mondenitắții; pl. mondenitắți

mondenități
MONDENITÁTE, mondenități, s. f. Eveniment, întâmplare, particularitate a vieții mondene. ♦ Faptul de a fi monden; înclinare spre viața mondenă. – Din fr. mondanité (după modern).

DOOM

mondenitáte s. f., g.-d. art. mondenitắții; pl. mondenitắți

mondenității
MONDENITÁTE, mondenități, s. f. Eveniment, întâmplare, particularitate a vieții mondene. ♦ Faptul de a fi monden; înclinare spre viața mondenă. – Din fr. mondanité (după modern).

DOOM

mondenitáte s. f., g.-d. art. mondenitắții; pl. mondenitắți

mondenitățile
MONDENITÁTE, mondenități, s. f. Eveniment, întâmplare, particularitate a vieții mondene. ♦ Faptul de a fi monden; înclinare spre viața mondenă. – Din fr. mondanité (după modern).

DOOM

mondenitáte s. f., g.-d. art. mondenitắții; pl. mondenitắți

mondenităților
MONDENITÁTE, mondenități, s. f. Eveniment, întâmplare, particularitate a vieții mondene. ♦ Faptul de a fi monden; înclinare spre viața mondenă. – Din fr. mondanité (după modern).

DOOM

mondenitáte s. f., g.-d. art. mondenitắții; pl. mondenitắți

mondenul
MONDÉN, -Ă, mondeni, -e, adj. Care aparține înaltei societăți, care ține de viața de lux și de petreceri a acestei societăți; care reflectă sau privește o astfel de viață. ♦ (Adesea substantivat) Căruia îi place viața de societate, care frecventează reuniunile înaltei societăți. – Din fr. mondain.

DOOM

mondén adj. m., pl. mondéni; f. mondénă, pl. mondéne

mondenului
MONDÉN, -Ă, mondeni, -e, adj. Care aparține înaltei societăți, care ține de viața de lux și de petreceri a acestei societăți; care reflectă sau privește o astfel de viață. ♦ (Adesea substantivat) Căruia îi place viața de societate, care frecventează reuniunile înaltei societăți. – Din fr. mondain.

DOOM

mondén adj. m., pl. mondéni; f. mondénă, pl. mondéne

mondial
MONDIÁL, -Ă, mondiali, -e, adj. Care aparține lumii întregi, privitor la lumea întreagă; răspândit, cunoscut în toată lumea; care antrenează și interesează lumea întreagă. ♦ La care participă întreaga lume (sau majoritatea țărilor). [Pr.: -di-al] – Din fr. mondial.

DOOM

mondiál (-di-al) adj. m., pl. mondiáli; f. mondiálă, pl. mondiále

mondiala
MONDIÁL, -Ă, mondiali, -e, adj. Care aparține lumii întregi, privitor la lumea întreagă; răspândit, cunoscut în toată lumea; care antrenează și interesează lumea întreagă. ♦ La care participă întreaga lume (sau majoritatea țărilor). [Pr.: -di-al] – Din fr. mondial.

DOOM

mondiál (-di-al) adj. m., pl. mondiáli; f. mondiálă, pl. mondiále

mondiale
MONDIÁL, -Ă, mondiali, -e, adj. Care aparține lumii întregi, privitor la lumea întreagă; răspândit, cunoscut în toată lumea; care antrenează și interesează lumea întreagă. ♦ La care participă întreaga lume (sau majoritatea țărilor). [Pr.: -di-al] – Din fr. mondial.

DOOM

mondiál (-di-al) adj. m., pl. mondiáli; f. mondiálă, pl. mondiále

mondialei
MONDIÁL, -Ă, mondiali, -e, adj. Care aparține lumii întregi, privitor la lumea întreagă; răspândit, cunoscut în toată lumea; care antrenează și interesează lumea întreagă. ♦ La care participă întreaga lume (sau majoritatea țărilor). [Pr.: -di-al] – Din fr. mondial.

DOOM

mondiál (-di-al) adj. m., pl. mondiáli; f. mondiálă, pl. mondiále

mondialele
MONDIÁL, -Ă, mondiali, -e, adj. Care aparține lumii întregi, privitor la lumea întreagă; răspândit, cunoscut în toată lumea; care antrenează și interesează lumea întreagă. ♦ La care participă întreaga lume (sau majoritatea țărilor). [Pr.: -di-al] – Din fr. mondial.

DOOM

mondiál (-di-al) adj. m., pl. mondiáli; f. mondiálă, pl. mondiále

mondialelor
MONDIÁL, -Ă, mondiali, -e, adj. Care aparține lumii întregi, privitor la lumea întreagă; răspândit, cunoscut în toată lumea; care antrenează și interesează lumea întreagă. ♦ La care participă întreaga lume (sau majoritatea țărilor). [Pr.: -di-al] – Din fr. mondial.

DOOM

mondiál (-di-al) adj. m., pl. mondiáli; f. mondiálă, pl. mondiále

mondiali
MONDIÁL, -Ă, mondiali, -e, adj. Care aparține lumii întregi, privitor la lumea întreagă; răspândit, cunoscut în toată lumea; care antrenează și interesează lumea întreagă. ♦ La care participă întreaga lume (sau majoritatea țărilor). [Pr.: -di-al] – Din fr. mondial.

DOOM

mondiál (-di-al) adj. m., pl. mondiáli; f. mondiálă, pl. mondiále

mondialii
MONDIÁL, -Ă, mondiali, -e, adj. Care aparține lumii întregi, privitor la lumea întreagă; răspândit, cunoscut în toată lumea; care antrenează și interesează lumea întreagă. ♦ La care participă întreaga lume (sau majoritatea țărilor). [Pr.: -di-al] – Din fr. mondial.

DOOM

mondiál (-di-al) adj. m., pl. mondiáli; f. mondiálă, pl. mondiále

mondialilor
MONDIÁL, -Ă, mondiali, -e, adj. Care aparține lumii întregi, privitor la lumea întreagă; răspândit, cunoscut în toată lumea; care antrenează și interesează lumea întreagă. ♦ La care participă întreaga lume (sau majoritatea țărilor). [Pr.: -di-al] – Din fr. mondial.

DOOM

mondiál (-di-al) adj. m., pl. mondiáli; f. mondiálă, pl. mondiále

mondializa
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializai
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializam
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializare
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializare
MONDIALIZÁRE, mondializări, s. f. Acțiunea de a mondializa. [Pr.: -di-a-] – V. mondializa.

DOOM

*mondializáre (-di-a-) s. f., g.-d. art. mondializắrii

mondializarea
MONDIALIZÁRE, mondializări, s. f. Acțiunea de a mondializa. [Pr.: -di-a-] – V. mondializa.

DOOM

*mondializáre (-di-a-) s. f., g.-d. art. mondializắrii

mondializară
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializarăm
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializarăți
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializase
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializasem
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializaseră
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializaserăm
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializaserăți
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializaseși
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializaseți
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializat
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializat
MONDIALIZÁT, -Ă, mondializați, -te, adj. Care s-a extins la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – V. mondializa.

mondializau
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializași
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializați
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializează
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializez
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializeze
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializezi
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializând
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializînd
MONDIALIZÁ, mondializez, vb. I. Tranz. A extinde la scară mondială. [Pr.: -di-a-] – Din fr. mondialiser.

DOOM

*mondializá (a ~) (-di-a-) vb., ind. prez. 3 mondializeáză

mondializări
MONDIALIZÁRE, mondializări, s. f. Acțiunea de a mondializa. [Pr.: -di-a-] – V. mondializa.

DOOM

*mondializáre (-di-a-) s. f., g.-d. art. mondializắrii

mondializării
MONDIALIZÁRE, mondializări, s. f. Acțiunea de a mondializa. [Pr.: -di-a-] – V. mondializa.

DOOM

*mondializáre (-di-a-) s. f., g.-d. art. mondializắrii

mondializările
MONDIALIZÁRE, mondializări, s. f. Acțiunea de a mondializa. [Pr.: -di-a-] – V. mondializa.

DOOM

*mondializáre (-di-a-) s. f., g.-d. art. mondializắrii

mondializărilor
MONDIALIZÁRE, mondializări, s. f. Acțiunea de a mondializa. [Pr.: -di-a-] – V. mondializa.

DOOM

*mondializáre (-di-a-) s. f., g.-d. art. mondializắrii

mondialul
MONDIÁL, -Ă, mondiali, -e, adj. Care aparține lumii întregi, privitor la lumea întreagă; răspândit, cunoscut în toată lumea; care antrenează și interesează lumea întreagă. ♦ La care participă întreaga lume (sau majoritatea țărilor). [Pr.: -di-al] – Din fr. mondial.

DOOM

mondiál (-di-al) adj. m., pl. mondiáli; f. mondiálă, pl. mondiále

mondialului
MONDIÁL, -Ă, mondiali, -e, adj. Care aparține lumii întregi, privitor la lumea întreagă; răspândit, cunoscut în toată lumea; care antrenează și interesează lumea întreagă. ♦ La care participă întreaga lume (sau majoritatea țărilor). [Pr.: -di-al] – Din fr. mondial.

DOOM

mondiál (-di-al) adj. m., pl. mondiáli; f. mondiálă, pl. mondiále

mondială
MONDIÁL, -Ă adj. Care interesează, care privește întreaga lume; răspândit, cunoscut în toată lumea. ♦ (și s.f.) (Competiție) la care participă (aproape) toate țările. [Pron. -di-al. / < fr. mondial].

mondir
MONDÍR s. n. v. mundir.

DOOM

mundír (înv.) s. n., pl. mundíre

mondiraș
MONDIRÁȘ s. n. v. mundiraș.

DOOM

mundiráș (înv.) s. n., pl. mundiráșe

mondoeconomia
MONDOECONOMÍE s. f. Economie mondială; cosmoeconomie. – Mondo- (< fr. monde) + economie.

DOOM

mondoeconomíe s. f., art. mondoeconomía, g.-d. mondoeconomíi, art. mondoeconomíei

mondoeconomie
MONDOECONOMÍE s. f. Economie mondială; cosmoeconomie. – Mondo- (< fr. monde) + economie.

DOOM

mondoeconomíe s. f., art. mondoeconomía, g.-d. mondoeconomíi, art. mondoeconomíei

mondoeconomiei
MONDOECONOMÍE s. f. Economie mondială; cosmoeconomie. – Mondo- (< fr. monde) + economie.

DOOM

mondoeconomíe s. f., art. mondoeconomía, g.-d. mondoeconomíi, art. mondoeconomíei

mondoeconomii
MONDOECONOMÍE s. f. Economie mondială; cosmoeconomie. – Mondo- (< fr. monde) + economie.

DOOM

mondoeconomíe s. f., art. mondoeconomía, g.-d. mondoeconomíi, art. mondoeconomíei

mondorama
MONDORÁMĂ, mondorame, s. f. Emisiune (3), rubrică (2) ce oferă o viziune de ansamblu asupra evenimentelor de pe glob. – Mondo- (< fr. monde) + [pano]ramă.

mondorame
MONDORÁMĂ, mondorame, s. f. Emisiune (3), rubrică (2) ce oferă o viziune de ansamblu asupra evenimentelor de pe glob. – Mondo- (< fr. monde) + [pano]ramă.

mondoramei
MONDORÁMĂ, mondorame, s. f. Emisiune (3), rubrică (2) ce oferă o viziune de ansamblu asupra evenimentelor de pe glob. – Mondo- (< fr. monde) + [pano]ramă.

mondoramele
MONDORÁMĂ, mondorame, s. f. Emisiune (3), rubrică (2) ce oferă o viziune de ansamblu asupra evenimentelor de pe glob. – Mondo- (< fr. monde) + [pano]ramă.

mondoramelor
MONDORÁMĂ, mondorame, s. f. Emisiune (3), rubrică (2) ce oferă o viziune de ansamblu asupra evenimentelor de pe glob. – Mondo- (< fr. monde) + [pano]ramă.

mondoviziune
MONDOVIZIÚNE s.f. Transmitere în diferite părți ale lumii a unor imagini de televiziune prin intermediul sateliților artificiali. [Pron. -zi-u-. / < fr. mondovision].

mondoviziunea
MONDOVIZIÚNE s.f. Transmitere în diferite părți ale lumii a unor imagini de televiziune prin intermediul sateliților artificiali. [Pron. -zi-u-. / < fr. mondovision].

mondoviziuni
MONDOVIZIÚNE s.f. Transmitere în diferite părți ale lumii a unor imagini de televiziune prin intermediul sateliților artificiali. [Pron. -zi-u-. / < fr. mondovision].

mondoviziunii
MONDOVIZIÚNE s.f. Transmitere în diferite părți ale lumii a unor imagini de televiziune prin intermediul sateliților artificiali. [Pron. -zi-u-. / < fr. mondovision].

moneda
MONÉTĂ s. f. v. monedă.

DOOM

monédă s. f., g.-d. art. monédei; pl. monéde

monede
MONÉTĂ s. f. v. monedă.

DOOM

monédă s. f., g.-d. art. monédei; pl. monéde

monedei
MONÉTĂ s. f. v. monedă.

DOOM

monédă s. f., g.-d. art. monédei; pl. monéde

monedele
MONÉTĂ s. f. v. monedă.

DOOM

monédă s. f., g.-d. art. monédei; pl. monéde

monedelor
MONÉTĂ s. f. v. monedă.

DOOM

monédă s. f., g.-d. art. monédei; pl. monéde

monegasc
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegasc
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegasca
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegasca
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegasce
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegasce
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegasce
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegascei
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegascei
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegascele
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegascele
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegascelor
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegascelor
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegasci
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegasci
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegascii
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegascii
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegascilor
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegascilor
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegasco
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegasco
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegascul
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegascul
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegascule
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegascule
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegascului
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monegascului
MONEGÁSC, -Ă, monegasci, -sce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația principatului Monaco sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține principatului Monaco sau monegascilor (1), privitor la acest principat sau la monegasci. [Pl. și: monegaști, -ste] – Din fr. monégasque, it. monegasco.

DOOM

monegásc adj. m., s. m., pl. monegásci; adj. f., s. f. monegáscă, pl. monegásce

monem
MONÉM s.n. (Lingv.) Cea mai mică unitate lingvistică dotată cu semnificație. [< fr. monème].

moneme
MONÉM s.n. (Lingv.) Cea mai mică unitate lingvistică dotată cu semnificație. [< fr. monème].

monemele
MONÉM s.n. (Lingv.) Cea mai mică unitate lingvistică dotată cu semnificație. [< fr. monème].

monemelor
MONÉM s.n. (Lingv.) Cea mai mică unitate lingvistică dotată cu semnificație. [< fr. monème].

monemul
MONÉM s.n. (Lingv.) Cea mai mică unitate lingvistică dotată cu semnificație. [< fr. monème].

monemului
MONÉM s.n. (Lingv.) Cea mai mică unitate lingvistică dotată cu semnificație. [< fr. monème].

monera
MONÉRĂ, monere, s. f. (Biol.) Protozoar ipotetic, fără nucleu, care ar face trecerea de la materia fără viață la cea vie. – Din fr. monère.

DOOM

monéră s. f., g.-d. art. monérei; pl. monére

monere
MONÉRĂ, monere, s. f. (Biol.) Protozoar ipotetic, fără nucleu, care ar face trecerea de la materia fără viață la cea vie. – Din fr. monère.

DOOM

monéră s. f., g.-d. art. monérei; pl. monére

monerei
MONÉRĂ, monere, s. f. (Biol.) Protozoar ipotetic, fără nucleu, care ar face trecerea de la materia fără viață la cea vie. – Din fr. monère.

DOOM

monéră s. f., g.-d. art. monérei; pl. monére

monerele
MONÉRĂ, monere, s. f. (Biol.) Protozoar ipotetic, fără nucleu, care ar face trecerea de la materia fără viață la cea vie. – Din fr. monère.

DOOM

monéră s. f., g.-d. art. monérei; pl. monére

monerelor
MONÉRĂ, monere, s. f. (Biol.) Protozoar ipotetic, fără nucleu, care ar face trecerea de la materia fără viață la cea vie. – Din fr. monère.

DOOM

monéră s. f., g.-d. art. monérei; pl. monére

moneta
Moneta, în mitologia romană, denumire purtată de Iuno.

monetar
MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care aparține monedei, privitor la monedă. ◊ Sistem monetar = ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe fișicuri și monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S. m. (Rar) Persoană care lucrează la baterea de monede. – Din fr. monétaire.

DOOM

monetár³ (inventar al banilor) s. n., pl. monetáre

monetar
MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care aparține monedei, privitor la monedă. ◊ Sistem monetar = ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe fișicuri și monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S. m. (Rar) Persoană care lucrează la baterea de monede. – Din fr. monétaire.

DOOM

monetár³ (inventar al banilor) s. n., pl. monetáre

monetara
MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care aparține monedei, privitor la monedă. ◊ Sistem monetar = ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe fișicuri și monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S. m. (Rar) Persoană care lucrează la baterea de monede. – Din fr. monétaire.

DOOM

monetár³ (inventar al banilor) s. n., pl. monetáre

monetare
MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care aparține monedei, privitor la monedă. ◊ Sistem monetar = ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe fișicuri și monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S. m. (Rar) Persoană care lucrează la baterea de monede. – Din fr. monétaire.

DOOM

monetár³ (inventar al banilor) s. n., pl. monetáre

monetarei
MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care aparține monedei, privitor la monedă. ◊ Sistem monetar = ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe fișicuri și monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S. m. (Rar) Persoană care lucrează la baterea de monede. – Din fr. monétaire.

DOOM

monetár³ (inventar al banilor) s. n., pl. monetáre

monetarele
MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care aparține monedei, privitor la monedă. ◊ Sistem monetar = ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe fișicuri și monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S. m. (Rar) Persoană care lucrează la baterea de monede. – Din fr. monétaire.

DOOM

monetár³ (inventar al banilor) s. n., pl. monetáre

monetarelor
MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care aparține monedei, privitor la monedă. ◊ Sistem monetar = ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe fișicuri și monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S. m. (Rar) Persoană care lucrează la baterea de monede. – Din fr. monétaire.

DOOM

monetár³ (inventar al banilor) s. n., pl. monetáre

monetari
MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care aparține monedei, privitor la monedă. ◊ Sistem monetar = ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe fișicuri și monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S. m. (Rar) Persoană care lucrează la baterea de monede. – Din fr. monétaire.

DOOM

monetár³ (inventar al banilor) s. n., pl. monetáre

monetari
MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care aparține monedei, privitor la monedă. ◊ Sistem monetar = ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe fișicuri și monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S. m. (Rar) Persoană care lucrează la baterea de monede. – Din fr. monétaire.

DOOM

monetár³ (inventar al banilor) s. n., pl. monetáre

monetarii
MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care aparține monedei, privitor la monedă. ◊ Sistem monetar = ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe fișicuri și monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S. m. (Rar) Persoană care lucrează la baterea de monede. – Din fr. monétaire.

DOOM

monetár³ (inventar al banilor) s. n., pl. monetáre

monetarii
MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care aparține monedei, privitor la monedă. ◊ Sistem monetar = ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe fișicuri și monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S. m. (Rar) Persoană care lucrează la baterea de monede. – Din fr. monétaire.

DOOM

monetár³ (inventar al banilor) s. n., pl. monetáre

monetarilor
MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care aparține monedei, privitor la monedă. ◊ Sistem monetar = ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe fișicuri și monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S. m. (Rar) Persoană care lucrează la baterea de monede. – Din fr. monétaire.

DOOM

monetár³ (inventar al banilor) s. n., pl. monetáre

monetarilor
MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care aparține monedei, privitor la monedă. ◊ Sistem monetar = ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe fișicuri și monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S. m. (Rar) Persoană care lucrează la baterea de monede. – Din fr. monétaire.

DOOM

monetár³ (inventar al banilor) s. n., pl. monetáre

monetarul
MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care aparține monedei, privitor la monedă. ◊ Sistem monetar = ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe fișicuri și monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S. m. (Rar) Persoană care lucrează la baterea de monede. – Din fr. monétaire.

DOOM

monetár³ (inventar al banilor) s. n., pl. monetáre

monetarul
MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care aparține monedei, privitor la monedă. ◊ Sistem monetar = ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe fișicuri și monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S. m. (Rar) Persoană care lucrează la baterea de monede. – Din fr. monétaire.

DOOM

monetár³ (inventar al banilor) s. n., pl. monetáre

monetarului
MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care aparține monedei, privitor la monedă. ◊ Sistem monetar = ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe fișicuri și monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S. m. (Rar) Persoană care lucrează la baterea de monede. – Din fr. monétaire.

DOOM

monetár³ (inventar al banilor) s. n., pl. monetáre

monetarului
MONETÁR, -Ă, monetari, -e, adj., s. n., s. m. 1. Adj. Care aparține monedei, privitor la monedă. ◊ Sistem monetar = ansamblul reglementărilor legale cu privire la moneda unui stat. 2. S. n. Inventar al banilor, sortați după valoare, pe fișicuri și monede, întocmit de un mânuitor de bani la predarea casei. 3. S. m. (Rar) Persoană care lucrează la baterea de monede. – Din fr. monétaire.

DOOM

monetár³ (inventar al banilor) s. n., pl. monetáre

monetiza
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizai
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizam
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizare
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizare
MONETIZÁRE, monetizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a monetiza și rezultatul ei. – V. monetiza.

monetizarea
MONETIZÁRE, monetizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a monetiza și rezultatul ei. – V. monetiza.

monetizară
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizarăm
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizarăți
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizase
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizasem
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizaseră
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizaserăm
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizaserăți
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizaseși
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizaseți
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizat
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizat
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

monetizau
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizași
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizați
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizează
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizez
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizeze
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizezi
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizând
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizînd
MONETIZÁ, monetizez, vb. I. Tranz. (Rar) A transforma metalul în monedă, a bate monedă. – Din fr. monétiser.

DOOM

monetizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monetizeáză

monetizări
MONETIZÁRE, monetizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a monetiza și rezultatul ei. – V. monetiza.

monetizării
MONETIZÁRE, monetizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a monetiza și rezultatul ei. – V. monetiza.

monetizările
MONETIZÁRE, monetizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a monetiza și rezultatul ei. – V. monetiza.

monetizărilor
MONETIZÁRE, monetizări, s. f. (Rar) Acțiunea de a monetiza și rezultatul ei. – V. monetiza.

monetă
MONÉTĂ s. f. v. monedă.

DOOM

monédă s. f., g.-d. art. monédei; pl. monéde

monetăria
MONETĂRÍE, monetării, s. f. Întreprindere (de stat) unde se bat monedele. ♦ (Colectiv) Monede. – Monetă + suf. -ărie.

DOOM

monetăríe s. f., art. monetăría, g.-d. art. monetăríei; pl. monetăríi, art. monetăríile

monetărie
MONETĂRÍE, monetării, s. f. Întreprindere (de stat) unde se bat monedele. ♦ (Colectiv) Monede. – Monetă + suf. -ărie.

DOOM

monetăríe s. f., art. monetăría, g.-d. art. monetăríei; pl. monetăríi, art. monetăríile

monetăriei
MONETĂRÍE, monetării, s. f. Întreprindere (de stat) unde se bat monedele. ♦ (Colectiv) Monede. – Monetă + suf. -ărie.

DOOM

monetăríe s. f., art. monetăría, g.-d. art. monetăríei; pl. monetăríi, art. monetăríile

monetării
MONETĂRÍE, monetării, s. f. Întreprindere (de stat) unde se bat monedele. ♦ (Colectiv) Monede. – Monetă + suf. -ărie.

DOOM

monetăríe s. f., art. monetăría, g.-d. art. monetăríei; pl. monetăríi, art. monetăríile

monetăriile
MONETĂRÍE, monetării, s. f. Întreprindere (de stat) unde se bat monedele. ♦ (Colectiv) Monede. – Monetă + suf. -ărie.

DOOM

monetăríe s. f., art. monetăría, g.-d. art. monetăríei; pl. monetăríi, art. monetăríile

monetăriilor
MONETĂRÍE, monetării, s. f. Întreprindere (de stat) unde se bat monedele. ♦ (Colectiv) Monede. – Monetă + suf. -ărie.

DOOM

monetăríe s. f., art. monetăría, g.-d. art. monetăríei; pl. monetăríi, art. monetăríile

mongo
MÓNGO s.m. Monedă divizionară în Mongolia, valorând a suta parte dintr-un tugrik. [Pl. -os. / < germ. Mongo < cuv. mongol].

mongol
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongol
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongola
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongola
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongole
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongole
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongole
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongolei
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongolei
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongolele
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongolele
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongolelor
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongolelor
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongoli
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongoli
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongolic
MONGÓLIC, -Ă, mongolici, -ce, adj. Mongol (2). ◊ Limbi mongolice = familie de limbi vorbite de către mongoli (1) pe un vast teritoriu din Asia. – Din fr. mongolique.

DOOM

mongólic adj. m., pl. mongólici; f. mongólică, pl. mongólice

mongolica
MONGÓLIC, -Ă, mongolici, -ce, adj. Mongol (2). ◊ Limbi mongolice = familie de limbi vorbite de către mongoli (1) pe un vast teritoriu din Asia. – Din fr. mongolique.

DOOM

mongólic adj. m., pl. mongólici; f. mongólică, pl. mongólice

mongolice
MONGÓLIC, -Ă, mongolici, -ce, adj. Mongol (2). ◊ Limbi mongolice = familie de limbi vorbite de către mongoli (1) pe un vast teritoriu din Asia. – Din fr. mongolique.

DOOM

mongólic adj. m., pl. mongólici; f. mongólică, pl. mongólice

mongolicei
MONGÓLIC, -Ă, mongolici, -ce, adj. Mongol (2). ◊ Limbi mongolice = familie de limbi vorbite de către mongoli (1) pe un vast teritoriu din Asia. – Din fr. mongolique.

DOOM

mongólic adj. m., pl. mongólici; f. mongólică, pl. mongólice

mongolicele
MONGÓLIC, -Ă, mongolici, -ce, adj. Mongol (2). ◊ Limbi mongolice = familie de limbi vorbite de către mongoli (1) pe un vast teritoriu din Asia. – Din fr. mongolique.

DOOM

mongólic adj. m., pl. mongólici; f. mongólică, pl. mongólice

mongolicelor
MONGÓLIC, -Ă, mongolici, -ce, adj. Mongol (2). ◊ Limbi mongolice = familie de limbi vorbite de către mongoli (1) pe un vast teritoriu din Asia. – Din fr. mongolique.

DOOM

mongólic adj. m., pl. mongólici; f. mongólică, pl. mongólice

mongolici
MONGÓLIC, -Ă, mongolici, -ce, adj. Mongol (2). ◊ Limbi mongolice = familie de limbi vorbite de către mongoli (1) pe un vast teritoriu din Asia. – Din fr. mongolique.

DOOM

mongólic adj. m., pl. mongólici; f. mongólică, pl. mongólice

mongolicii
MONGÓLIC, -Ă, mongolici, -ce, adj. Mongol (2). ◊ Limbi mongolice = familie de limbi vorbite de către mongoli (1) pe un vast teritoriu din Asia. – Din fr. mongolique.

DOOM

mongólic adj. m., pl. mongólici; f. mongólică, pl. mongólice

mongolicilor
MONGÓLIC, -Ă, mongolici, -ce, adj. Mongol (2). ◊ Limbi mongolice = familie de limbi vorbite de către mongoli (1) pe un vast teritoriu din Asia. – Din fr. mongolique.

DOOM

mongólic adj. m., pl. mongólici; f. mongólică, pl. mongólice

mongolicul
MONGÓLIC, -Ă, mongolici, -ce, adj. Mongol (2). ◊ Limbi mongolice = familie de limbi vorbite de către mongoli (1) pe un vast teritoriu din Asia. – Din fr. mongolique.

DOOM

mongólic adj. m., pl. mongólici; f. mongólică, pl. mongólice

mongolicului
MONGÓLIC, -Ă, mongolici, -ce, adj. Mongol (2). ◊ Limbi mongolice = familie de limbi vorbite de către mongoli (1) pe un vast teritoriu din Asia. – Din fr. mongolique.

DOOM

mongólic adj. m., pl. mongólici; f. mongólică, pl. mongólice

mongolid
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongolida
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongolide
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongolidei
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongolidele
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongolidelor
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongolidul
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongolidului
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongolii
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongolii
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongolilor
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongolilor
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongolism
MONGOLÍSM s. n. Boală congenitală cauzată de prezența unui cromozom suplimentar și care se caracterizează prin debilitate mintală și printr-un facies de tip mongoloid (2). – Din fr. mongolisme.

DOOM

mongolísm s. n.

mongolismul
MONGOLÍSM s. n. Boală congenitală cauzată de prezența unui cromozom suplimentar și care se caracterizează prin debilitate mintală și printr-un facies de tip mongoloid (2). – Din fr. mongolisme.

DOOM

mongolísm s. n.

mongolismului
MONGOLÍSM s. n. Boală congenitală cauzată de prezența unui cromozom suplimentar și care se caracterizează prin debilitate mintală și printr-un facies de tip mongoloid (2). – Din fr. mongolisme.

DOOM

mongolísm s. n.

mongolist
MONGOLÍST, -Ă, mongoliști, -ste, s. m. și f. Specialist în mongolistică. – Din germ. Mongolist.

mongolista
MONGOLÍST, -Ă, mongoliști, -ste, s. m. și f. Specialist în mongolistică. – Din germ. Mongolist.

mongoliste
MONGOLÍST, -Ă, mongoliști, -ste, s. m. și f. Specialist în mongolistică. – Din germ. Mongolist.

mongolistei
MONGOLÍST, -Ă, mongoliști, -ste, s. m. și f. Specialist în mongolistică. – Din germ. Mongolist.

mongolistele
MONGOLÍST, -Ă, mongoliști, -ste, s. m. și f. Specialist în mongolistică. – Din germ. Mongolist.

mongolistelor
MONGOLÍST, -Ă, mongoliști, -ste, s. m. și f. Specialist în mongolistică. – Din germ. Mongolist.

mongolistica
MONGOLÍSTICĂ s. f. Disciplină științifică care studiază limba, cultura și civilizația mongolă. – Din germ. Mongolistik.

mongolistici
MONGOLÍSTICĂ s. f. Disciplină științifică care studiază limba, cultura și civilizația mongolă. – Din germ. Mongolistik.

mongolisticii
MONGOLÍSTICĂ s. f. Disciplină științifică care studiază limba, cultura și civilizația mongolă. – Din germ. Mongolistik.

mongolistul
MONGOLÍST, -Ă, mongoliști, -ste, s. m. și f. Specialist în mongolistică. – Din germ. Mongolist.

mongolistului
MONGOLÍST, -Ă, mongoliști, -ste, s. m. și f. Specialist în mongolistică. – Din germ. Mongolist.

mongolizi
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongolizii
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongolizilor
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongoliști
MONGOLÍST, -Ă, mongoliști, -ste, s. m. și f. Specialist în mongolistică. – Din germ. Mongolist.

mongoliștii
MONGOLÍST, -Ă, mongoliști, -ste, s. m. și f. Specialist în mongolistică. – Din germ. Mongolist.

mongoliștilor
MONGOLÍST, -Ă, mongoliști, -ste, s. m. și f. Specialist în mongolistică. – Din germ. Mongolist.

mongolo
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongolo
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongoloid
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongoloida
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongoloide
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongoloidei
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongoloidele
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongoloidelor
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongoloidul
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongoloidului
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongoloizi
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongoloizii
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongoloizilor
MONGOLOÍD, -Ă, mongoloizi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Denumirea uneia dintre cele trei mari rase omenești, răspândită în Asia Centrală, Asia de Est și de Sud-Est; (și la sg.) persoană care aparține acestei rase. 2. Adj. Care prezintă caractere fizice asemănătoare cu ale unui mongol (1); care se referă la mongoloid (1). [Var.: mongolid, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. mongoloïde.

DOOM

mongoloíd adj. m., s. m., pl. mongoloízi; adj. f., s. f. mongoloídă, pl. mongoloíde

mongolul
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongolul
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongolule
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongolule
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongolului
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongolului
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una dintre populațiile care locuiesc în Asia Centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia ori la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.

DOOM

mongól adj. m., s. m., pl. mongóli; adj. f., s. f. mongólă, pl. mongóle

mongos
MÓNGO s.m. Monedă divizionară în Mongolia, valorând a suta parte dintr-un tugrik. [Pl. -os. / < germ. Mongo < cuv. mongol].

mongoul
MÓNGO s.m. Monedă divizionară în Mongolia, valorând a suta parte dintr-un tugrik. [Pl. -os. / < germ. Mongo < cuv. mongol].

mongoului
MÓNGO s.m. Monedă divizionară în Mongolia, valorând a suta parte dintr-un tugrik. [Pl. -os. / < germ. Mongo < cuv. mongol].

moni
moni s. pl. 1. bani. 2. valută forte.

monic
MONÍC, monice, s. n. (Regional) Dîmb mic; movilă, dîlmă. Se duce pe monicu cela. ȘEZ. XVIII 168.

monil
MONÍL s.n. (Liv.) Colier. [Cf. it., lat. monile].

monilia
MONÍLIA s.f. Candida. [< fr., it. monilia].

moniliaza
MONILIÁZĂ s.f. 1. Boală a pomilor fructiferi, produsă de o ciupercă parazită. 2. Candidoză. [Pron. -li-a-, var. monilioză s.f. / < fr. moniliase].

moniliaze
MONILIÁZĂ s.f. 1. Boală a pomilor fructiferi, produsă de o ciupercă parazită. 2. Candidoză. [Pron. -li-a-, var. monilioză s.f. / < fr. moniliase].

moniliazei
MONILIÁZĂ s.f. 1. Boală a pomilor fructiferi, produsă de o ciupercă parazită. 2. Candidoză. [Pron. -li-a-, var. monilioză s.f. / < fr. moniliase].

moniliazele
MONILIÁZĂ s.f. 1. Boală a pomilor fructiferi, produsă de o ciupercă parazită. 2. Candidoză. [Pron. -li-a-, var. monilioză s.f. / < fr. moniliase].

moniliazelor
MONILIÁZĂ s.f. 1. Boală a pomilor fructiferi, produsă de o ciupercă parazită. 2. Candidoză. [Pron. -li-a-, var. monilioză s.f. / < fr. moniliase].

moniliei
MONÍLIA s.f. Candida. [< fr., it. monilia].

moniliform
MONILIFÓRM, -Ă adj. Care formează un lanț de corpuscule mici, sferice. [< fr. moniliforme].

moniliforma
MONILIFÓRM, -Ă adj. Care formează un lanț de corpuscule mici, sferice. [< fr. moniliforme].

moniliforme
MONILIFÓRM, -Ă adj. Care formează un lanț de corpuscule mici, sferice. [< fr. moniliforme].

moniliformei
MONILIFÓRM, -Ă adj. Care formează un lanț de corpuscule mici, sferice. [< fr. moniliforme].

moniliformele
MONILIFÓRM, -Ă adj. Care formează un lanț de corpuscule mici, sferice. [< fr. moniliforme].

moniliformelor
MONILIFÓRM, -Ă adj. Care formează un lanț de corpuscule mici, sferice. [< fr. moniliforme].

moniliformi
MONILIFÓRM, -Ă adj. Care formează un lanț de corpuscule mici, sferice. [< fr. moniliforme].

moniliformii
MONILIFÓRM, -Ă adj. Care formează un lanț de corpuscule mici, sferice. [< fr. moniliforme].

moniliformilor
MONILIFÓRM, -Ă adj. Care formează un lanț de corpuscule mici, sferice. [< fr. moniliforme].

moniliformul
MONILIFÓRM, -Ă adj. Care formează un lanț de corpuscule mici, sferice. [< fr. moniliforme].

moniliformului
MONILIFÓRM, -Ă adj. Care formează un lanț de corpuscule mici, sferice. [< fr. moniliforme].

monilii
MONÍLIA s.f. Candida. [< fr., it. monilia].

moniliile
MONÍLIA s.f. Candida. [< fr., it. monilia].

moniliilor
MONÍLIA s.f. Candida. [< fr., it. monilia].

monilioza
MONILIÓZĂ, monilioze, s. f. Boală a pomilor fructiferi provocată de o specie de ciuperci, care se manifestă prin apariția pe fructe a unor cercuri concentrice de mucegai, urmată de putrezirea acestora. [Pr.: -li-o-] – Din fr. moniliose.

DOOM

monilióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. moniliózei; pl. monilióze

monilioze
MONILIÓZĂ, monilioze, s. f. Boală a pomilor fructiferi provocată de o specie de ciuperci, care se manifestă prin apariția pe fructe a unor cercuri concentrice de mucegai, urmată de putrezirea acestora. [Pr.: -li-o-] – Din fr. moniliose.

DOOM

monilióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. moniliózei; pl. monilióze

moniliozei
MONILIÓZĂ, monilioze, s. f. Boală a pomilor fructiferi provocată de o specie de ciuperci, care se manifestă prin apariția pe fructe a unor cercuri concentrice de mucegai, urmată de putrezirea acestora. [Pr.: -li-o-] – Din fr. moniliose.

DOOM

monilióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. moniliózei; pl. monilióze

moniliozele
MONILIÓZĂ, monilioze, s. f. Boală a pomilor fructiferi provocată de o specie de ciuperci, care se manifestă prin apariția pe fructe a unor cercuri concentrice de mucegai, urmată de putrezirea acestora. [Pr.: -li-o-] – Din fr. moniliose.

DOOM

monilióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. moniliózei; pl. monilióze

moniliozelor
MONILIÓZĂ, monilioze, s. f. Boală a pomilor fructiferi provocată de o specie de ciuperci, care se manifestă prin apariția pe fructe a unor cercuri concentrice de mucegai, urmată de putrezirea acestora. [Pr.: -li-o-] – Din fr. moniliose.

DOOM

monilióză (-li-o-) s. f., g.-d. art. moniliózei; pl. monilióze

monism
MONÍSM s. n. Doctrină filosofică potrivit căreia la baza tuturor fenomenelor lumii se află un singur principiu, fie material, fie spiritual; p. gener. orice concepție care explică printr-un singur principiu multitudinea fenomenelor dintr-un domeniu determinat. – Din fr. monisme.

DOOM

monísm s. n.

monismul
MONÍSM s. n. Doctrină filosofică potrivit căreia la baza tuturor fenomenelor lumii se află un singur principiu, fie material, fie spiritual; p. gener. orice concepție care explică printr-un singur principiu multitudinea fenomenelor dintr-un domeniu determinat. – Din fr. monisme.

DOOM

monísm s. n.

monismului
MONÍSM s. n. Doctrină filosofică potrivit căreia la baza tuturor fenomenelor lumii se află un singur principiu, fie material, fie spiritual; p. gener. orice concepție care explică printr-un singur principiu multitudinea fenomenelor dintr-un domeniu determinat. – Din fr. monisme.

DOOM

monísm s. n.

monist
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

monist
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

monista
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

monista
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

moniste
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

moniste
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

monistei
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

monistei
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

monistele
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

monistele
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

monistelor
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

monistelor
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

monistul
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

monistul
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

monistului
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

monistului
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

monitoare
MONITÓR², -OÁRE, monitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Elev care menținea ordinea și disciplina în clasă, în lipsa profesorului. ♦ Elev foarte bun la învățătură, care ajuta pe profesor la predare (instruind o grupă de elevi). ♦ Persoană care învață sau supraveghează pe cei ce doresc să practice schiul. 2. S. n. Aparat de control al unei instalații de telecomunicații, care urmărește imaginea proiectată de aparatele de luat vederi. 3. S. n. (Urmat de determinări) Titlu dat unor periodice (oficiale). – Din fr. moniteur, lat. monitor.

DOOM

monitór¹ (persoană) s. m., pl. monitóri

monitor
MONITÓR², -OÁRE, monitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Elev care menținea ordinea și disciplina în clasă, în lipsa profesorului. ♦ Elev foarte bun la învățătură, care ajuta pe profesor la predare (instruind o grupă de elevi). ♦ Persoană care învață sau supraveghează pe cei ce doresc să practice schiul. 2. S. n. Aparat de control al unei instalații de telecomunicații, care urmărește imaginea proiectată de aparatele de luat vederi. 3. S. n. (Urmat de determinări) Titlu dat unor periodice (oficiale). – Din fr. moniteur, lat. monitor.

DOOM

monitór¹ (persoană) s. m., pl. monitóri

monitor
MONITÓR², -OÁRE, monitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. (Ieșit din uz) Elev care menținea ordinea și disciplina în clasă, în lipsa profesorului. ♦ Elev foarte bun la învățătură, care ajuta pe profesor la predare (instruind o grupă de elevi). ♦ Persoană care învață sau supraveghează pe cei ce doresc să practice schiul. 2. S. n. Aparat de control al unei instalații de telecomunicații, care urmărește imaginea proiectată de aparatele de luat vederi. 3. S. n. (Urmat de determinări) Titlu dat unor periodice (oficiale). – Din fr. moniteur, lat. monitor.

DOOM

monitór² (navă, periodic, aparat, program) s. n., pl. monitoáre

monitorial
MONITORIÁL, -Ă, monitoriale, adj. (În sintagma) Sistem monitorial = metodă pedagogică de predare prin monitori² (1). [Pr.: -ri-al] – Din engl., fr. monitorial.

DOOM

monitoriál (-ri-al) adj. m.; f. monitoriálă, pl. monitoriále

monitoriza
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizai
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizam
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizare
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizare
MONITORIZÁRE, monitorizări, s. f. Acțiunea de a monitoriza. – V. monitoriza.

DOOM

*monitorizáre s. f., g.-d. art. monitorizắrii; pl. monitorizắri

monitorizară
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizarăm
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizarăți
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizase
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizasem
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizaseră
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizaserăm
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizaserăți
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizaseși
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizaseți
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizat
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizat
MONITORIZÁT, -Ă, monitorizați, -te, adj. Care este pus sub supravegherea monitorului² (2) sau a altui aparat specializat. – V. monitoriza.

monitorizata
MONITORIZÁT, -Ă, monitorizați, -te, adj. Care este pus sub supravegherea monitorului² (2) sau a altui aparat specializat. – V. monitoriza.

monitorizate
MONITORIZÁT, -Ă, monitorizați, -te, adj. Care este pus sub supravegherea monitorului² (2) sau a altui aparat specializat. – V. monitoriza.

monitorizatei
MONITORIZÁT, -Ă, monitorizați, -te, adj. Care este pus sub supravegherea monitorului² (2) sau a altui aparat specializat. – V. monitoriza.

monitorizatele
MONITORIZÁT, -Ă, monitorizați, -te, adj. Care este pus sub supravegherea monitorului² (2) sau a altui aparat specializat. – V. monitoriza.

monitorizatelor
MONITORIZÁT, -Ă, monitorizați, -te, adj. Care este pus sub supravegherea monitorului² (2) sau a altui aparat specializat. – V. monitoriza.

monitorizatul
MONITORIZÁT, -Ă, monitorizați, -te, adj. Care este pus sub supravegherea monitorului² (2) sau a altui aparat specializat. – V. monitoriza.

monitorizatului
MONITORIZÁT, -Ă, monitorizați, -te, adj. Care este pus sub supravegherea monitorului² (2) sau a altui aparat specializat. – V. monitoriza.

monitorizau
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizași
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizați
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizați
MONITORIZÁT, -Ă, monitorizați, -te, adj. Care este pus sub supravegherea monitorului² (2) sau a altui aparat specializat. – V. monitoriza.

monitorizații
MONITORIZÁT, -Ă, monitorizați, -te, adj. Care este pus sub supravegherea monitorului² (2) sau a altui aparat specializat. – V. monitoriza.

monitorizaților
MONITORIZÁT, -Ă, monitorizați, -te, adj. Care este pus sub supravegherea monitorului² (2) sau a altui aparat specializat. – V. monitoriza.

monitorizează
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizez
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizeze
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizezi
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizând
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

monitorizînd
MONITORIZÁ, monitorizez, vb. I. Tranz. A supraveghea prin intermediul monitorului² (2) sau al altui aparat specializat. – Monitor² + suf. -iza (după engl. monitor).

DOOM

*monitorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monitorizeáză

moniști
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

moniști
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

moniștii
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

moniștii
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

moniștilor
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

moniștilor
MONÍST, -Ă, moniști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monismului, privitor la monism. 2. S. m. și f. Adept al monismului. – Din fr. moniste.

DOOM

moníst adj. m., s. m., pl. moníști; adj. f., s. f. monístă, pl. moníste

monițiune
MONIȚIÚNE, monițiuni, s. f. (Livr.) Avertisment dat de un reprezentant al Bisericii catolice; p. gener. observație, mustrare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. monition, it. monizione.

monițiunea
MONIȚIÚNE, monițiuni, s. f. (Livr.) Avertisment dat de un reprezentant al Bisericii catolice; p. gener. observație, mustrare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. monition, it. monizione.

monițiuni
MONIȚIÚNE, monițiuni, s. f. (Livr.) Avertisment dat de un reprezentant al Bisericii catolice; p. gener. observație, mustrare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. monition, it. monizione.

monițiunii
MONIȚIÚNE, monițiuni, s. f. (Livr.) Avertisment dat de un reprezentant al Bisericii catolice; p. gener. observație, mustrare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. monition, it. monizione.

monițiunile
MONIȚIÚNE, monițiuni, s. f. (Livr.) Avertisment dat de un reprezentant al Bisericii catolice; p. gener. observație, mustrare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. monition, it. monizione.

monițiunilor
MONIȚIÚNE, monițiuni, s. f. (Livr.) Avertisment dat de un reprezentant al Bisericii catolice; p. gener. observație, mustrare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. monition, it. monizione.

mono
MONO² adj. invar. Monofonic. – Din fr., engl. mono.

DOOM

*móno adj. invar.

mono
MONO¹- Element de compunere cu sensul de „unic”, „singur”, „o dată”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. – Din fr. mono-.

monoachena
MONOACHÉNĂ, monoachene, s. f. Fruct format dintr-o singură achenă. [Pr.: -no-a-] – Mono- + achenă.

DOOM

monoachénă (-no-a-) s. f., g.-d. art. monoachénei; pl. monoachéne

monoachene
MONOACHÉNĂ, monoachene, s. f. Fruct format dintr-o singură achenă. [Pr.: -no-a-] – Mono- + achenă.

DOOM

monoachénă (-no-a-) s. f., g.-d. art. monoachénei; pl. monoachéne

monoachenei
MONOACHÉNĂ, monoachene, s. f. Fruct format dintr-o singură achenă. [Pr.: -no-a-] – Mono- + achenă.

DOOM

monoachénă (-no-a-) s. f., g.-d. art. monoachénei; pl. monoachéne

monoachenele
MONOACHÉNĂ, monoachene, s. f. Fruct format dintr-o singură achenă. [Pr.: -no-a-] – Mono- + achenă.

DOOM

monoachénă (-no-a-) s. f., g.-d. art. monoachénei; pl. monoachéne

monoachenelor
MONOACHÉNĂ, monoachene, s. f. Fruct format dintr-o singură achenă. [Pr.: -no-a-] – Mono- + achenă.

DOOM

monoachénă (-no-a-) s. f., g.-d. art. monoachénei; pl. monoachéne

monoacid
MONOACÍD, -Ă, monoacizi, -de, adj. (Despre acizi) Care are în moleculă un singur atom de hidrogen. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoacide.

DOOM

monoacíd (-no-a-) adj. m., s. m., pl. monoacízi; adj. f. monoacídă, pl. monoacíde

monoacida
MONOACÍD, -Ă, monoacizi, -de, adj. (Despre acizi) Care are în moleculă un singur atom de hidrogen. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoacide.

DOOM

monoacíd (-no-a-) adj. m., s. m., pl. monoacízi; adj. f. monoacídă, pl. monoacíde

monoacide
MONOACÍD, -Ă, monoacizi, -de, adj. (Despre acizi) Care are în moleculă un singur atom de hidrogen. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoacide.

DOOM

monoacíd (-no-a-) adj. m., s. m., pl. monoacízi; adj. f. monoacídă, pl. monoacíde

monoacidei
MONOACÍD, -Ă, monoacizi, -de, adj. (Despre acizi) Care are în moleculă un singur atom de hidrogen. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoacide.

DOOM

monoacíd (-no-a-) adj. m., s. m., pl. monoacízi; adj. f. monoacídă, pl. monoacíde

monoacidele
MONOACÍD, -Ă, monoacizi, -de, adj. (Despre acizi) Care are în moleculă un singur atom de hidrogen. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoacide.

DOOM

monoacíd (-no-a-) adj. m., s. m., pl. monoacízi; adj. f. monoacídă, pl. monoacíde

monoacidelor
MONOACÍD, -Ă, monoacizi, -de, adj. (Despre acizi) Care are în moleculă un singur atom de hidrogen. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoacide.

DOOM

monoacíd (-no-a-) adj. m., s. m., pl. monoacízi; adj. f. monoacídă, pl. monoacíde

monoacidul
MONOACÍD, -Ă, monoacizi, -de, adj. (Despre acizi) Care are în moleculă un singur atom de hidrogen. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoacide.

DOOM

monoacíd (-no-a-) adj. m., s. m., pl. monoacízi; adj. f. monoacídă, pl. monoacíde

monoacidului
MONOACÍD, -Ă, monoacizi, -de, adj. (Despre acizi) Care are în moleculă un singur atom de hidrogen. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoacide.

DOOM

monoacíd (-no-a-) adj. m., s. m., pl. monoacízi; adj. f. monoacídă, pl. monoacíde

monoacizi
MONOACÍD, -Ă, monoacizi, -de, adj. (Despre acizi) Care are în moleculă un singur atom de hidrogen. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoacide.

DOOM

monoacíd (-no-a-) adj. m., s. m., pl. monoacízi; adj. f. monoacídă, pl. monoacíde

monoacizii
MONOACÍD, -Ă, monoacizi, -de, adj. (Despre acizi) Care are în moleculă un singur atom de hidrogen. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoacide.

DOOM

monoacíd (-no-a-) adj. m., s. m., pl. monoacízi; adj. f. monoacídă, pl. monoacíde

monoacizilor
MONOACÍD, -Ă, monoacizi, -de, adj. (Despre acizi) Care are în moleculă un singur atom de hidrogen. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoacide.

DOOM

monoacíd (-no-a-) adj. m., s. m., pl. monoacízi; adj. f. monoacídă, pl. monoacíde

monoame
MONÓM, monoame, s. n. 1. Expresie algebrică în care intervin numai semnele înmulțirii și ale împărțirii. 2. Fig. Șir, succesiune neîntreruptă (unul după altul). – Din fr. monôme.

DOOM

monóm s. n., pl. monoáme

monoamele
MONÓM, monoame, s. n. 1. Expresie algebrică în care intervin numai semnele înmulțirii și ale împărțirii. 2. Fig. Șir, succesiune neîntreruptă (unul după altul). – Din fr. monôme.

DOOM

monóm s. n., pl. monoáme

monoamelor
MONÓM, monoame, s. n. 1. Expresie algebrică în care intervin numai semnele înmulțirii și ale împărțirii. 2. Fig. Șir, succesiune neîntreruptă (unul după altul). – Din fr. monôme.

DOOM

monóm s. n., pl. monoáme

monoandria
MONOANDRÍE s.f. Formă de căsătorie în care femeia are un singur soț. [Pron. -no-an-, gen. -iei. / < fr. monoandrie, cf. gr. monos – unic, aner – bărbat].

DOOM

monoandríe (-no-an-) s. f., art. monoandría, g.-d. monoandríi, art. monoandríei

monoandrie
MONOANDRÍE s.f. Formă de căsătorie în care femeia are un singur soț. [Pron. -no-an-, gen. -iei. / < fr. monoandrie, cf. gr. monos – unic, aner – bărbat].

DOOM

monoandríe (-no-an-) s. f., art. monoandría, g.-d. monoandríi, art. monoandríei

monoandriei
MONOANDRÍE s.f. Formă de căsătorie în care femeia are un singur soț. [Pron. -no-an-, gen. -iei. / < fr. monoandrie, cf. gr. monos – unic, aner – bărbat].

DOOM

monoandríe (-no-an-) s. f., art. monoandría, g.-d. monoandríi, art. monoandríei

monoandrii
MONOANDRÍE s.f. Formă de căsătorie în care femeia are un singur soț. [Pron. -no-an-, gen. -iei. / < fr. monoandrie, cf. gr. monos – unic, aner – bărbat].

DOOM

monoandríe (-no-an-) s. f., art. monoandría, g.-d. monoandríi, art. monoandríei

monoarticular
MONOARTICULÁR, -Ă, monoarticulari, -e, adj. (Anat.) Cu o singură articulație. [Pr.: -no-ar-] – Din fr. monoarticulaire.

monoarticulara
MONOARTICULÁR, -Ă, monoarticulari, -e, adj. (Anat.) Cu o singură articulație. [Pr.: -no-ar-] – Din fr. monoarticulaire.

monoarticulare
MONOARTICULÁR, -Ă, monoarticulari, -e, adj. (Anat.) Cu o singură articulație. [Pr.: -no-ar-] – Din fr. monoarticulaire.

monoarticularei
MONOARTICULÁR, -Ă, monoarticulari, -e, adj. (Anat.) Cu o singură articulație. [Pr.: -no-ar-] – Din fr. monoarticulaire.

monoarticularele
MONOARTICULÁR, -Ă, monoarticulari, -e, adj. (Anat.) Cu o singură articulație. [Pr.: -no-ar-] – Din fr. monoarticulaire.

monoarticularelor
MONOARTICULÁR, -Ă, monoarticulari, -e, adj. (Anat.) Cu o singură articulație. [Pr.: -no-ar-] – Din fr. monoarticulaire.

monoarticulari
MONOARTICULÁR, -Ă, monoarticulari, -e, adj. (Anat.) Cu o singură articulație. [Pr.: -no-ar-] – Din fr. monoarticulaire.

monoarticularii
MONOARTICULÁR, -Ă, monoarticulari, -e, adj. (Anat.) Cu o singură articulație. [Pr.: -no-ar-] – Din fr. monoarticulaire.

monoarticularilor
MONOARTICULÁR, -Ă, monoarticulari, -e, adj. (Anat.) Cu o singură articulație. [Pr.: -no-ar-] – Din fr. monoarticulaire.

monoarticularul
MONOARTICULÁR, -Ă, monoarticulari, -e, adj. (Anat.) Cu o singură articulație. [Pr.: -no-ar-] – Din fr. monoarticulaire.

monoarticularului
MONOARTICULÁR, -Ă, monoarticulari, -e, adj. (Anat.) Cu o singură articulație. [Pr.: -no-ar-] – Din fr. monoarticulaire.

monoartrita
MONOARTRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a unei singure articulații. [< fr. monoarthrite].

monoartrite
MONOARTRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a unei singure articulații. [< fr. monoarthrite].

monoartritei
MONOARTRÍTĂ s.f. (Med.) Inflamație a unei singure articulații. [< fr. monoarthrite].

monoatomic
MONOATÓMIC, -Ă, monoatomici, -ce, adj. (Despre molecule) Format dintr-un singur atom; (despre substanțe) cu molecula formată dintr-un singur atom. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoatomique.

DOOM

monoatómic (-no-a-) adj. m., pl. monoatómici; f. monoatómică, pl. monoatómice

monoatomica
MONOATÓMIC, -Ă, monoatomici, -ce, adj. (Despre molecule) Format dintr-un singur atom; (despre substanțe) cu molecula formată dintr-un singur atom. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoatomique.

DOOM

monoatómic (-no-a-) adj. m., pl. monoatómici; f. monoatómică, pl. monoatómice

monoatomice
MONOATÓMIC, -Ă, monoatomici, -ce, adj. (Despre molecule) Format dintr-un singur atom; (despre substanțe) cu molecula formată dintr-un singur atom. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoatomique.

DOOM

monoatómic (-no-a-) adj. m., pl. monoatómici; f. monoatómică, pl. monoatómice

monoatomicei
MONOATÓMIC, -Ă, monoatomici, -ce, adj. (Despre molecule) Format dintr-un singur atom; (despre substanțe) cu molecula formată dintr-un singur atom. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoatomique.

DOOM

monoatómic (-no-a-) adj. m., pl. monoatómici; f. monoatómică, pl. monoatómice

monoatomicele
MONOATÓMIC, -Ă, monoatomici, -ce, adj. (Despre molecule) Format dintr-un singur atom; (despre substanțe) cu molecula formată dintr-un singur atom. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoatomique.

DOOM

monoatómic (-no-a-) adj. m., pl. monoatómici; f. monoatómică, pl. monoatómice

monoatomicelor
MONOATÓMIC, -Ă, monoatomici, -ce, adj. (Despre molecule) Format dintr-un singur atom; (despre substanțe) cu molecula formată dintr-un singur atom. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoatomique.

DOOM

monoatómic (-no-a-) adj. m., pl. monoatómici; f. monoatómică, pl. monoatómice

monoatomici
MONOATÓMIC, -Ă, monoatomici, -ce, adj. (Despre molecule) Format dintr-un singur atom; (despre substanțe) cu molecula formată dintr-un singur atom. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoatomique.

DOOM

monoatómic (-no-a-) adj. m., pl. monoatómici; f. monoatómică, pl. monoatómice

monoatomicii
MONOATÓMIC, -Ă, monoatomici, -ce, adj. (Despre molecule) Format dintr-un singur atom; (despre substanțe) cu molecula formată dintr-un singur atom. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoatomique.

DOOM

monoatómic (-no-a-) adj. m., pl. monoatómici; f. monoatómică, pl. monoatómice

monoatomicilor
MONOATÓMIC, -Ă, monoatomici, -ce, adj. (Despre molecule) Format dintr-un singur atom; (despre substanțe) cu molecula formată dintr-un singur atom. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoatomique.

DOOM

monoatómic (-no-a-) adj. m., pl. monoatómici; f. monoatómică, pl. monoatómice

monoatomicul
MONOATÓMIC, -Ă, monoatomici, -ce, adj. (Despre molecule) Format dintr-un singur atom; (despre substanțe) cu molecula formată dintr-un singur atom. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoatomique.

DOOM

monoatómic (-no-a-) adj. m., pl. monoatómici; f. monoatómică, pl. monoatómice

monoatomicului
MONOATÓMIC, -Ă, monoatomici, -ce, adj. (Despre molecule) Format dintr-un singur atom; (despre substanțe) cu molecula formată dintr-un singur atom. [Pr.: -no-a-] – Din fr. monoatomique.

DOOM

monoatómic (-no-a-) adj. m., pl. monoatómici; f. monoatómică, pl. monoatómice

monoax
MONOÁX, -Ă, monoacși, -xe, adj. (Tehn.) Care are un singur ax (1). [Pr.: -no-ax] – Din fr. monoaxe.

monobazic
MONOBÁZIC, monobazici, adj. (Despre acizi) Care are în molecula lui un singur atom de hidrogen, apt de a fi înlocuit cu un metal și formând numai o singură serie de săruri. – Din fr. monobasique.

DOOM

monobázic adj. m., pl. monobázici

monobazica
MONOBÁZIC, monobazici, adj. (Despre acizi) Care are în molecula lui un singur atom de hidrogen, apt de a fi înlocuit cu un metal și formând numai o singură serie de săruri. – Din fr. monobasique.

DOOM

monobázic adj. m., pl. monobázici

monobazice
MONOBÁZIC, monobazici, adj. (Despre acizi) Care are în molecula lui un singur atom de hidrogen, apt de a fi înlocuit cu un metal și formând numai o singură serie de săruri. – Din fr. monobasique.

DOOM

monobázic adj. m., pl. monobázici

monobazicei
MONOBÁZIC, monobazici, adj. (Despre acizi) Care are în molecula lui un singur atom de hidrogen, apt de a fi înlocuit cu un metal și formând numai o singură serie de săruri. – Din fr. monobasique.

DOOM

monobázic adj. m., pl. monobázici

monobazicele
MONOBÁZIC, monobazici, adj. (Despre acizi) Care are în molecula lui un singur atom de hidrogen, apt de a fi înlocuit cu un metal și formând numai o singură serie de săruri. – Din fr. monobasique.

DOOM

monobázic adj. m., pl. monobázici

monobazicelor
MONOBÁZIC, monobazici, adj. (Despre acizi) Care are în molecula lui un singur atom de hidrogen, apt de a fi înlocuit cu un metal și formând numai o singură serie de săruri. – Din fr. monobasique.

DOOM

monobázic adj. m., pl. monobázici

monobazici
MONOBÁZIC, monobazici, adj. (Despre acizi) Care are în molecula lui un singur atom de hidrogen, apt de a fi înlocuit cu un metal și formând numai o singură serie de săruri. – Din fr. monobasique.

DOOM

monobázic adj. m., pl. monobázici

monobazicii
MONOBÁZIC, monobazici, adj. (Despre acizi) Care are în molecula lui un singur atom de hidrogen, apt de a fi înlocuit cu un metal și formând numai o singură serie de săruri. – Din fr. monobasique.

DOOM

monobázic adj. m., pl. monobázici

monobazicilor
MONOBÁZIC, monobazici, adj. (Despre acizi) Care are în molecula lui un singur atom de hidrogen, apt de a fi înlocuit cu un metal și formând numai o singură serie de săruri. – Din fr. monobasique.

DOOM

monobázic adj. m., pl. monobázici

monobazicul
MONOBÁZIC, monobazici, adj. (Despre acizi) Care are în molecula lui un singur atom de hidrogen, apt de a fi înlocuit cu un metal și formând numai o singură serie de săruri. – Din fr. monobasique.

DOOM

monobázic adj. m., pl. monobázici

monobazicului
MONOBÁZIC, monobazici, adj. (Despre acizi) Care are în molecula lui un singur atom de hidrogen, apt de a fi înlocuit cu un metal și formând numai o singură serie de săruri. – Din fr. monobasique.

DOOM

monobázic adj. m., pl. monobázici

monoblepsia
MONOBLEPSÍE, monoblepsii, s. f. Defect al vederii care constă în neputința de a vedea clar cu ambii ochi, în timp ce cu fiecare în parte bolnavul vede bine. – Din fr. monoblepsie.

DOOM

monoblepsíe (-no-blep-) s. f., art. monoblepsía, g.-d. art. monoblepsíei; pl. monoblepsíi, art. monoblepsíile

monoblepsie
MONOBLEPSÍE, monoblepsii, s. f. Defect al vederii care constă în neputința de a vedea clar cu ambii ochi, în timp ce cu fiecare în parte bolnavul vede bine. – Din fr. monoblepsie.

DOOM

monoblepsíe (-no-blep-) s. f., art. monoblepsía, g.-d. art. monoblepsíei; pl. monoblepsíi, art. monoblepsíile

monoblepsiei
MONOBLEPSÍE, monoblepsii, s. f. Defect al vederii care constă în neputința de a vedea clar cu ambii ochi, în timp ce cu fiecare în parte bolnavul vede bine. – Din fr. monoblepsie.

DOOM

monoblepsíe (-no-blep-) s. f., art. monoblepsía, g.-d. art. monoblepsíei; pl. monoblepsíi, art. monoblepsíile

monoblepsii
MONOBLEPSÍE, monoblepsii, s. f. Defect al vederii care constă în neputința de a vedea clar cu ambii ochi, în timp ce cu fiecare în parte bolnavul vede bine. – Din fr. monoblepsie.

DOOM

monoblepsíe (-no-blep-) s. f., art. monoblepsía, g.-d. art. monoblepsíei; pl. monoblepsíi, art. monoblepsíile

monoblepsiile
MONOBLEPSÍE, monoblepsii, s. f. Defect al vederii care constă în neputința de a vedea clar cu ambii ochi, în timp ce cu fiecare în parte bolnavul vede bine. – Din fr. monoblepsie.

DOOM

monoblepsíe (-no-blep-) s. f., art. monoblepsía, g.-d. art. monoblepsíei; pl. monoblepsíi, art. monoblepsíile

monoblepsiilor
MONOBLEPSÍE, monoblepsii, s. f. Defect al vederii care constă în neputința de a vedea clar cu ambii ochi, în timp ce cu fiecare în parte bolnavul vede bine. – Din fr. monoblepsie.

DOOM

monoblepsíe (-no-blep-) s. f., art. monoblepsía, g.-d. art. monoblepsíei; pl. monoblepsíi, art. monoblepsíile

monobloc
MONOBLÓC, (1) adj. invar., (2) monoblocuri, s. n. 1. Adj. invar. Care este constituit dintr-o singură piesă, dintr-o singură bucată. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau sistem tehnic format dintr-un singur bloc nedemontabil. – Din fr. monobloc.

DOOM

monoblóc² (-no-bloc) s. n., pl. monoblócuri

monoblocul
MONOBLÓC, (1) adj. invar., (2) monoblocuri, s. n. 1. Adj. invar. Care este constituit dintr-o singură piesă, dintr-o singură bucată. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau sistem tehnic format dintr-un singur bloc nedemontabil. – Din fr. monobloc.

DOOM

monoblóc² (-no-bloc) s. n., pl. monoblócuri

monoblocului
MONOBLÓC, (1) adj. invar., (2) monoblocuri, s. n. 1. Adj. invar. Care este constituit dintr-o singură piesă, dintr-o singură bucată. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau sistem tehnic format dintr-un singur bloc nedemontabil. – Din fr. monobloc.

DOOM

monoblóc² (-no-bloc) s. n., pl. monoblócuri

monoblocuri
MONOBLÓC, (1) adj. invar., (2) monoblocuri, s. n. 1. Adj. invar. Care este constituit dintr-o singură piesă, dintr-o singură bucată. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau sistem tehnic format dintr-un singur bloc nedemontabil. – Din fr. monobloc.

DOOM

monoblóc² (-no-bloc) s. n., pl. monoblócuri

monoblocurile
MONOBLÓC, (1) adj. invar., (2) monoblocuri, s. n. 1. Adj. invar. Care este constituit dintr-o singură piesă, dintr-o singură bucată. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau sistem tehnic format dintr-un singur bloc nedemontabil. – Din fr. monobloc.

DOOM

monoblóc² (-no-bloc) s. n., pl. monoblócuri

monoblocurilor
MONOBLÓC, (1) adj. invar., (2) monoblocuri, s. n. 1. Adj. invar. Care este constituit dintr-o singură piesă, dintr-o singură bucată. 2. S. n. Dispozitiv, aparat sau sistem tehnic format dintr-un singur bloc nedemontabil. – Din fr. monobloc.

DOOM

monoblóc² (-no-bloc) s. n., pl. monoblócuri

monobrăzdar
MONOBRĂZDÁR, monobrăzdare, adj., s. n. (Plug) cu un singur brăzdar. – Mono- + brăzdar.

DOOM

monobrăzdár² (-no-brăz-) s. n., pl. monobrăzdáre

monobrăzdare
MONOBRĂZDÁR, monobrăzdare, adj., s. n. (Plug) cu un singur brăzdar. – Mono- + brăzdar.

DOOM

monobrăzdár² (-no-brăz-) s. n., pl. monobrăzdáre

monobrăzdarele
MONOBRĂZDÁR, monobrăzdare, adj., s. n. (Plug) cu un singur brăzdar. – Mono- + brăzdar.

DOOM

monobrăzdár² (-no-brăz-) s. n., pl. monobrăzdáre

monobrăzdarelor
MONOBRĂZDÁR, monobrăzdare, adj., s. n. (Plug) cu un singur brăzdar. – Mono- + brăzdar.

DOOM

monobrăzdár² (-no-brăz-) s. n., pl. monobrăzdáre

monobrăzdarul
MONOBRĂZDÁR, monobrăzdare, adj., s. n. (Plug) cu un singur brăzdar. – Mono- + brăzdar.

DOOM

monobrăzdár² (-no-brăz-) s. n., pl. monobrăzdáre

monobrăzdarului
MONOBRĂZDÁR, monobrăzdare, adj., s. n. (Plug) cu un singur brăzdar. – Mono- + brăzdar.

DOOM

monobrăzdár² (-no-brăz-) s. n., pl. monobrăzdáre

monocameral
MONOCAMERÁL, -Ă, monocamerali, -e, adj. (Despre sistemul politic și legislativ din unele state) Cu o singură cameră (III). – Din fr. monocamérale.

monocamerala
MONOCAMERÁL, -Ă, monocamerali, -e, adj. (Despre sistemul politic și legislativ din unele state) Cu o singură cameră (III). – Din fr. monocamérale.

monocamerale
MONOCAMERÁL, -Ă, monocamerali, -e, adj. (Despre sistemul politic și legislativ din unele state) Cu o singură cameră (III). – Din fr. monocamérale.

monocameralei
MONOCAMERÁL, -Ă, monocamerali, -e, adj. (Despre sistemul politic și legislativ din unele state) Cu o singură cameră (III). – Din fr. monocamérale.

monocameralele
MONOCAMERÁL, -Ă, monocamerali, -e, adj. (Despre sistemul politic și legislativ din unele state) Cu o singură cameră (III). – Din fr. monocamérale.

monocameralelor
MONOCAMERÁL, -Ă, monocamerali, -e, adj. (Despre sistemul politic și legislativ din unele state) Cu o singură cameră (III). – Din fr. monocamérale.

monocamerali
MONOCAMERÁL, -Ă, monocamerali, -e, adj. (Despre sistemul politic și legislativ din unele state) Cu o singură cameră (III). – Din fr. monocamérale.

monocameralii
MONOCAMERÁL, -Ă, monocamerali, -e, adj. (Despre sistemul politic și legislativ din unele state) Cu o singură cameră (III). – Din fr. monocamérale.

monocameralilor
MONOCAMERÁL, -Ă, monocamerali, -e, adj. (Despre sistemul politic și legislativ din unele state) Cu o singură cameră (III). – Din fr. monocamérale.

monocameralism
MONOCAMERALÍSM s. n. Sistem politic bazat pe adunarea monocamerală. – Din fr. monocaméralisme.

monocameralismul
MONOCAMERALÍSM s. n. Sistem politic bazat pe adunarea monocamerală. – Din fr. monocaméralisme.

monocameralismului
MONOCAMERALÍSM s. n. Sistem politic bazat pe adunarea monocamerală. – Din fr. monocaméralisme.

monocameralul
MONOCAMERÁL, -Ă, monocamerali, -e, adj. (Despre sistemul politic și legislativ din unele state) Cu o singură cameră (III). – Din fr. monocamérale.

monocameralului
MONOCAMERÁL, -Ă, monocamerali, -e, adj. (Despre sistemul politic și legislativ din unele state) Cu o singură cameră (III). – Din fr. monocamérale.

monocarp
MONOCÁRP, -Ă, monocarpi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care înflorește și face fruct o singură dată în timpul vieții. – Din fr. monocarpe.

monocarpa
MONOCÁRP, -Ă, monocarpi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care înflorește și face fruct o singură dată în timpul vieții. – Din fr. monocarpe.

monocarpe
MONOCÁRP, -Ă, monocarpi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care înflorește și face fruct o singură dată în timpul vieții. – Din fr. monocarpe.

monocarpei
MONOCÁRP, -Ă, monocarpi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care înflorește și face fruct o singură dată în timpul vieții. – Din fr. monocarpe.

monocarpelar
MONOCARPELÁR, -Ă, monocarpelari, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are gineceul format dintr-o singură carpelă. – Din fr. monocarpellaire.

monocarpelara
MONOCARPELÁR, -Ă, monocarpelari, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are gineceul format dintr-o singură carpelă. – Din fr. monocarpellaire.

monocarpelare
MONOCARPELÁR, -Ă, monocarpelari, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are gineceul format dintr-o singură carpelă. – Din fr. monocarpellaire.

monocarpelarei
MONOCARPELÁR, -Ă, monocarpelari, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are gineceul format dintr-o singură carpelă. – Din fr. monocarpellaire.

monocarpelarele
MONOCARPELÁR, -Ă, monocarpelari, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are gineceul format dintr-o singură carpelă. – Din fr. monocarpellaire.

monocarpelarelor
MONOCARPELÁR, -Ă, monocarpelari, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are gineceul format dintr-o singură carpelă. – Din fr. monocarpellaire.

monocarpelari
MONOCARPELÁR, -Ă, monocarpelari, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are gineceul format dintr-o singură carpelă. – Din fr. monocarpellaire.

monocarpelarii
MONOCARPELÁR, -Ă, monocarpelari, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are gineceul format dintr-o singură carpelă. – Din fr. monocarpellaire.

monocarpelarilor
MONOCARPELÁR, -Ă, monocarpelari, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are gineceul format dintr-o singură carpelă. – Din fr. monocarpellaire.

monocarpelarul
MONOCARPELÁR, -Ă, monocarpelari, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are gineceul format dintr-o singură carpelă. – Din fr. monocarpellaire.

monocarpelarului
MONOCARPELÁR, -Ă, monocarpelari, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are gineceul format dintr-o singură carpelă. – Din fr. monocarpellaire.

monocarpele
MONOCÁRP, -Ă, monocarpi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care înflorește și face fruct o singură dată în timpul vieții. – Din fr. monocarpe.

monocarpelor
MONOCÁRP, -Ă, monocarpi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care înflorește și face fruct o singură dată în timpul vieții. – Din fr. monocarpe.

monocarpi
MONOCÁRP, -Ă, monocarpi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care înflorește și face fruct o singură dată în timpul vieții. – Din fr. monocarpe.

monocarpii
MONOCÁRP, -Ă, monocarpi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care înflorește și face fruct o singură dată în timpul vieții. – Din fr. monocarpe.

monocarpilor
MONOCÁRP, -Ă, monocarpi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care înflorește și face fruct o singură dată în timpul vieții. – Din fr. monocarpe.

monocarpul
MONOCÁRP, -Ă, monocarpi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care înflorește și face fruct o singură dată în timpul vieții. – Din fr. monocarpe.

monocarpului
MONOCÁRP, -Ă, monocarpi, -e, adj. (Bot.; despre plante) Care înflorește și face fruct o singură dată în timpul vieții. – Din fr. monocarpe.

monocaziu
MONOCÁZIU s.n. (Bot.) Inflorescență la care florile se formează într-o singură parte. [< germ. Monochasium].

monocelular
MONOCELULÁR, -Ă, monocelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este format dintr-o singură celulă; unicelular. – Mono- + celular.

DOOM

monocelulár adj. m., pl. monocelulári; f. monoceluláră, pl. monoceluláre

monocelulara
MONOCELULÁR, -Ă, monocelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este format dintr-o singură celulă; unicelular. – Mono- + celular.

DOOM

monocelulár adj. m., pl. monocelulári; f. monoceluláră, pl. monoceluláre

monocelulare
MONOCELULÁR, -Ă, monocelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este format dintr-o singură celulă; unicelular. – Mono- + celular.

DOOM

monocelulár adj. m., pl. monocelulári; f. monoceluláră, pl. monoceluláre

monocelularei
MONOCELULÁR, -Ă, monocelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este format dintr-o singură celulă; unicelular. – Mono- + celular.

DOOM

monocelulár adj. m., pl. monocelulári; f. monoceluláră, pl. monoceluláre

monocelularele
MONOCELULÁR, -Ă, monocelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este format dintr-o singură celulă; unicelular. – Mono- + celular.

DOOM

monocelulár adj. m., pl. monocelulári; f. monoceluláră, pl. monoceluláre

monocelularelor
MONOCELULÁR, -Ă, monocelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este format dintr-o singură celulă; unicelular. – Mono- + celular.

DOOM

monocelulár adj. m., pl. monocelulári; f. monoceluláră, pl. monoceluláre

monocelulari
MONOCELULÁR, -Ă, monocelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este format dintr-o singură celulă; unicelular. – Mono- + celular.

DOOM

monocelulár adj. m., pl. monocelulári; f. monoceluláră, pl. monoceluláre

monocelularii
MONOCELULÁR, -Ă, monocelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este format dintr-o singură celulă; unicelular. – Mono- + celular.

DOOM

monocelulár adj. m., pl. monocelulári; f. monoceluláră, pl. monoceluláre

monocelularilor
MONOCELULÁR, -Ă, monocelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este format dintr-o singură celulă; unicelular. – Mono- + celular.

DOOM

monocelulár adj. m., pl. monocelulári; f. monoceluláră, pl. monoceluláre

monocelularul
MONOCELULÁR, -Ă, monocelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este format dintr-o singură celulă; unicelular. – Mono- + celular.

DOOM

monocelulár adj. m., pl. monocelulári; f. monoceluláră, pl. monoceluláre

monocelularului
MONOCELULÁR, -Ă, monocelulari, -e, adj. (Despre organisme) Care este format dintr-o singură celulă; unicelular. – Mono- + celular.

DOOM

monocelulár adj. m., pl. monocelulári; f. monoceluláră, pl. monoceluláre

monocer
MONOCÉR, monoceri, s. m. Animal (fabulos) cu un singur corn. – Din fr. monocère.

DOOM

monocér s. m., pl. monocéri

monoceri
MONOCÉR, monoceri, s. m. Animal (fabulos) cu un singur corn. – Din fr. monocère.

DOOM

monocér s. m., pl. monocéri

monocerii
MONOCÉR, monoceri, s. m. Animal (fabulos) cu un singur corn. – Din fr. monocère.

DOOM

monocér s. m., pl. monocéri

monocerilor
MONOCÉR, monoceri, s. m. Animal (fabulos) cu un singur corn. – Din fr. monocère.

DOOM

monocér s. m., pl. monocéri

monocerul
MONOCÉR, monoceri, s. m. Animal (fabulos) cu un singur corn. – Din fr. monocère.

DOOM

monocér s. m., pl. monocéri

monocerului
MONOCÉR, monoceri, s. m. Animal (fabulos) cu un singur corn. – Din fr. monocère.

DOOM

monocér s. m., pl. monocéri

monociclic
MONOCÍCLIC, -Ă, monociclici, -ce, adj. (Biol.; despre unele specii) Care prezintă o singură perioadă de înmulțire pe an. – Din fr. monocyclique.

monociclica
MONOCÍCLIC, -Ă, monociclici, -ce, adj. (Biol.; despre unele specii) Care prezintă o singură perioadă de înmulțire pe an. – Din fr. monocyclique.

monociclice
MONOCÍCLIC, -Ă, monociclici, -ce, adj. (Biol.; despre unele specii) Care prezintă o singură perioadă de înmulțire pe an. – Din fr. monocyclique.

monociclicei
MONOCÍCLIC, -Ă, monociclici, -ce, adj. (Biol.; despre unele specii) Care prezintă o singură perioadă de înmulțire pe an. – Din fr. monocyclique.

monociclicele
MONOCÍCLIC, -Ă, monociclici, -ce, adj. (Biol.; despre unele specii) Care prezintă o singură perioadă de înmulțire pe an. – Din fr. monocyclique.

monociclicelor
MONOCÍCLIC, -Ă, monociclici, -ce, adj. (Biol.; despre unele specii) Care prezintă o singură perioadă de înmulțire pe an. – Din fr. monocyclique.

monociclici
MONOCÍCLIC, -Ă, monociclici, -ce, adj. (Biol.; despre unele specii) Care prezintă o singură perioadă de înmulțire pe an. – Din fr. monocyclique.

monociclicii
MONOCÍCLIC, -Ă, monociclici, -ce, adj. (Biol.; despre unele specii) Care prezintă o singură perioadă de înmulțire pe an. – Din fr. monocyclique.

monociclicilor
MONOCÍCLIC, -Ă, monociclici, -ce, adj. (Biol.; despre unele specii) Care prezintă o singură perioadă de înmulțire pe an. – Din fr. monocyclique.

monociclicul
MONOCÍCLIC, -Ă, monociclici, -ce, adj. (Biol.; despre unele specii) Care prezintă o singură perioadă de înmulțire pe an. – Din fr. monocyclique.

monociclicului
MONOCÍCLIC, -Ă, monociclici, -ce, adj. (Biol.; despre unele specii) Care prezintă o singură perioadă de înmulțire pe an. – Din fr. monocyclique.

monocilindric
MONOCILÍNDRIC, -Ă, monocilindrici, -ce, adj. (Despre motoare, compresoare) Cu un singur cilindru. – Din fr. monocylindrique.

DOOM

monocilíndric adj. m., pl. monocilíndrici; f. monocilíndrică, pl. monocilíndrice

monocilindrica
MONOCILÍNDRIC, -Ă, monocilindrici, -ce, adj. (Despre motoare, compresoare) Cu un singur cilindru. – Din fr. monocylindrique.

DOOM

monocilíndric adj. m., pl. monocilíndrici; f. monocilíndrică, pl. monocilíndrice

monocilindrice
MONOCILÍNDRIC, -Ă, monocilindrici, -ce, adj. (Despre motoare, compresoare) Cu un singur cilindru. – Din fr. monocylindrique.

DOOM

monocilíndric adj. m., pl. monocilíndrici; f. monocilíndrică, pl. monocilíndrice

monocilindricei
MONOCILÍNDRIC, -Ă, monocilindrici, -ce, adj. (Despre motoare, compresoare) Cu un singur cilindru. – Din fr. monocylindrique.

DOOM

monocilíndric adj. m., pl. monocilíndrici; f. monocilíndrică, pl. monocilíndrice

monocilindricele
MONOCILÍNDRIC, -Ă, monocilindrici, -ce, adj. (Despre motoare, compresoare) Cu un singur cilindru. – Din fr. monocylindrique.

DOOM

monocilíndric adj. m., pl. monocilíndrici; f. monocilíndrică, pl. monocilíndrice

monocilindricelor
MONOCILÍNDRIC, -Ă, monocilindrici, -ce, adj. (Despre motoare, compresoare) Cu un singur cilindru. – Din fr. monocylindrique.

DOOM

monocilíndric adj. m., pl. monocilíndrici; f. monocilíndrică, pl. monocilíndrice

monocilindrici
MONOCILÍNDRIC, -Ă, monocilindrici, -ce, adj. (Despre motoare, compresoare) Cu un singur cilindru. – Din fr. monocylindrique.

DOOM

monocilíndric adj. m., pl. monocilíndrici; f. monocilíndrică, pl. monocilíndrice

monocilindricii
MONOCILÍNDRIC, -Ă, monocilindrici, -ce, adj. (Despre motoare, compresoare) Cu un singur cilindru. – Din fr. monocylindrique.

DOOM

monocilíndric adj. m., pl. monocilíndrici; f. monocilíndrică, pl. monocilíndrice

monocilindricilor
MONOCILÍNDRIC, -Ă, monocilindrici, -ce, adj. (Despre motoare, compresoare) Cu un singur cilindru. – Din fr. monocylindrique.

DOOM

monocilíndric adj. m., pl. monocilíndrici; f. monocilíndrică, pl. monocilíndrice

monocilindricul
MONOCILÍNDRIC, -Ă, monocilindrici, -ce, adj. (Despre motoare, compresoare) Cu un singur cilindru. – Din fr. monocylindrique.

DOOM

monocilíndric adj. m., pl. monocilíndrici; f. monocilíndrică, pl. monocilíndrice

monocilindricului
MONOCILÍNDRIC, -Ă, monocilindrici, -ce, adj. (Despre motoare, compresoare) Cu un singur cilindru. – Din fr. monocylindrique.

DOOM

monocilíndric adj. m., pl. monocilíndrici; f. monocilíndrică, pl. monocilíndrice

monocinetic
MONOCINÉTIC, -Ă, monocinetici, -ce, adj. (Fiz.; despre fascicule) Care este format din particule cu aceeași viteză. – Din fr. monocinétique.

DOOM

monocinétic adj. m., pl. monocinétici; f. monocinétică, pl. monocinétice

monocinetica
MONOCINÉTIC, -Ă, monocinetici, -ce, adj. (Fiz.; despre fascicule) Care este format din particule cu aceeași viteză. – Din fr. monocinétique.

DOOM

monocinétic adj. m., pl. monocinétici; f. monocinétică, pl. monocinétice

monocinetice
MONOCINÉTIC, -Ă, monocinetici, -ce, adj. (Fiz.; despre fascicule) Care este format din particule cu aceeași viteză. – Din fr. monocinétique.

DOOM

monocinétic adj. m., pl. monocinétici; f. monocinétică, pl. monocinétice

monocineticei
MONOCINÉTIC, -Ă, monocinetici, -ce, adj. (Fiz.; despre fascicule) Care este format din particule cu aceeași viteză. – Din fr. monocinétique.

DOOM

monocinétic adj. m., pl. monocinétici; f. monocinétică, pl. monocinétice

monocineticele
MONOCINÉTIC, -Ă, monocinetici, -ce, adj. (Fiz.; despre fascicule) Care este format din particule cu aceeași viteză. – Din fr. monocinétique.

DOOM

monocinétic adj. m., pl. monocinétici; f. monocinétică, pl. monocinétice

monocineticelor
MONOCINÉTIC, -Ă, monocinetici, -ce, adj. (Fiz.; despre fascicule) Care este format din particule cu aceeași viteză. – Din fr. monocinétique.

DOOM

monocinétic adj. m., pl. monocinétici; f. monocinétică, pl. monocinétice

monocinetici
MONOCINÉTIC, -Ă, monocinetici, -ce, adj. (Fiz.; despre fascicule) Care este format din particule cu aceeași viteză. – Din fr. monocinétique.

DOOM

monocinétic adj. m., pl. monocinétici; f. monocinétică, pl. monocinétice

monocineticii
MONOCINÉTIC, -Ă, monocinetici, -ce, adj. (Fiz.; despre fascicule) Care este format din particule cu aceeași viteză. – Din fr. monocinétique.

DOOM

monocinétic adj. m., pl. monocinétici; f. monocinétică, pl. monocinétice

monocineticilor
MONOCINÉTIC, -Ă, monocinetici, -ce, adj. (Fiz.; despre fascicule) Care este format din particule cu aceeași viteză. – Din fr. monocinétique.

DOOM

monocinétic adj. m., pl. monocinétici; f. monocinétică, pl. monocinétice

monocineticul
MONOCINÉTIC, -Ă, monocinetici, -ce, adj. (Fiz.; despre fascicule) Care este format din particule cu aceeași viteză. – Din fr. monocinétique.

DOOM

monocinétic adj. m., pl. monocinétici; f. monocinétică, pl. monocinétice

monocineticului
MONOCINÉTIC, -Ă, monocinetici, -ce, adj. (Fiz.; despre fascicule) Care este format din particule cu aceeași viteză. – Din fr. monocinétique.

DOOM

monocinétic adj. m., pl. monocinétici; f. monocinétică, pl. monocinétice

monocip
MONOCÍP, monocipuri, s. n. (Electron.) Circuit integrat cu schemă electrică la comandă, realizat după o tehnologie de proiectare tipizată. – Din engl. monochip.

monocipul
MONOCÍP, monocipuri, s. n. (Electron.) Circuit integrat cu schemă electrică la comandă, realizat după o tehnologie de proiectare tipizată. – Din engl. monochip.

monocipului
MONOCÍP, monocipuri, s. n. (Electron.) Circuit integrat cu schemă electrică la comandă, realizat după o tehnologie de proiectare tipizată. – Din engl. monochip.

monocipuri
MONOCÍP, monocipuri, s. n. (Electron.) Circuit integrat cu schemă electrică la comandă, realizat după o tehnologie de proiectare tipizată. – Din engl. monochip.

monocipurile
MONOCÍP, monocipuri, s. n. (Electron.) Circuit integrat cu schemă electrică la comandă, realizat după o tehnologie de proiectare tipizată. – Din engl. monochip.

monocipurilor
MONOCÍP, monocipuri, s. n. (Electron.) Circuit integrat cu schemă electrică la comandă, realizat după o tehnologie de proiectare tipizată. – Din engl. monochip.

monocit
MONOCÍT, monocite, s. n. Leucocit mare, cu nucleu nesegmentat. [Var.: monocítă s. f.] – Din fr. monocyte.

DOOM

monocít s. n., pl. monocíte

monocite
MONOCÍT, monocite, s. n. Leucocit mare, cu nucleu nesegmentat. [Var.: monocítă s. f.] – Din fr. monocyte.

DOOM

monocít s. n., pl. monocíte

monocitele
MONOCÍT, monocite, s. n. Leucocit mare, cu nucleu nesegmentat. [Var.: monocítă s. f.] – Din fr. monocyte.

DOOM

monocít s. n., pl. monocíte

monocitelor
MONOCÍT, monocite, s. n. Leucocit mare, cu nucleu nesegmentat. [Var.: monocítă s. f.] – Din fr. monocyte.

DOOM

monocít s. n., pl. monocíte

monocitopenia
MONOCITOPENÍE s.f. (Med.) Reducere a numărului de monocite din sânge. [Gen. -iei. / cf. fr. monocytopénie].

monocitopenie
MONOCITOPENÍE s.f. (Med.) Reducere a numărului de monocite din sânge. [Gen. -iei. / cf. fr. monocytopénie].

monocitopeniei
MONOCITOPENÍE s.f. (Med.) Reducere a numărului de monocite din sânge. [Gen. -iei. / cf. fr. monocytopénie].

monocitopenii
MONOCITOPENÍE s.f. (Med.) Reducere a numărului de monocite din sânge. [Gen. -iei. / cf. fr. monocytopénie].

monocitoza
MONOCITÓZĂ, monocitoze, s. f. (Med.) Creșterea monocitelor din sânge în diverse stări infecțioase. – Din fr. monocytose.

monocitoze
MONOCITÓZĂ, monocitoze, s. f. (Med.) Creșterea monocitelor din sânge în diverse stări infecțioase. – Din fr. monocytose.

monocitozei
MONOCITÓZĂ, monocitoze, s. f. (Med.) Creșterea monocitelor din sânge în diverse stări infecțioase. – Din fr. monocytose.

monocitozele
MONOCITÓZĂ, monocitoze, s. f. (Med.) Creșterea monocitelor din sânge în diverse stări infecțioase. – Din fr. monocytose.

monocitozelor
MONOCITÓZĂ, monocitoze, s. f. (Med.) Creșterea monocitelor din sânge în diverse stări infecțioase. – Din fr. monocytose.

monocitul
MONOCÍT, monocite, s. n. Leucocit mare, cu nucleu nesegmentat. [Var.: monocítă s. f.] – Din fr. monocyte.

DOOM

monocít s. n., pl. monocíte

monocitului
MONOCÍT, monocite, s. n. Leucocit mare, cu nucleu nesegmentat. [Var.: monocítă s. f.] – Din fr. monocyte.

DOOM

monocít s. n., pl. monocíte

monocită
MONOCÍT, monocite, s. n. Leucocit mare, cu nucleu nesegmentat. [Var.: monocítă s. f.] – Din fr. monocyte.

DOOM

monocít s. n., pl. monocíte

monoclat
MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

DOOM

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclat
MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

DOOM

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclata
MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

DOOM

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclate
MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

DOOM

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclatei
MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

DOOM

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclatele
MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

DOOM

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclatelor
MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

DOOM

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclatul
MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

DOOM

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclatul
MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

DOOM

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclatului
MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

DOOM

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclatului
MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

DOOM

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclați
MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

DOOM

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclați
MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

DOOM

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclații
MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

DOOM

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclații
MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

DOOM

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclaților
MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

DOOM

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclaților
MONOCLÁT, -Ă, monoclați, -te, adj., s. m. (Rar) (Bărbat) care poartă monoclu. – Din monoclu.

DOOM

monoclát (rar) (-no-clat) adj. m., s. m., pl. monocláți; adj. f. monoclátă, pl. monocláte

monoclin
MONOCLÍN s.n. (Geol.) Structură monoclinală. [Cf. fr. monocline, germ. Monokline].

monoclina
MONOCLÍN s.n. (Geol.) Structură monoclinală. [Cf. fr. monocline, germ. Monokline].

monoclinal
MONOCLINÁL, -Ă, monoclinali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre structuri geologice cutate) Care aparține unui singur flanc cutat. 2. S. n. Succesiune de strate care prezintă aceeași înclinare și același sens. – Din fr. monoclinal.

DOOM

monoclinál² (-no-cli-) s. n., pl. monoclinále

monoclinala
MONOCLINÁL, -Ă, monoclinali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre structuri geologice cutate) Care aparține unui singur flanc cutat. 2. S. n. Succesiune de strate care prezintă aceeași înclinare și același sens. – Din fr. monoclinal.

DOOM

monoclinál² (-no-cli-) s. n., pl. monoclinále

monoclinale
MONOCLINÁL, -Ă, monoclinali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre structuri geologice cutate) Care aparține unui singur flanc cutat. 2. S. n. Succesiune de strate care prezintă aceeași înclinare și același sens. – Din fr. monoclinal.

DOOM

monoclinál² (-no-cli-) s. n., pl. monoclinále

monoclinalei
MONOCLINÁL, -Ă, monoclinali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre structuri geologice cutate) Care aparține unui singur flanc cutat. 2. S. n. Succesiune de strate care prezintă aceeași înclinare și același sens. – Din fr. monoclinal.

DOOM

monoclinál² (-no-cli-) s. n., pl. monoclinále

monoclinalele
MONOCLINÁL, -Ă, monoclinali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre structuri geologice cutate) Care aparține unui singur flanc cutat. 2. S. n. Succesiune de strate care prezintă aceeași înclinare și același sens. – Din fr. monoclinal.

DOOM

monoclinál² (-no-cli-) s. n., pl. monoclinále

monoclinalelor
MONOCLINÁL, -Ă, monoclinali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre structuri geologice cutate) Care aparține unui singur flanc cutat. 2. S. n. Succesiune de strate care prezintă aceeași înclinare și același sens. – Din fr. monoclinal.

DOOM

monoclinál² (-no-cli-) s. n., pl. monoclinále

monoclinali
MONOCLINÁL, -Ă, monoclinali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre structuri geologice cutate) Care aparține unui singur flanc cutat. 2. S. n. Succesiune de strate care prezintă aceeași înclinare și același sens. – Din fr. monoclinal.

DOOM

monoclinál² (-no-cli-) s. n., pl. monoclinále

monoclinalii
MONOCLINÁL, -Ă, monoclinali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre structuri geologice cutate) Care aparține unui singur flanc cutat. 2. S. n. Succesiune de strate care prezintă aceeași înclinare și același sens. – Din fr. monoclinal.

DOOM

monoclinál² (-no-cli-) s. n., pl. monoclinále

monoclinalilor
MONOCLINÁL, -Ă, monoclinali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre structuri geologice cutate) Care aparține unui singur flanc cutat. 2. S. n. Succesiune de strate care prezintă aceeași înclinare și același sens. – Din fr. monoclinal.

DOOM

monoclinál² (-no-cli-) s. n., pl. monoclinále

monoclinalul
MONOCLINÁL, -Ă, monoclinali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre structuri geologice cutate) Care aparține unui singur flanc cutat. 2. S. n. Succesiune de strate care prezintă aceeași înclinare și același sens. – Din fr. monoclinal.

DOOM

monoclinál² (-no-cli-) s. n., pl. monoclinále

monoclinalului
MONOCLINÁL, -Ă, monoclinali, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Despre structuri geologice cutate) Care aparține unui singur flanc cutat. 2. S. n. Succesiune de strate care prezintă aceeași înclinare și același sens. – Din fr. monoclinal.

DOOM

monoclinál² (-no-cli-) s. n., pl. monoclinále

monocline
MONOCLÍN s.n. (Geol.) Structură monoclinală. [Cf. fr. monocline, germ. Monokline].

monoclinei
MONOCLÍN s.n. (Geol.) Structură monoclinală. [Cf. fr. monocline, germ. Monokline].

monoclinele
MONOCLÍN s.n. (Geol.) Structură monoclinală. [Cf. fr. monocline, germ. Monokline].

monoclinelor
MONOCLÍN s.n. (Geol.) Structură monoclinală. [Cf. fr. monocline, germ. Monokline].

monoclini
MONOCLÍN s.n. (Geol.) Structură monoclinală. [Cf. fr. monocline, germ. Monokline].

monoclinic
MONOCLÍNIC, -Ă, monoclinici, -ce, adj. (Despre cristale) În formă de prisme oblice cu baza dreptunghiulară. ◊ Sistem monoclinic = sistem cristalografic cu simetrie inferioară, în care se încadrează cristalele definite mai sus. – Din fr. monoclinique.

DOOM

monoclínic (-no-cli-) adj. m., pl. monoclínici; f. monoclínică, pl. monoclínice

monoclinica
MONOCLÍNIC, -Ă, monoclinici, -ce, adj. (Despre cristale) În formă de prisme oblice cu baza dreptunghiulară. ◊ Sistem monoclinic = sistem cristalografic cu simetrie inferioară, în care se încadrează cristalele definite mai sus. – Din fr. monoclinique.

DOOM

monoclínic (-no-cli-) adj. m., pl. monoclínici; f. monoclínică, pl. monoclínice

monoclinice
MONOCLÍNIC, -Ă, monoclinici, -ce, adj. (Despre cristale) În formă de prisme oblice cu baza dreptunghiulară. ◊ Sistem monoclinic = sistem cristalografic cu simetrie inferioară, în care se încadrează cristalele definite mai sus. – Din fr. monoclinique.

DOOM

monoclínic (-no-cli-) adj. m., pl. monoclínici; f. monoclínică, pl. monoclínice

monoclinicei
MONOCLÍNIC, -Ă, monoclinici, -ce, adj. (Despre cristale) În formă de prisme oblice cu baza dreptunghiulară. ◊ Sistem monoclinic = sistem cristalografic cu simetrie inferioară, în care se încadrează cristalele definite mai sus. – Din fr. monoclinique.

DOOM

monoclínic (-no-cli-) adj. m., pl. monoclínici; f. monoclínică, pl. monoclínice

monoclinicele
MONOCLÍNIC, -Ă, monoclinici, -ce, adj. (Despre cristale) În formă de prisme oblice cu baza dreptunghiulară. ◊ Sistem monoclinic = sistem cristalografic cu simetrie inferioară, în care se încadrează cristalele definite mai sus. – Din fr. monoclinique.

DOOM

monoclínic (-no-cli-) adj. m., pl. monoclínici; f. monoclínică, pl. monoclínice

monoclinicelor
MONOCLÍNIC, -Ă, monoclinici, -ce, adj. (Despre cristale) În formă de prisme oblice cu baza dreptunghiulară. ◊ Sistem monoclinic = sistem cristalografic cu simetrie inferioară, în care se încadrează cristalele definite mai sus. – Din fr. monoclinique.

DOOM

monoclínic (-no-cli-) adj. m., pl. monoclínici; f. monoclínică, pl. monoclínice

monoclinici
MONOCLÍNIC, -Ă, monoclinici, -ce, adj. (Despre cristale) În formă de prisme oblice cu baza dreptunghiulară. ◊ Sistem monoclinic = sistem cristalografic cu simetrie inferioară, în care se încadrează cristalele definite mai sus. – Din fr. monoclinique.

DOOM

monoclínic (-no-cli-) adj. m., pl. monoclínici; f. monoclínică, pl. monoclínice

monoclinicii
MONOCLÍNIC, -Ă, monoclinici, -ce, adj. (Despre cristale) În formă de prisme oblice cu baza dreptunghiulară. ◊ Sistem monoclinic = sistem cristalografic cu simetrie inferioară, în care se încadrează cristalele definite mai sus. – Din fr. monoclinique.

DOOM

monoclínic (-no-cli-) adj. m., pl. monoclínici; f. monoclínică, pl. monoclínice

monoclinicilor
MONOCLÍNIC, -Ă, monoclinici, -ce, adj. (Despre cristale) În formă de prisme oblice cu baza dreptunghiulară. ◊ Sistem monoclinic = sistem cristalografic cu simetrie inferioară, în care se încadrează cristalele definite mai sus. – Din fr. monoclinique.

DOOM

monoclínic (-no-cli-) adj. m., pl. monoclínici; f. monoclínică, pl. monoclínice

monoclinicul
MONOCLÍNIC, -Ă, monoclinici, -ce, adj. (Despre cristale) În formă de prisme oblice cu baza dreptunghiulară. ◊ Sistem monoclinic = sistem cristalografic cu simetrie inferioară, în care se încadrează cristalele definite mai sus. – Din fr. monoclinique.

DOOM

monoclínic (-no-cli-) adj. m., pl. monoclínici; f. monoclínică, pl. monoclínice

monoclinicului
MONOCLÍNIC, -Ă, monoclinici, -ce, adj. (Despre cristale) În formă de prisme oblice cu baza dreptunghiulară. ◊ Sistem monoclinic = sistem cristalografic cu simetrie inferioară, în care se încadrează cristalele definite mai sus. – Din fr. monoclinique.

DOOM

monoclínic (-no-cli-) adj. m., pl. monoclínici; f. monoclínică, pl. monoclínice

monoclinii
MONOCLÍN s.n. (Geol.) Structură monoclinală. [Cf. fr. monocline, germ. Monokline].

monoclinilor
MONOCLÍN s.n. (Geol.) Structură monoclinală. [Cf. fr. monocline, germ. Monokline].

monoclinul
MONOCLÍN s.n. (Geol.) Structură monoclinală. [Cf. fr. monocline, germ. Monokline].

monoclinului
MONOCLÍN s.n. (Geol.) Structură monoclinală. [Cf. fr. monocline, germ. Monokline].

monoclinuri
MONOCLÍN s.n. (Geol.) Structură monoclinală. [Cf. fr. monocline, germ. Monokline].

monoclinurile
MONOCLÍN s.n. (Geol.) Structură monoclinală. [Cf. fr. monocline, germ. Monokline].

monoclinurilor
MONOCLÍN s.n. (Geol.) Structură monoclinală. [Cf. fr. monocline, germ. Monokline].

monoclorurat
MONOCLORURÁT, -Ă, monoclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe, compuși, molecule) Care are un atom de clor apărut prin clorurare. – După fr. monochloré.

monoclorurata
MONOCLORURÁT, -Ă, monoclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe, compuși, molecule) Care are un atom de clor apărut prin clorurare. – După fr. monochloré.

monoclorurate
MONOCLORURÁT, -Ă, monoclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe, compuși, molecule) Care are un atom de clor apărut prin clorurare. – După fr. monochloré.

monocloruratei
MONOCLORURÁT, -Ă, monoclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe, compuși, molecule) Care are un atom de clor apărut prin clorurare. – După fr. monochloré.

monocloruratele
MONOCLORURÁT, -Ă, monoclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe, compuși, molecule) Care are un atom de clor apărut prin clorurare. – După fr. monochloré.

monocloruratelor
MONOCLORURÁT, -Ă, monoclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe, compuși, molecule) Care are un atom de clor apărut prin clorurare. – După fr. monochloré.

monocloruratul
MONOCLORURÁT, -Ă, monoclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe, compuși, molecule) Care are un atom de clor apărut prin clorurare. – După fr. monochloré.

monocloruratului
MONOCLORURÁT, -Ă, monoclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe, compuși, molecule) Care are un atom de clor apărut prin clorurare. – După fr. monochloré.

monoclorurați
MONOCLORURÁT, -Ă, monoclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe, compuși, molecule) Care are un atom de clor apărut prin clorurare. – După fr. monochloré.

monoclorurații
MONOCLORURÁT, -Ă, monoclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe, compuși, molecule) Care are un atom de clor apărut prin clorurare. – După fr. monochloré.

monocloruraților
MONOCLORURÁT, -Ă, monoclorurați, -te, adj. (Chim.; despre substanțe, compuși, molecule) Care are un atom de clor apărut prin clorurare. – După fr. monochloré.

monoclu
MONÓCLU, monocluri, s. n. Lentilă rotundă, concavă sau convexă, care se fixează în orbita unui ochi pentru a corecta un defect de vedere. ♦ P. anal. Pansament făcut la un singur ochi. – Din fr. monocle.

DOOM

!monóclu (mo-no-clu/mon-o-) s. n., art. monóclul; pl. monócluri

monoclul
MONÓCLU, monocluri, s. n. Lentilă rotundă, concavă sau convexă, care se fixează în orbita unui ochi pentru a corecta un defect de vedere. ♦ P. anal. Pansament făcut la un singur ochi. – Din fr. monocle.

DOOM

!monóclu (mo-no-clu/mon-o-) s. n., art. monóclul; pl. monócluri

monoclului
MONÓCLU, monocluri, s. n. Lentilă rotundă, concavă sau convexă, care se fixează în orbita unui ochi pentru a corecta un defect de vedere. ♦ P. anal. Pansament făcut la un singur ochi. – Din fr. monocle.

DOOM

!monóclu (mo-no-clu/mon-o-) s. n., art. monóclul; pl. monócluri

monocluri
MONÓCLU, monocluri, s. n. Lentilă rotundă, concavă sau convexă, care se fixează în orbita unui ochi pentru a corecta un defect de vedere. ♦ P. anal. Pansament făcut la un singur ochi. – Din fr. monocle.

DOOM

!monóclu (mo-no-clu/mon-o-) s. n., art. monóclul; pl. monócluri

monoclurile
MONÓCLU, monocluri, s. n. Lentilă rotundă, concavă sau convexă, care se fixează în orbita unui ochi pentru a corecta un defect de vedere. ♦ P. anal. Pansament făcut la un singur ochi. – Din fr. monocle.

DOOM

!monóclu (mo-no-clu/mon-o-) s. n., art. monóclul; pl. monócluri

monoclurilor
MONÓCLU, monocluri, s. n. Lentilă rotundă, concavă sau convexă, care se fixează în orbita unui ochi pentru a corecta un defect de vedere. ♦ P. anal. Pansament făcut la un singur ochi. – Din fr. monocle.

DOOM

!monóclu (mo-no-clu/mon-o-) s. n., art. monóclul; pl. monócluri

monococa
MONOCÓCĂ s.f. Ansamblu constituit din șasiul și caroseria unui vehicul, care formează un bloc. [< fr. monocoque].

monococcum
ALÁC s. n. Specie de grâu foarte rezistentă, cu un singur bob în spiculeț, care se cultivă în regiunile muntoase (Triticum monococcum). – Cf. magh. alakor.

monococi
MONOCÓCĂ s.f. Ansamblu constituit din șasiul și caroseria unui vehicul, care formează un bloc. [< fr. monocoque].

monococii
MONOCÓCĂ s.f. Ansamblu constituit din șasiul și caroseria unui vehicul, care formează un bloc. [< fr. monocoque].

monococile
MONOCÓCĂ s.f. Ansamblu constituit din șasiul și caroseria unui vehicul, care formează un bloc. [< fr. monocoque].

monococilor
MONOCÓCĂ s.f. Ansamblu constituit din șasiul și caroseria unui vehicul, care formează un bloc. [< fr. monocoque].

monocord
MONOCÓRD, -Ă, monocorzi, -de, adj., (2) monocorduri, s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorde] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

DOOM

monocórd² s. n., pl. monocórduri

monocorda
MONOCÓRD, -Ă, monocorzi, -de, adj., (2) monocorduri, s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorde] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

DOOM

monocórd² s. n., pl. monocórduri

monocorde
MONOCÓRD, -Ă, monocorzi, -de, adj., (2) monocorduri, s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorde] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

DOOM

monocórd² s. n., pl. monocórduri

monocordei
MONOCÓRD, -Ă, monocorzi, -de, adj., (2) monocorduri, s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorde] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

DOOM

monocórd² s. n., pl. monocórduri

monocordele
MONOCÓRD, -Ă, monocorzi, -de, adj., (2) monocorduri, s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorde] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

DOOM

monocórd² s. n., pl. monocórduri

monocordelor
MONOCÓRD, -Ă, monocorzi, -de, adj., (2) monocorduri, s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorde] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

DOOM

monocórd² s. n., pl. monocórduri

monocordul
MONOCÓRD, -Ă, monocorzi, -de, adj., (2) monocorduri, s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorde] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

DOOM

monocórd² s. n., pl. monocórduri

monocordului
MONOCÓRD, -Ă, monocorzi, -de, adj., (2) monocorduri, s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorde] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

DOOM

monocórd² s. n., pl. monocórduri

monocorduri
MONOCÓRD, -Ă, monocorzi, -de, adj., (2) monocorduri, s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorde] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

DOOM

monocórd² s. n., pl. monocórduri

monocordurile
MONOCÓRD, -Ă, monocorzi, -de, adj., (2) monocorduri, s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorde] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

DOOM

monocórd² s. n., pl. monocórduri

monocordurilor
MONOCÓRD, -Ă, monocorzi, -de, adj., (2) monocorduri, s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorde] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

DOOM

monocórd² s. n., pl. monocórduri

monocorzi
MONOCÓRD, -Ă, monocorzi, -de, adj., (2) monocorduri, s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorde] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

DOOM

monocórd² s. n., pl. monocórduri

monocorzii
MONOCÓRD, -Ă, monocorzi, -de, adj., (2) monocorduri, s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorde] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

DOOM

monocórd² s. n., pl. monocórduri

monocorzilor
MONOCÓRD, -Ă, monocorzi, -de, adj., (2) monocorduri, s. n. 1. Adj. (Despre instrumente muzicale; adesea substantivat) Care are o singură coardă; care vibrează într-un singur ton. ♦ Fig. (Despre opere literare, artistice) Monoton, inexpresiv. 2. S. n. Străvechi instrument muzical cu o singură coardă. [Pl. și: (2) monocorde] – Din fr. monocorde, lat. monochordum, germ. Monochord.

DOOM

monocórd² s. n., pl. monocórduri

monocotiledon
MONOCOTILEDÓN, -Ă, monocotiledoni, -one, adj., s. f. (Rar) Monocotiledonat. – Din lat. monocotyledon, fr. monocotylédone.

monocotiledon
MONOCOTILEDÓN, -Ă, monocotiledoni, -one, adj., s. f. (Rar) Monocotiledonat. – Din lat. monocotyledon, fr. monocotylédone.

DOOM

monocotiledón (rar) adj. m., pl. monocotiledóni; f. monocotiledónă, pl. monocotiledóne

monocotiledona
MONOCOTILEDÓN, -Ă, monocotiledoni, -one, adj., s. f. (Rar) Monocotiledonat. – Din lat. monocotyledon, fr. monocotylédone.

DOOM

monocotiledón (rar) adj. m., pl. monocotiledóni; f. monocotiledónă, pl. monocotiledóne

monocotiledonat
MONOCOTILEDONÁT, -Ă, monocotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are un singur cotiledon; monocotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu frunze care prezintă nervuri paralele, cu flori compuse din trei sau șase elemente și cu embrionul alcătuit dintr-un singur cotiledon; (și la sg.) plantă din această clasă. – Din fr. monocotylédoné.

DOOM

monocotiledonát adj. m., pl. monocotiledonáți; f. monocotiledonátă, pl. monocotiledonáte

monocotiledonata
MONOCOTILEDONÁT, -Ă, monocotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are un singur cotiledon; monocotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu frunze care prezintă nervuri paralele, cu flori compuse din trei sau șase elemente și cu embrionul alcătuit dintr-un singur cotiledon; (și la sg.) plantă din această clasă. – Din fr. monocotylédoné.

DOOM

monocotiledonát adj. m., pl. monocotiledonáți; f. monocotiledonátă, pl. monocotiledonáte

monocotiledonata
MONOCOTILEDONÁT, -Ă, monocotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are un singur cotiledon; monocotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu frunze care prezintă nervuri paralele, cu flori compuse din trei sau șase elemente și cu embrionul alcătuit dintr-un singur cotiledon; (și la sg.) plantă din această clasă. – Din fr. monocotylédoné.

DOOM

monocotiledonátă s. f., g.-d. art. monocotiledonátei; pl. monocotiledonáte

monocotiledonate
MONOCOTILEDONÁT, -Ă, monocotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are un singur cotiledon; monocotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu frunze care prezintă nervuri paralele, cu flori compuse din trei sau șase elemente și cu embrionul alcătuit dintr-un singur cotiledon; (și la sg.) plantă din această clasă. – Din fr. monocotylédoné.

DOOM

monocotiledonát adj. m., pl. monocotiledonáți; f. monocotiledonátă, pl. monocotiledonáte

monocotiledonate
MONOCOTILEDONÁT, -Ă, monocotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are un singur cotiledon; monocotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu frunze care prezintă nervuri paralele, cu flori compuse din trei sau șase elemente și cu embrionul alcătuit dintr-un singur cotiledon; (și la sg.) plantă din această clasă. – Din fr. monocotylédoné.

DOOM

monocotiledonátă s. f., g.-d. art. monocotiledonátei; pl. monocotiledonáte

monocotiledonatei
MONOCOTILEDONÁT, -Ă, monocotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are un singur cotiledon; monocotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu frunze care prezintă nervuri paralele, cu flori compuse din trei sau șase elemente și cu embrionul alcătuit dintr-un singur cotiledon; (și la sg.) plantă din această clasă. – Din fr. monocotylédoné.

DOOM

monocotiledonát adj. m., pl. monocotiledonáți; f. monocotiledonátă, pl. monocotiledonáte

monocotiledonatei
MONOCOTILEDONÁT, -Ă, monocotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are un singur cotiledon; monocotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu frunze care prezintă nervuri paralele, cu flori compuse din trei sau șase elemente și cu embrionul alcătuit dintr-un singur cotiledon; (și la sg.) plantă din această clasă. – Din fr. monocotylédoné.

DOOM

monocotiledonátă s. f., g.-d. art. monocotiledonátei; pl. monocotiledonáte

monocotiledonatele
MONOCOTILEDONÁT, -Ă, monocotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are un singur cotiledon; monocotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu frunze care prezintă nervuri paralele, cu flori compuse din trei sau șase elemente și cu embrionul alcătuit dintr-un singur cotiledon; (și la sg.) plantă din această clasă. – Din fr. monocotylédoné.

DOOM

monocotiledonát adj. m., pl. monocotiledonáți; f. monocotiledonátă, pl. monocotiledonáte

monocotiledonatele
MONOCOTILEDONÁT, -Ă, monocotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are un singur cotiledon; monocotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu frunze care prezintă nervuri paralele, cu flori compuse din trei sau șase elemente și cu embrionul alcătuit dintr-un singur cotiledon; (și la sg.) plantă din această clasă. – Din fr. monocotylédoné.

DOOM

monocotiledonátă s. f., g.-d. art. monocotiledonátei; pl. monocotiledonáte

monocotiledonatelor
MONOCOTILEDONÁT, -Ă, monocotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are un singur cotiledon; monocotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu frunze care prezintă nervuri paralele, cu flori compuse din trei sau șase elemente și cu embrionul alcătuit dintr-un singur cotiledon; (și la sg.) plantă din această clasă. – Din fr. monocotylédoné.

DOOM

monocotiledonát adj. m., pl. monocotiledonáți; f. monocotiledonátă, pl. monocotiledonáte

monocotiledonatelor
MONOCOTILEDONÁT, -Ă, monocotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are un singur cotiledon; monocotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu frunze care prezintă nervuri paralele, cu flori compuse din trei sau șase elemente și cu embrionul alcătuit dintr-un singur cotiledon; (și la sg.) plantă din această clasă. – Din fr. monocotylédoné.

DOOM

monocotiledonátă s. f., g.-d. art. monocotiledonátei; pl. monocotiledonáte

monocotiledonatul
MONOCOTILEDONÁT, -Ă, monocotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are un singur cotiledon; monocotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu frunze care prezintă nervuri paralele, cu flori compuse din trei sau șase elemente și cu embrionul alcătuit dintr-un singur cotiledon; (și la sg.) plantă din această clasă. – Din fr. monocotylédoné.

DOOM

monocotiledonát adj. m., pl. monocotiledonáți; f. monocotiledonátă, pl. monocotiledonáte

monocotiledonatului
MONOCOTILEDONÁT, -Ă, monocotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are un singur cotiledon; monocotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu frunze care prezintă nervuri paralele, cu flori compuse din trei sau șase elemente și cu embrionul alcătuit dintr-un singur cotiledon; (și la sg.) plantă din această clasă. – Din fr. monocotylédoné.

DOOM

monocotiledonát adj. m., pl. monocotiledonáți; f. monocotiledonátă, pl. monocotiledonáte

monocotiledonați
MONOCOTILEDONÁT, -Ă, monocotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are un singur cotiledon; monocotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu frunze care prezintă nervuri paralele, cu flori compuse din trei sau șase elemente și cu embrionul alcătuit dintr-un singur cotiledon; (și la sg.) plantă din această clasă. – Din fr. monocotylédoné.

DOOM

monocotiledonát adj. m., pl. monocotiledonáți; f. monocotiledonátă, pl. monocotiledonáte

monocotiledonații
MONOCOTILEDONÁT, -Ă, monocotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are un singur cotiledon; monocotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu frunze care prezintă nervuri paralele, cu flori compuse din trei sau șase elemente și cu embrionul alcătuit dintr-un singur cotiledon; (și la sg.) plantă din această clasă. – Din fr. monocotylédoné.

DOOM

monocotiledonát adj. m., pl. monocotiledonáți; f. monocotiledonátă, pl. monocotiledonáte

monocotiledonaților
MONOCOTILEDONÁT, -Ă, monocotiledonați, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Despre plante) Al cărei embrion are un singur cotiledon; monocotiledon. 2. S. f. (La pl.) Clasă de plante superioare erbacee, rar lemnoase, cu frunze care prezintă nervuri paralele, cu flori compuse din trei sau șase elemente și cu embrionul alcătuit dintr-un singur cotiledon; (și la sg.) plantă din această clasă. – Din fr. monocotylédoné.

DOOM

monocotiledonát adj. m., pl. monocotiledonáți; f. monocotiledonátă, pl. monocotiledonáte

monocotiledone
MONOCOTILEDÓN, -Ă, monocotiledoni, -one, adj., s. f. (Rar) Monocotiledonat. – Din lat. monocotyledon, fr. monocotylédone.

DOOM

monocotiledón (rar) adj. m., pl. monocotiledóni; f. monocotiledónă, pl. monocotiledóne

monocotiledonei
MONOCOTILEDÓN, -Ă, monocotiledoni, -one, adj., s. f. (Rar) Monocotiledonat. – Din lat. monocotyledon, fr. monocotylédone.

DOOM

monocotiledón (rar) adj. m., pl. monocotiledóni; f. monocotiledónă, pl. monocotiledóne

monocotiledonele
MONOCOTILEDÓN, -Ă, monocotiledoni, -one, adj., s. f. (Rar) Monocotiledonat. – Din lat. monocotyledon, fr. monocotylédone.

DOOM

monocotiledón (rar) adj. m., pl. monocotiledóni; f. monocotiledónă, pl. monocotiledóne

monocotiledonelor
MONOCOTILEDÓN, -Ă, monocotiledoni, -one, adj., s. f. (Rar) Monocotiledonat. – Din lat. monocotyledon, fr. monocotylédone.

DOOM

monocotiledón (rar) adj. m., pl. monocotiledóni; f. monocotiledónă, pl. monocotiledóne

monocotiledoni
MONOCOTILEDÓN, -Ă, monocotiledoni, -one, adj., s. f. (Rar) Monocotiledonat. – Din lat. monocotyledon, fr. monocotylédone.

DOOM

monocotiledón (rar) adj. m., pl. monocotiledóni; f. monocotiledónă, pl. monocotiledóne

monocotiledonii
MONOCOTILEDÓN, -Ă, monocotiledoni, -one, adj., s. f. (Rar) Monocotiledonat. – Din lat. monocotyledon, fr. monocotylédone.

DOOM

monocotiledón (rar) adj. m., pl. monocotiledóni; f. monocotiledónă, pl. monocotiledóne

monocotiledonilor
MONOCOTILEDÓN, -Ă, monocotiledoni, -one, adj., s. f. (Rar) Monocotiledonat. – Din lat. monocotyledon, fr. monocotylédone.

DOOM

monocotiledón (rar) adj. m., pl. monocotiledóni; f. monocotiledónă, pl. monocotiledóne

monocotiledonul
MONOCOTILEDÓN, -Ă, monocotiledoni, -one, adj., s. f. (Rar) Monocotiledonat. – Din lat. monocotyledon, fr. monocotylédone.

DOOM

monocotiledón (rar) adj. m., pl. monocotiledóni; f. monocotiledónă, pl. monocotiledóne

monocotiledonului
MONOCOTILEDÓN, -Ă, monocotiledoni, -one, adj., s. f. (Rar) Monocotiledonat. – Din lat. monocotyledon, fr. monocotylédone.

DOOM

monocotiledón (rar) adj. m., pl. monocotiledóni; f. monocotiledónă, pl. monocotiledóne

monocristal
MONOCRISTÁL, monocristale, s. n. Cristal cu atomii și moleculele dispuse într-o rețea cristalină spațială neîntreruptă. – Din fr. monocristal.

DOOM

monocristál (-no-cris-) s. n., pl. monocristále

monocristale
MONOCRISTÁL, monocristale, s. n. Cristal cu atomii și moleculele dispuse într-o rețea cristalină spațială neîntreruptă. – Din fr. monocristal.

DOOM

monocristál (-no-cris-) s. n., pl. monocristále

monocristalele
MONOCRISTÁL, monocristale, s. n. Cristal cu atomii și moleculele dispuse într-o rețea cristalină spațială neîntreruptă. – Din fr. monocristal.

DOOM

monocristál (-no-cris-) s. n., pl. monocristále

monocristalelor
MONOCRISTÁL, monocristale, s. n. Cristal cu atomii și moleculele dispuse într-o rețea cristalină spațială neîntreruptă. – Din fr. monocristal.

DOOM

monocristál (-no-cris-) s. n., pl. monocristále

monocristalul
MONOCRISTÁL, monocristale, s. n. Cristal cu atomii și moleculele dispuse într-o rețea cristalină spațială neîntreruptă. – Din fr. monocristal.

DOOM

monocristál (-no-cris-) s. n., pl. monocristále

monocristalului
MONOCRISTÁL, monocristale, s. n. Cristal cu atomii și moleculele dispuse într-o rețea cristalină spațială neîntreruptă. – Din fr. monocristal.

DOOM

monocristál (-no-cris-) s. n., pl. monocristále

monocrom
MONOCRÓM, -Ă, monocromi, -e, adj. 1. Care are o singură culoare; monocromatic. 2. (Despre picturi) Executat în valorile apropiate ale aceluiași ton. ♦ Fig. Plictisitor, uniform, monoton. – Din fr. monochrome.

DOOM

monocróm (-no-crom) adj. m., pl. monocrómi; f. monocrómă, pl. monocróme

monocroma
MONOCRÓM, -Ă, monocromi, -e, adj. 1. Care are o singură culoare; monocromatic. 2. (Despre picturi) Executat în valorile apropiate ale aceluiași ton. ♦ Fig. Plictisitor, uniform, monoton. – Din fr. monochrome.

DOOM

monocróm (-no-crom) adj. m., pl. monocrómi; f. monocrómă, pl. monocróme

monocromatic
MONOCROMÁTIC, -Ă, monocromatici, -ce, adj. Cu o singură culoare, monocrom (1). ♦ (Despre radiații) Care este alcătuit din componente cu aceeași lungime de undă. – Din fr. monochromatique.

DOOM

monocromátic (-no-cro-) adj. m., pl. monocromátici; f. monocromátică, pl. monocromátice

monocromatica
MONOCROMÁTIC, -Ă, monocromatici, -ce, adj. Cu o singură culoare, monocrom (1). ♦ (Despre radiații) Care este alcătuit din componente cu aceeași lungime de undă. – Din fr. monochromatique.

DOOM

monocromátic (-no-cro-) adj. m., pl. monocromátici; f. monocromátică, pl. monocromátice

monocromatice
MONOCROMÁTIC, -Ă, monocromatici, -ce, adj. Cu o singură culoare, monocrom (1). ♦ (Despre radiații) Care este alcătuit din componente cu aceeași lungime de undă. – Din fr. monochromatique.

DOOM

monocromátic (-no-cro-) adj. m., pl. monocromátici; f. monocromátică, pl. monocromátice

monocromaticei
MONOCROMÁTIC, -Ă, monocromatici, -ce, adj. Cu o singură culoare, monocrom (1). ♦ (Despre radiații) Care este alcătuit din componente cu aceeași lungime de undă. – Din fr. monochromatique.

DOOM

monocromátic (-no-cro-) adj. m., pl. monocromátici; f. monocromátică, pl. monocromátice

monocromaticele
MONOCROMÁTIC, -Ă, monocromatici, -ce, adj. Cu o singură culoare, monocrom (1). ♦ (Despre radiații) Care este alcătuit din componente cu aceeași lungime de undă. – Din fr. monochromatique.

DOOM

monocromátic (-no-cro-) adj. m., pl. monocromátici; f. monocromátică, pl. monocromátice

monocromaticelor
MONOCROMÁTIC, -Ă, monocromatici, -ce, adj. Cu o singură culoare, monocrom (1). ♦ (Despre radiații) Care este alcătuit din componente cu aceeași lungime de undă. – Din fr. monochromatique.

DOOM

monocromátic (-no-cro-) adj. m., pl. monocromátici; f. monocromátică, pl. monocromátice

monocromatici
MONOCROMÁTIC, -Ă, monocromatici, -ce, adj. Cu o singură culoare, monocrom (1). ♦ (Despre radiații) Care este alcătuit din componente cu aceeași lungime de undă. – Din fr. monochromatique.

DOOM

monocromátic (-no-cro-) adj. m., pl. monocromátici; f. monocromátică, pl. monocromátice

monocromaticii
MONOCROMÁTIC, -Ă, monocromatici, -ce, adj. Cu o singură culoare, monocrom (1). ♦ (Despre radiații) Care este alcătuit din componente cu aceeași lungime de undă. – Din fr. monochromatique.

DOOM

monocromátic (-no-cro-) adj. m., pl. monocromátici; f. monocromátică, pl. monocromátice

monocromaticilor
MONOCROMÁTIC, -Ă, monocromatici, -ce, adj. Cu o singură culoare, monocrom (1). ♦ (Despre radiații) Care este alcătuit din componente cu aceeași lungime de undă. – Din fr. monochromatique.

DOOM

monocromátic (-no-cro-) adj. m., pl. monocromátici; f. monocromátică, pl. monocromátice

monocromaticul
MONOCROMÁTIC, -Ă, monocromatici, -ce, adj. Cu o singură culoare, monocrom (1). ♦ (Despre radiații) Care este alcătuit din componente cu aceeași lungime de undă. – Din fr. monochromatique.

DOOM

monocromátic (-no-cro-) adj. m., pl. monocromátici; f. monocromátică, pl. monocromátice

monocromaticului
MONOCROMÁTIC, -Ă, monocromatici, -ce, adj. Cu o singură culoare, monocrom (1). ♦ (Despre radiații) Care este alcătuit din componente cu aceeași lungime de undă. – Din fr. monochromatique.

DOOM

monocromátic (-no-cro-) adj. m., pl. monocromátici; f. monocromátică, pl. monocromátice

monocromatoare
MONOCROMATÓR, monocromatoare, s. n. Dispozitiv optic care servește la separarea radiațiilor monocromatice dintr-un fascicul complex. ♦ Dispozitiv electromagnetic care servește la separarea unui fascicul de particule monocinetice dintr-un fascicul neomogen. – Din fr. monochromateur.

DOOM

monocromatór (-no-cro-) s. n., pl. monocromatoáre

monocromatoarele
MONOCROMATÓR, monocromatoare, s. n. Dispozitiv optic care servește la separarea radiațiilor monocromatice dintr-un fascicul complex. ♦ Dispozitiv electromagnetic care servește la separarea unui fascicul de particule monocinetice dintr-un fascicul neomogen. – Din fr. monochromateur.

DOOM

monocromatór (-no-cro-) s. n., pl. monocromatoáre

monocromatoarelor
MONOCROMATÓR, monocromatoare, s. n. Dispozitiv optic care servește la separarea radiațiilor monocromatice dintr-un fascicul complex. ♦ Dispozitiv electromagnetic care servește la separarea unui fascicul de particule monocinetice dintr-un fascicul neomogen. – Din fr. monochromateur.

DOOM

monocromatór (-no-cro-) s. n., pl. monocromatoáre

monocromator
MONOCROMATÓR, monocromatoare, s. n. Dispozitiv optic care servește la separarea radiațiilor monocromatice dintr-un fascicul complex. ♦ Dispozitiv electromagnetic care servește la separarea unui fascicul de particule monocinetice dintr-un fascicul neomogen. – Din fr. monochromateur.

DOOM

monocromatór (-no-cro-) s. n., pl. monocromatoáre

monocromatorul
MONOCROMATÓR, monocromatoare, s. n. Dispozitiv optic care servește la separarea radiațiilor monocromatice dintr-un fascicul complex. ♦ Dispozitiv electromagnetic care servește la separarea unui fascicul de particule monocinetice dintr-un fascicul neomogen. – Din fr. monochromateur.

DOOM

monocromatór (-no-cro-) s. n., pl. monocromatoáre

monocromatorului
MONOCROMATÓR, monocromatoare, s. n. Dispozitiv optic care servește la separarea radiațiilor monocromatice dintr-un fascicul complex. ♦ Dispozitiv electromagnetic care servește la separarea unui fascicul de particule monocinetice dintr-un fascicul neomogen. – Din fr. monochromateur.

DOOM

monocromatór (-no-cro-) s. n., pl. monocromatoáre

monocrome
MONOCRÓM, -Ă, monocromi, -e, adj. 1. Care are o singură culoare; monocromatic. 2. (Despre picturi) Executat în valorile apropiate ale aceluiași ton. ♦ Fig. Plictisitor, uniform, monoton. – Din fr. monochrome.

DOOM

monocróm (-no-crom) adj. m., pl. monocrómi; f. monocrómă, pl. monocróme

monocromei
MONOCRÓM, -Ă, monocromi, -e, adj. 1. Care are o singură culoare; monocromatic. 2. (Despre picturi) Executat în valorile apropiate ale aceluiași ton. ♦ Fig. Plictisitor, uniform, monoton. – Din fr. monochrome.

DOOM

monocróm (-no-crom) adj. m., pl. monocrómi; f. monocrómă, pl. monocróme

monocromele
MONOCRÓM, -Ă, monocromi, -e, adj. 1. Care are o singură culoare; monocromatic. 2. (Despre picturi) Executat în valorile apropiate ale aceluiași ton. ♦ Fig. Plictisitor, uniform, monoton. – Din fr. monochrome.

DOOM

monocróm (-no-crom) adj. m., pl. monocrómi; f. monocrómă, pl. monocróme

monocromelor
MONOCRÓM, -Ă, monocromi, -e, adj. 1. Care are o singură culoare; monocromatic. 2. (Despre picturi) Executat în valorile apropiate ale aceluiași ton. ♦ Fig. Plictisitor, uniform, monoton. – Din fr. monochrome.

DOOM

monocróm (-no-crom) adj. m., pl. monocrómi; f. monocrómă, pl. monocróme

monocromi
MONOCRÓM, -Ă, monocromi, -e, adj. 1. Care are o singură culoare; monocromatic. 2. (Despre picturi) Executat în valorile apropiate ale aceluiași ton. ♦ Fig. Plictisitor, uniform, monoton. – Din fr. monochrome.

DOOM

monocróm (-no-crom) adj. m., pl. monocrómi; f. monocrómă, pl. monocróme

monocromia
MONOCROMÍE, monocromii, s. f. 1. Procedeu de pictură sau de tipar care constă în folosirea unei singure culori; predominare a unei culori într-un tablou. 2. Reproducere într-o singură culoare. – Din fr. monochromie.

DOOM

monocromíe (-no-cro-) s. f., art. monocromía, g.-d. art. monocromíei; pl. monocromíi, art. monocromíile

monocromie
MONOCROMÍE, monocromii, s. f. 1. Procedeu de pictură sau de tipar care constă în folosirea unei singure culori; predominare a unei culori într-un tablou. 2. Reproducere într-o singură culoare. – Din fr. monochromie.

DOOM

monocromíe (-no-cro-) s. f., art. monocromía, g.-d. art. monocromíei; pl. monocromíi, art. monocromíile

monocromiei
MONOCROMÍE, monocromii, s. f. 1. Procedeu de pictură sau de tipar care constă în folosirea unei singure culori; predominare a unei culori într-un tablou. 2. Reproducere într-o singură culoare. – Din fr. monochromie.

DOOM

monocromíe (-no-cro-) s. f., art. monocromía, g.-d. art. monocromíei; pl. monocromíi, art. monocromíile

monocromii
MONOCRÓM, -Ă, monocromi, -e, adj. 1. Care are o singură culoare; monocromatic. 2. (Despre picturi) Executat în valorile apropiate ale aceluiași ton. ♦ Fig. Plictisitor, uniform, monoton. – Din fr. monochrome.

DOOM

monocróm (-no-crom) adj. m., pl. monocrómi; f. monocrómă, pl. monocróme

monocromii
MONOCROMÍE, monocromii, s. f. 1. Procedeu de pictură sau de tipar care constă în folosirea unei singure culori; predominare a unei culori într-un tablou. 2. Reproducere într-o singură culoare. – Din fr. monochromie.

DOOM

monocromíe (-no-cro-) s. f., art. monocromía, g.-d. art. monocromíei; pl. monocromíi, art. monocromíile

monocromiile
MONOCROMÍE, monocromii, s. f. 1. Procedeu de pictură sau de tipar care constă în folosirea unei singure culori; predominare a unei culori într-un tablou. 2. Reproducere într-o singură culoare. – Din fr. monochromie.

DOOM

monocromíe (-no-cro-) s. f., art. monocromía, g.-d. art. monocromíei; pl. monocromíi, art. monocromíile

monocromiilor
MONOCROMÍE, monocromii, s. f. 1. Procedeu de pictură sau de tipar care constă în folosirea unei singure culori; predominare a unei culori într-un tablou. 2. Reproducere într-o singură culoare. – Din fr. monochromie.

DOOM

monocromíe (-no-cro-) s. f., art. monocromía, g.-d. art. monocromíei; pl. monocromíi, art. monocromíile

monocromilor
MONOCRÓM, -Ă, monocromi, -e, adj. 1. Care are o singură culoare; monocromatic. 2. (Despre picturi) Executat în valorile apropiate ale aceluiași ton. ♦ Fig. Plictisitor, uniform, monoton. – Din fr. monochrome.

DOOM

monocróm (-no-crom) adj. m., pl. monocrómi; f. monocrómă, pl. monocróme

monocromul
MONOCRÓM, -Ă, monocromi, -e, adj. 1. Care are o singură culoare; monocromatic. 2. (Despre picturi) Executat în valorile apropiate ale aceluiași ton. ♦ Fig. Plictisitor, uniform, monoton. – Din fr. monochrome.

DOOM

monocróm (-no-crom) adj. m., pl. monocrómi; f. monocrómă, pl. monocróme

monocromului
MONOCRÓM, -Ă, monocromi, -e, adj. 1. Care are o singură culoare; monocromatic. 2. (Despre picturi) Executat în valorile apropiate ale aceluiași ton. ♦ Fig. Plictisitor, uniform, monoton. – Din fr. monochrome.

DOOM

monocróm (-no-crom) adj. m., pl. monocrómi; f. monocrómă, pl. monocróme

monocular
MONOCULÁR, -Ă, monoculari, -e, adj. 1. (Med.; despre vedere) Care se realizează cu un singur ochi. 2. (Fiz.; despre sisteme optice) Cu un singur ocular. – Din fr. monoculaire.

DOOM

!monoculár (mo-no-/mon-o-) adj. m., pl. monoculári; f. monoculáră, pl. monoculáre

monoculara
MONOCULÁR, -Ă, monoculari, -e, adj. 1. (Med.; despre vedere) Care se realizează cu un singur ochi. 2. (Fiz.; despre sisteme optice) Cu un singur ocular. – Din fr. monoculaire.

DOOM

!monoculár (mo-no-/mon-o-) adj. m., pl. monoculári; f. monoculáră, pl. monoculáre

monoculare
MONOCULÁR, -Ă, monoculari, -e, adj. 1. (Med.; despre vedere) Care se realizează cu un singur ochi. 2. (Fiz.; despre sisteme optice) Cu un singur ocular. – Din fr. monoculaire.

DOOM

!monoculár (mo-no-/mon-o-) adj. m., pl. monoculári; f. monoculáră, pl. monoculáre

monocularei
MONOCULÁR, -Ă, monoculari, -e, adj. 1. (Med.; despre vedere) Care se realizează cu un singur ochi. 2. (Fiz.; despre sisteme optice) Cu un singur ocular. – Din fr. monoculaire.

DOOM

!monoculár (mo-no-/mon-o-) adj. m., pl. monoculári; f. monoculáră, pl. monoculáre

monocularele
MONOCULÁR, -Ă, monoculari, -e, adj. 1. (Med.; despre vedere) Care se realizează cu un singur ochi. 2. (Fiz.; despre sisteme optice) Cu un singur ocular. – Din fr. monoculaire.

DOOM

!monoculár (mo-no-/mon-o-) adj. m., pl. monoculári; f. monoculáră, pl. monoculáre

monocularelor
MONOCULÁR, -Ă, monoculari, -e, adj. 1. (Med.; despre vedere) Care se realizează cu un singur ochi. 2. (Fiz.; despre sisteme optice) Cu un singur ocular. – Din fr. monoculaire.

DOOM

!monoculár (mo-no-/mon-o-) adj. m., pl. monoculári; f. monoculáră, pl. monoculáre

monoculari
MONOCULÁR, -Ă, monoculari, -e, adj. 1. (Med.; despre vedere) Care se realizează cu un singur ochi. 2. (Fiz.; despre sisteme optice) Cu un singur ocular. – Din fr. monoculaire.

DOOM

!monoculár (mo-no-/mon-o-) adj. m., pl. monoculári; f. monoculáră, pl. monoculáre

monocularii
MONOCULÁR, -Ă, monoculari, -e, adj. 1. (Med.; despre vedere) Care se realizează cu un singur ochi. 2. (Fiz.; despre sisteme optice) Cu un singur ocular. – Din fr. monoculaire.

DOOM

!monoculár (mo-no-/mon-o-) adj. m., pl. monoculári; f. monoculáră, pl. monoculáre

monocularilor
MONOCULÁR, -Ă, monoculari, -e, adj. 1. (Med.; despre vedere) Care se realizează cu un singur ochi. 2. (Fiz.; despre sisteme optice) Cu un singur ocular. – Din fr. monoculaire.

DOOM

!monoculár (mo-no-/mon-o-) adj. m., pl. monoculári; f. monoculáră, pl. monoculáre

monocularul
MONOCULÁR, -Ă, monoculari, -e, adj. 1. (Med.; despre vedere) Care se realizează cu un singur ochi. 2. (Fiz.; despre sisteme optice) Cu un singur ocular. – Din fr. monoculaire.

DOOM

!monoculár (mo-no-/mon-o-) adj. m., pl. monoculári; f. monoculáră, pl. monoculáre

monocularului
MONOCULÁR, -Ă, monoculari, -e, adj. 1. (Med.; despre vedere) Care se realizează cu un singur ochi. 2. (Fiz.; despre sisteme optice) Cu un singur ocular. – Din fr. monoculaire.

DOOM

!monoculár (mo-no-/mon-o-) adj. m., pl. monoculári; f. monoculáră, pl. monoculáre

monocultura
MONOCULTÚRĂ, monoculturi, s. f. 1. Sistem de cultivare a aceleiași specii de plante mai mulți ani consecutiv pe același teren. 2. Predominare a plantațiilor de un anumit fel într-o țară, într-o regiune etc. – Din fr. monoculture.

DOOM

monocultúră s. f., g.-d. art. monocultúrii; pl. monocultúri

monoculturi
MONOCULTÚRĂ, monoculturi, s. f. 1. Sistem de cultivare a aceleiași specii de plante mai mulți ani consecutiv pe același teren. 2. Predominare a plantațiilor de un anumit fel într-o țară, într-o regiune etc. – Din fr. monoculture.

DOOM

monocultúră s. f., g.-d. art. monocultúrii; pl. monocultúri

monoculturii
MONOCULTÚRĂ, monoculturi, s. f. 1. Sistem de cultivare a aceleiași specii de plante mai mulți ani consecutiv pe același teren. 2. Predominare a plantațiilor de un anumit fel într-o țară, într-o regiune etc. – Din fr. monoculture.

DOOM

monocultúră s. f., g.-d. art. monocultúrii; pl. monocultúri

monoculturile
MONOCULTÚRĂ, monoculturi, s. f. 1. Sistem de cultivare a aceleiași specii de plante mai mulți ani consecutiv pe același teren. 2. Predominare a plantațiilor de un anumit fel într-o țară, într-o regiune etc. – Din fr. monoculture.

DOOM

monocultúră s. f., g.-d. art. monocultúrii; pl. monocultúri

monoculturilor
MONOCULTÚRĂ, monoculturi, s. f. 1. Sistem de cultivare a aceleiași specii de plante mai mulți ani consecutiv pe același teren. 2. Predominare a plantațiilor de un anumit fel într-o țară, într-o regiune etc. – Din fr. monoculture.

DOOM

monocultúră s. f., g.-d. art. monocultúrii; pl. monocultúri

monodactil
MONODACTÍL, -Ă, monodactili, -e, adj., s. n. (Picior) cu un singur deget; soliped. – Din fr. monodactyle.

DOOM

monodactíl² s. n., pl. monodactíle

monodactila
MONODACTÍL, -Ă, monodactili, -e, adj., s. n. (Picior) cu un singur deget; soliped. – Din fr. monodactyle.

DOOM

monodactíl² s. n., pl. monodactíle

monodactile
MONODACTÍL, -Ă, monodactili, -e, adj., s. n. (Picior) cu un singur deget; soliped. – Din fr. monodactyle.

DOOM

monodactíl² s. n., pl. monodactíle

monodactilei
MONODACTÍL, -Ă, monodactili, -e, adj., s. n. (Picior) cu un singur deget; soliped. – Din fr. monodactyle.

DOOM

monodactíl² s. n., pl. monodactíle

monodactilele
MONODACTÍL, -Ă, monodactili, -e, adj., s. n. (Picior) cu un singur deget; soliped. – Din fr. monodactyle.

DOOM

monodactíl² s. n., pl. monodactíle

monodactilelor
MONODACTÍL, -Ă, monodactili, -e, adj., s. n. (Picior) cu un singur deget; soliped. – Din fr. monodactyle.

DOOM

monodactíl² s. n., pl. monodactíle

monodactili
MONODACTÍL, -Ă, monodactili, -e, adj., s. n. (Picior) cu un singur deget; soliped. – Din fr. monodactyle.

DOOM

monodactíl² s. n., pl. monodactíle

monodactilia
MONODACTILÍE s.f. (Med.) Prezența unui singur deget la mână sau la picior. [Gen. -iei. / cf. fr. monodactylie].

monodactilie
MONODACTILÍE s.f. (Med.) Prezența unui singur deget la mână sau la picior. [Gen. -iei. / cf. fr. monodactylie].

monodactiliei
MONODACTILÍE s.f. (Med.) Prezența unui singur deget la mână sau la picior. [Gen. -iei. / cf. fr. monodactylie].

monodactilii
MONODACTÍL, -Ă, monodactili, -e, adj., s. n. (Picior) cu un singur deget; soliped. – Din fr. monodactyle.

DOOM

monodactíl² s. n., pl. monodactíle

monodactilii
MONODACTILÍE s.f. (Med.) Prezența unui singur deget la mână sau la picior. [Gen. -iei. / cf. fr. monodactylie].

monodactililor
MONODACTÍL, -Ă, monodactili, -e, adj., s. n. (Picior) cu un singur deget; soliped. – Din fr. monodactyle.

DOOM

monodactíl² s. n., pl. monodactíle

monodactilul
MONODACTÍL, -Ă, monodactili, -e, adj., s. n. (Picior) cu un singur deget; soliped. – Din fr. monodactyle.

DOOM

monodactíl² s. n., pl. monodactíle

monodactilului
MONODACTÍL, -Ă, monodactili, -e, adj., s. n. (Picior) cu un singur deget; soliped. – Din fr. monodactyle.

DOOM

monodactíl² s. n., pl. monodactíle

monodia
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodia
MONODÍE, monodii, s. f. Melodie executată de o singură voce sau de un ansamblu la unison sau la octavă. – Din fr. monodie.

DOOM

!monodíe (mo-no-/mon-o-) s. f., art. monodía, g.-d. art. monodíei; pl. monodíi, art. monodíile

monodiai
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiam
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiară
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiarăm
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiarăți
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiase
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiasem
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiaseră
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiaserăm
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiaserăți
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiaseși
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiaseți
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiat
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiat
MONODIÁT, -Ă, monodiați, -te, adj. (Despre opere muzicale) Care este interpretat ca monodie. – V. monodia.

monodiata
MONODIÁT, -Ă, monodiați, -te, adj. (Despre opere muzicale) Care este interpretat ca monodie. – V. monodia.

monodiate
MONODIÁT, -Ă, monodiați, -te, adj. (Despre opere muzicale) Care este interpretat ca monodie. – V. monodia.

monodiatei
MONODIÁT, -Ă, monodiați, -te, adj. (Despre opere muzicale) Care este interpretat ca monodie. – V. monodia.

monodiatele
MONODIÁT, -Ă, monodiați, -te, adj. (Despre opere muzicale) Care este interpretat ca monodie. – V. monodia.

monodiatelor
MONODIÁT, -Ă, monodiați, -te, adj. (Despre opere muzicale) Care este interpretat ca monodie. – V. monodia.

monodiatul
MONODIÁT, -Ă, monodiați, -te, adj. (Despre opere muzicale) Care este interpretat ca monodie. – V. monodia.

monodiatului
MONODIÁT, -Ă, monodiați, -te, adj. (Despre opere muzicale) Care este interpretat ca monodie. – V. monodia.

monodiau
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiază
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiași
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiați
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiați
MONODIÁT, -Ă, monodiați, -te, adj. (Despre opere muzicale) Care este interpretat ca monodie. – V. monodia.

monodiații
MONODIÁT, -Ă, monodiați, -te, adj. (Despre opere muzicale) Care este interpretat ca monodie. – V. monodia.

monodiaților
MONODIÁT, -Ă, monodiați, -te, adj. (Despre opere muzicale) Care este interpretat ca monodie. – V. monodia.

monodic
MONÓDIC, -Ă, monodici, -ce, adj. (Muz.) Care este specific monodiei, de monodie. – Din fr. monodique.

monodica
MONÓDIC, -Ă, monodici, -ce, adj. (Muz.) Care este specific monodiei, de monodie. – Din fr. monodique.

monodice
MONÓDIC, -Ă, monodici, -ce, adj. (Muz.) Care este specific monodiei, de monodie. – Din fr. monodique.

monodicei
MONÓDIC, -Ă, monodici, -ce, adj. (Muz.) Care este specific monodiei, de monodie. – Din fr. monodique.

monodicele
MONÓDIC, -Ă, monodici, -ce, adj. (Muz.) Care este specific monodiei, de monodie. – Din fr. monodique.

monodicelor
MONÓDIC, -Ă, monodici, -ce, adj. (Muz.) Care este specific monodiei, de monodie. – Din fr. monodique.

monodici
MONÓDIC, -Ă, monodici, -ce, adj. (Muz.) Care este specific monodiei, de monodie. – Din fr. monodique.

monodicii
MONÓDIC, -Ă, monodici, -ce, adj. (Muz.) Care este specific monodiei, de monodie. – Din fr. monodique.

monodicilor
MONÓDIC, -Ă, monodici, -ce, adj. (Muz.) Care este specific monodiei, de monodie. – Din fr. monodique.

monodicul
MONÓDIC, -Ă, monodici, -ce, adj. (Muz.) Care este specific monodiei, de monodie. – Din fr. monodique.

monodicului
MONÓDIC, -Ă, monodici, -ce, adj. (Muz.) Care este specific monodiei, de monodie. – Din fr. monodique.

monodie
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodie
MONODÍE, monodii, s. f. Melodie executată de o singură voce sau de un ansamblu la unison sau la octavă. – Din fr. monodie.

DOOM

!monodíe (mo-no-/mon-o-) s. f., art. monodía, g.-d. art. monodíei; pl. monodíi, art. monodíile

monodiei
MONODÍE, monodii, s. f. Melodie executată de o singură voce sau de un ansamblu la unison sau la octavă. – Din fr. monodie.

DOOM

!monodíe (mo-no-/mon-o-) s. f., art. monodía, g.-d. art. monodíei; pl. monodíi, art. monodíile

monodiem
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiere
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiere
MONODIÉRE, monodieri, s. f. (Muz.) Acțiunea de a monodia. – V. monodia.

monodierea
MONODIÉRE, monodieri, s. f. (Muz.) Acțiunea de a monodia. – V. monodia.

monodieri
MONODIÉRE, monodieri, s. f. (Muz.) Acțiunea de a monodia. – V. monodia.

monodierii
MONODIÉRE, monodieri, s. f. (Muz.) Acțiunea de a monodia. – V. monodia.

monodierile
MONODIÉRE, monodieri, s. f. (Muz.) Acțiunea de a monodia. – V. monodia.

monodierilor
MONODIÉRE, monodieri, s. f. (Muz.) Acțiunea de a monodia. – V. monodia.

monodiez
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodieze
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodiezi
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodii
MONODÍE, monodii, s. f. Melodie executată de o singură voce sau de un ansamblu la unison sau la octavă. – Din fr. monodie.

DOOM

!monodíe (mo-no-/mon-o-) s. f., art. monodía, g.-d. art. monodíei; pl. monodíi, art. monodíile

monodiile
MONODÍE, monodii, s. f. Melodie executată de o singură voce sau de un ansamblu la unison sau la octavă. – Din fr. monodie.

DOOM

!monodíe (mo-no-/mon-o-) s. f., art. monodía, g.-d. art. monodíei; pl. monodíi, art. monodíile

monodiilor
MONODÍE, monodii, s. f. Melodie executată de o singură voce sau de un ansamblu la unison sau la octavă. – Din fr. monodie.

DOOM

!monodíe (mo-no-/mon-o-) s. f., art. monodía, g.-d. art. monodíei; pl. monodíi, art. monodíile

monodiind
MONODIÁ, monodiez, vb. I. Tranz. A cânta o monodie. [Pr.: -di-a] – Din monodie.

monodrama
MONODRÁMĂ, monodrame, s. f. Piesă de teatru cu un singur personaj. – Din germ. Monodrama, it. monodramma.

DOOM

monodrámă (-no-dra-) s. f., g.-d. art. monodrámei; pl. monodráme

monodrame
MONODRÁMĂ, monodrame, s. f. Piesă de teatru cu un singur personaj. – Din germ. Monodrama, it. monodramma.

DOOM

monodrámă (-no-dra-) s. f., g.-d. art. monodrámei; pl. monodráme

monodramei
MONODRÁMĂ, monodrame, s. f. Piesă de teatru cu un singur personaj. – Din germ. Monodrama, it. monodramma.

DOOM

monodrámă (-no-dra-) s. f., g.-d. art. monodrámei; pl. monodráme

monodramele
MONODRÁMĂ, monodrame, s. f. Piesă de teatru cu un singur personaj. – Din germ. Monodrama, it. monodramma.

DOOM

monodrámă (-no-dra-) s. f., g.-d. art. monodrámei; pl. monodráme

monodramelor
MONODRÁMĂ, monodrame, s. f. Piesă de teatru cu un singur personaj. – Din germ. Monodrama, it. monodramma.

DOOM

monodrámă (-no-dra-) s. f., g.-d. art. monodrámei; pl. monodráme

monoelectrovalent
MONOELECTROVALÉNT, -Ă, monoelectrovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are electrovalența egală cu unitatea. [Pr.: -no-e-] – Mono- + electrovalent.

monoelectrovalenta
MONOELECTROVALÉNT, -Ă, monoelectrovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are electrovalența egală cu unitatea. [Pr.: -no-e-] – Mono- + electrovalent.

monoelectrovalente
MONOELECTROVALÉNT, -Ă, monoelectrovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are electrovalența egală cu unitatea. [Pr.: -no-e-] – Mono- + electrovalent.

monoelectrovalentei
MONOELECTROVALÉNT, -Ă, monoelectrovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are electrovalența egală cu unitatea. [Pr.: -no-e-] – Mono- + electrovalent.

monoelectrovalentele
MONOELECTROVALÉNT, -Ă, monoelectrovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are electrovalența egală cu unitatea. [Pr.: -no-e-] – Mono- + electrovalent.

monoelectrovalentelor
MONOELECTROVALÉNT, -Ă, monoelectrovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are electrovalența egală cu unitatea. [Pr.: -no-e-] – Mono- + electrovalent.

monoelectrovalentul
MONOELECTROVALÉNT, -Ă, monoelectrovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are electrovalența egală cu unitatea. [Pr.: -no-e-] – Mono- + electrovalent.

monoelectrovalentului
MONOELECTROVALÉNT, -Ă, monoelectrovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are electrovalența egală cu unitatea. [Pr.: -no-e-] – Mono- + electrovalent.

monoelectrovalenți
MONOELECTROVALÉNT, -Ă, monoelectrovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are electrovalența egală cu unitatea. [Pr.: -no-e-] – Mono- + electrovalent.

monoelectrovalenții
MONOELECTROVALÉNT, -Ă, monoelectrovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are electrovalența egală cu unitatea. [Pr.: -no-e-] – Mono- + electrovalent.

monoelectrovalenților
MONOELECTROVALÉNT, -Ă, monoelectrovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice) Care are electrovalența egală cu unitatea. [Pr.: -no-e-] – Mono- + electrovalent.

monofag
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofag
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofaga
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofaga
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofage
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofage
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofagei
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofagei
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofagele
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofagele
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofagelor
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofagelor
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofagi
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofagi
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofagia
MONOFAGÍE s. f. Mod de nutriție bazat pe un singur tip de hrană, propriu mai ales paraziților. – Din fr. monophagie.

DOOM

monofagíe s. f., art. monofagía, g.-d. monofagíi, art. monofagíei

monofagie
MONOFAGÍE s. f. Mod de nutriție bazat pe un singur tip de hrană, propriu mai ales paraziților. – Din fr. monophagie.

DOOM

monofagíe s. f., art. monofagía, g.-d. monofagíi, art. monofagíei

monofagiei
MONOFAGÍE s. f. Mod de nutriție bazat pe un singur tip de hrană, propriu mai ales paraziților. – Din fr. monophagie.

DOOM

monofagíe s. f., art. monofagía, g.-d. monofagíi, art. monofagíei

monofagii
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofagii
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofagii
MONOFAGÍE s. f. Mod de nutriție bazat pe un singur tip de hrană, propriu mai ales paraziților. – Din fr. monophagie.

DOOM

monofagíe s. f., art. monofagía, g.-d. monofagíi, art. monofagíei

monofagilor
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofagilor
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofagul
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofagul
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofagului
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofagului
MONOFÁG, -Ă, monofagi, -ge, adj., s. m. și f. (Organism) al cărui mod de nutriție este monofagia. – Din it. monofago.

DOOM

monofág adj. m., s. m., pl. monofági; adj. f., s. f. monofágă, pl. monofáge

monofazat
MONOFAZÁT, -Ă, monofazați, -te, adj. (Fiz.; despre un circuit electric alternativ) Care este alimentat cu o singură sursă de tensiune sau cu mai multe surse având tensiunile în fază; (despre o mașină, o instalație) care folosește circuitul electric descris mai sus; monofazic. – Din fr. monophasé.

DOOM

monofazát adj. m., pl. monofazáți; f. monofazátă, pl. monofazáte

monofazata
MONOFAZÁT, -Ă, monofazați, -te, adj. (Fiz.; despre un circuit electric alternativ) Care este alimentat cu o singură sursă de tensiune sau cu mai multe surse având tensiunile în fază; (despre o mașină, o instalație) care folosește circuitul electric descris mai sus; monofazic. – Din fr. monophasé.

DOOM

monofazát adj. m., pl. monofazáți; f. monofazátă, pl. monofazáte

monofazate
MONOFAZÁT, -Ă, monofazați, -te, adj. (Fiz.; despre un circuit electric alternativ) Care este alimentat cu o singură sursă de tensiune sau cu mai multe surse având tensiunile în fază; (despre o mașină, o instalație) care folosește circuitul electric descris mai sus; monofazic. – Din fr. monophasé.

DOOM

monofazát adj. m., pl. monofazáți; f. monofazátă, pl. monofazáte

monofazatei
MONOFAZÁT, -Ă, monofazați, -te, adj. (Fiz.; despre un circuit electric alternativ) Care este alimentat cu o singură sursă de tensiune sau cu mai multe surse având tensiunile în fază; (despre o mașină, o instalație) care folosește circuitul electric descris mai sus; monofazic. – Din fr. monophasé.

DOOM

monofazát adj. m., pl. monofazáți; f. monofazátă, pl. monofazáte

monofazatele
MONOFAZÁT, -Ă, monofazați, -te, adj. (Fiz.; despre un circuit electric alternativ) Care este alimentat cu o singură sursă de tensiune sau cu mai multe surse având tensiunile în fază; (despre o mașină, o instalație) care folosește circuitul electric descris mai sus; monofazic. – Din fr. monophasé.

DOOM

monofazát adj. m., pl. monofazáți; f. monofazátă, pl. monofazáte

monofazatelor
MONOFAZÁT, -Ă, monofazați, -te, adj. (Fiz.; despre un circuit electric alternativ) Care este alimentat cu o singură sursă de tensiune sau cu mai multe surse având tensiunile în fază; (despre o mașină, o instalație) care folosește circuitul electric descris mai sus; monofazic. – Din fr. monophasé.

DOOM

monofazát adj. m., pl. monofazáți; f. monofazátă, pl. monofazáte

monofazatul
MONOFAZÁT, -Ă, monofazați, -te, adj. (Fiz.; despre un circuit electric alternativ) Care este alimentat cu o singură sursă de tensiune sau cu mai multe surse având tensiunile în fază; (despre o mașină, o instalație) care folosește circuitul electric descris mai sus; monofazic. – Din fr. monophasé.

DOOM

monofazát adj. m., pl. monofazáți; f. monofazátă, pl. monofazáte

monofazatului
MONOFAZÁT, -Ă, monofazați, -te, adj. (Fiz.; despre un circuit electric alternativ) Care este alimentat cu o singură sursă de tensiune sau cu mai multe surse având tensiunile în fază; (despre o mașină, o instalație) care folosește circuitul electric descris mai sus; monofazic. – Din fr. monophasé.

DOOM

monofazát adj. m., pl. monofazáți; f. monofazátă, pl. monofazáte

monofazați
MONOFAZÁT, -Ă, monofazați, -te, adj. (Fiz.; despre un circuit electric alternativ) Care este alimentat cu o singură sursă de tensiune sau cu mai multe surse având tensiunile în fază; (despre o mașină, o instalație) care folosește circuitul electric descris mai sus; monofazic. – Din fr. monophasé.

DOOM

monofazát adj. m., pl. monofazáți; f. monofazátă, pl. monofazáte

monofazații
MONOFAZÁT, -Ă, monofazați, -te, adj. (Fiz.; despre un circuit electric alternativ) Care este alimentat cu o singură sursă de tensiune sau cu mai multe surse având tensiunile în fază; (despre o mașină, o instalație) care folosește circuitul electric descris mai sus; monofazic. – Din fr. monophasé.

DOOM

monofazát adj. m., pl. monofazáți; f. monofazátă, pl. monofazáte

monofazaților
MONOFAZÁT, -Ă, monofazați, -te, adj. (Fiz.; despre un circuit electric alternativ) Care este alimentat cu o singură sursă de tensiune sau cu mai multe surse având tensiunile în fază; (despre o mașină, o instalație) care folosește circuitul electric descris mai sus; monofazic. – Din fr. monophasé.

DOOM

monofazát adj. m., pl. monofazáți; f. monofazátă, pl. monofazáte

monofazia
MONOFAZÍE, monofazii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire care se manifestă prin repetarea aceluiași sunet, cuvânt etc. – Din engl. monophasia.

monofazic
MONOFÁZIC, -Ă, monofazici, -ce, adj. (Fiz.) Monofazat. ♦ (Despre substanțe omogene) Care prezintă, la un moment dat, o singură stare de agregare. – Din monofazat.

DOOM

monofázic adj. m., pl. monofázici; f. monofázică, pl. monofázice

monofazica
MONOFÁZIC, -Ă, monofazici, -ce, adj. (Fiz.) Monofazat. ♦ (Despre substanțe omogene) Care prezintă, la un moment dat, o singură stare de agregare. – Din monofazat.

DOOM

monofázic adj. m., pl. monofázici; f. monofázică, pl. monofázice

monofazice
MONOFÁZIC, -Ă, monofazici, -ce, adj. (Fiz.) Monofazat. ♦ (Despre substanțe omogene) Care prezintă, la un moment dat, o singură stare de agregare. – Din monofazat.

DOOM

monofázic adj. m., pl. monofázici; f. monofázică, pl. monofázice

monofazicei
MONOFÁZIC, -Ă, monofazici, -ce, adj. (Fiz.) Monofazat. ♦ (Despre substanțe omogene) Care prezintă, la un moment dat, o singură stare de agregare. – Din monofazat.

DOOM

monofázic adj. m., pl. monofázici; f. monofázică, pl. monofázice

monofazicele
MONOFÁZIC, -Ă, monofazici, -ce, adj. (Fiz.) Monofazat. ♦ (Despre substanțe omogene) Care prezintă, la un moment dat, o singură stare de agregare. – Din monofazat.

DOOM

monofázic adj. m., pl. monofázici; f. monofázică, pl. monofázice

monofazicelor
MONOFÁZIC, -Ă, monofazici, -ce, adj. (Fiz.) Monofazat. ♦ (Despre substanțe omogene) Care prezintă, la un moment dat, o singură stare de agregare. – Din monofazat.

DOOM

monofázic adj. m., pl. monofázici; f. monofázică, pl. monofázice

monofazici
MONOFÁZIC, -Ă, monofazici, -ce, adj. (Fiz.) Monofazat. ♦ (Despre substanțe omogene) Care prezintă, la un moment dat, o singură stare de agregare. – Din monofazat.

DOOM

monofázic adj. m., pl. monofázici; f. monofázică, pl. monofázice

monofazicii
MONOFÁZIC, -Ă, monofazici, -ce, adj. (Fiz.) Monofazat. ♦ (Despre substanțe omogene) Care prezintă, la un moment dat, o singură stare de agregare. – Din monofazat.

DOOM

monofázic adj. m., pl. monofázici; f. monofázică, pl. monofázice

monofazicilor
MONOFÁZIC, -Ă, monofazici, -ce, adj. (Fiz.) Monofazat. ♦ (Despre substanțe omogene) Care prezintă, la un moment dat, o singură stare de agregare. – Din monofazat.

DOOM

monofázic adj. m., pl. monofázici; f. monofázică, pl. monofázice

monofazicul
MONOFÁZIC, -Ă, monofazici, -ce, adj. (Fiz.) Monofazat. ♦ (Despre substanțe omogene) Care prezintă, la un moment dat, o singură stare de agregare. – Din monofazat.

DOOM

monofázic adj. m., pl. monofázici; f. monofázică, pl. monofázice

monofazicului
MONOFÁZIC, -Ă, monofazici, -ce, adj. (Fiz.) Monofazat. ♦ (Despre substanțe omogene) Care prezintă, la un moment dat, o singură stare de agregare. – Din monofazat.

DOOM

monofázic adj. m., pl. monofázici; f. monofázică, pl. monofázice

monofazie
MONOFAZÍE, monofazii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire care se manifestă prin repetarea aceluiași sunet, cuvânt etc. – Din engl. monophasia.

monofaziei
MONOFAZÍE, monofazii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire care se manifestă prin repetarea aceluiași sunet, cuvânt etc. – Din engl. monophasia.

monofazii
MONOFAZÍE, monofazii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire care se manifestă prin repetarea aceluiași sunet, cuvânt etc. – Din engl. monophasia.

monofaziile
MONOFAZÍE, monofazii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire care se manifestă prin repetarea aceluiași sunet, cuvânt etc. – Din engl. monophasia.

monofaziilor
MONOFAZÍE, monofazii, s. f. (Med.) Tulburare de vorbire care se manifestă prin repetarea aceluiași sunet, cuvânt etc. – Din engl. monophasia.

monofil
MONOFÍL, monofile, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Care este format dintr-o singură petală. – Din fr. monophylle.

monofila
MONOFÍL, monofile, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Care este format dintr-o singură petală. – Din fr. monophylle.

monofile
MONOFÍL, monofile, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Care este format dintr-o singură petală. – Din fr. monophylle.

monofilei
MONOFÍL, monofile, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Care este format dintr-o singură petală. – Din fr. monophylle.

monofilele
MONOFÍL, monofile, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Care este format dintr-o singură petală. – Din fr. monophylle.

monofilelor
MONOFÍL, monofile, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Care este format dintr-o singură petală. – Din fr. monophylle.

monofiletic
MONOFILÉTIC, -Ă, monofiletici, -ce, adj. (Biol.; despre populații) Care descinde dintr-un strămoș comun sau dintr-o singură populație. – Din fr. monophylétique.

monofiletica
MONOFILÉTIC, -Ă, monofiletici, -ce, adj. (Biol.; despre populații) Care descinde dintr-un strămoș comun sau dintr-o singură populație. – Din fr. monophylétique.

monofiletice
MONOFILÉTIC, -Ă, monofiletici, -ce, adj. (Biol.; despre populații) Care descinde dintr-un strămoș comun sau dintr-o singură populație. – Din fr. monophylétique.

monofileticei
MONOFILÉTIC, -Ă, monofiletici, -ce, adj. (Biol.; despre populații) Care descinde dintr-un strămoș comun sau dintr-o singură populație. – Din fr. monophylétique.

monofileticele
MONOFILÉTIC, -Ă, monofiletici, -ce, adj. (Biol.; despre populații) Care descinde dintr-un strămoș comun sau dintr-o singură populație. – Din fr. monophylétique.

monofileticelor
MONOFILÉTIC, -Ă, monofiletici, -ce, adj. (Biol.; despre populații) Care descinde dintr-un strămoș comun sau dintr-o singură populație. – Din fr. monophylétique.

monofiletici
MONOFILÉTIC, -Ă, monofiletici, -ce, adj. (Biol.; despre populații) Care descinde dintr-un strămoș comun sau dintr-o singură populație. – Din fr. monophylétique.

monofileticii
MONOFILÉTIC, -Ă, monofiletici, -ce, adj. (Biol.; despre populații) Care descinde dintr-un strămoș comun sau dintr-o singură populație. – Din fr. monophylétique.

monofileticilor
MONOFILÉTIC, -Ă, monofiletici, -ce, adj. (Biol.; despre populații) Care descinde dintr-un strămoș comun sau dintr-o singură populație. – Din fr. monophylétique.

monofileticul
MONOFILÉTIC, -Ă, monofiletici, -ce, adj. (Biol.; despre populații) Care descinde dintr-un strămoș comun sau dintr-o singură populație. – Din fr. monophylétique.

monofileticului
MONOFILÉTIC, -Ă, monofiletici, -ce, adj. (Biol.; despre populații) Care descinde dintr-un strămoș comun sau dintr-o singură populație. – Din fr. monophylétique.

monofili
MONOFÍL, monofile, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Care este format dintr-o singură petală. – Din fr. monophylle.

monofilii
MONOFÍL, monofile, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Care este format dintr-o singură petală. – Din fr. monophylle.

monofililor
MONOFÍL, monofile, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Care este format dintr-o singură petală. – Din fr. monophylle.

monofilul
MONOFÍL, monofile, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Care este format dintr-o singură petală. – Din fr. monophylle.

monofilului
MONOFÍL, monofile, adj. (Bot.; despre caliciul florilor) Care este format dintr-o singură petală. – Din fr. monophylle.

monofizism
MONOFIZÍSM s.n. Doctrină creștină care admite numai natura divină a lui Cristos; monofizitism. [< it. monofisismo, fr. monophysisme, cf. gr. monos – unic, physis – natură].

monofizismul
MONOFIZÍSM s.n. Doctrină creștină care admite numai natura divină a lui Cristos; monofizitism. [< it. monofisismo, fr. monophysisme, cf. gr. monos – unic, physis – natură].

monofizismului
MONOFIZÍSM s.n. Doctrină creștină care admite numai natura divină a lui Cristos; monofizitism. [< it. monofisismo, fr. monophysisme, cf. gr. monos – unic, physis – natură].

monofizit
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofizit
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofizita
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofizita
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofizite
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofizite
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofizitei
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofizitei
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofizitele
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofizitele
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofizitelor
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofizitelor
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofizitism
MONOFIZITÍSM s. n. Învățătură creștină despre unica natură a lui Isus Hristos, cea divină. – Monofizit + suf. -ism.

DOOM

monofizitísm s. n.

monofizitismul
MONOFIZITÍSM s. n. Învățătură creștină despre unica natură a lui Isus Hristos, cea divină. – Monofizit + suf. -ism.

DOOM

monofizitísm s. n.

monofizitismului
MONOFIZITÍSM s. n. Învățătură creștină despre unica natură a lui Isus Hristos, cea divină. – Monofizit + suf. -ism.

DOOM

monofizitísm s. n.

monofizitul
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofizitul
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofizitului
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofizitului
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofiziți
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofiziți
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofiziții
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofiziții
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofiziților
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monofiziților
MONOFIZÍT, -Ă, monofiziți, -te, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține monofizitismului, privitor la monofizitism. 2. S. m. și f. Adept al monofizitismului. – Din fr. monophysite.

DOOM

monofizít adj. m., s. m., pl. monofizíți; adj. f., s. f. monofizítă, pl. monofizíte

monoflor
MONOFLÓR, -Ă, adj. (Despre miere, polen etc.) Care a fost cules de la o singură specie de floare. – Mono- + flor[al].

monoflora
MONOFLÓR, -Ă, adj. (Despre miere, polen etc.) Care a fost cules de la o singură specie de floare. – Mono- + flor[al].

monoflore
MONOFLÓR, -Ă, adj. (Despre miere, polen etc.) Care a fost cules de la o singură specie de floare. – Mono- + flor[al].

monoflorei
MONOFLÓR, -Ă, adj. (Despre miere, polen etc.) Care a fost cules de la o singură specie de floare. – Mono- + flor[al].

monoflorele
MONOFLÓR, -Ă, adj. (Despre miere, polen etc.) Care a fost cules de la o singură specie de floare. – Mono- + flor[al].

monoflorelor
MONOFLÓR, -Ă, adj. (Despre miere, polen etc.) Care a fost cules de la o singură specie de floare. – Mono- + flor[al].

monoflori
MONOFLÓR, -Ă, adj. (Despre miere, polen etc.) Care a fost cules de la o singură specie de floare. – Mono- + flor[al].

monoflorii
MONOFLÓR, -Ă, adj. (Despre miere, polen etc.) Care a fost cules de la o singură specie de floare. – Mono- + flor[al].

monoflorilor
MONOFLÓR, -Ă, adj. (Despre miere, polen etc.) Care a fost cules de la o singură specie de floare. – Mono- + flor[al].

monoflorul
MONOFLÓR, -Ă, adj. (Despre miere, polen etc.) Care a fost cules de la o singură specie de floare. – Mono- + flor[al].

monoflorului
MONOFLÓR, -Ă, adj. (Despre miere, polen etc.) Care a fost cules de la o singură specie de floare. – Mono- + flor[al].

monofobia
MONOFOBÍE s. f. Stare patologică caracterizată prin frica de singurătate. – Din fr. monophobie.

DOOM

monofobíe s. f., art. monofobía, g.-d. monofobíi, art. monofobíei

monofobie
MONOFOBÍE s. f. Stare patologică caracterizată prin frica de singurătate. – Din fr. monophobie.

DOOM

monofobíe s. f., art. monofobía, g.-d. monofobíi, art. monofobíei

monofobiei
MONOFOBÍE s. f. Stare patologică caracterizată prin frica de singurătate. – Din fr. monophobie.

DOOM

monofobíe s. f., art. monofobía, g.-d. monofobíi, art. monofobíei

monofobii
MONOFOBÍE s. f. Stare patologică caracterizată prin frica de singurătate. – Din fr. monophobie.

DOOM

monofobíe s. f., art. monofobía, g.-d. monofobíi, art. monofobíei

monofobiile
MONOFOBÍE s. f. Stare patologică caracterizată prin frica de singurătate. – Din fr. monophobie.

DOOM

monofobíe s. f., art. monofobía, g.-d. monofobíi, art. monofobíei

monofobiilor
MONOFOBÍE s. f. Stare patologică caracterizată prin frica de singurătate. – Din fr. monophobie.

DOOM

monofobíe s. f., art. monofobía, g.-d. monofobíi, art. monofobíei

monofon
MONOFÓN, -Ă adj. Care poate fi executat de o singură voce sau la un singur instrument. // s.n. Aparat telefonic la care microfonul și receptorul sunt juxtapuse. [Pl. -ni, -ne, (s.n.) -oane. [< fr. monophone, cf. gr. monos – unic, phone – sunet].

monofona
MONOFÓN, -Ă adj. Care poate fi executat de o singură voce sau la un singur instrument. // s.n. Aparat telefonic la care microfonul și receptorul sunt juxtapuse. [Pl. -ni, -ne, (s.n.) -oane. [< fr. monophone, cf. gr. monos – unic, phone – sunet].

monofone
MONOFÓN, -Ă adj. Care poate fi executat de o singură voce sau la un singur instrument. // s.n. Aparat telefonic la care microfonul și receptorul sunt juxtapuse. [Pl. -ni, -ne, (s.n.) -oane. [< fr. monophone, cf. gr. monos – unic, phone – sunet].

monofonei
MONOFÓN, -Ă adj. Care poate fi executat de o singură voce sau la un singur instrument. // s.n. Aparat telefonic la care microfonul și receptorul sunt juxtapuse. [Pl. -ni, -ne, (s.n.) -oane. [< fr. monophone, cf. gr. monos – unic, phone – sunet].

monofonele
MONOFÓN, -Ă adj. Care poate fi executat de o singură voce sau la un singur instrument. // s.n. Aparat telefonic la care microfonul și receptorul sunt juxtapuse. [Pl. -ni, -ne, (s.n.) -oane. [< fr. monophone, cf. gr. monos – unic, phone – sunet].

monofonelor
MONOFÓN, -Ă adj. Care poate fi executat de o singură voce sau la un singur instrument. // s.n. Aparat telefonic la care microfonul și receptorul sunt juxtapuse. [Pl. -ni, -ne, (s.n.) -oane. [< fr. monophone, cf. gr. monos – unic, phone – sunet].

monofonematic
MONOFONEMÁTIC, -Ă, monofonematici, -ce, adj. (Lingv.; despre grupuri de sunete) Care are valoarea unui singur fonem. – Din fr. monophonématique.

DOOM

monofonemátic adj. m., pl. monofonemátici; f. monofonemátică, pl. monofonemátice

monofonematica
MONOFONEMÁTIC, -Ă, monofonematici, -ce, adj. (Lingv.; despre grupuri de sunete) Care are valoarea unui singur fonem. – Din fr. monophonématique.

DOOM

monofonemátic adj. m., pl. monofonemátici; f. monofonemátică, pl. monofonemátice

monofonematice
MONOFONEMÁTIC, -Ă, monofonematici, -ce, adj. (Lingv.; despre grupuri de sunete) Care are valoarea unui singur fonem. – Din fr. monophonématique.

DOOM

monofonemátic adj. m., pl. monofonemátici; f. monofonemátică, pl. monofonemátice

monofonematicei
MONOFONEMÁTIC, -Ă, monofonematici, -ce, adj. (Lingv.; despre grupuri de sunete) Care are valoarea unui singur fonem. – Din fr. monophonématique.

DOOM

monofonemátic adj. m., pl. monofonemátici; f. monofonemátică, pl. monofonemátice

monofonematicele
MONOFONEMÁTIC, -Ă, monofonematici, -ce, adj. (Lingv.; despre grupuri de sunete) Care are valoarea unui singur fonem. – Din fr. monophonématique.

DOOM

monofonemátic adj. m., pl. monofonemátici; f. monofonemátică, pl. monofonemátice

monofonematicelor
MONOFONEMÁTIC, -Ă, monofonematici, -ce, adj. (Lingv.; despre grupuri de sunete) Care are valoarea unui singur fonem. – Din fr. monophonématique.

DOOM

monofonemátic adj. m., pl. monofonemátici; f. monofonemátică, pl. monofonemátice

monofonematici
MONOFONEMÁTIC, -Ă, monofonematici, -ce, adj. (Lingv.; despre grupuri de sunete) Care are valoarea unui singur fonem. – Din fr. monophonématique.

DOOM

monofonemátic adj. m., pl. monofonemátici; f. monofonemátică, pl. monofonemátice

monofonematicii
MONOFONEMÁTIC, -Ă, monofonematici, -ce, adj. (Lingv.; despre grupuri de sunete) Care are valoarea unui singur fonem. – Din fr. monophonématique.

DOOM

monofonemátic adj. m., pl. monofonemátici; f. monofonemátică, pl. monofonemátice

monofonematicilor
MONOFONEMÁTIC, -Ă, monofonematici, -ce, adj. (Lingv.; despre grupuri de sunete) Care are valoarea unui singur fonem. – Din fr. monophonématique.

DOOM

monofonemátic adj. m., pl. monofonemátici; f. monofonemátică, pl. monofonemátice

monofonematicul
MONOFONEMÁTIC, -Ă, monofonematici, -ce, adj. (Lingv.; despre grupuri de sunete) Care are valoarea unui singur fonem. – Din fr. monophonématique.

DOOM

monofonemátic adj. m., pl. monofonemátici; f. monofonemátică, pl. monofonemátice

monofonematicului
MONOFONEMÁTIC, -Ă, monofonematici, -ce, adj. (Lingv.; despre grupuri de sunete) Care are valoarea unui singur fonem. – Din fr. monophonématique.

DOOM

monofonemátic adj. m., pl. monofonemátici; f. monofonemátică, pl. monofonemátice

monofoni
MONOFÓN, -Ă adj. Care poate fi executat de o singură voce sau la un singur instrument. // s.n. Aparat telefonic la care microfonul și receptorul sunt juxtapuse. [Pl. -ni, -ne, (s.n.) -oane. [< fr. monophone, cf. gr. monos – unic, phone – sunet].

monofonia
MONOFONÍE s. f. (Fiz.) Procedeu tehnic de transmitere și captare a sunetului prin intermediul unui singur canal. – Din fr. monophonie, engl. monophony.

monofonic
MONOFÓNIC, -Ă, monofonici, -ce, adj. (Fiz.) De monofonie, al monofoniei. – Din fr. monophonique, engl. monophonic.

monofonica
MONOFÓNIC, -Ă, monofonici, -ce, adj. (Fiz.) De monofonie, al monofoniei. – Din fr. monophonique, engl. monophonic.

monofonice
MONOFÓNIC, -Ă, monofonici, -ce, adj. (Fiz.) De monofonie, al monofoniei. – Din fr. monophonique, engl. monophonic.

monofonicei
MONOFÓNIC, -Ă, monofonici, -ce, adj. (Fiz.) De monofonie, al monofoniei. – Din fr. monophonique, engl. monophonic.

monofonicele
MONOFÓNIC, -Ă, monofonici, -ce, adj. (Fiz.) De monofonie, al monofoniei. – Din fr. monophonique, engl. monophonic.

monofonicelor
MONOFÓNIC, -Ă, monofonici, -ce, adj. (Fiz.) De monofonie, al monofoniei. – Din fr. monophonique, engl. monophonic.

monofonici
MONOFÓNIC, -Ă, monofonici, -ce, adj. (Fiz.) De monofonie, al monofoniei. – Din fr. monophonique, engl. monophonic.

monofonicii
MONOFÓNIC, -Ă, monofonici, -ce, adj. (Fiz.) De monofonie, al monofoniei. – Din fr. monophonique, engl. monophonic.

monofonicilor
MONOFÓNIC, -Ă, monofonici, -ce, adj. (Fiz.) De monofonie, al monofoniei. – Din fr. monophonique, engl. monophonic.

monofonicul
MONOFÓNIC, -Ă, monofonici, -ce, adj. (Fiz.) De monofonie, al monofoniei. – Din fr. monophonique, engl. monophonic.

monofonicului
MONOFÓNIC, -Ă, monofonici, -ce, adj. (Fiz.) De monofonie, al monofoniei. – Din fr. monophonique, engl. monophonic.

monofonie
MONOFONÍE s. f. (Fiz.) Procedeu tehnic de transmitere și captare a sunetului prin intermediul unui singur canal. – Din fr. monophonie, engl. monophony.

monofoniei
MONOFONÍE s. f. (Fiz.) Procedeu tehnic de transmitere și captare a sunetului prin intermediul unui singur canal. – Din fr. monophonie, engl. monophony.

monofonii
MONOFÓN, -Ă adj. Care poate fi executat de o singură voce sau la un singur instrument. // s.n. Aparat telefonic la care microfonul și receptorul sunt juxtapuse. [Pl. -ni, -ne, (s.n.) -oane. [< fr. monophone, cf. gr. monos – unic, phone – sunet].

monofonii
MONOFONÍE s. f. (Fiz.) Procedeu tehnic de transmitere și captare a sunetului prin intermediul unui singur canal. – Din fr. monophonie, engl. monophony.

monofonilor
MONOFÓN, -Ă adj. Care poate fi executat de o singură voce sau la un singur instrument. // s.n. Aparat telefonic la care microfonul și receptorul sunt juxtapuse. [Pl. -ni, -ne, (s.n.) -oane. [< fr. monophone, cf. gr. monos – unic, phone – sunet].

monofonul
MONOFÓN, -Ă adj. Care poate fi executat de o singură voce sau la un singur instrument. // s.n. Aparat telefonic la care microfonul și receptorul sunt juxtapuse. [Pl. -ni, -ne, (s.n.) -oane. [< fr. monophone, cf. gr. monos – unic, phone – sunet].

monofonului
MONOFÓN, -Ă adj. Care poate fi executat de o singură voce sau la un singur instrument. // s.n. Aparat telefonic la care microfonul și receptorul sunt juxtapuse. [Pl. -ni, -ne, (s.n.) -oane. [< fr. monophone, cf. gr. monos – unic, phone – sunet].

monofonă
MONOFÓNĂ, monofone, adj. (Muz.; despre melodii) Care este executat de o singură voce sau de un singur instrument. – Din monofonie (derivat regresiv).

monofoto
MONOFÓTO s. n. Monotip adaptat pentru culegerea prin fotografiere. – Din germ. Monophoto.

DOOM

monofóto s. n.

monofotoul
MONOFÓTO s. n. Monotip adaptat pentru culegerea prin fotografiere. – Din germ. Monophoto.

DOOM

monofóto s. n.

monofotoului
MONOFÓTO s. n. Monotip adaptat pentru culegerea prin fotografiere. – Din germ. Monophoto.

DOOM

monofóto s. n.

monoftalm
MONOFTÁLM, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de monoftalmie. [< monoftalmie].

monoftalma
MONOFTÁLM, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de monoftalmie. [< monoftalmie].

monoftalme
MONOFTÁLM, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de monoftalmie. [< monoftalmie].

monoftalmei
MONOFTÁLM, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de monoftalmie. [< monoftalmie].

monoftalmele
MONOFTÁLM, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de monoftalmie. [< monoftalmie].

monoftalmelor
MONOFTÁLM, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de monoftalmie. [< monoftalmie].

monoftalmi
MONOFTÁLM, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de monoftalmie. [< monoftalmie].

monoftalmia
MONOFTALMÍE s.f. (Med.) Monopsie. [Gen. -iei. / < fr. monophtalmie, cf. gr. monos – unic, ophtalmos – ochi].

monoftalmie
MONOFTALMÍE s.f. (Med.) Monopsie. [Gen. -iei. / < fr. monophtalmie, cf. gr. monos – unic, ophtalmos – ochi].

monoftalmiei
MONOFTALMÍE s.f. (Med.) Monopsie. [Gen. -iei. / < fr. monophtalmie, cf. gr. monos – unic, ophtalmos – ochi].

monoftalmii
MONOFTÁLM, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de monoftalmie. [< monoftalmie].

monoftalmii
MONOFTALMÍE s.f. (Med.) Monopsie. [Gen. -iei. / < fr. monophtalmie, cf. gr. monos – unic, ophtalmos – ochi].

monoftalmilor
MONOFTÁLM, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de monoftalmie. [< monoftalmie].

monoftalmul
MONOFTÁLM, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de monoftalmie. [< monoftalmie].

monoftalmului
MONOFTÁLM, -Ă adj., s.m. și f. (Suferind) de monoftalmie. [< monoftalmie].

monoftong
MONOFTÓNG, monoftongi, s. m. Vocală provenită din reducerea unui diftong. – Din fr. monophtongue.

DOOM

!monoftóng (-nof-tong/-no-ftong) s. m., pl. monoftóngi

monoftonga
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongai
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongam
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongare
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongare
MONOFTONGÁRE, monoftongări, s. f. Faptul de a se monoftonga. – V. monoftonga.

DOOM

!monoftongáre (-nof-ton-/-no-fton-) s. f., g.-d. art. monoftongắrii; pl. monoftongắri

monoftongarea
MONOFTONGÁRE, monoftongări, s. f. Faptul de a se monoftonga. – V. monoftonga.

DOOM

!monoftongáre (-nof-ton-/-no-fton-) s. f., g.-d. art. monoftongắrii; pl. monoftongắri

monoftongară
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongarăm
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongarăți
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongase
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongasem
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongaseră
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongaserăm
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongaserăți
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongaseși
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongaseți
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongat
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongat
MONOFTONGÁT, -Ă, monoftongați, -te, adj. (Despre diftongi) Care este redus la o singură vocală. – V. monoftonga.

monoftongata
MONOFTONGÁT, -Ă, monoftongați, -te, adj. (Despre diftongi) Care este redus la o singură vocală. – V. monoftonga.

monoftongate
MONOFTONGÁT, -Ă, monoftongați, -te, adj. (Despre diftongi) Care este redus la o singură vocală. – V. monoftonga.

monoftongatei
MONOFTONGÁT, -Ă, monoftongați, -te, adj. (Despre diftongi) Care este redus la o singură vocală. – V. monoftonga.

monoftongatele
MONOFTONGÁT, -Ă, monoftongați, -te, adj. (Despre diftongi) Care este redus la o singură vocală. – V. monoftonga.

monoftongatelor
MONOFTONGÁT, -Ă, monoftongați, -te, adj. (Despre diftongi) Care este redus la o singură vocală. – V. monoftonga.

monoftongatul
MONOFTONGÁT, -Ă, monoftongați, -te, adj. (Despre diftongi) Care este redus la o singură vocală. – V. monoftonga.

monoftongatului
MONOFTONGÁT, -Ă, monoftongați, -te, adj. (Despre diftongi) Care este redus la o singură vocală. – V. monoftonga.

monoftongau
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongași
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongați
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongați
MONOFTONGÁT, -Ă, monoftongați, -te, adj. (Despre diftongi) Care este redus la o singură vocală. – V. monoftonga.

monoftongații
MONOFTONGÁT, -Ă, monoftongați, -te, adj. (Despre diftongi) Care este redus la o singură vocală. – V. monoftonga.

monoftongaților
MONOFTONGÁT, -Ă, monoftongați, -te, adj. (Despre diftongi) Care este redus la o singură vocală. – V. monoftonga.

monoftonghează
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftonghez
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongheze
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftonghezi
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongi
MONOFTÓNG, monoftongi, s. m. Vocală provenită din reducerea unui diftong. – Din fr. monophtongue.

DOOM

!monoftóng (-nof-tong/-no-ftong) s. m., pl. monoftóngi

monoftongii
MONOFTÓNG, monoftongi, s. m. Vocală provenită din reducerea unui diftong. – Din fr. monophtongue.

DOOM

!monoftóng (-nof-tong/-no-ftong) s. m., pl. monoftóngi

monoftongilor
MONOFTÓNG, monoftongi, s. m. Vocală provenită din reducerea unui diftong. – Din fr. monophtongue.

DOOM

!monoftóng (-nof-tong/-no-ftong) s. m., pl. monoftóngi

monoftongul
MONOFTÓNG, monoftongi, s. m. Vocală provenită din reducerea unui diftong. – Din fr. monophtongue.

DOOM

!monoftóng (-nof-tong/-no-ftong) s. m., pl. monoftóngi

monoftongului
MONOFTÓNG, monoftongi, s. m. Vocală provenită din reducerea unui diftong. – Din fr. monophtongue.

DOOM

!monoftóng (-nof-tong/-no-ftong) s. m., pl. monoftóngi

monoftongând
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongînd
MONOFTONGÁ, pers. 3 monoftonghează, vb. I. Refl. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. – Din fr. monophtonguer.

DOOM

!monoftongá (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftongheáză

monoftongări
MONOFTONGÁRE, monoftongări, s. f. Faptul de a se monoftonga. – V. monoftonga.

DOOM

!monoftongáre (-nof-ton-/-no-fton-) s. f., g.-d. art. monoftongắrii; pl. monoftongắri

monoftongării
MONOFTONGÁRE, monoftongări, s. f. Faptul de a se monoftonga. – V. monoftonga.

DOOM

!monoftongáre (-nof-ton-/-no-fton-) s. f., g.-d. art. monoftongắrii; pl. monoftongắri

monoftongările
MONOFTONGÁRE, monoftongări, s. f. Faptul de a se monoftonga. – V. monoftonga.

DOOM

!monoftongáre (-nof-ton-/-no-fton-) s. f., g.-d. art. monoftongắrii; pl. monoftongắri

monoftongărilor
MONOFTONGÁRE, monoftongări, s. f. Faptul de a se monoftonga. – V. monoftonga.

DOOM

!monoftongáre (-nof-ton-/-no-fton-) s. f., g.-d. art. monoftongắrii; pl. monoftongắri

monogam
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogam
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogama
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogama
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogame
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogame
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogamei
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogamei
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogamele
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogamele
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogamelor
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogamelor
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogami
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogami
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogamia
MONOGAMÍE s. f. Formă de căsătorie în care unui bărbat sau unei femei i se interzice să aibă, în același timp, mai multe soții, respectiv mai mulți soți. ♦ Stare a unei plante monogame. – Din germ. Monogamie, fr. monogamie.

DOOM

monogamíe s. f., art. monogamía, g.-d. monogamíi, art. monogamíei

monogamic
MONOGÁMIC, -Ă, monogamici, -ce, adj. Monogam. – Din fr. monogamique.

DOOM

monogámic adj. m., pl. monogámici; f. monogámică, pl. monogámice

monogamica
MONOGÁMIC, -Ă, monogamici, -ce, adj. Monogam. – Din fr. monogamique.

DOOM

monogámic adj. m., pl. monogámici; f. monogámică, pl. monogámice

monogamice
MONOGÁMIC, -Ă, monogamici, -ce, adj. Monogam. – Din fr. monogamique.

DOOM

monogámic adj. m., pl. monogámici; f. monogámică, pl. monogámice

monogamicei
MONOGÁMIC, -Ă, monogamici, -ce, adj. Monogam. – Din fr. monogamique.

DOOM

monogámic adj. m., pl. monogámici; f. monogámică, pl. monogámice

monogamicele
MONOGÁMIC, -Ă, monogamici, -ce, adj. Monogam. – Din fr. monogamique.

DOOM

monogámic adj. m., pl. monogámici; f. monogámică, pl. monogámice

monogamicelor
MONOGÁMIC, -Ă, monogamici, -ce, adj. Monogam. – Din fr. monogamique.

DOOM

monogámic adj. m., pl. monogámici; f. monogámică, pl. monogámice

monogamici
MONOGÁMIC, -Ă, monogamici, -ce, adj. Monogam. – Din fr. monogamique.

DOOM

monogámic adj. m., pl. monogámici; f. monogámică, pl. monogámice

monogamicii
MONOGÁMIC, -Ă, monogamici, -ce, adj. Monogam. – Din fr. monogamique.

DOOM

monogámic adj. m., pl. monogámici; f. monogámică, pl. monogámice

monogamicilor
MONOGÁMIC, -Ă, monogamici, -ce, adj. Monogam. – Din fr. monogamique.

DOOM

monogámic adj. m., pl. monogámici; f. monogámică, pl. monogámice

monogamicul
MONOGÁMIC, -Ă, monogamici, -ce, adj. Monogam. – Din fr. monogamique.

DOOM

monogámic adj. m., pl. monogámici; f. monogámică, pl. monogámice

monogamicului
MONOGÁMIC, -Ă, monogamici, -ce, adj. Monogam. – Din fr. monogamique.

DOOM

monogámic adj. m., pl. monogámici; f. monogámică, pl. monogámice

monogamie
MONOGAMÍE s. f. Formă de căsătorie în care unui bărbat sau unei femei i se interzice să aibă, în același timp, mai multe soții, respectiv mai mulți soți. ♦ Stare a unei plante monogame. – Din germ. Monogamie, fr. monogamie.

DOOM

monogamíe s. f., art. monogamía, g.-d. monogamíi, art. monogamíei

monogamiei
MONOGAMÍE s. f. Formă de căsătorie în care unui bărbat sau unei femei i se interzice să aibă, în același timp, mai multe soții, respectiv mai mulți soți. ♦ Stare a unei plante monogame. – Din germ. Monogamie, fr. monogamie.

DOOM

monogamíe s. f., art. monogamía, g.-d. monogamíi, art. monogamíei

monogamii
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogamii
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogamii
MONOGAMÍE s. f. Formă de căsătorie în care unui bărbat sau unei femei i se interzice să aibă, în același timp, mai multe soții, respectiv mai mulți soți. ♦ Stare a unei plante monogame. – Din germ. Monogamie, fr. monogamie.

DOOM

monogamíe s. f., art. monogamía, g.-d. monogamíi, art. monogamíei

monogamiile
MONOGAMÍE s. f. Formă de căsătorie în care unui bărbat sau unei femei i se interzice să aibă, în același timp, mai multe soții, respectiv mai mulți soți. ♦ Stare a unei plante monogame. – Din germ. Monogamie, fr. monogamie.

DOOM

monogamíe s. f., art. monogamía, g.-d. monogamíi, art. monogamíei

monogamiilor
MONOGAMÍE s. f. Formă de căsătorie în care unui bărbat sau unei femei i se interzice să aibă, în același timp, mai multe soții, respectiv mai mulți soți. ♦ Stare a unei plante monogame. – Din germ. Monogamie, fr. monogamie.

DOOM

monogamíe s. f., art. monogamía, g.-d. monogamíi, art. monogamíei

monogamilor
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogamilor
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogamul
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogamul
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogamului
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogamului
MONOGÁM, -Ă, monogami, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f., adj. Persoană care practică monogamia. 2. Adj. (Despre căsătorie, familie) Bazat pe monogamie. ♦ (Despre plante) Unisexuat. – Din fr. monogame.

DOOM

monogám adj. m., s. m., pl. monogámi; adj. f., s. f. monogámă, pl. monogáme

monogenetic
MONOGENÉTIC, -Ă, monogenetici, -ce, adj. Conform cu monogeneza, de monogeneză. – Mono- + genetic.

DOOM

monogenétic adj. m., pl. monogenétici; f. monogenétică, pl. monogenétice

monogenetica
MONOGENÉTIC, -Ă, monogenetici, -ce, adj. Conform cu monogeneza, de monogeneză. – Mono- + genetic.

DOOM

monogenétic adj. m., pl. monogenétici; f. monogenétică, pl. monogenétice

monogenetice
MONOGENÉTIC, -Ă, monogenetici, -ce, adj. Conform cu monogeneza, de monogeneză. – Mono- + genetic.

DOOM

monogenétic adj. m., pl. monogenétici; f. monogenétică, pl. monogenétice

monogeneticei
MONOGENÉTIC, -Ă, monogenetici, -ce, adj. Conform cu monogeneza, de monogeneză. – Mono- + genetic.

DOOM

monogenétic adj. m., pl. monogenétici; f. monogenétică, pl. monogenétice

monogeneticele
MONOGENÉTIC, -Ă, monogenetici, -ce, adj. Conform cu monogeneza, de monogeneză. – Mono- + genetic.

DOOM

monogenétic adj. m., pl. monogenétici; f. monogenétică, pl. monogenétice

monogeneticelor
MONOGENÉTIC, -Ă, monogenetici, -ce, adj. Conform cu monogeneza, de monogeneză. – Mono- + genetic.

DOOM

monogenétic adj. m., pl. monogenétici; f. monogenétică, pl. monogenétice

monogenetici
MONOGENÉTIC, -Ă, monogenetici, -ce, adj. Conform cu monogeneza, de monogeneză. – Mono- + genetic.

DOOM

monogenétic adj. m., pl. monogenétici; f. monogenétică, pl. monogenétice

monogeneticii
MONOGENÉTIC, -Ă, monogenetici, -ce, adj. Conform cu monogeneza, de monogeneză. – Mono- + genetic.

DOOM

monogenétic adj. m., pl. monogenétici; f. monogenétică, pl. monogenétice

monogeneticilor
MONOGENÉTIC, -Ă, monogenetici, -ce, adj. Conform cu monogeneza, de monogeneză. – Mono- + genetic.

DOOM

monogenétic adj. m., pl. monogenétici; f. monogenétică, pl. monogenétice

monogeneticul
MONOGENÉTIC, -Ă, monogenetici, -ce, adj. Conform cu monogeneza, de monogeneză. – Mono- + genetic.

DOOM

monogenétic adj. m., pl. monogenétici; f. monogenétică, pl. monogenétice

monogeneticului
MONOGENÉTIC, -Ă, monogenetici, -ce, adj. Conform cu monogeneza, de monogeneză. – Mono- + genetic.

DOOM

monogenétic adj. m., pl. monogenétici; f. monogenétică, pl. monogenétice

monogeneza
MONOGENÉZĂ, monogeneze, s. f. (Biol.) Reproducere directă, fără alternare de generații sexuate și asexuate. ♦ P. ext. Punct unic de plecare, izvor comun al unui lucru, al unui fenomen. – Din fr. monogenèse.

DOOM

!monogenéză s. f., g.-d. art. monogenézei; pl. monogenéze

monogeneze
MONOGENÉZĂ, monogeneze, s. f. (Biol.) Reproducere directă, fără alternare de generații sexuate și asexuate. ♦ P. ext. Punct unic de plecare, izvor comun al unui lucru, al unui fenomen. – Din fr. monogenèse.

DOOM

!monogenéză s. f., g.-d. art. monogenézei; pl. monogenéze

monogenezei
MONOGENÉZĂ, monogeneze, s. f. (Biol.) Reproducere directă, fără alternare de generații sexuate și asexuate. ♦ P. ext. Punct unic de plecare, izvor comun al unui lucru, al unui fenomen. – Din fr. monogenèse.

DOOM

!monogenéză s. f., g.-d. art. monogenézei; pl. monogenéze

monogenezele
MONOGENÉZĂ, monogeneze, s. f. (Biol.) Reproducere directă, fără alternare de generații sexuate și asexuate. ♦ P. ext. Punct unic de plecare, izvor comun al unui lucru, al unui fenomen. – Din fr. monogenèse.

DOOM

!monogenéză s. f., g.-d. art. monogenézei; pl. monogenéze

monogenezelor
MONOGENÉZĂ, monogeneze, s. f. (Biol.) Reproducere directă, fără alternare de generații sexuate și asexuate. ♦ P. ext. Punct unic de plecare, izvor comun al unui lucru, al unui fenomen. – Din fr. monogenèse.

DOOM

!monogenéză s. f., g.-d. art. monogenézei; pl. monogenéze

monogenia
MONOGENÍE s. f. (Biol.) Producere de către o femelă numai de descendenți masculi sau numai de descendenți femele. – Din fr. monogénie.

monogenic
MONOGÉNIC, -Ă, monogenici, -ce, adj. (Biol.; despre un caracter) Care este condiționat de o singură genă sau de o pereche de gene. – Din fr. monogénique.

monogenica
MONOGÉNIC, -Ă, monogenici, -ce, adj. (Biol.; despre un caracter) Care este condiționat de o singură genă sau de o pereche de gene. – Din fr. monogénique.

monogenice
MONOGÉNIC, -Ă, monogenici, -ce, adj. (Biol.; despre un caracter) Care este condiționat de o singură genă sau de o pereche de gene. – Din fr. monogénique.

monogenicei
MONOGÉNIC, -Ă, monogenici, -ce, adj. (Biol.; despre un caracter) Care este condiționat de o singură genă sau de o pereche de gene. – Din fr. monogénique.

monogenicele
MONOGÉNIC, -Ă, monogenici, -ce, adj. (Biol.; despre un caracter) Care este condiționat de o singură genă sau de o pereche de gene. – Din fr. monogénique.

monogenicelor
MONOGÉNIC, -Ă, monogenici, -ce, adj. (Biol.; despre un caracter) Care este condiționat de o singură genă sau de o pereche de gene. – Din fr. monogénique.

monogenici
MONOGÉNIC, -Ă, monogenici, -ce, adj. (Biol.; despre un caracter) Care este condiționat de o singură genă sau de o pereche de gene. – Din fr. monogénique.

monogenicii
MONOGÉNIC, -Ă, monogenici, -ce, adj. (Biol.; despre un caracter) Care este condiționat de o singură genă sau de o pereche de gene. – Din fr. monogénique.

monogenicilor
MONOGÉNIC, -Ă, monogenici, -ce, adj. (Biol.; despre un caracter) Care este condiționat de o singură genă sau de o pereche de gene. – Din fr. monogénique.

monogenicul
MONOGÉNIC, -Ă, monogenici, -ce, adj. (Biol.; despre un caracter) Care este condiționat de o singură genă sau de o pereche de gene. – Din fr. monogénique.

monogenicului
MONOGÉNIC, -Ă, monogenici, -ce, adj. (Biol.; despre un caracter) Care este condiționat de o singură genă sau de o pereche de gene. – Din fr. monogénique.

monogenie
MONOGENÍE s. f. (Biol.) Producere de către o femelă numai de descendenți masculi sau numai de descendenți femele. – Din fr. monogénie.

monogeniei
MONOGENÍE s. f. (Biol.) Producere de către o femelă numai de descendenți masculi sau numai de descendenți femele. – Din fr. monogénie.

monogenii
MONOGENÍE s. f. (Biol.) Producere de către o femelă numai de descendenți masculi sau numai de descendenți femele. – Din fr. monogénie.

monogenism
MONOGENÍSM s. n. Teorie antropologică care consideră că specia umană are origine unică. – Din fr. monogénisme.

monogenismul
MONOGENÍSM s. n. Teorie antropologică care consideră că specia umană are origine unică. – Din fr. monogénisme.

monogenismului
MONOGENÍSM s. n. Teorie antropologică care consideră că specia umană are origine unică. – Din fr. monogénisme.

monogenist
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogenist
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogenista
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogenista
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogeniste
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogeniste
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogenistei
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogenistei
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogenistele
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogenistele
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogenistelor
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogenistelor
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogenistul
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogenistul
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogenistului
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogenistului
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogeniști
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogeniști
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogeniștii
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogeniștii
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogeniștilor
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogeniștilor
MONOGENÍST, -Ă, monogeniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al monogenismului. – Din fr. monogéniste.

monogenopatia
MONOGENOPATÍE, monogenopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiuni condiționate de o singură mutație genetică. – Probabil din fr.

monogenopatie
MONOGENOPATÍE, monogenopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiuni condiționate de o singură mutație genetică. – Probabil din fr.

monogenopatiei
MONOGENOPATÍE, monogenopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiuni condiționate de o singură mutație genetică. – Probabil din fr.

monogenopatii
MONOGENOPATÍE, monogenopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiuni condiționate de o singură mutație genetică. – Probabil din fr.

monogenopatiile
MONOGENOPATÍE, monogenopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiuni condiționate de o singură mutație genetică. – Probabil din fr.

monogenopatiilor
MONOGENOPATÍE, monogenopatii, s. f. (Med.) Denumire generică pentru afecțiuni condiționate de o singură mutație genetică. – Probabil din fr.

monogerm
MONOGÉRM, -Ă adj. (Despre semințe) Cu un singur germen. [< germ. monogerm].

monogerma
MONOGÉRMĂ, monogerme, adj. (Bot.; despre semințe) Cu un singur germen. – Din germ. monogerm.

monogerme
MONOGÉRMĂ, monogerme, adj. (Bot.; despre semințe) Cu un singur germen. – Din germ. monogerm.

monogermei
MONOGÉRMĂ, monogerme, adj. (Bot.; despre semințe) Cu un singur germen. – Din germ. monogerm.

monogermele
MONOGÉRMĂ, monogerme, adj. (Bot.; despre semințe) Cu un singur germen. – Din germ. monogerm.

monogermelor
MONOGÉRMĂ, monogerme, adj. (Bot.; despre semințe) Cu un singur germen. – Din germ. monogerm.

monograf
MONOGRÁF, -Ă monografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Autor al unei monografii. – Din fr. monographe.

DOOM

*monográfă (rar) (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monográfei; pl. monográfe

monografa
MONOGRÁF, -Ă monografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Autor al unei monografii. – Din fr. monographe.

DOOM

*monográfă (rar) (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monográfei; pl. monográfe

monografe
MONOGRÁF, -Ă monografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Autor al unei monografii. – Din fr. monographe.

DOOM

*monográfă (rar) (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monográfei; pl. monográfe

monografei
MONOGRÁF, -Ă monografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Autor al unei monografii. – Din fr. monographe.

DOOM

*monográfă (rar) (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monográfei; pl. monográfe

monografele
MONOGRÁF, -Ă monografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Autor al unei monografii. – Din fr. monographe.

DOOM

*monográfă (rar) (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monográfei; pl. monográfe

monografelor
MONOGRÁF, -Ă monografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Autor al unei monografii. – Din fr. monographe.

DOOM

*monográfă (rar) (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monográfei; pl. monográfe

monografi
MONOGRÁF, -Ă monografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Autor al unei monografii. – Din fr. monographe.

DOOM

*monográfă (rar) (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monográfei; pl. monográfe

monografia
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografia
MONOGRAFÍE, monografii, s. f. Studiu științific amplu asupra unui subiect anumit, tratat detaliat și cvasiexhaustiv. – Din fr. monographie.

DOOM

monografíe (-no-gra-) s. f., art. monografía, g.-d. art. monografíei; pl. monografíi, art. monografíile

monografiai
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiam
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiară
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiarăm
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiarăți
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiase
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiasem
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiaseră
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiaserăm
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiaserăți
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiaseși
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiaseți
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiat
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiat
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiau
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiază
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiași
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiați
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografic
MONOGRÁFIC, -Ă, monografici, -ce, adj. Care ține de monografie, privitor la monografie, propriu monografiei. – Din fr. monographique.

DOOM

monográfic (-no-gra-) adj. m., pl. monográfici; f. monográfică, pl. monográfice

monografica
MONOGRÁFIC, -Ă, monografici, -ce, adj. Care ține de monografie, privitor la monografie, propriu monografiei. – Din fr. monographique.

DOOM

monográfic (-no-gra-) adj. m., pl. monográfici; f. monográfică, pl. monográfice

monografice
MONOGRÁFIC, -Ă, monografici, -ce, adj. Care ține de monografie, privitor la monografie, propriu monografiei. – Din fr. monographique.

DOOM

monográfic (-no-gra-) adj. m., pl. monográfici; f. monográfică, pl. monográfice

monograficei
MONOGRÁFIC, -Ă, monografici, -ce, adj. Care ține de monografie, privitor la monografie, propriu monografiei. – Din fr. monographique.

DOOM

monográfic (-no-gra-) adj. m., pl. monográfici; f. monográfică, pl. monográfice

monograficele
MONOGRÁFIC, -Ă, monografici, -ce, adj. Care ține de monografie, privitor la monografie, propriu monografiei. – Din fr. monographique.

DOOM

monográfic (-no-gra-) adj. m., pl. monográfici; f. monográfică, pl. monográfice

monograficelor
MONOGRÁFIC, -Ă, monografici, -ce, adj. Care ține de monografie, privitor la monografie, propriu monografiei. – Din fr. monographique.

DOOM

monográfic (-no-gra-) adj. m., pl. monográfici; f. monográfică, pl. monográfice

monografici
MONOGRÁFIC, -Ă, monografici, -ce, adj. Care ține de monografie, privitor la monografie, propriu monografiei. – Din fr. monographique.

DOOM

monográfic (-no-gra-) adj. m., pl. monográfici; f. monográfică, pl. monográfice

monograficii
MONOGRÁFIC, -Ă, monografici, -ce, adj. Care ține de monografie, privitor la monografie, propriu monografiei. – Din fr. monographique.

DOOM

monográfic (-no-gra-) adj. m., pl. monográfici; f. monográfică, pl. monográfice

monograficilor
MONOGRÁFIC, -Ă, monografici, -ce, adj. Care ține de monografie, privitor la monografie, propriu monografiei. – Din fr. monographique.

DOOM

monográfic (-no-gra-) adj. m., pl. monográfici; f. monográfică, pl. monográfice

monograficul
MONOGRÁFIC, -Ă, monografici, -ce, adj. Care ține de monografie, privitor la monografie, propriu monografiei. – Din fr. monographique.

DOOM

monográfic (-no-gra-) adj. m., pl. monográfici; f. monográfică, pl. monográfice

monograficului
MONOGRÁFIC, -Ă, monografici, -ce, adj. Care ține de monografie, privitor la monografie, propriu monografiei. – Din fr. monographique.

DOOM

monográfic (-no-gra-) adj. m., pl. monográfici; f. monográfică, pl. monográfice

monografie
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografie
MONOGRAFÍE, monografii, s. f. Studiu științific amplu asupra unui subiect anumit, tratat detaliat și cvasiexhaustiv. – Din fr. monographie.

DOOM

monografíe (-no-gra-) s. f., art. monografía, g.-d. art. monografíei; pl. monografíi, art. monografíile

monografiei
MONOGRAFÍE, monografii, s. f. Studiu științific amplu asupra unui subiect anumit, tratat detaliat și cvasiexhaustiv. – Din fr. monographie.

DOOM

monografíe (-no-gra-) s. f., art. monografía, g.-d. art. monografíei; pl. monografíi, art. monografíile

monografiem
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiere
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiere
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiez
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografieze
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografiezi
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografii
MONOGRÁF, -Ă monografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Autor al unei monografii. – Din fr. monographe.

DOOM

*monográfă (rar) (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monográfei; pl. monográfe

monografii
MONOGRAFÍE, monografii, s. f. Studiu științific amplu asupra unui subiect anumit, tratat detaliat și cvasiexhaustiv. – Din fr. monographie.

DOOM

monografíe (-no-gra-) s. f., art. monografía, g.-d. art. monografíei; pl. monografíi, art. monografíile

monografiile
MONOGRAFÍE, monografii, s. f. Studiu științific amplu asupra unui subiect anumit, tratat detaliat și cvasiexhaustiv. – Din fr. monographie.

DOOM

monografíe (-no-gra-) s. f., art. monografía, g.-d. art. monografíei; pl. monografíi, art. monografíile

monografiilor
MONOGRAFÍE, monografii, s. f. Studiu științific amplu asupra unui subiect anumit, tratat detaliat și cvasiexhaustiv. – Din fr. monographie.

DOOM

monografíe (-no-gra-) s. f., art. monografía, g.-d. art. monografíei; pl. monografíi, art. monografíile

monografiind
MONOGRAFIÁ, monografiez, vb. I. Tranz. A trata monografic. [Pr.: -fi-a] – Din monografie.

monografilor
MONOGRÁF, -Ă monografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Autor al unei monografii. – Din fr. monographe.

DOOM

*monográfă (rar) (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monográfei; pl. monográfe

monografist
MONOGRAFÍST, -Ă, monografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în realizarea unei monografii; monograf. – Monografie + suf. -ist.

monografista
MONOGRAFÍST, -Ă, monografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în realizarea unei monografii; monograf. – Monografie + suf. -ist.

monografiste
MONOGRAFÍST, -Ă, monografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în realizarea unei monografii; monograf. – Monografie + suf. -ist.

monografistei
MONOGRAFÍST, -Ă, monografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în realizarea unei monografii; monograf. – Monografie + suf. -ist.

monografistele
MONOGRAFÍST, -Ă, monografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în realizarea unei monografii; monograf. – Monografie + suf. -ist.

monografistelor
MONOGRAFÍST, -Ă, monografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în realizarea unei monografii; monograf. – Monografie + suf. -ist.

monografistul
MONOGRAFÍST, -Ă, monografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în realizarea unei monografii; monograf. – Monografie + suf. -ist.

monografistului
MONOGRAFÍST, -Ă, monografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în realizarea unei monografii; monograf. – Monografie + suf. -ist.

monografiști
MONOGRAFÍST, -Ă, monografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în realizarea unei monografii; monograf. – Monografie + suf. -ist.

monografiștii
MONOGRAFÍST, -Ă, monografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în realizarea unei monografii; monograf. – Monografie + suf. -ist.

monografiștilor
MONOGRAFÍST, -Ă, monografiști, -ste, s. m. și f. Specialist în realizarea unei monografii; monograf. – Monografie + suf. -ist.

monograful
MONOGRÁF, -Ă monografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Autor al unei monografii. – Din fr. monographe.

DOOM

*monográfă (rar) (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monográfei; pl. monográfe

monografului
MONOGRÁF, -Ă monografi, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Autor al unei monografii. – Din fr. monographe.

DOOM

*monográfă (rar) (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monográfei; pl. monográfe

monogram
MONOGRÁMĂ, monograme, s. f. Semn scris, gravat sau brodat, format prin alăturarea sau împletirea inițialelor numelui și prenumelui unei persoane. [Var.: monográm s. n.] – Din fr. monogramme.

DOOM

monográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monográmei; pl. monográme

monograma
MONOGRÁMĂ, monograme, s. f. Semn scris, gravat sau brodat, format prin alăturarea sau împletirea inițialelor numelui și prenumelui unei persoane. [Var.: monográm s. n.] – Din fr. monogramme.

DOOM

monográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monográmei; pl. monográme

monogramatic
MONOGRAMÁTIC, -Ă adj. Referitor la monogramă, în formă de monogramă. [Cf. fr. monogrammatique].

monogramatica
MONOGRAMÁTIC, -Ă adj. Referitor la monogramă, în formă de monogramă. [Cf. fr. monogrammatique].

monogramatice
MONOGRAMÁTIC, -Ă adj. Referitor la monogramă, în formă de monogramă. [Cf. fr. monogrammatique].

monogramaticei
MONOGRAMÁTIC, -Ă adj. Referitor la monogramă, în formă de monogramă. [Cf. fr. monogrammatique].

monogramaticele
MONOGRAMÁTIC, -Ă adj. Referitor la monogramă, în formă de monogramă. [Cf. fr. monogrammatique].

monogramaticelor
MONOGRAMÁTIC, -Ă adj. Referitor la monogramă, în formă de monogramă. [Cf. fr. monogrammatique].

monogramatici
MONOGRAMÁTIC, -Ă adj. Referitor la monogramă, în formă de monogramă. [Cf. fr. monogrammatique].

monogramaticii
MONOGRAMÁTIC, -Ă adj. Referitor la monogramă, în formă de monogramă. [Cf. fr. monogrammatique].

monogramaticilor
MONOGRAMÁTIC, -Ă adj. Referitor la monogramă, în formă de monogramă. [Cf. fr. monogrammatique].

monogramaticul
MONOGRAMÁTIC, -Ă adj. Referitor la monogramă, în formă de monogramă. [Cf. fr. monogrammatique].

monogramaticului
MONOGRAMÁTIC, -Ă adj. Referitor la monogramă, în formă de monogramă. [Cf. fr. monogrammatique].

monograme
MONOGRÁMĂ, monograme, s. f. Semn scris, gravat sau brodat, format prin alăturarea sau împletirea inițialelor numelui și prenumelui unei persoane. [Var.: monográm s. n.] – Din fr. monogramme.

DOOM

monográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monográmei; pl. monográme

monogramei
MONOGRÁMĂ, monograme, s. f. Semn scris, gravat sau brodat, format prin alăturarea sau împletirea inițialelor numelui și prenumelui unei persoane. [Var.: monográm s. n.] – Din fr. monogramme.

DOOM

monográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monográmei; pl. monográme

monogramele
MONOGRÁMĂ, monograme, s. f. Semn scris, gravat sau brodat, format prin alăturarea sau împletirea inițialelor numelui și prenumelui unei persoane. [Var.: monográm s. n.] – Din fr. monogramme.

DOOM

monográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monográmei; pl. monográme

monogramelor
MONOGRÁMĂ, monograme, s. f. Semn scris, gravat sau brodat, format prin alăturarea sau împletirea inițialelor numelui și prenumelui unei persoane. [Var.: monográm s. n.] – Din fr. monogramme.

DOOM

monográmă (-no-gra-) s. f., g.-d. art. monográmei; pl. monográme

monogranular
MONOGRANULÁR, -Ă, monogranulari, -e, adj. Compus din granule de aceeași mărime. – Mono- + granular.

DOOM

monogranulár (-no-gra-) adj. m., pl. monogranulári; f. monogranuláră, pl. monogranuláre

monogranulara
MONOGRANULÁR, -Ă, monogranulari, -e, adj. Compus din granule de aceeași mărime. – Mono- + granular.

DOOM

monogranulár (-no-gra-) adj. m., pl. monogranulári; f. monogranuláră, pl. monogranuláre

monogranulare
MONOGRANULÁR, -Ă, monogranulari, -e, adj. Compus din granule de aceeași mărime. – Mono- + granular.

DOOM

monogranulár (-no-gra-) adj. m., pl. monogranulári; f. monogranuláră, pl. monogranuláre

monogranularei
MONOGRANULÁR, -Ă, monogranulari, -e, adj. Compus din granule de aceeași mărime. – Mono- + granular.

DOOM

monogranulár (-no-gra-) adj. m., pl. monogranulári; f. monogranuláră, pl. monogranuláre

monogranularele
MONOGRANULÁR, -Ă, monogranulari, -e, adj. Compus din granule de aceeași mărime. – Mono- + granular.

DOOM

monogranulár (-no-gra-) adj. m., pl. monogranulári; f. monogranuláră, pl. monogranuláre

monogranularelor
MONOGRANULÁR, -Ă, monogranulari, -e, adj. Compus din granule de aceeași mărime. – Mono- + granular.

DOOM

monogranulár (-no-gra-) adj. m., pl. monogranulári; f. monogranuláră, pl. monogranuláre

monogranulari
MONOGRANULÁR, -Ă, monogranulari, -e, adj. Compus din granule de aceeași mărime. – Mono- + granular.

DOOM

monogranulár (-no-gra-) adj. m., pl. monogranulári; f. monogranuláră, pl. monogranuláre

monogranularii
MONOGRANULÁR, -Ă, monogranulari, -e, adj. Compus din granule de aceeași mărime. – Mono- + granular.

DOOM

monogranulár (-no-gra-) adj. m., pl. monogranulári; f. monogranuláră, pl. monogranuláre

monogranularilor
MONOGRANULÁR, -Ă, monogranulari, -e, adj. Compus din granule de aceeași mărime. – Mono- + granular.

DOOM

monogranulár (-no-gra-) adj. m., pl. monogranulári; f. monogranuláră, pl. monogranuláre

monogranularul
MONOGRANULÁR, -Ă, monogranulari, -e, adj. Compus din granule de aceeași mărime. – Mono- + granular.

DOOM

monogranulár (-no-gra-) adj. m., pl. monogranulári; f. monogranuláră, pl. monogranuláre

monogranularului
MONOGRANULÁR, -Ă, monogranulari, -e, adj. Compus din granule de aceeași mărime. – Mono- + granular.

DOOM

monogranulár (-no-gra-) adj. m., pl. monogranulári; f. monogranuláră, pl. monogranuláre

monogyna
PĂDUCÉL, păducei, s. m. 1. Arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în buchețele, cu fructe comestibile, care se cultivă și ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna). 2. Insectă parazită care trăiește pe plante sau pe corpul unor mamifere (Leptus autumnalis). 3. (Pop.) Boală de piele care se manifestă prin mâncărimi pe tălpi sau între degetele picioarelor. – Lat. *peducellus.

monohibrid
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibrid
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibrida
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibrida
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibrida
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibridai
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridam
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridare
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridare
MONOHIBRIDÁRE, monohibridări, s. f. Acțiunea de a monohibrida. – V. monohibrida.

monohibridarea
MONOHIBRIDÁRE, monohibridări, s. f. Acțiunea de a monohibrida. – V. monohibrida.

monohibridară
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridarăm
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridarăți
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridase
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridasem
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridaseră
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridaserăm
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridaserăți
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridaseși
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridaseți
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridat
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridat
MONOHIBRIDÁT, -Ă, monohibridați, -te, adj. (Despre specii, indivizi) Care a fost încrucișat cu indivizi care diferă printr-un singur caracter. – V. monohibrida.

monohibridau
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridași
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridați
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibride
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibride
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibridează
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridei
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibridei
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibridele
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibridele
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibridelor
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibridelor
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibridez
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibrideze
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridezi
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridism
MONOHIBRIDÍSM s. n. (Biol.) Încrucișare între indivizi care diferă printr-un singur caracter; monohibridare. – Din fr. monohybridisme.

monohibridismul
MONOHIBRIDÍSM s. n. (Biol.) Încrucișare între indivizi care diferă printr-un singur caracter; monohibridare. – Din fr. monohybridisme.

monohibridismului
MONOHIBRIDÍSM s. n. (Biol.) Încrucișare între indivizi care diferă printr-un singur caracter; monohibridare. – Din fr. monohybridisme.

monohibridul
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibridul
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibridului
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibridului
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibridând
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridînd
MONOHIBRIDÁ, monohibridez, vb. I. Tranz. (Biol.) A încrucișa indivizi care diferă printr-un singur caracter. – Din fr. monohybrider.

monohibridări
MONOHIBRIDÁRE, monohibridări, s. f. Acțiunea de a monohibrida. – V. monohibrida.

monohibridării
MONOHIBRIDÁRE, monohibridări, s. f. Acțiunea de a monohibrida. – V. monohibrida.

monohibridările
MONOHIBRIDÁRE, monohibridări, s. f. Acțiunea de a monohibrida. – V. monohibrida.

monohibridărilor
MONOHIBRIDÁRE, monohibridări, s. f. Acțiunea de a monohibrida. – V. monohibrida.

monohibrizi
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibrizi
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibrizii
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibrizii
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibrizilor
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohibrizilor
MONOHIBRÍD, -Ă, monohibrizi, -de, adj., s. m. (Biol.) (Organism) provenit din monohibridare. – Din fr. monohybride.

monohidrat
MONOHIDRÁT, monohidrați, s. m. (Chim.) Hidrat al unei substanțe solide care conține o singură moleculă de apă. – Din fr. monohydrate.

monohidratul
MONOHIDRÁT, monohidrați, s. m. (Chim.) Hidrat al unei substanțe solide care conține o singură moleculă de apă. – Din fr. monohydrate.

monohidratului
MONOHIDRÁT, monohidrați, s. m. (Chim.) Hidrat al unei substanțe solide care conține o singură moleculă de apă. – Din fr. monohydrate.

monohidrați
MONOHIDRÁT, monohidrați, s. m. (Chim.) Hidrat al unei substanțe solide care conține o singură moleculă de apă. – Din fr. monohydrate.

monohidrații
MONOHIDRÁT, monohidrați, s. m. (Chim.) Hidrat al unei substanțe solide care conține o singură moleculă de apă. – Din fr. monohydrate.

monohidraților
MONOHIDRÁT, monohidrați, s. m. (Chim.) Hidrat al unei substanțe solide care conține o singură moleculă de apă. – Din fr. monohydrate.

monoic
MONÓIC, -Ă, monoici, -ce, adj. (Despre plante) Care are flori unisexuate, masculine sau feminine, dispuse pe același individ. – Din fr. monoïque.

DOOM

monóic (-no-ic) adj. m., pl. monóici; f. monóică, pl. monóice

monoica
MONÓIC, -Ă, monoici, -ce, adj. (Despre plante) Care are flori unisexuate, masculine sau feminine, dispuse pe același individ. – Din fr. monoïque.

DOOM

monóic (-no-ic) adj. m., pl. monóici; f. monóică, pl. monóice

monoice
MONÓIC, -Ă, monoici, -ce, adj. (Despre plante) Care are flori unisexuate, masculine sau feminine, dispuse pe același individ. – Din fr. monoïque.

DOOM

monóic (-no-ic) adj. m., pl. monóici; f. monóică, pl. monóice

monoicei
MONÓIC, -Ă, monoici, -ce, adj. (Despre plante) Care are flori unisexuate, masculine sau feminine, dispuse pe același individ. – Din fr. monoïque.

DOOM

monóic (-no-ic) adj. m., pl. monóici; f. monóică, pl. monóice

monoicele
MONÓIC, -Ă, monoici, -ce, adj. (Despre plante) Care are flori unisexuate, masculine sau feminine, dispuse pe același individ. – Din fr. monoïque.

DOOM

monóic (-no-ic) adj. m., pl. monóici; f. monóică, pl. monóice

monoicelor
MONÓIC, -Ă, monoici, -ce, adj. (Despre plante) Care are flori unisexuate, masculine sau feminine, dispuse pe același individ. – Din fr. monoïque.

DOOM

monóic (-no-ic) adj. m., pl. monóici; f. monóică, pl. monóice

monoici
MONÓIC, -Ă, monoici, -ce, adj. (Despre plante) Care are flori unisexuate, masculine sau feminine, dispuse pe același individ. – Din fr. monoïque.

DOOM

monóic (-no-ic) adj. m., pl. monóici; f. monóică, pl. monóice

monoicii
MONÓIC, -Ă, monoici, -ce, adj. (Despre plante) Care are flori unisexuate, masculine sau feminine, dispuse pe același individ. – Din fr. monoïque.

DOOM

monóic (-no-ic) adj. m., pl. monóici; f. monóică, pl. monóice

monoicilor
MONÓIC, -Ă, monoici, -ce, adj. (Despre plante) Care are flori unisexuate, masculine sau feminine, dispuse pe același individ. – Din fr. monoïque.

DOOM

monóic (-no-ic) adj. m., pl. monóici; f. monóică, pl. monóice

monoicul
MONÓIC, -Ă, monoici, -ce, adj. (Despre plante) Care are flori unisexuate, masculine sau feminine, dispuse pe același individ. – Din fr. monoïque.

DOOM

monóic (-no-ic) adj. m., pl. monóici; f. monóică, pl. monóice

monoicului
MONÓIC, -Ă, monoici, -ce, adj. (Despre plante) Care are flori unisexuate, masculine sau feminine, dispuse pe același individ. – Din fr. monoïque.

DOOM

monóic (-no-ic) adj. m., pl. monóici; f. monóică, pl. monóice

monoideism
MONOIDEÍSM s. n. (Fil.) Predominare a unei singure idei în gândire. [Pr.: -no-i-] – Din fr. monoïdéisme.

DOOM

monoideísm (-no-i-) s. n.

monoideismul
MONOIDEÍSM s. n. (Fil.) Predominare a unei singure idei în gândire. [Pr.: -no-i-] – Din fr. monoïdéisme.

DOOM

monoideísm (-no-i-) s. n.

monoideismului
MONOIDEÍSM s. n. (Fil.) Predominare a unei singure idei în gândire. [Pr.: -no-i-] – Din fr. monoïdéisme.

DOOM

monoideísm (-no-i-) s. n.

monolinguism
MONOLINGUÍSM s.n. v. monolingvism.

monolingv
MONOLÍNGV, -Ă, monolingvi, -e, adj. (Despre dicționare, ediții etc.) Într-o singură limbă; unilingv. – Din fr. monolingue.

DOOM

monolíngv adj. m., pl. monolíngvi; f. monolíngvă, pl. monolíngve

monolingva
MONOLÍNGV, -Ă, monolingvi, -e, adj. (Despre dicționare, ediții etc.) Într-o singură limbă; unilingv. – Din fr. monolingue.

DOOM

monolíngv adj. m., pl. monolíngvi; f. monolíngvă, pl. monolíngve

monolingve
MONOLÍNGV, -Ă, monolingvi, -e, adj. (Despre dicționare, ediții etc.) Într-o singură limbă; unilingv. – Din fr. monolingue.

DOOM

monolíngv adj. m., pl. monolíngvi; f. monolíngvă, pl. monolíngve

monolingvei
MONOLÍNGV, -Ă, monolingvi, -e, adj. (Despre dicționare, ediții etc.) Într-o singură limbă; unilingv. – Din fr. monolingue.

DOOM

monolíngv adj. m., pl. monolíngvi; f. monolíngvă, pl. monolíngve

monolingvele
MONOLÍNGV, -Ă, monolingvi, -e, adj. (Despre dicționare, ediții etc.) Într-o singură limbă; unilingv. – Din fr. monolingue.

DOOM

monolíngv adj. m., pl. monolíngvi; f. monolíngvă, pl. monolíngve

monolingvelor
MONOLÍNGV, -Ă, monolingvi, -e, adj. (Despre dicționare, ediții etc.) Într-o singură limbă; unilingv. – Din fr. monolingue.

DOOM

monolíngv adj. m., pl. monolíngvi; f. monolíngvă, pl. monolíngve

monolingvi
MONOLÍNGV, -Ă, monolingvi, -e, adj. (Despre dicționare, ediții etc.) Într-o singură limbă; unilingv. – Din fr. monolingue.

DOOM

monolíngv adj. m., pl. monolíngvi; f. monolíngvă, pl. monolíngve

monolingvii
MONOLÍNGV, -Ă, monolingvi, -e, adj. (Despre dicționare, ediții etc.) Într-o singură limbă; unilingv. – Din fr. monolingue.

DOOM

monolíngv adj. m., pl. monolíngvi; f. monolíngvă, pl. monolíngve

monolingvilor
MONOLÍNGV, -Ă, monolingvi, -e, adj. (Despre dicționare, ediții etc.) Într-o singură limbă; unilingv. – Din fr. monolingue.

DOOM

monolíngv adj. m., pl. monolíngvi; f. monolíngvă, pl. monolíngve

monolingvism
MONOLINGVÍSM s. n. Folosire a unei singure limbi (cea maternă) de către același individ sau același grup social. – Din fr. monolinguisme.

DOOM

monolingvísm s. n.

monolingvismul
MONOLINGVÍSM s. n. Folosire a unei singure limbi (cea maternă) de către același individ sau același grup social. – Din fr. monolinguisme.

DOOM

monolingvísm s. n.

monolingvismului
MONOLINGVÍSM s. n. Folosire a unei singure limbi (cea maternă) de către același individ sau același grup social. – Din fr. monolinguisme.

DOOM

monolingvísm s. n.

monolingvul
MONOLÍNGV, -Ă, monolingvi, -e, adj. (Despre dicționare, ediții etc.) Într-o singură limbă; unilingv. – Din fr. monolingue.

DOOM

monolíngv adj. m., pl. monolíngvi; f. monolíngvă, pl. monolíngve

monolingvului
MONOLÍNGV, -Ă, monolingvi, -e, adj. (Despre dicționare, ediții etc.) Într-o singură limbă; unilingv. – Din fr. monolingue.

DOOM

monolíngv adj. m., pl. monolíngvi; f. monolíngvă, pl. monolíngve

monolit
MONOLÍT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

DOOM

!monolít² s. n., pl. monolíte

monolit
MONOLÍT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

DOOM

!monolít² s. n., pl. monolíte

monolita
MONOLÍT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

DOOM

!monolít² s. n., pl. monolíte

monolite
MONOLÍT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

DOOM

!monolít² s. n., pl. monolíte

monolitei
MONOLÍT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

DOOM

!monolít² s. n., pl. monolíte

monolitele
MONOLÍT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

DOOM

!monolít² s. n., pl. monolíte

monolitelor
MONOLÍT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

DOOM

!monolít² s. n., pl. monolíte

monolitic
MONOLÍTIC, -Ă, monolitici, -ce, adj. Privitor la monolit; de monolit. ♦ Fig. Bine închegat, unitar. – Din fr. monolithique.

DOOM

monolític adj. m., pl. monolítici; f. monolítică, pl. monolítice

monolitica
MONOLÍTIC, -Ă, monolitici, -ce, adj. Privitor la monolit; de monolit. ♦ Fig. Bine închegat, unitar. – Din fr. monolithique.

DOOM

monolític adj. m., pl. monolítici; f. monolítică, pl. monolítice

monolitice
MONOLÍTIC, -Ă, monolitici, -ce, adj. Privitor la monolit; de monolit. ♦ Fig. Bine închegat, unitar. – Din fr. monolithique.

DOOM

monolític adj. m., pl. monolítici; f. monolítică, pl. monolítice

monoliticei
MONOLÍTIC, -Ă, monolitici, -ce, adj. Privitor la monolit; de monolit. ♦ Fig. Bine închegat, unitar. – Din fr. monolithique.

DOOM

monolític adj. m., pl. monolítici; f. monolítică, pl. monolítice

monoliticele
MONOLÍTIC, -Ă, monolitici, -ce, adj. Privitor la monolit; de monolit. ♦ Fig. Bine închegat, unitar. – Din fr. monolithique.

DOOM

monolític adj. m., pl. monolítici; f. monolítică, pl. monolítice

monoliticelor
MONOLÍTIC, -Ă, monolitici, -ce, adj. Privitor la monolit; de monolit. ♦ Fig. Bine închegat, unitar. – Din fr. monolithique.

DOOM

monolític adj. m., pl. monolítici; f. monolítică, pl. monolítice

monolitici
MONOLÍTIC, -Ă, monolitici, -ce, adj. Privitor la monolit; de monolit. ♦ Fig. Bine închegat, unitar. – Din fr. monolithique.

DOOM

monolític adj. m., pl. monolítici; f. monolítică, pl. monolítice

monoliticii
MONOLÍTIC, -Ă, monolitici, -ce, adj. Privitor la monolit; de monolit. ♦ Fig. Bine închegat, unitar. – Din fr. monolithique.

DOOM

monolític adj. m., pl. monolítici; f. monolítică, pl. monolítice

monoliticilor
MONOLÍTIC, -Ă, monolitici, -ce, adj. Privitor la monolit; de monolit. ♦ Fig. Bine închegat, unitar. – Din fr. monolithique.

DOOM

monolític adj. m., pl. monolítici; f. monolítică, pl. monolítice

monoliticul
MONOLÍTIC, -Ă, monolitici, -ce, adj. Privitor la monolit; de monolit. ♦ Fig. Bine închegat, unitar. – Din fr. monolithique.

DOOM

monolític adj. m., pl. monolítici; f. monolítică, pl. monolítice

monoliticului
MONOLÍTIC, -Ă, monolitici, -ce, adj. Privitor la monolit; de monolit. ♦ Fig. Bine închegat, unitar. – Din fr. monolithique.

DOOM

monolític adj. m., pl. monolítici; f. monolítică, pl. monolítice

monolitism
MONOLITÍSM s. n. (Rar) Însușirea de a fi monolitic. – Din fr. monolithisme.

monolitismul
MONOLITÍSM s. n. (Rar) Însușirea de a fi monolitic. – Din fr. monolithisme.

monolitismului
MONOLITÍSM s. n. (Rar) Însușirea de a fi monolitic. – Din fr. monolithisme.

monolitiza
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizai
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizam
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizare
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizare
MONOLITIZÁRE, monolitizări, s. f. Operație prin care elemente de construcție din beton turnate separat se solidarizează pentru a prelua împreună sarcinile exterioare. – Din monolit.

DOOM

!monolitizáre s. f., g.-d. art. monolitizắrii; pl. monolitizắri

monolitizarea
MONOLITIZÁRE, monolitizări, s. f. Operație prin care elemente de construcție din beton turnate separat se solidarizează pentru a prelua împreună sarcinile exterioare. – Din monolit.

DOOM

!monolitizáre s. f., g.-d. art. monolitizắrii; pl. monolitizắri

monolitizară
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizarăm
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizarăți
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizase
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizasem
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizaseră
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizaserăm
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizaserăți
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizaseși
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizaseți
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizat
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizau
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizași
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizați
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizează
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizez
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizeze
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizezi
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizând
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizînd
MONOLITIZÁ vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

monolitizări
MONOLITIZÁRE, monolitizări, s. f. Operație prin care elemente de construcție din beton turnate separat se solidarizează pentru a prelua împreună sarcinile exterioare. – Din monolit.

DOOM

!monolitizáre s. f., g.-d. art. monolitizắrii; pl. monolitizắri

monolitizării
MONOLITIZÁRE, monolitizări, s. f. Operație prin care elemente de construcție din beton turnate separat se solidarizează pentru a prelua împreună sarcinile exterioare. – Din monolit.

DOOM

!monolitizáre s. f., g.-d. art. monolitizắrii; pl. monolitizắri

monolitizările
MONOLITIZÁRE, monolitizări, s. f. Operație prin care elemente de construcție din beton turnate separat se solidarizează pentru a prelua împreună sarcinile exterioare. – Din monolit.

DOOM

!monolitizáre s. f., g.-d. art. monolitizắrii; pl. monolitizắri

monolitizărilor
MONOLITIZÁRE, monolitizări, s. f. Operație prin care elemente de construcție din beton turnate separat se solidarizează pentru a prelua împreună sarcinile exterioare. – Din monolit.

DOOM

!monolitizáre s. f., g.-d. art. monolitizắrii; pl. monolitizắri

monolitul
MONOLÍT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

DOOM

!monolít² s. n., pl. monolíte

monolitul
MONOLÍT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

DOOM

!monolít² s. n., pl. monolíte

monolitului
MONOLÍT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

DOOM

!monolít² s. n., pl. monolíte

monolitului
MONOLÍT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

DOOM

!monolít² s. n., pl. monolíte

monoliți
MONOLÍT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

DOOM

!monolít² s. n., pl. monolíte

monoliți
MONOLÍT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

DOOM

!monolít² s. n., pl. monolíte

monoliții
MONOLÍT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

DOOM

!monolít² s. n., pl. monolíte

monoliții
MONOLÍT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

DOOM

!monolít² s. n., pl. monolíte

monoliților
MONOLÍT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

DOOM

!monolít² s. n., pl. monolíte

monoliților
MONOLÍT, -Ă, monoliți, -te, adj. Care este constituit dintr-o singură bucată, dintr-un singur bloc (1). ♦ Fig. Bine închegat, sudat; unitar, omogen; trainic, monolitic. ♦ (Substantivat, n.) Monument construit dintr-un singur bloc de piatră. – Din fr. monolithe.

DOOM

!monolít² s. n., pl. monolíte

monoloc
MONOLÓC adj. invar. (Despre avioane) Cu un singur loc; monoplas. [După fr. monoplace].

monolocul
MONOLÓC adj. invar. (Despre avioane) Cu un singur loc; monoplas. [După fr. monoplace].

monolocului
MONOLÓC adj. invar. (Despre avioane) Cu un singur loc; monoplas. [După fr. monoplace].

monolog
MONOLÓG, monologuri, s. n. 1. Scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj, fiind singur pe scenă, își exprimă cu glas tare gândurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiză psihologică, prin care este reprodus fluxul gândirii personajului. ♦ Lucrare dramatică de proporții reduse, destinată să fie interpretată de către un singur actor. 2. Vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da altuia timp pentru replică; vorbire cu sine însuși. [Pl. și: monoloage] – Din fr. monologue.

DOOM

monológ s. n., pl. monológuri

monologa
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologai
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologam
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologare
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologare
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

monologară
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologarăm
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologarăți
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologase
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologasem
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologaseră
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologaserăm
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologaserăți
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologaseși
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologaseți
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologat
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologau
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologași
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologați
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologhează
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologhez
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologheze
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologhezi
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologic
MONOLÓGIC, -Ă, monologici, -ce, adj. (Rar) Care se bazează pe monolog (interior), de monolog. – Din fr. monologique.

DOOM

monológic (rar) adj. m., pl. monológici; f. monológică, pl. monológice

monologica
MONOLÓGIC, -Ă, monologici, -ce, adj. (Rar) Care se bazează pe monolog (interior), de monolog. – Din fr. monologique.

DOOM

monológic (rar) adj. m., pl. monológici; f. monológică, pl. monológice

monologice
MONOLÓGIC, -Ă, monologici, -ce, adj. (Rar) Care se bazează pe monolog (interior), de monolog. – Din fr. monologique.

DOOM

monológic (rar) adj. m., pl. monológici; f. monológică, pl. monológice

monologicei
MONOLÓGIC, -Ă, monologici, -ce, adj. (Rar) Care se bazează pe monolog (interior), de monolog. – Din fr. monologique.

DOOM

monológic (rar) adj. m., pl. monológici; f. monológică, pl. monológice

monologicele
MONOLÓGIC, -Ă, monologici, -ce, adj. (Rar) Care se bazează pe monolog (interior), de monolog. – Din fr. monologique.

DOOM

monológic (rar) adj. m., pl. monológici; f. monológică, pl. monológice

monologicelor
MONOLÓGIC, -Ă, monologici, -ce, adj. (Rar) Care se bazează pe monolog (interior), de monolog. – Din fr. monologique.

DOOM

monológic (rar) adj. m., pl. monológici; f. monológică, pl. monológice

monologici
MONOLÓGIC, -Ă, monologici, -ce, adj. (Rar) Care se bazează pe monolog (interior), de monolog. – Din fr. monologique.

DOOM

monológic (rar) adj. m., pl. monológici; f. monológică, pl. monológice

monologicii
MONOLÓGIC, -Ă, monologici, -ce, adj. (Rar) Care se bazează pe monolog (interior), de monolog. – Din fr. monologique.

DOOM

monológic (rar) adj. m., pl. monológici; f. monológică, pl. monológice

monologicilor
MONOLÓGIC, -Ă, monologici, -ce, adj. (Rar) Care se bazează pe monolog (interior), de monolog. – Din fr. monologique.

DOOM

monológic (rar) adj. m., pl. monológici; f. monológică, pl. monológice

monologicul
MONOLÓGIC, -Ă, monologici, -ce, adj. (Rar) Care se bazează pe monolog (interior), de monolog. – Din fr. monologique.

DOOM

monológic (rar) adj. m., pl. monológici; f. monológică, pl. monológice

monologicului
MONOLÓGIC, -Ă, monologici, -ce, adj. (Rar) Care se bazează pe monolog (interior), de monolog. – Din fr. monologique.

DOOM

monológic (rar) adj. m., pl. monológici; f. monológică, pl. monológice

monologul
MONOLÓG, monologuri, s. n. 1. Scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj, fiind singur pe scenă, își exprimă cu glas tare gândurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiză psihologică, prin care este reprodus fluxul gândirii personajului. ♦ Lucrare dramatică de proporții reduse, destinată să fie interpretată de către un singur actor. 2. Vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da altuia timp pentru replică; vorbire cu sine însuși. [Pl. și: monoloage] – Din fr. monologue.

DOOM

monológ s. n., pl. monológuri

monologului
MONOLÓG, monologuri, s. n. 1. Scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj, fiind singur pe scenă, își exprimă cu glas tare gândurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiză psihologică, prin care este reprodus fluxul gândirii personajului. ♦ Lucrare dramatică de proporții reduse, destinată să fie interpretată de către un singur actor. 2. Vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da altuia timp pentru replică; vorbire cu sine însuși. [Pl. și: monoloage] – Din fr. monologue.

DOOM

monológ s. n., pl. monológuri

monologuri
MONOLÓG, monologuri, s. n. 1. Scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj, fiind singur pe scenă, își exprimă cu glas tare gândurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiză psihologică, prin care este reprodus fluxul gândirii personajului. ♦ Lucrare dramatică de proporții reduse, destinată să fie interpretată de către un singur actor. 2. Vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da altuia timp pentru replică; vorbire cu sine însuși. [Pl. și: monoloage] – Din fr. monologue.

DOOM

monológ s. n., pl. monológuri

monologurile
MONOLÓG, monologuri, s. n. 1. Scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj, fiind singur pe scenă, își exprimă cu glas tare gândurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiză psihologică, prin care este reprodus fluxul gândirii personajului. ♦ Lucrare dramatică de proporții reduse, destinată să fie interpretată de către un singur actor. 2. Vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da altuia timp pentru replică; vorbire cu sine însuși. [Pl. și: monoloage] – Din fr. monologue.

DOOM

monológ s. n., pl. monológuri

monologurilor
MONOLÓG, monologuri, s. n. 1. Scenă dintr-o lucrare dramatică în care un personaj, fiind singur pe scenă, își exprimă cu glas tare gândurile. ♦ Monolog interior = procedeu literar specific romanului sau nuvelei de analiză psihologică, prin care este reprodus fluxul gândirii personajului. ♦ Lucrare dramatică de proporții reduse, destinată să fie interpretată de către un singur actor. 2. Vorbire neîntreruptă a cuiva, fără a da altuia timp pentru replică; vorbire cu sine însuși. [Pl. și: monoloage] – Din fr. monologue.

DOOM

monológ s. n., pl. monológuri

monologând
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monologînd
MONOLOGÁ, monologhez, vb. I. Intranz. A vorbi singur, a vorbi cu sine însuși. – Din fr. monologuer.

DOOM

monologá (a ~) vb., ind. prez. 3 monologheáză

monom
MONÓM, monoame, s. n. 1. Expresie algebrică în care intervin numai semnele înmulțirii și ale împărțirii. 2. Fig. Șir, succesiune neîntreruptă (unul după altul). – Din fr. monôme.

DOOM

monóm s. n., pl. monoáme

monom
MONÓM s.n. Expresie algebrică compusă dintr-un singur termen, în care nu figurează nici semnul plus, nici semnul minus. ◊ (Fam.) În monom = în rând, unul în urma celuilalt. [Pl. -oame, (s.m.) -omi. / < fr. monôme, cf. gr. monos – unic, nomos – diviziune].

monomahia
MONOMAHÍE s.f. Luptă între doi oameni; duel prevăzut de legile medievale ca probă judiciară. [Gen. -iei. / < fr. monomachie, cf. gr. monos – unic, mache – luptă].

DOOM

monomahíe (livr.) s. f., art. monomahía, g.-d. art. monomahíei; pl. monomahíi, art. monomahíile

monomahie
MONOMAHÍE s.f. Luptă între doi oameni; duel prevăzut de legile medievale ca probă judiciară. [Gen. -iei. / < fr. monomachie, cf. gr. monos – unic, mache – luptă].

DOOM

monomahíe (livr.) s. f., art. monomahía, g.-d. art. monomahíei; pl. monomahíi, art. monomahíile

monomahiei
MONOMAHÍE s.f. Luptă între doi oameni; duel prevăzut de legile medievale ca probă judiciară. [Gen. -iei. / < fr. monomachie, cf. gr. monos – unic, mache – luptă].

DOOM

monomahíe (livr.) s. f., art. monomahía, g.-d. art. monomahíei; pl. monomahíi, art. monomahíile

monomahii
MONOMAHÍE s.f. Luptă între doi oameni; duel prevăzut de legile medievale ca probă judiciară. [Gen. -iei. / < fr. monomachie, cf. gr. monos – unic, mache – luptă].

DOOM

monomahíe (livr.) s. f., art. monomahía, g.-d. art. monomahíei; pl. monomahíi, art. monomahíile

monomahiile
MONOMAHÍE s.f. Luptă între doi oameni; duel prevăzut de legile medievale ca probă judiciară. [Gen. -iei. / < fr. monomachie, cf. gr. monos – unic, mache – luptă].

DOOM

monomahíe (livr.) s. f., art. monomahía, g.-d. art. monomahíei; pl. monomahíi, art. monomahíile

monomahiilor
MONOMAHÍE s.f. Luptă între doi oameni; duel prevăzut de legile medievale ca probă judiciară. [Gen. -iei. / < fr. monomachie, cf. gr. monos – unic, mache – luptă].

DOOM

monomahíe (livr.) s. f., art. monomahía, g.-d. art. monomahíei; pl. monomahíi, art. monomahíile

monoman
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monoman
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomana
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomana
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomane
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomane
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomanei
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomanei
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomanele
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomanele
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomanelor
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomanelor
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomani
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomani
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomania
MONOMANÍE, monomanii, s. f. Stare patologică manifestată prin obsesia unui singur gând; idee fixă. – Din fr. monomanie.

DOOM

monomaníe s. f., art. monomanía, g.-d. art. monomaníei; pl. monomaníi, art. monomaníile

monomaniac
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniac
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniaca
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniaca
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniace
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniace
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniacei
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniacei
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniacele
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniacele
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniacelor
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniacelor
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniaci
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniaci
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniacii
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniacii
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniacilor
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniacilor
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniacul
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniacul
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniacului
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomaniacului
MONOMANIÁC, -Ă, monomaniaci, -ce, adj. (Med.; rar) Monoman. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. monomaniaque.

DOOM

monomaniác (rar) (-ni-ac) adj. m., s. m., pl. monomaniáci; adj. f., s. f. monomaniácă, pl. monomaniáce

monomanie
MONOMANÍE, monomanii, s. f. Stare patologică manifestată prin obsesia unui singur gând; idee fixă. – Din fr. monomanie.

DOOM

monomaníe s. f., art. monomanía, g.-d. art. monomaníei; pl. monomaníi, art. monomaníile

monomaniei
MONOMANÍE, monomanii, s. f. Stare patologică manifestată prin obsesia unui singur gând; idee fixă. – Din fr. monomanie.

DOOM

monomaníe s. f., art. monomanía, g.-d. art. monomaníei; pl. monomaníi, art. monomaníile

monomanii
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomanii
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomanii
MONOMANÍE, monomanii, s. f. Stare patologică manifestată prin obsesia unui singur gând; idee fixă. – Din fr. monomanie.

DOOM

monomaníe s. f., art. monomanía, g.-d. art. monomaníei; pl. monomaníi, art. monomaníile

monomaniile
MONOMANÍE, monomanii, s. f. Stare patologică manifestată prin obsesia unui singur gând; idee fixă. – Din fr. monomanie.

DOOM

monomaníe s. f., art. monomanía, g.-d. art. monomaníei; pl. monomaníi, art. monomaníile

monomaniilor
MONOMANÍE, monomanii, s. f. Stare patologică manifestată prin obsesia unui singur gând; idee fixă. – Din fr. monomanie.

DOOM

monomaníe s. f., art. monomanía, g.-d. art. monomaníei; pl. monomaníi, art. monomaníile

monomanilor
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomanilor
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomanul
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomanul
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomanului
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomanului
MONOMÁN, -Ă, monomani, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de monomanie. – Din fr. monomane.

DOOM

monomán adj. m., s. m., pl. monománi; adj. f., s. f. monománă, pl. monománe

monomembra
MONOMÉMBRĂ, monomembre, adj. (Gram.; despre propoziții) Format dintr-un singur cuvânt. – Mono- + membră.

DOOM

monomémbră adj. f., pl. monomémbre

monomembre
MONOMÉMBRĂ, monomembre, adj. (Gram.; despre propoziții) Format dintr-un singur cuvânt. – Mono- + membră.

DOOM

monomémbră adj. f., pl. monomémbre

monomembrei
MONOMÉMBRĂ, monomembre, adj. (Gram.; despre propoziții) Format dintr-un singur cuvânt. – Mono- + membră.

DOOM

monomémbră adj. f., pl. monomémbre

monomembrele
MONOMÉMBRĂ, monomembre, adj. (Gram.; despre propoziții) Format dintr-un singur cuvânt. – Mono- + membră.

DOOM

monomémbră adj. f., pl. monomémbre

monomembrelor
MONOMÉMBRĂ, monomembre, adj. (Gram.; despre propoziții) Format dintr-un singur cuvânt. – Mono- + membră.

DOOM

monomémbră adj. f., pl. monomémbre

monomer
MONOMÉR, monomeri, s. m. Substanță chimică simplă, de obicei organică, cu masă moleculară mică și cu caracter nesaturat, care intră în constituția unui polimer. – Din fr. monomère.

DOOM

monomér s. m., pl. monoméri

monomeri
MONOMÉR, monomeri, s. m. Substanță chimică simplă, de obicei organică, cu masă moleculară mică și cu caracter nesaturat, care intră în constituția unui polimer. – Din fr. monomère.

DOOM

monomér s. m., pl. monoméri

monomerii
MONOMÉR, monomeri, s. m. Substanță chimică simplă, de obicei organică, cu masă moleculară mică și cu caracter nesaturat, care intră în constituția unui polimer. – Din fr. monomère.

DOOM

monomér s. m., pl. monoméri

monomerilor
MONOMÉR, monomeri, s. m. Substanță chimică simplă, de obicei organică, cu masă moleculară mică și cu caracter nesaturat, care intră în constituția unui polimer. – Din fr. monomère.

DOOM

monomér s. m., pl. monoméri

monomerul
MONOMÉR, monomeri, s. m. Substanță chimică simplă, de obicei organică, cu masă moleculară mică și cu caracter nesaturat, care intră în constituția unui polimer. – Din fr. monomère.

DOOM

monomér s. m., pl. monoméri

monomerului
MONOMÉR, monomeri, s. m. Substanță chimică simplă, de obicei organică, cu masă moleculară mică și cu caracter nesaturat, care intră în constituția unui polimer. – Din fr. monomère.

DOOM

monomér s. m., pl. monoméri

monometalism
MONOMETALÍSM s. n. Sistem monetar bazat pe un singur etalon metalic (aurul sau argintul); teorie care preconizează acest sistem. – Din fr. monométallisme.

DOOM

monometalísm s. n.

monometalismul
MONOMETALÍSM s. n. Sistem monetar bazat pe un singur etalon metalic (aurul sau argintul); teorie care preconizează acest sistem. – Din fr. monométallisme.

DOOM

monometalísm s. n.

monometalismului
MONOMETALÍSM s. n. Sistem monetar bazat pe un singur etalon metalic (aurul sau argintul); teorie care preconizează acest sistem. – Din fr. monométallisme.

DOOM

monometalísm s. n.

monometalist
MONOMETALÍST, -Ă, monometaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sisteme monetare, teorii economice) Care se bazează pe monometalism. 2. Adj., s. m. și f. Adept al monometalismului. – Din fr. monométaliste.

monometalista
MONOMETALÍST, -Ă, monometaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sisteme monetare, teorii economice) Care se bazează pe monometalism. 2. Adj., s. m. și f. Adept al monometalismului. – Din fr. monométaliste.

monometaliste
MONOMETALÍST, -Ă, monometaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sisteme monetare, teorii economice) Care se bazează pe monometalism. 2. Adj., s. m. și f. Adept al monometalismului. – Din fr. monométaliste.

monometalistei
MONOMETALÍST, -Ă, monometaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sisteme monetare, teorii economice) Care se bazează pe monometalism. 2. Adj., s. m. și f. Adept al monometalismului. – Din fr. monométaliste.

monometalistele
MONOMETALÍST, -Ă, monometaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sisteme monetare, teorii economice) Care se bazează pe monometalism. 2. Adj., s. m. și f. Adept al monometalismului. – Din fr. monométaliste.

monometalistelor
MONOMETALÍST, -Ă, monometaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sisteme monetare, teorii economice) Care se bazează pe monometalism. 2. Adj., s. m. și f. Adept al monometalismului. – Din fr. monométaliste.

monometalistul
MONOMETALÍST, -Ă, monometaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sisteme monetare, teorii economice) Care se bazează pe monometalism. 2. Adj., s. m. și f. Adept al monometalismului. – Din fr. monométaliste.

monometalistului
MONOMETALÍST, -Ă, monometaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sisteme monetare, teorii economice) Care se bazează pe monometalism. 2. Adj., s. m. și f. Adept al monometalismului. – Din fr. monométaliste.

monometaliști
MONOMETALÍST, -Ă, monometaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sisteme monetare, teorii economice) Care se bazează pe monometalism. 2. Adj., s. m. și f. Adept al monometalismului. – Din fr. monométaliste.

monometaliștii
MONOMETALÍST, -Ă, monometaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sisteme monetare, teorii economice) Care se bazează pe monometalism. 2. Adj., s. m. și f. Adept al monometalismului. – Din fr. monométaliste.

monometaliștilor
MONOMETALÍST, -Ă, monometaliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sisteme monetare, teorii economice) Care se bazează pe monometalism. 2. Adj., s. m. și f. Adept al monometalismului. – Din fr. monométaliste.

monometre
MONOMÉTRU, monometre, s. n. 1. Vers compus dintr-un singur metru. 2. Vers compus din metri de același fel. – Din fr. monomètre.

DOOM

monométru (-me-tru) s. n., art. monométrul; pl. monométre

monometrele
MONOMÉTRU, monometre, s. n. 1. Vers compus dintr-un singur metru. 2. Vers compus din metri de același fel. – Din fr. monomètre.

DOOM

monométru (-me-tru) s. n., art. monométrul; pl. monométre

monometrelor
MONOMÉTRU, monometre, s. n. 1. Vers compus dintr-un singur metru. 2. Vers compus din metri de același fel. – Din fr. monomètre.

DOOM

monométru (-me-tru) s. n., art. monométrul; pl. monométre

monometru
MONOMÉTRU, monometre, s. n. 1. Vers compus dintr-un singur metru. 2. Vers compus din metri de același fel. – Din fr. monomètre.

DOOM

monométru (-me-tru) s. n., art. monométrul; pl. monométre

monometrul
MONOMÉTRU, monometre, s. n. 1. Vers compus dintr-un singur metru. 2. Vers compus din metri de același fel. – Din fr. monomètre.

DOOM

monométru (-me-tru) s. n., art. monométrul; pl. monométre

monometrului
MONOMÉTRU, monometre, s. n. 1. Vers compus dintr-un singur metru. 2. Vers compus din metri de același fel. – Din fr. monomètre.

DOOM

monométru (-me-tru) s. n., art. monométrul; pl. monométre

monomorf
MONOMÓRF, -Ă adj. (Despre fenomene, stări, boli etc.) Care prezintă o singură formă. [< fr. monomorphe].

monomorfa
MONOMÓRF, -Ă adj. (Despre fenomene, stări, boli etc.) Care prezintă o singură formă. [< fr. monomorphe].

monomorfe
MONOMÓRF, -Ă adj. (Despre fenomene, stări, boli etc.) Care prezintă o singură formă. [< fr. monomorphe].

monomorfei
MONOMÓRF, -Ă adj. (Despre fenomene, stări, boli etc.) Care prezintă o singură formă. [< fr. monomorphe].

monomorfele
MONOMÓRF, -Ă adj. (Despre fenomene, stări, boli etc.) Care prezintă o singură formă. [< fr. monomorphe].

monomorfelor
MONOMÓRF, -Ă adj. (Despre fenomene, stări, boli etc.) Care prezintă o singură formă. [< fr. monomorphe].

monomorfematic
MONOMORFEMÁTIC, -Ă, monomorfematici, -ce, adj. (Lingv.) Format dintr-un singur morfem. – Mono- + morfem + suf. -atic.

DOOM

monomorfemátic adj. m.; pl. monomorfemátici; f. monomorfemátică, pl. monomorfemátice

monomorfematica
MONOMORFEMÁTIC, -Ă, monomorfematici, -ce, adj. (Lingv.) Format dintr-un singur morfem. – Mono- + morfem + suf. -atic.

DOOM

monomorfemátic adj. m.; pl. monomorfemátici; f. monomorfemátică, pl. monomorfemátice

monomorfematice
MONOMORFEMÁTIC, -Ă, monomorfematici, -ce, adj. (Lingv.) Format dintr-un singur morfem. – Mono- + morfem + suf. -atic.

DOOM

monomorfemátic adj. m.; pl. monomorfemátici; f. monomorfemátică, pl. monomorfemátice

monomorfematicei
MONOMORFEMÁTIC, -Ă, monomorfematici, -ce, adj. (Lingv.) Format dintr-un singur morfem. – Mono- + morfem + suf. -atic.

DOOM

monomorfemátic adj. m.; pl. monomorfemátici; f. monomorfemátică, pl. monomorfemátice

monomorfematicele
MONOMORFEMÁTIC, -Ă, monomorfematici, -ce, adj. (Lingv.) Format dintr-un singur morfem. – Mono- + morfem + suf. -atic.

DOOM

monomorfemátic adj. m.; pl. monomorfemátici; f. monomorfemátică, pl. monomorfemátice

monomorfematicelor
MONOMORFEMÁTIC, -Ă, monomorfematici, -ce, adj. (Lingv.) Format dintr-un singur morfem. – Mono- + morfem + suf. -atic.

DOOM

monomorfemátic adj. m.; pl. monomorfemátici; f. monomorfemátică, pl. monomorfemátice

monomorfematici
MONOMORFEMÁTIC, -Ă, monomorfematici, -ce, adj. (Lingv.) Format dintr-un singur morfem. – Mono- + morfem + suf. -atic.

DOOM

monomorfemátic adj. m.; pl. monomorfemátici; f. monomorfemátică, pl. monomorfemátice

monomorfematicii
MONOMORFEMÁTIC, -Ă, monomorfematici, -ce, adj. (Lingv.) Format dintr-un singur morfem. – Mono- + morfem + suf. -atic.

DOOM

monomorfemátic adj. m.; pl. monomorfemátici; f. monomorfemátică, pl. monomorfemátice

monomorfematicilor
MONOMORFEMÁTIC, -Ă, monomorfematici, -ce, adj. (Lingv.) Format dintr-un singur morfem. – Mono- + morfem + suf. -atic.

DOOM

monomorfemátic adj. m.; pl. monomorfemátici; f. monomorfemátică, pl. monomorfemátice

monomorfematicul
MONOMORFEMÁTIC, -Ă, monomorfematici, -ce, adj. (Lingv.) Format dintr-un singur morfem. – Mono- + morfem + suf. -atic.

DOOM

monomorfemátic adj. m.; pl. monomorfemátici; f. monomorfemátică, pl. monomorfemátice

monomorfematicului
MONOMORFEMÁTIC, -Ă, monomorfematici, -ce, adj. (Lingv.) Format dintr-un singur morfem. – Mono- + morfem + suf. -atic.

DOOM

monomorfemátic adj. m.; pl. monomorfemátici; f. monomorfemátică, pl. monomorfemátice

monomorfi
MONOMÓRF, -Ă adj. (Despre fenomene, stări, boli etc.) Care prezintă o singură formă. [< fr. monomorphe].

monomorfii
MONOMÓRF, -Ă adj. (Despre fenomene, stări, boli etc.) Care prezintă o singură formă. [< fr. monomorphe].

monomorfilor
MONOMÓRF, -Ă adj. (Despre fenomene, stări, boli etc.) Care prezintă o singură formă. [< fr. monomorphe].

monomorfism
MONOMORFÍSM s.n. (Mat.) Homomorfism injectiv. [Cf. gr. monos – unic, morphe – formă].

monomorfismul
MONOMORFÍSM s.n. (Mat.) Homomorfism injectiv. [Cf. gr. monos – unic, morphe – formă].

monomorfismului
MONOMORFÍSM s.n. (Mat.) Homomorfism injectiv. [Cf. gr. monos – unic, morphe – formă].

monomorful
MONOMÓRF, -Ă adj. (Despre fenomene, stări, boli etc.) Care prezintă o singură formă. [< fr. monomorphe].

monomorfului
MONOMÓRF, -Ă adj. (Despre fenomene, stări, boli etc.) Care prezintă o singură formă. [< fr. monomorphe].

monomotoare
MONOMOTÓR, monomotoare, adj., s. n. (Avion) care este prevăzut cu un singur motor. – Din fr. monomoteur.

DOOM

monomotór² s. n., pl. monomotoáre

monomotoarele
MONOMOTÓR, monomotoare, adj., s. n. (Avion) care este prevăzut cu un singur motor. – Din fr. monomoteur.

DOOM

monomotór² s. n., pl. monomotoáre

monomotoarelor
MONOMOTÓR, monomotoare, adj., s. n. (Avion) care este prevăzut cu un singur motor. – Din fr. monomoteur.

DOOM

monomotór² s. n., pl. monomotoáre

monomotor
MONOMOTÓR, monomotoare, adj., s. n. (Avion) care este prevăzut cu un singur motor. – Din fr. monomoteur.

DOOM

monomotór² s. n., pl. monomotoáre

monomotorul
MONOMOTÓR, monomotoare, adj., s. n. (Avion) care este prevăzut cu un singur motor. – Din fr. monomoteur.

DOOM

monomotór² s. n., pl. monomotoáre

monomotorului
MONOMOTÓR, monomotoare, adj., s. n. (Avion) care este prevăzut cu un singur motor. – Din fr. monomoteur.

DOOM

monomotór² s. n., pl. monomotoáre

monomul
MONÓM, monoame, s. n. 1. Expresie algebrică în care intervin numai semnele înmulțirii și ale împărțirii. 2. Fig. Șir, succesiune neîntreruptă (unul după altul). – Din fr. monôme.

DOOM

monóm s. n., pl. monoáme

monomului
MONÓM, monoame, s. n. 1. Expresie algebrică în care intervin numai semnele înmulțirii și ale împărțirii. 2. Fig. Șir, succesiune neîntreruptă (unul după altul). – Din fr. monôme.

DOOM

monóm s. n., pl. monoáme

mononuclear
MONONUCLEÁR, -Ă adj., s.f. (Leucocită) cu un singur nucleu. [Cf. fr. mononucléaire].

mononucleara
MONONUCLEÁR, -Ă adj., s.f. (Leucocită) cu un singur nucleu. [Cf. fr. mononucléaire].

mononucleara
MONONUCLEÁRĂ, mononucleare, s. f. Globulă albă a sângelui cu un singur nucleu. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. mononucléaire.

DOOM

mononucleáră (-nu-cle-a-) s. f., g.-d. art. mononucleárei; pl. mononucleáre

mononucleare
MONONUCLEÁR, -Ă adj., s.f. (Leucocită) cu un singur nucleu. [Cf. fr. mononucléaire].

mononucleare
MONONUCLEÁRĂ, mononucleare, s. f. Globulă albă a sângelui cu un singur nucleu. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. mononucléaire.

DOOM

mononucleáră (-nu-cle-a-) s. f., g.-d. art. mononucleárei; pl. mononucleáre

mononuclearei
MONONUCLEÁR, -Ă adj., s.f. (Leucocită) cu un singur nucleu. [Cf. fr. mononucléaire].

mononuclearei
MONONUCLEÁRĂ, mononucleare, s. f. Globulă albă a sângelui cu un singur nucleu. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. mononucléaire.

DOOM

mononucleáră (-nu-cle-a-) s. f., g.-d. art. mononucleárei; pl. mononucleáre

mononuclearele
MONONUCLEÁR, -Ă adj., s.f. (Leucocită) cu un singur nucleu. [Cf. fr. mononucléaire].

mononuclearele
MONONUCLEÁRĂ, mononucleare, s. f. Globulă albă a sângelui cu un singur nucleu. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. mononucléaire.

DOOM

mononucleáră (-nu-cle-a-) s. f., g.-d. art. mononucleárei; pl. mononucleáre

mononuclearelor
MONONUCLEÁR, -Ă adj., s.f. (Leucocită) cu un singur nucleu. [Cf. fr. mononucléaire].

mononuclearelor
MONONUCLEÁRĂ, mononucleare, s. f. Globulă albă a sângelui cu un singur nucleu. [Pr.: -cle-a-] – Din fr. mononucléaire.

DOOM

mononucleáră (-nu-cle-a-) s. f., g.-d. art. mononucleárei; pl. mononucleáre

mononucleari
MONONUCLEÁR, -Ă adj., s.f. (Leucocită) cu un singur nucleu. [Cf. fr. mononucléaire].

mononuclearii
MONONUCLEÁR, -Ă adj., s.f. (Leucocită) cu un singur nucleu. [Cf. fr. mononucléaire].

mononuclearilor
MONONUCLEÁR, -Ă adj., s.f. (Leucocită) cu un singur nucleu. [Cf. fr. mononucléaire].

mononuclearul
MONONUCLEÁR, -Ă adj., s.f. (Leucocită) cu un singur nucleu. [Cf. fr. mononucléaire].

mononuclearului
MONONUCLEÁR, -Ă adj., s.f. (Leucocită) cu un singur nucleu. [Cf. fr. mononucléaire].

mononucleoza
MONONUCLEÓZĂ s. f. (În sintagma) Mononucleoză infecțioasă = boală infecțioasă acută, benignă, frecventă la copii și la tineri, care se manifestă prin febră și prin creșterea numărului de limfocite și de monocite din sânge și prin mărirea ganglionilor limfatici. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. mononucléose.

DOOM

mononucleóză (-nu-cle-o-) s. f., g.-d. art. mononucleózei

mononucleoze
MONONUCLEÓZĂ s. f. (În sintagma) Mononucleoză infecțioasă = boală infecțioasă acută, benignă, frecventă la copii și la tineri, care se manifestă prin febră și prin creșterea numărului de limfocite și de monocite din sânge și prin mărirea ganglionilor limfatici. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. mononucléose.

DOOM

mononucleóză (-nu-cle-o-) s. f., g.-d. art. mononucleózei

mononucleozei
MONONUCLEÓZĂ s. f. (În sintagma) Mononucleoză infecțioasă = boală infecțioasă acută, benignă, frecventă la copii și la tineri, care se manifestă prin febră și prin creșterea numărului de limfocite și de monocite din sânge și prin mărirea ganglionilor limfatici. [Pr.: -cle-o-] – Din fr. mononucléose.

DOOM

mononucleóză (-nu-cle-o-) s. f., g.-d. art. mononucleózei

monoparental
MONOPARENTÁL, -Ă, monoparentali, -e, adj. Care are numai un singur părinte, de obicei mama. – Din fr. monoparental.

DOOM

monoparentál adj. m., pl. monoparentáli; f. monoparentálă, pl. monoparentále

monopareza
MONOPARÉZĂ s.f. (Med.) Pareză a unui singur membru. [Cf. fr. monoparésie].

monopareze
MONOPARÉZĂ s.f. (Med.) Pareză a unui singur membru. [Cf. fr. monoparésie].

monoparezei
MONOPARÉZĂ s.f. (Med.) Pareză a unui singur membru. [Cf. fr. monoparésie].

monoparezele
MONOPARÉZĂ s.f. (Med.) Pareză a unui singur membru. [Cf. fr. monoparésie].

monoparezelor
MONOPARÉZĂ s.f. (Med.) Pareză a unui singur membru. [Cf. fr. monoparésie].

monopartid
MONOPARTÍD adj.n. Sistem monopartid = sistem politic în care există un singur partid. [Et. incertă}.

monopartida
MONOPARTÍD adj.n. Sistem monopartid = sistem politic în care există un singur partid. [Et. incertă}.

monopartide
MONOPARTÍD adj.n. Sistem monopartid = sistem politic în care există un singur partid. [Et. incertă}.

monopartidei
MONOPARTÍD adj.n. Sistem monopartid = sistem politic în care există un singur partid. [Et. incertă}.

monopartidele
MONOPARTÍD adj.n. Sistem monopartid = sistem politic în care există un singur partid. [Et. incertă}.

monopartidelor
MONOPARTÍD adj.n. Sistem monopartid = sistem politic în care există un singur partid. [Et. incertă}.

monopartidul
MONOPARTÍD adj.n. Sistem monopartid = sistem politic în care există un singur partid. [Et. incertă}.

monopartidului
MONOPARTÍD adj.n. Sistem monopartid = sistem politic în care există un singur partid. [Et. incertă}.

monopartizi
MONOPARTÍD adj.n. Sistem monopartid = sistem politic în care există un singur partid. [Et. incertă}.

monopartizii
MONOPARTÍD adj.n. Sistem monopartid = sistem politic în care există un singur partid. [Et. incertă}.

monopartizilor
MONOPARTÍD adj.n. Sistem monopartid = sistem politic în care există un singur partid. [Et. incertă}.

monopetal
MONOPETÁL, -Ă, monopetali, -e, adj. (Despre flori) Cu o singură petală; (despre plante) care are flori cu o singură petală. – Din fr. monopétale.

DOOM

monopetál adj. m., pl. monopetáli; f. monopetálă, pl. monopetále

monopetala
MONOPETÁL, -Ă, monopetali, -e, adj. (Despre flori) Cu o singură petală; (despre plante) care are flori cu o singură petală. – Din fr. monopétale.

DOOM

monopetál adj. m., pl. monopetáli; f. monopetálă, pl. monopetále

monopetale
MONOPETÁL, -Ă, monopetali, -e, adj. (Despre flori) Cu o singură petală; (despre plante) care are flori cu o singură petală. – Din fr. monopétale.

DOOM

monopetál adj. m., pl. monopetáli; f. monopetálă, pl. monopetále

monopetalei
MONOPETÁL, -Ă, monopetali, -e, adj. (Despre flori) Cu o singură petală; (despre plante) care are flori cu o singură petală. – Din fr. monopétale.

DOOM

monopetál adj. m., pl. monopetáli; f. monopetálă, pl. monopetále

monopetalele
MONOPETÁL, -Ă, monopetali, -e, adj. (Despre flori) Cu o singură petală; (despre plante) care are flori cu o singură petală. – Din fr. monopétale.

DOOM

monopetál adj. m., pl. monopetáli; f. monopetálă, pl. monopetále

monopetalelor
MONOPETÁL, -Ă, monopetali, -e, adj. (Despre flori) Cu o singură petală; (despre plante) care are flori cu o singură petală. – Din fr. monopétale.

DOOM

monopetál adj. m., pl. monopetáli; f. monopetálă, pl. monopetále

monopetali
MONOPETÁL, -Ă, monopetali, -e, adj. (Despre flori) Cu o singură petală; (despre plante) care are flori cu o singură petală. – Din fr. monopétale.

DOOM

monopetál adj. m., pl. monopetáli; f. monopetálă, pl. monopetále

monopetalii
MONOPETÁL, -Ă, monopetali, -e, adj. (Despre flori) Cu o singură petală; (despre plante) care are flori cu o singură petală. – Din fr. monopétale.

DOOM

monopetál adj. m., pl. monopetáli; f. monopetálă, pl. monopetále

monopetalilor
MONOPETÁL, -Ă, monopetali, -e, adj. (Despre flori) Cu o singură petală; (despre plante) care are flori cu o singură petală. – Din fr. monopétale.

DOOM

monopetál adj. m., pl. monopetáli; f. monopetálă, pl. monopetále

monopetalul
MONOPETÁL, -Ă, monopetali, -e, adj. (Despre flori) Cu o singură petală; (despre plante) care are flori cu o singură petală. – Din fr. monopétale.

DOOM

monopetál adj. m., pl. monopetáli; f. monopetálă, pl. monopetále

monopetalului
MONOPETÁL, -Ă, monopetali, -e, adj. (Despre flori) Cu o singură petală; (despre plante) care are flori cu o singură petală. – Din fr. monopétale.

DOOM

monopetál adj. m., pl. monopetáli; f. monopetálă, pl. monopetále

monopil
MONOPÍL, -Ă adj. Cu o singură poartă. [< fr. monopyle, cf. gr. monos – unic, pyle – poartă].

monopila
MONOPÍL, -Ă adj. Cu o singură poartă. [< fr. monopyle, cf. gr. monos – unic, pyle – poartă].

monopile
MONOPÍL, -Ă adj. Cu o singură poartă. [< fr. monopyle, cf. gr. monos – unic, pyle – poartă].

monopilei
MONOPÍL, -Ă adj. Cu o singură poartă. [< fr. monopyle, cf. gr. monos – unic, pyle – poartă].

monopilele
MONOPÍL, -Ă adj. Cu o singură poartă. [< fr. monopyle, cf. gr. monos – unic, pyle – poartă].

monopilelor
MONOPÍL, -Ă adj. Cu o singură poartă. [< fr. monopyle, cf. gr. monos – unic, pyle – poartă].

monopili
MONOPÍL, -Ă adj. Cu o singură poartă. [< fr. monopyle, cf. gr. monos – unic, pyle – poartă].

monopilii
MONOPÍL, -Ă adj. Cu o singură poartă. [< fr. monopyle, cf. gr. monos – unic, pyle – poartă].

monopililor
MONOPÍL, -Ă adj. Cu o singură poartă. [< fr. monopyle, cf. gr. monos – unic, pyle – poartă].

monopilul
MONOPÍL, -Ă adj. Cu o singură poartă. [< fr. monopyle, cf. gr. monos – unic, pyle – poartă].

monopilului
MONOPÍL, -Ă adj. Cu o singură poartă. [< fr. monopyle, cf. gr. monos – unic, pyle – poartă].

monoplan
MONOPLÁN, monoplane, s. n. Avion cu o singură aripă, așezată transversal și simetric față de fuzelaj. – Din fr. monoplan.

DOOM

monoplán (-no-plan) s. n., pl. monopláne

monoplana
MONOPLÁN, monoplane, s. n. Avion cu o singură aripă, așezată transversal și simetric față de fuzelaj. – Din fr. monoplan.

DOOM

monoplán (-no-plan) s. n., pl. monopláne

monoplane
MONOPLÁN, monoplane, s. n. Avion cu o singură aripă, așezată transversal și simetric față de fuzelaj. – Din fr. monoplan.

DOOM

monoplán (-no-plan) s. n., pl. monopláne

monoplanei
MONOPLÁN, monoplane, s. n. Avion cu o singură aripă, așezată transversal și simetric față de fuzelaj. – Din fr. monoplan.

DOOM

monoplán (-no-plan) s. n., pl. monopláne

monoplanele
MONOPLÁN, monoplane, s. n. Avion cu o singură aripă, așezată transversal și simetric față de fuzelaj. – Din fr. monoplan.

DOOM

monoplán (-no-plan) s. n., pl. monopláne

monoplanelor
MONOPLÁN, monoplane, s. n. Avion cu o singură aripă, așezată transversal și simetric față de fuzelaj. – Din fr. monoplan.

DOOM

monoplán (-no-plan) s. n., pl. monopláne

monoplani
MONOPLÁN, monoplane, s. n. Avion cu o singură aripă, așezată transversal și simetric față de fuzelaj. – Din fr. monoplan.

DOOM

monoplán (-no-plan) s. n., pl. monopláne

monoplanii
MONOPLÁN, monoplane, s. n. Avion cu o singură aripă, așezată transversal și simetric față de fuzelaj. – Din fr. monoplan.

DOOM

monoplán (-no-plan) s. n., pl. monopláne

monoplanilor
MONOPLÁN, monoplane, s. n. Avion cu o singură aripă, așezată transversal și simetric față de fuzelaj. – Din fr. monoplan.

DOOM

monoplán (-no-plan) s. n., pl. monopláne

monoplanul
MONOPLÁN, monoplane, s. n. Avion cu o singură aripă, așezată transversal și simetric față de fuzelaj. – Din fr. monoplan.

DOOM

monoplán (-no-plan) s. n., pl. monopláne

monoplanului
MONOPLÁN, monoplane, s. n. Avion cu o singură aripă, așezată transversal și simetric față de fuzelaj. – Din fr. monoplan.

DOOM

monoplán (-no-plan) s. n., pl. monopláne

monoplas
MONOPLÁS adj. invar. (Despre avioane) Monoloc. [< fr. monoplace].

monoplastida
MONOPLASTÍDĂ, monoplastide, s. f. Organism viu, format dintr-o singură celulă (plurinucleară sau uninucleară). – Din fr. monoplastide.

DOOM

monoplastídă (-no-plas-) s. f., g.-d. art. monoplastídei; pl. monoplastíde

monoplastide
MONOPLASTÍDĂ, monoplastide, s. f. Organism viu, format dintr-o singură celulă (plurinucleară sau uninucleară). – Din fr. monoplastide.

DOOM

monoplastídă (-no-plas-) s. f., g.-d. art. monoplastídei; pl. monoplastíde

monoplastidei
MONOPLASTÍDĂ, monoplastide, s. f. Organism viu, format dintr-o singură celulă (plurinucleară sau uninucleară). – Din fr. monoplastide.

DOOM

monoplastídă (-no-plas-) s. f., g.-d. art. monoplastídei; pl. monoplastíde

monoplastidele
MONOPLASTÍDĂ, monoplastide, s. f. Organism viu, format dintr-o singură celulă (plurinucleară sau uninucleară). – Din fr. monoplastide.

DOOM

monoplastídă (-no-plas-) s. f., g.-d. art. monoplastídei; pl. monoplastíde

monoplastidelor
MONOPLASTÍDĂ, monoplastide, s. f. Organism viu, format dintr-o singură celulă (plurinucleară sau uninucleară). – Din fr. monoplastide.

DOOM

monoplastídă (-no-plas-) s. f., g.-d. art. monoplastídei; pl. monoplastíde

monoplasul
MONOPLÁS adj. invar. (Despre avioane) Monoloc. [< fr. monoplace].

monoplasului
MONOPLÁS adj. invar. (Despre avioane) Monoloc. [< fr. monoplace].

monoplegia
MONOPLEGÍE, monoplegii, s. f. Paralizie a unui singur membru sau al unei părți din corp. – Din fr. monoplégie.

DOOM

monoplegíe (-no-ple-) s. f., art. monoplegía, g.-d. art. monoplegíei; pl. monoplegíi, art. monoplegíile

monoplegie
MONOPLEGÍE, monoplegii, s. f. Paralizie a unui singur membru sau al unei părți din corp. – Din fr. monoplégie.

DOOM

monoplegíe (-no-ple-) s. f., art. monoplegía, g.-d. art. monoplegíei; pl. monoplegíi, art. monoplegíile

monoplegiei
MONOPLEGÍE, monoplegii, s. f. Paralizie a unui singur membru sau al unei părți din corp. – Din fr. monoplégie.

DOOM

monoplegíe (-no-ple-) s. f., art. monoplegía, g.-d. art. monoplegíei; pl. monoplegíi, art. monoplegíile

monoplegii
MONOPLEGÍE, monoplegii, s. f. Paralizie a unui singur membru sau al unei părți din corp. – Din fr. monoplégie.

DOOM

monoplegíe (-no-ple-) s. f., art. monoplegía, g.-d. art. monoplegíei; pl. monoplegíi, art. monoplegíile

monoplegiile
MONOPLEGÍE, monoplegii, s. f. Paralizie a unui singur membru sau al unei părți din corp. – Din fr. monoplégie.

DOOM

monoplegíe (-no-ple-) s. f., art. monoplegía, g.-d. art. monoplegíei; pl. monoplegíi, art. monoplegíile

monoplegiilor
MONOPLEGÍE, monoplegii, s. f. Paralizie a unui singur membru sau al unei părți din corp. – Din fr. monoplégie.

DOOM

monoplegíe (-no-ple-) s. f., art. monoplegía, g.-d. art. monoplegíei; pl. monoplegíi, art. monoplegíile

monoploid
MONOPLOÍD, -Ă, monoploizi, -de, adj. (Biol.; despre celule sau organisme vii, adesea substantivat) Al cărui nucleu are un singur set de cromozomi. – Din engl. monoploid.

monoploida
MONOPLOÍD, -Ă, monoploizi, -de, adj. (Biol.; despre celule sau organisme vii, adesea substantivat) Al cărui nucleu are un singur set de cromozomi. – Din engl. monoploid.

monoploide
MONOPLOÍD, -Ă, monoploizi, -de, adj. (Biol.; despre celule sau organisme vii, adesea substantivat) Al cărui nucleu are un singur set de cromozomi. – Din engl. monoploid.

monoploidei
MONOPLOÍD, -Ă, monoploizi, -de, adj. (Biol.; despre celule sau organisme vii, adesea substantivat) Al cărui nucleu are un singur set de cromozomi. – Din engl. monoploid.

monoploidele
MONOPLOÍD, -Ă, monoploizi, -de, adj. (Biol.; despre celule sau organisme vii, adesea substantivat) Al cărui nucleu are un singur set de cromozomi. – Din engl. monoploid.

monoploidelor
MONOPLOÍD, -Ă, monoploizi, -de, adj. (Biol.; despre celule sau organisme vii, adesea substantivat) Al cărui nucleu are un singur set de cromozomi. – Din engl. monoploid.

monoploidul
MONOPLOÍD, -Ă, monoploizi, -de, adj. (Biol.; despre celule sau organisme vii, adesea substantivat) Al cărui nucleu are un singur set de cromozomi. – Din engl. monoploid.

monoploidului
MONOPLOÍD, -Ă, monoploizi, -de, adj. (Biol.; despre celule sau organisme vii, adesea substantivat) Al cărui nucleu are un singur set de cromozomi. – Din engl. monoploid.

monoploizi
MONOPLOÍD, -Ă, monoploizi, -de, adj. (Biol.; despre celule sau organisme vii, adesea substantivat) Al cărui nucleu are un singur set de cromozomi. – Din engl. monoploid.

monoploizii
MONOPLOÍD, -Ă, monoploizi, -de, adj. (Biol.; despre celule sau organisme vii, adesea substantivat) Al cărui nucleu are un singur set de cromozomi. – Din engl. monoploid.

monoploizilor
MONOPLOÍD, -Ă, monoploizi, -de, adj. (Biol.; despre celule sau organisme vii, adesea substantivat) Al cărui nucleu are un singur set de cromozomi. – Din engl. monoploid.

monopod
MONOPÓD, -Ă adj. (Biol.) Care are un singur picior; monopodic. [< fr. monopode].

monopoda
MONOPÓD, -Ă adj. (Biol.) Care are un singur picior; monopodic. [< fr. monopode].

monopode
MONOPÓD, -Ă adj. (Biol.) Care are un singur picior; monopodic. [< fr. monopode].

monopodei
MONOPÓD, -Ă adj. (Biol.) Care are un singur picior; monopodic. [< fr. monopode].

monopodele
MONOPÓD, -Ă adj. (Biol.) Care are un singur picior; monopodic. [< fr. monopode].

monopodelor
MONOPÓD, -Ă adj. (Biol.) Care are un singur picior; monopodic. [< fr. monopode].

monopodia
MONOPODÍE, monopodii, s. f. 1. Structură metrică alcătuită dintr-un singur picior. 2. (Med.) Malformație congenitală caracterizată prin existența unui singur picior. – Din fr. monopodie.

monopodial
MONOPODIÁL, -Ă, monopodiali, -e, adj. (Bot.; despre ramificațiile tulpinii) Cu un singur ax principal; monopodic. [Pr.: -di-al] – Din engl. monopodial.

monopodiala
MONOPODIÁL, -Ă, monopodiali, -e, adj. (Bot.; despre ramificațiile tulpinii) Cu un singur ax principal; monopodic. [Pr.: -di-al] – Din engl. monopodial.

monopodiale
MONOPODIÁL, -Ă, monopodiali, -e, adj. (Bot.; despre ramificațiile tulpinii) Cu un singur ax principal; monopodic. [Pr.: -di-al] – Din engl. monopodial.

monopodialei
MONOPODIÁL, -Ă, monopodiali, -e, adj. (Bot.; despre ramificațiile tulpinii) Cu un singur ax principal; monopodic. [Pr.: -di-al] – Din engl. monopodial.

monopodialele
MONOPODIÁL, -Ă, monopodiali, -e, adj. (Bot.; despre ramificațiile tulpinii) Cu un singur ax principal; monopodic. [Pr.: -di-al] – Din engl. monopodial.

monopodialelor
MONOPODIÁL, -Ă, monopodiali, -e, adj. (Bot.; despre ramificațiile tulpinii) Cu un singur ax principal; monopodic. [Pr.: -di-al] – Din engl. monopodial.

monopodiali
MONOPODIÁL, -Ă, monopodiali, -e, adj. (Bot.; despre ramificațiile tulpinii) Cu un singur ax principal; monopodic. [Pr.: -di-al] – Din engl. monopodial.

monopodialii
MONOPODIÁL, -Ă, monopodiali, -e, adj. (Bot.; despre ramificațiile tulpinii) Cu un singur ax principal; monopodic. [Pr.: -di-al] – Din engl. monopodial.

monopodialilor
MONOPODIÁL, -Ă, monopodiali, -e, adj. (Bot.; despre ramificațiile tulpinii) Cu un singur ax principal; monopodic. [Pr.: -di-al] – Din engl. monopodial.

monopodialul
MONOPODIÁL, -Ă, monopodiali, -e, adj. (Bot.; despre ramificațiile tulpinii) Cu un singur ax principal; monopodic. [Pr.: -di-al] – Din engl. monopodial.

monopodialului
MONOPODIÁL, -Ă, monopodiali, -e, adj. (Bot.; despre ramificațiile tulpinii) Cu un singur ax principal; monopodic. [Pr.: -di-al] – Din engl. monopodial.

monopodic
MONOPÓDIC, -Ă, monopodici, -ce, adj. (Bot.) Monopodial. – Din engl. monopodic.

monopodica
MONOPÓDIC, -Ă, monopodici, -ce, adj. (Bot.) Monopodial. – Din engl. monopodic.

monopodice
MONOPÓDIC, -Ă, monopodici, -ce, adj. (Bot.) Monopodial. – Din engl. monopodic.

monopodicei
MONOPÓDIC, -Ă, monopodici, -ce, adj. (Bot.) Monopodial. – Din engl. monopodic.

monopodicele
MONOPÓDIC, -Ă, monopodici, -ce, adj. (Bot.) Monopodial. – Din engl. monopodic.

monopodicelor
MONOPÓDIC, -Ă, monopodici, -ce, adj. (Bot.) Monopodial. – Din engl. monopodic.

monopodici
MONOPÓDIC, -Ă, monopodici, -ce, adj. (Bot.) Monopodial. – Din engl. monopodic.

monopodicii
MONOPÓDIC, -Ă, monopodici, -ce, adj. (Bot.) Monopodial. – Din engl. monopodic.

monopodicilor
MONOPÓDIC, -Ă, monopodici, -ce, adj. (Bot.) Monopodial. – Din engl. monopodic.

monopodicul
MONOPÓDIC, -Ă, monopodici, -ce, adj. (Bot.) Monopodial. – Din engl. monopodic.

monopodicului
MONOPÓDIC, -Ă, monopodici, -ce, adj. (Bot.) Monopodial. – Din engl. monopodic.

monopodie
MONOPODÍE, monopodii, s. f. 1. Structură metrică alcătuită dintr-un singur picior. 2. (Med.) Malformație congenitală caracterizată prin existența unui singur picior. – Din fr. monopodie.

monopodiei
MONOPODÍE, monopodii, s. f. 1. Structură metrică alcătuită dintr-un singur picior. 2. (Med.) Malformație congenitală caracterizată prin existența unui singur picior. – Din fr. monopodie.

monopodii
MONOPODÍE, monopodii, s. f. 1. Structură metrică alcătuită dintr-un singur picior. 2. (Med.) Malformație congenitală caracterizată prin existența unui singur picior. – Din fr. monopodie.

monopodii
MONOPÓDIU, monopodii, s. n. Mod de ramificație a tulpinii în care axul principal crește continuu. – Din fr. monopode.

DOOM

monopódiu [diu pron. diu] s. n., art. monopódiul; pl. monopódii, art. monopódiile (-di-i-)

monopodiile
MONOPODÍE, monopodii, s. f. 1. Structură metrică alcătuită dintr-un singur picior. 2. (Med.) Malformație congenitală caracterizată prin existența unui singur picior. – Din fr. monopodie.

monopodiile
MONOPÓDIU, monopodii, s. n. Mod de ramificație a tulpinii în care axul principal crește continuu. – Din fr. monopode.

DOOM

monopódiu [diu pron. diu] s. n., art. monopódiul; pl. monopódii, art. monopódiile (-di-i-)

monopodiilor
MONOPODÍE, monopodii, s. f. 1. Structură metrică alcătuită dintr-un singur picior. 2. (Med.) Malformație congenitală caracterizată prin existența unui singur picior. – Din fr. monopodie.

monopodiilor
MONOPÓDIU, monopodii, s. n. Mod de ramificație a tulpinii în care axul principal crește continuu. – Din fr. monopode.

DOOM

monopódiu [diu pron. diu] s. n., art. monopódiul; pl. monopódii, art. monopódiile (-di-i-)

monopodiu
MONOPÓDIU, monopodii, s. n. Mod de ramificație a tulpinii în care axul principal crește continuu. – Din fr. monopode.

DOOM

monopódiu [diu pron. diu] s. n., art. monopódiul; pl. monopódii, art. monopódiile (-di-i-)

monopodiul
MONOPÓDIU, monopodii, s. n. Mod de ramificație a tulpinii în care axul principal crește continuu. – Din fr. monopode.

DOOM

monopódiu [diu pron. diu] s. n., art. monopódiul; pl. monopódii, art. monopódiile (-di-i-)

monopodiului
MONOPÓDIU, monopodii, s. n. Mod de ramificație a tulpinii în care axul principal crește continuu. – Din fr. monopode.

DOOM

monopódiu [diu pron. diu] s. n., art. monopódiul; pl. monopódii, art. monopódiile (-di-i-)

monopodul
MONOPÓD, -Ă adj. (Biol.) Care are un singur picior; monopodic. [< fr. monopode].

monopodului
MONOPÓD, -Ă adj. (Biol.) Care are un singur picior; monopodic. [< fr. monopode].

monopol
MONOPÓL, monopoluri, s. n. 1. Drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva; dominație într-un domeniu, într-una sau mai multe ramuri economice. ♦ (Pop.) Rachiu fabricat de o întreprindere care deține un monopol (1). 2. Privilegiu exclusiv, de drept și de fapt, pe care îl posedă un individ, o întreprindere sau un organism public de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii. ♦ Firmă sau companie care exercită un control exclusiv asupra producției și comercializării unui produs material sau serviciu, pe un anumit teritoriu, astfel încât are posibilitatea să stabilească atât prețul de vânzare unitar, cât și cantitatea de produse sau de servicii oferite. 3. Fig. Drept exclusiv pe care și-l arogă cineva. – Din germ. Monopol, fr. monopole.

DOOM

monopól s. n., pl. monopóluri

monopolar
MONOPOLÁR, -Ă adj. Cu un singur pol. [Cf. fr. monopolaire].

monopolara
MONOPOLÁR, -Ă adj. Cu un singur pol. [Cf. fr. monopolaire].

monopolare
MONOPOLÁR, -Ă adj. Cu un singur pol. [Cf. fr. monopolaire].

monopolarei
MONOPOLÁR, -Ă adj. Cu un singur pol. [Cf. fr. monopolaire].

monopolarele
MONOPOLÁR, -Ă adj. Cu un singur pol. [Cf. fr. monopolaire].

monopolarelor
MONOPOLÁR, -Ă adj. Cu un singur pol. [Cf. fr. monopolaire].

monopolari
MONOPOLÁR, -Ă adj. Cu un singur pol. [Cf. fr. monopolaire].

monopolarii
MONOPOLÁR, -Ă adj. Cu un singur pol. [Cf. fr. monopolaire].

monopolarilor
MONOPOLÁR, -Ă adj. Cu un singur pol. [Cf. fr. monopolaire].

monopolarul
MONOPOLÁR, -Ă adj. Cu un singur pol. [Cf. fr. monopolaire].

monopolarului
MONOPOLÁR, -Ă adj. Cu un singur pol. [Cf. fr. monopolaire].

monopolism
MONOPOLÍSM s. n. Tendință de a forma monopoluri; sistem de asociere a marilor întreprinderi pentru a forma monopoluri (2). – Monopol + suf. -ism.

DOOM

monopolísm s. n.

monopolismul
MONOPOLÍSM s. n. Tendință de a forma monopoluri; sistem de asociere a marilor întreprinderi pentru a forma monopoluri (2). – Monopol + suf. -ism.

DOOM

monopolísm s. n.

monopolismului
MONOPOLÍSM s. n. Tendință de a forma monopoluri; sistem de asociere a marilor întreprinderi pentru a forma monopoluri (2). – Monopol + suf. -ism.

DOOM

monopolísm s. n.

monopolist
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopolist
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopolista
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopolista
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopoliste
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopoliste
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopolistei
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopolistei
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopolistele
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopolistele
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopolistelor
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopolistelor
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopolistul
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopolistul
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopolistului
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopolistului
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopoliza
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizai
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizam
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizare
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizare
MONOPOLIZÁRE, monopolizări, s. f. Acțiunea de a monopoliza și rezultatul ei. – V. monopoliza.

DOOM

monopolizáre s. f., g.-d. art. monopolizắrii; pl. monopolizắri

monopolizarea
MONOPOLIZÁRE, monopolizări, s. f. Acțiunea de a monopoliza și rezultatul ei. – V. monopoliza.

DOOM

monopolizáre s. f., g.-d. art. monopolizắrii; pl. monopolizắri

monopolizară
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizarăm
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizarăți
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizase
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizasem
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizaseră
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizaserăm
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizaserăți
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizaseși
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizaseți
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizat
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizat
MONOPOLIZÁT, -Ă, monopolizați, -te, adj. Care ține de regimul monopolurilor, care aparține monopolurilor sau este supus unui monopol. – V. monopoliza.

monopolizata
MONOPOLIZÁT, -Ă, monopolizați, -te, adj. Care ține de regimul monopolurilor, care aparține monopolurilor sau este supus unui monopol. – V. monopoliza.

monopolizate
MONOPOLIZÁT, -Ă, monopolizați, -te, adj. Care ține de regimul monopolurilor, care aparține monopolurilor sau este supus unui monopol. – V. monopoliza.

monopolizatei
MONOPOLIZÁT, -Ă, monopolizați, -te, adj. Care ține de regimul monopolurilor, care aparține monopolurilor sau este supus unui monopol. – V. monopoliza.

monopolizatele
MONOPOLIZÁT, -Ă, monopolizați, -te, adj. Care ține de regimul monopolurilor, care aparține monopolurilor sau este supus unui monopol. – V. monopoliza.

monopolizatelor
MONOPOLIZÁT, -Ă, monopolizați, -te, adj. Care ține de regimul monopolurilor, care aparține monopolurilor sau este supus unui monopol. – V. monopoliza.

monopolizatoare
MONOPOLIZATÓR, -OÁRE, monopolizatori, -oare, adj. Care monopolizează. – Monopoliza + suf. -tor. Cf. it. monopolizzatore.

DOOM

monopolizatór adj. m., pl. monopolizatóri; f. sg. și pl. monopolizatoáre

monopolizatoarea
MONOPOLIZATÓR, -OÁRE, monopolizatori, -oare, adj. Care monopolizează. – Monopoliza + suf. -tor. Cf. it. monopolizzatore.

DOOM

monopolizatór adj. m., pl. monopolizatóri; f. sg. și pl. monopolizatoáre

monopolizatoarei
MONOPOLIZATÓR, -OÁRE, monopolizatori, -oare, adj. Care monopolizează. – Monopoliza + suf. -tor. Cf. it. monopolizzatore.

DOOM

monopolizatór adj. m., pl. monopolizatóri; f. sg. și pl. monopolizatoáre

monopolizatoarele
MONOPOLIZATÓR, -OÁRE, monopolizatori, -oare, adj. Care monopolizează. – Monopoliza + suf. -tor. Cf. it. monopolizzatore.

DOOM

monopolizatór adj. m., pl. monopolizatóri; f. sg. și pl. monopolizatoáre

monopolizatoarelor
MONOPOLIZATÓR, -OÁRE, monopolizatori, -oare, adj. Care monopolizează. – Monopoliza + suf. -tor. Cf. it. monopolizzatore.

DOOM

monopolizatór adj. m., pl. monopolizatóri; f. sg. și pl. monopolizatoáre

monopolizator
MONOPOLIZATÓR, -OÁRE, monopolizatori, -oare, adj. Care monopolizează. – Monopoliza + suf. -tor. Cf. it. monopolizzatore.

DOOM

monopolizatór adj. m., pl. monopolizatóri; f. sg. și pl. monopolizatoáre

monopolizatori
MONOPOLIZATÓR, -OÁRE, monopolizatori, -oare, adj. Care monopolizează. – Monopoliza + suf. -tor. Cf. it. monopolizzatore.

DOOM

monopolizatór adj. m., pl. monopolizatóri; f. sg. și pl. monopolizatoáre

monopolizatorii
MONOPOLIZATÓR, -OÁRE, monopolizatori, -oare, adj. Care monopolizează. – Monopoliza + suf. -tor. Cf. it. monopolizzatore.

DOOM

monopolizatór adj. m., pl. monopolizatóri; f. sg. și pl. monopolizatoáre

monopolizatorilor
MONOPOLIZATÓR, -OÁRE, monopolizatori, -oare, adj. Care monopolizează. – Monopoliza + suf. -tor. Cf. it. monopolizzatore.

DOOM

monopolizatór adj. m., pl. monopolizatóri; f. sg. și pl. monopolizatoáre

monopolizatorul
MONOPOLIZATÓR, -OÁRE, monopolizatori, -oare, adj. Care monopolizează. – Monopoliza + suf. -tor. Cf. it. monopolizzatore.

DOOM

monopolizatór adj. m., pl. monopolizatóri; f. sg. și pl. monopolizatoáre

monopolizatorului
MONOPOLIZATÓR, -OÁRE, monopolizatori, -oare, adj. Care monopolizează. – Monopoliza + suf. -tor. Cf. it. monopolizzatore.

DOOM

monopolizatór adj. m., pl. monopolizatóri; f. sg. și pl. monopolizatoáre

monopolizatul
MONOPOLIZÁT, -Ă, monopolizați, -te, adj. Care ține de regimul monopolurilor, care aparține monopolurilor sau este supus unui monopol. – V. monopoliza.

monopolizatului
MONOPOLIZÁT, -Ă, monopolizați, -te, adj. Care ține de regimul monopolurilor, care aparține monopolurilor sau este supus unui monopol. – V. monopoliza.

monopolizau
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizași
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizați
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizați
MONOPOLIZÁT, -Ă, monopolizați, -te, adj. Care ține de regimul monopolurilor, care aparține monopolurilor sau este supus unui monopol. – V. monopoliza.

monopolizație
MONOPOLIZÁȚIE s.f. Monopolizare. [Gen. -iei. / < fr. monopolisation].

monopolizații
MONOPOLIZÁT, -Ă, monopolizați, -te, adj. Care ține de regimul monopolurilor, care aparține monopolurilor sau este supus unui monopol. – V. monopoliza.

monopolizaților
MONOPOLIZÁT, -Ă, monopolizați, -te, adj. Care ține de regimul monopolurilor, care aparține monopolurilor sau este supus unui monopol. – V. monopoliza.

monopolizează
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizez
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizeze
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizezi
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizând
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizînd
MONOPOLIZÁ, monopolizez, vb. I. Tranz. 1. A exercita un monopol, a pune stăpânire, cu drept de monopol, pe un domeniu de activitate; a supune unui monopol. 2. Fig. A acapara, a-și aroga drepturi exclusive asupra cuiva sau a ceva; a reține întreaga atenție sau interesul cuiva. – Din fr. monopoliser.

DOOM

monopolizá (a ~) vb., ind. prez. 3 monopolizeáză

monopolizări
MONOPOLIZÁRE, monopolizări, s. f. Acțiunea de a monopoliza și rezultatul ei. – V. monopoliza.

DOOM

monopolizáre s. f., g.-d. art. monopolizắrii; pl. monopolizắri

monopolizării
MONOPOLIZÁRE, monopolizări, s. f. Acțiunea de a monopoliza și rezultatul ei. – V. monopoliza.

DOOM

monopolizáre s. f., g.-d. art. monopolizắrii; pl. monopolizắri

monopolizările
MONOPOLIZÁRE, monopolizări, s. f. Acțiunea de a monopoliza și rezultatul ei. – V. monopoliza.

DOOM

monopolizáre s. f., g.-d. art. monopolizắrii; pl. monopolizắri

monopolizărilor
MONOPOLIZÁRE, monopolizări, s. f. Acțiunea de a monopoliza și rezultatul ei. – V. monopoliza.

DOOM

monopolizáre s. f., g.-d. art. monopolizắrii; pl. monopolizắri

monopoliști
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopoliști
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopoliștii
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopoliștii
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopoliștilor
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopoliștilor
MONOPOLÍST, -Ă, monopoliști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Organizat pe bază de monopol, privitor la monopol. 2. S. m. și f. Persoană care deține un monopol, participant la conducerea unui monopol. – Din fr. monopoliste.

DOOM

monopolíst adj. m., s. m., pl. monopolíști; adj. f., s. f. monopolístă, pl. monopolíste

monopolul
MONOPÓL, monopoluri, s. n. 1. Drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva; dominație într-un domeniu, într-una sau mai multe ramuri economice. ♦ (Pop.) Rachiu fabricat de o întreprindere care deține un monopol (1). 2. Privilegiu exclusiv, de drept și de fapt, pe care îl posedă un individ, o întreprindere sau un organism public de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii. ♦ Firmă sau companie care exercită un control exclusiv asupra producției și comercializării unui produs material sau serviciu, pe un anumit teritoriu, astfel încât are posibilitatea să stabilească atât prețul de vânzare unitar, cât și cantitatea de produse sau de servicii oferite. 3. Fig. Drept exclusiv pe care și-l arogă cineva. – Din germ. Monopol, fr. monopole.

DOOM

monopól s. n., pl. monopóluri

monopolului
MONOPÓL, monopoluri, s. n. 1. Drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva; dominație într-un domeniu, într-una sau mai multe ramuri economice. ♦ (Pop.) Rachiu fabricat de o întreprindere care deține un monopol (1). 2. Privilegiu exclusiv, de drept și de fapt, pe care îl posedă un individ, o întreprindere sau un organism public de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii. ♦ Firmă sau companie care exercită un control exclusiv asupra producției și comercializării unui produs material sau serviciu, pe un anumit teritoriu, astfel încât are posibilitatea să stabilească atât prețul de vânzare unitar, cât și cantitatea de produse sau de servicii oferite. 3. Fig. Drept exclusiv pe care și-l arogă cineva. – Din germ. Monopol, fr. monopole.

DOOM

monopól s. n., pl. monopóluri

monopoluri
MONOPÓL, monopoluri, s. n. 1. Drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva; dominație într-un domeniu, într-una sau mai multe ramuri economice. ♦ (Pop.) Rachiu fabricat de o întreprindere care deține un monopol (1). 2. Privilegiu exclusiv, de drept și de fapt, pe care îl posedă un individ, o întreprindere sau un organism public de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii. ♦ Firmă sau companie care exercită un control exclusiv asupra producției și comercializării unui produs material sau serviciu, pe un anumit teritoriu, astfel încât are posibilitatea să stabilească atât prețul de vânzare unitar, cât și cantitatea de produse sau de servicii oferite. 3. Fig. Drept exclusiv pe care și-l arogă cineva. – Din germ. Monopol, fr. monopole.

DOOM

monopól s. n., pl. monopóluri

monopolurile
MONOPÓL, monopoluri, s. n. 1. Drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva; dominație într-un domeniu, într-una sau mai multe ramuri economice. ♦ (Pop.) Rachiu fabricat de o întreprindere care deține un monopol (1). 2. Privilegiu exclusiv, de drept și de fapt, pe care îl posedă un individ, o întreprindere sau un organism public de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii. ♦ Firmă sau companie care exercită un control exclusiv asupra producției și comercializării unui produs material sau serviciu, pe un anumit teritoriu, astfel încât are posibilitatea să stabilească atât prețul de vânzare unitar, cât și cantitatea de produse sau de servicii oferite. 3. Fig. Drept exclusiv pe care și-l arogă cineva. – Din germ. Monopol, fr. monopole.

DOOM

monopól s. n., pl. monopóluri

monopolurilor
MONOPÓL, monopoluri, s. n. 1. Drept exclusiv al cuiva, de obicei al statului, de a dispune de ceva, de a efectua ceva; dominație într-un domeniu, într-una sau mai multe ramuri economice. ♦ (Pop.) Rachiu fabricat de o întreprindere care deține un monopol (1). 2. Privilegiu exclusiv, de drept și de fapt, pe care îl posedă un individ, o întreprindere sau un organism public de a fabrica, de a vinde sau de a exploata anumite bunuri sau servicii. ♦ Firmă sau companie care exercită un control exclusiv asupra producției și comercializării unui produs material sau serviciu, pe un anumit teritoriu, astfel încât are posibilitatea să stabilească atât prețul de vânzare unitar, cât și cantitatea de produse sau de servicii oferite. 3. Fig. Drept exclusiv pe care și-l arogă cineva. – Din germ. Monopol, fr. monopole.

DOOM

monopól s. n., pl. monopóluri

monopost
MONOPÓST, monoposturi, s. n. Mașină de curse căreia i s-au adus îmbunătățiri majore și care nu a fost încă lansată pe pista de concurs. – Din fr. monoposte.

DOOM

monopóst s. n., pl. monopósturi

monopozi
MONOPÓD, -Ă adj. (Biol.) Care are un singur picior; monopodic. [< fr. monopode].

monopozii
MONOPÓD, -Ă adj. (Biol.) Care are un singur picior; monopodic. [< fr. monopode].

monopozilor
MONOPÓD, -Ă adj. (Biol.) Care are un singur picior; monopodic. [< fr. monopode].

monoproducția
MONOPRODÚCȚIE, monoproducții, s. f. Specializare îngustă a unei economii naționale care se limitează la o singură ramură economică. – Mono- + producție.

monoproducție
MONOPRODÚCȚIE, monoproducții, s. f. Specializare îngustă a unei economii naționale care se limitează la o singură ramură economică. – Mono- + producție.

monoproducției
MONOPRODÚCȚIE, monoproducții, s. f. Specializare îngustă a unei economii naționale care se limitează la o singură ramură economică. – Mono- + producție.

monoproducții
MONOPRODÚCȚIE, monoproducții, s. f. Specializare îngustă a unei economii naționale care se limitează la o singură ramură economică. – Mono- + producție.

monoproducțiile
MONOPRODÚCȚIE, monoproducții, s. f. Specializare îngustă a unei economii naționale care se limitează la o singură ramură economică. – Mono- + producție.

monoproducțiilor
MONOPRODÚCȚIE, monoproducții, s. f. Specializare îngustă a unei economii naționale care se limitează la o singură ramură economică. – Mono- + producție.

monopsia
MONOPSÍE s.f. (Med.) Malformație constând în prezența unui singur ochi; monoftalmie. [Gen. -iei. / < fr. monopsie, cf. gr. monos – unic, ops – ochi].

monopsie
MONOPSÍE s.f. (Med.) Malformație constând în prezența unui singur ochi; monoftalmie. [Gen. -iei. / < fr. monopsie, cf. gr. monos – unic, ops – ochi].

monopsiei
MONOPSÍE s.f. (Med.) Malformație constând în prezența unui singur ochi; monoftalmie. [Gen. -iei. / < fr. monopsie, cf. gr. monos – unic, ops – ochi].

monopsii
MONOPSÍE s.f. (Med.) Malformație constând în prezența unui singur ochi; monoftalmie. [Gen. -iei. / < fr. monopsie, cf. gr. monos – unic, ops – ochi].

monopsoane
MONOPSÓN s.n. (Ec.) 1. Situație în care pe o piață există o singură firmă, care monopolizează cumpărarea unei mărfi. 2. Situație caracterizată prin prezența unui singur vânzător pe piața unei mărfi și a numeroși cumpărători. V. monopol. [< fr. monopsone].

monopsoanele
MONOPSÓN s.n. (Ec.) 1. Situație în care pe o piață există o singură firmă, care monopolizează cumpărarea unei mărfi. 2. Situație caracterizată prin prezența unui singur vânzător pe piața unei mărfi și a numeroși cumpărători. V. monopol. [< fr. monopsone].

monopsoanelor
MONOPSÓN s.n. (Ec.) 1. Situație în care pe o piață există o singură firmă, care monopolizează cumpărarea unei mărfi. 2. Situație caracterizată prin prezența unui singur vânzător pe piața unei mărfi și a numeroși cumpărători. V. monopol. [< fr. monopsone].

monopson
MONOPSÓN s.n. (Ec.) 1. Situație în care pe o piață există o singură firmă, care monopolizează cumpărarea unei mărfi. 2. Situație caracterizată prin prezența unui singur vânzător pe piața unei mărfi și a numeroși cumpărători. V. monopol. [< fr. monopsone].

monopson
MONOPSÓN s.n. (Ec.) 1. Situație în care pe o piață există o singură firmă, care monopolizează cumpărarea unei mărfi. 2. Situație caracterizată prin prezența unui singur vânzător pe piața unei mărfi și a numeroși cumpărători. V. monopol. [< fr. monopsone].

monopsonul
MONOPSÓN s.n. (Ec.) 1. Situație în care pe o piață există o singură firmă, care monopolizează cumpărarea unei mărfi. 2. Situație caracterizată prin prezența unui singur vânzător pe piața unei mărfi și a numeroși cumpărători. V. monopol. [< fr. monopsone].

monopsonul
MONOPSÓN s.n. (Ec.) 1. Situație în care pe o piață există o singură firmă, care monopolizează cumpărarea unei mărfi. 2. Situație caracterizată prin prezența unui singur vânzător pe piața unei mărfi și a numeroși cumpărători. V. monopol. [< fr. monopsone].

monopsonului
MONOPSÓN s.n. (Ec.) 1. Situație în care pe o piață există o singură firmă, care monopolizează cumpărarea unei mărfi. 2. Situație caracterizată prin prezența unui singur vânzător pe piața unei mărfi și a numeroși cumpărători. V. monopol. [< fr. monopsone].

monopsonului
MONOPSÓN s.n. (Ec.) 1. Situație în care pe o piață există o singură firmă, care monopolizează cumpărarea unei mărfi. 2. Situație caracterizată prin prezența unui singur vânzător pe piața unei mărfi și a numeroși cumpărători. V. monopol. [< fr. monopsone].

monopsonuri
MONOPSÓN s.n. (Ec.) 1. Situație în care pe o piață există o singură firmă, care monopolizează cumpărarea unei mărfi. 2. Situație caracterizată prin prezența unui singur vânzător pe piața unei mărfi și a numeroși cumpărători. V. monopol. [< fr. monopsone].

monopsonurile
MONOPSÓN s.n. (Ec.) 1. Situație în care pe o piață există o singură firmă, care monopolizează cumpărarea unei mărfi. 2. Situație caracterizată prin prezența unui singur vânzător pe piața unei mărfi și a numeroși cumpărători. V. monopol. [< fr. monopsone].

monopsonurilor
MONOPSÓN s.n. (Ec.) 1. Situație în care pe o piață există o singură firmă, care monopolizează cumpărarea unei mărfi. 2. Situație caracterizată prin prezența unui singur vânzător pe piața unei mărfi și a numeroși cumpărători. V. monopol. [< fr. monopsone].

monopter
MONOPTÉR, -Ă, monopteri, -e, adj., s. n. (Edificiu circular) cu acoperișul susținut pe un singur rând de coloane. – Din fr. monoptère.

DOOM

monoptér² (-nop-ter / -no-pter) s.n., pl. monoptére

monoptera
MONOPTÉR, -Ă, monopteri, -e, adj., s. n. (Edificiu circular) cu acoperișul susținut pe un singur rând de coloane. – Din fr. monoptère.

DOOM

monoptér² (-nop-ter / -no-pter) s.n., pl. monoptére

monoptere
MONOPTÉR, -Ă, monopteri, -e, adj., s. n. (Edificiu circular) cu acoperișul susținut pe un singur rând de coloane. – Din fr. monoptère.

DOOM

monoptér² (-nop-ter / -no-pter) s.n., pl. monoptére

monopterei
MONOPTÉR, -Ă, monopteri, -e, adj., s. n. (Edificiu circular) cu acoperișul susținut pe un singur rând de coloane. – Din fr. monoptère.

DOOM

monoptér² (-nop-ter / -no-pter) s.n., pl. monoptére

monopterele
MONOPTÉR, -Ă, monopteri, -e, adj., s. n. (Edificiu circular) cu acoperișul susținut pe un singur rând de coloane. – Din fr. monoptère.

DOOM

monoptér² (-nop-ter / -no-pter) s.n., pl. monoptére

monopterelor
MONOPTÉR, -Ă, monopteri, -e, adj., s. n. (Edificiu circular) cu acoperișul susținut pe un singur rând de coloane. – Din fr. monoptère.

DOOM

monoptér² (-nop-ter / -no-pter) s.n., pl. monoptére

monopteri
MONOPTÉR, -Ă, monopteri, -e, adj., s. n. (Edificiu circular) cu acoperișul susținut pe un singur rând de coloane. – Din fr. monoptère.

DOOM

monoptér² (-nop-ter / -no-pter) s.n., pl. monoptére

monopterii
MONOPTÉR, -Ă, monopteri, -e, adj., s. n. (Edificiu circular) cu acoperișul susținut pe un singur rând de coloane. – Din fr. monoptère.

DOOM

monoptér² (-nop-ter / -no-pter) s.n., pl. monoptére

monopterilor
MONOPTÉR, -Ă, monopteri, -e, adj., s. n. (Edificiu circular) cu acoperișul susținut pe un singur rând de coloane. – Din fr. monoptère.

DOOM

monoptér² (-nop-ter / -no-pter) s.n., pl. monoptére

monopterul
MONOPTÉR, -Ă, monopteri, -e, adj., s. n. (Edificiu circular) cu acoperișul susținut pe un singur rând de coloane. – Din fr. monoptère.

DOOM

monoptér² (-nop-ter / -no-pter) s.n., pl. monoptére

monopterului
MONOPTÉR, -Ă, monopteri, -e, adj., s. n. (Edificiu circular) cu acoperișul susținut pe un singur rând de coloane. – Din fr. monoptère.

DOOM

monoptér² (-nop-ter / -no-pter) s.n., pl. monoptére

monoradicular
MONORADICULÁR, -Ă adj. Cu o singură rădăcină. [Cf. fr. monoradiculaire].

monoradiculara
MONORADICULÁR, -Ă adj. Cu o singură rădăcină. [Cf. fr. monoradiculaire].

monoradiculare
MONORADICULÁR, -Ă adj. Cu o singură rădăcină. [Cf. fr. monoradiculaire].

monoradicularei
MONORADICULÁR, -Ă adj. Cu o singură rădăcină. [Cf. fr. monoradiculaire].

monoradicularele
MONORADICULÁR, -Ă adj. Cu o singură rădăcină. [Cf. fr. monoradiculaire].

monoradicularelor
MONORADICULÁR, -Ă adj. Cu o singură rădăcină. [Cf. fr. monoradiculaire].

monoradiculari
MONORADICULÁR, -Ă adj. Cu o singură rădăcină. [Cf. fr. monoradiculaire].

monoradicularii
MONORADICULÁR, -Ă adj. Cu o singură rădăcină. [Cf. fr. monoradiculaire].

monoradicularilor
MONORADICULÁR, -Ă adj. Cu o singură rădăcină. [Cf. fr. monoradiculaire].

monoradicularul
MONORADICULÁR, -Ă adj. Cu o singură rădăcină. [Cf. fr. monoradiculaire].

monoradicularului
MONORADICULÁR, -Ă adj. Cu o singură rădăcină. [Cf. fr. monoradiculaire].

monorai
MONORÁI, monoraiuri, s. n. Monoșină. – Din fr. monorail.

DOOM

monorái s. n., pl. monoráiuri

monoraiul
MONORÁI, monoraiuri, s. n. Monoșină. – Din fr. monorail.

DOOM

monorái s. n., pl. monoráiuri

monoraiului
MONORÁI, monoraiuri, s. n. Monoșină. – Din fr. monorail.

DOOM

monorái s. n., pl. monoráiuri

monoraiuri
MONORÁI, monoraiuri, s. n. Monoșină. – Din fr. monorail.

DOOM

monorái s. n., pl. monoráiuri

monoraiurile
MONORÁI, monoraiuri, s. n. Monoșină. – Din fr. monorail.

DOOM

monorái s. n., pl. monoráiuri

monoraiurilor
MONORÁI, monoraiuri, s. n. Monoșină. – Din fr. monorail.

DOOM

monorái s. n., pl. monoráiuri

monorefringent
MONOREFRINGÉNT, -Ă, monorefringenți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu monorefringență. – Din fr. monoréfringent.

monorefringenta
MONOREFRINGÉNT, -Ă, monorefringenți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu monorefringență. – Din fr. monoréfringent.

monorefringente
MONOREFRINGÉNT, -Ă, monorefringenți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu monorefringență. – Din fr. monoréfringent.

monorefringentei
MONOREFRINGÉNT, -Ă, monorefringenți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu monorefringență. – Din fr. monoréfringent.

monorefringentele
MONOREFRINGÉNT, -Ă, monorefringenți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu monorefringență. – Din fr. monoréfringent.

monorefringentelor
MONOREFRINGÉNT, -Ă, monorefringenți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu monorefringență. – Din fr. monoréfringent.

monorefringentul
MONOREFRINGÉNT, -Ă, monorefringenți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu monorefringență. – Din fr. monoréfringent.

monorefringentului
MONOREFRINGÉNT, -Ă, monorefringenți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu monorefringență. – Din fr. monoréfringent.

monorefringența
MONOREFRINGÉNȚĂ s. f. (Fiz.) Proprietate a unei substanțe de a emite o singură rază refractată pentru fiecare rază incidentă. – Din fr. monoréfringence.

monorefringențe
MONOREFRINGÉNȚĂ s. f. (Fiz.) Proprietate a unei substanțe de a emite o singură rază refractată pentru fiecare rază incidentă. – Din fr. monoréfringence.

monorefringenței
MONOREFRINGÉNȚĂ s. f. (Fiz.) Proprietate a unei substanțe de a emite o singură rază refractată pentru fiecare rază incidentă. – Din fr. monoréfringence.

monorefringențele
MONOREFRINGÉNȚĂ s. f. (Fiz.) Proprietate a unei substanțe de a emite o singură rază refractată pentru fiecare rază incidentă. – Din fr. monoréfringence.

monorefringențelor
MONOREFRINGÉNȚĂ s. f. (Fiz.) Proprietate a unei substanțe de a emite o singură rază refractată pentru fiecare rază incidentă. – Din fr. monoréfringence.

monorefringenți
MONOREFRINGÉNT, -Ă, monorefringenți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu monorefringență. – Din fr. monoréfringent.

monorefringenții
MONOREFRINGÉNT, -Ă, monorefringenți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu monorefringență. – Din fr. monoréfringent.

monorefringenților
MONOREFRINGÉNT, -Ă, monorefringenți, -te, adj. (Fiz.; despre substanțe) Cu monorefringență. – Din fr. monoréfringent.

monorhidia
MONORHIDÍE s.f. Conformație genitală cu un singur testicul. [Gen. -iei. / < fr. monorchidie, cf. gr. monos – unic, orchis – testicul].

monorhidie
MONORHIDÍE s.f. Conformație genitală cu un singur testicul. [Gen. -iei. / < fr. monorchidie, cf. gr. monos – unic, orchis – testicul].

monorhidiei
MONORHIDÍE s.f. Conformație genitală cu un singur testicul. [Gen. -iei. / < fr. monorchidie, cf. gr. monos – unic, orchis – testicul].

monorhidii
MONORHIDÍE s.f. Conformație genitală cu un singur testicul. [Gen. -iei. / < fr. monorchidie, cf. gr. monos – unic, orchis – testicul].

monorima
MONORÍMĂ, monorime, adj. (Despre poezii) Care are aceeași rimă la toate versurile. ♦ (Substantivat) Repetare a aceleiași rime într-o strofă sau poem. – Din fr. monorime.

DOOM

monorímă adj. f., s. f., pl. monoríme

monorime
MONORÍMĂ, monorime, adj. (Despre poezii) Care are aceeași rimă la toate versurile. ♦ (Substantivat) Repetare a aceleiași rime într-o strofă sau poem. – Din fr. monorime.

DOOM

monorímă adj. f., s. f., pl. monoríme

monorimei
MONORÍMĂ, monorime, adj. (Despre poezii) Care are aceeași rimă la toate versurile. ♦ (Substantivat) Repetare a aceleiași rime într-o strofă sau poem. – Din fr. monorime.

DOOM

monorímă adj. f., s. f., pl. monoríme

monorimele
MONORÍMĂ, monorime, adj. (Despre poezii) Care are aceeași rimă la toate versurile. ♦ (Substantivat) Repetare a aceleiași rime într-o strofă sau poem. – Din fr. monorime.

DOOM

monorímă adj. f., s. f., pl. monoríme

monorimelor
MONORÍMĂ, monorime, adj. (Despre poezii) Care are aceeași rimă la toate versurile. ♦ (Substantivat) Repetare a aceleiași rime într-o strofă sau poem. – Din fr. monorime.

DOOM

monorímă adj. f., s. f., pl. monoríme

monoscoape
MONOSCÓP, monoscoape, s. n. Tub cu fascicul electronic, folosit în televiziune pentru generarea unui semnal de imagine corespunzător unei imagini fixe. – Din fr. monoscope.

DOOM

!monoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. monoscoápe

monoscoapele
MONOSCÓP, monoscoape, s. n. Tub cu fascicul electronic, folosit în televiziune pentru generarea unui semnal de imagine corespunzător unei imagini fixe. – Din fr. monoscope.

DOOM

!monoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. monoscoápe

monoscoapelor
MONOSCÓP, monoscoape, s. n. Tub cu fascicul electronic, folosit în televiziune pentru generarea unui semnal de imagine corespunzător unei imagini fixe. – Din fr. monoscope.

DOOM

!monoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. monoscoápe

monoscop
MONOSCÓP, monoscoape, s. n. Tub cu fascicul electronic, folosit în televiziune pentru generarea unui semnal de imagine corespunzător unei imagini fixe. – Din fr. monoscope.

DOOM

!monoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. monoscoápe

monoscopul
MONOSCÓP, monoscoape, s. n. Tub cu fascicul electronic, folosit în televiziune pentru generarea unui semnal de imagine corespunzător unei imagini fixe. – Din fr. monoscope.

DOOM

!monoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. monoscoápe

monoscopului
MONOSCÓP, monoscoape, s. n. Tub cu fascicul electronic, folosit în televiziune pentru generarea unui semnal de imagine corespunzător unei imagini fixe. – Din fr. monoscope.

DOOM

!monoscóp (-nos-cop/-no-scop) s. n., pl. monoscoápe

monosemantic
MONOSEMÁNTIC, -Ă, monosemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care are un singur sens. – Din fr. monosémantique.

DOOM

monosemántic adj. m., pl. monosemántici; f. monosemántică, pl. monosemántice

monosemantica
MONOSEMÁNTIC, -Ă, monosemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care are un singur sens. – Din fr. monosémantique.

DOOM

monosemántic adj. m., pl. monosemántici; f. monosemántică, pl. monosemántice

monosemantice
MONOSEMÁNTIC, -Ă, monosemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care are un singur sens. – Din fr. monosémantique.

DOOM

monosemántic adj. m., pl. monosemántici; f. monosemántică, pl. monosemántice

monosemanticei
MONOSEMÁNTIC, -Ă, monosemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care are un singur sens. – Din fr. monosémantique.

DOOM

monosemántic adj. m., pl. monosemántici; f. monosemántică, pl. monosemántice

monosemanticele
MONOSEMÁNTIC, -Ă, monosemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care are un singur sens. – Din fr. monosémantique.

DOOM

monosemántic adj. m., pl. monosemántici; f. monosemántică, pl. monosemántice

monosemanticelor
MONOSEMÁNTIC, -Ă, monosemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care are un singur sens. – Din fr. monosémantique.

DOOM

monosemántic adj. m., pl. monosemántici; f. monosemántică, pl. monosemántice

monosemantici
MONOSEMÁNTIC, -Ă, monosemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care are un singur sens. – Din fr. monosémantique.

DOOM

monosemántic adj. m., pl. monosemántici; f. monosemántică, pl. monosemántice

monosemanticii
MONOSEMÁNTIC, -Ă, monosemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care are un singur sens. – Din fr. monosémantique.

DOOM

monosemántic adj. m., pl. monosemántici; f. monosemántică, pl. monosemántice

monosemanticilor
MONOSEMÁNTIC, -Ă, monosemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care are un singur sens. – Din fr. monosémantique.

DOOM

monosemántic adj. m., pl. monosemántici; f. monosemántică, pl. monosemántice

monosemanticul
MONOSEMÁNTIC, -Ă, monosemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care are un singur sens. – Din fr. monosémantique.

DOOM

monosemántic adj. m., pl. monosemántici; f. monosemántică, pl. monosemántice

monosemanticului
MONOSEMÁNTIC, -Ă, monosemantici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care are un singur sens. – Din fr. monosémantique.

DOOM

monosemántic adj. m., pl. monosemántici; f. monosemántică, pl. monosemántice

monosemantism
MONOSEMANTÍSM s. n. (Lingv.) Caracter al cuvintelor monosemantice; monosemie. – Din fr. monosémantisme.

DOOM

*monosemantísm s. n.

monosemantismul
MONOSEMANTÍSM s. n. (Lingv.) Caracter al cuvintelor monosemantice; monosemie. – Din fr. monosémantisme.

DOOM

*monosemantísm s. n.

monosemantismului
MONOSEMANTÍSM s. n. (Lingv.) Caracter al cuvintelor monosemantice; monosemie. – Din fr. monosémantisme.

DOOM

*monosemantísm s. n.

monosemie
MONOSEMÍE s. f. (Lingv.) Monosemantism. – Din fr. monosémie.

DOOM

*monosemíe s. f., art. monosemía, g.-d. monosemíi, art. monosemíei

monosepal
MONOSEPÁL, -Ă, monosepali, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are o singură sepală; (despre plante) care are florile cu o singură sepală. – Din fr. monosépale.

DOOM

monosepál adj. m., pl. monosepáli; f. monosepálă, pl. monosepále

monosepala
MONOSEPÁL, -Ă, monosepali, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are o singură sepală; (despre plante) care are florile cu o singură sepală. – Din fr. monosépale.

DOOM

monosepál adj. m., pl. monosepáli; f. monosepálă, pl. monosepále

monosepale
MONOSEPÁL, -Ă, monosepali, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are o singură sepală; (despre plante) care are florile cu o singură sepală. – Din fr. monosépale.

DOOM

monosepál adj. m., pl. monosepáli; f. monosepálă, pl. monosepále

monosepalei
MONOSEPÁL, -Ă, monosepali, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are o singură sepală; (despre plante) care are florile cu o singură sepală. – Din fr. monosépale.

DOOM

monosepál adj. m., pl. monosepáli; f. monosepálă, pl. monosepále

monosepalele
MONOSEPÁL, -Ă, monosepali, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are o singură sepală; (despre plante) care are florile cu o singură sepală. – Din fr. monosépale.

DOOM

monosepál adj. m., pl. monosepáli; f. monosepálă, pl. monosepále

monosepalelor
MONOSEPÁL, -Ă, monosepali, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are o singură sepală; (despre plante) care are florile cu o singură sepală. – Din fr. monosépale.

DOOM

monosepál adj. m., pl. monosepáli; f. monosepálă, pl. monosepále

monosepali
MONOSEPÁL, -Ă, monosepali, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are o singură sepală; (despre plante) care are florile cu o singură sepală. – Din fr. monosépale.

DOOM

monosepál adj. m., pl. monosepáli; f. monosepálă, pl. monosepále

monosepalii
MONOSEPÁL, -Ă, monosepali, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are o singură sepală; (despre plante) care are florile cu o singură sepală. – Din fr. monosépale.

DOOM

monosepál adj. m., pl. monosepáli; f. monosepálă, pl. monosepále

monosepalilor
MONOSEPÁL, -Ă, monosepali, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are o singură sepală; (despre plante) care are florile cu o singură sepală. – Din fr. monosépale.

DOOM

monosepál adj. m., pl. monosepáli; f. monosepálă, pl. monosepále

monosepalul
MONOSEPÁL, -Ă, monosepali, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are o singură sepală; (despre plante) care are florile cu o singură sepală. – Din fr. monosépale.

DOOM

monosepál adj. m., pl. monosepáli; f. monosepálă, pl. monosepále

monosepalului
MONOSEPÁL, -Ă, monosepali, -e, adj. (Bot.; despre flori) Care are o singură sepală; (despre plante) care are florile cu o singură sepală. – Din fr. monosépale.

DOOM

monosepál adj. m., pl. monosepáli; f. monosepálă, pl. monosepále

monosilab
MONOSILÁB, -Ă, monosilabi, -e, adj., s. f. (Cuvânt) format dintr-o singură silabă. – Din fr. monosyllabe.

DOOM

!monosilábă s. f., g.-d. art. monosilábei; pl. monosilábe

monosilaba
MONOSILÁB, -Ă, monosilabi, -e, adj., s. f. (Cuvânt) format dintr-o singură silabă. – Din fr. monosyllabe.

DOOM

!monosilábă s. f., g.-d. art. monosilábei; pl. monosilábe

monosilaba
MONOSILÁB, -Ă, monosilabi, -e, adj., s. f. (Cuvânt) format dintr-o singură silabă. – Din fr. monosyllabe.

DOOM

!monosilábă s. f., g.-d. art. monosilábei; pl. monosilábe

monosilabe
MONOSILÁB, -Ă, monosilabi, -e, adj., s. f. (Cuvânt) format dintr-o singură silabă. – Din fr. monosyllabe.

DOOM

!monosilábă s. f., g.-d. art. monosilábei; pl. monosilábe

monosilabe
MONOSILÁB, -Ă, monosilabi, -e, adj., s. f. (Cuvânt) format dintr-o singură silabă. – Din fr. monosyllabe.

DOOM

!monosilábă s. f., g.-d. art. monosilábei; pl. monosilábe

monosilabei
MONOSILÁB, -Ă, monosilabi, -e, adj., s. f. (Cuvânt) format dintr-o singură silabă. – Din fr. monosyllabe.

DOOM

!monosilábă s. f., g.-d. art. monosilábei; pl. monosilábe

monosilabei
MONOSILÁB, -Ă, monosilabi, -e, adj., s. f. (Cuvânt) format dintr-o singură silabă. – Din fr. monosyllabe.

DOOM

!monosilábă s. f., g.-d. art. monosilábei; pl. monosilábe

monosilabele
MONOSILÁB, -Ă, monosilabi, -e, adj., s. f. (Cuvânt) format dintr-o singură silabă. – Din fr. monosyllabe.

DOOM

!monosilábă s. f., g.-d. art. monosilábei; pl. monosilábe

monosilabele
MONOSILÁB, -Ă, monosilabi, -e, adj., s. f. (Cuvânt) format dintr-o singură silabă. – Din fr. monosyllabe.

DOOM

!monosilábă s. f., g.-d. art. monosilábei; pl. monosilábe

monosilabelor
MONOSILÁB, -Ă, monosilabi, -e, adj., s. f. (Cuvânt) format dintr-o singură silabă. – Din fr. monosyllabe.

DOOM

!monosilábă s. f., g.-d. art. monosilábei; pl. monosilábe

monosilabelor
MONOSILÁB, -Ă, monosilabi, -e, adj., s. f. (Cuvânt) format dintr-o singură silabă. – Din fr. monosyllabe.

DOOM

!monosilábă s. f., g.-d. art. monosilábei; pl. monosilábe

monosilabi
MONOSILÁB, -Ă, monosilabi, -e, adj., s. f. (Cuvânt) format dintr-o singură silabă. – Din fr. monosyllabe.

DOOM

!monosilábă s. f., g.-d. art. monosilábei; pl. monosilábe

monosilabic
MONOSILÁBIC, -Ă, monosilabici, -ce, adj. Care are o singură silabă; format din monosilabe. ♦ (Despre limbi) Format (mai ales) din cuvinte cu o singură silabă. – Din fr. monosyllabique.

DOOM

monosilábic adj. m., pl. monosilábici; f. monosilábică, pl. monosilábice

monosilabica
MONOSILÁBIC, -Ă, monosilabici, -ce, adj. Care are o singură silabă; format din monosilabe. ♦ (Despre limbi) Format (mai ales) din cuvinte cu o singură silabă. – Din fr. monosyllabique.

DOOM

monosilábic adj. m., pl. monosilábici; f. monosilábică, pl. monosilábice

monosilabice
MONOSILÁBIC, -Ă, monosilabici, -ce, adj. Care are o singură silabă; format din monosilabe. ♦ (Despre limbi) Format (mai ales) din cuvinte cu o singură silabă. – Din fr. monosyllabique.

DOOM

monosilábic adj. m., pl. monosilábici; f. monosilábică, pl. monosilábice

monosilabicei
MONOSILÁBIC, -Ă, monosilabici, -ce, adj. Care are o singură silabă; format din monosilabe. ♦ (Despre limbi) Format (mai ales) din cuvinte cu o singură silabă. – Din fr. monosyllabique.

DOOM

monosilábic adj. m., pl. monosilábici; f. monosilábică, pl. monosilábice

monosilabicele
MONOSILÁBIC, -Ă, monosilabici, -ce, adj. Care are o singură silabă; format din monosilabe. ♦ (Despre limbi) Format (mai ales) din cuvinte cu o singură silabă. – Din fr. monosyllabique.

DOOM

monosilábic adj. m., pl. monosilábici; f. monosilábică, pl. monosilábice

monosilabicelor
MONOSILÁBIC, -Ă, monosilabici, -ce, adj. Care are o singură silabă; format din monosilabe. ♦ (Despre limbi) Format (mai ales) din cuvinte cu o singură silabă. – Din fr. monosyllabique.

DOOM

monosilábic adj. m., pl. monosilábici; f. monosilábică, pl. monosilábice

monosilabici
MONOSILÁBIC, -Ă, monosilabici, -ce, adj. Care are o singură silabă; format din monosilabe. ♦ (Despre limbi) Format (mai ales) din cuvinte cu o singură silabă. – Din fr. monosyllabique.

DOOM

monosilábic adj. m., pl. monosilábici; f. monosilábică, pl. monosilábice

monosilabicii
MONOSILÁBIC, -Ă, monosilabici, -ce, adj. Care are o singură silabă; format din monosilabe. ♦ (Despre limbi) Format (mai ales) din cuvinte cu o singură silabă. – Din fr. monosyllabique.

DOOM

monosilábic adj. m., pl. monosilábici; f. monosilábică, pl. monosilábice

monosilabicilor
MONOSILÁBIC, -Ă, monosilabici, -ce, adj. Care are o singură silabă; format din monosilabe. ♦ (Despre limbi) Format (mai ales) din cuvinte cu o singură silabă. – Din fr. monosyllabique.

DOOM

monosilábic adj. m., pl. monosilábici; f. monosilábică, pl. monosilábice

monosilabicul
MONOSILÁBIC, -Ă, monosilabici, -ce, adj. Care are o singură silabă; format din monosilabe. ♦ (Despre limbi) Format (mai ales) din cuvinte cu o singură silabă. – Din fr. monosyllabique.

DOOM

monosilábic adj. m., pl. monosilábici; f. monosilábică, pl. monosilábice

monosilabicului
MONOSILÁBIC, -Ă, monosilabici, -ce, adj. Care are o singură silabă; format din monosilabe. ♦ (Despre limbi) Format (mai ales) din cuvinte cu o singură silabă. – Din fr. monosyllabique.

DOOM

monosilábic adj. m., pl. monosilábici; f. monosilábică, pl. monosilábice

monosilabii
MONOSILÁB, -Ă, monosilabi, -e, adj., s. f. (Cuvânt) format dintr-o singură silabă. – Din fr. monosyllabe.

DOOM

!monosilábă s. f., g.-d. art. monosilábei; pl. monosilábe

monosilabilor
MONOSILÁB, -Ă, monosilabi, -e, adj., s. f. (Cuvânt) format dintr-o singură silabă. – Din fr. monosyllabe.

DOOM

!monosilábă s. f., g.-d. art. monosilábei; pl. monosilábe

monosilabul
MONOSILÁB, -Ă, monosilabi, -e, adj., s. f. (Cuvânt) format dintr-o singură silabă. – Din fr. monosyllabe.

DOOM

!monosilábă s. f., g.-d. art. monosilábei; pl. monosilábe

monosilabului
MONOSILÁB, -Ă, monosilabi, -e, adj., s. f. (Cuvânt) format dintr-o singură silabă. – Din fr. monosyllabe.

DOOM

!monosilábă s. f., g.-d. art. monosilábei; pl. monosilábe

monosperm
MONOSPÉRM, -Ă, monospermi, -e, adj. (Despre fructe) Care are o singură sămânță. – Din fr. monosperme.

DOOM

!monospérm (-nos-perm/-no-sperm) adj. m., pl. monospérmi; f. monospérmă, pl. monospérme

monosperma
MONOSPÉRM, -Ă, monospermi, -e, adj. (Despre fructe) Care are o singură sămânță. – Din fr. monosperme.

DOOM

!monospérm (-nos-perm/-no-sperm) adj. m., pl. monospérmi; f. monospérmă, pl. monospérme

monospermatic
MONOSPERMÁTIC, -Ă adj. (Rar) Monosperm. [< fr. monospermatique].

monosperme
MONOSPÉRM, -Ă, monospermi, -e, adj. (Despre fructe) Care are o singură sămânță. – Din fr. monosperme.

DOOM

!monospérm (-nos-perm/-no-sperm) adj. m., pl. monospérmi; f. monospérmă, pl. monospérme

monospermei
MONOSPÉRM, -Ă, monospermi, -e, adj. (Despre fructe) Care are o singură sămânță. – Din fr. monosperme.

DOOM

!monospérm (-nos-perm/-no-sperm) adj. m., pl. monospérmi; f. monospérmă, pl. monospérme

monospermele
MONOSPÉRM, -Ă, monospermi, -e, adj. (Despre fructe) Care are o singură sămânță. – Din fr. monosperme.

DOOM

!monospérm (-nos-perm/-no-sperm) adj. m., pl. monospérmi; f. monospérmă, pl. monospérme

monospermelor
MONOSPÉRM, -Ă, monospermi, -e, adj. (Despre fructe) Care are o singură sămânță. – Din fr. monosperme.

DOOM

!monospérm (-nos-perm/-no-sperm) adj. m., pl. monospérmi; f. monospérmă, pl. monospérme

monospermi
MONOSPÉRM, -Ă, monospermi, -e, adj. (Despre fructe) Care are o singură sămânță. – Din fr. monosperme.

DOOM

!monospérm (-nos-perm/-no-sperm) adj. m., pl. monospérmi; f. monospérmă, pl. monospérme

monospermic
MONOSPÉRMIC, -Ă adj. (Rar) Monosperm. [< fr. monospermique].

monospermii
MONOSPÉRM, -Ă, monospermi, -e, adj. (Despre fructe) Care are o singură sămânță. – Din fr. monosperme.

DOOM

!monospérm (-nos-perm/-no-sperm) adj. m., pl. monospérmi; f. monospérmă, pl. monospérme

monospermilor
MONOSPÉRM, -Ă, monospermi, -e, adj. (Despre fructe) Care are o singură sămânță. – Din fr. monosperme.

DOOM

!monospérm (-nos-perm/-no-sperm) adj. m., pl. monospérmi; f. monospérmă, pl. monospérme

monospermul
MONOSPÉRM, -Ă, monospermi, -e, adj. (Despre fructe) Care are o singură sămânță. – Din fr. monosperme.

DOOM

!monospérm (-nos-perm/-no-sperm) adj. m., pl. monospérmi; f. monospérmă, pl. monospérme

monospermului
MONOSPÉRM, -Ă, monospermi, -e, adj. (Despre fructe) Care are o singură sămânță. – Din fr. monosperme.

DOOM

!monospérm (-nos-perm/-no-sperm) adj. m., pl. monospérmi; f. monospérmă, pl. monospérme

monostih
MONOSTÍH, monostihuri, s. n. Poezie sau strofă alcătuită dintr-un singur vers. ♦ Poem alcătuit din versuri având același metru. – Din fr. monostiche.

DOOM

*monostíh (-nos-tih/-no-stih) s. n., pl. monostíhuri

monostihul
MONOSTÍH, monostihuri, s. n. Poezie sau strofă alcătuită dintr-un singur vers. ♦ Poem alcătuit din versuri având același metru. – Din fr. monostiche.

DOOM

*monostíh (-nos-tih/-no-stih) s. n., pl. monostíhuri

monostihului
MONOSTÍH, monostihuri, s. n. Poezie sau strofă alcătuită dintr-un singur vers. ♦ Poem alcătuit din versuri având același metru. – Din fr. monostiche.

DOOM

*monostíh (-nos-tih/-no-stih) s. n., pl. monostíhuri

monostihuri
MONOSTÍH, monostihuri, s. n. Poezie sau strofă alcătuită dintr-un singur vers. ♦ Poem alcătuit din versuri având același metru. – Din fr. monostiche.

DOOM

*monostíh (-nos-tih/-no-stih) s. n., pl. monostíhuri

monostihurile
MONOSTÍH, monostihuri, s. n. Poezie sau strofă alcătuită dintr-un singur vers. ♦ Poem alcătuit din versuri având același metru. – Din fr. monostiche.

DOOM

*monostíh (-nos-tih/-no-stih) s. n., pl. monostíhuri

monostihurilor
MONOSTÍH, monostihuri, s. n. Poezie sau strofă alcătuită dintr-un singur vers. ♦ Poem alcătuit din versuri având același metru. – Din fr. monostiche.

DOOM

*monostíh (-nos-tih/-no-stih) s. n., pl. monostíhuri

monostil
MONOSTÍL, monostiluri, s. n. (Arhit.) Coloană izolată. – Din fr. monostyle.

monostilul
MONOSTÍL, monostiluri, s. n. (Arhit.) Coloană izolată. – Din fr. monostyle.

monostilului
MONOSTÍL, monostiluri, s. n. (Arhit.) Coloană izolată. – Din fr. monostyle.

monostiluri
MONOSTÍL, monostiluri, s. n. (Arhit.) Coloană izolată. – Din fr. monostyle.

monostilurile
MONOSTÍL, monostiluri, s. n. (Arhit.) Coloană izolată. – Din fr. monostyle.

monostilurilor
MONOSTÍL, monostiluri, s. n. (Arhit.) Coloană izolată. – Din fr. monostyle.

monostrofa
MONOSTRÓFĂ, monostrofe, s. f. Poezie formată dintr-o singură strofă. – Mono- + strofă.

DOOM

!monostrófă (-nos-tro-/-no-stro-) s. f., g.-d. art. monostrófei; pl. monostrófe

monostrofe
MONOSTRÓFĂ, monostrofe, s. f. Poezie formată dintr-o singură strofă. – Mono- + strofă.

DOOM

!monostrófă (-nos-tro-/-no-stro-) s. f., g.-d. art. monostrófei; pl. monostrófe

monostrofei
MONOSTRÓFĂ, monostrofe, s. f. Poezie formată dintr-o singură strofă. – Mono- + strofă.

DOOM

!monostrófă (-nos-tro-/-no-stro-) s. f., g.-d. art. monostrófei; pl. monostrófe

monostrofele
MONOSTRÓFĂ, monostrofe, s. f. Poezie formată dintr-o singură strofă. – Mono- + strofă.

DOOM

!monostrófă (-nos-tro-/-no-stro-) s. f., g.-d. art. monostrófei; pl. monostrófe

monostrofelor
MONOSTRÓFĂ, monostrofe, s. f. Poezie formată dintr-o singură strofă. – Mono- + strofă.

DOOM

!monostrófă (-nos-tro-/-no-stro-) s. f., g.-d. art. monostrófei; pl. monostrófe

monoteism
MONOTEÍSM s. n. (Bis.) Credința într-o divinitate unică și distinctă de lume. – Din fr. monothéisme.

DOOM

monoteísm s. n.

monoteismul
MONOTEÍSM s. n. (Bis.) Credința într-o divinitate unică și distinctă de lume. – Din fr. monothéisme.

DOOM

monoteísm s. n.

monoteismului
MONOTEÍSM s. n. (Bis.) Credința într-o divinitate unică și distinctă de lume. – Din fr. monothéisme.

DOOM

monoteísm s. n.

monoteist
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteist
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteista
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteista
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteiste
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteiste
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteistei
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteistei
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteistele
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteistele
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteistelor
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteistelor
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteistul
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteistul
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteistului
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteistului
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteiști
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteiști
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteiștii
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteiștii
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteiștilor
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monoteiștilor
MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

DOOM

monoteíst adj. m., s. m., pl. monoteíști; adj. f., s. f. monoteístă, pl. monoteíste

monotelism
MONOTELÍSM s. n. (Rar) Învățătură creștină, din sec. VII, care nu admite decât o singură voință în Isus Hristos, cea divină. – Din fr. monothélisme.

DOOM

*monotelísm s. n.

monotelismul
MONOTELÍSM s. n. (Rar) Învățătură creștină, din sec. VII, care nu admite decât o singură voință în Isus Hristos, cea divină. – Din fr. monothélisme.

DOOM

*monotelísm s. n.

monotelismului
MONOTELÍSM s. n. (Rar) Învățătură creștină, din sec. VII, care nu admite decât o singură voință în Isus Hristos, cea divină. – Din fr. monothélisme.

DOOM

*monotelísm s. n.

monotelit
MONOTELÍT, monoteliți, s. m. (Rar) Adept al monotelismului. – Din fr. monothélite.

DOOM

monotelít s. m., pl. monotelíți

monotelitul
MONOTELÍT, monoteliți, s. m. (Rar) Adept al monotelismului. – Din fr. monothélite.

DOOM

monotelít s. m., pl. monotelíți

monotelitului
MONOTELÍT, monoteliți, s. m. (Rar) Adept al monotelismului. – Din fr. monothélite.

DOOM

monotelít s. m., pl. monotelíți

monoteliți
MONOTELÍT, monoteliți, s. m. (Rar) Adept al monotelismului. – Din fr. monothélite.

DOOM

monotelít s. m., pl. monotelíți

monoteliții
MONOTELÍT, monoteliți, s. m. (Rar) Adept al monotelismului. – Din fr. monothélite.

DOOM

monotelít s. m., pl. monotelíți

monoteliților
MONOTELÍT, monoteliți, s. m. (Rar) Adept al monotelismului. – Din fr. monothélite.

DOOM

monotelít s. m., pl. monotelíți

monotematic
MONOTEMÁTIC, -Ă, monotematici, -ce, adj. Cu o singură temă. – Din engl. monothematic.

monotematica
MONOTEMÁTIC, -Ă, monotematici, -ce, adj. Cu o singură temă. – Din engl. monothematic.

monotematice
MONOTEMÁTIC, -Ă, monotematici, -ce, adj. Cu o singură temă. – Din engl. monothematic.

monotematicei
MONOTEMÁTIC, -Ă, monotematici, -ce, adj. Cu o singură temă. – Din engl. monothematic.

monotematicele
MONOTEMÁTIC, -Ă, monotematici, -ce, adj. Cu o singură temă. – Din engl. monothematic.

monotematicelor
MONOTEMÁTIC, -Ă, monotematici, -ce, adj. Cu o singură temă. – Din engl. monothematic.

monotematici
MONOTEMÁTIC, -Ă, monotematici, -ce, adj. Cu o singură temă. – Din engl. monothematic.

monotematicii
MONOTEMÁTIC, -Ă, monotematici, -ce, adj. Cu o singură temă. – Din engl. monothematic.

monotematicilor
MONOTEMÁTIC, -Ă, monotematici, -ce, adj. Cu o singură temă. – Din engl. monothematic.

monotematicul
MONOTEMÁTIC, -Ă, monotematici, -ce, adj. Cu o singură temă. – Din engl. monothematic.

monotematicului
MONOTEMÁTIC, -Ă, monotematici, -ce, adj. Cu o singură temă. – Din engl. monothematic.

monotematism
MONOTEMATÍSM s.n. Tendință de unificare a unei compoziții muzicale ample prin sintetizarea unei singure teme. [Cf. it. monotematismo].

monotematismul
MONOTEMATÍSM s.n. Tendință de unificare a unei compoziții muzicale ample prin sintetizarea unei singure teme. [Cf. it. monotematismo].

monotematismului
MONOTEMATÍSM s.n. Tendință de unificare a unei compoziții muzicale ample prin sintetizarea unei singure teme. [Cf. it. monotematismo].

monotip
MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

DOOM

monotíp² s. n., pl. monotípuri

monotip
MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

monotipa
MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

DOOM

monotíp² s. n., pl. monotípuri

monotipe
MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

DOOM

monotíp² s. n., pl. monotípuri

monotipei
MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

DOOM

monotíp² s. n., pl. monotípuri

monotipele
MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

DOOM

monotíp² s. n., pl. monotípuri

monotipelor
MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

DOOM

monotíp² s. n., pl. monotípuri

monotipi
MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

DOOM

monotíp² s. n., pl. monotípuri

monotipii
MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

DOOM

monotíp² s. n., pl. monotípuri

monotipilor
MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

DOOM

monotíp² s. n., pl. monotípuri

monotipist
MONOTIPÍST, -Ă, monotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la monotip (2). – Din it. monotipista.

DOOM

monotipístă s. f., g.-d. art. monotipístei; pl. monotipíste

monotipista
MONOTIPÍST, -Ă, monotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la monotip (2). – Din it. monotipista.

DOOM

monotipístă s. f., g.-d. art. monotipístei; pl. monotipíste

monotipiste
MONOTIPÍST, -Ă, monotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la monotip (2). – Din it. monotipista.

DOOM

monotipístă s. f., g.-d. art. monotipístei; pl. monotipíste

monotipistei
MONOTIPÍST, -Ă, monotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la monotip (2). – Din it. monotipista.

DOOM

monotipístă s. f., g.-d. art. monotipístei; pl. monotipíste

monotipistele
MONOTIPÍST, -Ă, monotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la monotip (2). – Din it. monotipista.

DOOM

monotipístă s. f., g.-d. art. monotipístei; pl. monotipíste

monotipistelor
MONOTIPÍST, -Ă, monotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la monotip (2). – Din it. monotipista.

DOOM

monotipístă s. f., g.-d. art. monotipístei; pl. monotipíste

monotipistul
MONOTIPÍST, -Ă, monotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la monotip (2). – Din it. monotipista.

DOOM

monotipístă s. f., g.-d. art. monotipístei; pl. monotipíste

monotipistului
MONOTIPÍST, -Ă, monotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la monotip (2). – Din it. monotipista.

DOOM

monotipístă s. f., g.-d. art. monotipístei; pl. monotipíste

monotipiști
MONOTIPÍST, -Ă, monotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la monotip (2). – Din it. monotipista.

DOOM

monotipístă s. f., g.-d. art. monotipístei; pl. monotipíste

monotipiștii
MONOTIPÍST, -Ă, monotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la monotip (2). – Din it. monotipista.

DOOM

monotipístă s. f., g.-d. art. monotipístei; pl. monotipíste

monotipiștilor
MONOTIPÍST, -Ă, monotipiști, -ste, s. m. și f. Muncitor care lucrează la monotip (2). – Din it. monotipista.

DOOM

monotipístă s. f., g.-d. art. monotipístei; pl. monotipíste

monotipul
MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

DOOM

monotíp² s. n., pl. monotípuri

monotipul
MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

monotipului
MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

DOOM

monotíp² s. n., pl. monotípuri

monotipului
MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

monotipuri
MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

monotipurile
MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

monotipurilor
MONOTÍP, -Ă, monotipi, -e, adj., (2) monotipuri, s. n. 1. Adj. (Rar) Făcut după un singur model, de un singur tip. 2. S. n. (Tipogr.) Mașină care culege și toarnă literele una câte una. – Din fr. monotype.

monoton
MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre glas, sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu același ton. ♦ Fig. Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.

DOOM

monotón adj. m., pl. monotóni; f. monotónă, pl. monotóne

monotona
MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre glas, sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu același ton. ♦ Fig. Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.

DOOM

monotón adj. m., pl. monotóni; f. monotónă, pl. monotóne

monotone
MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre glas, sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu același ton. ♦ Fig. Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.

DOOM

monotón adj. m., pl. monotóni; f. monotónă, pl. monotóne

monotonei
MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre glas, sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu același ton. ♦ Fig. Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.

DOOM

monotón adj. m., pl. monotóni; f. monotónă, pl. monotóne

monotonele
MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre glas, sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu același ton. ♦ Fig. Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.

DOOM

monotón adj. m., pl. monotóni; f. monotónă, pl. monotóne

monotonelor
MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre glas, sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu același ton. ♦ Fig. Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.

DOOM

monotón adj. m., pl. monotóni; f. monotónă, pl. monotóne

monotoni
MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre glas, sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu același ton. ♦ Fig. Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.

DOOM

monotón adj. m., pl. monotóni; f. monotónă, pl. monotóne

monotonia
MONOTONÍE, monotonii, s. f. Lipsă de varietate în ton; ceea ce este monoton. ♦ Fig. Lipsă de variație sau de varietate; uniformitate plictisitoare. – Din fr. monotonie.

DOOM

monotoníe s. f., art. monotonía, g.-d. art. monotoníei; pl. monotoníi, art. monotoníile

monotonie
MONOTONÍE, monotonii, s. f. Lipsă de varietate în ton; ceea ce este monoton. ♦ Fig. Lipsă de variație sau de varietate; uniformitate plictisitoare. – Din fr. monotonie.

DOOM

monotoníe s. f., art. monotonía, g.-d. art. monotoníei; pl. monotoníi, art. monotoníile

monotoniei
MONOTONÍE, monotonii, s. f. Lipsă de varietate în ton; ceea ce este monoton. ♦ Fig. Lipsă de variație sau de varietate; uniformitate plictisitoare. – Din fr. monotonie.

DOOM

monotoníe s. f., art. monotonía, g.-d. art. monotoníei; pl. monotoníi, art. monotoníile

monotonii
MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre glas, sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu același ton. ♦ Fig. Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.

DOOM

monotón adj. m., pl. monotóni; f. monotónă, pl. monotóne

monotonii
MONOTONÍE, monotonii, s. f. Lipsă de varietate în ton; ceea ce este monoton. ♦ Fig. Lipsă de variație sau de varietate; uniformitate plictisitoare. – Din fr. monotonie.

DOOM

monotoníe s. f., art. monotonía, g.-d. art. monotoníei; pl. monotoníi, art. monotoníile

monotoniile
MONOTONÍE, monotonii, s. f. Lipsă de varietate în ton; ceea ce este monoton. ♦ Fig. Lipsă de variație sau de varietate; uniformitate plictisitoare. – Din fr. monotonie.

DOOM

monotoníe s. f., art. monotonía, g.-d. art. monotoníei; pl. monotoníi, art. monotoníile

monotoniilor
MONOTONÍE, monotonii, s. f. Lipsă de varietate în ton; ceea ce este monoton. ♦ Fig. Lipsă de variație sau de varietate; uniformitate plictisitoare. – Din fr. monotonie.

DOOM

monotoníe s. f., art. monotonía, g.-d. art. monotoníei; pl. monotoníi, art. monotoníile

monotonilor
MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre glas, sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu același ton. ♦ Fig. Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.

DOOM

monotón adj. m., pl. monotóni; f. monotónă, pl. monotóne

monotoniza
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizai
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizam
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizare
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizare
MONOTONIZÁRE, monotonizări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) monotoniza. – V. monotoniza.

DOOM

!monotonizáre (rar) s. f., g.-d. art. monotonizắrii; pl. monotonizắri

monotonizarea
MONOTONIZÁRE, monotonizări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) monotoniza. – V. monotoniza.

DOOM

!monotonizáre (rar) s. f., g.-d. art. monotonizắrii; pl. monotonizắri

monotonizară
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizarăm
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizarăți
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizase
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizasem
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizaseră
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizaserăm
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizaserăți
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizaseși
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizaseți
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizat
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizat
MONOTONIZÁT, -Ă, monotonizați, -te, adj. Care a devenit monoton. – V. monotoniza.

monotonizau
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizași
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizați
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizează
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizez
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizeze
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizezi
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizând
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizînd
MONOTONIZÁ, monotonizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A (se) face monoton. – Din fr. monotoniser.

monotonizări
MONOTONIZÁRE, monotonizări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) monotoniza. – V. monotoniza.

DOOM

!monotonizáre (rar) s. f., g.-d. art. monotonizắrii; pl. monotonizắri

monotonizării
MONOTONIZÁRE, monotonizări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) monotoniza. – V. monotoniza.

DOOM

!monotonizáre (rar) s. f., g.-d. art. monotonizắrii; pl. monotonizắri

monotonizările
MONOTONIZÁRE, monotonizări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) monotoniza. – V. monotoniza.

DOOM

!monotonizáre (rar) s. f., g.-d. art. monotonizắrii; pl. monotonizắri

monotonizărilor
MONOTONIZÁRE, monotonizări, s. f. (Rar) Faptul de a (se) monotoniza. – V. monotoniza.

DOOM

!monotonizáre (rar) s. f., g.-d. art. monotonizắrii; pl. monotonizắri

monotonul
MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre glas, sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu același ton. ♦ Fig. Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.

DOOM

monotón adj. m., pl. monotóni; f. monotónă, pl. monotóne

monotonului
MONOTÓN, -Ă, monotoni, -e, adj. (Despre glas, sunete, melodii; adesea adverbial) Care are sau care păstrează mereu același ton. ♦ Fig. Care indispune, plictisește etc. prin lipsa de variație sau de varietate; uniform. – Din fr. monotone.

DOOM

monotón adj. m., pl. monotóni; f. monotónă, pl. monotóne

monotrem
MONOTRÉM, monotreme, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere primitive, ovipare, cu cioc și cu corpul acoperit cu păr (sau țepi), cărora le lipsesc mameloanele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Mamifer monotrem. [Var.: monotrémă s. f.] – Din fr. monotrème.

DOOM

monotrém (-no-trem) s. n., pl. monotréme

monotreme
MONOTRÉM, monotreme, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere primitive, ovipare, cu cioc și cu corpul acoperit cu păr (sau țepi), cărora le lipsesc mameloanele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Mamifer monotrem. [Var.: monotrémă s. f.] – Din fr. monotrème.

DOOM

monotrém (-no-trem) s. n., pl. monotréme

monotremele
MONOTRÉM, monotreme, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere primitive, ovipare, cu cioc și cu corpul acoperit cu păr (sau țepi), cărora le lipsesc mameloanele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Mamifer monotrem. [Var.: monotrémă s. f.] – Din fr. monotrème.

DOOM

monotrém (-no-trem) s. n., pl. monotréme

monotremelor
MONOTRÉM, monotreme, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere primitive, ovipare, cu cioc și cu corpul acoperit cu păr (sau țepi), cărora le lipsesc mameloanele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Mamifer monotrem. [Var.: monotrémă s. f.] – Din fr. monotrème.

DOOM

monotrém (-no-trem) s. n., pl. monotréme

monotremul
MONOTRÉM, monotreme, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere primitive, ovipare, cu cioc și cu corpul acoperit cu păr (sau țepi), cărora le lipsesc mameloanele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Mamifer monotrem. [Var.: monotrémă s. f.] – Din fr. monotrème.

DOOM

monotrém (-no-trem) s. n., pl. monotréme

monotremului
MONOTRÉM, monotreme, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere primitive, ovipare, cu cioc și cu corpul acoperit cu păr (sau țepi), cărora le lipsesc mameloanele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Mamifer monotrem. [Var.: monotrémă s. f.] – Din fr. monotrème.

DOOM

monotrém (-no-trem) s. n., pl. monotréme

monotremă
MONOTRÉM, monotreme, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere primitive, ovipare, cu cioc și cu corpul acoperit cu păr (sau țepi), cărora le lipsesc mameloanele; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Mamifer monotrem. [Var.: monotrémă s. f.] – Din fr. monotrème.

monovalent
MONOVALÉNT, -Ă, monovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali chimici) Care are valența unu. – Din fr. monovalent.

DOOM

monovalént adj. m., pl. monovalénți; f. monovaléntă, pl. monovalénte

monovalenta
MONOVALÉNT, -Ă, monovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali chimici) Care are valența unu. – Din fr. monovalent.

DOOM

monovalént adj. m., pl. monovalénți; f. monovaléntă, pl. monovalénte

monovalente
MONOVALÉNT, -Ă, monovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali chimici) Care are valența unu. – Din fr. monovalent.

DOOM

monovalént adj. m., pl. monovalénți; f. monovaléntă, pl. monovalénte

monovalentei
MONOVALÉNT, -Ă, monovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali chimici) Care are valența unu. – Din fr. monovalent.

DOOM

monovalént adj. m., pl. monovalénți; f. monovaléntă, pl. monovalénte

monovalentele
MONOVALÉNT, -Ă, monovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali chimici) Care are valența unu. – Din fr. monovalent.

DOOM

monovalént adj. m., pl. monovalénți; f. monovaléntă, pl. monovalénte

monovalentelor
MONOVALÉNT, -Ă, monovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali chimici) Care are valența unu. – Din fr. monovalent.

DOOM

monovalént adj. m., pl. monovalénți; f. monovaléntă, pl. monovalénte

monovalentul
MONOVALÉNT, -Ă, monovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali chimici) Care are valența unu. – Din fr. monovalent.

DOOM

monovalént adj. m., pl. monovalénți; f. monovaléntă, pl. monovalénte

monovalentului
MONOVALÉNT, -Ă, monovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali chimici) Care are valența unu. – Din fr. monovalent.

DOOM

monovalént adj. m., pl. monovalénți; f. monovaléntă, pl. monovalénte

monovalenți
MONOVALÉNT, -Ă, monovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali chimici) Care are valența unu. – Din fr. monovalent.

DOOM

monovalént adj. m., pl. monovalénți; f. monovaléntă, pl. monovalénte

monovalenții
MONOVALÉNT, -Ă, monovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali chimici) Care are valența unu. – Din fr. monovalent.

DOOM

monovalént adj. m., pl. monovalénți; f. monovaléntă, pl. monovalénte

monovalenților
MONOVALÉNT, -Ă, monovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali chimici) Care are valența unu. – Din fr. monovalent.

DOOM

monovalént adj. m., pl. monovalénți; f. monovaléntă, pl. monovalénte

monoverb
MONOVÉRB, monoverbe, s. n. Joc distractiv care constă în a reprezenta un cuvânt prin litere combinate între ele sau prin figuri, sensul acestuia reieșind din poziția elementelor componente. – Din it. monoverbo.

DOOM

monovérb s. n., pl. monovérbe

monoverbe
MONOVÉRB, monoverbe, s. n. Joc distractiv care constă în a reprezenta un cuvânt prin litere combinate între ele sau prin figuri, sensul acestuia reieșind din poziția elementelor componente. – Din it. monoverbo.

DOOM

monovérb s. n., pl. monovérbe

monoverbele
MONOVÉRB, monoverbe, s. n. Joc distractiv care constă în a reprezenta un cuvânt prin litere combinate între ele sau prin figuri, sensul acestuia reieșind din poziția elementelor componente. – Din it. monoverbo.

DOOM

monovérb s. n., pl. monovérbe

monoverbelor
MONOVÉRB, monoverbe, s. n. Joc distractiv care constă în a reprezenta un cuvânt prin litere combinate între ele sau prin figuri, sensul acestuia reieșind din poziția elementelor componente. – Din it. monoverbo.

DOOM

monovérb s. n., pl. monovérbe

monoverbul
MONOVÉRB, monoverbe, s. n. Joc distractiv care constă în a reprezenta un cuvânt prin litere combinate între ele sau prin figuri, sensul acestuia reieșind din poziția elementelor componente. – Din it. monoverbo.

DOOM

monovérb s. n., pl. monovérbe

monoverbului
MONOVÉRB, monoverbe, s. n. Joc distractiv care constă în a reprezenta un cuvânt prin litere combinate între ele sau prin figuri, sensul acestuia reieșind din poziția elementelor componente. – Din it. monoverbo.

DOOM

monovérb s. n., pl. monovérbe

monovers
MONOVÉRS s.n. Monostih. [< mono- + vers].

monoversul
MONOVÉRS s.n. Monostih. [< mono- + vers].

monoversului
MONOVÉRS s.n. Monostih. [< mono- + vers].

monoversuri
MONOVÉRS s.n. Monostih. [< mono- + vers].

monoversurile
MONOVÉRS s.n. Monostih. [< mono- + vers].

monoversurilor
MONOVÉRS s.n. Monostih. [< mono- + vers].

monoxid
MONOXÍD, monoxizi, s. m. (Chim.) Oxid cu un singur atom de oxigen în moleculă. – Din fr. monoxyde.

DOOM

*monoxíd (mo-no-/mon-o-) s. m., pl. monoxízi

monoxidul
MONOXÍD, monoxizi, s. m. (Chim.) Oxid cu un singur atom de oxigen în moleculă. – Din fr. monoxyde.

DOOM

*monoxíd (mo-no-/mon-o-) s. m., pl. monoxízi

monoxidului
MONOXÍD, monoxizi, s. m. (Chim.) Oxid cu un singur atom de oxigen în moleculă. – Din fr. monoxyde.

DOOM

*monoxíd (mo-no-/mon-o-) s. m., pl. monoxízi

monoxil
MONOXÍL, -Ă, monoxili, -e, adj., s. n. (Barcă primitivă) construită dintr-un trunchi de copac scobit. – Din fr. monoxyle.

DOOM

!monoxíl² (mo-no-/mon-o-) s. n., pl. monoxíle

monoxila
MONOXÍL, -Ă, monoxili, -e, adj., s. n. (Barcă primitivă) construită dintr-un trunchi de copac scobit. – Din fr. monoxyle.

DOOM

!monoxíl² (mo-no-/mon-o-) s. n., pl. monoxíle

monoxila
MONOXÍL, -Ă, monoxili, -e, adj., s. n. (Barcă primitivă) construită dintr-un trunchi de copac scobit. – Din fr. monoxyle.

monoxile
MONOXÍL, -Ă, monoxili, -e, adj., s. n. (Barcă primitivă) construită dintr-un trunchi de copac scobit. – Din fr. monoxyle.

DOOM

!monoxíl² (mo-no-/mon-o-) s. n., pl. monoxíle

monoxile
MONOXÍL, -Ă, monoxili, -e, adj., s. n. (Barcă primitivă) construită dintr-un trunchi de copac scobit. – Din fr. monoxyle.

monoxilei
MONOXÍL, -Ă, monoxili, -e, adj., s. n. (Barcă primitivă) construită dintr-un trunchi de copac scobit. – Din fr. monoxyle.

DOOM

!monoxíl² (mo-no-/mon-o-) s. n., pl. monoxíle

monoxilei
MONOXÍL, -Ă, monoxili, -e, adj., s. n. (Barcă primitivă) construită dintr-un trunchi de copac scobit. – Din fr. monoxyle.

monoxilele
MONOXÍL, -Ă, monoxili, -e, adj., s. n. (Barcă primitivă) construită dintr-un trunchi de copac scobit. – Din fr. monoxyle.

DOOM

!monoxíl² (mo-no-/mon-o-) s. n., pl. monoxíle

monoxilele
MONOXÍL, -Ă, monoxili, -e, adj., s. n. (Barcă primitivă) construită dintr-un trunchi de copac scobit. – Din fr. monoxyle.

monoxilelor
MONOXÍL, -Ă, monoxili, -e, adj., s. n. (Barcă primitivă) construită dintr-un trunchi de copac scobit. – Din fr. monoxyle.

DOOM

!monoxíl² (mo-no-/mon-o-) s. n., pl. monoxíle

monoxilelor
MONOXÍL, -Ă, monoxili, -e, adj., s. n. (Barcă primitivă) construită dintr-un trunchi de copac scobit. – Din fr. monoxyle.

monoxili
MONOXÍL, -Ă, monoxili, -e, adj., s. n. (Barcă primitivă) construită dintr-un trunchi de copac scobit. – Din fr. monoxyle.

DOOM

!monoxíl² (mo-no-/mon-o-) s. n., pl. monoxíle

monoxilii
MONOXÍL, -Ă, monoxili, -e, adj., s. n. (Barcă primitivă) construită dintr-un trunchi de copac scobit. – Din fr. monoxyle.

DOOM

!monoxíl² (mo-no-/mon-o-) s. n., pl. monoxíle

monoxililor
MONOXÍL, -Ă, monoxili, -e, adj., s. n. (Barcă primitivă) construită dintr-un trunchi de copac scobit. – Din fr. monoxyle.

DOOM

!monoxíl² (mo-no-/mon-o-) s. n., pl. monoxíle

monoxilul
MONOXÍL, -Ă, monoxili, -e, adj., s. n. (Barcă primitivă) construită dintr-un trunchi de copac scobit. – Din fr. monoxyle.

DOOM

!monoxíl² (mo-no-/mon-o-) s. n., pl. monoxíle

monoxilului
MONOXÍL, -Ă, monoxili, -e, adj., s. n. (Barcă primitivă) construită dintr-un trunchi de copac scobit. – Din fr. monoxyle.

DOOM

!monoxíl² (mo-no-/mon-o-) s. n., pl. monoxíle

monoxizi
MONOXÍD, monoxizi, s. m. (Chim.) Oxid cu un singur atom de oxigen în moleculă. – Din fr. monoxyde.

DOOM

*monoxíd (mo-no-/mon-o-) s. m., pl. monoxízi

monoxizii
MONOXÍD, monoxizi, s. m. (Chim.) Oxid cu un singur atom de oxigen în moleculă. – Din fr. monoxyde.

DOOM

*monoxíd (mo-no-/mon-o-) s. m., pl. monoxízi

monoxizilor
MONOXÍD, monoxizi, s. m. (Chim.) Oxid cu un singur atom de oxigen în moleculă. – Din fr. monoxyde.

DOOM

*monoxíd (mo-no-/mon-o-) s. m., pl. monoxízi

monozaharida
MONOZAHARÍDĂ, monozaharide, s. f. Substanță chimică organică din clasa glucidelor, care poate fi obținută prin hidroliza zaharurilor și care nu se poate desface în zaharide mai simple. – Din fr. monosaccharide.

DOOM

monozaharídă s. f., g.-d. art. monozaharídei; pl. monozaharíde

monozaharide
MONOZAHARÍDĂ, monozaharide, s. f. Substanță chimică organică din clasa glucidelor, care poate fi obținută prin hidroliza zaharurilor și care nu se poate desface în zaharide mai simple. – Din fr. monosaccharide.

DOOM

monozaharídă s. f., g.-d. art. monozaharídei; pl. monozaharíde

monozaharidei
MONOZAHARÍDĂ, monozaharide, s. f. Substanță chimică organică din clasa glucidelor, care poate fi obținută prin hidroliza zaharurilor și care nu se poate desface în zaharide mai simple. – Din fr. monosaccharide.

DOOM

monozaharídă s. f., g.-d. art. monozaharídei; pl. monozaharíde

monozaharidele
MONOZAHARÍDĂ, monozaharide, s. f. Substanță chimică organică din clasa glucidelor, care poate fi obținută prin hidroliza zaharurilor și care nu se poate desface în zaharide mai simple. – Din fr. monosaccharide.

DOOM

monozaharídă s. f., g.-d. art. monozaharídei; pl. monozaharíde

monozaharidelor
MONOZAHARÍDĂ, monozaharide, s. f. Substanță chimică organică din clasa glucidelor, care poate fi obținută prin hidroliza zaharurilor și care nu se poate desface în zaharide mai simple. – Din fr. monosaccharide.

DOOM

monozaharídă s. f., g.-d. art. monozaharídei; pl. monozaharíde

monozoic
MONOZÓIC, -Ă adj. (Despre animale) Care duce o viață individuală și izolată. [Pron. -zo-ic. / < fr. monozoïque, cf. gr. monos – unic, zoon – animal].

monozoica
MONOZÓIC, -Ă adj. (Despre animale) Care duce o viață individuală și izolată. [Pron. -zo-ic. / < fr. monozoïque, cf. gr. monos – unic, zoon – animal].

monozoice
MONOZÓIC, -Ă adj. (Despre animale) Care duce o viață individuală și izolată. [Pron. -zo-ic. / < fr. monozoïque, cf. gr. monos – unic, zoon – animal].

monozoicei
MONOZÓIC, -Ă adj. (Despre animale) Care duce o viață individuală și izolată. [Pron. -zo-ic. / < fr. monozoïque, cf. gr. monos – unic, zoon – animal].

monozoicele
MONOZÓIC, -Ă adj. (Despre animale) Care duce o viață individuală și izolată. [Pron. -zo-ic. / < fr. monozoïque, cf. gr. monos – unic, zoon – animal].

monozoicelor
MONOZÓIC, -Ă adj. (Despre animale) Care duce o viață individuală și izolată. [Pron. -zo-ic. / < fr. monozoïque, cf. gr. monos – unic, zoon – animal].

monozoici
MONOZÓIC, -Ă adj. (Despre animale) Care duce o viață individuală și izolată. [Pron. -zo-ic. / < fr. monozoïque, cf. gr. monos – unic, zoon – animal].

monozoicii
MONOZÓIC, -Ă adj. (Despre animale) Care duce o viață individuală și izolată. [Pron. -zo-ic. / < fr. monozoïque, cf. gr. monos – unic, zoon – animal].

monozoicilor
MONOZÓIC, -Ă adj. (Despre animale) Care duce o viață individuală și izolată. [Pron. -zo-ic. / < fr. monozoïque, cf. gr. monos – unic, zoon – animal].

monozoicul
MONOZÓIC, -Ă adj. (Despre animale) Care duce o viață individuală și izolată. [Pron. -zo-ic. / < fr. monozoïque, cf. gr. monos – unic, zoon – animal].

monozoicului
MONOZÓIC, -Ă adj. (Despre animale) Care duce o viață individuală și izolată. [Pron. -zo-ic. / < fr. monozoïque, cf. gr. monos – unic, zoon – animal].

monoșina
MONOȘÍNĂ, monoșine, s. f. Cale de rulare pentru tracțiune terestră sau suspendată care folosește o singură șină; monorai. – Mono- + șină (după fr. monorail).

DOOM

monoșínă s. f., g.-d. art. monoșínei; pl. monoșíne

monoșine
MONOȘÍNĂ, monoșine, s. f. Cale de rulare pentru tracțiune terestră sau suspendată care folosește o singură șină; monorai. – Mono- + șină (după fr. monorail).

DOOM

monoșínă s. f., g.-d. art. monoșínei; pl. monoșíne

monoșinei
MONOȘÍNĂ, monoșine, s. f. Cale de rulare pentru tracțiune terestră sau suspendată care folosește o singură șină; monorai. – Mono- + șină (după fr. monorail).

DOOM

monoșínă s. f., g.-d. art. monoșínei; pl. monoșíne

monoșinele
MONOȘÍNĂ, monoșine, s. f. Cale de rulare pentru tracțiune terestră sau suspendată care folosește o singură șină; monorai. – Mono- + șină (după fr. monorail).

DOOM

monoșínă s. f., g.-d. art. monoșínei; pl. monoșíne

monoșinelor
MONOȘÍNĂ, monoșine, s. f. Cale de rulare pentru tracțiune terestră sau suspendată care folosește o singură șină; monorai. – Mono- + șină (după fr. monorail).

DOOM

monoșínă s. f., g.-d. art. monoșínei; pl. monoșíne

monsenior
MONSENIÓR, monseniori, s. m. Titlu acordat în Occident principilor din familiile domnitoare, cardinalilor și altor înalți prelați; persoană cu acest titlu. – Din fr. monseigneur.

DOOM

monseniór (-nior) s. m., pl. monsenióri

monseniori
MONSENIÓR, monseniori, s. m. Titlu acordat în Occident principilor din familiile domnitoare, cardinalilor și altor înalți prelați; persoană cu acest titlu. – Din fr. monseigneur.

DOOM

monseniór (-nior) s. m., pl. monsenióri

monseniorii
MONSENIÓR, monseniori, s. m. Titlu acordat în Occident principilor din familiile domnitoare, cardinalilor și altor înalți prelați; persoană cu acest titlu. – Din fr. monseigneur.

DOOM

monseniór (-nior) s. m., pl. monsenióri

monseniorilor
MONSENIÓR, monseniori, s. m. Titlu acordat în Occident principilor din familiile domnitoare, cardinalilor și altor înalți prelați; persoană cu acest titlu. – Din fr. monseigneur.

DOOM

monseniór (-nior) s. m., pl. monsenióri

monseniorul
MONSENIÓR, monseniori, s. m. Titlu acordat în Occident principilor din familiile domnitoare, cardinalilor și altor înalți prelați; persoană cu acest titlu. – Din fr. monseigneur.

DOOM

monseniór (-nior) s. m., pl. monsenióri

monseniorului
MONSENIÓR, monseniori, s. m. Titlu acordat în Occident principilor din familiile domnitoare, cardinalilor și altor înalți prelați; persoană cu acest titlu. – Din fr. monseigneur.

DOOM

monseniór (-nior) s. m., pl. monsenióri

monstranța
MONSTRÁNȚĂ s.f. Casetă de cristal, încadrată într-o somptuoasă montură de argint sau chiar de aur bătut cu pietre prețioase, în care se păstrează hostia în bisericile catolice. [< germ. Monstranz, fr., engl. monstrance].

monstranțe
MONSTRÁNȚĂ s.f. Casetă de cristal, încadrată într-o somptuoasă montură de argint sau chiar de aur bătut cu pietre prețioase, în care se păstrează hostia în bisericile catolice. [< germ. Monstranz, fr., engl. monstrance].

monstranței
MONSTRÁNȚĂ s.f. Casetă de cristal, încadrată într-o somptuoasă montură de argint sau chiar de aur bătut cu pietre prețioase, în care se păstrează hostia în bisericile catolice. [< germ. Monstranz, fr., engl. monstrance].

monstru
MÓNSTRU s.m. 1. Ființă fantastică, având corpul alcătuit din elemente specifice oamenilor și animalelor. ♦ Ființă care are o anomalie fizică din naștere; pocitanie. 2. Colos, namilă; ființă sau lucru de proporții colosale. 3. Om crud, degenerat, denaturat. // adj. Uriaș, foarte mare, colosal. [Cf. fr. monstre, lat. monstrum].

DOOM

mónstru s. m., art. mónstrul; pl. mónștri, art. mónștrii

monstru
MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ Fig. (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.

monstrul
MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ Fig. (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.

monstrului
MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ Fig. (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.

monstruoasa
MONSTRUÓS, -OÁSĂ, monstruoși, -oase, adj. 1. Care are un aspect respingător, ieșit din comun, care se abate de la normal, ca un monstru, anormal, cu mari anomalii; urât, oribil, hidos; fig. neestetic, neartistic. ♦ Fig. Îngrozitor, rău, denaturat. 2. Exagerat de mare; enorm, colosal. [Pr.: -stru-os] – Din fr. monstrueux.

DOOM

monstruós (-stru-os) adj. m., pl. monstruóși; f. monstruoásă, pl. monstruoáse

monstruoase
MONSTRUÓS, -OÁSĂ, monstruoși, -oase, adj. 1. Care are un aspect respingător, ieșit din comun, care se abate de la normal, ca un monstru, anormal, cu mari anomalii; urât, oribil, hidos; fig. neestetic, neartistic. ♦ Fig. Îngrozitor, rău, denaturat. 2. Exagerat de mare; enorm, colosal. [Pr.: -stru-os] – Din fr. monstrueux.

DOOM

monstruós (-stru-os) adj. m., pl. monstruóși; f. monstruoásă, pl. monstruoáse

monstruoasei
MONSTRUÓS, -OÁSĂ, monstruoși, -oase, adj. 1. Care are un aspect respingător, ieșit din comun, care se abate de la normal, ca un monstru, anormal, cu mari anomalii; urât, oribil, hidos; fig. neestetic, neartistic. ♦ Fig. Îngrozitor, rău, denaturat. 2. Exagerat de mare; enorm, colosal. [Pr.: -stru-os] – Din fr. monstrueux.

DOOM

monstruós (-stru-os) adj. m., pl. monstruóși; f. monstruoásă, pl. monstruoáse

monstruoasele
MONSTRUÓS, -OÁSĂ, monstruoși, -oase, adj. 1. Care are un aspect respingător, ieșit din comun, care se abate de la normal, ca un monstru, anormal, cu mari anomalii; urât, oribil, hidos; fig. neestetic, neartistic. ♦ Fig. Îngrozitor, rău, denaturat. 2. Exagerat de mare; enorm, colosal. [Pr.: -stru-os] – Din fr. monstrueux.

DOOM

monstruós (-stru-os) adj. m., pl. monstruóși; f. monstruoásă, pl. monstruoáse

monstruoaselor
MONSTRUÓS, -OÁSĂ, monstruoși, -oase, adj. 1. Care are un aspect respingător, ieșit din comun, care se abate de la normal, ca un monstru, anormal, cu mari anomalii; urât, oribil, hidos; fig. neestetic, neartistic. ♦ Fig. Îngrozitor, rău, denaturat. 2. Exagerat de mare; enorm, colosal. [Pr.: -stru-os] – Din fr. monstrueux.

DOOM

monstruós (-stru-os) adj. m., pl. monstruóși; f. monstruoásă, pl. monstruoáse

monstruos
MONSTRUÓS, -OÁSĂ, monstruoși, -oase, adj. 1. Care are un aspect respingător, ieșit din comun, care se abate de la normal, ca un monstru, anormal, cu mari anomalii; urât, oribil, hidos; fig. neestetic, neartistic. ♦ Fig. Îngrozitor, rău, denaturat. 2. Exagerat de mare; enorm, colosal. [Pr.: -stru-os] – Din fr. monstrueux.

DOOM

monstruós (-stru-os) adj. m., pl. monstruóși; f. monstruoásă, pl. monstruoáse

monstruosul
MONSTRUÓS, -OÁSĂ, monstruoși, -oase, adj. 1. Care are un aspect respingător, ieșit din comun, care se abate de la normal, ca un monstru, anormal, cu mari anomalii; urât, oribil, hidos; fig. neestetic, neartistic. ♦ Fig. Îngrozitor, rău, denaturat. 2. Exagerat de mare; enorm, colosal. [Pr.: -stru-os] – Din fr. monstrueux.

DOOM

monstruós (-stru-os) adj. m., pl. monstruóși; f. monstruoásă, pl. monstruoáse

monstruosului
MONSTRUÓS, -OÁSĂ, monstruoși, -oase, adj. 1. Care are un aspect respingător, ieșit din comun, care se abate de la normal, ca un monstru, anormal, cu mari anomalii; urât, oribil, hidos; fig. neestetic, neartistic. ♦ Fig. Îngrozitor, rău, denaturat. 2. Exagerat de mare; enorm, colosal. [Pr.: -stru-os] – Din fr. monstrueux.

DOOM

monstruós (-stru-os) adj. m., pl. monstruóși; f. monstruoásă, pl. monstruoáse

monstruozitate
MONSTRUOZITÁTE, monstruozități, s. f. Faptul de a fi monstruos; ceea ce este ieșit din comun și respingător ca aspect, ceea ce este monstruos. ♦ Fig. Ceea ce produce groază, repulsie; grozăvie, cruzime. [Pr.: -stru-o-] – Din fr. monstruosité.

DOOM

monstruozitáte (-stru-o-) s. f., g.-d. art. monstruozitắții; (fapte) pl. monstruozitắți

monstruozitatea
MONSTRUOZITÁTE, monstruozități, s. f. Faptul de a fi monstruos; ceea ce este ieșit din comun și respingător ca aspect, ceea ce este monstruos. ♦ Fig. Ceea ce produce groază, repulsie; grozăvie, cruzime. [Pr.: -stru-o-] – Din fr. monstruosité.

DOOM

monstruozitáte (-stru-o-) s. f., g.-d. art. monstruozitắții; (fapte) pl. monstruozitắți

monstruozități
MONSTRUOZITÁTE, monstruozități, s. f. Faptul de a fi monstruos; ceea ce este ieșit din comun și respingător ca aspect, ceea ce este monstruos. ♦ Fig. Ceea ce produce groază, repulsie; grozăvie, cruzime. [Pr.: -stru-o-] – Din fr. monstruosité.

DOOM

monstruozitáte (-stru-o-) s. f., g.-d. art. monstruozitắții; (fapte) pl. monstruozitắți

monstruozității
MONSTRUOZITÁTE, monstruozități, s. f. Faptul de a fi monstruos; ceea ce este ieșit din comun și respingător ca aspect, ceea ce este monstruos. ♦ Fig. Ceea ce produce groază, repulsie; grozăvie, cruzime. [Pr.: -stru-o-] – Din fr. monstruosité.

DOOM

monstruozitáte (-stru-o-) s. f., g.-d. art. monstruozitắții; (fapte) pl. monstruozitắți

monstruozitățile
MONSTRUOZITÁTE, monstruozități, s. f. Faptul de a fi monstruos; ceea ce este ieșit din comun și respingător ca aspect, ceea ce este monstruos. ♦ Fig. Ceea ce produce groază, repulsie; grozăvie, cruzime. [Pr.: -stru-o-] – Din fr. monstruosité.

DOOM

monstruozitáte (-stru-o-) s. f., g.-d. art. monstruozitắții; (fapte) pl. monstruozitắți

monstruozităților
MONSTRUOZITÁTE, monstruozități, s. f. Faptul de a fi monstruos; ceea ce este ieșit din comun și respingător ca aspect, ceea ce este monstruos. ♦ Fig. Ceea ce produce groază, repulsie; grozăvie, cruzime. [Pr.: -stru-o-] – Din fr. monstruosité.

DOOM

monstruozitáte (-stru-o-) s. f., g.-d. art. monstruozitắții; (fapte) pl. monstruozitắți

monstruoși
MONSTRUÓS, -OÁSĂ, monstruoși, -oase, adj. 1. Care are un aspect respingător, ieșit din comun, care se abate de la normal, ca un monstru, anormal, cu mari anomalii; urât, oribil, hidos; fig. neestetic, neartistic. ♦ Fig. Îngrozitor, rău, denaturat. 2. Exagerat de mare; enorm, colosal. [Pr.: -stru-os] – Din fr. monstrueux.

DOOM

monstruós (-stru-os) adj. m., pl. monstruóși; f. monstruoásă, pl. monstruoáse

monstruoșii
MONSTRUÓS, -OÁSĂ, monstruoși, -oase, adj. 1. Care are un aspect respingător, ieșit din comun, care se abate de la normal, ca un monstru, anormal, cu mari anomalii; urât, oribil, hidos; fig. neestetic, neartistic. ♦ Fig. Îngrozitor, rău, denaturat. 2. Exagerat de mare; enorm, colosal. [Pr.: -stru-os] – Din fr. monstrueux.

DOOM

monstruós (-stru-os) adj. m., pl. monstruóși; f. monstruoásă, pl. monstruoáse

monstruoșilor
MONSTRUÓS, -OÁSĂ, monstruoși, -oase, adj. 1. Care are un aspect respingător, ieșit din comun, care se abate de la normal, ca un monstru, anormal, cu mari anomalii; urât, oribil, hidos; fig. neestetic, neartistic. ♦ Fig. Îngrozitor, rău, denaturat. 2. Exagerat de mare; enorm, colosal. [Pr.: -stru-os] – Din fr. monstrueux.

DOOM

monstruós (-stru-os) adj. m., pl. monstruóși; f. monstruoásă, pl. monstruoáse

mont
MONT, monturi, s. n. Parte care rămâne după amputarea unei mâini sau a unui picior; ciot. ♦ Capăt proeminent al unui os sau al unei articulații; spec. proeminență patologică a unui os sau a unei articulații, îndeosebi la degetul gros de la picior. – Din bont.

DOOM

mont s. n., pl. mónturi

monta
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

monta
MÓNTĂ, monte, s. f. 1. Împerechere a două animale de sex opus în vederea reproducerii; montare². 2. Herghelie de armăsari pentru reproducere. – Din fr. monte.

DOOM

móntă s. f., g.-d. art. móntei; pl. mónte

montagnard
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnard
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnarda
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnarda
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnarde
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnarde
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnardei
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnardei
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnardele
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnardele
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnardelor
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnardelor
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnardul
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnardul
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnardului
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnardului
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnarzi
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnarzi
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnarzii
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnarzii
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnarzilor
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montagnarzilor
MONTAGNÁRD adj. v. montaniard.

montai
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montaj
MONTÁJ, montaje, s. n. 1. Montare¹; (concr.) ansamblu, sistem rezultat în urma unei montări. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compoziție pentru a obține un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Fază finală în tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii și lungimii definitive a secvențelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. în conformitate cu succesiunea indicată de scenariu și cu viziunea artistică a regizorului. 4. Combinarea într-o ordine succesivă logică și într-un tot unitar a scenelor și a episoadelor caracteristice dintr-o operă literară, dintr-o compoziție muzicală etc., în vederea unei transmisii radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.

DOOM

montáj s. n., pl. montáje

montaje
MONTÁJ, montaje, s. n. 1. Montare¹; (concr.) ansamblu, sistem rezultat în urma unei montări. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compoziție pentru a obține un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Fază finală în tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii și lungimii definitive a secvențelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. în conformitate cu succesiunea indicată de scenariu și cu viziunea artistică a regizorului. 4. Combinarea într-o ordine succesivă logică și într-un tot unitar a scenelor și a episoadelor caracteristice dintr-o operă literară, dintr-o compoziție muzicală etc., în vederea unei transmisii radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.

DOOM

montáj s. n., pl. montáje

montajele
MONTÁJ, montaje, s. n. 1. Montare¹; (concr.) ansamblu, sistem rezultat în urma unei montări. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compoziție pentru a obține un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Fază finală în tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii și lungimii definitive a secvențelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. în conformitate cu succesiunea indicată de scenariu și cu viziunea artistică a regizorului. 4. Combinarea într-o ordine succesivă logică și într-un tot unitar a scenelor și a episoadelor caracteristice dintr-o operă literară, dintr-o compoziție muzicală etc., în vederea unei transmisii radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.

DOOM

montáj s. n., pl. montáje

montajelor
MONTÁJ, montaje, s. n. 1. Montare¹; (concr.) ansamblu, sistem rezultat în urma unei montări. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compoziție pentru a obține un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Fază finală în tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii și lungimii definitive a secvențelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. în conformitate cu succesiunea indicată de scenariu și cu viziunea artistică a regizorului. 4. Combinarea într-o ordine succesivă logică și într-un tot unitar a scenelor și a episoadelor caracteristice dintr-o operă literară, dintr-o compoziție muzicală etc., în vederea unei transmisii radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.

DOOM

montáj s. n., pl. montáje

montajul
MONTÁJ, montaje, s. n. 1. Montare¹; (concr.) ansamblu, sistem rezultat în urma unei montări. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compoziție pentru a obține un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Fază finală în tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii și lungimii definitive a secvențelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. în conformitate cu succesiunea indicată de scenariu și cu viziunea artistică a regizorului. 4. Combinarea într-o ordine succesivă logică și într-un tot unitar a scenelor și a episoadelor caracteristice dintr-o operă literară, dintr-o compoziție muzicală etc., în vederea unei transmisii radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.

DOOM

montáj s. n., pl. montáje

montajului
MONTÁJ, montaje, s. n. 1. Montare¹; (concr.) ansamblu, sistem rezultat în urma unei montări. 2. Reunire a unor imagini (picturale, grafice, fotografice) independente sau a unora care fac parte dintr-o compoziție pentru a obține un ansamblu; (concr.) ansamblu realizat astfel. 3. Fază finală în tehnica de lucru a unui film, care cuprinde selectarea scenelor, stabilirea ordinii și lungimii definitive a secvențelor, mixajul cu acompaniamentul sonor etc. în conformitate cu succesiunea indicată de scenariu și cu viziunea artistică a regizorului. 4. Combinarea într-o ordine succesivă logică și într-un tot unitar a scenelor și a episoadelor caracteristice dintr-o operă literară, dintr-o compoziție muzicală etc., în vederea unei transmisii radiofonice, de televiziune sau pentru un spectacol. Montaj literar. – Din fr. montage.

DOOM

montáj s. n., pl. montáje

montam
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montan
MONTÁN, -Ă, montani, -e, adj. De munte, de la munte, specific muntelui. – Din lat. montanus.

DOOM

montán adj. m., pl. montáni; f. montánă, pl. montáne

montana
MONTÁN, -Ă, montani, -e, adj. De munte, de la munte, specific muntelui. – Din lat. montanus.

DOOM

montán adj. m., pl. montáni; f. montánă, pl. montáne

montana
DEGETĂRÚȚ, degetăruți, s. m. Plantă erbacee din familia primulaceelor, cu flori albastre-violete, în formă de clopot, dispuse câte 1-8 în vârful tulpinii, care crește în regiunile muntoase (Soldanella montana). – Degetar + suf. -uț.

montane
MONTÁN, -Ă, montani, -e, adj. De munte, de la munte, specific muntelui. – Din lat. montanus.

DOOM

montán adj. m., pl. montáni; f. montánă, pl. montáne

montanei
MONTÁN, -Ă, montani, -e, adj. De munte, de la munte, specific muntelui. – Din lat. montanus.

DOOM

montán adj. m., pl. montáni; f. montánă, pl. montáne

montanele
MONTÁN, -Ă, montani, -e, adj. De munte, de la munte, specific muntelui. – Din lat. montanus.

DOOM

montán adj. m., pl. montáni; f. montánă, pl. montáne

montanelor
MONTÁN, -Ă, montani, -e, adj. De munte, de la munte, specific muntelui. – Din lat. montanus.

DOOM

montán adj. m., pl. montáni; f. montánă, pl. montáne

montani
MONTÁN, -Ă, montani, -e, adj. De munte, de la munte, specific muntelui. – Din lat. montanus.

DOOM

montán adj. m., pl. montáni; f. montánă, pl. montáne

montaniard
MONTANIÁRD adj. (Franțuzism) Muntenesc. // s.m. și f. 1. Membru al partidului cu vederi radicale, care ocupa partea cea mai înaltă (La Montagne) a sălii în care se țineau ședințele Convențiunii în timpul revoluției burgheze din Franța de la 1789. 2. (Rar) Muntean. [Pron. -ni-ard, scris și montagnard. / < fr. montagnard].

DOOM

!montaniárd (-niard) adj. m., s. m., pl. montaniárzi; adj. f., s. f. montaniárdă, pl. montaniárde

montanii
MONTÁN, -Ă, montani, -e, adj. De munte, de la munte, specific muntelui. – Din lat. montanus.

DOOM

montán adj. m., pl. montáni; f. montánă, pl. montáne

montanilor
MONTÁN, -Ă, montani, -e, adj. De munte, de la munte, specific muntelui. – Din lat. montanus.

DOOM

montán adj. m., pl. montáni; f. montánă, pl. montáne

montanism
MONTANÍSM s.n. Doctrină mistică religioasă a unei secte din primele secole creștine, care propovăduia ascetismul și submina ierarhia bisericească. [Cf. fr. montanisme, montanismo < Montanus – frigian, preot al zeiței Cibele, convertit la creștinism].

montanismul
MONTANÍSM s.n. Doctrină mistică religioasă a unei secte din primele secole creștine, care propovăduia ascetismul și submina ierarhia bisericească. [Cf. fr. montanisme, montanismo < Montanus – frigian, preot al zeiței Cibele, convertit la creștinism].

montanismului
MONTANÍSM s.n. Doctrină mistică religioasă a unei secte din primele secole creștine, care propovăduia ascetismul și submina ierarhia bisericească. [Cf. fr. montanisme, montanismo < Montanus – frigian, preot al zeiței Cibele, convertit la creștinism].

montanist
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montanist
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montanista
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montanista
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montaniste
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montaniste
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montanistei
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montanistei
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montanistele
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montanistele
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montanistelor
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montanistelor
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montanistul
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montanistul
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montanistului
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montanistului
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montaniști
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montaniști
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montaniștii
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montaniștii
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montaniștilor
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montaniștilor
MONTANÍST, -Ă adj. Referitor la montanism, propriu montanismului. // s.m. și f. 1. Adept al montanismului. 2. Specialist în exploatări miniere. [Cf. fr. montaniste, it. montanista].

montant
MONTÁNT, -Ă, montanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Ridicat în sus, înălțat, înalt. 2. S. m. Bară de lemn sau de metal care se așază vertical într-o construcție și care servește ca piesă de susținere. – Din fr. montant.

DOOM

montánt² s. m., pl. montánți

montant
MONTÁNT, -Ă, montanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Ridicat în sus, înălțat, înalt. 2. S. m. Bară de lemn sau de metal care se așază vertical într-o construcție și care servește ca piesă de susținere. – Din fr. montant.

DOOM

montánt² s. m., pl. montánți

montanta
MONTÁNT, -Ă, montanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Ridicat în sus, înălțat, înalt. 2. S. m. Bară de lemn sau de metal care se așază vertical într-o construcție și care servește ca piesă de susținere. – Din fr. montant.

DOOM

montánt² s. m., pl. montánți

montante
MONTÁNT, -Ă, montanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Ridicat în sus, înălțat, înalt. 2. S. m. Bară de lemn sau de metal care se așază vertical într-o construcție și care servește ca piesă de susținere. – Din fr. montant.

DOOM

montánt² s. m., pl. montánți

montantei
MONTÁNT, -Ă, montanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Ridicat în sus, înălțat, înalt. 2. S. m. Bară de lemn sau de metal care se așază vertical într-o construcție și care servește ca piesă de susținere. – Din fr. montant.

DOOM

montánt² s. m., pl. montánți

montantele
MONTÁNT, -Ă, montanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Ridicat în sus, înălțat, înalt. 2. S. m. Bară de lemn sau de metal care se așază vertical într-o construcție și care servește ca piesă de susținere. – Din fr. montant.

DOOM

montánt² s. m., pl. montánți

montantelor
MONTÁNT, -Ă, montanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Ridicat în sus, înălțat, înalt. 2. S. m. Bară de lemn sau de metal care se așază vertical într-o construcție și care servește ca piesă de susținere. – Din fr. montant.

DOOM

montánt² s. m., pl. montánți

montantul
MONTÁNT, -Ă, montanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Ridicat în sus, înălțat, înalt. 2. S. m. Bară de lemn sau de metal care se așază vertical într-o construcție și care servește ca piesă de susținere. – Din fr. montant.

DOOM

montánt² s. m., pl. montánți

montantului
MONTÁNT, -Ă, montanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Ridicat în sus, înălțat, înalt. 2. S. m. Bară de lemn sau de metal care se așază vertical într-o construcție și care servește ca piesă de susținere. – Din fr. montant.

DOOM

montánt² s. m., pl. montánți

montanul
MONTÁN, -Ă, montani, -e, adj. De munte, de la munte, specific muntelui. – Din lat. montanus.

DOOM

montán adj. m., pl. montáni; f. montánă, pl. montáne

montanului
MONTÁN, -Ă, montani, -e, adj. De munte, de la munte, specific muntelui. – Din lat. montanus.

DOOM

montán adj. m., pl. montáni; f. montánă, pl. montáne

montanți
MONTÁNT, -Ă, montanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Ridicat în sus, înălțat, înalt. 2. S. m. Bară de lemn sau de metal care se așază vertical într-o construcție și care servește ca piesă de susținere. – Din fr. montant.

DOOM

montánt² s. m., pl. montánți

montanții
MONTÁNT, -Ă, montanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Ridicat în sus, înălțat, înalt. 2. S. m. Bară de lemn sau de metal care se așază vertical într-o construcție și care servește ca piesă de susținere. – Din fr. montant.

DOOM

montánt² s. m., pl. montánți

montanților
MONTÁNT, -Ă, montanți, -te, adj., s. m. 1. Adj. Ridicat în sus, înălțat, înalt. 2. S. m. Bară de lemn sau de metal care se așază vertical într-o construcție și care servește ca piesă de susținere. – Din fr. montant.

DOOM

montánt² s. m., pl. montánți

montare
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montare
MONTÁRE¹, montări, s. f. Acțiunea de a monta¹ și rezultatul ei. – V. monta¹.

DOOM

montáre s. f., g.-d. art. montắrii; pl. montắri

montare
MONTÁRE², montări, s. f. Montă (1). – V. monta².

DOOM

montáre s. f., g.-d. art. montắrii; pl. montắri

montarea
MONTÁRE¹, montări, s. f. Acțiunea de a monta¹ și rezultatul ei. – V. monta¹.

DOOM

montáre s. f., g.-d. art. montắrii; pl. montắri

montarea
MONTÁRE², montări, s. f. Montă (1). – V. monta².

DOOM

montáre s. f., g.-d. art. montắrii; pl. montắri

montară
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montarăm
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montarăți
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montase
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montasem
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montaseră
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montaserăm
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montaserăți
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montaseși
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montaseți
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montat
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montat
MONTÁT, -Ă, montați, -te, adj. (Despre piese, instalații etc.) Care a fost pus, fixat, îmbinat la locul potrivit. – V. monta¹.

montata
MONTÁT, -Ă, montați, -te, adj. (Despre piese, instalații etc.) Care a fost pus, fixat, îmbinat la locul potrivit. – V. monta¹.

montate
MONTÁT, -Ă, montați, -te, adj. (Despre piese, instalații etc.) Care a fost pus, fixat, îmbinat la locul potrivit. – V. monta¹.

montatei
MONTÁT, -Ă, montați, -te, adj. (Despre piese, instalații etc.) Care a fost pus, fixat, îmbinat la locul potrivit. – V. monta¹.

montatele
MONTÁT, -Ă, montați, -te, adj. (Despre piese, instalații etc.) Care a fost pus, fixat, îmbinat la locul potrivit. – V. monta¹.

montatelor
MONTÁT, -Ă, montați, -te, adj. (Despre piese, instalații etc.) Care a fost pus, fixat, îmbinat la locul potrivit. – V. monta¹.

montatoare
MONTATÓR, -OÁRE, montatori, -oare, s. m. și f. Tehnician care montează diferite părți ale unor obiecte sau aparate; montor. – Monta¹ + suf. -tor. Cf. it. montatore.

DOOM

montatór s. m., pl. montatóri

montatoarea
MONTATÓR, -OÁRE, montatori, -oare, s. m. și f. Tehnician care montează diferite părți ale unor obiecte sau aparate; montor. – Monta¹ + suf. -tor. Cf. it. montatore.

DOOM

montatór s. m., pl. montatóri

montatoarei
MONTATÓR, -OÁRE, montatori, -oare, s. m. și f. Tehnician care montează diferite părți ale unor obiecte sau aparate; montor. – Monta¹ + suf. -tor. Cf. it. montatore.

DOOM

montatór s. m., pl. montatóri

montatoarele
MONTATÓR, -OÁRE, montatori, -oare, s. m. și f. Tehnician care montează diferite părți ale unor obiecte sau aparate; montor. – Monta¹ + suf. -tor. Cf. it. montatore.

DOOM

montatór s. m., pl. montatóri

montatoarelor
MONTATÓR, -OÁRE, montatori, -oare, s. m. și f. Tehnician care montează diferite părți ale unor obiecte sau aparate; montor. – Monta¹ + suf. -tor. Cf. it. montatore.

DOOM

montatór s. m., pl. montatóri

montator
MONTATÓR, -OÁRE, montatori, -oare, s. m. și f. Tehnician care montează diferite părți ale unor obiecte sau aparate; montor. – Monta¹ + suf. -tor. Cf. it. montatore.

DOOM

montatór s. m., pl. montatóri

montatori
MONTATÓR, -OÁRE, montatori, -oare, s. m. și f. Tehnician care montează diferite părți ale unor obiecte sau aparate; montor. – Monta¹ + suf. -tor. Cf. it. montatore.

DOOM

montatór s. m., pl. montatóri

montatorii
MONTATÓR, -OÁRE, montatori, -oare, s. m. și f. Tehnician care montează diferite părți ale unor obiecte sau aparate; montor. – Monta¹ + suf. -tor. Cf. it. montatore.

DOOM

montatór s. m., pl. montatóri

montatorilor
MONTATÓR, -OÁRE, montatori, -oare, s. m. și f. Tehnician care montează diferite părți ale unor obiecte sau aparate; montor. – Monta¹ + suf. -tor. Cf. it. montatore.

DOOM

montatór s. m., pl. montatóri

montatorul
MONTATÓR, -OÁRE, montatori, -oare, s. m. și f. Tehnician care montează diferite părți ale unor obiecte sau aparate; montor. – Monta¹ + suf. -tor. Cf. it. montatore.

DOOM

montatór s. m., pl. montatóri

montatorului
MONTATÓR, -OÁRE, montatori, -oare, s. m. și f. Tehnician care montează diferite părți ale unor obiecte sau aparate; montor. – Monta¹ + suf. -tor. Cf. it. montatore.

DOOM

montatór s. m., pl. montatóri

montatul
MONTÁT, -Ă, montați, -te, adj. (Despre piese, instalații etc.) Care a fost pus, fixat, îmbinat la locul potrivit. – V. monta¹.

montatului
MONTÁT, -Ă, montați, -te, adj. (Despre piese, instalații etc.) Care a fost pus, fixat, îmbinat la locul potrivit. – V. monta¹.

montau
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montași
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montați
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montați
MONTÁT, -Ă, montați, -te, adj. (Despre piese, instalații etc.) Care a fost pus, fixat, îmbinat la locul potrivit. – V. monta¹.

montații
MONTÁT, -Ă, montați, -te, adj. (Despre piese, instalații etc.) Care a fost pus, fixat, îmbinat la locul potrivit. – V. monta¹.

montaților
MONTÁT, -Ă, montați, -te, adj. (Despre piese, instalații etc.) Care a fost pus, fixat, îmbinat la locul potrivit. – V. monta¹.

montbreția
MONTBRÉȚIA s.f. Plantă erbacee bulboasă cu frunze liniare și flori roșii și portocalii, așezate în spice. [< lat. sav. montbretia].

montbreției
MONTBRÉȚIA s.f. Plantă erbacee bulboasă cu frunze liniare și flori roșii și portocalii, așezate în spice. [< lat. sav. montbretia].

montbreții
MONTBRÉȚIA s.f. Plantă erbacee bulboasă cu frunze liniare și flori roșii și portocalii, așezate în spice. [< lat. sav. montbretia].

montbrețiile
MONTBRÉȚIA s.f. Plantă erbacee bulboasă cu frunze liniare și flori roșii și portocalii, așezate în spice. [< lat. sav. montbretia].

montbrețiilor
MONTBRÉȚIA s.f. Plantă erbacee bulboasă cu frunze liniare și flori roșii și portocalii, așezate în spice. [< lat. sav. montbretia].

monte
MÓNTĂ, monte, s. f. 1. Împerechere a două animale de sex opus în vederea reproducerii; montare². 2. Herghelie de armăsari pentru reproducere. – Din fr. monte.

DOOM

móntă s. f., g.-d. art. móntei; pl. mónte

montează
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montei
MÓNTĂ, monte, s. f. 1. Împerechere a două animale de sex opus în vederea reproducerii; montare². 2. Herghelie de armăsari pentru reproducere. – Din fr. monte.

DOOM

móntă s. f., g.-d. art. móntei; pl. mónte

montele
MÓNTĂ, monte, s. f. 1. Împerechere a două animale de sex opus în vederea reproducerii; montare². 2. Herghelie de armăsari pentru reproducere. – Din fr. monte.

DOOM

móntă s. f., g.-d. art. móntei; pl. mónte

montelor
MÓNTĂ, monte, s. f. 1. Împerechere a două animale de sex opus în vederea reproducerii; montare². 2. Herghelie de armăsari pentru reproducere. – Din fr. monte.

DOOM

móntă s. f., g.-d. art. móntei; pl. mónte

montez
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

monteze
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montezi
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montgolfier
MONTGOLFIÉRĂ s. f. v. montgolfier.

DOOM

!montgolfiér (mont-gol-fier) s. n., pl. montgolfiére

montgolfiere
MONTGOLFIÉRĂ s. f. v. montgolfier.

DOOM

!montgolfiér (mont-gol-fier) s. n., pl. montgolfiére

montgolfierele
MONTGOLFIÉRĂ s. f. v. montgolfier.

DOOM

!montgolfiér (mont-gol-fier) s. n., pl. montgolfiére

montgolfierelor
MONTGOLFIÉRĂ s. f. v. montgolfier.

DOOM

!montgolfiér (mont-gol-fier) s. n., pl. montgolfiére

montgolfierul
MONTGOLFIÉRĂ s. f. v. montgolfier.

DOOM

!montgolfiér (mont-gol-fier) s. n., pl. montgolfiére

montgolfierului
MONTGOLFIÉRĂ s. f. v. montgolfier.

DOOM

!montgolfiér (mont-gol-fier) s. n., pl. montgolfiére

montgolfieră
MONTGOLFIÉRĂ s. f. v. montgolfier.

DOOM

!montgolfiér (mont-gol-fier) s. n., pl. montgolfiére

monticol
MONTÍCOL, -Ă adj. (Rar) Care trăiește pe munți, din munți. [< fr. monticole, cf. lat. mons – munte, colere – a locui].

monticola
MONTÍCOL, -Ă adj. (Rar) Care trăiește pe munți, din munți. [< fr. monticole, cf. lat. mons – munte, colere – a locui].

monticole
MONTÍCOL, -Ă adj. (Rar) Care trăiește pe munți, din munți. [< fr. monticole, cf. lat. mons – munte, colere – a locui].

monticolei
MONTÍCOL, -Ă adj. (Rar) Care trăiește pe munți, din munți. [< fr. monticole, cf. lat. mons – munte, colere – a locui].

monticolele
MONTÍCOL, -Ă adj. (Rar) Care trăiește pe munți, din munți. [< fr. monticole, cf. lat. mons – munte, colere – a locui].

monticolelor
MONTÍCOL, -Ă adj. (Rar) Care trăiește pe munți, din munți. [< fr. monticole, cf. lat. mons – munte, colere – a locui].

monticoli
MONTÍCOL, -Ă adj. (Rar) Care trăiește pe munți, din munți. [< fr. monticole, cf. lat. mons – munte, colere – a locui].

monticolii
MONTÍCOL, -Ă adj. (Rar) Care trăiește pe munți, din munți. [< fr. monticole, cf. lat. mons – munte, colere – a locui].

monticolilor
MONTÍCOL, -Ă adj. (Rar) Care trăiește pe munți, din munți. [< fr. monticole, cf. lat. mons – munte, colere – a locui].

monticolul
MONTÍCOL, -Ă adj. (Rar) Care trăiește pe munți, din munți. [< fr. monticole, cf. lat. mons – munte, colere – a locui].

monticolului
MONTÍCOL, -Ă adj. (Rar) Care trăiește pe munți, din munți. [< fr. monticole, cf. lat. mons – munte, colere – a locui].

monticul
MONTÍCULĂ s. f. v. monticul.

DOOM

montícul s. m., pl. montículi

monticulă
MONTÍCULĂ s. f. v. monticul.

DOOM

montícul s. m., pl. montículi

montmorillonit
MONTMORILLONÍT, montmorillonite, s. n. Alumosilicat natural de magneziu, aluminiu și fier, din grupa mineralelor argiloase, moale, gras, absorbant, de culoare albă, folosit la purificarea diferitelor soluții, în industria textilă, a cauciucului, cosmetică, alimentară etc. [Pr.: -ri-lo-] – Din fr. montmorillonite.

DOOM

montmorillonít (mont-mo-) s. n., pl. montmorilloníte

montmorillonite
MONTMORILLONÍT, montmorillonite, s. n. Alumosilicat natural de magneziu, aluminiu și fier, din grupa mineralelor argiloase, moale, gras, absorbant, de culoare albă, folosit la purificarea diferitelor soluții, în industria textilă, a cauciucului, cosmetică, alimentară etc. [Pr.: -ri-lo-] – Din fr. montmorillonite.

DOOM

montmorillonít (mont-mo-) s. n., pl. montmorilloníte

montmorillonitele
MONTMORILLONÍT, montmorillonite, s. n. Alumosilicat natural de magneziu, aluminiu și fier, din grupa mineralelor argiloase, moale, gras, absorbant, de culoare albă, folosit la purificarea diferitelor soluții, în industria textilă, a cauciucului, cosmetică, alimentară etc. [Pr.: -ri-lo-] – Din fr. montmorillonite.

DOOM

montmorillonít (mont-mo-) s. n., pl. montmorilloníte

montmorillonitelor
MONTMORILLONÍT, montmorillonite, s. n. Alumosilicat natural de magneziu, aluminiu și fier, din grupa mineralelor argiloase, moale, gras, absorbant, de culoare albă, folosit la purificarea diferitelor soluții, în industria textilă, a cauciucului, cosmetică, alimentară etc. [Pr.: -ri-lo-] – Din fr. montmorillonite.

DOOM

montmorillonít (mont-mo-) s. n., pl. montmorilloníte

montmorillonitul
MONTMORILLONÍT, montmorillonite, s. n. Alumosilicat natural de magneziu, aluminiu și fier, din grupa mineralelor argiloase, moale, gras, absorbant, de culoare albă, folosit la purificarea diferitelor soluții, în industria textilă, a cauciucului, cosmetică, alimentară etc. [Pr.: -ri-lo-] – Din fr. montmorillonite.

DOOM

montmorillonít (mont-mo-) s. n., pl. montmorilloníte

montmorillonitului
MONTMORILLONÍT, montmorillonite, s. n. Alumosilicat natural de magneziu, aluminiu și fier, din grupa mineralelor argiloase, moale, gras, absorbant, de culoare albă, folosit la purificarea diferitelor soluții, în industria textilă, a cauciucului, cosmetică, alimentară etc. [Pr.: -ri-lo-] – Din fr. montmorillonite.

DOOM

montmorillonít (mont-mo-) s. n., pl. montmorilloníte

montmorilonit
MONTMORILLONÍT, montmorillonite, s. n. Alumosilicat natural de magneziu, aluminiu și fier, din grupa mineralelor argiloase, moale, gras, absorbant, de culoare albă, folosit la purificarea diferitelor soluții, în industria textilă, a cauciucului, cosmetică, alimentară etc. [Pr.: -ri-lo-] – Din fr. montmorillonite.

montoare
MONTÓR, -OÁRE, montori, -oare, s. m. și f. (Rar) Montator. – Din fr. monteur.

DOOM

montór (rar) s. m., pl. montóri

montoarea
MONTÓR, -OÁRE, montori, -oare, s. m. și f. (Rar) Montator. – Din fr. monteur.

DOOM

montór (rar) s. m., pl. montóri

montoarei
MONTÓR, -OÁRE, montori, -oare, s. m. și f. (Rar) Montator. – Din fr. monteur.

DOOM

montór (rar) s. m., pl. montóri

montoarele
MONTÓR, -OÁRE, montori, -oare, s. m. și f. (Rar) Montator. – Din fr. monteur.

DOOM

montór (rar) s. m., pl. montóri

montoarelor
MONTÓR, -OÁRE, montori, -oare, s. m. și f. (Rar) Montator. – Din fr. monteur.

DOOM

montór (rar) s. m., pl. montóri

montor
MONTÓR, -OÁRE, montori, -oare, s. m. și f. (Rar) Montator. – Din fr. monteur.

DOOM

montór (rar) s. m., pl. montóri

montori
MONTÓR, -OÁRE, montori, -oare, s. m. și f. (Rar) Montator. – Din fr. monteur.

DOOM

montór (rar) s. m., pl. montóri

montorii
MONTÓR, -OÁRE, montori, -oare, s. m. și f. (Rar) Montator. – Din fr. monteur.

DOOM

montór (rar) s. m., pl. montóri

montorilor
MONTÓR, -OÁRE, montori, -oare, s. m. și f. (Rar) Montator. – Din fr. monteur.

DOOM

montór (rar) s. m., pl. montóri

montorul
MONTÓR, -OÁRE, montori, -oare, s. m. și f. (Rar) Montator. – Din fr. monteur.

DOOM

montór (rar) s. m., pl. montóri

montorului
MONTÓR, -OÁRE, montori, -oare, s. m. și f. (Rar) Montator. – Din fr. monteur.

DOOM

montór (rar) s. m., pl. montóri

montul
MONT, monturi, s. n. Parte care rămâne după amputarea unei mâini sau a unui picior; ciot. ♦ Capăt proeminent al unui os sau al unei articulații; spec. proeminență patologică a unui os sau a unei articulații, îndeosebi la degetul gros de la picior. – Din bont.

DOOM

mont s. n., pl. mónturi

montului
MONT, monturi, s. n. Parte care rămâne după amputarea unei mâini sau a unui picior; ciot. ♦ Capăt proeminent al unui os sau al unei articulații; spec. proeminență patologică a unui os sau a unei articulații, îndeosebi la degetul gros de la picior. – Din bont.

DOOM

mont s. n., pl. mónturi

montura
MONTÚRĂ, monturi, s. f. Piesă sau parte a unui sistem tehnic în care se montează o altă piesă a acestuia. ♦ Spec. Mod de fixare a pietrelor prețioase într-o bijuterie; garnitură de metal care fixează o piatră prețioasă într-o bijuterie sau care adăpostește mecanismul unui ceasornic. – Din germ. Montur, fr. monture.

DOOM

montúră s. m., g.-d. art. montúrii; pl. montúri

monturi
MONT, monturi, s. n. Parte care rămâne după amputarea unei mâini sau a unui picior; ciot. ♦ Capăt proeminent al unui os sau al unei articulații; spec. proeminență patologică a unui os sau a unei articulații, îndeosebi la degetul gros de la picior. – Din bont.

DOOM

mont s. n., pl. mónturi

monturi
MONTÚRĂ, monturi, s. f. Piesă sau parte a unui sistem tehnic în care se montează o altă piesă a acestuia. ♦ Spec. Mod de fixare a pietrelor prețioase într-o bijuterie; garnitură de metal care fixează o piatră prețioasă într-o bijuterie sau care adăpostește mecanismul unui ceasornic. – Din germ. Montur, fr. monture.

DOOM

montúră s. m., g.-d. art. montúrii; pl. montúri

monturii
MONTÚRĂ, monturi, s. f. Piesă sau parte a unui sistem tehnic în care se montează o altă piesă a acestuia. ♦ Spec. Mod de fixare a pietrelor prețioase într-o bijuterie; garnitură de metal care fixează o piatră prețioasă într-o bijuterie sau care adăpostește mecanismul unui ceasornic. – Din germ. Montur, fr. monture.

DOOM

montúră s. m., g.-d. art. montúrii; pl. montúri

monturile
MONT, monturi, s. n. Parte care rămâne după amputarea unei mâini sau a unui picior; ciot. ♦ Capăt proeminent al unui os sau al unei articulații; spec. proeminență patologică a unui os sau a unei articulații, îndeosebi la degetul gros de la picior. – Din bont.

DOOM

mont s. n., pl. mónturi

monturile
MONTÚRĂ, monturi, s. f. Piesă sau parte a unui sistem tehnic în care se montează o altă piesă a acestuia. ♦ Spec. Mod de fixare a pietrelor prețioase într-o bijuterie; garnitură de metal care fixează o piatră prețioasă într-o bijuterie sau care adăpostește mecanismul unui ceasornic. – Din germ. Montur, fr. monture.

DOOM

montúră s. m., g.-d. art. montúrii; pl. montúri

monturilor
MONT, monturi, s. n. Parte care rămâne după amputarea unei mâini sau a unui picior; ciot. ♦ Capăt proeminent al unui os sau al unei articulații; spec. proeminență patologică a unui os sau a unei articulații, îndeosebi la degetul gros de la picior. – Din bont.

DOOM

mont s. n., pl. mónturi

monturilor
MONTÚRĂ, monturi, s. f. Piesă sau parte a unui sistem tehnic în care se montează o altă piesă a acestuia. ♦ Spec. Mod de fixare a pietrelor prețioase într-o bijuterie; garnitură de metal care fixează o piatră prețioasă într-o bijuterie sau care adăpostește mecanismul unui ceasornic. – Din germ. Montur, fr. monture.

DOOM

montúră s. m., g.-d. art. montúrii; pl. montúri

montând
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montînd
MONTÁ¹, montez, vb. I. Tranz. 1. A fixa la locul lor diferite piese ale unui sistem tehnic; a asambla, a îmbina. ♦ A potrivi, a amplasa la locul de funcționare o parte a unui mecanism, a unui obiect. ♦ A fixa pietre prețioase într-o bijuterie. 2. A pregăti reprezentarea unui spectacol artistic, a pune în scenă. 3. Fig. A pune la cale. ♦ A întărâta pe cineva împotriva cuiva; a ațâța. – Din fr. monter.

DOOM

montá (a ~) vb., ind. prez. 3 monteáză

montări
MONTÁRE¹, montări, s. f. Acțiunea de a monta¹ și rezultatul ei. – V. monta¹.

DOOM

montáre s. f., g.-d. art. montắrii; pl. montắri

montări
MONTÁRE², montări, s. f. Montă (1). – V. monta².

DOOM

montáre s. f., g.-d. art. montắrii; pl. montắri

montării
MONTÁRE¹, montări, s. f. Acțiunea de a monta¹ și rezultatul ei. – V. monta¹.

DOOM

montáre s. f., g.-d. art. montắrii; pl. montắri

montării
MONTÁRE², montări, s. f. Montă (1). – V. monta².

DOOM

montáre s. f., g.-d. art. montắrii; pl. montắri

montările
MONTÁRE¹, montări, s. f. Acțiunea de a monta¹ și rezultatul ei. – V. monta¹.

DOOM

montáre s. f., g.-d. art. montắrii; pl. montắri

montările
MONTÁRE², montări, s. f. Montă (1). – V. monta².

DOOM

montáre s. f., g.-d. art. montắrii; pl. montắri

montărilor
MONTÁRE¹, montări, s. f. Acțiunea de a monta¹ și rezultatul ei. – V. monta¹.

DOOM

montáre s. f., g.-d. art. montắrii; pl. montắri

montărilor
MONTÁRE², montări, s. f. Montă (1). – V. monta².

DOOM

montáre s. f., g.-d. art. montắrii; pl. montắri

monument
MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile; p. ext. construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦ Fig. Orice operă, document istoric sau creație culturală de însemnătate națională sau internațională. 2. (În sintagma) Monument al naturii = plantă, animal, formațiune naturală, teritoriu etc. de mare însemnătate științifică sau estetică, considerate bunuri ale întregului popor, ocrotite prin lege și conservate pentru posteritate. – Din fr. monument, lat. monumentum.

DOOM

monumént s. n., pl. monuménte

monumental
MONUMENTÁL, -Ă, monumentali, -e, adj. Care aparține monumentelor, privitor la monumente; p. ext. grandios, măreț, impunător prin proporțiile sale. ♦ Fig. Remarcabil. – Din lat. monumentalis, fr. monumental, it. monumentale.

DOOM

monumentál adj. m., pl. monumentáli; f. monumentálă, pl. monumentále

monumentala
MONUMENTÁL, -Ă, monumentali, -e, adj. Care aparține monumentelor, privitor la monumente; p. ext. grandios, măreț, impunător prin proporțiile sale. ♦ Fig. Remarcabil. – Din lat. monumentalis, fr. monumental, it. monumentale.

DOOM

monumentál adj. m., pl. monumentáli; f. monumentálă, pl. monumentále

monumentale
MONUMENTÁL, -Ă, monumentali, -e, adj. Care aparține monumentelor, privitor la monumente; p. ext. grandios, măreț, impunător prin proporțiile sale. ♦ Fig. Remarcabil. – Din lat. monumentalis, fr. monumental, it. monumentale.

DOOM

monumentál adj. m., pl. monumentáli; f. monumentálă, pl. monumentále

monumentalei
MONUMENTÁL, -Ă, monumentali, -e, adj. Care aparține monumentelor, privitor la monumente; p. ext. grandios, măreț, impunător prin proporțiile sale. ♦ Fig. Remarcabil. – Din lat. monumentalis, fr. monumental, it. monumentale.

DOOM

monumentál adj. m., pl. monumentáli; f. monumentálă, pl. monumentále

monumentalele
MONUMENTÁL, -Ă, monumentali, -e, adj. Care aparține monumentelor, privitor la monumente; p. ext. grandios, măreț, impunător prin proporțiile sale. ♦ Fig. Remarcabil. – Din lat. monumentalis, fr. monumental, it. monumentale.

DOOM

monumentál adj. m., pl. monumentáli; f. monumentálă, pl. monumentále

monumentalelor
MONUMENTÁL, -Ă, monumentali, -e, adj. Care aparține monumentelor, privitor la monumente; p. ext. grandios, măreț, impunător prin proporțiile sale. ♦ Fig. Remarcabil. – Din lat. monumentalis, fr. monumental, it. monumentale.

DOOM

monumentál adj. m., pl. monumentáli; f. monumentálă, pl. monumentále

monumentali
MONUMENTÁL, -Ă, monumentali, -e, adj. Care aparține monumentelor, privitor la monumente; p. ext. grandios, măreț, impunător prin proporțiile sale. ♦ Fig. Remarcabil. – Din lat. monumentalis, fr. monumental, it. monumentale.

DOOM

monumentál adj. m., pl. monumentáli; f. monumentálă, pl. monumentále

monumentalii
MONUMENTÁL, -Ă, monumentali, -e, adj. Care aparține monumentelor, privitor la monumente; p. ext. grandios, măreț, impunător prin proporțiile sale. ♦ Fig. Remarcabil. – Din lat. monumentalis, fr. monumental, it. monumentale.

DOOM

monumentál adj. m., pl. monumentáli; f. monumentálă, pl. monumentále

monumentalilor
MONUMENTÁL, -Ă, monumentali, -e, adj. Care aparține monumentelor, privitor la monumente; p. ext. grandios, măreț, impunător prin proporțiile sale. ♦ Fig. Remarcabil. – Din lat. monumentalis, fr. monumental, it. monumentale.

DOOM

monumentál adj. m., pl. monumentáli; f. monumentálă, pl. monumentále

monumentalism
MONUMENTALÍSM s. n. Calitatea a ceea ce este monumental; grandoare, măreție, monumentalitate. – Monumental + suf. -ism.

DOOM

*monumentalísm s. n.

monumentalismul
MONUMENTALÍSM s. n. Calitatea a ceea ce este monumental; grandoare, măreție, monumentalitate. – Monumental + suf. -ism.

DOOM

*monumentalísm s. n.

monumentalismului
MONUMENTALÍSM s. n. Calitatea a ceea ce este monumental; grandoare, măreție, monumentalitate. – Monumental + suf. -ism.

DOOM

*monumentalísm s. n.

monumentalist
MONUMENTALÍST, -Ă, monumentaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor de lucrări monumentale. – Monumental + suf. -ist.

DOOM

*monumentalístă (rar) s. f., g.-d. art. monumentalístei; pl. monumentalíste

monumentalista
MONUMENTALÍST, -Ă, monumentaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor de lucrări monumentale. – Monumental + suf. -ist.

DOOM

*monumentalístă (rar) s. f., g.-d. art. monumentalístei; pl. monumentalíste

monumentaliste
MONUMENTALÍST, -Ă, monumentaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor de lucrări monumentale. – Monumental + suf. -ist.

DOOM

*monumentalístă (rar) s. f., g.-d. art. monumentalístei; pl. monumentalíste

monumentalistei
MONUMENTALÍST, -Ă, monumentaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor de lucrări monumentale. – Monumental + suf. -ist.

DOOM

*monumentalístă (rar) s. f., g.-d. art. monumentalístei; pl. monumentalíste

monumentalistele
MONUMENTALÍST, -Ă, monumentaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor de lucrări monumentale. – Monumental + suf. -ist.

DOOM

*monumentalístă (rar) s. f., g.-d. art. monumentalístei; pl. monumentalíste

monumentalistelor
MONUMENTALÍST, -Ă, monumentaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor de lucrări monumentale. – Monumental + suf. -ist.

DOOM

*monumentalístă (rar) s. f., g.-d. art. monumentalístei; pl. monumentalíste

monumentalistul
MONUMENTALÍST, -Ă, monumentaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor de lucrări monumentale. – Monumental + suf. -ist.

DOOM

*monumentalístă (rar) s. f., g.-d. art. monumentalístei; pl. monumentalíste

monumentalistului
MONUMENTALÍST, -Ă, monumentaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor de lucrări monumentale. – Monumental + suf. -ist.

DOOM

*monumentalístă (rar) s. f., g.-d. art. monumentalístei; pl. monumentalíste

monumentalitate
MONUMENTALITÁTE s. f. Însușirea de a fi monumental; calitatea a ceea ce este monumental; grandoare, măreție. – Din fr. monumentalité.

DOOM

monumentalitáte s. f., g.-d. art. monumentalitắții

monumentalitatea
MONUMENTALITÁTE s. f. Însușirea de a fi monumental; calitatea a ceea ce este monumental; grandoare, măreție. – Din fr. monumentalité.

DOOM

monumentalitáte s. f., g.-d. art. monumentalitắții

monumentalități
MONUMENTALITÁTE s. f. Însușirea de a fi monumental; calitatea a ceea ce este monumental; grandoare, măreție. – Din fr. monumentalité.

DOOM

monumentalitáte s. f., g.-d. art. monumentalitắții

monumentalității
MONUMENTALITÁTE s. f. Însușirea de a fi monumental; calitatea a ceea ce este monumental; grandoare, măreție. – Din fr. monumentalité.

DOOM

monumentalitáte s. f., g.-d. art. monumentalitắții

monumentaliza
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizai
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizam
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizare
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizare
MONUMENTALIZÁRE, monumentalizări, s. f. Acțiunea de a monumentaliza și rezultatul ei. – V. monumentaliza.

monumentalizarea
MONUMENTALIZÁRE, monumentalizări, s. f. Acțiunea de a monumentaliza și rezultatul ei. – V. monumentaliza.

monumentalizară
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizarăm
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizarăți
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizase
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizasem
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizaseră
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizaserăm
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizaserăți
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizaseși
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizaseți
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizat
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizat
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

monumentalizau
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizași
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizați
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizează
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizez
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizeze
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizezi
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizând
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizînd
MONUMENTALIZÁ, monumentalizez, vb. I. Tranz. și refl. (Rar) A da sau a căpăta un caracter grandios, măreț. – Din fr. monumentaliser.

DOOM

monumentalizá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 monumentalizeáză

monumentalizări
MONUMENTALIZÁRE, monumentalizări, s. f. Acțiunea de a monumentaliza și rezultatul ei. – V. monumentaliza.

monumentalizării
MONUMENTALIZÁRE, monumentalizări, s. f. Acțiunea de a monumentaliza și rezultatul ei. – V. monumentaliza.

monumentalizările
MONUMENTALIZÁRE, monumentalizări, s. f. Acțiunea de a monumentaliza și rezultatul ei. – V. monumentaliza.

monumentalizărilor
MONUMENTALIZÁRE, monumentalizări, s. f. Acțiunea de a monumentaliza și rezultatul ei. – V. monumentaliza.

monumentaliști
MONUMENTALÍST, -Ă, monumentaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor de lucrări monumentale. – Monumental + suf. -ist.

DOOM

*monumentalístă (rar) s. f., g.-d. art. monumentalístei; pl. monumentalíste

monumentaliștii
MONUMENTALÍST, -Ă, monumentaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor de lucrări monumentale. – Monumental + suf. -ist.

DOOM

*monumentalístă (rar) s. f., g.-d. art. monumentalístei; pl. monumentalíste

monumentaliștilor
MONUMENTALÍST, -Ă, monumentaliști, -ste, s. m. și f. (Rar) Autor de lucrări monumentale. – Monumental + suf. -ist.

DOOM

*monumentalístă (rar) s. f., g.-d. art. monumentalístei; pl. monumentalíste

monumentalul
MONUMENTÁL, -Ă, monumentali, -e, adj. Care aparține monumentelor, privitor la monumente; p. ext. grandios, măreț, impunător prin proporțiile sale. ♦ Fig. Remarcabil. – Din lat. monumentalis, fr. monumental, it. monumentale.

DOOM

monumentál adj. m., pl. monumentáli; f. monumentálă, pl. monumentále

monumentalului
MONUMENTÁL, -Ă, monumentali, -e, adj. Care aparține monumentelor, privitor la monumente; p. ext. grandios, măreț, impunător prin proporțiile sale. ♦ Fig. Remarcabil. – Din lat. monumentalis, fr. monumental, it. monumentale.

DOOM

monumentál adj. m., pl. monumentáli; f. monumentálă, pl. monumentále

monumente
MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile; p. ext. construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦ Fig. Orice operă, document istoric sau creație culturală de însemnătate națională sau internațională. 2. (În sintagma) Monument al naturii = plantă, animal, formațiune naturală, teritoriu etc. de mare însemnătate științifică sau estetică, considerate bunuri ale întregului popor, ocrotite prin lege și conservate pentru posteritate. – Din fr. monument, lat. monumentum.

DOOM

monumént s. n., pl. monuménte

monumentele
MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile; p. ext. construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦ Fig. Orice operă, document istoric sau creație culturală de însemnătate națională sau internațională. 2. (În sintagma) Monument al naturii = plantă, animal, formațiune naturală, teritoriu etc. de mare însemnătate științifică sau estetică, considerate bunuri ale întregului popor, ocrotite prin lege și conservate pentru posteritate. – Din fr. monument, lat. monumentum.

DOOM

monumént s. n., pl. monuménte

monumentelor
MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile; p. ext. construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦ Fig. Orice operă, document istoric sau creație culturală de însemnătate națională sau internațională. 2. (În sintagma) Monument al naturii = plantă, animal, formațiune naturală, teritoriu etc. de mare însemnătate științifică sau estetică, considerate bunuri ale întregului popor, ocrotite prin lege și conservate pentru posteritate. – Din fr. monument, lat. monumentum.

DOOM

monumént s. n., pl. monuménte

monumentul
MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile; p. ext. construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦ Fig. Orice operă, document istoric sau creație culturală de însemnătate națională sau internațională. 2. (În sintagma) Monument al naturii = plantă, animal, formațiune naturală, teritoriu etc. de mare însemnătate științifică sau estetică, considerate bunuri ale întregului popor, ocrotite prin lege și conservate pentru posteritate. – Din fr. monument, lat. monumentum.

DOOM

monumént s. n., pl. monuménte

monumentului
MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile; p. ext. construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦ Fig. Orice operă, document istoric sau creație culturală de însemnătate națională sau internațională. 2. (În sintagma) Monument al naturii = plantă, animal, formațiune naturală, teritoriu etc. de mare însemnătate științifică sau estetică, considerate bunuri ale întregului popor, ocrotite prin lege și conservate pentru posteritate. – Din fr. monument, lat. monumentum.

DOOM

monumént s. n., pl. monuménte

monumenturi
MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile; p. ext. construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦ Fig. Orice operă, document istoric sau creație culturală de însemnătate națională sau internațională. 2. (În sintagma) Monument al naturii = plantă, animal, formațiune naturală, teritoriu etc. de mare însemnătate științifică sau estetică, considerate bunuri ale întregului popor, ocrotite prin lege și conservate pentru posteritate. – Din fr. monument, lat. monumentum.

DOOM

monumént s. n., pl. monuménte

monumenturile
MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile; p. ext. construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦ Fig. Orice operă, document istoric sau creație culturală de însemnătate națională sau internațională. 2. (În sintagma) Monument al naturii = plantă, animal, formațiune naturală, teritoriu etc. de mare însemnătate științifică sau estetică, considerate bunuri ale întregului popor, ocrotite prin lege și conservate pentru posteritate. – Din fr. monument, lat. monumentum.

DOOM

monumént s. n., pl. monuménte

monumenturilor
MONUMÉNT, monumente, s. n. 1. Operă de sculptură sau de arhitectură destinată să perpetueze amintirea unui eveniment sau a unei personalități remarcabile; p. ext. construcție arhitectonică de proporții mari sau de o deosebită valoare. ♦ Fig. Orice operă, document istoric sau creație culturală de însemnătate națională sau internațională. 2. (În sintagma) Monument al naturii = plantă, animal, formațiune naturală, teritoriu etc. de mare însemnătate științifică sau estetică, considerate bunuri ale întregului popor, ocrotite prin lege și conservate pentru posteritate. – Din fr. monument, lat. monumentum.

DOOM

monumént s. n., pl. monuménte

monăstire
MONĂSTÍRE s. f. v. mănăstire.

monăstiresc
MONĂSTIRÉSC, -EÁSCĂ adj. v. mănăstiresc.

monșer
MONȘÉR s. m. (Fam.) Termen familiar cu care o persoană se adresează unui bărbat. – Din fr. mon cher.

DOOM

monșér (termen de adresare) (fam.) s. m.

monșerul
MONȘÉR s. m. (Fam.) Termen familiar cu care o persoană se adresează unui bărbat. – Din fr. mon cher.

DOOM

monșér (termen de adresare) (fam.) s. m.

monșerului
MONȘÉR s. m. (Fam.) Termen familiar cu care o persoană se adresează unui bărbat. – Din fr. mon cher.

DOOM

monșér (termen de adresare) (fam.) s. m.

monștri
MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ Fig. (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.

monștrii
MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ Fig. (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.

monștrilor
MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ Fig. (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.

monțian
MONȚIÁN, -Ă, monțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului inferior, caracterizat prin faună de gasteropode, lamelibranhiate și foraminifere. 2. Adj. Care aparține monțianului (1), privitor la monțian; din monțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. montien, germ. Montien, engl. Montian.

DOOM

monțián² (-ți-an) s. n.

monțiana
MONȚIÁN, -Ă, monțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului inferior, caracterizat prin faună de gasteropode, lamelibranhiate și foraminifere. 2. Adj. Care aparține monțianului (1), privitor la monțian; din monțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. montien, germ. Montien, engl. Montian.

DOOM

monțián² (-ți-an) s. n.

monțianul
MONȚIÁN, -Ă, monțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului inferior, caracterizat prin faună de gasteropode, lamelibranhiate și foraminifere. 2. Adj. Care aparține monțianului (1), privitor la monțian; din monțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. montien, germ. Montien, engl. Montian.

DOOM

monțián² (-ți-an) s. n.

monțianului
MONȚIÁN, -Ă, monțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului inferior, caracterizat prin faună de gasteropode, lamelibranhiate și foraminifere. 2. Adj. Care aparține monțianului (1), privitor la monțian; din monțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. montien, germ. Montien, engl. Montian.

DOOM

monțián² (-ți-an) s. n.

monțiene
MONȚIÁN, -Ă, monțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului inferior, caracterizat prin faună de gasteropode, lamelibranhiate și foraminifere. 2. Adj. Care aparține monțianului (1), privitor la monțian; din monțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. montien, germ. Montien, engl. Montian.

DOOM

monțián² (-ți-an) s. n.

monțienei
MONȚIÁN, -Ă, monțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului inferior, caracterizat prin faună de gasteropode, lamelibranhiate și foraminifere. 2. Adj. Care aparține monțianului (1), privitor la monțian; din monțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. montien, germ. Montien, engl. Montian.

DOOM

monțián² (-ți-an) s. n.

monțienele
MONȚIÁN, -Ă, monțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului inferior, caracterizat prin faună de gasteropode, lamelibranhiate și foraminifere. 2. Adj. Care aparține monțianului (1), privitor la monțian; din monțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. montien, germ. Montien, engl. Montian.

DOOM

monțián² (-ți-an) s. n.

monțienelor
MONȚIÁN, -Ă, monțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului inferior, caracterizat prin faună de gasteropode, lamelibranhiate și foraminifere. 2. Adj. Care aparține monțianului (1), privitor la monțian; din monțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. montien, germ. Montien, engl. Montian.

DOOM

monțián² (-ți-an) s. n.

monțieni
MONȚIÁN, -Ă, monțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului inferior, caracterizat prin faună de gasteropode, lamelibranhiate și foraminifere. 2. Adj. Care aparține monțianului (1), privitor la monțian; din monțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. montien, germ. Montien, engl. Montian.

DOOM

monțián² (-ți-an) s. n.

monțienii
MONȚIÁN, -Ă, monțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului inferior, caracterizat prin faună de gasteropode, lamelibranhiate și foraminifere. 2. Adj. Care aparține monțianului (1), privitor la monțian; din monțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. montien, germ. Montien, engl. Montian.

DOOM

monțián² (-ți-an) s. n.

monțienilor
MONȚIÁN, -Ă, monțieni, -e, s. n., adj. 1. S. n. Primul etaj al eocenului inferior, caracterizat prin faună de gasteropode, lamelibranhiate și foraminifere. 2. Adj. Care aparține monțianului (1), privitor la monțian; din monțian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. montien, germ. Montien, engl. Montian.

DOOM

monțián² (-ți-an) s. n.

mop
MOP, mopuri, s. n. Spălător pentru pardoseli din gresie, mozaic, linoleum etc., format dintr-un pămătuf din fâșii de material textil prins într-un mâner lung. – Din engl. mop.

DOOM

*mop (obiect de gospodărie) s. n., pl. mópuri

mops
MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de talie mică, cu capul mare, globulos, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

DOOM

mops¹ (câine) s. m., pl. mopși

mops
MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de talie mică, cu capul mare, globulos, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

DOOM

mops² (clește) s. n., pl. mópsuri

mopse
MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de talie mică, cu capul mare, globulos, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

DOOM

mops¹ (câine) s. m., pl. mopși

mopsul
MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de talie mică, cu capul mare, globulos, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

DOOM

mops¹ (câine) s. m., pl. mopși

mopsul
MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de talie mică, cu capul mare, globulos, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

DOOM

mops² (clește) s. n., pl. mópsuri

mopsule
MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de talie mică, cu capul mare, globulos, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

DOOM

mops¹ (câine) s. m., pl. mopși

mopsului
MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de talie mică, cu capul mare, globulos, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

DOOM

mops¹ (câine) s. m., pl. mopși

mopsului
MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de talie mică, cu capul mare, globulos, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

DOOM

mops² (clește) s. n., pl. mópsuri

mopsuri
MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de talie mică, cu capul mare, globulos, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

DOOM

mops² (clește) s. n., pl. mópsuri

mopsurile
MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de talie mică, cu capul mare, globulos, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

DOOM

mops² (clește) s. n., pl. mópsuri

mopsurilor
MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de talie mică, cu capul mare, globulos, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

DOOM

mops² (clește) s. n., pl. mópsuri

mopsus
Mopsus 1. Fiul lui Manto și al zeului Apollo, era un prezicător vestit care a trăit pe vremea războiului troian (v. și Calchas). 2. Unul dintre fiii lui Ampycus, care i-a însoțit pe argonauți în expediția lor către Colchis. A murit în Libya, pe drumul de întoarcere, fiind mușcat de un șarpe.

mopul
MOP, mopuri, s. n. Spălător pentru pardoseli din gresie, mozaic, linoleum etc., format dintr-un pămătuf din fâșii de material textil prins într-un mâner lung. – Din engl. mop.

DOOM

*mop (obiect de gospodărie) s. n., pl. mópuri

mopului
MOP, mopuri, s. n. Spălător pentru pardoseli din gresie, mozaic, linoleum etc., format dintr-un pămătuf din fâșii de material textil prins într-un mâner lung. – Din engl. mop.

DOOM

*mop (obiect de gospodărie) s. n., pl. mópuri

mopuri
MOP, mopuri, s. n. Spălător pentru pardoseli din gresie, mozaic, linoleum etc., format dintr-un pămătuf din fâșii de material textil prins într-un mâner lung. – Din engl. mop.

DOOM

*mop (obiect de gospodărie) s. n., pl. mópuri

mopurile
MOP, mopuri, s. n. Spălător pentru pardoseli din gresie, mozaic, linoleum etc., format dintr-un pămătuf din fâșii de material textil prins într-un mâner lung. – Din engl. mop.

DOOM

*mop (obiect de gospodărie) s. n., pl. mópuri

mopurilor
MOP, mopuri, s. n. Spălător pentru pardoseli din gresie, mozaic, linoleum etc., format dintr-un pămătuf din fâșii de material textil prins într-un mâner lung. – Din engl. mop.

DOOM

*mop (obiect de gospodărie) s. n., pl. mópuri

mopși
MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de talie mică, cu capul mare, globulos, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

DOOM

mops¹ (câine) s. m., pl. mopși

mopșii
MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de talie mică, cu capul mare, globulos, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

DOOM

mops¹ (câine) s. m., pl. mopși

mopșilor
MOPS, (1) mopși, s. m., (2) mopsuri, s. n. 1. S. m. Câine de talie mică, cu capul mare, globulos, cu botul turtit, cu părul scurt și neted; buldog. ♦ Epitet dat unei persoane cu nasul turtit. 2. S. n. Clește cu fălci curbate folosit la strângerea țevilor, a vanelor etc. în cadrul operațiilor de montare. – Din germ. Mops.

DOOM

mops¹ (câine) s. m., pl. mopși

mor
MOR interj. (De obicei repetat) Cuvânt care redă mormăitul ursului. – Onomatopee.

DOOM

mor-mór v. mor

mor
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri.

DOOM

murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră

mora
MÓRĂ, more, s. f. (În prozodia latină) Timp necesar pentru pronunțarea unei silabe scurte. – Din lat. mora.

DOOM

*móră s. f., g.-d. art. mórei; pl. móre

moracee
MORACÉE, moracee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase, rareori erbacee, cu frunze alterne, întregi sau lobate, cu flori dispuse în inflorescențe și fructe nucule, achene sau drupe, reunite într-un fruct compus; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. moracée.

DOOM

moracée s. f., art. moracéea, g.-d. art. moracéei; pl. moracée

moraceea
MORACÉE, moracee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase, rareori erbacee, cu frunze alterne, întregi sau lobate, cu flori dispuse în inflorescențe și fructe nucule, achene sau drupe, reunite într-un fruct compus; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. moracée.

DOOM

moracée s. f., art. moracéea, g.-d. art. moracéei; pl. moracée

moraceei
MORACÉE, moracee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase, rareori erbacee, cu frunze alterne, întregi sau lobate, cu flori dispuse în inflorescențe și fructe nucule, achene sau drupe, reunite într-un fruct compus; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. moracée.

DOOM

moracée s. f., art. moracéea, g.-d. art. moracéei; pl. moracée

moraceele
MORACÉE, moracee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase, rareori erbacee, cu frunze alterne, întregi sau lobate, cu flori dispuse în inflorescențe și fructe nucule, achene sau drupe, reunite într-un fruct compus; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. moracée.

DOOM

moracée s. f., art. moracéea, g.-d. art. moracéei; pl. moracée

moraceelor
MORACÉE, moracee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase, rareori erbacee, cu frunze alterne, întregi sau lobate, cu flori dispuse în inflorescențe și fructe nucule, achene sau drupe, reunite într-un fruct compus; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. moracée.

DOOM

moracée s. f., art. moracéea, g.-d. art. moracéei; pl. moracée

moral
MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

DOOM

morál² s. n., pl. moráluri

moral
MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

morala
MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

DOOM

morál² s. n., pl. moráluri

morala
MORÁLĂ, (3) morale, s. f. 1. Ansamblul convingerilor, atitudinilor, deprinderilor reflectate și fixate în principii, norme, reguli, determinate istoric și social, care reglementează comportarea și raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate și a căror respectare se întemeiază pe conștiință și pe opinia publică; etică. 2. Disciplină științifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etică. 3. Concluzie moralizatoare cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o fabulă; învățătură. ♦ (Fam.) Dojană, mustrare. – Din lat. moralis, fr. morale.

DOOM

!morálă s. f., g.-d. art. morálei; (tipuri) pl. morále

morale
MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

DOOM

morál² s. n., pl. moráluri

morale
MORÁLĂ, (3) morale, s. f. 1. Ansamblul convingerilor, atitudinilor, deprinderilor reflectate și fixate în principii, norme, reguli, determinate istoric și social, care reglementează comportarea și raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate și a căror respectare se întemeiază pe conștiință și pe opinia publică; etică. 2. Disciplină științifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etică. 3. Concluzie moralizatoare cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o fabulă; învățătură. ♦ (Fam.) Dojană, mustrare. – Din lat. moralis, fr. morale.

DOOM

!morálă s. f., g.-d. art. morálei; (tipuri) pl. morále

moralei
MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

DOOM

morál² s. n., pl. moráluri

moralei
MORÁLĂ, (3) morale, s. f. 1. Ansamblul convingerilor, atitudinilor, deprinderilor reflectate și fixate în principii, norme, reguli, determinate istoric și social, care reglementează comportarea și raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate și a căror respectare se întemeiază pe conștiință și pe opinia publică; etică. 2. Disciplină științifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etică. 3. Concluzie moralizatoare cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o fabulă; învățătură. ♦ (Fam.) Dojană, mustrare. – Din lat. moralis, fr. morale.

DOOM

!morálă s. f., g.-d. art. morálei; (tipuri) pl. morále

moralele
MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

DOOM

morál² s. n., pl. moráluri

moralele
MORÁLĂ, (3) morale, s. f. 1. Ansamblul convingerilor, atitudinilor, deprinderilor reflectate și fixate în principii, norme, reguli, determinate istoric și social, care reglementează comportarea și raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate și a căror respectare se întemeiază pe conștiință și pe opinia publică; etică. 2. Disciplină științifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etică. 3. Concluzie moralizatoare cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o fabulă; învățătură. ♦ (Fam.) Dojană, mustrare. – Din lat. moralis, fr. morale.

DOOM

!morálă s. f., g.-d. art. morálei; (tipuri) pl. morále

moralelor
MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

DOOM

morál² s. n., pl. moráluri

moralelor
MORÁLĂ, (3) morale, s. f. 1. Ansamblul convingerilor, atitudinilor, deprinderilor reflectate și fixate în principii, norme, reguli, determinate istoric și social, care reglementează comportarea și raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate și a căror respectare se întemeiază pe conștiință și pe opinia publică; etică. 2. Disciplină științifică care se ocupă cu normele de comportare a oamenilor în societate; (concr.) carte care cuprinde aceste norme; etică. 3. Concluzie moralizatoare cuprinsă într-o scriere, mai ales într-o fabulă; învățătură. ♦ (Fam.) Dojană, mustrare. – Din lat. moralis, fr. morale.

DOOM

!morálă s. f., g.-d. art. morálei; (tipuri) pl. morále

morali
MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

DOOM

morál² s. n., pl. moráluri

moraliceasca
MORALICÉSC, -EÁSCĂ, moralicești, adj. (Înv.) Moral (I 1). – Moral + suf. -icesc.

DOOM

moralicésc (înv.) adj. m., f. moraliceáscă; pl. m. și f. moralicéști

moralicesc
MORALICÉSC, -EÁSCĂ, moralicești, adj. (Înv.) Moral (I 1). – Moral + suf. -icesc.

DOOM

moralicésc (înv.) adj. m., f. moraliceáscă; pl. m. și f. moralicéști

moralicescul
MORALICÉSC, -EÁSCĂ, moralicești, adj. (Înv.) Moral (I 1). – Moral + suf. -icesc.

DOOM

moralicésc (înv.) adj. m., f. moraliceáscă; pl. m. și f. moralicéști

moralicescului
MORALICÉSC, -EÁSCĂ, moralicești, adj. (Înv.) Moral (I 1). – Moral + suf. -icesc.

DOOM

moralicésc (înv.) adj. m., f. moraliceáscă; pl. m. și f. moralicéști

moralicește
MORALICÉȘTE adv. 1. Moralmente. 2. (Înv.) După regulile moralei. – Moral + suf. -icește.

DOOM

moralicéște (înv.) adv.

moralicești
MORALICÉSC, -EÁSCĂ, moralicești, adj. (Înv.) Moral (I 1). – Moral + suf. -icesc.

DOOM

moralicésc (înv.) adj. m., f. moraliceáscă; pl. m. și f. moralicéști

moraliceștii
MORALICÉSC, -EÁSCĂ, moralicești, adj. (Înv.) Moral (I 1). – Moral + suf. -icesc.

DOOM

moralicésc (înv.) adj. m., f. moraliceáscă; pl. m. și f. moralicéști

moraliceștile
MORALICÉSC, -EÁSCĂ, moralicești, adj. (Înv.) Moral (I 1). – Moral + suf. -icesc.

DOOM

moralicésc (înv.) adj. m., f. moraliceáscă; pl. m. și f. moralicéști

moraliceștilor
MORALICÉSC, -EÁSCĂ, moralicești, adj. (Înv.) Moral (I 1). – Moral + suf. -icesc.

DOOM

moralicésc (înv.) adj. m., f. moraliceáscă; pl. m. și f. moralicéști

moralici
MORALICÍ, moralicesc, vb. IV. Intranz. (Învechit) A face morală.

moralii
MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

DOOM

morál² s. n., pl. moráluri

moralilor
MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

DOOM

morál² s. n., pl. moráluri

moralism
MORALÍSM s. n. (Rar) Predominare a moralei într-o doctrină (filosofică). – Din fr. moralisme.

DOOM

moralísm s. n.

moralismul
MORALÍSM s. n. (Rar) Predominare a moralei într-o doctrină (filosofică). – Din fr. moralisme.

DOOM

moralísm s. n.

moralismului
MORALÍSM s. n. (Rar) Predominare a moralei într-o doctrină (filosofică). – Din fr. moralisme.

DOOM

moralísm s. n.

moralist
MORALÍST, -Ă, moraliști, -ste, s. m. și f. 1. Filosof, gânditor, scriitor etc. care se preocupă de probleme de morală. 2. (Fam.; peior.) Persoană căreia îi place să facă morală, să dojenească mereu. – Din fr. moraliste.

DOOM

moralístă s. f., g.-d. art. moralístei; pl. moralíste

moralista
MORALÍST, -Ă, moraliști, -ste, s. m. și f. 1. Filosof, gânditor, scriitor etc. care se preocupă de probleme de morală. 2. (Fam.; peior.) Persoană căreia îi place să facă morală, să dojenească mereu. – Din fr. moraliste.

DOOM

moralístă s. f., g.-d. art. moralístei; pl. moralíste

moraliste
MORALÍST, -Ă, moraliști, -ste, s. m. și f. 1. Filosof, gânditor, scriitor etc. care se preocupă de probleme de morală. 2. (Fam.; peior.) Persoană căreia îi place să facă morală, să dojenească mereu. – Din fr. moraliste.

DOOM

moralístă s. f., g.-d. art. moralístei; pl. moralíste

moralistei
MORALÍST, -Ă, moraliști, -ste, s. m. și f. 1. Filosof, gânditor, scriitor etc. care se preocupă de probleme de morală. 2. (Fam.; peior.) Persoană căreia îi place să facă morală, să dojenească mereu. – Din fr. moraliste.

DOOM

moralístă s. f., g.-d. art. moralístei; pl. moralíste

moralistele
MORALÍST, -Ă, moraliști, -ste, s. m. și f. 1. Filosof, gânditor, scriitor etc. care se preocupă de probleme de morală. 2. (Fam.; peior.) Persoană căreia îi place să facă morală, să dojenească mereu. – Din fr. moraliste.

DOOM

moralístă s. f., g.-d. art. moralístei; pl. moralíste

moralistelor
MORALÍST, -Ă, moraliști, -ste, s. m. și f. 1. Filosof, gânditor, scriitor etc. care se preocupă de probleme de morală. 2. (Fam.; peior.) Persoană căreia îi place să facă morală, să dojenească mereu. – Din fr. moraliste.

DOOM

moralístă s. f., g.-d. art. moralístei; pl. moralíste

moralistul
MORALÍST, -Ă, moraliști, -ste, s. m. și f. 1. Filosof, gânditor, scriitor etc. care se preocupă de probleme de morală. 2. (Fam.; peior.) Persoană căreia îi place să facă morală, să dojenească mereu. – Din fr. moraliste.

DOOM

moralístă s. f., g.-d. art. moralístei; pl. moralíste

moralistului
MORALÍST, -Ă, moraliști, -ste, s. m. și f. 1. Filosof, gânditor, scriitor etc. care se preocupă de probleme de morală. 2. (Fam.; peior.) Persoană căreia îi place să facă morală, să dojenească mereu. – Din fr. moraliste.

DOOM

moralístă s. f., g.-d. art. moralístei; pl. moralíste

moralitate
MORALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este moral (I 1); natura, caracterul, valoarea unui fapt, a conduitei unei persoane sau a unei colectivități din punct de vedere moral. ♦ Comportare, conduită, moravuri în conformitate cu principiile morale; cinste, bună purtare. – Din lat. moralitas, -atis, fr. moralité.

DOOM

moralitáte s. f., g.-d. art. moralitắții

moralitatea
MORALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este moral (I 1); natura, caracterul, valoarea unui fapt, a conduitei unei persoane sau a unei colectivități din punct de vedere moral. ♦ Comportare, conduită, moravuri în conformitate cu principiile morale; cinste, bună purtare. – Din lat. moralitas, -atis, fr. moralité.

DOOM

moralitáte s. f., g.-d. art. moralitắții

moralități
MORALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este moral (I 1); natura, caracterul, valoarea unui fapt, a conduitei unei persoane sau a unei colectivități din punct de vedere moral. ♦ Comportare, conduită, moravuri în conformitate cu principiile morale; cinste, bună purtare. – Din lat. moralitas, -atis, fr. moralité.

DOOM

moralitáte s. f., g.-d. art. moralitắții

moralității
MORALITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este moral (I 1); natura, caracterul, valoarea unui fapt, a conduitei unei persoane sau a unei colectivități din punct de vedere moral. ♦ Comportare, conduită, moravuri în conformitate cu principiile morale; cinste, bună purtare. – Din lat. moralitas, -atis, fr. moralité.

DOOM

moralitáte s. f., g.-d. art. moralitắții

moraliza
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizai
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizam
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizant
MORALIZÁNT, -Ă, moralizanți, -te, adj. (Rar) Moralizator. – Din fr. moralisant.

moralizanta
MORALIZÁNT, -Ă, moralizanți, -te, adj. (Rar) Moralizator. – Din fr. moralisant.

moralizante
MORALIZÁNT, -Ă, moralizanți, -te, adj. (Rar) Moralizator. – Din fr. moralisant.

moralizantei
MORALIZÁNT, -Ă, moralizanți, -te, adj. (Rar) Moralizator. – Din fr. moralisant.

moralizantele
MORALIZÁNT, -Ă, moralizanți, -te, adj. (Rar) Moralizator. – Din fr. moralisant.

moralizantelor
MORALIZÁNT, -Ă, moralizanți, -te, adj. (Rar) Moralizator. – Din fr. moralisant.

moralizantul
MORALIZÁNT, -Ă, moralizanți, -te, adj. (Rar) Moralizator. – Din fr. moralisant.

moralizantului
MORALIZÁNT, -Ă, moralizanți, -te, adj. (Rar) Moralizator. – Din fr. moralisant.

moralizanți
MORALIZÁNT, -Ă, moralizanți, -te, adj. (Rar) Moralizator. – Din fr. moralisant.

moralizanții
MORALIZÁNT, -Ă, moralizanți, -te, adj. (Rar) Moralizator. – Din fr. moralisant.

moralizanților
MORALIZÁNT, -Ă, moralizanți, -te, adj. (Rar) Moralizator. – Din fr. moralisant.

moralizare
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizare
MORALIZÁRE, moralizări, s. f. Acțiunea de a moraliza și rezultatul ei. – V. moraliza.

DOOM

moralizáre s. f., g.-d. art. moralizắrii; pl. moralizắri

moralizarea
MORALIZÁRE, moralizări, s. f. Acțiunea de a moraliza și rezultatul ei. – V. moraliza.

DOOM

moralizáre s. f., g.-d. art. moralizắrii; pl. moralizắri

moralizară
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizarăm
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizarăți
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizase
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizasem
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizaseră
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizaserăm
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizaserăți
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizaseși
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizaseți
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizat
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizat
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

moralizatoare
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatoare
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatoarea
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatoarea
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatoarei
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatoarei
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatoarele
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatoarele
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatoarelor
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatoarelor
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizator
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizator
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatori
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatori
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatorii
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatorii
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatorilor
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatorilor
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatorul
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatorul
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatorului
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizatorului
MORALIZATÓR, -OÁRE, moralizatori, -oare, adj. Care contribuie la crearea unei atmosfere morale, la răspândirea moralei, care dă învățături morale, care moralizează pe cineva; educativ. ♦ (Și substantivat; peior.) Care propovăduiește principiile morale cu ostentație. – Din fr. moralisateur.

DOOM

moralizatór adj. m., s. m., pl. moralizatóri; adj. f., s. f. sg. și pl. moralizatoáre

moralizau
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizași
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizați
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizează
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizez
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizeze
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizezi
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizând
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizînd
MORALIZÁ, moralizez, vb. I. Tranz. 1. A da cuiva învățături morale. 2. (Fam.) A face cuiva morală; a mustra, a dojeni. – Din fr. moraliser.

DOOM

moralizá (a ~) vb., ind. prez. 3 moralizeáză

moralizări
MORALIZÁRE, moralizări, s. f. Acțiunea de a moraliza și rezultatul ei. – V. moraliza.

DOOM

moralizáre s. f., g.-d. art. moralizắrii; pl. moralizắri

moralizării
MORALIZÁRE, moralizări, s. f. Acțiunea de a moraliza și rezultatul ei. – V. moraliza.

DOOM

moralizáre s. f., g.-d. art. moralizắrii; pl. moralizắri

moralizările
MORALIZÁRE, moralizări, s. f. Acțiunea de a moraliza și rezultatul ei. – V. moraliza.

DOOM

moralizáre s. f., g.-d. art. moralizắrii; pl. moralizắri

moralizărilor
MORALIZÁRE, moralizări, s. f. Acțiunea de a moraliza și rezultatul ei. – V. moraliza.

DOOM

moralizáre s. f., g.-d. art. moralizắrii; pl. moralizắri

moraliști
MORALÍST, -Ă, moraliști, -ste, s. m. și f. 1. Filosof, gânditor, scriitor etc. care se preocupă de probleme de morală. 2. (Fam.; peior.) Persoană căreia îi place să facă morală, să dojenească mereu. – Din fr. moraliste.

DOOM

moralístă s. f., g.-d. art. moralístei; pl. moralíste

moraliștii
MORALÍST, -Ă, moraliști, -ste, s. m. și f. 1. Filosof, gânditor, scriitor etc. care se preocupă de probleme de morală. 2. (Fam.; peior.) Persoană căreia îi place să facă morală, să dojenească mereu. – Din fr. moraliste.

DOOM

moralístă s. f., g.-d. art. moralístei; pl. moralíste

moraliștilor
MORALÍST, -Ă, moraliști, -ste, s. m. și f. 1. Filosof, gânditor, scriitor etc. care se preocupă de probleme de morală. 2. (Fam.; peior.) Persoană căreia îi place să facă morală, să dojenească mereu. – Din fr. moraliste.

DOOM

moralístă s. f., g.-d. art. moralístei; pl. moralíste

moralmente
MORALMÉNTE adv. Din punctul de vedere al moralei (1), sub raport moral (I 1); moralicește. – Din fr. moralement, it. moralmente.

DOOM

moralménte adv.

moralul
MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

DOOM

morál² s. n., pl. moráluri

moralul
MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

moralului
MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

DOOM

morál² s. n., pl. moráluri

moralului
MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

moraluri
MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

moralurile
MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

moralurilor
MORÁL, -Ă, (I) morali, -e, adj., (II) moraluri, s. n. I. Adj. 1. Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic, spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința, fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se) demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.

morar
MORÁR, morari, s. m. 1. Proprietar sau conducător al unei mori; muncitor într-o moară. ♦ Muncitor într-o întreprindere în care se macină diferite materii. 2. Gândac cu aripile lucioase, brune sau negre, care trăiește prin mori; gândac de făină (Tenebrio molitor). – Moară + suf. -ar.

DOOM

morár s. m., pl. morári

morari
MORÁR, morari, s. m. 1. Proprietar sau conducător al unei mori; muncitor într-o moară. ♦ Muncitor într-o întreprindere în care se macină diferite materii. 2. Gândac cu aripile lucioase, brune sau negre, care trăiește prin mori; gândac de făină (Tenebrio molitor). – Moară + suf. -ar.

DOOM

morár s. m., pl. morári

morarii
MORÁR, morari, s. m. 1. Proprietar sau conducător al unei mori; muncitor într-o moară. ♦ Muncitor într-o întreprindere în care se macină diferite materii. 2. Gândac cu aripile lucioase, brune sau negre, care trăiește prin mori; gândac de făină (Tenebrio molitor). – Moară + suf. -ar.

DOOM

morár s. m., pl. morári

morarilor
MORÁR, morari, s. m. 1. Proprietar sau conducător al unei mori; muncitor într-o moară. ♦ Muncitor într-o întreprindere în care se macină diferite materii. 2. Gândac cu aripile lucioase, brune sau negre, care trăiește prin mori; gândac de făină (Tenebrio molitor). – Moară + suf. -ar.

DOOM

morár s. m., pl. morári

morarul
MORÁR, morari, s. m. 1. Proprietar sau conducător al unei mori; muncitor într-o moară. ♦ Muncitor într-o întreprindere în care se macină diferite materii. 2. Gândac cu aripile lucioase, brune sau negre, care trăiește prin mori; gândac de făină (Tenebrio molitor). – Moară + suf. -ar.

DOOM

morár s. m., pl. morári

morarului
MORÁR, morari, s. m. 1. Proprietar sau conducător al unei mori; muncitor într-o moară. ♦ Muncitor într-o întreprindere în care se macină diferite materii. 2. Gândac cu aripile lucioase, brune sau negre, care trăiește prin mori; gândac de făină (Tenebrio molitor). – Moară + suf. -ar.

DOOM

morár s. m., pl. morári

moratoria
MORATÓRIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească după declararea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp sau pe întreaga perioadă în care există împrejurări speciale. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații de către debitor și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.

DOOM

moratóriu [riu pron. riu] s. n., art. moratóriul; pl. moratórii, art. moratóriile (-ri-i-)

moratorie
MORATÓRIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească după declararea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp sau pe întreaga perioadă în care există împrejurări speciale. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații de către debitor și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.

DOOM

moratóriu [riu pron. riu] s. n., art. moratóriul; pl. moratórii, art. moratóriile (-ri-i-)

moratoriei
MORATÓRIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească după declararea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp sau pe întreaga perioadă în care există împrejurări speciale. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații de către debitor și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.

DOOM

moratóriu [riu pron. riu] s. n., art. moratóriul; pl. moratórii, art. moratóriile (-ri-i-)

moratorii
MORATÓRIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească după declararea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp sau pe întreaga perioadă în care există împrejurări speciale. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații de către debitor și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.

DOOM

moratóriu [riu pron. riu] s. n., art. moratóriul; pl. moratórii, art. moratóriile (-ri-i-)

moratoriii
MORATÓRIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească după declararea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp sau pe întreaga perioadă în care există împrejurări speciale. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații de către debitor și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.

DOOM

moratóriu [riu pron. riu] s. n., art. moratóriul; pl. moratórii, art. moratóriile (-ri-i-)

moratoriile
MORATÓRIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească după declararea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp sau pe întreaga perioadă în care există împrejurări speciale. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații de către debitor și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.

DOOM

moratóriu [riu pron. riu] s. n., art. moratóriul; pl. moratórii, art. moratóriile (-ri-i-)

moratoriilor
MORATÓRIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească după declararea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp sau pe întreaga perioadă în care există împrejurări speciale. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații de către debitor și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.

DOOM

moratóriu [riu pron. riu] s. n., art. moratóriul; pl. moratórii, art. moratóriile (-ri-i-)

moratoriu
MORATÓRIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească după declararea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp sau pe întreaga perioadă în care există împrejurări speciale. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații de către debitor și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.

DOOM

moratóriu [riu pron. riu] s. n., art. moratóriul; pl. moratórii, art. moratóriile (-ri-i-)

moratoriul
MORATÓRIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească după declararea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp sau pe întreaga perioadă în care există împrejurări speciale. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații de către debitor și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.

DOOM

moratóriu [riu pron. riu] s. n., art. moratóriul; pl. moratórii, art. moratóriile (-ri-i-)

moratoriului
MORATÓRIU, -IE, moratorii, s. n., adj. 1. S. n. Amânare pe o anumită perioadă a plății datoriilor unui debitor, acordată de o instanță judecătorească după declararea lui în stare de faliment; amânare a plății datoriilor publice și particulare scadente, stabilită prin lege, pe un anumit timp sau pe întreaga perioadă în care există împrejurări speciale. 2. Adj. Care ține de moratoriu (1), privitor la un moratoriu; care acordă un termen de plată (amânat). ◊ Dobânzi moratorii = dobânzile pe care urmează să le plătească cineva de la data acordării moratoriului până la achitarea datoriilor. Daune moratorii = despăgubiri care se acordă creditorului în caz de întârziere de plată a unei obligații de către debitor și care se calculează din momentul trimiterii somației. – Din it. moratorio, lat. moratorium, germ. Moratorium.

DOOM

moratóriu [riu pron. riu] s. n., art. moratóriul; pl. moratórii, art. moratóriile (-ri-i-)

morav
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

morav
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

morava
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

morava
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

morave
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

morave
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moravei
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moravei
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moravele
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moravele
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moravelor
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moravelor
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moravi
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moravi
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moravii
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moravii
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moravilor
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moravilor
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moravul
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moravul
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moravului
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moravului
MORÁV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

DOOM

moráv adj. m., s. m., pl. morávi; adj. f., s. f. morávă, pl. moráve

moravuri
MORÁVURI s. n. pl. Totalitatea obiceiurilor și deprinderilor unui popor, ale unui grup social sau ale unei persoane; conduită morală, moralitate. ◊ Bunele moravuri = decență în comportare. – Din năravuri (refăcut după lat. mos, moris).

DOOM

morávuri s. n. pl.

moravurile
MORÁVURI s. n. pl. Totalitatea obiceiurilor și deprinderilor unui popor, ale unui grup social sau ale unei persoane; conduită morală, moralitate. ◊ Bunele moravuri = decență în comportare. – Din năravuri (refăcut după lat. mos, moris).

DOOM

morávuri s. n. pl.

moravurilor
MORÁVURI s. n. pl. Totalitatea obiceiurilor și deprinderilor unui popor, ale unui grup social sau ale unei persoane; conduită morală, moralitate. ◊ Bunele moravuri = decență în comportare. – Din năravuri (refăcut după lat. mos, moris).

DOOM

morávuri s. n. pl.

morb
MORB s.n. (Liv.) Boală. ◊ Morbul lui Pott = tuberculoză localizată în coloana vertebrală. [Pl. -buri, (s.m.) -bi. / < lat. morbus].

morb
MORB, morburi, s. n. (Livr.) Boală. ◊ Morbul lui Pott = tuberculoză osoasă localizată la coloana vertebrală. – Din lat. morbus.

DOOM

morb s. n., pl. mórburi

morbid
MORBÍD, -Ă, morbizi, -de, adj. Care indică o stare bolnăvicioasă sau rezultă dintr-o astfel de stare; nesănătos (din punct de vedere fizic sau moral). – Din lat. morbidus, fr. morbide.

DOOM

morbíd adj. m., pl. morbízi; f. morbídă, pl. morbíde

morbida
MORBÍD, -Ă, morbizi, -de, adj. Care indică o stare bolnăvicioasă sau rezultă dintr-o astfel de stare; nesănătos (din punct de vedere fizic sau moral). – Din lat. morbidus, fr. morbide.

DOOM

morbíd adj. m., pl. morbízi; f. morbídă, pl. morbíde

morbide
MORBÍD, -Ă, morbizi, -de, adj. Care indică o stare bolnăvicioasă sau rezultă dintr-o astfel de stare; nesănătos (din punct de vedere fizic sau moral). – Din lat. morbidus, fr. morbide.

DOOM

morbíd adj. m., pl. morbízi; f. morbídă, pl. morbíde

morbidei
MORBÍD, -Ă, morbizi, -de, adj. Care indică o stare bolnăvicioasă sau rezultă dintr-o astfel de stare; nesănătos (din punct de vedere fizic sau moral). – Din lat. morbidus, fr. morbide.

DOOM

morbíd adj. m., pl. morbízi; f. morbídă, pl. morbíde

morbidele
MORBÍD, -Ă, morbizi, -de, adj. Care indică o stare bolnăvicioasă sau rezultă dintr-o astfel de stare; nesănătos (din punct de vedere fizic sau moral). – Din lat. morbidus, fr. morbide.

DOOM

morbíd adj. m., pl. morbízi; f. morbídă, pl. morbíde

morbidelor
MORBÍD, -Ă, morbizi, -de, adj. Care indică o stare bolnăvicioasă sau rezultă dintr-o astfel de stare; nesănătos (din punct de vedere fizic sau moral). – Din lat. morbidus, fr. morbide.

DOOM

morbíd adj. m., pl. morbízi; f. morbídă, pl. morbíde

morbidețe
MORBIDÉȚE s. f. (Livr.) Rafinament bolnăvicios, moliciune, sensibilitate excesivă; lipsă de vitalitate, de energie. ♦ Delicatețe și moliciune reflectate în creații artistice (mai ales plastice). [Var.: morbidéță s. f.] – Din it. morbidezza, fr. morbidesse.

DOOM

morbidéțe (livr.) s. f., art. morbidéțea, g.-d. morbidéți, art. morbidéții

morbidețea
MORBIDÉȚE s. f. (Livr.) Rafinament bolnăvicios, moliciune, sensibilitate excesivă; lipsă de vitalitate, de energie. ♦ Delicatețe și moliciune reflectate în creații artistice (mai ales plastice). [Var.: morbidéță s. f.] – Din it. morbidezza, fr. morbidesse.

DOOM

morbidéțe (livr.) s. f., art. morbidéțea, g.-d. morbidéți, art. morbidéții

morbideți
MORBIDÉȚE s. f. (Livr.) Rafinament bolnăvicios, moliciune, sensibilitate excesivă; lipsă de vitalitate, de energie. ♦ Delicatețe și moliciune reflectate în creații artistice (mai ales plastice). [Var.: morbidéță s. f.] – Din it. morbidezza, fr. morbidesse.

DOOM

morbidéțe (livr.) s. f., art. morbidéțea, g.-d. morbidéți, art. morbidéții

morbideții
MORBIDÉȚE s. f. (Livr.) Rafinament bolnăvicios, moliciune, sensibilitate excesivă; lipsă de vitalitate, de energie. ♦ Delicatețe și moliciune reflectate în creații artistice (mai ales plastice). [Var.: morbidéță s. f.] – Din it. morbidezza, fr. morbidesse.

DOOM

morbidéțe (livr.) s. f., art. morbidéțea, g.-d. morbidéți, art. morbidéții

morbideță
MORBIDÉȚE s. f. (Livr.) Rafinament bolnăvicios, moliciune, sensibilitate excesivă; lipsă de vitalitate, de energie. ♦ Delicatețe și moliciune reflectate în creații artistice (mai ales plastice). [Var.: morbidéță s. f.] – Din it. morbidezza, fr. morbidesse.

DOOM

morbidéțe (livr.) s. f., art. morbidéțea, g.-d. morbidéți, art. morbidéții

morbiditate
MORBIDITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi bolnav. 2. Caracterul a ceea ce este morbid; predispoziție la îmbolnăvire. 3. Raportul dintre numărul bolnavilor și întreaga populație dintr-un loc dat într-o anumită perioadă de timp. – Din fr. morbidité.

DOOM

morbiditáte s. f., g.-d. art. morbiditắții

morbiditatea
MORBIDITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi bolnav. 2. Caracterul a ceea ce este morbid; predispoziție la îmbolnăvire. 3. Raportul dintre numărul bolnavilor și întreaga populație dintr-un loc dat într-o anumită perioadă de timp. – Din fr. morbidité.

DOOM

morbiditáte s. f., g.-d. art. morbiditắții

morbidități
MORBIDITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi bolnav. 2. Caracterul a ceea ce este morbid; predispoziție la îmbolnăvire. 3. Raportul dintre numărul bolnavilor și întreaga populație dintr-un loc dat într-o anumită perioadă de timp. – Din fr. morbidité.

DOOM

morbiditáte s. f., g.-d. art. morbiditắții

morbidității
MORBIDITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi bolnav. 2. Caracterul a ceea ce este morbid; predispoziție la îmbolnăvire. 3. Raportul dintre numărul bolnavilor și întreaga populație dintr-un loc dat într-o anumită perioadă de timp. – Din fr. morbidité.

DOOM

morbiditáte s. f., g.-d. art. morbiditắții

morbidul
MORBÍD, -Ă, morbizi, -de, adj. Care indică o stare bolnăvicioasă sau rezultă dintr-o astfel de stare; nesănătos (din punct de vedere fizic sau moral). – Din lat. morbidus, fr. morbide.

DOOM

morbíd adj. m., pl. morbízi; f. morbídă, pl. morbíde

morbidului
MORBÍD, -Ă, morbizi, -de, adj. Care indică o stare bolnăvicioasă sau rezultă dintr-o astfel de stare; nesănătos (din punct de vedere fizic sau moral). – Din lat. morbidus, fr. morbide.

DOOM

morbíd adj. m., pl. morbízi; f. morbídă, pl. morbíde

morbiliform
MORBILIFÓRM, -Ă adj. Care seamănă cu rujeola. [< fr. morbilliforme].

morbiliforma
MORBILIFÓRM, -Ă adj. Care seamănă cu rujeola. [< fr. morbilliforme].

morbiliforme
MORBILIFÓRM, -Ă adj. Care seamănă cu rujeola. [< fr. morbilliforme].

morbiliformei
MORBILIFÓRM, -Ă adj. Care seamănă cu rujeola. [< fr. morbilliforme].

morbiliformele
MORBILIFÓRM, -Ă adj. Care seamănă cu rujeola. [< fr. morbilliforme].

morbiliformelor
MORBILIFÓRM, -Ă adj. Care seamănă cu rujeola. [< fr. morbilliforme].

morbiliformi
MORBILIFÓRM, -Ă adj. Care seamănă cu rujeola. [< fr. morbilliforme].

morbiliformii
MORBILIFÓRM, -Ă adj. Care seamănă cu rujeola. [< fr. morbilliforme].

morbiliformilor
MORBILIFÓRM, -Ă adj. Care seamănă cu rujeola. [< fr. morbilliforme].

morbiliformul
MORBILIFÓRM, -Ă adj. Care seamănă cu rujeola. [< fr. morbilliforme].

morbiliformului
MORBILIFÓRM, -Ă adj. Care seamănă cu rujeola. [< fr. morbilliforme].

morbiloasa
MORBILÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la rujeolă, de natura rujeolei. [< fr. morbilleux].

morbiloase
MORBILÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la rujeolă, de natura rujeolei. [< fr. morbilleux].

morbiloasei
MORBILÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la rujeolă, de natura rujeolei. [< fr. morbilleux].

morbiloasele
MORBILÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la rujeolă, de natura rujeolei. [< fr. morbilleux].

morbiloaselor
MORBILÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la rujeolă, de natura rujeolei. [< fr. morbilleux].

morbilos
MORBILÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la rujeolă, de natura rujeolei. [< fr. morbilleux].

morbilosul
MORBILÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la rujeolă, de natura rujeolei. [< fr. morbilleux].

morbilosului
MORBILÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la rujeolă, de natura rujeolei. [< fr. morbilleux].

morbiloși
MORBILÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la rujeolă, de natura rujeolei. [< fr. morbilleux].

morbiloșii
MORBILÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la rujeolă, de natura rujeolei. [< fr. morbilleux].

morbiloșilor
MORBILÓS, -OÁSĂ adj. Referitor la rujeolă, de natura rujeolei. [< fr. morbilleux].

morbipar
MORBIPÁR, -Ă adj. Care dă naștere unei boli. [< fr. morbipare, cf. lat. morbus – boală, parere – a naște].

morbipara
MORBIPÁR, -Ă adj. Care dă naștere unei boli. [< fr. morbipare, cf. lat. morbus – boală, parere – a naște].

morbipare
MORBIPÁR, -Ă adj. Care dă naștere unei boli. [< fr. morbipare, cf. lat. morbus – boală, parere – a naște].

morbiparei
MORBIPÁR, -Ă adj. Care dă naștere unei boli. [< fr. morbipare, cf. lat. morbus – boală, parere – a naște].

morbiparele
MORBIPÁR, -Ă adj. Care dă naștere unei boli. [< fr. morbipare, cf. lat. morbus – boală, parere – a naște].

morbiparelor
MORBIPÁR, -Ă adj. Care dă naștere unei boli. [< fr. morbipare, cf. lat. morbus – boală, parere – a naște].

morbipari
MORBIPÁR, -Ă adj. Care dă naștere unei boli. [< fr. morbipare, cf. lat. morbus – boală, parere – a naște].

morbiparii
MORBIPÁR, -Ă adj. Care dă naștere unei boli. [< fr. morbipare, cf. lat. morbus – boală, parere – a naște].

morbiparilor
MORBIPÁR, -Ă adj. Care dă naștere unei boli. [< fr. morbipare, cf. lat. morbus – boală, parere – a naște].

morbiparul
MORBIPÁR, -Ă adj. Care dă naștere unei boli. [< fr. morbipare, cf. lat. morbus – boală, parere – a naște].

morbiparului
MORBIPÁR, -Ă adj. Care dă naștere unei boli. [< fr. morbipare, cf. lat. morbus – boală, parere – a naște].

morbizi
MORBÍD, -Ă, morbizi, -de, adj. Care indică o stare bolnăvicioasă sau rezultă dintr-o astfel de stare; nesănătos (din punct de vedere fizic sau moral). – Din lat. morbidus, fr. morbide.

DOOM

morbíd adj. m., pl. morbízi; f. morbídă, pl. morbíde

morbizii
MORBÍD, -Ă, morbizi, -de, adj. Care indică o stare bolnăvicioasă sau rezultă dintr-o astfel de stare; nesănătos (din punct de vedere fizic sau moral). – Din lat. morbidus, fr. morbide.

DOOM

morbíd adj. m., pl. morbízi; f. morbídă, pl. morbíde

morbizilor
MORBÍD, -Ă, morbizi, -de, adj. Care indică o stare bolnăvicioasă sau rezultă dintr-o astfel de stare; nesănătos (din punct de vedere fizic sau moral). – Din lat. morbidus, fr. morbide.

DOOM

morbíd adj. m., pl. morbízi; f. morbídă, pl. morbíde

morboasa
MORBÓS, -OÁSĂ, morboși, -oase, adj. (Rar) Bolnav; bolnăvicios. – Din lat. morbosus.

DOOM

morbós (rar) adj. m., pl. morbóși; f. morboásă, pl. morboáse

morboase
MORBÓS, -OÁSĂ, morboși, -oase, adj. (Rar) Bolnav; bolnăvicios. – Din lat. morbosus.

DOOM

morbós (rar) adj. m., pl. morbóși; f. morboásă, pl. morboáse

morboasei
MORBÓS, -OÁSĂ, morboși, -oase, adj. (Rar) Bolnav; bolnăvicios. – Din lat. morbosus.

DOOM

morbós (rar) adj. m., pl. morbóși; f. morboásă, pl. morboáse

morboasele
MORBÓS, -OÁSĂ, morboși, -oase, adj. (Rar) Bolnav; bolnăvicios. – Din lat. morbosus.

DOOM

morbós (rar) adj. m., pl. morbóși; f. morboásă, pl. morboáse

morboaselor
MORBÓS, -OÁSĂ, morboși, -oase, adj. (Rar) Bolnav; bolnăvicios. – Din lat. morbosus.

DOOM

morbós (rar) adj. m., pl. morbóși; f. morboásă, pl. morboáse

morbos
MORBÓS, -OÁSĂ, morboși, -oase, adj. (Rar) Bolnav; bolnăvicios. – Din lat. morbosus.

DOOM

morbós (rar) adj. m., pl. morbóși; f. morboásă, pl. morboáse

morbosul
MORBÓS, -OÁSĂ, morboși, -oase, adj. (Rar) Bolnav; bolnăvicios. – Din lat. morbosus.

DOOM

morbós (rar) adj. m., pl. morbóși; f. morboásă, pl. morboáse

morbosului
MORBÓS, -OÁSĂ, morboși, -oase, adj. (Rar) Bolnav; bolnăvicios. – Din lat. morbosus.

DOOM

morbós (rar) adj. m., pl. morbóși; f. morboásă, pl. morboáse

morboși
MORBÓS, -OÁSĂ, morboși, -oase, adj. (Rar) Bolnav; bolnăvicios. – Din lat. morbosus.

DOOM

morbós (rar) adj. m., pl. morbóși; f. morboásă, pl. morboáse

morboșii
MORBÓS, -OÁSĂ, morboși, -oase, adj. (Rar) Bolnav; bolnăvicios. – Din lat. morbosus.

DOOM

morbós (rar) adj. m., pl. morbóși; f. morboásă, pl. morboáse

morboșilor
MORBÓS, -OÁSĂ, morboși, -oase, adj. (Rar) Bolnav; bolnăvicios. – Din lat. morbosus.

DOOM

morbós (rar) adj. m., pl. morbóși; f. morboásă, pl. morboáse

morbul
MORB, morburi, s. n. (Livr.) Boală. ◊ Morbul lui Pott = tuberculoză osoasă localizată la coloana vertebrală. – Din lat. morbus.

DOOM

morb s. n., pl. mórburi

morbului
MORB, morburi, s. n. (Livr.) Boală. ◊ Morbul lui Pott = tuberculoză osoasă localizată la coloana vertebrală. – Din lat. morbus.

DOOM

morb s. n., pl. mórburi

morburi
MORB, morburi, s. n. (Livr.) Boală. ◊ Morbul lui Pott = tuberculoză osoasă localizată la coloana vertebrală. – Din lat. morbus.

DOOM

morb s. n., pl. mórburi

morburile
MORB, morburi, s. n. (Livr.) Boală. ◊ Morbul lui Pott = tuberculoză osoasă localizată la coloana vertebrală. – Din lat. morbus.

DOOM

morb s. n., pl. mórburi

morburilor
MORB, morburi, s. n. (Livr.) Boală. ◊ Morbul lui Pott = tuberculoză osoasă localizată la coloana vertebrală. – Din lat. morbus.

DOOM

morb s. n., pl. mórburi

morchella
CIUCIULÉTE, (1) ciuciuleți, s. m. 1. Ciupercă comestibilă cu pălăria zbârcită, gălbuie sau brună-roșcată, cu piciorul cilindric, alb și gol în interior (Morchella esculenta). 2. (Adverbial, în expr.) A (se) face (sau a fi ud) ciuciulete = a (se) uda (sau a fi ud) până la piele. – Cf. ciuciuli.

morcoașă
morcoáșă (-e), s. f. – Bucea, obadă la roata carului. Mag. marokvas (Cihac, II, 517; Gáldi, Dict., 144), în parte prin intermediul sb. morokvasa (Tiktin; Candrea). În Trans., Banat și Olt. – Der. morcoși, vb. (a pune obezi la roată).

morcov
MÓRCOV, morcovi, s. m. 1. Plantă leguminoasă din familia umbeliferelor, cu rădăcina groasă în formă de con, de culoare galbenă-roșiatică și cu gust dulce, folosită în alimentație (Daucus carota sativa). ◊ Morcov sălbatic (sau de câmp) sau morcovul câmpului = rușinea-fetei (Daucus carota). 2. (Arg. și fam.) Fiecare dintre bornele fixate pe marginile unei șosele. – Din bg. morkov.

DOOM

mórcov s. m., pl. mórcovi

morcoveanca
MORCOVEÁNCĂ, morcovence, s. f. Plantă erbacee cu frunze lucitoare, cu flori albe dispuse în umbele și cu fructe ovale, care crește în regiunile muntoase (Pleurospermum austriacum). – Morcov + suf. -eancă.

DOOM

morcoveáncă s. f., g.-d. art. morcovéncei; pl. morcovénce

morcovei
MORCOVÉL, morcovei, s. m. Diminutiv al lui morcov. – Morcov + suf. -el.

DOOM

morcovél s. m., pl. morcovéi, art. morcovéii

morcoveii
MORCOVÉL, morcovei, s. m. Diminutiv al lui morcov. – Morcov + suf. -el.

DOOM

morcovél s. m., pl. morcovéi, art. morcovéii

morcoveilor
MORCOVÉL, morcovei, s. m. Diminutiv al lui morcov. – Morcov + suf. -el.

DOOM

morcovél s. m., pl. morcovéi, art. morcovéii

morcovel
MORCOVÉL, morcovei, s. m. Diminutiv al lui morcov. – Morcov + suf. -el.

DOOM

morcovél s. m., pl. morcovéi, art. morcovéii

morcovelul
MORCOVÉL, morcovei, s. m. Diminutiv al lui morcov. – Morcov + suf. -el.

DOOM

morcovél s. m., pl. morcovéi, art. morcovéii

morcovelului
MORCOVÉL, morcovei, s. m. Diminutiv al lui morcov. – Morcov + suf. -el.

DOOM

morcovél s. m., pl. morcovéi, art. morcovéii

morcovence
MORCOVEÁNCĂ, morcovence, s. f. Plantă erbacee cu frunze lucitoare, cu flori albe dispuse în umbele și cu fructe ovale, care crește în regiunile muntoase (Pleurospermum austriacum). – Morcov + suf. -eancă.

DOOM

morcoveáncă s. f., g.-d. art. morcovéncei; pl. morcovénce

morcovencei
MORCOVEÁNCĂ, morcovence, s. f. Plantă erbacee cu frunze lucitoare, cu flori albe dispuse în umbele și cu fructe ovale, care crește în regiunile muntoase (Pleurospermum austriacum). – Morcov + suf. -eancă.

DOOM

morcoveáncă s. f., g.-d. art. morcovéncei; pl. morcovénce

morcovencele
MORCOVEÁNCĂ, morcovence, s. f. Plantă erbacee cu frunze lucitoare, cu flori albe dispuse în umbele și cu fructe ovale, care crește în regiunile muntoase (Pleurospermum austriacum). – Morcov + suf. -eancă.

DOOM

morcoveáncă s. f., g.-d. art. morcovéncei; pl. morcovénce

morcovencelor
MORCOVEÁNCĂ, morcovence, s. f. Plantă erbacee cu frunze lucitoare, cu flori albe dispuse în umbele și cu fructe ovale, care crește în regiunile muntoase (Pleurospermum austriacum). – Morcov + suf. -eancă.

DOOM

morcoveáncă s. f., g.-d. art. morcovéncei; pl. morcovénce

morcovi
MÓRCOV, morcovi, s. m. 1. Plantă leguminoasă din familia umbeliferelor, cu rădăcina groasă în formă de con, de culoare galbenă-roșiatică și cu gust dulce, folosită în alimentație (Daucus carota sativa). ◊ Morcov sălbatic (sau de câmp) sau morcovul câmpului = rușinea-fetei (Daucus carota). 2. (Arg. și fam.) Fiecare dintre bornele fixate pe marginile unei șosele. – Din bg. morkov.

DOOM

mórcov s. m., pl. mórcovi

morcovi
morcovi, morcovesc I v. t. a supăra, a necăji; a înfuria. II v. r. a se supăra, a se necăji, a se înfuria.

morcovia
MORCOVÍU, -ÍE, morcovii, adj. (Rar) De culoarea morcovului; roșcat, portocaliu. – Morcov + suf. -iu.

DOOM

morcovíu (rar) adj. m., f. morcovíe; pl. m. și f. morcovíi

morcovie
MORCOVÍU, -ÍE, morcovii, adj. (Rar) De culoarea morcovului; roșcat, portocaliu. – Morcov + suf. -iu.

DOOM

morcovíu (rar) adj. m., f. morcovíe; pl. m. și f. morcovíi

morcoviei
MORCOVÍU, -ÍE, morcovii, adj. (Rar) De culoarea morcovului; roșcat, portocaliu. – Morcov + suf. -iu.

DOOM

morcovíu (rar) adj. m., f. morcovíe; pl. m. și f. morcovíi

morcovii
MÓRCOV, morcovi, s. m. 1. Plantă leguminoasă din familia umbeliferelor, cu rădăcina groasă în formă de con, de culoare galbenă-roșiatică și cu gust dulce, folosită în alimentație (Daucus carota sativa). ◊ Morcov sălbatic (sau de câmp) sau morcovul câmpului = rușinea-fetei (Daucus carota). 2. (Arg. și fam.) Fiecare dintre bornele fixate pe marginile unei șosele. – Din bg. morkov.

DOOM

mórcov s. m., pl. mórcovi

morcovii
MORCOVÍU, -ÍE, morcovii, adj. (Rar) De culoarea morcovului; roșcat, portocaliu. – Morcov + suf. -iu.

DOOM

morcovíu (rar) adj. m., f. morcovíe; pl. m. și f. morcovíi

morcoviii
MORCOVÍU, -ÍE, morcovii, adj. (Rar) De culoarea morcovului; roșcat, portocaliu. – Morcov + suf. -iu.

DOOM

morcovíu (rar) adj. m., f. morcovíe; pl. m. și f. morcovíi

morcoviile
MORCOVÍU, -ÍE, morcovii, adj. (Rar) De culoarea morcovului; roșcat, portocaliu. – Morcov + suf. -iu.

DOOM

morcovíu (rar) adj. m., f. morcovíe; pl. m. și f. morcovíi

morcoviilor
MORCOVÍU, -ÍE, morcovii, adj. (Rar) De culoarea morcovului; roșcat, portocaliu. – Morcov + suf. -iu.

DOOM

morcovíu (rar) adj. m., f. morcovíe; pl. m. și f. morcovíi

morcovilor
MÓRCOV, morcovi, s. m. 1. Plantă leguminoasă din familia umbeliferelor, cu rădăcina groasă în formă de con, de culoare galbenă-roșiatică și cu gust dulce, folosită în alimentație (Daucus carota sativa). ◊ Morcov sălbatic (sau de câmp) sau morcovul câmpului = rușinea-fetei (Daucus carota). 2. (Arg. și fam.) Fiecare dintre bornele fixate pe marginile unei șosele. – Din bg. morkov.

DOOM

mórcov s. m., pl. mórcovi

morcovit
morcovit, -ă, morcoviți, -te adj. 1. speriat, neliniștit, stresat. 2. supărat, furios.

morcoviu
MORCOVÍU, -ÍE, morcovii, adj. (Rar) De culoarea morcovului; roșcat, portocaliu. – Morcov + suf. -iu.

DOOM

morcovíu (rar) adj. m., f. morcovíe; pl. m. și f. morcovíi

morcoviul
MORCOVÍU, -ÍE, morcovii, adj. (Rar) De culoarea morcovului; roșcat, portocaliu. – Morcov + suf. -iu.

DOOM

morcovíu (rar) adj. m., f. morcovíe; pl. m. și f. morcovíi

morcoviului
MORCOVÍU, -ÍE, morcovii, adj. (Rar) De culoarea morcovului; roșcat, portocaliu. – Morcov + suf. -iu.

DOOM

morcovíu (rar) adj. m., f. morcovíe; pl. m. și f. morcovíi

morcovul
MÓRCOV, morcovi, s. m. 1. Plantă leguminoasă din familia umbeliferelor, cu rădăcina groasă în formă de con, de culoare galbenă-roșiatică și cu gust dulce, folosită în alimentație (Daucus carota sativa). ◊ Morcov sălbatic (sau de câmp) sau morcovul câmpului = rușinea-fetei (Daucus carota). 2. (Arg. și fam.) Fiecare dintre bornele fixate pe marginile unei șosele. – Din bg. morkov.

DOOM

mórcov s. m., pl. mórcovi

morcovului
MÓRCOV, morcovi, s. m. 1. Plantă leguminoasă din familia umbeliferelor, cu rădăcina groasă în formă de con, de culoare galbenă-roșiatică și cu gust dulce, folosită în alimentație (Daucus carota sativa). ◊ Morcov sălbatic (sau de câmp) sau morcovul câmpului = rușinea-fetei (Daucus carota). 2. (Arg. și fam.) Fiecare dintre bornele fixate pe marginile unei șosele. – Din bg. morkov.

DOOM

mórcov s. m., pl. mórcovi

mordace
MORDÁCE adj. invar. (Livr.) Mușcător (2). – Din lat. mordacis.

mordacitate
MORDACITÁTE s. f. (Livr.) Caracter mușcător, ironic, caustic (al unui cuvânt, al unui comentariu etc.). – Din lat. mordacitas, -atis, fr. mordacité.

DOOM

mordacitáte (livr.) s. f., g.-d. art. mordacitắții

mordacitatea
MORDACITÁTE s. f. (Livr.) Caracter mușcător, ironic, caustic (al unui cuvânt, al unui comentariu etc.). – Din lat. mordacitas, -atis, fr. mordacité.

DOOM

mordacitáte (livr.) s. f., g.-d. art. mordacitắții

mordacități
MORDACITÁTE s. f. (Livr.) Caracter mușcător, ironic, caustic (al unui cuvânt, al unui comentariu etc.). – Din lat. mordacitas, -atis, fr. mordacité.

DOOM

mordacitáte (livr.) s. f., g.-d. art. mordacitắții

mordacității
MORDACITÁTE s. f. (Livr.) Caracter mușcător, ironic, caustic (al unui cuvânt, al unui comentariu etc.). – Din lat. mordacitas, -atis, fr. mordacité.

DOOM

mordacitáte (livr.) s. f., g.-d. art. mordacitắții

mordansa
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansai
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansam
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansare
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansare
MORDANSÁRE s. f. Tratament cu substanțe chimice speciale, aplicat fibrelor textile în scopul fixării pe ele a coloranților fără afinitate sau cu afinitate foarte mică pentru fibra respectivă. – Cf. fr. mordançage, mordancer.

DOOM

!mordansáre s. f., g.-d. art. mordansắrii; pl. mordansắri

mordansarea
MORDANSÁRE s. f. Tratament cu substanțe chimice speciale, aplicat fibrelor textile în scopul fixării pe ele a coloranților fără afinitate sau cu afinitate foarte mică pentru fibra respectivă. – Cf. fr. mordançage, mordancer.

DOOM

!mordansáre s. f., g.-d. art. mordansắrii; pl. mordansắri

mordansară
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansarăm
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansarăți
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansase
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansasem
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansaseră
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansaserăm
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansaserăți
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansaseși
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansaseți
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansat
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansat
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansata
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansate
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansatei
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansatele
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansatelor
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansatul
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansatului
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansau
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansași
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansați
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansați
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansații
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansaților
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansează
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansez
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordanseze
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansezi
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansând
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansînd
MORDANSÁ vb. I. tr. (Text.) A impregna o fibră sau o țesătură cu un mordant. [< fr. mordancer].

mordansări
MORDANSÁRE s. f. Tratament cu substanțe chimice speciale, aplicat fibrelor textile în scopul fixării pe ele a coloranților fără afinitate sau cu afinitate foarte mică pentru fibra respectivă. – Cf. fr. mordançage, mordancer.

DOOM

!mordansáre s. f., g.-d. art. mordansắrii; pl. mordansắri

mordansării
MORDANSÁRE s. f. Tratament cu substanțe chimice speciale, aplicat fibrelor textile în scopul fixării pe ele a coloranților fără afinitate sau cu afinitate foarte mică pentru fibra respectivă. – Cf. fr. mordançage, mordancer.

DOOM

!mordansáre s. f., g.-d. art. mordansắrii; pl. mordansắri

mordansările
MORDANSÁRE s. f. Tratament cu substanțe chimice speciale, aplicat fibrelor textile în scopul fixării pe ele a coloranților fără afinitate sau cu afinitate foarte mică pentru fibra respectivă. – Cf. fr. mordançage, mordancer.

DOOM

!mordansáre s. f., g.-d. art. mordansắrii; pl. mordansắri

mordansărilor
MORDANSÁRE s. f. Tratament cu substanțe chimice speciale, aplicat fibrelor textile în scopul fixării pe ele a coloranților fără afinitate sau cu afinitate foarte mică pentru fibra respectivă. – Cf. fr. mordançage, mordancer.

DOOM

!mordansáre s. f., g.-d. art. mordansắrii; pl. mordansắri

mordant
MORDÉNT² s. m. v. mordant.

DOOM

*mordánt² (substanță) s. m., pl. mordánți

mordanta
MORDÉNT² s. m. v. mordant.

DOOM

*mordánt² (substanță) s. m., pl. mordánți

mordante
MORDÉNT² s. m. v. mordant.

DOOM

*mordánt² (substanță) s. m., pl. mordánți

mordantei
MORDÉNT² s. m. v. mordant.

DOOM

*mordánt² (substanță) s. m., pl. mordánți

mordantele
MORDÉNT² s. m. v. mordant.

DOOM

*mordánt² (substanță) s. m., pl. mordánți

mordantelor
MORDÉNT² s. m. v. mordant.

DOOM

*mordánt² (substanță) s. m., pl. mordánți

mordantul
MORDÉNT² s. m. v. mordant.

DOOM

*mordánt² (substanță) s. m., pl. mordánți

mordantului
MORDÉNT² s. m. v. mordant.

DOOM

*mordánt² (substanță) s. m., pl. mordánți

mordanți
MORDÉNT² s. m. v. mordant.

DOOM

*mordánt² (substanță) s. m., pl. mordánți

mordanții
MORDÉNT² s. m. v. mordant.

DOOM

*mordánt² (substanță) s. m., pl. mordánți

mordanților
MORDÉNT² s. m. v. mordant.

DOOM

*mordánt² (substanță) s. m., pl. mordánți

mordent
MORDÉNT² s. m. v. mordant.

DOOM

*mordánt² (substanță) s. m., pl. mordánți

mordent
MORDÉNT¹, mordenți, s. m. (Muz.) Ornament care constă în succesiunea rapidă a notei reale din melodie cu nota alăturată și revenirea la aceeași notă reală. – Din it. mordente.

DOOM

!mordént (ornament în muzică) s. m., pl. mordénți

mordentul
MORDÉNT² s. m. v. mordant.

DOOM

*mordánt² (substanță) s. m., pl. mordánți

mordentul
MORDÉNT¹, mordenți, s. m. (Muz.) Ornament care constă în succesiunea rapidă a notei reale din melodie cu nota alăturată și revenirea la aceeași notă reală. – Din it. mordente.

DOOM

!mordént (ornament în muzică) s. m., pl. mordénți

mordentului
MORDÉNT² s. m. v. mordant.

DOOM

*mordánt² (substanță) s. m., pl. mordánți

mordentului
MORDÉNT¹, mordenți, s. m. (Muz.) Ornament care constă în succesiunea rapidă a notei reale din melodie cu nota alăturată și revenirea la aceeași notă reală. – Din it. mordente.

DOOM

!mordént (ornament în muzică) s. m., pl. mordénți

mordenți
MORDÉNT² s. m. v. mordant.

DOOM

*mordánt² (substanță) s. m., pl. mordánți

mordenți
MORDÉNT¹, mordenți, s. m. (Muz.) Ornament care constă în succesiunea rapidă a notei reale din melodie cu nota alăturată și revenirea la aceeași notă reală. – Din it. mordente.

DOOM

!mordént (ornament în muzică) s. m., pl. mordénți

mordenții
MORDÉNT² s. m. v. mordant.

DOOM

*mordánt² (substanță) s. m., pl. mordánți

mordenții
MORDÉNT¹, mordenți, s. m. (Muz.) Ornament care constă în succesiunea rapidă a notei reale din melodie cu nota alăturată și revenirea la aceeași notă reală. – Din it. mordente.

DOOM

!mordént (ornament în muzică) s. m., pl. mordénți

mordenților
MORDÉNT² s. m. v. mordant.

DOOM

*mordánt² (substanță) s. m., pl. mordánți

mordenților
MORDÉNT¹, mordenți, s. m. (Muz.) Ornament care constă în succesiunea rapidă a notei reale din melodie cu nota alăturată și revenirea la aceeași notă reală. – Din it. mordente.

DOOM

!mordént (ornament în muzică) s. m., pl. mordénți

mordicus
MÓRDICUS adv. (Latinism) Cu tenacitate, cu unghiile și cu dinții. [< lat. mordicus].

mordină
mordină, mordine s. f. 1. iubită, amantă. 2. prostituată.

mordă
mórdă (-de), s. f. – (Trans.) Bot, rît. Rut., rus. morda (Cihac, II, 203).

more
MÓRĂ, more, s. f. (În prozodia latină) Timp necesar pentru pronunțarea unei silabe scurte. – Din lat. mora.

DOOM

*móră s. f., g.-d. art. mórei; pl. móre

morei
MÓRĂ, more, s. f. (În prozodia latină) Timp necesar pentru pronunțarea unei silabe scurte. – Din lat. mora.

DOOM

*móră s. f., g.-d. art. mórei; pl. móre

morele
MÓRĂ, more, s. f. (În prozodia latină) Timp necesar pentru pronunțarea unei silabe scurte. – Din lat. mora.

DOOM

*móră s. f., g.-d. art. mórei; pl. móre

morelor
MÓRĂ, more, s. f. (În prozodia latină) Timp necesar pentru pronunțarea unei silabe scurte. – Din lat. mora.

DOOM

*móră s. f., g.-d. art. mórei; pl. móre

morena
MORÉNĂ, morene, s. f. Formă acumulativă de relief, alcătuită din material detritic transportat de ghețari și depus în locul de topire a gheții. – Din fr. moraine.

DOOM

morénă s. f., g.-d. art. morénei; pl. moréne

morenaic
MORENÁIC, -Ă adj. v. morenic.

morendo
MORÉNDO adv. (Muz.; indică modul de executare) Micșorând treptat intensitatea sunetului până la dispariția lui totală. – Cuv. it.

morene
MORÉNĂ, morene, s. f. Formă acumulativă de relief, alcătuită din material detritic transportat de ghețari și depus în locul de topire a gheții. – Din fr. moraine.

DOOM

morénă s. f., g.-d. art. morénei; pl. moréne

morenei
MORÉNĂ, morene, s. f. Formă acumulativă de relief, alcătuită din material detritic transportat de ghețari și depus în locul de topire a gheții. – Din fr. moraine.

DOOM

morénă s. f., g.-d. art. morénei; pl. moréne

morenele
MORÉNĂ, morene, s. f. Formă acumulativă de relief, alcătuită din material detritic transportat de ghețari și depus în locul de topire a gheții. – Din fr. moraine.

DOOM

morénă s. f., g.-d. art. morénei; pl. moréne

morenelor
MORÉNĂ, morene, s. f. Formă acumulativă de relief, alcătuită din material detritic transportat de ghețari și depus în locul de topire a gheții. – Din fr. moraine.

DOOM

morénă s. f., g.-d. art. morénei; pl. moréne

morenic
MORÉNIC, -Ă, morenici, -ce, adj. (Geogr.) De morenă. – Din fr. morainique.

morenica
MORÉNIC, -Ă, morenici, -ce, adj. (Geogr.) De morenă. – Din fr. morainique.

morenice
MORÉNIC, -Ă, morenici, -ce, adj. (Geogr.) De morenă. – Din fr. morainique.

morenicei
MORÉNIC, -Ă, morenici, -ce, adj. (Geogr.) De morenă. – Din fr. morainique.

morenicele
MORÉNIC, -Ă, morenici, -ce, adj. (Geogr.) De morenă. – Din fr. morainique.

morenicelor
MORÉNIC, -Ă, morenici, -ce, adj. (Geogr.) De morenă. – Din fr. morainique.

morenici
MORÉNIC, -Ă, morenici, -ce, adj. (Geogr.) De morenă. – Din fr. morainique.

morenicii
MORÉNIC, -Ă, morenici, -ce, adj. (Geogr.) De morenă. – Din fr. morainique.

morenicilor
MORÉNIC, -Ă, morenici, -ce, adj. (Geogr.) De morenă. – Din fr. morainique.

morenicul
MORÉNIC, -Ă, morenici, -ce, adj. (Geogr.) De morenă. – Din fr. morainique.

morenicului
MORÉNIC, -Ă, morenici, -ce, adj. (Geogr.) De morenă. – Din fr. morainique.

moresc
MORÉSC, -Ă, (1) morești, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Maur. 2. S. f. (Muz.) Dans maur cu ritm vioi. [Adj. f. și: moreáscă] – Din fr. moresque, it. moresco.

moresc
MORÉSC, -Ă, (1) morești, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Maur. 2. S. f. (Muz.) Dans maur cu ritm vioi. [Adj. f. și: moreáscă] – Din fr. moresque, it. moresco.

DOOM

morésc (înv.) adj. m., f. moréscă; pl. m. și f. moréști

moresca
MORÉSC, -Ă, (1) morești, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Maur. 2. S. f. (Muz.) Dans maur cu ritm vioi. [Adj. f. și: moreáscă] – Din fr. moresque, it. moresco.

DOOM

morésc (înv.) adj. m., f. moréscă; pl. m. și f. moréști

moresca
MORÉSCĂ s.f. Compoziție muzicală în ritm vioi în două părți. [< it. moresca].

DOOM

moréscă (dans) s. f.

morescul
MORÉSC, -Ă, (1) morești, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Maur. 2. S. f. (Muz.) Dans maur cu ritm vioi. [Adj. f. și: moreáscă] – Din fr. moresque, it. moresco.

DOOM

morésc (înv.) adj. m., f. moréscă; pl. m. și f. moréști

morescului
MORÉSC, -Ă, (1) morești, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Maur. 2. S. f. (Muz.) Dans maur cu ritm vioi. [Adj. f. și: moreáscă] – Din fr. moresque, it. moresco.

DOOM

morésc (înv.) adj. m., f. moréscă; pl. m. și f. moréști

morești
MORÉSC, -Ă, (1) morești, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Maur. 2. S. f. (Muz.) Dans maur cu ritm vioi. [Adj. f. și: moreáscă] – Din fr. moresque, it. moresco.

DOOM

morésc (înv.) adj. m., f. moréscă; pl. m. și f. moréști

morești
MORÉSCĂ s.f. Compoziție muzicală în ritm vioi în două părți. [< it. moresca].

DOOM

moréscă (dans) s. f.

moreștii
MORÉSC, -Ă, (1) morești, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Maur. 2. S. f. (Muz.) Dans maur cu ritm vioi. [Adj. f. și: moreáscă] – Din fr. moresque, it. moresco.

DOOM

morésc (înv.) adj. m., f. moréscă; pl. m. și f. moréști

moreștii
MORÉSCĂ s.f. Compoziție muzicală în ritm vioi în două părți. [< it. moresca].

DOOM

moréscă (dans) s. f.

moreștile
MORÉSC, -Ă, (1) morești, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Maur. 2. S. f. (Muz.) Dans maur cu ritm vioi. [Adj. f. și: moreáscă] – Din fr. moresque, it. moresco.

DOOM

morésc (înv.) adj. m., f. moréscă; pl. m. și f. moréști

moreștilor
MORÉSC, -Ă, (1) morești, adj., s. f. 1. Adj. (Înv.) Maur. 2. S. f. (Muz.) Dans maur cu ritm vioi. [Adj. f. și: moreáscă] – Din fr. moresque, it. moresco.

DOOM

morésc (înv.) adj. m., f. moréscă; pl. m. și f. moréști

morf
MORFO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „formă”, „conformație”, „care are o anumită formă”. [< fr. morpho-, it. morfo-, cf. gr. morphe].

morf
-MÓRF Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) formă”, „care are forma de”. [< fr. -morphe, it. -morfo, cf. gr. morphe].

morfee
MORFÉE s.f. Dermatoză în care pielea are un aspect lucios, cu cercuri roze. [Pron. -fe-e, pl. invar. / < fr. morphée].

morfeea
MORFÉE s.f. Dermatoză în care pielea are un aspect lucios, cu cercuri roze. [Pron. -fe-e, pl. invar. / < fr. morphée].

morfeei
MORFÉE s.f. Dermatoză în care pielea are un aspect lucios, cu cercuri roze. [Pron. -fe-e, pl. invar. / < fr. morphée].

morfeele
MORFÉE s.f. Dermatoză în care pielea are un aspect lucios, cu cercuri roze. [Pron. -fe-e, pl. invar. / < fr. morphée].

morfeelor
MORFÉE s.f. Dermatoză în care pielea are un aspect lucios, cu cercuri roze. [Pron. -fe-e, pl. invar. / < fr. morphée].

morfem
MORFÉM, morfeme, s. n. (Gram.) Element morfologic (afix, accent, desinență, alternanță fonetică, cuvânt auxiliar etc.) cu ajutorul căruia se formează, de la o rădăcină, cuvinte și forme flexionare noi; cea mai mică unitate din structura morfologică a cuvântului cu un sens determinat (lexical sau gramatical). – Din fr. morphème.

DOOM

morfém s. n., pl. morféme

morfematic
MORFEMÁTIC, -Ă, morfematici, -ce, adj. Care ține de morfem, privitor la morfem. – Morfem + suf. -atic.

DOOM

morfemátic adj. m., pl. morfemátici; f. morfemátică, pl. morfemátice

morfematica
MORFEMÁTIC, -Ă, morfematici, -ce, adj. Care ține de morfem, privitor la morfem. – Morfem + suf. -atic.

DOOM

morfemátic adj. m., pl. morfemátici; f. morfemátică, pl. morfemátice

morfematice
MORFEMÁTIC, -Ă, morfematici, -ce, adj. Care ține de morfem, privitor la morfem. – Morfem + suf. -atic.

DOOM

morfemátic adj. m., pl. morfemátici; f. morfemátică, pl. morfemátice

morfematicei
MORFEMÁTIC, -Ă, morfematici, -ce, adj. Care ține de morfem, privitor la morfem. – Morfem + suf. -atic.

DOOM

morfemátic adj. m., pl. morfemátici; f. morfemátică, pl. morfemátice

morfematicele
MORFEMÁTIC, -Ă, morfematici, -ce, adj. Care ține de morfem, privitor la morfem. – Morfem + suf. -atic.

DOOM

morfemátic adj. m., pl. morfemátici; f. morfemátică, pl. morfemátice

morfematicelor
MORFEMÁTIC, -Ă, morfematici, -ce, adj. Care ține de morfem, privitor la morfem. – Morfem + suf. -atic.

DOOM

morfemátic adj. m., pl. morfemátici; f. morfemátică, pl. morfemátice

morfematici
MORFEMÁTIC, -Ă, morfematici, -ce, adj. Care ține de morfem, privitor la morfem. – Morfem + suf. -atic.

DOOM

morfemátic adj. m., pl. morfemátici; f. morfemátică, pl. morfemátice

morfematicii
MORFEMÁTIC, -Ă, morfematici, -ce, adj. Care ține de morfem, privitor la morfem. – Morfem + suf. -atic.

DOOM

morfemátic adj. m., pl. morfemátici; f. morfemátică, pl. morfemátice

morfematicilor
MORFEMÁTIC, -Ă, morfematici, -ce, adj. Care ține de morfem, privitor la morfem. – Morfem + suf. -atic.

DOOM

morfemátic adj. m., pl. morfemátici; f. morfemátică, pl. morfemátice

morfematicul
MORFEMÁTIC, -Ă, morfematici, -ce, adj. Care ține de morfem, privitor la morfem. – Morfem + suf. -atic.

DOOM

morfemátic adj. m., pl. morfemátici; f. morfemátică, pl. morfemátice

morfematicului
MORFEMÁTIC, -Ă, morfematici, -ce, adj. Care ține de morfem, privitor la morfem. – Morfem + suf. -atic.

DOOM

morfemátic adj. m., pl. morfemátici; f. morfemátică, pl. morfemátice

morfeme
MORFÉM, morfeme, s. n. (Gram.) Element morfologic (afix, accent, desinență, alternanță fonetică, cuvânt auxiliar etc.) cu ajutorul căruia se formează, de la o rădăcină, cuvinte și forme flexionare noi; cea mai mică unitate din structura morfologică a cuvântului cu un sens determinat (lexical sau gramatical). – Din fr. morphème.

DOOM

morfém s. n., pl. morféme

morfemele
MORFÉM, morfeme, s. n. (Gram.) Element morfologic (afix, accent, desinență, alternanță fonetică, cuvânt auxiliar etc.) cu ajutorul căruia se formează, de la o rădăcină, cuvinte și forme flexionare noi; cea mai mică unitate din structura morfologică a cuvântului cu un sens determinat (lexical sau gramatical). – Din fr. morphème.

DOOM

morfém s. n., pl. morféme

morfemelor
MORFÉM, morfeme, s. n. (Gram.) Element morfologic (afix, accent, desinență, alternanță fonetică, cuvânt auxiliar etc.) cu ajutorul căruia se formează, de la o rădăcină, cuvinte și forme flexionare noi; cea mai mică unitate din structura morfologică a cuvântului cu un sens determinat (lexical sau gramatical). – Din fr. morphème.

DOOM

morfém s. n., pl. morféme

morfemul
MORFÉM, morfeme, s. n. (Gram.) Element morfologic (afix, accent, desinență, alternanță fonetică, cuvânt auxiliar etc.) cu ajutorul căruia se formează, de la o rădăcină, cuvinte și forme flexionare noi; cea mai mică unitate din structura morfologică a cuvântului cu un sens determinat (lexical sau gramatical). – Din fr. morphème.

DOOM

morfém s. n., pl. morféme

morfemului
MORFÉM, morfeme, s. n. (Gram.) Element morfologic (afix, accent, desinență, alternanță fonetică, cuvânt auxiliar etc.) cu ajutorul căruia se formează, de la o rădăcină, cuvinte și forme flexionare noi; cea mai mică unitate din structura morfologică a cuvântului cu un sens determinat (lexical sau gramatical). – Din fr. morphème.

DOOM

morfém s. n., pl. morféme

morfeu
Morfeu = Morpheus.

morfic
MÓRFIC, -Ă adj. (Liv.) Referitor la formă; de formă, al formei. // Element secund de compunere savantă, cu semnificația adjectivului și „referitor la morfem”, „morfologic”. [Cf. fr. morphique, engl. morphic].

morfica
MÓRFIC, -Ă adj. (Liv.) Referitor la formă; de formă, al formei. // Element secund de compunere savantă, cu semnificația adjectivului și „referitor la morfem”, „morfologic”. [Cf. fr. morphique, engl. morphic].

morfice
MÓRFIC, -Ă adj. (Liv.) Referitor la formă; de formă, al formei. // Element secund de compunere savantă, cu semnificația adjectivului și „referitor la morfem”, „morfologic”. [Cf. fr. morphique, engl. morphic].

morficei
MÓRFIC, -Ă adj. (Liv.) Referitor la formă; de formă, al formei. // Element secund de compunere savantă, cu semnificația adjectivului și „referitor la morfem”, „morfologic”. [Cf. fr. morphique, engl. morphic].

morficele
MÓRFIC, -Ă adj. (Liv.) Referitor la formă; de formă, al formei. // Element secund de compunere savantă, cu semnificația adjectivului și „referitor la morfem”, „morfologic”. [Cf. fr. morphique, engl. morphic].

morficelor
MÓRFIC, -Ă adj. (Liv.) Referitor la formă; de formă, al formei. // Element secund de compunere savantă, cu semnificația adjectivului și „referitor la morfem”, „morfologic”. [Cf. fr. morphique, engl. morphic].

morfici
MÓRFIC, -Ă adj. (Liv.) Referitor la formă; de formă, al formei. // Element secund de compunere savantă, cu semnificația adjectivului și „referitor la morfem”, „morfologic”. [Cf. fr. morphique, engl. morphic].

morficii
MÓRFIC, -Ă adj. (Liv.) Referitor la formă; de formă, al formei. // Element secund de compunere savantă, cu semnificația adjectivului și „referitor la morfem”, „morfologic”. [Cf. fr. morphique, engl. morphic].

morficilor
MÓRFIC, -Ă adj. (Liv.) Referitor la formă; de formă, al formei. // Element secund de compunere savantă, cu semnificația adjectivului și „referitor la morfem”, „morfologic”. [Cf. fr. morphique, engl. morphic].

morficul
MÓRFIC, -Ă adj. (Liv.) Referitor la formă; de formă, al formei. // Element secund de compunere savantă, cu semnificația adjectivului și „referitor la morfem”, „morfologic”. [Cf. fr. morphique, engl. morphic].

morficului
MÓRFIC, -Ă adj. (Liv.) Referitor la formă; de formă, al formei. // Element secund de compunere savantă, cu semnificația adjectivului și „referitor la morfem”, „morfologic”. [Cf. fr. morphique, engl. morphic].

morfina
MORFÍNĂ s. f. Substanță alcaloidă extrasă din opiu, folosită drept calmant, narcotic sau stupefiant; morfiu. – Din fr. morphine.

DOOM

morfínă s. f., g.-d. art. morfínei

morfine
MORFÍNĂ s. f. Substanță alcaloidă extrasă din opiu, folosită drept calmant, narcotic sau stupefiant; morfiu. – Din fr. morphine.

DOOM

morfínă s. f., g.-d. art. morfínei

morfinei
MORFÍNĂ s. f. Substanță alcaloidă extrasă din opiu, folosită drept calmant, narcotic sau stupefiant; morfiu. – Din fr. morphine.

DOOM

morfínă s. f., g.-d. art. morfínei

morfinism
MORFINÍSM s. n. Intoxicație provocată de folosirea excesivă a morfinei. – Din fr. morphinisme.

DOOM

morfinísm s. n.

morfinismul
MORFINÍSM s. n. Intoxicație provocată de folosirea excesivă a morfinei. – Din fr. morphinisme.

DOOM

morfinísm s. n.

morfinismului
MORFINÍSM s. n. Intoxicație provocată de folosirea excesivă a morfinei. – Din fr. morphinisme.

DOOM

morfinísm s. n.

morfinoman
MORFINOMÁN, -Ă, morfinomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit morfină, care suferă de morfinomanie. – Din fr. morphinomane.

DOOM

morfinománă s. f., g.-d. art. morfinománei; pl. morfinománe

morfinomana
MORFINOMÁN, -Ă, morfinomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit morfină, care suferă de morfinomanie. – Din fr. morphinomane.

DOOM

morfinománă s. f., g.-d. art. morfinománei; pl. morfinománe

morfinomane
MORFINOMÁN, -Ă, morfinomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit morfină, care suferă de morfinomanie. – Din fr. morphinomane.

DOOM

morfinománă s. f., g.-d. art. morfinománei; pl. morfinománe

morfinomanei
MORFINOMÁN, -Ă, morfinomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit morfină, care suferă de morfinomanie. – Din fr. morphinomane.

DOOM

morfinománă s. f., g.-d. art. morfinománei; pl. morfinománe

morfinomanele
MORFINOMÁN, -Ă, morfinomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit morfină, care suferă de morfinomanie. – Din fr. morphinomane.

DOOM

morfinománă s. f., g.-d. art. morfinománei; pl. morfinománe

morfinomanelor
MORFINOMÁN, -Ă, morfinomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit morfină, care suferă de morfinomanie. – Din fr. morphinomane.

DOOM

morfinománă s. f., g.-d. art. morfinománei; pl. morfinománe

morfinomani
MORFINOMÁN, -Ă, morfinomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit morfină, care suferă de morfinomanie. – Din fr. morphinomane.

DOOM

morfinománă s. f., g.-d. art. morfinománei; pl. morfinománe

morfinomania
MORFINOMANÍE s. f. Toxicomanie care constă în introducerea repetată în organism, prin injecții, a unor doze din ce în ce mai mari de morfină. – Din fr. morphinomanie.

DOOM

morfinomaníe s. f., art. morfinomanía, g.-d. morfinomaníi, art. morfinomaníei

morfinomanie
MORFINOMANÍE s. f. Toxicomanie care constă în introducerea repetată în organism, prin injecții, a unor doze din ce în ce mai mari de morfină. – Din fr. morphinomanie.

DOOM

morfinomaníe s. f., art. morfinomanía, g.-d. morfinomaníi, art. morfinomaníei

morfinomaniei
MORFINOMANÍE s. f. Toxicomanie care constă în introducerea repetată în organism, prin injecții, a unor doze din ce în ce mai mari de morfină. – Din fr. morphinomanie.

DOOM

morfinomaníe s. f., art. morfinomanía, g.-d. morfinomaníi, art. morfinomaníei

morfinomanii
MORFINOMÁN, -Ă, morfinomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit morfină, care suferă de morfinomanie. – Din fr. morphinomane.

DOOM

morfinománă s. f., g.-d. art. morfinománei; pl. morfinománe

morfinomanii
MORFINOMANÍE s. f. Toxicomanie care constă în introducerea repetată în organism, prin injecții, a unor doze din ce în ce mai mari de morfină. – Din fr. morphinomanie.

DOOM

morfinomaníe s. f., art. morfinomanía, g.-d. morfinomaníi, art. morfinomaníei

morfinomaniile
MORFINOMANÍE s. f. Toxicomanie care constă în introducerea repetată în organism, prin injecții, a unor doze din ce în ce mai mari de morfină. – Din fr. morphinomanie.

DOOM

morfinomaníe s. f., art. morfinomanía, g.-d. morfinomaníi, art. morfinomaníei

morfinomaniilor
MORFINOMANÍE s. f. Toxicomanie care constă în introducerea repetată în organism, prin injecții, a unor doze din ce în ce mai mari de morfină. – Din fr. morphinomanie.

DOOM

morfinomaníe s. f., art. morfinomanía, g.-d. morfinomaníi, art. morfinomaníei

morfinomanilor
MORFINOMÁN, -Ă, morfinomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit morfină, care suferă de morfinomanie. – Din fr. morphinomane.

DOOM

morfinománă s. f., g.-d. art. morfinománei; pl. morfinománe

morfinomanul
MORFINOMÁN, -Ă, morfinomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit morfină, care suferă de morfinomanie. – Din fr. morphinomane.

DOOM

morfinománă s. f., g.-d. art. morfinománei; pl. morfinománe

morfinomanului
MORFINOMÁN, -Ă, morfinomani, -e, s. m. și f. Persoană care folosește în mod obișnuit morfină, care suferă de morfinomanie. – Din fr. morphinomane.

DOOM

morfinománă s. f., g.-d. art. morfinománei; pl. morfinománe

morfism
-MORFÍSM Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) formă”, „care are o anumită formă”. [< fr. -morphisme, it. -morfismo, cf. gr. morphe].

morfiu
MÓRFIU s. n. (Reg.) Morfină. – Din germ. Morphium.

DOOM

mórfiu (reg.) [fiu pron. fiu] s. n., art. mórfiul

morfiul
MÓRFIU s. n. (Reg.) Morfină. – Din germ. Morphium.

DOOM

mórfiu (reg.) [fiu pron. fiu] s. n., art. mórfiul

morfiului
MÓRFIU s. n. (Reg.) Morfină. – Din germ. Morphium.

DOOM

mórfiu (reg.) [fiu pron. fiu] s. n., art. mórfiul

morfo
MORFO- Element prim de compunere savantă, cu semnificația „formă”, „conformație”, „care are o anumită formă”. [< fr. morpho-, it. morfo-, cf. gr. morphe].

morfofiziologia
MORFOFIZIOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studierea raportului dintre structura celulelor, a țesuturilor sau a organelor și funcțiile lor. [Pr.: -zi-o-] – Morfo[logie] + fiziologie.

DOOM

morfofiziologíe (-zi-o-) s. f., art. morfofiziología, g.-d. morfofiziologíi, art. morfofiziologíei

morfofiziologic
MORFOFIZIOLÓGIC, -Ă, morfofiziologici, -ce, adj. (Biol.) Care ține de morfofiziologie, privitor la morfofiziologie, care se referă la structura și la funcția unui organism sau a unui organ. [Pr.: -zi-o-] – Din morfofiziologie.

DOOM

morfofiziológic (-zi-o-) adj. m., pl. morfofiziológici; f. morfofiziológică, pl. morfofiziológice

morfofiziologica
MORFOFIZIOLÓGIC, -Ă, morfofiziologici, -ce, adj. (Biol.) Care ține de morfofiziologie, privitor la morfofiziologie, care se referă la structura și la funcția unui organism sau a unui organ. [Pr.: -zi-o-] – Din morfofiziologie.

DOOM

morfofiziológic (-zi-o-) adj. m., pl. morfofiziológici; f. morfofiziológică, pl. morfofiziológice

morfofiziologice
MORFOFIZIOLÓGIC, -Ă, morfofiziologici, -ce, adj. (Biol.) Care ține de morfofiziologie, privitor la morfofiziologie, care se referă la structura și la funcția unui organism sau a unui organ. [Pr.: -zi-o-] – Din morfofiziologie.

DOOM

morfofiziológic (-zi-o-) adj. m., pl. morfofiziológici; f. morfofiziológică, pl. morfofiziológice

morfofiziologicei
MORFOFIZIOLÓGIC, -Ă, morfofiziologici, -ce, adj. (Biol.) Care ține de morfofiziologie, privitor la morfofiziologie, care se referă la structura și la funcția unui organism sau a unui organ. [Pr.: -zi-o-] – Din morfofiziologie.

DOOM

morfofiziológic (-zi-o-) adj. m., pl. morfofiziológici; f. morfofiziológică, pl. morfofiziológice

morfofiziologicele
MORFOFIZIOLÓGIC, -Ă, morfofiziologici, -ce, adj. (Biol.) Care ține de morfofiziologie, privitor la morfofiziologie, care se referă la structura și la funcția unui organism sau a unui organ. [Pr.: -zi-o-] – Din morfofiziologie.

DOOM

morfofiziológic (-zi-o-) adj. m., pl. morfofiziológici; f. morfofiziológică, pl. morfofiziológice

morfofiziologicelor
MORFOFIZIOLÓGIC, -Ă, morfofiziologici, -ce, adj. (Biol.) Care ține de morfofiziologie, privitor la morfofiziologie, care se referă la structura și la funcția unui organism sau a unui organ. [Pr.: -zi-o-] – Din morfofiziologie.

DOOM

morfofiziológic (-zi-o-) adj. m., pl. morfofiziológici; f. morfofiziológică, pl. morfofiziológice

morfofiziologici
MORFOFIZIOLÓGIC, -Ă, morfofiziologici, -ce, adj. (Biol.) Care ține de morfofiziologie, privitor la morfofiziologie, care se referă la structura și la funcția unui organism sau a unui organ. [Pr.: -zi-o-] – Din morfofiziologie.

DOOM

morfofiziológic (-zi-o-) adj. m., pl. morfofiziológici; f. morfofiziológică, pl. morfofiziológice

morfofiziologicii
MORFOFIZIOLÓGIC, -Ă, morfofiziologici, -ce, adj. (Biol.) Care ține de morfofiziologie, privitor la morfofiziologie, care se referă la structura și la funcția unui organism sau a unui organ. [Pr.: -zi-o-] – Din morfofiziologie.

DOOM

morfofiziológic (-zi-o-) adj. m., pl. morfofiziológici; f. morfofiziológică, pl. morfofiziológice

morfofiziologicilor
MORFOFIZIOLÓGIC, -Ă, morfofiziologici, -ce, adj. (Biol.) Care ține de morfofiziologie, privitor la morfofiziologie, care se referă la structura și la funcția unui organism sau a unui organ. [Pr.: -zi-o-] – Din morfofiziologie.

DOOM

morfofiziológic (-zi-o-) adj. m., pl. morfofiziológici; f. morfofiziológică, pl. morfofiziológice

morfofiziologicul
MORFOFIZIOLÓGIC, -Ă, morfofiziologici, -ce, adj. (Biol.) Care ține de morfofiziologie, privitor la morfofiziologie, care se referă la structura și la funcția unui organism sau a unui organ. [Pr.: -zi-o-] – Din morfofiziologie.

DOOM

morfofiziológic (-zi-o-) adj. m., pl. morfofiziológici; f. morfofiziológică, pl. morfofiziológice

morfofiziologicului
MORFOFIZIOLÓGIC, -Ă, morfofiziologici, -ce, adj. (Biol.) Care ține de morfofiziologie, privitor la morfofiziologie, care se referă la structura și la funcția unui organism sau a unui organ. [Pr.: -zi-o-] – Din morfofiziologie.

DOOM

morfofiziológic (-zi-o-) adj. m., pl. morfofiziológici; f. morfofiziológică, pl. morfofiziológice

morfofiziologie
MORFOFIZIOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studierea raportului dintre structura celulelor, a țesuturilor sau a organelor și funcțiile lor. [Pr.: -zi-o-] – Morfo[logie] + fiziologie.

DOOM

morfofiziologíe (-zi-o-) s. f., art. morfofiziología, g.-d. morfofiziologíi, art. morfofiziologíei

morfofiziologiei
MORFOFIZIOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studierea raportului dintre structura celulelor, a țesuturilor sau a organelor și funcțiile lor. [Pr.: -zi-o-] – Morfo[logie] + fiziologie.

DOOM

morfofiziologíe (-zi-o-) s. f., art. morfofiziología, g.-d. morfofiziologíi, art. morfofiziologíei

morfofiziologii
MORFOFIZIOLOGÍE s. f. Disciplină care se ocupă cu studierea raportului dintre structura celulelor, a țesuturilor sau a organelor și funcțiile lor. [Pr.: -zi-o-] – Morfo[logie] + fiziologie.

DOOM

morfofiziologíe (-zi-o-) s. f., art. morfofiziología, g.-d. morfofiziologíi, art. morfofiziologíei

morfogen
MORFOGÉN, -Ă, morfogeni, -e, adj. (Biol.; rar) Morfogenetic (1). – Din fr. morphogène.

morfogena
MORFOGÉN, -Ă, morfogeni, -e, adj. (Biol.; rar) Morfogenetic (1). – Din fr. morphogène.

morfogene
MORFOGÉN, -Ă, morfogeni, -e, adj. (Biol.; rar) Morfogenetic (1). – Din fr. morphogène.

morfogenei
MORFOGÉN, -Ă, morfogeni, -e, adj. (Biol.; rar) Morfogenetic (1). – Din fr. morphogène.

morfogenele
MORFOGÉN, -Ă, morfogeni, -e, adj. (Biol.; rar) Morfogenetic (1). – Din fr. morphogène.

morfogenelor
MORFOGÉN, -Ă, morfogeni, -e, adj. (Biol.; rar) Morfogenetic (1). – Din fr. morphogène.

morfogenetic
MORFOGENÉTIC, -Ă, morfogenetici, -ce, adj. 1. (Biol.) De morfogeneză (1); (rar) morfogen. 2. (Geol.) Care contribuie la crearea formelor de relief. – Din fr. morphogénétique.

morfogenetica
MORFOGENÉTIC, -Ă, morfogenetici, -ce, adj. 1. (Biol.) De morfogeneză (1); (rar) morfogen. 2. (Geol.) Care contribuie la crearea formelor de relief. – Din fr. morphogénétique.

morfogenetice
MORFOGENÉTIC, -Ă, morfogenetici, -ce, adj. 1. (Biol.) De morfogeneză (1); (rar) morfogen. 2. (Geol.) Care contribuie la crearea formelor de relief. – Din fr. morphogénétique.

morfogeneticei
MORFOGENÉTIC, -Ă, morfogenetici, -ce, adj. 1. (Biol.) De morfogeneză (1); (rar) morfogen. 2. (Geol.) Care contribuie la crearea formelor de relief. – Din fr. morphogénétique.

morfogeneticele
MORFOGENÉTIC, -Ă, morfogenetici, -ce, adj. 1. (Biol.) De morfogeneză (1); (rar) morfogen. 2. (Geol.) Care contribuie la crearea formelor de relief. – Din fr. morphogénétique.

morfogeneticelor
MORFOGENÉTIC, -Ă, morfogenetici, -ce, adj. 1. (Biol.) De morfogeneză (1); (rar) morfogen. 2. (Geol.) Care contribuie la crearea formelor de relief. – Din fr. morphogénétique.

morfogenetici
MORFOGENÉTIC, -Ă, morfogenetici, -ce, adj. 1. (Biol.) De morfogeneză (1); (rar) morfogen. 2. (Geol.) Care contribuie la crearea formelor de relief. – Din fr. morphogénétique.

morfogeneticii
MORFOGENÉTIC, -Ă, morfogenetici, -ce, adj. 1. (Biol.) De morfogeneză (1); (rar) morfogen. 2. (Geol.) Care contribuie la crearea formelor de relief. – Din fr. morphogénétique.

morfogeneticilor
MORFOGENÉTIC, -Ă, morfogenetici, -ce, adj. 1. (Biol.) De morfogeneză (1); (rar) morfogen. 2. (Geol.) Care contribuie la crearea formelor de relief. – Din fr. morphogénétique.

morfogeneticul
MORFOGENÉTIC, -Ă, morfogenetici, -ce, adj. 1. (Biol.) De morfogeneză (1); (rar) morfogen. 2. (Geol.) Care contribuie la crearea formelor de relief. – Din fr. morphogénétique.

morfogeneticului
MORFOGENÉTIC, -Ă, morfogenetici, -ce, adj. 1. (Biol.) De morfogeneză (1); (rar) morfogen. 2. (Geol.) Care contribuie la crearea formelor de relief. – Din fr. morphogénétique.

morfogeneza
MORFOGENÉZĂ s. f. 1. Proces de formare a structurilor morfologice ale organismelor. 2. Ramură a geomorfologiei care studiază originea formelor de relief; morfogenie. – Din fr. morphogenèse.

DOOM

morfogenéză s. f., g.-d. art. morfogenézei

morfogeneze
MORFOGENÉZĂ s. f. 1. Proces de formare a structurilor morfologice ale organismelor. 2. Ramură a geomorfologiei care studiază originea formelor de relief; morfogenie. – Din fr. morphogenèse.

DOOM

morfogenéză s. f., g.-d. art. morfogenézei

morfogenezei
MORFOGENÉZĂ s. f. 1. Proces de formare a structurilor morfologice ale organismelor. 2. Ramură a geomorfologiei care studiază originea formelor de relief; morfogenie. – Din fr. morphogenèse.

DOOM

morfogenéză s. f., g.-d. art. morfogenézei

morfogenezele
MORFOGENÉZĂ s. f. 1. Proces de formare a structurilor morfologice ale organismelor. 2. Ramură a geomorfologiei care studiază originea formelor de relief; morfogenie. – Din fr. morphogenèse.

DOOM

morfogenéză s. f., g.-d. art. morfogenézei

morfogenezelor
MORFOGENÉZĂ s. f. 1. Proces de formare a structurilor morfologice ale organismelor. 2. Ramură a geomorfologiei care studiază originea formelor de relief; morfogenie. – Din fr. morphogenèse.

DOOM

morfogenéză s. f., g.-d. art. morfogenézei

morfogeni
MORFOGÉN, -Ă, morfogeni, -e, adj. (Biol.; rar) Morfogenetic (1). – Din fr. morphogène.

morfogenia
MORFOGENÍE s. f. Ramură a geomorfologiei care se ocupă cu studiul originii formelor de relief. – Din fr. morphogénie.

DOOM

morfogeníe s. f., art. morfogenía, g.-d. morfogeníi, art. morfogeníei

morfogenie
MORFOGENÍE s. f. Ramură a geomorfologiei care se ocupă cu studiul originii formelor de relief. – Din fr. morphogénie.

DOOM

morfogeníe s. f., art. morfogenía, g.-d. morfogeníi, art. morfogeníei

morfogeniei
MORFOGENÍE s. f. Ramură a geomorfologiei care se ocupă cu studiul originii formelor de relief. – Din fr. morphogénie.

DOOM

morfogeníe s. f., art. morfogenía, g.-d. morfogeníi, art. morfogeníei

morfogenii
MORFOGÉN, -Ă, morfogeni, -e, adj. (Biol.; rar) Morfogenetic (1). – Din fr. morphogène.

morfogenii
MORFOGENÍE s. f. Ramură a geomorfologiei care se ocupă cu studiul originii formelor de relief. – Din fr. morphogénie.

DOOM

morfogeníe s. f., art. morfogenía, g.-d. morfogeníi, art. morfogeníei

morfogenilor
MORFOGÉN, -Ă, morfogeni, -e, adj. (Biol.; rar) Morfogenetic (1). – Din fr. morphogène.

morfogenul
MORFOGÉN, -Ă, morfogeni, -e, adj. (Biol.; rar) Morfogenetic (1). – Din fr. morphogène.

morfogenului
MORFOGÉN, -Ă, morfogeni, -e, adj. (Biol.; rar) Morfogenetic (1). – Din fr. morphogène.

morfognozia
MORFOGNOZÍE s. f. (Med.) Identificare a formei obiectelor numai prin pipăit. – Din fr. morphognosie.

morfognozie
MORFOGNOZÍE s. f. (Med.) Identificare a formei obiectelor numai prin pipăit. – Din fr. morphognosie.

morfognoziei
MORFOGNOZÍE s. f. (Med.) Identificare a formei obiectelor numai prin pipăit. – Din fr. morphognosie.

morfognozii
MORFOGNOZÍE s. f. (Med.) Identificare a formei obiectelor numai prin pipăit. – Din fr. morphognosie.

morfografia
MORFOGRAFÍE s.f. Parte descriptivă a geomorfologiei care se ocupă cu descrierea și clasificarea formelor de relief după aspectul lor exterior. [Gen. -iei. / cf. fr. géomorphographie].

morfografie
MORFOGRAFÍE s.f. Parte descriptivă a geomorfologiei care se ocupă cu descrierea și clasificarea formelor de relief după aspectul lor exterior. [Gen. -iei. / cf. fr. géomorphographie].

morfografiei
MORFOGRAFÍE s.f. Parte descriptivă a geomorfologiei care se ocupă cu descrierea și clasificarea formelor de relief după aspectul lor exterior. [Gen. -iei. / cf. fr. géomorphographie].

morfografii
MORFOGRAFÍE s.f. Parte descriptivă a geomorfologiei care se ocupă cu descrierea și clasificarea formelor de relief după aspectul lor exterior. [Gen. -iei. / cf. fr. géomorphographie].

morfografiile
MORFOGRAFÍE s.f. Parte descriptivă a geomorfologiei care se ocupă cu descrierea și clasificarea formelor de relief după aspectul lor exterior. [Gen. -iei. / cf. fr. géomorphographie].

morfografiilor
MORFOGRAFÍE s.f. Parte descriptivă a geomorfologiei care se ocupă cu descrierea și clasificarea formelor de relief după aspectul lor exterior. [Gen. -iei. / cf. fr. géomorphographie].

morfograma
MORFOGRÁMĂ s.f. Grafic reprezentând mărimi ale constituției corporale. [< fr. morphogramme, cf. gr. morphe – formă, gramma – scriere].

morfograme
MORFOGRÁMĂ s.f. Grafic reprezentând mărimi ale constituției corporale. [< fr. morphogramme, cf. gr. morphe – formă, gramma – scriere].

morfogramei
MORFOGRÁMĂ s.f. Grafic reprezentând mărimi ale constituției corporale. [< fr. morphogramme, cf. gr. morphe – formă, gramma – scriere].

morfogramele
MORFOGRÁMĂ s.f. Grafic reprezentând mărimi ale constituției corporale. [< fr. morphogramme, cf. gr. morphe – formă, gramma – scriere].

morfogramelor
MORFOGRÁMĂ s.f. Grafic reprezentând mărimi ale constituției corporale. [< fr. morphogramme, cf. gr. morphe – formă, gramma – scriere].

morfolea
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfoleai
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfoleala
MORFOLEÁLĂ, morfoleli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a morfoli și rezultatul ei. – Morfoli + suf. -eală.

DOOM

morfoleálă (fam.) s. f., g.-d. art. morfolélii; pl. morfoléli

morfoleam
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfolească
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfoleau
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfoleați
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfoleli
MORFOLEÁLĂ, morfoleli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a morfoli și rezultatul ei. – Morfoli + suf. -eală.

DOOM

morfoleálă (fam.) s. f., g.-d. art. morfolélii; pl. morfoléli

morfolelii
MORFOLEÁLĂ, morfoleli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a morfoli și rezultatul ei. – Morfoli + suf. -eală.

DOOM

morfoleálă (fam.) s. f., g.-d. art. morfolélii; pl. morfoléli

morfolelile
MORFOLEÁLĂ, morfoleli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a morfoli și rezultatul ei. – Morfoli + suf. -eală.

DOOM

morfoleálă (fam.) s. f., g.-d. art. morfolélii; pl. morfoléli

morfolelilor
MORFOLEÁLĂ, morfoleli, s. f. (Fam.) Acțiunea de a morfoli și rezultatul ei. – Morfoli + suf. -eală.

DOOM

morfoleálă (fam.) s. f., g.-d. art. morfolélii; pl. morfoléli

morfolesc
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfolește
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfolești
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfoli
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfolii
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfolim
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfolind
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfolire
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfoliră
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfolirăm
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfolirăți
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfolise
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfolisem
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfoliseră
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfoliserăm
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfoliserăți
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfoliseși
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfoliseți
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfolit
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfolit
MORFOLÍT, -Ă, morfoliți, -te, adj. (Fam.) 1. (Despre vorbe) Îngăimat, nedeslușit. 2. (Despre obiecte) Terfelit, stricat. – V. morfoli.

morfolita
MORFOLÍT, -Ă, morfoliți, -te, adj. (Fam.) 1. (Despre vorbe) Îngăimat, nedeslușit. 2. (Despre obiecte) Terfelit, stricat. – V. morfoli.

morfolite
MORFOLÍT, -Ă, morfoliți, -te, adj. (Fam.) 1. (Despre vorbe) Îngăimat, nedeslușit. 2. (Despre obiecte) Terfelit, stricat. – V. morfoli.

morfolitei
MORFOLÍT, -Ă, morfoliți, -te, adj. (Fam.) 1. (Despre vorbe) Îngăimat, nedeslușit. 2. (Despre obiecte) Terfelit, stricat. – V. morfoli.

morfolitele
MORFOLÍT, -Ă, morfoliți, -te, adj. (Fam.) 1. (Despre vorbe) Îngăimat, nedeslușit. 2. (Despre obiecte) Terfelit, stricat. – V. morfoli.

morfolitelor
MORFOLÍT, -Ă, morfoliți, -te, adj. (Fam.) 1. (Despre vorbe) Îngăimat, nedeslușit. 2. (Despre obiecte) Terfelit, stricat. – V. morfoli.

morfolitul
MORFOLÍT, -Ă, morfoliți, -te, adj. (Fam.) 1. (Despre vorbe) Îngăimat, nedeslușit. 2. (Despre obiecte) Terfelit, stricat. – V. morfoli.

morfolitului
MORFOLÍT, -Ă, morfoliți, -te, adj. (Fam.) 1. (Despre vorbe) Îngăimat, nedeslușit. 2. (Despre obiecte) Terfelit, stricat. – V. morfoli.

morfoliși
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfoliți
MORFOLÍ, morfolesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) 1. A mesteca un aliment cu gingiile, în lipsa dinților; a molfăi; p. ext. a mânca încet, cu greutate, fără poftă, a mesteca alene; a morfologi. ◊ Expr. A morfoli vorbele = a vorbi nedeslușit, a îngăima, a bolborosi. ♦ A învârti între dinți, a roade un lucru necomestibil. 2. P. anal. A suci și a răsuci un lucru pe toate părțile; a frământa, a mototoli. ♦ Fig. A degrada, a întina, a terfeli, a deteriora, a strica. – Formație onomatopeică.

DOOM

morfolí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfolésc, imperf. 3 sg. morfoleá; conj. prez. 3 să morfoleáscă

morfoliți
MORFOLÍT, -Ă, morfoliți, -te, adj. (Fam.) 1. (Despre vorbe) Îngăimat, nedeslușit. 2. (Despre obiecte) Terfelit, stricat. – V. morfoli.

morfoliții
MORFOLÍT, -Ă, morfoliți, -te, adj. (Fam.) 1. (Despre vorbe) Îngăimat, nedeslușit. 2. (Despre obiecte) Terfelit, stricat. – V. morfoli.

morfoliților
MORFOLÍT, -Ă, morfoliți, -te, adj. (Fam.) 1. (Despre vorbe) Îngăimat, nedeslușit. 2. (Despre obiecte) Terfelit, stricat. – V. morfoli.

morfolog
MORFOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în morfologie (1); morfologist. [< germ. Morpholog].

morfologa
MORFOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în morfologie (1); morfologist. [< germ. Morpholog].

morfologe
MORFOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în morfologie (1); morfologist. [< germ. Morpholog].

morfologea
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologeai
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologeam
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologească
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologeau
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologeați
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologei
MORFOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în morfologie (1); morfologist. [< germ. Morpholog].

morfologele
MORFOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în morfologie (1); morfologist. [< germ. Morpholog].

morfologelor
MORFOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în morfologie (1); morfologist. [< germ. Morpholog].

morfologesc
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologește
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologești
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologi
MORFOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în morfologie (1); morfologist. [< germ. Morpholog].

morfologi
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologia
MORFOLOGÍE s. f. 1. Știință care studiază forma și structura organismelor plantelor și animalelor la nivel macroscopic sau microscopic. 2. Parte a structurii gramaticale constituită din totalitatea regulilor privitoare la formarea cuvintelor, la structura lor internă și la modificările lor formale în diferitele lor folosiri; parte a gramaticii care se ocupă cu studiul acestor reguli. – Din fr. morphologie.

DOOM

morfologíe s. f., art. morfología, g.-d. morfologíi, art. morfologíei

morfologic
MORFOLÓGIC, -Ă, morfologici, -ce, adj. 1. Privitor la structura organismelor plantelor și animalelor și la structura solului (terestru). 2. (Lingv.) Care privește studiul părților de vorbire și flexiunea lor, care ține de morfologie (2), privitor la morfologie. – Din fr. morphologique.

DOOM

morfológic adj. m., pl. morfológici; f. morfológică, pl. morfológice

morfologica
MORFOLÓGIC, -Ă, morfologici, -ce, adj. 1. Privitor la structura organismelor plantelor și animalelor și la structura solului (terestru). 2. (Lingv.) Care privește studiul părților de vorbire și flexiunea lor, care ține de morfologie (2), privitor la morfologie. – Din fr. morphologique.

DOOM

morfológic adj. m., pl. morfológici; f. morfológică, pl. morfológice

morfologice
MORFOLÓGIC, -Ă, morfologici, -ce, adj. 1. Privitor la structura organismelor plantelor și animalelor și la structura solului (terestru). 2. (Lingv.) Care privește studiul părților de vorbire și flexiunea lor, care ține de morfologie (2), privitor la morfologie. – Din fr. morphologique.

DOOM

morfológic adj. m., pl. morfológici; f. morfológică, pl. morfológice

morfologicei
MORFOLÓGIC, -Ă, morfologici, -ce, adj. 1. Privitor la structura organismelor plantelor și animalelor și la structura solului (terestru). 2. (Lingv.) Care privește studiul părților de vorbire și flexiunea lor, care ține de morfologie (2), privitor la morfologie. – Din fr. morphologique.

DOOM

morfológic adj. m., pl. morfológici; f. morfológică, pl. morfológice

morfologicele
MORFOLÓGIC, -Ă, morfologici, -ce, adj. 1. Privitor la structura organismelor plantelor și animalelor și la structura solului (terestru). 2. (Lingv.) Care privește studiul părților de vorbire și flexiunea lor, care ține de morfologie (2), privitor la morfologie. – Din fr. morphologique.

DOOM

morfológic adj. m., pl. morfológici; f. morfológică, pl. morfológice

morfologicelor
MORFOLÓGIC, -Ă, morfologici, -ce, adj. 1. Privitor la structura organismelor plantelor și animalelor și la structura solului (terestru). 2. (Lingv.) Care privește studiul părților de vorbire și flexiunea lor, care ține de morfologie (2), privitor la morfologie. – Din fr. morphologique.

DOOM

morfológic adj. m., pl. morfológici; f. morfológică, pl. morfológice

morfologici
MORFOLÓGIC, -Ă, morfologici, -ce, adj. 1. Privitor la structura organismelor plantelor și animalelor și la structura solului (terestru). 2. (Lingv.) Care privește studiul părților de vorbire și flexiunea lor, care ține de morfologie (2), privitor la morfologie. – Din fr. morphologique.

DOOM

morfológic adj. m., pl. morfológici; f. morfológică, pl. morfológice

morfologicii
MORFOLÓGIC, -Ă, morfologici, -ce, adj. 1. Privitor la structura organismelor plantelor și animalelor și la structura solului (terestru). 2. (Lingv.) Care privește studiul părților de vorbire și flexiunea lor, care ține de morfologie (2), privitor la morfologie. – Din fr. morphologique.

DOOM

morfológic adj. m., pl. morfológici; f. morfológică, pl. morfológice

morfologicilor
MORFOLÓGIC, -Ă, morfologici, -ce, adj. 1. Privitor la structura organismelor plantelor și animalelor și la structura solului (terestru). 2. (Lingv.) Care privește studiul părților de vorbire și flexiunea lor, care ține de morfologie (2), privitor la morfologie. – Din fr. morphologique.

DOOM

morfológic adj. m., pl. morfológici; f. morfológică, pl. morfológice

morfologicul
MORFOLÓGIC, -Ă, morfologici, -ce, adj. 1. Privitor la structura organismelor plantelor și animalelor și la structura solului (terestru). 2. (Lingv.) Care privește studiul părților de vorbire și flexiunea lor, care ține de morfologie (2), privitor la morfologie. – Din fr. morphologique.

DOOM

morfológic adj. m., pl. morfológici; f. morfológică, pl. morfológice

morfologicului
MORFOLÓGIC, -Ă, morfologici, -ce, adj. 1. Privitor la structura organismelor plantelor și animalelor și la structura solului (terestru). 2. (Lingv.) Care privește studiul părților de vorbire și flexiunea lor, care ține de morfologie (2), privitor la morfologie. – Din fr. morphologique.

DOOM

morfológic adj. m., pl. morfológici; f. morfológică, pl. morfológice

morfologie
MORFOLOGÍE s. f. 1. Știință care studiază forma și structura organismelor plantelor și animalelor la nivel macroscopic sau microscopic. 2. Parte a structurii gramaticale constituită din totalitatea regulilor privitoare la formarea cuvintelor, la structura lor internă și la modificările lor formale în diferitele lor folosiri; parte a gramaticii care se ocupă cu studiul acestor reguli. – Din fr. morphologie.

DOOM

morfologíe s. f., art. morfología, g.-d. morfologíi, art. morfologíei

morfologiei
MORFOLOGÍE s. f. 1. Știință care studiază forma și structura organismelor plantelor și animalelor la nivel macroscopic sau microscopic. 2. Parte a structurii gramaticale constituită din totalitatea regulilor privitoare la formarea cuvintelor, la structura lor internă și la modificările lor formale în diferitele lor folosiri; parte a gramaticii care se ocupă cu studiul acestor reguli. – Din fr. morphologie.

DOOM

morfologíe s. f., art. morfología, g.-d. morfologíi, art. morfologíei

morfologii
MORFOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în morfologie (1); morfologist. [< germ. Morpholog].

morfologii
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologii
MORFOLOGÍE s. f. 1. Știință care studiază forma și structura organismelor plantelor și animalelor la nivel macroscopic sau microscopic. 2. Parte a structurii gramaticale constituită din totalitatea regulilor privitoare la formarea cuvintelor, la structura lor internă și la modificările lor formale în diferitele lor folosiri; parte a gramaticii care se ocupă cu studiul acestor reguli. – Din fr. morphologie.

DOOM

morfologíe s. f., art. morfología, g.-d. morfologíi, art. morfologíei

morfologilor
MORFOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în morfologie (1); morfologist. [< germ. Morpholog].

morfologim
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologind
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologire
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologire
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

morfologiră
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologirăm
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologirăți
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologise
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologisem
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologiseră
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologiserăm
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologiserăți
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologiseși
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologiseți
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologist
MORFOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Morfolog. [Cf. fr. morphologiste].

morfologista
MORFOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Morfolog. [Cf. fr. morphologiste].

morfologiste
MORFOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Morfolog. [Cf. fr. morphologiste].

morfologistei
MORFOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Morfolog. [Cf. fr. morphologiste].

morfologistele
MORFOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Morfolog. [Cf. fr. morphologiste].

morfologistelor
MORFOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Morfolog. [Cf. fr. morphologiste].

morfologistul
MORFOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Morfolog. [Cf. fr. morphologiste].

morfologistului
MORFOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Morfolog. [Cf. fr. morphologiste].

morfologit
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologit
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

morfologiși
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologiști
MORFOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Morfolog. [Cf. fr. morphologiste].

morfologiștii
MORFOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Morfolog. [Cf. fr. morphologiste].

morfologiștilor
MORFOLOGÍST, -Ă s.m. și f. Morfolog. [Cf. fr. morphologiste].

morfologiți
MORFOLOGÍ, morfologesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A morfoli (1). – Cf. morfoli.

DOOM

morfologí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morfologésc, imperf. 3 sg. morfologeá; conj. prez. 3 să morfologeáscă

morfologul
MORFOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în morfologie (1); morfologist. [< germ. Morpholog].

morfologului
MORFOLÓG, -Ă s.m. și f. Specialist în morfologie (1); morfologist. [< germ. Morpholog].

morfometria
MORFOMETRÍE s.f. Măsurare a formei (geometriei) oricărui corp natural: plantă, animal sau trăsătură de relief. [Gen. -iei. / < fr. morphométrie].

morfometric
MORFOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la morfometrie. [Cf. germ. morphometrisch].

morfometrica
MORFOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la morfometrie. [Cf. germ. morphometrisch].

morfometrice
MORFOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la morfometrie. [Cf. germ. morphometrisch].

morfometricei
MORFOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la morfometrie. [Cf. germ. morphometrisch].

morfometricele
MORFOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la morfometrie. [Cf. germ. morphometrisch].

morfometricelor
MORFOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la morfometrie. [Cf. germ. morphometrisch].

morfometrici
MORFOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la morfometrie. [Cf. germ. morphometrisch].

morfometricii
MORFOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la morfometrie. [Cf. germ. morphometrisch].

morfometricilor
MORFOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la morfometrie. [Cf. germ. morphometrisch].

morfometricul
MORFOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la morfometrie. [Cf. germ. morphometrisch].

morfometricului
MORFOMÉTRIC, -Ă adj. Referitor la morfometrie. [Cf. germ. morphometrisch].

morfometrie
MORFOMETRÍE s.f. Măsurare a formei (geometriei) oricărui corp natural: plantă, animal sau trăsătură de relief. [Gen. -iei. / < fr. morphométrie].

morfometriei
MORFOMETRÍE s.f. Măsurare a formei (geometriei) oricărui corp natural: plantă, animal sau trăsătură de relief. [Gen. -iei. / < fr. morphométrie].

morfometrii
MORFOMETRÍE s.f. Măsurare a formei (geometriei) oricărui corp natural: plantă, animal sau trăsătură de relief. [Gen. -iei. / < fr. morphométrie].

morfometriile
MORFOMETRÍE s.f. Măsurare a formei (geometriei) oricărui corp natural: plantă, animal sau trăsătură de relief. [Gen. -iei. / < fr. morphométrie].

morfometriilor
MORFOMETRÍE s.f. Măsurare a formei (geometriei) oricărui corp natural: plantă, animal sau trăsătură de relief. [Gen. -iei. / < fr. morphométrie].

morfonem
MORFONÉM, morfoneme, s. n. (Lingv.) Fonem care intră în alternanțe morfologice. – Din fr. morphonème.

DOOM

morfoném s. n., pl. morfonéme

morfoneme
MORFONÉM, morfoneme, s. n. (Lingv.) Fonem care intră în alternanțe morfologice. – Din fr. morphonème.

DOOM

morfoném s. n., pl. morfonéme

morfonemele
MORFONÉM, morfoneme, s. n. (Lingv.) Fonem care intră în alternanțe morfologice. – Din fr. morphonème.

DOOM

morfoném s. n., pl. morfonéme

morfonemelor
MORFONÉM, morfoneme, s. n. (Lingv.) Fonem care intră în alternanțe morfologice. – Din fr. morphonème.

DOOM

morfoném s. n., pl. morfonéme

morfonemul
MORFONÉM, morfoneme, s. n. (Lingv.) Fonem care intră în alternanțe morfologice. – Din fr. morphonème.

DOOM

morfoném s. n., pl. morfonéme

morfonemului
MORFONÉM, morfoneme, s. n. (Lingv.) Fonem care intră în alternanțe morfologice. – Din fr. morphonème.

DOOM

morfoném s. n., pl. morfonéme

morfonologia
MORFONOLOGÍE s. f. Disciplină lingvistică având ca obiect studierea utilizării în morfologie a mijloacelor fonologice ale unei limbi. – Din fr. morphonologie.

DOOM

morfonologíe s. f., art. morfonología, g.-d. morfonologíi, art. morfonologíei

morfonologic
MORFONOLÓGIC, -Ă, morfonologici, -ce, adj. (Lingv.) De morfonologie. – Din fr. morphonologique.

morfonologica
MORFONOLÓGIC, -Ă, morfonologici, -ce, adj. (Lingv.) De morfonologie. – Din fr. morphonologique.

morfonologice
MORFONOLÓGIC, -Ă, morfonologici, -ce, adj. (Lingv.) De morfonologie. – Din fr. morphonologique.

morfonologicei
MORFONOLÓGIC, -Ă, morfonologici, -ce, adj. (Lingv.) De morfonologie. – Din fr. morphonologique.

morfonologicele
MORFONOLÓGIC, -Ă, morfonologici, -ce, adj. (Lingv.) De morfonologie. – Din fr. morphonologique.

morfonologicelor
MORFONOLÓGIC, -Ă, morfonologici, -ce, adj. (Lingv.) De morfonologie. – Din fr. morphonologique.

morfonologici
MORFONOLÓGIC, -Ă, morfonologici, -ce, adj. (Lingv.) De morfonologie. – Din fr. morphonologique.

morfonologicii
MORFONOLÓGIC, -Ă, morfonologici, -ce, adj. (Lingv.) De morfonologie. – Din fr. morphonologique.

morfonologicilor
MORFONOLÓGIC, -Ă, morfonologici, -ce, adj. (Lingv.) De morfonologie. – Din fr. morphonologique.

morfonologicul
MORFONOLÓGIC, -Ă, morfonologici, -ce, adj. (Lingv.) De morfonologie. – Din fr. morphonologique.

morfonologicului
MORFONOLÓGIC, -Ă, morfonologici, -ce, adj. (Lingv.) De morfonologie. – Din fr. morphonologique.

morfonologie
MORFONOLOGÍE s. f. Disciplină lingvistică având ca obiect studierea utilizării în morfologie a mijloacelor fonologice ale unei limbi. – Din fr. morphonologie.

DOOM

morfonologíe s. f., art. morfonología, g.-d. morfonologíi, art. morfonologíei

morfonologiei
MORFONOLOGÍE s. f. Disciplină lingvistică având ca obiect studierea utilizării în morfologie a mijloacelor fonologice ale unei limbi. – Din fr. morphonologie.

DOOM

morfonologíe s. f., art. morfonología, g.-d. morfonologíi, art. morfonologíei

morfonologii
MORFONOLOGÍE s. f. Disciplină lingvistică având ca obiect studierea utilizării în morfologie a mijloacelor fonologice ale unei limbi. – Din fr. morphonologie.

DOOM

morfonologíe s. f., art. morfonología, g.-d. morfonologíi, art. morfonologíei

morfopatolog
MORFOPATOLÓG, -Ă, morfopatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în morfopatologie. – Din morfopatologie (derivat regresiv).

DOOM

*morfopatológă (rar) s. f., g.-d. art. morfopatológei; pl. morfopatológe

morfopatologa
MORFOPATOLÓG, -Ă, morfopatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în morfopatologie. – Din morfopatologie (derivat regresiv).

DOOM

*morfopatológă (rar) s. f., g.-d. art. morfopatológei; pl. morfopatológe

morfopatologe
MORFOPATOLÓG, -Ă, morfopatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în morfopatologie. – Din morfopatologie (derivat regresiv).

DOOM

*morfopatológă (rar) s. f., g.-d. art. morfopatológei; pl. morfopatológe

morfopatologei
MORFOPATOLÓG, -Ă, morfopatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în morfopatologie. – Din morfopatologie (derivat regresiv).

DOOM

*morfopatológă (rar) s. f., g.-d. art. morfopatológei; pl. morfopatológe

morfopatologele
MORFOPATOLÓG, -Ă, morfopatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în morfopatologie. – Din morfopatologie (derivat regresiv).

DOOM

*morfopatológă (rar) s. f., g.-d. art. morfopatológei; pl. morfopatológe

morfopatologelor
MORFOPATOLÓG, -Ă, morfopatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în morfopatologie. – Din morfopatologie (derivat regresiv).

DOOM

*morfopatológă (rar) s. f., g.-d. art. morfopatológei; pl. morfopatológe

morfopatologi
MORFOPATOLÓG, -Ă, morfopatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în morfopatologie. – Din morfopatologie (derivat regresiv).

DOOM

*morfopatológă (rar) s. f., g.-d. art. morfopatológei; pl. morfopatológe

morfopatologia
MORFOPATOLOGÍE s. f. (Biol.) Ramură a morfologiei (1) care studiază forma și structurile diferitelor organe în condiții patologice. – Din fr. morphopathologie.

DOOM

morfopatologíe s. f., art. morfopatología, g.-d. morfopatologíi, art. morfopatologíei

morfopatologie
MORFOPATOLOGÍE s. f. (Biol.) Ramură a morfologiei (1) care studiază forma și structurile diferitelor organe în condiții patologice. – Din fr. morphopathologie.

DOOM

morfopatologíe s. f., art. morfopatología, g.-d. morfopatologíi, art. morfopatologíei

morfopatologiei
MORFOPATOLOGÍE s. f. (Biol.) Ramură a morfologiei (1) care studiază forma și structurile diferitelor organe în condiții patologice. – Din fr. morphopathologie.

DOOM

morfopatologíe s. f., art. morfopatología, g.-d. morfopatologíi, art. morfopatologíei

morfopatologii
MORFOPATOLÓG, -Ă, morfopatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în morfopatologie. – Din morfopatologie (derivat regresiv).

DOOM

*morfopatológă (rar) s. f., g.-d. art. morfopatológei; pl. morfopatológe

morfopatologii
MORFOPATOLOGÍE s. f. (Biol.) Ramură a morfologiei (1) care studiază forma și structurile diferitelor organe în condiții patologice. – Din fr. morphopathologie.

DOOM

morfopatologíe s. f., art. morfopatología, g.-d. morfopatologíi, art. morfopatologíei

morfopatologilor
MORFOPATOLÓG, -Ă, morfopatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în morfopatologie. – Din morfopatologie (derivat regresiv).

DOOM

*morfopatológă (rar) s. f., g.-d. art. morfopatológei; pl. morfopatológe

morfopatologul
MORFOPATOLÓG, -Ă, morfopatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în morfopatologie. – Din morfopatologie (derivat regresiv).

DOOM

*morfopatológă (rar) s. f., g.-d. art. morfopatológei; pl. morfopatológe

morfopatologului
MORFOPATOLÓG, -Ă, morfopatologi, -ge, s. m. și f. (Rar la f.) Medic specialist în morfopatologie. – Din morfopatologie (derivat regresiv).

DOOM

*morfopatológă (rar) s. f., g.-d. art. morfopatológei; pl. morfopatológe

morfoscopia
MORFOSCOPÍE s.f. Studiul formei, al aspectului suprafeței granulelor care alcătuiesc rocile și depozitele detritice. [Gen. -iei. / < fr. morphoscopie].

morfoscopie
MORFOSCOPÍE s.f. Studiul formei, al aspectului suprafeței granulelor care alcătuiesc rocile și depozitele detritice. [Gen. -iei. / < fr. morphoscopie].

morfoscopiei
MORFOSCOPÍE s.f. Studiul formei, al aspectului suprafeței granulelor care alcătuiesc rocile și depozitele detritice. [Gen. -iei. / < fr. morphoscopie].

morfoscopii
MORFOSCOPÍE s.f. Studiul formei, al aspectului suprafeței granulelor care alcătuiesc rocile și depozitele detritice. [Gen. -iei. / < fr. morphoscopie].

morfoscopiile
MORFOSCOPÍE s.f. Studiul formei, al aspectului suprafeței granulelor care alcătuiesc rocile și depozitele detritice. [Gen. -iei. / < fr. morphoscopie].

morfoscopiilor
MORFOSCOPÍE s.f. Studiul formei, al aspectului suprafeței granulelor care alcătuiesc rocile și depozitele detritice. [Gen. -iei. / < fr. morphoscopie].

morfosculptura
MORFOSCULPTÚRĂ s.f. Aspectele reliefului și formele (sculpturale) create de procesele exogene. [< rus. morfoskulptura].

morfosculpturi
MORFOSCULPTÚRĂ s.f. Aspectele reliefului și formele (sculpturale) create de procesele exogene. [< rus. morfoskulptura].

morfosculpturii
MORFOSCULPTÚRĂ s.f. Aspectele reliefului și formele (sculpturale) create de procesele exogene. [< rus. morfoskulptura].

morfostructura
MORFOSTRUCTÚRĂ s.f. Aspectele reliefului și formele determinate de influența structurii geologice și a mișcărilor scoarței. [< rus. morfostruktura].

morfostructuri
MORFOSTRUCTÚRĂ s.f. Aspectele reliefului și formele determinate de influența structurii geologice și a mișcărilor scoarței. [< rus. morfostruktura].

morfostructurii
MORFOSTRUCTÚRĂ s.f. Aspectele reliefului și formele determinate de influența structurii geologice și a mișcărilor scoarței. [< rus. morfostruktura].

morfostructurile
MORFOSTRUCTÚRĂ s.f. Aspectele reliefului și formele determinate de influența structurii geologice și a mișcărilor scoarței. [< rus. morfostruktura].

morfostructurilor
MORFOSTRUCTÚRĂ s.f. Aspectele reliefului și formele determinate de influența structurii geologice și a mișcărilor scoarței. [< rus. morfostruktura].

morga
MÓRGĂ² s. f. (Livr.) Atitudine afectată și disprețuitoare; aroganță, trufie, îngâmfare. – Din fr. morgue.

DOOM

mórgă² (aroganță) s. f., g.-d. art. mórgii

morgana
FÁTA MORGÁNA loc. s. f. Fenomen optic frecvent în regiunile calde, datorită căruia imaginile obiectelor aflate la (sau dincolo de) orizont apar ca și cum s-ar reflecta într-o apă. ♦ Fig. Apariție înșelătoare, iluzie trecătoare. – Cuv. it.

DOOM

!fáta morgána loc. s. f., g.-d. art. fétei morgána

morganatic
MORGANÁTICĂ, morganatice, adj. (În sintagmele) Căsătorie morganatică = căsătorie între un bărbat dintr-o familie domnitoare și o femeie de rang social inferior. Soție morganatică = soție care a contractat o căsătorie morganatică și care nu beneficiază de toate drepturile acordate soțului. – Din fr. morganatique, lat. morganaticus.

DOOM

morganátică adj. f., pl. morganátice

morganatica
MORGANÁTICĂ, morganatice, adj. (În sintagmele) Căsătorie morganatică = căsătorie între un bărbat dintr-o familie domnitoare și o femeie de rang social inferior. Soție morganatică = soție care a contractat o căsătorie morganatică și care nu beneficiază de toate drepturile acordate soțului. – Din fr. morganatique, lat. morganaticus.

DOOM

morganátică adj. f., pl. morganátice

morganatice
MORGANÁTICĂ, morganatice, adj. (În sintagmele) Căsătorie morganatică = căsătorie între un bărbat dintr-o familie domnitoare și o femeie de rang social inferior. Soție morganatică = soție care a contractat o căsătorie morganatică și care nu beneficiază de toate drepturile acordate soțului. – Din fr. morganatique, lat. morganaticus.

DOOM

morganátică adj. f., pl. morganátice

morganaticei
MORGANÁTICĂ, morganatice, adj. (În sintagmele) Căsătorie morganatică = căsătorie între un bărbat dintr-o familie domnitoare și o femeie de rang social inferior. Soție morganatică = soție care a contractat o căsătorie morganatică și care nu beneficiază de toate drepturile acordate soțului. – Din fr. morganatique, lat. morganaticus.

DOOM

morganátică adj. f., pl. morganátice

morganaticele
MORGANÁTICĂ, morganatice, adj. (În sintagmele) Căsătorie morganatică = căsătorie între un bărbat dintr-o familie domnitoare și o femeie de rang social inferior. Soție morganatică = soție care a contractat o căsătorie morganatică și care nu beneficiază de toate drepturile acordate soțului. – Din fr. morganatique, lat. morganaticus.

DOOM

morganátică adj. f., pl. morganátice

morganaticelor
MORGANÁTICĂ, morganatice, adj. (În sintagmele) Căsătorie morganatică = căsătorie între un bărbat dintr-o familie domnitoare și o femeie de rang social inferior. Soție morganatică = soție care a contractat o căsătorie morganatică și care nu beneficiază de toate drepturile acordate soțului. – Din fr. morganatique, lat. morganaticus.

DOOM

morganátică adj. f., pl. morganátice

morganatici
MORGANÁTICĂ, morganatice, adj. (În sintagmele) Căsătorie morganatică = căsătorie între un bărbat dintr-o familie domnitoare și o femeie de rang social inferior. Soție morganatică = soție care a contractat o căsătorie morganatică și care nu beneficiază de toate drepturile acordate soțului. – Din fr. morganatique, lat. morganaticus.

DOOM

morganátică adj. f., pl. morganátice

morganaticii
MORGANÁTICĂ, morganatice, adj. (În sintagmele) Căsătorie morganatică = căsătorie între un bărbat dintr-o familie domnitoare și o femeie de rang social inferior. Soție morganatică = soție care a contractat o căsătorie morganatică și care nu beneficiază de toate drepturile acordate soțului. – Din fr. morganatique, lat. morganaticus.

DOOM

morganátică adj. f., pl. morganátice

morganaticilor
MORGANÁTICĂ, morganatice, adj. (În sintagmele) Căsătorie morganatică = căsătorie între un bărbat dintr-o familie domnitoare și o femeie de rang social inferior. Soție morganatică = soție care a contractat o căsătorie morganatică și care nu beneficiază de toate drepturile acordate soțului. – Din fr. morganatique, lat. morganaticus.

DOOM

morganátică adj. f., pl. morganátice

morganaticul
MORGANÁTICĂ, morganatice, adj. (În sintagmele) Căsătorie morganatică = căsătorie între un bărbat dintr-o familie domnitoare și o femeie de rang social inferior. Soție morganatică = soție care a contractat o căsătorie morganatică și care nu beneficiază de toate drepturile acordate soțului. – Din fr. morganatique, lat. morganaticus.

DOOM

morganátică adj. f., pl. morganátice

morganaticului
MORGANÁTICĂ, morganatice, adj. (În sintagmele) Căsătorie morganatică = căsătorie între un bărbat dintr-o familie domnitoare și o femeie de rang social inferior. Soție morganatică = soție care a contractat o căsătorie morganatică și care nu beneficiază de toate drepturile acordate soțului. – Din fr. morganatique, lat. morganaticus.

DOOM

morganátică adj. f., pl. morganátice

morganism
MORGANÍSM s. n. (Biol.) Concepție potrivit căreia substratul material al eredității este cromozomul, în care genele sunt dispuse liniar, în puncte precise. – Din germ. Morganismus.

morganismul
MORGANÍSM s. n. (Biol.) Concepție potrivit căreia substratul material al eredității este cromozomul, în care genele sunt dispuse liniar, în puncte precise. – Din germ. Morganismus.

morganismului
MORGANÍSM s. n. (Biol.) Concepție potrivit căreia substratul material al eredității este cromozomul, în care genele sunt dispuse liniar, în puncte precise. – Din germ. Morganismus.

morganist
MORGANÍST, -Ă, morganiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al morganismului. – Din germ. Morganist.

morganista
MORGANÍST, -Ă, morganiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al morganismului. – Din germ. Morganist.

morganiste
MORGANÍST, -Ă, morganiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al morganismului. – Din germ. Morganist.

morganistei
MORGANÍST, -Ă, morganiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al morganismului. – Din germ. Morganist.

morganistele
MORGANÍST, -Ă, morganiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al morganismului. – Din germ. Morganist.

morganistelor
MORGANÍST, -Ă, morganiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al morganismului. – Din germ. Morganist.

morganistul
MORGANÍST, -Ă, morganiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al morganismului. – Din germ. Morganist.

morganistului
MORGANÍST, -Ă, morganiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al morganismului. – Din germ. Morganist.

morganit
MORGANÍT s.n. (Geol.) Varietate de beril de culoare roz. [< fr. morganite].

morganitul
MORGANÍT s.n. (Geol.) Varietate de beril de culoare roz. [< fr. morganite].

morganitului
MORGANÍT s.n. (Geol.) Varietate de beril de culoare roz. [< fr. morganite].

morganiști
MORGANÍST, -Ă, morganiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al morganismului. – Din germ. Morganist.

morganiștii
MORGANÍST, -Ă, morganiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al morganismului. – Din germ. Morganist.

morganiștilor
MORGANÍST, -Ă, morganiști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al morganismului. – Din germ. Morganist.

morgi
MÓRGĂ² s. f. (Livr.) Atitudine afectată și disprețuitoare; aroganță, trufie, îngâmfare. – Din fr. morgue.

DOOM

mórgă² (aroganță) s. f., g.-d. art. mórgii

morgii
MÓRGĂ² s. f. (Livr.) Atitudine afectată și disprețuitoare; aroganță, trufie, îngâmfare. – Din fr. morgue.

DOOM

mórgă² (aroganță) s. f., g.-d. art. mórgii

morgile
MÓRGĂ² s. f. (Livr.) Atitudine afectată și disprețuitoare; aroganță, trufie, îngâmfare. – Din fr. morgue.

DOOM

mórgă² (aroganță) s. f., g.-d. art. mórgii

morgilor
MÓRGĂ² s. f. (Livr.) Atitudine afectată și disprețuitoare; aroganță, trufie, îngâmfare. – Din fr. morgue.

DOOM

mórgă² (aroganță) s. f., g.-d. art. mórgii

mori
MOÁRĂ, mori, s. f. 1. Instalație special amenajată pentru măcinarea cerealelor; clădire, construcție prevăzută cu asemenea instalații. ◊ Expr. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moară (hodorogită sau stricată, neferecată etc.) = a vorbi mult (și inutil). Ca la moară = a) pe rând, în ordinea sosirii; b) (în legătură cu verbele „a intra”, „a ieși” sau cu echivalentele acestora) într-un continuu du-te-vino. A(-i) da (cuiva) apă la moară = a-i crea cuiva o situație favorabilă; a încuraja, a stimula. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbește, a nu-i permite să mai vorbească sau a face să nu mai vorbească. A mâna apa la moara sa = a căuta să tragă singur toate foloasele. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. (Livr.) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt = a întreprinde acțiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dușmani ireali. ♦ (Depr.; de obicei urmat de determinări ca „hodorogită”, „stricată” etc.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. persoană care flecărește fără încetare; meliță. 2. Mașină de lucru sau instalație folosită pentru mărunțirea fină a unor materiale tari (minereuri, produse chimice etc.); clădire, construcție prevăzută cu asemenea mașini sau instalații. 3. (Înv.) Fabrică (în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frământată). 4. (Reg.) Jocul de țintar. – Lat. mola.

DOOM

moáră s. f., g.-d. art. mórii; pl. mori

mori
MOÁRE s. f. (Reg.) Apă cu sare sau cu oțet (folosită la conservarea legumelor); lichid acru în care se țin ori s-au ținut murături; spec. zeamă de varză. ◊ Expr. A ști (sau a cunoaște) moarea cuiva = a cunoaște firea, obiceiurile cuiva. A mânca (sau a gusta) moarea (sau din moarea) cuiva = a avea de suportat supărarea, toanele cuiva. ♦ Fel de mâncare preparat cu saramură. ♦ Fig. Fel de a fi al cuiva; fire, temperament, caracter. – Probabil lat. moria.

DOOM

moáre (reg.) s. f.

mori
MURÍ, mor, vb. IV. Intranz. 1. A înceta de a mai trăi, de a mai fi în viață; a răposa, a deceda, a sucomba, a expia. ◊ Expr. A muri cu zile = a deceda în urma unei boli insuficient îngrijite sau în împrejurări neprevăzute. ♦ (Prin exagerare) A suferi foarte tare, a se simți covârșit de o durere, de un sentiment etc. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „după”) A ține foarte mult la cineva sau la ceva, a-i plăcea nespus, a iubi cu patimă. 2. (Despre plante) A se usca, a se veșteji. 3. Fig. A înceta de a mai fi văzut sau auzit; a se pierde treptat, a se stinge. – Lat. moriri.

DOOM

murí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mor, 3 sg. moáre, imperf. 3 sg. mureá; conj. prez. 3 să moáră

moria
MÓRIA s. f. Tulburare psihică manifestată printr-o stare de euforie, bună dispoziție exagerată și tendința de a face glume. [Pr.: -ri-a] – Din ngr. moría.

DOOM

mória (-ri-a) s. f.

moriceală
moriceală, moriceli s. f. (intl.) dragoste, amor carnal; contact sexual.

morico
mórico adj. – Violet. Ngr. μόριϰος (Tiktin). Sec. XIX, înv.

moriei
MÓRIA s. f. Tulburare psihică manifestată printr-o stare de euforie, bună dispoziție exagerată și tendința de a face glume. [Pr.: -ri-a] – Din ngr. moría.

DOOM

mória (-ri-a) s. f.

morigera
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerai
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigeram
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerare
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerare
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerarea
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerară
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerarăm
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerarăți
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerase
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerasem
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigeraseră
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigeraserăm
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigeraserăți
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigeraseși
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigeraseți
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerat
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerat
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerata
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerate
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigeratei
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigeratele
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigeratelor
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerator
MORIGERATÓR, -OÁRE adj. (Liv.; rar) Complezent, ascultător, educat. [Cf. it. morigerante].

morigeratul
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigeratului
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerau
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerași
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerați
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerați
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerații
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigeraților
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerează
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerez
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigereze
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerezi
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerând
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerînd
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerări
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerării
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerările
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morigerărilor
MORIGERÁ vb. I. tr. (Liv.; rar) A îndrepta moderând excesele; a instrui, a educa bine, cu bune maniere. [Cf. it. morigerare, lat. morigerari – a complăcea].

morii
MOÁRĂ, mori, s. f. 1. Instalație special amenajată pentru măcinarea cerealelor; clădire, construcție prevăzută cu asemenea instalații. ◊ Expr. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moară (hodorogită sau stricată, neferecată etc.) = a vorbi mult (și inutil). Ca la moară = a) pe rând, în ordinea sosirii; b) (în legătură cu verbele „a intra”, „a ieși” sau cu echivalentele acestora) într-un continuu du-te-vino. A(-i) da (cuiva) apă la moară = a-i crea cuiva o situație favorabilă; a încuraja, a stimula. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbește, a nu-i permite să mai vorbească sau a face să nu mai vorbească. A mâna apa la moara sa = a căuta să tragă singur toate foloasele. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. (Livr.) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt = a întreprinde acțiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dușmani ireali. ♦ (Depr.; de obicei urmat de determinări ca „hodorogită”, „stricată” etc.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. persoană care flecărește fără încetare; meliță. 2. Mașină de lucru sau instalație folosită pentru mărunțirea fină a unor materiale tari (minereuri, produse chimice etc.); clădire, construcție prevăzută cu asemenea mașini sau instalații. 3. (Înv.) Fabrică (în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frământată). 4. (Reg.) Jocul de țintar. – Lat. mola.

DOOM

moáră s. f., g.-d. art. mórii; pl. mori

morii
MOÁRE s. f. (Reg.) Apă cu sare sau cu oțet (folosită la conservarea legumelor); lichid acru în care se țin ori s-au ținut murături; spec. zeamă de varză. ◊ Expr. A ști (sau a cunoaște) moarea cuiva = a cunoaște firea, obiceiurile cuiva. A mânca (sau a gusta) moarea (sau din moarea) cuiva = a avea de suportat supărarea, toanele cuiva. ♦ Fel de mâncare preparat cu saramură. ♦ Fig. Fel de a fi al cuiva; fire, temperament, caracter. – Probabil lat. moria.

DOOM

moáre (reg.) s. f.

morii
MÓRIA s. f. Tulburare psihică manifestată printr-o stare de euforie, bună dispoziție exagerată și tendința de a face glume. [Pr.: -ri-a] – Din ngr. moría.

DOOM

mória (-ri-a) s. f.

morile
MOÁRĂ, mori, s. f. 1. Instalație special amenajată pentru măcinarea cerealelor; clădire, construcție prevăzută cu asemenea instalații. ◊ Expr. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moară (hodorogită sau stricată, neferecată etc.) = a vorbi mult (și inutil). Ca la moară = a) pe rând, în ordinea sosirii; b) (în legătură cu verbele „a intra”, „a ieși” sau cu echivalentele acestora) într-un continuu du-te-vino. A(-i) da (cuiva) apă la moară = a-i crea cuiva o situație favorabilă; a încuraja, a stimula. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbește, a nu-i permite să mai vorbească sau a face să nu mai vorbească. A mâna apa la moara sa = a căuta să tragă singur toate foloasele. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. (Livr.) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt = a întreprinde acțiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dușmani ireali. ♦ (Depr.; de obicei urmat de determinări ca „hodorogită”, „stricată” etc.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. persoană care flecărește fără încetare; meliță. 2. Mașină de lucru sau instalație folosită pentru mărunțirea fină a unor materiale tari (minereuri, produse chimice etc.); clădire, construcție prevăzută cu asemenea mașini sau instalații. 3. (Înv.) Fabrică (în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frământată). 4. (Reg.) Jocul de țintar. – Lat. mola.

DOOM

moáră s. f., g.-d. art. mórii; pl. mori

morilor
MOÁRĂ, mori, s. f. 1. Instalație special amenajată pentru măcinarea cerealelor; clădire, construcție prevăzută cu asemenea instalații. ◊ Expr. A-i merge (sau a-i umbla, a-i toca) (cuiva) gura ca o moară (hodorogită sau stricată, neferecată etc.) = a vorbi mult (și inutil). Ca la moară = a) pe rând, în ordinea sosirii; b) (în legătură cu verbele „a intra”, „a ieși” sau cu echivalentele acestora) într-un continuu du-te-vino. A(-i) da (cuiva) apă la moară = a-i crea cuiva o situație favorabilă; a încuraja, a stimula. A-i veni (cuiva) apa la moară = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. A-i lua (sau a-i tăia) (cuiva) apa de la moară = a) a priva pe cineva de anumite avantaje de care s-a bucurat; b) a întrerupe pe cineva în timp ce vorbește, a nu-i permite să mai vorbească sau a face să nu mai vorbească. A mâna apa la moara sa = a căuta să tragă singur toate foloasele. A-i umbla (cuiva) moara = a-i merge bine, a-i merge toate din plin. A-i sta (cuiva) moara = a nu-i mai merge bine; a nu mai avea profituri, avantaje. A ajunge de la moară la râșniță = a ajunge rău; a decădea, a scăpăta. (Livr.) A se bate (sau a se lupta) cu morile de vânt = a întreprinde acțiuni inutile, ridicole; a se lupta cu dușmani ireali. ♦ (Depr.; de obicei urmat de determinări ca „hodorogită”, „stricată” etc.) Gură (considerată ca organ al vorbirii); p. ext. persoană care flecărește fără încetare; meliță. 2. Mașină de lucru sau instalație folosită pentru mărunțirea fină a unor materiale tari (minereuri, produse chimice etc.); clădire, construcție prevăzută cu asemenea mașini sau instalații. 3. (Înv.) Fabrică (în care materia primă era mărunțită, zdrobită, frământată). 4. (Reg.) Jocul de țintar. – Lat. mola.

DOOM

moáră s. f., g.-d. art. mórii; pl. mori

morio
UNT s. n. 1. Grăsime naturală, solidă, extrasă din lapte și folosită ca aliment. ◊ Loc. adv. Ca untul = fără efort, ușor. ◊ Expr. A scoate untul din cineva = a stoarce de puteri pe cineva, a vlăgui. A-l bate (pe cineva) de-i iese (sau să-i iasă) untul = a-l bate tare, rău (pe cineva). ♦ (Urmat de determinări care indică proveniența) Grăsime solidă extrasă din semințele, miezul etc. unor fructe (tropicale). Unt de cacao. 2. Compus: untul-vacii = plantă erbacee cu doi tuberculi, cu frunze lanceolate și cu flori liliachii, purpurii, roz sau albe, dispuse în ciorchine la vârful tulpinii; untișor (Orchis morio). – Lat. unctum.

morioane
MORIÓN, (1) morioane, s. n. 1. Coif metalic cu marginea răsfrântă și cu o creastă înălțată pe calotă, utilizat în sec. XVI. 2. Varietate de cuarț de culoare neagră sau brună, utilizată ca piatră semiprețioasă la confecționarea unor bijuterii. [Pr.: -ri-on] – Din fr. morion.

DOOM

morión (-ri-on) s. n., pl. morioáne

morioanele
MORIÓN, (1) morioane, s. n. 1. Coif metalic cu marginea răsfrântă și cu o creastă înălțată pe calotă, utilizat în sec. XVI. 2. Varietate de cuarț de culoare neagră sau brună, utilizată ca piatră semiprețioasă la confecționarea unor bijuterii. [Pr.: -ri-on] – Din fr. morion.

DOOM

morión (-ri-on) s. n., pl. morioáne

morioanelor
MORIÓN, (1) morioane, s. n. 1. Coif metalic cu marginea răsfrântă și cu o creastă înălțată pe calotă, utilizat în sec. XVI. 2. Varietate de cuarț de culoare neagră sau brună, utilizată ca piatră semiprețioasă la confecționarea unor bijuterii. [Pr.: -ri-on] – Din fr. morion.

DOOM

morión (-ri-on) s. n., pl. morioáne

morion
MORIÓN, (1) morioane, s. n. 1. Coif metalic cu marginea răsfrântă și cu o creastă înălțată pe calotă, utilizat în sec. XVI. 2. Varietate de cuarț de culoare neagră sau brună, utilizată ca piatră semiprețioasă la confecționarea unor bijuterii. [Pr.: -ri-on] – Din fr. morion.

DOOM

morión (-ri-on) s. n., pl. morioáne

morion
MORIÓN s.m. (Ant.) Bufon ținut în casele romane bogate pentru distracția stăpânilor. [Pron. -ri-on. / cf. fr. morion, lat. morio].

morioni
MORIÓN s.m. (Ant.) Bufon ținut în casele romane bogate pentru distracția stăpânilor. [Pron. -ri-on. / cf. fr. morion, lat. morio].

morionii
MORIÓN s.m. (Ant.) Bufon ținut în casele romane bogate pentru distracția stăpânilor. [Pron. -ri-on. / cf. fr. morion, lat. morio].

morionilor
MORIÓN s.m. (Ant.) Bufon ținut în casele romane bogate pentru distracția stăpânilor. [Pron. -ri-on. / cf. fr. morion, lat. morio].

morionul
MORIÓN, (1) morioane, s. n. 1. Coif metalic cu marginea răsfrântă și cu o creastă înălțată pe calotă, utilizat în sec. XVI. 2. Varietate de cuarț de culoare neagră sau brună, utilizată ca piatră semiprețioasă la confecționarea unor bijuterii. [Pr.: -ri-on] – Din fr. morion.

DOOM

morión (-ri-on) s. n., pl. morioáne

morionul
MORIÓN s.m. (Ant.) Bufon ținut în casele romane bogate pentru distracția stăpânilor. [Pron. -ri-on. / cf. fr. morion, lat. morio].

morionului
MORIÓN, (1) morioane, s. n. 1. Coif metalic cu marginea răsfrântă și cu o creastă înălțată pe calotă, utilizat în sec. XVI. 2. Varietate de cuarț de culoare neagră sau brună, utilizată ca piatră semiprețioasă la confecționarea unor bijuterii. [Pr.: -ri-on] – Din fr. morion.

DOOM

morión (-ri-on) s. n., pl. morioáne

morionului
MORIÓN s.m. (Ant.) Bufon ținut în casele romane bogate pentru distracția stăpânilor. [Pron. -ri-on. / cf. fr. morion, lat. morio].

morisc
MORÍSC, -Ă, morisci, -sce, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. (La pl.) Populație maură din Peninsula Iberică, convertită cu forța la catolicism la sfârșitul sec. XV, persecutată și după creștinare și expulzată din Spania; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține moriscilor (1), privitor la morisci. – Din sp. morisco, fr. morisque.

DOOM

morísc (rar) adj. m., s. m., pl. morísci; adj. f., s. f. moríscă, pl. morísce

morisca
MORÍSC, -Ă, morisci, -sce, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. (La pl.) Populație maură din Peninsula Iberică, convertită cu forța la catolicism la sfârșitul sec. XV, persecutată și după creștinare și expulzată din Spania; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține moriscilor (1), privitor la morisci. – Din sp. morisco, fr. morisque.

DOOM

morísc (rar) adj. m., s. m., pl. morísci; adj. f., s. f. moríscă, pl. morísce

morisce
MORÍSC, -Ă, morisci, -sce, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. (La pl.) Populație maură din Peninsula Iberică, convertită cu forța la catolicism la sfârșitul sec. XV, persecutată și după creștinare și expulzată din Spania; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține moriscilor (1), privitor la morisci. – Din sp. morisco, fr. morisque.

DOOM

morísc (rar) adj. m., s. m., pl. morísci; adj. f., s. f. moríscă, pl. morísce

moriscei
MORÍSC, -Ă, morisci, -sce, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. (La pl.) Populație maură din Peninsula Iberică, convertită cu forța la catolicism la sfârșitul sec. XV, persecutată și după creștinare și expulzată din Spania; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține moriscilor (1), privitor la morisci. – Din sp. morisco, fr. morisque.

DOOM

morísc (rar) adj. m., s. m., pl. morísci; adj. f., s. f. moríscă, pl. morísce

moriscele
MORÍSC, -Ă, morisci, -sce, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. (La pl.) Populație maură din Peninsula Iberică, convertită cu forța la catolicism la sfârșitul sec. XV, persecutată și după creștinare și expulzată din Spania; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține moriscilor (1), privitor la morisci. – Din sp. morisco, fr. morisque.

DOOM

morísc (rar) adj. m., s. m., pl. morísci; adj. f., s. f. moríscă, pl. morísce

moriscelor
MORÍSC, -Ă, morisci, -sce, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. (La pl.) Populație maură din Peninsula Iberică, convertită cu forța la catolicism la sfârșitul sec. XV, persecutată și după creștinare și expulzată din Spania; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține moriscilor (1), privitor la morisci. – Din sp. morisco, fr. morisque.

DOOM

morísc (rar) adj. m., s. m., pl. morísci; adj. f., s. f. moríscă, pl. morísce

morisci
MORÍSC, -Ă, morisci, -sce, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. (La pl.) Populație maură din Peninsula Iberică, convertită cu forța la catolicism la sfârșitul sec. XV, persecutată și după creștinare și expulzată din Spania; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține moriscilor (1), privitor la morisci. – Din sp. morisco, fr. morisque.

DOOM

morísc (rar) adj. m., s. m., pl. morísci; adj. f., s. f. moríscă, pl. morísce

moriscii
MORÍSC, -Ă, morisci, -sce, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. (La pl.) Populație maură din Peninsula Iberică, convertită cu forța la catolicism la sfârșitul sec. XV, persecutată și după creștinare și expulzată din Spania; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține moriscilor (1), privitor la morisci. – Din sp. morisco, fr. morisque.

DOOM

morísc (rar) adj. m., s. m., pl. morísci; adj. f., s. f. moríscă, pl. morísce

moriscilor
MORÍSC, -Ă, morisci, -sce, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. (La pl.) Populație maură din Peninsula Iberică, convertită cu forța la catolicism la sfârșitul sec. XV, persecutată și după creștinare și expulzată din Spania; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține moriscilor (1), privitor la morisci. – Din sp. morisco, fr. morisque.

DOOM

morísc (rar) adj. m., s. m., pl. morísci; adj. f., s. f. moríscă, pl. morísce

moriscul
MORÍSC, -Ă, morisci, -sce, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. (La pl.) Populație maură din Peninsula Iberică, convertită cu forța la catolicism la sfârșitul sec. XV, persecutată și după creștinare și expulzată din Spania; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține moriscilor (1), privitor la morisci. – Din sp. morisco, fr. morisque.

DOOM

morísc (rar) adj. m., s. m., pl. morísci; adj. f., s. f. moríscă, pl. morísce

moriscului
MORÍSC, -Ă, morisci, -sce, s. m., adj. (Rar) 1. S. m. (La pl.) Populație maură din Peninsula Iberică, convertită cu forța la catolicism la sfârșitul sec. XV, persecutată și după creștinare și expulzată din Spania; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație. 2. Adj. Care aparține moriscilor (1), privitor la morisci. – Din sp. morisco, fr. morisque.

DOOM

morísc (rar) adj. m., s. m., pl. morísci; adj. f., s. f. moríscă, pl. morísce

morișca
MORÍȘCĂ, moriști, s. f. 1. Mașină agricolă de vânturat cereale. 2. Râșniță cu care se macină pesmet, cafea, piper etc. 3. Moară mică pusă în mișcare de vânt, de apă sau cu mâna. 4. Jucărie care înfățișează aripile sau roata unei mori de vânt; jucărie care se învârte în mână și produce un sunet caracteristic (folosită și pentru a speria păsările din semănături). ◊ Morișcă de vânt = obiect ornamental, imitând aripile unei mori de vânt, pus pe acoperișul caselor, care, la bătaia vântului, se rotește în direcția acestuia. 5. (În sintagma) Morișcă hidrometrică (sau hidraulică) = aparat format dintr-un rotor, cu una sau cu mai multe palete, care se rotește sub acțiunea curentului de apă și servește la măsurarea vitezei unui curs de apă. – Moară + suf. -ișcă.

DOOM

moríșcă (obiect) s. f., g.-d. art. moríștii; pl. moríști

moriști
MORÍȘCĂ, moriști, s. f. 1. Mașină agricolă de vânturat cereale. 2. Râșniță cu care se macină pesmet, cafea, piper etc. 3. Moară mică pusă în mișcare de vânt, de apă sau cu mâna. 4. Jucărie care înfățișează aripile sau roata unei mori de vânt; jucărie care se învârte în mână și produce un sunet caracteristic (folosită și pentru a speria păsările din semănături). ◊ Morișcă de vânt = obiect ornamental, imitând aripile unei mori de vânt, pus pe acoperișul caselor, care, la bătaia vântului, se rotește în direcția acestuia. 5. (În sintagma) Morișcă hidrometrică (sau hidraulică) = aparat format dintr-un rotor, cu una sau cu mai multe palete, care se rotește sub acțiunea curentului de apă și servește la măsurarea vitezei unui curs de apă. – Moară + suf. -ișcă.

DOOM

moríșcă (obiect) s. f., g.-d. art. moríștii; pl. moríști

moriștii
MORÍȘCĂ, moriști, s. f. 1. Mașină agricolă de vânturat cereale. 2. Râșniță cu care se macină pesmet, cafea, piper etc. 3. Moară mică pusă în mișcare de vânt, de apă sau cu mâna. 4. Jucărie care înfățișează aripile sau roata unei mori de vânt; jucărie care se învârte în mână și produce un sunet caracteristic (folosită și pentru a speria păsările din semănături). ◊ Morișcă de vânt = obiect ornamental, imitând aripile unei mori de vânt, pus pe acoperișul caselor, care, la bătaia vântului, se rotește în direcția acestuia. 5. (În sintagma) Morișcă hidrometrică (sau hidraulică) = aparat format dintr-un rotor, cu una sau cu mai multe palete, care se rotește sub acțiunea curentului de apă și servește la măsurarea vitezei unui curs de apă. – Moară + suf. -ișcă.

DOOM

moríșcă (obiect) s. f., g.-d. art. moríștii; pl. moríști

moriștile
MORÍȘCĂ, moriști, s. f. 1. Mașină agricolă de vânturat cereale. 2. Râșniță cu care se macină pesmet, cafea, piper etc. 3. Moară mică pusă în mișcare de vânt, de apă sau cu mâna. 4. Jucărie care înfățișează aripile sau roata unei mori de vânt; jucărie care se învârte în mână și produce un sunet caracteristic (folosită și pentru a speria păsările din semănături). ◊ Morișcă de vânt = obiect ornamental, imitând aripile unei mori de vânt, pus pe acoperișul caselor, care, la bătaia vântului, se rotește în direcția acestuia. 5. (În sintagma) Morișcă hidrometrică (sau hidraulică) = aparat format dintr-un rotor, cu una sau cu mai multe palete, care se rotește sub acțiunea curentului de apă și servește la măsurarea vitezei unui curs de apă. – Moară + suf. -ișcă.

DOOM

moríșcă (obiect) s. f., g.-d. art. moríștii; pl. moríști

moriștilor
MORÍȘCĂ, moriști, s. f. 1. Mașină agricolă de vânturat cereale. 2. Râșniță cu care se macină pesmet, cafea, piper etc. 3. Moară mică pusă în mișcare de vânt, de apă sau cu mâna. 4. Jucărie care înfățișează aripile sau roata unei mori de vânt; jucărie care se învârte în mână și produce un sunet caracteristic (folosită și pentru a speria păsările din semănături). ◊ Morișcă de vânt = obiect ornamental, imitând aripile unei mori de vânt, pus pe acoperișul caselor, care, la bătaia vântului, se rotește în direcția acestuia. 5. (În sintagma) Morișcă hidrometrică (sau hidraulică) = aparat format dintr-un rotor, cu una sau cu mai multe palete, care se rotește sub acțiunea curentului de apă și servește la măsurarea vitezei unui curs de apă. – Moară + suf. -ișcă.

DOOM

moríșcă (obiect) s. f., g.-d. art. moríștii; pl. moríști

morman
MORMÁN, mormane, s. n. Îngrămădire de obiecte de același fel; cantitate (mare) dintr-un material strâns la un loc; grămadă, maldăr. – Et. nec.

DOOM

mormán s. n., pl. mormáne

mormane
MORMÁN, mormane, s. n. Îngrămădire de obiecte de același fel; cantitate (mare) dintr-un material strâns la un loc; grămadă, maldăr. – Et. nec.

DOOM

mormán s. n., pl. mormáne

mormanele
MORMÁN, mormane, s. n. Îngrămădire de obiecte de același fel; cantitate (mare) dintr-un material strâns la un loc; grămadă, maldăr. – Et. nec.

DOOM

mormán s. n., pl. mormáne

mormanelor
MORMÁN, mormane, s. n. Îngrămădire de obiecte de același fel; cantitate (mare) dintr-un material strâns la un loc; grămadă, maldăr. – Et. nec.

DOOM

mormán s. n., pl. mormáne

mormanul
MORMÁN, mormane, s. n. Îngrămădire de obiecte de același fel; cantitate (mare) dintr-un material strâns la un loc; grămadă, maldăr. – Et. nec.

DOOM

mormán s. n., pl. mormáne

mormanului
MORMÁN, mormane, s. n. Îngrămădire de obiecte de același fel; cantitate (mare) dintr-un material strâns la un loc; grămadă, maldăr. – Et. nec.

DOOM

mormán s. n., pl. mormáne

morminte
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

mormintele
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

mormintelor
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

mormințel
MORMINȚÉL mormințele, s. n. (Popular) Diminutiv al lui m o r m î n t. Mormințel, groapă săpată, Lasă-mă să-l văd o dată. BIBICESCU, P. P. 40.

morminți
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

morminții
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

morminților
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

mormoloc
MORMOLÓC, mormoloci, s. m. 1. Larvă cu coadă a batracienilor în prima fază de dezvoltare, având branhii în loc de plămâni. 2. Fig. (Fam.) Om molatic, lipsit de energie, încet în mișcări. ♦ Epitet glumeț dat copiilor mici. – Din sb. mrmoljak.

DOOM

mormolóc s. m., pl. mormolóci

mormoloci
MORMOLÓC, mormoloci, s. m. 1. Larvă cu coadă a batracienilor în prima fază de dezvoltare, având branhii în loc de plămâni. 2. Fig. (Fam.) Om molatic, lipsit de energie, încet în mișcări. ♦ Epitet glumeț dat copiilor mici. – Din sb. mrmoljak.

DOOM

mormolóc s. m., pl. mormolóci

mormolocii
MORMOLÓC, mormoloci, s. m. 1. Larvă cu coadă a batracienilor în prima fază de dezvoltare, având branhii în loc de plămâni. 2. Fig. (Fam.) Om molatic, lipsit de energie, încet în mișcări. ♦ Epitet glumeț dat copiilor mici. – Din sb. mrmoljak.

DOOM

mormolóc s. m., pl. mormolóci

mormolocilor
MORMOLÓC, mormoloci, s. m. 1. Larvă cu coadă a batracienilor în prima fază de dezvoltare, având branhii în loc de plămâni. 2. Fig. (Fam.) Om molatic, lipsit de energie, încet în mișcări. ♦ Epitet glumeț dat copiilor mici. – Din sb. mrmoljak.

DOOM

mormolóc s. m., pl. mormolóci

mormolocul
MORMOLÓC, mormoloci, s. m. 1. Larvă cu coadă a batracienilor în prima fază de dezvoltare, având branhii în loc de plămâni. 2. Fig. (Fam.) Om molatic, lipsit de energie, încet în mișcări. ♦ Epitet glumeț dat copiilor mici. – Din sb. mrmoljak.

DOOM

mormolóc s. m., pl. mormolóci

mormolocului
MORMOLÓC, mormoloci, s. m. 1. Larvă cu coadă a batracienilor în prima fază de dezvoltare, având branhii în loc de plămâni. 2. Fig. (Fam.) Om molatic, lipsit de energie, încet în mișcări. ♦ Epitet glumeț dat copiilor mici. – Din sb. mrmoljak.

DOOM

mormolóc s. m., pl. mormolóci

mormon
MORMÓN, -Ă, mormoni, -e, s. m. și f. Membru al unei secte creștine din Statele Unite ale Americii, care propovăduiește întoarcerea apropiată a lui Isus Hristos și care inițial practica poligamia. – Din fr. mormon.

DOOM

mormónă s. f., g.-d. art. mormónei; pl. mormóne

mormona
MORMÓN, -Ă, mormoni, -e, s. m. și f. Membru al unei secte creștine din Statele Unite ale Americii, care propovăduiește întoarcerea apropiată a lui Isus Hristos și care inițial practica poligamia. – Din fr. mormon.

DOOM

mormónă s. f., g.-d. art. mormónei; pl. mormóne

mormone
MORMÓN, -Ă, mormoni, -e, s. m. și f. Membru al unei secte creștine din Statele Unite ale Americii, care propovăduiește întoarcerea apropiată a lui Isus Hristos și care inițial practica poligamia. – Din fr. mormon.

DOOM

mormónă s. f., g.-d. art. mormónei; pl. mormóne

mormonei
MORMÓN, -Ă, mormoni, -e, s. m. și f. Membru al unei secte creștine din Statele Unite ale Americii, care propovăduiește întoarcerea apropiată a lui Isus Hristos și care inițial practica poligamia. – Din fr. mormon.

DOOM

mormónă s. f., g.-d. art. mormónei; pl. mormóne

mormonele
MORMÓN, -Ă, mormoni, -e, s. m. și f. Membru al unei secte creștine din Statele Unite ale Americii, care propovăduiește întoarcerea apropiată a lui Isus Hristos și care inițial practica poligamia. – Din fr. mormon.

DOOM

mormónă s. f., g.-d. art. mormónei; pl. mormóne

mormonelor
MORMÓN, -Ă, mormoni, -e, s. m. și f. Membru al unei secte creștine din Statele Unite ale Americii, care propovăduiește întoarcerea apropiată a lui Isus Hristos și care inițial practica poligamia. – Din fr. mormon.

DOOM

mormónă s. f., g.-d. art. mormónei; pl. mormóne

mormoni
MORMÓN, -Ă, mormoni, -e, s. m. și f. Membru al unei secte creștine din Statele Unite ale Americii, care propovăduiește întoarcerea apropiată a lui Isus Hristos și care inițial practica poligamia. – Din fr. mormon.

DOOM

mormónă s. f., g.-d. art. mormónei; pl. mormóne

mormonii
MORMÓN, -Ă, mormoni, -e, s. m. și f. Membru al unei secte creștine din Statele Unite ale Americii, care propovăduiește întoarcerea apropiată a lui Isus Hristos și care inițial practica poligamia. – Din fr. mormon.

DOOM

mormónă s. f., g.-d. art. mormónei; pl. mormóne

mormonilor
MORMÓN, -Ă, mormoni, -e, s. m. și f. Membru al unei secte creștine din Statele Unite ale Americii, care propovăduiește întoarcerea apropiată a lui Isus Hristos și care inițial practica poligamia. – Din fr. mormon.

DOOM

mormónă s. f., g.-d. art. mormónei; pl. mormóne

mormonism
MORMONÍSM s. n. Doctrina religioasă a mormonilor. – Din fr. mormonisme.

DOOM

mormonísm s. n.

mormonismul
MORMONÍSM s. n. Doctrina religioasă a mormonilor. – Din fr. mormonisme.

DOOM

mormonísm s. n.

mormonismului
MORMONÍSM s. n. Doctrina religioasă a mormonilor. – Din fr. mormonisme.

DOOM

mormonísm s. n.

mormonul
MORMÓN, -Ă, mormoni, -e, s. m. și f. Membru al unei secte creștine din Statele Unite ale Americii, care propovăduiește întoarcerea apropiată a lui Isus Hristos și care inițial practica poligamia. – Din fr. mormon.

DOOM

mormónă s. f., g.-d. art. mormónei; pl. mormóne

mormonului
MORMÓN, -Ă, mormoni, -e, s. m. și f. Membru al unei secte creștine din Statele Unite ale Americii, care propovăduiește întoarcerea apropiată a lui Isus Hristos și care inițial practica poligamia. – Din fr. mormon.

DOOM

mormónă s. f., g.-d. art. mormónei; pl. mormóne

mormorosea
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormoroseai
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormoroseam
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosească
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormoroseau
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormoroseați
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosesc
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosește
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosești
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosi
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosii
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosim
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosind
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosire
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosire
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Probabil contaminare între mormăi și bolborosi.

mormorosiră
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosirăm
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosirăți
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosise
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosisem
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosiseră
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosiserăm
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosiserăți
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosiseși
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosiseți
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosit
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosiși
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormorosiți
MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Contaminare între mormăi și bolborosi.

DOOM

mormorosí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mormorosésc, imperf. 3 sg. mormoroseá; conj. prez. 3 să mormoroseáscă

mormânjală
MORMÂNJÁLĂ, mormânjeli, s. f. (Rar) Învățătură superficială; spoială.

mormânt
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

mormânta
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântai
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântal
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormântala
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormântale
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormântalei
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormântalele
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormântalelor
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormântali
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormântalii
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormântalilor
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormântalul
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormântalului
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormântam
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântare
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântare
MORMÂNTÁRE, mormântări, s. f. (Reg.) Înmormântare. – V. mormânta.

mormântarea
MORMÂNTÁRE, mormântări, s. f. (Reg.) Înmormântare. – V. mormânta.

mormântară
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântarăm
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântarăți
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântase
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântasem
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântaseră
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântaserăm
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântaserăți
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântaseși
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântaseți
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântat
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântat
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântau
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântași
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântați
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântează
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântez
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormânteze
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântezi
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântul
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

mormântului
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

mormânturi
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

mormânturile
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

mormânturilor
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

mormântând
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormântări
MORMÂNTÁRE, mormântări, s. f. (Reg.) Înmormântare. – V. mormânta.

mormântării
MORMÂNTÁRE, mormântări, s. f. (Reg.) Înmormântare. – V. mormânta.

mormântările
MORMÂNTÁRE, mormântări, s. f. (Reg.) Înmormântare. – V. mormânta.

mormântărilor
MORMÂNTÁRE, mormântări, s. f. (Reg.) Înmormântare. – V. mormânta.

mormînt
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

mormînta
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntai
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntal
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormîntala
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormîntale
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormîntalei
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormîntalele
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormîntalelor
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormîntali
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormîntalii
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormîntalilor
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormîntalul
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormîntalului
MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

DOOM

mormântál adj. m., pl. mormântáli; f. mormântálă, pl. mormântále

mormîntam
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntare
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntare
MORMÂNTÁRE, mormântări, s. f. (Reg.) Înmormântare. – V. mormânta.

mormîntarea
MORMÂNTÁRE, mormântări, s. f. (Reg.) Înmormântare. – V. mormânta.

mormîntară
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntarăm
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntarăți
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntase
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntasem
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntaseră
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntaserăm
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntaserăți
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntaseși
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntaseți
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntat
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntau
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntași
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntați
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntează
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntez
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormînteze
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntezi
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntul
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

mormîntului
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

mormînturi
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

mormînturile
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

mormînturilor
MORMẤNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) la mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

DOOM

mormấnt s. n., pl. mormínte

mormîntînd
MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

mormîntări
MORMÂNTÁRE, mormântări, s. f. (Reg.) Înmormântare. – V. mormânta.

mormîntării
MORMÂNTÁRE, mormântări, s. f. (Reg.) Înmormântare. – V. mormânta.

mormîntările
MORMÂNTÁRE, mormântări, s. f. (Reg.) Înmormântare. – V. mormânta.

mormîntărilor
MORMÂNTÁRE, mormântări, s. f. (Reg.) Înmormântare. – V. mormânta.

mormăi
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăia
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăiai
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăiala
MORMĂIÁLĂ, mormăieli, s. f. Mormăit¹. [Pr.: -mă-ia-] – Mormăi + suf. -eală.

DOOM

mormăiálă s. f., g.-d. art. mormăiélii; pl. mormăiéli

mormăiam
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăiau
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăiați
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăie
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăieli
MORMĂIÁLĂ, mormăieli, s. f. Mormăit¹. [Pr.: -mă-ia-] – Mormăi + suf. -eală.

DOOM

mormăiálă s. f., g.-d. art. mormăiélii; pl. mormăiéli

mormăielii
MORMĂIÁLĂ, mormăieli, s. f. Mormăit¹. [Pr.: -mă-ia-] – Mormăi + suf. -eală.

DOOM

mormăiálă s. f., g.-d. art. mormăiélii; pl. mormăiéli

mormăielile
MORMĂIÁLĂ, mormăieli, s. f. Mormăit¹. [Pr.: -mă-ia-] – Mormăi + suf. -eală.

DOOM

mormăiálă s. f., g.-d. art. mormăiélii; pl. mormăiéli

mormăielilor
MORMĂIÁLĂ, mormăieli, s. f. Mormăit¹. [Pr.: -mă-ia-] – Mormăi + suf. -eală.

DOOM

mormăiálă s. f., g.-d. art. mormăiélii; pl. mormăiéli

mormăii
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăim
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăind
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăire
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăire
MORMĂÍRE, mormăiri, s. f. Acțiunea de a mormăi și rezultatul ei. – V. mormăi.

DOOM

mormăíre s. f., g.-d. art. mormăírii; pl. mormăíri

mormăirea
MORMĂÍRE, mormăiri, s. f. Acțiunea de a mormăi și rezultatul ei. – V. mormăi.

DOOM

mormăíre s. f., g.-d. art. mormăírii; pl. mormăíri

mormăiri
MORMĂÍRE, mormăiri, s. f. Acțiunea de a mormăi și rezultatul ei. – V. mormăi.

DOOM

mormăíre s. f., g.-d. art. mormăírii; pl. mormăíri

mormăirii
MORMĂÍRE, mormăiri, s. f. Acțiunea de a mormăi și rezultatul ei. – V. mormăi.

DOOM

mormăíre s. f., g.-d. art. mormăírii; pl. mormăíri

mormăirile
MORMĂÍRE, mormăiri, s. f. Acțiunea de a mormăi și rezultatul ei. – V. mormăi.

DOOM

mormăíre s. f., g.-d. art. mormăírii; pl. mormăíri

mormăirilor
MORMĂÍRE, mormăiri, s. f. Acțiunea de a mormăi și rezultatul ei. – V. mormăi.

DOOM

mormăíre s. f., g.-d. art. mormăírii; pl. mormăíri

mormăiră
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăirăm
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăirăți
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăise
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăisem
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăiseră
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăiserăm
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăiserăți
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăiseși
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăiseți
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăit
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăit
MORMĂÍT², -Ă, mormăiți, -te, adj. (Despre cuvinte, sunete) Rostit încet și nedeslușit; îngăimat. [Var.: mornăít, -ă adj.] – V. mormăi.

DOOM

mormăít s. n., pl. mormăíturi

mormăit
MORMĂÍT¹, mormăituri, s. n. Faptul de a mormăi; mormăială, mormăitură; sunete caracteristice pe care le scoate ursul sau, p. ext., alte animale. ♦ Rostire nedeslușită, pe ton coborât, a cuvintelor (arătând nemulțumire). – V. mormăi.

mormăita
MORMĂÍT², -Ă, mormăiți, -te, adj. (Despre cuvinte, sunete) Rostit încet și nedeslușit; îngăimat. [Var.: mornăít, -ă adj.] – V. mormăi.

DOOM

mormăít s. n., pl. mormăíturi

mormăite
MORMĂÍT², -Ă, mormăiți, -te, adj. (Despre cuvinte, sunete) Rostit încet și nedeslușit; îngăimat. [Var.: mornăít, -ă adj.] – V. mormăi.

DOOM

mormăít s. n., pl. mormăíturi

mormăitei
MORMĂÍT², -Ă, mormăiți, -te, adj. (Despre cuvinte, sunete) Rostit încet și nedeslușit; îngăimat. [Var.: mornăít, -ă adj.] – V. mormăi.

DOOM

mormăít s. n., pl. mormăíturi

mormăitele
MORMĂÍT², -Ă, mormăiți, -te, adj. (Despre cuvinte, sunete) Rostit încet și nedeslușit; îngăimat. [Var.: mornăít, -ă adj.] – V. mormăi.

DOOM

mormăít s. n., pl. mormăíturi

mormăitelor
MORMĂÍT², -Ă, mormăiți, -te, adj. (Despre cuvinte, sunete) Rostit încet și nedeslușit; îngăimat. [Var.: mornăít, -ă adj.] – V. mormăi.

DOOM

mormăít s. n., pl. mormăíturi

mormăitul
MORMĂÍT², -Ă, mormăiți, -te, adj. (Despre cuvinte, sunete) Rostit încet și nedeslușit; îngăimat. [Var.: mornăít, -ă adj.] – V. mormăi.

DOOM

mormăít s. n., pl. mormăíturi

mormăitul
MORMĂÍT¹, mormăituri, s. n. Faptul de a mormăi; mormăială, mormăitură; sunete caracteristice pe care le scoate ursul sau, p. ext., alte animale. ♦ Rostire nedeslușită, pe ton coborât, a cuvintelor (arătând nemulțumire). – V. mormăi.

mormăitului
MORMĂÍT², -Ă, mormăiți, -te, adj. (Despre cuvinte, sunete) Rostit încet și nedeslușit; îngăimat. [Var.: mornăít, -ă adj.] – V. mormăi.

DOOM

mormăít s. n., pl. mormăíturi

mormăitului
MORMĂÍT¹, mormăituri, s. n. Faptul de a mormăi; mormăială, mormăitură; sunete caracteristice pe care le scoate ursul sau, p. ext., alte animale. ♦ Rostire nedeslușită, pe ton coborât, a cuvintelor (arătând nemulțumire). – V. mormăi.

mormăitura
MORMĂITÚRĂ, mormăituri, s. f. (Rar) Mormăit¹. [Pr.: -mă-i-] – Mormăi + suf. -tură.

DOOM

mormăitúră (-mă-i-) s. f., g.-d. art. mormăitúrii; pl. mormăitúri

mormăituri
MORMĂÍT¹, mormăituri, s. n. Faptul de a mormăi; mormăială, mormăitură; sunete caracteristice pe care le scoate ursul sau, p. ext., alte animale. ♦ Rostire nedeslușită, pe ton coborât, a cuvintelor (arătând nemulțumire). – V. mormăi.

mormăituri
MORMĂITÚRĂ, mormăituri, s. f. (Rar) Mormăit¹. [Pr.: -mă-i-] – Mormăi + suf. -tură.

DOOM

mormăitúră (-mă-i-) s. f., g.-d. art. mormăitúrii; pl. mormăitúri

mormăiturii
MORMĂITÚRĂ, mormăituri, s. f. (Rar) Mormăit¹. [Pr.: -mă-i-] – Mormăi + suf. -tură.

DOOM

mormăitúră (-mă-i-) s. f., g.-d. art. mormăitúrii; pl. mormăitúri

mormăiturile
MORMĂÍT¹, mormăituri, s. n. Faptul de a mormăi; mormăială, mormăitură; sunete caracteristice pe care le scoate ursul sau, p. ext., alte animale. ♦ Rostire nedeslușită, pe ton coborât, a cuvintelor (arătând nemulțumire). – V. mormăi.

mormăiturile
MORMĂITÚRĂ, mormăituri, s. f. (Rar) Mormăit¹. [Pr.: -mă-i-] – Mormăi + suf. -tură.

DOOM

mormăitúră (-mă-i-) s. f., g.-d. art. mormăitúrii; pl. mormăitúri

mormăiturilor
MORMĂÍT¹, mormăituri, s. n. Faptul de a mormăi; mormăială, mormăitură; sunete caracteristice pe care le scoate ursul sau, p. ext., alte animale. ♦ Rostire nedeslușită, pe ton coborât, a cuvintelor (arătând nemulțumire). – V. mormăi.

mormăiturilor
MORMĂITÚRĂ, mormăituri, s. f. (Rar) Mormăit¹. [Pr.: -mă-i-] – Mormăi + suf. -tură.

DOOM

mormăitúră (-mă-i-) s. f., g.-d. art. mormăitúrii; pl. mormăitúri

mormăiși
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăiți
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

DOOM

mormăí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. mórmăi, 3 mórmăie, imperf. 3 sg. mormăiá; conj. prez. 3 să mórmăie

mormăiți
MORMĂÍT², -Ă, mormăiți, -te, adj. (Despre cuvinte, sunete) Rostit încet și nedeslușit; îngăimat. [Var.: mornăít, -ă adj.] – V. mormăi.

DOOM

mormăít s. n., pl. mormăíturi

mormăiții
MORMĂÍT², -Ă, mormăiți, -te, adj. (Despre cuvinte, sunete) Rostit încet și nedeslușit; îngăimat. [Var.: mornăít, -ă adj.] – V. mormăi.

DOOM

mormăít s. n., pl. mormăíturi

mormăiților
MORMĂÍT², -Ă, mormăiți, -te, adj. (Despre cuvinte, sunete) Rostit încet și nedeslușit; îngăimat. [Var.: mornăít, -ă adj.] – V. mormăi.

DOOM

mormăít s. n., pl. mormăíturi

mornăi
MORNĂÍ vb. IV v. mormăi.

mornăire
MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez. ind. și: mormăiesc. – Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

mornăit
MORMĂÍT², -Ă, mormăiți, -te, adj. (Despre cuvinte, sunete) Rostit încet și nedeslușit; îngăimat. [Var.: mornăít, -ă adj.] – V. mormăi.

moroagă
moroágă (-ógi), s. f. – (Olt.) Mîncare foarte sărată. – Var. morugă. Sb. more „apă de mare” (Candrea). – Der. morogi, vb. (a săra exagerat).

moroaica
MOROÁICĂ, moroaice, s. f. (În superstiții) Strigoaică. – Moroi + suf. -oaică.

DOOM

moroáică (pop.) s. f., g.-d. art. moroáicei; pl. moroáice

moroaice
MOROÁICĂ, moroaice, s. f. (În superstiții) Strigoaică. – Moroi + suf. -oaică.

DOOM

moroáică (pop.) s. f., g.-d. art. moroáicei; pl. moroáice

moroaicei
MOROÁICĂ, moroaice, s. f. (În superstiții) Strigoaică. – Moroi + suf. -oaică.

DOOM

moroáică (pop.) s. f., g.-d. art. moroáicei; pl. moroáice

moroaicele
MOROÁICĂ, moroaice, s. f. (În superstiții) Strigoaică. – Moroi + suf. -oaică.

DOOM

moroáică (pop.) s. f., g.-d. art. moroáicei; pl. moroáice

moroaicelor
MOROÁICĂ, moroaice, s. f. (În superstiții) Strigoaică. – Moroi + suf. -oaică.

DOOM

moroáică (pop.) s. f., g.-d. art. moroáicei; pl. moroáice

morocan
morocan, morocani s. m. (intl.) cetățean străin.

morocar
morocar, morocare s. n. (înv.) cinzeacă de băutură spirtoasă.

morocănea
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocăneai
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocăneala
MOROCĂNEÁLĂ, morocăneli, s. f. (Reg.) Acțiunea de a morocăni; mustrare, cicăleală. – Morocăni + suf. -eală.

DOOM

morocăneálă s. f., g.-d. art. morocănélii; pl. morocănéli

morocăneam
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocănească
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocăneau
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocăneați
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocăneli
MOROCĂNEÁLĂ, morocăneli, s. f. (Reg.) Acțiunea de a morocăni; mustrare, cicăleală. – Morocăni + suf. -eală.

DOOM

morocăneálă s. f., g.-d. art. morocănélii; pl. morocănéli

morocănelii
MOROCĂNEÁLĂ, morocăneli, s. f. (Reg.) Acțiunea de a morocăni; mustrare, cicăleală. – Morocăni + suf. -eală.

DOOM

morocăneálă s. f., g.-d. art. morocănélii; pl. morocănéli

morocănelile
MOROCĂNEÁLĂ, morocăneli, s. f. (Reg.) Acțiunea de a morocăni; mustrare, cicăleală. – Morocăni + suf. -eală.

DOOM

morocăneálă s. f., g.-d. art. morocănélii; pl. morocănéli

morocănelilor
MOROCĂNEÁLĂ, morocăneli, s. f. (Reg.) Acțiunea de a morocăni; mustrare, cicăleală. – Morocăni + suf. -eală.

DOOM

morocăneálă s. f., g.-d. art. morocănélii; pl. morocănéli

morocănesc
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocănește
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocănești
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocăni
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocănii
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocănim
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocănind
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocănire
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocănire
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

morocăniră
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocănirăm
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocănirăți
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocănise
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocănisem
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocăniseră
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocăniserăm
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocăniserăți
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocăniseși
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocăniseți
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocănit
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocănit
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

morocăniși
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocăniți
MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

DOOM

morocăní (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morocănésc, imperf. 3 sg. morocăneá; conj. prez. 3 să morocăneáscă

morocănoasa
MOROCĂNÓS, -OÁSĂ, morocănoși, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorât, tăcut, posac; (despre înfățișarea, manifestările oamenilor) care trădează, exprimă o proastă dispoziție sufletească. – Morocăni + suf. -os.

DOOM

morocănós adj. m., pl. morocănóși; f. morocănoásă, pl. morocănoáse

morocănoase
MOROCĂNÓS, -OÁSĂ, morocănoși, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorât, tăcut, posac; (despre înfățișarea, manifestările oamenilor) care trădează, exprimă o proastă dispoziție sufletească. – Morocăni + suf. -os.

DOOM

morocănós adj. m., pl. morocănóși; f. morocănoásă, pl. morocănoáse

morocănoasei
MOROCĂNÓS, -OÁSĂ, morocănoși, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorât, tăcut, posac; (despre înfățișarea, manifestările oamenilor) care trădează, exprimă o proastă dispoziție sufletească. – Morocăni + suf. -os.

DOOM

morocănós adj. m., pl. morocănóși; f. morocănoásă, pl. morocănoáse

morocănoasele
MOROCĂNÓS, -OÁSĂ, morocănoși, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorât, tăcut, posac; (despre înfățișarea, manifestările oamenilor) care trădează, exprimă o proastă dispoziție sufletească. – Morocăni + suf. -os.

DOOM

morocănós adj. m., pl. morocănóși; f. morocănoásă, pl. morocănoáse

morocănoaselor
MOROCĂNÓS, -OÁSĂ, morocănoși, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorât, tăcut, posac; (despre înfățișarea, manifestările oamenilor) care trădează, exprimă o proastă dispoziție sufletească. – Morocăni + suf. -os.

DOOM

morocănós adj. m., pl. morocănóși; f. morocănoásă, pl. morocănoáse

morocănos
MOROCĂNÓS, -OÁSĂ, morocănoși, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorât, tăcut, posac; (despre înfățișarea, manifestările oamenilor) care trădează, exprimă o proastă dispoziție sufletească. – Morocăni + suf. -os.

DOOM

morocănós adj. m., pl. morocănóși; f. morocănoásă, pl. morocănoáse

morocănosul
MOROCĂNÓS, -OÁSĂ, morocănoși, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorât, tăcut, posac; (despre înfățișarea, manifestările oamenilor) care trădează, exprimă o proastă dispoziție sufletească. – Morocăni + suf. -os.

DOOM

morocănós adj. m., pl. morocănóși; f. morocănoásă, pl. morocănoáse

morocănosului
MOROCĂNÓS, -OÁSĂ, morocănoși, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorât, tăcut, posac; (despre înfățișarea, manifestările oamenilor) care trădează, exprimă o proastă dispoziție sufletească. – Morocăni + suf. -os.

DOOM

morocănós adj. m., pl. morocănóși; f. morocănoásă, pl. morocănoáse

morocănoși
MOROCĂNÓS, -OÁSĂ, morocănoși, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorât, tăcut, posac; (despre înfățișarea, manifestările oamenilor) care trădează, exprimă o proastă dispoziție sufletească. – Morocăni + suf. -os.

DOOM

morocănós adj. m., pl. morocănóși; f. morocănoásă, pl. morocănoáse

morocănoșii
MOROCĂNÓS, -OÁSĂ, morocănoși, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorât, tăcut, posac; (despre înfățișarea, manifestările oamenilor) care trădează, exprimă o proastă dispoziție sufletească. – Morocăni + suf. -os.

DOOM

morocănós adj. m., pl. morocănóși; f. morocănoásă, pl. morocănoáse

morocănoșilor
MOROCĂNÓS, -OÁSĂ, morocănoși, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorât, tăcut, posac; (despre înfățișarea, manifestările oamenilor) care trădează, exprimă o proastă dispoziție sufletească. – Morocăni + suf. -os.

DOOM

morocănós adj. m., pl. morocănóși; f. morocănoásă, pl. morocănoáse

moroi
MORÓI, moroi, s. m. (În superstiții) Strigoi, vârcolac, pricolici. – Cf. sl. mora.

DOOM

morói (pop.) s. m., pl. morói, art. moróii

moroii
MORÓI, moroi, s. m. (În superstiții) Strigoi, vârcolac, pricolici. – Cf. sl. mora.

DOOM

morói (pop.) s. m., pl. morói, art. moróii

moroilor
MORÓI, moroi, s. m. (În superstiții) Strigoi, vârcolac, pricolici. – Cf. sl. mora.

DOOM

morói (pop.) s. m., pl. morói, art. moróii

moroiul
MORÓI, moroi, s. m. (În superstiții) Strigoi, vârcolac, pricolici. – Cf. sl. mora.

DOOM

morói (pop.) s. m., pl. morói, art. moróii

moroiului
MORÓI, moroi, s. m. (În superstiții) Strigoi, vârcolac, pricolici. – Cf. sl. mora.

DOOM

morói (pop.) s. m., pl. morói, art. moróii

moron
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

morona
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

moronaș
MORUNÁȘ, morunași, s. m. Diminutiv al lui morun. ♦ Pește teleostean de ape dulci, asemănător cu crapul, de culoare cenușie-albăstrie, cu botul prelung (Vimba vimba). [Var.: moronáș s. m.] – Morun + suf. -aș.

DOOM

morunáș s. m., pl. morunáși

moroncea
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moronceai
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moronceam
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moroncească
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moronceau
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moronceați
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moroncesc
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moroncește
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moroncești
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moronci
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moroncii
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moroncim
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moroncind
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moroncire
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moroncire
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A necăji; a cicăli. – Ucr. moročyty.

moronciră
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moroncirăm
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moroncirăți
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moroncise
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moroncisem
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moronciseră
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moronciserăm
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moronciserăți
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moronciseși
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moronciseți
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moroncit
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moroncit
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A necăji; a cicăli. – Ucr. moročyty.

moronciși
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

moronciți
MORONCÍ, moroncesc, vb. IV. Tranz. (Regional) A cicăli; a mustra, a ocări.

morone
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

morone
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

moronei
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

moronele
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

moronelor
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

moroni
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

moronii
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

moronilor
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

morono
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

moronul
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

moronule
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

moronului
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

moroșan
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

moroșana
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

moroșane
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

moroșanei
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

moroșanele
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

moroșanelor
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

moroșani
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

moroșanii
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

moroșanilor
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

moroșanul
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

moroșanului
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

moroșene
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

moroșenei
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

moroșenele
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

moroșenelor
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

moroșeni
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

moroșenii
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

moroșenilor
MOROȘÁN, -Ă, moroșeni, -e, s. m. și f. (Reg.) Maramureșean. – Cf. maramureșean.

DOOM

moroșánă (reg.) s. f., g.-d. art. moroșénei; pl. moroșéne

morpheus
Morpheus, zeul viselor și unul dintre cei o mie de fii ai lui Hypnus. Li se înfățișa oamenilor în timpul somnului.

mors
Mors, la romani, zeița morții și una dintre divinitățile Infernului. Mai tîrziu ea a fost identificată cu zeul Thanatos, din mitologia greacă (v. și Thanatos).

morsa
MÓRSĂ, morse, s. f. Mamifer carnivor din mările polare, lung de 3-4 metri, gros și greoi, cu membre scurte în formă de lopeți, cu caninii superiori foarte dezvoltați; vacă-de-mare (Odobaenus rosmarus). – Din fr. morse.

DOOM

mórsă s. f., g.-d. art. mórsei; pl. mórse

morse
MÓRSĂ, morse, s. f. Mamifer carnivor din mările polare, lung de 3-4 metri, gros și greoi, cu membre scurte în formă de lopeți, cu caninii superiori foarte dezvoltați; vacă-de-mare (Odobaenus rosmarus). – Din fr. morse.

DOOM

mórsă s. f., g.-d. art. mórsei; pl. mórse

morse
MÓRSE s. n. (Și în sintagma alfabet Morse) Cod telegrafic în care literele alfabetului sunt reprezentate prin puncte și linii. ♦ (De obicei în sintagmele aparat sau telegraf Morse) Aparat cu care se transmit semnale telegrafice cu acest cod. – Din fr. morse.

DOOM

Mórse (engl.) [pron. mors] (nume de persoană) s. propriu

morsei
MÓRSĂ, morse, s. f. Mamifer carnivor din mările polare, lung de 3-4 metri, gros și greoi, cu membre scurte în formă de lopeți, cu caninii superiori foarte dezvoltați; vacă-de-mare (Odobaenus rosmarus). – Din fr. morse.

DOOM

mórsă s. f., g.-d. art. mórsei; pl. mórse

morsele
MÓRSĂ, morse, s. f. Mamifer carnivor din mările polare, lung de 3-4 metri, gros și greoi, cu membre scurte în formă de lopeți, cu caninii superiori foarte dezvoltați; vacă-de-mare (Odobaenus rosmarus). – Din fr. morse.

DOOM

mórsă s. f., g.-d. art. mórsei; pl. mórse

morselor
MÓRSĂ, morse, s. f. Mamifer carnivor din mările polare, lung de 3-4 metri, gros și greoi, cu membre scurte în formă de lopeți, cu caninii superiori foarte dezvoltați; vacă-de-mare (Odobaenus rosmarus). – Din fr. morse.

DOOM

mórsă s. f., g.-d. art. mórsei; pl. mórse

mort
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

mort
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

mortadella
MORTADÉLLA s. f. Varietate de cârnat italienesc. – Din it. mortadella.

DOOM

mortadélla (it.) s. f., g.-d. art. mortadéllei

mortadelă
MORTADÉLĂ s.f. Specie de cârnat gros. [< it. mortadella, cf. fr. mortadelle].

mortal
MORTÁL, -Ă, mortali, -e, adj. 1. Care provoacă moartea, aducător de moarte; ucigător. ◊ Salt mortal = figură acrobatică foarte periculoasă, constând dintr-o mișcare de rotire totală a corpului în aer. 2. Specific unui mort (II), ca de mort. 3. Extraordinar, nemaipomenit (de bun, de frumos etc.). – Din lat. mortalis, it. mortale.

DOOM

mortál adj. m., pl. mortáli; f. mortálă, pl. mortále

mortala
MORTÁL, -Ă, mortali, -e, adj. 1. Care provoacă moartea, aducător de moarte; ucigător. ◊ Salt mortal = figură acrobatică foarte periculoasă, constând dintr-o mișcare de rotire totală a corpului în aer. 2. Specific unui mort (II), ca de mort. 3. Extraordinar, nemaipomenit (de bun, de frumos etc.). – Din lat. mortalis, it. mortale.

DOOM

mortál adj. m., pl. mortáli; f. mortálă, pl. mortále

mortale
MORTÁL, -Ă, mortali, -e, adj. 1. Care provoacă moartea, aducător de moarte; ucigător. ◊ Salt mortal = figură acrobatică foarte periculoasă, constând dintr-o mișcare de rotire totală a corpului în aer. 2. Specific unui mort (II), ca de mort. 3. Extraordinar, nemaipomenit (de bun, de frumos etc.). – Din lat. mortalis, it. mortale.

DOOM

mortál adj. m., pl. mortáli; f. mortálă, pl. mortále

mortalei
MORTÁL, -Ă, mortali, -e, adj. 1. Care provoacă moartea, aducător de moarte; ucigător. ◊ Salt mortal = figură acrobatică foarte periculoasă, constând dintr-o mișcare de rotire totală a corpului în aer. 2. Specific unui mort (II), ca de mort. 3. Extraordinar, nemaipomenit (de bun, de frumos etc.). – Din lat. mortalis, it. mortale.

DOOM

mortál adj. m., pl. mortáli; f. mortálă, pl. mortále

mortalele
MORTÁL, -Ă, mortali, -e, adj. 1. Care provoacă moartea, aducător de moarte; ucigător. ◊ Salt mortal = figură acrobatică foarte periculoasă, constând dintr-o mișcare de rotire totală a corpului în aer. 2. Specific unui mort (II), ca de mort. 3. Extraordinar, nemaipomenit (de bun, de frumos etc.). – Din lat. mortalis, it. mortale.

DOOM

mortál adj. m., pl. mortáli; f. mortálă, pl. mortále

mortalelor
MORTÁL, -Ă, mortali, -e, adj. 1. Care provoacă moartea, aducător de moarte; ucigător. ◊ Salt mortal = figură acrobatică foarte periculoasă, constând dintr-o mișcare de rotire totală a corpului în aer. 2. Specific unui mort (II), ca de mort. 3. Extraordinar, nemaipomenit (de bun, de frumos etc.). – Din lat. mortalis, it. mortale.

DOOM

mortál adj. m., pl. mortáli; f. mortálă, pl. mortále

mortali
MORTÁL, -Ă, mortali, -e, adj. 1. Care provoacă moartea, aducător de moarte; ucigător. ◊ Salt mortal = figură acrobatică foarte periculoasă, constând dintr-o mișcare de rotire totală a corpului în aer. 2. Specific unui mort (II), ca de mort. 3. Extraordinar, nemaipomenit (de bun, de frumos etc.). – Din lat. mortalis, it. mortale.

DOOM

mortál adj. m., pl. mortáli; f. mortálă, pl. mortále

mortalii
MORTÁL, -Ă, mortali, -e, adj. 1. Care provoacă moartea, aducător de moarte; ucigător. ◊ Salt mortal = figură acrobatică foarte periculoasă, constând dintr-o mișcare de rotire totală a corpului în aer. 2. Specific unui mort (II), ca de mort. 3. Extraordinar, nemaipomenit (de bun, de frumos etc.). – Din lat. mortalis, it. mortale.

DOOM

mortál adj. m., pl. mortáli; f. mortálă, pl. mortále

mortalilor
MORTÁL, -Ă, mortali, -e, adj. 1. Care provoacă moartea, aducător de moarte; ucigător. ◊ Salt mortal = figură acrobatică foarte periculoasă, constând dintr-o mișcare de rotire totală a corpului în aer. 2. Specific unui mort (II), ca de mort. 3. Extraordinar, nemaipomenit (de bun, de frumos etc.). – Din lat. mortalis, it. mortale.

DOOM

mortál adj. m., pl. mortáli; f. mortálă, pl. mortále

mortalitate
MORTALITÁTE s. f. Indice rezultat din raportarea numărului de decese dintr-o populație, într-o anumită perioadă, la totalul populației respective, pe un anumit teritoriu. ◊ Mortalitate infantilă = frecvența deceselor în primul an de viață la o mie de copii născuți vii. – Din fr. mortalité, lat. mortalitas, -atis.

DOOM

mortalitáte s. f., g.-d. art. mortalitắții

mortalitatea
MORTALITÁTE s. f. Indice rezultat din raportarea numărului de decese dintr-o populație, într-o anumită perioadă, la totalul populației respective, pe un anumit teritoriu. ◊ Mortalitate infantilă = frecvența deceselor în primul an de viață la o mie de copii născuți vii. – Din fr. mortalité, lat. mortalitas, -atis.

DOOM

mortalitáte s. f., g.-d. art. mortalitắții

mortalități
MORTALITÁTE s. f. Indice rezultat din raportarea numărului de decese dintr-o populație, într-o anumită perioadă, la totalul populației respective, pe un anumit teritoriu. ◊ Mortalitate infantilă = frecvența deceselor în primul an de viață la o mie de copii născuți vii. – Din fr. mortalité, lat. mortalitas, -atis.

DOOM

mortalitáte s. f., g.-d. art. mortalitắții

mortalității
MORTALITÁTE s. f. Indice rezultat din raportarea numărului de decese dintr-o populație, într-o anumită perioadă, la totalul populației respective, pe un anumit teritoriu. ◊ Mortalitate infantilă = frecvența deceselor în primul an de viață la o mie de copii născuți vii. – Din fr. mortalité, lat. mortalitas, -atis.

DOOM

mortalitáte s. f., g.-d. art. mortalitắții

mortalul
MORTÁL, -Ă, mortali, -e, adj. 1. Care provoacă moartea, aducător de moarte; ucigător. ◊ Salt mortal = figură acrobatică foarte periculoasă, constând dintr-o mișcare de rotire totală a corpului în aer. 2. Specific unui mort (II), ca de mort. 3. Extraordinar, nemaipomenit (de bun, de frumos etc.). – Din lat. mortalis, it. mortale.

DOOM

mortál adj. m., pl. mortáli; f. mortálă, pl. mortále

mortalului
MORTÁL, -Ă, mortali, -e, adj. 1. Care provoacă moartea, aducător de moarte; ucigător. ◊ Salt mortal = figură acrobatică foarte periculoasă, constând dintr-o mișcare de rotire totală a corpului în aer. 2. Specific unui mort (II), ca de mort. 3. Extraordinar, nemaipomenit (de bun, de frumos etc.). – Din lat. mortalis, it. mortale.

DOOM

mortál adj. m., pl. mortáli; f. mortálă, pl. mortále

mortar
MORTÁR, mortare, s. n. Material de construcție constituit dintr-un amestec de var, nisip, apă, ciment sau ipsos etc., care se folosește ca element de legătură între materiale de construcție solide. – Din lat. mortarium.

DOOM

mortár s. n., pl. mortáre

mortare
MORTÁR, mortare, s. n. Material de construcție constituit dintr-un amestec de var, nisip, apă, ciment sau ipsos etc., care se folosește ca element de legătură între materiale de construcție solide. – Din lat. mortarium.

DOOM

mortár s. n., pl. mortáre

mortarele
MORTÁR, mortare, s. n. Material de construcție constituit dintr-un amestec de var, nisip, apă, ciment sau ipsos etc., care se folosește ca element de legătură între materiale de construcție solide. – Din lat. mortarium.

DOOM

mortár s. n., pl. mortáre

mortarelor
MORTÁR, mortare, s. n. Material de construcție constituit dintr-un amestec de var, nisip, apă, ciment sau ipsos etc., care se folosește ca element de legătură între materiale de construcție solide. – Din lat. mortarium.

DOOM

mortár s. n., pl. mortáre

mortarul
MORTÁR, mortare, s. n. Material de construcție constituit dintr-un amestec de var, nisip, apă, ciment sau ipsos etc., care se folosește ca element de legătură între materiale de construcție solide. – Din lat. mortarium.

DOOM

mortár s. n., pl. mortáre

mortarului
MORTÁR, mortare, s. n. Material de construcție constituit dintr-un amestec de var, nisip, apă, ciment sau ipsos etc., care se folosește ca element de legătură între materiale de construcție solide. – Din lat. mortarium.

DOOM

mortár s. n., pl. mortáre

mortasip
mortasíp (-pi), s. m. – Inspector, controlor. Ngr. μουτσίπης, din tc. (arab.) mühtesib (Șeineanu, II, 81; Gáldi 212). Sec. XVIII, înv. – Der. mortasipie, s. f. (serviciu de măsuri și greutăți; impozit pe greutate).

morteza
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

morteza
MORTÉZĂ, morteze, s. f. Mașină de prelucrare prin așchiere a suprafețelor metalice cu profil complex, cu ajutorul unor cuțite speciale. – Din fr. mortaise.

DOOM

mortéză s. f., g.-d. art. mortézei; pl. mortéze

mortezai
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezam
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezare
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezare
MORTEZÁRE, mortezări, s. f. Acțiunea de a morteza și rezultatul ei. – V. morteza.

DOOM

mortezáre s. f., g.-d. art. mortezắrii; pl. mortezắri

mortezarea
MORTEZÁRE, mortezări, s. f. Acțiunea de a morteza și rezultatul ei. – V. morteza.

DOOM

mortezáre s. f., g.-d. art. mortezắrii; pl. mortezắri

mortezară
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezarăm
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezarăți
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezase
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezasem
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezaseră
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezaserăm
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezaserăți
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezaseși
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezaseți
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezat
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezat
MORTEZÁT s. n. Mortezare. – V. morteza.

mortezata
MORTEZÁT s. n. Mortezare. – V. morteza.

mortezate
MORTEZÁT s. n. Mortezare. – V. morteza.

mortezatei
MORTEZÁT s. n. Mortezare. – V. morteza.

mortezatele
MORTEZÁT s. n. Mortezare. – V. morteza.

mortezatelor
MORTEZÁT s. n. Mortezare. – V. morteza.

mortezatul
MORTEZÁT s. n. Mortezare. – V. morteza.

mortezatului
MORTEZÁT s. n. Mortezare. – V. morteza.

mortezau
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezași
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezați
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezați
MORTEZÁT s. n. Mortezare. – V. morteza.

mortezații
MORTEZÁT s. n. Mortezare. – V. morteza.

mortezaților
MORTEZÁT s. n. Mortezare. – V. morteza.

morteze
MORTÉZĂ, morteze, s. f. Mașină de prelucrare prin așchiere a suprafețelor metalice cu profil complex, cu ajutorul unor cuțite speciale. – Din fr. mortaise.

DOOM

mortéză s. f., g.-d. art. mortézei; pl. mortéze

mortezează
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezei
MORTÉZĂ, morteze, s. f. Mașină de prelucrare prin așchiere a suprafețelor metalice cu profil complex, cu ajutorul unor cuțite speciale. – Din fr. mortaise.

DOOM

mortéză s. f., g.-d. art. mortézei; pl. mortéze

mortezele
MORTÉZĂ, morteze, s. f. Mașină de prelucrare prin așchiere a suprafețelor metalice cu profil complex, cu ajutorul unor cuțite speciale. – Din fr. mortaise.

DOOM

mortéză s. f., g.-d. art. mortézei; pl. mortéze

mortezelor
MORTÉZĂ, morteze, s. f. Mașină de prelucrare prin așchiere a suprafețelor metalice cu profil complex, cu ajutorul unor cuțite speciale. – Din fr. mortaise.

DOOM

mortéză s. f., g.-d. art. mortézei; pl. mortéze

mortezez
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezeze
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezezi
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezoare
MORTEZÓR, -OÁRE, mortezori, -oare, s. m. și f. Lucrător la morteză. – Din fr. mortaiseur.

mortezoarea
MORTEZÓR, -OÁRE, mortezori, -oare, s. m. și f. Lucrător la morteză. – Din fr. mortaiseur.

mortezoarei
MORTEZÓR, -OÁRE, mortezori, -oare, s. m. și f. Lucrător la morteză. – Din fr. mortaiseur.

mortezoarele
MORTEZÓR, -OÁRE, mortezori, -oare, s. m. și f. Lucrător la morteză. – Din fr. mortaiseur.

mortezoarelor
MORTEZÓR, -OÁRE, mortezori, -oare, s. m. și f. Lucrător la morteză. – Din fr. mortaiseur.

mortezor
MORTEZÓR, -OÁRE, mortezori, -oare, s. m. și f. Lucrător la morteză. – Din fr. mortaiseur.

mortezori
MORTEZÓR, -OÁRE, mortezori, -oare, s. m. și f. Lucrător la morteză. – Din fr. mortaiseur.

mortezorii
MORTEZÓR, -OÁRE, mortezori, -oare, s. m. și f. Lucrător la morteză. – Din fr. mortaiseur.

mortezorilor
MORTEZÓR, -OÁRE, mortezori, -oare, s. m. și f. Lucrător la morteză. – Din fr. mortaiseur.

mortezorul
MORTEZÓR, -OÁRE, mortezori, -oare, s. m. și f. Lucrător la morteză. – Din fr. mortaiseur.

mortezorului
MORTEZÓR, -OÁRE, mortezori, -oare, s. m. și f. Lucrător la morteză. – Din fr. mortaiseur.

mortezând
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezînd
MORTEZÁ, mortezez, vb. I. Tranz. A prelucra un metal prin așchiere cu ajutorul unei morteze. – Din fr. mortaiser.

DOOM

mortezá (a ~) vb., ind. prez. 3 mortezeáză

mortezări
MORTEZÁRE, mortezări, s. f. Acțiunea de a morteza și rezultatul ei. – V. morteza.

DOOM

mortezáre s. f., g.-d. art. mortezắrii; pl. mortezắri

mortezării
MORTEZÁRE, mortezări, s. f. Acțiunea de a morteza și rezultatul ei. – V. morteza.

DOOM

mortezáre s. f., g.-d. art. mortezắrii; pl. mortezắri

mortezările
MORTEZÁRE, mortezări, s. f. Acțiunea de a morteza și rezultatul ei. – V. morteza.

DOOM

mortezáre s. f., g.-d. art. mortezắrii; pl. mortezắri

mortezărilor
MORTEZÁRE, mortezări, s. f. Acțiunea de a morteza și rezultatul ei. – V. morteza.

DOOM

mortezáre s. f., g.-d. art. mortezắrii; pl. mortezắri

mortier
MORTIÉR, mortiere, s. n. (Mil.) 1. Gură de foc de calibru mare sau mijlociu, cu țeavă scurtă și cu traiectoria de curbură mare, cu care se trage asupra obiectivelor din spatele unor obstacole. 2. (În forma mortieră) deschidere îngustă în zidul unei fortificații, care permite apărătorilor să tragă cu arma. [Pr.: -ti-er. – Var.: mortiéră s. f.] – Din fr. mortier.

DOOM

*mortiéră² (deschidere în zid) (-ti-e-) s. f., g.-d. art. mortiérei; pl. mortiére

mortieră
MORTIÉR, mortiere, s. n. (Mil.) 1. Gură de foc de calibru mare sau mijlociu, cu țeavă scurtă și cu traiectoria de curbură mare, cu care se trage asupra obiectivelor din spatele unor obstacole. 2. (În forma mortieră) deschidere îngustă în zidul unei fortificații, care permite apărătorilor să tragă cu arma. [Pr.: -ti-er. – Var.: mortiéră s. f.] – Din fr. mortier.

DOOM

*mortiéră² (deschidere în zid) (-ti-e-) s. f., g.-d. art. mortiérei; pl. mortiére

mortifiant
MORTIFIÁNT, -Ă, mortifianți, -te, adj. (Livr.) Chinuitor. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. mortifiant.

DOOM

mortifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. mortifiánți; f. mortifiántă, pl. mortifiánte

mortifianta
MORTIFIÁNT, -Ă, mortifianți, -te, adj. (Livr.) Chinuitor. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. mortifiant.

DOOM

mortifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. mortifiánți; f. mortifiántă, pl. mortifiánte

mortifiante
MORTIFIÁNT, -Ă, mortifianți, -te, adj. (Livr.) Chinuitor. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. mortifiant.

DOOM

mortifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. mortifiánți; f. mortifiántă, pl. mortifiánte

mortifiantei
MORTIFIÁNT, -Ă, mortifianți, -te, adj. (Livr.) Chinuitor. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. mortifiant.

DOOM

mortifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. mortifiánți; f. mortifiántă, pl. mortifiánte

mortifiantele
MORTIFIÁNT, -Ă, mortifianți, -te, adj. (Livr.) Chinuitor. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. mortifiant.

DOOM

mortifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. mortifiánți; f. mortifiántă, pl. mortifiánte

mortifiantelor
MORTIFIÁNT, -Ă, mortifianți, -te, adj. (Livr.) Chinuitor. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. mortifiant.

DOOM

mortifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. mortifiánți; f. mortifiántă, pl. mortifiánte

mortifiantul
MORTIFIÁNT, -Ă, mortifianți, -te, adj. (Livr.) Chinuitor. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. mortifiant.

DOOM

mortifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. mortifiánți; f. mortifiántă, pl. mortifiánte

mortifiantului
MORTIFIÁNT, -Ă, mortifianți, -te, adj. (Livr.) Chinuitor. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. mortifiant.

DOOM

mortifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. mortifiánți; f. mortifiántă, pl. mortifiánte

mortifianți
MORTIFIÁNT, -Ă, mortifianți, -te, adj. (Livr.) Chinuitor. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. mortifiant.

DOOM

mortifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. mortifiánți; f. mortifiántă, pl. mortifiánte

mortifianții
MORTIFIÁNT, -Ă, mortifianți, -te, adj. (Livr.) Chinuitor. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. mortifiant.

DOOM

mortifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. mortifiánți; f. mortifiántă, pl. mortifiánte

mortifianților
MORTIFIÁNT, -Ă, mortifianți, -te, adj. (Livr.) Chinuitor. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. mortifiant.

DOOM

mortifiánt (livr.) (-fi-ant) adj. m., pl. mortifiánți; f. mortifiántă, pl. mortifiánte

mortific
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortifica
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificai
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificam
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificare
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificare
MORTIFICÁRE, mortificări, s. f. Acțiunea de a (se) mortifica și rezultatul ei; chinuire, torturare. – V. mortifica.

DOOM

mortificáre (rar) s. f., g.-d. art. mortificắrii; pl. mortificắri

mortificarea
MORTIFICÁRE, mortificări, s. f. Acțiunea de a (se) mortifica și rezultatul ei; chinuire, torturare. – V. mortifica.

DOOM

mortificáre (rar) s. f., g.-d. art. mortificắrii; pl. mortificắri

mortificară
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificarăm
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificarăți
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificase
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificasem
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificaseră
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificaserăm
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificaserăți
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificaseși
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificaseți
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificat
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificat
MORTIFICÁT, -Ă, mortificați, -te, adj. 1. (Despre țesuturi organice) Care nu mai este viu; mort, distrus; necrozat, cangrenat. 2. (Rar) Torturat, chinuit. – V. mortifica.

mortificata
MORTIFICÁT, -Ă, mortificați, -te, adj. 1. (Despre țesuturi organice) Care nu mai este viu; mort, distrus; necrozat, cangrenat. 2. (Rar) Torturat, chinuit. – V. mortifica.

mortificate
MORTIFICÁT, -Ă, mortificați, -te, adj. 1. (Despre țesuturi organice) Care nu mai este viu; mort, distrus; necrozat, cangrenat. 2. (Rar) Torturat, chinuit. – V. mortifica.

mortificatei
MORTIFICÁT, -Ă, mortificați, -te, adj. 1. (Despre țesuturi organice) Care nu mai este viu; mort, distrus; necrozat, cangrenat. 2. (Rar) Torturat, chinuit. – V. mortifica.

mortificatele
MORTIFICÁT, -Ă, mortificați, -te, adj. 1. (Despre țesuturi organice) Care nu mai este viu; mort, distrus; necrozat, cangrenat. 2. (Rar) Torturat, chinuit. – V. mortifica.

mortificatelor
MORTIFICÁT, -Ă, mortificați, -te, adj. 1. (Despre țesuturi organice) Care nu mai este viu; mort, distrus; necrozat, cangrenat. 2. (Rar) Torturat, chinuit. – V. mortifica.

mortificatul
MORTIFICÁT, -Ă, mortificați, -te, adj. 1. (Despre țesuturi organice) Care nu mai este viu; mort, distrus; necrozat, cangrenat. 2. (Rar) Torturat, chinuit. – V. mortifica.

mortificatului
MORTIFICÁT, -Ă, mortificați, -te, adj. 1. (Despre țesuturi organice) Care nu mai este viu; mort, distrus; necrozat, cangrenat. 2. (Rar) Torturat, chinuit. – V. mortifica.

mortificau
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificași
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificați
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificați
MORTIFICÁT, -Ă, mortificați, -te, adj. 1. (Despre țesuturi organice) Care nu mai este viu; mort, distrus; necrozat, cangrenat. 2. (Rar) Torturat, chinuit. – V. mortifica.

mortificația
MORTIFICÁȚIE, mortificații, s. f. 1. Distrugere a unui țesut organic; necrozare. 2. (Rar) Chinuire, torturare; fig. (la pl.) neplăceri, vexațiuni. – Din fr. mortification.

DOOM

mortificáție (-ți-e) s. f., art. mortificáția (-ți-a), g.-d. art. mortificáției; pl. mortificáții, art. mortificáțiile (-ți-i-)

mortificație
MORTIFICÁȚIE, mortificații, s. f. 1. Distrugere a unui țesut organic; necrozare. 2. (Rar) Chinuire, torturare; fig. (la pl.) neplăceri, vexațiuni. – Din fr. mortification.

DOOM

mortificáție (-ți-e) s. f., art. mortificáția (-ți-a), g.-d. art. mortificáției; pl. mortificáții, art. mortificáțiile (-ți-i-)

mortificației
MORTIFICÁȚIE, mortificații, s. f. 1. Distrugere a unui țesut organic; necrozare. 2. (Rar) Chinuire, torturare; fig. (la pl.) neplăceri, vexațiuni. – Din fr. mortification.

DOOM

mortificáție (-ți-e) s. f., art. mortificáția (-ți-a), g.-d. art. mortificáției; pl. mortificáții, art. mortificáțiile (-ți-i-)

mortificații
MORTIFICÁT, -Ă, mortificați, -te, adj. 1. (Despre țesuturi organice) Care nu mai este viu; mort, distrus; necrozat, cangrenat. 2. (Rar) Torturat, chinuit. – V. mortifica.

mortificații
MORTIFICÁȚIE, mortificații, s. f. 1. Distrugere a unui țesut organic; necrozare. 2. (Rar) Chinuire, torturare; fig. (la pl.) neplăceri, vexațiuni. – Din fr. mortification.

DOOM

mortificáție (-ți-e) s. f., art. mortificáția (-ți-a), g.-d. art. mortificáției; pl. mortificáții, art. mortificáțiile (-ți-i-)

mortificațiile
MORTIFICÁȚIE, mortificații, s. f. 1. Distrugere a unui țesut organic; necrozare. 2. (Rar) Chinuire, torturare; fig. (la pl.) neplăceri, vexațiuni. – Din fr. mortification.

DOOM

mortificáție (-ți-e) s. f., art. mortificáția (-ți-a), g.-d. art. mortificáției; pl. mortificáții, art. mortificáțiile (-ți-i-)

mortificațiilor
MORTIFICÁȚIE, mortificații, s. f. 1. Distrugere a unui țesut organic; necrozare. 2. (Rar) Chinuire, torturare; fig. (la pl.) neplăceri, vexațiuni. – Din fr. mortification.

DOOM

mortificáție (-ți-e) s. f., art. mortificáția (-ți-a), g.-d. art. mortificáției; pl. mortificáții, art. mortificáțiile (-ți-i-)

mortificaților
MORTIFICÁT, -Ă, mortificați, -te, adj. 1. (Despre țesuturi organice) Care nu mai este viu; mort, distrus; necrozat, cangrenat. 2. (Rar) Torturat, chinuit. – V. mortifica.

mortificațiune
MORTIFICAȚIÚNE s.f. v. mortificație.

mortifice
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortifici
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificând
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificînd
MORTIFICÁ, mortífic, vb. I. Tranz. și refl. A (se) supune la chinuri fizice sau morale; a (se) tortura. – După fr. mortifier.

DOOM

mortificá (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 mortífică

mortificări
MORTIFICÁRE, mortificări, s. f. Acțiunea de a (se) mortifica și rezultatul ei; chinuire, torturare. – V. mortifica.

DOOM

mortificáre (rar) s. f., g.-d. art. mortificắrii; pl. mortificắri

mortificării
MORTIFICÁRE, mortificări, s. f. Acțiunea de a (se) mortifica și rezultatul ei; chinuire, torturare. – V. mortifica.

DOOM

mortificáre (rar) s. f., g.-d. art. mortificắrii; pl. mortificắri

mortificările
MORTIFICÁRE, mortificări, s. f. Acțiunea de a (se) mortifica și rezultatul ei; chinuire, torturare. – V. mortifica.

DOOM

mortificáre (rar) s. f., g.-d. art. mortificắrii; pl. mortificắri

mortificărilor
MORTIFICÁRE, mortificări, s. f. Acțiunea de a (se) mortifica și rezultatul ei; chinuire, torturare. – V. mortifica.

DOOM

mortificáre (rar) s. f., g.-d. art. mortificắrii; pl. mortificắri

mortinalitate
MORTINALITÁTE s.f. Mortinatalitate. [Cf. fr. mortinalité].

mortinatalitate
MORTINATALITÁTE s. f. Indice rezultat din raportul dintre numărul de copii născuți morți și numărul total al copiilor născuți vii, într-o anumită perioadă, pe un anumit teritoriu. – Din fr. mortinatalité.

DOOM

mortinatalitáte s. f., g.-d. art. mortinatalitắții

mortinatalitatea
MORTINATALITÁTE s. f. Indice rezultat din raportul dintre numărul de copii născuți morți și numărul total al copiilor născuți vii, într-o anumită perioadă, pe un anumit teritoriu. – Din fr. mortinatalité.

DOOM

mortinatalitáte s. f., g.-d. art. mortinatalitắții

mortinatalități
MORTINATALITÁTE s. f. Indice rezultat din raportul dintre numărul de copii născuți morți și numărul total al copiilor născuți vii, într-o anumită perioadă, pe un anumit teritoriu. – Din fr. mortinatalité.

DOOM

mortinatalitáte s. f., g.-d. art. mortinatalitắții

mortinatalității
MORTINATALITÁTE s. f. Indice rezultat din raportul dintre numărul de copii născuți morți și numărul total al copiilor născuți vii, într-o anumită perioadă, pe un anumit teritoriu. – Din fr. mortinatalité.

DOOM

mortinatalitáte s. f., g.-d. art. mortinatalitắții

mortuar
MORTUÁR, -Ă, mortuari, -e, adj. Care ține de mort (II), de moarte sau de înmormântare, privitor la mort, la moarte sau la înmormântare; funerar, funebru. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. mortuaire, lat. mortuarius.

DOOM

mortuár (-tu-ar) adj. m., pl. mortuári; f. mortuáră, pl. mortuáre

mortuara
MORTUÁR, -Ă, mortuari, -e, adj. Care ține de mort (II), de moarte sau de înmormântare, privitor la mort, la moarte sau la înmormântare; funerar, funebru. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. mortuaire, lat. mortuarius.

DOOM

mortuár (-tu-ar) adj. m., pl. mortuári; f. mortuáră, pl. mortuáre

mortuare
MORTUÁR, -Ă, mortuari, -e, adj. Care ține de mort (II), de moarte sau de înmormântare, privitor la mort, la moarte sau la înmormântare; funerar, funebru. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. mortuaire, lat. mortuarius.

DOOM

mortuár (-tu-ar) adj. m., pl. mortuári; f. mortuáră, pl. mortuáre

mortuarei
MORTUÁR, -Ă, mortuari, -e, adj. Care ține de mort (II), de moarte sau de înmormântare, privitor la mort, la moarte sau la înmormântare; funerar, funebru. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. mortuaire, lat. mortuarius.

DOOM

mortuár (-tu-ar) adj. m., pl. mortuári; f. mortuáră, pl. mortuáre

mortuarele
MORTUÁR, -Ă, mortuari, -e, adj. Care ține de mort (II), de moarte sau de înmormântare, privitor la mort, la moarte sau la înmormântare; funerar, funebru. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. mortuaire, lat. mortuarius.

DOOM

mortuár (-tu-ar) adj. m., pl. mortuári; f. mortuáră, pl. mortuáre

mortuarelor
MORTUÁR, -Ă, mortuari, -e, adj. Care ține de mort (II), de moarte sau de înmormântare, privitor la mort, la moarte sau la înmormântare; funerar, funebru. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. mortuaire, lat. mortuarius.

DOOM

mortuár (-tu-ar) adj. m., pl. mortuári; f. mortuáră, pl. mortuáre

mortuari
MORTUÁR, -Ă, mortuari, -e, adj. Care ține de mort (II), de moarte sau de înmormântare, privitor la mort, la moarte sau la înmormântare; funerar, funebru. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. mortuaire, lat. mortuarius.

DOOM

mortuár (-tu-ar) adj. m., pl. mortuári; f. mortuáră, pl. mortuáre

mortuarii
MORTUÁR, -Ă, mortuari, -e, adj. Care ține de mort (II), de moarte sau de înmormântare, privitor la mort, la moarte sau la înmormântare; funerar, funebru. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. mortuaire, lat. mortuarius.

DOOM

mortuár (-tu-ar) adj. m., pl. mortuári; f. mortuáră, pl. mortuáre

mortuarilor
MORTUÁR, -Ă, mortuari, -e, adj. Care ține de mort (II), de moarte sau de înmormântare, privitor la mort, la moarte sau la înmormântare; funerar, funebru. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. mortuaire, lat. mortuarius.

DOOM

mortuár (-tu-ar) adj. m., pl. mortuári; f. mortuáră, pl. mortuáre

mortuarul
MORTUÁR, -Ă, mortuari, -e, adj. Care ține de mort (II), de moarte sau de înmormântare, privitor la mort, la moarte sau la înmormântare; funerar, funebru. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. mortuaire, lat. mortuarius.

DOOM

mortuár (-tu-ar) adj. m., pl. mortuári; f. mortuáră, pl. mortuáre

mortuarului
MORTUÁR, -Ă, mortuari, -e, adj. Care ține de mort (II), de moarte sau de înmormântare, privitor la mort, la moarte sau la înmormântare; funerar, funebru. [Pr.: -tu-ar] – Din fr. mortuaire, lat. mortuarius.

DOOM

mortuár (-tu-ar) adj. m., pl. mortuári; f. mortuáră, pl. mortuáre

mortul
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

mortul
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

mortului
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

mortului
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

mortăciune
MORTĂCIÚNE, mortăciuni, s. f. Stârv, hoit, leș de animale și de păsări; p. ext. cadavru. ♦ Fig. Ființă foarte slabă, lipsită de energie și de sănătate. – Lat. morticina.

DOOM

mortăciúne s. f., g.-d. art. mortăciúnii; pl. mortăciúni

mortăciunea
MORTĂCIÚNE, mortăciuni, s. f. Stârv, hoit, leș de animale și de păsări; p. ext. cadavru. ♦ Fig. Ființă foarte slabă, lipsită de energie și de sănătate. – Lat. morticina.

DOOM

mortăciúne s. f., g.-d. art. mortăciúnii; pl. mortăciúni

mortăciuni
MORTĂCIÚNE, mortăciuni, s. f. Stârv, hoit, leș de animale și de păsări; p. ext. cadavru. ♦ Fig. Ființă foarte slabă, lipsită de energie și de sănătate. – Lat. morticina.

DOOM

mortăciúne s. f., g.-d. art. mortăciúnii; pl. mortăciúni

mortăciunii
MORTĂCIÚNE, mortăciuni, s. f. Stârv, hoit, leș de animale și de păsări; p. ext. cadavru. ♦ Fig. Ființă foarte slabă, lipsită de energie și de sănătate. – Lat. morticina.

DOOM

mortăciúne s. f., g.-d. art. mortăciúnii; pl. mortăciúni

mortăciunile
MORTĂCIÚNE, mortăciuni, s. f. Stârv, hoit, leș de animale și de păsări; p. ext. cadavru. ♦ Fig. Ființă foarte slabă, lipsită de energie și de sănătate. – Lat. morticina.

DOOM

mortăciúne s. f., g.-d. art. mortăciúnii; pl. mortăciúni

mortăciunilor
MORTĂCIÚNE, mortăciuni, s. f. Stârv, hoit, leș de animale și de păsări; p. ext. cadavru. ♦ Fig. Ființă foarte slabă, lipsită de energie și de sănătate. – Lat. morticina.

DOOM

mortăciúne s. f., g.-d. art. mortăciúnii; pl. mortăciúni

morua
MORÚĂ, morue, s. f. Pește din mările arctice din al cărui ficat se extrage untura de pește; cod² (Gadus morrhua). – Din fr. morue.

DOOM

morúă (pește) (-ru-ă) s. f., g.-d. art. morúei (-ru-ei); pl. morúe

morue
MORÚĂ, morue, s. f. Pește din mările arctice din al cărui ficat se extrage untura de pește; cod² (Gadus morrhua). – Din fr. morue.

DOOM

morúă (pește) (-ru-ă) s. f., g.-d. art. morúei (-ru-ei); pl. morúe

moruei
MORÚĂ, morue, s. f. Pește din mările arctice din al cărui ficat se extrage untura de pește; cod² (Gadus morrhua). – Din fr. morue.

DOOM

morúă (pește) (-ru-ă) s. f., g.-d. art. morúei (-ru-ei); pl. morúe

moruele
MORÚĂ, morue, s. f. Pește din mările arctice din al cărui ficat se extrage untura de pește; cod² (Gadus morrhua). – Din fr. morue.

DOOM

morúă (pește) (-ru-ă) s. f., g.-d. art. morúei (-ru-ei); pl. morúe

moruelor
MORÚĂ, morue, s. f. Pește din mările arctice din al cărui ficat se extrage untura de pește; cod² (Gadus morrhua). – Din fr. morue.

DOOM

morúă (pește) (-ru-ă) s. f., g.-d. art. morúei (-ru-ei); pl. morúe

morula
MORÚLĂ, morule, s. f. Primul stadiu în dezvoltarea embrionară a metazoarelor, în timpul căruia embrionul capătă aspectul de mură. – Din fr. morula.

DOOM

morúlă (stadiu în dezvoltarea metazoarelor) s. f., g.-d. art. morúlei; pl. morúle

morule
MORÚLĂ, morule, s. f. Primul stadiu în dezvoltarea embrionară a metazoarelor, în timpul căruia embrionul capătă aspectul de mură. – Din fr. morula.

DOOM

morúlă (stadiu în dezvoltarea metazoarelor) s. f., g.-d. art. morúlei; pl. morúle

morulei
MORÚLĂ, morule, s. f. Primul stadiu în dezvoltarea embrionară a metazoarelor, în timpul căruia embrionul capătă aspectul de mură. – Din fr. morula.

DOOM

morúlă (stadiu în dezvoltarea metazoarelor) s. f., g.-d. art. morúlei; pl. morúle

morulele
MORÚLĂ, morule, s. f. Primul stadiu în dezvoltarea embrionară a metazoarelor, în timpul căruia embrionul capătă aspectul de mură. – Din fr. morula.

DOOM

morúlă (stadiu în dezvoltarea metazoarelor) s. f., g.-d. art. morúlei; pl. morúle

morulelor
MORÚLĂ, morule, s. f. Primul stadiu în dezvoltarea embrionară a metazoarelor, în timpul căruia embrionul capătă aspectul de mură. – Din fr. morula.

DOOM

morúlă (stadiu în dezvoltarea metazoarelor) s. f., g.-d. art. morúlei; pl. morúle

morun
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

morunaș
MORUNÁȘ, morunași, s. m. Diminutiv al lui morun. ♦ Pește teleostean de ape dulci, asemănător cu crapul, de culoare cenușie-albăstrie, cu botul prelung (Vimba vimba). [Var.: moronáș s. m.] – Morun + suf. -aș.

DOOM

morunáș s. m., pl. morunáși

morunași
MORUNÁȘ, morunași, s. m. Diminutiv al lui morun. ♦ Pește teleostean de ape dulci, asemănător cu crapul, de culoare cenușie-albăstrie, cu botul prelung (Vimba vimba). [Var.: moronáș s. m.] – Morun + suf. -aș.

DOOM

morunáș s. m., pl. morunáși

morunașii
MORUNÁȘ, morunași, s. m. Diminutiv al lui morun. ♦ Pește teleostean de ape dulci, asemănător cu crapul, de culoare cenușie-albăstrie, cu botul prelung (Vimba vimba). [Var.: moronáș s. m.] – Morun + suf. -aș.

DOOM

morunáș s. m., pl. morunáși

morunașilor
MORUNÁȘ, morunași, s. m. Diminutiv al lui morun. ♦ Pește teleostean de ape dulci, asemănător cu crapul, de culoare cenușie-albăstrie, cu botul prelung (Vimba vimba). [Var.: moronáș s. m.] – Morun + suf. -aș.

DOOM

morunáș s. m., pl. morunáși

morunașul
MORUNÁȘ, morunași, s. m. Diminutiv al lui morun. ♦ Pește teleostean de ape dulci, asemănător cu crapul, de culoare cenușie-albăstrie, cu botul prelung (Vimba vimba). [Var.: moronáș s. m.] – Morun + suf. -aș.

DOOM

morunáș s. m., pl. morunáși

morunașului
MORUNÁȘ, morunași, s. m. Diminutiv al lui morun. ♦ Pește teleostean de ape dulci, asemănător cu crapul, de culoare cenușie-albăstrie, cu botul prelung (Vimba vimba). [Var.: moronáș s. m.] – Morun + suf. -aș.

DOOM

morunáș s. m., pl. morunáși

moruni
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

morunii
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

morunilor
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

morunul
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

morunului
MORÚN, moruni, s. m. Specie de pește din familia sturionilor, cu corpul masiv, gros, ajungând până la lungimea de 4 m, cu capul mic, cu botul triunghiular, apreciat pentru carnea și icrele lui negre (Huso huso). [Var.: morón s. m.] – Din bg. moruna.

DOOM

morún s. m., pl. morúni

morus
DUD, duzi, s. m. Numele a două specii de arbori cu frunzele lobate asimetric, cu fructe mici, cărnoase, albe (Morus alba) sau negre-roșietice (Morus nigra), cu un gust dulce fad, ale căror frunze constituie hrana viermilor de mătase; agud. – Din tc. dut.

morva
MÓRVĂ, morve, s. f. Boală contagioasă la cai sau la alte animale, caracterizată prin ulcerații pe mucoasa nazală, pe piele și pe alte organe, și care se poate transmite și la om, fiind mortală; răpciugă. – Din fr. morve.

DOOM

mórvă s. f., g.-d. art. mórvei; pl. mórve

morve
MÓRVĂ, morve, s. f. Boală contagioasă la cai sau la alte animale, caracterizată prin ulcerații pe mucoasa nazală, pe piele și pe alte organe, și care se poate transmite și la om, fiind mortală; răpciugă. – Din fr. morve.

DOOM

mórvă s. f., g.-d. art. mórvei; pl. mórve

morvei
MÓRVĂ, morve, s. f. Boală contagioasă la cai sau la alte animale, caracterizată prin ulcerații pe mucoasa nazală, pe piele și pe alte organe, și care se poate transmite și la om, fiind mortală; răpciugă. – Din fr. morve.

DOOM

mórvă s. f., g.-d. art. mórvei; pl. mórve

morvele
MÓRVĂ, morve, s. f. Boală contagioasă la cai sau la alte animale, caracterizată prin ulcerații pe mucoasa nazală, pe piele și pe alte organe, și care se poate transmite și la om, fiind mortală; răpciugă. – Din fr. morve.

DOOM

mórvă s. f., g.-d. art. mórvei; pl. mórve

morvelor
MÓRVĂ, morve, s. f. Boală contagioasă la cai sau la alte animale, caracterizată prin ulcerații pe mucoasa nazală, pe piele și pe alte organe, și care se poate transmite și la om, fiind mortală; răpciugă. – Din fr. morve.

DOOM

mórvă s. f., g.-d. art. mórvei; pl. mórve

morvoasa
MORVÓS, -OÁSĂ, morvoși, -oase, adj. Bolnav de morvă; răpciugos. – Din fr. morveux.

DOOM

morvós adj. m., pl. morvóși; f. morvoásă, pl. morvoáse

morvoase
MORVÓS, -OÁSĂ, morvoși, -oase, adj. Bolnav de morvă; răpciugos. – Din fr. morveux.

DOOM

morvós adj. m., pl. morvóși; f. morvoásă, pl. morvoáse

morvoasei
MORVÓS, -OÁSĂ, morvoși, -oase, adj. Bolnav de morvă; răpciugos. – Din fr. morveux.

DOOM

morvós adj. m., pl. morvóși; f. morvoásă, pl. morvoáse

morvoasele
MORVÓS, -OÁSĂ, morvoși, -oase, adj. Bolnav de morvă; răpciugos. – Din fr. morveux.

DOOM

morvós adj. m., pl. morvóși; f. morvoásă, pl. morvoáse

morvoaselor
MORVÓS, -OÁSĂ, morvoși, -oase, adj. Bolnav de morvă; răpciugos. – Din fr. morveux.

DOOM

morvós adj. m., pl. morvóși; f. morvoásă, pl. morvoáse

morvos
MORVÓS, -OÁSĂ, morvoși, -oase, adj. Bolnav de morvă; răpciugos. – Din fr. morveux.

DOOM

morvós adj. m., pl. morvóși; f. morvoásă, pl. morvoáse

morvosul
MORVÓS, -OÁSĂ, morvoși, -oase, adj. Bolnav de morvă; răpciugos. – Din fr. morveux.

DOOM

morvós adj. m., pl. morvóși; f. morvoásă, pl. morvoáse

morvosului
MORVÓS, -OÁSĂ, morvoși, -oase, adj. Bolnav de morvă; răpciugos. – Din fr. morveux.

DOOM

morvós adj. m., pl. morvóși; f. morvoásă, pl. morvoáse

morvoși
MORVÓS, -OÁSĂ, morvoși, -oase, adj. Bolnav de morvă; răpciugos. – Din fr. morveux.

DOOM

morvós adj. m., pl. morvóși; f. morvoásă, pl. morvoáse

morvoșii
MORVÓS, -OÁSĂ, morvoși, -oase, adj. Bolnav de morvă; răpciugos. – Din fr. morveux.

DOOM

morvós adj. m., pl. morvóși; f. morvoásă, pl. morvoáse

morvoșilor
MORVÓS, -OÁSĂ, morvoși, -oase, adj. Bolnav de morvă; răpciugos. – Din fr. morveux.

DOOM

morvós adj. m., pl. morvóși; f. morvoásă, pl. morvoáse

morânci
morîncí (-césc, -ít), vb. – 1. (Olt.) A sfărîma, a zdrobi. – 2. (Olt.) A lucra prost, de mîntuială. – 3. (Mold.) A copleși, a împovăra, a mîhni. – Var. (Mold.) moronci. Creație expresivă, cf. morocăni, morfoli. Pentru var. moldovenească s-a propus o der. din rut. morocyty (Candrea; Scriban); dar identitatea cu morînci este evidentă. – Der. morînceală, s. f. (lucru de mîntuială); morîndău, s. n. (talmeș-balmeș, bălmăjeală), cf. borîndău; morînglav, adj. (varietate de porumb), comp. cu glavă „căpățînă”; cf. morococean, s. m. (varză de calitate proastă), cuvînt atestat numai la Stoica Ludescu (sec. XVII), comp. cu cocean; morofleac, s. m. (leneș), în Olt., comp. cu fleac.

morâncire
morîncí (-césc, -ít), vb. – 1. (Olt.) A sfărîma, a zdrobi. – 2. (Olt.) A lucra prost, de mîntuială. – 3. (Mold.) A copleși, a împovăra, a mîhni. – Var. (Mold.) moronci. Creație expresivă, cf. morocăni, morfoli. Pentru var. moldovenească s-a propus o der. din rut. morocyty (Candrea; Scriban); dar identitatea cu morînci este evidentă. – Der. morînceală, s. f. (lucru de mîntuială); morîndău, s. n. (talmeș-balmeș, bălmăjeală), cf. borîndău; morînglav, adj. (varietate de porumb), comp. cu glavă „căpățînă”; cf. morococean, s. m. (varză de calitate proastă), cuvînt atestat numai la Stoica Ludescu (sec. XVII), comp. cu cocean; morofleac, s. m. (leneș), în Olt., comp. cu fleac.

morâncit
morîncí (-césc, -ít), vb. – 1. (Olt.) A sfărîma, a zdrobi. – 2. (Olt.) A lucra prost, de mîntuială. – 3. (Mold.) A copleși, a împovăra, a mîhni. – Var. (Mold.) moronci. Creație expresivă, cf. morocăni, morfoli. Pentru var. moldovenească s-a propus o der. din rut. morocyty (Candrea; Scriban); dar identitatea cu morînci este evidentă. – Der. morînceală, s. f. (lucru de mîntuială); morîndău, s. n. (talmeș-balmeș, bălmăjeală), cf. borîndău; morînglav, adj. (varietate de porumb), comp. cu glavă „căpățînă”; cf. morococean, s. m. (varză de calitate proastă), cuvînt atestat numai la Stoica Ludescu (sec. XVII), comp. cu cocean; morofleac, s. m. (leneș), în Olt., comp. cu fleac.

morăi
MORĂÍ, pers. 3 morăie, vb. IV. Intranz. (Regional) A mîrîi. Cînele însă nu mai morăia. RETEGANUL, P. V 6. Un motan... prinse a ghionti pe bătrînă, morăind vesel. CONTEMPORANUL, VII 23.

morăraș
MORĂRÁȘ, morărași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui morar; morărel. – Morar + suf. -aș.

DOOM

morăráș (rar) s. m., pl. morăráși

morărași
MORĂRÁȘ, morărași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui morar; morărel. – Morar + suf. -aș.

DOOM

morăráș (rar) s. m., pl. morăráși

morărașii
MORĂRÁȘ, morărași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui morar; morărel. – Morar + suf. -aș.

DOOM

morăráș (rar) s. m., pl. morăráși

morărașilor
MORĂRÁȘ, morărași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui morar; morărel. – Morar + suf. -aș.

DOOM

morăráș (rar) s. m., pl. morăráși

morărașul
MORĂRÁȘ, morărași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui morar; morărel. – Morar + suf. -aș.

DOOM

morăráș (rar) s. m., pl. morăráși

morărașului
MORĂRÁȘ, morărași, s. m. (Rar) Diminutiv al lui morar; morărel. – Morar + suf. -aș.

DOOM

morăráș (rar) s. m., pl. morăráși

morărea
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morăreai
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morăream
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morăreasa
MORĂREÁSĂ, morărese, s. f. Morăriță. – Morar + suf. -easă.

DOOM

morăreásă s. f., g.-d. art. morărései; pl. morărése

morăreasca
MORĂRÉSC, -EÁSCĂ, morărești, adj. (Rar) Care aparține morii sau morarului, privitor la moară sau la morar, caracteristic morii sau morarului. – Morar + suf. -esc.

DOOM

morărésc (rar) adj. m., f. morăreáscă; pl. m. și f. morăréști

morărească
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morăreau
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morăreați
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morărei
MORĂRÉL, morărei, s. m. (Rar) Morăraș. – Morar + suf. -el.

DOOM

morărél (rar) s. m., pl. morăréi, art. morăréii

morăreii
MORĂRÉL, morărei, s. m. (Rar) Morăraș. – Morar + suf. -el.

DOOM

morărél (rar) s. m., pl. morăréi, art. morăréii

morăreilor
MORĂRÉL, morărei, s. m. (Rar) Morăraș. – Morar + suf. -el.

DOOM

morărél (rar) s. m., pl. morăréi, art. morăréii

morărel
MORĂRÉL, morărei, s. m. (Rar) Morăraș. – Morar + suf. -el.

DOOM

morărél (rar) s. m., pl. morăréi, art. morăréii

morărelul
MORĂRÉL, morărei, s. m. (Rar) Morăraș. – Morar + suf. -el.

DOOM

morărél (rar) s. m., pl. morăréi, art. morăréii

morărelului
MORĂRÉL, morărei, s. m. (Rar) Morăraș. – Morar + suf. -el.

DOOM

morărél (rar) s. m., pl. morăréi, art. morăréii

morăresc
MORĂRÉSC, -EÁSCĂ, morărești, adj. (Rar) Care aparține morii sau morarului, privitor la moară sau la morar, caracteristic morii sau morarului. – Morar + suf. -esc.

DOOM

morărésc (rar) adj. m., f. morăreáscă; pl. m. și f. morăréști

morăresc
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morărescul
MORĂRÉSC, -EÁSCĂ, morărești, adj. (Rar) Care aparține morii sau morarului, privitor la moară sau la morar, caracteristic morii sau morarului. – Morar + suf. -esc.

DOOM

morărésc (rar) adj. m., f. morăreáscă; pl. m. și f. morăréști

morărescului
MORĂRÉSC, -EÁSCĂ, morărești, adj. (Rar) Care aparține morii sau morarului, privitor la moară sau la morar, caracteristic morii sau morarului. – Morar + suf. -esc.

DOOM

morărésc (rar) adj. m., f. morăreáscă; pl. m. și f. morăréști

morărese
MORĂREÁSĂ, morărese, s. f. Morăriță. – Morar + suf. -easă.

DOOM

morăreásă s. f., g.-d. art. morărései; pl. morărése

morăresei
MORĂREÁSĂ, morărese, s. f. Morăriță. – Morar + suf. -easă.

DOOM

morăreásă s. f., g.-d. art. morărései; pl. morărése

morăresele
MORĂREÁSĂ, morărese, s. f. Morăriță. – Morar + suf. -easă.

DOOM

morăreásă s. f., g.-d. art. morărései; pl. morărése

morăreselor
MORĂREÁSĂ, morărese, s. f. Morăriță. – Morar + suf. -easă.

DOOM

morăreásă s. f., g.-d. art. morărései; pl. morărése

morărește
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morărești
MORĂRÉSC, -EÁSCĂ, morărești, adj. (Rar) Care aparține morii sau morarului, privitor la moară sau la morar, caracteristic morii sau morarului. – Morar + suf. -esc.

DOOM

morărésc (rar) adj. m., f. morăreáscă; pl. m. și f. morăréști

morărești
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morăreștii
MORĂRÉSC, -EÁSCĂ, morărești, adj. (Rar) Care aparține morii sau morarului, privitor la moară sau la morar, caracteristic morii sau morarului. – Morar + suf. -esc.

DOOM

morărésc (rar) adj. m., f. morăreáscă; pl. m. și f. morăréști

morăreștile
MORĂRÉSC, -EÁSCĂ, morărești, adj. (Rar) Care aparține morii sau morarului, privitor la moară sau la morar, caracteristic morii sau morarului. – Morar + suf. -esc.

DOOM

morărésc (rar) adj. m., f. morăreáscă; pl. m. și f. morăréști

morăreștilor
MORĂRÉSC, -EÁSCĂ, morărești, adj. (Rar) Care aparține morii sau morarului, privitor la moară sau la morar, caracteristic morii sau morarului. – Morar + suf. -esc.

DOOM

morărésc (rar) adj. m., f. morăreáscă; pl. m. și f. morăréști

morări
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morărie
MORĂRÍE s. f. (Rar) Morărit (1). – Morar + suf. -ie.

DOOM

morăríe (rar) s. f., art. morăría, g.-d. morăríi, art. morăríei

morării
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morărim
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morărind
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morărire
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morărire
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

morăriră
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morărirăm
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morărirăți
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morărise
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morărisem
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morăriseră
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morăriserăm
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morăriserăți
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morăriseși
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morăriseți
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morărit
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morărit
MORĂRÍT s. n. 1. Meseria morarului; morărie. 2. Operație de măcinare a cerealelor (sau a altor materiale). ♦ Ramură industrială care se ocupă cu prelucrarea prin zdrobire și mărunțire a boabelor de cereale, producând făină, crupe, griș, orez decorticat etc. 3. Impozit care se plătea în trecut în Țările Române pe mori. – V. morări.

DOOM

morărít s. n.

morăriși
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morărița
MORĂRÍȚĂ, morărițe, s. f. 1. Soție de morar; stăpâna unei mori; morăreasă. 2. (La sg. art.; reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Morar + suf. -iță.

DOOM

morăríță s. f., g.-d. art. morăríței; pl. morăríțe

morărițe
MORĂRÍȚĂ, morărițe, s. f. 1. Soție de morar; stăpâna unei mori; morăreasă. 2. (La sg. art.; reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Morar + suf. -iță.

DOOM

morăríță s. f., g.-d. art. morăríței; pl. morăríțe

morăriței
MORĂRÍȚĂ, morărițe, s. f. 1. Soție de morar; stăpâna unei mori; morăreasă. 2. (La sg. art.; reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Morar + suf. -iță.

DOOM

morăríță s. f., g.-d. art. morăríței; pl. morăríțe

morărițele
MORĂRÍȚĂ, morărițe, s. f. 1. Soție de morar; stăpâna unei mori; morăreasă. 2. (La sg. art.; reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Morar + suf. -iță.

DOOM

morăríță s. f., g.-d. art. morăríței; pl. morăríțe

morărițelor
MORĂRÍȚĂ, morărițe, s. f. 1. Soție de morar; stăpâna unei mori; morăreasă. 2. (La sg. art.; reg.) Numele unui dans popular; melodie după care se execută acest dans. – Morar + suf. -iță.

DOOM

morăríță s. f., g.-d. art. morăríței; pl. morăríțe

morăriți
MORĂRÍ, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar, a fi morar. – Din morar.

DOOM

morărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morărésc, imperf. 3 sg. morăreá; conj. prez. 3 să morăreáscă

morțește
MORȚÉȘTE adv. (Înv. și reg.) Ca la mort (II), ca după mort. – Mort + suf. -ește.

DOOM

morțéște (înv., reg.) adv.

morți
MOÁRTE, morți, s. f. 1. Încetare a vieții, oprire a tuturor funcțiilor vitale, sfârșitul vieții; răposare; deces. ◊ Loc. adj. Fără (de) moarte = a) veșnic, nemuritor; b) (despre obiecte) foarte durabil, foarte trainic. ◊ De moarte = a) loc. adj. și adv. mortal; b) loc. adj. (în textele bisericești; despre păcate, greșeli) care atrage osânda veșnică; c) loc. adj. și adv. fig. grozav, cumplit, teribil. ◊ Loc. vb. A face moarte de om = a omorî, a ucide. A-și face moarte (singur sau cu mâna lui) = a se sinucide, a se omorî. ◊ Expr. Pe viață și pe moarte = a) din toate puterile, cu înverșunare, punându-și viața în joc; b) pentru totdeauna. (A fi ori a se afla) pe patul de moarte sau pe patul morții = (a fi) în agonie. Între viață și moarte = în agonie, aproape de moarte. Ca de frica morții = înfrigurat, febril. Cu moartea în suflet = extrem de mâhnit, de îndurerat; disperat, deznădăjduit. A se da de ceasul morții = a depune eforturi disperate; a se frământa, a se neliniști extrem de mult. A da moartea în ceva = a muri în număr foarte mare. A azvârli (sau a băga) moartea-n țigani = a) a învinui pe nedrept pe cineva, a da vina pe alții; b) a lansa o idee, un proiect fără finalitate, care provoacă doar confuzie, derută. A da mâna cu moartea sau a vedea moartea cu ochii = a trece printr-o mare primejdie. (A fi) uitat de moarte = (a fi) foarte bătrân. A nu avea (sau a nu cunoaște) moarte = (despre obiecte) a fi foarte durabil. ♦ (Jur.) Moarte declarată = situație juridică creată unei persoane dispărute în împrejurări care fac să se prezume moartea sa fizică. Moarte fizică = moarte constatată prin act de deces. ♦ Fig. Dispariție, pieire. 2. Omor, ucidere; crimă, asasinat; p. ext. măcel, masacru. ◊ Expr. (Fam.) Moarte de om = mare înghesuială, îmbulzeală. ♦ Pedeapsă capitală; execuție. ◊ Expr. La moarte! formulă cu care se cerea pedeapsa capitală pentru un vinovat. 3. (Înv. și pop.) Mortalitate provocată de un flagel; p. ext. molimă, epidemie. 4. Ceea ce pricinuiește sau se crede că pricinuiește moarte (1). ◊ Expr. Moartea mea (sau ta, lui etc.) e... sau e moartea mea (ori ta, lui etc.), se spune pentru a arăta că un anumit lucru place cuiva în mod deosebit. 5. Compuse: moartea-puricelui = plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpină dreaptă, ramificată, păroasă, cu flori gălbui, dispuse în capitule (Inula conya); (Med. vet.; reg.) moartea-găinilor = cobe. – Lat. mors, -tis.

DOOM

!moártea-púricelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. mórții-púricelui

morți
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

morți
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

morții
MOÁRTE, morți, s. f. 1. Încetare a vieții, oprire a tuturor funcțiilor vitale, sfârșitul vieții; răposare; deces. ◊ Loc. adj. Fără (de) moarte = a) veșnic, nemuritor; b) (despre obiecte) foarte durabil, foarte trainic. ◊ De moarte = a) loc. adj. și adv. mortal; b) loc. adj. (în textele bisericești; despre păcate, greșeli) care atrage osânda veșnică; c) loc. adj. și adv. fig. grozav, cumplit, teribil. ◊ Loc. vb. A face moarte de om = a omorî, a ucide. A-și face moarte (singur sau cu mâna lui) = a se sinucide, a se omorî. ◊ Expr. Pe viață și pe moarte = a) din toate puterile, cu înverșunare, punându-și viața în joc; b) pentru totdeauna. (A fi ori a se afla) pe patul de moarte sau pe patul morții = (a fi) în agonie. Între viață și moarte = în agonie, aproape de moarte. Ca de frica morții = înfrigurat, febril. Cu moartea în suflet = extrem de mâhnit, de îndurerat; disperat, deznădăjduit. A se da de ceasul morții = a depune eforturi disperate; a se frământa, a se neliniști extrem de mult. A da moartea în ceva = a muri în număr foarte mare. A azvârli (sau a băga) moartea-n țigani = a) a învinui pe nedrept pe cineva, a da vina pe alții; b) a lansa o idee, un proiect fără finalitate, care provoacă doar confuzie, derută. A da mâna cu moartea sau a vedea moartea cu ochii = a trece printr-o mare primejdie. (A fi) uitat de moarte = (a fi) foarte bătrân. A nu avea (sau a nu cunoaște) moarte = (despre obiecte) a fi foarte durabil. ♦ (Jur.) Moarte declarată = situație juridică creată unei persoane dispărute în împrejurări care fac să se prezume moartea sa fizică. Moarte fizică = moarte constatată prin act de deces. ♦ Fig. Dispariție, pieire. 2. Omor, ucidere; crimă, asasinat; p. ext. măcel, masacru. ◊ Expr. (Fam.) Moarte de om = mare înghesuială, îmbulzeală. ♦ Pedeapsă capitală; execuție. ◊ Expr. La moarte! formulă cu care se cerea pedeapsa capitală pentru un vinovat. 3. (Înv. și pop.) Mortalitate provocată de un flagel; p. ext. molimă, epidemie. 4. Ceea ce pricinuiește sau se crede că pricinuiește moarte (1). ◊ Expr. Moartea mea (sau ta, lui etc.) e... sau e moartea mea (ori ta, lui etc.), se spune pentru a arăta că un anumit lucru place cuiva în mod deosebit. 5. Compuse: moartea-puricelui = plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpină dreaptă, ramificată, păroasă, cu flori gălbui, dispuse în capitule (Inula conya); (Med. vet.; reg.) moartea-găinilor = cobe. – Lat. mors, -tis.

DOOM

!moártea-púricelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. mórții-púricelui

morții
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

morții
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

morțile
MOÁRTE, morți, s. f. 1. Încetare a vieții, oprire a tuturor funcțiilor vitale, sfârșitul vieții; răposare; deces. ◊ Loc. adj. Fără (de) moarte = a) veșnic, nemuritor; b) (despre obiecte) foarte durabil, foarte trainic. ◊ De moarte = a) loc. adj. și adv. mortal; b) loc. adj. (în textele bisericești; despre păcate, greșeli) care atrage osânda veșnică; c) loc. adj. și adv. fig. grozav, cumplit, teribil. ◊ Loc. vb. A face moarte de om = a omorî, a ucide. A-și face moarte (singur sau cu mâna lui) = a se sinucide, a se omorî. ◊ Expr. Pe viață și pe moarte = a) din toate puterile, cu înverșunare, punându-și viața în joc; b) pentru totdeauna. (A fi ori a se afla) pe patul de moarte sau pe patul morții = (a fi) în agonie. Între viață și moarte = în agonie, aproape de moarte. Ca de frica morții = înfrigurat, febril. Cu moartea în suflet = extrem de mâhnit, de îndurerat; disperat, deznădăjduit. A se da de ceasul morții = a depune eforturi disperate; a se frământa, a se neliniști extrem de mult. A da moartea în ceva = a muri în număr foarte mare. A azvârli (sau a băga) moartea-n țigani = a) a învinui pe nedrept pe cineva, a da vina pe alții; b) a lansa o idee, un proiect fără finalitate, care provoacă doar confuzie, derută. A da mâna cu moartea sau a vedea moartea cu ochii = a trece printr-o mare primejdie. (A fi) uitat de moarte = (a fi) foarte bătrân. A nu avea (sau a nu cunoaște) moarte = (despre obiecte) a fi foarte durabil. ♦ (Jur.) Moarte declarată = situație juridică creată unei persoane dispărute în împrejurări care fac să se prezume moartea sa fizică. Moarte fizică = moarte constatată prin act de deces. ♦ Fig. Dispariție, pieire. 2. Omor, ucidere; crimă, asasinat; p. ext. măcel, masacru. ◊ Expr. (Fam.) Moarte de om = mare înghesuială, îmbulzeală. ♦ Pedeapsă capitală; execuție. ◊ Expr. La moarte! formulă cu care se cerea pedeapsa capitală pentru un vinovat. 3. (Înv. și pop.) Mortalitate provocată de un flagel; p. ext. molimă, epidemie. 4. Ceea ce pricinuiește sau se crede că pricinuiește moarte (1). ◊ Expr. Moartea mea (sau ta, lui etc.) e... sau e moartea mea (ori ta, lui etc.), se spune pentru a arăta că un anumit lucru place cuiva în mod deosebit. 5. Compuse: moartea-puricelui = plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpină dreaptă, ramificată, păroasă, cu flori gălbui, dispuse în capitule (Inula conya); (Med. vet.; reg.) moartea-găinilor = cobe. – Lat. mors, -tis.

DOOM

!moártea-púricelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. mórții-púricelui

morților
MOÁRTE, morți, s. f. 1. Încetare a vieții, oprire a tuturor funcțiilor vitale, sfârșitul vieții; răposare; deces. ◊ Loc. adj. Fără (de) moarte = a) veșnic, nemuritor; b) (despre obiecte) foarte durabil, foarte trainic. ◊ De moarte = a) loc. adj. și adv. mortal; b) loc. adj. (în textele bisericești; despre păcate, greșeli) care atrage osânda veșnică; c) loc. adj. și adv. fig. grozav, cumplit, teribil. ◊ Loc. vb. A face moarte de om = a omorî, a ucide. A-și face moarte (singur sau cu mâna lui) = a se sinucide, a se omorî. ◊ Expr. Pe viață și pe moarte = a) din toate puterile, cu înverșunare, punându-și viața în joc; b) pentru totdeauna. (A fi ori a se afla) pe patul de moarte sau pe patul morții = (a fi) în agonie. Între viață și moarte = în agonie, aproape de moarte. Ca de frica morții = înfrigurat, febril. Cu moartea în suflet = extrem de mâhnit, de îndurerat; disperat, deznădăjduit. A se da de ceasul morții = a depune eforturi disperate; a se frământa, a se neliniști extrem de mult. A da moartea în ceva = a muri în număr foarte mare. A azvârli (sau a băga) moartea-n țigani = a) a învinui pe nedrept pe cineva, a da vina pe alții; b) a lansa o idee, un proiect fără finalitate, care provoacă doar confuzie, derută. A da mâna cu moartea sau a vedea moartea cu ochii = a trece printr-o mare primejdie. (A fi) uitat de moarte = (a fi) foarte bătrân. A nu avea (sau a nu cunoaște) moarte = (despre obiecte) a fi foarte durabil. ♦ (Jur.) Moarte declarată = situație juridică creată unei persoane dispărute în împrejurări care fac să se prezume moartea sa fizică. Moarte fizică = moarte constatată prin act de deces. ♦ Fig. Dispariție, pieire. 2. Omor, ucidere; crimă, asasinat; p. ext. măcel, masacru. ◊ Expr. (Fam.) Moarte de om = mare înghesuială, îmbulzeală. ♦ Pedeapsă capitală; execuție. ◊ Expr. La moarte! formulă cu care se cerea pedeapsa capitală pentru un vinovat. 3. (Înv. și pop.) Mortalitate provocată de un flagel; p. ext. molimă, epidemie. 4. Ceea ce pricinuiește sau se crede că pricinuiește moarte (1). ◊ Expr. Moartea mea (sau ta, lui etc.) e... sau e moartea mea (ori ta, lui etc.), se spune pentru a arăta că un anumit lucru place cuiva în mod deosebit. 5. Compuse: moartea-puricelui = plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpină dreaptă, ramificată, păroasă, cu flori gălbui, dispuse în capitule (Inula conya); (Med. vet.; reg.) moartea-găinilor = cobe. – Lat. mors, -tis.

DOOM

!moártea-púricelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. mórții-púricelui

morților
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

morților
MORT, MOÁRTĂ, morți, moarte, adj., s. m. și f. I. Adj. 1. (Despre ființe) Care nu mai trăiește, care a murit. ◊ Expr. A se face mort în păpușoi sau (substantivat) a face pe mortul în păpușoi = a se face că nu știe nimic, a simula nevinovăția, a face pe prostul. A o lăsa moartă (în păpușoi) = a lăsa o chestiune încurcată, a renunța la ceva. A fi mort fără (sau după) cineva sau ceva = a nu putea trăi fără cineva sau ceva, a fi îndrăgostit de cineva sau de ceva; a ține mult la cineva sau la ceva. A fi mai mult mort (decât viu) = a fi istovit, epuizat (de boală, de frică etc.). Nici mort sau mort-tăiat = (în construcții negative) cu niciun preț, sub niciun motiv, în niciun caz. Mort-copt = cu orice preț, necondiționat, neapărat; vrând-nevrând, cu chiu cu vai. A umbla (sau a se ține) mort după... = a) a lupta, a se zbate pentru a obține ceva; b) a-și manifesta dragostea față de cineva străduindu-se să fie mereu în preajma lui. A fi beat mort (sau mort de beat) = a fi foarte beat. ♦ Limbă moartă = limbă care nu mai este vorbită din motive de ordin istoric, vorbitorii ei dispărând în timp sau suferind transformări radicale. Inventar mort = totalitatea uneltelor, a mașinilor, a mijloacelor de transport care aparțin unei gospodării sau unei întreprinderi. Timp mort = lipsă de activitate a forțelor de muncă sau a mașinilor; întrerupere neprevăzută a muncii. Unghi mort = unghi care nu poate fi atins de un proiectil lansat dintr-o gură de foc deoarece nu se poate realiza o traiectorie corespunzătoare sau din cauza interpunerii unor obstacole pe traiectorie. Punct mort = poziție a unui mecanism bielă-manivelă care corespunde momentului când biela și manivela au axele în prelungire sau suprapuse. (Expr.) A ajunge la un (sau într-un) punct mort = a ajunge la un impas, în imposibilitate de a găsi o soluție. Linie moartă = linie de cale ferată care servește numai pentru garare. (Expr.) A fi (sau a se afla, a trece) pe linie moartă = a nu mai juca un rol de seamă, a fi înlăturat dintr-un post de răspundere. Fier-mort = fier de calitate inferioară. ♦ (Fam.; despre aparate, motoare etc.) Care nu mai funcționează. 2. (Despre părți ale corpului) Cu funcțiile vitale pierdute; paralizat, înțepenit. ◊ (Pop.) Carne (sau piele) moartă = carne sau piele care se formează deasupra rănilor și prin care nu trec ramificațiile nervoase. 3. (Despre plante) Uscat, veșted. 4. Fig. (Despre lucruri) Fără viață, neînsuflețit; nemișcat, încremenit. ♦ Lipsit de zgomot, de activitate, de viață; liniștit. ♦ (Despre culori, nuanțe) Fără strălucire; șters. II. S. m. și f. Persoană care a murit, defunct, decedat; trupul neînsuflețit al unei persoane așezat în coșciug sau înmormântat. ◊ Expr. Mortul de la groapă nu se mai întoarce, se spune despre un lucru pierdut definitiv, despre ceva care nu mai poate fi îndreptat. Apa morților = fata morgana. A scula (sau a trezi, a deștepta) și morții (sau din morți), se spune despre zgomote sau surse de zgomote foarte intense și stridente. A umbla (sau a merge) ca după mort = a merge foarte încet. Ca la mort = (în legătură cu verbe ca „a se aduna”, „a veni”) în număr (foarte) mare. – Lat. mortuus.

DOOM

mort adj. m., s. m., pl. morți; adj. f., s. f. moártă, pl. moárte

morțiu
MORȚÍU adv. (Reg.; în expr.) A urla a morțiu = a urla lung și trist (ca o prevestire de moarte). – Moarte + suf. -iu.

DOOM

!morțíu (în expr. a ~) (reg.) s. n.

morțiș
MORȚÍȘ adv. (Pop. și fam.) Cu orice preț, cu încăpățânare, cu insistență. – Moarte + suf. -iș.

DOOM

morțíș (pop., fam.) adv.

mosafir
MOSAFÍR, -Ă s. m. și f. v. musafir.

DOOM

musafíră s. f., g.-d. art. musafírei; pl. musafíre

mosafiră
MOSAFÍRĂ s. f. v. musafiră.

mosafiră
MOSAFÍR, -Ă s. m. și f. v. musafir.

DOOM

musafíră s. f., g.-d. art. musafírei; pl. musafíre

mosc
MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.

DOOM

mosc² (substanță) s. n., pl. móscuri

mosc
MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.

DOOM

mosc¹ (mamifer) s. m., pl. moști

moscal
MUSCÁL², muscali, s. m. 1. (Înv. și pop.) Locuitor din orașul Moscova sau din împrejurimi; p. gener. rus; (la pl. art.) poporul rus. 2. (Înv. și reg.) Birjar (de origine rusă). ♦ Birjă. [Var.: moscál s. m.] – Din rus., ucr., pol. moskal.

moscat
MOSCÁT, -Ă, moscați, -te, adj. (Rar) Cu miros de mosc; parfumat cu mosc. ◊ Bou moscat = mamifer răspândit în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii, intermediar între oi și vitele cornute, asemănător cu boul, cu corpul acoperit cu păr des și lung, a cărui carne miroase a mosc (2) (Ovibos moschatus). – Mosc + suf. -at.

DOOM

moscát (rar) adj. m., pl. moscáți; f. moscátă, pl. moscáte

moscata
MOSCÁT, -Ă, moscați, -te, adj. (Rar) Cu miros de mosc; parfumat cu mosc. ◊ Bou moscat = mamifer răspândit în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii, intermediar între oi și vitele cornute, asemănător cu boul, cu corpul acoperit cu păr des și lung, a cărui carne miroase a mosc (2) (Ovibos moschatus). – Mosc + suf. -at.

DOOM

moscát (rar) adj. m., pl. moscáți; f. moscátă, pl. moscáte

moscate
MOSCÁT, -Ă, moscați, -te, adj. (Rar) Cu miros de mosc; parfumat cu mosc. ◊ Bou moscat = mamifer răspândit în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii, intermediar între oi și vitele cornute, asemănător cu boul, cu corpul acoperit cu păr des și lung, a cărui carne miroase a mosc (2) (Ovibos moschatus). – Mosc + suf. -at.

DOOM

moscát (rar) adj. m., pl. moscáți; f. moscátă, pl. moscáte

moscatei
MOSCÁT, -Ă, moscați, -te, adj. (Rar) Cu miros de mosc; parfumat cu mosc. ◊ Bou moscat = mamifer răspândit în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii, intermediar între oi și vitele cornute, asemănător cu boul, cu corpul acoperit cu păr des și lung, a cărui carne miroase a mosc (2) (Ovibos moschatus). – Mosc + suf. -at.

DOOM

moscát (rar) adj. m., pl. moscáți; f. moscátă, pl. moscáte

moscatele
MOSCÁT, -Ă, moscați, -te, adj. (Rar) Cu miros de mosc; parfumat cu mosc. ◊ Bou moscat = mamifer răspândit în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii, intermediar între oi și vitele cornute, asemănător cu boul, cu corpul acoperit cu păr des și lung, a cărui carne miroase a mosc (2) (Ovibos moschatus). – Mosc + suf. -at.

DOOM

moscát (rar) adj. m., pl. moscáți; f. moscátă, pl. moscáte

moscatelor
MOSCÁT, -Ă, moscați, -te, adj. (Rar) Cu miros de mosc; parfumat cu mosc. ◊ Bou moscat = mamifer răspândit în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii, intermediar între oi și vitele cornute, asemănător cu boul, cu corpul acoperit cu păr des și lung, a cărui carne miroase a mosc (2) (Ovibos moschatus). – Mosc + suf. -at.

DOOM

moscát (rar) adj. m., pl. moscáți; f. moscátă, pl. moscáte

moscatul
MOSCÁT, -Ă, moscați, -te, adj. (Rar) Cu miros de mosc; parfumat cu mosc. ◊ Bou moscat = mamifer răspândit în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii, intermediar între oi și vitele cornute, asemănător cu boul, cu corpul acoperit cu păr des și lung, a cărui carne miroase a mosc (2) (Ovibos moschatus). – Mosc + suf. -at.

DOOM

moscát (rar) adj. m., pl. moscáți; f. moscátă, pl. moscáte

moscatului
MOSCÁT, -Ă, moscați, -te, adj. (Rar) Cu miros de mosc; parfumat cu mosc. ◊ Bou moscat = mamifer răspândit în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii, intermediar între oi și vitele cornute, asemănător cu boul, cu corpul acoperit cu păr des și lung, a cărui carne miroase a mosc (2) (Ovibos moschatus). – Mosc + suf. -at.

DOOM

moscát (rar) adj. m., pl. moscáți; f. moscátă, pl. moscáte

moscați
MOSCÁT, -Ă, moscați, -te, adj. (Rar) Cu miros de mosc; parfumat cu mosc. ◊ Bou moscat = mamifer răspândit în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii, intermediar între oi și vitele cornute, asemănător cu boul, cu corpul acoperit cu păr des și lung, a cărui carne miroase a mosc (2) (Ovibos moschatus). – Mosc + suf. -at.

DOOM

moscát (rar) adj. m., pl. moscáți; f. moscátă, pl. moscáte

moscații
MOSCÁT, -Ă, moscați, -te, adj. (Rar) Cu miros de mosc; parfumat cu mosc. ◊ Bou moscat = mamifer răspândit în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii, intermediar între oi și vitele cornute, asemănător cu boul, cu corpul acoperit cu păr des și lung, a cărui carne miroase a mosc (2) (Ovibos moschatus). – Mosc + suf. -at.

DOOM

moscát (rar) adj. m., pl. moscáți; f. moscátă, pl. moscáte

moscaților
MOSCÁT, -Ă, moscați, -te, adj. (Rar) Cu miros de mosc; parfumat cu mosc. ◊ Bou moscat = mamifer răspândit în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii, intermediar între oi și vitele cornute, asemănător cu boul, cu corpul acoperit cu păr des și lung, a cărui carne miroase a mosc (2) (Ovibos moschatus). – Mosc + suf. -at.

DOOM

moscát (rar) adj. m., pl. moscáți; f. moscátă, pl. moscáte

moschata
DESMÁN, desmani, s. m. Mamifer insectivor acvatic, de circa 20 cm lungime, cu blană prețioasă; șobolan moscat (Desmana moschata). – Din fr. desman.

moschatellina
FRĂGULÍȚĂ, frăgulițe, s. f. 1. (Pop.) Frăguță. 2. Mică plantă erbacee cu flori galbene-verzui, cu miros slab de mosc (Adoxa moschatellina). – Fragă + suf. -uliță.

moschee
MOSCHÉE, moschei, s. f. Edificiu în care se oficiază serviciul religios la mahomedani. [Pl. și: moschee] – Din fr. mosquée.

DOOM

moschée s. f., art. moschéea, g.-d. art. moschéii; pl. moschéi, art. moschéile (-che-i-)

moscheea
MOSCHÉE, moschei, s. f. Edificiu în care se oficiază serviciul religios la mahomedani. [Pl. și: moschee] – Din fr. mosquée.

DOOM

moschée s. f., art. moschéea, g.-d. art. moschéii; pl. moschéi, art. moschéile (-che-i-)

moschei
MOSCHÉE, moschei, s. f. Edificiu în care se oficiază serviciul religios la mahomedani. [Pl. și: moschee] – Din fr. mosquée.

DOOM

moschée s. f., art. moschéea, g.-d. art. moschéii; pl. moschéi, art. moschéile (-che-i-)

moscheii
MOSCHÉE, moschei, s. f. Edificiu în care se oficiază serviciul religios la mahomedani. [Pl. și: moschee] – Din fr. mosquée.

DOOM

moschée s. f., art. moschéea, g.-d. art. moschéii; pl. moschéi, art. moschéile (-che-i-)

moscheile
MOSCHÉE, moschei, s. f. Edificiu în care se oficiază serviciul religios la mahomedani. [Pl. și: moschee] – Din fr. mosquée.

DOOM

moschée s. f., art. moschéea, g.-d. art. moschéii; pl. moschéi, art. moschéile (-che-i-)

moscheilor
MOSCHÉE, moschei, s. f. Edificiu în care se oficiază serviciul religios la mahomedani. [Pl. și: moschee] – Din fr. mosquée.

DOOM

moschée s. f., art. moschéea, g.-d. art. moschéii; pl. moschéi, art. moschéile (-che-i-)

moschiceasca
MOSCHICÉSC, -EÁSCĂ, moschicești, adj. (Înv.) Rusesc; moscovit. – Mosc (înv. „Moscova”) + suf. -icesc.

DOOM

moschicésc (înv.) adj. m., f. moschiceáscă; pl. m. și f. moschicéști

moschicesc
MOSCHICÉSC, -EÁSCĂ, moschicești, adj. (Înv.) Rusesc; moscovit. – Mosc (înv. „Moscova”) + suf. -icesc.

DOOM

moschicésc (înv.) adj. m., f. moschiceáscă; pl. m. și f. moschicéști

moschicescul
MOSCHICÉSC, -EÁSCĂ, moschicești, adj. (Înv.) Rusesc; moscovit. – Mosc (înv. „Moscova”) + suf. -icesc.

DOOM

moschicésc (înv.) adj. m., f. moschiceáscă; pl. m. și f. moschicéști

moschicescului
MOSCHICÉSC, -EÁSCĂ, moschicești, adj. (Înv.) Rusesc; moscovit. – Mosc (înv. „Moscova”) + suf. -icesc.

DOOM

moschicésc (înv.) adj. m., f. moschiceáscă; pl. m. și f. moschicéști

moschicești
MOSCHICÉSC, -EÁSCĂ, moschicești, adj. (Înv.) Rusesc; moscovit. – Mosc (înv. „Moscova”) + suf. -icesc.

DOOM

moschicésc (înv.) adj. m., f. moschiceáscă; pl. m. și f. moschicéști

moschiceștii
MOSCHICÉSC, -EÁSCĂ, moschicești, adj. (Înv.) Rusesc; moscovit. – Mosc (înv. „Moscova”) + suf. -icesc.

DOOM

moschicésc (înv.) adj. m., f. moschiceáscă; pl. m. și f. moschicéști

moschiceștile
MOSCHICÉSC, -EÁSCĂ, moschicești, adj. (Înv.) Rusesc; moscovit. – Mosc (înv. „Moscova”) + suf. -icesc.

DOOM

moschicésc (înv.) adj. m., f. moschiceáscă; pl. m. și f. moschicéști

moschiceștilor
MOSCHICÉSC, -EÁSCĂ, moschicești, adj. (Înv.) Rusesc; moscovit. – Mosc (înv. „Moscova”) + suf. -icesc.

DOOM

moschicésc (înv.) adj. m., f. moschiceáscă; pl. m. și f. moschicéști

moschiferus
MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.

moschus
MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.

moscovian
MOSCOVIÁN s.n. Etaj al carboniferului mediu din Europa răsăriteană. [Pron. -vi-an. / cf. Moscova – capitala fostei U.R.S.S.].

DOOM

moscovián (geol.) (-vi-an) s. n.

moscovianul
MOSCOVIÁN s.n. Etaj al carboniferului mediu din Europa răsăriteană. [Pron. -vi-an. / cf. Moscova – capitala fostei U.R.S.S.].

DOOM

moscovián (geol.) (-vi-an) s. n.

moscovianului
MOSCOVIÁN s.n. Etaj al carboniferului mediu din Europa răsăriteană. [Pron. -vi-an. / cf. Moscova – capitala fostei U.R.S.S.].

DOOM

moscovián (geol.) (-vi-an) s. n.

moscovit
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovit
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovita
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovita
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovite
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovite
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovite
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovitei
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovitei
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovitele
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovitele
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovitelor
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovitelor
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovito
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovito
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovitul
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovitul
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovitule
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovitule
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovitului
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscovitului
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscoviți
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscoviți
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscoviții
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscoviții
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscoviților
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscoviților
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moscova. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova ori la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.

DOOM

moscovít adj. m., s. m., pl. moscovíți; adj. f., s. f. moscovítă, pl. moscovíte

moscul
MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.

DOOM

mosc² (substanță) s. n., pl. móscuri

moscul
MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.

DOOM

mosc¹ (mamifer) s. m., pl. moști

moscului
MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.

DOOM

mosc² (substanță) s. n., pl. móscuri

moscului
MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.

DOOM

mosc¹ (mamifer) s. m., pl. moști

moscuri
MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.

DOOM

mosc² (substanță) s. n., pl. móscuri

moscurile
MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.

DOOM

mosc² (substanță) s. n., pl. móscuri

moscurilor
MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.

DOOM

mosc² (substanță) s. n., pl. móscuri

moscălesc
MOSCĂLÉSC, -EÁSCĂ adj. v. muscălesc.

DOOM

muscălésc (înv., pop.) adj. m., f. muscăleáscă; pl. m. și f. muscăléști

moscălește
MOSCĂLÉȘTE adv. v. muscălește.

DOOM

muscăléște (înv.) adv.

moscălie
MOSCĂLÍE, moscălii, s. f. (Mold., învechit) Militărie, serviciu militar, cătănie. Al nostru se duse la moscălie cu fagadă (= făgăduială) de întoarcere. RUSSO, S. 101.

moslim
MOSLÍM, moslimi, s. m. (Înv.) Mahomedan. [Var.: muslím s. m.] – Din tc. müslim.

DOOM

muslím v. moslím

mosoare
MOSÓR, mosoare, s. n. Piesă cilindrică de lemn, de metal sau de material plastic, cu capetele în formă de discuri, pe care se înfășoară ață, fire de mătase, sârmă etc.; p. ext. piesa împreună cu firele înfășurate pe ea. – Din tc. masura, sb. mosur.

DOOM

mosór s. n., pl. mosoáre

mosoarele
MOSÓR, mosoare, s. n. Piesă cilindrică de lemn, de metal sau de material plastic, cu capetele în formă de discuri, pe care se înfășoară ață, fire de mătase, sârmă etc.; p. ext. piesa împreună cu firele înfășurate pe ea. – Din tc. masura, sb. mosur.

DOOM

mosór s. n., pl. mosoáre

mosoarelor
MOSÓR, mosoare, s. n. Piesă cilindrică de lemn, de metal sau de material plastic, cu capetele în formă de discuri, pe care se înfășoară ață, fire de mătase, sârmă etc.; p. ext. piesa împreună cu firele înfășurate pe ea. – Din tc. masura, sb. mosur.

DOOM

mosór s. n., pl. mosoáre

mosor
MOSÓR, mosoare, s. n. Piesă cilindrică de lemn, de metal sau de material plastic, cu capetele în formă de discuri, pe care se înfășoară ață, fire de mătase, sârmă etc.; p. ext. piesa împreună cu firele înfășurate pe ea. – Din tc. masura, sb. mosur.

DOOM

mosór s. n., pl. mosoáre

mosora
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosorai
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosoram
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosorare
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosorare
MOSORÁRE, mosorări, s. f. (Tehn.) Bobinare. – V. mosora.

mosorarea
MOSORÁRE, mosorări, s. f. (Tehn.) Bobinare. – V. mosora.

mosorară
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosorarăm
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosorarăți
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosorase
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosorasem
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosoraseră
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosoraserăm
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosoraserăți
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosoraseși
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosoraseți
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosorat
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosorat
MOSORÁT, -Ă, mosorați, -te, adj. (Tehn.) Bobinat. – V. mosora.

mosorau
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosorași
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosorați
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosorează
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosorel
MOSORÉL, mosorele, s. n. Diminutiv al lui mosor. – Mosor + suf. -el.

DOOM

mosorél s. n., pl. mosoréle

mosorele
MOSORÉL, mosorele, s. n. Diminutiv al lui mosor. – Mosor + suf. -el.

DOOM

mosorél s. n., pl. mosoréle

mosorelele
MOSORÉL, mosorele, s. n. Diminutiv al lui mosor. – Mosor + suf. -el.

DOOM

mosorél s. n., pl. mosoréle

mosorelelor
MOSORÉL, mosorele, s. n. Diminutiv al lui mosor. – Mosor + suf. -el.

DOOM

mosorél s. n., pl. mosoréle

mosorelul
MOSORÉL, mosorele, s. n. Diminutiv al lui mosor. – Mosor + suf. -el.

DOOM

mosorél s. n., pl. mosoréle

mosorelului
MOSORÉL, mosorele, s. n. Diminutiv al lui mosor. – Mosor + suf. -el.

DOOM

mosorél s. n., pl. mosoréle

mosorez
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosoreze
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosorezi
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosorul
MOSÓR, mosoare, s. n. Piesă cilindrică de lemn, de metal sau de material plastic, cu capetele în formă de discuri, pe care se înfășoară ață, fire de mătase, sârmă etc.; p. ext. piesa împreună cu firele înfășurate pe ea. – Din tc. masura, sb. mosur.

DOOM

mosór s. n., pl. mosoáre

mosorului
MOSÓR, mosoare, s. n. Piesă cilindrică de lemn, de metal sau de material plastic, cu capetele în formă de discuri, pe care se înfășoară ață, fire de mătase, sârmă etc.; p. ext. piesa împreună cu firele înfășurate pe ea. – Din tc. masura, sb. mosur.

DOOM

mosór s. n., pl. mosoáre

mosorând
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosorâre
mosorî (-rắsc, -ît), vb. – A umfla, a mări. Origine necunoscută. Relația cu mosor (Candrea) e îndoielnică. Poate are legătură cu posomorî. Cuvînt destul de rar, în Mold. și Trans. – Der. mosorîtură, s. f. (înv., umflătură, tumoare).

mosorî
mosorî (-rắsc, -ît), vb. – A umfla, a mări. Origine necunoscută. Relația cu mosor (Candrea) e îndoielnică. Poate are legătură cu posomorî. Cuvînt destul de rar, în Mold. și Trans. – Der. mosorîtură, s. f. (înv., umflătură, tumoare).

mosorînd
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.

mosorări
MOSORÁRE, mosorări, s. f. (Tehn.) Bobinare. – V. mosora.

mosorării
MOSORÁRE, mosorări, s. f. (Tehn.) Bobinare. – V. mosora.

mosorările
MOSORÁRE, mosorări, s. f. (Tehn.) Bobinare. – V. mosora.

mosorărilor
MOSORÁRE, mosorări, s. f. (Tehn.) Bobinare. – V. mosora.

mosso
MOSSO adv. (Muz.; ca indicație de execuție) Cu mișcare, vioi, repede. ◊ Allegro mosso = mai repede decât allegro; piu mosso = mai vioi, mai repede. [< it. mosso].

mostra
MÓSTRĂ, mostre, s. f. 1. Exemplar luat dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi expun mostre (1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor. 2. Fig. Exemplu, pildă. [Var.: (reg.) mústră s. f.] – Din ngr. móstra.

DOOM

móstră s. f., g.-d. art. móstrei; pl. móstre

mostre
MÓSTRĂ, mostre, s. f. 1. Exemplar luat dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi expun mostre (1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor. 2. Fig. Exemplu, pildă. [Var.: (reg.) mústră s. f.] – Din ngr. móstra.

DOOM

móstră s. f., g.-d. art. móstrei; pl. móstre

mostrei
MÓSTRĂ, mostre, s. f. 1. Exemplar luat dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi expun mostre (1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor. 2. Fig. Exemplu, pildă. [Var.: (reg.) mústră s. f.] – Din ngr. móstra.

DOOM

móstră s. f., g.-d. art. móstrei; pl. móstre

mostrele
MÓSTRĂ, mostre, s. f. 1. Exemplar luat dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi expun mostre (1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor. 2. Fig. Exemplu, pildă. [Var.: (reg.) mústră s. f.] – Din ngr. móstra.

DOOM

móstră s. f., g.-d. art. móstrei; pl. móstre

mostrelor
MÓSTRĂ, mostre, s. f. 1. Exemplar luat dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi expun mostre (1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor. 2. Fig. Exemplu, pildă. [Var.: (reg.) mústră s. f.] – Din ngr. móstra.

DOOM

móstră s. f., g.-d. art. móstrei; pl. móstre

mot
MOT A MOT adv. (Fam.) Cuvânt cu cuvânt; literal. [< fr. mot à mot].

motan
MOTÁN, motani, s. m. Masculul pisicii; cotoi, motoc, pisoi. ♦ Epitet dat unei persoane tăcute, ascunse, ipocrite, care nu-și exteriorizează gândurile sau sentimentele. – Et. nec.

DOOM

motán s. m., pl. motáni

motani
MOTÁN, motani, s. m. Masculul pisicii; cotoi, motoc, pisoi. ♦ Epitet dat unei persoane tăcute, ascunse, ipocrite, care nu-și exteriorizează gândurile sau sentimentele. – Et. nec.

DOOM

motán s. m., pl. motáni

motanii
MOTÁN, motani, s. m. Masculul pisicii; cotoi, motoc, pisoi. ♦ Epitet dat unei persoane tăcute, ascunse, ipocrite, care nu-și exteriorizează gândurile sau sentimentele. – Et. nec.

DOOM

motán s. m., pl. motáni

motanilor
MOTÁN, motani, s. m. Masculul pisicii; cotoi, motoc, pisoi. ♦ Epitet dat unei persoane tăcute, ascunse, ipocrite, care nu-și exteriorizează gândurile sau sentimentele. – Et. nec.

DOOM

motán s. m., pl. motáni

motanul
MOTÁN, motani, s. m. Masculul pisicii; cotoi, motoc, pisoi. ♦ Epitet dat unei persoane tăcute, ascunse, ipocrite, care nu-și exteriorizează gândurile sau sentimentele. – Et. nec.

DOOM

motán s. m., pl. motáni

motanului
MOTÁN, motani, s. m. Masculul pisicii; cotoi, motoc, pisoi. ♦ Epitet dat unei persoane tăcute, ascunse, ipocrite, care nu-și exteriorizează gândurile sau sentimentele. – Et. nec.

DOOM

motán s. m., pl. motáni

motcă
MÓTCĂ, motci, s. f. Jurubiță sau scul de tort.

motel
MOTÉL, moteluri, s. n. Unitate hotelieră de dimensiune mică sau medie, amplasată de obicei pe marginea șoselelor intens circulate. – Din fr., engl. motel.

DOOM

motél s. n., pl. motéluri

motelier
MOTELIÉR, -Ă, motelieri, -e, adj. De motel, specific motelului. [Pr.: -li-er] – Motel + suf. -ier (după hotelier).

moteliera
MOTELIÉR, -Ă, motelieri, -e, adj. De motel, specific motelului. [Pr.: -li-er] – Motel + suf. -ier (după hotelier).

moteliere
MOTELIÉR, -Ă, motelieri, -e, adj. De motel, specific motelului. [Pr.: -li-er] – Motel + suf. -ier (după hotelier).

motelierei
MOTELIÉR, -Ă, motelieri, -e, adj. De motel, specific motelului. [Pr.: -li-er] – Motel + suf. -ier (după hotelier).

motelierele
MOTELIÉR, -Ă, motelieri, -e, adj. De motel, specific motelului. [Pr.: -li-er] – Motel + suf. -ier (după hotelier).

motelierelor
MOTELIÉR, -Ă, motelieri, -e, adj. De motel, specific motelului. [Pr.: -li-er] – Motel + suf. -ier (după hotelier).

motelieri
MOTELIÉR, -Ă, motelieri, -e, adj. De motel, specific motelului. [Pr.: -li-er] – Motel + suf. -ier (după hotelier).

motelierii
MOTELIÉR, -Ă, motelieri, -e, adj. De motel, specific motelului. [Pr.: -li-er] – Motel + suf. -ier (după hotelier).

motelierilor
MOTELIÉR, -Ă, motelieri, -e, adj. De motel, specific motelului. [Pr.: -li-er] – Motel + suf. -ier (după hotelier).

motelierul
MOTELIÉR, -Ă, motelieri, -e, adj. De motel, specific motelului. [Pr.: -li-er] – Motel + suf. -ier (după hotelier).

motelierului
MOTELIÉR, -Ă, motelieri, -e, adj. De motel, specific motelului. [Pr.: -li-er] – Motel + suf. -ier (după hotelier).

motella
ȘOÁRECE, șoareci, s. m. Animal mic din ordinul rozătoarelor, de culoare cenușiu-închis, cu botul ascuțit și cu coada lungă și subțire (Mus musculus). ◊ Șoarece de bibliotecă = se spune despre o persoană care își petrece cea mai mare parte a timpului prin biblioteci, citind și studiind. Șoarece de birou = birocrat. ◊ Expr. A trăi (sau a se iubi, a se avea) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele, se spune despre două persoane care nu se pot suferi, care se ceartă întruna. I-au mas șoarecii în pântece (sau burtă), se spune despre un om foarte flămând. A se juca (cu cineva) ca mâța (sau ca pisica) cu șoarecele = a-și bate joc de cineva, ținându-l într-o situație incertă. În gaură (sau în bortă) de șoarece = în cea mai ferită, mai dosnică ascunzătoare, în gaură de șarpe. ◊ Compus: Șoarece de câmp = mic rozător de câmp care face mari stricăciuni în culturi (Apodemus agrarius); șoarece de pădure = animal rozător care trăiește în pădure (Apodemus sylvaticus). [Var.: șoárec s. m.] – Lat. sorex, -icis.

motelul
MOTÉL, moteluri, s. n. Unitate hotelieră de dimensiune mică sau medie, amplasată de obicei pe marginea șoselelor intens circulate. – Din fr., engl. motel.

DOOM

motél s. n., pl. motéluri

motelului
MOTÉL, moteluri, s. n. Unitate hotelieră de dimensiune mică sau medie, amplasată de obicei pe marginea șoselelor intens circulate. – Din fr., engl. motel.

DOOM

motél s. n., pl. motéluri

moteluri
MOTÉL, moteluri, s. n. Unitate hotelieră de dimensiune mică sau medie, amplasată de obicei pe marginea șoselelor intens circulate. – Din fr., engl. motel.

DOOM

motél s. n., pl. motéluri

motelurile
MOTÉL, moteluri, s. n. Unitate hotelieră de dimensiune mică sau medie, amplasată de obicei pe marginea șoselelor intens circulate. – Din fr., engl. motel.

DOOM

motél s. n., pl. motéluri

motelurilor
MOTÉL, moteluri, s. n. Unitate hotelieră de dimensiune mică sau medie, amplasată de obicei pe marginea șoselelor intens circulate. – Din fr., engl. motel.

DOOM

motél s. n., pl. motéluri

motet
MOTÉT, motete, s. n. Gen de muzică vocală religioasă polifonică, cu sau fără acompaniament muzical, în care fiecărei strofe sau fiecărui verset din text îi corespund o melodică și o ritmică proprii. – Din fr. motet.

DOOM

motét s. n., pl. motéte

motete
MOTÉT, motete, s. n. Gen de muzică vocală religioasă polifonică, cu sau fără acompaniament muzical, în care fiecărei strofe sau fiecărui verset din text îi corespund o melodică și o ritmică proprii. – Din fr. motet.

DOOM

motét s. n., pl. motéte

motetele
MOTÉT, motete, s. n. Gen de muzică vocală religioasă polifonică, cu sau fără acompaniament muzical, în care fiecărei strofe sau fiecărui verset din text îi corespund o melodică și o ritmică proprii. – Din fr. motet.

DOOM

motét s. n., pl. motéte

motetelor
MOTÉT, motete, s. n. Gen de muzică vocală religioasă polifonică, cu sau fără acompaniament muzical, în care fiecărei strofe sau fiecărui verset din text îi corespund o melodică și o ritmică proprii. – Din fr. motet.

DOOM

motét s. n., pl. motéte

motetul
MOTÉT, motete, s. n. Gen de muzică vocală religioasă polifonică, cu sau fără acompaniament muzical, în care fiecărei strofe sau fiecărui verset din text îi corespund o melodică și o ritmică proprii. – Din fr. motet.

DOOM

motét s. n., pl. motéte

motetului
MOTÉT, motete, s. n. Gen de muzică vocală religioasă polifonică, cu sau fără acompaniament muzical, în care fiecărei strofe sau fiecărui verset din text îi corespund o melodică și o ritmică proprii. – Din fr. motet.

DOOM

motét s. n., pl. motéte

motilitate
MOTILITÁTE, motilități, s. f. (Fiziol.) Proprietate a unor organe cu musculatura netedă de a efectua mișcări de contracție și de relaxare; motricitate. – Din fr. motilité.

DOOM

!motilitáte s. f., g.-d. art. motilitắții; pl. motilitắți

motilitatea
MOTILITÁTE, motilități, s. f. (Fiziol.) Proprietate a unor organe cu musculatura netedă de a efectua mișcări de contracție și de relaxare; motricitate. – Din fr. motilité.

DOOM

!motilitáte s. f., g.-d. art. motilitắții; pl. motilitắți

motilități
MOTILITÁTE, motilități, s. f. (Fiziol.) Proprietate a unor organe cu musculatura netedă de a efectua mișcări de contracție și de relaxare; motricitate. – Din fr. motilité.

DOOM

!motilitáte s. f., g.-d. art. motilitắții; pl. motilitắți

motilității
MOTILITÁTE, motilități, s. f. (Fiziol.) Proprietate a unor organe cu musculatura netedă de a efectua mișcări de contracție și de relaxare; motricitate. – Din fr. motilité.

DOOM

!motilitáte s. f., g.-d. art. motilitắții; pl. motilitắți

motilitățile
MOTILITÁTE, motilități, s. f. (Fiziol.) Proprietate a unor organe cu musculatura netedă de a efectua mișcări de contracție și de relaxare; motricitate. – Din fr. motilité.

DOOM

!motilitáte s. f., g.-d. art. motilitắții; pl. motilitắți

motilităților
MOTILITÁTE, motilități, s. f. (Fiziol.) Proprietate a unor organe cu musculatura netedă de a efectua mișcări de contracție și de relaxare; motricitate. – Din fr. motilité.

DOOM

!motilitáte s. f., g.-d. art. motilitắții; pl. motilitắți

motiv
MOTÍV, motive, s. n. I. Cauza, rațiunea, temeiul subiectiv al unei acțiuni; imboldul care împinge la o acțiune sau care determină o acțiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fără motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul că... = fiindcă, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv că... = pretextând că..., aducând argumentul că... ◊ Expr. A da cuiva motiv să... = a provoca pe cineva să..., a da cuiva pretext să... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea căruia ia naștere tema muzicală; temă, melodie, intonație. 2. Element pictural, sculptural sau de broderie, folosit într-o compoziție decorativă sau arhitecturală. 3. Idee fundamentală sau temă principală a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.

DOOM

motív s. n., pl. motíve

motiva
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivabil
MOTIVÁBIL, -Ă, motivabili, -e, adj. Care poate fi motivat. – Motiva + suf. -bil.

DOOM

*motivábil adj. m., pl. motivábili; f. motivábilă, pl. motivábile

motivabila
MOTIVÁBIL, -Ă, motivabili, -e, adj. Care poate fi motivat. – Motiva + suf. -bil.

DOOM

*motivábil adj. m., pl. motivábili; f. motivábilă, pl. motivábile

motivabile
MOTIVÁBIL, -Ă, motivabili, -e, adj. Care poate fi motivat. – Motiva + suf. -bil.

DOOM

*motivábil adj. m., pl. motivábili; f. motivábilă, pl. motivábile

motivabilei
MOTIVÁBIL, -Ă, motivabili, -e, adj. Care poate fi motivat. – Motiva + suf. -bil.

DOOM

*motivábil adj. m., pl. motivábili; f. motivábilă, pl. motivábile

motivabilele
MOTIVÁBIL, -Ă, motivabili, -e, adj. Care poate fi motivat. – Motiva + suf. -bil.

DOOM

*motivábil adj. m., pl. motivábili; f. motivábilă, pl. motivábile

motivabilelor
MOTIVÁBIL, -Ă, motivabili, -e, adj. Care poate fi motivat. – Motiva + suf. -bil.

DOOM

*motivábil adj. m., pl. motivábili; f. motivábilă, pl. motivábile

motivabili
MOTIVÁBIL, -Ă, motivabili, -e, adj. Care poate fi motivat. – Motiva + suf. -bil.

DOOM

*motivábil adj. m., pl. motivábili; f. motivábilă, pl. motivábile

motivabilii
MOTIVÁBIL, -Ă, motivabili, -e, adj. Care poate fi motivat. – Motiva + suf. -bil.

DOOM

*motivábil adj. m., pl. motivábili; f. motivábilă, pl. motivábile

motivabililor
MOTIVÁBIL, -Ă, motivabili, -e, adj. Care poate fi motivat. – Motiva + suf. -bil.

DOOM

*motivábil adj. m., pl. motivábili; f. motivábilă, pl. motivábile

motivabilul
MOTIVÁBIL, -Ă, motivabili, -e, adj. Care poate fi motivat. – Motiva + suf. -bil.

DOOM

*motivábil adj. m., pl. motivábili; f. motivábilă, pl. motivábile

motivabilului
MOTIVÁBIL, -Ă, motivabili, -e, adj. Care poate fi motivat. – Motiva + suf. -bil.

DOOM

*motivábil adj. m., pl. motivábili; f. motivábilă, pl. motivábile

motivai
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivam
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivare
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivare
MOTIVÁRE, motivări, s. f. Acțiunea de a motiva și rezultatul ei; justificare. ♦ Spec. Bilet prin care se justifică absențele unui elev sau ale unui student de la cursuri. – V. motiva.

DOOM

motiváre s. f., g.-d. art. motivắrii; pl. motivắri

motivarea
MOTIVÁRE, motivări, s. f. Acțiunea de a motiva și rezultatul ei; justificare. ♦ Spec. Bilet prin care se justifică absențele unui elev sau ale unui student de la cursuri. – V. motiva.

DOOM

motiváre s. f., g.-d. art. motivắrii; pl. motivắri

motivară
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivarăm
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivarăți
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivase
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivasem
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivaseră
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivaserăm
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivaserăți
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivaseși
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivaseți
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivat
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivat
MOTIVÁT, -Ă, motivați, -te, adj. 1. Care se justifică printr-un motiv. 2. (Psih.) Care se produce în vederea unui scop. – V. motiva.

motivata
MOTIVÁT, -Ă, motivați, -te, adj. 1. Care se justifică printr-un motiv. 2. (Psih.) Care se produce în vederea unui scop. – V. motiva.

motivate
MOTIVÁT, -Ă, motivați, -te, adj. 1. Care se justifică printr-un motiv. 2. (Psih.) Care se produce în vederea unui scop. – V. motiva.

motivatei
MOTIVÁT, -Ă, motivați, -te, adj. 1. Care se justifică printr-un motiv. 2. (Psih.) Care se produce în vederea unui scop. – V. motiva.

motivatele
MOTIVÁT, -Ă, motivați, -te, adj. 1. Care se justifică printr-un motiv. 2. (Psih.) Care se produce în vederea unui scop. – V. motiva.

motivatelor
MOTIVÁT, -Ă, motivați, -te, adj. 1. Care se justifică printr-un motiv. 2. (Psih.) Care se produce în vederea unui scop. – V. motiva.

motivatoria
MOTIVATÓRIU, -IE adj. Care servește a motiva. [Cf. fr. motivatoire].

motivatorie
MOTIVATÓRIU, -IE adj. Care servește a motiva. [Cf. fr. motivatoire].

motivatoriei
MOTIVATÓRIU, -IE adj. Care servește a motiva. [Cf. fr. motivatoire].

motivatorii
MOTIVATÓRIU, -IE adj. Care servește a motiva. [Cf. fr. motivatoire].

motivatoriii
MOTIVATÓRIU, -IE adj. Care servește a motiva. [Cf. fr. motivatoire].

motivatoriile
MOTIVATÓRIU, -IE adj. Care servește a motiva. [Cf. fr. motivatoire].

motivatoriilor
MOTIVATÓRIU, -IE adj. Care servește a motiva. [Cf. fr. motivatoire].

motivatoriu
MOTIVATÓRIU, -IE adj. Care servește a motiva. [Cf. fr. motivatoire].

motivatoriul
MOTIVATÓRIU, -IE adj. Care servește a motiva. [Cf. fr. motivatoire].

motivatoriului
MOTIVATÓRIU, -IE adj. Care servește a motiva. [Cf. fr. motivatoire].

motivatul
MOTIVÁT, -Ă, motivați, -te, adj. 1. Care se justifică printr-un motiv. 2. (Psih.) Care se produce în vederea unui scop. – V. motiva.

motivatului
MOTIVÁT, -Ă, motivați, -te, adj. 1. Care se justifică printr-un motiv. 2. (Psih.) Care se produce în vederea unui scop. – V. motiva.

motivau
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivași
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivați
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivați
MOTIVÁT, -Ă, motivați, -te, adj. 1. Care se justifică printr-un motiv. 2. (Psih.) Care se produce în vederea unui scop. – V. motiva.

motivația
MOTIVÁȚIE, motivații, s. f. Totalitatea motivelor sau mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri. – Din fr. motivation.

DOOM

motiváție (-ți-e) s. f., art. motiváția (-ți-a), g.-d. art. motiváției; pl. motiváții, art. motiváțiile (-ți-i-)

motivație
MOTIVÁȚIE, motivații, s. f. Totalitatea motivelor sau mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri. – Din fr. motivation.

DOOM

motiváție (-ți-e) s. f., art. motiváția (-ți-a), g.-d. art. motiváției; pl. motiváții, art. motiváțiile (-ți-i-)

motivației
MOTIVÁȚIE, motivații, s. f. Totalitatea motivelor sau mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri. – Din fr. motivation.

DOOM

motiváție (-ți-e) s. f., art. motiváția (-ți-a), g.-d. art. motiváției; pl. motiváții, art. motiváțiile (-ți-i-)

motivații
MOTIVÁT, -Ă, motivați, -te, adj. 1. Care se justifică printr-un motiv. 2. (Psih.) Care se produce în vederea unui scop. – V. motiva.

motivații
MOTIVÁȚIE, motivații, s. f. Totalitatea motivelor sau mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri. – Din fr. motivation.

DOOM

motiváție (-ți-e) s. f., art. motiváția (-ți-a), g.-d. art. motiváției; pl. motiváții, art. motiváțiile (-ți-i-)

motivațiile
MOTIVÁȚIE, motivații, s. f. Totalitatea motivelor sau mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri. – Din fr. motivation.

DOOM

motiváție (-ți-e) s. f., art. motiváția (-ți-a), g.-d. art. motiváției; pl. motiváții, art. motiváțiile (-ți-i-)

motivațiilor
MOTIVÁȚIE, motivații, s. f. Totalitatea motivelor sau mobilurilor (conștiente sau nu) care determină pe cineva să efectueze o anumită acțiune sau să tindă spre anumite scopuri. – Din fr. motivation.

DOOM

motiváție (-ți-e) s. f., art. motiváția (-ți-a), g.-d. art. motiváției; pl. motiváții, art. motiváțiile (-ți-i-)

motivaților
MOTIVÁT, -Ă, motivați, -te, adj. 1. Care se justifică printr-un motiv. 2. (Psih.) Care se produce în vederea unui scop. – V. motiva.

motivațional
MOTIVAȚIONÁL, -Ă, motivaționali, -e, adj. Care servește de motivație; cu motivație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. motivationnel, engl. motivational.

DOOM

*motivaționál (-ți-o-) adj. m., pl. motivaționáli; f. motivaționálă, pl. motivaționále

motivaționala
MOTIVAȚIONÁL, -Ă, motivaționali, -e, adj. Care servește de motivație; cu motivație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. motivationnel, engl. motivational.

DOOM

*motivaționál (-ți-o-) adj. m., pl. motivaționáli; f. motivaționálă, pl. motivaționále

motivaționale
MOTIVAȚIONÁL, -Ă, motivaționali, -e, adj. Care servește de motivație; cu motivație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. motivationnel, engl. motivational.

DOOM

*motivaționál (-ți-o-) adj. m., pl. motivaționáli; f. motivaționálă, pl. motivaționále

motivaționalei
MOTIVAȚIONÁL, -Ă, motivaționali, -e, adj. Care servește de motivație; cu motivație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. motivationnel, engl. motivational.

DOOM

*motivaționál (-ți-o-) adj. m., pl. motivaționáli; f. motivaționálă, pl. motivaționále

motivaționalele
MOTIVAȚIONÁL, -Ă, motivaționali, -e, adj. Care servește de motivație; cu motivație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. motivationnel, engl. motivational.

DOOM

*motivaționál (-ți-o-) adj. m., pl. motivaționáli; f. motivaționálă, pl. motivaționále

motivaționalelor
MOTIVAȚIONÁL, -Ă, motivaționali, -e, adj. Care servește de motivație; cu motivație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. motivationnel, engl. motivational.

DOOM

*motivaționál (-ți-o-) adj. m., pl. motivaționáli; f. motivaționálă, pl. motivaționále

motivaționali
MOTIVAȚIONÁL, -Ă, motivaționali, -e, adj. Care servește de motivație; cu motivație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. motivationnel, engl. motivational.

DOOM

*motivaționál (-ți-o-) adj. m., pl. motivaționáli; f. motivaționálă, pl. motivaționále

motivaționalii
MOTIVAȚIONÁL, -Ă, motivaționali, -e, adj. Care servește de motivație; cu motivație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. motivationnel, engl. motivational.

DOOM

*motivaționál (-ți-o-) adj. m., pl. motivaționáli; f. motivaționálă, pl. motivaționále

motivaționalilor
MOTIVAȚIONÁL, -Ă, motivaționali, -e, adj. Care servește de motivație; cu motivație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. motivationnel, engl. motivational.

DOOM

*motivaționál (-ți-o-) adj. m., pl. motivaționáli; f. motivaționálă, pl. motivaționále

motivaționalul
MOTIVAȚIONÁL, -Ă, motivaționali, -e, adj. Care servește de motivație; cu motivație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. motivationnel, engl. motivational.

DOOM

*motivaționál (-ți-o-) adj. m., pl. motivaționáli; f. motivaționálă, pl. motivaționále

motivaționalului
MOTIVAȚIONÁL, -Ă, motivaționali, -e, adj. Care servește de motivație; cu motivație. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. motivationnel, engl. motivational.

DOOM

*motivaționál (-ți-o-) adj. m., pl. motivaționáli; f. motivaționálă, pl. motivaționále

motive
MOTÍV, motive, s. n. I. Cauza, rațiunea, temeiul subiectiv al unei acțiuni; imboldul care împinge la o acțiune sau care determină o acțiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fără motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul că... = fiindcă, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv că... = pretextând că..., aducând argumentul că... ◊ Expr. A da cuiva motiv să... = a provoca pe cineva să..., a da cuiva pretext să... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea căruia ia naștere tema muzicală; temă, melodie, intonație. 2. Element pictural, sculptural sau de broderie, folosit într-o compoziție decorativă sau arhitecturală. 3. Idee fundamentală sau temă principală a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.

DOOM

motív s. n., pl. motíve

motivează
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivele
MOTÍV, motive, s. n. I. Cauza, rațiunea, temeiul subiectiv al unei acțiuni; imboldul care împinge la o acțiune sau care determină o acțiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fără motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul că... = fiindcă, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv că... = pretextând că..., aducând argumentul că... ◊ Expr. A da cuiva motiv să... = a provoca pe cineva să..., a da cuiva pretext să... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea căruia ia naștere tema muzicală; temă, melodie, intonație. 2. Element pictural, sculptural sau de broderie, folosit într-o compoziție decorativă sau arhitecturală. 3. Idee fundamentală sau temă principală a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.

DOOM

motív s. n., pl. motíve

motivelor
MOTÍV, motive, s. n. I. Cauza, rațiunea, temeiul subiectiv al unei acțiuni; imboldul care împinge la o acțiune sau care determină o acțiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fără motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul că... = fiindcă, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv că... = pretextând că..., aducând argumentul că... ◊ Expr. A da cuiva motiv să... = a provoca pe cineva să..., a da cuiva pretext să... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea căruia ia naștere tema muzicală; temă, melodie, intonație. 2. Element pictural, sculptural sau de broderie, folosit într-o compoziție decorativă sau arhitecturală. 3. Idee fundamentală sau temă principală a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.

DOOM

motív s. n., pl. motíve

motivez
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motiveze
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivezi
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivic
MOTÍVIC, -Ă adj. (Rar) Referitor la motiv (II, 1). [Cf. germ. motivisch].

motivica
MOTÍVIC, -Ă adj. (Rar) Referitor la motiv (II, 1). [Cf. germ. motivisch].

motivice
MOTÍVIC, -Ă adj. (Rar) Referitor la motiv (II, 1). [Cf. germ. motivisch].

motivicei
MOTÍVIC, -Ă adj. (Rar) Referitor la motiv (II, 1). [Cf. germ. motivisch].

motivicele
MOTÍVIC, -Ă adj. (Rar) Referitor la motiv (II, 1). [Cf. germ. motivisch].

motivicelor
MOTÍVIC, -Ă adj. (Rar) Referitor la motiv (II, 1). [Cf. germ. motivisch].

motivici
MOTÍVIC, -Ă adj. (Rar) Referitor la motiv (II, 1). [Cf. germ. motivisch].

motivicii
MOTÍVIC, -Ă adj. (Rar) Referitor la motiv (II, 1). [Cf. germ. motivisch].

motivicilor
MOTÍVIC, -Ă adj. (Rar) Referitor la motiv (II, 1). [Cf. germ. motivisch].

motivicul
MOTÍVIC, -Ă adj. (Rar) Referitor la motiv (II, 1). [Cf. germ. motivisch].

motivicului
MOTÍVIC, -Ă adj. (Rar) Referitor la motiv (II, 1). [Cf. germ. motivisch].

motivul
MOTÍV, motive, s. n. I. Cauza, rațiunea, temeiul subiectiv al unei acțiuni; imboldul care împinge la o acțiune sau care determină o acțiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fără motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul că... = fiindcă, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv că... = pretextând că..., aducând argumentul că... ◊ Expr. A da cuiva motiv să... = a provoca pe cineva să..., a da cuiva pretext să... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea căruia ia naștere tema muzicală; temă, melodie, intonație. 2. Element pictural, sculptural sau de broderie, folosit într-o compoziție decorativă sau arhitecturală. 3. Idee fundamentală sau temă principală a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.

DOOM

motív s. n., pl. motíve

motivului
MOTÍV, motive, s. n. I. Cauza, rațiunea, temeiul subiectiv al unei acțiuni; imboldul care împinge la o acțiune sau care determină o acțiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fără motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul că... = fiindcă, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv că... = pretextând că..., aducând argumentul că... ◊ Expr. A da cuiva motiv să... = a provoca pe cineva să..., a da cuiva pretext să... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea căruia ia naștere tema muzicală; temă, melodie, intonație. 2. Element pictural, sculptural sau de broderie, folosit într-o compoziție decorativă sau arhitecturală. 3. Idee fundamentală sau temă principală a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv.

DOOM

motív s. n., pl. motíve

motivând
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivînd
MOTIVÁ, motivez, vb. I. Tranz. A expune cauzele unui fapt, ale unei atitudini, ale unei acțiuni; a aduce explicații, argumente în favoarea unei acțiuni, a unei hotărâri; a justifica. ♦ Spec. (Despre elevi, studenți) A prezenta o motivare (scrisă) pentru justificarea absențelor de la cursuri. ♦ A îndreptăți o acțiune, un gest etc. – Din fr. motiver.

DOOM

motivá (a ~) vb., ind. prez. 3 motiveáză

motivări
MOTIVÁRE, motivări, s. f. Acțiunea de a motiva și rezultatul ei; justificare. ♦ Spec. Bilet prin care se justifică absențele unui elev sau ale unui student de la cursuri. – V. motiva.

DOOM

motiváre s. f., g.-d. art. motivắrii; pl. motivắri

motivării
MOTIVÁRE, motivări, s. f. Acțiunea de a motiva și rezultatul ei; justificare. ♦ Spec. Bilet prin care se justifică absențele unui elev sau ale unui student de la cursuri. – V. motiva.

DOOM

motiváre s. f., g.-d. art. motivắrii; pl. motivắri

motivările
MOTIVÁRE, motivări, s. f. Acțiunea de a motiva și rezultatul ei; justificare. ♦ Spec. Bilet prin care se justifică absențele unui elev sau ale unui student de la cursuri. – V. motiva.

DOOM

motiváre s. f., g.-d. art. motivắrii; pl. motivắri

motivărilor
MOTIVÁRE, motivări, s. f. Acțiunea de a motiva și rezultatul ei; justificare. ♦ Spec. Bilet prin care se justifică absențele unui elev sau ale unui student de la cursuri. – V. motiva.

DOOM

motiváre s. f., g.-d. art. motivắrii; pl. motivắri

moto
MOTO- Element de compunere însemnând „pus în mișcare cu ajutorul unui motor”, „echipat cu un motor”, care servește la formarea unor substantive și a unor adjective. ◊ (Folosit independent) Mijloace moto. – Din fr. moto-.

DOOM

con móto (indicație muzicală) (it.) loc. adv.

moto
MÓTTO, mottouri, s. n. Citat luat, de obicei, dintr-o operă consacrată sau semnată de un autor celebru, pus la începutul unei lucrări, a unui capitol etc. cu scopul de a releva ideea fundamentală a scrierii respective. [Scris și: moto] – Din it. motto, germ. Motto.

motoare
MOTÓR, -OÁRE, motori, -oare, s. n., adj. I. S. n. Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică convertibilă în lucru mecanic (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). ◊ Motor termic = motor care transformă energia termică a unui combustibil în energie mecanică. Motor electric = motor care transformă energia electrică în energie mecanică. Motor eolian = motor care transformă energia vântului în energie mecanică. Motor hidraulic = motor care transformă energia hidraulică (a unei mase de apă în mișcare sau a unui fluid sub presiune) în energie mecanică. Motor cu plasmă = motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. Motor fotonic = motor cu reacție la care agentul motor îl constituie fotonii. Motor ionic = motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. Motor nuclear = motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. ◊ Compus Motor-rachetă = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant. II. 1. Adj. Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; motoriu. 2. Adj., s. n. Factor, agent (persoană) care declanșează o acțiune, care stimulează pe cineva sau ceva, care dă impuls unei acțiuni. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.

DOOM

motór² s. n., pl. motoáre

motoarea
MOTÓR, -OÁRE, motori, -oare, s. n., adj. I. S. n. Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică convertibilă în lucru mecanic (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). ◊ Motor termic = motor care transformă energia termică a unui combustibil în energie mecanică. Motor electric = motor care transformă energia electrică în energie mecanică. Motor eolian = motor care transformă energia vântului în energie mecanică. Motor hidraulic = motor care transformă energia hidraulică (a unei mase de apă în mișcare sau a unui fluid sub presiune) în energie mecanică. Motor cu plasmă = motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. Motor fotonic = motor cu reacție la care agentul motor îl constituie fotonii. Motor ionic = motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. Motor nuclear = motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. ◊ Compus Motor-rachetă = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant. II. 1. Adj. Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; motoriu. 2. Adj., s. n. Factor, agent (persoană) care declanșează o acțiune, care stimulează pe cineva sau ceva, care dă impuls unei acțiuni. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.

DOOM

motór² s. n., pl. motoáre

motoarei
MOTÓR, -OÁRE, motori, -oare, s. n., adj. I. S. n. Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică convertibilă în lucru mecanic (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). ◊ Motor termic = motor care transformă energia termică a unui combustibil în energie mecanică. Motor electric = motor care transformă energia electrică în energie mecanică. Motor eolian = motor care transformă energia vântului în energie mecanică. Motor hidraulic = motor care transformă energia hidraulică (a unei mase de apă în mișcare sau a unui fluid sub presiune) în energie mecanică. Motor cu plasmă = motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. Motor fotonic = motor cu reacție la care agentul motor îl constituie fotonii. Motor ionic = motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. Motor nuclear = motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. ◊ Compus Motor-rachetă = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant. II. 1. Adj. Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; motoriu. 2. Adj., s. n. Factor, agent (persoană) care declanșează o acțiune, care stimulează pe cineva sau ceva, care dă impuls unei acțiuni. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.

DOOM

motór² s. n., pl. motoáre

motoarele
MOTÓR, -OÁRE, motori, -oare, s. n., adj. I. S. n. Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică convertibilă în lucru mecanic (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). ◊ Motor termic = motor care transformă energia termică a unui combustibil în energie mecanică. Motor electric = motor care transformă energia electrică în energie mecanică. Motor eolian = motor care transformă energia vântului în energie mecanică. Motor hidraulic = motor care transformă energia hidraulică (a unei mase de apă în mișcare sau a unui fluid sub presiune) în energie mecanică. Motor cu plasmă = motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. Motor fotonic = motor cu reacție la care agentul motor îl constituie fotonii. Motor ionic = motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. Motor nuclear = motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. ◊ Compus Motor-rachetă = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant. II. 1. Adj. Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; motoriu. 2. Adj., s. n. Factor, agent (persoană) care declanșează o acțiune, care stimulează pe cineva sau ceva, care dă impuls unei acțiuni. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.

DOOM

motór² s. n., pl. motoáre

motoarelor
MOTÓR, -OÁRE, motori, -oare, s. n., adj. I. S. n. Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică convertibilă în lucru mecanic (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). ◊ Motor termic = motor care transformă energia termică a unui combustibil în energie mecanică. Motor electric = motor care transformă energia electrică în energie mecanică. Motor eolian = motor care transformă energia vântului în energie mecanică. Motor hidraulic = motor care transformă energia hidraulică (a unei mase de apă în mișcare sau a unui fluid sub presiune) în energie mecanică. Motor cu plasmă = motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. Motor fotonic = motor cu reacție la care agentul motor îl constituie fotonii. Motor ionic = motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. Motor nuclear = motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. ◊ Compus Motor-rachetă = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant. II. 1. Adj. Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; motoriu. 2. Adj., s. n. Factor, agent (persoană) care declanșează o acțiune, care stimulează pe cineva sau ceva, care dă impuls unei acțiuni. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.

DOOM

motór² s. n., pl. motoáre

motoașca
MOTOÁȘCĂ, motoaște, s. f. (Reg.) Boccea mică, legăturică făcută dintr-o basma cu capetele înnodate, în care se țin sau se transportă obiecte mărunte. – Din ucr. motočka.

DOOM

motoáșcă (reg.) s. f., g.-d. art. motoáștei; pl. motoáște

motoaște
MOTOÁȘCĂ, motoaște, s. f. (Reg.) Boccea mică, legăturică făcută dintr-o basma cu capetele înnodate, în care se țin sau se transportă obiecte mărunte. – Din ucr. motočka.

DOOM

motoáșcă (reg.) s. f., g.-d. art. motoáștei; pl. motoáște

motoaștei
MOTOÁȘCĂ, motoaște, s. f. (Reg.) Boccea mică, legăturică făcută dintr-o basma cu capetele înnodate, în care se țin sau se transportă obiecte mărunte. – Din ucr. motočka.

DOOM

motoáșcă (reg.) s. f., g.-d. art. motoáștei; pl. motoáște

motoaștele
MOTOÁȘCĂ, motoaște, s. f. (Reg.) Boccea mică, legăturică făcută dintr-o basma cu capetele înnodate, în care se țin sau se transportă obiecte mărunte. – Din ucr. motočka.

DOOM

motoáșcă (reg.) s. f., g.-d. art. motoáștei; pl. motoáște

motoaștelor
MOTOÁȘCĂ, motoaște, s. f. (Reg.) Boccea mică, legăturică făcută dintr-o basma cu capetele înnodate, în care se țin sau se transportă obiecte mărunte. – Din ucr. motočka.

DOOM

motoáșcă (reg.) s. f., g.-d. art. motoáștei; pl. motoáște

motobal
MOTOBÁL s. n. Joc sportiv de echipe, în care mingea este lovită de sportivi de pe motocicletă sau cu motocicleta și introdusă în poarta adversarului. – Din fr. motoball.

DOOM

motobál s. n.

motobalul
MOTOBÁL s. n. Joc sportiv de echipe, în care mingea este lovită de sportivi de pe motocicletă sau cu motocicleta și introdusă în poarta adversarului. – Din fr. motoball.

DOOM

motobál s. n.

motobalului
MOTOBÁL s. n. Joc sportiv de echipe, în care mingea este lovită de sportivi de pe motocicletă sau cu motocicleta și introdusă în poarta adversarului. – Din fr. motoball.

DOOM

motobál s. n.

motoblindat
MOTOBLINDÁT, motoblindate, s. n. Autovehicul blindat care se mișcă pe pneuri sau pe șenile, dotat cu armament și folosit pe câmpul de luptă. – Moto- + blindat.

DOOM

motoblindát (-to-blin-) s. n., pl. motoblindáte

motoblindate
MOTOBLINDÁT, motoblindate, s. n. Autovehicul blindat care se mișcă pe pneuri sau pe șenile, dotat cu armament și folosit pe câmpul de luptă. – Moto- + blindat.

DOOM

motoblindát (-to-blin-) s. n., pl. motoblindáte

motoblindatele
MOTOBLINDÁT, motoblindate, s. n. Autovehicul blindat care se mișcă pe pneuri sau pe șenile, dotat cu armament și folosit pe câmpul de luptă. – Moto- + blindat.

DOOM

motoblindát (-to-blin-) s. n., pl. motoblindáte

motoblindatelor
MOTOBLINDÁT, motoblindate, s. n. Autovehicul blindat care se mișcă pe pneuri sau pe șenile, dotat cu armament și folosit pe câmpul de luptă. – Moto- + blindat.

DOOM

motoblindát (-to-blin-) s. n., pl. motoblindáte

motoblindatul
MOTOBLINDÁT, motoblindate, s. n. Autovehicul blindat care se mișcă pe pneuri sau pe șenile, dotat cu armament și folosit pe câmpul de luptă. – Moto- + blindat.

DOOM

motoblindát (-to-blin-) s. n., pl. motoblindáte

motoblindatului
MOTOBLINDÁT, motoblindate, s. n. Autovehicul blindat care se mișcă pe pneuri sau pe șenile, dotat cu armament și folosit pe câmpul de luptă. – Moto- + blindat.

DOOM

motoblindát (-to-blin-) s. n., pl. motoblindáte

motoc
MOTÓC, motoci, s. m. (Reg.) Motan. – Cf. motan.

DOOM

motóc (reg.) s. m., pl. motóci

motocel
MOTOCÉL, motocei, s. m. Ghemuleț; canaf, ciucure. – Motoc + suf. -el.

DOOM

motocél s. m., pl. motocéi, art. motocéii

motoci
MOTÓC, motoci, s. m. (Reg.) Motan. – Cf. motan.

DOOM

motóc (reg.) s. m., pl. motóci

motocicleta
MOTOCICLÉTĂ, motociclete, s. f. Autovehicul pe două roți în linie sau cu trei roți în triunghi isoscel, montate pe un cadru, cu motor cu ardere internă, construit pentru una sau două persoane. – Din fr. motocyclette.

DOOM

motociclétă (-ci-cle-) s. f., g.-d. art. motociclétei; pl. motocicléte

motociclete
MOTOCICLÉTĂ, motociclete, s. f. Autovehicul pe două roți în linie sau cu trei roți în triunghi isoscel, montate pe un cadru, cu motor cu ardere internă, construit pentru una sau două persoane. – Din fr. motocyclette.

DOOM

motociclétă (-ci-cle-) s. f., g.-d. art. motociclétei; pl. motocicléte

motocicletei
MOTOCICLÉTĂ, motociclete, s. f. Autovehicul pe două roți în linie sau cu trei roți în triunghi isoscel, montate pe un cadru, cu motor cu ardere internă, construit pentru una sau două persoane. – Din fr. motocyclette.

DOOM

motociclétă (-ci-cle-) s. f., g.-d. art. motociclétei; pl. motocicléte

motocicletele
MOTOCICLÉTĂ, motociclete, s. f. Autovehicul pe două roți în linie sau cu trei roți în triunghi isoscel, montate pe un cadru, cu motor cu ardere internă, construit pentru una sau două persoane. – Din fr. motocyclette.

DOOM

motociclétă (-ci-cle-) s. f., g.-d. art. motociclétei; pl. motocicléte

motocicletelor
MOTOCICLÉTĂ, motociclete, s. f. Autovehicul pe două roți în linie sau cu trei roți în triunghi isoscel, montate pe un cadru, cu motor cu ardere internă, construit pentru una sau două persoane. – Din fr. motocyclette.

DOOM

motociclétă (-ci-cle-) s. f., g.-d. art. motociclétei; pl. motocicléte

motociclism
MOTOCICLÍSM s. n. Ramură sportivă care se practică pe motociclete (cu două sau cu trei roți) împărțite în clase după capacitatea cilindrică. – Din fr. motocyclisme.

DOOM

motociclísm (-ci-clism) s. n.

motociclismul
MOTOCICLÍSM s. n. Ramură sportivă care se practică pe motociclete (cu două sau cu trei roți) împărțite în clase după capacitatea cilindrică. – Din fr. motocyclisme.

DOOM

motociclísm (-ci-clism) s. n.

motociclismului
MOTOCICLÍSM s. n. Ramură sportivă care se practică pe motociclete (cu două sau cu trei roți) împărțite în clase după capacitatea cilindrică. – Din fr. motocyclisme.

DOOM

motociclísm (-ci-clism) s. n.

motociclist
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motociclist
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motociclista
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motociclista
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motocicliste
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motocicliste
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motociclistei
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motociclistei
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motociclistele
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motociclistele
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motociclistelor
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motociclistelor
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motociclistul
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motociclistul
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motociclistului
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motociclistului
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motocicliști
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motocicliști
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motocicliștii
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motocicliștii
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motocicliștilor
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motocicliștilor
MOTOCICLÍST, -Ă, motocicliști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care conduce o motocicletă; sportiv care practică motociclismul. 2. Adj. Care aparține motocicliștilor (1) sau motociclismului, privitor la motocicliști sau la motociclism; care folosește motocicleta. – Din fr. motocycliste.

DOOM

motociclíst (-ci-clist) adj. m., s. m., pl. motociclíști; adj. f., s. f. motociclístă, pl. motociclíste

motociclu
MOTOCÍCLU, motocicluri, s. n. 1. Autovehicul cu trei roți (mai rar, cu două) care are ghidonul fixat pe roata directoare din față. 2. (Înv.) Motocicletă. – Din fr. motocycle.

motociclul
MOTOCÍCLU, motocicluri, s. n. 1. Autovehicul cu trei roți (mai rar, cu două) care are ghidonul fixat pe roata directoare din față. 2. (Înv.) Motocicletă. – Din fr. motocycle.

motociclului
MOTOCÍCLU, motocicluri, s. n. 1. Autovehicul cu trei roți (mai rar, cu două) care are ghidonul fixat pe roata directoare din față. 2. (Înv.) Motocicletă. – Din fr. motocycle.

motocicluri
MOTOCÍCLU, motocicluri, s. n. 1. Autovehicul cu trei roți (mai rar, cu două) care are ghidonul fixat pe roata directoare din față. 2. (Înv.) Motocicletă. – Din fr. motocycle.

motociclurile
MOTOCÍCLU, motocicluri, s. n. 1. Autovehicul cu trei roți (mai rar, cu două) care are ghidonul fixat pe roata directoare din față. 2. (Înv.) Motocicletă. – Din fr. motocycle.

motociclurilor
MOTOCÍCLU, motocicluri, s. n. 1. Autovehicul cu trei roți (mai rar, cu două) care are ghidonul fixat pe roata directoare din față. 2. (Înv.) Motocicletă. – Din fr. motocycle.

motocii
MOTÓC, motoci, s. m. (Reg.) Motan. – Cf. motan.

DOOM

motóc (reg.) s. m., pl. motóci

motocilor
MOTÓC, motoci, s. m. (Reg.) Motan. – Cf. motan.

DOOM

motóc (reg.) s. m., pl. motóci

motocompresoare
MOTOCOMPRESÓR, motocompresoare, s. n. Agregat constituit dintr-un compresor și un motor cu benzină sau electric, montate pe un cadru cu una sau cu două osii, folosit pe șantiere și în ateliere pentru producerea aerului comprimat. – Din fr. motocompresseur, rus. motokompresor.

DOOM

motocompresór s. n., pl. motocompresoáre

motocompresoarele
MOTOCOMPRESÓR, motocompresoare, s. n. Agregat constituit dintr-un compresor și un motor cu benzină sau electric, montate pe un cadru cu una sau cu două osii, folosit pe șantiere și în ateliere pentru producerea aerului comprimat. – Din fr. motocompresseur, rus. motokompresor.

DOOM

motocompresór s. n., pl. motocompresoáre

motocompresoarelor
MOTOCOMPRESÓR, motocompresoare, s. n. Agregat constituit dintr-un compresor și un motor cu benzină sau electric, montate pe un cadru cu una sau cu două osii, folosit pe șantiere și în ateliere pentru producerea aerului comprimat. – Din fr. motocompresseur, rus. motokompresor.

DOOM

motocompresór s. n., pl. motocompresoáre

motocompresor
MOTOCOMPRESÓR, motocompresoare, s. n. Agregat constituit dintr-un compresor și un motor cu benzină sau electric, montate pe un cadru cu una sau cu două osii, folosit pe șantiere și în ateliere pentru producerea aerului comprimat. – Din fr. motocompresseur, rus. motokompresor.

DOOM

motocompresór s. n., pl. motocompresoáre

motocompresorul
MOTOCOMPRESÓR, motocompresoare, s. n. Agregat constituit dintr-un compresor și un motor cu benzină sau electric, montate pe un cadru cu una sau cu două osii, folosit pe șantiere și în ateliere pentru producerea aerului comprimat. – Din fr. motocompresseur, rus. motokompresor.

DOOM

motocompresór s. n., pl. motocompresoáre

motocompresorului
MOTOCOMPRESÓR, motocompresoare, s. n. Agregat constituit dintr-un compresor și un motor cu benzină sau electric, montate pe un cadru cu una sau cu două osii, folosit pe șantiere și în ateliere pentru producerea aerului comprimat. – Din fr. motocompresseur, rus. motokompresor.

DOOM

motocompresór s. n., pl. motocompresoáre

motocositoare
MOTOCOSITOÁRE, motocositori, s. f. Cositoare mecanică. – Moto- + cositoare.

motocositoarea
MOTOCOSITOÁRE, motocositori, s. f. Cositoare mecanică. – Moto- + cositoare.

motocositori
MOTOCOSITOÁRE, motocositori, s. f. Cositoare mecanică. – Moto- + cositoare.

motocositorii
MOTOCOSITOÁRE, motocositori, s. f. Cositoare mecanică. – Moto- + cositoare.

motocositorile
MOTOCOSITOÁRE, motocositori, s. f. Cositoare mecanică. – Moto- + cositoare.

motocositorilor
MOTOCOSITOÁRE, motocositori, s. f. Cositoare mecanică. – Moto- + cositoare.

motocros
MOTOCRÓS, motocrosuri, s. n. Cursă de motociclism care se desfășoară pe teren accidentat și în care plecările se dau de obicei în grup, pe clase, după capacitatea cilindrică a motocicletei. ◊ Motocros nautic = cursă care se desfășoară pe apă, cu ambarcațiuni speciale, pe trasee în circuit sau în linie dreaptă; motonautică. – Din fr. moto-cross.

DOOM

motocrós (-to-cros) s. n., pl. motocrósuri

motocrosist
MOTOCROSÍST, motocrosiști, s. m. Sportiv specializat în cursele de motocros. – Motocros + suf. -ist.

DOOM

motocrosíst (-to-cro-) s. m., pl. motocrosíști

motocrosistul
MOTOCROSÍST, motocrosiști, s. m. Sportiv specializat în cursele de motocros. – Motocros + suf. -ist.

DOOM

motocrosíst (-to-cro-) s. m., pl. motocrosíști

motocrosistului
MOTOCROSÍST, motocrosiști, s. m. Sportiv specializat în cursele de motocros. – Motocros + suf. -ist.

DOOM

motocrosíst (-to-cro-) s. m., pl. motocrosíști

motocrosiști
MOTOCROSÍST, motocrosiști, s. m. Sportiv specializat în cursele de motocros. – Motocros + suf. -ist.

DOOM

motocrosíst (-to-cro-) s. m., pl. motocrosíști

motocrosiștii
MOTOCROSÍST, motocrosiști, s. m. Sportiv specializat în cursele de motocros. – Motocros + suf. -ist.

DOOM

motocrosíst (-to-cro-) s. m., pl. motocrosíști

motocrosiștilor
MOTOCROSÍST, motocrosiști, s. m. Sportiv specializat în cursele de motocros. – Motocros + suf. -ist.

DOOM

motocrosíst (-to-cro-) s. m., pl. motocrosíști

motocrosul
MOTOCRÓS, motocrosuri, s. n. Cursă de motociclism care se desfășoară pe teren accidentat și în care plecările se dau de obicei în grup, pe clase, după capacitatea cilindrică a motocicletei. ◊ Motocros nautic = cursă care se desfășoară pe apă, cu ambarcațiuni speciale, pe trasee în circuit sau în linie dreaptă; motonautică. – Din fr. moto-cross.

DOOM

motocrós (-to-cros) s. n., pl. motocrósuri

motocrosului
MOTOCRÓS, motocrosuri, s. n. Cursă de motociclism care se desfășoară pe teren accidentat și în care plecările se dau de obicei în grup, pe clase, după capacitatea cilindrică a motocicletei. ◊ Motocros nautic = cursă care se desfășoară pe apă, cu ambarcațiuni speciale, pe trasee în circuit sau în linie dreaptă; motonautică. – Din fr. moto-cross.

DOOM

motocrós (-to-cros) s. n., pl. motocrósuri

motocrosuri
MOTOCRÓS, motocrosuri, s. n. Cursă de motociclism care se desfășoară pe teren accidentat și în care plecările se dau de obicei în grup, pe clase, după capacitatea cilindrică a motocicletei. ◊ Motocros nautic = cursă care se desfășoară pe apă, cu ambarcațiuni speciale, pe trasee în circuit sau în linie dreaptă; motonautică. – Din fr. moto-cross.

DOOM

motocrós (-to-cros) s. n., pl. motocrósuri

motocrosurile
MOTOCRÓS, motocrosuri, s. n. Cursă de motociclism care se desfășoară pe teren accidentat și în care plecările se dau de obicei în grup, pe clase, după capacitatea cilindrică a motocicletei. ◊ Motocros nautic = cursă care se desfășoară pe apă, cu ambarcațiuni speciale, pe trasee în circuit sau în linie dreaptă; motonautică. – Din fr. moto-cross.

DOOM

motocrós (-to-cros) s. n., pl. motocrósuri

motocrosurilor
MOTOCRÓS, motocrosuri, s. n. Cursă de motociclism care se desfășoară pe teren accidentat și în care plecările se dau de obicei în grup, pe clase, după capacitatea cilindrică a motocicletei. ◊ Motocros nautic = cursă care se desfășoară pe apă, cu ambarcațiuni speciale, pe trasee în circuit sau în linie dreaptă; motonautică. – Din fr. moto-cross.

DOOM

motocrós (-to-cros) s. n., pl. motocrósuri

motocul
MOTÓC, motoci, s. m. (Reg.) Motan. – Cf. motan.

DOOM

motóc (reg.) s. m., pl. motóci

motocultoare
MOTOCULTÓR s.n. Mașină agricolă ușoară pentru lucrări superficiale. [< fr. motoculteur].

motocultoarele
MOTOCULTÓR s.n. Mașină agricolă ușoară pentru lucrări superficiale. [< fr. motoculteur].

motocultoarelor
MOTOCULTÓR s.n. Mașină agricolă ușoară pentru lucrări superficiale. [< fr. motoculteur].

motocultor
MOTOCULTÓR s.n. Mașină agricolă ușoară pentru lucrări superficiale. [< fr. motoculteur].

motocultorul
MOTOCULTÓR s.n. Mașină agricolă ușoară pentru lucrări superficiale. [< fr. motoculteur].

motocultorului
MOTOCULTÓR s.n. Mașină agricolă ușoară pentru lucrări superficiale. [< fr. motoculteur].

motocultura
MOTOCULTÚRĂ, motoculturi, s. f. Agricultură mecanizată. – Din fr. motoculture.

DOOM

motocultúră (rar) s. f., g.-d. art. motocultúrii; pl. motocultúri

motoculturi
MOTOCULTÚRĂ, motoculturi, s. f. Agricultură mecanizată. – Din fr. motoculture.

DOOM

motocultúră (rar) s. f., g.-d. art. motocultúrii; pl. motocultúri

motoculturii
MOTOCULTÚRĂ, motoculturi, s. f. Agricultură mecanizată. – Din fr. motoculture.

DOOM

motocultúră (rar) s. f., g.-d. art. motocultúrii; pl. motocultúri

motoculturile
MOTOCULTÚRĂ, motoculturi, s. f. Agricultură mecanizată. – Din fr. motoculture.

DOOM

motocultúră (rar) s. f., g.-d. art. motocultúrii; pl. motocultúri

motoculturilor
MOTOCULTÚRĂ, motoculturi, s. f. Agricultură mecanizată. – Din fr. motoculture.

DOOM

motocultúră (rar) s. f., g.-d. art. motocultúrii; pl. motocultúri

motocului
MOTÓC, motoci, s. m. (Reg.) Motan. – Cf. motan.

DOOM

motóc (reg.) s. m., pl. motóci

motodrezina
MOTODREZÍNĂ s.f. Drezină cu motor. [< moto- + drezină].

motodrezine
MOTODREZÍNĂ s.f. Drezină cu motor. [< moto- + drezină].

motodrezinei
MOTODREZÍNĂ s.f. Drezină cu motor. [< moto- + drezină].

motodrezinele
MOTODREZÍNĂ s.f. Drezină cu motor. [< moto- + drezină].

motodrezinelor
MOTODREZÍNĂ s.f. Drezină cu motor. [< moto- + drezină].

motodrom
MOTODRÓM, motodromuri, s. n. Teren special amenajat pentru exerciții de conducere auto și curse; autodrom. – Moto- + [aero]drom.

motodromul
MOTODRÓM, motodromuri, s. n. Teren special amenajat pentru exerciții de conducere auto și curse; autodrom. – Moto- + [aero]drom.

motodromului
MOTODRÓM, motodromuri, s. n. Teren special amenajat pentru exerciții de conducere auto și curse; autodrom. – Moto- + [aero]drom.

motodromuri
MOTODRÓM, motodromuri, s. n. Teren special amenajat pentru exerciții de conducere auto și curse; autodrom. – Moto- + [aero]drom.

motodromurile
MOTODRÓM, motodromuri, s. n. Teren special amenajat pentru exerciții de conducere auto și curse; autodrom. – Moto- + [aero]drom.

motodromurilor
MOTODRÓM, motodromuri, s. n. Teren special amenajat pentru exerciții de conducere auto și curse; autodrom. – Moto- + [aero]drom.

motoflete
MOTOFLÉTE, motofleți, s. m. (Reg.) Om neîndemânatic, moale, prost, nătâng. – Cf. mototol, nătăflete.

DOOM

motofléte (reg.) (-to-fle-) s. m., pl. motofléți

motofletele
MOTOFLÉTE, motofleți, s. m. (Reg.) Om neîndemânatic, moale, prost, nătâng. – Cf. mototol, nătăflete.

DOOM

motofléte (reg.) (-to-fle-) s. m., pl. motofléți

motofletelui
MOTOFLÉTE, motofleți, s. m. (Reg.) Om neîndemânatic, moale, prost, nătâng. – Cf. mototol, nătăflete.

DOOM

motofléte (reg.) (-to-fle-) s. m., pl. motofléți

motofleți
MOTOFLÉTE, motofleți, s. m. (Reg.) Om neîndemânatic, moale, prost, nătâng. – Cf. mototol, nătăflete.

DOOM

motofléte (reg.) (-to-fle-) s. m., pl. motofléți

motofleții
MOTOFLÉTE, motofleți, s. m. (Reg.) Om neîndemânatic, moale, prost, nătâng. – Cf. mototol, nătăflete.

DOOM

motofléte (reg.) (-to-fle-) s. m., pl. motofléți

motofleților
MOTOFLÉTE, motofleți, s. m. (Reg.) Om neîndemânatic, moale, prost, nătâng. – Cf. mototol, nătăflete.

DOOM

motofléte (reg.) (-to-fle-) s. m., pl. motofléți

motofreza
MOTOFRÉZĂ, motofreze, s. f. Mașină agricolă echipată cu motor și un disc cu cuțite care pregătește pământul pentru cultură. – Moto- + freză.

motofreze
MOTOFRÉZĂ, motofreze, s. f. Mașină agricolă echipată cu motor și un disc cu cuțite care pregătește pământul pentru cultură. – Moto- + freză.

motofrezei
MOTOFRÉZĂ, motofreze, s. f. Mașină agricolă echipată cu motor și un disc cu cuțite care pregătește pământul pentru cultură. – Moto- + freză.

motofrezele
MOTOFRÉZĂ, motofreze, s. f. Mașină agricolă echipată cu motor și un disc cu cuțite care pregătește pământul pentru cultură. – Moto- + freză.

motofrezelor
MOTOFRÉZĂ, motofreze, s. f. Mașină agricolă echipată cu motor și un disc cu cuțite care pregătește pământul pentru cultură. – Moto- + freză.

motofurgonet
MOTOFURGONÉTĂ, motofurgonete, s. f. Furgonetă autopropulsată; autofurgonetă. [Var.: motofurgonét s. n.] – Moto- + furgonetă.

motofurgoneta
MOTOFURGONÉTĂ, motofurgonete, s. f. Furgonetă autopropulsată; autofurgonetă. [Var.: motofurgonét s. n.] – Moto- + furgonetă.

motofurgonete
MOTOFURGONÉTĂ, motofurgonete, s. f. Furgonetă autopropulsată; autofurgonetă. [Var.: motofurgonét s. n.] – Moto- + furgonetă.

motofurgonetei
MOTOFURGONÉTĂ, motofurgonete, s. f. Furgonetă autopropulsată; autofurgonetă. [Var.: motofurgonét s. n.] – Moto- + furgonetă.

motofurgonetele
MOTOFURGONÉTĂ, motofurgonete, s. f. Furgonetă autopropulsată; autofurgonetă. [Var.: motofurgonét s. n.] – Moto- + furgonetă.

motofurgonetelor
MOTOFURGONÉTĂ, motofurgonete, s. f. Furgonetă autopropulsată; autofurgonetă. [Var.: motofurgonét s. n.] – Moto- + furgonetă.

motoloaga
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motoloaga
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motoloage
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motoloage
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motoloagei
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motoloagei
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motoloagele
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motoloagele
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motoloagelor
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motoloagelor
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motolog
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motolog
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motologi
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motologi
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motologii
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motologii
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motologilor
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motologilor
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motologul
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motologul
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motologului
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motologului
MOTOLÓG, -OÁGĂ, motologi, -oage, s. m. și f., adj. (Reg.) (Om) greoi la minte; tont, prost. – Cf. mototol.

DOOM

motológ (reg.) adj. m., s. m., pl. motológi; adj. f., s. f. motoloágă, pl. motoloáge

motomecanizare
MOTOMECANIZÁRE s. f. Mecanizare făcută cu ajutorul motoarelor. – Moto- + mecanizare. Cf. fr. motomécaniser.

DOOM

motomecanizáre s. f., g.-d. art. motomecanizắrii

motomecanizarea
MOTOMECANIZÁRE s. f. Mecanizare făcută cu ajutorul motoarelor. – Moto- + mecanizare. Cf. fr. motomécaniser.

DOOM

motomecanizáre s. f., g.-d. art. motomecanizắrii

motomecanizat
MOTOMECANIZÁT, -Ă, motomecanizați, -te, adj. Prevăzut cu mijloace proprii de tracțiune auto. – Moto- + mecanizat. Cf. it. motomeccanizzato.

DOOM

motomecanizát adj. m., pl. motomecanizáți; f. motomecanizátă, pl. motomecanizáte

motomecanizata
MOTOMECANIZÁT, -Ă, motomecanizați, -te, adj. Prevăzut cu mijloace proprii de tracțiune auto. – Moto- + mecanizat. Cf. it. motomeccanizzato.

DOOM

motomecanizát adj. m., pl. motomecanizáți; f. motomecanizátă, pl. motomecanizáte

motomecanizate
MOTOMECANIZÁT, -Ă, motomecanizați, -te, adj. Prevăzut cu mijloace proprii de tracțiune auto. – Moto- + mecanizat. Cf. it. motomeccanizzato.

DOOM

motomecanizát adj. m., pl. motomecanizáți; f. motomecanizátă, pl. motomecanizáte

motomecanizatei
MOTOMECANIZÁT, -Ă, motomecanizați, -te, adj. Prevăzut cu mijloace proprii de tracțiune auto. – Moto- + mecanizat. Cf. it. motomeccanizzato.

DOOM

motomecanizát adj. m., pl. motomecanizáți; f. motomecanizátă, pl. motomecanizáte

motomecanizatele
MOTOMECANIZÁT, -Ă, motomecanizați, -te, adj. Prevăzut cu mijloace proprii de tracțiune auto. – Moto- + mecanizat. Cf. it. motomeccanizzato.

DOOM

motomecanizát adj. m., pl. motomecanizáți; f. motomecanizátă, pl. motomecanizáte

motomecanizatelor
MOTOMECANIZÁT, -Ă, motomecanizați, -te, adj. Prevăzut cu mijloace proprii de tracțiune auto. – Moto- + mecanizat. Cf. it. motomeccanizzato.

DOOM

motomecanizát adj. m., pl. motomecanizáți; f. motomecanizátă, pl. motomecanizáte

motomecanizatul
MOTOMECANIZÁT, -Ă, motomecanizați, -te, adj. Prevăzut cu mijloace proprii de tracțiune auto. – Moto- + mecanizat. Cf. it. motomeccanizzato.

DOOM

motomecanizát adj. m., pl. motomecanizáți; f. motomecanizátă, pl. motomecanizáte

motomecanizatului
MOTOMECANIZÁT, -Ă, motomecanizați, -te, adj. Prevăzut cu mijloace proprii de tracțiune auto. – Moto- + mecanizat. Cf. it. motomeccanizzato.

DOOM

motomecanizát adj. m., pl. motomecanizáți; f. motomecanizátă, pl. motomecanizáte

motomecanizați
MOTOMECANIZÁT, -Ă, motomecanizați, -te, adj. Prevăzut cu mijloace proprii de tracțiune auto. – Moto- + mecanizat. Cf. it. motomeccanizzato.

DOOM

motomecanizát adj. m., pl. motomecanizáți; f. motomecanizátă, pl. motomecanizáte

motomecanizații
MOTOMECANIZÁT, -Ă, motomecanizați, -te, adj. Prevăzut cu mijloace proprii de tracțiune auto. – Moto- + mecanizat. Cf. it. motomeccanizzato.

DOOM

motomecanizát adj. m., pl. motomecanizáți; f. motomecanizátă, pl. motomecanizáte

motomecanizaților
MOTOMECANIZÁT, -Ă, motomecanizați, -te, adj. Prevăzut cu mijloace proprii de tracțiune auto. – Moto- + mecanizat. Cf. it. motomeccanizzato.

DOOM

motomecanizát adj. m., pl. motomecanizáți; f. motomecanizátă, pl. motomecanizáte

motomecanizări
MOTOMECANIZÁRE s. f. Mecanizare făcută cu ajutorul motoarelor. – Moto- + mecanizare. Cf. fr. motomécaniser.

DOOM

motomecanizáre s. f., g.-d. art. motomecanizắrii

motomecanizării
MOTOMECANIZÁRE s. f. Mecanizare făcută cu ajutorul motoarelor. – Moto- + mecanizare. Cf. fr. motomécaniser.

DOOM

motomecanizáre s. f., g.-d. art. motomecanizắrii

motomecanizările
MOTOMECANIZÁRE s. f. Mecanizare făcută cu ajutorul motoarelor. – Moto- + mecanizare. Cf. fr. motomécaniser.

DOOM

motomecanizáre s. f., g.-d. art. motomecanizắrii

motomecanizărilor
MOTOMECANIZÁRE s. f. Mecanizare făcută cu ajutorul motoarelor. – Moto- + mecanizare. Cf. fr. motomécaniser.

DOOM

motomecanizáre s. f., g.-d. art. motomecanizắrii

motomitraliera
MOTOMITRALIÉRĂ, motomitraliere, s. f. Autovehicul special, armat cu una sau cu mai multe mitraliere. [Pr.: -li-e-] – Moto- + mitralieră.

DOOM

motomitraliéră (-mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. motomitraliérei; pl. motomitraliére

motomitraliere
MOTOMITRALIÉRĂ, motomitraliere, s. f. Autovehicul special, armat cu una sau cu mai multe mitraliere. [Pr.: -li-e-] – Moto- + mitralieră.

DOOM

motomitraliéră (-mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. motomitraliérei; pl. motomitraliére

motomitralierei
MOTOMITRALIÉRĂ, motomitraliere, s. f. Autovehicul special, armat cu una sau cu mai multe mitraliere. [Pr.: -li-e-] – Moto- + mitralieră.

DOOM

motomitraliéră (-mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. motomitraliérei; pl. motomitraliére

motomitralierele
MOTOMITRALIÉRĂ, motomitraliere, s. f. Autovehicul special, armat cu una sau cu mai multe mitraliere. [Pr.: -li-e-] – Moto- + mitralieră.

DOOM

motomitraliéră (-mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. motomitraliérei; pl. motomitraliére

motomitralierelor
MOTOMITRALIÉRĂ, motomitraliere, s. f. Autovehicul special, armat cu una sau cu mai multe mitraliere. [Pr.: -li-e-] – Moto- + mitralieră.

DOOM

motomitraliéră (-mi-tra-li-e-) s. f., g.-d. art. motomitraliérei; pl. motomitraliére

motonautic
MOTONAÚTIC, -Ă adj. Referitor la motonautică. [< fr. motonautique].

motonautica
MOTONAÚTIC, -Ă adj. Referitor la motonautică. [< fr. motonautique].

motonautica
MOTONAÚTICĂ s. f. Motocros nautic. [Pr.: -na-u-] – Din fr. motonautique.

DOOM

motonaútică s. f., g.-d. art. motonaúticii

motonautice
MOTONAÚTIC, -Ă adj. Referitor la motonautică. [< fr. motonautique].

motonauticei
MOTONAÚTIC, -Ă adj. Referitor la motonautică. [< fr. motonautique].

motonauticele
MOTONAÚTIC, -Ă adj. Referitor la motonautică. [< fr. motonautique].

motonauticelor
MOTONAÚTIC, -Ă adj. Referitor la motonautică. [< fr. motonautique].

motonautici
MOTONAÚTIC, -Ă adj. Referitor la motonautică. [< fr. motonautique].

motonautici
MOTONAÚTICĂ s. f. Motocros nautic. [Pr.: -na-u-] – Din fr. motonautique.

DOOM

motonaútică s. f., g.-d. art. motonaúticii

motonauticii
MOTONAÚTIC, -Ă adj. Referitor la motonautică. [< fr. motonautique].

motonauticii
MOTONAÚTICĂ s. f. Motocros nautic. [Pr.: -na-u-] – Din fr. motonautique.

DOOM

motonaútică s. f., g.-d. art. motonaúticii

motonauticilor
MOTONAÚTIC, -Ă adj. Referitor la motonautică. [< fr. motonautique].

motonauticul
MOTONAÚTIC, -Ă adj. Referitor la motonautică. [< fr. motonautique].

motonauticului
MOTONAÚTIC, -Ă adj. Referitor la motonautică. [< fr. motonautique].

motonava
MOTONÁVĂ, motonave, s. f. Navă pusă în mișcare de o elice, de roți cu zbaturi etc., antrenate de unul sau de mai multe motoare cu ardere internă. – Moto- + navă. Cf. it. motonave.

DOOM

motonávă s. f., g.-d. art. motonávei; pl. motonáve; abr. m/n

motonave
MOTONÁVĂ, motonave, s. f. Navă pusă în mișcare de o elice, de roți cu zbaturi etc., antrenate de unul sau de mai multe motoare cu ardere internă. – Moto- + navă. Cf. it. motonave.

DOOM

motonávă s. f., g.-d. art. motonávei; pl. motonáve; abr. m/n

motonavei
MOTONÁVĂ, motonave, s. f. Navă pusă în mișcare de o elice, de roți cu zbaturi etc., antrenate de unul sau de mai multe motoare cu ardere internă. – Moto- + navă. Cf. it. motonave.

DOOM

motonávă s. f., g.-d. art. motonávei; pl. motonáve; abr. m/n

motonavele
MOTONÁVĂ, motonave, s. f. Navă pusă în mișcare de o elice, de roți cu zbaturi etc., antrenate de unul sau de mai multe motoare cu ardere internă. – Moto- + navă. Cf. it. motonave.

DOOM

motonávă s. f., g.-d. art. motonávei; pl. motonáve; abr. m/n

motonavelor
MOTONÁVĂ, motonave, s. f. Navă pusă în mișcare de o elice, de roți cu zbaturi etc., antrenate de unul sau de mai multe motoare cu ardere internă. – Moto- + navă. Cf. it. motonave.

DOOM

motonávă s. f., g.-d. art. motonávei; pl. motonáve; abr. m/n

motoplanoare
MOTOPLANÓR, motoplanoare, s. n. Planor cu motor auxiliar. – Din fr. motoplaneur.

motoplanoarele
MOTOPLANÓR, motoplanoare, s. n. Planor cu motor auxiliar. – Din fr. motoplaneur.

motoplanoarelor
MOTOPLANÓR, motoplanoare, s. n. Planor cu motor auxiliar. – Din fr. motoplaneur.

motoplanor
MOTOPLANÓR, motoplanoare, s. n. Planor cu motor auxiliar. – Din fr. motoplaneur.

motoplanorul
MOTOPLANÓR, motoplanoare, s. n. Planor cu motor auxiliar. – Din fr. motoplaneur.

motoplanorului
MOTOPLANÓR, motoplanoare, s. n. Planor cu motor auxiliar. – Din fr. motoplaneur.

motoplug
MOTOPLÚG, motopluguri, s. n. Plug mecanic pus în mișcare de un tractor sau formând un ansamblu cu acesta. – Moto- + plug.

DOOM

motoplúg (-to-plug) s. n., pl. motoplúguri

motoplugul
MOTOPLÚG, motopluguri, s. n. Plug mecanic pus în mișcare de un tractor sau formând un ansamblu cu acesta. – Moto- + plug.

DOOM

motoplúg (-to-plug) s. n., pl. motoplúguri

motoplugului
MOTOPLÚG, motopluguri, s. n. Plug mecanic pus în mișcare de un tractor sau formând un ansamblu cu acesta. – Moto- + plug.

DOOM

motoplúg (-to-plug) s. n., pl. motoplúguri

motopluguri
MOTOPLÚG, motopluguri, s. n. Plug mecanic pus în mișcare de un tractor sau formând un ansamblu cu acesta. – Moto- + plug.

DOOM

motoplúg (-to-plug) s. n., pl. motoplúguri

motoplugurile
MOTOPLÚG, motopluguri, s. n. Plug mecanic pus în mișcare de un tractor sau formând un ansamblu cu acesta. – Moto- + plug.

DOOM

motoplúg (-to-plug) s. n., pl. motoplúguri

motoplugurilor
MOTOPLÚG, motopluguri, s. n. Plug mecanic pus în mișcare de un tractor sau formând un ansamblu cu acesta. – Moto- + plug.

DOOM

motoplúg (-to-plug) s. n., pl. motoplúguri

motopompa
MOTOPÓMPĂ, motopompe, s. f. Agregat constituit dintr-o pompă și un motor (cu benzină sau electric), montate pe un șasiu comun, folosit în grădinărie, la stingerea incendiilor etc. – Din fr. motopompe, rus. motopompa.

DOOM

motopómpă s. f., g.-d. art. motopómpei; pl. motopómpe

motopompe
MOTOPÓMPĂ, motopompe, s. f. Agregat constituit dintr-o pompă și un motor (cu benzină sau electric), montate pe un șasiu comun, folosit în grădinărie, la stingerea incendiilor etc. – Din fr. motopompe, rus. motopompa.

DOOM

motopómpă s. f., g.-d. art. motopómpei; pl. motopómpe

motopompei
MOTOPÓMPĂ, motopompe, s. f. Agregat constituit dintr-o pompă și un motor (cu benzină sau electric), montate pe un șasiu comun, folosit în grădinărie, la stingerea incendiilor etc. – Din fr. motopompe, rus. motopompa.

DOOM

motopómpă s. f., g.-d. art. motopómpei; pl. motopómpe

motopompele
MOTOPÓMPĂ, motopompe, s. f. Agregat constituit dintr-o pompă și un motor (cu benzină sau electric), montate pe un șasiu comun, folosit în grădinărie, la stingerea incendiilor etc. – Din fr. motopompe, rus. motopompa.

DOOM

motopómpă s. f., g.-d. art. motopómpei; pl. motopómpe

motopompelor
MOTOPÓMPĂ, motopompe, s. f. Agregat constituit dintr-o pompă și un motor (cu benzină sau electric), montate pe un șasiu comun, folosit în grădinărie, la stingerea incendiilor etc. – Din fr. motopompe, rus. motopompa.

DOOM

motopómpă s. f., g.-d. art. motopómpei; pl. motopómpe

motopropulsoare
MOTOPROPULSÓR, motopropulsoare, s. n. Agregat al avioanelor sau al elicopterelor compus dintr-un motor cu ardere internă sau o turbină cu gaz, cuplat cu o elice propulsatoare sau portantă. – Din fr. motopropulseur.

DOOM

motopropulsór (-to-pro-) s. n., pl. motopropulsoáre

motopropulsoarele
MOTOPROPULSÓR, motopropulsoare, s. n. Agregat al avioanelor sau al elicopterelor compus dintr-un motor cu ardere internă sau o turbină cu gaz, cuplat cu o elice propulsatoare sau portantă. – Din fr. motopropulseur.

DOOM

motopropulsór (-to-pro-) s. n., pl. motopropulsoáre

motopropulsoarelor
MOTOPROPULSÓR, motopropulsoare, s. n. Agregat al avioanelor sau al elicopterelor compus dintr-un motor cu ardere internă sau o turbină cu gaz, cuplat cu o elice propulsatoare sau portantă. – Din fr. motopropulseur.

DOOM

motopropulsór (-to-pro-) s. n., pl. motopropulsoáre

motopropulsor
MOTOPROPULSÓR, motopropulsoare, s. n. Agregat al avioanelor sau al elicopterelor compus dintr-un motor cu ardere internă sau o turbină cu gaz, cuplat cu o elice propulsatoare sau portantă. – Din fr. motopropulseur.

DOOM

motopropulsór (-to-pro-) s. n., pl. motopropulsoáre

motopropulsorul
MOTOPROPULSÓR, motopropulsoare, s. n. Agregat al avioanelor sau al elicopterelor compus dintr-un motor cu ardere internă sau o turbină cu gaz, cuplat cu o elice propulsatoare sau portantă. – Din fr. motopropulseur.

DOOM

motopropulsór (-to-pro-) s. n., pl. motopropulsoáre

motopropulsorului
MOTOPROPULSÓR, motopropulsoare, s. n. Agregat al avioanelor sau al elicopterelor compus dintr-un motor cu ardere internă sau o turbină cu gaz, cuplat cu o elice propulsatoare sau portantă. – Din fr. motopropulseur.

DOOM

motopropulsór (-to-pro-) s. n., pl. motopropulsoáre

motor
MOTÓR, -OÁRE, motori, -oare, s. n., adj. I. S. n. Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică convertibilă în lucru mecanic (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). ◊ Motor termic = motor care transformă energia termică a unui combustibil în energie mecanică. Motor electric = motor care transformă energia electrică în energie mecanică. Motor eolian = motor care transformă energia vântului în energie mecanică. Motor hidraulic = motor care transformă energia hidraulică (a unei mase de apă în mișcare sau a unui fluid sub presiune) în energie mecanică. Motor cu plasmă = motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. Motor fotonic = motor cu reacție la care agentul motor îl constituie fotonii. Motor ionic = motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. Motor nuclear = motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. ◊ Compus Motor-rachetă = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant. II. 1. Adj. Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; motoriu. 2. Adj., s. n. Factor, agent (persoană) care declanșează o acțiune, care stimulează pe cineva sau ceva, care dă impuls unei acțiuni. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.

DOOM

motór² s. n., pl. motoáre

motoraș
MOTORÁȘ, motorașe, s. n. Diminutiv al lui motor (I); motor mic, de mică putere. – Motor + suf. -aș.

DOOM

motoráș s. n., pl. motoráșe

motorașe
MOTORÁȘ, motorașe, s. n. Diminutiv al lui motor (I); motor mic, de mică putere. – Motor + suf. -aș.

DOOM

motoráș s. n., pl. motoráșe

motorașele
MOTORÁȘ, motorașe, s. n. Diminutiv al lui motor (I); motor mic, de mică putere. – Motor + suf. -aș.

DOOM

motoráș s. n., pl. motoráșe

motorașelor
MOTORÁȘ, motorașe, s. n. Diminutiv al lui motor (I); motor mic, de mică putere. – Motor + suf. -aș.

DOOM

motoráș s. n., pl. motoráșe

motorașul
MOTORÁȘ, motorașe, s. n. Diminutiv al lui motor (I); motor mic, de mică putere. – Motor + suf. -aș.

DOOM

motoráș s. n., pl. motoráșe

motorașului
MOTORÁȘ, motorașe, s. n. Diminutiv al lui motor (I); motor mic, de mică putere. – Motor + suf. -aș.

DOOM

motoráș s. n., pl. motoráșe

motorcada
MOTORCÁDĂ s.f. (Rar) Procesiune de automobile. [< americ. motorcade].

motorcade
MOTORCÁDĂ s.f. (Rar) Procesiune de automobile. [< americ. motorcade].

motorcadei
MOTORCÁDĂ s.f. (Rar) Procesiune de automobile. [< americ. motorcade].

motorcadele
MOTORCÁDĂ s.f. (Rar) Procesiune de automobile. [< americ. motorcade].

motorcadelor
MOTORCÁDĂ s.f. (Rar) Procesiune de automobile. [< americ. motorcade].

motoreactoare
MOTOREACTÓR, motoreactoare, s. n. Agregat folosit pentru propulsia avioanelor, format dintr-un motor cu ardere internă și un compresor. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. motoréacteur.

DOOM

motoreactór (-re-ac-) s. n., pl. motoreactoáre

motoreactoarele
MOTOREACTÓR, motoreactoare, s. n. Agregat folosit pentru propulsia avioanelor, format dintr-un motor cu ardere internă și un compresor. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. motoréacteur.

DOOM

motoreactór (-re-ac-) s. n., pl. motoreactoáre

motoreactoarelor
MOTOREACTÓR, motoreactoare, s. n. Agregat folosit pentru propulsia avioanelor, format dintr-un motor cu ardere internă și un compresor. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. motoréacteur.

DOOM

motoreactór (-re-ac-) s. n., pl. motoreactoáre

motoreactor
MOTOREACTÓR, motoreactoare, s. n. Agregat folosit pentru propulsia avioanelor, format dintr-un motor cu ardere internă și un compresor. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. motoréacteur.

DOOM

motoreactór (-re-ac-) s. n., pl. motoreactoáre

motoreactorul
MOTOREACTÓR, motoreactoare, s. n. Agregat folosit pentru propulsia avioanelor, format dintr-un motor cu ardere internă și un compresor. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. motoréacteur.

DOOM

motoreactór (-re-ac-) s. n., pl. motoreactoáre

motoreactorului
MOTOREACTÓR, motoreactoare, s. n. Agregat folosit pentru propulsia avioanelor, format dintr-un motor cu ardere internă și un compresor. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. motoréacteur.

DOOM

motoreactór (-re-ac-) s. n., pl. motoreactoáre

motoreta
MOTORÉTĂ, motorete, s. f. Motocicletă ușoară, pusă în mișcare de un motor cu putere mică și prevăzută cu pedale pentru acționarea auxiliară cu picioarele. – Din fr. motorette.

DOOM

motorétă s. f., g.-d. art. motorétei; pl. motoréte

motorete
MOTORÉTĂ, motorete, s. f. Motocicletă ușoară, pusă în mișcare de un motor cu putere mică și prevăzută cu pedale pentru acționarea auxiliară cu picioarele. – Din fr. motorette.

DOOM

motorétă s. f., g.-d. art. motorétei; pl. motoréte

motoretei
MOTORÉTĂ, motorete, s. f. Motocicletă ușoară, pusă în mișcare de un motor cu putere mică și prevăzută cu pedale pentru acționarea auxiliară cu picioarele. – Din fr. motorette.

DOOM

motorétă s. f., g.-d. art. motorétei; pl. motoréte

motoretele
MOTORÉTĂ, motorete, s. f. Motocicletă ușoară, pusă în mișcare de un motor cu putere mică și prevăzută cu pedale pentru acționarea auxiliară cu picioarele. – Din fr. motorette.

DOOM

motorétă s. f., g.-d. art. motorétei; pl. motoréte

motoretelor
MOTORÉTĂ, motorete, s. f. Motocicletă ușoară, pusă în mișcare de un motor cu putere mică și prevăzută cu pedale pentru acționarea auxiliară cu picioarele. – Din fr. motorette.

DOOM

motorétă s. f., g.-d. art. motorétei; pl. motoréte

motoretist
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretist
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretista
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretista
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretiste
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretiste
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretistei
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretistei
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretistele
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretistele
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretistelor
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretistelor
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretistul
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretistul
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretistului
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretistului
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretiști
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretiști
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretiștii
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretiștii
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretiștilor
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motoretiștilor
MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

motori
MOTÓR, -OÁRE, motori, -oare, s. n., adj. I. S. n. Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică convertibilă în lucru mecanic (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). ◊ Motor termic = motor care transformă energia termică a unui combustibil în energie mecanică. Motor electric = motor care transformă energia electrică în energie mecanică. Motor eolian = motor care transformă energia vântului în energie mecanică. Motor hidraulic = motor care transformă energia hidraulică (a unei mase de apă în mișcare sau a unui fluid sub presiune) în energie mecanică. Motor cu plasmă = motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. Motor fotonic = motor cu reacție la care agentul motor îl constituie fotonii. Motor ionic = motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. Motor nuclear = motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. ◊ Compus Motor-rachetă = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant. II. 1. Adj. Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; motoriu. 2. Adj., s. n. Factor, agent (persoană) care declanșează o acțiune, care stimulează pe cineva sau ceva, care dă impuls unei acțiuni. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.

DOOM

motór² s. n., pl. motoáre

motoria
MOTÓRIU, -IE, motorii, adj. (Rar) Motor (II). – Din lat. motorius.

DOOM

motóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. motórie (-ri-e); pl. m. și f. motórii

motoric
MOTÓRIC, -Ă adj. Referitor la mișcare. [Cf. germ. motorisch].

motorica
MOTÓRIC, -Ă adj. Referitor la mișcare. [Cf. germ. motorisch].

motorice
MOTÓRIC, -Ă adj. Referitor la mișcare. [Cf. germ. motorisch].

motoricei
MOTÓRIC, -Ă adj. Referitor la mișcare. [Cf. germ. motorisch].

motoricele
MOTÓRIC, -Ă adj. Referitor la mișcare. [Cf. germ. motorisch].

motoricelor
MOTÓRIC, -Ă adj. Referitor la mișcare. [Cf. germ. motorisch].

motorici
MOTÓRIC, -Ă adj. Referitor la mișcare. [Cf. germ. motorisch].

motoricii
MOTÓRIC, -Ă adj. Referitor la mișcare. [Cf. germ. motorisch].

motoricilor
MOTÓRIC, -Ă adj. Referitor la mișcare. [Cf. germ. motorisch].

motoricul
MOTÓRIC, -Ă adj. Referitor la mișcare. [Cf. germ. motorisch].

motoricului
MOTÓRIC, -Ă adj. Referitor la mișcare. [Cf. germ. motorisch].

motorie
MOTÓRIU, -IE, motorii, adj. (Rar) Motor (II). – Din lat. motorius.

DOOM

motóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. motórie (-ri-e); pl. m. și f. motórii

motoriei
MOTÓRIU, -IE, motorii, adj. (Rar) Motor (II). – Din lat. motorius.

DOOM

motóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. motórie (-ri-e); pl. m. și f. motórii

motorii
MOTÓR, -OÁRE, motori, -oare, s. n., adj. I. S. n. Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică convertibilă în lucru mecanic (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). ◊ Motor termic = motor care transformă energia termică a unui combustibil în energie mecanică. Motor electric = motor care transformă energia electrică în energie mecanică. Motor eolian = motor care transformă energia vântului în energie mecanică. Motor hidraulic = motor care transformă energia hidraulică (a unei mase de apă în mișcare sau a unui fluid sub presiune) în energie mecanică. Motor cu plasmă = motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. Motor fotonic = motor cu reacție la care agentul motor îl constituie fotonii. Motor ionic = motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. Motor nuclear = motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. ◊ Compus Motor-rachetă = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant. II. 1. Adj. Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; motoriu. 2. Adj., s. n. Factor, agent (persoană) care declanșează o acțiune, care stimulează pe cineva sau ceva, care dă impuls unei acțiuni. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.

DOOM

motór² s. n., pl. motoáre

motorii
MOTÓRIU, -IE, motorii, adj. (Rar) Motor (II). – Din lat. motorius.

DOOM

motóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. motórie (-ri-e); pl. m. și f. motórii

motoriii
MOTÓRIU, -IE, motorii, adj. (Rar) Motor (II). – Din lat. motorius.

DOOM

motóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. motórie (-ri-e); pl. m. și f. motórii

motoriile
MOTÓRIU, -IE, motorii, adj. (Rar) Motor (II). – Din lat. motorius.

DOOM

motóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. motórie (-ri-e); pl. m. și f. motórii

motoriilor
MOTÓRIU, -IE, motorii, adj. (Rar) Motor (II). – Din lat. motorius.

DOOM

motóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. motórie (-ri-e); pl. m. și f. motórii

motorilor
MOTÓR, -OÁRE, motori, -oare, s. n., adj. I. S. n. Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică convertibilă în lucru mecanic (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). ◊ Motor termic = motor care transformă energia termică a unui combustibil în energie mecanică. Motor electric = motor care transformă energia electrică în energie mecanică. Motor eolian = motor care transformă energia vântului în energie mecanică. Motor hidraulic = motor care transformă energia hidraulică (a unei mase de apă în mișcare sau a unui fluid sub presiune) în energie mecanică. Motor cu plasmă = motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. Motor fotonic = motor cu reacție la care agentul motor îl constituie fotonii. Motor ionic = motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. Motor nuclear = motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. ◊ Compus Motor-rachetă = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant. II. 1. Adj. Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; motoriu. 2. Adj., s. n. Factor, agent (persoană) care declanșează o acțiune, care stimulează pe cineva sau ceva, care dă impuls unei acțiuni. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.

DOOM

motór² s. n., pl. motoáre

motorina
MOTORÍNĂ, motorine, s. f. Amestec lichid de hidrocarburi obținut prin distilarea țițeiului sau a unor produse sintetice, folosit drept combustibil la motoarele cu autoaprindere sau ca materie primă în industria chimică. – Din germ. Motorin.

DOOM

!motorínă s. f., g.-d. art. motorínei; pl. motoríne

motorine
MOTORÍNĂ, motorine, s. f. Amestec lichid de hidrocarburi obținut prin distilarea țițeiului sau a unor produse sintetice, folosit drept combustibil la motoarele cu autoaprindere sau ca materie primă în industria chimică. – Din germ. Motorin.

DOOM

!motorínă s. f., g.-d. art. motorínei; pl. motoríne

motorinei
MOTORÍNĂ, motorine, s. f. Amestec lichid de hidrocarburi obținut prin distilarea țițeiului sau a unor produse sintetice, folosit drept combustibil la motoarele cu autoaprindere sau ca materie primă în industria chimică. – Din germ. Motorin.

DOOM

!motorínă s. f., g.-d. art. motorínei; pl. motoríne

motorinele
MOTORÍNĂ, motorine, s. f. Amestec lichid de hidrocarburi obținut prin distilarea țițeiului sau a unor produse sintetice, folosit drept combustibil la motoarele cu autoaprindere sau ca materie primă în industria chimică. – Din germ. Motorin.

DOOM

!motorínă s. f., g.-d. art. motorínei; pl. motoríne

motorinelor
MOTORÍNĂ, motorine, s. f. Amestec lichid de hidrocarburi obținut prin distilarea țițeiului sau a unor produse sintetice, folosit drept combustibil la motoarele cu autoaprindere sau ca materie primă în industria chimică. – Din germ. Motorin.

DOOM

!motorínă s. f., g.-d. art. motorínei; pl. motoríne

motorist
MOTORÍST, -Ă, motoriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; persoană care face, repară sau asigură întreținerea utilajelor, a mașinilor, a aparatelor; mecanic. – Din rus. motorist.

DOOM

motorístă (rar) s. f., g.-d. art. motorístei; pl. motoríste

motorista
MOTORÍST, -Ă, motoriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; persoană care face, repară sau asigură întreținerea utilajelor, a mașinilor, a aparatelor; mecanic. – Din rus. motorist.

DOOM

motorístă (rar) s. f., g.-d. art. motorístei; pl. motoríste

motoriste
MOTORÍST, -Ă, motoriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; persoană care face, repară sau asigură întreținerea utilajelor, a mașinilor, a aparatelor; mecanic. – Din rus. motorist.

DOOM

motorístă (rar) s. f., g.-d. art. motorístei; pl. motoríste

motoristei
MOTORÍST, -Ă, motoriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; persoană care face, repară sau asigură întreținerea utilajelor, a mașinilor, a aparatelor; mecanic. – Din rus. motorist.

DOOM

motorístă (rar) s. f., g.-d. art. motorístei; pl. motoríste

motoristele
MOTORÍST, -Ă, motoriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; persoană care face, repară sau asigură întreținerea utilajelor, a mașinilor, a aparatelor; mecanic. – Din rus. motorist.

DOOM

motorístă (rar) s. f., g.-d. art. motorístei; pl. motoríste

motoristelor
MOTORÍST, -Ă, motoriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; persoană care face, repară sau asigură întreținerea utilajelor, a mașinilor, a aparatelor; mecanic. – Din rus. motorist.

DOOM

motorístă (rar) s. f., g.-d. art. motorístei; pl. motoríste

motoristul
MOTORÍST, -Ă, motoriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; persoană care face, repară sau asigură întreținerea utilajelor, a mașinilor, a aparatelor; mecanic. – Din rus. motorist.

DOOM

motorístă (rar) s. f., g.-d. art. motorístei; pl. motoríste

motoristului
MOTORÍST, -Ă, motoriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; persoană care face, repară sau asigură întreținerea utilajelor, a mașinilor, a aparatelor; mecanic. – Din rus. motorist.

DOOM

motorístă (rar) s. f., g.-d. art. motorístei; pl. motoríste

motoriu
MOTÓRIU, -IE, motorii, adj. (Rar) Motor (II). – Din lat. motorius.

DOOM

motóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. motórie (-ri-e); pl. m. și f. motórii

motoriul
MOTÓRIU, -IE, motorii, adj. (Rar) Motor (II). – Din lat. motorius.

DOOM

motóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. motórie (-ri-e); pl. m. și f. motórii

motoriului
MOTÓRIU, -IE, motorii, adj. (Rar) Motor (II). – Din lat. motorius.

DOOM

motóriu (rar) [riu pron. riu] adj. m., f. motórie (-ri-e); pl. m. și f. motórii

motoriza
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizai
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizam
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizare
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizare
MOTORIZÁRE, motorizări, s. f. Acțiunea de a motoriza și rezultatul ei. – V. motoriza.

DOOM

motorizáre s. f., g.-d. art. motorizắrii; pl. motorizắri

motorizarea
MOTORIZÁRE, motorizări, s. f. Acțiunea de a motoriza și rezultatul ei. – V. motoriza.

DOOM

motorizáre s. f., g.-d. art. motorizắrii; pl. motorizắri

motorizară
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizarăm
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizarăți
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizase
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizasem
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizaseră
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizaserăm
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizaserăți
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizaseși
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizaseți
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizat
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizat
MOTORIZÁT, -Ă, motorizați, -te, adj. Care utilizează tracțiune mecanică; echipat cu motor. ♦ (Substantivat, n. pl.) Unitate militară care folosește mijloace mecanizate de luptă, în special tancuri. – V. motoriza.

DOOM

motorizáte s. n. pl.

motorizata
MOTORIZÁT, -Ă, motorizați, -te, adj. Care utilizează tracțiune mecanică; echipat cu motor. ♦ (Substantivat, n. pl.) Unitate militară care folosește mijloace mecanizate de luptă, în special tancuri. – V. motoriza.

DOOM

motorizáte s. n. pl.

motorizate
MOTORIZÁT, -Ă, motorizați, -te, adj. Care utilizează tracțiune mecanică; echipat cu motor. ♦ (Substantivat, n. pl.) Unitate militară care folosește mijloace mecanizate de luptă, în special tancuri. – V. motoriza.

DOOM

motorizáte s. n. pl.

motorizatei
MOTORIZÁT, -Ă, motorizați, -te, adj. Care utilizează tracțiune mecanică; echipat cu motor. ♦ (Substantivat, n. pl.) Unitate militară care folosește mijloace mecanizate de luptă, în special tancuri. – V. motoriza.

DOOM

motorizáte s. n. pl.

motorizatele
MOTORIZÁT, -Ă, motorizați, -te, adj. Care utilizează tracțiune mecanică; echipat cu motor. ♦ (Substantivat, n. pl.) Unitate militară care folosește mijloace mecanizate de luptă, în special tancuri. – V. motoriza.

DOOM

motorizáte s. n. pl.

motorizatelor
MOTORIZÁT, -Ă, motorizați, -te, adj. Care utilizează tracțiune mecanică; echipat cu motor. ♦ (Substantivat, n. pl.) Unitate militară care folosește mijloace mecanizate de luptă, în special tancuri. – V. motoriza.

DOOM

motorizáte s. n. pl.

motorizatul
MOTORIZÁT, -Ă, motorizați, -te, adj. Care utilizează tracțiune mecanică; echipat cu motor. ♦ (Substantivat, n. pl.) Unitate militară care folosește mijloace mecanizate de luptă, în special tancuri. – V. motoriza.

DOOM

motorizáte s. n. pl.

motorizatului
MOTORIZÁT, -Ă, motorizați, -te, adj. Care utilizează tracțiune mecanică; echipat cu motor. ♦ (Substantivat, n. pl.) Unitate militară care folosește mijloace mecanizate de luptă, în special tancuri. – V. motoriza.

DOOM

motorizáte s. n. pl.

motorizau
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizași
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizați
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizați
MOTORIZÁT, -Ă, motorizați, -te, adj. Care utilizează tracțiune mecanică; echipat cu motor. ♦ (Substantivat, n. pl.) Unitate militară care folosește mijloace mecanizate de luptă, în special tancuri. – V. motoriza.

DOOM

motorizáte s. n. pl.

motorizații
MOTORIZÁT, -Ă, motorizați, -te, adj. Care utilizează tracțiune mecanică; echipat cu motor. ♦ (Substantivat, n. pl.) Unitate militară care folosește mijloace mecanizate de luptă, în special tancuri. – V. motoriza.

DOOM

motorizáte s. n. pl.

motorizaților
MOTORIZÁT, -Ă, motorizați, -te, adj. Care utilizează tracțiune mecanică; echipat cu motor. ♦ (Substantivat, n. pl.) Unitate militară care folosește mijloace mecanizate de luptă, în special tancuri. – V. motoriza.

DOOM

motorizáte s. n. pl.

motorizează
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizez
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizeze
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizezi
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizând
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizînd
MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

DOOM

motorizá (a ~) vb., ind. prez. 3 motorizeáză

motorizări
MOTORIZÁRE, motorizări, s. f. Acțiunea de a motoriza și rezultatul ei. – V. motoriza.

DOOM

motorizáre s. f., g.-d. art. motorizắrii; pl. motorizắri

motorizării
MOTORIZÁRE, motorizări, s. f. Acțiunea de a motoriza și rezultatul ei. – V. motoriza.

DOOM

motorizáre s. f., g.-d. art. motorizắrii; pl. motorizắri

motorizările
MOTORIZÁRE, motorizări, s. f. Acțiunea de a motoriza și rezultatul ei. – V. motoriza.

DOOM

motorizáre s. f., g.-d. art. motorizắrii; pl. motorizắri

motorizărilor
MOTORIZÁRE, motorizări, s. f. Acțiunea de a motoriza și rezultatul ei. – V. motoriza.

DOOM

motorizáre s. f., g.-d. art. motorizắrii; pl. motorizắri

motoriști
MOTORÍST, -Ă, motoriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; persoană care face, repară sau asigură întreținerea utilajelor, a mașinilor, a aparatelor; mecanic. – Din rus. motorist.

DOOM

motorístă (rar) s. f., g.-d. art. motorístei; pl. motoríste

motoriștii
MOTORÍST, -Ă, motoriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; persoană care face, repară sau asigură întreținerea utilajelor, a mașinilor, a aparatelor; mecanic. – Din rus. motorist.

DOOM

motorístă (rar) s. f., g.-d. art. motorístei; pl. motoríste

motoriștilor
MOTORÍST, -Ă, motoriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; persoană care face, repară sau asigură întreținerea utilajelor, a mașinilor, a aparatelor; mecanic. – Din rus. motorist.

DOOM

motorístă (rar) s. f., g.-d. art. motorístei; pl. motoríste

motorul
MOTÓR, -OÁRE, motori, -oare, s. n., adj. I. S. n. Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică convertibilă în lucru mecanic (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). ◊ Motor termic = motor care transformă energia termică a unui combustibil în energie mecanică. Motor electric = motor care transformă energia electrică în energie mecanică. Motor eolian = motor care transformă energia vântului în energie mecanică. Motor hidraulic = motor care transformă energia hidraulică (a unei mase de apă în mișcare sau a unui fluid sub presiune) în energie mecanică. Motor cu plasmă = motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. Motor fotonic = motor cu reacție la care agentul motor îl constituie fotonii. Motor ionic = motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. Motor nuclear = motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. ◊ Compus Motor-rachetă = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant. II. 1. Adj. Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; motoriu. 2. Adj., s. n. Factor, agent (persoană) care declanșează o acțiune, care stimulează pe cineva sau ceva, care dă impuls unei acțiuni. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.

DOOM

motór² s. n., pl. motoáre

motorului
MOTÓR, -OÁRE, motori, -oare, s. n., adj. I. S. n. Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică convertibilă în lucru mecanic (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). ◊ Motor termic = motor care transformă energia termică a unui combustibil în energie mecanică. Motor electric = motor care transformă energia electrică în energie mecanică. Motor eolian = motor care transformă energia vântului în energie mecanică. Motor hidraulic = motor care transformă energia hidraulică (a unei mase de apă în mișcare sau a unui fluid sub presiune) în energie mecanică. Motor cu plasmă = motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. Motor fotonic = motor cu reacție la care agentul motor îl constituie fotonii. Motor ionic = motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. Motor nuclear = motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. ◊ Compus Motor-rachetă = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant. II. 1. Adj. Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; motoriu. 2. Adj., s. n. Factor, agent (persoană) care declanșează o acțiune, care stimulează pe cineva sau ceva, care dă impuls unei acțiuni. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.

DOOM

motór² s. n., pl. motoáre

motoscaf
MOTOSCÁF s.n. Navă (de mic tonaj) cu motor. [< it. motoscafo].

motoscaf
MOTOSCÁF s.n. Navă (de mic tonaj) cu motor. [< it. motoscafo].

motoscafe
MOTOSCÁF s.n. Navă (de mic tonaj) cu motor. [< it. motoscafo].

motoscafele
MOTOSCÁF s.n. Navă (de mic tonaj) cu motor. [< it. motoscafo].

motoscafelor
MOTOSCÁF s.n. Navă (de mic tonaj) cu motor. [< it. motoscafo].

motoscaful
MOTOSCÁF s.n. Navă (de mic tonaj) cu motor. [< it. motoscafo].

motoscaful
MOTOSCÁF s.n. Navă (de mic tonaj) cu motor. [< it. motoscafo].

motoscafului
MOTOSCÁF s.n. Navă (de mic tonaj) cu motor. [< it. motoscafo].

motoscafului
MOTOSCÁF s.n. Navă (de mic tonaj) cu motor. [< it. motoscafo].

motoscafuri
MOTOSCÁF s.n. Navă (de mic tonaj) cu motor. [< it. motoscafo].

motoscafurile
MOTOSCÁF s.n. Navă (de mic tonaj) cu motor. [< it. motoscafo].

motoscafurilor
MOTOSCÁF s.n. Navă (de mic tonaj) cu motor. [< it. motoscafo].

motoscuter
MOTOSCÚTER, motoscutere, s. n. Scuter cu dubiță folosit în transportul comercial. – Din fr. motoscooter, engl. motor scooter.

motoscutere
MOTOSCÚTER, motoscutere, s. n. Scuter cu dubiță folosit în transportul comercial. – Din fr. motoscooter, engl. motor scooter.

motoscuterele
MOTOSCÚTER, motoscutere, s. n. Scuter cu dubiță folosit în transportul comercial. – Din fr. motoscooter, engl. motor scooter.

motoscuterelor
MOTOSCÚTER, motoscutere, s. n. Scuter cu dubiță folosit în transportul comercial. – Din fr. motoscooter, engl. motor scooter.

motoscuterul
MOTOSCÚTER, motoscutere, s. n. Scuter cu dubiță folosit în transportul comercial. – Din fr. motoscooter, engl. motor scooter.

motoscuterului
MOTOSCÚTER, motoscutere, s. n. Scuter cu dubiță folosit în transportul comercial. – Din fr. motoscooter, engl. motor scooter.

mototoala
MOTOTÓL, -OÁLĂ, mototoli, -oale, s. n., adj. 1. S. n. Obiect făcut cocoloș; ghem, ghemotoc. ◊ Expr. A face (pe cineva) mototol = a doborî (pe cineva) la pământ, a lăsa nemișcat, inert. A se face mototol = a se strânge, a se ghemui (de durere etc.). 2. Adj. (Adesea substantivat) Încet la lucru, bleg, moale; nătâng, prost. – Din mototoli (derivat regresiv).

DOOM

mototól² s. n., pl. mototoále

mototoale
MOTOTÓL, -OÁLĂ, mototoli, -oale, s. n., adj. 1. S. n. Obiect făcut cocoloș; ghem, ghemotoc. ◊ Expr. A face (pe cineva) mototol = a doborî (pe cineva) la pământ, a lăsa nemișcat, inert. A se face mototol = a se strânge, a se ghemui (de durere etc.). 2. Adj. (Adesea substantivat) Încet la lucru, bleg, moale; nătâng, prost. – Din mototoli (derivat regresiv).

DOOM

mototól² s. n., pl. mototoále

mototoalei
MOTOTÓL, -OÁLĂ, mototoli, -oale, s. n., adj. 1. S. n. Obiect făcut cocoloș; ghem, ghemotoc. ◊ Expr. A face (pe cineva) mototol = a doborî (pe cineva) la pământ, a lăsa nemișcat, inert. A se face mototol = a se strânge, a se ghemui (de durere etc.). 2. Adj. (Adesea substantivat) Încet la lucru, bleg, moale; nătâng, prost. – Din mototoli (derivat regresiv).

DOOM

mototól² s. n., pl. mototoále

mototoalele
MOTOTÓL, -OÁLĂ, mototoli, -oale, s. n., adj. 1. S. n. Obiect făcut cocoloș; ghem, ghemotoc. ◊ Expr. A face (pe cineva) mototol = a doborî (pe cineva) la pământ, a lăsa nemișcat, inert. A se face mototol = a se strânge, a se ghemui (de durere etc.). 2. Adj. (Adesea substantivat) Încet la lucru, bleg, moale; nătâng, prost. – Din mototoli (derivat regresiv).

DOOM

mototól² s. n., pl. mototoále

mototoalelor
MOTOTÓL, -OÁLĂ, mototoli, -oale, s. n., adj. 1. S. n. Obiect făcut cocoloș; ghem, ghemotoc. ◊ Expr. A face (pe cineva) mototol = a doborî (pe cineva) la pământ, a lăsa nemișcat, inert. A se face mototol = a se strânge, a se ghemui (de durere etc.). 2. Adj. (Adesea substantivat) Încet la lucru, bleg, moale; nătâng, prost. – Din mototoli (derivat regresiv).

DOOM

mototól² s. n., pl. mototoále

mototol
MOTOTÓL, -OÁLĂ, mototoli, -oale, s. n., adj. 1. S. n. Obiect făcut cocoloș; ghem, ghemotoc. ◊ Expr. A face (pe cineva) mototol = a doborî (pe cineva) la pământ, a lăsa nemișcat, inert. A se face mototol = a se strânge, a se ghemui (de durere etc.). 2. Adj. (Adesea substantivat) Încet la lucru, bleg, moale; nătâng, prost. – Din mototoli (derivat regresiv).

DOOM

mototól² s. n., pl. mototoále

mototolea
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototoleai
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototoleam
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototolească
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototoleau
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototoleați
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototolesc
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototolește
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototolești
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototoli
MOTOTÓL, -OÁLĂ, mototoli, -oale, s. n., adj. 1. S. n. Obiect făcut cocoloș; ghem, ghemotoc. ◊ Expr. A face (pe cineva) mototol = a doborî (pe cineva) la pământ, a lăsa nemișcat, inert. A se face mototol = a se strânge, a se ghemui (de durere etc.). 2. Adj. (Adesea substantivat) Încet la lucru, bleg, moale; nătâng, prost. – Din mototoli (derivat regresiv).

DOOM

mototól² s. n., pl. mototoále

mototoli
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototolii
MOTOTÓL, -OÁLĂ, mototoli, -oale, s. n., adj. 1. S. n. Obiect făcut cocoloș; ghem, ghemotoc. ◊ Expr. A face (pe cineva) mototol = a doborî (pe cineva) la pământ, a lăsa nemișcat, inert. A se face mototol = a se strânge, a se ghemui (de durere etc.). 2. Adj. (Adesea substantivat) Încet la lucru, bleg, moale; nătâng, prost. – Din mototoli (derivat regresiv).

DOOM

mototól² s. n., pl. mototoále

mototolii
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototolilor
MOTOTÓL, -OÁLĂ, mototoli, -oale, s. n., adj. 1. S. n. Obiect făcut cocoloș; ghem, ghemotoc. ◊ Expr. A face (pe cineva) mototol = a doborî (pe cineva) la pământ, a lăsa nemișcat, inert. A se face mototol = a se strânge, a se ghemui (de durere etc.). 2. Adj. (Adesea substantivat) Încet la lucru, bleg, moale; nătâng, prost. – Din mototoli (derivat regresiv).

DOOM

mototól² s. n., pl. mototoále

mototolim
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototolind
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototolire
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototolire
MOTOTOLÍRE, mototoliri, s. f. Acțiunea de a (se) mototoli și rezultatul ei. – V. mototoli.

DOOM

mototolíre s. f., g.-d. art. mototolírii; pl. mototolíri

mototolirea
MOTOTOLÍRE, mototoliri, s. f. Acțiunea de a (se) mototoli și rezultatul ei. – V. mototoli.

DOOM

mototolíre s. f., g.-d. art. mototolírii; pl. mototolíri

mototoliri
MOTOTOLÍRE, mototoliri, s. f. Acțiunea de a (se) mototoli și rezultatul ei. – V. mototoli.

DOOM

mototolíre s. f., g.-d. art. mototolírii; pl. mototolíri

mototolirii
MOTOTOLÍRE, mototoliri, s. f. Acțiunea de a (se) mototoli și rezultatul ei. – V. mototoli.

DOOM

mototolíre s. f., g.-d. art. mototolírii; pl. mototolíri

mototolirile
MOTOTOLÍRE, mototoliri, s. f. Acțiunea de a (se) mototoli și rezultatul ei. – V. mototoli.

DOOM

mototolíre s. f., g.-d. art. mototolírii; pl. mototolíri

mototolirilor
MOTOTOLÍRE, mototoliri, s. f. Acțiunea de a (se) mototoli și rezultatul ei. – V. mototoli.

DOOM

mototolíre s. f., g.-d. art. mototolírii; pl. mototolíri

mototoliră
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototolirăm
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototolirăți
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototolise
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototolisem
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototoliseră
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototoliserăm
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototoliserăți
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototoliseși
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototoliseți
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototolit
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototolit
MOTOTOLÍT, -Ă, mototoliți, -te, adj. Făcut mototol (1), strâns ghem; ghemuit; înghesuit. ♦ Șifonat, boțit. – V. mototoli.

mototolita
MOTOTOLÍT, -Ă, mototoliți, -te, adj. Făcut mototol (1), strâns ghem; ghemuit; înghesuit. ♦ Șifonat, boțit. – V. mototoli.

mototolite
MOTOTOLÍT, -Ă, mototoliți, -te, adj. Făcut mototol (1), strâns ghem; ghemuit; înghesuit. ♦ Șifonat, boțit. – V. mototoli.

mototolitei
MOTOTOLÍT, -Ă, mototoliți, -te, adj. Făcut mototol (1), strâns ghem; ghemuit; înghesuit. ♦ Șifonat, boțit. – V. mototoli.

mototolitele
MOTOTOLÍT, -Ă, mototoliți, -te, adj. Făcut mototol (1), strâns ghem; ghemuit; înghesuit. ♦ Șifonat, boțit. – V. mototoli.

mototolitelor
MOTOTOLÍT, -Ă, mototoliți, -te, adj. Făcut mototol (1), strâns ghem; ghemuit; înghesuit. ♦ Șifonat, boțit. – V. mototoli.

mototolitul
MOTOTOLÍT, -Ă, mototoliți, -te, adj. Făcut mototol (1), strâns ghem; ghemuit; înghesuit. ♦ Șifonat, boțit. – V. mototoli.

mototolitului
MOTOTOLÍT, -Ă, mototoliți, -te, adj. Făcut mototol (1), strâns ghem; ghemuit; înghesuit. ♦ Șifonat, boțit. – V. mototoli.

mototoliși
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototoliți
MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ♦ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

DOOM

mototolí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mototolésc, imperf. 3 sg. mototoleá; conj. prez. 3 să mototoleáscă

mototoliți
MOTOTOLÍT, -Ă, mototoliți, -te, adj. Făcut mototol (1), strâns ghem; ghemuit; înghesuit. ♦ Șifonat, boțit. – V. mototoli.

mototoliții
MOTOTOLÍT, -Ă, mototoliți, -te, adj. Făcut mototol (1), strâns ghem; ghemuit; înghesuit. ♦ Șifonat, boțit. – V. mototoli.

mototoliților
MOTOTOLÍT, -Ă, mototoliți, -te, adj. Făcut mototol (1), strâns ghem; ghemuit; înghesuit. ♦ Șifonat, boțit. – V. mototoli.

mototolul
MOTOTÓL, -OÁLĂ, mototoli, -oale, s. n., adj. 1. S. n. Obiect făcut cocoloș; ghem, ghemotoc. ◊ Expr. A face (pe cineva) mototol = a doborî (pe cineva) la pământ, a lăsa nemișcat, inert. A se face mototol = a se strânge, a se ghemui (de durere etc.). 2. Adj. (Adesea substantivat) Încet la lucru, bleg, moale; nătâng, prost. – Din mototoli (derivat regresiv).

DOOM

mototól² s. n., pl. mototoále

mototolului
MOTOTÓL, -OÁLĂ, mototoli, -oale, s. n., adj. 1. S. n. Obiect făcut cocoloș; ghem, ghemotoc. ◊ Expr. A face (pe cineva) mototol = a doborî (pe cineva) la pământ, a lăsa nemișcat, inert. A se face mototol = a se strânge, a se ghemui (de durere etc.). 2. Adj. (Adesea substantivat) Încet la lucru, bleg, moale; nătâng, prost. – Din mototoli (derivat regresiv).

DOOM

mototól² s. n., pl. mototoále

mototractoare
MOTOTRACTÓR s.n. Tractor automobil; motoplug. [Cf. fr. mototracteur].

mototractoarele
MOTOTRACTÓR s.n. Tractor automobil; motoplug. [Cf. fr. mototracteur].

mototractoarelor
MOTOTRACTÓR s.n. Tractor automobil; motoplug. [Cf. fr. mototracteur].

mototractor
MOTOTRACTÓR s.n. Tractor automobil; motoplug. [Cf. fr. mototracteur].

mototractorul
MOTOTRACTÓR s.n. Tractor automobil; motoplug. [Cf. fr. mototracteur].

mototractorului
MOTOTRACTÓR s.n. Tractor automobil; motoplug. [Cf. fr. mototracteur].

mototricicleta
MOTOTRICICLÉTĂ, mototriciclete, s. f. Vehicul folosit mai ales pentru transportul mărfurilor, având roata din față directoare și cele două roți din spate motoare. – Moto¹- + tricicletă.

DOOM

mototriciclétă (-to-tri-ci-cle-) s. f., g.-d. art. mototriciclétei; pl. mototricicléte

mototriciclete
MOTOTRICICLÉTĂ, mototriciclete, s. f. Vehicul folosit mai ales pentru transportul mărfurilor, având roata din față directoare și cele două roți din spate motoare. – Moto¹- + tricicletă.

DOOM

mototriciclétă (-to-tri-ci-cle-) s. f., g.-d. art. mototriciclétei; pl. mototricicléte

mototricicletei
MOTOTRICICLÉTĂ, mototriciclete, s. f. Vehicul folosit mai ales pentru transportul mărfurilor, având roata din față directoare și cele două roți din spate motoare. – Moto¹- + tricicletă.

DOOM

mototriciclétă (-to-tri-ci-cle-) s. f., g.-d. art. mototriciclétei; pl. mototricicléte

mototricicletele
MOTOTRICICLÉTĂ, mototriciclete, s. f. Vehicul folosit mai ales pentru transportul mărfurilor, având roata din față directoare și cele două roți din spate motoare. – Moto¹- + tricicletă.

DOOM

mototriciclétă (-to-tri-ci-cle-) s. f., g.-d. art. mototriciclétei; pl. mototricicléte

mototricicletelor
MOTOTRICICLÉTĂ, mototriciclete, s. f. Vehicul folosit mai ales pentru transportul mărfurilor, având roata din față directoare și cele două roți din spate motoare. – Moto¹- + tricicletă.

DOOM

mototriciclétă (-to-tri-ci-cle-) s. f., g.-d. art. mototriciclétei; pl. mototricicléte

mototurbopompa
MOTOTURBOPÓMPĂ s.f. Agregat de pompare care constă dintr-o turbină acționată de un motor. [Et. incertă].

mototurbopompe
MOTOTURBOPÓMPĂ s.f. Agregat de pompare care constă dintr-o turbină acționată de un motor. [Et. incertă].

mototurbopompei
MOTOTURBOPÓMPĂ s.f. Agregat de pompare care constă dintr-o turbină acționată de un motor. [Et. incertă].

mototurbopompele
MOTOTURBOPÓMPĂ s.f. Agregat de pompare care constă dintr-o turbină acționată de un motor. [Et. incertă].

mototurbopompelor
MOTOTURBOPÓMPĂ s.f. Agregat de pompare care constă dintr-o turbină acționată de un motor. [Et. incertă].

motovelier
MOTOVELIÉR s.n. (Mar.) Velier dotat cu motor. [Pron. -li-er. / cf. it. motoveliero].

motoveliere
MOTOVELIÉR s.n. (Mar.) Velier dotat cu motor. [Pron. -li-er. / cf. it. motoveliero].

motovelierele
MOTOVELIÉR s.n. (Mar.) Velier dotat cu motor. [Pron. -li-er. / cf. it. motoveliero].

motovelierelor
MOTOVELIÉR s.n. (Mar.) Velier dotat cu motor. [Pron. -li-er. / cf. it. motoveliero].

motovelierul
MOTOVELIÉR s.n. (Mar.) Velier dotat cu motor. [Pron. -li-er. / cf. it. motoveliero].

motovelierului
MOTOVELIÉR s.n. (Mar.) Velier dotat cu motor. [Pron. -li-er. / cf. it. motoveliero].

motric
MÓTRIC, -Ă adj. v. motrice.

motrice
MÓTRICE, motrice, adj. (În sintagma) Forță motrice = forță care produce o mișcare, forță care comandă o mișcare. [Acc. și: motríce] – Din fr. motrice.

DOOM

!mótrice (mo-tri-) adj. f. sg. și pl.

motrice
MOTRÍCE adj. invar. (În sintagma) Forță motrice = forță care produce o mișcare, forță care comandă o mișcare. [Acc. și: mótrice] – Din fr. motrice.

motricea
MÓTRICE, motrice, adj. (În sintagma) Forță motrice = forță care produce o mișcare, forță care comandă o mișcare. [Acc. și: motríce] – Din fr. motrice.

DOOM

!mótrice (mo-tri-) adj. f. sg. și pl.

motricei
MÓTRICE, motrice, adj. (În sintagma) Forță motrice = forță care produce o mișcare, forță care comandă o mișcare. [Acc. și: motríce] – Din fr. motrice.

DOOM

!mótrice (mo-tri-) adj. f. sg. și pl.

motricele
MÓTRICE, motrice, adj. (În sintagma) Forță motrice = forță care produce o mișcare, forță care comandă o mișcare. [Acc. și: motríce] – Din fr. motrice.

DOOM

!mótrice (mo-tri-) adj. f. sg. și pl.

motricelor
MÓTRICE, motrice, adj. (În sintagma) Forță motrice = forță care produce o mișcare, forță care comandă o mișcare. [Acc. și: motríce] – Din fr. motrice.

DOOM

!mótrice (mo-tri-) adj. f. sg. și pl.

motricitate
MOTRICITÁTE s. f. Capacitate a activității nervoase superioare de a trece rapid de la un proces de excitație la altul, de la un anumit stereotip dinamic la altul; p. ext. motilitate. – Din fr. motricité.

DOOM

motricitáte (mo-tri-) s. f., g.-d. art. motricitắții

motricitatea
MOTRICITÁTE s. f. Capacitate a activității nervoase superioare de a trece rapid de la un proces de excitație la altul, de la un anumit stereotip dinamic la altul; p. ext. motilitate. – Din fr. motricité.

DOOM

motricitáte (mo-tri-) s. f., g.-d. art. motricitắții

motricități
MOTRICITÁTE s. f. Capacitate a activității nervoase superioare de a trece rapid de la un proces de excitație la altul, de la un anumit stereotip dinamic la altul; p. ext. motilitate. – Din fr. motricité.

DOOM

motricitáte (mo-tri-) s. f., g.-d. art. motricitắții

motricității
MOTRICITÁTE s. f. Capacitate a activității nervoase superioare de a trece rapid de la un proces de excitație la altul, de la un anumit stereotip dinamic la altul; p. ext. motilitate. – Din fr. motricité.

DOOM

motricitáte (mo-tri-) s. f., g.-d. art. motricitắții

motroașcă
MOTROÁȘCĂ, motroaște, s. f. (Reg.) Motoașcă. ♦ Mănunchi. – V. motoașcă.

motroșea
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșeai
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșeam
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșească
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșeau
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșeați
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșesc
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșește
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșești
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroși
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșii
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșim
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșind
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșire
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșire
MOTROȘÍRE, motroșiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a motroși. – V. motroși.

motroșirea
MOTROȘÍRE, motroșiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a motroși. – V. motroși.

motroșiri
MOTROȘÍRE, motroșiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a motroși. – V. motroși.

motroșirii
MOTROȘÍRE, motroșiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a motroși. – V. motroși.

motroșirile
MOTROȘÍRE, motroșiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a motroși. – V. motroși.

motroșirilor
MOTROȘÍRE, motroșiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a motroși. – V. motroși.

motroșiră
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșirăm
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșirăți
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșise
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșisem
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșiseră
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșiserăm
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșiserăți
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșiseși
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșiseți
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșit
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșit
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Et. nec. Cf. mătrăși.

motroșiși
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motroșiți
MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Cf. mătrăși.

motto
MÓTTO, mottouri, s. n. Citat luat, de obicei, dintr-o operă consacrată sau semnată de un autor celebru, pus la începutul unei lucrări, a unui capitol etc. cu scopul de a releva ideea fundamentală a scrierii respective. [Scris și: moto] – Din it. motto, germ. Motto.

DOOM

mótto s. n., art. móttoul; pl. móttouri

motântoc
MOTÎNTÓC, motîntoci, s. m. (Regional) Prost, tont, nătîng. Poate nu vedeți voi, motîntocilor. ȚICHINDEAL, F. 200.

motănaș
MOTĂNÁȘ, motănași, s. m. Diminutiv al lui motan; motănel. – Motan + suf. -aș.

DOOM

motănáș s. m., pl. motănáși

motănași
MOTĂNÁȘ, motănași, s. m. Diminutiv al lui motan; motănel. – Motan + suf. -aș.

DOOM

motănáș s. m., pl. motănáși

motănașii
MOTĂNÁȘ, motănași, s. m. Diminutiv al lui motan; motănel. – Motan + suf. -aș.

DOOM

motănáș s. m., pl. motănáși

motănașilor
MOTĂNÁȘ, motănași, s. m. Diminutiv al lui motan; motănel. – Motan + suf. -aș.

DOOM

motănáș s. m., pl. motănáși

motănașul
MOTĂNÁȘ, motănași, s. m. Diminutiv al lui motan; motănel. – Motan + suf. -aș.

DOOM

motănáș s. m., pl. motănáși

motănașului
MOTĂNÁȘ, motănași, s. m. Diminutiv al lui motan; motănel. – Motan + suf. -aș.

DOOM

motănáș s. m., pl. motănáși

motănei
MOTĂNÉL, motănei, s. m. Motănaș. – Motan + suf. -el.

DOOM

motănél s. m., pl. motănéi, art. motănéii

motăneii
MOTĂNÉL, motănei, s. m. Motănaș. – Motan + suf. -el.

DOOM

motănél s. m., pl. motănéi, art. motănéii

motăneilor
MOTĂNÉL, motănei, s. m. Motănaș. – Motan + suf. -el.

DOOM

motănél s. m., pl. motănéi, art. motănéii

motănel
MOTĂNÉL, motănei, s. m. Motănaș. – Motan + suf. -el.

DOOM

motănél s. m., pl. motănéi, art. motănéii

motănelul
MOTĂNÉL, motănei, s. m. Motănaș. – Motan + suf. -el.

DOOM

motănél s. m., pl. motănéi, art. motănéii

motănelului
MOTĂNÉL, motănei, s. m. Motănaș. – Motan + suf. -el.

DOOM

motănél s. m., pl. motănéi, art. motănéii

motănime
MOTĂNÍME s. f. (Cu sens colectiv) Mulțime de motani; neamul motanilor. – Motan + suf. -ime.

DOOM

motăníme s. f., g.-d. art. motănímii

motănimea
MOTĂNÍME s. f. (Cu sens colectiv) Mulțime de motani; neamul motanilor. – Motan + suf. -ime.

DOOM

motăníme s. f., g.-d. art. motănímii

motănimi
MOTĂNÍME s. f. (Cu sens colectiv) Mulțime de motani; neamul motanilor. – Motan + suf. -ime.

DOOM

motăníme s. f., g.-d. art. motănímii

motănimii
MOTĂNÍME s. f. (Cu sens colectiv) Mulțime de motani; neamul motanilor. – Motan + suf. -ime.

DOOM

motăníme s. f., g.-d. art. motănímii

mouse
MOUSE, mouse-uri, s. n. Dispozitiv acționat manual, conectat la calculator, a cărui deplasare pe o suprafață antrenează deplasarea cursorului pe ecranul monitorului. [Pr.: maŭs] – Din engl. mouse.

DOOM

mouse (dispozitiv la computer) (angl.) [pron. maŭs] s. n., art. mouse-ul; pl. mouse-uri

mov
MOV adj. invar., (2) movuri, s. n. 1. Adj. invar. Care are culoarea violet-deschisă a florilor de stânjenel. 2. S. n. Culoarea, nuanța mov (1). – Din fr. mauve.

DOOM

mov² s. n., (nuanțe) pl. móvuri

move
mové adj. invar. rău, nesuferit, răutăcios.

movila
MOVÍLĂ, movile, s. f. 1. Ridicătură de pământ naturală, mai mică și mai rotunjită decât dealul, care se află de obicei în regiunile de câmpie sau de podișuri joase. 2. Mică ridicătură de pământ sau de pietre, făcută de om pentru a servi ca semn de hotar, de aducere-aminte pentru un mort etc. 3. Grămadă de obiecte (de același fel); morman, maldăr. – Din sl. mogyla.

DOOM

movílă s. f., g.-d. art. movílei; pl. movíle

movile
MOVÍLĂ, movile, s. f. 1. Ridicătură de pământ naturală, mai mică și mai rotunjită decât dealul, care se află de obicei în regiunile de câmpie sau de podișuri joase. 2. Mică ridicătură de pământ sau de pietre, făcută de om pentru a servi ca semn de hotar, de aducere-aminte pentru un mort etc. 3. Grămadă de obiecte (de același fel); morman, maldăr. – Din sl. mogyla.

DOOM

movílă s. f., g.-d. art. movílei; pl. movíle

movilea
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movileai
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movileam
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movilească
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movileau
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movileați
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movilei
MOVÍLĂ, movile, s. f. 1. Ridicătură de pământ naturală, mai mică și mai rotunjită decât dealul, care se află de obicei în regiunile de câmpie sau de podișuri joase. 2. Mică ridicătură de pământ sau de pietre, făcută de om pentru a servi ca semn de hotar, de aducere-aminte pentru un mort etc. 3. Grămadă de obiecte (de același fel); morman, maldăr. – Din sl. mogyla.

DOOM

movílă s. f., g.-d. art. movílei; pl. movíle

movilele
MOVÍLĂ, movile, s. f. 1. Ridicătură de pământ naturală, mai mică și mai rotunjită decât dealul, care se află de obicei în regiunile de câmpie sau de podișuri joase. 2. Mică ridicătură de pământ sau de pietre, făcută de om pentru a servi ca semn de hotar, de aducere-aminte pentru un mort etc. 3. Grămadă de obiecte (de același fel); morman, maldăr. – Din sl. mogyla.

DOOM

movílă s. f., g.-d. art. movílei; pl. movíle

movilelor
MOVÍLĂ, movile, s. f. 1. Ridicătură de pământ naturală, mai mică și mai rotunjită decât dealul, care se află de obicei în regiunile de câmpie sau de podișuri joase. 2. Mică ridicătură de pământ sau de pietre, făcută de om pentru a servi ca semn de hotar, de aducere-aminte pentru un mort etc. 3. Grămadă de obiecte (de același fel); morman, maldăr. – Din sl. mogyla.

DOOM

movílă s. f., g.-d. art. movílei; pl. movíle

movilesc
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movilește
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movilești
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movili
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movilii
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movilim
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movilind
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movilire
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movilire
MOVILÍRE, moviliri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a movili și rezultatul ei. – V. movili.

DOOM

movilíre (reg.) s. f., g.-d. art. movilírii; pl. movilíri

movilirea
MOVILÍRE, moviliri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a movili și rezultatul ei. – V. movili.

DOOM

movilíre (reg.) s. f., g.-d. art. movilírii; pl. movilíri

moviliri
MOVILÍRE, moviliri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a movili și rezultatul ei. – V. movili.

DOOM

movilíre (reg.) s. f., g.-d. art. movilírii; pl. movilíri

movilirii
MOVILÍRE, moviliri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a movili și rezultatul ei. – V. movili.

DOOM

movilíre (reg.) s. f., g.-d. art. movilírii; pl. movilíri

movilirile
MOVILÍRE, moviliri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a movili și rezultatul ei. – V. movili.

DOOM

movilíre (reg.) s. f., g.-d. art. movilírii; pl. movilíri

movilirilor
MOVILÍRE, moviliri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a movili și rezultatul ei. – V. movili.

DOOM

movilíre (reg.) s. f., g.-d. art. movilírii; pl. movilíri

moviliră
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movilirăm
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movilirăți
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movilise
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movilisem
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

moviliseră
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

moviliserăm
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

moviliserăți
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

moviliseși
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

moviliseți
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movilit
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movilit
MOVILÍT, -Ă, moviliți, -te, adj. (Reg.) Așezat, clădit în formă de movilă. – V. movili.

movilita
MOVILÍT, -Ă, moviliți, -te, adj. (Reg.) Așezat, clădit în formă de movilă. – V. movili.

movilite
MOVILÍT, -Ă, moviliți, -te, adj. (Reg.) Așezat, clădit în formă de movilă. – V. movili.

movilitei
MOVILÍT, -Ă, moviliți, -te, adj. (Reg.) Așezat, clădit în formă de movilă. – V. movili.

movilitele
MOVILÍT, -Ă, moviliți, -te, adj. (Reg.) Așezat, clădit în formă de movilă. – V. movili.

movilitelor
MOVILÍT, -Ă, moviliți, -te, adj. (Reg.) Așezat, clădit în formă de movilă. – V. movili.

movilitul
MOVILÍT, -Ă, moviliți, -te, adj. (Reg.) Așezat, clădit în formă de movilă. – V. movili.

movilitului
MOVILÍT, -Ă, moviliți, -te, adj. (Reg.) Așezat, clădit în formă de movilă. – V. movili.

moviliși
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

movilița
MOVILÍȚĂ, movilițe, s. f. Diminutiv al lui movilă; moviluță. – Movilă + suf. -iță.

DOOM

movilíță s. f., g.-d. art. movilíței; pl. movilíțe

movilițe
MOVILÍȚĂ, movilițe, s. f. Diminutiv al lui movilă; moviluță. – Movilă + suf. -iță.

DOOM

movilíță s. f., g.-d. art. movilíței; pl. movilíțe

moviliței
MOVILÍȚĂ, movilițe, s. f. Diminutiv al lui movilă; moviluță. – Movilă + suf. -iță.

DOOM

movilíță s. f., g.-d. art. movilíței; pl. movilíțe

movilițele
MOVILÍȚĂ, movilițe, s. f. Diminutiv al lui movilă; moviluță. – Movilă + suf. -iță.

DOOM

movilíță s. f., g.-d. art. movilíței; pl. movilíțe

movilițelor
MOVILÍȚĂ, movilițe, s. f. Diminutiv al lui movilă; moviluță. – Movilă + suf. -iță.

DOOM

movilíță s. f., g.-d. art. movilíței; pl. movilíțe

moviliți
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.

DOOM

movilí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. movilésc, imperf. 3 sg. movileá; conj. prez. 3 să movileáscă

moviliți
MOVILÍT, -Ă, moviliți, -te, adj. (Reg.) Așezat, clădit în formă de movilă. – V. movili.

moviliții
MOVILÍT, -Ă, moviliți, -te, adj. (Reg.) Așezat, clădit în formă de movilă. – V. movili.

moviliților
MOVILÍT, -Ă, moviliți, -te, adj. (Reg.) Așezat, clădit în formă de movilă. – V. movili.

moviloaie
MOVILÓI, moviloaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui movilă. – Movilă + suf. -oi.

DOOM

movilói s. n., pl. moviloáie

moviloaiele
MOVILÓI, moviloaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui movilă. – Movilă + suf. -oi.

DOOM

movilói s. n., pl. moviloáie

moviloaielor
MOVILÓI, moviloaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui movilă. – Movilă + suf. -oi.

DOOM

movilói s. n., pl. moviloáie

moviloi
MOVILÓI, moviloaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui movilă. – Movilă + suf. -oi.

DOOM

movilói s. n., pl. moviloáie

moviloiul
MOVILÓI, moviloaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui movilă. – Movilă + suf. -oi.

DOOM

movilói s. n., pl. moviloáie

moviloiului
MOVILÓI, moviloaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui movilă. – Movilă + suf. -oi.

DOOM

movilói s. n., pl. moviloáie

moviluța
MOVILÚȚĂ, moviluțe, s. f. Moviliță. – Movilă + suf. -uță.

DOOM

movilúță s. f., g.-d. art. movilúței; pl. movilúțe

moviluțe
MOVILÚȚĂ, moviluțe, s. f. Moviliță. – Movilă + suf. -uță.

DOOM

movilúță s. f., g.-d. art. movilúței; pl. movilúțe

moviluței
MOVILÚȚĂ, moviluțe, s. f. Moviliță. – Movilă + suf. -uță.

DOOM

movilúță s. f., g.-d. art. movilúței; pl. movilúțe

moviluțele
MOVILÚȚĂ, moviluțe, s. f. Moviliță. – Movilă + suf. -uță.

DOOM

movilúță s. f., g.-d. art. movilúței; pl. movilúțe

moviluțelor
MOVILÚȚĂ, moviluțe, s. f. Moviliță. – Movilă + suf. -uță.

DOOM

movilúță s. f., g.-d. art. movilúței; pl. movilúțe

moviola
MOVIÓLĂ, moviole, s. f. Aparat de proiecție pentru montajul filmului sonor. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. moviola.

DOOM

moviólă (-vi-o-) s. f., g.-d. art. moviólei; pl. movióle

moviole
MOVIÓLĂ, moviole, s. f. Aparat de proiecție pentru montajul filmului sonor. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. moviola.

DOOM

moviólă (-vi-o-) s. f., g.-d. art. moviólei; pl. movióle

moviolei
MOVIÓLĂ, moviole, s. f. Aparat de proiecție pentru montajul filmului sonor. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. moviola.

DOOM

moviólă (-vi-o-) s. f., g.-d. art. moviólei; pl. movióle

moviolele
MOVIÓLĂ, moviole, s. f. Aparat de proiecție pentru montajul filmului sonor. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. moviola.

DOOM

moviólă (-vi-o-) s. f., g.-d. art. moviólei; pl. movióle

moviolelor
MOVIÓLĂ, moviole, s. f. Aparat de proiecție pentru montajul filmului sonor. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. moviola.

DOOM

moviólă (-vi-o-) s. f., g.-d. art. moviólei; pl. movióle

movul
MOV adj. invar., (2) movuri, s. n. 1. Adj. invar. Care are culoarea violet-deschisă a florilor de stânjenel. 2. S. n. Culoarea, nuanța mov (1). – Din fr. mauve.

DOOM

mov² s. n., (nuanțe) pl. móvuri

movului
MOV adj. invar., (2) movuri, s. n. 1. Adj. invar. Care are culoarea violet-deschisă a florilor de stânjenel. 2. S. n. Culoarea, nuanța mov (1). – Din fr. mauve.

DOOM

mov² s. n., (nuanțe) pl. móvuri

movuri
MOV adj. invar., (2) movuri, s. n. 1. Adj. invar. Care are culoarea violet-deschisă a florilor de stânjenel. 2. S. n. Culoarea, nuanța mov (1). – Din fr. mauve.

DOOM

mov² s. n., (nuanțe) pl. móvuri

movurile
MOV adj. invar., (2) movuri, s. n. 1. Adj. invar. Care are culoarea violet-deschisă a florilor de stânjenel. 2. S. n. Culoarea, nuanța mov (1). – Din fr. mauve.

DOOM

mov² s. n., (nuanțe) pl. móvuri

movurilor
MOV adj. invar., (2) movuri, s. n. 1. Adj. invar. Care are culoarea violet-deschisă a florilor de stânjenel. 2. S. n. Culoarea, nuanța mov (1). – Din fr. mauve.

DOOM

mov² s. n., (nuanțe) pl. móvuri

moxa
MÓXA s.f. (Med.) Procedeu terapeutic, variantă a acupuncturii, care se bazează pe utilizarea în locul acelor a unor bețișoare din anumite plante, care, după înfigerea în piele, sunt arse lent; moxibustie; (p. ext.) bețișoarele și substanța din ele. [Var. moxă s.f. / < fr. moxa, cf. jap. mogusa].

moxa
MÓXĂ s.f. v. moxa.

moxe
MÓXA s.f. (Med.) Procedeu terapeutic, variantă a acupuncturii, care se bazează pe utilizarea în locul acelor a unor bețișoare din anumite plante, care, după înfigerea în piele, sunt arse lent; moxibustie; (p. ext.) bețișoarele și substanța din ele. [Var. moxă s.f. / < fr. moxa, cf. jap. mogusa].

moxe
MÓXĂ s.f. v. moxa.

moxei
MÓXA s.f. (Med.) Procedeu terapeutic, variantă a acupuncturii, care se bazează pe utilizarea în locul acelor a unor bețișoare din anumite plante, care, după înfigerea în piele, sunt arse lent; moxibustie; (p. ext.) bețișoarele și substanța din ele. [Var. moxă s.f. / < fr. moxa, cf. jap. mogusa].

moxei
MÓXĂ s.f. v. moxa.

moxele
MÓXA s.f. (Med.) Procedeu terapeutic, variantă a acupuncturii, care se bazează pe utilizarea în locul acelor a unor bețișoare din anumite plante, care, după înfigerea în piele, sunt arse lent; moxibustie; (p. ext.) bețișoarele și substanța din ele. [Var. moxă s.f. / < fr. moxa, cf. jap. mogusa].

moxele
MÓXĂ s.f. v. moxa.

moxelor
MÓXA s.f. (Med.) Procedeu terapeutic, variantă a acupuncturii, care se bazează pe utilizarea în locul acelor a unor bețișoare din anumite plante, care, după înfigerea în piele, sunt arse lent; moxibustie; (p. ext.) bețișoarele și substanța din ele. [Var. moxă s.f. / < fr. moxa, cf. jap. mogusa].

moxelor
MÓXĂ s.f. v. moxa.

moxibustia
MOXIBÚSTIE s.f. Moxa. [< germ. Moxibustie].

moxibustie
MOXIBÚSTIE s.f. Moxa. [< germ. Moxibustie].

moxibustiei
MOXIBÚSTIE s.f. Moxa. [< germ. Moxibustie].

moxibustii
MOXIBÚSTIE s.f. Moxa. [< germ. Moxibustie].

mozaic
MOZAÍC¹, mozaicuri, s. n. 1. Lucrare de tehnică decorativă, care constă în asamblarea artistică a unor bucăți mici de marmură, de ceramică, de sticlă, de smalț etc. de diferite culori, lipite între ele cu mortar sau cu mastic. 2. Fig. Amestec de elemente eterogene. 3. Viroză a plantelor, manifestată prin apariția unor pete decolorate pe frunze, care alternează cu porțiuni colorate normal, având aspectul de mozaic (1). – Din fr. mosaïque, it. mosaico.

mozaic
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaic
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaica
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaica
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaica
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaicai
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaical
MOZAICÁL, -Ă adj. (Rar) Alcătuit din elemente diferite. [Cf. engl. mosaical].

mozaicala
MOZAICÁL, -Ă adj. (Rar) Alcătuit din elemente diferite. [Cf. engl. mosaical].

mozaicale
MOZAICÁL, -Ă adj. (Rar) Alcătuit din elemente diferite. [Cf. engl. mosaical].

mozaicalei
MOZAICÁL, -Ă adj. (Rar) Alcătuit din elemente diferite. [Cf. engl. mosaical].

mozaicalele
MOZAICÁL, -Ă adj. (Rar) Alcătuit din elemente diferite. [Cf. engl. mosaical].

mozaicalelor
MOZAICÁL, -Ă adj. (Rar) Alcătuit din elemente diferite. [Cf. engl. mosaical].

mozaicali
MOZAICÁL, -Ă adj. (Rar) Alcătuit din elemente diferite. [Cf. engl. mosaical].

mozaicalii
MOZAICÁL, -Ă adj. (Rar) Alcătuit din elemente diferite. [Cf. engl. mosaical].

mozaicalilor
MOZAICÁL, -Ă adj. (Rar) Alcătuit din elemente diferite. [Cf. engl. mosaical].

mozaicalul
MOZAICÁL, -Ă adj. (Rar) Alcătuit din elemente diferite. [Cf. engl. mosaical].

mozaicalului
MOZAICÁL, -Ă adj. (Rar) Alcătuit din elemente diferite. [Cf. engl. mosaical].

mozaicam
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicar
MOZAICÁR, -Ă, mozaicari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Lucrător specializat în tehnica mozaicului¹, care face lucrări de mozaic¹; mozaist. [Pr.: -za-i-] – Mozaic¹ + suf. -ar.

DOOM

mozaicáră (rar) (-za-i-) s. f., g.-d. art. mozaicárei; pl. mozaicáre

mozaicara
MOZAICÁR, -Ă, mozaicari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Lucrător specializat în tehnica mozaicului¹, care face lucrări de mozaic¹; mozaist. [Pr.: -za-i-] – Mozaic¹ + suf. -ar.

DOOM

mozaicáră (rar) (-za-i-) s. f., g.-d. art. mozaicárei; pl. mozaicáre

mozaicare
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicare
MOZAICÁR, -Ă, mozaicari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Lucrător specializat în tehnica mozaicului¹, care face lucrări de mozaic¹; mozaist. [Pr.: -za-i-] – Mozaic¹ + suf. -ar.

DOOM

mozaicáră (rar) (-za-i-) s. f., g.-d. art. mozaicárei; pl. mozaicáre

mozaicare
MOZAICÁRE, mozaicări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mozaica. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.

mozaicarea
MOZAICÁRE, mozaicări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mozaica. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.

mozaicarei
MOZAICÁR, -Ă, mozaicari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Lucrător specializat în tehnica mozaicului¹, care face lucrări de mozaic¹; mozaist. [Pr.: -za-i-] – Mozaic¹ + suf. -ar.

DOOM

mozaicáră (rar) (-za-i-) s. f., g.-d. art. mozaicárei; pl. mozaicáre

mozaicarele
MOZAICÁR, -Ă, mozaicari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Lucrător specializat în tehnica mozaicului¹, care face lucrări de mozaic¹; mozaist. [Pr.: -za-i-] – Mozaic¹ + suf. -ar.

DOOM

mozaicáră (rar) (-za-i-) s. f., g.-d. art. mozaicárei; pl. mozaicáre

mozaicarelor
MOZAICÁR, -Ă, mozaicari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Lucrător specializat în tehnica mozaicului¹, care face lucrări de mozaic¹; mozaist. [Pr.: -za-i-] – Mozaic¹ + suf. -ar.

DOOM

mozaicáră (rar) (-za-i-) s. f., g.-d. art. mozaicárei; pl. mozaicáre

mozaicari
MOZAICÁR, -Ă, mozaicari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Lucrător specializat în tehnica mozaicului¹, care face lucrări de mozaic¹; mozaist. [Pr.: -za-i-] – Mozaic¹ + suf. -ar.

DOOM

mozaicáră (rar) (-za-i-) s. f., g.-d. art. mozaicárei; pl. mozaicáre

mozaicarii
MOZAICÁR, -Ă, mozaicari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Lucrător specializat în tehnica mozaicului¹, care face lucrări de mozaic¹; mozaist. [Pr.: -za-i-] – Mozaic¹ + suf. -ar.

DOOM

mozaicáră (rar) (-za-i-) s. f., g.-d. art. mozaicárei; pl. mozaicáre

mozaicarilor
MOZAICÁR, -Ă, mozaicari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Lucrător specializat în tehnica mozaicului¹, care face lucrări de mozaic¹; mozaist. [Pr.: -za-i-] – Mozaic¹ + suf. -ar.

DOOM

mozaicáră (rar) (-za-i-) s. f., g.-d. art. mozaicárei; pl. mozaicáre

mozaicarul
MOZAICÁR, -Ă, mozaicari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Lucrător specializat în tehnica mozaicului¹, care face lucrări de mozaic¹; mozaist. [Pr.: -za-i-] – Mozaic¹ + suf. -ar.

DOOM

mozaicáră (rar) (-za-i-) s. f., g.-d. art. mozaicárei; pl. mozaicáre

mozaicarului
MOZAICÁR, -Ă, mozaicari, -e, s. m. și f. (Rar la f.) Lucrător specializat în tehnica mozaicului¹, care face lucrări de mozaic¹; mozaist. [Pr.: -za-i-] – Mozaic¹ + suf. -ar.

DOOM

mozaicáră (rar) (-za-i-) s. f., g.-d. art. mozaicárei; pl. mozaicáre

mozaicară
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicarăm
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicarăți
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicase
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicasem
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicaseră
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicaserăm
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicaserăți
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicaseși
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicaseți
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicat
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicat
MOZAICÁT, -Ă, mozaicați, -te, adj. Care a fost împodobit cu mozaicuri¹; care are aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.

mozaicata
MOZAICÁT, -Ă, mozaicați, -te, adj. Care a fost împodobit cu mozaicuri¹; care are aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.

mozaicate
MOZAICÁT, -Ă, mozaicați, -te, adj. Care a fost împodobit cu mozaicuri¹; care are aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.

mozaicatei
MOZAICÁT, -Ă, mozaicați, -te, adj. Care a fost împodobit cu mozaicuri¹; care are aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.

mozaicatele
MOZAICÁT, -Ă, mozaicați, -te, adj. Care a fost împodobit cu mozaicuri¹; care are aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.

mozaicatelor
MOZAICÁT, -Ă, mozaicați, -te, adj. Care a fost împodobit cu mozaicuri¹; care are aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.

mozaicatul
MOZAICÁT, -Ă, mozaicați, -te, adj. Care a fost împodobit cu mozaicuri¹; care are aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.

mozaicatului
MOZAICÁT, -Ă, mozaicați, -te, adj. Care a fost împodobit cu mozaicuri¹; care are aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.

mozaicau
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicași
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicați
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicați
MOZAICÁT, -Ă, mozaicați, -te, adj. Care a fost împodobit cu mozaicuri¹; care are aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.

mozaicații
MOZAICÁT, -Ă, mozaicați, -te, adj. Care a fost împodobit cu mozaicuri¹; care are aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.

mozaicaților
MOZAICÁT, -Ă, mozaicați, -te, adj. Care a fost împodobit cu mozaicuri¹; care are aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.

mozaice
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaice
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaicei
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaicei
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaicele
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaicele
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaicelor
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaicelor
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaichează
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaichez
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicheze
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaichezi
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaici
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaici
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaicii
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaicii
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaicilor
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaicilor
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaicul
MOZAÍC¹, mozaicuri, s. n. 1. Lucrare de tehnică decorativă, care constă în asamblarea artistică a unor bucăți mici de marmură, de ceramică, de sticlă, de smalț etc. de diferite culori, lipite între ele cu mortar sau cu mastic. 2. Fig. Amestec de elemente eterogene. 3. Viroză a plantelor, manifestată prin apariția unor pete decolorate pe frunze, care alternează cu porțiuni colorate normal, având aspectul de mozaic (1). – Din fr. mosaïque, it. mosaico.

mozaicul
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaicul
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaicului
MOZAÍC¹, mozaicuri, s. n. 1. Lucrare de tehnică decorativă, care constă în asamblarea artistică a unor bucăți mici de marmură, de ceramică, de sticlă, de smalț etc. de diferite culori, lipite între ele cu mortar sau cu mastic. 2. Fig. Amestec de elemente eterogene. 3. Viroză a plantelor, manifestată prin apariția unor pete decolorate pe frunze, care alternează cu porțiuni colorate normal, având aspectul de mozaic (1). – Din fr. mosaïque, it. mosaico.

mozaicului
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaicului
MOZÁIC², -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.

DOOM

mozaíc² s. n., pl. mozaícuri

mozaicuri
MOZAÍC¹, mozaicuri, s. n. 1. Lucrare de tehnică decorativă, care constă în asamblarea artistică a unor bucăți mici de marmură, de ceramică, de sticlă, de smalț etc. de diferite culori, lipite între ele cu mortar sau cu mastic. 2. Fig. Amestec de elemente eterogene. 3. Viroză a plantelor, manifestată prin apariția unor pete decolorate pe frunze, care alternează cu porțiuni colorate normal, având aspectul de mozaic (1). – Din fr. mosaïque, it. mosaico.

mozaicurile
MOZAÍC¹, mozaicuri, s. n. 1. Lucrare de tehnică decorativă, care constă în asamblarea artistică a unor bucăți mici de marmură, de ceramică, de sticlă, de smalț etc. de diferite culori, lipite între ele cu mortar sau cu mastic. 2. Fig. Amestec de elemente eterogene. 3. Viroză a plantelor, manifestată prin apariția unor pete decolorate pe frunze, care alternează cu porțiuni colorate normal, având aspectul de mozaic (1). – Din fr. mosaïque, it. mosaico.

mozaicurilor
MOZAÍC¹, mozaicuri, s. n. 1. Lucrare de tehnică decorativă, care constă în asamblarea artistică a unor bucăți mici de marmură, de ceramică, de sticlă, de smalț etc. de diferite culori, lipite între ele cu mortar sau cu mastic. 2. Fig. Amestec de elemente eterogene. 3. Viroză a plantelor, manifestată prin apariția unor pete decolorate pe frunze, care alternează cu porțiuni colorate normal, având aspectul de mozaic (1). – Din fr. mosaïque, it. mosaico.

mozaicând
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicînd
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A decora cu mozaicuri¹; a face să aibă aspect de mozaic¹. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic¹.

mozaicări
MOZAICÁRE, mozaicări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mozaica. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.

mozaicării
MOZAICÁRE, mozaicări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mozaica. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.

mozaicările
MOZAICÁRE, mozaicări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mozaica. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.

mozaicărilor
MOZAICÁRE, mozaicări, s. f. (Rar) Acțiunea de a mozaica. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.

mozaism
MOZAÍSM s. n. Religie monoteistă a evreilor, fondată, potrivit legendei, de Moise la sfârșitul sec. XIII î. H. ale cărei principii sunt cuprinse în Vechiul Testament; religie mozaică; iudaism. – Din fr. mosaïsme, it. mosaismo.

DOOM

mozaísm s. n.

mozaismul
MOZAÍSM s. n. Religie monoteistă a evreilor, fondată, potrivit legendei, de Moise la sfârșitul sec. XIII î. H. ale cărei principii sunt cuprinse în Vechiul Testament; religie mozaică; iudaism. – Din fr. mosaïsme, it. mosaismo.

DOOM

mozaísm s. n.

mozaismului
MOZAÍSM s. n. Religie monoteistă a evreilor, fondată, potrivit legendei, de Moise la sfârșitul sec. XIII î. H. ale cărei principii sunt cuprinse în Vechiul Testament; religie mozaică; iudaism. – Din fr. mosaïsme, it. mosaismo.

DOOM

mozaísm s. n.

mozaist
MOZAÍST, -Ă, mozaiști, -ste, s. m. și f. Mozaicar. – Din fr. mosaïste.

DOOM

mozaístă s. f., g.-d. art. mozaístei; pl. mozaíste

mozaista
MOZAÍST, -Ă, mozaiști, -ste, s. m. și f. Mozaicar. – Din fr. mosaïste.

DOOM

mozaístă s. f., g.-d. art. mozaístei; pl. mozaíste

mozaiste
MOZAÍST, -Ă, mozaiști, -ste, s. m. și f. Mozaicar. – Din fr. mosaïste.

DOOM

mozaístă s. f., g.-d. art. mozaístei; pl. mozaíste

mozaistei
MOZAÍST, -Ă, mozaiști, -ste, s. m. și f. Mozaicar. – Din fr. mosaïste.

DOOM

mozaístă s. f., g.-d. art. mozaístei; pl. mozaíste

mozaistele
MOZAÍST, -Ă, mozaiști, -ste, s. m. și f. Mozaicar. – Din fr. mosaïste.

DOOM

mozaístă s. f., g.-d. art. mozaístei; pl. mozaíste

mozaistelor
MOZAÍST, -Ă, mozaiști, -ste, s. m. și f. Mozaicar. – Din fr. mosaïste.

DOOM

mozaístă s. f., g.-d. art. mozaístei; pl. mozaíste

mozaistul
MOZAÍST, -Ă, mozaiști, -ste, s. m. și f. Mozaicar. – Din fr. mosaïste.

DOOM

mozaístă s. f., g.-d. art. mozaístei; pl. mozaíste

mozaistului
MOZAÍST, -Ă, mozaiști, -ste, s. m. și f. Mozaicar. – Din fr. mosaïste.

DOOM

mozaístă s. f., g.-d. art. mozaístei; pl. mozaíste

mozaiști
MOZAÍST, -Ă, mozaiști, -ste, s. m. și f. Mozaicar. – Din fr. mosaïste.

DOOM

mozaístă s. f., g.-d. art. mozaístei; pl. mozaíste

mozaiștii
MOZAÍST, -Ă, mozaiști, -ste, s. m. și f. Mozaicar. – Din fr. mosaïste.

DOOM

mozaístă s. f., g.-d. art. mozaístei; pl. mozaíste

mozaiștilor
MOZAÍST, -Ă, mozaiști, -ste, s. m. și f. Mozaicar. – Din fr. mosaïste.

DOOM

mozaístă s. f., g.-d. art. mozaístei; pl. mozaíste

mozambican
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambican
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicana
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicana
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicane
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicane
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicane
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicanei
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicanei
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicanele
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicanele
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicanelor
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicanelor
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicani
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicani
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicanii
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicanii
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicanilor
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicanilor
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicano
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicano
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicanul
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicanul
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicanule
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicanule
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicanului
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozambicanului
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau mozambicanilor (1), care se referă la Mozambic ori la mozambicani. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.

DOOM

mozambicán adj. m., s. m., pl. mozambicáni; adj. f., s. f. mozambicánă, pl. mozambicáne

mozarab
MOZARÁBĂ adj.f. Arta mozarabă = arta creștină dezvoltată în Spania în sec. X-XI sub influența artei islamice, care se caracterizează prin arcul în formă de potcoavă, ornamentarea fațadei edificiilor cu plăci multicolore de ceramică, precum și prin grija pentru împodobirea manuscriselor cu miniaturi pline de vervă cromatică și preferința pentru prelucrarea metalelor prețioase și a fildeșului. [Cf. fr. mozarabe, sp. mozárabo < ar. musta'rib – arabizat].

mozaraba
MOZARÁBĂ adj.f. Arta mozarabă = arta creștină dezvoltată în Spania în sec. X-XI sub influența artei islamice, care se caracterizează prin arcul în formă de potcoavă, ornamentarea fațadei edificiilor cu plăci multicolore de ceramică, precum și prin grija pentru împodobirea manuscriselor cu miniaturi pline de vervă cromatică și preferința pentru prelucrarea metalelor prețioase și a fildeșului. [Cf. fr. mozarabe, sp. mozárabo < ar. musta'rib – arabizat].

mozarabe
MOZARÁBĂ adj.f. Arta mozarabă = arta creștină dezvoltată în Spania în sec. X-XI sub influența artei islamice, care se caracterizează prin arcul în formă de potcoavă, ornamentarea fațadei edificiilor cu plăci multicolore de ceramică, precum și prin grija pentru împodobirea manuscriselor cu miniaturi pline de vervă cromatică și preferința pentru prelucrarea metalelor prețioase și a fildeșului. [Cf. fr. mozarabe, sp. mozárabo < ar. musta'rib – arabizat].

mozarabei
MOZARÁBĂ adj.f. Arta mozarabă = arta creștină dezvoltată în Spania în sec. X-XI sub influența artei islamice, care se caracterizează prin arcul în formă de potcoavă, ornamentarea fațadei edificiilor cu plăci multicolore de ceramică, precum și prin grija pentru împodobirea manuscriselor cu miniaturi pline de vervă cromatică și preferința pentru prelucrarea metalelor prețioase și a fildeșului. [Cf. fr. mozarabe, sp. mozárabo < ar. musta'rib – arabizat].

mozarabele
MOZARÁBĂ adj.f. Arta mozarabă = arta creștină dezvoltată în Spania în sec. X-XI sub influența artei islamice, care se caracterizează prin arcul în formă de potcoavă, ornamentarea fațadei edificiilor cu plăci multicolore de ceramică, precum și prin grija pentru împodobirea manuscriselor cu miniaturi pline de vervă cromatică și preferința pentru prelucrarea metalelor prețioase și a fildeșului. [Cf. fr. mozarabe, sp. mozárabo < ar. musta'rib – arabizat].

mozarabelor
MOZARÁBĂ adj.f. Arta mozarabă = arta creștină dezvoltată în Spania în sec. X-XI sub influența artei islamice, care se caracterizează prin arcul în formă de potcoavă, ornamentarea fațadei edificiilor cu plăci multicolore de ceramică, precum și prin grija pentru împodobirea manuscriselor cu miniaturi pline de vervă cromatică și preferința pentru prelucrarea metalelor prețioase și a fildeșului. [Cf. fr. mozarabe, sp. mozárabo < ar. musta'rib – arabizat].

mozarabi
MOZARÁBĂ adj.f. Arta mozarabă = arta creștină dezvoltată în Spania în sec. X-XI sub influența artei islamice, care se caracterizează prin arcul în formă de potcoavă, ornamentarea fațadei edificiilor cu plăci multicolore de ceramică, precum și prin grija pentru împodobirea manuscriselor cu miniaturi pline de vervă cromatică și preferința pentru prelucrarea metalelor prețioase și a fildeșului. [Cf. fr. mozarabe, sp. mozárabo < ar. musta'rib – arabizat].

mozarabii
MOZARÁBĂ adj.f. Arta mozarabă = arta creștină dezvoltată în Spania în sec. X-XI sub influența artei islamice, care se caracterizează prin arcul în formă de potcoavă, ornamentarea fațadei edificiilor cu plăci multicolore de ceramică, precum și prin grija pentru împodobirea manuscriselor cu miniaturi pline de vervă cromatică și preferința pentru prelucrarea metalelor prețioase și a fildeșului. [Cf. fr. mozarabe, sp. mozárabo < ar. musta'rib – arabizat].

mozarabilor
MOZARÁBĂ adj.f. Arta mozarabă = arta creștină dezvoltată în Spania în sec. X-XI sub influența artei islamice, care se caracterizează prin arcul în formă de potcoavă, ornamentarea fațadei edificiilor cu plăci multicolore de ceramică, precum și prin grija pentru împodobirea manuscriselor cu miniaturi pline de vervă cromatică și preferința pentru prelucrarea metalelor prețioase și a fildeșului. [Cf. fr. mozarabe, sp. mozárabo < ar. musta'rib – arabizat].

mozarabul
MOZARÁBĂ adj.f. Arta mozarabă = arta creștină dezvoltată în Spania în sec. X-XI sub influența artei islamice, care se caracterizează prin arcul în formă de potcoavă, ornamentarea fațadei edificiilor cu plăci multicolore de ceramică, precum și prin grija pentru împodobirea manuscriselor cu miniaturi pline de vervă cromatică și preferința pentru prelucrarea metalelor prețioase și a fildeșului. [Cf. fr. mozarabe, sp. mozárabo < ar. musta'rib – arabizat].

mozarabului
MOZARÁBĂ adj.f. Arta mozarabă = arta creștină dezvoltată în Spania în sec. X-XI sub influența artei islamice, care se caracterizează prin arcul în formă de potcoavă, ornamentarea fațadei edificiilor cu plăci multicolore de ceramică, precum și prin grija pentru împodobirea manuscriselor cu miniaturi pline de vervă cromatică și preferința pentru prelucrarea metalelor prețioase și a fildeșului. [Cf. fr. mozarabe, sp. mozárabo < ar. musta'rib – arabizat].

mozartian
MOZARTIÁN, -Ă, mozartieni, -e, adj. Care aparține lui Mozart, compus de Mozart; în maniera lui Mozart. [Pr.: -țar-ti-an] – Din fr. mozartien.

mozartiana
MOZARTIÁN, -Ă, mozartieni, -e, adj. Care aparține lui Mozart, compus de Mozart; în maniera lui Mozart. [Pr.: -țar-ti-an] – Din fr. mozartien.

mozartianul
MOZARTIÁN, -Ă, mozartieni, -e, adj. Care aparține lui Mozart, compus de Mozart; în maniera lui Mozart. [Pr.: -țar-ti-an] – Din fr. mozartien.

mozartianului
MOZARTIÁN, -Ă, mozartieni, -e, adj. Care aparține lui Mozart, compus de Mozart; în maniera lui Mozart. [Pr.: -țar-ti-an] – Din fr. mozartien.

mozartiene
MOZARTIÁN, -Ă, mozartieni, -e, adj. Care aparține lui Mozart, compus de Mozart; în maniera lui Mozart. [Pr.: -țar-ti-an] – Din fr. mozartien.

mozartienei
MOZARTIÁN, -Ă, mozartieni, -e, adj. Care aparține lui Mozart, compus de Mozart; în maniera lui Mozart. [Pr.: -țar-ti-an] – Din fr. mozartien.

mozartienele
MOZARTIÁN, -Ă, mozartieni, -e, adj. Care aparține lui Mozart, compus de Mozart; în maniera lui Mozart. [Pr.: -țar-ti-an] – Din fr. mozartien.

mozartienelor
MOZARTIÁN, -Ă, mozartieni, -e, adj. Care aparține lui Mozart, compus de Mozart; în maniera lui Mozart. [Pr.: -țar-ti-an] – Din fr. mozartien.

mozartieni
MOZARTIÁN, -Ă, mozartieni, -e, adj. Care aparține lui Mozart, compus de Mozart; în maniera lui Mozart. [Pr.: -țar-ti-an] – Din fr. mozartien.

mozartienii
MOZARTIÁN, -Ă, mozartieni, -e, adj. Care aparține lui Mozart, compus de Mozart; în maniera lui Mozart. [Pr.: -țar-ti-an] – Din fr. mozartien.

mozartienilor
MOZARTIÁN, -Ă, mozartieni, -e, adj. Care aparține lui Mozart, compus de Mozart; în maniera lui Mozart. [Pr.: -țar-ti-an] – Din fr. mozartien.

mozavir
mozavír (-ri), s. m. – Defăimător. – Var. muzavir. Megl. muzuvir. Tc. (arab.) müzavir (Șeineanu, III, 81; Lokotsch 1526a), cf. ngr. μουζαβίρης. Sec. XVII, înv. – Der. mozavirie (var. muzavirie), s. f. (calomnie): mozaviri, vb. (a calomnia); mozavirnic, adj. (calomnios). Cf. sp. manzobre (Corominas, III, 258).

mozgă
mozgă s. f. invar. sg. gură.

mozoc
MOZÓC, mozoci, s. m. (Reg.) Câine mare ciobănesc.

mozol
MOZÓL, mozoale, s. n. Gunoi, rumeguș. – Postverbal al lui mozoli.

mozolea
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozoleai
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozoleala
MOZOLEÁLĂ, mozoleli, s. f. (Reg.) Faptul de a (se) mozoli. – Mozoli + suf. -eală.

DOOM

mozoleálă (reg.) s. f., g.-d. art. mozolélii; pl. mozoléli

mozoleam
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozolească
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozoleau
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozoleați
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozoleli
MOZOLEÁLĂ, mozoleli, s. f. (Reg.) Faptul de a (se) mozoli. – Mozoli + suf. -eală.

DOOM

mozoleálă (reg.) s. f., g.-d. art. mozolélii; pl. mozoléli

mozolelii
MOZOLEÁLĂ, mozoleli, s. f. (Reg.) Faptul de a (se) mozoli. – Mozoli + suf. -eală.

DOOM

mozoleálă (reg.) s. f., g.-d. art. mozolélii; pl. mozoléli

mozolelile
MOZOLEÁLĂ, mozoleli, s. f. (Reg.) Faptul de a (se) mozoli. – Mozoli + suf. -eală.

DOOM

mozoleálă (reg.) s. f., g.-d. art. mozolélii; pl. mozoléli

mozolelilor
MOZOLEÁLĂ, mozoleli, s. f. (Reg.) Faptul de a (se) mozoli. – Mozoli + suf. -eală.

DOOM

mozoleálă (reg.) s. f., g.-d. art. mozolélii; pl. mozoléli

mozolesc
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozolește
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozolești
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozoli
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozolii
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozolim
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozolind
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozolire
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozolire
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

mozoliră
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozolirăm
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozolirăți
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozolise
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozolisem
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozoliseră
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozoliserăm
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozoliserăți
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozoliseși
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozoliseți
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozolit
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozolit
MOZOLÍT, -Ă, mozoliți, -te, adj. (Reg.) Murdar; prost spălat. – V. mozoli.

mozolita
MOZOLÍT, -Ă, mozoliți, -te, adj. (Reg.) Murdar; prost spălat. – V. mozoli.

mozolite
MOZOLÍT, -Ă, mozoliți, -te, adj. (Reg.) Murdar; prost spălat. – V. mozoli.

mozolitei
MOZOLÍT, -Ă, mozoliți, -te, adj. (Reg.) Murdar; prost spălat. – V. mozoli.

mozolitele
MOZOLÍT, -Ă, mozoliți, -te, adj. (Reg.) Murdar; prost spălat. – V. mozoli.

mozolitelor
MOZOLÍT, -Ă, mozoliți, -te, adj. (Reg.) Murdar; prost spălat. – V. mozoli.

mozolitul
MOZOLÍT, -Ă, mozoliți, -te, adj. (Reg.) Murdar; prost spălat. – V. mozoli.

mozolitului
MOZOLÍT, -Ă, mozoliți, -te, adj. (Reg.) Murdar; prost spălat. – V. mozoli.

mozoliși
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozoliți
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.

DOOM

mozolí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mozolésc, imperf. 3 sg. mozoleá; conj. prez. 3 să mozoleáscă

mozoliți
MOZOLÍT, -Ă, mozoliți, -te, adj. (Reg.) Murdar; prost spălat. – V. mozoli.

mozoliții
MOZOLÍT, -Ă, mozoliți, -te, adj. (Reg.) Murdar; prost spălat. – V. mozoli.

mozoliților
MOZOLÍT, -Ă, mozoliți, -te, adj. (Reg.) Murdar; prost spălat. – V. mozoli.

mozzarella
MOZZARÉLLA s. f. Tip de brânză nefermentată, obținută din lapte de bivoliță. [Pr.: moțarela] – Din it. mozzarella.

DOOM

mozzarélla (it.) [zz pron. ț]s. f., g.-d. art. mozzaréllei

mozzarelle
MOZZARÉLLA s. f. Tip de brânză nefermentată, obținută din lapte de bivoliță. [Pr.: moțarela] – Din it. mozzarella.

DOOM

mozzarélla (it.) [zz pron. ț]s. f., g.-d. art. mozzaréllei

mozzarellei
MOZZARÉLLA s. f. Tip de brânză nefermentată, obținută din lapte de bivoliță. [Pr.: moțarela] – Din it. mozzarella.

DOOM

mozzarélla (it.) [zz pron. ț]s. f., g.-d. art. mozzaréllei

moș
MOȘ, moși, s. m. I. 1. Bărbat (mai) în vârstă; unchiaș, moșneag; p. restr. apelativ cu care cineva mai tânăr se adresează unui bărbat mai în vârstă. ◊ Moș Martin sau (rar) moș Ursilă = ursul. ◊ Expr. A-i veni moș Ene pe la gene = a i se face somn, a începe să moțăie. 2. (Înv. și reg.) Bunic; (mai ales la pl.) ascendent (mai îndepărtat), înaintaș, strămoș. ◊ Expr. De când cu moș Adam = din vremurile de demult. Din (sau de la) moși-strămoși = moștenit de la strămoși, păstrat din generație în generație; de demult, din vremuri străvechi. A spune (sau a înșira, a îndruga) moși pe groși (sau moși păroși) = a îndruga nimicuri, a spune vorbe fără temei, minciuni, a povesti lucruri fanteziste. La moșii cei verzi = niciodată, la paștele cailor. De când cu moșii verzi (sau roșii) = de foarte multă vreme. ♦ (Reg.) Unchi. 3. Personaj mascat, reprezentând un bătrân, care însoțește brezaia sau care apare în diferite creații dramatice populare; moșneag. 4. (Pop.; la pl.; de obicei art.) Ființe imaginare despre care se crede că alungă iarna; fiecare dintre cele nouă zile din luna martie care urmează după zilele babelor. 5. (La pl.; în tradițiile populare) Nume dat mai multor sărbători religioase în care se fac slujbe și pomeni pentru morți. ♦ Bâlci tradițional organizat în sâmbăta dinaintea Rusaliilor; p. ext. târg care se ține în diverse localități și unde, pe un anumit loc, sunt amenajate și organizate o serie de distracții publice. ◊ Expr. A se strânge (sau a se aduna) lumea ca la moși = a se aduna lume multă pentru a vedea ceva neobișnuit. II. Partea cu cârlig a unei copci. ♦ Disc al unei capse, care se îmbucă în celălalt disc. – Din moașă (derivat regresiv).

DOOM

din moși-strămóși loc. adj., loc. adv.

moșan
MOȘÁN s. m. v. moșnean.

moșancă
MOȘÁNCĂ s. f. v. moșneancă.

moșcondea
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondeai
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondeam
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondească
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondeau
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondeați
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondesc
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondește
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondești
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondi
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondii
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondim
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondind
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondire
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondire
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

moșcondiră
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondirăm
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondirăți
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondise
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondisem
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondiseră
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondiserăm
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondiserăți
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondiseși
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondiseți
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondit
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondiși
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcondiți
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.

DOOM

moșcondí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcondésc, imperf. 3 sg. moșcondeá; conj. prez. 3 să moșcondeáscă

moșcotea
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcoteai
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcoteam
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotească
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcoteau
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcoteați
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotesc
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotește
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotești
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcoti
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotii
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotim
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotind
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotire
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotire
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

moșcotiră
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotirăm
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotirăți
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotise
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotisem
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotiseră
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotiserăm
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotiserăți
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotiseși
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotiseți
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotit
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotiși
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșcotiți
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.

DOOM

moșcotí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșcotésc, imperf. 3 sg. moșcoteá; conj. prez. 3 să moșcoteáscă

moșea
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșeai
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșeam
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșească
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșeau
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșeați
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșesc
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșește
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșești
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moși
MOȘ, moși, s. m. I. 1. Bărbat (mai) în vârstă; unchiaș, moșneag; p. restr. apelativ cu care cineva mai tânăr se adresează unui bărbat mai în vârstă. ◊ Moș Martin sau (rar) moș Ursilă = ursul. ◊ Expr. A-i veni moș Ene pe la gene = a i se face somn, a începe să moțăie. 2. (Înv. și reg.) Bunic; (mai ales la pl.) ascendent (mai îndepărtat), înaintaș, strămoș. ◊ Expr. De când cu moș Adam = din vremurile de demult. Din (sau de la) moși-strămoși = moștenit de la strămoși, păstrat din generație în generație; de demult, din vremuri străvechi. A spune (sau a înșira, a îndruga) moși pe groși (sau moși păroși) = a îndruga nimicuri, a spune vorbe fără temei, minciuni, a povesti lucruri fanteziste. La moșii cei verzi = niciodată, la paștele cailor. De când cu moșii verzi (sau roșii) = de foarte multă vreme. ♦ (Reg.) Unchi. 3. Personaj mascat, reprezentând un bătrân, care însoțește brezaia sau care apare în diferite creații dramatice populare; moșneag. 4. (Pop.; la pl.; de obicei art.) Ființe imaginare despre care se crede că alungă iarna; fiecare dintre cele nouă zile din luna martie care urmează după zilele babelor. 5. (La pl.; în tradițiile populare) Nume dat mai multor sărbători religioase în care se fac slujbe și pomeni pentru morți. ♦ Bâlci tradițional organizat în sâmbăta dinaintea Rusaliilor; p. ext. târg care se ține în diverse localități și unde, pe un anumit loc, sunt amenajate și organizate o serie de distracții publice. ◊ Expr. A se strânge (sau a se aduna) lumea ca la moși = a se aduna lume multă pentru a vedea ceva neobișnuit. II. Partea cu cârlig a unei copci. ♦ Disc al unei capse, care se îmbucă în celălalt disc. – Din moașă (derivat regresiv).

DOOM

din moși-strămóși loc. adj., loc. adv.

moși
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșia
MOȘÍE, moșii, s. f. 1. Mare proprietate funciară aflată în stăpânirea, de obicei ereditară, a unui moșier; proprietate (mare) de pământ cultivabil. ♦ (Înv. și pop.) Avere moștenită; p. gener. orice bun moștenit. ♦ (Fam.) Lucru de care cineva poate dispune cum vrea. 2. (Înv.) Pământ strămoșesc; patrie. – Moș + suf. -ie.

DOOM

moșíe s. f., art. moșía, g.-d. art. moșíei; pl. moșíi, art. moșíile

moșic
MOȘÍC, moșici, s. m. (Fam.; folosit mai ales ca apelativ) Moșuleț. – Moș + suf. -ic.

DOOM

moșíc (fam.) s. m., pl. moșíci

moșica
MOȘÍCĂ, moșici, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui moașă. ♦ Bunică; p. ext. femeie bătrână, băbuță. – Moașă + suf. -ică.

DOOM

moșícă (reg.) s. f., g.-d. art. moșícii/moșíchii; pl. moșíci

moșichii
MOȘÍCĂ, moșici, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui moașă. ♦ Bunică; p. ext. femeie bătrână, băbuță. – Moașă + suf. -ică.

DOOM

moșícă (reg.) s. f., g.-d. art. moșícii/moșíchii; pl. moșíci

moșici
MOȘÍC, moșici, s. m. (Fam.; folosit mai ales ca apelativ) Moșuleț. – Moș + suf. -ic.

DOOM

moșíc (fam.) s. m., pl. moșíci

moșici
MOȘÍCĂ, moșici, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui moașă. ♦ Bunică; p. ext. femeie bătrână, băbuță. – Moașă + suf. -ică.

DOOM

moșícă (reg.) s. f., g.-d. art. moșícii/moșíchii; pl. moșíci

moșicii
MOȘÍC, moșici, s. m. (Fam.; folosit mai ales ca apelativ) Moșuleț. – Moș + suf. -ic.

DOOM

moșíc (fam.) s. m., pl. moșíci

moșicii
MOȘÍCĂ, moșici, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui moașă. ♦ Bunică; p. ext. femeie bătrână, băbuță. – Moașă + suf. -ică.

DOOM

moșícă (reg.) s. f., g.-d. art. moșícii/moșíchii; pl. moșíci

moșicile
MOȘÍCĂ, moșici, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui moașă. ♦ Bunică; p. ext. femeie bătrână, băbuță. – Moașă + suf. -ică.

DOOM

moșícă (reg.) s. f., g.-d. art. moșícii/moșíchii; pl. moșíci

moșicilor
MOȘÍC, moșici, s. m. (Fam.; folosit mai ales ca apelativ) Moșuleț. – Moș + suf. -ic.

DOOM

moșíc (fam.) s. m., pl. moșíci

moșicilor
MOȘÍCĂ, moșici, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui moașă. ♦ Bunică; p. ext. femeie bătrână, băbuță. – Moașă + suf. -ică.

DOOM

moșícă (reg.) s. f., g.-d. art. moșícii/moșíchii; pl. moșíci

moșicul
MOȘÍC, moșici, s. m. (Fam.; folosit mai ales ca apelativ) Moșuleț. – Moș + suf. -ic.

DOOM

moșíc (fam.) s. m., pl. moșíci

moșicului
MOȘÍC, moșici, s. m. (Fam.; folosit mai ales ca apelativ) Moșuleț. – Moș + suf. -ic.

DOOM

moșíc (fam.) s. m., pl. moșíci

moșicăi
MOȘÍCĂ, moșici, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui moașă. ♦ Bunică; p. ext. femeie bătrână, băbuță. – Moașă + suf. -ică.

DOOM

moșícă (reg.) s. f., g.-d. art. moșícii/moșíchii; pl. moșíci

moșie
MOȘÍE, moșii, s. f. 1. Mare proprietate funciară aflată în stăpânirea, de obicei ereditară, a unui moșier; proprietate (mare) de pământ cultivabil. ♦ (Înv. și pop.) Avere moștenită; p. gener. orice bun moștenit. ♦ (Fam.) Lucru de care cineva poate dispune cum vrea. 2. (Înv.) Pământ strămoșesc; patrie. – Moș + suf. -ie.

DOOM

moșíe s. f., art. moșía, g.-d. art. moșíei; pl. moșíi, art. moșíile

moșiei
MOȘÍE, moșii, s. f. 1. Mare proprietate funciară aflată în stăpânirea, de obicei ereditară, a unui moșier; proprietate (mare) de pământ cultivabil. ♦ (Înv. și pop.) Avere moștenită; p. gener. orice bun moștenit. ♦ (Fam.) Lucru de care cineva poate dispune cum vrea. 2. (Înv.) Pământ strămoșesc; patrie. – Moș + suf. -ie.

DOOM

moșíe s. f., art. moșía, g.-d. art. moșíei; pl. moșíi, art. moșíile

moșier
MOȘIÉR, moșieri, s. m. Proprietar al unei moșii; latifundiar. [Pr.: -și-er] – Moșie + suf. -ar.

DOOM

moșiér (-și-er) s. m., pl. moșiéri

moșiereasa
MOȘIEREÁSĂ, moșierese, s. f. Proprietară a unei moșii; soție de moșier; moșieriță. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -easă.

DOOM

moșiereásă (-și-e-) s. f., g.-d. art. moșierései; pl. moșierése

moșiereasca
MOȘIERÉSC, -EÁSCĂ, moșierești, adj. Care aparține moșierului sau moșierimii, privitor la moșier sau la moșierime. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -esc.

DOOM

burghézo-moșierésc (înv.) (-și-e-) adj. m., f. burghézo-moșiereáscă; pl. m. și f. burghézo-moșieréști

moșieresc
MOȘIERÉSC, -EÁSCĂ, moșierești, adj. Care aparține moșierului sau moșierimii, privitor la moșier sau la moșierime. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -esc.

DOOM

burghézo-moșierésc (înv.) (-și-e-) adj. m., f. burghézo-moșiereáscă; pl. m. și f. burghézo-moșieréști

moșierescul
MOȘIERÉSC, -EÁSCĂ, moșierești, adj. Care aparține moșierului sau moșierimii, privitor la moșier sau la moșierime. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -esc.

DOOM

burghézo-moșierésc (înv.) (-și-e-) adj. m., f. burghézo-moșiereáscă; pl. m. și f. burghézo-moșieréști

moșierescului
MOȘIERÉSC, -EÁSCĂ, moșierești, adj. Care aparține moșierului sau moșierimii, privitor la moșier sau la moșierime. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -esc.

DOOM

burghézo-moșierésc (înv.) (-și-e-) adj. m., f. burghézo-moșiereáscă; pl. m. și f. burghézo-moșieréști

moșierese
MOȘIEREÁSĂ, moșierese, s. f. Proprietară a unei moșii; soție de moșier; moșieriță. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -easă.

DOOM

moșiereásă (-și-e-) s. f., g.-d. art. moșierései; pl. moșierése

moșieresei
MOȘIEREÁSĂ, moșierese, s. f. Proprietară a unei moșii; soție de moșier; moșieriță. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -easă.

DOOM

moșiereásă (-și-e-) s. f., g.-d. art. moșierései; pl. moșierése

moșieresele
MOȘIEREÁSĂ, moșierese, s. f. Proprietară a unei moșii; soție de moșier; moșieriță. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -easă.

DOOM

moșiereásă (-și-e-) s. f., g.-d. art. moșierései; pl. moșierése

moșiereselor
MOȘIEREÁSĂ, moșierese, s. f. Proprietară a unei moșii; soție de moșier; moșieriță. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -easă.

DOOM

moșiereásă (-și-e-) s. f., g.-d. art. moșierései; pl. moșierése

moșierești
MOȘIERÉSC, -EÁSCĂ, moșierești, adj. Care aparține moșierului sau moșierimii, privitor la moșier sau la moșierime. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -esc.

DOOM

burghézo-moșierésc (înv.) (-și-e-) adj. m., f. burghézo-moșiereáscă; pl. m. și f. burghézo-moșieréști

moșiereștii
MOȘIERÉSC, -EÁSCĂ, moșierești, adj. Care aparține moșierului sau moșierimii, privitor la moșier sau la moșierime. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -esc.

DOOM

burghézo-moșierésc (înv.) (-și-e-) adj. m., f. burghézo-moșiereáscă; pl. m. și f. burghézo-moșieréști

moșiereștile
MOȘIERÉSC, -EÁSCĂ, moșierești, adj. Care aparține moșierului sau moșierimii, privitor la moșier sau la moșierime. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -esc.

DOOM

burghézo-moșierésc (înv.) (-și-e-) adj. m., f. burghézo-moșiereáscă; pl. m. și f. burghézo-moșieréști

moșiereștilor
MOȘIERÉSC, -EÁSCĂ, moșierești, adj. Care aparține moșierului sau moșierimii, privitor la moșier sau la moșierime. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -esc.

DOOM

burghézo-moșierésc (înv.) (-și-e-) adj. m., f. burghézo-moșiereáscă; pl. m. și f. burghézo-moșieréști

moșieri
MOȘIÉR, moșieri, s. m. Proprietar al unei moșii; latifundiar. [Pr.: -și-er] – Moșie + suf. -ar.

DOOM

moșiér (-și-er) s. m., pl. moșiéri

moșierii
MOȘIÉR, moșieri, s. m. Proprietar al unei moșii; latifundiar. [Pr.: -și-er] – Moșie + suf. -ar.

DOOM

moșiér (-și-er) s. m., pl. moșiéri

moșierilor
MOȘIÉR, moșieri, s. m. Proprietar al unei moșii; latifundiar. [Pr.: -și-er] – Moșie + suf. -ar.

DOOM

moșiér (-și-er) s. m., pl. moșiéri

moșierime
MOȘIERÍME s. f. Categorie socială formată din marii proprietari funciari. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -ime.

DOOM

*burghézo-moșieríme (înv.) (-și-e-) s. f., g.-d. art. burghézo-moșierímii

moșierimea
MOȘIERÍME s. f. Categorie socială formată din marii proprietari funciari. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -ime.

DOOM

*burghézo-moșieríme (înv.) (-și-e-) s. f., g.-d. art. burghézo-moșierímii

moșierimi
MOȘIERÍME s. f. Categorie socială formată din marii proprietari funciari. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -ime.

DOOM

*burghézo-moșieríme (înv.) (-și-e-) s. f., g.-d. art. burghézo-moșierímii

moșierimii
MOȘIERÍME s. f. Categorie socială formată din marii proprietari funciari. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -ime.

DOOM

*burghézo-moșieríme (înv.) (-și-e-) s. f., g.-d. art. burghézo-moșierímii

moșierimile
MOȘIERÍME s. f. Categorie socială formată din marii proprietari funciari. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -ime.

DOOM

*burghézo-moșieríme (înv.) (-și-e-) s. f., g.-d. art. burghézo-moșierímii

moșierimilor
MOȘIERÍME s. f. Categorie socială formată din marii proprietari funciari. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -ime.

DOOM

*burghézo-moșieríme (înv.) (-și-e-) s. f., g.-d. art. burghézo-moșierímii

moșierița
MOȘIERÍȚĂ, moșierițe, s. f. (Rar) Moșiereasă. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -iță.

DOOM

moșieríță (rar) (-și-e-) s. f., g.-d. art. moșieríței; pl. moșieríțe

moșierițe
MOȘIERÍȚĂ, moșierițe, s. f. (Rar) Moșiereasă. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -iță.

DOOM

moșieríță (rar) (-și-e-) s. f., g.-d. art. moșieríței; pl. moșieríțe

moșieriței
MOȘIERÍȚĂ, moșierițe, s. f. (Rar) Moșiereasă. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -iță.

DOOM

moșieríță (rar) (-și-e-) s. f., g.-d. art. moșieríței; pl. moșieríțe

moșierițele
MOȘIERÍȚĂ, moșierițe, s. f. (Rar) Moșiereasă. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -iță.

DOOM

moșieríță (rar) (-și-e-) s. f., g.-d. art. moșieríței; pl. moșieríțe

moșierițelor
MOȘIERÍȚĂ, moșierițe, s. f. (Rar) Moșiereasă. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -iță.

DOOM

moșieríță (rar) (-și-e-) s. f., g.-d. art. moșieríței; pl. moșieríțe

moșierul
MOȘIÉR, moșieri, s. m. Proprietar al unei moșii; latifundiar. [Pr.: -și-er] – Moșie + suf. -ar.

DOOM

moșiér (-și-er) s. m., pl. moșiéri

moșierului
MOȘIÉR, moșieri, s. m. Proprietar al unei moșii; latifundiar. [Pr.: -și-er] – Moșie + suf. -ar.

DOOM

moșiér (-și-er) s. m., pl. moșiéri

moșii
MOȘ, moși, s. m. I. 1. Bărbat (mai) în vârstă; unchiaș, moșneag; p. restr. apelativ cu care cineva mai tânăr se adresează unui bărbat mai în vârstă. ◊ Moș Martin sau (rar) moș Ursilă = ursul. ◊ Expr. A-i veni moș Ene pe la gene = a i se face somn, a începe să moțăie. 2. (Înv. și reg.) Bunic; (mai ales la pl.) ascendent (mai îndepărtat), înaintaș, strămoș. ◊ Expr. De când cu moș Adam = din vremurile de demult. Din (sau de la) moși-strămoși = moștenit de la strămoși, păstrat din generație în generație; de demult, din vremuri străvechi. A spune (sau a înșira, a îndruga) moși pe groși (sau moși păroși) = a îndruga nimicuri, a spune vorbe fără temei, minciuni, a povesti lucruri fanteziste. La moșii cei verzi = niciodată, la paștele cailor. De când cu moșii verzi (sau roșii) = de foarte multă vreme. ♦ (Reg.) Unchi. 3. Personaj mascat, reprezentând un bătrân, care însoțește brezaia sau care apare în diferite creații dramatice populare; moșneag. 4. (Pop.; la pl.; de obicei art.) Ființe imaginare despre care se crede că alungă iarna; fiecare dintre cele nouă zile din luna martie care urmează după zilele babelor. 5. (La pl.; în tradițiile populare) Nume dat mai multor sărbători religioase în care se fac slujbe și pomeni pentru morți. ♦ Bâlci tradițional organizat în sâmbăta dinaintea Rusaliilor; p. ext. târg care se ține în diverse localități și unde, pe un anumit loc, sunt amenajate și organizate o serie de distracții publice. ◊ Expr. A se strânge (sau a se aduna) lumea ca la moși = a se aduna lume multă pentru a vedea ceva neobișnuit. II. Partea cu cârlig a unei copci. ♦ Disc al unei capse, care se îmbucă în celălalt disc. – Din moașă (derivat regresiv).

DOOM

din moși-strămóși loc. adj., loc. adv.

moșii
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșii
MOȘÍE, moșii, s. f. 1. Mare proprietate funciară aflată în stăpânirea, de obicei ereditară, a unui moșier; proprietate (mare) de pământ cultivabil. ♦ (Înv. și pop.) Avere moștenită; p. gener. orice bun moștenit. ♦ (Fam.) Lucru de care cineva poate dispune cum vrea. 2. (Înv.) Pământ strămoșesc; patrie. – Moș + suf. -ie.

DOOM

moșíe s. f., art. moșía, g.-d. art. moșíei; pl. moșíi, art. moșíile

moșiile
MOȘÍE, moșii, s. f. 1. Mare proprietate funciară aflată în stăpânirea, de obicei ereditară, a unui moșier; proprietate (mare) de pământ cultivabil. ♦ (Înv. și pop.) Avere moștenită; p. gener. orice bun moștenit. ♦ (Fam.) Lucru de care cineva poate dispune cum vrea. 2. (Înv.) Pământ strămoșesc; patrie. – Moș + suf. -ie.

DOOM

moșíe s. f., art. moșía, g.-d. art. moșíei; pl. moșíi, art. moșíile

moșiilor
MOȘÍE, moșii, s. f. 1. Mare proprietate funciară aflată în stăpânirea, de obicei ereditară, a unui moșier; proprietate (mare) de pământ cultivabil. ♦ (Înv. și pop.) Avere moștenită; p. gener. orice bun moștenit. ♦ (Fam.) Lucru de care cineva poate dispune cum vrea. 2. (Înv.) Pământ strămoșesc; patrie. – Moș + suf. -ie.

DOOM

moșíe s. f., art. moșía, g.-d. art. moșíei; pl. moșíi, art. moșíile

moșilor
MOȘ, moși, s. m. I. 1. Bărbat (mai) în vârstă; unchiaș, moșneag; p. restr. apelativ cu care cineva mai tânăr se adresează unui bărbat mai în vârstă. ◊ Moș Martin sau (rar) moș Ursilă = ursul. ◊ Expr. A-i veni moș Ene pe la gene = a i se face somn, a începe să moțăie. 2. (Înv. și reg.) Bunic; (mai ales la pl.) ascendent (mai îndepărtat), înaintaș, strămoș. ◊ Expr. De când cu moș Adam = din vremurile de demult. Din (sau de la) moși-strămoși = moștenit de la strămoși, păstrat din generație în generație; de demult, din vremuri străvechi. A spune (sau a înșira, a îndruga) moși pe groși (sau moși păroși) = a îndruga nimicuri, a spune vorbe fără temei, minciuni, a povesti lucruri fanteziste. La moșii cei verzi = niciodată, la paștele cailor. De când cu moșii verzi (sau roșii) = de foarte multă vreme. ♦ (Reg.) Unchi. 3. Personaj mascat, reprezentând un bătrân, care însoțește brezaia sau care apare în diferite creații dramatice populare; moșneag. 4. (Pop.; la pl.; de obicei art.) Ființe imaginare despre care se crede că alungă iarna; fiecare dintre cele nouă zile din luna martie care urmează după zilele babelor. 5. (La pl.; în tradițiile populare) Nume dat mai multor sărbători religioase în care se fac slujbe și pomeni pentru morți. ♦ Bâlci tradițional organizat în sâmbăta dinaintea Rusaliilor; p. ext. târg care se ține în diverse localități și unde, pe un anumit loc, sunt amenajate și organizate o serie de distracții publice. ◊ Expr. A se strânge (sau a se aduna) lumea ca la moși = a se aduna lume multă pentru a vedea ceva neobișnuit. II. Partea cu cârlig a unei copci. ♦ Disc al unei capse, care se îmbucă în celălalt disc. – Din moașă (derivat regresiv).

DOOM

din moși-strămóși loc. adj., loc. adv.

moșim
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșinaș
MOȘINÁȘ, moșinași, s. m. (Învechit și regional) Mic proprietar rural; răzeș. Eu îți dau fata mea, și... te fă moșinaș în locul mieu. SBIERA, P. 151.

moșind
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșinoi
MOȘURÓI s. n. v. mușuroi¹.

DOOM

mușurói¹ s. n., pl. mușuroáie

moșioara
MOȘIOÁRĂ, moșioare, s. f. Diminutiv al lui moșie. [Pr.: -și-oa-] – Moșie + suf. -oară.

DOOM

moșioáră (-și-oa-) s. f., g.-d. art. moșioárei; pl. moșioáre

moșioare
MOȘIOÁRĂ, moșioare, s. f. Diminutiv al lui moșie. [Pr.: -și-oa-] – Moșie + suf. -oară.

DOOM

moșioáră (-și-oa-) s. f., g.-d. art. moșioárei; pl. moșioáre

moșioarei
MOȘIOÁRĂ, moșioare, s. f. Diminutiv al lui moșie. [Pr.: -și-oa-] – Moșie + suf. -oară.

DOOM

moșioáră (-și-oa-) s. f., g.-d. art. moșioárei; pl. moșioáre

moșioarele
MOȘIOÁRĂ, moșioare, s. f. Diminutiv al lui moșie. [Pr.: -și-oa-] – Moșie + suf. -oară.

DOOM

moșioáră (-și-oa-) s. f., g.-d. art. moșioárei; pl. moșioáre

moșioarelor
MOȘIOÁRĂ, moșioare, s. f. Diminutiv al lui moșie. [Pr.: -și-oa-] – Moșie + suf. -oară.

DOOM

moșioáră (-și-oa-) s. f., g.-d. art. moșioárei; pl. moșioáre

moșire
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșire
MOȘÍRE, moșiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a moși (1); moșit. – V. moși.

DOOM

moșíre (rar) s. f., g.-d. art. moșírii; pl. moșíri

moșirea
MOȘÍRE, moșiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a moși (1); moșit. – V. moși.

DOOM

moșíre (rar) s. f., g.-d. art. moșírii; pl. moșíri

moșiri
MOȘÍRE, moșiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a moși (1); moșit. – V. moși.

DOOM

moșíre (rar) s. f., g.-d. art. moșírii; pl. moșíri

moșirii
MOȘÍRE, moșiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a moși (1); moșit. – V. moși.

DOOM

moșíre (rar) s. f., g.-d. art. moșírii; pl. moșíri

moșirile
MOȘÍRE, moșiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a moși (1); moșit. – V. moși.

DOOM

moșíre (rar) s. f., g.-d. art. moșírii; pl. moșíri

moșirilor
MOȘÍRE, moșiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a moși (1); moșit. – V. moși.

DOOM

moșíre (rar) s. f., g.-d. art. moșírii; pl. moșíri

moșiroi
MOȘURÓI s. n. v. mușuroi¹.

DOOM

mușurói¹ s. n., pl. mușuroáie

moșiră
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșirăm
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșirăți
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșise
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșisem
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșiseră
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșiserăm
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșiserăți
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșiseși
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșiseți
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșit
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșit
MOȘÍT, moșituri, s. n. Faptul de a moși; ocupația, îndeletnicirea de moașă. – V. moși.

DOOM

moșít s. n., pl. moșíturi

moșitul
MOȘÍT, moșituri, s. n. Faptul de a moși; ocupația, îndeletnicirea de moașă. – V. moși.

DOOM

moșít s. n., pl. moșíturi

moșitului
MOȘÍT, moșituri, s. n. Faptul de a moși; ocupația, îndeletnicirea de moașă. – V. moși.

DOOM

moșít s. n., pl. moșíturi

moșituri
MOȘÍT, moșituri, s. n. Faptul de a moși; ocupația, îndeletnicirea de moașă. – V. moși.

DOOM

moșít s. n., pl. moșíturi

moșiturile
MOȘÍT, moșituri, s. n. Faptul de a moși; ocupația, îndeletnicirea de moașă. – V. moși.

DOOM

moșít s. n., pl. moșíturi

moșiturilor
MOȘÍT, moșituri, s. n. Faptul de a moși; ocupația, îndeletnicirea de moașă. – V. moși.

DOOM

moșít s. n., pl. moșíturi

moșiși
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșiți
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. (Pop. și fam.) 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.

DOOM

moșí (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșésc, imperf. 3 sg. moșeá; conj. prez. 3 să moșeáscă

moșmoana
MOȘMOÁNE s. f. pl. (Pop.; în superstiții) Vrăji, descântece, farmece; p. ext. obiecte folosite în astfel de practici. – Din moșmoni (derivat regresiv).

DOOM

moșmoánă (fruct, om molâu) s. f., g.-d. art. moșmoánei; pl. moșmoáne

moșmoane
MOȘMOÁNE s. f. pl. (Pop.; în superstiții) Vrăji, descântece, farmece; p. ext. obiecte folosite în astfel de practici. – Din moșmoni (derivat regresiv).

DOOM

moșmoánă (fruct, om molâu) s. f., g.-d. art. moșmoánei; pl. moșmoáne

moșmoane
MOȘMOÁNE s. f. pl. (Pop.; în superstiții) Vrăji, descântece, farmece; p. ext. obiecte folosite în astfel de practici. – Din moșmoni (derivat regresiv).

DOOM

moșmoáne (vrăji) (pop.) s. f. pl.

moșmoanei
MOȘMOÁNE s. f. pl. (Pop.; în superstiții) Vrăji, descântece, farmece; p. ext. obiecte folosite în astfel de practici. – Din moșmoni (derivat regresiv).

DOOM

moșmoánă (fruct, om molâu) s. f., g.-d. art. moșmoánei; pl. moșmoáne

moșmoanele
MOȘMOÁNE s. f. pl. (Pop.; în superstiții) Vrăji, descântece, farmece; p. ext. obiecte folosite în astfel de practici. – Din moșmoni (derivat regresiv).

DOOM

moșmoánă (fruct, om molâu) s. f., g.-d. art. moșmoánei; pl. moșmoáne

moșmoanele
MOȘMOÁNE s. f. pl. (Pop.; în superstiții) Vrăji, descântece, farmece; p. ext. obiecte folosite în astfel de practici. – Din moșmoni (derivat regresiv).

DOOM

moșmoáne (vrăji) (pop.) s. f. pl.

moșmoanelor
MOȘMOÁNE s. f. pl. (Pop.; în superstiții) Vrăji, descântece, farmece; p. ext. obiecte folosite în astfel de practici. – Din moșmoni (derivat regresiv).

DOOM

moșmoánă (fruct, om molâu) s. f., g.-d. art. moșmoánei; pl. moșmoáne

moșmoanelor
MOȘMOÁNE s. f. pl. (Pop.; în superstiții) Vrăji, descântece, farmece; p. ext. obiecte folosite în astfel de practici. – Din moșmoni (derivat regresiv).

DOOM

moșmoáne (vrăji) (pop.) s. f. pl.

moșmol
moșmól (-li), s. m. – Plantă (Mespilus germanica). – Var. moșmon. Mr. mușmulă, megl. mușmul. Tc. mușmula (Tiktin; Lokotsch 1518; Berneker, II, 39), din mgr. μέσπιλον, cf. ngr. μούσμουλον, alb. mušmuljë, bg. mušmula, rus. mušmulá. – Der. moșmoală (var. moșmoană, moșmulă, mușmulă), s. f. (fructul moșmolului).

moșmoleală
MOȘMOLEÁLĂ, moșmoleli, s. f. Faptul de a m o ș m o l i; încetineală în mișcări, în acțiuni; mocăială, mocoșeală.

moșmoli
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmolire
MOȘMOLÍ vb. IV v. moșmoni.

moșmolit
MOȘMOLÍ vb. IV v. moșmoni.

moșmon
MOȘMÓN, moșmoni, s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze eliptice, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile (Mespilus germanica). – Din moșmoană (derivat regresiv).

DOOM

moșmón s. m., pl. moșmóni

moșmondea
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondeai
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondeam
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondească
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondeau
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondeați
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondesc
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondește
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondești
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondi
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondii
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondim
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondind
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondire
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondire
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. A lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

moșmondiră
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondirăm
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondirăți
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondise
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondisem
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondiseră
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondiserăm
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondiserăți
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondiseși
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondiseți
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondit
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondit
MOȘMONDÍT, -Ă, moșmondiți, -te, adj. (Fam.) (Despre lucruri) Făcut la nimereală, fără îndemânare. ♦ (Adesea substantivat) Care lucrează încet, fără spor; neîndemânatic, mocăit, mocoșit. – V. moșmondi.

moșmondita
MOȘMONDÍT, -Ă, moșmondiți, -te, adj. (Fam.) (Despre lucruri) Făcut la nimereală, fără îndemânare. ♦ (Adesea substantivat) Care lucrează încet, fără spor; neîndemânatic, mocăit, mocoșit. – V. moșmondi.

moșmondite
MOȘMONDÍT, -Ă, moșmondiți, -te, adj. (Fam.) (Despre lucruri) Făcut la nimereală, fără îndemânare. ♦ (Adesea substantivat) Care lucrează încet, fără spor; neîndemânatic, mocăit, mocoșit. – V. moșmondi.

moșmonditei
MOȘMONDÍT, -Ă, moșmondiți, -te, adj. (Fam.) (Despre lucruri) Făcut la nimereală, fără îndemânare. ♦ (Adesea substantivat) Care lucrează încet, fără spor; neîndemânatic, mocăit, mocoșit. – V. moșmondi.

moșmonditele
MOȘMONDÍT, -Ă, moșmondiți, -te, adj. (Fam.) (Despre lucruri) Făcut la nimereală, fără îndemânare. ♦ (Adesea substantivat) Care lucrează încet, fără spor; neîndemânatic, mocăit, mocoșit. – V. moșmondi.

moșmonditelor
MOȘMONDÍT, -Ă, moșmondiți, -te, adj. (Fam.) (Despre lucruri) Făcut la nimereală, fără îndemânare. ♦ (Adesea substantivat) Care lucrează încet, fără spor; neîndemânatic, mocăit, mocoșit. – V. moșmondi.

moșmonditul
MOȘMONDÍT, -Ă, moșmondiți, -te, adj. (Fam.) (Despre lucruri) Făcut la nimereală, fără îndemânare. ♦ (Adesea substantivat) Care lucrează încet, fără spor; neîndemânatic, mocăit, mocoșit. – V. moșmondi.

moșmonditului
MOȘMONDÍT, -Ă, moșmondiți, -te, adj. (Fam.) (Despre lucruri) Făcut la nimereală, fără îndemânare. ♦ (Adesea substantivat) Care lucrează încet, fără spor; neîndemânatic, mocăit, mocoșit. – V. moșmondi.

moșmondiși
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondiți
MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. și refl. (Fam.) A se mișca încet și stângaci; a lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

DOOM

moșmondí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmondésc, imperf. 3 sg. moșmondeá; conj. prez. 3 să moșmondeáscă

moșmondiți
MOȘMONDÍT, -Ă, moșmondiți, -te, adj. (Fam.) (Despre lucruri) Făcut la nimereală, fără îndemânare. ♦ (Adesea substantivat) Care lucrează încet, fără spor; neîndemânatic, mocăit, mocoșit. – V. moșmondi.

moșmondiții
MOȘMONDÍT, -Ă, moșmondiți, -te, adj. (Fam.) (Despre lucruri) Făcut la nimereală, fără îndemânare. ♦ (Adesea substantivat) Care lucrează încet, fără spor; neîndemânatic, mocăit, mocoșit. – V. moșmondi.

moșmondiților
MOȘMONDÍT, -Ă, moșmondiți, -te, adj. (Fam.) (Despre lucruri) Făcut la nimereală, fără îndemânare. ♦ (Adesea substantivat) Care lucrează încet, fără spor; neîndemânatic, mocăit, mocoșit. – V. moșmondi.

moșmonea
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmoneai
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmoneam
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmonească
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmoneau
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmoneați
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmonesc
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmonește
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmonești
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmoni
MOȘMÓN, moșmoni, s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze eliptice, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile (Mespilus germanica). – Din moșmoană (derivat regresiv).

DOOM

moșmón s. m., pl. moșmóni

moșmoni
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmonii
MOȘMÓN, moșmoni, s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze eliptice, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile (Mespilus germanica). – Din moșmoană (derivat regresiv).

DOOM

moșmón s. m., pl. moșmóni

moșmonii
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmonilor
MOȘMÓN, moșmoni, s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze eliptice, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile (Mespilus germanica). – Din moșmoană (derivat regresiv).

DOOM

moșmón s. m., pl. moșmóni

moșmonim
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmonind
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmonire
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmoniră
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmonirăm
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmonirăți
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmonise
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmonisem
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmoniseră
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmoniserăm
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmoniserăți
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmoniseși
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmoniseți
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmonit
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmoniși
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmoniți
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. (Pop.) 1. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.

DOOM

moșmoní (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moșmonésc, imperf. 3 sg. moșmoneá; conj. prez. 3 să moșmoneáscă

moșmonul
MOȘMÓN, moșmoni, s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze eliptice, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile (Mespilus germanica). – Din moșmoană (derivat regresiv).

DOOM

moșmón s. m., pl. moșmóni

moșmonului
MOȘMÓN, moșmoni, s. m. Arbore fructifer din familia rozaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze eliptice, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile (Mespilus germanica). – Din moșmoană (derivat regresiv).

DOOM

moșmón s. m., pl. moșmóni

moșmulă
MOȘMÚLĂ s. f. v. moșmoană.

moșmândi
MOȘMÎNDÍ vb. IV v. moșmoli.

moșneag
MOȘNEÁG, moșnegi, s. m. 1. Bărbat în vârstă; moș. 2. Unul dintre personajele jocului popular numit capra, brezaia sau turca, reprezentând un bărbat bătrân; moș. – Cf. moș.

DOOM

moșneág s. m., pl. moșnégi

moșneagul
MOȘNEÁG, moșnegi, s. m. 1. Bărbat în vârstă; moș. 2. Unul dintre personajele jocului popular numit capra, brezaia sau turca, reprezentând un bărbat bătrân; moș. – Cf. moș.

DOOM

moșneág s. m., pl. moșnégi

moșneagului
MOȘNEÁG, moșnegi, s. m. 1. Bărbat în vârstă; moș. 2. Unul dintre personajele jocului popular numit capra, brezaia sau turca, reprezentând un bărbat bătrân; moș. – Cf. moș.

DOOM

moșneág s. m., pl. moșnégi

moșnean
MOȘNEÁN, moșneni, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Țăran liber, posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun; moștean, răzeș. 2. (Înv.) Moștenitor, succesor. 3. (Înv. și reg.) Băștinaș. – Cf. moștean.

DOOM

moșneán s. m., pl. moșnéni

moșneanca
MOȘNEÁNCĂ, moșnence, s. f. (În trecut) Proprietară de pămînt, stăpîna unei moșii; (învechit) moștenitoare. – Variantă: moșáncă s. f.

DOOM

moșneáncă s. f., g.-d. art. moșnéncei; pl. moșnénce

moșneanul
MOȘNEÁN, moșneni, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Țăran liber, posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun; moștean, răzeș. 2. (Înv.) Moștenitor, succesor. 3. (Înv. și reg.) Băștinaș. – Cf. moștean.

DOOM

moșneán s. m., pl. moșnéni

moșneanului
MOȘNEÁN, moșneni, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Țăran liber, posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun; moștean, răzeș. 2. (Înv.) Moștenitor, succesor. 3. (Înv. și reg.) Băștinaș. – Cf. moștean.

DOOM

moșneán s. m., pl. moșnéni

moșnegeasca
MOȘNEGÉSC, -EÁSCĂ, moșnegești, adj. De moșneag (1), specific moșnegilor. – Moșneag + suf. -esc.

DOOM

moșnegésc (rar) adj. m., f. moșnegeáscă; pl. m. și f. moșnegéști

moșnegei
MOȘNEGÉL, moșnegei, s. m. Moșneguț. – Moșneag + suf. -el.

DOOM

moșnegél s. m., pl. moșnegéi, art. moșnegéii

moșnegeii
MOȘNEGÉL, moșnegei, s. m. Moșneguț. – Moșneag + suf. -el.

DOOM

moșnegél s. m., pl. moșnegéi, art. moșnegéii

moșnegeilor
MOȘNEGÉL, moșnegei, s. m. Moșneguț. – Moșneag + suf. -el.

DOOM

moșnegél s. m., pl. moșnegéi, art. moșnegéii

moșnegel
MOȘNEGÉL, moșnegei, s. m. Moșneguț. – Moșneag + suf. -el.

DOOM

moșnegél s. m., pl. moșnegéi, art. moșnegéii

moșnegelul
MOȘNEGÉL, moșnegei, s. m. Moșneguț. – Moșneag + suf. -el.

DOOM

moșnegél s. m., pl. moșnegéi, art. moșnegéii

moșnegelului
MOȘNEGÉL, moșnegei, s. m. Moșneguț. – Moșneag + suf. -el.

DOOM

moșnegél s. m., pl. moșnegéi, art. moșnegéii

moșnegesc
MOȘNEGÉSC, -EÁSCĂ, moșnegești, adj. De moșneag (1), specific moșnegilor. – Moșneag + suf. -esc.

DOOM

moșnegésc (rar) adj. m., f. moșnegeáscă; pl. m. și f. moșnegéști

moșnegescul
MOȘNEGÉSC, -EÁSCĂ, moșnegești, adj. De moșneag (1), specific moșnegilor. – Moșneag + suf. -esc.

DOOM

moșnegésc (rar) adj. m., f. moșnegeáscă; pl. m. și f. moșnegéști

moșnegescului
MOȘNEGÉSC, -EÁSCĂ, moșnegești, adj. De moșneag (1), specific moșnegilor. – Moșneag + suf. -esc.

DOOM

moșnegésc (rar) adj. m., f. moșnegeáscă; pl. m. și f. moșnegéști

moșnegește
MOȘNEGÉȘTE adv. (Rar) În felul moșnegilor, ca moșnegii, bătrânește; p. ext. domol, încet. – Moșneag + suf. -ește.

DOOM

moșnegéște (rar) adv.

moșnegești
MOȘNEGÉSC, -EÁSCĂ, moșnegești, adj. De moșneag (1), specific moșnegilor. – Moșneag + suf. -esc.

DOOM

moșnegésc (rar) adj. m., f. moșnegeáscă; pl. m. și f. moșnegéști

moșnegeștii
MOȘNEGÉSC, -EÁSCĂ, moșnegești, adj. De moșneag (1), specific moșnegilor. – Moșneag + suf. -esc.

DOOM

moșnegésc (rar) adj. m., f. moșnegeáscă; pl. m. și f. moșnegéști

moșnegeștile
MOȘNEGÉSC, -EÁSCĂ, moșnegești, adj. De moșneag (1), specific moșnegilor. – Moșneag + suf. -esc.

DOOM

moșnegésc (rar) adj. m., f. moșnegeáscă; pl. m. și f. moșnegéști

moșnegeștilor
MOȘNEGÉSC, -EÁSCĂ, moșnegești, adj. De moșneag (1), specific moșnegilor. – Moșneag + suf. -esc.

DOOM

moșnegésc (rar) adj. m., f. moșnegeáscă; pl. m. și f. moșnegéști

moșnegi
MOȘNEÁG, moșnegi, s. m. 1. Bărbat în vârstă; moș. 2. Unul dintre personajele jocului popular numit capra, brezaia sau turca, reprezentând un bărbat bătrân; moș. – Cf. moș.

DOOM

moșneág s. m., pl. moșnégi

moșnegii
MOȘNEÁG, moșnegi, s. m. 1. Bărbat în vârstă; moș. 2. Unul dintre personajele jocului popular numit capra, brezaia sau turca, reprezentând un bărbat bătrân; moș. – Cf. moș.

DOOM

moșneág s. m., pl. moșnégi

moșnegilor
MOȘNEÁG, moșnegi, s. m. 1. Bărbat în vârstă; moș. 2. Unul dintre personajele jocului popular numit capra, brezaia sau turca, reprezentând un bărbat bătrân; moș. – Cf. moș.

DOOM

moșneág s. m., pl. moșnégi

moșneguț
MOȘNEGÚȚ, moșneguți, s. m. (Rar.) Diminutiv al lui moșneag (1); moșnegel. – Moșneag + suf. -uț.

DOOM

moșnegúț (rar) s. m., pl. moșnegúți

moșneguți
MOȘNEGÚȚ, moșneguți, s. m. (Rar.) Diminutiv al lui moșneag (1); moșnegel. – Moșneag + suf. -uț.

DOOM

moșnegúț (rar) s. m., pl. moșnegúți

moșneguții
MOȘNEGÚȚ, moșneguți, s. m. (Rar.) Diminutiv al lui moșneag (1); moșnegel. – Moșneag + suf. -uț.

DOOM

moșnegúț (rar) s. m., pl. moșnegúți

moșneguților
MOȘNEGÚȚ, moșneguți, s. m. (Rar.) Diminutiv al lui moșneag (1); moșnegel. – Moșneag + suf. -uț.

DOOM

moșnegúț (rar) s. m., pl. moșnegúți

moșneguțul
MOȘNEGÚȚ, moșneguți, s. m. (Rar.) Diminutiv al lui moșneag (1); moșnegel. – Moșneag + suf. -uț.

DOOM

moșnegúț (rar) s. m., pl. moșnegúți

moșneguțului
MOȘNEGÚȚ, moșneguți, s. m. (Rar.) Diminutiv al lui moșneag (1); moșnegel. – Moșneag + suf. -uț.

DOOM

moșnegúț (rar) s. m., pl. moșnegúți

moșnegăria
MOȘNEGĂRÍE s. f. (Rar.) 1. (Cu sens colectiv) Mulțime de moșnegi. 2. Epitet batjocoritor pentru un moșneag (1). – Moșneag + suf. -ărie.

DOOM

moșnegăríe (rar) s. f., art. moșnegăría, g.-d. moșnegăríi, art. moșnegăríei

moșnegărie
MOȘNEGĂRÍE s. f. (Rar.) 1. (Cu sens colectiv) Mulțime de moșnegi. 2. Epitet batjocoritor pentru un moșneag (1). – Moșneag + suf. -ărie.

DOOM

moșnegăríe (rar) s. f., art. moșnegăría, g.-d. moșnegăríi, art. moșnegăríei

moșnegăriei
MOȘNEGĂRÍE s. f. (Rar.) 1. (Cu sens colectiv) Mulțime de moșnegi. 2. Epitet batjocoritor pentru un moșneag (1). – Moșneag + suf. -ărie.

DOOM

moșnegăríe (rar) s. f., art. moșnegăría, g.-d. moșnegăríi, art. moșnegăríei

moșnegării
MOȘNEGĂRÍE s. f. (Rar.) 1. (Cu sens colectiv) Mulțime de moșnegi. 2. Epitet batjocoritor pentru un moșneag (1). – Moșneag + suf. -ărie.

DOOM

moșnegăríe (rar) s. f., art. moșnegăría, g.-d. moșnegăríi, art. moșnegăríei

moșnegăriile
MOȘNEGĂRÍE s. f. (Rar.) 1. (Cu sens colectiv) Mulțime de moșnegi. 2. Epitet batjocoritor pentru un moșneag (1). – Moșneag + suf. -ărie.

DOOM

moșnegăríe (rar) s. f., art. moșnegăría, g.-d. moșnegăríi, art. moșnegăríei

moșnegăriilor
MOȘNEGĂRÍE s. f. (Rar.) 1. (Cu sens colectiv) Mulțime de moșnegi. 2. Epitet batjocoritor pentru un moșneag (1). – Moșneag + suf. -ărie.

DOOM

moșnegăríe (rar) s. f., art. moșnegăría, g.-d. moșnegăríi, art. moșnegăríei

moșnence
MOȘNEÁNCĂ, moșnence, s. f. (În trecut) Proprietară de pămînt, stăpîna unei moșii; (învechit) moștenitoare. – Variantă: moșáncă s. f.

DOOM

moșneáncă s. f., g.-d. art. moșnéncei; pl. moșnénce

moșnencei
MOȘNEÁNCĂ, moșnence, s. f. (În trecut) Proprietară de pămînt, stăpîna unei moșii; (învechit) moștenitoare. – Variantă: moșáncă s. f.

DOOM

moșneáncă s. f., g.-d. art. moșnéncei; pl. moșnénce

moșnencele
MOȘNEÁNCĂ, moșnence, s. f. (În trecut) Proprietară de pămînt, stăpîna unei moșii; (învechit) moștenitoare. – Variantă: moșáncă s. f.

DOOM

moșneáncă s. f., g.-d. art. moșnéncei; pl. moșnénce

moșnencelor
MOȘNEÁNCĂ, moșnence, s. f. (În trecut) Proprietară de pămînt, stăpîna unei moșii; (învechit) moștenitoare. – Variantă: moșáncă s. f.

DOOM

moșneáncă s. f., g.-d. art. moșnéncei; pl. moșnénce

moșneneasca
MOȘNENÉSC, -EÁSCĂ, moșnenești, adj. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Care aparține moșnenilor (1), privitor la moșneni, de moșnean; răzeșesc, moștenesc. – Moșnean + suf. -esc.

DOOM

moșnenésc (rar) adj. m., f. moșneneáscă; pl. m. și f. moșnenéști

moșnenesc
MOȘNENÉSC, -EÁSCĂ, moșnenești, adj. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Care aparține moșnenilor (1), privitor la moșneni, de moșnean; răzeșesc, moștenesc. – Moșnean + suf. -esc.

DOOM

moșnenésc (rar) adj. m., f. moșneneáscă; pl. m. și f. moșnenéști

moșnenescul
MOȘNENÉSC, -EÁSCĂ, moșnenești, adj. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Care aparține moșnenilor (1), privitor la moșneni, de moșnean; răzeșesc, moștenesc. – Moșnean + suf. -esc.

DOOM

moșnenésc (rar) adj. m., f. moșneneáscă; pl. m. și f. moșnenéști

moșnenescului
MOȘNENÉSC, -EÁSCĂ, moșnenești, adj. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Care aparține moșnenilor (1), privitor la moșneni, de moșnean; răzeșesc, moștenesc. – Moșnean + suf. -esc.

DOOM

moșnenésc (rar) adj. m., f. moșneneáscă; pl. m. și f. moșnenéști

moșnenești
MOȘNENÉSC, -EÁSCĂ, moșnenești, adj. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Care aparține moșnenilor (1), privitor la moșneni, de moșnean; răzeșesc, moștenesc. – Moșnean + suf. -esc.

DOOM

moșnenésc (rar) adj. m., f. moșneneáscă; pl. m. și f. moșnenéști

moșneneștii
MOȘNENÉSC, -EÁSCĂ, moșnenești, adj. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Care aparține moșnenilor (1), privitor la moșneni, de moșnean; răzeșesc, moștenesc. – Moșnean + suf. -esc.

DOOM

moșnenésc (rar) adj. m., f. moșneneáscă; pl. m. și f. moșnenéști

moșneneștile
MOȘNENÉSC, -EÁSCĂ, moșnenești, adj. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Care aparține moșnenilor (1), privitor la moșneni, de moșnean; răzeșesc, moștenesc. – Moșnean + suf. -esc.

DOOM

moșnenésc (rar) adj. m., f. moșneneáscă; pl. m. și f. moșnenéști

moșneneștilor
MOȘNENÉSC, -EÁSCĂ, moșnenești, adj. (În Evul Mediu, în Țara Românească) Care aparține moșnenilor (1), privitor la moșneni, de moșnean; răzeșesc, moștenesc. – Moșnean + suf. -esc.

DOOM

moșnenésc (rar) adj. m., f. moșneneáscă; pl. m. și f. moșnenéști

moșneni
MOȘNEÁN, moșneni, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Țăran liber, posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun; moștean, răzeș. 2. (Înv.) Moștenitor, succesor. 3. (Înv. și reg.) Băștinaș. – Cf. moștean.

DOOM

moșneán s. m., pl. moșnéni

moșnenii
MOȘNEÁN, moșneni, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Țăran liber, posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun; moștean, răzeș. 2. (Înv.) Moștenitor, succesor. 3. (Înv. și reg.) Băștinaș. – Cf. moștean.

DOOM

moșneán s. m., pl. moșnéni

moșnenilor
MOȘNEÁN, moșneni, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească) Țăran liber, posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun; moștean, răzeș. 2. (Înv.) Moștenitor, succesor. 3. (Înv. și reg.) Băștinaș. – Cf. moștean.

DOOM

moșneán s. m., pl. moșnéni

moșoaică
MOȘOÁICÁ, moșoaice, s. f. (Regional) Oală de lut de mărime mijlocie în care se pregătește mîncare. Încep să vină fete și băieți mici... cu cite o oală sau moșoaică. PAMFILE, VĂZD. 132. – Pronunțat: -șoai-.

moșoroi
MOȘURÓI s. n. v. mușuroi¹.

DOOM

mușurói¹ s. n., pl. mușuroáie

moștean
MOȘTEÁN, moșteni, s. m. (Înv. și reg.) Moșnean (1). – Cf. moșnean.

DOOM

moșteán (înv., reg.) s. m., pl. moșténi

moșteanul
MOȘTEÁN, moșteni, s. m. (Înv. și reg.) Moșnean (1). – Cf. moșnean.

DOOM

moșteán (înv., reg.) s. m., pl. moșténi

moșteanului
MOȘTEÁN, moșteni, s. m. (Înv. și reg.) Moșnean (1). – Cf. moșnean.

DOOM

moșteán (înv., reg.) s. m., pl. moșténi

moștenea
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moșteneai
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moșteneam
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moșteneasca
MOȘTENÉSC, -EÁSCĂ, moștenești, adj. (Înv. și reg.) De moștean; moșnenesc, răzeșesc. – Moștean + suf. -esc.

DOOM

moștenésc (înv., reg.) adj. m., f. moșteneáscă; pl. m. și f. moștenéști

moștenească
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moșteneau
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moșteneați
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moștenesc
MOȘTENÉSC, -EÁSCĂ, moștenești, adj. (Înv. și reg.) De moștean; moșnenesc, răzeșesc. – Moștean + suf. -esc.

DOOM

moștenésc (înv., reg.) adj. m., f. moșteneáscă; pl. m. și f. moștenéști

moștenesc
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moștenescul
MOȘTENÉSC, -EÁSCĂ, moștenești, adj. (Înv. și reg.) De moștean; moșnenesc, răzeșesc. – Moștean + suf. -esc.

DOOM

moștenésc (înv., reg.) adj. m., f. moșteneáscă; pl. m. și f. moștenéști

moștenescului
MOȘTENÉSC, -EÁSCĂ, moștenești, adj. (Înv. și reg.) De moștean; moșnenesc, răzeșesc. – Moștean + suf. -esc.

DOOM

moștenésc (înv., reg.) adj. m., f. moșteneáscă; pl. m. și f. moștenéști

moștenește
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moștenești
MOȘTENÉSC, -EÁSCĂ, moștenești, adj. (Înv. și reg.) De moștean; moșnenesc, răzeșesc. – Moștean + suf. -esc.

DOOM

moștenésc (înv., reg.) adj. m., f. moșteneáscă; pl. m. și f. moștenéști

moștenești
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moșteneștii
MOȘTENÉSC, -EÁSCĂ, moștenești, adj. (Înv. și reg.) De moștean; moșnenesc, răzeșesc. – Moștean + suf. -esc.

DOOM

moștenésc (înv., reg.) adj. m., f. moșteneáscă; pl. m. și f. moștenéști

moșteneștile
MOȘTENÉSC, -EÁSCĂ, moștenești, adj. (Înv. și reg.) De moștean; moșnenesc, răzeșesc. – Moștean + suf. -esc.

DOOM

moștenésc (înv., reg.) adj. m., f. moșteneáscă; pl. m. și f. moștenéști

moșteneștilor
MOȘTENÉSC, -EÁSCĂ, moștenești, adj. (Înv. și reg.) De moștean; moșnenesc, răzeșesc. – Moștean + suf. -esc.

DOOM

moștenésc (înv., reg.) adj. m., f. moșteneáscă; pl. m. și f. moștenéști

moșteni
MOȘTEÁN, moșteni, s. m. (Înv. și reg.) Moșnean (1). – Cf. moșnean.

DOOM

moșteán (înv., reg.) s. m., pl. moșténi

moșteni
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moștenii
MOȘTEÁN, moșteni, s. m. (Înv. și reg.) Moșnean (1). – Cf. moșnean.

DOOM

moșteán (înv., reg.) s. m., pl. moșténi

moștenii
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moștenilor
MOȘTEÁN, moșteni, s. m. (Înv. și reg.) Moșnean (1). – Cf. moșnean.

DOOM

moșteán (înv., reg.) s. m., pl. moșténi

moștenim
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moștenind
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moștenire
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moștenire
MOȘTENÍRE, moșteniri, s. f. Faptul de a moșteni. 1. Transmitere a patrimoniului unei persoane decedate către una sau mai multe persoane în viață, în temeiul legii, al unui testament sau al unui contract de donație de bunuri viitoare. 2. Fig. Patrimoniu de valori morale, idei, fenomene culturale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însușiri care se transmit ereditar. – V. moșteni.

DOOM

moșteníre s. f., g.-d. art. moștenírii; pl. moșteníri

moștenirea
MOȘTENÍRE, moșteniri, s. f. Faptul de a moșteni. 1. Transmitere a patrimoniului unei persoane decedate către una sau mai multe persoane în viață, în temeiul legii, al unui testament sau al unui contract de donație de bunuri viitoare. 2. Fig. Patrimoniu de valori morale, idei, fenomene culturale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însușiri care se transmit ereditar. – V. moșteni.

DOOM

moșteníre s. f., g.-d. art. moștenírii; pl. moșteníri

moșteniri
MOȘTENÍRE, moșteniri, s. f. Faptul de a moșteni. 1. Transmitere a patrimoniului unei persoane decedate către una sau mai multe persoane în viață, în temeiul legii, al unui testament sau al unui contract de donație de bunuri viitoare. 2. Fig. Patrimoniu de valori morale, idei, fenomene culturale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însușiri care se transmit ereditar. – V. moșteni.

DOOM

moșteníre s. f., g.-d. art. moștenírii; pl. moșteníri

moștenirii
MOȘTENÍRE, moșteniri, s. f. Faptul de a moșteni. 1. Transmitere a patrimoniului unei persoane decedate către una sau mai multe persoane în viață, în temeiul legii, al unui testament sau al unui contract de donație de bunuri viitoare. 2. Fig. Patrimoniu de valori morale, idei, fenomene culturale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însușiri care se transmit ereditar. – V. moșteni.

DOOM

moșteníre s. f., g.-d. art. moștenírii; pl. moșteníri

moștenirile
MOȘTENÍRE, moșteniri, s. f. Faptul de a moșteni. 1. Transmitere a patrimoniului unei persoane decedate către una sau mai multe persoane în viață, în temeiul legii, al unui testament sau al unui contract de donație de bunuri viitoare. 2. Fig. Patrimoniu de valori morale, idei, fenomene culturale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însușiri care se transmit ereditar. – V. moșteni.

DOOM

moșteníre s. f., g.-d. art. moștenírii; pl. moșteníri

moștenirilor
MOȘTENÍRE, moșteniri, s. f. Faptul de a moșteni. 1. Transmitere a patrimoniului unei persoane decedate către una sau mai multe persoane în viață, în temeiul legii, al unui testament sau al unui contract de donație de bunuri viitoare. 2. Fig. Patrimoniu de valori morale, idei, fenomene culturale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însușiri care se transmit ereditar. – V. moșteni.

DOOM

moșteníre s. f., g.-d. art. moștenírii; pl. moșteníri

moșteniră
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moștenirăm
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moștenirăți
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moștenise
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moștenisem
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moșteniseră
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moșteniserăm
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moșteniserăți
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moșteniseși
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moșteniseți
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moștenit
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moștenit
MOȘTENÍT, -Ă, moșteniți, -te, adj. Rămas de la înaintași; dobândit prin moștenire; ereditar. – V. moșteni.

moștenita
MOȘTENÍT, -Ă, moșteniți, -te, adj. Rămas de la înaintași; dobândit prin moștenire; ereditar. – V. moșteni.

moștenite
MOȘTENÍT, -Ă, moșteniți, -te, adj. Rămas de la înaintași; dobândit prin moștenire; ereditar. – V. moșteni.

moștenitei
MOȘTENÍT, -Ă, moșteniți, -te, adj. Rămas de la înaintași; dobândit prin moștenire; ereditar. – V. moșteni.

moștenitele
MOȘTENÍT, -Ă, moșteniți, -te, adj. Rămas de la înaintași; dobândit prin moștenire; ereditar. – V. moșteni.

moștenitelor
MOȘTENÍT, -Ă, moșteniți, -te, adj. Rămas de la înaintași; dobândit prin moștenire; ereditar. – V. moșteni.

moștenitoare
MOȘTENITÓR, -OÁRE, moștenitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care moștenește, care are drept de succesiune legală sau testamentară. ♦ Persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș. ◊ (Și adjectival) Prinț moștenitor sau moștenitorul tronului = persoană care urmează la tron după moartea unui suveran. 2. Fiu, copil (în raport cu părinții săi). – Moșteni + suf. -tor.

DOOM

moștenitór s. m., pl. moștenitóri

moștenitoarea
MOȘTENITÓR, -OÁRE, moștenitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care moștenește, care are drept de succesiune legală sau testamentară. ♦ Persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș. ◊ (Și adjectival) Prinț moștenitor sau moștenitorul tronului = persoană care urmează la tron după moartea unui suveran. 2. Fiu, copil (în raport cu părinții săi). – Moșteni + suf. -tor.

DOOM

moștenitór s. m., pl. moștenitóri

moștenitoarei
MOȘTENITÓR, -OÁRE, moștenitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care moștenește, care are drept de succesiune legală sau testamentară. ♦ Persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș. ◊ (Și adjectival) Prinț moștenitor sau moștenitorul tronului = persoană care urmează la tron după moartea unui suveran. 2. Fiu, copil (în raport cu părinții săi). – Moșteni + suf. -tor.

DOOM

moștenitór s. m., pl. moștenitóri

moștenitoarele
MOȘTENITÓR, -OÁRE, moștenitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care moștenește, care are drept de succesiune legală sau testamentară. ♦ Persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș. ◊ (Și adjectival) Prinț moștenitor sau moștenitorul tronului = persoană care urmează la tron după moartea unui suveran. 2. Fiu, copil (în raport cu părinții săi). – Moșteni + suf. -tor.

DOOM

moștenitór s. m., pl. moștenitóri

moștenitoarelor
MOȘTENITÓR, -OÁRE, moștenitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care moștenește, care are drept de succesiune legală sau testamentară. ♦ Persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș. ◊ (Și adjectival) Prinț moștenitor sau moștenitorul tronului = persoană care urmează la tron după moartea unui suveran. 2. Fiu, copil (în raport cu părinții săi). – Moșteni + suf. -tor.

DOOM

moștenitór s. m., pl. moștenitóri

moștenitor
MOȘTENITÓR, -OÁRE, moștenitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care moștenește, care are drept de succesiune legală sau testamentară. ♦ Persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș. ◊ (Și adjectival) Prinț moștenitor sau moștenitorul tronului = persoană care urmează la tron după moartea unui suveran. 2. Fiu, copil (în raport cu părinții săi). – Moșteni + suf. -tor.

DOOM

moștenitór s. m., pl. moștenitóri

moștenitori
MOȘTENITÓR, -OÁRE, moștenitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care moștenește, care are drept de succesiune legală sau testamentară. ♦ Persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș. ◊ (Și adjectival) Prinț moștenitor sau moștenitorul tronului = persoană care urmează la tron după moartea unui suveran. 2. Fiu, copil (în raport cu părinții săi). – Moșteni + suf. -tor.

DOOM

moștenitór s. m., pl. moștenitóri

moștenitorii
MOȘTENITÓR, -OÁRE, moștenitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care moștenește, care are drept de succesiune legală sau testamentară. ♦ Persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș. ◊ (Și adjectival) Prinț moștenitor sau moștenitorul tronului = persoană care urmează la tron după moartea unui suveran. 2. Fiu, copil (în raport cu părinții săi). – Moșteni + suf. -tor.

DOOM

moștenitór s. m., pl. moștenitóri

moștenitorilor
MOȘTENITÓR, -OÁRE, moștenitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care moștenește, care are drept de succesiune legală sau testamentară. ♦ Persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș. ◊ (Și adjectival) Prinț moștenitor sau moștenitorul tronului = persoană care urmează la tron după moartea unui suveran. 2. Fiu, copil (în raport cu părinții săi). – Moșteni + suf. -tor.

DOOM

moștenitór s. m., pl. moștenitóri

moștenitorul
MOȘTENITÓR, -OÁRE, moștenitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care moștenește, care are drept de succesiune legală sau testamentară. ♦ Persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș. ◊ (Și adjectival) Prinț moștenitor sau moștenitorul tronului = persoană care urmează la tron după moartea unui suveran. 2. Fiu, copil (în raport cu părinții săi). – Moșteni + suf. -tor.

DOOM

moștenitór s. m., pl. moștenitóri

moștenitorului
MOȘTENITÓR, -OÁRE, moștenitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care moștenește, care are drept de succesiune legală sau testamentară. ♦ Persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș. ◊ (Și adjectival) Prinț moștenitor sau moștenitorul tronului = persoană care urmează la tron după moartea unui suveran. 2. Fiu, copil (în raport cu părinții săi). – Moșteni + suf. -tor.

DOOM

moștenitór s. m., pl. moștenitóri

moștenitul
MOȘTENÍT, -Ă, moșteniți, -te, adj. Rămas de la înaintași; dobândit prin moștenire; ereditar. – V. moșteni.

moștenitului
MOȘTENÍT, -Ă, moșteniți, -te, adj. Rămas de la înaintași; dobândit prin moștenire; ereditar. – V. moșteni.

moșteniși
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moșteniți
MOȘTENÍ, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesoral, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

DOOM

moștení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenésc, imperf. 3 sg. moșteneá; conj. prez. 3 să moșteneáscă

moșteniți
MOȘTENÍT, -Ă, moșteniți, -te, adj. Rămas de la înaintași; dobândit prin moștenire; ereditar. – V. moșteni.

moșteniții
MOȘTENÍT, -Ă, moșteniți, -te, adj. Rămas de la înaintași; dobândit prin moștenire; ereditar. – V. moșteni.

moșteniților
MOȘTENÍT, -Ă, moșteniți, -te, adj. Rămas de la înaintași; dobândit prin moștenire; ereditar. – V. moșteni.

moști
MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.

DOOM

mosc¹ (mamifer) s. m., pl. moști

moștii
MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.

DOOM

mosc¹ (mamifer) s. m., pl. moști

moștilor
MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.

DOOM

mosc¹ (mamifer) s. m., pl. moști

moșuc
MOȘÚC, moșuci, s. m. (Regional) Moșuleț. S-au dat peste cap și s-im făcut un moșuc mititel. SBIERA, P. 78.

moșul
MOȘ, moși, s. m. I. 1. Bărbat (mai) în vârstă; unchiaș, moșneag; p. restr. apelativ cu care cineva mai tânăr se adresează unui bărbat mai în vârstă. ◊ Moș Martin sau (rar) moș Ursilă = ursul. ◊ Expr. A-i veni moș Ene pe la gene = a i se face somn, a începe să moțăie. 2. (Înv. și reg.) Bunic; (mai ales la pl.) ascendent (mai îndepărtat), înaintaș, strămoș. ◊ Expr. De când cu moș Adam = din vremurile de demult. Din (sau de la) moși-strămoși = moștenit de la strămoși, păstrat din generație în generație; de demult, din vremuri străvechi. A spune (sau a înșira, a îndruga) moși pe groși (sau moși păroși) = a îndruga nimicuri, a spune vorbe fără temei, minciuni, a povesti lucruri fanteziste. La moșii cei verzi = niciodată, la paștele cailor. De când cu moșii verzi (sau roșii) = de foarte multă vreme. ♦ (Reg.) Unchi. 3. Personaj mascat, reprezentând un bătrân, care însoțește brezaia sau care apare în diferite creații dramatice populare; moșneag. 4. (Pop.; la pl.; de obicei art.) Ființe imaginare despre care se crede că alungă iarna; fiecare dintre cele nouă zile din luna martie care urmează după zilele babelor. 5. (La pl.; în tradițiile populare) Nume dat mai multor sărbători religioase în care se fac slujbe și pomeni pentru morți. ♦ Bâlci tradițional organizat în sâmbăta dinaintea Rusaliilor; p. ext. târg care se ține în diverse localități și unde, pe un anumit loc, sunt amenajate și organizate o serie de distracții publice. ◊ Expr. A se strânge (sau a se aduna) lumea ca la moși = a se aduna lume multă pentru a vedea ceva neobișnuit. II. Partea cu cârlig a unei copci. ♦ Disc al unei capse, care se îmbucă în celălalt disc. – Din moașă (derivat regresiv).

DOOM

din moși-strămóși loc. adj., loc. adv.

moșuleț
MOȘULÉȚ, moșuleți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui moș (I 1); moșic, moșulică. – Moș + suf. -uleț.

DOOM

moșuléț (rar) s. m., pl. moșuléți

moșuleți
MOȘULÉȚ, moșuleți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui moș (I 1); moșic, moșulică. – Moș + suf. -uleț.

DOOM

moșuléț (rar) s. m., pl. moșuléți

moșuleții
MOȘULÉȚ, moșuleți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui moș (I 1); moșic, moșulică. – Moș + suf. -uleț.

DOOM

moșuléț (rar) s. m., pl. moșuléți

moșuleților
MOȘULÉȚ, moșuleți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui moș (I 1); moșic, moșulică. – Moș + suf. -uleț.

DOOM

moșuléț (rar) s. m., pl. moșuléți

moșulețul
MOȘULÉȚ, moșuleți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui moș (I 1); moșic, moșulică. – Moș + suf. -uleț.

DOOM

moșuléț (rar) s. m., pl. moșuléți

moșulețului
MOȘULÉȚ, moșuleți, s. m. (Rar) Diminutiv al lui moș (I 1); moșic, moșulică. – Moș + suf. -uleț.

DOOM

moșuléț (rar) s. m., pl. moșuléți

moșulici
MOȘULÍCĂ, moșulici, s. m. (Fam.; folosit adesea ca apelativ) Moșuleț. – Moș + suf. -ulică.

DOOM

moșulícă s. m., g.-d. lui moșulícă; pl. moșulíci

moșulicii
MOȘULÍCĂ, moșulici, s. m. (Fam.; folosit adesea ca apelativ) Moșuleț. – Moș + suf. -ulică.

DOOM

moșulícă s. m., g.-d. lui moșulícă; pl. moșulíci

moșulicilor
MOȘULÍCĂ, moșulici, s. m. (Fam.; folosit adesea ca apelativ) Moșuleț. – Moș + suf. -ulică.

DOOM

moșulícă s. m., g.-d. lui moșulícă; pl. moșulíci

moșulică
MOȘULÍCĂ, moșulici, s. m. (Fam.; folosit adesea ca apelativ) Moșuleț. – Moș + suf. -ulică.

DOOM

moșulícă s. m., g.-d. lui moșulícă; pl. moșulíci

moșului
MOȘ, moși, s. m. I. 1. Bărbat (mai) în vârstă; unchiaș, moșneag; p. restr. apelativ cu care cineva mai tânăr se adresează unui bărbat mai în vârstă. ◊ Moș Martin sau (rar) moș Ursilă = ursul. ◊ Expr. A-i veni moș Ene pe la gene = a i se face somn, a începe să moțăie. 2. (Înv. și reg.) Bunic; (mai ales la pl.) ascendent (mai îndepărtat), înaintaș, strămoș. ◊ Expr. De când cu moș Adam = din vremurile de demult. Din (sau de la) moși-strămoși = moștenit de la strămoși, păstrat din generație în generație; de demult, din vremuri străvechi. A spune (sau a înșira, a îndruga) moși pe groși (sau moși păroși) = a îndruga nimicuri, a spune vorbe fără temei, minciuni, a povesti lucruri fanteziste. La moșii cei verzi = niciodată, la paștele cailor. De când cu moșii verzi (sau roșii) = de foarte multă vreme. ♦ (Reg.) Unchi. 3. Personaj mascat, reprezentând un bătrân, care însoțește brezaia sau care apare în diferite creații dramatice populare; moșneag. 4. (Pop.; la pl.; de obicei art.) Ființe imaginare despre care se crede că alungă iarna; fiecare dintre cele nouă zile din luna martie care urmează după zilele babelor. 5. (La pl.; în tradițiile populare) Nume dat mai multor sărbători religioase în care se fac slujbe și pomeni pentru morți. ♦ Bâlci tradițional organizat în sâmbăta dinaintea Rusaliilor; p. ext. târg care se ține în diverse localități și unde, pe un anumit loc, sunt amenajate și organizate o serie de distracții publice. ◊ Expr. A se strânge (sau a se aduna) lumea ca la moși = a se aduna lume multă pentru a vedea ceva neobișnuit. II. Partea cu cârlig a unei copci. ♦ Disc al unei capse, care se îmbucă în celălalt disc. – Din moașă (derivat regresiv).

DOOM

din moși-strămóși loc. adj., loc. adv.

moșuroi
MOȘUROÍ² vb. IV v. mușuroi².

moșuroi
MOȘURÓI s. n. v. mușuroi¹.

DOOM

mușurói¹ s. n., pl. mușuroáie

moșuroire
MOȘURÓI s. n. v. mușuroi¹.

moșuroit
MOȘURÓI s. n. v. mușuroi¹.

moț
MOȚ¹, moțuri, s. n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ◊ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) mai important, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el, se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Fam.; mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, hârtie etc. folosite în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe] – Et. nec.

DOOM

moț³ (fundă, bigudiu) (fam.) s. n., pl. moáțe

moț
MOȚ², MOÁȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Nume dat locuitorilor din jurul Abrudului și Câmpenilor; p. ext. locuitorii autohtoni din partea centrală a Munților Apuseni; moțogan. – De la moț¹.

DOOM

moț¹ (persoană) s. m., pl. moți

moț
MOȚ¹, moțuri, s. n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ◊ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) mai important, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el, se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Fam.; mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, hârtie etc. folosite în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe] – Et. nec.

DOOM

!móțul-curcánului (plantă) s. m. art.

moța
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțai
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțam
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțare
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțare
MOȚÁRE, moțări, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) moța și rezultatul ei. – V. moța.

DOOM

!moțáre (rar) s. f., g.-d. art. moțắrii; pl. moțắri

moțară
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțarăm
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțarăți
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțase
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțasem
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțaseră
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțaserăm
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțaserăți
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțaseși
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțaseți
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțat
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțat
MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț¹ (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța.

moțata
MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț¹ (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța.

moțate
MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț¹ (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța.

moțatei
MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț¹ (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța.

moțatele
MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț¹ (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța.

moțatelor
MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț¹ (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța.

moțatul
MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț¹ (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța.

moțatului
MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț¹ (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța.

moțau
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțași
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțați
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțați
MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț¹ (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța.

moțații
MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț¹ (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța.

moțaților
MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț¹ (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța.

moțeasca
MOȚÉSC, -EÁSCĂ, moțești, adj. Care aparține Țării Moților sau moților², privitor la Țara Moților sau la moți², caracteristic moților². – Moț² + suf. -esc.

DOOM

moțésc (rar) adj. m., f. moțeáscă; pl. m. și f. moțéști

moțează
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțesc
MOȚÉSC, -EÁSCĂ, moțești, adj. Care aparține Țării Moților sau moților², privitor la Țara Moților sau la moți², caracteristic moților². – Moț² + suf. -esc.

DOOM

moțésc (rar) adj. m., f. moțeáscă; pl. m. și f. moțéști

moțescul
MOȚÉSC, -EÁSCĂ, moțești, adj. Care aparține Țării Moților sau moților², privitor la Țara Moților sau la moți², caracteristic moților². – Moț² + suf. -esc.

DOOM

moțésc (rar) adj. m., f. moțeáscă; pl. m. și f. moțéști

moțescului
MOȚÉSC, -EÁSCĂ, moțești, adj. Care aparține Țării Moților sau moților², privitor la Țara Moților sau la moți², caracteristic moților². – Moț² + suf. -esc.

DOOM

moțésc (rar) adj. m., f. moțeáscă; pl. m. și f. moțéști

moțez
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțeze
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțezi
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțești
MOȚÉSC, -EÁSCĂ, moțești, adj. Care aparține Țării Moților sau moților², privitor la Țara Moților sau la moți², caracteristic moților². – Moț² + suf. -esc.

DOOM

moțésc (rar) adj. m., f. moțeáscă; pl. m. și f. moțéști

moțeștii
MOȚÉSC, -EÁSCĂ, moțești, adj. Care aparține Țării Moților sau moților², privitor la Țara Moților sau la moți², caracteristic moților². – Moț² + suf. -esc.

DOOM

moțésc (rar) adj. m., f. moțeáscă; pl. m. și f. moțéști

moțeștile
MOȚÉSC, -EÁSCĂ, moțești, adj. Care aparține Țării Moților sau moților², privitor la Țara Moților sau la moți², caracteristic moților². – Moț² + suf. -esc.

DOOM

moțésc (rar) adj. m., f. moțeáscă; pl. m. și f. moțéști

moțeștilor
MOȚÉSC, -EÁSCĂ, moțești, adj. Care aparține Țării Moților sau moților², privitor la Țara Moților sau la moți², caracteristic moților². – Moț² + suf. -esc.

DOOM

moțésc (rar) adj. m., f. moțeáscă; pl. m. și f. moțéști

moți
MOȚ², MOÁȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Nume dat locuitorilor din jurul Abrudului și Câmpenilor; p. ext. locuitorii autohtoni din partea centrală a Munților Apuseni; moțogan. – De la moț¹.

DOOM

moț¹ (persoană) s. m., pl. moți

moții
MOȚ², MOÁȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Nume dat locuitorilor din jurul Abrudului și Câmpenilor; p. ext. locuitorii autohtoni din partea centrală a Munților Apuseni; moțogan. – De la moț¹.

DOOM

moț¹ (persoană) s. m., pl. moți

moților
MOȚ², MOÁȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Nume dat locuitorilor din jurul Abrudului și Câmpenilor; p. ext. locuitorii autohtoni din partea centrală a Munților Apuseni; moțogan. – De la moț¹.

DOOM

moț¹ (persoană) s. m., pl. moți

moțional
MOȚIONÁL, -Ă, moționali, -e, adj. (Gram.; despre sufixe) Care servește la moțiune (2); (despre derivate) format cu un astfel de sufix. [Pr.: -ți-o-] – Moțiune + suf. -al.

DOOM

moționál (-ți-o-) adj. m., pl. moționáli; f. moționálă, pl. moționále

moționala
MOȚIONÁL, -Ă, moționali, -e, adj. (Gram.; despre sufixe) Care servește la moțiune (2); (despre derivate) format cu un astfel de sufix. [Pr.: -ți-o-] – Moțiune + suf. -al.

DOOM

moționál (-ți-o-) adj. m., pl. moționáli; f. moționálă, pl. moționále

moționale
MOȚIONÁL, -Ă, moționali, -e, adj. (Gram.; despre sufixe) Care servește la moțiune (2); (despre derivate) format cu un astfel de sufix. [Pr.: -ți-o-] – Moțiune + suf. -al.

DOOM

moționál (-ți-o-) adj. m., pl. moționáli; f. moționálă, pl. moționále

moționalei
MOȚIONÁL, -Ă, moționali, -e, adj. (Gram.; despre sufixe) Care servește la moțiune (2); (despre derivate) format cu un astfel de sufix. [Pr.: -ți-o-] – Moțiune + suf. -al.

DOOM

moționál (-ți-o-) adj. m., pl. moționáli; f. moționálă, pl. moționále

moționalele
MOȚIONÁL, -Ă, moționali, -e, adj. (Gram.; despre sufixe) Care servește la moțiune (2); (despre derivate) format cu un astfel de sufix. [Pr.: -ți-o-] – Moțiune + suf. -al.

DOOM

moționál (-ți-o-) adj. m., pl. moționáli; f. moționálă, pl. moționále

moționalelor
MOȚIONÁL, -Ă, moționali, -e, adj. (Gram.; despre sufixe) Care servește la moțiune (2); (despre derivate) format cu un astfel de sufix. [Pr.: -ți-o-] – Moțiune + suf. -al.

DOOM

moționál (-ți-o-) adj. m., pl. moționáli; f. moționálă, pl. moționále

moționali
MOȚIONÁL, -Ă, moționali, -e, adj. (Gram.; despre sufixe) Care servește la moțiune (2); (despre derivate) format cu un astfel de sufix. [Pr.: -ți-o-] – Moțiune + suf. -al.

DOOM

moționál (-ți-o-) adj. m., pl. moționáli; f. moționálă, pl. moționále

moționalii
MOȚIONÁL, -Ă, moționali, -e, adj. (Gram.; despre sufixe) Care servește la moțiune (2); (despre derivate) format cu un astfel de sufix. [Pr.: -ți-o-] – Moțiune + suf. -al.

DOOM

moționál (-ți-o-) adj. m., pl. moționáli; f. moționálă, pl. moționále

moționalilor
MOȚIONÁL, -Ă, moționali, -e, adj. (Gram.; despre sufixe) Care servește la moțiune (2); (despre derivate) format cu un astfel de sufix. [Pr.: -ți-o-] – Moțiune + suf. -al.

DOOM

moționál (-ți-o-) adj. m., pl. moționáli; f. moționálă, pl. moționále

moționalul
MOȚIONÁL, -Ă, moționali, -e, adj. (Gram.; despre sufixe) Care servește la moțiune (2); (despre derivate) format cu un astfel de sufix. [Pr.: -ți-o-] – Moțiune + suf. -al.

DOOM

moționál (-ți-o-) adj. m., pl. moționáli; f. moționálă, pl. moționále

moționalului
MOȚIONÁL, -Ă, moționali, -e, adj. (Gram.; despre sufixe) Care servește la moțiune (2); (despre derivate) format cu un astfel de sufix. [Pr.: -ți-o-] – Moțiune + suf. -al.

DOOM

moționál (-ți-o-) adj. m., pl. moționáli; f. moționálă, pl. moționále

moțiune
MOȚIÚNE, moțiuni, s. f. 1. Hotărâre a unei adunări, aprobată prin vot, prin care aceasta își exprimă atitudinea, doleanțele sau revendicările în anumite probleme majore. 2. Procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine sau a celor masculine de la feminine prin adăugarea anumitor sufixe, pentru a exprima deosebirea de sex la oameni și la animale. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. motion, lat. motio, -onis.

DOOM

moțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. moțiúnii; pl. moțiúni

moțiunea
MOȚIÚNE, moțiuni, s. f. 1. Hotărâre a unei adunări, aprobată prin vot, prin care aceasta își exprimă atitudinea, doleanțele sau revendicările în anumite probleme majore. 2. Procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine sau a celor masculine de la feminine prin adăugarea anumitor sufixe, pentru a exprima deosebirea de sex la oameni și la animale. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. motion, lat. motio, -onis.

DOOM

moțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. moțiúnii; pl. moțiúni

moțiuni
MOȚIÚNE, moțiuni, s. f. 1. Hotărâre a unei adunări, aprobată prin vot, prin care aceasta își exprimă atitudinea, doleanțele sau revendicările în anumite probleme majore. 2. Procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine sau a celor masculine de la feminine prin adăugarea anumitor sufixe, pentru a exprima deosebirea de sex la oameni și la animale. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. motion, lat. motio, -onis.

DOOM

moțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. moțiúnii; pl. moțiúni

moțiunii
MOȚIÚNE, moțiuni, s. f. 1. Hotărâre a unei adunări, aprobată prin vot, prin care aceasta își exprimă atitudinea, doleanțele sau revendicările în anumite probleme majore. 2. Procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine sau a celor masculine de la feminine prin adăugarea anumitor sufixe, pentru a exprima deosebirea de sex la oameni și la animale. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. motion, lat. motio, -onis.

DOOM

moțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. moțiúnii; pl. moțiúni

moțiunile
MOȚIÚNE, moțiuni, s. f. 1. Hotărâre a unei adunări, aprobată prin vot, prin care aceasta își exprimă atitudinea, doleanțele sau revendicările în anumite probleme majore. 2. Procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine sau a celor masculine de la feminine prin adăugarea anumitor sufixe, pentru a exprima deosebirea de sex la oameni și la animale. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. motion, lat. motio, -onis.

DOOM

moțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. moțiúnii; pl. moțiúni

moțiunilor
MOȚIÚNE, moțiuni, s. f. 1. Hotărâre a unei adunări, aprobată prin vot, prin care aceasta își exprimă atitudinea, doleanțele sau revendicările în anumite probleme majore. 2. Procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine sau a celor masculine de la feminine prin adăugarea anumitor sufixe, pentru a exprima deosebirea de sex la oameni și la animale. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. motion, lat. motio, -onis.

DOOM

moțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. moțiúnii; pl. moțiúni

moțoace
MOȚÓC, moțoace, s. n. (Regional) Păr adunat și legat în vîrful capului; coc. Primarele cu cojoc, Primărița cu moțoc Judecă ciocoii foc. MARIAN, S. 177. Îi prinde apoi cozile moțoc. SEVASTOS, N. 236.

moțoacele
MOȚÓC, moțoace, s. n. (Regional) Păr adunat și legat în vîrful capului; coc. Primarele cu cojoc, Primărița cu moțoc Judecă ciocoii foc. MARIAN, S. 177. Îi prinde apoi cozile moțoc. SEVASTOS, N. 236.

moțoacelor
MOȚÓC, moțoace, s. n. (Regional) Păr adunat și legat în vîrful capului; coc. Primarele cu cojoc, Primărița cu moțoc Judecă ciocoii foc. MARIAN, S. 177. Îi prinde apoi cozile moțoc. SEVASTOS, N. 236.

moțoc
MOȚÓC, moțoace, s. n. (Regional) Păr adunat și legat în vîrful capului; coc. Primarele cu cojoc, Primărița cu moțoc Judecă ciocoii foc. MARIAN, S. 177. Îi prinde apoi cozile moțoc. SEVASTOS, N. 236.

moțocul
MOȚÓC, moțoace, s. n. (Regional) Păr adunat și legat în vîrful capului; coc. Primarele cu cojoc, Primărița cu moțoc Judecă ciocoii foc. MARIAN, S. 177. Îi prinde apoi cozile moțoc. SEVASTOS, N. 236.

moțocului
MOȚÓC, moțoace, s. n. (Regional) Păr adunat și legat în vîrful capului; coc. Primarele cu cojoc, Primărița cu moțoc Judecă ciocoii foc. MARIAN, S. 177. Îi prinde apoi cozile moțoc. SEVASTOS, N. 236.

moțogan
MOȚOGÁN, -Ă, moțogani, -e, s. m. și f. (Reg.) Moț². – Din moț².

DOOM

moțogánă (reg.) s. f., g.-d. art. moțogánei; pl. moțogáne

moțogana
MOȚOGÁN, -Ă, moțogani, -e, s. m. și f. (Reg.) Moț². – Din moț².

DOOM

moțogánă (reg.) s. f., g.-d. art. moțogánei; pl. moțogáne

moțoganca
MOȚOGÁNCĂ, moțogance, s. f. (Reg.) Româncă din Munții Apuseni; moață. – Moțogan + suf. -că.

DOOM

moțogáncă (reg.) s. f., g.-d. art. moțogáncei; pl. moțogánce

moțogance
MOȚOGÁNCĂ, moțogance, s. f. (Reg.) Româncă din Munții Apuseni; moață. – Moțogan + suf. -că.

DOOM

moțogáncă (reg.) s. f., g.-d. art. moțogáncei; pl. moțogánce

moțogancei
MOȚOGÁNCĂ, moțogance, s. f. (Reg.) Româncă din Munții Apuseni; moață. – Moțogan + suf. -că.

DOOM

moțogáncă (reg.) s. f., g.-d. art. moțogáncei; pl. moțogánce

moțogancele
MOȚOGÁNCĂ, moțogance, s. f. (Reg.) Româncă din Munții Apuseni; moață. – Moțogan + suf. -că.

DOOM

moțogáncă (reg.) s. f., g.-d. art. moțogáncei; pl. moțogánce

moțogancelor
MOȚOGÁNCĂ, moțogance, s. f. (Reg.) Româncă din Munții Apuseni; moață. – Moțogan + suf. -că.

DOOM

moțogáncă (reg.) s. f., g.-d. art. moțogáncei; pl. moțogánce

moțogane
MOȚOGÁN, -Ă, moțogani, -e, s. m. și f. (Reg.) Moț². – Din moț².

DOOM

moțogánă (reg.) s. f., g.-d. art. moțogánei; pl. moțogáne

moțoganei
MOȚOGÁN, -Ă, moțogani, -e, s. m. și f. (Reg.) Moț². – Din moț².

DOOM

moțogánă (reg.) s. f., g.-d. art. moțogánei; pl. moțogáne

moțoganele
MOȚOGÁN, -Ă, moțogani, -e, s. m. și f. (Reg.) Moț². – Din moț².

DOOM

moțogánă (reg.) s. f., g.-d. art. moțogánei; pl. moțogáne

moțoganelor
MOȚOGÁN, -Ă, moțogani, -e, s. m. și f. (Reg.) Moț². – Din moț².

DOOM

moțogánă (reg.) s. f., g.-d. art. moțogánei; pl. moțogáne

moțogani
MOȚOGÁN, -Ă, moțogani, -e, s. m. și f. (Reg.) Moț². – Din moț².

DOOM

moțogánă (reg.) s. f., g.-d. art. moțogánei; pl. moțogáne

moțoganii
MOȚOGÁN, -Ă, moțogani, -e, s. m. și f. (Reg.) Moț². – Din moț².

DOOM

moțogánă (reg.) s. f., g.-d. art. moțogánei; pl. moțogáne

moțoganilor
MOȚOGÁN, -Ă, moțogani, -e, s. m. și f. (Reg.) Moț². – Din moț².

DOOM

moțogánă (reg.) s. f., g.-d. art. moțogánei; pl. moțogáne

moțoganul
MOȚOGÁN, -Ă, moțogani, -e, s. m. și f. (Reg.) Moț². – Din moț².

DOOM

moțogánă (reg.) s. f., g.-d. art. moțogánei; pl. moțogáne

moțoganului
MOȚOGÁN, -Ă, moțogani, -e, s. m. și f. (Reg.) Moț². – Din moț².

DOOM

moțogánă (reg.) s. f., g.-d. art. moțogánei; pl. moțogáne

moțpan
MOȚPÁN, moțpani, s. m. (Reg.) 1. (Ir.) Domn; boier. 2. Bărbat ușuratic, neserios, ștrengar; om de nimic. – Din pol. miscipan, mospan.

DOOM

moțpán (reg.) s. m., pl. moțpáni

moțpanca
MOȚPÁNCĂ, moțpance, s. f. (Reg.; ir.) Doamnă, boieroaică. – Moțpan + suf. -că.

DOOM

moțpáncă (reg.) s. f., g.-d. art. moțpáncei; pl. moțpánce

moțpance
MOȚPÁNCĂ, moțpance, s. f. (Reg.; ir.) Doamnă, boieroaică. – Moțpan + suf. -că.

DOOM

moțpáncă (reg.) s. f., g.-d. art. moțpáncei; pl. moțpánce

moțpancei
MOȚPÁNCĂ, moțpance, s. f. (Reg.; ir.) Doamnă, boieroaică. – Moțpan + suf. -că.

DOOM

moțpáncă (reg.) s. f., g.-d. art. moțpáncei; pl. moțpánce

moțpancele
MOȚPÁNCĂ, moțpance, s. f. (Reg.; ir.) Doamnă, boieroaică. – Moțpan + suf. -că.

DOOM

moțpáncă (reg.) s. f., g.-d. art. moțpáncei; pl. moțpánce

moțpancelor
MOȚPÁNCĂ, moțpance, s. f. (Reg.; ir.) Doamnă, boieroaică. – Moțpan + suf. -că.

DOOM

moțpáncă (reg.) s. f., g.-d. art. moțpáncei; pl. moțpánce

moțpani
MOȚPÁN, moțpani, s. m. (Reg.) 1. (Ir.) Domn; boier. 2. Bărbat ușuratic, neserios, ștrengar; om de nimic. – Din pol. miscipan, mospan.

DOOM

moțpán (reg.) s. m., pl. moțpáni

moțpanii
MOȚPÁN, moțpani, s. m. (Reg.) 1. (Ir.) Domn; boier. 2. Bărbat ușuratic, neserios, ștrengar; om de nimic. – Din pol. miscipan, mospan.

DOOM

moțpán (reg.) s. m., pl. moțpáni

moțpanilor
MOȚPÁN, moțpani, s. m. (Reg.) 1. (Ir.) Domn; boier. 2. Bărbat ușuratic, neserios, ștrengar; om de nimic. – Din pol. miscipan, mospan.

DOOM

moțpán (reg.) s. m., pl. moțpáni

moțpanul
MOȚPÁN, moțpani, s. m. (Reg.) 1. (Ir.) Domn; boier. 2. Bărbat ușuratic, neserios, ștrengar; om de nimic. – Din pol. miscipan, mospan.

DOOM

moțpán (reg.) s. m., pl. moțpáni

moțpanului
MOȚPÁN, moțpani, s. m. (Reg.) 1. (Ir.) Domn; boier. 2. Bărbat ușuratic, neserios, ștrengar; om de nimic. – Din pol. miscipan, mospan.

DOOM

moțpán (reg.) s. m., pl. moțpáni

moțpănoi
MOȚPĂNÓI, moțpănoi, s. m. (Reg.; ir.) Augmentativ al lui moțpan. – Moțpan + suf. -oi.

DOOM

moțpănói (reg.) s. m., pl. moțpănói, art. moțpănóii

moțpănoii
MOȚPĂNÓI, moțpănoi, s. m. (Reg.; ir.) Augmentativ al lui moțpan. – Moțpan + suf. -oi.

DOOM

moțpănói (reg.) s. m., pl. moțpănói, art. moțpănóii

moțpănoilor
MOȚPĂNÓI, moțpănoi, s. m. (Reg.; ir.) Augmentativ al lui moțpan. – Moțpan + suf. -oi.

DOOM

moțpănói (reg.) s. m., pl. moțpănói, art. moțpănóii

moțpănoiul
MOȚPĂNÓI, moțpănoi, s. m. (Reg.; ir.) Augmentativ al lui moțpan. – Moțpan + suf. -oi.

DOOM

moțpănói (reg.) s. m., pl. moțpănói, art. moțpănóii

moțpănoiului
MOȚPĂNÓI, moțpănoi, s. m. (Reg.; ir.) Augmentativ al lui moțpan. – Moțpan + suf. -oi.

DOOM

moțpănói (reg.) s. m., pl. moțpănói, art. moțpănóii

moțul
MOȚ¹, moțuri, s. n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ◊ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) mai important, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el, se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Fam.; mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, hârtie etc. folosite în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe] – Et. nec.

DOOM

moț³ (fundă, bigudiu) (fam.) s. n., pl. moáțe

moțul
MOȚ², MOÁȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Nume dat locuitorilor din jurul Abrudului și Câmpenilor; p. ext. locuitorii autohtoni din partea centrală a Munților Apuseni; moțogan. – De la moț¹.

DOOM

moț¹ (persoană) s. m., pl. moți

moțul
MOȚ¹, moțuri, s. n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ◊ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) mai important, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el, se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Fam.; mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, hârtie etc. folosite în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe] – Et. nec.

DOOM

!móțul-curcánului (plantă) s. m. art.

moțului
MOȚ¹, moțuri, s. n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ◊ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) mai important, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el, se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Fam.; mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, hârtie etc. folosite în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe] – Et. nec.

DOOM

moț³ (fundă, bigudiu) (fam.) s. n., pl. moáțe

moțului
MOȚ², MOÁȚĂ, moți, moațe, s. m. și f. Nume dat locuitorilor din jurul Abrudului și Câmpenilor; p. ext. locuitorii autohtoni din partea centrală a Munților Apuseni; moțogan. – De la moț¹.

DOOM

moț¹ (persoană) s. m., pl. moți

moțului
MOȚ¹, moțuri, s. n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ◊ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) mai important, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el, se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Fam.; mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, hârtie etc. folosite în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe] – Et. nec.

DOOM

!móțul-curcánului (plantă) s. m. art.

moțuri
MOȚ¹, moțuri, s. n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ◊ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) mai important, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el, se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Fam.; mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, hârtie etc. folosite în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe] – Et. nec.

DOOM

!móțul-curcánului (plantă) s. m. art.

moțurile
MOȚ¹, moțuri, s. n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ◊ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) mai important, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el, se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Fam.; mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, hârtie etc. folosite în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe] – Et. nec.

DOOM

!móțul-curcánului (plantă) s. m. art.

moțurilor
MOȚ¹, moțuri, s. n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ◊ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) mai important, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el, se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Fam.; mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, hârtie etc. folosite în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe] – Et. nec.

DOOM

!móțul-curcánului (plantă) s. m. art.

moțând
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțînd
MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. (Fam.) A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

DOOM

moțá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 moțeáză

moțăi
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăia
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăiai
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăiala
MOȚĂIÁLĂ, moțăieli, s. f. Faptul de a moțăi; moțăit, moțăitură. – Moțăi + suf. -eală.

DOOM

moțăiálă s. f., g.-d. art. moțăiélii; pl. moțăiéli

moțăiam
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăiau
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăiați
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăie
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăieli
MOȚĂIÁLĂ, moțăieli, s. f. Faptul de a moțăi; moțăit, moțăitură. – Moțăi + suf. -eală.

DOOM

moțăiálă s. f., g.-d. art. moțăiélii; pl. moțăiéli

moțăielii
MOȚĂIÁLĂ, moțăieli, s. f. Faptul de a moțăi; moțăit, moțăitură. – Moțăi + suf. -eală.

DOOM

moțăiálă s. f., g.-d. art. moțăiélii; pl. moțăiéli

moțăielile
MOȚĂIÁLĂ, moțăieli, s. f. Faptul de a moțăi; moțăit, moțăitură. – Moțăi + suf. -eală.

DOOM

moțăiálă s. f., g.-d. art. moțăiélii; pl. moțăiéli

moțăielilor
MOȚĂIÁLĂ, moțăieli, s. f. Faptul de a moțăi; moțăit, moțăitură. – Moțăi + suf. -eală.

DOOM

moțăiálă s. f., g.-d. art. moțăiélii; pl. moțăiéli

moțăii
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăim
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăind
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăire
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăiră
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăirăm
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăirăți
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăise
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăisem
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăiseră
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăiserăm
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăiserăți
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăiseși
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăiseți
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăit
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăit
MOȚĂÍT s. n. Moțăială. – V. moțăi.

DOOM

moțăít s. n.

moțăitul
MOȚĂÍT s. n. Moțăială. – V. moțăi.

DOOM

moțăít s. n.

moțăitului
MOȚĂÍT s. n. Moțăială. – V. moțăi.

DOOM

moțăít s. n.

moțăitura
MOȚĂITÚRĂ, moțăituri, s. f. (Rar) Moțăială. [Pr.: -ță-i-] – Moțăi + suf. -tură.

DOOM

moțăitúră (rar) (-ță-i-) s. f., g.-d. art. moțăitúrii; pl. moțăitúri

moțăituri
MOȚĂÍT s. n. Moțăială. – V. moțăi.

DOOM

moțăít s. n.

moțăituri
MOȚĂITÚRĂ, moțăituri, s. f. (Rar) Moțăială. [Pr.: -ță-i-] – Moțăi + suf. -tură.

DOOM

moțăitúră (rar) (-ță-i-) s. f., g.-d. art. moțăitúrii; pl. moțăitúri

moțăiturii
MOȚĂITÚRĂ, moțăituri, s. f. (Rar) Moțăială. [Pr.: -ță-i-] – Moțăi + suf. -tură.

DOOM

moțăitúră (rar) (-ță-i-) s. f., g.-d. art. moțăitúrii; pl. moțăitúri

moțăiturile
MOȚĂÍT s. n. Moțăială. – V. moțăi.

DOOM

moțăít s. n.

moțăiturile
MOȚĂITÚRĂ, moțăituri, s. f. (Rar) Moțăială. [Pr.: -ță-i-] – Moțăi + suf. -tură.

DOOM

moțăitúră (rar) (-ță-i-) s. f., g.-d. art. moțăitúrii; pl. moțăitúri

moțăiturilor
MOȚĂÍT s. n. Moțăială. – V. moțăi.

DOOM

moțăít s. n.

moțăiturilor
MOȚĂITÚRĂ, moțăituri, s. f. (Rar) Moțăială. [Pr.: -ță-i-] – Moțăi + suf. -tură.

DOOM

moțăitúră (rar) (-ță-i-) s. f., g.-d. art. moțăitúrii; pl. moțăitúri

moțăiși
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie

moțăiți
MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

DOOM

moțăí (a ~) vb., ind. prez. 3 móțăie, imperf. 3 sg. moțăiá; conj. prez. 3 să móțăie